24757848-Fundamentele-psihopedagogiei-2

Fundamentele psihopedagogiei speciale Lect. Univ.dr.

Mihaela Voinea Obiective: Cursul urmăreşte formarea următoarelor competenţe: - Să descrie în limbaj specific diferite deficienţe - Să utilizeze adecvat metodele psihopedagogiei speciale - Să caracterizeze din punct de vedere psihopedagogic un anumit tip de deficienţă - Să manifeste o atitudine responsabilă şi deschisă faţă de persoanele cu deficienţe Conţinuturi : 1. Obiectul de studiu şi locul psihopedagogiei în sistemul ştiinţelor educaţiei; delimitări conceptuale 2. Metodele psihopedagogiei speciale 3. Clasificarea deficienţelor 4. Deficienţe mintale/ de intelect 5. Deficienţe senzoriale 6. Deficienţe fizice şi/sau neuromotorii 7. Tulburări de limbaj 8. Deficienţe asociate/multiple 9. Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcoala publică 10. Rolurile şi competenţele cadrului didactic care lucrează cu elevii cu deficienţe Bibliografie: 1. Birch A., S. Hayward,1999, Diferenţe interindividuale, Ed. Tehnică, Bucureşti 2. Gherguţ A., 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiale şi incluzive în educaţie, ediţia a-II-a, Ed.Polirom, Iaşi 3. Gherguţ A., 2007, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice, ediţia a-II-a, Ed.Polirom, Iaşi 4. Muntean Ana, 2006, Psihologia dezvoltării umane, Ed.Polirom, Iaşi 5. Păunescu C., Muşu I., 1997, Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal. Handicapul intelectual. Ed. Pro Humanitate, Bucureşti 6. Ţinică S (coord), 2007, Repere în abordarea copilului „dificil”. Instrument de lucru pentru cadre didcatice şi consilieri, Ed. Eikon educaţional, Cluj-Napoca 7. Ungureanu D., 1998, Copiii cu dificultăţi de învăţare. E. D.P, Bucureşti 8. Verza E.F, 2002, Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa socială, Ed. Fundaţiei Humanitas, Bucureşti 9. Vrăsmaş Ecaterina,2007, Dificultăţile de învăţare în şcoală, Ed. V/I Integral, Bucureşti 10. Weihs T., 1998, Copilul cu nevoi speciale. Elemente de pedagogie curativă, Ed. Triade, Cluj-Napoca 11. Wilmshurst L., 2007, Psihopatologia copilului, Ed.Polirom, Iaşi

1

1. Obiectul de studiu şi locul psihopedagogiei speciale în sistemul ştiinţelor educaţiei; delimitări conceptuale 1.1. Obiectul de studiu şi locul psihopedagogiei speciale în sistemul ştiinţelor educaţiei Psihopedagogia specială este una dintre disciplinele de bază ce face parte din sistemul ştiinţelor educaţiei. Ea poate fi privită ca o disciplină de sinteză, deoarece problemele de care se ocupă sunt abordate interdisciplinar: psihologic, pedagogic, medical, social. Dacă tradiţional, psihopedagogia specială sau defectologia (cum era numită) s-a dezvoltat prin delimitarea obiectului de studiu la problematica psihologică şi pedagogică a persoanelor cu dificultăţi în dezvoltare, azi obiectul de studiu îl reprezintă nu numai problematica persoanelor cu deficienţe, dar şi a celor supradotaţi sau a celor cu nevoi educaţionale speciale. Acestă dezvoltare se explică, după cum arată arată F. Verza, prin evoluţia ştiinţelor psihologice şi pedagogice care au cunoscut o dezvoltare importantă în ultimele decenii. (Verza, 2002, p.7), care aduc în prim plan ideea că „orice fiinţă umană poate fi supusă unui proces pozitiv de influenţare, iar pentru copiii handicapaţi, instruirea şi educaţia trebuie să se subordoneze scopului corectiv-recuperativ şi integrativ socio-profesional” (ibidem) În prima jumătate a secolului XX a avut loc un transfer al accentului pus pe constituirea unor domenii predominant teoretice către constituirea a noi domenii cu un caracter practic-aplicativ; la baza acestor domenii a stat importanţa creării unui proces instructiv-educativ care să conţină strategii cât mai eficiente bazate pe cunoaşterea copilului şi a caracteristicilor psihice ale acestuia. Astfel, s-a ajuns la defalcarea defectologiei pe mai multe domenii, fiecare raportându-se la o anumită categorie de deficienţi; aceste subdomenii urmăresc evoluţia psihică şi găsirea unor metodologii care să asigure o bună dezvoltare a personalităţii individului, precum şi integrarea socio-profesională Aceste subdomenii trebuie să ţină cont de:  gravitatea handicapului  forma de manifestare  vârsta  posibilităţile de compensare Evoluţia domeniului psihopedagogiei speciale este demonstrată de apariţia unor noi domenii, fundamentate ştiinţific cum ar fi:  oligofrenopsihologia şi oligofrenopedagogia – se ocupă de studiul aspectelor psihologice şi a celor pedagogice ale deficienţilor de intelect, precum şi de diagnoză, psihodiagnoză, de instruire şi educare, de recuperare şi de integrare a acestora în viaţa socială  surdopsihologia şi surdopedagogia – abordează problematica psihologică şi pedagogică a activităţii psihice a persoanelor deficiente de auz  tiflopsihologia şi tiflopedagogia – îşi delimitează problematica psihologică şi pedagogică la deficienţii de vedere 2

 logopedia – are în atenţie studiul limbajului şi terapia corectivă a tulburărilor acestuia  psihopedagogia specială a handicapaţilor fizic ⁄ somaptopedia – se ocupă de întreaga problematică a deficienţilor locomotori, de reabilitarea funcţiilor restante, de compensarea funcţiilor alterate, de formarea deprinderilor comportamentale adaptativ-integrative şi de înlăturarea unor deviaţii comportamentale E. Verza defineşte psihopedagogia specială ca fiind ştiinţa care se ocupă de studiul persoanelor deficiente, de studiul particularităţilor psihice, de instruirea şi educarea acestor persoane, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv – recuperative pentru valorificarea potenţialului uman existent şi de formarea personalităţii acestora în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvate. Psihopedagogia specială este o ştiinţă de sinteză care utilizează informaţii furnizate de medicină (pediatrie, neuropsihiatrie, neuropatologie, neurologie infantilă, oftalmologie, otorinolaringologie, ortopedie, audiologie, igienă etc), psihologie, pedagogie,sociologie, asistenţă socială, ştiinţe juridice, în studiul personalităţii persoanelor cu diferite tipuri de deficienţă (mintală, auditivă, vizuală, somatică, de conduită, de limbaj etc.) sau a persoanelor aflate în dificultate privind integrarea şi relaţionarea lor cu instituţiile comunităţii sau cu semenii din comunitatea din care fac parte. (Gherguţ, 2007, p.14) Câmpul de acţiune a psihopedagogiei speciale se situează între studierea stării de normalitate şi a stării patologice, parcurgând un traseu complex care include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socioprofesională şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a persoanei cu dizabilităţi sau aflate în dificultate. Aceste etape sunt incluse într-o formulă specifică acestui domeniu care justifică în mare parte caracterul pragmatic, acţional al psihopedagogiei speciale: asistenţa psihopedagogică şi socială. 1.2. Delimitări conceptuale Psihopedagogia specială este o ştiinţă care deţine o terminologie variată şi complexă, aflată în evoluţie în acord cu evoluţia ştiinţelor care contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. De aceea se impun ca necesare definirea următoarelor concepte: • Normalitate. În sens larg, prin normalitate, se vizează întreaga dezvoltare psihofizică a persoanei în care se apreciază starea de sănătate, iar în sens restrâns circumscrie o trăsătură sau un grup de trăsături de o calitate relativ bună. Persoane normale sunt persoanele care au o dezvoltare medie şi care manifestă capacităţi pentru o adaptare echilibrată la condiţiile mediului înconjurător , iar abaterile de la condiţiile mediului înconjurător peste o anumită toleranţă intră în sfera conceptului de anormalitate (caracteristicile diferitelor categorii de handicapaţi se subsumează conceptului de anormalitate) • anormalitatea = conţinut foarte larg ce se referă la toţi indivizii care au insuficienţe ⁄ retard în dezvoltare - conceptul de anormalitate este înlocuit frecvent cu subnormalitate - în conceptul de supranormalitate sunt încadrate toate persoanele care manifestă capacităţi deosebite şi care realizează acţiuni ce presupun o anumită supradotaţie

3

p.d. prin structura şi funcţia sa.v. social – este supradotat sau creativ copilul care în urma unei educaţii spaciale obţine rezultate deosebite în planul creativităţii ⁄ utilităţii sociale. biologic – este supradotat copilul a cărui Sistem Central Nervos (SNC). sintagma a apărut în secolul XVI şi era folosită la desemnarea unui joc prin care partenerii îşi disputau diferite obiecte la un preţ stabilit de un arbitru.v.sec XVIII (1754) termenul de handicap începe să fie aplicat la competiţiile dintre 2 cai 4 . în planul tuturor acţiunilor sale  d. înainte ca acesteasă se manifeste în mode obişnuit ⇒ precocitatea este şi una din posibilele calităţi ale unui talent ⁄ geniu Originea şi evoluţia noţiunii de handicap . pedagogic – este considerat supradotat copilul care învaţă mai repede. îl face apt pentru o deosebită capacitate de memorare. dar această selecţie depinde foarte mult de definiţia dată supradotării • Supradotarea este:  d.p.se poate face o selecţie a copiilor supradotaţi din populaţia de o anumită vârstă a unei societăţi. cât şi valoarea muncii sale ocupă poziţia de 1 om la 1 milion de alţi oameni.. talentul poate intra într-o combinaţie fericită cu anumite aptitudini ⁄ atitudini ce pot duce în final la o creativitate deosebită ce se bazează pe o activitate plenară a tuturor disponibilităţilor acelei persoane ⇒ calitatea de geniu . adică este precoce  d.precocitate = capacitatea de a manifesta aptitudini într-unul sau mai multe domenii încă de timpuriu. o capacitate deosebită într-o anumită ramură  ca însuşire deosebită a personalităţilor anumitor oameni.p.geniu = denumirea dată persoanelor care posedă într-un mod extrem abilităţi creative cât şi o dotaţie pregnantă ce se vor exprima în final prin modalităţi originale deosebite  condiţiile pentru ca cei cu potenţial de geniu să ajungă genii sunt un mediu favorizant şi rolul deosebit al întâmplării şi al şanselor  geniu ≠ persoană echilibrată  nu sunt înţeleşi în totalitate  Galton considera geniul ca fiind acela care dată fiind puterea sa creatoare.d. obiectele erau puse în căciulă de unde erau extrase cu mâna la întâmplare . de învăţare şi de raţionament • talent = capacitatea unei persoane de a îmbina potenţialităţile sale cu scopurile sale şi în urma acestor îmbinări să reztulte un efect şi o finalitate creativă  reprezintă aptitudinea naturală într-un anumit domeniu. cu mai multă uşurinţă volumul de cunoştinţe propus unui grup de o anumită vârstă din care şi el face parte  d.v.p.v.termenul „handicap” provine dintr-o sintagmă compusă din 3 unităţi semantice: „hand in cap”.d. psihologic – este considerat supradotat copilul a cărui vârstă mintală este superioară celei cronologice.d. pierderea sa fiind dureros simţită de către partea cea mai inteligentă a naţiunii respective .

perturbarea cu caracter definitv sau temporar a unei structuri fiziologice. în orice moment. mental etc. locomotorii. investigaţii de natură medicală şi investigaţii sociologice (care urmăresc consecinţele incapacităţii asupra relaţiilor şi vieţii sociale ale persoanei deficiente). în categoria persoanelor cu dizabilităţi putând intra oricine. Această tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil. 2007.p. (ibidem). • Aspectul social rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii. termen care reflectă aspectul medical. Alţi termeni frecvent întâlniţi în literatura de specialitate sunt: • Dizabilitate. fiziologică etc. fizică. explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale. se referă la deficitul stabilit prin metode şi mijloace clinice sau paraclinice. o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice. astfel. (Gherguţ. progresiv sau regresiv.în 1756 termenul este aplicat la competiţiile dintre mai mulţi cai ⇒ sintagma „cursă cu handicap” (şansele inegale ale cailor care erau egalizate de cei mai puternici care purtau o greutate în plus) . o deviere semantică: limitarea capacităţilor cailor → limitarea capacităţilor umane → consecinţele acestor limitări • Deficienţa. tolera sau respinge persoana cu o anumită deficienţă. şi se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisă.17) Relaţia dintre termenii definiţi mai sus este următoarea: deficienţa poate determina o incapacitate care. senzorial. anatomice sau psihologice şi desemnează o stare de anormalitate funcţională. anomalia. cu manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienţei şi cu exigenţele mediului. reprezintă o pierdere. stabilă sau de lungă durată. excludere. Incapacitatea poate fi evaluată prin probe da natură psihologică.p. Ultimele documente privind egalizarea şanselor subliniază ideea conform căreia dizabilitatea face parte din experienţa umană. termen ce tinde să fie folosit în locul celui de handicap. Consecinţă a unei deficienţe care împiedică efectuarea normală a unor activităţi. deficit care poate fi de natură senzorială. mintale. adesea cu semnificaţie patologică. termen care reflectă aspectul funcţional. la rândul ei. profesională sau în comunitate a persoanei în cauză. locomotorie.are loc. Aceste consecinţe pe plan social sunt incluse în noţiunile de handicap. Şi reprezintă perturbarea sau limitarea capacităţii de îndeplinire normală a unei activităţi sau a unui comportament. • Cerinţe/ nevoi educative speciale (CES) . senzoriale. sau ca urmare a 5 . inegalitate. boli sau accidente. cerinţe consecutive unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală. ea este una dintre cele mai puternice provocări în ceea ce priveşte acceptarea diversităţii.sintagmă lansată de UNESCO în anii 1990 care se referă la cerinţele în plan educativ ale unor categorii de persoane. antrenează o stare de handicap ce face ca persoana deficientă să suporte cu dificultate exigenţele mediului în care trăieşte. (Gherguţ. neuropsihică sau de limbaj. ca urmare a unor împrejurări nefericite. 2007. deoarece limitele sale sunt foarte fluide.16) • Incapacitatea. Incapacitatea se poate întâlni pe plan fizic. respectiv de inadaptare. care afectează capacitatea şi calitatea procesului de adaptare şi integrare şcolară. senzorială.. mediu ce poate asimila. psihomotrică. segregare. fiind o dimensiune a umanităţii. mintală. marginalizare. Prin deficienţă se înţelege pierderea. neuropsihice etc.

ca atare.copiii trebuie.2. şi. însă le imprimă un caracter specific domeniului în funcție de tipul de handicap. ci și în pauze și în timpul lor liber 2.1. de experiențe și la posibilitatea de recuperare pentru o inserție socio – profesională . de învăţare.unor condiţii psihoafective.este foarte important ca subiectul să nu știe că este observat pentru a nu încerca să se pună într-o lumină favorabilă în fața cercetătorului . la formarea deprinderilor de activitate. pentru a vedea în ce măsură copiii le înţeleg şi au posibilitatea să le integreze în sisteme operative ale muncii intelectuale) 6 .cadrul de desfășurare al observației. probe bazate pe comportamentul practic – acțional  pentru handicapații de vedere se vor evita probele ce se bazează în exclusivitate pe stimuli vizuali  pentru handicapații motori și de comportament se vor folosi metode și probe combinate 2. de formare a deprinderilor practice) în care apar variabile diferite ce îl pun pe subiect în situaţii deosebite (ex.cercetătorul poate face apel la mijloace auxiliare: reportofoane. camere de luat vederi .este obligatoriu să se noteze imediat datele observației pentru a nu fi uitate sau deformate . socioeconomice sau de altă natură (absenţa mediului familial. condiţiile de viaţă precare etc.observați nu doar în clasă.avntajul acestei metode este că permite studiul subiectului în condițiile sale de mediu . sau prin organizarea unor activităţi (ludice. Metoda observației . de gravitatea acestuia și de evidența unor handicapuri asociate:  pentru handicapații de auz și pentru cei ce au dificultăți de vorbire se folosesc probe nonverbale. la acumularea de cunoștințe. când se pot preda unele cunoştinţe şi prin metode mai puţin obişnuite pentru a le verifica eficienţa sau prin introducerea unor concepte abstracte. Metodele psihopedagogiei speciale Psihopedagogia specială este o știință de graniță între psihologie și pedagogie. ca și acopul urmărit trebuie să fie bine fixate de către cercetător . la o anumită disciplină.Experimentul .:experimentul psihopedagogic răspunde acestor cerinţe şi îşi dovedeşte utilitatea mai cu seamă în procesul instructiv – educativ. la care se solicită răspuns. se folosește în egală măsură de metodele acestor două științe.are 2 variante:  natural • se desfăşoară prin introducerea unor stimuli suplimentari în activitatea derulată de subiect. la formarea aptitudinilor intelectuale.are ca scop culegerea unor date cu privire la comportamentul handicapaților.) 2. la caracteristicile și evoluția lor psihică.rezultatele observației trebuie consemnate minuțios în protocoale de observație .

nu toate testele ce se aplică la persoanele normale pot fi utilizate şi la deficienţi.pentru unele categorii de deficienţi.Analiza produselor activităţii . prezintă avantajul că ei nu pot simula sau masca anumite comportamente. limbajul verbal. cum sunt surdomuţii.testele verbale operează cu cuvinte şi cifre.sunt de preferat probele etalonate sau standardizate . bazate pe simboluri imagistice sau pe ansamblări de obiecte. ceea ce presupune o oarecare capacitate de a utiliza simboluri verbale . cei cu deficit sever de intelect. aşa cum îi spune şi numele. dar şi de psihodiagnoză (este şi cazul desenului. cât şi capacitatea de a elabora răspunsuri apropiate de cerinţele probei (ex.a.deşi se desfăşoară cu dificultate la unele categorii de deficienţi.5. fiind adaptate la nivelul vârstei . testele neverbale.se raportează la nivelul de pregătire al subiecţilor. iar altele individual.pentru a evita erorile este indicat ca rezultatele obţinute să fie corelate cu cele obţinute prin alte mijloace sau procedee 2. însoţit de un material ilustrativ adecvat care să stimuleze înţelegerea şi verbalizarea pentru deficienţii de intelect ş. o funcţie sau un proces psihic şi nu ansamblul psihismului uman . se realizează în laboratoare dotate cu aparatură specială de creare a unui cadru stimulativ şi de înregistrare a reacţiilor subiectului • există şi un inconvenient legat de faptul că subiectul este pus într-o situaţie artificială ce poate provoca suspiciuni şi dificultăţi de adaptare 2.aceste produse ale activităţii pot constitui nu numai mijloace de cunoaştere.Conversaţia .d) . sunt mai sinceri şi manifestă o tendinţă accentuată de a răspunde cerinţelor de elaborare a răspunsurilor .edificatoare pentru cunoaştere sunt şi rezultatele muncii practice 7 • .pentru o conversaţie eficientă trebuie să se creeze şi un cadru adecvat (relaxat şi atractiv) desfăşurării ei 2.în general. testele vizează o însuşire.prin aceste caracteristici. deoarece unele depăşesc atât nivelul de înţelegere.m. sunt singurele edificatoare . experimentul natural este mai apropiat de observaţie căci aceasta implică şi culegerea datelor despre subiect  de laborator • imprimă o notă de precizie mai mare pentru că. al produsului grafic în general) .unele teste se pot aplica colectiv.mulţi specialişti au elaborat sau adaptat teste specifice condiţiei handicapului .4.: testele proiective sau cele cu un înalt grad de complexitate nu se recomandă în tulburările de dezvoltare ale intelectului) .3 Testele .este important să se folosească un limbaj adecvat nivelului de înţelegere şi o formă ce poate fi receptată de subiecţi (limbajul gestual şi al dactilemelor pentru surdomuţi. la stadiul formării deprinderilor şi obişnuinţelor în diferite forme de activitate. la metodologia corectiv – recuperativă adaptată în educaţia specială .au o mare răspândire şi se împart în:  verbale  neverbale .

