COMUNICAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT................. 2.1. Comunicarea didactică......................................................................... 2.2 Elementele comunicării didactice......................................................... 2.3.

Condiţiile reuşitei în comunicarea didactică......................................... 2.4. Perturbări în comunicarea didactică.....................................................

COMUNICAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT 2. 1.Comunicarea didactică În contextul procesului de învăţământ, „aspectul epistemologic” cât şi cel „diagnostic” al comunicării reprezintă obiective educaţionale, iar comunicarea nu este numai „cunoaştere”, ci, după cum am arătat, şi instrument principal de acţiune specializată pentru formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului. Acest obiectiv poate fi realizat, de exemplu, şi prin utilizarea, mai susţinută în procesul de predare-învăţare a două particularităţi esenţiale ale comunicării: expresivitatea şi persuasiunea. Expresivitatea este mijloc de manifestare comunicare, o „însuşire aptitudinală complexă care înglobează capacitatea de a proiecta pe plan mental şi de a exprima, adecvat sugestiv, într-o situaţie dată o idee sau o stare psihică”.1 Este „comunicare dintr-un sistem în altul cu efecte de accentuare ce realizează şi impune mesajul”.2 Expresivitatea scoate, mai pregnant, în relief un conţinut cognitiv, dar facilitează şi manifestarea unor trăiri afective. „Expresia afectivităţii este un limbaj care se învaţă: ea funcţionează ca un mijloc de comunicare”.3

1
2 3

Slama-Cazacu, T. Cercetări asupra comunicării, Bucureşti, Editura Academiei, 1973. Popescu - Neveanu, P., Personalitatea pedagogica, II, în Revista de pedagogie nr.9, 1982. Sillamy, N., Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996.

Îndeosebi aceasta din urmă se impune într-un mesaj. trăirile interne ale persoanei-receptor. Iluţ. de către acesta din urmă. Matei. ceea ce inhibă procesul persuasiv. Aceasta deoarece rapiditatea comunicării şi uşurinţa în exprimare determină gradul de competenţă perceput. atitudinile. P. provine din latinescul persuader şi are înţelesul de a sfătui eficient.4. îşi formează o reprezentare despre persoana-emiţător care va fi favorabilă sau nefavorabilă actului de comunicare.. ideile celui pe care doreşte să-l convingă. în lucrările comunicării se acordă o importanţă specială modului în care receptorul asimilează mesajul venit de la emiţător. I. ca o capacitate a acestuia de „a sfătui” sau de a convinge ori ca o componentă pur afectivă a comunicării. persuasiunea. Limbajul profesorului si efectele lui asupra dezvoltarii psihice a scolarului. Constă de fapt în acţiunea prin care o persoană este determinată sau convinsă să efectueze o anumită activitate.. D. Heider. Indicatorii mai specifici pentru credibilitate sunt viteza cu care emiţătorul vorbeşte şi intenţiile care i se atribuie. persoana-receptor. când argumentele 4 Vrabie. sentimentelor emiţătorului. logica ideaţională etc. prin care sunt vizate. fenomen subliniat încă din 1957 de către Fr. În legătură cu acest aspect este subliniat îndelung rolul pe care îl are credibilitatea mesajului.. atitudinile. credinţelor.5 Persuasiunea este influenţată şi de alţi factori: similaritatea persoanei-emiţător cu persoana-receptor în ceea ce priveşte gusturile. Datele conţinute în mesaj se codifică în funcţie de receptor.În comunicarea didactică. Chiar înainte de transmiterea mesajului. O altă latură a comunicării. 1994. Între acestea este subliniat faptul că menirea ei principală este aceea de a face comunicarea înţeleasă pentru elev. şi expresivitatea va dobândi totuşi. argumente de necontestat şi nu oferă posibilitatea contraargumentării. trăsăturile emoţionale. dar sunt atribuite. . 5 Radu.. atractivitatea. persuasiunea este înţeleasă ca o calitate a persoanei emiţător. De aceea. Persuasiunea este mai intensă atunci când mesajul se bazează pe fapte autentice. fără a fi specifică. . in Revista de pedagogie nr. în mod direct. Pentru ca acţiunea respectivă să reuşească este necesar ca iniţiatorul ei să cunoască bine dorinţele. Autorii citaţi arată că atunci când argumentele sunt slabe şi repetate se produce fenomenul de suprasaturaţie. 4 În orice act de comunicare. 1979. Psihologie sociala. Cluj-Napoca. de a convinge. în care calităţile sau deficienţele pe care persoana-receptor le atribuie persoanei-emiţător imprimă eficienţa sau deficienţele persuasiunii. L. Editura EXE SRL. prin fenomenul de atribuire. Dimpotrivă. caracteristicilor. unele caracteristici.

