Lectii de Algebra

DUMITRU BUŞNEAG

DANA PICIU

LECŢII de ALGEBRĂ

Editura UNIVERSITARIA CRAIOVA 2002
1

2

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.Constantin N ăstăsescu,Universitatea Bucuresti Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Constantin Niţă,Universitatea Bucureşti © 2002 EUC – CRAIOVA All rights reserved. No part of this publication may be reproduce, stored in a retrieval system, or transmitted, in any forms or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or other wise, without the prior written permission of the publisher.

Tehnoredactare computerizată : Dana Piciu, Livia Popescu Copertă: Cătălin Buşneag

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Dumitru Buşneag (coordonator),

Lecţii de Algebra
527 p.; 21 cm. Craiova – Editura Universitaria – 2002 Bibliogr. 512.54,55,56,58,553,516.62,64

ISBN 973 – 8043 –109 – 8

Bun de tipar: 20.02.2002 Tipografia Universităţii din Craiova, Strada, Al. Cuza, nr.13 Craiova, România

Published in Romania by: EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA 3

ISBN: 973 – 8043 – 109 – 8

4

CUPRINS
pag. CAPITOLUL 1: NOŢIUNI PRELIMINARII . . . . . . . . . .

....1 §1. Mulţimi. Operaţii cu mulţimi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1

§2. Relaţii binare pe o mulţime. Relaţii de echivalenţă . . . . . . . . . . 7 §4. Nucleul şi conucleul unei perechi de func ţii. . . . . . . . . . . . . 32 §5. Mulţimi ordonate. Semilatici. Latici. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 §6. Latici.distributive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 §7. Complement şi pseudocomplement într-o latice. Algebre Boole. Algebre Boole generalizate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 §8. Produsul direct (suma directă) a unei familii de mulţimi . . . . . 56 §9. Numere cardinale. Operaţii cu numere cardinale. Ordonarea numerelor cardinale.. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . 60 §10. Mulţimi numărabile. Mulţimi finite şi mulţimi infinite. . . . . . 66 CAPITOLUL 2: GRUPURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§3. Relaţii funcţionale. Noţiunea de funcţie. Clase de funcţii . . . . . 14

. . . .71 §1. Operaţii algebrice. Monoizi. Morfisme de monoizi. Produse directe finite de monoizi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 §2. Grup. Calcule într-un grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Grup ciclic. Ordinul unui element într-un grup . . . . . . . . .83
5

. . . . . p≥3) .. . .144 §3. . . . . .. . . . . Caracteristica unui inel . . . Produse directe de inele . . . . . Grupul (ℤ. Subinele şi ideale . . . . . . . . . . .§3. . Transportul subinelelor şi idealelor prin morfisme de inele. . . . . . . . . .. . .. . Teorema chinezească a resturilor. . . . . . Factorizarea unui grup printr-un subgrup normal . . epimorfisme. . Ecuaţia claselor. . izomorfisme de grupuri. . . Divizori ai lui zero. . Teorema lui Cauchy pentru grupuri finite. . . . 152 6 . . . . . Indicele unui subgrup într-un grup. . 139 §2. Teoremele lui Sylow. . . . Teorema lui Malţev. . . Exemple. . . .. .. .. . . Inel. . . . . . .. . . . .. . . . . . Centralizatorul unui element într-un grup. 99 §6. . . . .. . . . . . . . . . . Grupurile S n şi An.. . Monomorfisme. Morfisme de grupuri. .. . . . 86 §4. . . . . . Centrul unui grup. Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme de grupuri. . . . Grupul diedral D n de grad n. . . . . . . Morfisme de inele. . . . . . . Subgrupurile lui (ℤ. . . . . . . ..90 §5. . Izomorfisme de inele. .Grupuri de permutări. .. Numărul tipurilor de grupuri abeliene finite . Reguli de calcul într-un inel. . . . . Compunerea morfismelor de grupuri.. . . .. . 118 §10. . . . . .122 §11. . . . . . . . . Domenii de integritate. . Teoremele de izomorfism pentru grupuri. .. Clasele §7. . . . . Teorema lui Lagrange. 132 CAPITOLUL 3: INELE ŞI CORPURI.. Aplica ţii: caracterizarea grupurilor cu pq elemente ( p şi q numere prime distincte ) şi 12 elemente. . . . . . . . . . . .. . . . . . Teorema lui Cayley. . 139 §1. . . . . .94 de resturi modulo n . . . . . . 112 §9.Produse finite de grupuri. . . . . . . . +). . Structura grupurilor finite cu 2p elemente (p prim . . . . 108 §8.. +). . Subgrupuri normale. . .

. Rădăcini ale polinoamelor cu coeficienţi într-un corp. . . . Reflefunctori . Construcţia corpului ℝ al numerelor reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Functori reprezentabili . . . . . . . 157 §5. . . . Morfisme de corpuri. . . . . . . . . . . Caracteristica unui corp. . . . . . . 253 §4. . . . . . . . Nucleul şi conucleul unui cuplu de morfisme. Duala lui Ens. Polinoame simetrice. . . . . . . . . . . . . . Functori adjuncţi. . . . . . . . . . 226 CAPITOLUL 5: ELEMENTE DE TEORIA CATEGORIILOR. . Corp. . .Morfisme şi obiecte remarcabile într-o categorie. . . . . . . . 244 §3. . . Functori. . . . . . . . . Functori remarcabili. Inele de fracţii. . . . Morfisme functoriale. . . . Construcţia corpului ℚ al numerelor raţionale. . Divizibilitatea în inele. Produse şi sume directe ale unei familii de obiecte . . . . . . . . . Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Inelul polinoamelor într-o nedeterminat ă . . . .. . . . . . Definiţia unei categorii. . . . . . Categorii echivalente. . .264 §5. . . . Inelul polinoamelor în mai multe nedeterminate . . . . . . . . . . .169 §8. . . . . . . . . .186 §10. . . Ideale prime . . . . . . . 219 §4. . . Rezolvarea ecua ţiilor algebrice de grad 3 şi 4 . . . . . . . . . .165 §11. . . . . Subcorp prim . . . . . . 199 CAPITOLUL 4: INELE DE POLINOAME. . . . . Subcategorie. . . . . . . . . . . . . . 206 §1. . . . . Principiul dualiz ării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Duala unei categorii. . . . . .287 7 §6. . 277 §2. . . . . . . . . Teorema fundamentală a algebrei. . Ideale maximale. . 213 §7. . . . . . . Exemple. . . . . . . . . . . . Construcţia corpului H al cuternionilor. Produs de categorii. .Limita inductivă (proiectivă) a unui sistem inductiv (proiectiv). 189 §6. . . . . . . .Subcategorii reflexive. . . . . . . . . . . . . . Exemple. . . . . . . .§4. . . . . . . .. . . . 240 §1. . . . . . . . . . . . . . . . . 279 . . . Polinoame ireductibile. . . 160 §7. . Teoremele de izomorfism pentru inele . . . . . . . 191 §9. . . . . . . . . Construcţia corpului ℂ al numerelor complexe . . . . . Subcorp. . .240 §2. .206 §3. . . . . .

. Consecinţe. Modul simplu. . . . . Factorizarea unui modul printr-un submodul. . . . Categoriile Mods(A) şi Modd(A). Submodule închise. 309 CAPITOLUL 6: MODULE ŞI SPAŢII VECTORIALE. . . . . . . . Endomorfisme. . . Formula de schimbare a coordonatelor unui element la schimbarea 8 . . . . . Module plate. . Limite inductive şi proiective de morfisme de A-module. Modul factor. Produs tensorial de module libere. . . . . Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme. epimorfisme. . . Modul. . . . Dualul şi bidualul unui modul. Spaţii vectoriale. . . . . . . . . Submodul generat de o mulţime. . . . . . 294 §9. . . . Operaţii cu submodule. Matricea de trecere de la o baz ă la alta. transportul şirurilor exacte scurte prin aceşti functori. .327 §3. 314 §2. . Proprietatea de adjunc ţie. . . . Elemente liniar independente (dependente). . Module proiective. . . . . . . . . . Produs tensorial de morfisme. Sume directe de submodule. . . . . . Produse şi sume directe în Mods(A). . . Teorema fundamental ă de izomorfism pentru module. . Submodule esenţiale şi superflue. . . nucleul. Obiecte injective (proiective). . . Module injective. Sume şi produse fibrate . Comutativitatea produsului tensorial. . . . . . . . . 373 §6. . . . . . . . Produs tensorial de module. . . . Permutarea produsului tensorial cu sumele directe. 396 §7. . Categorii abeliene . . Submodule complement. 360 §5. . . . . Grupuri divizibile. . . . . . Produse şi sume directe de morfisme de A-module. Submodul. izomorfisme de module.§8. . cogeneratori pentru Mods(A). Operaţii cu morfisme de module. . . . . . . . Monomorfisme. . . . Morfisme de module. . Anvelope injective. Laticea submodulelor unui modul. . . Limite inductive şi proiective în Mods(A). . . Module libere. 347 §4. .. . . . Asociativitatea produsului tensorial. . Anvelope injective (proiective) . Functorii hM şi hM de la Mods(A) la Ab. Sume şi produse fibrate în Mods(A) . . . Imaginea. . Şiruri exacte de A-module. Sistem de generatori. . Submodul maximal. . Bimodule. . . . Anvelope proiective. . . . 314 §1. .297 §10. Generatori. Calcule într-un modul. . . Functorii SM şi TN. Module libere de rang finit. . . coimaginea şi conucleul unui morfism de module. . .

Teorema Cayley-Hamilton . . . Exemple de probleme de programare liniară. Metoda matriceală. ... .. . . . . Vectori şi valori proprii ai unui operator liniar. .. Sisteme de ecuaţii liniare cu coeficienţi într-un corp comutativ. . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . .. . . . . . . . .470 §1. .. . . Rangul unui sistem de vectori. . . . . . . . . Exemplu de evitare a ciclajului. Dezvoltarea unui determinant după elementele unei linii. . . . . . . Soluţii posibile.. Rangul unei aplicaţii liniare între spaţii vectoriale de dimensiuni finite. Inversa unei matrice. . . . . . . . .. . . . . Formula Binet-Cauchy. . . . . . . . Tabelul simplex asociat unei soluţii de bază.. . . . . . . . .455 CAPITOLUL 8: ELEMENTE DE PROGRAMARE LINIARĂ. . . . Soluţii de bază.. . . . . . . . .. . . formula de schimbare a acesteia la schimbarea bazelor. . 416 CAPITOLUL 7: DETERMINANŢI.. . . . . . . . . . . .473 §3. . . . . . . Punerea unei probleme de programare liniar ă. . Metoda celor două faze. . . .. . . . . . . . . .426 §1.. . Algoritmul simplex. . . . . SISTEME DE ECUAŢII LINIARE. . . . . . Rangul unei matrice. . . Exemple de aplicare a algoritmului simplex. Definiţia unui determinant de ordin n. . . .bazelor. . . . . . 445 . . . . . . Regula lexicografică de evitare a ciclajului. . .. . . Matricea ataşată unei aplicaţii liniare între module libere de rang finit. . . . . . . . . . 470 §2. Lema substituţiei. . Matrice inversabilă. . . Metode de determinare a soluţiilor de bază. . Regula lui Laplace. . . . . . . .. 426 §2. . . .. . . . . . . . . .. . . Sisteme omogene. . . . . . Propriet ăţile determinanţilor. . . .. . .. §3. 479 9 . .. . . . . .

.Forma canonică a unei forme pătratice ... . . . . . . . . Rangul unei forme biliniare. Definiţii. 507 . . Matricea ataşată unei forme biliniare.. .. .. . . . . .. . .. . . . . . . . . . . . . . . INDEX. .Polara unei forme pătratice. .. . . . .CAPITOLUL 9: FORME BILINIARE ŞI PĂTRATICE . . . .. . 509 10 .Forme biliniare.Matricea ataşată unei forme pătratice. . . . . ... . . . .Legea inerţiei a lui Sylvester . . 495 §2..metodele GaussLagrange şi Jacobi .. . . . .. . .. . . Forme pătratice. . .. . .. .. . . . . . . . Exemple. . . .495 §1.. . .. . . . . . . . . . . .. 497 BIBLIOGRAFIE .

. . . . . . . . . . Classes of functions. . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . .15 § 1. 59 § 7. . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . The center of a group. .. . 101 § 4. . . . Cyclic groups. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . The centralizer of an element in a group. . . . . . Complement and pseudocomplement in a lattice. . . .. . . . . . The Order of an element. .CONTENTS pag Chapter1: PRELIMINARIES. . . . . . . ..71 § 9. . . . 21 § 3. . 64 § 8.. .. Equivalence relations. . . . . . . . Functional relations. . . . Operations on sets. . . . . . Morphisms of monoids. . . . . . . . . . . Sets. . . Direct products (coproducts) for a family of sets. . . . . . . . . . . . . . . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of functions. . . Cardinal numbers. . .. . 49 § 6.. . 86 § 1. Calculus in a group. . . Lattices.. . . . . Semilattices. . . . . The theorem of Lagrange. . . . . . . . .86 § 2. . Notion of function. 15 §2.81 Chapter 2: GROUPS. . . . . . . . . Algebraic operations. Ordered sets. . . . . . Finite and infinite sets. . . . . . . . . . . . . . 46 § 5. . . . . . . . . 75 §10. . . . . ... . . . . 28 § 4. .. . . . . . Direct product of monoids. Generalized Boolean algebras. . . Normal subgroups. . . 11 . . The class equation. . The index of a subgroup in a group. . . .Countable sets. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Group. . . . . Distributive lattices. . . . Monoids. . . . . . . . Boolean algebras. . . Subgroup generated by a set. . . . . . . . . . . . .98 § 3. . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .. . . . Subgroup. . . . Binary operations on a set. . .

. isomorphisms of groups. . 172 § 5. 175 § 6. Direct products of rings . . . . . . . . . . . . Finite direct products of groups. . . . . . . Composition of morphisms. . . . . . . . . . . . . . . . . . p ³ 3) . . The structure for finite groups of 2p order (p prime. . . . . 127 § 9. .+). . . . The characteristic of a ring . . The Chinese remainder theorem. . The group of integers ( ℤ. .109 § 6. The theorem of Mal`cev. . . . . The subgroups of (ℤ. Calculus in a ring.q primers. . . . . . . . . . 154 § 2. . . . . . Prime Subfield. The characteristic of a field. . . . . The isomorphism theorems for rings . The theorem of Cayley. . . . The Sylow theorems. 154 § 1.167 § 4. . . The Cauchy theorem for finite groups. . . . . . . Rings. 114 § 7. . . . . 123 § 8. Construction of the rationals field ℚ. . . . . The number of abelian finite groups. . Field Subfield. . . . . . . Isomorphisms of rings. . . . . . . . . . The factorization of a ring by a bilateral ideal. . . . p ¹ q) and of order 12. . . . . . . . . . . . . . . . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of morphisms. The groups of permutations. . . . . . . .105 § 5. . . . . . . . The Dihedral group D n of degree n. . . . . . . . . . Rings of fractions. . The transport of subrings and ideals by a morphism of rings. Zero – divisors. . . . . . . . . .159 § 3. . . . . . . epimorphisms.137 §11. . . . . 147 Chapter 3: RINGS AND FIELDS. Morphisms of fields. . . . Morphisms of rings. . . . . 179 12 . . . . . . . . Complete set of residues modulo n . . . Applications: the groups of pq order (p. . . . . . Integral domains. . . . . . . . . . . . . . The isomorphism theorems for groups . . . . . . . . . . .+). . . . . The groups S n and A n . Morphisms of groups. . . . Monomorphisms. . . . Subrings and ideals.. . . . . . . . . . . . 133 §10.Factorization of a group by a normal subgroup . . . . . Examples. . . . . . . . .

220 § 2. . Construction of the reals field ℝ. . . . . 257 § 3. . . Construction of the quaternions field H. Construction of the complex numbers field ℂ. . . . . . . . . . . . . . Irreducible polynominals. . . Subcategory. . . . . . . . . . . . . . . 253 § 2. . . . .Divisibility in rings . . . . Roots of polynominals with coefficients in a field. . .232 § 4. . . . . . . . The kernel (equalizer) and cokernel (coequalizer) for a couple of morphisms . .200 § 9. . . . . . 213 Chapter 4: POLYNOMIAL RINGS. . . Equivalence of Categories. . . . . . . . .240 Chapter 5: ELEMENTS OF CATEGORIES THEORY. . . . . . . . Symetrical polynominals . . . Duality principle. Special morphisms and objects in a category. . . . . . . . . . . . . 227 § 3. . . . . . The dual category of Ens. . . . . . . . Polynominals ring in one indeterminate . . . . 253 § 1. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Morphism functors. . . . . . . . . . . . The fundamental theorem of algebra. . . . . . Polynominals ring in several indeterminates . . . Examples. . .Prime and maximal ideals. . 203 §10. . . . 205 §11. . . . . . . . . . . . . . Dual category. . . . . . . . . . . . . . . . . 266 13 The solving of the algebraic equations of a 3 and 4 degree . . . . . . Functors. 220 § 1. . . . . 184 § 8. . . Product of categories . . . . . . . . . . Exampels. . . . .§ 7. . . . . . . Remarkable functors. . . . Category. . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . .290 § 6. . . . . . Limits and colimits for a partially ordered system. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reflective subcategories. . . . 310 §10. . 321 References. . . . . . . . . . Adjoint functors. . . . . . Reflectors. 300 § 8. . . . . . . . . . . . . . . . . . Products and coproducts of a fammily of objects. . . . . . . . . . .292 § 7. . .277 § 5. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 306 § 9. . Fibred sum (poshout) and fibred product (pullback) of two objects. .§ 4. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Injective (projective) envelopes. .Abelian Categories. . . . . . Representable functors. Injective (projective) objects. . . . . 326 14 . . . . . .

Se acceptă existenţa unei mulţimi ce nu conţine nici un element că pentru orice mulţime A. O mulţime diferită de mulţimea vidă se zice nevidă.1. în acest caz vom scrie A⊆B iar în caz contrar A⊈B. Deci.!). Vom spune despre mulţimile A şi B că sunt egale dacă oricare ar fi x. Despre paradoxurile ce le implică acest punct de vedere şi felul în care ele pot fi eliminate. x∉A – absurd. Vom spune că A este inclusă strict în B şi vom scrie A⊂B dacă A⊆B şi A≠B. rugăm cititorul să consulte lucrările [16] şi [30]. x∈A⇔ x∈B. Se observă . vom spune că A este inclusă în B (sau că A este submulţime a lui B) dacă elementele lui A sunt şi elemente ale lui B.primul matematician care a iniţiat studiul lor sistematic (punct de vedere cunoscut în matematică sub numele de teoria naivă a mulţimilor).CAPITOLUL 1: NOŢIUNI PRELIMINARII §1 Mulţimi. Pentru o mulţime T. Definiţia 1. A=B⇔A⊆B şi B⊆A. T∈P(T) ).î.î. x∉B. Avem deci : A⊆B⇔ pentru orice x∈A ⇒x∈B A⊈B⇔ există x∈A a. Operaţii cu mulţimi În cadrul acestei lucr ări vom privi mulţimile în sensul în care ele au fost privite de către GEORG CANTOR . Următorul rezultat este imediat : 15 care se notează prin ∅ şi poartă numele de mulţimea vidă. ∅⊆A (deoarece în caz contrar ar trebui să existe x∈∅ a. Dacă A şi B sunt două mulţimi. vom nota prin P(T) mulţimea submulţimilor sale (evident ∅.

Dacă T este o mulţime oarecare iar A. mulţimile A şi B se zic disjuncte. vom scrie de exemplu (xi)i∈I pentru a desemna o familie de elemente ale unei mulţimi sau (Ai) i∈I pentru a desemna o familie de mulţimi indexată de mulţimea I. \ şi △ poartă numele de intersecţie. ∁T(T)=∅ De asemenea. atunci : (i) A⊆A (ii) Dacă A⊆B şi B⊆A. pentru x∈T avem: x∉A∪B ⇔ x∉A şi x∉B 16 x∉A\B ⇔ x∉A sau x∈B . În cadrul acestei lucrări vom utiliza deseori noţiunea de familie de elemente a unei mulţimi indexată de o mulţime nevidă de indici I (prin aceasta înţelegând o funcţie definită pe mulţimea I cu valori în mulţimea respectivă). B∈P(T) avem: A△B=(A∪B)\(A∩B)=(A∩∁T (B))∪(∁T (A)∩B) A∪∁T (A)=T. atunci A=B (iii) Dacă A⊆B şi B⊆C. A\B={x∈T | x∈A şi x∉B} ∁T (∅)=T. B∈P(T) definim : A∪B={x∈T | x∈A sau x∈B} A∩B={x∈T | x∈A şi x∈B} Operaţiile ∩. ∪. T\A se notează prin ∁T (A) (sau ∁(A) dacă nu este pericol de confuzie) şi poartă numele de complementara lui A în T. pentru A. atunci A⊆C. Pentru o mulţime T şi A. În particular. B. Astfel. În mod evident. diferenţă şi diferenţă simetrică. reuniune. C∈P(T). x∉A∩B ⇔ x∉A sau x∉B A\B=A∩∁T (B) Dacă A∩B=∅. A△B=(A\B)∪(B\A). A∩∁T (A)=∅ iar ∁T (∁T (A))=A.

x∉A△B ⇔ (x∉A şi x∉B) sau (x∈A şi x∈B) Din cele de mai înainte deducem imediat c ă dacă A, B∈P(T), x∉∁T (A)⇔ x∈A.

atunci:

∁T (A∩B)=∁T(A)∪∁T (B) şi ∁T (A∪B)=∁T (A)∩∁T (B). Aceste ultime două egalităţi sunt cunoscute sub numele de relaţiile lui De Morgan. Pentru o familie nevidă (Ai )i∈I de submulţimi ale lui T definim: I Ai ={x∈T | x∈Ai pentru orice i∈I} şi
iÎI iÎI

U Ai ={x∈T | există i∈I

a.î. x∈Ai }.

Astfel, relaţiile lui De Morgan sunt adevărate într-un context mai general: atunci: Dacă (Ai)
i∈I

este o familie de submulţimi ale mulţimii T,

æ ö æ ö CT ç I Ai ÷ = U CT ( Ai ) şi CT ç U Ai ÷ = I CT ( Ai ) . è iÎI ø iÎI è iÎI ø iÎI
Următorul rezultat este imediat: Propoziţia 1.2. Dacă T o mulţime iar A, B, C∈P(T), atunci: (i) A∩(B∩C)=(A∩B)∩C şi A∪(B∪C)=(A∪B)∪C (ii) A∩B=B∩A şi A∪B=B∪A

(iv) A∩A=A şi A∪A=A.

(iii) A∩T=A şi A∪∅=A

Observaţia 1.3. 1. Din (i) deducem că operaţiile ∪ şi ∩ sunt asociative, din (ii) deducem că ambele sunt comutative, din (iii) deducem că T şi ∅ sunt elementele neutre pentru ∩ şi respectiv pentru ∪, iar din (iv) deducem că ∩ şi ∪ sunt operaţii idempotente pe P(T). 2. Prin dublă incluziune se probează imdiat că pentru oricare A,

B, C∈P(T) avem:
17

A∪(B∩C)=(A∪B)∩(A∪C) , adică operaţiile de intersecţie şi reuniune sunt distributive una faţă de cealaltă. Propoziţia 1.4. Dacă A, B, C∈P(T), atunci: (ii) A△B=B△A (i) A△(B△C)=(A△B)△C

A∩(B∪C)=(A∩B)∪(A∩C)

şi

(iii) A△∅=A iar A △A=∅

(iv) A∩(B△C)=(A∩B)△(A∩C). Demonstraţie. (i). Prin dublă incluziune se arată imediat că: A△(B△C)=(A△B)△C=[A∩∁T(B)∩∁T(C)]∪[∁T(A)∩B∩∁T(C)]∪ ∪[∁T(A)∩∁T(B)∩C]∪(A∩B∩C). (ii), (iii) sunt evidente. (iv). Se probează fie prin dublă incluziune, fie ţinând cont de distributivitatea intersecţiei faţă de reuniune. ∎ Definiţia 1.5. Fiind date două obiecte x şi y se numeşte pereche ordonată a obiectelor x şi y mulţimea notată (x, y) şi definită astfel: (x, y)={ {x}, {x, y} }. Se verifică acum imediat că dacă x şi y sunt două obiecte a.î. x≠y, atunci (x, y)≠(y, x) iar dacă (x, y) şi (u, v) sunt două perechi =(y, x) ⇒x=y. ordonate, atunci (x, y)=(u, v) ⇔ x=u şi y=v ; în particular, (x, y)=

Definiţia 1.6. Dacă A şi B sunt două mulţimi, mulţimea notată A×B={ (a, b) | a∈A şi b∈B } se va numi produsul cartezian al mulţimilor A şi B. În mod evident: A×B≠∅ ⇔ A≠∅ şi B≠∅
18

A‫⊆׳‬A şi B‫⊆׳‬B ⇒ A‫×׳‬B‫⊆׳‬A×B. Dacă A, B, C sunt trei mulţimi vom defini produsul lor Elementul ((a, b), c) din A×B×C îl vom nota mai simplu prin (a, b, c). A1× A2× ...×An =(( ...((A1×A2)×A3)× ...)×An) . Dacă A este o mulţime finită, vom nota prin |A| numărul de elemente ale lui A. În mod evident, dacă A şi B sunt submulţimi finite ale unei mulţimi M atunci şi A∪B este submulţime finită a lui M iar |A∪B|=|A|+|B|-|A∩B|. Vom prezenta în continuare un rezultat mai general cunoscut sub numele de principiul includerii şi excluderii: Propoziţia 1.7. Fie M o mulţime finită iar M1, M2, ..., Mn submulţimi ale lui M. Atunci : Mai general, dacă A1, A2, ..., An (n≥3) sunt mulţimi punem cartezian prin egalitatea : A×B×C=(A×B)×C.

A×B=B×A ⇔ A=B

A×B=∅ ⇔ A=∅ sau B=∅

UMi
i =1

n

=

1£ i £ n

å Mi

-

1£ i < j £ n

å Mi ÇM j

+

1£ i < j < k £ n

å Mi ÇM j ÇMk

-

.

- .... + (- 1)n -1 M 1 Ç ... Ç M n

egalitatea din enunţ se reduce la |M1|=|M1|, ceea ce este evident. Pentru n=2 trebuie demonstrată egalitatea : (1) |M1∪M2|=|M1|+|M2|-|M1∩M2|

Demonstraţie. Facem inducţie matematică după n. Pentru n=1

care de asemenea este adevărată, deoarece elementele din M1∩M2 apar atât la M1 cât şi la M2. Presupunem egalitatea din enunţ adevărată pentru oricare m submulţimi ale lui M cu m<n şi o să o demonstrăm pentru n submulţimi M1, M2, ..., Mn .
19

Dacă notăm N = U M i , atunci conform relaţiei (1) putem scrie:
i =1

n -1

(2) Însă

U M i = |N∪Mn|=|N|+|Mn|-|N∩Mn|.
i =1

n

÷ N∩Mn= ç ç U M i ÷ ∩Mn= U ( M i Ç M n ) , è i =1 ø
i =1 n -1 i =1

æ n -1

ö

n -1

deci

aplicând

ipoteza de inducţie pentru

U (M i I M n )

şi ţinând seama de faptul că

(M i I M n ) I (M j I M n ) = (M i I M j ) I M n , (M i I M n ) I (M j I M n ) I (M k I M n ) = (M i I M j I M k ) I M n ,
obţinem:
N Ç Mn =
n -1 i =1

etc,

U (M i I M n ) = å M i I M n
i =1

n -1

-

(3)
+

1£ i < j £ n -1 n

å

MiI M j I Mn +

1£i < j < k £ n -1

å

M i I M j I M k I M n - .... + (- 1)n - 2 I M i
i =1

Aplicând ipoteza de inducţie şi pentru ∣N∣ obţinem:

N = UMi = å Mi (4)
i =1 i =1

n -1

n -1

1£ i < j £ n -1

å

MiIM j +
n-2 n -1 i =1

+

1£i < j < k £ n -1

å

M i I M j I M k - .... + (- 1)

IMi

astfel că ţinând cont de (3) şi (4) relaţia (2) devine:

20

UMi
i =1

n

= N + Mn - N ÇMn =
n -1 ö + å MiIMn ÷+ ÷ i =1 ø

æ n -1 ö æ ÷ ç =ç çå Mi + Mn ÷-ç å MiIM è i =1 ø è 1£i < j £ n -1 æ +ç MiIM ç 1£i < jå < k £ n -1 è é + ê(- 1)n - 2 ê ë - (- 1)
n -3 n -1 i =1 j

j

IMk

+

1£i < j £ n -1

å

MiIM

j

- ... + IMn ÷ ÷ ø

ö

IMi ú ú û

ù

1£i1 < i2 <...<in - 2 £ n -1

å

M i1 I M i2 I ....I M in - 2 I M n -

- (- 1)n - 2 +

IMi = å Mi
i =1 i =1

n

n

1£ i < j £ n

å

MiIM
n

j

+

1£ i < j < k £ n

å

MiIM

jIMk

- ... + (- 1)n -1 I M i .
i =1

Conform principiului inducţiei matematice, egalitatea din enun ţ este adevărată pentru orice număr natural n nenul. ∎

§2 Relaţii binare pe o mulţime. Relaţii de echivalenţă
Definiţia 2.1. Dacă A este o mulţime, numim relaţie binară pe A orice submulţime ρ a produsului cartezian A×A. Dacă a, b∈A şi (a, b)∈ρ vom spune că elementul a este în relaţia ρ cu b. De asemenea, vom scrie aρb pentru a desemna faptul că (a, b)∈ρ. Pentru mulţimea A vom nota prin Rel (A) mulţimea relaţiilor binare de pe A (evident, Rel (A)=P(A×A) ). produsului cartezian A×A. Relaţia △A={ (a, a) | a∈A} poartă numele de diagonala Pentru ρ∈Rel (A) definim ρ-1={(a, b)∈A×A | (b, a)∈ρ}.
21

Atunci: (ii) (ρ∘ρ‫∘)׳‬ρ‫=׳׳‬ρ∘(ρ‫∘׳‬ρ‫)׳׳‬ (iv) (ρ∘ρ‫)׳‬-1=ρ‫׳‬-1∘ρ-1 (i) ρ∘△A=△A∘ρ=ρ (iii) ρ⊆ρ‫ ⇒׳‬ρ∘ρ‫⊆׳׳‬ρ‫∘׳‬ρ‫ ׳׳‬şi ρ‫∘׳׳‬ρ⊆ρ‫∘׳׳‬ρ‫׳‬ i∈I (v) (ρ∪ρ‫)׳‬-1=ρ-1∪ρ‫׳‬-1 ..î. n ∈ℕ m+n atunci . mai general. ρ‫∈׳׳‬Rel (A). b)∈A×A | există c∈A (c.. iÎI Pentru n∈ℕ şi ρ∈Rel (A) definim : n ìD A pentru n = 0 ï r = í r o r o .. (ρ-1)-1=ρ iar dacă mai avem ρ‫∈׳‬Rel (A) a. (a. c)∈ρ‫׳‬ şi Propoziţia 2. Rezultatul următor este imediat: 22 iii) antisimetrică dacă ρ∩ρ-1⊆△A . Fie ρ. Vom spune despre o relaţie ρ∈Rel (A) că este: ii) simetrică dacă ρ⊆ρ-1 i) reflexivă dacă △A ⊆ρ iv) tranzitivă dacă ρ2⊆ρ.3. Definiţia 2.2. Rezultatul următor este imediat: Definiţia 2.ρ⊆ρ‫ ⇒׳‬ρ-1⊆ρ‫׳‬-1. dacă (ρi) familie de relaţii binare pe A. 4 43 4 ï142 n ori î ρ ∘ρ =ρ m n Se probează imediat că dacă m. atunci æ ö ç U ri ÷ ç ÷ è iÎI ø -1 este o = U r i-1 . Pentru ρ. b)∈ρ}. ρ‫∈׳‬Rel (A) definim compunerea lor a. ρ∘ρ‫ ׳‬prin ρ∘ρ‫({=׳‬a. o r pentru n > 1 . ρ‫׳‬.4.î. În mod evident.

î. adică ρ⊆ρ2.Propoziţia 2. Dacă ρ1 . y)∈ρ ⇒ (x.7. să presupunem că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1.6. Propoziţia 2. adică ρ-1⊆ρ. Vom nota prin Echiv (A) mulţimea relaţiilor de echivalenţă de pe A. ρ2∈Echiv (A).3. a)∈ρ-1⇒ (a. A×A∈Echiv (A). Însă conform Propoziţiei 2. Atunci Demonstraţie. deci ρ-1=ρ. (ρ1∘ρ2)2=(ρ1∘ρ2)∘(ρ1∘ρ2)=ρ1∘(ρ2∘ρ1)∘ρ2= adică ρ1∘ρ2 este Să presupunem acum că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1 şi fie ρ‫∈׳‬Echiv (A) a. Definiţia 2. Din =ρ1∘(ρ1∘ρ2)∘ρ2=ρ12∘ρ22= ρ1∘ρ2 deducem că ρ1∘ρ2 este şi tranzitivă. tranzitivă ) .7. r ¢ÎEchiv ( A) r1 . Demonstraţie. Din (x. Fie ρ1. deci ρ2=ρ. În acest caz ρ1 ∘ρ2= I r ¢ . r 2 Í r ¢ Propoziţia 2. O relaţie ρ∈Rel(A) este reflexivă ( simetrică. reflexivă. Cum (ρ1∘ρ2) = ρ2 ∘ρ1 =ρ2∘ρ1= ρ1∘ρ2. atunci (ρ1∘ρ2)-1=ρ1∘ρ2 conform Propoziţiei 2. b)∈ρ-1. tranzitivă ) dacă şi numai dacă ρ-1 este reflexivă ( simetrică. adică este o echivalenţă pe A. antisimetrică. Vom spune despre o relaţie ρ∈Rel(A) că este o echivalenţă pe A dacă este reflexivă. Dacă (a. ∎ Cum ρ este tranzitivă avem ρ2⊆ρ. x)∈ρ şi atunci (b. atunci ρ-1=ρ şi ρ2=ρ. △A. a)∈ρ⊆ρ-1 ⇒ (b. y)∈ρ∘ρ=ρ2. Dacă ρ∈Echiv (A) . ρ2⇒∆A=∆A∘∆A⊆ρ1∘ρ2. deducem că ρ1∘ρ2 este şi simetrică. 23 . antisimetrică. ρ1∘ρ2∈Echiv (A) dacă şi numai dacă ρ1 ∘ρ2=ρ2 ∘ρ1 . b)∈ρ. avem că (ρ1∘ρ2) -1= ρ2-1∘ρ1-1= ρ2∘ρ1. astfel că ρ1∘ρ2=ρ2∘ρ1. Cum ∆A⊆ρ1 . -1 -1 -1 Invers. ρ2⊆ρ‫׳‬. (x. ρ2 ∈ Echiv (A). Fie acum (x. Evident.8. ρ1. Cum ρ este simetrică ρ⊆ρ-1. y)∈ρ.5. simetrică şi tranzitivă.

relaţia de echivalenţă <ρ> este caracterizată de condiţiile ρ⊆<ρ> iar dacă ρ‫∈׳‬Echiv (A) a. ρ⊆ρ‫ ׳‬. ρ⊆ρ‫׳‬. (iii).∎ -1 -1 Lema 2.î. ρ⊆ρ‫<⇒׳‬ρ>⊆ρ‫( ׳‬altfel zis. este evidentă .ρ2⊆ρ1∘ρ2 ⇒θ⊆ρ1∘ρ2 Pentru ρ∈Rel (A). Fie ρ∈Rel(A) reflexivă şi simetrică iar r = U r n . adică r1 o r 2 Í I r¢ ≝ θ r ¢ÎEchiv ( A ) r1 .î. Atunci relaţia r are următoarele proprietăţi: (i) ρ⊆ r (ii) r este reflexivă şi simetrică (iii) dacă ρ‫ ׳‬este o altă relaţie binară de pe A reflexivă şi simetrică a. atunci r ⊆ρ‫׳‬. (ii). ρ2∈Echiv (A) şi ρ1∘ρ2∈Echiv (A) ⇒ρ1 . (i ).Atunci ρ1∘ρ2 ⊆ρ‫∘׳‬ρ‫=׳‬ρ‫׳‬. Dacă ρ‫ ׳‬este reflexivă şi simetrică a. Cum ∆A⊆ r deducem că r este reflexivă iar cum r -1 = (∆A∪ρ∪ρ-1) –1 =∆A-1∪ρ-1∪ (ρ-1)-1=∆A∪ρ∪ρ-1= r deducem că r este şi simetrică.10. Demonstraţie. definim relaţia de ehivalenţă de pe A generată de ρ ca fiind relaţia de echivalenţă r = I r¢ . r ¢ÎEchiv ( A ) r Ír¢ adică θ=ρ1∘ρ2 .∎ În mod evident. r 2 Í r ¢ Cum ρ1 . n ³1 Atunci r are următoarele proprietăţi : (i) ρ⊆ r 24 . Lema 2. atunci ρ ⊆ρ‫= ׳‬ρ‫ ׳‬şi cum ∆A ⊆ρ‫ ׳‬deducem că r =∆A∪ρ∪ρ-1⊆ρ‫׳‬. <ρ> este cea mai mică relaţie de echivalenţă ce include pe ρ). Fie ρ∈Rel(A) şi r =∆A∪ρ∪ρ-1.9.î.

(z. n ³1 adică r este şi simetrică. z)∈ρ şi (z. atunci există z∈A a. z)∈ρ‫׳‬ 25 (ii) Dacă ρ. z)∈ρm şi (z. atunci r ⊆ρ‫׳‬.î. Demonstraţie. y)∈ r .9. Cum ∆A⊆ρ⊆ r deducem că ∆A⊆ r . adică r este reflexivă. şi 2. ρ‫∈׳‬Rel (A ). deducem că r -1 æ nö ÷ =ç çUr ÷ è n³1 ø -1 n ³1 = U rn ( ) -1 = Urn = r .(ii) r este o echivalenţă pe A (iii) Dacă ρ‫∈׳‬Echiv(A) a. atunci r = U D A U r U r -1 n ³1 ( ) n . Dacă ρ∈Rel(A). (ii).î. deci r este tranzitivă. (x. y)∈ρ] sau [(x. ∎ n ³1 n 2 =ρ‫׳‬ Din Lemele 2. adică există m. y)∈ρn. Deoarece ρ este simetrică şi pentru orice n∈ℕ* avem (ρn)-1=(ρ-1)n=ρn . Fie acum ρ‫∈׳‬Echiv (A) a. ρ⊆ρ‫׳‬. (x. y)∈ρ‫]׳‬ .î. y)∈ r o r . y)∈(ρ∪ρ‫)׳‬2=(ρ∪ρ‫(∘)׳‬ρ∪ρ‫ ⇔ )׳‬există z∈A a. este evidentă. y)∈ρ] sau [ (x. z)∈ρ‫ ׳‬şi (z.11. şi (z. Deducem imediat că (x. adică r ∈Echiv (A). z)∈ρ şi (z. Atunci: (i) (ρ∪ρ‫)׳‬2=ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ) numai dacă ρ∘ρ‫׳‬. deducem imediat: Teorema 2.î. ρ‫∘׳‬ρ⊆ρ∪ρ‫׳‬. n∈ℕ* a. Demonstraţie. adică r Í r . y)∈ρ‫ ]׳‬sau [(x. y)∈ρ∪ρ‫( [ ⇔ ׳‬x. ρ‫∈׳‬Echiv (A) atunci ρ∪ρ‫∈׳‬Echiv (A) dacă şi şi (z. (iii). ρ⊆ρ‫׳‬. Avem: (x. Fie acum (x.î. (i). Propoziţia 2. z). (x.12. Fie ρ.10. y)∈ρn∘ρm=ρn+m⊆ r . Cum ρ n⊆ρ‫׳‬ pentru orice n∈ℕ* deducem că r = U r n ⊆ρ‫׳‬. z)∈ρ∪p‫׳‬ (i).

z)∈ρ-1 şi (z. sau (y. deci este o 26 . adică ρ∪ρ‫׳‬ Propoziţia 2.13. y)∈ρ (ii) ρ∘ρ-1∘ρ = ρ Atunci ρ∘ρ-1. 2 relaţia de la (i) devine: ρ∪ρ‫=׳‬ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ).î. y)∈ρ ⇔ (y.î. este simetrică (analog pentru ρ-1∘ρ). Analog pentru ρ-1∘ρ . (x. ρ-1∘ρ ∈Echiv (A). de unde egalitatea cerută.. echivalenţă. adică ρ∪ρ‫ ׳‬este şi simetrică. x∈A. z)∈ρ-1 şi (z. y)∈ ρ∘ρ-1⇒ există z∈A a.î.∎ = (ρ∘ρ-1∘ρ)∘ρ-1 = ρ∘ρ-1 deducem că ρ∘ρ-1 este şi tranzitivă. deci o echivalenţă pe A. (x.î. Cum ∆A⊆ρ şi ∆A⊆ρ‫∆⇒׳‬A⊆ρ∪ρ‫ ׳‬. Utilizăm ipoteza din nou şi relaţia de la (i): deci (ρ∪ρ‫= )׳‬ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)=ρ∪ρ‫(∪׳‬ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ)⊆ρ∪ρ‫׳‬. având Avem că ρ∘ρ-1={(x. Demonstraţie. y)∈ρ sau (x.î. (x. deci ρ∘ρ‫⊆׳‬ρ∪ρ‫ ׳‬şi . există z∈A a. Dacă (x. (x.. x)∈ρ∪ρ‫׳‬. x)∈ρ ⇔ (y. y)∈ρ‫׳‬2 sau (x. ⇔ (x. z)∈ρ-1 şi (z. ρ‫׳‬2=ρ‫ ׳‬şi (ρ∪ρ‫)׳‬2=ρ∪ρ‫׳‬. y)∈ρ2 sau (x. ∎ este reflexivă. există y∈A a.⇔(x. y) ∣ există z∈A a. x)∈ρ‫( ⇒׳‬y. y)∈ρ}. (z. lucru asigurat de Dacă (x. x)∈ρ∘ρ-1. y)∈ρ∘ρ‫ ׳‬sau (x. x)∈ρ. y)∈ρ‫( ⇒ ׳‬y. y)∈ρ2∪ρ‫׳‬2∪(ρ∘ρ‫(∪)׳‬ρ‫∘׳‬ρ). Avem că ρ2=ρ. x)∈ρ∘ρ-1 adică să existe z∈A a. Fie A o mulţime şi ρ∈Rel(A) proprietăţile: (i) Pentru orice x∈A.. Deducem că ρ∘ρ-1 este reflexivă (analog pentru ρ-1∘ρ). y)∈ρ∪ρ‫( ⇒׳‬x. x)∈ρ ρ∪ρ‫ ׳‬este tranzitivă. y)∈ρ‫∘׳‬ρ ⇔ (ii). adică ρ∘ρ-1 Cum (ρ∘ρ-1)∘(ρ∘ρ-1) = Deci.⇒’’. Astfel. pentru a demonstra că ∆A⊆ρ∘ρ-1 ar trebui ca pentru orice (i).⇐’’. ρ‫∘׳‬ρ⊆ρ∪ρ‫׳‬.

Dacă ρ∈Echiv (A).15. adică [a]ρ=[b]ρ. (x. b)∈ρ (iii) Dacă a. a). atunci [a]ρ=[b]ρ sau [a]ρ∩[b]ρ=∅. Demonstraţie. (a. iÎI 27 . (x. b∈A. a∈[a]ρ deducem incluziunea de la dreapta la stânga. Propoziţia 2. j∈I. Deoarece pentru orice a∈A.16. [a]ρ={x∈A ∣ (x. b)∈ρ. i≠j ⇒ Mi ∩Mj=∅ (ii) U M i = M . adică [a]ρ≠∅ pentru orice a∈A). prin clasa de echivalenţă a lui a relativă la ρ înţelegem mulţimea reflexivă deducem că a∈[a]ρ. (ii).Definiţia 2. (i). atunci: (i) U [a ] ρ=A aÎA (ii) Dacă a. a)∈ρ. cum cealalt ă incluziune este evidentă deducem egalitatea solicitată. ∎ Definiţia 2.14. adică (x. b)∈ρ şi astfel (a. b)∈ρ şi x∈[a]ρ. Datorită tranzitivităţii lui ρ deducem că (x. (iii). Dacă ρ∈Echiv (A) şi a∈A. deci [a]ρ=[b]ρ (conform cu (ii)). deci [a]ρ ⊆[b]ρ. adică x∈[b]ρ. b)∈ρ. cum a∈[a]ρ deducem că a∈[b]ρ adică Fie acum (a. Analog deducem că şi [b]ρ⊆[a]ρ .î. b∈A atunci [a]ρ=[b]ρ⇔ (a. a)∈ρ} (cum ρ este în particular Mulţimea A / ρ ={ [a] ρ ∣ a∈A } poartă numele de mulţimea factor ( sau cât ) a lui A prin relaţia ρ. Atunci există x∈A a. Numim partiţie a unei mulţimi M o familie (Mi)i∈I de submulţimi ale lui M ce verifică condiţiile : (i) Pentru i. Dacă [a]ρ=[b]ρ . b)∈ρ. Presupunem că [a]ρ∩[b]ρ≠∅.

17. Noţiunea de funcţie. b)∈R.î. vom spune că ele sunt a∈A. b)∈R (ii) (a. Pentru o mulţime A.î.1. atunci mulţimea claselor de echivalenţă ale lui ρ pe A determină o partiţie a lui A. 1A(a)=a pentru orice a∈A poartă numele de funcţia identică a lui A (în particular. §3 Relaţii funcţionale. Fie A şi B două mulţimi. putem vorbi de funcţia identică a mulţimii vide 1∅). Relaţia funcţională R se mai numeşte şi graficul lui f (convenim să notăm pe R prin Gf. Mulţimea A se numeşte domeniul (sau domeniul de definiţie al lui f) iar B se nume şte codomeniul lui f şi spunem de obicei că f este o funcţie definită pe A cu valori în B scriind lucrul acesta prin f:A→B sau A ¾ ¾® B. (a. O submulţime R⊆A×B se numeşte relaţie funcţională dacă : (i) Pentru orice a∈A există b∈B a. Dacă f :A→ B şi f‫׳‬:A‫→׳‬B‫ ׳‬sunt două funcţii. Convenim să notăm b=f(a) . funcţia 1A:A→A. B.Observaţia 2. (a. astfel că Gf={(a. B=B‫ ׳‬şi f(a)=f‫(׳‬a) pentru orice . f(a)) | a∈A}. (a. Numim funcţie ( sau aplicaţie ) un triplet f=(A. şi B sunt două mulţimi nevide iar R⊆A×B este o relaţie funcţională. R) unde A b∈B a. Din cele de mai înainte deducem că dacă ρ este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea A. pentru fiecare element a ∈A există un unic element egale (şi vom scrie f=f‫ )׳‬dacă A=A‫ ׳‬. b). Dacă A=∅ atunci există o unică funcţie f:∅→B ( este de fapt incluziunea lui ∅ în B). Dacă A≠∅ şi B=∅ atunci în mod evident nu există nici o funcţie de la A la B. Dacă f :A→B este o funcţie iar A‫⊆׳‬A şi B‫⊆׳‬B atunci notăm: f(A‫{=)׳‬f (a) | a∈A‫ }׳‬şi f-1 (B´)={a∈A | f (a)∈B‫}׳‬ 28 f În acest caz. Definiţia 3. elementul b se va numi imaginea lui a prin f. Clase de funcţii. b‫∈)׳‬R ⇒ b=b‫׳‬.

(ii). Atunci: (ii) B‫⊆׳‬B‫⇒׳׳‬f-1(B‫⊆)׳‬f-1(B‫)׳׳‬ æ ö (iii) f ç I Ai ÷ Í I f ( Ai ) è iÎI ø iÎI æ ö (iv) f ç U Ai ÷ = U f ( Ai ) è iÎI ø iÎI æ ö ÷ B f -1 B j (v) f -1 ç I j ç jÎJ ÷ = I è ø jÎJ (i) A‫⊆׳‬A‫⇒׳׳‬f(A‫⊆)׳‬f(A‫)׳׳‬ ( ) 29 . (Ai)i∈I.3.2. (Bj) j∈J două familii de submulţimi ale lui A şi respectiv B. Propoziţia g numim compunerea lor funcţia notată g∘f:A→C şi definită prin 3. A‫⊆׳׳‬A. A‫׳‬. Fie f:A→B. B‫⊆׳׳‬B. f(∅)=∅ Definiţia 3.4. avem că h∘(g∘f) şi (h∘g)∘f au pe A drept domeniu de definiţie. Demonstraţie. ∎ Propoziţia 3. În particular. -1 şi f (∅ )=∅. Într-adevăr. Fiind date două funcţii f:A→B şi g:B→C (g∘f)(a)=g(f(a)) pentru orice a∈A. notăm Im(f)=f (A). Evident. este evidentă. (i).( f (A‫ )׳‬se va numi imaginea lui A‫ ׳‬prin f iar f-1(B‫ )׳‬contraimaginea lui B‫ ׳‬prin f ). B‫׳‬. Dacă A¾ ¾® B ¾ ¾® C ¾ ¾® D atunci: f h avem trei funcţii (i) h∘(g∘f)=(h∘g)∘f (ii) f∘1A=1B∘f=f. pe D drept codomeniu şi pentru orice a∈A (h∘(g∘f))(a)=((h∘g)∘f)(a)=h(g(f(a))).

∎ Definiţia 3. Egalitatea cerută rezultă imediat din echivalenţele : æ ö b∈ f ç U Ai ÷ ⇔ există a∈ U Ai a. jÎJ A‫⊆׳‬A‫ ׳׳‬deducem că b∈f(A‫)׳׳‬. funcţia f-1:B→A definită prin echivalenţa f-1(b)=a ⇔ b=f(a) (b∈B şi a∈A) poartă numele de inversa lui f. f(a)∈Bj ⇔ pentru orice j∈J. Dacă f :A→B este bijectivă. Despre o funcţie f:A→B vom spune că este: i) injectivă. a‫∈׳‬A.î. Deoarece pentru orice k∈I. a∈f-1(Bj) (v). 30 . (ii). Analog cu (i).ö æ (vi) f -1 ç Bj ÷ ÷= ç jU è ÎJ ø U f -1 (B j ) .î. b∈f( Ai0 )⇔ b∈ U f ( Ai ) . Totul rezultă din echivalenţele a∈ f jÎ J -1 æ ⇔a∈ I f jÎJ -1 (B ) . j (vi).5. (echivalent cu f(a)=f(a‫⇒)׳‬a=a‫)׳‬ dacă pentru orice a. è iÎI ø iÎI (iv). dacă este simultan injectivă şi surjectivă.î. I Ai ⊆Ak. a≠a‫⇒׳‬f(a)≠f(a‫)׳‬ ii) surjectivă. conform cu (i) iÎI Demonstraţie (i). a∈ Ai0 şi iÎI è iÎI ø b=f(a)⇔ există i0∈I a. Analog cu (iv). (iii). b=f(a) iii) bijectivă. Dacă b∈f(A‫)׳‬. adică f(A‫⊆)׳‬f(A‫)׳׳‬.î. dacă pentru orice b∈B. există a∈A a. atunci b=f(a) cu a∈A‫ ׳‬şi cum æ ö deducem că f ç I Ai ÷ Í f ( Ak ) şi cum k este oarecare deducem că è iÎI ø æ ö f ç I Ai ÷ Í I f ( Ai ) . iÎI ö ç IBj ÷ ⇔ ç jÎJ ÷ è ø f(a)∈ I B J ⇔ pentru orice j∈J. b=f(a) ⇔ există i0∈I a.

în acest ultim caz (g∘f)-1=f-1∘g-1 ) (ii) Dacă g∘f este injectivă (surjectivă. Dacă g∘f este bijecţie atunci în particular g∘f este injecţie şi surjecţie. deci conform celor de mai sus cu necesitate f este injecţie iar g surjecţie.î. bijectivă) atunci f este injectivă. Atunci g(f(a))=g(f(a‫(⇔))׳‬g∘f)(a)=(g∘f)(a‫⇒)׳‬a=a‫׳‬. Fie f :A→B şi g :B→C două funcţii este (i) Dacă f şi g sunt injective (surjective. Atunci g(f(a))=g(f(a‫ ))׳‬şi cum g este injectivă deducem că f(a)=f(a‫ )׳‬iar cum şi f este injectivă deducem că a=a‫׳‬. (g este surjectivă. Între mulţimile P(M) şi P(N) se definesc funcţiile 31 . astfel că c=g(b)=g(f(a))=(g∘f)(a). Să presupunem acum că f şi g sunt surjective şi fie c∈C. există a∈A a. Avem că c=g(b) cu b∈B şi b=f(a) cu a∈A. Propoziţia 3. este surjectivă. (ii). Deoarece (g∘f)(a)=g(f(a))=g(b)=c deducem c ă (g∘f)-1(c)=a= =f-1(b)=f-1(g-1(c))=(f-1∘g-1)(c). Fie a. Dacă g∘f este surjectivă.(i). bijectivă . (g∘f)(a)=(g∘f)(a‫)׳‬. adică g∘f este injectivă.7. (g∘f)(a)=c ⇔ g(f(a))=c. adică g∘f este surjectivă.î. Fie M şi N două mulţimi iar f :M→N o funcţie.Se verifică imediat că f-1∘f=1A şi f∘f-1=1B. c=g(b) cu b∈B şi cum şi f este surjectivă b=f(a) cu a∈A Dacă f şi g sunt bijective atunci faptul c ă g∘f este bijectivă rezultă imediat din cele expuse mai sus. f este injectiv ă şi g este surjectivă). cum g f(a)=f(a‫)׳‬. pentru c∈C. Să presupunem că g∘f este injectivă şi fie a. Demonstraţie. bijective) atunci g∘f injectivă (surjectivă. a‫∈׳‬A a. adică f este injectivă. a‫∈׳‬A a.î.6. adică g este surjecţie. adică (g∘f)-1=f-1∘g-1. ∎ Propoziţia 3. Pentru a proba în acest caz egalitatea (g∘f)-1 = f-1∘g-1. fie c∈C.

∀A∈P(M) g=h (vii) Dacă g.î. Incluziunea A⊆f (f (A)) este valabilă pentru orice funcţie f. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este injectivă (ii) f* este injectivă (iii) f*∘f*=1P(M) (iv) f* este surjectivă (v) f (A∩B)=f(A)∩f(B). Atunci f(A∩B)=f(f (A)∩f (B‫=))׳‬f(f ( A‫∩׳‬B‫))׳‬. rezultă x=x‫∈׳‬A‫׳‬. 32 . (f ∘f*)(A)=A⇔ f (f (A))=A. h:L →M sunt două funcţii a. ∀ A.Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(vii)⇒(i) iar apoi (i)⇔(viii) . deci notând B=f*(A)∈P(N) avem că f*(B)=A. dacă * -1 A∈P(M) trebuie demonstrat că x∈f -1(f(A))⇒f(x)∈f(A)⇒ există x‫∈׳‬A a. A‫∈׳‬P(M) a. pentru orice A∈P(M). (ii)⇒(iii).î. (i)⇒(ii).î. B∈P(M) şi A‫׳‬.î. f* : P(N)→P(M) prin f*(A)=f(A). Pentru cealaltă incluziune. f*(f*(A))=A. Pentru -1 Dacă x∈A. (iii)⇒(iv). ∀ A ∈P(M) şi f*(B)=f-1(B). –1 -1 -1 -1 (iv)⇒(v). f(x)=f(x‫)׳‬. f(x)=f(x‫⇒)׳‬f*({x})=f*({x‫)}׳‬ ⇒ {x}={x‫⇒}׳‬x = x‫∈׳‬A. B=f (B‫)׳‬. B∈P(M) (vi) f(∁MA)⊆∁N f (A). adică A⊆A‫ . ∀ B∈P(N). B‫∈׳‬P(N) a.î. f*(A)=f*(A‫⇔)׳‬f(A)=f(A‫)׳‬. deci A=A‫׳‬. adică f -1 (f ( A))⊆A. g∘f=1M. Demonstraţie. Fie A.î. A=f –1 (A‫ )׳‬şi Să arătăm că f(f-1(A‫∩))׳‬f(f-1(B‫⊆))׳‬f(f-1(A‫∩׳‬B‫)׳‬.f* : P(M)→P(N). atunci (viii) Există o funcţie g :N →M a. adică f* este injectivă. Fie A. adică f* este surjectivă. atunci f(x)∈f(A)⇒f(x)∈f(A‫ ⇒)׳‬există x‫∈׳‬A‫ ׳‬a. Deoarece f*∘f*=1P(M) . f∘g=f∘h. Cum f este injectivă.׳‬analog A‫⊆׳‬A.

deci incluziunea f(A∩B)⊆f(A)∩f(B) este adevărată pentru orice funcţie deducem că f (A∩B)=f(A)∩f(B). (viii)⇒(i). atunci (i)⇒(viii). g(x)≠h(x). h(x)=x‫׳‬.î. Fie g. adică g(x)∈∁M{h(x)}. ∀A∈P(M) 33 . Dacă x. atunci datorită injectivităţii lui f. dacă y∉f(M). Cu notaţiile de la propoziţia precedentă. x‫∈׳‬M a. adică f este injectivă. x‫∈׳‬M şi f(x)=f(x‫)׳‬. absurd că x≠x‫׳‬.î. f∘g=f∘h şi să g(x‫=)׳‬x‫׳‬. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este surjectivă (ii) f* este surjectivă (iii) f*∘f*=1P(N) (iv) f* este injectivă (v) f(∁MA)⊇∁N f(A). atunci f(g(x))∈f(∁M{h(x)})⊆∁Nf(h({x}))=∁N{f(h(x))} deci f(g(x))≠f(h(x)) ⇔ (f∘g)(x)≠(f∘h)(x) ⇔ f∘g≠f∘h . (v)⇒(vi). f(x)=f(x‫ )׳‬şi să presupunem prin (vi)⇒(vii). ceea ce este absurd.există x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫ )׳‬a. g este definită corect şi evident g∘f=1M . g(x)=x. adică y∈f(f -1(A‫∩׳‬B‫))׳‬. g(y)=x dacă y=f(x) cu x∈M şi y0 g(f(x))=g(f(x‫⇒))׳‬x=x‫׳‬. h : L→M. Astfel. ceea ce este absurd.î. Pentru A∈P(M) avem f(A)∩f(∁MA)=f(A∩∁MA)=f(∅)=∅. x‫ }׳‬şi definind g. Dacă y∈f(f -1(A‫∩))׳‬f(f -1 (B‫⇒))׳‬y∈f(f -1(A‫ ))׳‬şi y∈f(f -1(B‫⇒))׳‬ y∈A‫∩׳‬B‫׳‬. Notând L={x. Definind g:N→M. h(x‫=)׳‬x. deci f(∁MA)⊆∁Nf (A). ∎ Propoziţia 3. f(A∩B)⊇f(A)∩f(B) şi cum Cum x‫∈׳‬f -1(A‫ )׳‬şi x‫∈׳׳‬f -1(B‫ ⇒ )׳‬f(x‫∈)׳‬A‫ ׳‬şi f(x‫∈)׳׳‬B‫׳‬. y=f(x‫=)׳‬f(x‫)׳׳‬. Deoarece y=f(x‫⇒)׳‬x‫∈׳‬f -1(A‫∩׳‬B‫)׳‬. h : L→M două funcţii a. presupunem prin absurd că există x∈L a. (vii)⇒(i).8. atunci g≠h şi totuşi f∘g=f∘h .î. Fie x.

î.Vom demonstra echivalenţa afirmaţiilor astfel: (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(iv)⇒(v)⇒(vi)⇒(i) iar apoi (i)⇔(vii). cum f* este surjectivă. B2∈P(N) şi f*(B1)=f*(B2). g∘f=h∘f. orice y∈N. atunci pentru (căci f (M)=N) şi astfel g(y)=g(f(x))=(g∘f)(x)=(h∘f)(x)=h(f(x)) = h(y).î. a arăta că f(∁MA)⊇∁Nf (A). f(x)≠y0 . de unde şi incluziunea B⊆f(f –1 (B)). Să presupunem prin absurd că -1 (iv)⇒(v). Deoarece şi f*(∅)=∅ ⇒ f*({y0})=f*(∅) iar pentru că f* este presupusă injectivă ar rezulta că {y0}=∅. y=f(x) şi deoarece y∈B⇒ Dacă B1. x∈f-1 (B)⇒y=f(x)∈f(f –1(B)).î. * * f*(A)={y}⇔f(A)={y}. există A⊆M a. Notând A={xy∣y∈B}⊆M avem că f (A)=B ⇔f*(A)=B. adică f ({y0})=∅⇔f*({y0})=∅. (iii)⇒(iv). pentru orice x∈M. Fie A⊆M .î. Incluziunea f (f-1 (B))⊆B este valabilă pentru orice funcţie -1 (ii)⇒(iii).î. f (f (B))=B . h:N→P sunt două funcţii a. Fie acum y∈B. Avem de demonstrat că pentru orice B∈P(N). f∘g=1N. adică f este f(∁MA)∪f(A)=N ⇔ f(∁MA∪A)=N⇔f(M)=N. g∘f=h∘f.î. există x∈M a. f*(f (B1))=f*(f (B2)) injectivă. h:N→P sunt două funcţii a. atunci * ⇔1P(N) (B1)=1P(N) (B2)⇔B1=B2. f(x)=y 34 Dacă g. În particular.î.î. Fie B∈P(N) şi y∈B . Demonstraţie. pentru A=M ar trebui să avem f(∁MM)⊇∁Nf (M)⇔ f(∅)⊇∁Nf (M)⇔ ∅⊇∁Nf (M)⇔f(M)=N. atunci (vii) Există o funcţie g:N→M a. deci există x∈A a. (v)⇒(vi). . f(xy)=y. f. atunci există xy∈M a. revine la există y0∈N a.g=h (vi) Dacă g. (i)⇒(ii). adică g=h. ceea ce este absurd.

1} astfel : g(y)=0. Pentru fiecare y∈N alegând câte un singur y∈N . xy∈f ({y}).î.10. ∀A∈P(M) (iii) f* şi f * sunt bijective (iv) Există o funcţie g:N→M a. f∘g=1N şi g∘f=1M.. scriind că f(g(y))=y. Fie M o mulţime finită şi f:M→M o funcţie. Presupunem prin absurd că există y0∈N a.î.pentru orice x∈M. x=g(y)∈M. Vom demonstra următoarele implicaţii: de elemente şi cum f (M)⊆M rezultă că f (M)=M . Definim g. rezultă y=f(x). cu Din propoziţiile precedente obţinem imediat: Corolarul 3. (vi)⇒(i). f(x)≠y0.9.∎ (vii)⇒(i). g(y)=xy . Pentru y∈N. Cu notaţiile de la Propoziţia 3. Propoziţia 3. h : N→{0. atunci f(M) şi M au acelaşi număr . obţinem astfel o funcţie g : N→M. (i)⇒(ii)⇒(iii)⇒(i). Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este injectivă (ii) f este surjectivă (iii) f este bijectivă . ceea ce este absurd. deci f este surjectivă. 35 (i)⇒(ii). următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este bijectivă (ii) f(∁MA)=∁N f(A).7. ce verifică în mod evident relaţia f∘g=1N. Demonstraţie. adică f este surjectivă. adică f este şi surjectivă.{y 0 } ï y∈N şi h( y ) = í ï î1 pentru y = y 0 Evident g≠h şi totuşi g∘f=h∘f. Dacă f este injectivă. pentru orice -1 (i)⇒(vii). pentru orice ì0 pentru y Î N .

Evident. Presupunem afirmaţia adevărată pentru mulţimile M ce au cel mult m-1 elemente. atunci pentru orice element Dacă M este o mulţime cu n elemente. Atunci: (i) Numărul funcţiilor definite pe M cu valori în N este egal cu nm (ii) Dacă m=n. mulţimile M şi N vor avea câte un singur element şi vom avea o singură funcţie bijectivă de la M la N. f g. (ii). ∎ Propoziţia 3. atunci numărul funcţiilor bijective de la M la N este egal cu m! (iii) Dacă m≤n.C n (n . dacă m=1.î. Presupunem afirmaţia adevărată pentru toate mulţimile M‫ ׳‬şi N‫׳‬ ambele având cel mult m-1 elemente şi fie M şi N mulţimi având fiecare 36 . f(xy)=y (căci în caz contrar ar rezulta contradicţia că M ar avea mai multe elemente decât M).. adic ă f este şi injectivă.1)m + C n2 (n . Pentru orice y∈N şi g : M‫→׳‬N g.11.. respectiv n elemente. cu x0∈M iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 elemente. deducem că pentru funcţiile de la M‫ ׳‬la N. atunci numărul funcţiilor surjective de la M 1 la N este egal cu n m . (iii)⇒(i).1)n -1 Cnn -1 ..y∈M va exista un unic element xy∈M a. y (ii)⇒(iii). atunci numărul funcţiilor injective de la M m la N este egal cu An (iv) Dacă m≥n. Facem inducţie matematică după m. mulţimea M va avea un singur element şi este clar că vom avea n=n1 funcţii de la M la N. putem scrie M=M ‫{∪׳‬x0}. Fie M şi N două mulţimi având m.(i). f (x)=g(x) dacă x∈M‫ ׳‬şi y dacă x=x0 . dacă m =1. considerând ale căror restricţii la M‫ ׳‬sunt egale cu g. y funcţie. Demonstraţie. Dacă f este surjectivă. deducem că de la M la N se pot defini n·nm-1=nm funcţii. Aplicând ipoteza de inducţie oricărei funcţii g: M‫→׳‬N îi putem asocia n funcţii distincte de la M la N : M→N. Facem inducţie matematică după m.2)m . + (.

deci conform Propoziţiei 1... etc... N={y1. Dacă f:M→N este injectivă.∪ Mn din Fm .xm}.câte m elemente. deoarece M1∩M2 ∩. Deoarece pe f (x0) îl putem alege în m moduri iar pe g în (m-1)! moduri (conform ipotezei de induc ţie) deducem că de la M la N putem defini (m-1)!. . cu x0∈M iar M‫ ׳‬submulţime a lui M cu m-1 elemente. Reciproc. unde N‫=׳‬N \ {f (x0)}........ deducem că f determină o funcţie bijectivă f :M→f(M). Cum numărul m submulţimilor N‫ ׳‬ale lui N care au m elemente este egal cu C n . Scriind M=M‫{∪׳‬x0}. pe (iii). etc. Să considerăm M={x1. dacă notăm prin Fm mulţimea funcţiilor de la M la N. i=1.. (iv).î. yi nu este imaginea nici unui element din Mi. avem egalităţile (1): n Sm = Fmn .U M i = n m i =1 n UM i =1 n i = nm .n..I M n Deoarece Mi este de fapt mulţimea funcţiilor definte pe M cu valori în N \ {yi }.2... atunci orice funcţie bijectivă f:M→N este perfect g:M‫→׳‬N‫׳‬.. x2. m =m! funcţii bijective. atunci luând drept codomeniu f(M)⊆N. rezultă m m că putem construi m! . . C n = An funcţii injective de la M la N...1) M 1 I M 2 I . .. + (.. y2.. atunci putem stabili m! funcţii bijective de la M la N‫( ׳‬conform cu (ii)). iar f(M) are m elemente.∩Mn|=0.. 37 (2) |Mi|=(n-1)m.. dacă vom alege în N o parte N‫ ׳‬a sa cu m elemente. n mulţimea funcţiilor surjective S m de la M la N va fi complementara n mulţimii M1∪ M2∪. conform punctului (i) avem c ă: (|M1∩M2 ∩. yj} .. pentru orice x∈M..å M i + i =1 n n 1£ i < j £ n åM i ÇM j - - 1£ i < j < k £ n å M i I M j I M k + . ..∩Mn=∅).. ... |Mi∩Mj|=(n-2)m.yn} iar Mi mulţimea funcţiilor de la M la N a. n Astfel. Mi∩Mj este mulţimea funcţiilor definite pe M cu valori în N \ {yi .7. determinată de valoarea f(x0)∈N precum şi de o funcţie bijectivă f (x)=f(x).