logopezi etc) cât şi de orice cadru didactic care are experineţă în activitatea cu subiecţii cu deficienţe şi posedă cunoştinţe în domeniul psihopedagogiei. Trăsături de personalitate VII.de remarcat că în multe studii se apelează la metode diferite sau la o combinare a acestora pentru a putea cuprinde complexitatea unor fenomene psihice. 1938. Date cu privire la sănătate şi evoluţia fizică III. Clasificarea deficienţelor Ideea unei clasificări internaţionale a stărilor de handicap este recentă. I. Responsabilitatea coordonării eforturilor de elaborare efectivă a primei variante de clasificare internaţionale a handicapurilor este atribuită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii lui Filip Wood. Acestă fişă este concepută astfel încât să poată fi completată atât de specialişti (psihologi.în cadrul analizei de caz se iau în consideraţie toate datele personale ale subiectului. ce se realizează prin studiul subiectului cu ajutorul mai multor probe şi prin observarea comportamentului în diverse ipostaze . se iau în considerare propriile sale relatări .pe baza anamnezei se pot marca traseele mai importante în dezvoltarea şi regresul subiectului. 1929. Aprecieri generale VIII. cu rudele. dar le-am reţinut pe cele mai eficiente şi cu o întrebuinţare mai frecventă . 1948. 1910. evident. ajungând la evidenţierea principalelor caracteristici psihice şi terminând cu creionarea profilului psihologic în care să se stabilească diagnosticul şi prognosticul evoluţiei probabile pe scurtă şi lungă durată 2.2. pedagogi. 1965.este deosebit de importantă pentru stabilirea momentului producerii deficienţei şi a cauzelor acesteia.6. Date personale şi familiale II. Fişa de cunoaştere şi caracterizare a persoanei cu deficienţe. Examenul psihologic IV. 1920. Recomandări şi observaţii speciale 3. cu cei din anturajul subiectului şi.în realizarea acestei forme vor avea loc discuţii cu părinţii. pe baza acestora se poate efectua analiza de caz. ajungând în anul 1975 la cea de-a 10-a variantă: între 1893 şi 1975 au avut loc revizii succesive asupra acestei clasificări în anii: 1900. acolo unde este cazul. însă o clasificare a maladiilor şi a cauzelor de deces datează din secolul XIX (1893). Activităţi practice V.Anamneza . începând de la cele familiale şi de etiologie.7.sunt şi alte metode folosite în defectologie şi logopedie. Integrarea socio-afectivă VI. 1955. pentru studiul evoluţiei subiectului şi al episoadelor mai importante din viaţa sa . O primă clasificare a incapacităţilor şi a stărilor de handicap datează din anul 1976. 8 . caracteristicile favorabile sau mai puţin favorabile de mediu .

persoane fără handicapuri fizice dar care necesită în principal un tratament medical În anul 1975 Agerholm elaborează o clasificare a formelor de handicap după criterii extrem de simple. handicap locomotor – cuprinde:  reducerea aptitudinii de deplasare  reducerea mobilității posturale  reducerea dexterității manuale  reducerea rezistenței la efort 2. handicapul organic – cuprinde:  tulburări ale ingestiei  tulburări ale excreției  orificii artificiale  dependența vitală față de aparate și instalații medicale 5. handicap al mijloacelor de comunicare – cuprinde:  tulburări ale auzului  tulburări ale limbajului  tulburări ale lecturii  tulburări ale scrisului 4. într-un raport prezentat Guvernului francez (9 volume) Filip Bloch-Lainé elaborează o clasificare a persoanelor handicapate în ipostaza de persoane inadaptate şi. astfel. dar și extrem de operaționale: 1.În 1976. handicapul intelectual – cuprinde:  retardare mintală congenitală  retardare mintală dobândită  pierderea aptitudinilor dobândite  afectarea capacității de învățare  tulburări ale memoriei  tulburări de orientare în timp și spațiu  tulburări ale conștiinței 6. persoanele inadaptate sunt distribuite pe două categorii: 1. handicap vizual – cuprinde:  pierderea totală a vederii  diminuarea imposibil de recuperat a acuității vizuale  diminuarea câmpului vizual  tulburări ale percepției 3. handicap psihic – cuprinde:  psihoze  nevroze  tulburări de comportament  tulburări provocate de droguri (inclusiv alcool)  tulburări ale comportamentului social  imaturitate emoțională 9 . persoane suferinde de handicapuri fizice fie de la naştere. fie ca urmare a unui accident ⁄ maladii 2.

persoane cu maladii cronice:  maladii cronice invalidante  maladii cu simptome externe mai puțin evidente 5. handicapați senzoriali:  tulburările de vedere  tulburări ale auzului  tulburări ale limbajului de tip senzorial 4. polihandicapul – handicapurile asociate 6. handicapați motor  handicapați motori puri / chirurgicali (de origine noncerebrală)  handicapați motori de origine neurologică  maladii cronice asociate cu handicap motor 2. incapacităților și handicapurilor A. auzul.o sistematizare mai riguroasă sub raportul criteriilor de clasificare a fost făcută de către Jean Pierre Deschampes și Michel Manceaus: 1. Deficiențele 1. handicap legat de senescență – cuprinde:  scăderea plasticității corporale  încetinirea funcțiilor psihice și a celor fizice  diminuarea puterii de recuperare . handicap inaparent – cuprinde:  tulburări de metabolism  epilepsie și alte pierderi imprevizibile ale conștiinței  vulnerabilitate particulară la anumite accidente sau traumatisme  tulburări intermitente 8. Deficiențe intelectuale:  deficiențe de inteligență 10 . persoane cu dizabilități de integrare socială ți profesională (persoane considerate a se afla la limita handicapului):  tulburările instrumentale  deficiențele de adaptare Clasificarea internațională a deficiențelor. medie sau profundă  maladii cronice  tulburări psiho – afective grave 3.7. handicapați mintali  deficiența mintală ușoară. mirosul altor persoane 9. handicap cu caracter impulsiv – cuprinde:  disfuncții  diformități  defecte ale unor părți ale corpului  anomalii sau afecțiuni dermatologice  cicatrici inestetice  mișcări corporale anoximale  anomalii jenante pentru privirea.

3. 8. Incapacități 1. 4. 7. 6. Incapacități privind comportamentul:  incapacitățile privind conștiința  incapacitățile privind relațiile 2. masticație și deglutiție. 5. senzoriale și alte deficiențe:  deficiențe ale funcțiilor generale  deficiențe senzoriale  alte deficiențe B. 9. Incapacități privind îngrijirile corporale:  incapacități privind funcțiile de excreție  incapacități privind igiena corporală 11 .2.  deficiențe de gândire  deficiențe de memorie Alte deficiențe psihice:  deficiențe de conștiință și ale stării de veghe  deficiențe de percepție și de atenție  deficiențe ale funcției emotive și de vorbire  deficiențe de comportament Deficiențe de exprimare și de vorbire:  deficiențe de exprimare (tulburări de exprimare)  deficiențe de vorbire (tulburări de vorbire) Deficiențe auditive:  deficiențe de acuitate auditivă  deficiențe de discriminare vocală  deficiențe ale funcției vestibulare și de echilibru Deficiențe ale aparatului ocular:  deficiențe ale acuității vizuale  deficiențe ale câmpului vizual Deficiențe ale altor organe:  deficiențe ale organelor interne (cardio – respiratorii. gastro – intestinale)  deficiențe ale altor funcții specifice (organe sexuale. olfactive) Deficiențe ale scheletului și aparatului de susținere:  deficiențe ale regiunilor capului și trunchiului  deficiențe mecanice și motrice ale membrelor  alterarea membrelor Deficiențe estetice:  deficiențe estetice ale capului și trunchiului  deficiențe estetice ale membrelor Deficiențe ale funcțiilor generale. Incapacități privind comunicarea:  incapacități privind comunicarea orală (înțelegerea limbajului)  incapacități privind auzul  incapacități privind vederea 3.

la persoanele senile)  dependența față de îngrijiri intensive 3. 5. 6. diplopia. Handicapuri de mobilitate:  reducerea variabilă a mobilității (bronșitele)  mobilitate deficitară (nesiguranța pe sine → timp îndelungat de deplasare)  mobilitate redusă (deficiențe cardiace)  mobilitate limitată la împrejurimi (cardiacii nu au voie să facă mult efort) 12 .  incapacități privind îmbrăcatul  incapacități privind alimentația și alte îngrijiri corporale Incapacități privind locomoția:  incapacități privind diferite tipuri de mers  incapacități care duc la restricție în deplasări Incapacități privind utilizarea corpului în anumite sarcini:  incapacități privind obligațiile casnice  incapacități privind mișcările corpului Stângăcie:  incapacități privind activitățile cotidiene  incapacități privind incapacitățile manuale Incapacități care se manifestă în diferite situații:  incapacități privind dependența și rezistența fizică  incapacități legate de mediul fizic  incapacități privind aptitudini speciale C. 7. membru artificial – proteze)  independența prin adaptare (persoane care depind de un scaun rulant)  dependența în anumite situații (dificultatea de a ieși din propria locuință fără ajutorul altei persoane)  dependența față de o asistență cu frecvență limitată  dependența față de o asistență apropiată (ajutor față de necesitățile ce apar frecvent – igiena personală)  dependența față de o asistență constant disponibilă (asistență 24h din 24h)  dependența față de îngrijiri speciale (se referă la necesitățile personale. Handicapuri de independență fizică:  independența asistată (ajutor sau aparat.văz. Handicapuri de orientare:  alterarea orientării bine compensată (utilizarea continuă a unui ajutor . pierderea intermitentă a conștiinței)  tulburare de orientare parțial compensată (medicamentație)  alterarea medie de orientare (medicamentația și ajutprul nu compensează satisfăcător)  alterarea severă de orientare (ajutor ineficient → necesitatea substituirii cu alte moduri de orientare: orbul se bazează pe auz sau pipăit) 2. auz etc)  tulburarea intermitentă de orientare (vertij. sindormul Meniere.4. Handicapuri 1.

în general. 7. ochelari)  handicap nespecific (deficiențe sau incapacități din care rezultă un dezavantaj general. o boală sau o constituție fragilă)  handicap specific (handicap → alterarea calității vieții) 13 . alergii)  dificultăți legate de ocupație  adaptare ocupațională (incapacitatea unei persoane de a-și asuma o ocupație și capacitatea de a avea o alta)  reducerea cantitativă a ocupației (durata în timp)  restricție calitativă a ocupației  îndepărtarea ocupației  fără ocupație  incapacitatea de a avea o ocupație (se referă la incapacitatea de a avea o ocupație cu sens) Handicapuri de integrare socială:  participare inhibată (timiditate)  participare redusă în unele cazuri (o anumită deficiență → împiedicarea căsătoriei)  participare.  mobilitate limitată la locuință (cardiaci.4. 5. orbi)  mobilitate redusă la cameră  mobilitate redusă la fotoliu  reducerea totală a mobilității Handicapuri privnd ocupațiile:  neocupat intermitent (migrene. diminuată (relații sociale limitate)  penuria de relații  relații foarte limitate (relații doar cu rudele)  relații perturbate (tulburări comportamentale)  alienare (incapacitatea de a avea relații)  izolat social Handicapuri de independență economică:  opulența (resurse considerabile față de alții)  îndestularea  venituri suficiente  independență redusă  independență precară  insuficiența resurselor  sărăcia  indigență (persoane care nu sunt independente și care nu beneficiază de ajutorul altora)  inactiv (competența limitată rezultată din retardare) Alte handicapuri:  handicap minor (nu afectează major viața cotidiană: proteză dentară. 6.

cu implicaţii directe în organizarea şi structurarea personalităţii individului. 2007. b. adaptiv-comportamentală. Perioada postnatală (durează pe tot parcursul vieţii dar. Perioada perinatală ( în cursul travaliului şi în primele câteva zile după naştere) 3.4. Factorii exogeni Gravitatea deficienţei mintale depinde de momentul intervenţiei factorilor în cadrul procesului evolutiv. Perioada prenatală (este perioada formării produsului de concepţie)cuprinde 3 subperioade: progenetică (câteva zile după fecundaţie). (Gherguţ. şi deficienţa de intelect (termen introdus în literura românească de specilaitate de C. factorii exogeni acţionează cu precădere timpuriu. Etiologia deficienţelor mintale a. afectivă. afectând întreaga personalitate: structură. la specificul şi potenţialul real al copilului. sindromul Down. Având în vedere perioada în care acţionează aceşti factori putem distinge următoarele perioade: 1. în primii 3 ani de viaţă) În funcţie de aceşti factori putem distinge 3 categorii de factori care acţionează predominant într-o perioadă sau alta: 14 . Factorii endogeni Se concretizează în anomaliile cromozomiale ceea ce are ca şi consecinţă un dezechilibru genic şi genetic ce duce la diferite tulburări cum ar fi: encefalopatia.2. Termenii utilizaţi pentru a desemna deficienţa mintală sunt: insuficienţă mintală. perioada embrionară (0 – 3 luni) şi perioada fetală (3 – 9 luni) 2. oligofrenie. organizare. ca o consecinţă a inadaptării acestor sarcini. înapoiere mintală. Deficienţe mintale/ de intelect 4. de multe ori supralicitate în şcoală.delimitări conceptuale Deficienţa mintală este înţeleasă ca o deficienţă globală care influenţează semnificativ adaptarea socioprofesională. psihomotrice. p. gradul de competenţă şi autonomie personală şi socială. dezvoltare intelectuală. cu precădere. 4. malformaţii somatice. de amplitudinea agresiunii şi de tipul agentului agresiv În cazul unei subdezvoltări /nedezvoltări. retard intelectual etc. encefalopatie infantilă. Deficienţele mintale. care indică un mod anormal de organizare şi funcţionare mintală.126) Unii specialişti fac distincţia între deficienţa minatlă.1. Păunescu). desemnând incapacitatea individului de a face faţă unor sarcini cuprinse în actul învăţării. întârziere mintală. mai ales în perioada intrauterină cât şi în primii 3 ani de viaţă.

săruri de metale grele Ni. raze X. hidrocefalie.diabetul zaharat duce la atrofierea ovarelor. tuberculoz?. antidepresivele.factorii fizico – chimici: iradieri atomice. carenţele alimentare . Pb . Sindrom Down . Co. accidente.bolile de tip cerebral inflamatorii: meningo – encefalite. encefalite . .neasigurarea alimentaţiei suficiente .traumatismele cranio – cerebrale . Hg. sugrumarea cu cordonul ombilical 3.procesele involutive de la nivelul ovarului determină picioare strâmbe.bolile infecţioase cu complicaţii cerebrale: tusea convulsivă.deficienta mintala profunda sau grava. Zn.intoxicaţiile diverse: alcool.se face o evaluare a posibilităţilor de adaptare şi de integrare. Pb. factorii fetopatici . factorii progenetici: . febra tifoidă.radiaţiile (Rontgen.vaccinuri: vaccinul antivariolic . avitaminozele. Hg . alfa. gama) determină lezarea primară prin iradiere producând moartea celulei sau o lezare secundară prin iradiere determină tulburări metabolice. boli ca?ectizante .se măsoară coeficientul de dezvoltare psihică .bolile caşectizante ale mamei: tuberculoza pulmonară. factorii embriopatici .privarea afectivă a copilului împiedică achiziţiile în plan intelectiv. Factorii postnatali .bolile infecţioase / virotice: rubeola.stările carenţiale: avitaminozele. tulburări funcţionale genitale b.intoxicaţii acute şi cronice: alcool. variola. malaria.şocurile psihice grave .IQ= 0-20 15 .se măsoară coeficientul de inteligenţă . Clasificarea în handicapul de intelect Se realizează cu ajutorul testelor prin care: . CO.medicamentele teratogene: citostatice. Pb .3. tentative de avort c. Factorii perinatali (accidentele produse la naştere): naşterea cu forceps. varicela. tranchilizantele duc la distrugerea oului. substanţe psihotrope. . de elaborare a unor comportamente comunicaţionale şi de relaţionare cu cei din jur Una din clasificarile cele întâlinite este realizata în functie de valoarea coeficientului de inteligenta. mutaţii genetice . gripele puternice.1. loviri. scarlatina.modificări la nivelul celulelor germinative .infecţiile materne: malaria . Factorii prenatali (oboseala şi stresul gravidei) a. neurolepticele. nu va stimula o bună dezvoltare psihică 4.traumatismele fizice 2. hepatita epidemică .traumatismele gravidei: căderi. beta. a posibilităţilor de formare a autonomiei personale. caren?ele alimentare. gripa .

.deficienta mintala usoara. manifestând disgrafe. manifestă teamă de insucces. Deficienţa mintală de gradul I (1) Se mai numeşte şi debilitate mintală / handicap de intelect uşor/ handicap de intelect lejer Q. termen ce a fost reluat şi aprofundat de către Vermeylen (1924). capabil de achiziţii şcolare corespunzătoae vârstei sale mintale. inhibaţi. : 80-85 – 90) A.3.1.IQ= 35/40 – 50/55 . au dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi. dislexie şi discalculie. fără însă să-i permită să îşi asume în totalitate responsabilitatea conduitelor sale Debilul mintal este educabil. Sunt timizi. ajungând să fie de circa 5 ani la vârsta de 15 ani. se află o categorie specială: intelectul de limită / liminar (Q. Aceşti copii întâmpină dificultăţi în însuşirea scrisului. Dupré a introdus termenul de debilitate mintală. tulburări ce nu pot fi recuperate cu ajutorul cadrelor didactice în cadrul unei clase normale şi necesită o pregătire specială. Simon indică un decalaj între vârsta mentală şi cea cronologică a acestor subiecţi de circa 2 ani şi jumătate la vârsta de 10 ani. a orientării şi. Începând din clasa a 5-a – a 6-a. 2. au dificultăţi în crearea şi menţinerea relaţiilor interpersonale. decalaj ce creşte treptat.IQ= 20 -35/40 . I. Copilul liminar respectă toate sarcinile impuse doar până la un anumit grad de abstractizare şi complexitate. le lipseşte o bună coordonare vizual – motrică.IQ= 50/55. în general. Manifestă o imaturitate din punct de vedere afectiv şi social. Se observă o plafonare psiho – intelectuală în jurul vârstei de 10 – 13 ani. cititului. a formelor. au o hiperactivitate motorie.75 . neîncredere în sine. încetineală în gândire. pe formarea unor competenţe sociale. au uneori baraje ale gândirii. După gradul insuficienţei mintale. I. dacă aceste condiţii sunt îndeplinite ei se pot integra destul de bine şi se pot şterge diferenţele evidente dintre ei şi ceilalţi. la graniţă. Intelectul de limită/liminar Între starea de normalitate şi cea de handicap de intelect. momente de vid mental. ce îi lasă individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială. –ul este cuprins între 50 şi 85 ceea ce marchează o dezvoltare normală a vârstei cronologice între 7 şi 12 ani În 1909. mai ales în sarcinile de grafomotricitate (scriere. Aceste persoane prezintă dificultăţi în fluxul ideaţiei. Debilitatea mintală este o insuficienţă mai mult sau mai puţin marcantă a dezvoltării inteligenţei. cei doi considerând debilitatea mintală ca fiind o insuficienţă mintală. se izolează. instruirea şi educarea acestor copii trebuie să pună accentul pe aspectele practice.intelectul de limita sau liminar – IQ) 75-85 4. Binet şi T. Majoritatea autorilor consideră că intelectul de limită poate fi depistat în şcoală şi cuprinde aproximativ 10% din populaţia şcolară.deficienta mintala moderata. calculului. pictură). au o atitudine negativă faţă de efort. au dificultăţi în respectarea mărimilor. sunt destul de frustraţi. Din punct de vedere al structurării perceptiv – motrice a spaţiului. lapsusuri. a proporţiilor. emotivi. desen.deficienta mintala severa sau mijlocie . distingem: 16 .

cât şi în domeniul motricităţii şi al afectivităţii a.particularităţi specifice ale acestei categorii în cadrul handicapului de intelect le vom întâlni atât în procesele de cunoaştere. forma şi materialul din care este confecţionat obiectul)  o altă trăsătură caracteristică debilului mintal este îngustimea câmpului perceptiv (într-un timp limitat ei pricep un număr mai mic de elemente decât normalii) ducând la o dificilă orientare în spaţiu şi la reduse capacităţi intuitive de a stabili relaţia dintre obiecte b.la debilii mintali au fost determinate o serie de particularităţi ale activităţii nervoase superioare → formarea reflexelor condiţionate prezintă oscilaţii intense şi persistente sub aspectul timpului de latenţă. al forţei şi duratei reacţiei . Gândirea  debilul mintal manifestă o pregnantă lipsă de flexibilitate a activităţii cognitive în general şi a activităţii perceptuale în mod special  gândirea este caracterizată în primul rând prin predominarea funcţiilor de achiziţie comparativ cu funcţiile de elaborare → gândirea lui nu e creativă.2.. Limbajul  se dezvoltă în general cu întârziere sub toate aspectele sale: • primul cuvânt apare la vârsta de 2 ani (în mod normal apare la 1 an) • utilizarea propoziţiei în comunicare apare la 3 ani (în mod normal – 1.2 luni (în mod normal – 15.debili mintali mijlocii .3.debili mintali severi .debili mintali lejeri 4.7 luni)  vocabularul copiilor debili mintali este mai limitat decât cel al normalilor: • este sărac în cuvinte – noţiuni care desemnează mărimi. persistând caracterul lor fragmentar şi lacunar cu prezenţa confuziilor (datorate şi mascării unor elemente de către altele: se desprind mai uşor elementele periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare decât greutatea. caracteristici psihice • predomină substantivele • numărul de verbe este mai mic 17 . debilii mintali prezintă deficienţe ale analizei şi sintezei → ei desprind din obiecte sau imagini foarte puţine detalii ceea ce face ca percepţiile lor să fie insuficient de specifice. Percepţia  în cadrul percepţiei. trăsătură ce se menţine până la o vârstă mai mare  procesul înţelegerii apare cu greu din cauza modului defectuos în care se realizează integrarea datelor noi în cele existente c.Deficienţa mintală de gradul I . relaţii spaţiale.7 ani) • vorbirea apare la 34. ci reproductivă  stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările.

el se abate de la scopul fixat dacă întâmpină dificultăţi şi execută o altă activitate mai uşoară 18 • . cu atât nivelul motricităţii rămâne mai scăzut. nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului. copiii debili adaugă elemente străine provenite dintr-o experienţă anterioară mai mult sau mai puțin asemănătoare) e. Voinţa  în ceea ce priveşte activitatea voluntară putem spune că ea prezintă deficienţe în toate momentele desfăşurării sale: • scopurile pe care şi le fixează debilul sunt generate de trebuinţele şi interesele momentane. se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte şi o construcţie defectuoasă din punct de vedere gramatical  cu toate dificultăţile existente în planul dezvoltării psihice. debilul nu recurge la procedee de fixare intenţionată. însă în general memoria este deficitară sub anumite aspecte  ca trăsături specifice ale memoriei. atât în limbajul scris cât şi în cel oral. ce duce la dificultăţi în realizarea transferului de cunoştinţe • lipsa de fidelitate a memoriei (când reproduc ceva. însă eficienţa scăzută a memoriei rezultă şi dintr-o evocare în care se găsesc elemente fără legătură cu subiectul abordat • memoria este caracterizată de rigiditatea fixării şi a reproducerii cunoştinţelor. ceea ce îngreunează manipularea unor obiecte f. distingem: • memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar. în condiţiile unor influenţe educaţionale adecvate • în acest scop se sugerează unele programe de intervenţie pentru dezvoltarea comunicării la copiii cu deficienţe mintale de gravitate diferită • aceste programe sunt cu atât mai eficiente cu cât se au în vedere vârstele mici ale copilăriei • în formele severe se vizează formarea unor modalităţi de relaţionare cu cei din jur prin intermediul comunicării nonverbale ce este concepută de unii autori ca o „terapie ocupaţională” pentru aceşti subiecţi d. lucru vizibil mai ales sub următoarele aspecte: • viteza mişcărilor • precizia mişcărilor • imitarea mişcărilor • reglarea forţei musculare. Motricitatea  s-a stabilit că cu cât gradul deficienţei mintale este mai mare.  la debilii mintali se observă mai frecvent decât la normali lateralitatea manuală stângă sau ambidextră. epitetelor şi metaforelor  fraza. etc. comunicarea poate fi stimulată spre o evoluţie pozitivă. Procesele mnezice  debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei hipermnezii.se întâmpină dificultăţi în înţelegerea şi utlizarea comparaţiilor.