Astfel de mecanisme defensive se constată şi la elevi. există multe alte tipuri ale comunicării interumane: limbajul imagistic (pictură. limbajul figural-simbolic al muzicii. Bucuresti. Iasi. ci îl supune unei prelucrări. Comunicarea didactica. Comunicarea didactică este un tip de comunicare interumană. 1999. gradiente diferite şi sunt organizate într-o altă manieră”. L.7 6 Săucan. Dar persoana-receptor cum să accepte sau să nu accepte mesajul expediat pre ea? Poate ea să fie activă sau rămâne indiferentă? Din punct de vedere psihologic aceasta nu acceptă. transmiţând un mesaj care să îndeplinească condiţia obligatorie a inteligibilităţii. Toate au caracteristici ce le diferenţiază una de alta şi le fac inteligibile. în mod automat. Săucan spune: „. Rămâne să ne întrebăm. Fiind un tip de relaţie socială. pentru persoanele-receptoare din domeniile respective. cel cibernetic. interpersonală etc. aspiraţiile. in Competenta didactica.6 Comunicarea didactică este o comunicare instrumentală. Editura Polirom. limbajul ştiinţei. 7 Iacob. În această calitate ea se foloseşte de aproape toate celelalte forme de comunicare: comunicarea verbală..sunt solide şi repetate persuasiunea este şi ea mai intensă. care poate să nu fie în concordanţă cu sistemul de idei transmise prin mesaj. D. . 1998. specificitatea celei dintâi apărând din contextul comunicării la clasă unde elementele în discuţie capătă ponderi. limbajul simbolic-abstract (care este caracteristic pentru matematică şi logică). alţii decât cei care caracterizează comunicarea umană în general. unei procesări în urma căreia elaborează un răspuns cognitiv în conformitate cu interesele. mesajul. non-verbală şi chiar comunicarea intrapersonală. are un impact mai puternic asupra receptorului. după cum se ştie. paraverbală. comunicarea interumană ţine seama de particularităţile celor cărora li se adresează. de rezistenţă la influenţa mesajului. sculptură.. coregrafie.. in Psihologie scolara. direct implicată în susţinerea unui proces de învăţare. Avem convingerea că nu se poate vorbi despre itemi specifici ai comunicării didactice. dorinţele şi structurile informaţionale proprii. Editura All Educational. Specificitatea comunicarii didactice in contextual comunicarii interumane . prin ce se diferenţiază comunicarea didactică de celelalte tipuri de comunicare? Întrebarea este cu atât mai legitimă cu cât. În această postură persoanareceptor îşi elaborează mecanisme specifice de apărare. mai ales. Este posibil ca persuasiunea să fie frânată de sistemul personal de informaţii. cinematografie).