φA φB .12. Analog B⊆A.1)n -1 Cnn -1 .. (ii).2φAφB . atunci: (i) (ii) φ∅=0. Avem sau (x∈A.. x∈B) sau (x∈A. B∈P(M). adică A⊆B. În fiecare situaţie (iii).φA φB (v) φA \ B=φA . relaţia (1) devine: 1 n (n . Cn .. atunci φA (x)= =φB (x)=1. ţinând cont de acest lucru şi de (2).⇒’’. Evident. (v).1}. j CM A =1-φA φA2=φA (vi) φA Δ B=φA+φB . x∉B) φA ∆ B =φ( A \ B )⋃( B \ A )=φ A \ B + φB \ 38 A -φA \ B φB \ A = . (vi). C n . de unde A=B. (iv) φA⋃B=φA+φB .1 2 n Deoarece sumele ce apar în (1) au.. (iv).1)m + C n2 (n . Pentru x∈M putem avea următoarele situaţii: (x∉A. în parte se verifică imediat relaţia φA⋂B (x)=φA (x)φB(x). Funcţia φA poartă numele de funcţia caracteristică a mulţimii A.⇐’’. ì0 daca x Ï A ï φA(x)= í ï î1 daca x Î A pentru orice x∈M.. Evidentă. x∈B). Dacă A.. Demonstraţie. (i). C n temeni egali. Asemănător cu (iii). . Cum A⋂A=A ⇒ φA =φAφA=φA 2. Propoziţia 3.. φM=1 A=B⇔φA=φB (iii) φA⋂B=φA φB . respectiv. x∉B) sau (x∉A..Cn Pentru o mulţime nevidă M şi A∈P(M) definim φA : M→{0. + (. ∎ Sm = n m . Presupunem că φA=φB şi fie x∈A. deci x∈B.. .2)m .

atunci ( f ∘pM. surjecţiile canonice). unde pM. şi fie x∈M. sunt Demonstraţie. Dacă x. ρʹ∘f)(x). ρ)(x)=(pN. ρʹ∘f= f ∘pM. Funcţia Fie M şi N două mulţimi pe care s-au definit relaţiile de echivalenţă ρ. ρʹ∘f= f ∘pM. ∎ =φA. ρ. y∈M a. y)∈ρ ⇒ ( f(x). f (y)]∈ρʹ (din enunţ) ⇒ [f (x)]ρʹ=[f (y)]ρʹ . [x]ρ=[y]ρ ⇔ (x. ρʹ ∘f)(x) = =pN.î. Propoziţia 3. vom nota prin [x]ρ clasa de echivalenţă a lui x modulo relaţia ρ.ρʹ M/ρ N/ρ ρ este comutativă (adică pN. diagrama: f M N p M. ρ. ρ . Pentru x∈M.ρ f pN. y∈M. ∎ .î. să presupunem că ar mai exista o funcţie f ʹ: M / ρ→N / ρ´ a. ρʹ (f(x)) = [f (x)]ρʹ = f ʹ([x]ρ). Pentru a demonstra unicitatea lui f . ρ.M (x)=[x]ρ pentru orice x∈M este surjectivă şi poartă numele de surjecţia canonică. pN. y)∈ρ ⇒ [f (x).13. Atunci f ʹ([x]ρ)= f ʹ(pM. respectiv ρʹ şi f : M→N o funcţie având proprietatea: (x. de unde deducem că 39 f = f ʹ. Pentru x∈M. ∀ x.deoarece (A \ B )⋂ (B \ A )=∅. ρ(x))=( f ʹ∘ pM. î. ρ)(x)= f (pM. pN.M : M→M / ρ definită prin pρ. Atunci există o singură funcţie f : M/ρ→N/ρ´ a. ρ (x)) = = f ([x]ρ)=[f[x]]ρʹ =pN.φAφB+φB . definim: f ([x]ρ)=[f(x)]ρ´. .φBφA – φ (A \ B ) ⋂ ( B \ A )= φA +φB -2φAφB pρ. f(y))∈ρʹ. Fie M o mulţime oarecare iar ρ∈Echiv (M). ρʹ∘f= f ʹ∘pM. adică pN. adică f este corect definită. Dacă x∈M. ρʹ (f (x))= (pN.

Fie M şi N două mulţimi iar f :M→N o funcţie . ρ∈Echiv (M). (i∘f1∘ p M . r F =f. i∘ f ∘ p M . r F )(x)=f(x) ⇔ ⇔ f 1 ([ x] r f ) =f(x)⇔ f 1 ([ x] r f ) =f(x)= f ([ x] r f ) . + (. i∘f1∘ p M . ρ : M→M / ρ. Dacă ρ este o relaţie de echivalenţă. 40 .14.î.C k1 (k . Evidentă (relaţia de egalitate fiind o echivalenţă pe M).. Cum f este în mod evident şi surjectivă. Atunci.. y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y) (de aici rezultă imediat şi injectivitatea lui f ) . Pentru a proba unicitatea lui f . Păstrând notaţia claselor de echivalenţă de la Propoziţia 3.13. 1+Nm. r F =f şi x∈M. Atunci numărul Nm. 2+.1) C kk -1 . mulţimea cât să aibă k formula: elemente m ( k≤m ) este dat de k -1 N m .. ∎ Propoziţia 3. atunci avem surjecţia canonică p M. k al relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe M a. Atunci: (i) ρ f este relaţie de echivalenţă pe M (ii) Există o unică funcţie bijectivă f : M / ρ f→Im ( f ) a.2 ) . Fie M o mulţime finită cu m elemente.. y∈M şi [x ]r f = [y ]r f ⇔ (x.15. m [ ] Deci numărul relaţiilor de echivalenţă ce pot fi definite pe mulţimea M este dat de formula N=Nm. i:Im ( f ) →N fiind incluziunea. k = (1 k!) × k m . Demonstraţie.Propoziţia 3.î. y∈M).+Nm. m. (i). y )∈ρ f ⇔ f(x)=f(y) (x.. (ii). pentru x∈M definim f ([ x] r f ) =f(x).1) + C k2 (k . adică f1= f . Funcţia f este corect definită căci dacă x.. notăm prin ρ f relaţia binară de pe M definită astfel: ( x. fie f1 : M /ρf→Im (f ) o altă funcţie bijectivă a. deducem că f este bijectivă.î. Demonstraţie.

x. y∈Mi .î.16. atunci k! funcţii surjective de la M la N vor determina aceiaşi relaţie de echivalenţă pe M. f : M→N este o funcţie surjectivă. k = (1 k!) × [k m . z∈Mi . (y. definim relaţia g(P) pe M astfel : (x.1) + C k2 (k . Fie acum (x. dacă N are k elemente. deducem că m m k -1 N m .1) C kk -1 ]. funcţia g fiind astfel corect definită.y)∈ρg∘f⇔(g∘f)(x)=(g∘f)(y)⇔g(f(x))=g(f(y))⇔f(x)=f(y)⇔ ⇔(x. Definim g : Part (M)→Echiv (M) astfel : dacă P=(Mi) i∈I este o partiţie a lui M. adică (x. modulo g (P) este egală cu Mi. y)∈g(P) ⇔ 41 Deci i1=i2=i şi astfel x. dacă i1≠i2 ar rezulta că M i1 I M i2 ≠∅ (căci ar conţine pe y). i2∈I a. Atunci funcţia care asociază unei relaţii de echivalenţă definite pe M partiţia lui M dată de relaţia de echivalenţă este bijectivă.Dacă în general. y∈Mi ⇔ (x. x. î. y). aceasta dă naştere la următoarea relaţie de echivalenţă de pe M : (x.2 ) . Există deci i1 . atunci clasa de echivalenţă x y∈ x ⇔Mi= x .14. y)∈ρf. y)∈ρ f ⇔ f(x)=f(y). + (.. ceea ce este absurd . Vom nota prin f : Echiv (M)→Part (M) funcţia ce asociază fiecărei relaţii de echivalenţă ρ de pe M.11. y∈ M i1 şi y. Mai mult.C k1 (k . Să arătăm că dacă x∈Mi . Într-adevăr. dacă g : N→Nʹ este o funcţie bijectivă atunci relaţiile ρf şi ρg∘f coincid căci (x. z) Î g(P) de unde . ∎ Propoziţia 3. Deci. atunci cum am stabilit în cazul Propoziţiei 3. Fie M o mulţime nevidă. Reflexivitatea şi simetria lui g(P) sunt imediate. z∈ M i2 . partiţia lui M dată de clasele de echivalenţă modulo ρ: f(ρ)={[x]ρ | x∈M } . y )∈g(P)⇔ există i∈I a. Demonstraţie. z)∈g(P). Luând în particular N=M/ρ şi ţinând cont de Propoziţia 3... concluzia că g (P) este şi tranzitivă. deci g(P)∈ Echiv (M).. Fie Part (M) mulţimea partiţiilor lui M.

Atunci : Teorema 3.18.17. iar diagrama 42 . deducem că P=N . s ) este un triplet Peano. atunci P=N . Definiţia 3. atunci verifică P3 . Fie ( N. acceptăm ca axiomă existenţa unui triplet Peano (cititorului dornic de aprofundarea acestei chestiuni îi recomandăm lucrarea [16] ) . Numim triplet Peano un triplet ( N. 0. 0∈N iar s:N→N este o funcţie astfel încât sunt verificate axiomele : P1 : 0∉s( N ) P2 : s este o funcţie injectivă P3 : dacă (n∈P⇒s(n)∈P ).∎ un alt triplet format dintr-o mul ţime nevidă Nʹ. 0. atunci P⊆N şi cum P Dacă ( N. P⊆N este o submulţime astfel încât 0∈P şi În cele ce urmează.Deducem astfel că g este de fapt inversa lui f. 0. Demonstraţie Dacă notăm P={0}∪s(N).19. 0ʹ. s ) un triplet Peano iar ( N ʹ. Lema 3. N={0}∪s(N). bijectivă. s ) unde N este o mulţime nevidă. s ʹ ) (i) Există o unică funcţie f:N→Nʹ astfel încât f(0) = 0ʹ. un element 0ʹ∈Nʹ şi o funcţie sʹ:Nʹ → Nʹ. ∎ adic ă f este Suntem acum în măsură să facem anumite precizări legate de mulţimea numerelor naturale.

nʹ)∈R. 0ʹ)∈R0 deducem că 0∈P. nʹʹ)∈R0 . Din definiţia lui R0 deducem că (s(n). nʹ)∈R0 şi (n. sʹ(nʹ))∈R iar prin R0 vom nota intersecţia acestor relaţii . Fie acum n∈P şi nʹ∈Nʹ a. Vom demonstra că R0 este o relaţie funcţională şi astfel f va fi funcţia ce va avea drept grafic pe R0 (astfel. r1 : (0. î. atunci f este bijecţie. din (0. deci (s(n). deducem c ă P=N. nʹ)∈R0 }⊆N. 0ʹ. Pentru a doua parte. P={n∈N | există nʹ∈Nʹ a. fie 43 Cum (0. atunci (s(n). 0ʹ) ∈ R sʹ(nʹ))∈R0.f Nʹ N ¾ ¾® s sʹ N ¾ ¾® Nʹ f este comutativă (adică f ∘ s = sʹ∘f ) (ii) Dacă ( Nʹ.î. obţinem că s(n)∈P şi cum (N. atunci (n. nʹ)∈R0. nʹ)∈R 0 iar dacă nʹ= nʹʹ . Demonstraţie (i). nʹ)∈R0. î. (n. 0ʹ)∈R0 vom deduce că f (0)=0ʹ iar dacă n∈N şi f (n)=nʹ∈Nʹ. sʹ) este un triplet Peano. nʹʹ∈Nʹ avem (n.î. sʹ(nʹ))∈R0 . vom considera toate relaţiile R⊆N×Nʹ a. fie pentru n∈N şi nʹ. există nʹ∈Nʹ a. : r2 : Dacă (n. 0. s) este triplet Peano. (n. (n . Pentru prima parte. vom demonstra că pentru orice n∈N. . Pentru a demonstra că R0 este o relaţie funcţională. adică. Pentru a proba existenţa lui f. f(s(n))=sʹ(nʹ)=sʹ(f (n)).

(s(p). De asemenea.î. î. ceea ce ne arată că (s(p). sʹ(m))∈R0 şi cum (s(n). deci nʹʹ=sʹ(pʹ)=sʹ(nʹ). Să presupunem prin absurd că =(s(n). nʹʹ)∈R0 ⇒ nʹ= nʹʹ}⊆N şi să demonstrăm la început că 0∈Q. (n. nʹ)∈R0 şi (n. pʹ)≠( s(n). Cum R1 verifică r1 şi r2 ar trebui ca R0⊆R1 – absurd (căci R1 este inclusă strict în R0 ). 44 . deducem că nʹ=nʹʹ=0ʹ. sʹ(pʹ))∈R2 . nʹ). Deducem că (s(p).Q={n∈N : dacă nʹ. satisface r1 şi r2 . s ) ∈R0 . (n. nʹʹ)∈R0. adică s(n)∈Q. nʹ)∈R0 atunci nʹ=0ʹ. nʹʹ)∈R0. î. nʹ)}⊆N×Nʹ. (0 . nʹ). atunci (n. atunci (p. ţinând cont de cele stabilite mai sus. fie nʹ. (0. deci Q=N. 0ʹ)∈R1 iar dacă pentru m∈Nʹ avem (n. Fie acum n∈Q şi n ʹ∈N ʹ a. atunci r = s = sʹ(n). sʹ(m))∈R1 . vom demonstra că dacă (0. (0. nʹʹ). Pentru a proba unicitatea lui f. m)∈R0 şi (n . Vom demonstra că R2 verifică r1 şi r2 . Într–adevăr. pʹ)∈R0 iar cum n∈Q ⇒ nʹ=pʹ. pʹ) ∈R0 şi (p. R1=R0 ∖{(0. m) ≠ (0. Din nʹ≠0ʹ deducem că (0. nʹʹ)∈R0 ⇒ nʹʹ=sʹ(nʹ) astfel că dacă r. sʹ(pʹ)=nʹʹ. ceea ce contrazice faptul că nʹʹ≠s(nʹ). s ∈N ʹ şi (s(n). nʹ)∈R0 . sʹ(pʹ))= (s(n). m)∈R1 . adică R2 Deci (s (n). nʹʹ) . Atunci (n. Dacă prin absurd. sʹ(pʹ))∈R0 şi dacă presupunem (s(p). nʹʹ∈N ʹ şi (n. Pentru a proba că 0∈Q. deci 0∈Q. s ă presupunem că mai există fʹ:N→Nʹ a. sʹ(pʹ)) ≠ (s(n). Din nou ar trebui ca R0⊂R2 – absurd !. nʹʹ). nʹʹ)} . 0ʹ)∈R2 ( căci 0 ≠ s(n) ) iar dacă (p. deducem că (s(n). r). În acest sens. nʹ). Astfel (s(n). atunci nʹʹ=sʹ(nʹ). sʹ(m))≠(0. (s(n). nʹʹ∈Nʹ a. atunci vom considera relaţia conform cu P1). pʹ)∈R2 . vom demonstra că nʹʹ≠ sʹ(nʹ) şi să considerăm relaţia R2 =R0 ∖{(s (n). atunci s(p) =s(n). fʹ(0)=0ʹ şi sʹ(fʹ(n))=fʹ(s(n)) pentru orice n∈N. deci p=n. dacă Atunci. Prin urmare. nʹ) (căci s(n) ≠ 0 nʹ≠0ʹ.

Conform Teoremei 3. În cele ce urmează vom alege un triplet Peano oarecare ( ℕ. …}. deducem c ă sʹ(nʹ)∈Pʹ şi cum tripletul (Nʹ.20.î. Pentru a demonstra surjectivitatea lui f s ă considerăm Pʹ={nʹ∈Nʹ| există n∈N a.. Funcţia s poartă numele de funcţia succesor . deducem că Cum f(0)=0ʹ deducem că 0ʹ∈Pʹ. 3=s(2). 0ʹ.t. atunci 0∈P iar dacă (adică f(n)=fʹ(n)). nʹ=f (n). atunci =fʹ(s(n))⇒s(n)∈P şi atunci P=N. 2=s(1). Fie acum nʹ∈Pʹ . adică f=fʹ.î. atunci există Pʹ=Nʹ. adică f este şi surjectivă. adică f(p)=f(n) şi cum n∈P. atunci m=s(n) cu considera P={n∈N | dacă m∈N şi f(m)=f(n)⇒m=n}⊆N şi să n∈N iar egalitatea f(m)=f(0) devine f(s(n))=f(0)=0ʹ. Fie acum n∈P. deci bijectivă . (ii). î. ∎ Observaţia 3. deci conform Lemei 3. Să arătăm la început că f este injectivă. pentru a demonstra că s(n)∈P. 0ʹ.19.18. sʹ) este un triplet Peano. nʹ=f (n)}⊆Nʹ . pe care îl vom fixa . Pentru aceasta fie m∈N a. Pentru aceasta vom sʹ(f(n))=sʹ(fʹ(n))⇒f(s(n))= demonstrăm la început că 0∈P. Axiomele P1 – P3 sunt 45 . m=s(p) cu p∈N iar egalitatea f(m)=f(s(n)) devine f(s(p))=f(s(n))⇔sʹ(f(p))=sʹ(f(n)). 0. Dacă prin absurd m≠0. f(0)=f(m) şi să demonstrăm că m=0. Atunci m≠0 (căci în caz contrar ar rezulta c ă 0ʹ=f(0)=f(s(n))=sʹ(f(n)). î. astfel că ℕ={0. elementele lui ℕ le vom numi numere naturale . 1. sʹ) este un triplet Peano. Deoarece sʹ(nʹ)=sʹ(f(n))=f(s(n)).. (cunoscută şi sub numele de teorema de recurenţă ) un triplet Peano este unic până la o bijecţie. s) Vom nota 1=s(0). f(m)=f(s(n)). n∈N a. e.c. fie m∈N a. Elementul 0 va purta numele de zero . 2. ceea ce este absurd deoarece prin ipoteză (Nʹ.n∈P Considerând P={n∈N | f(n)=fʹ(n)}⊆N. absurd !). atunci n=p şi astfel m=s(p)=s(n). de unde sʹ(f(n))=0ʹ.

î. i‫ )׳‬cu K‫ ׳‬mulţime şi i‫׳‬:K‫→׳‬A a. g) unic până la o bijecţie (unicitatea înseamnă că dacă (K. g : A→B o pereche de funcţii. Pentru a∈K‫׳‬. i‫∘׳‬u=i ). g : A→B există un nucleu al perechii (f. adică u=u‫׳‬. 46 Dacă u‫׳‬:K‫→׳‬K este o altă funcţie a. de unde u‫(׳‬a)=i‫(׳‬a)=u(a).î. Demonstraţie. i‫ )׳‬sunt două nuclee pentru perchea (f. Pe parcursul acestei lucrări vom construi – pornind de la o raţionale ℚ.1. î. i∘u‫=׳‬i‫׳‬. Fie f.Nucleul şi conucleul unei perechi de funcţii Definiţia 4. Pentru orice pereche de funcţii f.î. §4. g) atunci există o bijecţie u : K→K‫ ׳‬a. reale ℝ şi complexe ℂ. pentru orice a∈K‫ ׳‬şi este clar că i∘u=i‫׳‬. cum f (i‫(׳‬a))=g (i‫(׳‬a)) deducem că i‫(׳‬a)∈K.cunoscute sub numele de axiomele lui Peano (axioma P3 poartă numele de axioma inducţiei matematice). Definim atunci u:K‫→׳‬K prin u(a)=i‫(׳‬a). f∘i‫=׳‬g∘i‫׳‬. i) şi (K‫׳‬. a∈K‫ ׳‬avem i(u‫(׳‬a))=u(a). i) formată dintr-o mulţime K şi o funcţie i : K→A se numeşte nucleul perechii (f. g) dacă sunt verificate următoarele două condiţii: (i) (ii) f∘i=g∘i Pentru oricare alt dublet (K‫׳‬. rezultând astfel rolul fundamental pe care îl joacă în matematică mulţimea numerelor naturale. atunci pentru .2. i‫ )׳‬cu i‫ ׳‬: K‫→׳‬A a. În mod evident f∘i=g∘i. f∘i‫ =׳‬g∘i‫ ׳‬există o unică funcţie u : K‫→׳‬K a. Să probăm la început existenţa nucleului şi pentru aceasta fie K={x∈A∣f(x)=g(x)} iar i : K→A incluziunea (K put`nd fi chiar ∅ ).î. i∘u=i‫׳‬. Teorema 4. Fie acum (K‫׳‬. mulţime ℕ a numerelor naturale – mulţimile numerelor întregi ℤ. O pereche (K.

Fiind dată o pereche de funcţii f.5. i∘u‫=׳‬i‫׳‬. Pentru aceasta fie ρ={(f(x). i‫ )׳‬două nuclee pentru perchea (f. există o unică funcţie v :P→P ‫ ׳‬a. i ) este nucleul perechii (f.î. p‫∘׳‬f= p‫∘׳‬g . Cum (K‫׳‬. g). i‫∘׳‬u=i. g :A→B numim conucleu al perchii (f. i‫ )׳‬este nucleul perechii (f.î. g) deoarece unicitatea sa se probează analog cu unicitatea nucleului. g) (iar dacă nu este pericol de confuzie doar K=Ker (f. Vom proba doar existenţa conucleului perechii (f. Vom nota ( K.3. Cum şi (K.î. g) deducem existen ţa unei funcţii u‫׳‬:K‫→׳‬K a. Cum şi =i‫ ׳‬şi i∘1K=i. adică u este bijecţie şi i‫∘׳‬u=i . Pentru oricare alt dublet (P ‫׳‬. Deoarece pentru 47 .4. g(x)) | x∈A } (care este o relaţie binară pe B) iar <ρ> relaţia de echivalenţă de pe B generată de ρ (a cărei construcţie este descrisă în Teorema 2. Definiţia 4. g). p‫ )׳‬sunt două conuclee pentru perchea (f.Să probăm acum unicitatea nucleului iar pentru aceasta fie (K. p) şi (P ‫׳‬. Demonstraţie. p∘f=p∘g a. B ) este un conucleu al perechii (f.11. g). ∎ Observaţia 4. i ) = Ker (f. ţinând cont de unicitatea din Definiţia 4.). i‫ ∘׳‬1K ¢ Deducem imediat că i‫(∘׳‬u∘u‫=)׳‬i‫ ׳‬şi i∘(u‫∘׳‬u)=i. î. g) deducem existen ţa unei deducem că u∘u‫ =׳‬1K ¢ şi u‫∘׳‬u=1K . Pentru orice pereche de funcţii f. g ) unic până la o bijecţie (unicitatea înseamnă că dacă (P. g) pereche (P.î. p) formată dintr-o mulţime P şi o funcţie p:B→P ce verifică următoarele două condiţii : (i) (ii) p‫׳‬: B→P ‫׳‬ v∘p=p‫׳‬. Să arătăm că perechea ( B / <ρ>. g : A→B există un conucleu al perechii ( f. g)). funcţii u:K→K‫ ׳‬a. p‫ )׳‬cu P ‫ ׳‬mulţime şi Teorema 4. i) şi (K‫׳‬..1. atunci există o bijecţie v:P→P ‫ ׳‬a. v∘p=p‫) ׳‬. p<ρ>.

48 . atunci =iʹ∘(β∘ p r p¢ . unde . Cum ρp´ este relaţie de echivalenţă pe B iar <ρ> este cea mai mică relaţie de echivalenţă de pe B ce conţine pe ρ deducem că <ρ>⊆ρp´ . Dacă relaţia "£" este doar reflexivă şi tranzitivă. deci p<ρ>. adică (f(x). vom spune despre ea că este o ordine parţială sau că (A. p<ρ>.1. y ÎA vom scrie x < y dacă x £ y . antisimetrică şi tranzitivă.î.î.14. Mulţimi ordonate. α∘p<ρ>.. B . g(x))∈<ρ> adică.B )=Coker (f. Vom nota (B. Pentru x.). Semilatici. Latici. B(g(x)). § 5. B (f (x))=p<ρ>.6. B iʹ: Im (pʹ)→Bʹ este incluziunea. £) este o mulţime parţial ordonată. B∘f=p<ρ>.). Avem că pʹ=iʹ∘β∘ p r p¢ .Fie β:B/ρP´→Im(p´) bijecţia a cărei existenţă ne este asigurată de Propoziţia 3. B= p r p¢ .B .orice x∈A avem (f(x).B = v∘ p r . p r . x ¹ y. Printr-o mulţime ordonată înţelegem un dublet (A. B = =pʹ.B )=(i‫∘׳‬β)∘ p r p¢ . ∎ Observaţia 4. B )=pʹ. Dacă notăm v=iʹ∘β∘α .8. g(x))∈ ρ⊆<ρ> deducem că (f(x). Fie acum (B‫׳‬. vʹ∘ p r vʹ∘ p r . Vom spune că "£" este o ordine pe A.14. B =(i´∘β∘α)∘ p r .î.B este surjecţie deducem că vʹ=v (conform Propoziţiei 3. Definiţia 5.B şi cum p r . £) format dintr-o mulţime nevidă A şi o relaţie binară pe A notată tradiţional prin "£" care este reflexivă. Conform Propoziţiei 3. atunci v∘ p r . p‫ )׳‬cu B‫ ׳‬mulţime şi p‫׳‬:B→B‫ ׳‬a. B =(i‫∘׳‬β)∘(α∘ p r . p‫(׳‬f(x))=p‫(׳‬g(x)). B∘g.13. Atunci pentru orice x∈A. există o funcţie α : B/<ρ>→B/ρP´ a. g) dacă nu este pericol de confuzie). p‫∘׳‬f=p‫∘׳‬g. g(x))∈ρ p´ (vezi Propoziţia 3. Dacă mai avem vʹ:B/<ρ>→Bʹ a. g) sau (B=Coker (f. deci ρ⊆ρp´ .

t din A avem implicaţia (x. prin sup (S) vom desemna cel mai mic majorant al lui S).Dacă pentru x. Vom spune despre r că este compatibilă cu preordinea £ de pe A dacă pentru oricare elemente x .î.. atunci pe mulţimea cât A/ r se poate defini o ordine parţială astfel : [ x] r £ [ y ] r ⇔ există z Î [ x] r şi t Î [ y ] r a.. o submulţime total ordonată a lui A poartă numele de lanţ. Pentru a. Ordinea "£" de pe A se zice totală dacă pentru orice a. y ) Î r .⋁sn (evident.2. . vom utiliza în acest caz notaţia a Ð b. bÎA vom spune că b urmează pe a (sau că a este urmat de b) dacă a < b iar pentru a £ c £ b avem a=c sau c=b. yÎA definim x ³ y dacă şi numai dacă y £ x obţinem o nouă relaţie de ordine pe A. a £ b sau b £ a. adică pentru orice sÎS. Fie m. M ÎA şi S Í A. În cele ce urmează prin (A.⋀sn iar sup (S)= s1⋁s2 ⋁. în cazul în care acestea există). prin inf (S) vom desemna cel mai mare minorant al lui S) ii) M este majorant pentru S dacă M este minorant pentru S în A°. vom numi această ordine parţială preordinea cât.≤) vom desemna o mulţime ordonată. Dacă S={s1. s2. Dubletul (A. z. S ¹ Æ. t ) Î r şi x £ z Þ y £ t. ( z. Definiţia 5. aceasta subânţelegându-se ). bÎA. ³) îl vom nota prin A° şi spunem că mulţimea ordonată A° este duala mulţimii A. 49 sn}⊆A atunci vom nota .. Când nu este pericol de confuzie prin mulţime ordonată vom specifica numai mulţimea subiacentă A (fără a mai pune în evidenţă relaţia ≤. £ ) o mulţime parţial ordonată iar r o relaţie de echivalenţă pe A. s £ M (în caz că există.. Dacă r este o relaţie de echivalenţă pe A compatibilă cu preordinea £ ... Vom spune că: i) m este minorant pentru S dacă pentru orice sÎS. Fie ( A. m £ s (în caz că există. y . inf (S)= s1⋀s2 ⋀. z £ t .

Mulţimile ordonate finite A pot fi reprezentate prin a şa zisele diagrame Hasse.. b)={x∈A∣a≤x<b} şi vom numi astfel de submulţimi ale lui A intervale (respectiv deschise. b]={x∈A∣a<x≤b} [a. vom reprezenta fiecare element al lui A printr-un cerculeţ "·". închise la stînga şi deschise la dreapta). 50 . unind cele două cerculeţe printr-un segment (de remarcat faptul c ă intersecţia a două astfel de segmente poate să nu reprezinte un element al lui A). . cn ale lui A avem a = c1 Ð c2 Ð . Dacă a Ð b vom desena cerculeţul corespunzător lui b deasupra celui ce-l reprezint ă pe a. c2. b)={x∈A∣a<x<b} [a. închise.. închise la dreapta şi deschise la stînga.Pentru a. astfel de diagrame sunt greu de utilizat în cazul mulţimilor ordonate infinite (cum ar fi de exemplu ℚ sau ℝ cu ordonarea obişnuită). Ð cn-1 Ð cn= b. Iată câteva exemple de diagrame Hasse: Din păcate. Dintr-o astfel de diagramă putem să reconstituim relaţia "£" ţinând cont de observaţia că a Ð b dacă şi numai dacă pentru un şir finit de elemente c1. £) un lanţ iar (Ai)i∈I o familie de mulţimi ordonate (mutual disjuncte). b Î A vom nota: (a.. În acest sens. Fie (I. . b]={x∈A∣a≤x≤b} (a. Vom nota prin Å Ai mulţimea ordonată ce are drept iÎI mulţime subiacentă iÎI U Ai iar relaţia de ordonare este definită pentru x..

Definiţia 5.. y} Ì Ak iar x £ y în Ak. x1 = y1. Mulţimea ordonată Å Ai definită mai iÎI sus poartă numele de suma ordinală a familiei (Ai) Ai∈I. x £ y <≝> există 1≤s≤n a. 2. dacă pentru orice submulţime S Í A există inf (S) v) sup – completă. definind 1£i £ n Dacă (Pi . dacă pentru oricare două elemente a.3. dacă pentru orice submulţime S Í A există sup (S) vi) completă dacă este simultan inf şi sup-completă (evident în acest caz se poate utiliza denumirea de latice completă) vii) inf .. b} iii) latice. iÎI atunci P= ´ Pi devine în mod canonic mulţime ordonată. b Î A există a Ù b şi a Ú b) iv) inf – completă. xs-1=ys-1 şi xs<ys ( această ordonare se numeşte ordonarea lexicografică). Dacă I={1.. 0 £ a viii) sup .î. a £ 1 51 pentru x=(xi)1≤i≤n . y=(yi)1≤i≤n ∈P. pentru orice aÎA. pentru orice aÎA. dacă este simultan inf şi sup-semilatice (adică pentru oricare două elemente a.mărginită dacă există un element notat tradiţional prin 1ÎA a. bÎA există a⋁b=sup{a. b} ii) sup – semilatice.mărginită dacă există un element notat tradiţional prin 0ÎA a. …. Vom spune despre A că este: i) inf – semilatice.. yÎAj şi i< j sau iÎI {x.. .î. bÎA există a⋀b=inf{a. dacă pentru oricare două elemente a.î.yÎ Å Ai prin x £ y dacă şi numai dacă xÎAi..Å An. n} convenim să notăm Å Ai = A1Å A2Å. £ )1≤i≤n este o familie finită de mulţimi ordonate.

Atunci "½" este o relaţie de ordine pe ℕ.î. Pentru ca o latice L să fie condiţional completă. în acest caz 0 se zice element iniţial (sau prim) al lui A iar 1 element final (sau ultim) al lui A x) condiţional completă dacă pentru orice submulţime nevidă şi mărginită S a sa există inf (S) şi sup (S). oricare două elemente a.4. 3. astfel m = sup (M). să existe doar inf (S) (sau sup (S)). Într-adevăr. 1. Faţă de 52 această ordine ℕ devine latice în care pentru m. Definiţia 5. a⋁b∈A‫׳‬.Orice mulţime ordonată A care este inf-complet ă este latice completă. Definiţia 5. M¢ mulţimea majoranţilor lui M iar m=inf (M¢). Observaţia 5. x £ a. dacă pentru mulţimea numerelor naturale iar " ½" relaţia de divizibilitate pe ℕ. 1. A‫⊆׳‬A se va zice sublatice.ix) mărginită dacă este simultan inf şi sup . 2. a £ m deducem că m = a ii) maximal dacă având aÎA a.5. Cum pentru xÎM şi y ÎM¢ avem x £ y deducem că x £ m. m Ù n = cel . atunci x = 0 sau x = a (deci 0 Ð a). Fie ℕ Dacă A este latice. adică mÎM¢.î. n Îℕ. Un element mÎA se zice: i) minimal dacă având aÎA a.6. Dacă A este inf-semilatice (respectiv supsemilatice) vom spune despre o submulţime A‫⊆׳‬A că este inf-subsemilatice (respectiv sup-sub-semilatice). Dacă A este o latice completă.mărginită (adică 0 £ a £ 1 pentru orice a ÎA). Exemple. b∈A‫ ׳‬avem a⋀b. m £ a deducem că m = a Dacă A are 0. fie M Í A. dacă pentru oricare două elemente a. un element aÎA se zice atom dacă a ¹ 0 şi având xÎA a. este suficient ca pentru orice submul ţime nevidă şi mărginită S a sa. b∈A‫ ׳‬avem a⋀b∈A‫( ׳‬respectiv a⋁b∈A‫)׳‬. atunci inf (Æ) = 1 iar sup (Æ) = 0.î.

Dacă A. Fie acum A. b∈A.7. element iniţial iar 0Îℕ este element final. Dacă K este una din mulţimile de numere ℕ. În mod evident. Dacă A. Definiţia 5. atunci K cu ordonarea naturală este o latice. ℚ sau ℝ. atunci f se zice izomorfism de mulţimi ordonate dacă 53 . f (a Ù b) = f (a) Ù f (b) (respectiv f (a Ú b) = Evident. A‫ ׳‬două mulţimi ordonate (când nu este pericol de confuzie convenim să notăm prin "£" ambele relaţii de ordine de pe A şi A‫ ) ׳‬şi f:A→A‫ ׳‬o funcţie. a. Vom spune despre f că este morfism de mulţimi ordonate (sau aplicaţie izotonă) dacă pentru orice a. bÎA cu a £ b avem f (a) £ f (b) (în anumite lucrări f se zice monoton crescătoare). elementul 1Îℕ este Dacă A. iar ordonarea naturală este totală. A‫ ׳‬sunt inf (sup) . Í) este o latice complet ă cu prim şi ultim element (respectiv Æ şi M). Aceast ă ordonare nu este totală deoarece dacă avem două numere naturale m.semilatici vom spune despre f c ă este morfism de inf (sup) . A‫ ׳‬sunt mulţimi ordonate iar f:A→A‫ ׳‬este morfism de mulţimi ordonate. vom spune că f este morfism de latici dacă f este simultan morfism de inf şi sup-semilatici (adică pentru oricare două elemente a. morfismele de inf (sup) . b ÎA avem f (a Ù b) = =f (a) Ù f (b) şi f (a Ú b) = f (a) Ú f (b)). ℤ.semilatici sunt aplica ţii izotone iar dacă compunem două morfisme de acelaşi tip obţinem tot un morfism de acelaşi tip.semilatici dacă pentru oricare două elemente =f (a) Ú f (b)). n prime între ele (cum ar fi de exemplu 2 şi 3) nu avem m ∣ n şi nici n ½ m. A‫ ׳‬sunt latici. Fie M o mulţime iar P(M) mulţimea submulţimilor lui M. pentru relaţia de divizibilitate. 2. Atunci (P (M). 3.mai mare divizor comun al lui m şi n iar m Ú n = cel mai mic multiplu comun al lui m şi n.

Acest lucru revine la a spune de fapt că f este o bijecţie. ( y ¢¢.î. Într-adevăr. În acest caz vom scrie A≈A‫ ׳‬.î. adică (x.8. surjecţia canonică p A : A ® A este funcţie izotonă.latice şi pentru a. dacă a £ b şi aÎF atunci bÎF. În continuare vom stabili felul în care mul ţimile preordonate induc mulţimi ordonate. Vom nota prin F (A) mulţimea filtrelor lui A. y ¢ £ y. Vom spune că F este filtru al lui A dacă F este o infsub-semi. x ¢¢ £ x. y ¢. x £ x ¢¢. Analog se defineşte noţiunea de izomorfism de inf (sup) semilatici ca şi cea de izomorfism de latici. x ¢ £ y ¢ şi y ¢¢ £ x ¢¢. f∘g=1A‫ ׳‬şi g∘f=1A. Vom considera A = A/ r împreună cu preordinea cât (definită la începutul paragrafului) şi să arătăm că acestă preordine este de fapt o ordine pe A (adică r este şi simetrică). £ ) o mulţime parţial ordonată. astfel că [x]r = [ y ]r . 54 . x ¢¢ Î [x ]r . Definiţia 5. Atunci există x ¢. y ¢¢ £ y şi y £ y ¢¢ . y ). [ y ]r Î A a. x ). fie [x ]r . £ ) şi funcţie izotonă f : A ® B există o unică aplicaţie izotonă f : A ® B a. y¢¢ £ x¢¢ şi x¢¢ £ x deducem că y £ x . Ţinând cont de Propoziţia 3. [x ]r £ [ y ]r şi [ y ]r £ [x ]r şi să Avem (x ¢. Astfel. y £ y ¢. x £ x ¢. x¢ £ y¢ şi y¢ £ y deducem că x £ y iar din y £ y¢¢.î. y ¢¢ Î [y ]r a. Din x £ x¢. demonstrăm că [x ]r = [ y ]r . (x ¢¢. Fie A o inf-semilatice şi F ⊆A o submulţime nevidă a sa. se verifică imediat faptul că mulţimea ordonată cât (A . f o p A = f . x ). Se verifică imediat că relaţia r definită pe A prin: (x. y ) Î r adică x ¢ £ x. y )Î r . £ ) împreună cu surjecţia canonică p A : A ® A verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru orice mulţime ordonată ( B.13. y )Î r Û x £ y şi y £ x este o echivalenţă pe A compatibilă cu preordinea £ . b ÎA. iar pentru aceasta fie (A. ( y ¢.î.există g:A‫→׳‬A morfism de mulţimi ordonate a.

de unde [S)=FS . Se probează imediat că FS Î F (A) şi S Í FS.. deci [S) Í FS .9.î.n Dual se demonstrează: Propoziţia 5.12. 55 ..î. s2 . Vom nota prin I (A) mulţimea idealelor lui A. s1⋀s2 ⋀. sn∈S a.. Dacă F‫∈׳‬F(A) a.Fie FS={a∈A∣există s1.Noţiunea duală celei de filtru este aceea de ideal pentru o supsemilatice.11. Dacă A este latice. atunci: (S]={a∈A∣există s1.. dacă bÎI atunci şi aÎI. Dacă A este o inf-semilatice şi S ÍA o submulţime nevidă a sa. Fie A o sup-semilatice iar I ÍA o submulţime nevidă a sa.. atunci: [S)={a∈A∣există s1. Demonstraţie.. a £ s1Ú s2 Ú.Ú sn}.. Cum intersecţia oricărei familii de filtre (ideale) este de asemenea filtru (ideal). bÎA cu a £ b. S Í F‫ ׳‬atunci FS⊆F‫ ׳‬deci FS⊆∩F‫[=׳‬S). Mai precis avem: Definiţia 5.. s2 .î.. s2 .. s1⋀s2 ⋀.⋀sn≤a}.î. Dacă A este o sup-semilatice şi SÍA este o submulţime nevidă a sa. Observaţia 5. sn∈S a. Vom spune că I este un ideal al lui A dacă I este supsub-semilatice a lui A şi pentru orice a.. căci A este simultan inf şi sup-semilatice). evident în acest caz A ÎF (A)ÇI (A).. Propoziţia 5.10. putem vorbi de filtrul (idealul) generat de o mulţime nevidă.⋀sn≤a}. sn∈S a. Dacă A este o inf(sup)-semilatice. atunci noţiunile de filtru şi ideal au defini ţii precise în A (ţinând cont de definiţiile de mai sus. pentru ƹSÍA vom nota prin [S) ( (S]) filtrul(idealul) generat de S (adică intersecţia tuturor filtrelor (idealelor) lui A ce conţin pe S).

14. F2∈F(A) (respectiv I1. (a]={x∈A∣x≤a} ([a). În cele ce urmează. După cum vom vedea în §9 (ℕ. £) o mulţime ordonată. I2∈I(A)) avem F1⋀F2=F1⋂F2 iar F1⋁F2=[F1⋃F2) (respectiv I1⋀I2=I1⋂I2 iar I1⋁I2=(I1⋃I2] ).⊆) şi (I(A). Atunci A este izomorfă cu o mulţime de submulţimi ale lui A (ordonată cu incluziunea). n Definiţia 5. a £ b avem Ma Í Mb deducem că asocierea a ® Ma pentru aÎA descrie izomorfismul de mul ţimi ordonate dorit. Demonstraţie. (a] poartă numele de filtrul (idealul) principal generat de a). (F(A).⊆) sunt latici în care pentru F 1. Pentru fiecare aÎA considerăm Conform celor de mai sus avem că: [a)={x∈A∣a≤x} şi Ma={x∈A∣x≤a}⊆A. bÎA. Fie (A. Deoarece pentru a. Teorema 5. vom nota prin [a) ( (a]) filtrul (idealul) generat de {a}. reamintim un rezultat datorat lui Bourbaki şi câteva corolare importante ale acestuia (pentru demonstra ţii recomandăm cititorului lucrarea [23]). i) O mulţime ordonată în care orice submulţime nevidă a sa are un element iniţial se zice bine ordonată (evident o mulţime bine ordonată este inf-completă şi total ordonată) ii) O mulţime ordonată în care orice submulţime total ordonată a sa are un majorant (minorant) se zice inductiv (coinductiv) ordonată. s(S)ÎS pentru orice submulţime nevidă S a lui M.13. acceptăm că pentru orice mulţime M este verificată axioma alegerii: Există o funcţie s : P(M) ® M a. £) este un exemplu de mulţime bine ordonată. 56 . În continuare.Astfel. Dacă A este o inf (sup)-semilatice şi aÎA.î.

16. Vom spune despre o latice (L. £) o mulţime inductiv (coinductiv) ordonată şi aÎA. z ÎL cu z £ x avem x Ù (y Ú z) = (x Ù y) Ú z ii) distributivă dacă verifică una din următoarele două condiţii echivalente: 1) x Ù (y Ú z) = (x Ù y) Ú (x Ù z) 2) x Ú (y Ù z) = (x Ú y) Ù (x Ú z) pentru orice x.î. Corolar 2 (Lema lui Zorn). z Î L. (Bourbaki). £) o mulţime bine ordonată infinită şi P o proprietate dată.î. Corolar 6 (Principiul inducţiei transfinite). Corolar 3 (Principiul elementului maximal (minimal)).15.Lema 5. Există un element maximal (minimal) ma Î A a. 57 . x<a au proprietatea P. Definiţia 5. atunci există uÎA a.≤) că este: i) modulară dacă pentru oricare x. Corolar 4 (Lema lui Kuratowski). Dacă (A. Orice submulţime total ordonată a unei mulţimi ordonate este cuprinsă într-o submulţime total ordonată maximală. a £ ma (ma £ a). Orice mulţime ordonată conţine o submulţime total ordonată maximală. £) este o mulţime nevidă.î. Fie (A. Pe orice mulţime nevidă A se poate introduce o ordine faţă de care A este bine ordonată. Orice mulţime nevidă inductiv (coinductiv) ordonată are cel puţin un element maximal (minimal). y. f (u) =u. toate elementele xÎA a. inductiv ordonată şi f : A ® A este o aplicaţie a. atunci şi elementul a are proprietatea P. Corolar 1 (Principiul lui Hansdorf de maximalitate).î. f (a) £ a pentru orice aÎA. Fie (A. Pentru a demonstra că toate elementele mulţimii A au proprietatea P este suficient să demonstrăm că: (i) Elementul iniţial 0 al lui A are proprietatea P (ii) Dacă pentru aÎA. Corolar 5 (Teorema lui Zermelo). y.

58 . echivalenţa (i) Û (ii) este imediată. astfel că c Ù (b Ú a) ¹ (c Ù b) Ú a. (i) Þ (iii). Rezultă din aceea că a Ù c £ c. b. Cum în orice latice. pe când a Ú (b Ù c) = a Ú 0 = a iar (a Ú b) Ù c= =1 Ù c ¹ a. dacă a £ c. deci N5 nu este modulară.Să notăm că există latici ce nu sunt modulare. Fie a. atunci a Ù(b Ú c) £ £ (a Ù b)Ú c (iii) Pentru orice a. b. dacă c £ a. atunci (a Ù b) Ú c £ a Ù(b Ú c). atunci din a Ùb =c Ùb şi aÚ b= c Ú b deducem că a = c (v) L nu are sublatici izomorfe cu N5. Pentru o latice L următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) L este modulară (ii) Pentru orice a. (Dedekind). Într-adevăr.î. dacă vom considera laticea notată tradiţional prin N5 : 1 c b a 0 observăm că a £ c.17. b. Demonstraţie. a £ c. cÎL avem ((aÙc) Ú b) Ù c = (aÙc) Ú (bÙc) (iv) Pentru orice a. cÎL. dacă c £ a. b. cÎL. deci (a Ú b) Ù c = ((a Ù c) Ú b) Ù c = (a Ù c) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c). c Î L a. Atunci a = a Ù c. (iii) Þ (i). Teorema 5.

Exemple.î. prin Ld vom nota clasa laticilor distributive iar prin Ld (0. Obţinem în felul acesta diagrama Hasse a unei sublatici a lui L izomorfă cu N5: aÚb (a Ú b) Ù c b a Ú (b Ù c) bÙc (observând şi că (a Ú (bÙc)) Ú b = aÚ ((bÙc) Ú b) = aÚb ((aÚb) Ù c)Ù b = ((a Ú b) Ù b) Ù c = b Ù c. 59 . Avem a = a Ú (a Ù b) = a Ú (c Ù b) = a Ú (b Ù c) = =(a Ú b) Ù c = (c Ú b) Ù c = c. Există atunci a. 1) clasa laticilor distributive mărginite. ceea ce este absurd. Să observăm că bÙc < <a Ú (b Ù c) < (a Ú b) Ù c < aÚb. a £ c. b Ù c < b < a Ú b. orice latice distributivă este modulară. a Ú (b Ù c) £ b şi b £ (a Ú b) Ù c. n şi Pe parcursul acestei lucr ări vom prezenta mai multe exemple de latici modulare. Latici distributive Evident.(i) Þ (iv). 1). (iv) Þ (v) Evident (ţinând cont de observaţia de mai înainte). b. atunci LÎLd (0. 1. (v) Þ (i) Să presupunem că L nu este modulară. iar a Ú (b Ù c) ¹ (a Ú b) Ù c. În cele ce urmează. § 6. c în L a. Dacă L este un lanţ.

þ Teorema 6. Rezultă din aceea că pentru oricare elemente a. (ℕ.2. Í) Î Ld (0. atunci a = b (v) L nu are sublatici izomorfe cu N5 sau M3. b. cÎL (iv) Pentru orice a. Atunci (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = (((a Ú b) Ù b) Ú ((a Ú b) Ù c)) Ù (c Ú a) = 60 ... (i) Þ (iii). unde M3 are următoarea diagramă Hasse: 1 b a c 0 Demonstraţie.1. 1).. cÎL. Raţionând inductiv după nÎℕ*. c Î L.. b. S2. b. (P (M). b. c Î L (iii) (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) pentru orice a. | ). Observaţia 6. Să presupunem că L Î Ld şi fie a. (i) Û (ii). atunci: Ú (Ù S i ) = Ù í Ú f (i ) i =1 n ìn îi =1 ü f Î S1 ´ . deducem că dacă S1. b. ´ S n ý .. dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = b Ú c. c Î L. Pentru LÎL următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) L Î Ld (ii) a Ù (b Ú c) £ (a Ù b) Ú (a Ù c) pentru orice a. Sn sunt submulţimi nevide ale unei latici distributive L. (a Ù b) Ú (a Ù c) £ a Ù (b Ú c). .2.

b Ú a = b Ú c = 1 şi totuşi a ¹ c . Să admitem prin absurd că atât N5 cât şi M3 sunt sublatici ale lui L. Conform Teoremei 1.absurd! (v) Þ (i). c¢.î. atunci a = a Ù (a Ú c) = a Ù (b Ú c) = (a Ù b) Ú (a Ù c) = (a Ù b) Ú (b Ù c) = b Ù (a Ú c) = =b Ù (b Ú c) = b. Cum pentru oricare a. c Î L avem: (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) £ (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). b Ù a = b Ù c = 0. Deducem imediat că L este modulară.=(b Ú ((a Ù c) Ú (b Ù c))) Ù (c Ú a) = (b Ú (a Ù c)) Ù (c Ú a) = =(b Ù(c Ú a)) Ú ((a Ù c) Ù (c Ú a)) = ((b Ù c) Ú (b Ù a)) Ú (a Ù c) = =(a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a). Notăm d = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a). Cu această observaţie. (a Ú b) Ù c = (a Ú b) Ù ((b Ú c) Ù c) = (a Ú b) Ù (b Ú Úc) Ù (c Ú a) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) = (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú a = =((a Ù b) Ú a) Ú (b Ù c) = a Ú (b Ù c). (iii) Þ (i). b¢.1. (iv) Þ (v). b Ú c = =b Ú a = 1 şi totuşi a ¹ c iar în cazul lui M3. (i) Þ (iv). să presupunem prin absurd că există a. u = (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). c Î L a. (a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) < < (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a). distributivitatea lui L se deduce astfel: a Ù (b Ú c) = (a Ù (a Ú b)) Ù (b Ú c) = ((a Ù (c Ú a)) Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) = a Ù (a Ú b) Ù (b Ú c) Ù (c Ú a) = a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a)) = =a Ù (b Ù c)) Ú (a Ù b) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii) = =(a Ù ((a Ù b) Ú (b Ù c))) Ú (c Ù a) = (datorită modularităţii) = =(a Ù b) Ú (a Ù c). b. şi c¢ = (d Ú c) Ù u. deoarece dacă a. b. b¢ = (d Ú b) Ù u . În cazul lui N5 observăm că b Ù c = b Ù a = 0. a¢. c Î L şi a £ c. u} este: 61 a¢ = (d Ú a) Ù u. b. dacă L nu are sublatici izomorfe cu N5 atunci ea este modulară. Diagrama Hasse a mulţimii {d. Dacă a Ù c = b Ù c şi a Ú c = b Ú c.

c¢. c¢ = d Ú (c Ù u) iar datorită simetriei este suficient să =(d Ú a) Ù (d Ú c) Ù u = ((a Ù b) Ú (b Ù c) Ú (c Ù a) Úa) Ù (d Ú c) Ù u = =((b Ù c) Ú a) Ù (d Ú c) Ù u = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) Ù Ù (a Ú b) Ù(b Ú c) Ù (c Ú a) = ((b Ù c) Ú a) Ù ((a Ù b) Ú c) = =(b Ù c) Ú (a Ù ((a Ù b) Ú c)) = (datorită modularităţii) = modularităţii) = d. dacă vom verifica faptul că elementele d. b¢ = =d Ú(b Ù u). u sunt distincte. b¢. a¢. a¢ Ù c¢ = d. u} va fi izomorfă cu M3 ceea ce va fi contradictoriu cu ipoteza pe care o acceptăm. c¢.u b‫׳‬ a‫׳‬ c‫׳‬ d Cum {d. a¢. vom verifica egalităţile a ¢ Ú b¢ = = b¢ Ú c¢=c¢ Ú a¢ = u. b¢. Deoarece d < u. a¢. a¢. u sunt distincte. Datorită modularităţii lui demonstrăm doar că Într-adevăr. c¢. b¢. atunci sublaticea {d. b¢. a¢ Ù b¢ = b¢ Ù c¢ = c¢ Ù a¢ = d şi atunci va rezulta şi că cele 5 elemente d. c¢. a¢ Ù c¢ = ((d Ú a) Ù u) Ù ((d Ú c) Ù u) = L avem: a¢ = d Ú (a Ù u). u}ÍL este sublatice. n 62 =(b Ù c) Ú (((a Ù b) Ú c) Ù a)= (b Ù c) Ú ((a Ù b) Ú (c Ù a)) = (datorită .

Conform Teoremei 6. Să presupun că L este distributivă.absurd! n Corolar 6. L conţine elementele a.12. Conform Corolarului 6. Fie LÎLd iar I.. J = (c].absurd! Analog. b. c. atunci cÎI şi bÎJ. a > b iar {x. Atunci (x Ú y]⊆(x] Ú (y]. JÎI (L) ce nu verifică ipoteza. JÎI(L). c care împreună cu 0 şi 1 formează laticile N5 sau M3. să presupun prin absurd că L nu este distributivă şi să arătăm că există I.î. Cum a £ b Ú c deducem că aÎI Ú J. (x] Ù (y]=(x Ù y] iar (x] Ú (y] = (x Ú y]. Egalitatea (x] Ù (y] = (x Ù y] se probează imediat prin dublă incluziune iar incluziunea (x Ú y]⊆(x] Ú (y] rezultă 63 .3.5. Să probăm că I = (c] şi J = (b]. astfel că t = (t Ù i) Ú (t Ù j) = i¢ Ú j¢ cu i¢ = t Ù i Î I iar j¢ = t Ù j Î J. Demonstraţie. atunci există aÎI. I Ú J = {i Ú j | i Î I şi j Î J}. y = i Ú j cu iÎI şi jÎJ.Corolar 6. Ţinând cont de Propoziţia 5. a. pentru tÎI Ú J există i Î I. j Î J a. t £ i Ú j. Fie I = (b]. atunci Demonstraţie. atunci j £ c. y} este izomorfă cu N5 . Dacă c = x Ú i şi b = x Ú j.2.. dacă L∈Ld. J Î I (L). Dacă am avea a=i Ú j cu iÎI şi jÎJ. Demonstraţie.. Pentru a proba afirmaţia reciprocă. Fie L o latice oarecare şi x. adică jÎJ şi astfel a = i Ú j ÎI .4. O latice L este distributivă dacă şi numai dacă pentru oricare două ideale I. deci j £ a Ù c < b. Dacă I ÙJ şi IÚJ sunt ideale principale. găsim o sublatice a lui L izomorfă cu M3 ceea ce este din nou absurd! n Corolar 6. atunci I şi J sunt ideale principale. b. y∈L.3. Fie I Ù J = (x] şi I Ú J = (y]. dacă I ¹ (c]. Dacă prin absurd J¹(b].

b] din intervalul [a. Fie aÎL iar a¢. n § 7. de unde a¢ = a¢¢ (conform Teoremei 6. Vom spune despre o latice L că este relativ complementat ă dacă orice element al său admite un complement relativ în orice interval din L ce-l conţine. prin complementul relativ al unui element xÎ[a. n Lema 7. Algebre Boole. Definiţia 7. atunci conform Corolarului 6. Demonstraţie. b]. 64 . Complement şi pseudocomplement într-o latice. deci (x Ú y]=(x] Ú (y]. b ÎL.1. Lema 7. (iv)). Vom spune despre laticea L că este complementată dacă orice element al său are un complement. Atunci a Ù a¢ = a Ù a¢¢ = 0 şi a Ú a¢ = a Ú a¢¢ = 1.2. Dacă L este o latice oarecare şi a. 1). înţelegem acel element x¢Î[a. (x] Ú (y] = {i Ú j | i Î (x] şi j Î (y]} = {i Ú j | i £ x şi j £ y}. Fie L o latice mărginită.2.12. b] (dacă există!) pentru care x Ù x¢ = a şi x Ú x¢ = b. a¢¢ doi complemenţi ai lui a. atunci un element al lui L poate avea cel mult un complement. Vom spune că elementul aÎL are un complement în L dacă există a¢ÎL a. Orice latice L modulară şi complementată este relativ complementată.din Propoziţia 5.3.. a Ù a¢ = 0 şi a Ú a¢ = 1 (a¢ se va numi complementul lui a). a £ b. de unde rezultă imediat că (x] Ú (y] Í (x Ú y]. Dacă LÎL(0. Dacă L∈Ld .î.3.

1). adică a‫ ׳׳‬este complementul relativ al lui a în [b.5.2 şi principiului dualizării. Dacă vom considera a¢¢ = (a¢ Ú b) Ù c Î [b. Această observaţie ne conduce la: Definiţia 7. (a Ù b) Ù (a¢ Ú b¢) = (a Ù b Ù a¢) Ú (a Ù b Ù b¢) = 0 Ú 0 = 0 iar (a Ù b) Ú (a¢ Ú b¢) = (a Ú a¢ Ú b¢) Ù (b Ú a¢ Ú b¢) = 1 Ù 1 = 1. Fie b. Dacă LÎLd (0. Dacă orice element al lui L are pseudocomplement. Într-adevăr. Atunci a Ù b. a Ú b au complemenţi în L şi anume (a Ù b)¢ = a¢ Ú b¢ iar (a Ú b)¢ = a¢ Ù b¢. atunci a¢ este cel mai mare element al lui L cu proprietatea că a Ù a¢=0 (adică a¢ = sup ({x Î L | a Ù x = 0}).4. c] şi a¢ Î L complementul lui a în L.semilaticea L este pseudocomplementat ă O latice L se zice pseudocomplementată. bÎL având complemenţii a¢. vom spune că inf . a Î[b. 1) şi aÎL are un complement a¢ÎL. atunci orice element ce are un complement a¢ îl va avea pe a¢ şi ca pseudocomplement. c]. Conform Lemei 7. a. atunci a Ù a¢¢= a Ù [(a¢Ú b) Ù c] = [(a Ù a¢)Ú (a Ù b)] Ù c = (a Ù b) Ù c = =b Ù c= b iar a Ú a¢¢= a Ú[(a¢Ú b) Ù c] = (a Ú a¢Ú b) Ù (a Ú c) = 1 Ù c = c. n Observaţia 7. Dacă L este o latice modulară mărginită. 65 . Un element a*ÎL se zice pseudocomplementul lui a dacă a*= sup ({x Î L | a Ù x = 0}). este suficient să probăm că (a Ù b) Ù (a¢ Ú b¢) = 0 iar (a Ù b) Ú (a¢ Ú b¢) = 1. c]. Demonstraţie. c ÎL. b £ c.6.7.Demonstraţie. n Lema 7. Lema 7. dacă privită ca inf-semilatice este pseudocomplementată. Fie L o inf-semilatice cu 0 şi aÎL. b¢ ÎL. (De Morgan) Fie LÎLd(0.

Atunci. Într-adevăr. adică a £ (a*)* = a**. 2) Deoarece b Ù b* = 0.Demonstraţie. 1) Rezultă din definiţia lui a*. 1 Î D (L) şi R (L) Ç D (L) = {1} 14) a. Echivalenţa rezultă din definiţia lui b*. atunci pentru a £ b. Fie LÎLd (0) pseudocomplementată. 66 . adică b* £ a*. a¢ un complement al lui a şi bÎL a.8. a¢ £ b şi b Ù a = 0. R (L) = {a* | a Î L} iar D (L) = {a Î L | a* = 0}. pentru a. 3) Din a Ù a* = 0 deducem că a* Ù a = 0. 1* = 0 10) a Î R (L) Û a = a** 11) a. Atunci b = b Ù 1 = b Ù (a¢ Ú a) = a¢ Ú (b Ù a) = a¢ Ú 0 = a¢. b Î R (L) Þ a Ù b Î R (L) 12) sup {a. 1 Î R (L).î. Demonstraţie. fie aÎL. b} = (a Ú b)** = (a* Ù b*)* R( L) 13) 0. b ÎL avem: 1) a Ù a* = 0 iar a Ù b = 0 Û a £ b* 2) a £ b Þ a* ³ b* 3) a £ a** 4) a* = a*** 5) (a Ú b)* = a* Ù b* 6) (a Ù b)** = a** Ù b** 7) a Ù b = 0 Û a** Ù b** = 0 8) a Ù (a Ù b)* = a Ù b* 9) 0* = 1. deducem că a Ù b*= 0. 4) Din a £ a** şi 2) deducem că a*** £ a* şi cum din 3) deducem că a* £ (a*)** = a*** rezultă că a* = a***. n Teorema 7. b Î D (L) Þ a Ù b Î D (L) 15) a Î D (L) şi a £ b Þ b Î D (L) 16) a Ú a* Î D (L).

Să presupunem acum că LÎLd (0. Restul afirmaţiilor se probează analog. n Definiţia 7. 1). x £ b*. Fie acum x Î L a. Reciproc. Atunci fa : L ® (a] ´ [a). de unde x = a¢. adică a Ù x = b Ù x = 0. Teorema 7. deci f a este ca funcţie o injecţie. 1.î. 1) Î (a] ´ [a) va exista xÎL a.2.î. Din 14) şi 15) deducem că D (L) Î F (L). 2. De fapt 1 şi 2 sunt singurele lanţuri ce sunt latici Boole. 1). adică fa este şi surjecţie. 1.9. 1} (în care 0¢ = 1 şi 1¢ = 0). Cum LÎLd. latice Boole orice latice Exemple. Demonstraţie. atunci fa este izomorfism în Ld (0. Dacă fa este izomorfism în Ld (0. adică a Ù x = 0 şi a Ú x = 1. pentru (u. 3. 1). atunci pentru (0. fa (x) = (x Ù a.11. de unde x £ a*.). Numim complementată din Ld (0. 1) dacă şi numai dacă a are un complement. n Observaţia 7. Fie acum x. deci izomorfism în Ld (0. Faptul că fa este morfism de latici este imediat. v) Î(a] ´ [a) alegând x = (uÚa¢) Ùv deducem imediat că fa (x) = =(u. 67 . x Ú a) pentru xÎL este un morfism injectiv în Ld. f (x) = (0. dacă a¢ Î L este complementul lui a. 1). Elementele lui R (L) se zic regulate iar cele ale lui D (L) dense. adică fa este morfism injectiv în Ld. Fie LÎLd şi aÎL. (a Ú b) Ù x = 0. Ţinând cont de 4) şi 10) deducem că R (L) = { a Î L / a** = a}. y ÎL a.10. adică x £ a* Ù b*.5) Avem (a Ú b) Ù (a* Ù b*) = (a Ù a* Ù b*) Ú (b Ù a* Ù b*) = =0 Ú 0 = 0. fa (x) = fa (y) adică x Ù a = y Ù a şi x Ú a = =y Ú a.î. Lanţul trivial 1 = {Æ} ca şi 2 = {0. 1). v). atunci x = y (conform Teoremei 6. Deducem că (a Ù x)Ú (b Ù x) = 0. În cazul în care LÎLd (0. 1).

q]. q). prin algebră Boole înţelegem o algebră (B. Fie M o mulţime iar 2M = {f : M ® 2}. Mulţimea ordonată (Dn. 0. 2. Atunci. q Î Dn. În cele ce urmează prin B vom desemna clasa algebrelor Boole. Demonstraţie. Ú. 1. R (L) devine algebră Boole. b Î R (L). n ³ 2 iar Dn mulţimea divizorilor naturali ai lui n. 4. 1 Î B operaţii nule) a. f¢ = 1 . B1: (B. p Ú q = = [p.2. ¢.î. a Ù b ÎR (L) iar 68 . x Ù x¢ = 0. Definiţia 7. ∣ ) este latice Boole Û n este liber de pătrate (în care caz pentru p. 0. £) devine latice Boole (în care caz pentru f Î 2M. Ú) Î Ld B2: Sunt verificate identităţile x Ù 0 = 0. Ù.12. Í) este o latice Boole în care pentru orice X Í M. 1) şi în plus f (x¢) = (f (x))¢ pentru orice x Î B1. 1 = n iar p¢ = n / p). Din punctul de vedere al Algebrei Universale. Ù. (Glivenko) Fie (L. Pentru orice mulţime M. f : B1 ® B2 va fi morfism de algebre Boole dacă f este morfism în Ld (0. Dacă B1. 3. Ù.f). 0) o inf-semilatice pseudocomplementată iar R (L) = {a* | a Î L}. *. X¢ = M \ X = CM (X). Morfismele bijective din B se vor numi izomorfisme.13. xÚ1=1 x Ú x¢ = 1. B2 Î B. 1) de tipul (2. Propoziţia 7. Definim pe 2M relaţia de ordine f £ g Û f (x) £ g (x) pentru orice xÎM. 0 = 1. ¢ o operaţie unară iar 0. cu ordinea indusă de pe L. Ţinând cont de Teorema 7. (P(M). p Ù q = (p. 0) (cu Ù şi Ú operaţii binare. Astfel (2M. Fie nÎℕ.8. deducem că L este mărginită (1 = 0*) iar pentru a.