Integrarea familială. debilii mintali sunt împărţiţi în două categorii:  Debilul armonic 19 . Comportamentul  activitatea debilului este caracterizată. însă şi veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit şi necontrolat  această capacitate redusă de a controla expresiile emoţionale complică relaţiile lor cu cei din jur şi duce la efecte dezorganizatoare asupra activităţii  se observă predominarea unui anumit tip de dispoziţii astfel că unii sunt mai frecvent euforici alţii apatici şi alţii iritabili i. ei se amăgesc cu o mulţime de explicaţii posibile • sunt şi părinţi care trăiesc un sentiment de culpabilitate faţă de copil.• • dificultăţi întâmpinate în efectuarea unei acţiuni provin din insuficienţa atenţiei pe care ei o acordă instrucţiei ce li se dă. viticultor etc. reuşesc în bună măsură să se integreze în aceasta  în ceea ce priveşte educaţia. unde îşi însuşesc scris – cititul şi calculul elementar la nivelul a 4 – 5 clase din şcoala generală  debilul mintal are posibilitatea de a-şi însuşi o profesie pe care o poate exercita cu succes (tâmplar. zootehnist. lovirea propriului corp.din punct de vedere clinic. cofetar. ei pot urma şcoala ajutătoare. în primul rând. Conduitele afective  manifestările emotive sunt foarte des exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs  se poate ajunge la crize de furie însoţite de reacţii agresive faţă de cei din jur. uneori chiar şi şcoala de masă. de imaturitate (un copil debil mintal de vârstă şcolară are manifestări proprii preşcolarilor sub aspectul emoţiilor şi sentimentelor) h. croitor. zidar. în condiţiile unei atitudini realiste a fameilie. fiind înclinaţi să treacă imediat la acţiune apar frecvente manifestări de negativism ca efect al capacităţii reduse de lucru a scoarţei cerebrale g. şcolară şi socioprofesională  prezenţa unui copil cu debilitate mintală într-o familie reprezintă o grea încercare pentru părinţi • din aceste motive mulţi dintre părinţi nu reuşesc să se împace cu acest gând • chiar şi atunci când întârzierea în dezvoltarea copilului este evidentă. se simt răspunzători şi încearcă cu disperare să găsească o soluţie de ieşire din situaţia în care se află  copiii debili mintali.) Formele clinice ale debilităţii mintale . distrugerea obiectelor.

dar beneficiază de un intelect superior  caută aprobarea şi acceptarea celor din jur şi poate fi chiar sensibil la critică • 5.1 Deficienţe de vedere 20 . manifestări legate de o agitaţie motrică permanentă şi stări de euforie  vorbeşte neîncetat şi este lipsit de interes o Debilul dizarmonic emotiv  faţă de cel instabil. după formele de manifestare. dar şi a proceselor psihice ale persoanei. 5. Simon şi G. capabil de a învăţa o meserie şi de a o exercita în condiţii normale  Debilul dizarmonic (tulburările intelectuale sunt asociate cu cele afective) • debilul dizarmonic (Baronnei şi Fay l-au denumitşși „debil complet”) se caracterizează prin preponderenţa tulburărilor afective şi de comportament • Th. se împarte în: o Debilul dizarmonic instabil  este incapabil de a se concentra  nu poate fi atent  este curios  este permanent agitat  este mitoman  are dificultăţi de adaptare o Debilul dizarmonic excitat  prezintă. are reacţii afective instabile şi exagerate. Deficienţe senzoriale Deficienţele senzoriale sunt determinate de unele disfuncţii sau tulburări la nivelul principalilor analizatori (vizual şi auditiv).termenul a fost introdus de Th. dar de o gravitate sporită. pe lângă tulburările caracteristice celui instabil. având o rezonanţă puternică în conduita şi modul de existenţă al acesteia. Simon (1924) şi Vermeylen (1929) care considerau că în acestă formă deficitul intelectual constituie elementul ce predomină personalitatea • retardul intelectual se manifestă prin întârzierea în plan școlar. cu implicaţii majore asupra desfăşurării normale a vieţii de relaţie cu factorii de mediu. Vermeylen consideră că debilul dizarmonic. ascultător. dar şansele de reuşită ale acestor persoane sunt bune dacă depun efort continuu şi sunt susţinuţi afectiv de cei din jur • debilul armonic este muncitor. dificultăți în activitatea de achiziţie a unor cunoştinţe.

deși apar dificultăți de relaționare. Tulburările refracției oculare / Ametropiile .formarea imaginii retiniene normale depinde de:  starea de refracție a ochiului  transparența perfectă a mediilor refrigerente .la handicapații de vedere din naștere. Miopia  formarea focarului razelor de lumină se face în fața retinei.ochiul care prezintă o refracție normală se numește emetrop. Handicapul de vedere poate produce un dezechilibru la nivel comportamental. ceea ce poate duce la 15 – 40 dioptrii o în cazul miopiei mari. astfel încât imaginea retiniană este neclară  miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere. de aproape.există mai multe tipuri de ametropii: a. corectarea optică nu se realizează în totalitate și pot apărea hemoragii retiniene și dezlipiri de retină 21 . dezechilibru ce influențează relațiile subiectului cu mediul său înconjurător . și difuz obiectele aflate în depărtare care sunt reproduse în fața retinei  corectarea optică se realizează cu lentile divergente. tensiunile interioare sunt mai reduse.principala condiție pentru formarea corectă și adecvată a imaginii pe retină constă în structura normală a globului ocular . concave. plin de înțelegere pentru ca evoluția acestora să ducă la o cât mai bună integrare socială și la un cât mai bun confort psihic Etiologie și clasificare 1. culegător de litere sau ca în cazul activităților școlare pot influența negativ vederea o corijarea cu mijloace optice a miopiei benigne este complet realizabilă. necesară și obligatorie pentru a putea preveni anumite fenomene secundare • miopia malignă o se mai numește și miopie forte sau miopie progresivă o este o afecțiune foarte gravă care prezintă o tendință progresivă. ca în cazul meseriilor de ceasornicar.Tiflologia / tiflopsihologia este ramură a defectologiei ce are ca obiect de studiu legile specifice și fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri de personalitate ale deficienților vizuali.este importantă crearea unui mediu securizant. nu depășește 6 – 10 dioptrii o Cohn considera că solicitarea optică fină. notate cu „-”  miopia îmbracă 2 forme: • miopia benignă o se mai numește și miopie școlară (Cohn) o are o dinamică progresivă lentă o creșterea miopie benigne continuă până la vârsta de 20 – 21 de ani o în general. acestea fiind exact reproduse pe retină. spre deosebire de handicapul de vedere survenit unde dezechilibrele sunt foarte puternice și îl marchează pe individ în totalitate . iar tulburările de refracție se numesc ametropii .

în funcție de localizare și de extindere. Astigmatismul  este datorat unei structuri deficiente a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere de refracție și. ci o manifestare fiziologică normală pentru vârstele de peste 45 – 50 de ani. Hipermetropia  constă într-o refracție diminuată sau într-o micșorare a diametrului anteroposterior a ochiului. ceea ce duce la o hipermetropie latentă  în cazul hipermetropiei mai mari care se datorează unor malformații ale globului ocular și care. la deficiențe vizuale de diferite grade . cauza prezbiției este pierderea elasticității cristalinului și. iar celălat ametrop  există și posibilitatea în care ambii ochi sunt ametropi 2. cel mai adesea. este nevoie de corijare optică cu lentile convexe notate cu „+”  hipermetropia nu trebuie confundată cu prezbiopia / prezbiția care nu este un viciu de refracție. imaginile retiniene vor fi neclare. pierderea capacității de acomodare c. deci.o este una din cauzele cecității o complicațiile se pot datora măririi în exces a globului ocular ceea ce duce la dezorganizarea țesuturilor oculare o apare pe un fond ereditar și este favorizată de factorii din mediul înconjurător o copilul miop trebuie ferit de eforturi vizuale și de efortul fizic b. cu figuri alungite și cu erori în diferențierea literelor asemănătoare d. cercul ca elipsoid)  poate cuprinde mai multe forme: • astigmatism miopic • astigmatism hipermetropic  corijarea optică se face cu ajutorul lentilelor cilindrice  astigmatismul mare și congenital se asociază cu ambliopia înnăscută  copiii care prezintă astigmatism pot fi solicitați din punct de vedere optic fără rezerve deosebite  apar dureri intraoculare care se datorează procesului acomodării. traumatisme grave  plăgi provocate de corpi străini 22 .opacifierea mediilor de refracție. astfel încât focarul principal al razelor de lumină se va forma în spatele retinei  obiectele vor fi percepute clar la distanță și difuz în apropiere  copiii și tinerii compenseează relativ ușor hipermetropia mică și medie datorită procesului acomodării. Anziometropia  datorată unor diferențe de refracție apărute între cei 2 ochi din care unul este emetrop. deformată. apare alterarea vederii de aproape care va fi ștearsă. care în mod normal sunt perfect transparente.aceste opacități sunt determinate de: a. duce. deformate (punctul va fi văzut ca virgulă. deci. se asociază cu ambliopie congenitală. cu imagini neclare. Opacitățile mediilor refrigerente (refringente) .

 arsuri provocate de substanțe acide și bazice b. procese inflamatorii grave – debutează fie pe conjunctivă și se extind, fie direct pe cornee  Keratita • apare în a doua decadă de vârstă și se manifestă prin creșterea distorsiunii câmpului vizual și a vederii la distanță • este recomandat transplantul de cornee (keratoplastie) • sunt recomandate lentilele de contact rigide  Leucomul • opacifierea corneală cicatriceală • se manifestă prin apariția unei cicatrici groase, de culoare albă care suprimă parțial sau total transparența corneei • duce la scăderea sensibilității cromatice, de contrast, la scăderea acuității vizuale și la apariția scotoamelor  Cataracta • poate fi: o congenitală o dobândită • constă în opacifierea totală / parțială a cristalinului • cauze: o rubeola o intoxicațiile medicamentoase o diverși agenți fizici  Aniridia • lipsa membranei irisului sau o dezvoltare insuficientă a acesteia • este o boală ereditară care duce la scăderea acuității vizuale cu aproximativ 20 de sutimi, duce la fotofobie, îngustarea câmpului vizual, cataractă, luxație de cristalin, opacifiere de cristalin, glaucom sau strabism • se corectează cu lentile obscure, se folosește iluminatul slab și protejarea de soare  Trahomul • duce la uscarea corneei (necroză) și se poate manifesta după anumite afecțiuni conjunctivale grave c. distrofii ireversibile d. uscarea corneei e. factori care au acționat în viața intrauterină 3. Retinopatiile - pot fi congenitale sau dobândite și privesc organul propriu – zis de recepție a imaginii vizuale - diminuează vederea cromatică, diurnă și acuitatea vizuală periferică, însă se păstrează relativ acuitatea vizuală centrală - include: a. albinismul

23

b. c. d.

e.

f.

 carența totală / parțială a pigmentului retinei, irisului, părului, pielii  este o boală ereditară care duce la fotofobie, scăderea acuității vizuale și nistagmus (mișcările rapide ale ochilor)  de obicei, nu progresează și se corectează cu lentile colorate sau obscure colobomul retinian  constă în fisuri sau deficiențe ale retinei retinita pigmentară  se manifestă prin îngustarea concentrică a câmpului vizual până la vederea tubulară (orbul găinilor) dezlipirile de retină  constau în desprinderi ale unor părți din retină și atrofierea acestora  cauze: • diabetul • miopia regenerativă • efortul fizic  simptome: • apariția razelor intermitente de lumină • apariția durerilor intraoculare • pierderea cțmpului vizual • apariția micropsiilor • deteriorarea acuității vizuale • deteriorarea sensibilității cromatice acromatopisa  boală ereditară care prin deformarea conurilor duce la cecitate totală și, deci, la: • diminuarea acuității vizuale • fotofobie • nistagmus  câmpul vizual se păstrează normal, iar fotofobia și nistagmusul se diminuează odată cu înaintarea în vârstă  este necesară protejarea de soare și o iluminare slabă nistagmusul  deplasare foarte rapidă pe orizontală, verticală sau rotativ a globilor oculari  se datorează contracțiilor spastice ale mușchilor globilor oculari  poate interveni și la omul normal după fixarea îndelungată a unor obiecte apropiate de ochi  în cazul apariției în handicapul de vedere, se pierde capacitatea de fixare și se îngreunează capacitatea de scris și citit

4. Afecțiuni localizate la nivelul nervului optic și a căilor optice intracraniene - pot fi localizate în interiorul globilor oculari, la nivelul papilei optice sau în spatele ochilor - sunt cauzate de:  procesele inflamatorii  modificări degenerative

24

 afecțiuni ale nervului optic  afecțiuni ale traiectului optic  atrofierea nervului optic 5. Formele cecității corticale a. Scotoamele  pete oarbe / albe în câmpul vizual b. Fotopsiile  fenomene de excitare optică de tipul unor fulgere / scântei c. Cecitatea psihică / Agnozia optică  imposibilitatea de a identifica vizual obiectele

6. Glaucomul - este o afecțiune extrem de gravă în care simptomul pprincipal este creșterea tensiunii intraoculare care duce la excavația papilei, atrofierea globului ocular și aplatizarea acestuia - are un caracter progresiv - leziunile apărute sunt ireversibile - constituie principala cauză a cecității - se caracterizează prin:  dereglări ale câmpului vizual  restrângerea câmpului vizual  tulburări ale sensibilității cromatice  lăcrimare excesivă  fotofobie  opacifierea cristalinului - este o boală ereditară - pe parcursul evoluției apar  dureri ale globului ocular  stări de vertij  lărgirea petei oarbe  scotoame 7. Traumatismele oculare - se manifestă sub formă de:  contuzii  plăgi  arsuri - reprezintă o cauză majoră a foarte multor handicapuri vizuale 8. Strabismul - este o tulburare a motilității oculare - constă în:

25

astfel.în cazul apariției după 3 – 4 ani se pot păstra unele imagini vizuale care vor avea o influență deosebită asupra dezvoltării individului . manifest  se mai numește și: • estropie • heterotropie  poziția strabică a ochiului este ușor vizibilă  poate fi: • paralitic o apare brusc. deviații. de obicei. tulburări în structura orbitei și a mușchilor oculari  tulburări în ceea ce privește fuziunea imaginilor . al ochiului care vede mai slab o apare la vârsta preșcolară sau antepreșlcolară și este progresiv 9.dezvoltarea psihică a handicapatului de vedere este relativ normală și chiar normală.reprezentările nu se păstrează nici în cazul în care cecitatea apare înainte de 3 – 4 ani . latent  se mai numește și: • heterotrofie • heteroforie  este caracterizat de faptul că poziția strabică a ochiului nu este vizibilă  deviația poate fi compensată printr-un efort muscular suplimentar  se corectează prin acoperirea unui ochi și purtarea de ochelari b.reprezintă dezvoltarea insuficientă a globilor oculari ceea ce duce la:  afectarea vederii de tip binocular  afectarea perceperii reliefului  afectarea perceperii poziției obiectelor în spațiu  afectarea capacității de calculare a distanțelor .în cazul handicapului congenital. cu atât imaginile și reprezentăruile vor fi în număr mai mare . se menține un singur focar pe scoarța cerebrală care este.handicapatul de vedere care își desfășoară viața într-un mediu ostil față de handicapul său: 26 .poate fi: a.cu cât handicapul va apărea mai târziu. Microoftalmia . nevăzătorii nu au reprezentări vizuale formate . dacă persoana respectivă își desfășoară viața într-un mediu care nu este ostil față de handicapul său . în urma unei paralizii sau după atrofierea unui grup de mușchi oculari • concomitent o ochiul strabic urmează celălalt ochi în toate mișcările lui și cu același unghi de deviație o pentru a se evita diplopia organismul va renunța automat la deviația unui ochi pe care îl va evita și.

alături de cele de ordin psihic și acestea sunt considerate ca fiind consecințe indirecte. apar tulburări de ordin somatic. activitatea mentală prin audiție 27 . de dezvoltarea sa psihică • este fragmentară. implicit. apar întârzieri ale gândirii și în achiziția diverselor operații instrumentale  reprezentarea: • sunt dependente de integritatea analizatorilor • pentru persoanele cu handicap congenital. dezvoltarea gândirii. de vârstă. cu imagini neclare. imaginile mentale vor fi strâns legate de componentele auditive • în ambliopie există urme ale unor imagini mentale ce este necesar a fi stimulate verbal • reprezentarea spațială are loc pe baza explorării tactil – kinestezice • volumul. manifestându-se în funșie de: • momentul apariției handicapului • gravitatea handicapului • educație • vârstă  pot apărea: • deformarea craniului concretizată printr-o poziție vicioasă a capului datorată lisei nevoii de explorare a spațiului înconjurător • abateri de la metabolismul apei și al glucidelor • disfuncții hipofizare • o expresie specifică a feței • atitudini rigide • deformări ale coloanei vertebrale în plan frontal (generatoare de scolioză) sau în plan sagital (generatoare de lordoză și cifoză) • mișcări imprecise • ticuri • mers slab coordonat  această dezvoltare dizarmonică apare mai ales la copiii cu handicap de vedere și este datorată sedentarismului care se bazează pe lipsa libertății de mișcare  apare un dezechilibru între forțele musculare  percepția: • depinde de forma și gradul de handicap. cu imagini frecvent distorsionate  randamentul mental este destul de scăzut datorită unei grele actualizări a imagini și. lucru ce se poate observa în recunoașterea unor obiecte sau fenomene și în capacitatea redusă de reactualizare a unor elemente definitorii de reprezentare • decalajul se datorează dezvoltării limbajului. forța. cantitatea și calitatea reprezentărilor vor fi în decalaj față de cunoștințele verbale ale nevăzătorilor. lucru ce duce la o stimulare parțială a gândirii care nu dispune de un suport intuitiv  atenția și memoria: • sunt foarte bine dezvoltate și reprezintă puncte forte ale acestor oameni • atenția este punctul forte ce favorizează evoluția limbajului și deci. astfel. a comunicăroo și a existenței unui volum redus de imagini.

alfabetul este construit pe principiul decadelor: Decada I – literele A – J (punctele 1.alfabetul era format din 76 de semne punctiforme. analizatorul kinestezic  cu ajutorul analizatorului kinestezic și al celui tactil se poate face descompunerea cuvintelor în grafeme .nevăzătorii folosesc un sistem de citire și scriere special în care funcția dominantă o are analizatorul tactil .alfabetul.chinestezic . analizatorul tactil d. cu excepția celor care sunt predispuși iremediabil la orbire este posibilă învățarea scrierii și a citirii obișnuite (limbajul alb – negru). iar distanța între puncte de 2.în cazul ambliopilor. a realizat un sistem logic de litere și semne. nevăzător în urma unui accident. cifrele se realizează prin combinarea a 6 puncte ce se află în fiecare celulă a plăcii de scris: 4 ••1 5 ••2 6 ••3 . inspirându-se din scrierea secretă pe timp de noapte a unui căpitan din armata franceză . 2.acest alfabet oferă aceleași posibilități de exprimare grafică ca și cel alb – negru . 4.s-au mai utilizat:  scrierea pe o placă în relief  aranjarea unor pietre într-o ladă cu nisip sub formă de litere . de tipul lor căpătau semnificația unor litere sau cuvinte .mai tîrziu. care în funcție de grosimea lor. s-au folosit noduri pe sfori de 1 – 1.• memoria are calitate superioară iar prin apelarea mereu la ea se produce un antrenament continuu al acesteia. nevăzătorii având posibilitatea actualizării unei mari cantități de informație Învățarea scris – cititului în Braille . Braille și-a îmbunătățit sistemul de scriere. înălțime și distanță care au dus la sesizarea pragului maxim al sensibilității tactile . analizatorul verbo – kinestezic  cu ajutorul acestui analizator se poate face descompunerea cuvintelor în foneme c. însă se vor folosi materiale didactice specifice:  înclinarea meselor  săli foarte bine iluminate (preferabil cu lumină naturală)  folosirea unor caiete și cărți speciale .la început. analizatorul auditiv  cu ajutorul acestuia se realizează discriminarea fonetică și învățarea emiterii corecte a sunetelor b. ajungând la 64 de semne punctiforme . 5) 28  .la însușirea scris – cititului în Braille participă 4 analizatori: a.5 m. Louis Braille. de distanța dintre ele.5 mm. semnele de punctuație. fiecare semn fiind alcătuit din 1 până la 6 puncte cu înălțimea de 1 mm.în 1809.