Iacob. • Ritualizarea şi normele nescrise. ghidat de programa în vigoare şi de manualul pentru care a optat. acelaşi potenţial uman să fie explorate şi exploatate diferit şi cu rezultate diferite. Profesorul organizează şi personalizează conţinuturile. cu rolul de a codifica mesajele. 3) canalul (calea de 8 9 Mucchielli. • Pericolul transferării autorităţii de statut asupra conţinuturilor. A. Analiza tehnicilor de manipulare. ci pentru că parvine de la o sursă de autoritate.9 În acest înţeles sunt eliminate restricţiile de conţinut (pentru că învăţarea este în egală măsură centrată pe dobândirea de cunoştinţe. provoca sau de a induce o schimbare în comportamentul „receptorului”.Scopul său este de a produce. În psihologia socială se precizează că orice act de comunicare interumană cuprinde: 1) persoana care iniţiază şi formulează mesajul. ci respectarea legităţii proprii unui act sistematic de învăţare.8 Luminiţa Iacob este de părere că „O posibilă definire a comunicării didactice se poate structura pe ideea că aceasta este o comunicare instrumentală. motivaţii. vibratorii sau impulsuri (acest sistem plus individul uman menţinut la punctul 1 reprezintă „persoana-emiţător”. nu prezenţa personajelor „profesor-elev/elevi îi imprimă unei comunicări specificul didactic. atitudini etc. • Rolul activ al cadrului didactic faţă de conţinuturile ştiinţifice.cit. de cadru instituţional (comunicare didactică poate exista şi informale).). Pentru cei care învaţă apare riscul ca un lucru să fie considerat adevărat sau fals nu pentru că este demonstrabil. axată pe „deblocarea” şi antrenarea potenţialităţii cognitive a elevului. • Structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice. 2002. sau cele privitoare la parteneri. Într-adevăr. deprinderi. grafice. transformându-le în semnale verbale. acelaşi conţinut. Specificul comunicării la clasă este determinat de cadrul instituţional în care se efectuează şi de logica specifică a învăţării.. Editura Polirom.. Caracteristicile comunicării didactice • Dimensiunea explicativă a discursului didactic este pronunţată. 2) sistemul de emisie. Are ca primă cerinţă facilitarea înţelegerii unui adevăr şi nu simpla lui enunţare. precizează autoarea. direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare”. L. Arta de a influenta. Iasi. ca modalitate fundamentală de instruire şi educare. Op. . De aici o „marcă” a comunicării în clasă. • Personalizarea comunicării face ca acelaşi cadru instituţional. deoarece vizează prioritar înţelegerea celor transmise.

Sociopedagogia scolara. mass-media. situaţia enunţiativă (lecţie. Tot psihologia socială precizează că pentru o bună comunicare prezintă importanţă şi distanţa dintre partenerii comunicării. capacitate de demonstraţie instructivă şi logică. feedback-urile.11 10 11 Păun. 1978. E. Bucuresti.. care procesează informaţia primită. Pentru că ele au o anumită putere după cum am arătat. 5) destinatarul. componentă esenţială a aptitudinii didactice. Editura Albatros. randamentul acestei forme de comunicare etc. Bucuresti. dispoziţia aşezării lor. de asemenea. didactic etc. elementele de bruiaj. P. Popescu – Neveanu. tipul de cod (oficial. o înţelege (aceasta şi cea de la punctul 4 rezultă „persoana-receptor”. dezbatere). ceea ce în comunicarea curentă dintre doi sau mai mulţi parteneri se resimte mai dificil. Cu alte cuvinte. La unii profesori există o adevărată dispoziţie comunicativă şi de influenţare cu componentele ei: vorbire expresivă.comunicaţie) prin care se transmit semnalele. Acestea dobândesc forţa necesară numai datorită calităţilor personale ale educatorului.10 Acelaşi lucru se poate spune despre realizarea persuasiunii şi a convingerii.. 4) aparatul de recepţie. specific comunicării didactice. adecvare la timpanul mediu al elevilor.. în capacitatea lui de persuadare şi în cunoaşterea particularităţilor individuale şi de grup ale elevilor. 1982. de a-l face inteligibil pentru elevi. Toate acestea sunt valabile şi pentru comunicarea educativă şi didactică. EDP. Forţa lor îşi are izvorul în temeinica pregătire de specialitate a profesorului. în orice act de comunicare.). studiate în specificul comunicării didactice se înscriu şi următoarele: efortul profesorului de a prezenta într-o formă logică materialul de predat. în comunicarea didactică acest efort al educatorului devine sau trebuie să se configureze într-o veritabilă aptitudine didactică. totul concentrându-se pe activitatea mentală a copilului. . dialogul colocvial antrenant. blocajele comunicării didactice. Un aspect. este pericolul transferării autorităţii de „statut” asupra „conţinuturilor” prin argumentul autorităţii. „Comunicativitatea”. Dictionar de psihologie. expuneri semnificative şi inteligente. gestică. Pe lângă circuitele de comunicare în clasă. este astfel instrumentată încât operează constructiv. o decodifică. dar care în acest tip de comunicare interumană dobândesc un anumit specific analizat şi subliniat de numeroşi autori. interviu.