.16. adică R (L) este şi distributivă. z Î R (L). vom nota I (a) = [0. a]. b Î B. y. n Lema 7.2. deducem că z Ù (x Ú y) £ x Ú (y Ù z). atunci algebrele Boole 2M şi P(M) sunt izomorfe. Dacă B ÎB şi a. a X (x ) = í ì ï0 pentru x Ï X ï î1 pentru x Î X X ® aX izomorfism de algebre Boole a : P(M) ® 2M. Rezultă imediat din Lema 7. Demonstraţie.4. x Ù z £ x Ú (y Ù z) şi y Ù z £ x Ú (y Ù z). Mai rămâne de probat faptul că R (L) este distributivă.14. atunci (a¢)¢ = a. Fie XÎP(M) şi a X :M®2.15. 69 defineşte un .î. y*. bÎB a. a Ú a* = (a* Ù a**)* = 0* = 1 şi a Ù a* = 0 deducem că a* este complementul lui a în R (L). ∎ Propoziţia 7. n Se verifică imediat că asocierea Pentru B Î B şi aÎB. Deoarece pentru aÎR (L).sup R (L) {a. (a Ù b)¢=a¢ Ú b¢ iar (a Ú b)¢ = a¢ Ù b¢. ∎ Lema 7. adică z Ù [x Ú (y Ù z)]* £ x* Ù y* şi z Ù [x Ú (y Ù z)]* Ù (x* Ù y*)* = 0 ceea ce implică z Ù (x* Ù y*) £ £[x Ú (y Ù z)]**. Dacă M este o mulţime oarecare. Pentru x. b} = (a* Ù b*)* astfel că R (L) este latice mărginită şi sub-inf-semilatice a lui L. Demonstraţie. Demonstraţie. Rezultă imediat din Lema 7. Atunci b = a¢. Fie B ÎB şi a. a Ù b = 0 şi a Ú b = 1. Cum partea stângă a acestei ultime inegalităţi este z Ù (x Ú y) iar partea dreaptă este x Ú (y Ù z) (în R (L)). deci x Ù z Ù [x Ú (y Ù z)]* = 0 şi (y Ù z) Ù [x Ú (y Ù z)]* = 0 astfel că z Ù [x Ú (y Ù z)]* £ x*.

n § 8. Se verifică uşor că a : B ® I (a) ´ I (a¢). 1) (ca sublatice a lui B). adică aa este morfism surjectiv în B. z) Î I (a) ´ I (a¢). aa (0) = 0 iar aa (1) = a. Demonstraţie. a¢ Ù (y Ú z)) = ((a Ù y) Ú (a Ù z). a¢ Ù x) pentru x Î B este morfism în B. Ù. x* = x¢ Ù a (ii) aa : B ® I (a). a (x) = =(a Ù x. Atunci a Ù x 1 = a Ù x2 şi a¢ Ù x1 = a¢ Ù x2. I (a) Î Ld (0. (i). aa (x Ù y) = a Ù (x Ù y) = =(a Ù x) Ù (a Ù y) = aa (x) Ù aa (y). x2 Î B a. Dacă x. Pentru orice a ÎB: (i) (I (a). z) deducem că a este surjecţie. atunci aa (x Ú y) = a Ù (x Ú y) = =(a Ù x) Ú (a Ù y)= aa (x) Ú aa (y). a (x1) = a (x2). (pi)i∈I). y Î B. cum a (y Ú z) = (a Ù (y Ú z). x Ù x*= x Ù (x¢ Ù a) = (x Ù x¢) Ù a = 0 Ù a = 0 iar x Ú x* = =x Ú (x¢ Ù a)= (x Ú x¢) Ù (x Ú a) = 1 Ù (x Ú a) = x Ú a = a. 0. Pentru (y. Pentru xÎI (a). Ú. aa (x) = a Ù x pentru xÎB este un morfism surjectiv din B (iii) B » I (a) ´ I (a¢). Numim produsul direct al acestei familii un dublet (P. (a¢ Ù y)Ú (a¢ Ù z)) = (y Ú 0.î. de unde concluzia că a este izomorfism în B. deci (a Ù x1)Ú (a¢ Ù x1) = = (a Ù x2) Ú (a¢ Ù x2) Û (a Ú a¢) Ù x1 = (a Ú a¢) Ù x2 Û 1 Ù x1 = 1 Ù x2 Û x1 = x2. Fie acum x1. Produsul direct (suma directă) a unei familii de mulţimi Definiţia 8. unde pentru x ÎI(a). *. unde P este o 70 . (iii).1. (ii). Fie (Mi)i∈I o familie nevidă de mulţimi. a) ÎB. 0 Ú z) = (y.Propoziţia 7.17. aa (x¢) = a Ù x¢ = =(a Ù a¢) Ú (a Ù x¢) = a Ù (a¢ Ú x¢) =a Ù (a Ù x)¢ = (aa (x))*.

3. pj: Õ M i →Mj poartă numele de a j-a proiecţie. (pi)i∈I) ce reprezintă produsul direct al familiei de mul ţimi (Mi)i∈I se va nota prin ÕMi . Pentru oricare alt dublet (P‫׳‬. Teorema 8. datorită unicităţii din proprietatea de universalitate deducem că uv = 1p şi vu=1P‫ ׳‬. pentru orice iÎI. Demonstraţie. conform proprietăţii de universalitate există u:P‫→׳‬P şi v:P→P‫ ׳‬a. pi (f) = f (i) pentru iÎI şi fÎP. n Observaţia 8.2. (pi ‫)׳‬i∈I) format din mulţimea P‫׳‬ există o unică funcţie u:P‫→׳‬P a. Unicitatea produsului direct. În cele ce urmează. (pi)i∈I) verifică proprietatea de universalitate a produsului direct de mul ţimi (Mi)i∈I .mulţime nevidă iar (pi)i∈I este o familie de funcţii pi : P ® Mi pentru orice iÎI a. Cum şi pi1P=pi .î. (pi ‫)׳‬i∈I) sunt două produse directe ale familiei (M i)i∈I . (pi)i∈I) şi (P‫׳‬. Fie P={f:I→ U M i f (i ) ∈Mi iÎI Deducem imediat că pi(uv)=pi iar pi‫(׳‬vu)=pi‫ ׳‬pentru orice pentru orice i∈I } iar pi : P ® Mi. Pentru orice familie nevidă de mulţimi (Mi)i∈I există produsul său direct care este unic până la o bijecţie. iÎI Pentru jÎI. iÎI. dubletul (P. Existenţa produsului direct.î. pi∘u=pi‫׳‬. adică u este bijecţie. iÎI De multe ori prin produs direct vom înţelege doar mulţimea subiacentă P (neglijând deci menţionarea proiecţiilor). Dacă (P. 71 . Se probează imediat că dubletul (P. î pi∘u=pi‫ ׳‬şi p‫׳‬i∘v = pi pentru orice iÎI. este verificată următoarea proprietate de universalitate: şi familia de funcţii pi‫׳‬:P‫→׳‬Mi (i ∈I). pi ‫׳‬1P‫= ׳‬pi‫ ׳‬pentru orice iÎI.

(i∈I) atunci iÎI familie de mulţimi (Mi‫)׳׳‬i∈I şi o familie ç fi Õæ è ö æ ö ¢ o f ö=æ f i¢ ÷ oç fi ÷ Õ Õ i÷ ç ç ÷ ç ÷.4. în cazul în care I este finită I={1.. fi este o funcţie injectivă (surjectivă. f ((xi)i∈I)=(fi (xi))i∈I pentru orice iÎI iÎI (xi)i∈I∈ ÕMi iÎI poartă numele de produsul direct al familiei (fi)i∈I de iÎI aplicaţii.. Fie iÎI acum (Mi)i∈I familie de aplicaţii fi : Mi→Mi‫ ׳‬. atunci f = Õ f i este injectivă iÎI (surjectivă. . Dacă pentru orice i∈I.. vom nota f = Õ f i . bijectivă). şi (Mi ‫)׳‬i∈I două familii nevide de mul ţimi iar (fi)i∈I o Aplicaţia f: Õ M i ® Õ M i ¢ .. bijectivă). Aplicaţia f este unică cu proprietatea că pi‫׳‬f=fipi pentru orice iÎI. n}. ÕMi iÎI Astfel. vom scrie formal: Õ M i ={(xi)i∈I∣xi∈Mi pentru orice i∈I} iÎI Astfel.. notând f (i) = xi Î Mi.× Mn definit în §1. pj: Õ M i →Mj este definită prin pj ((xi)i∈I)=xj. 72 .. ø è iÎI ø è iÎI ø Propoziţia 8.Deoarece orice funcţie f:I→ U M i este determinată de f(i) iÎI pentru orice iÎI. coincide de fapt cu M1 ×. Se verifică imediat că Õ1M iÎI i =1 Õ Mi iÎI şi că dacă mai avem o (fi‫)׳‬i∈I de aplicaţii cu fi ‫׳‬: Mi ‫→׳‬Mi‫ ׳׳‬. (i∈I). 2. j∈I.

iÎI oarecare deducem că α=β. noţiunea duală celei de produs direct al unei familii de mulţimi este aceea de sumă directă (vom face mai tîrziu precizări suplimentare despre noţiunea de dualizare – vezi Definiţia 1. Definiţia 8.î. β∈ Õ M i a. ∎ În cadrul teoriei mulţimilor. f (α)=f (β). adică f este injectivă. (α i)i∈I ) format dintr-o mulţime nevidă S şi o familie de aplicaţii αi:Mi→S (i∈I) ce verifică următoarea proprietate de universalitate: cu αi‫׳‬:Mi→S‫( ׳‬i∈I). considerăm M i =Mi×{i} şi S= U M i (observăm că pentru i ¹ j. adică φ:I→ U M i¢ şi are proprietatea că φ(j)∈ Mj´ iÎI iÎI Să presupunem acum că pentru orice i∈I. fi este surjectivă şi pentru orice j∈J.5. există xj∈Mj a. există o unică aplicaţie u:S→S‫ ׳‬a. Unicitatea sumei directe se probează analog ca în cazul produsului direct.Demonstraţie. Pentru oricare altă mulţime S‫ ׳‬şi familie (α‫׳‬i)i∈I de aplicaţii Teorema 8. Într-adevăr. Cum fj este injectivă deducem că α (j)=β (j) iar cum j este Atunci pentru orice j∈I.î. atunci f (ψ)=φ. iÎI 73 . pentru fiecare iÎI. uαi=α‫׳‬i pentru orice i∈I. Pentru orice familie (Mi)i∈I de mulţimi există şi este unică până la o bijecţie suma sa directă. fi este injectivă şi fie α. =fj (β (j)).î. să presupunem că pentru orice i∈I. Cum f i este surjecţie. Numim sumă directă a familiei (nevide) (Mi)i∈I de mulţimi. Demonstraţie. M i I M j =∅) . f (α)(j)=f (β)(j) ⇔fj (α (j))= fie φ∈ Õ M i ¢ .6. adică f este surjectivă. fj (xj )=φ (j). de la Capitolul 5).4. Pentru a proba existenţa. un dublet (S. Dacă vom considera ψ:I→ U M i definită prin ψ (j)=xj pentru orice iÎI j∈I.

i))=(fi(x). Ca şi în cazul produsului direct. dac ă avem o familie de aplicaţii (f i)i∈I aplicaţii cu fi : Mi → M¢i . ø è iÎI ø è iÎI ø Ca şi în cazul produsului direct al familiei de func ţii (f i)i∈I avem şi pentru f = C f i următorul rezultat: iÎI Propoziţia 8. Suma directă a familiei (Mi)i∈I o vom nota prin C M i (ea mai poartă numele şi de reuniune disjunctă a familiei iÎI (α i)i∈I ) este suma directă a familiei (Mi)i∈I ). 74 .7. Dacă pentru orice i∈I. ai : Mi ® S prin ai (x) = (x. de multe ori când vorbim despre suma directă vom menţiona doar mulţimea subiacentă. se vor numi injecţiile canonice (ca şi în cazul produsului direct.Definind pentru orice iÎI.8. care sunt injecţii. fi este o funcţie injectivă (surjectivă. Se probează imediat că C1M iÎI i =1 C Mi iÎI iar dacă mai avem o familie (f‫ ׳‬i)i∈I cu fi ‫׳‬: Mi ‫→׳‬Mi‫( ׳׳‬i∈I) atunci: ç fi Cæ è iÎI ö æ ö ¢ o f ö=æ f i¢ ÷ oç fi ÷ C C i÷ ç ç ÷ ç ÷ . (Mi)i∈I n Observaţia 8. injecţiile canonice subânţelegîndu-se). bijectivă). i) pentru orice iÎI şi iÎI iÎI ¢ xÎMi este unica aplicaţie cu proprietatea că α‫׳‬ifi=fαi pentru orice iÎI. atunci f = C f i este injectivă iÎI (surjectivă. Aplicaţiile (α i)i∈I . vom nota f = C f i şi vom numi pe f suma directă a aplicaţiilor iÎI (f i)i∈I. (i∈I) atunci aplicaţia f : C M i ® C M i definită prin f((x. bijectivă). i) (xÎMi) se verifică imediat că dubletul (S.

A1. Dacă A şi B sunt două mulţimi iar A∼B. atunci cum B∈P(A) şi f este în particular surjec ţie. Dacă a∈B. Relaţia de . Bernstein) f:A→P(A). deci a∈B – din nou absurd!.1.3. (Cantor. Dacă A şi B sunt două mulţimi vom spune despre ele că sunt cardinal echivalente (sau mai simplu echivalente) dacă există o bijecţie f A→B. ∎ există f :A→B şi g :B→C bijecţii..4. A2 trei mulţimi a. C mulţimi a.∼’’ este o echivalenţă pe clasa tuturor mulţimilor . atunci -1 Demonstraţie. Propoziţia 9. 1A:A→A este o bijecţie.î.∼’’ este şi simetrică. B. A≁P(A). adică deducem că A∼C..î.absurd. când dacă a∉B atunci a∉f(a). Cum şi f B∼A. vom scrieA≁B). pe Fie A0. adică relaţia . (Cantor) Pentru orice mulţime A. B=f(a). 75 ..2. Să presupunem prin absurd că A∼P(A). deducem că există f : A→B o bijecţie. Dacă A şi B sunt echivalente vom scrie A∼B (în caz contrar. Operaţii cu numere cardinale. A2⊆A1⊆A0. ∎ Teorema 9. atunci a∉B . Demonstraţie. Dacă vom considera mulţimea deducem că există a∈A a. A∼B şi B∼C. Ordonarea numerelor cardinale Definiţia 9. A∼A căci funcţia : B→A este bijecţie.§ 9 Numere cardinale. Cum g∘f : A →C este bijecţie Teorema 9. Dacă A0∼A2 . Pentru orice mulţime A. adică există o bijecţie B={x∈A∣x∉f(x)}.∼’’ fie A.î. atunci A0∼A1. Pentru a proba şi tranzitivitatea relaţiei .

û ëi ³ 0 Astfel avem probată şi incluziunea de la stânga la dreapta. Fie deci n≥1 cel mai mic număr natural pentru care x∉An . i≠j ⇒ Bi∩Bj=Ci∩Cj=∅ iar din (1) şi (2) deducem că: (3) A0= U Bi şi A1= U C i . é ù Analog se probează şi egalitatea: (2) A1= êU ( Ai ..evident: . i ³0 i ³0 Considerăm de asemenea şi familia de funcţii (fi) definită astfel i≥0 cu fi :Bi→Ci 76 .. Să considerăm mulţimea A= I Ai = I Ai şi să i ³0 i ³1 Dacă vom considera mulţimile Ai=f(Ai-2) pentru i≥3.. de unde x∈ êU ( Ai . Incluziunea de la dreapta la û ëi ³ 0 stânga este evidentă. i≥1.Ai +1 )úU A . Dacă x∈A ù é atunci x∈ êU ( Ai .⊆A2⊆A1⊆A0 (ţinând cont de faptul că A2⊆A1⊆A0). rezultând astfel egalitatea (1). ëi³1 û Dacă vom considera familiile de mul ţimi (Bi) definite astfel: B0=A şi Bi= Ai-1-Ai pentru i≥1 C0=A şi C i = í i∈I şi (Ci) i∈I ì ï Ai +1 . j∈ℕ. există i∈ℕ a. x∉Ai şi cum û ëi ³ 0 x∈A0. atunci în mod Demonstraţie.Ai + 2 . atunci există o bijecţie f:A0→A2..Ai . demonstrăm că (1) ù é A0 = êU ( Ai . Pentru a o proba pe cealaltă. Cum A0∼A2 . pentru i par î atunci se observă imediat că pentru i.Ai +1 )úU A .î. fie x∈A0.Ai +1 )úU A .An+1⊆An⊆. ù é Atunci x∈An-1 şi deci x∈An-1-An. pentru i impar ï Ai -1 .Ai +1 )úU A . Dacă x∉A.

adică x∈Ai-1-Ai . . Deoarece f este bijectivă deducem imediat că fi este injectivă.. Atunci A∼B.Ai . B. Dacă A este o mulţime..ì1 .n-1} formate din n elemente (n∈ℕ*). prin numărul cardinal al lui A înţelegem clasa de echivalenţă a lui A (notată A ) relativă la relaţia de echivalenţă ∼. Cum Ai+1=f (Ai-1 ). Corolarul 9. Aʹ⊆A. adică y∈ Ai+1 şi y∉Ai+2 ..6.4. pentru i impar î (să observăm că pentru i impar. pentru i par ï ï f Ai -1 . ∎ A∼Bʹ iar B∼Aʹ. fi este bijectivă (suficient doar pentru i impar). Aʹ. Fie deci i impar şi fi= f Ai -1 . deducem că B∼A. Fie A. dacă x∈Ai-1-Ai ⇒ f(x)∈ Ai+1-Ai+2 . ∎ Definiţia 9. adică A0∼A1 şi cu aceasta teorema este bijecţie de la A0 complet demonstrată. Deci B∈ A ⇔A∼B. Bʹ⊆B şi Demonstraţie. .Ai . pentru i = 0 A ï ï f i = í1 Ai -1 . Astfel y=fi (x). y=f(x) şi deoarece y∉Ai+2 .5. atunci ţinând cont de (3) vom deduce imediat c ă A0∼A1 . Aşa după cum am observat anterior se poate construi imediat o la A1. .î. deducem că există x∈Ai-1 a. Pentru a proba surjectivitatea lui f i fie y∈Ai+1-Ai+2 . adică A∼B. Bʹ mulţimi a. Dacă vom arăta că pentru orice i∈ℕ. Cum A∼Bʹ există o bijecţie f : A→Bʹ astfel că dacă vom considera Bʹʹ=f(Bʹ) avem că Aʹ∼Bʹʹ. deducem că x∉Ai . Cum B∼Aʹ deducem că Bʹʹ∼B .î. deci bijectivă. 1.. Bʹ∼B şi cum Bʹ∼A. Obţinem astfel că Bʹʹ⊆Bʹ⊆B şi Bʹʹ∼B. convenim să notăm pentru 77 Vom numi secţiuni ale lui ℕ mulţimile de forma Sn={0. adică fi este corect definită). Conform Teoremei 9. adică fi este şi surjectivă.Ai .

. N´) definită prin φ (α )= g ∘ α ∘ f -1 pentru orice α∈Hom (M. Principalele propriet ăţi ale operaţiilor de adunare.9.î.mn ). 78 . dacă există o submulţime N´⊆N a. .7. Definim suma (respectiv produsul) i∈I familiei (mi) prin egalitatea iÎI å mi = C M i iÎI ( respectiv Õ mi = Õ M i iÎI iÎI iÎI ). vom spune că m este mai mic sau egal cu n (sau că n este mai mare sau egal cu m) şi vom scrie m≤n. I={1. este corectă ( în sensul că å mi nu depinde de modul iÎI de alegere a mulţimilor Mi pentru care mi= M i ). Definim nm ca fiind numărul cardinal al mulţimii Hom (M. este corectă. m= M ¢ şi n= N ¢ atunci există două bijecţii f : M→M´ şi g : N→N´. înmulţire şi ridicare la putere a numerelor cardinale vor fi puse în evidenţă într-o viitoare lucrare. N) →Hom (M´.8. n} vom scrie iÎI å mi =m1+.î.9. 2. Se verifică imediat că φ:Hom (M. produsul şi ridicarea la putere. Dacă I este o mulţime finită. sub formă de exerciţii propuse. Definiţia 9. Definiţia 9. Convenim de asemenea să notăm 0=cardinalul mulţimii vide şi prin c 0 (alef zero ) cardinalul mulţimii numerelor naturale ℕ. de unde deducem că Definiţia 9. M∼N´. . Definiţia 9. Din Propoziţiile 8.7. Fie m= M şi n= N două numere cardinale. În continuare vom defini operaţiile clasice cu numere cardinale : suma. Dacă m= M şi n= N ... Observaţia 9.11.. şi respectiv 8. deducem că Definiţia 9. N) este bijecţie.8. Dacă mai avem două mulţimi M´şi N´ a.n∈ℕ*. Observaţia 9. unde mi= M i pentru orice i∈I. n= S n ..10. N)={f :M→N}. Fie (mi) i∈I o familie de numere cadinale.7.+mn (respectiv Õ mi = m1.

5. atunci din (iii) deducem c ă n=p . P. Mai trebuie să probăm că dacă m≠p.12. Observaţia 9.î. p= P . Să presupunem că m= M . Deducem că că definirea relaţiei ≤ nu depinde de alegerea reprezentanţilor ). N. Să presupunem că avem mulţimile M.14. M∼P şi N∼Q şi să mai presupunem că există N´⊆N a. (i) şi (ii) sunt evidente. (iii). atunci N´∼P .î. Se probează imediat că φ este 79 N´∼Q´. alte proprietăţi legate de compararea numerelor cardinale le vom pune în evidenţă sub formă de exerciţii propuse într-o viitoare lucrare. (iv).11. adică Definiţia 9.Vom spune că m este strict mai mic decât n ( sau că n este strict mai mare ca m ) şi vom nota m < n dacă m≤n şi m≠n. 1})→P(M) definită prin φ(f)=f-1 ({1}). de unde P∼Q´. M∼N´ şi N∼P´. ∎ Observaţia 9. n= N . (v). (i) m≤m (iii) m≤n şi n≤m ⇒ m=n (iv) m≤n şi n≤p ⇒ m≤p (v) m < n şi n < p ⇒m < p. M∼N´. Ca şi în cazul operaţiilor cu numere cardinale. Cum n≤p. Fie m. este corectă ( în sensul Propoziţia 9. Atunci: (ii) m≮m . p numere cardinale . Q a. deci p≤n. deci M∼P‫׳׳‬. Rezultă din Corolarul 9.absurd. Dacă M∼P. Fie acum m= M şi φ : Hom (M. Considerăm bijecţia f : N→Q şi să notăm cu Q´=f (N´). evident că N´∼P‫׳׳‬. adică avem bijecţia f : N→P´. pentru orice f : M→{0. Din ipotezăm avem că există N´⊆N şi P´⊆P a.î.13. n. atunci M≁P. {0. de unde deducem că m≤p. 1}. Demonstraţie. Dacă notăm P”=f (N´).

c0 m 2m < . O reuniune finită de mulţimi numărabile disjuncte este numărabilă.. {0. adică P(M ) =2 . 3. Din acest ultim rezultat şi Teorema 9. adică M = c 0 .1.∎ Corolar 10. ì ænö ï f ç 2 ÷ daca n este par ï è ø h(n)= í ï æ n + 1ö ï g ç 2 ÷ daca n este impar ø î è este bijecţie. Cum M şi P sunt numărabile avem două bijecţii f:ℕ→M şi g:ℕ→P. în caz contrar.2. Mulţimi finite şi mulţimi infinite Definiţia 10. Dacă M £ c 0 vom spune că M este cel mult numărabilă . 1}). îl vom nota prin c şi îl vom numi puterea §10 Mulţimi numărabile. 80 .. atunci M∪P este numărabilă. deducem: Corolarul 9.3.o bijecţie. spunem că M este nenumărabilă. Acest Corolar ne arată că pentru un număr cardinal m obţinem următorul şir strict crescător de numere cardinale: 2 < 2 2 < 2 2 Cardinalul 2 continuului. Propoziţia 10. Vom spune despre o mulţime M că este numărabilă dacă M ∼ℕ. Dacă M şi P sunt două mulţimi numărabile disjuncte. atunci m < 2 m. de unde deducem că m P(M) ∼ Hom (M.. Se probează imediat că h:ℕ→M∪P. Dacă m este un număr cardinal. 15. Demonstraţie. de unde concluzia că M∪P este numărabilă.

x=x´+r cu r∈ℕ*). y)=f (x´. y´)∈ℕ×ℕ şi f (x.4. adică (x¢ + r + y + 1)(x¢ + r + y ) + r = (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y¢) 2 de unde deducem că (x¢ + r + y + 1)(x¢ + r + y ) < (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y¢) şi astfel y´>r+y. y-1) pe când dacă y=0 avem x(x + 1) (x + 1)(x + 2) =f (0.Lema 10. f (x. 1). Să arătăm la început că dacă (x. y)=n. Obţinem atunci egalitatea: 2 Să presupunem prin absurd că x≠x´ (de exemplu x > x´. y´). y). y) = 2 bijectivă. adică f este injectivă. (x + y + 1)(x + y ) +x+1= Dacă y∈ℕ* avem n+1=f (x. y∈ℕ a. y∈ℕ. deci n+1=1=f (0. atunci n=0 . Pentru a proba surjectivitatea lui f vom arăta prin inducţie matematică că pentru orice n∈ℕ există x. lucru absurd z (z . Avem că 0=f (0. y)+1= 2 =f(x+1. (x´. atunci x=x´ şi y=y´.1) +r= 2 2 (z + 1)z £ (z + s )(z + s . Demonstraţie.î. y ) cu x. y)∈ℕ×ℕ prin f(x.1) z ( z . y)=f (x´. z (z . x+1). n+1= + x +1= 2 2 Dacă x=y=0. Funcţia numărare diagonală f : ℕ×ℕ→ℕ (x + y + 1)(x + y ) + x este definită pentru (x. unde z=x´+r+y+1. Alegând y´=r+y+s cu s∈ℕ* obţinem că (z + s )(z + s + 1) . 0) şi să presupunem că n=f (x. y´) devine (x¢ + y + 1)(x¢ + y ) = (x¢ + y¢ + 1)(x¢ + y ¢) 2 2 de unde obţinem imediat că y=y´ .1) . ∎ 81 .1) deoarece +r< +z= 2 2 2 2 Prin urmare x=x´ iar egalitatea f (x.

deducem că g este injectivă... .. este suficient să arătăm că intervalul (0. Mulţimea ℝ a numerelor reale este nenumărabilă.. ∎ Propoziţia 10. Cum ℕ⊆ℚ x deducem că Q ³ c 0 .7. . f o g = 1ℚ .1) nu este surjectivă ( procedeul diagonal al lui Cantor ). c0 × c0 = c0 .Corolar 10. f (n)=0. a n n ..7. de unde egalitatea Q = c 0 . Deoarece f :ℝ→(0.8. b1 b2 . 9}. 1 1 Demonstraţie. y ) = pentru y orice x. cu aij ∈{0.. 1).5.î... 1. Conform Propoziţiei 3.b n . f ( x ) = + arctg x 2 p este bijectivă. ì ï x + 1 daca x ³ 0 g (x ) = í ï î x daca x < 0 sunt bijective. 82 Pentru fiecare n ∈ℕ putem scrie pe f (n) ca frac ţie zecimală: . Propoziţia 10. Să considerăm f:ℤ×ℤ*→ℚ. de la Capitolul 1. Cum f este surjectivă. adică ℚ este numărabilă.. ℤ* şi ℚ sunt mulţimi numărabile. Demonstraţie. adică Q £ Z ´ Z * = c 0 × c 0 = c 0 . Să probăm acum că şi ℚ este numărabilă. Dacă vom considera b∈(0. a n 1 a n 2 .2 x . de la Capitolul 1..1 daca x < 0 şi g:ℤ→ℤ*.6. conform Propoziţiei 3. Se probează imediat că f:ℤ→ℕ ì ï2 x daca x ³ 0 f (x ) = í ï î... există g:ℚ→ℤ×ℤ* a.. 1) nu este o mulţime numărabilă iar pentru aceasta să arătăm că orice funcţie f :ℕ→(0.. f ( x.1) b=0. y∈ℤ×ℤ*.. ℤ.

atunci b∉Im(f). Cum M‫ ⊂׳‬M. 9. sunt echivalente două câte două. atunci n‫≠׳‬0.9. Rezultă deci că φ este injectivă φ(n)=xn pentru orice n∈ℕ este injectivă. ∎ unde pentru orice k∈ℕ* bk∉{0. Fie M o mulţime infinită în sens există x0∈M a.î... x1=f (x0). a k k }. Cele trei definiţii ale mulţimilor infinite din cadrul Definiţiei 10. Vom face lucrul acesta prin inducţie matematică după n. n‫∈׳‬ℕ. atunci φ (n‫=)׳‬φ (0)= x0 ∉ M‫ ׳‬şi xn+1=f (xn ) ∈ M‫׳‬. şi să arătăm că funcţia φ:ℕ→M Demonstraţie. .. Dacă n‫≠׳‬0. dacă conţine o submulţime numărabilă în sens obişnuit... M‫∼׳‬M în sens Cantor. Dacă n‫=׳‬0.8. Pentru aceasta vom demonstra Cum n‫׳‬-1≠n. atunci există M‫ ⊂׳‬M şi o bijecţie f:M→M‫׳‬. xn=f (xn-1). de unde φ (0)=x0 şi φ (n‫ =)׳‬f (x n¢-1 ) ∈ ∈M‫ ׳‬şi cum φ (0)= x0 ∉ M‫ ׳‬deducem că φ (n‫≠)׳‬φ (0). x2=f (x1 ). atunci xn¢-1 ≠ xn şi cum f este injectivă deducem că şi deci φ (ℕ ) ⊆ M este o submulţime numărabilă.. dacă M ≁Sn pentru orice n∈ℕ* (unde Sn={1. Dedekind .. . 2. atunci φ (n)≠φ (n‫)׳‬. atunci φ (n‫ =)׳‬f ( xn¢-1 ) şi φ (n+1)=f (xn) .este surjectivă. adică f nu Definiţia 10.8. Să presupunem acum că pentru orice n≠m‫ ׳‬φ (n)≠φ (m‫ )׳‬şi să alegem acum n‫ ≠׳‬n+1. Se observă imediat că φ : M→M \ {f (0)} definită prin 83 (ii)⇒(i). Teorema 10. adică .. f ( xn¢-1 ) ≠f (xn). n≠n‫ ׳‬. există M‫ ⊆׳‬M a. dacă există M‫ ⊂׳‬M a.î. (i)⇒(ii). adică φ (n‫≠)׳‬φ (n+1). M‫∼׳‬ℕ (fie f :ℕ →M‫ ׳‬o funcţie bijectivă ). Dacă n=0. Construim prin recurenţă şirul de elemente că dacă n. . Vom spune despre o mulţime M că este infinită : (i) (ii) (iii) în sens Dedekind. n}) .î. Fie M o mulţime infinită în sensul Cantor. x0∉M‫׳‬. deci φ (n+1)≠φ (n‫)׳‬.

∈M‫ ׳‬sau x. atunci pentru orice n∈ℕ* există o funcţie injectivă φ:Sn →M. ì ïj (x ) pentru x Î S n Atunci y :Sn+1→M. Să presupunem acum că pentru n∈ℕ* există φ:Sn→M injectivă. Dacă x.î. deci există x0∈M a. Sk∩Sk´=Ø. x‫∈׳‬ infinită în sens obişnuit. Să arătăm acum că φ este surjectivă. Cum am presupus că M este infinită în sens obişnuit. Conform axiomei 84 alegerii aplicată mulţimii . pentru orice n∈ℕ* . x‫ ∉׳‬M‫׳‬. iar dacă y∈M‫ ׳‬. atunci dacă x=f(k). M≠Ø). x‫=׳‬f(t) deducem că f (k+1)=f (t+1). Vom utiliza următorul fapt: dacă M este o mulţime Deoarece M=M‫( ∪׳‬M \ M‫ )׳‬şi φ (x) = φ (x‫)׳‬. x‫ ∈׳‬M‫׳‬. Să trecem acum la a demonstra efectiv implicaţia (iii)⇒(ii). y (x ) = í Pentru n=1 există o funcţie injectivă φ:S1→M (deoarece x pentru x = n + 1 ï î 0 este în mod evident funcţie injectivă. Pentru aceasta fie y ∈ M \ {f (0)} . (ii)⇒(iii). atunci y=f (n) cu n∈ℕ. Această implicaţie este evidentă deoarece ℕ≁Sn (iii)⇒(ii). Fie deci x. atunci φ (Sn) ≠ M. Cum pentru k≠k‫ ׳‬.j (x ) = í ì ï x daca x Ï M ¢ ï î f (n + 1) daca x = f (n ) cu n Î N este bine definită şi să arătăm că φ este chiar bijecţie. atunci în mod evident din φ (x) = =φ(x‫ )׳‬deducem că x=x‫׳‬. φ (x) = φ (x‫)׳‬. x‫ ∈ ׳‬M a. deducem că Mk∩Mk´=Ø. Dacă y∉M‫ ׳‬atunci y=φ (y). atunci n≠0⇒ n≥1 deci putem scrie y=f (n-1+1)=φ (n-1). Vom proba lucrul acesta prin inducţie matematică referitor la n. x0 ∉ φ (Sn). atunci x. Cum y≠f (0). x‫ ∉׳‬M‫׳‬. de unde k+1=t+1 ⇔ k=t ⇒x=x‫׳‬. Din rezultatul expus anterior deducem c ă : Mk={φ:Sk→M | φ este injecţie}≠ Ø pentru orice k∈ℕ*. Dacă x.î.

T={ Mk : k∈ℕ }. j(f.1. yÎM. Dacă T este o mulţime nevidă iar M=P(T). vom spune despre o operaţie algebrică de pe M (notată multiplicativ) că este: (i) comutativă – dacă pentru oricare x. ∎ CAPITOLUL 2: GRUPURI §1. reuniune. Pe parcursul acestei lucr ări vom mai pune în evidenţă alte mulţimi şi operaţii algebrice pe acestea (inclusiv mulţimile numerelor întregi ℤ. există S⊆T a. g) = fog pentru orice f. Dacă M este mulţime nevidă. numim operatie algebrică (internă) sau lege de compoziţie (internă) pe M orice funcţie j:M ´ M®M.î. în capitolul precedent am definit pe M operaţiile algebrice de intersecţie. Fiind dată o multime nevidă M. reale ℝ şi complexe ℂ precum şi operaţiile de adunare şi înmulţire pe acestea). y. xy=yx (ii) asociativă – dacă pentru oricare x. Exemple 1. (xy)z=x(yz). Definiţia 1.2.. raţionale ℚ. Morfisme de monoizi. g Î Hom(A). atunci pe Hom(A) avem operaţia de compunere a funcţiilor: j : Hom(A) × Hom(A) ® Hom(A). Dacă A este o mulţime nevidă iar Hom(A)={f:A®A}. Produse directe finite de monoizi Definiţia 1. În anumite situaţii folosim pentru j şi notaţia aditivă . zÎM. S∩Mk≠Ø şi este formată dintr-un singur element. Operaţii algebrice. Pentru uşurinţa scrierii vom nota pentru x. diferenţă şi diferenţa simetrică. 2.+”. y) (care se mai numeşte şi compusul lui x cu y) prin xoy sau pur şi simplu prin xy (convenim să spunem că am notat operaţia algebrică j multiplicativ). yÎM pe j(x. Atunci M‫ =׳‬U Im(j ) este o submulţime numărabilă a jÎS lui M. Monoizi. 85 .

Vom spune că un element eÎM este element neutru pentru operaţia algebrică respectivă dacă pentru orice xÎM. reuniune şi diferenţă simetrică sunt exemple de operaţii ce sunt simultan comutative şi asociative. atunci ee¢=e (dacă gândim pe e¢ element neutru) şi tot ee¢=e¢ (dacă gândim pe e element neutru) astfel c ă e=e¢. elementul neutru al unei operaţii algebrice (dacă există !) este unic. Observaţia 1.4. Dacă x1=x2=…=xn=x şi nÎℕ* convenim să notăm x1x2…xn=xn dacă operaţia algebrică este notată multiplicativ şi x1+x2+…+xn = nx dacă ea este notată aditiv. Dacă o operaţie algebrică de pe M este asociativă. Definiţia 1. pe când compunerea funcţiilor nu este operaţie comutativă fiind însă asociativă.xn (nÎℕ) din M utilizăm de multe ori notaţiile: x1x2……xn= Õ xi (când operaţia algebrică asociativă este i =1 n notată multiplicativ) sau x1+x2+…+xn = å xi i =1 n (când aceeaşi operaţie algebrică asociativă este notată aditiv). Dacă o operaţie algebrică de pe M ar avea două elemente neutre e.Operaţiile de intersecţie. atunci pentru a scrie compunerea a trei elemente x. În cazul adoptării notaţiei multiplicative pentru o opera ţie algebrică. z din M (sau mai multe) nu mai este necesar să folosim parantezele. elementul său neutru (dacă există) va fi notat prin 1. xe = ex = x. iar în cazul adoptării notaţiei aditive acesta se va nota prin 0. Fie M o mulţime nevidă pe care avem o operaţie algebrică. Deci. 1. 2.…. e¢ÎM. Pentru n elemente x1.3. astfel că în loc să scriem (xy)z sau x(yz) vom scrie xyz. 86 . y.

dacă este pericol de confuzie atunci şi aceasta trebuie neapărat menţionată). atunci (M. 1A este elementul neutru. semigrupul (M. De multe ori.∪ şi ∆ de pe M=P(T) elementele neutre sunt T.∩.Dacă T¹Æ şi M=P(T).+”) şi înmulţirea (notată . (M . atunci (Hom(A). ∅ şi respectiv ∅. ∆) sunt monoizi comutativi. Dacă operaţia algebrică are şi element neutru. Reamintim că în §3 de la Capitolul 1 am introdus mul ţimea ℕ a numerelor naturale. 87 .. Fie P={n∈ℕ | n+m=n⊕m. n∈ℕ să avem : A1 : 0+m=m A2 : s(n)+m=s(n+m) . ×) format dintr-o mulţime nevidă M şi o operaţie algebrică pe M se zice semigrup dacă operaţia algebrică respectivă este asociativă.6.5. ∩).Dacă A¹Æ. Dacă operaţia algebrică este comutativă.o) este monoid necomutativ. atunci pentru compunerea funcţiilor de pe Hom(A). 2. Un dublet (M. În continuare vom defini două operaţii algebrice pe ℕ : adunarea (notată . în cazul unui semigrup se specifică doar mulţimea subiacentă M (fară a se mai specifica operaţia algebrică de pe M. Demonstraţie. pentru orice m∈ℕ}⊆ℕ. ×) se zice monoid.×’’) în raport cu care ℕ devine monoid. Să probăm la început unicitatea şi pentru aceasta să presupunem că mai există o operaţie algebrică ⊕ pe ℕ ce verifică A1 şi A2. î. pentru orice m. monoidul se zice comutativ. 2. Dacă T¹∅. atunci pentru operaţiile algebrice Teorema 1. Exemple 1. Exemple 1.. Dacă A¹∅. Există o unică operaţie algebrică pe ℕ pe care o vom nota prin „+” şi o vom numi adunarea numerelor naturale a. Definiţia 1. ∪) şi (M.

Din cele stabilite anterior. Dacă n∈P. deducem că 0 este element neutru pentru adunarea numerelor naturale. Dacă în A1 facem atunci s(m)+0=s(m+0)=s(m). adică s(m)∈P. adică n+m=m+n pentru orice m∈ℕ. Deci P=ℕ. m. Fie P={m∈ℕ: m+0=m }⊆ℕ. conform Teoremei 3. s). probează şi a doua relaţie. Evident 0∈P. adică cele două operaţii coincid. n∈ℕ avem A10 : m+0=m 0 A2 : n+s (m)= s(n+m) . +) este monoid comutativ cu proprietatea de simplificare. (adică m+0=m). ∎ Observaţia 1. Axiomele A1–A2 poartă numele de axiomele adunării numerelor naturale. deducem că 0+0=0.19 de la Capitolul 1 există o unică funcţie fm:ℕ→ℕ a.9. deci P=ℕ. Atunci 0+m=fm(0)=m iar s(n)+m= fm (s(n))=s (fm (n))=s( n+m ). î. fm(0)=m şi s(fm(n))= fm(s(n)) pentru orice n∈ℕ . adică 0∈P.7.∎ Demonstraţie.8. atunci s(n)+m=m+s(n) ⇔ s(n+m)=s(m+n) ⇔ n+m=m+n. Pentru a proba comutativitatea adunării să considerăm P={n∈ℕ : n+m=m+n pentru orice m∈ℕ} ⊆ℕ . Dubletul (ℕ. Pentru n∈ℕ definim n+m=f m (n). (ℕ. Dacă m∈P. Considerăm un element m ∈ℕ (pe care îl fixăm) şi tripletul Din A1 deducem că 0∈P iar din A2 deducem că dacă n∈P. Propoziţia 1. ceea ce este 88 . Demonstraţie. Analog se Propoziţia 1. ceea ce este adevărat deoarece s este injectivă şi am presupus că n∈P. pe m=0.atunci s(n)+m=s(n)⊕m ⇔ s(n+m)=s(n⊕m). Pentru orice m.

12. ∎ Observaţia 1. ⇔s(m+p)=s(n+p) ⇔ m+p=n+p ⇔ m=n (căci p∈P). p ∈ℕ}⊆ℕ. atunci. Deducem că P=ℕ. să considerăm adunării P ={n∈ℕ: (n+m)+p=n+(m+p) pentru orice m. adică s(p)∈P şi Evident 0∈P şi să presupunem că p∈P. m = s(p) sau n = s(q). Fie acum n∈P. Dacă n∈ℕ. adică adunarea numerelor naturale este comutativă . considerând tripletul ( ℕ. 0∈P. unde fm:ℕ→ℕ este definită prin fm(n)=n+m pentru orice n∈ℕ. atunci s(n)=s(n+0)=n+s(0)=n+1.10. atunci 89 Demonstraţie. n∈ℕ şi m+n=0. obţinem că m+n = s(p)+n = s(p+n) ≠ 0 – absurd ! şi analog în al doilea caz. conform Lemei 3.adevărat (deoarece s este injecţie). Atunci (s(n)+m)+p=s(n+m)+p=s((n+m)+p) iar s(n)+(m+p)=s(n+(m+p)) şi cum (n+m)+p=n+(m+p) deducem că s(n)∈P. n∈ℕ să avem : I1 : m·0=0 I2 : m·s(n)=mn+m. Dacă m ≠ 0 sau n ≠ 0.11. Dacă m. Pentru partea finală fie P={p∈ℕ : dacă m+p=n+p ⇒ m=n}⊆ℕ. 0. Atunci m+s(p)=n+s(p) astfel din nou P=ℕ.18 de la Capitolul 1 există p. î. Propoziţia 1. q∈ℕ a. fm ). Fie m∈ℕ fixat . Demonstraţie. atunci m=n=0. Există o unică operaţie algebrică pe ℕ notată „·” şi numită înmulţirea numerelor naturale a. ∎ Propoziţia 1. pentru orice m. . Pentru a demonstra asociativitatea numerelor naturale. Evident.î. adică P=ℕ. Deci m = n = 0 . În primul caz.

Avem (mn)s(p)=(mn)p+mn iar m(ns(p))=m(np+n)=m(np)+mn (conform Lemei 1. Dacă m. Unicitatea operaţiei de înmulţire cu proprietăţile I1 şi I2 se probează analog ca în cazul adunării. atunci m=0 sau n=0. adic ă s(p)∈P. se Lema 1. Definim m·n=gm(n) şi astfel m·0=gm(0)=0 iar m·s(n)= =gm(s(n))=fm(gm(n))=fm(m·n)=m·n+m. dacă nu este pericol de confuzie. ∎ Propoziţia 1. ∎ Observaţia 1. n∈ℕ. Fie P={p∈ℕ : m(n+p)=mn+mp pentru oricare Ţinând cont de I1 deducem că 0∈P. Să presupunem acum că p∈P şi fie m. n Îℕ şi mn=0. m.î.14. I1 şi I2 poartă numele de axiomele înmulţirii numerelor naturale. Dubletul (ℕ. deci P=ℕ. Să presupunem acum că p∈P şi să demonstrăm că s(p)∈P. 90 P={p∈ℕ : (mn)p=m(np) pentru oricare m. demonstrează că pentru oricare numere naturale m. În mod evident. Analog ca în cazul adunării numerelor naturale. Demonstraţie. adic ă s(p)∈P şi astfel P=ℕ . n avem : 0 I1 : 0·m=0 0 I2 : s(n)·m=nm+m.14. n∈ℕ}⊆ℕ. Înmulţirea numerelor naturale este distributivă la stânga faţă de adunarea numerelor naturale. ·) este monoid comutativ.15. Avem m(n+s(p))=m(s(n+p))=m(n+p)+m=mn+mp+m=mn+ms(p).19 de la Capitolul 1 există o unică funcţie g m :ℕ→ℕ a. Demonstraţie. n∈ℕ}⊆ℕ. În cele ce urmează.13.conform Teoremei 3. de unde egalitatea (mn)s(p)=m(ns(p)). gm (0)=0 şi fm∘gm = gm ∘s.). Pentru a proba asociativitatea înmulţirii fie 0∈P. . vom scrie m·n = mn pentru m. n∈ℕ.

≤) este o mulţime total ordonată. ∎ Demonstraţie.17. Dacă p∈ℕ*. Cum Atunci din m+p=n deducem că m+s(k)=n ⇒ s(m+k)=n ⇒ s(m)+k=n Corolar 1. m+p=n . Atunci pentru orice m∈ℕ. atunci m≤n şi m≠n . m<n şi vom spune că m este strict mai mic decât n.11). p=s(k) (conform Lemei 3. adică relaţia ≤ este reflexivă. nÎℕ a. atunci s(m)≤n. m≤n şi n≤m. de 91 .Deoarece pentru orice n∈ℕ avem n·1=n·s(0)=n·0+n=n iar 1·n=s(0)·n=0·n+n=n deducem că 1 este elementul neutru al înmulţirii numerelor naturale. convenim în acest caz s ă notăm p=n-m.î. Demonstraţie. n<s(n). n∈ℕ vom scrie m≤n (şi vom spune că m este mai mic sau egal decât n sau că n este mai mare sau egal Fie acum m. n+0=n deducem că n≤n. Pentru a proba comutativitatea înmulţirii numerelor naturale fie P={n∈ℕ : nm=mn pentru orice m∈ℕ}⊆ℕ. Atunci există p. Deoarece m<n. m+p=n. Propoziţia 1. În mod evident 0∈P şi să presupunem că n∈ℕ. ∎ Definiţia 1. s(n)·m=n·m+m iar m·s(n)=mn+m. p∈ℕ*. Pentru m. n∈ℕ a.î. adică s(n)∈P. n∈ℕ şi m<n. q∈ℕ a. există k∈ℕ a.î. mn=0 şi să presupunem că m¹0. î. Dacă m. Deducem că n+(p+q)=n. Atunci decât m) dacă există p∈ℕ a. m=s(k) cu kÎℕ (conform Lemei 3.18 de la Capitolul 1) şi cum 0=mn=s(k)n=kn+n trebuie ca n=n·k=0 (conform Propozi ţiei 1.19. Fie acum m. de unde s(n)·m=m·s(n). m+p=n şi n+q=m. ⇒s(m)≤ n . Deoarece pentru orice n∈ℕ. î.18.18 de la Capitolul I). există p∈ℕ* a. Dubletul (ℕ.î. în acest caz vom scrie Lema 1. Pentru orice n∈ℕ.16. deci P=ℕ.

atunci pentru orice x∈A avem a<x. p∈ℕ a. ∎ Observaţia 1. Dacă m<n. Fie acum m. astfel că alegând un x0∈A atunci x0∈P. Deducem că P≠ℕ. Rezultă că Pm=ℕ şi cum m este Lemei 1. Pentru aceasta fie: Evident 0∈P. adică a este cel mai mic element al Dacă a∉A. adică s(a)∈P – absurd !. Atunci există r.9. Dubletul (ℕ.17. Relaţia de ordine ≤ definită anterior pe ℕ Teorema 1. iar Pentru a proba că ordinea ≤ de pe ℕ este totală.). s(a)∉P.). ∎ deducem că a ≤x pentru orice x∈A. adică există a∈P a. adică s(n)∈Pm . de unde s(a)≤x 92 . adică ≤ este o relaţie de ordine pe ℕ. adică m=n. În particular ar rezulta că s(x0 )≤x0 – absurd !. Demonstraţie. Vom demonstra că a∈A şi că a este cel mai mic element al lui A. atunci cum poartă numele de ordinea naturală de pe ℕ.). deci a∈A şi cum a ∈P lui A . n. atunci am P={n∈ℕ: n≤x pentru orice x∈A}⊆ℕ. cum n<s(n) n<s(n) avem m<s(n). Deducem imediat că m+(r+s)=p. s∈ℕ a. m+r=n şi n+s=p. deci relaţia ≤ este şi tranzitivă. deci relaţia ≤ este antisimetrică . Trebuie să demonstrăm că orice submulţime nevidă A⊆ℕ are un cel mai mic element. avem s(n)≤m şi din nou s(n)∈Pm . atunci conform În mod evident 0∈Pm şi fie n∈Pm.17. Dacă n=m. m≤n şi n≤p. deci s(x0)∈P.î. ≤) este o mulţime bine ordonată. Dacă pentru orice n∈P ar rezulta s(n)∈P.unde p+q=0 (conform Propoziţiei 1. oarecare deducem că ordinea ≤ de pe ℕ este totală.11. î. (conform Lemei 1.21.20. avem că m<s(n) şi din nou s(n)∈Pm. î. iar de aici p=q=0 (conform Propoziţiei 1. deduce că P=ℕ. adică m≤p. fie m∈ℕ fixat Pm ={n∈ℕ: n≤m sau m≤n}⊆ℕ. Dacă n<m.

Fie P⊆ℕ a.25. adică n=0 – absurd !. În ℕ nu putem găsi un şir strict descrescător şi infinit de numere naturale . Atunci. Dacă prin absurd r≮n. mulţimea A posedă un cel mai mic element r ∈A.22. atunci pentru orice m≥k avem a cum a k≥ am deducem că am = a k . există c∈ℕ a.24. Fie A={s∈ℕ: există p∈ℕ a. Conform Teoremei adică există u∈ℕ a. 1.21. m=c·n+r şi să demonstrăm că r<n . m=n·c+r şi r<n .23. Cum pentru x∈ℕ. conform ∎ ipotezei. ⇒x∈P) ⇒ n∈P.Corolar 1. Corolar 1. Conform Teoremei 1. n cu n≠0.î. mulţimea A va avea un cel mai mic Demonstraţie. adică A≠∅. ( Teorema împărţirii cu rest în ℕ ). ∎ ≥ a k şi Corolar 1. de unde P=ℕ . deci r≤u şi cum u≤r deducem că u=r. Orice şir descrescător de numere naturale este staţionar.î. Deducem că m=nc+r=nc+n+u=n(c+1)+u. Corolar 1.21 mulţimea A are un cel mai mic element a k . Pentru oricare două numere naturale m. Atunci P=ℕ. Fie A=ℕ\P⊆ℕ şi să presupunem prin absurd că element a∈A.î. r≥n. Deci A=∅. pentru orice n∈ℕ (x<n ⇒ A≠∅. adică u∈A.19. atunci conform Propoziţiei 1. Fie (a n)n ∈ℕ un şir descrescător de numere m naturale iar A={a n : n∈ℕ}⊆ℕ. adică şirul (a n ) n ∈ℕ este staţionar . m=np+s}⊆ℕ. x<a ⇒ x∉A ⇒ x∈P.. r=n+u. Conform Teoremei 1. Deoarece m=0·m+m deducem că m∈A.21. 93 . Demonstraţie. adică a∈P şi astfel a∉A – absurd !. Demonstraţie.î. există şi sunt unice două numere naturale c şi r a.î.

Dacă M. Observaţia 1.î. Demonstraţie. o funcţie f:M®M¢ se zice morfism de monoizi dacă f(1)=1 şi f(xy)=f(x)f(y) pentru orice x. ∎ Să revenim acum la cazul general al semigrupurilor. r′Îℕ.26. m¢. pÎℕ a. (ii). M¢) (sau mai simplu Hom(M. n. nÎℕ*. atunci xm×xn=xm+n iar (xm)n=xmn. M¢ÎMon vom nota prin HomMon(M. xy=yx.27. Se deduce analog ca şi (i) ţinând cont de (i) precum şi de m·r′+r·m′+r·r′Îℕ regulile de calcul din ℕ stabilite mai înainte. xÎM iar m. Numărul c poartă numele de câtul împărţirii lui m la n iar r se zice restul acestei împărţiri . atunci (xy) n=xnyn. Definiţia 1. M¢ sunt monoizi. Deci c=cʹ şi deducem imediat că şi r=rʹ. Dacă M este un semigrup. adică Hom(M. n¢. De asemenea şi cum deducem că mm′£nn′. M¢) dacă nu este pericol de confuzie) toate morfismele de monoizi de la M la M ¢. (i). Următorul rezultat este imediat. 94 . Putem scrie m+r=n şi m′+r′=n′. deci r=nu+rʹ >n – absurd !. M¢)={f:M®M¢/ f este morfism de monoizi}.28. Vom nota prin Mon clasa monoizilor iar pentru M.î. m=ncʹ+rʹ=n(c+u)+rʹ=nc+nu+rʹ. cu r. Teorema 1. adică c+u=cʹ cu u∈ℕ*. nn′=(m+r)(m′+r′)=mm′+mr′+r·m′+r·r′ Din (m+m′)+(r+r′)=n+n′ deducem că m+m′£n+n′. Să presupunem de exemplu că c<cʹ. cu r. Dacă mai avem yÎM a. rʹ<n şi să arătăm că c=cʹ şi r=rʹ. Atunci: (i) m+m¢£ n+n¢ şi mm¢£ nn¢ (ii) mp£ np şi mp £ np. yÎM.Pentru a demonstra unicitatea lui c şi r să presupunem că m=cn+r=cʹn+rʹ.29. m£n şi m¢£n¢. Propoziţia 1. ∎ Atunci. Fie m.

În cazul notaţiei multiplicative vom nota x¢=x-1 iar în cazul notaţiei aditive vom nota x¢=-x (iar –x se va numi opusul lui x).î. dacă xÎU(M). M¢) şi gÎHom(M¢. Fie (M.∎ Definiţia 1. Elementul x¢ poartă numele de inversul (sau simetricul) lui x. M¢¢ sunt monoizi iar fÎHom(M. Să observăm că dacă x¢ există atunci el este unic deoarece dacă ar mai exista x¢¢ÎM a.+)={0}. M¢¢) . adică x¢=x¢¢. xx¢=x¢x=1}). În cele ce urmează (până la specificări suplimentare) vom considera monoizi multiplicativi. M¢¢). Pentru exemplele de monoizi de până acum avem: U(P(T). Definiţia 1. atunci gofÎHom(M. Convenim să notăm å(A)={fÎHom(A) / f este bijecţie} şi să numim un element fÎå(A) ca fiind o permutare asupra elementelor lui A.î. M¢. U(P(T). yÎM avem (gof)(xy)=g(f(xy))=g(f(x)f(y))=g(f(x))g(f(y))= =(gof)(x)(gof)(y). U(Hom(A).o)={f:A®A / f este bijecţie}. 95 . xx¢=x¢x=1. Evident.î.∩)={T}. ×) un monoid. adic ă gof Î Hom(M. Vom spune despre un element xÎM că este inversabil (sau simetrizabil ) dacă există x¢ÎM a. (gof)(1)=g(f(1))=g(1)=1 iar pentru x.∆)=P(T). numim izomorfism de monoizi un morfism fÎHom(M.30.31. în acest caz vom spune despre monoizii M. M¢ că sunt izomorfi şi vom scrie M»M¢. U(P(T). M¢) care ca funcţie este bijecţie. Dacă M.×) = {1}.∪)={Æ}.Propoziţia 1. Pentru monoidul (M. Dacă M şi M¢ sunt doi monoizi. ×) (sau mai simplu U(M) dacă nu se creează confuzii prin nespecificarea opera ţiei algebrice de pe M ) vom nota mulţimea elementelor inversabile din M (adică U(M)={xÎM / există x¢ÎM a. Se deduce imediat că dacă fÎHom(M. Demonstraţie.32. Cum f(1)=g(1). ×) prin U(M. U(ℕ. atunci (x-1)-1=x. xx¢¢=x¢¢x=1. M¢¢). iar pentru o mulţime A¹Æ. M′) este izomorfism de monoizi. atunci x¢(xx¢¢)=x¢1=x¢ şi x¢(xx¢¢)=(x¢x)x¢¢=1x¢‫=׳‬x¢¢. atunci şi f -1:M¢®M este morfism de monoizi. U(ℕ.

….xn).xn). Dacă M1.î. M) a.yn)ÎM definim xy=(x1y1.…. xy=yx=1 Û (x1y1. xn) / xiÎMi . …. y=(y1. yÎU(M). x=(x1.xnyn)=(y1x1.…. există un unic uÎHom(M¢.…. Mn monoizi iar M = M1×…×Mn={(x1. Demonstraţie. Mi ). atunci x1×x2×…×xnÎU(M) iar (x1×x2×…×xn)-1=xn-1…x2-1x1-1. ×) este monoid. 96 . Atunci 1ÎU(M). Demonstraţie. …. pi ou=pi ¢.Mn sunt monoizi.….ynxn)=(1. pentru fiecare 1 £ i £ n. y=(y1. xyÎU(M) iar (xy)-1=y-1x-1.∎ Observaţia 1. atunci (M.….….Propoziţia 1. 1£i£n}.34. Propoziţia 1. Din 1×1=1×1=1 deducem că 1ÎU(M) iar din (xy)(y-1x-1) = x(yy-1)x-1 = x×1×x-1 = xx-1 = 1 şi (y-1x-1)(xy) = y-1(x-1x)y = =y-1×1×y=y-1y=1 deducem că xyÎU(M) iar (xy)-1=y-1x-1. Fie (M. U(M)= U(M1) ×…× U(Mn).xnyn) iar pentru fiecare 1£ i £n considerăm pi :M®Mi definit prin pi (x)=xi pentru orice x=(x1.…. Asociativitatea operaţiei de înmulţire de pe M rezultă din asociativitatea fiecărei operaţii de înmulţire de pe Mi iar elementul neutru este 1=(1. atunci există yÎM . pi ÎHom(M. Raţionând inductiv după n deducem că dacă x1. U(M)=U (M1)×…×U (Mn).î.…. Pentru x=(x1.1) Û xiyi = yixi = 1 pentru orice 1 £ i £ n Û xiÎU(Mi) pentru orice 1 £ i £ n Û ⇔xÎU(M1) ×…× U(Mn).1).yn) a.33.xn)ÎM ( pi se zice a i-a proiecţie a lui M pe Mi sau proiecţia de indice i ). Fie acum M1.Mi ) şi în plus este verificată următoarea proprietate de universalitate : Pentru oricare monoid M¢ şi familie de morfisme de monoizi (pi′)1£ i £ n cu pi¢ÎHom(M¢. M2. de unde egalitatea (de mulţimi). ×) un monoid şi x.xnÎU(M) (n³2). 1 £ i £ n.….….35. Dacă xÎU(M).….

§2. Subgrup. adică u¢(x)=(p1¢(x). atunci (å(A) . Mi). Vom spune despre un monoid M c ă este grup dacă U(M)=M. de unde u=u¢. admite element neutru şi orice element din M este inversabil. Să verificăm acum proprietatea de universalitate. Pentru xÎM¢. ×) format dintr-o mulţime M şi o operaţie algebrică pe M este grup dacă operaţia algebrică este asociativă. Dacă A este o mulţime nevidă.xn). Monoidul M=M1 ×…×Mn împreună cu proiecţiile (pi)1£i£n poartă numele de produsul direct al monoizilor M1.Dacă x=(x1.xnyn). Fie acum u¢ÎHom(M¢. 3. Mi). dacă (M. ×) este un monoid atunci (U (M).1. Grup ciclic. pentru orice 1£ i £n.…. dubletul (M. Grupul M se va zice comutativ ( sau abelian ) dacă operaţia algebrică este comutativă. deci pi (xy) =xi yi =pi (x)pi (y). piou¢=pi¢ pentru orice 1£ i £n.∎ Definiţia 1. Grup.pn¢(x))=u(x). Ordinul unui element într-un grup Definiţia 2. definim u:M¢®M prin u(x)=(p1¢(x).î.yn)ÎM şi 1 £ i £ n. Subgrup generat de o mulţime. ×) este grup. M) a. o) este grup ( în general necomutativ). Atunci pentru orice xÎM¢ avem pi(u¢(x)) = pi¢(x).….…. …. adică pi ÎHom(M. Exemple: 1.36. Mn (când nu este pericol de confuzie nu vom mai specifica proiecţiile). Mai general.pn¢(x)) şi se verifică imediat că uÎHom(M¢. Calcule într-un grup. M2. 97 . M) iar piou=pi¢ . Dacă T este o mulţime nevidă atunci (P(T). atunci xy=(x1y1. ∆) este grup comutativ. y=(y1. Altfel zis. 2. iar pentru aceasta fie M¢ un alt monoid şi pentru 1 £ i £ n să considerăm pi¢ÎHom(M¢.….….

3. Cardinalul mulţimii G se va nota | G | şi se va numi ordinul grupului G . Alegând un element oarecare xÎS. Implicaţiile (i)Þ(ii) şi (ii)Þ(iii) sunt imediate. Vom nota prin L(G) mulţimea subgrupurilor lui G. Definiţia 2. Atunci.2. y ÎG şi xy=yx. yÎS. I S i ∈ L(G). atunci xm xn = xm+n şi (xm)n = =xmn. Subgrupul {1} se zice subgrup nul şi se notează de obicei prin 0. pentru a exprima că HÎL(G) vom indica lucrul acesta scriind c ă H£G.În cele ce urmează prin (G. elementul neutru al lui G va fi notat cu 1 iar pentru xÎG inversul său va fi notat prin x-1 . {1}ÎL(G) şi GÎL(G). yÎS . De asemenea. dacă x.∎ În mod evident. (iii)Þ(i). Propoziţia 2. x-1yÎS. nÎℕ. Analog ca în cazul semigrupurilor. În consecinţă. Fie (Si)iÎI o familie nevidă de subgrupuri ale lui G . Pentru o mulţime nevidă S a lui G următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) SÎL(G) (ii) 1ÎS şi pentru orice x. xyÎS şi x-1ÎS (iii) pentru orice x. cum 1ÎS avem că şi x-1=x-11ÎS adică (S. Propoziţia 2. •) este grup. Oricare alt subgrup S al lui G diferit de {1} şi G se zice propriu. ×) vom desemna un grup multiplicativ (dacă nu este pericol de confuzie nu vom mai specifica operaţia algebrică). atunci (x-1)-1= x iar dacă m. Demonstraţie.4. iÎI 98 . dacă pentru xÎG definim x0 = 1. atunci pentru orice nÎℕ (xy)n= xn y n. O submulţime nevidă S a lui G se zice subgrup al lui G dacă S împreună cu restricţia operaţiei algebrice de pe G la S formează grup. Cum S ¹ Ø există x0ÎS şi atunci 1=x0-1x0ÎS.

7. Implicaţia de la dreapta la stânga fiind evidentă să presupunem că H∪KÎL(G) şi totuşi HËK şi KËH .Demonstraţie. yÎH. Propoziţia 2. atunci H∪KÎL(G) Û ⇔HÍK sau KÍH. adică H≤G. x. Atunci pentru orice iÎI iÎI. atunci <M> = {x1 …xn | nÎℕ iar xi ÎM sau xi-1 ÎM pentru orice 1≤i≤n }. KÎL(G) nu rezultă cu necesitate că şi H∪KÎL(G). atunci cum y=x-1z am deduce că yÎH – absurd. Altfel zis <M>= SÎL(G) M ÍS Is . Este una din raţiunile pentru care vom introduce noţiunea ce urmează. prin subgrupul lui G generat de M înţelegem cel mai mic subgrup al lui G ( faţă de relaţia de incluziune ) ce conţine pe M şi pe care îl vom nota prin <M>. în mod evident <M>=M.∎ Observaţia 2. Dacă z∈K atunci ar rezulta că x=zy-1ÎK – absurd !. Demonstraţie. Fie S= I S i şi x. adică x-1y∈S. În ceea ce priveşte reuniunea a două subgrupuri ale lui G să demonstrăm că dacă H. adică există xÎH astfel încât xÏK şi yÎK astfel încât yÏH. Dacă MÍG este o submulţime nevidă. deci S≤G. dacă H. adică x=x1 … xn .6.5. Considerând elementul z=xy atunci cum am presupus că H∪KÎL(G) ar trebui ca zÎH∪K. 99 . yÎSi şi cum Si≤G avem că x-1y∈Si . y=y1 …ym cu xi sau xi-1 în M şi yj sau yj-1 în M pentru 1≤i≤n şi 1≤j≤m. KÎL(G). Dacă M Î L(G). Dacă M este o submulţime nevidă a lui G. Dacă zÎH. y ÎS . Fie H={x1 …xn | nÎℕ iar xi ÎM sau xi-1 ÎM pentru orice 1≤i≤n } şi x. Deoarece MÍH iar <M> este cel mai mic subgrup al lui G ce conţine pe M deducem că <M>ÍH . Definiţia 2. Cum x-1y = xn-1 … x1-1 y1 … ym deducem că x-1y Î H. Din cele expuse mai înainte deducem că în general.

<x> poartă numele de grupul ciclic generat de x... 3. Într-adevăr.. adică p mn .n) = 1 deducem că m p . o(1)=1 iar dac ă x¹1 şi o(x)=n. * n = c × o( x) + r şi r < o( x). Definiţia 2. atunci n este cel mai mic număr natural pentru care xn=1. r Î ℕ a.î.9. deci x p = y . adică r = 0 (ţinând cont de minimalitatea lui o(x)). o(y)) = 1... adică p = mn. Analog n p şi cum (m. Dacă o(x)=¥.∎ Fie acum S≤G astfel încât MÍS. Evident. x n Î G ( n ³ 2 ) şi cele n elemente comut ă între ele iar ordinele a oricare două (diferite) sunt prime între ele. 100 . Dacă x Î G este de ordin finit şi există n Î ℕ a.8.x n ) = o( x1 ).î. atunci o(x) n .. Propoziţia 2. atunci o( x1 . 1.HÍ S£ G M ÍS I s =<M>.o( x n ). x 2 . <x>={xn | nÎℕ}∪{(x-1)n | nÎℕ}. atunci xn¹1. dacă notăm m = o(x).11.î Din x o( x ) = x n = 1 deducem imediat că şi x r = 1 . Observaţia 2. x n = 1 . n = o(y) şi p = o(xy). atunci o(xy) = o(x)o(y). pentru orice n≥1. adică m np şi cum (m.p iar de aici x np = ( y n ) .p = 1 . Din o(xy) = p deducem că ( xy ) p = 1 .n) = 1 deducem că mn p . de unde egalitatea <M>=H. împărţind pe n la o(x) găsim c. Ordinul unui element xÎG notat o(x) se defineşte ca fiind o(x)=|<x>|. Într-adevăr. din m x = y n = 1 deducem că ( xy ) mn = x mn × y mn = 1 .10. (L(G). Í) este latice completă.. o(x) şi o(y) sunt finite. Din cele de mai înainte deducem recursiv că dacă x1 . deci o(x) n . xy = yx şi (o(x). 2. a. Dacă x.. y Î G . deci Corolar 2. Atunci HÍS.

∎ Fie acum H≤G şi xÎG. Deducem imediat că y-1x = xy-1 iar (y-1z)x = y-1 (zx) = y-1(xz) = (y-1x)z = =(xy-1)z = x(y-1z). Teorema lui Lagrange. Dacă x.4. Dacă y. xy = yx. adică y-1z Î CG(x). Demonstraţie. Avem Z(G)= xÎG I CG(x) şi conform Propoziţiei 2.∎ §3. Centralizatorul unui element într-un grup.2. În mod evident 0={1}. Mulţimea xH (Hx) poartă numele de clasa la stânga (dreapta) a lui x în raport cu H.1. atunci yx = xy şi zx =xz . yÎG şi H≤G atunci 101 . Z(G)≤G. Ecuaţia claselor Definiţia 3. KÎL(G). Indicele unui subgrup într-un grup. Z(G)≤G. atunci ÙS iÎI i = ÚS =< U iÎI i iÎI iÎ I I Si Î L(G) iar Si > ÎL(G). Centrul unui grup.4. Pentru orice xÎG. CG(x) se numeşte centralizatorul lui x în G iar Z(G) xÎG I centrul lui G. z ÎCG(x). Pentru xÎG vom nota CG(x) = { yÎG : xy=yx } şi Z(G)= CG(x). Dacă (Si)iєI este o familie oarecare de subgrupuri ale lui G. pentru orice yÎG }. 1=G iar pentru H. HÙK=H∩K iar HÚK=<H∪K>. în mod evident Z(G)= { xÎG .3. Propoziţia 3. Definim xH = { xh : hÎH } şi Hx = {hx : hÎH }.Demonstraţie. deci CG(x) ≤G.∎ Corolar 3.. Propoziţia 3. Demonstraţie. CG(x)≤G.

adică x = yh cu h Î H. deci xHÍyH . Să presupunem că xH = yH. Cum surjectivitatea lui f este imediată.7. adică zÎyH (căci h-1kÎH ). Fie acum x. (G/H)s şi (G/H)d sunt partiţii ale lui G. xH = H (sau Hx = H) Û xÎH. Reciproc. Ca şi în cazul (i). yÎG echivalenţele xH=yH Û x1 y Î H Û x-1(y-1)-1 Î H Û Hx-1= Hy-1 (conform Propoziţiei 3. Dacă x-1y ÎH. atunci z=xh=yk cu h. yÎG şi să demonstrăm că xH=yH sau xH∩yH=Ø . conform Propoziţiei 3. Deducem că y-1x=h ÎH şi cum h-1 ÎH avem că h-1 = x-1y Î H. Este suficient să probăm pentru (G/H)s. deducem că f este bijecţie. Deci în cazul x-1yÏH avem xH∩yH=Ø. xH=yH. În particular. Demonstraţie. Dacă ar exista z∈xH∩yH. adică z=xk cu kÎH.∎ 102 . Pentru x.5.∎ Corolar 3.(i) xH = yH Û x-1yÎH (ii) Hx = Hy Û xy-1ÎH. Funcţia f : (G/H)s ® (G/H)d . Deoarece pentru orice xÎG avem x=x×1 Î xH deducem că U xH = xÎG G. (i). Avem că x-1y∈H sau x-1yÏH. f(xH)=Hx-1 pentru orice xÎG este o bijecţie . Cum 1ÎH . fie x-1y=hÎH şi zÎxH. Demonstraţie.4. Demonstraţie. (ii). 1×H = H. Să presupunem acum că x-1yÏH. atunci pentru xÎG. k ÎH şi am deduce imediat că x-1y= hk-1ÎH -absurd.6. x=x ×1 Î xH = yH. Analog deducem că şi yHÍ xH. Dacă H≤G. de unde xH=yH. Vom nota (G/H)s = {xH : x∈G} şi (G/H)d = {Hx : x∈G} Propoziţia 3.4) ne arată că f este corect definită şi că este injectivă. Cum x=yh-1 avem z=(yh-1)k = y(h-1k) .∎ Propoziţia 3.

Lema 3. Dacă G este un grup finit de ordin n. În cazul în care G este un grup finit. Este suficient să arătăm că mulţimile xH şi H sunt echipotente iar în acest sens definim f x : H ®xH. acest număr cardinal se notează |G:H| şi poartă numele de indicele lui H în G. atunci xk =1 şi k|n (conform teoremei n kt k t lui t Lagrange). atunci |G|. Dacă H≤G şi x∈G. adică n=kt cu tÎℕ. deducem că fx este o bijecţie şi astfel |xH|=|H|.∎ 103 . Cum fx este în mod evident şi surjectivă.8.9.Din propoziţia precedentă deducem că |(G/H)s|= |(G/H)d|. Cum (G/H)s este o partiţie a lui G avem |G| = å |xH|(sumarea făcându-se după clase distincte). atunci xn =1 pentru orice x Î G. atunci |xH|=|Hx|=|H| . (Lagrange) Ordinul oricărui subgrup al unui grup finit divide ordinul grupului. Corolar 3. kÎH şi fx(h) = fx(k) atunci xh=xk deci h=k adică f este injectivă.10. deducem că |G|=|H|×|G:H|. Obţinem astfel: Corolar 3. xÎG Ţinând cont de Lema 3. Demonstraţie. fx(h) = xh pentru orice hÎH.∎ Teorema 3.11. |H| şi |G : H| sunt numere naturale iar relaţia |G|=|H|×|G:H|arată că |H| este un divizor al lui |G|. Dacă h. atunci |G|= |H|×|G:H|. Atunci x =x =(x ) =1 =1. Dacă H≤G. Dacă k=o(x). Demonstraţie. Demonstraţie.8.

bÎG atunci din echivalenţele axa-1=bxb-1 Û xa-1b=a-1bx Û a-1b ÎH Û aH=bH deducem că funcţia f:[x]~→(G/H)s . deci o relaţie de echivalenţă pe G. x=1-1x1 deducem că x~x. Să remarcăm şi faptul că dacă xÎZ(G). |G|= å |[x] |(sumarea xÎG ~ făcându-se după elementele neconjugate). Propoziţia 3.Definiţia 3. Fie acum x. y. Propoziţia 3. f(axa-1) = aH pentru orice aÎG este corect definită şi injectivă. adică x~z şi astfel ~ este şi tranzitivă. bÎG astfel încât x=a-1ya şi y=b-1zb . Deoarece pentru orice xÎG. x=a-1ya. Relaţia de conjugare ~ este o echivalenţă pe G. adică relaţia ~ este şi simetrică.∎ Deoarece {[x]~}xÎG formează o partiţie a lui G deducem că xÎG U [x]~ (vom lua reuniunea după elementele xÎG ce nu sunt conjugate între ele ). pentru xÎG prin [x]~ vom desemna clasa de echivalenţă a lui x în raport cu relaţia ~ care se mai zice şi clasa de conjugare a lui x (altfel zis [x]~ este mulţimea conjugaţilor lui x în G. Dacă x. Cum y=axa-1=(a-1)-1 xa-1 deducem că şi y~x . yÎG şi x ~ y . atunci [x]~={x}. î. Astfel. Demonstraţie. Scriind 104 .14. Atunci există a. z astfel încât x~y şi y~z. |[x]~|=|G : CG(x)| .12. Vom spune despre elementele x.∎ În conformitate cu notaţiile de la Capitolul 1. Demonstraţie. adică |[x~]|=|(G/H)s|=|G : H|= G= =|G : CG(x)|. Cum în mod evident f este şi surjecţie deducem că f este bijecţie. Fie H=CG(x). Pentru orice x Î G.13. adică relaţia ~ este reflexivă. yÎG că sunt conjugate în G şi vom scrie x ~ y dacă există aÎG a. adică [x]~ ={axa-1 : a ∈G}). Dacă a. Deducem că x=a-1(b-1zb)a = = (a-1b-1) z (ba) = (ba)-1 z (ba). atunci există aÎG astfel încât x=a-1ya .

Fie acum H.3. Dacă H⊴G şi xÎG. Fie xÎG. Am văzut că {1} şi G fac parte din L0(G). (i) Þ (ii).|G|= xÎZ ( G ) å |[x]~|+ xÏZ ( G ) å |[x]~|= xÎZ ( G ) å |{x}|+ xÏZ ( G ) å |[x]~| şi ţinând cont de Propoziţia 3. Înlocuind pe x cu x-1 deducem că x-1H Í Hx-1. Demonstraţie. xh=kx cu kÎH astfel că xhx-1 = kÎH. de unde HxÍxH. Vom nota prin L0(G) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. Din xHx-1ÍH deducem imediat că xHÍHx. În continuare vom aplica ecuaţia claselor în special în cazul în care grupul G este finit. Pentru HÎL(G) următoarele afirmaţii sunt echivalente (i) HÎ L0(G) (ii) Pentru orice xÎG. {1}. GÎ L0(G) iar dacă G este comutativ. Subgrupuri normale. §4. (ii)Þ(i).1.∎ L(G). Propoziţia 4. Atunci xhx-1ÎH. deci HÎ L0(G). atunci xH=Hx. Factorizarea unui grup printr-un subgrup normal Definiţia 4. cunoscută sub numele de ecuaţia claselor. deci pentru hÎH. Propoziţia 4.2. KÎ L0(G). Vom spune despre un subgrup H al lui G că este normal în G dacă xH = Hx pentru orice xÎG şi vom scrie H⊴G pentru a desemna faptul acesta. xÎG şi hÎH∩K. adică xH=Hx. xHx-1ÍH (unde xHx-1={xhx-1 : hÎH}). L0(G) Í L(G). K deci 105 .13 obţinem relaţia |G|=|Z(G)|+ xÏZ ( G ) å |G:CG(x)|. Evident. atunci L0(G)= L(G). L0(G) este sublatice modulară marginită a lui Demonstraţie.

cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK. Pentru a proba că L0(G) este modulară fie H.∎ Am văzut că o intersecţie finită de subgrupuri normale ale lui G este de asemenea un subgrup normal al lui G. atunci H. atunci [M] = <{a-1xa|aÎG şi xÎM}>. Convenim să notăm acest subgrup normal prin [M]. În mod evident MÍK. H ÎL0 ( G ) M ÍH Propoziţia 4. KÍHK iar dacă alegem S≤G astfel încât HK⊴G. KÍS atunci HKÍS. Scriind x(hk)x-1=(xhx-1)(xkx-1). hÎH şi kÎK. adică HK⊴G. Cum yÎH rezultă x=yzÎH(K∩L). K. Atunci xÎK şi xÎHL ceea ce implică x=yz cu yÎH şi zÎL. Să arătăm acum că HÚK =HK=KH (unde HK= {hk|hÎH. Dacă MÍG este o mulţime nevidă. Pentru a arăta că Ç H este de asemenea subgrup normal iÎI i al lui G. Avem z=y-1xÎK şi cum zÎL deducem că zÎK∩L. fiind dată o mulţime nevidă MÍG putem vorbi de subgrupul normal al lui G generat de M ca fiind intersecţia tuturor subgrupurilor normale ale lui G ce conţin pe M. deducem că x(hk)x-1 ÎHK. fie xÎG. Ţinînd cont de cele stabilite anterior este suficient să probăm incluziunea K∩(HL)ÍH(K∩L) (cealaltă fiind evidentă) iar pentru aceasta fie xÎK∩(HL). adică [M]= I H.7. xÎH xÎH În mod evident H. astfel că.4. kÎK}). adică avem K∩(LH)ÍH(K∩L). deci şi HÚKÎL0(G). LÎL0(G) astfel încât HÍK şi să arătăm că KÙ(HÚL)=HÚ(KÙL). adică H∩K Î L0(G). Avem HK= U xK = U Kx = KH . Demonstraţie. Fie K = <{a-1xa|aÎG şi xÎM}>. Analog se probează faptul că dacă (Hi)iєI este o familie oarecare de subgrupuri normale ale lui G.xhx-1ÎH∩K. adică HK=KH=HÚK. Tinând cont de Propoziţia 2. un element din K este de forma x1…xn cu xiÎM¢ sau xI-1 ÎM¢ unde M¢= {a-1xa|aÎG şi 106 . Am demonstrat deci că L0(G) este sublatice (mărginită) a lui L(G).

Pentru a proba că (xy)H=(x¢y¢)H scriem (xy)-1(x¢y¢)=y-1x-1x¢y¢=[y-1(x-1 x¢)y](y-1y¢). 1. astfel că dacă G este finit. y. din HÇxH = HÇHx=Æ şi HÈxH=HÈHx=G deducem că xH=Hx). ×) poartă numele de grupul factor al lui G prin subgrupul normal H. fie aÎG şi yÎK.6. Fie acum HÎL0(G) astfel încât MÍH. Dacă mai avem x¢. de unde deducem că (xy)-1(x¢y¢)ÎH. de unde deducem că (xH)-1=x-1H.xÎM}. de unde egalitatea [M]=K. y-1y¢ÎH. Atunci KÍ I H=[M]. yHÎG/H (cu x. Atunci y=y1…yn cu yiÎM¢ sau yi-1ÎM¢ astfel că scriind a-1ya = a1 y1…yna =(a-1y1a) (a-1y2a)… (a-1yna) deducem că a-1yaÎK. zÎG avem (xH)[(yH)(zH)]=(xH)[(yz)H]=[x(yz)]H=[(xy)z]H=[(xy)H](zH)= =[(xH)(yH)](zH) Elementul neutru va fi 1H=H iar pentru xH∈G/H avem (x-1H)(xH)=(x-1xH)=H şi (xH)(x-1H)=(xx-1)H=H.5.yÎG) definim (xH)(yH)=(xy)H şi să arătăm că faţă de această operaţie algebrică G/H devine grup. În mod evident |G/H|=|G:H|. 107 . atunci H⊴G. Aplicaţia pH:G→G/H. 2. adică (xy)H=(x¢y¢)H şi astfel înmulţirea pe G/H este corect definită. atunci (G/H)s=(G/H)d=G/H. Grupul (G/H. adică KÍH. zHÎG/H cu x. deci K⊴G. Ea este şi asociativă deoarece pentru xH. Pentru a proba apartenenţa KÎL0(G). |G/H|=|G|:|H|. Cum [M] este cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe M deducem că [M]ÍK. Dacă alegem aÎG şi xÎM. Definiţia 4. yH. Pentru xH. pH(x)=xH pentru orice xÎG poartă numele de surjecţia canonică. y¢ÎG astfel încât xH=x¢H şi yH=y¢H atunci x-1x¢. Observaţia 4. atunci xÎH şi cum H⊴G deducem că a-1xaÎH. (deoarece alegând xÎG\H. Dacă H£G şi |G:H|=2.∎ H ÎL0 ( G ) M ÍH Dacă H⊴G.

Nucleul şi conucleul unui morfism de grupuri. Nucleul şi conucleul unei perechi de morfisme 108 . Pentru aceasta fie x. atunci r H este o congruenţă pe G (adică o relaţie de echivalenţă pe G compatibilă cu structura de grup a lui G). y-1y‫∈׳‬H §5 Morfisme de grupuri. y)∈ r H ⇔ xy-1∈H. x‫)׳‬. Se poate arăta imediat că asocierea H ↝ r H stabileşte o bijecţie între L0(G) şi congruenţele de pe G. Avem (xy)1 iar H⊴G (adică y-1(x-1x‫)׳‬y∈H) deducem imediat că (xy)-1(x‫׳‬y‫∈)׳‬H adică. s = xH şi [x ] d = Hx . [x ]r H rH Se verifică imediat că s rH d şi r H sunt relaţii de s d În cazul în care H⊴G .1 )Î r } ∈L0(G) şi astfel. Observaţia 4. Monomorfisme. y‫ ∈)׳‬r H şi să arătăm că şi (xy. Am văzut că dacă H⊴G. dacă r este o congruenţă pe G. y.7.În continuare vom prezenta un alt mod de a introduce grupul factor G / H când H⊴G. epimorfisme. echivalenţă pe G iar pentru x∈G. atunci r H = rH ≝ r H şi s ă arătăm că r H este o congruenţă pe G (adică compatibilă cu structura de grup a lui G). (x‫׳‬y‫=)׳‬y-1x-1x‫׳‬y‫=׳‬ =[y-1(x-1x‫)׳‬y](y-1y‫ )׳‬şi cum x-1x‫׳‬. izomorfisme de grupuri. Astfel G / r H = {[ x] r H } xÎG = {xH } xÎG = G / H şi de aici construcţia grupului factor G / H continuă ca mai înainte. s d Pe G definim două relaţii r H şi r H astfel: s d (x. y‫∈׳‬G a.î. x‫׳‬y‫ ∈)׳‬r H . (x. (xy. (y. y)∈ r H ⇔ x-1y∈H şi (x. Într-adevăr. atunci se arată uşor că [1 ]r = {x Î G (x . Să presupunem la început că H este doar subgrup al lui G (fără a fi normal). x‫׳‬y‫ ∈)׳‬r H . asocierea r ↝ [1]ρ este inversa funcţiei H ↝ r H (de mai înainte). Compunerea morfismelor de grupuri. x‫׳‬.

yÎG. Pe parcursul acestei lucrări vom prezenta mai multe exemple de morfisme de grupuri. Propoziţia 5. atunci f(1)=1 şi f(x-1) = (f(x))-1 pentru orice xÎG.4. Demonstraţie. Fie G. 3. de unde f(x-1)=f(x)-1. Dacă G şi G¢ sunt două grupuri. Exemple.2. Dacă H⊴G atunci pH :G→G/H. Ca şi în cazul monoizilor se demonstrează imediat că dacă G. G¢). f : G→G¢. Dacă xÎG. G¢ sunt grupuri şi fÎHom(G. G¢)={f:G→G¢|f este morfism de grupuri}. 2. atunci f-1(H¢)≤G 109 (ii) Dacă H⊴G şi f este funcţie surjectivă. Dacă nu este pericol de confuzie în loc de HomGr(G. Vom nota HomGr(G.de grupuri Definiţia 5.G¢¢). Funcţia 1G:G→G este morfism de grupuri. gÎHom(G¢. f(xy)=f(x)f(y). .G¢¢). cum xx-1 = 1 deducem 1 = f(1) = f(xx-1) = =f(x) f(x-1). pH(x)=xH pentru orice xÎG este morfism surjectiv de grupuri (numit morfismul surjectiv canonic). G¢) vom scrie Hom(G. G¢ grupuri iar fÎHom(G. G¢. Din 1=1×1 deducem că f(1)=f(1×1)=f(1)×f(1) iar de aici că f(1) =1. (i) Dacă H≤G atunci f(H)≤G¢ atunci f(H)⊴G¢ (iii) Dacă H¢≤G¢. G¢). 1.∎ Propoziţia 5. Observaţia 5. G¢).3. vom spune că o funcţie f:G→G¢ este morfism de grupuri dacă pentru orice x.1.G¢). G¢¢ sunt grupuri şi fÎHom(G. Dacă G. f(x)=1 pentru orice xÎG este de asemenea morfism de grupuri (numit morfismul nul). atunci gofÎHom(G.

Fie xÎG şi yÎf-1(H¢) (adică f(y)ÎH¢). Evidentă 110 . Demonstraţie. Cum H¢⊴G¢ avem f(x)f(y)f(x)-1ÎH¢ sau f(xyx-1)ÎH¢. atunci f-1(H¢)⊴G. Ker(f)⊴G iar Im(f)£G¢. (iv). deci f-1(H¢)≤G. cum f(x-1y)= =(f(x))-1f(y)=1 deducem că x-1yÎKer(f)={1}. yÎG astfel încât f(x)=f(y). Dacă x¢ÎG¢ şi h¢Îf(H) atunci cum f este surjecţie x¢=f(x) cu xÎG şi h¢=f(h) cu hÎH. adică f1 (H¢)⊴G. Dacă xÎKer(f) atunci f(x)=1=f(1) şi cum f este injecţie deducem că x=1. Dacă G. deci xyx-1Îf-1(H¢). Deoarece x¢h¢x¢-1=f(xhx-1) iar xhx-1ÎH (căci H⊴G) deducem că x¢h¢x¢-1 Îf(H). adică x-1y=1 deci x=y. Dacă -1 fÎHom(G. pentru orice fÎHom(G. rezultând astfel că f este injecţie. Demonstraţie.5. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este funcţie injectivă (ii) Ker(f)={1} (iii) Pentru orice grup G¢¢ şi α. Dacă x¢. dacă foα=foβ. Astfel. G¢ sunt grupuri iar f ∈Hom(G. G¢). βÎHom(G¢¢. Propoziţia 5. adică x-1y∈ f-1(H¢). atunci x¢=f(x). (i) Þ (ii). adică Ker(f)={1}. (i)Þ(iii). atunci f(x). yÎH şi cum x¢-1y¢ =(f(x))-1 f(y)=f(x-1y) iar x-1yÎH deducem că x¢-1y¢Îf(H). (ii)Þ(i). Dacă x. adică f(H)≤G¢. G¢).∎ Observaţia 5. (iii). yÎf-1(H¢).6. atunci α=β. (ii). y¢Îf(H). Evident {1}ÍKer(f).(iv) Dacă H¢⊴G¢. Dacă x. y¢=f(y) cu x. f(y)ÎH¢ şi cum H¢≤G¢ deducem că f(x)-1 f(y)=f(x-1y)ÎH¢. G¢). conform propoziţiei precedente deducem că f ({1})⊴G iar f(G)≤G¢. (i). G). Convenim să notăm f1 ({1})=Ker(f) şi să-l numim nucleul lui f iar f(G)=Im(f) şi să-l numim imaginea lui f. adică f(H)⊴G.

adică Im(f)¹G¢.7. β∈Hom(G¢. β:G¢¢→ G.9. Monomorfismele se mai zic şi scufundări. Propoziţia 5. Dacă yÎG¢ cum f este surjecţie există xÎG astfel încât f(x)=y. Echivalenţa (i) Û (ii) este imediată. Dacă notăm G¢¢=Ker(f) şi considerăm α. α=incluziunea iar β= morfismul nul (adică β(x)=1 pentru orice xÎG¢¢). atunci α¹β şi foα=foβ (căci ambele dau morfismul nul) – absurd !. Alegând G¢¢=G¢/Im(f) (lucru posibil deoarece prin ipoteză G¢ este comutativ şi deci Im(f)⊴G¢) avem că G¢¢¹{1} şi astfel alegând α=pIm(f):G¢→G¢¢ şi β= morfismul nul de la G¢ la G¢¢ avem că α¹β deşi αof=βof (căci ambele compuneri dau morfismul nul) – absurd. G¢). Demonstraţie. G¢ sunt grupuri iar fÎHom(G.(iii)Þ(i). Cum (i) Û (ii). 111 . G¢) cu G¢ comutativ se mai zic şi epimorfisme (cu atât mai mult cu cât vom arăta mai târziu că putem renunţa la restricţia ca G¢ să fie comutativ). adică α=β.∎ Observaţia 5. Datorită propoziţiei precedente (şi ţinând cont de felul în care se vor defini în Capitolul 5 monomorfismele într-o categorie oarecare) vom numi morfismele injective de grupuri monomorfisme. (iii)Ü(i). Dacă G. dacă αof=βof. deducem că Ker(f)¹{1}. Atunci (αof)(x)=( βof)(x) Û α(f(x))= β(f(x)) Û α(y)=β(y).7) morfismele surjective f ÎHom(G.G¢¢). Să presupunem prin absurd că f nu este injectivă (deşi verifică (iii)). atunci α=β.8. (i)Þ(iii). Datorită propoziţiei precedente (şi din aceleaşi raţiuni ca în cazul Observaţiei 5. Să presupunem că f verifică (iii) şi totuşi nu este surjectivă. următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este surjecţie (ii) Im(f)=G¢ (iii) Pentru orice grup G¢¢ şi orice morfisme α. atunci în ipoteza că G¢ este comutativ.∎ Observaţia 5.

Teorema 5. Morfismul i:K→G1 va fi incluziunea şi în mod evident foi=goi. Definiţia 5. Un dublet notat prin Ker(f. i¢) este un alt dublet format dintr-un grup G ¢ şi un morfism de grupuri i¢:G¢→G1 a. În acest sens vom introduce noţiunea de nucleu şi conucleu a unei perechi de morfisme de grupuri şi vom proba existenţa lor (analog ca în cadrul §4 de la Capitolul1). În acest caz vom spune despre grupurile G şi G¢ că sunt izomorfe şi vom scrie G ≈ G¢. g:G1→G2 o pereche de morfisme de grupuri . Capitolul 1) vom proba doar existenţa nucleului.∎ 112 . Dacă mai avem un alt dublet (K¢. În acest sens vom considera K = {xÎG1| f(x) = g(x) } şi să arătăm că K≤G1. Fie f. Pentru orice pereche de morfisme de grupuri f. g:G1→G2 există Ker(f.11. g)=(G. G¢ sunt grupuri. yÎK.î. Vom privi noţiunile de nucleu şi conucleu ale unui morfism de grupuri într-un context mai general. g) dacă îndeplineşte următoarele condiţii: (i) foi=goi (ii) Dacă (G¢. G¢) este izomorfism de grupuri dacă există gÎHom(G¢. f(y)=g(y) şi cum f(xy-1)=f(x)f(y)-1= g(x)g(y)-1= g(xy-1) deducem că xy-1ÎK. g) care este unic până la un izomorfism de grupuri. G) astfel încât gof=1G şi fog=1G¢.10. adică K≤G1 . i¢) cu K¢ grup şi i¢:K¢→G1 morfism de grupuri astfel încât foi¢=goi¢. Se verifică imediat că morfismul f este izomorfism de grupuri dacă şi numai dacă f este bijecţie. vom spune că fÎHom(G. Dacă x. atunci pentru orice xÎK¢. Dacă G.12.Definiţia 5. atunci f(x)=g(x). u(x)=i¢(x) pentru orice xÎK¢ va fi unicul morfism de grupuri pentru care iou=i¢. atunci există un unic morfism de grupuri u:G¢→G astfel încât iou=i¢. Demonstraţia unicităţii fiind asemănătoare cu cea de la nucleul unei perechi de funcţii (§4. f(i¢(x))ÎK astfel că u:K¢→K. i) şi format dintr-un grup G şi un morfism de grupuri i:G→G1 se zice nucleul perechii (f. foi¢=goi¢. Demonstraţie.

g) dacă îndeplineşte următoarele condiţii: (i) pof=pog (ii) Dacă(G¢. g)=(G. să probăm doar existenţa conucleului. Conform Propoziţiei 4.13 Fie f. adic ă pH(f(x))=pH(g(x)).14. 113 . H=[M]= subgrupul normal al lui G2 generat de M (vezi Propoziţia 4. Atunci pentru orice xÎG1 p¢(f(x))=p¢(g(x)) Û f(x)g(x)-1ÎKer p¢ de unde deducem că MÍKer(p¢) şi deci şi H=[M]ÍKer(p¢) (căci Ker(p¢)⊴G2 iar H este cel mai mic subgrup normal al lui G2 ce conţine pe M). Definim u:G2/H→ G¢ prin u(xH)=p¢(x) pentru orice xÎG2. p) format dintr-un grup G şi un morfism de grupuri p:G2→G se zice conucleu al perechi (f. În acest sens vom considera M={f(x)g(x) -1 |xÎG1 }.4) iar pH : G2→G2/H morfismul surjectiv canonic şi să probăm că (G=G2/H. pH)=Coker(f. p¢) este un alt dublet format dintr-un grup G¢ şi un morfism de grupuri p¢:G2→G¢ astfel încât p¢of=p¢og. deci pHof=pHog. Avem deci diagrama f G1 g G2 pH p¢ G2/H u G¢ cu HÍKer(p¢). atunci există un unic morfism de grupuri u:G→G¢ astfel încât uop=p¢. Teorema 5.4. Pentru orice pereche de morfisme de grupuri f. Demonstraţie. xÎG1}>. p¢) un alt dublet format dintr-un grup G¢ şi un morfism p¢:G2→G¢ astfel încât p¢of=p¢og. Fie acum (G¢. Capitolul 1). g:G1→G2 o pereche de morfisme de grupuri. deducem că H(f(x))=H(g(x)). g) care este unic până la un izomrfism de grupuri. Cum probarea unicităţii conucleului se face ca pentru funcţii (§4. g:G1→G2 există Coker(f. Un dublet notat prin Coker(f. Deoarece pentru orice xÎG1. H=[M]= <{a-1 f(x)g(x)-1a |aÎG2 . f(x)g(x)-1ÎMÍH.Definiţia 5. g).

Dacă f:G1→ G2 este un morfism de grupuri. atunci considerând morfismul nul 1:G1→ G2 definit prin 1(x)=1 pentru orice xÎG1. 1) iar Coker(f)=Coker(f. adică x-1 yÎKer(p) deci p¢(x)=p¢(y) şi astfel u este corect definită.+) să obţinem grupul aditiv (ℤ. 1).∎ Observaţia 5. Teorema 6.î. adică u¢=u. ·) un monoid comutativ cu proprietatea de simplificare.15.Teorema lui Malţev.+). diagrama iM M f G(M) fʹ G 114 . atunci pentru orice x Î G2 avem u¢(pH(x))= u(pH(x)). vom prezenta la început o teorem ă a lui Malţev de scufundare a unui monoid comutativ cu proprietatea de simplificare într-un grup comutativ urmând ca prin particularizare la cazul monoidului (ℕ.+). §6. Subgrupurile lui (ℤ. Atunci există un grup comutativ G(M) şi un morfism injectiv de monoizi iM:M→G(M) ce verifică următoarea proprietate de universalitate : Pentru orice grup comutativ G şi orice morfism de monoizi f:M→G există un unic morfism de grupuri fʹ:G(M)→G a. Clasele de resturi modulo n În vederea construirii mulţimii numerelor întregi ℤ.+). ( Malţev ) Fie (M.1. Grupul (ℤ.Dacă mai avem yÎG2 astfel încât xH=yH atunci x-1yÎHÍKer(p¢). avem că Ker(f)=Ker(f. Dacă mai avem u¢:G2 / H→G¢ astfel încât u¢opH=p¢. În mod evident u este morfism de grupuri şi uopH=p¢.

deci relaţia ∼ este şi tranzitivă. yʹ). adică G(M) este grup (comutativ). b). bʹ) şi să probăm că şi (xxʹ.yyʹ). 1]. (aʹ. b) şi (xxʹ. 1]·[y. y∈M avem iM (x)·iM (y)=[x. Dacă (x. 1]=iM (xy) adică i M ⇔x1=y1 ⇔ x=y. [xʹ. yʹ) á = ñ xyʹ=yxʹ şi să probăm că ∼ este o echivalenţă pe Mʹ compatibilă cu structura de monoid a lui Mʹ (adică ∼ este o congruenţă reflexivă şi simetrică. adică relaţia ∼ este o congruenţă pe monoidul Avem deci xb=ya şi xʹbʹ=yʹaʹ. xy]=[1. Dacă iM (x)=iM (y). [1. relaţia ∼ este xyʹ=yxʹ şi xʹyʹʹ=xʹʹyʹ. adică produs Mʹ în care reamintim că operaţia de compunere se defineşte prin pentru (x. bbʹ ). yʹ]=[xxʹ. Să arătăm acum că dubletul (G(M). Demonstraţie. bbʹ). de unde concluzia că ∼ este o echivalenţă pe Mʹ . y)∼(xʹ. yyʹ] (elementul neutru al lui G(M) va fi pentru [x. Pentru [x. y)∼(a. yyʹ)∼(aaʹ. definind pentru [x. (x. [x. yʹʹ). 1]=[xy. y] ∈G(M). bʹ)∈Mʹ a. (xʹ. Definim iM :M→G(M) prin iM (x)=[x. yʹ]∈G(M). y]. 115 este morfism de monoizi. yyʹ)∼(aaʹ. y] clasa sa de echivalenţă în G(M). deci xyʹʹ= yxʹʹ (am simplificat prin xʹyʹ). y]·[y. yʹ)∼(aʹ. x]=[xy. (xʹ. yʹ) şi (xʹ. adică iM este chiar morfism injectiv de monoizi . adică (x. y). def Pe mulţimea Mʹ=M×M definim relaţia (x. yʹ)=(xxʹ. (a. y)∼(xʹ. y)∼(xʹʹ. Pentru aceasta fie G un grup comutativ oarecare şi f:M→G un morfism de monoizi. y)·(xʹ. de unde xxʹbbʹ=yyʹaaʹ.î. 1]=[y. iM) verifică proprietatea de universalitate din enunţ. 1] ⇔ . y]∈G(M). 1] pentru orice x∈M. În mod evident. [x. Deoarece Pentru x. (x. y]·[xʹ. y)∈Mʹ vom nota prin [x. de unde xxʹyʹyʹʹ=xʹxʹʹyyʹ. 1] deducem c ă [y. yʹ)∼(xʹʹ. yʹʹ) atunci pe monoidul produs Mʹ=M×M ). y] – 1 . 1 fiind elementul neutru al lui M ).este comutativă (adică fʹ∘iM =f ). x]= =[x. atunci [x. Fie acum (x. Vom considera monoidul cât G(M)=Mʹ/∼ iar Datorită faptului că relaţia ∼ este o congruenţă pe Mʹ deducem imediat că G(M) devine în mod canonic monoid comutativ.

1]–1) = fʹʹ∘iM=f. y])=fʹʹ([x.1] -1. Avem fʹ([x. de unde concluzia că fʹ∘iM=f . de unde fʹʹ([x. Consider`nd monoidul (ℕ.2. yyʹ])=f (xxʹ)f(yyʹ)-1= Să probăm acum că fʹ este morfism de grupuri. Atunci. deci f(x)f(yʹ)=f(xʹ)f(y) ⇔ f(x)f(y)–1=f(xʹ)f(yʹ)-1.y]=[x. y])=f(x)f(y)–1. f(x)(f(y))–1 =1. yʹ]. atunci Pentru xÎM avem (fʹ∘iM)(x)=fʹ(iM (x))= fʹ([x. de unde x=y. adică fʹʹ=fʹ. Definiţia 6. iM ) din Teorema lui Malţev este cel mai mic element faţă de această relaţie de ordine. y])=1. [x.1]·[1. Observăm că dacă [x. y]=[xʹ. x]=1. yʹ])=fʹ([xxʹ. +) grupul aditiv al numerelor întregi . Dacă f este un morfism injectiv de grupuri. presupunem că mai există un morfism de grupuri fʹʹ:G(M)→G a. fʹ)⇔există h:G→Gʹ a.î. 2. deci f(x)=f(y). atunci se verifică imediat că relaţia de mai sus este o relaţie de ordine iar dubletul (G(M).1]·[y. y]∈G(M) avem Pentru a proba unicitatea lui fʹ (cu proprietatea din enunţ) să =fʹʹ(iM (x)iM(y)-1)=fʹʹ(iM (x))(fʹʹ(iM (y))-1=f(x)(f(y))–1=fʹ([x. ∎ Observaţia 6. y]).3. mulţimea subiacentă grupului numerelor întregi iar grupul (ℤ.1])=f(x)f(1)-1=f(x).1]·[y. f )≤(Gʹ. +) (ce are proprietatea de simplificare conform Propoziţiei 1. f) cu G grup abelian şi morfism injectiv de monoizi definim rela ţia f:M→G şi h∘f=fʹ. atunci şi fʹ este morfism injectiv de grupuri . yʹ]). pentru [x.definim xyʹ=xʹy. Dacă pe mulţimea dubletelor (G. y]∈G(M) şi fʹ([x. y]·[xʹ. =f(x)f(xʹ)[f(y)·f(yʹ)]-1=(f(x)f(y)–1)( f(xʹ)f(yʹ)-1)=fʹ([x.î. +) se notează prin ℤ şi poartă numele de mulţimea . adică [x. fʹ([x. 116 Într-adevăr. y]=[x.y]=[x. h este morfism injectiv de grupuri aditiv (G(ℕ).9. atunci (G. dacă [x. y])fʹ([xʹ. 1.) şi urmând tehnica dată de Teorema lui Malţev. adică fʹ este corect definită.

(ℤ. zʹ. Propoziţia 6.5. Fie x. xʹtʹ+yʹzʹ]⇔ (xz+yt)+(xʹtʹ+yʹzʹ)=(xt+yz)+(xʹzʹ+yʹtʹ)⇔ x(z-t)+y(t-z) =xʹ(zʹ-tʹ)+yʹ(tʹ-zʹ)⇔(x-y)(z-t)=(xʹ-yʹ)(zʹ-tʹ) ceea ce este adevărat deoarece x-y=xʹ-yʹ şi z-t=zʹ-tʹ. yʹ. tʹ]. y] şi β=[z.}. z.î. ∎ Fie acum α=[x. y. p]=-[p.î.4. Ţinând cont de faptul c ă iℕ:ℕ→ℤ . conform Lemei 6. Lema 6. Dacă m<n.n∈ℕ este morfism injectiv de monoizi. Definind α·β=[xz+yt. ℤ=(-ℕ*)∪ℕ unde întreg –p iar dacă n<m. astfel că ℕ va fi privită în Fie acum z=[m. xt+yz]. atunci există p∈ℕ* a. vom identifica fiecare număr continuare ca submulţime a lui ℤ. t] două numere întregi. xʹtʹ+yʹzʹ] . 0]. Demonstraţie. …. y]=[xʹ. t]=[zʹ. 117 . t. atunci există q∈ℕ* a. xt+yz]=[xʹzʹ+yʹtʹ. Atunci [xz+yt. Dacă m=n. m+p=n (în acest caz convenim să notăm p=n-m şi astfel m+(n-m)=n) iar z=[0. 0] se identifică cu numărul z=[q. tʹ∈ℕ a. înmulţirea că este distributivă faţă de adunare iar dacă a.a¢Îℤ şi aa¢=0. iℕ(n)=[n. atunci z=0. 0] pentru orice natural n∈ℕ prin elementul întreg [n. ±1 .î. n]∈ℤ. · ) este monoid comutativ. deducem c ă această definiţie este corectă . xʹ. yʹ] şi [z. 0] identificându-se cu numărul natural q. atunci a=0 sau a¢=0.4. xt+yz]=[xʹzʹ+yʹtʹ. n+q=m şi astfel Ţinând cont de acestea putem scrie pe ℤ sub forma -ℕ*={-n|n∈ℕ*}. Din ipoteză avem x+yʹ=y+xʹ şi z+tʹ=zʹ+t astfel [xz+yt. sau ℤ={0 . ±2 . [x.

y] [xʹʹ. deducem că elementul neutru pentru înmulţirea numerelor întregi este [1. yʹʹ] =[xxʹ+yyʹ. α(αʹ+αʹʹ)=[x. xyʹ+yxʹ]+[xxʹʹ+yyʹʹ. yʹ]. atunci . y]=α. αʹʹ=[xʹʹ. xxʹyʹʹ+xxʹʹyʹ+xʹxʹʹy+yyʹyʹʹ] . y][1. ααʹ=αʹα (deoarece înmulţirea numerelor naturale este comutativă). yʹʹ] α(αʹαʹʹ)=[x. 0] =[xxʹ+yyʹ+xxʹʹ+yyʹʹ. 0]=[x. xyʹ+xyʹʹ+yxʹ+yxʹʹ] iar ααʹ+ααʹʹ=[x. xyʹ+xʹy][xʹʹ. yʹ+yʹʹ] =[x (xʹ+xʹʹ)+y(yʹ+yʹʹ). În mod evident. Pentru a demonstra că (ℤ.y][xʹxʹʹ+yʹyʹʹ. Într – adevăr. y][xʹ. αʹ=[xʹ. (xxʹ+yyʹ)yʹʹ+(xyʹ+xʹy)xʹʹ] =[xxʹxʹʹ+xyʹyʹʹ+xʹyyʹʹ+xʹʹyyʹ. xyʹʹ+yxʹʹ] observă că α(αʹ+αʹʹ)=ααʹ+ααʹʹ .15. de unde ααʹ=0=[0. Fie xxʹ+yyʹ=xyʹ+xʹy. adică xʹ=yʹ (conform Propoziţiei 1. Deoarece α[1. adică înmulţirea numerelor întregi este comutativă.∎ 118 (x-y)(xʹ-yʹ)=0 şi cum x-y≠0. 0]. y][xʹ+xʹʹ . (ααʹ)αʹʹ=[xxʹ+yyʹ. Atunci : comutativ fie α=[x. deci αʹ=0. x(yʹ+yʹʹ)+y (xʹ+xʹʹ)] =[xxʹ+xxʹʹ+yyʹ+yyʹʹ. ·) este monoid xxʹyʹʹ+xxʹʹyʹ+xʹxʹʹy+yyʹyʹʹ] iar x(xʹyʹʹ+yʹxʹʹ)+y(xʹxʹʹ+yʹyʹʹ)]=[xxʹxʹʹ+xyʹyʹʹ+xʹyyʹʹ+xʹʹyyʹ. 0]=[x.xʹyʹʹ+yʹxʹʹ]=[x(xʹxʹʹ+yʹyʹʹ)+y(xʹyʹʹ+yʹxʹʹ). unde se Atunci xʹ-yʹ=0. xyʹ+yxʹ+xyʹʹ+yxʹʹ] cu α≠0 (adică de x≠y). Să arătăm acum că înmulţirea numerelor întregi este distributivă faţă de adunarea numerelor întregi .din ℤ. =[(xxʹ+yyʹ)xʹʹ+(xyʹ+xʹy)yʹʹ. y].yʹ]+[x. yʹʹ] trei elemente oarecare Demonstraţie.). de unde deducem că α(αʹαʹʹ)=(ααʹ)αʹʹ adică înmulţirea numerelor întregi este asociativă.

adică x=y. (ii). Cum y-xÎℕ şi zÎℕ avem (y-x)z Î ℕ adică yz-xzÎℕ. Demonstraţie. y.7. Faptul că ordonarea de pe ℤ este totală rezultă din aceea că Observaţia 6. Pentru x. ≤ ) este o mulţime ℤ=(-ℕ*)∪ℕ iar (-ℕ*)∩ ℕ=∅.Definiţia 6. ≤) este mulţime total ordonată.6.î. Fie x. ∎ definim Observaţia 6. Dacă G este un grup. y. Fie x. yÎℤ definim x ≤ y ⇔y-xÎℕ. x+m=y şi y+n=z. Teorema 6. (iii). Cum x+(m+n)=z deducem că x≤z.8. Din x ≤ y deducem că y-xÎℕ şi cum (–x)–(-y)=y-xÎℕ rezultă că –y ≤.î. adică ( ℤ. xÎG şi nÎℤ atunci 119 . nÎℕ a.10.(i). ∎ Dacă x≤y şi y≤z. atunci există m.11. x ≤ y . deoarece x-x=0Îℕ deducem că Dacă x≤y şi y≤x atunci există m. ordonată. Cum –zÎℕ şi y-xÎℕ deducem că şi (y-x)(-z)Îℕ iar cum (y-x)(-z)=xz-yzÎℕ rezultă că xz ≥ yz.î. Demonstraţie. Din felul în care am definit relaţia de ordine ≤ pe ℤ deducem că ℕ={xÎℤ : x≥0} iar -ℕ={xÎℤ : x ≤0}.9. 1.x. Dubletul (ℤ. zÎℤ a. deci xz ≤ yz . x≤x.). de unde m+n=0 şi deci m=n=0 (conform Propoziţiei 1. nÎℕ a. zÎℤ . Atunci (i) -y ≤ -x (ii) dacă z ≥ 0 atunci xz ≤ yz (iii) dacă z ≤ 0 atunci xz ≥ yz . y-x=m şi x-y=n. Propoziţia 6.

7 capătă următoarea formă: Dacă MÍG este o mulţime nevidă.8). Fie H≤(ℤ. Tinând cont de cele mai înainte.. Deducem că r=m-cn şi cum m. fie mÎH. (ii) Þ (i). Conform Teoremei 1. Dacă M={x}. Pentru concluzie A=ℕ*∩HÍℕ şi A¹Ø. atunci xÎℕ*∩H iar dacă x<0. xy=yx şi nÎℤ.. Propoziţia 2. Dacă x>0. A are un Cum nÎH∩ℕ* şi H≤(ℤ.) există c. atunci e1 en M = { x1 . 2.. y=nt cu k. Dacă H={0}.25. Atunci x-y=n(k-t)ÎH.+)). adică nℤÍH. adică H≤(ℤ+). De asemenea. yÎH. notăm nℤ={nk : kÎℤ}.11. 120 ..x n n ∈ℕ.x n ì x n daca n Î N ï = í -1 .+) iar în m. (i) H≤(ℤ. Demonstraţie. În cel mai mic element n şi să demonstrăm că H=nℤ.+) Teorema 6. atunci –xÎℕ*∩H (căci H≤(ℤ.e n Îℤ iar x1.n daca n Î Z \ N ï î x ( ) Se probează imediat că dacă xÎG şi m n m+n m n mn x x =x şi (x ) = x . tÎℤ.+).+). Să arătam că dacă H=nℤ. atunci (xy)n=xnyn . atunci pentru orice kÎℤ.21. nÎℤ atunci acest sens pentru nÎℕ. dacă x. e 1 . (i)Þ(ii). adică x=nk. Să presupunem că există xÎH astfel încât x¹0. atunci <x>={xn : nÎℤ} (vezi Corolarul 2. rÎℕ astfel încât m=cn+r iar 0≤r<n. Următoarele afirmaţii sunt echivalente (ii) Există nÎℕ astfel încât H=nℤ. Să caracterizăm acum subgrupurile grupului (ℤ.. nkÎH. atunci H≤(ℤ. Atunci m≥n şi conform teoremei împărţirii cu rest din ℕ (Corolar 1. atunci H=0ℤ. yÎG. cealaltă incluziune.+) iar pentru aceasta fie x. …xn∈M }.

1]r n } [k ]r n n n ) = k pentru orice kÎ{0.. Dacă (x.+) este grup comutativ. +) ˆ= ˆ iar .…. vom nota ℤ/ρ =ℤ iar confuzie). ţinând cont de cele expuse la §4.. r)Îρn şi deci [x ]r n = [r ]r n astfel că ℤ/ρn ={ [0]r n . adică (y.n-1} Atunci x-r=cn adică (x. (y.nÎH iar cÎℕ.1.z)Îρn.k devine grup (comutativ) în care elementul neutru este 0 121 Ù Ù Ù . n = ) Ù Ù Ù { 0. de fapt H⊴(ℤ.x)Îρn astfel că ρn este şi simetrică. de fapt k ˆ .1. atunci împărţind pe x la n avem x=cn+r cu cÎℤ şi rÎ{0.12. [n .y) Î ρ nÛ n | x- Deoarece pentru orice x Î ℤ. deci cu necesitate r=0 (altfel din r<n am HÍnℤ. În concluzie m=cn Înℤ. ˆ = {k+cn | c∈ℤ}.. Dacă notăm H=nℤ am văzut că H≤(ℤ.+) iar cum (ℤ. astfel că ℤn = ℤ/H. n|x-x=0 deducem că ρn este reflexivă iar dacă n|x-y.y). atunci n|y-x.n-1} (dacă nu este pericol de Pentru a respecta tradi ţia notaţiilor.1. n ³ 2 şi ρn Í ℤ ´ ℤ definită prin (x.…. 1. n . deci (x.ˆ Astfel. atunci n|x-y. dacă pentru k t Îℤn definim k + t = k + t atunci (ℤn. astfel ℤ kÎ{0. k ˆ =k+H. atunci rÎH. deci H=nℤ. adică ρn este şi tranzitivă.…. [1]r n .. deci o echivalenţă pe ℤ. Fie n Î ℕ. Observaţia 6. …. Dacă xÎℤ.z)Îρn.n-1}.+).1 } iar k ={k+cn|cÎℤ} pentru orice Elementele lui ℤn se numesc clasele de resturi modulo n. y-z şi atunci n|(xy)+(y-z)=x-z. Deoarece pentru orice 0≤ k ≤ n-1. adică y.∎ contrazice minimalitatea lui n).

Fie G un grup ciclic. Propoziţia 6.15.+) pe când dacă o(x)=n (n≥2) atunci (ℤn .×) | = j(n). | U(ℤn. adică înmulţirea claselor de resturi este corect definit ă. ×) ={ k | (k. Dacă o(x)=∞. Ù ˆ . +). n)=1 poartă numele de indicatorul lui Euler. astfel că Ù Ù dacă scriem kt-k¢t¢=k(t-t¢)+t¢(k-k¢) deducem că n | kt-k¢t¢ Û kt = k' t' . atunci n | k-k¢ şi n | t-t¢. de unde cu (ℤn . m<n şi (m. Reciproc.î.+) este un grup ciclic cu n elemente.14. Dacă k ÎU Ù Ù Ù ˆ ⇔ n|kt-1. Funcţia j:ℕ*→ℕ. pentru orice k Îℤn . atunci există α. pentru n>2. αk+βn=1 (vezi [4] ). atunci G≈(ℤ. iar k -1 = a . Asociativitatea înmulţirii pe ℤn este imediată Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù ( ea reducându-se la asociativitatea înmulţirii pe ℤ ) . j(n)=numărul numerelor naturale m a. k × t = 1 necesitate (k.∎ Observaţia 6. dacă (k. n)=1.ˆ t Îℤ prin k × t = kt . Propoziţia 6. Elementul neutru este 1 deoarece k × 1 = k . n) = 1 } . ×) este monoid comutativ iar U(ℤn. Astfel.k pentru orice 0≤k≤n-1. adică (ℤn n . definită prin j(1)=j(2)=1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù iar pentru n≥3. (ℤn. pentru k Dacă k = k' şi Ù Ù ^ ^ ^ Ù Ù t = t' .×). n)=1.13. x¹1. βÎℤ a. adică k ÎU(ℤn .î. Deducem imediat că ℤn=< 1 . Să definim acum şi înmulţirea claselor de resturi modulo n.×) atunci există t Î ℤn a.î. G=<x>. de unde a × k = 1 . Demonstraţie.ˆ >. G≈ 122 .

Demonstraţie. Dacă k. Dacă G. In mod deducem că n| k-t şi astfel k evident f este şi surjectivă. atunci xk¹1 pentru orice kÎℤ* iar G={xk : kÎℤ}.+)→(G. Dacă o(x)=∞ .…. Teoremele de izomorfism pentru grupuri Vom începe cu o teoremă cunoscută sub numele de teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri: Teorema 7.∎ Ù Ù §7. tÎℤ şi k¹t . atunci xk¹xt (căci în caz contrar ar rezulta că x k . +)→ (G. adică bijectivă. tÎℤ deducem că f este şi morfism de grupuri adică izomorfism de grupuri şi deci G≈(ℤ . +).k = 1 .1.Demonstraţie. atunci G={1. Dacă x. atunci din echivalenţele xH=yH Û x-1yÎH Û ⇔f(x-1y)=1 Û f(x)=f(y) deducem că φ este corect definită şi 123 . G¢).t≤n-1) atunci presupunând că k>t ˆ=t ˆ . Dacă xk = xt (cu 0≤k. yÎG. Deoarece f(k+t)= x k + t =xk×xt = f(k)×f(t) pentru orice k. Dacă o(x)=n. Definim φ:G/Ker(f)→Im(f) prin φ(xH)=f(x) pentru orice xÎG. ×). În mod evident f este surjectivă. ˆ+t ˆ )×f( t ˆ )=f( k + t )= x k + t =xk ×xt=f( k ˆ ) pentru Deoarece f( k ˆ. după cum k>t sau t>k). adică f este bijectivă. x. x n -1 } şi atunci definim f: (ℤn . deci f este funcţie injectivă. t ˆ Îℤn deducem că f este şi morfism de grupuri.×) prin f( k )= xk pentru orice 0 £ k £ n-1. adică orice k izomorfism de grupuri.t = 1 sau x t . f(k)=x k pentru orice kÎℤ. x2. adică f(k)¹f(t). adică f este injectivă. Dacă notăm H=Ker(f) atunci H={xÎG | f(x)=1}⊴G iar G/Ker(f)={x Ker f | xÎG}={xH | xÎG}. G¢ sunt grupuri iar fÎHom(G. atunci G/Ker(f)≈Im(f). Definim f: (ℤ.

Demonstraţie.∎ Corolar 7. care este morfism de grupuri. dacă şi H ⊴ G. H. adic[ HK£G. În plus. Surjectivitatea lui φ fiind imediată deducem că φ este bijecţie. xÎH xÎH Dacă x. K£G şi K⊴G deducem pe rând că h1. k2ÎK atunci scriind: xy-1=(h1k1)(h2k2)-1=(h1k1)(h2-1k2-1)=[h1(k1k2-1)h1-1](h1h2-1) deducem că xy-1ÎKH=HK (căci din H. x=h1k1 şi y=h2k2 cum h1. Fie G un grup. deducem că H/Kerj » HK/K Û ⇔H/H∩K»HK/K.injectivă. Ker j={xÎH / j(x)=1}={xÎH / xK=K}={xÎH / xÎK}=H∩K.2. În mod evident K⊴HK şi să considerăm j:H®HK/K. yHÎG/H deducem că φ este şi morfism de grupuri. G¢ sunt grupuri iar f Î Hom(G. Deoarece orice element din HK/K este de forma (xy)K=x(yK)=xK=j(x) (cu xÎH şi yÎK) deducem că j este morfism surjectiv de grupuri. h2-1ÎK. În plus.∎ 124 . K ⊴G. adică φ este izomorfism de grupuri.2. adică HK⊴G. j(x)=xK pentru orice xÎH (evident j este corect definită deoarece pentru xÎH avem xÎHK şi xKÎHK/K). atunci pentru orice xÎG avem x(HK)=(xH)K=(Hx)K=H(xK)=H(Kx)=(HK)x. K subgrupuri ale lui G a. Corolar 7. G¢) un morfism surjectiv de grupuri.3. h2ÎH şi k1. Dacă şi H⊴G. Cum K⊴G. yÎHK. Conform Corolarului 7. atunci HK⊴ G (unde reamintim că HK={hk / hÎH şi kÎK}). Cum φ ((xH)(yH)) = φ((xy)H) = f(xy) = f(x)f(y) = φ(xH)φ(yH) pentru orice xH. xK=Kx pentru orice xÎG şi prin urmare HK= U Kx = U xK =KH . h1(k1k2-1)h1-1ÎK ]i h1h2-1ÎH). Atunci HK £ G. H∩K ⊴H iar HK / K ≈ H / H∩K. Dacă G. atunci G/Ker(f)≈G¢.î.

adică SÍpH(pH-1(S)). K/H£G/H. adică pH-1(S)ÎL(G. Să arătăm la început că a este bijecţie izotonă.H)®L(G/H). (b oa)(K)=b(a(K))=pH-1(pH(K)) şi să demonstrăm că pH-1(pH(K))=K (de unde va rezulta egalitatea boa=1L(G.4.H). HÍK (deci H£K).H)).H). Fie acum sÎS. Dacă SÎL(G/H).î.H).H). Dacă avem K£G a. Pentru 125 . pentru KÎL(G. a(K)=pH(K)=K/H este izomorfism laticeal (ii) K⊴G Û a(K)=K/H⊴G/H şi în acest caz G/K ≈(G/H)/(K/H).. de unde egalitatea pH(pH1 (S))=S.H)®L(G/H). (i).H)={KÎL(G)/HÍK} şi să definim a:L(G. adică K/HÎL(G/H). K2ÎL(G.H).H).H). atunci pH(K)={xH / xÎK}=K/H şi conform Propoziţiei 5. s=pH(x). Atunci (aob)(S)=a(b(S))=pH(pH-1(S)) şi să demonstrăm că pH(pH-1(S))=S (de unde va rezulta că aob =1L(G/H)). H⊴G iar K. Obţinem astfel funcţia b:L(G/H)®L(G. cum pH este funcţie surjectivă deducem că există xÎG a. atunci pH-1(S)£G şi cum1ÎS. b (S)=pH-1(S) pentru orice SÎL(G. Demonstraţie. K1. H=Ker pH = =pH-1({1})ÍpH-1(S). Suntem acum în măsură să enunţăm şi să demonstrăm teorema de corespondenţă pentru grupuri: Teorema 7. Incluziunea pH(pH-1(S))ÍS este evidentă. de unde rezultă că xÎpH-1(S) şi s=pH(x)ÎpH(pH-1(S)). De asemenea. Fie deci SÎL(G/H).î. Fie G un grup. Incluziunea KÍpH-1(pH(K)) este evidentă. Fie deci G un grup. Atunci: (i) a:L(G. Să notăm L(G. de unde va rezulta că a este bijectivă. H⊴G iar pH:G®G/H morfismul surjectiv canonic (pH(x)=xH pentru orice xÎG).4. a(K)=pH(K)=K/H pentru orice KÎL(G. Vom demonstra că aob =1L(G/H) şi b oa=1L(G.Să facem acum preparativele pentru a demonstra o altă teoremă de izomorfism importantă din teoria grupurilor cunoscută sub numele de teorema de corespondenţă pentru grupuri.

Cum probarea faptului că a este chiar morfism laticeal este imediată. adică avem egalitatea pH-1(pH(K))=K.11. dacă K/H⊴G/H. Reciproc. Dacă K1£ K2 atunci în mod evident a(K1)£a(K2). După cum am văzut mai înainte ℤn=ℤ/nℤ. H=(dℤ)/(nℤ) unde d >0 şi d|n iar ℤn/H=ℤ/dℤ=ℤd. rezultă că a este de fapt izomorfism de latici.î. pentru orice xÎG.H).î. Deducem că x-1yÎKer pH=HÍK şi deci xÎKy=K (deoarece yÎK). în mod evident j este morfism surjectiv de grupuri.î. Reciproc. de la teorema fundamental ă de izomorfism pentru grupuri avem (G/H)/Ker j » G/K Û (G/H)/(K/H) » G/K. de unde şi incluziunea pH-1(pH(K))ÍK.cealaltă incluziune fie xÎK.+) a. Conform Teoremei 6. Atunci pH(x)ÎpH(K) şi găsim yÎK a. dacă a(K1)£a(K2). pH(x)=pH(y). orice subgrup H al lui ℤn este de forma . (ii). atunci x-1yÎH şi cum HÍK deducem că x-1yÎK. adică xK=yK şi deci j este corect definită .+) pentru n³2. atunci putem considera pH pK / H G¾ ¾® G/H ¾¾ ¾® (G/H)/(K/H) iar cum K=Ker(pK/HopH) deducem că K⊴G. Pentru un astfel de grup H avem |ℤn:H|=|ℤd|=d iar conform teoremei lui Lagrange 126 Prin urmare. Conform Corolarului 7. nℤÍK şi în plus ℤn/(K/nℤ) » ℤ/K. atunci K⊴G şi să considerăm j:G/H®G/K. Conform teoremei de corespondenţă pentru grupuri orice subgrup al lui ℤn va fi de forma K/nℤ unde K£(ℤ.∎ Ca un corolar al teoremei de corespondenţă pentru grupuri putem să caracterizăm subgrupurile grupului (ℤn. deci Ker j=K/H.. Avem xÎH=Kerj Û j(xH)=1 Û xK=K Û xÎK. Dacă avem x. j(xH)=xK.yÎG a. xH=yH. Să presupunem că dacă KÎL(G. K=dℤ cu d divizor natural al lui n.2. atunci K1=b(a(K1))=pH-1(a(K1))£ £pH-1(a(K2))=b(a(K2))=K2. de unde concluzia că K/H⊴G/H.

. 4 ˆ... 8 ˆ .1).. 1 ≤ i ≤ n}. … .. x n ) x 1 . 11 } 1 ℤ/12ℤ = ℤ12 = { 0 ˆ.. pi : G → Gi .... G devine monoid în care 1=(1.. Divizorii lui 12 sunt 1. Produse directe finite de grupuri. … .. Ca şi în cazul monoizilor.…..1)= n n (x -1 1 .. 8 ˆ} 4 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ.. x -1 n )= x ( ( -1 1 -1 n )(x .. pentru fiecare 1 £ i £ n. 1 ˆ. xn) . 2. pi(x)=xi pentru orice x=(x1. G2. x x ) = x . 4 ˆ. 6. deci subgrupurile lui ℤ12 sunt: ˆ..xn) | xi ÎGi. 12.….. xnyn).(pi)1≤i≤n) verifică următoarea proprietate de universalitate: 127 . 6 ˆ.. =1= ( x x . … . Teorema chinezească a resturilor. 2 ˆ. x = x1x1 .. 9 ˆ} 3 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ. Gn (n³2) grupuri (multiplicative) iar G = G1 × … × Gn= {(x1.ˆ >. …. 12 ℤ/12ℤ = { 0 Ù Ù §8.. de unde concluzia că G devine grup. Definind pentru x = (x1. 6 ˆ } şi 6 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ }. y = (y1.. anume K=< d ˆ =d+nℤÎℤn. 10 } 2 ℤ/12ℤ = { 0 ˆ. unde |H|=|ℤn|/|ℤn:H|=n/d.. 6 ˆ.xn)ÎG este morfism surjectiv de grupuri iar dubletul (G. x n x =(1.. aşa cum am arătat în §1. În plus K este grup ciclic. ... d Pentru exemplificare s ă considerăm n=12.…. .. 3. x ) deducem că 1 n ) ( ) -1 . yn) ÎG.... Numărul tipurilor de grupuri abeliene finite Fie G1. 3 ˆ. x -1 1 1 -1 n n -1 1 -1 1 Deoarece (x 1 .. xy = (x1y1. … . 4.

x = (x1.3. Grupul G (împreună cu morfismele.Pentru oricare grup G¢ şi orice familie de morfisme de grupuri. Într-adevăr.2. Fie G1.1)ÎG1×{1}. ….∎ Teorema 8. … .î. ∎ Propoziţia 8. …. dacă mai avem h¢. xn) .1) Î Atunci )( x. 128 . (p¢i)1≤i≤n cu p¢i : G→G¢i pentru 1≤ i ≤ n. xnyn) = (y1x1. x 2 ) = ( x1-1 xx1 . ynxn) Û ⇔x1y1 = y1x1 . Atunci G ≈ H × K.Gn sunt grupuri. y = (y1. Demonstraţie. Demonstraţie. … .î. x 2 x 2 ) = ( x1-1 xx1 . Reamintim că HK={hk | hÎH. elementele hÎH şi kÎK pentru care x=hk sunt unice. yn) atunci xy = yx Û (x1y1. xnyn = ynxn. h¢ÎH. Dacă x.1 Dacă G1. kÎK}. Fie G un grup. G2 două grupuri.k¢ a.1)( x1 . de unde concluzia că G1×{1}⊴G1×G2. există un unic morfism de grupuri u : G¢→G a. x 2 ∈G1×{1}. de unde h¢-1h = k¢k-1 = 1Û h=h¢. Propoziţia 8. k=k¢. H. Să probăm acum că pentru orice xÎG.y ÎG = G1 × … × Gn. atunci Z(G1 × … × Gn)= Z(G1) × … × Z(Gn) astfel că G1 × … × Gn este grup comutativ dacă şi numai dacă fiecare dintre grupurile G1 … Gn este comutativ . k¢ÎK şi x = hk =h¢k¢. Fie x=(x1. piou=p¢i pentru orice 1≤ i ≤ n.…. (pi)1≤i≤n) poartă numele de produsul direct al grupurilor G1. de unde egalitatea Z(G)=Z(G1) × … ×Z(Gn).x2)ÎG1×G2 şi y=(x. Demonstraţie. ….î. …. Gn . atunci h¢-1h=k¢k-1 ÎH∩K = {1}. K ⊴ G a. {1}×G2 ⊴ G1×G2. H∩K = {1} şi HK=G. Analog se probează că {1} × G2 ⊴ G1 × G2. -1 -1 x -1 yx = ( x1-1 . Atunci G1×{1}.

unice a.1 } Fie ℤm ˆ. 1 ˆ .î. H1⊴G1. f(x)=(h. x=hk şi definim f:G→H×K.. Fie m. Dacă mai avem x¢=h¢k¢ cu h¢ÎH. kÎK şi x = h-1k-1hk.6. Cum K⊴G deducem că h-1k-1hÎK. adică x=1 şi astfel hk=kh.Fie acum hÎH.5. ℤn={ 0 . Demonstraţie. Dacă G=G1 × G2. n≥2 şi (m. G=G1 ×G2. 129 { } m ..4. n .1 }..∎ Corolar 8. adică f este morfism de grupuri. H2⊴G2.…. Fie p H1 : G1 ® G1 H 1 şi p H 2 : G 2 ® G 2 H 2 G ö æG ö morfismele surjective canonice de grupuri şi f : G ® æ ç 1 H ÷´ç 2 H ÷.k). Fie acum xÎG. 1ø è 2ø è f ( x) = ( p H1 ( x). Atunci există hÎH. deducem că f este izomorfism de grupuri. de unde ţinând cont de teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri deducem c ă H1 × H2 ⊴ G iar G Ker ( f ) » Im( f ) Û G (H 1 ´ H 2 ) » G H1 ´G H2 . deducem că xÎH∩K={1}. kÎK.. adică G≈H×K. 1}) 1 Teorema 8. de unde concluzia că f(xx¢)=(hh¢. 1 2 1 2 Demonstraţie. Ù . p H 2 ( x) ) pentru orice xÎG.1 şi f:ℤmn→ℤm × ℤn . m.k)(h¢k¢)=f(x)f(x¢). 1 .n)=1. Ker f = H 1 × H2. Se arată imediat că f este morfism surjectiv de grupuri. Atunci ℤm × ℤn ≈ ℤmn (ca grupuri aditive). Fie G1. ={ 0 iar ℤmn = 0 .. Atunci H1×H2 ⊴ G iar G ( H ´ H ) » G1 H ´ G 2 H . atunci G (G ´ { » G2 ..∎ Teorema 8.. k¢ÎK atunci xx¢=(hk)(h¢k¢) = h(kh¢)k¢ = h(h¢k)k¢ = (hh¢)(kk¢).. 1 . mn .kk¢)=(h.G2 grupuri. astfel că x = h-1k-1hk = (h-1k-1h)kÎK şi cum analog se arată că xÎH. nÎℕ. Cum în mod evident f este funcţie bijectivă.