6 . Î. Ș. B. 4. Ț. E.• A=1 • B=1+2 • C=1+4 • D=1+4+5 • E=1+5 • F=1+2+4 • G=1+2+4+5 • H=1+2+5 • I=2+4 • J=2+4+5  Decada II – literele K – T (Decada I + 3) • K=A+3=1+3 • L=B+3=1+2+3 • M=C+3=1+3+4 • N=D+3=1+3+4+5 • O=E+3=1+3+5 • P=F+3=1+2+3+4 • Q=G+3=1+2+3+4+5 • R=H+3=1+2+3+5 • S=I+3=2+3+4 • T=J+3=2+3+4+5  Decada III – literele U –Z (Decada I + 3 + 6 = Decada II + 6) • U=A+3+6=K+6=1+3+6 • V=B+3+6=L+6=1+2+3+6 • X=C+3+6=M+6=1+3+4+6 • Y=D+3+6=N+6=1+3+4+5+6 • Z=E+3+6=O+6=1+3+5+6  Decada IV – literele Ă. ultima fiind opusul primei .în scrierea Braille litera scrisă nu este simetrică cu cea citită. Â. J) • Ă=A+6=1+6 • Â=B+6=1+2+6 • Î=C+6=1+4+6 • Ș=E+6=1+5+6 • Ț=I+6=2+4+6 • W=J+6=2+4+5+6  majusculele se formează prin adăugarea punctelor 4 și 6 imediat după litera respectivă  cifrele de la 1 la 10 se formează tot cu ajutorul decadei I și fiecare semn din prima decadă este precedat de alt semn format din punctele 3. 5.se folosește o plăcuță de scriere în care se pot înțepa cu punctatorul 1 până la 6 puncte în fiecare celulă 29 . W (se formează prin adăugarea punctului 6 la semnele corespunzătoare din Decada I: A. C. I.

În majoritatea cazurilor. dat fiind pericolul apariţiei mutităţii. filosoful și matematicianul Giorlamo Cardano.inevitabil vadeveni şi mut.scrierea se face de la dreapta spre stânga pentru ca prin întoarcerea foii să se poată citi invers . activitatea relaţională cu familia. nedureros. deficienţa auditivă nu este atât de gravă în sine. În literatura de specialitate.literatura de specialitate consemnează existența unor preocupări foarte vechi față de deficienții senzoriali în general . Depistarea şi intervenţia precoce a tulburărilor auditive sunt o condiţie fundamentală pentru evoluţia ulterioară a copilului. bazate pe demutizare și comunicare verbală 30 . factorii sociali şi educaţionali. Aristotel afirma că cine s-a născut surd acela devine apoi mut . ştiinţă interdisciplinară care studiază particularităţile dezvoltării psihofizice ale persoanelor cu disfuncţii auditive. se precizează faptul că. de calitatea hârtiei și pe baza exercițiului . în secolul al XVI-lea. a gândirii copilului deficient.. iar mâna stângă îndeplinește rolul de control . stabileşte cauzele şi consecinţele pierderii auzului.viteza de citire va crește în funcție de experiență.medicul. mijloacele de recuperare. însă mâna stângă urmărește mâna dreaptă și identifică rândul următor la întoarcere .în lucrarea „Despre simțurile celor care simt”. Istoricul deficienței de auz .punctatorul este utilizat.în Codicele lui Justinian se găsesc reflectate atitudinile societății față de surzi și sunt stipulate drepturile pe care aceștia le aveau .2. Deficienţe de auz Deficienţele de auz fac obiectul surdopsihopedagogiei. compensare şi educare în vederea structurării personalităţii şi integrării lor ăn viaţa socială şi profesională. cât mai ales prin influenţele negative asupra proceselor de percepere a sunetelor necesare formării şi dezvoltării normale a vorbirii.principiile şi modalităţile prin care deficienţii de auz pot fi integraţi în sistemul şcolar şi profesional. a limbajului. fără o prozezare precoce. scrie despre instrucția și educația surdomuților. de mâna dreaptă. pierderea auzului este un proces lent. un copil ce prezintă pierderi mari de auz în primii ani de viaţă.citirea se face cu ajutorul analizatorului tactil – kinestezic al mâinii drepte. Un studiu recent arată că aproximativ 35% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani au pierderi ale capacităţii auditive în diferite grade (datorită purtării căştilot audio. Cu alte cuvinte. de obicei. sunetelor de intensitate foarte mare sau participării la concerte foarte zgomotoase).citirea se face cu buricele degetelor 5.

pentru învățarea limbii au fost structurate trei metode principale: 1. Johan Korand Amman neagă utilizarea folosirii dactilemelor. din punct de vedere metodologic. Abatele Deschamps susșine metoda orală și este primul care elaborează un alfabet special pentru orbii surdomuți .a. oral și mimico – gesticular . care au contribuit la fundamentarea psihopedagogică a învățământului pentru copii cu deficiențe de auz => pentru învățarea limbii de către persoanele handicapate de auz s-a aplicat o tehnică bazată pe imitație.în secolele XIX și XX specialiștii ruși aduc și ei o contribuție interesantă  dintre cei mai importanți cităm pe V.germanul Friedrich Moritz Hillt a încercat să organizeze învățământul surdomuâilor cât mai aproape de cel al copiilor normali . Diacikov. metode combinate / metode mixte care fac apel și la mijloace auxiliare (dactileme – Fig. John Wallis sublinia rolul limbajului scris în dezvoltarea psihică a surdomutului și preciza că pentru a facilita evoluția vorbirii trebuie exclus limbajul dactil din demutizare.. a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicării verbale.. Ostrogradschi. L.Francisc Von Helmont. 1.reprezentantul cel mai de seamă al școlii franceze este Charles Michel de L’ Epee care a întemeiat o școală pentru surdomuți și a aplicat o nouă metodă.spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulată) ca ormă a demutizării . I. ambele tehnici fiind cunoscute sub numele de „metoda naturală”. insistând pe vorbirea orală. V. Gurțiev. F. I. preponderent. Jaobs Falkowschi întemeiază un institut pentru surdomuți și orbi unde folosește metoda gesturilor pentru început. G. pe la 1600. A. Zankov ș. în schimb labiolecturii îi acorda un rol semnificativ .în Anglia. pune un accent deosebit pe labiolectură și propune folosirea oglinzilor pentru demutizare . A. fapt pentru care este considerat fondatorul așa – numitei școli oraliste .în Franța. dar și limbajul scris. în Olanda. labiolectură și mimico – gesticulație) 31 . preponderent. Flery. asemănătoare cu principiul învățării vorbirii la copilul mic normal.Juan Pablo Bonet. limbajul scris / metode scrise 3. limbajul oral / metode orale 2.în Polonia. și anume „metoda mimicii”. metode care folosesc. cât și o tehnică similară cu formarea deprinderii de a comunica într-o limbă străină. A. metode care folosesc. având în vedere toate aceste demersuri. prin intermediul căreia se fundamentează comunicarea prin mimico – gesticulație . iar apoi adoptă în exclusivitate metoda orală .tot în Olanda.

în țara noastră. franceză. germană. preferată în multe școli europene . belgiană etc.este cunoscut faptul că în surdopsihologie aceste metode mai poartă denumirea și după locul unde s-au dezvoltat.. austriacă. . astfel că se remarcă metodele: italiană. preocupările pentru handicapații de auz există de peste 100 de ani: 32 .foarte cunoscută și apreciată este și metoda românească pentru demutizare.

frecvența deficiențelor de auz diferă în funcție de o serie de factori cum ar fi:  factorii geografici  factorii ereditari  factorii familiali  factorii medicali  tratament medical inadecvat  epidemii  accidente  alcoolism  iradieri  malnutriție  muncă într-un mediu foarte poluat din punct de vedere auditiv . iar la adulții de vârsta a treia. de peste 50% Evoluția cunoștințelor despre deficiența de auz A. odată cu înaintarea în vârstă. a Institutului pentru surdomuți de la Focșani (fondat în 1865)  sunt informații și cu privire la existența unui institut particular. Terminologie . în Dumbrăveni (1828)  în 1924. mult mai devreme. pentru a desemna persoanele cu tulburări de auz sunt:  surdo – mut  surdo – vorbitor – se referă la deficientul de auz demutizat și la cel asurzit. în care vor preda absolvenți sau titulari angajați prin concurs după un stagiu preliminar de 2 ani în activități cu diferite categorii de deficienți  în prezent. care a reușit să-și însușească vorbirea până la pierderea auzului  deficient de auz  disfuncțional auditiv  hipoacuzic – deficientul de auz cu reziduuri auditive  handicapat de auz  asurzit . școli generale. școli profesionale și tehnice pentru hipoacuzici și surzi . s-a folosit termenul de surdomut.din datele statistice de la noi și din cele mondiale se estimează existența unui procent de 1% din locuitori pentru surditate la vârsta copilăriei. în țara noastră funcționează grădinițe.ulterior. cât și în limbajul obișnuit. făcându-se referire la persoanele care și-au pierdut auzul înainte de însușirea limbajului verbal . Carol Davila. în Legea Învățământului se stipulează că în unele școli vor funcționa clase speciale pentru handicapați.termenii folosiți atât de știință. crește incidența cazurilor respective astefl încât la maturitate procentul este de peste 10%. în 1893 ia ființă o instituție școlară pe lângă locuința Dr. care devine apoi o secție a azilului „Elena Doamna” și. s-a conștientizat faptul că între surditate și muțenie nu există o legătură indestructibilă 33 . ulterior.la început.

a apărut o nouă subramură. hipoacuzic. asurzit)  studiază metodologia recepției vorbirii prin labiolectură. studiază particularitățile dezvoltării psihofizice ale subiecților cu disfuncționalitate auditivă și mijloacele adecvate compensatorii.mai mult. compensare. cât și în societate și în activitatea productivă  studiază particularitățile vieții și activității copilului cu deficiență de auz în familie. a emiterii și corectării vorbirii cu și fără ajutorul aparaturii electroacustice . ce vizează descoperirea și confecționarea mijloacelor adecvate de protezare a auzului rezidual 34 . instructiv – educative și recuperatorii în vederea formării personalității și a unei bune încadrări socio – profesionale . iar surdopsihologia în:  istoria surdopsihologiei  surdopsihologia experimentală  surdopsihologia copilului  surdopsihologia școlară  surdopsihologia generală  surdopsihologia muncii .surdopsihopedagogia se poate divide în subramurile următoare:  istoria surdopedagogiei  surdodidactica  surdometodica  surdopedagogia preșcolară și școlară..surdopedagogia:  studiază și stabilește cauzele și consecințele imediate și îndepărtate ale pierderii auzului  studiază principiile și metodele generale și speciale de demutizare în raport cu timpul disfuncției auditive (surd. și anume surdotehnica.surditatea totală poartă numele de cofoză . instrucție și educație se ocupă surdopsihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale științei defectologice . în mediul social și evidențiază importanța factorilor sociali și educativi în formarea personalității lui .de studierea acestui tip de deficiență și de găsirea unor metode și tehnici de recuperare și integrare socială.surdopsihologia:  studiază cauzele surdității  studiază prevenirea factorilor de risc  studiază particularitățile dezvoltării psihice a persoanelor cu deficiențe de auz  constată și explică timpul și gradul de surzenie în vederea intervenției (timpanoplastie) și a folosirii mijloacelor tehnice (protezare) și compensator – auditive  elaborează principiile încadrării în sistemul școlar special și general. ca știință independentă.defectologia.surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv. ce poate duce la mutitate ca o consecință a surdității .

Mondini • este determinat de leziunea nucleului. există: 1. cocaina.Etiologia și clasificarea deficiențelor de auz . leziuni ale ultimelor spirale ale melcului d. ergotina. Surdități dobândite  cuprind: a. apa de plumb) o iradierea mamei cu raze X o alcoolismul o incompatibilitatea sangvină între mamă și fetus b. Sheibe • presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzorială a canalului cohlear. surditățile prenatale • pot fi cauzate de: o maladiile infecțioase ale gravidei o viruși ai rubeolei o viruși ai oreionului o viruși ai pojarului o viruși ai hepatitei o viruși ai paludismului matern o tulburări metabolice o tulburări endocrine (hipotiroidismul famial) o diabetul o hemoragiile o infecții bacteriene și prin protozoare (tuberculoza. heroina. sifilisul) o medicamentele tranchilizante (morfina. Surdități ereditare  sunt de următoarele tipuri: a. surdități neonatale / perinatale 35 . atrofia nervului cohlear și a ganglionilor. Surditate genetică • se poate transmite de la unul sau de la ambii părinți prin gene 2. marijuana. dilaglionilor și a organului Corti. a saculei. astfel. fiecare categorie cuprinzând o serie de forme speciale. a organului lui Corti și a vascularizării striate c.în surdopsihopedagogie se utilizează o clasificare a tulburărilor de auz în funcție de criteriile atiologice și temporale în două categorii. conterganul) o cauze chimice și hormonale (avortificientele – chinina. Siebenmann • presupune lezarea capsulei osoase și leziuni secundare ale celulelor senzoriale sau ganlionale de la nivelul fibrelor nervoase b.

alte tipuri de deficiență de auz sunt raportate la locul instalării traumei cum sunt următoarele: 1. encefalita. rujeola. neomicină.în cazul în care leziunea se află în creier.) o otita o factorii toxici (intoxicațiile) o boli vasculare o subalimentația cronică o traumatismul sonos (întreprinderi zgomotoase) o cauze medicamentoase (streptomicină. și chiar aspirină și chinină în doze mari) o alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne. trombomicină. oreionul. iar pierderile profunde se produc la peste 90 dB . canamicină. vocea și unele vocale.auzul normal percepe sunetele la o intensitate de la 0 – 20 și chiar 30 dB . medii sau externe . pojarul. utilizate în egală măsură în surdopsihopedagogie . febra tifoidă etc. gentamicină. Surditate de transmisie 36 • . sar provoacă și senzații dureroase) .după Biroul Internațional de Audiofonologie se estimează următoarele:  între 0 – 20 dB – audiția este normală (poate auzi o conversație fără dificultăți)  între 20 – 40 dB – deficit de auz lejer sau hipoacuzie ușoară (poate auzi conversația dacă nu este îndepărtată)  între 40 – 70 dB – deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie (poate auzi conversația de foarte aproape și cu dificultăți. surditatea este mult mai gravă și poartă denumirea de surditate corticală Gradele deficitului auditiv .perceperea sunetelor la intensități de peste 20 dB indică pierderi ușoare. surditate sau cofoză (aude unele sunete foarte puternice.produse prin: o leziuni anatomo – patologice în timpul națterii o hemoragii meningiene o incompatibilitatea sangvină o lezarea cohleară o anoxie / asfixie albastră o traumatisme obstetricale (pot provoca hemoragii în urechea internă) o icterul nuclear o bilirubinemia c.sunt și alte tipuri de surditate. se poate proteza)  peste 90 dB – deficit de auz profund. tusea convulsivă. necesită proteză)  între 70 – 90 dB – dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă (poate auzi zgomote. surdități postnatale • determinate de: o traumatisme cranio – cerebrale o boli infecțioase (meningita. scarlatina. medii și severe ale auzului.