Astfel. De aceea. Editura ASE. prin întrebările şi intervenţiile elevilor. mai ales. în unele lucrări se subliniază şi mijloacele prin care ea se realizează. St. organizându-le şi.Specificul comunicării didactice este imprimat apoi de caracteristicile relaţiei profesorelevi la clasă. 2) este structurată conform logicii pedagogice a ştiinţei care se predă. deci. Ea stimulează activitatea intelectuală a elevilor. 4) domină comunicarea verbală iniţiată şi susţinută de către profesori (6070%) precum şi tutelarea de către profesori a actului de comunicare. . Modul în care sunt construite frazele comprimă o structură logică. clară comunicării profesorelev. stimulându-se. 3) ca emiţător şi receptor profesorul are rol activ. evident se ghidează inclusiv după programă şi manual.. Bucuresti. Arta de a asculta. în acelaşi timp. 5) este evaluativă şi 12 13 Săucan. îi implică mai mult în realizarea sarcinilor şcolare şi creează un climat adecvat pentru desfăşurarea procesului de predare-învăţare. personalizându-le în funcţie de destinatar şi de cadrul în care se transmit. ea fiind aceea care dă valoare şi semnificaţie”. întrucât „Cuvântul în sine nu e nimic faţă de ideea care îl domină. la rândul lui. important este şi modul în care se frazează”. Astfel.Ascultarea este importantă în toate tipurile de comunicare didactică”. tot cu tact pedagogic. 2003. D. aşa cum arată sintagma „cunoaşterea este putere”.12 În comunicarea la clasă este recomandabil ca elevii să fie deprinşi să asculte. dar induce şi neclaritate în transmiterea mesajului. elevii vor recepta mai eficient mesajul pornit de la profesor. calitatea mesajului este asigurată prin „alegerea cuvintelor de valoare”. De exemplu. astfel încât el influenţează cu tact pedagogic personalitatea copiilor şi.cit. el filtrează informaţiile accesibilizându-le. Printre caracteristicile comunicării didactice mai reţinem: 1) are un pronunţat caracter explicativ (se acordă mare importanţă înţelegerii de către elevi a mesajului). iar acesta. L. le provoacă trăiri afective pozitive. Laura Ştefan (2003) spune că ascultarea este importantă nu doar pe plan personal. evitându-se astfel confuziile şi neclarităţile. „frazarea între două sensuri” nu numai că deranjează receptorul. O bună ascultare poate ameliora calitatea climatului afectiv din clasă. Analizând arta vorbirii la clasă. reciproc. Op. Stefan. se lasă el însuşi influenţat de personalitatea acestora. În activitatea la clasă profesorul competent conduce cu pricepere dialogul cu elevii. in Comunicare didactica.13 Comunicarea la clasă prin întrebări şi răspunsuri şi-a demonstrat pe deplin eficienţa şi specificitatea. va obţine un feedback adevărat în legătură cu eficienţa şi defecţiunile actului de predare-învăţare.. Teorie si aplicatii.

