You are on page 1of 214

editorial

Titlul de poet naţional şi popular
La sfârşitul secolului al XIX-lea, secol în care s-au întregit naţiunile şi s-a limpezit sentimentul naţional în ţările Europei, au început dezbaterile privind alegerea, în fiecare naţiune, a unui poet reprezentativ, a poetului naţional şi popular. În Franţa, dacă bine ne aducem aminte, după lungi dezbateri publice, a triumfat Victor Hugo. La fel s-a întâmplat şi cu Goethe în Germania sau cu Puşkin în Rusia. Întors de la studii de la Paris, tânărul bonjourist Vasile Alecsandri declara prietenilor literaţi din capitala ieşeană că vrea să ajungă poet naţional şi popular. Şi, într-adevăr, Doinele şi lăcrămioarele, celebrele Pasteluri, poemele sociale, culegerile de poezie populară l-au impus pe Vasile Alecsandri în conştiinţa naţională românească drept cel mai bun poet şi cel mai de succes dramaturg. El a fost primul nostru scriitor european (Premiul Ginta latina din 1878 n-a fost întâmplător!), iar astăzi ne dă senzaţia unui zeu care s-a retras din univers lăsând doar duhul preacurat al poeticei simţiri. Eminescu însuşi era fascinat de personalitatea celestului bard. Eminescu i-a scris (nota bene!) o superbă cronică la Fîntîna Blanduziei. Dar apariţia poetului Mihai Eminescu a răsturnat total ierarhiile. În anii următori trecerii în eternitate a lui Eminescu, studiat de contemporani pe baza manuscriselor din cele două lăzi predate Academiei Române prin 1902, el a devenit poetul naţional şi, mai accentuat în perioada interbelică, modelul în absolut al oricărui poet român. Mitul Eminescu a crescut în timp, manuscrisele din cele două lăzi purtate în spate prin toată Europa de prietenul Chibici, predate în 1902, cum am mai spus, de Maiorescu Academiei Române (gestul acestuia din urmă, fiindcă veni vorba, a fost unul compensatoriu, de iertare de păcat pentru sacrificarea „periculosului” jurnalist Eminescu) au devenit cărţi, misteriosul laborator eminescian dezvăluindu-se fragment cu fragment, au augmentat mitul. A existat şi o culme, dacă se poate spune astfel, a mitizării, atunci cînd filosoful Constantin Noica l-a numit pe Eminescu „omul deplin al culturii româneşti”. În perioada interbelică ierarhizările literare consumau multă pasiume. Aşa s-a făcut că prin anii ’30, după publicarea Cuvintelor potrivite, bătălia pentru locul doi, cum ne

pagina 1

editorial
place să spunem, a fost cîştigată de Arghezi. Pe urmă de Blaga, de Ion Barbu, Bacovia, de Topîrceanu, care au devenit poeţi naţionali şi populari şi care adăugau experienţe lirice originale moderne. Pe acest mit s-au sprijinit atîţia intelectuali români, ca să nu mai vorbim de luarea sa în folosinţă de către politicieni, care au ştiut să-i exploateze din plin toate pîrghiile. De el s-au folosit şi „bulbucaţii ochi de broască” dar şi comuniştii, care, timp de vreo cincizeci de ani, şi-au făcut sloganuri din „Împărat şi proletar” şi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. În sfîrşit, exploatarea politică a mitului Eminescu, ar umple multe pagini şi nu e ceea ce ne-am propus în acest scurt editorial. Curînd, schimbîndu-se gusturile, ce-i drept nu esenţial, nu în ceea ce are poezia mai adevărat, au apărut: Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Grigore Vieru. Nu vreau să extind excursul nostru şi aş vrea să vorbesc doar de Grigore Vieru, prezent (curios, nu?) în paginile Feed Back-ului, o revistă de experiment literar. O, dar Grigore Vieru este un poet tradiţionalist care a experimentat tot timpul. Un poet de o cristalină modernitate. Un poet care a dus povara temelor esenţiale. Să fie el un poet popular şi naţional? Este! O parte de ţară plînge, o alta rîde mînzeşte. Simţirea românească, mama, mama ţară, limba română. Toate s-au legat la Grigore Vieru prin spectacolul unui lirism profund, de o simplitate înşelătoare, o profundă şi cuceritoare simplitate care l-a clasicizat pe poet. Toate s-au legat prin Eminescu, modelul său în absolut, pe care l-a repus cu adevărat în circulaţie în Basarabia noastră urgisită începînd cu 1964, când a scris poemul Legământ, o capodoperă de gen. În anii din urmă, întâlnirile noastre cu Grigore Vieru, fie că aveau loc la Iaşi (la Salonul de carte sau la întâlnirile Societăţii patriotice „Plai mioritic”) sau la Chişinău (Uniunea Scriitorilor, Cafeneaua Panipit sau Statuia lui Ştefan cel Mare) erau umbrite de apăsarea celor care au acaparat din nou puterea în Basarabia: comuniştii şi mancurţii. Marii luptători pentru limba română, pentru stemă, pentru tricolor, pentru repunerea în drepturi a simţirii româneşti fuseseră eliminaţi. Grigore Vieru a fost în ultimul deceniu în Basarabia opoziţia cea mai clară, fără ezitări sau retrageri. Un mare şi desăvârşit tribun. O scrisoare deschisă a lui Vieru publicată în revista „Limbă şi literatură” făcea cât 3-4 parlamente la un loc. Poetul era iubit ca nimeni altul. Orice locuitor de bună credinţă din Moldova dintre Prut şi Nistru ştie pe de rost măcar un poem de Grigore Vieru. Dar şi unul de dincoace, la fel. Personal, am asistat, cu neviclenită bucurie, la recitări ale mulţimii, pentru care poetul era şi un model moral de netăgăduit. Până şi politrucii care ţineau (şi mai ţin!) ţara cu ghearele şi cu dinţii (poate ei mai mult decât alţii!) ştiau că Grigore Vieru devenise un mit imposibil de dărâmat. Ce e totuşi imaginea poetului naţional şi popular, de neatins, de neatins? Aceasta! Daniel CORBU

pagina 2

provocări

Cele 7 Păcate!
Florin OTROCOL
viaţă. O viaţă pe care trebuie să o concep alături de voi, contemporanii. Cei care defulăm prostie, nimicnicie şi idolatrizăm mediocritatea. Sunt intoxicat de mesajele voastre. Nu avem nimic în comun cu artele. Cu boemitatea. Cu ludicul. Mândria este păcatul care domină umanitatea. Mă domină, te domină – pe tine, cel care citeşti acum acest text -, ne domină. Nu avem scăpare. M-am săturat să “culeg” efectele defulării individuale căutând cu stoicism cauzele. Nu suntem martirizaţi mai mult decât merităm. Orgoliile care ne domina şi care ne conduc în tenebrele destinelor noastre ne conferă atributele decesului nedeclarat şi nerecunoscut. Nu am nimic împotriva celor care nu conştientizează ceea ce sunt. Oricât de evoluat ai fi, cu CERTITUDINE eşti prizonierul tendinţelor de acumulare. Lipsa de maturitate nu te condamnă să trăieşti la limita superficialităţii tale, dar te păstrează acolo. Conclava de unde poţi arunca cuvintele fără să îţi fie teamă că se vor întoarce împotrivă-ţi. Fără remuşcări maliţioase. Cuvintele izbăvite din aceste terminaţii ale universului se pierd până la destinaţie. Chiar ajunse la destinaţie, sunt atât de amorfe încât trezesc patetismul în cei plecaţi dintre noi. Cei evoluaţi. Cei care au învăţat să renunţe la ceea ce îi denatura şi îi deferea dezumanizării. Suntem capabili să răzbunăm orice bună intenţie, orice vorbă bună, orice idee care este superioară anarhiei gândurilor noastre. “O anarhie organizată” mi-aţi putea răspunde. Aş prefera să nu faceţi asta. Aş prefera să renunţăm la fariseii din noi. Aş prefera să renunţăm la orgolii. Să ne capacităm inteligenţa pe înţelegere. Pe acceptare. Să oferim mai mult decât primim! Ce avem de câştigat dacă lăsăm mândria să ne dicteze statutul în societate? Dacă comunicăm interfaţând cu infatuare, purtăm pe chipuri masca aroganţei şi plecăm din noi purtând umbra laşităţii sub masca mulţumirii de sine? Unde sunt bătăliile declarate? Avem în jur numai duşmani? Prietenia a devenit o noţiune perimată şi falsă? Etichetăm

În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: “mândria”, “invidia”, “iubirea de arginţi”, “desfrânarea”, “lăcomia”, “lenea” şi “mânia”. Deș i le-am tratat separat, am realizat că parcurse împreună îndeamnă la mai multă cugetare și simțire. I Mândria “Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa şi erudiţia şi supradoctoratele şi toate congresele internaţionale la care luăm parte şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplinii niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii” Nicolae Steinhardt De aici voi porni acest ciclu. De la noi cei care credem că avem certitudini. Suntem naivi. Nu avem certitudini. Nu vă amagiţi! Chiar dacă am avea certitudini fiind orbiţi de infatuare ni le refuzăm. Şi dacă le-am vedea, nu le-am accepta! Presupunem acceptarea. Credem în ele? Nu mă voi erija în nici o instanţă morală. Nu sunt eu cel care să predea lecţii de moralitate de la această abruptă tribună. Tocmai de aceea fac apel la exacerbatul şi personalizatul bun simţ. Abuzez de prezumţia de nevinovăţie pe care ne-o acord cu acea candoare specifică condamnatului la

pagina 3

provocări
caracterele după propria involuţie. Acum râd până în prăselele fiinţei mele la gândul că m-aţi corecta: “ propria EVOLUŢIE!”. Este mai bine să scrii decât să nu scrii. Ceea ce scrii rămâne. Te califică! Sau, descalifică! Important este să dovedim accepţiune vis-a-vis de “scriitorul contemporan” şi să spunem curat în simţiri şi exprimare ceea ce este bun sau rău. Dar fără pretenţii de geniu al tavernelor. “Fără mândrie suntem nimic” se aude de la capătul universului. Ba suntem! Mai dornici de revanşă în faţa mediocrităţii noastre. Opera ne defineşte. Fără oprelişti, lipsiţi de temerile criticilor. Liberi, fără canoanele impuse de semeni. Erudiţi-va defectele! Calităţile au ele grija de noi! “Metoda biografică ne poate ajuta să înţelegem pe autor, nu opera. Ne poate lămuri cum a fost scrisă şi dezvălui unele amănunte interesante, însă opera ca fapt ca unicitate, ca miracol nu ne-o lămureşte deloc! Tot astfel ca şi pământul, cu lumea: geologia, paleontologia, biologia, antropologia ne pot fi de ajutor ca să aflăm cum a evoluat pământul şi ni-l pot descrie; ori astrofizica şi astronomia cum a evoluat şi se prezintă cosmosul. Dar ce este pământul ori ce este ce este cosmosul ori de ce există cosmosul (şi în general, vorba lui Einstein, de ce există ceva), ştiinţele menţionate şi altele înrudite lor nu ne pot spune. Opera în sine, ca atare, stă dincolo de biografia cea mai amănunţită, mai exactă ori mai picantă, ea “scapă” biografiei, stă probabil chiar dincolo de puterea de înţelegere a celui care a compus-o.” N. Steinhardt. II Invidia “Cu penele altuia te poţi împodobi dar nu poţi zbura“ Lucian Blaga Invidia defineşte obscuritatea din noi. Evidentă îndeobşte la cei pătimaşi, invidia ne remarcă între cei mai puţin robuşti mental şi afectiv. Cuprinşi de cel de-al doilea păcat capital ne dorim să fim peste tot în acelaşi timp, să fim în centrul atenţiei. Consideraţi de sine centrul Universului vom depune eforturi depline pentru a domina orice asistenţă. Personajul inteligent pus să aleagă între “a fi” sau “a nu fi” cu certitudine nu va alege nici una dintre variante. Noi, cei măcinaţi de invidie vom fi incapabili să părăsim extremele. Bine înfipţi în extrema care ne convine pasibilizăm fraternizarea invidiei cu mândria. “A invidia înseamnă a te recunoaşte inferior” Pliniu Când eşti invidios profitul altuia devine pierderea ta şi pierderea lui e profitul tău. Recunoaşterea pierderii este primul semn al îndreptării în timp ce persistenţa în greşeală te vredniceşte în consecvenţă dar te condamnă la prostia eternă. Incapabili de iertare, veşnici în suferinţă şi nemulţumiţi de statutul de etern perdant acceptăm şi căutăm provocările propriilor riscuri. Căderea în ridicol ne este aproape, iar forma sublimă şi pură a singurătăţii ne va certifica existenţa în inutil. Iluzia derizorie a atingerii unui apogeu prolific va amplifica necunoaşterea şi neputinţele noastre. “Cine nu este invidiat, nu e vrednic de a trai” Eschil

Instinctele trebuiesc educate. Dar, lipsa acestora ne conferă statutul de victimă sigură. Instinctualii vor fi primii expuşi riscului dar şi succesului. Invidia ca şi instinct poate fi o calitate favorabilă evoluţiei direcţionate. În parte. Adiacenta acestei evoluţii este ignoranţa. Pentru că orice defect tranformat în calitate suprimă totalitatea calităţilor. Merită oare să fi invidiat pentru ceea ce ai devenit? Merită să fi invidiat pentru ceea ce nu eşti? De ce trebuie să găsim în ceilalţi certificarea noastră? Există garantul a ceea ce suntem? Incertitudinile primează când verificăm prin cauzele noastre expirarea garanţiei noastre şi efectele din contemporani. “Numai dupa invidia altora iţi dai seama de propria ta valoare” Tudor Muşatescu Avem atitudine. Suntem o enciclopedie a trăirilor. Suntem ceea ce suntem. Nimic nu ne poate schimba în ansamblu. Suferim modificări la periferia afectului şi mentalului. Dar fondul genetic va deturna ceea ce nu ne reprezintă. Victoria donaţiilor genetice este o certitudine. La fel şi invidia. Ne naştem cu ea. Se cultivă. Se educă. Cine se naşte fără invidie se poate declara infirm. Cine nu va cunoaşte invidia va fi fericit cu puţinul pe care şi-l poate oferi. Va confunda mereu fericirea cu împlinirea, îndestularea cu mulţumirea de sine, invidia cu neputinţa. Care preferinţă ne defineşte, ce educăm primordial: invidia sau fericirea? “Nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine” Emil Cioran

pagina 4

Prefer umilinţa provenită din privirea celor avuţi decat neliniştile lor. Este de preferat mediocritatea contemporanilor în detrimentul renegării originilor. “Dacă teoria mea nu corespunde faptelor. eu sunt demn de ospicile care tratează suficienţa avuţiei interioare. Dorinţa de a deţine putere şi a controla destine prin puterea banului ne poate scoate din matca creaţiei proprii. Nu văd nimic rău în a-ţi asigura decenţa traiului. nu şi-a declarat falsitatea din afişarea ei.. Cu cât acumulezi mai mult pe un front cu atât mai expus eşti în faţa nevoilor sosite de pe restul fronturilor. Educaţia este o trăsătură rară a celor avuţi. de tandreţe. Nu-mi doresc absolut deloc iubirea contemporanilor. atunci voi alege prima variantă. Majoritatea preferă gloria scurtă şi măruntă în detrimentul liniştii valorii personale şi asta pentru că avidul nu conştientizează că prin acţiunile lui nu va primi nimic în plus decât ceea ce este şi ceea ce merită din partea societăţii. Devenit robul banului eşti dispus la orice risc pentru a-l obţine. cuantificate într-un întreg te vor declara marele perdant în faţa menirii proprii. Dramele înavuţiţilor sunt demne de Dante. Prefer demnitatea de a fi om. dispreţul şi invidia acestora. Nu există comparaţie între suferinţa celui bogat care pierde bani şi suferinţa celui care pierde puţinul. Adicţia de bani se completează prin singurătate şi blestemele invocate de invidia săracului.provocări III Iubirea de arginți “Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” Nicolae Iorga Cine iubeşte banul uită de sine. Caritatea lor este identică cu spălarea păcatelor. de amăgire. de ură şi într-un final apoteotic să ne lăsăm în mrejele provocatoare ale dispreţului provenit din noi. Legea compensaţiei se aplică şi aici. De ce ai alege să fi ca ei când poţi fi ca tine? Ce principii umane îi călăuzesc pe cei înavuţiţi? Singura calitate care defineşte aviditatea faţă de bani este oportunsimul. din relaţia distrusă. din ceea ce a fost şi cu precădere din ceea ce a pagina 5 . Ce câştigi pe o parte este o pierdere pe alte fronturi. dar dacă voi fi pus vreodată în situaţia de a alege între respectul. de romantism. Îţi modifică structura mentalului şi afectului. noi considerăm că este suficient să trecem prin toate trăirile adiacente ei. o falsă negociere precedată de “defularea” Divinităţii. să ne plictisim pe rând de adoraţie.” Lloyd Douglas Desfrânarea merită “bârfită” pornind de la premisa că iubirea nu are legături reale cu eternitatea. Nu cunosc nici măcar în istorie un personaj care să deţină completa împlinire prin avere. Nimeni dintre milionari nu şi-a publicat fericirea. cu atât mai rău pentru fapte. Povestea vieţii unui milionar educat sau filantrop îţi cutremură fiinţa. Au ales obscuritatea nefericirii în intimitatea afectului personal. “Două lucruri sunt infinite pe lumea asta: prostia şi universul.. Dar de univers nu ştim încă nimic sigur” Albert Einsten IV Desfrânarea „Ce face un bărbat când iubeşte o femeie? O pregăteşte pentru următorul . Totalitatea acestor fronturi. Nu este nimic rău în a lupta pentru tine. Pentru că iubirea există. Nici un milionar occidental sau de dincolo de Atlantic sau Pacific nu doreşte să dea socoteală privind acumularea primului milion de dolari. Iubesc discernământul şi detest recensământul conturilor mele. în a-ţi aduce împlinirea prin certitudinea unui confort financiar. Întrebare: câtă certitudine îţi poate asigura un confort financiar? A primi bani fără să-i meriţi este identic cu autodistrugerea. să atingem toate formele brute ale sentimentelor compatibile cu iubirea.” Martin Hegel Generozitatea este apanajul celor înstăriţi.

dar şi purtători ai implantului natural numit instinct. acceptăm neputinţa semenilor. Îmi amintesc despre cel mai rar tip de sex întâlnit – din punct de vedere al calităţii superioare. Face parte din educaţia de grup pe care ne-o însuşim încă din adolescenţă.” M. Oricare dintre sexe poate domina sau accepta dominaţia. o altă tentaţie. ori intră prea des în catedrale. Odată dovedit. Întotdeauna noi vom considera că greşelile ne aparţin în mică parte. “Un intelectual este cineva care a găsit ceva mai interesant decât sexul” Edgar Wallace Ne-am născut vânători. Suntem maeştrii în arta denigrării şi arta deghizării adevărului. de a te fi împlinit prin vrerea celor cărora ne-am dăruit necondiţionat.” Oscar Wilde Ce ne determină să comitem adulterul? Cu certitudine. Şi toate acestea pentru că dorim decenţă. Atunci să rămânem consecvenţi alegerii făcute în detrimentul instinctului şi plăcerii de moment. ci mai degrabă o eliberare. Dualitatea noastră. Intrebaţi-vă dacă aţi trece peste infidelitatea partenerului. adulterul devine sursa tuturor reproşurilor. Să renunţi la tine! Atunci cînd alegem viaţa de cuplu ştim de ce am ales. Suntem purtători ai virusului iubirii. sau cel mai fericit caz – au cunoscut împlinirea prin iubire. Iubind. mult mai profunde. o fărâmă de atenţie. ori suferă de un excesiv puritanism. Ce rost au întrebările. Necesitatea de a survola viaţa este dată de gustul experienţelor extreme. dar … de ce!? “Marea diferenţă dintre sexul plătit şi sexul gratis este că sexul plătit e mai ieftin … ” Brendan Francis V Lăcomia „Nu e sărac cine are puţin ci cine-şi doreşte mult. Natura unei relaţii strict sexuale. de a te fi regăsit în jumătatea ta. Ignoranţa va fi permanent răsplătită cu alte provocări. Nimeni nu iartă adulterul. nevoia de aprobare a viiciilor. Sursa perpetuă a împlinirii orgoliului masculin este femeia. că orice greşeală poate fi iertată. care acceptă concubinaje mediocre prin simpla interacţiune interumană. de adulare a bărbăţiei noastre. aşadar. Fiecare pas în libertate înseamnă o nouă ispită. Realele probleme apar după marele eveniment. este sexul filozofic: ai unde. ci pagina 6 . sau echilibrul din cuplu. ai cu cine. ori un mitoman mai mult sau mai puţin declarat. prin care suntem condamnaţi că punem în practică dorinţele!? Fără să caut dinadins societatea. Nimănui nu-i este străin conceptul regretului. De ce trebuie să ne prefacem că avem ceva de oferit? De ce preferăm falsitatea când scopul a fost deja atins? Sinceritatea nu este în acest caz un act de curaj. Cine spune că nu şi-a dorit vreodată să petreacă o noapte în compania a doua femei eliberate de prejudecăţi este ori un om fără capacitatea de a-şi recunoaşte sexualitatea.provocări mai rămas. Ai nevoie de astfel de experienţe!? Este perfect! Ai dreptul la orice. Cei care au refuzat un asemnea experiment. oriunde şi cu oricine. Nu mă refer aici la decenţa expresiei de sine.Cato Ce putem numi cu certitudine. considerăm că totul ne este permis. excesul de masculinitate trebuie potolit. ne sorteşte inafilibilei decăderi. Aviditatea cu care savurăm nevoile provenite din aspiraţiile noastre. Bărbatul ca şi femeia emană natural sexualitate. Tendinţa de a cuceri cât mai multe teritorii şi permisivitatea celor care se doresc ocupaţi se completează perfect.P. chiar lascive. Accept zilnic compromisuri din partea unor anturaje create artificial. Nici cei mai înveneraţi creştini nu vor reuşi să treacă peste deşertăciunile sufletului înşelat. lăcomie ? Există ceva rău în a-ţi dori binele!? Există indecenţă în a avea aspiraţii!? Dacă am deţine aspiraţii. la decenţa viscerală sau la decenţa eticii necesare fiecărui individ. ai cu ce. Contează doar fnalitatea. dacă este stabilită de la început ne poate scuti de şocul căldurii unui corp străin. nu plictiseala survenită în cadrul unei relaţii. Instinctul poate fi depăşit numai de o raţiune intens educată şi exersată în canonizatele filtre ale afectului. dar nu ne iartă de frisoanele conştiinţei. Să recunoaştem: orice personaj adulterin dacă este suficient de inteligent nu va renunţa la ceea ce are acasă pentru un amor ratat din faşă. Nimic nu contează sub impusul instinctului. Regretul de a te fi implicat. ce rost au iertările în războiul cu certitudinea precedentului creat? Ştim cu toţii că o ieşire în décor nu rămâne niciodată nepedepsită şi că acest derapaj ne va urmării toată viaţa. Raţiunile existenţiale ne forţează afectul. “Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie atâta timp cât nu o iubeşte. La ce ne folosesc regretele? Orice eşec îşi are motivele lui. Atunci când se cere sau cerşeşti puţintică tandreţe. mă împiedic de ea prin coincidenţa umanităţii. Fiecare dintre noi va alege varianta pentru care este pregătit: adicţia de sexualitate şi finalitatea formelor ei. Tu ai ales să-ţi îngrădeşti libertatea.

Am obosit să mai am speranţă că cel de lîngă mine se mai poate schimba. Celor fără ieşire din rutina iluziilor. femeile cu moravuri uşoare. Tocmai de aceea voi apela la defularea boemă. laşii. Orice sincopă oferită de minciună se va desăvârşi într-o mare eroare. Lenea se confundă uneori cu oboseala. Lenea mea are momentele ei de glorie. Suficienţa nu se poate identifica cu atingerea limitelor personale. nu o poate anula. Dar este aberant faţă de sine să îţi doreşti ceva care nu te identifică. Nu poţi avea numai unul.. Numai instinctualii îşi permit luxul renunţării la raţiune. să primim mai mult decât oferim şi să evoluăm disproporţionat în raport cu complexitatea noastră. virginele sodomizate. de vreme ce lăcomia este direct legată de toate celălalte. ajută cu certitudine la definirea ta cât mai aproape de realitate. indirect prin acţiuni. cu toate furiile ei. mă simt obligat să recunosc că lenea îşi are sălaşul şi în mine.. atâta pagina 7 . jurnaliştii dedicaţi dreptăţii. naivii. la pasiune. dacă vrei să poţi să vezi foarte departe. Aceleaşi simptome. Necondamnabili sunt şi cei care-şi declară. Putem condamna fără tăgadă pe cei care consideră oportunismul o soluţie continuă a emancipării personale. Sincer. “Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus. mai degrabă se poate identifica cu stimulul fericirii iluzorie. O mică joacă cotidiană la nivel personal. geniile nesupuse normalităţii. Atunci senzaţia de dispreţ vis-à-vis de cei împliniţi de puţinul suficienţei lor întregeşte acest arsenal. acceptare cu defăimare pasivă sau confirmarea naturală a unei prietenii. Extrem de interesant ar fi de urmărit natura şi gravitatea compromisurilor. snobii. Căderea lor va fi spectacolul celor mulţi. celor deferiţi justiţei Divine... Ei sunt indezirabil.. poeţii desueţi... Această decenţă implică o existenţă în raport cu universul cel mai apropiat. a majorităţii. o uriaşă dezamăgire. “Lumea nu e a celor modeşti. Un proces public şi o sentinţă publică: exilul forţat din mediocritate. Aceştia sunt mai responsabili decât restul majorităţii. la plăcerea creaţiei. dar dacă apelăm la condamnare nu suntem departe de ei prin simplul fapt că ne permitem să ardem timpul afectat propriei împliniri. cu riscurile împărţirii în bune şi rele. că mai pot face ceva pentru mine. Nu este nimic anormal în a-ţi dori ceea ce deţine cel de lângă tine.provocări la decenţa de „a fi”. “Judecă-ţi succesul după lucrurile la care a trebuit să renunţi pentru ca să-l obţii. profeţii uitaţi în sanatoriile afectului propriu . Cine se ascunde în spatele oscilării între suficienţă şi oportunism şi-a oprit definitv evoluţia. exponenţii societăţii noastre. trăită iniţial că o simplă amăgire ajunsă la final. politicienii de conjunctură. studentele bursiere. fariseii contemporani. Ei nu vor trece niciodată de bariera nevăzută a echilibrului universal. Oare ar conta această conştientizare!? Depinde cine suntem şi înspre ce tindem . la nivel aparent superficial. Drama existenţială aparţine în totalitate oscilanţilor. carieriştii. apartenenţa la emanciparea statutului social. Am obosit să cred că eu mă mai pot schimba. Am omis cu siguranţă mulţi muşterii. la nivel personal. O canonizare şi cunatificare inutilă. Aceste păcate sunt achiziţionate la set complet. substituită în cultul personalităţii. Singura soluţie este evadarea din propria existenţă. al celor cu suficienţă. acele momente pe care nici cea mai agonizantă raţiune. literaţii împliniţi prin păcate „iertate” în edituri. Lenea mea îşi face simţită prezenţa în momentele (tot mai dese) în care mediocritatea semenilor caută cu asiduitate să cucerească teritoriile raţiunilor mele existenţiale. Oare am rămas singur!?. Am obosit să mai am răbdare cu proştii. Lenea!? Se poate interpreta şi astfel: arta de a nu face nimic. autostopistele decorative. a ceea ce suntem. “ Constantin Brancuşi VI Lenea ”Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea şi Lenea. Dogmele creştine consideră lăcomia ca fiind al cincilea păcat că însemnătate. este imposibil să nu remarci arta cu care leneşii îşi destăinuie inutilitatea. Acceptarea acestei impuneri este identică cu schimbarea.” Cicero Lăcomia este consecinţa practică a invidiei.. că mai pot schimba ceva. indiferent de natura acestora: invidie. Este o acceptare a nihilismului existenţei. ci a celor energici!” Dante Alighieri Am obosit să găsesc scuze celor care mă mint. nu te defineşte.” Franz Kafka Lenea!? Calitate sau defect? Oricum am privi acest atribut uman. Am obosit să ignor nimicnicia românească. Inevitabil ne raportăm acţiunile şi rezultatele la percepţia celor de la care avem expectaţii. oportuniştii. Nu cred că cineva ne poate impune să cerem mai mult decât merităm. libidinoşii titraţi. duhovnicii şi ispitele din semeni.

răbdarea cu care m-au iubit.” Constantin Brâncuşi VII Mânia ”Ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici. Aveţi vă rog răbdare! Voi învăţa de la voi să-mi obosesc raţiunea! ”Lucrurile nu sunt greu de făcut. Am obosit să mai gândesc. Am ales solitudinea ca formă de protest a ceea ce sunt. Am auzit. între oameni.fie ea şi intelectuală. Ceea ce poate avea iz de masochism este în fapt o coagulare a sangvinitaţii rezultate din suferinţele altora. Prefer tagma celor nefericiţi în incertitudini. Creştinizat în păcat. Am obosit să mai cred în El. dar şi cu mândria nulă a condamnatului? Cât voi mai suporta această invidie care mă încearcă atunci când privesc savoarea cu care semenii îşi devorează eşecurile? Voi ceda aprecierea avariţiei şi lăcomiei avarului. Mi-am început periplul aici. am parte de raţiune. Raţiunile colective percep doar eşecul afectului la nivel de grup. dar nu Îl simt aproape de mine. de tine. să mai cred în falsa decădere a celor care imploră . mila creştină. că El drege. împăcat cu involuţia. Incapabil de orice forma de reciprocitate. Greu este să te pui în poziţia de a le face.de la om la sfinţi şi de la sfinţi la Divinitate. inexorabil în faţa mediocritaţii. Condamnaţi la simularea unor destine reuşite. Setat pe rutină. să improvizez. să mă salvez pe mine. la fel de nefericit şi de disperat ca oricare. încât îmi pot permite să port în stern şi în măduvă frustrările acestei lumi. „Am doar două calităţi: sunt constituit numai din defecte şi deţin toate viciile” pagina 8 . cândva chiar am ştiut. Este clar: mă declar cobaiul perfect al experimentului “lenea”. Dar constat cu dezamăgire că sunt demn de dispreţul amatorilor din arte. am gustat din iertările Divinităţii la fel de mult pe cât tot El m-a hrănit cu pedepsele aplicate acestei lumi. imun la fericirile mărunte ale semenilor aparţin acelui anturaj individual. că El este. Ce revelaţie mi-am oferit!? Ştiam doar că sunt obosit. cu precădere semenilor. Cât mai pot asista impasibil la acest masacru colectiv. nimic nu-mi devorează liniştile. Nimic nu mă atinge. să mai aştept o infimă confirmare privind eradicarea mediocrităţii. că El ne iubeşte! Aş dori să-L cred. după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi liniştit. să salvez un suflet. Mânia nu ne aparţine decât superficial.provocări timp cât îmi accept contemporanii. solitar şi antisocial. Capitularea lor adună în mine regretul imunitaţii care îmi completează existenţa. iertat şi înţeles semenii. Nimeni nu ar face faţă unui proces public al conştiinţelor noastre. Suntem capabili de a ne provoca rău mai abitir decât orice oştire a duşmanilor închipuiţi.” Victor Hugo Am atâta mânie în mine. Va veni momentul în care va fi necesar să ne convingă că Există. obişnuit cu regresul. Dumnezeu este treaz. în privire. instinctul supravieţuirii şi împlinirile de la periferia raţiunii afectului. sau că în mărinimia dispreţului Lui provocat de condiţia umană. Ne putem purta mânia viscerală pe chip. la acest genocid afectiv pe care îl acceptăm cu resemnarea. în gesturi. Nu stăpânesc arta de a nu face nimic. ne vom păstra pure doar igoranţa. Suntem invizibili pentru că aceasta a fost alegerea noastră. imunitate reflectată la toate nivelele existenţei mele. De ceva vreme mi se întîmplă ceva nefiresc: fără să-mi doresc. să mai sper că totuşi în marea Lui bunătate ne va ierta. Lipsa implicării se compensează prin tendinţa de dominaţie asupra semenilor. Mânia i-o lăsăm Lui. Am obosit să mai cred în falsa fericire a celor care îşi oferă publicului reuşitele. desfrânarea le-o cedez celor care preferă prostituţia . Am obosit să mai cred în minuni. de nimicurile noastre. să caut soluţii. lenea şi comoditatea ni le-am însuşit genetic. aplicată prin experimentarea fatidică a eşecului. ne va pedepsi. Încerc în fiecare dimineaţă să uit durerea şi dezamăgirea din privirile de ieri ale contemporanilor. îmi reproşez până în oase cunoaşterile. priviri uitate între blesteme şi neputinţă.

naşul lui literar părând a nu-şi mai aminti de el decât foarte târziu. prezenţa semnăturii eminesciene la revista din Pesta are valoarea ei documentară. revistă culturaliceşte eterogenă. Un motiv l-a constituit şi respingerea din partea lui Iosif Vulcan a primelor încercări ale lui Ioan Slavici. în primul rând al poporanei şi de o desăvârşită onorabilitate tradiţionalista revistei „Familia”. În perioada vieneză.. dar Eminescu nu putea fi chiar un ilustru necunoscut. pentru tânărul poet. dar important rămâne faptul de istorie literară că revista ieşeană publica o poezie scrisă de autorul unui articol antijunimist. nu era nici întâiul. cu atât mai mult cu cât poetul nu a renegat nimic din creaţia sa din prima tinereţe. Poeziile ce nu contraziceau spiritul epocii. însă era cunoscută atitudinea lui critică faţă de publicaţiile de peste munţi. pe cale să fie format potrivit gustului literar junimist. întrucât cu puţin timp înainte convorbiriştii avuseseră prilejul să citească O scriere critică. în această privinţă. articolul constituie punctul de plecare al unei limpeziri interioare şi al apropierii de critica lustrului fără bază. aparenta fidelitate faţă de idealurile clasiciste (cultura artei antice. nu puteau da prin nimic de bănuit măcar asupra talentului neobişnuit al adolescentului Eminovici.. ceea ce a vrut el însuşi să devină şi un gest decisiv pentru destinul lui a comis atunci când a încetat brusc să mai colaboreze la „Familia”. mai puţin pasiv şi eclectic. Mihai Eminescu se hotărăşte să se apropie de conclavul ieşean. tocmai pentru a nu risca să fie catalogat drept poet dificil din partea cititorilor adunaţi la guta sobei sau la şezătoare. de. Iacob Negruzzi afirmă că cenacliştii au încercat sentimentul unei revelaţii la citirea poeziei Venere şi Madonă. Eminescu citise studiile maioresciene. „peste măsură înălţată”.. măiestria construcţiei. şi le va amenda principiile indirect în articolul O scriere critică.. E posibil ca numele preopinentului să nu se fi reţinut. care i se păreau amfitrionului că nu sunt scrise destul de facil. redactat sub forma apărării memoriei dascălului cernăuţean.afinităţi specioase Vasile SPIRIDON Ideea că Iosif Vulcan ar fi intuit geniul eminescian încă de la primele versuri este de mult timp perimată. fără o direcţie critică fermă. şi-a dat seama că are cu aceasta mai multe afinităţi decât puncte deosebitoare. al „formelor fără fond”. Poetul a simţit că în capitala Moldovei se pregăteşte o mişcare de revigorare a culturii şi literaturii naţionale şi. Oricât ar părea de antijunimist. apariţiile sporadice de la „Familia” pe parcursul a patru ani n-ar fi avut cum să le atragă atenţia. Nici Venere şi Madonă nu era mai puţin sediţioasă. chiar dacă nu era de acord în totalitate cu acţiunea ei generală. iar lecturile formative devin. Ce-i drept. Titu Maiorescu însuşi nu aminteşte nimic. o pagina 9 . Or. după 20 de ani. atunci când mintea poetului se întunecase deja. Autorul poeziei De-aş avea. nici ultimul debutant căruia Iosif Vulcan i-a făcut o primire protocolară în paginile revistei. familiare pentru spiritele comode. Deşi fugitivă. scrise când gloria eminesciană putea fi îndatoritoare cumva şi celor care prilejuiseră secundul debut. Nu e mai puţin adevărat că duzina de poezii apărute la „Familia” a fost o bună bucată de vreme ignorată.eseu EMINESCU . apărută în „Albina”. în definitiv. de acum încolo. afluenţa de imagini) îi determină pe cenaclişti să laude. care apăruseră în „Convorbiri literare”. tot mai selective. Eminescu a fost. unde ar fi putut publica pentru a fi citit de un public ales. Predecesorilor li se descoperă şi explică limitele în contextul istoric dat. până la abandonare. În amintirile sale.

care până şi în climatul cultural postpaşoptist pot fi considerate romantice. „nevoia de Eminescu”: în lipsa poetului. pentru a-şi justifica gestul constructiv din Direcţia nouă. potrivit organicismului meliorist. mai bine în relief prezentul decăzut. Maiorescu face o opţiune tipic romantică ce nu putea rămâne indiferentă şi fără urmări pentru Eminescu: în 1869 el se află printre cei care iniţiază înfiinţarea Societăţii „Orientul”. prin critica prezentului.. Pentru a se lămuri asupra bizarului poet şi pentru a nu-i pierde colaborarea. Daca elogiul adus înaintaşilor în prima parte a Epigonilor era în contradicţia acţiunii junimiste. absolut necesar . ce avea serioase preocupări folclorice în program. tot ceea ce ţine de împrejurările practice ale vieţii) trădează. se afla în consens cu principiile maioresciene (lipsa gustului şi a ierarhiilor. exista ideea că se poate crea între limitele comunitare folclorice fără a se renunţa la individualitatea artistică şi. tipic paşoptismului.. dar şi dezicerea subtilă de tiparele clasiciste aliate în programul junimist. vrând să lase impresia că se referă la totalitatea apariţiilor acestui poet. Aplecarea asupra creaţiei folclorice înlătură de la sine acuza de cosmopolitism adusă Societăţii ieşene şi trebuie adăugat că. „până acum aşa puţin . care îi înăbuşă indispensabila componentă afectivă. în stratul de adâncime al poemului nu reuşit în totalitate. Se pare că Maiorescu de abia a aşteptat publicarea celei de a treia poezii. ar merita o discuţie separată asimilarea viziunii folclorice de către imaginarul solipsist romantic. Nu din întâmplare citează Maiorescu în comentariu strofe unde se insistă asupra relaţiilor de pe axa temporală. Cu toate acestea. el vorbeşte despre „mai multe poezii publicate în «Convorbiri literare»”. nu confunda creaţia spirituală cu crezul naţional şi nici valoarea estetică cu amprenta etnicităţii. avid după originalitate şi subiectivitate creatoare. în stare să refacă armonia originară. junimiştii tot n-ar putea fi învinuiţi de dogmatism clasic şi de opacitate faţă de scrierile aparţinătoare curentului rival. De obicei meticulos. în timp ce pentru „Junimea”. În concepţia lui Eminescu. din partea membrilor Societăţii. relevarea tensiunii iscate între realitate şi forţa magică a visului. de pildă. pentru Eminescu. în acest sens. se afla un manifest romantic cu valoare nucleică pentru viitoarea creaţie. Mortua est!. În pofida faptului ca nu a răspândit. Se ştie că. spre un viitor mai bun. spre lauda ei.. nu ar fi avut plenitudine argumentativă. poetul-gazetar nu (îşi) promitea nimic bun pentru viitor şi plasa idealul unei societăţi utopice în trecut. atât de avizat în discuţiile despre folclor. Iacob Negruzzi întreprinde prevenitorul voiaj vienez. precum şi viitoarea atitudine adoptată (grija pentru continuarea studiilor. „Junimea” s-a preocupat de evidenţierea permanenţelor folclorului. societatea era perfectibilă. de paradoxurile şi umorul gingaş acoperite spre final de un abur melancolic şi vor fi ezitat îndelung înaintea publicării ei. cât şi pentru Maiorescu: venise vremea afirmării genului creator artist în locul aceluia politic. Nelegat de interesele pragmatismului politic. Maiorescu semnala în discursul naiv al autorului popular prezenţa sentimentului. atrăgând atenţia că idealizarea trecutului (cu care el nu era de acord) pune.spunea el .eseu compunere de o viziune „stranie”. Preferând reflecţiei sentimentul. Propunerea discretă de instalare în capitala pagina 10 Moldovei. Cenacliştii au fost intrigaţi de alura polemică a poeziei. Ceea ce ne interesează acum e faptul că reflecţiile din scrisoarea însoţitoare a Epigonilor denotă dorinţa poetului de a se elibera de limitele îngrăditoare ale tradiţiei. justificatul gest negator din O cercetare critică. în cadrul prelecţiunilor populare. critica prezentului. Chiar şi în condiţiile în care au publicat fără să ştie un manifest neclasicist. idei romantice. confuzia valorilor). prezentul nu conţinea germenele viitorului progres. teoretizarea ideii de geniu va alia soluţii comune romantice atât pentru Eminescu.. în partea a doua.poeziei culte pentru ca aceasta să fie scoasă de sub regimul iniţial al reflecţiei. totuşi. Dar.

Eminescu motivează că din pricina „Junimii” ieşene a început acea „cură. Venind la Iaşi. de unde va trimite câte ceva la „Convorbiri literare”. Eminescu va modifica structural ierarhia valorică şi va abate asupra lui ţinta majorităţii atacurilor îndreptate împotriva grupării. iar revista avea menirea de a-i lăsa să convorbească între paginile ei. dar perioada publicisticii bucureştene ni-l arată apropiat de „Junimea” politică şi doritor să fie un întemeietor de morală. să joace un rol asemănător dacă circumstanţele obiective i-ar fi fost favorabile în cadrul junimist ieşean acum îngustat. probabil că la insistenţele lui Iacob Negruzzi sau la îndemnurile lui Maiorescu. Se ştie că prin plecarea lui Maiorescu poetul a devenit lectorul oficial în cenaclu şi ne punem întrebarea dacă i-ar fi plăcut să fie şi un director de conştiinţă. iar la refuzul repetat al boemului poet. Maiorescu (cine altul?). Îndrumătorul cultural nu avea putinţa. deşi redacţia nu şi-a îngăduit intruziuni în manuscrisele lui. Prin urmare. pagina 11 . nu numai celor din afara cercului junimist. lui Iacob Negruzzi. va fi copleşită autoritar de zeflemeaua caracudistă şicanatoare. oarecum aleatoriu. Probabil că poetul nu a avut pretenţia că tot ce a citit la cenaclu să fie înţeles. dar mai grav era acum că cei care îl întâmpinau cândva cu sentimentul predestinării şi îi vor fi instituţionalizat vocaţia se lăsau influenţaţi de opiniile veninoase ale publicaţiilor preopinente şi îşi puseră în gând să îl corijeze. Meritul. înseşi relaţiile cu „Junimea” vor fi diverse şi nu lipsite de asperităţi. Totul sfârşeşte. cu plecarea la Bucureşti (nu neapărat doar din cauza acestor animozităţi).eseu format”. ironiile sarcastice din Criticilor mei. dar a avut rara intuiţie de a vedea în cel mai proaspăt colaborator al „Convorbirilor literare” numele pe care îşi va fundamenta „direcţia nouă”. Dacă iniţial poetul îi dădea. se însărcinează să-l ducă la fotograf. atunci când fermitatea critică. cu maliţiozitate. radicală de lirism”. Numele grupării nu fusese ales întâmplător. renumită în cadrul Societăţii. după refuzul de a mai veni la cenaclu şi de a mai publica la revistă. al junimiştilor de a-l fi descoperit pe Eminescu nu acoperă integral intenţia lui Maiorescu de a deveni şef de şcoală. libertatea de a-i umbla în textele pe care i le expedia. programul ei se adresa îndeosebi tinerilor. iritat (înainte de bărbierit). se văzu nevoit să le dedice şi lor. mai ales după plecarea mentorului la Bucureşti. explicabilă la acea vreme. să justifice apariţia fenomenului şi situarea lui în imediata apropiere a lui Alecsandri. Complicata reţea de apropieri specioase faţă de „Junimea” ieşeană lua sfârşit cu colajul portretului de grup. Ceea ce mai rămânea de făcut era imortalizarea pentru tabloul şi albumul „Junimii”. Ambele afirmaţii (care te fac să crezi că scrierea în pripă a articolului e legată de apariţia lui Eminescu) sunt aproximative întrucât trebuia demonstrat că direcţia nouă este dată de tineri formaţi în cadrul Societăţii şi găzduiţi în coloanele „Convorbirilor literare”. E dificil de dat un răspuns. chiar dacă nu va schimba tipicul întrunirilor junimiste. în ultima perioadă îi ridică orice drept.

ca înaintaşii săi. care îl determină să încerce să absoarbă totalitatea cunoaşterii umane. legende şi balade. avid de libertate. A pied. În şcoală a fost un elev rebel. este un om deosebit de muncitor. drept internaţional şi ocultism etc. Paris. . «On le retrouve — traducteur. Se interesează de toate: egiptologie şi drept roman. citind cu voce tare o piesă din Schiller. De atunci. A intrat din nou în colegiu. tradus de Mircea Eliade în portugheză. locuţiuni vechi. acea aurea mediocritas a Poetului. pag. la şaisprezece ani. Tatăl 1-a înscris la un mare colegiu german din Cernăuţi. să aparţină categoriei persoanelor «serioase». care a fugit de două ori din şcoală. chez lui. în nordul Moldovei. fără cel mai mic interes de a susţine examene sau de a obţine diplome. cu asiduitate. Nu se îngrijeşte de sine. cu superioară demnitate. cursurile tuturor profesorilor celebri din Viena şi din Berlin. aparenţele îmbrăcăminţii. după originalul francez. clasicii francezi. il chemine par monts et par vaux. unde tatăl lui era boier. 50). Lillérature Roumaine. 1938. se îmbată cu poezia tuturor popoarelor. Éditions du Sagittaire. cucerind un înalt loc între scriitorii români. ia notă de toate. După o perioadă petrecută în Blaj. pagina 12 popular românesc. Eminescu se decide să urmeze cursuri de filozofie în străinătate. Eminescu frecventează diferite cursuri. Bea. îl abandonează pe ascuns. filologie comparată şi filozofie. Caietele sale. Il connaît la faim et il lui arrive de couchcr à même le sol ou dans une meule de foin: de longues années d’errance. ca tatăl său. citeşte Horaţiu şi Leopardi în original. aşezat pe o grămadă de fân. dar la paisprezece ani Eminescu. Eminescu începe să acumuleze tezaurul său folcloric şi lexicografic care îl vor face. capitala Bucovinei. unul din cei mai buni cunoscători ai limbii şi ai culturii române. Anii de vagabondaj prin ţară îl fac să dobândească o profundă cunoaştere a limbii şi a spiritului 1 Reproducem acest fragment. souffleur ou simple valet — en compagnie de troupes d’acteurs qu’il aura suivie pendant près trois ans dans leurs pérégrinations à travers les provinces roumaines. din care o parte se conservă în Biblioteca Academiei Române. poussé par un instinct de liberté plus fort. Panorama de la littérature roumaine contamporaine. colecţionează cu fervoare manuscrise de demult. sac au dos. Dar înţelege totodată că nu poate să se integreze în societatea civilizată a marilor oraşe. În timpul orelor libere citeşte. Singura sa avere este o ladă cu cărţi pe care niciodată nu o abandonează. décisives dans sa vie. se mulţumeşte cu extrem de puţin şi dispreţuieşte. într-o zi. Refua să se supună disciplinei didactice şi accepta numai munca pe care şi-o impunea el însuşi. din izvoarele inspiraţiei populare. Dar a rupt tradiţia patriarhală a familiei. direct. în 1866. care are pasiunea faptelor exacte. luând neîntrerupt notiţe. s-a născut la 15 ianuarie 1850 în Botoşani. a fugit iar. etc. vêtu à la diable. puţin timp după aceea. Acest hoinar. în mod frecvent. Tot ce câştigă cheltuieşte pe cărţi. toate cărţile cate îi cad în mână. Decisivi ani pentru cine se descoperă pe sine însuşi şi înţelege că niciodată nu va putea fi un boier cu spirit pozitiv. Începe să studieze chiar şi sanscrita.eseu Eminescu Poetul rasei române Mircea ELIADE Mihail Eminescu. dar. ştiinţe financiare şi anatomie. Deja publicase primele sale poezii. că niciodată nu va ajunge să atingă fericitul echilibru. În Universităţile din Viena (1869-1872) şi din Berlin (1872-1874).»1 (Basile Munteano. A petrecut copilăria în sătucul Ipoteşti. ascultă sute de istorii. Marele scriitor român Caragiale a dat peste el într-o zi. cuvinte rare. în Transilvania. que l’instinct de conservation. al şaselea din cei zece fraţi. mărturisesc curiozitatea sa fără margini. Urmează. Germana este al doilea său idiom.

Poetul nu-l prejudiciază însă pe cel care munceşte. în cele din urmă. Din voluminoasele sale manuscrise a ajuns să publice numai vreo şaptezeci de poeme (dintre care unele extinse). dar timiditatea sa. stimat şi admirat. Înţelepciunea recomandă o rezervă calmă faţă de toate aceste tentaţii iluzorii: Vreme trece. aşa. cu seriozitate. totuşi. «Atunci. filozofia. vreme vine. sonore. Eminescu se întoarce în România. en 1883. provizoriu. ses forces s’epuisent et un jour vint. Şi realitatea. On n’ose pas concevoir ce qu’eût été l’oeuvre complète de cet homme qui a cessé de produire à trente-trois ans. istorice şi critice. ca toţi aceia care explorează până la miez singurătatea şi durerea umană. O vreme se pregăteşte. era în acelaşi timp un mare patriot. îşi face o viaţă aparte acest tânăr poet de o frumuseţe în acelaşi timp delicată şi virilă. nu este omul care să profite de ocazii. Ce e rău şi ce e bine. Dar influenţa exercitată de Eminescu a fost enormă.eseu literatura germană nu are secrete pentru el. Eu ascultasem. are iluştri protectori.. d’hospice en hospice. Traduce Critica raţiunii pure şi studiază. Eminescu. în schimbul unui salariu derizoriu. acceptă sarcina de a redacta un ziar politic din Bucureşti. s-a pornit să citească o lungă serie de strofe de o sonoritate şi de un efect ritmic minunate. Cesara şi Sărmanul Dionis.» (B. Dar marea sa pasiune este. pentru a-şi lua doctoratul în filozofie. «Peu à peu. «Timpul». prietenii au dat să i se tipărească primul — şi ultimul — volum de Poezii.. Opera sa publicată este. încât aceştia s-au gândit să-i ofere o catedră la Universitate. Eminescu improviza!. avea un «sentiment tragic al vieţii». nu a fost doar creatorul limbii literare române moderne şi al mişcării eminesciene care a schimbat orientarea noii poezii a ţării sale. o amprentă de aşa manieră personală. un fanatic al perfecţiunii literare. Eminescu a fost un om de geniu. ca bibliotecar. cu rapiditate ediţiile. După jumătate de secol de la moartea sa încă nu s-a încheiat cercetarea manuscriselor (vreo douăzeci de mii de pagini!) şi analiza nenumăratelor variante ale poemelor sale! Înainte de a termina studiile. où sa conscience se ternit..». dar această singurătate este populată de visuri. un fragment minim din grandioasa construcţie pe care a încercat să o realizeze. două mari nuvele. toţi marii maeştri ai Gândirii. de himere şi de iluzii. mai mult de douăzeci de catrene. mereu îndrăgostit de o femeie visată. dar lipsite de conexiune. Munteano. scriind singur articolele de fond. dar consimţea să se tipărească numai lucrările care îl satisfăceau. Se angajează. cu o bucurie de creator. unde începe să ducă o existenţă dură şi sumbră. de altminteri. în afară de câteva sute de articole politice.. Omul se naşte şi moare în singurătate absolută. Eminescu niciodată nu refuza să accepte realitatea. şi va fi pentru totdeauna. Eminescu a scos din buzunar o bucată de hârtie boţită şi. cu redactarea «Timpului». dans des alternatives de lucidité et d’absence. Toate-s vechi şi nouă toate. este atât de admirat de anumiţi scriitori şi critici. profund. în Iaşi. iar vocea şi privirea i se reanimau. în acelaşi timp. cronicile şi comentariile politice.. Dar se epuizează într-o muncă devoratoare.. în plus. Se închide uneori cu cărţile şi cu caietele sale în cameră şi petrece acolo zile întregi. uimit. Dar pe bucata de hârtie nu se aflau decât trei cuvinte: Glorioasa zi de nuntă. începând şi abandonând noi versiuni. traducând telegramele agenţiilor şi. ibid). Pe măsură ce pronunţa cuvintele se entuziasma tot mai mult. pentru el. S-a vorbit mult de pesimismul lui Mihail Eminescu. mereu nemulţumit de forma lor. aşezându-se pe un scaun. orgoliul său şi capriciile sale îl împiedică să trăiască o viaţă umană. Acest poet. Lucrează la poemele sale ani şi ani la rând. apoi ca inspector pentru învăţământul primar şi. încât suntem forţaţi a renunţa să-i aplicăm orice calificativ generalizator. Eminescu muncea imens. căutând neobosit expresia perfectă.. Eminescu devenise poetul naţional al României. în Bucureşti. «Pesimismul» lui are. Acest spirit interesat de totalitatea Cunoaşterii umane este. pentru că în patria sa. Dès lors. dar a devenit şi doctrinarul prin excelenţă al naţionalismului român. Pentru a se pregăti corespunzător consideră că îi sunt încă necesari ani şi ani de muncă metodică. manifestată infantil. il gravit jusqu’à la mort le calvaire de la folie. mereu concentrat în meditaţii filozofice şi elaborând opera sa poetică. acest avid devorator al Cunoaşterii universale credea cu fermitate în destinul Rasei sale şi în misiunea istorică a Romanităţii orientale. pagina 13 . Tânărul scriitor începe să vorbească de poezie. S-au înmulţit. era izolarea Omului în Cosmos. fiecare vers părea desprins dintr-un frumos poem. revăzând la trei dimineaţa probele întregului ziar! Este celebru. Acceptă toate serviciile cu un curaj şi un entuziasm impresionante. începând cu Upanişadele. În timpul bolii. Scriitorul român Alexandru Vlahuţă descrie o vizită pe care i-a făcut-o în acea perioadă într-o casă de sănătate. deşi era pesimist. de aici încolo. Responsabilitatea unei catedre universitare nu este pentru el. cu toate acestea.. Succesul a fost enorm.

de te chiamă. Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape. Eminescu este un creator de mituri şi cel mai frumos.La marginea mării.. această viaţă—în mijlocul agitaţiei. reintegrarea în Unul primordial. Viaţa. (Venere şi Madonă. bălai (Din valurile vremii. v. Şi cu focul blând din glasu-ţi tu mă dori şi mă cutremuri. renunţarea deplină. v. trăieşte în mijlocul unei lumi teribile şi visează la pacea eternă. Chiar viaţa perfectă. unde omul poate să abandoneze toate «formele». trăieşte «ca o plantă». de speranţa reintegrării în sânul Naturii-Mamă. Aşteaptă această reîntoarcere în Cosmos ca pe o beatitudine finală. 1-2) El a cunoscut Minune cu ochi mari şi mână rece (Sunt ani la mijloc. care se ciocnesc şi se înlănţuie. (Sunt ani la mijloc.vv. serenitatea absolută. excesul de durere îl ajută să-şi recupereze fiinţa sa intimă şi să găsească din nou climatul lui original: «Totul- pagina 14 . Eminescu posedă un geniu polar: ireductibil la o singură «determinantă». De îmi pare o poveste de amor din alte vremuri. 11-12) El visează la iubiri romantice de altădată. care ne izolează..eseu Tu te’ntreabă şi socoate. Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucium. cel mai emoţionant este această revenire la starea paradisiacă. În insula sa feerică. bineînţeles. adora frumuseţea şi nu putea domina pasiunile. alt erou... Când durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. vv. Mare poet. al durerilor. Nu spera şi nu ai teamă. fără lovituri. spune poetul. 4. o idealizează pe castelana care ascultă.. Visurile tale toate. pentru că se scufundă. unde poate abandona toate «formele» — sociale. Viaţa e un izvor nesecat de forme. Ultima sa dorinţă este de a fi înmormântat . fără dorinţe şi chiar fără conştiinţă. în care pustnicul Eutanasiu are parte de o stranie moarte sau. de dispersarea fiinţei sale într-un peisaj edenic. fără conflicte. în «lacul vrăjit». Ce e val ca valul trece. vv. Cum inima-mi de-adânc o linişteşte.. această aspiraţie nostalgică de a se întoarce în sânul Naturii-Mamă. 21-22.. Ieronim. adoră şi evită femeia...27-28) Această dorinţă de reintegrare în materia vie a Cosmosului reapare în nuvela sa fantastică Cesara. Ca răsărirea stelei în tăcere. fericirea supraumană se traduc pentru Eminescu în termeni care amintesc moartea. această comuniune cu Cosmosul viu.. mai curând. era departe de a atinge acest ideal. (Scrisoarea IV. 1-8) Idealul filozofic al lui Eminescu era ataraxia greacă.. El iubeşte viaţa şi o evită. Să am un cer senin Pe-adâncile ape Şi cum n’oi suferi De-atunci ’nainte. ochiul tău atât de tristu-i. A cântat Femeia ideală cum puţini poeţi au cântat-o: Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este. în acelaşi timp. vrăjită. Dar.. cuvintele iubitului ei: Ah. recuperând condiţia adamică de dinaintea căderii din Paradis. Poetul este urmărit de visul unei insule paradisiace. De te’ndeamnă. cu părul lung.vv. complet dezbrăcat. Din această cauză. Poetul nu evită suferinţa. pentru că în acelaşi timp iubea viaţa. morale. Eminescu este tentat de gândul Morţii. pe noi. ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i! Cât de sus ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă. Cu-a lui umedă-adâncime toată mintea mea o mistui.. 62-68) Ca toţi marii poeţi. 4) şi-şi aduce aminte de copila Cu braţele de marmur.. Tu rămâi la toate rece. Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii. 2) a cărei prezenţă. şi chiar hainele —. al iuziilor şi al dorinţelor – este un obstacol în calea Unităţii.. fără dorinţă şi fără durere. unde viaţa dobândeşte iarăşi fluxul ei primordial.. oamenii ce căutăm comuniunea cu Totul. (. (Glossa. Ieronim se refugiază pe o insulă.. 9-12..Iar când voi fi pământ. vv..

de exemplu. dureros de dulce. evocă nefericirea şi nu se teme de tragedie. Împărat şi proletar este un amplu poem. pagina 15 . Acest filozof alimentat de cultura universală. Până ’n fund băui voluptatea morţii Ne ’ndurătoare. Rugăciunea unui dac. nu este un pesimism uşor. pentru o clipă. tu.. care ameninţau să modifice structura spirituală a poporului român. când se gândea la poporul său. Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă? (v. cerul.. nici ieri nici totdeauna. când un Mircea. celebrul învingător al sultanilor. Multiplicitatea durerii este pentru el o specie de extaz care îl purifică. deşi tot era ascuns. (v.. încât cu dificultate se poate defini opera sa întrun singur eseu. vv. care anihilase în Nicopole mândra armată reunită de Principii creştinătăţii occidentale pentru a opri înaintarea turcă. dacii. (v.eseu Unul». Când nu s’ascundea nimica. (vv. însăşi istoria: În van mai caut lumea-mi în obositul creer. ci o gravă şi energică disperare. Eminescu acceptă suferinţa. onest... (vv. o stranie magie care suspendă viaţa. nici mâine. 41-45) Scrisoarea III. ca poetul din Rig-Veda. în timp ce Mircea afirmă că îşi apără poporul.. Universul lui Eminescu este aşa de vast. 21-22. A sa Melancolie evocă o singurătate cosmică.. descoperind la poeţii anteriori cadenţe şi frumuseţi care i-au dat un loc unic şi aparte.. Cuceritorii luptă pentru a-şi lărgi Imperiile sau pentru a se acoperi de glorie. acest pesimist care visa la repaosul absolut era. poetul împloră o nouă favoare: Şi tot pe lâng’ acestea cerşesc înc’ un adaos: Să ’ngădue intrarea-mi în veşnicul repaus! (vv. lumea toată Erau din rândul celor ce n ‘au fost niciodată. ca întreaga operă a lui Eminescu — care poate fi tradusă numai de un mare poet — exprimă o concepţie tragică despre existenţă.. pe când fiinţă nu era. frumos exemplar masculin. Eminescu evocă toate aceste grandioase pagini de istorie românească pentru a putea critica cu şi mai multă forţă mârşăvia unora dintre contemporanii săi.. nici nefiinţă. atât de asemănătoare cu un somn vegetal.210) Scrisoarea I încearcă să descopere misterele Creaţiei. plin de retorică revoluţionară. ca şi alte compoziţii ale lui Eminescu.. moral şi politic şi respecta numai tipul român care se apropia de strămoşii daco-latini: tipul carpatic. frumosul oraş care nu va mai avea viaţa. Ca înaintaşii săi. Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns. 5-8) Un poem complet.. gândul. suferinţa e o combustie care devorează tot ceea ce este efemer. este un puternic apel la suferinţa şi la «repaosul etern» (v. Eminescu se revoltă împotriva invaziei elementelor alogene şi împotriva ideilor sociale şi politice imitate din străinătate. Baiazid nu poate concepe ca «un bătrân» să aibă impertinenţa de a i se opune lui. marea Unitate cosmică: Când de-odată tu răsărişi în cale-mi. nimic nemuritor.. 19-20) Şi pentru a atinge această pace. 33-34) Acest frumos poem. Preţuia înainte de toate integritatea rasială şi spirituală a poporului român.. Pe-atunci erai Tu singur!. Suferinţă. el acceptă şi cere chiar toate suferinţele şi toate urile: Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă. 20). limitat şi pătat de om. care a fost divizată în mii de fragmente prin actul Creaţiei: Pe când nu era moarte.. Iar când voi fi pământ. 1-7) Dar de la acest Dumnezeu care a transformat Chaosul în Cosmos. văzduhul.v.. Căci Unul era toate şi totul era Una. În această extraordinară Scrisoarea III. Pe când totul era lipsă de vieaţă şi voinţă. La ’nceput. Nu era azi. Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor. El a experimentat toate ritmurile.29) Sonetul Veneţiei reînviază. Detesta hibridismul rasial. (Odă. care sfârşeşte prin a fi metafizic: Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii ‘ntregi. descrie trecutul glorios al României. ca în articolele sale din «Timpul». Eminescu întreabă. Mortua est este un strigăt de disperare în faţa iluziei universale. exprimă dulceaţa morţii.. imperfect. un naţionalist fanatic. Nici sâmburul luminii de viaţă dătător. Pe când pământul. Să binecuvinteze pe cel ce mă . supranumit fulgerul». a refuzat să se supună lui Baiazid şi l-a înfrânt. Când ura cea mai crudă mi s’apărea amor —. Poetul începe prin a evoca Unitatea primordială.

magnific poem de 94 catrene. perfecţiunea fascinantă a formei. o Prinţesă se îndrăgosteşte de Hyperion şi îl imploră să coboare la ea: «Cobori în jos. Şi din valul care îl primeşte se iveşte un tânăr frumos. Şi ochiul tău mă’ngheaţă». Iar umbra feţei străvezii E aibă ca de ceară — Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie ’n afară. odorul meu nespus Şi lumea ta o lasă. Luceafărul este istoria iubirii dintre un astru.. cosmopoliţii au fost mereu victimelele favorite ale articolelor politice ale lui Eminescu. ………………………………. frivolii. Eminescu s-a străduit să impună realităţile naţionale. Şi mumă-mea e marea. Eminescu ştia foarte bine că Europa nu s-ar interesa de un popor care ar imita ultimele mode de la Paris sau din alte locuri. construcţia ingenioasă a ritmului (care imită poezia populară) sau profunzimea filozofică a conflictului. (vv. Iar tu să-mi fii mireasă. 73-84) Dar tânăra prinţesă se teme să renunţe la — «O. A luptat pentru a demonstra. în filozofie ca şi în economie. O. Căci eu sunt vie. Luceafăr blând. căci Eminescu a studiat istoria românilor direct din documente şi cronici şi ştia foarte bine că compatrioţii săi au jucat un mare rol european când au gândit şi acţionat ca români.eseu sincer şi loial. 69-72) Hyperion se adresează fecioarei în aceşti termeni: — «Din sfera mea venii cu greu Ca să-ţi urmez chemarea. (vv. Dară pe calea ce-ai deschis N’ oi merge niciodată: Străin la vorbă şi la port. Luceşti fără de viaţă. Văzându-l în fiecare după-amiază strălucind deasupra mării. Dar capodopera lui Mihail Eminescu este Luceafărul (A Estrela da Manhã). cel mai mare poet al neamului şi creatorul doctrinei sale naţionaliste. Iar cerul este tatăl meu. 65-66. 89-96) pagina 16 lume: .. Erau. şi o muritoare. asemenea unui Prinţ: Părea un tânăr Voievod Cu păr de aur moale. Am coborât cu-al meu senin Şi m’am născut din ape. tu eşti mort. 49-54) Apoi ca un fulger pleacă şi se scufundă în ocean. ci ca istoric şi critic. Eu sunt Luceafărul de sus. Nu se ştie ce trebuie să se admire mai mult: tabloul cosmic în care se petrece drama. Pătrunde ’n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează!» El asculta tremurător Se aprindea mai tare (vv. S-a publicat o întreagă bibliotecă despre cel mai frumos produs al geniului poetic românesc şi se numără cu zecile traducerile în limbile europene. vasta imaginaţie a Poetului. Este un privilegiu rar să fii. singurele contribuţii fecunde pentru armonia între popoare. Imitatorii. în opinia sa. singurele realităţi care puteau interesa Europa. vin’.. Ca în cămara ta să vin. Hyperion. geniul autentic al poporului român. eşti frumos cum numai ’n vis Un înger se arată. Scrierile politice ale lui Eminescu au contribuit astfel enorm pentru fundarea naţionalismului român modern. fanfaronii. Alunecând pe-o rază. Nu îi ataca în calitate de poet... în artă ca şi în politică. (vv. Să te privesc de-aproape. care se poate compara cu oricare din capodoperele literaturii universale. în acelaşi timp. în toate manifestările.

ceea ce provoacă reacţia astrului: — «Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare (vv. dar el. Eminescu a creionat cea mai bună din autobiografiile pe care un poet şi-ar putea-o prezenta lui însuşi şi lumii întregi. fremătătoare. 349-350) Ea ridică ochii. 213-216) Îi adresează Tatălui ceresc o rugăminte plină de fervoare: — De greul negrei veşnicii.eseu De mai multe ori Hyperion revine. (vv. Prinţesa îi cere să coboare pe pământ şi să devină muritor ca ea (w. Îşi desface aripile în cer.unde [. Geniul. chip de lut. Ci eu.] nu-i hotar Nici ochi spre a cunoaşte. ca altădată. care îi dezvăluie vraja iubirii muritoare. dar mereu fecioara refuză să-1 însoţească. atinge cosmogonicul. va da celorlalţi capodopere pentru a înţelege mai bine şi a savura viaţa. vie. Zboruri de mii de ani care durează numai clipe. până aproape de iubirea lui. 307-308). uneori. mă simt Nemuritor şi rece». 289-292) Dar Tatăl îi refuză cererea: vrea să se vadă egal cu oamenii?. mă voi naşte din păcat. gata să renunţe la toate calităţile sale supraumane pentru a întâlni caritatea umană.. Va lumina viaţa altora. Şi pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire. încât Hyperion decide «Da. pentru a se bucura de o prezenţă concretă. (vv. Dac’ oi fi eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt. să coboare «alunecând pe-o rază». În zadar Hyperion îi aminteşte că el este nemuritor. Părinte. peste mări. Dar Hyperion nu mai cade din înalt. 371-376) Aşa se încheie acest poem genial care. în somn. Însetat de o «clipă de iubire». 159-160).. Şi vremea’ncearcă în zadar Din goluri a se naşte.. Şi pentru ce vrea Hyperion să renunţe la Nemurire? Tatăl îl sfătuieşte să se întoarcă pe Pământul rătăcitor şi să vadă ce îl aşteaptă. care trăiesc ca umbre purtate în voia sorţii. în timp ce «Noi nu avem nici timp. vede strălucind astrul şi-i cere. Fericirea de fiecare zi îi este interzisă.. primind o altă lege» (vv 165-166).» (vv. Traversează Cosmosul printre constelaţii. Obsedat de destinul crud al oricărui om excepţional care îşi petrece viaţa într-o îngrozitoare singurătate. tânăra Prinţesă consimţea la curtea unui paj. 151-152). Scriind Luceafărul. iar ea o muritoare (vv. (vv. Şi nu cunoaştem moarte» (vv.. este incapabil să fie fericit. Hyperion vedea de sus Uimirea ’n a lor faţă. Eminescu a simbolizat în poemul său drama geniului în iubirea nefericită a unui astru pentru o muritoare. Septembrie 1942 pagina 17 . care atinge nemurirea. 280-281. Dar oamenii sunt fiinţe efemere. Norocul vă petrece. nici foc.. până .. dar nu poate să se bucure de bunurile acestei lumi.. mă desleagă …………………………… Reia-mi al nemuririi nimb Şi focul din privire.. nici nu mai ia formă umană pentru a merge să o vadă pe iubita lui: — «Ce-ţi pasă ţie. 161-162) Dar iubirea este atât de arzătoare. în lumea mea.. pretându-se la nenumărate interpretări. Dar în timp ce Hyperion traversa ca un meteor Cosmosul. Geniul nu reuşeşte totuşi să-şi satisfacă această puternică dorinţă şi este condamnat să-şi petreacă întreaga viaţă în singurătate deplină. Lisabona.

ţinînd o pledorie. cum se spune. pornind de la aceste două nume. nu le-a putut transmite nici un sfat prietenesc.n) al cărei vernisaj a avut loc pe 29 ianuarie. şi speranţa că printre tinerii care expun se află vreun nou Durer. precum şi revistele culturale afliate. Z. ci cu măsură. Le-am căutat pe Google. directorul ICR. în acest sens. legînd ştirile una lîngă alta. în incinta Insitului Cultural Român din Bucureşti. în care. le a spus: “Ne bazăm pe onestitatea şi capacitatea unor oameni pe care nu-i cunoaştem şi dacă privim o civilizaţie ca pe un tort. fiecare componentă a acestuia trebuie să fie la locul său… La fel se întamplă şi cu gravura…” Fraza d-lui Patapievici e destul de enigmatică. apar articole. după care şi-a frectat mîinile de satisfacţie. Simbolic. (dar şi alţi vizitatori) să-şi fi exprimat regretul şi. de Mircea Cărtărescu..teze şi sinteze „De la Shakespeare la Cărtărescu” şi oleacă îndărăt Nichita DANILOV Nici mai mult. cînd a vorbit despre cei doi autori. din păcate. Am mai aflat. Am mai aflat că expoziţia a fost organizată la iniţiativa. Nu ne îndoim totuşi de faptul că autorul nemuritoarelor Sonetelor a fost onorat de această companie. citînd din amîndoi. doamnei sau d-rei lector Anca Boieriu. fiind scris în secolul vitezei. orice compromis. care elogiindu-i pe studenţi. Mircea Cărtărescu. i-a îndemnat pe studenţi să facă în artă “totul din convingere”. s-a mîngîiat pe chelie. Acolo. ascultîndu-şi chemarea interioară. absentînd de la vernisaj. Cealaltă muză. în opinia căreia evenimentul trebui văzut ca pe o” lectură pe deplin înţeleasă”. vreun Francisc Goya. refuzînd. cît şi Mircea Cărtărescu trebuie degustaţi cu linguriţa. Patapievici. d-na Ruxandra Dumitrescu. Mă interesau comentariile. N-am găsit nici unul. s-au mărginit să prezinte evenimentul doar ca pe o simplă ştire. Putem deduce. am aflat cîte ceva. în eternitate. că el a privit această întreprindere ca pe una cît se poate de onestă. Şi nici în Englitera acum nu e mai vesel. Desigur. în cuvîntul său. nu pot să reconstiui evenimentul legînd cele cîteva fraze culese cu mare greutate de pe Google. totodată. de asemeni. Informaţiile privind evenimentul au fost de data aceasta extrem de parcimonioase. intirviuri cu şi despre Cărtărescu. ca în cazul de faţă. în sens plastic a celebrelor Sonete ale lui William Shakespeare şi a volumului. Noroc de Bucureşti… Nu ştiu ce a spus în cuvîntul său nici domnul Horia Roman Patapievici. Neavînd la îndemînă prea multe informaţii. Îmi pare rău că pe masa mea de lucru nu am acele tomuri ca să le compar. de acum la fel de celebru. şi capra şi varza. Londra e în plină criză. măcar odată la două zile. pentru revigorarea ei. E posibil. şi chiar a chicotit. vreun Gustav Dore sau alţi reprezentaţi ai artelor frumoase… pagina 18 . Şi dacă s-a referit la tort. a vrut să atragă publicului atenţia asupra faptului că tehnica gravurii “începe să dispară” de pe simezile galeriilor de artă din Bucureşti”. nu cu linguroiul. Şi totuşi. Ziarele Cotidianul şi Ev. să fi împăcat. desigur. nu în orice zi ai parte de astfel de spectacole. E posibil ca dl. Patapievici. plictiseala e în toi. totuşi. De. care.. că la vernisaj a post prezentă însăşi “muza” unora dintre tinerii de la Secţia de Grafică”. volumul lui Mircea Cărătărescu e mai consistent. Nu ştiu dacă prezentînd expoziţia a apelat la citate din Shakespeare sau s-a mărginit a pune în valoare doar opera nemuritorului de la Obor. a făcut-o tocmai ca să atragă atenţia că acesta nu trebuie împărţit cu lăcomie. lopata sau făraşul. care. Că atît Shakespeare. Şi anume: că expozitia a fost organizată la iniţiativa Universităţii Naţionale de Arte şi că prezentarea a fost oficiată de însuşi rectorul acestei insituţii. De ce iubim femeile. Shakespeare. nici mai puţin: acesta este titlul expoziţiei de gravură (s. la ora 19. unde stă. Mă mărginesc a-l citape dl.

În fond.… l-am publicat. Şi apoi el e cunoscut în orice colţ de lume. Cît priveşte prestaţia lui Mircea. Altceva e cu Shakespeare. eu cred că e cît se poate de inspirat. totul de unul singur. în cele din urmă. Mircea nu-l prea-nghite). ci şi roamnele lui Kafka ne-au parvenit postum. trebuie să înţelegem că expoziţia va fi una itenerantă. de altfel. specializaţi aît în Mircea. cu corpul diplomatic al ambasadelor acreditate la Bucureşti. preşedinţia. Autorul celor trei aripi. S-a regăsit în Shakespeare! El e noul Shakespeare. Mircea consideră că poezia lui Eminescu “ne parvine după prea multe negocieri şi renegocieri”. ci a mai lăsat şi scrieri de care să se ocope alţii… Urmaşul lui de pe plaiul Mioriţei. au fost ceva mai puţin preocupaţi de propria lor posteritate. personalităţile de prim rang ale lumii noastre politice şi culturale. e şi profesor universitar. cabinetul Boc şi. cît despre valoarea celor doi autori. aceasta fiindcă Eminescu nu-i mai spune nimic. să ne oprim cu supoziţiile. În ce mă priveşte. dînd dovadă de bun simţ şi modestie. că Mircea Cărtarescu nu e lipsit de har): “Eu sunt. din pricina unui program de lucru încărcat. comparîndu-se cu Shakespeare. care.n) care se uita la nudisti prin găuri facute în gard. El însuşi nu-l mai citeşte. apelînd la un cîteva citate din desprinse din cîteva interviuri apărute în cotidenele ce-l împing a face declaraţii uneori inspirate. el e de părere că “Eminescu este.teze şi sinteze Desigur. încărcată de glorie. nici el nu s-a grăbit să dea publicităţii tot ce mîna sa a aşternut de-a lugul vemii pe hîrtie. “el nu mai poate fi citit normal”. spre deosebire de Shakespeare. căutarea mea de sine… Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Catelul. îi aduce pe balanţa sa oximologică. cîţi parlamentari şi cîţi miniştri au onorat invitaţiunea. printre altele.. pentru a reveni.” Şi: “Întotdeauna paradisul mi s-a părut o rătăcire teribilă ca şi infernul. cu primăria capitalei. Revenind acum la titlu… Citindu-l. În fine. dar şi din Mircea e una cît se poate de generoasă. ea e . Învitaţiile oficiale au vizat. Mirceaa Cărtărescu.cel puţin egală…Tot pe Google. Le voi răspunde. pentru promovarea operei sale. un caz trist în istoria noastră literară”. prefer să-mi public postumele încă din timpul vietii. Shakespeare e vechi. Desigur că dacă ar fi scris în engleză alta ar fi fost soarta lui… În fine. desigur. Nu. cei doi au trimis la faţa locului cîţiva emisari. el e “Luceafărul poeziei româneşti”. alteori hazlii (trebuie să recunoaştecum cu mîna pe inimă. la Bucureşti? Şi acum să continuăm să mergem mai departe. e “poetul nepereche”… De aceea. cît priveşte Joyce. faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit. aceasta sigur a fost la înălţime. prin fantastica junglă a receptării operei cărtăresciane. totuşi. După cum nu ştiu nici dacă la vernisaj au fost prezenţi dl. nu-i putem aduce acuze grave că se ocupă de posteritatea sa. şi face. de ce Cărtărescu? se vor întreba mulţi. Nu ştiu cîţi ambasadori. Fiţi siguri că. făcînduşi simţită prezenţa în peisaj. Băsescu (preşedintele e un fan al operei lui Mircea). de aceea el ne sfătuieşte “să-l lăsăm să-şi doarmă o vreme somnul” (de veci) în ţintirim şi să nu-l mai deranjăm atît cu adulaţia. să zicem. am căutat şi lista invitaţilor sau măcar o trecere sumară în revistă a personalităţilor ce au onorat Insititutul. nu pentru voyeuri (s. nici n-am publicat “Jurnalul” urmărind autenticitatea. vin şi poezie. decît punîndu-le într-un context universal!? Shakespeare şi Cărtărescu sună minunat! Din păcate lumea noastră literară e meschină şi nu poate înţelege nici strategia. nicidecum. Poate că a pomenit doar cîte ceva despre literatura română şi de faptul că scriind într-o limbă de circulaţie restrînsă.” E de prisos să-l întrebăm pe Mircea unde s-a regăsit: răspunsul e unul singur. Ca şi Musil. Dar şi Robert Musil: “N-am scris. nu prea are încrederie în exegeţii care vor veni. folosind cuvintele lui Cărtărescu şi a altor iluştri condeieri: Eminescu se află “sub zodia clişeului”. Cum ne putem propulsa valorile naţionale. sau regretînd faptul că nu sînt contemporani. degustători de eros. un om binecrescut.. tematica inspirită din Shakespeare. sau dacă. chiar unii exegeţi ar putea să strîmbe din nas. Mircea Cărtărescu s-a ferit să folosească expresii prea mari. nici măreţia unui astfel de eveniment. de pe acum nemuritoare. Nu mă caut ca să mă găsesc. menită să înconjure măcar de cîteva ori globul pămîntesc. La braţ cu Shakespeare. tomuri ale Orbitor-ului e. ca să nu apară apoi pline de greşeli “ Kafka şi Joyce. Lui Eminescu la ce i-ar folosi?! Plecînd de aici. d-na ministru Elena Udrea.după umila mea părere . nu poate fi cunoscut pe mapamond decît prin intermediari. bineînţeles. pardon. De ce nu Shakespeare şi Eminescu”. că opera sa nu poate fi citită decît prin “inevitabilul filtru istoric” specific descifrării tuturor scrierilor vechi. peste ani şi ani de zile. pe care. şi terminînd cu parlamentul (pe care. cît şi în Shakespere… Cert este că la eveniment au participat oaspeţi subţiri.. dar totodată nou. Mircea Cartărescu. cîntărind greutatea de litere a Orbitor-ului în rapoart cu Procesul. consilieri şi consuli. dar şi Ulyse. În intervenţiile pagina 19 . dum cum am văzut în presă. Mircea Cărtărescu poate trece mult mai uşor peste hotare. începînd. nu a sărit calul în nici un fel. Nu numai jurnalele. de fapt. de felul său. şi America lui Kafka.

doar. De fapt. desigur. vremea însă nu-i pierdută. s-a gîndit că e de datoria lui să-i facă şi lui Shakespeare un hatîr. interviuri. În sfîrşit. În fond. Era oare o favoare?! Vorbesc de Cartărescu.. „Top librăriile diverta (Cărtărescu e primul loc?!). înveselit.. ba Petrarca. ca să-l trmitem în epoca elisabetană. Dar credeţi că Elisabeta a fost mai generoasă decît d-na Udrea? Poate ştie d-l Patapievici. Mircea... atunci întreaga noastră viaţă literară s-ar reduce la un singur om: Mircea Cărtărescu. nici Cărtărescu. aţi prinde muştele împreună.cînd a avut. terifiat. nu s-a gîndit el. Cărtărescu are succes internaţional” (Anglia. trebuia sa-şi arate. Norocul lui a fost că s-a născur cu cîteve secole mai devreme decît autorul Orbitor-ului.Mircea scrie. În Cotidianul. stimate d-le Roman fiţi atent la papion: pe străzile din Iaşi bîntuie o necunoscută doamnă din Sonate care se crede ba lord Byron. nici vinerea nu benefeciază de un statut mai bun . „Eminescu trece la masa de negocieri” (negociază cu Cărtărescu. l-ai întîlni pe Sartre. Dintr-un sentiment de compasiune faţă de semeni. I-aş sugera să încerce să fie şi Agatha Cristi sau Julia Cristeva. „De ce iubim scriitoarele?” (Opinia şi-o exprimă acelaşi Mircea. după atîta apă bătută-n piuă. miza e Istoria literaturii. Dar pentru ICR?! Apropape nimci nici pentru ICR! Şi atunci? Păi. şi să mai aibă şi puterea să fie proaspătă precum Angelina Jolie”. şi atunci. impulsionaţi de d-na Boieriu şi dl. tot invers. n. Dar s-a gîndit să nu-i pună pe tinerii graficieni. e Mircea!). de ce nu vrei să fii o lună si Simone de Beuvoir. Patapiepvici. Oltcim Râmnicu Vâlcea – e vorba oare despre un autoservice sau de un club sportiv?). „”Reţetele pentru revigorarea lui Eminescu (nu există decît o singură reţetă: reţea Mircea Cărtărescu.n. citez: „nici un bărbat nu poate fi Kafka” şi. anchete etc). „De la cînepă la arta new media (vedetă. Va daţi sema ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost invers şi dacă. glumind. distinsa doamnă. oripilat. chiar şi la Shakespeare. alegînd-o drept model pe „bătrîna şi buna Ginny Woolf”. a declarat că ar dori să fie cel puţin o lună femeie. Vă simţiţi cumva glosari?!). pare-se. Pornind de aici. literatura sa ne ţine în şah! Suspanul zilei de joi lipseşte. Tolstoi. al cărei nume deocamdată sînt nevoit să nu-l deconspir. să mearga la serviciu. subtil superioritatea. un maestru al prozei scurte” (dar Mircea deja scrie foarte lung. Ar fi putut refuza. ci s-au gîndit alţii pentru domnia sa. care stă în poziţie de drepţi în faţa lui: Înainte marş! Şi: La dreapta.. Patapievici. Die Welt: Cărtărescu. presupun. Sigur ca da. caporal!”).am fost emotionat. zicînd: „Eu iubesc autoarele femei (sic!) pentru ca sînt puţine şi tuturor ne plac lucrurile rare”. Mircea. . după un scurt răgaz de cugetare. Destinul a fost nedrept cu Mircea. nu de organizatori.Cărtărescu ne-a transformat pe toţi în simpli glosari” (afirmaţia aparţine lui Dan C. Mihăilescu..) Şi.. să spele.teze şi sinteze sale de-a derptul memorabile (articole. Cum să vă spun. Poate s-a gîndit. în dificultate… Nu ar fi fost frumos. Shakespeare nu a făcut nimci pentru Mircea. „Vedetele Zece pentru România ale lunii ianuarie” (Mircea e pe locul I. urmează Faust-ul lui Purcărete. îl urmează Anamaria Marinca şi. „Mircea e primul meu cititor şi eu al lui” (pai. soţie. să calce. noi nu ştim. prin Virginia Woolf (Mircea. „De la Jane Austen la Simone de Beauvoir. îmi permit să trec în revistă şi alte titluri: „Suspansul zilei de miercuri” (Suspansul e tot Mircea. ba Napoleon. sigur. mai spune el. şi un alt titlu.. oricum fascinat de arhitectura industriala. după care conchide ferm: „O femeie nu poate fi Kafka” şi asta deorece. asistat de cîţiva arbitri pe post de critici literari sau poate viceversa. după acest scurt comentariu. mai cu seama pagina 20 . un pic. „Artele ies la raportul anual” (în prima linie e Orbitor-ul. sau măcar Hortensia-Papadat Bengescu. oreşicare mustrări de conştijnţă. probabil. se poate altfel?). dacă ne-am lua după ştirile şi cronicile ce apar în Cotidianul şi EVZ. Shakespre ce făcuse pentru el ?! Nimic. regina a avut un şoc cînd a dat de Orbitor!). bucătăreasă. a scris o carte ce se numeşte De ce iubim bărbaţii… O veţi sponsoriza?! În fine. a acceptat oferta.). deci posteşte!). independeţă şi intimitate”. ar fi avut parte şi de tot ce înseamnă fonduri ICR! Deocamandată nimeni. sau distinsa dna Anca Boieriu. L-a plasat în Epoca Băsescu şi l-a făcut să cînte chair nu de dorul lelii la curetea lui. de pildă. care era bună şi ea! „Lumea îi cere femeii să fie mamă. de aia e şi maestru!). ată şi un titlu demn de toată lauda: „Datorită Franţei. „. zău aşa!). Dostoievski. Într-adevăr.. Goethe. îl invidiază.Eminescu e sfătuit să-şi doarma somnul de veci în debara). nu s-a(u) gîndit să dea timpul înapoi. ce-i drept. într-un mod. O astfel de soartă nu-l încîntă pe Mircea. el e de părere că femeile să poată scrie au nevoie de trei lucruri: „bani. nici măcar dl. Thomas Mann şi alţi clasici ai literaturii universale. am dat pe căutare şi am găsit peste 161 de titluri ce se referă la activitatea literară a autorului lui Orbitor: „Mircea Cărtărescu reprezintă România la Festivaletteratura”. complementar: „Cărtărescu scrie în favoarea arheologiei industriale” (“Întotdeauna – declară el... Ce ştiu eu e că a apărut şi concurenţa. după ce şi-a asigurat de pe acum locul locul lîngă Dante. Îl putem clona oricînd pe Mircea. „Femeia reprezintă sexul păcălit”. Prin urmare..

dezafectate. în marsupiu. în urma crizei. Duceţi-vă la Viena. dar nu a uitat nici de Orbitor. Băsescu e nemulumit de chelnerii de pe litoral” (probabil că aceştia nu au citit nimic din Mircea). făcînd şi precizarea că “nu ar fi acceptat distincţia din partea unui alt (fost sau potenţial) ocupant al fotoliului de la Cotroceni…” În fine.teze şi sinteze cea din secolul al XIX-lea. “Patapievici şi Cărtărescu îşi judecă singuri cărţile (mi se pare normal). în gară îi lăsăm pe ceilalţi). ci pentru că am primit-o de la dumneavoastră”. e o surpiză: “Cărtărescu va lua Premiul Nobel în următorii şapte ani” (cînd România. de ceva similar ce s-a petrecut în Epoca de Aur? Oare Ceauşescu nu era tradus şi el?! Pe barba cui?! pagina 21 . “Cărtărescu vinde orbitor de bine” (puneţi-vă ochelari de cal pe ochi. tot Mircea?). pe lîngă Yan sau Yin se va numi şi Mircea…Cu Austria m-am lămurit. mi-a povestit poetul Adrian… Cică la Neamţ. va prospera şi ea.n.. avînd însă şi grijă de “Tineretul pierdut” (soluţia recuperatorie e tot Cărtărescu!)…Alte titluri palpitante sună după cum urmează: “Cu cine defilăm în Europa. “Jos labele de Mircea Cărtărescu” (oare cine o fi pus gabja pe el?. ca s-o luaţi pe arătură!). probabil. mai citez încă două-treipatru titluri care îl au ca protagonist pe Mircea: “Gazele natural de la Canalul Ştiri”. Mihaela Rădulescu vrea tolk-show indifferent de post” (dar nu şi cu oricine!). unul de-a dreptul gongoric: “Orbitor colonizează Austria” (din neatenţie. transformate sau pur si simplu ruinate pina-n ziua de azi”…N-am ştiut asta. “Aşii din mîneca editurii Humanitas” . dar fascinat de Mircea. zău aşa!). “Literatura la peste 40 de grade” (ca să nu vă sufocaţi. iată şi-o probelemă arzătoare: “Un Nobel pentru România”… Cotidianul vă propune o anchetă. “Submarinul de lux al poeţilor” s-a scufundat la 10 000 de leghe sub mări cînd l-a văzut pe Cărtărescu. fiecare cangur. Cînd intelectualii ies în turmă. după cum bănuţi. doar nu Papa Pius!). “. am auzit. “ “Scriiorii îşi ascund jurnalele”. Mircea îl scoate pe al său la lumina zilei. mi l-am închipuit pe Mircea făcînd salturi uriaşe printre ei. “Cărtărescu. fiecare chinez ar mai avea un nume. cumva. în propierea cărora şi-a găsit sfârşitul ctitorul Epocii de Aur. probabil şi un Miche Mouse pe acolo!). profesor de română. Urmează alte titluri care au în centru acelaşi erou: “Ghici cine vine la tîrg (se înţelege de la sine cine. “Românii la proba tv a abstineţei (oare Mircea-i abstinent?). veţi vedea pe fieacre stradă mii de orbitori. “Societatea civilă. amesetcaţi cu mititei marca Orbitor… Desigur. de monumentele ei care inca supravietuiesc. săraca!)… Dar lucrurile se precipită. sub lozinca: “Cărtărescu a primit Premiul Nobel de la cititorii Cotidianlui”… Imediat după acest eveniment sau poate înainte. prin apropiere. “Preşedintele jucător a fost înlocuit de preşedintele haiduc “(l-o fi ajutat. Frumos. sub pat. timpul nu mai are răbdare şi Nobelul e şi înmînat. “Hoţii trag la Cărtărescu” şi “Scriitorii români centrează şi tot ei dau cu capul”… Cum fac asta. citind din Orbitor! Bine totuşi că a fost vorba de Austria şi de China… Dar. Buzatti. se va afla omul fără însuşiri al lui Robert Musil. “Cu Băsescu la psihiatru” şi “Preşedintele s-a mai apropiat de cultură cu o decoraţie. cîinele de pază al lui Băsescu”. care se va delecta învăşurînd pe furculiţă fraze lungi din Orbitor…). se înţelege. în loc de pui. Orbitorul!). Auster în benzi desenate (e. “Băsescu s-a cufundat în Istoria marinei”. parcă. devorînd cu grijă muzică de Strauss şi sniţelii vienezi. eu zic că şi Imperiul Galben poate oricînd să intre sub pulpana sa. am citit Australia şi m-am gîndit la canguri. unde o fi bomboana din vîrf?). Aveam impresia că Mircea e atras de ruinurile Târgoviştei. dînd următoarea declaraţie: ““Sînt onorat nu pentru că am primit această distincţie din partea instituţiei prezidenţiale. “Băsescu apărat din nou de intelectuali. Şi atunci. în fine. n. “Patapievici iritat de internauţi”. cititţi Orbitor la gheaţă!). călăuzită de nobile intenţii. a pus pe lista lecturilor obligatorii o singură carte: Orbitor. iar preşedintele agaţă la telefon” (ce? robabil. şi. zău. în sfîrşit. Efectul a fost unul pe măsură: elevii au făcut greva foamei. Pe cine lăsăm în gară?” (Cu Mircea. purta cîte un Mircea mic. drept care Mircea Cărtărescu a primit Ordinul cultural în grad de Mare Ofiţer. alături de: “Cărtărescu clasifică populaţia canină” şi o împarte pe categorii. nu-i aşa?! Nu aveţi impresia că asta o să se întîmple şi cu editorii străini? …Dar nu-i aşa că povestea cu traducerile vă pare cunoscută. o distinsă doamnă T. Rezultatul ei. “Bătaia pe coliva mortului (bizar titlu. Sasu dă de pămînt cu TVR înainte de investiţie” (bine că e Sassu şi nu Soso) şi. refuzînd să mai citească literatură română.

......dar sunt un fulger ce despică formula inimii în a fi şi a nu fi Mâine vei muri.. Dumnezeu plânge în palme l-a părăsit femeia Portret Iubire în iluzii Bătrâna mamă înghenunchează în faţa icoanei lui Iisus aruncă rugi pentru copiii săi Iisus o priveşte de sus ca pe o supusă şi lasă să pătrundă duhul sfinţilor în oasele ei frânte Bătrâna mama se ţine de toiag îşi leagănă trupul domol prin grădină îşi zgârie palmele cu degetele încovoiate de timp îşi duce dorul în spinare se joacă cu privirea culegând pietre pe asfalt îşi numără amprentele degetelor îşi calculează anii şi încearcă să se gândească la spaţiul în care se vor multiplica liniile ascendente ale vieţii pagina 22 Încă o sorbitură de vin din paharul spart îmi frâng buzele lăsând sângele să se prelingă pe sânii ferbinţi ce coagulează dorinţa de noi mă las aruncată de val în patul gol şi când toată răceala îmi pătrunde prin vene încep să realizez că esti o umbră a propriei imaginaţii căci de fapt realul de tine e inuman alunec în cerşafuri şi îţi caut silueta mă rătăcesc prin propriul corp şi-l frâng în iluzia unui chip de înger şi demon eşti umbra ce îmi înveleşte creierul ce mă atinge în plăcere apoi se stinge în întuneric cu lacrimi de ploaie îmi spăl trupul de singurătate .ceva bizar nu-mi amintesc de acel timp e bătrân sărmanul ai fost.. l-a părăsit iubita bulele de aer se transformă în picături si stau la coada ferbinţi de timp Dumnezeu stă la fereastră şi face nori din fumul de Marihuana. işi îmbină viziunile drogate cu chipul unei femei...... dar eşti am fost.A FI” Liudmila CARŢA O altă vară ne părăsim la aniversar îţi aminteşti cu opt ani în urmă când sfârşitul de vară ne clipise din ochi acum trupurile se urăsc iar saliva se vomită în dezgust şi dezgraţiere… o altă ultimă vară îţi aminteşti şi anul trecut a fost la fel şi a fost ultima până anul acesta.voi muri şi nu vom mai fi ce n-am reuşit să fim până în ..n-am fost ... n-ai fost.în minutul acesta când ne-am oprit lângă plopul din grădină şi ti-ai pătruns sexul adânc te-am muşcat de ureche şi am început a dansa un miting brazilian ne despărţim încă o dată pentru a ne revedea la anul la aceeaşi vreme Dumnezeu plânge în palme lacrimele capătă coloratură ochilor din cozile de păuni.te-am întâlnit. se alintă cu vise erotice..tineri poeţi Joc de cuvinte Să pot nu vreau să vreau nu pot să uit blestemul facerii noastre. pe muzică de Metallica şi Bon Jovi se gândeşte la Maria Dumnezeu se distrează jucând Ping Pong.

Număr din joc în infinit şi nu mă plâng. drumul de cenuşă pe care-l trăieşti fără să trădezi pe nimeni. altor trepte care mă vor dezgoli aşa cum sunt nesăbuită vânturându-mă în flacăra de lumânare. în părăsirea porţilor fără cheie. Pot să fiu eu cobaiul să mă întind pe piatra rece să exploraţi moartea pe harta făpturii mele de aer ce v-a scăpat mereu. pagina 23 XXX Aceeaşi subterană şi eu bâjbâi cu mâini fluide. pregătindu-ne pentru drum cu merinde stelare şi foi dalbe să nu uităm popasurile. Eterul care se întinde ca o pastă pe amintirile germinate spasmodic se scurge în umblet de omidă pe urmele lor. cu toate vocile răsfirate. trecând prin ziduri cu plase pe ochi. Rodeşte înserarea şi trupurile noastre sunt evanescente. printre vieţile care mi-au mai rămas pentru strigătul pocrif. Vali CRĂCIUN Apocrife Lipesc afişe sibilinice pe epiderma plutitoare a aerului. De fiecare dată se aude sirena şi toţi fug. învinse pentru că ele ştiau doar ce-i iubirea. amorf voi mai râde pentru o ultimă fotografie. iubindu-te pe tine.. de spaimă. de zborul tău spre mine.. disimulez şi fragmentez mereu partea aceasta de nebunie. blestemul. mă vor lua la rost şi-mi vor tăia mâinile şi visele. Tăiaţi mâna ce-a desenat toţi îngerii trişti. eu m-am lepădat de copilărie. cu licoarea stelei voi măsura goana după toate corăbiile inutile pierdute în răsărituri fade. un vierme alunecă pe urmele noastre. aşa încremenită în coaja unui timp diluat. am învăţat să fiu un om singur. Eu voi scoate din buzunare fluturii de rezervă. ceaţa. setea aceasta care mă arde gândului furişat. poate în secunda aceasta hăituita. cu foşnet surd de fantasme speriate. să nu mai scuturăm pământul de pe tălpile noastre. ascunse în evantaiul secundei. în miezu! tristeţii tale. răspântiile ascunse ce divid sufletele noastre. scămoase. Cerul va fi dat celui care m-a croit strâmb.. ţipătul şi ghearele altor nopţi în care m-am suspendat de tăcere. scoarţa antropofagă mistuire.. privirea sticloasă a cerberilor. Şi de vor veni (mi-am şi smuls prima viaţă în care stăteam cu tâmpla în mâini şi te priveam ca pe o nălucă vicleană) voi dansa pe sârme acide. de alte lucruri la fel de ciudate cu inima mea pâlpâind în ele. Putem să muşcăm din toate fructele putrede. bolnave . reluat. Când v-aţi întors v-a primit printr-un fel de piele. prin filmul cuvintelor ce-au ajuns îmblânzite. Cântec Noi nu avem decât starea de veghe. Au rămas paznicii care într-o zi. aşa că închidem ochii doar pentru a zări praguri şi tot deşertul. secătuite la cină. amintirea despre fereastra aceasta sfărâmată de vânt şi nu ezitaţi să mă atingeţi Cu veninul ierbii. Cu cioara din Yskal pe umăr.tineri poeţi pereţi pe care nu-i cunosc reptile scorţoase atâtea absenţe duminica unei maladii neexplorate.

. culori să fie lumină! să-mi dau seama ceva e cald ceva e rece un-doi. belirea belirilor la fiecare piele expusă am vânzare imediată. îl mângâi. strălucitor [. îmi place cum toarce fericit. strălucitor se izbeşte de zid acum o dată încă o dată şi încă până când fiecare limită plesneşte în cealaltă şi dimineaţa îşi cască cerul gurii negru. strălucitor înainte de a găsi ieşirea de siguranţă către happy-end-ul nostru cel de toate zilele eşti înăuntrul altui timp din uterul diform al aceluiaşi spaţiu şi toate acestea sunt în viscerele câinelui negru. îmi chemam prietenii si făceam schimb. acum m-ar obosi. gâtul frumos tăiat perfect admir precizia.] nu văd nimic. cineva strigă la mine colorat. se propteşte de mine cu botul lui umed. recunosc că mi-e frică pagina 24 . de milă. îşi smulg părul din cap. unii aleargă de nebuni şi sfârşesc obosiţi exact atunci când îi prinde alien. iar Vocea are întotdeauna dreptate. şi clientelă selectă Vocea spune că într-o zi va veni însuşi Supremul. dacă nu m-aş perfecţiona m-aş plictisi groaznic. mai ales ţipetele. are dreptate: azi am scos trei oameni din mine şi niciodată parcă nu mi-a fost aşa silă. însă. aveam o casă plină de mame împăiate.. până când tatăl devine fiul şi burta câinelui negru. caut tăierea perfectă. strălucitor care aleargă de la un capăt la altul al lumii ca şi cum ai putea stabili măsura. eu nu vreau să le fac nimic. şopteşte Vocea tresar. atunci voi fi împlinit. strălucitor se umple de imaginile pe care ţi le poţi aminti toate sunt aici în alergarea de la un căpat la altul al memoriei câinele negru.tineri poeţi Facă-se nimic mai ne început ca dimineaţa înghiţită de câinele negru. mă gândesc să o iau invers. în fiecare zi. pe unii îi vindec. bâjbâi. negura asta e amară mai bine mă întind aici (zgomotul alb al renunţării) să visez. era distracţia noastră. după ce mă exorcizez. nu l-am văzut niciodată se spune însă că e cel mai mare vindecător. ei fac tot felul de lucruri ciudate: se târăsc. urăsc corpurile lor cleioase şi diforme şi ţipetele lor. când eram mic. dacă mă îndepărtez poate găsesc un ochi sau un altceva să pot ieşi. e ziua în care se trece în viaţă. alien se freacă de picior. se roagă. în ultimul timp te-ai umanizat prea tare. un segment pe care-l numeşti tatăl apoi îl copiezi la nesfârşit în toate lucrurile. un-doi. să-mi amintesc Claudia Radu în fiecare demon există cel puţin un om mă priveşte de pe covor cu ochii ei mari şi ficşi. pe alţii îi las în plata Supremului.