Acumetria instrumentală 37 .tăria depinde de nivelul de presiune a sunetului. cât și de percepție Testarea auzului A. cu cât ceva vibrează mai repede.omul poate să audă o gamă de frecvențe de la 20 la 20. Surditate de percepție  nu se operează și necesită protezare cu aparate speciale.000 Hertzi . marcată cu cretă • perceperea vocii obișnuite între: o 8 – 6 m – auz normal o 6 – 4 m – scădere ușoară a auzului o 4 – 1 m – pierdere mijlocie a auzului o sub 1 m – pierdere foarte mare a auzului 2. cea de comunicare obișnuită sau cea de strigare  tehnica examinării: • copilul este așezat pe un scaun cu spatele la examinator cu o ureche liberă. iar urechea umană poate tolera o presiune a sunetului de 1.scara decibelilor este logaritmică și folosește pragul auzului de 20 A drept nivel de referință sau sunet standard . scara decibelilor .Hertz-ul = unitatea de măsură în vibrații duble pe secundă a frecvenței. foșnetului unei frunze de plop pe o vreme liniștită . implicit. cât și educație ortofonică clasică  pierderea auzului poate depăși 120 dB  perceperea sunetelor acute este defectuoasă  sunt diminuate și vocea șoptită și vocea tare 3.cercetările audiometrice confirmă faptul că peste 90% dintre surzi posedă resturi de auz în diferite grade. iar cu cealaltă astupată. într-o cameră liniștită și spațioasă de minim 6 m.măsurarea auzului trebuie să se facă cu precizie foarte mare . cu atât frecvența va fi mai mare și.000. aproximativ.sunetul cel mai slab pe care îl poate detecta urechea umană are o amplitudine de 20 micropascali. Măsurarea intensității. iar acestea pot fi depistate prin aplicarea unor măsuri și procedee tehnice. constă în diminuarea auzului la o intensitate de până la 60 – 70 dB  se operează și apoi se protezează cu rezultate foarte bune  perceperea este mai bună pentru sunetele înalte în raport cu cele grave 2. Acumetria fonică (testarea auzului cu ajutorul vocii)  este o metodă rapidă și la îndemână atât pentru specialiști. cum sunt: 1. cât și pentru părinți  vocea utilizată la examinare este cea șoptită. care este măsurată în decibeli . și înălțimea . Surditate mixtă  prezintă atât caracteristici de transmisie (protezabile).000 de ori mai mare .decibel = cea mai mică unitate de măsură convențională a intensității sunetuluii ce reprezintă a 10-a parte dintr-un bel și corespunde.

iar analiza. se aplică pe apofiza mastoidă și în cazul în care sunetul nu este perceput se apropie de meantul auditiv o când surditatea este localizată la urechea medie. iar atunci când surditatea este provocată de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral sunetul este auzit în urechea normală 3. îngustime și inerție în desfășurarea activității de gândire 38 . convențional. ca urmare a faptului că ei operează cu imagini generalizate. în vibrație. subiectul nu aude sunetul dacă este îndepărtat de os. iar cea stângă cu un X de culoare albastră Caracteristici ale funcțiilor și proceselor psihice A. comparația. dar acestea se desfășoară în anumite limite. pe baza ei. odată cu blocarea urechii opuse o diapazonul. șablonism. iar dacă auzul este normal. rigiditate. sinteza. realizate preponderent prin vizualizare. urechea dreaptă cu un cerculeț de culoare roșie. abstractizarea și generalizarea. se alcătuiește audiograma  se măsoară fiecare ureche în mod separat și se notează. cu ajutorul unui aparat radio – electric (audiometrul)  ea are o mare precizie și. este o altă metodă ce se realizează prin examinarea cu diapazoane și servește la compararea audiției pe cale osoasă cu audiția obițnuită pe cale aeriană sau timpanică  cele mai frecvente metode de control cu ajutorul diapazoanelor sunt: • Proba Schwabach o prin plasarea diapazonului pe mastoidă se compară durata percepției auditive a examinatorului (presupus cu auzul normal) cu cea a examinatului • Testul lui Rinne o cu ajutorul acestuia se poate realiza verificarea separată a fiecărei urechi. sunetul diapazonului va fi perceput mai puternic în urechea bolnavă.C. Pufan (1982) arată că surdul nedemutizat posedă o gândirea obiectivă în imagini și un limbaj mimico – gesticular. Gândirea . Audiometria tonală și vocală  este o metodă avansată de măsurare a auzului pe toate frecvențele. duc la o serie de caracteristici legate de concretism. sunteul poate fi auzit un timp și după încetarea percepției osoase • Testul lui Weber o se bazează pe faptul că persoanele normale percep tonul diapazonului ce este aplicat pe frunte o când diapazonul este aplicat pe linia mediană a frunții unui handicapat cu surditate unilaterală a urechii medii.

se apreciază că nivelul global al limbajului oral și al celui scris. Memoria .abstractizarea va deveni. adică a reprezentărilor pe plan operațional C. în timp ce memoria vizual – motrică și afectivă este mai bine dezvoltată D. deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual la cel verbal și de la gândirea în imagini la cea noțional – verbală. treptat.există o relație strânsă între limbajul oral și limbajul semnelor. Lillo (1986) este de părere că bilingvismul pragmatic al limbajului semnelor și al celui oral (cuvântul) trebuie să fie introdus paralel în educația precoce a deficienților de auz. aproximativ. fără a se utiliza.. ca și al lecturii. reprezentarea este un analog al noțiunii.limbajul semnelor îi lipsește pe surzi de posibilitatea inserției sociale . vorbirea orală . este foarte scăzut în cadrul celor care folosesc. prin urmare. cea a surdomutului are un conținut concret neevoluat. astfel că trebuie să se asigure încă din educația timpurie o comunicare eficace a copilului cu anturajul său .ca urmare a dezvoltării gândirii și limbajului. astfel că informațiile senzoriale se vor completa cu cele intelectuale în care se vehiculează proprietăți de cauzalitate și esențializare ale obiectului .prin specificul ei. accesibilă în procesul gândirii noțional – verbale care evoluează odată cu demutizarea .în procesul demutizării. imaginea generalizată asigură conținutul reflectării senzoriale și senzorial – motrice. pure. înseamnă a lipsi copilul de o comunicare reală atâta timp cât limbajul oral nu este bine instalat 39 . chiar în educația timpurie.prin învățarea limbajului gestual de timpuriu se tinde spre trecerea directă de la limbajul semnelor la scriere. Limbajul și afectivitatea .memoria cognitiv – verbală se dezvoltă mai lent în procesul demutiării. metoda orală. preponderent. dar nu și un echivalent total al ei . folosirea metodei orale. aceleași caracteristici cu ale normalului auzitor în sfera afectivă și motorie .comparativ cu gândirea auzitorului. se produc influențe pozitive la nivelul întregii activități psihice.la surd.imaginația la surd constă în capacitatea de a crea reprezentări noi pe baza ideilor. senzațiilor. în cazul de față având o încărcătură evident vizual – motrică . percepțiilor acumulate anterior cu o evidentă specificitate vizual – motorie E. ca bază de învățare. iar abstractizarea este prea puțin accesibilă acestor forme de gândire .memoria are. Reprezentarea .treapta senzorială a cunoașterii (senzațiile și percepțiile) poartă pecetea limbajului mimico – gesticular și a imaginilor generalizate. Imaginația . odată cu restructurarea personalității și comportamentului subiectului pe direcția organizării.specialistul francez J. de evoluția căruia depinde funcționalitatea dezvoltării comunicării și integrării subiectului în societatea auzitorilor . ordonării însuțirilor de personalitate și de ierarhizare și adaptare a acțiunilor la situațiile date B.

pentru a transforma copilul surdo – mut în surdo – vorbitor .folosirea protezelor auditive are un caracter compensator și contribuie la însușirea comunicării verbale .muți centrarea se face pe procesul demutizării.. organizarea unităților speciale se bazează pe gradul pierderii auzului sau pe forma deficienței . protezele se pot împărți îm: a. de experiență și învățare. unii autori susțin ideea că protezarea trebuie făcută cât mai de timpuriu atât pentru obișnuirea copilului cu proteza. de cultură și educație.în țara noastră.. Proteze cu amplificare selectivă – amplifică numai frecvențele care sunt necesare audibilității c. uneori. de la prelogic la logic.în afara grădinițelor. în timp ce alți autori sunt de părere că protezarea trebuie făcută cu precauție și la vârste mai mari.protezele auditive îi ajută pe hipoacuzici și face posibilă școlarizarea împreună cu auzitorii . de la concret la abstract. duce la deteriorarea resturilor auditive . motivând că proteza. Proteze prin compresie – cu ajutorul lor se diferențiază și selectează frecvențele utile de cele inutile . luându-se în considerare factorii dezvoltării psihice. de la subiectiv la obiectiv. dinamica procesului instructiv – educațional se realizează de la simplu la complex.în școlile pentru surdo . ca și cei cu surdo – mutitate.în școlile pentru hipoacuzici metodologia instructivă este aproximativ asemănătoare cu cea pentru auzitori .în ambele cazuri.după criteriul amplificării.integrarea copilului în activitatea școlară și trecerea sa printr-un program de recuperare se bazează pe evaluarea și diagnosticul capacităților sale pentru a se putea ajunge la o apreciere corectă a evoluției probabile (prognoză) 40 . de școli speciale . copiii cu o pierdere parțială a auzului (hipoacuzici) beneficiază. protezele pot fi:  atașate de corp  la nivelul urechii externe  introduse în canalul auditiv  la nivelul urechii interne Metodologia demutizării și organizarea unităților speciale .protezarea este eficace. Proteze cu amplificare lineară – sporesc nivelul audiției cu 30 – 40 dB pe toate frecvențele b.referitor la vârsta optimă pentru protezare. Protezarea deficienților de auz . cât și pentru facilitarea achizițieilimbajului. mai ales în hipoacuziile ușoare și mijlocii și ridică o serie de probleme în handicapul auditiv sever sau la surzii cu resturi auditive .după locul amplasării. de potențial restant și de perspectivă a dezvoltării intelectuale .

deoarece între motor. prin colaborarea strânsă dintre familie. școală .. Deficienţele sau tulburările psihomotorii sunt determinate în principal de calitatea proceselor psihice care influenţează controlul şi funcţionarea mecanismului neuromuscular. răspunzătoare de funcţionarea mecanismului neuromuscular. de a depista alți factori etiologici și de a estima nivelul handicapului .demutizarea presupune din partea specialistului cunoștințe din domeniul ortofonic (fonetic). Deficienţele neuromotorii sunt determinate în principal de afectarea structurilor şi funcţiilor neuronale.1. structura gramaticală . de la nivel central sau periferic. în realitate limita dintre tulburări neuromotorii şi psihomotorii este foarte greu de stabilit.p. specialist. lexicul 3. Consecinţa directă a deficienţelor neuromotorii constă în perturbarea controlului funcţionării fibrelor musculare datorată disfuncţiilor în transmiterea impulsurilor nervoase către efectorii din sistemul muscular. Deficienţe fizice şi/sau neuromotorii şi tulburări psihomotorii Deficienţele fizice şi/sau neuromotorii reprezintă categoria tulburărilor care afectează în special componentele motrice ale persoanei. Clasificarea deficienţelor fizice şi/ sau neuromotorii Această clasificare este realizată din raţiuni didactice. psiholingvistic. 6.191-193) 1. psihic şi neurologic există o strânsă interacţiune. având o serie de consecinţe în planul imaginii de sine şi în modalităţile de relaţionare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. (Gherguţ.metodologia specifică compensativ – recuperatorie ce curpinde învățarea și educarea la acest nivel al handicapului trebuie adaptată . grădiniță. gramatical. deficienţele fizice se manifestă ca invalidităţi corporale ce reduc puterea şi mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare şi care pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente.demutizarea presupune însușirea celor trei laturi ale limbajului: 1. În general. acustic și surdodidactic 6. latura fonetică (articularea fonemelor și a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi) 2.deficienții de auz își însușesc cele trei aspecte ale limbajului în mod dirijat. Tulburări genetice şi congenitale: 41 . 2007. de a stabili rolul factorilor socio – culturali și familiali în raport cu cei ereditari.psihodiagnoza are rolul de a diferenția tulburările organice de cele funcționale.

întrucât gândirea copilului se exprimă prin acte. Relaţia dintre psihic şi motric pot fi grupate astfel: (Păunescu. se poate emite legea că fiecărei insuficienţe motrice îi corespunde o anumită deficienţă psihică. luxaţia congenitală a şoldului 2. malformaţii ale coloanei vertebrale 3. p.a. Psihomotricitatea se defineşte ca fiind rezultatul integrării funcţiilor motorii şi psihice/mintale. Sechele posttraumatice 4. Gesell afirma că. are multiple consecinţe asupra respiraţiei şi funcţionării inimii e. mimică care pot fi considerate „moduri de expresie a inteligenţei şi afectivităţii” (Leon Michaux) A. Psihomoticitatea Psihomotricitatea reflctă strânsa legătură dintre motric şi psihic. malformaţii ale aparatului locomotor şi ale membrelor superioare c. toracele „în pâlnie” (pectus excavatum) – pe lângă aspectul estetic. fără cauză-efect (deficienţă mintală-debilitate motrică) . Acest lucru este evident în mers. limbaj. hipotrofia staturală (nanismul) d. piciorul plat c.Down (trisomia 21) b. ce vizează raportul subiectului cu propriul corp şi cu mediul înconjurător (Encyclopedia Universalis).Relaţia centrifugă în care tulburările psihice determină pe cele motorii (isteria devine pitiatism) . Tulburări ale procesului de creştere a. Muşu. Deficienţe preponderent neurologice 6.110-111) . sindromul Langdon. Deficienţe osteoarticulare şi musculare 5.2. în care tulburările motorii sunt dominante.Relaţia centripetă. diformitatea Sprengel (umărul ridicat congenital) d. rahitismul b. după care tulburările psihice şi cele motrice sunt simultane. iar cele psihice nu sunt decât reflectarea acestora (epilepsia) 42 . inegalitatea membrelor e. osteocondrodistrofiile f. consecinţă a maturizării sistemului nervos.Relaţia paralelă.

1997. de orientare. în primul rând spre mamă. Schema corporală „reprezintă suportul material al cunoaşterii şi trăirilor individului. 43 . organizare şi structurare spaţială. este pilonul de susţinere a cunoaşterii spaţiului şi timpului proprii în raport cu spaţiul şi timpul lumii” (A. p. psihomotricitatea face posibilă adaptarea pragmatică (învăţarea tehnicilor profesionale.p.Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcţie de înzestrarea sa aptitudinală. manipularea obiectelor. Principalele direcţii de manifestare ale psihomotricităţii sunt (apud. îi dau primele elemente de ordonare a avalanşei de stimuli din jur şi îl susţin în realizarea tendinţei de a căuta plăcere. instabilitatea psihomotorie. p. intelectuale). prin elementele înnăscute. de gradul de dezvoltare fizică şi intelectuală şi de influenţele educative cărora a fost supus pe tot parcursul copilăriei. de orientare şi structurare temporală. Munteanu. de lateralitate. descoperirea spaţiului Cu alte cuvinte. (Păunescu. • relaţia cu cei din jur – se realizează prin contactul tegumentelor • relaţia cu mediul înconjurător . Psihologul francez Henry Wallon sublinia faptul că „schema corporală este un element de bază.indispensabil construirii personalităţii copilului. cu componentele sale spaţiale (axa corporală şi aliniamentul corect al scheletului).201): • relaţia cu sine – cuprinde în special coordonarea posturală bazată pe reflexe. Ne vom opri asupra conceptului de schemă corporală pentru a analiza implicaţiile schemei corporale în dezvoltarea individului. mai mult sau mai puţin ştiinţifică şi diferenţiată pe care o are copilul despre propriul său corp” (apud. Elementele înnăscute îl susţin în primele încercări de imitaţie. debilitatea motrică. Muşu. 2006. ritmice (ritmicitatea respiraţiei) şi energetice (concentrarea forţei la nivel abdominal). Munteanu.contactul tegumentelor cu agenţi fizici. atenţia copilului este orientată spre adulţii din jur. adaptarea socială (modalităţi de comunicare interpersonală).109).359) Schema corporală îndeplineşte următoarele roluri: 1.335). Copilul este introdus în interacţiunea socială. Gherguţ. Este reprezentarea maimult sau mai puţin globală. Dintre acestea amintim: tulburările de schemă corporală. manuale. adaptarea estetică (tehnici de expresie corporală) şi adaptarea educativă. Tulburările psihomotorii cunosc o paletă variată. condiţie necesară a comunicării incipiente. confort. Uneori sunt utilizaţi şi termeni de „imagine corporală” sau „percepţie corporală”. p.2006.

nu coordonează bine mişcările. de imitare sau de cunoaştere a tuturor posibilităţilor spaţiale ale corpului său. Anumite părţi ale corpului uman sunt orientate în raport cu alte părţi ale corpului şi cu exteriorul fixat în obiectele şi fiinţele din jur. neînsuşirea actului grafic şi lexic: scrierea în oglindă. Semnificaţia va fi învăţată ulterior de copil. gesturile de precizie sunt executate cu mâna dreaptă.111) 1. Orientarea presupune şi puncte de reper.p. sau de natură socială: copilul deşi este stângaci. cu intenţie acele gesturi. 3. mai târziu. Acest moment reprezintă o comunicare deplină. 4. asigură orientarea în spaţiu şi timp a copilului. încărcate de semnificaţie. nu cunoaşte părţile corpului său şi ale partenerului 2.(idem. Cauzele pot fi de natură motrică sau neurologică: este dreptaci pentru picior şi stângaci pentru mână. alegerea mâinii se face la întâmplare 2. Muşu. îl susţine în realizarea instinctivă a gesturilor. incapabil să folosească corect membrele în executarea gesturilor ca urmare a lipsei de concentrare. este ambidextru. intenţie şi uzând de limbaj: limbajul gestual. condiţiile de muncă îl obligă să folosească dreapata sau. deşi nu are probleme motorii deosebite. Tulburările de lateralitate –simptome: 1. Consecinţe: dificultate în a recunoaşte stânga-dreapta corpului. cele de forţă cu mâna stângă. manifestă o anumită preferinţă pentru mâna dreaptă sau stângă. dificultăţi în discriminarea vizuală.2. nu poate stabili corect relaţiile spaţiale dintre corpul propriu şi obiectele din jur sau ale obiectelor între ele 3. raportat le evoluţia ritmică a proceselor sale fiziologice. prin imitare foloseşte mîna stăngă.360) Tulburările de schemă corporală prezintă următoarele simptome: (Păunescu. Orientarea în timp se realizează pe baza reflexului la timp. De exemplu. 1997.p. deşi este dreptaci. mai întîi. adică bazată pe semnificaţie. de cei din jurul copilului.(ibidem) 44 . astfel încât el va executa.

înţelegerea. Se întâlnesc frecvent atât la copiii preşcolari cât şi la şcolari. cu gândirea. (Verza.p. tulburări ale limbajului bazate pe disfuncţii psihice : dislogii. elaborarea şi realizarea comunicării scrise şi orale din cauza unor afecţiuni de natură organică. 1995.cea mai întâlnită este dislalia. Clasificarea va avea în vedere mai multe criterii: anatomo-fiziologic. care acţionează asupra copilului mic în perioada apariţiei şi dezvoltării limbajului. Tulburările de limbaj Tulburările de limbaj reprezintă rezultatul disfuncţiilor intervenite în recepţionarea. îndeosebi. înlocuiri sau substituiri. care constă în abaterea de la vorbirea standard prin pronunţia incorectă a unor sunete. inversarea lor şi pronunţia deformată. Datorită strânsei legături a limbajului cu celelalte procese psihice. logonevroza. 2.1. Caracterizarea tulburărilor de limbaj Din cele prezentate mai sus nevom opri asupra: 7. din raţiuni practice şi teoretice. tulburări ale limbajului citit-scris: dislexia-alexia şi disgrafiaagrafia e. aftongia şi tulburări pe bază de coree c. a. electiv sau voluntar şi întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii g. se impune ca o necesitate prevenirea şi corectarea/ terapia tulburărilor de limbaj.când sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor • totală ce se extinde la nivelul cuvintelor 45 . după cum arată E. tulburări polimorfe: afazia şi alalia f. Logopedia (logos=cuvânt. silabe şi chiar cuvinte. Pot apărea omisiuni de sunete şi silabe. În funcţie de întinderea acestor fenomene şi de gravitatea lor se delimitează trei forme dislalice: • dislalia simplă sau parţială. tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: bâlbâiala. bradifazii 7. tahilalia. psihologică sau educaţională. paidea= educaţie) ca ştiinţă s-a constituit. Clasificarea tulburărilor de limbaj. când apar deteriorări numai la nivelul anumitor sunete • polimorfă . disfonia şi fonostenia d. etiologic. tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen. funcţională. Tulburările de pronunţie. lingvistic şi psihologic.77) 7. Verza. bradilalia. făcând posibilă sintetizarea cunoştinţelor despre limbaj şi formulând metodologia specifică limbajului tulburat. ecolalii. tulburări de pronunţie: dislalia.1. rinolalia şi dizartria b.2. jargonofazii. tulburări de voce: afonia.7.

dislalia are natură fiziologică.p.z . consoanele sunt mai des afectate decât vocalele. despicăturile maxilo-velo-palatine („gura de lup” şi „buza de iepure”). Dislalia poate fi provocată de o serie de factori. Înlezarea aparatului auditiv.ge. 7.psiso-sociale şi de motricitate. acestea trebuie raportate la specificul limbii. de polipi duc la tulburări de articulaţie. senzoriale.2. Printre deficienţele anatomice incriminate se află prognatismul şi progenia. deteriorări ale sunetelor (în special m. crează dificultăţi şi mai mari în planul expresiei verbale. la existenţa altor deficienţeşi la particularităţile psihoindividuale ale persoanei.Tulburările de ritm şi fluenţă Aceste tulburări cuprind bâlbâiala. de 15% la fete şi 16% la băieţi. amplasarea deficitară a dinţilor. cum ar fi : imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară.la disartrici apar şi o serie de complicaţii psihice ce se referă la tulburări afective. siflantele „s. tahilalia.2.3% deficienţi de limbaj.La copilul antepreşcolar. logonezroza. Dislaliile organice numite şi dislogii. acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza a pronunţie corectă. implantarea defectuoasă a dinţilor. la etiologie. tulburările pe bază de coree. existenţa mediului educativ nefavorabil. mintale. ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. cu rezonanţă nazală şi pronunţie neclară. despicăturile maxilo-velo-palatine (cunoscute şi sub numele de buză de iepure şi gură de lup). frenul lingual prea scurt.n) provocate de vegetaţiile adenoide. Dislaliile funcţionale sunt provocate de unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. Dislaliile audiogenesunt determinate de lezarea aparatului auditiv. În funcţie de cauzele care stau la baza deficienţelor de pronunţie dislaliile se împart în organice şi funcţionale. cum sunt: despicăturile de buză şi văl. Disartria este cea mai gravă dintre tulbările de articulaţie şi are la bază afecţiunea căilor centrale şi ale nucleilor nervilor care participă la pronunţie.155) Sunetele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor: vibranta „r”. disritmică. şiuierătoarele „ş. insuficienţa dezvoltării psihice. bradilalia. Ea se caracterizează printr-o vorbire confuză. sunt provocate de anumite deficienţe anatomofiziologice la nivelul aparatului articulator.încurajarea copilului preşcolar de către adult în pronunţarea peltică (pentru amuzament). iar alţii (Nikaşina) sunt de părere că printre copiii de clasa I a şcolilor de masă există 19. deficienţe cerebrale. Acestea sunt tulburări ale vorbirii orale. În ce priveşte frecvenţa şi gravitatea dislaliilor. care prin tensionarea psihică ce o provoacă. Unii autori (Sheridan) apreciază că la vârsta de 5 ani dislaliile sunt în proporţie de 26% la fete şi de 34% la băieţi. deficienţe ale auzului etc. De asemenea.ţ”. La acestea se adaugă şi existenţa unor aşa numite cuvinte „critice”. care împiedică formarea pronunţiei corecte. mai grave decât cele de pronunţie.j”. de metode educaţionale greşite şi de imitarea vorbirii deficitare din anturajul copiilor. diferitele anomalii ale aparatului bucal. care nu asigură stimularea vorbirii. După vârsta de 3-4 ani. mai ales prin efectele negative pe care le au asupra personalităţii şi comportamentului persoanei.2002. disfonică. (Verza. africatele „ce. iar la 8 ani. ceea ce duce la stabilizarea deprinderii greşite. 46 . numite rinolalii.

determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. plină de omisiuni. influenţa eredităţii. descurajarea. inerţia. 7. în alte cazuri. prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin în funcţie de gravitatea acesteia.3. Când se produc dificultăţi în elaborarea deprinderilor lexo-grafice. Ca urmare a bâlbâielii se produc perturbări la nivelul personalităţii şi al comportamentului.logonevroza pe lângă aceste aspecte şi modificarea atitudinii faţă de vorbire şi a modului cum este trăită dificultatea respectivă prin prezenţa spasmelor. Dislexo-grafia îmbracă mai multe forme: 47 . Citirea şi scrierea cifrelor se face cu uşurinţă.2. ale îndemânării manuale. sau. silabelor şi cuvintelor. nepăsarea. la şcolar. tonică şi mixtă. concretizaţi în formarea unor deprinderi grafo-lexice deficitare şi care se corectează ulterior foarte greu. Dislexia şi disgrafia se manifestă. a grimaselor. pp. În situaţia în care bâlbâiala este conştientizată de către logopat. Bâlbâiala se prezintă sub trei forme: clonică. lipsa omogenităţii în lateralizare. anxietatea. afecţiunile corticale şi chiar factorii pedagogici inadecvaţi. aceste caracteristici se accentuează prin prezenţa agresivităţii şi a dezinteresului faţă de activitatea intelectuală în general.Bâlbâiala se caracterizează printr-o dificultate mai mare în vorbire şi apare mai frecvent la băieţi. la preadolescenţi şi adolescenţi. textul este scurt. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie. mai mult sau mai puţin accentuată. Forma mixtă este mai complexă deoarece sunt prezente caracteristicile primelor două. conţine adăugiri de elemente ce nu figurau în textul parcurs. cu predominarea uneia dintre ele. tulburările spaţio-temporale. Din cauza neînţelegerii celor citite şi chiar şi a scrisului propriu. literele şi grafemele lor. Cele mai importante cauze care stau la baza apariţiei dislexiei şi disgrafiei sunt: insuficienţele funcţionale în elaborarea limbajului. În cazul acesta au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic. de a învăţa citirea şi scrierea în mod corect. redarea la dislexici şi disgrafici este lacunară. acesta o trăieşte ca pe o dramă interioară ceea ce o poate transforma în logonevroză. în majoritatea cazurilor. inversiuni. a încordării şi a anxietăţii. izolarea.Tulburări ale limbajului citi-scris (Verza. datorită unor eşecuri şi conflicte permenente (în viaţa şcolară) cât şi datorită instalării unor trăsături caracteriale negative: negativismul. adăugiri de litere. se dereglează integrarea socială prin manifestarea a unor comportamente neadaptate la mediu. lacunar şi fără unitate logică. Acesta este deosebit de rezistentă la corectare şi afectează întreaga personalitate a subiectului. fără sau cu foarte puţine erori. Dacă bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor. ale laturii semantice etc. determinate de teama de a nu greşi în timpul vorbirii. dificultăţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj. În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii. grafeme sau cuvinte. tulburări ale lizibilităţii. Datorită neîndemânării de a scrie.168-171) Dislexia şi disgrafia constituie tulburări parţiale ale citit-scrisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi mai cu seamă pe rezultatele sale la învăţătură. stângăcia însoţită de o lateralizare încrucişată. ale schemei corporale şi ale ritmului. prin incapacitatea sa paradoxală.

acestea fiind utilizate de către specialistul logoped. a cuvintelor.iar scrisul. este proprie subiecţilor ce nu pot realiza progrese constante şi semnificative în achiziţia scris-cititului. apar manifestări de tip disotografic. debilitatea mintală. mai cu seamă în scris. 6.în ansamblu. devine tensionat. 2.în general. hipoacuzia. a literelor. Dislexo-grafia de evoluţie.şi dificultăţi de înţelegere a simbolurilor grafice. cuvintelor şi propoziţiilor. grafemele sunt redate. a sintagmelor.iar în citire. neglijent. neordonat.în timp ce la copierea textului. Unele sunt generale şi comune pentru toate categoriile de deficienţe. inegal. 5.în majoritatea cazurilor. cum ar fi afazia. În aceste cazuri. deşi depun un efort voluntar corespunzător. chiar dacă foaia este liniată se sar unele spaţii sau sunt lăsate libere altele. Activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă. de obicei. iar aşltele specifice şi se adoptă fiecărui caz în parte. Dislexo-disgrafia pură sau consecutivă se manifestă prin întregul cortegiu al fenomenelordescrise şi se extinde la grafemele şi literele prezente în activitatea de citire şi scriere. 3. Dislexo-disgrafia liniară se asemeană cu dislexo-disgrafia spaţială. apare pe fondul sau în asociaţie cu alte tulburări. ilizibil. Terapia deficienţelor de limbaj Eficienţa corectării tulburărilor de limbaj este dependentă de o serie de condiţii subiective şi obiective. În terapia limbajului tulburat există două categorii mari de metode şi procedee. Este o formă gravă ce se apropie de tulburările totale ale citit-scrisului (alexieagrafie) şi. Dislexo-disgrafia motrică este întâlnită mai ales la subiecţii cu tulburări de motricitate sau psihomotricitate.3. dintre sunetele auzite şi grafemele ce le reprezintă în scris.o asemenea situaţie generează mai toate fenomenele caracteristice dislexo-grafiei. Dislexo-grafia specifică sau propriu-zisă. dificultăţile de înţelegere a celor citite sau scrise sunt deosebit de accentuate. 7. 4. subiectul reuşeşte să silabisească asemănător celui care se află în faza iniţială de achiziţie a acestui proces.în primul rând.1.în mod corect. cu copiii preşcolari şi şcolarii mici pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi negative şi pentru a înlesni desfăşurarea procesului instructiv-educativ în condiţii adecvate. a textului citit sau scris. alalia. De asemenea. Frecvent. această formă se asociază şi cu alte tulburări ale dezvoltării psihice. Subiectul aflat in această situaţie manifestă o incapacitate înurmărirea fiecărui rând pe spaţiul paginii de citit şisărirea de la unul la altul. Această tulburare este evidentă în scris prin dificultăţile de realizare a grafemelor. iar în scris. Dislexo-grafia spaţială sau spaţio-temporală apare ca o citire şi scriere în diagonală.ca urmare a afectării perceperii auditive sau a perceperii vizuale a mişcărilor aparatului fonoarticulator implicat în actul emiterii verbale. dar prezintă şi caracteristici proprii. Asemenea fenomene se accentuează când se produc pe fondul dificultăţi de auz sau de vedere. Apar o serie de dificultăţi pregnante în activităţile de dictare şi compunere. Aici. neproporţionat. Din categoira metodelor cu caracter general fac parte: 48 . numită şi de dezvoltare sau structurală. Subiecţii aflaţi în această situaţie nu pot realiza legăturile fireşti dintre simboluri şi grafeme. pot scrie altă literă sau un alt cuvânt faţă de ceea ce aud. Se caracterizează printr-o incapacitate paradoxală în învăţarea şi formarea abilităţilor de a citi şi a scrie.

de teamă faţă de impresia pe care o produce celor din jur. negativişti. trăiesc complexe de inferioritate. această funcţie este sărac reprezentatăşi se produc perturbaţii în organizarea şi sistematizarea activităţii psihice. rigizi. Auzul fonematic joacă un rol important în discriminarea sunetelor. mandibulare. necooperanţi. În vederea realizării corecte şi ritmice a vorbirii este nevoie de o anumită intensitate a respiraţiei. în primul rând.prin recitarea unor porzii ritmice. a rinolaliilor. Dezvoltarea auzului fonematic se poate realiza. • Dezvoltarea motricităţii generale şi a mişcărilor fonoarticulatorii. clipirea ritmică etc. frustraţi. anxioşi. recitarea poeziilor ritmice etc. la copiiii preşcolari. alternativ cu închiderea ochilor. Este indicat ca aceste exerciţii să se asocieze cu cele de respiraţie. prin diferenţierea şi identificarea sinonimelor. suflarea în spirometru.copii cu dificultăţi ale auzului fonematic întâmpină greutăţi mai mici sau mai mari în recepţia corectă a vorbirii. de un echilibru între expir şi inspir care să imprime o desfăşurare ritmică a celor două procese. coborârea ritmică a sprâncenelor. la puberi şi la adolescenţi. prin jocuri de ghicirea vocii celor care-i strigă. al gâscanului) iar la cei mari. Dificultăţile auzului fonematic sunt deosebit de evidente în învăţarea unei limbi străine. imitarea şi identificarea unor animale (săsăitul şarpeşlui. gâtul. în tulburările de limbaj. caracteristică copiilor şi de aici posibilitatea apariţiei dislaliilor. când subiectul realizează cu greu pronunţia corectă. În felul acesta sunt puse în mişcare elementele aparatului fonoarticulator. labiale. gimanstica. toate demersurile. Astfel. exerciţii de respiraţie. Sunt importante. ce se subsumează educării personalităţii vor viza următoarele obiective: crearea unui tonus psihic pozitiv pentru activitate şi pentru antrenarea în procesul comunicării • 49 . linguale. • Educarea personalităţii şi facilitarea comportamentelor adaptative. diferenţierea unor sunete de altele. Sunt eficiente umflarea alternativă a obrajilor. Deficienţele auzului fonematic îngreunează imitaţia verbală. prezenţa tulburărilor de limbaj determină o intensificare a tulburărilor de personalitate. pentru a înlesni mişcările complexe ale grupelor de muşchi care iau parte în actul de respiraţie şi la activitatea aparatului fonoarticulator în emisia verbală. exerciţiile generale care fortifică organismul (trunchiul. urmată de expir şi inspir prelungit. ceea ce face să se reducă încrederea ăn forţele proprii şi să apară o stare de încordare. La şcolarii mari. a jetului de aer necesar emiterii sunetelor şi cuvintelor. a silabelor şi a cuvintelor ca unităţi specifice limbajului. În raport de vârsta cronologică şi mintală a subiecţilor. irascibili.exerciţiile menite să contribuie la înlăturarea deficienţelor respiratorii şi care măresc capacitatea şi volumul respirator sunt: jocurile în aer liber. a tulburărilor de voce. În scopul dezvoltării organelor fono-articulatorii se pot folosi exerciţii pentru dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale. paronimelor. • Educarea auzului fonematic. membrele). imitarea ritmică a răsului şi a surâsului.- Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir. subiecţii respectivi sunt deprimaţi. reţinuţi. ceea ce diminuează înţelegerea conţinutului semantic. Una dintre funcţiile esenţiale ale limbajului este cea de reglare şi autoreglare. nervoşi.

sindromul autist și surdocecitatea Sindroamele handicapului de intelect .sunt peste 100 1. Sindromul trisomiei 1 / Sindromul Edwards  frecvența este de 1 la 8000 de nou – născuți  se caracterizează prin: • greutate mică la naștere • capul.născuți cu sindrom Edwards.din rândul polihandicapului fac parte majoritatea sindroamelor handicapului de intelect.000 nou – născuți  se caracterizează prin: • buze despicate • degete flexate • degete suplimentare • apariția hemagioamelor • malformații ale coastelor • malformații ale inimii • malformații ale organelor abdominale • malformații ale organelor sexuale • anomalii structurale ale feței și craniului  supraviețuirea este pe termen scurt 2. Sindromul trisomiei 13 / Sindromul Patau  frecvența este de 1 la 20. Sindromul Down / Trisomia 21  a fost descris în anul 1866 de către Langdon Down și se caracterizează prin triada: 50 .- restabilirea încrederii subiectului în forţele proprii formarea convingerii că tulburările de limbaj nu presupun deficit de intelect conştinetizarea faptului că tulburările de limbaj au un caracter temporar şi ele pot fi înlăturate printr+o terapie logopedică adecvată crearea convingerii că tulburările de limbaj. doar 5% trăiesc peste 1 an 3. nu constituie o frână în realizarea profesional-socială a subiecţilor. 8. Deficienţe asociate /multiple = existența a două sau mai multe deficiențe asociate la aceași persoană și însoțite de o varietate de tulburări . odată corectate. gura. fălcile sunt mici • mâinile sunt cu pumnii strânși și în poziții anormale • malformații ale coapselor și picioarelor • probleme cu inima și rinichii • retard mental  din numărul total de nou .

rar. cariați și inegali • limba este fisurată și cu aspect lat sau îngustă și ascuțită • urechile sunt nelobulate • toracele este lărgit la bază • prezintă lordoză în poziție șezândă • mâinile sunt mici și scurte. aplatizat. colorat în roșu • prezintă absența completă a pomeților obrajilor • aspect de clovn (roșeața obrajilor și a vârfului nasului) • greutatea creierului este de 76% din greutatea unui creier normal și are mai puține circumvoluțiuni și mai mici • gura este mică.     • dizmorifie particulară • întârziere mintală • aberație cromozomială în anul 1959. ceea ce generează un număr total de 47 cromozomi în Anglia. monotonă • vorbirea este infantilă și apar tulburări de articulație • gesticulația este principalul mijloc de comunicare • gândirea se află în stadiul concret și nu va permite decât achiziția unor elemente cu caracter stereotip • memoria este predominant mecanică. iar pe plan mondial de 1 la 800 de nou – născuți caracteristici: • cap mic • brahicefalie • facies lat. sunt veseli. afectuoși îl putem regăsi în handicapul de intelect sever și profund și. frecvența este de 1 la 1000 de nou – născuți. cu degete divergente • picioarele sunt scurte și cu degete mici • este lent. stă ore întregi în aceeași poziție • mișcările sunt monotone • prezintă instabilitate psiho – motorie care constă în trecerea de la docilitate la tări de auto și heteroagresivitate • atenția este labilă • memoria mecanică și limbajul apar târziu • majoritatea nu reușesc să învețe să scrie • vocea este răgușită. în debilitatea mintală cauze: • nu există o cauză exactă. Jerome LeJeune a descoperit că sindromul Down este cauzat de existența unei copii suplimentare a cromozomului 21. dansul simt ritmul. late. însă se pot lua în considerare: o vârsta înaintată a mamei la naștere 51 . rotund. apatic. iar întipărirea de scurtă durată • le place muzica. cu fisuri comisurale și permanent deschisă • dinții sunt neregulat implantați.

ceea ce înseamnă că nu se va întâmpla și la sarcinile viitoare • la cealaltă jumătate. dietă ce constă în alimente din care s-a extras fenilalanina  în lipsa aplicării dietei. astfel că o parte din celule vor fi afectate. Mozaicismul • este foarte rar și apare la 2 – 3% din cazuri • celulele cu cromozomul suplimentar se amestecă cu celulele normale. Oligofrenia fenipiruvică / Boala lui Fölling / Fenilcetonuria  este o tulburare metabolică ereditară și o formă gravă a handicapului de intelect  a fost descrisă prima oaraă în 1934  se datorează absenței unei enzime care transformă fenilalanina în tiroxină (hormon tiroidian). dar la copil apare un cromozom în plus în perechea 21 b. pot avea probleme de alimentație. 4% din cazuri – deficiență mintală ușoară) 52 . pot avea probleme în a fi lenți în coordonarea necesară pentru ca simultan să sugă. astfel încât cele 2 părți devin una singură și formează un cromozom în plus • la jumătate din cazuri este accidental. 20 ani – 1:1600  35 ani – 1:365  40 ani – 1:100 o riscul ca și al doilea copil să se nască cu sindrom Down este de 1:100 o tulburările pulmonare o radiații o infecții virale  bebelușii și copiii tind să fie predispuși la infecții ale pieptului și sinusurilor. ceea ce generează transformarea fenilalaninei în acid fenipiruvic  se aplică o metodă alimentară cât mai de timpuriu. unul dintre părinți prezintă o balanță cromozomială anormală c. să înghită și să respire  aproximativ 1 din 3 copii suferă de afecțiuni ale cordului  există 3 tipuri de sindorm Down: a. 31% din cazuri – deficiență mintală severă. Trisomia 21 standard / normală / primară • apare la 94% din persoanele cu sindrom Down • este un accident al naturii • părinții au cromozomi normali. în majoritatea cazurilor se instalează deficiența mintală gravă (65% din cazuri – deficiență mintală gravă. în timp ce restul rămân normale 4. Sindromul Down translocație • apare la 3% din cazuri • o parte din cromozomul 21 se atașează unui cromozom din altă pereche.

întârzieri în dezvoltarea vorbirii (apare după 3 – 4 ani)  prezintă balansări de trunchi. întârzierea marcantă în dezvoltare (stă pe spate la 1 an și merge abia după 2 ani). la naștere copilul pare normal. iar diagnosticul se poate face de timpuriu prin analiza urinei 5. Tulburarea lui Spielmayer – Voght  frecvența este mai redusă  la naștere copilul dă impresia de normalitate pentru ca în jurul vârstei de la 3 la 6 luni să devină apatic și cu o motricitate ce nu evoluează în mod normal  pentru început. depigmentat  ochii sunt albastru deschis  prezintă eczeme  se pot elabora câteva comportamente simple de autoservire  pielea este foarte sensibilă. Hipertelorismul  este caracterizat de plasarea laterală a ochilor cu distanță foarte mare între ei ceea ce dă un aspect animalic  craniul este brahicefalic 53 . Boala lui Tay – Sachs b. iar mai târziu se pot instala paralizii  are un caracter ereditar și există posibilitatea apariției ei la diferite vârste  manifestă indiferență față de mediu  dezvoltarea psihică este foarte redusă 6. apoi apare instabilitatea psiho – motorie. uneori cu spargeri de vase de sânge. este hipersensibil la lumină și zgomote. nu poate ține capul ridicat. cu gât și membre scurte și prezintă o înfățișare generală de bătrân  craniul are un aspect deformat  gura este mare. Idioția amaurotică  se manifestă în 2 forme: a. Gargoilismul  se regăsește în toate categoriile de handicap de intelect de la formele cele mai ușoare la cele mai grave  are o statură mic. iritabilitatea. mersul este cu pși mici și aplecare înainte și are o tendiță permanentă de mișcare a mâinilor  la 1/3 din cazuri apar crize de epilepsie  prezintă o subdezvoltare staturo – ponderală  părul este blond. iar mai târziu văzul se va degrada treptat până la orbire  nu poate apuca obiecte. cu buze și limbă groase  nasup este în formă de șa  abdomenul este proeminent din cazua splinei și a ficatului care sunt foarte mărite  pot apărea opacități pe cornee și hernie ombilicală 7.

buzele și limba umflate  pielea uscată. însă. lucru ce împiedică producerea hormonului tiroidian și are efecte în dezvoltarea psihică și fizică • caracteristici:  metabolism redus  imaturitate sexuală  scund  greoi  abdomenul și craniul proeminente  picioare strâmbe  pleoapele. prezintă strabism 9. prezintă anomalii ale maxilarului superior și ale boltei palatine 8. sau printr-un deficit sau un defect al unui cromozom X  frecvența este de 2. cretinismul sporadic • glanda tiroidă rămâne nedezvoltată / degenerează • prezintă insuficiență mintală accentuată 54 . urechi late implantate spre gât care este scurt  este caracterizat de absența semnelor sexuale  doar 5% din femeile cu acest sindrom au menstruație și foarte rar s-au raportat semne de fertilitate  toracele este în formă de scut cu mameloane îndepărtate  prezintă scolioză sau cifoscolioză  apare numai la femei  Sindromul pseudo – Turner • apare numai la bărbați • este caracterizat de aceleași simptome. Sindromul Turner  a fost descris în anul 1938  deficiența mintală este însoțită de anomalii cromozomiale.000 nașteri  vârsta părinților nu are niciun fel de rol  prezintă față rotundă. fiind o aneuploidie  se caracterizează prin absența. Hipertiroidismul  apare în 2 variante: a. gura triunghiulară (gură de pește). mimica și pantomimica rigide  tulburări mentale grave b. în plus părul este aspru. gălbuie și rece  părul aspru  mișcările.5 la 10. cretinismul endemic • este pregnant legat de mediul de viață al subiectului • se datorează existenței în proporții insuficiente a iodului în sol sau în apă.

dar gradul de afectare este mai mic  15 – 20% din cei afectați prezintă simptome autiste: • privire slabă • fâlfâit de mâini • bătăi repetate din palme • retard în dezvoltarea vorbirii  bolta palatină este înaltă  prezintă strabism  urechile sunt mari  fața este lungă  prezintă o slabă tonicitate musculară 12. Sindromul X fragil / Sindromul Martin Bell  este o moștenire genetică  mama este purtătoarea genei și o transmite fiilor  frecvența este de 1 la 1000 sau la 2000 de băieți  prezintă retard mintal între moderat și sever  există cazuri rare în care sunt afectate și fetele.11. ceea ce generează: • pilozitate scăzută • musculatură slab dezvoltată • ginecomastie • înălțime mai mare • membre inferioare mai lungi • umeri înguști • bazin lat • testicule mici • penis mic • infertilitate  prezintă abilități reduse în: • dezvoltarea limbajului. Sindromul Klinefelter  tulburare genetică ce afectează doar sexul masculin  se caracterizează prin existența mai multor cromozomi X  frecvența este de 1 la 500 până la 1 la 1000 de nou – născuți  a fost descris prima oară acum 60 de ani și se caracterizează prin modificări morfologice ale dezvoltării sexuale și psihice  prezența unuia sau a mai multor cromozomi X în plus este o eroare genetică ce poate apărea în procesul de diviziune celulară  nu există simptome până la pubertate când nivelul de testosteron nu mai crește. având un vocabular destul de sărac • procesul de gândire este încet • dificultăți în a controla impulsurile • timpul de răspuns la stimuli este mai mare 55 .