Reacţia ego-defensivă (sau de autoapărare) . . Elementele comunicării didactice Acestea sunt: emiţătorul.Puterea legitimă se bazează pe înţelegerea că cineva are dreptul să pretindă ascultare de la ceilalţi. . în acest caz de cunoştinţe superioare emiţătorului.Puterea expertului specifică atribuirea. acoperirea nevoilor şi intereselor elevilor.presupune că atitudinile care exprimă valori dau claritate imaginii de sine. Mesajul 14 Ciobanu. ţintind atingerea finalităţilor propuse.Puterea recompensatoare .2. Receptorul Reactiile receptorului la mesaj sunt: . Editura ASE. Bucuresti. 2003. .Reacţia cognitivă . . în egală măsură pentru educat şi educator. Comunicare didactica..se referă la nevoia oamenilor de a da sens la ceea ce ar părea altfel un univers neorganizat şi haotic.Puterea referenţială presupune că receptorul se identifică cu emiţătorul pentru că acesta este un model. dar o şi modelează pe aceasta mai aproape de ceea ce ne dorim. canalul de comunicare şi contextul comunicării.Reacţia adaptativă . . . feedback-ul.reprezintă modul în care receptorul reacţionează în vederea maximizării recompensei şi minimizării pedepsei. .autoevaluativă.Puterea coercitivă – receptorul se asteaptă să fie „pedepsit” de către emiţător dacă nu se conformează încercări de influenţă a acestuia. receptorul.puterea a cărei bază este constituită de abilitatea de a răsplăti. decodarea. Emiţătorul Bazele puterii sau influenţei profesorului sunt: . .se referă la tendinţa indivizilor de a încerca să menţină o imagine de sine favorabilă şi în acord cu imaginea pe care o au ceilalţi despre ei. mesajul.14 2.Reacţia expresiei valorice . O.

1997.datele prezentate de emiţător la început au mai multă influenţă. EFS. Laurenţiu. printre aceste modalităţi se regăseşte şi filtrarea. • Ajustarea – părţile din mesaj considerate înalt dezirabile receptorului sunt luate în consideraţie într-o pondere foarte mare. • Asimilarea – receptorul ataşează mesajului înţelesuri pe care transmiţătorul nu a intenţionat să le transmită. L.Efectul recentivităţii . La force du persuasion. 15 16 Bellenger. Institutul European. . tendinţele incompatibile cu setul perceptiv al individului tind să fie continuu respinse sau ignorate. pot fi delimitate trei tipuri de filtrare:16 • Aşezarea pe niveluri – gândurile. Pedagogia comunicării. mesajul care există în mintea emiţătorului. 2. 3. aşteptări. du bon usage des moyens d’influence et de convaincre. mesajul care este transmis de către emiţător (definind modul în care transmiţătorul codează mesajul). experienţa anterioară proprie).. sentimentele. ce se defineşte drept procesul prin care receptorul analizează / decodifică mesajul primit prin intermediul setului său perceptiv (credinţe.Efectul de întâietate . 2001.Efectele mesajului sunt: . Feedback-ul evaluativ este pozitiv(motivează) şi negativ (când urmăreşte un rol corector). Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit. Şoitu. mesajul care este interpretat (decodat de către receptor) 4. Există cel puţin 4 forme diferite de mesaj:15 1. Iasi. Tipuri de feedback nonevaluativ: • Feedback-ul de sondare . Cel nonevaluativ reprezintă accentul este pus pe faptul că nu se fac referiri la propriile noastre idei şi judecăţi în legătură cu problema în cauză. Feedback-ul este o informaţie trimisă înapoi la sursă. .presupune să cerem persoanei din faţa noastră informaţii adiţionale pentru completarea problemei. mesajul care este reamintit de către acesta .afectat de selectivitatea receptorului şi modalităţile de respingere a elementelor indezirabile pentru el. Paris.uneori informaţiile prezentate la urmă au importanţă mai ridicată.