.ˆ.. Deoarece probarea faptului că f este şi morfism de grupuri aditive este imediată. ´ Z mn » Z m1m2 .9. Datorită bijectivităţii lui f deducem imediat şi bijectivitatea lui f .m2..6. Dacă xÎU(M). Lema 8. mn . . · ) ≈(ℤmn.10. Demonstraţie.n≥2 şi (m. deducem că f este morfism de grupuri. atunci există yÎM a. xy=yx=1. mn-1}.8.. f =f |U(M) este corect definită. Observaţia 8.mn≥2 sunt numere naturale a.y Û x de unde concluzia că f este bine definită şi injectivă. Deducem că imediat că f(x)f(y)=f(y)f(x)=1.. de unde izomorfismul de grupuri U(M)≈U(N). Dacă M şi N sunt doi monoizi a. 1 . x ) pentru orice xÎ{0.∎ Lema 8.î. deducem că f este izomorfism de grupuri.mj)=1. ∎ Corolar 8. mai este cunoscută în literatura matematică şi sub numele de teorema chinezească a resturilor..y Û m | x . Demonstraţie. Dacă m. n . ℤmn = 0.. deducem că f este o bijecţie. M ≈ N. pentru i¹j. Dacă x. fie ˆ.n)=1 atunci (ℤm.n)=1 avem f (x ) = (x ˆ=y ˆ şi x = y echivalenţele x = y Û mn | x . m . adică f(x)ÎU(N). 1 ˆ.mn (ca grupuri aditive). (mi. .. ℤm={ 0 130 Ù { } { } . Teorema 8.. atunci xyÎU(M) şi cum f (xy) = f(xy) = f(x)f(y) = f (x) f (y).6.7. Cum |ℤm × ℤn|=|ℤmn|=mn.... · ) ×(ℤn. atunci Z m1 ´ . Cum (m. astfel că f :U(M)→U(N). ℤn = 0.. m.1.1 . atunci U(M) ≈ U(N) (ca izomorfism de grupuri). Ca şi în demonstraţia Teoremei 8.î.1 }.y şi n | x .1 .….. 1.î. Cum M≈N există f:M→N izomorfism de monoizi. Dacă m1.nєℕ. · ) (izomorfism de monoizi). … .yÎU(M).

Cum iar f( 1 ) = (1 Ù izomorfism de monoizi. y) = f(x)f(y) f(x y) = f(xy) = ( xy.×) .×) ≈ (ℤmn.13.1.ˆ..×) ≈ U(ℤmn..10.×). atunci φ(mn)=φ(m)φ(n). n) = 1) Û x ˆ ) = (x ˆ .×) × U(ℤn.×)| × |U(ℤn.×)| = =φ(mn). avem izomorfismul de monoizi (ℤm. Totul rezultă acum din Observaţia 6.×) ´ U(ℤn.15.11. mn-1}. Dacă m1. … . În mod f : ℤmn→ℤm × ℤn .. adică bijecţie. Dacă m. ….1.. ∎ |ℤm ´ ℤn| = |ℤmn| = mn deducem că f este surjecţie.∎ Corolar 8.×) × (ℤn. x ) este corect definită şi injectivă.×) × (ℤn.×) × U(ℤn.×). k1 Corolar 8. deci Corolar 8.×)| = |U(ℤm. Conform Lemei 8. adică f este morfism de monoizi.9 avem izomorfism de grupuri U[(ℤm.×)] ≈ U(ℤmn. m. (mi. f( x )=( x mai avem yÎ{0.×)] = =U(ℤm. Demonstraţie. n≥2 şi (m. ç 1÷ ç p1 ø è pt ÷ ø 131 .×) × (ℤn. …. mn-1}. atunci k este j (n ) = nç ç1 è æ 1 ö æ 1 ö ÷. din x y = xy deducem că ˆ . mn ≥ 2 (n ≥ 2) iar pentru i¹j. deoarece |U(ℤm.×). mj)=1. x ) pentru orice xÎ{0. de unde U(ℤm. xy) = (x ˆ.×)| = φ(m)φ(n) iar |U(ℤmn. 1 ) = 1 (în ℤm ´ ℤn). x) × (y ˆ . nÎℕ. n≥2 iar n = p1 . Dacă nÎℕ. ÷ . atunci x = y Û mn | x-y Û m | x-y şi n ˆ =y ˆ şi x = y .12. de unde deducem că |x-y (căci (m. f( x evident. Conform Lemei 8. Dacă şi f : ℤmn → ℤm x ℤn. p t t descompunerea lui n în factori primi distincţi. atunci φ(m1m2 … mn)=φ(m1)φ(m2) … φ(mn). n)=1. Însă U[(ℤm.

1.1.1).p ÷ .p ÷ = n ç ç1 ..1.1).) că: k1 k1 -1 = p1 . (4. există k4 = 5 tipuri de grupuri abeliene de ordin p4 (cu p ℤ p 4 . deci k3 =3 n=4 : (4). (2.1). k n t . p j j = 1 . (2.1).p ÷ ÷ . (3. (2. (ţinând cont de Corolarul 8. (5. (2. (3. m1 ≥ m2 ≥ … ≥ mk iar m1 + m2 + +… + mk =n.. (2. ç1 .2).1. ç1 .. j p t ( ( ) ( ) ( ) ). atunci ţinând cont şi de Corolarul 10.1.1.î.3)..1) .1). Din teorema de structură a grupurilor abeliene finit generate (vezi [22.1) ..1) .2.1. (2.1). (1.corespunzător partiţiei (3.1.2). (3. (1. mk) a.1. m2.p ÷ ÷ .corespunzător partiţiei (4) ℤ p 3 ´ ℤp .1..∎ t ø t ø 1 ø è 1 ø è è è Dacă nÎℕ*. (2.1. p t t ç ç1 .11. deci k5 =7 n=6 : (6).1.1) 132 ...1.p1 (p ki i .1).1.99]) deducem că dacă p este un număr prim iar nÎℕ* atunci există kn tipuri de grupuri abeliene finite de ordin pn.1) . (1.2).1. prin partiţie a lui n înţelegem un sistem ordonat de numere naturale (m1..1) .1).2. p. dacă n = p1 ..1). (p .1).1.2. (1. deducem k ) kt k1 k1 t . Observaţia 8. Deoarece pentru i¹j. pentru n≤6 toate partiţiile distincte ale lui n: n=1 : (1) . ….Demonstraţie.. n1 t Mai general.2.1). (4.. Iată. (3..7 deducem că numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin n este egal cu k n1 .p )= kt t kt -1 t æ 1 ö æ 1 ö 1 ö æ 1 ö k æ k1 ç ÷ ç ÷ = p1 . deci k2 =2 n=3 : (3)..1. prim): Astfel.. (3. deci k4 =5 n=5 : (5).2).1.14. (1. (2. deci k6 =11.1. deci k1 =1 n=2 : (2).1). vom nota prin kn numărul partiţiilor lui n. (4.1). (3.1.p k = j (n ) = j p1 t = j p1 . p n este descompunerea lui n în t produse distincte de numere prime.1..

a. ab = ba = c. p≥3) În cadrul acestui paragraf. ( Cauchy) Dacă G este un grup finit a. ℤ 3 ×ℤ 2 ×ℤq. Considerând K = {1. ℤ 2 ×ℤp×ℤ 3 . x.1. c} cu elementele multiplicându-se după regula a 2 = b 2 = c 2 = 1. ℤ 2 ´ ℤ 2 . bc = cb = a şi ca = ac = b.14. Cum 4=2 2 . Demonstraţie. Grupul diedral Dn de grad n. Pentru aceasta alegem xÎG.1.1) iar dacă p şi q sunt numere prime distincte. atunci o(x)=tp cu tÎℕ* iar din xo(x)=1 deducem că xtp =1 Û (xt)p=1 adică o(xt)=1. Dacă p ∤ o(x). 2. ℤp×ℤp×ℤp×ℤ 3 . Dacă |G| = p . xo(x)-1} care este subgrup normal al lui G (G fiind 133 . x¹1.î. ….2) ℤp×ℤp×ℤp×ℤp. x¹1. atunci există xÎG a. | H | = p). o(x)=p (echivalent cu exist ă H≤G a. obţinem un grup izomorf cu ℤ 2 ´ ℤ 2 numit grupul lui Klein.î. 1. ℤ p3 ×ℤq×ℤq×ℤq. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru orice grup comutativ G¢ cu proprietatea că |G¢|<|G| şi p | |G′| şi s-o demonstrăm pentru grupul comutativ G ( în ipoteza p | |G| ). §9. conform Observaţiei 8. Teorema 9. p q q p q ℤ ℤ p2 p2 ×ℤp×ℤ q2 ×ℤq . p | |G| . Structura grupurilor finite cu 2p elemente (p prim. prin p vom desemna un num ăr prim (p ≥2). are ordinul p. b. Teorema lui Cauchy pentru grupuri finite. Dacă p | o(x). ×ℤp×ℤq×ℤq×ℤq. Cazul 1: G comutativ.ℤ p 2 ´ ℤ p 2 .corespunzător partiţiei (1.corespunzător partiţiei (2.1. atunci alegem H=<x>={1.î. Observaţia 8. atunci G este ciclic şi orice element xÎG. ℤp×ℤp×ℤp×ℤ q2 ×ℤq . ℤp× ℤp×ℤp×ℤq×ℤq×ℤq. atunci exist ă k3 ×k3=9 tipuri de grupuri abeliene de ordin p3q3: ℤ p 3 ×ℤ q 3 .15. există există două tipuri de grupuri cu 4 elemente: ℤ 4 . Vom face inducţie matematică după cardinalul grupurilor finite G cu proprietatea că p | |G|.

î. Dacă G este un p – grup finit atunci Z(G) ¹{1}. Demonstraţie .presupus comutativ). Totul rezultă din teorema lui Lagrange (vezi §3). din CG ( x) ecuaţia claselor deducem că p | |Z(G)| . ordinul lui este p şi astfel teorema este complet demonstrată.î. o(yH)=p. . atunci G este p – grup dacă şi numai dacă | G | este o putere naturală a lui p.î.∎ Corolar 9. Cazul 2: G necomutativ. conform Cazului 1 există un element în Z(G) (deci în G) a. p | |CG(x)| atunci ca şi în cazul 1 facem inducţie după |G| (aplicând ipoteza de inducţie lui G¢=CG(x)). Vom reduce acest caz tot la Cazul 1 iar în acest sens vom utiliza ecuaţia claselor pentru grupul G expus ă în §3 al acestui capitol: |G| = |Z(G)| + å | G : C G ( x) | (sumarea făcându-se după elementele xÏZ (G ) xÎG \Z(G) pentru care clasa de conjugare [x]~ este netrivială). Aplicând ipoteza de inducţie lui G¢ deducem că există un element yHÎG¢ a. Dacă p ∤ |CG(x)| pentru orice x Ï Z(G).2. Dacă vom considera G¢=G/H atunci |G¢|=|G|:o(x)<|G| şi cum p | |G| iar (p.o(x))=1 deducem că p | |G¢|. atunci cum G G : CG ( x) = deducem că p | |G : CG(x) | şi cum p | |G|. Dacă există un element x Ï Z(G) a. Ü ”. deci yp=xt cu 1≤t≤o(x)-1. Corolar 9. Scriem din nou ecuaţia claselor pentru grupul G: 134 . Demonstraţie.î. Dacă G este un grup finit . o(x)=q contrazicând faptul că G este p – grup.∎ Definiţia 9. atunci conform teoremei lui Cauchy.Þ”. există xÎG a. Vom spune despre un grup G că este p – grup dacă ordinul oricărui element al său este o putere naturală a lui p.. q ¹ p şi q | | G | ..3. Cum Z(G) este comutativ .î. Dacă prin absurd există un număr prim q a. Deducem imediat că yo(x)p=1 şi astfel elementul z=yo(x)ÎG va avea ordinul p.4. adică ypÎH. Din (yH) p=H deducem că ypH=H.

∎ Lema 9. G/Z(G) este ciclic. s.∎ Definiţia 9. Teorema 9. Cum Z(G)≤G . În concluzie. atunci G este comutativ.3. Demonstraţie. r2. adică | Z(G) |≥p şi astfel Z(G) este netrivial. sr.+)) sau diedral ( izomorf cu Dp ). ajungem şi în acest caz la concluzia că G este comutativ.î. |G|=pn cu n≥1 iar pentru x Ï Z(G) pentru care [x]~ este netrivială avem | G : CG(x) | = pm cu m≥1 astfel că din ecuaţia claselor deducem că p | Z(G)|. Conform Corolarului 9. | Z(G) |Î{1. Dacă G este un grup cu p2 elemente.srn-1}. adică G este comutativ. … . În acest caz. 135 . Dacă G este un grup a. Rămâne să analizăm doar cazul |Z(G)|=p.| G | = | Z(G) | + xÏZ ( G ) å| G : C G ( x) | (unde reamintim că suma se face după acele elemente x Ï Z(G) pentru care clasa de conjugare [x] ~ este netrivială). r.h2ÎH=Z(G). Fie H=Z(G) iar G/Z(G) = <xH> cu xÎG.rn-1. p. z=xnh2 cu h1.∎ Corolar 9. Dacă y. Conform Corolarului 9. atunci G = Z(G). sr2. atunci G este ciclic ( izomorf cu (ℤ2p.n Îℕ. atunci G este comutativ. de unde y=xmh1. |Z(G)| ¹1 iar dacă |Z(G)| = p2. Dacă n≥1 este un numar natural. G p2 cum | G / Z(G) | = = = p iar p este prim. p2}. Atunci yz=xm+nh1h2 iar zy=xn+mh2h1 şi cum h1h2=h2h1 şi m+n=n+m deducem că yz=zy.6. deducem că G/Z(G) Z (G ) p este ciclic şi conform Lemei 9. Demonstraţie. Presupunem că p este un număr prim ≥3. |Dn|=2n iar Dn={1. ….5.zÎG atunci yH=xmH iar zH=xnH cu m. adică G este comutativ.8.7. Dacă G este un grup cu 2p elemente . prin grupul diedral de grad n înţelegem un grup Dn cu 2n elemente generat de două elemente s şi r ce satisfac conditiile: s2=1.4.5. rn=1 şi srs=r-1 .

Cum | G | = 2p iar 2 şi p sunt numere prime (p≥3) atunci (conform Teoremei 9.∎ În continuare vom prezenta un rezultat ce arată în esenţă că pentru p – grupuri finite funcţionează reciproca teoremei lui Lagrange.Demonstraţie. deci srs = ri cu 0 ≤ i ≤p-1. deci există grupurile G¢0.) există s.) că H⊴G. Demonstraţie. Din teorema de structur ă o grupurilor abeliene finit generate şi teorema chinezească a resturilor deducem că G ≈ ℤ2 ´ ℤp ≈ ℤ2p.î. 136 .9. Deducem imediat că r i = (r i ) i = ( srs ) i = sr i s = s ( srs ) s = s 2 rs 2 = r . rÎG a. deci p | i2-1 =(i . Dacă p | i-1. s2 = 1 şi rp = 1.1. Z(G)¹1 şi fie zÎZ(G). | G | = pm cu mÎℕ. Cum zÎZ(G) deducem că G1≤Z(G) şi atunci în mod evident G1 ⊴ G.î.î.6. cum |G¢| = pm/p = pm-1 putem aplica ipoteza de inducţie lui G¢. | Gi | =pi şi 1 = G0 < G1 < … < Gm = G.<G¢m-1=G¢ şi |G¢i| = pi pentru orice 0≤i≤m-1.4. fie o(z)=pn cu n≥1 iar G1=< z p (z p n -1 p n -1 2 >.…G¢m-1 normale în G¢. | G | = pm .î. Să presupumen m>1 şi că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru orice grup G¢ de ordin pm-1 şi fie G un grup a. Mai precis vom demonstra: Teorema 9. Dacă p | i+1. Conform Corolarului 9. astfel că srs-1ÎH. G¢0<G¢1<… .1). Cum o(z) | | G | = =pm. a.1)(i +1) . atunci srs = r Û sr = rs şi atunci G va fi comutativ . Facem inducţie matematică după m (afirmaţia fiind evidentă pentru m=0. atunci srs=r-1 şi obţinem astfel descrierea grupului diedral Dp. Cum zp n -1 ¹1 şi ) =z pn = 1 deducem că o( z p n -1 )=p şi astfel | G1 |=p. Atunci pentru orice 0 ≤ i ≤ m există un subgrup normal Gi în G a. 2p Considerând H = < r > avem | H | = p şi cum G : H = =2 p deducem (conform Observaţiei 4.G¢1. Fie G un p-grup. Alegând G¢=G/G1 .. z¹1.

După cum am văzut în §1 al acestui capitol (Hom(M). G1⊴G2⊴ … ⊴ Gm=G şi pentru orice 0≤i≤m-1. θx(y)=xy pentru orice yÎG este un element din ∑(G).) avem G¢i = Gi+1/G1 cu Gi+1⊴G a.1.î. |Gi+1|=|G¢i|×|G1|=pi×p=pi+1. (vom vedea mai departe că pentru grupul Sn natura elementelor mulţimii M joacă un rol secundar. Grupuri de permutări. Grupurile Sn şi An.4. Convenim să numim grupul ∑(M) ca fiind grupul permutărilor asupra elementelor mulţimii M. atunci grupul ∑(M) se notează prin Sn şi se va numi grupul permutărilor asupra unei mulţimi cu n elemente sau grup simetric de grad n.11.. subgrupurile G0. Alegând G0=1.Conform teoremei de corespondenţă pentru grupuri (vezi Teorema 7. Gm satisfac condiţiile din enuţul teoremei. φ(x)=θx pentru orice xÎG este un morfism injectiv de 137 Fie M o mulţime nevidă iar ∑(M)={fÎHom(M) | f este Demonstraţie. numărul elementelor lui M fiind lucrul important). Să arătăm acum că φ:G→∑(G) . s è ø Vom nota prin en sau simplu prin e (dacă nu este pericol de confuzie) permutarea identică din Sn. 1 . deducem c ă | Sn | = n!. Astfel.∎ §10.…..(Cayley) Orice grup G este izomorf cu un subgrup al grupului de permutări ∑ (G). bijectivă}.2.. G1. . G1ÍGi. de la Capitolul 1. Tinând cont de Propoziţia 3. un element σ al lui Sn se va prezenta de multe ori sub n ö..∘) este monoid iar ∑(M) apare acum ca grupul unităţilor monoidului Hom(M). Dacă M este o mulţime cu n elemente (exemplul clasic fiind M={1. Teorema 10.n} cu n≥1). …. Teorema lui Cayley. Pentru xÎG se probează imediat că θx:G→∑(G). In plus. forma unui tabel æ ç ÷ ç ( ) (n )÷ s 1 .

deci φ(x) ◦ φ(y) = φ(xy).î. atunci θx=θy deci în particular θx(1)=θy(1) Û x×1=y×1 Ûx=y.). α≠β şi totuşi α∘f=β∘f.grupuri. a. adică φÎHom (G.1. atunci α∘f=β∘f şi totuşi α≠β-absurd!. 138 . (vezi Teorema 10. dacă α∘f=β∘f atunci α=β şi să arătăm că f este surjecţie. existenţa lui s ne este π∘s=1T . Vom construi şi în acest caz două morfisme de grupuri α. Dacă [G‫׳‬:H]=2.) şi alegînd G‫=׳׳‬G‫׳‬/H . α =pH : G‫→׳‬G‫ ׳׳‬morfismul surjectiv canonic iar β : G‫→׳‬G‫ ׳׳‬morfismul nul. yÎG şi φ(x)=φ(y). contrazicând faptul c ă f este surjecţie. (mai precis la demonstrarea implicaţiei (iii)⇒(i)). (conform Observaţiei 4. Să presupunem deci că G . oricare ar fi x∈G‫ ) ׳‬iar s : T→G‫ ׳‬o secţiune a lui π (deci π(x)=Hx≝ x ˆ )Î x ˆ . β: G‫→׳‬G‫ ׳׳‬. Dacă x. Fie H=f(G)≤G‫ ׳‬şi să presupunem prin absurd că H≠G‫׳‬. adică θx ◦ θy = θxy = că G ≈ φ(G) ≤ ∑(G). De asemenea. Pentru a construi pe β.. ∑(G)). φ(x) ◦ φ(y) = θx ◦ θy iar dacă zÎG avem (θx ◦ θy)(z) = θx (θy(z)) = x(yz) = (xy)z = θxy(z). (vii) de la Capitolul 1). (adică ˆ . oricare ar fi x ˆ ∈T. adică s( x asigurată de Propoziţia 3. fie π : G‫→׳‬T surjecţia canonică.∎ =φ(xy). Deducem Suntem acum în măsură să arătăm că putem renunţa la condiţia de comutativitate a lui G‫ ׳‬din Propoziţia 5. de unde deducem că φ este ca funcţie o injecţie. f:G→G‫ ׳‬este morfism de grupuri cu proprietatea că pentru orice grup G‫ ׳׳‬şi oricare morfisme α.8. G‫ ׳‬sunt grupuri. θx (y)=xy. Alegem α : G‫ →׳‬G‫ =׳׳‬å (G ¢) ca fiind morfismul lui Cayley oricare ar fi x.8. β: G‫→׳‬G‫ ׳׳‬.6. (adic ă α(x)=θx . Să presupunem acum că [G‫׳‬:H]>2 şi fie T= (G‫׳‬/H)d mulţimea claselor la dreapta ale lui G‫ ׳‬relative la H iar G‫ =׳׳‬å (G ¢) -grupul permutărilor lui G‫׳‬. y∈G‫)׳‬. atunci H⊴G‫ ׳‬. cu θx : G‫→׳‬G‫׳‬.

׳‬există z ˆ ) = hy . atunci există h∈H a.î y ˆ ). oricare ar fi x∈G‫⇔׳‬ (α(x)∘λ)(y)=(λ∘α(x))(y). ˆ ∈T a. În mod evident β este morfism de grupuri. Cum x1 = s ( z ˆ1 )-1 s ( y ˆ ) = h -1 x1 s (x ˆ )Î z ˆ.î. 139 -1 . oricare ar fi x∈G‫׳‬. oricare ar fi y∈G‫⇔ ׳‬ è ø è è øø æ Ù ö æ æ Ù öö ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) = sç xy ÷ sç ⇔ s( y ç s ç xy ÷ ÷ ÷ oricare ar fi y∈G‫׳‬. ys( y ˆ ) ∈H⇒ s(s ( x Cum xs( x ˆ ))⇒ σ( x ˆ )=σ( y ˆ )⇒ x ˆ= y ˆ iar din (1) deducem că x=y. ˆ )-1 s (s ( x ˆ )) = ys( y ˆ )-1 s (s ( y ˆ )) . λ(x)=τ(x)·s (s (x x∈G‫ ׳‬este o permutare a lui G‫( ׳‬adică λ∈G‫)׳׳‬. è ø è è øø Alegând acum x=y-1 obţinem că -1 -1 -1 ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ s( y ) s(s ( y )) = s (e ) s(s (e )) = s(e ) s (e ) = e . Definim τ : G‫→׳‬H prin τ(x)= xs( x ˆ =σ( z ˆ )Î y ˆ =Hy . cum s( x ˆ) = e ˆ Cum |T|=|G‫ ׳‬: H|≥3. x ˆ şi deci = h -1 x1 s (x ˆ1 ) = s (z ˆ ) = x1 .s (s ( x ˆ )) = h -1 x1 s (x ˆ1 )-1 s(s ( x ˆ1 )) = h -1 x1 s( x ˆ1 )-1 s(s ( z ˆ )) = λx= xs( x 1 ˆ1 = z ˆ1 )-1 hy . atunci α(x)∘λ=λ∘α(x). adică λ este şi s(x surjecţie. Dacă notăm x1 = s ( z ˆ ) şi x=h-1x1.î. s( y ) ˆ1 atunci (cum x=x căci xx1-1 =h∈H) avem ˆ )) = s (s ( y ˆ )) ⇒(π∘s)(σ( x ˆ ))= ˆ ) . (1) xs( x Într-adevăr. y∈G‫ ׳‬şi λ(x)=λ(y). astfel că λ(x)= h -1 x1 x1-1 hy = y . Cum s( y Fie acum y∈G‫ . şi σ≠1T. Avem α≠β căci dacă α=β. =(π∘s)(σ( y -1 -1 Ù Ù ˆ ). deci λ∈G‫׳׳‬. Să definim acum β : G‫→׳‬G‫ = ׳׳‬å (G ¢) prin β(x)=λ-1∘α(x)∘λ pentru orice x∈G‫׳‬. există o permutare σ : T→T a. s (e ˆ )) = xs(x ˆ )-1 s(s ( x ˆ )) oricare ar fi Atunci λ : G‫→׳‬G‫׳‬. atunci ˆ )-1 . Dacă x∈G.ˆ )Î x ˆ ⇒ xs( x ˆ )-1 ∈H. de unde s( y ) = s (s ( y )) . oricare ar fi y∈G‫ ⇔׳‬xλ(y)=λ(xy) oricare ar fi -1 æ Ù ö æ æ Ù öö ˆ )-1 s (s ( y ˆ )) = xysç xy ÷ sç y∈G‫ ⇔׳‬xys( y ç s ç xy ÷ ÷ ÷ . dacă x.

oricare ar fi x∈G ⇔ ⇔α(f(x))=β(f(x)). ⇔ l o q f ( x ) ( y ) = q f ( x ) o l ( y ) . oricare ar fi y∈G‫׳‬.…. Deci α≠β. …. ˆ . oricare ar fi x ∈ G şi y ∈ G‫⇔ ׳‬ ⇔ λ (f (x) y) = f(x) λ(y). σ(i1)=i2. ik}.2. grupul S2 având 2 elemente este comutativ pe când începând cu n≥3. Într-adevăr.ik din {1. 140 . oricare y∈G‫ ⇔ ׳‬f(x)ys( f ( x ) y )-1 s(σ( f ( x ) y ))= f ( x ) ys( y ar fi x∈G şi y∈G‫ ⇔ ׳‬s( f ( x ) y oricare ar fi x∈G⇔ l o q f ( x ) = q f ( x ) o l oricare ar fi x∈G⇔ ( ) ( ) Ù Ù Ù Ù )-1 ˆ ). oricare s(σ( f ( x ) y ))= s( y 1 Ù ar fi x∈G şi y∈G‫ ׳‬ceea ce este evident deoarece pentru x ∈G. oricare ar fi x∈G şi ⇔ t ( f ( x ) y ) s(σ( f ( x ) y ))= f ( x ) ys( y ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) .2.î.i2.….s (s ( y ˆ )) . Definiţia 10. ik) (dacă există pericol de confuzie). Sn nu mai este comutativ.n} a. f(x)∈f(G)=H şi deci f ( x ) y = y Ù În continuare ne vom ocupa de studiul grupului Sn cu n≥2.…. Să arătăm acum că α∘f=β∘f şi contradicţia va fi evidentă urmînd a concluziona că f este surjecţie.n} \ {i1. …. oricare ar fi x∈G ⇔ q f ( x ) = l-1 o a ( f (x )) o l . …. α∘f=β∘f⇔(α∘f)x=(β∘f)x.2.absurd!.i2.ˆ = s (y ˆ ) şi cum y este oarecare Cum s este injectivă deducem că y deducem că σ=1T . σ(i2)= i3. σ(ik)=i1 iar σ(i)=i pentru orice iÎ{1. oricare ar fi x ∈ G şi y ∈ G‫⇔ ׳‬ ˆ )-1 s(s ( y ˆ )) . Evident. Numim ciclu de lungime k (2≤k≤n) o permutare σÎSn pentru care există elementele distincte i1.i2. Convenim să notăm un astfel de ciclu σ prin σ = (i1 i2 … ik) sau σ = (i1.

Dacă σ. ø Dacă σ = (i1 i2 … ik) este un ciclu de lungime k. τ sunt ciclii disjuncţi din Sn.5. ik} ∪ {j1. jt}). i2.2. dacă (k. atunci o(στ)=[k. … . În esenţă am folosit faptul că dacă i Ï {i1. Dacă τ = (j1 j2 … jt) este un alt ciclu de lungime t din S n .τ sunt 2 ciclii disjuncţi de lungimi k şi respectiv t (2≤k. …. i2.t]. să zicem de exemplu că i=i1. convenim să numim mulţimea {i1. în S5 æ1 2 3 4 5ö (1 3 5)= ç ç3 2 5 4 1 ÷ ÷ iar (2 4)= è ø æ1 2 3 4 5 ç ç1 4 3 2 5 è ö ÷ ÷. jt}=Ø. ik} ca fiind orbita lui σ . Propoziţia 10. …. ….3. 2. …. …. Deoarece pentru orice 2≤k≤n avem (i1 i2 … ik) = (i2 i3 … ik i1) = … = (ik i1 … ik-1) deducem că în Sn există 1 k × An ciclii distincţi de lungime k. ik) este un ciclu de lungime k.∎ Observaţia 10. ik}. …. Să presupunem că iÎ{i1. 141 Demonstraţie. atunci στ=τσ.4. atunci (στ)(i) = =(τσ)(i) =i. t≤n). j2. atunci σ(j)=j. de unde deducem egalitatea στ = τσ. . …. Trebuie în prima parte să demonstrăm că σk(i)=i pentru orice iÎ{1. ik}∩{j1. k Propoziţia 10. i2. …. j2. Dacă σ. i2. ik} atunci τ(i)=i iar dacă j Ï {j1. vom spune că σ şi τ sunt ciclii disjuncţi dacă {i1. iar (τσ)(i)=τ(σ(i))=τ(i2)=i2 de unde concluzia că (στ)(i)=(τσ)(i).Ciclii de lungime 2 se mai numesc şi transpoziţii. Demonstraţie.i2. jt}. unde σ=(i1. Ordinul oricărui ciclu de lungime k (2≤k≤n) este k . j2. În particular. De exemplu. jt}. i2.t)=1. Atunci (στ)(i)=σ(τ(i))=σ(i)=σ(i1)=i2. atunci o(σt)=o(σ)×o(τ).n}. Dacă i Î {1. …. Analog se arată că (στ)(i)=(τσ)(i) dacă iÎ{j1. n} \ ({i1. ….j2. … .

ε = στ = τσ. … .tk]. atunci există iÎ{i1. ik}. n} \ {i1 . Demonstraţie.6.∎ Corolar 10. σ¹e se descompune în mod unic în produs de ciclii disjuncţi (exceptând ordinea în care aceştia sunt scrişi) . Alegând i1=σ(i0). Dacă t=2 totul este clar căci în acest caz σ se reduce la o transpoziţie.2 . Cum σr = τ-r deducem că şi τr(i)¹i. atunci σr(i0)=σs(i0). Cum εr= e deducem r r că σ τ =e adică σr=τ-r . Atunci numerele i0. i2 . de unde concluzia că σk=e iar k este cel mai mic număr natural cu această proprietate. τ=(j1 j2 … jt) ciclii disjuncţi de lungime k şi respectiv t (2≤k.. ….n} | σ(i)¹i }| . adică r|s. Să presupunem acum teorema adevărată pentru toate permutările ce schimbă efectiv mai putin de t indici şi să arătăm că dacă σ este o permutare ce schimbă efectiv t indici atunci σ se descompune în produs de ciclii disjuncţi. de exemplu i = i1.i1. j2.….t] iar r=o( ε). Orice permutare σÎSn.t | s deducem c ă εs=e.ik} a. … se vede că ik=σk(i0) pentru orice k≥1. t≤n). … . Într-adevăr. Alegem i0Î{1. i2.2. Fie σ = (i1 i2 … ik) .…. i2=σ(i1). Fie t=|{ iÎ{1. s=[k.im-1 sunt distincte între ele.n} a. Dacă am avea σr¹e. … . notând p=r-s obţinem σp(i0)=i0 şi deci ip=i0 contrazicând alegerea lui m (căci p<m). de unde deducem k|r şi t|r. … . Dacă σ1. Dacă r>s. În concluzie σ r=τ r=e. σ(i)¹i şi astfel şi σ(σ(i))¹σ(i). … . … . … . ik}. atunci o(σ1 … σk)=[t1. adică s=r. … σk sunt ciclii disjuncţi doi câte doi din Sn de lungimi t1.n} pentru care σ(i0)¹i0 şi fie q=o(σ). i2 . jt} – absurd ! . atunci în mod evident σk(i)=i.î .Dacă iÎ {1.2. ….…. Cum s=[k. Va trebui să demonstrăm că r=s.7. σr(i)¹i. s<m.t] deducem că s|r. dacă ir=is cu 0≤r. cum σ¹e deducem că există iÎ{1.…. Putem alege atunci cel mai mic numar natural m cu proprietatea c ă im=i0.î. i¹i1 . Dacă iÎ{i1 .2.ik+1=σ(ik). i2 . Cum σq= e deducem că σq(i0)=i0. deci σk-1(i) = ik ¹i iar σk(i)=i şi analog pentru orice iÎ{i1 . adică o(σ)=k. de unde concluzia că t≥2. adică iÎ{j1. Vom face acum inducţie matematică după t. Teorema 10. atunci σ2(i) = σ(σ(i)) = σ(σ(i1)) = σ(i2) = i3.tk . Deoarece k. deci iq=i0. ik}. 142 .

∎ Observaţia 10. deci putem aplica ipoteza de induc ţie lui σ¢. Definiţia 10. .10.im-1} avem σ¢(i)=i. Orice permutare σÎSn (n≥2) este un produs de transpoziţii (să observăm că dacă σ=e. …. im-1} şi deci τ-1(i)=i de unde σ¢(i)=i. … . ….7 şi Observaţia 10.σ(j) . Dacă σ. Dacă r este numărului de inversiuni ale lui σ.8. atunci σ=(12)(12)). Signatura lui σ este numărul σ(i) .î. atunci evident sgn(σ) = (-1)r . atunci i Ï { i0.j 1£i < j £ n O inversiune a lui σ este o pereche (ij) cu 1≤i<j≤n a.î.i1. Din modul efectiv de descompunere de mai înainte deducem c ă scrierea lui σ sub forma σ= τ1τ2 … τs este unic determinată. . Cum i1=σ(i0).τÎSn. Dacă avem un i a. . .im-1 formăm ciclul τ=( i0i1 …. Rezultă că σ¢ schimbă efectiv mai puţin de t-m elemente iar cum m≥2 atunci t-m<t. σ(i)=i . i2=σ(i1). sgn (s ) = Õ i.i1. …. Rezultă atunci că putem scrie σ¢=τ2 … τs cu τ2 … τs ciclii disjuncţi. im-1) şi să considerăm permutarea σ¢=τ-1σ. Dacă σ=( i1. atunci 143 . Punând τ1=τ obţinem că σ= τ1τ2 … τs iar τ1 este disjunct faţă de ceilalţi ciclii. evident. atunci se probează imediat prin calcul direct că avem următoarele descompuneri ale lui σ în produs de transpoziţii: σ=(i1i2)(i2i3)…(ik-1ik)=(i1ik)(i1ik-1) … (i1i2). Vom nota prin An mulţimea permutărilor pare. σÎSn este pară Û sgn(σ)=1 şi impară Û sgn(σ)=-1.9. i0=σ(im-1) deducem că pentru orice iÎ{ i0. Fie σÎSn. σ(i)>σ(j). Astfel.11.ik) este un ciclu de lungime k din Sn (2≤k≤n). i2. sgn(s) Î {± 1} . Cu i0. Propoziţia 10.8 deducem imediat următorul rezultat: Corolar 10.Analog dacă r<s. ….i1. Dacă r este par spunem că σ este permutare pară iar dacă r este impar spunem că σ este permutare impară . sgn(σ◦τ)=sgn(σ)×sgn(τ). Din Teorema 10.

de la teorema fundamental ă de izomorfism pentru grupuri deducem c ă Sn/An ≈ { ± 1 }. Avem sgn(s o t ) = 1£ i < j £ n Õ s (t (i )) .j 1£i < j£ n 1£ i < j£ n Õ Corolar 10.13. 2 Demonstraţie.s) cu r<i<s astfel că numărul lor este egal cu 2(s-r)-1. βÎSn sunt conjugate în Sn dacă şi numai dacă ele au aceeaşi structură ciclică. inversiunile sale sunt de forma (r. Teorema 10. An⊴Sn iar An = n! .t( j) × = sgn (s ) × sgn (t) n i.s( j) t(i ) .2.s(t( j)) t(i ) .j = = s(t(i )) . Conform Corolarului 7.∎ 2 2 Observaţia 10. Pentru orice n≥2.t( j) i. atunci sgn(σ) = sgn(t1) sgn(t2) … sgn(tm)= (-1)m şi deci σ va fi permutare pară sau impară după cum m este par sau impar. 144 . Orice transpoziţie (rs) cu 1≤r≤n este o permutare impară .j i. ik) cum σ=(i1i2)(i2i3)…(ik-1ik) deducem că sgn(σ)=(-1)k-1 .11. dac ă σ=(i1 i2 ….s (t ( j )) i.12. Într-adevăr. Două permutări α.×). de unde S n! concluzia că |Sn/An | = 2 Û | Sn | : | An | =2 Û An = n = . deducem că funcţia sgn : Sn → { ± 1 } este un morfism surjectiv de la grupul (Sn. Astfel dacă σÎSn şi scriem pe σ ca un produs de transpoziţii σ=t1t2…tm . În particular. Din Propoziţia 10.t( j) × = t(i ) .j 1£i < j£ n Õ Õ s(i ) . Deoarece Ker(sgn) = {σÎSn | sgn(σ)=1}=An deducem imediat că An⊴Sn.◦) la grupul multiplicativ ({ ± 1 }.i) cu r<i<s sau (i.14.Demonstraţie.

….i2} atunci γ(i)¹γ(i1).4}) . de unde egalitatea dorită.Þ” . β=γαγ-1.î.Ü”.2. Ţinând cont de felul în care æ 15 4 2 3 ö acţionează γαγ-1 asupra lui α deducem că: γ = ç ç3 4 215÷ ÷ = (1 3 5 4 2 ) .Găsim astfel pentru S4 următorul tabel de structură: 145 .14 .i2)(i))=γ(i) iar ((γ(i1)γ(i2))◦γ)(i) =(γ(i1)γ(i2))(γ(i))= γ(i) iar dacă de exemplu i=i1 atunci (γ◦(i1i2))(i1)= γ((i1i2)(i1))=γ(i2) iar ((γ(i1)γ(i2))◦γ)(i1)=(γ(i1)γ(i2))(γ(i1))= γ(i2). totul reducându-se astfel la a proba de exemplu c ă γ(i1i2)γ-1=(γ(i1)γ(i2)) Û ⇔γ◦(i1i2)=(γ(i1)γ(i2))◦γ. atunci există γÎSn a.2.i2))(i)=γ((i1.Demonstraţie. Să presupunem acum că α şi β au aceeaşi structură ciclică şi să construim γ a. De exemplu numărul de permutări din S4 de forma (1 2)(3 4) 1 æ 4 ´ 3 2 ´1 ö 1 este ´ apărând datorită egalităţii ç ÷ = 3 (factorul 2è 2 2 ø 2 (a b)(c d)=(c d)(a b) pentru {a..î.γ(i2) şi (γ◦(i1. atunci γc1γ-1=[γ(i1i2)γ-1] [γ(i2i3)γ-1] … [γ(ik-1ik)γ-1].d}={1.3. Faptul că γαγ-1 acţionează asupra lui α de maniera descrisă mai sus se probează astfel : se descompune α în ciclii disjuncţi α = c1c2 … ct şi se observă că γαγ-1=(γc1γ-1) (γc2γ-1) … (γctγ-1) iar dacă de exemplu c1=(i1i2 … ik). ∎ ø è Ţinând cont de Observaţia 10. Însă γαγ-1 are aceeaşi structură ciclică cu α (căci dacă α= … ( i1 i2 … ik) … .4 şi de Teorema 10. Dacă iÎ{1. putem determina cu uşurinţă numărul permutărilor α din Sn de o structură ciclică dată. β sunt conjugate în Sn..n} \ {i1. Dacă α.c. β=γαγ-1 . γ(ik))… de unde concluzia că α şi β au aceeaşi structură ciclică. atunci γαγ-1= …( γ(i1) γ(i2) …. Vom face lucrul acesta pe un exemplu concret (la general raţionîndu-se analog) .b. Să presupunem că suntem în S5 şi avem α = (1 5) (4 2 3) şi β = (3 4)(2 1 5) . . .

Din tabelul de structură pentru S4 deducem că A4 constă din 8 ciclii de lungime 3. Demonstraţie. (1 3 )(2 4) şi e.15 Grupul A4 (care are ordinul 12) nu conţine subgrupuri de ordin 6. Teorema 10. permutarea identică. Aceste elemente (2 4 3). (1 2)(3 4).Structura ciclică (1) (12) (123) (1234) (12)(34) Numărul lor 1 4´3 =6 2 4 ´ 3´ 2 =8 3 4! =6 4 1 æ 4 ´ 3 2 ´1 ö ´ ç ÷=3 2è 2 2 ø Ordinul 1 2 3 4 2 Paritatea pară impare pare impare pare Se observă că 1+6+8+6+3=24=4!. (1 4)(2 3). (4 2 1). Să trecem acum la demonstrarea teoremei şi să presupunem prin . Putem acum prezenta un rezultat care ne arat ă că reciproca teoremei lui Lagrange pentru grupuri finite este fals ă. (1 3 2). (3 4 1). (4 1 2). trei produse de transpoziţii disjuncte şi 146 sunt : (1 2 3). (2 3 4). (3 1 4).

1. Deoarece | C A4 (a ) | = 3 deci |A4 : C A4 (a ) | = H⊴A4 alegând γ=(a c b)ÎA4. α. Exist ă în teoria grupurilor anumite rezultate pe care le vom prezenta în continuare (datorate matematicianului L. Tot din tabelul de structură al lui S4 şi A4 deducem că H trebuie să conţină un element β de ordin 2 (căci dacă ar mai conţine un ciclu de lungime 3 atunci ar mai conţine încă 4 conjugaţi ai acestuia depăşind numărul de 6 elemente ce am presupus a fi în H). Deci A4 nu conţine subgrupuri de ordin 6. Fie p un număr prim şi să presupunem că |G| = pmr cu mÎℕ.mod evident. ar trebui ca şi γβγ-1=(c a)(b d) ÎH şi cum γβγ-1¹β am deduce că H conţine cel puţin 7 elemente – absurd!. α. Definiţia 11. Teoremele lui Sylow. Deoarece prezenta monografie nu este un tratat de teoria grupurilor vom prezenta doar enunţurile acestor teoreme. Deoarece β este pară avem β=(a b)(c d) astfel că până acum am descoperit 6 elemente din H: 4 ciclii de lungime 3. Sylow (1832-1918)) şi care permit să se stabilească existenţa subgrupurilor de ordin pn ale lui G (cu p prim şi nÎℕ*) şi care dau informaţii importante despre aceste subgrupuri.15) reciproca teoremei lui Lagrange este fals ă (în sensul că există grupuri finite cu proprietatea că pentru un anumit divizor al grupului respectiv grupul nu are subgrupuri de ordin egal cu acel divizor). [21] sau [22] (după ce în prealabil s-a pus la punct cu anumite chestiuni legate de ac ţiuni ale grupurilor pe mulţimi).subgrup Sylow al lui G orice subgrup al lui G de ordin pm. Deducem că α va avea 4 3 conjugaţi în A4 şi cum H⊴A4. e şi β. C S 4 (a ) ={e. Numim p. cititorul dornic de a vedea cum se demonstrează acestea putând consulta de exemplu lucrările [20].r)=1. Aplicaţii : caracterizarea grupurilor cu pq elemente (p şi q numere prime distincte ) şi 12 elemente În cadrul acestui paragraf prin G vom desemna un grup finit. cei patru conjugaţi ai lui α sunt în H. Pentru H≤G vom nota 147 . α-1} şi cum e. După cum am demonstrat în §10 (Teorema 10. Astfel. Conform teoremei lui Lagrange ordinul oricărui subgrup al lui G divide ordinul lui G. α-1ÎA4 deducem că 12 = 4 . rÎℕ* şi (p. teoremele lui Sylow sunt de importan ţă fundamentală în teoria grupurilor finite.∎ §11.

î. atunci np = |G:NG(H)| (unde H este un p-subgrup Sylow particular al lui G). Teorema 11. ( A doua teoremă a lui Sylow) Fie G un grup finit şi p un număr prim .3. Demonstraţie. G conţine un element b de ordin p. fie H=<b>.4. atunci exist ă gÎG a. H⊴K avem K≤NG(H).2. K ≤ g-1Hg. Iată acum enunţul teoremelor lui Sylow: Teorema 11. Fie p şi q numere prime distincte. Conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite. deci NG(H) este cel mai mare subgrup al lui G (faţă de incluziune) ce conţine H ca subgrup normal) . Dacă H este un p-subgrup Sylow al lui G iar K este un p-subgrup al lui G.5.î. În particular. Subgrupul NG(H) poartă numele de normalizatorul lui H în G . În continuare vom prezenta câteva aplicaţii ale acestor teoreme urmând ca în finalul paragrafului să prezentăm un tabel cu caracterizarea grupurilor finite cu cel mult 15 elemente. Teorema 11. În mod evident avem H⊴NG(H)≤G şi pentru orice subgrup K≤G a. Cum H este un psubgrup Sylow. a-1ba=br cu r≢1 (mod p) însă rq≡1 (mod p). atunci conform celei de a treia teoreme a lui Sylow numărul conjugaţilor lui H (adică a subgrupurilor de forma gHg-1 cu 148 . (A treia teoremă a lui Sylow) Dacă notăm prin np numărul p-subgrupurilor Sylow distincte ale lui G. dacă K este p-subgrup Sylow al lui G. (i). În particular. atunci K=g-1Hg.NG(H)={gÎG | gH=Hg}. p>q şi să presupunem că | G | = pq. (i) Dacă q ∤ p-1 atunci G este ciclic (ii) Dacă q | p-1 atunci G este generat de două elemente a şi b satisfăcând condiţiile aq=bp=1. H⊴G Û NG(H)=G. Teorema 11. np divide | G:H | iar np≡1(mod p). (Prima teoremă a lui Sylow) Pentru orice grup finit G şi orice număr prim p există un p-subgrup Sylow al lui G.

Putem presupune r≢1 (mod p) (căci în caz contrar ne reântoarcem la cazul comutativ). De asemenea. Prin induc ţie se arată uşor că a-jbaj = = b r . de unde cu necesitate b2 Î<a>.∎ Definiţia 11. există un element aÎG al cărui ordin este q. Demonstraţie. Cum S ⊴ G. deci H⊴G. Să presupunem că q | p-1 .8. adică rq ≡ 1 (mod p). Atunci K nu mai este subgrup normal în G.contradicţie. b2=a2 şi b-1ab=a-1 se notează prin Q şi poartă numele de grupul quaternionilor. +)).î. În particular pentru j=q avem b = b r . fie K = <a>. deci G ≈ H × K ≈ ℤp × ℤq ≈ ℤpq .6. Astel K ⊴ G. de unde concluzia că G conţine un element a de ordin 4. deci avem doar cazurile b2 = a2 sau 149 j q . Orice grup cu 15 elemente este ciclic (deci izomorf cu (ℤ15 . p)=1 atunci 1+up | q iar cum q<p deducem că u=0. a-1ba=br cu rÎℕ. pentru p=5 şi q=3 observând că q=3 ∤ p-1 = 4. Cum 1+kq | p iar prin ipoteză q ∤ p-1 deducem că k=0. Un grup de ordin 8 având doi generatori a şi b ce satisfac relaţiile a4=1. Alegem bÎG a. Dacă b2=a sau b2=a3 atunci o(b)=8 . Însă 1+up=|G:NG(H)| şi trebuie să dividă |G|=pq. Demonstraţie. Dacă G este un grup necomutativ cu 8 elemente atunci G nu conţine elemente de ordin 8 şi nu toate elementele sale au ordinul 2. Cum (1+up. deci G este ciclic în acest caz.4. Grupurile Q şi D4 sunt singurele grupuri necomutative de ordin 8. bÏ<a>. (ii).∎ Corolar 11. Teorema 11.7. Totul rezultă din Teorema 11. Cum |G : <a>| = 2 deducem că <a> ⊴ G şi G/<a> ≈ ℤ2. Ca şi mai înainte K este q-subgrup Sylow al lui G astfel că | G : NG(H) |=1+kq cu kÎℕ.gÎG) este de forma 1+up cu uÎℕ.

Dacă n Î ℕ. Conform teoremelor lui Sylow t ≡1 (mod 3) şi t|4. … . Fie t numărul subgrupurilor Sylow distincte ale lui G cu 3 elemente. y. iar pentru aceasta avem nevoie să introducem un nou tip de grup finit. Cum <a> ⊴ G deducem ca b-1ab Î<a> iar cum o(a2)=2 avem doar posibilităţile b-1ab=a sau b-1ab=a3. DI3 sau A4. (ii).14). x2n-1. Definiţia 11. x. (i). Demonstraţie. Fie G un grup finit cu 12 elemente.10. DI2 = Q (grupul quaternionilor).9. Rezultă din teorema de structură a grupurilor abeliene finit generate (vezi Observaţia 8. Cazul b-1ab=a îl excludem căci el implică ab=ba. Se observă că pentru n=2. b2 = a2 şi b-1ab=a3 =a-1 sau (ii) a4 = 1. ….∎ În continuare vom caracteriza grupurile finite cu 12 elemente. x2n-1y} ale cărui elemente le multiplicăm astfel: xaxb = xa+b xa(xby) = xa+by (xa y) xb = xa-by (xa y) (xby) = xa-b+n unde 0≤a. adică G este comutativ astfel că avem doar situaţiile : (i) a4 = 1. b£2n-1 iar puterile lui x sunt considerate modulo 2n. ℤ6 ´ ℤ2 (ii) Dacă G este necomutativ atunci G este izomorf cu D3. 150 (i) Dacă G este comutativ. atunci G este izomorf cu ℤ12 sau .b2 = 1. n ³ 2 prin grup diciclic de ordin 4n (notat DIn ) înţelegem un grup cu 4n elemente : DIn={1. În cazul (i) avem descrierea lui Q (deci G≈Q) iar în cazul (ii) avem descrierea lui D4 deci (G≈D4). xy. b2 = 1 şi b-1ab=a3 =a-1. Suntem acum în măsură să prezentăm teorema de structură a grupurilor finite cu 12 elemente: Teorema 11.

u. atunci yx=x2y. atunci xy=yx. b. Cum o(y)=4.v. Cum H∩K={1}. K=<y>. Multiplicând în acest caz elementele lui G ca în cazul grupului diciclic şi anume zazb=za+b. Astfel. 151 . Tot conform teoremelor lui Sylow deducem că G trebuie să aibă unul sau 3 subgrupuri de ordin 4. Cum H⊴G avem uxu-1=xa. Atunci H∩K={1} iar clasele H. yÏ <z> şi deci clasele <z> . de unde HK=G. (zay) (zby)= =za-by2= za-b+3 (unde puterile lui z se reduc modulo 6) obţinem în acest caz că G≈DI3. b. cum G este abelian. atunci clasele H. Hy2.Astfel . (a) Să analizăm cazul când K este ciclic. Hv. Cazul 1. Presupunem că G conţine un singur subgrup (normal) H de ordin 3 generat de x. (1) Dacă yxy-1=x. Dacă K este un subgrup al lui G de ordin 4 atunci K este ciclic (K≈ℤ4) sau K este izomorf cu grupul lui Klein (K ≈ℤ2 × ℤ2). Cum H⊴G deducem că yxy-1ÎH. (b) Să presupunem că K este grupul lui Klein (deci K≈ℤ2 × ℤ2) şi să notăm elementele sale cu 1. za(zby)=za+by. (4) Să considerăm cazul când două dintre a. De asemenea z3=x3y6=y2 şi yz=yxy2=y3x=y2x2y=z-1y. Hw partiţionează pe G. (3) Dacă a=b=ab=1. G≈H ´ K ≈ ℤ3 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ≈ ℤ6 ´ ℤ2. G are fie un singur subgrup de ordin 3 (care trebuie să fie subgrup normal) fie 4 subgrupuri (conjugate). <z>y dau o partiţie a lui G.w unde w=uv şi u2=v2=1. deci G este comutativ şi avem G ≈ H × K ≈ ℤ3 ´ ℤ4 ≈ ℤ12. ab sunt egale cu –1 iar al treilea egal cu 1. abÎ{ ± 1}. de unde y2x=yx2y=x2yxy=x4y2=xy2. Hy. (zay)zb=za-by. Hy3 sunt toate distincte şi HK=G. vxv-1=xb. xy2=y2x şi dacă considerăm z=xy2 avem că o(z)=6. (2) Dacă yxy-1=x2. Hu. wxw-1=xab unde a.

(c) Să arătăm că grupul K nu poate fi ciclic. de unde concluzia că grupul K nu este ciclic. În sfârşit. Kx2 sunt toate distincte astfel că G=<u. v. w}. Presupunem prin absurd că totuşi K este ciclic. (6) Renumerotând eventual.∎ Suntem acum în măsură să prezentăm tabelul de caracterizare a grupurilor cu cel mult 15 elemente: 152 . atunci y=x3yx-3=y27=y3 – absurd.î. fie xÎG a. Atunci ux=xu iar z=ux are ordinul 6. Kx şi Kx2 dau o partiţie a lui G. Astfel. (d) Atunci K trebuie să fie grupul lui Klein. xwx-1=u şi atunci considerând asocierile u↔(12)(34). Cum K⊴G avem că xyx-1ÎK.Să presupunem că G conţine 4 subgrupuri (conjugate) de ordin 3. DI3 şi A4). De asemenea xyx-1¹y2 (căci y şi y2 au ordine diferite). u. K=<y> şi fie xÎG\K. w între ele (căci K⊴G) iar permutarea este sau identic ă sau un 3-ciclu (deoarece x3=1). o(x)=3. x↔(234) obţinem un izomorfism între G şi A4. În concluzie avem 5 tipuri de grupuri cu 12 elemente. (5) Nu putem avea permutarea identic ă căci în acest caz G ar deveni comutativ (caz studiat deja). Atunci clasele K. ℤ6×ℤ2) şi 3 necomutative (D6. v.v2=1 iar vz=z-1v Û vzv=z-1 de unde concluzia că în acest caz G≈D6. v↔(13)(24). v. xvx-1=w. Considerând ca mai sus K={1.Renumerotând u. putem presupune c ă xux-1=v. Cazul 2. dacă am avea xyx-1=y3. 2 comutative (ℤ12. v. Dacă xyx-1=y. Kx. w (dacă este necesar) putem presupune că a = 1 şi b = -1. Elementele nenule (diferite de 1) ale celor 4 subgrupuri de ordin 3 ne dau 8 elemente diferite de 1 ale lui G restul de 4 urmând a forma singurul subgrup K de ordin 4 al lui G. atunci ar rezulta că G este comutativ (în contradicţie cu faptul că G conţine 4 subgrupuri conjugate distincte de ordin 3).v> iar z6=1. G=<z. x>. Conjugarea prin x permută cele 3 elemente u. Atunci o(x)=3 iar clasele K.

16. tipuri 1 1 2 1 2 1 5 Reprezentanţi ℤ2 ℤ3 ℤ4 . Teorema 11. DI3. A4 Observaţia 8. D5 ℤ11 2 comutative: ℤ12. D7 ℤ15 Propoziţia 6. Propoziţia 6.Nr.16. Observaţia 8. D3 ℤ7 3 tipuri comutative : ℤ8.16. ℤ2 ´ ℤ2 ℤ5 ℤ6 .6. 9 10 11 12 2 2 1 5 ℤ9 .15 Propoziţia 6. D4 Rezultatul care dă caracterizarea Propoziţia 6. 153 .8. Teorema 11.14. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 2 tipuri necomutative: Q .12. Corolar 11. Propoziţia 6.16.14. 13 14 15 1 2 1 ℤ13 ℤ14 . Teorema 9. . elem 2 3 4 5 6 7 8 Nr. Teorema 9.16.ℤ4×ℤ3 3 necomutative : D6. Terorema 9.14.12.16. Propoziţia 6. ℤ4 ´ ℤ2.10. Observaţia 8. ℤ3 ´ ℤ3 ℤ10 . Observaţia 8. .12.

·) este exemplu de inel comutativ neunitar (căci 1Ï2ℤ). z ÎA avem: x(y+z)=xy+xz şi (x+y)z=xz+yz. Din cele stabilite în §6 de la Capitolul 2 deducem că (ℤ. În cele ce urmează (dacă nu este pericol de confuzie) când vom vorbi despre un inel A vom pune în evidenţă doar mulţimea A (operaţiile de adunare şi înmulţire subânţelegându-se).CAPITOLUL 3 : INELE ŞI CORPURI §1. în caz contrar vom spune că A este inel nenul. Un tablou de forma 154 . Dacă înmulţirea de pe A este comutativă. adică pentru oricare x.1. n³2 atunci (ℤn.+.+. Exemple. Dacă vom considera A=2ℤ={2n : nÎℤ} atunci (A. 3. vom spune despre inelul A că este comutativ. Dacă A este un inel unitar şi 0=1 vom spune despre A că este inelul nul. Dacă nÎℕ. y. Convenim să notăm A*=A\{0}. prin – a vom desemna opusul lui a.·) este inel comutativ unitar. Astfel. ·) este exemplu de inel unitar comutativ finit cu n elemente (vezi §6 de la Capitolul 2). O mulţime nevidă A. prin 0 vom nota elementul neutru al opera ţiei de adunare iar pentru aÎA. Inel. Dacă operaţia de înmulţire de pe A are element neutru (pe care îl vom nota prin 1) vom spune despre inelul A c ă este unitar. Domenii de integritate. Exemple. 4.+) este grup comutativ (ii (A. Caracteristica unui inel Definiţia 1. 2. Reguli de calcul într-un inel. nÎℕ*. împreună cu două operaţii algebrice notate tradiţional prin „+” şi „· ” se zice inel dacă: (i) (A.·) este semigrup (iii) Înmulţirea este distributivă la stânga şi la dreapta faţă de adunare. 1. Fie A un inel şi m. Divizori ai lui zero. +.

. qÎℕ* şi aÎMm. atunci 1£t £ q p k =1 n 1£t £ q e′it= å aijd′jt = j =1 n å n j =1 aij å bjkgkt = å k =1 j =1 k =1 å p aijbjkgkt. 155 .n(A).. aÎMm.n(A). = å ( å aijb jk) gkt = å k =1 j =1 p n p k =1 å n aij bjk gkt.. ÷ ça ÷ è m1 . a mn ø cu m limii şi n coloane.p(A). de unde concluzia că 1£ j £ n (Mm. de unde egalitatea (ab)g=a(bg). elementul neutru este matricea Om.... iar opusa matricei a este matricea -a =(-αij) 1£i £ m . format din elemente ale lui A se zice matrice cu m linii şi n coloane.n(A)=Mn(A).n(A). pÎℕ* . convenim să notăm o astfel de matrice şi sub formă mai condensată a = a ij 1£i £ m . ( ) 1£ j £ n Dacă m=n notăm Mm. bÎMm. Pentru a. 1£ j £ n b=(bjk) 1£ j £ n definim ab=(gik) 1£i £ m . 1£ j £ n Asociativitatea adunării matricelor este imediat ă. . a=(aij) 1£i £ m ..æ a 11 ..q(A). Pentru m.n din Mm. . o matrice din Mn(A) se zice pătratică de ordin n.n(A). a=(aij) 1£i £ m şi b=(bij) 1£i £ m definim: 1£ j £ n 1£ j £ n a+b=(aij+b ij) 1£i £ m . abÎMm..p(A). n. bÎMn.p(A). unde gik= å aijbjk pentru 1£i£m şi 1£ k £ p 1£ k £ p j =1 n În mod evident. +) este grup (abelian). fie ab=(dik) 1£i £ m .. Într-adevăr. n. bÎMn.n(A) ce are toate elementele egale cu 0. Să demonstrăm că dacă m. cu dik= å aijb jk şi (ab)g =(eit) 1£i £ m cu eit= å dikgkt 1£ k £ p j =1 1£t £ q k =1 n p 1£k£p. p. gÎMp. atunci (ab)g=a(bg). p j =1 Dacă bg=(d′jt) 1£ j £ n cu d′jt= å bjkgkt iar a(bg)=(e′it) 1£i £ m . a 1n ö ç ÷ a = ç .

p(A) atunci a(b+g)=ab+ag iar dacă a. Dacă A este inel unitar. pentru orice a. chiar dacă A este comutativ. (i). Observaţia 1. n³2. Sumând cele de mai sus.ab2n-1 + b2n). ai. atunci: (i) a·0=0·a=0.p(A) atunci (a+b)g=ag+bg. pentru orice aÎA (ii) a(-b)=(-a)b= -(ab) şi (-a)(-b) = ab. Să remarcăm faptul că în general.bn = (a-b)(an-1 + an-2b +…+ abn-2 + bn-1) a2n+1+b2n+1 = (a+b)(a2n – a2n-1b +…. pentru orice a. Mn(A) nu este comutativ. Totul rezultă din (i) şi din aceea că b+(-b)=0.gÎMn.·) este unitar. (ii). b ÎA. bÎA (iii) a(b-c)= ab-ac şi (a-b)c= ac-bc.Ţinând cont de distributivitatea înmulţirii de pe A faţă de adunare. 156 . Rezultă din (ii). elementul neutru fiind matricea In ce are pe diagonala principal ă 1 şi în rest 0. (iii). b. deducem că dacă nÎℕ. deducem imediat că dacă aÎMm. Notarea generică cu litera A a unui inel oarecare se explică prin aceea că în limba franceză noţiunea matematică corespunzătoare se traduce prin anneaux. În anumite cărţi un inel oarecare se notează prin R (de la faptul că în limba engleză noţiunea matematică de inel se traduce prin ring). pentru orice a. 2.n(A) şi b. calculând pentru a. atunci (Mn(A). Dacă inelul A este unitar. cÎA (iv) a(b1+…+bn)=ab1+…+abn şi (a1+…+an)b=a1b+…+anb. nÎℕ* şi ab=ba avem egalităţile: an.·) este un inel (numit inelul matricelor pătratice de ordin n cu elemente din A).+. atunci şi inelul (Mn(A). Dacă A este un inel. biÎA. bÎMm. de unde a+b=b+a. bÎA.+. 1 £ i £ n (v) Dacă a.2.n(A) şi gÎMn. rezultă că adunarea de pe A este comutativă. Într-adevăr. Propoziţia 1. Totul rezultă din 0+0=0.3. 1. (a+b)(1+1) în două moduri (ţinând cont de distributivitatea la stânga şi la dreapta a înmulţirii faţă de adunare) obţinem egalitatea a + a + b + b =a + b + a + +b. Demonstraţie. b.

5. Definiţia 1. U(ℤ)={±1} iar dacă A este inel unitar şi nÎℕ.. æ10 öæ 0 0 ö ç ÷ Exemple 1. atunci din ç ÷ ç ÷ = O2 deducem ç10 ÷ ø è è11ø 157 .6. Un element aÎA se zice divizor al lui zero la stânga (dreapta) dacă există bÎA* a. Se face inducţie matematică după n. Definiţia 1.î. 14 4 244 3 . Se fac calculele în membrul drept. Dacă A=M2(ℤ). Prin unităţile U(A) ale inelului unitar A înţelegem unităţile monoidului (A. adică U(A)={aÎA| există bÎA a. ·). ab=0 (ba=0).. (U(A). Definind pentru aÎA şi nÎℤ a +2 . bÎA şi nÎℤ n (vii).·) se notează prin GLn(A) şi se numeşte grupul liniar general de grad n peste A. Egalitatea de la (vi) rezultă din (iv) iar (vii) se demonstrează prin k k +1 k +1 inducţie matematică după n ţinând cont de faptul că C n + Cn = Cn +1 pentru orice nÎℕ* şi 0£ k £n. k =0 k n-k k avem egalitatea (a + b) n = å Cn a b (prin definiţie a0=1). bÎA. ·) este grup.(iv).. 4 + a 1 4 3 n ori dacă n > 0 dacă n = 0 na = 0 (-a ) + .. Dacă A este un inel unitar. ab=ba=1}. În mod evident.î.4. a(nb)=(na)b=n(ab) pentru orice a.n ori atunci (vi). + (-a ) dacă n < 0 . ab=ba şi nÎℕ* . De exemplu. atunci U(Mn(A))={MÎMn(A)| det(M)¹0}. Grupul (U(Mn(A). (v). a. n³2. ∎ Observaţia 1.

an = 0. Dacă a ar fi divizor al lui zero. diferiţi de 1 şi n.9.7.8. Din ab=ac deducem că a(b-c)=0 şi cum am presupus că a nu este divizor al lui zero la stânga. +. atunci există cÎA* a.æ00ö æ10 ö că ç ÷ este divizor al lui ÷ este divizor al lui zero la stânga iar ç ç11÷ ç10 ÷ è ø è ø zero la dreapta. +. (i). cÎA. æ01ö De exemplu. Definiţia 1. de exemplu la stânga. diferiţi de zero. b. atunci există bÎA a. (i) Dacă A este unitar şi aÎU(A). nenul şi fără divizori ai lui zero.·) este un exemplu de inel integru (vezi §6 de la Capitolul 2) . Fie A un inel şi a. Un element aÎA se zice nilpotent dacă există nÎℕ a. adică n ˆ1 × n ˆ2 = n ˆ =0 ˆ1 şi n ˆ 2 sunt divizori ai lui zero.î. Analog dacă a este divizor al lui zero la dreapta. atunci a nu este divizor al lui zero ( nici la dreapta nici la stânga) (ii) Dacă a nu este divizor al lui zero la stânga (dreapta) şi ab=ac (ba=ca). În orice inel A. n ³ 2 nu este un număr prim iar n=n1n2 cu n1.î. Demonstraţie. Dacă aÎU(A). ab=ba=1. adic ă b=c. atunci b=c. n 2. ·) avem egalitatea ˆ . elementul 0 este divizor al lui zero la stânga şi la dreaptaA.î. ∎ Definiţia 1. în inelul A=M2(ℤ) dacă alegem M= ç ÷ cum ç00÷ è ø * Dacă nÎℕ. un inel comutativ. n2 158 . Vom nota prin N(A) mulţimea elementelor nilpotente din inelul A (evident 0ÎN(A)). Numim domeniu de integritate (sau inel integru). atunci în inelul (ℤn.absurd. Deducem imediat că b(ac)=b·0=0 Û (ba)c=0 Û 1·c=0 Û c=0 . (ii). Inelul întregilor ( ℤ. cu necesitate b-c=0. ac=0. Propoziţia 1.

deducem că MÎN(M2(ℤ)).+) este p vom spune c ă inelul A are caracteristică p şi vom scrie car(A)=p (acest lucru revine la a spune că p este cel mai mic număr natural nenul cu proprietatea că p·1=0). bÎA' Þ abÎA'. contrazicând minimalitatea lui p cu proprietatea că p·1=0. Dacă ordinul lui 1 în grupul (A. De asemenea.1. p2 numere naturale mai mici decât p şi diferite de 1 şi p. Acest lucru revine la a spune c ă A' £ (A. dacă p nu ar fi prim. atunci p este un număr prim. Observaţia 1.+. De exemplu. În mod evident. Dacă inelul A este domeniu de integritate de caracteristică p. atunci a este divizor al lui zero la dreapta şi la stânga. Dacă A este inel unitar. inelul întregilor este un inel de caracteristic ă 0.bÎA' Þ a-bÎA') şi că pentru orice a. 2 Să presupunem că A este un inel unitar nenul. Dacă (A. §2. Cum p·1=0 iar (p1p2)·1=(p1·1)(p2·1) obţinem că (p1·1)(p2·1)=0 şi cum A este domeniu de integritate deducem că p1·1=0 sau p2·1=0. M2=O2.·) este un inel.În mod evident. a spune că car(A)=0 revine la aceea că n·1¹0 pentru orice nÎℕ*. Subinele şi ideale Definiţia 2. dacă aÎN(A). vom spune că o submulţime nevidă A′ a lui A este subinel al lui A dacă restricţiile operaţiilor de adunare şi înmulţire de pe A la A' îi conferă lui A' structură de inel.+) vom spune c ă A este un inel de caracteristică 0 (vom scrie car(A)=0).+) (adică pentru orice a. atunci putem scrie p=p1p2 cu p1.10. Dacă elementul 1 are ordinul infint în grupul (A. 159 . vom spune că o submulţime nevidă A' a lui A este subinel unitar al lui A dacă A' este subinel al lui A şi 1Î A'.2. Observaţia 2. cum în inelul ℤ8 avem ˆ3 = 8 ˆ =0 ˆ deducem că 2 ˆ ÎN(ℤ8). Într-adevăr. pe când ℤ3 este un inel de caracteristică 3.

atunci I Ai ÎI(A). Atunci iÎI a. +. Dacă A este un inel. iÎI Demonstraţie. {0} şi A sunt subinele ale lui A. Definiţia 2. +) sunt submulţimile de forma nℤ={nk : kÎℤ} cu nÎℕ. A=nℤ ( conform Teoremei 6. de la Capitolul 2 ). În cele ce urmează prin I(A) vom nota mulţimea subinelelor lui Cum orice subinel A al inelului întregilor ℤ este în particular A. Propoziţia 2.î. 2 ℤ şi 3ℤ sunt subinele ale Propoziţia 2.11.4. 3ÎA iar 3-2=1ÏA. bÎAi pentru orice iÎI şi cum Ai este subinel al lui A deducem c ă a-b. De exemplu. +) cu necesitate există nÎℕ a. A¢ÎI ( A) M Í A¢ nu este cu necesitate un subinel. Prin subinelul lui A generat de mulţimea M vom înţelege cel mai mic subinel al lui A ( faţă de incluziune ) ce conţine pe M. În mod evident. o reuniune de subinele ale unui inel lui (ℤ. de unde concluzia că subinelele lui (ℤ. ■ iÎI Observaţia 2. Fie A un inel şi M ÍA o submulţime nevidă. Dacă (Ai)iÎI este o familie de subinele ale lui A. bÎA' .6. adică a-b. atunci ( I(A).3.5. bÎA avem abÎA. Í ) este o latice completă. subgrup al grupului (ℤ. abÎA'. 160 . Dacă A este unitar. ·) pe când A=2ℤ È 3ℤ nu este subinel al lui ℤ deoarece 2. Fie A'= I Ai ¹Æ (căci 0ÎA') şi a. Oricare alt subinel al lui A diferit de {0} şi A se zice propriu. abÎAi. atunci în mod evident [ M ] = I A¢ . pentru a. dacă vom nota prin [M] acest subinel.De exemplu. În general. cum 1ÎAi pentru orice iÎI deducem că 1Î I Ai = A'.

Deducem imediat că A[b]Í B' şi cum B' este oarecare obţinem că A[b] Í Ç B'=[AÈ{b}]. Fie acum B' ÎI(B) a.■ Definiţia 2.anÎA}.7.….î.…. dar nu este ideal stâng sau drept al lui M n(ℤ) căci în 161 . B două inele comutative a. ■ iÎI iÎI Propoziţia 2. Cum [AÈ{b}] este cel mai mic subinel al lui B ce contine pe AÈ{b} avem incluziunea [AÈ{b}]ÍA[b]. Observaţia 2. Se verifică imediat prin calcul c ă A[b] este subinel al lui B ce conţine pe AÈ{b}. Demonstraţie. 1. Fie A un inel iar I Í A o submulţime nevidă a sa. atunci inf(F)= I Ai iar sup(F)=[ U Ai ]. Dacă I este un ideal simultan stâng şi drept vom spune despre el că este bilateral. Atunci. Ţinând cont de definiţia subinelului unui inel deducem că orice ideal este subinel.Demonstraţie.a1.a1. A este subinel al lui B şi bÎB\A. în mod evident Ids(A)=Idd(A)=Idb(A) şi convenim să notăm prin Id(A) mulţimea idealelor lui A. Dacă F=(Ai)iÎI este o familie de elemente din I(A). AÈ{b}Í B'. Vom spune că I este un ideal stâng (drept) al lui A dacă: (i) I £ (A.anÎA}. Vom nota prin Ids(A) (Idd(A)) mulţimea idealelor stângi (drepte) ale lui A iar prin Idb(A) mulţimea idealelor bilaterale ale lui A. Reciproca nu este adevărată. Într-adevăr. Să notăm prin A[b]={a0+a1b+…+anbn| nÎℕ şi a0. bÎI Þ a-bÎI) (ii) Pentru orice aÎA şi xÎI avem axÎI (xaÎI).î. Fie A. de unde egalitatea dorită. în inelul unitar Mn(ℤ) al matricelor p ătratice de ordin n (n³2) mulţimea S a matricelor superior triunghiulare (adic ă acele matrice din Mn(ℤ) ce au toate elementele de sub diagonala principală egale cu zero) este subinel unitar după cum se verifică imediat prin calcul. +) (adică pentru orice a.8. [AÈ{b}]={a0+a1b+…+anbn | nÎℕ şi a0.9. În cazul când A este comutativ.

2.î.î.î. atunci x+yÎU(A). pentru a proba că x+yÎU(A) este suficient să arătăm că dacă zÎN(A). Dacă a. Dacă mai avem yÎN(A). atunci N(A)ÎId(A). Acest lucru este imediat. atunci 1-tÎU(A). Dacă xÎU(A) şi yÎN(A). bilaterale) ale lui A atunci. adică x-y ÎN(A). de unde concluzia că 1. atunci 1+zÎU(A). cum t = . bÎIi pentru orice iÎK şi cum Ii este ideal avem că a-bÎIi. 5. scriind x+y=x(1+x-1y). adică a-bÎI. dacă xÎN(A) atunci există nÎℕ a. 3.zÎN(A). deoarece din tÎN(A) deducem existenţa unui număr natural n a. Dacă (Ii)iÎK este o familie de ideale stângi (drepte. totul s-a redus la a proba că dacă tÎN(A). tn=0 şi astfel 1=1-0=1-tn = (1-t)(1+t+t2+…+tn-1). Într-adevăr. xn=0.(. cum x-1y = zÎN(A). bÎI. I={A=(aij)ÎMn(ℤ)| ai1=0 pentru orice 1£i£n} este ideal stâng fără a fi Într-adevăr. Într-adevăr.z). (ax)n=anxn=an ·0=0.tÎU(A) iar (1-t)-1 =1+t+t2+…+t n-1.10. I I i este de asemenea un ideal iÎK stâng (drept. Dacă I este un ideal al unui inel comutativ şi unitar A şi nÎℕ. Propoziţia 2. Analog se demonstrează în celelalte cazuri. n³2. bilateral) al lui A. de unde abÎI. astfel că dacă aÎA.general produsul dintre o matrice superior triunghiular ă din S şi o altă matrice din Mn(ℤ) nu este superior triunghiulară. Dacă aÎA şi bÎI atunci bÎIi pentru orice iÎK şi cum Ii este ideal stâng al lui A avem că abÎIi. Demonstraţie. Se deduce imediat că (x-y) m+n =0. Scriind din nou 1+z =1.■ 162 . 4. Fie I = iÎK I Ii şi să presupunem că toate idealele Ii sunt stângi. ym=0. deci axÎN(A). Nu orice ideal stâng este în acelaşi timp şi ideal drept sau invers. atunci Mn(I) este ideal bilateral al lui M n(A). Dacă A este un inel unitar şi comutativ. atunci în inelul Mn(ℤ) mulţimea ideal drept iar J= {A=(a ij)ÎMn(ℤ)| a1j=0 pentru orice 1£j£n} este ideal drept fără a fi ideal stâng. n³2. atunci a. dacă nÎℕ. atunci există mÎℕ a.

Pentru a=0 avem <0>={0} iar pentru a=1 avem <1>=A.Definiţia 2. Este suficient să probăm doar egalitatea de la (i). x i Î M .î. < M > d = I I iar < M > = I I . Avem în mod evident <a>=A Û aÎU(A). de unde egalitatea <M>s =Is.11. Cum <M>s este cel mai mic ideal stâng al lui A ce conţine pe M. Dacă A este un inel comutativ şi unitar. atunci idealul principal generat de {a} se notează simplu prin <a> şi avem deci <a> =Aa = aA. i =1 n Demonstraţie. atunci Is Í ÇI=<M>s. Se verifică imediat că IsÎIds(A) şi că MÍIs (căci A fiind unitar putem scrie pentru xÎM. x i Î M . <M>) cel mai mic ideal stâng (drept.14. bilateral) generat de M se nume şte idealul principal stâng (drept. IÎId s ( A) M ÍI IÎId d ( A) M ÍI I ÎId b ( A) M ÍI Propoziţia 2. Vom nota <M>s (<M>d. 163 . În particular dacă M={a} atunci idealul stâng (drept.13. x i Î M . a i . bi Î A. Fie A un inel oarecare iar M Í A o submulţime nevidă a sa. Deci < M > s = I I . Dacă A este un inel oarecare unitar. a i Î A. 1 £ i £ n} . a i Î A. cu necesitate <M>s ÍIs. iar pentru aceasta să notăm cu Is mulţimea din partea dreaptă de la (i). bilateral) generat de a şi atunci avem <a>s={ba| bÎA}≝Aa . <a>d={ab| bÎA}≝ aA. celelalte făcându-se analog. Fie A un inel unitar şi M Í A o submulţime nevidă. x=1·x).12. bilateral) al lui A ce con ţine pe M. atunci în raport cu incluziunea Ids(A). Dacă IÎIds(A) a. Corolar 2. Atunci: (i) (ii) (iii) < M > s = {å a i x i n Î N * . MÍI. Idd(A) şi Idb(A) sunt latici complete. 1 £ i £ n} i =1 n n < M > d = {å x i a i n Î N * . ■ Observaţia 2. 1 £ i £ n} i =1 < M >= {å a i x i bi n Î N * .

Analog ca în cazul subinelelor. bilaterale) ale inelului unitar A. ■ Fie acum I1. bÎI2}>s (respectiv <{ab| aÎI1. bÎI2}>. å Ii şi s-o numim Fie A un inel unitar iar I1. I2 două ideale stângi (drepte. bilaterale) ale unui inel unitar A. a i Î I 1 . Din Propoziţia 2. se constat ă cu ajutorul Propoziţiei 2. bi Î I 2 . Definim produsul I1·I2 al idealelor I1 şi I2 prin I1·I2=<{ ab | aÎI1. Convenim să notăm {x+y| xÎI1.12. 164 . Definiţia 2. drepte sau bilaterale).12. bÎI2}>d. deducem imediat că: <I1ÈI2>s= <I1ÈI2>d = <I1ÈI2> = {x+y | xÎI1. Observaţia 2. Dacă (Ii)iÎK este o familie oarecare de ideale stângi (drepte. I2 două ideale stângi (drepte. infimul unei familii de ideale este egal cu intersecţia lor iar supremul va fi idealul generat de reuniunea lor. yÎI2}. după cum idealele sunt stângi. bilaterale). i =1 n Inductiv se poate acum defini produsul unui num ăr finit de ideale ale lui A.16.15.Demonstraţie. <{ab| aÎI1. yÎI2} prin I1+I2 şi să numim acest ideal suma idealelor I1 şi I2. Se constată imediat că: I1I2= {å a i bi n Î N * . 1 £ i £ n} ⊆I1∩ I2. că : < U I i > s= < U I i > d= iÎK iÎK =< iÎK U I i >= { å ai ai Î I i iÎK pentru i Î K iar {i Î K a i ¹ 0} este finita} iÎK convenim să notăm această ultimă mulţime prin suma idealelor (Ii)iÎK.

atunci I1∩ I2∩ .. Ţinând cont de Propoziţia 2. dacă I este un ideal al lui A şi n ∈ℕ*. (i).este idealul lui A generat de produsele de forma a 1a2. ∩). Fie I. IK⊆I(J+K) şi deci I+J=<1>=A (echivalent cu a spune că există x∈I şi y∈J a. J ∈Id(A) . atunci In Propoziţia 2.î.an cu ai∈I pentru orice 1≤i≤n. ∎ Definiţia 2.+). Dacă I şi J sunt coprime.î. K ⊆J+K în mod evident IJ. ∎ Observaţia 2. K ∈Id(A). atunci I(J+K)=IJ+IK. (Id(A). (Id(A).19. Demonstraţie. Propoziţia 2. (i) (I+J)(I∩J)⊆IJ deducem că I∩J⊆IJ şi cum IJ⊆I∩J avem că I∩J=IJ.∩ In = I1 I2 . Cum J. (i)... Elementul neutru al intersecţiei şi produsului este idealul A=<1> iar al sumei este idealul nul <0>. Demonstraţie.·) sunt monoizi comutativi. Ij şi Ik sunt coprime pentru orice j ≠k. Atunci (ii) Dacă I şi J sunt coprime.17. ∎ sunt ideale ale lui A a.17. Inductiv se arată că dacă I1. x+y=1). J∈Id(A) se numesc coprime dacă (ii).18. J. atunci I∩J=IJ. Cealaltă incluziune rezult ă din distributivitatea înmulţirii faţă de adunarea de pe A. In (n≥2) 165 . În particular. (ii) avem: (ii). . IJ+IK⊆I(J+K).... Idealele I.20. I2. (i) (Id(A).. adunare şi produs de pe Id(A) sunt asociative şi comutative... În mod evident. operaţiile de intersecţie.. Să presupunem că inelul A este unitar şi comutativ. In . atunci I+J=<1>=A şi astfel din (i) (I+J)(I∩J)=I(I∩J)+J(I∩J)⊆IJ. (ii) Dacă I.

22. (Jt)t∈T două familii de ideale ale lui A. de unde deducem că x-y∈(I : J).Fie I. J. tÎT y∈J. K (i) I⊆(I : J) ideale ale lui A iar (Is)s∈S . J∈Id(A) şi (I : J)={x∈A: xJ⊆I} (unde xJ={xy: y∈J}). adică (I : J)J⊆I. (ii). xÎA* notează şi prin Ann(J). mulţimea divizorilor lui zero din A va fi U Ann(x ) . (i). Dacă x∈I. adică yizi∈I pentru 1≤i≤n deci şi x∈I . xJ-yJ=(x-y)J⊆I. atunci xJ. atunci în mod evident pentru orice 1≤i≤n. ∎ Demonstraţie. Dacă J={x} convenim să notăm prin (I : x) Propoziţia 2. Atunci: (ii) (I : J)J⊆I (iii) ((I : J) : K)=(I : JK)=((I : K) : J) (iv) ( I I s :J)= I ( Is : J) sÎS sÎS (v) (I : tÎT å J t )= I (I : Jt). yJ ⊆ I şi astfel atunci xJ⊆I iar cum I este ideal al lui A deducem c ă a(xJ)=(ax)J⊆I.21. y∈(I : J). deci x∈(I : J). Cum yi∈(I : J) deducem că yiJ⊆I. Dacă x. 166 . Fie I. adică xJ⊆I.23. Fie x∈(I : J)J . În mod evident. Definiţia 2. Idealul (I : J) poartă numele de idealul cît al lui I prin J. Cum x este ales oarecare deducem incluziunea I⊆(I : J). atunci x = å y i z i cu yi∈(I : J) şi zi∈J i =1 n Demonstraţie. În particular (0 : J) se numeşte anulatorul lui J şi se mai idealul (I : <x>) iar Ann(x)=Ann(<x>). Propoziţia 2. (I : J)∈Id(A). Dacă a∈A şi x∈(I : J) adică ax∈(I : J) şi astfel (I : J)∈Id(A). xy∈I.

∎ §3. de unde å J t ). O funcţie f : A®B se zice morfism de inele dacă pentru oricare a. Cele două egalităţi se probează incluziune. vom spune că f este morfism de inele unitare dacă este morfism de inele şi în plus 167 . (v). Definiţia 3. Transportul subinelelor şi idealelor prin morfisme de inele.1. atunci x( å J t )⊆I. Dacă A şi B sunt inele unitare. Morfisme de inele. bÎA avem egalităţile: (i) f(a+b) =f(a)+f(b) (ii) f(a·b) = f(a)·f(b).(iii). Izomorfisme de inele. sÎS sÎS imediat prin dubl ă (iv). adică x∈(I : Jt) deci x∈ I tÎT tÎT tÎT (I : Jt). Cum pentru orice tÎT tÎT å J t deducem că xJt ⊆ I. obţinând astfel incluziunea (I : å J t )⊆ I (I : Jt). Produse directe de inele Fie A şi B două inele în care (pentru a simplifica scrierea) operaţiile sunt notate pentru ambele prin „+” şi „·” . Dacă x∈(I : t∈T. Avem x∈( I I s : J) ⇔ xJ ⊆ I I s ⇔ xJ ⊆ Is pentru orice s∈S ⇔ x∈(Is : J) pentru orice s∈S ⇔ x∈ egalitatea solicitată. Cum incluziunea inversă este evidentă. Jt⊆ tÎT sÎS I (Is : J). deducem egalitatea solicitat ă.

Cum în particular f este morfism de grupuri aditive avem f(0)=0 şi f (-a) = -f(a). iar din unicitatea elementului 1 din B deducem cu necesitate că f(1)=1. atunci ca în cazul morfismelor de grupuri (de la Capitolul 1) se arat ă uşor că f-1:B®A este morfism de inele şi cum f◦f-1=1B iar f-1◦f=1A deducem că fÎHom(A. C). Vom nota prin Hom(A. atunci f -1(B') este subinel al lui A.î.(iii) f(1)=1.2. atunci f(A') este subinel al lui B.4. f (n)= ç ÷ pentru orice ç 0 0÷ è ø nÎℤ este morfism de inele f ără a fi însă morfism de inele unitare (căci æ10ö f(1)= ç ÷ ¹I2). Se verifică imediat că f : ℤ®M2(ℤ). B) este izomorfism de inele dacă şi numai dacă f este morfism bijectiv de inele.3. Dacă A şi B sunt inele unitare şi f : A®B este un morfism surjectiv de inele. Reciproc. în mod evident 1AÎHom(A. B). un izomorfism de inele este o aplica ţie bijectivă. În particular. Definiţia 3. 1. Într-adevăr. În acest caz despre f şi g vom spune că sunt izomorfisme de inele. ç00÷ è ø 3. fÎHom(A. B) mulţimea morfismelor de inele de la A la B. Cum a·1 = 1·a = a. B). iar dacă C este un alt inel. A). (ii) Dacă B' este subinel al lui B. B). atunci f este şi morfism de inele unitare. f◦g=1B şi g◦f=1A. 168 . dacă bÎB este un element oarecare există aÎA a. Propoziţia 3. Vom spune despre inelele A şi B că sunt izomorfe ( şi vom nota A»B ) dacă există fÎHom(A. dacă f:A®B este un morfism bijectiv de inele. atunci g◦fÎHom(A. A) a.î. gÎHom(B. Observaţia 3. deducem că f(a) f(1) = f(1) f(a) = f(a) Û ⇔ b·f(1)=f(1)·b=b. Fie A şi B două inele iar fÎHom(A. gÎHom(B. f(a) = b. C). pentru orice aÎA. æ n 0ö 2. (i) Dacă A' Í A este subinel al lui A.

atunci a=f(a'). Dacă a'. iar If(A)={SÎI(A):Ker(f)ÍS}. Ca şi în cazul Teoremei 7. (conform Propoziţiei 3.Demonstraţie. Demonstraţie. bilateral) al lui A.f(b')=f(a'-b'). de unde concluzia propoziţiei. (i). Să presupunem de exemplu că I este ideal stâng (în celelalte situaţii demonstraţia făcându-se asemănător). bilateral) al lui A.■ Observaţia 3. (ii). atunci a=f(a'). de la Capitolul 2 ( Teorema de corespondenţă pentru grupuri ) se arată că F◦G= 1Id ( B ) şi G◦F= 1Id f ( A ) . fÎHom(A. Propoziţia 3.7. (i) Dacă f este funcţie surjectivă iar I este un ideal stâng (drept. adică f(A') este subinel al lui B. bilateral) al lui B. Fie fÎHom(A. iar a'-b' ÎI deducem că a-bÎf(I). b'ÎI şi cum a-b= =f(a') . a'·b'∈ f-1 (B'). abÎf(A'). Din propoziţia precedentă deducem în particular că f(A) (pe care îl vom nota prin Im(f) şi îl vom numi imaginea lui f ) este subinel al lui B şi f -1({0}) (pe care îl vom nota prin Ker(f) şi îl vom numi nucleul lui f ) este subinel al lui A. atunci f-1(I') este ideal stâng (drept. Demonstraţie. atunci f(a'). ■ Propoziţia 3. Fie A şi B două inele. Faptul că F şi G sunt morfisme de mulţimi ordonate (adic ă păstrează incluziunea) este imediat. b'ÎA'. B) un morfism de inele. f(b') ÎB' şi cum f(a')-f(b')=f(a'-b'). b=f(b') cu a'. b'Îf-1(B'). Fie a. (i). a'·b'ÎA' deducem că a-b.bÎf(I). bÎf(A'). f(a')f(b')=f(a'·b') iar B' este presupus subinel al lui B. bilateral) al lui B (ii) Dacă I' este ideal stâng (drept.4. Definim G: Id(B)®Idf(A) prin G(B') = f-1(B') pentru orice B'ÎId(B). atunci f(I) este ideal stâng (drept. F(S)=f(S) pentru orice SÎIf(A) este un izomorfism de mulţimi ordonate.4. Atunci funcţia F:Idf(A)®Id(B). funcţia G este corect definită). b=f(b') cu a'. 169 . Dacă a. deducem că a'-b'.5. Cum a-b=f(a'-b') şi ab=f(a'·b') iar a'-b'. adică f-1(B') este subinel al lui A.6. B) un morfism surjectiv de inele.

+) este grup abelian rezultă imediat: asociativitatea adunării de pe A este dată de asociativitatea adunării de pe fiecare inel Ai.·) este inel. cum f este surjecţie. ∎ 170 . Propoziţia 3. deducem că Ker(f) este ideal bilateral al lui A.î. Demonstraţie.8. adică f-1 (I') este ideal stâng al lui A. bÎf-1(I'). (A.9.Dacă cÎB atunci. iar opusul elementului x=(xi)i∈I este -x=(-xi)i∈I . (ii). Reamintim că A={ (xi)i∈I : xi∈Ai pentru orice i∈I}. elementul neutru este 0=(ai)i∈I cu ai=0 pentru orice i∈I. există c'ÎA a. Dacă cÎA. Faptul că (A. probând astfel distributivitatea la stânga şi dreapta a înmulţirii faţă de adunarea de pe A. cum f(ca)=f(c)f(a)ÎI' deducem că caÎf-1(I'). +. c=f(c') şi astfel ca=f(c')f(a')=f(c'a') Îf(I) (căci c'a'ÎI). Dacă x=(xi) i∈I . f(b) ÎI' şi cum f(a)-f(b)=f(a-b)ÎI' deducem că a-bÎf-1(I'). Să presupunem de exemplu că I' este ideal stâng al lui B şi fie a. (adică Ker(f) ÎIdb(A)). z=(zi)i∈I sunt trei elemente din A. Asociativitatea înmulţirii de pe A este dată de asociativitatea înmulţirii de pe fiecare inel Ai (i∈I). Pentru două elemente x=(xi)i∈I şi y=(yi)i∈I din A definim atunci (x+y)z=((xi +yi) zi)i∈I =(xi zi +yizi)i∈I =(xizi)i∈I+(yizi)i∈I=xz+yz şi analog z(x+y)=zx+zy. adunarea şi înmulţirea lor prin: x+y=(xi+yi) i∈I şi x·y=(xi ·yi) i∈I . Analog în celelalte cazuri. În particular. Fie acum ( Ai )iÎI o familie de inele iar A = Õ Ai mulţimea iÎI subiacentă a produsului direct al mulţimilor subiacente ( Ai )iÎI (vezi §8 de la Capitolul 1). y=(yi)i∈I . Atunci f(a). Deci f(I) este ideal stâng al lui B. ■ Observaţia 3.

Dubletul (A. Propoziţia 3. Pentru a proba unicitatea Demonstraţie. adică f ‫(׳‬x)=(pi‫(׳‬x))i∈I=f(x). atunci şi inelul A este comutativ. pi∘f=pi‫ ׳‬pentru orice i∈I. atunci pi este morfism surjectiv de inele unitare). 1. pentru orice x∈A‫ ׳‬pi(f ‫(׳‬x))=pi‫(׳‬x). ∎ Definiţia 3. fie f ‫׳‬:A‫→׳‬A un alt morfism de inele a. Dacă inelele (Ai)i∈I sunt unitare atunci şi A este unitar şi proprietatea de universalitate este valabilă considerând în loc de morfisme de inele. (pi)i∈I) ce verifică proprietatea de universalitate din Propoziţia 3. de unde concluzia că f=f ‫׳‬. Dacă pentru orice i∈I inelul Ai este unitar evident f este morfism de inele (deoarece pentru orice i ∈I. Atunci.atunci şi inelul A este unitar (elementul neutru fiind 1=(bi)i∈I cu bi=1 pentru orice i∈I ). pi(( xj)j∈I)=xi. Dubletul (A. cu pi‫׳‬:A‫→׳‬Ai pentru orice i∈I există un Pentru fiecare i∈I considerăm funcţia pi : A→Ai dată de Observaţia 3. pi este morfism surjectiv de inele (iar dacă (Ai)i∈I sunt inele unitare. morfisme de inele (pi‫)׳‬i∈I . morfism de inele) şi pi∘f=pi‫ ׳‬pentru orice i∈I. Dacă pentru orice i∈I inelul Ai este comutativ. pi‫ ׳‬este lui f cu proprietatea din enunţ.î. poartă numele de produsul direct al familiei de inele (Ai)i∈I şi se notează prin Õ Ai (de multe ori iÎI 171 . Se verifică imediat că pentru fiecare i∈I. (pi poartă numele de proiecţia de indice i sau proiecţia lui A pe Ai ).11. Pentru x∈A‫ ׳‬definim f(x)=(pi‫(׳‬x))i∈I şi în mod pi∘f ‫=׳‬pi‫ ׳‬pentru orice i∈I.11. morfisme unitare de inele. 2.î.10. (pi)i∈I) verifică următoarea proprietate de universalitate: Pentru orice inel A‫ ׳‬şi orice familie de unic morfism de inele f :A‫→׳‬A a.12.

(-1. xx‫=׳‬x‫׳‬x=1 ⇔ xixi‫=׳‬xi‫׳‬xi=1 pentru orice i∈I ⇔ xi∈U(Ai) pentru orice i∈I ⇔ x∈ Õ U ( Ai ) iÎI deducem egalitatea din enunţ (ca egalitate de mulţimi!). de la Capitolul 2) pentru m. +) este grup abelian avem că I < (A. Observaţia 3.6.. Vom defini acum pe grupul factor A/I o nou ă operaţie algebrică : (x+I)(y+I)=xy+I. cum (A.13.. 1). Analog ca în cazul grupurilor (vezi Teorema de inele ℤm×ℤn ≈ℤmn..î. 2. Atunci din echivalenţele: x∈U(A) ⇔ există x‫(=׳‬xi‫)׳‬i∈I∈A a. prin Idb(A) am desemnat mulţimea idealelor bilaterale ale lui A.+) astfel că putem vorbi de A/I = {x+I| xÎA} şi de grupul abelian (A/I. 8. -1). (vezi §4 de la Capitolul 2). (1. (x+I)+(y+I)=(x+y)+I. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. (m. U(ℤ×ℤ )={(1. Fie x=(xi)i∈I∈A.. Demonstraţie.yÎA.14. n∈ℕ*. -1)}. n} convenim să notăm Õ Ai prin iÎI A1×A2. Pentru IÎIdb(A). . (-1. 172 . Dacă (Ai)i∈I este o familie de inele unitare şi A= Õ Ai . n)=1 avem izomorfismul §4.se omit morfismele structurale (pi)i∈I dacă nu este pericol de confuzie).×An. Propoziţia 3. yÎA (pe care convenim să o numim înmulţire). atunci U(A)= Õ U ( Ai ) (în partea dreaptă fiind produsul iÎI iÎI direct al mulţimilor U(Ai)i∈I). 1). pentru orice x. ∎ De exemplu.. Teoremele de izomorfism pentru inele Reamintim că pentru un inel A. +) unde pentru x. Dacă I={1.

Dacă A este (comutativ) atunci şi A/I este unitar (comutativ). ·) este inel. +. deducem că pI este morfism de inele unitare. y ˆ = y+I. y. x+I=x′+I şi y+I=y′+I. x′.Propoziţia 4.î. de unde deducem că Atunci x ˆ( y ˆz ˆy ˆ )z ˆ ) = (x ˆ . z ˆ = z+I. atunci x concluzia că şi A/I este comutativ. Scriind xy-x′y′=x(y-y′)+(x-x′)y′ deducem că xy-x′y′ÎI.+.2. deducem că Ker(pI)=I.■ Ù Ù Definiţia 4. ·) poartă numele de inel factor (spunem că am factorizat inelul A prin idealul bilateral I). ˆ( y ˆ+z ˆy ˆ+x ˆz ˆ şi ˆ )= x( y + z ) = xy + xz = xy + xz = x De asemenea. · ) este inel. elementul ˆ =1+I deoarece pentru orice element neutru pentru înmulţire fiind 1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù x+I∈ A/I avem (1+I)(x+I)=(x+I)(1+I)=x+I. Deoarece pentru xÎI. Să arătăm la început că înmulţirea pe A/I este corect definită şi în acest sens să considerăm x. unitar Demonstraţie. Dacă A este inel unitar. pI(x)=x+I pentru orice xÎA (care este morfism de grupuri aditive) este de fapt morfism de inele deoarece pentru x. de unde concluzia că (A/I. ·) este x semigrup. ˆ y ˆ = xy = yx = y ˆ x ˆ .yÎA avem pI(xy)=xy+I=(x+I)(y+I)=pI (x)pI (y). 173 Ù Ù . y′ÎA a. atunci şi A/I este unitar. (A/I.1. analog ( x Dacă inelul A este unitar. deci (A/I. Surjecţia canonică pI:A®A/I. de unde Dacă A este inel comutativ. ˆ =x+I. x ˆ+ y ˆ)z ˆ z ˆ z ˆ=x ˆ+y ˆ . adică xy+I=x′y′+I. +. xÎKer(pI) Û x+I=I Û xÎI. zÎI şi să notăm x ˆ( y ˆ z ˆ y ˆ)z ˆ )= x( yz ) iar ( x ˆ = (xy )z . atunci cum pI(1)=1+I= 1 iar 1 este elementul neutru al înmul ţirii din A/I. Să alegem acum x. Inelul (A/I. y. adică înmulţirea pe A/I este asociativă.

■ Corolar 4.4. Dacă A. Dacă avem un element (x+y)+I din (A′+I)/I cu xÎA′ şi yÎI. Dacă mai avem y∈A. Cum surjectivitatea lui j este evidentă. Pentru xÎA. b=z+t. A′ Í A un subinel iar IÎIdb(A). adică j este surjecţie.bÎA′+I.tÎI. yÎI} este subinel al lui A. atunci A/Ker(f) » A′. A′ÇIÎIdb(A′) şi avem următorul izomorfism de inele: A¢ / ( A¢ Ç I ) » ( A¢ + I ) / I . Demonstraţie. fÎHom(A. Să considerăm acum j:A′®(A′+I)/I. Dacă A. atunci cum (x+y)-x=yÎI deducem că (x+y)+I=x+I=j(x). IÎIdb(A′+I).5. Atunci A′+I={x+y| xÎA′. definim: j : A/Ker(f)®Im(f) prin j(x+Ker(f))=f(x). Corolar 4. atunci din şirul de echivalenţe x+Ker(f)=y+Ker(f) Û x-yÎKer(f) Ûf(x)=f(y) deducem că j este corect definită şi ca funcţie este injecţie. deducem că j este bijecţie.zÎA′ şi y. atunci Ker(f)ÎIdb(A) (conform Observaţei 3. ) şi A/Ker(f) » Im(f). A′ sunt două inele. x. rezultă că j este izomorfism de inele. a=x+y. yÎA avem : j [(x+Ker(f))+(y+Ker(f))]=f(x+y)=f(x)+f(y)=j[x+Ker(f)]+j [y+Ker(f)] şi j [(x+Ker(f))(y+Ker(f))] =j [xy+Ker(f)] = f(xy) = f(x)f(y) = = j [x+Ker(f)] j [y+Ker(f)] deducem că j este morfism de inele şi cum mai sus am probat că este şi bijecţie. 174 . Faptul că IÎIdb(A′+I) este evident.8. Fie A un inel.În continuare vom prezenta teoremele de izomorfism pentru inele. Vom începe ( ca şi în cazul grupurilor ) cu o teoremă importantă cunoscută sub numele de Teorema fundamentală de izomorfism pentru inele: Teorema 4. Deoarece pentru x. A′). de unde concluzia că A′+I este subinel al lui A. A′ sunt inele şi fÎHom(A. j(x)=x+I care este în mod evident morfism de inele. Demonstraţie Fie a. Atunci a-b=(x-z)+(y-t) ÎA′+I iar ab=(x+y)(z+t)=xz+(xt+yz+yt) ÎA′+I.A′) este un morfism surjectiv de inele.3.

Fie acum A ¾¾® j :A® (A/I)/(J/I).+. Fie A un inel. ·) este grup (iii) Înmulţirea este distributivă la stânga şi la dreapta faţă de adunare. ·) este corp dacă: (i) ( K. 7. n³2. Vom spune despre un inel unitar K că este corp dacă U(K)=K* (unde K*=K\{0}). (K. Corp. pentru orice xÎA′ Û xÎI.4. Subcorp.î. Astfel. {0} Ì I Ì K 175 Din cele stabilite în Capitolul 2 deducem că dacă nÎℕ.6. Conform Corolarului 4. 8. Echivalenţa JÎIdb(A) Û J/I ÎIdb (A/I) este pJ / I pI A/I ¾¾ ¾® (A/I)/(J/I) iar imediată. În acest caz avem izomorfismul canonic: A/J» (A/I) / (J/I) . 9) . Pe parcursul acestui capitol vom pune în eviden ţă mai multe exemple de corpuri (vezi §6. Subcorp prim. +. într-un corp K nu exist ă divizori ai lui zero nenuli după cum nu există nici ideale diferite de {0} şi K ( căci dacă prin absurd ar exista de exemplu un ideal I la stânga a. izomorfismul căutat rezultă acum din Corolarul 4.■ Corolar 4. atunci (ℤn. Demonstraţie. . Cum Kerj={aÎA|j(a)=0}={aÎA|pJ/I(a+I)=0}={aÎA|(a+I)+J/I=J/I}= ={aÎA| a+IÎJ/I}={aÎA| aÎJ}=J. În mod evident.·) este corp dacă şi numai dacă n este prim. avem izomorfismele de inele: A/Ker(j) » Im (j) Û A¢ / ( A¢ Ç I ) »( A¢ + I)/ I. IÎIdb(A) iar J un subinel al lui A ce include pe I. j=pJ/I◦pI. Caracteristica unui corp Definiţia 5. Morfisme de corpuri. Atunci JÎIdb(A) Û J/IÎIdb(A/I). În mod evident j este morfism surjectiv de inele (fiind compunerea morfismelor surjective canonice). ■ §5.1.4.Din şirul de echivalenţe: xÎKer(j) Û j(x)=0 Û x+I=I. pentru orice xÎA′ Û xÎA′ÇI deducem că A′ÇI=Ker(j)ÎIdb(A′). +) este grup (ii) (K*.

dacă aÎA*. de unde ℚ=F.■ Propoziţia 5. nÎF (deoarece n= 1 +2 . Definiţia 5. dacă un inel unitar A are doar idealele {0} şi A atunci A este corp. Într-adevăr. de unde b=c şi ab=ba=1. Ştim însă că subinelele şi idealele lui ℤp singurul subcorp al lui ℤp este ℤp. yÎk cu y¹0 Þ xy-1Îk. ·) trebuie să fie subgrupuri ale grupurilor (K.î. +) şi (k*.7). ·).3. Fie K un corp iar k Í K o submulţime nevidă a sa. În acest caz spunem despre K că este o extindere a lui k (vezi §6 . c∈A. ℚ Í F. deci Fie acum FÍℚ un subcorp. o submulţime nevidă k a lui K se zice subcorp al lui K dacă restricţiile operaţiilor de adunare şi înmulţire de pe K la k conferă lui k structură de corp. atunci ℤp şi ℚ nu au alte subcorpuri în afară de ele însele. adică I=K . atunci mn-1=m/nÎF (căci F este presupus subcorp al lui ℚ ).nÎF. adică a este inversabil şi astfel A devine corp. adică ab=ca=1. cu b. Demonstraţie.■ n¹0.. singurele sale ideale sunt {0} şi ℤp. coincid iar cum ℤp este corp. adică şi ℤ Í F. atunci considerând idealele aA şi Aa trebuie ca aA=Aa=A. Într-adevăr. adică 176 . Demonstraţie. Să observăm că elementele unitate din K şi k coincid. 0 . Fiind dat corpul K. Cum 1ÎF deducem că pentru orice nÎℕ. Echivalenţa celor două afirmaţii rezultă din faptul că (k. adică ℕÍF. Dacă avem m.absurd!).4. a¹0 şi cum K este corp am deduce că a-1a=1ÎI. +) şi respectiv (K*..2. Reciproc. nÎℤ. dacă FÍℤp este un subcorp al lui ℤp atunci F este subinel al lui ℤp.atunci am avea aÎI a. yÎk Þ x-yÎk (ii) oricare ar fi x. Propoziţia 5.4 + 1 ).Cum 0ÎF deducem că 1 4 3 n ori pentru orice nÎℕ.n= . Atunci k este subcorp al lui K dacă şi numai dacă : (i) oricare ar fi x. Dacă p ³2 este un număr prim.

7. cum x-yÎK*. f(xy)=f(x)f(y) pentru orice x. Un corp care nu are alte subcorpuri în afară de el însuşi se numeşte corp prim. Propoziţia 5.10. dacă vom considera x. yÎK a. Fie K'= I K i şi x.î. Atunci x.■ iÎI Definiţia 5. f(x)=f(y) şi presupunem prin absurd că x-y¹0. yÎK' . Deci. atunci n este un număr prim. În particular. adică K′ este subcorp al lui K. Orice morfism de corpuri f : K®K′ este ca funcţie o injecţie. K′ sunt două corpuri. deducem că f(0)=0. Analog ca în cazul inelelor (vezi Observaţia 1. Observaţia 5. adică x-y Î I K i =K'. f(-x) = -f(x) pentru orice x ÎK iar dacă xÎK*. Într-adevăr. 177 . numim morfism de corpuri orice morfism unitar de inele f:K®K′. y ÎK.î.8.6. Definiţia 5.În paragraful 1 am definit no ţinea de caracteristică a unui inel. iÎI Demonstraţie. f : K®K′ este morfism de corpuri dacă şi numai dacă f(1)=1 şi f(x+y)=f(x)+f(y). Dacă K este un corp iar (Ki)iÎI o familie nevidă de subcorpuri ale lui K.) se demonstrează că dacă car(k)=n. Dacă K. atunci xy-1ÎKi pentru orice iÎI şi cum Ki este subcorp al lui K deducem că xy-1Î I K i =K′. n·1k ¹0 atunci corpul k se zice de caracteristică 0 (scriem car(k)=0) iar dac ă n este cel mai mic număr natural nenul pentru care n·1k=0 atunci spunem că corpul k este de caracteristică n ( se scrie car(k)=n).5. iÎI Dacă y¹0. yÎKi pentru iÎI orice iÎI şi cum fiecare Ki este subcorp al lui K avem că x-yÎKi. Cum corpurile sunt în particular inele această definiţie rămâne valabilă şi pentru corpuri. dacă k este un corp iar pentru orice n Îℕ*. Mai înainte am văzut că ℚ este corp prim ca şi ℤp (cu p³2 prim) precum şi intersecţia tuturor subcorpurilor unui corp. atunci f(x-1) = (f (x))-1. atunci I K i este subcorp al lui K. Astfel. există zÎK* a.

Cum Im(f) este subinel al corpului P . Orice corp prim este izomorf sau cu corpul ℚ al numerelor raţionale sau cu un anumit corp ℤp cu p prim. deci x-y=0 Þx = y. Fie P un corp prim şi f : ℤ®P. y=(r·1P)(s·1P)-1 cu m.(x-y)z=1.î. Atunci Ker (f) este ideal al lui ℤ şi deci există nÎℕ a. Demonstraţie.3. În acest caz vom scrie K»K′. Deoarece P este corp prim avem că P =P şi se verifică imediat că g:ℚ®P. nÎℤ. care în mod evident este morfism unitar de inele. n. Avem acum două cazuri: considerăm P ={(m·1P)(n·1P)-1 | m. Conform Teoremei fundamentale de izomorfism pentru inele ( vezi Teorema 4. x= (m·1P)(n·1P)-1. f(n)=n·1P pentru orice nÎℤ. ℤ/Ker(f) » Im(f) Û ℤn »Im(f) . Ţinând cont de Observaţia 5.∎ Definiţia 5. Atunci x-y = (m·1P)(n·1P) –1 .1= (ms)·1P·[(nr)·1P]Î P . Ker (f)={0}. Ker (f)=nℤ.î. deducem că morfismul f : K®K′ este izomorfism de corpuri dacă şi numai dacă f este surjecţie. Atunci f este morfism injectiv de la ℤ la P şi să =(ms-nr)·1P [(ns)·1P]-1Î P iar dacă yÎ P * (adică rÎℤ*) atunci xy . Deducem imediat că : f(x-y)f(z)= f(1)=1 Û (f(x)-f(y))f(z)=1 Û 0·f(z)=1 Û 0=1-absurd. r. Se probează imediat că f este izomorfism de corpuri dacă şi numai dacă f este morfism bijectiv de corpuri. Propoziţia 5. g◦f=1K şi f◦g=1K′. g(m/n)=(m·1P)(n·1P)-1 pentru orice m/nÎℚ este izomorfism 2. sÎℤ iar n. de unde concluzia că P»ℚ. Atunci Ker(f)=nℤ cu nÎℕ*.) avem c ă deducem că Im(f) este domeniu de integritate deci şi ℤn va fi domeniu de integritate. sÎℤ*.(r·1P)(s·1P) – 1 1. Ker(f)¹{0}. Să verificăm că P este subcorp al lui P iar pentru aceasta fie x. Astfel Im (f) este subcorp al lui P şi cum P este prim avem că P=Im(f) şi deci ℤn »P. n¹0} Í P. y Î P .9. ■ 178 de copuri. deci corp.8. Un morfism de corpuri f:K®K′ se zice izomorfism de corpuri dacă există g:K′®K a.10.

Deducem imediat c ă dacă K este finit. 179 . k (iii).11. Atunci. Cum p este prim p | C p pentru orice 1£k£p-1 şi astfel dezvoltând după binomul lui Newton avem (x+y)p=xp+yp iar (x-y) p= =x p +(-1) p y p. Demonstraţie. atunci |K| = pt cu tÎℕ*. Din Propoziţia precedentă deducem că un corp K este de caracteristică zero dacă şi numai dacă subcorpul prim al caracteristică p (pÎℕ* fiind un număr prim) dacă şi lui K este izomorf cu corpul ℚ al numerelor raţionale şi este de numai dacă subcorpul prim al lui K este izomorf cu corpul ℤp.13. atunci cum p este prim (deci cu necesitate impar) deducem că (x-y) p = x p –y p iar dacă p=2. Conform unei celebre teoreme a lui Wedderburn orice corp finit este comutativ. Propoziţia 5. Dacă K este o extindere a lui k (adic ă k este subcorp al lui K) atunci k şi K au aceeaşi caracteristică. dacă există un morfism de corpuri f : k®K atunci k şi K au aceeaşi caracteristică. În particular. Dacă p>2. 1. jp(x)=xp este morfism de corpuri. Fie K un corp comutativ cu car(K)=p (p³2 număr prim). (i). Morfismul jp poartă numele de morfismul lui Frobenius. yÎK avem: (i) px=0 (ii) (xy)p=xpyp (iii) (x±y)p=xp±yp (semnele se corespund). În acest ultim caz corpul K poate fi privit ca un ℤp-spaţiu vectorial. Este evidentă deoarece xy=yx. cum 2y 2 = 0 avem (x-y)2=x2+y2=x2-y2.Observaţia 5. 2. Avem px=p(1Kx)=(p·1K)x=0·x=0 (ii).12. Din propoziţia precedentă deducem că funcţia jp:K®K. 3. pentru orice x. ■ Observaţia 5.

Pentru a proba tranzitivitatea rela ţiei ~ fie (a.î. există aÎA. adică relaţia ~ este şi tranzitivă. Fie S Í A un sistem multiplicativ format din nondivizori ai lui zero. sÎS a. 180 iS AS j . Inele de fracţii. (a′. s)~(a′. În acest sens pe produsul cartezian de mulţimi A´S definim relaţia (a. adică as′=a′s şi a′s′′=a′′s′. s′) şi (a′. Atunci există un inel unitar şi comutativ AS. pentru orice sÎSÞi(s)ÎU(B). Să construim la început inelul A S şi morfismul injectiv de inele unitare iS: A®AS. În mod evident. un morfism injectiv de inele unitare iS:A®AS a.s′) Û as′=a′s. s). Demonstraţie. s′)~(a′′. : 1) Pentru orice sÎS Þ iS(s)ÎU(AS) 2) Pentru orice aÎAS.î. diagrama A i B este comutativă (adică j◦iS=i).î.2. (a. relaţia ~ este reflexivă şi simetrică.1. atunci există un unic morfism de inele unitare j:AS®B a. s′). î. O submulţime nevidă S Í A se zice sistem multiplicativ dacă 1ÎS şi a. Construcţia corpului ℚ al numerelor raţionale În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un inel unitar comutativ.s′′)ÎA×S a. Teorema 6. (a′′.î.s)~(a′. Deducem imediat că as′s′′=a′ss′′ =(a′s′′)s= =(a′′s′)s Þ (as′′)s′ =(a′′s)s′ Þ as′′=a′′s (căci s′ nu este divizor al lui zero).§6. Definiţia 6. deci o echivalenţă pe A×S. bÎS Þ abÎS (adică înmulţirea de pe A conferă lui S structură de monoid). s′′). a=iS(a)[iS(s)]-1 3) Dacă mai există un inel unitar şi comutativ B şi un morfism injectiv de inele i:A®B a.

adunarea fracţiilor ts t ¢s ¢ s t s¢ t ¢ este corect definită ). s t s¢ t ¢ Să arătăm acum că (AS. +. + = = = + . deci at + bs a ¢t ¢ + b¢s ¢ a b a ¢ b¢ = Û + = + (altfel zis. Dacă s t s t st s t st b b¢ a a¢ şi = atunci as′=a′s şi bt′=b′t de unde deducem imediat că = ¢ s s t t¢ (at+bs)(t′s′)=as′tt′+bt′ss′=a′stt′+b′tss′=(a′t′+b′s′)ts. Deoarece pentru orice deducem că a a 0 a ×1 + s × 0 a 0 a ÎAS. Cum S nu conţine divizori ai lui s a b a b at + bs a b ab . Deci AS={ zero avem că 0ÏS. de s t u s tu s (tu ) stu æa bö c a æb c ö unde deducem că ç + ÷ + = + ç + ÷ . adică adunarea pe AS ès t ø u s èt uø este asociativă. . ·) este inel comutativ unitar. atunci s t u a b c at + bs c (at + bs)u + c( st ) atu + bsu + cst ( + )+ = + = = iar s t u st u ( st )u stu a b c a bu + ct a(tu ) + (bu + ct ) s atu + bus + cts +( + )= + = = .Clasa de echivalenţă a elementului (a. s s 1 s ×1 s 1 s 0 este elementul neutru pentru adunarea frac ţiilor. ÎAS definim + = şi × = . Dacă a b c . Cum şi (ab)(s′t′) = (a′b′)(st) deducem că a b a ¢ b¢ × = × deci şi înmulţirea fracţiilor este corect definită. Cum adunarea şi înmulţirea pe A sunt comutative deducem imediat că adunarea fracţiilor este comutativă. s)ÎA×S o vom nota prin a şi o vom numi fracţie iar mulţimea factor (A×S)/~ o vom nota prin s AS. 1 181 . ÎAS. Pentru a | aÎA şi sÎS}.

1 s Astfel = .a -a a . de unde concluzia că iS este morfism de inele unitare. · ) este un inel. a b c (ab)c a(bc) a b c = = ( × ) deducem că Deoarece ( × ) = s t u ( st )u s(tu ) s t u înmulţirea fracţiilor este asociativă . adică (AS. pentru înmulţirea fracţiilor. Să remarcăm faptul că dacă s at a atunci = . a 1 1 a a 1 Deoarece × = × = deducem că este elementul neutru s 1 1 s s 1 a ÎAS şi tÎS. deducem că şi înmulţirea fracţiilor este comutativă. de unde concluzia că o fracţie poate fi “simplificată” st s prin factori din S.a as . adică înmulţirea este distributivă s t u s u t u faţă de adunare. ·) este monoid comutativ. +. 1 s a b c at + bs c atc + bsc × = iar Deoarece ( + ) × = s t u st u stu a c b c ac bc actu + bcsu (atc + bsc )u atc + bsc × + × = + = = = s u t u su tu sutu ( stu )u stu Deoarece a b c a c b c deducem că ( + ) = × + × .bÎA. pentru orice sÎS. Am probat până acum faptul că (AS. Deoarece inelul A este comutativ. +) este grup abelian. 1 a b a+b atunci iS(a)+iS(b)= + = =iS(a+b). 1 182 . 1 1 1 a b ab iS(a)·iS(b)= × = = iS(ab) 1 1 1 1 iar iS(1)= = 1. probând astfel că ( AS.as 0 0 + = = 2 = deducem că –( )= 2 s s 1 s s s s adică orice fracţie are o opusă . Dacă a. a Definim iS:A®AS prin iS(a)= pentru orice aÎA.

atunci as′=a′s Þ s s¢ -1 -1 ⇒i(a)i(s′)=i(a′)i(s) Þ i(a)(i(s)) = i(a′)(i(s′)) . de unde concluzia că j este 1 morfism de inele unitare. Dacă mai avem un morfism de inele unitare k:AS®B a.■ 183 . k◦iS=i atunci pentru aÎAS. s a a¢ Dacă mai avem a′ÎA şi s′ÎS a. atunci j(iS(a))=j ( )=i(a)(i(1))-1 = i(a) adică j◦iS=i. cum iS(s)= =(k◦iS)(a)((k◦iS)(s))-1=i(a)(i(s))-1=j(a).î. a = = . adică iS este 1 1 s 1 iar s 1 s × = = 1 . fie B un inel cu proprietăţile a din enunţ şi a= ÎAS. a= cu s a 1 -1 aÎA şi sÎS scriind a= × = iS(a) (iS(s)) răspundem astfel la 1 s chestiunea 2) din enunţ. a=iS(a)(iS(s))-1. Astfel. Atunci s s¢ as ¢ + a ¢s aa ¢ a+b= şi ab= . a b = Þ a·1=b·1Þa=b.Dacă iS(a)=iS(b) Þ a= morfism injectiv de inele. adică j este corect a definită. Definim j(a)=i(a)(i(s))-1.î. deducem că 1 s s a iS(s)ÎU(AS) (probând astfel 1) din enunţ). conform cu 1) există aÎA şi sÎS a. de unde deducem că j=k. Dacă aÎA. Atunci k(a)=k(iS(a)(iS(s))-1)=k(iS(a))(k(iS(s)))-1= Dacă sÎS.î. astfel că: ss ¢ ss ¢ j(a+b)=i(as′+a′s)(i(ss′))-1=(i(a)i(s′)+i(a′)i(s))·[i(s)i(s′)]-1= =i(a)i(s′)(i(s))-1(i(s′))-1+i(a′)i(s)(i(s))-1(i(s′))-1=i(a)(i(s))-1+i(a′)(i(s′))-1= =j(a)+j(b) j(ab)=i(aa′)(i(ss′))-1=i(a)i(a′)(i(s))-1(i(s′))-1=(i(a)(i(s))-1)·(i(a′)(i(s′))-1)= 1 =j(a)j(b) şi j(1)= j ( ) = i(1) (i(1))-1=1. Pentru a soluţiona şi chestiunea 3). dacă aÎAS. 1 a a¢ Fie acum a= şi b = două elemente din AS.

atunci A S se numeşte inelul total de fracţii al lui A. Să presupunem că A este domeniu de integritate (adică este comutativ şi nu are divizori ai lui zero diferi ţi de a 0). +.1.î. Considerând S=A*=A\{0}. Construcţia corpului ℝ al numerelor reale Relaţiile de ordine de pe inelul ℤ şi corpul ℚ se înscriu într-un context mai general pe care îl vom prezenta în cele ce urmeaz ă şi care ne va fi de folos şi pentru ordinea naturală de pe mulţimea numerelor reale ℝ. · ). Inelul AS din Teorema 6. ·) se notează prin ℚ şi poartă numele de corpul numerelor raţionale. Definiţia 6.4. §7. Definiţia 7.2. poartă numele de inelul de fracţii al lui A relativ la sistemul multiplicativ S ( sau cu numitorii în S) şi se mai notează şi prin S-1A.Definiţia 6. adică AS deci = = 1 deducem că a s a as 1 a s este corp. Observaţia 6. Din × = =( )-1. s s s a a s as 1 ÎAS. atunci dacă ÎA*S deducem că aÎA*. numit corpul total de fracţii al domeniului de integritate A. În continuare. Corpul total de fracţii al inelului ( ℤ.5. Dacă S este mulţimea tuturor nondivizorilor lui zero. +. prin ordonare pe A înţelegem o submulţime nevidă P⊆A a. pornind de la corpul numerelor raţionale (ℚ.3. ·) vom construi corpul numerelor reale ( ℝ. +. : x=0 sau -x∈P Ord 1: Pentru orice x∈A avem în mod exclusiv x∈P sau 184 . Dacă A este un domeniu de integritate (adică un inel comutativ unitar fără divizori ai lui zero).

Fie acum Aʹ⊆A un subinel iar Pʹ=P∩Aʹ. P respectiv Dacă f:Aʹ→A este un morfism injectiv de inele. 185 . x∉P (adică -x∈P) se zice negativ . Analog deducem că dacă x este negativ iar y este pozitiv. pozitiv avem xx-1=1 Aʹ este ordonat de Pʹ ( Pʹ se va numi ordonarea indusă de P pe Aʹ) . Definim x<y (sau y >x ) prin y-x∈P.. IN3: Dacă x<y atunci x+z<y+z . Ţinând cont de Ord 2 deducem inductiv că pentru orice n∈ℕ*. atunci : IN1: Dacă x<y şi y<z.. Astfel x >0 înseamnă x∈P iar x<0 înseamnă că –x∈P (spunem atunci că x este negativ ). mulţimile elementelor pozitive din Aʹ şi A . Se verifică imediat că Mai general. z∈A. atunci x<z . y. y >0 şi x<y atunci y -1 < x –1. 1 4 3 de n ori Un element x∈A. Dacă x. IN2: Dacă x<y şi z >0. xy∈P. + 1 este pozitiv. y∈A. vom spune că f păstrează ordinea dacă pentru orice x∈Pʹ deducem că f(x)∈P (echivalent cu a zice c ă Pʹ⊆f -1(P)). atunci xy este negativ şi că pentru orice x≠0 din A.Ord 2: Dacă x. y∈P atunci x+y. 1 +4 12 + . Cum 1≠0 şi 1=12=(-1)2 deducem că 1∈P (adică 1 este pozitiv). cum pentru x≠0 deducem că şi x-1 este pozitiv. A două inele ordonate iar Pʹ. x2 este pozitiv. x >0. Fie acum x. Se verifică imediat că dacă x. atunci xy este pozitiv (căci –x. Dacă A este corp. IN4: Dacă A este corp. atunci xz<yz . x≠0. În acest caz vom spune că inelul A este ordonat de P iar P este mulţimea elementelor pozitive ale lui A. fie Aʹ. y∈A sunt negative. -y∈P iar (–x)(-y) =xy∈P). Să presupunem acum că A este ordonat de P.

Dacă a>0. atunci x∈PK. | x | este unicul element z∈A Să observăm că | x | 2=x2 şi | x | ≥0 pentru orice a. ℕ* este o ordonare pe ℤ.î. absurd b d Dacă PK={ (căci bc∈P şi ad∈P). b. Fie acum A un domeniu de integritate ordonat de P iar K corpul s ău total de fracţii. atunci . a ∈K| a. atunci PK defineşte o ordonare pe b a K. b>0 }. b. z2=a (căci conform Corolarului 4. dacă x ≥0 |x| = -x.-x∈PK căci scriind x= şi -x= . c. d∈A şi a.Dacă x. Pentru orice x ∈A.3. Dacă –a>0 atunci b -b -a -x= ∈PK . x= atunci putem presupune că b>0 b a -a (deoarece x= = ). b d a c cu a. dacă x∈K. Fie acum A un inel ordonat. y∈A definim x≤y prin x<y sau x=y. Demonstraţie x∈A.9. c. bd>0) bd bd Observaţia 7. ac ad + bc (iar ac. 186 . Lema 7. Pe de altă parte.2. Cum xy= deducem că PK satisface şi Ord 2 . Deci PK satisface Ord 1. b a c Nu putem avea simultan x. z≥0 şi z2=x2. x≠0.= deci –(ad)=bc. dacă x <0 ( |x| poartă numele de valoarea absolută sau modulul lui x ). d >0.î. bd >0) şi x+y= (iar ad+bc. Pentru x∈A definim : x. de la Capitolul 4. Într-adevăr. dacă a∈A şi a >0 atunci există cel mult două elemente z∈A a.

polinomul X2–a∈A[X] are cel mult două rădăcini în A). Dacă w2=a, z2=a şi cu aceasta lema este probată . ∎ atunci w≠0 şi (–w)2=w2=a, deci există cel mult un z∈A pozitiv a.î.

Definiţia 7.4. Pentru a ≥ 0, definim elementul

a ca fiind

acel element z ≥ 0 a.î. z2=a (evident, dacă un astfel de z există !). Se verifică acum uşor că dacă pentru a, b ≥0, a , b există, atunci
ab există şi ab = a × b .

Evident, pentru orice x∈A, | x |= x 2 . Lema 7.5. Dacă A este un inel ordonat, atunci VA1: Pentru orice x∈A, | x |≥0, iar | x |>0 dacă x≠0 VA2 : Pentru orice x, y∈A, | xy |=| x |·| y | VA3 : Pentru orice x, y ∈A, | x+y |≤| x | +| y |. Demonstraţie. Cum VA1 şi VA2 sunt imediate, să probăm pe VA3 : | x+y |2 =(x+y)2 =x2 +2xy+y2 ≤ | x |2 +2| xy | +| y |2= =| x | 2 +2| x|·|y |+| y | 2=( |x |+| y | )2 , de unde | x + y | ≤ | x | + | y | . ∎ Fie acum K un corp comutativ ordonat pentru care exist ă un morfism (injectiv) de corpuri f : ℚ→K (deci K va fi de caracteristică 0). Se arată imediat că dacă x∈ℤ, atunci
1 K + ... + 1 K , dacă x ≥0 14243
de x ori

f(x) =

( - 1 K ) + ... + (- 1 K ) , dacă x<0 14 4 4 2444 3
de - x ori

0 , dacă x=0

.

187

Mai mult, dacă x∈ℤ*, cum în ℚ avem x × = 1 deducem că 1K= f (1) = f ç x × ÷ = f (x ) × f ç ÷ , de unde f ç ÷ = f (x )-1 în K. Atunci
è æ 1ö xø æ1ö èxø æ1ö è xø

1 x

dacă x=

m æmö æ 1ö æ1ö ∈ℚ avem f (x ) = f ç ÷ = f ç m × ÷ = m × f ç ÷ = m × (n ×1 K )-1 . n ènø è nø ènø

Rezultă că f este unic determinat ; vom identifica atunci pe ℚ cu un subcorp al lui K (f se va numi scufundarea canonic ă a lui ℚ în K ). Dacă x=
m , n

y=

m¢ ∈ℚ n¢

(cu n, nʹ>0) şi x≤y, atunci

mnʹ-mʹn≤0, deci mʹn-mnʹ≥0, iar f(x)=m(n1K)-1, f(y)=mʹ(nʹ1K)-1. Din mʹn-mnʹ≥0 şi 1K≥0 deducem că (mʹn-mnʹ)1K ≥0 ⇔mʹ(n1K)-m(nʹ1K)≥0 ⇔mʹ(n1K)≥m(nʹ1K), de unde mʹ(nʹ1K)-1≥m(n 1K)-1⇔f(y) ≥f(x) . Obţinem astfel următorul rezultat : Teorema 7.6. Dacă K este un corp ordonat de

caracteristică 0, atunci scufundarea canonică a lui ℚ în K, f :ℚ→K,
æmö f ç ÷ = m × (n ×1 K )-1 , (cu n>0 ) păstrează ordinea. ènø

În continuare prin K vom desemna un corp comutativ ordonat de caracteristică 0 iar un element x∈ℤ îl vom identifica cu f(x)=x·1K . Definiţia 7.7. Un şir de elemente (xn)
n≥0

din K se zice şir

m, n∈ℕ, m, n≥nɛ să avem | xn –xm |<ɛ . Vom spune despre şirul (x n) orice n≥n ɛ să avem | xn – x |<ɛ.

Cauchy dacă pentru orice ɛ∈K, ɛ>0, există n ɛ∈ℕ a.î. pentru orice
n≥0

că este convergent la un

element x∈K, dacă pentru orice ɛ∈K, ɛ>0, există n ɛ∈ℕ a.î. pentru
188

Observaţia 7. 8. 1.Să presupunem că şirul (xn)n≥0 este convergent la două elemente x,y∈K. Atunci pentru ɛ∈K, ɛ>0 şi n∈ℕ* suficient de mare avem : | x-y | ≤| x-xn +xn-y | ≤ | x-xn | +| xn –y | ≤ 2ɛ iar cum ɛ este oarecare deducem că | x-y |=0 ( căci dacă | x-y |≠0, atunci | x-y | >0 şi am avea | x-y |< | x-y | , absurd !). Dacă (x n ) n≥0 este convergent la un element x ∈K, vom scrie x= lim x n .
n ®¥

2. Orice şir convergent este şir Cauchy. Definiţia 7.9. Corpul ordonat K în care orice şir Cauchy este convergent se zice complet . Definiţia 7.10. Corpul ordonat K se numeşte arhimedean dacă pentru orice x∈K, există n∈ℕ a.î. x ≤ n·1K . Teorema 7.11. Corpul ℚ al numerelor raţionale nu este complet . Demonstraţie. Într-adevăr, să considerăm şirul (xn)n≥0 de
4 + 3x n pentru orice n≥0. Prin 3 + 2xn

numere raţionale dat prin x0=1 şi x n +1 =

inducţie matematică relativă la n se probează că xn2<2, şi că (xn) n≥0 este crescător (căci x n +1 - x n =

2 2 - xn 2 4 + 3x n - xn = > 0 ) iar de aici că 3 + 2xn 3 + 2xn

(

)

el este şir Cauchy.
l= 4 + 3l , de unde l2=2, absurd căci l∉ℚ. Deci (xn) n≥0 nu are limită în 3 + 2l

Dacă acest şir ar avea limita l∈ℚ, atunci cu necesitate

ℚ, adică corpul ℚ nu este complet. ∎
189

înţelegem un element z∈K a.î. x≤z, pentru orice x∈S. Prin marginea superioar ă a lui S, notată prin sup(S) înţelegem cel mai mic majorant al lui S din K (evident dac ă acesta există ). Teorema 7.12. Fie K un corp arhimedean complet. Atunci orice submulţime nevidă S a lui K ce admite un majorant are margine superioară. Demonstraţie. Pentru n∈ℕ, fie Tn={y∈ℤ| nx ≤ y pentru orice x∈S }. Atunci Tn este mărginită de orice element de forma nx cu x∈S şi este nevidă deoarece dacă b este un majorant al lui S, atunci orice întreg y a.î. nb≤y este în Tn (deoarece K este arhimedean) . Fie yn cel mai mic element al lui T n. Atunci există xn∈S a.î. yn-1<nxn ≤yn , de unde Să notăm z n = Cauchy. Pentru
yn 1 y - < xn £ n . n n n yn n

Pentru K corp ordonat şi S⊆K, prin majorant al lui S în K

şi să demonstrăm că şirul (zn)n∈ℕ este fie m, n∈ℕ a.î.

yn ym £ atunci n m ym 1 yn y y y y 1 1 - < £ m căci în caz contrar, n £ m - , deci m este m m n m n m m m m

aceasta

majorant pentru S, ceea ce este absurd căci xm este mai mare. Atunci Cauchy. Fie w = lim z n şi să demonstrăm la început că w este un
n ®¥

|

yn ym n m

| ≤

1 de unde deducem că (zn) n

n∈ℕ

este

majorant pentru S. Să presupunem prin absurd că există x∈S a.î. w<x . Există atunci n∈ℕ a.î. | zn – w | ≤
x-w astfel că x-zn =x-w+w-zn ≥ x-w2 190

-| w-zn | ≥ x-w-

x-w x-w ³ > 0 deci x >zn contrazicând faptul că zn este 2 2

majorant al lui S. Să demonstrăm acum că w=sup S. Fie u<w; atunci există n∈ℕ suficient de mare a.î. | zn –xn |≤
1 w-u < . 4 4 w-u Putem alege n suficient de mare a.î. | z n – w |≤ căci 4

n ®¥

lim z n = w .

Astfel, xn–u =w-u+xn-zn+zn-w ≥ w-u-| xn –zn |-| zn-w | ≥ ≥ w-u w-u w-u w-u ³ > 0 , deci u<xn (adică u nu este majorant– 4 4 4

absurd !). ∎ În continuare vom prezenta construcţia corpului numerelor reale cu ajutorul şirurilor Cauchy de numere raţionale (definite mai înainte într-un context mai general). Definiţia 7.13. Un şir de numere raţionale γ=(cn ) n≥0 se zice
n ®¥

şir nul dacă pentru orice ɛ∈ℚ, ɛ>0, există n ɛ ∈ℕ a.î. pentru orice n≥n ɛ , | cn |≤ɛ (adică lim c n = 0 ). raţionale, definim suma şi produsul lor prin α+β=(an+bn) respectiv αβ=(anbn) n≥0 Dacă α=(an)n≥0 şi β=(bn)n≥0 sunt două şiruri de numere
n≥0

şi

Lema 7.14. Orice şir Cauchy α=(an )n≥0 de numere raţionale este mărginit. Demonstraţie. Există k∈ℕ a.î. pentru orice n ≥ k , | an –ak | ≤1,

de unde | an | ≤ |ak|+1. Alegând M=max ( | a0 |, . . ., |ak-1 |, | ak |+1) deducem că |an | ≤ M pentru orice n∈ℕ. ∎
191

. Propoziţia 7. M | xm –xn | ≤ | ym-yn | ≤ e 2M 2 nɛʹʹ∈ℕ a. adică şi αβ∈C(ℚ).15. 1. …). n ≥ nɛ. există nɛʹ. n ≥ nɛ =max (nɛʹ. …) şi Pentru ɛ∈ℚ+*. pentru m. ) şi alegând ɛ∈ℚ+*. pentru m. pentru m. +. n ≥ nɛʹʹ. Alegând 2 2 nɛ=max (nɛʹ. nɛʹʹ).î. 2 2 Pentru cazul produsului αβ vom ţine cont de Lema 7. · ) este inel unitar comutativ. nɛʹʹ). | xm-xn |. 0. Demonstraţie. 0=(0. Notând M=max (M 1.În cele ce urmează prin C(ℚ) vom nota mulţimea şirurilor Cauchy de numere raţionale. -α=(-xn )n ≥0 ∈C(ℚ) ca şi 0. există nɛʹ. +. ∎ În continuare. deducem că pentru orice m. n ≥ nɛʹʹ. pentru orice m. adică α+β ∈C(ℚ).14. 192 . n ≥ nɛʹ să e e | xm-xn |< şi pentru orice m. | ym-yn |< . ·) este inel comutativ şi În mod evident. avem unitar. 1∈C(ℚ). nɛʹʹ∈ℕ a. 1=(1.î. | xn | ≤ M1 şi | yn | ≤ M2 pentru orice n∈ℕ. M2∈ℚ+* a. astfel că | (xm+ym) – (xn+yn) |=| (xm-xn) + (ym-yn) | ≤ 2 e e ≤| xm-xn |+| ym-yn |< + = e . există M1. e | ym-yn |< . avem β=( yn ) n≥0. Conform acesteia. e 2M | xmym –xnyn |=|xm(ym-yn) + yn(xm-xn) | = | xm | | ym-yn | +| yn | | xm-xn | ≤ e e ≤ M· +M· =ɛ. (C(ℚ). 2M 2M Astfel. Fie α=( xn ) n≥0.î. Să demonstrăm la început că α+β şi αβ sunt din C(ℚ). n ≥ nɛʹ şi . vom nota prin Deducem acum imediat că (C(ℚ).

. | an | ≥ c. există p∈ℕ a. Atunci există c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a. N(ℚ) este ideal al inelului C(ℚ).î. 3 Cum α∈C(ℚ). | an | ≤ | an –am |+| am | ≤ + =ɛ. n≥p. astfel că αβ∈N(ℚ). Dacă prin absurd lema nu ar fi adevărată. pentru orice n ≥ n0 . Demonstraţie. Fie ni ≥ p . pentru orice m. | an bn |=| an | | bn | ≤ M· e M =ɛ.î.N(ℚ)={( xn ) n≥0 ∈C(ℚ) | lim xn =0} . Deoarece β=(bn)n≥0 ∈N(ℚ) pentru ɛ∈Q+*. atunci pentru orice m ≥p. atunci ∈C(ℚ) şi β=(bn) ∈N(ℚ). e | a ni |< pentru orice i ≥1. Fie acum α=(an ) n≥0 Analog ca în cazul sumei din propoziţia precedentă.17. . n®¥ Lema 7. atunci pentru ɛ∈ℚ+* există o infinitate de numere naturale n1<n2<. ∎ Lema 7.a ni |+ +| a ni 3 2e e 2e |≤ şi pentru orice m. adică N(ℚ) este ideal al inelului comutativ C(ℚ) . Fie α∈C(ℚ) a. α∉N(ℚ).î.î. există M∈Q+* a. 3 3 3 adică α∈N(ℚ). există nɛ∈ℕ a. α=(an)n≥0 . se demonstrează imediat că dacă α. Demonstraţie. absurd ! . e pentru orice n ≥ nɛ să avem | bn | ≤ . | am | ≤ | am . M Atunci pentru n ≥ nɛ . a. ∎ 193 . | an | ≤ M pentru orice n∈ℕ.î.16.î. β∈N(ℚ). α-β∈N(ℚ). n≥p să avem e |an –am|≤ .14. Conform n≥0 Lemei 7.

adică β∈C(ℚ).î.î. | an | ≥c>0 . Faptul că C(ℚ) / N(ℚ) este inel comutativ rezultă din aceea că C(ℚ) este inel comutativ iar N(ℚ) este ideal în Cum α∉N(ℚ). )∈C(ℚ) ). pentru orice m. (C(ℚ) / N(ℚ) . deci b=a () -1 . . 1. | an | ≥ɛ.Teorema 7. Fie acum α∈C(ℚ) a. +. an≠0. Atunci pentru orice m. În particular. de unde va rezulta că 1 1 £ . C(ℚ) (vezi §4).î. conform Lemei 7. am am × an c Cum αβ diferă de 1 numai într-un număr finit de termeni (eventual pentru n ≤ n0 ) deducem că αβ-1∈N(ℚ). pentru orice n ≥ n0 . unde 1 =1+N(ℚ) (reamintim că 1=(1. Fie β=(bn ) n≥0 cu bn= 1 dacă 0 ≤ n ≤ n0 an-1 dacă n ≥ n0 Să arătăm că β∈C(ℚ) şi că a × b = 1 . pentru orice n ≥ n0 . . Demonstraţie. · ) este corp comutativ. Vom demonstra că există b ∈C(ℚ)/N(ℚ) a. n ≥ p an | an –a m | ≤ ɛc2 . Putem alege deci c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.17. a × b = 1 .î. există ɛ∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.18.î. . adică a × b = 1 . c an să avem Pentru ɛ∈ℚ+* există p ≥ n0 a. deducem că pentru n ≥ n0 .an 1 1 e ×c2 = m £ 2 = e . ∎ 194 . adică C(ℚ) / N(ℚ) este corp . α∉N(ℚ) şi a =α +N(ℚ)∈C(ℚ) / N(ℚ). n ≥ p avem a .

Deoarece se probează imediat că funcţia iQ:ℚ→ℝ. c2∈ℚ+* şi n1. Să presupunem acum că an>0 pentru suficient de mulţi n şi am<0 pentru suficient de mulţi m.c Demonstraţie. b ∈P. n2∈ℕ a.î.. Pentru astfel de n şi m avem an–am≥2c>0 ceea ce contrazice faptul c ă α∈C(ℚ).î. Deci (2) sau (3) în sens disjunctiv trebuie s ă aibă loc . bn ≥c2 ..21. Fie acum α=(an ) n≥0 şi β=(bn ) n≥0 ∈C(ℚ) a. deducem că P satisface . n0∈ℕ şi c∈ℚ+* a.. una din condiţiile : (1) α∈N(ℚ) Pentru α=(an) n≥0 ∈C(ℚ) este verificată doar (3)Există c∈ℚ+* a.î. ∎ Fie P={ a | α∈C(ℚ) şi verifică (2) din Lema 7.+. Elementele din I=ℝ\ℚ se zic numere iraţionale. iQ(a) = (a. a. P este o ordonare pe ℝ. Conform Lemei 7.) pentru orice a ∈ℚ este morfism de corpuri (deci în particular funcţie injectivă) putem privi pe ℚ ca subcorp al lui ℝ. Mulţimea C(ℚ) / N(ℚ) se notează prin ℝ şi poartă numele de mulţimea numerelor reale. an ≥c1 şi pentru n≥n2.Definiţia 7. | an | ≥ c astfel că a n ≥ c dacă an > 0 şi an ≤ -c dacă an<0 .}⊆ℝ Lema 7.20.20. ·) poartă numele de corpul numerelor reale.20. a . Lema 7.20.î. Corpul ( ℝ.. Evident (2) şi (3) se exclud reciproc. pentru orice n ≥ n0 . Există c1. 195 (2) Există c∈ℚ+* a. pentru n suficient de mare să avem an ≥ c Să presupunem acum că α∉N(ℚ) . există Conform Lemei 7. Demonstraţie.î. Ord 1. pentru n≥n1 .19. pentru n suficient de mare să avem an ≤ .

Pentru n ≥ max (n1, n2 ), an+bn ≥ c1+c2 >0 şi anbn ≥c1c2 >0 astfel că α+β, αβ verifică (2) din Lema 7.20., adică a + b , a × b ∈P, deci P satisface şi Ord 2. Observaţia 7.22. 1. Din cele de mai sus deducem că dacă a , b ∈ℝ, α=(xn)n≥0, β=(yn)n≥0, atunci a £ b este echivalent cu aceea c ă b - a ∈P, adică

(b - a ) ∈P, deci cu existenţa lui n0∈ℕ şi c∈ℚ+* a.î. yn-xn ≥c pentru

orice n ≥n0 . Convenim să numim ordinea de mai înainte ordonarea naturală de pe ℝ. 2. Pentru a∈ℚ convenim să notăm pe iℚ(a) prin a , adică a = (a, a,....) . Teorema 7.23. Ordonarea naturală de pe ℝ (dată de P) este arhimedeană. Demonstraţie. Conform Definiţiei 7.10., pentru α=(an) n≥0∈C(ℚ) va trebui să demonstrăm că există mα∈ℕ a.î. a £ ma . Conform Lemei 7.14. există M∈ℚ+* a.î. an ≤ M pentru orice n∈ℕ. Alegând mα∈ℕ a.î. M≤mα deducem că an≤mα pentru orice n∈ℕ, adică a £ ma . ∎ Următorul rezultat este imediat. Lema 7.24. Dacă α=(an)n≥0∈C(ℚ) şi există c∈ℚ+* şi n0∈ℕ a.î. pentru orice n ≥n0, | an| ≤ c, atunci a £ c . Observaţie 7.25. ɛ>0, există ɛ1∈ℚ+* a.î. ɛ<ɛ1 astfel că în definiţia limitei unui şir din ℝ nu contează dacă ɛ este real sau raţional. Lema 7.26. Fie α=(an) n≥0 ∈C(ℚ). Atunci a = lim a n (adică
n® ¥

Conform Teoremei 7.23., fiind dat ɛ∈ℝ,

orice şir Cauchy de numere raţionale converge în ℝ).
196

Demonstraţie. Fie ɛ∈ℚ+*. Există n0∈ℕ a.î. pentru orice m, n ≥ n0, | am – an |≤ɛ. Atunci pentru m≥n0 avem | a - a m |= = a - a m £ e (căci α-am= (an – am)
n≥0

), adică a = lim a n . ∎
n®¥

Teorema 7.27. Corpul ℝ este complet . Demonstraţie. Fie (xn) n≥0 un şir Cauchy de numere reale. Conform Lemei 7.26., pentru orice n∈ℕ găsim an∈ℚ a.î. | xn - a n |<
1 ( în partea dreaptă este vorba de fapt de ( n ) -1 ! ) n
n≥0

Cum (xn )

exemplu ɛ∈ℚ) există n0∈ℕ a.î. pentru orice m, n ≥ n0 să avem e | xn –xm |≤ .
3

este Cauchy, deducem că fiind dat ɛ>0 (de

Fie n1∈ℕ, n1≥n0 a.î. avem

1 e £ . Atunci pentru orice m, n ≥ n1 n1 3

an - am = an - xn + xn - xm + xm - am £ an - xn + xn - xm + xm - am £ £

e
3

+

e
3

+

e
3

= e . Adică

(a )

n n ³0

este şir Cauchy de numere raţionale.
n ®¥

Conform Lemei 7.26. există x = lim a n în ℝ. Deoarece pentru n suficient de mare | xn -x| ≤ | xn - a n | + | a n -x | deducem că x = lim x n ,
n ®¥

A≠∅, A majorată. Atunci sup (A)=- inf (– A).

adică ℝ este complet. ∎ Definiţia 7.28. Un corp ordonat K se zice complet ordonat dacă orice parte nevidă minorată a sa are o margine inferioară. Observaţie 7.29. Fie K un corp complet ordonat şi A⊂K, –A este minorată, sup A există şi

Lema 7.30. Dacă x, y∈ℚ, atunci :
197

(i) x ≤y ⇔iℚ(x) ≤ iℚ (y) (ii) x<y ⇔iℚ (x)<iℚ(y) (iii) pentru orice α∈ℝ există x, y∈ℤ a.î. iQ (x) ≤ α ≤ iQ (y) . Demonstraţie. (i). Să presupunem că x≤y, adică y-x≥0. Cum iℚ(y)-iℚ(x)=iℚ(y-x) deducem că iℚ (y) ≥ iℚ (x) ⇔ iℚ (x) ≤ iℚ (y) . Reciproc, să presupunem că iQ (x) ≤ iQ (y), adică iQ (y-x) ≥ 0 ⇒ y-x∈P, deci pentru ɛ>0, y-x>ɛ>0 ⇒y≥x ⇔ x≤y . (ii). Rezultă din injectivitatea lui i Q . (iii). Fie α∈ℝ şi (xn) n≥0∈α . Atunci (xn) n≥0∈C(ℚ), deci pentru ɛ∈ℚ+* există nɛ∈ℕ a.î. | xn – x ne |<ɛ pentru orice n ≥ nɛ sau

x ne - ɛ<xn< x ne +ɛ pentru orice n ≥ nɛ .
Luând x, y∈ℤ a.î. x< x ne -ɛ şi x ne +ɛ<y deducem că xn–x>0 şi y – xn>0 pentru orice n ≥ nɛ deci ( xn ) n ≥0 – ( x, x, . . . .) =( xn – x ) n≥0 ∈P ( y,y, . . . .) – ( xn ) n≥0 =( y- xn ) n≥0 ∈P, adică iQ (x) ≤ α ≤ iQ (y) . Lema 7.31. Fie α, β∈ℝ şi (un ) n ≥0 , (vn ) n ≥0 ∈C(ℚ) a.î. iℚ (um) ≤ α ≤ β ≤ iℚ (vm ) pentru orice m ∈ℕ şi ( um ) m ≥0 –( vm ) m ≥0 ∈N(ℚ) . Atunci α=β . e Demonstraţie. Fie ɛ>0. Există m0∈ℕ a.î. | v m0 - u m0 |< . Fie
3

şi

acum (xn ) n≥0∈α şi (yn) n≥0∈β . Din condiţia (1) deducem că iℚ(um)≤α , deci pentru m=m0 avem (xn– u m0 )n≥0∈P prin urmare există nɛʹ∈ℕ a.î. xn– u m0 > e
3

pentru n≥nɛʹ.
198

Tot din (1) rezultă că β≤iQ(vm) deci pentru m=m0 avem ( v m0 -yn) n≥0∈P, adică există nɛʹʹ∈ℕ a.î. v m0 – yn > yn – xn < v m0 +
e
3 3 2e e 2e + ≤ + = e , prin 3 3 3 - u m0 +

e
3

, pentru orice n ≥ nɛʹʹ, de unde
2e ≤ 3

e

= v m0 - u m0 +

£ v m0 - u m0

urmare, yn –xn<ɛ pentru orice

n ≥max (nɛʹ, n ɛʹʹ). Dar α ≤ β. Atunci (yn–xn) n≥0∈P, deci există nɛʹʹʹ∈ℕ a.î. yn-xn >-ɛ, pentru orice n ≥ nɛ ʹʹʹ. α=β.∎ Atunci | xn – yn |<ɛ pentru orice n≥max (nɛʹ, nɛʹʹ, nɛʹʹʹ), de unde

Teorema 7.32. Corpul ( ℝ, ≤ ) este complet ordonat . Demonstraţie. Fie A⊂ℝ nevidă şi minorată iar A0 mulţimea

α∈A. Din Lema 7.31., (iii) rezultă existenţa unui z∈ℤ a.î. iℚ (z) ≤ β, adică iℚ (z)∈A0 . Fie x0=max{z∈ℤ | iQ (z)∈A0} ; atunci iℚ(x0)∈A0 şi
1

minoranţilor lui A. Cum A0 ≠∅, există β∈A0 a.î. β ≤ α pentru orice

iℚ(x0+1)∉A0. Presupunem că am obţinut un xk∈ℚ (k≥0) a.î. iℚ(xk )∈A0 şi i ℚ ( x k +
10 k

)∉A0
n 10 k +1

Notând nk=max{0≤n≤9 | iℚ(xk)+
x k +1 = x k + nk 10 k +1

∈A0} şi

se obţine, prin inducţie, un şir (xk ) k≥0∈ℚ a.î.
1

(1) iℚ (xk )∈A0 pentru orice k∈ℕ ; (2) iℚ ( x k + (3)
10 k

)∉A0 pentru orice k∈ℕ ;
nk 10 k +1

x k +1 = x k +

.

199

Din (3) şi din definiţia lui nk rezultă x k +1 = x k +

nk 10 k +1 1-

, de unde

pentru n >k obţinem xn –xk=xn–xn-1+xn-1–xn-2+...+xk+1–xk≤
£ 1 1 9 9 æ 9 9 + + ... + k +1 = k +1 ç1 + + ... + n - k -1 10 10 10 è 10 10 n 10 n -1 9 10 1 × = 10 k +1 9 10 k 1 9 ö 10 n - k < ÷ = k +1 × 1 ø 10 110

<

deci ( xn ) n≥0∈C(ℚ). Fie α= (x n )n³ 0 ∈ℝ şi să demonstrăm că α=inf A. Pentru aceasta vom demonstra că (∗) iℚ( xk ) ≤ α ≤ iℚ ( xk+
1 10 k

) pentru orice k∈ℕ.

Din (3) deducem că x0 ≤ x1 ≤. . . ≤ xk ≤. . ., deci ( xn-xk ) n≥0∈P pentru orice k∈ℕ, adică iℚ ( xk ) ≤ (x n )n³ 0 =α pentru orice k∈ℕ.
10 k 1 ö 1 ö æ æ ç x k + k ÷ - x n >0 pentru n >k, deci α ≤ iℚ ç x k + k ÷ pentru orice 10 ø 10 ø è è

Am demonstrat mai înainte c ă xn–xk< 1 , pentru n>k, adică

k∈ℕ. Am arătat astfel inegalităţile (∗). Să demonstrăm acum că α este minorant al lui A. Să presupunem că există γ∈A a.î. γ<α. Atunci
1 ö iℚ æ ç x k + k ÷ pentru orice k∈ℕ. è 10 ø

iℚ (xk) ≤ γ ≤ α ≤

Dar lim ç x k +
k ® ¥è

æ

1 ö - x k ÷ = lim k = 0, de unde ţinând cont de k ® ¥ 10 10 ø 1
k

Lema 7.31. deducem că γ=α, absurd, deci α∈A0 . Să arătăm acum că α este cel mai mare minorant al lui A. Presupunem că există β∈A0 a.î. α<β. Din (3) deducem că pentru fiecare k∈ℕ există α k∈A a.î. α k<iℚ ( x k +
1 10 k

). Cum β este minorant al lui A

200

şi α k∈A deducem că β≤α k de unde iℚ (xk ) ≤ α ≤ β ≤ iℚ( x k + unde deducem că α=β. neutru faţă de înmulţire este (1. Faptul că (ℂ. 0)=(1. -y )). y)(1. +. iar pentru (x. y) deducem că elementul Pentru a proba că (ℂ*. s)∈ℂ.1. y)=(x. t)]·(r. t)·(r. +) este grup abelian se probează Deoarece (x. y) (x ʹ. x =-1 are soluţie. Fie acum (x. · ) este grup. -(x. y)= Demonstraţie. xt+yz). (x. y). Deci α=infA. absurd!. 0) este echivalentă cu xxʹ-yyʹ=1 şi . xzs+xtr+yzr-yts) deducem că înmulţirea este asociativă. 2 Teorema 8. s)=(xzr-xts-yzs-ytr. y)+(z. s)] =[(x. Construcţia corpului ℂ al numerelor complexe Scopul acestui paragraf este de a identifica corpul ℝ al numerelor reale cu un subcorp al unui corp comutativ ℂ în care ecuaţia x2 =-1 are soluţie. y)[(z. t )=(xz-yt. Egalitatea (x. y) ∈ℂ. y)(z. y). fie (x. yʹ)=(1. În mod evident înmulţirea este comutativă. ∎ 1 10 k ) de §8 . (ℂ. y)·(z. t)∈ℂ definim : Pentru aceasta vom considera ℂ=ℝ×ℝ iar pentru (x. y+t) (x. imediat (elementul neutru este ( 0. (z. · ) este corp comutativ în care ecuaţia =(-x. t). y)∈ℂ* (adică x≠0 sau 201 y≠0). t)=(x+z. (r. 0). Cum (x. 0)(x. 0 ). (z.

∎ Cum pentru (x. Observaţia 8. iℝ(x)=(x. (x. 0) Deoarece pentru z=(x. În felul acesta ℝ poate fi privit ca subcorp al lui ℂ. Am construit astfel şirul de mulţimi ℕ⊆ℤ⊆ℚ⊆ℝ⊆ℂ. adică (ℂ. 0) pentru orice x∈ℝ.2. atunci x se zice partea reală a lui z iar yi partea imaginară a lui z ( y se numeşte coeficientul părţii imaginare ). Atunci 2 (i) z∈ℝ ⇔ z = z (ii) z = z . t). xt+xs+yz+yr) deducem c ă înmulţirea este distributivă faţă de adunare. - ö ÷. definim z = x . 0)+(y. (r. +. adică (x. t)+(x. s)]= Să notăm i=(0. ·) este corp comutativ. Cum i2=(0. z2∈ℂ. de unde xʹ= =ç ç æ 2 x x +y 2 2 şi yʹ= - y x + y2 2 . t)+(r. 0)(0. y). ·) corpul numerelor complexe. 0)=-(1. y)·(z. s)∈ℂ. 1)=(-1. deducem că ecuaţia x2=-1 are soluţie în ℂ. Dacă z=x+iy∈ℂ cu x. z × z = z 202 . Pentru z∈ℂ. Fie z. y)∈ℂ putem scrie z=(x.xyʹ+yxʹ=0. Elementele din ℂ\ℝ se zic pur imaginare. s)=(xz+xr-yt-ys. +. 1). z=x+iy. y)·[(z. ţinând cont de identificările anterioare deducem c ă z se poate scrie (formal) sub forma z=x+iy (cu i=(0. iar (ℂ. y) -1= x 2 èx +y . (z. Mulţimea ℂ poartă numele de mulţimea numerelor complexe. Propoziţia 8.iy (ce se va numi conjugatul lui z) şi z = x 2 + y 2 ( |z| poartă numele de modulul lui z ). x +y ÷ ø y 2 2 =(x. z1. y∈ℝ. Se probează imediat că iℝ:ℝ→ℂ. y)·(r.3. 1)(0. 1) iar i2=-1). este morfism de corpuri (deci funcţie injectivă). 1).

b ∈ℝ . ç (cu z2≠0) çz ÷ ÷= z è 2ø 2 æz ö z (iv) z = z . ( ) )( ) Egalitate avem dacă x1 x 2 = = l cu l ∈ℝ.b a÷ ø è ì ïæ a b ö corpul íç ç. z2≠0). adică z1 = l z 2 .4. operaţiile de adunare şi înmulţire fiind ø ï îè Asociind fiecărui număr complex z=a+ib cele obişnuite din M2 (ℝ).x 2 y1 )2 ³ 0 ceea ce este evident. z1 z 2 = z 1 z2 . Să probăm doar inegalitatea |z1+z2|≤|z1|+|z2| (celelalte probându-se imediat). æ a bö matricea ç ÷ se probează imediat că corpul (ℂ.+. z1 + z 2 £ z1 + z 2 . (ii). şi (iii). deci z∈ℝ. 203 . ∎ y1 y 2 Observaţia 8. (iv). deci z = a = z iar dacă z = z atunci b =-b adică b=0. y2∈ℝ şi astfel |z1+z2|≤|z1|+|z2|⇔ ( x1 + x 2 )2 + ( y1 + y 2 )2 £ 2 2 2 2 x1 + y1 + x2 + y2 ⇔ 2 2 2 2 2 2 2 2 x1 + x2 + 2 x1 x 2 + y1 + y2 + 2 y1 y 2 £ x1 + y1 + x2 + y2 + 2 2 2 2 + 2 x1 + y1 x2 + y2 ( )( 2 2 ⇔ (x1 x 2 + y1 y 2 )2 £ x12 + y12 x 2 + y2 Û (x1 y 2 . (i). x2.1 1 (iii) z1 ± z 2 = z1 ± z 2 . z1 z 2 = z1 z 2 . Fie z=a+ib.b a÷ ÷ a. sunt evidente. y1. z1 z1 = z2 z2 (cu Demonstraţie. Dacă z∈ℝ. Alegem z1=x1+iy1 şi z2=x2+iy2 cu x1. atunci b=0.·) este izomorf cu ç.

g ÷ è ø æ ag .î. ·) să considerăm mulţimea: æ a bö ç ÷ |a. +.bd ÷ ç 0 1÷ ç . Fie M= ç ç -b a ÷ ç -d g ÷ è ø è ø æ a -g b -d ö ÷ ÎH. æ a b ö æ g d ö ÷ şi N= ç ÷ două elemente Demonstraţie. +. Din M¹O2 deducem că D = aa + bb = a + b ¹ 0 .bb ÷ ø 2 2 204 .1. Propoziţia 9.§.bb ¢ ab ¢ + ba ¢ ö æ a b ö æ a¢b ¢ ö æ ÷ ÷ç ÷=ç MN= ç ç ÷ iar ç -b a ÷ ç -b ¢ a ¢÷ ç ¢ ¢ ¢ ¢ è øè ø è -(ab + ba ) aa .d ) a . mai avem de æ a b ö ÷ ¹O . +. din H.bd ad + bg ö 10ö æ 1 0ö ÷ ÎH şi I = æ ÷ ÎH. æ a¢b ¢ ö ÷ ÎH. (H. b ∈ℂ H = ç -b a ÷ è ø (unde reamintim că pentru a ÎC. Atunci M-N= ç ç -( b . ·) este corp. M= ç ç -b a ÷ 2 è ø a.∎ Corolarul 9. atunci există NÎH demonstrat faptul c ă dacă MÎH. ( H.b avem: Considerând N= ç ç -b ¢ a ¢÷ D è ø aa ¢ .9. Ţinând cont de Propoziţia 9. a reprezintă conjugatul lui a ). MN=NM=I2.2. Construcţia corpului H al quaternionilor În inelul (M2( ℂ).0 1 ÷ è ø è ø è ø concluzia că H este subinel (unitar ) al lui M2( ℂ ). de unde ç ÷=ç MN= ç 2 ç -ad + bg ag .1. Demonstraţie. unde a ¢ = (a / D) şi b ¢ = . ·) este subinel al lui M2( ℂ ).

i ÷ ø è øè ø è è ø è ø æ b0 0 ö æ 0 1ö æ b1 0 ö æ 0 i ö ÷ +ç ç ÷ç ÷ ç ÷ =a I +a I+b J+b K (dacă ţinem cont de ç 0 b0 ÷ ç . KI=-IK=J (de unde o primă concluzie ce se desprinde este că H este un corp necomutativ). astfel numărul real a se identifică cu quaternionul ç ç0 a÷ è ø æ ö æi 0 ö æ0 iö ÷ .1 0 ÷ ç 0 b1 ÷ ç i 0 ÷ 0 2 1 0 1 øè ø øè è ø è æa 0ö identificarea oricărui număr real a cu quaternionul ç ç0 a÷ ÷ ). sub forma h=a+bI+cJ+dK cu a. Corpul H poartă numele de corpul quaternionilor (elementele lui H se vor numi quaternioni).i÷ è ø è ø è ø verifică egalităţile: I2=J2=K2=-I2. JK=-KJ=I. è ø orice quaternion hÎH poate fi scris.a1i ÷ ç 0 a0 ÷ ç 0 a1 ÷ ç 0 .bb ¢ = a ç ÷ + b ç ÷ = = = =1 D D D èDø èDø ab ab æb ö æa ö ab ¢ + ba ¢ = -a ç ÷ + b ç ÷ = + = 0.D æa ö æ b ö aa + bb a + b aa ¢ . 205 2 2 . b.■ ç 0 1÷ è ø Definiţia 9. injectivă ).b a ÷ ç . Dacă a=a0+a1i şi b=b0+b1iÎℂ. D D èDø èDø æ1 0 ö de unde MN= ç ÷ =I2 şi analog NM=I2. c. J= ç 0 1÷ şi K= ç ÷ . dÎℝ (identificând pe aI2 cu a). IJ=-JI=K. Prin calcul se Să notăm I= ç çi 0 ÷ ç -1 0 ÷ ç0 .b0 + b1i a0 . adică M-1=N. putem scrie: æ a b ö æ a0 + a1i b0 + b1i ö æ a0 0 ö æ a1 0 ö æ i 0 ö ÷+ ç ÷=ç ÷+ç ÷ç ÷= ç ç . Astfel. în mod unic.3. æa 0ö ÷ pentru Dacă vom considera jℝ:ℝ®H definit prin jℝ(a)= ç ç0 a÷ è ø orice a∈ℝ se verifică imediat că jℝ este morfism de corpuri (deci func ţie æa 0ö ÷.

î. b ÎA a. ˆ = a + ℘. atunci A/℘ este ˆ=0 ˆ Ûa ˆ ˆ b nenul şi deci ℘¹A. atunci idealul nul (0) este prim. §10. adică A/℘ nu are divizori ai lui zero nenuli. Dacă A este un domeniu de integritate. a b Î℘. Dacă ℘ Ì A este ideal prim. Propoziţia 10.■ sau b 206 . Pentru inelul ℤ idealele prime sunt (0) şi pℤ cu p³2 număr dacă A/℘ este domeniu de integritate.Observaţia 9. Fie acum a ˆ=0 ˆ Û ab Î℘. Cum ℘ este prim deducem că a Î℘ Û a ˆ sau ˆ b ˆ =0 a ˆ=0 ˆ .4. b este comutativ şi unitar. b Î℘ Û b Demonstraţie. b.bÎA a. prim. Ideale maximale În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un inel unitar şi comutativ. Un ideal ℘ al lui A este prim dacă şi numai A/℘ este inel nenul şi cum A este comutativ şi unitar deducem că şi A/℘ ˆ = b + ℘ ÎA/℘ a. Exemple 1. atunci ab = 0 Ù ˆ Û a Î℘ ˆ =0 şi cum A/℘ nu are divizori nenuli ai lui zero deducem c ă a ˆ=0 ˆ Û b Î℘. deci Reciproc. Dacă a . Ideale prime. În corpul H ecuaţia x2+1=0 are o infinitate de soluţii şi anume toţi quaternionii h=aI+bJ+cK cu a.î. 2.1. atunci aÎ℘ sau bÎ℘.2. c Îℝ şi a2+b2+c2=1. Definiţia 10. dacă A/℘ este domeniu de integritate. atunci ℘¹A.î. Un ideal ℘ al lui A se zice prim dacă ℘ ¹A şi dacă avem a. abÎ ℘.

În orice corp K. adică I=pℤ sau I=ℤ.î. atunci pℤ¹ℤ şi deci p¹±1. A′ două inele unitare şi comutative iar f:A®A′ un morfism de inele unitare.Propoziţia 10. de unde nÎ{±1. adică f-1(℘′) este ideal prim în A. 2. bÎA a.4. deducem că a. dacă p³2 este număr prim.■ Definiţia 10. este ideal în A (evident f -1(℘′) ¹A. atunci pℤ¹ℤ şi dacă I=nℤ este un alt ideal al lui ℤ pentru care pℤÍ nℤ Íℤ. adică a′Îf(℘) sau b′Îf(℘). a. (ii).î. bÎA a. de unde concluzia că aÎf-1(℘′) sau f(℘) este ideal al lui A′ (propriu. Atunci: în A (i) Dacă ℘′ÌA′ este ideal prim în A′.î. Pentru idealul ℤ. Conform Propoziţiei 3. f-1( ℘′) este ideal prim (ii) Dacă în plus f este morfism surjectiv şi ℘ Ì A ideal prim. Reciproc.7. de unde concluzia că f(℘) este prim în A′. Exemple 1. Ker(f)Í ℘. b′ÎA′ a′b′Îf(℘) Þ f(a)f(b)Îf(℘) Þf(ab)Îf(℘)Þ f(ab)=f(c) cu cÎ℘ Þ ab-cÎKer(f)Í ℘ Þ ab-cÎ ℘ şi cÎ ℘ Þ abÎ ℘ .î. Dacă nÎℤ a. a′=f(a) şi b′=f(b) altfel că deducem că f(a)Î ℘′ sau f(b)Î ℘′. Deoarece ℘ este prim în A deducem că aÎ℘ sau bÎ ℘.î. Dacă a. Fie A. Atunci există a. (adică sunt de forma pℤ cu p³2 număr prim). (i).3. Demonstraţie. deducem că f-1(℘′) abÎf-1(℘′) atunci f (ab)Î℘′Û f(a)f(b)Î ℘′. atunci pℤ Í nℤ . ℳ Í I ÍA rezultă ℳ=I sau I=A). atunci n|p. Cum ℘′ este prim în A′ bÎf-1(℘′). Cum f este surjecţie. atunci f(℘) este ideal prim in A′.7. n|p. căci ℘′¹A′). idealele maximale coincid cu cele prime Într-adevăr. conform Propoziţiei 3. a′b′Îf(℘). deoarece ℘ ¹ A). dacă pℤ este ideal 207 maximal. Un ideal ℳ ÌA se zice maximal dacă ℳ ¹A şi ℳ este element maximal în laticea Id(A) (adic ă oricare ar fi IÎId(A) a. ±p}. idealul (0) este maximal .î. Fie acum a′.

5.2. Propoziţia 10. ˆ = a + ℳÎ(A/ℳ)*. Dacă ℳ este ideal maximal al lui A.6.absurd !. nu este în general adevărată.1 ÎI şi cum a ÎI rezultă 1ÎI. atunci f -1(ℳ′) este ideal maximal în A 208 . Deoarece pentru aÎA\ ℳ avem ℳ Íℳ+ +<a> iar ℳ este maximal deducem cu necesitate c ă ℳ + <a>=A. (i)Þ(ii). Reciproca Corolarului 10.î.6. Contraexemplul ne este oferit de inelul ℤ în care (0) este prim fără a fi însă maximal (căci (0) este cuprins în orice ideal al lui ℤ). (i) Dacă ℳ′ÌA′ este ideal maximal în A′. adică n = ±p sau n = ±1.Í ℤ şi cum pℤ este maximal rezultă nℤ=pℤ sau nℤ=ℤ. Atunci a ÎA\ ℳ (ii)Þ(iii).. atunci conform Propoziţiei 10.î. adică 1= x + b a Î cu x Îℳ şi b ÎA. Orice ideal maximal al lui A este prim . ˆ Î(A/ ℳ)* şi cum A/ ℳ este presupus corp deducem Atunci a ˆ =1 ˆ Û a b -1Î ℳ . Există deci a ÎI a. adică I=A .■ Corolar 10.7. A/ ℳ este corp (deci domeniu de integritate) şi atunci ℳ este prim conform Propoziţiei 10. Demonstraţie. Deducem ˆ a ˆ . Cum ℳÌI deducem că ˆ b existenţa unui b ÎA\ ℳ a. adică există IÎId(A) a. adică a ˆ =1 ˆ este inversabil. ℳ ¹ A. Propoziţia 10. adică p este prim. imediat că b (iii)Þ(i). deci A/ ℳ este corp.8. a Ï ℳ. I¹A şi ℳ Í I. Demonstraţie. Fie a şi deci ℳ +< a >=A. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) ℳ este ideal maximal (ii) Pentru orice aÎA\ ℳ avem ℳ +<a>=A (iii) A / ℳ este corp. Fie A. Să presupunem prin absurd că ℳ nu este maximal.∎ Observaţia 10.î. adică a Ïℳ. a ab .î. Fie ℳ Ì A un ideal maximal a.5. A′ două inele unitare şi comutative iar f:A®A′ un morfism surjectiv de inele unitare.

Cum IÎPI deducem că PI ¹ Æ. Exemplu. Atunci ℳ este ideal maximal al lui A ce conţine pe I. Í) este o mulţime inductiv ordonată. Demonstraţie.9. Atunci ℳ Í f-1(I) Í Í f-1(A′)=A şi cum ℳ este maximal în A deducem că ℳ = f-1(I) sau f-1(I)=A. Demonstraţie. (i).î.î. Atunci ℳ′Í f(I) şi cum ℳ′ este maximal în A ′ deducem că ℳ′=f (I) sau f (I)=A′.(ii) Dacă ℳ ÌA ideal maximal în A a.■ Teorema 10. ∎ Corolarul 10. Pentru inelul comutativ A următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A este local (ii) Dacă a.î. Se verifică imediat că (PI. Fie aÎA\U(A). Demonstraţie.■ Definiţia 10. Conform Lemei lui Zorn (vezi Corolarul 2 la Lema 5. adică f (ℳ) este ideal maximal în A′. În Teorema 10. Corpurile comutative sunt în particular inele locale. Fie I′ÎId(A′) a. I Í ℳ. există un ideal maximal ℳ a. ■ Corolarul 10.9. f -1(ℳ′) Í I ÍA. bÎA şi a+b=1 atunci a sau b este inversabil (iii) Mulţimea A\ U(A)ÎId(A). Ker(f) Í ℳ. Atunci I=<a>¹A şi conform Teoremei 10.12.15. Demonstraţie. Propoziţia 10. Un inel comutativ şi unitar ce are un singur ideal maximal se zice inel local. adică f-1(ℳ)=I sau I=f (A)=A′.11. de la Capitolul 1 ) PI are cel puţin un element maximal ℳ.î. Orice element neinversabil al lui A este conţinut într-un ideal maximal al lui A. de unde aÎ ℳ. Să considerăm mulţimea PI={JÎId(A)| I Í J şi J ¹A}. adică f-1 (ℳ) este ideal maximal în A. (ii).10. adică f-1(ℳ′)=I sau I=f-1(A′)=A. 209 .9. consider ăm I=(0). Orice inel A (comutativ şi unitar) are cel puţin un ideal maximal. f(ℳ) Í I ÍA′.13. atunci f(ℳ) este ideal maximal în A ′. Fie IÎId(A) a. (Krull) Orice ideal I ¹A al inelului A este conţinut într-un ideal maximal.

î a+b=1. Fie ℳ singurul ideal maximal al lui A şi a.yÎA\U(A) şi să presupunem prin absurd că x-yÎU(A). Se verifică imediat că mulţimea (I a . adică a Î ℳ. <a> Í ℳ . orice element al lui ℳ este neinversabil. (iii)Þ(i). adică A are un singur ideal maximal. adică x Î Ç ℘ = N . atunci există n Î ℕ*. deci N(A) Í N .15. Í ) este inductivă şi atunci conform lemei lui Zorn (Corolarul 2 la Lema 5. Să presupunem prin absurd că de exemplu a nu este inversabil. Un inel cu un număr finit de ideale maximale se zice semi-local. Atunci există zÎA a.î.î. Să presupunem că A\U(A)ÎId(A) şi fie ℳ un ideal maximal al lui A. de unde concluzia că x Î ℘. a. deci obligatoriu x-yÎA\U(A). Demonstraţie. Atunci <a>¹A şi conform Teoremei 10.9. Cum ℳ¹A avem că 1 Ï ℳ deci a+b Ï ℳ şi cu necesitate b Ï U(A). Deducem că zxÎU(A) sau -zyÎU(A) şi cum zÎU(A) deducem că xÎU(A) sau yÎU(A). Atunci ℳ=A\U(A). (ii)Þ(iii). am stabilit că mulţimea N(A) a elementelor nilpotente ale lui A formeaz ă un ideal ce poartă numele de nilradicalul lui A. 210 .absurd!. deci ℳ ÍA\U(A)ÍA. În cadrul Observaţiei 2. adică A\U(A)ÎId(A). Dacă x Î N ( A) . Fie x. vom proba egalitatea N(A) = N prin dublă incluziune.Demonstraţie.14. ∎ Observaţia 10. deci este inel local. Fie N intersecţia tuturor idealelor prime ale lui A. N(A) este egal cu intersecţia tuturor idealelor prime ale lui A. x n = 0 astfel că dacă ℘ este un ideal prim oarecare al lui A avem x n = 0 Î ℘. Propoziţia 10. bÎA a.9.15 de la Capitolul 1) în I a există un element maximal ℘ despre care vom arăta că este prim. Cum ℳ ¹A. z(x-y)=1 Û zx+(-zy)=1.( i)Þ(ii). a n Ï I (familia I a este nevidă deoarece din presupunerea x Ï N ( A) deducem că idealul nul 0 Î I a ). Dacă aÎA şi xÎA\U(A) atunci în mod evident axÎA\U(A). Fie a Ï N ( A) iar I a familia idealelor I ale lui A cu proprietatea că pentru orice n Î ℕ * . Cum 1ÎU(A) deducem că A\U(A)¹A..

Atunci <ℳ È {x} > = A.î. (i) Dacă ℘1. “ Ü ”.î..xy Î ℳ.. de unde egalitatea N(A)=N.î. Demonstraţie. Cum a Ï ℘ deducem că a Ï N.î. a m Î ℘ + x şi a n Î ℘ + y ..17. ℘n sunt ideale prime ale lui A şi I ∈Id(A) a.y Ï ℘. 1 . In sunt ideale ale lui A iar ℘ este ideal prim al lui A a. Să presupunem că x Ï J ( A) . Ii⊆℘ i =1 n i =1 n Dacă ℘= I I i atunci există 1≤i≤n a. “ Þ ”.î. deci 1 = a + xy cu a Î ℳ şi y Î A . atunci cum ℘ este inclus strict în idealele ℘ + x şi ℘ + y deducem că aceste ultime două ideale nu fac parte din I a . x Ï ℳ. Radicalul Jacobson al inelului A se defineşte ca fiind intersecţia J(A) a tuturor idealelor maximale ale lui A. atunci există i∈{1.xy Ï U ( A) .. ■ Propoziţia 10. ceea ce este absurd deoarece ℳ nu conţine unităţi ale lui A.. astfel că vom găsi m.î. .xy Î U ( A) pentru orice y Î A .. 1 . Conform Corolanului 10.18.. adică ℘ + xy Î I a .î.. Deducem imediat că a m + n Î ℘ + xy .xy = a Î ℳ. atunci există 1≤i≤n a. ■ Definiţia 10.. n Î ℕ * a. I⊆ U ℘i.. Cum x Î J ( A) Í ℳ deducem că xy Î ℳ adică 1 Î ℳ – absurd !. . deci xy Ï ℘. n} a. adică ℘ este prim. Vom demonstra prin inducţie matematică după n≥1 implicaţia I ⊈℘i (1≤i≤n) ⇒I⊈ 211 n U i =1 ℘i (care pentru n=1 este . 2. ℘=Ii. adică N Í N ( A) .î. x Î J ( A) Û 1 .î.10 există un ideal maximal ℳ al lui A a. I⊆℘i i =1 n (ii) Dacă I1. adică există un ideal maximal ℳ al lui A a. Fie x Î J ( A) şi să presupunem prin absurd că există y Î A a. I I i ⊆℘ . (i). Deducem că 1 . Avem următoarea caracterizare a lui J(A): Propoziţia 10.Dacă x.16.. Demonstraţie. I2.

xi0 ÏÃi0 . atunci prin radicalul lui I înţelegem mulţimea r(I)={x∈A | există n∈ℕ* N(A/I) Considerând pI:A→A/I morfismul surjectiv canonic şi nilradicalul r(I)∈Id(A) (conform Propoziţiei 3. 19.î. Atunci prim. I I i ⊆℘ şi totuşi Ii⊈℘ pentru orice1≤i≤n i =1 n Õ xi Î Õ I i i =1 i =1 n n n Í I I i (conform Observaţiei 2. Presupunem că adică există xi∈Ii a. atunci cum r(I)=pI-1(N(A/I)) deducem că Propoziţia 10. J∈Id(A).). xi∉℘. atunci xi0 Ï UÃi şi totul este clar.evidentă). xi∈I a. i =1 i =1 Dacă I I i =℘ atunci conform celor de mai înainte există i =1 n 1≤i≤n a.7. Cum ℘i este ideal prim deducem 1£ j £ n j ¹i că yi ∉℘i şi yi∈℘j pentru orice 1≤i. Să i =1 presupunem acum că xi∈℘i pentru orice 1≤i≤n. Cum ℘ este i =1 n n Õ xi ∉℘. Dacă I. atunci (i) I⊆r(I) iar dacă I⊆J ⇒ r(I)⊆r( J) (ii) r(r(I)) =r(I) 212 .absurd !. al lui A/I. Considerând elementul y= å yi deducem că y∈I şi y∉℘i pentru orice 1≤i≤n.). i≠j. de unde concluzia că I I i ⊈℘. xn∈I}. xi∉℘j pentru orice j≠i. Ii⊆℘. Cum ℘⊆Ii deducem că ℘=Ii.î.j≤n. ∎ Definiţia 10. i =1 i =1 n n (ii). Dacă I∈Id(A). 20.î. Dacă pentru un anumit i0 (1≤i0≤n). Fie n≥1 şi să presupunem implicaţia adevărată pentru n-1 şi n fie pentru fiecare 1≤i≤n. a.16. adică I⊈ UÃi .î. Pentru orice 1≤i≤n să considerăm elementul yi = Õ x j ∈I.

x r(r(I)+r(J))⊆ r(I+J). xn∈r(I). Ţinând cont de (i) deducem că I ⊆ r(I) şi J ⊆r(J). apoi Există atunci y∈r(I) şi z∈r(J). adică r(I∩J) ⊆ r(IJ). xn Î I ý ⊆I deci xm∈I. (iv).. Dacă x∈r(In) atunci există m∈ℕ a.) deducem că r(IJ)⊆r(I∩J) . (i ). zq∈J şi xn=y+z.16. Evidentă.. r(In) = I. Dacă x∈r(r(I)) atunci există n∈ℕ* a. Cum incluziunea I⊆r(In) este evidentă deducem că r(In)=I. Cum x2n=xnxn∈IJ deducem că x∈r(IJ). ì ü xm∈In= { I ... Deducem că xnpq=(y+z)pq dezvoltând cu ajutorul binomului lui Newton membrul drept putem găsi y‫∈ ׳‬I şi z‫∈׳‬J a. de unde egalitatea cerut ă.. deci x∈r(I+J).. Demonstraţie. deci r(I+J) ⊆ r( r(I) +r(J)). x n∈r(I)+r(J)... (y+z) npq pq Fie acum x∈r(I+J) ⊆ r(r(I) +r(J)) şi n∈ℕ* a. x n (v) r(I+J)=r( r(I)+ r(J)) (iv) r(I)=A ⇔ I=A (iii) r(IJ)= r(I∩J)= r(I)∩r(J) ( ) m ∈I ⇔ xmn∈I .x n x1 .. I+J ⊆ r(I) +r(J).î. ∎ 213 =(y‫׳‬+z‫∈)׳‬I+J . p. Fie n∈ℕ*. şi cum I este î finita þ n ori n prim deducem că x∈I ..î. xn∈ I∩J⇔ şi xn∈I şi xn∈J. (ii).. de unde egalitatea r(IJ)= =r(I∩J).(vi) Dacă I este prim atunci pentru orice n∈ℕ*. Egalitatea r(I∩J)=r(I)∩r(J) este evidentă. adică există m∈ℕ* a. adică r(I )⊆I . Cum IJ⊆ I∩J (conform Observaţiei 2. (iii).î.î. yp∈I . (v).î.î. Din I⊆r(I) ⇒ r(I) ⊆ r(r(I)). Obţinem astfel şi incluziunea =y‫׳‬+z‫ ׳‬şi astfel . Dacă x∈r(I∩J) atunci există n∈ℕ* a. deci x∈r(I). (vi). q∈ℕ* a. de unde şi incluziunea r(r(I)) ⊆ r(I) ceea ce ne asigură egalitatea de la (ii).î.Evident.I = í å x1 .

c2 . b∈A. b=ca.§ 11. …. adică a∣b. atunci a∣c1b1+…+cnbn pentru oricare elemente c1. Cum b∈Ab ⊆Aa deducem că b∈Aa deci există c∈A a. (i) . Propoziţia 11. b=ca. b=ac. Divizibilitatea în inele În cadrul acestui paragraf prin A vom desemna un domeniu de integritate (adică un inel unitar comutativ nenul f ără divizori ai lui zero nenuli). Dacă a∣b atunci există c∈A a. În mod evident. elementul b∈B (sau că b este un multiplu al lui a sau că a este divizor al lui b) dacă există c∈A a. a∣b ⇔ Ab⊆Aa (iii) Dacă a.î.î. Ea nu este însă în general o relaţie de ordine. deci pentru orice d∈A.1. Relaţia de divizibilitate de pe A are următoarele proprietăţi: (ii) Dacă a. db=d(ca)=(dc)a.î.13. a∼b ⇔există u∈U(A) a. Relaţia ∼ de pe A definită mai sus poartă numele de relaţia de asociere în divizibilitate ( dacă a∼b vom spune că a este asociat cu b în divizibilitate). Definiţia 11.⇒”. Demonstraţie. <a>={ab ∣ b∈A }≝aA ). Ţinând cont de cele stabilite la începutul § 5 de la Capitolul 1 contraexemplu imediat ne este oferit de inelul întregilor ℤ în care 1∣-1 şi deducem că relaţia a∼b ⇔ a∣b şi b∣a este o echivalenţă pe A compatibilă cu relaţia de divizibilitate. de unde incluziunea Ab⊆Aa.⇐”. însă 1≠-1. Reamintim că pentru a∈A prin <a> am notat idealul principal Rezultatul următor este imediat.2. a=ub ⇔ Aa=Ab (i) Dacă a. bi∈A. Dacă a nu divide b vom scrie a∤b. Un Vom spune că elementul a∈A divide -1∣1.. relaţia de divizibilitate de pe A este o relaţie de preordine. .cn∈A. 214 . ( 1≤i≤n ) şi a∣bi pentru orice 1≤i≤n..î.. generat de a (conform Observa ţiei 2. b∈A.

ţinând cont de regulile de calcul într-un inel. ….5. Corolarul 11. Din acest motiv vom nota cu (a. d∈A a. Evidentă. a=ub.m. d′∣a şi d′∣b atunci d′∣d. Dacă (a. obţinem imediat din Definiţia 11. atunci a∣b şi b∣a.d. b)=1 vom spune despre a şi b că sunt prime între ele.c la un număr finit de elemente a1.c (a. c). analog dc=1.î. Observaţia 11. b).m. b=ac şi a=db. deci există c. b. an ale lui A (n≥2) raţionând inductiv după n. a2).(ii).c) al elementelor a şi b dacă ândeplineşte următoarele condiţii: ii) Dacă mai avem d′∈A a.î. Atunci b=u-1a. de unde concluzia că c.m. 2. i) d∣a şi d∣b .m. Astfel. c))=((a. c∈A. că a∣b şi b∣a. Dacă a∈A atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) a∼1 (ii) a∈U(A) (iii) Aa=A Definiţia 11. Dacă a∼ b. Fie acum u∈U(A) a. b) sau c. b∈A. ∎ Echivalenţa a∼ b ⇔ Aa=Ab este imediată ţinând cont de (i).4.d.4. de unde concluzia (iii). Deoarece pentru oricare trei elemente a. probând astfel complet prima echivalenţă. 215 (iv) a∣b pentru orice b∈A. (a1. (b.m.m.î. Deducem imediat că a=a(cd) şi cum A este domeniu de integritate avem că cd=1. a3) = ((a1. d∈U(A) şi astfel o implicaţie de la prima echivalenţă este probată. Se deduce imediat că d1 şi d2 verifică condiţiile i) şi ii) din definiţia de mai înainte dacă şi numai dacă d1 ∼ d2. deducem că putem extinde noţiunea de c. a2.3. b) orice element din A ce este cel mai mare divizor comun al elementelor a şi b (adică nu vom face nici o distincţie între elementele asociate în divizibilitate). a3). 1. 3. că (a. Fie a. a2.d. un element d∈A se zice cel mai mare divizor comun (prescurtat c.

b′)=1 (iv) (ac. dacă în A suma oricăror două ideale principale este ideal principal. deducem că d′∣d. atunci în A oricare două elemente au un c. b)=d cu a. Alegem d′=(a′. b)c (v) Dacă aA+bA=dA. atunci d=(a. dd′c=d. Propoziţia 11.m. adică d=(a. bc)=(a. b) obţinem că dd′∣d. (iv). b). Fie d=(a.m. atunci cum d=(a. b) putem scrie a=da′ şi b=db′ (cu a′. b′)=1. Cum d=(a.c. b′) şi deducem imediat că dd′∣a şi dd′∣b iar c∈A în cazul c=0 sau d=0 totul rezultând din (ii)). (iii) Dacă (a. de unde deducem că dc∣d′. ceea ce ne arată că (a′. dca′=dcd′′a′′ şi dcb′=dcd′′b′′. b′)=1 (conform cu (iii)). cum d=ax+by cu x. bA ⊆dA. adică d∣a şi d∣b. b′ ∈A) astfel că ac=(dc)a′ şi bc=(dc)b′.d. (i) şi (ii) sunt evidente. Obţinem imediat că ac=dcd′′a′′ şi bc=dcd′′b′′ sau b′′∈A). a2 a3).6. a3 . b).m. Atunci: (i) (a. Cum d′=(ac.m. b)=a ⇔a∣b (ii) (a. adică dcd′′=d′ (cu d′′∈A). Deoarece d∈A* iar A este domeniu de integritate deducem c ă d′c=1 adică d′∣1 (deci d′∼1). (iii).d. b) şi d′ =(ac. b=db′ .î. atunci d′′∣1 adică d′∼dc ceea ce trebuia probat. d′∣a şi d′∣b. adică există c∈A a. Dacă mai avem d′∈A a. y∈A. a2. ∎ (v). Deoarece (a′. 0)=a (a′.d. a4) ş.a4)= ((a1. Presupunem că în A pentru oricare două elemente există un c. bc) (evident putem presupune că d.(a1. b∈A* şi a=da′. Cum dc≠ 0 atunci a′=d′′a′′ şi b′=d′′b′′ ceea ce implică d′′∣a′ şi d′′∣b′.m.a. bc) deducem că ac=d′a′′ şi bc=d′b′′ (cu a′′.î. Din aA+bA=dA deducem că aA.c al lor. Demonstraţie. În particular. 216 .

a2.m.m. Din (a.m. Observaţia 11. a4] ş.. deducem că (ac. b] (iii) Intersecţia oricăror două ideale principale ale lui A este un ideal principal.6.9. [a1.m.m.8. m=um′) .a4] = [[a1. b)=a∧b iar [a. Ca şi în cazul celui mai mare divizor comun se deduce imediat că dacă m şi m′ verifică condiţiile i) şi ii) din Definiţia 11.î.m. adică a∣c. b)=1. (iv).m.m. atunci m ∼ m′ (adică există u∈U(A) a. bc)=(a. Presupunem că în inelul A pentru oricare două elemente a şi b există (a.m. [b. a∣m′ şi b∣m′. Deoarece pentru oricare trei elemente a. obţinem imediat că [a. b) (ii) Pentru oricare două elemente a. ∎ Definiţia 11. Dacă vom considera A împreună cu relaţia de divizibilitate (a. an ale lui A (n≥2) raţionând inductiv după n. un element m∈A se zice cel mai mic multiplu comun al elementelor a şi b (vom scrie prescurtat că m=c.c ne este oferită de: Teorema 11. b) sau m=[a.î. b)=1 şi Propoziţia 11.m.Corolar 11.8. Astfel. .î. b). b. b] dacă ândeplineşte următoarele condiţii: i) a∣m şi b∣m ii) Dacă mai avem m′∈A a.c (a.c la un număr finit de elemente a1. a3] [ a1. 1. Dacă a. Dacă a. c∈A.c şi c. 217 . atunci faţă de această ordine Legătura între c. a2 a3].7. c]]=[[a. atunci a∣c. b∈A. c ∈A a.∣’’ (care este o preordine pe A). a2]. a3 .d. atunci m∣m′. b)c=c. 3.10.m. b]. b]=a∨b. deducem că putem extinde noţiunea de c. b.. a2.d. c].a. b∈A există [a. 2. Pentru domeniul de integritate A următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Pentru oricare două elemente a.m. a3] = [[a1. b∈A există (a. a∣bc şi (a. …. Demonstraţie. a2.

b]. m=aa′=bb′ cu a′. atunci Corolar 11. b′a′′) şi deci b′∣a′′. b]=ab. adică Aa∩Ab=Am. Alegând m′=d′a′′b′′=ab′′=ba′′ avem că a∣m′ şi b∣m′. Dacă m=[a. Atunci există a′′. deducem imediat că da′a′′=db′b′′ şi cum d≠0 rezultă că a′a′′=b′b′′ . Fie acum d′∈A a. rezultă că a′′=(a′a′′. b′a′′)=(b′b′′.10. atunci pentru oricare dou ă elemente a. m′=aa′′=bb′′.11. dacă a=0 sau b=0. deci d∣a şi d∣b. atunci din Propoziţia 11. b′∈A. atunci Am⊆Aa şi Am⊆Ab. b]=0.î. 218 . b′)=1. adică ab=md cu d∈A şi să b′′∈A. obţinem că ab=d′mc sau md=d′mc şi astfel d=d′c . Să demonstrăm că dacă alegem ab m= =ab′=a′b.Demonstraţie. ∎ (iii)⇒(ii). (ii)⇒(i). b∈A. atunci a∣m′ şi b∣m′. Cum ab=aa′ d=bb′d obţinem imediat că b=a′d şi a=b′d. adică a=d′a′′ şi b=d′b′′ cu a′′. b). adică m′=mc cu c∈A şi astfel d′m′=d′mc. Fie a. atunci [a. Cum (a′. Avem în mod evident c ă a∣m şi b∣m d şi fie m′∈A a. b]. b]. adică m′∈Am. adică d′=d. Dacă este verificată una din condiţiile echivalente ale Teoremei 11. adică a′′=b′a1. astfel că putem presupune a≠0 şi b≠0. b∈A avem egalitatea (a. Atunci demonstrăm că d=(a. Dacă m′∈Aa∩Ab. Se arată imediat că dacă Aa∩Ab=Am. b)[a. de unde concluzia că m=[a. astfel că m′=aa′′=ab′a1=ma1. b]. atunci a=da′ şi b=db′ cu (a′. b]. b). Dacă d=(a.2. Cum Am⊆Aa∩Ab.î. deci deducem că m∣m′. b′′∈A a. atunci m=[a. de unde şi incluziunea Aa∩Ab⊆Am. m=[a. d′∣a şi d′∣b. de unde d′m′=d′2 a′′b′′=(d′a′′)(d′b′′)=ab. deci m∣m′. b′)=1. a∣m′ şi b∣m′. Cum a∣ab şi b∣ab. deci m∣m′. (ii)⇒(iii). deducem că m∣ab.î. (i)⇒(ii). Putem presupune că a≠0 şi b≠0 şi fie m=[a.

că este : i) prim dacă având a, b∈A a.î. p∣ab ⇒ p∣a sau p∣b

Definiţia 11.12. Vom spune despre un element p∈A* \ U(A)

ii) ireductibil dacă p nu are divizori proprii (adică din p=ab cu a, b∈A deducem că unul dintre elementele a sau b este din U(A) iar celălalt este asociat în divizibilitate cu p). Deducem imediat că dacă p este prim (ireductibil), atunci oricare alt element asociat cu p în divizibilitate este prim (ireductibil). Propoziţia 11.13. Orice element prim este ireductibil. Demonstraţie. Fie p∈A un element prim iar pentru a proba că p

este ireductibil fie a, b∈A a.î. p=ab. Deducem imediat că p∣a sau p∣b. ce împreună cu p=ab implică p=pub, de unde 1=ub, adică b∈U(A), deci Dacă p∣a, cum a∣p deducem că p∼a, deci există u∈U(A) a.î. a=pu ceea

p este ireductibil. ∎

Observaţia 11.14. Există domenii de integritate în care anumite elemente ireductibile nu sunt prime. Într-adevăr, în inelul ℤ[i 5 ]={a+ib 5 ∣ a, b∈ℤ} elementul 3 este ireductibil f ără a fi însă prim. Pentru a proba acest lucru vom considera funcţia φ: ℤ[i 5 ]→ℕ, φ (a+ib 5 )=a2+5b2. Prin calcul direct se probează că dacă z, z′ ∈ℤ[i 5 ] φ(zz′)=φ(z)φ(z′) iar z∈U(ℤ[i 5 ])⇔ φ(z)=1⇔ z=±1. Să arătăm că 3 este element ireductibil în inelul ℤ [i 5 ] iar pentru aceasta să presupunem că 3=z1z2 unde zj=aj+ibj 5 , cu aj, bj∈ℤ, j=1, 2. obţinem că Din φ(3)=φ(z1z2)=φ(z1) φ(z2)

2 2 9= a12 + 5b12 a2 + 5b2 , adică a12 + 5b12 ∈{1, 3, 9}.

(

)(

)

219

Egalitatea a12 + 5b12 =9

a12 + 5b12 =1,

implică a12 + 5b12 =3

a1=±1

şi

b1=0,

adică

z1∈U(ℤ[i 5 ]). Egalitatea

este imposibilă iar egalitatea

implică φ(z2)=1, adică z2 este inversabil în ℤ[i 5 ].

Să arătăm acum că 3 nu este element prim în ℤ[i 5 ]. Într-adevăr, dacă 3 ar fi prim, atunci cum 3∣6= 1 + i 5 1 - i 5 am deduce că 3∣ 1 + i 5 sau 3∣ 1 - i 5 , adică 1 + i 5 = 3 a + ib 5 sau 1 - i 5 = 3 a¢ + ib¢ 5 cu a, a′, b, b′ ∈ℤ . Obţinem 3a=1 sau 3a′=1 –absurd!.∎

(

(

)(

)

)

(

)

CAPITOLUL 4 : INELE DE POLINOAME
§1. Inelul polinoamelor într-o nedeterminat ă
În cele ce urmează prin A vom desemna un inel unitar şi comutativ. Prin Aℕ vom nota mulţimea funcţiilor f:ℕ ® A. Pentru uşurinţa scrierii vom reprezenta o funcţie f:ℕ ® A în felul următor : f=(a0, a1, ...,an,...) unde pentru orice iÎℕ, ai=f(i)ÎA ( f se mai numeşte şi şir de elemente din A). În mod evident, dacă mai avem g:ℕ ® A , g=(b0, b1, ..., bn ,...), atunci f=g dacă şi numai dacă ai=bi , pentru orice iÎℕ. Pentru f, gÎAℕ , f=(a0, a1, ..., an, ...) şi g=(b0, b1, ..., bn, ...) definim f+g, fg ÎAℕ prin (f+g)(i)=f(i)+g(i) şi (fg)(i)= å f (k ) g (i - k )
k =0 i

pentru orice iÎℕ. Altfel zis, f+g=(a0+b0, a1+b1, ..., an+bn, ...) şi fg=(c0, c1, ..., cn, ...) unde ci= å a kbi-k pentru orice iÎℕ. Astfel, c0=a0b0, c1=a0b1+a1b0, ...,
k =0 i

cn=a0bn+a1bn-1+...+an-1b1+anb0, …

220

Propoziţia 1.1. (Aℕ, +,·) este inel unitar comutativ. Demonstraţie. Faptul că (Aℕ, +) este grup comutativ este

imediat: asociativitatea şi comutativitatea adun ării de pe Aℕ rezultă din asociativitatea şi comutativitatea adun ării de pe A, elementul neutru este şirul nul 0=(0, 0, ..., 0, ...) (ce are toate componentele egale cu zero), iar pentru f = (a0, a1, ..., an, ...)ÎAℕ opusul său -f = (-a0, -a1, ..., -an, ...) . -f este dat de

Comutativitatea înmul ţirii de pe Aℕ rezultă din comutativitatea înmulţirii de pe A. Pentru a proba asociativitatea înmulţirii de pe Aℕ, fie f = (a0, a1, ..., an, ...), g = (b0, b1, ..., bn, ...), h = (c0, c1, ..., cn, ...) trei elemente oarecare din Aℕ şi să probăm că (fg)h=f(gh). Într-adevăr, pentru nÎℕ avem :
n i =0

((fg)h)(n)= å ( fg )(i )h(n - i ) = å ( å f ( j ) g (i - j ))h(n - i )
i =0 j =0

n

i

=

j + k +t =n

å f ( j ) g (k )h(t )

şi analog (f(gh))(n)=

j + k +t =n

å f ( j ) g (k )h(t ) ,

de unde

((fg)h)(n)=(f(gh))(n), adic ă (fg)h=f(gh). Dacă notăm 1=(1, 0, ..., 0, ...)ÎAℕ , atunci pentru orice fÎAℕ avem f·1=1·f=f , de unde concluzia că 1 este elementul neutru pentru înmulţirea de pe Aℕ. Deoarece înmulţirea de pe A este distributivă faţă de adunarea de pe A deducem imediat că dacă f, g, h ÎAℕ şi nÎℕ, atunci (f(g+h))(n)=f(n)(g(n)+h(n))=f(n)g(n)+f(n)h(n)=(fg)(n)+(fh)(n)= =(fg+fh)(n), adic ă f(g+h)=fg+fh, altfel zis înmul ţirea de pe Aℕ este distributivă faţă de adunarea de pe Aℕ şi cu aceasta propoziţia este demonstrată. ∎ Observaţia 1.2. 1. Dacă vom considera iA : A ® Aℕ, iA(a)=(a, 0, 0,...,0,...) pentru orice aÎA, atunci iA este morfism injectiv de inele unitare, astfel că putem identifica orice element aÎA cu elementul (a, 0,..., 0, ...) din Aℕ şi astfel putem privi pe A ca subinel unitar al inelului Aℕ.
221

2. Dacă X = (0, 1, 0, ..., 0, ...) ÎAℕ , atunci pentru orice nÎℕ avem Xn = ( 0,...,0 ,1, 0, ...), astfel că dacă f=(a0, a1, ..., an, ...)ÎAℕ,

1 2 3
nori

atunci folosind adunarea şi înmulţirea definite pe Aℕ ca şi identificările stabilite în prima parte a acestei observaţii avem: f= (a0, a1, ..., an, ...) = (a0, 0, ...) + (0, a1, 0, ...) + ... = (a0, 0, ...) + +(a1, 0, ...) (0, 1, 0,...) + (a2, 0, ...) (0, 0, 1, 0, ...) +...+ (an, 0, ...) ( 0,0,...,0 , 1, 0, ...) +... =(a0, 0, ...) + (a1, 0, ...) X + (a2, 0, ...) X2+...+

123
nori

+(an, 0, ...) Xn+...= a0+a1X+...+anXn+... Obţinem astfel scrierea obişnuită a unei serii formale. Această observaţie ne permite să dăm următoarea definiţie : Definiţia 1.3. Inelul (Aℕ, +, ·) se numeşte inelul seriilor formale în nedeterminata X cu coeficienţi din A şi se notează prin A[[X]]. Un element f din A[[X]] se va scrie condensat sub forma f= å ai X i (aceasta fiind doar o notaţie, fără sens de adunare).
i ³0

Definiţia

1.4.

O serie formală f = å ai X i ÎA[[X]] cu
i ³0

proprietatea că { iÎℕ½ai ¹ 0} este finită se numeşte polinom cu coeficienţi în A. Vom nota prin A[X] mulţimea polinoamelor cu coeficienţi în A. Polinoamele de forma aX n cu a∈A* se zic monoame. Astfel, dacă f= å ai X i ÎA[X], atunci există nÎℕ a.î. ai=0
i ³0

pentru orice iÎℕ, i ³ n+1; în acest caz vom scrie f=a 0+a1X+...+anXn sau f= å ai X i .
i =0 n

În cazul polinomului nul, ai=0 pentru orice iÎℕ; dacă nu este pericol de confuzie convenim să notăm prin 0 polinomul nul.

222

Observaţia 1.5. Fie f= å ai X i , g= å bi X i două polinoame din
i =0 i =0

n

m

A[X]. Cum în particular f şi g sunt funcţii de la ℕ la A deducem că f=g dacă şi numai dacă m=n şi ai=bi pentru orice 0 £ i £ n. În particular, f=0 dacă şi numai dacă ai=0 pentru orice 0 £ i £ n şi f ¹ 0 dacă şi numai dacă există 0 £ i £ n a.î. ai ¹ 0. Definiţia 1.6. Pentru polinomul nul 0ÎA[X] definim gradul său ca fiind -¥ iar pentru fÎA[X], f ¹ 0 definim gradul lui f ca fiind grad(f)=max{i½ai ¹ 0}. Astfel, dacă f ¹ 0 şi grad(f)=n ³ 1, atunci f se poate scrie sub forma f=a0+a1X+...+anXn şi an ¹ 0. În acest caz, an se zice coeficientul dominant al lui f; dacă an=1, f se mai zice monic. Dacă grad(f)=0, atunci f=a cu aÎA; spunem în acest caz că f este polinom constant. Propoziţia 1.7. A[X] este subinel al inelului A[[X]]. Demonstraţie. Fie f=a0+a1X+...+anXn şi g=b0+b1X+...+bmXm două polinoame din A[X] de grade n şi respectiv m. Dacă de exemplu atunci f-g=(a0-b0)+(a1-b1)X+...+(an-bn)Xn+(-bn+1)Xn+1+...+ n £ m, +(-bm)Xm ÎA[X] iar fg=a0b0+(a0b1+a1b0)X+...+anbmXn+m ÎA[X]. De asemenea, polinomul constant 1ÎA[X]. ∎ Definiţia 1.8. Inelul A[X] poartă numele de inelul polinoamelor în nedeterminata X cu coeficienţi în inelul A sau mai pe scurt, inelul polinoamelor într-o nedeterminată. Propoziţia 1.9. Dacă f, gÎA[X], atunci: (i) grad (f+g) £ max{grad(f), grad(g)} (ii) grad (fg) £ grad(f) + grad(g). Demonstraţie. Dacă f=g=0 totul este clar. De asemenea, dacă de exemplu f=0 şi g ¹ 0 (ţinând cont de convenţiile de calcul cu ± ¥).
223

). . Dacă A nu este domeniu de integritate.. atunci pentru orice f. Dacă an şi bm nu sunt divizori ai lui zero în A.. Cum f1=a0+a1X+.9..Dacă f≠0 şi g≠0 inegalităţile de la (i) şi (ii) rezultă imediat din felul în care se efectuează f+g şi fg (vezi demonstraţia Propoziţiei 1..... pe fi strictă....î. af=0.+anXn şi g=b0+b1X+... Atunci: (i) fÎU(A[X]) Û a0ÎU(A) iar a1...9... cum n+m fg=a0b0+(a0b1+a1b0)X+. atunci inegalitatea (ii) de la Propozi ţia 1. ïa n -1bm + a n bm -1 = 0 ï ï îa n bm = 0 Din prima egalitate din (*) deducem că a0ÎU(A).+an-1Xn-1 224 . Într-adevăr. anÎN(A) (reamintim că prin N(A) am notat mulţimea elementelor nilpotente din A) (ii) f este divizor al lui zero în A[X] Û există aÎA* a. Astfel... f=g= 2 2 ˆ X =0 şi astfel grad(fg)=-¥ <1..î. de unde anm+1=0 (căci b0ÎU(A))..11. de la Capitolul 3) că f1=f-anXn ÎU(A[X]).. ∎ Observaţia 1. gÎA[X].+anbmX deducem că anbm ¹ 0 şi astfel grad(fg)=grad(f)+grad(g). dac ă A este domeniu de integritate.+bmXm ÎA[X] a.. Înmulţind ambii membrii ai penultimei egalit ăţi din (*) cu an şi ţinând cont de ultima egalitate deducem că an2bm-1=0..... (i). când fg= 4 Propoziţia 1... dacă A=ℤ4. fg=1 Û ìa0 b0 = 1 ï ïa0 b1 + a1b0 = 0 ï ïa0 b2 + a1b1 + a 2 b0 = 0 (*) í ï... poate ˆ X. Atunci anXn ÎN(A[X]) şi cum fÎU(A[X]) deducem (ţinând cont de Observaţia 2. Dacă fÎU(A[X]).+bmXm două polinoame din A[X] de grade n şi respectiv m (adică an ¹ 0 şi bm ¹ 0)... adică anÎN(A).. Fie f=a0+a1X+.7. Fie f=ao+a1X+.. 1. atunci există g=b0+b1X+.....+anXn ÎA[X].10. grad(fg)=grad(f)+grad(g).. Inductiv deducem că anm+1b0=0.. "Þ".. Demonstraţie.. atunci grad(f)=grad(g)=1....

atunci f=0.+anXn) deducem că fÎU(A[X]) (conform Observaţiei 2. 225 .... adică anb0=anb1=...9. Raţionând acum inductiv deducem că an-2. anÎN(A). f∈U(A[X]) dacă şi numai dacă f=a0.. (ii) A[X] este domeniu de integritate.+anXn ÎU(A[X]) Û a1=a2=. (ii).î. 0 £ j £ m.. există b∈A* a. Să presupunem că f este divizor al lui zero în A[X] şi fie g=b0+b1X+. ..9.î. Cum b∈A* iar A este domeniu de integritate deducem că ai=0 pentru orice 0≤i≤n.. anÎN(A[X]) şi cum N(A[X]) este ideal în A[X] (conform Observaţiei 2. bj ¹ 0.. Demonstraţie.. ∎ Corolar 1. Cum a0ÎU(A[X]) iar f=a0+(a1X+. Atunci anbm=0 şi cum g1=ang=anb0+anb1+. Să arătăm că dacă f∈A[X] este divizor al lui 0 în A[X].. "Ü". N(A)={0}. iA(a)=a pentru orice aÎA este morfism injectiv de inele unitare (numit morfismul canonic de scufundare al lui A în A[X]).. a1 ÎN(A). bf=0 ⇔ bai=0.=an=0 iar a0ÎU(A) (altfel zis. Cum bjai=0 pentru orice 0 £ i £ n deducem că bjf=0. de la Capitolul 3) deducem că a1X. pentru orice 0≤i≤n.+bmXm ÎA[X] un polinom nenul de grad minim pentru care fg=0. . a2. adică f=0.= anbm-1=0.+anXn ÎA[X] şi conform Propoziţiei 1.. Alegem f=a0+a1X+. (ii). a2X2.+anXnÎN(A[X]). Cum g ¹ 0 există 0 £ j £ m a. cu a0ÎU(A)).. anXn ÎN(A[X]) deci şi a1X+a2X2+. (ii). ∎ Aplicaţia iA:A®A[X]. Inductiv se arată că an-kg=0 pentru 0 £ k £ n şi deci aibj=0 pentru orice 0 £ i £ n.. datorită minimalităţii lui m deducem că g1=0. .11. "Ü".+anbm-1Xm-1 are gradul £ m-1<m şi g1f=0.. a2. Rezultă imediat din Propoziţia 1. Dacă A este domeniu de integritate atunci (i) f=a0+a1X+..... (i) deoarece în cazul în care A este domeniu de integritate....deducem că an-1ÎN(A).. de la Capitolul 3).. Evidentă.11. Atunci a1. Să presupunem că a0ÎU(A) (deci a0ÎU(A[X])) şi a1.12. "Þ".(i).

În continuare vom prezenta o proprietate important ă a inelului de polinoame A[X]. comutativ B. f ′(X)=b iar diagrama: iA A f A[X] f′ B este comutativă (adică f ′ o iA=f). B).. atunci f ′ este morfismul i k =0 că f′(P+Q)= å f (ai + bi )b i = å ( f (ai ) + f (bi ))b i = i =0 i =0 n n = å f (ai )b i + å f (bi )b i =f ′(P)+f ′(Q) iar f ′(PQ)= å f (c i )b i .k (0 £ i £ m+n) astfel i =1 i =0 n m+n f ′(P)=f(a0)+f(a1)b+. există un unic morfism de inele unitare f ′ÎHom(A[X].+bnXn cu bm+1=. B) a. i =0 i =0 i =0 n n m+ n 226 . atunci scriind şi pe Q sub forma Q=b0+b1X+. PQ= å c i X i cu ci= å ak bi .. Teorema 1. Fie P=a0+a1X+... numită proprietatea de universalitate a inelelor de polinoame într-o nedeterminată... Demonstraţie. Avem f′(1)=f(1)=1.+anXnÎA[X] şi să arătăm că dacă definim de inele căutat.î. orice element bÎB şi orice morfism de inele f ÎHom(A.+f(an)bn.. Pentru orice inel unitar. iar dacă mai avem Q=b0+b1X+.13.. avem P+Q= å (a i + bi ) X i .=bn=0..+bmXmÎA[X] cu m £ n..

adică f ′ o iA=f. atunci (f ′ o iA)(a)=f ′(iA(a))=f ′(a). 1. Observaţia 1.. ~ ~ 3. deci f = g . B) a. Inelul polinoamelor în mai multe nedeterminate În paragraful precedent am construit inelul polinoamelor într-o nedeterminată. ∎ Definiţia 1. atunci ~ ~ f :A®A...î.+anXn)=f′′(a0)+f′′(a1)f′′(X)+. Atunci.. pe când f ¹ g.Cum i ci= å ak bi .. Se probează imediat că dacă f.15. g ÎA[X].+f(an)bn=f ′(P).+anXnÎA[X]. §2.+anXnÎA[X] avem f′′(P)=f′′(a0+a1X+.. Vom spune despre o funcţie g:A ® A ~ că este polinomială dacă există fÎA[X] a. Dacă f..î.+f′′(an)(f(X))n = =f(a0)+f(a1)b+.. g ÎA[X] şi f=g (ca polinoame).. ~ ~ (ca funcţii). g= 1 ˆ +X2. Reciproca primei observaţii nu este adevărată pentru orice inel A.k k =0 i pentru orice m+n i 0 £ i £ m+n avem i f(ci)= å f (a k ) f (bi . adică f ′ÎHom(A[X]. pentru P=a0+a1X+. Dacă aÎA. f (a)=a0+a1a+. f (1 )= g (1 )= 0 . B). Să presupunem acum că mai avem f′′ÎHom(A[X]. f= 1 ~ ˆ ~ ˆ ˆ ~ ˆ ~ ˆ ˆ ~ ~ f ( 0 )= g ( 0 )=1 . În cadrul acestui paragraf vom construi inductiv inelul 227 . adică f′′=f ′. Dacă f=a0+a1X+. atunci în mod evident f = g 2. atunci Într-adevăr..14.k ) k =0 astfel că f ′(PQ)= i =0 k = 0 å ( å f (a k ) f (bi . f′′(X)=b şi f′′ o iA=f. ˆ +X.+anan pentru orice aÎA poartă numele de funcţia polinomială ataşată lui f.. atunci f ± g = f ± g şi ~~ fg = f g .k ) )b = =f ′(P)f ′(Q). considerând A=ℤ2 . g= f ..

X2] este inelul polinoamelor în nedeterminata X2 cu coeficienţi din inelul A[X1] şi în general A[X1.. Reamintim că prin A am desemnat un inel unitar comutativ.a... ...... o dată construit A[X1] avem A[X1.i n =0).....i n ÎA se numesc coeficienţii 228 .. i2.. plecând de la inelul seriilor formale A[[X1]] se construieşte inductiv inelul A[[X1.. . Xn] este inelul polinoamelor în nedeterminata Xn cu coeficienţi din inelul A[X1.+ft n Xt n cu fiÎA[X1..3... Xn]]= =A[[X1.. .+in).m. Xn]] al seriilor formale cu coeficienţi din A prin A[[X1.d. ... X2.t n i1 ... Xn-1] pentru 0 £ i £ tn... Făcând inducţie matematică după n se arată imediat că scrierea lui f sub forma (*) este unică (echivalent cu a ar ăta că f = 0 dacă şi numai dacă toţi coeficienţii ai 1 i 2 .. ..+in (convenim să scriem grad(aX1i 1 ..Xni n cu aÎA* iar i1...Xni n )= = i1+. .. f1. Un polinom de forma aX1i 1 ..... X2]=A[X1][X2]. deducem că f se scrie ca o sumă finită de forma (*) f = lui f).. A[X1. . X2... . X2. ş. . .2... Xn-1]] [[Xn]].in X 1i1 ..... . Observaţia 2. Xn] se scrie în mod unic ca sumă finită de monoame nenule din A[X1. Xn-1][Xn].. Astfel. .. X2. Dacă fÎA[X1. .... notat prin A[X1. X n in (în care ai 1 . Xn (n ³ 2) cu coeficienţi în inelul A. Inelul polinoamelor în nedeterminatele X 1... .... Xn]=A[X1. . . .... Xn-1][Xn]. Xn-1]. Analog.. Scriind la rândul lor pe f0... inÎℕ se numeşte monom iar prin gradul său înţelegem numărul natural i1+i2+.... atunci f=f0+f1Xn+... ft n ca polinoame în Xn-1 cu coeficienţi în A[X1. . Xn-2]. Astfel. Definiţia 2.. Xn]. A[X1.t 2 ...1...polinoamelor într-un număr finit de nedeterminate punând apoi în evidenţă principalele proprietăţi ale unor astfel de polinoame.. Xn] se defineşte inductiv astfel: A[X1] este inelul polinoamelor în nedeterminata X1 cu coeficienţi din A.. Xn]=A[X1.. X2...... un polinom fÎA[X1. t1 .in =0 å ai1i2 . Definiţia 2....

Gradul lui f se defineşte astfel: .... atunci grad(f)=max{2.... X2. Astfel. bÎA*. jn) (în ordonarea lexicografică de pe ℕn !).. . Xn]. în ℤ[X1. X n in .¥ .. ... 1+2. .. Mai precis.ik=jk şi ik+1<jk+1. Acest termen se numeşte termenul principal al polinomului f (convenim să-l notăm prin tp(f)). i1=i2..in =0 å ai1... X3]. dacă f =2X12-3X1X22+4X1X2X3Îℤ[X1.. De exemplu. dacă f=0 grad(f ) = maximul gradelor termenilor s ăi. X1 £ X1X2X3.. având un polinom nenul fÎA[X1. Xn].. M1=aX1i 1 . dacă f ¹ 0....... În general...in X 1i1 .. M1 £ M2 Û există 1 £ k £ n a.t n i1 ..Xnj n ÎA[X1. M2=bX1j 1 ... . Observăm deci că în cadrul unui polinom f de mai multe variabile pot să apară termeni diferiţi (în cazul exemplului nostru fiind monoamele –3X1X22 şi 4X1X2X3) care însă să aibă acelaşi grad. Xn] putem individualiza un monom nenul care să fie cel mai mare în ordonarea lexicografic ă.. dac ă n ³ 2.Xni n . Monoamele nenule din scrierea lui f se numesc termenii lui f. cum acesta se poate scrie ca sumă finită de monoame nenule din A[X1. . 229 . 3..in) £ (j1. cu ajutorul ordonării lexicografice de pe A[X1. Xn] cu a.. 1+1+1} = max{2. atunci definim M1 £ M2 Û ⇔ (i1. astfel că nu putem vorbi de un termen bine individualizat de grad maxim (ca în cazul polinoamelor de o singură nedeterminată în care termenii se pot ordona după puterile nedeterminatei). .... Astfel. X3] : 2X12X23X34 £ -4X12X23X35..î. X2. 3}=3. Pentru monoamele nenule ale unui polinom de mai multe variabile putem defini o ordonare cu ajutorul ordon ării lexicografice (vezi §5 de la Capitolul 1). .f= t1 ..

7.4.. Xn] a.+fn unde fiecare fi. X3] considerăm polinoamele f=X1+X2+X3.. Xn] au acelaşi grad. 230 . Xn] de grad n se poate scrie în mod unic sub forma f=f0+f1+.. Dacă A este domeniu de integritate.. atunci şi A[X1. 0 £ i £ n din scrierea lui f de mai sus se numesc componentele omogene ale polinomului f. vom spune despre f că este polinom omogen sau formă... atunci acesta este termenul principal al produsului celor dou ă polinoame. Xn] atunci produsul lor fg este sau polinomul nul sau un polinom omogen de grad egal cu grad(f)+grad(g).. N1. M1 £ M2 şi N1 £ N2. Dacă toţi termenii unui polinom f din A[X1. dacă produsul termenilor principali a dou ă polinoame nenule din A[X1.. Să revenim acum asupra problemei gradului unui polinom din A[X1. 1.Astfel...6. Definiţia 2. M2.. Observaţia 2. Demonstraţie.Xn] avem grad(fg)=grad(f)+grad(g).. tp(g)=X1X2 iar tp(h)= ..î.. grad(g) } (ii) grad(fg) £ grad(f)+grad(g). . gÎA[X1. În consecinţă.8. ∎ Propoziţia 2. 2. 0 £ i £ n este sau nul sau polinom omogen de grad i...5. dacă avem M1. . Atât (i) cât şi (ii) sunt clare dacă ţinem cont de scrierea polinoamelor f şi g ca sume de polinoame omogene. atunci M1N1 £ M2N1 şi M1N1 £ M2N2. . N2 patru monoame nenule din A[X1. gÎA[X1. Fiind date două polinoame omogene f şi g din A[X1..... Xn] este un monom nenul...... Cum ordonarea lexicografică este o relaţie de ordine (parţială) pe A[X1.. . Pentru orice f.4X1X22X34. Orice polinom nenul fÎA[X1. dacă în ℤ[X1. . Xn] este domeniu de integritate iar în acest caz pentru orice f... g=X1X2+X2X3+X3X1 şi h=X1X22X3-4X1X22X34 atunci tp(f)=X1. Xn] avem: (i) grad(f+g) £ max{ grad(f). .... Polinoamele omogene nenule fi. Observaţia 2. . ..Xn].. X2. Xn]. Propoziţia 2..

. dacă presupunem că A[X1... 0 £ i £ m-1... bnÎB. Vom face inducţie matematică după n... . pentru n=1 totul fiind clar dac ă ţinem cont de cele stabilite în paragraful precedent. Xn] ar fi trebuit să amintim şi de n.Xn] f B 231 f′ .+fm.. f′(Xi)=bi pentru orice 1 £ i £ n iar diagrama iA A A[X1. Atunci există un unic morfism de inele unitare f ′ : A[X1..... gn ¹ 0 iar fi. .. .... Xn-1][Xn]. n ³ 2... Xn] ®B a.... B un inel unitar comutativ. g polinoame nenule din A[X 1. . Fie acum f. Xn] este domeniu de integritate avem hm+n=fmgn..... . Xn] definită prin iA(a)=a pentru orice aÎA este un morfism injectiv de inele unitare (numit morfismul canonic de scufundare a lui A în A[X1.13. de unde relaţia grad(fg)=grad(f)+grad(g).. Xn]). .î. Xn]=A[X1. . .. Xn] de grad m şi respectiv n.Demonstraţie. .. gi sunt sau nule sau polinoame omogene de grad i.). . g=g0+g1+..9. Suntem acum în măsură să prezentăm proprietatea de universalitate a inelelor de polinoame în mai multe nedeterminate (de fapt o generalizare a Teoremei 1. ∎ Funcţia iA:A ® A[X1. f:A®B un morfism de inele unitare şi b1..... Cum A[X1. Xn-1] este domeniu de integritate. Xn] va fi domeniu de integritate... 0 £ j £ n-1. însă dacă este pericol de confuzie vom face şi lucrul acesta. Atunci scriem pe f şi g sub forma f=f0+f1+. Teorema 2. Nu am făcut lucrul acesta pentru a nu complica notaţia...+gn cu fm ¹ 0.. Fie nÎℕ... Cum A[X1.. Avem fg= cu hk= m+ n k =0 å hk i + j =k å fi g j (0 £ k £ m+n). respectiv j. Să observăm că în notarea morfismului canonic de scufundare a lui A în A[X1. . atunci şi A[X1.

.... conform Teoremei 1. Xn]...... .Xn-1]). f1(Xi)=bi ... ..... .Xn] A[X1. adică f1 o iA′=f (iA′ fiind morfismul canonic de la A la A[X1.......13. Xn-1][Xn]=A[X1. Xn]®B a...Xn-1][Xn]. Facem inducţie matematică după n (pentru n=1 rezultatul fiind adevărat conform Teoremei 1. 1 £ i £ n-1 şi diagrama A f B este comutativă. Xn-1] la A[X1..î..Xn]=A[X1. Să presupunem acum afirmaţia din enunţ adevărată pentru n-1 şi să o demonstrăm pentru n..î...este comutativă ( adică f ′ o iA=f ). Cum A[X1.. iA=iA′′ o iA′ şi obţinem din cele două diagrame comutative de mai înainte diagrama comutativ ă iA 232 .Xn-1] f1 f′ iA' A[X1... f′(Xn)=bn şi diagrama iA" A[X1.)...Xn-1]®B a. unde iA′′ este morfismul canonic de la A[X1. În mod evident. avem un morfism de inele unitare f ′:A[X1..... Avem deci un unic morfism de inele unitare f1: A[X1..Xn-1] f1 B este comutativă (adică f′ o iA′′=f1). .. Demonstraţie..13.

.....i2 ..t n i1 .. ∎ În mod evident f ′(Xi)=bi pentru orice 1 £ i £ n..î...... Xn]®A[X1.. n ³ 1. s*(a)=a)...... X s ( n ) n .. Unicitatea lui f′ §3... Conform principiului induc ţiei matematice teorema este adevărată pentru orice nÎℕ..t2 .t 2 . ..t n å ai1i2 . Xn] s* A[X1 ..in X 1i1 .i2 .... . X n in . dacă sÎSn este o permutare (n ³ 2) atunci conform propriet ăţii de universalitate a inelului de polinoame A[X1. Xn] a. există un unic morfism de inele unitare s*:A[X1.. Xn] este comutativă (adică pentru orice aÎA.in X s (1) 1 ....... . dac ă avem fÎA[X1.. Polinoame simetrice Păstrând notaţiile de la paragrafele precedente..Xn] f′ rezultă din unicitatea lui f1 şi a faptului că f ′ o iA′′=f1. f= s*(f)= t1 ..in =0 å i i ai1i2 .....in =0 t1 ...A f B A[X1. atunci i1 ... Xn]. În general. 233 . Xn]... s*(Xi)=Xs(i) pentru orice 1 £ i £ n iar diagrama A iA iA A[X1. .

Cum orice permutare din Sn este un produs de transpoziţii (Corolarul 10. . gÎS(A[X1. Xn].. . Demonstraţie. . Astfel..X3] iar æ1 2 3ö 2 2 s= ç ÷ ÎS3. În mod evident.. de la Capitolul 2). . Vom nota prin S(A[X1.. . 3. tÎSn. de unde deducem că f-g... Vom spune că un polinom fÎA[X1.3... Xn]®A[X1. Deoarece s*(fi). 1.. Dacă eÎSn este permutarea identică. Dacă s.... Dacă sÎSn.. altfel zis. polinoamele constante din A[X1. Xn]) este subinel unitar al lui A[X1. ... atunci s*(f)=s*(f0+f1+. .Dacă avem de exemplu f=X12-2X1X2-X2X32Îℤ[X1..+fk)=s*(f0)+s*(f1)+. S(A[X1.. cum s* este morfism de inele unitare avem s*(f-g) = s*(f) .. Xn]).X2. atunci un polinom din A[X 1.4.x n ]....1. . atunci s*:A[X1.. oricum am permuta (schimba) variabilele lui f acesta r ămâne neschimbat (spunem că f rămâne invariant la s). atunci (st)*=s* o t*.. . Definiţia 3.... Observaţia 3..+fk unde fiecare fi este un polinom omogen de grad i (0 £ i £ k) din A[X1. Xn]... . Xn] este izomorfism de inele unitare (ţinând cont de prima parte a acestei observaţii deducem că inversul lui s* este ( s-1)*).. Xn]. Xn] (n ³ 2) este simetric dacă pentru orice sÎSn.. . fg ÎS(A[X1..2.. Xn]. . s*(f)=f. .. orice polinom fÎA[X1. 2. .... ç3 1 2÷ ø è Observaţia 3...s*(g) = f-g şi s*(fg)=s*(f)s*(g)=fg. Xn] se scrie în mod unic sub forma f=f0+f1+. 234 ..... Xn] este simetric dacă şi numai dacă f rămâne invariant la orice transpoziţie din Sn. Propoziţia 3. atunci s*(f)=X3 -2X3X1-X1X2 .... Xn] (deci şi 1) fac parte din S(A[X1...9.. Xn]) şi sÎSn. .. ...+s*(fk)... Xn]) este subinel unitar al inelului A[X1.. Xn]) iar dacă f. atunci e*=1A[x 1 . Xn]) mulţimea polinoamelor simetrice din A[X1... dacă sÎSn. După cum am văzut în paragraful precedent.. adică S(A[X1.

+fk că s*(f)=f Ûs*(fi)=fi pentru orice 0 £ i £ k..+ +(-1)nSn..... Xn] este simetric dacă şi numai dacă fiecare componentă omogenă a sa este un polinom simetric.. Xn] definite prin : S1=X1+X2+. Sn=X1X2.... .... Sn din A[X1.. Xn] cu ajutorul căruia şi al Teoremei 2.... S2. . dacă vom considera permutarea s′ din Sn+1 cu numerotând eventual pe X prin X n+1...... Demonstraţie......... ..(X-Xs(n))=(X-X1). atunci De fapt. s**(X)=X şi s**(a)=a pentru orice aÎA..... . . proprietatea că s′(i)=s(i) pentru orice 1 £ i £ n şi s(n+1)=n+1..s**(X-Xn)= =(X-Xs(1))..... s** este de fapt s′*. X]®A[X1. .....0 £ i £ k este tot un polinom omogen de grad i.... .+Xn-1Xn= 1£ i < j £ n å XiX j . S1... Pentru sÎSn avem morfismul de inele unitare s*:A[X1. Xn............(X-Xn)=g iar pe de altă parte s**(g)=s**(Xn-S1Xn-1+S2Xn-2-. ........9... Această observaţie ne permite ca de multe ori atunci când raţionăm relativ la un polinom fÎS(A[X1. Xn]) să-l considerăm şi omogen..+Xn= å X i 1£i £ n S2=X1X2+X1X3+..... . Xn]).. Vom considera polinomul g=(X-X1)(X-X2). SnÎS(A[X1.... Să considerăm acum polinoamele S1. găsim morfismul unitar de inele s**:A[X1. S2.. X] pentru care s**(Xi)=Xs(i)=s*(Xi) pentru orice 1 £ i £ n..(X-Xn) din A[X1...Xn.. X] care se mai poate scrie şi sub forma g=Xn-S1Xn-1+S2Xn-2-.. ...5. ....+(-1)ns*(Sn).. Xn. Altfel zis. deducem din unicitatea scrierii lui f sub forma f=f 0+f1+.. 235 ....(X-Xn))=s**(X-X1). un polinom f din A[X1......... Propoziţia 3..+(-1)nSn)=Xn-s*(S1)Xn-1+s*(S2)Xn-2-. Atunci s**(g)=s**((X-X1). Xn] ® A[X1. Xn......

.... ³ in.î... ..jn) a. j1 ³ j2 ³ . ..Xk-1 Xk Xk+1 . S2. Sn sunt polinoamele simetrice fundamentale. ... . unde S1. Cum f este simetric cu necesitate M face parte dintre termenii lui f... ³ jn). ∎ Definiţia 3. Dacă X1i 1 .... ... j1 ³ j2 ³ . Sn). Fie fÎS(A[X1... Suntem acum în măsură să prezentăm un rezultat important legat de polinoamele simetrice cunoscut sub numele de Teorema fundamentală a polinoamelor simetrice: Teorema 3.....Xnj n < X1i 1 X2i 2 . . Propoziţia 3...6.Xni n cu aÎA*..î.. ∎ Observaţia 3..Comparând cele două expresii ale lui s**(g) deducem că s*(Si)=Si pentru orice 1 £ i £ n.9.Xnj n a.Xni n (deoarece din j1 £ i1 deducem că avem un număr finit de moduri de alegere a lui j 1 iar pentru fiecare j 1 ales există cel mult j 1n-1 posibilităţi de alegere a lui (j2. Xn]..... . Polinoamele S1.î... tp(f) < M ... relativ la ordonarea lexicografică.. Pentru orice fÎS(A[X1..Xn]) există un unic gÎA[X1. 236 .. Xn] prin tp(f) am notat termenul principal al lui f (adică acel monom nenul care în ordonarea lexicografică este cel mai mare termen al lui f). adică SiÎS(A[X1.. Xn] pentru care i1 ³ i2 ³ ..... Contradicţia provine din aceea că... .Xn] a. Xn]) pentru orice 1 £ i £ n. ³ in ..8. ... Să presupunem prin absurd că pentru un 1£k£n avem ik<ik+1 şi să considerăm monomul i1 i k -1 i k +1 ik in M=aX1 . Sn poartă numele de polinoamele simetrice fundamentale din A[X1.Xni n este un monom din A[X1..7.. ³ jn şi X1j 1 X2j 2 ..Xn]) şi să presupunem că tp(f)=aX1i 1 X2i 2 .. atunci există doar un număr finit de monoame X1j 1 X2j 2 ... Atunci cu necesitate i1 ³ i2 ³ ..Xn . Demonstraţie. f=g(S1..absurd. Reamintim că în paragraful precedent pentru fÎA[X1.

Xn)i n =X1(i 1 -i 2 )+(i 2 -i 3 )+... Xn]. jn=in iar grad(tp)= å jk = å kik .Sni n n k =1 )=X1 X2 n k =1 ..Xnj n cu j1=i1+..Sn-1i n -1 -i n Sni n +bS1j 1 -j 2 S2j 2 -j 3 .. tp(Si)=X1X2. Astfel....+(i n -1 i n )+i n ... X n n şi g(S1..in X 1 1 .. atunci conform Propoziţiei 3. Astfel.Xni n .Sn-1i n -1 -i n Sni n . Sn)=0.. Să demonstrăm acum unicitatea lui g.Xn-1i n -1 -i n Xni n +bX1j 1 -j 2 X2j 2 -j 3 ... Sn). f=aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 ..4..... S2...... Continuăm acum procedeul pentru f1. Ţinând cont de Observaţia 3..+in. ….. Dacă bX1j 1 .. atunci tp(f2) < tp(f1) < tp(f) şi astfel procedeul va continua.Sn-1i n -1 -i n Sni n +f1= =aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 . de la paragraful precedent deducem c ă : tp(S1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 ... Ţinând cont de Observaţia 3.(X1X2.. polinomul i2 S1i 1 S2i 2 .. dacă vom considera f1=f-aS1i 1 -i 2 S2i 2 -i 3 .. Acest lucru revine la a i i demonstra că dacă gÎA[X1..+(i n -1 -i n )+i n X2(i 2 -i 3 )+. . şi deci alegând g=aX1i 1 -i 2 X2i 2 -i 3 .Sn-1i n -1 -i n Sni n )= =X1i 1 -i 2 (X1X2)i 2 -i 3 ... . fie grad(f)=m..Sn-1j n -1 -j n Snj n ....i n =0.... j2=i2+.4. Ţinând cont de faptul că pentru orice 1 £ i £ n.Demonstraţie.. Deducem de aici că dacă 237 .. avem că i1 ³ i2 ³ .. Dac ă tp(f)=aX1i 1 .Xn-1)i n -1 -i n (X1X2.Xni n = tp(f)..Xi şi de Observaţia 3... g= å ai1i2 . .... putem presupune că f este şi omogen..+in. acest procedeu se va sfârşi după un număr finit de paşi...... atunci toţi coeficienţii ai 1 i 2 . ³ jn şi dacă vom considera f2=f1-bS1j 1 -j 2 S2j 2 -j 3 .Sni n j1 j2 are ca termen principal . ³ in.8...Xni n = =X1i 1 X2i 2 .......Xn] avem că f=g(S1.....Sn-1j n -1 -j n Snj n +f2= =.i n ¹ 0......Xn-1j n -1 -j n Xnj n +… ÎA[X1. tp(f1)<tp(f) (în ordonarea lexicografică )... Atunci tp(S1 S2 i1 Să presupunem prin absurd că există un coeficient ai 1 i 2 ..Xnj n =tp(f1) atunci j1 ³ j2 ³ .7.

Alegând X1=X2=X3=1.. k ∈ℕ* au loc formulele: 238 . 0) şi (1. 2. Deci termenii principali în X1. S1=3. 1. Teorema 3. astfel că alegând g = . 1)=1.9. b Îℤ. .. 1.. 0)=0.X13+4X1X2-8X3 avem f=g(S1. de unde b = -8. . Xn ai diferitelor monoame distincte în S1. . S3=0 deci 0= -8+2a.Snj n ).... .. Xn egal cu zero dar care are un termen at 1 . X2. . Avem că tp(f)=-X13 astfel că exponenţii termenilor principali ai polinoamelor f 1.) vom arăta cum se exprimă în funcţie de polinoamele simetrice fundamentale S 1.. f2. 1). S3). atunci pentru orice n.S1i 1 S2i 2 .9.. Sn prin expresiile lor în X1. S2=1. Alegând de exemplu X1=X2=1 şi X3=0 obţinem că f(1... .. X3] de polinoamele simetrice fundamentale S1. atunci . X2.. S2=3. + X n (k∈ℕ). 1. (2. Deci f = .t n X1t 1 .Snj n .) vor fi (3. Să exprimăm pe f=(-X1+X2+X3)(X1-X2+X3)(X1+X2-X3) (care în mod evident aparţine lui S(ℤ[X1.. .. .10.. Vom proba la început a şa-zisele formule ale lui Newton.Sni n ¹ S1j 1 S2j 2 . .... nu se reduc. polinoamele k Pk= X 1k + . atunci f(1. S2.. tp(S1i 1 S2i 2 . Deci f= -S13+aS12-1S21-0S30+bS11-1S21-1S31= -S13+aS1S2+bS3 unde a.. S3. . Xn apare un polinom în X1. ....Sni n ) ¹ tp(S1j 1 S2j 2 . 0). 0. atunci înlocuind S1. Sn care apar în expresia lui g. S2. care vor rămâne după eliminarea succesivă a termenilor principali (ca în procedeul descris în Teorema 3. .. X3]) ca polinom din ℤ[X1. .S13+4S1S2-8S3... Tot ca aplicaţie la Teorema fundamental ă a polinoamelor simetrice (Teorema 3. . Dacă X1t 1 .. ...Xnt n este cel mai mare termen principal. (Newton) Dacă A este un domeniu de integritate. S1=2..Xnt n nenul absurd! Cu aceasta teorema este complet demonstrat ă. adică a = 4... . . S2. ∎ Aplicaţii:1. Sn. S3=1 şi astfel obţinem 1= -27+36+b.. X2. 1...

. .n S n = 0 aceasta vom considera n polinomul f = f ( X ) = Õ ( X . X n ) = (.. Xn-1) atunci ¢ + ..Xn-1. 0) va fi simetric în X 1. adică pentru orice k≥n avem : Pentru n i =1 n -1 n (1) Pk ..n +1 S n -1 + (.. k -2 0)=fk‫(׳‬X1......0 ) = (... X n-1 . . n obţinem relaţiile (1).. 2.... + (.. Vom demonstra la început că formulele din enunţ sunt adevărate pentru k≥n ..... 0)= Sk‫( ׳‬X1...S1 X n -1 + S 2 X n . Xn-1...... . Dacă notăm polinoamele simetrice fundamentale în nedeterminatele X 1.1) S n = 0 k -n se obţin relaţiile: n X ik .S1 X in -1 + S 2 X in . . + (. Demonstraţie.1) Pk .1)k -1 Pk + (... 1≤i≤n se obţin relaţiile: pentru 1≤i≤n. Sumând după i=1. Xn atunci şi polinomul fk(X1.S1 X ik -1 + S 2 X ik -2 + .1) S n Înlocuind pe X cu Xi.1)k -1 Pk + (... .. Să demonstrăm acum relaţiile (1) pentru k<n iar pentru aceasta vom proba prin inducţie matematică după m=n-k că polinomul f k = f k ( X 1 . + (.. de unde prin înmulţire cu X i (pentru 1≤i≤n). .1) Pk ... ... k -1 Pk¢ + (.(.n = 0 Să observăm acum că polinomul fk fiind simetric în X1.. P0=n). Xn-1).. .1) fk(X1..1)k -2 Pk -1 S1 + . Xn-1. + (.2 S 2 + ... + P1¢S k ¢ -1 + kS k ¢= Pk¢-1 S1 239 .1) S n X ik ....Pk -1 S1 + Pk . + P1 S k -1 = kS k (convenim ca pentru k >n să alegem Sk=0). Xn-1 cu S1‫׳‬. În cazul m=0 (adică n=k) acest lucru rezultă din (1) (deoarece n X in . + P1 S k -1 + kS k este nul. .1) Xn-1.... .2 + ...2 Pk -1 S1 + .X i ) = X n .. . Cum şi f k ( X 1 .2 + .1)k . Sn-1‫ ׳‬avem: Sk (X1.

.....11... Xn)... deci şi prin produsul X1 ..... 0 ....... Scriind formula lui Newton sub formă explicită: P1 = S1 P1 S 2 . este omogen de grad n... 0 . Xn-1......... .....P2 = 2S 3 P1 S 2 ......... S k -1 0 1 S1 . . Xn) este divizibil prin X n... Xn) este un polinom omogen de grad k. .. . Xn)=0. Pk obţinem în final expresia lui Pk în funcţie de S1.. . P1 S k -1 . egalitatea (2) nu este posibilă decît dacă f‫׳‬k (X1.... k<n şi Sn(X1... ..1) Pk = kS k şi interpretând aceste relaţii ca un sistem liniar în necunoscutele P 1. ........ ... kS k 1 S1 S2 .= fk X1. S k -2 ..P2 S1 + P3 = 3S 3 .... Xn) f‫׳‬k( X1.....2 + .P2 S k .. . Xn)=0 şi astfel relaţiile lui Newton sunt probate şi pentru k<n ∎. Xn)=0 şi atunci va rezulta că fk(X1.. Xn)=0. ......... .... ... deci fk(X1. ....... S1 240 . Observaţia 3... Xn-1... adică putem scrie (2) fk (X1.. .. Xn) ............. Xn)= Sn (X1.... Deoarece fk(X1........ Conform ipotezei de inducţie fk(X1. + (.. .. ..... Cum este polinom simetric deducem imediat că fk este divizibil prin X1. Conform principiului inducţiei matematice avem c ă pentru orice k<n fk (X1.. Sk: k -1 S1 2S 2 Pk = 3S 3 . Xn-1Xn .. 0 . ..

În caz contrar. putem alege q=0 şi r=f. Atunci există şi sunt unice două polinoame q.. spunem că a este transcendent peste k. an } vom scrie k(M)=k(a1. Dacă orice element dintr-o extindere a lui k... f. f=gq+r şi grad(r)<grad(g). Fie f=a0+a1X+. Teorema 4.î. Definiţia 4. vom spune despre un element aÎK că este algebric peste k dacă există un polinom nenul ~ ~ fÎk[x] a. K=k(x) atunci K se zice extindere simplă a lui k. Rădăcini ale polinoamelor cu coeficienţi într-un corp. Teorema fundamentală a algebrei. an). K sunt două corpuri a. Dac ă M= { a1.î.î.+bmXm cu bm ¹ 0 şi m ³ 0. Dacă grad(g) > n. gÎK[X] cu g ¹ 0. k(M)=K .§4.. Demonstraţie.... (Teorema împărţirii cu rest) Fie K un corp comutativ. dacă există un element xÎK a. f (a)=0 (reamintim c ă f :k®k este funcţia polinomială ataşată lui f). O extindere K a unui corp k se zice algebrică dacă orice element al lui K este algebric peste k. Dacă k ÍK este o extindere de corpuri. Intersecţia tuturor subcorpurilor lui K ce con ţin k∪M se notează prin k(M) şi se spune că este corpul obţinut prin adjuncţionarea la k a elementelor lui M.2.. O extindere K a lui k se zice de tip finit dacă există o submulţime finită M ÍK a. Dacă k. rÎK[X] a.. . Polinoame ireductibile.1. vom spune despre k că este algebric închis.. Fie k un corp. Vom demonstra existenţa polinoamelor q şi r prin inducţie matematică după gradul lui f (adică după n). aparţine lui k. 241 . Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad 3 şi 4 În cadrul acestui paragraf toate corpurile considerate vor fi comutative. care este algebric peste k.+anXn şi g=b0+b1X+. .î. K o extindere a sa şi M ÍK o submulţime oarecare. k este subcorp al lui K vom spune că K este o extindere a lui k.î.

Dacă q′=q. r = r′ şi Definiţia 4. Dacă r=0 spunem că g divide f şi scriem gú f. În plus. poartă numele de câtul şi respectiv restul împărţirii lui f la g.3. f1=gq1+r1 cu grad(r1)<grad(g)... Astfel. Conform principiului inducţiei matematice partea de existenţă din teoremă este demonstrată. atunci teorema împărţirii cu rest în A[X] capătă forma : Fie A un inel comutativ f. gÎA[X]. (ii). Obţinem f-bm-1 an Xn-m g =gq1+r1. dacă f∈A[X] \ U(A[X]) ( adică f este un polinom diferit de polinomele constante a cu a∉U(A) ). Atunci există polinoamele q şi r din A[X] a. f=a0+a1X+. conform ipotezei de inducţie există q1. g=b0+b1X+. Pentru a proba unicitatea lui q şi r. se înlocuieşte cu un inel oarecare A. de unde f=g(q1+bm-1anXn-m)+r1. r′ÎK[X] a.4. ∎ Dacă q′ ¹ q. În concluzie. dacă bm nu este divizor al lui zero.absurd ! . de unde se observă că alegând q=q1+bm-1 an Xn-m şi r=r1 avem f=gq+r şi grad(r)<grad(g). Polinoamele q şi r din enunţul Teoremei 4. f=gq′+r′ şi grad(r′)<grad(g). atunci f 242 . de la Capitolul 3.+anXn.+bmXm de grade n.î.. considerăm polinomul f1=f-bm-1anXn-mg. În cazul în care corpul K din enun ţul Teoremei 4.12.12. r1ÎK[X] a. Dacă presupunem că A este domeniu de integritate. Conform Definiţiei 11. atunci conform Corolarului 1. Demonstraţia este asemănătoare cu cea a Teoremei 4.2. gradul polinomului g(q ′-q) este mai mare sau egal cu n pe când gradul q = q′.î. Observaţia 4..î.Dacă grad(g) £ n.. să presupunem că mai există q′. respectiv m³0 (deci bm ¹ 0) şi k = max(n-m+1. 0). bmkf=gq+r cu grad(r)<m. Cum grad(f1)<n. atunci cum bm ¹ 0 din egalitatea g(q′-q)=r-r′ deducem că lui r-r′ este strict mai mic decât n . un polinom f∈A[X] se zice ireductibil în A[X] dacă f∈A[X] \ U(A[X]) şi f nu are divizori proprii.2. atunci în mod evident şi r′=r. Cum f=gq+r deducem că gq′+r′=gq+r Û g (q′-q)=r-r′. A[X] va fi de asemenea domeniu de integritate iar U(A[X])=U(A).2. atunci q şi r sunt unic determinate.

(Bézout) Fie A un inel comutativ unitar.a ) g f (a)=(a-a) g În particular.5. Demonstraţie. cu g. (ii)Þ(i).. Xk-ak=(X-a)(Xk-1+aXk-2+... Din propoziţia de mai înainte deducem că dacă A este un inel integru. Un polinom f∈A[X] care nu este ireductibil în A[X] se va zice reductibil în A[X].6. atunci f ∈(k[X])* ~ ~ ~ (a)=0. Afirmaţia rămâne totuşi adevărată pentru polinoamele de grad 2 şi 3 cu coeficienţi într-un corp (căci în acest caz cel puţin un 243 f=(1+X2)(1+X4)Îℤ[X] care deşi este reductibil în ℤ[X] nu are nici o .+anan)=a1(X-a)+a2(X2-a2)+.. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) a este rădăcină a lui f (adică f (a)=0) (ii) X-a ú f. h∈(k[X])* deducem că g sau h face parte din k*. Dacă X-aú f atunci putem scrie f=(X-a)g cu gÎA[X] şi cum ~ ~ (a)= ~ (vezi Observaţia 1.. Propoziţia 4. (i)Þ(ii)..+ak-2X+ak-1) (adică X-aú Xk-ak) deducem imediat că X-aú f.. h∈A[X] deducem că unul dintre polinoamele g sau h este polinom constant cu constanta respectivă din U(A) iar celălalt este asociat în divizibilitate cu f ).+anan=0.... este ireductibil în k[X] dac ă şi numai dacă din f=gh.+anXn)-(a0+a1a+.+an(Xn-an) şi cum pentru orice kÎℕ. atunci un polinom de grad ³2 din A[X] care are o rădăcină în A este reductibil.15) deducem că ~ f = (x .este ireductibil în A[X] dacă şi numai dacă f nu are divizori proprii (adică din f=gh cu g. Putem deci scrie f=(a0+a1X+. fÎA[X] şi aÎA. Fie f=a0+a1X+..+anXn ÎA[X] şi să presupunem că f (a)=0 Û a0+a1a+.. ∎ =0· g Observaţia 4. dac ă k este un corp comutativ. Reciproca acestei afirmaţii (în sensul că orice polinom reductibil are cel puţin o rădăcină în A) nu este adevărată după cum ne putem convinge considerând polinomul rădăcină în ℤ.

(i) Dacă aÎA este rădăcină multiplă pentru polinoamele nenule f.î... Atunci fg=(X-a)if (X-a)jg = g1ÎA[X] iar f1 (a) ¹ 0. ~ Cum f (ak)=0 iar A este domeniu de integritate deducem că ~ f1 (ak)=0 şi ordinul de multiplicitate al lui a k în cadrul lui f1 este acelaşi ca în cadrul lui f..(X-ak)i k g... Vom spune despre a că este rădăcină multiplă de ordin i pentru f dacă (X-a)iú f şi (X-a)i+1∤ f. adică f1=(X-ak)i k g şi astfel f=(X-a1)i 1 .. de atâtea ori cât este ordinul s ău de multiplicitate.. . ik atunci f se scrie sub forma f=(X-a1)i 1 . Definiţia 4. Fie fÎA[X]..factor al său este de gradul 1 şi orice polinom de gradul 1 are o rădăcină în corpul coeficienţilor ). Există deci f1ÎA[X] a. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru k-1 şi s-o probăm pentru k. .. Putem scrie f=(X-a) if1 şi g=(X-a)jg1 cu f1.. Facem inducţie matematică după k (pentru k=1 afirmaţia fiind evidentă dacă ţinem cont de Propoziţia 4. Demonstraţie. ∎ 244 .(X-ak-1)i k -1 f1. atunci a este rădăcină multiplă de ordin i+j pentru fg (ii) Dacă a1. f ¹ 0 şi aÎA. Fie A un domeniu de integritate.(X-ak)i k g cu gÎA[X].. de şi f1 g1 (a)= f1 (a) g 1 unde concluzia că a este rădăcină multiplă de ordin i+j pentru fg..8.5.). (ii).7. Atunci când numărăm rădăcinile unui polinom şi nu facem specificarea expresă că sunt sau nu distincte. Numărul i poartă numele de ordinul de multiplicitate al lui a (a spune că i=0 revine de fapt la a spune că a nu este rădăcină pentru f). Propoziţia 4. gÎA[X] cu ordine de multiplicitate i respectiv j. (i). f=(X-a1)i 1 . ~ ~ (a) ¹ 0. ak sunt rădăcini distincte din A ale polinomului nenul fÎA[X] cu ordinele de multiplicitate i1. g 1 1 1 =(X-a)i+j f1g1 ~ ~ (a) ¹ 0 (căci A este domeniu de integritate). vom număra fiecare rădăcină.

...10........ Dacă x1..10. de la Capitolul 2)..... atunci o(yi)= piri pentru orice 1≤i≤t. atunci o( y ) = p1r1 × .. (ii).î........ Fie n = p1r1 .......+xn)=-an-1 an ( x1x2+x1x3+.... ..xk-1xk+1+. ∎ Propoziţia 4. Într-adevăr. ar rezulta că y ipi ri -1 = xi n pi = 1 în contradicţie cu alegerea elementului x i.. ·) este ciclic..... (ii)..... atunci an (x1+.. Demonstraţie... Conform Observaţiei 2.+xn-k+1xn-k+2. ptrt descompunerea lui n în factori primi distincţi.+anXn (deci an ¹ 0)... Ţinând cont din nou de Observaţia 2.. (i) Dacă A este un domeniu de integritate şi fÎA[X] cu grad(f)=n³1.10...xn)=(-1)kan-k . atunci f are în A cel mult n r ădăcini (ii) Dacă K este un corp comutativ.. Pentru a proba că G este ciclic este suficient să arătăm că în G găsim un element de ordin n... xn sunt rădăcinile lui f în A......... de la Capitolul 2 deducem c ă dacă notăm y = y1 × .. (Relaţiile lui Viète) Fie A un domeniu de integritate şi fÎA[X] un polinom de grad n... f=a0+a1X+..Corolar 4. atunci orice subgrup finit al grupului (K*.8..... an (x1x2. 245 ..+xn-1xn)=an-2 .......î..xn)=(-1)na0. × p trt = n . an (x1. Fie G≤K* a. ∣G∣=n..... Să arătăm că dacă notăm yi = xi ri n piri .1 ∈K[X] ar avea mai multe r ădăcini decât gradul său (absurd conform cu )i)).xk+x1x2....... Pentru orice 1≤i≤t există un element xi∈G a........... de la Capitolul 2 deducem că o(yi) divide piri adică o(yi)= pis cu 1≤s≤ri. (i). × yt .11. Dacă s<ri......9. xi n n pi ≠1 căci în caz contrar polinomul X i pi . y ipi = x in = 1 (conform Corolarului 3.... Rezultă imediat din Propoziţia 4... Atunci s=ri şi astfel o(yi)= piri pentru orice 1≤i≤t..

.xk+ +x1...... x ˆ p -1 =1 x ˆ.....Demonstraţie.+xn-k+1xn-k+2...8..........11.. ţinând cont de Corolarul 4.. sunt 1 ˆ2 ˆ ...k + 2 ....... În ℤp[X] considerăm polinomul f=Xp-1-1.....+xn)Xn-1+an(x1x2+x1x3+... rădăcinile lui f ˆ Îℤp*.xk + x1 x2 .(X-xn)= =anXn-an(x1+.1 =(-1)p-1(-1 ˆ) Û Conform ultimei relaţii a lui Viète avem 1 Ù Ù Ù ( ) ˆ Û (p-1) !+1º0 (p)..... ∎ p . + xn -k +1 xn..1 .......... (ii).12........k+. astfel că f=an(X-x1)...... Dacă p³2 este un număr prim...... ï ï x x . + xn -1 x n = a n......... ∎ Corolar 4..1 !+1 = 0 246 ..... p . identificând coeficientul lui X n în ambii membrii deducem că g=an ..+(-1)nanx1.... ·) este un grup (comutativ) cu p-1 elemente.9.+xn-1xn)Xn-2+.. Demonstraţie.. p . 2 ˆ ......... conform Corolarului 3. Dacă A este corp comutativ. í -1 k ï x1 x2 ..(X-xn)g ........2 a n -1 ï ï.. de la Capitolul 2 avem că pentru orice ˆ şi astfel.... + xn = -a n -1an -1 ï ï x1 x2 + x1 x3 + .........xk -1 xk +1 + ...... putem scrie f=(X-x1). .x = (-1) n a a -1 0 n î 1 2 n Corolar 4.xn)Xn...+(-1)k an(x1...xk-1xk+1+.....xn = (-1) a n -k a n ï.... (Wilson).......xn. Ţinând cont de faptul că (ℤp*.. Conform Propoziţiei 4... atunci relaţiile dintre rădăcinile şi coeficienţii lui f devin: ì x1 + .. atunci (p-1)!+1º0 (mod p).11... Identificând coeficienţii lui Xk (0 £ k £ n) din cele două scrieri ale lui f obţinem relaţiile din enunţ dintre rădăcinile şi coeficienţii lui f.

deci în mod canonic şi f poate fi privit ca făcând parte din k [X]. fÎk[X] este de grad ³1 iar K este o extindere a lui k în care f are toate r ădăcinile a1. Demonstraţie.î. 1. Dacă k este un corp. atunci k( a1.11.. k poate fi privit ca subcorp al lui k (k fiind de fapt izomorf cu p (k)).9.5.. Cum grad(f) ³1 deducem că fÏU(k[X]) (vezi Propoziţia 1.+anXn şi notăm p (f)= p (a0)+ p (a1)X+.. f să aibă cel puţin o rădăcină în k .. Considerând ik p k k[X] k[X]/ℳ ≝ k (unde ik este morfismul canonic de scufundare a lui k în k[X] iar p este morfismul surjectiv canonic de inele). Atunci idealul < f > este diferit de k[X] şi conform Teoremei 10. ∎ Observaţia 4.15.). 247 .14.13. de la Capitolul 3).. Se face inducţie matematică după n=grad(f) ţinând cont la pasul de induc ţie de Propoziţia 4. Notând p = p o ik obţinem un morfism de corpuri p : k ® k ... există un ideal maximal ℳ al lui k[X] a. Atunci există o extindere k a lui k a. an . ∎ Corolar 4. ..î. Cum ℳ este ideal maximal în inelul k[X].+ p (an)Xn Î k [X]. a=p(X)= X Cum p este în particular o funcţie injectivă. an ) este numit corpul de descompunere al lui f. Fie k un corp comutativ iar fÎk[X] cu grad(f)³ 1.. atunci există o extindere K a lui k în care f are toate rădăcinile.13. de la Capitolul 3. < f > Í ℳ. .. Dacă k este un corp comutativ iar fÎk[X] este un polinom de grad ³1. Dacă alegem f=a0+a1X+.Propoziţia 4. Demonstraţie. atunci pentru ˆ Î k avem p ( f ) (a)=0 adică aÎ k este o rădăcină a lui p (f). k este corp (vezi Propoziţia 10. şi Propoziţia 4.5.

Fie fÎk[X] de grad ³1 şi K o extindere a lui k în care f are rădăcinile x1...+anXn Îℂ[X] cu n ³1 şi an ¹ 0.x )= h g ( S 1(x1...... k =0 j f f =b0+b1X+...î.. 1 n Suntem acum în măsură să prezentăm un rezultat deosebit de important în algebră cunoscut sub numele de teorema fundamentală a algebrei : Teorema 4. deoarece gÎS(k[X1. g=h(S1... ~ S i (x1.. . Dacă admitem teorema adevărată pentru polinoamele din ~ ~ ℝ[X]. deducem că bjÎℝ (0£j£2n) astfel k =0 j că f f Îℝ[X].xn)... conform teoremei fundamentale a polinoamelor simetrice (Teorema 3.... atunci există aÎℂ a. x )Îk.+b2nX2n unde Deoarece b j = å ak a j -k = b j . .. ...Gauss).. În concluzie. Conform relaţiilor lui Viète..9.. 0£j£2n. gÎk[x1.xn)Îk pentru 1£i£n şi astfel ~ ~ ~ ~ (x . 248 .. Demonstraţie. Considerând f = a0 + a1 X+. Fie f=a0+a1X+. Sn). Orice polinom de grad ³1 din ℂ[X] are cel puţin o rădăcină în ℂ (adică corpul numerelor complexe ℂ este algebric închis)....Xn]).Xn] a. S n(x1... (D'Alembert . Atunci pentru orice polinom simetric ~ (x .....2...+ an Xn (unde pentru zÎℂ prin z desemnăm conjugatul său) atunci bj= å ak a j -k . .16.......) exist ă hÎk[X1. putem presupune fÎℝ[X].xn))Îk. g 1 n Într-adevăr.î.. xn.. xn]. . ( f f )(a)=0 Û f (a) f (a)=0 Û ~ ~ ~ ~ f (a) f ( a )=0 (căci f ( a )= f ( a )) de unde concluzia că a sau a sunt rădăcini ale lui f..

.... Pentru aÎℝ arbitrar considerăm zija =xixj+a(xi+xj)..î. atunci grad(ga)= Cm = m(m . r impar. rÎℕ. j) cu 1£i<j£m a. având în vedere expresiile lui zija. Făcând pe a să parcurgă mulţimea infinită ℝ a numerelor reale.1) = 2 =2k-1r (2kr-1)=2k-1 r′ unde r′=r (2kr-1) este număr natural impar.. atunci grad(f) este impar şi după cum am văzut mai înainte există aÎℝ a. xm (unde m=grad(f)).~ Dacă grad(f) este impar. Să presupunem acum că grad(f)=2 n r cu nÎℕ şi rÎℕ*. . deducem că există a. 1£i<j£m. rÎℕ. descompunerea în factori primi a gradului lui g şi fie fÎℝ[X] cu Conform Corolarului 4.1) 2 şi cum m=grad(f)=2kr (cu k. f (a)=0. Aplicând ipoteza de inducţie lui ga deducem că există o pereche (i. ~ f (a)=0. r impar) avem că grad (ga)= 2 k r (2 k r . Mai mult.zij a 2 ) . Să observăm că coeficienţii lui ga sunt polinoame simetrice fundamentale de zija.î. ~ Prin inducţie matematică după n vom arăta că există aÎℂ a. zija Îℂ.î. ca polinoame de x1..15. există o extindere K a lui ℂ în care f are toate rădăcinile x1. deducem că gaÎℝ[X].. a ¹ b a. 249 . zija. Ţinând cont de Observaţia 4. Dacă vom considera polinomul ga= 1£i < j £ m ~ Õ ( X . r impar. xm sunt simetrice deoarece orice permutare a acestora are ca efect schimbarea elementelor zija între ele (1£i<j£m).î. Să presupunem afirmaţia adevărată pentru toate polinoamele gÎℝ[X] cu proprietatea că n-1 este exponentul maxim al lui 2 în grad(f)=2n r cu n.î. Dacă n=0. f (a)=0. zijbÎℂ. 1£i<j£m rezultă că aceşti coeficienţi. j) cu 1£i<j£m este finită.14. bÎℝ. cum mulţimea perechilor (i. cum f :ℝ®ℝ este funcţie continuă iar la ± ¥ ia valori de semne contrarii deducem că există aÎℝ a.

+bmXm)(c0+c1X+. .+anXn Îℝ[X] (n³1) şi aÎℂ este o rădăcină ~ ~ a lui f.16. Atunci f este ireductibil în ℤ[X]. Din observaţia de mai înainte deducem că problema problemă se reduce imediat la ℤ[X]). b¹0 şi z =a-bi atunci (X-z) (X. Dacă z=a+bi Îℂ. a1.17. c Îℝ şi b2-4ac<0. adică xi. (Eisenstein) Fie f=a0+a1X+. deducem imediat că în ℂ[X] polinoamele ireductibile sunt cele de gradul 1.z )= sau este de forma aX2+bX+c cu a.18.+ckXk) cu m.. Identificând coeficienţii lui f deducem că 250 ... =X -2aX+(a +b )Îℝ[X].î. adică rădăcinile lui f care sunt din ℂ \ ℝ sunt conjugate două câte două (mai mult. Din Teorema 4. p ∤ an şi p2 ∤ a0 .5. Observaţia 4. În continuare vom fÎℝ[X] este ireductibil în ℝ[X] dacă şi numai dacă f este de gradul 1 ireductibilităţii este interesantă doar în ℤ[X] (pentru ℚ[X] această prezenta un criteriu suficient de ireductibilitate pentru polinoamele din ℤ[X]. Dacă f=a0+a1X+. adică putem scrie f=(b0+b1X+. De aici deducem imediat c ă un polinom 2 2 2 3... ∎ Atunci şi xixjÎℂ. şi Propoziţia 4. k³1 şi m+k=n. 2. ele au acelaşi ordin de multiplicitate). atunci f (a)=0 şi se verifică imediat că şi f ( a )=0. 1. b.+anXnÎℤ[X] de grad ³1 şi să presupunem că există pÎℕ un număr prim a. an-1 ..Din zija-zijb=(a-b) zija=xixj+a(xi+xj) şi zijb=xixj+b(xi+xj) deducem că demonstrată.. cunoscut sub numele de criteriul de ireductibilitate al lui Eisenstein: Propoziţia 4.. pú a0. Să presupunem prin absurd că f este reductibil în ℤ[X]. Demonstraţie. xjÎℂ şi cu aceasta teorema este (xi+xj)Îℂ. adică xi+xjÎℂ....

pú b2.....14..... qÎℂ.. ... 1. x2 rădăcinile ecuaţiei 251 ... Analog. Fie acum q o rădăcină a lui (2) (eventual într-o extindere K a lui ℂ. dacă p ∤ b0 şi p ú c0 am deduce că pú c1.. Să presupunem de exemplu că pú b0 şi p ∤ c0........... ∎ Cum pú a0 iar p2 ∤ a0 deducem că pú b0 şi p ∤ c0 sau pú c0 şi Observaţia 4..19. pú c2.) iar x1.. Deci pentru orice n ³1 în ℤ[X] găsim o infinitate de polinoame ireductibile de grad n.. pú ck-1 şi din ultima relaţie din (*) am deduce că pú an -absurd.. . Dacă ţinem cont de relaţiile (*) deducem din aproape în aproape că pú b1..ìa0 = b0 c0 ï ïa1 = b0 c1 + b1c0 ï ïa = b0 c2 + b1c1 + b2 c0 (*) í 2 ï. ïa n -1 = bm-1ck + bm ck -1 ï ï îa n = bm ck p ∤ b0.. conform Corolarului 4. Să considerăm la început ecuaţia algebrică de grad 3 cu coeficienţi din ℂ scrisă sub forma (1) x3+ax2+bx+c=0 cu aÎℂ.... Alegând un număr prim p³2 şi nÎℕ* atunci conform criteriului de ireductibilitate al lui Eisenstein polinomul Xn-pX+pÎℤ[X] este un polinom ireductibil din ℤ[X]. a Dacă în (1) înlocuim y=x+ obţinem o ecuaţie algebrică în y 3 de forma: (2) y3+py+q=0 cu p. În continuare vom prezenta metode de rezolvare a ecua ţiilor algebrice de grade 3 şi 4 cu coeficienţi din ℂ (adică a ecuaţiilor de ~ forma f (x)=0 cu fÎℂ[X] iar grad(f)=3 sau 4).. pú bm-1 şi din ultima relaţie din (*) am deduce că pú an -absurd!...

qx -p . e1.q .+ + de unde deducem 4 27 4 27 2 2 252 . q q q 2 p3 q 2 p3 + + şi x23= .q + q + p + e 3 .q + q + p + 3 .q . d Îℂ). rădăcinile lui (1) vor fi xi=qi coeficienţi din ℂ: (5) x4+ax3+bx2+cx+d=0 (a. e2 (cu e= ) 2 deducem că rădăcinile ecuaţiei (2) sunt ì 2 3 2 3 ïq 1 = 3 . e2 sunt rădăcinile ecuaţiei x3-1=0. 3 Înlocuind pe q în (2) avem că q3+pq+q=0 astfel că dacă ţinem cont de (4) obţinem x13+x23=(x1+x2)3-3x1x2(x1+x2)=q3+pq=-q şi cum . b. -1 + i 3 Cum rădăcinile ecuaţiei x3-1=0 sunt 1 şi e. Să considerăm acum ecuaţia algebrică de grad 4 cu Astfel.q + p ï 3 2 4 27 2 4 27 ï î x1(j)=ej 3 a .q 3 q e e = + + + + í 2 2 4 27 2 4 27 ï ï 2 3 2 3 ïq = e 2 3 .p = 0. 3 2. 3 Conform relaţiilor lui Viète avem (3) x2 .q + p ï 2 4 27 2 4 27 ï ï -q q2 p3 q2 p3 ï 23 . c.p3 p3 x13x23= obţinem că x13 şi x23 sunt rădăcinile ecuaţiei x2+qx=0. 1£ i £ 3. 27 27 (4) x1+x2=q şi x1x2= adică x13= : -q q2 p3 -q q 2 p3 + + şi x2(t)=et 3 + . în care 2 4 27 2 4 27 e0. t£2. 0£j.

scriind pe (6) p p2 sub forma (7) (y2+ +a)2-[2ay2-qy+(a2+pa-r+ )]=0 şi cel de al 2 4 doilea termen să fie pătrat perfect. Pentru a ce verifică ecuaţia (8). Astfel. adică a să verifice ecuaţia de gradul 3: q2-8a(a2+pa-r+ p2 )=0 Û 4 (8) 8a3+8pa2+(2p2-8r)a-q2=0. 253 . q. Fie a un element dintr-o extindere K a lui ℂ a.)=0 2 2 cu q rădăcină a ecuaţiei x2-2a=0. ecuaţia (7) devine: (9) (y2+ p q 2 +a)2-2a(y) =0 2 4a q p +a+ )=0 2 2 iar rădăcinile lui (9) sunt rădăcinile ecuaţiilor y2-qy+( y2+qy+( q p +a.Notând y=x+ (6) a obţinem că y verifică o ecuaţie de forma 4 y4+py2+qy+r=0 cu p. rezolvarea unei ecua ţii algebrice de grad 4 se reduce la rezolvarea unei ecuaţii de gradul 3 şi a două ecuaţii algebrice de grad 2. rÎℂ.î.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times

Cancel anytime.