înă nu este întotdeauna foarte gravă 14. iar anormalitatea este evidentă imediat după naștere  pielea este uscată. cu formă de turn  poate apărea o lărgire excesivă a degetului mare  pot apărea anomalii oculare 15. Arahnoencefalosindactilia / Sindromul Apert  orbitele sunt îndepărtate și sunt orientate oblic în jos  nasul este mare. coroiat („nas de papagal”)  craniul este alungit. prin aflarea istoricului medical. caracteristic specifice faciale etc. Arahnodactilia  denumirea este dată de prezența degetelor foarte lungi și foarte subțiri la mâini și picioare  craniul este îngust  cutia toracică este adâncită  prezintă scolioze. gălbui –cenușiu. Sindromul Rud  apare în deficiența mintală gravă. prezintă ihtioză  părul crește foarte greu  se transmite ereditar și apare cel mai frecvent în cazurile de cosangvinitate 16. care determină caracetristici de ordin fizico – medical. Sindromul Wiliams  cauza este o microdereșie (lipsa de material genetic) pe cromozomul 7.• diferențe în realizarea simultană a mai multor sarcini  au probleme de ordin emoțional: • comportament rușinos și imatur • anxietate • agresivitate • depresii • abuzuri de alcool  diagnosticarea se poate face și înainte de naștere prin amniocenteză sau postnatal printr-un examen clinic amănunțit. 56 . prin efectuarea cariotipului  1% dintre cei cu retard mintal au și sindromul Klinefelter  tratament: • ginecomastia și deficienșele genitale se tratează chirurgical • în rest se administrează depotestosteron • tratamentul poate include și un suport educațional în ceea ce privește dezvoltarea limbajului și consiliere în privința adaptării socială 13. microdereție ce generează o insuficiență a genei elastine. cifoze și anomalii congenitale ale inimii și cristalinului  deficiența mintală se remarcă de timpuriu.

dar există și dereglări ale metabolismului calciului și a vitaminei D. deci. Sindromul Angelman  nu este considerat un subtip de autism 57 . caracteristici ce se accentuează cu înaintarea în vârstă  prezintă afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge  există posibilitatea apariției unei hipercalcemii care se poate rezolva de la sine. vor fi mai iritabili  pot apărea probleme în ceea ce privește somnul  au dinții mici și foarte rari  se întâlnesc foarte des herniile ombilicale și inghinale  majoritatea persoanelor cu sindromul Wiliams manifestă hiperacuzie care se ameliorează cu înaintarea în vârstă. cele mai multe cazuri sunt apărute pur întâmpltor. care pot persista toată viața  greutatea este mică la naștere  înălțimea la maturitate este sub valoarea medie  foarte mulți. a metsului și a folosirii toaletei  apare o lipsă a capacității de concentrare care tinde să se amelioreze  în cazul retardurilor mentale ușoare sau la cei fără retard. de o deglutiție dificilă și de un reflex sever de înecare  mulți dintre copiii cu sindrom Wiliams au colici o perioadă mai lungă de timp decât normalii și. iar riscul apariției la al doilea copil nu este mai mare ca în cazul primei nașteri  persoanele cu sindrom Wiliams prezintă un risc de 50% de a avea copii cu acest sindrom  frecvența este de 1:7500 nașteri  caracteristici: • nasul cârn • buza superioară lungă • gură largă • buze pline • bărbie mică • mici umflături în jurul ochilor. au probleme de alimentație legate de tonusul muscular slab. sunt mai interesați de contactul cu persoane adulte. la vârsta copilăriei. nu se tem de străini când sunt mici  retardul mental poate fi în diferite grade și este prezent la cele mai multe persoane cu sindrom Wiliams  prezintă întârziere în dezvoltarea verbală. există domenii în care pot excela 17. timp în care auzul scade  prezintă tonus muscular slab și laxitate articulară (care se transformă în rigiditate pe măsură ce cresc)  este necesară fizioterapia  au o personalitate foarte plăcută. sunt extrem de politicoși. deși vorbirea se achiziționează mai greu. de suptul cu dificultate.

cea pe linie maternă  simptome: • fâlfâitul mâinilor • vorbire absentă sau slabă calitativ • deficit de atenție • hiperactivitate • probleme de somn și alimentație • retard în dezvoltarea motorie • stereotipul de a se mușca. 1965 – Henry Angelman a fost primul care a descris un grup de indivizi ca având aceleași caracteristici fizice. mai bine definit .termenul provine de la Bleuler (1911) care se referea la dereglări secundare de natură psiho – genetică pe care le raporta la o categorie deficită de tulburări primare:  dereglări ale asociației de idei  întreruperi ale fluxului ideativ  dereglări de limbaj  stereotipii verbale  halucinații etc.în diagnoza autismului s-au făcut diverse confuzii și substituiri cu alte sindroame. Sindromul autist / Sindromul autismului infantil . psihologia. iar ca terapie se poate aplica terapia comportamentală. . psihologia clinică . psihiatria.a constituit obiectul de studiu al mai multor discipline: psihopedagogia specială. conceptul de autsim a fost mai bine conturat. părului și pielii (albinism)  frecvența este d 1:25000 nașteri  aparține deficiențelor de intelect severe. rezultând termeni ca:  psihoză infantilă  encefalopatie infantilă  tulburări emoționale grave  schizofrenie infantilă  oligofrenie  întârziere psihică 58 . de personalitate și comportament  lipsește o mică porțiune a cromozomului 15. pedagogia. de a se trage singuri de păr • nu sunt foarte afectuoși • mersul este rigid • mișcările sunt spasmostice  caracteristici faciale: • gura larg deschisă și zâmbitoare • buza de sus subțire • ochi adânci • 50% din cazuri – slabă pigmentare a ochilor. terapia vorbirii etc.ulterior.

există mai multe tipuri de teorii în înțelegerea autismului: 1.alte cauze:  bolile infecțioase / contagioase  traumatismele  cauzele ereditare 59 . aproximativ ca la sindromul Down . împreună cu anormalități în interacțiunea socială.000 de nașteri.Frombonne (1999). pe un eșantion de 4 milioane de copii și aplicat în 10 țări.Frombonne a ajuns la concluzia că raportul este de 7.frecvența este de 10 : 10. rece și pedepsitor 3. Teoriile psihogene – interpretează autismul ca fiind un fenomen de retragere psihologică din fața a tot ceea ce este perceput ca fiind ostil. repetitive . înclinații spre comportamente stereotipe.trăsături caracteristice (Kanner):  incapacitatea de a adopta o poziție normală în timpul luării în brațe  incapacitatea de comunicare verbală  exacerbare a memoriei mecanice  incapacitatea utilizării conceptelor abstracte  teamă și emoții exagerate  incapacități imagimative în activitățile ludice  producerea întărziată a unor manifestări ecolalice  producerea impresiei de dezvoltare fizică și intelectuală normală  retragerea în sine  atașamentul nemotivat față de obiecte nesemnificative .în țările dezvoltate frecvenșa este mai mare decât în cele slab dezvoltate datorită mortalității ridicate în cele din urmă .riscul de a avea un al doilea copil autist este de 3 – 7% .în literatura de specialitate se consideră că frecvența autismului este similară cu cea a surdității și mai mare decât cea a cecității . copii fără contact care se referă la o arie largă de fenomene.Kanner a descris autismul pe baza studiilor celor 11 copii din clinica sa care aveau o combinație de grave tulburări de vorbire. a arătat că peste 80% din copiii cu autism prezintă și retard mental. Teoriile organice – consideră că autismul se datorează unor disfuncții organice de natură bio – chimică sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului 2.în SUA s-a produs o creștere a numărului copiilor cu autism de la 3 : 10000 (1970) la 9 : 10000 (prezent) . Teoriile comportamentale – autismul infantil ia naștere printr-un șir de comportamente învățate și care se formează în urma unui șir de recompense și pedepse întâmplătoare .existența autismului apare mai des cu de 4 – 5 ori la bărbați . dar nu acoperă autismul = detașare de la realitate însoțită de o predominare a voinței interne (Bleuler) .5 : 10000 de nașteri .din punct de vedere etiologic termenul provine de la grecescul „autos” (eul propriu) și de la accepțiunea dată autismului de către Leon Kanner: aceea de a fi retras și mulțumit de sine însuși . fetele cu autism au handicap mintal într-o incidență mai mare . ritualice.

 hidrocefalia . însușirilor și funcțiilor psihice  prezintă lipsă de interes față de contactul social 60 . fiind deranjați de zgomote minore și pot să nu aibă nicio reacție la adevărate zgomote  unora le place muzica. simt ritmul 4. tulburări acționale și comportamentale  sunt cele mai spectaculoase atât prin amploare. dar pot învăța ușor cifrele  prezintă lipsă de interes față de achiziția unor informații noi 3. vocabularul este sărac  tulburările de voce sunt frecvente  comunicarea nonverbală este deficitară  propozițiile formulate au un caracter bizar 2. lipsită de intonație. discontinuitate în învățare și dezvoltare  poate fi incapabil de a număra. fără o dorință de a cunoaște lumea înconjurătoare  prezintă o adevărată fascinație pentru lumină  manifestă o adevărată plăcere pentru tact  pot deveni violenți. de a nu folosi cuvinte de legătură sau de a substitui un cuvânt cu altul apropiat ca sens și semnificație  fenomenul ecolalic este evident  vorbirea este economicoasă.simptome: 1. tactilă – lovirea coapsei cu dosul palmei sau zgârierea cu unghia a ceva tare. disfuncțiile proceselor. vizuală)  alte acțiuni stereotipe: rotirea brațelor. plângăcios sau poate fi inhibat. stereotip: acțiunile de automutilare (se realizează până la epuizare sau până la distrugerea unei anumite părți a corpului) și acțiunile de autostimulare (se realizează pe mai multe căi. deficiențe perceptuale și relaționale  sunt foarte evidente  austistul poate fi agitat. dificultăți de limbaj de comunicare  se manifestă de timpuriu prin slabul interes al copilului pentru cunoaștere  nu răspund la comenzile verbale  pot avea o reacție întârziată la apelul numelui lor  vorbirea se însușește cu întârziere  prnunția este defectuoasă  au tendința de a schimba ordinea sunetelor în cuvinte. kinestezică. cât și prin complexitate  acțiunile și comportamentele au un caracter bizar. mersul pe vârfuri  manifestă o nevoie redusă de somn  au reacții diferite la frig și durere  prezintă modificări frecvente ale dispozițiilor afective  au o mare rezistență la substanțele sedative și hipnotizante 5. învârtirea pe loc fără să amețească. însă poate manifesta abilități în operațiile de înmulțire  pot avea dificultăți în învățarea literelor. auditivă – plesnitul din limbă.

părinţii nu sesizează starea de handicap a copilului sau se amăgesc crezând ca este vorba de un fenomen 61 .datorită asocierii surdomutităţii cu cecitatea se produc grave perturbări în existenţa individului. analizatorii valizi şi sa determine compensarea acelor funcţii specifice analizatorilor afectaţi . datorită menţinerii unor resturi de vedere.la orbul surdomut sunt afectaţi principalii analizatori: văzul. neomicinei. nu are reprezentări vizuale şi auditive şi nici deprinderi de vorbire.este destul de greu sa se depisteze aceste deficienţe de timpuriu . dar de cele mai multe ori apare mai întâi una.deficienţele se pot instala concomitent. kanamicinei  traumatismele care afectează zonele centrale şi periferice ale analizatorilor respectivi meningitele şi encefalitele . mai profunda şi produc modificări majore de ordin structural şi funcţional:  bolile infecto-contagioase  intoxicaţiile  febra tifoidă  rubeola  administrarea în exces a streptomicinei. deoarece perceperea lumii înconjurătoare şi comunicarea cu aceasta se restrânge la un număr minim de canale . auzul şi cel verbo-motor . dar au o acţiune mai extinsa.            nu realizează pericolele reale lasă impresia că ascund ceva. care sa se consolideze în mod obişnuit . aceiaşi ca şi în handicapul de vedere sau de auz. alții sunt hiperexcitabili jocul este ca cel al sugarului. prin antrenament şi învăţare. este foarte importantă perioada în care se produce afecţiunea. dezvoltarea compensatorie a funcţiilor specifice şi a abilitaţilor comunicaţionale . ca la scurt timp sa urmeze şi cealaltă . Surdo – cecitatea .factorii sunt.în educarea unui copil cu dublu sau triplu handicap.survenirea orbirii şi surdităţii. maximal. deoarece un copil polihandicapat din naştere sau la scurt timp după.în primii doi ani de viaţă. face posibila.socializarea şi dezvoltarea psihică presupune adoptarea unor programe educaţionale care sa valorifice. în majoritate. deși nu știu să mintă nu se jenează să mănânce de pe jos fac observații penibile se plimbă întotdeauna pe același traseu afectivitatea este imatură stabilesc contact afectiv foarte rar și fără atitudini pozitive constante au tendință de izolare unii trăiesc adevărate stări de frustrare. de manipulare a obiectelor cu degetele nu are capacitatea de a acorda simbol jucăriei memoria mecanică este relativ bună. fiind capabili să-și amintească și să reproducă anumite expresii verbale etc. după stocarea unor imagini.

procesul educaţional . nu împiedica dezvoltarea capacităţilor intelective creative . pentru dezvoltare în mediul ambiant 62 . iar folosirea limbajului presupune şi înţelegerea acestuia . apoi deprinderi de recepţionarea semnalelor din jur  mai târziu. stabilit pin analizatorul tactil. prin plimbări şi excursii. stimularea reflexului de orientare şi elaborarea intereselor de cunoaştere se face prin formarea şi menţinerea unor reflexe condiţionate . din sistemul de şanse ce li se acorda acestora. intensificare şi interpretare. copiii ajung la vârsta şcolară fără să posede. climatul afectiv. dezorientare şi depresie totală la copil.în activitatea cu copiii orbi-surdo-muţi.este foarte greu pentru părinţii unor astfel de copii. care sa facă posibila umanizarea şi comunicarea cu lumea înconjurătoare  se formează mai întâi obişnuinţe. mai ales în cazul în care copilul are o buna capacitate de imitare .mâna joacă rolul fundamental în recepţia stimulilor din mediu şi îndeplineşte funcţia de organ de transmisie cu ajutorul gestului şi dactilologiei . contactul cu lumea.prezența surdo-cecităţii.este de înţeles folosirea limbajului Braille şi a unor proteze auditive.recuperativ se bazează pe posibilităţile de preluare a funcţiilor afectate de către analizatorii valizi şi dezvoltarea unor capacităţi prin intermediul acestora. explorarea mediului înconjurător.în cazul în care handicapul survine la preşcolar sau la şcolar. acolo unde este cazul . presupune conştientizarea faptului ca fiecare obiect sau acţiune sunt reprezentate prin cuvinte. de asemenea. atitudinile manifestate de societate fata de persoanele handicapate fac parte. şi încercând tot felul de tratamente ajung sa orienteze copilul spre recuperare educaţionala specializata abia pe la 6 . permite cunoaşterea reala a obiectelor.trecător. se respecta legităţile secvenţiale de detectare. se trece la lectura. concomitent cu învăţarea în numele acestora (educatorul scrie cuvintele în palma copilului) .formarea comunicării verbale şi a gândirii verbale se bazează pe imaginile constituite prin tact şi prin simbolistica gestului şi a dactilemului . cat şi la părinţi .după ce sunt însuşite bazele limbajului. survenite la scurt timp după naştere.copilul trebuie sa înţeleagă ca fiecare lucru are un nume.în dezvoltarea capacităţilor senzorial-perceptive şi în organizarea cunoaşterii.mentalitatea. de asemenea. ca simbol al noţiunii.metodologia educaţionala implica următoarele etape :  cunoaşterea nemijlocita a lumii înconjurătoare  însuşirea gesticulaţiei  formarea capacităţii de folosire a semnului dactil  formarea capacităţii de comunicare verbală . atmosfera tonifiantă. scris şi calcul . pentru satisfacerea normală a trebuinţelor biologice şi igienice.7 ani . stimularea atitudinilor pozitive şi efortul constant . fiind fundamental în astfel de cazuri . astfel. deoarece grija exagerată sau respingerea e dublată de faptul că nu ştiu cum să se comporte cu ei și. vor apărea tulburări grave. discriminare. nemijlocit. .folosirea gesturilor este importantă.înţelegerea cuvântului.este important. litere sau grafeme .

sprijinite şi specializate în consecinţă. şi educaţia integrată. modele. pe fondul tradiţionalismului de secole al educaţiei. mai mult. adică în şcoli speciale. Integrarea Incluziunea Este modalitatea de realizare/ atingere a . ideea de integrare educativă. delimitativă .Reprezintă esenţa unui sistem educaţional normalizării comprehensiv real . triaţi pe tipuri şi grade de deficienţă şi educaţi în unităţi şcolare instrumentate. ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ” (A. ca paractică efectivă şi concretă.15-35.2000) Astfel. Au apărut astfel. alături de ceilalţi copii din comunitate. evaluarea permanentă şi evaluarea formativă a elevilor.Integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcoala publică În declaraţia Conferinţei UNESCO de la Salamanca din 1994 se spune că:”Şcolile obişnuite cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. iar educaţia incluzivă se referă în esenţă la înlăturarea tuturor barierelor în învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili la excludere şi marginalizare (UNESCO.I) Şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise. ceva nou şi original. reprezentând în mod indubitabil.pleacă de la premisa conform căreia. care creează comunităţi primitoare. 2006. strategiile învăţării trebuie să corespundă diversităţii şi numeroaselor stiluri de învăţare şi dezvoltare ale elevilor.Reprezintă orientarea şi concentrarea acţiunilor pe şcoală ca instituţie deschisă • 63 . Integrarea presupune în sens larg plasarea/ transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai puţin separat într-unul obişnuit. precum şi parteneriatul educaţional. vizând ansamblul de măsuri care se aplică diverselor categorii de populaţie. uzuale în şcolile de masă şi întrucât aceştia nu pot accede la standarde obişnuite de performanţă şi competenţe cu caracter academic. metode şi tehnici prin care şcolile obişnuite să se adapteze şi să fie capabile de a acorda asistenţă educativă eficientă şi copiilor cu cerinţe speciale. ameliorarea calităţii procesului de predare-învăţare. surprinzător şi controversat.Este opusă excluderii . prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului. p. Există două perspective privind şcolarizarea copiilor educabili cu cerinţe speciale: perspectiva integrativă. comprehensivă – urmăreşte identificarea unor strategii. • perspectiva segregaţionistă. ei trebuie atent diagnosticaţi. din moment ce copiii şi tinerii cu deficienţe nu pot fi instruiţi şi educaţi eficient prin metode şi forme de activitate şcolară obişnuite. cap.şi urmăreşte înlăturarea segregării sub toaze formele ei. constriesc o societate incluzivă şi oferă forme de educaţie pentru toţi.9. Gherguţ. ca reflex al curentului integrativ global din societate.

astfel încât oricine indiferent de deficienţa sau dificultăţile pe care le 64 • • .suportul informal şi expertiza cadrelor . culturale şi comunitare. precum şi reducerea gradului de excludere a elevilor de la acestea • restructurarea culturilor.drepturile tuturor copiilor . atât pentru personalul didactic.examinarea elevului de către factorii specialişti implicaţi în desfăşurarea procesului . cu scopul de a opera schimbări în beneficiul tuturor elevilor • perceperea diferenţelor dintre elevi mai degrabă ca o resursă de sprijin a învăţării decât ca o problemă ce trebuie depăşită • recunoaşterea dreptului.schimbarea şcolii .expertiza specializată şi suportul formal didactice specializate .nevoile „copiilor speciali” .recuperarea subiecţilor .predare-instruire pentru toţi Incluziunea în educaţie presupune: valorizarea egală a tuturor elevilor şi a întregului personal didactic creşterea gradului de participare a elevilor la activităţile şcolare.focalizarea pe clasă . politicilor şi practicilor din şcoli.la educaţie în propria sa localitate • îmbunătăţirea şcolilor. astfel încât să răspundă diversităţii elevilor din comunitatea respectivă • reducerea barierelor din calea învăţării şi participării tuturor elevilor.examinarea elevului de către .intervenţia specială . cât şi în creşterea performanţelor şcolare • promovarea unor relaţii de ajutor mutual între şcoli şi comunităţi • recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este doar un aspect al incluziunii în societate Incluziunea înseamnă a personaliza activităţile în funcţie de nevoile fiecărui individ în parte.plasarea în programe adecvate .programe pentru elevi . nu doar a celor cu dizabilităţi sau care intră în categoria celor cu „cerinţe educative speciale” • acumularea de experienţă din încercările de depăşire a barierelor din calea accesului şi participării anumitor elevi.beneficiile pentru copilul cu nevoi .colaborare în rezolvarea problemelor .diagnosticul rezultatelor instructiv-educativ .focalizarea pe elev/tânăr .pentru toţi Presupune: Presupune: .beneficiile pentru toţi copiii speciale .crearea unui mediu adapatativ şi a condiţiilor de sprijinire a elevilor în clasă Pune accent pe: Pune accent pe: .strategii pentru profesori . cât şi pentru elevi • întărirea rolului pe care âl area şcoala atât în dezvoltarea comunităţii şi a valorilor. pe care îl are fiecare elev.