Editura Polirom. Iasi. mentalităţi şi statusuri formale sau informale etc.• Feedback-ul de înţelegere . Control Oamenii tind să răspundă negativ atunci când se percep controlaţi. Există cel puţin trei dimensiuni ale contextului: . Tabelul 1. dacă aceasta este negativă. rolurile participanţilor. Ion Ovidiu. Canalul de comunicare este calea care permite difuzarea mesajului. Contextul comunicării reprezintă cadrul (fizic si psihopedagogic) în care comunicarea se produce.presupune că problema pe care cealaltă persoană o consideră importantă şi semnificativă este considerată şi de către ascultător ca fiind importantă şi semnificativă. . 2006. Comunicarea eficientă. Diferenţele între climatul defensiv şi climatul de sprijin 17 CLIMAT DEFENSIV Evaluare Presupune judecată. Strategie 17 CLIMAT DE SPRIJIN Pânişoara. Editia a III-a.presupune să încercăm să distingem adevărata semnificaţie a celor spuse de către cealaltă parte. spre exemplu. elemente de cultură socială. În sens larg. lăsându-le să cunoască faptul că le considerăm problemele reale şi serioase. Acesta poate fi defensiv şi de sprijin. Parafrazarea ne arată modul în care avem grijă de interlocutorii noştri şi de problemele lor. . persoana în cauză devine defensivă. În sens restrâns putem vorbi despre modul de structurare a comunicărilor.Dimensiunea fizică: întregul ansamblu de elemente din mediul înconjurător care au o contribuţie (pozitivă sau negativă) în produsul comunicării. Aceasta se poate face prin parafrazare.Dimensiunea psihosocială a contextului include. apartenenţă la anumite grupuri. defineşte totalitatea posibilităţilor fizice de comunicare.Dimensiunea temporală care include timpul istoric şi timpul zilei. Unul dintre factorii importanţi ai contextului comunicării este climatul. • Feedback-ul suportiv . . Feedback-ul suportiv este dificil deoarece trebuie să fim capabili să reducem intensitatea sentimentelor altor persoane.

Problema este că superioritatea nueste întotdeauna vizibilă direct şi uneori este percepută ca atare de receptor. Neutralitate Răspunsul neutru indică celeilalte părţi dezinteresul înceea ce o priveşte. chiar dacă emiţătorul nu a intenţionat sau nu a conştientizat aceasta. şi astfel poate apărea un răspuns defensiv. acestea sunt:18 • Motivaţia personală • Formatorul respectă elevii • Are atitudine pozitivă faţă de toţi • Exigent şi drept • Competent şi interesant • Informat • Spune când ştie şi când nu • Creează un climat foarte bun. În altă ordine de idei însă. Cherciu. Bucuresti. . Condiţiile reuşitei în comunicarea didactică Văzute de elevi. siguranţa excesivă duce la stagnare şi lipsă de flexibilitate. 2.Utilizarea strategiei (în sensul activităţii persuasive şi manipulative) poate compromite eficienţa unei interrelaţionări atunci când este descoperit adevăratul motiv. Laurenţiu. Superioritate Egalitate Este evident faptul că este mai utilă o atitudine de echitate decât de superioritate. MEC&UNICEF.3. ceea ce este desigur un climat defensiv. Strategii educationale centrate pe elev. Rodica Diana. şi totuşi aceste atitudini nu pot fi încadrate strict la capitolul „defensive” . 18 Şoitu. 2006. Siguranţa Provizorat Într-un grup pot apărea multe atitutdini care susţin prima valoare.

c) blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează comunicarea didactică. care nu se pot implica în suficientă măsură în sarcina didactică.. 2. puse de ambii parteneri. b) blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de comunicare-didactică. elevul pe de alta). precum şi de cultura lor. Şoitu.4. atmosferă • Se simte în formă • Participanţii sunt motivaţi. este supusă unor perturbări numeroase şi variate. Elevii cu un IQ mic nu vor putea recepţiona.Văzute de formator. Aceste perturbări pot fi clasificate astfel:19 a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică (profesorul pe de o parte. apoi. Condiţiile comune. participare. indecişi. reţinem că înţelegerea mesajului de către elevi este dependentă de inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a acestora. în mod adecvat. 19 20 Leroy. se referă la: • Prezenţă. cunoştinţele care li se predau.. sunt: • Alegerea subiectului si direcţionarea lui • Modul de tratare a sarcinii din punct de vedere pedagogic.20 Există. Mai întâi. Perturbări psihologice În drumul parcurs de mesajul ştiinţific de la persoana-emiţător la persoanareceptor se produc multe pierderi ale stării iniţiale a acestuia. capacităţile lor cognitive mediocre reprezentând un factor blocant manifestat în relaţia de comunicare cu profesorul. Perturbări în comunicarea didactică Comunicarea didactică. EDP. G. elevi care nu au suficientă încredere în capacităţile personale. Pedagogia comunicarii. Bucuresti. Bucuresti. timizi. . L. 1974. ca şi comunicarea generală interumană. 1995. Dialogul in educatie. înţeleg utilitatea temei • Sunt curioşi. EDP.

El este un exemplu de eroism şi curaj pentru copilul pe care îl ştie înfricoşat şi şovăielnic.. Sunt profesori care realizează o comunicare abstractă. Este corect ca ei să trăiască sentimente de securitate şi de afecţiune.Elevul este doar cel care beneficiază sau nu beneficiază de autoritatea cognitivă a 21 22 Vrabie. apatie. in Cahiers pedagogiques. pentru că el se va condamna astfel. un exemplu de modestie pentru cel care se arată prea orgolios. 81. Se relevă lacunele în predare. insuficient adaptată la nivelul de înţelegere al elevilor. senzoriale etc. Les relations educatives dans la classe. Profesorul model poate fi descris astfel: „El se profilează în faţa elevilor ca un exemplu. ci concret. apatia. Profesorul este considerat autoritate epistemică.. dar plină de atenţie şi respect faţă de elevi (receptori) pentru că altfel. încăpăţânarea. nr. . de evitare. El poate să adopte această atitudine numai pentru că nutreşte faţă de elevii săi cea mai deplină dragoste. Op. cum sunt narcisismul. diferitele deficienţe (fizice. M. plămădită din abnegaţie şi uitare de sine”.Oboseala.22 Perturbări de natură social-valorică În această categorie este menţionat. în comunicarea sa cu elevul. în primul rând .Aceştia necesită o intervenţie plină de tact pedagogic pentru creşterea încrederii în ei înşişi. care nu întotdeauna satisfac principiul accesibilităţii. nu abstract şi impersonal. . de care am mai vorbit. chiar de opoziţie. rumoare. La fel. La nivelul persoanei-receptor (elevi) pot apărea situaţii de neatenţie. trăsăturile negative de personalitate. un exemplu de iubire dezinteresată pentru cel pe care îl bănuieşte lacom.) produc şi ele perturbări în comunicarea didactică. Este necesar ca educatorul să considere autoritatea supremă. dacă în relaţia de comunicare profesor-elev nu există o „încărcătură afectivă adecvată” elevii pot manifesta atitudini de retragere.. este un singur şi de neînlocuit exemplu. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor didactice. Lobrat. fenomene perturbatoare care pot fi înlăturate printr-o atitudine fermă din partea profesorului (emiţător). conflictul de autoritate. direct pentru fiecare elev. autoritarismul. D.21 Alte perturbări se produc în comunicarea didactică datorită profesorului. pentru că el stăpâneşte mai bine un domeniu.. graba.cit. S-a scris mult şi pe această temă. neatenţia se repercutează negativ asupra relaţiei de comunicare. În clasă elevii nu trebuie să se simtă nişte victime. la „un soi de monolog teatral”. 1969.

Dacă însă profesorul respectiv va fi considerat autoritate excesivă. „Relaţia dialogică profesor-elev este profund afectată atunci când elevul percepe cerinţele şcolare ca strategii de constrângere a individului pentru a adopta anumite comportamente” . de tot felul de zgomote: alarme în funcţiune ale autoturismelor aflate prea aproape de şcoală. Există şi o altă categorie de perturbări sau obstacole în comunicarea didactică. Dacă elevii îl consideră pe profesor ca autoritate ştiinţifică reală şi autentică atunci comunicarea cu el va fi benefică. va fi descurajat şi va fi cuprins de teamă şi îngrijorare pentru situaţia lui şcolară. datorită căreia elevii nu-şi pot permite analize şi păreri proprii. Comunicare didcatica – curs. 23 Guliciuc. Conflictele de natură morală. fiind astfel determinat să nu recepţioneze. Astfel de perturbări sau conflicte valorice pot fi legate de valorile morale. atunci apare conflictul de autoritate care provoacă distorsiuni în comunicarea didactică. 2003. îşi au originea în mediul familial din care provine elevul. şuşotelile elevilor în bănci. cum au arătat cercetările de psihologie socială. şcoala.). care pun accentul pe acţiunile normate şi pe respectarea normelor. educaţia sunt opere de dirijare socială. îi va apropia pe elevi de educator pentru a afla de la el cât mai multe informaţii în legătură cu o problemă sau alta. Dacă profesorul nu va reuşi ca în decursul comunicării să-i determine pe elevi să înţeleagă valorile autentice atunci mesajele educaţionale vor avea mult de suferit. Se ştie că atunci când elevul resimte autoritatea educatorului ca apăsătoare şi dominatoare. prea joasă etc. Unii elevi însă resimt aceste cerinţe ca atentate la libertăţile individului. ca restricţii. mesajele transmise prin comunicarea didactică. Universitatea Suceava. neadecvarea vocii educatorului (prea tare. imprimă teamă. De asemenea. el va fi copleşit de trăiri negative. se va simţi ameninţat. prin caracteristicile lui. . mai întâi. distanţa prea mare a elevilor faţă de profesor (în sălile de clasă spaţioase sau amfiteatre) poate obstrucţiona transmisia mesajului. Tot astfel. precizează autoarea. care ţin de natura relaţiilor valorice ale partenerilor acestui tip de comunicare. estetice sau de cele existente la nivelul vieţii în comun. Viorel.23 Perturbări la nivelul canalelor de transmisie Perturbări la nivelul canalelor de transmisie pot fi provocate. de personalitate. în mod adecvat. căderea unor cărţi sau rechizite pe duşumea. care.profesorului său.

Perturbări determinate de natura domeniului cognitiv O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline şcolare: matematică. b) determinarea precisă a scopului fiecărei comunicări. O.24 Evident. existând câteva aspecte ce trebuie luate în considerare pentru înlăturarea lor: a) planificarea comunicării. al propoziţiilor. e) folosirea unui limbaj adecvat”. situaţie în care pentru a înţelege ce li se comunică este necesar ca elevii să înţeleagă cuvintele de specialitate din domeniul respectiv. Perturbările sau barierele. este ca interlocutorii să folosească acelaşi limbaj. c) alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării.cit. chiar al sensului celor ce se comunică. filozofie etc. elevii trebuie să înveţe treptat limbajele respective. Se deteriorează astfel înţelesul cuvintelor. Ciobanu. constituind reale probleme în realizarea procesului de comunicare „nu sunt de neevitat. . Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote. Viorel. defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la profesor să nu fie receptată în mod satisfăcător. biologie. Ei trebuie să fie posesorii unei competenţe cognitive (pentru a înţelege informaţiile ştiinţifice) dar şi ai unei competenţe lingvistice (să cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă conţinutul de idei specializat.25 24 25 Guliciuc. „inclusiv” celei didactice.Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă pronunţia deficitară din partea profesorului care. în cursul transmiterii se poate amplifica. între mesajul expediat şi cel receptat nu se constată corespondenţa necesară. deşi îmbracă forme diferite. Op. iar profesorii să folosească termenii pe care elevii îi cunosc.cit.. vibraţii) perturbă fidelitatea transmisiei. pentru că regula de bază a oricărei comunicări. Op. De asemenea. d) clasificarea ideilor înaintea comunicării. fizică.