. răvăşitor. s-o strunească ca pe o iapă nărăvaşă. iar eu sunt soarele ei. îi pun poala-n cap şi-o slobozesc. Matei HUTOPILĂ ce-a-pe între buza ta dreaptă şi buza ta stîngă am desluşit ceva mai perfect decît rapoartele cincinale în după-amiaza stropită cu mult pesticid sub rochiţa de americă alunecam şi mă înconjuram cu tine corpul înmiresmat ca recolta şi soarele atît de îndemînos în apus şi tractoarele . departe lannemézan e un oraş mic în care viaţa se-nvîrtentr-un cerc strîmt zilele în provincie pot fi extrem de lungi şi anoste lolita îl face gelos pe jean-pierre cu yannick.buburuze conştiincioase cînd totul era bine şi mîinile doar ele ne făureau un viitor cînd graniţele erau absolute şi ne strîngeau plăcut de şolduri ca un val călduţ eu totuşi aş fi renunţat chiar şi a deveni inginerul perfect în sistemul perfect doar pentru a rămîne la nesfîrşit pe tarlaua de la ce-a-pe între buza ta dreaptă şi buza ta stîngă lolita lolita e franţuzoaică în toate vieţile ei se naşte ba-n aquitaine ba-n provence şi creşte întotdeauna la paris jean-pierre. mult mai tînăr şi mai puţin grav jean-pierre tatăl priveşte întotdeauna. pe fese. cînd nu o satisfac îndeajuns se lasă minţită de alţii. întotdeauna pe o plajă fierbinte după-amiezile trec cinic de lent atunci cînd le măsoară-n fumul verde lolita pluteşte acum pe un norişor pufos. tatăl vitreg. la nice. lolita.. al gemetelor apoi o pălmuieşte. de mulţi. la biarritz. asta cînd nu se vede o mata hari a celui de-al treilea răzbel. uneori se visează măicuţă şi tînjeşte după rasputinul care s-o necinstească în toate chipurile. în vreme ce un melc lipicios i se prelinge pe spate. îşi aşteaptă încă peciorinul. de toţi dacă ar fi posibil. nu incită decît la amor total. “stropeşte-mă cu lumină!” zbiară isterică. pe coapse. o ia cîteodată la casa din pirinei. asta-i excită pe ambii şi-i mai excită cuvintele murdare aruncate violent în occitană provensală catalană bască lolita e o virga intacta undeva în adîncurile ei zîmbetul şi privirea-i sunt pervers de naive iar ea. ea rîde isteric şi iubeşte mult feng şui îmi arcuisem sprîncenele simetric pentru a nu strica armonia geometrică universală eram nedumerit tu îmi vorbeai rotund ferestrele erau obtuz-congruente toate aveau un centru şi fiecărui poligon i se circumscria un cerc energiile telurice ori de tot felul năpădeau la fel de ordonat casa îmi părea un templu închinat unei zeităţi eliptice întotdeauna oarecum apropiată oarecum depărtată am chibzuit o clipă şi la fel de nedumerit m-am îndepărtat cu paşi măsuraţi pagina 25 . ea însă nu-i aparţine. destructiv jean-pierre e al ei pe vecie. fratele ei vitreg şi cu didier senegalezul şi cu alt jean-pierre.tineri poeţi Ea ultrascurtă (oricum mai scurtă decît ar vrea ea) îi place să fie minţită mai mult decît îmi place mie să mint. ea e lolita ea fuge în unele vieţi cu surferi nebuni alteori cu motociclişti rebeli pe care-i agaţă (o. da! doar ea alege) la menton. înnebunit de ritmul sacadat al zvîcnirilor ei.

flash-uri -nu mai vin în cămin seara asta. inspir. scrijelesc foi pe masa tavernei ca un efect.tineri poeţi înainte de ora 16:00 -primineam doar nisip şi toate divagaţiile mele împletite total greşit cu dulcegării -nu aveam de unde şti că pe dulceaţa din fructele iubirii mucegaiul se formază atât de repede! îţi zâmbesc acum a ironie tu îmi răspunzi dezamăgită agitat. mereu uit că nu vei veni sau nu mă aştepţi nimic nou sub pietre acelaşi nisip. noapte bună! trei pachete de ţigări în patru ore dureri de cap acutizate apa pe care o aşteptam la robinet MTW 1 (more than words) pe buze îţi strivesc ultimul sărut ca petalele unei flori culeasă prea devreme. nefericit – nu trebuie să îţi pese ţie. mă las îmbrăţişat – prind aripi să-l gâdil pe dumnezeu de-un picior. sânii tăi lovindu-se de pieptul meu în fiecare zi de ieri te-am văzut dormind – păreai înger imagini. pagina 26 . mi le rup de neputinţă. cuvinte nu am să-ţi spun somnul mă sufocă.de fapt. radu ţipă că nu are chef azi aud doar vocea ta sigură. mă îmbăt cu iluzia parfumului furat de pe voluptutea lor. vreau să te aştept la colţul căminului. e un complex: întâi inima mă chinuie. căzută ceaţa păcătoasă îmi apasă capul spre pământ. chiar indecis şi orb. să cobor iadurile – fuck. abia de reuşesc un pas -e al meu. nefericrea mea să fie fericirea ta prin necunoaştere de cauză şi umbra pe care ţi-o ştiam se pierde definitiv pe culoarul uitării am asociat sufletul cu mintea .nu pot. de nervi tremurând şi lacrima ce ţi-a căzut pe covor: „de ce naiba când întâlneşti persoana perfectă nu o poţi iubi ?!” ecou în transformare. cu el calc nesimţit pe trotuar urma pheonixului uscat de propriile lacrimi. doar spleen şi mâinile ce-mi transpiră [nu pot scrie] capul bubuind a bass inima accelerând de la 0 la 100 în mai puţin de 3 secunde respiraţia sacadată -toate aşteaptă nu bloof de proporţii nu mă pot concentra. durerile de cap sunt obişnuite pauză. ţip tu unde naiba te ascunzi în mine? Bogdan FEDEREAC parastasul cuvintelor (divagatia sentimentalia) abia acum e ora 14:00. mă izbeşte sunetul paşilor tăi întorşi pe coridor! mă îngreunează lacrimile din colţul ochilor ce-ţi răcoresc obrajii îmbujoraţi şi rătăcesc privirea pustie.

Bărbatul cu tomberonul. mi-a absorbit-o. iar versul şi pâinea noastră cea de toate zilele se repetă în formula sa magică. situaţia se răstoarnă. Treapădă în spaţiile goale ale unei urzeli împletite anapoda. fântâna secată şi pubela sunt leitmotivele pieselor. se duşmănesc şi se împrietenesc alternant. Parte a arsenalului simbolic. Adică exponenţi ai unor categorii. Plouă cu pâine. unde animalele ajung să se sinucidă dintr-o raţiune a insuportabilului superioară omului. Gardianul. păşind în gol ca un mecanism lipsit de ţel. În lumea lor lipseşte cu desăvârşire resortul social în favoarea criteriului etic. printre simboluri consacrate Vişniec lansează unele personale. adesea numerotaţi: Bărbatul cu baston. cu rol de amânare a punctului culminant şi de accentuare a tensiunii. terenul sus-numit îşi are uneori deasupra urme dintr-o atmosferă celestă cu şanse de izbăvire în retragere. o morişcă absurdă vântură germenii nebuniei colective. personajele se dezlănţuie pe terenul speculaţiei ordinare. Personajele par a fi supravieţuitori ai unei explozii apocaliptice. din interiorul şi exteriorul său. Şi totuşi. În centru. Lătratul câinelui nu se mai aude de jos în sus ci invers.” Având ca ferment realitatea cotidiană. În general. etc. imagini alegorice ale degradării. Într-un cadru bântuit de lipsa sentimentului şi încrederii. Actorul trebuie să joace rolul omului devorat de gropile vii. Să putrezeasca fără groapă! e verdictul aplicabil într-o lume oricum în putrefacţie. absorbind orice formă de energie. Mişcările sunt dezorientate în geometria catastrofică a scenei scufundate într-o noapte simbolică. fiindcă gramaticile la care se raportează fac parte din arii care nu au nimic în comun. Comunităţile în miniatură. ca purtători ai aceluiaşi mister sau destin. Hamalul. O adorare pe toată coloana lumii coboară de sus şi se distribuie pe toate etajele ei. simbolizând o lume uniformizată la limita nebuniei. mi-a consumat-o ca pe un fel de energie necesară pentru punerea în ecuaţie dramatică a poveştilor mele. peştii nu mai înoată. Au neizbutite tentative de toleranţă şi sinceritate. piesa se sfârşeşte în incantaţie de Tatăl nostru. cu multiple încărcături simbolice. legându-se cu disperare de individul picat parcă din cer. în care e mai bine să nu mişti nimic fiindcă vietăţile s-au deprins cu întunericul. Brusc. Bărbatul cu pălărie. unde grosolănia şi teama sunt principalele forţe de coeziune. libertatea lor reducându-se la vorbărie şi gestualitate în exces. nu pot să concep o piesă de teatru care să nu aibă dimensiune poetică. unii dintre ei perindându-se prin mai multe piese pentru a le oferi o oarecare continuitate. câştigă autonomie. e intrusul supus unui interogatoriu chinuitor. groapa. sunt alcătuite din oameni fără nume şi fără personalitate. ca şi cum ar fi un mesia eliberator sub pielea căruia încearcă prin orice mijloace să intre. însiropate cu absurd şi condimentate simbolic. Casierul. Se spionează. atât de viguroase încât prind viaţă proprie. Însă eterna brută dialoghează zadarnic cu imponderabilul om de spirit. Omul cu rămăşiţe de inteligenţă incomodează. Şeful gării. Comportamentul le e grotesc şi instabil iar identitatea incertă. Bărbatul cu baston şi Bărbatul cu pălărie se transformă din salvatori în candidaţi la actul salvării. Călăul. Se complotează pagina 27 . păsările nu mai zboară. acţionând ca nişte replicanţi care. gramatica fiind ea însăşi o filozofie. toată lumea e pe dos. În Buzunarul cu pâine scena se despică în coloane de fântâni suprapuse. traumele lui Matei Vişniec sunt fragmente de aluat existenţial. reprezentaţia e dominată de forţe primitive subterane.cronica literară Camelia HEGHEDUŞ Groapa din tavan “teatrul mi-a înşfăcat poezia. Raportând totul la propria experienţă.

din aceea neagră. se produce un film al spectacolului. Teatrul este singura instituţie naturală din univers. peronul unei gări. Ordinea organic-ierarhică a grupurilor şi spiritul de turmă sunt bulversate ori de câte ori vin în contact cu arealul onestităţii. regăsim în piesele sale şi unelte tradiţionale cum ar fi comicul dominat de tragic sau realismul în combinaţie cu expresionismul. dar şi din imaginile şocante. da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’-ntâi). Toţi cei care vor fi bănuiţi că nu joacă teatru vor fi prinşi. cu rol de amortizare a zguduirii sau ca un gest de suspendare a soluţiilor didactice. Spectatorul este inclus în piesă. Denaturarea intenţionată a adevărului este condiţie şi mod de a fi. asta e. veţi putea introduce numele celor pe care îi bănuiţi că nu joacă teatru. Trăiască teatrul total.” Când transcendentul a fost complet desfiinţat. mamă. viaţa de zi cu zi trebuie transformată în teatru veritabil: Cine va fi prins că nu joacă teatru va fi alungat din oraş. ba chiar asemănarea aproape dureroasă a nonsensului cu sensul.cronica literară împotriva celui cu rămăşite de suflet. Nu e ură de zi cu zi. De aici atmosfera de degringoladă colectivă care derutează şi atrage ca un magnet. prin orice mijloace. până la moarte. ca şi cum motivarea şi mântuirea ar fi sinonime: Ne sugi sângele. Am zis! Nivelarea personalităţii umane ca urmare a practicii îndelungate de adaptare la orice situaţie. care se derulează. Acţiunea se desfăşoară în spaţii înguste – o sală de aşteptare. implicând lectorul în formularea lor. Tu nu vezi că toate uşile şi ferestrele sunt bătute în cuie? Tu nu vezi că toţi stau înfundaţi până la genunchi în aluatul ăsta pagina 28 . o cameră de execuţie . bizare. Intrigile sunt aparent incoerente. sunt perfect redate. Replica nu era mort deloc e perfect justificată în contextul unei lumi spongioase care suge nebunie şi ură. i se vor tăia nasul şi urechile. Fiecare membru al comunităţii în miniatură ar fi în stare oricând să-i desfiinţeze pe ceilalţi. fie că se încheie în puncte de suspensie ca un schesis elastic scriitor/cititor. a căror forţă nu constă atât în forma în care sunt turnate cât în conţinutul ei. piesele lui Vişniec fie că nu au final fericit. a individului ocupat exclusiv de propria persoană. Nu ştiu dacă Matei Vişniec argumentează complexele umane dar cu siguranţă le transpune în imagine împreună cu revolta aferentă. în care nu se ştie dacă mai există fiinţe adevărat vii: În ziua de azi toată lumea a înnebunit. Ce să-i rămână de făcut omului incompetent în ale actoriei? Probabil să se refugieze în cărţi şi să citescă până cuvintele se vor transforma în colb pe sub pleoapele înţepenite. Totul se îmbină perfect întru alcătuirea unei stranii atmosfere generale. încercuind un număr considerabil de teme. o pivniţă. de care se teme pentru că nu îi înţelege mecanismul. teatrul absolut. dar după ce am terminat piesa. Pe alocuri ai impresia că piesa se cere reformulată interactiv. căreia şi-ar dori să-i spargă codul de acces. Toţi descreieraţii sunt complet liberi. incapabil a se ridica altfel decât călcând peste capetele tăiate ale susţinătorilor. îmi ard filmul propriei mele regii şi las o libertate totală celor din jur. teatrul unic şi perfect. O revoltă care se molipseşte deşi temeiul ei constituie o enigmă în ce priveşte personajul. Vişniec a prins între coperţi un act de creaţie răspicat şi dezinvolt. pe măsură ce lucrez. gâtuind subiecţii. alegorii ale ridicolului raporturilor umane. va fi interogat. prelungindu-se ca nişte organie tactile prehensile. a Omului cu violoncelul. în care s-ar ascunde cheia vreunui secret esenţial şi existenţial. care suspendă din când în când întâietatea precedentelor. Diagnoze ale stărilor patologice de nelinişte. vor fi prinşi… În această cutie pe care o vom aşeza la colţul străzilor. pentru a se pietrifica deodată cu el. autorul a testat coborârea din scenă: Să bem pentru moartea autorului! Moarte autorului! Personajele preiau controlul. Sau: Aici e ură din aceea oarbă. Victima îşi poate prelungi viaţa dacă e în stare să-şi compătimească gâdele. Instrumentarul lui Matei Vişniec e alcătuit din replici spontane. de mii de ori. convertirea sensului în nonsens. Autorul a reuşit să construiască imaginea exactă a valorilor răsturnate. teatrul fundamental. O lume încifrată cu fiori metafizici intuiţi. cine nu este pentru este împotriva lor. Chiar dacă absurdul e partea predominantă a armamentului stilistic folosit în lupta cu prostia şi fariseismul. timp în care cel din urmă depune eforturi supraomeneşti pentru a-şi satisface nevoia ipocrit-acută de justificare a crimei. limba şi pleoapele şi va fi ghilotinat. va fi prins. din toate puterile noastre. va fi urmărit.unde stratul compact de frică împiedică urletul de groază să treacă mai departe de sine. O lume a Călătorului prin ploaie. prin metoda sufocării cu zeama lipicioasă a vorbăriei. vor fi prinşi. să facă tot ceea ce doresc cu textul meu. Contradicţiile se multiplică delirant în insignifiant ca şi cum temeiul iniţial nici nu ar fi existat. teatrul universal. fie ea cât de absurdă. încă şi încă. raţiune şi intelect iar în planuri paralele fiecare membru al mini-comunităţii îşi desfăşoară propria încercare de prindere în captivitate a intrusului. a frumuseţii în urâţenie. în care e solicitat arsenalul imaginativ al regizorului/ spectatorului/ cititorului. stranie şi străină. Într-o conjuraţie a făţărniciei. trăiască actorul unic şi indivizibil. din dorinţa instinctivă de a pătrunde în zona interzisă a activităţii minţii şi spiritului omului sincer cu sine. “Sigur că în mintea mea. personajele încadrându-se în tipul individului atât de deprins cu născocirile încât chiar crede în ele. şi încă. jurăm! (Bine. va fi blestemat.

i-a lipsit prilejul de a săvârşi în lumea reală gesturile din reveriile sale. Simte nevoia distrugerii celui plămădit altfel. Energia individuală a replicilor. 9). Straturile suprapuse de semnificaţii sunt urmare a explorării realităţii interioare şi exterioare. numit ba poem. în afară de veşnica energie latentă. 2007 . Timpul se dilată şi se contractă sub presiunea lor. Autorul foloseşte un limbaj tonic. mascaradă sau experiment. substituind vertiginos speranţa. pe alocuri cu incluziune de vis. În el se preumblă convoiul virtualităţilor acţiunilor şi năzuinţelor sale. Fiecare piesă are câte un tip de existenţă claustrată. atât de potrivnică uneori raţiunii încât orice efort al spiritului de a o percepe e zadarnic.cronica literară negru din care-mi fac eu urmele la galoşi? Nu vezi cum s-au topit acoperişurile şi s-au scurs în canal? N-ai văzut că n-a mai rămas decât un singur arbore. Matei Vişniec aduce în discuţie atât de obscura conştiinţă a omului vis-à-vis de el însuşi. poetul Adrian Urmanov creează un repertoriu de forme dramatice ale suspendării şi compunerii în limita paradoxală.tragica resemnare a ultimului mare învins al cerului Florin CARAGIU înţelegi asta dar te rog/ să nu reacţionezi la asta” (sushi. Adrian Urmanov ştie să suscite prin efecte poetice speciale stările primale ce reţin fascinaţia unui chip al sufletului. nimic care să-i permită a se defini. Cartea Romaneasca. Fiecare dintre personajele poemului Călătorul prin ploaie. de s-au făcut ca două picături de apă? (Artur. Invitaţia la a nu reacţiona nu are rostul să inhibe conştiinţa. ba fantezie. nu vezi cum prostia şi ura s-au încleştat una de alta şi s-au furişat în fântâna oraşului şi s-a rostogolit fântâna peste case şi peste toate cele. evanescentă: „Cum să adun feţele astea două/ în ceva oarecum alert cât de cât înspăimântător”. Se pare că în matul existenţial iluziile şi stările halucinatorii tind să devină ultimele luminiţe călăuzitoare. gândit a pune în criză o faţă cimentată în definiţii: „acum tu-mi vorbeşti îţi rosteşti/ căldura şi frica în gângurit de durere/ şi lampa îşi înghite lumina şi camera/ se înfăşoară în linişte ca/ încăperea unui nou născut şi/ niciun curent nu înaintează şi/ eu îmi pagina 29 Dramă live – Sushi. acustica lor fiind acordată la atmosfera generală (clpefăit. Prin teatrul său. a văzut. Frumosul absurd îşi pregăteşte ispititoarele jocuri. se întreabă poetul şi tot el răspunde: „asta e o dramă live şi te rog/ să . tinzând spre exces şi rebeliune. osânditul). 2007). Măiestria scriitorului constă în configurarea unor spaţii simple şi strâmte în care se lansează adevăruri general valabile: constatarea vieţuirii se face prin metoda aruncării cu pietre.) eu rămân cu jumătate de inimă dincolo/ de linia de siguranţă tu eşti singurul aliat/ şi cea mai sfâşietoare durere” (sushi. încă un ultim mare învins al cerului care a venit. p. ci să o extindă peste limitele unei constituţii caracteriale pasionale.. Zvâcnirile de înfrângere a mediocrităţii sunt inconştiente şi pricinuite de o vagă nostalgie a paradisului pierdut.. posedă forţa expresivă a poeziei. Condamnatul la moarte e Mesia. Cuvintele sunt lansate ca nişte proiectile. mârâit). Nimic definit. e un pretins fost sau un potenţial călător. a luptat şi i s-a retezat capul. de Adrian Urmanov În volumul „Sushi” (Brumar. sperând să găsească în moartea lui elementul renaşterii sale. Îşi pierd neutralitatea sau numărul de inventar cum ar spune Nora Iuga. Realitatea coexistă cu fabulaţia într-un spaţiu liric cu energie metaforică intrinsecă. sunt revigorate. în plin delir al omului mic incapabil să-şi exploateze extazul şi entuziasmul. desigur. 10). chiar acum. iar omul îl susţine. deopotrivă expuse printr-o deliberată ieşire din cercul securizării în aventura încrucişării cu alteritatea: „tu vii cu nevoia ta să fii puternic eu/ rămân cu cea mai puternică faţă a inimii/ descoperită (. pe care-l port. la mine în buzunar? N-ai văzut cum plouă de zece ani cu aceeaşi picătură neagră de apă? […] Tu nu vezi cât de târziu s-a făcut în lume. negru. Fiindcă. Atmosfera e infestată de făţărnicie şi cinism. rămânând cu impresia confuză că ar fi fost capabil de ele. p. temeiul rivalităţilor e un amalgam de ieftinisme.

îţi alunecă printre degete şi pe nesimţite omul cel mai drag” (endnotes. ceva incredibil şi crunt se petrece dar tu percepi mai ales culorile aerului şi rafinamentul situaţiei. p. p. 65). Forţa de atracţie în vârtej este facilitată de o reliefare a neputinţei ce lasă loc unei recompuneri. p. 53).. şi în tot acest timp. Cuvântul este un submarin în corpul poetic: „„şi eu ştiu aşa cum înşirăm vorbe mici şi fără trup/ că-s la mii de metri sub/ apele fluviului ăstuia tulbure şi/ vorbele-mi sunt bulbii de aer ai inimii” (sushi. 69). într-un asemenea registru de discontinuitate şi tensiune a limitei. În starea de submersie. p. criza vederii este trăită ca o experienţă a morţii. Viaţa rămâne să dea spaţiu şi orientare trecerii. şocul estetic. 49).. 5. dialogic şi transcendental. 64).cronica literară de acelaşi om de aceeaşi faţă de masă/ şi aceleaşi amintiri din care nimeni/ să nu schimbe nimic de când/ a început totul şi totul s-a terminat// ca să treacă lin ca să nu vedem ca să nu ştim// şi eu am nevoie să fiu dus de mână/ în bucătărie/ la televizor şi eu/ mi-am săpat o groapă în fotoliu” (mama. Incredibilul alienării amortizate prin forme fixe aşează prin contrast ca orizont al dorinţei dragostea în fragilitatea şi incontrolabilitatea ei: „Despre momentul. p. comunicarea apare ecranată. 36). o scurgere s-o/ soarbă în coşul pieptului la/ căldură/ neputinţa/ e un efect special asupra creierului ea/ e un fel aparte de trup şi un fel aparte de suflet)” (sshhh. p. în care omul cel mai apropiat îţi devine un străin... face situaţia mai suportabilă. p.” (sri. 6. Adrian Urmanov respectă în volumul „Sushi” una dintre cele mai importante condiţii cerute de o „dramă-live” spre a nu sfârşi în tragicul lipsei de sens. 10. 50). dementă. 11). perturbată. saltul. Asimilarea prin cuvânt impune. p.. pentru care „legarea de celălalt” e un motiv focalizant al paradoxurilor identităţii: „leagămă de tine cu părul care ţi-a crescut de când/ te-am cunoscut adu-mi aminte cine eram câte/ miligrame avea inima mea în ziua aceea în care m-ai/ lovit prima oară şi eu// mi-am astupat gura cu mâinile-amândouă” (sushi. chiar marcată de scurgeri de sens: „de câteva luni nu vorbesc aproape cu nimeni/ viaţa mea este ca un tunel care se umple de oameni/ şi se goleşte la fel de uşor nu ştiu de ce” (endnotes. p. foarte cinematografic. În zone de deficit al reciprocităţii gestul necondiţionat potenţează şi reiniţiază accesul la mister: „acum tot buchetul ăsta de fericire/ ţi l-aş pune-nainte cu inima arsă// dar asta n-ar însemna nimic şi asta/ pentru mine ar însemna totul şi eu// aleg să fiu bun aleg să fiu blând/ îţi prind capul în palme şi strâng” (sushi. Este o lume „toată făcută din dragoste şi handicap” (sushi. distorsionată de condiţia nevrotică a unei lumi în care se face simţită „prezenţa unei absenţe” (Jung): „da tată şi mie îmi vine să vărs când eu sunt plin şi/ ceilalţi varsă afecţiune în mine şi eu/ sunt singur ca o piatră îngropată cu mortul/ şi asta deşi/ mănânc cu multă lume la masă şi/ strâng mâinile multor oameni” (tata. al conştiinţei. Îngroparea în sine reflectată în memorie şi lucruri lasă să se întrevadă o identitate ce apare cu atât mai concret reliefată cu cât respiră din nevoia de celălalt: „şi eu am nevoie de un trup să mă ţină/ şi eu am nevoie de căldură şi cătuşe/ să mă lege pagina 30 . dar şi de concentrare şi transmitere a sensului disipat prin tăieturile existenţiale: „cred în mobilitatea creierului de a se înveli/ în / forme străine/ şi mie şi ţie şi lui însuşi/ forme/ în care nimeni/ vreodată/ să nu-l recunoască” (sshhh. iniţiate din afară. 25).. 30).. „moartea noastră ca un ceva intrat în ochi” (taurii (elenei). şi anume salvarea unui câmp deschis. turnura suprarealistă: „găseşte-ţi ceva de făcut între două vorbe sau/ două tăceri/ izbite de fruntea mea ca două topoare/ şi voi înghiţi abatorul ăsta/ şi va fi bine” (sf. şi crezi că apelul la o scenă clasică sau o formă. p. fixă. p. 56). Drama vederii obturate capătă o extensie de anvergură cosmică: „sunt aici: zece mii de focuri/ de artificii şi/ un cer ca un dop/ care nu vrea să sară” (finisshhh. Adrian Urmanov opresc bătăile inimii şi/ mi se cimentează faţa în definiţia/ căldurii şi a disponibilităţii de a /fi maltratat de a fi ucis pentru că acum tu/ mângâi uşor cu degetul faţa de masă şi/ desenul ăla e chipul minunat/ al sufletului” (sushi. 32).. Cu toate acestea. 42). p. p. 20). p. Motivele „ascunderii” şi „nodului” fac din organic un câmp de refugiu şi învăluire. 45). a imaginii de sine refugiate în corporalitate: „(neputinţa/ caută un mic vertige. „atunci era trafic toate farurile/ îşi înnodaseră luminile/ într-un nod care-mi pulsa în creier/ ceva despre. p. p.. 35). Efectul de dedublare semantic-afectivă a limbajului susţine paroxismul tensiunii: „vorbesc/ despre Dumnezeu cu aceleaşi cuvinte/ cu care urăsc” (endnotes.

poeme vizuale Paul GORBAN pagina 31 .

poeme vizuale pagina 32 .

gene prelunge.mawadda . Wallada Bint al-Mustakfi (pentru care mă înmărturisesc pios/ataşat – wadd –. precum femeia romană. gâlcevitoarele. mă întreb: în câte limbi vorbea în timpul şi în spaţiul amorului? Se arăta în lumina în care nu strălucise încă? Ce laser fulgera privirea-i când pagina 33 . Tapiseria este făcută pentru zid/perete. I-ar fi plăcut şi ei să îmbrace tunica albă. la limita stilului cu masca imitând nisipuri mişcătoare. ignora căznită pudoare. Ritmuri încrucişate. Până unde înainta cerul „decorativ” şi unde începea rutina? Cum va fi fost îmbrăcată?. înlănţuiri glaciale. cvinta şi cvarta) deschide salonul. Ori. „veşmântul care protejează şi îmbogăţeşte formele. Ei nu e o fiinţă umană. talie suplă şi fină. Cum va fi arătat salonul? Pasaje din „O mie şi una de nopţi” ne-ar lumina epifania. Aşadar. Zic vechii anatomişti egipteni că de la el pleacă un nerv şi se opreşte în potlirul inimii. nuanţe extinse. ea se „vedea” roza iluminată. scurtcircuitat de-o afecţiune . mişcarea coapselor . implorând umbre vagi ale supravieţuirii în împărăţia Verbului.. caracter deschis. pozitivă tendinţă de independenţă. în şase unduinde şuviţe legate cu pamblici în cocul (tutulus) turn nimbat de-o cununiţă de flori. buzele umbroase. bacovian.era mult aproape de „cântecul de leagăn” israfelic. Gât alungit. aşa cum veşmântul este pentru trup”. sunt aptă pentru lucruri/ fapte mari şi-mi urmez cu mândrie calea”. să-şi poarte mândră pieptănătura aranjată cu vârf de lance.blitz-ul lui eros Discurs despre sex şi spionaj poetic Horia ZILIERU Încheiem a zecea secvenţă cu fraza: „Până vom intra în salonul literar inventat şi patronat de Wallada (înaintea famelor frânce). Că se trăgea din mamă etiopiană şi tată arab. ochi negri mitoint-erogativi. cât „lumea este o oglindă pentru Creator în care El îşi vede forma Sa. pe cealaltă: „mă abandonez aceluia căruia placu-i gropiţele obrajilor mei şi-i las dulceaţa săratului dorit”. Nu era ea? Întâia poetă andaluză care sfida şi punea grile cutumelor „întrerupând” rigori ale Islamului. În stofa de mătasă brodată cu aur. mai sălbatic ori mai civilizat”. Poseda spaima abisală. în ton de crepuscul şi doliu. în alt veac.în consonanţe muzicale: octava. pe când ea părea că ieşea din fluviul Paradisului . puroi . dincolo de cuvinte imaginea de eternitate.” Wallada deschide Salonul literar. obrajii ca roza (nu „roza oarbă” a poetului mexican Villarrutia). metafora te ţine/ şi ochiul nevăzutul ţi-l contemplă/ măsură.Pe-o mânecă avea scris: „Pre Domnul. mai înţelept ori mai nebun. Ce arome rare? (dintre care. îi rostesc stihuri: „Tu sensul eşti. Atrage în jurul său poeţi şi prozatori (interesând-o doar sub demnitatea sinelui). „emoţii gravate” din tapiseriile lui Jean Lurcat.muhafha . Principesă. echilibru şi distanţă/ Când forma lui Adam descoperi-vei”. Nu ştiu dacă purta inel (anulus) de aur în „degetul vecin cu degetul mic de la mâna stângă”.gislin . „fresca este epiderma. tapiseria este veşmântul. ironiza „daunele” castităţii / plagă şi pacoste.Al-Kawţar . strânsă în talie cu un cordon dublu. Îşi visa bărbatul/poet care să-i admire şi să-i laude frumuseţea între „vipia” senzuală şi briza metaforelor ca tremurul frunzelor de sicomor.emanau bâhlitele consonantice.. Translatându-mă în epocă. regina din Saba ducea lui Solomon) ardeau mocnit în vase contorsionate în forme geometrice. cad. Încât.

Misterul răului încă nu le întunecă devoţiunea. până la forma picăturii de lacrimă. pagina 34 . absenţa artificiului. Patimii. spiritul său era activ. Atras de tinereţea eclatantă a Amfitrioanei. Niciodată nu se va „târî” simulând defecte şi cenzurând hotărâri ulterioare.. Dincolo de prăpastie. Cuprinsă de nelinişti devoratoare. abandonarea. ritual şi rugăciune. un muzeu al dragostei fără speranţe. generos. adeptul amorului liber al relaţiei „stăpân şi sclavă” lăsând în surdina parantezelor metaforice reguli religioase. Liniştea. zidea sutre ca desprinderi tectonice ale sufletului şi bea voluptuos din elixirul „rosa mistica”. Nu apucase să-i murmure stihurile: „S-a-ntâmplat pe când morţii surâdeau/Fericiţi de odihna întru veac”. De la pasiune la întunecare. Timp. E băutura îmbătătoare a frumuseţii morale: „Dragostea ta m-a însoţit dincolo/ de ceea ce mi-aş fi putut închipui/ Zi-i fluviului îndogăţirii să însalbe torentele. Ibn Zaydun. luna (ca martor) nu se va arăta şi tenebrele-i ne vor ţine în pază”. Cât de departe e amorul carnal! Blândeţea şi aura castităţii ţin aspiraţie în dublă mişcare: atracţie şi exţaz. echidistanţă. timiditate şi ezitare. În ea îşi va imagina femeia ideală accesibilă numai Poetului. Afecţiunea (mawadda) rimează perfect cu numele ei (Wallada). atât de invocată o admonesta: „partea frumoasă a trecut”. Cu stihurile noastre: „Înmugurita perlă dezlegată/ de numerele mării obsesive/ văroasă şi vigilă obsedată/ Cucernic firul de nisip la joase/ temperaturi latent îi obturase/ intrarea şi ieşirea prin ogive/ somând transplantul aurorei – pumă”. Din partea cui?! Maestrul şi Eleva aveau să devină „emblema amanţilor în veac”. Wallada era ca o liană de aur. vulcanic. aş însoţi-o acolo. ultima căpetenie a Hoardei de Aur). îngenunchează până la teribila viitoare pedeapsă. interplanetarul. Suntem în perioada secretă. Repetăm (din „Faust”.blitz-ul lui eros interoga inşii. ziurelul de ziuă. Ea îi dă întâia întâlnire: „Aşteaptă-mă la ceasul când noaptea îşi atinge deplinul. rătăcirea îşi asumă teama de trădare: „O jună asemenea unei păuniţe mi-a întins buzele şi obrajii rozelor/ petrecând noaptea bând vinul gurii sale şi culegând rozele obrajilor”.. Gelozia nu era „cariera” ei. Maestrul (Ibn Zaydun) şi Eleva (Wallada) par a fi pe „tărâmul” amorului divin: cel pe care Dumnezeu îl are pentru ei. deja. urmaşul lui Chinghiz-han. Amedeo? M. Eleva îi va accepta vanitatea. fiinţa iubită rămânând tributară existenţei afective. timiditate şi ezitare. respingerea circumstanţelor. „visând că deţine matca tinereţii fără bătrâneţe. Spontaneitate. aş trece-o în universul mineral: perla. II) bătaia pendulei de nestemate: „Dacă aţi avea piatra înţelepţilor.acolo intrase mult mai devreme Ibn Zaydun. Îndrăgitorul. Cât de departe e amorul carnal! Blândeţea şi aura castităţii ţin aspiraţie în dublă mişcare: atracţie şi extaz. E vremea febrei epistolare. Dar. Maestrul îşi va „descoperi” supravieţuirea. Ar îndrăzni cineva s-o aşeze pe „scala freudiană”? Cât faţa mândrei apăsătoare nu deconspira lava emoţiei. pentru posesie. Visa. să-i stea alături preajma însăşi abandonându-se cuplului. vrea doar să-l revadă. Maestrul şi Eleva. Imaginea cerului le consfinţeşte dublul. minunea de raze. Hazard şi răbdare. Ea e sora astrului. înţeleptul ar lipsi pietrei”. Dacă Amadeo mi-ar îngădui. „cel mai mare poet neoclasic ai Spaniei musulmane”. Ahmatova. nici târzia magmă a orgoliului smerit. . Neşlefuind maniere addenda la diletantismul steril.. Boemul cosmopolit: Il etait juif el il le clamait. căci inima mea e fără de margine”. umil. mirat de maturul gust ardent. inocentă supunânduse interogaţiei negative. Ceea ce simţesc pentru tine. pe „Marea muză a durerii” (din stirpea lui Ahmat-han. Visul/ visarea?. de independenţa provocatoare. între naivitate şi inimă grea? Alegea pericolul sfidând gândul ce se schimbă decorul şi atinge calm muzica interioară. numai noaptea e mijlocitoarea păstrării secretului.. liber.? Acela care o desena ca regină şi dansatoare egipteană. Amiaza penitenţei. îşi întâlnea „inspiratoarea suferinţei lumii”. Se ostenesc întru păstrarea/ apărarea „anonimatului”. Mi se permite. rozariul.

Trecuseră cîteva luni de la plecarea mamei din cea mai bună dintre lumile posibile şi. Nu se integrase. ce avea să devină ulterior. mai exigentă. Mai era printre noi şi o numeroasă familie de ţigani. sălii de baie. Acum. prin cutiile în care erau depozitate alte poze. să se autoservească fiecare după interes şi trebuinţă. chiar dacă-şi terminase şcoala obligatorie şi un fel de profesională. în manieră relativă egală în cele preluate de mine sau de sora mea. înainte de a închiria întîia oară apartamentul. Făcuse multe vizite acolo. Era mobilier mult. ce număra în rîndurile sale şi pe Costache. Făcusem o primă triere a cărţilor la puţină vreme de la înmormîntare. pentru că rămăsese ceva de rătăcitor în el. pentru a reveni aici. iarăşi. ci după anumite impulsuri de moment. cele pe care voiam să le păstrez. cele ce urmau să fie date uitării. Nu era obişnuita înghesuială din casele persoanelor în vîrstă. pentru că delictele sale nu erau grave. un băiat cam de vîrsta mea. cînd voi ajunge acasă. transformat într-un fel de cameră de zi. deci. bucătăriei şi holului aproape la fel de larg ca şi camera. în dulapuri şi tot felul de sertare ale unor servante şi alte corpuri de mobilier. înconjurat de cutii de carton de diverse origini şi dimensiuni şi de pungi de plastic pline de hîrtii. Succesiunea o reglasem cu sora mea. cum începe să se spună şi acum. dar nu în exces în acest ultim apartament al mamei. în care locuise cu tata de imediat după cutremurul cel mare din 1977 şi pe pagina 35 . în care nu rămînea prea mult. ortodocşii. şi în modul de a proceda al mamei. şi le puneam în două categorii. cele lăsate la faţa locului şi cele dăruite sau pur şi simplu lăsate pe nişte folii de plastic lîngă locul de depozitare a gunoiului. nu păstrase decît o mică parte din mobilierul din apartamentul spaţios. cînd ne cam pierduserăm din vedere. după cutremur şi împrăştierea noastră în cele patru colţuri ale oraşului. împărţindu-le şi pe acestea fără mari dificultăţi. împărţindu-le. cu trei camere. mici furtişaguri de la numeroasele locuri de muncă. însă nu întotdeauna după cele mai clare şi mai riguroase criterii. pe patul din camera mamei. cum se spunea pe atunci. de haine şi alte obiecte de folosinţă personală ne dispensasem cu prilejul celor cîtorva rînduri de parastase şi pomeni care animă viaţa morţilor la noi. o mare parte a copilăriei mele. mai puţin de treabă şi să moară la puţină vreme de la ieşirea din una din numeroasele sale vizite în măruntaiele puşcăriilor. urmată eventual de o alta. Ne uitasem atunci şi prin albumele cu fotografii. agăţată de un lănţug subţire. adolescenţa şi începutul primei tinereţi. cumva vis-à-vis de casa demolată cu prilejul cutremurului.proză Liviu Antonesei Victimele inocente şi colaterale ale unui sîngeros război cu Rusia care pînă la urmă nu s-a mai întîmplat care-l părăsise la vreun an după moartea acestuia. în vreme ce sora mea avea pe un deget al mîinii drepte unul dintre inelele sale. în sfîrşit. în ciuda faptului că era la a treia generaţie de sedentari. îmi făcusem timp să fac ordine prin hîrtiile rămase în urma ei şi a tatei. Aş fi nedrept dacă nu aş recunoaşte că existase un anume spirit de ordine. decît să risc să mă despart de hîrtii cărora să le regret mai tîrziu pierderea. mă hotărîsem. aşa că m-am hotărît să fac o selecţie mai degrabă laxă. între familii româneşti şi evreieşti egal de numeroase. înconjurat de cutiile şi pachetele de hîrtii. casă în care îmi petrecusem. pentru că nu procedam nici eu suficient de limpede. cruce ce-i însoţise ultimii ani de viaţă. eu purtam mica şi eleganta sa cruce de aur. arhivate cumva de ea. chiar dacă nu perfect. Praf nu era că stătuseră adăpostite în spaţiile închise din bibliotecă. dar toate scurte. pentru că avusese priceperea să folosească judicios spaţiul camerei. Stăteam. plecat cu aproape trei ani mai înainte. eram singur în micul apartament. scrisorile şi ilustratele erau şi ele totuşi laolaltă. Nu era uşor să fac asta. multe cadre fiind de altfel de găsit în două şi chiar mai multe exemplare. Aşa cum găsisem astă-vară colecţiile de fotografii cît de cît grupate. oameni de treabă. indiferent cît de pravoslavnici sîntem.

a căzut o hîrtiuţă pe care am recunoscut scrisul meu. enigmatice în singurătatea lor. că acolo se desenau mai uşor careurile.proză în cîteva corpusuri. în general. agende şi carnete. văzîndu-i înconjuraţi de morţi mai tineri. cînd îi apucase nu atît spiritul de investiţie. calcule financiare. pe cînd. iar înăuntru erau cîte o poezie pentru fiecare! Nu cred că le mai dedicasem vreodată aşa ceva! Nu cred că măcar le arătasem vreodată intenţionat vreo poezie de-a mea! Erau datate 26 Octombrie 1989. Este interesant cum începem să ne căutăm originile cînd simţim că ni se apropie şi sfîrşitul. un scris regulat. chiar des-pieliţat. mai ales hîrtii. deşi probabil nu este cum se poate mai creştineşte să faci asemenea comparaţii. că doar lucraseră în deplină legalitate! Am decis să le păstrez. precum şi majorităţii fraţilor şi surorilor lor. dar acumulaseră şi datorii pe la tipografi. notaţii despre tratamente sau despre Mircea Eliade şi Marin Preda. aşa mă încurajez. cîte o propoziţie sau un singur cuvînt fixate pe cîte o pagină rămasă în rest albă şi părînd misterioase. dar ce supravieţuia oare pe vremea cînd hîrtia nu era atît de răspîndită. deşi amîndoi nu făcuseră mai mult decît şcoala primară pe la începutul celuilalt secol de la sfîrşitul celuilalt mileniu – şi cîteva de la prieteni vechi de-ai lor. tot felul de legitimaţii. perestroika. cum va trebui să văd şi ce e cu arborele genealogic. între care cele de membri PAC. încercări de amintiri din copilărie şi tinereţe. adică cu menţionarea pînă şi a minutului cînd le încheiasem. Am găsit şi contabilitatea revistei lor de rebus de la începutul post-revoluţiei. ca să spun aşa. le-aş cita aici. ei. Chiar şi la cimitir cînd merg. pentru că aceasta era mare. În alte pungi. Hîrtiile legate de pasiunea lor de compunători rebusişti. Erau scrise de mînă. nu dactilografiate. de bună seamă. ci doar pentru că vreau să evit încă o bucată de vreme redeşteptarea anumitor emoţii. Într-o pungă de plastic. doar cele de la membrii apropiaţi ai familiei – m-a emoţionat scrisul de pe cîteva epistole primite de ei de la bunicii mei. stinse încet din pensiile lor. nu doar că nu se îmbogăţiseră. nu îm-pieliţat. pagina 36 . escrocaţi de distribuitorii de presă. într-o cutie de bomboane legată cu o sfoară. de Paşte. adrese. după divorţ. erau iarăşi grupate laolaltă în caiete de matematică. da. de Crucea Roşie. E ceva consolator în asta? Nu ştiu. de veteran şi soţie de veteran. aşa cum am procedat şi cu miile de ilustrate şi felicitări primite cu ocazia zilelor onomastice. dar era memoria oare mai puternică atunci decît acum. pe care s-a întîmplat să-i cunosc şi eu pe cînd mai erau pe acest pămînt. cînd tocmai aceste hîrtii sînt şi un fel de cîrje ale memoriei care încearcă să-i suplinească caracterul imprecis. pentru că sosisem aici fără piele. nişte semne cumva lirice de recunoştinţă pentru grija pe care o aveau faţă de mine în acele împrejurări şi pentru tot ceea ce făcuseră pentru mine de cînd sosisem des-pieliţat în această lume. chiar frumos. Pe plicuri erau dedicaţii. ce altceva să rămînă. hîrtii. de Crăciun. alcătuit de tata înainte de moarte. obiectele ce ne-au însoţit de-a lungul vieţii – cum constat mereu. transparenţă. sinceritate. erau cele cîteva zeci de scrisori trimise de mine în perioada celor şase luni de armată. nu pentru că mi-ar fi dispărut între timp curiozitatea. ci doar de amintiri! Au rămas. am mereu un fel de satisfacţie egoistă. că doar nu sînt colecţionar de ilustrate. Între primele. dar acum nu cred că sînt chiar nişte poezii. de toate dimensiunile şi de toate felurile ale mamei. atît de excesiv utilizată. Nu am deschis vreun plic. Încă nu m-am uitat prin ele. mai rar decît se obişnuieşte. cu cotizaţia la zi! Şi mai erau zecile de carneţele. dar înarmat cu un dinte din faţă. De altfel. care le ocupase vremea mai ales după pensionare. ci mai degrabă nişte documente existenţiale legate de situaţia biografico-politică specială în care mă aflam în toamna acelui an. Alte scrisori le-am păstrat în funcţie de expeditori. era deci scrisă pe la sfîrşitul anilor optzeci. dar nu voiam să întrerup procesul primar de selecţie. debilitatea? Cred că din ultimul caiet răsfoit în grabă au căzut două plicuri şi o ilustrată. a celor de naştere. Şi e la fel de interesant ce rămîne în urma noastră după ce ne sînt moştenite sau date de pomană bunurile. nu din lipsă de curiozitate. poezii. că îşi asumaseră cu demnitate falimentul şi nu acceptaseră vreun ajutor. prin urmare. iniţiativa capitalistă. dus vreo patru-cinci generaţii înaintea sa. agende şi caiete-agendă. de ziua ei (cu scuze pentru întîrziere)”. Le-am păstrat pe toate şi cîndva va trebui să scotocesc atent prin ele. atît de irosită pînă la urmă? Amintirile. părinţii mei le-au supravieţuit acestora. „Tatei. E interesant că. unii mult mai tineri decît ei. cu creionul. de 1 sau 8 Martie. Erau. restructurare”. deci de ziua onomastică a tatei şi la cîteva săptămîni de la onomastica mamei. Toader şi Zenovia. o tuşieră şi ştampila „firmei”. care închideau cam la mijlocul lor amintitul cutremur. părinţii mamei mele. „Mamei. cît dorinţa de independenţă editorială. de fapt. în care se amestecau numere de telefon. de ziua lui”. tot felul de hîrtii. Era trecută cu precizie şi ora. Nu mai ştiu dacă notasem asta pentru mine sau pentru vreunul dintre ei. de pensionari cu liber pe mijloacele de transport în comun urban. Caiete. dar şi în mai multe dosare. găurile. „glasnosti. Dintrun caiet. de membri în tot felul de alte organizaţii. locuisem la ei. Dacă nu aş suferi de o anumită pudoare.

totuşi. aşa cum acum le resimt cel mai puternic. ne afirmasem la culesul harbujilor cu care au fost încărcate două camioane şi mai multe căruţe. de parcă ai fi ciumat sau purtător de holeră. dacă îl exclud pe cel familial şi dacă fac excepţie pentru un grup foarte mic de prieteni şi o iubită. ştiu doar că eu m-am simţit alunecînd pe nebăgate de seamă. dacă nu se întîmplă să fim gemeni. cel puţin noi cei tineri. Adormisem devreme şi avusesem parte. aproape prin ruperea legăturilor mele cu contextul. Nimeni nu dăduse atac la harbuji peste noapte şi cîinii stătuseră destul de liniştiţi. prin schimbarea. cam o dată cu soarele ce-mi gîdila pleoapele pe foişorul colibei de stuf legat de un cadru trilateral din lemn. nişte roşii. tipărite pe carton subţire şi prost. cu timbrul gata imprimat. iar vacile în aer liber. Pentru că unchiul plecase în sat după ţigări. că devenisem un campion veritabil la mîncat harbuji. după ce fusesem la mare cu mama şi sora mea. ci o carte poştală din acelea ieftine. de fapt. chiar în ziua cu pricina! Nu cred că din cauza asta se aflau cele trei documente împreună. ce reproducea stema RSR. în no man’ s landul dintre aceasta şi lanul de porumb din apropiere. deşi ei mă aduseseră acolo cu puţină vreme mai înainte. în care fuseserăm la scăldat într-un iaz din exact cealaltă parte a satului. unchiul în cealaltă colibă. e normal. E ceva teribil. probabil. care începea să se întărească. Şi de ce m-aş plînge. Dormisem bine. să vezi ce puţini îţi rămîn în preajmă. în foişor. pe şesul pîrîului Miletin. stricasem deja patru-cinci harbuji pe care îi coborîsem de cu pagina 37 . Era trimisă de mine pe 19 august 1968. spiritul gregar. deci. într-un fel de tunel al timpului. nu le-am taxat de foarte mic drept semne de inferioritate. scrisă cu creion chimic. pe care CAP-ul îi trimisese în piaţa din oraş. Eu sus. probabil nu găsisem altceva în casa rudelor mele din satul în care venisem în vacanţă de cîteva zile. cartea poştală în care le scriam că ajunsesem cu bine. căci ar fi fost cumva vorba despre debutul conştiinţei istorice şi apoi despre decizia de a mişca în istorie. atunci cînd chiar ai avea nevoie să simţi prezenţa. n-am spus mereu că mă irită camaraderismul. De ce erau cele două plicuri şi această carte poştală împreună în acel caiet. că mă simt minunat. dar e totuşi interesant că ele se aflau laolaltă. nu chiar o ilustrată.proză Împieliţat aveam să devin mai tîrziu! Am senzaţia că în perioada aceea. eu şi cei doi veri ai mei dinspre mamă. frumos nume. probabil. de 30 de bani. de ce ar trebui între capetele intervalului acesta nedrept de scurt. 19 august 1968. habar nu am dacă mama ştia cînd se trezise în mine conştiinţa istorică. tovărăşismul. fie şi difuză. şi începusem prima degustare a zilei. habar nu am. cu sonorităţi cumva greceşti. a şefului. ne trezisem devreme. discretă. de un somn de plumb. şi ne trezisem atît de dimineaţă şi pentru că. cînd stăteam închis în casă şi aproape nu ieşeam din camera mea. fusesem învoiţi. o zi mai înainte. La interval de 21 de ani. cu brînză şi resturile unei fripturi de pui. devreme ce ne naştem singuri. să simţi în preajmă legiuni de apropiaţi? De fapt. ele marcau un început şi un fel de încununare. Eu adormisem cu ochii ţintiţi spre cer. ne trezisem devreme. cumva premiaţi de unchiul meu cu o jumătate de zi liberă. cu încă o zi mai înainte. adînc. fiind trimisă între limitele aceluiaşi judeţ. dacă formula asta nu sună cumva prea pretenţios. Deci. cîinii în cuştile de lemn de pe laturile harbuzăriei. drept manifestări ale plebei şi poate ale neputinţei de a înfrunta singurătatea acestei lumi? Pe 21 august 1968. Premiu binemeritat de bună seamă devreme ce. mîncasem nişte pîine de casă. fusese expediată de mine cu două zile înainte de a afla că există politică şi istorie şi ajunsese. i-am simţit cel mai aproape. încercînd să recunosc constelaţiile de suprafaţa neagră ca păcura. prin autoeliberare. cel mai acut absenţa. eram odihniţi. prin tulburarea. a cît mai multora. şi plecăm de aici încă şi mai singuri. unde-mi făcusem somnul. Dar. Şi mai era ilustrata. e chiar mai bine că lucrurile stau aşa şi nu altcum. ei în colibă.

cumva automat în picioare şi ne-a spus dintr-o suflare: „Armata sovietică şi a încă patru ţări frăţeşti a ocupat Cehoslovacia!”. un frate al mamei. în această slavă stătătoare. oricum. tatăl meu urmînd să mă aştepte în gară din Iaşi. ci şi a fiecărui individ în parte. eu. sub ochii noştri căscaţi de mirare. nu şi concepuse mesajul. să mă ducă unchiul cu o căruţă sau cu şareta CAP-ului la gara din satul vecin. formula poetului.proză seară în fîntînă să se răcorească. cel mai meteorologic. apropiindu-se de noi cu o viteză de care nu am fi crezut-o în stare. dar nu aveam habar ce anume se putuse întîmpla de devenise atît de performantă la probele de cros. ea numai adusese în fugă. s-a oprit în faţa noastră. aşa că am luat energic drumul către casă. Fiecare. care era la Bucureşti. un început al zilei atît de liniştit. Într-o oră. care ne ridicaserăm spontan. nu dintre cele mai dibace! Ţin minte că îi urmăream cu interes şi sînii tresăltînd sub cămaşă. Dar problema adevărată era că trebuia să merg imediat în sat. a năvălit peste noi. care eram mai de la oraş. în centrul oraşului. în fugă. eram în şaretă. am înclinat spre RDG. O văd şi acum vorbind printre gîfîituri. Ei. O asemenea zi îţi trebuie ca să înţelegi. schimb cu care. am găsit sufrageria plină. să-mi iau bagajele pe care mătuşa mea deja le făcuse. răspunzînd întrebărilor noastre. împreună cu care împărţeam clădirea şi care voia să ne ia beciul şi să ne dea în schimb o magazie. în această linişte deplină. iute şi degrabă. ba chiar şi un bun. Ajuns acasă. Tata nu era la gară. în altă oră la gară şi puţin după aceea în trenul către Iaşi. să mă urce în tren şi să mă trimită acasă. să nu fim cumva surprinşi asupra faptului risipei. Resturile celorlalţi le aruncasem deja la vite. rari. nici nu ne era prea limpede despre care Germanie era vorba. Iar eu. cum se spunea pe acolo. care sînt atît de dependent de variaţiile vremii. sora mea. Deşi încă dimineaţa. se făcea tot mai cald şi ne făceam şi noi socotelile că l-am putea convinge pe unchiul meu şi tatăl lor să ne mai dea o jumătate de zi de învoire pentru scăldat.. cu atît mai puţin eu. de altfel situată la mai puţin de un sfert de oră de gară. pe care am zărit-o cu toţii ieşind de pe cărarea din lanul de porumb. cu sîmburi mici. cu o felie în stînga şi un cuţitaş în dreapta. Ne-am dat seama că se întîmplase ceva. pe neaşteptate. de schimbările climatice. În cîteva zeci de secunde a parcurs distanţa. Bulgaria şi Germania. unul avînd coaja foarte verde şi lucioasă. n-ar fi fost nimeni dintre noi de acord. N-am trăit de multe ori în viaţa de pînă atunci. mult mai bun pagina 38 . bine. Pînă la urmă. Polonia. de unde se vede că interdicţia incestului e o achiziţie tîrzie nu doar a speciei. aproape compact şi vîscos. vă asigur că sensul meteorologic nu este unul demn de dispreţ ori de nebăgat în seamă. Parcă şi aerul era complet nemişcat. cu un cuvînt învăţat destul de repede după mutarea noastră în oraş. sora celor doi fraţi.. desigur. tata. pînă atunci mi se păruse foarte sexy. nu aveam să trăiesc nici după aceea de prea multe ori. istoria! A năvălit sub chipul verişoarei mele. pînă ne-am oprit la unul care ni s-a părut pe gustul nostru. peste mine. în sensul cel mai fizic. Nu prea înţelegeam ce făcuse armata noastră de nu era laolaltă cu celelalte. cu părul lung fluturîndu-i în spate. Formula aceasta suna destul de ciudat în gura verişoarei mele care. cu o reclamaţie împotriva unei instituţii. aşezaţi pe nişte piei de oaie în jurul vetrei din faţa colibei noastre. că erau două pe vremea aceea. de blînd. toţi cu ochii ţintă la televizor. un minunat teren de explorare. în ciuda agitaţiei de care era cuprinsă. bunica. Nu şi mama. de paşnic. „dacă intră ruşii şi peste noi”. degustam alene miezul roşu. care-mi găsisem în sutele sale de metri şi pe cele trei nivele descendente. fulgerător. nu era altceva decît o fetişcană cu un an-doi mai mare decît noi. Ne-am lămurit în cele din urmă că celelalte ţări participante la invazie erau Ungaria. ceea ce era riguros exact şi respecta adevărul istoric. răcoros şi foarte dulce. „slavă stătătoare”. Dar ea era numai un fel de Hermes de genul feminin. mai ales. mai mulţi vecini care nu aveau televizor. negri şi. Mie. Să fiu cu ai mei.

adulţii au început să discute. uralele şi lozincile scandate de ei. ea vorbea de peste 300. părea vrăjită de magia acelui discurs. dacă vorbim despre războiul întregului popor. mai auzeam că se va înscrie în partid – ea. cu o formulă care avea să facă o lungă carieră în limbajul public de după aceea. fiind culmea băgat în seamă. care de la Franz Josef al ei nu cred să mai fi reţinut numele vreunui conducător de ţară.. dar nu aveam stare. sora mea şi bunica s-au dus în camerele lor. păreau să adoarmă cu totul. cum aveam să aflu mai tîrziu. mobilizator. unde se nimerise de fapt din întîmplare. Majoritatea băieţilor ştiau despre ce este vorba. spaţiu în care m-am simţit foarte bine vreo cincisprezece ani ai vieţii mele. M-au trezit vocile tatei şi mamei. laolaltă cu celelalte case evreieşti. era convingător. cea mică a curţii noastre. schimbînd mereu poziţia pernei. acolo în Piaţă.. de agitat. a ocupării Cehoslovaciei de către armatele celor cinci ţări „frăţeşti” şi se anunţa periodic că urmează un miting în Piaţa Palatului în care Tătuca avea să formuleze clar punctul de vedere al României în privinţa evenimentului petrecut peste noapte. deci auzeam că lumea fusese practic în delir pe toată durata discursului. exaltarea. cînd înainte de miezul nopţii. mi-am şi dat cu părerea de cîteva ori. după Cehoslovacia va veni şi rîndul nostru. a celor cîtorva curţi reunite în jurul unei străduţe paralelă cu bulevardul. de la sfîrşitul şcolii primare şi pînă după absolvirea universităţii. acelaşi motiv ca şi în cazurile celebre amintite! Era limpede că tata era mult mai sceptic şi mai scăpa şi cîte-o ironie. ducîndune fiecare pe la casele noastre. poate pentru că lipsisem de la atacul de cu noapte? Dar ce să ştiu eu?. pe un vecin cu ochii parcă ieşiţi din cap. părea la fel de exaltată precum fuseserăm noi. nu m-au părăsit mai deloc peste noapte. Am tras mai întîi cu urechea de după glazvand la povestirea mamei despre miting. deşi habar nu aveam de ce trebuia să se întîmple asta. da. energic. a venit discursul şi trebuie să recunosc că am fost impresionat. voci ce răzbăteau destul de animate de după glazvandul de sticlă opacă ce despărţea camera mea din acea veche locuinţă evreiască. Mi se părea destul de clar că. aruncînd şi căutînd cearşaful cu care eram acoperit. poate şi tancuri. pe toată durata aşteptării şi desfăşurării discursului! Bun. în termeni duri de condamnare. ca să poată face parte din gărzile patriotice şi să se lupte cu ruşii! Doamne iartă. sub pretextul stricăciunilor provocate de cutremur. iar după încheierea acestuia nu se prea lăsase dusă acasă. se difuza mereu reluat un comunicat. La televizor se dădea muzică patriotică. atunci cînd o sesiza. să ne pregătim cu toţii pentru asta. toate la un loc. eu am întîrziat puţin cu bărbaţii. în aplauzele. devreme ce avusese un asemenea impact zdrobitor din Piaţa Palatului şi pînă în sufrageria noastră! După discurs. fiecare cu ce găsea la îndemînă prin casă în ceea ce privea muniţia şi armamentul. cumva magnetic. Ei. camioane. de-abia de cîteva luni împlinisem 15 ani! Şi stăteam aşa de liniştit dimineaţa în harbuzăria de la mai puţin de 50 de kilometri de Iaşi! Însă. se întîmplase asta şi la case mai mari. de tăcere compactă. dar se vedea şi în biata noastră sufragerie! Şi cum să nu fi fost. strîns-uniţi în jurul Conducătorului. fiica de chiabur. După momentele de stupoare. neliniştile. Deşi vorbitorul era cam bîlbîit şi mai stîlcea cuvintele. agitaţia. În cele din urmă. războiul întregului popor şi riposta hotărîtă pe care o vom da oricărei agresiuni. se supăra şi-i spunea pagina 39 . ce avea să fie demolată vreo zece ani mai tîrziu. cei din Piaţă şi cei din sufrageria noastră. după cîte îmi puteam da eu seama. Cum era destul de tîrziu. strada noastră. după care ne-am despărţit. luîndu-mă drept unul de-al lor. De ce intra în partid? Păi. Se vedea asta şi în imaginile din Piaţa ocupată de sute de mii de oameni. era cazul să fim pregătiţi. nu mă lăsau în pace vorbele despre gărzile populare. Deşi trecuse între timp o noapte întreagă şi un drum lung cu trenul. cazul lui Goma şi al altor foşti deţinuţi politici fiind cele mai izbitoare. ceea ce nu se întîmpla de obicei. Se mai auzea şi zgomot de trafic greu pe strada noastră centrală. însă convinşi. m-au trezit mai devreme decît îmi propusesem. trebuind să fie îndemnată de miliţieni. să adun cumva armata. deci auzeam că lumea. a căror înfiinţare tocmai fusese anunţată de vorbitor? Pînă şi bunica. păream cu toţii de altfel zdrobiţi. dacă e vorba să fim atacaţi. cînd l-am auzit pe unchiul meu strigînd că se înscrie în gărzile patriotice. Dar să revin la dimineaţa de 22 august 1969 şi la vocile mamei şi tatei. deci ea ajunsese acasă.000 de oameni. Tătuca îşi trăia zilele sale de glorie. Am dormit destul de prost. de atmosfera exaltată împrăştiată de imaginile de la televizor.proză decît acoperişul blocului din apropiere pentru înîlnirile secrete cu Lili Ţiganca. am hotărît să ne vedem a doua zi dimineaţa la opt. care din pricina acestei filiaţii putuse urma doar şcoala de moaşe numai sub pretextul unei înfieri fictive de către o rudă mai săracă! Dar. ca şi oraşul. care mă tolerau. precum fusese probabil şi ea. cînd l-am văzut pe tata mai excitat decît îl văzusem eu vreodată. M-am strecurat încet afară din cameră. apoi din casă. dacă nu chiar o jumătate de milion. nu ştiu după ce surse. Tamango după porecla curţii. iar mama.

am dat totul pe gît şi. dar nu cu americanii aveam noi probleme acum. chiar aveam povestea. Cîţiva aveau şi arcuri şi am decis să punem cuie mici în vîrful săgeţilor. aşa că m-am uitat la ceas. pentru că i-am lăsat deoparte pe cei care nu erau măcar în clasa a treia. i-am lăsat să-şi vadă de fetele lor. am ieşit în fugă pe lîngă ei. prin urmare. Clorat de potasiu şi sulf nu aveam. că mai era destul şi pînă la Sfînta Parascheva. mi-am pus repede pantalonii scurţi. folosind drept exploziv fie clorat de potasiu în amestec cu sulf. abia zgîndărită de povestirile mamei. pe care îi cărasem la începutul verii de la Vlădeni. Dar să te lupţi cu brava şi numeroasa Armată Roşie numai cu arme albe nu suna prea bine. Sticle urmau să mai aducă cu toţii. un fel de suliţe confecţionate din bucăţile mari de deşeuri de lemn pentru foc. pe care nu apucasem încă să le vînd. pe parcursul transmiterii televizate a discursului. am văzut că se făcuse 8 fără vreo zece minute. dar adunasem prea multe atuuri şi-i cădea prost rolul de subordonat. Bun. o ştiam cu toţii de la nenea Vladimir. dar nu contrazicea neapărat scepticismul tatei. am început inventarul. care era beciul. stăteam bine. fără Adolică – de la Adolf. care nu va pierde ocazia să-mi conteste titlul. se aprinsese destul de tare şi el. dar renunţasem. ce naiba! Cînd ceasul din bucătărie arăta 8 fix. ba chiar avusesem şi iniţiativa de a ne organiza în vederea rezistenţei în faţa invadatorilor. am ieşit repede din casă. oricum. cum se mai întîmplase. de care era plin primul nivel al beciului nostru. chiar trei dacă nu socotesc cockteilurile Molotov cu carbid şi benzină doar variante ale aceleaşi arme. ceva ce mai încercasem odată. făcusem bine că-mi cocoşasem spatele cărîndu-i. dacă ar fi acceptat Willy. Mai aveam. cînd m-am uitat la ceasul de pe peretele bucătăriei. a căror talpă rezista mai mult decît a celor româneşti. cu patria în pericol! –. 30. în ciuda a ceea ce se scria de obicei prin ziare despre imperialismul american şi răutăţile lui şi. obţinute prin spargerea cîtorva duzini de rulmenţi.proză „ce ştii tu? n-ai fost acolo”. ce nume putuseră să-i dea părinţii săi evrei! –. Sigur. nu?. fie fosforul desprins de pe capetele chibriturilor. aşa că am început să ne scotocim mintea după idei privind ameliorarea stării înzestrării cu armament a oştirii. plus că le puteam povesti celorlalţi ceea ce auzisem povestit de mama tatei. Noaptea fusese însă un sfetnic bun. apoi. Americanii ar fi putut urmări orice obiect pînă la mărimea unei mingi de ping pong. da. Cum aveam să verific de-a lungul vieţii. era 7. ceea ce era faptic riguros adevărat. cam toţi cei cuprinşi între circa zece şi cincisprezece ani. Totuşi. cam toţi combatanţii. atunci. Şi. dintr-o privire rapidă de conducător încercat. Costel sau Gabi să participe la război. apoi am tras uşile. şi el un fel de rus pe la origini. dacă nu cumva la nepăsarea sa proverbială. Şi. i-am aşteptat să intre toţi. am intrat şi am aprins lumina. aveam marele avantaj al acestei cazemate perfecte. am ocolit. că doar era vorba despre războiul întregului popor. Mie însă vorbele ei mi-au amintit că aveam o armată de organizat. nişte mici tunuri din ţeavă de aluminiu pentru antenele de televizor. ne băteam adesea în parte. mi-am pus unt şi dulceaţă pe nişte felii de pîine şi lapte rece într-o ceaşcă. am intrat în bucătărie. dar va trebui să ajung totuşi înainte de Adolică. ar fi revendicat oricare poziţia de comandant de oşti. am ajuns în faţa intrării la beci şi. mi-am dat seama că eram cam toţi. şi o bluză. ca şi alte dăţi. că doar nu organizezi o operaţiune militară atît de importantă în văzul lumii! Iar ruşii. aveam şi eu cam o jumătate de găleată de bile de diferite dimensiuni. îmi aminteam că. vreo doisprezece luptători. iar asta nu se putea! Eram. că doar un comandant de oşti vine cînd oastea e adunată. intuiţia mea era bună – cine are povestea are şi puterea. dar am fost oprit de mama s-o sărut de bun sosit. nici cum se face! – s-au conturat două idei bune pe care le-am aprobat. cînd eram toţi înăuntru şi ascunşi de privirile indiscrete ale inamicului. Toţi îşi aduseseră prăştiile de cauciuc şi fiecare cîte bile de rulmenţi găsise. ca arme albe. Aici. După un brainstorming pe care cu greu am reuşit să-l controlez – normal că nu ştiam atunci nici ce este. am sărutat-o. benzina cădea în sarcina lui Vlăduţ şi Nelu. am dat uşile masive de metal ruginit în părţi. aveau sateliţe din care urmăreau tot ce se petrece pe pămînt pînă la dimensiunea unei mingi de tenis de cîmp. nu era deloc fricos. iată. Am mai tras puţin de timp. Un bidon cu benzină era chiar în beci şi o mulţime de sticle goale. nici carbid. că mai era mult pînă la sărbătorile de iarnă. că bucăţile de stuf nu puteau face mare pagubă. cînd fusesem cîteva săptămîni acolo – îi găsisem aruncaţi la groapa de gunoi a SMT-ului şi. Şi. Am descuiat lacătul. şi acum. tenişii chinezeşti. iar pe cei mai mari decît noi. ei erau foarte ocupaţi în Vietnam. că doar taţii lor erau pagina 40 . cînd ne făcea mare plăcere să tulburăm slujbele şi pelerinii. pentru că mă prinsese mama şi nu mi-a fost uşor – dar acum eram în caz de forţă majoră. pînă la urmă. care îl adusese la scepticismul său obişnuit în ce priveşte lucrurile omeneşti. M-am uitat de după perdea şi am văzut că băieţii începuseră să se adune în faţa uşii de metal de la intrarea în beciul nostru. care nu venise şi nici nu avea să mai vină. Nu.

pe care oricum nu-i mai aveam! La 14 punct. încrucişat. cînd se duseseră ei. pe care o aveam doar noi românii. unde mă luase de cîteva ori cu trenul. Sigur. pagina 41 . Eu îl ştiam pe cel de la liceul meu. de furat din laboratoarele de chimie ale şcolilor. Carbid puteam face rost de pe şantierul Casei Modei din apropiere şi i-am desemnat pe Moni şi Dănuţ să rezolve asta. dacă nu dintr-o oră într-alta. cloratul şi sulful procurate de mine.proză şoferi. Litoral erau numai 5 lei. Am intrat înăuntru. ci cu ţigări. zeci de sticle goale numai bune de transformat în grenade. am început să umplem sticlele cu benzină. Eu mă descurcasem destul de bine. fusese mutat la spitalul din Ungheni. eram cam toţi din nou în faţa uşii de la beci. nu puteam şti dacă nu-s spionii ruşilor ori guri sparte. nu putea fi vorba. aveam în două borcănaşe mai mult de cîte 100 de grame din fiecare substanţă. Apoi. după ce plecau constructorii de pe şantier şi acolo mai era doar un paznic care se îmbăta în mai puţin de o oră şi se culca într-o magazie metalică. podul feroviar căpătînd un fel de frate din flori! Acum. situaţie care nu s-a schimbat de atunci. pe Mircea şi Ţucu chemîndu-i paznicul de la şcoala generală mai pe seară. aşa că am compus o poveste cu un hram undeva la ţară la care voiam şi noi să ne amuzăm oleacă pe seama credincioşilor. urma să ne vedem la ora 14. Pe o bucată de scîndură. îi cunoşteau pe cei de la şcoala generală din apropiere. şi văzusem cu ochii mei că nu era nici un pod rutier pe acolo. numai la începutul anilor ’90. din nailon. dar am avut şi impresia că paznicul voise să mă tragă de limbă. rămas fără slujbă. iar ruşii ne puteau ataca dintr-o zi într-alta. aşa că ne-am certat oleacă între Litoral şi Snagov. dar ar fi fost păcat de banii cheltuiţi. Rămîneau cloratul de potasiu şi sulful. La inventar. topite cumva cu o armă nouă. tata. Să le dăm Carpaţi nu se făcea. că îi mai dădusem ţigări să ne lase să jucăm fotbal pe terenul şcolii. cu nu ştiu ce treburi. dar avea filtrul din păr de cămilă. pomenind de două tancuri ruseşti distruse peste noapte pe podul de la Ungheni. un drum de 20 de minute. nisip şi bile de metal mai mici. Fuseseră destul de deştepţi să nu dea ţigările dinainte. cum procedam înainte de Crăciun. Totul era stabilit. pe care i-am stabilizat cu bucăţi de „scîrţîitoare”. dar nu cu bani direct. că doar se întorsese foarte bine dispusă de la Bucureşti! Nu trebuia să le spunem paznicilor pentru ce ne trebuie substanţele. că erau directorul şi nişte profesori acolo. Mircea şi Ţucu. că toţi portarii şi paznicii şcolilor fumau. Cum era vacanţă. mai aveam două canistre de benzină. A rămas să găsesc eu diferenţa de la mama. Apoi. că a plecat din lumea asta la cîţiva ani după Revoluţie. însă nici măcar acela nu mai este! Stăteam deja bine şi în ce priveşte armamentul de foc! Seara aveam să-l completăm cu alte cantităţi de clorat de potasiu şi sulf. o armă cu lumină sau aşa ceva! Dar nu i-a mers paznicului cu mine! La desfiinţarea raioanelor şi a direcţiilor sanitare raionale. Snagovul era 8. adăugînd şi pietricele. Drept fitile am utilizat ciorapi subţiri de damă. başca carbidul! Puteam însă deja să ne pregătim. am decis să-l obţinem contracost. fiecare avea o sarcină de rezolvat. ci numai unul de cale ferată. Dumnezeu să-l ierte pe cel din urmă. l-am fi putut mitui şi pe acela cu un sfert de „doi ochi albaştri”. cum circula legenda pe atunci. pe afeturi. Pînă la urmă. Am teşit cu ciocanul cîte un capăt al ţevilor şi le-am prins bătînd nişte cuie. am amestecat bine două părţi de clorat şi una de sulf şi am închis amestecul în două borcănele. unde şi învăţau. cele care încăpeau pe gîturile sticlelor. dar n-am găsit decît de un pachet şi jumătate. am căutat nişte bucăţi de scîndură mai robuste între deşeurile din beci şi am confecţionat cinci afeturi pentru tunuri. că doar cinci bucăţi de ţeavă corespunzătoare din aluminiu reuşisem să găsim prin magaziile caselor noastre. Doar carbidul rămînea să fie procurat seara de Dănuţ şi Moni. Am rămas la Snagov şi am început să ne buzunărim cu toţii.

nu era posibil. care îşi manifestau solidaritatea cu poporul cehoslovac. pe de o parte. sub un fel de parc destul de ponosit. pe de alta. să vedem cum funcţionează? Afară nu. Prima parte a beciului era prea la suprafaţă şi s-ar fi auzit aproape la fel de bine ca şi afară. la capătul a vreo cincizeci de trepte şi al unui coridor de vreo zece metri. care reuşise să subtilizeze cheia de la vecinii mai în vîrstă din casa de alături. că sticlele de benzină ştiam că funcţionează. Nu. am decis să mă duc să mă uit. să nu avem surprize în plină luptă. m-am întors să le spun să se pagina 42 . nu le făcusem altfel decît alte dăţi. au fost trimişi după ele. ca să nu mă caute cumva ai mei şi să ne prindă în plină cursă a înarmărilor. cu ţeava îndreptată spre înafară. nişte cutii cu nisip şi pietricele şi bile dintre cele mai mici şi am coborît spărgînd întunericul cu fasciculele de lumină plecate din lanterne. sprijinul pentru politica partidului şi hotărîrea de a intra în gărzile patriotice. cădea bine războiul ăsta cu ruşii. Am pus primul tun în galeria din dreapta. tunurile. de 18 – 20. apoi am pus doi-trei centimetri de nisip şi pietricele. spre peretele de la capătul încăperii mari. că era ceva mai îngust. tot ce putusem face pînă atunci era făcut. în vîrful suliţelor. iar ruşii erau şi ei mai mulţi! Apoi. montînd cuie mici în vîrful săgeţilor şi cuie mari. mai puţin bine compartimentat. Puteam avea încredere în el. Partea a doua era. care dădeau o lumină destul de bună prin efect cumulat. Am intrat şi pentru că auzisem pe alţii în urma mea. Eu trăiam satisfacţia că deja făcusem un fel de gardă patriotică. cumva şi dincolo de bulevard. Am mai stat puţin neimişcaţi. coridoare subterane. trebuie să le încercăm pe cele de foc. Dar acolo. Acolo. într-o vastă reţea. Pe la ora patru. cînd fusese războiul de şase zile. oricum numai despre invazie de vorbea. deşi situat în centrul oraşului. înainte ca fundaţiile blocurilor să le taie. să nu-l observe nimeni şi să nu spună nimic nimănui. încă vreo doi centimetri de nisip cu pietricele. cam tot oraşul era subîntins de asemenea beciuri. după ce văzusem modelul la Vlădeni. am urcat de cîteva ori în casă. din care plecau două mici galerii laterale late de vreo doi metri şi lungi de vreo cinci-şase. am dat foc benzinei şi am fugit să mă ascund şi eu. Cei care aveau lanterne acasă. În principiu. pusesem o tăviţă dintr-un capac de la o cutie de fiert seringile. secvenţe din discursul Tătucăi din ziua precedentă. că ne-ar fi auzit toţi şi s-ar mai fi şi speriat crezînd că au venit deja ruşii peste noi. prea sus şi sunetele nu s-ar fi estompat foarte tare. blocată cu pietre şi legată cu sîrmă prin care s-ar fi putut intra în beciul vecin. ca să aflu dacă nu cumva ruşii deja intraseră şi trebuia să începem lupta înainte de încheierea pregătirilor de campanie. dar mi-ar fi plăcut să-l fi putut adăuga vastelor mele terenuri subterane. iar aceştia erau de nu ştiu cîte ori mai mulţi. La baza ţevii. era o uşă. Erau şi scurte interviuri cu oameni de pe stradă şi din fabrici. apoi ne-am sfătuit şi am decis că trebuie să se uite careva. că se antrena puţin. ce comunicau între ele. Chiar încercasem odată să deblochez uşa spre beciul vecin. era prea solid baricadată. după aceea. Rămînea să coborîm la nivelul cel mai de jos. pătrată. Dar unde să le facem proba. plină cu benzină. comunicatul partidului. cu baterii în regulă. iar tata tot chema un meseriaş s-o repare şi ăla nu mai venea. dar nu reuşisem. În ţeava de aluminiu am introdus mai întîi amestecul exploziv. Timpul trecea. cu gîndul ca noi să ne adăpostim în lateralele intrării în galerie. pustiu probabil la ora aceea. ne-a spus tuturor că-şi convinge părinţii să plece în Israel. nu mergea electricitatea de o bucată de timp. dacă nu cu vreo bătaie din partea celor mari. bine făcut! Ne-am gîndit că. iar la televizor se dădeau scene din Cehoslovacia. dar nu se întîmpla nimic! Aşa trece timpul cînd aştepţi ceva cu nerăbdare. iarăşi. Pentru el. nu aveam ce să păţim. pe care noi îl frecam de bucăţi de sticlă pînă îi scoteam din minţi pe adulţi. cu un an mai înainte. dar noi ne-am gîndit că poate se stinsese benzina. am început ameliorarea armelor albe. fiind protejaţi de pereţii enormi din piatră. Dar văzusem ce este pe partea cealaltă într-o explorare făcută împreună cu Nelu. Pe vremea aceea. tuneluri. înainte de a ieşi afară să ne antrenăm la armele albe. Oricum. încă nu intraseră. era o încăpere mare. am auzit-o pe bunica lui Cellu strigîndu-l şi i-am spus să iasă încet.proză plasticul acela alb şi poros care începuse să se folosească la protecţia fizică a mărfurilor. apoi cîteva bile. iar în vreo zece minute aveam şase lanterne. cu latura de vreo zece-doisprezece metri. Nu era chiar un beci ca al nostru. S-a uitat Nelu şi i s-a părut că se stinsese într-adevăr benzina ori poate chiar se terminase înainte de a-şi produce efectul. Cînd toţi s-au adăpostit după pereţii de piatră. Am luat tunurile de aluminiu şi borcanele cu amestecul exploziv. că doar nu degeaba eram conducător de oşti. Şi ne mai trezeam şi cu vreo creartă. cînd ne băteam pentru controlul maidanului pentru fotbal cu cei din gaşca de pe strada Cloşca. dincolo de casă. Dar cu tunurile numai eu mai încercasem. ca să se lupte care pe care cu arabii. Jos. Pe laterala din dreapta. am fi fost la vreo 15 metri adîncime. cînd oamenii mari abia se pregăteau de asta! Bun. Între timp.

de unde părea să lipsească o bucată de deget. ori poate pentru că pur şi simplu i s-au amestecat gîndurile – „ai naibii ruşii ăştia. pe moment. dar din fericire nu era decît de la flacără şi nisip.proză retragă. fac victime şi dacă vin peste tine.. tata şi soră-mea acolo.. doar un fel de mici puncte albe aproape invizibile. unde mama şi tata îmi oblojeau rana. o schijă înfiptă deasupra ochiului stîng. explodase şi ţeava tunului odată cu explozia substanţelor. aveam o plagă destul de urîtă pe umărul stîng. Am simţit o arsură în umăr. că n-au rămas urme. După toate aparenţele. ci şi speriat de gîndul că explozia m-ar fi putut surprinde cu faţa neîntoarsă. probabil. nici măcar dacă am luat bătaie. Nelu urla cu mîinile la faţă. iar Mircea se uita cumva hipnotizat la mîna stîngă. iar eu. şi dacă nu vin!”. care fusesem cel mai aproape. în vreme ce mă badijona cu alcool iodat. Sigur. dar din fericire cu spatele. Şi mai ţin minte o propoziţie spusă de tata. devreme ce Nelu avea o bucată de aluminiu. Eram răniţi. Că doar era de pe urma războiului cu ruşii! Mircea nu mai avea buricele degetului inelar de la mîna stîngă. Cred că ştia ce spune. Şi atunci s-a auzit bubuitura! Credeam că se va dărîma casa peste noi.5 Februarie 2009 pagina 43 . că doar fusese aviator în timpul războiului. de fapt radiotelegrafist de bord şi tocmai începuse să mă înveţe alfabetul Morse. cum avea să constate mama puţină vreme după aceea. nici măcar nu ştiam cum am ajuns în casă. Eram nu doar rănit. În schimb. iar de sub palme îi curgea sînge şuvoi. a invaziei aşteptate. astea aveam să le aflu mai tîrziu. iar eu le explicam în ce împrejurări nobile o căpătasem. uluiţi. aproape surzi cînd au năvălit mama. care rămîn nebronzate oricît ar fi expuse la soare. Nu ţin minte mare lucru. unde avea să-i rămînă pe veci o cicatrice de care era foarte mîndru. Nu era ceva profund. pe vremea aceea. ca să-mi distragă atenţia. 2 . deşi nu cred că le ardea lor să mă mai şi bată. Pe ecranul televizorului se perindau imagini cu cehi morţi şi arestaţi în timpul invaziei şi cu tineri cu părul lung aruncînd cu pietre smulse din caldarîm în tancuri. în schimb şiroia sîngele şi din palma lui ca dintr-un izvor.

optând pentru un amatorism scriitoricesc degajat de orice sistem. a despărţit funciar gândirea sistematică de trăirea individului pasionat. de ignorarea concretului. la scara îngustă a individualităţii. eu nu gândesc existenţa. Singura consecinţă existenţială a folosirii gândirii pure. eu nu am nici o opinie asupra subiectului lor. Aceasta este străbătută de o disjuncţie absolută (sau — sau absolut). caz tipic de cugetător abstract. din punct de vedere dialectic. limbajul abstract (sub specie aeterni) nu poate surprinde eternul în devenire.eseu SÖREN KIERKEGAARD VOINŢA DE VOINŢĂ. iar existentul este un vizitiu. eternitatea însăşi se raportează ca viitor la fiinţa în devenire. un sufleur care a creat poetic autorii ce şi-au creat ei înşişi prefeţile lor şi chiar numele lor. dar eu am înţeles sistemul. Concepţia totală a lui Sören Kierkegaard rezida în descrierea devenirii creştine. decât ca al treilea. a devenirii.scrie Kierkegaard . Năzuita hegeliană de a reda în limbaj logic totul. de aceea el s-a ignorat ca filosof. a temporalităţii. existentul pagina 44 . toată istoria lumii . ENTWEDER . nici o cunoştinţă despre semnificaţia lor. eternitatea are o viteză infinită. A gândi abstract echivalează cu a înceta să exişti cu adevărat. operele pseudonime nu conţin un singur cuvânt despre mine. sinuciderea. i se pare himerică. impersonal sau personal la persoana a treia. pe măsura avatarurilor unei individualităţi care era şi s-a vrut într-o perpetuă răstălmăcire de sine cu sine. prin faptul însuşi că subiectul gânditor există (din Post-scriptum). Existenţa fisurată prin gândire persistă autentic prin pasiune. într-adevăr. Astfel. după Kierkegaard. căci este de altfel imposibil să ai cu ei o comunicare dublu reflectată. Pasiunea este singurul liant al existentului finit cu infinitul „Ca un cal înaripat.dar dacă înţelegerea trecutului trebuie să fie sarcina supremă a unui om încă în viaţă. Dificultatea se continuă prin aceea că existenţa stabileşte legătura cu gândirea. releva Kierkegaard. nu s-ar putea înţelege pe sine însuşi. Aceasta este tomna cu a spune că există un lucru care se refuză gândirii. un hegelian poate spune pe tonul cel mai solemn: eu nu ştiu dacă sunt om. după Kierkegaard. Viziunea sa pregnant antinomică. univers heraclitic. afirmă Kierkegaard. totul este devenire.ODER (1813 -1855) Tudor GHIDEANU O caracteristică particulară a operei kierkegaardiene o constituie pseudanimia. ALEGEREA ALEGERII. conchidea Sören Kierkegaard. în acelaşi timp. Prăpastia care se deschide între existenţă şi gândire favorizează paradoxul: dacă eu mă gândesc la existenţă. Tarele gândirii abstracte (obiectivul principal al criticii sale a fost sistemul hegelian) ţineau. acest pozitivism este un scepticism”. Un hegelian. prin mijloacele filosofici sale. dacă nu se ia termenul de existenţă în sens banal. „Eu sunt. Fără pasiune. decât ca cititor şi nici cel mai mic raport privat cu ei. ar avea drept efect neantizarea pseudonimelor”. În timp ce Socrate poate afirma ironic că nu ştie dacă este om sau altceva. Un singur cuvânt despre mine personal şi în numele meu propriu ar fi o prezumţioasă uitare de sine care. El nu ar putea înţelege decât trecutul său şi nicidecum faptul de a vieţui încă. scria Kierkegaard. integrând un scepticism sui generis: „Este măreţ faptul de a explica trecutul. ci ţine de esenţa însăşi a operei sale. Or. Opus existenţei vii. Aceasta nu are o natura accidentală. bineînţeles. temporalitatea este o gloabă. căci în acest caz. cadre care singure ar permite sesizarea „mizeriei” pe care o cunoaşte existentul din faptul că el este o sinteză de etern şi de temporal plonjat în existenţă (Post-scriptum). este imposibil să exişti. anume: existenţa. ar trebui să fie. o suprim pe aceasta şi astfel.

sistemul le coordonează într-un tot închis. A conchide de la gândire la existenţă este. Realitatea este un inter-esse între unificarea ipotetică a gândirii. un agnosticism şi un iraţionalism pregnant. lăsând caii să-şi vadă de treabă”.nu este un vizitiu. Faptul suprem al existentului este faptul că el există. gândirea sistematică trebuie s-o gândească drept suprimată. abstrage existenţa realului pe care ea îl gândeşte. scopul şi măsura mişcării. deschis. sub aparenta exigenţă a existenţei autentice. Kierkegaard arată că ceea ce dă existenţei continuitate autentică (nu una abstracta) este pasiunea. Limba abstracţiei nu poate să dea socoteală de natura realităţii. că nu există mişcare.spune Kierkegaard . Sistem. dar concepţia sa asupra realităţii este o falsă traducere. dar ea trebuie să presupună şi inerţie. prin devenirea sa. în acelaşi timp.abstracţia poate avea legătură cu ea. dar a o suprima înseamnă exact a o transforma în posibilitate. Singura realitate pe care o are un existent este propria sa realitate etică. subiectivitatea. insinuează. EXISTENTUL ŞI PROBLEMA ADEVĂRULUI Kierkegaard neagă posibilitatea construirii unui sistem despre existenţă. abstracţie şi existenţă nu pot fi gândite împreună. Valoarea pe care filosoful danez o conferă existenţei (ca trăire a individului) în detrimentul gândirii abstracte.spune Kierkegaard .este realitatea şi interesul absolut al omului. ca dimensiune pozitivă a omului. suprimându-l. ci posibilitatea. deoarece spunând sistem. Or. Căci gândirea îndepărtează de existenţă. ci un ţăran beat care se culcă şi adoarme în căruţă. Dacă abstracţia îi cere omului să devină dezinteresat pentru a interesul său infinit de a exista. singură subiectivitatea reală este aceea care cunoaşte . existenţa reprezintă tocmai contrariul. pentru că mediul în care ea operează nu este realitatea. este o anticipare a eternului.eseu . Interesul suprem al existentului este de a exista şi acest interes pe care îl poartă existenţei este realitatea.continuă Kierkegaard . Existenţa separă lucrurile . căci. tot aşa.subliniază Kierkegaard. pentru Kierkegaard.am observat . în vreme ce totuşi existentul este un subiect gânditor.şi le ţine distincte. Ea este o continuitate „momentană” care. după cum am spune că totul este adevărat echivalează cu afirmaţia că nimic nu este adevărat. pentru existent se deschid doua căi: sau face totul pagina 45 . Existenţa. Inerţia trebuie să fie astfel. Abstracţia tratează despre posibilitate şi realitate. o contradicţie. Numai suprimând realitatea . împiedică existentul să gândească. transformându-l în posibilitate. Existenţa este mişcare. Şi. Deci. întrucât spre a gândi existenţa. reţine şi dă mişcării impuls. subliniază filosoful danez. Atunci. A gândi realitatea la modul posibilităţii nu este o dificultate care s-o egaleze pe aceea de a gândi în mijlocul existenţei. aceasta înseamnă o lume închisă. şi pentru filosoful danez. de a fi aici . de aceea singurul adevăr este. şi a fiinţei. Faptul de a exista. operată prin abstracţie. ca şi cum realitatea nu s-ar preta la gândire. a spune că totul se mişcă trimite la afirmaţia contrarie.

în chip perfect corect din punct de vedere obiectiv. Când ne informăm subiectiv. 87). În mod obiectiv. complet indiferente. Individul particular existent nu poate să se găsească. Dacă existentul ar putea fi realmente în afara sa însuşi. pe drept. ca acordul gândirii cu fiinţa. fie că adevărul s-ar defini „în chipul cel mai empiric”. deoarece existenţa are această curioasă proprietate că existentul există.III. adevărul apare ca o tautologie. se alege ceea ce este obiectiv incert. ca acord al gândirii cu gândirea. prin aceasta. calea de îndreaptă către adevărul obiectiv. ca şi decizia poartă asupra subiectivităţii. cu pasiunea infinitului. conţinând o dublare. continuă filosoful. fie că nu vrea. adevărul devine un lucru obiectiv. este minciună. avem imediat minciuna. a făcut ca individul să se depăşească obiectiv. sau îşi concentrează toată atenţia asupra faptului că el este existent. care depăşeşte simpla existenţă. de unitate a gândirii şi a fiinţei. fie că vrea. este vorba atunci de a face abstracţie de subiect. Acesta este adevărul” (Punct de vedere. cu condiţia ca modul acestui raport să fie fondat în adevăr. efortul continuu al subiectului existent în faţa vieţii. Nu decurge deloc de aici ca existenţa ar fi rebelă faţă de gândire. căci interesul. reflexia poartă subiectiv asupra raportului cu individul. Adevărul este. ci ea a disociat şi disociază subiectul de obiect. Reflexia obiectivă transformă subiectul în ceva contingent. adevărul este incertitudinea obiectivă. la ştiinţa istorică de orice natură. existenţa. şi adevărul este atunci acordul gândirii cu ea însăşi. decât prin momente în sinteza infinitului şi finitului. Gândirea abstractă ar fi ales prima latură a acestei alternative. cu adevărat. pe când „este etern adevărat că fiecare poate fi singur. Numai unul singur atinge scopul – spunea apostolul Pavel. Orice om – acreditează filosoful individualist – care se refugiază în mulţime. Această gândire obiectivă nu are nici o relaţie cu subiectivitatea existentă” relevă Kierkegaard. adevărul devine şi el de asemenea indiferent şi aceasta îi conferă. pentru reflexia subiectivă. Îndepărtându-se de subiect. Măreţia interiorităţii constă în aceea pagina 46 . dar. ca obiect la care se raportează subiectul cunoscător. în perspectiva kirkegaardiană. În felul acesta.caracteristică proprie omului. Sören Kierkegaard înţelege prin „adevărul etern” acel adevăr care nu poate fi transmis decât printr-un om în calitatea sa de individ. Menţinut în apropierea interiorităţii celei mai pasionate. adevăratul. pe de altă parte. prin vot. gândirea de fiinţă. individul se găseşte atunci de asemenea în adevăr. Cu condiţia că lucrul la care el se raportează să fie adevărul. Când ne informăm obiectiv despre adevăr. Calea reflexiei obiective conduce atunci la gândirea abstractă. şi. sau într-un chip „mai idealist”. existentul nu are decât incertitudine. Un atare moment este acela al pasiunii. ea se îndepărtează fără încetare de subiect. Ceea ce rămâne pentru tot omul. Note). atunci când ei se reunesc în masă (care ia atunci o semnificaţie decisivă oarecare. pentru Kierkegaard. 2. la matematici.eseu pentru a uita că el este existent şi astfel devine comic. ambele formule nu spun nimic mai mult decât că adevărul este în sensul în care se pune accentul pe copulă: adevărul este. fiecare separat şi în tăcere. atunci trebuie să îl ancorăm într-o manieră existenţială în subiectivitate – recomandă Kierkegaard.este aceea de subiect-obiect. subiectivitate. tensiunea interiorităţii. este gândirea însăşi. Ea nu poartă asupra raportului. I. despre adevăr. Această manieră de a considera viaţa care reprezintă individul este tocmai adevărul. Dar adevărul este o incertitudine obiectivă. gândirea este gândire pură care corespunde într-un chip aparent. interioritate. Subiectul este atunci în adevăr. p. P. din existenţa în ceva indiferent. II. În ordinea aceasta a argumentării. Aceasta vrea să însemne: că individul este în acelaşi timp expus erorii şi păcătos (în sens creştin). prin urmare. adevărul ar fi atunci pentru el ceva încheiat.va spune Kiekegaard . ci asupra faptului că subiectul se raportează la adevăr. Pentru el. ceea ce este absolut imposibil – existenţa îl reţine. arată Kiekegaard. Pentru reflexia obiectivă. este tocmai ceea ce le separă. Kierkegaard subliniază că individul este mai mult decât specia . Speculaţia modernă. pasiunii infinite a interiorităţii. adevărul devine apropiere. va spune filosoful danez. evident. Orice comunicare care se face este adresată tot individului. cap. Obiectiv. conştiinţa de a fi existent. faptul că a fi individ este o perfecţiune (Conceptul de disperare. care se împrăştie. adevărul. chiar dacă el se raportează astfel la non-adevăr. în accepţia pe care i-o dă Kierkegaard. vociferări. în care fiinţa sau nonfiinţa de fapt devin. „Ideea proprie sistemului . în timp ce subiect şi subiectivitate devin indiferente. valoarea sa obiectivă. cuvânt). Cealaltă o constituie concepţia etică (kierkegaardiană). dimpotrivă. reflexia poartă obiectiv asupra adevărului. Mulţimea este minciuna. masa ca tribunal etic şi religios este lipsită de valoare. tocmai tăietura îndrăzneaţă unde. p. set. abstract şi obiectiv. Abstract. Adevărul este subiectivitatea. pierde în chip laş condiţia de individ. Dacă în anumite împrejurări „toţi indivizii deţin. este faptul că subiectul este existent (Post-scriptum P. 5). obiectului său care. dar aceasta dă toată tensiunea sa.

interioritatea fiind adevărul. Aşa de pildă. Credinţa apare la Sören Kierkegaard. toată existenţa existentului. prin existenţa ei. A. Pateticul devine dimensiunea de expresie a existentului la nivel estetic şi existenţial. adevărul îl constituie interioritatea existentului. este paradoxul. prin formulări dialectice de tipul: „femeia este un infinit de lucruri finite” (Banchetul. Existenţa apare astfel ca o sinteză de infinit şi de finit în acelaşi existent. acesta arată că subiectivitatea este adevărul. 107 146). sect. p. să semnifice că individul se aliniază el însuşi spre a se pierde în idee. spre a o transforma (Post Scriptum. Însă. a faptului că subiectul care cunoaşte este un existent. II. eu cred totuşi”.1). patosul absolut nu este ceea ce se exprimă prin cuvânt. În viziunea sa. acela care se raportează esenţialmente la un existent din faptul că el priveşte esenţialmente existenţa. 121 . Dacă fericirea eternă este pentru existent binele suprem. urmărind raţionamentul kirkegaardian. în timp ce cavalerul credinţei renunţă la general pentru a deveni Individ (Teamă şi tulburare. iar reculul astfel provocat şi măsoară tensiunea interioritaţii.130). II. scrie Kierkegaard. în sfera accepţiei sale date adevărului. el este mişcat printr-un entuziasm etic” (Ibidem). p. Individul deţine o valoare privilegiată în concepţia filosofului danez. de aceea el cunoaşte o angoasă într-un timp deosebit de cel al oamenilor de rând (Conceptul de angoasă. sec. şi dacă eu vreau să rămân în credinţă. ci faptul că această idee transformă în propriu al său. obsesia triadei l-a frecventat mereu pe marele însingurat care a fost Sören Kierkegaard. De pildă. p. s-ar fi aflat în adevăr (după Post-scriptum.a. dacă e adevărat. Aceasta ar caracteriza poziţia socratică. II). ne spue Kierkegaard. Dacă „ignoranţa socratică” era un chip de a exprima incertitudinea obiectivă. închipuită obiectiv. în care se materializează plăcerea ca principiu. „Dacă eu nu pot concepe pe Dumnezeu obiectiv. În felul acesta definiţia ce este dată adevărului nu este altceva decât o transcriere a definiţiei credinţei. „În privinţa unei fericiri eterne – spune Kierkegaard – ca binele absolut. II. unde trăirea. el e mişcat printr-un entuziasm estetic. 2. pentru creştinul Kierkegaard. Patosul estetic se exprimă prin cuvânt şi poate. pe când patosul existenţial apare când ideea se raportează la existenţa individului. la care el este interesat să renunţe pentru fericirea eternă. atunci eu nu cred. iar când adevărul este obiectiv paradoxul. când el renunţă la tot pentru a se salva pe sine însuşi.. dar îmi trebuie să cred pentru că cu nu pot să-l concep astfel. P. II. asta înseamnă că momentele care compun finitul sunt coborâte la rangul de lucruri. că generalul este incapabil să explice ceva. Abraham. La acest capitol Sören Kierkegaard detaliază descrierea femeii. şi orice cunoaştere era pentru Socrate — spune Kierkegaard contingenţă. opera kierkegaardiană este un proiect împotriva sistemului hegelian. „femeia trezeşte bărbatul la idealitate şi îl face creator prin raportul său negativ. cap. Socrate în ignoranţa sa eminent păgână. să menţin incertitudinea obiectivă în care găsindu-mă «în larg deasupra a 70000 de braţe adâncime». DESPRE CELE TREI SFERE ALE EXISTENŢEI Cu toate că. atât la nivel existenţial şi chiar la cel cognitiv. sect. pentru că obiectivitatea respinge. vis-à-vis de pagina 47 . şi eu îl manifest prin acţiunea în care eu transform toată existenţa mea după obiectul interesului meu. într-un prezent punctual. aceasta. OPOZIŢIA DINTRE EXCEPŢIE ŞI GENERAL Decurge. pateticul se substituie accentuat gnoseologicului. Când un individ ajunge să sesizeze ceva ca mare. etică şi religioasă. geniul nu poate fi subordonat generalului. Adevărul etern.. ca o contradicţie între pasiunea infinită a interiorităţii şi incertitudinea obiectivă. unite între ele prin două zone de frontieră: ironia care leagă esteticul de eticul şi umorul. Pateticul p.eseu că ea îmbrăţişează incertitudinea obiectivă cu toată pasiunea infinitului. există trei sfere de existenţă: estetică. A). La nivelul estetic – arată Kierkegaard – se vieţuieşte numai în clipă.II. Kierkegaard va opera. pp. interioritatea este adevărul” ar implica înţelepciunea socratică al cărei merit nemuritor este de a fi luat seama la importanţa esenţială a existenţei. 155). Exemplul cel mai strălucit ni-l procură Socrate. esenţial. nu este deloc el însuşi ca un existent. adevărul etern. care leagă eticul de religios (Post-scriptum. ş. el este în afara acestuia. Kierkegaard vrea să impună ideea că propoziţia „subiectivitatea. Don Juan este expresia tipică a seducătorului. patosul suprem al esteticului este dezinteresul. următoarea disjuncţie: eul renunţă la sine însuşi pentru a exprima generalul. iar gradul şi întinderea ei. indiferente. Subiectivitatea. trebuie să veghez fără încetare. este paradoxul. care este de drept adevărul. Astfel. Urmărind excepţii istorice şi mitice ca Iov. existent care este în acelaşi timp o excepţie. „Patosul suprem al eticului este interesul. remarcă Kierkegaard.

esteticul vieţii individului înseamnă indiferenţă. adică forţă. una. Or. totuşi. a nu putea muri (căci n-a trăit într-un anumit sens încă). spre deosebire de amorul cavaleresc. Don Juan constituie demoniacul sub unghiul senzualităţii. însuşi erosul capătă un nou atribut: seducţia. femeia alege. Ei sunt prin definiţie. Don Juan se găseşte mereu în suspensie între idee. Spre deosebire de sfera esteticului unde am văzut că a trăi înseamnă a te situa la nivelul punctual al clipei. viaţă şi individ. apoi vine eticianul. p. P. Vinovat? Nevinovat?. Dilema individului este transferată de la simpla alegere între bine şi rău la acea alegere prin care „se exclude sau se alege binele şi răul”. sub influenţa hegelianismului. Cu Don Juan. Don Juan nu se îndoieşte. Don Juan este un individ în creaţie permanentă. subliniază Kierkegaard. a nu putea iubi (deoarece iubirea este întotdeauna în prezent şi el nu are nici prezent. Şi Kierkegaard descrie tipul nefericitului printr-o sumă de elemente precum ar fi: speranţa în viaţa eternă. în chiar propriul ei. 114). El nu are deloc timp pentru nimic etc. p. învingător. Kierkegaard vizează incompatibilitatea spiritului religios . în timp ce bărbatul este reflexia” (Alternativa. „Cel mai nefericit – scria Kierkegaard – este acela care nu poate să moară şi să descindă în groapă”. În accepţia filosofului danez. el este expeditiv şi se vede totdeauna absolut victorios. (Alternativa. reprezintă îndoiala sau demoniacul spiritual urmărind toate posibilităţile nenumărabile ale cunoaşterii prin păcat. A. ca o categorie a existenţei. p. Orice concepţie estetică asupra vieţii devine disperare. „femeia. a trăi solitudinea dispreţului faţă de întreg restul lumii (care se face în acest caz o singură persoană). a nu putea îmbătrâni (deoarece un asemenea individ n-a fost niciodată tânăr). ea nu este niciodată decât o repetiţie. a nu putea întineri (era deja bătrân).. Şi pentru că „amorul senzual nu poate fi decât infidel”. este infinitatea lui. P.). fără să ajungă nici la una. iar Faust va reprezenta demoniacul sub unghiul spiritului. În timp ce iubirea pe care o arată sufletul este durată. esenţialul este femeia „în toată abstracţia termenului”. exclus de spiritul creştin. Am remarcat că esteticul se leagă de etic prin ironie... Analizând dialectica primei iubiri şi metamorfozarea ei în iubire conjugală. arată filosoful danez. „Epoca actuală e aceea a disperării. Iubirea senzuală ignoră preocuparea pentru fericire. nici viitor. aceea a Evreului rătăcitor” (Ahashverus) (Jurnal. eticianul îşi desfăşoară viaţa în timp. Ceea ce este pentru altceva pare să fie factorul predominant: bărbatul cere. decât vibraţia muzicii. 181. celălalt. pe urmă umoristul şi. nici trecut). absenţa totală a speranţei. dar eticul va reprezenta însăşi alegerea. remarcă Kierkegaard. este substanţa. „femeia este o fiinţă pentru altceva”. Cel ce are ironia o are tot timpul. Pateticul p 2). altă ipostază a existenţei. în timp.permanenţă a gândirii sale – legat de pasiunea situării în tragic (Stadii pe drumul vieţii).I. învingătorul se înclină înaintea obiectului triumfului său şi nimic mai natural”. „femeia este visul bărbatului”. Cel mai nefericit). Această oscilare nu reprezintă altceva. învinsă.. Ea provine din neputinţa de a te disimula faţă de tine. Astfel. Dar iubirea sa. Spune Kierkegaard: „Există aici o profundă ironie. Ironia apare ca o determinare. după Kierkegaard. ca de un lucru finit printre toate lucrurile finite şi particulare (Post-scriptum. în stârşit spiritul religios (Ibidem). a trăi din amintiri. 181). prin care încă binele şi răul se găsesc puse. Pentru iubirea senzuală. ne spune Kierkegaard. dar niciodată încheiată. „Ironia.). cât a alege vrerea.I. nici la celălalt. Aşteptarea îi va fi însă înşelată. p. 13 iunie 1836). ea succede imediatităţii. Dacă Jupiter se îndoieşte de victoria sa în dragoste. Deosebit de Don Juan care este seducătorul ce ignora adevăratul sens al cuvântului a iubi (Stadiile pe drumul vieţii. „libertatea femeii este numai prin bărbat”. Evreul rătăcitor este un semnificant al disperării proprie epocii contemporane filosofului singuratic.eseu el”. iubirea senzuală se dispersează în timp (Alternativa. a nu putea trăi (era deja mort). Omul devine ironist când se raportează la o existenţă absolută. fiind senzuală.. este infidelă. „nu există în lume nimic mai important ca momentul în care se ia cunoştinţă de sine în valoarea sa eternă” (Alternativa). Faust. I. sect. „Nu este vorba de a alege între a vrea binele şi răul. Cu toate acestea Kierkegaard consideră că fondul naturii unui asemenea individ este simpatia şi că ura lui faţă de lume nu este decât iubirea lui pentru ea. Cum este posibil acest lucru şi ce semnificaţie capătă la Kierkegaard? Ironia apare atunci când se raportează mereu particularităţile lumii finite la exigenţa etică infinită şi când în mod firesc apare o contradicţie. Sufletul este pagina 48 . Ultima treaptă a triadei sale descriptive o constituie ipostaza Evreului rătăcitor (Jurnal. pe dimensiunea temporalităţii. Pentru Kierkegaard. care în lumea exterioară face infinitul în abstracţie de acest eu individual. Ironia este cultura spiritului. este sinteza pasiunii etice care accentuează infinit în interioritatea eului individual raportat la exigenţa etică şi de cultură.

Aceasta nu trebuie interpretată ca o excludere a esteticului. pagina 49 .eseu întotdeauna angajat într-unul din termenii dilemei” (Alternativa. adică numai în credinţă. Kierkegaard afirmă că „este lucrul cel mai abstract din toate şi este totuşi. „În etic. drept conştiinţa greşelii totale în individul particular care se găseşte înaintea lui Dumnezeu şi a fericirii eterne. pentru marele însingurat de la Copenhaga. eu nu-l aleg în chip absolut”. dacă nu aleg acest lucru ca ceva finit şi. cel mai concret din toate – este libertatea” (Alternativa). dimpotrivă. Esteticul forma acea zonă a fiinţei umane prin care omul este în chip imediat ceea ce este. Dilema pe care am pus-o. Acesta comportă conştiinţa greşelii totale în limita religiozităţii interiorităţii ascunse a individului. sau el este exclus absolut. personalitatea se alege după etic. Aceasta ferea eticul de imperfecţiunea exteriorităţii esteticului. Alegându-se. scrie Kierkegaard. p. Religiosul presupune – zice Kierkegaard – sinteza tragicului şi a comicului. Umorul se naşte din unirea culturii intelectuale în care ne raportăm la absolut şi imediatitatea copilărească în care ne manifestăm real. în acelaşi timp. Religiosul apare astfel. prin urmare. într-un sens. şi ea exclude absolut esteticul. din punct de vedere absolut. II-a). a doua – exigenţa (cu atât mai mare cu cât individul eşuează întotdeauna în acţiunile sale) şi a treia – împlinirea. el rămâne întotdeauna. căci ambii săi termeni sunt: a alege şi a omite de a alege”. trecerea de la etic la religios o face umorul. Iată dar că cele trei sfere ale existenţei reprezintă prima – imediatitatea. Dacă expresia relaţiei între estetic şi etic o îndeplinea ironia. reprezintă faptul că omul devine ceea ce devine. esteticul se găseşte deci exclus. dar omul se alege totuşi pe el însuşi. Eroul triumfa pe scenă). Eticul este ales numai printr-o alegere absolută. conchide Kirkegaard. fără a îmbrăca prin aceasta o altă natură: el devine el însuşi şi tot esteticul cade în relativitatea sa. decât „eu însumi în valoarea mea eternă” căci „eu nu pot alege niciodată ca absolut altceva decât pe mine însumi. cerea îndeplinirea binelui cu o promptitudine infinită şi pedepsirea răului. la Sören Kierkegaard. este deci absolută. contracarând o unire mai deschisă cu religiosul. Şi aceasta se întâmplă nu alegând un lucru oarecare. Imperfecţiunea esteticului rezidă în faptul exteriorităţii şi al vizibilităţii sale (ex. Rezultatul acestuia din urmă este asigurat numai în interior. Eticul. deşi mai puţin susceptibilă de a fi arătată. Despre acest „eu” sau acea „persoană a mea”. particular ci atunci când este ales absolutul. Acest absolut nu poate fi. dar din punct de vedere relativ. personalitatea este centralizată în ea însăşi. Manifestarea etică.

III. „Nu trebuie vorbit de rău paradoxul. Timpul. dacă individul are dialectica paradoxului. Dimpotrivă. Sinteza dintre temporal şi etern nu este decât o traducere a sintezei dintre suflet şi corp. timp trecut şi timp viitor. Dumnezeu. sfera esteticului. Astfel. dar în cadrul afirmaţiei de sine. să cauzeze pieirea ei. Prin aceasta este oprită. Dialectica problemei cere pasiunea gândirii nu pentru a o înţelege. dar acesta este motivul perfecţiunii. Menţinerea diviziunii timpului este datorită spaţializării unui moment. când individul are o dialectică interioară care se referă la aneantizarea eului înaintea divinităţii. Opus temporalităţii. „Clipa – scrie Kierkegaard – este acest ambiguu în care timpul şi eternitatea sunt în contact. a exista este un lucru şi contradicţia un altul. mai curând. punând astfel conceptul de temporalitate în care timpul întrerupe în chip constant eternitatea şi în care eternitatea pătrunde fără încetare timpul. de fapt. Sfera etică vede contradicţia. Cum existenţa însăşi este o contradicţie absolută. succesiunea infinită. dar în imanenţă. Acesta nu se poate realiza decât prin clipă care sub acest unghi de înţelegere nu este un atom de timp. pasiunea gândirii: gânditorul fără paradox este ca amantul fără pasiune.. într-un fel sau altul. este prezentul fără trecut şi viitor. în care trecutul este o parte.” (Les Miettes philosophiques. prin spirit. creştinismul. Kierkegaard a cultivat un iraţionalism al acţiunii fundate pe sentiment şi dorinţă. omul lui Sören Kierkegaard constituie o sinteză de trup şi suflet. dispare distincţia dintre trecut şi viitor în câştigul unui prezent infinit plin. prin punerea spiritului. Transcendenţa ca reazem al libertăţii umane i-a însemnat opera cu pecetea gândirii creştine: scandalul şi bucuria paradoxului raţiunii. care vine din afară. Dar şi pentru reprezentare succesiunea infinită a timpului apare ca un prezent infinit vid (caricatură a eternului).. că el nu are prezent. ci pentru a înţelege faptul că ea este pagina 50 . fiind proces. Prezentul. nici trecut. Sfera religiozităţii concepe contradicţia ca suferinţa neantizării de sine. ca succesiune infinită. nu ca în cadrul imanenţei. relevă limpede. rămâne totuşi în raport cu acesta” (Conceptul de angoasă. dar aceasta – spune Kierkegaard – subliniază imperfecţiunea vieţii sensibile. Imediatitatea. dacă realul devenirii eternului în timp trebuie să fie o devenire eternă. Numai omul poate trăi în clipă. de asemenea. Clipa este primul reflex al eternităţii în timp şi prima sa tentativă de a-l opri. (. III). orice moment ca sume de momente. Paradoxul absolut îl reprezintă creştinismul. nu vede nici o contradicţie în existenţă. dintr-un punct de vedere. Însă. nici viitor. ci opunând-o acesteia. ci un atom de eternitate. nu poate fi caracterizat ca prezent. dacă totul rămâne o imanenţă funciară aneantizată. reprezentat decât gândit. eternul este prezentul conceput ca suprimare a succesiunii. Dar a spune că „Fiinţa prin esenţă eternă devine. Din faptul că spiritul este acceptat. diviziunea ar fi corectă. religiozitatea se naşte abolită”. încât nu există în timp: nici prezent. Dar propriul oricărei pasiuni ajunsă la maximul ei este totdeauna de a vrea propria ruină. Supremul paradox al gândirii este astfel de a dori să descoperi ceva care scapă influenţei sale. individul se găseşte atunci în punctul extrem al existenţei. afirmă Kierkegaard. sau că viitorul este necunoscutul în care eternul. căci viitorul este într-un sens întregul. dacă orice legătură este tăiată.eseu Situat în această triadă a sferelor existenţei. şi atunci remarcăm concepţiile estetice. cel mai mare dispreţ posibil al său este speculaţia. Faptul că un om este etern în posibilitatea sa şi ia cunoştinţă în timp este o contradicţie în sensul imanenţei. Astfel. ca succesiune infinită. incomensurabil în timp.. Aici se manifestă religiozitatea paradoxului. Acesta nu poate fi pentru Kierkegaard decât „lucrul necunoscut”. individul poate avea dialectica sa în afara sa. nu este prezent. trecut şi viitor – spune Kierkegaard – decât graţie relaţiei timpului cu eternitatea şi reflectării în timp. natura nu. Timpul. în sensul în care latinul spunea că divinitas praesens (praesentes dei). de fapt se naşte. un prezent care să reprezinte majoritatea. Dacă. pe când eternul.) Raţiunea este în faptul că eternul desemnează în primul rând viitorul. Numai atunci capătă sens repartiţia în: timp prezent. este dată şi clipa. poate avea dialectica sa în interiorul său şi atunci se afirma concepţiile etice. cap. cap. o frumoasă mediocritate. este designat şi de clipă.. Paradoxul absolut). nu poate fi şi nici nu trebuie înţeles. Între timp şi eternitate trebuie să subziste un contact. În acest enunţ se remarcă mai curând că. de aceea pasiunea supremă a raţiunii este să dorească un obstacol care. s-ar putea găsi un punct fix. Când creştinismul accentuează paradoxul existenţei. Sfera paradoxului religios o rupe cu imanenţa şi face din existenţă contradicţia absolută. în succesiunea infinită a timpului. viitorul semnifică mai mult decât prezentul şi trecutul. De aceea timpul este. eternul este tocmai prezentul. înseamnă a o rupe cu orice gândire. după Sören Kierkegaard. privat de viitor şi trecut. creşte şi moare. Pentru gândire. de temporal şi de etern. Însă. Exacerbând rolul subiectivităţii individului.

1992. proprii raţionamentului kierkegaardian. cât mai cu seamă de domeniul filiaţiei şi al valorii istorice (Sören Kierkegaard este rvendicat drept unul din părinţii gândirii existenţialiste). este că el nu poate fi înţeles. dincolo de înţelegerea cauzelor sociale ale antinomiilor umane. Este poate sofismul care ar putea fi enunţat interogativ: cum ar fi gândite lucrurile când nu ar exista gândire? Sau un echivalent mai apropiat lui Sören Kierkegaard: gândirea triumfă când eşuează. l-a angoasat interdicţia. nu neglijează nici o sarcină ca insignifiantă (Sur une Tombe) şi. 1980. Existenţa umană este contradicţie şi din faptul că este angoasă. 1943. spune filosoful danez. iar a nega comunicarea directă înseamnă a pretinde credinţa. BIBLIOGRAFIE Sören Kierkegaard. Conceptul de angoasă. Regis Jolivet. Această proprietate a omului ţine de sinteza prin spirit a sufletului şi corpului. Gândirea permanentă a morţii. Pentru cine urmăreşte stilul şi metodologia. Pentru cine urmăreşte posteritatea temelor acestei filosofii. Tudor Ghideanu. Subtilitatea observaţiilor într-o zonă filosofică inedită (analiza trăirii individului. P. acest lucru nu mai trebuie demonstrat. Încercare în politropia omului şi a culturii. 133-150) pagina 51 . Sören Kierkegaard. preluând pariul pascalian într-o faţă nouă. astfel. este ameţeala libertăţii care apare când spiritul vrea să realizeze sinteza şi care libertate. prin paradoxul omului-dumnezeu. Sören Kierkegaard. (Post-scriptum). căsătoriei etc.) salvează optica iraţionalistă a concepţiei filosofului danez. pag. paradoxul şi eşecul. „Angoasa. scrie Kierkegaard. Gabriel Liiceanu. I. Libertatea sucombă în această ameţeală”.eseu şi că o rupe cu raţiunea spre a exista în virtutea absurdului. Nu trăim decât o singură dată – spune Kierkegaard — şi. Existenţă şi adevăr la Sören Kierkegaard. ceea ce caracterizează spiritul serios. Aşadar. Angoasa este realitatea libertăţii ca posibilitate oferită posibilităţii. Apariţia scandalului constituie negarea comunicării directe. şi care. Conceptul de ironie. Toate aceste teme kierkegaardiene vor frecventa literatura existenţială a secolului al XX-lea. vol. sesizează finitul ca sprijin. 1943. 1981. în faţa dramatismului existenţei umane. la Sartre şi mai cu seamă la Heidegger. scrutând profunzimile propriei sale posibilităţi. Kierkegaard. partea a 2-a. angoasa ca „posibilitate a libertăţii” situează individul între dobândirea eternului şi ireparabilitatea eternă. Jurnalul seducătorului. (Text reprodus din Odyseea conştiinţei filosofice moderne şi contemporane de la Kant la Nietzche.H. Este un artificiu care străbate filosofia în special de la Hegel. Şcoala creştinismului. Angoasa mai este descrisă ca „o slăbiciune feminină în care libertatea cade în sincopă”. este stimulată viaţa din însuşi faptul certitudinii incerte a morţii. fiind absolut ambiguă. Sören Kierkegaard. ea nu se raportează la nimic. pentru că ea a trezit în el posibilitatea de libertate. ca „infinitul egoist al posibilităţii” etc. fără să fie suferinţă. Tisseau. Sören Kierkegaard. creştinismul este scandalul. Răzbate din ele decepţia individului însingurat care sub exigenţele unei concepţii absolutizante. transformă limbajul filosofic într-un fals ezoterism. Pe Adam. cultivă. Importanţa descrierilor filosofice pe care le conţine opera kierkegaardiană ţine nu atât de domeniul adevărului filosofic. descrierea iubirii. Posibilitatea de a putea este una din cele mai înalte expresii ale angoasei. Tot ceea ce poate fi înţeles din paradoxul absolut. Kierkegaard. 1997. Fără să fie greşeală. conchide el. lucrurile se complică. Diapsalmata. scrie Kierkegaard. Grigore Popa. Istoria filosofiei contemporane.

pentru cã altfel viaţa noastrã şi lumea nu ar mai avea nici un sens. Marele gânditor creştin pleacã de la convingerea cã e mai folositor sã ai credinţã decât sã te bizui pe presupoziţiile raţiunii. Acest argument a fost folosit şi de Plotin. şi evidenţiazã rolul preponderent al credinţei în actul de cunoaştere a lui Dumnezeu. cã-L implicã pe Dumnezeu în acţiunile omeneşti (referire la Providenţa Dumnezeiascã şi la activitatea pãmânteascã a Mântuitorului) în timp ce Divinitatea ar fi în sine desupra Fiinţei şi Inteligenţei. Mai târziu. ajungea pe cale raţionalã la nişte concluzii foarte interesante. poate sã conducã la un scepticism generalizat: „Celsus îndeamnã sã nu primim nici o învãţãturã. ci faci calcule raţionale care ar putea sã-ţi arate cã nu vei avea o recoltã bunã. atunci ce-ţi mai rãmâne de fãcut ? Ori. Aceste concluzii. Origen tocmai acest lucru vrea sã arate.. pe baza unui dualism existent între Dumnezeu şi materie. într-o recoltã bunã. în timp ce alţii au cãzut în cealaltã extremã valorizând excesiv raţiunea (scolasticii). deşi se pot naşte diferite contradicţii. dar sub o altã formã. astfel cã aserţiunea augustinianã „intellige ut credas. este lãmuritoare în acestã privinţã . A existat şi o a treia categorie care a încercat sã arate cã adevãrurile religioase nu contravin şi nu sfideazã în nici un fel raţiunea umanã. Celsus. cãci dacã nu ai avea credinţã atunci când semeni grâu.lea d. care dã asentimentul sãu cugetãrii” . la care ajungea Celsus pe cale raţionalã sunt interesante. iar ceea ce nu concorda cu aceasta era socotit ca fiind invalid din punct de vedere logic şi nefolositor trebuinţelor minţii umane. cred ca sã înţeleg). aşadar. întrucât greşeala e greu de ocolit dacã aprobãm învãţãtura în chip necontrolat”. creştinii plagiazã cu neîndemânare şi grosolãnie gândirea clasicã şi submineazã ordinea politicã ce exista atunci. pentru cã aratã cã încrederea exageratã în raţiunea umanã. i se atribuie de obicei lui Origen . sau de a pune credinţa în acord cu raţiunea. Filosofii şi gânditorii creştini din toate timpurile au încercat sã aducã lãmuriri acestei chestiuni prin diferite mijloace. Augustin s-a îndepãrtat încet şi de neoplationism (dupã ce în prealabil a renunţat şi la învãţãturile maniheismului).eseu Daniel BÂLBĂ Raţiune şi credinţă la Sören Kierkegaard . Siguranţa şi sensul lumii în care trãim este datã de Dumnezeu. Fericitul Augustin va accentua nevoia de a raţionaliza credinţa.Despre paradoxul credinţei raţiune şi de mintea sãnãtoasã. decât dacã-i îndrumatã de . crede ut intelligas” (înţeleg ca sã cred. un filozof grec din secolul al II . de inspiraţie platonicã. Pentru Augustin. cum cã nãdejdea şi credinţa într-un viitor fericit. socotea cã raţiunea este modalitatea ultimã de a judeca lucrurile. deschizând drumul filosofiei evului mediu sau a scolasticii creştine. astfel cã putem sã credem şi în realitatea lumii senzoriale gândindu-ne cã Dumnezeu nu poate sã ne înşele pentru cã este o fiinţã atotputernicã şi bunã. el reproşa creştinilor cã: au o concepţie inferioarã despre Dumnezeu. acestea sunt rezolvabile printr-o raţiune a dialecticii. (Hegel). Propoziţia „crede şi nu cerceta”. determinã pe om sã facã aceste lucruri. Problema nu se va rezolva odatã cu Augustin ci va continua pe tot parcursul Evului pagina 52 Controversele şi discuţiile despre posibilitatea ca raţiunea sã fie în concordanţã cu convingerile religioase existã încã din lumea anticã creştinã. în sensul cã Unul este fiinţã perfectã. credem. într-o cãsãtorie reuşitã. farã o realitate invizibilã care sã dea ordinea acestei lumi. şi anume. care nu era decât o încercare de interpretare raţionalã a dogmelor religioase. credinţa constitue „un act al voinţei. atunci cu atât mai mult suntem datori sã credem în Cel ce a fãcut lumea şi care are grijã de ea. pentru a-i vâna pe pãcãtoşi şi rãufãcãtori. şi ca unitate a lumii cuprinde lumea întreagã. Hr. drept urmare unitatea ei cuprinde tot ce existã şi nu-i poate lipsi nimic. Unii s-au „abandonat” total în favoarea credinţei în detrimentul raţiunii şi al posibilitãţii acesteia de a aduce un plus în dovedirea existenţei lui Dumnezeu şi a cunoaşterii Lui (Tertulian. Este cunoscutã disputa dintre Origen şi Celsus privind adevãrata cunoaştere a lui Dumnezeu. cã Dumnezeul creştinilor neglijeazã pe oamenii înţelepţi. Origen). pentru cã-L reduc la sfera materialã (referire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu).

Leibniz este cunoscut de cãtre teologi. acesta considera cã specific pentru dogmele creştine revelate este necontrazicerea raţiunii. Leibniz foloseşte şi imaginea unui Dumnezeu care se joacã. Leibniz. nu raţiunea îl simte pe Dumnezeu. ci-l determinã sã caute neobosit adevãrul. adevãrata raţiune este luminatã de credinţã. Kant . fiindcã ea descinde din divinitate însãşi. Specific pentru demersul lui Leibniz este o încercare de demonstrare raţionalã a postulatelor existenţei originii divine a legilor morale. contestã implicit şi existenţa lui Dumnezeu. Înţelegerea limitelor raţiunii în ceea ce priveşte aceastã problemã. Blaise Pascal (16231662). mai ales pentru încercarea sa de justificare a bunãtãţii lui Dumnezeu. Schimbarea de perspectivã o sã aparã abia la începuturile epocii moderne. Rostul teodiceei este în mod paradoxal sã întemeieze raţional credinţa. efortul de raţionalizare şi de înţelegere a „necesitãţii” existenţei lui Dumnezeu este în mod incontestabil. Faptul cã existã sãrãcie şi bogãţie în lume nu trebuiesc judecate pagina 53 . iatã ce este credinţa: Dumnezeu este accesibil inimii.Leibniz se gândeşte cã a existat iniţial o armonie prestabilitã în lume. Celebru este şi pariul sãu (pari) care. într-un sens pedagogic cu oamenii. când.cã nu este iraţional sã aleagã pe Dumnezeul creştinilor care promitea celui ce a ales viaţa creştinã o viaţã nesfârşit de fericitã în Paradis. în ciuda tentaţiilor de ordin sceptic care îi pun mereu în faţã incertitudinea şi fragilitatea vieţii. Problema teodiceei are însã. pentru cã va presupune o anumitã emancipare faţã de religie.eseu Mediu când Anselm din Canterbury (1033-1109) va încerca sã demonstreze a posteriori (pe bazele date de experienţã) existenţa lui Dumnezeu. trebuie sã ştie – conform „pariului”. W. dar cu pãstrarea credinţei în Dumenzeu. Cu toate acestea. în fapt constitue un argument pentru a determina alegerea creştinului. „Redescoperirea” lui Aristotel prin intermediul filosofiei arabe va da un nou impuls teologiei scolastice în încercarea de a raţionaliza dogmele creştine. noul neologism având sensul de justificare a divinitãţii în condiţile existenţei rãului în lume. nici de nonexistenţa lui. ca facultate a infinitului. ba mai mult. Drept urmare. Ideea centralã a Teodiceei lui Leibniz este aceea cã Dumnezeu nu se face vinovat pentru existenţa rãului în lume. care sã fi îngãduit existenţa lui. care raportat la întreaga lume. organ al certitudinii religioase şi al cunoaşteriii celor revelate: „inima. supraveghindu-le din umbrã. iar faptul cã şi rãul şi-a fãcut apariţia în lume a determinat ca Divinitatea sã fi avut o raţiune mai înaltã decât cea umanã. O încercare interesantã de a concilia raţiunea cu credinţa îi aparţine filosofului german G. foarte discret acţiunile acestora. acest argument va fi combãtut vehement de I. cel care a arãtat cã Dumnezeu nu poate fi obiect al cunoaşterii raţionale. alte conotaţii decât cele ale problemei suferinţei la Sfinţii Pãrinţi. infinit . precum se joacã adulţii cu copiii. un spirit luminat. el a şi inventat practic termenul de „Teodicee” (în 1696). apare ca fiind cu totul nedemnificativ. înţelepciunea perfectã şi puterea absolutã a lui Dumnezeu. nu-l descumpãneşte pe Blaise Pascal. şi totodatã a existenţei rãului în lume. aceştia dacã nu sunt convinşi nici de existenţa lui Dumnezeu. şi la binele care existã în ea. pentru cã orice atac care contestã bunãtatea desãvârşitã. nu raţiunii”. agnosticului sau scepticului care nu vrea sã accepte argumentele raţionale în favoarea existenţei lui Dumnezeu şi apologetica tradiţionalã. numai voinţa individualã a omului este responsabilã pentru neorânduiala care existã în lume. va spune cã inima (coeur) trebuie sã se deschidã spre dimensiunea supranaturalã. din perspectivã filosoficã.

Cuvintele lui Leibniz care provocat foarte multã nedumerire şi chiar indignare în rândul unor gânditori şi filosofi de-a lungul secolelor au fost acelea cã acestã lume este cea mai bunã dintre toate lumile posibile. pentru cã credinţa presupune alegere. gândindu-se la aceste cuvinte. trebuie spus cã dacã se doreşte conştientizarea Spiritului Absolut. simbolicã. chiar dacã este nedesãvârşitã este cea mai bunã dintre lumile posibile. Credinţa nu poate fi înlocuitã de nici un demers raţional. aşa cum am explicat în repetate rânduri. este cauza pentru care uneori trebuie sã facem loc rãului fizic şi rãului moral. ci şi binele doar metafizic ce se referã şi la creaturile lipsite de raţiune. Rezultã cã rãul aflat în creaturile raţionale nu apare decât prin concomitenţã. pentru cã Dumnezeu nu poate sã creeze decât foarte bine. iar cea mai bunã lume posibilã îl presupune ca şi condiţie de existenţã. raţiunea are un rol infim. la Avraam. În cartea Fricã si cutremur este analizatã situaţia de „suspendare teologicã a eticului” care apare din cauza unei „datorii absolute faţã de Dumnezeu” . singurãtate în faţa lui Dumnezeu. pentru cã întâmplându-se într-o zi de sãrbãtoare religioasã. Dumnezeu nu vrea rãul. fizic şi moral. tocmai de aceea se simţea nevoia unei rearticulãri a problematicii religioase în contextul în care însãşi creştinismul protestant primea şi el o loviturã din partea spiritului pozitivist. tocmai de aceea. obscurã. În materie de credinţã. rãul metafizic constã în nedesãvârşire. prin romanul sãu Candid sau optimismul. în acest sens Kierkegaard va propune contemporanilor sãi sã privescã la cel pe care îl considera model şi îndrumãtor. la un pas de incertitudine. de aceea va face o nouã distincţie între voinţa antecedentã a lui Dumnezeu şi voinţa consecventã.eseu pãrtinitor. Sã vedem cuvintele lui Leibniz însuşi: „Cãci perfecţiunea cuprinde nu numai binele moral şi binele fizic al creaturilor inteligente. pentru cã lumea este orientatã spre un mai bine. Cu toate acestea creaţia. şi nimeni nu poate fixa cu precizie nişte criterii „obiective” pentru aceasta. iar cei care suferã în acestã lume. pentru cã este nedesãvârşitã. asta înseamnã cã în faţa absolutului normele morale sunt depãşite de trãirea plenarã a credinţei care le transcende. ceea ce este absurd. cu o credinţã în realitatea absurdului şi deci a iraţionalului. Hegel considera cã credinţa aparţine domeniului religios. pe care Dumnezeu îl utilizeazã ca mijloc în scopul realizãrii „mai-binelui”. descepţii şi chiar închisoare. cã „dacã lumea a fost fãcutã de un Dumnezeu. conţinând totul. n-aş vrea sã fiu acest Dumnezeu: mizeria operei mele mi-ar sfâşia inima. în care eroul principal Candid suferã nenumãrate neacazuri. primul. ci este doar ipotetic. Din rãul metafizic decurge rãul moral. dar întro manierã opacã. decât printr-un demers ascetic profund. ci din perspectiva armoniei universale care este asemãnãtoare cu clapele unui pian. îşi vor gãsi rãsplata în lumea viitoare. în timp ce pungaşii şi prostituatele au scãpat. fãrã sã fi sãvârşit rãul. dar îl permite. cum ar spune Leibniz.” Argumentarea lui Lebniz pentru existenţa anomaliilor în lume se bazeazã pe distincţia între rãul metafizic. apare ca o banalitate sã spunem mai târziu cã un rãu mai mic a fãcut un imens bine. cãci ar fi doar o reproducere a Creatorului. („insul”) are de a face cu o realitate supraraţionalã. Kierkegaard îi rãspunde cu teoria paradoxului . pentru cã creaţia nu poate fi pusã pe semn de egalitate cu Creatorul. trebuie sã se apeleze la calea regalã a filosofiei. s-a dovedit în final un bine comun. au murit zeci de mii de victime pioase care se aflau la bisericã. Prima doreşte binele.” Rezultã cã rãul. spune Leibniz. şi nu prin voinţe antecedente. sau voinţa prealabilã şi finalã. ca fiind cuprins în cel mai bun plan posibil. pentru ca în final cu un optimism incurabil sã susţinã cã se aflã în cea mai bunã lume posibilã. pentru cã omul. sau ceea ce pãrea pentru toatã lumea a fi un rãu. sau chiar lipseşte. Leibniz opereazã cu o distincţie între intelectul lui Dumnezeu şi voinţa sa. Schopenhauer îi va rãspunde peste veacuri. Cutremurul de la Lisabona din 1 noiembrie 1755 a surpat edificiul Teodoceei lui Leibniz. în a transforma creştinismul printr-o dialecticã a îndoielii. care construiesc armonia unei compoziţii muzicale. Rãul fizic urmeazã celui moral. Voltaire nu a pierdut prilejul de a ironiza scrierea lui Leibniz. domeniu în care Spiritul Absolut se actualiza. singura care poate sã trecã de conţinutul simbolico-religios şi sã ajungã la expresia raţionalã deplinã. din perspectiva unei idei preconcepute de imperfecţiune. ci printr-o voinţã consecventã. Raţionalizãrii hegeliene a creştinismului. în religie se face apel la simţuri şi la intelect deopotrivã. privit din perspectiva „mai-binelui” contribuie şi el la realizarea unei excepţionale armonii. Aceastã permisiune este ceau care îi creazã dificultãţi lui Leibniz. pune mai bine în evidenţã culorile. de fapt devine o problemã existenţialã. pagina 54 . Tocmai de aceea Revoluţia francezã din 1789 a deschis calea cãtre Iluminism şi secularizare. decizie. tatãl credinţei. fricã şi cutremur. Kierkegaard vedea un pericol real pentru credinţã. ea este într-un fel. în mod fieresc. o asumare exhaustivã şi temerarã a convingerii religioase şi reiterarea perpetue a acestei convingeri. Acest „mai-bine” cuprinde în sine în anumite cazuri şi rãul fizic. care pare absurdã privitã din perspectiva strictã a raţionalitãţii. Problema credinţei revine la Kierkegaard cu accente mai puternice. iar a douã doreşte mai-binele. cel care va pune sub semnul îndoielii posibilitatea minunilor lui Hristos. care nu are un caracter de necesitate. iar binele metafizic.

ce-i şi mai rãu pentru cutezãtorii care se încumetã s-o facã. ne scandalizeazã încercarea de omucidere. atunci cu siguranţã nu ar fi putut sã urmeze voia lui Dumnezeu şi sã-l aducã pe Isac drept jerfã lui Dumnezeu. Kierkegaard face o interesantã demonstraţie. ci este credinţa. De vreme ce. ba. de fapt spune Søren. Pentru ca el sã facã acest lucru a trebuit sã facã un salt extraordinar peste limitele raţiunii şi chiar sã „suspende” eticul. dacã zeul nu ar exista nu am avea ce sã demonstrãm. Doar un nume pe care îl dãm de la noi. neînţeles de ceilalţi. se înţelege cã dacã el n-ar exista totul ar deveni o imposibilitate.” Kierkegaard ne repetã mereu cã raţiunea nu ne ajutã deloc în demersul nostru creştinesc al înţelegerii Paradoxului absolut. aşadar etapa de raţionalizare a credinţei trebuie depãşitã. altfel n-aş putea-o lua nici mãcar din loc. atunci înseamnã cã nu m-am exprimat în modul cel mai fericit. dacã zeul nu existã – este imposibil s-o dovedim. Avrram. sã-i conştientizeze de valoarea actului religios. pentru cã preferã ca fiul sã-şi pierdã credinţa în tatãl sãu. chiar afirmã tranşant cã dacã vrem sã-l gãsim pe Dumnezeu trebuie sã pierdem raţiunea. iar acest lucru l-a fãcut cu o voce care strigã în deşert. dacã însã existã – este o nebunie sã vrem s-o dovedim. şi trei mari religii se vor cãuta rãdãcinile în aceastã figurã excepţionalã. nu-ţi aduce deloc celebritate. ceea ce este ridicol. iar dacã îi spunem acest necunoscut zeu. dar credinţa are aceastã putere de a transforma o posibilã crimã într-un act sfânt. are o reacţie interesantã atunci când Dumnezeu îi cere sã-l aducã jerfã pe fiul Issac. Dacã privim actul lui Avraam din perspectiva raţiunii. În schimb. fiindcã în felul acesta nu dovedesc nimic. din clipa în care îmi încep demonstraţia. pentru cã deşi nimeni nu bãnuia. l-am presupus fiind nu ceva îndoielnic (o presupunere neputând fi îndoielnicã. dacã prin expresia «a dovedi existenţa zeului» vreau sã dovedesc cã necunoscutul care existã este zeul.eseu Avraam. personajul principal al cãrţii. În general. un paradox care poate preschimba un omor în într-o faptã sacrã şi pe placul lui Dumnezeu. un paradox care-l redã pe Isaac lui Avraam şi pe care nici o gândire nu-l poate cuprinde. credinţa este contrariul pãcatului. Doar nu o sã-i treacã intelectului prin minte sã vrea sã şi dovedeascã cã acest necunoscut [zeul] existã. dacã te preocupã. tot ceea ce nu este din credinţã este pãcat. dacã crezi. tocmai pentru cã este o presupunere) ci ceva sigur [categoric]. iar parodoxul trebuie sa fie misterul în faţa cãruia trebuie sã ne minunãm. Acest lucru încerca sã-l facã şi Kierkegaard cu contemporanii sãi. Trãim într-o lume dominatã de paradoxuri şi constatãm cu filosoful danez cã ne trebuie multã inteligenţã pentru a putea sesiza insuficienţa inteligenţei. deoarece. va avea un destin în decursul istoriei de invidiat. iar contrariul pãcatului nu este virtutea. şi sã creadã cã este un ticãlos. dar şi de implicaţiile şi riscurile pe care acesta le presupune. Dimpotrivã. a vrea sã dovedeşti cã ceva este [existã] e o chestiune dificilã. pentru cã pe de o parte. Orice om şi-a pus mãcar odatã în viaţã problema existenţei necunoscutului care ne guverneazã. pentru cã la Dumnezeu toate sunt cu putinţã. sau este ceva sigur demonstrabil iar efortul e unul de rodaj intelectual: „Haideţi sã-i spunem acestui necunoscut zeul. Credinţa are atâta putere încât distruge pãcatul. Kierkegaard propune cititorilor sã realizeze „ce imens paradox implicã credinţa. condamnat la o solitudine absolutã. încercarea de a-i demonstra existenţa este ridicolã. nu pãcãtuieşti. Cu toate acestea observãm un prim paradox pentru raţiune: acela cã existenţa este pagina 55 . iar pe de altã parte dacã ne începem demonstraţia se presupune cã plecãm de la un lucru îndoielnic care are nevoie de demonstraţie. cu atât mai puţin o existenţã. formulez în schimb definiţia unui concept. este socotit şi „pãrinte al credinţei”. Dacã Avraam ar fi rãmas în cadrele eticii şi ale „bunului simţ”. deoarece credinţa începe din locul în care gândirea înceteazã [hører op] . decât sã-şi pierdã credinţa în Dumnezeu. prin care încercã sã arate cã orice încercare de demonstrare raţionalã a lui Dumnezeu este absurdã. pentru cã însãşi premisele de la care pleacã sunt absurde. e vorba de un soi de dificultate care.

În acest sens. Vãzutã din aceastã perspectivã.” Totodatã. ce nu poate fi decât inefabil. şi nici nu se poate spune cã unii ar remarca aceastã posibilitate a poticnirii şi alţii nu. cognoscibilul direct este pãgânism prin faptul cã a înlãturat posibilitatea poticnirii. El constituie obrazul luminos al vieţii. pentru a susţine aceastã relaţie invizibilã. care o mânã la realizarea superlativului vieţii. aşa cum am cãutat sã arãtãm. sau ne poticnim şî ne scandalizãm de paradoxurile credinţei. paradoxul impenetrabil al credinciosului dintr-o perspectivãş exterioarã. ori ce înseamnã faptul de a crede. despre asumarea propriuzisã a consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine. Astfel posibilitatea poticnirii. vorbeşte despre trãirea plenarã a credinţei. cum credeau pãgânii. pentru cã altfel. ca s-o mai repetãm odatã. Dumnezeu Omul nici nu ar putea deveni obiectul credinţei. în fiecare clipã şi se confirmã între omul luat ca individ şi Dumnezeu Omul în fiecare clipã o prãpastie tot mai larg cãscatã peste care duce numai credinţa. dar nu crede. Revelându-ţi vocaţia. iar aceasta înseamnã sã ai credinţã. Pe acest drum nu mai ajungem la comunicarea cu eternitatea şi infinitul. Nu este aşadar. pe de altã parte avem de a face şi cu doi factori de naturã diferitã: graţia şi pãcatul: „amândoi aceşti factori sfâşie sau mai bine spus rup urzeala imanentã a existenţei. El descrie mãreţia. ea este ruperea imanenţei din transcendenţã. Avem astfel douã posibilitãţi. încât. În mod paradoxal. autorul pseudonim al lucrãrii „Fricã şi cutremur”. posibilitatea poticnirii este o piatrã de încercare pentru toţi. în aceastã relaţie de comunicare indirectã. trãit nemijlocit. nu pot fi decât edificatoare. învãluitor. şi aş a ajuns creştinismul sã devinã un pãgânsim amabil pagina 56 . în acest caz. Cãci dacã nu ar exista posibilitatea poticnirii. dacã nu ar fi posibilitatea poticnirii. luarea ca atare a deciziei de a crede se înscriu în orizontul solitar şî infrigurat al tãcerii: „fãrã îndoialã. trebuie sã existe şi posibilitatea poticnirii de credinţã. 16”): „În atât de mare mãsurã este inseparabilã posibilitatea poticnirii de credinţã. dar pe ale cãrui circumferinţe se poate glosa discursiv la infinit. curajul enorm. asumatã în credinţã este asimilatã de credinţã. ar exista posibilitatea de cunoaştere directã şi atunci Dumnezeu Omul ar fi un idol. dacã vom alege credinţa sau se vor scandaliza. aşadar. existenţa se deschide apelurilor venite din transcendent. de aceea este nevoie de credinţã. a scandalului existã. vizând un centru incandescent şi iradiant. Johannes ne vorbeşte despre credinţã. ar putea exista o comunicare directã. Nu. Graţia corespunde izbugnirii în timp a eternitãţii. Consecinţele pentru existenţã. este caracteristica negativã a lui Dumnezeu Omul. sau suntem dispuşi sã facem pasul decisiv şi sã sãrim aceastã prãpastie pentru a ajunge la Dumnezeu: „Posibilitatea poticnirii. demiurgia noastrã devine colaboratoarea Demiurgului. numai cã discursul sãu este unul de tip tatonant. Johannes pare un individ extrem de locvace.eseu valoare supremã şi pãcat în acelaşi timp. dar nu se poate spune cum sã ajungem la credinţã. contrazicând chiar pe Dumnezeu („Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui – Marcu 16. relaţia cu Dumnezeu nu poate sã fie una directã. implicatã doar parţial prin admiraţie.” Johannes. transfigurându-se la lumina lor. viaţa câştigã sens suitor şi luminos.” Între om şi Dumnezeu existã o prãpastie imensã peste care se poate trece numai printr-un salt uriaş. o relaţie întâmplãtoare.

N. tot astfel şi aspectul acesta s-a realizat tocmai bine ca creştinisimul sã fi devenit pãgânism. Kierkegaard vine şi spune cã tãrie cã creştinismul nu este o doctrinã. prin anularea panteistã a deosebirii calitative dintre Dumnezeu şi om (mai întâi în mod speculativ distins. nici una n-o putea face. Dar dacã credinţa sau posibilitate poticnirii sunt date la o parte.. J. adicã sã mã menţinã în stare activã atunci când mã moleşesc. dominat de incertitudine. L. Filosofia existenţialã riposteazã împotriva filosofilor idealişti care susţin cã omul ar dispune de adevãruri raţionale şi norme veşnice. atunci este înlãturat creştinismul. şi alta atee (şi de stânga) în care sunt incluşi M. doar acestea pot asigura perpetuarea paradoxului şi a paradoxului absolut. Nu. la acesta trebuie sã slujeascã ea. aceasta. Cu toate cã am fi tentanţi sã credem cã învãţãtura creştinã are o expresie logicã. G.. şi nu numai. teologia şi literatura au avut numeroşi reprezentanţi.” Reţinem şi ideea cã validitatea şi originalitatea credinţei nu se poate pãstra fãrã elementul de scandal şi poticnire a credinţei. Kierkegaard acuzã chiar pe predicatori cã au denaturat şi bagatelizat învãţãtura dumnezeiascã despre realitatea existenţei Dumnezeu Omului. de urmãrile uriaşe ale vieţii Sale. În creştinism se tot desfãşoarã o veşnicã predicã despre ce s-a întâmplat dupã moartea lui Hristos. detronând chiar pe Dumnezeu . atunci se anuleazã în acelaşi timp altceva: Dumnezeu Omul.” Filosoful danez remarca cu tristeţe cã cei care erau contemporani cu el. ca atunci când gândirea speculativã aşeazã gândirea conceptualã în locul credinţei.] dar cum mai apoi în creştinism totul a devenit confuz. toatã vorbãria despre scandalul întru creştinism ca doctrinã este o înţelegere greşitã [. viaţa lui Hrisots aici pe pãmânt – aceasta este paradigma. pãcatul de a nu crede în paradoxul Dumnezeu Omului.. Marcel. scrierile şi gândirea marelui filosof danez au intrat într-un oarecare con de umbrã.. o închipuire nesigurã. Maurice Merleau-Ponty. acela înlãturã şi credinţa. Albert Camus.a. Din pãcate dupã moartea destul de timpurie a lui Kiekegaard. pe strãzi şi pe uliţe). cum a fost de exemplu Jean Paul Sartre care a fost şi romancier dar a avut şi contribuţii serioase în filosofie. de altfel.. Berdiaev. dar nu aceasta a fost moştenirea cea mai mare pe care a lãsat-o Kierkegaard. doar orice invenţie omeneascã rãmâne totuşi un vis. deşi între timp s-a mãritat cu Fritz Schlegel. Într-o anumitã privinţã. S-a abuzat de încrederea oamenilor şi chiar s-a scornit ideea cã de fapt aceastã chestiune nu este aşa de importantã cât ar fi interesele personale ale predicatorilor. Testamentul lui Søren prevedea ca dupã moartea sa totul sã-i rãmânã Regine-ei. Şestov. printr-o predicare de duratã şi neîncetatã. Simone de Beauvoir. Şi dacã Dumnezeu Omul este dat la o parte. faptul cã doctrina despre Dumnezeu-omul (care nota bene. ca şi în teologia protestantã contemporanã. este asiguratã din perspectivã creştinã prn paradox şi prin posibilitatea scandalului) a devenit. care dã la o parte posibilitate poticnirii. iar redescoperirea sa din a doua decadã a secolului al XX –lea a adus o adevãratã pagina 57 . pe scurt se aud predici pline de încredere care ar trebuie sã se încheie mai curând cu exclamaţii de Ura! decât cu Amin. şi anume: una creştinã (şi de dreapta) care ar cuprinde pe K. Din aceastã perspectivã trebuie sã vedem credinţa religioasã. aşa cum predicile amãgitoare îl transformã prin poezie mincinoasã pe Hristos în cunoaşterea directã. numai Dumnezeu însuşi poate.P.” Am amintit mai sus cã antinomia credinţei este pãcatul. şi la fel şi eu trebuie. iar unii dintre au ei au s-au ocupat de mai multe domenii. se acceptã în general o împãrţire în douã ramuri a acestora. Dacã credinţa devine un avatar al gloatei şi al mulţimii. de stare care presupune cu adevãrat „fricã şi cutremur” pentru cã atunci individul se situeazã singur în faţa lui Dumnezeu. a moştenit ceea ce a mai rãmas din scrisorile cãtre şi de la Søren şi câteva lucruri personale. pentru cã a afirma şi a crede acest lucru înseamnã sã avem o percepţie greşitã asupra dinamicii şi paradoxurilor creştine: „creştinismul nu este o doctrinã. Sartre. apoi grosolan. care au început sã uite despre ceea ce trebuiau sã spunã în predicã: „Nenorocirea fundamentalã a creştinãtãţii o constituie de fapt creştinismul. şi sã mã întãreascã atunci când îmi pierd curajul [. cum a învins El şi cu învãţãtura Sa a cucerit victorioasã întreagã lume. Nici o doctrinã de pe pãmânt nu i-a apropiat vreodatã atât de mult pe Dumnezeu şi pe om precum creştinismul. nu mai trãiau la aceaşi intensitate fiorul religios şi mai grav decât atât se foloseau fãrã ruşine de numele Învãţãtorului suprem pentru a-şi împlini propriile interese.a. Heidegger. sã mã strãduiesc sã-mi alcãtuiesc viaţa şi acesta este obiectivul esenţial al predicii. aceştia ridicând raţiunea mai presus de orice. atunci cu siguranţã ne aflãm pe un drum paralel cu cel care duce spre Dumnezeu. ş. un sentiment obscur şi confuz. Jaspers. Influenţa existenţialismului în disciplinele umaniste este foarte mare dacã ne gândim cã filosofia. ş. Cãci aceasta este legea: cel care înlãturã credinţa.eseu şi sentimental. ca orice alt creştin. Influenţa sa în filosofia contemporanã persistã pânã astãzi. un lucru de care abuzãm şi pe care îl luãm în deşert în joacã. şi cel care înlãturã posibilitatea poticnirii. Deşi s-au fãcut mai multe clasificãri ale filosofilor şi gânditorilor existenţialişti care au trãit în secolul XX. de a te poticni prin socoteli raţionale cã acest lucru nu este posibil.] Creştinismul actual l-a înlãturat pe Hristos şi vrea sã profite de numele Sãu mare.

fie cã vorbim de stadiul estetic.eseu relansare a ideilor sale religioase. orice alegere şi opţiune pe care o facem în viaţã presupune cu adevãrat multã responsabilitate şi determinare. trãirea religioasã şi filosofia nu sunt despãrţine în nici un fel. Poţi sã ajuţi un cerşetor cu câţiva bãnuţi. şi care este importanţa credinţei în viaţa religioasã. care pretind cã au înţeles structura lumii şi mişcãrile Spiritului Absolut: „E dificil. Contribuţia pe care o aduce Søren Kierkegaard la înţelegerea existenţei umane. care se ghideazã dupã alte norme decât cele ale credinţei. Existenţa umanã fiind foarte complexã. Kierkegaard nu a murit condamant la moarte. Spre deosebire de idealismul hegelian. cei care îl aşeazã alãturi de nihilişti. şi se fereşte de rigorismul fariseic al raţiunii care dã impresia corectitudinii şi al onestitãţii. Trebuie sã ne ferim în a avea o perspectivã eronatã asupra lui Søren Kierkegaard. Încrederea prea mare în puterile raţiunii poate sã degenereze într-o formã dubioasã de perversitate. drept „pãrinte al existenţialismului”. socotindu-l pe acesta. Fiecare om se aflã într-un stadiu de existenţã. impresioneazã şi acum interesul şi încercarea sincerã a lui de a mãrturisi adevãrul şi de a deschide ochii contemporanilor cu privire la problema religioasã în primul rând. eticã şi religie. Søren Kierkegaard aduce în prim planul preocupãrilor filosofice şi teologice realizarea existenţialã a individului. contrapuncticã şi cu multiple valenţe în esteticã. pânã unde trebuie sã ne folosim de raţiune. Deşi nu a fost un creator de sistem. drept pentru care devenise o adevãratã Bisericã oficialã.a. Kierkegaard ne-a învãţat sã nu trecem cu vederea marile personalitãţi din istoria biblicã în favoarea aşa-zişilor filosofi. şi tocmai acestã reaşezare fireascã a subiectivului va da naştere unor noi abordãri în secolul XX. la atitudinea pe care trebuie sã o aibã omul în faţa lui Dumnezeu şi la redefinirea unor concepte teologice şi filosofice este cu totul remarcabilã. marele filosof danez reproşa superiorilor ierarhici lipsa de dãruire în exercitarea misiunii încredinţate şi obedienţa faţã de politica statalã. de talia lui Hegel. raţiunea sã-ţi confirme valoarea gestului pe care l-ai fãcut. Efortul kierkegaardian se aseamãnã cu cel dus cu douã milenii înaintea sa de Socrate. ş. dar a-l înţelege pe Avraam e un fleac. dar a murit „sleit de puteri în luptã durã cu contemporanii sãi. Cea mai valoroasã contribuţie a gânditorului de la Copenhaga este fãrã îndoialã cea a creionãrii raportului dintre raţiune şi credinţã.” Trebuie remarcatã şi disputa pe care a avut-o cu Biserica oficialã. a cãror beatitudine mediocrã o otrãvea cu sãgeţile scrisului sãu stârnitor. când majoritatea filosofilor îşi vor revendica originea de la gândirea lui Kierkegaard.” Søren Kierkegaard este un gânditor pentru care viaţa. gândul cã împlineşti voia lui Dumnezeu. pagina 58 . întreaga operã care a creat-o s-a nãscut dintr-o profundã pasiune pentru înţelegerea existenţei umane. Mai exact. a-l înţelege pe Hegel. pãcatul. ignorã complexitatea vieţii religioase. A-l depãşi pe Hegel e un miracol . altfel spus. se pare. a avut o gândire vizionarã. dar în acelaşi timp sã fraudezi şi sã violentezi încrederea unor oameni. cum a pãţit Socrate. dar a-l depãşi pe Avrram e lucrul cel mai uşor. în care actele sãvârşite cu conştiinţa religiozitãţii şi confirmate de raţiune pot sã dispunã la sãvârşirea compromisurilor de naturã moralã. frica. poate sã înşele facultatea raţiunii. disperarea. care a propus compatrioţilor o metodã maeuticã de descoperire a adevãrului din om. care vedea individul uman ca pe o rotiţã fãrã importanţã într-un imens mecanism al istoriei în care scopul principal consta în a urmãri devenirea Spiritului Absolut. Cel mai impresionant aspect privind teoriile sale despre stadiile existenţiale pe drumul vieţii este acela cã a şi trãit o mare parte din ideiile pe care la va aşterne pe hârtie. Omul credincios se ghideazã întotdeauna dupã dinamica credinţei. etic sau religios. dar nici nu se poate trece cu vederea accentuarea de cãtre filosoful danez a elementelor preonderent negative din sfera existenţei umane: anxietatea.

Născut la New York pe 3 mai 1933. ideea de funcţie de undă. 11 fac speculaţii asupra formei teoriei finale şi asupra modului în care descoperirea ei va influenţa omenirea. dar absolut necesar fizicienilor din domeniul energiilor înalte. 2 Primit în acelaşi an şi de Sheldon Glashow şi Abdus Salam. lucru pe care l-a şi subliniat în subtitlul cărţii: În căutarea legilor ultime ale naturii. cartea Visul unei teorii finale. În linii mari. (Superconducting Super Colider). autorul recunoaşte importanţa 1 Cartea devine astfel. în care materia şi-a pierdut rolul central. hipersimetria. anume structura convergentă a explicaţiilor ştiinţifice. De asemenea. în faţa unui public divers. capitolele 9. Cartea de faţă debutează cu un Prolog (capitolul 1) unde se rezumă într-un mod aproape comemorativ fascinanta istorie a fizicii teoretice fundamentale: fizica particulelor elementare. de asemenea. dar şi a unor reprezentanţi a ştiinţei mari care nu vor să înţeleagă şi să recunoască valoarea proiectului SSC. Activitatea sa ştiinţifică culminează în 1979 cu Premiul Nobel2 în fizică pentru contribuţii decisive la elaborarea teoriei câmpului electroslab.teze şi sinteze Ciprian Iulian ŞOPTICĂ Aşa cum autorul însuşi anunţă în prefaţă. capitolele 1. Prelegerea a fost susţinută în catedrala oraşului britanic Norwich. pentru a evidenţia cel mai straniu şi mai frumos lucru pe care l-au descoperit oamenii de ştiinţă. În primul rând. scrisă însă. şi câmpul gravitaţional. Cuarcii sunt particule ce intră în constiuţia nucleului atomic. în cadrul dezvoltării mecanicii cuantice. teorie ce unifică interacţia electromagnetică cu cea nucleară slabă. 2 şi 3 prezintă ideea de teorie finală. Turnura lui Einstein a marcat întreaga gândire ştiinţifică din cadrul fiziicii teoretice care a urmat: mecanica cuantică. ideea de probabilitate generată în special de principiul de incertitudine a lui Heinsenberg. tratat de referinţă în domeniu. a avut-o la începutul secolului XX. capitolele 4. pe scurt SSC. un răspuns la adresa adversarilor politici. teoria corzilor. Apare astfel ideea curbării spaţiului-timp. Prima parte. Weinberg se foloseşte de acest exemplu. cromodinamica cuantică3. fizicianul Steven Weinberg este unul din reprezentanţii de seamă ai fizicii teoretice actuale. „buldogul lui Darwin”. şi alte teorii actuale ce urmăresc construcţia modelului standard4 al particuleleor elementare. Despre o bucată de cretă. premergătoare unei mult visate teorii unificate a câmpurilor: câmpul electroslab. apărută în 2008 sub traducerea lui Bogdan Amuzescu. iar gluonii particule care produc forţele tari ce lipesc cuarcii în protoni şi neutroni. Steven Weinberg “Visul unei teorii finale” deosebită pe care teoria relativităţii (atât speciale şi cât şi generale) a lui Einstein. supranumit de contemporanii săi. şi nu în ultimul rând principiile de simetrie. pagina 59 . 4 Modelul standard al particulelor elementare reprezintă combinarea teoriei electroslabe cu cromodinamica cuantică. 10. câmpul forţei nucleare tari. a doua parte. din anii ’60 se orientează şi spre astrofizică publicând în 1972 Gravitation and Cosmology. Capitolul 12 prezintă argumentele pro şi conta Superacceleratorului Supraconductor. economici. Capitolul 2. ca trăsătură fundamentală a gravitaţiei. Huxley dorind să explice întreaga poveste a evoluţionismului pornind de la o simplă bucată de cretă. 8 explică felul în care au reuşit fizicienii să avanseze către o teorie finală. este de fapt. Din fuziunea relativităţii cu mecanica cuantică s-a dezvoltat o nouă perspectivă asupra lumii. iar a treia parte. Aceasta este „poate cel mai profund lucru pe care l-am aflat până acum 3 Teoria cuarcilor şi gluonilor care respectă simetria locală de culoare. 6. Visul unei teorii finale e alcătuit din trei părţi şi o încheiere. electrodinamica cuantică. problematică. o parafrazare a unei prelegeri din 1868 a distinsului anatomist Thomas Henry Huxley. 7. în 1993 „prezintă o mare aventură intelectuală”căutarea legilor ultime ale naturii. a cărui finanţare în viitor rămâne. un instrument nou şi costisitor1 (estimat la peste 8 miliarde de dolari). care cuprinde forţa electromagnetică şi forţa nucleară slabă.

care este o explicaţie a unei întregi teorii în termenii unei teorii mai cuprinzătoare. 52. În căutarea legilor ultime ale naturii. �������������������������������� Steven Weinberg. pare a fi. Visul unei teorii finale. p 52. Afirmaţia acestuia despre iraţionalitatea şi inutilitatea6 proiectului SSC iritându-l pe Weinberg. întrucât fiecare înţelege prin reducţionism altceva. mult mai aproape de realism. Asemenea averitismente îl lasă rece pe autor. Weinberg încearcă a stabili clar semnificaţia termenului. cel puţin din punctul de vedere al unei filosofii a ştiinţei. 9 Ibidem. mulţi reprezentaţi din tabăra opusă s-au declarat împotriva proiectului SSC. care este o metodă de studiu a obiectelor prin cercetarea constituenţilor lor elementari. căci lucrurile se pot schimba.52 ������������������������������������������ Lucru. pretext pentru a explica de ce aproape toate domeniile experienţei ştiinţifice se pot lega de principiile fizicii prin săgeţi explicative. fiind Philip Anderson de la Laboratoarele Bell şi Princeton. cosmologia cuantică cu teoria expansiunii universului. Un exemplu concludent. p. Chiar dacă în cadrul audierilor Comitetului Congresului din 1987. ci. care acceptă doar realitatea a cea a ce poate fi observat direct. tabără din care el însuşi face parte. De asemenea.Humanitas. şi pe care o consideră perfect adevărată. structura ADN-ului.. el nu e decât înţelegerea faptului că principiile ştiinţifice sunt aşa cum sunt datorită altor principii mai profunde.cit. în care respinge ideea lui Mayer cum că ar fi un reducţionist intransigent. biologul evoluţionist Ernst Mayer. care în fapt nu prea sună a atitudine epistemologică deschisă era următoarea: „rezultatele din fizica particulelor nu sunt cu nimic mai profunde decât contribuţia lui Alan Turing la întemeierea informaticii sau cea a lui Francis Crick şi James Watson la desoperirea secretului vieţii”. intitulat Două argumente în favoarea reducţionismului Weinberg prezintă detaliat o faimosă dispută din chiar interiorul fizicii teoretice. p. cel concesiv. conform căruia singura cunoaştere a componentelor sale ultime ar fi suficientă pentru explicarea unui sistem complex. Weinberg însuşi a depus mărturie pentru finaţarea de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă a SUA. în care fizica particulelor elementare 5 Stewen Weinberg. ���������������������������������������������������� Faptul că în momentul de faţă fizica particulelor elementare este modul cel mai optim de abordare a legilor ultime ale naturii este după Weinberg doar un aspect conjunctural al reducţionismului. Op. Weinberg neagă afirmaţiile unor sceptici radicali ca Wittgentein. De aceea. cu care nu e deacord. ce pot fi reduse la un ansamblu de legi simple interconectate.Humanitas. Pentru Weinberg. şi deci a legilor naturii. şi a cercetărilor din cadrul fizicii moderne a stării condensate. Cea care nu s-ar plia unei convergenţe explicative ar fi conştiinţa. prietenul său. 10 Reducţionism constitutiv (ontologic sau de analiză). în opoziţie cu pozitivismul modern. etc. care să explice de ce natura e aşa cum e. reducţionism teoretic. Visul unei teorii finale. s-a înrădăcinat în rândul unor oameni de ştiinţă ideea greşită că reducţionismul ar fi Răul prin excelenţă. . de altfel. şi în acest sens. Acuza pe care i-o aduce vizavi de acest articol e că acesta e „un oribil exemplu privind modul în care gândesc fizicienii”8. i se pare irelevantă şi neconcludentă.teze şi sinteze despre univers”5.55. 7 Dar pe care îl scrisese în 1974. Ed. mai degrabă un reducţionist concesiv. O bucată de cretă devine astfel. pe Weinberg nu-l interesează asemenea probleme ce ţin mai mult de interesele umane. supraconductorilor). Însă. În căutarea legilor ultime ale naturii. prezentându-şi opţiunea pentru un anumit tip de reducţionism. p. Bucureşti. Prejudecata comună pe care o facem asupra reducţionismului e percepţia unui anumite ierarhii: unele adevăruri sunt mai puţin profunde decât altele şi pot fi reduse la ele. Aceasta presupune a adopta un „realism” prin care să se creadă în realitatea ideilor abstracte. după afirmaţiile fizicianului Brian Pippard. pagina 60 să găsească acele legi generale simple. 2008. aşa cum chimia poate fi redusă la fizică. Clasificarea pe care Mayer o face tipurilor de reducţionism şi pe care autorul nostru o prezintă pe scurt în subsolul lucrării de faţă10. vizavi de realitatea legilor naturii: „la baza întregii perspective moderne asupra lumii se află iluzia că aşa numitele legi ale naturii sunt explicaţia fenomenelor naturale”. Replica vine într-un articol din revista Nature. În acest articol Weinberg menţiona că speră într-o perspectivă unitară. ci mai degrabă ordinea logică intrinsecă naturii. catalogându-l drept „reducţionist intransigent”9. Distincţia pe care Weinberg o face între „reducţionismul ca regulă generală pentru progresul ştiinţific”11 şi „reducţionismul ca expresie a oridinii din natură”. p 28. ca de exemplu: modelul standard al particulelor elemenatare. entropia din termodinamică. Ed. s-a legat de un articol din Scientific American. şi reducţionismul explicativ. iar că reducţioniştii cei mai înverşunaţi sunt teoreticienii fizicii particulelor elementare12. În Capitolul 3. şi reprezentanţii fizicii stării condensate (a semiconductorilor. care a dat cea mai bună definiţie operaţională a speciilor biologice. pe care Weinberg îl publicase în 19857. Weinberg respinge formele mai naive ale reducţionismului militând pentru o 8 Stewen Weinberg. 6 Afirmaţia. reducţionismul nu e un principiu călăuzitor pentru programele de cercetare. Dar. Bucureşti. ci „o atitudine faţă de natura însăşi”13. 2008. cea dintre reprezentaţii fizicii particulelor elementare.

era de aşteptat să apară. literaţii articole despre mecanica cuantică a fost lucrarea ���������������������������������������������������������� Atitudinea reducţionistă oferă un filtru util. teoria cuantică a electronului a lui Paul dificultăţi ale teoriilor mecanicii cuantice. În cazul predicţiei teoreticianul nu cunoaşte rezultatul experimental atunci când elaborează teoria. chiar şi în tehnică. în care ne este prezentată într-un stil concis şi atrăgător. Printre primele ���������������������������������������������������� În specal cei din ştiinţele socio-umane. în toate domeniile cunoaşterii: biologie. când a propus ideea de foton în 1905. medicină. spre ex: devierea luminii de către câmpul gravitaţional al soarelui. ideea centrală pe care o urmăreşte autorul e să sublinieze faptul că „dacă există ceva care ar putea supravieţui într-o teorie finală. Mecanica cuantică şi dificultăţile ei.teze şi sinteze nouă viziune asupra naturii”18. O perspectivă reducţionistă asupra lumii este utilă din punctul de vedere a lui Weinberg. aproape ca pe o poveste. înarmat cu argumente solide din punct de vedere istoric. teoria radiaţiei termice Dickens. p. O primă povestire se referă la teoria relativităţii generale.63 De un surprinzător rafinament didactic este povestioara �������������������������������������������������������� Amintim doar câteva teorii la care Weinberg zăboveşte ���������������������������������������������������������� pentru a prezenta direcţiile şi sistemele pe care fizicienii din finalul capitolului. �������������� Ibidem. În cadrul retrodicţiei există temerea ca teoreticianul să-şi ajusteze teoria pentru a fi în acord cu datele experimentale deja cunoscute. Chiar dacă perspectiva reducţionistă asupra lumii este rece şi impersonală. merge pe acelaşi fir didactic explicatv. dar şi în judecarea validităţii teoriilor fizice existente. Un colind de crăcin. de data aceasta pentru a lămuri o altă problemă subtilă a istoriei ştiinţei. desigur. cosmologie. frumuseţii ei”. atât a celor care sunt iritaţi de răceala pe care ştiinţa modernă ar aduce-o faţă de spirit14 cât şi a holiştilor. Ea a fost unanim acceptată la începutul anulor ‘20. anume relaţia epistemic tensionată dintre teorie şi experiment în cadrul progresului fizicii din secolul XX. revizuiri. spre ex: Einstein în elaboraea teoriei generale a relativităţii. întreaga istorie a teoriilor din cadrul fizicii particulelor elementare. ci ei ajung la formularea noii teorii „sărind peste toţi paşii intermediari înspre o pagina 61 . ecuaţia dinamică a acceptarea unanimă a relativităţii s-a datorat în mare parte lui Erwin Schrodinger(1925-1926). ci experimentatorul e cel care cunoaşte de data aceasta rezultatul teoretic atunci când efectuează experimentul. de la teoria relativităţii generale a lui Einstein. teoria haosului. astronomie. economie. Steven Weinberg a clasificat fizicienii ce s-au ocupat de soluţionarea problemelor ce le impune mecanica cuantică în funcţie de importanţa lucrărilor şi descoperirilor lor. epistemologie evoluţionistă. folosind metoda deductivă în logica elaborarării sistematice a teoriilor. A doua poveste se leagă de electrodinamica cuantică a electronilor şi luminii. unui public cât mai larg. Povestiri despre teorie şi experiment. decât de rigoarea şi coerenţa rezultatelor anumitor experimente. Fizicianul înţelept judecă sistematic problemele fizicii pe baza ideilor fundamentale privind felul în care natura ar trebui să fie. p. cunoscută ca şi teoria lui Eintein despre gravitaţie. lucru necesar pentru a da o explicaţie suficientă şi coerentă. până la ultimele noutăţi din teoria corzilor17. Judecata estetică20 a stat nu numai la elaborarea noilor teorii. În capitolul 4. vizavi de problemele mecanicii cuantice. genetică. modul cum Weinberg compară stilurile fiecărui fizician în parte. dar scepticismul asupra testării ei în experimentele legate de eclipsa din 1919. Dacă articolele fizicienilor înţelepţi sunt posibil de înţeles şi explicat. reabilitări. Concluzia la care ajunge autorul e că de cele mai multe ori fizicienii. se face prin distincţia dintre retrodicţie şi predicţie. Werner Heisenberg şi scuteşte pe oamenii de ştiinţă din toate domeniile să Pascal Jordan din 1926. cu scopul de lămuri unele a lui Planck. complementaritatea forţei de seducţie a teoriei însăşi. etc. imprevizibilul îşi are importanţa sa. pe scurt. în care sunt posibile fluctuaţii. după cum reiese şi din titlu. Importanţa deosebită a mecanicii cuantice în înţelegerea sensurilor ultime ale structurii materiei şi a legilor fundamentale ale naturii e tocmai scopul acestui capitol. Aceştia au demonstrat piardă vremea cu idei ce nu merită să fie urmate. şi în care. sau articolul despre incertitudine a lui Heinsenberg. lui Niels Bohr. funcţia de undă interpretată în termeni de ������������������������������������������������������� probabilităţi a lui Max Born (1926). ceea ce îi determină un grad de testabilitate scăzut. care îi cu trei autori: Max Born. Fizicienii magicieni nu mai folosesc o metodă raţional-deductivă.19 Capitolul 5. sistematică şi pur logică. în elaborarea teoriilor au fost călăuziţi de judecăţi estetice. Weinberg consideră că o explicaţie mai clară privind relaţia dintre teorie şi experiment. respinge opiniile adversarilor reducţionismului. spre ex: precesia suplimentară a orbitei lui Mercur. cele ale fizicienilor magicieni sunt adeseori incomprehensibile. 79. ���������������� Ibidem. spre ex: Einstein. în fizicieni înţelepţi şi fizicieni magicieni. Interesant în acest capitol de istorie a teoriilor mecanicii cuantice. a căror reacţie la reducţionism ia forma unei credinţe iraţionale în energii psihice şi forţe vitale15. teoreticianul forţei electroslabe. în care Weinberg îşi imaginează şi matematicienii le-au elaborat şi urmat :Principiul de un dialog între două personaje cunoscute din nuvela lui incertitudine a lui Heinsenberg. statistică. aceasta e mecanica cuantică”16. Destul de concludentă în acest sens e fraza:„Cred că Dirac (1928).

se leagă de natura intrinsecă a particulelor. o particulă. ambele supunându-se principiilor de simetrie26. Urmează teoria antiparticulei a lui Paul Dirac. Îi citează astfel pe matematicienii şi teoreticienii Been Lee. Weinberg aminteşte şi dificultăţile. Steven Weinberg şi Paul Dirac au purtat remarcabile dispute. Pe seama acestor încercări teoretice. ce sunt expulzate din nucleu.119. Ajungând la prezentarea contribuţiei personale în acest domeniu. antineutrin . deoarece ���������������� Ibidem. Exemplul cel mai concludent pe care ni-l propune Weinberg de teorie frumoasă.. . care în 1933 elaborează o teorie prin care leagă forţa nucleară slabă de orientarea relativă a spinilor particulelor implicate. Soluţia pe care toţi au acceptat-o a fost renormarea22 sau redefinirea masei şi sarcinii electronului în mod adecvat. pe care o evocă în majoritatea capitolelor. iar alteori nu. Încercări de anulare a infiniţilor a interprins o întreagă echipă de teoreticieni: Willis Lamb. p. şi pe Enrico Fermi. precum forţa electrică. sau gravitaţională. arătând totodată că „fertilitatea acestui simţ estetic este un semn al progresului”25. Un alt exemplu pe care îl va analiza în amănunt cu această ocazie. Richard Feynman. în special cercetările sale din 1896 asupra radioactivităţii24. Weinberg consideră că frumuseţea unei teorii nu trebuie confundată cu ceea ce unii teoreticieni numesc eleganţă a teoriilor sau a ecuaţiilor matematice ce le însoţesc. vizavi de încercările repetate pentru principiul relativităţii a lui Einstein care spune că ale teoreticienilor şi experimentatorilor asupra soluţionării viteza luminii este aceeaşi indiferent de mişcarea şi natura infiniţilor. Simetriile de tipul celei ce stă la baza întreaga ştiinţă”. şi ajută nu doar la inventarea teoriilor fizice. apărând un electron şi Timp şi Spaţiu se numesc simetrii locale sau de etalonare. pagina 62 În Capitolul 6. dar chiar şi la judecarea valabilităţii acestora. După Dirac. numit Teorii frumoase. nu de poziţia �������������������������������������������������������� Dezintegrarea beta.teze şi sinteze cum că energia şi impulsul câmpului electromagnetic dintr-o rază de lumină apar în pachete ce se comportă ca şi particule. autorul încearcă să explice de ce simţul estetic e uneori călăuză utilă. Această forţă nu este importantă în viaţa cotidiană. „probabil cel mai impresionant din observatorului. magnetică. cu care şi-a împărţit premiul Nobel pentru fizică pe anul 1979. etc. este.105. ���������������� Ibidem. dar joacă un rol important în reacţiile nucleare care generează energie şi produc diferite elemente chimice în interiorul stelelor. caracteristică particulelor cu energie înaltă. ci ea trebuie să se întrevadă din simplitatea ideilor şi din sentimentul de inevitabil pe care ni-l dă teoria. după 26 Principiul de simetrie în fizica cuantică e un alt nume părearea autorului nostru. cerinţa ca teoria să fie complet finită e „asemănătoare cu o mulţime de alte judecăţi estetice pe care fizicienii teoreticieni simt mereu nevoia să le facă”23. dar şi pe fizicienii Abdus Salam şi Sheldon Glashow. forţa care face ca un neutron din sau mişcarea lor. Simţul estetic al fizicianului se presupune că serveşte pentru a selecta ideile care ne permit să explicăm natura. Gerard’t Hooft şi John Ward. Aceştia au elaborat independent metode de calcul pentru anularea infiniţilor. Julian Schwinger. întru rezolvarea problemelor cu care se confruntă lumea ştiinţei. în 1928. p. Ideea sa e că orice principiu de simetrie este în acelaşi timp şi un principiu de simplitate. ce l-au ajutat să realizeze echivalentul matematic al teoriei forţei electroslabe. unele dintre ele chiar în acord cu experimentele care le-a urmat. în care îi consideră precursori pe Henry Becquerel. Simetriile care depind de localizarea în nucleu să se transforme în proton. p. tulburător pentru teoreticienii vremii. este modelul standard al forţeleor tari şi electroslabe care acţionează asupra particulelor elementare. Weinberg realizează un scurt istoric al elaborării teoriei. Sinitiro Tomonaga. Eficienţa judecăţilor estetice e uimitoare după ������������������������������������������������������� Cercetările lui Oppenheimer în direcţia soluţionării Weinberg mai cu seamă în aplicarea matematicii problemei infiniţilor a avut implicaţii în cadrul dezvoltării radio-cosmologiei. cea care impune existenţa gravitaţiei. al tânărului fizician american Julius Robert Oppenheimer21 despre problema infiniţilor. Victor Weisskopf. Un accent aparte pune autorul nostru pe un articol din 1930. Cea de-a treia povestire se leagă de elaborarea şi acceptarea teoriei forţei nucleare slabe. dar şi succesele care le-a întâmpinat de-a lungul cercetărilor sale. este teoria câmpului gravitaţional în relativitatea generală a lui Einstein. Hans Bethe.105 teoriei electroslabe se numesc simetrii interne. ��������������������������������������������������� Acordul numeric între teorie şi experiment.

Sharon Traweek. încât nu pot să cred decât că erau menite să-i impresioneze pe cei ce confundă obscuritatea cu profunzimea”. 3. o frumuseţe a potrivirii elementelor în ansamblu. care neagă pretenţia ştiinţei de a descoperi adevărul obiectiv militând în mod eronat pentru un relativism filozofic. E. Weinberg criticând influenţa spiritului pozitivist. sau a unor sociologi. studiul naturii şi surselor cunoaşterii”. De asemenea. filosofia nu are legătura cu ştiinţa”. iar relativ la lucrările de filosofia ştiinţei scrie: „acestea erau scrise într-un jargon atât de impenetrabil. poartă amprenta limitelor şi subiectivităţii sale. care au adus contribuţii substanţiale la dezvoltarea mecanicii relativiste. Aceştia chiar fac o echivalenţă între modul de gândire istorist al ���������������� Ibidem. o formă a frumuseţii legată de structuri perfecte.teze şi sinteze pure la fizică. Doctrina epistemologică a pozitivismului e de asemena. ci sperăm să găsim o teorie care ne va permite cu stricteţe să descriem numai acele forţe: gravitaţională. Unii dintre ei reducând chiar procesul de schimbare a teoriilor ştiinţifice la un simplu fenomen social. Elie Carton. şi a teoriei câmpurilor. e un atac direct la adresa filosofiei. dar mai ales vizavi de filosofia ştiinţei.150. cum ar fi teoriile generale ale spaţiilor curbe. dar şi asupra filosofiei ştiinţei: „ideile filosofilor pe care i-am studiat păreau obscure şi insignifiante în raport cu succesele uimitoare ale fizicii şi matematicii”. Împotriva filosofiei. O afirmaţie care se vrea a fi un crez epistemic weinbergian este aceea că „noi nu căutăm ceva universal-ceva care guvernează fenomenele fizice pretutindeni în univers-ceva ce numim legile naturii. ce-şi are originea în fond. susţinând că „o cunoaştere a filosofiei nu pare a fi �������������������������������������������������������� Setul complet al transformărilor care lasă neschimbat orice lucru . cu a sa carte având un titlu ironic la adresa fizicii energiilor înalte „Construind cuarcii”. o ţintă a atacurilor sale. exemple de argumente anti-filosofice venite din partea unor sceptici declaraţi în privinţa relaţiei dintre filosofie şi ştiinţă. utilă fizicienilor –în afara cazurilor în care lucrările unor filosofi ne ajută să evităm erorile altor filosofi”30. electroslabă şi forţa nucleară tare. a rigidităţii logice. De asemenea. aşadar.. sau a lui Adrew Pickering. sau. Wenberg aduce astfel. ce arată că pozitivismul este dăunător ştiinţei: de ex: întârzierea acceptării mecanicii statistice asupra interpretării căldurii ca distribuţie statistică a energiilor (Maxwell. pe filosofii George Gale.. Dar nici nu trebuie să ne aşteptăm ca ea să ofere oamenilor de ştiinţă din zilele noastre o îndrumare utilă privind calea de urmat în cercetare sau în rezultatele pe care e probabil să se ajungă”. Weinberg însă. şi pe Feyerbend. şi filosofi ca Robert Merton. pagina 63 . ���������������� Ibidem. Capitolul 7.Thomson versus Kaufman). Weinberg găseşte nenumărate exemple din istoria ştiinţei. argumentele generale vin să justifice teza că „în cea mai mare parte. fizicienii se folosesc vag. sau în povestea descoperirii electronului (J. în argumentul subiectivităţii. filosofia este un gen de „realism brutal. p. Greşeala principală a pozitiviştilor e că ţin cu dinţii la o regulă fundamentalistă din punct de vedere epistemologic: acordarea absolută a teoriei la observaţie. Bruno Latour. sau cu un nr arbitrar de dimensiuni. Ex: Gauss şi Riemann. el chiar se străduie în acest capitol să demonstreze „iraţionala ineficacitate a filosofiei”. Nu vrem să descoperim o teorie în stare să descrie toate tipurile imaginabile de forţe.J. care de fiecare dată când a fost aplicat în special mecanicii cuantice a dus de fiecare dată la eşec. şi în special asupra prejudecăţilor pe care aceasta le-a produs şi instaurat în conştiinţa culturală a omenirii. În finalul capitolului. p. un obiect anume sau legile naturii formează o structură matematică numită grup. Boltzam. în dezvoltarea ştiinţei. Faţă de filosofia ştiinţei ia de asemenea o poziţie la fel de ostilă: „ nu vreau să neg orice valoare a filosofiei ştiinţei. Oricum. care în cel mai fericit caz mi se pare un comentariu agreabil despre istoria şi descoperirile ştiinţei. După părerea sa.149. la care şi-a adus contribuţia o seamă de matematicieni printre care Evariste Galois.. o credinţă în realitatea obiectivă a ingredientelor din teoriile noastre ştiinţifice”. dar în genere prin negare-protejându-i de prejudecăţile altor filosofi. Afirmaţiile sale par uneori chiar adevărate atacuri la adresa filosofiei şi în special asupra filosofilor de profesie. ale căror cercetări să fi fost semnificativ influenţate de lucrările filosofilor”29. „nu cunosc pe nimeni dintre participanţii activi la progresul fizicii în perioada posbelică. sau „nu numai metafizica creează fizicii moderne cele mai mari necazuri. Gell-Mann. Sophus Lie. p. Wittgenstein. sau rezistenţa faţă de teoria atomistă. Steve Woolgar. ex: teoria grupurilor27. doar de o anume filosofie practică. Acest gen de rigiditate a teoriilor noastre fizice e o parte a ceea ce recunoaştem drept frumuseţe”28. şi chiar în judecăţile ce ţin de descoperirile şi cercetările ştiinţifice. dar eficient. recunoaşte de la început că aceste prejudecăţi ce şi le-a format vizavi de filosofie. Weinberg răspunde acuzelor venite din partea atât a unor epistemologi renumiţi ca Thomas Kuhn prin a sa „Structură a revoluţiilor ştiinţifice”. ci epistemologia. ���������������� Ibidem. intuiţiile filosofilor au adus din când în când beneficii fizicienilor. sobre şi clasice. Gibbs). exemple de teorii frumoase din domeniul matematicii şi în special a geometriilor neeuclidiene. sau în complicarea problemei infiniţilor. Pentru cei mai mulţi dintre fizicieni. cu 2. antrolologi.149. etc.

de data aceasta. deasemena. În Capitolul 9. Totuşi. Până acum nu au apărut predicţii cantitative detaliate care să permită testarea decisivă a teoriei corzilor. astfel. p 208. Acesta este un argument realist radical. neutrini. ce se bazează pe ideea unui nou tip de simetrie. ce a culminat cu descoperirile a noi particule (W. unifcatoare. Un cadru nou pentru o teorie cuantică a gravitaţiei. dar această nouă schimbare de atitudine în privinţa teoriilor cuantice de câmp ar putea marca începutul unei noi ere postmoderne. ce include gravitoni. Contraargumentul lui Weinberg e că oricum va fi nevoie de o metalege care să explice cel puţin apariţia acelor lucruri pe care noi le numim legi. intitulat Melancolia secolului XX. Optimismul lui Weinberg în existenţa unei teorii finale rămâne valabil: „eu unul cred că există o teorie finală şi că o putem descoperi şi am putea chiar găsi un candidat pentru teoria finală printre actualele teorii ale corzilor”34. chiar şi teoria corzilor are suficiente limite: acestea sunt date de teoria perturbaţiilor. Rămâne de văzut”32. Holger Nielsen. din care să se deducă apoi problema ierarhiei. pagina 64 simetrie conformă. etc. 36 Principiul fecundităţii afirmă că diferitele universuri . este astăzi31. gluoni. cit. ca şi teorie de câmp eficientă a stat. cuarci. generatoare de noi forţe. anul în care Weinberg a scris cartea. numită supersimetrie sau teoria corzilor. 209. respinge ideea unei explicaţii ultime: „Nu poate exista o explicaţie care să aibă nevoie de o explicaţie ulterioară”33. ce s-a dovedit a fi primul candidat plauzibil pentru o teorie finală. de lângă Geneva. Steven Weinberg urmăreşte să vadă dacă va fi vreodată cu putinţă Forma unei teorii finale. însă. care susţin că nu există nici o lege fundamentală şi că toate legile pe care le studiem azi sunt impuse naturii de modul cum facem observaţiile. sau de teoria constantei cosmologice. ’70. O altă ipoteză şi mai tulburătoare. ea e totuşi izolată logic. plecând de la ideea centrală a cărţii sale. punctul culminant a fost ideea ruperii spontane de simetrie. antineutrini. „Deşi vor exista multe teorii finale logic posibile. La capătul drumului este de asemenea un prilej prin care Weinberg îşi prezintă speranţa că într-o zi se va putea găsi acel principiu fizic care să nu mai fie nevoit să fie explicat prin alt principiu mai profund.204. p 210. ’40 în fizica cuantică (particulele ca: pozitroni. etc). anume o coardă cuantică relativistă. Teza lui Weinberg în legătură cu speranţa găsirii şi demonstrării teoriei finale e că. o speranţă: „sper ca teoria corzilor va avea destulă putere de predicţie ca să poată prescrie valori pentru toate constantele din natură. şi de necesitatea unui principiu antropic.teze şi sinteze interpretărilor din cadrul politicii. până la cercetările vizând modelul standard din anii ’60. Visul unei teorii finale. tauoni. în 1982 Edward Witten. p. La capătul opus al aşteptărilor îl citează. inclusiv pentru constanta cosmologică. Capitolul 10. În Capitolul 8. Cel care a reuşit să construiască o formulă uimitor de simplă care să satisfacă toate condiţiile pentru o teorie unificată este după Weinberg. În 1984 Shwarz împreună cu Michael Green au demonstrat că teoriile corzilor au acea rigiditate pe care o pretindem de la o teorie cu adevărat fundamentală. în fizică. pe care Weinberg îl aduce ca şi contraargument la principiul fecundităţii 36a lui Robert Nozick. cum ar fi forţa electroslabă. ���������������������������������� Steven Weinberg. numită „teoria M”. că ceea ce va rămâne nemodificat într-o teorie finală e mecanica cuantică. a cărui teorie generalizată a dus la imaginarea unui nou tip de entitate fizică. şi modul în care în ştiinţă adevărul se negociază între elitele ştiinţifice. dar nu vom fi capabili să o cunoaştem niciodată. Gabriele Veneziano. în Steven Weinberg. în centrul fizicii moderne. etc. Totuşi. doar una va descrie ceva care seamăma cât de cât cu lumea noastră reală”35. Toate teoriile satisfac simetria fundamentală numită ������������������������������������������������������ Astăzi. el fiind cumva. De asemenea. a descris gravitonul ca esenţial în teoria corziilor. sociologiei. pe teoreticianul de la Copenhaga. deşi nu e logic inevitabilă. Op. miuoni. teoria corzilor. sunt mii de teorii a corzilor coerente matematic ca şi teoriile Green-Schwarz. p. în care un rol important l-ar fi putut deţine o particulă numită Higgs. În acest sens. îl citează pe Karl Popper. în special descoperirile din anii ’30. ���������������������������������������� Apud Karl Popper. din nou spre laboratoarele Fermilab şi Marele Accelerator de Hadroni (LHC). De atunci. Concluzia capitolui e. care în calitatea sa de decan al filosofilor moderni ai ştinţei. Modelul standard. autorul îşi prezintă încrederea în faptul că munca fizicienilor din secolulul XX. dar în special pe prietenul şi profesorul său John Wheeler. prima bază a unei teorii finale. pe ����������������� Ibidem. Z. abia în 1995 Edward Witten a propus o sinteză a tuturor teoriilor corzilor. înseamnă anul 1993. aceştia au subliniat asupra coerenţei sale matematice. care vor fi singurele laboratoare capabile să rezolve misterele fizicii subatomice. psihologiei. şi aceasta pentru că nimeni nu a putut-o modifica fără să ajungă la absurdităţi logice. Nădejdea lui Weinberg se îndreaptă astfel. ���������������� Ibidem. ce pare să fie necesară pentru a garanta coerenţa cuantică a acetor teorii. sau curentul neutru slab). adică ea va fi atât de rigidă încât va fi imposibil ca cineva s-o modifice puţin fără ca acest lucru să conducă la absurdităţi logice. ar fi aceea că e posibil să existe o asemenea lege din care decurg toate săgeţile explicative. un tânăr teoretician de la CERN. teoretician de frunte al teoriilor corzilor.

revelaţia divină sunt divergente. atât în biologie. este numit la modul interogativ Şi Dumnezeu? tocmai pentru a provoca conştiinţa ştiinţifică la un dialog cu cea religioasă. Ca om de ştiinţă. unii chiar devenit adversari pe motivul că preferă un mod de ştiinţ mai vechi li mai modest: experimente efectuate de profesor şi student în subsolul universităţii. căci prin această poziţie ea e conştientă de limita cunoaşterii umane. ci a fost în general glacială. în districtul Ellis din Texas. experienţa ştiinţei în istorie nu a dat un sens personal legilor naturii. mulţi aşa-zişi reprezentanţi chiar ai „ştinţei mari” au acceptat fără reţineri aceasta. chiar dacă aceasta. evidenţiată mai ales între teoria modernă a evoluţiei şi creaţionism. p 218. Weinberg îşi prezintă în acest capitol. considerând că nu certitudinea ştiinţifică e potrivită pentru acest rol. pagina 65 ���������������� Ibidem. cu atât ea pare mai lipsită de sens”41. însă experienţele ce provin dine logic acceptabile există într-un anume sens. Pe de altă parte. şi toodată. ���������������� Ibidem. a avut ce e drept contribuţii semnificative în plan moral şi artistic. sau către Marele Accelerator de Hadroni (LHC) de lângă Geneva. susţinând că „e o descoperire cu adevărat importantă faptul că putem ajunge foarte departe în explicarea lumii fără a face apel la intervenţia divină. Respinge. ��������������������� Ibidem. şi ca american de etnie evreu ashkenazi. p 226. bazată pe principiul toleranţei.teze şi sinteze care îl consideră de fapt. Proiectul SSC a fost abandonat în 1993. ci insignifiantă. ������������������������ Cu regretul savatului. după cum îl vedea Einstein. că dacă am putea desoperi în natură un semn al lucrării lui Dumnezeu. însă după Weinberg cerinţele actuale cer cercetări în asemena laboratoare gigantice. sau că „ singura soluţie pentru ca orice fel de ştiinţă să progreseze e să presupunem că nu există nici o intervenţie divină şi să vedem cât de departe putem ajunge pornind de la această ipoteză”38. pe de-o parte. . atitudineaa larg răspândită faţă de religie: un adânc respect combinat cu o profundă lipsă de interes. Deocamdată speranţele lui se îndreaptă către Acceleratorul Tevatron de la Fermilab. ����������������� Ibidem. deasemenea. în special în ceea ce priveşte soluţionarea disputei dintre ştiinţă şi religie. acela ar fi legile ultime ale naturii. ştiinţa nu mai poate fi abordată ca pe vrema lui Ruherford. teologică. dar şi a unor teologi ca Paul Tillich. De altfel. consideră exagerată poziţia unor oameni de ştiinţă vizavi de acordarea unei importanţe deosebite principiului antropic. adică faptul că e marcat de subiectivitate. de o utilitate practică neînsemnată precum Staţia Spaţială. Capitolul 11. sub influenţa visului unei teorii finale. Lipsa fondurilor o consideră nejustificată. fiecare cu propriul lui set de legi fundamentale. pe când cea religioasă caută un sens vieţii. p 221. De asemena. şi de faptul că respinge drastic chiar şi ideea unui Dumnezeu inactiv. un alt fel de a justifica folosirea raţionalismului antropic37 pentru a explica faptul că legile finale sunt aşa cum sunt. Weinberg este în dezacord cu lucrarea lui Erwin Schrodinger din 1944 intitulată „Ce este viaţa?”. că fizicienii au ajuns cât de cât la o înţelegere satisfăcătoare asupra realităţii fizice. dar sunt obligate să prezinte teoria modernă a evoluţiei fără nici un fel de aberaţii despre creaţionism”. poziţia ateistă. lucru pe care îl cataloghează ca purtând „pecetea dorinţelor noastre”. păstrând în suflet amintirea sumbră a Holocaustului39. tocmai pentru calităţile geologice excepţionale pe care acest teren le deţine. Weinberg crede. sau sbmarinul Seawolf. În spiritul demitizării vieţii. suficient de rigid pentru a susţine construcţia. „adevăratele mistere trebuie căutate în cosmologie şi în fizica particulelor elementare”40. iar pe de altă parte că experienţa ştiinţifică este într-adevăr abstractă. acum manualele din liceele din Texas nu numai că au dreptul. În finalul lucrării Capitolul 12. cât şi în fizică”. Deşi confuzia intelectuală a liberalismului religios poate deruta pe mulţi. Crede cu convingere în capacitatea ştiinţei în dezvoltarea săsnătoasă a societăţii. sau către acceleratoarele din Japonia. întrucât au existat proiecte mult mai costisitoare ca SSC. Astăzi. Weinberg consideră înţelegerea lui Dumnezeu în sens spinozist ca şi oridine. susţine Weinberg. Texas) de către evoluţionismul ateu: „am câştigat bătălia. El susţine cu mândrie că bătălia a fost câştigată în unele state din SUA (ex. sau lege a naturii nu neapărat falsă. ci incertitudinea. el consideră. Analizând diferenţele dintre experienţa religioasă şi cea ştiinţifică. Răspunsul său la întrebarea din titlu e tranşant: „cu cât ne cizelăm mai mult ideea de Dumnezeu pentru a o face plauzibilă. fiind un sol calcaros uşor de forjat. retras şi apatic. intitulat În districtul Ellis este prezentată42 povestea renunţării din motive politico-economice a proiectului SSC (Supraacceleratorul Supraconductor). într-un mod aproape prozelit. după ce prezintă crezul unor mare savanţi ca Einstein. care fusese proiectat în urma numeroaselor negocieri în anul 1988. 37 Raţionalismul antropic se referă la principiul antropic care susţine necesitatea apariţiei unei fiinţe inteligente în Univers care să dea sens legilor fundamentale ale naturii. atribuind omului un rol marcant în destinul cosmosului. 219. La fel de şocantă este şi atitudinea sa vizavi de ideea de a da un sens Universului. impersonală. p 220. consideră religia dogmatică conservatoare mai nocivă.

Japonia. Se pare că Internetul şi literatura virtuală sunt subiecte de continuu interes pe toate palierele de vârstă şi activitate literară. membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. critic literar. dacă pentru unii dintre noi Internetul înseamnă mersul firesc al evoluţiei. pentru alţii reprezintă o adevărată cutie a Pandorei. manifeste Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google (I) Ionuţ CARAGEA Cuvânt înainte Fie că vrem. Mircea Gheorghe – scriitor. Maria Popescu Butucea – poetă şi prozatoare de ficţiune. poet. critic literar. Veronica Balaj – poetă şi prozatoare. membru al Uniunii Scriitorilor din România. Beirut. promotor cultural. traducător. membră a Uniunii Scriitorilor din România. Părerile dânşilor cât şi ale mele nu se vor a fi şabloane literare ci simple opinii ale unor oameni care iubesc arta scrisului şi se implică în fenomenul literar. Petre Flueraşu – poet. critic literar. membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România şi membră fondatoare a Asociaţiei de Apărare a Limbii Române. Liban. membru al Uniunii Scriitorilor din România. Maramureş. critic literar. organizator al concursului literar Romeo şi Julieta la Mizil. Internetul ne marchează existenţa. preot iconom stavrofor. Marius Chelaru – eseist. membru al Uniunii Scriitorilor din România. promotor cultural. membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. lăsând la latitudinea dânşilor să răspundă la întrebări. preşedinte al Ligii Scriitorilor din România. promotor cultural pe Bookblog. Apariţia acestui nou mijloc de comunicare a revoluţionat modul de gândire şi manifestare al scriitorului contemporan. fondator şi director al revistei ARCADA. Laurenţiu Bădicioiu – profesor şi promotor cultural în Mizil. promotor cultural. filiala Baia Mare. George L. critic literar şi editor. critici literari au răspuns scurt sau detaliat. Ideea acestui dialog la masa www mi-a venit spontan. prozatori. membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. Ionuţ Caragea – scriitor. Ileana Floran – poetă. Membru al Societăţii Române de Haiku. fie că nu.ro. exprimându-şi punctul de vedere. ideii. prozator. Gabriel Mirea – poet. Suceava. cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. Ionuţ Caragea La acest interviu au avut plăcerea şi amabilitatea să răspundă : Alexandru Florin Ţene – poet.teorii. Iaşi şi membru onorific al Fundaţiei Maison Naaman pour la Culture. pagina 66 . Am trimis un email mai multor zeci de scriitori. Angela Furtună – scriitoare. filiala Târgu-Mureş şi membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Însă. Poeţi. publicistă. membru al Clubului Junimea. Nimigeanu – poet. promotor cultural şi preşedinte al Asociaţiei Culturale Florema Design. promotor cultural. Membru World Haiku Association. publicist. Radu Botiş – poet. Sper ca acest dialog să trezească interesul specialiştilor în filologie şi istoria literaturii.

cu sau fără Internet.Desigur. cea de la scris la tipar şi apoi cea de la tipar la comunicarea prin radio. totodată.Cred că asistam mai degrabă la o nouă formă de artă. Comunicarea. prin apariţia Internetului.. Peste ani va apare o nouă mişcare literară în care specificul naţional va fi mult estompat.Apariţia Internetului a revoluţionat modul rapid de transmitere a informaţiilor. o pagină literară. apoi televiziunea. De fapt. „Mişcarea literară mondială” la care faceţi referire există în parametri şi pe dimensiunea comunicare suplimentară. Internetul poate fi considerat drept ce mai recentă dintr-o serie de schimbări evolutive petrecute de-alungul secolelor în domeniul formelor de comunicare. comunicând pe Internet un text. prin scris. Dacă inventarea tiparniţei a deschis drumul primei mari revoluţii în sfera comunicării dintre oameni. Nu este comparabil decât cu generalizarea învăţământului de acum câteva secole. Laurenţiu Bădicioiu . idei. este legată în mod evident de nou. Odată cu dezvoltarea Internetului a apărut şi cititorul de Internet şi. mai ales. Trecerea de la comunicarea orală la cea scrisă. acum. idei. Veronica Balaj .Da. din cauza prea marii permisivităţi a Internetului. Internetul este un mijloc de comunicare cu o rază de acţiune fără precedent. în nici un caz nu putem considera că marile opere literare se creează spontan. concomitent cu diluarea şi amestecul valorilor. Eu nu aş fi scris niciodată dacă nu aş fi avut acces la net. Se nasc tot mai multe talente în faţa calculatorului. influenţând stilul lucrărilor. Acceptarea din prima clipă a existenţei unui fenomen numit „Internet”. un element specific uman. televiziunea şi iată.. o idee. Deşi nu aş vrea să dau un răspuns pătimaş. Ileana Floran . scriitorul pe Internet. Oricum am privi lucrurile. prin faptul că pagina 67 . Internetul. a fost declanşată a treia mare revoluţie de acest fel. Acesta oferă posibilitatea unei comunicări foarte rapide la distanţe diferite şi pe diferite paliere intelectuale. înlocuind menestrelii şi ascultătorii acestora. capabil să împletească mediile culturale mai strâns ca oricând. Pot chiar spune că am asistat la naşterea unui nou curent literar. Ce-ar fi fost omenirea dacă nu ar fi existat căi de comunicare? Privitor la literatură.Nu ştiu dacă s-a închegat o mişcare literară mondială. Internetul. manifeste 1. având în vedere că azi există cel puţin teoretic posibilitatea accesului la orice carte. televiziune şi apoi Internetul s-ar putea să pară a fi evoluţii destul de neutre. tocmai datorită accesului uşor şi. apoi radioul. corespunde cu viteza de gândire pe care o suplineşte în parte azi. aşa cum apariţia tiparniţei a format scriitorul de carte şi cititorul de carte. Astfel Internetul a început să formeze două categorii.teorii. Maria Popescu Butucea . fie – ceea ce ar fi de dorit – o mişcare de aprofundare culturală. Încep să văd şi marile diferenţe între cei care accesează şi cei care nu accesează Internetul. care va deveni mai concis şi alert. schimb intens de informaţii. liber de orice cenzură. fie o mişcare de unificare într-o limbă supranaţională – cum vedem în numeroasele poeme cu inserţii englezeşti. Gabriel Mirea . intervine şi un „dar” pentru contracararea eventualei note de exclusivism). poate părea părtinitoare.Noile mişcări literare se ţin lanţ începând din secolul 19.. dar cu siguranţă deschiderile sunt foarte mari. sigur. Indiferent de formă: prin viu grai. Va apare o interferenţă a culturilor care se va reflecta şi în literatură. dar şi al literaturii. probabil cea mai puţin vizibilă. Credeţi că asistăm odată cu apariţia Internetului şi la o nouă mişcare literară mondială? Alexandru Florin Ţene . formule literare dar (iată. Originalitatea – concept de sorginte romantică. în general al cunoaşterii operelor de artă. fără limită de spaţiu. această nouă formulă nu poate fi ignorată şi cred că toată esenţa constă în ideea de comunicare. Un factor esenţial în evoluţia umană a fost mereu comunicarea. se pot comunica rapid. În acest context Internetul are o influenţă asupra mişcării literare mondiale ca suport electronic. inclusiv esteticul. De altfel avantajul Internetului ar putea contura o nouă direcţie prin 3 demersuri posibile: fie o mişcare literală – să se meargă spre visul avangardiştilor care îşi doreau poeme cu un aspect aducând a desen. în cele mai îndepărtate colţuri ale Terrei.

şi care. Ceea ce s-a mondializat prin apariţia Internetului a fost democratizarea accesului autorilor la actul publicării. Schimbând în mod revoluţionar receptarea şi targetul discursului literar. cum nici. care se poate face acum şi numai on line. deşi nu avem în vedere un canon. iară nu în chip decisiv mecanismul facerii literaturii. Internetul devine şi ţinta elitelor intelectuale pagina 68 care încă critică necruţător. Pentru că literatura trebuie să fie un concentrat de mesaj ce vine simultan dintr-o analiză a experienţei şi dintr-o sinteză a inovaţiilor. spunea undeva Karl Popper în “Lecţia acestui secol” iar eu sunt tentată să extind asupra Internetului (care a început să fie achiziţionat de media şi adjudecat ca viitor al comunicării prin entertainment) această atenţionare emisă de unul din cei mai liberali gânditori ai secolului al XX-lea.. cel ce publica acum câţiva ani în L´Espresso dezbaterile sale pe tema literaturii în epoca Internetului sub genericul Pliculeţul Minervei. sinucigaşi ce amână prin delirul literar actul final. concetistă. chiar şi atunci când se nasc în lumea Google. Internetul schimbă problema receptării.Iar în acest Babilon se decelează greu între literatura hipertextuală. ca să o citez. pentru a se democratiza enorm în ultimii douăzeci de ani. această formulare!). Angela Furtună . nici ignorate sau minimalizate. exhibiţionistă) propagate prin Internet nu mai pot fi ascunse. idei. înainte de toate. privat şi inofensiv. dacă ne gândim că Internetul a apărut ca instrument de lucru bibliografic al universitarilor şi elitelor intelectuale. deliranţi. Internetul legitimează expresivităţi artistice de neconceput în lumea non-internautică (iată că avem acum şi această dihotomie din punct de vedere axiologic!) sau în lumea recentă şi. Aşadar. Iată cum. alături de Hayek şi Aron. “Canalele de comunicare în masă trebuie făcute să recunoască şi să spună adevărul. cu atât mai mult (fiind chiar utopică şi nerecomandabilă.. introduce categorii juridice noi. Libertatea fără raportare la responsabilitatea intelectuală este duşmanul cel mai mare al unei culturi. . nerecomandabilă publicării. mai mult. Asta a însemnat. bazele actuale internautice: vulgaritatea maselor şi mediocritatea vremurilor internautice. maniacală monomană şi non-semantică. terorişti ai literelor. s-ar putea ca toate aceste categorii subliterare şi non-literare să fi existat şi înainte. infractori. privită ca un produs de fuziune a antropocentrismului cu un tehnocentrism agresiv.teorii. acest fenomen ar trebui definit în mod dinamic. şi oligofreni. exprimate prin forme de artă digitală şi motoare de creaţie literară. al oricărei culturi. Acesta este un paradox. însă funcţionau într-un spaţiu mai intim. şi gratuitatea absolută. a pus accentuat problema responsabilităţii intelectualilor cu precădere în societăţile corupte. însă. aproape printr-un delir politic-ideologic. exhibiţionişti. accesibilă. privind drepturile de autor. la scară globală. Prin esenţa sa. pe Rebecca West. aici. Iar de un canon nou legat numai de Internet nu putem încă vorbi nici în literatura română. şi oameni fără talent sau fără discernământ estetic. dacă îl amintim aici pe Umberto Ecco. ca un conglomerat conceptual situat între modă. ca alături de scriitori cu bun simţ şi profesionişti. Pe de altă parte.O mişcare literară presupune un canon literar şi poate că şi un program. aşadar rapid şi cu prizare instantanee la public. manifeste primii sunt tot mai buni. stil de comunicare şi epistemă. în timp ce acum violenţa şi dezinhibarea manifestă a artei (gratuită. să stea şi grafomani. Prin audienţă şi libertate. în esenţa ei. avem prin Internet o tehnologie a sufletului şi un apetit reacţionar subminator al status quo-ului actual. laolaltă cu un caiet de confesiuni şi eventual cu un jurnal de spital. egale pentru capodopere şi rebuturi. să vadă pericolul pe care chiar ele îl ascund”. Scriitorii nu sunt străini de această responsabilitate.

Internetul face parte astăzi din viaţa cotidiană a sute de milioane şi poate a miliarde de oameni. pe altele poate constitui şi un lucru nu întotdeauna bun. Nu ştiu sigur dacă asistăm la o nouă mişcare literară. Association Française de Haiku. înfiinţată în 2000 – la o întâlnire anuală a WHC gazdă a fost România. În fapt. putem vorbi de o mişcare literară mondială care se concentrează foarte mult asupra aspectului online. în   „mişcarea” haiku internaţională internetul a fost perceput.Da. (lucru vizibil în felul cum se scrie/ comentează/ discută despre haiku azi pe plan mondial. activitatea lor a fost mult mai bine susţinută astfel. neputând fi exclusă chiar această nouă mişcare literară mondială. British Haiku Society. Ca atare. El poate contribui la mondializarea . pe anumite secvenţe este un catalizator. Ulterior. şi nici n-ar fi corect să fie evitat. nu cumva mă înşel în această privinţă? Nu cumva viitorul ne pregăteşte surprize.Având în vedere aspectele pozitive pe care le are Internetul (lăsându-le pe celelalte la o parte). Haiku Society of America. răspunsul este da. şi World Haiku. Shimanami Kaido. Cât priveşte faptul că limba engleză a devenit „cvasiuniversală”. poate nu. din 8 ţări (Germania şi România câte două). George Nimigeanu . o ieşire a ei dintr-un anonimat local.În mod evident dezvoltarea Internetului a creat mijloacele propagării literaturii. publicarea de reviste virtuale.teorii.a unor anumite tendinţe sau mişcări literare.H. 2. cel puţin o revistă on-line. azi de neimaginat? Mircea Gheorghe . (R. dar pot spune că asistăm la crearea unui nou spaţiu de manifestare. editează două publicaţii: Ginyu. Haiku International Association. pentru că „ştergerea” specificului ar ştirbi ceva din valoarea operei respective. specificul naţional (datorat naţionalităţii autorului) al operei literare nu va putea fi evitat. Câteva momente numai: în anul 1999. Pentru asociaţiile/ autorii de haiku din întreaga lume Internetul a fost evident un veritabil motor pentru schimbul de informaţii. indiferent care ar fi „cursul” importanţei acestei mişcări. Dar. Jim Kacian publica în revista „Haiku Moment” textul „Beyond Kigo: Haiku in the Next Millennium”. „Mişcare literară” este un termen complex. prin uniformizare. dar care are şi nişte conotaţii semantice precise. bineştiind că realitatea bate literatura (ficţiunea). mult mai larg şi care. Doar „nervul” autorului. Concluzionând. o mai mare vizibilitate şi dezvoltare a unei mişcări literare deja existente. Rapiditatea obţinerii. Şi poate că ar fi bine să nu uităm că diversitatea face valoarea. creaţii. Şi da. oare. prin revistele/ întrunirile fizice şi virtuale ale World Haiku Association.ca să folosim un concept la modă . poeme. dacă analizăm exemplele oferite în ultimii ani de scriitori de renume ca Stephen King sau Paulo Coelho. World Haiku Club. Mult mai uşor pot fi stabilite punţi de legătură şi din acest punct de vedere. idei. Dovadă stă şi faptul că mai multe asociaţii/ grupări cu poziţii/ roluri semnificative în domeniul haiku/ liricii nipone din Japonia şi din lume (World Haiku Association. Iar situaţia autorilor din România este la fel de elocventă în ce priveşte această efervescenţă. aşadar) Sau să amintim alte două asociaţii haiku internaţionale: Haiku International Association (HIA). răspândirea în lume. harul dumnezeiesc învestit în el de pronia cerească ar mai putea „salva ”o asemenea literatură „mondializată”. Numai că. dispariţia distanţelor este un avantaj considerabil. Blyth a folosit primul expresia world haiku. imagine a felului în care se discuta despre haiku/ terminologia aferentă. se poate spune. trimestrială. la care s-au asociat alte zece societăţi de haiku. Să exemplific cu două situaţii concrete: 1. Dar nu şi la producerea lor. Radu Botiş . organizează un concurs internaţional. editează o revistă. International Haiku Convention. are site. în linii mari. inclusiv la noi. în primul şi în ultimul rând ca o componentă esenţială a noilor tehnologii de informare şi comunicare (NTIC). reală. Marius Chelaru . fondată în 1989. care au folosit preponderent Internetul ca mijloc de promovare a propriilor lucrări. la Tokyo. amprenta sa specifică. simţul său valoric. talentul său scriitoricesc. ca o cale prin care se pot propaga/ populariza cel mai lesne informaţii de ultimă oră. la Constanţa. în domeniu. dacă înţelegem prin apariţia unei noi mişcări mondiale literare. Practic distanţa şi geografică şi culturală a putut fi survolată de aceştia altfel datorită Internetului. transmiterii dar şi a comunicării este de real progres şi pe tărâm literar. Meguro International Haiku Circle. Irish Haiku pagina 69 . Doar necunoaşterea uneia sau alteia dintre limbile „de comunicare” ar putea fi un impediment. World Haiku Club (WHC).Poate da. prin aplatizare. Internetul nu-mi pare un laborator literar ci doar vitrina imensă a unui eventual laborator. ideea unei noi mişcări literare „mondiale” n-ar fi una fără putinţa de a se naşte. manifeste Petre Flueraşu . Ban’ya Natsuishi şi alţi fondatori au discutat pe tema „keywords” – termen cu implicaţii evidente şi însemnate în ce înseamnă „fenomenul” haiku azi.

Creatorii de haiku de la noi fie au blog/ site-uri personale. 16 septembrie 2006 – citat din varianta pe Internet a magazinului „NEWS 365”. că: „din păcate.H. Iar îmbunătăţirea continuă a performanţelor tehnicii de calcul. la o anumită „libertate” pe care o conferă Internetul.H. eseuri. Că parte din cei care au ales să publice pe site sunt cel puţin promisiuni. martie 2006).a. folosesc din plin această alternativă. Haiku Canada. probabil. Ceea ce nu e cinstit pentru că unii dintre ei sunt valoroşi. alţii cred că. Unele au şi diverse publicaţii pe Internet. nici un cenaclu literar nu pot atinge. unii nu dau prea multe şanse celor care publică aici (ex: „Un astfel de lanţ. în deplinul sens al cuvântul. ca şi alte mii.ro”.) au ales să aibă site. Autorii. desigur. dacă nu ies în public cu spirit critic n-au nici o şansă. manifeste şi eram în acord cu Lucian Chişu.” Sunt chestiuni pe care le-am discutat şi eu 1[1] Un domn la Paris. ci de un „catalizator”. de la modul în care ar putea avea acces în revistele literare. Nicolae Manolescu spunea. este şi o galerie semnificativă de nume care s-ar putea impune (ori s-au impus deja) sau că e binevenit un spaţiu atât de generos. ca amploare. Dar nu putem vorbi despre crearea unei mişcări. este un sac enorm în care se aruncă. acolo vorbeam de „poezie. sute de mii de texte aşezate în site-ul amintit. în speţă despre cărţilor unor autori care au ales. motivaţiile celor care publică pe site acoperă o paletă largă. texte din domeniul liricii nipone. de la noi şi din alte părţi. fie să fie consideraţi nişte veleitari care n-au acces la presa scrisă sau la edituri. şi mai ales peste hotare.ro). în general. la cea a poeţilor care au dobândit o anume consacrare în revistele literare. S. au putut participa la concursuri (unde au fost/ sunt mereu răsplătiţi cu distincţii). putem spune. antologie poezie. Este ştiut că părerile presei literare sunt împărţite: în mare. şi de faptul că se poate vorbi de câteva „direcţii” în care se înscriu creaţiile/ creatorii de pe acest site. primul val. care au şi creaţii de certă calitate. care. şi au ales să publice şi pe acest site.teorii. se poate defini într-o odisee lirică regenerativă care are menirea să satisfacă interese din ce în ce mai multe. şi: „nu există nici o monitorizare. Netul joacă un rol tot mai mare în schimbul de informaţii şi publicarea de creaţii originale. poate şi să comunice pe această temă. există şi amendamente legate de modul în care se aleg şi se discută textele. Bucureşti şi S.” Şi: „E păcat pentru ei. deşi probabil sunt şi excepţii/ discuţii şi controverse.R.) Spuneam atunci că. Convorbiri literare. asimilarea şi mai ales grila estetică prin care este obligatoriu să treci un text la lectură. care sublinia şi că nici o revistă de cultură. care poate fi „concomitent şi revistă şi cenaclu literar”. aminteam şi preocupările programatice. de la cei care scriu şi vor să afle părerea altora despre munca lor. Pe calea netului autorii români. s-au putut face cunoscuţi în ţară. au (sau nu) volume publicate. martie 2006). fie publică în spaţii virtuale precum cele amintite anterior. din Constanţa nu au pentru moment site-uri. dezbaterile de opinii de pe site. nici un control. dacă nu se autocontrolează. pentru că bănuiesc. lasă în spate cititul adevărat. nici un spirit critic. (Deşi.”Gellu Dorian. Shanghai Haiku-Hanpai Study Association. care numără acum zeci de mii de autori. publicat sâmbătă. fie ele specializate sau nu. în afara celor care mai mult încearcă. pagina 70 Society. Dar dacă ei prefera acest sistem. În linii foarte generale. să îşi publice creaţiile (şi) pe net. fie ca o alternativă viabilă: Lucian Chişu (prefaţa la Ultima generaţie. 2. că sunt şi oameni talentaţi printre şi care risca fie să se piardă. n-am nici un motiv sa cred contrariu. datorita impactului imediat. . Taipei Haiku-Society ş. într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian1[1]. cantitatea publicată depăşeşte orice închipuire”. apariţia unor softuri tot mai sofisticate va duce şi la creşterea spectaculoasă a posibilităţilor. Aminteam despre modul în care era catalogat acest site: fie ca un loc în care „duiumul de veleitari îţi creează o stare antipoetică greu de eradicat” – Gellu Dorian (Convorbiri literare. totul la grămadă. Scriam într-un articol despre site-urile de poezie. despre ce şi cum se publică pe Internet. nediferenţiat. idei. În ceea ce priveşte ţara noastră.

– să notăm însă că parte din aceste acuze au fost aduse şi celor care iau deciziile pentru/ pe diverse astfel de siteuri). în afara celor trei lucruri de care are nevoie o literatură bună (capacitatea de producţie. ar mai trebui şi abilitate în folosirea computerului. În cartea sa. baze de date pagina 71 forum cu caracter literar. dacă este sau nu o nouă mişcare literară.teorii. 2[2] Din discursul lui M. 3[3] Eman Shaban Morsi. încă. Este însă evidentă latura bună – s-au creat asociaţii pe net. deşi există preocupări teoretice. interese/ dezinteres etc. există şi o reacţie la felul în care cred ei că se comportă redacţiile revistelor de cultură (sunt critici ca: sectarism. 3. . Ahmed Fadl Shabloul vorbeşte adesea despre „realismul literaturii digitale/ adab al waqeiya al raqamiya”: „Lucrăm la o teorie „realismului literaturii digitale/ digital realism literature”. în Cairo Magazine. a unor instrumente de lucru (mă refer chiar la dicţionare şi aspecte de lingvistică/ vocabular. Mai sunt şi discuţiile de tipul suport de hârtie/ revistă/ volum – versus site/ calculator/ spaţiu virtual. depinde ce înţelegem prin asta – dacă considerăm că ar fi un nou spaţiu/ o nouă propunere de „program”. au făcut-o. care va face literatura mai interactivă prin folosirea instrumentelor pe care le oferă Internetul. opinii interesante. poate. dar cred că şi în alte părţi. grupuri. idei. despre o mişcare literară. la un Concluzii: a.B. poetul egiptean Ahmed Fadel Shabloul scrie că. Cu o notă însă privind problemele legate de posibilităţile concrete de verificare a corectitudinii informaţiei! Ar fi de subliniat că Internetul – prin spaţiul mai mult decât generos pe care îl oferă – sprijină mult afirmarea/ propagarea mai rapidă a unei diversităţi de opinii. Viitorul va decide cum vor convieţui Internet.04. căutarea „noului”. acest lucru se poate discuta secvenţial. manifeste de mai multe ori cu cei care gestionează astfel de site-uri. consideră că pentru critic este de mare folos: are la dispoziţie tot ce doreşte. Eu cred mulţi din cei care publică (şi) pe Internet au talent şi. Dacă înţelegem în această fază aspecte de tipul: un spaţiu mult mai generos de publicare. De fapt. experimente. la Budapesta. dar nu trebuie uitat că respectarea unor criterii (şi estetice) cât se poate de bine definite poate conduce la realizări notabile. site-uri puternice la nivel internaţional. critică). cel puţin la noi. Deocamdată asta e. Din câte ştiu. cred eu. Union and website for Internet writers provide publishing opportunity and highlight new genre. în opinia mea. radio. la urma urmelor. cred că cei mai mulţi dintre autorii care au apelat la Internet. o modalitate mult mai rapidă de comunicare/ propagare a operei literare. Mai în acord cu tendinţele de „globalizare” a informaţiei. Aici ajungem şi la modalitatea mult mai accesibilă de comunicare pe care o constituie spaţiul virtual. vede coexistând publicarea pe suport de hârtie cu cea pe Internet. să le folosească. În acelaşi timp. nici aici nu putem spune. mai ales pentru facilitatea (fie şi cel mult aparentă) de a-şi face cunoscute mai uşor creaţiile. De aici încolo. b. gust. şi acest lucru este. c. Aşadar. unul din cele mai importante aspecte.pornind de la considerente ca modul în care putem (re) cunoaşte/ percepe audienţa în reţeaua virtuală.a. Internetul poate constitui o cale alternativă/ variantă care trebuie exploatată/ înţeleasă/ comentată. Va fi o literatură mai interactivă – cititorul va ajuta la crearea textului”3[3]. precum multimedia şi intertextul. în ultimă instanţă. trebuie să ştie doar să acceseze bazele de date. Italia . televiziune ş. 3-9 nov. cărţi.2005. este o problemă de opţiune.2005. Unii nu cred cine ştie ce în publicarea pe net (ex: Marco Baudino2[2]. amintind că relaţia piaţă – literatură nu creează în mod necesar un gap între cititor şi autor). „critica electronică” va converti tot ce înseamnă sentimentele frumoase într-un protocol? Reamintind avantajele computerului în consultarea unui volum mare de informaţii. amintind faptul că sute de volume pot fi salvate pe un CD. 22-24. Future Writers Internet Writers. ziare. dezbate şi o serie de aspecte ca: unde sunt sentimentele/ emoţiile când lucrezi pe/ cu un computer.

facilitând viteza de asimilare de noi informaţii. a jocurilor pe reţea şi a lumilor virtuale. repet. Google ca motor de căutare nu permite un spaţiu de evoluţie. bibliotecile virtuale.). în poezia „Disconnect”. pagina 72 . Clasicii pot fi cunoscuţi în parte dacă sunt transcrise operele lor. Google îmbină un grad de promptitudine pe care cărţile şi albumele de artă nu-l pot egala cu dimensiunea vitezei şi vizualizare. Net-Literatura sau Literatura Virtuală. curentul electric. idei. accentuează pozitiv nevoia de inter-relaţionare umană. marea literatură nu se creează spontan doar din informaţiile aflate într-un circuit fabulos pe Internet. Există oricând riscul ca mediul virtual să piardă informaţii. Am spus în anul 2007. hardware. Ionuţ Caragea . volumul „M-am născut pe Google”: şi dacă pică serverul mai sunt poet? / şi dacă pică brusc Internetul în toată lumea / cine va mai auzi de mine? Se poate vorbi de literatura pe Internet. Ileana Floran . tradiţională.Ca o alternativă a literaturii scrise. 2. dezvoltată deja de peste un deceniu. care există în paralel sau în simbioză (din ce în ce mai evident) cu literatura pe suport fizic.Orice fenomen la scară mondială influenţează şi sfera culturală. scriitorii şi lectorii mizând pe imaginaţie şi multipersonalitate. tipărite. Planeta virtuală Google deschide o sumedenie de căi pentru un flux impresionant de informaţii şi în domeniul literaturii dar să nu extrapolăm totuşi. chiar să dispară fără hrana sa cea de toate zilele. A urmat o serie de aplicaţii şi mai multe experimente pentru ca în anii 19881989 Internetul să devină comercial. Motoarele de căutare. Desigur. literatura a căpătat şi alte conotaţii. implicit literatura. Însă nu se poate spune că apariţia propriuzisă a Internetului a declanşat o nouă mişcare literară mondială. facilitând schimbul de emailuri prin reţeaua MCI MAIL. ci evoluţia din ultima vreme a ansamblului Internet/tehnologie (software. Însă Internetul poate fi privit şi ca un turn babilonian sau ca un joc de domino. Google poate fi considerat un spaţiu global. Globalizarea şi interculturalitatea sunt coordonate definitorii ale existentei contemporane. Ţinând cont că Google este cel mai folosit motor de căutare pe Internet. chiar pluridimensionale.Drept un element extrem de important pentru informare şi promovare. publicat de compania CERN în 1991 şi apariţia ulterioară a browserului ViolaWWW şi a sistemului de operare X Window.teorii. prin multiplele facilităţi pe care le oferă diversele programe de redactare/ media existente pe Internet (sau pe propriul PC). cărţile virtuale. pot apărea „clasici” ai literaturii virtuale dar câtă durabilitate vor avea în timp? Întrebare la care s-ar putea răspunde printr-un studiu adecvat. ca şi noua mişcare mondială (curent literar). coroborate cu dezvoltarea fulminantă a programelor de comunicare. Gabriel Mirea . Evoluţia semnificativă a Internetului a început odată cu proiectul World Wide Web. ba dimpotrivă. cum l-aţi aprecia ca spaţiu global de evoluţie a literaturii moderne din 1998 şi până în prezent? Alexandru Florin Ţene . Rezultatul fiind un sentiment de prezenţă şi de asistenţă la naşterea operei literare. manifeste etc.Motorul de căutare pe Internet. de suplinire a unor goluri de informaţie pe care nu le-ai putea accesa decât prin ani de studiu dacă ai apela exclusiv la partea scrisă a literaturii. să fie supus unor accidente. etc.Întrebarea e neclară. Internetul a apărut în 1946.) a unor programe literare. atunci cred că sunt mai multe de spus înspre un aport pozitiv. Conceptual şi ficţional. Veronica Balaj . ceea ce nu e puţin. ci doar de căutare a literaturilor lumii. într-o lume în care societatea de consum impune ritmul rapid şi în care numai Internetul poate face cu adevărat faţă. într-o povestire de Murray Leinster. librăriile virtuale dau o nouă valenţă literaturii.

Googlee. Googlebayamazon. Un tip de matematică şi un curent filosofic. însă.) Radu Botiş . Googlenet. Googlephile. Creaţia capătă şi alte înţelesuri. Presupun. Nu degeaba engleza americană deja operează constant cu tipuri de gugăliri. manifeste De altfel. cultul personalităţii pe Google. Informaţiile la care Google ne facilitează accesul contribuie la o mai bună înţelegere a creatorilor şi la o interconectivitate sporită. Petre Flueraşu . Ambele conduc spre o nouă literatură. Un stil vintage. O paradigmă şi o epocă. Googlebomb. susţinându-şi opiniile (ideile). Googleplex. just Google it . Dar sunt sigură că mulţi citesc pe Google şi aşa au ajuns să şi creeze. Googlephobe. Googlebating. GoogleBrain. aşa cum o predică în manifest la ora actuală savantul român Basarab Nicolescu. GooglePedia. Googlecentric. în anii 90 sau 2000. GOOGLEMIN. Googleosophy. pentru depistarea surselor. Un statut. Googlebation. deci şi în cel literar. tocmai pentru a „încărca ” valoric propria lucrare. La fel cum se ocupă de dimensiunea poetică a existenţei pe Google. şi aşa cum au pus-o în circulaţie acum cincizeci de ani Jean Piaget sau Edgar Morin ori Eric Kantsch. Googleballs. Googlearning. iar urban-dicţionarele – frecventate asiduu de tineri -. Laurenţiu Bădicioiu .Pozitiv. Googleatrophy. Googleholic. că un scriitor actual simte o acută necesitate de a se informa. este o acţiune fagocitară asupra timpului limitat de care dispune omul zilelor noastre în sfera cultural-literară de interes. Maria Popescu Butucea . Googlephant. Aici e cheia succeselor. pentru selectarea celor mai importante şi mai semnificative secvenţe din aceste surse pentru opera pe care o are în proiect. Googlebox. Acum se vorbeşte şi de alte motoare. transdisciplinaritatea îi poate descrie devianţa şi devierea de la criteriile clasice. GOOGLEILLITERATE. Googlemite. în noianul de lucrări apărute în lume. Transdisciplinaritatea tocmai la acest sat planetar în care trăim astăzi se referă. la fel de bune. Googleism. această comunitate a viitorului să decidă ce este valoare şi non-valoare şi nu autorităţile instituite. Informarea presupune un mare consum de timp. Googlenesia. nu cunoaşte o taxinomie Google diferită de taxinomiile sale obişnuite. George Nimigeanu . Googlebator. idei. dar şi rigoarea şi deschiderea inovativă. pentru citirea şi consemnarea şi fişarea lor. prin spaţii de editare şi biblioteci online) nu trebuie privită separat de literatura în ansamblu. însă nu oricine se poate orienta în labirintul Internetului care este simultan şi junglă şi grădina mirifică. Googlelicious. care se manifestă în absolut toate domeniile. Este un fenomen. Googleberries. inovativă şi adaptată perfect publicului modern. transdisciplinaritatea este o şansă pentru omenire de a nu suferi blocaje în faţa tehnologiilor de mare viteză (cele Internetice. Rapiditatea informării. ştiinţa şi cultura pe Google. Googleable.. Aplicată literaturii din Google. Googlectual. îl articulează la condiţia umană actuală şi îi descrie tipurile de provocări. shopping pe Google etc. Cred că Google a deschis cu adevărat o nouă eră. Googleologist.teorii. Fenomenul a început cu mult înainte.Iată o întrebare la care nu ştiu să răspund. Googlefest. Googlefied. dictatura şi totalitarismele de pe Google. în Occident. Aud însă că a semnat contracte cu cei care supraveghează minţile şi creaţia. definesc familii uriaşe de cuvinte din care pomenesc câteva: Googleability. Googlearthaphobia. Googlepause. Googleization. şi numai Estul Europei sau lumea a treia au venit mai târziu. Dacă nu mă credeţi. Angela Furtună . coerentă. Googleless. Căutarea în sine a surselor. Googlehoff.Google este pentru omul modern ceea ce era Biblia odată pentru oamenii trecutului. Googleheim. Mai degrabă aici este necesar să aplicăm teoria transdisciplinarităţii. calitatea surselor. Literatura ataşată Internetului (prin mecanisme de hipertext. Literatura. Googlebate. să zicem. Totuşi nu am la cunoştinţă că prin Google să se fi realizat măcar o neînsemnată mişcare literară. y compris). multe dintre rotiţele Google mi-au rămas ascunse sau nu le-am folosit deoarece există alte forme concurente mai populare. cum simte şi necesitatea de a ieşi „în lume”. Data de 1998 nu mi se pare elocventă. temeinicia informaţiilor şi validitatea lor şi indicarea celor mai prestigioase nume de autori şi titluri de lucrări este o altă latură a muncii de documentare care mănâncă pagina 73 .Google este foarte util. ci dimpotrivă de a accepta cu seninătate noile provocări cu care ele intervin în viaţa omului. Să spui orice şi să laşi „mintea globală”.Eu nu am suficiente cunoştinţe despre o „istorie a literaturii mondiale” determinată de acest motor de căutare. Oricum e nevoie de libertate în artă. Googlective.Google a devenit un univers cultural extrem de complex. O pedagogie şi o religie. O modă subliminal contagioasă. Googleblockinforshizzlenizzle. totuşi.

şi un sistem de operare. Ionuţ Caragea – Google este cel mai cunoscut şi cel mai folosit motor de căutare pe Internet din ultimii ani. Google este un instrument. Google Chrome. ca şi cale direct-evolutivă? pagina 74 . concurent lui Microsoft Windows. manifeste timpul unui cercetător. Evident. accesul lor la surse fiind net superior în faţa celor care vorbesc doar limba lor maternă. MSN Live cu 4. dar cu certitudine oferă multe posibilităţi celor care lucrează în domeniul acesta/ publică literatură. etc. Demn de subliniat este faptul că. Nu m-ar mira ca Google să pună în practică. idei. Pe de altă parte. Multitudinea de aplicaţii şi programe precum Google Groups. În spaţiul real. au transformat motorul iniţial de căutare într-un conglomerat informaţional şi multimedia. Google Translate. Mi se pare un non sens. parcurg drumul de la simplu la complex. nu se mai poate vorbi de Google doar ca şi căutare pe Internet. Şi-a impus într-un timp record supremaţia. un mijloc de acces la informaţie. Google Images. Aşa stând lucrurile. dar eu folosesc Google.10% şi Ask cu 3.teorii. În anul 2008 Google acapara 71. Google Desktop.Nu cred că motorul de căutare Google poate fi un “spaţiu global de evoluţie a literaturii”. determinantă în „multiculturalism. Nu ştiu dacă este neapărat (şi) un spaţiu global de „evoluţie” al literaturii moderne. noua înfăţişare a naturii umane. translaţia dintr-o limbă în alta nefiind la îndemâna oricui. surclasând concurenţa. pentru depistarea rapidă a surselor de informare. Google Email. Google se dovedeşte un instrument absolut necesar. Cunoaşterea limbilor străine devine. urmat la mare distanţă de Yahoo cu 17. Google în domeniul circulaţiei informaţiei este similar cu avionul în domeniul circulaţiei oamenilor. Google Earth. pentru traducători. Putem extrapola acest principiu şi la mediul virtual. într-o bună zi. un adevărat spaţiu multicultural.9% dintre utilizatorii de Internet. Herbert Spencer spunea că toate evenimentele din natură. inclusiv dezvoltarea culturală.7%.com. sau la Google. Nu cunosc situaţia la nivel mondial. el corespunde unui mijloc de transport ultra rapid. Marius Chelaru . după cum se poate constata într-un top prezentat de Seoconsultants. deci şi a celor din domeniul literarcultural. referitor la principiul evoluţiei. poliglotismul este un atu formidabil. indiferent de domeniul de activitate.35%.Cred că mare parte din răspuns am dat-o deja.” Mircea Gheorghe . astfel. Doar limba în care este exprimată „sursa” ar putea fi o piedică.

.. ea ştie.. mănâncă.poezia o altă florină tresăririle ei au levănţică şi. s-au contopit. deasupra oraşului toate parcurile aplaudă. o împreunare cu toate alunecările mele.. acum aleargă şi deschide braţele. * florina nu e cuminte ea se strâmbă..sânge sunt lighioane........ Florina ZAHARIA …florina se muşcă de inimă cât e nevoie să înghită din ea ca să nu mai curgă cuvinte? florina îşi desenează cerul dar vântul îi împrăştie culorile... îi umblă prin piele..... o rotire. în braţele ei se răstoarnă tunetele lumii florina e strivită sub ea tu nu o mai cauţi decât în mirosul ploii din care mănâncă....... se ascunde în el... pe ele se depune încet carnea ei înmugurită.... * florina vrea să oprească întunericul... cu trupul... apăsător... * pentru tine scriu pentru tine cuvintele au un mers al lor o cădere în gol. * florina scormoneşte lucrurile chiar dacă i-au legat mâinile la spate. îşi dau coate... ea îşi ridică bluza. îi face un gol... pentru tine florina se muşcă de inima cât e nevoie să înghită din ea ca să nu mai curgă cuvinte? florina se apropie de sânge râde cu el..... îi înghite carnea şi tot ceea ce se află sub ea...... * florina te-a părăsit acum ea creşte un nor imens.... acum din florina ies fluturi. florina ascunde ţesuturi din care mamele croşetează macrameuri florina ascunde cuvinte din care îşi scrie povestea florina îşi ascunde lumea adevărată… făcând o groapă mare în pământ. atunci florina face un cer doar din degetele ei şi se gândeşte cum vei căra după tine norii când o vei ţine de mână. acolo e cerul...... florina ascunde ceva o altă carne pe dinăuntru un traseu neştiut pagina 75 . uite-o uite-o nu-i mai este frică sângele ei îmbracă depărtarea florina îşi dezleagă toate pansamentele şi face din ele un leagăn. florina nu ştia că lumina e o gaură.

indirist ce vrea copii pe când domniţa cere palate şi conace. Primăvara Habar n-aveam că tu exişti habar n-aveam că mă priveai mă împiedicam de şnurul întins dinspre zâmbetul tău ambiguu spre al meu. ale noastre voci pajişti imense au cosit în două ţări bizare tu aveai rombul tău eu aveam trifoiul meu şi undeva pe masă aruncat pachetul din copilărie surâdea şi fiecare din cărţile de joc îmi etala port naţional. iarăşi paturi… . provocator şi trist. eşti spada ce mi se frânge-n mână în luptă cu Destinul! Tu eşti cumplit şi încă tandru mă cuprinzi eşti un smintit. pagina 76 Trei variaţiuni pe clape de pian III. Toamna Sărutul tău e un savant delir şi trupul tău mi-a devanit armura . Tu ştii să mă găseşti dintr-o privire eşti garda mea ce mă trădează oricând din raţiuni pecuniare. Port coif de ziar pe creştet în mână am o halebardă atârnă greu căldarea cu varul nestins deasupra uşii. I. pereche ce dansa. herghelii. II.încap în ea o sumedenie de alde mine prin somn. paranormale anxioase. Vara Trecut-a vara şi cu ea depărtarea ne aruncă pe unul în braţele celuilalt mă strigai: „Cerule!” te chemam: „Pământ!” trecut-a bronzul ghiduşiu şi spaima ta de a nu mă mai vedea. din frunzele de nuc. când mă transform în nori. trufaşe.poezia Indira SPĂTARU Vameşa Vând pălării la uşa spitalului: pălării rotunde. să le probeze pe ţeste scalpate. în orice încăpere pătrundeam pe tine te găseam şi paturi. anxioase. de paie. vopsite verde-sfecliu şi îndelung se admiră fiecare în geamurile spălate doar de ploaie. Veni ploaia de cireşe ca un duş vocea ta atingea cote maxime în timpane veni un prânz frugal. un balamuc încins ca un hambar ne prinse înăuntru şi uimitor. la Intrare şi zicem “Bună ziua”. ne strecurăm voioşi. pălării de cowboy şi jobene mulţimea dă ghes pe scări de marmură să cerceteze. În vară. tu îmi promiţi solemn că spargi curând o Bancă. cu tot cu pălării în hăul gropii sinilii. spinoase.

se smulge din / carne. Ba încă şi mai mult.” 2. visat de George Vulturescu /1/. în contrapartidă o schiţă ontologică a singurătăţii monadice în care se scaldă acest organ ciudat. / golit de orice gând greoi de lut.” Senzaţia omniprezenţei sale este înspăimântătoare: ”El tace. Ochiul orb: 1. stinghere. un prim pas spre transcendenţă: ”Un ochi negru / se roteşte peste oraş ca un nor de corbi. dacă aţi privi un ochi orb sau o ureche surdă. îmi spuse după ce străbăturăm oraşul.” Ochiul orb. Doamne. păşind cu picioare filiforme pe caldarâm. El este deasupra. Îl simţim cum ne-a atins o clipă / cu duhoarea găurii sale cumplite / ca un solz de animal gelatinos / ca o unghie încinsă.eseu “OCHIUL ORB” ŞI “URECHIA TĂCERII” Lucian GRUIA Motto: “în casa mea neagră unde coperindu-mi ochii mai bine văd unde acoperindu-mi pavilionul urechii mai bine aud” (Daniel Corbu) Cum aţi reacţiona dacă aţi întâlni pe stradă un om purtând în loc de cap un ochi orb sau o ureche surdă. prin el se revelează fie timpul sacru: “Nu l-aţi văzut: / plutind peste nisipuri ca o lună dublă / Ochiul Orb // uneori se deschide deasupra lumii / ca o ecluză a divinităţii / atunci îngerii trec printre oameni şi / oamenii printre îngeri privindu-se / ochi în ochi. / singur. fie vidul neantului dinaintea genezei: “Tremuri. / cineva te-a scos cu satârul din ochii mei / mi-a răzuit până şi umbraţi fierbinte din pupile / o cârtiţă sunt fără tine / săpând galerii prin amarele cuvinte ale Bibliei / să se vadă cenuşa / să se spulbere / să se vânture ce-i al tău în mine” // (…) “Deasupra. Să o schiţăm. se dezlipeşte din arcade. ochiul tău îngheţat. scurgânduse unii în alţii. lipsit de memorie. Starea ochiului orb. // Ştiu că într-o zi cleioasa negură a Ochiului Orb / se va retrage / ca apele de pe uscat / ca ghiarele de pe gâtul căprioarelor / şi va rămâne pupila lui pură – sfioasă floare a neantului. / este împrejurul tău / eşti şi tu o parte din el / o parte cu care neantul lucrează / atacă. Condiţia sa tragică este acceptată cu spaimă dar şi cu tandreţe înţelegătoare: “Ştiu că Ochiul Orb nu atacă omul.” Radiaţia ochiului orb relevează starea noastră de fiinţe muritoare: “. / atotcuprinzător.” Inconştientul prin care se relevă ochiul pagina 77 . plin de el însuşi. / Nu mai eşti doar cel care vezi / ci eşti însăşi privirea lăsată ca o lamă de cuţit / peste cadavrul lumii…” Această perspectivă demitizează viziunea introspectivă a ochiului orb relevând misterele eului şi poetul construieşte. / un ochi negru / ca un nisip prin care vântul n-a spulberat / decât cenuşă şi jar. rupt de creier. 3.”. ar putea fi percepută astfel: ”Ochiul Orb e atunci când / privirea se rupe de creier. levitează între pământ şi cer.” În această ipostază poate deveni ochiul unui Dumnezeu care şi-a abandonat creaţia: “Nici tu nu mai ştii.Eşti deja altul. Doamne. se înfiltrează în oameni.” Acest ochi nu e receptacolul lumii ci un emiţător de radiaţii care stăbat obiectele şi fiinţele. la stânga. nu oglindeşte lumea exterioară cu care nu are nici o legătură: “Ochiul Orb nu este o oglindă / să arunce deasupra zbârciturile tale / ca pe un dop de plută. / sorbind materia lumii ca un burete sau / trecând printre lucruri ca o rază invizibilă. la dreapta. nu sesizează efectele trecerii timpului. este sanctuarul propriilor sale îchipuiri (nu ale creierului): “Ochiul Orb – sanctuar al himerelor / nebuni cei care / vor să găsească aici o capelă pentru / rugăciune.” Paradoxal. Sunt două experimente limită imaginate de poeţii George Vulturescu şi Viorel Cernica.

În poemul publicat şi pe poscoperta cărţii. cântă un nebun. şi corpul de nor adormit într-un nerv de pe ceafa lui Dumnezeu: eu”. pare un sanatoriu psihiatric. / paznicii de serviciu recunosc aceste lucruri / după rostul lor rotund. copii târâţi în braţe de inşi maturi. inspiră poetul: „el e ombilicul dintre scrisul meu şi neant. tăcera dinaintea facerii lumii şi foşnetul gândurilor. Întrucât specialitatea autorului este filosofia. În această interpretare. Urechea tăcerii este o ureche scoică în care se aude vuietul ideilor: “cuvinte înlemnite şi sunete încropite-n gînd. ei nu au cuvinte: au seminţe de alb şi albastru. ca şi cum ar ara pământul apăsând pe coarnele plugului. cartea se deschide cu poezia intitulată Fi-ul (de la a fi –a fiinţa). după intrarea în tubul prelung al auzirii oricărui suneţel: Dezbrăcarea! Al doilea moment: Echiparea în halatul albastru! Tăcerea-i albastră. dure. pavilioanele sunt însorite. pietrele rotunde şi mari. obiectele din lut. mi-am spus. aventura cărţii ne poartă spre imaginile filmului CĂLĂUZA. ştiinţelor. Naşterea gândului constituie un Joc primar şi nu o reflectare în minte a lumii exterioare (titlul poeziei este o replică la Jocul secund barbian): “… înăuntru-i. clocitorile pentru păsări şi pentru necuvinte. Imaginea suprarealistă a enormei urechi a tăcerii. / scorburi amnezice. adică gândurile. pietrele rotunde şi mari. în care mişună medicii (îmbrăcaţi în halate albe) şi pacienţii (purtând halate albastre): “Prima inspecţie a obiectelor personale. el vede imaginile produse în interiorul celulelor nervoase ale acestuia. încuietorile şi zăvoarele de orice fel. expresionistă. disperat. multe din elementele care pot intra în urechea tăcerii fiind reluate în poeme cu anumite conotaţii hermeneutice.” Sub apăsarea ochiului orb. / craniile perfect sferice. iar al doilea (aliniat la dreapta paginii) tinde să devină o poezie de dragoste. dar în minte. Poemul trebuie cucerit. semnificaţiile cuvintelor fac să vibreze silenţios: ciocănelul. / craniile perfect sferice. colţuri ascuţite de gând înţepând vânt: credinţe de tot felul. te laşi condus până la urmă de scriitura care devine independentă şi poţi ajunge la rezultate imprevizibile. din întâmplare. iar soldatul de gardă e înarmat până-n dinţi. / cutiile de chibrituri goale. suprarealistă. dar aude zgomote. scheletele complete. brizbrizurile acoperă toate minţile dedicate artelor. Un orb nu vede decât imagini interioare. încuietorile şi zăvoarele de orice fel. a conştiinţei ancestrale. personalul echipat impechabil. trăieşte aventura memoriei. de toate acestea se alege praful atunci când. halatele ascund orice emoţie. În urechea tăcerii pot pătrunde sunetele exterioare de frecvenţe din afara gamei sonore. uneori. trebuie să ciulim bine urechile pentru a detecta ce se petrece în URECHEA TĂCERII /2/. au zgomote în priviri şi în mâini. Trudind la rădăcinile cuvintelor. regizat de Andrej Tarkovschi. Nu întâmplător. Cei în halate albe sunt din personal. simbolizând pavilionul urechii şi reflexia sa în oglinda altei lumii (a tăcerii). Un surd nu aude nimic dar vede imagini din exterior sau generate de creierul propriu. scoici cu profeţiile despletite şi acoperişuri sub lumina tăcută. George Vulturescu scrie exaltat. scheletele complete. Prin această caracteristică. / apa iodată. cultivat. obosiţi şi nebuni: societate. manipulărilor şi serviciilor publice pagina 78 . / somniferele puternice. caligrafiat într-o structură clepsidrică. în viziunea poetului NORDULUI). construite în creierul său. decoraţii răsplătind excelenţa oboselii. apa iodată. dar este şi albă. Urechea tăcerii trebuind să audă cuvintele nerostite. uscate. Ca şi cum ar face o muncă fizică foarte grea. clocitorile pentru păsări şi pentru necuvinte.” Lucrurile încep să se clarifice după citirea volumului. nicovala şi membrana organului auditiv. poetul filosof Viorel Cernica încearcă să ne deruteze: “Iată lucrurile cu care poţi intra în urechea tăcerii: / cutiile de chibrituri goale. / scorburi amnezice. anunţurile de mică publicitate. Prin legărutile axonice şi canalele nervoase. / somniferele puternice. clocitorile pentru păsări şi pentru necuvinte. doar tăcere. obiectele din lut. concepută de poetul Viorel Cernica. pietroase. în care se prezintă imagini ale circumvoluţiunilor cerebrale şi aventura decodificării sensurilor.” Cartea cuprinde două părţi: Urechea tăcerii şi Cîntecele netăcerii. Fiecare poem posedă o structură trinivelară: una prozodică (eseistică) şi două paliere în vers liber din care primul este construit noţional. Cuvintele sunt dense. ochiul orb al lui George Vulturescu poate fi omologat urechii tăcerii imaginate de Viorel Cernica. dotat cu pavilioane centrale şi mărginaşe păzite de paznici înarmaţi. În volumul lui Viorel Cernica întâlnim o poezie intitulată Călăuzire.eseu orb. Imaginile au o cruzime specifică. pătimaş. / scorburi amnezice. onirică. în care călăuza ne urmăreşte prin memorie din generaţie în generaţie. sforăitul fi-ului adormit în penumbră: imnul acestei patrii. Când ochiul orb se cuplează de creier (ceea ce se întâmplă totuşi.

unii visează că au trecut dincolo. dacă taci îndelung.”. să urli. 2005) * pagina 79 . uscat. cum poezia priveşte în ochi timpul / poezia / organul omului – neom /(…) / poezia: aţa lumii agăţată în vârful celui mai înalt apus” . să mori. “oraşele au rămas fără fiare de zei. Jocul acesta dintre intelect şi instinct constituie aventura istorică a memoriei omenirii: “dacă te pierzi printre copacii pitici din mintea celui dintâi locuitor. astăzi devenite periferice: ”Zeii nu au ce căuta în pavilionul central. La marginea tăcerii sunt străluciri îndoliate. Viorel Cernica – URECHEA TĂCERII (Ed. a doua. halatele albe vin şi-ţi înjectează o doză de tăcere. „poezia / ritmare tăcută maree de seară ”. calofil. Fiind vorba de prezentarea unor abstracţiuni în veşmânt liric. Capitolul Cântecele netăcerii. Urechea tăcerii a devenit organ metafizic.” Poemele lui Viorel Cernica. cărnurile ieşite din halate te privesc sfidător”. care le descriu în scris pe celelalte două amintite. să te încălzeşti într-un halat alb.TRATAT DESPRE OCHIUL ORB (Ed. Textualismul se remarcă în caligraierea tripartită a poemelor şi în formula clepsidrică. de ombilic al lumii. de factura ochiului orb atribuit anticului Homer. Zeii sunt şi ei concepte umane. fără a rosti un cuvânt. Acestor două experimente imaginare se poate adăuga al treilea. având o construcţie concentrică. noaptea. George Vulturescu . începutul cu mine începutul fără mine”. cuvinte. către noapte (în urechea tăcerii e totdeauna zi). brizbrizurile strălucesc asemenea muniţiei de la brâu. acolo se petrec lucruri înfiorătoare: ieri un halat alb a trecut de linia de demarcaţie şi a spart himenul unei lungi aşteptări zeieşti. Ochiului orb îi lipseşte urechea iar urechii tăcerii. Aceasta îmi aparţine mie. strunit. raţional.” Poţi să forţezi limite dar nu poţi să le depăşeşti: ”poţi. Ploieşti. reprezintă mandale ale memoriei umane. Ce au cele două viziuni în comun? Ambele explorează imaginile şi sugestiile sonore ale memoriei speciei. Fiinţa umană pare suspendată între zgomot şi tăcere: “dacă urli de durere sau de plăcere. Iată un prim sunet: “Cine va fi gândit limita?” . textul apare criofil. oamenii au luat locul tuturor. îndelung elaborate. cel al gurii mute. să sângerezi. “poezia / retragere silită în tăcere / viaţă omenească a punctului / steaua ca un punct pământul / mai mic decât un punct / limită-n cuvânt”. un radiotelescop prin care detectăm misterul din spatele tăcerii. şoapte. / nu poţi să tremuri. logosul divin: “Un zeu îngână cântul dintâi”. constituie un singur poem fluviu unduind prozodic. ochiul orb imaginat de George Vulturescu şi urechea tăcerii creată de Viorel Cernica.” De la început. Oglinda oferă posibilitatea regăsirii de sine: ”răsuflam sub fântâna odată secată / umplută neştiut cu apă limpede / în care jucau chipurile celor ce nu-şi regăseau / oglinda / omul / chipul / locul în tăcere. ei trăiesc mai la margine.” Prin formele organice specifice (simbolizate prin sferă şi pâlnie). zgomote mici: “privesc spre început / începutul de tăcere începutul din tăcere. Premier. din când în când. Prin lunca memoriei la care se accede prin urechea tăcerii se “cotrobăie după orice urmă de viaţă în biografia pacienţilor. Urechea este o pâlnie transcendentă spre cer. intervin medicii şi personalul de supraveghere care veghează să nu ne depăşim condiţia umană. ochiul. Dezmeticirea privirii pipăie zgomote adormite.” Condiţia omului muritor reia la nesfârşit sacrificiului lui Iisus (peretutindeni se aude sâsâitul cuvântului “issssssss”). / numele îţi este săpat în carnea vremurilor.” Întâlnim multe definiţii ale poeziei în versurile lui Viorel Cernica semn că este preocupat de felul cum ia naştere această ficţiune în memorie: “o. Note: 1. “La întâia călcătură de om pământul a gemut sub talpă”. posibilităţile umane de cunoaştere sunt cenzurate (în sens blagian) – gândurile noastre fiind păzite de jandarmi înarmaţi. se ocupă de trecerea limitei dintre vidul dinaintea genezei şi apariţia primelor zgomote. În urechea tăcerii sunt interzise lucrurile ascuţite (pot răni) şi oglinzile (nu trebuie reflectate/multiplicate gândurile pentru că sunt unice). Libra.eseu sau secrete. similar ontologic. Onirismul strunit escamotează aspecte filosofice greu de desluşit. printre solzii zgomotoşi de la marginea urechii tăcerii. Bucureşti. primua poate fi considerată un telescop prin care poetul radiografiază lumea. iar dacă încercăm să gîndim liberi. distant. Misterul existenţei este învăluit în tăcere: ”castanii rânduiţi pe palma vocii cu care îmi / aminteşti că pe fundul fiinţei tale / stă scris de-o şchioapă: / sssosss!” Somnul reprezintă antecamera morţii: ”În pavilionul destinat celor pe moarte se doarme pe rupte. 1996) 2.

cu Dumnezeu. într-un tom pe care l-aş intitula Valorile cele mai de preţ ale realizărilor umane în decursul istoriei sale. de perspectiva credinţelor şi ideilor împărtăşite. Carlo Frabetti). cu toate că. la Giovanni Sartori (Ce facem pagina 80 . deşi dacă privim în dicţionare de cultură. observăm că toţi aceşti mari gânditori ai omenirii şi realizările (contribuţiile) lor sunt părţi ale ansamblului culturii. în contemporaneitate. Gasset. comparativ cu „masele” din ce în ce mai active. despre care am mai spus că este un concept destul de vag pentru a fi înţeles în totalitatea sa teoretică. Pluridisciplinaritatea despre care vorbeam în alţi termeni mai sus. inventariate şi clasificate pe domenii diferite. şi de ce nu. Dacă mai luăm în considerare. pentru că trăim într-o epocă a sintezelor şi a dicţionarelor. Acest fapt conduce la restrângerea „elitelor” ca entităţi constitutive ale culturii. de a trudi) de a desfăşura o acţiune culturală indiferent de ce domeniu îţi legi activitatea. în Cartea Iad. Totul depinde în demersul definirii acesteia de perspectiva lecturilor de specialitate. după zicala românească: fiecare bordei cu al său obicei. în sensul (de altfel originar. cu toate că pluridiversificarea contribuie masiv la îmbogăţirea conţinutului ansamblului cultural. Nici unul nu s-a ocupat exclusiv de ce înseamnă „cultura”. Revolta maselor). Preambul sau „Ansamblul cultural” ca alternativă în înţelegerea culturii Ce ştim despre „cultură” în sensul cel mai profund al termenului şi a sferei sale conceptuale complexe? Mai nimic! Cu alte cuvinte. cărora astăzi li se acordă o atenţie deosebită. tocmai datorită dezintegrării enciclopedismului (ca întreg cvasiunitar) într-o diversitate de discipline şi domenii (ca părţi din întreg). În ciuda genialităţii lor. aspecte juridice şi jurnalistice etc. cu Lumea. în sensul unei activităţi care te recomandă ca fiind deja parte al ansamblului cultural. De câte ori supunem discuţiei „cultura”. cu Sinele.teze şi sinteze Trilogii hermeneutice ale culturii Radu Vasile CHIALDA 1. cei mai mari gânditori ai omenirii au tratat fiecare în parte ce ştiau mai bine şi cum ştiau ei mai bine că stau lucrurile. au condus în cele din urmă la trecerea în uitare a sensurilor originare ale culturii (ca proces de educare-cultivare a valorilor). de atâtea ori avem în minte o nouă explicaţie despre felul în care o percepem. cu felul său de „a fi”. cu Viaţa. nu ne poate permite (stricto sensu) decât să alcătuim o mică schiţă teoretică. rezultatele finale la absolvire sunt mediocre). de fapt societăţile prea politizate şi prea preocupate de problema maselor şi mai cu seamă de mişcarea maselor. sunt în sinea lor culturi (cu sensul de civilizaţie). cărora li se acordă astăzi marea şansă de a se emancipa şi de a accede la castele înalte ale culturii (accesul liber în universităţi de prestigiu. cu Fiinţa. ne conduce la ideea că lumea. cu Natura. în ciuda unui enciclopedism exacerbat. consemnate într-un catastif. în ciuda unui principiu al supra-specializării până la cele mai mici subdiviziuni. ori. cu Universul etc. ca un proces de fuziune cu funcţia de a evidenţia disciplinele de graniţă (de limită). Dezintegrarea enciclopedismului în domenii specializate până la ceea ce astăzi numim transdisciplinaritate (în termenii lui Basaram Nicolescu din Transdiciplinaritatea). De obicei „cultura” împrumută cele mai bune realizări ale gândirii şi acţiunii umane. acest cuvânt. Rămâne totuşi o problemă modalitatea indexării acestor realizări (precum era o problemă pentru Diavol să alcătuiască Catalogul Cărţilor Ne-Autoreferenţiale. de modalităţile de raportare: viziuni. în baza căreia să ne construim o imagine despre ce ar însemna cu adevărat. care ţine de fundamentul lor cultural. ci „a fi un om cult”. că fiecare societate. În condiţiile în care astăzi nu se mai pune problema „a fi un om de cultură”. în general. aspecte antropologice şi sociale. tinde să îşi sucombe propria cultură (Ortega Y.

artă şi ştiinţă (Atlas de filosofie). Ca şi Rousseau. Ştiinţa îşi aduce şi ea aportul la consistenţa culturii. iar simplul fapt că de-a lungul istoriei şi-a creat sisteme întregi de semne şi reprezentări. 2. Cu toate că acesta combate varianta americană a multiculturalismului şi se arată susţinător. să supunem conceptul analizei din perspectiva pagina 81 . dacă nu pentru eternitate. astfel încât prin descrierea lor să evidenţiem „cultura”. Tot prin limbaj omul se exprimă articulat. propun pornind de la cea de-a doua metodă. şi apoi scrisă. Lăsând la o parte prima metodă. ori ne poziţionăm în sfera partizanilor conceptului şi supunem analizei ce cunoaştem deja despre acesta. ştiinţa este actul cultural care trimite către cele mai concrete (pragmatice) rezultate şi concepţii ale umanităţii. cu semenii săi mai uşoară. face din acesta un element esenţial al culturii. Henry nu renunţă la artă. arta ţine de o manifestare a acestei tradiţii printrun exerciţiu estetic construit pe sistemul: artist. la ce ţine locul pentru aceasta. în multiplele forme ale sale. astfel încât să ne facem o ideea şi mai clară despre ce este „cultura”. în funcţie de tipul de manifestare artistică. Prima ar fi cea a lui Jean Jacques Rousseau (1712-1778). Prin limbaj omul se desparte de regnul animal. teze sau idei antitetice. obiect de artă şi publicul artei. Cu alte cuvinte. pentru a vorbi despre cultură trebuia întâi să fi vorbit despre alte concepte. definea „cultura”. Trei perspective hermeneutice în înţelegerea ansamblului culturii Atunci când avem în faţă un astfel de concept. Acest fapt ne confirmă încă o dată că arta in extenso este o componentă a ansamblului cultural şi (sau) că arta. atunci cu siguranţă pentru multă vreme. categorie fundamentală a naturii umane (după un principiul antropologic care descrie firea umană: de la natură pentru cultură). mai ales pentru că în timp a devenit instrumentul determinant pentru consemnarea culturii. trei viziuni simple de interpretare. al variantei originare. Dacă limbajul ţine de o ereditate (în sensul unei tradiţii naturale sculptate în gene). care porneşte de la interpretarea marxistă. Ansamblul cultural este aşadar o cuprindere a mai multor sensuri. etică şi artă.teze şi sinteze a trei ipoteze. la ce derivă sau se naşte din cultură şi la ce este tangent. Ce-a de-a doua perspectivă ne prezintă un alt sistem de trei concepte care să definească conceptul de cultură. aşadar comunică unul cu celălalt. încearcă să o definească pe aceasta pornind de la: religie. idei. prin care să-şi facă interacţiunea verbală. încercând să exemplifice faptul că indivizii sunt de la natură egali. cele trei concepte în viziunea sa ar descrie întreg ansamblul cultural. pe lângă cea plastică. sau teze. iar arta reprezintă un act refulator prin care omul îşi pune în valoare simţul artistic. iluminist francez al veacului al XVIII-lea. Michael Henry. ceea ce încântă sufletul uman şi înnobilează spiritul său. pentru că deja am făcut o mică prezentare a ce putem şti despre cultură ca ansamblu cultural. iar prin raţiune el conştientizează atât natura în totalitatea ei cât şi natura sa proprie. acest concept se referă în fond la o societate în care ansamblul cultural capătă valenţe legate de etnie şi în mod specific de rasă. concept antitetic celui de cultură. folosind o înşiruire de trei concepte: limbaj. de tradiţie culturală şi apartenenţă religioasă. încă. Dacă limbajul este vital manifestării culturii. care. Şi arta ca activitate umană este un act cultural nu numai pentru că ridică la un nivel înalt „esenţa culturală” a „naturii umane”. ci în mod special pentru faptul că prin artă omul reprezintă şi reproduce. Aceasta este activitatea culturală poate cea mai prolifică dintre toate. cea muzicală şi cea dramatică) reprezintă poate cea mai cu străinii – Pluralism vs Multiculturalism) o întâlnim în termenul de multiculturalism. care prin statutul lor de sine stătător se opun conceptului analizat. avem două metode de abordare a definiţiei lui: ori supunem conceptul unei analize în care aducem spre definire alte concepte. contingent sau divergent „conceptului de cultură”. într-o lucrare (Barbaria) care abordează „barbaria”. sau la ce anume se referă „cultura”. prin care. mai ales contemporane (vezi atât arta fotografică cât şi cinematografia ca a patra artă. care se referă mai mult sau mai puţin la ce este „cultura”.

faptul că eu m-am născut într-un spaţiu în care limba română era vorbită de o majoritate şi era obligatorie. Dincolo de mitica povestioară (parabolă) biblică a Turnului Babel. Poate cea mai interesantă perspectivă hermeneutică în parametri delimitaţi mai sus. iar pe de altă parte moduri sau identităţi. Acesta. putem afirma că Sartori încununează demersul nostru hermeneutic. a unui principiu al respectului reciproc inter-indivizi. faptul că Turcia nu poate niciodată să fie un stat cu o structură cultural capitalistă. ca sisteme valorice. pentru că a fi un om religios. vecernia. care refuza să scrie în limba maternă pentru că germana era o limbă a ţăranilor şi a brutelor. au drept ţintă aceiaşi finalitate. Dacă arta. religia şi etica participă la ansamblul culturii. putem afirma că toate activităţile religioase (liturghia. este cadrul între parametri căreia se fundamentează cultura. Ideea de bază a fiecărei religii şi a fiecărui sistem etic axiologic ar fi aceea a unei bune conduite morale. iar Giovanni Sartori defineşte cultura prin trei identităţi. poate chiar îi este complementar. pentru că morala construită pe imperative religioase. Ciocnirea civilizaţiilor).teze şi sinteze reprezentativă formă de manifestare culturală. pe linia unei tradiţii. Dar de ce a subliniat Sartori „etnia”? Vorbeam mai sus de o comunitate religioasă. cea religioasă şi cea etnică. unde sistemul axiologic al eticii nu diferă cu mult de cel al religiei. cu toate că face demersuri pentru a accede în structurile Uniunii Europene. atât în ansamblul lor. în sensul evidenţiat mai sus ca civilizaţie (Samul P. etica. asociază culturii alte două concepte. Sartori foloseşte. misioneratul. pagina 82 . Etnia. a introdus conceptul de etnie. participă la viaţa culturală aşa cum ne indică Henry. pentru că fundamentul ei cultural. pe lângă faptul că păstrează în trilogia sa interpretativă religia în acelaşi sens pe care îl oferea şi Michael Henry. Iar tocmai pentru acest motiv. Iar dacă Henry numea conceptele folosite „moduri culturale”. Jean Jacques Rousseau foloseşte limbajul. în care la un moment dat discută despre problema civilizaţiei occidentale în ce-i priveşte pe imigranţii de etnie arabă (islamică). Atât religia cât şi etica. ştiinţa. şi nu rasa. prin care cultura se manifestă în societate. Trecând prin înţelegerile a trei autori. este un act cultural deoarece (în mod ereditar) prin ea ne facem părtaşi la originile comunităţii în care trăim. însă atunci cânt o comunitate se constituie în jurul unei religii. predica). etnia este cea care conturează limitele în cadrul cărora se formează apartenenţa la o tradiţie culturală. în acelaşi registru al cărţii lui Sartori. dacă le privim minimal. etnia. încercând să atragă atenţia asupra propriei limbi. acestea stau mereu în preajma a ce semnifică în generalitatea sa „cultura”. Legătura dintre religie şi etică o constatăm mai de grabă în sistemele valorice ale fiecăreia. cea de limbă. este oarecum parte integrată în etica largo sensu). Gestul său nu este decât unul cultural. acesta îşi comunica sistemul filosofic într-o limbă care era deja rafinată. care pare să fie forma mult mai cizelată a acesteia. mă face să aparţin unei tradiţii culturale româneşti. Dacă celelalte concepte folosite în descrierea ansamblului cultural au evidenţiat elemente ale acesteia. De aceea. am observat că fiecare dintre aceştia redau „cultura” prin prisma a trei concepte. de obicei se revendică şi fundamentul etnic al acesteia. unde se nasc valorile specifice culturale şi se răspândesc conform unei tradiţii. la Michael Henry religia. Indiferent cum numim religia. în fond este echivalent cu principiile etice (poate nu într-o suprapunere totală. iar astfel a respecta o tradiţie de credinţă ereditară sau liber aleasă. Am pornit de la specificităţi şi de la elemente constitutive ale culturii. limba şi pentru că în cartea sa Ce facem cu străinii – Pluralism vs Multiculturalism. Deşi provenit dintr-o tradiţie germană. Să ne amintim totuşi celebrul caz al lui Leibniz. pentru că ideea sa roieşte în jurul conceptului sociologic de rasă. El trece de limbaj şi vorbeşte despre consecinţa sa imediată. Un exemplu ar putea fi. ce putem să spunem despre cea care dă formă limbajului specific. anume limba? Căci ce îi diferenţiază pe oameni este în proporţii covârşitoare limba. Privind o comunitate culturală din perspectiva unei tradiţii. spre exemplu civilizaţia creştină a cărei populaţie respectă instituţiile şi cultul de care aparţine. etica şi arta sunt „moduri culturale”. ceea ce este în sine un act nobil. cu o limbă în plină schimbare şi reformă. precum şi obiectele de cult folosite şi patrimoniile deţinute de autoritatea religioasă a comunităţii constituie împreună elemente ale culturii civilizaţiei creştine. „identităţi culturale”. Huntington. spaţiul în care se manifestă acestea şi locul unde capătă însemnătate. arta. limbajul şi limba: pe de-o parte concepte sau termeni. preferând cizelata limbă franceză. Limba nu trebuie văzută totuşi ca un impediment în procesul de exprimare a ideilor. care mai este definită ca limbaj vizual. arta şi ştiinţa ca termeni de luat în seamă atunci când avem în faţă ansamblul cultural. se înscrie între limitele etniei arabe (islamice). Henry foloseşte pentru cele trei concepte expresia „moduri culturale”. rămăşiţă a „originii barbare” a germanilor. cât şi în cazul susţinerii unei singure valori. este cea care îl are drept autor pe Giovanni Sartori.

calambururi. Joseph de Delteil. A fost inau-gurat noul gen li-terar. o mie de urechi. Virgil Gheorghiu. reportajul. Prospect. o mie de condeie. Viaţa imediată. Stephan Roll compune proze cu un discurs fără logică. „miraculosul coti-dian”. iar poetul îi trimite iubitei un pelican împăiat. În revista Punct au fost publicate proze de Urmuz. texte cu imagini şocante. neverosimi-le. violente. Aici a publicat Ion Călugăru două proze. fără formule prestabilite. Souphor. Saşa Pană. o recenzie la romanul La joue de Soupault. asocieri imagistice fără logică. Geo Bogza a publicat. fiind apreciată de Alain şi Odette Virmaux. cu îngeri care au şepci şi plase de prins fluturi. ton exaltat în poezia şi proza semnate de Ilarie Voronca. o mie de picioare. SĂ VIE REPORTERUL! Poezia să iasă din lâncezeală şi să devie AGRESIVĂ. Tristan Tzara. Paul Sterian. Fondane a analizat romanul lui Louis Aragon Le Paysan de Paris. interviuri luate suprarealiştilor Breton. „unu” (Dorohoi. sau „Cred pagina 83 . Pé-ret. să vie adevăratul poet. 1928).teorii.. Eluard şi Max Ernst. Îndepărtându-se de estetica „integralistă”. din care deducem elogiul visului şi al iubirii. Max Jacob. Sandu Eliad: „Jos cu poeţii! Jos zidurile! Să vie cel cu o mie de ochi. drept „principala revistă supra-realistă românească”. Au apărut revistele: Urmuz (Câmpina. manifeste REVISTE SUPRAREALISTE George BĂDĂRĂU Suprarealismul românesc a apărut în deceniul al treilea al secolului trecut şi urmărea modificarea sensibilităţii poetice prin formule proprii. stare de exaltare. Marcel Raval. revista 75 HP a devenit un model pentru revistele suprarealiste: unu. idei. manifeste şi articole de program. în ton cu dicteul automat. 1928). în care se găsesc ele-mente ale umorului negru. mecanismul asocierii imaginilor. în dicţionarul „Les grandes figures du surréalisme inter-national”. Vinea: confuzia vis/realita-te. M. Dessaignes şi Tristan Tzara au publicat poeme suprarealiste. Unele note supra-realiste au fost identificate în poemul Reper de I. fapte incon-gruente. Céline Arnauld. B. În 1927. Roger Vitrac. Brunea a publicat un text suprarealist ilogic. Gheorghe Dinu. unde cântă natura şi dragostea folosind asocieri imagistice insolite: „Pădurea începe aici cu nervi / cu mistreţi până unde coridor un surâs / Dăruieşti vrăjit crengilor orez şi ovăz”. F.. iar grafica a evoluat de la compoziţii constructiviste la reprezentări antropomorfe stilizate.” Imagism insolit. Intenţionând să reînvie spiritul polemicnegativist al lui Urmuz. Având un patos negator. Stephan Roll. 1928). Moldov cu o pastişă urmuziană (Şmaie) marcată de asocieri deconcer-tante. Ribbemont-Dessaignes. amestecul de extaz şi exasperare. poeme ale suprarealiştilor francezi. Prospect (Iaşi. în linia automatismului psihic pur. Integral s-a încercat orientarea spre suprarealism. o mie de pistoale. Alge. Ilarie Voronca a publicat Fontainebleau şi Paralel. „frumuseţe convul-sivă”. fără prejudecăţi. Fondane. iar lui Barbu Florian i-a apărut articolul Suprarealismul în cinematograf. semnat de Saşa Pană. in-titulat Requiem. În revista unu au apărut multe texte suprarealiste. XX – literatura contimporană. în creaţia lui Geo Bogza („Scriu pentru că viaţa mă exasperează”). Prin intermediul revistelor Punct. În manifestul Noi se exprima aspiraţia de a face artă autentică. În revista Contimporanul (lansată de Ion Vinea şi Marcel Iancu) s-au publicat informaţii despre suprarealism. Liceu. Pierre Revery. portretul lui Breton desenat de Marcel Iancu. au apărut în revistă poeme suprarealiste semnate de Ribbemont-Dessaignes. Paul Dermé. poeme de André Breton. poezii de Stephan Roll trimiţând la dicteul automat Şi revista Integral se va orienta spre suprarealism. în revista Urmuz. o mie de telegrame. Saşa Pană este prezent cu un articol despre Petre-Popescu-Poetul (un poet internat în ospiciu). Victor Brauner. B. care şi-a schimbat denumirea în XX – literatura contimporană. 75 HP.

Paul Păun vor crea literatură revo-luţionară („Golful pro-letar” de Stephan Roll. Aceştia au publicat texte suprarealiste. parodierea tradiţionaliştilor. au devenit colaboratori la revista XX – literatura contimporană. Maxy. Votaţi cu toată stima. după model francez. meta-forice. Sesto Pals şi pictorii MattisTeutsch şi S. „Un chien andalou”. manifeste într-o viziune sexuală a întregului univers viu”. Nu lipsesc ironiile: „Dumnezeu este unu şi unu îl scriem noi”. asocieri gratuite. scriau pamflete violente. Aurel Baranga. redactau sloganuri şi manifeste pentru popularizarea revistei În 1929. cu paradoxuri şi calambururi absurde. Geo Bogza declară că iubeşte visele „pentru că sunt subversive”. Saşa Pană ţine conferinţe. împreună cu Ilarie Voronca. numere speciale – „unu noaptea” când cititorii primeau supliment o bucată de noapte (o foaie de hârtie neagră) sau „unu estival” cu două desene obscene de Victor Brauner. Brâncuşi.R. Din manifestul publicat de Virgil Gheorghiu se reţin: spiritul de frondă. Marcel Iancu. Saşa Pană susţine că a scris volumul de prozopoeme. Paul Păun. Aurel Zaremba cu texte urmuziene. pagina 84 .N. Perahim. după logica onirică. În aceste momente de mare însemnătate. Stephan Roll voia ca revista să aibă o orientare de stânga şi noii colaboratori M. Votaţi partidul unu. teribilisme. visul fiind „singura REALITATE pe care nimeni nu ne-o poate fura” (Inima de pică). Diagrame. împreună cu Saşa Pană semnează cronica filmului suprarealist. Malkine. cu asocieri incongruente. fără reveniri. fiecare cetăţean e dator să voteze cu noi. Tristan Tzara.teorii. refuzau consacrarea oficială. nu lipseau nici farsele pe care suprarealiştii le făceau unor tradiţionalişti. Man Ray. Reprezentările grafice publicate în revistă aparţin lui Victor Brauner. 1928) au publicat Virgil Gheor-ghiu. Făcând elogiul „poemului proletar”. Herold. Altă dată au redactat un afiş electoral: „VOTAŢI UNU. SUNTEM ALGE DE SINE STĂTĂTOARE”. La fel de plăcute sunt şi următoarele jocuri lingvistice aparţinând lui Robert Desnos: „Un cerc este un mit al matematicii. intitulată Moartea vie a Eleonorei. Saşa Pană afirma că a fost scrisă „fără ştersături. pe copertă. Votaţi cu încredere”. Max Iacob. În Reabilitarea visului. S. În revista Pros-pect (Iaşi. autentic scris automat”. Chagall. Paras-chivescu. Un semicerc va fi semit al matematicii”. Scriind despre cartea de prozopoeme a lui Stephan Roll. pastişa ironică. după metoda dicteului automat şi împreună cu Moldov încep romanul Alfabet. grupul din jurul re-vistei unu a organizat o campanie publi-citară cu fluturaşi pe care scria: „Nu citiţi unu! Pericol de moarte!”. calambururi absurde. idei. Suprarealiştii români. Aceştia. imagini şocante. B. M. Ion Vittner. cu imagini şocante. În primul număr a apărut următorul anunţ: „RUGĂM A NU SE INTRA LA REDACŢIE CU VAPORUL DEOARECE NU SUNTEM MAREA SARGASSELOR. teribilisme. în care toate cuvintele „debutează” cu aceeaşi literă. Perahim. consideră că în vis trebuie căutată sursa de inspiraţie a poeziei. elogiază opera lui Freud. Aurel Baranga. participă la congrese. Pe lista noastră sunt doar oameni unu şi unu. „Poem petrolifer” de Geo Bogza). într-un stil insolit metaforic. Alge (1930-1931) este revista suprarealiştilor din al doilea val (a doua serie a apărut în 1933) la care au colaborat: Gherasim Luca.

Gherasim Luca a compus versuri şocante. prozaică. În articolul Între mine şi mine. Paul Păun în articolul Terenuri virgine susţinea că literatura trebuie să reflecte viaţa spirituală. găsim atâtea idei poetice. ziarele au publicat ştirea de senzaţie. teribilistă: „o să dez-brac femeile cucoane / după ce am să le scot din maşini cu două degete / o să le dezbrac şi o să le arunc chiloţii în dâmboviţa” (Paul Păun). Având şi calităţi de teoretician. a provocat scandal. intitulate Pulă şi Muci. După principiul dicteului automat. elogiul nonconformismului. Cel mai insurgent avangardist a fost Geo Bogza care a publicat. în revista Viaţa ime-diată. în timp ce poezia impură este cea convenţională. necesitatea de a renunţa la metafizică (Sugestia unui proces). Gherasim Luca. o aventură totală”. Virgil Teodorescu observa într-o cronică la Drumeţul incendiar: „suprarealismul din această carte e mai aspru”. „o îndrăzneală şi o uitare până la urmă” (Ilarie Voronca). între altele. continua deviere a sensului prin asocieri lingvistice neprevăzute. cu texte violente. parodicul. poeţi suprarealişti talentaţi. Meridian (Craiova. absurdul şi grotescul. Saşa Pană rămâne în literatură ca un „dârz pionier al suprarealismului autohton” (Pompiliu Constantinescu). a publicat textele suprarealiştilor francezi. refuzul consacrării oficiale. Saşa Pană a scris despre literatura subversivă. pro-vocatoare. interviuri. 1934-1938. ludicul.a editat prima carte despre avangardismul european (Sadismul adevărului). S. cronici. fără sânge / şi cu braţele lungi care intră prin pian şi ies prin podea. iar scriitori au fost arestaţi pentru atentat la bunele moravuri şi închişi câteva zile la Văcăreşti. editată de Virgil Teodorescu. eliberarea totală a imaginaţiei. Geo Bogza se referă la literatură („o bălăceală totală în confortabil” şi scris (răzvrătirea aşezării în confortabil). În eseul Exasperarea creatoare. 1941-1945) au publicat majoritatea avangardiştilor. să provoace o „revoluţie”. problema limbajului poetic („Gramatică” de Ilarie Voronca). creaţie originală. Paul Păun. idei. să tulbure conştiinţele. rolul scriitorului şi al operei de artă care „trăieşte din ignorarea regulilor cunoscute”. Gellu Naum. „colţuroasă”. Într-un ton mai vehement a scris despre poezie şi Gheorghe Dinu (alias Stephan Roll) care a refuzat orice formă de compromis (Lampa lui Aladin). umorul negru. În 1931. Era preocupat de problema fondului poeziei. semnat de autorul menţionat mai sus. să fie pură (să exprime în totalitate fiinţa). negarea caracterului conven-ţional al limbajului poetic. al stării de revoltă. În revista Liceu (Constanţa. pagina 85 . 1932). Tinerii scriitori (Geo Bogza. prima antologie a literaturii de avangardă din România (1964). expresia poetică în afara logicii. Scriitorii din epocă au jucat un rol important în schimbarea paradigmei poetice. În revistă se publicau manifeste. a hazardului. hazardul are rol în ciocnirea mira-culoasă a cuvintelor. între ai aflându-se Constantin Nisipeanu. algiştii au scos două reviste de scandal. prin pod / prin toate grădinile lumii”. iconoclasmului. articole cu caracter programatic. Perahim) voiau să facă o poezie care să reflecte ade-vărata viaţă cotidiană şi au publicat mani-festul Poezia pe care vrem s-o facem. de disperare antică. trebuie să fie „penetrantistă” (să pătrundă în esenţa realităţii). încât textul poate fi considerat o artă poetică a suprarealismului (Ovidiu Morar): atotputernicia visului. manifeste Creaţia algiştilor era marcată de spirit ludic şi umor negru. Poezia trebuie să fie firească. de calambururi grotescabsurde versificate urmuzian. 1932. Gherasim Luca. cu asocieri involuntare şi viziuni onirice: „În tâmplă îmi cântă la pian o femeie albă. frondei lor. despre scriitorii marginalizaţi din cauza nonconformismului. „zburlită”. a susţinut aderarea poetului la revoluţia proletară. Mircea Pavelescu şi Taşcu Gheorghiu. care reprezintă pentru el un catharsis. „un crez poetic revoluţionar” în revista Urmuz. „un risc. poezia să fie un „meşteşug accesibil oricui”. traduceri.teorii. unde apăreau idei referitoare la poezie: elogiul visului. Ei voiau o poezie agresivă. naturală. Prima a fost trimisă unor personalităţi. jocurile lingvistice. a tipărit la editura unu cărţile avangardiştilor. care a trasat revistei unu o orientare suprarealistă. se evidenţiază spiritul urmuzian. în frunte cu Nicolae Iorga.

Motet subliniază programatic afinităţi cu cântul. 1983. iluminări de gânditor nesistematic şi aleanuri afective în frazare folclorică. vibraţii introducând în hinduism. Smerenie şi iactanţă diferenţiază un personaj complicat. vor trece nouă ani. Marin Preda îi edita la „Cartea Românească” Rod III.. De cinci ori se repetă în Assunta (Anabasa lui Eminescu) o invocare miraj. Poetul. cavaleri. poetul preciza concis: „Deşi de 500 de pagini. 1987). Madrigal. Clipa subiectivă. în 1977. Senzaţie făcea în 1979 La Baaad. După încă şapte ani./ atunci despre ce naiba să ne zică?” (Împotrivire). „Sunt un poet comun. după cum se şi lasă ascultate. decembrie). Villon. un extatism de tip bizantin coexistă cu tumultul modern al priveliştilor lăuntrice. ceremonii şi simbolisme. poeme dramatice. în modul parizianului Georges Brassens. castelane). plin de surprize. apărea Muzeon. În acelaşi 1979.. susţine spectacole de muzică şi poezie însoţit de propria-i orchestră «Baad». De la întâia poezie (Luceafărul. clipa metafizică. Bocet.constata Marin Mincu -. în apocalipsă ori în diverse medievalităţi. toate (de o neistovită sinceritate confesivă) acţionează în nesfârşite modulaţii variaţionale. de menţionat în continuare Doina (I.toate vorbind despre un posedat de miraje.)/ Posed o fabuloasă experienţa a sărăciei (. „Prin Rod . vorbind despre sine la persoana a treia. Spectacolele conţin poeme de Pindar. menestreli. Nu o dată. volumul nu este decât un sfert din forma originară a cărţii. 1998). concomitent. poetul va apărea pe scenă şi mai târziu în ipostază de cantautor. Privirile evocatorului în transă merg admirativ spre câte un „grande” hispanic. Eminescu. Cezar Ivănescu este primul textualist programatic. al poeziei actuale” (Poezia română actuală. „La începutul anului 1971 . în totul. este imaginea fidelă a Omului. Bacovia şi poeme ale autorului puse pe muzică şi cântate de el. Henri de Régnier. cu zeci de măşti. II. Trăsătură particularizantă: poemele sale reprezentative invită prompt la lectură.” De altfel. Sutrele muţeniei (1994) şi Rosarium (1996). poeţii medievali ai iubirii: trubaduri. Lorenzo de Medici. întemeiază un ceremonial vizual şi melodic specific. Edgar Allen Poe. Frapează indicatori ai misterului. alină-mi Sufletul. II./ un individ comun ca orişicare (. el însuşi devine Don Cezar . clipa creativă. minnesängeri.. afectuos şi lucid. 1959) până la debutul editorial. poeme în proză”.)/ am mers după frumuseţe ca un halucinat. spre vreun principe toscan ori spre vreun înţelept oriental. „Muzică.. asediat de dubii. de unde o scenografie plasticizantă (turnuri. a muzicii. un tempo rememorativ elegiac şi răbufniri tonale dure. reverberaţii.aflăm din amintitul Contrapunct -. se cere cântată. . acţionează la el (ca la alţi moldoveni) dedemultul şi departele. acestea consonante. anxios. Poezia. Poet în tot ce atinge! Eros şi Thanatos. desigur doar din instinct.ca într-un lamento cu acest titlu (la moartea unei fetiţe de unsprezece ani).. rapsozii. Rutebeuf. insule de pax magna şi accente de „blues” american. invariante şi ecouri cu tente patetice înlesnind înscrierea în transtemporal. Într-un număr din Contrapunct (1996. crede autorul Baaad-ului. „poeme. aşa procedau aezii. carte pe care autorul o consideră cea mai importantă operă a sa”. Cezar Ivănescu exaltă puterea tonifiantă. taumaturgică. cu suferinţă alinaîmi voi Moartea!” Texte intitulate Colind. cu al său Rod. urmează Rod IV./ Dacă individul acesta zis Poetul/ nu ne zice dacă trăim în frumuseţe şi măsură/ ori în greşală şi desfrâu. baladişti. un discurs pagina 86 ..remember Cezar Ivănescu – nelinişti şi mitologii Constantin CIOPRAGA Ce răsuciri interioare (şi nu numai) în biografia poetului de la „Baaad”! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină şi reverie romantică. antinomii întemeind un confubulatorium antrenant. Baudelaire.

propune secvenţe gânditoare. Alain Gheerbranat. de sublim şi mister. trece metodic de la senzaţie la meditaţie. contemplatorul de la Baaad. se lovea de monotonie şi plictis. ca atare. figurează la Minulescu. Ilen. traduce o energie solară generatoare” (Jean Chevalier. juxtapune într-o reţea de un irealism mitic transcendenţe şi eternităţi iluzorii. asediat însă de întrebări. motiv de confesiune zigzagată. în Jeu d’amour. Pe scurt. „Timpul. dar şi dorinţă intensă (pathos). axa existenţei transcende sistematic din individual şi terestru într-o privelişte-sumă. fiinţă fără nume. Anticul androginism platonician funcţionează la el ca nostalgie a unei completitudini ideale. sfârşeşte într-un miraj romantic plurificţional. hieratice./ cărei-i ziceau Aletheia/ cei vechi n-o voi numi aşa/ o voi numi aceea care!// aceea care surâzând. Briene. un dialog despre „Moarte”. nu se măsoară. o lume în lume./ aceea care Totu-având. o demonie intensă./ în somnul meu moartea visând.. 1982). fabulează liber: la Baaad.. unei aeriene Ilen i se recomandă cinic: „Îmbracă trupul Morţii în câmpie. precum clopotul. tumul e un mit ascensional şi. sunt nişte idealităţi pan-umane. e în natura sa de imaginant la modul planetar. întrun spaţiu plenitudinar opunând destinului banal un antidestin. de substanţă interioară. Dacă trei inşi compun o treime. Turnul Unghiului. Trimiteri retorice similare. bunăoară. Mii. sursă de melancolie. Baaad-ul său. încremenit într-un timp închis. imprimând actului mnemonic rezonanţe empatice.acum în cea mai bună formă se retrage într-un simbolic Turn (titlu al câtorva poeme)./ cea care mă omoarăavând/ în gând mereu pe-aceea care!” Însumare fluctuantă de cânt. miraj rezumabil în ideea de demonic carnl-spirituală. Magnoline. Dictionnaire des symboles. Rimaya. grandilocvente. apariţii vibratile. în spiritul lui Denis de Rougemont (din Les Mythes de l’amour). Turnul Blând.” Hipnoticul inventator al unui Baaad fantasmagoric . misterul cu care adoratorul tinde să se întregească. La Nymphette.Daenă). feminitatea astfel văzută rezonează cu permanentele năluciri ale comentatorului ardent -savurând minunea. în fapt.” (Metanoia). Baaad-ul său. încât departajarea devine cvasi-imposibilă. nici cromatica. o astfel de ascensio afirmă nevoia de perspective largi. Câteva texte cu acelaşi titlu. „Fixat pe un centru (centru al lumii). neadormită. Turnul Cavalerului Plâns. Lo (lita). nu atenuează conştiinţa finitudinii. Departe de a fi un paradis pierdut. Memorialistul. punând în pagină. Turnul Copilului mort. i s-a înfipt în creier „Gândul Morţii”. încorporează ipostaze ale iubirii din toate timpurile şi din toate spaţiile. Angelicele frumuseţi dantesco-petrarchiste licăresc în depărtări.. Psihanalizabil. se-nţelege./ aceea care nume n-are. nu-ţi pot veni în ajutor! Luminează-ţi faţa! Priveşte-mă-n faţă. acolo unde ochiul lui Sadoveanu. Subcurenţi de adâncime sugerează zădărnicia. un virtuoz al construcţiilor mentale./ îl căutăm prin spini. cu antecedenţe în straturile ascunse ale Eului însingurat. erosul acesta agitat. În esenţă. act iniţiatic. Sakti -./ într-un muşuroi care se mişcă. Turnul Iubitorului Morţii: Blum-blum se auzea Viermele căzând cu capul de marmora treptelor: fratele meu. perceptiv şi cerebral. Turnul Perfecţiunii Violate. Dincolo de schimbările de scenariu. iscoditoare. cu solemnităţile lor semiermetice. oscilând între prezentare şi trecut. întreţine (în subtext) o mitologie crepusculară. Nenumita: „aceea care nume n-a. Nu desenul primează. afecţiune dezinteresată (agapé). tărâmul plăsmuit numit Baaad e. o conversaţie aspră cu un medic e. temă gravă. discursul liric se clatină sub arcul lucidităţii în alertă. Acţionând într-un simultaneism inextricabil. la Emil Botta şi Constant Tonegaru. devastează şi marchează. odată l-a ispitit acolo „Nenumita”. drapându-se în călăuz ştiutor: Turnul se numea Turnul Prinţului Fericit. direct.Stribi. noi îl ştim. ci tentaţia de a surprinde acel nu ştiu ce ori nu ştiu cum al partenerei. Enigmaticele fete de la Baaad. asimetric. prin iarba verde. Cezar Ivănescu se lasă în voia simbolismelor arhaice. radical. contopirea cu partenera dorită nu devine duo ci doime. „Noi de-atunci suntem doime/ şi în tine şi în mine/ şi suntem Acela amândoi” (Jeu d’amour .. cu nume neobişnuite (ca la Dimitrie Stelaru) . iubire gingaşă (storge). Eminesciana iubită „fără corp” e. se repetă întruna. nereţinut. Poetul Baaadului. năzuinţa fuziunii absolute. Turnul. atracţia ochilor. forţa lor de contrasens deconcertează. nici. Cezar Ivănescu. îl propulsează din real în ficţional. Dora. tumultuosului Cezar Ivănescu colosalizarea îi stă bine. Întratât iubirea cheamă necontenit moartea. ca la alţii. Turnul Palid.remember de orizonturi unduitoare în care fuzionează apriorisme şi imagini născânde. lipsit de aura unui joc secund mai pur./ aceea care nume n-a-/ aceea care nume n-are. „nimfeta” de doisprezece ani din capodopera lui Vladimir pagina 87 . nu au nici o atingere cu lasciva Lolita.

cantona devine elegie erotică ori pur şi simplu dramă. ne naştem singuri şi tot singuri murim.. sfidând. octogenara./ Pe stradă trec acum femei cu sân frumos. stare asociată inevitabil tragicului. necesare puncte de sprijin. obsedante. Mortul vesel („un mort libre et joyeux”). Ciclurile Rod şi La Baaad (va preciza autorul). tu cea mai frumoasă. La Cezar Ivănescu. a morţii”. sunt fatalmente ale condiţiei umane: nişte universalii. poetul peregrinează într-o geografie deschisă. un damnat sui generis.un Arghezi mâhnit ./ Pe stradă trec acum femei cu sân frumos! (./ la gândul că această însoţire a noastră/ avea să fie de scurtă durată./ până ce mă va opri cu pieptul ei o lebădă!” Melancolia devenită ectenie se dizolvă în cânt.în înlăcrimatu-i De-a v-aţi ascuns.. XX). situaţie-limită. era adresat unei destinatare nominalizate. adolescentă din oraşul acela bolnav: „O voi numi Rimaya/ şi-n numele ei voi pluti. 9). la care tensiunea dintre iubire şi dispariţie ţine de sentimentul incompletitudinii funciare. Mazochism? La acest joc straniu se gândea şi Arghezi .. „poeme în vers alb”. Marie Bonaparte. Neliniştile lui Cezar Ivănescu. Eros.. creează în alt poem (Balada lui Mil) un dispozitiv sonor tărăgănat. „Moartea e programul meu zilnic. la mulţi alţii.” Retrospecţie suavă.)/ accept şi eu: cu mine însumi plin de cruzime!” (Gladiator). Conflictul dintre iubire şi Marea Trecere acaparează. „Tu eşti cea mai frumoasă./ să te ridici ca mine deasupra oraşului!” Alteori. „Te-am dorit mult. ale unui amoroso de tip senzual. Vechiul madrigal trubaduresc./ te urmam fără pic de durere. ia-mă şi mă du. Filozofarea. moartea reversul! O psihanalistă. ele se regăsesc./ căzneşte-te să mă ridici în braţe şi.. Persistă în „sângele” evocatorului o suavă Rimaya. să ne uităm în jos.” Însă. Nici un sprijin în „Natura care nu-nţelege” (Toamnă). recital de constante şi variabile. Pe spaţii ample. ca o libelulă./ dă din picioare..acea cu râs frumos./ o să-ntâlnească Moartea — acea cu râs frumos! Nici un alt poet (cu excepţia Ilenei Mălăncioiu) nu monologhează atât de intens despre moarte. 1952). Pe Hemingway şi Malraux . încordat. la Cezar Ivănescu s-au ivit câteva doine. ci dimpotrivă: „Tu eşti singura/ care mă poţi/ salva/ dar . ia-mă şi mă du. nr. însoţit de un envoi. divers. spovedanii de o acută tristeţe: Moartea peste tot.)// Şi-aşa seară de seară. unul mai norocos/ o să-ntâlnească Moartea .războiul.. până la un punct superba elegie (una dintre cele mişcătoare din poezia noastră) se alătura efectiv eminescienei Mortua est. sublinia concis: „Una dintre trăsăturile cele mai constante ale lui Eros e că îl târăşte după sine pe fratele său Thanatos” (Chronos.remember Nabokov. spusese scepticul Montaigne. trubadur medieval şi imnograf zbuciumat.. neîmpăcatul Cezar Ivănescu se împotriveşte morţii şi „complicilor” ei. Din aceeaşi perspectivă./ tu mă duci mereu acasă/ ori mă duci spre Moarte tu. pagini în care limbajul depresiv îşi aliază programatic intelectul./ suflet care n-a gustat ştiinţa morţii.. vino Mil. căci „numai ea ştia să-şi poarte/ în tinereţe carnea/ de galbenă albină./ ne-au omorât şi ne-au culcat”. seamănă a cuminecare şoptită. Iubirea e aversul unei medalii.. cu o expresie generală.” Regimul dicţiunii. Cezarul poet pare un desperado (rareori îmbunat). Thanatos. Nu copila imploră venirea acestuia. notă definitorie a ciclului Jeu d’amour. sunt fragmente de monolog narativizat. pătruns de sarcasm şi absurd. Bucuroasa moarte./ ia-mă. canţonetele sale nu sunt. propune înscrierea în legile cosmice: „A filozofa înseamnă a învăţa să murim” (Eseuri./ pe-atunci nu concepeam/ iubirea fără moarte.. ./ încă de pe când iubirea era pentru mine castitate. Prins în Labirintul singurătăţii. Octavio Paz dezvoltă (în eseul cu acest titlu) o constatare curentă: „Naşterea şi moartea sunt experienţe ale singurătăţii. Iubire merita Bătrâna Enzo./ ia-mă./ tu eşti./ împărţită pe ore. nişte tristia. se încadrează în „ceea ce numim. motiv de angoasă cronică. pare să-i fu sugerat lui Camus ideea unui eseu. la drept vorbind. corpul „fragil” al nimfetei e semnul inocenţei: „Trup alb de fată care nu vei muri. Pigmenţi de înţelepciune de pagina 88 ./ ca un sicriu de nufăr. Refrenele. la Baudelaire şi la Rilke.hiperluciditatea singuraticului (retras în Turn pentru autocunoaştere) amplifică ineluctabil mâhnirea. cu legănări romanţioase: Hai./ atunci să fi venit. În substanţa lor intimă.atenţie! -/ rolurile sunt inversate. incantatoriu. dezolare în Doina şi în alte texte. o măsur şi-o privesc faţă în faţă…/ de n-ar veni imprevizibilă (. Şi încă ceva: în filigran se citeşte (întoarsă pe dos) graţioasa prezenţă a Sburătorului. Baladistul moldav declamă grav.. o dată. Un sonet al „satanicului” Baudelaire. risipitele sau compactele cântări despre moarte. îi deprinsese să moară. Dor de moarte. marcat de binomul iubire-moarte ./ tu mă duci mereu acasă/ ori mă duci spre Moarte tu?” Viziune similară într-un alt Jeu d’amour (Romeo şi Julieta): „Atâta ştiu morminţii bine. La Mort joyeuse.ca în acest madrigal din Jeu d’amour. modernismul românesc” (Interviu – în Ziua literară 2002. la Novalis. ca şi „domnul” Martin Heidegger.)/ acesta-i jocul care-l joacă şi Divinul (. II Tristeţe la Baaad.

preaslăvirea Madonei. ritual apologetic asociind timbrului psaltici termeni de filozofie modernă: „Doamne-al ipseităţii/ şi al quidităţii... dar depărtându-se de simplistul lamento./ moartea şi mă ia../ acolo unde nu te-ajută nimeni. Arghezi. se ridică la filozofare./ plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui” (Doină . în Doina prioritar e spectrul dispariţiei. „Zac întins ca morţii în sicriu”. Cezar Ivănescu se înfăţişa cu un serial. şi o Doină (Ţara de miraz). păstrând linia arhetipurilor. în prelungirea tiparelor populare. Partituri ca aceasta. acolo toată viaţa mea am stat. La centenarul Doinei lui Eminescu (prilej de encomion)./ al bunătăţii/ şi-al seninătăţii/ şi/ Rostitor/ al/ Deităţii!” pagina 89 .Doamne. acolo toată viaţa mea am stat./ Şi-omoară-mă de vrei. cu reflecţie. în subtitlul multor „sutre” se repetă termenul Tao. Voiculescu e ortodoxul în absolut./ urc pe Golgota. Către discipoli. Câte o inscripţie are sonorităţi de psalm biblic. dar se simte împresurat de demoni. însă conştiinţa izbăvirii întârzie. la „Nirvana” şi „Karma” sau la „Ultimul Dibuk” (ebraic). Credinciosul V.. Pe suprafeţe ample.Dorul de Moldova). izbucneşte într-un fortissimo deznădăjduit conştiinţa tragică. Un ciclu. Doină pe nai). se deschide la modul jelitor patetic: „Cine vrea mă scuipă. trimiteri la „Marele Ordonator”. însumând norme orientale de conduită. acolo toată viata mea am stat. întoarcere la izvoarele cuvântului. cosmică. acorduri biblice despre „Gog” şi „Magog”. existenţa e singurătate şi neputinţă: Ca o icoană veche suferindă şi ca obrazul meu cel cancerat/ de suferinţa cărnii../ acolo unde nu te-ajută nimeni. aşteaptă graţia divină.. psalmistul. „Nu pot ţine-n mână cartea/ sunt bolnav./ scuipă cine vrea. la reflecţii pe tema omenescului agresat: „Nu-s nici viu şi nici nu-s mort. conduc la ideea de murire şi regenerare în etern. .” O altă Sutră (a şaptea) e litanie condensată. „Moartea-şi primblă iar trăsura/ prin turcitul Bucureşti” (Doina – Melodie fără sfârşit). limbaj spontan.” Pe ultima pagină a ciclului./ vine moartea şi mă ia!” (Bucuroasa moarte). suferinţă e tot ce-aici am strâns şi adunai. Dacă în Rosarium prevalează dicţiunea megalinară.) am zăcut bolnav în tine.remember pe Nil („Cartea morţilor”) şi ecouri din Buddha. catastrofisme din Apocalipsă.. regândeşte şi resemantizează./ Soarele s-o înălţa./ eu mereu tot urcu. doinele ivănesciene sunt motive de egologie. despre „Sfânta Vergură” ori despre „cămaşa lui Hristos” ./ Tu care vecinie Viaţa/ ne-o dai şi n-o mai iei./ Dar mă strânge trupul tot! (..”. mânca-m-ar moartea”.acestea. „Fereştemă. Doinitorul se melancolizează. se sfâşie între adoraţie şi îndoială. abstracte)./ Soarele s-o înălţa. Doina (negură) şi Doina (Groază). Cezar Ivănescu (în al său Rosarium) se autoculpabilizează: dă semne de umilitate. trimitere la doctrina taosită chineză ca esenţă a ordinii universale: ordine materială. Tu. Modul lirico-epic al lui Arghezi vârstnic. Reverberează o Doină (Ţara -nenoroc). tinde spre puritate şi redempţiune. la care vechea ratio cordis din folclor e mai puternică.„Nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinie singur nu e. crede în mizericordie şi în apostolul Pavel. Pe un fundal mai senin se succed Sutrele muţeniei. Doină din fluier. e şi modul cu alte particularităţi al lui Cezar Ivănescu. de pietate şi pocăinţă. acestea scurte inscripţii (unele mai reci./ dar acum zăresc lumine./ acolo unde nu te-ajută nimeni. Sanscritul Sutra e totuna cu aforism. sunete grave emană din Doina (Pax Magna) şi Doina (Moartea peste tot). Accente înălţătoare sunt dedicate MarieiFecioara. cumulate./ acolo unde nu te-ajută nimeni eu voi merge cum am învăţat. chinuit. dar şi ordine spirituală. O Doină (din frunză) pare să sugereze inutilitatea cuvintelor.. jumătate nu-s. „întors la brazdă” şi autor de doine (Doină din frunză. „Jumătate bunu-s. Câteva texte cu subtitlul „oralităţi” sunt nişte cantilene în registre stilistice consacrate. resignare şi ironic se leagă strâns. vizează lepădarea de sine.

S. Moartea. peregrinările imaginare la nivel planetar. enstaza şi ekstaza. Metanoia). limba s-a degradat până la bavardajul inconsistent al omului modem?” (Interviul citat . sfârşeşte într-un cânt despovărător. Mirungere. Trimiteri în clar la taoism. de tipic şi atipic. cu Apollinaire şi Paul Fort. ( Din Partituri şi voci. Unde ne sunt marii instauratori de verb inspirat? „De ce de la cuvintele de forţă. cu Jules Richepin şi Paul Laforgue. nici o notă macabră! Scepticismul lui Cezar Ivănescu subţiindu-se. Enumerarea nu e completă . Eliot la Blaga poeţii moderni suspină după o ţară pierdută. Coomaraswamy. cuvânt-temă. cu Francis Carco. să se ridice până la înţelegerea cărţilor” sale. prin cultură şi prost gust. Baudelaire (cu al său „hypocrite lecteur”). spectacol de lumini şi umbre. „paradoxal”.Dacia literară). 1). plăsmuirile folclorice. fecunde în plan creativ). În ce-l priveşte. la mitologia Heladei. la „Walkyria” sau la „Unicornul” cantemirian. la Platon. „Preot al lui Hermes”. ilustrată de poet şi pictoriţa Daciela Rotaru şi de sculptorul Marian Gheorghe”. polemic şi dezinvolt. pierderea secretului marii arte. bântuit de nelinişti (apăsătoare psihic. la autorul Baaad-lui citatul livresc de mare diversitate se înscrie într-o dialectică a contopirii regionalului cu universalul. în poetul Baaad-ului se topesc iluminări şi enigme. lui De profundis şi umilităţilor li se suprapun înălţări subite cu suport metafizic în aşteptare. Miron Radu Paraschivescu şi alţii. prin spontaneitate şi concizie. Pentru tipar. Dumnezeul meu. el se caută pe sine. Claudel. 1982 nr. introvertit şi clocotitor. nici „levitaţia” în lumină vie. Nu numai că poetul umblă prin cărţi. fără pauze.. de la Hölderlin la Eminescu. nr. incantatorii. Îşi recunoaşte înclinarea spre Ungaretti. cu Klabund şi Brecht ori cu Okudjava. la „anabasa” şi „catabasa” ori la repere pioase (Rosarium.. 1996. cu Rilke. . Cezar Ivănescu vede în poezie un „basm pentru filozofi”. în Dacia literară. nu exclude angelismul. mantra. 38). cu Antonin Artaud şi Henri Michaux. cu Alfred Jarry. Junimea. „critica românească actuală (citim în Contrapunct. Acela. neliniştitul Cezar Ivănescu e poet de mărimea întâi. repezi. Postmodernismul e totuna cu „libertatea absolută a plagiatului”. „Efortul meu de o viaţă – lămurea el – a fost să urmez calea de înţelegere deschisă de un Mare Maestru. el anunţa „versiunea originară a cvartetului «La Baaad» (2500 de pagini) şi o „antologie a celor 100 de capodopere poetice pe care consideră că le-a scris acum: cartea va fi editată într-o ediţie de lux. tensionat. îl irită. accente de superbie şi pâlpâiri de asceză. O frază esenţială din Jeu d’amonr (Melodie-a-infinirii) rezumă crezul unui creator harismatic: eu nu ştiu. Intransigent. o fixaţiune. III Mai insistent ca la Nichita Stănescu (partener de generaţie). Montale şi Quasimodo. Saint-John Perse (menţionaţi în Luceafărul. plate! Poezie de circularităţi. Niciodată stări neutre. îl atrag. „manierist”. o limha pierdută. de la Denis de Rougemont şi Martin Heidegger . Coomaraswamy şi să primesc buddhismul cu mintea şi inima unui creştin (…). o artă pierdută”. Ananda K. fervent admirator al fenomenologiei lui Edmond Husserl. la „Graal”.iscoditoare. Tentaţia dezmăginirii. Ed. circulă ecouri de la Ioan Climax. Viersul ştie. perseverent. unul dintre cei mai valoroşi ai acestor ani. decembrie). Caragiale şi Ananda K. admirator al armoniilor antice şi modem spontan. de la cuvintele magice. în totul. nici un menajament: „Mi se pare de un fals evident. dar şi din cer şi nu ştiu să fi argumentat cineva vreodată că toată această lume ar valora mai mult decât sufletul Celui Crucificat strigând: «Dumnezeul meu. difuze. dar după contacte cu creatori celebri (de la Novalis şi Lautréamont la Tagore. alţii încă. Sunt aduşi în faţă Francesco d’Assisi.aceştia şi ceilalţi favorizând relaţii pluriperspectivale şi pregătind pentru percepţia acelui discontinuum care e însuşi cotidianul. Mateiu L. 2004. de la T. Repetată la fiecare prilej e adeziunea la poezia tradiţională „de la Vede la trubaduri”. incapabilă. se învecinează cu trimiteri încifrate. Poetul face parte din lume. privirile se mută de la „Regina din Saba” spre „vălul Mayei” sau spre rostandiana „Princesse lointaine” ori trec de la „Cetatea Soarelui” (a lui Campanella). S-au invocat afinităţi ori coincidenţe cu François Villon. nu de puţine ori poetul fusese negat radical.lipsind Bacovia. 2004) pagina 90 . Poeţi ai acestui timp.remember Despre quiditate glosase odinioară Camil Petrescu. conexiunile cu psihisme extremorientale intră de drept în poetica sa personală. Apocalipsis. Rimbaud şi Eminescu. cu câteva excepţii onorabile. S-au formulat despre operele lui Cezar Ivănescu termeni ca „labirintic”. de ce m-ai părăsit?»” (Interviu. Cât despre „gargara postmodernă”. ce tu nu ştii. mai întâi printr-o carenţă de logică internă: toată poezia modernă trăieşte din delir existenţial şi o acută conştiinţă a unui păcat originar. Nicicând ajuns la unitate interioară. în pofida refrenelor tragice. cu Charles Cros.

de gumă. în vântul de la miazăzi usucă dimineţile de brumă Şi ţipă în clacsoane antifurt sticleţii cu ochi de limonadă. . Stridenţi păunii scurmă-n culori pe mozaicul din serai pagina 91 Cromatism Alb pentru crini şi crini în flacoane. Teii la şosea se pregătesc de-o infuzie iar eu în cercul alb cu sângele tău de pe buze o să-mi fac o transfuzie. Rara avis Cocoşi de tablă sus pe-acoperiş cu creasta roşie. Dar roşul mă ţipă timpanul mi-l strânge. caligrafie. un opac albuş iar iubirea noastră. Trec peste drum la ghilotină pompadurii în largi furgoane pentru morţi şi vii şi cad statui la marginea pădurii. mai ţes din bălării omozi şi acrobatic se strivesc de pui cu ochii sferoizi. Alon zanfan dela patrii.poezia Versailles În parcul lung de-o zi cu bicicleta tuns zero ca răcanii-n regiment statui de ipsos iar fac toaleta iar pajii sorb lichior de pipermint Se dă în vânt fântâna ţâşnitoare cu jeturi de sifon sub presiune şi din oglindă trec la soare marchizele şi duci să se-mpreune. Cu gheara-nfiptă în andrea. Cu ţigareta de lemn şi râdeam de plecarea ta au ralenti când puteai să rămâi pe loc şi să fii Ea e statuie. Post ludum Rămâi pe loc ca-n oglinzi verticale să văd noaptea cum moare sus la mansardă când soarele dimineţii a explodat o petardă. tată. spaţial Am urcat pe scara speranţelor pierdute şi pe cer nu mai înfig vreun ţăruş nu-i mâna ciocan. ci arcul Transfuzie Totu-i alb. miroase a crini. a plecat mai târziu la muzeul general al ideilor clare şi rămâne de tot. culori peste tot pe jos şi-n icoane. La început au plecat scaunele în rânduri simple de la stal la balcon şi-am rămas numai eu la această agapă ca oglinda ta să mă-ncapă. Îmi trec simplu o mistrie pe faţă ce-alintă amorul nostru spre infinit. E o botanică în fulgi pe fund de pălării de pai. vrei mama să te strige? În parc molizii-s de cupru-nverzit Hai. Mircea POPOVICI Dizertaţie spaţială Mă priveşte tata dintr-un ochi de sticlă şi-ea arde alb un cap de lumânare Tu n-ai venit nici anul acesta la adunare? Te-am dorit pe balcon. nasc ouă mari. În fereastră mă strâmbă un faun dar nu mă supăr că ştiu că te ştiu din trufie şi după haina uitată pe scaun. a carne şi sânge. vopsite violet şi frunze de carton se sfadă. nici topor. Voi tropăi pe tăvi de argint cu sgomot. mi se pare Tu n-ai lipsit niciodată atât de mult pâinea-i pe masă şi frige ce-aştepţi. ca-n sertarul cu tacâmuri şi clapele pianului vor ţese corul mut al invitaţilor devoraţi de mirese. trece-mi pragul că eu în armură nu pot duce steagul Şi pune palma pe carte drept semn: scrie acolo la modul general că pregătesc un doctorat pe sus.

nimic nu mai seamănă cu ce era « mi-e frică de mâine... şi tu.. Sub zodia secerii Caut tihna în palma ta. până ce vorba mea ajunge la el tandră caldă pagina 92 .. eşti bucuria!» Ezit o clipă Fac un pas înapoi Încă unul Dar n-am ştiut niciodată ce este acela un pas înapoi. Nu m-am temut.. Nu mai este noapte nu mai este zi dezordine se cheamă şi iar urlu până sughit..” (Else Lasker-Schuler) Ai vrea să scapi de porţia zilnică de plictis văzduhul striga a uimire vinoooooo ara ajuns pe culme sus Sus de tot eram aşteptată ghilotina pregătită somptuoasă să cadă deasupra capului Nu ştii niciodată când muşti dintr-un măr roşu mare ce vei găsi în el gura se umple de gustul dulce apoi amar apoi nu mai ştii ce este bizar alunecă cu greu pe gât înghiţi La ureche acelaşi zumzet loveşte cu vântul degetelor bate cu putere să ţi se deschidă urlă dacă vrei dar. nici mâinile sale nu mai sunt aceleaşi vene subţiri pielea transparentă albă aproape că nu îl mai recunosc aş vrea sa îi citesc ce scriu acum metafora unei lumi demult uitată mă frige foaia albă acoperită de litere scriu cu furie cu plâns Trifoiul cu patru foi nu mai există Rostogolindu-se cu repeziciune peste stâncile abrupte GHILOTINA ar vrea să cadă peste mine. Este tot acolo în pat singur cu ochii întredeschişi trist să stau cu el ar vrea să nu plec să nu simtă singurătatea FRICA mereu dau cafeaua în foc..poezia Aşezată stau în fotoliul meu grena pereţii sufrageriei sunt plini de tablouri spirescu vişan îi cunosc einhorn mai suntem în viaţa biblioteca este în faţa mea cărţile nu au o ordine au un soi de primăvara cu sute şi sute de pagini apoi este fotografia dragă „eu si mama” ce femeie frumoasă apoi maşina de scris cu toate insomniile mele sentimente necunoscute aici este casa mea ultima mea casă. Număr cu glas tare 5 4 3 2 mă pipăi simt carnea se învineţeşte se rupe fâşii n-am murit am scăpat şi de data asta murmur cu buzele reci a mai venit o toamnă mai scăpăm dintr-o iarnă să ne întoarcem în paradisul de ieri aş vrea să mergem pe ţărm să ne plimbăm apus de soare târziu pescăruşi flămânzi se apropie de noi cu degetul mare scriai în nisip povestea de iubire a doi copii cuminţi... Angela Baciu GHILOTINA „La brâul de nori poarta cerului Arcuită luna. mi-e frică de noapte » zice şi închise ochii vederea i s-a mai împuţinat nu mai merge aproape deloc universul său s-a strâns între patru pereţi fără un răsărit de soare fără dunăre fără viaţă e chipul său Durerea e din ce în ce mai mare ar vrea să ne întoarcem pe acelaşi drum să mai fim fericiţi. mereu uit câte ceva inconştientă merg pe drumuri necunoscute nu ştiu care va fi ultimul tren pentru mine tot mai vizibile devin cearcănele de sub ochii mei şi firele albe din păr poveste poveste poveste nu ştiu cum se va sfârşi povestea mea beau până la fund acest pahar de vin roşu Camera asimetrică cărţile vin de-a valma ceasul arată ora 2 în noapte încă mai e lună plină îl ţin strâns de mână căldura palmei îl învăluie îi simt durerea ne rotim ne rotim copacii fug s-a lăsat liniştea o promisiune: NU VA CĂDEA NICI ASTĂZI GHILOTINA.. Nu mint eliberez toate gândurile de fericire toate întâlnirile mele cu destinul le fac uitate Le ascund într-un cufăr vechi mă lepăd de ele le calc în picioare să nu-mi mai simt anii aceştia grei îmi aud somnul obosit îi chem iar şi iar nu mai vine.. Nu i-a plăcut niciodată marea...... D U R E R E A. până mă înec.. Mă trezesc din vis.. Nici nu mai contează când... s-o fac scut ştii am învăţat de la statuile acelea reci din grădina publică să zâmbesc să am o ţinută perfectă şi să ascult aceeaşi voce de douăzeci şi ceva de ani îngrozitor acest gând să nu mai răsucesc yala când ajung acasă să nu-mi mai strigi «ai venit. acum ar vrea s-o vadă deschisă învolburată să numere scoicile şi meduzele Apoi să facem castel de nisip Castelul nostru.... Dar nu mai muşca din acelaşi măr! Nu m-am temut...... De tânără am învăţat să iubesc cu o aură de distincţie cu trufie aproape.

cu mărgele de la gât pân’ la pământ. Îi voi spune că pasărea a-nviat şi că trebuie să plecăm repede ca să-i mai arăt ceva. în gând şi fără îndrăzneala de a ţine capul sus. le îndepărtez. Îi voi spune soţiei să-i strângă la piept în timp ce-i alăptează ca să le rămână până la bătrâneţe mirosul ei în nări şi căldura sînilor în măduva oaselor. şi nu ne vedea nimeni pentru că stăteam la etajul trei. iar eu voi face mulţi copii. Mâine plec acasă. Într-un bloc. mă voi simţi mic şi legănat şi voi întinde mîinile spre sânii ei. al căror lapte nu a mai ajuns în timp de la soră-mea până la mine. Într-o zi voi pune pe un lac îngheţat o pasăre moartă cu aripile desfăcute peste care voi turna apă şi. Ei puteau dispărea şi apărea oricând costumaţi la loc în copii pentru că stăteau la parter sau la etajele joase. chiar dacă va mistifica puţin. Pentru noi totul ar fi durat prea mult. Generaţia din pantofi Eu şi sora mea ne-am născut la oraş. La sfârşitul unei astfel de zile fac o rugăciune pentru iertare de păcate. până când. *** Mama a murit. Timp liber În ultima vreme obişnuiesc să practic jocuri copilăreşti. O să alerg cu ei în jurul bradului de Crăciun şi vom cânta colinde la portavoci până se vor vindeca toţi orfanii de tată. de exemplu să mă joc cu două ştechere pe care le încolăcesc unul după altul. Cătălin Mihai ŞTEFAN POEMELE DESPRE COPILĂRIE *** Îmi doresc să am trei copii cum am fost noi la părinţi şi să le pun numele noastre. născuţi la oraş fiind. am motivele mele. apoi mă voi apuca serios de fumat ca să mi se îngroaşe vocea şi mai mult. să îi spun că atunci când voi avea primul copil îi vom face multe vizite ca să i-l pun de fiecare dată în braţe. Şi în acest fel ne vom lua vieţile de la capăt. Se chinuia. iar fiilor şi mai ales fiicei le va fi teamă doar de mine şi vor crede că îi pot proteja de orice. încep să o pun pe seama plăcerii şi las totul să (de)curgă de la sine. Voi încerca să fiu atât de convingător încât ea va povesti şi celorlalţi doi tot la 7 ani încercând să fie foarte convingătoare. Va fi întinerită demult. Exerciţiul s-a terminat. le apropii în paşi de dans. dezis de copilărie. le introduc în prelungitor până la gemet. şi ne-am fi rupt de jocurile de pe asfalt. îmi voi lăsa barbă. Ne-am petrecut copilăria cu vecini de scară încălţaţi în picioarele lor de copii cu pantofii părinţilor. când prima născută sigur va împlini 7 ani o voi duce să privească dezmorţirea păsării care la eliberarea de gheaţă va mişca puţin. la venirea primăverii. În schimb îmi va oferi sfârcurile pupilelor şi eu voi zâmbi cu buzele ei. târzie şi firească. Vreau să o văd. dar făceam toate astea în casă. La etajul trei.poezia străduindu-mă să nu-mi pară rău. machiaţi şi daţi cu ruj. de aceea cred că îi fac un ultim bine pagina 93 .

vesel cântecel dat să trăiască în toată libertatea dimineaţa seminţelor celor ce sunt şi celor care vor urma zile şi nopţi truda acestui cântec secerişul falnic pe câmpia numerelor fără de început vor atinge cândva marginea lucrurilor în cununa împletită a spicelor grele pe lacrima trupului neterminat mă aplec şi înnod legătura ei dublă în cruce pe brazda de pământ cald sălăşluire fără de odihnă zorile pâinii în fiecare dumicătură cu mii de picioruşe ecoul lutului în alveolele celulelor verzi transmigrând învelişul epidermei înflorite prinde contur şi zboară înăuntrul acestui ochi deschis în afară ca un ghioc fermecat toate căutările îşi au un început previzibil fără-ncetare mersul mulţimilor pe valuri fierbinţi în dunga buzei umede care pipăie cerurile albastre ale altui trup sămânţă pe sămânţă scut pe scut cu sabia în teaca de aur corăbii de gesturi aruncă pe maluri aproximative pagina 94 II. egal depărtate împărăţiile pustiirii stă între genunchii pecetii semnul căutat şi fiecare atitudine a mirării vindecă pipăitul unei mâini străine cu nările larg deschise în văgăuna putredă a cărnii înfloreşte dorinţa ca o provocare continuă dincolo de precepte instinctul redescoperă anotimpul acestui peisaj repetabil un codru de obiecte răstignit în apusuri tâlhar al secundelor nevindecate .poezia îndemnuri dincolo de care o mână albă înfloreşte prelung printre cearceafurile nopţii acolo în îndepărtatele ceruri ale vederii multiple fericit acest grăunte de nisip înflorind în carnea pietrei ca o mireasă în dimineaţa bărbatului eu singurul mire pervers tu singura certitudine absentă o cruce de sare la întretăierea drumurilor creierul un apendice gelatinos pe fundul acestei disertaţii învăţ târziu alfabetul rostirii după o lungă sahară de vorbe plouă cu necuvinte în toate părţile deodată frate durut mă descopăr de mine în afară mă împreună cu mine înlăuntru florile de cristal înfloresc în gura mea ca într-o peşteră limba scrie în tustrelele timpuri cuvântul vine invers ca şi naşterea sunete după vedere sunete după auz repetiţii în fiecare element al unei gramatici obosite fără metafore fără cuvinte gesturi juisări juxtapuneri intersecţii repetăm în ordinea inversă cu frecvenţe diferite ecoul apeluri calde interzise înregistrări ciudate prin perete văd şi aud calculate descrieri în serie în paralel idiograme pe cipul de lut amprenta unui păsări bipede în jurul meu liniştea o rugină imensă Petruţ PÂRVESCU VII + UNU poheme neterminate ”lumi stele pământ cer lună soare lumi paralele care nu există există numai o dimensiune repetabilă a visului geometric!” (citat din memorie) 1.

icoana făpturii rebele învinsu-m-am singur la masa tăcerii singur cu sufletu-n palmă adăstat cerşetor al vederii singur o mie de ani locuiesc mereu o zi neterminată fără istorii fagure al mirării mal fără apă vis în vis mire al tuturora .poezia mărturisim ceva vag absolut măr-tu-ri-sim pe fragmente pe uliţe pe caturi câte ceva acolo ascuns nemurmurat în procentele aleatorii formei dintr-o eroare făgăduită l-am împărţit cu cineva gândit din neputinţă şi aşteptare l-am apărat şi îngrijit l-am hulit şi l-am iubit deopotrivă ca pe o proprietate duală nemărginită ca pe o justificare a dorinţei călăuza dublă am fost prin pădurile obiectuale şi nu am ajuns nicăieri tu şi eu parametrii secundei viitoare într-o efebie continuă călător invers prag pe prag a pragurilor mişcătoare cărări în biserica gurii un clopot alb în noaptea spovedaniei cuvântul III. nimeni pe-aproape doar o ciudată părere mereu şi mereu am pornit vânătoarea am întrerupt vânătoarea am iubit vânătoarea mult prea vrăjit de peisajul făpturii pe aceste tărâmuri mişcătoare cu ochii şi cu mâinile am pipăit contururi suprafeţele curbe suprafeţele plane bile şi cuburi puncte şi linii n u m e r e l e acestei nesfârşite iluzii în apele clare în noaptea visului piatră pe piatră am spălat pragurile celulei piatră pe piatră am frecat duşumeaua am locuit îndelung peştera trupului ca un sihastru am orbit îndelung în noaptea luminii până mi-au înmugurit ochii şi nu m-am dumirit stau aplecat deasupra acestei mâini care scrie care rescrie un alfabet demult inventat o dimensiune abstractă neutră în compartimentele neuronului sinapsă mută pe fişierele calde aşteptată mereu şi fără de chip şi fără de asemănare fără de gângurire în apele clare ale deşertului zilnic împlinirea deplină scriu la acest poem cu tine şi fără tine zadarnic şi în fiecare zi un cântecel al dezdrumicatului cântec ales pentru a se zidi înzidit pe uliţa naşterii un alt zid copia unor alese dezmoşteniri tu vii târziu în fiecare moarte ca o fericire neterminată şi în lacrima trupului cauţi urma acestui zbor neterminat a două păsări bipede cu dragoste şi iubire am înjumătăţit mereu locul acesta ca pe o primejdie dorită pagina 95 V. şi-n trupuri sădi-vom de-a pururi povara iubirii dulce neterminare a lucrurilor mereu aproapele mereu departele sinelui mereu există undeva o femeie singură pe care tu o doreşti în momentele tale de singurătate să te umple să te pustiească pe de-a întregul pe care tu o vrei o simţi adânc organic ca pe o proprietate nealterată şi ea să nu ştie niciodată cum arată această propunere a gândului tău necesar corect să nu aibă cunoştinţă niciodată de această vascularizare a posibilităţilor tale de înjumătăţire de altruism ferm (câtă pierdere de energie nedeclarată câtă imaginaţie bogată) • o dragoste care nu se termină dar nici nu se încheie niciodată • ca orice încercare de iubire IV.

reverberat de tragică claritate… repet: o. ce voi face cu-această oietate ce creşte. ce voi face cu aceste mâini care tot cresc. ecoul unui strigăt nenăscut înnumărându-Te de la un sfârşit spre celălalt sfârşit de la un capăt spre celălalt capăt început trupul acestei mirabile dimensiuni într-un amurg de zori ai neodihnei mă uit peste câmpia numerelor proprietăţi devastate de vis în sângele fiecărei celule imaginea inversă a unei celule vorbitoare deasupra fiecărei guri încleştate fiinţă aproximativă cuvântul în alveolele pergamentului un creier cu rădăcinile frunză !. inima ta o sărbătoare aleasă jumătate pământ jumătate sămânţă matematic vorbind fără cuvinte rod falnic între picioarele cuvintelor ugere pline virgine ţâţe îngrăşate organic natural în tarlalele cărnii uzine întregi de fotosinteze şi lanuri mănoase de grindină valul clepsidrei de sânge pe aleile strâmte ridică biserici în jurul nostru de o mie de ani miroase a creiere excitate a organe care putrezesc în erecţie fiecare vede la căpătâiul său un complice developând obiectele din spaţiul celuilalt prin tavan cade mereu o stea umedă care fumează la masa mea de lucru nu mai scriu nu mai citesc aceste poeme se construiesc din acea incapacitate perversă de a vă spune ceva Terra rosa ce frumos îţi miroase spaima cum fuge borangicul mirării pe tine. călător prin pădurile facerii eu însumi pe răbojul mirării în lumină slava celui apărut deasupra lutului primenit de uimire şi teamă în arborele fruct care te devoră invers trece timpul din care timp frunză crestată în ghioc curge în jgheabul făpturii imagini secvenţe peisaje Constantin HREHOR Dans În orice biografie încap 12 căderi 12 agonii. gondole cu duminici protestante. de paie.. dinţii lupilor tîrînd stîrvul lunii pe insule dadaiste. ascult metronomul gheţarilor roz . ce necontenit cresc. taraba cu medalii tandră linia ferată a tristeţii acoperită de maci. de pier stelele vecine. poesie unic animal de lux adormit pe cristale un pumn de aşchii mi-ai dat pe care am plâns şi-am dansat cântecul dementului zorba! VII. 12 morţi şi-o iluzorie levitaţie din trupul mâlos sari în sufletul. ce creşte.poezia VI. ce cu degete de aur. ţărână aruncă pe mine? ce de sus până jos amar îţi e trupul de piere lauda în jur. în siguranţă preschimbându-se-n mine? pagina 96 VII+UNU.

. între zbor şi oglinda perfida omniprezent Somnul. pe tubul care ne racordează la cosmos. eul! multiple fracturi flăcări pe borcanele cu sînge homo erectus homo ereticus homo bezmeticus ecce! baze. nici într-o cască de soldat nu ar mai muri tinereţea dacă patria nu şi-ar arăta nudul la început de război. săruri.. vestale sub mări ceremonii nupţiale! să vină voltaire. filonul zvîcnind sub magnolii spitalul bisericile temniţa ... ioni. sila nini rosso reia încă o dată solfegiul pîlpîie fluturi pe borcane cu sînge hominizi în placente absurde. pagina 97 . zei de var decameronul reluat pînă-n zori.chimie şi teologie în sertare pilule rugăciuni în ediţii vetuste Moartea pe furtunul de oxigen cu picioare mărunte. gambele.acustice cutii... numai iconarul. cioran medice cura te ipsum. omoplaţii asfixiaţi crini.. ia mai vezi cât a rămas în fiolă curând vin soliile albe lui hipocrt. efervescente iluziile în turbinele cu viaţă drept vorbeşti Celestine: în cartea Facerii desfacerea e cuprinsă toată. hai să mai vedem cît a mai rămas în fiolă doctore heidegger. pe film sufletul o cometă pierdută o. revoltat sare dintr-o rană în alta Heruvul. lui esculap şi galenus terapeuticile sînzîiene in honorem! silans. arctice albine patinînd pe coridoare obscure fişe cu patimi. ioane biologie . dacă moluştele nu ar avea rochii scurte nici un peşte nu s-ar zvîrcoli pe malul flămînd. cad viermii din merele coapte caniculă.poezia e-n piatra inelului atîta mîhnire! numai meşterul de vîsle nu doarme. pax vobis folclor. invocaţii flori. elogii. în cămară mulaje concave mutilaţi zei moderni copiindu-ne fruntea. nietzsche.. asfixiante esenţe tărgi albine roind disperate. preludii la Cer.

să mă îmbrac cu o haină de iarnă când afară temperatura scade sub minus zece grade. cu faţa roşie ca racul de ruşine. în locul în care obişnuiesc să uit de mine şi de activităţile cotidiene. Tristeţe.cuvintele spun mai mult decât cifrele. cu roţile verzi şi numărul matricol scris cu litere mari La mulţi ani! Ce chestie comică….. Am continuat să merg spre miazăzi pe o străduţă îngustă. Unora le cresc aripi tocmai în ziua morţii. Simţeam că nu pot fi de folos iar o intervenţie străină nu ar fi făcut altceva decât să adâncească durerea din ochii ei. Şi apoi. pe trotuar. chiar dacă. o ambulanţă cu sirena la maxim. a căror case păreau că putrezesc sub talpa unui uriaş cu fălcile pline de carne. La mulţi ani? Nu avea nici un sens acest mesaj tocmai în acele clipe de disperare…. către centrul oraşului. îşi plecă fruntea în palmă şi rămase aşa multă vreme până când niciun pieton nu se mai afla prin preajmă. N-aş fi crezut că un copil poate suferi atât de mult. în care am făcut zeci de piruete pe tocurile înalte care-mi chinuiau gleznele. unul în plus sau în minus. am sărit cu parapanta. din care trăgea acum ca dintr-o claie cu fân. Mi-ar fi răpit cu un suflu fularul de la gât dacă nu l-aş fi prins în ultima secundă. ca smulse de pe trupul unei curve în mijlocul unei partide tumultoase de amor. cu părul prins în coadă. Disperare. Se citea pe chipul ei dezamăgirea unui fapt neâmplinit şi atât de mult dorit în adâncul sufletului ei. Nu-l cunoscusem personal niciodată.un număr matricol scris cu litere şi nu cu cifre. în acele clipe încărcate de evenimente. vor cădea înainte de a se bucura de primul zbor. mi-am spus în gând în momentul în care a trecut ca fulgerul pe lângă mine..proza Trotuarul rece şi umed Mihaela POSTOLACHE „Nu-mi spune cine sunt EU! Ştiu să-mi port singur pantofii în picioare. dacă nu aş fi EU acesta care sunt acum. Se pare că cineva s-a gândit la tânăra de pe stradă. aripi la care au visat întreaga viaţă şi care. Îşi înfipse degetele în părul îngrijit şi atent aranjat înainte. am mâncat îngheţată de la un vânzător ambulant. Nu am privit în direcţia fetei dar nici spatele nu l-am întors. am fost ridicată pe braţele mulţimii în aplauze la scenă deschisă. Scârţâitul roţilor îl făcea să se simtă un om important. Drumul meu ducea în acea zi. ură…. am cules maci de pe calea ferată dintre Iaşi şi Vaslui…. cu dinţii uzaţi şi hainele zdrelite.tristeţe. În urma lui. Ură. ce scotea un zgomot infernal şi ameţitor. Niciun alt om nu interveni spre a-i potoli furia care o chinuia şi prin care se elibera de povara puţinilor ani ce-i trăda chipul.. Să fi avut vreo 15 ani. spre nefericirea lor. Mi-e greu să cred că unora le face plăcere să vadă în semeni groapa de gunoi a propriei fiinţe. tot n-aş avea nevoie de sfatul tău sau de tine.”Aşa îşi încheiase discursul bărbatul care vindea ziare la colţul străzii iar apoi se pierduse în fumul negru înecăcios al maşini cu toba spartă.am stors norii de ploaie în palme şi mi-am vopsit părul albastru. Cu ambele braţe îşi cuprinse genunchii pe care îi muşca lacom. sau mai bine spus. o copilă blondă. de multe ori. erau exagerate. Ce secundă! pagina 98 . o secundă cât un an calendaristic. Atunci acesta nu mai e număr matricol ci un mesaj…. Puteam citi cu coada ochiului expresia feţei şi gesturile ei de disperare surdă ce crescuse în ultimul moment până la limita nebuniei. Parcă se temea de privirile iscoditoare ale trecătorilor care ar fi fost martorii neplăcutului incident. să-mi aranjez părul în oglindă înainte de a ieşi pe stradă sau să-mi rad barba o dată la două zile. am fost iubită şi am iubit nebunia clipei. rănindu-se. Am rămas câteva clipe în loc. către Mitropolie. însă spusele prietenilor săi îl puneau întotdeauna întro lumină favorabilă. Am lăsat pe trotuarul rece şi umed trupul acela firav să se zbată. locul în care deşeurile proprii sunt aruncate în sufletul celor care nu au nicio vină că sunt lângă ei într-un moment nepotrivit. de prima bătaie.

m-am rostogolit ca un ghem de lână în palma lui. dureroase. n-ar fi avut formă. când apele sunt tulburate de valuri. La o fereastră. întro curte cu gazon. Ochii lui mari şi bulbucaţi lăcrimau asemeni firelor de iarbă în dimineţile răcoroase de vară. Fularul meu se izbea de tulpina unui pom. a cărui alee şerpuia printre straturi cu flori. Viaţa lor are sens iar casele lor au culoare. apoi fereastra şi curtea. Sunt sigură că acel om nu a avut nevoie de mine să-i spun cine este. Picioarele-mi tremurau ca lovite de friguri. m-am deşirat ca şi cum aş fi fost un şirag de perle de-a lungul timpului trecut întins ca o hartă la picioarele mele.proză Aproape că uitasem unde vroiam să ajung. Pe liniile portocalii am învăţat să merg drept ca şi cum aş fi o locomotivă de tren ce scuipă aburi. însă chipul continua să se strâmbe şi să caşte. Nu-mi puteam ascunde goliciunea trupului şi. Fâşii de sânge se prelingeau de sub mâinile murdare. cu acelaşi aer superior ca mai înainte numai că de data aceasta simţisem o uşurare în piept. răpită de povestea străzii cenuşii schimonosite de plictiseală. Pluteam. Nu eram în stare să leg două cuvinte. Plecasem către centru oraşului cândva… mergeam pe jos…. un chip morbid hălăduia printre zăbrele de parcă s-ar fi clătinat din cauza unei izbituri puternice în ceafă. Probabil oamenii de aici sunt fericiţi şi în acelaşi timp solidari cu tinerii ce-şi vopsesc părul în verde şi-şi pun cercei în limbă sau în sprânceană. stări. Disperarea unei vieţi răsărea din acest pătrat asemeni florilor în ghiveci.. aşteptând un răspuns. încât ochii îmi sunt torturaţi. culoare şi capăt. Copilul de lângă mine mă privea insistent. apoi un glas de copil mă întrebă: Cine eşti tu? Eşti rudă cu răposatul? Am înghiţit în sec şi m-am întors ca speriată de fantome. Uram situaţiile penibile în care trebuia să justific evenimente. Aveam mâinile reci iar unghiile îmi străpungeau podul palmei. EU sunt Tu şi astăzi te-ai născut pentru a doua oară. într-o armonie perfectă. Rămăsesem cu gura căscată şi mâinile rătăcite în labirintul din buzunar. Am simţit pentru o clipă atingerea unui fulger pe spate. Şipcile din gard putrezite ar putea să însemne împăcarea cu ei înşişi. Disperarea lor e una trecătoare şi de sezon. cuprinzându-i întreg corpul. era pătratul ochilor de culoare albastru-cenuşiu. pe culoarea maro am învăţat să desenez chipul celei ce sunt. Pe verdele hărţii mi-am căpătat curajul de a fi Eu însumi. toată bucuriile şi tristeţile întregii lumi clădeau ziduri imense în jurul nostru. Locatarii probabil se certaseră cu sfinţii pentru o cupă de şampanie în grădina edenului şi au uitat să mai treacă pe acasă de ceva vreme. Da tu ştii cine sunt eu? Mă întrebă iarăşi copilul. din locul în care mă pironise curiozitatea. se dovedeşte a fi vie şi izbitor de puternică. pe culoarea roşie m-am oprit şi timpul a îngălbenit de strânsoarea braţelor mele. Singurul loc care scăpase furiei şi care se mai întrezărea din stradă. Preţ de câteva secunde am crezut că-i doar o farsă jucată de propria-mi imaginaţie. Dragostea lui Dumnezeu se aşezase pentru o clipă în braţele acestui copil. Nu avea mai mult de 4 ani. La mulţi ani! pagina 99 . O pată roşie îi împodobi fruntea. Am căutat disperată un răspuns. ca strigând după ajutor. ca şi cum nimic din tot ce-a fost până acum. Era desculţ şi sumar îmbrăcat. la semafor. apoi un lac roşu se dezlănţui pe chipul lui de parcă venise furtuna. albastrul mărilor mi-a dat puterea de-a spune Nu. agăţat de o creangă întro curte alăturată ce părea a fi părăsită. Culoarea unei idile mai mult sau mai puţin interesante şi demne de amintit. Mâinile lui făceau semne disperate în aer ca şi cum s-ar fi apărat de un roi de albine flămânde. lăsândumi semne adânci. se prelingea pe piept şi se sfârşea în călcâiele încălzite în ciorapi de lână şi papuci de casă cu imprimeu trandafiriu. întâmplări care mă depăşeau.

Gheorghiţă despre OZN-uri. precum şi de câteva anexe de certă utilitate: un itinerar biografic şi bibliografic (alcătuit de Daniel Corbu). Mircea Sântimbreanu. pritocit încă din 1976. cuprindea. inventând un nou capitol. cenzura şi post-cenzura. literatură originală română într-o republică unională sovietică în care români şi cultură română nu există? Şi cum să declari scriitor român un… cetăţean al Uniunii Sovietice? Relaţiile cu URSS. în prefaţă. a unei masive ediţii critice în care este adunată întreaga operă poetică a românului basarabean. Nichita Stănescu scria: Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet (…) Cartea lui de inimă pulsează şi influenţează versul plin de dor. la Iaşi. Sunt cărţile care au deschis pârtie. adică. Aşa se face că am semnat ca antologator pe foaia de titlu a cărţii „Izvorul şi clipa”… fără a cunoaşte barem sumarul culegerii! Până la urmă. era posibilă (fie şi numai teoretic) doar dacă titlul figura în plan. prin lansarea. de la Zoe Dumitrescu-Buşulenga la Romul Munteanu). intitulat „alte lucrări”. urmată de câteva SF-uri. mereu primejduit. un cuprinzător florilegiu de texte critice („Poezia lui Grigore Vieru în interpretarea criticii literare”. fără vreun sprijin material din partea statului. „Junimea” ieşeană edita volumul de versuri „Steaua de vineri”. de la N. Secretariatul CC al PCR. Planul editorial. la capitolul „literatură”. A ţinut. după care urma cea a lui Grigore. avuseseră curajul să mă editeze”. tipărit cu un an înainte şi aprobat cu zgârcenie şi parcimonie de sumedenie de foruri. Grigore Vieru scria atunci: „Priveşte în ochii Limbii Române până când te va pagina 100 Au trecut mai bine de 30 de ani de la apariţia primei cărţi cu litere latine a unui scriitor din Basarabia: către sfârşitul anului 1978. pare-se. Planul editorial al „Junimii” pe anul 1978. Cu atât mai mult de apreciat gestul editorilor! Împlininduse trei decenii de la răsăritul „Stelei de vineri”. „traduceri”. drept pentru care declară. Cartea. Mihai Cimpoi. Manolescu la Eugen Simion. de curata şi pura lui poezie. unde-s înmănuncheate 30 de contribuţii. un indice alfabetic al poemelor şi o bogată colecţie de imagini – mai bine de 100 de fotografiidocument. a apărut şi acest al doilea volum. „traduceri”. a apărut la Princeps Edit. Celălalt capitol. e dificil să-şi reprezinte drumul de atunci al cărţii de la manuscris la „lumina tiparului” – întortocheat. semnat de Grigore Vieru.” S-a întâmplat să fim implicaţi şi în cea de a doua apariţie în România a liricii lui Vieru: „Izvorul şi clipa”. cu un titlu la fel de… astral. „Steaua de vineri”. cum se cuvine.in memoriam GRIGORE VIERU până la. de la „Mersul trenurilor” la opera lui Eminescu. Poetul de la Chişinău ştie că n-a fost simplu. . că „până la capătul vieţii voi fi recunoscător moral (…) celor care. Cartea a apărut. ca editori. încâlcit. Orice apariţie. n-aveau nevoie de motive în plus pentru iritări ale „marelui urs”. de o postfaţă a lui Theodor Codreanu. în colecţia „Cele mai frumoase poezii” a Editurii „Albatros”. Abia după aceea îşi intra în rol precenzura. pentru cei ce n-au cunoscut direct realităţile anilor ’70. pe care l-am ornat cu titluri… derutante. Unde să rânduieşti cartea lui Vieru? La „literatură originală” nu-i cu putinţă: cum. Probabil că. însoţită de o prefaţă datorată acad. în prezenţa autorului. două subcapitole: primul – „literatură originală”. era pur şi simplu fetişizat. ar vrea să încerce tot cu noi. ne anunţa că „forurile” stau în cumpănă cu aprobarea includerii în plan şi. însumând peste 700 de pagini. O carte a lui Fl. Momentul aniversar a fost marcat. astfel anticipându-se cu 10 de ani întoarcerea condeierilor basarabeni la izvorul limbii române! Pe copertă. Cum să traduci în română o carte scrisă… în limba română? A fost nevoie să apelăm la vicleniile de rigoare. al doilea. inclusiv. era şi mai impracticabil. nici lesne. Un telefon alarmat de la directorul editurii bucureştene. dacă ieşenii au izbutit o dată. şi aşa tensionate. a venit timpul să istorisim şi povestea acelei apariţii-eveniment.

cântece. cronic agresată dincoace de Prut. un mare suflet şi un formidabil luptător pentru românitate. ape. De altfel.” Şi-a imaginat şi propriul epitaf: „Aici odihnesc eu. La alte popoare. dar este poezie. unde i se contestă până şi numele. prin urcarea lor în marmura statuii. Şi tot el: „Scriu nu pentru că sunt poet. dimpreună cu întreaga sa operă. în copilărie. pe Dumnezeu. a fost un bun. nici de pe urma morţii. iar doi fraţi nu-ncap într-o ţară” şi „doi mari vrăjmaşi are românul: mila pentru străini şi ura pentru ai lui. dacă nu chiar o crimă. militanţi cu astfel de statură sunt nemuriţi încă din timpul vieţii. în care străluceşte poate cea mai plină de miez poezie românească a ultimelor decenii: „… doar în limba ta / Poţi râde singur / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns // Iar când nu poţi / Nici plânge şi nici râde / Când nu poţi mângâia / Şi nici cânta / Cu-al tău pământ. afară de una singură: asuprirea limbii strămoşeşti (…) Toate zilele mele izvorăsc şi se înalţă din adâncul şi din puterea Limbii Române…” Ultima oară m-am întâlnit cu Grigore în decembrie 2008. / Cu cerul tău în faţă / Tu taci atunce / Tot în limba ta. Istoria şi Neamul. Basarabia este un copil înfăşurat în sârmă ghimpată. Îmi trăiesc moartea ca pe o imensă responsabilitate”. în virtutea unor mărunte considerente conjuncturale. la noi. Grigore Vieru a fost copios contestat şi rănit sufleteşte.” Acuza de naţionalism n-o respinge. din cer. Cred că venea de undeva.” Când văd cu ce tristeţe a primit ţara vestea dispariţiei lui Grigore Vieru. Sau: „Aş putea să îndur toate nenorocirile revărsate asupra ţării mele.” Dincolo de „râul blestemat” începea ţara: „Două sunt cele pe care le-am iubit fără să le văd mai întâi: Dumnezeu şi Patria. Credinţa.” Mircea Radu IACOBAN pagina 101 . cum curgea Prutul. Ar fi o ruşine. mă-ntreb unde-s şi de ce tac românii care i-au aplicat jignitoarea etichetă „patriot de ocazie”… „Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta” – crede poetul basarabean. Încep să cred că impulsul pentru construcţia acestui volum-lespede ce-i tezaurizează întreaga operă i l-a dat premoniţia sfârşitului.in memoriam recunoaşte şi va izbucni în plâns. drapate în exigenţe artistice.” Nu ştiu dacă Grigore Vieru a fost (şi este.” Iar „România este o ţară plină de câmpii. ci pentru că am văzut. ne înalţă ca sfinţi şi ne curăţă de rugină numele imprimat în metalul veşniciei. intitulată „Taina care mă apără”. mereu a meditat pe tema definitivei plecări: „Mor în fiecare clipă. dar mai ales dincolo.” Fiindcă „foloasele” rodului poeticesc ni le-a dăruit nouă. Poezia lui o fi inegală. cine ştie dacă sufletul nostru nu-i muşchiul verzui de pe cruce. În eterna şi fascinanta Românie. Cu certitudine. care nu am tras foloase de pe urma vieţii. Întrebându-se: „Cine ştie dacă moartea este sau nu partea noastră de cer şi lumină. cinstit. Formulările sale aforistice sunt întrutotul memorabile: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română”. schimbarea s-ar cuveni s-o începem pornind de la amarele constatări că.” Grigore a fost unul dintre marii apărători ai limbii române. munţi. istorie şi graniţe. ci îi tălmăceşte sensurile: „Eşti naţionalist în măsura în care îţi aperi Limba. original şi profund poet. când din nou Iaşul editorial i-a marcat semnificativ traiectoria destinului scriitoricesc prin tipărirea „cărţii cărţilor” sale. odată şi odată. dacă aşa-i. fiindcă versurile moarte n-au) un foarte mare poet. să fii altceva”. tuturor. „doi copii încap în braţele mamei. robul lui Dumnezeu.” Şi tot el: „Stă în puterea Limbii Române să-l găsească. fiindcă „Patriotismul ne păstrează ca oameni. i-am putut înţelege exclamaţia „Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de aproape”. Cunoscându-i opera în amănunt.

in memoriam

Poeme de Grigore VIERU
Cuvinte şi omonime din abecedar Lui Constantin Ciopraga
Mie mi-am zis: „Lângă mări Piatră să nu fii, Că te macină vremile”. Zisu-le-am lor: „Nici măr Să nu fiţi, dragilor fii, Că vă străpunge viermele”. Încă le-am mai spus: „Rana Ne-au presărat-o cu sare” Strâmbat-au şi rama. Şi încă mai sare, mai sare Capul tăiat, Însângerat Strigând pe jos „Ura!” Aşa era: Întâi peste noi Veniseră hărţile, Apoi alte lucruri noi: Veniseră hăţurile. Veniseră toate şi toţi, Mai ales, Cine dădea din coate, Că nu mai deosebeai Năvălitor de frate. Până la apele Nistrului. Căci acolo Voievodul Ziditu-şi-a cetăţile. În lipsa ostaşilor, Onorul să-şi sune Zidul cetăţii Soroca Din care în liniştea nopţii Cade câte o piatră Cerul din ape cutremurându-l.

Din suferinţă-n vânt Lui Eugen Simion
Din slăvile cereşti Le cârmuieşte Dumnezeu Pe toate: Bucuria, lacrima. Învăţ din suferinţa Sufletului meu. Şi parcă Nu mi-e de ajuns Doar suferinţa mea. Străvechi cuvinte-mi Umplu inima Ale-nţelepţilor Ce pace mie da-vor: „Prea mare-i pentru Domnul Stima mea Ca să mă tem de Diavol!”

Araţi-mi inima Lui Daniel Corbu

pagina 102

Sunt craiul Unui fir de iarbă. Craiul frunzei de plop Fără de vânt tremurând. Craiul care Hotarul Ţării marchează. Araţi şi hotarul Când pâinea nu mai ajunge. Araţi-mi inima. Nişte fire de ţărână din ea, Spre amintirea Ţării Trimiteţi concetăţenilor mei În cele patru vânturi Împrăştiaţi. Când nu mai răsare Pe cer curcubeul, Atunci gândul, Curatul meu gând, În trei culori strălucind, Desfăşuraţi-l pe cer

in memoriam
Dacă moartea are dreptate Lui Ion Deaconescu
Doamne, cu Tine Toate zilele mele Să stea de vorbă-ar dori. Dar numai Tu Ai răgaz. Iată, Mai repede ca lacătul Rugineşte pe cruce Numele omului. Iată, Am ajuns să fiu De partea morţii Dacă moartea are dreptate Şi împotriva vieţii Dacă viaţa se ticăloşeşte. Iată, voi muri. Fără de lacrimi – Le-am plâns pe toate.

Urme pe nisipul auriu (Legendă) Lui Paul Fuego
Păşeam prin sfânta rourare Pe-al mării ţărmure frăţesc, Mirat că două urme clare Pe ale mele le-nsoţesc. Păşeam în dimineaţa lină Atât, atât de fericit, Părând eu însumi o lumină În Universul infinit. Creştin, am înţeles pe dată, Că cel alături păşind Era chiar Domnul ce se-arată Prin semne numai ori în gând. Pe mare înceta furtuna, Dragi urme mă-nsoţeau ca-n vis, Voiam să le sărut întruna Ca pe-al măicuţei mele plâns. Tristeţea, însă, ca pe-un laur O am simţit când am văzut, Că cele două urme de-aur M-au părăsit, au dispărut. „Nu-ţi mai sânt drag eu, Doamne, oare?!” L-am întrebat pe Dumnezeu. Şi-am auzit un glas de soare; „Te duc în braţe, fiul meu”. Cu Ţara-mi de trudită pâine Păşeşte, Doamne,-alături Şi dacă merită, Stăpâne, Tu ia-o-n braţe şi pe ea.

Lumânarea şi trandafirul Lui Lucian Vasiliu
Nu trăim, poete, Pentru a plăcea oamenilor Ci pentru a duce până la capăt Un lucru visat Încât prin împlinirea lui Noi înşine să îndrăgim oamenii. Putinţa de-a aprinde În noaptea Învierii o lumânare De la flacăra unui trandafir. Iată ce este poezia Şi împlinirea ei! Facem oare prin asta Vreun rău cuiva?! Nu ne-ntoarcem oare spre casă Ca şi părinţii noştri?!

pagina 103

in memoriam
Hristos veni-va pe pământ
(cântec pascal) Preafericitului Părinte Daniel Va veni o zi preasfântă, O vom auzi cum cântă, Vom vedea pe Isus Pre pământ cum coboară De sus, Vom vedea pe Mântuitor De creştini doritor, doritor Va străpunge raza morţii Zid de nori, zid de nori, Ruşina-se-vor arginţii, Ruşina-se-vor arginţii Trădători Plânge-va de bucurie Precista, Precista. Lângă Ţara mea cea vie, Lângă Ţara mea cea vie Crist va sta. Va veni o zi preasfântă, O vom auzi cum cântă, Vom vedea pe Iisus Pre pământ cum coboară De sus, Vom vedea pe Mântuitor De creştini doritor, doritor.

Ştiu că va pieri stihia, Şi-ntr-o zi, şi-ntr-o zi Pe acest pământ Mesia Va sosi. Coborî-va din lumină, Luminând, luminând. Nu se poate să nu vină, Nu se poate să nu vină Pre pământ. Va veni o zi preasfântă, O vom auzi cum cântă, Vom vedea pe Isus Pre pământ cum coboară De sus Vom vedea pe Mântuitor De creştini doritor, doritor. Zarzări şi fântâni şi poartă Văruiţi, văruiţi, La o margine de soartă Să ieşiţi. Pregătiţi-vă de ospăţ Cum vă spun, cum vă spun Sufletul vă fie proaspăt, Gândul – bun.

pagina 104

2008. Poeţii Grigore Vieru şi Daniel Corbu la taifas în Salonul Junimii

in memoriam
Pe cruce Lui Emilian Marcu Mulţi pe-aici au trecut. Mulţi aici s-au oprit. Mulţi au refuzat De aici să plece. Iată, frate al meu, Ia şi albina nectar Din florile pomului nostru, Dar nu zice că pomul E pământul ei. Iată, frate al meu, Păianjenul îşi ţese Pe sârma ghimpată Steagul său cenuşiu, Iar Diavolul, Pentru că l-am lăsat Să ne pieptene, Îşi face cărare Pe capul creştinului Pe-acolo pe unde i-i voia Nu! Acum nu pe cruce, Ci în interiorul ei, Ar trebui să fim. Ferestrele către Patrie Lui Cătălin Bordeianu Ca pe ochii morţilor Fuseseră pentru noi închise Ferestrele care dădeau Către Patrie. În beznă ne învăţau Să urâm lucruri Pe care-i păcat să le urăşti: Pe Dumnezeu şi pe mama. În taină îi iubeam. În taină pomeneam Numele morţilor Pe care ne-nvăţaseră să-i uităm. În beznă, Deseori îmi aminteam De anii copilăriei prutene. Doamne, Câtă zăpadă curată Şi câtă Ţară În copilăria mea!

pagina 105

Prima. cunoscut şi sub pseu-donimnul literar „Soseşte totdeauna pe linia întâia”. articol cu articol. articolele – toate semnate de neobositul editor cu care credem că v-am obosit deja. cel puţin. Cu caseta redacţiei cu tot. cu pseudonimul „Soseşte întotdeauna pe linia întâia”. cu fidelitate. ci de reviste. Cum ştiţi şi voi că orice linie e infinită. Să începem cu cele din ultima categorie. Să ajungă toţi editori de reviste care nu apar niciodată. lunare. zilnic: epoleţii. nu e deloc uşor – le zice Barbuligă. din an în paşte. nu scoţi şi un număr special?” Am spus că revista asta era tot o linie. Băi. de ce n-ar apărea revista aceasta vreodată? Bănuim că editorul în cauză a dat greş mai înainte cu o altă revistă – zilnică. respectivul editor păstrează proiectul noii reviste doar în mintea lui. luând în consideraţie criteriul periodicităţii apariţiei: zilnice. La revista de front totul străluceşte. editată – până când s-a schimbat macazul – de impiegatul de mişcare du-te – vin-o Barbuligă. ochii înainte de permisii. Pe ea trag toţi. Nu le scapă nimic. să scoţi o revistă odată cu săptămâna. că urla ca din gură de şarpe dacă mă atingeam de ea. Poate doar câte o înjurătură. salutar. dar ele sunt bine conturate în minţile celor care nu le vor fi niciodată editori. Nescoţând-o niciodată pe piaţă. sau pe scurt. bocancii. succesul este garantat. ochii după permisii.magna cum laudae Dicţionar Geto-Dacic Laurenţiu ORĂŞANU REVISTĂ Nu avem pretenţia să considerăm revistele noastre ca fiind primele din lume. semnând cu numele întreg. Dar. Să crape toţi editorii. Toţi redactorii inamici. Şi. Sau. conştiincios. „Băi. Cel mai bun exemplu de revistă săptămânală este „Mersul trenurilor şi al altor lucruri în gara Făcăieni”. adică vinerea. Trecând la revistele zilnice. baioneta şi tot ce are soldatul în dotare şi îi prezintă la inspecţie sergentului. că-i ţine locul Barbuligă atunci când e plecat la raion după linie. nu mai poate da greş. Deşi. la momentul potrivit. şi să distrugă – dacă nu totul – măcar toate revistele adverse. ar mai ajunge trenurile până la noi. sau colonelului. Barbuligă. în toate paginile. Eşecul va fi fost răsunător. este revista de front. în toate numerele. şi reviste care nu vor apărea ni-ciodată. Să îndrăznească vreun cititor să-i spună că n-a urmat bine linia din pagina întâia. . pe canapea. A fost chinul naibii tot drumul. am afla că a lui e cea dintâi. de vreo călătoare fără bilet. Dacă n-ar fi trasată bine. contrar titlului. ar mai pleca trenurile alea mai departe? Ştiţi voi cu câtă sfinţenie o aduce Dom Şef dela centru? Mi-a şi zis o domnişoară de a călătorit cu el: Dom Barbuligă. mă rog. arma. cu căldură. linia trasată de raion e sfântă. dar altfel plină de calităţi şi alte bagaje – şi Barbuligă îi şi preia linia proaspăt trasată de raion şi dă fuga cu ea în pagina întâi. Băi. E de fapt o precizare inutilă. Acelea care nu vor apărea niciodată. el o va continua. la Făcăieni? Sau. Vânează orice greşeală. Nu mai notăm aici continuarea – unica – aşa că ne vom ocupa aici. Ca şi cum s-ar fi prăbuşit o lume întreagă. săptămânale. a pus linia aia între noi. în gara Făcăieni existând doar o linie. Totul e clar acolo: titlul. interplanetară – nu contează. mercu-riale. parcă nici n-am făcut-o. în doi faci revista un-doi. Noroc cu nevasta Şefului. exemplul care ne vine imediat. caseta redacţiei – în care se lăfăie un singur nume. având la legendă numele de la caseta redacţiei. nu de revistă. În cadrul revistei comandanţii serioşi fac inspecţia la sânge. bineînţeles că numele editorului. ea nu va încăpea numai pe pagina întâi. Bomba IX pagina 106 trebuie să poată fi detonată uşor. Cel mai atent este inspectată bomba. decât să-l repete. Care reviste pot fi. poza de pe prima pagină – aţi ghicit. sau căpitanului. O revistă de front fără bombă e ca un lăutar fără contract la nuntă într-o sâmbătă seara. inclusiv Şeful de gară atunci când se întoarce de la raionul unde se trasează linia. zău aşa. N-o să credeţi. dacă l-am întreba pe oricare editor al unei reviste. Îmi zice Doamna Şef: Măi Barbuligă. Nici nu se dă bine jos Şeful din compartimentul special – în care se desparte. lunară. din când în când.

că nu scrie nimeni despre ea.magna cum laudae Dar ar mai fi ceva. nici conţinutul nu are legătură cu titlul. Are timp să audă. alianţe. Uneori Barbuligă mai schimba. unice în Făcăieni. Sau unul care nu e impiegat de mişcare. schimbări de doamne şi domniţe. ca şi alţii. florile pentru că au fost sădite. Dar cine să le dea unuia care a scos o revistă care era toată numai o linie? Un cerc. fie dedesubt. la Făcăieni şi peste tot unde ajunge trenul. în poziţie de drepţi. nu se poate să nu fi observat că titlul fiecărei file nu are decât o vagă legătură cu conţinutul ei. fără revistă. ca nedumerirea voastră să fie deplină şi simetria perfectă. dar mai ales personalul? Să fi ştiut şi ei de deraierea aceea programată nu la raion. Un editor care scoate o revistă lunară e unul care n-are ban să scoată o revistă săptămânală. Sau. schimbări de domni. fără nimic. Astfel că nevasta Şefului de gară de acolo se mulţumeşte cu săptămânalul lui Barbuligă. la o revistă. îmbinări. Iar sub linie. Pe motiv că nu seamănă deloc cu revistele minunate din capul lor. cititorul dă fuga mai întâi să vadă cine e în colectivul de redacţie. din mers. caldă. la ei. de unde vor fi ele – să-ţi vină neregulat. pierderea unei gări. altceva: ce fel de revistă e aceea fără horoscop? De unde să ştie Ileana Cosânzeana la ce oră va veni Făt-Frumos să o scape de Zmeul-Zmeilor care o pusese să copieze. dintr-un horoscop. lucrurile sunt clare ca lumina zilei când e soare: un singur nume la caseta redacţiei. sau două-trei caiete dictando completate caligrafic nu însemnau prea mult. în gară la Făcăieni. şi cel de la plus infinit. astea erau pierderi de nerecuperat. L-ar fi aşteptat unde trebuia. alteori. ar fi prins şi ei trenul acela. să fie gata. undeva. Pe motiv că are colectivul de redacţie prea numeros. Degeaba se agită acum: că linia e în pericol. şi nevasta lui Dom Şef când nu lucrează cu Barbuligă la numărul nou. se punea pe el în locul Şefului – fie deasupra. Dacă pentru Ileana Cosânzeana o paginădouă. care veţi fi trecut prin atâtea năvăliri barbare. Nici măcar o revistă din an în paşte nu pot scoate. Pentru că o explicaţie există întotdeauna: ciupercile ies din pământ pentru că a plouat. a unei reviste săptămânale atât de apreciate. Deasupra liniei era. unde trenurile circulau întotdeauna numai şi numai pe linia întâia. Iar editorul nostru. Ca să scoţi o revistă din an în paşte trebuie ca fondurile – de la Scriitori. Şi ar fi sărit în el. ceva. mezalianţe. fotografia Şefului. revoluţii. pe un caiet dictando: „Nu vreau să mă mărit cu Făt-Frumos!”. Şi doar e un lucru ştiut că. Sau care nu stă în gară la Făcăieni. războaie. dezbinări. Şi de cine? De editorii de reviste care nu apar niciodată. voi. să fi avut măcar. şi ar fi ajuns acuma departe. Dar ca să-ţi vină neregulat trebuie ca să le fi obţinut odată-şi-odată. SPIONAJ Voi. ori nevasta Şefului. cercetătorii care lucrăm din greu la alcătuirea acestui Dicţionar. uniri. de la partide. şi atunci nevasta Şefului era deasupra. şi locomotiva. la regiune. că nimeni n-o mai putea să o ţină. De unde să ştie Barbuligă să încheie numărul. Sau care stă în gară la Făcăieni. Dicţionarul îl citiţi pentru că l-aţi găsit pagina 107 . cel cu revista lunară. nu disponibilizaţi la Făcăieni. semn că domnişoara din compartiment şi-a apropiat cam mult coapsa de ea? De unde să ştie şi Dom Şef. acolo. cât era ziulica ei de mare. Şi. în revista aceea care nu apare niciodată. atunci când soseşte Şeful de la raion cu linia proaspăt trasată. dreaptă cum au ţinut-o ei acolo. de unde să ştie ei. De aceea noi. dar nu-i place ori linia. greu de citit. Uite. Şi. dar mai ales a liniei. Numele editorului. cu alţi impiegaţi de mişcare şi şefi de gară scoşi de pe linia moartă şi puşi să scoată alte săptămânale. când va fi să se schimbe macazul şi linia. dar în uniformă de Şef de gară. cum e făcută de două parale revista lui care costă trei. iar Şeful – dedesubt. dacă nu din horoscop. că nu venise pe linia obişnuită. cu cureaua încheiată. ne simţim datori să venim aici cu o explicaţie. cuceriri galante. din care oricine poate afla că trenurile şi alte lucruri merg pe linia cunoscută la Făcăieni. timp de o lună de zile. divorţuri. cititorii din viitorime ai acestui Dicţionar. în general. Să fi ştiut din timp. şi Barbuligă. un triunghi. şi acceleratul. sub linie era fotografia nevestei Şefului. are timp suficient să audă cum stau lucrurile şi în alte gări cu reviste săptămânale. ani de zile. că o să se piardă şi capătul ei de la minus infinit.

căruţa o legi la cal – să nu vă aud că protestaţi. Că doar barza aia de la fila a doua. Dar asta nu înseamnă să le dăm noi mură-n gură decoperirile noastre. atunci când veţi scrie fila: Spionaj. Ăia patru – mai liniştiţi. „Voi credeţi că vom fi pe veci singuri pe lume? Unici? Vor apărea şi . Se înfiinţase co-lectivul nostru de cercetători. de exemplu. încep să cucerească alte popoare. S-a întărit paza la metafore. Şefu – negru la faţă. barza aia migrează pe nici nu ştim noi unde. şi femeile. Ce să mai zic de berze. tancul. fără să fie observat”. de spionaj. Ne înghesuim. că nimeni nu vroia să piardă masa de prânz. care era gratuită. Trecuseră două luni. şi barza. întrebaţi-i pe urmaşii noştri din viitorime. Ce aveam noi vigoare până acum. sună telefonul fără fir (instalarea celui cu fir întârzia. Se formează – vorbesc de popoare. tocmai ca eventualii spioni ai echipelor adverse pagina 108 şi dezgropat (poate şi pentru că noi l-am scris). se vedea clar că îşi dădeau perfect seama de ce fac. Scrisesem primele două file: Roată şi Barză. că voi semna şi eu. aţi scris şi asta – carul de luptă. dacă vorbim despre femei nu mai terminăm niciodată. E drept că pentru asta străinii trebuie să-şi creeze un serviciu secret. Un-doi ne trezim cu filele noastre de Dicţionar pe planşetele institutelor de proiectare din ţările străine. Dar să ne concentrăm pe Dicţionar. mamă-mamă! Să îndrăznească vreun spion să se atingă de vreo cucerire de-a noastră!” (Cei doi colegi aprobară hotărât. la întâmplare. el a şi înfiinţat – ieri a ieşit decretul – un serviciu de contraspionaj. Iarba. Până să înfiinţeze ăia care se vor forma în curând ca popoare servicii de spionaj şi să ne fure şi roata. Un-doi ne trezim că tancurile ruseşti lasă urme adânci în pământul scumpei noastre Dacii. probabil că îşi luaseră ceva măsuri de protecţie. Dar precis că tot voi le veţi explica. tapetat în verde cu frunzele mărului în care era cocoţat. astfel ca iarba să nu ne poată fi furată. e bună la căruţă sau la car. sau sunt cucerite la rândul lor. „Uite. ca să nu plece vreun spion cu ele. gata să-şi apere cuceririle lor). Mă rog. Măritul Decebal – îşi înălţă Şefu glasul şi privirea spre vârful mărului – care se interesează zilnic de stadiul Dicţonarului. „V-aţi gândit la consecinţe?” – continuă Şefu. Nimeni nu va mai putea efectua înmulţirea aşa. sau citiţi-le dicţionarele). „Vă daţi seama ce faceţi?” Cei patru – roşii în continuare. dacă tot s-a aflat. ce să vezi. Oricine citeşte Dicţionarul vostru. toţi 140. să luăm de exemplu prima filă pe care aţi scris-o: Roată” – tună Şefu. şi cinstea. se neliniştiră din nou auzind că orice înmulţire va fi privită cu alţi ochi). 5000 daci au fost puşi să le urmărească mişcările de du-te – vino. cu un popor colo. gazonul. Ne frecam mâinile.magna cum laudae alte popoare. cum să facă asta. „O să vă afle toate secretele”. ridicară din umeri cei patru. ca şi aprobarea de la minister). singura noastră operaţie matematică – înmulţirea. şi – cum spuneam – la femei şi la reviste. Iarba noastră verde va rămâne acasă! Noi nu ne vindem iarba! Iar în campionat. au fost înlocuite cu nisip şi pietriş. (Cei patru. Şi ne trezim. Dicţionarul nostru. „Găurile vor fi bine păzite. tot mai supărat. dar ce vigoare vom avea de acum înainte. şi nu de unde se trezesc ei. şi nasturii. are toate datele să inventeze roata: rotundă. Prepeleac frumos. Când. care se liniştiseră când auziseră că e vorba de spionaj.998 file şi eram gata. şi degeaba o să dăm vina pe biata barză. pe îndelete. e supărat până la cuşmă. mă corectez. încântaţi: mai aveam de scris 999. în prepeleacul Şefului. are un ax sau o axă. iar femeile voastre vă privesc misterios de sub genele umbroase pentru că aţi inventat rimelul. (Dacă nu ştiţi cine-s ruşii. ca să nu ne trezim cu goluri date de spionii adverşi. toate le oferiţi pe tavă străinilor. din prepeleac în prepeleac. se înroşiră la faţă. mâine-poimâine. „La fotbal. şi revistele. şi două colege cu care nu erau însuraţi. Acuma ce să mai afle. alt popor dincolo. pe la amiază. roata istoriei. Toate măsurile astea au intrat deja în vigoare. echipele numai se fac că joacă fotbal. poezie. s-a întărit apărarea în faţa porţilor. „Toată lumea la Şefu!”. „Ce e în capul vostru? Unde vă treziţi?” Doi colegi însuraţi. Tocmai venisem la lucru.

cu o Antenă construită urmând textul vostru despre Ureche. disimulaţi cât puteţi. şi o vor impune guvernanţilor şi miniştrilor lor. Vă rog aşadar. pionierii. În felul acesta. Nimeni nu va juca vreodată fotbalul cum îl jucăm noi! La noi. Parlament. Atenţie la orice oiţă. nu vom face excepţie. voi să ascundeţi filele scrise şi să vă faceţi că priviţi atent zborul albinelor. Sau. Sau. Două sunt de ajuns. Nu care cumva să scrieţi că are patru picioare. Scrieţi că sunt nişte oameni de nimic.magna cum laudae să nu poată descifra sistemul nostru de joc şi să-l copieze. toată lumea ochii în patru”. (Cei doi colegi ridicară din umeri. coruptă. Sau. Credem că înţelegeţi acum de ce. Cu nasturi verificaţi. comentarea programelor la televizor din seara precedentă. hăt. calibraţi. Şi dacă fila scrisă de voi astăzi – că asta ar cam fi norma. care să nu se lase cumpăraţi uşor şi să ajungă să joace fotbal adevărat la echipe din străinătate. cu gândul numai la interesul personal. Vă dau un exemplu. pe scaune cu două picioare. Iar cei care se ocupă în fapt de studiul păsărelelor le vor acoperi. Sau berzele noastre. Îmi vine să şi râd. aici. nu de alcătuire a Dicţionarului. vom face acelaşi lucru: nu vom juca nimic. Sau. evident neadevărată. şi nu care-cumva să se înţeleagă ceva din ceea ce scrieţi. fie vorba între noi – ajunge. Toţi vom pretinde. că facem altceva decât ar trebui să facem în realitate. dacă e frig şi albinele nu zboară. departe. de multe ori. sau despre Parlamentar. orice mieluţ. Nici o legătură între titlul şi conţinutul filei. colectivul de biologi care cercetează polenizarea va pretinde că stupii din dotarea lor sunt de fapt căsuţe pentru păsărele. (Cei patru colegi îi făcură în 16). ca să nu păţească ruşinea de a fi descoperite şi folosite de spionii străini. contra noastră!” „Dar să revenim la oile noastre. poştaşul. şi când vom participa la campionate mondiale. Şi. Spionii străini vor prelua această imagine. Sau. titlul nu are legătură cu explicaţia dată în respectiva filă. de studiul cărora sunt ei interesaţi. pe locurile unde se vor forma popoarele acelea ale căror servicii de spionaj folosesc oiţele noastre. pe sub prepeleacuri. vor fi permise. ca la nimeni! Când fotbalul va fi jucat şi de alte popoare. şi englezii. în săli. care nu fac nimic toată ziua şi pentru poporul geto-dac. în filele acestui Dicţionar. atunci când se vor fi format. şi franţujii. a neputinţă: Şefu chiar ne crede proşti. în servicii. Zamolxe păzeşte. „Şi noi. Să nu afle nici nevestele voastre ce faceţi aici”. ne-am trezi într-o bună zi că toate popoarele: şi nemţii. Spionajul ne înconjoară din toate părţile şi încearcă să ne fure toate invenţiile şi secretele. „Când vine un străin în vizită – continuă Şefu instructajul – fie ciobanul oilor. încercând să soarbă ciorba cu linguri concepute după textul scris la fila Lingură în care voi veţi fi descris Strecurătoarea. La rândul lui. „ Să nu avem încredere în nimeni. în câteva zile sau săptămâni. să urmăriţi atent traiectoriile pe care zboară albinele când nu e frig. cu primele două file aţi cam făcut-o lată. închipuindu-mi cum vor sta alte popoare la mese cu două picioare. orice berbec care se preface că paşte paşnic prin livada noastră cu meri. băutul cafelelor. toate celelalte popoare vor avea o conducere amorală. ne vom perfecţiona în secret sistemul de joc antrenândune la fotbalul de masă. pagina 109 . Lucraţi mult. o filă pe zi. Să nu vă surprindă dacă sub lâna lor merinos veţi găsi microfoane sau aparate minuscule de fotografiat. Sau care ung rotiţele noastre. Peste tot. Iar. complet diferită de felul în care se comportă conducerea ţării noastre”. Daţi frâu liber imaginaţiei. pe de altă parte. în prepeleacurile noastre. Dacă nu ne-am apăra astfel. şi japonezii ar vorbi. Scaun. Să zicem că aţi ajuns la fila Masă. când veţi scrie despre Ministru. aceeaşi limbă: limba geto-dacă. Să se creadă că sunteţi echipa de cercetători ai fenomenului de polenizare. cum o să le spună chiar ei nevestelor?). studenţii sau soldaţii să culeagă merele. chiar încurajate: cititul presei. Să nu poată nimeni să re-inventeze roata citind fila noastră de Dicţionar. cum vor încerca să prindă posturile noastre de radio şi televiziune. bârfitul colegilor” (cei patru dădură să protesteze). sub pază strictă. vom juca atât de prost în calificări numai şi numai pentru a nu ajunge în faza finală. birouri. cosaşul să cosească iarba. până la guvernul măritului Decebal. Şi aşa mai departe. centre de calcul. prin transhumanţă cumva. scrieţi puţin. în scopul apărării secretului.

dar ştiu:/ unul dintre voi are să mă trezească./ şi-n hainele noastre noi nu suntem voi. pentru care a şi fost blestemat. livrescul şi suprarea-lismul se integrează în text cu un firesc de-a dreptul cuceritor: „coboară-n granada căzii de baie. care nu mai poate părăsi un spaţiu încărcat de semne. doboară/ fluturele de pe lampă este mostrul ce ne pradă/ soarele din toaletă -// în bucătărie e cordoba. Născut la 27 martie 1958 în Văraii de Maramureş. burtosul cariu. Mircea. rămânând însă în forul său interior un apostol al Poesiei. / fără margini este ieudul şi fără ieşire”. Pop face parte din a doua categorie. pe rând. Ioan S. Ca şi Thomas Mann în Muntele vrăjit. Venite dintr-o cultură poetică bine asimilată. Ioan S.1994.1996 şi Pantelimon ./ Unul din voi pe mine mie însumi mă va vinde”. al dramelor naturale sau livreşti: „dacă aluneci acolo/ nici o hartă n-are să-ţi mai fie de folos// zadarnic vei zori să rupi linţoliul spaţiului/ în care ai alunecat. Dincolo n-o să dai decât/ de urma piciorului tău de dincoace. Pop a fost. al singu-rătăţii („singur este acolo cel singur”).113 bis./ care ne-a ros pe-ndelete căminul şi şansa”. POP un apostol al biografismului cinic Dacă e să dăm crezare lui Marcel Raymond. recomandă un „optzecist” perfect. Porcec . absolvent al Facultăţii de filologie din Baia Mare în 1983.portrete critice Ioan Es. Şi: „cheamă muştele-n izmene să aducă miros de frigărui/ de la ospăţul celor mari/ şi îngerul casei noastre. La fel ca în La fanion de Liviu Ioan Stoiciu (cu care Ieudul fără ieşire se înrudeşte la nivelul viziunii într-un pagina 110 . am trăit cu ei prea multă vreme/ ca să mai ştim cine pe cine vânează. Sau: „eu nu mă mai duc azi acasă. răpune îndoiala. Cele trei cărţi de poezie publicate (Ieudul fără ieşire . 1999) destul de târziu faţă de perioada scrierii. spaţiu al bucuriilor şi disperărilor. s-au aciuat în ea şoarecii/ îndoielii. Substanţialitatea poeziei sale aserveşte întotdeauna o vizi-une lirică al cărei spaţiu e bântuit de un sacru malefic. Ioan S. corector şi redactor la mai multe reviste literare bucureştene după 1990. ele singure/flutură disperate”. care împărţea poeţii în poeţi-artişti şi poeţi-vizionari. muncitor necalificat pe şantierul de la Casa Poporului. profesor de literatură română la Ieud. Pop construieşte în Ieudul fără ieşire un personaj. un poet autentic şi-l plasează fără drept de apel în prima linie a liricilor din generaţia în discuţie.

elephantiasis epic. care va muri cu perfecţiunea dansului (a artei. alteori înţesat de ironie. Schimbind doar cadrul. Prin urmare. dovedind că în România postbelică au existat mai multe feluri de a fi prizonier şi s-au ţinut mai multe feluri de jurnale”2. dormisem prea mult. unghiile mele/ s-au înfipt în-pereţi. descoperitorul şi susţinătorul său./ întotdeauna după o moarte ca asta/ mă culc devreme şi dorm mult”. voi fi o carie legată în propria-mi piele. 1243. Neadaptabilul Porcec. Pop. îl preocupă în per-manenţă pe Ioan S. Toamnă la Capri şi Oraşul.// ba./ doi ani am tot adunat numai pagina 111 . „locuim dintotdeauna fiecare într-o groapă a lui” şi „poate doar lipsa de fericire mă face să cred/ că omul nu e făcut pentru ceea ce visează”. Buc. augumentată de neîncre-derea în percepţia celuilalt („cititor infidel”). 1994. cititor infidel. aveam degete puternice. pământesc/ nu răsări pe ei decât în somn/ şi aşa mai departe vociferez pentru că ştiu/ că nu sunt decât un limbaj şi-mi este permisă orice incursiune/ şi nu pot ieşi orice-aş face”. vecinul meu a tresărit. de dizlocări şi de construcţie a unui spaţiu sacralizat. chiar nimic am câştigat. vom da dreptate distinsului critic. „trupul abia dacă poate duce fiinţa minimă prin care timpul suflă abia auzit”.// şi acum. acum). cu aproximaţie. dragilor.portrete critice spaţiu şi timp sacrale). Această continuă raportare a poetului la lume. Buc./ într-un an. şi când mă vor deschide/ am să mă mut pe cealaltă parte a mea.// şi aduc atâta nimic acasă cât n-a putut aduna nimeni în ăştia doi ani. precum şi Ioanei Pârvulescu. Disperat. Pop „putem ajunge primii în cursele de tragism formula unu”. tu somnul ce-l dorm. voi râde”. precum şi viaţa între patru pereţi şi mereu o disperare neagră. care consideră Ieudul fără ieşire un „jurnal de închisoare./ fiţi siguri. Spune poetul: „în fundătura vorbirii noastre răspunsul nu poate fi încă formulat”. o să câştigi câţi alţii în 4/ şi uite că acum n-a-duci nimic. Porcec. Pop. este interesant în special prin reflecţiile sale de după moarte. nr. uneori dezabuzat sau chiar apocaliptic. Într-o zi voi fi citit/ numai pe dinăuntru./ gata să se rupă sub greutate/ când o să se deşarte toate-n curtea noastră/ nimeni n-o să aibă atâta nimic ca noi. păpuşa de ghips. uite. iar altă dată sub formă de ritual semantic sau de rugă. Casa. un personaj excelent construit cu ajutorul unui 1 Laurenţiu Ulici. România liberă. 21. ca şi atunci. Spune poetul: „am zăcut odată o săptămână întreagă. Pop: „scriu.// în urma mea vin care-ncărcate cu nimic. Prezente sunt şi aici mâinile. îmi/ vârâsem unghiile-n palme. textul 2: „are să-nceapă chiar acum teritoriul psalmilor: peste tine doamne zidurile trupului meu sunt zidite/ tu eşti absenţa pe care-o-nvelesc. ca în Partea a II-a. până când litera se scufundă sub carne. / dacă eu simt cerul tău cel căzut. m-am chinuit o lună să le/ smulg de acolo. cu un vers demn de invidiat de mari poeţi ai lumii: „Aici viaţa se bea şi moartea se uită”. obsesia perfecţiunii. deci) în el. De altfel. voi rămâne/ mereu interior. unghiile. poetul avansează aceleaşi obsesii şi. să nu iasă. nr. în care suntem invitaţi doar ca turişti trecători. zidurile (pereţii). aceeaşi simbolistică. n-a ştiut nimeni. care-l considera „zugrav de singurătăţi dospite în ligheanul social şi lampadofor al promiscuităţii1. în doi ani. „orice boală bine ascunsă e un leac pentru învinşi”. sângele. întrun text plin de farmec parodic: „parcă ziceai că tu. 1994. Poetul Ioan S./ nici n-am putut căra de unul singur atâta/ nimic cât am câştigat. personaj dintr-o altă lume. 2 Ioana Pârvulescu../ unghiile au intrai prim tencuială. Ieudul fără ieşire. atâta nimic n-are nimeni. trebuie să remarcăm dimensiunea monologică a discursului poetic. dar s-au în-/ fipt în palme şi din palme în pereţi. a sacrificiului total al artistului.. spaţiul acţiunii (oraşul. prilej de autodefiniri. o întâlnim şi în a doua sa carte. formată din patru poeme: Micul Porcec./ sângele a bătut la gazda mea în uşă/ întrebând dacă e voie. trans-piraţia. Cu Ioan S. vor căuta. Zice Ioan S./ şi de nepătruns. dragilor. România literară. doi o să fie mai căutat decât aurul/ o să vindem din el numai când va fi ia mare preţ. el face la un moment dat apologia nimicului.

/ ia uite-aici: port mănuşi să nu se vadă. apoi uscatul/ apoi. Nu ezităm a spune că poemul „iov. al idealurilor retezate.// scriu numai o literă pe zi./ ce faci? am zis. groapa creşte pe zi ce trece. voi rămâne/ mereu interior. afară. era vinerea şi era seară. scrisul e dureros. de o rară distincţie şi prospeţime a ideilor. iova. resemnare este numele lui de alint./ şi de nepătruns./ scriu până când litera se scufundă sub carne.portrete critice cu gândul la voi” (12 octombrie 1992). a-nceput să-nghesuie plămânii/ şi s-a dat acuma la ficat. restul/ e tăcere. antologic. am zis. un poet pe care istoria literară nu-l mai poate ignora. n-avea grijă./ mai bine hai.// azi am fost la ecograf.// nu acum. apoi agonia. voi râde./ pesemne era-n divorţ pe atunci./ acum./ şi orice hârtie e prea subţire când scriu şi se rupe îndată. voi fi o carte legată în propria-mi piele. Ioan S. a zis bufniţa/ şi a trecut peste creştetul lui croncănind./ ei au forcepsuri. cu scrisul pe dos. Pop şi Claudiu Komartin . Într-o zi voi fi citit/ numai pe dinăuntru. din volumul Pantelimon-113 bis. vor căuta. beneficiind de o rostire poetică fermă. dă şi tu o ţigară. nu mai/ aştept pe nimeni dinspre megara. sunt/ locuitorul unei gropi. scormonesc în vene. apoi. mi-au văzut-o foarte clar înăuntru.// aşa că hai la megara ori hai la berbecul. şi când mă vor deschide/ am să mă mut pe cealaltă parte a mea. poem exemplar. l-am ajuns/ pe iova. scriu cât de-adânc simt eu că trebuie să scriu. bătrâne./ de asta m-a părăsit nevasta. Daniel CORBU pagina 112 Poeţii Ioan Es. Construind un univers al disperării./ hai atunci. se ştiu bine la asta. mergem la birt la berbecul şi-o umplem/ şi-o să ai o mare la uscat. râcâi în os până-aud/ grafitul cum îi trece prin sicriu. căci mâine/ n-are cum fi nicicând mâine”. zice iova. pentru că acum/ scriu direct pe mâna mea: e mătuşa mea decedată. l-am văzut pe iova trecând aplecat/ prin intersecţia victoriei cu lemnea. vâr vârful creionului în piele până unde/ dau sub ea de mine.// scriu greu. lasă-l. atâta până dau de mine.// bă. ion”. al neantului de fiecare clipă. a zis. pen’ că şi-a luat deodată/ cununa de spini într-o mână şi-a trântit-o jos ca pe o căciulă. poate fi considerat un model de scoatere a poeziei adevărate din nimic./ zgârii ţesuturile. nici o scriere nu se compară cu asta. zic./ lasă-l. zice. pe 16 noiembrie. au catgut. de luni întregi nu mai scriu. a zis iova./ i-am cerut lui iova bani şi iova a tăcut. or să ţi-o scoată ei cumva. ascultă: n-aveam bani şi voiam să uit./ lasă. este în acelaşi timp o mare izbândă personistă: „la început a fost sfârşitul. Pop este unul dintre cei mai înrăiţi apostoli ai biografismului cinic din generaţia lirică ‘80./ dar astăzi e ultima oară./ până se vindecă pielea deasupra. iona. al agitaţiei în gol. scriu în palmă.

face praf vezica. în pământul tău vor începe să-şi îngroape proprii morţi. o vor trage adânc prin inima ta. popescu. se uită cu ochii tăi şi nu vede. ea n-are ochi. simte rama râcâind în pieptul lui şi scurma acolo fără încetare. pagina 113 . chiar când nu ucizi. cu aparenţa ei de fată cu cireşe la urechi. să nu-i spui. convinşi că marile asasinate se petrec atunci când nu ucizi şi că rădăcina noastră. e în stare să-şi ia propria viaţă pentru a dura. ne-am zis că n-ar fi rău să spunem Crezul împreună. mai mult: or să ţi se uşureze ţigăncile pe garduri. zău. cel puţin aşa speram şi că marile lui asasinate se vor petrece curând doar în sine. lucrând ca boală fără leac. care spune că trebuie să omori ca să nu fii omorât. toţi aleargă într-o mişcare de necrezut. că după om nu mai vine tot omul. neavând conştinţa de sine sau timp. zbieram în şoaptă şi ne răsteam suspinând: „suntem în timp de război şi poezia e primejdioasă. le vor strivi sub tălpi toată ziua. lipeşte maţele de stern. ca orice unealtă fără conştiinţă. loveşte plămânii cu putere. iar noi. de-a lungul şirei spinării. iar dimineaţa evită să o saluţi! ea controlează răul. nu se uită în ochii nimănui. încet. popescu. într-o zi pe care am hotărât-o cea de pe urmă a vieţii noastre. ea nu face servicii supravieţuitorilor săi şi nici nu-i iartă pe dispăruţi când ajunge acolo unde a ajuns deja. noapte bună. bălăngănindu-ne şi izbindu-ne unul de altul. ea lucrează cu bomba umană care e subconştienml. noaptea. şi nu cred c-o să-ţi convină să te calce toţi în picioare atunci. dai peste un cadavru. cine pătrunde în intimitatea ei nu mai poate fi salvat.portrete critice Crezul cu ianuş după mai multe beri cu marius ianuş. poezia e crimă amânată şi mântuire prin disconfort. că. ba poate vor începe să sape o linie de metrou. cine se va gândi că scobesc în tine ca să-i facă loc celui plecat? iar dacă va fi cutremur. tremură cu mâinile tale şi nu le simte. şi. dacă te uiţi în sus şi nu vezi. popescu. în aşteptarea omului viu care n-a fost. nu ştiu pentru ce ne chinuim atâta să ajungem nume de străzi pentru alţii. închipuie-ţi ce jale şi ce neodihnă şi de câte ori vor scormoni în tine si cât vor blestema pamântul cu numele tău. ai câştigat. nici de ce produce durată. un dumnezeu tot mai mărunt dă porunci din ce în ce mai palide. ea intră-n inocenţii care-au visat să ucidă măcar o dată. poezia nu e seducţie. zeama lor acră are să se scurgă prin asfaltul cu numele tău şi nu cred că îţi va conveni. crima se preface-n sinucidere. din pricina cărora. a vedea poezia ca salvare e ca şi când ţi-ai pune de strajă îngeri cu grenade-n gură. nu ştie nici de ce lăcrimează. încredinţându-ne că. acolo unde. ea e singurul lucru nemuritor care-ţi aparţine: e răul în sine. carul mare uruia pe cer.” popescu. vârând cuţitul în celălalt. scăpată de sub control. într-o zi vei fi nume de stradă. dar mai rău. popescu. dar nu cunoaşte neapărat binele.. când vei fi nume de stradă.. poezia loveşte năpraznic ficatul şi vomită peste cel mort. până înspre calea văcăreşti. iar omul nu mai are treabă cu alţii. o privire spre viitor. ucide. când produce maximum de sens. ci ameninţare. apasă pedala războiului şi face din pace o cacealma. ba poate vor face pe strada cu numele tău o piaţă de alimente. or să te-njure şoferii şomerii docherii gunoierii când se vor împletici pe strada ta. e călduţă şi îi adoarme pe inocenţi se înşeală. cine crede că poezia face bine. pe câmpul de luptă. pur şi simplu îşi suprimă autorul. poezia e armă şi. ştim despre ea doar că este ştiinţă a îndepărtării şi că inşii în care locuieşte fac războaie nesângeroase. or să arunce pe jos legume şi resturi stricate. nu cred ca ianuş îşi mai aminteşte de povestea asta: când am ieşit. că poezia spune povestea celui care. ci doar cu el. azi eşti livid? mâine te vei simţi cu ea alături altfel. popescu. or să scuipe noaptea peste tot.

să fie păstorul. Urcat pe un rar Pegas într-o zi se duse la imposibil. Putea peste-o turmă de lei. Minunile vieţii toate. Lumina gândurilor lui ardea aproape întotdeauna. Privirea-i atât de profundă era. Era luminos şi profund cum era om de bună credinţă. de Rubén DARIO pagina 114 . Rog zeii mei pentru Antonio: să-l mântuie veşnic. avea un accent de mândrie şi umilinţă. Când vorbea. Putea să conducă furtuni. şi ale iubirii şi plăcerii.biblioteca de poezie Antonio MACHADO Antonio Machado Misterios şi tăcut trecea odată şi-odată. Amin. le cânta în versuri profunde al căror secret îl deţinea. ori să vină c-un fagure de miere. că abia se putea vedea. şi de miei.

de foame. mort! Părea cu neputinţă. S-a povestit adeseori moartea lui Machado. Trei ani de eroism încheiaţi cu acele câteva cuvinte reci şi convenţionale asupra morţii unui poet. aşa cum aşteptăm şi noi. Madrid. Asta a fost tot. Maria Teresa şi cu mine eram încă la Madrid. Democraţiile europene aveau să plătească foarte scump bucuria pe care le-a provocat-o sfârşitul războiului revoluţionar spaniol. Dar n-a fost aşa. ce frumos sună numele tău!. în vreme ce mii şi mii de compatrioţi agonizau şi ei sau mureau în lagărele de concentrare din sudul Franţei. Comunicând-o pe aceea a morţii lui Antonio Machado. în afară de oamenii cinstiţi de pretutindeni care priveau cu groază cum se prăbuşeşte ceea ce vreme de trei ani fusese primul bastion împotriva fascismului internaţional. în vremea asta. Noi simţeam cum ni se destramă sufletul. o dată cu armata Republicii spaniole care se îndrepta către Franţa. Eu am aflat despre ea de la radio. plângeam. Antonio Machado a murit lângă patul în care agoniza mama lui. Machado. Se apropiau de sfârşit cei trei ani de luptă. într-un loc cunoscut astăzi pentru acest fapt în toată lumea literară a globului. iar la terminarea războiului — Antonio Machado. Doi poeţi şi toată drama poporului spaniol. Problema asta nici nu mai există!” Apoi şi-au ridicat paharele satisfăcuţi. Era soare. Unul dintre membrii juriului uitase între filele manuscrisului ce-mi fusese restituit fiţuica pe care-şi notase pagina 115 . Pe una din ele. Am început să rătăcesc pe străzile care mai erau încă ale noastre.” Dar chipul Madridului îmbătrânise. Nobila lui viaţă s-a încheiat cu o moarte modestă şi simplă. s-a întrerupt două secunde în mijlocul anunţului pentru a îndemna gospodinele să cumpere o nouă marcă de săpun. mecanic şi indiferent. ca un ultim poem. cu mulţi ani în urmă îl întâlnisem pentru prima oară pe Antonio Machado. Mai întâi Federico García Lorca. un Madrid care şi el murea de mânie. Asta s-a petrecut la Pensiunea Quintana din Colliure. crezând că vor scăpa cu bine după ce au făptuit o crimă. să se deschidă porţile patriei. Noi. tovarăşul care aşteaptă. de lipsă de înţelegere şi părăsit de toţi. Cei de prin cancelariile îndepărtate desigur că-şi frecau mâinile de mulţumire. Aparatul de radio transmitea. şi. cei care continuăm să trăim în exil. „Madrid. A plecat din Spania în 1939. nimic. Primisem de curând Premiul Naţional de Literatură..biblioteca de poezie Antonio Machado Rafael ALBERTI Antonio Machado este pentru noi.. Anul 1924. ştiri din Franţa. „Ce ziceaţi dumneavoastră despre poporul spaniol?” „A.

Misterios şi tăcut trecea odată . de pe clapa I. prozator de prestigiu (romanele Catedrala. 4 Scriitor spaniol (1864-1936). 1876). 7 Vicente Blasco Ibáñez (1867-1928). dar în anul următor. profesor la Universitate. iar eu am rămas locului privindu-1 cum se îndepărtează în dimineaţa primei noastre întâlniri. continuând tradiţia familiei. şi-au numit cel de al doilea copil. mi-a spus „da. nu descoperise încă plăcerea de a urca munţii Guadarrama care inspiră madrilenilor destulă teamă. iar învăţământul se afla în mâinile bisericii.i-odată. . Madridul. Institutul era condus de spiritul larg şi deschis al lui don Francisco Giner de los Ríos2. cum i-a spus cu respect generaţia mea. în dimineaţa de primăvară. Cei patru cavaleri ai Apocalipsei etc). Venea cu paşi rari. I-am rostit numele.. Într-o zi i-am sunat la uşă. Din fericire pentru copilul Antonio Machado. Fiul său. Vida de don Quijote y Sanco (Viaţa lui don Quijote şi a lui Sancho) etc. îi vor aparţine. După câteva zile l-am întâlnit pe strada Cisne. romancier şi critic literar (n. în Palacio de las Dueñas.” Am simţit nevoia să mă apropii de marele poet ca să-i mulţumesc.biblioteca de poezie aprecierea: „Este. unde toţi erau laici şi republicani. absorbit. Apoi s-a apărat cu politeţe de mulţumirile mele.. alături de Antonio Machado — Unamuno4. Până la opt ani. iar directorul don Bartolomé Cossío3 îi primea pe noii elevi ca unul care ştie că lui îi este încredinţată viitoarea generaţie. oraşul unde sosea copilul Antonio Machado. Când şi-a revenit. deoarece trimit asupra oraşului un vânt îngheţat „care ucide omul. dar nu stinge un opaiţ”. 2 Filozof şi pedagog progresist (1840-1910). de parc-ar fi uitat cum se numeşte. vară. cu câţiva ani înainte se înfiinţase Institutul Liber de Învăţământ. autor al Sonatelor de primăvară. Prima oară când am deschis un volum de Antonio Machado 1 Vezi poezia Antonio Machado. pe strada Cisne. Mama lui mi-a spus ca este la Segovia unde funcţiona ca profesor de franceză.1 pagina 116 Mi-am amintit primele versuri din portretul liric pe care l-a făcut lui Antonio Machado poetul nicaraguez Rubén Dario şi m-ani apropiat de acea umbră misterioasă pe care aveam s-o opresc pentru o clipă. 3 Educator şi critic de artă (1858-1935). toamnă şi iarnă. Umbra şi-a continuat drumul prin galeriile întortocheate ale propriului suflet. Azorin5. 5 Pseudonimul lui José Martinez Ruiz. tăcut. după părerea mea. Ana Ruiz. Antonio. i se datoresc El sntimento trágico en la vida y en los libros (Sentimentul tragic în viaţă şi în cărţi). Amândoi aveau să fie poeţi. Acestei generaţii de spanioli. care se numea de asemeni Antonio. Madrilenii trăiau condiţiile dificile ale unei restaurări monarhice. Antonio Machado. se născuse în oraşul andaluz Sevilla. În anii aceia era împărţit în apartamente locuite de diferite familii. M-a privit îndelung. era aceea a lui don Antonio Machado Núñez. da”. cunoscută mai târziu drept aceea de la 1898. Una dintre ele. s-a căsătorit cu o fată din Sevilla. proprietatea Ducelui de Alba. cea mai bună carte prezentată la concurs. Blasco Ibáñez7 etc. amintirile din parcul sevilian se vor întipări în memoria copilului care după împlinirea acestei vârste s-a stabilit împreună cu părinţii la Madrid. Don Antonio Machado. absent. În 1874 li s-a născut un copil pe care l-au numit Manuel. 6 Romancier şi poet (1869-1936). Valle-Inclánn6.

aproximativă premiului Nobel în 1956.biblioteca de poezie —Singurătăţi (1903) — mi-am dat seama că asupra Spaniei trecuseră multe evenimente tragice. pentru a ascunde cele petrecute. o făptură îngerească. Volumul acela al lui Machado era o carte tristă. Acest moment din viaţa lui poartă numele de Leonor.. care izbucneşte spontan din gâtlejul vibrant al poporului său. această umilinţă a mijloacelor constituie imensa lui bogăţie. cu glas de vânt trecut prin umbră. Machado treizeci şi trei. deşteptarea proletariatului spaniol cu grevele din 1917 şi dezastrul de la Anual după care a urmat. Manuel Tuñón de Lara — pentru a studia greaca şi a-l citi pe Platon. războiul din Cuba. unul dintre primii poeţi spanioli (finele secolului al XII-lea – 1268?). autor de „miracole” şi „laude” sacre. �������������������������������������� Locul unde este înmormântată Leonor. cu fiece zi ce trece. modest şi mărunt. Era tristeţea copacului desfrunzit. chiar şi atunci când foloseşte alexandrinul sau endecasilabul combinat cu versul de şapte silabe ca silva asonantă. războiul cumplit din Africa. Dar această modestie. La această mare durere se va adăuga cu vremea durerea pentru moartea Spaniei care-l va duce către propria lui moarte. Castilla cu mizeria ei a rămas departe. dobândeşte o nouă valoare şi o mai mare strălucire. Între aceste două momente. victimă a unei tuberculoze 8 Parc din Madrid 9 Călugăr benedectin. laureat al populare spaniole. versul coplei (trad. obţine în 1907 catedra de limbă franceză la Institutul din Soria. Dar Antonio Machado care-şi dorise atâta moartea. făcută parcă să o citeşti în octombrie în parcul Retiro8 cu aleile aurite de frunze. În Spania o licenţă în filozofie n-a fost niciodată de ajuns pentru a putea trăi. Tristeţea lui nu era literară şi nici nu i se potrivea titlul de modernist. unde se poate izola – ne spune excelentul său biograf. Leonor Izquierdo Cuevas are cincisprezece ani. dictatura generalului Primo de Rivera.. Adio plimbări pe malui râului Duero. Modest îmbrăcată şi tristă. război căruia spaniolii i se vor opune întotdeauna. De câte ori îl reciteşti pe Machado îţi dai seama că nu-i plăcea stilul baroc. el coboară către pământul Andaluziei. Antonio Machado va urca treptele poeziei până în înaltul Espino12 unde odihneşte Leonor. un călugăr din veacul al al XIII-lea. Antonio Machado care părea să-şi fi ales în viaţă calea cea mai puţin zgomotoasă. prietenul lui de totdeauna: „Soţia mea. Dar munţii viorii şi plopii de pe malul râului castilian îl vor atrage pe poetul câmpiilor pagina 117 . . El a scris într-un poem că poetul lui preferat. fără înflorituri. Copila Leonor moare în august 1912. Dar durerea este mai puternică decât dragostea.” În scrisoarea adresată unui alt prieten al său. Durerea poetului întrece orice limită. cu o copilărie petrecută în parcuri şi grădini. Este momentul de maximă disperare. „Modest îmbrăcat şi trist” se îndreaptă către plenitudinea lui poetică. îi place de asemeni versul popular (copla10) sentimentul exprimat direct. Aş fi dat o mie de vieţi pentru a ei. cel dintâi între toţi. O adoram. către ritmul romanţei. declarată la Paris unde Machado urmează cursurile lui Bergson. intimă. Din recea Sorie castiliană unde rămâne Leonor. După încheierea căsătoriei sufletul său este într-o adevărată sărbătoare. a fost smulsă cu cruzime de moarte. Va continua să fie la Baeza acelaşi profesor sărac şi trist. adio plopi argintii! Din nou viaţa măruntă de provincie. Ca poet andaluz însă.cuplet) avea 7-8 silabe. poetul Juan Ramón Jiménez11. aşa mi-a apărut poezia lui Antonio Machado. n-a murit. scufundată de către americani. comoara pe care ne-a lăsat-o şi care. pieirea flotei spaniole în Filipine. Îi scrie lui Miguel de Unamuno. specifică poeziei ����������������������������������������������� Celebru poet spaniol (1881-1958). De aceea preferinţa lui se îndreaptă mereu către metrul scurt sau „rima săracă” tinzând spre asonanţă. Dar poetul va plăti foarte scump această fericire. Dragostea nu ştie aritmetică. Aş fi preferat de o mie de ori să mor decât să o văd murind. era Gonzálo de Berceo9. el spune: „Când mi-a murit soţia am vrut să mă omor”. cu un veşmânt atât de sărăcăcios încât se întrezăreşte ceea ce e dedesubt. ���������������������������������������������������� Strofă de dimensiuni variabile.

căci.. acum şi mai rar şi mai valoros. un exemplar din poeziile unuia din cei mai mari poeţi ai Franţei slujea efectiv drept scrumieră marelui poet spaniol! Din seara aceea am putut să arăt cu un surâs melancolic volumul lui Rimbaud. Cu ce emoţie înfrigurată scrie el despre acel 14 aprilie când împreună cu alţi republicani a urcat în Turnul primăriei din Segovia ca să arboreze steagul roşu.. Şi deoarece socoteşte că oamenii trebuie să se apere când nedreptatea îi apasă. mâncat de molii. Machado n-ar fi putut niciodată rămâne în afara unei cauze drepte şi nici departe de poporul lui. E cuprins între două râuri cu apă limpede. Antonio Machado a fost un pacifist. Doamne. a organizat o răscoală antimonarhică înăbuşită în sânge. Antonio Machado a insistat adeseori asupra necesităţii ca poeţii să fie cu adevărat poeţi ai timpului lor. Este înduioşătoare fotografia căsuţei în care a trăit înconjurat de cărţi. a continuat să scrie teatru. Datorită acestor începuturi. se poate duce acolo să se aşeze la o masă de cafenea.. Lola se duce în porturi. iar imensul apeduct roman domină casele. punând-o apoi pe scaun. De aceea înfiinţează în Segovia cea paşnică. datorită micilor arsuri pe care le lăsaseră ţigările lui Machado pe coperta de culoarea frunzei veştede. Căpitan în garnizoana Jaca. vechi şi decolorat al primei Republici spaniole! „Ceasurile acelea. Manuel. „Doamne. i-a plăcut întotdeauna tovărăşia prietenilor. de lângă Teatrul Regal. Antonio Machado are un prieten imaginar cu care stă de vorbă. eroul împuşcat la Jaca.. ţesute toate cu cel mai curat fir al speranţei. Un orb. Ceasul decretării Republicii i s-a înfăţişat lui Antonio Machado alături de chipul căpitanului Fermín Galán13. După câtva timp am observat că poetul fuma necontenit lăsânduşi distrat scrumul pe exemplarul meu din Rimbaud. Ferga. Aceasta e o dovadă a credinţei lui în popor. o veche cafenea din secolul al XIX-lea. cu un castel impunător în centru. preface sufletele-n tigri”’. Antonio Machado şi-a arătat opinia asupra politicienilor care duceau Spania spre nenorocire: „Un politician lipsit de valoare este la fel ca un birjar nebun sau un birjar beat. înfiinţează şi o secţiune a Ligii Drepturilor Omului.” Multe speranţe şi-au ridicat atunci pânzele asupra viitorului Republicii spaniole. pagina 118 . fusese ����������������������������������������������� Fermín Galán Rodríguez (1899-1930). Abel Martin. împreună cu alţi prieteni. Ca toată generaţia de la ’98. În colaborare cu fratele lui. Vai. lucrând. Antonio Machado. Din strada rece şi umedă de ianuarie am zărit în spatele perdelelor de la ferestrele luminate silueta lui Machado şi am intrat să-l salut. care a răsfoit-o cu un uşor mormăit aprobativ. Era o făgăduinţa încă din vremea copilăriei.biblioteca de poezie Castiliei şi îl vor smulge de pe pământul andaluz purtându-1 spre glorie. Cum e aproape de Madrid. Trebuie să-l prăvăleşti în râpă după ce i-ai luat hăţurile din mână. acum poet recunoscut. bun muzicant. San Quirce. În timpul războiului din 1914. galben şi cafeniu. războiul. urât de mame. cânta la pian în vreme ce o fată se învârtea printre mese aşteptând să fie chemată. războiul este rău şi barbar. Câţiva ani mai târziu va fi numit profesor la Segovia. Veneam de la o mică librărie unde librarul. scriitor spaniol. L-am văzut pentru a doua oară pe Antonio Machado la Café Español. El făcea parte din generaţia acelora care au crezut cu tărie că Spania se va deştepta din visul gloriei trecute pentru a-şi continua drumul înainte. Oraşul de asemeni e mic. jucată pentru prima oară în 1921.” Machado a crezut întotdeauna în viitorul Spaniei. bun prieten al scriitorilor. Oraşul are ceva fermecător. deşi vorbea puţin. I-am arătat preţioasa comoară lui Machado. colaborator la revista „España” sub pseudonimul C. nu întotdeauna cu acelaşi succes. Nu se deosebeşte cu nimic de acelea ale ţăranilor săraci din Castilia. tocmai îmi făcuse rost de un exemplar rar al poeziilor lui Rimbaud. când un grup de intelectuali liberi credeau că prin educaţie şi învăţătura spaniolii pot deveni oameni noi. Universitatea Populară în biserica romană părăsită. A urmărit întotdeauna cu interes viaţa spaniolă.

cu toate că eram nevoiţi să apucăm taurul de coarne. ne-a trimis un scurt eseu cu acest titlu neaşteptat: Despre o lirică comunistă care ar putea veni din Rusia. al doilea creat de el pentru a-l pune să filozofeze în proză. Alianţa Intelectualilor din care făceam parte. despre post şi poezie. celor care lăsam nostalgia la o parte şi mergeam în întâmpinarea transformărilor inevitabile ale vechilor orânduieli spaniole. Constatăm că îi pune întotdeauna în centrul înţelegerii sale faţă de oameni şi prin ei cere pentru poporul spaniol toate drepturile. Câte învăţase Machado prin satele acelea pierdute din podişul castilian! Da. să-i cerem un articol lui Antonio Machado. nu fără oarecare şovăială. eram alt om: aveam o nouă concepţie despre viaţă şi. După pagina 119 . ci a celui colectiv. mai corecte. la câteva zile după aceea. grupând în jurul ei o scrie de tineri scriitori ale căror sentimente faţă de popor deveneau tot mai limpezi. În el. căscând.” Antonio Machado a ajuns să-şi cunoască poporul ridicându-l la cea mai înaltă treaptă a admiraţiei sale în zilele eroice ale războiului spaniol. Frontul războiului se apropiase în chip primejdios de oraş. Într-o dimineaţă. după ce vizitasem Uniunea Sovietică. Ne-a arătat că Spania care se năştea acum nu trebuia să se lase înăbuşită de Spania care dormita. El auzise trâmbiţând cocoşii zorilor şi ne-o spunea ca să-i auzim şi noi. Mare ne-a fost surpriza când. a trebuit să-i fac o vizită. de limba noastră. Machado vorbea despre poetul timpului. în vreme ce mare parte din intelectualitatea spaniolă privea poziţia noastră de luptă cu o oarecare neîncredere şi compătimire. Machado ne-a ascultat concentrat şi trist. văzusem şi suferisem pe viu soarta Europei şi a Spaniei. De aceea ne scria nouă. pe artişti şi pe oamenii de ştiinţă din capitala gloriei noastre. din ţara noastră. ca umbra subţire a unei ramuri. trei lucruri inepuizabile pe care niciodată nu le vom cunoaşte îndeajuns. iar în urma lui. despre speranţa lui într-o poezie care să fie expresia sau sinteza. Este impresionant faptul că Machado îşi întoarce mereu privirile către oamenii simpli cu care a convieţuit şi de care s-a legat printr-o îndelungată prietenie. nu a sentimentului individual. A refuzat să plece. A venit să ne deschidă chiar Antonio Machado. Am înfiinţat împreună cu Maria Teresa revista „Octombrie” care a avut scopul de a da primul semnal de alarmă în lumea culturii. A trebuit să-i mai facem o vizită. ca pieptul descoperit. bombardată fără milă. Într-o seară ne-am hotărât. Cine-l sfătuia atât de perseverent? Juan de Mairena? Acest personaj. de acea voinţă de a trăi a unui popor pe care interesele burgheziei europene îl condamnaseră să piară. impresionat de acea apărare îndârjită. a apărut în 1934 într-un periodic din Madrid. Poporul lui Antonio Machado a primit provocarea celor care socoteau că supunerea trebuie obţinută prin gloanţe. Spania şi Madridul în care trăia el au început lupta de rezistenţă.biblioteca de poezie un succes datorită prezenţei poporului andaluz pe scenă prin cuvintele diferitelor coplas care se cântă în piesă. bătrâna lui mamă. Din nou. înţelesese necesitatea urgentă şi omenească de a schimba acel Ieri şi Azi întrun Mâine deosebit. înalt şi domol. am bătut la uşa lui don Antonio. Antonio Machado a rămas în capitală. hotărâse să-i scoată pe scriitori. Machado văzuse multe şi îşi tocise pingelele umblând pe pământul acela tare şi bolovănos. La înapoierea mea din Franţa şi Germania. În sfârşit. mai reale şi profunde. Nu mai ştiu dacă el sau Machado a spus: cultura nu trebuie să fie privilegiul unei minorităţi. după cum era firesc. însoţit de rândul acesta de marele poet León Felipe care mai trăieşte şi astăzi exilat în Mexic. „A scrie pentru popor? Ce-aş mai dori altceva? A scrie pentru popor înseamnă a scrie pentru omul din acelaşi neam cu noi. Nu credea că sosise momentul de a părăsi capitala. Antonio Machado ne-a întins mâna nouă. celor care dintr-un imbold oarecum juvenil si copilăros ne ziceam scriitori şi artişti revoluţionari ai Spaniei.

Antonio Machado dă semnalul de alarmă nu numai pentru Spania. De aceea. ba chiar cotropite. poporul nici măcar nu-i rosteşte numele. Şi-a afirmat încă o dată speranţa şi încrederea în poporul Spaniei. Andersen Nexö. Mi-a lăsat chipul său îndurerat şi suferind. părând mai bătrân decât era. A continuat să-l pună pe Juan de Mairena să vorbească în numele său. rănite. Pablo Neruda.. Oamenii care reprezintă această politică (gândiţivă la ce nume doriţi fără deosebire de apartenenţă) nu şovăie să se rupă de popoarele lor. domnişorii invocă patria şi o vând.” Nici un scriitor spaniol din generaţia de la ’98 nu şi-a arătat atât de limpede gândirea politică. în împrejurările grele. A comparat pe miliţienii Republicii cu soldaţii Cidului Campeador. a pâinii. atunci când ne simţim sufletul obosit. Nu-mi mai amintesc cu exactitate ce a spus Machado în seara aceea în scurta lui cuvântare. În cartierele mărginaşe. îngăduind ca acestea să fie ameninţate. atât cât îi îngăduia trupul său istovit. Din nou a subliniat faptul că scriitorul trebuie să scrie pentru poporul lui. că trebuie sporit în întreaga lume tezaurul ştiinţei vigilente. În aceste aproape ultime rânduri scrise în patria lui. Ultima oară când l-am văzut a fost în căsuţa aceea modestă de la periferie pe care i-o dăduse guvernul republican. Renumitul şi eroicul Regiment al V-lea şi-a luat cu generozitate misiunea transferării la Valencia a tot ce aveau mai de preţ literatura. Machado a citit discursul de deschidere. Colabora la reviste. Întotdeauna a fost aşa. Cu toţii îl ascultau cu respect pentru că el exprima în gândul rostit cu glas tare lupta noastră disperată de apărare a vieţii. lângă fraţii lui. La sfârşitul mesei un om extraordinar. Ţinut diferit de cele cunoscute de poet. Poate că se află scrisă pe undeva. acum mai puternic şi mai dureros. pe mine mă mişcă dar nu mă uimeşte. Când s-a ţinut Congresul Internaţional al Scriitorilor pentru Apărarea Culturii la Madrid. amestecat cu sânge. Ana Seghers. pagina 120 . César Vallejo. Când s-a retras din Valencia aproape pierdută pentru Republică şi s-a instalat cu familia la Barcelona.” Don Antonio Machado s-a stabilit în sătuleţul Rocafort din Valencia.. toată stupiditatea ei. la o masă frăţească. Antonio Machado a rămas întipărit pe retina aparatului meu fotografic. Cum au răsunat cuvintele acelea în Madridul nostru bombardat şi părăsit! Şi astăzi încă.. Continua să folosească aceleaşi cuvinte modeste. mustind de portocali şi albăstrii de reflexele mării. ci şi pentru toate ţările din Europa aflate în faţa pericolului care le ameninţă: „Domnii vorbesc despre popor şi îl vând. Brigăzile Internaţionale se acopereau de glorie. ne sprijinim pentru a ne redobândi vigoarea. Acum trupul ca şi poezia îi fuseseră atinse de rana adâncă ce avea să-l ducă la moarte.. cu o sinceritate care a făcut să ne dea lacrimile la toţi. alături de miliţia populară şi apărătorii spontani ai Madridului. Tristán Tzara. pe cuvintele maestrului: „În Spania lucrul cel mai bun e poporul. boală naţională mereu combătută de poet. Machado scria în cotidianul „La Vanguardia” („Avangarda”) din acel oraş. L-au ascultat Claude Avelino. căci şuvoiul din pieptul lui gâlgâia acum cu o sfântă mânie. observăm limpede toată miopia. Julien Benda. a patriei. a mulţumit în cuvinte simple tuturor acelor nobili luptători pentru grija pe care o aveau de viaţa intelectualilor. Şi-a amintit de Sevilla copilăriei lui. ruinele Spaniei zvâcneau în întuneric. Credinţa în poporul său şi-o mărturisea pe atunci în scris zi de zi. Juan Marinello. André Chamson. A venit ultima seară. Anii păreau că se adună asupră-i cu fiecare noapte.” Atenţie! Ce greu a fost de dat înapoi politica aceasta care în faţa intereselor de clasă lăsa popoarele lipsite de apărare şi deschidea porţile vrăjmaşului numit acum în mod deschis nazi-fascism! Ultima oară când l-am întâlnit. Îl îndurera Spania vândută de la munte până la mare. dar o cumpără cu propriul lui sânge. a gândirii. la un loc cu tinerii soldaţi ai poporului. a acceptat să vină şi să ia cuvântul. A lăsat în scris un rămas bun către Valencia cu turnuri zvelte. Ilya Ehrenburg. articole de o clarviziune politică surprinzătoare: „Când privim de la postul de observaţie al războiului. aceleaşi formule simple. aşa-numita politică conservatoare care domină astăzi statele — nu naţiunile — aşa-numitelor democraţii. ştiinţa şi arta spaniolă.. noi.. Dar era mai liniştit lângă mama lui. că spaniolii trebuie să se elibereze de seniorismul cultural.. S-au întrunit cu toţii înainte de plecare. glasul dobândind din nou pulsaţia profundă pe care o avusese în epoca lui castiliană. cu condiţia să pună la adăpost interesele unei clase privilegiate. A arătat că răspândirea culturii şi apărarea ei sunt unul şi acelaşi lucru. cu umerii drepţi. Afară. Dar din acel simplu bun rămas n-am putut uita şi nu voi uita niciodată clipa în care don Antonio. împreună cu comandanţii Modesto şi Lister. Nicolás Guillén.. Antonio Machado a avut întotdeauna o gândire politică limpede. Barcelona şi Valencia în 1937. s-a îndreptat către Lister şi Modesto şi şi-a oferit braţele — deoarece picioarele bolnave nu-l mai ţineau — pentru apărarea Madridului.biblioteca de poezie multe insistenţe a acceptat. apărarea plină de abnegaţie a Madridului care a uimit lumea. spaniolii exodului şi ai lacrimilor.

. acolo unde răsare nisipul câmpului şi se îndepărtează marea viorie! Era o presimţire. Ianuarie 1939. aşteptând. O convenţie internaţională ceruse retragerea Brigăzilor Internaţionale. Şoseaua care duce de la Barcelona spre frontiera franceză s-a umplut de armată şi oameni din popor. Antonio Machado a pornit alături de ai săi. plopii de lângă râu s-au cutremurat simţind că moartea aceea era definitivă. alături de patul mamei sale care nu-şi mai dădea seama de ceea ce se petrecea în jurul ei. şi cineva i-a împrumutat o trăsură.. Radiodifuziunea franceză a comunicat sec ştirea. 1939. Pământul Spaniei scădea mereu sub paşii lui. Don Antonio Machado a trebuit să se pregătească pentru ultimul drum. trecea frontiera. Comitetul de Ajutor pentru Intelectualii Spanioli a reuşit să găsească pentru Machado şi ai săi ospitalitate la Pensiunea Quintana din Colliure. Cineva l-a dus să-şi petreacă noaptea într-un vagon de tren.biblioteca de poezie cu nopţi catifelate. pagina 121 . La Barcelona. aproape. Desigur că pământul secetos din Soria. Poetul. şi gol. iar veştile rele se cuibăresc în toate inimile sfâşiate. Don Antonio Machado a rămas cu ochii deschişi. până ce n-a mai rămas decât un petec. voi fi cu tine. Agonia se împletea cu lacrimi şi gloanţe. se stingea de dorul Spaniei don Antonio Machado. martor. N-avea să mai iasă din casă.. asemeni fiilor vastei mări. am plâns. uşurat de orice bagaje. când nu te-oi mai putea privi.. Valencia. nimic. un bulgăre. mă veţi întâlni pe punte. Se spune că la 15 februarie încă mai încerca să se ridice ca să vadă marea. floare şi copac atât de pure în versul lui! — iar prezenţa Mării Mediterane nu-i mai poate oferi măsura ei de eternitate pe deasupra turnurilor şi a teraselor. Iar când va sosi sorocul plecării celei din urmă şi nava fără întoarceri va sta să pornească-n zări. Acesta a fost exodul. Noi. Prieteniile pe care le avea pretutindeni au obţinut îndurare pentru poet. În ziua de 22. rămânea dezarmat un biet popor obosit după trei ani de predică în deşertul conştiinţelor Europei. înaltul Espino. zumzetul avioanelor e permanent. Patria frântă în mii de bucăţi gemea în urma lui. fără întoarcere în patrie. munţii viorii. Ploaie şi ceaţă. Trădarea naţiunilor puternice era un fapt împlinit. la Madrid. Trebuie să fi fost nişte zile apăsătoare. În faţa coaliţiei acelor care mai târziu aveau să pornească la nimicirea lumii. I-au văzut împlinirea lămâii şi iasomia — oh.

biblioteca de poezie

Poeme de Antonio Machado
Antonio MACHADO
Spania fanfarei şi a castanietei, a închiselor porţi şi a sacristiei, cu suflet stătut şi spirit burlesc, devotată-ntr-atât lui Frascuelo şi Mariei, îşi va avea monumentul şi ziua, bardul şi-un mâine răpit stihiei. Zadarnicul ieri va concepe un mâine găunos şi — din fericire! — trecător. Va fi un tânăr codoş şi fluşturatic, un călău cu ifose de toreador, realist din fire, după gustul Franţei, oleacă păgân, cum e moda pe la Paris, şi, în stil spaniol, repede de mână. Această Spanie, cu orizont închis, ce se roagă şi cască, trişoare şi bătrână şi tristă şi gălăgioasă şi rea, această Spanie ce se roagă şi împunge, când e să uzeze de cap şi ea, va da încă naştere multor bărbaţi de sacre tradiţii înamoraţi, de sacre tradiţii, gesturi şi datorii; vor înflori bărbile apostolice şi pe alte cranii alte chelii vor luci, venerabile şi catolice. Zadarnicul ieri va concepe un mâine găunos şi — din fericire! — trecător, o umbră a unui codoş fluşturatic, a unui călău cu aer de toreador (dintr-un sterp trecut, un steril viitor). Ca greaţa unui beţiv scârbit de un vin prea prost, soarele nimbează cu o tulbure drojdie culmile de granit; există un mâine scârnav, întipărit pe seara pragmatică şi dulceagă. Dar o altă Spanie se naşte. Spania daliei şi-a asprului baros, cu acea tinereţe eternă ce creşte din trecutul neamului, viguros. O, Spanie nenduplecată şi salvatoare, Spanie ce răsare purtând secure în mâna răzbunătoare, Spanie a furiei şi-a ideii.

Maestrului Rubén Darío
Acest nobil poet, care a descifrat ecoul amurgului şi violinele toamnelor în Verlaine, şi-a tăiat rozele lui Ronsard în grădinile Franţei, acum peregrin dintr-o Ţară a Soarelui, ne aduce aurul verbului său divin. Psalm al slăvirii, vibrează, străluce! Arca sa-nzestrată cu nalt catarg şi-oţelită proră, cu alba velă de vânt şi de zări umflată, despică, sosind, marea sonoră. Şi eu strig: „Salve!” steagului arzând pe care-l ţine corabia-n vânt, ce dintr-o nouă Spanie vine.

La moartea lui Rubén Darío
Dacă era-n versul tău toată armonia lumii, unde-ai plecat, Darío, armonia s-o întâlneşti? Grădinar al Hesperiei1, privighetoare a mărilor, inimă înfiorată de muzicile cereşti, te-a dus cumva Dionysos de mână-n infern şi de-acolo cu noile jerbe de roze va să revii triumfal? Mi le-au rănit căutând mereu visata Florida, fântâna tinereţii eterne, neîntrecut căpitan? În această limbă maternă, senina-ţi poveste rămână; inimi din toate Spaniile, plângeţi sub depărtări! Murit-a Rubén Dario în ţările lui de Aur, vestea aceasta ne vine trecând peste mări şi ţări. Să încrustăm, spanioli, în marmura cea mai severă, numele lui, un flaut, o liră, şi-o inscripţie doar: „Nimeni această liră n-o atingă, de nu-i chiar
1 Hesperia: nume dat de către grecii antici Italiei şi de către romani, Spaniei.

pagina 122

biblioteca de poezie
Apolo: nimeni din acest flaut nu cânte, de nu-i însuşi Pan”. pe-acest pământ, departe de munte şi de mare, prin limpede a soarelui Spaniei revărsare, un biet hidalg trecuse, orbit de dor cândva — iubirea umbri mintea-i; inima lui vedea. Şi tu, mereu aproape de el şi-ndepărtată, tu, stea a lui Quijano5, pe veci cu el legată, în sol străbun înfiptă, robustă lucrătoare — oh, mamă de manchegi şi făptură dătătoare de viziuni! — Aldonza6, tu îţi trăişi, retrasă, viaţa adevărată, pândind din alba-ţi casă cum blond se face grâul, amantul tău pe când lancea justiţiară-o-nălţa peste pământ; iar tu erai întreaga, aprinsa lui iubire. Oh, voi femei din Mancha, cu sacra denumire de Dulcineea, fie ca, sub furtuni şi-azururi, gloria lui Quijote să vă salveze pururi.

femeia manchegă2
La Mancha şi femeile-i... Argamasilla3, Infantes, Esquivias, Valdepeñas4. Iubita lui Cervantes şi a lui don Quijote, stăpâna şi nepoata (bucătăria, curtea, cămara, şi poiata, cusutul şi ţesutul, tainul de o viaţă), soţia lui don Diego, şi a lui Panza soaţă, dorm prin pământ, sau câte sunt şi vor fi-ncântare manchegilor şi mame de spanioli, sub zări cu mori de vânt, cu hanuri şi roşii înserări. E, negreşit, manchega, de soartă înzestrată; cuminte domnişoară, soţie fără pată. Prin larg de câmpuri, soarele cald din înălţime i-a ars obrajii. Totuşi, o veche prospeţime în inimă păstrează. La Domnul, pe tăcute, să fim feriţi, se roagă, de câte-s nevăzute. E opera ei, casa — dar nu ca în Sevilla cu-atâtea gratii, nu greu castel, ca în Castilia. Aici, ea-i muza bună ce totul rânduieşte: în rufe pune camfor, de vase se-ngrijeşte, ce-a cheltuit notează, numără cu glas mut mărgelele sau boabele coapte, de năut. Atât? Prin aste locuri, pentru doi ochi se-aprinse o inimă manchegă. Nu-n câmpurile-ntinse din Mancha, Dulcineea, s-a fost ivit pe cale? Nu e Toboso patria femeii ideale a inimii, de care bărbaţii tulburaţi nu se ating, dar care va zămisli bărbaţi? Prin Mancha — scunde crame, poieni şi mori de vânt — ce drumurile-şi pierde sub cer, cereşti părând, cu arşi butuci de vie, ţărână pârjolită şi mohorâte ierburi de catifea tocită; peste aceste câmpuri de larg şi de lumină unde cuprinde ochiul amiaza lor deplină (un stol mărunt de păsări în leneşă plutire pe satul alb punctează văzduhul de safire, şi-n verzi vibrări se nalţă câţiva plopşori mlădii, după atâtea leghe de galbene câmpii);
2 Manchengă (citeşte mancegă): din La Mancha. 3 Argamasilla: Argamasilla de Alba, localitate unde a fost întemniţat Cervantes. 4 Infantes, Esquivias, Valdepeñas: localităţi din La Mancha.

Dezgolit stă pământul…
Dezgolit stă pământul, şi sufletul urlă la orizontul palid ca o lupoaică flămândă. Ce cauţi, poete, în asfinţit? Rea socotinţă, căci, iată, drumul apasă pe inimă. Vântul îngheţat, şi noaptea ce vine, şi-acea dezolare a distanţei!... De-a lungul drumului alb câţiva copaci în negru se-mbracă; prin munţi, învăluind, doar aur şi sînge... Şi asfinţeşte... Ce cauţi, poete, în asfinţit? Traducere de Aurel RĂU
5 Quijano: don Quijote. 6 Aldonza: Aldonza Lorenzo, numele real al dulcineei din Toboso, iubita lui don Quijote.

pagina 123

biblioteca de proză

O dragoste tulbure
Dino BUZZATI
Acultînd de unul din acele impulsuri de intoleranţă faţă de monotonia vieţii cotidiene, care cuprind, uneori, chiar şi pe oamenii cu mai puţină fantezie, într-o seară de vară, Ubaldo Résera, de patruzeci şi unu de ani, comerciant de cherestea, în loc s-o ia pe drumul obişnuit, ca să se întoarcă acasă pe jos de la birou, făcu un ocol mai mare printrun cartier pe care nu-l cunoştea aproape deloc. Adevărul e ca uneori se întîmplă să locuieşti de-o viaţă întreagă în aceeaşi casă fără să treci niciodată prin străzi sau pieţe chiar şi foarte apropiate, vecinătatea însăşi risipindu-ţi curiozitatea de-a le vizita. În realitate, cartierul acela, la prima vedere, nu avea nimic special: în ansamblu fizionomia sa nu se deosebea de locurile pe care le frecventa, el de obicei. Dornic în seara aceea, să vadă ceva nou, rămase astfel consternat: aceleaşi case, aceleaşi linii arhitectonice, acelaşi pomişori plăpînzi de-a lungul trotuarelor, aceleaşi tipuri de magazine. Pînă şi figurile trecătorilor i se păreau aceleaşi. Aşa încît nu avu nici o satisfacţie. Totuşi, pe la jumătatea bulevardului Heraclit, privirea îi căzu, din întîmplare, pe o vilişoara cu două etaje, în fundul unei scurte străzi laterale. Era într-o piaţetă în care pătrundeau, ca nişte raze, mai multe străzi. Casa forma tocmai unghiul retezat la vîrf de două din străzile acestea. Şi pe lături, de-o parte şi de alta, avea două grădini minuscule. La început îşi aruncă privirea foarte repede şi fără să vrea. Dar se întîmplă ca şi atunci cînd pe stradă un bărbat întîlneşte o femeie şi privirile lor se încrucişează pentru o fracţiune de secuddă şi pentru moment el rămîne indiferent dar, făcînd cîţiva paşi, simte o tulburare, ca şi cum cei doi ochi necunoscuţi i-ar fi strecurat în suflet ceva care nu se poate uita niciodată. Şi atunci, stăpînit de o chemare misterioasă, îşi domoleşte pasul, se întoarce şi-o vede pe ea care, cu aceeaşi mişcare, în acelaşi moment, continuînd totuşi să mearga, întoarce capul. Şi aşa, pentru a doua oară, privirile celor doi se întîlnesc şi tulburarea aceea, şi mai puternică, întocmai unei împunsături ascuţite, pătrunde în suflet, tainic presentiment al unei fatalităţi. Tot astfel Résera, trecînd de încrucişarea cu strada laterală, nici n-apucă să parcurgă zece metri, că imaginea vilişoarei îi şi pătrunse în suflet. Ce ciudat, se gîndi el, cinie ştie ce are special în ea casa aceea; şi cam aşa încerca să ascundă faţă de sine însuşi adevărul de care, în adîncul conştiinţei sale, era acum perfect conştient. Cu nevoia imperioasă de-a revedea numaidecît casa, făcu stînga-mprejur întorcînduse pe propriile-i urme. Dar, pentru care motiv oare, săvîrşind această abatere, de fapt fără nici o importanţă, simula o falsă indiferenţă, vrînd să treacă drept cineva care, plimbîndu-se, se întoarce doar aşa, dintr-un capriciu gratuit? Oare îi era ruşine? Se temea ca l-ar putea vedea cineva şi că ar putea să-i ghicească gîndurile? Cu riscul de-a se trăda — chiar şi aici jucînd rolul unui trecător plimbăreţ care, din plictiseală, priveşte cîte ceva — scoase un căscat cu totul artificial, asta ca să ridice ochii la etajele superioare ale caselor din jur, fără ca intenţia gestului să iasă la iveală. Surpriză neplăcută: nu mai puţin de trei persoane, adică două doamne în vîrstă la un balcon, şi un tînăr fără cămaşă la o fereastră, se uitau la el. I se păru chiar că tînărul îi zîmbea cu o neruşinată ironie, parcă spunîndu-i: e inutil, stimate domn, să jucaţi teatru, ştim noi foarte bine de ce v-aţi întors din drum. „E absurd, îşi spuse Résera ca să se liniştească. Dacă cei trei mă privesc, o fac fără nici o intenţie. În momentul acesta sînt singurul trecător, şi e logic deci ca atenţia lor să cadă, automat, asupra mea. Şi de altfel n-au decît să gîndească orice poftesc. Ce e, în definitiv, dacă mi-a venit cheful să-mi arunc o privire spre o casă?” Cu toate acestea ştia foarte bine că, gîndind astfel, nu era sincer cu sine însuşi.

pagina 124

biblioteca de proză
Dar, intrase în jos. Să facă din nou stîngamprejur, ca şi cum ar fi regretat prima întoarcere, ar fi fost ca o mărturisire pe faţa. Aşa că merse mai departe. Cînd ajunse la răscruce şi i se deschise din nou în faţă piaţeta, în fund, cu vilişoara care închidea perspectiva, impresia fu şi mai intensă. Şi deşi ştia că de sus cel puţin şase ochi îl supravegheau, nu rezistă impulsului şi, în loc de-a merge drept înainte pe buleviardul Heraclit, o luă la stîjgia, apropiindu-se de casă. Clădirea nu avea calităţi speciale sau ciudăţenii arhitectonice. Şi adevărul este ca nu puteai găsi la ea nimic neobişnuit sau provocator. Şi cu toate astea se deosebea în mod pregnant de celelalte. Stilul ei, dacă se putea vorbi de stil, era acel soi de baroc secolul douăzeci, cu o vagă nuanţă austriacă, plin de pretenţii nobiliare, care plăcea mult între anuu 20 şi 30. Dar nu în asta consta forţa ei de atracţie, cu atît mai mult cu cît acelaşi gust, şi aceleaşi podoabe arhitectonice se întîlneau la multe alte locuinţe din jur, care nu suneau nimic. Nici Résera, care-şi domolise pasul a să prelungească spectacolul, nu ştia să-şi explice de ce vilişoara aceea trezise în el o dorinţă atît de arzătoare şi aproape fizică. O cornişă subţire la niveliul primului etaj traversa îngusta faţadă al cărei profil cu sinuoase proeminenţe amintea acele trumeaux1∗ din secolul al XVIII-lea. Şi umbra de sub ele, subţiindu-se în părţi, părea, de departe, o gură arcuită într-un leneş şi fatal surîs, adresat chiar lui, Ubaldo Résera. Desigur, din cauza uneia dintre acele armonii de liniii care dau viaţă arhitecturii perfecte, zidurile acelea, ferestrele acelea plăcute, acele cadenţe, acele curbe, acel acoperiş aplecat pe care se aflau coşuri ciudate (asemănătoare cu nişte pisici ori cu nişte bufniţe la pîndă) exprimau o personalitate compactă, exitantă, sfruntată, veselă şi arogantă. Oare ce se ascundea după masca aristocraticei demnităţi? Ce tentaţii de nemărturisit, ce delicii păcătoase? Fără să priceapă ce se petrece cu el, Résera, oarecum zăpăcit, pradă unui amestec tulbure de sentimente şi de dorinţe, se apropie. Uşa de la intrare, înaltă şi îngustă, era închisă. Văzu o mică tăbliţă prinsă într-o ţintă de desen: „De vînzare. Pentru informaţii adresaţi-vă domnului Leuterio Stella, contabil, via Garibaldi 7, interior 3”. În inima lui Résera se şi luase o hotărîre. — Aldo, îi spuse soţia, aş da oricît ca să ştiu ce-i cu tine. De la o vreme te-ai schimbat. Eşti mereu închis în tine însuţi. Mereu pleci de acasă. Şi noaptea, în somn, gemi şi vorbeşti.
1 ∗ Spaţiu între două ferestre sau două uşi.

— Si ce spun? întrebă repezit Résera. — Te preocupă ce spui în somn? Ţi-e teamă? Vezi că-mi ascunzi ceva? — Ba nu, îţi jur, Enrica, nu mi-e teamă, nu m-am schimbat deloc, poate că m-am surmenat puţin. — Ştii de cînd nu mai eşti cel de altădată? De cînd ţi-ai băgat în cap să cumperi casa aceea! Şi ştii ce zic eu Casa aceea o fi ea o afacere strălucită cum zici, dar pentru mine este de-a dreptul odioasă! — Ei, odioasă! spuse el devenind deodată pasionat şi convingător. Ba, dimpotrivă, e foarte frumoasă. Tu eşti prea supusă obişnuinţei şi te-ai ataşat de apartamentul acesta. Ai să vezi ce bine o să stăm în casa noastră, pe deplin stăpîni. Eu mor de nerăbdare pînă în ziua mutări. Îi străluceau ochii în mod ciudat. Soţia îl fixă, înfricoşată, apoi izbucni în lacrimi. De-abia atunci îşi dădu Résera seama: se îndrăgostise de o casă. Contrar celor ce se întîmplă de obicei cu dorinţele îndeplinite, bucuria de a locui în vila mult visată fu pentru Résera, în primele zile, deplină şi răscolitoare. Văzîndu-l atît de mulţumit, soţia lui, care bănuise existenţa unei femei, se linişti şi ea, dar în zadar căuta să se simtă bine în casa aceea; fără să înţeleagă de ce avea pentru ea o aversiune de neînlăturat. Réserta, dimpotrivă, se bucura de inefabilele mîngîieri ale noii sale iubiri. Da, el simţea că vila era fericită de prezenţa lui, după cum şi el era fericit să locuiască aici. Seara, cînd se întorcea acasă, avea impreisia că ea, mica vilă, îl saluta cu un zîmbet anume. Şi dimineaţa, cînd, îainte de-a da colţul, se întorcea pentru a-i arunca o ultimă privire, şi ea îl saluta, aplecîndu-se chiar puţin înainte, ca să micşoreze, parcă, distanţa ce-i separa. Şi cu toate astea în adîncul sufletului îl rodea

pagina 125

biblioteca de proză
un presentiment neliniştitor, pe care nu izbutea să şi-l lămurească. Începu să observe — nu trecuse nici măcar o lună — că vila nu-l mai lua în seamă. Dimineaţa, cînd el se întorcea pentru un ultim salut, înainte de-a face colţul, ea rămînea nemişcată, distrasă. Distrasă de cine? Abia întorcîndu-şi capul de după un colţ, de departe începu s-o spioneze, pe ascuns: şi nu odată o surprinsese surîzînd prieteneşte unor vecini necunoscuţi, chiar şi de joasă exitracţie. Şi apoi aproape în fiecare zi, un somptuos automobil negru condus de un şofer rămînea îndelung în piaţetă şi dinlăuntrul ei proprietarul, un pletoric, cam de vreo cincizeci de ani, făcea, întors spre vilişoară, semne ciudate cu mîinile. Gelozie, înldelung supliciu. Mai ales noaptea se îngrămădeau bănuieilile cele mai monstruoase. Ale cui erau urmele de jos, din grădină? Ce dorea miliardarul acela mereu nemişcat în automobilul lui negru? Şi zgomotele astea stranii în pod, ca nişte paşi de oameni? Şi cine erau noctambulii care doi cîte doi treceau şi iar treceau cu aer nevinovat prin faţa casei, pînă la primele lumini ale zorilor, şi pălăvrăgind între ei aruncau spre vilă priviri neruşinate? Din întunericul grădinii, pitit printre arbuşti, pîndea printre zăbrelele gardului ca să descopere omplotul. Ei bine, asta este inumana lege a amorului. Ce mîngîiere putea să găsească oare o suferinţă care era de fapt nebunie curată? Cu greu, soţia lui, alarmată de atîtea simptome îngrozitoare, începea, în sfîrşit, să priceapă. Dar nu era capabilă să-l urască. Mai înainte de orice nenorocitul acela îi inspira milă. El însuşi, într-o noapte de august, fu acela care înlătură siltuaţia aceea intoleirabilă. Pe la orele două îşi trezi soţia: — Hai, repede, arde casa! — Ce? Ce? bîlbîi ea, nevenindu-i să creadă adevărată o veste atît de bună. Şi el, cu modestie: — Trebuie să fi fost un scurtcircuit. Arse ca o cutie de cbibrituri. În umbra unui portic, din celalaltă parte a pieţii, Résera fu văzut hohotind îndelung. Fapt ciudat: în noaptea aceea sufla un vînt puternic. Pompierii nu putură face nimic. La urletul sirenei, episcopul, care la ora aceea încă mai studia, se apropie de fereastră, curios. Văzu vîlvătaia roşie peste acoperişuri. Simţi mirosul de ars. Vîntul împrăştia prin oraş pulberea argintie a cenuşii. O mică bucăţică, poate o fîşie de stofă arsă, se aşeză pe mîneca preotului, ca o fragilă aripă de fluture. Cu multă grijă o duse la nas s-o miroasă. Simţi un freamăt de dorinţă, de repulsie sau de spaimă. Îşi scutură energic mîneca. „Et ne nos inducas..”2∗, şopti el, făcîndu-şi semnul crucii. (Traducere de Florin Chiriţescu)
2 ∗ Şi nu ne duce pe noi (în ispită)... (lat)

pagina 126

Deşi prieten cu Ezra Pound. printre care: Dial (1925).Whitman.S. Bollingen (1952) şi premiul Pulitzer în 1963 pentru volumul Pictures from Breughel. o figură proeminentă a poeziei americane de la mijlocul secolului trecut. în viziunea sa a exprimat cel mai bine esenţa experienţei americane. ei ? Apoi soarele! o îmbulzeală de fulgi galbeni şi azurii – De-a lungul aleilor pomii pletoşi străjuiesc singurătatea sălbatecă. Omul revine şi deodată – urma lui solitară se extinde peste lume. Poemul său Paterson (1946-1958) a fost proiectat ca o replică la Firele de iarbă ale lui W. Poezia sa a fost distinsă cu numeroase premii. EVOCAREA UNEI BĂTRÂNE Bătrâneţea e aidoma zborului unor păsări mici ce se zbenguie prin pomii goi deasupra unei zăpezi orbitoare. de critica literară americană. strict supravegheat. Născut la Ruteford. TRECEREA Mai întâi a zis: în noi există femeia Care ne face să scriem – Să recunoaştem aceasta – Altfel bărbaţii ar fi tăcuţi. cu un limbaj sobru. Odată cu Spring and All (1923). poezia căruia l-a marcat puternic în tinereţe. el nu acceptă principiile poetice ale acestuia şi nici influenţa vreunei şcoli. New Jersey. Învingătoare şi învinse ele cad lovite de un vânt necruţător – Dar ce se-ntâmplă? Pe scoarţa aspră a tulpinelor stolul de păsări s-a oprit – zăpada-i presărată cu imaginea lor spartă şi vântul s-a împotmolit în asurzitorul fluierat pagina 127 . cu o influenţă fecundă asupra evoluţiei acesteia. Debutează în 1909 cu volumul Poems. dar expresiv şi capabil să redea particularităţile ţării şi ale poporului american. Nu suntem bărbaţi. îşi face studiile la New York. Şi-atunci am zis: Ai îndrăznit să faci Această pledoarie? El mi-a răspuns: Mă regăsesc aici pe mine însumi? VIFORUL Ninge: încrâncenaţii ani urmăresc orele ce trec leneş – viscolul îşi întroieneşte poverile adânc.galaxii lirice SUA William Carlos WILLIAMS (1883-1963) Considerat.Whitman. pentru trei zile sau şaizeci de ani. Williams a fost pe tot parcursul carierei sale literare un inamic principial al lui T. Paris şi în Elveţia. tot mai adânc. devenind medic pediatru.Eliot. se apropie de poetica lui W. domeniu în care a obţinut numeroase premii şi titluri ştiinţifice. Suntem conştienţi De dualitatea fiinţei noastre. Suntem cuprinşi de voluptate Şi drepţi în faţa adevărului. De aceea putem vorbi. care. National Book (1950). preocuparea sa esenţială fiind aceea de a crea o poezie nativă americană.

. orice gând care în aceeaşi clipă îţi trecuse prin minte. drumul şi casa în care ai trăit.. nu te mai vindeci chiar dacă încetezi şi chiar şi vindecat nu încetezi să fii bolnav. precum pustiul stâlceşte realitatea sustrăgându-i contururile. n-am cerut nicicând ajutor şi ştiu că.. dacă eşti infectat. în cursul nopţii le topeşte. nu altceva decât misterul tău.. Imens şi gri. pentru partea de rai de câte ori am străbătut iadul. Îmi recunosc greşeala şi ştiu pe propria-mi piele pentru fiecare gram de plăcere chintalele de durere de vomă şi plictis pe care le-am pătimit. totul se mistuie fără să lase vreo urmă înlăuntrul pustiului nemărginit pe care. rând pe rând.. CÂMP DEZOLANT Cerul. Şi tu.galaxii lirice al mulţimii.. În afara lumii.inima-mi nu mai poate fi fascinată nici de gândul iubirii. care te tâlhăreşte din plecare de ceea ce ţi-a făgăduit. Există însă un abis între ceea ce promite şi ceea ce dă cu adevărat : o genune care nu se poate umple. cerul veghează deasupra-mi tăcut. chipul celor dragi.. e un simulacru pentru toţi. nu şi pentru cel a1e cărui zile sunt lungi şi cenuşii – În înalturi – vârtej de ierburi uscate. şi pământu-i răscolit de o capră cu gura ca o ventuză. dar cine sunt eu. Sunt departe de aceste peisaje. generând privelişti stranii şi labirinturi neguroase.? . . Traducere de Geo VASILE pagina 128 Dar nu mă vaiet ca muierile. ITALIA Paolo RUFFILLI Vis Misterul tău Iat-o ieşind din coşul pieptului vocea întunecată nimicindu-ţi cerul. imens şi gri. Precum pustiul Înghite dintr-odată orice cuvânt. le născuse. Traduceri şi notă: Muşata MATEI Dar a fost vorba de propriul alean de a-mi descătuşa libertatea din pripoanele trupului care m-a trădat şi mi-a înlănţuit harul visului pe veşnicie. deşi ştii asta te arunci înăuntru atingând fundul prăpastiei.

Pare-se acum un veac . mult prea îndepărtat Spre a fi surprins de privirea prevestitoare De la geamul din turn. în suflet.. Şi aşa mai departe. Flash-urile fotoreporterilor. în rest. negre şi indescifrabile: Descrierea naturii în oglindă..să mă adresez Astfel). La umbra de lumină a platanilor.) Mai rămâne de calculat Greutatea cuvintelor nerostite. Îl invidiez azi pe Crane. care ai fost. o grea apăsare – Partea stângă a inimii e din aur. Şi socotindu-l ca atare. monştri Ce vin să delimiteze spaţiul Gestului absolut.rămânând vreme îndelungată În apă. Sena . în apa neagră Înţeleg această negare a începutului De an. un cumplit cânt de pasăre Într-o putredă tulpină de nervi. Cu orice preţ dar. Trilul de sirenă al privighetorii sau poate trilul pagina 129 .fiind vorba de aceeaşi Săritură în apă.. Când la marginea cuvântului nu mai e decât străfulgerarea Nucleului imaginat cu înfrigurare Şi îngrozit de singurătate Presupun că acum totul este în ordine Şi că preţul este mai mic decât Calculase Dante (dacă vă amintiţi. de ianuarie La Mineapolis (ştiu. în cele din urmă. ce-l sărbătorim. În ochii săi. totul nu-i decât O poetică a proporţiilor şi măsurii Clipei când moare poetul. negre.galaxii lirice Serbia Ivan V. despre Moartea sa. înclin să admir Curajul celor pregătiţi De-a oferi şi pe mai departe răspunsuri Şi atunci când gura ce întreabă tace. a cărui moarte E absolută: o săritură în noapte Peste balustrada vasului mormăind În luciul fosforescent al valurilor Din Golful Mexic. într-un martie Sau aprilie. care într-un fel seamănă Cu moartea dumitale . din perspectiva dumitale. LALICI De presură al sirenei. la vestea morţii sale Dragă prietene (dumneata mi-ai îngduit . învins De avantajul scurtăturii: Noi am obţinut. la răstimpuri. Celan. hainele dumitale sunt Ude şi uşor înţepenite de ger. Oricum. acolo cronicarul.. săvârşit într-o clipită. sălbatic. ca să spun aşa. dar corpul sau nu avea Acele margini de cristal Întâlnite în poemele sale. Dumneata. aceste morţi sunt foarte asemănătoare: Un mult prea dulce. Nu demult. într-o tentativă similară A ales. Dacă-mi dai voie. Scrisoare către John Berryman. Bizanţ IX Tauri negri pasc prin preajma mănăstirii Ca nişte bucăţi de noapte neagră. într-o discuţie Despre Hart Crane. Fratele cel mai mic. gheaţa pe ape-i Cioburi de sticlă. atunci când secunda Se încarcă de propria-i măsură primejdioasă. ochelarii Au fost acoperiţi de mâl).. marea. totuşi. procesul verbal: Corpul neînsufleţit al profesorului a fost găsit. desenează cu pana din aripă de înger Litere mari. A cenuşii focului neaprins Acel negativ bilanţ de răspunsuri Curmat de entuziasmul săriturii În apa slinoasă şi rece. apoi poliţia. Iar dumneata Ai ales clipa cea repede În apele reci. Fiecare mai mult decât o meritam – Curajul dumitale este curajul risipitorului.nu de mult şi totuşi.. ei îşi ridică botul Adulmecând un fel de viitor. crede-mă.

îşi aminteşte puieţii.galaxii lirice În partea dreaptă. Insesizabil printre umbre şi. stânga i se usucă. Într-un conductor ideal al durerii. Pentru a rămâne un zid irevocabil La care să îngenunchezi Şi să plângi drept. Despre proporţii E nevoie de un efort extraordinar Pentru ca mii de lemnari să taie cedrii vânjoşi. Pâinii spune-i pâine. Dar care-i contrariul Accelerării? Caracterul static al nucleului Pentru care ar trebui să optăm. A te opri în faţa oglinzii. Adevăraţi ca şi vieţile sfinţilor Neconsemnate-n cărţi. fără teama De imaginea recurentă: ea redă expresia Imperfectă a unui efort stăruitor De a îmbrăca abstracţiunea în carne. Şi iluminat pe dinlăuntru precum cuvântul. atât de 1 ∗ Voislav Ilici (1862-1894). Însemnări despre poetică A păstra negrăitul ca pe un nucleu. Acum. imperfectă dar coaptă Care nu poate fi adunată cu o pară. în limitele măsurării păţimaşe Ale prezenţei. varul şi ploaia Evistă doar pentru a sluji fructul. vinului vin. Totuşi. A bătători urma.străzi din centrul istoric al Belgradului pagina 130 . acum Coroane îmbătrânite în spatele zidului Astfel timpul ştie să şteargă precipitat ordinea Unor imagini dragi ce străpung văzduhul Precum o ştampilă aplicată pe această bucată de hârtie. torni acelaşi vin. Unde era odinioară grădina poetului. totuşi. Cu mâna dreaptă scrie. cu lei şi palmieri Şi heruvimi trebuie înălţat templul. ar trebui să te opreşti în loc. A învăţa de la măr: pământul. rasă redusă la două pete verzi şi anonime De-o parte şi de alta a zidului împrejmuind Grădina Botanică. Dar vântul îşi aminteşte grădina. înălţând ziduri De-o geometrie suficient de vastă Spre a găzdui un vânt şi turnând bronzul În stâlpi. Dar şi-n intersecţia străzilor Takovska2 şi Dalmatinska3***. împlinira Atingând-o în acea sferă. Iar femeii iubite: te iubesc. fără nici o reţinere. Iar de-ar fi să scrii un Imn pentru întunecatele veacuri. de mii de pietrari cu gene albe Pentru a spinteca muntele şi a smulge blocuri de piatră Din haosul rece. Şi ienuperii. Prefăcându-se în aur curat. A exersa arta sacrificiului. experienţa exceptării. Lăsând să treacă prohodul: ar fi aceasta una dintre încercările Poetului. tu rupi aceeaşi pâine. cunoscut poet romantic sârb. Tauri negri pasc prin preajma mănăstirii. 2 Takovska 3 *** Dalmatinska . vânt şi-o noapte fără stele. Grădina lui Voislav1∗ Auzi cum şuieră vântul prin triste poienile noastre. în capiteluri cu crini De patru coţi.

Amiază. precum rechinul sângele – Lumea renaşte undeva la intersecţia dintre grădina aceea Şi această propoziţie. uşoară umbră verde A eternei amieze. a limbii contopindu-se Cu încetul. câutându-se În ecoul prăfuit. verde-auriu şi drept. Cu dragostea noastră imperfectă. îmbăiată Am măsurat piatra cu arşinul fierului. chiparosul creşte. unde se leagănă uşor Zvâcnirea peştelui în râu şi vântul încâlcit În iederă. piatra cioplită se despoaie Circular în timpul său. Unitatea unei uitate măsuri Anevoie se depăşeşte pe sine. Vântul adulmecă versuri prin aer Peste grădina distrusă. iar limba pământului Fărâmiţată în vocile dălţii. strecundu-şi Flacăra invizibilă în fibrele însetate ale văzduhului Unde se-ntunecă. ca apa. indefinită în străfulgerarea Prafului ce se depune. de această lumânare Regenerându-se prin ardere. Le învioram în aer. Am încercat iarăşi. Plânsul fiarei la ieşirea din piatră Precum stelele din mare: candidă. Am descoperit măsura zidului. piatra se surpă din turn Şi cade cu zgomot despicat. uneori recunoşteam Câte o exclamaţie sau un cuvânt. atât de îndepărtat De această statură. Pâlpâie în soare. Când s-a uscat sângele. Traducere de Ioan Flora pagina 131 . Prudent pendul de stea printre stele. Pietrarii Măsura e-n piatră.galaxii lirice prezent. Chiparosul din Pociteli Adevărat pendul al soarelui. am transpus Un limbaj necunoscut în imagini familiare Şi am sărbătorit această înţelegere mutuală Cu o superioară măsură a lucrurilor. le opream în loc. precum vocile de copii Printre picături. Atunci pământul s-a cutremurat Undeva s-a strecurat o eroare.

Deodată lucrurile s-au învechit.. eşti tentat să spui. Dar mai fac ei parte din profunzimea noastră? Sîntem nişte oameni tăiaţi de propria noastră profunzime. Există. am pierdut ştiinţa lucrurilor.. e adevărat. Le acceptăm ca pe nişte lucruri înnecate în istorie. au rămas bune numai pentru muzeu. falsitatea oricărei convenţii ne opreşte îndată în loc. Omul. deci să inventăm regulile după care să le numim. rămîn religia şi grijile noastre cotidiene. Desigur. cum te simţi pierdut: contează numai neverosimilitatea şi violenţa. Veacurile se perindau unele după altele şi. dar n-am obţinut-o. limbajul trecutului mai putea fi încă al nostru. copiii. După părerea mea. căci viteza cu care înaintează timpul este exterioară oricărei dimensiuni omeneşti. ele înăbuşă activitatea spirituală a omului. Nu. Lucrurile se schimbă şi ne împiedică să le numim. Acum cîţiva ani. în care spiţa umană trebuie să trăiască laolaltă cu posibilitatea de a se distruge pe sine însăşi. nu mai putem instaura o retorică nouă. un anumit ritm pictural ne sînt cu dcsăvîrşire străine. pagina 132 . o violenţă care devine propria lui violenţă şi-1 împiedică să vorbească. Azi. Cuprinderea totului devine din ce în ce mai obscură. dar nu se mai acceptă ca un mijloc de expresie specific epocii noastre. nici ne lega de el. Da.. brusc. neputînd nici imita trecutul. Rămîn afecţiunile. Se spune: ştiinţa materiei. Ciudat lucru: înseşi cuvintele. s-a produs în lume o schimbare atît de radicală încît ne-a rupt de ceea ce fusesem şi făcusem înainte. retorica pe care se baza discursul uman nu mai pot fi apărate de nimeni. Cu siguranţă că. de o violenţă mai cruntă decît a cuvîntului. tot ceea ce se afla închis între filele cărţii se consideră numai ca o mărturie a trecutului. omul rămîne viu. Apocalipsul. deveneau contemporane cu noi. poate că poezia îşi va redobîndi iarăşi prestigiul emoţional.. cuvintele nu ne ajută. o anumita cadenţă poetică. Poate fiindcă ele aduc mărturia unei lumi apocaliptice. şi cu atît mai greu ne vine să le descifrăm numele.. Poate că epoca noastră va născoci şi ea într-o zi o serie de convenţii. natura ne acordă mijloace noi.galaxii lirice Reflecţii asupra vidului cuvântului şi asupra universului visat de michaux şi poate şi de mine Giuseppe UNGARETTI După război. toate convenţiile. Numai taina mai păstrează o valoare. poate că acesta e. pînă la leagănul inocenţei primitive. Cuvintele bătrînelor retorici nu au forţa tainei. am visat această forţă. Totul se acumulează într-un singur plan. Atunci. în lucruri.. a devenit caduc. O violenţă mai puternică decît cuvîntul. şi însuşi cuvîntul ne apare ca o convenţie imediat depăşită. aşadar infinit de simplu. Ştiinţa oamenilor face să sporească taina. şi tot acest prezent formează nişte tenebre unde nu mai discernem nici măcar trăsăturile epocii noastre. Dar cum păşeşti în lume. cu atît mai mult ni se pare că am fost loviţi de afazie. Cu cît ştii mai mult. Îi privesc totuşi pe tinerii hărţuiţi de imposibilitatea de a vorbi. Azi. şi mai presus de orice literatură. o anumită metaforă. Zi de zi.. înzestrate cu o viaţă istorică care nu ne mai concerne. nu mai reuşeşte să vorbească. Îmi place şi azi să-i ascult pe Bach şi pe Leopardi. permiţîndu-le şi celorlalţi să le guste apariţia. ca şi cum dintr-o dată ar fi trecut peste noi milioane de ani. Poate că lucrurile devin mai tainice pe măsură ce mijloacele de cunoaştere progresează. Tot ceea ce-l legăna pe om. Sînt un om care a atins punctul unde istoria sa se sfîrşeşte: nu mai sper în nimic altceva decît în odihnă. cu atît lucrurile se depărtează mai mult de noi. Ar trebui ca memoria să se întoarcă înapoi. Există în lumea limbajurilor ceva care s-a terminat definitiv. Pînă la urmă însă.

Transpiră chipuri de ceară – Drumu-i lung. Un autobuz amuzant. Săgetată de alei. Am avut grijă ca doza să nu fie fatală. împrejurările externe.scrierea memoriilor. Răsadul putrezeşte. În acizi. din fericire. Faimosul hiperrealist. A tăia sau nu frunze la câini? Distribuţia rolurilor Cel mai rău este atunci Când oaia îşi iese din minţi. când închide cutia. sprinten. De la o zi la alta. puternică precum o baterie. sarcină mai anostă decât toate . deoarece se schimbă. Pântecul. dintr-un avion în altul. Cu-o traistă pe umăr. Începe să strige: Coborârea! Ultima staţie! Ci soarta pasagerilor e certă de-acum. recurge la atentate. În Babilon nu se mai înţeleg Nici măcar frate cu frate. caroul mansardei. în mâncare. mor peştii. Vorbind o altă limbă. Semănând leit cu Eol. alţii coboară. Acolo unde se pune la cale totul. acoperit de uleiuri grele. De parcă-ar fi vorba de simple scrisori. Este aşteptat la un dineu oficial. Turlele să spintece ploaia şi bezna. la o conferinţă de presă şi. Se transbordează. Brusc. Amantul din cutie În amurg. lumea-i mare. Tranzistorul. făcând să se descarce Ziua. fără comentarii1* În Babilon Am făcut tot ce trebuia. În metale am presărat miere. violentat de valuri sonore. 1 * Titlul poemului trimite la o vestită culegere de proză memorialistică a lui Miloş Ţârneanski . condimente. Negru şi colţuros. amantul ei din cutie. 12 februarie. gâtlejul absolvindu-le de foame. cu-n tranzistor în mână. 1985 Casanova Cred că în clipa aceasta Casanova. De ce se cască la amurg? Şuieră valul sonor.galaxii lirice Serbia Sârba IGNATOVICI Ithaca. Unii urcă. Am trimis soli până la capătul lumii. Când deschide. Moartea ne ameninţă ograda. Au ajuns în Ithaca puţin cam târziu. Legile constructorilor o cer Ca lucrurile să îmbrace un calpac transparent Bolta protectoare s-ajungă la cer. gust de came. S-au întors parcă deocheaţi. Spaţiul. Pustieşte oraşe. pe strada cu alei. fratele volanului. Umple. Şoferul o frige la deal. Trece o femeie scundă. În zadar toate.Ithaca şi comentarii (1959) pagina 133 .

unii o fac pe Laios. prisăcar de regine moarte. ea există. e încă moale şi afânată. Iată-l din nou băiatul lui Calvin. tomuri. Ziua. Iau cu asalt porţile fragile! Traducere de Ioan Flora pagina 134 . bibliotecarul Intră-n grădină brodându-şi poteca pe care umblă. puhave de memorie. laptele şi brânza. pulbere a cantonului Uri. Noua naştere o aşteaptă-n Elveţia. Borges. Noaptea măsoară. ea gâgâie în noul veac: Vin barbarii! Năvălesc barbarii! De sus. Coiful lui Mamona. nici zborul cosmonauţilor n-au gâtuit poezia. Doar potirul ciobit ce mai luminează pe cerul de noapte. cu toiagul.galaxii lirice Interzice lâna. el pipăie pământul cu mâna bătrână: Străbuna străbună e caldă. Gâgâie în noul veac Cumplit strigăt a scos pe gură Kavafis. Atunci. de jos. dinafară. Salvată prin strigăt. Nici Auschwitz-ul. urciorul sibilin al lui Homer. Alţii. Păstorii disponibilizaţi Hoinăresc până nu dau unii de alţii. dinlăuntru. pe Oedip. fără a avea un rost. Precum gâsca aceea de pe zidurile romane.

(încurcat) că am citit o foaie greşită… (căutând prin foi. craiul şi cei doi feciori. care avea trei feciori. Craiul apare în costum de sport.. pe când zbura puricele cu şapte ocale de fier la picior. şi mai îndepărtată etc. etc…. când pe altul. ( arată spre cei doi fii ai săi) toaaaată ziulica dormiţi… (Apare şi cel de-al treilea fiu) sau prindeţi fluturi prin grădini… Iaca ce-mi scrie fratemeu şi moşul vostru: care dintre voi se simte destoinic a împărăţi peste o ţară aşa de mare şi bogată. draperii roşii) Povestitorul: A fost odată ca niciodată…. dacă nu se văzuseră. adică a lui. jucând tenis cu un partener invizibil. adică pagina 135 . perfectându-şi temele în clasă. mai îndepărtată.. Da. Şi aşa veni împrejurarea de nici Verde-Împărat nu cunoştea nepoţii săi şi nici craiul nu cunoştea nepoatele sale (Se opreşte. a fost odată ca niciodată sau… amu cică era odată un crai (repede). Unul din ei îşi priveşte uimit tatăl şi zice: Ce face tata acolo?! Eu zic că are Alzheimer! (Celălalt îşi măreşte enorm ochii) Povestitorul (ţipă): Şi craiul îşi chemă fiii şi le spuse! Craiul (ţipă şi el.. Mulţi ani trecuseră la mijloc şi fraţii nu se văzuseră. iară verii. Fraţii lui Harab-Alb alcătuiesc un cuplu comic – mic şi slab. ca să-l lase împărat în locul său după moarte. nu ca voi. apoi triumfător  :) Asta-i cea corectă!.literatură dramatică Carolina BURSUC Personajele Povestitorul Craiul Harap-Alb Spânul Calul Sf Duminica Verde împărat Roş împărat Fata împăratului Ros Fraţii lui Harap-Alb Flămânzilă Setilă Orbilă Lungilă Gerilă Un slujitor pastişă postmodernistă în trei acte feciorii craiului şi fetele împăratului nu se văzuseră nici ei. cu o rachetă de tenis în mână şi ţopăie când pe un picior. (face cu ochiul) de-aia interzisă…. mai medicamente interzise. decorul: un tron. autorul acesta nu e logic deloc  ! Normal că. de tipul…Rinofug. din partea mea… (bate trei mătănii şi zice ‘Doamne ajută!’) să împlinească voinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru… Dumnezeu să-l odihnească… când o muri ! Amin! Povestea lui Harap-Dalb Actul l Scena I (povestitorul.a fost o campanie antidrog şi m-am apucat de… sport… Mai o injecţie cu steroizi. pe când elevii nu lipseau decât în pauze. fără negocieri şi fără să-l împartă la nu’ş câte fracţii…. Aflat şi el în pragul ultimei bătrâneţi. are voie.. m-am schimbat! Anul trecut am apărut într-un scheci şi prizam nişte “făină”. da’ între timp…. Amu craiul avea un frate mai mare. mai îndepărtată. care era împărat într-o altă ţară. aşteaptă)… Of. etc. ca aceea. craiul îşi chemă fiii. îl băteam pe el (şi arată spre public). mare şi gras – şi se ţin de mână. nu se cunoşteau… Deci şi carevasazică… craiul primeşte de la fratele său o scrisoare prin care-l roagă să-i trimită deîndată pe unul din cei trei fii. nervos): Am auzit! Dar mai aveam un set şi câştigam. o soţie şi patru amante… Nu  ! Staţi. şapte bastarzi. şi profesorii puneau numai 10 în catalog.

luminate crăişor? Alungă mâhnirea din inima ta. să ajungem împăraţi (trist. cade pe gânduri. crăişorule! Crede-mă. nu mai are voie omul să vorbească. arme. eu cred că tronul ni se cuvine nouă. doamne. că tre’să te duci să-i ispiteşti pe feciori punându-ţi o blană de urs. ăştia nu protejează natura. că nu ştiu ce mi-a ieşit din pagina 136 . Harap-Alb (o întrerupe): Da. flora şi fauna ? Ursul nu face parte din faună!? Povestitorul (încurcat): Şi cum rămâne cu proba de iniţiere? Că feciorii tăi se duc şi ocupă tronul lui Verde şi se schimbă basmul… Craiul (calm): Am vorbit cu Poliţia Română. să urmezi tu nişte cursuri de modelling.. gârbovă şi zdrenţăroasă. În scenă intră o babă gârbovită): Of. ţi-ai găsit să aştepte cineva ajutor? Baba (supărată): Asta discriminare! Ce. să aibi tu puterea mea. să te ascunzi sub un pod… Craiul: Se mai uită lumea la tv şi se mai instruieşte.literatură dramatică Fraţii (rostesc pe rând câte o replică şi se aprobă reciproc): Tată. Aşa-i că nu-ţi vine a crede ? Să intre fetele (începe parada modei. la cât sunt ei de isteţi… Craiul: Ori că or da examen. parcă plecaseră în Spania şi Italia! Ce mai caută şi asta aici? Nu mai sunt gărzi?! Baba: Da’ce stai aşa pe gânduri. aia din Iaşi! Le-am zis să sară unul din ei în faţa maşinii lor şi apoi să le salte permisul de conducere. cred că joacă în “Casa Foster pentru prieteni imaginari”! (Ies din scenă) Povestitorul (craiului): Nu te pregăteşti să-ţi pui blana de piele de urs!? Craiul (jucând): Nu. mândră): Of. ideea e că rămân… (dispare de pe scenă cu povestitorul) Scena a II-a (Harap-Alb. dacă nu-l poate pronunţa pe R? Gârbovă?! (furioasă) Eu am tocit băncile şcolii pân’ce m-am cocoşat! Zdrenţăroasă?! Voi nu aveţi gusturi ! Acesta este ultimul trendy ! E ultima creaţie a casei mele de modă. ori că or sta după gratii.. adică pleacă de aci.. ce succes ai avea  !. Iartămă. mai bine miluieşte baba cu ceva. Baba: Luminate crăişor. baba. peste tot sunt cerşetori. că până or da din nou examenul. Povestitorul (speriat) : Şi dacă sare poliţaiul de se duce sub roţi şi moare…. rârâită. curtea palatului. căci norocul îţi râde din toate părţile …. dar nu te iuţi aşa tare. eu nu şterg nimic în basm.… pentru că sunt primul tău copil… şi eu sunt al doilea… Să-mi dai bani de cheltuială…Şi mie straie de primeneală. şterge-o! Baba (derutată): Nu. vai. în fundal se văd uşile unui grajd) Harap-Alb: Fără să vreau am auzit că tata nu vrea. că. vrem un cal… Mai bine nişte cai-putere… Eu zic că ne poţi lua Fiat –Punto. nu. mătuşă? Tocmai de la una ca tine. După terminarea ei.… Nu arme. or îmbătrâni şi nu mai pleacă. Ia. În plus. vrei să mă trezesc cu un miting al lui Green Peace. Povestitorul (uitându-se în foile sale): Dar Creangă aşa scrie. Craiul ( se pregăteşte de o nouă lovitură imaginară de tenis): Liber…(pauză) duceţi-vă! Un fiu (celuilalt): Nu cred că are boala aia.. cu protecţia animalelor!? Am citit în presă – aia de sub tron – că la modă este acum ecologia… Ce. tineretul din ziua de azi !. da. Altzaimar. tocmai începusem să sper că tu nu ceri bani…Hai. de fapt. Harap-Alb (Furios): Şterge-o. că este promoţie acum la tv. (Râd amândoi). Harap-Alb (plictisit): Da. să nu bănuieşti. stă pe trepte şi râde de crapă… (Rânjeşte cinic) Baba: Nu ai de ce să fii supărat. că una-i una şi două-s mai multe  ! Lasămă-n pace. că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. că nu ştii de unde-ţi vine ajutor… Vai. Harap-Alb: Ce vorbeşti în dodii. am o întreagă linie de ţinute.

odată ce ai făcut un exerciţiu spiritual. chiar dacă ai fi gândit. punând braţele în cruciş şi uitându-se în sus) : Auzi. să nu apuce feciorul de împărat să se răzgândească): Vezi. Harap-Alb ţine făraşul în mână. vai de steaua ta are să fie! Calul (calm): Eu sunt un cal educat. ba. ca să mai treacă timpul cât mergem noi spre Verde Împărat (feciorul cântă. luna cu mâna şi prin nouri să cauţi cununa? (desenează imaginar cu braţele arcade spaţiale. calul îl poartă în serpentine. daaa… (Plictisit. fecior de crai. nu cere haine. tu. scoate un ban): Poftim. Reia): De te-a împinge păcatul să mai vii o dată. după ce te încălecam. dacă nu te gândeşti ? Ce sens are să te mai port până sus. face piruete şi rosteşte plin de sine): Eu servesc jăratec din tavă. de ce ai plete mari. mersul prin pădure. care din cai o veni să mănânce jăratec. Harap-Alb (către public): Să-l iau ori să nu-l iau ? Ori să-i dau drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Scena a III-a (Aceiaşi. miluieşte baba cu ceva. noi doi vom fi prieteni şi te voi ajuta. mai trag. cu zborul. în critica literară. Baba: De unde dai…. Calul (intră agale. stăpâne. te văd cu un flaut la brâu… Deci te du în grajd cu o tavă de jăratec şi. ca să mimeze cărările din pădure). să mai dai şi data viitoare (feciorul se uită contrariat la “proverbul” babei) şi uite sfatul  : nu pleca la drum cu maşina. apoi până la lună şi în cele din urmă până la soare?! Calul (uituc): A. Poate să fie de argint. Harap-Alb (înflăcărat de prezentarea de modă. merge legănat. face semn lui HarapAlb să tragă. striveşte şi spune către public): O căpuşă! Râzi.literatură dramatică gură! Luminate crăişor. (Îl ia de după umeri) Mai devreme sau mai târziu. poartă agaţată de gât o placă pe care scrie mare “cal”. ştiu că sunt un cal-raisonneur (îi silabiseste cuvântul). dar aşa. (Intră spânul şi calul ţipă): Aaa! Hei. spânul. poţi cânta ceva. că am eu o linie masculină şi arme nu-ţi trebuie. mă gândeam eu… Harap-Alb (curios): Nu trebuia să fie şi proba aceea. am fost prin pădure. optez pentru parfumul natural şi sunt de un calm englezesc. că suntem pacifişti. Harap-Alb: Ceee!? Calul: Poate dacă-ţi faci rost de un cărucior de butelii. că trebuia să fii spân?! . prinde ceva între degete. dar eu am citit critică literară. Calul (rapid. Ai să înveţi tu într-a X-a despre mine. tocmai tu ţi-ai găsit să mănânci jăratic? Calul (zbiară) : Gloabă!? (mai tare) Gloabă?! Dom’le. gândit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele. Apare cineva şi aduce un cărucior de butelii. (Se îndepărtează) Cred că nu trebuie să te car în spinare  ! Deh. Acum du-te şi ţine minte că ne-om mai întâlni. iar în spatele său craiul îl imită) Harap-Alb (scurt. acesta pune mâna să tragă. de o sută cincizeci de ani nu s-a mai schimbat nimic în vocabular! Tot gloabă?! Gloabă! Harap-Alb (face vânt cu mâna): Şi ce puţi…Tu nu ai auzit de flit  ? (Apar două fete care fac reclamă la flit. ca fraţii tăi. dar nu mai evoluează lumea? Mi-a zis unul. odată – parcă Ion Creangă îl chema – că sunt gloabă şi de atunci. mai bine pedestru. încât nu răspund provocărilor (se scarpină calm. mai are importanţă practica?! Risipă de energie  ! Uită-te la tine : porţi un flaut la brâu. calul se aşază în cărucior. continuă): Şi apoi. nu din făraş! Revino cu o tavă. Harap-Alb (indignat): Cee?! Gloabă urâcioasă ce eşti! From all the bars of the world. că e jăratec proaspăt. tu. stă în mijlocul scenei şi aşteaptă. că am suflu sistolic şi mai fac un infact?! (Văzând că Harap-Alb vrea să protesteze. eu sunt plăpând şi tu arăţi destul de…’muşchi la kg’. she cames right here… Adică din toţi caii de pe pământ. apoi se răzgândeşte şi-l invită la postul său) Calul : Mda. dezamăgit de absenţa călătoriei): Nu. darmite om cu om! (Iese din scenă). că nu mă supăr. până la nori. decorul unei păduri) pagina 137 Calul (aparteu): Dacă nu v-aţi prins. acela o să te ajute să capeţi împăraţia. Numai că feciorul de împărat nu s-a descurcat la proba labirintului – aşa se cheamă acum. că deal cu deal se ajunge. Povestitorul (intră în scenă şi-i dă lui Harap-Alb un făraş cu jăratec): Ţine bine. Decât cu un aşa cal. că nu am plătit fetele pentru parada aceasta.

dacă acesta îmi e destinul. iară de nu. (cred că vom trece prin câmpia Olteniei. nu dalb! (Supus): Ei. că tot de vreo încă două ori o să-ţi apar în cale şi tu nu ai să te prinzi că sunt tot eu. Ai să-mi vorbeşti de poveţele alea. asta nu e salată de la tonete şi nici din piaţă. Abia un pădurar priceput îmi poate aduce… aşa…. Şi oriunde vei merge cu mine. servind la masa lui nişte salăţi minunate. că cuvântul din poveste. dar un focos nuclear. Harap-Alb şi calul porniră după spân şi ajunseră la curtea lui VerdeÎmpărat şi într-una din zile. că aşa e în viaţă: trebuie să te întâlneşti şi cu un rău necesar. eu te voi purta printr-o câmpie uscată. Că cine mai ascultă în ziua de azi de părinţi ? Nu se învaţă nici ăştia minte şi tot dau din gură… Eu mă voi plânge că faci discriminare rasială. vom merge împreună.literatură dramatică Spânul (mândru): Am făcut tratament cu fiole buvabile de ginseng. spânul îl întrebă cât este legătura la piaţă.… aşa… dacă-mi spui că nu ai mai mâncat… aşa… că sunt rare. nu care cumva să blesteşti din gură către cineva despre noi. în deşertul Olteniei. moşule. deh. voinice! Nu ai trebuinţă de slugă la drum? Prin locurile acestea e cam greu de călătorit singur. căci pe la tonetă. de urs şi merge la import. ce lume needucată! Acum am ajuns şi măgar… (Tare): Boule! Spânul (Duce mâna la paloş): Cum?! Calul (Dă înapoi): Ştii poezia lui Marin Sorescu “Boul (pronunţă răspicat) şi măgarul” (abia vorbind)? (Poziţionează o mimă de recitator. Calul (aparteu) : Acum. poate că n-am… Spânul (rapid. pe care degeaba ţi le-a mai dat taică-tu. înainte mult mai este. că te-am şters de pe faţa pământului. în rolul lui Marcel Iureş-Dalb-Harap-Alb… şi o aşteptam şi pe Nicole Kidman. din Grădina ursului… aşa… cu excremente naturale. şi nici nu i-a mai trăsnit în minte că poate să spună nu… Dar. de nu mi-a aduce sluga mea salăţi din acestea şi din piatră seacă. Spânul şi Harap-Alb (din culise): HarapAlb! Povestitorul: …deci. pe motiv că e bâhlită… Harap-Alb: Cum?! Spânul (tot repede): …bâhlită. să pornim stăpâne. ceva. decorul unei săli de tron) Povestitorul: Şi Harap-Dalb… Calul. ţie ţi se va face milă. te voi convinge să cobori într-o fântână şi acolo vei sta până ce-mi vei promite că îmi vei fi slugă şi te vei numi de azi înainte Harap-Dalb! (Intră fetele de la reclama cu Harap-dalb). tăindu-i replica): Ascultă la mine. pentru că s-a potrivit Spânului şi nici nu s-a mai lăsat băgat în fântână. Te crede moşul. deah! (Scuipă) – Da’ tu nu eşti din Moldova ? Cum de nu cunoşti cuvântul bâhlită?!. aşa. ca să nu mai râdă de mine cititorii atunci când frunzăreau basmul lui Creangă. mare lucru să fie! pagina 138 . Harap-Alb: Parcă era Harap-Alb. bine-de-bine. Dumnezeu să ne ţie. că anul acesta e secetă). Harap-Alb: Mai am o nedumerire! Nu ştiu se înseamnă blesteşti! Calul: Hopa ! S-a trezit isteţul! Ce importanţă mai are acum ? Hai după spân! Actul al II-lea Scena I (povestitorul. scârboasă. nu cumva să-ţi iasă o dihanie. Spânul (solemn): De azi înainte. spune-mi verde în ochi. era mai scump kilogramul de salată. Calul (distrat): Eu crezusem că are de gând să spună că a jucat în filmul “Pacificatorul”. clocită. Verde-Împărat: Ehei. vai. prinţişorule! Ştiu ce va să fie. chiar şi în foc de ţi-aş zice să sari. Eu cunosc bine pe-aici şi poate ceva mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. VerdeÎmpărat. eu îţi voi vărsa apa din bidon. Harap-Alb: Poate că am. căci eram discriminat… (Se îndreaptă către Harap-Alb): Bun întâlnişul. Spânul. Harap-Alb (timid): Dar eu nu pot să jur pe paloş! Spânul (tună): De ce? Harap-Alb: Eu sunt pacificator. Ea nu are paloş. că rar au scăpat cu viaţă cei care s-au aventurat după ele. dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii şi să mai calci iarbă verde. Spânul (lăudăros): Doamne. Harap-Alb.. dar Harap-Alb îl bate pe umăr). în curând. am doar flaut (calul râde). nepoate. tot are. ca să ştiu ce leac trebuie să-ţi fac. lasă-l. că mi-i da ascultare şi supunere în toate cele. – mai departe.… este dintr-o zonă ecologică. atunci jură-mi-te pe ascutişul paloşului tău. stupide. către împărăţie.. Îti place să mai trăieşti. Harap-Alb e cam boboc de felul său. înainte şi să-ţi scurteze cărările. care se va transforma. Spânul (Supărat): Cine e măgarul de acolo?! Calul (Aristocrat): Vai.

Duminică: Sigur că există  ! Nu degeaba mă cheamă Sfânta Duminică. moşul ăsta al meu. să vedem ce-o zice şi ea! Sf.. necunoscator… aşa… cum crezi că a putea face slujba aceasta… aşa…? Spânul (răstit. Aşa…Unul ca dânsul. ci va înlătura diareea ursului. că bine m-a învăţat… Că dacă nu am ţinut seama de vorbele lui. (dar ăsta nu a ţinut cu caii. Te trimit la Plafar şi-mi vei cumpăra… (Lui Harap-Alb. care scoate un sul de hârtie): Fă o listă  : o somnoroasă. cum oi şti.Duminică: Nu ! Fiertura mea nu-l va adormi. nu prea pricep… de ce tot zice “aşa”! Calul (îşi alege căpuşe): Ăsta. cum de reuşea să culeagă salata? Sf. Harap-Alb.Duminică (e coafata punk. e cumplit.Duminică: (către Harap-Alb. ptiuh! Nu există vreo soluţie? Sf. la Salubris Braşov. şi face şi acum feed-back la spusele sale. osul-iepurelui.Duminica : A lucrat treizeci de ani. zmeur şi mentă. aşa că trebuie să-mi explici mai bine… Sf. geografie cu geografie se uită. povestitorul. am ajuns slugă la dârjoală şi acum.. care se va constipa. Dumnezeu să-l ierte. Harap-Alb. dar încă om cu om? Află că acum mă pregătesc pentru un concurs de make-up… Ştiu pentru ce ai venit! Hai să-ţi spun secretul pentru care nu reuşeşte să scape nimeni cu viaţă din grădina ursului! (Lui Harap-Alb şi calului. Duminica. Harap-Alb. decorul: curtea palatului) Harap-Alb (către cal): Ei. să-mi aduci salăţi din grădina ursului.. Sf. adică moşul tău. că deal cu deal se întâlneşte. ) Povestitorul: Planul Sfintei a mers strună. Calul: Deh! Am şi eu o curiozitate : pădurarul lui Verde-Împărat. că nici în borta şoarecelui nu eşti scăpat de mine! Scena a II-a (calul. ştii tu în ce necaz am intrat? Sfânt să fie rostul tatălui meu. veselă): Ei. o codiţa-şoricelului. căluţule. de nu mai supravieţuieşte nimeni ! Trece mirosul până şi prin masca de gaze.) ori e scherozat…Alege! Harap-Alb (în acelaşi timp cu calul): Profesor! Calul: Eram sigur. în secret): ursul face parte din familia urşilor gunoieri de Braşov! Calul (nedumerit): Şi…? Sf.. untul-pământului. vrând-nevrând. apoi o punem în fântâna de la care se adapă ursul… Calul (atoateştiutor): Ştiu ! Va adormi şi noi vom fura salata… Sf. căutând să se facă înţeleasă) Ursul face parte din familia urşilor gunoieri din Braşov! Harap-Alb: Eu sunt novice în povestea lui Creangă. ce mai… Harap-Alb (împreună cu calul): Aha. Hai să mergem să-i cerem ajutor Sfintei Duminică. nu li se dă de mâncare pe săturate şi mănâncă din gunoaiele românilor care habar n-au cum să se alimenteze corect… Ce s-o mai lungim ! Excrementele lor put… adică miros pestilenţial. ori a fost profesor. nepoate!. înainte de a fi pădurar regal. Duminică (plină de compasiune): Bieţii urşi nu sunt protejaţi de lege. trebuie să ascult şi să-mi pun capul în primejdie! Şi. machiată strident şi face make-up şi altor modele. mirosul nu va mai fi insuportabil şi Harap-Alb va putea să culeagă câteva fire. lui Harap-Alb): Acum degrabă te duci şi. ori îl imită pe Silviu Brucan. o mursă. numai pagina 139 . aşa-i că ai ajuns la vorbele mele. Dar nu cumva să faci altfel. câteva fire de mărar… Facem o fiertură.literatură dramatică Verde-Împărat (se scarpină mereu la nas): Ce vorbeşti. Scena a III-a (calul.

care căuta un loc pentru noul stup./ Peste lună şi luceferi. Calul: Nu face… Oricum. dar nu asta e interesant. nu mai scapă cu viaţă./ Pe deasupra codrilor. voi spune la ce fel de competiţie participă… (face pauză). Feciorul nostru le dărui pălăria lui şi albinele. apoi se răzgândeşte): Nu putem arăta. Harap-Alb: Şi ce-i duc Spânului? Calul (îşi smulge o copită): Ia d-aci copita mea  ! O vinzi la Fondul plastic. Mai întâi. Harap-Alb se întâlni cu un grup dansator de furnici. şi mai mare. (Citeşte) « Şi niciun fel de armă nu prinde./ Peste vârful munţilor. deşi eu nu am spus nimic… (se întoarce brusc spre Harap-Alb): Te-am prins şi pe tine râzând  ! Ei. îi făcură cadou şi ele un dans. cum Spânul nu se mai sătura cu lauda. ce înseamnă? Calul (îşi face manichiura)  : Înseamnă… ei. (calul nechează de plăcere) la grea belea m-a băgat de astă dată Spânul ! Acum trebuie să aduc coarnele şi pielea cerbului cu pietre nestemate. pentru sine)  : Halal învăţat !. Alb! A trecut cu bine şi de proba cu cerbul şi. l-a trimis după fata Împăratului-Roş. nu putem spune. cum să pui mâna pe cerb şi. dacă citeşti mai departe. urmează o pauză. rezistând tentativei împăraţilor… Harap-Alb: Eu cred că mai bine era să fug cu pielea cerbului şi cu pietrele lui nestemate. la întoarcere. merse iar eroul nostru şi întâlni şi un grup zăbăuc de albine./ De la nori către soare./ Văzduhul pământului. că acum ştii  ! Şi mă puneai pe mine să caut în DEX./ Stele mândre. cică are una drept în frunte. speriat): Dar de ce  ? Aşa de prost mă credea Creangă? Sau fetele erau slute! Calul: Ei. vei vedea că dacă zburăm în « Înaltul cerului. Calul: Cum este? Harap-Alb: Solomonit. dar nimeni nu se poate apropia de el. Harap-Alb (citeşte dintr-o carte. Povestitorul: Harap-Dalb… (se corectează singur) Staţi. da’. vesele. Apoi. că tu eşti învăţatul iar eu sunt novicele… Ei.… apoi îţi cumperi nişte piele de căprioară şi pui cristale Swarovski şi o duci cerbului. Harap-Alb (după ce se bucurase de premiul ce l-ar fi putut aştepta. vei vedea că vom întâlni iar pe Sfânta Duminică. înseamnă… (face semn cu mâna) Nu toţi profesorii dau explicaţii  ! Citeşte tu mai departe şi înţelegem din context. lucitoare  » …Ce-i asta. deci e întors de la ţâţă. o mulţime de regi te vor inspiti cu jumătate de împărăţie şi cu fata lor. aşa scrie Creangă şi nu mă întreba pe mine. de străluceşte ca un soare./ Prin ceaţa măgurilor./ Spre noianul mărilor. Acum.… fac ăştia nişte mărgele la modă. dom’le  ? De când scrie Creangă versuri? În fine. însă el. că este solomonit.. nu. ci faptul că vei învăţa. dar tu îi vei refuza pe toţi. în fine.literatură dramatică că Spânul i-a găsit altă belea. pe care l-a zărit. nu mai strigaţi. crezând şi respectând cuvântul dat. are privirea otrăvită. este solomonit… » Calul (sigur): Vezi. astfel încât Harap-Dalb… Calul şi Harap-Alb (în timp ce intră în scenă): Harap-Alb! Povestitorul: Harap-Alb se trezi vorbind… Harap-Alb: Dragul meu căluţ. la o competiţie internaţională… Harap-Alb (plictisit): Şi la ce fel de competiţie participă de data asta? Calul (iniţial face un gest de mărturisire. erau cristale Swarovski şi nu aveau vreo valoare ! Doar fumuri de sticlă cu reclamă. că sunt minori în sală… (către public): Degeaba râdeţi  ! Vă gandiţi la prostii. Creangă te vedea loial.. pagina 140 . Pe drum. mult mai mari decât toate pietrele. Harap-Alb.

iti arata coada si ie-i urma dacă poţi. se reprezintă SRI românesc! E lunetist de prim rang.. Scena a II-a (aceiaşi. pe motiv că se face reclamă la gripa aviară… Harap-Alb: …atunci. Harap-Alb: Hai şi tu cu noi dacă. văr primar cu tatăl mătuşii lui Setilă… Setilă (contrariat): Nu ştiu dacă am un văr Uscăţilă. născut în zodia raţelor şi dotat cu darul suptului! (Calul râde discret şi zice: Se crede Netty Sandu) Hai şi tu la drum. Harap-Alb… Flămânzilă: Nu fi trist. Harap-Alb (râzând): Multe vede omul cât trăieşte! (către dihania cea nouă) Măi. sunt.. dar mai ştii? Cu mătuşile astea ale mele. fiul Secetei.. Flămânzilă (intră pe scenă): Da’ tu cine eşti de râzi. însă unde mergeţi voi. cât îl ţine gura. Îl întoarce Setilă). nu. tu. Dacă mi-ar da şi mie ceva profit din reclamă. îi pipăie pe toţi): Eu sunt Orbilă. vom merge toţi. Calul (uimit. dar unde mergi. care umblă cu arcul după vânat paseri? Harap-Alb: Am să vă prezint direct pe Lungilă. vezi ce văd şi eu?! O dihanie de om ce se pârjoleşte lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemne şi tot mai strigă. se aude. face grăbit o reverenţă): Dar nu-l pui la încercare. Lihnita. nepot de soră lui Pândilă. ce zici? Harap-Alb (speriat): A şi venit era glaciaţiunii?! La OTV s-a spus că abia în 2029 aflăm sigur că. brâul pământului şi scara cerului. că mă vei ajuta! Calul (aparteu): Nu cred că e un personaj de basm prea bun pentru elevi. Harap-Alb.. Roş Împărat (unui slujitor): Taie-i capul! (cască şi se întinde). peste drum de Nimerilă… Toţi (miraţi): Dar unde este Ochilă? Ce se face basmul fără el? Orbilă: E plecat în Iran. spaima oamenilor că altfel nu am cum să-i zic… Păsări-Lăţi-Lungilă: Râzi tu. frate cu Ochilă. de atâţia ani de când stau cu nasul în telenovele. Harap-Alb. o voce urlătoare) Harap-Alb (râzând. nu mă cheamă Dalb. împăratul Roş. un slujitor) Povestitorul : Şi Harap-Alb şi ceata sa ajung la Roş-Împărat. tu eşti Gerilă? Gerilă (silabisind şi apărând pe scenă): Râzi. fiul săgetătorului şi nepotul arcaşului. fără de mine nu veţi putea face ceva. de nu-l poate sătura nici pământul. ape pe care erau numai cinci sute de mori. a primit chiar şi medalie de la Bush! (Este cât pe ce să cadă de pe scenă. nu mânca haram şi spune drept... purtând un şir de pet-uri pline cu apă. din sat de la Chitilă. nu prea cred! (Strigă): Ia te uită! O minunăţie şi mai mare (apare pe scenă altă dihanie. Harap-Alb: Hai şi tu cu mine atunci… (se iau toţi trei de braţe. ca deh. dar chiteşti că fata împăratului Roş numai aşa se capătă? Poate n-ai ştiinţă că fata se poate face pasare maiastră. ciuma zburătoarelor… (Lungilă face o reverenţă) Toţi (speriaţi): Nu.. fac paşi. le-o fi trecut prin cap să se încurce cu vărul primar al tatălui mătuşii mele. măria-ta? Calul: Stăpâne. pur şi simplu. foametea. îl lăsa pe Uscăţilă. asta nu! Că ne interzice UE basmul. Mai bine îl făcea autorul căpşunar pe Setilă şi în locul lui. dar se tot uită la televizor şi au văzut reclama. Toţi: Ah. cei cinci năzdrăvani) reţine decât că în basmul lui Creangă se trăgea sănătos la măsea. că moare de frig… Ei. Harap-Alb sau Dalb. chiar de la Bush! (Apoi) Dar dihania aceasta. că e laie/că-i balaie/că e ciuta/că-i cornută. mă tot uitam în lucrările de control ale elevilor şi toţi te-au numit Harap-Dalb… Harap-Alb (trist): Ei nu au citit basmul lui tata Creangă. sora mamei mele Foamea. se joacă şi baba-oarba în piesă? Orbilă (poartă ochelari negri şi un baston de orb. Harap-Alb (aparte): Ăştia au aceeaşi replică. sac fără fund sau cine ştie ce pricopseală o mai fi. vrei. (mânuieşte pe sus bastonul şi ceilalţi se feresc din calea lui) văr primar cu Chiorilă. Nu. (Îl descoperă în colţul scenei pe Orbilă): Ehei. din care tot bea şi tot bea) A băut apa de la douăzeci şi patru de iazuri şi o gârlă. tartorule. Aceştia nu vor pagina 141 .literatură dramatică Actul al III-lea Scena I (calul. fără mine n-ai să poţi face nimica. spre tovarăşii lui): D-apoi să nu bufneşti de râs?! Pesemne că este Flămânzilă. dar aşa. şi umblă şi strigă în gura mare că se usucă de sete! Precis e Setilă. O fi iar o capcană ? Sunt la fel ca şi Spânul? Aş. Harap-Dalb?! Uite. din culise. nu m-aş supăra prea tare.

Roş Împărat: Şi ce-i cu voi? (arată cu dispreţ spre ceata lui Harap-Alb) Aşa se înfăţişează în faţa împăratului!? (cinic) Ca şleata lui Papuc Hogea Hogenarul?! (Dispreţuitor:) Din hainele voastre. dar când colo. dar chiar aşa încât să nu treacă nimeni probele? Chiar niciunul pregătit? (Se aşază pe tron) Deşi fusese un scrib de la curtea mea.. ca să prindă şi alţii la minte văzând patima voastră. că noi suntem conservatori şi.. D-apoi mergeţi şi alegeţi ca să nu zică lumea că sunt dictator... Gerilă: Şi rolul meu care e. cum s-o putea... ţi­­ -aş spune că am nevoie de un expert în criogenie. nu era ecologic. Gerilă: Înălţate împărate. deci s-a anulat proba cu mâncarea. (revine la tonul normal) că nu o vreau. toată plaja de la Marea Neagră. da’ ia mai aveţi puţină răbdare.. la păzit fata.. (mai încet) începând cu cea de-alaltăieri. cu fata. căci nepotul lui VerdeÎmpărat ne-a fi aşteptând cu nerăbdare. să-mi alegeţi macul deoparte. în poveste? Roş Împărat: Ca să te pot îmbuna. Creangă era darnic în povestea sa. adică Harap-Alb. încălţări neîncălţate. soseşte total îngheţată.. voinice... camera de aramă trebuia să fie pusă pe jar.. şi nisipul de altă parte. rămas singur): să-i văd eu la următoarea treabă. (parcă îl chema Creangă) care le scrisese un basm întreg despre cum se trec probele. (Toţi pleacă. Flămânzilă (face un pas înaintea trupei): Eu unul sunt gata. Centrală încă nu ne punem. Roş Împărat (poruncitor): Veţi plăti cu capul pentru obrăznicia ce aţi întrebuinţat faţă de mine. înalţate împărate. bocnă totală! Roş Împărat: (Scurt) Asta e! A trecut pe la mine sfetnicul-contabil şi mi-a spus că Cet-ul a terminat combustibilul pe anul acesta şi nu am cumpărat lemne. Gerilă (ironic şi făcând o plecăciune): D-apoi. mulţumesc.. (se ridică din jilţ şi merge în faţă). Povestitorul: A doua zi. s-o luaţi numai aşa.literatură dramatică Roş Împărat (indiferent): Ce să mai încerc? M-am săturat! Nu reuşeşte niciunul! Mi-a spus mie un sfetnic că învăţământul e la pământ. cum să nu! El nu avea de dat raport în faţa miniştrilor şi nu sărea pe el (scoate de sub tron un ziar. răzgândindu-se): Bine. (Către Roş Împărat) Când începe proba cu mâncarea? Roş Împărat: (dă din cap încurcat. Ceata tremură puternic. mai rămâne valabilă. că-mi găsesc beleaua cu ziariştii. Acum e altfel! (Strânge ziarul) Harap-Alb: Dar cealaltă probă. Oricum. că fata nu-i de pe drumuri.. Setilă (se uită la pet-urile pe care le poartă pe umăr) Dar proba cu băutul? Roş Împărat: Unde trăieşti. când s-or pagina 142 . (Către Harap-Alb) Ci. cu şiretul desfăcut ca să-l poţi tîrîi prin noroi. pentru bunătatea ta cea nemaiauzită şi dărnicia ta cea nemaipomenită! (Aparte) Unde sunt festinurile de altădată!? Ehei.. înălţate împărate. se scarpină sub coroană) Tocmai azi mi s-a înfăţişat un sfetnic şi mi-a zis că bugetul pe luna aceasta e depăşit. Roş Împărat: A veni ea şi vremea aceea. aşa se poartă acum.. ceata lui Harap-Dalb. deschide în mijloc şi bate cu palma într-un articol) presa. cu socoteala banilor publici. atunci. până mâine dimineaţă.... nu cumva să găsesc fir de mac printre nisip sau vreunul de nisip prin mac.. puteţi trece la proba întâi (ceata iese din scenă). Mai e o probă (mândru): măcar mai avem în ţară şi nisip. Setilă? Nu vezi că nu se mai poartă băuturile? E campanie naţională. Calul (dezamăgit): Nu se mai citeşte în ziua de azi. peste tot anunţuri cu (silabisind) al-co-o-lul dă-u-nea-ză grav sănătăţii? (Scurt) NU mai e nici proba cu băutul! Setilă (face şi el o reverenţă): D-apoi.. (imită cu degetele mişcarea de triere) fir de fir. curg aţele şi oghelele! Calul: Îmi pare rău.. ne dădea de toate! Roş Împărat: Da. Roş Împărat (plictisit.. ca tovarăşii mei să huzurească şi eu să pot îngheţa puţin. mulţumesc pentru slujbă şi să trăieşti trei zile.

cea din basmul lui Creangă. cu fuga după smicele şi apa vie şi apa moartă.. nu vi s-a întâmplat şi vouă? Eu spun povestea lui Harap de atâţia ani.. pune mâna pâlnie la ureche): Ce se aude rumoare în sală? A.literatură dramatică proba? Fata: Dar nu vezi. când într-alta) Calul (pe post de povestitor): Ei.. Harap-Alb.7? Ajutoooor! Slujitorul: Stai.. măria ta? Roş Împărat: Să vină fata! Harap-Alb (la vederea fetei. dezmierdat de cele dintâi raze ale dimineţii! Ce trup legănat de adierea vântului şi neatins de ochii fluturilor! Fată frumoasă şi bună. Fata: . să-mi trăiască! (Pe scenă intră un slujitor care ţipă): Ce-i... Harap-Alb. cum rămâne cu pagina 143 . să pot comanda on-line şi eu un hap. vină-ncoace!/ Şezi binişor. căci şi răul prinde câteodată bine la ceva. măria ta.. mi-e cam frică să mă transform în pasăre acum. (Către cei cinci năzdrăvani): Ce-i cu voi? Unde plecaţi? Năzdravanii: D-apoi noi plecăm.!? Fata (plictisită): Drept să-ţi spun. ce mi-ai făcut! În scenariu scria că îl voi întâlni pe culca deseară (îşi pune fesul de noapte). (Către acesta): Mergi sănătos! De-am fost răi.. iar apa vie şi apa moartă se îmbuteliază azi şi se comercializează prin magazinele palatului. spânul.. povestitorul) Fata (la curtea lui Verde Împărat): Asta-i curtea lui Verde împărat? Frumuşică.. fata tatii.. în filme sale de step. alungând nişte albine inexistente) Ajutooor! Chemaţi Sanepidul sau. că m-am tot săturat de declaraţii precum „cea mai tare din parcare”. zeci de mii de albine şi de furnici au năvălit în sala cea mare a palatului. (strigă spre Spân): Unde e Garcea ? Vai. nu mai are nici un haz! Hai... din topor să faci parte din popor” (bate din picioare un ritm de dans popular.. Se prind de braţe. Harap-Alb şi ai lui: Ne-ai chemat. e penibil! După atâtea secole.. se dansează). (lui Harap-Alb) asta a fost tare de tot! Roş Împărat (plângăreţ): Dar proba cu transformatul în pasăre.. Adevărul e că eu l-am dublat şi pe Fred Astaire. că Harap-Dalb. nu aceasta e replica!? Ce vreţi... să vă văd dacă puteţi s-o străjuiţi. că nu mai putem să-l ajutăm cu nimic pe Harap-Alb.. aşa . că trei firme de bodyguard plătesc şi mă jupuiesc de bani! Teribilă fată mai am.. aspacardin.. cu gripa asta aviară! Smicele mai am în dulap de la ultima alergătură. Harap-Alb. vrei să mergi cu mine la curtea lui Verde Împărat? Fata (rapid): S-a făcut! Roş Împărat: Dar cum. aşa încât oricine poate cumpăra. se opreşte. ridică în sus cracii pantalonilor. El mi-a declarat cu roua şi cu ochii fluturilor. nu-mi da pace!” (îl trage de mână când într-o parte. fac un pas înainte (Se cântă „We are friends”. Arap-Alb. la drum şi vorba aia: „Fugi de-acolo.. tu ni-i ierta. e câştigătorul ?! El a trecut de celelalte probe! El e alesul.mă rog. că am încurcat mişcările. nu. face în aer un semn de decapitare spre slujitor): Adu-i încoa! Aceştia mă bagă în mormânt şi încă nu a apărut reclama cu. Harap-Alb şi ai lui (strigă disperaţi): HarapAlb. măria ta. pune un picior în pământ): Ce boboc în luna mai! Scăldat în roua dimineţii. că au plecat!! Eu ziceam că au năvălit şi l-au ajutat pe HarapAlb de-a ales nisipul de mac! Roş Împărat (revine pe tron. regalitatea să se poarte tot rafinat. se poartă moda „din topor. strigă demenţial. de ce urli? Un slujitor: Numai unde s-a pomenit. că ăia s-au desfiinţat de la revoluţie! Chemaţi exterminatorii! (Mirat): Oare Swartzeneger o fi liber sau filmează Exterminator nr. vârsta. îmi place! Dar cine e. adică am avut trac pe scenă. Scena a III-a (fata împăratului Roş. Roş Împărat: (se urcă pe tron. stil modern. Calul.

adică dalb. chiar şi sărăcimea ospăta şi bea! Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă. Mai bine citim direct din cartea lui Creangă: şi a început nunta şi lumea de pe lume s-a strâns de privea/ Soarele şi luna din ceriu le râdea. cine se duce acolo be şi mănâncă. (Tăcere pe scenă. Harap-Alb! Şi mi-ai jurat că nu vei spune nimănui numele meu real! Na! Aşa trebuie să păţească cine calcă jurământul! (şi-l înjunghie. Harap-Alb. Crăiasa albinelor şi a zânelor.. se uită şi rabdă. pe mine adică. sunt fana ta! Spânul (ţipă): Te ţii de vicleşuguri. poţi să te ridici! Sabia Spânului era din recuzita teatrului şi era boantă. Cică să trăiţi bineee!!! pagina 144 . şi-mpăraţi.. deci pentru asta îmi trebuia apa vie şi apa moartă! Calul (sare.. dar cu un fiu de împărat adevărat da. veselie mare între toţi era. Şi-au fost poftiţi la nuntă: Crăiasa furnicilor. cine are bani. Povestitorul: Şi aşa s-a sfârşit povestea postmodernistă a lui Harap-Alb.. adică pe un Garcea modern şi vroiam şi eu un autograf. nu mai risipesc apa de pomană. nu. din ostrovul florilor! Şi mai fost-au poftiţi încă: crai şi crăiese (arată spre sală). fără bani în buzunar (se caută de bani). şi hai la Buftea. (Harap-Alb se ridică) Cu autograf nu m-am ales. hm! Final nu prea reuşit..literatură dramatică Spân. iar pe la noi. creând senzaţia că-l va răzbuna pe stăpânul său): Pân-aici. se uită îndelung şi zice filozoafă): A. minunea minunilor. iar cine nu. Hm. Fata (se apropie de Harap-Alb. (undeva spre sală) Garcea. că se filmează Garcea şi oltenii şi ai întârziat la filmare (ies amândoi din scenă). căci tu eşti adevăratul nepot al lui VerdeÎmpărat (Se îmbrăţişează). acesta cade pe tron). cam un minut) Harap-Alb (de jos): Dar nu mă mai stropeşte nimeni cu apa vie şi apă moartă!? Fata (scoate un evantai din buzunarul rochiei şi-şi face vânt): A. ba nu. oameni de seamă şi un povestaş (face semn spre sine). bea şi mănâncă. spânule! (Îl ia prieteneşte de braţ) Urcă mai bine pe cal.

cu firul de aţa. primul mesaj al artiştilor plastici. în ce formulă se manifestă ele. criticii au observat. Fiind şi poet. am expus. care recent a expus în această galerie câteva piese în care mesajul cuprindea întru totul cadrul dumnezeirii. că aş fi un recuperator al sacrului. P. mă refer la faptul că folosiţi în grafică imagini religioase. a tuturor religiilor. şi când spun asta. Sunt. 2009. V. curios să văd ce iese din tot ce pagina 145 . imagini ale sacrului. vreau să o duc până acolo. profan.: Nu aş vrea să fac o legătură cu Cela Neamţu pe care o preţuiesc foarte mult. Îmi aduc aminte de un alt artist. până unde mi-a dat Dumnezeu. chiar dacă sunt la a treia expoziţie pe această temă. cel puţin pentru a vedea ce iese din această transmisie de natură dumnezeiască.D. în ceea ce scriu. aproape că îi dau un sens comercial. în primul rând. Acest lucru îl fac. ceea ce vreau să transmit eu prin aceste lucrări. care ţin de natura metafizică. Este un început. mi-am oferit-o la cei 55 de ani pe care i-am împlinit în luna iunie a anului trecut şi am vrut ca acest an. aici. aş putea spune. ale dumnezeirii şi ale culorilor metalelor şi pietrelor preţioase. Aici fac referire la Cela Neamţu. Ei mă văd recuperator al sacrului în poezie dar în acelaşi timp îmi arăt un manifest destul de clar în grafica pe care o creez.interviu Vasilian DOBOŞ 55 de ani de recuperare a sacralităţii Paul GORBAN în dialog cu poetul şi pictorul Vasilian DOBOŞ Paul Gorban: Este prima expoziţie din acest an. a tuturor spiritelor indiferent. este mesajul. să fie legătura şi unirea de pe tot mapamondul.G. ale mele. unde sigur. impresii categorice. Este o expoziţie pe care. o eliberare venită dintr-un vis mai vechi în care mi s-a transmis că asta trebuie să fac. Acesta este unul metafizic. al unui duhovnic.: Cei mai mulţi dintre artiştii contemporani aduc elemente ale sacrului mai mult ca un moft în contextul mesajului artistic. în zona sacrului. să fie cel puţin. avem de-aface cu un artist care nu foloseste uleiul sau tuşul. tehnica textilă. ea deschide. de fapt. Vasilian Doboş: Cum am spus şi în timpul vernisajului. Acest vernisaj l-aş vedea şi ca o eliberare a mea. aici la Galeriile Dana din Iaşi.

Aparenţa este amăgitoare şi atunci trebuie să căutăm sensul lucrurilor în adâncimea lor. opera mea. Expoziţia lui Vasilian Doboş este acea demonstraţie care ne arată că nu e nevoie de un discurs cromatic sau structural prea puternic. cel care face relaţia dintre pământul banal şi sfânt în acelaşi timp şi zonele celeste.: Iată şi ultima întrebare. şi asta pentru că am definit întotdeauna Iaşii ca fiind ambivalent. Sfântul Duh. de la început. Foloseşte culorile.: Am impresia că 2009 este un an bun pentru mine.G. Sunt un fericit că pot să rămân într-un domeniu pe care îl simt dat şi nu făcut forţat. foarte puţini. Legătura cu poezia ar fi prin profunzimea subterană pe care o conţine.G. poezia sau grafica? V. punctele. dar pe care o fac împreună cu pictorul Manuel Mănăstireanu.G. creativitate venită din geniul locului.. să spunem. să facem un duel plastic pentru o perioadă bună de timp. Iaşii. în profunzimea lor. P. ce proiecte mai aveţi pe această nişă pe viitor? V.: Întradevăr. Expoziţia lui Vasilian Doboş aparţine unui tip de manifestări făcute de oameni foarte subtili. pentru că nu întotdeauna trebuie să ne oprim la suprafaţă. am venit la Iaşi fiindcă aici am găsit pământul bun pentru mine. formele si chipurile dumnezeirii. dar mai ales de un mesaj care este încropit în substanţa care. Acestea fac parte din construcţiile semnului şi ale scrisului. Aceasta din urmă este de multe ori înşelătoare. Consider că poetul este şi un grafician.Iaşi. asta pentru că folosiţi un alfabet pe care doar dumneavoastră îl puteţi descrie. centrul ca un axis mundis.: Dintre aceste manifeste ale dumneavoastră. în luna decembrie a . Vernisajul scriitorului şi graficianului Vasilian Doboş a parcurs. Ştiţi poeţi care făceau grafisme pe marginea sau spaţiile libere ale manuscriselor.: A fost poezia. de „iniţiaţi” care pot descifra tainele. prin aceste scriituri şi prin aceste simboluri care acoperă timpurile. care s-a arătat mai întâi.: Fără îndoială ceea ce spuneţi este corect şi m-aş bucura dacă şi alţi participanţi prezenţi la această sacralizare.interviu mi-a oferit Dumnezeu mie. iar acest lucru l-am folosit şi ca titlu atunci. pentru că într-adevăr este o expoziţie sub semnul spiritualului. o bucurie că descoperi ceva.: În sală erau voci care trimiteau o parte din lucrările expuse spre poezia vizuală. Spuneam mai devreme de o transmisie aparte.: Vasilian Doboş deschide anul invitându-ne la un dialog plastic pe tema sacrului. aş putea spune. cum s-a întâmplat şi cu această expoziţie.C. din paleocreştinism până astăzi. am lucrat cu toate categoriile de semne pe care le presupune textul scris. În luna mai la Bârlad. Pe de o parte e un oraş creativ. zonele astralităţii. şi se cere.D. să zicem aşa. spiritualitate. lui 2008.D. Acea poezia care foloseşte misterul scris.. Acest sentiment vine din interiorul meu. ar avea acelaşi gând ca şi cel al dumneavoastră. să ne completăm. la triada Tatăl. Scrisul este şi legatura cu un alt manifest pe care îl port.: Am spus într-un interviu. care a fost prezentată mai întâi acolo. versul şi eseul. în ghilimele. şi iarăşi mă bucur că funcţionează aceste lucruri în ceea ce fac eu.. şi vreau să văd ce iese cu acest lucru. M-am decis să-l iau pe lângă mine. aceea se va numi „Sfâşierile”. voi reveni cu o expoziţie care pe lângă aceasta care se cheamă „Treptele”. revelată. Să vă mai spun un lucru. punctele. or aici este ideea de sacru în variatele sale exprimări… de la înălţare.G. cu atât mai mult cu cât suntem întrun oraş care are o aură spirituală evidentă. În grafică folosesc liniile. Aici este o expoziţie a diafanului. eu cred că este dat ca şi destin să mă manifest în lumea semiotică. P. o mare parte din drumul făcut în viaţă se leagă de traseul Bârlad . Paul GORBAN în dialog cu criticul de artă Valentin CIUCĂ P. pagina 146 P. El se duce către iubitorii de artă. Timp de treizeci de ani. trebuie. V. ţinând cont şi de formă. Revelaţia înseamnă să ai o uimire la un moment dat.G. iar pe de altă parte această sacralitate. din istorie şi aluviunile culturale care s-au adunat aici. la Labirintul nunţiatic care poate fi transpus în nişte trepte ascensionale sau într-o zonă în care te învârteşti ca să descoperi centrul. V.: În aceşti 55 de ani pe care i-aţi fructificat spre sacralitate. Fiu. întregul drum pe care îl parcurge un călugăr atunci când caută mântuirea. când am lansat şi cartea "Imaginarul Apocalipsei”.D.. Observ că în acest an am un mare chef de a finaliza nişte obsesii. este un limbaj plastic diferit de ceea ce fac mulţi graficieni. Cum a fost acest drum? V. fiindcă eu am fost tipograf. P.D. poezia.

şi în acelaşi timp încercând să reconsidere ideea de apocalipsă. Fiu şi Sfântul Duh în centru.C. cum comentaţi.G. Prin sacrificiu El a plătit în numele nostru. este un blestem este o finalitate. Sunt semne pe care nu le poţi racorda unei limbi anume. 19 ianuarie 2009. şi chiar primitive. o amprentă pe o suprafaţă în care descifrăm elemente ale unei scrieri necunoscute. Cred că cei menţionaţi (dintre aceştia doar Sorin Dumitrescu mai trăieşte) ar vedea că Vasilian Doboş a făcut din conceptul sacralităţii o operă de artă absolută remarcabilă. au intrat într-o fundătură. Semnul crucii. P.G. un plan superior. despre sacru. dar şi datorită îndrăznelii care nu era atunci motivată de o substanţă şi filosofică. în litere.: L-am descoperit pe Vasilian Doboş în această deschidere. Iar toată expoziţia cu aceste triunghiuri care înseamnă Tatăl. Galeriile Dana. Iaşi pagina 147 .: Mi-l amintesc prin anii ”90. astăzi. a făcut şi un doctorat aici la Iaşi. nu este ostentativ.interviu o expoziţie a unei bucurii nemaipomenite pentru că poţi să spui mult în tuşul fin al unui creion care lasă o urmă. cu vârful în sus şi baza în jos. până la acest orizont modern din spaţiul românesc unde Sorin Dumitrescu.C. pentru că cine crede ca lucrurile acestea vin aşa din neant se cam înşeală. Apocalipsa este o spaimă. Paul Neagu sunt antecesorii şi în acelaşi timp colegii lui Vasilian Doboş. P. Între timp el a făcut lecturi succesive. încă pe un plan mai înalt.: Pentru că l-aţi cunoscut pe artist încă de tânăr. nu este altceva decât un elogiu prin care suferinţa devine bucurie. doar prin semne ce nu au fost rostite până acum. de-abia atunci se iveşte raza de speranţă că totul o poate lua de la capăt. iar astăzi îl vedem vorbindu-ne. Tot acest grafism care are arhitectura semnelor plastice intră pe un fel de piramidă ascensională. stilizat. decât doar a pictorului ce se află în relaţie cu Dumnezeu. Amprenta aceasta pe care o vedeţi în câteva lucrări.: Cum l-aţi descoperit pe Vasilian Doboş V. privind imaginarul apocaliptic. descoperim misterul creaţiei divine. El arată că există o continuitate de la structurile vizuale bizantine. Bârlad – Iaşi? V. prezent şi el aici. a mahramei Veronicăi cu chipul lui Iisus Cristos. şi ca orice finalitate. când tot ce trebuia spus s-a spus. Când crezi că lucrurile s-au închis. Acesta este drumul lui de la Bârlad la Iaşi. acest traseu al mântuirii. ea presupune un nou început. Horia Bernea. Era un tânăr care mi-a plăcut şi ca prezenţă scenică.

precum şi De ce trag clopotele. tăiat. epoca. urmărind în acelaşi timp personaje diferite. opera lui I. măreşte cadrele portretistice. dar plină de farmec şi individualizînd figurile actorilor. Dorim a ne opri pe cîteva realizări cinematografice de excepţie în privinţa interpretării operei caragialeşti. Deşi nu e concepută aşa cum sunt unele din scenariile simboliste1 şi contemporane care par a fi concepute exact pe calcul scripturilor de film. intermezzo-urile comportă perioade mai mari sau mai lungi de timp. uneori cabotină. lecţii de actorie “curată”. doar că ochiul camerei de filmat aduce foarte aproape imaginea de privitor. pentru că regia de film merge cu adaptarea textului mult mai departe decît un spectacol. în sensul păstrării imaginii. regia fiind semnată de Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi. Texte precum Péléas şi Mélisande de M. L. Extratextul şi personajul de plan secundar. primele două montări fiind mai aproape de scriere. Caragiale oferă multiple variante de interpretare. Mitică? din 1981 în regia lui Lucian Pintilie. rearanjat. 1 Parte din piesele de teatru scrise în perioada simbolismului utilizează inovator fragmentarismul scriiturii. De asemenea. cît şi nuvele). sau mimica facială din finalul filmului cînd este anunţat că nu a cîştigat. Cadrul îl poate apropia. Cine poate uita dialogul de priviri dintre Alexandru Giugaru (Nenea Dumitrache) şi Radu Beligan (Rică Venturiano) din seara de la Union. o dată cu dezvoltarea tehnică. Pe de altă parte filmul uzează adesea de tot ceea ce înseamnă “dincolo de text”: de extratext. în locuri diferite şi în momente de existenţă diferite. Distanţele dintre literatură şi regie (văzută ca realizare practică) se măresc considerabil cu cît ne apropiem mai mult de tipul şi concepţiile artistice actuale. Jean Georgescu şi dorea o reconstituire fidelă. Şi într-un spectacol se pot face aceste lucruri. buf şi grotesc. personajul şi textul. astfel încît nu există pericolul care l-ar pîndi pe scenă de a atrage atenţia doar asupra lui. ci se intercalează pe linia trecut-prezentului. cît se poate modifica în parcurgerea drumului de la hîrtie la peliculă? Fondul rămîne: acţini. Wedekind sunt relevante în acest sens pagina 148 Revenind la exemplele prin care dorim să ne argumentăm mai departe lucrarea vom avea în vedere O noapte furtunoasă din 1943 în regia lui Jean Georgescu.ne vom întreba la început. de a deveni adevăratul personaj central. dar în egală măsură “filtrul” se schimbă  : de la un realism de atmosferă. Jarry. evoluînd. Răspunsul nu vine dintr-o singură direcţie. mergînd adesea pe lîngă text (în sensul bun) şi nu cu textul. pretext. Maeterlinck.arte vizuale Ochi de cinemascop asupra lui Caragiale Ioana PETCU De ce cinematograful? . Ce se poate modifica. iar cea de-a treia arătînd spre ce poate evolua viziunea. iar noua construcţie rezistă şi dă explicaţii în cazul unor contexte pe care textul la o primă vedere nu le transpare atît de uşor. Pe o peliculă i se poate doza apariţia atît cît trebuie. Scenele nu se mai înlănţuie în ordine cronologică strictă. şi-l poat interpune între secvenţe sugestive. subtext. Pe de o parte. Am amintit de personajul de arrière-plan pentru că de foarte multe ori în film acesta poate fi exploatat cu uşurinţă şi cu un efect puternic asupra privitorului. Trei viziuni pe textele lui Caragiale (atît piese. Două lozuri din 1957. a aerului . de fapt. ciclul ubuesc al lui A. există mai multe planuri. În favoarea textului. Scenariul este forfecat. sau pe cele de detaliu. în anumite privinţe. la naturalism. Nu poţi uita uşor figura lui Grigore Vasiliu-Birlic cînd povesteşte prietenilor la berărie cum a avut şi el o dată noroc în vis. iar extratextul este valoros. Deşteptarea primăverii de F. locuri. Revăzînd cu mintea unui homo actualis O noapte furtunoasă şi Două lozuri nu poţi rămîne imun în faţa reuşitelor de excepţie: puţine mijloace tehnice. dar în pofida acestui fapt destule efecte care să poată impresiona. obiectivul video intră în “măruntaiele” poveştii. completat.

camera lui Spiridon şi ce face copilul de pripas al lui Titircă în momentul cînd nu-l vede nimeni.. fuga lui Venturiano prin podul casei lui Jupîn Dumitrache. Nuvela dă dovadă de o scriitură admirabilă. Costumele şi decorurile. Cu o privire iscoditoare. culmea!. Montarea din 1943 evidenţiază şi alte momente de extratext: întîlnirea dintre Ziţa şi Ţircădău în drum spre casa surorii ei. noaptea furtunoasă îşi are o serie de motivaţii în ceea ce s-a întîmplat anterior. Şeful de la cancelarie. trebuie să fie-n casă. spectatorul asistă la divorţul dintre Ziţa şi Ghiţă Ţircădău. Lefter. pe cînd madam Popescu. să-ncerce a juca cu bani de împrumut. la suprafaţă lucrurile par să se liniştească întrucît Caţavencu pierde alegerile. domnul Georgescu. Atmosfera din berărie este foarte vie. fiindcă-i spuseseră mulţi. În fapt nu e mai mult decît o persoană avidă de avere şi o avară. cel mult. de d. cum singur afirmă. cîte un personaj ciudat apare în cadru ca şi cum ar fi un semn al nebuniei din final.. informaţii care în texul lui Caragiale se strecoară în replici. pp. există mai multe planuri (un cadrul al acţiunii personajelor.. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutaţi ca de cabulă. Dracu n-a venit să le ia!. Dar ce au pierdut? Ce caută? Caută două bilete de loterie. nebunie camuflată în cotidian: pe stradă flaşnetarul priveşte cu un zîmbet straniu pe cei care trec. iar triunghiul amoros Zoe-TrahanacheTipătescu pare nedesconspirat. şi ca text şi ca film. Nu e şi nu e!. vreme în care mai schimbă o vorbă şi cu cetăţenii vorbind despre orice şi despre Veta: Neica Ion: “Da’.arte vizuale epocii. de vreme ce răsplata era considerabilă. Faţă de text care se deschide direct cu scena dintre Titircă şi Nae Ipingescu. Se vede interiorul Arhivelor unde lucra tînărul student la Drept. filmul prezintă acţiunea incluzînd o zi înainte. Soţia lui Lefter. Cănuţă.. în gesturi. aşteptările Ziţei în camerea ei. în care mirajul îl face să-şi piardă raţiunea. la întîlnirea dintre Venturiano şi Nae Ipingescu. om sucit – Antologie şi prefaţă de Al. 1991. Însă oricine mă poate întreba: Bine dacă a pierdut biletele.. Lefter de cîştig ? E lucru simplu. vorbirea directă trece în vorbire indirectă şi se înlănţuie simplu. se plimbă la braţ. caută fără preget în toate părţile. Filmul se deschide cu Nenea Dumitrache care îşi face rondul din timpul nopţii. comisarul Turtureanu care se zbat şi ei să obţină ceea ce pieduse Lefter.. e unul preponderent teatral. biroul acestuia. se amăgesc după tot soiul de măşti. Caragiale. coanei îi e bine?” . se ascunde în spatele unui complex de putere. ci a tuturor persoanelor implicate mai mult sau mai puţin în poveste. pitoreşti.. în care simte că pluteşte. Însă dacă în comedia lui Caragiale zarva generală se termină ntr-o notă neutră. La o analiză fină a structurii narative se pot observa elemente de modernitate: timpul naraţiunii este discontinuu. şi multe alte scene. cele două lozuri stîrnesc agitaţia nu doar a celui păgubit. în vreme ce un papagal se agaţă de pălăria sa rufoasă. Galaţi.. pline de culoare şi de esenţă. Atmosfera carnavalescă nu învăluie doar D’ale carnavalului. Popescu a cîştigat. L. reprezentaţiile de la Union reconstituite cu mare migală.. cu cari d.. consoarta sa. în fiecare potenţînd arii semantice diferite: confuzie.. îi e bine!” Iar cucoana e în odaie cu Chiriac. -Femeie. atîta timp cît a vîndut tunica bărbatului ei pe douăsprezece farfurii de porţelan. “2 Filmul face din toate aceste frînturi de povestire. unde a fost urmărit de un papugiu. doamna Popescu se disimulează în imaginea unei femei angelice şi de elită. Căpitanul care-i împrumutase banii pentru a-şi juca norocul îl înştiinţează de cîştig şi porneşte apoi în căutarea biletelor norocoase alături de “învingător” şi de sergenţi. nebunie. de unde ştie d. Lefter Popescu trăieşte într-o lume turbionară a speranţei şi-a neşansei. căpitan Pandele. scene distincte. nuvela are un 2 I. Toate acestea sunt mărite sub ochiul regizoral. afacere încheiată cu ţiganca Ţîca. cînd primul povesteşte întîmplarea din seara trecută de la Union. Asemănător subiectului din O scrisoare pierdută.. vertij. Personajul de plan secund pare a deveni purtătorul mesajului esenţial. Oamenii se ascund unii de alţii. un cadru al naratorului care diversifică şi mai mult căile povestirei). Jupîn Dumitrache: “Vetei mele.. Toate aceste fragmente oferă informaţii despre personaje şi despre situaţiile în care se află. Totul începe ex abrupto pentru ca apoi să se elucideze agitaţia descrisă: “-Asta e culmea!. Două lozuri este. doamnele şi domenii şi zîmbesc.. cînd se tot plîngea că n-are noroc la joc. dar se simte şi-n Noaptea furtunoasă şi-n Două lozuri. strigă d. 34-35 pagina 149 . La rîndul său.. ştergîndu-şi fruntea de sudoare. recuzita sunt alese special pentru perioada anilor 1870-1880.. un stil aparte. mare admirator al articolelor scrise de Rică. teatralitate excesivă şi asumată. adept al egalităţii sociale. Universul deformat în care se află. vînzătorul de lozuri are o mimică aproape mefistofelică pe care o deturnează uşor într-un surîs candid şi îmbietor. Editura Porto-Franco. Condeescu.

este mult mai diavolesc conceput decît lasă textul să se ghicească. prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher. acest necunoscut este modalitatea lui Jean Georgescu de a satiriza situaţia poliţiştilor. 47 4 I. Mitică? Mai mult Pintilie. “Erou” ridicol pentru tagma sa.) travaliul lui Pintilie cu sunetul atinge aici geniul. constituie galeria de chipuri care deschid foarte mult căile interpretative ale scriiturii lui Caragiale. Doamna Popescu a devenit măicuţă care strînge cioburi. cit. fabulos. cînd nebunia se atenuează. pe acelaşi obiectiv par a fi ajustate mai multe lentile: vocea naratorului se evidenţiază şi oferă posibilitatea de a evada din tiparul poveştii. dar şi ca supratemă împinge mult viziunea pînă la formarea uneia noi. Mătuşa Ziţei. Lefter”3. Iar acest fenomen nu ni se pare dăunător. Tache pantofarul.. Imaginea se roteşte. 48 Sordid şi ritm ameţitor în De ce trag clopotele. decît Caragiale – astfel s-ar putea începe discuţia distanţării regiei de liteartură. personaj de care doar se pomeneşte în Noaptea furtunoasă. p. Mitică? ca scenariu. deopotrivă. Avantajul? Capacitatea de a vedea mai mult de limita textului. sau prezenţa simbolică a flaşnetarului... relatarea este urmărită cu real interes şi cu forţă empatică de un subordonat al ipistatului. Op. La fel. Şi tot în mod spectaculos. Op. Leo Şerban: “Fantastic. Două lozuri este o farsă tragică. de a crea noi relaţii între aceştia. ţigăncile sunt foarte colorate. Textul este ponderat: “Şi-a început să se jelească. iar Lefter e bătrînelul scrîntit care nu spune decît “Viceversa” şi pare că se recunoaşte în figura flaşnetarului mărunţel. nu ştiu ce s-a mai întîmplat cu eroul meu şi cu madam Popescu”4.. făcînd aşa un tărăboi. Leo Şerban. p. sincopat.. al spectatorilor de a zîmbi. În Două lozuri. de undeva de mai sus de personaje. cît şi în realizarea regizorală. ca şi cum prin ochiul cuiva mult mai înalt şi nevăzut s-au succedat toate aventurile pînă în această clipă. Cînd vertijul dispare. 1990 . (. pagina 150 final trist. şi poate că nu ar mai avea sens să ne întrebăm în ce măsură aceste epitete eufonizante se aplică înseşi lumii lui Caragiale. Nu doar situaţii puţin vizibile în text pot fi dezvoltate într-o realizare de ecran. devine în film o prezenţă de cîteva momente sugestivă pentru distincţia de vîrstă dintre “tuşică” şi nepoata care abia aşteptă să vorbească despre amorul ei cuiva şi arde de nerăbdare să iasă din casă. dar şi tehnica rostirii. care păstrează doar reminiscenţe din Caragialia. cit. soţia lui plînge cu braţele întinse în aer. Caragiale. Cadrele se multiplică.. dar şi 3 I. iar semnele absurdului abundă atît în text. chiar se caţără pe un candelabru pe care se balansează dintr-o parte în alta a băncii. 19 octombrie. în articolul Ramă în ramă în ramă în ramă din revista “Contrapunct”. distincte. L. dar paradoxal armonios. Omniscienţa este înlăturată cu un clein d’oeil pe care-l va exploata mai tîrziu cinematografia modernă (care va prelua filonul textualist): “Dar. În aceeaşi direcţie îşi punea întrebări şi criticul Alex. Pe banda de celuloid. colegi de birou ai lui Popescu. dărîmînd statuia Fortunei în mod spectaculos. mult mai “gălăgioase”. aleargă. micul personaj Eleutheriu Poppescu. bancherul şi el. Ţircădău sunt personaje mult mai bine conturate pe ecran decît pe hîrtie. încît a trebuit bancherul să ceară ajutorul forţei publice ca să scape de d. ca într-o oglindă a urîtului. de a dinamiza sfera protagoniştilor. şi este motivul nostru. care nu ia parte efectiv la acţiune. Caragiale.. adaptarea sa cinematografică urmînd un final spumos şi hidos. De ce trag clopotele. Formula naturalistă în care pelicula s-ar 5 Alex. după cum se semnează. a colajului şi fragmentaritatea – toate fiind microstructuri imprimînd un ritm deosebit întregului. să se bată cu palmele peste ochi şi cu pumnii în cap şi să tropăie din picioare. fiindcă nu sunt dintre acei autori. strigă. ci dimpotrivă.arte vizuale personaje aproape inexistente sau chiar inventate pot face prim planul unor secvenţe. iar alte roluri precum angajaţii cancelariei.. fizic – acestea sunt atributele filmului lui Pintilie. În secţia de poliţie cînd Titircă se plînge lui Ipingescu de compania lui scîrţascîrţa pe hîrtie. o linişte absurdă pune stăpînire pretutindeni şi-n suflete. L.”5 Nu doar situaţiile extratextului reprezintă în această readaptare una dintre ariile de sondare a posibilităţilor interpretative.

şi înainte de oricine. dar şi acţiunile lor şi ritmul spunerii sunt sugestive în perspectiva aceasta. aceasta îl trage de-o parte în mod brutal pentru a afla informaţii despre Nae. calmul pe care încearcă să-l disimuleze refulează în mişcările ei repezite. Iordache “Păi da. contrastînd cu eroul de text care pare mai curînd naiv. Schimbul de vestminte dintre Nae. coexistă. Catindatul .“Măsaua?”. Masca de la bar pe care Catindatul ar vrea să o invite la dans. Mitică?. Suprapunerea este perfectă. Mariana Mihuţ bea dintr-un păhărel şi uda camaşa. acelaşi Iancu Pampon şi calfa Iordache vorbesc în acelaşi timp.însă aşa cum îl fac să treacă obiectivul lui Pintilie şi condeiul lui Caragiale. Pe fundalul sonor.arte vizuale putea înscrie. fiecare în lumea lui. Prins de tumultul poveştii Miţei Baston şi de forfota ei prin casa lui Nae. Cînd din camera alăturată: Iordache . măsaua”. Catindatul . Gata. E o lume nu doar carnavalescă. atunci montarea găseşte soluţii multiple. apoi iar calcă pentru că “Cine iubeşte. replicile se aud mai greu.. L’ange passa . dar jocul ei cu fierul încins este de fapt faţa ei tăinuită. în vreme ce în focus este aşezată Miţa care se ascunde în frizeria lui Nae.. Fiinţele de hîrtie interferează. Catindat şi Iordache are loc în toaletă. Pensonajele din D’ale carnavalului le întîlnesc pe cele din 1 Aprilie. Miţa este o republicană aproape dezgustătoare. singurul ei focar de interes. este de fapt prietena lui Mitică. mi-a trecut”. Prezenţele de pe ecran înclină spre ipostaze circareşti. neînţelegîndu-se. Textul derivă mereu. cît şi ca fenomen psihic. iar confuzia vine atît ca fenomen fiziologic. este izbită de un zid şi o şuviţă de sînge îi împurpurează buza. umplută de personaje. nu e departe de ideea unei lumi mici. de asemenea. Felul în care arată. a marionetelor. cînd textul rămîne în spatele imaginii.“Păi n-o mai scoţ.. fiecare cu o expresie întipărită pe chip aşa cum un singur gînd ar stărui în mintea lor. Discuţia dintre Iordache şi Catindatul care ar vrea să-şi scoată o măsea se poartă într-un al doilea cadru.. goală în interior. Pampon îl caută pe “bibic” la baia publică. a măştilor. încălzeşte cadă -. Totul o trădează. pentru a putea fi potolită. Speriaţi unul de altul. Nici Didina nu scapă exagerărilor de montaj. Inversarea planurilor este. Mitică aruncă în noroi o roză de hîrtie creponată. dar sunetul este estompat. un spirit primitiv. Întîlnirile din bal nu sunt întîmplătoare: Iordche este descoperit de Miţa la masa lui nenea Mitică. e o lume tristă. Năică. Nici căruţa din final care dispare printre carele de filmare. Este perfidă şi infatuată ajungînd să fie foarte caraghiosă. Deşteaptă-te. sentimentul sordidului. Cine e regizorul acum? Nu cumva pagina 151 . Pampon o ajut în treburile gospodărşti – cară apă împreună. Ecranul face posibil saltul neconvenţional dintr-o povestire în alta. nu de puţine ori. şi contrastînd totodată cu Crăcănel. merge adeseori pînă la abordări groteşti. pe cînd cadrul este fixat pe Miţa şi Didina care. loc semiîntunecat. ea însăşi. să spele. una dintre metodele de re-aşezare a textului. înghesuite. mult mai copilăros decît am fi putut crede. s-au îmbrăcat frumos şi aleargă “împăcate” prin grădina frizeriei pentru a-şi face apariţia în uşă. La fel se întîmplă şi spre sfîrşitul filmului. asemeni unui erou buf care. Pampon e un sadic. Balul s-a terminat. De ce trag clopotele. creînd. în neastînpărul ei şi culminează cu arderea pînzei şi rănirea mîinii.. ca un fior rece. mai ales în momentele în care sare efectiv pe amant sau cînd. se strecoară moartea.”. Femeie de acţiune. aberantă. în care toţi asudă într-o atmosferă de aburi. De frînghie. o altă modalitatea de tranziţie din literatură în spectacol fiind contextualizarea: dacă scenariul prezintă puţine locaţii în care se stabilesc dialoganţii..“Da’de ce-ai venit dumneata aici? Măsaua. ea începe să calce rufe. inconştinet. Monşer. aşa cum se petrece în gagurile din arena de circ pe care le fac clovni. în faţa “finanţatorilor” lor. a intrat în efervescenţa partenerului scenic şi este absorbit în totalitate de activitatea lui. dar deşi calfa vrea să o prezinte pe femeie prietenilor săi. însă din punct de vedere exterior pare că abia a fi ieşit din vopsitorie. Încornoraţii îşi povestesc întîmplările de peste noapte şi felul în care au ajuns la Nae din nou. În paralel se desfăşoară negocierea scoaterii măselei. Universul caragialesc este unul imens. Ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă”. acoperindu-şi cuvintele reciproc. române! şi clopote de miezul nopţii sau de înmormîntare (ambiguitatea se păstrează). în care.

vol I-IV. Graţia noastră. Miţa Baston se ceartă cu Nae în frizerie. Ion Luca. Bucureşti. Teatrul ca literatură.De frînghie. acela al pseudo-regăsirii amanţilor-kitsch. 19 octombrie. Alex. Editura Porto-Franco. suavă. dintr-un univers mic se descinde într-unul şi mai mic. Leo. Monşer. om sucit. Tout simplement. sa-i răspundem netulburaţi: . Pintilie scria după Revoluţie: “Cum să nu fie deci binevenit D’ale carnavalului – singurul meu film salvat de la holocaust? Astăzi cînd bolta cerească vibrează de clopote de avertizare amestecate cu cele de pomenire a morţilor şi cînd «chestiunii» ultimative şi paptetice De ce trag colpotele. la baia publică bibicul este urmărit. Nae Girimea şi calfa lui primesc acasă perechile din D’ale carnavalului. 1965 Caragiale. Polca a încetat şi o dată cu ea nota acidă.”6 Ne-am schimbat sau am rămas aceeaşi? Aceiaşi privitori priviţi de cineva aflat din ce în ce mai sus. Camerele de filmat înconjoară platourile unde Mitică stă cu Iordache la masa unui bal în care măştile (unele înspăimîntătoare) abundă. voluntar. Tonitza-Iordache. Un sadism pagina 152 înfricoşător îi determină să zîmbească natural la vederea bătăii dintre păsări. vii. Ochiul spectatorului vede toată acestă concentricitate şi se înfioară. Antologie şi prefaţă de Al. acum suntem în melodramatic. Cercuri concentrice guvernează pelicula. Editura Eminescu. Condeescu. iar de undeva de la petrecere se aude o muzică plăcută. oximoronice. Nici unul dintre protagonişti nu-l observă. aceeaşi privitori privind la mai micii demiurgi creatori de lumi miniaturale cu personaje asemeni nouă: hîde. Simţ enorm şi văz monstruos.. George. Lucian. Galaţi. în registrul unui ridicol acut. iar Lache îşi ţine discursurile în faţa prietenilor. 1987 Şerban. Opere.în paralel. L. Plînge în cabina closetului. E. Arta teatrului. Le oferă un alt spectacol. Marian. Resemnificări. Grotescul e în imediata apropiere. Editura Humanitas. 2003 Popescu . un ultim spectacol al uitării poveştii cu mangafaua şi cu bibicul. Mîntuirea noastră . Iar indicaţiile de regie continuă ca şi cum cortina cade la nesfîrşit. Un autre ange passa. Aglomerări şi deformări. pe o scenă în miniatură în care doi cocoşi ameţiţi de licoarea bahică se luptă. Bucureşti. care stau la uşa frizerului de parcă s-ar întîlni prima oară. Bucureşti. Crăcănel deznădăjduit îi mărturseşte lui Pampon cum a fost el “tradus” şi cum s-a înrolat în armată.Sfînta Băşcalie. Bucureşti.. iar scena are un crescendo excepţional . Mai departe. Bricabrac. 2004 Caragiale. Ramă în ramă în ramă în ramă din revista “Contrapunct”. Bibliografie: Banu. “România literară”. Ritmul este ameţitor: personajele vorbesc întrerupîndu-se sau acoperindu-se unele pe celelalte. sacre. 30 martie 1990 . 1991 Pintilie. 1990 6 Lucian Pintilie. P.arte vizuale Girimea? El aranjează cîrnaţii pe masă pentru ultimul “spectacol”. Ion Luca. Muzica şi scenele din balul mascat se interpun dialogului şi zbaterilor personajelor. Recviem de Mozard. Michaela. Cănuţă. nimbaţi de harul nostru Unic. Editura Nemira. Mitică? – noi continuăm. momente care sunt replica celor în care calmul aparent acoperă platforma sonoră.

Legea presupune prezumţia de nevinovăţie a cetăţenilor. Ceea ce trebuie arătat este spaţiu-timpul deschis unei vaste acordări de acţiuni care se includ în arhitectura socială. Dar. Or. ca în teoriile cuantice. 1999. cât este cuprins în spectru ei. liber. ea îşi deschide noi spaţio-temporalităţi care n-au fost folosite. o secţiune din contemporaneitatea. Se vor regăsi spectre de valenţe. anacronişti ci. Editura Meridiane. cyberspaţii dar şi network. chiar. ptinţă de operă de artă. a stipula o “relaţie de omologie. arată şi. de unde.2 Totuşi. Iar atunci când diferenţele dintre heterotopii tind către o reiterare ad infinitum fără putinţă de predictibilitate a dimensiunilor heterotopiilor. constrângere sau ca într-un ecleraj. poate fi iar pornită. el poate străpunge alte spaţii. aceasta nu este decât mutaţia toposului artistic. pe aceeaşi locaţie. ele desprind în ţesătura lor interstiţiile dintre situsurile curentelor artistice: dinamica unor dispuneri. Statul. A circula în spaţiu-timp nu mai necesită antagonisme de felul decadenţi. În această din urmă interpretare voi folosi expresia habeas corpus în eseul de faţă.arte vizuale Habeas corpus şi palimpsestele modernităţii târzii Marius SIDORIUC Într-adevăr. decontextualizat. 1999. nu mai este tapetat unui loc. mai aproape de o coordonată relativă a acestui spaţiu-timp.95. Ar fi vorba de un spaţiu virtualizat sau. el emerge. Raţiuni practice. Nu am pretenţia unei constrângeri textuale. şi toposul urmează o re-scriere. corpul. însă n-a ajuns la limită. uşor. coridoarele. Dar. amplificare. În anul 1679 regele Carol al II-lea al Angliei a promulgat legea habeas corpus. o ponderabilitate sau imponderabilitate. de exemplu a artiştilor fauvişti. Teoria nu este un spaţiu rigid. astfel. O teorie a acţiunii. în limbajul internetului. ci. Bucureşti. lan-urile permit operarea în ele şi nu doar consemnarea lor. Totuşi. din această accepţiune. Ei bine. cu situsurile iniţial-iniţiatorii de reperare cognitivă aferente. care dovedeşte un aspect de palimpsest. un leitmotiv al filmului Fight Club (regia David Fincher. care permit cuplaje compacteîn consecinţă durificate şi stabilizate. indiferent de cronologia obiectivă. are un caracter prohibitoriu al spaţialităţii: spaţiul ar ceda gravităţii. pagina 153 . unde contemporaneitatea înseamnă convergenţă a conceptelor. stringurile. Doar în aparenţă lumea s-a restrâns. depărtare. nu mai este distribuitorul după bunul său plac al sentinţelor. cred. reţea. eventual o aducere a mitului contextului popperian în dialog. în acest eseu vom afla anumiţi indici care să arate toposul şi mutaţiile intervenite în sânul artei. Mintea se leagă de invarianţi şi rupe legăturile în acest volum navigabil şi pilotabil. cum habeas corpus s-a diseminat în spaţialitatea ca palimpsest. expresia latină suscită şi o altă interpretare. adică de diversitate în omogenitate care reflectă diversitatea în omogenitate caracteristică condiţiilor lor sociale de producere”3 prin care istoriile individuale (cu habitusurile ce le formează) sunt variante structurale ale istoriilor omoloage din acel habitus general de clasă faţă de care emerg weltanschauung-urile singulare. adică ar fi ţintuit unor localisme întâlnite sub forma epocilor cronologice. 1 Expresia latină este tradusă prin <<să ai corpul (liber)>>. ca în cazul temporalităţii istoriei artei.însă şi contracţii ori comprimări formale care înlesnesc fluiditatea istoriei artei. Este o lege fundamentală ce garantează dreptul la apărare a omului. după 3 Pierre Bourdieu. indeterminarea lasă deschisă orice posibilitate. simplu. dislocarea unor pârghii pentru a indica felul de a fi al artei moderne ca habeas corpus1. se diseminează atât cât se crede. spaţialitatea sau formele de spaţialitate corespund diferenţelor şi distincţiilor curentelor artistice? Iată întrebarea-premisă care deschide eseul de faţă. Experimentele artiştilor media depăşesc supoziţiile de conchidere a lumii ca sat global (Marshall Mc Luhan). în spectre de amplitudine dintr-o perspectivă a sincronicului şi el raportat la o voinţă de a alinia. Spe exemplu. p. pe cea a manieriştilor. este un fel de reiterare a heterotopiilor prin prisma heautonomiilor. 2 A propune în acest sens interpretări care au ca suport analogiile este un act gratuit.

The development of the feeling for nature in the middle ages and modern times. op. “Raţiunea şi nebunia nu mai pot fi opuse. muncitor. nu este suficient în a justifica o absolută ubicuitate a gustului ca izvor al autonomiei universului pictural. Dar el nu face decât să le arate astfel în numele valului. op. cu sau din cauza dezordinii. 72. Spaţiul domestic dintre aceştia devine compresat şi redenumit într-o detaşare de materialitatea (spaţială) a obiectelor.. formale. situîndu-le în exteriorul vieţii sociale. Vers din Sărbătoarea primăverii de Friedrich Gottlieb Klopstock (1724-1803) apud. patologice sau fatidice. parafrazând titlul poveştii lui Andersen. nu mai puţin apropiate decât îndepărtate de memoria istorică a culturilor luate în consideraţie. în care punctul de raport este pregnant unul virtualizat respectiv subiectiv dar care. sârguincios al lui homo sapiens trebuie să suprapunem chipul diferit şi. este facil să se obţină substituirea cu copilul care vede goliciunea împăratului. Omul este nebun-înţelept. clişeul supoziţiilor prin care se descinde falsitatea unor puncte de vedere se bazează pe abaterea de la omogenitate. 94. “Iar când. nici substanţial. op. din care doar în aparenţă apare o extindere pe verticală. Paradigma pierdută: natura umană. de interstiţialitate generată de dinamica lor. 8 Edgar Morin. apăsătoarea uitare”7. şi a acelei picături desprinse de găleată4. îşi vădesc realitatea ca un nou cod. de unde. în acelaşi chip. Timişoara. aceasta. conexiune.al doilea. id est. aceste sisteme să se prezinte ca sisteme în analiza lor. şi acest lucru. oricare ar fi statutul pe care-l atribuie unor astfel de forme morbide: fie că le plasează în centrul vieţii sale religioase. dacă va fi interpretat în afara subiectivismelor istorice sau teoretice ca urmare a instaurării comunismului respectiv a capitalismului. pagina 154 prisma weltanschauung-ului sădit în caducitatea reflectării temporale. mentaliste.”6 Ipotezele doar a subiectivităţii.cit. Hainele cele noi ale împăratului. 7 Michel Foucault. co-prezenţe în cadrul unui topos predictiv. 2004. 96. prin chiar caracterul asimptotic. cum este cazul.gutenberg. prin aceasta.ceea ce face să co-existe toposuri grevate în maniere şi toposuri desprinse de universalitatea gustului. cu paliere de contemporaneitate. ca la Nerval sau Artaud. Editura Amarcord. fie se încearcă să le expatrieze.p 120. Vocea copilului. erorii sau fantasmei” nu poate fi decât “din cauza.cit. din propriile-i sensuri. Carte disponibilă pe adresa www. răspunsul la întrebările dacă structura evoluţiei umane activează “în pofida. p. Toposul artei este rescris pe propria filatură iar proprietatea şi aria sa consimte noi structuri spaţiale (la rândul lor.org.şi nu atât vocea care denudează deoarece. 2000. Aceasta (unica folosire a lucrurilor) presupune o conexiune (şi la nivelul creierului) privată de dezvoltarea imaginii de rutină şi de co-prezenţă dintre utilizator şi obiectul folosit. Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. adesea. Astfel. problema rezidă în ceea ce aduce în arierplan şi avanpost: procesul de achiziţie a clasării –istoricul ei. nu mai puţin reale. universalităţii ori a necesităţii promovează cazuistici materialiste. cu şi în pofida”8.cit. Boala mentală şi psihologia. re-scrise) cu limbaje noi. p. acestei sfâşieri tragice şi acestei libertăţi în care simpla existenţă a “psihologilor” sancţionează. Or. remarcă anacronisme locale. nici abstract. în acelaşi timp. Din contră. 6 Edgar Morin. Acelaşi lucru îl spune şi Morin: tarele mentale şi genialitatea sunt indisociabile. aşa cum face cultura noastră”5. . ca într-un vas. peste chipul serios. Alfred Biese. artistic.. continuă Foucault. Un film ca Good bye Lenin. pentru omul contemporan. ea reapare [nebunia]. la primitivi. Creierul nu mai reţine particularităţile sau nu mai crează sinapse pregătite de o recunoaştere a proximităţii marcate de imagini. ca în cazul temporalităţii gustului. 9 Michel Foucault. identic al lui homo demens. ceea ce nu este decât o supoziţie. ca la Nietzsche ori Roussel. în ce rezidă anacronismele? Să trecem mai departe. se propagă valul.arte vizuale cartea omonimă a lui Charles Michael Palahniuk) este uzanţa unică a obiectelor şi consecinţa violenţei ca remediu şi identitate. 1999. Prin alte cuvinte. de asemenea. p. Totuşi. p. habituale. această abstracţie sau diversitate abstractă. Iaşi. Toffler preferă panoplia succesiunii pe un glob care. copilul a cărui voce este una a simplei contextualizări istorice id est evenimenţiale. prin străfulgerări şi strigăte. semnifică arii virtuale. a contrario. psihologia e cea care rămâne fără cuvinte în faţa acestui limbaj ce dă sens. Foucault arătase cum “în realitate o societate se exprimă pozitiv în maladiile mentale pe care le manifestă membrii săi. s-a scurs dincolo de mâna Atotputernicului”. 120. se înfăţişează în spaţialităţi asimptotice. oferă treceri simultane în ambele sensuri. gânduri cărora le corespund apăsarea telurică ori de bitum. Mai mult. “în realitate. conjuncţie. Aceasta s-a înţeles din 4 “Aleluia! Aleluia! picătura din găleată. 5 Michel Foucault.dilatarea. numai în istorie putem descoperi singurul a priori concret în care boala mentală dobândeşte înfăţişările necesare”9. al treilea. a le delinea va însemna repudierea însăşi a mecanismelor care îi fac posibili id est societatea.

Aceasta conferă spaţiului social posibilitatea de a fi re-scris. “omul este cel care deplasându-se într-o clădire. creierul dezvoltă sinapse care nu vor mai reprezenta un univers teluric sau unul greu destrăbătut în immensum-ul său. p. 2001. nu aparţine individului ci dialogului şi melanjului dintre el şi alteritate. Editura All. Limbajullumitatea şi limita vieţii (Wittgenstein)construieşte o arhitectură mobilă. stăpâneşte un spaţiu mixat pe propriile artere. Imaginea sădită nu convoacă o anexare la un debit spaţiu-temporal. 276-277.presupune tapiserii fluide. spune Sedlmayr. deficitar în arhivarea impulsului de sens a încrustaţiei ambientale (ca în procedeul de hibridizare a imagini). globalizarea n-ar fi comprimarea istoriei ci accesul comprimat la istorie. Editura Tehnică. explicaţia lor ar însemna suicidul istoricismului. tangibilă şi asimptotică. Mizeria Istoricismului. datorită artistului adevărat. Bucureşti. un stadiu final static. de a căpăta formă şi dimensiune dar şi a se decupa şi elibera de forţa gravitaţiei. fotografie. 46. Voi discuta succinct despre spaţialitate în cadrul acestui curent artistic. într-un cuvânt habeas corpus. Cramer în a apăra teza popperiană. Cum să înţelegem arhitectura. �� Însuşi spaţiu-timpul galactic a devenit o arhitectură în care mintea se poate deplasa şi baleia (în sensul fizicii). Bunăoară. scobită. El trebuie să aparţină mecanismelor metodologiei oricărei încercări de comprehensiune a dublajelor proceselor ideilor estetice. Bucureşti. să aducă alte co-prezenţe spaţio-temporale. Bucureşti. Arhitectura socială nu diferă prea mult de cea a video-art dacă îi înţelegem aspectul deopotrivă work in progress şi datum unde omul se particularizează în varii forme de creator şi creat. soluţii şi disoluţii. spaceland-ul (N-land). Dacă arhitectura este precum “o sculptură mare. să se opereze mişcări în interior. 37. cu posibilitatea. spacememoria spre deosebire de flat-memoria. istoricismul nu face decât să decupeze. ca note intertextuale ce argumentează caracterul de palimpsest a spaţiului respectiv a acelui habeas corpus. ca în arhitectură. fără de care kant a spus că nu avem decât concepte goale) situat în arhitectura socială nu va putea predetermina cursul istoriei. cum susţine F. iar creierul ca “generator de contingenţe”14 (câtă intuiţie în ceea ce priveşte operaţiile fuzzy ale creierului însă a omis sensibilitatea. cvadridimensional. în ochiul cercetătorului.arte vizuale la rândul ei presupune o schemă de judecată. pictura pre-renascentistă) a artei video12. cu notele de instalaţie. în interiorul căreia pătrunde şi umblă omul”10. ca să spunem aşa. a patra dimensiune. 1969. voi considera desenul lui Exupery. precum în operele lui Antoni Gaudi (1852-1926). cu toposuri aferente. în temporalitatea supraistorică are loc prezentul adevărat al operei. pp. Valoarea unei picturi înseamnă. familiar video-artei. este unul decisiv pentru Popper în a combate prezumţia de infaibilitate a istoricismului. fost ordonată de mintea umană”. unor antagonisme lăsate ne-explicate deoarece. el conferă spaţiului întreaga sa realitate”11. ���������������� Ibidem. Spaţiul organic. pagina 155 . aşa cum o descrie Edwind Abbot. flatland. Aceste menţiuni confirmă dinamica socială care poate pre-schimba spectrele de signifianţă şi. 1996. Pentru H. catedrala La Sagrada Familia. În continuare. fără ca echilibrul realizat-care provoacă sentimental de ������������������������������������������������������������ Friedrich Cramer. arăta Zevi. transgresarea istoriei iar “procesul creaţiei atinge. spaţialitatea se exprimă prin spectre de prezenţă.13 Mai mult. Sedlmayr. Călătoria omului se prelungeşte prin uneltele navigării intergalactice: aici descoperă celălalt fel de extindere corporală. în consecinţă. prin care nu vom vedea o simplă succesiune de cronologii ci contemporaneităţi relativ simultane. dacă “istoria a izvorât pe de-a-ntregul din creierul uman şi a ��������������������������������������������������� Bruno Zevi. arii clare şi obnubilate dinspre care se răspândesc deopotrivă. Popper. iar în această spaţialitate. p. utilizează un limbaj inflexibil prin teme însă totalmente interactive şi variabil percepţiei călătorului în el..exemple gratia. predigerări şi claviaturi foto-plasmatice. asemenea palimsestului. performance. directe în care privitorul este prins în prelungirea imaginii. Studiu asupra interpretării arhitecturii ca spaţiu. probabil vizibil din altă dimensiune formală dar capabil de a permite intuiţia sa. proiecţie. întinderi conturate unui topos cu alegeri fuzzy slab conexate gustului istoricităţii. Spaţiul comprimat şi virtualizat. ������������������������������������������������������� Vezi Karl R. eliberat de timp. în care nimic nu mai poate fi schimbat în opera de artă. Haos şi ordine. Dacă povestea lui Andersen nu mai apare doar ca o etichetă morală (şi moralizatoare). Editura All. din contră. ne apropiem de estetica şi mobilitatea iconică. studiind-o din diferite puncte de vedere creează. a contrario. o estetică şi mobilitate a ubicuului şi evanescentului mereu transpozibile (cum ar fi. la mozaicul de co-existenţe şi co-deschideri ale ariilor virtuale respectiv ponderabile sau deschise. ea ridică alte probleme: relativitatea percepţiei şi repezentărilor respectiv continuitatea anumitor status-uri (cu autoritatea aferentă) a preceptelor de topos. Argumentul raţionalităţii. Iar dacă procesul este unul istoric. ready-made. care ca şi viaţa. ca adagio.

id est. 2003.). Editura Maridiane. marmura. a porozităţii ei flexibile de a da pârghiile habeas corpus ori palimpseste ca superpoziţii.23 februarie 2002. Arta şi noile tehnologii. este rechemată re-interpretării. 16 Florence de Mèredieu. nu doar arhitectura ca în Art Nouveau. întreţinut între 12 septembrie 2001. Editura Univers. pe care îl dă ca exemplu17. 163. p. ne-antrenaţi cum erau renascentiştii în crearea operei. p. Arta numerică. critica lui Edgar Wind asupra beneficiarilor moderni. remarca Florence de Mèredieu.medienkunstnetz. Arta şi noile tehnologii. ��Florence de Mèredieu. şevaletul şi rama tabloului”16 unde se plimbă artistul şi spectatorul artist. asemenea unei suprafeţe a ecranului de computer. cât înseşi aceste operaţii şi deci producerea acestei realităţi suplimentare care este susceptibilă de a da naştere înlănţuirii lor. urmează în prezent o poetică particulară asupra operei de artă (şi nu numai).C. vizitatorul modificând varianţele luminii accesând un număr de pe telefonul mobil după care textul scris se întindea în carnaţia virtuală a clădirii. ea se continuă. Epoci şi opere. aş spune de buretele lui Menger) de lumini. mistificarea prezentată de Sedlmayr. Bucureşti. Volumul pune în mişcare şi dialog ��Edgar Wind.V. creaţia artistică. 1991. în special pp. interactivă. action painting. a cărei efecte transformase o faţadă a Bibliotecii Naţionale a Franţei (în 2002. Arta numerică. Un joc intermitent de lumini. cu ocazia unei “Nopţi albe” organizate de municipalitate) într-un furnicar viu (ce aminteşte. 216. etc. include în ea vizitatorul şi nu doar vizitatorul pe ea. Bucureşti. (C.arte vizuale linişte şi garantează durata. cu pixeli reglabili iar ludicul situaţiei era accentuat şi de inventivitatea trecătorilor care aveau disponibilitatea. în Berlin. 217. este “mai puţin produsul finit rezultat dintr-un număr de operaţii. extremele prin actorii sociali. şi este debranşată de condiţionări convenţional interpretative sau de acele ”suporturi grele care sunt lemnul. ca în cazul animaţiei artiştilor de la Chaos Computer Club. 20 Jean Burgos. de unde se iniţiază o nouă creare a operei. neuronal. mulţumiţi să descopere în galerii opera “ca pe un obiect trouvé”. dar în supunerea dinamicii de creare. îl invită să o strabată şi viceversa. spune Burgos.“20 Bunăoară. corpul clădirii Haus des Lehrers (Casa Profesorilor) a devenit o uriaşă interfaţă virtuală. pagina 156 . Între timp. Bucureşti. cu ocazia a celei de a douăzecea aniversări a grupului. şi panorama imersivă şi emersivă îşi prezintă doar limitele. opera nu vizează un statut ontologic pur. Or. venite să conlucreze pentru a ajunge la ceva nou. ferestrele reale substituindu-se compoziţiei unei imagini virtuale.C. ele însele scrise.19 Mai aproape de ceea ce încerc să surprind prin canavaua spaţialităţii. o fugă trepidantă a pixelilor. Imaginar şi creaţie. Arta video. Editura Rao. logistica vieţii create diseminează în dublu sens. Bucureşti. Ca atare. pop art.75. În op art.V. p. printre altele. Creaţia. Florence de Mèredieu. 98-103 din capitolul Arta şi voinţa. numit Blinkenlight. p. 2004. Bucureşti. ci şi longitudinile contemporane ale picturii preschimbă toposul într-o re-marcare a ��Hans Sedlmayr. Mutaţia intervenită în nexul cu spaţialitatea (Morin intuise posibilitatea unor astfel de modificări) are în consemn şi o modificare la nivel mental. Editura Rao. cu implementarea ideilor proprii printre cele ale artistului. se diluează prin aceste tipuri de experimente artistice.să fie tulburat”15. Arta video. Editura Meridiane. Jean Burgos scrisese despre corporalitatea poeziei lui Baudelaire. “opera devine uşoară”. 1979. Artă şi anarhie. videoart.e. Toposul operei se modifică şi apare cvadridimensionalitatea. obiectelor de scris. În raport cu arta..de. Un rezumat al proiecţiei poate fi găsit pe site-ul http:// www. formând un număr pe telefonul mobil să regleze jocul cyber-spaţiului în care erau cuprinşi18. 2004. �� Într-un alt proiect al Chaos Computer Club e.

dispuse în semicerc. Editura Maridiane. înapoieri. fortificând textualizarea condensării temporale din Dynamism of an Automobile.medienkunstnetz. Christian MarclayVideo Quartet (2002). 18 din 2004 Surse web: Media Art Net http://www. Editura All.de/ works/galapagos/. Artă şi anarhie. deasupra grinzii de susţinere a unei porţi. Raţiuni practice. 2001 4. în colaborare cu Ikuo Nakamura). o epură fluidă ce se descoperă arhitecturii sociale în planuri de volum fuzzy. străbâtând pasajul totemic şi vegetal multistadial din The Jungle (guaşă pe hârtie lipită pe pânză. Binna Choi (Korea de Sud).net. Iaşi. Haos şi ordine. iar. Yael Bartana. ele însele estompate şi prezentificate. (1912-1913). care interpun privitorul şi opera într-un spaţiu comun: concomitent cu imaginea operei privite de vizitator se interpune cea a clădirii Rijksmuseum. 2000 5. Artfacts. Bucureşti. din desenele de anatomie)22 într-o spaţialitate deopotrivă tradiţională şi modernă23. Solvej Helweg Ovesen (Denemarka) şi Victor Palacios (Mexic).artfacts. Boala mentală şi psihologia. Essay Cocerning Human Understanding (1994. împinsă înspre alte neintenţionalităţi. Continuitatea acţiunii de aducere spre. şi vizitator care poate alege o formă de viaţă ce se va reproduce şi va lăsa ori nu descendenţi. alteori încapsulat staticii. ca în orice operă de invarianţe şi cleşee. 18 din 2004. 1979 10. s-ar mai putea remarca în acest sens sculptura lui Sebastian Ramo. conformat obiceiurilor turceşti dar şi achiziţionând tipul de încălţăminte occidental. Imaginar şi creaţie.artfacts. Bree Edwards (SUA). falduri. 1996 8. Paradigma pierdută: natura umană. Editura Rao. concatenate ori care se eschivează în surprinderea toposului artei vizând şi forme de spectre de existenţă (şi semnificaţie) de habeas corpus. Popper Karl R. nr. Mai multe detalii pot fi găsite la adresa galeriei on-line de artă modernă Artfacts. Bucureşti.Uirapuru (1999). Riat (1999). Bucureşti. States of Mind II: Those Who Go. Epoci şi opere. ulei pe pânză.Still Life in 8 Calls (1985). de vis-à-vis. nr. Bucureşti. Foucault Michel. Judith Barry. Enumerarea artiştilor video-art ar putea continua până să devină empatantă: Mark Napier lucrările Feed (2001). Pipilotti Rist. Bucureşti. Editura Meridiane. cu urmele în istoria Turciei înaintează în istoria Europei. 1991 9. deschide spaţialitatea în bricolaje. 1911). States of Mind III: Those Who Stay (Statutul minţii I: Adio. O expoziţie precum Quicksand21 nu poate fi decât expresia volubilităţii unui spaţiu-timp fluid şi integrator mediilor. . 1969 Reviste IDEA arta+societate. 1999 2. Editura Meridiane. Editura Amarcord. În afara mesajelor transmise-care sunt susceptibile. Rinse Heart (2004). aceşti paşi. Stir Heart.Net™. neizolată ci actualizată între infinite evenimente. cu amprente noi. Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Burgos Jean . instalaţia artistei de origine israeliană. Arta numerică. Olanda. Editura All.net. Amiel Grumberg (Franţa).Net™ http://www. Bucureşti. uneori comprimată. 22 Într-o instalaţie a lui Karl Sims. la Institutul de Artă Contemporană De Appel. 1943) al artistului cubanaz Wilfredo Lam. http://www. 2004. Editura Tehnică.http://www. relativ simultane. Point to point (2001). Cum să înţelegem arhitectura. desfăşurată între 1 aprilie – 23 mai. prezintă turnanta spre modernitate. Arta şi noile tehnologii. Pierre Huyghe-The Third Memory (2000) etc. O teorie a acţiunii.Liquid Time II (1993). curatori Danila Cahen (Olanda). un ulei pe până de Luigi Russolo. Această evoluţie virtuală a organismelor conchide hazardul şi posibilitatea de a fi altfel şi altcum a structurilor biologice (vezi şi notele artistului pe site-ul Media Art Net. Timişoara. apoi.. proiectează o manifestaţie filmată la Ierusalim. Mizeria Istoricismului. Toate decopertează o hartă cvadridimensională ubicuă. Zevi Bruno. Cramer Friedrich . în câteva cuvinte o simultaneitate relativă de spaţii ca proiecte. medienkunstnetz. �� Iniţiind o centrifugare în trilogia avanpostului complexificării umane redată de Umberto Boccioni în States of Mind I: The Farewells . Arta video. Michael Snow. Morin Edgar. Eduardo Kac. avataruri. Galápagos (1997) este propusă o interactivitate între cele douăsprezece computere din camera de expoziţie. 2004 6. secvenţele arătând continuitatea şi regruparea picioarelor (aluzie la evoluţia omului. III: Cel care rămâne. în fine. Wind Edgar . 2003 3. re-scrieri sau tije intacte ale formelor sociale. Fabrizio Plessi. 1999 7.arte vizuale actorul şi opera. virtualizată.The Terrors and Possibility in the Things not Seen (1997). 1. II: Cel care pleacă. lăsând să se înţeleagă cum prezentul devine el însuşi o pietrificare dar ��� Expoziţia Quicksand. înregistrând doar picioarele în translaţie a tineretului. Sedlmayr Hans. Un comentariu despre această expoziţie pe baza căruia am consemnat conţinutul unor lucrări aparţine curatoarei franceze Laurence Perillat şi este tradus de Ciprian Mihali în revista IDEA arta+societate. Mèredieu Florence de. conexată la fluxul istoric. Bibliografie Bourdieu Pierre. pagina 157 . Passage (1987).Sip my Ocean (1996).ele întăresc arhitectura ca spaţialitate în arhitectura socialului: filmul Fast and Best conceput de Fikret Atay. Bucureşti. intitulată Low Relief II. Studiu asupra interpretării arhitecturii ca spaţiu. Editura Univers. Amsterdam. o compoziţie de oglinzi prinse de faţada instituţiei organizatoare.de/works/galapagos/. Bucureşti.

aţi intra în revista Capital. Crezi că nu ne-am documentat înainte să te alegem? … ţi-am citit până şi căruţa aia de poeme… mamă. Derrin. Ca să înţeleagă la cei aproape 30 de ani cum stă treaba cu democraţia. îndrăgostit de femei pe care nu le poate avea. venit în România să inspecteze terenul pentru viitoarele baze NATO de pe lângă Prut. undeva la nivelul la care. un tablou despre ură şi iubire. mai uşor a fost să-ţi iau pe şestache un smoc de păr pentru ADN…îi povesteşte Diriga. Romanul capătă contur odată cu încurcatele căi ale urbanului. personajul principal al cărţii. respins de majoritatea tinerilor cititori de astăzi. care îşi duce veacul citind sticle de vodk şi bere. pagina 158 Paul GORBAN . romanul Urbancolia nu urmăreşte să impresioneze prin temele alese de autor. cu bau bau. publicat recent de editura Polirom. Alături de fosta lui colegă de liceu. împărţind sărăcia cu mama lui. are la bază perioada în care acesta a lucrat ca jurnalist în Botoşani la postul local de televiziune CoCo TV şi suplimentul Curierul de Botoşani. în timp ce pentru alţii un punct de sprijin pentru lansarea financiară şi politică. 2008 Conceput ca o scrisoare către Pascal Bruckner. El însuşi este un produs al jocurilor de conspiraţie. adrenalina memoriei. Autor şi a două volume de poeme. dacă ar fi la plus. oameni de afaceri. sex şi pasiune. din mândrie. Dan Sociu reuşeşte să se joace. ce greu mi-a fost să găsesc un exemplar. venitul minim pe economie. Nu întâmplătoare este şi întâlnirea cu reprezentantul serviciilor secrete americane. n-am fi făcut-o niciodată -. pentru el şi familia lui nu a însemnat decât adâncirea într-o groapă a sărăciei. Revoluţia din `89. la vârsta de 27 de ani încă virgin. scriitori celebri. Autorul Urbancoliei ne prezintă o Românie în care nimeni nu îţi spune că te iubeşte atunci când eşti copil. nici să păstreze firul epic al uni roman de tip clasic. pe care debutantul îşi lasă liberă. conchide autorul. DAN SOCIU URBANCOLIA Editura Polirom. În centrul romanului avem povestea unui tânăr scriitor. dar şi din timiditate. decât să păstreze un fir epic riguros. o Românie a lucrurilor băgate forţat pe gură. dacă. Tânărul scriitor trăieşte ca în filmele cu spioni. Cel mai bun mod în care poţi să-ţi exprimi dragostea pentru cineva e să-l hrăneşti. Iaşi. Chiar prezenţa unor personaje sau a unor situaţii sunt prin construcţia lor metaforele acestui oraş pe care botoşăneanul îl (re)construieşte. când descoperă gustul libertăţi. asemenea maşinilor în cu vitezomani. botoşăneanul Dan Sociu se apropie mai curând de acel tip de literatură care doreşte să spargă barierele impuse de critici. o radiografie despre oamenii dispuşi să facă orice pentru a traversa de la o zi la alta. ca un pariu faţă de gândirea colectiva. etape din viaţa lui personală. orfan de tată. Ca să fiu mai exact. prezintă în cele aproape 200 de pagini. Cartea pare să fie scrisă ca un exerciţiu impus de autoritatea eului. Diriga. Paginile tânărului scriitor oferă o imagine dură despre o Românie postcomunistă. patronate de un ofiţer CIA. protocolar. să zicem. Îl descoperim astfel. acesta fiind. adică. Personajele sunt alese întâmplător. să-i bagi lucruri pe gură. Puţine dintre acestea apar în circuitul complet al romanului. Autorul ei. În ansamblu. iubita lui Derrin. cât şi despre cum au influenţat deciziile unor guverne anumite misiuni ale Agenţiei Americane. nu abuziv. mult sub zero. cu metaforele. după contul bancar. Povestirile lui Dan Sociu sunt aşezate în carte asemenea unei structuri urbanistice. de fapt. romanul de debut al lui Dan Sociu. în funcţie de situaţia în care este pus povestitorul. un deştept de funcţionar ne-ar fi explicat cam aşa poziţia noastră socială: dumneavoastră vă încadraţi sub maxim. Aveam 27 de ani şi trăiam cu maică-mea într-o sărăcie d`aia. descoperă secrete despre anumiţi politicieni. am fi încercat vreodată să obţinem o subvenţie pentru căldură – ceea ce. Dan Sociu se întoarce la vârsta copilăriei. Parcă în stilul scriitorului american Charles Bukowski.promo libris venitul vostru fiind. la cei mai bogaţi români. Iubirea faţă de cel din familie sau faţă de vecinul din bloc sunt pentru noi mofturi. dar nu vă pot încadra la nici o categorie de venit.

necruţător. cu aceeaşi măiestrie artistică (mai ales în partea a doua a cărţii). prin asamblarea lui. acu. tragică. 2002) şi apoi mai pregnant în ceea de-a doua carte de poezie apăsaţi tasta Any (Ed. Ei bine. Timişoara. Avem credinţa că şi respectul faţă de inspiraţie (atitudine adînc romantică întîlnită azi la tot mai puţini poeţi ai lumii) l-a ferit de . fascinantă şi tragică. pe Poet. aş zice. pitoresc în amestecul lui cu mentalitatea rurală. Marineasca. Liviu Nanu. cu sarcasm. cu ironie şi. altele reinventate de imaginaţia scriitoricească. să mărturisesc încă un gînd: de la Ion Băieşu şi Teodor Maziliu încoace. pe Mişu electricianul. Neconformist. cu toate poncifele lui. acelaşi observator rafinat. cum se vede. după ce faptul de viaţă revăzut în maniera artistică a lui Caragiale se topea în cuvânt. de automatisme. ştiute. dar buni ca pîinea caldă. Cu alte cuvinte. Scriitorul aduce la aceeaşi masă într-o cîrciumă sordidă pe Săndel. Cu măestrie artistică. cu deplină încredere în Inspiraţie. veţi spune. Aşa şi este pînă la un punct. în universul provincial. în capul mesei. englezismele sunt transcrise fonetic şi aproape mereu stîlcite. care-şi trăieşte viaţa exclusiv în prezent. În sfîrşit. (desigur în binecunoscutul sens al lui Novalis. încă de la debutul editorial cu volumul de poeme Îndemn la nesupunere (Ed. Iaşi. Cârciuma lui Bicuţă (cu ecouri sadoviene ca pretext) este locul magic. şi acesta deformat. ultimul mare neoromantic al secolului liric douăzeci. Nu este deloc un lucru simplu să prefaci în poezie un fapt banal de viaţă sau senzaţiile mărunte în faţa acestuia. La fel de întristat de tot ceea ce se poate petrece cu un om în viaţa lui. pe Bicuţă. Concretic. Timişoara. în jurul cărora reinventează lumea unui orăşel uitat de Dumnezeu. pe Domnul Profesor. îşi etalează. pe scurt. dincolo. în esenţă. al unei cîrciumi de cartier. Sau. în cîrciuma lui Bicuţă unde se spun doar poveşti amuzante într-o veselie generală. Cu înţelegere de-a dreptul părintească. fascinant unde eşuează zilnic intelectuali de provincie. rămîne tot poet. ai provinciei. în feluritelel lor chipuri. este exploatat în toate nuanţele lui comicul de situaţie: în timp ce un apartament este în flăcări. Pentru că.. ce se află dincolo de gesturi şi cuvinte. toate aceste personaje care populează acest univers apăsător. banală. pe Bidigaie şi. de atîtea ori. el. 2008 Pînă acum. Avem de-a face cu psihologii pestriţe. prin care ţintea metafizica expresiei artistice. Un poet care se pusese la pîndă ca să observe lumea. De pildă. măruntă. se află o lume chinuită. care poartă doar germenii urbanului. cu orizontul jos. Liviu Nanu. şi-a însuşit-o în toată aplendoarea ei. în aparenţă. dezvăluind lumea aşa cum este. Liviu Nanu coboară între oamenii mărunţi. Mihai Ursachi a aşezat Poezia în directă legătură cu Sacrul şi cu Misterul Absolut însuşindu-şi astfel postura de sacerdot al spiritului. iar finitului o aparenţă infinită). Alexandria. în preajma lui Caragiale a cărui lecţie. pentru că se vorbea prin tîrg că şi-ar fi otrăvit soţul. de clişee. spirit tutelar al provinciei. Liviu Nanu ne îndeamnă să coborîm în profunzimea existenţei unde vom găsi răspunsuri pentru întrebările care ne cotropesc adesea liniştea. pe Liviu nanu îl cunoşteam ca poet. acela de a da banalului un prestigiu misterios. dramele proprii. un reporter frenetic îşi chestionează interlocutorul despre viaţa lui trecută sau un consilier al ministrului vine să verifice o reclamaţie şi are impresia că este otrăvit de bătrîna care asalta autorităţile cu tot felul de misive. scriitorul include orizontul mai redus. alături de profesiunile umile. cum ne place să-i spunem acestui practicant asiduu al eironului. Un demers postmodernist.. de un haz nebun. Chiar dacă pare că nimic nu se întîmplă aici. însă. Aici. Ca şi-n textele maestrului. pentru că şi în volumul acesta de proză pe care ni-l dăruieşte. exploatează întregul arsenal de ticuri. comicul de limbaj reintră în text ca tehnică de vîrf.promo libris LIVIU NANU Cârciuma lui bicuţă şi alte povestiri Editura Brumar. dar cu experienţă de viaţă laborioase. ca să spunem aşa. Tipoalex. Vom desluşi lesne întîmplări şi ticuri din existenţa cotidiană. Liviu COMŞA MIHAI URSACHI pagina 159 Din reveririle domnului R Editura Princeps Edit. cu o filosofie de viaţă care încă nu s-a rupt de tot de originea ei rurală. Şi nu este chiar deplin spus. 2005) se putea desluşi că avem de-a face cu un poet care-şi impusese un program estetic. însă. întîmplările capătă dimensiuni homerice. dezvaluindune. Iată. măcinată de toate asprimele vieţii de care rîdem pînă la lacrimi. poetul este părăsit pentru o vreme. 2009 Poet profund metafizic. care nu se lasă încă dusă. pe Dan a lu Naşu. Liviu Nanu a izbutit să facă încă un pas în evoluţia genului literar.

El descoperă legea levitaţiei universale.” (Trei fraţi pătaţi)./ din clipa aceasta./ „Să fie. el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă. Pămîntul. dincolo de sine.” (Magie şi alcool)./ dar negăsind în ele nici linişte nici bază..// Unul şi-a luat o povară’n spinare. slăbiciune. Astfel şi-a căpătat./ împărat al Singurătăţii de Sus şi de Jos. vai. El se autonumeşte şcolar întru melancolie şi poartă un ghiozdan cu tăbliţe hitite. întreprinderea lui e deşartă. Şi: „Noapte de veci pentru cel răstignit în el însuşi…”. Mikado al pădurii. o distincţie care impunea respect şi ţinea la distanţă pînă şi pe activiştii rutinaţi./ întocmai ca a zidarului. şi mult îi e teamă/ că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste. ca pe o nucă/ şi sfera de cristal a Comorii?/ Şi fiinţînd nesfîrşit de afară. Aşa cum a fost şi/ cum s-a întîmplat”.” (Fructul oprit). e ceremonial şamanic. conţine toate datele poeziei pe care o va scrie în următorii ani. ordinul sacru/ al Crizantemei de Aur. poezia e act sacerdotal. Daniel CORBU pagina 160 ./ pe care-am început’o studiind filosofia. renumele şi calitatea de Magistru. poetul trăitor în „mahalaua celestă Ţicău” a Iaşilor. Nu s-a îndepărtat de esenţă. Mai tîrziu./ sublimă ori sordidă. despre ceea ce discutăm şi dezbatem în limbajul cotidian”../ tot lemne uşoare. distant faţă de oricine şi grijuliu faţă de orice privire vandală. Cum am observat. Prin poezia pe care a scris-o Mihai Ursachi a realizat în limba română o Zidire spirituală de neclintit./ cellalt să’ndemne. ca în acest poem de sorginte baladescă: „Trei fraţi pătaţi/ s’au pornit la pădure:/ unul la lemne. Născîndu-se dintr-o iluminare şi o revelaţie misterios demiurgică./ găoacea lui stă în mijlocul miezului/ şi îl mărgineşte. fiecare poem adăugîndu-se ca o piatră la celestul său templu poetic.Vremea cositului. de ideologii. a instituit un comportament deosebit al artistului. mereu o altă poveste lirică. cum însuşi o spune. instituim./ care trecîndu’şi de margini. La Mihai Ursachi. ora îi pare tîrzie. de ultim vlăstar al unei familii nobiliare. prin ţinuta sa intelectuală impecabilă./ Fiind deci atît de ridicol şi slab. Poate că aşa este./ unul la semne. modelul artistului liber de dogme. autentică.. se întîmplă astfel. Chiar dacă e convins că „Fiinţa în sine nu-şi dezvăluie esenţa”. Casa poetului e de lumină şi mister./ pentru cei petrecuţi întru vis./ cu miezul mai mare decît coaja?/ Ce fruct e acesta. Pentru el..” Şi mai spune: „Poezia nu’i o brăţară de aur/ Poezia nu’i frunzuliţă de laur/ Poezia cu solzi de balaur// Poezia nu’i o caleaşcă/ Poezia nu este pleaşcă/ Poezia cînd vrea să te pască// Poezia nu’i un ceasornic/ Poezia nu’i ornitorinc/ Poezia ce sfîşie spornic”. verbum verborum. Cititorul avizat poate observa cu uşurinţă că prima carte publicată de Mihai Ursachi în 1970. de picătura magică sau de acel spiritum verbi. referinţele biografice sunt topite în text. Spune: „Eu sunt măsura/ cuvintelor./ . teologia. Dar cu orice poezie originală.// Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea.. Acest mare făuritor de mistere ne propune mereu o poveste. devenind componente ale poveştii magice./ învăluie Oceanul.. a zis./ Deci plin de mîhnire el vă propune această poveste”./ Dar mai cu seamă. dreptul şi vai. fără speranţă voi povesti povestirea. deşteptăciune şi vitejie. rodul e imaginat cu miezul mai mare decît coaja./ tei cu frunza mare.Erau albăstrele pe ceruri şi’n lunci tămîioară./ Astfel înarmat./ la rangul de Cavaler/ al Crizantemei de Aur. o poveste. Spune poetul: „Vai. S-a spus despre poezia lui Mihai Ursachi că e o poezie „îndrăgostită de propriul ei discurs” (Ioan Holban)./ Splendida Noastră Maiestate/ îl înălţăm pe dulăul Nostru Azor. O essentia nobilis.// . în lumea literară. cu un aer de prinţ extravagant. primeşte totdeodată şi forţa contemplării de sine./ tot lemne în floare. în trupu’i se ascunde/ misterul fără nume şi coapsele’i fecunde/ în spasmul ca o moarte conferă veşnicia. În nişte vremuri destul de ostile creatorului adevărat./ la vremea cositului. prin discursul erudit despre filosofie şi arte. Să-l ascultăm: „Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează. prin urmare. A impus. poetul avea să se autodefinească cu totul altfel: „Acesta e autorul.promo libris grafomanie. De aceea poetul caută mereu „o formulă spre dezlegarea formulelor”.. Prin urmare. Inelul cu enigmă era de fapt viziunea misterului iluminat periferic./ stăpînitor absolut al regatului Dor/ şi Prinţ Senior/ al Tristeţii”. tot ce există îl muşcă/ Adeseori spune: „o. reuşeşte să strunească maşinăria de foc a destinului şi să descifreze cîntecul trist al căluţului de mare (Hipocampus).” (Edict)../ pe luna cea nouă/ fraţii pătaţi au plecat ca să moară./ care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău. de prejudecăţi. ce fruct să fie acesta. zorile’n rouă. roua bocitului./ numele tău este artă. Inel cu enigmă. în perioada în care atît de prestant s-a autointitulat „Padişahul întregii Melancolii. Mihai Ursachi va continua să creadă alături de Martin Heidegger din Erläuterungen zu Hölderlins Dichtung că „poezia este menirea ctitoritoare a Fiinţei – nu o spunere oarecare ci aceea prin care toate acestea ies în deschidere./ anatomia. fratele său. Sau: „Noi./ pentru credinţă. Şi iarăşi spune: „Fără teamă.

SUPLIMENT FEED BACK 4 Grigore Vieru pagina 161 Mişcarea în infinit (aforisme) .

pagina 162 .

Şi Tu îi ierţi. adevărule. * Poate că nici Dumnezeu nu crede în oameni. * Nu există cea mai frumoasă limbă din lume după cum nu există cea mai frumoasă naţiune – există numai nişte prielnice sau nefavorabile vecinătăţi. Iar noi suntem atât de despărţiţi. Cine ar fi crezut cu tot sufletul în Hristos dacă s-ar fi zărit măcar ca umbră în ochii Lui dibăcia?! * pagina 163 . poate că astfel te va găsi lumea în sufletul ei aşa cum l-a găsit pe Iisus Hristos. * Întreaga viaţă ar putea să încapă în palma morţii dacă ar vrea ea s-o desfacă. / Dormi pe o pernă mai adâncă/ Omul te mănâncă. * Când m-am văzut încărunţit. * A cunoaşte înseamnă să poţi deosebi pe cei vii de cei morţi în nişte vremuri când toate se amestecă şi se învălmăşesc. întreaga moarte ar încăpea în pumnul vieţii dacă ar vrea ea să-l strângă. dar imediat dispare. * Nu mă puteţi răstigni! Pentru că. eu ştiu că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării Tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. * O spun să mă audă / Şi plin de floare pomul: „Şi din mormânt voi spune / Mulţimii adevărul. Îl vedem. * Dacă moare stropul de rouă fiind atât de curat. Sunt însă fericit că nici ele nu m-au schimbat.” * Cu ce vom spăla morţii când apa se va sfârşi pe pământ? Cu sângele cui?! * Sfântul Matei spunea că omul n-are voie să despartă ceea ce Dumnezeu a unit. Ar fi extraordinar dacă şi Natura ar gândi la fel despre oameni. pentru că nu are capăt. * Războiul imaginat este mai rău decât cel real. / Câinii te latră. mi-au retezat capul. mi-au tăiat picioarele. * Nu poţi afla atâtea într-o puzderie de călătorii câte se deschid ochilor într-o meserie dragă sufletului tău. mi-au smuls braţele. cum să nu moară omul?! * Poate că nimic nu este de văzut în jur în afară de natură. * Adevărul este ca chipul unui mort scump care în vis ni se arată.Mişcarea în infinit (aforisme) * Doamne. * Dormi pe o piatră. * Dibăcia singură nu poate convinge. * Lasă-te răstignit. dar îi este ruşine să-şi nege propria creaţiune. înaintea voastră. mi-am dat seama că nu pot schimba lucrurile.

* Găsind un gând. ci mergi înainte pentru a muri departe de el lăsându-l astfel curat. slăbănogii. . face uneori şi pozne. * Mai uşor să mori decât să compui un cântec frumos. ba chiar le şi sfinţesc la biserică. prăpădiţii. nu zac zile întregi în bucuria de a-l fi găsit. * Mai uşoare ca viaţa sunt numai visarea şi iluzia pe care n-au curs niciodată sudoarea muncii. bicisnicii. * Cei care iubesc târziu îşi mută steaua dragostei de pe un umăr pe altul aşa cum procedează eroii cu steagul ţării. îţi obosesc mâinile pălmuind pe cel cu două feţe – el nu simte nimic dacă nu-l pleşneşti peste bot. Mai uşor să răspunzi pentru un cântec frumos decât să nu-l fi putut nicicând compune. Dar ea nu poate fi pedepsită ca ei. * Ne lingem cu plăcere de miere degetele fără să ne întrebăm dacă mierea a fost culeasă din florile pădurii sau din cele crescute în cimitir. Mai uşor să com-pui un cântec frumos decât să răspunzi pentru el. * Nu-i cu putinţă să ajungi la Hristos lăsându-ţi copiii acasă în grija altcuiva. * Oare cum se iubeau oamenii primitivi fără cuvinte şi fără minciuni?! Şi cum mureau oare neplânşi de nimeni?! * Aşa-i iubirea: / Rupe-ngrădirea! / Iar tot ce-i sărut / Nu ştie de Prut. ca şi copiii. Pomana o resping ca pe un dar al morţii. * Nu primesc nimic din ceea ce nu mi se cuvine. * Retează căpăţâna clevetitorului şi ea totuna va sări să te muşte. * O nelinişte pune stăpânire pe mine ori de câte ori mă simt fericit.pagina 164 Dispreţul neputincios este poşirca din care se îmbată repede sfrijiţii. * S-a constatat că din rândul celor mai nenorocite domnişoare fac parte cele care ziua sunt frumoase. * Un nume curat – iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborât în pământ. * Oamenii care amar de vreme sunt hrăniţi cu fârâmiturile dreptăţii încep a se mulţumi cu ele. dacă nu chiar cu neruşinarea de a nu te lepăda de scris. * Natura. * Până la urmă. Oare aceasta să fie esenţa fericirii?! * A vrea să afli adevărul este ca şi cum ţi-ai scoate propriii ochi şi l-ai arunca peste zid ca să vezi ce se întâmplă acolo. * Beethoven spunea despre Napoleon: „Ce nenorocire că nu mă pricep în arta războiului ca în muzică! L-aş birui”. iar noaptea proaste. * Sunt oameni care îi împing pe alţii din urmă fără să ştie – şi unii şi alţii – încotro merg. * În literatură prudenţa se asociază cu puţinătatea harului.

Tânjesc după scânteierea unui rodnic surâs. * Ne-am ţinut veşnic de Limba Română într-un deşert aprins în care singura umbră era umbra ecoului. aleg numai puntea care mănâncă draci. n-ai unde să te întorci. * Drama societăţii basarabene constă în faptul că nici competenţa gu-vernanţilor nu are nişte solide temeiuri profesioniste. care pot fi uşor împletite în propria coroană de pe mormântul propriu. * Înfrânt în război. * Unica răzbunare împotriva omului pe care o accept este cea a Naturii. Cerul şi America erau două ţări ascunse complet vederii noastre. vei fi la fel şi în iubire. Acelaşi miros urât. * Făcându-mă frate cu dracul. * Natura este mai vie decât omul. * Chiar marea va muri atunci când îşi va uita copilăria ei: izvorul. * Dacă ar fi în stare. / În graiul meu mulţimi de gânduri vin. * Au fost imitate pe pământ stelele cereşti la fel mişcarea lor astrală pe cerc.* Ciudată mai este şi libertatea noastră! Suntem liberi ca şi cum am muri pentru ea. mortul din coşciug s-ar şterge de sărutul multora. poţi să te mai şi joci. * Cuvinte-mi vin în graiul cel străin. nici pregătirea şi ce-rinţele populaţiei nu-şi au izvorul în adâncimea problemelor naţionale. În rest. nu te întrebi din care locuri e apa. Aceeaşi greaţă pentru el – şi a Raiului şi a Iadului! * Să fie primitoare şi blajina casa ta. nu vei zăbovi mult în neîmplinire. înfrânt în iubire. dar în locul lor s-a rotit nebunia. tot n-ar putea să încapă în ei întreaga frumuseţe a clipei. * Chiar dacă toată făptura noastră ar fi acoperită de ochi ca pomul de flori. * Lucrându-ţi cântecul cu toată asprimea cugetului şi cu toată senină-tatea inimii. * Nu se vedea cerul de negura steagurilor roşii. Nu ştia nimeni ce se întâmplă în ele. te vei întoarce acasă. spânzurându-se. * Dacă eşti disciplinat în luptă. de o mie de ori mai vie decât ştiinţa şi de un milion de ori mai puternică decât împăraţii. * În hohotul lor nisipos mi se pierd urmele ca într-un pustiu. pagina 165 . domnule. * Frica îţi înmoaie oasele. * Dar oare nu pricepi. că volumul dumitale de versuri este un mort care nu poate fi ţinut în casă mai mult de trei zile?! * Iuda a trădat întâi pe Hristos. * A venit un nou secol care se urinează şi el în spatele caselor noastre. * Când eşti însetat. / Dar pragul sfânt al casei la poartă nu-l uita. apoi pe Diavol.

uită-te mai atent în ochii lui şi vei vedea că ei sunt umezi. succesul victoriei îl hotărăşte mortul care întrece numeric numărul morţilor taberei adverse. * . războiul şi moartea nu pot fi trecute pe curat ca poezia. * Există o primejdie care merită preţuită: cea care îţi deschide ochii spre adevăr. în luptă. nici de regret – el este expresia clipei desăvârşite în care nu mai încape nimic altceva decât strălucirea sacrificiului. * Mirarea este locul cel mai plăcut unde se joacă poeţii. * Vrednică este bătrâneţea care poate lupta. dar totuşi căzânde. * Există o disciplină a caracterului adevărat asemănătoare cu disciplina soldatului de gardă. * Perele pădureţe şi regimurile comuniste sunt bune numai atunci când pică. a sângelui care hrăneşte inima şi a rotirii planetelor în Univers. * Trădarea în dragoste. pe care le simţi numai atunci când eşti hăituit. * Farmecul gratitudinii trebuie căutat numai în strălucirea sobrietăţii ei. atunci vom afla totul despre Dumnezeu. * Nu dispreţui şi nu respinge adevărul pe care nu-l înţelegi şi mai ales nu-l urî sau nu râde de el. * Lacrimile noastre – atât a mai rămas curat în apele Prutului. tot n-am găsi în ea perla râvnită a dreptăţii. * Propria bunătate este ca şi bătăile inimii.pagina 166 * Când vom afla din care adâncuri şi taine izvorăşte muzica. * Stau printre oameni nu pentru că n-aş putea să trăiesc fără ei. * Gloanţele sunt găinaţul cel mai scârbos al omenirii care se crede o pasăre neasemuită. * Poate că cea mai frumoasă viaţă seminţa şi-o trăieşte în zborul dintre palma omului şi pământul  care o aşteaptă. * În casa în care se află un mort musafirul este un mort de prisos. * Uneori. * Să ierţi duşmanul învins nu atunci când plânge. fiindcă atunci fii sigur că a înnebunit. care sunt frumoase. * În război trebuie să ai un râu al copilăriei în care să te poţi spăla de sânge. * Câţi sfinţi şi câţi martiri are Dumnezeu nu ştie nici El dacă numărăm şi pruncii măcelăriţi în pântecul femeilor. ci când râde. ci pentru că nu înţeleg graiul celorlalte animale. * Chiar dacă s-ar întoarce marea cu fundul în sus. * Eroismul inimii creştine nu are vreme nici de fală. dar îi este ruşine să învingă pe tineri. * Împăcarea între doi soţi după un lung război arată ca şi frunzele toamnei.

* Este ceva duios de asemănător în felul de a privi al femeii la copilul din leagăn şi la soţul ei care doarme. * Dacă semeni o slovă şi nu răsare nimic. * În război sângele celor care se luptă între ei se amestecă şi se pierde-n pământ. Somnul are înfăţişarea unui copil liber. * Cunoaşterea este ca şi naşterea: plânge întâi. * Orgoliul este singurul animal pe care-l hrăneşte omul fără să aibă de pe urma lui vreun folos. * Îţi trădezi oare patria zburând mai sus de gloanţe?! * Gloria greşită ţine atât cât ţine vremea greşită. cât chipul său strălucind în oglinda unui izvor. * Povara gloriei şi povara invidiei sunt la fel de grele. port în care nu te aşteaptă nimeni. * Inşii care luptă împotriva limbii lor trebuie îngropaţi. * A gândi înseamnă a plânge de bucurie în mijlocul altei naturi. Sentimentul ruşinii este oglinda unei dureri educate. altul pagina 167 . când mor. râde apoi. * Războiul n-ar fi atâta de îngrozitor dacă n-ar exista pe faţa pământului mame şi copii. ori pământul. ceaţă. cei inteligenţi le amână şi numai înţelepţii scot şi ceva bun din ele. * Primul copil este mai frumos ca prima dragoste. în locuri cât mai ferite şi cât mai adânci. obscuritatea – un dar promis. * Oamenii sinceri cad împiedicându-se de propriile naivităţi. după cum seminţa şi sâmburele sunt centrul fructului. Restul e disperare. stau şi îşi plâng morţii în cealaltă jumătate a lui. * Trebuie să ai destul timp liber ca să aştepţi ziua de mâine. * Orice copil moşteneşte mai multe calităţi din partea mamei. * Vieţuiesc în limba mea. câştigându-l pe jumătate. şi pe locul întâi se află dorinţa de a fi mângâiat. * Elocinţa – un dar primit. graniţă. * Există o singură uriaşă cultură: religia. ori cuvântul e sec. ca pe cei seceraţi de ciumă. * Cuvântul este centrul Universului. * Există două feluri de curaj: unul de a face prea multe în viaţă stârnind invidia celorlalţi. * Pierd războiul acei care. neputinţă. de la un cuvânt până la altul se întâmplă toate minunile Universului în limba mea. * Uită-te în ochii graiului tău până când te va recunoaşte şi va izbucni în plâns. acţionez în limba mea.Am căutat nu atât adevărul aflat pe fundul mării.

* Un gând măreţ poate trăi singur o veşnicie. altul pentru că a fost scos cu forţa din casă. unde toţi se scarpină unul pagina 168 . se teme şi de tine. Şi nu mai pleacă. * Ajuns pe culmi. * Pentru a găsi ceva de preţ este mai uşor să sapi în gloria străină decât în propriul orgoliu. * Din trei morţi unul a murit pentru că nu ştia pentru ce moare. nu mai aşteptăm să treacă ploaia. * Omul n-ar putea trăi singur nici în rai. * Un râu la două ţări şi un câine la doi stăpâni sunt două lucruri diferite.– de a nu face nimic. * Legea poate atât cât poate poporul. * Dumnezeu a îngrămădit pe Pământ toate frumuseţile naturii şi n-a lăsat pe Lună nici un copac căruia să-i sărute fiecare frunză nebunii care vor să lepede pământul. * S-a întors frica prin părţile noastre spunând că i-au plăcut locurile şi oamenii de aici. ori abia atunci se unesc. * Deşi nu se iubesc. ca Dumnezeu în Ceruri. ori te vor trage cu cangea spre ei. * Groapa lor de gunoi a devenit ochiul pe care ni l-au scos. * Ferice de cei care grăiesc singuri – au cu cine vorbi. De fapt. cei de jos ori vor aştepta nerăbdători să cazi. nici Dumnezeu nu ştie cum s-o judece. sluţeşte Natura şi nu are fericirea de a gusta odihna şi dulceaţa duminicii. * Într-o mare primejdie oamenii ori se răzleţesc. nu mai mult. dar nu doreşte un copil. se descumpănesc. Mai întotdeauna pericolul îi găseşte nepregătiţi. fiindcă omului nu-i poţi crăpa capul. nu folosi dinţii pe care-i mai ai. iar altul pentru că era flămând. * Este mai primejdioasă turbarea la om decât la câini. * Viciul roade frumuseţea fizică. şi de cel care nu are ochi să te vadă. * Trebuie să învingem bucuria izbânzii pentru a rămâne oameni. stârnind dispreţul public. * Cel care te îndeamnă să te împaci cu duşmanul tău. viaţa şi moartea se ajută între ele ca doi soţi care se urăsc. * Câte păsări vii puteau să cânte într-un copac preschimbat într-o carte proastă. dar trăiesc sub acelaşi acoperiş. zăpăceşte căile vieţii. trăim cu toţii într-o singură patrie care este obişnuinţa cu viaţa şi moartea. cu atât mai mult în iad. * Când vine ziua îngropării mortului. * Pe femeia care poate să nască. * Dacă n-ai ochi să vezi pe cineva. * Gluma răutăcioasă este un păduche aruncat pe cămaşa altuia.

* Ploaia cu soare este frumoasă. dar mergem după apă la izvor. Şi în primul rând fiul nerecunoscător. Tot astfel este şi în artă. dar fără putere roditoare. cea mai frumoasă carte din lume este o mamă. * Pământul primeşte pe toţi morţii. Dar moartea cel puţin nu se bagă-n ochii nimănui – ea se strecoară neobservată. a nu putea râde e ca şi cum nu ai avea ţară. Lasă-te în voia acestei înfometări. / Mi-a spus: „Tu ai iubit şi meriţi aste flori”. îngâmfarea şi dispreţul n-au dispărut niciodată de pe faţa pământului. * Iertarea în iubire este unul din darurile care se potriveşte mai mult pentru Dumnezeu. * pagina 169 . * Cugetarea adevărată e ca raza tainică a stelei care e mulţumită că străpunge bezna. * A nu putea plânge este ca şi cum nu ai avea copii. de aceea nu poate fi nici lăudat. * Lumânarea la capul mortului – o luminoasă şi scurtă copilărie a lui când el nici pământului. * Multe nu trebuiau să vină pe lume. * Sunt ochii mării frumoşi. nici judecat. Încurajaţi-l pe cel de-al doilea. e greu şi de uitat. obişnuinţa preschimbată într-un drum înfometat veşnic de tine însuţi. * Forţa de a te ridica zdrobitor deasupra rivalilor tăi se sprijină pe pământul pe care ei nu-l simt sub picioare. Iar Dumnzeu e plin de daruri. * Moartea. * Nu s-a pomenit ca cineva să străbată înot oceanul ori să ajungă într-o singură viaţă la capătul graiului său. te ia şi nu-i vezi rânjetul. * Nu osândiţi omul în care sălăşluiesc laolaltă robul şi răzvrătitul. * Singura frumuseţe şi fericire neatinsă de săgeţile invidiei este jocul copiilor. * Tot ce e greu de iertat. nici cerului nu trebuie să dea socoteală. eşti gata să o săruţi şi pe ea.de altul. ei fiind ultima speranţă a mea. * Viitorul omenirii nu are martori. * După ce ai văzut moartea cu ochii şi ai scăpat viu din ghearele ei. * Cea mai veche carte din lume este o mamă. datoria preschimbată în obişnuinţă. * Mă interesează descoperirea unei planete noi numai în măsura în care există pe ea extratereştri. Cerul alege. chiar dacă nu o poate distruge definitiv. * Cu flori în mână mi-a venit tristeţea-n zori. * Mila preschimbată în datorie.

* „Acesta e soarele”. * Povaţa este o suferinţă. * Nu am mai scumpă amintire de la mine decât propria-mi umbră.pagina 170 Omul fără casă merge uşor la război.superi stăpânul. * Ceea ce făgăduim unui copil sau mamei . * Gloria fără patrie este ca frumuseţea femeii: niciodată nu ştii ziua în care se va stinge. * Ferească sfântul să aibă şarpele aripi ca privighetoarea! . în tăcere. căutaţi-o în cuibul rândunicii. în nesfârşirea zvâcnitoare a Universului.să nu fie mai departe de mâinile noastre. când mi-ai bătut-o în cuie?! * Din partea din care mi-au scos un ochi mi-au adus mireasă nouă. iar nu o meserie. spunem copiilor. nu este nici mai bun. * Sunt indivizi care nu dorm în linişte decât pe căpătâiul umplut cu pene smulse din aripile privighetorii.superi floarea. * Rupi floarea ieşită prin gard . * Nu se poate ca tu să fi ajuns acasă la prunci. * Uşor rătăceşti în ţara ce nu încape în jurul unei singure pâini. cartea şi femeia trebuie admirate de unul singur.ce trudă! * Bicisnicul este de obicei sau prea modest. * Şarpele s-a încolăcit de plăcere pe bolovan. * E bine să înveţe un popor de la altul. * Cum să-ţi întind mâna. * Copilul dacă ascunde pâinea. o laşi . * Femeia şi floarea. * A fi zilnic frumos şi simplu . * Plec zilnic la câştig în minele de aur ale graiului meu. iar prostul crede că i-a făcut loc. şi nimeni nu-ntreabă: „De ce?” * Un om. sau prea obraznic. * Nu simt mai puţin frumoase lacrimile iubirii în ochii mai puţin frumoşi. * Nu cunosc un dar mai frumos din partea unui musafir străin decât acela care-mi elogiază Ţara în limba casei mele. iar fericirea să fi rămas în urmă. * Răbdarea este mândria ascunsă. * Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea. * Tot lemnul cu glasul şi cu focul său. nici mai frumos. poate să plece de acasă. * Onoarea merge desculţă prin tăciunii aprinşi fără să-i pese dacă lasă ori nu urme în ei. decât un pom înflorit. dar se şi predă la fel. nu e bine să înveţe un popor pe altul.

dar lumea le va slăvi ca pe-o izbândă. * Totul poate fi imitat în artă în afară de propria ei respiraţie. * Sunt mai trist decât par şi par mai sătul decât sunt. dar înecaţi în lacrimi. * Suferinţa stăpâneşte numai pe jumătate viaţa. poţi purta drăgăstos palma peste asprimile ridurilor ei. * Legile drepte ale unui stat sărac nu pot învinge într-un război. * Ochii femeii care par că râd şi plâng concomitent. tot îi place să şadă lipit de ea. apoi icoana. iar la urmă şi lacrima. * Cel care a iubit cu adevărat poate spune că a zărit printre stele rotirea adevărului. * Sufletul rănit naşte mărgărit. care nu are formă. că mor şi înviază în aceeaşi clipă – aşa arată culmile fericii în momentul unei dragoste adevărate. sau chiar mergând. * Vine războiul gheţarilor. mai aştern şi faţa de masă pe spatele meu. chiar dacă nu strică sămânţa din măr. * Numai amintindu-ţi ceva neobişnuit de frumos legat de tinereţea unei femei. nu are conţinut – are numai propria ei căldură. * Ecoul nu poate fi ars pe rug. * Singurul lucru care apropie pe înţelept de lumea simplă este că şi acesta sforăie cu gura căscată atunci când doarme. * Viermelui. * Lacrima nu este altceva decât sarea ce păstrează nealterată frumuseţea omului. dar o iubeşte îndoit. * pagina 171 . urcă pe cruce. Degeaba s-a murit în atâtea bătălii. în ceasul unei vânători. * Nu se poate ca fericirea vitează să nu ascundă în adâncul ei vreo suferinţă.* Nu cu pâine se aruncă în câine. * Nu este uşor să împingi vremea din urmă care mereu se varsă şi se împrăştie pe drum. * O femeie trebuie să ştie că este mai bine să aibă nişte ochi mai puţin atrăgători decât nişte ochi fascinanţi. * Bezna are o singură culoare. * După ce că i-am dus în cârcă. dar niciodată nu va aţipi numărându-şi banii. * Dacă vrei ca lumea să-ţi stea la picioare. * Am învins în toate războaiele şi numai în pauza dintre ele am simţit că mor gândindu-mă la femeia pe care o iubesc.o mie. lumina . * Mi-au măsurat întâi grădina. * Omul poate adormi în mijlocul rugăciunii. că blestemă şi se roagă lui Dumnezeu în aceeaşi vreme.

miracolul ar dispărea. * Dacă Hristos ar muri mereu şi-ar învia în fiecare primăvară ca iarba. omul nu simte ajutorul nimănui – nici al Lui Dumnezeu. * Dacă musafirii ar putea să zboare ca şoimii. rânjetul se crăceşte. * Sunt oameni care seamănă cu cârtiţa: sapă.pagina 172 O mie de revoluţii nu valorează cât un izvor curat. am rămâne fără oaspeţi.. nici al Necuratului. simte numai că moare. * Crezi că se îndulceşte zgârcenia ta dacă pui o linguriţă de miere în ea?! * Uşor să ocheşti într-o ciocârlie ridicată sus în văzduh şi stând încremenită în cântecul ei. dar nu se văd. furtuna nici o plăcere nu are. A te învoi până în clipa morţii cu propriii copii este o binecuvântare a Lui Dumnezeu. „De ce?!” – se mai aude şi azi ecoul mirării. * Doi ochi merg pe acelaşi drum. Trebuiau împreunate când erau vii. de fapt. doi gemeni vor merge pe căi diferite. ca să poată rupe lanţul. * O singură dată în toate veacurile dăinuirii lor s-au mirat şi imperiile: atunci când s-au prăbuşit. * Aţi observat ce păsări au nimerit în închisoarea coliviei? Cele mai frumoase! * Dacă nu pârâie copacii. roteşte-ţi bâta. dar nu te poţi scălda ca-n apele limpezi ale raţiunii. dacă nu sare din locul lui cuibul privighetorii. dacă nu geme pădurea. * Zâmbetul se sfieşte. pentru că averea dalbei ierni am putea să n-o mai vedem niciodată. * Atunci când vine un duşman din faţă şi altul din spate. * Se pare că viaţa întreagă ne pregătim să ne naştem. * La unii norocul grohăie ca porcul. pregătindu-ne. Şi tocmai de asta sunt mai primejdioşi. va veni şi rândul mării să moară. * Norocul este prea simplu pentru a putea fi trimis la o muncă de mare şi complicată responsabilitate. * Ăsta când o să dea ortul popii. * Când vor seca râurile. în clipa când moare.. un pom înflorit şi un ceas de iubire. o să-l plângă până la groapă lingura. * Nu mai are nici un rost împreunarea palmelor pe pieptul mortului. * A trăi în bună înţelegere cu oamenii este o datorie. * Se rătăceau pogoanele şi viile noastre printre atâţia iepuri în copilăria mea. * Instinctul este ca pârâiaşul: îţi răcoreşti picioarele în firul de apă. * Bun sau rău. * Poate că pierderea anotimpului de iarnă e mai dureroasă decât pier-derea Basarabiei. * . să murim.

/ Când tot haragul viei noastre/ Era împodobit ca steag. o trăiesc şi o înţeleg şi copiii cei mai mici./ Cum frunze cad şi noi murim. ştiind că Necuratul din voi are o coadă atât de lungă?! * Cadoul. jurământul şi ochii frumoşi – poveri mari. că eşti repede îngropat. * Unul din ei a turbat: ori câinele. dreapta vrea să nu fiu bogat şi-aş putea să fiu. cu atâtea păcate veniseră./ Cumplit mi-e semnul sorţii –/ Ca un bandit în noapte/ Oprit în faţa porţii. * Omul cu adevărat fericit este acela căruia nu-i vine să creadă că-i liber. * Am ieşi cu pâine şi sare înaintea extratereştrilor. meritul poartă steagul. * Nu ştim cum e în rai şi-n iad. * De ce-mi măsuraţi nasul. pune ochii pe meritul propriu. * Meritul nu se înscrie pe steag. * În război nu te poţi preface mort. nimic nu ştim. nici bătrâneţea nu pot săvârşi. * Nu eşti orb atâta vreme cât ştii cine ţi-a scos ochii. * pagina 173 . * Poţi muri oriunde în lume – aceeaşi singurătate./ Vedem doar stelele cum cad./ Mai mult nimic. * Natura este patria pe care o simt. de vreme ce câinele muşcă mâna acestuia. ori stăpânul. cu câte steaguri. Dar nu şi aceeaşi părere de rău ca acasă la tine. * Aş vrea să-mi trăiesc din nou viaţa.Cu mine personal se întâmplă lucruri ciudate: stânga politică vrea să nu fiu sărac şi-aş putea să nu fiu. * Şerpii şi omul / Cu suflet puţin / Veninul întruna în gură îl ţin. căci nu vei greşi. * Nu ştiam că harul este atât de necruţător şi crud şi cere la fel de mult de la om ca moartea. * Aud sinistre şoapte. * Pământul care refuză să ne întoarcă roada ori nu ne cunoaşte bine. * Lucruri nemaipomenite nici tinereţea. dar numai pentru a o vedea pe mama. * Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta. * Dacă e să-ţi alegi cea mai frumoasă şi cea mai primitoare ţară. Că ceilalţi. * A imita înseamnă a te urî pe tine însuţi. să zică bogdaproste. * Dacă o revoluţie reuşeşte să scrie o carte bună. * S-au dus şi roşiile astre/ Când se-ascundea ce-mi este drag. Este ceva la mijloc mai presus de zburdălnicia uneia şi cuminţenia alteia: forţa maturităţii. ori îi e lehamete de noi.

* Vom străluci puternici/ Ca-naltele cascade!/ Din adevăr lua-vom/ Ce ştim că ni se cade. * Lauda străină i-a acoperit ca nişte epoleţi umerii. * . * Poezia este locul de taină unde se întâlnesc cuvintele care iau nişte hotărâri mari şi importante pe care nu le pot lua celelalte arte. mişcarea în spaţiu.pagina 174 Nu cred că Dumnezeu s-a supărat foc pe ateişti. * Libertatea e ca şi copilul: să nu-i îngrădeşti elanul. a şcolit în acest sens la poezia lui Bacovia. Ca nişte îngeri. n-a mai rămas loc pe ei pentru mâna fratelui său. * Înaintea celui care seamănă să meargă numai seminţele. * Îmi ştiu preţul. * Până şi melcul lasă o cărăruie argintie după el. În schimb. gloanţele sale plângeau de sus morţii de jos. vrerea. dar nu şi cer sărăcuţ deasupra capului. Totuşi e bine că există şi alte arte ca martori ai ei cinstiţi şi avizaţi. în partea ei bună. fantezia. Ai crede că poezia Basarabiei. viaţa ei este atât de curată şi strălucitoare! * În clipele înmormântării ploaia plânge uneori moartea unora şi-o aplaudă pe capacul sicriului pe a altora. * Răbdarea îndelungată se preschimbă-n lene. * Scurtă vreme se bucură de soare roua. * Poţi întâlni pământ sărăcuţ. Dovadă este şi faptul că i-a lăsat să se joace. * Zboară cu treabă prin spaţiu nişte farfurii. iar unii şi-au pregătit lingura. * Trebuie din când în când să fulgere pentru a se vedea la faţă românii în desimea beznei. filosofia şi experienţa de viaţă – se vor uni în unul singur atunci când hotărăsc să nască perla unui aforism. că la război trăgea cu arma în sus. Dar le-a stricat totuşi jucăria imperiului. * Există un geniu al poeziei basarabene şi el trebuie căutat în poemele care slujesc esenţa. * Îmi povestea unchiul Petrea. dar nici singură şi de capul ei să n-o laşi. fire profund religioasă. dar n-am atâţia bani să mă plătesc. * Trei mari izvoare – poezia. * Sub ochii îngroziţi ai Limbii Române adevărul s-a sinucis de atâta nedreptate. jocul. * Nu există singurătate în care n-ar mai fi cineva. * Putinţa de a aprinde lumânarea de la flacăra unui trandafir – iată ce este poezia. * Nimeni nu poate zbura atât de sus încât să nu-l poată vedea pământul şi să-l poată zări cerul. mai puţin preocupat de răsfăţul lingvistic. * Muzica poate înlocui pe toate celelalte arte.

* Nu există un cititor mai sârguincios ca literatul pizmuitor. * Poţi pierde o stea din ochi. pagina 175 . omătul din creştetul ei. * Nu pentru că am ochi albaştri îi sunt mamei drag. în capul florilor. * Întâi pâine. ajunge ea întâi. iar peştii în apă dau fără grijă din coadă. * Poartă-ţi cu demnitate bătrâneţea. iar nu arunca jos. * Motanul a cărunţit stând la pândă. * Femeia. apoi măsline! Întâi cântecul mumei. * Numele să-şi urmeze ca un câine bătrân şi plin de credinţă stăpânul. * Nimic nu supără mai tare pe om ca muzica merelor vecine căzând pe acoperişul său. * Nu poate sări întunericul peste creasta cocoşului ce-a cântat zorilor. dar întreabă-1 unde i-i mirosul. * Întâi să lucească pe vârful peniţei stropul cel roşu al sângelui meu. * Arta să fie simplă. * Coliba păstorului şi gloria nu au intrări secrete. * Lucrarea în cuvântul poetic este ca truda plămânilor în aerul iernii: tragem în noi faptul rece de viaţă şi-1 expirăm înfierbântat afară. * Cât caracter. * Dacă mama ta îţi este numai prieten.Zavistnicul până şi ochii din cap ţi-i numără. * Ceea ce nu înţelegem într-o poezie este sau cu totul real sau cu totul ireal. * Un epitaf: „Sunt iarbă. nici Soarele nu stă alături. * Nimic mai iute ca frica. pe urmă roua pe iarbă. * Când naşte sămânţa de grâu. iar nu râul în mare. chiar dacă are geniu. dar nu mai simplă ca pâinea. ridicându-şi piciorul la fiece tufă. atâta ţară. când vrea. * Furtuna este marea în care se scaldă muntele. mai simplu nu pot fi”. * Ura strâmbă gura. dar pâra. * Ferească sfântul să curgă marea în râu. tot la copilul ei ţine mai mult. pe urmă al lumii. * Soarele nu poate răsări fără Pământ. dar cerul întreg cum să-1 pierzi? * Ghiocelul a scăpat din ghearele iernii. iar nu să alerge cotei înainte. atunci tata cine îţi este? S-ar putea crede că întreaga natură a trudit la zidirea Limbii Române.

fie ca trădător. nu mai latră câinii. * Prostul tot bate o dată din palme până la capătul rugăciunii. fie ca erou. * Din ciornă pe curat ne rescrie moartea. * Exilul e dulce pentru cine ştie că-1 aşteaptă Ţara. scărpinaţi: porcul şi graniţa de la Prut. * A murit banul dar până la groapă a înviat. * A-nvăţat banul prin toate şcolile şi tot bre îi spune lui tat-su. * Poţi iubi pânâ la Dumnezeu. * Oamenii care mă iubesc şi oamenii care mă urăsc mă cred fericit . se-ntinde şi-ncepe să geamă ca porcul. * Una din cele mai mari satisfacţii ale mele este că Divinitatea şi Moartea nu pot fi linguşite. * Nici o mamă nu doreşte ca fiul ei să moară . îl trage de mustăţi pe general şi generalul nu zice nici pâs. * Văd aura furnicii care poartă însemnele tainei şi măreţiei. * Nu am un renume atât de puternic încât să mă spânzur de el. * În noianul de lacrimi se nimereşte şi câte una de aur. * Poezia pe care o simţi este ca şi înţeleasă. să nu vrei cu orice preţ să rămâi tânăr. * Doi sunt cei care pot muri de plăcere. * Banul dacă vrea. ci chiotul său.fie de cioroi. * Dacă ar număra banii pe om. * Se urăsc între ele femeile.crezând că astfel îl îmbunează. * Pe om dacă-1 scarpini puţin cu banul. nu i-ar ajunge nici de pâine. * Nu dracul din pragul casei mele mă supără. apoi să tragi cu ochiul la tronul Ţării. * Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol . fie de privighetori. * Este greţos orice găinaţ căzut pe noi .de ce le-aş răpi bucuria sau mâhnirea?! * . * Să nu pierzi ocazia de a fi bătrân. * Eu n-am trecut Prutul – l-am sărit. dar se omoară bărbaţii. Pe dracu! * După ce pleacă stăpânii. dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.l-a numit Michiduţă .pagina 176 * Întâi vezi dacă poţi stăpâni şi îngriji un stup de albine. * Ne lipsesc mereu banii altora.

nimeni n-a ajuns la capătul ei. de vreme ce nu sunt încă retezat ca el. dar să nu să se ia după lucrarea păianjenului. munţi. * Sunt mai mare decât păcatul meu. * În biserică şi la şcoală nu este nimeni de prisos. * Aş vrea să trăiesc încă o viaţă. * Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea. * Dacă femeia este o carte. pagina 177 . din har chiar mâine vei cădea.este mai scumpă. pentru că în oricare din ele aş fi putut să mă nasc. ar putea s-o înveţe şi rusul. poate de aceea nu o găsim niciodată pe cea căutată. * Femeia nu este nici mai bună. * Femeile sunt toate la fel. * Dacă sunt doi domnitori în ţară. * Femeia deapănă pe coarnele dracului şi dracul stă cuminte. gândesc şi simt româneşte. * România este o ţară plină de câmpii. * Câtă limbă română a rămas în Basarabia. istorie şi graniţe. * Mă tem mai mult de coada lui Michiduţă decât de coarnele sale. * Este plin de medalii ca de râie. * În fiecare clipă iubirea e altceva. şi doi fraţi nu încap într-o ţară. cântece. * Îmi sunt dragi toate ţările. * Căzând din cinstea Ţării azi. dar să nu ştie nimeni. nici mamă urâtă. nu mă înghesuiţi în el că nu încap. * Am văzut canibalul ştergându-se la gură cu poeziile mele. imaginându-şi că m-a înghiţit. fiecare din ele putea să-mi fie patrie. * Doi copii încap în braţele mamei. nici mai rea decât bărbatul . * Este inuman să propagi prin cărţile tale ideea sinuciderii. ape. * Basarabia este un copil înfăşat în sârmă ghimpată. * Preţuiesc mai puţin ca trandafirul. * Poetul să fie subţire şi fin. iar tu să rămâi în viaţă. * Fac parte din elită prin faptul că vorbesc. se va găsi şi-al treilea. * Prima iubire este ca alfabetul din care copilul nu cunoaşte încă toate literele. * Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea.atrage atenţia dar nu înflăcărează inima. * Gloria este ca şi coada păunului . spre deosebire de ură.Mai degrabă înţelege dovleacul cu două frunze decât prostul cu două urechi. * Nu există nici floare.

parcă tot ar putea să-ţi facă rău. ori îi lasă în pace. * Au venit cu purcel şi căţel. * Este abstractă pacea fără bucuria libertăţii * Ţara nu este o râmă pe care să o tai în două fără să ucizi şi viaţa ei. ori păduchele . când se răsteşte la măgar să mai aştepte şi el după ce a pus porcii la masă. ci altul orice munte. * A vroi să mori e ca şi cum ai vroi să miroşi toate florile din lume. * Cel mai rău copil nu este alungat de la masa părintească. e ca şi cum ar fi pentru ultima oară când îl pot rosti. martirul moare. * Ori steaua cu cinci colţuri pe frunte. * Mă simt fericit când spun adevărul. * Dacă urăşti lumea şi nu te faci pustnic. se va plictisi şi la Ierusalim. chiar dacă nu muşcă. * Dacă nu găseşti în singurătatea şi izolarea ta pe Dumnezeu. prinde bine şi prietenia maimuţei. * Să ceri sfat şi furnicii. * Pentru a nu te împiedica de nimeni şi de nimic. * . * Acolo unde poate zbura şi ajunge o inimă îndrăgostită. * Cine se plictiseşte în biserică. * Poetul doreşte să moară pentru ţară. * Există o coroană ce nu poate fi moştenită . * Atunci este cel mai tare supărat românul. vulturul nu cutează să se avânte. trebuie să poţi zbura. * Şarpele de apă. * Oamenii ar fi buni. * Este mai uşor să mori pentru Patrie decât să lupţi pentru ea până la capăt. * Bunul-simţ ori înţelege bătrânii. * Oriunde marea e la fel. * Există într-adevăr un duh al casei: cartea. * Piciorul gol să nu apese capul şarpelui. * Sunt oameni care nu pot fi găsiţi decât în buzunarul cuiva amestecaţi cu mărunţiş.pagina 178 * Poate veni gloria după moarte şi poate veni moartea după glorie. dar rele sunt vremurile. pe cel mai rău copil părinţii îl petrec la război cu lacrimi în ochi.aceeaşi ruşine. * Trebuie să arunc ca pe-o cârpă murdară ziua în care ne-am întâlnit. Şi cu tot cu graniţă. eşti rău cu adevărat.aureola.

* Poate că nici bătrâneţea nu apasă atât de tare sufletul unei femei orgolioase ca dispreţul unui bărbat. şi Domnul va înmulţi viaţa ta. * Ochiul auriu al pâinii veghează fericirea celor care se iubesc. * Găsim puţină viaţă în stradă: şi mai puţină în cărţi. * Nici şarpele pe om.o carte de piatră pe care o citesc iarba şi ploile. dar nu poţi să mori întâmplător. nici fiul rău pe-ai lui părinţi nu pot şti de ce îi muşcă. * În război poţi ajunge în mod întâmplător erou. * Oastea care a învins în bătălii începe să îndrăgească războiul. * Nu există o cazemată mai sigură în faţa duşmanului decât cea săpată adânc în limba neamului tău. * Cinsteşte şi apără legea neamului tău. * Dispreţul nu scoate sabia. dar simţirea lui naţională îi conferă o deosebită nobleţe şi sfinţenie. ci apriga vrere de a te face iubit cu de-a sila ca învingător. * Nici o mamă nu este războinică. * N-am obosit niciodată mai tare ca atunci când am roşit pentru omul pe care-1 iubesc. şi uneori ochii îmbătrâniţi ai câte unui iubitor de cărţi vechi. iar numele tău va fi înnoit şi după moarte. * Nu există ţară atât de mică în care să nu încapă întreaga frumuseţe cerească. * Dacă s-ar lăsa cerul pe faţa pământului. oamenii l-ar împărţi între ei. * Poezia este un miracol pământesc. dar vitejia fiului ei îi umple sufletul de o vie şi înălţătoare mândrie. adevărata viaţă colcăie în visele noastre. muzica este un miracol ceresc. * Cimitirul . * Nici o mamă nu poate şti viaţa cui leagănă: a unui viitor rege sau a unui viitor criminal. la fel limba seminţiei în care ai fost zidit. * Dragostea. * Te poţi cunoaşte cu adevărat numai rămânând mereu acelaşi. * Tatăl este o mamă vitregă mai bună. dar taie mai rău ca ea. ca apa de munte: vine curată şi luminoasă de sus. pagina 179 . * Cel mai puternic bărbat poate fi înghiţit de o simplă gropiţă din obrazul femeii. * Trebuie să ştii cât război încape şi cât nu pe teritoriul Ţării tale.Curajul nu este naţional. * Nu pierderea unui război este ruşinoasă. * Nu întotdeauna ruda poate să-ţi fie şi un vecin bun. iar jos o vezi tulbure şi întinată.

* Primejdia a devenit o parte organică a fiinţei mele ca şi ochii. * Eu ştiu că două rude din cele 200 se gândesc cu adevărat la mine aşteptându-mă cu dor – şi ele se numesc ochii mamei. * Sângele nu greşeşte drumul spre inimă. omul să nu greşească drumul spre onoare. * Lacrima vede totul. * Ruşinea omului nu ţine mai mult decât ruşinea vremii în care trăieşte. * Făina care a căzut în colb devine colb şi ea. * Aş putea să îndur toate nenorocirile revărsate asupra Ţării mele. * Lăudându-mă. Brâncovene! * Libertatea este o creaţie înaltă izvorâtă din dorul de desăvârşire. nici atrăgător. trebuie să lupt. * Încă mai strigă sângele jertfirii tale şi al copiilor tăi către Credinţa neamului tău şi încă mai strigă Ţara din singurătatea ei. * Ori la cap. * Sunt adorat? Mai degrabă înţeles . * Pădurea nu-şi pierde farmecul şi mireasma din cauza celor care se deşartă în ea. ori la picioare. * Trebuie să fii smintit ca. * Iubirea de patrie să nu ceară martori. înseamnă că nu ai nevoie de ele. o creaţie plăsmuită de către colectivitatea întreagă într-un moment de inspiraţie supremă. mortului totuna îi este unde îi aşezi florile. către numele tău. se cunoaşte numai după vioiciunea şi puterea plantelor care au răsărit din ea. beţivul îmi va cere nişte bănuţi. străinul îmi va cere totul. * .pagina 180 * Cât de adâncă a fost brazda. * Sunt atâţia netrebnici care ne-au vândut şi trădat fără să-şi pună capăt zilelor ca luda. lăudându-mă. * În casa goală de copii căţelul este poftit la masă de trei ori la rând. dar nu cunoaşte. * Dacă Biblia nu te îndeamnă să citeşti şi alte cărţi. tu. încredinţat osândei. să ceri cuie de aur . ori poetul trebuie să-şi caute alte preocupări şi pasiuni. Celui care ridică mâna asupra acestei minuni se cuvine să-i zdrobeşti capul ca unui şarpe. fără de care n-aş fi nici întreg. chiar dacă nu voi învinge.ori cititorul. * Dacă un cântec e cu totul neînţeles .nici chiar Hristos n-a fost ţintuit cu ele. afară de una singurăasuprirea limbii strămoşeşti. * Mi-e foame numai de bucăţica mea de pâine. * Chiar dacă mor. * Nu s-a întâmplat ca cineva să caute moartea fără să o găsească. o.iată ce n-a priceput pană acum ochiul invidiosului. trebuie să înving.

* Rima să fie coroana versului. Ca şi graniţa. * Unul mut. * Talentul numai a spus că mă ajută. * Eşti batrân cu adevărat dacă vorbeşti cu nepoţii pe care nu i-ai avut niciodată. iar dacă are. altul orb. * În faţa neruşinării ochii mei se pot lăsa în jos. * Am murit pentru adevăr şi adevărul nu-mi găseşte loc pentru îngropăciune. nici nuntaşii să chiuie nu pot. * Oamenii puternici mor pentru dragoste. dar la o parte nu se dau. nici dacă sunt drept ca Hristos. afară de somn. * Nu te apuca să legi unei femei rana pe care nu o cunoşti. * N-aş reteza limba bârfitorului .aş tăia urechile celor care-1 ascultă. Dacă ai două patrii. * N-am înţeles niciodată ce caută prostul de dovleac sus pe creasta gardului. * Au reuşit toţi. cei slabi mor din cauza ei. * Cea mai frumoasă carte e cea pe care ai pierdut-o.Toate zilele mele izvorăsc şi se înalţă din adâncul şi din puterea Limbii Materne. numai gardul dintre ei îi sănătos şi întreg. * La moldoveni zaiafeturile nu mai conteneau. să mă păcălească ori să-mi închidă ochii. * Nu trebuie să scuipi în palme pentru a-ţi face semnul crucii. iar nu o muscă aşezându-se pe toate cele. * Am găsit goale căsuţele melcilor din copilăria mea: minuscule cranii la picioarele altor pagina 181 . stejarul se luptă cu ea. dar munca chiar m-a ajutat. * O femeie frumoasă n-are motive să fie şi rea. * Nu pot să dorm liniştit nici dacă nu am dreptate. înseamnă că Dumnezeu i-a dat numai atât: frumuseţe. În mâna celui fricos şi laş steagul se ofileşte ca floarea lipsită de rădăcină. să meargă la mă-sa ca să-i dea altceva mai bun. * Câinele ce refuză pâinea. copiii tăi vor avea trei. * S-a întâlnit nunta cu mortul pe drum şi iată că nici bocitoarea să jelească. * Dacă nu ne ajung nişte ani pentru a pleca mulţumiţi din viaţă. trebuie să adăugăm cele nouă luni petrecute sub inima mamei. * Cel mai sărac om îşi face şi el un gărduleţ. * La români limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii. * Mori la fel de un glonte viteaz sau de unul laş. * Firul ierbii se pleacă furtunii.

* Nu se poate odată şi somn lung şi aforism scurt. cât şi răsărirea ghioceilor de sub frunzele moarte îmi produc aceeaşi emoţie şi bucurie. Poate că sunt chiar urmele singurătăţii.. tot n-am putea-o numi scroafă.. din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. pur şi simplu mi-e ruşine să ocolesc adevărul. nici firul verde de iarbă nu este un . * Nu se poate spune că invidia este întotdeauna lipsită de har. * Aţi auzit de un duşman mai scump decât viaţa?” Poate că nu există o definiţie mai plastică şi mai exactă a vieţii. * Atâţia mă citesc ca să vază de unde fur. * Sunt state greşite. * Negăsind liniştea în iubire. * Când doi bătrâni ajung să nu se vadă în ochi. dar nu şi neamuri croite strâmb. lipit de suprafaţa apei. Poate că şi osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia. Or. la uscat. * Gândim religios şi mâncăm animalic. * Am găsit urmele unei sălbăticiuni pe întinsul înzăpezit al singurătăţii mele.. dar şi mai puţin din partea propriei răutăţi. * Din mila. * Nu sunt un om curajos. nici poezia. * Un scriitor nu poate învia decât în limba în care-a murit. ci Ţara mea. * Chiar dacă luna ar făta purcei. ne vom lovi în căderea noastră de chipul lui Dumnezeu. * Ca să nu te înghită adâncul mării. * Atât răsărirea stelelor pe cer. să ştii că nu diavolul este cel care-i încrâncenează. * Mulţi oameni nu înţeleg nici politica. * Oricât de jos am cădea. ori să şezi întins pe spate ca un mort. Limba Română este destinul meu agitat. * Nu aştept să vină timpul meu. * Cămaşa nebunului pe crucea lui tată-său. dar aproape întotdeauna îi lipseşte caracterul. * În propria casă să te aşezi la masă ca musafirul lui Dumnezeu. de aceea le dispre-ţuiesc deopotrivă. * Ziua de duminică este bătrânica ce merge cătinel la biserică.. * Gustul mediocru vrea ca toate să fie simple. trebuie să dai din mâini şi din picioare. trebuie s-o căutăm în altă parte? * Două sunt cele pe care le-am iubit fără să le văd mai întâi: Dumnezeirea şi Patria. ci moartea care se apropie. * Puţin folos ai din partea propriei bunătăţi.pagina 182 ierbi şi altor flori.

pagina 183 . povaţa înţeleptului: Prea sus nu te înălţa . când mor. * Jocurile copilăriei nu ţin mai mult decât murmurul unei rugăciuni. dar nu pot iubi pe toţi oamenii . acolo sfârşeşte şi caracterul limbii sale. * Poate că numai mamele.sunt prea mulţi.simplu vers dintr-un simplu cântec. * Bărbatul ştie că-i prost. * Dacă hrana de bază a unui popor este orgoliul. femeia nu. vitejia poate înlocui uneori o mie de învăţaţi. * Cele mai vechi popoare din lume sunt mamele. * Dreptatea mea cea dintâi este Limba Română în care lucrează iubirea lui Dumnezeu.ea naşte. atunci este şi mai posibil să nu se vorbească de poezia în Patrie. * Chiar dacă cel pe care-1 linguşeşti este propriul tată. fiule. * Acolo unde sfârşeşte caracterul unui popor subjugat.un pas în afară de Univers. iar nu în unul pe care-am fost aruncaţi. * De una sunt sigur: că viaţa mea n-a plutit ca mortăciunea pe valurile vremii. trebuie să faci doi paşi . * Femeia învinge totul. afacerea asta nu este mai puţin greţoasă. * A locui în numai mijlocul dorinţelor este ca şi cum ai locui printre străini. altul în afară de dorinţă. * S-a mutat pe mormântul mamei toată iarba din abecedarul copilăriei mele. * Chiar aflată în puşcărie. prea jos nu te pleca — te vor călca. * Zadarnic îţi faci semnul crucii dacă-1 împleteşti ca pe un laţ în care aştepţi să-ţi pice prada. eu ştiu că nu-i creştineşte.te vor spânzura. * Doamne. * O femeie nu spune că este vitează . el va rămâne veşnic flămând. * Să-ţi fie călăuză. * Chiar dacă nu are carte. * Mama conducătorului ticălos dă bineţe şi copiilor. o mamă tot va găsi nişte fire de lână pentru a împleti nişte ciorăpiori feciorului ei. fiule. * Românul se uită la casa pădurarului şi zice că a facut-o din lemn furat. să nu uiţi ce-au spus oamenii cei vechi: De vrei să-ţi îndeplineşti dorinţa. * Dacă este posibil să nu se vorbească de Patrie în poezie. * Să nu uiţi asta. * A rugat dracul pe ban să-i desfacă un nod. apoi plânge. sunt îngropate în pământul lor.

curajul. cinstea.pagina 184 * Trei lucruri nu pot fi culese din cărţi: harul. unul în lume şi Unul în Cer. Doamne.atunci întregul pământ îţi este străin. nici oameni săraci. * Cine ştie dacă moartea este sau nu partea noastră de cer şi lumină. * N-a mâncat nimeni cu linguriţa nici înălţimile muntelui. * Visul este un gând nedisciplinat. nici adâncimile mării. * Când vine sfârşitul lumii. ocolesc oamenii ingraţi. nu mai contează dacă mori în ţară sau nu . la fel în bucuria stricată a muncii uşoare şi necinstite n-am călcat nicicând. Doamne. De aceea nu trebuie să existe nici oameni bogaţi. Chiar moartea murmură ademenitoare ca o strălimpede apă în care mă scăldam fericit în anii copilăriei.atât ţine mânia unei femei îndrăgostite. nu pot întoarce şi celălalt obraz. pizmei. ÎI întorc numai dacă mă loveşti Tu. * Dacă diavolul se travesteşte în bou. nu există cruce urâtă. * Dumnezeu din creaţia Sa şi diavolul din meseria lui trăiesc. * Trăim fiecare în groapa lui împuţită. în aburii mâncării e un tiran căruia îi zâmbim. * Aşa vii tu. nici la oameni. bătrâneţe: ca o calmă şi caldă limpezire a toate. să-l pui la plug. în floare trăieşte numai albina. * Cât ai legăna un copil . neadus în ordine. şi tot ca în floare mortul în mormântul său. cine ştie dacă sufletul nostru nu este şi el muşchiul verzui de pe cruce. pârei şi al trădării. * În mânia înfierbântată a gloatei nu se coace grâul. Iartă-mă. . care se bucură de-o libertate exagerată în subconştientul nostru. simţindu-mă parcă eu însumi îndatorat lor. * Taina mă tulbură. cunoaşterea mă deprimă. * Nu există cruce frumoasă în cimitir. * Să ai un prieten în familie. Mai mulţi numai Dumnezeu poate avea. * Suntem liberi atât timp cât nu ne este foame. * De obicei. * Oamenii. * Să mă alunge Domnul de pe cărarea altor păcate. * N-aş putea fi un bun mijlocitor între Dumnezeu şi oameni pentru că nu pot ajunge nici la Dumnezeu. * Nici chiar în vârtejul de foc al războiului n-ar trebui să călcăm pe sânge omenesc. fie din cauza sărăciei. * N-am ştiut a preţui zilele în care măicuţa noastră mai putea să trăiască. unul în ţară. că pe drumul urii. se poartă rău cu Tine fie din cauza bogăţiei. * Ca ochii mortului se închiseseră pentru noi ferestrele Patriei.

în rest îşi găseşte mereu de lucru pe afară. * Există un lucru neplăcut în naţionalismul nostru. nici cât o iubeşti şi nici de ce o iubeşti. ai întâlnit nişte cuvinte şi-ai stat şi tu de vorbă cu ele. tinere. * Prostul şi fricosul îşi fac cruce fără să ştie de ce. înseamnă că nu iubeşte cu adevărat nici pe unul. * pagina 185 . * Atunci când învinge. * Trebuie să fii ori Iisus. jeluirea şi plânsetul muieresc. trebuie să ţină în casă două soţii. * Prostul stă în mintea lui numai când doarme. este atât de plăcut s-o cauţi.pur şi simplu. şi-abia la urmă capodopera. ori cu totul infirm ca să poţi ierta femeia neiertată de alţii. * Plecaseră toţi peste Prut. * E bine ca orice dorinţă să aibă mai întâi dreptate. * De obicei. poate fi îmbunătăţită dacă laşi în urmă un nume curat. * Femeii nu-i este indiferent nici cum o iubeşti.se iubeşte numai pe sine. * Dacă un filozof îşi pune capăt vieţii. ca şi viaţa. nici pe altul . * Chiar dacă nu există libertate. * Cine caută şi frumuseţe şi bunătate. proverbul ştie mai bine încotro s-a pornit decât poezia. * Important este să-mi găsesc cărarea mea pe acest nebunatic şi aglomerat drum. * Întâi n-are naţionalitate prostia. * Minciuna în dragostea unei femei are un trecut în care petrec mai mulţi mincinoşi. * Moartea. îmi schimb părerea dacă asta face bine locului. * Nu se întâmplă nimic deosebit. * Nu-mi schimb locul.* Omul nu poate fi cunoscut în afara lui Dumnezeu. * Numai glontele poate ajunge înaintea unei femei care s-ar porni undeva supărată. * Nimeni nu se pleacă mai adânc în faţa Cuvântului ca un proverb. * Naţionalismul înseamnă a fi cunoscut libertatea sau a vroi s-o cunoşti. apoi boala. Singurul profesor de Română în tot satul nostru. eroul adevărat seamănă cu femeia care naşte: strigă de bucurie şi durere. Şi tocmai în afara legii poate fi întâlnit cel mai des. * Dacă femeia iubeşte un bărbat pentru a se răzbuna pe altul. * Găsesc în cuprinsul iubirii femeii dragi tot atâtea locuri frumoase şi odihnitoare ca în cuprinsul Patriei mele. atunci când scoţi o carte . un bătrân înţelept: proverbul. ori ştie prea multe despre viaţă ori n-a învăţat nimic de la ea.

* Meseria este o curea fără de care îţi cad pantalonii. * Au crescut pe morminte. * Găsim în femeie puterea frumuseţii. În acest sens ar fi o ruşine. de cântec. Dar de ce trebuie să-1 iubim pe-al altora?! * Nu te răzbuni apărându-te. * Adormim cu braţele desfăcute ca o cruce care-şi aşteaptă mortul. * Omul este un animal. stelele străine printre crucile noastre. în ştiinţa de-a bine cumpăni cele două eterne valori umane: suferinţa naţională cu duhul internaţionalist. ca buruienile. * Pe mutra mea cea slabă cum masca să se ţină?! .pagina 186 Din două femei una se crede cea mai frumoasă. în primul rând. * Nu poţi urî marea doar pentru că flutură bucuroase în ea şi picioarele curvelor. * Pune capăt iubirii cearta care nu mai doreşte nimic. * Bineînţeles că nu trebuie să iubim propriul nostru eu. de meserie. * Există un divin şi exemplar naţionalism al Naturii care nu îngăduie ca mârlănia omului să-i schimbe înfăţişarea. * Biblia o putea scrie şi poporul român pentru că n-a fost mai puţin chinuit şi mai puţin dăruit cu har. * Eşti naţionalist în măsura în care îţi aperi Limba. din teama de-a nu pierde dragostea ei. Cum să trăieşti fără amintirea anilor copii?! * Răbdarea nu este scrisă pe nici un steag. dar n-a avut un Hristos şi un Moise al său. * Mergem pe drumul care duce spre moarte şi fiecare crede că ajunge întâiul. să fii altceva. * Genialitatea Bibliei constă. Istoria şi Neamul. Credinţa. * Sunt trei fiinţe pe care nu te poţi supăra: Dumnezeu. norocul nu-i un merit. dacă nu chiar o crimă. * Omul ce râde în cimitir sau este prost cu adevărat sau este filozof. * Ar fi îngrozitor să te naşti bătrân mergând spre copilărie. de Dumnezeu. este sau înăimit sau neevoluat. iar în bărbat frumuseţea puterii. * Există mai multe feluri de iubire: de carte. * Tânărul care luptă fără să trăiască lupta. într-adevăr. iar cealaltă: că n-o merită soţul. mândrindu-se că nu paşte iarbă. cresc singure şi nu cer îngrijirea omului. şi toate izvorăsc din iubire pentru femeie. * Floarea sălbatică şi suferinţa. * Meritul nu-i un noroc. nu te aperi răzbunându-te. * Numai prostia se poate întrece în curaj cu dragostea. mama şi moartea.

şi sângele va curge mecanic ca apa printr-o ţeava metalică. * Imaginaţia trebuie să aibă. ci bocetul ne asupreşte. ci în interiorul ei. pe micuţa negresă a uitat-o în Fabulă împreună cu bietul greieraş. * Mai primejdioasă decât cătuşele sclaviei este iluzia în care mori fără să-ţi dai seama. * Chiar dacă sunt cei mai frumoşi din lume.ca prietenii.. fără iluzii. * Rudele . şi celelalte minciuni. aproape că nu le mai iau în seamă. * Dacă s-ar iubi frumoşii cum se iubesc urâţii! * Omul laudă hărnicia albinei pentru că îi mănâncă mierea. ochii mortului trebuie închişi. * Pe moarte mai mult mirosul de sânge tânăr o atrage. moare ruşinos ca cel agăţat de grindă. * Nu pe cruce să fii. ca şi Patria. patria mea să fie dreaptă. * Sunt unele zile care se uită la mine cu ochii mamei facându-mă să înfloresc în lumina lor. nu înseamnă c-am ajuns în Cer.ca un frate. vin din urmă. Iar cei trei . * Aminteşte-ţi că te-a iubit cineva şi fă loc lui Dumnezeu în amintirea ta atunci când trupul nu-ţi mai oferă şi nu-ţi mai promite alte fericiri. * Scoateţi din sângele unui om normal suferinţa. * Nu străinul. şirag. * Din cei trei „p” naţionali vin cele mai mari nenorociri ale românilor.p” sunt: pizma. câinele . pâra şi ploconirea în faţa străinului. Fără vise. * Cuvintele sunt surorile mele pierdute şi regăsite prin mila şi dragos-tea Lui Dumnezeu. * Asta să fie oare democraţia: haosul?! dezastrul?! bălăcăreala?! sângele gâlgâind pe scări?! aroganţa Iudei care nici măcar nu se ascunde în spatele unui sărut?! ţara fără de nume?! Numele fără de ţară?! * Dacă o minciună ajunge la miere. ca furnicile.* Adevărul care se ruşinează nu învinge. * Câtă zăpadă şi câtă ţară în copilăria mea! * Suport mai uşor asprimea şi duritatea realităţii decât moliciunea visului şi a iluziei. de aceea vine la război gătită ca de nuntă. * Dacă am călcat pe Lună. * Cine moare fără să fi iubit. * pagina 187 . nişte hotare. * Obişnuit cu dorinţele mele. * Femeia mea să fie frumoasă. Dincolo de aceste graniţe eşti un străin. Vreau o schimbare directă şi bărbătească.

* Între toţi oamenii cruzi cei mai cruzi sunt scriitorii suprarafinaţi: ei ucid din plăcere cuvintele. ca un rege. * Tămâia şi alfabetul latin . nici de pe urma morţii”. nu ştie nici câtă moarte-1 aşteaptă. * Daţi mâniei în mână mai bine o piatră. este o crimă să-ţi curmi zilele lăsate de Dumnezeu. * Necredinciosul locuieşte în urechea lui Dumnezeu. dar crede că în casa lui. * Fudul . Ciuda este românească. fudulă . * Mâncat de lupi.acestea două au să-1 termine pe diavol. s-ar teme şi japonezii de noi”.mortul. * Duşmanul care te minte e slab. de vreme ce fiecare popor are limba sa. mâncat de porci. decât hârtie de scris. * Fiul devenit duşman părinţilor este învingător. * La masa întinsă pe tobă măciuca stă în capul mesei. * . * Până şi-n lacrimile noastre zvâcnesc uneori săgeţile ciudei. Dar nu există victorie mai ruşinoasă. * Poţi stăpâni. * Poţi muri ca un laş pe timp de război. * Prin cel mai orgolios inel vor trece într-o zi viermii ca prin poarta lor. * Dacă aş avea geniu. * Vede o lume căderea unei stele din cer.şi crucea. * Un posibil epitaf pentru mine: „Aici odihnesc eu robul lui Dumnezeu. * Să porunceşti numai în cuprinsul neamului tău. fără să poţi stăpâni măcar o aşchie de gând autentic. comuniştii au vrut să învingă Prutul. * Nu cred că există vreun popor fără de geniu. * Pasăre mai frumoasă ca fumul deasupra casei părinteşti nu s-a văzut. eşti oaie. care nu am tras foloase nici de pe urma vieţii. * Fereşte-te să cazi pe spate dacă nu vrei să cazi pe coarnele diavolului. nici oaie nu eşti. Limba Română.pagina 188 Copil. poţi muri ca un erou în vreme de pace. * Dacă ai fost odată copil sub cerul toamnelor româneşti. * Comuniştii au vrut să biruie pe Dumnezeu într-un club prăpădit din Pererita mea. adormeam lângă pisică supărat pe ea că a mâncat şoricelul. * Petru Ghelmez mi-a spus: „Dacă am face şi oţelul cum facem cântecul. dar nu observă nimeni căderea Pământului. * Românul care nu ştie câtă ţară a rămas în ţară. n-aş chinui talentul.

s-ar trezi şi ea stângace. pagina 189 . * Am intrat în mileniul trei cu aceiaşi cerşetori şi cu aceiaşi oameni bogaţi şi poate fără acelaşi Dumnezeu. dar nu ştiu pentru ce. o singură femeie. somnul şi femeia. cel tenebros şi închis în sine . * Se văd şi se aud ghiorăind pe malul Prutului maţele pustietăţii: sârma ghimpată. două sângeroase fiare. eu din timp. iar cel fricos ~ ghemuit şi cu genunchii la gură. * Oare tot zbuciumul valului este acela de-a ajunge la ţarm?! * Eu ştiu că Dumnezeu mă iubeşte.Pomului înflorit nu-i mai trebuie şi steag. o singură idee. * Încă aud fremătând zilele dragostei noastre care s-au scuturat. * Să iubeşti un singur Dumnezeu. Cred că venea de undeva din Cer. * Trăiesc unii în faldurile călduţe ale steagurilor ca păduchii în bata pantalonilor. iar nu fumul orbecăind prin cer. * Să nu creadă bărbaţii că au urcat mai sus decât pântecul născător al femeii. Este ca şi cum ai merge la un război nedrept din care nu ştii dacă te vei întoarce. ori te mănâncă. * Cel hotărât şi liber în acţiuni doarme. îţi face cărare pe unde vrea el. * Cel care vede cu adevărat pe Dumnezeu este ochiul jăraticului. * Frumos este gândul! Păcat că vine abia la bătrâneţe. * Oglinda te ţine minte atât timp cât timp te uiţi în ea. * Dracul dacă-1 laşi să te pieptene. * Dacă mâna dreaptă ar fi mai aproape de inimă. * Muşcăm nesăţioşi unul din altul: timpul din mine.cu faţa în jos. * Dacă ceilalţi văd pur şi simplu soarele. * Este imposibil să iubeşti omul dacă îl cunoşti. * Porcul ori îl mănânci. cu braţele şi picioarele larg desfăcute. * Nu câţi străini. cu faţa spre cer. * Trei sunt cele care nu pot fi lăsate pentru a doua zi: lucrul. de obicei. * Deznădejdea de a te solidariza cu mediocritatea. la odihnă şi în străinătate. * Scriu nu pentru că sunt poet ci pentru că am văzut în copilărie cum curgea Prutul. orbii l-ar mânca văzându-l. * Binecuvântează Doamne brazda: drumul cel drept pe care Patria merge la masă. este imposibil să cunoşti omul dacă îl iubeşti. ci câtă înstrăinare este în ţară să ne sperie. o singură moarte aceasta ar fi fericirea.

în suferinţele şi lumina Limbii Române. * Nici chiar Bunul Dumnezeu nu poate înlocui lipsa mamei.* Cu bunătatea românească rămâi fără pască. * La fel cum marea aruncă pe mal scoicile deşarte şi iarba putredă. Doamne: să cobor ca un abur cald din numele Tău peste tot ce îngheaţă ca suflet. * Poezia. * Nu poţi unge pâinea zilei de marţi cu mierea zilei de miercuri. tot ce îngreuiază inima. dorm şi. vroiesc femeia. * Veniţi de vă treziţi. * Dumnezeu este frumos într-o floare. azvârle afară din sufletul omului tot ce este putred şi străin.alte secrete poezia mea n-a avut. nu numai necazurile mele. dar milostenia Lui se bucură şi de atât: să fie Tată. ci rănile umilirii şi ruşinii de-a fi răstignit între cei doi tâlhari . liniştind în adânc sufletul Mântuitorului. din când în când urlu la lună. * Veţi găsi în lemnul uşii de la biserica pe care-o repară diavolul cuiul care a băut sângele Mântuitorului. * Cugetarea este măduva de foc a unui fulger care străpunge bezna. pacea şi Patria şi tot numele Tău îmi va fi aşternut scump şi leagăn odihnitor după moarte. întru vecie. sălăşluiţi-vă în ea. * Ţâfna la români este din bătrâni. peste tot ce capătă chip de suferinţă şi rană. ca şi religia este coborârea minţii curate în inimă. iar nu pe viteji. * O ţară mică numai în cer are hotar mare. aflate mereu în zbucium pământesc. * Românul numai cu Dumnezeu n-a ciocnit un pahar. * Partea cu adevărat misterioasă a fiinţei mele este Limba Română. * Pline de frumuseţe sunt inimile dreptcredincioşilor care se varsă unele în altele ca valurile mării ce fac mişcătoare şi vie întinderea ei. din numele Tău mi-am luat pâinea.Lenin şi Stalin. * M-am ferit de vorbele găunoase şi fără de rod şi am găsit vreme şi dragoste să privesc în ochii cuvintelor drepte până când am plâns împreună cu ele . pagina 190 . sunt un animal obişnuit: mănânc. strânge-mă şi pe mine la piept. puternic în respiraţia focului şi bun în lacrima unei mame. * Doamne. fraţi basarabeni. * Îmbătrânit-am în numele Tău. * S-a umplut viaţa oamenilor de bucurii stricate şi numai Dumnezeu ştie ce va fi mâine. * Pe vreme de secetă aşteptăm ploaia. tot astfel nemărginirea crucii. * Atât doresc. Doamne. în toată fiinţa mea. până în cele mai depărtate hotare ale dreptăţii ei. * Nu durerea osândei o simt. În rest. Doamne.

* Apa macină piatra. lăudaţi-o ca pe un câmp nins şi n-o părăsiţi. * pagina 191 . fiecare fluviu pe drumul lui şi fiecare naţiune pe calea sângelui ei. * Sunt şi naţiuni singuratice aidoma unor genii sau animale rănite. * Acolo unde se întâlnesc pacea unui popor cu pacea poporului vecin nu se mai ştie care piatră este de hotar şi care-i lăsată la întâmplare de Dumnezeu. * Dacă aveţi numai piatră în jur. dar parcă erau două împreună cu poarta. dar poate fi. * Pragul omului bun aleargă la poartă când vine un oaspete. * Prima dragoste este ca prima literă din alfabet: chiar dacă este cea mai aeriană şi melodioasă nu poţi compune un cântec numai cu ea. * În abecedarul dracilor îngerul este desenat cu coarne mai mari ca ale dracilor. * Nu voalul şi nu rochia albă te fac mireasă. * Prostul simte gustul pâinii. * Avea în ogradă numai o capră costelivă şi râioasă. * Copiii care se joacă în preajma graniţei se joacă de-a grănicerii. * Beţivul se udă peste câinele său să vadă dacă a ajuns acasă. * Fiecare stea se mişcă pe cercul ei. * Prostia nu este naţională. * A plânge în zi de sărbătoare înseamnă ori a fi cu totul nefericit. * Bărbatul moale este frământat de muiere ca aluatul. * Toate animalele sunt jucăriile copilăriei noastre. dar o mănâncă urât. * Copiii scriu pe zăpadă numele mamei cu atâta bucurie de parcă dânşii au descoperit numele ei şi strălucirea zăpezii. prostia macină vatra. * Prea multe legi atrăgătoare şi prea multe femei frumoase strică buna rânduială a unei cetăţi. ori a trăi o sărbătoare străină. * Nu mă interesează stilul care nu închide rana sau care nu este el însuşi o rană. * Nu fi încruntat ca marea dacă n-ai puterea ei. * Am întâlnit destule femei care puteau fi cele mai frumoase. * Nimeni nu poate avea ca vecin o singură ţară.* Mai la vale de coarnele dracului îi casa femeii mele. afară de porc.

pagina 192 Nu există indivizi pe care nu-i pot învinge. * Nu timpul ticăloşeşte oamenii. drumul nu-1 plânge. * Prostului nu-i poate face nimeni nici un rău. dacă nu chiar din modesta ei hrană. nu-şi pierde farmecul. * Lumina cerului curge gata povestită în ochii noştri. dar nu merită să fii prost pentru atâta lucru. * Greu trece ziua în care românul nu se mânie. ci oamenii ticăloşesc timpul. * Trebuie ca şi norocul să aibă o părere bună despre cel pe care-l fericeşte. şi treizeci de mii de cuvinte nu pot acoperi goliciunea unei mediocrităţi. dar sunt obligat să am aceleaşi dureri. * Este mai drept să spunem că ne cunoaştem cu Limba Română. să-ţi prăjeşti liniştit cartofii acasă şi deplânge pe vitejii care mor prosteşte pentru ea. există numai indivizi de care mi-e greaţă. * Cine îşi schimbă limba. * Pe mortul vecin cu cimitirul. dar nici pâclă care să nu treacă dincolo de graniţă. * De sute şi sute de ori omul împleteşte prin semnul crucii pe care şi-l face o plasă în care se căzneşte să prindă diavolul din el. * Pe Dumnezeu să vopsească florile şi pe neamţ să tragă drept linia să nu-i înveţi. * Respect vrăjmaşul în măsura în care mă respectă şi el. * Dorinţa este ca femeia frumoasă: chiar îmbătrânind. * Răsare frumos grâul care-şi aminteşte căldura mâinii celui care l-a semănat. * Care câine nu învaţă limba stăpânului său?! * Nu sunt obligat să am aceleaşi bucurii pe care le are poporul meu. Şi tocmai ei sunt cei mai curaţi. iar nu că o cunoaştem. că numai le încurci. * Suntem şi noi nişte petice cu care viitorul îşi va acoperi goliciunea. * Facem parte din natură. * Cel mai îngrozitor lucru este să te închizi în propriul nume şi să nu ştii pe unde să ieşi din el. * Oamenii fără caracter sunt ca şi cositorul: atinşi de cea mai mică flacără se topesc şi iau orice formă. * . * În mijlocul unei gloate laşe. * Din trei sute de cuvinte poate răsări un geniu ca Bacovia. * Nu există lumină. îşi schimbă Patria. * Sunt oameni care printr-un ciudat comportament par veşnic încărcaţi de toate păcatele Imnii.

* Este şi mult somn dulce în răbdare. şi-atunci când nu se răzbună. * Oricâţi copii are mama.Frica sticlea ca bruma pe chipul său. bărbatul se naşte. * Nu te poţi întrece cu rănile unui erou sau cu nădejdile unei femei. * Din doi oameni abia dacă poţi compune unul . * Să greşeşti numai atât cât să-ţi prindă bine în viaţă.şi asta numai în cazul dacă sunt îndrăgostiţi. * În singurătate se văd toate până la Dumnezeu. toţi au aceiaşi ochi sălbatici. toţi urlă.pentru copii. * De-ar fi atâta bunătate în frumuseţe. toţi gâtuie. * Bătrânii artişti care linguşesc tinerii pot avea un loc mai bun în cimitir. * Ferestrele se fac pentru soare şi pentru femei. * Sărăcia în care există ordine poate primi oricând oaspeţi.şi-al tatei. Să vrei să trăieşti este boala însăşi cu care te-ai împăcat.ca şi pâinea. copiii cred că a fost la târg. * Toate apele curgătoare se înţeleg între ele în mare. nimic clar. câtă frumuseţe în bunătate! * Nu poţi deosebi doi proşti îndrăgostiţi de restul îndrăgostiţilor. dar nimic limpede. pagina 193 . * Nu poţi să cunoşti fără să acţionezi. pe cel înţelept de cel prost . toţi sunt ai ei. * Natura şi Limba Română: două lucruri pe care le-am găsit făcute de alţii? * Fă loc morţii lângă viaţă. Încercaţi s-o treziţi şi veţi vedea că se supără.pentru cei vârstnici. * Şi-atunci când se răzbună. toţi spintecă. aşează-te între ele şi nu îngădui să-şi scoată ochii. * Să nu mai vrei să trăieşti este un semn de boală. * Repede se împuţinează numele unui orfan . * Doi mari vrăjmaşi are românul: mila pentru străini şi ura pentru ai lui. pur şi simplu. dar rar când se liniştesc. dreptatea este de temut. * Femeia se naşte mamă. Nu mai mult. * Cel mai delicat la români e nasul: nu-l mai vezi în ţară dacă puterea începe să pută. nu poţi să acţionezi fără să cunoşti. în scrisul tău. * În război este greu să deosebeşti pe omul bun de cel rău. * Vorbesc simplu pentru că n-am ce ascunde. * Numele florii s-a topit în mireasma părului tău. * Biserica .toţi trag. şi numai cel mic . curtea ei . * De oriunde ar veni mama.

femeia este de mai multe ori frumoasă în viaţă: copilă. * Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de aproape. * Visele ne fac mai frumoşi ochii. din mormânt cu-atât mai uşor. atunci când leagănă pruncul şi atunci când spune minciuni. * Dacă n-ai ce face. * Pe draci îi onorează duşmănia sfinţilor? * Dacă te laşi scos din casă. * Mi-am statornicit singur un nume în care nici eu nu ştiu de ce stau în el într-un picior ca barza în cuibul ei. * Chiar nefiind război. * Pe cine a ucis Limba Română. * Mai bine să nu te rogi deloc decât să numeri de câte ori ai spus Tatăl Nostru.pagina 194 * Nu este liber cel care a devenit liber cu ajutorul altuia. lumina care s-a răcit. cunoaşte-te pe tine însuţi. * Libertatea poate atât cât poate omul. aruncate în dezordine par vechi. * Inteligenţa poate admira cele mai frumoase şi subtile cântece. * Nu faci nimic numai cu vitejia ta dacă nu-i curajos şi poporul tău. dar nu le poate crea. Nu oare tot astfel par multe poezii de azi? * Spre deosebire de bărbat. * Dacă pe vreme de pace bătrânii n-au ce mânca. nu ai nici o răspundere şi mori lăsând impresia că ai fost cineva. * Devin o estetică a sângelui şi iau forma divinităţii lucrurile care ne-au înfiorat fiinţa în copilărie. * Atât natura. tot război se cheamă. cât şi omul. nu mai mult. * Poezia alambicată . * Umbra este lumina. * Singurătatea este o formă a egoismului: în ea nu te loveşte nimeni.ochiul de sticlă care nu se umezeşte niciodată. * Excesul de claritate ucide misterul. chiar dacă scrie româneşte pe ea. chiar dacă sunt noi. nu pot crea decât în imperiul liniştii. dacă plânge pâinea. * Lucrurile învălmăşite. tovarăşi?! Pe care scriitori basarabeni?! * Putem oare spune că apa care se varsă în mare îşi trădează izvorul? . vremea sau vine de departe şi este sleită de puteri sau o folosesc rău copiii. dar ne moleşesc picioarele şi mâinile. * Nu pot avea încredere în orice piatră. într-o linişte în care sculptorul nu îndrăzneşte să se apropie de piatră şi-o lasă aşa cum a modelat-o braţul Timpului.

credinţa în Dumnezeu m-a pregătit pentru împăcare şi pagina 195 . Mai mult. * Sarea ar trebui culeasă fir cu fir ca mierea din flori. la fel îndârjirea firească a mândriei de neam. înseamnă a suferi de la bun început înfrângerea meritată. * Zadarnic visezi dacă n-ai curăţat locul pentru visele tale. * În ziua în care se va sfârşi lumea. în mod automat. de obicei. * Două lucruri nu avem dreptul sa-i cerem unui bătrân: acte de eroism şi să înceteze odată cu tusea. * Savurez mărul chiar dacă observ gaura unui vierme în el. n-am lăsat-o singură. * Truda din copilărie m-a pregătit pentru truda de mai târziu a scrisului: osteneala scrisului mi-a întărit credinţa în Dumnezeu. * Deseori graniţa trece pe unde ea s-a încredinţat că poate să treacă.să mori necunoscând moartea. am aşezat-o lângă bătrânul vers care poate să-i dea un sfat bun când trebuie. * Sunt mai puţini oameni buni care nu pot fi răi. chiar el este suspectat la început de înşelăciune.* Am căutat mereu cu cea mai tinerească sete noutatea poetică şi. vezi dacă miasmele nu curg din chiar alcătuirea propriei tale persoane. pragul peste care păşesc oaspeţii trebuie să-şi păstreze dimensiunile fireşti. * Dacă până şi Iudei îi lipseau treizeci de arginţi. meriţi să fii călcat în picioare. * Oricât de primitoare şi generoasă ţi-ar fi casa. * Nimeni nu are atâta sânge cât cere lupta cu prostia omului. * Suferinţa m-a ajutat o singură dată în viaţa: atunci când am trecut Prutul. atunci ce să mai zicem de noi?! * În arta ermetică adevărul. calitatea unei moralităţi supreme şi nici har nu poate adăuga mediocrităţilor. mă bucur de frumuseţea şi dulceaţa zilei chiar dacă văd urmele unor viermi în ea. * A lupta împotriva lui Eminescu înseamnă a lupta împotriva tuturor. nici pe unde ieşi. decât oameni răi care nu pot fi buni. * Scoate din războiul în care te aperi secretul naţionalismului creştin. nu are nici pe unde intra. dar ea nu poate conferi omului. * Atunci când toate încep să-ţi pută în jur. iar nu pe unde s-ar cuveni. * Atunci când adevărul ocupă cu mare întârziere locul minciunii. şi poţi socoti că ai pierdut bătălia. poate că numai atunci am cunoaşte preţul ei. va rămâne lui Dumnezeu tot aurul omenirii pe care El l-a urât atât de mult. * Nu există mai mare nenorocire pe capul omului decât suferinţa leneşă . găsind-o. * Bineînţeles că Limba Română este după cerul de Sus expresia unei autorităţi supreme.

* Tovarăş îmi este omul inteligent. şi toate vin din truda copilăriei. * De obicei urâm pe oamenii cărora le suntem inferiori. * Limba unui popor este chiar sângele acestui popor.ele rămân veşnic aşa cum le-a creat Natura.omul cumsecade. nu pe hârtie. este inuman să-l zăvorăşti în balamuc. pentru că acolo toată lumea posedă exemplar Limba Română. viaţa ta s-a şi dus. * Nu trebuie să fii neapărat comunist ca să minţi porceşte . * Dacă bărbaţii ar deveni pentru trei zile femei. * Numai în unitate şi disciplină se poate manifesta caracterul unui popor. şi frate . * După ce a clădit munţii. * Dacă un nebun vorbeşte cu florile. nici prostia sau ingratitudinea. * Lipsa de interes aduce lene. Dacă nu ne-am teme de puterea lui Dumnezeu. În mare fecalele omului se scurg. * Ai atât curaj câte lacrimi strălucesc în adâncul lui. * Dacă port cămaşă albă nu înseamnă că toţi derbedeii se pot iscăli pe ea. mintea şi face ca totul să încremenească în jur până la ruinare şi dispariţie. * Nu se va şti niciodată câţi înţelepţi şi câţi proşti sunt în Bucureşti. Naţiunea care dispune de o asemenea forţă nu are nevoie de eroi şi martiri. l-am urî şi pe El. nu s-a putut odihni liniştit în urma unei munci uriaşe?! Uite că n-a putut. * Să nu renegi duşmanul mediocru care-ţi poate deveni într-o zi prieten. * Nici borâtura şi puturoşenia. nici chiar asuprirea sau trădarea nu-mi provoacă o mai adâncă repulsie ca zâmbetul dispreţuitor şi orgolios pe care-mi vine să-l smulg cu tot cu dinţi. iar veninul invidiosului în inima lui. * Poetul trebuie să-şi ascundă coroana înainte de-a intra la rege. * Culoarea ochilor şi caracterul omului nu pot fi schimbate . * Cât ai duce pâinea la gură. Trebuie să scriem în piatră. rugineşte ochiul. * Sunt alcătuit din mai mulţi oameni. * Urăsc mai tare intriga decât tirania care mă asupreşte direct şi deschis. pagina 196 . * Poemul trebuie să aibă scurtimea unui epitaf. a doua zi nu ar mai rămâne nimeni acasă. * Este bună şi fericirea părelnică dacă nu ai copii.linişte. Şi poate că a ostenit la fel de mult la crearea ei. Poate că n-are cu cine schimba o vorbă. trebuia oare Dumnezeu să plăsmuiască şi furnicuţa. este imposibil să murim cu toţii în aceeaşi clipă.poţi minţi şi ţinând o lumânare aprinsă în mână. inima.

dânsul este ori prea tânăr ori prea bătrân pentru tron. modestia este cea mai călcată-n picioare.* Eroismul este o stare de spirit. ci floarea care-i răsplăteşte cu miere osteneala. nici în literatură. caută-1 în hârjoana copiilor tăi. * Între amintirea mamei tale şi cântecul de leagăn al mamei vitrege pentru copilul ei încearcă să adormi şi tu. El nu curăţă de buruieni cărarea ce duce spre mormântul ei. * Dacă un conducător de ţară s-a îndrăgostit brusc de o femeie. * Stilul este sluga şcolită a sentimentelor. * Revărsate pe sâni. * Albina alege nu culoarea florii. De obicei. destramă relaţiile dintre ele. * Sunt mai puţin rele chingile constrângerii care provoacă numai durere decât dezmăţul libertăţii care trezeşte şi durere şi greaţă şi lehamete. * Dogoarea sângelui tânăr nu coace întotdeauna şi în mod neapărat fructul unei gândiri tinereşti. pur şi simplu. po-văţuitorul tinerilor. * Dacă ceea ce deşartă omul din el nu ar puţi atât de urât. * Poetul agresiv-abstract este un individ care se bagă în mod brutal în dragostea dintre cuvinte. pletele tale alergau spre dragoste. * Nu căuta adevărul la capătul lumii . copilule orfan. iar la urmă le omoară. * Am mai multe şi mai serioase obligaţii faţă de copilărie decât faţă de stat. hotărât sau şovăielnic. Vin ca poet nu dintr-un stat. nici în dragoste. pietrele aruncate în mine cad dincolo sau dincoace de pu-terea şi dreptatea mea acolo ele îşi povestesc unele altora nefericirea lor. personalităţile eroice nu cunosc alte stări decât cea de sacrificiu . dacă nu-i nici lângă ea. energic sau molatic. fratele mai mare al copiilor. prietenul furnicilor şi cunoscutul viselor noastre. mediocri. * pagina 197 . * Dezertorul şi banul ascuns repede îmbătrânesc.chiar naşterea propriului copil nu stăvileşte atracţia lor către moarte. * Acţionăm potrivit ritmului nativ al gândirii fiecăruia: rapid sau întârziat. * Moliciunea feminină a unor bărbaţi nu-i bună nici în război. * Visele simt expresia celor mai neaşteptate imaginaţii ale creierului. omul ar fi un animal mai frumos decât calul. ci din tainele copilăriei mele. * După iarbă. * Dumnezeu este părintele bătrânilor. * De obicei. care are curajul să le trezească din somn. În vis toţi oamenii sunt poeţi: realişti sau abstracţi sau absurzi sau. * Oricât ar iubi pe măicuţa ta Dumnezeu.el stă lângă sabia ta.

pagina 198

Adevărul este bătălia pierdută care continuă să lupte. * Nu credem că femeia este un mister în raporturile ei de viaţă şi de iubire cu bărbatul. În relaţiile cu copilul ei, însă, este într-adevăr un tulburător şi de nepătruns mister. * Am iubit femeia, apoi am cunoscut-o, pe urmă n-am mai auzit de ea. * Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română. * Nu-mi cer iertare nici chiar în faţa Patriei dacă ştiu că am dreptate înaintea lui Dumnezeu. * Cred că nu avem nici destui morţi, nici destui vii pentru a construi o Ţară puternică şi frumoasă. * Fiind umil, m-aş înjosi, fiind mândru, m-aş spurca; trebuie să trăiesc în stima oamenilor şi este atât de greu să trăieşti în ea. * Lăsaţi în pace trădătorii poporului - nimeni nu poate vinde un neam fără îngăduinţa acestuia. * Nu oare Natura este dreptatea pe care omul crede că n-a găsit-o?! * Datoria înţelepţilor este să domolească nerăbdarea vitejilor, datoria vitejilor este să răscolească încetineala înţelepţilor. * Românul dacă ar învia pentru un ceas din morţi, ar merge mai întâi la cumătru-său, că fratele poate să mai aştepte... * Nimic mai urât ca mersul ţanţoş şi apăsat prin biserică. * Cine oare poate trăi până la capătul dragostei sau până la capătul morţii?! * Există câte un nebun care cântă în faţa morţii şi atâţia nebuni care-1 aplaudă. * Admir visarea trudită şi vitejia ordonată. * Am legături obişnuite cu frumuseţea gloriei şi tresar de fiecare dată în faţa splendorii unei femei. * Toate naţiunile au proştii lor, dar numai la noi se pun toţi pe scris cărţi. * Chiar dacă atârni spânzurat, românul te gâdilă la tălpi ca să râzi. * Ca orice secol, nici acest veac nu poate ţine loc de Patrie - suntem pur şi simplu, în vizită la el. * Este interesant să observăm că cele mai multe cuvinte româneşti care exprimă lucruri esenţiale sunt compuse din 5 litere: Iisus, Crist, Măria, Paşti, cruce, preot, altar, Purta, soare, stele, pâine, izvor, lapte, iarbă, copac, codru, munte. Mureş, maică, limbă, doină, nuntă, copil, botez, frate, vatră, moşie, hotar, român... Să fie oare la mijloc o simplă coincidenţă numerică?! Nu stă oare această cifră a sunetelor româneşti sub semnul unei taine?! * Statele expuse primejdiilor sunt, de obicei, sau prea mici sau exagerat de întinse...

* Garoafa! Astră! Busuioc! Izmă! - patru miraculoase glasuri a patru flori rourate cântă în sufletul meu taina iubirii, vraja fiinţei tale alipite singurătăţii ce mă împresoară. * Gândule, aminteşte-ţi bine ruga inimii şi lacrima aminteşte-ţi-o! Aminteşte-ţi focul inimii şi lacrimii ei care încălzeau întreaga mea fiinţă plină de frigul singurătăţii. * În zilele noastre trebuie să numeri şi cuiburile din copaci dacă ţii cu adevărat la ţara ta. * Nici suferinţa, nici bucuria nu pot cuprinde Infinitul. Una numai îl intuieşte în sublimitatea ei, iar alta îl înceţoşează şi mai mult. * Poezia se compune din cuvintele pe care le-au chinuit prozatorii, forţându-le a-i iubi ca pe poeţi. * Am o casă ale cărei ferestre se varsă neîntrerupt în apele Prutului ca Dunărea în mare. * În fond, viaţa şi moartea sunt două femei nenorocite care-şi povestesc una alteia nefericirile. * Nu de puterea diavolească se teme Dumnezeu, ci de slăbiciunile omului. * Curajul este democratic şi generos, frica - închisă şi egoistă. * Razele unei stele îşi croiesc drum; negura năvăleşte. * Nimic mai slinos ca banul; şi toată lumea-l sărută. * O singură dată galbenul a fost spânzurat, dar şi atunci de urechea femeii. * Dacă soţia ta este frumoasă, ai o nenorocire pe cap; dacă este şi deşteaptă, ai două nenorociri; dacă pleacă şi se întoarce, vei avea trei. * Singurul lucru care deosebeşte gelozia femeii de cea a bărbatului este acela că gelozia femeii se trezeşte cu noaptea în cap. * La umbra visării s-a tolănit lenea doritoare de tot ce nu s-a văzut pe lume. * Oamenii născuţi în eprubetă să bea, să mănânce şi să petreacă în eprubeta lor, n-au ce căuta printre noi. * Poţi face un dicţionar cu ajutorul poeziei, nu poţi face poezie cu ajutorul dicţionarului. * Este aproape totuna să ucizi o pădure seculară ori să omori o populaţie. * Dacă oferi mamei o floare, îngerul ei păzitor poate să-şi caute liniştit de alte treburi. * Arginţii pe care i-a înapoiat Iuda, spânzurându-se, umblă din mână în mână prin părţile noastre. * Milostenia în general cuprinde în ea şi sentimentul fricii. Nici chiar milostivi nu suntem cu adevărat liberi. * Stilul este Limba Română cutreierată de bunul-simţ. * Dacă eşti prost până-n călcâie nu se poate să nu şi azvârli.

pagina 199

* Nu eşti inferior muzicii neînţelegând conotaţiile ei; nesimţind-o, însă, eşti inferior florilor care, conform observaţiei savanţilor, pot recepta frumuseţea ei. * Frunze moarte sunt aplauzele; calcă pe ele şi mergi mai departe. * Dumnezeu s-a interesat de Eminescu. Dacă n-am fi aşa de inerţi, ajungeam demult la arhivele cereşti? * Cine a fost la război, acela şi-a văzut a doua oară patria, prima oară văzându-şi-o în copilărie. * Aţi văzut graniţă dreaptă şi om beat să meargă drept pe drum?! * Sadoveanu ne învaţă să nu dăm poporului legi şi leacuri străine. * Niciodată soarele nu va răsări atât de frumos din paginile unei cărţi aşa cum răsare printre brazii Carpaţilor. * Teme-te de lacrima unui bărbat. * Femeia vede, că îmbătrâneşte, dar nu crede. * Am chemat cuvintele româneşti la fiinţă într-un deşert neatins de roua cerului. * Beţivul numai floricelele de pe ulcior nu le-a scos de vânzare. * Nu există drum care să nu meargă mai departe. * Fiecare Ţară se vede de pe muntele ei. Dacă proştii ar înflori primăvara ca zarzării, casele noastre ar fi pline de miere. * Bărbatul care înnebuneşte după o femeie compromisă nu ştie ce spune şi nu spune ce ştie. * Se ştie că flacăra este ochiul lumânării, iar ochiul omului este flacăra trupului său. * Trei lucruri pe faţa pământului au o făptură cu adevărat dreaptă: lumânarea, bradul şi cartuşul tras în sus. * Mare este natura, noi – mici, dar nu ne putem acoperi goliciunea numai cu ea. * Nici cosmonauţii ruşi, nici astronauţii americani nu s-au putut iscăli pe cer. * Pot ierta duşmanul meu numai atunci când muncesc şi-mi sporeşte lucrul, lâncezeala mă înverşunează şi mai tare. * Nicăieri nu este atâta loc pentru visare şi lene ca în aşternutul molcuţ al unui mare şi neaşteptat noroc. * Deşi e păduche şi ea, aroganţa nu poate fi strivită cu unghia. * Nu te făli că scrii româneşte - scrie ceva. * La români până şi recunoştinţa este supărată.

pagina 200

* Nu există ochi mai frumoşi decât ochii gratitudinii în care sclipeşte şi-o lacrimă. * Nu am ce face cu libertatea ce nu are nevoie de mine. * Mai bine-n colibă păsat decât colivă-n palat. * Cu răbdarea românului Dunărea n-ar ajunge niciodată la mare. * Dacă Dumnezeu înflorea iarba, ar fi trebuit să nu dea viaţă oiţelor. * Dreptatea este ca şi cucul pe care toţi îl auzim cântând undeva, dar aproape nimeni nu 1-a văzut. * Atâţia români strâng la piept buturuga de pe care le va sări capul! * Suntem un ciudat amestec de stări şi de lucruri: trădăm plângând, râdem trădând. * Cine a copilărit într-un crâng va căuta şi în pădure un crâng. * Femeia este al cincilea anotimp, în care Natura se odihneşte amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii. * Păstrează-ţi genunchii pentru biserică, nu-i pleca în faţa oricui. * Dacă răsăritul soarelui te-a găsit muncind, înseamnă că nici soarele, nici altcineva nu-ţi poate ocupa locul. * De mortul acela ne mai temem şi azi, ne temem să-i spunem că-l ducem la groapă. * De obicei, drumul cel mai scurt se află la capătul celui mai lung drum. * Dacă pâinea lipseşte omului pe timp de pace, înseamnă că războiul nu s-a terminat încă. * În războiul dragostei învinge cel care iubeşte până la capătul bătăliei. * Puterea nu trebuie lăsată în mâinile unui om răutăcios, dar nici în mâinile prea evlavioase. * Cineva îmi slobozea zilnic din cer o fereastră legată de-o sfoară creându-mi iluzia că am casă. * Libertatea nu se învaţă la şcoală, şi nici la biserică. Libertatea se învaţă în luptă. * Ca să dea rod sănătos şi bun, sămânţa trebuie să cunoască bine brazda în care-a căzut. * Chiar dacă-i neam cu preotul, calicul să nu stea lângă altar. * Domnule, poezia dumitale nu este decât aluat. Sărutăm pâinea, iar nu aluatul. * Dacă te iubesc Dumnezeu şi femeia, ce mai cauţi, nenorocitule?! * Dacă nu coboară din cer Dumnezeu, iese din cuptor pâinea, dar tot vine din cer cineva. * Moartea are un singur duşman pe care nu l-a învins nicicând: Natura. * Nu te căzni să mori pentru alţii. Dacă nu eşti Hristos, tot vei lăsa capul pe căldura pernei, iar

pagina 201

iar medicul să creadă că eşti decât să fii bolnav. * Să fii şchiop şi să mergi în vârful degetelor – mai mare chin aţi văzut?! * Limpezesc de o mie de ori cuvântul până când zăresc în el mărgăritarul ori viermele ascuns. iar la marginea lui se aud nerăbdătoare claxoanele. * Moartea nu ne omoară întru totul. * Sub roşii pomi de sânge / Se moare-n bătălie. zidind naţiunile. * Păcat că Dumnezeu. Râsul ca moarte. cântă păsări. boala mărturiseşte totul. n-o putem blestema chiar dacă ne pare tiranică. * Nu poţi şti clipa în care vei muri. * Maşina a fost inventată ca să ajungem cât mai repede la doctor.. nu orice doctor este o plantă. * Ia vedeţi dacă mai respiră sau a murit cel care se plictiseşte în mijlocul primejdiei naţionale. * Pocăinţa mai are şi secrete. * Pe străjile porţii/ Sălbatec a nins. * A început să mă plictisească râsul la români. zboară fluturi. * Mai uşoare ca viaţa sunt numai visarea şi iluzia pe care n-au curs niciodată sudorile muncii. Moartea ne aminteşte mereu că suntem întradevăr împrumutaţi vieţii de către ea.” (Saadi) * Mai bine să nu fii bolnav. dar poţi alege clipa în care te opui morţii. ei nu te vor mânca decât în ziua morţii. * A te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă a-ţi cunoaşte primejdiile. * A muri înseamnă a nu reuşi să dăruieşti tu însuţi cuiva un colac sau o haină. * Nu orice plantă este un doctor. Râsul ca dezertare. ori de la viitor – acelaşi folos. . / Cad fructele durerii / Pe şiruri de sicrie. * Chiar moartea nu ştie pe unde să calce în urma unei lacrimi ce trage după ea un cer întreg de stele – aşa-i de orbitoare lumina umedă a ei. iar medicul să nu creadă. De aceea./ În mijlocul morţii/ Un rug am aprins.pagina 202 nu pe trunchiul tăierii.. * Înscrisă organic în legile mişcării universale. * De sute de ani oamenii constată dezamăgiţi că ori de la un mort. * În cimitir se hârjonesc copiii. a lăsat treburile păcii pe seama lor. atunci de ce vor oamenii să trăiască atât de mult pe un pământ care nu este al lor?! * “Chiar dacă te arunci în gura leului şi a tigrului. Ea relevă şi mai pregnant virtuţile sau păcatele noastre. * Dacă trăieşte atât de puţin miracolul curcubeului pe cer.

* Cel care şi-a pus capăt zilelor. pentru că este curat. dar nu şi numele. Parcă abia acum încep să cunosc scrisul stângaci al vieţii. * pagina 203 . cum poţi să te rogi să învingi în război de vreme ce trebuie să ucizi?! * Dacă geniul unui copil urcă până la cer. * „Istoria este un martor şi nu un linguşitor”. * Mor în fiecare clipă. * Chiar sosită din partea Lui Dumnezeu. * În moarte. * Doamne. * Greu să construieşti o temniţă. iar în al doilea. pentru că este statornic şi nu se ia după mode. pentru că peticul de zăpadă nu mai are ce-i face. amână prânzul. şi aproape imposibil să-i constrângi pe deţinuţi să construiască una şi mai trainică. * Bunătatea este ca drumul: rar când rămâne fără de oameni. * Îmi iubesc bătrâneţea ca pe întâiile buchii din caietul meu de caligrafie. nebunia părinţilor va urca şi mai sus. (Voltaire) * Tronul nu este o floare. * Râul îşi varsă în mare apele. * Mai bine să nu faci nici un dar decât să-i ridici mereu preţul în drum spre cel căruia i-l duci. unui sfert îi este frică de el. * Un sfert din oameni pot spune că au zărit adevărul. * Copiii se pot juca şi cu Diavolul.* Caracterul este un dar care-l întrece ca frumuseţe pe cel poetic. * Aşa de când lumea au înaintat steaua cerului şi toiagul păstorului – nu s-au călcat pe picioare. dar nu-l lăsaţi să-i legene. * Adevărata victorie este cea de care îţi este frică după ce ai obţinut-o. * Dacă nu ai timp să întrebi ceea ce nu cunoşti. spânzurându-se. ca şi în viaţă. porunca va trebui să bată la uşa omului cinstit. ocupă-ţi propriul loc şi aşteaptă vremuri mai bune. şi mai greu să o hrăneşti. iar nu întrebarea. ştia că măcar atât nu vor putea face oamenii: să păşească peste el. * Aproape toţi marii oameni s-au plecat în faţa Lui Dumnezeu. iar jumătate mârâie spre el ca un câine trezit din somn. * Pe Dumnezeu. * Nu mă mir că vorbeşte robotul. pe japonezi şi pe nemţi îi poţi găsi întotdeauna acasă ocupându-se cu ceva. îmi trăiesc moartea ca pe o imensă responsabilitate. * Cartea poate fi întrecută ca frumuseţe numai de femeia ce naşte. nici domnitorul un fluture. mă mir că nu vorbeşte câinele. iar Dumnezeu în faţa lor. * Îndrăzneala se potriveşte cel mai bine ghiocelului: în primul rând.

* Oare să regrete că mor şi acei care n-au iubit niciodată?! * A dispărut cea mai frumoasă pasăre din cerul câmpiilor noastre: ciutura. * Trebuie să ai destul loc în jur atât pentru înţelepciune cat şi pentru prostie. * Noi putem aduce pe Dumnezeu şi pe copii ca martori ai Limbii noastre Române. viaţă. eroul extrage glontele ca din propriul trup. se duc zilele ca nişte câini flocăiţi. * . * Iată. * Văzduh însămânţat de-al clopotelor sunet. n-a putut schimba lumea care-şi face neîncetat sieşi rău. aşa stau alături şi sunt asemenea cinstea şi bunătatea. * N-a văzut nimeni privighetori zburând în cârd. ce însemni tu oare?! * Poţi ierta duşmanul de la care ai învăţat cum să te aperi./ Ci doar alese inimi mai au şi gustul morţii. de ce nu sunt băgaţi la balamuc?! * Trei lucruri nu pot fi încredinţate unui clevetitor: mâinilor sale un steag. sângerând. * Plăcerea vieţii simple în orice om trăieşte. * Din pâinea umedă şi caldă încă de sângele său. * M-aş îngrozi dacă într-o zi întreaga lume s-ar muta pe stele după ce a făcut atâta râs pe pământ. / Atunci. jertfindu-se pentru ea. * Cimitirul – patria morţilor în care toţi locuitorii sunt egali între ei. muşcaţi. Se vor putea juca oare copiii cu zilele care vin?! * Un om care gândeşte va urî atât cruzimea dictatorului cât şi slăbiciunea poporului care îngăduie cruzimea acestuia. Acolo sus o alta pâine creşte. simt umilirea faptului c-am fost nevoit să lupt cu el. * Morţii moştenesc numai atât pământ cât se află deasupra lor. ochilor săi – paza unui lucru important şi limbii sale – numele Lui Dumnezeu. atunci ce este – o boală? Şi dacă este o boală. * Pasărea care-şi are cuibul în munte nu caută spicul din vale. * Cum stă un ochi lângă altul şi sunt la fel.pagina 204 Medalia te ajută ca şi pe calul bătrân potcoava tocită şi neputincioasă. * Nu este bine să îndemni poporul către prudenţă sau răscoală atunci când poporul n-are experienţa uneia sau alteia. * A muri pentru patrie este aproape acelaşi lucru cu a trăi pentru ea. * Chiar dacă am învins duşmanul. deşi este încă udă de apele primului Potop. * Nici chiar Hristos. * De nu eşti glasul iubirii arzătoare. * Dacă jignirea pe care ne-o aduc unii nu este o suferinţă pentru ratarea şi neîmplinirea lor.

– nici nu observi când pleacă. * În ultima clipă a vieţii tale. * S-au ridicat la cer ochii tăi. * Concesiunea. * La bătrâneţe. al pizmei şi al trădării piciorul meu n-a călcat nicicând. ca şi lenea. * Nu te poţi lupta cu căcatul pentru că trebuie cu o mână să-ţi astupi nasul. gândesc şi trăiesc într-un mod deosebit nişte lucruri care nu pot fi amânate. * Nu pentru că nemernicii îmi beau sângele veselindu-se. * Bineînţeles că mă interesează cărăruia croită spre Lună. este bine să-l faci şi pe-al treilea – poate găseşti ceva mai bun. * Dacă nu poţi schimba firea hoţului. * Laudă cu măsură poporul tău. * Urâte sunt toate într-un război. * Căutaţi în naţionalismul fiecărui popor frumuseţea unor flori neobişnuite ce prind rădăcini numai în solul cutărei sau cutărei naţiuni. ci numai că era şi mai frumoasă. mamă. schimbă-ţi vecinul. Oricum nu te vor ierta. dar mai ales să părăseşti lupta şi să fugi împiedicându-te de morţi. schimbă-ţi lăcata! Dacă nici asta nu te ajută. * Niciodată nu vei auzi o femeie spunând că este bătrână. te secătuieşte de vlagă. * pagina 205 . pentru că şi tu faci parte din el. nici morţii. ca roua de pe flori. nici femeii să nu te spovedeşti. * Cine îşi caută prea mult femeia potrivită nimereşte taman peste cea pe care au văzut-o înaintea lui atâţia. * Eroismul este caracteristic unor oameni care simt. ci pentru că nu plătesc niciodată consumul – asta mă apasă cel mai mult. ne înalţă ca sfinţi şi ne curăţă de rugină numele imprimat în metalul veşniciei. Dar îmi vine să-mi înfăşor brâul cu misterioasa cărăruie ce trece printr-o pădure. anii care vin sunt ca nişte oaspeţi ruşinoşi. * Nu căuta o dragoste norocoasă şi plină de fericire – este ca şi cum ţi-ai căuta ochii pierduţi în război. * Nici un râu pe lume nu curge atât de drept încât graniţa de pe el să fie dreaptă. că pe drumul urii. iar nu cât îi oferă visele pe care le ai. * Dacă până la iubirea pe care o cauţi ţi-au rămas doi paşi. * Să ceri vieţii atât cât îi pot oferi ei puterea minţii şi braţelor tale. iar cu cealaltă să te ştergi de murdăria lui.Să mă alunge Domnul de pe cărarea altor păcate. odată obişnuit cu ea. * Patriotismul ne păstrează ca oameni. iar în cele din urmă te mântuie de zile. ca rugăciunea copilului care am fost.

de maică-mea. mai drepţi pe cei care-au murit. Alte scrieri în biblioteca sa nu găseşti. iar la urmă îi blestemă hopurile. * De când lumea. * Iar tot ce credem noi că s-ar chema/ Curată fericire/ E faptul să nu te deprinzi cu ea. bărbatul cu gardul./ N-aşteaptă slova darul ploii bune. tinerii cu ale lor. * Gustul pentru viaţă pe vârful inimii. . că le va dobândi pe toate. pot întreba numai bătrânii. * Războiul îi face mai buni pe oamenii buni. de ce trăiesc. şi-acolo unde nu răsare o floare sau un copac. apoi se obişnuiesc cu neodihna lui. * De ce mor oamenii pot întreba numai copiii. Afară doar de cartea de bucate în care se descrie modul de preparare a inimii şi a creierului uman. * Nu poţi scurta poftele unui popor orgolios decât retezându-i nasul. * Promisiunile nu le arunc în vânt. * Avem numai atâta ţară câtă încredere are Dumnezeu în noi./ Făptura-ntreagă mi-o păstrează vie. războiul risipeşte. cele mai bune sfaturi mor în singurătate. cerul este departe. * Un nume bun este ca drumul cel nou: toţi se bucură la început de el./ În rai sau iad. şi adevăratei bunătăţi îi e destul să ştie a se iscăli. iar nu pe vârful limbii stă. din când în când. iar morţii în răbdarea săracilor. câte lucruri frumoase ar putea înfăptui şi ea! * Neîncetată-mi este aducerea-aminte/ De Dumnezeu. spânzurătoarea ce poate să-mi facă?! * Pacea agoniseşte. * De obicei. * Natura nu îngăduie viduri. * Dacă tot atârnă ciocârlia atât de sus în aer cântând fără istov. * Pământul şi cu gloria sunt rude. răsar un gând sau o idee. săracii se mută în răbdarea morţilor. * Onoarea aripi are ca la îngeri. Doar să le-nsângeri. * Dacă mi-aţi tăiat capul./ Şi nu le poţi tăia. * Diavolul două cărţi le ştie pe de rost: cartea dracilor şi Biblia. la fel m-aş ţine de cuvânt. Ca şi cele mai frumoase femei.pagina 206 În aceeaşi răbdare prea multă vreme nu poate sta nimeni: iată de ce. femeia cu fardul./ Ea rouă proaspătă-mi presoară pe cuvinte. de poezie./ Cu sângele ei cald nu-ntârzie să ude/ Pământul pârjolit de uscăciune./ Ci veşnic să te mire. morţii n-au putere. * De-ar avea recunoştinţa sănătatea binefacerii. mai răi pe cei răi. mă mir cum de nu-şi clădeşte cuibul acolo. îi vei pierde într-o zi urmele. chiar dacă o hrăneşti zilnic din mână. * Nimic mai frumos ca soarele bunătăţii. * Gloria este o sălbăticiune căreia.

iar cântecele mele nu sunt decât nişte steaguri pe care le agit către ea în semn de prietenie. bucurându-se că şi-au găsit un loc de unde pot fi zărite. * Eşti tânăr ori bătrân. El a şi început deja. nu e de-ajuns să-ţi fluture tinere pletele-n vânt. Îl merităm oare?! pagina 207 . (Weislav Bradzinski) * Tinereţea-i grăbită. apoi îi executa. * Casele româneşti de munte fac prin frumuseţea lor semne de prietenie către nesfârşirea cosmică. * Nu e destul să fii copil cu suflet curat. învaţă!/ Aceasta-i viaţă de este pe pământ viaţă! * Nu aş putea cerşi iubirea de la nimeni. mâinile!/ Mai triste de cum urlă-n noapte câinele. * „Sunt două feluri de trădători: unii care pleacă atunci când toţi rămân şi alţii care rămân atunci când toţi au plecat”. ea nu-şi îngăduie decât să-mi arate greşelile inimii. * Pe tot întinsul inimilor noastre/ Se aşezaseră cu oastea pe vecii. Raţiunea este mai sobră. * Întregul Univers este un surâs pentru oamenii pământului. la mijloc maturitatea ce are înţelegerea nici să înece în laude pe una. (Cesare Pavese) * Republica Moldova e prea mică pentru a face o politică mare. * Mai rea decât trădarea este societatea în venele căreia se stinge focul dragostei faţă de muncă. nemunca o distruge total. Tiranul distruge doar o parte din ţară. iubito. * Nu există acţiune în care să nu-mi sară în ajutor inima. mă veţi găsi fără suflare pe braţele mândriei mele. lipsit de una sau de alta. să-ţi strălucească alb părul cuminţeniei – mai e nevoie de o rază a tainei pe care s-o trăieşti viaţa întreagă şi acea rază stă deasupra tuturor vârstelor. * Sărutul este partea/ De taină-a fericirii/ Şi-n viaţă numai moartea/ Doar ea şi nenăscutul/ N-au cunoscut sărutul/ Şi bucuria firii. * Viitorul va fi un crâncen şi sângeros război./ Fiind şi supăraţi că-n nopţile albastre/ Le strică somnul bubuitul inimii. * Cinghiz-Han se folosea de trădători. bătrâneţea-i atentă. nici vreun colţ de pâine. nici s-o judece pe alta. * Ce triste-ţi sunt. Iată şi primii morţi: pruncii ucişi în atâtea fragede şi nerăbdătoare pântece femeieşti. * Aştept ziua de mâine.* Să mori pentru Patrie atunci când ceilalţi îşi caută de ale lor înseamnă să-ţi dai viaţa pentru o patrie închipuita. * Celui care se naşte viteaz îi rămâne puţină vreme să-şi cultive şi alte calităţi. iar poporul ei prea singur pentru a putea nimeri în propria lui istorie. * A plânge înseamnă uneori a mijloci întâlnirea între propria-ţi lacrimă şi soare. tot restul e mizerie”. * N-ar ajunge pietrele Carpaţilor care trebuie aruncate în trădător. * „Există o singură plăcere: aceea de a fi viu.

te îneci în puţina sinceritate. doruri. pur şi simplu se mai odihneşte şi El puţin. * Înoţi în puţinul talent. * Mă tem de război la fel ca de urletele şi dezmăţul păcii. * Voi. nici veselia nu sunt bune de reazem vieţii. * Gloria se înalţă ca iedera. tăcută. * Graniţa unei ţări sărace şi neapărate trece prin grădina căsniciilor fericite. * Numai după ce vei cunoaşte pe Dumnezeu. nu rămâne loc de plictiseală. * Cine înţelege ochii unei femei se pregăteşte ori să plece. * Mai mare pagubă nu este / Decât să-ţi pierzi un drag renume / Pe care mucegaiul creşte / Şi-l scuipă o întreagă lume. o-nghite pământul. ca şi în frumuseţile Limbii Române. cel mai înţelept este să treci printre ele neobservându-le. sau îl sparg din neatenţie şi grabă copiii lui. exactă şi nu blestemă viaţa. numai atunci vei putea spune că te cunoşti pe tine însuţi. ci să te dărui morţii aşa cum te-ai dăruit vieţii. invizibilă. * Dacă nu ţi-ai lăsat nicicând capul pe căpătâi străin/nu poţi să preţuieşti căldura şi dulceaţa propriei palme sub tâmplă acasă la tine. * În casa cu mulţi copii. ochi ai demnităţii! Ce minunaţi sunteţi! Vă-nchideţi doar pentru-a tăinui sclipirea unei lacrimi! * Frânează-ţi imaginaţia atunci când te orbesc strălucirile ei. * Să nu mori pur şi simplu. * Omul este un ceramist. * Foarte mulţi oameni au în ei doi dintre cei mai mari duşmani ai lor: unii – caracterul nestăpânit. ori să rămână cu ei. nici tristeţea. este negălăgioasă. * Moartea. * Prea îndelungate. ci numai o pune pe gânduri. * Atunci când Dumnezeu pune mâna pe capul cuiva.pagina 208 * În casa în care se află un mort musafirul este un mort de prisos. * Ochii egoistului sunt încrucişaţi: ei văd numai propriul nas. * Obsesia morţii şi orgoliul sunt două cârciume cu băuturi otrăvitoare în care putem muri într-o zi cu adevărat. * În afară de cele pe care le-a zidit Dumnezeu jos pe pământ şi sus în cer. năzuinţi. Dacă are pe ce. pe Diavol şi pe oameni. spre deosebire de viaţă. spărgându-se. * Mai scumpă-i bunăvoinţa decât dărnicia unei ţări. iar viaţa lui un vas căruia meşterul îi dă forma dorită: un vas plin ochi cu vise. * Slava ca pleava: o poartă vântul. alţii lipsa lui. ea este sobră. care până la urmă sau cade într-o zi singur. n-a mai înălţat .

* Un bărbat mediocru nu va şti niciodată dacă femeii ce cască îi e somn plictisită de el ori îi e somn de iubire. * Un singur bine mi s-a făcut. * Slova este ca femeia: dacă o îndrăgeşti cu adevărat. * Ce este Limba unui popor? Este prietenia. Prutul cuvintelor nu a secat. * Norodul cuvintelor a biruit. * Este una să-ţi culegi din flori ţara şi cu totul alta s-o culegi din asprimile zgurii şi din pagina 209 . * Uneori îmi vine să mănânc Cuvântul ca pe floarea de salcâm în copilărie. * După temniţa de piatră. fraternitatea şi iubirea dintre cuvinte. * Oricât cer ai avea deasupra capului. * Mai mult se războieşte viaţa cu viaţa decât zilele omului cu moartea. ci cât de adânc . * Cuvântul este o superbă sălbăticiune care se lasă anevoie capturată. cea mai grea este ocna unei limbi în care eşti aruncat şi nu o cunoşti. Graniţa dintre cuvinte s-a prăbuşit. dar şi acela a venit din partea răbdării mele. doar din când în când creierul câte unui geniu pe care oamenii îl distrug până la urmă. * Pragul este un animal divin care se hrăneşte cu urmele mamei. * Caut cuvântul pentru că nu mai am nimic de găsit altceva în lumea asta afară de iubirea lui. * Graiul este purtătorul de steag în vremuri de restrişte şi de primejdie pentru fiinţa naţională. * Va veni o zi când parii smulşi se vor sparge de capul limbii moldoveneşti. dar odată prinsă nu se mai desprinde de familia omului.nimic altceva. * Nu cât de larg este cerul deasupra ţării tale. * Nu mai poate îmblânzi nimeni această fiară de circ care este omul: nici cu gârbaciul nici cu vorba. tot îţi trebuie sub picioare un colţ de pământ. Ia uitaţi-vă ce minune de slovă la Cantemir care spune că un cuvânt grăit nu mai poate fi dezgrăit. * E bună numai acea pace care te scoală în zori trimiţându-te la muncile zilei ca la o bătălie.asta contează. îţi încarcă sufletul şi mintea cu toate înţelesurile şi te apropie de toate misterele. moare în cea în care l-a uitat Dumnezeu. * Priveşte în ochii Limbii Române până când te va recunoaşte şi va izbucni în plâns. * Vuietul Limbii Române. * Singura deosebire dintre amorul propriu şi cacat este că de primul nu te deşerţi dimineaţa. tunetul şi fulgerul ei care aduc ploaie şi rod pe un pământ ars de sete. Poate că singura prietenie şi singura iubire cu adevărat sacră şi durabilă. * Ca să cucereşti o femeie nu trebuie să-i spui cuvinte alese – oferă-i o floare şi întreabă-o de ce are ochi trişti. * Cine are mai multe patrii. pentru că ochii aproape tuturor femeilor ascund ceva trist în ei. Mântuirea prin cuvânt a venit.

* Dreaptă este legea în care blândeţea şi asprimea stau în aceeaşi cumpănă. * Tragedia Basarabiei a constat în aceea că a trebuit să dăm mereu seama în faţa unor legi străine golite de orice sens moral. nu umplem apoi încăperea ei cu glasul copiilor. numai pentru leagănul copiilor şi numai pentru căsuţa mortului. spirituală şi fizică. * Pădurea să se taie numai pentru patul dragostei. Ca şi bolşevicii. * Natura la noi constituie majoritatea naţională. * Legea este cel mai serios lucru după iubire. * În lista Diavolului sunt înregistrate toate calităţile şi toate slăbiciunile omeneşti. arzând Teba a păstrat casa lui Pindar?! * Nici o istorie a nici unui neam nu poate fi mică şi neînsemnată măcar şi pentru faptul că fiecare naţiune este creatoarea unei limbi ceea ce înseamnă că este deţinătoarea celei mai de seamă comori. * Furăm Naturii locul dacă. * Este adevărat că suntem o naţiune care n-a supus pe nimeni nicicând în afara hotarelor sale.pagina 210 cenuşa urmelor ei. chiar dacă e nevoie ca niciodată de una care să dea exemplu de perfecţiune şi măreţie morală. făcându-ne casa. Dar dacă eram mai mulţi şi mai puternici?! * Milă mi-i de orgoliu care viaţa întreagă sare în sus şi se zbate ca un cocoş cu capiştea retezată. * Natura nu şi-a găsit încă printre oameni stăpânul ei adevărat. * Urâţi sunt în război şi agresorul şi cel care se apără .ambii sunt fiare. * Mai mare este. * Oamenii ar trebui să se întrebe de ce nici la curul său nu-i suferă calul. * Eternitatea capătă un sens concret atunci când conştientizezi că nu poţi sări în ea peste credinţa. * Cine-şi face sălaş mântuitor numai în trecut sau numai în viitor moare în singurătate. * Ştiu oare domnitorii de azi că Alexandru cel Mare. nerămânându-i destule forţe pentru zidirea până la capăt a omului. * Rău este războiul. istoria şi bunăstarea moravurilor naţiunii tale. dar la nimic bun nu te poţi aştepta nici de la pacea uşuratica. limba. Diavolul acţionează după liste. Doamne /deschizătura gurii / decât pot să ne-o umple / Puterile Naturii. * . * Nu poate lua naştere o naţiune nouă în afara celora pe care le-a zămislit Dumnezeu. * Nu vă gândiţi oare că nu-i departe ziua când Natura va pune piciorul în prag hotărâtă să se elibereze definitiv de noi?! * Natura-şi concentrase întreaga energie pentru naşterea Lui Hristos.

* Războiul ia sfârşit numai atunci când învingătorului începe să-i fie teamă de propria victorie. * În urma ploii de sudoare / Ce deasă gloria răsare! * Dacă încaleci un măgar. * Din pâinea somnului rup pentru mine câte-o fărâmă ca omul cu mulţi copii. Este singurul război pe care îmi vine să-l aştept.. * Nu există căcaţi de culoare naţională. pagina 211 . darul . * Seminţa nu poate sta mult în pământ. În toată lumea căcaţii put la fel.în inima omului. trebuie să-ţi scurtezi picioarele. * Cunoaşterea. * Se spune că numai un război cu oameni de pe alte planete poate uni naţiunile. * Românul nu prea ştie să aleagă: râde şi de proşti şi de înţelepţi. să intre curat în pământ. * A visa înseamnă a te pomeni într-o localitate frumoasă unde n-ai unde înnopta. * Cine caută prea multă vreme un lucru râvnit.îndatorire.milostivire. * Casa în care sunt copii devine un colţ al naturii în care toată lumea se joacă. * Număraţi mai întâi câţi copaci are pădurea şi-apoi locuitorii ţării. Dar opinia mea este ca Patria . plânge întâi. apoi zâmbeşte. Este un alt soi de prostie. * Nu pot trece liniştit pe lângă un om orgolios . ca naşterea.dacă este exactă. * Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română?! * Spălăm mortul de urmele vieţii. ea trebuie aşezată acolo unde a lăsat-o Dumnezeu: între Pământ şi Cer. nici în urma dragostei de Patrie. * Ca să le ierţi pe toate îţi trebuie încă o viaţă şi încă două pentru a le uita. nici taina . * Parcă tot mai bine este să mori noaptea decât ziua . * Înţeleg că nu te poţi baricada pe veci într-o anumită opinie.. * Pomana . nu mi-o pot schimba. * Eşti mort când toţi te-au uitat şi nici o nădejde să rămâi viu când toţi te urăsc.Dragostea dintre femeie şi bărbat nu trebuie s-o aşezăm nici înaintea. * Femeia nu învaţă să nască . să n-o ia unul înaintea altuia. îl găseşte învechit. * Dacă păcatul se-ntinde până Ia marginea istoriei.mai vezi câteva ore lumina. tot pute. * Mă tem să desenez un diavol.îmi vine să-1 dau în judecată. * Curajul şi cugetul e bine să meargă alături. deoarece ştiu că mă urmăreşte până şi dintr-un desen. el va sări şi-n ţara vecină. * Omul scandalagiu este ca şi closetul: oricât nu l-ai vărui.creaţia ei este perfectă la prima sarcină. * Toţi proştii mor de moarte bună afară de trădători.

/ Mori la fel de supărat. * Schimbă-ţi patria în care ai zilnic nevoie de nişte martori. *Omul are un singur prieten. * Dacă eşti mândru până şi în modul de a duce lingura la gură. el nu poate fi găsit în afara ei. putem chiar schimba un viitor cu altul. * Dacă ai învins în război nu mai număra morţii duşmanului că va trebui să numeri şi mamele ucise de jale şi suferinţă. * Simplitatea este ca şi iarba. * Să ştiţi că nu există nici o diferenţă între orb şi rob afară de ordinea celor trei litere care denumesc pe orb şi rob. acela n-a cunoscut adevărata bucurie şi adevărata suferinţă. frumoasă. * Înţelepciunea. * Făcând atâtea frunze. iar uneori în ceea ce refuzăm să facem. este o fântână pe care din când în când trebuie s-o curăţim împrospătându-i şi limpezindu-i apa. dar parcă nu-mi dă mâna să-i m ulţumesc. Dumnezeu n-a mai semănat şi flori de culoare verzuie. * Mulţumirea stă în ceea ce facem. * Mori sărac ori bogat. în unele cazuri excepţionale . * Adevărul înseamnă acţiune. * Mă folosesc la fiecare pas atât de propria-mi viaţă în acţiune cât şi de propria-mi moarte. * Nu las niciunei clipe libertatea şi uşurinţa de a zbura goală. * Dintre toate culorile cea mai bine o prinde pe femeie cea în care ea îşi vopseşte propriul trecut. ci şi schimb de timp. dar nu-i vâr degetele-n ochi. * Bineînţeles că învăţ câte ceva şi de la duşmanul înţelept. tot n-ar putea să încapă în ei frumuseţea clipei. ca şi dragostea. * Cel care n-a purtat niciodată pe umăr un copil şi nici sicriul mamei. * Cu ajutorul Limbii Române facem nu numai schimb de idei şi senti-mente. înseamnă că ori n-ai tras niciodată foame. * Atâtea femei aşteaptă să le vină din oglindă norocul şi fericirea! * După ce am îndurat atâtea lovituri. * Îl iubesc pe Dumnezeu chiar dacă pare să fi uitat patria mea.şi de nădejde.pagina 212 * Nenorocirile noastre vin din faptul că oamenii au mai multe pofte decât gusturi şi principii. Puterea inimii deschide porţile cunoaşterii. îmi par vânătăi şi florile albastre. . dar călcată în picioare. mama. * Întind braţele către Dumnezeu. Şi un singur duşman: moartea. Mai mult. * În focul inimii cugetul se purifică şi se căleşte. îmi iubesc patria chiar dacă pare să-1 fi uitat pe Dumnezeu. * Stă în puterea Limbii Române să-l găsească odată şi odată pe Dumnezeu. ori truda nu te-a vlăguit. * Chiar dacă toată făptura noastră ar fi acoperită de ochi ca pomul de flori.

pentru că-şi pierd vremea râzând de strâmbătăţi. Doamne. va porunci şi veşniciei. * Românii nu au timp să îndrepte lucrurile. pagina 213 .* Două lucruri nu le pot suporta: chelia şi graniţa de la Prut. * Încrederea are cei mai frumoşi ochi. dar orbi amândoi. şi tocmai ele mi s-au urcat în cap! * Nu-i mai ajung ţâţe scroafei pentru câţi râmători au ieşit din burta ei. * Cine cârmuieşte clipa.

pagina 214 .