66-67) atitudine de indiferenţă şi neimplicare manifestată prin izolarea elevilor cu dizabilitate.duritatea în limbaj etc. • Atitudinea de protejare exagerată manifestată prin diminuarea dificultăţii sarcinilor şcolare în comparaţie cu ceilalţi copii sau excluderea dela realizarea unor sarcini mai complicate. conduită afectivă exagerată etc. automulţumirea. evaluarea corectă şi obiectivă. cu efecte negative în integrarea şcolară şi în viaţa comunităţii. • Atitudinea obiectivă şi echilibrată faţă de procesul de integrare şcolară manifestată prin profesionalism. acordarea unui sprijin în exces la unele lecţii. în egală măsură. 2006. evaluare subiectivă. adaptarea la potenţialul lor de înţelegere şi de acţiune. cunoaşterea particularităţilor şi a individualităţii fiecărui copil. conduită diferenţiată cu elevii integraţi. Efecte negative: excluderea din activităţile stimulative şi reducerea oportunităţilor de interacţiune cu ceilalţi elevi din clasă. a sentimentului de inferioritate. pentru a răspunde într-o manieră eficientă la provocările diversităţii elevilor dintr-o clasă/şcoală. implicarea în toate activităţile clasei. Educatorii din şcoala incluzivă trebuie să satisfacă o serie de cerinţe: a. promovarea în faţa clasei aunui model de conduită deficitar în raporturile cu elevii integraţi. Educatorii/ profesorii Atitudinea c. apariţia sentimentului de inutilitate şi incapacitate în rezolvarea sarcinilor şcolare. educaţionale. faţă de procesul de integrare a copiilor cu cerinţe speciale în şcoala obişnuită / de masă (Gherguţ. medicale sau al altor servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii. antrenarea capacităţilor/resurselor personale şi de grup ale specialiştilor.interacţiunea.lipsa de tact. discriminarea în atribuirea sarcinilor. dependenţa faţăde adult în activităţile de pregătire a temelor sau în rezolvarea sarcinilor individuale. iar diversele forme de sprijin de care are nevoie să fie furnizate în cadrul serviciilor sociale. Diferenţierea desemnează individualizarea demersului instructiv-educativ pe baza observaţiilor şi examinării nevoilor specifice ale fiecărui copil.pp. În mod frecvent. acset tip de atitudine poate constitui o sursă permannetă de nemulţumire şi o premisă pentru dezvoltarea nesiguranţei de sine. să poată fi tratat ca un membru al comunităţii din care face parte. fără elemente discriminatorii. cooperarea eficientă cu specialiştii care susţin serviciile de sprijin la nivelul şcolii. să accepte diversitatea elevilor din şcoală şi să aibă o viziune clară asupra educaţiei integrate • 65 .întâmpină în învăţare. marginalizare şi respingere. faptul că se conturează convingerea că aceşti copii au un statut deosebit faţă de ceilalţi.d. evaluarea prin supraaprecierea elevilor integraţi. comunicarea şi antrenarea elevilor integraţi pe parcursul lecţiilor.

d. Să demonstreze capacitatea de prezenta conţinutuirle specifice diferitelir arii curriculare în concordanţă cu cerinţele educative ale elevilor clasei j.b. dar care nu trebuie să-i descurajeze sau să-i dezarmeze c. să fie un model sau un mentor pentru fiecare dintre elevii clasei f. să-şi aume rolul unor agenţi activi ai schimbării şcolii tradiţionale şi să renunţe la poziţia de apărători ai unui statu-quo. să fie convinşi că toate problemele şi provocările generate de cerinţele speciale în educaţia copiilor integraţi au întotdeauna mai multe soluţii de rezolvare f.I. Să admită ideea de integrare/incluziune ca pe un scop fundamental în procesul de dezvoltare armonioasă e. să dezvolte şi să susţină în şcoală activităţi educaţionale în care elevii. Individualizarea ca formă a diferenţierii activităţii didactice pentru copiii cu D. Să fie convinşi că pot învăţa de la toţi membrii echipei cu care lucrează inclusiv de la elevii din clasă. să fie convinşi că toate problemele şi provocările generate de cerinţele speciale în educaţia copiilor integraţi au întotdeauna mai multe soluţii de rezolvare a. cît şi între părinţi sau mebrii familiilor elevilor clasei h. să creadă în rolul determinant jucat de părinţi în procesul integrării şcolare a copiilor lor b. să susţină şi să încurajeze activităţile desfăşurate în echipe de specialişti şi să participe la activităţile de pregătire profesională în domeniul educaţiei integrate/incluzive e. Să favorizeze realizarea unui mediu propice relaţionării atât între elevii clasei. să fie convinşi că riscul asumat ăn promovarea educaţiei integrate/ incluzive nu este în zadar şi că se pot afla şi în situaţia unor nereuşite parţiale sau totale în procesul de integrare. Să fie dispuşi să ofere ajutor oricărui elev din clasă şi să stimulezeelevii clasei ăn susţinerea lor reciprocă la activităţile de învăţare g.Vrăsmaş) 1. după principiul parteneriatului c. Să fie deschişi la dialog şi. Există două posibile demersuri pentru a trata problema dificultăţilor de învăţare la nivelul clasei obişnuite: 66 . Individualizarea şi adaptarea curriculară (E. Să fie în măsură să coordoneze startegiile şi activităşile educative incluse în programa şcolară şi să fie un sprijin activ al elevilor ăn situaţiile când aceştia trebuie să aleagă cele mai potrivite soluţii sau oportunităţi de rezolvare a problemelor din viaţa cotidiană i. profesorii şi părinţii să relaţioneze de pe poziţii egale. să susţină şi să încurajeze activităţile desfăşurate în echipe de specialişti şi să participe la activităţile de pregătire profesională în domeniul educaţiei integrate/incluzive d. în acelaşi timp.

a. se poate cere doar o partea temei. Aşadar. Individualizarea presupune lucrul în grup sau individual şi identificarea unor sarcini diferite pentru a răsounde diverselor nevoi de învăţare. Se referă la diferitele schimbări pe care cadrul didactic le poate face în cerinţele didactice pentru a sprijini îndeplinirea lor de către elev. De aici. Trebuie să identificăm : 67 . Problematica individualizării este tratată pe larg în pedagogia ultimului secol.profesorul cunoaşte şi proiecteză sarcini unice. Uneori se foloseşte şi termenul de personalizare. personalizarea didacticăpresupune adaptarea măsurilor pedagogice fiecărei persone cu specificul ei. Grupurile eficiente în activitatea didactică sunt cele care se schimbă. A individualiza se referă la a trata individual. aşteptările personale. conţinuturi şi chiar forme diferite de predare-învăţare. Presupune folosirea unor materiale variate şi stimulative în învăţare. Individualizarea răspunde uneori prin personalizare ecuaţiilor de învăţare şi dezvoltare a unor copii. curriculum individualizat. Tipuri de individualizare a. Folosirea materilului multisenzorial. Pentru a adapta curriculumul la cerinţele individuale ale unui elev cu D :I. c. Psihologic vorbind. stilul de învăţare şi ritmul de dezvoltare specific. Modificări şi adaptări didactice. ca proces de adecvarea a studiilor şi formelor de şcolarizare la şcoli diferite . La început s-a vorbit despre diferenţiere. individualizarea predării-învăţării b. adaptarea curriculară ca dimensiune necesară abordării dificultăţilor de învăţare în clasă Declaraţia de la Salamanca stabileşte încă din 1944 ideea că nu copiii se adaptează la curriculum şcolar ci acesta trebuie adaptat la nevoile copiilor. curriculum ca ocazie socială.profiluri diferite. care oferă posibilitatea unor relaţii diferite şi schimbul de experienţe şi competenţe b. curriculum flexibil. adaptarea curriculară a. Formarea grupurilor mici de învăţare Prima măsură care se paote lua este formarea unor grupuri de lucru în clasă.conform cu particularităţile. De exemplu. In literatura de specialitate cuvintele cheie pentru ceastă operaţiune sunt : curriculum responsiv. personalizarea se referă la activitatea cu o anumită persoană şi nu la un individ care poate fi reprezentat de un grup. Acestea se realizează în funcţie de nevoile de învăţare ale elevilor. personalizate. caracteristicile generale şi individuale şi a adecva măsurile pedagogice. 2. Problema importantă la acest nivel este de a identifica nivelul grupului şi a asigura participarea corespunzătore a tuturor elevilor. problema principală cu care se confruntă profesorii când trebuie să răspundă nevoilor speciale ale copiilor în clasă este să individualizeze sarcinile didactice în aşa fel încât toţi elevii să înveţe. un anumit exerciţiu etc. pentru predare-învăţare la anumiţi elevi.

implicarea în activitate Argumente pentru curriculum social Watson (apud Bunch.capacitatea de realizare . fără dependenţă de profesor Ocazii sociale în clasă O parte importantă a curriculumului şcolar se referă la ocaziile sociale pe care acesta le poate oferi dezvoltării elevilor.obiectivele.1.1999) a demonstart în studiile întreprinse că : • toţi elevii cu D.condiţii optime . Dovadă o reprezintă multitudinea de termeni care descriu specialistul care se ocupă de copiii cu dificultăţi de învăţare: 68 . experienţele de învăţare legate de acest conţinut.să ştii să-ţi saluţi elevii . beneficiază de lucrul în grup • elevii care lucrează împreună.după o periodă de vreme devin mai comunicativi şi se angajează mai uşor în interacţiuni • toţi elevii care lucrează în grupuri absorb informaţia mai uşor şi câştigă încredere în forţele proprii • ei demonstrează îmbunătăţiri emoţionale şi capacităţi sociale crescute • conversaţiile elev-elev îmbunătăţesc comunicarea şi dezvoltă capacitatea de a comunica. Teoria contactului evidenţiază ideea că învăţăm unii despre alţii mai bine dacă interacţionăm. identificarea capacităţii de a realiza obiectivele propuse .. existînd zone în care confuziile terminologiile şi modalităţile concrete de intervenţie sunt confuze. încă problema nu este pe deplin rezolvată. Rolurile şi competenţele cadrului didactic care lucrează cu elevii cu deficienţe 10. asigurarea unei participări ctive la sarcinile de lucru .conţinutul propus .grupul în care seiau decizii împreună este mai puternic . Profesorul de sprijin Deşi se conştientizează importanţa unui cadru didactic specializat în abordarea copiilor cu dificultăţi de învăţare. Pentru acesta se recomandă profesorilor : .clasele să fie organizate în interacţiune .I.să ceri sprijin .să observi şi să foloseşti partea socială a lecţiilor 10.să ştii să fii folositor colegilor tăi . exprimabile prin obiective propuse .

activitatea cadrului didactic de sprijin se derulează în centrul/ camera de resurse. capacitatea de a se adapta unor sugestii venite de la un alt profesor şi de a flexibiliza strategiile lor didactice şi. muzică. iar comunicarea dintre profesorii de la clasă şi aceşti noi specialişti se face de obicei în afara clasei. Camera-resursă a fost dezvoltată odată cu apariţia educaţiei integrate (după 1970). lucru ce naşte uneori „conflicte” între profesori. Modelul profesorului (şi camerei) resursă Modelul camerei-resură este una dintre cele mai răspândite forme de sprijin ale integrării şcolare pentru copiii cu CES (UNESCO. fiecare dintre ei având roluri specifice. În multe ţări din lume. De obicei profesorii consultanţi şi/sau de sprijin pot acţiona şi ca sprijin direct pentru cadrele didactice din şcoala obişnuită. El poate oferi sprijin atât copiilor cât şi cadrelor didcatice şi părinţilor. Dezavantajele camerei-resursă: riscul separării/segregării grupului de copi din camera resursă faţă de şcoală 69 . De aceea. alte instrumente de lucru. Copiii cu CES vin aici pentru una sai mai multe perioade din timpul unei zile de şcoală. pentru a beneficia de instruire individualizată. motivaţia de a accepta un „prieten critic”. 10. literatură de specialitate) în aşa fel încât devine prin sine un mediu formativ pentru profesori şi elevi. probe.alţi copii pot învăţa în acest loc în majoritatea timpului. include şi resurse de informare şi mijloace didactice pentru profesor (planuri de activităţi. dar şi să accepte observaţiile şi sugestiile acestei persoane. Ei participă în funcţie de potenţialul individual al fiecăruia. Pe de altă parte. 1995). care lucrează în acest cabinet este pregătit în mod special (are competenţe specifice pentru educaţia specială). dar şi activităţilor specifice de reabilitare / recuperare. deprinderi şi abilităţi specifice.profesorul resursă profesor tutor profesor consultant profesor itinerant cadru didactic de sprijin Profesorul care intervine direct în integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare poate fi un profesor consultant sau profesor desprijin sau itinerant. fişe de observare. El se regăseşte în 45 din cele 63 de ţări din toate continentele. într-un anumit spaţiu şi în întâlniri special organizate. este dificil să convingi cadrele didactice să lucreze împreună cu cineva în clasă. desigur. Camera de resursă presupune organizarea în şcoala obişnuită a unei camere (cabinet) echipate cu cele necesare unei clase. Acest spaţiu. deoarece lucrul cu copii care au dificultăţi de învăţare presupune o pregătire suplimentară.2. Profesorul resursă. teste. doar la orele de desen. ca mijloc de sprijin al procesului didactic. ca formă de asigurare a suportului de învăţare. special amenajat. cea mai întâlnită modalitate de lucru a tipurilor de cadre didactice menţionate este activitatea suplimentară cu eleviii. educaţie fizică sau alte activităţi din clasa obişnuită. Aceste conflicte se nasc deobicei din atitudinile profesorilor.

ca şi asupra domeniilor în care aceştia învaţă cu succes oferirea disponibilităţii pentru ale da sfaturi copiilor atunci când au de ales anumite discipline sau cursuri opţionale etc. prin dezvoltarea abilităţilor cadrelor didactice din şcolile obişnuite pentru a lucra cu aceşti elevi. dacă aceasta nu oferă o asemenea cameră –resursă absenţa profesorului resursă într-o anumită zi poate crea incoveniente legate de posibilitatea elevilor de a particpa la activităţile şcolare 10. Jones-1987): identificarea timpurie a copiilor cu CES şi a familiilor acestora. Un asemenea profesor acţionează în mai multe şcoli dintr-o zonă geografică delimitată. precum şi consiliere pentru cadrele didactice de la clasa obişnuită. Modelul profesorului consultant diferă de modelul „profesorului camerei de resurse” prin aceea că el presupune existenţa unui profesor (educator) special itinerant (care se deplasează la mai multe şcoli) al cărui obiectiv principal este de a sprijini copiii cu CES indirect. Aşadar . dacă au nevoie de sprijin educaţional identificarea şcolilor generale în care pot fi integraţi elevii cu Ces vizitarea şcolilor în care ănvaţă aceşti elevi sensibilizarea directorilor şi a cadrelor didactice din aceste şcoli sprijinul direct acordat elevilor integraţi şi profesorilor acestora stabilirea legăturii cu familiile copiilor cu cES integraţi asigurarea legăturii dintre familiile în cauză şi autorităţile locale. 70 . El asigură activitatea cu elevii prin evaluare şi participarea directă la instruirea unor copii cu CES.4.Profesorul consultant pentru CES Rolul de profesor consultant pentru CES a apărut relativ recent odată cu mişcarea de integrare a copiilor cu deficienţe în şcoala de masă. profesorul consultant are următoarele funcţii: de a sensibiliza profesorii de diferite discipline cu privire la problematica complexă a dificultăţilor de învăţare sensibilizarea profesorilor privind nevoile elevilorde recapitula şi sistematiza cunoştinţele de a atenţiona cadrele didactice privind importanţa discuţiilor individuale sau îngrup.3. pentru a putea fi identificate eventuale cauze ale unor dificultăţi de învăţare consilierea profesorilor cu privire la nivelul abilităţilor de limbaj şi de lectură solicitate de conţinutul lecţiilor pe care le predau consilierea profesorilor asupra problemelor pe care le întâmpină anumiţi elevi. serviciile medicale sau sociale 10. Sarcinile debază ale unui profesor itinerant sunt (K.- necesitatea unor deplasări lungi ale copiilor cu CES mai departe decât şcoala cea mai apropiată de domiciliu.Cadrele didactice itinerante Cadrul didactic itinerant are un rol ce prezintă o combinaţie între un profesor consultant şi un „tutore” pentru copiii cu cerinţe speciale integraţi. alte familii.

pregătirea şi aplicarea programelor de învăţare individualizată rol de predare/tutelare – cooperarea cu colegii. de alocare a resurselor şi de sesizare şi coordonare a problemelor copiilor cu CES din şcoală rol de dezvoltare/perfecţionare a personalului – să iniţieze şi să faciliteze programe de instruire profesională care privesc cerinţele educative speciale. cu referire la idei. armonizarea resurselor necesare. să participe la asemenea programe în şcoală sau în comunitatea locală. pentru a facilita învăţarea. evitând întreruperea şcolii 2.Realizarea acestor sarcini presupune: cunoaşterea curriculum-ului competenţe didactice remarcate în experienţa de predare capacitatea de a decela cauzeşe posibile ale dificultăţilor de învăţare capacitatea de relaţionare cu cadrele didactice. cu privire la CES. cu comunitatea în ansamblu rol de conducere (management) – să acţioneze ca parte a coordonării problemelor de curriculum şi de proiectare pedagogică. adecvate elevilor cu CES. cu managerii şcoleri Rolurile profesorului consultant din Marea Britanie sunt: rol de evaluare – identificarea copiilor cu CES. examinarea corectă a acestora. adaptare curriculară.identificarea curriculum-ului adecvat. economii de resurse financiare 4. cu părinţii. menţinerea copiilor în clase obişnuite. tehnici. cu servicii educaţionale sau de reabilitare disponibile. elaborarea şi menţinerea bazei de date necesare în acest scop. eliminarea efortului pentru transportul copiiilor în clase speciale sau regionale 3. precum şi oferireade modele de normalitate de către copii normali celor cu dizabilităţi 71 . cu agenţiile profesionale relevante pe linia sănătăţii şi asistenţei sociale. materiale didactice etc legate de educaţia copiilor cu CES rol de legătură – cu alte şcoli. metode. evitarea discriminării şi segregării 6. Beneficii aduse de profesorul consultant la nivelul şcolii: 1. rol prescriptiv – pregătirea şi implementarea strategiilor de sprijin în toate ariile curriculare. rol de sprijin/ suport –pentru colegi. oportunităţi pentru copilul normal în aprecierea şi înţelegerea copiilor cu dizabilităţi. evitarea stigmatului etichetărilor şi eliminarea testelor standard extensive 5. să le difuzeze colegilor cunoştinţe rezultate din experienţă şi cercetare.în abordări de echipă a predării-învăţării. cu alţi profesionişti.

formarea profesorilor obişnuiţi deprinderilor educaţiei speciale pentru achiziţionarea 72 .7.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful