MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR Şl TURISMULUI 

ORDINUL Nr. 100  din 10.12.2004 

pentru aprobarea reglementării tehnice „  Ghid privind proiectarea scărilor şi rampelor la clădiri",  indicativ GP 089­03 

În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu  modificările ulterioare,  În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 5 alin. (4) din  Hotărârea Guvernului  nr.  740  /  2003  privind  organizarea  şi  funcţionarea  Ministerului  Transporturilor,  Construcţiilor  şi  Turismului,  Având  în  vedere  procesul  verbal  de  avizare  nr.  9/22.05.2003  al  Comitetului  Tehnic  de  Specialitate ­ CTS 12,  Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului emite următorul 

ORDIN: 

Art. 1.  ­  Se      aprobă     reglementarea      tehnică  „Ghid      privind  proiectarea  scărilor  şi  rampelor la clădiri", indicativ GP 089­03, elaborată de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism  „Ion Mincu", prevăzută în anexă care face parte integrantă din prezentul ordin.  Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Art. 3. ­ Direcţia  Generală Tehnică va aduce  la îndeplinire prevederile prezentului ordin. 

MINISTRU,  MIRON TUDOR MITREA 

Anexa se publică în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de Dezvoltare în  Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR Şl TURISMULUI 

GHID PRIVIND PROIECTAREA SCĂRILOR Şl  RAMPELOR, LA CLĂDIRI  INDICATIV GP 089­03 

Elaborat de:  UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ Şl URBANISM „Ion Mincu"  Rector:  prof. dr. arh. Emil Barbu POPESCU 

CENTRUL DE CERCETAREA, SINTEZĂ ŞI BANCĂ DE INFORMAŢII ÎN CONSTRUCŢII,  ARHITECTURĂ ŞI URBANISM ­ CCS ­ BICAU  Director CCS­BICAU:  Şef proiect:  Elaboratori:  prof. dr. arh. Marius SMIGELSCHI  conf. dr. arh. Ana­Maria DABIJA  conf. dr. arh. Ana­Maria DABIJA  prof. arh. Alexandru STAN  conf. dr. ing. Adrian IORDĂCHESCU  lect. dr. arh. Doina NICULAE 

Avizat de:  DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ­ M.T.C.T. 

Director general:  Responsabil lucrare: 

ing. Ion STĂNESCU  ing Paula DRAGOMIRESCU

CUPRINS 

Cap. 1. GENERALITĂŢI  1.1. Obiect şi domeniu de aplicare  1.2.  Referinţe  1.3. Terminologie  Cap. 2. ELEMENTE GENERALE DE PROIECTARE A SCĂRILOR ŞI RAMPELOR  2.1.  Elemente generale de proiectare a scărilor şi rampelor  2.2.  Pante uzuale  2.3. Incărcări rezultate din acţiunile agenţilor mecanici  2.4. Tipuri principale de scări  2.4.1.  Scări din elemente liniare  2.4.2.  Scări din elemente liniare şi de suprafaţă  2.4.3.  Scări din elemente de suprafaţă  2.4.4.  Scări cu rampe cutate (ortopoligonale)  2.4.5. Scări cu rampe şi podeşte chesonate  2.4.6.  Scări cu rampe şi podeşte intermediare în consolă  2.4.7. Scări curbe cu grindă­vang pe mijlocul rampei  2.4.8.  Scări cu rămpi elicoidale  2.4.9. Scări cu pilon central şi trepte în consolă simplă  2.4.10. Scări cu trepte suspendate  2.5.  Materiale pentru realizarea scărilor  2.6.  Precizări privind lăţimea liberă a rampelor şi scărilor  2.7. Tipuri de rezolvări pentru muchiile treptelor  2.8. Tipuri de rezolvări marginale  2.9.  Implicaţii asupra rezistenţei şi rigidităţii de ansamblu  ale clădirii  Cap. 3. RELAŢIA ÎNTRE STRUCTURĂ ­ GEOMETRIA SCĂRII ­ FINISAJ ­ TRASEUL  MÂINII CURENTE  3.1.  Scări cu rampe drepte ­ concepţie şi construcţie  3.1.1.  Scări drepte  3.1.2.  Scări cu întoarcere  3.1.2.1.  Scări cu întoarcere la podest de 180°  3.1.2.2.  Scări cu întoarcere la podest de 90°  3.2.  Scări balansate ­ concepţie şi construcţie  3.2.1.  Domeniu de utilizare  3.2.2. Tipuri de scări balansate  3.2.3.  Metode de construcţie grafică a treptelor balansate la scări  3.2.3.1.  Etapele premergătoare construcţiei propriu­zise  3.2.3.2. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 180°  3.2.3.3. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarce la 90°  3.2.3.4.  Determinarea dimensiunii treptelor, pe baza calculului numeric

Cap.  4.  ELEMENTE  SPECIFICE  DE  PROIECTARE  A  SCĂRILOR  DIN  DIVERSE  MATERIALE  4.1.  Scări din beton armat  4.2.  Scări din lemn  4.3.  Scări metalice  4.4.  Scări din piatră  4.5.  Scări mixte  Anexă informativă I (scări cu trepte foarte înalte, decalate)  Anexă informativă II ­ Exemple de calcul

GHID PRIVIND PROIECTAREA SCĂRILOR  ŞI RAMPELOR LA CLĂDIRI 

Indicativ GP 089­03 

Cap. 1. GENERALITĂŢI  1.1. Obiect şi domeniu de aplicare  1.1.1.  Prezentul ghid detaliază condiţiile şi măsurile necesare la proiectarea din punct de  vedere al conformării geometrice a scărilor şi rampelor pentru circulaţie pietonală, la clădiri cu  funcţiuni  civile  şi  în  concordanţă  cu  prevederile  Normativului  privind  criterii  de  performanţă  specifice rampelor şi scărilor pentru circulaţia pietonală în construcţii.  1.1.2. Ghidul explicitează:  a. principiile de proiectare a scărilor  b. relaţia între geometria scării şi structura de rezistenţă a acesteia  c. implicaţiile pe care le au principalele opţiuni descrise la a) şi b) asupra finisajului scării  d. traseul   balustradei   şi   mâinii   curente,   precum   şi implicaţiile pe care le au acestea  asupra  conformării  generale  a  scărilor  cu  întoarcere  la  180°  şi  la  90°,  în  concordanţă  cu  geometria şi structura lor  e. principii specifice privind proiectarea scărilor cu structura din:  ­ beton armat  ­ lemn  ­ metal  ­ piatră  ­ sticlă  1.1.3. Prevederile prezentului ghid vor fi aplicate la proiectele noi de scări din spaţiile cu  funcţiuni  civile  (publice  şi  private),  precum  şi  la  cele  de  reabilitare  funcţionali  a  clădirilor  existente (de locuit, social­culturale şi administrative), în  măsura în care  intervenţiile includ şi  scările şi/sau rampele acestora.  1.1.4. Prevederile prezentului ghid se adresează:  ­elaboratorilor   proiectelor  tehnice   şi   a   detaliilor   de execuţie  ­verificatorilor de proiecte şi experţilor tehnici atestaţi potrivit prevederilor legii 10/1995  ­executanţilor (constructori, antreprenori)  ­organismelor  administrative  teritoriale  precum  şi  persoanelor  fizice  şi  juridice  care  realizează investiţii în domeniul construcţiilor.  1.1.5. La realizarea scărilor şi rampelor la clădirile civile se vor respecta prevederile din  reglementările tehnice specifice domeniului (conf. 1.2) şi cele ale prezentului ghid.  1.1.6. Nu fac obiectul prezentului ghid scările tehnologice din spaţii cu funcţiune tehnică.  1.1.7.  Nu  fac  obiectul    prezentului  ghid  scările  exterioare  clădirilor,  care  nu  sunt  direct  adiacente acestora.  1.1.8.  Nu  fac  obiectul  prezentului  ghid  scările  speciale  rabatabile,  pliante,  scările  şi  rampele  rulante,  care  se  proiectează  ţinând  cont  de  cerinţele  şi  prescripţiile  tehnice  ale  producătorilor specializaţi.

În cuprinsul Ghidului, trimiterile la documentaţia de referinţă se fac prin numărul curent  din tabelul de la 1.2., între paranteze drepte: [1], [2] etc.  1.3. Terminologie  În  concepţia  prezentului  ghid  termenii  de  mai  jos,  prezentaţi  în  ordine  alfabetică,  au  următoarea semnificaţie:

Observaţie: O parte din aceşti termeni se regăsesc aidoma şi în Normativ privind criterii  de performanţă specifice rampelor fi scărilor pentru circulaţia pietonală în construcţii, pentru alţii  s­au adus precizări suplimentare, fără a se schimba înţelesul din acel Normativ [3].

Cap.  2.  ELEMENTE  GENERALE  DE  PROIECTARE  A  SCĂRILOR  ŞI  RAMPELOR  2.1.  La  clădirile  civile  accesul  pietonal  la  diferite  niveluri  se asigură  obişnuit  prin  scări  (19);  rampele  (17)  asigură  accesul  persoanelor  cu  handicap  locomotor  la  diferite  niveluri  ale  clădirii.  Scările şi rampele pietonale se dimensionează conform Normativului [3].  2.2.  Pantele uzuale pentru scări şi rampe sunt prezentate în fig. 2.1.  Pantele pentru diferite funcţiuni ale rampelor pietonale, specifice unor anumite funcţiuni,  sunt precizate atât în Normativul [3], cât şi în NP 051 [4].  2.3.1. Asupra scărilor acţionează încărcări permanente şi încărcari provenite din procesul  de exploatare (utile).  2.3.2. Încărcările permanente se stabilesc în funcţie de greutatea elementelor de rezistenţă  a rampelor si a podestelor, a straturilor cu umplutură şi de finisajele adoptate.  Încărcările  utile  ţin  cont  de  posibilitatea  aglomeraţiilor,  reprezentând  valori  maxime  normate in condiţii de exploatare (figura 2.2).  2.3.3.  Clasificarea  şi  gruparea  acţiunilor  agenţilor  mecanici pentru calculul scărilor se  face conform STAS 10101/OA [8].

2.3. Încărcări rezultate din acţiunile agenţilor mecanici  Evaluarea  încărcărilor  permanente  se  face  conform  STAS  10101/1  [9].  Definirea  încărcărilor datorate procesului de exploatare se face conform STAS 10101/2 [10].  2.3.4.  Valorile  normate  ale  încărcărilor  utile  verticale,  uniform  distribuite  pe  rampe  şi  podeste, sunt date în tabelul A din Normativul [3].  2.3.5.  În unele  cazuri, în  special în cazul scărilor cu trepte din elemente  independente  sau  lipsite de contratrepte de  solidarizare, scările se verifică şi  la o încărcare utilă concentrată,  pe  direcţie  verticală  de  1,5  kN,  aplicată  pe  element,  în  poziţia  cea  mai  defavorabilă,  pe  o  suprafaţa de l0 x l0cm, în absenţa altor încărcări utile.  2.3.6.  Valorile  normale  ale  încărcărilor  utile,  verticale  şi  orizontale  pe  balustradele  rampelor şi podestelor sunt date în tabelul B din Normativul [3].  Balustradele  rampelor  şi  podestelor  sunt  supuse  unor  încărcări  verticale  sau  orizontale,  considerate  uniform  distribuite  liniar  şi  aplicate  pe  mâna  curentă,  acţiunea  orizontali  a  încărcărilor neconsiderându­se simultană cu cea verticală.  Încărcările  orizontale  aplicate  pe  mâna  curentă  a  balustradei  acţionează  asupra  rampei,  dând  naştere  la  un  moment  încovoietor  şi  unei  forţe  orizontale  în  punctul  de  încastrare  a  balustradei în rampa (figura 2.2).

2.4. Tipuri principale de scări  Din punct de vedere al concepţiei structurale, scările pot fi:  a)  Scări cu trepte portante sunt realizate din diverse materiale. Aceste trepte descarcă fie  direct pe pământ, fie reazemă pe alte elemente structurale (pe pereţi portanţi, grinzi de vang); se  pot  încastra  în  pereţi,  sau  se  pot  suspenda  cu  tiranţi.  Treptele  executate  independent  pot  fi  solidarizate pentru a conlucra, dar nu formează o placa unitară

b) Scări cu rampe portante din beton armat, care:  ­  formează o placă unitară ce descarcă longitudinal pe plăci sau grinzi de podest  ­  includ  şi  podestele  şi  reazemă  pe  elementele  structurale  verticale  de  la  extremităţile  casei scării  ­ descarcă transversal pe vanguri  ­ sunt încastrate sau incluse în pereţii laterali (faţă de rampă sau de grinzi)  ­ reazemă pe o latură în pereţi sau vanguri iar pe cealaltă potfi suspendate  Aceste plăci susţin atât treptele brute, realizate din beton simplu, cât şi finisajul treptelor.  Din punct de vedere al formelor structurale, scările pot fi:  2.4.1. Scări din elemente liniare  2.4.1.1.  Rampele  sunt  formate  din  trepte  independente,  neexistând  legături  în  sens  longitudinal intre trepte şi nici între trepte şi podest.  Podestele  sunt  alcătuite  din  elemente  liniare  alăturate  sau  din  elemente  plane  simplu  rezemate.  2.4.1.2. După modul de rezemare al treptelor, scările pot fi:  ­ cu trepte simplu rezemate;  ­ cu trepte în consolă simplă;  ­ cu trepte in consolă dublă.  2.4.1.2.1. Scările cu trepte simplu rezemate au trepte independente, simplu rezemate pe  pereţi portanţi, pe un perete portant şi o grindă­vang, sau pe două grinzi­vang (figura 2.4).  2.4.1.2.2.  Scările  cu  trepte  în  consolă  simplă  asigură  preluarea  încărcărilor  prin  încastrarea  treptelor  independente  într­un perete  portant  de  zidărie  sau  într­un  perete  structural  din beton armat.  2.4.1.2.3. Scările cu trepte în consolă dublă sunt alcătuite dintr­o grindă­vang, amplasată  pe mijlocul rampei şi din trepte independente încastrate în grinda centrală (fig. 2.3). 

Notă: În cazul încărcării simetrice a treptelor, grinda amplasată central va fi supusă doar  la încovoiere: în cazul încărcării nesimetrice grinda va ti supusă şi la torsiune.

2.4.1.2.4.  Grinzile­vang  sunt  rezemate  sau  încastrate  la  capete  în  pereţi  portanţi  din  zidărie,  in pereţi  structurali  din  beton armat,  în  stâlpi,  sau  pot  rezema  pe  grinzi  podest  (figura  2.5).  2.4.1.2.5.  Grinzile­vang,  treptele  si  eventual  grinzile­podest  pot  fi  alcătuite  din  beton  armat monolit, elemente prefabricate din beton armat, lemn sau metal.  2.4.1.2.6.  Nu se recomandă trepte mai lungi de 1,50 m, acestea fiind uşor deformabile,  iar încastrarea lor asigurându­se greu.  2.4.1.2.7.  Încastrarea trebuie calculală. Aceasta se efectuează pe o adâncime de cel puţin  o  cărămidă  (25  cm),  iar  zidurile  în  care  se  face  încastrarea  se  recomandă  să  fie  executate  cu  mortar  de  ciment.  Pentru  ca  un  zid  să  poată  prelua  încastrarea  unei  trepte,  trebuie  ca  el  să  fie  încărcat cu  o  sarcină permanentă suficientă  pentru a  crea stabilitatea necesară.  2.4.2. Scări din elemente liniare şi de suprafaţă  2.4.2.1. Rampele reazemă doar pe grinzi­podest, neexistând grinzi­vang, plăcile rampelor  lucrând după direcţia lungă.  Podestele  pot  rezemate pe patru  laturi, pe  trei  laturi dintre care  două  scurte pe pereţi  şi  una lungă pe grinda­podest, sau pe cele două laturi lungi.  2.4.2.2.  Grinda­podest  reprezintă  elementul  liniar,  iar  rampa  şi  podestele  constituie  elementele de suprafaţă. Rampa şi podestele vor avea conlucrare plană doar in situaţia în care, la  îmbinarea lor se asigură continuitatea in vederea preluării momentului încovoietor.  2.4.3.  Scări din elemente de suprafaţă  2.4.3.1  Rampele  conlucrează  cu  podestele,  neavând  legătura  mecanică  eu  pereţii  şi  lipsesc de asemenea grinzile­vang şi grinzile podest.  Podestele  reazemă  pe  două  sau  pe  trei  laturi  şi  se  recomandă  sa  aibă  continuitate  cu  plăcile de planşeu.  2.4.3.2. Rampele şi podestele pot avea grosimi diferite.  2.4.4.  Scări cu rampe cutate (ortopoligonale)  2.4.4.1. Treplele şi contratreptele, prin continuitatea lor constituie elementul de rezistenţă  rampa. La scările cu rampe cutate intradosul are aceeaşi formă cu extradosul rampei în trepte.  2.4 4.2. Ca mod general de alcătuire, scările cu rampe cutate sunt similare cu scările din  elemente de suprafaţă.  2.4.5. Scări cu rampe şi podeste chesonate  2.4.5.1.  Rampele şi podestele sunt alcătuite din plăci de formă cutată de grosime  foarte  mică dar, pentru  mărirea rigidităţii,  sunt prevăzute la marginea plăcii nervuri care au şi rol de  grinzi­vang.  2.4.5.2. Aceste scări se pot executa din beton armat monolit sau din elemente prefabricate  de beton armat: conlucrarea dintre rampă şi  podest  depinde  de  îmbinarea  realizată  între ele  (articulaţie  sau îmbinare de continuitate).  2.4.6.  Scări cu rampe şi podeste intermediare în consolă  2.4.6.1.  Podestele  de  nivel  sunt  rezemate  pe  două  sau  pe  trei  laturi  şi  în  general,  au  continuitate  cu  plăcile  de  planşee,  iar  rampele  şi  podestele  intermediare  stau  in  consolă  pe  podestele  de  nivel.  Rampele  pot  fi  încastrate  sau  articulate  în  podestele  de  nivel,  şi  în  unele  cazuri se pot prevedea şi grinzi de podest.

2.4.6.2. Aceste scări se pot executa din beton armat monolit sau din elemente prefabricate  de beton armat, preluarea încărcărilor facându­se prin conlucrarea spaţială a plăcilor de rampe şi  de podest. 2.4.7.  Scări curbe cu grindă­vang pe mijlocul rampei  2.4.7.1.  Capetele  grinzii  spaţiale  de  pe  mijlocul  rampei  trebuie  incastrale  în  pereţi  de  beton armat, in stâlpi liberi sau înglobaţi in zidârie, în grinzi etc. (figura 2.4) 

2.4.7.2.  Grinda­spaţială  se  poate  realiza  din  beton  armat  monolit,  iar  treptele  independente din elemente prefabricate de beton armat sau din piatră naturala  2.4.7.3  Se poate realiza o  rampă continuă  din  beton  armat  turnată  monolit  împreună  cu  grinda centrală şi în acest caz placa lucrează în consolă dublă.  2.4.8. Scări cu rampe elicoidale  Rampa elicoidală este o suprafaţă spaţială si totodată un element de legătură a podelelor.  Rampa  şi  podestele  constituie  astfel  un  singur  element  spaţial,  lipsind  grinzile  de  podest  şi  grinda­vang.  Starea de eforturi spaţială este  identică cu cea reprezentaţii pentru scări curbe cu grinda  pe mijlocul rampei, cu deosebire că în loc să se dezvolte în grindă, se dezvoltă în rampă.  Forma în plan a scărilor poate să fie oarecare (cerc, elipsă, parabolă etc). Rampa poate să  fie obişnuită, cu intradosul plan sau cutată, în care caz adaptarea structurii la funcţiune se face nu  numai in ansamblu, ci şi din punct de vedere al formei treptelor.

2.4.8. Scări cu pilon central si trepte în consolă simplă  2.4.8.1.  Se  pot  realiza  din  elemente  prefabricate  de  beton  armat  sau  metal  (inclusiv  pilonul) şi sunt alcătuite din trepte independente încastrate în stâlpul central (fig. 2.8).  2.4.9. Scări cu trepte suspendate  2.4.9.1.  Se  realizează  prin  suspendarea,  de  tavan  sau  de  podestul  imediat  superior,  a  capelelor libere ale treptelor independente în consolă.  2.4.9.2.  Pentru  treptele  acestor  scări  se  poate  realiza  şi  schema  statică  de  grinzi  simplu  rezemate.  2.4.9.3 Treptele se realizează cu contrasăgeată, ţinând cont de posibilitatea de alungite a  firelor.  2.4.9.4.  Rigiditatea  laterala  a  rampei  este  asigurată  fie  cu  ajutorul  firelor  întinse  şi  ancorate între planşeul inferior şi cel superior, fie prin realizarea unor legaturi între trepte, care să  realizeze rigiditatea rampei şi comportarea corespunzătoare la acţiunea încărcărilor laterale.

2.5. Materiale pentru realizarea scărilor  2.5.1. În funcţie de materialele din care se realizează componentele structurale, scările se  pot clasifica astfel:  a) scări realizate în sistem unitar, integral din:  ­ beton armat  ­ lemn (masiv sau lamelar)  ­ metal  ­ piatră  b) scări realizate în sistem mixt, cu:  ­ vanguri din:

beton armat (turnate monolit sau prefabricate)  lemn (masiv, lamelar sau stratificat)  ■  metal (în mod curent oţel sau aluminiu, în profile laminate, ambutisate sau extrudate)  ­ trepte portante din:  ■  beton   (prefabricate,   mozaicate   ulterior   sau   gata finisate)  ■  lemn (masiv, lamelar stratificat)  ■  metal (oţel carbon, inox sau aluminiu)  ■  piatră  ■  sticlă stratificată  2.5.2. Cele mai  utilizate materiale pentru componentele de finisaj ale treptelor sunt:  ­ mozaic turnat  ­ plăci (piatră naturală şi artificială, ceramică, lemn sticlă multistrat)  ­ covoare (PVC, mochetă, linoleum, cauciuc)  2.5.3. Prelucrarea suprafeţei treptei poate fi făcută astfel:  ­  pentru piatră naturală şi artificială: prelucrări mecanice (buciardare, şlefuire,  frecare, rostuire)  ­ pentru ceramică: rostuire  ­ pentru lemn: geluire, rindeluire, lustruire, curbare (la abur), lăcuire  ­  pentru metal: prelucrări chimice sau electrochimice ale suprafeţei, vopsire, lustruire. 
■ 

■ 

2.6. Precizări privind lăţimea liberă a rampelor şi scărilor  2.6.1. Elementele de construcţie sau finisaj care delimitează lăţimea liberă a rampelor şi  scărilor  (amplasate  la  nivelul  stratului  de  uzură  sau  pe  verticală),  constituie  un  criteriu  de  delimitare pe direcţia transversală  a rampei, dacă înălţimea  la care  se  situează  acestea este mai  mică de 2 m.  2.6.2.  Este  interzis  ca  lăţimea  liberă  a  scărilor/rampelor  să  se  micşoreze  pe  direcţia  de  evacuare în exterior: dar se poate mări pe măsura adăugării de fluxuri de evacuare.  2.6.3.  Cele  mai  uzuale  elemente  care  delimitează  lăţimea  libera  a  rampelor  şi  scărilor  sunt:  ­  la perete:  plinte, finisajul peretelui, mână curentă la perete;  ­  la ochiul scării: mână curentă, parapet sau balustradă, reborduri, vang întors.  2.6.4. Nu se admit proeminenţe locale (stâlpi, radiatoare etc) mai mari de  10 cm, lăţimea  liberă a rampei măsurându­se de la acestea. În cazul în care din structura clădirii apar reliefuri  locale mai mari, care ar putea bloca influenţa circulaţiei de evacuare în caz de pericol, acestea  trebuie compensate pe toată lungimea rampei cu o mână curentă sau cu un soclu în relief (ca un  vang) în planul reliefului respectiv.  2.6.5.  Nu  se  admit  nişe  locale  mai  adânci  de 10 mm,  care  ni  putea bloca o persoană  în  fluxul  de  evacuare  în  caz  de  pericol.  Dacă  astfel  de  nişe  rezultă  din  conformarea  casei  scării,  acestea trebuie închise fie cu o mână curentă locală sau cu un grilaj, fie cu un perete subţire (rabiţ  sau gips­carton) de cel puţin 60 cm înălţime.  2.7. Tipuri de rezolvări pentru muchiile treptelor  Muchia de treaptă este partea cea mai solicitată a treptei, pe care descarcă cea mai mare  parte a încărcării transmise de picior.  2.7.1. Muchia de treaptă trebuie să asigure:  ­ rezistenţă mecanică ridicată, pentru a se evita deteriorarea în timp sub efectul diverselor  acţiuni de exploatare  ­  împiedicarea  alunecării  pe  treaptă  (asigurând  respectarea  cerinţei  de  „siguranţă  în  exploatare"), ţinând cont de amplasarea scării, nivelul de circulaţie şi natura finisajului utilizat.

2.7.2.  Geometria muchiei treptei poate fi (a se vedea fig. 2.9  ­ vie (a)  ­ teşită (b)  ­ rotunjită (c)  ­ profilată ­ cu ciubuc simplu, sau profilat (d) 

2.7.3. Muchia treptei poate fi protejată împotriva uzurii sau ciobirii, prin:  2.7.4. Pentru asigurarea utilizatorilor împotriva alunecării pe treaptă muchiile treptelor se  prevăd cu elementele de protecţie antiderapantă, dacă asigurarea acestei cerinţe nu este rezolvată  prin însuşi finisajul treptei.

Elementele de protecţie împotriva alunecării pe treaptă sunt:  ­  profile  „muchie  de  treaptă"  din  metal  sau  PVC  dur  cu  profilaţii  antiderapante  (fig.  2.12.a)  ­ profilaţii ale finisajului (piatră, cauciuc) la muchia treptei (fig. 2.12.b)  ­  incrustaţii  de coridon  (fig. 2.12.c) sau  plăcuţe din carborundum în finisajul treptei la  muchie 

2.8. Tipuri de rezolvări marginale  2.8.1.  Racordarea finisajului treptelor cu cel al pereţilor se face prin  aceleaşi  tipuri  de  plinte  utilizate   la  racordarea  pereţilor  cu pardoselile.  Notă:  Nu  se  utilizează  scafe  cu  rază  mai  mare  de  10  mm  la  racordarea  treptelor  cu  peretele, acestea putând favoriza dezechilibrarea în caz de evacuare.  2.8.2.  Racordarea  finisajelor  la  marginile  libere  ale  scărilor  (ochiul  scării  sau  marginile  rampelor, dacă scara este depărtată de la limita pereţilor) poate fi facută:  a. la scările cu placă fară vang sau cu vang normal (în jos):  ­  întoarcerea finisajului treptei pe partea laterală a scării  ­  întoarcerea elementului care constituie muchie de treaptă pe partea laterală a scării  ­  realizarea unui rebord lateral spre ochiul scării, fie din acelaşi material cu treapta, fie  dintr­un alt material (lemn, piatră, materiale plastice etc.)  b. la scările cu vang întors (în sus):  ­ prevederea pe vang a unei plinte ca la perete. Faţa superioară a vangului se finisează în  funcţie de rezolvarea parapetului, eventual prelungindu­se plinta si peste vang (fig. 2.13).  c.  la  scările  cu  parapet  plin  se  prevede  o  plintă  la  fel  cu  cea  de  la  perete,  iar  partea  superioară a parapetului se finisează în mod adecvat (fig. 2.14).

d.  La  scările  exterioare  supuse  intemperiilor,  se  poate  prevedea  lăcrimar  la  marginea  intradosului rampei.  2.8.3.  În  cazul  scărilor  detaşate  de  perete  cu  un  spaţiu  liber  mic,  pentru  ca  finisajul  peretelui să poată fi executat, este necesar ca spaţiul  liber între peretele brut şi rampă să fie de  minimum 8 cm, dacă peretele urmează a fi tencuit.  a. Pentru finisaje mai groase ale peretelui, spaţiul liber între scară şi perete trebuie mărit  în consecinţă, pentru ca după finisarea peretelui să rămână de circa 6 cm. Latura netedă a scării  rămâne nefinisată, ea nefiind vizibilă (fig. 2.15).  b.  Pentru prevenirea  prelingerii  apei  pe  latura  liberă  a  scării  spre  perete,  atunci  când  se  spală  scara,  precum  şi  pentru  a  se proteja  peretele  de  murdărie,  se  recomandă  prevederea  unei  borduri (fig. 2.16). În mod similar se poate prevedea bordură şi pe latura spre ochiul scării, atât  pentru împiedicarea prelingerii apei pe  latura vizibilă a scării, cât  şi din considerente de igienă  (ex: spitale, creşe. grădiniţe etc).  Notă: Precizările de la art. 2.5. 2.6. 2.7 şi 2.8 sunt valabile atât pentru scările drepte cât şi  pentru scările curbe.  Scările  curbe  pun  mai  ales  probleme  de  conformare  structurală;  în  ceea  ce  priveşte  sosirea şi plecarea de pe podestele de etaj sau intermediare, ele pot fi asimilate cu scările drepte,  cu întoarceri la alte unghiuri decât 90° sau 180°.

2.9. Implicaţii asupra rezistenţei şi rigidităţii de ansamblu a clădirii  Prezenţa  golurilor  mari  în  planşee  este  impusă  funcţional  în  situaţia  concentrării  circulaţiilor  verticale.  Amplasarea  golurilor  are  efecte  în  transportul  forţei  seismice  către  subansamblurile verticale, influenţând drastic rigiditatea şi rezistenţa planşeului.  2.9.1. Realizarea casei scării implică unele probleme legate de rezistenţa de ansamblu a  clădirii, printre care se menţionează întreruperea continuităţii planşeelor în dreptul casei scărilor,  fiind necesar a se analiza în ce măsură acest lucru afectează continuitatea şi rigiditatea planşeelor  în  plan  orizontal  ­  se  menţionează  faptul  că  efectul  amplasării  golurilor  în  poziţii  nefavorabile  este  mai  important  în  cazul  structurilor  cu  pereţi  rari  şi  al  structurilor  duale,  în  aceste  cazuri  trebuind  verificată  rezistenţa  şi  rigiditatea  planşeelor  în  plan  orizontal.  Poziţiile  cele  mai  avantajoase ale golurilor în planşee sunt: la centru, în colţuri, sau la extremităţi (fig. 2.16). 

2.9.2.  Sunt  defavorabilie  poziţiile  alăturate  a  două  sau  mai  multe  goluri  care  fragmentează  exagerat  planşeul,  golurile  plasate  la  colţurile  intrânde  ale  clădirilor  sau  lângă  pereţii structurali importanţi (fig. 2.17).  2.9.3.  Rigiditatea  casei  scărilor  contribuie  la  rigiditatea  generală  a  clădirii  şi  trebuie  considerată  influenţa  casei  scării  asupra  centrului  de  rigiditate  al  clădirii  ­  comportarea  de  ansamblu  a  structurilor  (în  special  a  celor  în  cadre)  este  influenţată  de  prezenţa  scărilor,  care  introduc o rigiditate suplimentară  la deplasare, putând în anumite situaţii să constituie un factor  puternic de disimetrie.

2.9.4.  Procedee  moderne  de  modelare  şi  analiză  în  cazurile:  unde  componentele  nestructurale modifica direct rezistenţa şi rigiditatea elementelor structurale ale construcţiei, sau  masa  acestora  afectează  încărcările  asupra  construcţiei,  caracteristicile  lor  trebuie  să  fie  considerate  în  analiza  structurală  a  construcţiei.  O  grijă  particulară  trebuie  luată  pentru  identificarea zidăriei de umplutură ce poate reduce lungimea efectivă a stâlpilor adiacenţi.  2.9.5.  Scările  includ  o  varietate  de  componente  separate  ce  pot  fi  fie  sensibile  la  deformaţii,  să  fie  sensibile  la  aceleraţii.  Scările  în  sine  pot  fi  independente  de  structură,  sau  integrate  în  structură.  Dacă  sunt  integrate  în  structură,  ele  trebuie  să  formeze  o  parte  din  evaluarea  şi  analiza  întregii  structuri,  cu  o  atenţie  particulară  asupra  posibilităţii  modificării  răspunsului datorită rigidităţii locale. Dacă scările sunt independente, ele trebuie evaluate  pentru  încărcările  normale  ale scărilor şi pentru abilitatea lor a rezista la acceleraţii şi încărcări directe  transmise de la structură prin conexiuni. 

Cap. 3. RELAŢIA ÎNTRE GEOMETRIA SCĂRII ­  STRUCTURĂ ­ FINISAJ TRASEUL MÂINII CURENTE 

În  cadrul  acestui  capitol  se  analizează  numai  scările  drepte,  cu  traseu  drept  şi  cu  întoarceri la 180° şi  la 90°, exemplificate pentru scările cu podeşte şi rampe din plăci de beton  armat.  Pentru  scările  din  alte  materiale,  se  vor  avea  în  vedere  elementele  specifice  impuse  de  caracteristicile  particulare  ale  acestora  (uneori  în  mod  determinant,  alcătuirea  constructivă  a  structurii lor).  Pentru  realizarea  unei  scări  corecte,  se  recomandă  să  se  ţină  cont  de  relaţiile  de  determinare  directă  care  se  stabilesc  între  geometria  scării  ­  care  include  finisajul  si  traseul  mâinii curente ­ şi elementele structurale ale acesteia.

Dimensiunile treptelor se determină cu relaţiile de calcul din Normativul [3].  Înălţimea „normală" a parapetului (H) se consideră cea prevăzută în Normativul [3].  Notaţiile folosite în text şi figuri sunt următoarele:  L  ­ lăţimea podeshilui  l ­ lăţimea treptei  h ­ înălţimea treptei  H ­ înălţimea parapetului  n ­ numărul de trepte in proiecţie orizontală  l(n ­ 1) lungimea pachetului de trepte  a ­ dimensiunea decalajului la palierul de urcare  b  ­ dimensiunia decalajului la palierul de coborâre  Pentru  a  obţine  rezolvări  optime  atât  în  ceea  ce  priveşti­structura  scării,  continuitatea  mâinii curente cu înălţime normala racordarea finisajului podestelor cu treptele şi obţinerea unui  intrados  ordonat  şi  estetic  la  racordarea  rampei  de  scară  cu  podestele,  este  necesar  ca  ochiul  scării sa aibă lungimea pachetului de trepte l(n ­ 1) plus o lăţime de treaptă [l(n – 1) + l = nl].  În cazul în care ochiul scării are numai lungimea pachetului de trepte l(n ­ 1), se obţine o  lungime minimă a casei scării, dar rezultă soluţii dezavantajoase pentru structura de rezistenţă şi  intradosul scării la racordările cu podestul precum şi la traseul mâinii curente. 

3.1. Scări cu rampe drepte ­ concepţie şi construcţie  3.1.1. Scări drepte, cu sau tară podeste intermediare şi fără întoarceri.  3.1.1.1. Scări cu ochiul scării egal cu lungimea pachetului de trepte în proiecţiel (n ­ 1),  (fig. 3.1).  =>  Lungimea  casei  scării  are  dimensiune  minimă,  dar  grosimile  structurii  celor  două  podeşte (la partea de jos a rampei şi respectiv la partea de sus) sunt inegale, necesitând la partea  de sus fie o grindă de podest (pentru simetrie putându­se prevedea grindă de podest şi la partea  de jos a scării), fie o placă foarte groasă; în cazul în care nu se adoptă nici una din aceste două  soluţii, placa rampei intră sub podestul de sus cu o lungime egală cu o treaptă (fig. 3.1).  => La palierul de urcare, parapetul este mai înalt decât înălţimea normală H cu o înălţime  de o treaptă, datorită faptului că înălţimea se măsoară de la muchia primei trepte.  => Pentru ca şi la podestul de jos să se păstreze aceeaşi înălţime ca pe întregul parcurs al  scării, se poate adopta una din următoarele posibilităţi:  ­ se prevede o întrerupere a mâinii curente, cu o săritură egală cu h (înălţimea treptei) la  racordarea cu parapetul rampei care urcă;  ­  se  acceptă  mâna  curentă  oblică  la  parapetul  podestului  de  jos,  pe  porţiunea  îngustă  a  acestuia;  ­  se accepta înălţarea mâinii curente cu o înălţime de treaptă, pe lăţimea ochiului scării la  parapetul de jos (H + h);  ­  se  acceptă  lungirea  ochiului  scării  cu  o  lăţime  de  treaptă  şi  decuparea  in consecinţă  a  podestului de jos; în aceasta variantă dimensiunea casei scării creşte cu o lăţime de o treaptă.  3.1.1.2.  Scări  cu  lungimea  ochiului  scării  mai  mare  cu  o  lăţime  de  treaptă  l  decât  lungimea pachetului de trepte în proiecţie şi ochiul scării decalat cu 1/2 faţă de pachetul de trepte  (Fig. 3.2):

=> lungimea casei scării creşte cu o lăţime de treaptă  => grosimile celor două podeşte pot fi egale  => înălţimea  parapetului  este  constantă  (H)  pe  ambele podeşte precum şi pe rampa  scării  =>  se  poate obţine  o  racordare  a  intradosului scării  cu  intradosul  podestelor, ordonat  şi  estetic

Notă:  În  cazul  unui  podest  intermediar  la  o  scară  dreaptă,  pentru  menţinerea  grosimii  plăcii podestului în concordanţă cu grosimile rampelor, se decalează frângerea de pantă la rampa  care coboară de la podest, cu o lungime egală cu l. Pentru menţinerea înălţimii parapetului pe tot  traseul  scării,  inclusiv  pe  podest,  frângerea  de  pantă  a  mâinii  curente  se  va  face  decalat  cu  o  lăţime de treaptă faţă de rampa care urcă de pe podest.

3.1.2. Scări cu întoarcere  Scările cu întoarcere, cu rampe drepte pot fi clasificate:  •  în funcţie de unghiul dintre rampe; cele mai frecvente cazuri sunt de scări cu întoarcere  la podest de 180° şi de 90°. Pentru alte unghiuri de întoarcere situaţiile respective se vor asimila  cu unul dintre cele două cazuri de referinţă.  •  în  funcţie  de  decalajul  citit  în  plan  al  treptelor  care  delimitează  podestul;  se  pot  determina patru situaţii caracteristice.  1) scări cu trepte nedecalate faţă de ochiul scării la podest  2)  scări cu decalaj egal de jumătate de treaptă faţă de ochiul scării la podest  3) scări cu decalaj de o treaptă în sensul urcării pe podest  4)  scări cu decalaj  de o treaptă în sensul coborârii pe podest.  Între  situaţiile  1)  şi  4)  există  o  infinitate  de  posibilităţi  de  decalaj,  în  funcţie  de  dimensiunile şi panta rampei scării şi plăcii sau grinzii de podest.  Decalajul  poate  fi  considerat  la  „brut"  sau  la  finit,  cu  implicaţii  în  ceea  ce  priveşte  "finitul", respectiv intradosul cofrajului.  La  o  construcţie  a  scării  pornind  de  la  „brut",  adăugarea  grosimilor  de  finisaj  poate  conduce la  un  decalaj în  plan  al  muchiilor  treptelor  celor două  rampe  la  „finit"  de  circa 10­14  cm, precum şi la modificarea în consecinţa a cotelor parapetului, traseului mâinii curente precum  şi a lăţimii podestului.  Construcţia  scării pornind de  la  “finit" (contratreaptă  verticală, contratreaptă oblică  sau  cu  ciubuc)  are  implicaţii  în  determinarea  grosimii  componentei  structura  le  a  podestului  (dală  groasă sau a grindă plată de podest), respectiv a geometriei cofrajului, astfel încât intersecţia la  „finit" între intradosul rampelor şi podestelor şi limita ochiului scării să fie coliniare.  Se  recomandă  ca  suma  decalajelor  treptelor  care  fac  legătura  cu  podestul  să  fie  de  o  lăţime de treaptă, pentru ca panta mâinii curente să aibă o întoarcere orizontală la ochiul scării.  Fiecărui tip de decalaj în plan al treptelor îi corespunde un traseu al mâinii curente, la o înălţime  dată a parapetului, valabil atât la scările cu întoarcere la 180°, cât şi la cele cu întoarcere la 90°.  Acesta are implicaţii asupra dimensiunilor necesare ale podestului.  În funcţie de structura podestului, rampele scării pot fi susţinute pe:  ­ plăci  de  podest.  relativ  subţiri  (cu  grosime  sensibil apropiată de cea a rampei scării);  ­ grinzi de podest din diverse materiale;  ­ podeşte ­ dale groase.  3.1.2.1. Scări cu intoarcere şi podest de 180°  La scările cu întoarcere la 180°, fiecărui tip de structură din cele de mai sus, îi corespunde  un tip de geometrie a scării; optimizarea soluţiei de scară reprezintă coordonarea între structura şi  geometria acesteia.  Note:  1)  Pentru  orice  alte  dimensiuni  ale  rampelor  sau  structurii  podestului,  vor  apărea  alte  decalaje în  plan ale treptelor, determinând alte înălţimi suplimentare ale parapetelor sau lăţimi  ale podestelor.  2) Respectarea relaţiei între geometria scării şi structuri este o recomandare; nerespectând  această  relaţie  vor  apărea  decalaje  în  intradosul  scării,  între  rampe  şi  podest,  complicând  realizarea cofrajului.  3) În funcţie de nevoia de economisire spaţiului sau de importanţa scării, este posibil să  se acorde aspectului intradosului scării mai puţină importanţă. Se pot realiza scări cu întoarcere  o  la 180  , cu rezolvarea corectă a traseului mâinii curente, dai acceptând ca intersectarea planurilor  înclinate ale rampelor cu cel orizontal să se facă decalat (ceea ce complică realizarea cofrajului).  4) Pentru   asigurarea   traseului   mâinii   curente   fără   săritură  sau discontinuitate la  podest, condiţia necesară şi în general suficientă este ca suma decalajelor treptelor de pe podest  să fie de lăţimea unei trepte.

3.1.2.1.1.  Scara  cu trepte  brute nedecalate  fată  de ochiul  scării  la  podest  reprezintă  soluţia cu cea mai redusă lungime a casei scării, precum şi cu cea mai redusă lungime a ochiului  scării.

=> Pentru acest tip de scară nu se poate preciza  o corespondenţa riguroasă cu un tip de  structură, pentru ca intradosul (faţa cofrajuluil să aibă) o imagine controlată (intradosul rampelor  şi al podestului să se intersecteze după o dreaptă).  În  cazul  în  care  structura  podestului  nu  este  rezolvată  cu  grindă  de  podest  ci  cu  placă  relativ  subţire  (13  ­15  cm),  intersecţia  dintre  rampa  care  urcă  pe  podest  şi  placa  podestului  se  decalează (fig. 3.5), complicând cofrajul. 

Soluţia este dezavantajoasă din punct de vedere al:  ­ racordării pardoselii podestului cu ultima treaptă a pardoselii, deoarece finisajul  primei  trepte  al    fiecărei  rampe  care  ajunge  la  podest,  va  avansa  pe  podest,  apărând  un  decalaj  între  planul contratreptei şi/sau ciubucului şi planul finisajului din ochiul scării:  ­  problemelor  pe  care  le  pune  racordarea  finisajului  contratreptelor  cu  cel  al  ochiului  scării;  ­  dificultăţii în ceea ce priveşte întoarcerea mâinii curente fără săritură la podest.

=> Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor. Înălţimea parapetului se calculează  de  la  muchia  treptei.  În  dreptul  ochiului  scării  întoarcerea  orizontala  a  mâinii  curente  este  posibilă în următoarele variante:  ■  cu parapet de înălţime H pe zona podestului, ceea ce implică prelungirea orizontală a  parapetului rampei care urcă pe podest cu o dimensiune egală cu o lăţime de treaptă, înainte de  întoarcerea ei paralel cu ochiul scării (var 1 în fig. 3.6); în acest caz, lăţimea podestului la ochiul  scării, va fi majorată cu o lăţime de treaptă ceea ce măreşte lungimea casei scării;  ■  cu parapet de înălţime (H + h/2),  cu creşterea înălţimii parapetului H, la podest,  cu o  valoare  egală  cu  înălţimea  h/2  a  unei  trepte  şi  majorând  lăţimea  podestului  cu  l/2,  ceea  ce  măreşte şi lungimea casei scării (var 2 în fig. 3.6);  ■ cu parapet de înălţime H, pe lăţimea ochiului scării linia mâinii curente fiind orizontală,  dar cu o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte la racordarea cu parapetul rampei care coboară  la podest (var 3 fig. 3.6);  ■  cu  parapet  de  înălţime  H;  racordarea  între    parapetele  celor  două  rampe  este  oblică  (racordare ce poate fi realizată pe curb, dacă ochiul scării este îngust);  ■  cu  parapet  de  înălţime  H  dar  cu  discontinuitatea  mâinii  curente  pe  latura  scurtă  a  ochiului  scării  si  o  săritura  egală  cu  înălţimea  unei  trepte,  la  începutul  rampei  care  coboară  la  podest.  3.1.2.1.2.  Scara  cu  decalaj  egal,  de  jumătate  de  treaptă  brută  faţă  de  ochiul  scării  la  podest este un lip de scară căruia îi corespunde structural o rezemare a rampei scării pe podest cu  structura dală groasă (din beton armat). 

Numai  la  o  anume  grăsime  calculată  a  elementelor  structurale  (rampe,  dală  groasă  sau  grinda pluta de podest) se obţine decalajul de jumătate de treaptă.  Intersecţia dintre intradosul podestului cu intradosul celor două rampe (la faţa cofrajului)  se  face  după  o  dreaptă  cu  grosime  (respectiv  înălţime),  corespunzătoare  (în  funcţie  de  panta  scării), dacă rampele reazemă pe dală groasa sau pe o grindă plată.  Notă:  În  cazul  în  care  structura  podestului  nu  este  rezolvată  cu  dală  groasa  acelaşi  intrados se poate realiza prin prevederea unui strat de umplutură (eventual din betoane uşoare),  conf. fig. 3.11.

=> Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor înălţimea parapetului se calculează  de la muchia treptei în dreptul ochiului scării întoarcerea orizontală a mâinii curente este posibilă  în următoarele variante:  ■  cu  parapet de înălţime  H pe  zona  podestului,  ceea  ce  implică  prelungirea  parapetului  rampei care urcă pe podest cu o dimensiune egală cu o lăţime de treaptă, înainte de întoarcerea ei  paralel cu ochiul scării (var I în fig. 3.12.); în acest caz, lăţimea podestului la ochiul scării, va fi  majorată cu o jumătate de treaptă (l/2), ceea ce măreşte lungimea casei scării;  ■  cu  parapet de  înălţime  (H  +  h/2), cu  creşterea  înălţimii  parapetului  H la podest,  cu  o  valoare egală  cu jumătate din înălţimea  h a unei  trepte şi păstrând  lăţimea podestului (var 2 în  fig. 3.6);

■  cu  parapet  de  înălţime  H,  pe  lăţimea  ochiului  scării,  linia  mâinii  curente  fiind  orizontală, dar cu o săritură egală cu jumătate din înălţimea unei trepte (h/2) (var 3 fig. 3.12.);  ■  cu  parapet  de  înălţime  H,  racordarea  între  parapetele  celor  două  rampe  fiind  oblică  (racordare ce poate fi realizată pe curb, dacă ochiul scării este îngust); 

■  cu  parapet  de  înălţime  H  dar  cu  discontinuitatea  mâinii  curente  pe  latura  scurtă  a  ochiului scării, şi o săritură egală cu jumătate din înălţimea unei trepte, la începutul rampei care  coboară la podest.  Valorile pentru majorarea lăţimii podestului, respectiv înălţimii parapetului, sunt valabile  numai pentru decalajul la jumătate al treptelor în plan.  3.1.2.1.3. Scara cu decalaj de o treaptă brută în sensul urcării pe podest este un tip de  scară  căruia  îi  corespunde  structural  o  rezemare  a  rampei  scării  pe  podest  cu  structura  placă  (uzual 13­14 cm), cu grosime apropiată de cea a rampei (uzual 10­12cm).  Intersecţia dintre intradosul podestului (de tip placă) cu intradosul celor două rampe se va  face după o dreaptă.  => Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor. Inălţimea parapetului se va calcula  de la muchia treptei, vertical întoarcerea mâinii curente în dreptul ochiului scării este posibilă în  următoarele variante:  ■ cu parapet de înălţime (H) pe podest şi realizând traseul continuu al mâinii curente, prin  prelungirea  orizontală  a  parapetului  rampei  care  urcă  spre  podest,  cu  o  dimensiune  egală  cu  lăţimea  unei  trepte,  înainte  de  întoarcerea  ei  paralel  cu  ochiul  scării;  în  acest  caz,  lăţimea  podestului, măsurată la ochiul scării, va fi majorată cu o lăţime de treaptă, lungimea casei scării  crescând corespunzător; podestul se va putea decupa prelungind şi ochiul scării eu aceeaşi lăţime  de treaptă (fig. 3.16. var. 1);  ■ cu parapet de înălţime (H + h), la podest, cu creşterea înălţimii parapetului H la podest,  cu o valoare egală cu înălţimea unei trepte h şi păstrând lăţimea podestului (fig. 3.16 var. 2);

■ cu parapet de înălţime H, pe lăţimea ochiului scării linia mâinii curente fiind orizontală,  dar cu o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte;  ■ cu parapet de înălţime H, racordarea între parapetele celor două rampe fiind oblică (fig.  3.16. var. 3), eventual cu racordări curbe torsionate;  ■  cu  parapet  de  înălţime  H  dar  cu  discontinuitatea  mâinii  curente  pe  latura  scurtă  a  ochiului scării, şi o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte la începutul rampei care coboară la  podest.  Acest tip de scară asigură înălţime liberă maximă între podeşte.  3.1.2.1.4. Scara cu întoarcere la 180°, cu decalaj de o treaptă brută în sensul coborârii  pe podest este un tip de scară căreia îi corespunde structural o rezemare a rampei scării pe podest  cu grindă (din beton armat).  Intersecţia dintre  intradosul grinzii podestului cu intradosul celor două rampe se va face  după o dreaptă.  Soluţia este dezavantajoasă clin punct de vedere al:  ■ racordării pardoselii podestului cu ultima treaptă a pardoselii, deoarece finisajul primei  trepte  al  fiecărei  rampe  care  ajunge  la  podest,  va  avansa  pe  podest,  apărând  un  decalaj  între  planul contratreptei şi sau ciubucului şi planul finisajului din ochiul scării;  ■ problemelor  pe  care  le  pune  racordarea  finisajului  contra­treptelor  cu  cel  al  ochiului  scării;  ■ dificultăţii în ceea ce priveşte întoarcerea mâinii curente fără săritură la podest;  ■ avansării pardoselii podestului spre rampa care coboară spre podest (şi realizarea unui  podest de formă mai puţin regulată).  =>  Traseul  mâinii  curente  este  continuu  şi  urmăreşte  panta  rampelor;  înălţimea  parapetului  se  calculează  de  la  muchia  treptei,  vertical.  Inălţimea  parapetului  este  aceeaşi  pe  toată desfăşurarea scării (H) şi nu pune probleme la întoarcerea la podest.  Acest  tip  de  scară  asigură  înălţime  liberă  minimă  între  podeste,  comparativ  cu  celelalte  variante, la o aceeaşi înălţime de nivel, datorită înălţimii grinzii.

3.1.2.2. Scări cu întoarcere la podest de 90°  La scările cu întoarcere la 90°, fiecărui tip de structură îi corespunde un tip de geometrie  a scării; optimizarea soluţiei de scară reprezintă coordonarea între structura şi geometria acesteia.  In principiu se pot accepta prevederile şi notele de la art. 3.1.2 şi 3.1.2.1,  Notă: Sunt prezentate, ca exemplificări, cele mai frecvente tipuri de scări cu întoarcere la  podest  de  90°;  schimbări  ale  grosimii  plăcii  sau  podestelor  conduc  la  imagini  diferite  ale  intradosului scării, cu complicaţii în ceea ce priveşte cofrarea.  Scările cu întoarcere la 90°, rezemate pe podest cu structura de tip placă, placă cu grinzi  sau dală groasă şi decalaj similar celor de la 3.1.2.2....3.1.2.4 asigură atât traseul mâinii curente  fără săritură pe podest, cât şi o imagine curată a intradosului, cu un număr minim de intersecţii  de planuri (fig. 3.21...3.27)  3.1.2.2.1. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b = 1  3.1.2.2.1.1. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b = 1, unde a şi h au valori  oarecare  Pentru  realizarea  unui  intrados  neted,  mai  uşor  de  cofrat  şi  mai  estetic,  structura  podestului poate fi de tip dală groasă sau placă relativ subţire. In funcţie de dimensiunile a şi h se  prevede peste structura de tip placă, o umplutură din beton uşor (fig. 3.22 şi 3.23), în funcţie de  grosimea prevăzută pentru placa podestului.  În  cazul  în  care  imaginea  intradosului  nu  interesează,  precum  şi  în  cazul  în  care  din  considerente structurale nu se optează pentru niciuna din variantele de mai sus. Rampa care urcă  spre podest intră sub acesta.  3.1.2.2.1.2. Scări cu întoarcere cu podest de 90° şi decalaj a = 1, b = 0  Structura podestului este de tip placă, ceea ce asigură realizarea unui intrados neted.  3.1.2.2.1.3. Scări cu întoarcere cu podest de 90° şi decalaj a = 0, b = 1  Pentru realizarea  unui  intrados  cu  cofrare uşoară (şi  implicit  cu  aspect  estetic),  tipul de  structură  corespunzător  ar  fi  cu  grinzi  de  podest,  obişnuite  (fig.  3.27)  sau  întoarse  (în  sus);  în  acest caz, spaţiul dintre placă şi grinzi ar fi realizat cu o umplutură din beton uşor.  În situaţia prevederii unei plăci de podest curente (cca. 13­14 cm), placa rampei care urcă  intră sub podest, cu implicaţiile de cofrare dificilă precizate anterior, în toate cazurile similare.  3.1.2.2.2. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b < 1  În cazurile în care nu se asigură condiţia ca suma decalajelor treptelor de la podest să fie  egala  cu  o  lăţime  de  treaptă,  la  podest  mâna  curentă  fie  va  înregistra  o  săritură,  fie  va  fi  întreruptă.  În funcţie  de  decalajul  treptelor,  la  nivelul  intradosului  scării,  o  rampă  va  intra  sub  podest sau va avea o săritură, ceea ce implică o imagine inestetică a acestuia (fig. 3.28....3.37)  Notă:  Din  punct  de  vedere  al  ocupării  spaţiului,  aceste  scări  sunt  în  general  mai  economice,  desfăşurarea  lor  in  plan fiind  ceva  mai  mică.  Scările  “economice"  au  dezavantajul  unor  cofraje  complicate,  laborioase  şi  costisitoare  şi  în  consecinţă  al  aspectului  urât  în  intradosului acestora.  Pentru ca suma decalajelor să fie de mai puţin de o treaptă se pot diferenţia trei situaţii:  3.1.2.2.2.1. Scară cu decalaj mai mic de jumătate din lăţimea treptei la fiecare rampă (fig.  3.28)  3.1.2.2.2.2. Scara cu decalaj mai mic de o lăţime de treaptă la rampa care urcă pe podest  şi cu prima treaptă a celeilalte rampe (cea care coboară pe podest) nedecalată.  O  structură  a podestului  de  tip placă  relativ  subţire  conduce  la  un  intrados  unde  rampa  care urcă spre podest intră sub podest (fig. 3.32).

Pentru  realizarea  unui  intrados  cu  geometrie  controlată  (fără  intradosul  rampei  să  intre  sub  podest  şi  să  apară  intersecţii  greu  de  controlat  în  execuţie)  şi  un  plan  de  cofraj  uşor  de  realizat,  se  comandă  ca  structura  podestului  să  fie  dală  groasă  (fig.  3.33)  sau  că  cu  grinzi  de  podest (fig. 33.4, 3.35).  3.1.2.2.2.3. Scară vii decalaj mai mic de o lăţime de treaptă la rampa care urcă pe podest  şi cu prima treaptă a celeilalte rampe (cea care coboară pe podest) aşezată pe podest (fig. 3.36).  3.1.2.2.3. Scări cu întoarcere la podest de 90°şi decalaj a + b > 1 (fig. 3.39 şi 3.40). Este  un  tip  obişnuit  de  scară,  care  nu  pune  probleme  în  ceea  ce  priveşte  alcătuirea  structurală,  întoarcerea mâinii curente, sau intersecţiile de planuri pe intradosul scării (faţa cofrajului).

3.2. Scări balansate ­ concepţie şi construcţie 
3.2.1. Domeniu de utilizare  Acest tip de scară se poate proiecta pentru diferite spaţii. Nu constituie scară de evacuare,  asigurând  un  singur  flux  de  circulaţie  (evacuare).  Reprezintă  cea  mai  economică  soluţie  de  ocupare a spaţiului, prin faptul că treptele ocupă şi zona de podest.  3.2.2. Tipuri de scări balansate  Cele mai uzuale tipuri de scări balansate sunt:  o  ­ cu întoarcere la 180  ;  ­ cu întoarcere ia 90°.  Notă:  Se  pot  proiecta  scări  dublu­balansate,  cu  două  întoarceri  la  90°,  dar  proiectarea  geometrici lor poate fi asimilată cu proiectarea celor cu întoarcere la 90°.  3.2.2.1. Dimensiunea  minimă  (spre  ochiul scării) a  treptei balansate trebuie să fie de 12  cm la cel mai avansat obstacol de pe partea dinspre ochiul scării. Acesta poate fi proiecţia mâinii  curente  pe  planul  scării,  a  parapetului,  un  vang  întors  sau  treapta  însăşi  (a  se  vedea  şi  1.3.  definiţia lăţimii libere a scării).  3.2.2.2.  Formulele de calcul ale treptelor precum şi prevederile privind lăţimea maximă a  treptelor sunt cele prevăzute în Normativul [3].

3.2.3. Metode de construcţie grafică a treptelor balansate la scări  3.2.3.1.  Etapele  premergătoare  construcţiei  propriu­zise  şi  care  trebuie  parcurse  atât  pentru scările cu trepte balansate cu întoarcere la 180° cât şi pentru cele cu întoarcere la 90° sunt  următoarele:  ­  se  stabilesc  dimensiunile  treptelor, în  funcţie  de  înălţimea  de  nivel  şi  de  formulele  de  calcul ale treptelor;  ­ se construiesc rampele:  ­ se construieşte lăţimea mâinii curente;  ­  se  construieşte  lina  pasului  (la  50  cm  de  limita  mâinii  curente,  la  scări cu lăţime  mai  mică 1 m şi la 60 cm, la scări cu lăţime mai mare de 1 m);  ­ se marchează pe linia pasului lăţimile treptelor;  ­  se  stabileşte  numărul  de  trepte  care  trebuie  balansate  şi  linia  de  limită  de  balansare  (denumită în continuare limita de balansare) prin una din următoarele metode;  ­  limita  de  balansare  se trasează  la  o distanţă  cel  puţin  egală cu dublul    lăţimii    rampei  (suprapus peste cel mai apropiat pachet de contratrepte); treptele incluse între pereţi şi limita de  balansare sunt treptele balansate, sau  ­  se  numără  treptele  care  nu  ar  avea  formă  dreptunghiulară  şi  se  balansează  un  număr  dublu de trepte; limita de balansare se trasează suprapus peste linia contratreptelor (fig. 3.40).  o  La scările cu rampe cu întoarcere la 180  , este recomandat să se prevadă treaptă în axul  scării,  pentru  a  se exila  lipsa  de  acurateţe  la  finisarea colţurilor, dacă  scara  este  închisă însă  în  casă  proprie  sau  dacă  are  formă  rectangulara:  dacă  seara  este  liberă  sau  are  formă  poligonală,  recomandarea aceasta nu are obiect.  3.2.3.2. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 180° sunt:  a) Metoda arcului de cerc  Odată  stabilite  numărul  de  trepte  care  trebuie  balansate  precum  şi  linia  limitei  de  balansare,  se  construieşte  prima  treaptă  balansată  din axul  scării:  în  cazul  acestei  metode  (fig.  3.41), lăţimea minimă a treptei balansate din axul scării este de 14 cm, pentru a evita ca vreuna  din treptele alăturate acesteia să fie mai îngustă de 12 cm;  ­  se  trasează  lăţimea  treptei  balansate  din  axul  scării  (de  14  cm),  la  limita  proiecţie;  dinspre  ochiul  scării  a  elementului  luat  în  considerare  la  determinarea  lăţimii  libere  a  scării  (mână curentă, rebord lateral, vang, etc), denumit în continuare contur de referinţei:  ­  se notează centrul semicercului de balansare (numit în continuare urc de balansare), la  intersecţia  dintre  axul  scării  şi  limita  de  balansare,  notat  M  şi  punctul  de  intersecţie  între  semicercul ce constituie conturul de referinţă şi axul scării, notat cu N;  ­ se trasează arcul de balansare, cu raza MN;  ­  se  proiectează  punctele  care  delimitează  treapta  balansată  din  axul  scării,  pe  arcul  de  balansare; ­  segmentul de cerc rămas se împarte în atâtea părţi câte trepte au mai rămas de balansat  (l);  ­  punctele  de  pe  cerc  astfel  obţinute se  proiectează  înapoi pe conturul  de referinţă  (pe  ambele rampe ale scării) (2);  ­  se  trasează  treptele,  prin  unirea  punctelor  de  pe  linia  pasului  cu  punctele  corespunzătoare de pe conturul de referinţă (3);  ­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4  etc).

b) Metoda segmentelor egale  Odată  stabilite  numărul  de  trepte  care  trebuie  balansate  precum  şi  linia  limitei  de  balansare  (1),  se  construieşte  prima  treaptă  balansată  (2);  în  cazul  acestei  metode  (fig.  3.42).  lăţimea minimă a treptei balansate este de 12 cm:  ­ se trasează,  pe  linia  conturului  de  referinţă,   lăţimea treptei balansate din axul scării,  de 12 cm: ­ se prelungeşte treapta astfel  construită până când se intersectează cu limita do balansare  (3);  ­  segmentul astfel delimitat, pe limita de balansare (4), se repetă de atâtea ori, câte trepte  au mai rămas de balansat (5);  ­  se  trasează  treptele,  prin  unirea  punctelor  de  pe  linia  pasului  cu  punctele  corespunzătoare de pe linia limitei de balansare;  ­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4  etc).  c) Metoda segmentelor proporţionale  Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate precum si linia limitei de balansare  (1),  se  construieşte  prima  treaptă  balansată  (2);  în  cazul  acestei  metode  (fig,  3.43.),  lăţimea  minimă a treptei balansate este de 12 cm;  ­  prelungind axul treptei deja trasate lângă axul scări se obţine punctul M pe axa scării;  ­ se trasează o line oblică oarecare, cu originea în M;  ­ pe aceasta se determină atâtea segmente proporţionale succesive către trepte mai trebuie  balansate (în fig. 3.26. punctele sunt notate cu cifre romane);  ­  se  uneşte  ultimul  punct  de  pe  luna  oblică  eu  punctul  N  de  pe  axa  scării,  aflat  la  intersecţia dintre linia limită de balansare şi axul scării, obţinându­se segmenul III­N;  ­  se  trasează  paralele  la  segmentul    III­N,  pornind  din  celelalte  puncte  determinate  pe  dreapta oblică (IV ­ VIII), până se intersectează cu axul scării;  ­ aceste puncte de intersecţie (notate 4’...8’) se unesc cu punctele corespunzătoare de  pe  linia pasului (4...8), obţinându­se treptele balansate corespunzătoare;  ­  pe cealaltă rampă se trasează simetric treptele corespunzătoare.  d) Metoda unghiurilor  Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate precum şi linia limitei de balansare  (1),  se  construieşte  prima  treaptă  balansata  (2);  în  cazul  acestei  metode  (fig.  3.44),  lăţimea  minimă a treptei balansate este de 12 cm:  ­  se  desenează  separat  două  drepte,  notate  a  şi  b,  intersectate  la  90°,  la  o  scară  convenabila (de pildă 1/10) (3) şi (4);  ­ din unghiul de 90° se construieşte o dreaptă, notată c, la unghi aproximativ de 20° faţă  de orizontală (5);  ­ pe această dreaptă se construieşte un număr de segmente egal cu numărul de trepte care  trebuie balansate; segmentele au dimensiunea pe care o au treptele pe linia pasului (dimensiunea  dreptei c va fi egală cu lungimea zonei de balansare, pe linia pasului);  ­  dreapta  b  va  avea  dimensiunea  egală  cu  desfăşurata  părţii  balansate  pe  conturul  de  referinţă;  ­  se  unesc  limitele  dreptelor  b  şi  c  şi  se  prelungeşte  dreapta  astfel  obţinută,  d,  până  intersectează dreapta a (6);  ­  se  unesc  punctele  de  pe  dreapta  c  cu  punctul  de  intersecţie  dintre  dreptele  a  şi  d:  segmentele  rezultate  pe  dreapta  b  reprezintă  dimensiunile  treptelor  balansate  pe  conturul  de  referinţă;  ­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4  etc).

3.2.3.3. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 90° sunt:  a) Metoda arcului de cere;  b) Metoda segmentelor egale;  c) Metoda trapezului.  Pentru oricare dintre acestea sunt valabile operaţiile preliminare de la 3.2.3.1  Se stabileşte numărul de trepte care trebuie balansate, precum şi linia limită de balansare  (fig. 3.45).  Dacă  scara  porneşte  din  ax  (fig.  3.45  a)  se  recomandă,  pentru  realizarea  estetică  a  racordării finisajelor la colturile pereţilor, ca prima treaptă să fie decalată fată de axul scării, cu  circa 15 cm măsuraţi pe linia pasului (fig. 45. b).  a) Metoda arcuiţii de cerc (fig. 3.46)  ­  dacă scara porneşte   din axul scării, se decalează limita scării faţă de acesta cu circa  15 cm măsuraţi pe linia pasului (1);  ­ se construieşte  prima treaptă  balansată (2);  în cazul acestei  metode,  lăţimea  minimă  a  treptei  balansate  este  de  14  cm,  pentru  ca  oricare  dintre  următoarele  trepte  balansate  să  aibă  dimensiunea minimă cel puţin de 12 cm;  ­ se trasează lăţimea treptei balansate din axul scării, pe conturul de referinţă;

­ se determină centrul arcului de balansare, la intersecţia dintre linia limitei de balansare  (notat M) şi prelungirea treptei construite;  ­  se  determină  raza  arcului  de  balansare  şi  punctul  N  la  intersecţia  prelungirii  treptei  construite cu conturul de referinţă: se trasează arcul de balansare, cu raza MN;  ­  segmentul  de  cerc  cuprins  între  punctul  N  şi  limita  de  balansare  se  împarte  în atâtea  părţi, câte trepte au mai rămas de balansat;  ­ punctele de pe cerc astfel obţinute se proiectează pe limita contului de referinţă;  ­  se  trasează  treptele,  prin  unirea  punctelor  de  pe  linia  pasului  cu  punctele  corespunzătoare de pe conturul de referinţă.

b) Metoda segmentelor egale (fig. 3.47 şi 3.48)  Odată  stabilit  numărul  de  trepte  care  trebuie  balansate,  se  construieşte  prima  treaptă  balansată; în cazul acestei metode, lăţimea minimă a treptei balansate este de 12 cm:  ­  se  trasează  două  limite  de  balansare,  pe  cele  doua  direcţii:  una  conform  3.2.3.1,  iar  cealaltă  în  prelungirea  primei  trepte  a  rampei  scurte,  dacă  scara  în  este  simetrică;  în  cazul  simetriei scării, limitele de balansare vor fi şi ele simetrice;  ­  se  trasează  lăţimea  treptei  balansate  din  axul  de  întoarcere  al  scării,  de  12  cm,  pe  conturul de referinţă;

­  se  recomandă  ca  treapta de  colţ  să  fie  deplasată  cu  circa  3  cm  pe  linia  conturului  de  referinţă,  către  rampa  majoră,  pentru  asigurarea  unei  creşteri  scăderi  graduale  a  dimensiunilor  treptelor balansate pe conturul de referinţă(1);  ­  se  prelungeşte  treapta  astfel  construită  (2)  până  când  i  intersectează  cu  fiecare  dintre  limitele de balansare (3);  ­  segmentele  astfel  delimitate  (4),  pe  limitele  de  balansare  se  repetă  de  atâtea  ori,  câte  trepte au mai rămas de balansat pe fiecare direcţie (5);  ­  se  trasează  treptele,  prin  unirea  punctelor  de  pe  linia  pasului  cu  punctele  pasului  cu  punctele corespunzătoare de pe limitele de balansare.

c) Metoda trapezului (fig. 3.49)  Odată stabilit  numărul de trepte care trebuie balansate precum şi limita de balansare, se  construieşte prima treaptă balansată: în cazul acestei metode, lăţimea minimă a treptei balansate  este de 12 cm;  ­ se deplasează prima treaptă, aşa cum s­a stabilit la 3.2.3.2.a. 

­ se desenează o primă construcţie auxiliară (A), care constă într­o dreaptă (5) împărţită  în atâtea segmente egale (de circa 15­20 cm) câte trepte trebuie balansate; construcţia se va face  la o scară convenabilă, de pildă la sc. 1/10;  ­ se ridică perpendiculare din fiecare punct obţinut;  ­ la capete perpendicularele  vor avea 12 cm (6) şi respectiv  lăţimea treptei nedeformate  (7) (citită de pe linia pasului);  ­ se unesc cele două puncte astfel obţinute (8), (9) şi se delimitează un trapez;  ­  se  trasează  o  altă  construcţie  auxiliară  (B):  se  desenenză  o  dreaptă orizontală  (10) pe  care se construiesc segmentele obţinute mai sus (la1, la2, la3, la4  etc).  ­ această dreaptă se intersectează (12) cu o alta (13), cu înclinaţie aproximativă de 20°:  punctul  de  intersecţie  este  limita  de  12  cm  trasată  anterior;  dimensiunea  dreptei  este  lungimea  totală  a  treptelor  balansate  în  dreptul  proiecţiei  interioare  a  obstacolului  de  referinţă  dinspre  ochiul scării;

­ se unesc punctele care limitează cele două drepte (14);  ­ se construiesc, de la limita segmentului trasat (15), paralele la dreapta de mai sus (14);  segmentele  rezultate  pe  dreapta  (13)  reprezintă  dimensiunea  minimă  a  treptelor  balansate,  la  ochiul scării (la proiecţia interioară a mâinii curente). 

3.2.3.4. Determinarea dimensiunii treptelor, pe baza calculului numeric  a. se determină conform 3.2.3.1 şi 3.2.3.2 numărul de trepte care se balansează precum şi  linia limită de balansare;  b. se calculează lungimea desfăşurată a scării pe conturul de referinţă, până la treapta din  ax; aceasta se consideră a avea dimensiunea de 12 cm pe conturul de referinţă;

c. această dimensiune minimală se înmulţeşte cu numărul de trepte care trebuie balansate  pe o rampă (tară treapta din ax);  d.  se  scade  produsul  de  mai  sus  (c)  din  lungimea  desfăşurată  (b)  şi  rezultă  lungimea  desfăşurată a scării pe conturul de referinţă, care trebuie repartizată în mod progresiv pe fiecare  treaptă;

e. fiecărei trepte balansate i se repartizează o parte din rezultatul de la (d), dinspre treapta  din axul scării (treapta de referinţă), spre treptele drepte:  ­ prima treaptă de lângă treapta din ax: o unitate  ­ a doua treaptă de lângă treapta din ax: două unităţi  ­ a treia treapta de lângă treapta din ax: trei unităţi  ­ se continuă în progresie aritmetică cu celelalte trepte care se balansează  f. se face suma unităţilor;  g.  lungimea  obţinută  la  (d)  se divide  la    numărul de unităţi  rezultate  la  (e)  şi  se  obţine  dimensiunea fiecărei unităţi considerate;  h. se acordă fiecărei trepte balansate numărul de unităţi corespunzător poziţiei treptei, aşa  cum a fost repartizat la (e).  Fig.  3.50  reprezintă  un  exemplu  de  calcul al  treptelor  balansate,  considerând  că  treapta  nedeformată are lăţimea de 26,5 cm. 

Cap. 4. ELEMENTE SPECIFICE DE PROIECTARE A SCĂRILOR DIN  DIVERSE MATERIALE  Scările  trebuie  să  răspundă  următoarelor  cerinţe  de  calitate:  rezistenţă  şi  stabilitate,  siguranţă la foc, siguranţă în utilizare, protecţie acustică.  Calculul de rezistenţă si deformaţie al scărilor se face luând în considerare tipul structural  al scării, condiţiile de rezemare a elementelor scării şi încărcările care le solicită. La elementele  înclinate ale scărilor se ţine cont că încărcarea permanentă este repartizată uniform pe suprafaţa  înclinată şi încărcarea utilă este uniform repartizată pe orizontală  Calculul elementelor componente ale scărilor obişnuite, curent folosite în construcţii, nu  ridică probleme deosebite şi se face pe scheme statice relativ simple.  În general, forţele axiale de compresiune care se dezvoltă în unele elemente ale scărilor,  cum ar fi rampele, grinzile­vang sau grinzile curbe spaţiale, au valori relativ scăzute şi conduc la  dimensiuni mici în comparaţie cu dimensiunile rezultate din calculul de rezistenţă la încovoiere.  În  general,  stabilitatea  elementelor  scării  este  asigurată.  Totuşi, ea  ar  trebui  analizată  la  structurile  de  scări  care  prin  forma  lor  sau  prin  tipurile  de  legături  pot  pune  probleme  de  stabilitate.  În afară de legăturile reciproce, elementele componente ale scărilor au o serie de legături  mecanice cu celelalte elemente structurale ale construcţiei: cu pereţii casei scării, cu stâlpii şi cu  planşeele. Aceste  legături  se realizează,  de obicei, prin  intermediul  grinzilor­podest, podestelor  sau  a  grinzilor­vang.  Realizarea  unor  legături  de  tipul  articulaţiilor  sau  încastrărilor  este  în  funcţie de materialele folosite atât la scări cât şi la structura clădirii.  Cerinţa  de  siguranţa  la  foc  se  asigură  în  condiţiile  conformării,  alcătuirii  şi  realizării  conform prevederilor normativului de specialitate.  Cerinţa  de  siguranţă  in  exploatare  se  presupune  asigurarea  protecţiei  utilizatorilor  împotriva accidentării  Cerinţa  de  igienă,  sănătatea  oamenilor,  protecţia  mediului  înconjurător  poate  fi  considerată respectată dacă materialele de construcţie şi finisaj nu degajă emisii poluante  Cerinţa de protecţie la zgomot se asigură prin alcătuiri şi materiale specifice.

4.1. Scări din beton armat  4.1.1.  Din  punct  de  vedere  al  formelor  structurale,  scările  din  beton  armat  pot  fi  din  oricare dintre tipurile descrise la art. 2.4.  Acest  capitol  face  precizări  suplimentare  numai  în  legătură  cu  unele  dintre  tipurile  de  scări din beton armat.  4.1.l.a. Scări din elemente liniare  După modul de rezemare a treptelor, scările din elemente liniare pot fi:

a ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant;  b ­ cu trepte rezemate pe două grinzi­vang;  c ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant, grinda­vang reazemă  pe grinzi podest;  d ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant, grinda­vang reazemă  pe grinzi podest şi pe pereţi portanţi;  e ­ schema statică a unei grinzi vang rezemate sau încastrate în pereţii portanţi;  f ­  schema  statică  a  unei  grinzi  vang  rezemate  pe  grinzi  podest  şi  simplu  rezemate  sau  încastrate în pereţii portanţi;  g ­ schema statică a unei grinzi vang rezemate pe grinzi podest;  1 ­ grinzi­vang;  2 ­ grinzi podest  • Scări cu trepte în consolă simplă  Aceste  tipuri  de  scări  sunt  foarte  rar  întâlnite  şi  fac  obiectul  unor  proiecte  unicat,  deoarece sunt greu de executat şi prin urmare nu fac obiectul acestei reglementări. 

Pentru scările cu trepte în consolă dublă, momentul încovoietor în încastrarea treptei este  Mr  = M1  + M2.  M1  = momentul produs de încărcările gravitaţionale uniform distribuite sau concentrate,  care acţionează pe trepte;  M2  =  momentul produs de încărcarea orizontală care acţionează pe balustradă.  Notă: In cazul încărcării simetrice a treptelor, grinda amplasată central va fi supusă doar  la încovoiere, iar în cazul încărcării nesimetrice, grinda va fi supusă şi la solicitări de torsiune.

Aceste tipuri de scări au în mod uzual treptele realizate din prefabricate de beton armat.  Ele au următoarele caracteristici:  ­ se pot monta pe şantier cu utilaje de ridicare uşoare (greutatea elementelor prefabricate  fiind în general sub 500 kg (mai rar 800 kg), putându­se  utiliza  la  şantierele  mici  ale clădirilor  cu puţine niveluri;  ­ soluţia este interesantă mai ales pentru elemente prefabricate gata  finisate, produse de  firme specializate. 

Vangurile  pot  fi  realizate  din  beton  armat  monolit,  mai  ales  în  cazul  în  care  există  un  singur vang central sau lateral ­ (a se  vedea fig. 4.3), sau din elemente prefabricate (a se vedea  fig. 4.4).

4.1.1.b. Scări din elemente liniare şi de suprafaţă  Se precizează că rampa şi podestele vor avea conlucrare plană doar în situaţia în care, la  îmbinarea lor, se asigură continuitatea în vederea preluării momentului încovoietor care conduce  la diminuarea momentelor încovoietoare din câmpuri.

4.1. 1.c. Scări din elemente de suprafaţă  Sunt realizate din beton armat turnat monolit sau din prefabricate şi cu trepte finisate cu  alte materiale.  Se precizează că rampele şi podestele pot avea grosimi diferite, în sensul că prin mărirea  grosimii podeslelor se poate schimba alura momentelor încovoietoare.  4.1.1.d. Scări curbe cu grinda pe mijlocul rampei  Se precizează că în  grinda­spaţială se dezvoltă momente încovoietoare pe două direcţii,  momente de torsiune, forţe axiale şi tăietoare, fiind necesară preluarea momentelor din încastrări. 

4.1.1.e. Scări cu trepte suspendate  Se  realizează  prin  suspendarea  de  tavan  sau  de  podestul  imediat  superior  a  capetelor  libere  ale  treptelor  independente  în  consola,  micşorând  astfel  momentul  încovoietor  din  încastrare.  Pentru treptele acestor scări se poate realiza şi schema statică de grinzi simplu rezemate.  Note:  1. Sistemul constructiv obişnuit, de tip "placă portantă plană pe ambele feţe", realizat din  beton armat turnat monolit, prezintă următoarele:  • avantaje in execuţie:  ­  cofraje simple şi economice, putându­se utiliza şi cofraje de inventar  ­ sistem de armare simplu  ­ turnare lesnicioasă

• dezavantaje in execuţie:  ­ scara se execută de echipe diferite de lucrători (betonişti şi alţi muncitori specializaţi în  finisaje, mozaicari, tâmplari, etc), în diferite de lucru; precizia de lucru este diferită la cele două  categorii de lucrători.  ­ circulaţia "de şantier" este mai greoaie şi necesită rezolvări cu dispozitive improvizate,  până  la  realizarea  treptelor  brute  sau  direct  a  treptelor  finite.  În  această  situaţie  manopera  de  finisare (incluzând şi treptele brute de beton) este mai scumpă dar mult mai precisă.  Adoptarea  soluţiei  de  turnare  a  treptelor  brute  odată  cu  placa  din  beton  armat,  implică  riscul  ca,  scara  să  trebuiască  să  fie  rectificată  (atât  prin  spargere  cât  şi  prin  completare)  în  vederea  finisării,  ca  urmare  a  abaterilor  mari  admise  la  turnarea  betonului  de  structură  în  comparaţie  cu  cele  rezultate  la  turnarea  treptelor  brute  de  către  scărari  specializaţi.  Avantajul  acestei soluţii este acela că se uşurează circulaţia pe şantier. 

2.  Sistemul constructiv  de  tip  "placă  portantă  cutată  cu  noduri  rigide" este  mai  greu  de  calculat  şi  de  executat.  Din  acest  motiv,  soluţia  se  utilizează  pentru  scări  decorative  la  clădiri  unicat.  3.  Sistemul  constructiv  de  tip  placă  portantă  realizată  din  beton  armat  prefabricat  are  următoarele caracteristici:  ­ treptele brute sunt realizate odată cu structura de rezistenţă;  ­  au geometrie controlată, permiţând reducerea manoperei la realizarea finisajului;  ­ se realizează şi prefabricate gata finisate, produse în general de firme specializate.  Scările cu placă portantă din beton armat prefabricat  ­  asigură  reducerea  timpului  pentru  manopera  de  şantier,  la  montajul  şi  monolitizarea  rampelor cu structura clădirii şi la finisare;  ­ necesită macarale puternice (greutatea elementelor prefabricaţi fiind între 1000 şi 5000  kg), fapt care justifică utilizarea lor pentru clădiri înalte.

4.1.1.f.  Îmbinările  dintre  elementele  din  beton  armat monolit  ale  scărilor  cu  elementele  verticale  tot  din  beton  armat  monolit  ale  structurii  se  pot  realiza  încastrat  datorită  existenţei  armăturilor  de  continuitate,  dimensionate  din  calculul  de  rezistenţă,  gradul  de  încastrare  determinându­se cu ajutorul rigidităţilor la încovoiere ale elementelor concurente.  În cazul elementelor prefabricate îmbinările se fac, de obicei, prin simpla rezemare şi prin  sudarea unor armături dispuse constructiv.  În cazul rezemării pe pereţii portanţi din zidărie, gradul de încastrare depinde de mărimea  relativă  a  încărcărilor  P  şi  T  precum  şi  a  momentelor  de  stabilitate  M s  =  Pd  (moment  de  stabilitate dat de încărcarea P) şi a momentelor de încastrare al grinzii­podest, grinzii­vang sau  plăcii de podest Mi. Pe măsură ce încărcarea P şi momentul Ms  sunt mai mari în raport cu 7 şi cu  Mi, creşte gradul de încastrare.

4.1.2.1. Scări cu trepte din piatră, naturală sau artificială, pe rampe din beton armat pun  probleme specifice care ţin de caracteristicile materialelor constitutive.  4.1.2.2. Scări cu trepte realizate din blocuri de piatră  Problemele  de  asigurare  a  circulaţiei  se  rezolvă  ca  pentru  scările  finisate  cu  plăci  de  piatră. Elementul specific îl constituie asigurarea blocurilor împotriva alunecării pe rampă.  4.1.2.3.  Scări cu trepte realizate din cărămidă  Problemele specifice acestor scări ţin de:  ­respectarea formulei de calcul a dimensiunilor treptelor şi contratreptelor, în condiţiile in  care cărămida are o geometrie cunoscută;  ­ împiedicarea dislocării cărămizilor treptelor în cadrul scării.  Ambele  probleme  se  rezolvă  prin  modul  de  aşezare  a  cărămizilor,  conform  exemplificărilor din fig. 4.12 şi 4.13.  4.1.3. Siguranţă la foc  Se  asigură  îndeplinirea  cerinţei  în  condiţiile  conformării,  alcătuirii şi  realizării  conform  prevederilor normativului de specialitate.  4.1.4. Siguranţă în utilizare  Cerinţa de asigurare a siguranţei împotriva alunecării se poate respecta fie prin realizarea  stratului  de  uzură  rugos,  continuu  pe  toată  suprafaţa,  fie  prin  tratări  antiderapante  pe  zona  muchiei treptei, diferenţiat în funcţie de materialul din care se execută stratul de uzură şi poziţia  scării  ­  la  exterior  sau  la  interior.  Astfel,  tabelul  4.2  şi  figurile  4.14,  4.15.  4.16  prezintă  materialele uzuale pentru stratul de uzură şi măsurile care pot fi luate pentru respectarea cerinţei  de  siguranţă  împotriva  alunecării  la  scările  exterioare  şi  la  scările  interioare, de  evacuare,  mai  ales la clădirile publice.

Notă: Este interzisă prevederea de scări exterioare cu trepte finisate prin lustruire (piatră  naturală, mozaic turnat, prefabricate mozaicate) sau cu trepte finisate cu plăci ceramice lucioase  sau glazurate, deoarece favorizează alunecarea pe suprafeţele ude sau îngheţate.

4.1.5. Protecţie la zgomot  4.1.5.1.  La  clădirile  de  locuit  se  recomandă  ca  scările  să  nu  fie  adiacente  spaţiilor  de  locuit.  4.1.5.2. Dacă vecinătatea cu spaţiilor de locuit nu se poate evita, se recomandă să se  ia  următoarele măsuri de protecţie la zgomot:  1. Dacă structura scării este legată de structura clădirii, pardoseala podestului şi treptele  rampelor  se  recomandă  a  se  separa  de  structura  de  rezistenţă,  printr­un  strat  dintr­un  material  vibro­amortizant sau vibro­izolant (a se vedea Normativul [3], Anexa A4)  2. Dacă structura scării este separată de structura clădirii, între   structura  clădirii   şi   cea  a   scării   se   recomandă  să  se introducă un strat de separare cu rol vibro­amortizant sau vibro­  izolant (a se vedea Normativul [3], Anexa A4).  3.  Pentru  amortizarea  zgomotului  de  impact  provenind  de  suprafeţele  treptelor,  se  pot  aplica plăci vibro­amortizante pe suprafaţa finită a scării, pentru amortizarea sunetelor (similare  cu cele prezentate la ) care necesită însă înlocuire periodică.  4.1.5.3.  Pentru diminuarea  transmiterii  zgomotului  de  impact,  se  recomandă să  se  evite  contactul direct  între  scară  şi perete,  iar  racordarea  între  acestea  să  se  facă prin  prevederea  de  materiale vibro­amortizante sau vibro­izolante (cauciuc, plută, polistiren ecruisat, sau similare). 

4.2. Scări din lemn  Scările din lemn sunt scări cu trepte portante: ele pot fi sprijinite pe vanguri din lemn, pot  fi fixate în pereţi (prin încastrare sau cu şuruburi speciale) sau pot fi suspendate.  Scările din lemn se pot realiza cu sau fără contratrepte rezemate pe grinzi­vang aparente  sau ascunse.  Intradosul poate fi aparent sau închis cu scânduri fălţuite, cu tencuială pe şipci şi trestie,  pe rabiţ, cu plăci de gips carton sau alte tipuri de plăci.  4.2.a. Caracteristicile materialului  4.2.a.1.  În  mod  curent  pentru  scările  din  lemn  se  utilizează  următoarele  esenţe:  brad,  stejar, pin, frasin, fag, ulm, nuc. Se va evita utilizarea lemnului de esenţă moale sau a esenţelor  sensibile la dăunători (plop, arin, tei).  Pentru  scări  cu  înaltă  preţiozitate  se  poate  folosi  lemn  de  esenţă  africane  (acajou­ul,  iroko, sau alte esenţe).  În  spaţiile  umede,  scările  trebuie  să  fie  realizate  din  esenţe  rezistente  la  umiditate  ca  stejarul sau pinul.  4.2.a.2.  Lemnul  masiv  poate  fi  tratat,  pentru  o  durată  de  viata  mai  mare,  prin  ceruire,  impregnare cu ulei de in, aplicarea unui pelicule incolore de ulei sau lacuri incolore.  4.2.1. Trepte şi vanguri din lemn  4.2.1.a. Trepte din lemn.  4.2.1.a.1. Lemnul pentru treptele care urmează să rămână aparente trebuie să aibă o bună  rezistenţă  la  uzură.  Aceasta  se  asigură  prin  caracteristicile  intrinseci  ale  materialului  sau  prin  protecţia acestuia.  4.2.1.a.2.  Protecţia  treptelor  contra  uzurii  se  poate  face  cu  covoare  lipite  (continui  sau  fâşii pe trepte), sau cu covoare amovibile, fixate cu bare metalice demontabile dispuse în unghiul  dintre treaptă şi contratreapta superioară.  Covoarele pot fi lipite:

Treptele care urmează a fi acoperite cu finisaje textile sau cu placaje dure pot fi realizate  din plăci de înlocuitori de lemn (PAL, PAF ş.a., care au rezistenţa la încovoiere mai mică decât  lemnul) sau din lemn stratificat.  4.2.1.a.3. Protecţia la uzură a canturilor treptelor din lemn se poate face cu:  ­ canturi din lemn dur;  ­ profile "muchie de treaptă" (a se vedea fig. 4.15);  ­  petrecerea  parţială  sau  totală  şi  lipirea  peste  cantul  treptei,  a  covoarelor  din  mochetă,  PVC sau cauciuc (fig. 4.16. şi 4.17.).  4.2.1.a.4.  Contratreptele  pot  fi  realizate  din  lemn  masiv  îmbinarea  între  piesele  componente se recomandă să fie în lambă şi uluc, sau cu lambă adăugată.  4.2.1.a.5. Imbinările cu lambă şi uluc între trepte şi contratrepte, la muchia treptei trebuie  să  fie  astfel  făcute  încât  să  permită  umflarea  lemnului  contratreptei  fără  ca  prin  aceasta  să  se  afecteze alcătuirea scării sau aspectul acesteia (fig. 4.18)

4.2.1.a.4. Grosimea minimă a treptelor, în funcţie de esenţă 4 ... 5,5 cm.  4.2.1.a.5. Treptele balansate cu lăţime mai mare de 30 cm trebuie executate din cel mult  trei piese, îmbinate prin lipire simplă, sau cu lambă şi uluc. Lambă adăugată sau lipite în dinţi de  fierăstrău. Palierele pot fi realizate dintr­un număr mai mare de elemente asamblate.  4.2.1.a.6. Treptele exterioare din lemn nu sunt recomandabile, dar dacă totuşi se prevăd la  case  de  vacantă,  cabane  din  lemn  sau  alte  clădiri  din  lemn.  Ele  pot  fi  alcătuite  din  mai  multe  piese  distanţate  intre  ele  cu 5  ... 7  mm (fig.  4.19). pentru  a  permite  scurgerea  uşoară  a apei  şi  uscarea lor mai rapidă. 

Observaţie:  Se  pot  realiza  trepte  masive  din  lemn,  sau  din  lemn  lamelar,  sprijinite  pe  vanguri cu feţe plane. Îmbinările între trepte şi vanguri se fac cu şuruburi (fig. 4.20). Aceste scări  nu sunt realizate în mod curent: ele sunt grele şi scumpe.  4.2.1 .b. Vanguri  4.2.1.b. 1. Pentru vanguri se poate utiliza lemnul masiv, lamelar sau stratificat.

4.2.1 .b.2. Vangurile pot fi realizate cu:  ­  canturi  continue  plane  (fig.  4.21  a),  cu  trepte  fixate  între  vanguri  (fig.  4.22)  sau  cu  treptele sprijinite deasupra, pe console solidarizate pe vanguri (fig. 4.21 b);  ­ dinţate (fig. 4.21 c). 

4.2.1.b.3.  O  atenţie  aparte  trebuie  acordată  detaliului  de  fixare  a  grinzilor­vang  pentru  realizarea schemei statice de grindă simplu rezemată.

4.2.1.b.4.  Pentru  fixarea  treptelor  pe  vanguri  se  vor  utiliza  detalii  caracteristice  de  prindere pentru elementele din lemn.  4.2.1 .b.5. Treptele fixate între vanguri pot fi îmbinate cu acesta prin:  • chertarea simplă a vangului (fig. 4.24.a), ceea ce necesită rigidizarea scării cu tiranţi;  • în coadă de rândunică (fig. 4.24.b şi c), fără a se lua alte măsuri de asigurare a rigidităţii  scării.  4.2.1.c.6.  Tratarea    intradosului    scărilor  din    lemn.  Intradosul  poate  fi  lăsat  liber,  sau  poate  fi  tăvănuit  utilizând  tehnologie  tradiţională  (tencuială  pe  rabiţ,  pe  şipci  şi  trestie)  sau  tehnologie modernă (plăci din gips­carton).  4.2.2. Siguranţă la foc  Pot  asigura  evacuarea  în  condiţiile  conformării,  alcătuirii  şi  realizării  conform  reglementărilor tehnice de specialitate, în cazurile admise  4.2.3. Siguranţă în utilizare  Asigurarea  împotriva alunecării  pe  trepte  se  face  prin  măsurile  prevăzute  în tabelul  4.2  (din 4.1.4), referitoare la finisajul din lemn.  4.2.4. Protecţie la zgomot  4.2.4.1.  La  scările  ancorate  în  perete,  se  utilizează  şuruburi  speciale  în  dibluri  din  cauciuc, pentru amortizarea vibraţiilor.  4.2.4.2.  Treptele  pot  fi  prevăzute  cu  covoare  pentru  amortizarea  sunetelor  de  impact;  pentru o eficienţă mai mare, covoarele se dispun şi peste muchia treptei.  4.2.4.3.  La  scările  cu  intradosul  tăvănuit,  spaţiul  dintre  vanguri  poate  fi  umplut  cu  vată  minerală. De asemenea, este posibilă placarea intradosului scării cu plăci de vată minerală.

Observaţie generală:  Scările din lemn se pot prevedea la interior, din motive estetice, la orice fel de clădire cu  structură  incombustibilă  (zidărie,  piatră,  beton  armat,  metal)  dar  la  clădiri  publice  (cabane  turistice, moteluri etc.) nu pot fi scări de evacuare. La clădiri private mici (locuinţe unifamiliale,  case de vacanţă ş.a.) cu structură din lemn sau mixtă, scările pot fi din lemn atât la interior cât şi  la exterior, nu doar din motive estetice ci şi pentru unitate structurală.  4.3. Scări metalice  Scările  metalice  pot  fi  utilizate  pentru  scări  decorative  sau  pentru  scări  tehnice.  Scările  tehnice din clădirile civile nu fac obiectul acestei reglementări.  4.3.a. Caracteristicile materialului  Din metal se realizează atât trepte cât şi vanguri.  4.3.a.1 In general metalul utilizat este oţelul, sub formă de tole şi de profile laminate sau  ambutisate. Este recomandabilă folosirea oţelului "corten" mai rezistent la coroziune decât oţelul  carbon.  Alte metale folosite pentru scări sunt:  ­ oţelul inoxidabil (preferat atât  pentru  faptul  că este rezistent mecanic şi chimic, cât şi  pentru aspectul finit lustruit sau mat­satinat);  ­ aluminiul, mai ales sub formă de piese turnate, profile sau tole extrudate sau ambutisate;  ­  alama  şi  cuprul,  sub  formă  de  profile  laminate  sau  tablă  ambutisată,  pentru  piese  decorative sau îmbrăcăminte estetică;  ­  fonta  turnată,  utilizată  în  secolul  al  XlX­lea,  atât  pentru  elemente  de  rezistenţă  cât  şi  pentru elemente decorative.  4.3.a.2. Întreţinere în timp  •  Oţelul  trebuie  protejat  anticoroziv,  prin  vopsire  (chiar  şi  oţelul  "corten").  Pentru  ca  aspectul să rămână îngrijit, oţelul trebuie revopsit la un interval de timp. In funcţie de material,  poziţia scării (interioară sau exterioară) şi de recomandările producătorului scării (dacă există).  •  La  scările  din  inox,  aluminiu,  cupru,  alamă  problema  întreţinerii  în  timp  constă  în  evitarea mătuirii suprafeţelor lucioase, mai ales la suprafaţa de călcare în zona cea mai utilizată,  eventual  prin  tratarea  chimică  a  suprafeţelor  şi  mătuire.  La  scările  cu  circulaţie  mai  intensă,  trebuie  luată în considerare degradarea suprafeţelor (chiar şi cele mate), datorată zgârierii.  4.3.1. Trepte şi vanguri metalice  4.3.1.a. Trepte din metal  Se pot realiza:  • trepte metalice cu suprafaţa continuă sau discontinuă din:  ­ grătare, tablă perforată, expandată etc.;  ­ tablă striată.  •  trepte  cu  structură  metalică  ("cutii"  sau  chesoane  deschise  sau  închise),  din  tablă  şi  profile de întărire sau din tablă ambutisată:  ­ îmbrăcate cu covoare;  ­ care susţin plăci rigide (lemn,prefabricate, piatră).  4.3.l.b. Vanguri  Vangurile  scării  pot  ti  alcătuite  din  profile  U  sau  I,  sau  chiar  platbande  întărite  cu  corniere. Vangurile se prind la extremităţi cu buloane sau cu sudură şi funcţionează în general pe  schema statică de grindă simplu rezemată.

Scările cu înclinare mică se contra­vântuiesc pentru a înlătura oscilaţiile laterale.  4.3.1.b.l. Vangurile metalice pentru scările din construcţiile civile pot fi din:  ■  profile  laminate  curente,  compuse  sau  speciale  (profile  laminate  expandate),  ţevi  tubulare; 

■  grinzi  cu  zăbrele;  se  realizează  fie  din  profile  laminate,  fie  din  tuburi  cu  secţiune  circulară sau rectangulară, asamblate prin sudură.

Se pot realiza vanguri­grindă cu zăbrele foarte înaltă, formând chiar parapetul scării.  4.3.1  .b.2.  Pentru  scările  decorative,  vangurile  pot  fi  cu  canturi  netede  sau  cu  unul  sau  ambele canturi dinţate.  a)  La scările cu vangul cu cantul superior plan  continuu (fig. 4.28), treptele se dispun fie  între  vanguri,  fie  deasupra  vangului  pe  console  speciale  de  sprijin,  în  principiu  de  formă  triunghiulară (fig. 4.30).  b)  Vangurile  dinţate,  având  treptele  dispuse  în  general  deasupra,  se  realizează  din  tronsoane    de  elemente  tubulare  sudate  între  ele,  necesitând  o  tehnologie  perfecţionată  şi  o  precizie deosebită, realizată doar în întreprinderi specialiale.  Acestea pot fi constituite din:  ■ Bandă de oţel lat, fixat pe vangul metalic cu sudură, constituind un element plin. 

4.3.1 .b.3.  Pentru realizarea unei imagini estetice, sudurile se realizează.  4.3.2.  Siguranţă la foc  Prin  conformare  şi   protejare  corespunzătoare  pot îndeplini performanţele prevăzute în  reglementările tehnice specifice.  4.3.3. Siguranţă în utilizare  Elasticitatea  structurii  poate  determina  disconfortul  utilizatorilor,  datorită  vibraţiilor  produse in timpul circulaţiei pe scară.  4.3.4.  Protecţie la zgomot  Măsurile se pot aplica se referă la suprafaţa de călcare; scările metalice cu strat de uzură  din mochetă sau cauciuc sunt mai performante din punct de vedere al protecţiei la zgomot Scările  metalice  nu  sunt  recomandate  în  spaţii  cu  circulaţie  intensă,  deoarece  măsurile  de  protecţie  acustică sunt reduse.

4.4. Scări din piatră  4.4.a. Caracteristicile materialului  Scările din piatră sunt scări cu trepte portante din piatră; Blocurile din piatră au la capăt o  formă  paralelipipedică,  pentru  a  putea  fi  uşor  încastrate  prin  ţesere  împreună  cu  blocurile  de  zidire. 

4.4.1. Trepte şi vanguri  4.4.1.a.  Treptele  bot  fi  sprijinite  pe  sol,  încastrate  în  pereţi  de  zidărie,  sau  sprijinite  pe  arce din piatră sau cărămidă.  4.4.l.b. La scările din blocuri de piatră sprijinite direct pe sol, treptele trebuie solidarizate  pentru a asigura o oarecare conlucrare, iar solul de sprijin trebuie să fie cât mai metasabil. Soluţia  nu este totuşi recomandabilă, fiind preferabilă sprijinirea treptelor pe un beton turnat simplu sau  armat.  Observaţie: Nu se realizează vanguri din piatră, dar se pot realiza scări spirale cu miez  din  beton  armat,  ale  căror  "cofraje  pierdute"  sunt  inele  din  piatră  naturală  ale  treptelor  (soluţie  similară cu cea arătată la scara prefabricată din b.a.. la 4.1.).  4.4.2. Siguranţă la foc  Se vor respecta prevederile cuprinse în Normativul [3] şi în Normativul P 118.  4.4.3. Siguranţă în utilizare  Cerinţa  de  asigurare a  siguranţei  împotriva  alunecării,  prin  realizarea  stratului  de  uzură  antiderapant (total sau doar pe zona muchiei treptei), diferenţiat în funcţie de materialul din care  se execută stratul de uzură se face conform prevederilor tabelului 4.2 pentru piatră naturală.  4.4.4. Protecţie la zgomot  Având  în  vedere  raritatea  şi  costurile realizării  unor  astfel  de  scări,  problema  protecţiei  acustice nu a apărut până acum în documentaţiile de specialitate. S­ar putea realiza prin:  ­  prevederea  de  covoare  amovibile,  fixate  cu  bare  metalice  demontabile  dispuse  în  unghiul dintre treaptă şi contratreapta superioară;

­ prevederea  între blocurile de piatră şi elementele de zidire a unor materiale elastice, de  exemplu cauciuc.  Observaţie generală:  Domeniul  de utilizare  al  acestor  scări  este  extrem  de restrâns,  deoarece  ele  constituie  o  soluţie foarte pretenţioasă şi scumpă.  4.5. Scări mixte  Scările mixte pot avea vanguri din beton armat (monolit sau prefabricat) sau din metal şi  trepte portante din alt material decât vangul (prefabricate de beton. lemn. metal, piatră, sticlă).  4.5.1. Trepte şi vanguri  4.5.1.a.l.  Treptele  se  fixează  local  pe  vanguri,  mecanic  sau  cu  piese  speciale  cimentate  sau sudate.  4.5.3.a.2.  Treptele din  prefabricate  de  beton  se  vor proiecta  conform  prevederilor  de  la  4.1.  4.5.3.a.3.  Treptele din lemn se vor proiecta conform prevederilor de la 4.2.  4.5.3.a.4 Treptele din metal se vor proiecta conform prevederilor de la 4.3.  4.5.3.a.5. Treptele din piatră se vor proiecta conform prevederilor de la 4.4.  4.5.1.b. Vânturile pot fi de tipul celor descrise la 4.1 sau la 4.3

În  cazul  treptelor  sprijinite  pe  vanguri  din  beton  armat  sau  metal,  lungimea  posibilă  a  blocurilor  de  piatră  determină,  în  funcţie  de  rezistenţa  la  încovoiere  a  acestora,  distanţa  între  vanguri; în cazul scărilor mai late, se pot prevedea mai multe vanguri paralele. 

4.5.1.c. Scările mixte cu trepte din sticla se realizează în general cu vanguri metalice.  Treptele din sticlă se vor proiecta ţinând cont de următoarele:  ■  se  va  utiliza  exclusiv  sticlă  stratificată,  dimensionată  în  conformitate  cu  rezistenţa  mecanică a elementului (înregistrată în agrementul tehnic);  ■ pentru înlăturarea senzaţiei de nesiguranţă pe care o implică transparenţa sticlei, se pot  lua următoarele măsuri:  ­  sticla nu va fi transparentă incoloră, ci va avea o tentă colorată;  ­  între foliile de polivinilbutiral (sau materialul plastic din care se realizează folia/foliile  sticlei stratificate) se pot prevedea folii cu desene (raster sau alte desene);  ­  una  din  foile  de  geam  care  intră  în  alcătuirea  ansamblului  stratificat,  suportă  un  tratament de sablare, gravare, serigrafiere sau vopsire, în urma căruia se obţin modele decorative  pe geam.  ■ pentru a se evita alunecarea pe suprafeţele de sticlă, în zona muchiei de treaptă se vor  prevedea rizuri antiderapante.

4.5.2.  Siguranţă la foc  Pot constitui căi de evacuare in cazul în care îndeplinesc condiţiile de reacţie la foc şi de  rezistenţă la foc, stabilite în reglementările tehnice specifice.  4.5.3. Protecţie acustică  Fiind în general scări deschise, decorative, cu circulaţie relativ restrânsă şi fără funcţiunea  de evacuare, problemele de protecţie acustică nu se pun. 

ANEXĂ INFORMATIVĂ I 

Scări cu trepte foarte înalte, decalate 

Pentru scările abrupte (cu panta cuprinsă între 45° şi 60°), cu trepte înalte şi foarte înalte  (19,5 cm <  h < 30cm), se practică rezolvările din figura A.l. în care o decalare a înălţimii şi a  treptelor permite urcarea / coborârea mai lesnicioasă: aceste scări pun totuşi problema necesităţii  de a porni cu un anumit picior.

Rezolvarea de mai sus este recomandată în cazul scărilor din locuinţele individuale (acces  la mansardă, la nivelul dormitoarele şi locuinţele  duplex), dar pot să fie utilizate şi la alte scări  abrupte, care deservesc un singur nivel.  Tipurile cele mai curente sunt prezentate în fig. A.2 

Aceste  tipuri  de  scări  se  utilizează  pentru  rampe  cu  un  număr  mic  de  trepte,  ele  reprezentând  o  problemă  mai  ales  pentru  persoanele  cu  dificultăţi  de  mers,  dar  şi  pentru  toţi  ceilalţi  utilizatori,  deoarece,  în  caz  de  neatenţie,  pot  provoca  accidente  (având  în  vedere  panta  scării).  Ele  apar  totuşi  în  literatura  de  specialitate  şi  sunt  menţionate  în  această  Anexă,  fără  ca  prin aceasta să fie în vreun fel recomandate.

ANEXA INFORMATIVĂ II 

Exemplul nr. 1  1.1.  Enunţul problemei  Se  cere  calculul  unei  scări  fară  grinzi  de  podest,  având  dimensiunile  podestului  a,  b  şi  proiecţia în plan orizontal a lungimii rampei L. Unghiul de pantă al rampei este α.  1.2.  Ipoteze de calcul  Sarcina  pe  podest  se  consideră  uniform  distribuită  pe  orizontală.  Reazemele  podestelor  sunt fixe, asigurând încastrarea la torsiune.  1.3.  Elemente geometrice 

Se tratează două cazuri:  În cazul A podestele reazemă  numai pe două laturi (figura 1a),  iar în cazul B podestele  reazemă pe trei laturi (figura 1 b).  Notăm:  a, b ­  dimensiunile în plan ale podestelor  L ­ proiecţia în plan a deschiderii rampei  d ­ grosimea plăcii rampei  d r  ­ grosimea plăcilor podestelor  α ­ unghiul de pantă al rampei  K ­ reporteri dimie rigiditatea podestului şi a rampei pe direcţie transversală: æ d  ö a  K  = ç a  ç d  ÷ ÷ cos  è r ø L 

1.4. Calculul eforturilor  Eforturile secţionale în plăcile rampei şi ale podestelor sunt determinate printr­un calcul  static în domeniul elastic [1,2, 3].  Notăm: (L + 3 .  q  L  a )  1  Q  A = 12  2  ( )   q  L  L + 6  .  a  + 6  q  1  2 a  Q  B =  12  Cazul A (podestele reazemă numai pe două laturi):  Momentul maxim în câmpul rampei:  2  q  L  M C  =  1 + 24  24  Momentul de încastrare a rampei în podest:  2  q L  M r =  1  + DM  24  unde:  ΔM = QARlA, iar:  b  b  æ ö æ ö R   03  - 0  ,  94  ,  75  - 0  ,  90 ÷ K 2  ÷ K ç 0  1 A = ç1,  a  a  è ø è ø pentru mijlocul podestului (x = 0) şi:  b ö æ R1A  = 0 pentru marginea podestului ç x =  ÷ 2 ø è Momentul de încovoiere longitudinal în podest, la marginea podestului încărcat direct pe  rampe:  2  q  L ö b  Q  æ 1  M '  =   q  + .  + A  R  2 A  ç ÷ x  2 2  a  ø 8  4  è b  æ b  ö R  ,  23 + 0  ,  78  - ç1  ,  5  - 1  ,  2 ÷ K  2 A = 1  a  è a  ø Momentul de încovoiere longitudinal în centrul podestului:  2  q  L ö b  æ 1  M ' '  ÷.  x = ç q  2  + 2  a  ø 8  è b ö æ Momentul de torsiune în podest pentru ç x  =  ÷ 2 ø è M T  = aQ  A R  3 A  æ b  ö 0  ,  03  ç - 1  ÷ b  a  ø è R  ,  244  + 3 A = 0  a  K 

Cazul B (podestele reazemă pe trei laturi):  Momentele  în  câmpul  şi  reazemul  rampei  au  aceleaşi  expresii  ca  în  cazul  A,  diferind  numai  ΔM :  D  M  = Q  B R  1B  iar:  2  é ù b  æ b ö R  ,  21  .  ,  13  - 0  ,  02  ç ÷ - 0  ú K , pentru x = 0  1  B =  ê 0  a  è a ø ê ú ë û b ö æ R1B  = 0, pentru ç x =  ÷ 2 ø è Momentul de încovoiere longitudinal în podest la marginea podestului:  Q  M ' =  B  .  R  2 B  2 

Momentul de încovoiere longitudinală în centrul podestului:  Q  B  M ' '  .  R  x  =  2 B  4  Momentul de torsiune în podest la limita de încastrare:  M T  =  aQ A R  3 A  b  0  ,  019  R  ,  264  - 0  ,  255 + 3 B  = 0  a  K  Reacţiunea medie pe latura a treia de rezemare a podestului: q  L æ 1 + 6  a ö æ a  ö r  =  1  ç1 ç1 ÷ ÷ + q  2 a  2  è 11  b  ø ,  7  b ø è 3  Momentul maxim într­o grindă simplu rezemată dat de cătrea ceastă reacţiune are valoarea:  rb 2  M max  = 6 

Cu  aceste  solicitări  se  conduce  dimensionarea.  Grosimea  podestului  este  dictată  de  momentele de torsiune. Din condiţia:  M Q  s A  = t  + £ R  t  W  bh  t  o  rezultă grosimea podestului de 15 cm.  Armarea lui se face ca pentru o grindă torsionată cu încovoiere. Pentru cazul de rezemare  B, calculele se conduc identic. Armarea scării se prezintă în figura 1.3. 

Exemplul nr. 2  2.1. Enunţul problemei:  Se cere calculul unei scări cu podeşte libere de lungime a şi lăţime b. Lungimea rampei în  proiecţie orizontală este l. Unghiul de pantă al rampei este α, (fig. 2.1). Rezemarea rampelor se  va considera în două situaţii:  • Rampele încastrate  • Rampele articulate  2.2. Ipoteze de calcul  • Punctele de rezemare a rampelor sunt considerate fixe.  • In calculul static, linia mediană a podestului se consideră un semicerc de rază r.  • Lăţimea rampei este egală cu lăţimea podestului  • Încărcările se presupun uniform distribuite pe orizontală  •  Rotirile  tuturor  punctelor  situate  pe  o  normală  la  axa  mediană  şi  cuprinsă  în  planul  rampei sunt egale cu rotirea axei mediane.

2.3. Elemente geometrice  Notăm:  l ­ lungimea pe orizontală a rampei  b ­ lăţimea podestului  b  raza  de  racordare  între  liniile  de  centru  ale  celor  două  rampe  concurente  la  podestul  2  intermediar  h ­ înălţimea între două podeşte consecutive h = l .tgα  r g  = h  2.4. Calculul eforturilor:  Structura scării este o structură spaţială de 6 ori staţii nedeterminată. Datorită simetriei în  geometrie şi în încărcări, forma de bază poate fi aleasă astfel încât numai două necunoscute să fie  diferită de zero [1, 4, 5]. Cu forma de bază din figura 2.2 se aleg ca necunoscute:  X1  ­ momentul încovoietor la nivelul planşeului  X2  ­ momentul încovoietor la nivelul podestului intermediar  Necunoscutele rezultă scriind ecuaţia de continuitate:  X 1d 11  + X 2 d 12  + D10  = 0  X 1d 21  + X 2 d 22  + D 20  = 0  (2.1)  Neglijând  efectul  forţelor  tăietoare  şi  axiale  precum  şi  momentul  încovoietor  My  din  cauza rigidităţii mari a plăcii în planul ei, în calculul deplasărilor, expresia acestora este:  EI  EI xd 1ik  = ò M x 1 M xk ds + ò M t 1 M tk  x ds  GI  t 

În  anexă  se  dau  expresiile  momentelor  şi  forţelor  tăietoare  în  sistemul  static  determinat  pentru ipotezele de încărcare din care se determină coeficientul δik.  Din rezolvarea sistemului de ecuaţii (2.1) se obţin necunoscutele:  • Rampele încastrate în structură:  2  2  X'1  = ­Aq'l  X''1 = ­Cq"l  2  2  X'2 = Bq'l  X"2 = ­Dq"l  • Rampele articulate în structură:  X'1 = X''1 = 0  2  X'2 = ­Eq'l  2  X"2 = ­Fq"l  unde:  X'1  şi X''1  ­ momentele necunoscute datorate încărcării q’ acţionând pe rampe  X'2 şi X''2  ­ momentele necunoscute datorate încărcării q" acţionând pe podest  Coeficienţii A, B, C, D, E, F se determină în funcţie de unghiul de înclinare a rampei α şi  raportul γ.  Expresiile solicitărilor în sistemul static nedeterminat rezultă prin suprapunerea efectelor:  o  Mx = M x + M x 1 X  1  + M x 2 X  2 
o  Qx = Q  x + Q  x  1 X  1  + Q  x 2 X  2 

Dimensionarea se face la solicitările maxime care rezultă din cele două ipoteze sau prin  suprapunerea lor. Se prezintă alăturai armarea scării (fig. 2.4).

Exemplul nr. 3.  3.1. Enunţul problemei  Se  cere  calculul  unei  rampe  elicoidale  dublu  articulate  de  lăţime  b,  desfăşurată  sub  unghiul „β"  3.2. Ipoteze de calcul  Încărcarea care acţionează rampa se presupune uniform distribuita pe orizontală.  Linia de centru a rampei nu corespunde cu linia de centru a încărcării.  Punctele  de  sprijin  a  rampei  nu  permit  deplasări  pe  verticală,  reacţiunea  verticală  în  fiecare fiind egală cu jumătate din încărcarea totală.  Calculul static se conduce pe linia de centru a rampei [6, 7, 8, 9, 10, 11].  3.3. Elemente geometrice  Se fac următoarele notaţii:  Ri  ­ raza interioară a rampei  Re  ­ raza exterioară a rampei  H ­ diferenţa de nivel între punctele de fixare  β ­ unghiul de desfăşurare a rampei  2γ + unghiul între punctele de fixare  θ ­ unghiul curent al rampei 

Cu aceste notaţii rezultă:

2  Re 3 - Ri 3  R1  ­ raza liniei de centru a sarcinilor  R1  =  × 2  3  Re  - Ri 2  1  R1  ­ raza liniei de centru a rampei R2  =  (R  e  + R  i  )  2  hp  ­ cota unui punct de pe rampă  x ­ distanţa de la centrul elicei la punctul de aplicare a rezultantei sarcinilor  2  R  b x=  1 sin  b  2  3.4. Reacţiuni şi eforturi  Notând cu w încărcarea pe unitatea de lungime a proiecţiei orizontale a liniei de centru a  încărcărilor, din condiţii de echilibru rezultă următoarele expresii pentru reacţiuni şi eforturi.

s 1 =

0  ,  26  0  ,  68  2  2  + + 2  ,  495  = 2  ,  63 < 4 ´ 0  ,  7  = 2  ,  8  (N/mm  )  2  4 

Armarea  se  face  la  momente  încovoietoare  şi  forţa  axială  adăugându­se  armătura  longitudinală  şi  etrieri  pentru  preluarea  eforturilor  tangenţiale  provenite  din  momente  de  torsiune.  În figurile 3.3 şi 3.4 se prezintă armarea rampei şi detaliile de reazeme. 

Exemplul nr. 4  4.1. Enunţul problemei  Se  cere  calculul  unei  scări  elicoidale  dublu  încastrate  cu  un  vang  central  şi  trepte  în  consolă. Unghiul de desfăşurare este β diferenţa de nivel între punctele de sprijin este hn  iar raza  liniei de centru este R.  4.2. Ipoteze de calcul  •  Incărcarea se presupune uniform distribuită pe orizontală  •  Linia de centru a grinzii elicoidale corespunde cu linia de aplicare a încărcării  • Calculul se conduce pe linia de centru a grinzii care se presupune încastrată la ambele  capete.  4.3.  Elemente geometrice  Se notează:  R ­ raza liniei de centru a grinzii  h ­ înălţimea grinzii  β ­ unghiul de desfăşurare  ψ ­ unghiul de pantă  4.4. Calculul eforturilor  În  figura  4.2  se  arată  direcţiile  pozitive  ale  necunoscutelor  şi  ale  încărcărilor  într­o  secţiune a unei elice senestrogire, iar în figura 4.3 a unei elice destrogire [6, 7, 8, 9, 10, 11].  Analiza  scării  se  reduce  la  calculul  unei  grinzi  elicoidale  dublu  încastrate  care  este  o  structură  de  6  ori  static  nedeterminată.  Făcând  o  tăietură  la  mijlocul  deschiderii  şi  uzând  de  principiul  simetriei,  4  necunoscute  devin  egale  cu  zero,  rămânând  ca  necunoscute  în  secţiune  momentul  încovoietor  Xr  şi  forţa  tăietoare  Xx.  Utilizând  metoda  eforturilor,  ecuaţia  de  continuitate a deplasărilor în secţiunea de mijloc se scrie:  X x d xx  + X r d xr  + D xw  = 0
X x d rx  +  X r d rr r  + D rw  = 0

unde:  Δrw  ­ reprezintă deplasarea  in direcţia  necunoscutei xi, datorită încărcării  exterioare  de  1   kN/ml   proiecţie  orizontală  pe sistemul de bază;  δ ­ deplasarea in direcţia necunoscutelor Xi, dată de Xi = 1.

Deplasările se pot determina prin metoda lucrului mecanic virtual:
b

b

b

2  2  m  m  m  m  m  m  D xw = ò rx  rw d  b + ò sx  sw d  b + ò tx  tw d  b EI s  EI t  b  EI r  b b 2  2  2 

unde:  mrw,  m sw,  mtw  reprezintă  momentele  încovoietoare  şi  de  torsiune  date  de  sarcina  exterioară de 1  kN/ml proiecţie orizontală pe sistemul de bază,  având funcţie de θ următoarele  expresii:  2  mrw = ­R  θ(1 – cosθ)  2  msw = ­R  θ(1 – sinθ)sinψ  2  mtw = ­R  θ(θ – sinθ)cosψ  mrx,  msx,  mtx  reprezintă momentele încovoietoare şi de torsiune în grindă datorită lui Xx =1  având expresiile:  mrx = Rθ sinθ tgψ  2  mrx = Rcosψ (sinθ + θ cosθ tg  ψ)  mrx = Rsinψ (θcosθ – sinθ)  mrr,  msr,  mtr  reprezintă momentele încovoietoare şi de torsiune în grindă datorită lui Xr  =1  având expresiile:  mrr = cosθ  msr = sinθ sinψ

mtr = sinθ cosψ  EIr,  EIx  ­  rigiditatea  la  încovoiere  după  axa  r  şi,  respectiv,  axa  x,  iar  GIt,  reprezintă  rigiditatea la torsiune.  Determinarea necunoscutelor Xx  şi Xr  este relativ laborioasă.  Pentru uşurarea calculelor se dau în tabelul 4.1 valorile necunoscutelor Xx  şi Xr,pentru o  sarcină  egală  cu  l0kN/ml  în  proiecţie  orizontală,  funcţie  de  unghiul  de  pantă,  caracteristicile  geometrice ale secţiunii şi unghiul de desfăşurare a rampei. Prin interpolare se pot obţine valorile  necunoscutelor pentru orice caz care se iveşte în practică.  Cu necunoscutele determinate, expresiile finale ale momentelor  sunt:  Mr  = mrw  + Xxmrx  + Xrmrr  Ms  = msw  + Xxmsx  + Xrmsr  Mt  = mtw  + Xxmtx  + Xrmtr  În anexă se prezintă expresiile deplasărilor Δxw, Δrw, δxx, δrr  şi δxr  = δrx.

4.5.3. Verificare la torsium  1  2  æ b ö 3  W  .  .  500  .  000  mm  ç 3 - ÷ = 13  t =  b  h  6  è h ø b  Q  = W . .R = 44  ,  4  kN  2 
Q  M t  +  = 1,   971 < 4 R  ,  8  N  / mm 2  t  = 2  bh  W  o t 

Armătura sub formă de etrieri:  M t S e  A  = 78  mm 2  e =  2 R  b  h  a  v  o  Armătura longitudinală: M t .(  b  2  s  + h  s )  A  = 700  mm  l =  b  s h  s R  a  În figurile 4.5 şi 4.6. se prezintă armarea treptelor şi a grinzii vang. 

Exemplul nr. 5  5.1.  Enunţul  Se  cere  calculul  unei  scări  cu  rampe  cutate  (ortopoligonale)  încastrate  în  elementele  marginale, având dimensiunile treptelor h şi L şi un număr "a" de trepte.  5.2. Ipoteze de calcul  Încărcarea exterioară distribuită pe orizontală se consideră concentrată în noduri.  5.3. Caracteristici geometrice

L ­ lungimea unei trepte  h ­ înălţimea unei trepte  a ­ numărul de trepte  ho  ­ grosimea treptelor  hv  ­ grosimea contratreptelor  Ih  ­ moment de inerţie a secţiunii orizontale a contratreptelor  IL  ­ moment de inerţie a secţiunii verticale a treptelor  5.4. Calculul eforturilor  Structura este plană, de 3 ori static nedeterminată. Din considerente de simetrie, făcând o  secţiune  la  mijlocul  deschiderii,  două  necunoscute  sunt  nule.  Necunoscuta  X  (moment  încovoietor) se determină din ecuaţia de continuitate a deformaţii lor:  X1δ11  + Δ10 = 0  [12,13,15]. 

Scară cu număr impar de trepte:

  C + (1 + K )D  X =  PL  A + KB 
unde: 
2 n + 1  2  B = n A = 

C = 

(n + 1)  n  4 

(n + 1)(n - 1  )  n  6  h  I L  K =  × L  I h  a - 1 n  =  2 
D  = 

Momentul în mijlocul deschiderii în cazul rezemării simple este: (n + 1  ) PL  n  M  =  2 4  Momentele la capete vor fi:  MA  = MB  = Mo  ­ X = 2CPL ­ X  Scară cu număr par de trepte:  Expresiile necunoscutei şi momentelor sunt aceleaşi, coeficienţii fiind diferiţi:  a  n =  2  A = n  2 n - 1  B  =  2  2  n  C= 4  (n - 1)(n - 2 ) + n (n - 1  )  n  D =  6  4  În tabelul 5.1  se dau coeficienţii A. B, C, D pentru calculul scărilor cu număr de 2...38.

Armătura  s­a  proiectat  sub  formă  de  etrieri  independenţi,  în  figura  5.3  se  prezintă  armarea:

Exemplul nr. 6  Se cere calculul unei scări cu rampe cutate (ortopoligonale) având un număr a de trepte şi  două podeste la extremităţi, de deschidere S (fig. 6.1). Podestele sunt încastrate la extremităţi şi  pe reazeme intermediare continue cu rampa.  6.2. Caracteristici geometrice  Notăm:  S ­ deschiderea podestelor până la reazeme  L ­ lungimea treptei  P ­ încărcarea concentrată în noduri  q ­ încărcarea uniform distribuită pe podeşte  h ­ înălţimea treptelor  a ­ numărul de trepte

6.3. Calculul eforturilor  Utilizând  rezultatele  din  exemplul  precedent,  calculul  static  conduce  folosind  metoda  distribuirii momentelor.  Pentru  calculul  coeficienţilor  de  distribuţie  este  necesar  a  se  calcula  rigiditatea  rampei  fără podeste laterale, sub acţiunea rotirii simetrice a reazemelor exterioare (fig. 6.2) 

Momentul care apare la mijlocul deschiderii când reazemele se rotesc cu un unghi unitar: DW  EI L X  = = ( A + KB )  D11 L  . 

Coeficientul de rigiditate poate fi: I L  K AB =  K BA  = ( A + KB )  L  Ştiind coeficientul de rigiditate al podestului:  4 I  K AA  =  S  S  Coeficienţii de distribuţie sunt: 
r  AA =  4  K  1  4 + A + K 

şi  rAB  = 1 - r  AA  1  în care: 
K 1  =  I L  S  I L h  şi  K  × × 1 =  L  I S  I h  L 

BILIOGRAFIE  1.  Keinzel  E.,  Calculul  scărilor  fără  grinzi  de  podest.  Revista  Construcţiilor  Nr.  8­  1961.  2. Funke L., Încastrarea elastică a scărilor drepte în plăcile de podest fără grinzi; Der  Bauingenieur  Nr. 3  ­ 1957 reprodus  în Metode noi de  calcul  în  construcţii, vol. I.  Bucureşti.  IDT 1958.  3. Sauter Fr., Freestanding staires, în Journal of American Concrete Institute, Nr. 7 iulie  1964.  4. Fuchsteiner W., Die Freistragende Wendeltreppe în Beton und Stahlebetonbau V 49  Nov. 1954.  5. Fuchsteiner W.. Treppen în Betonkalender vol. II 1959 Verlag Wilhelm Ernst, Berlin  6.  Matock  A.  H..  Design  and  Construction  of  a  Helical  slaircase,  în:  Concrete  and  Constructional Rngineering, London VB Nr. 3 1957.  7.    Cohen  I.  S.,  Design of  Helicul staircases,  Concrete and  constructional  Engineering  Nr. 6, 7, 8, 9, 1959.  8.  Bourdin  A..  Escalier  sur  limon  helicoidal  uniqe,  calcul  du  limon,  Annales  de  I'Institute technique du Batiment et Travaux Publu Janvier 1965.  9. Pocansschi A., Olaru I., Rampe elicoidale cu reazeme intermediare. Buletin ştiinţific  I.P.C. vol. II 1968.  l0.  Cusens  A.  R.,  Helicoidal  Staircase  Study,  Journal  of  American  Concrete  Institute.  January 1964  11. Scordelis A. C, Internal Forces in uniformly loaded helicoidal giders. Preceedings  A.C.I., Apr­Dec 1960  12.  Bezatecl  S.  B.,  s.a.  Escalier  a  marches  et  contremarches  sans  paillasse.  Beton  Arme nov.­dec. 1965 Paris  13. Dianu V., Istrate M., Scări ortopoligonale. Revista Construcţiilor şi Materialelor de  construcţii Nr.8 1968.  14. STEPS Software Computer Solutions for the Stair Industry 2003 AUSTRALIA Suite  5, 407 Glebe Point Road, Glebe. NSW 2037  15. Dabija Fl., Demir V., Îndrumător pentru proiectare vol. II, Institutul de Construcţii  Bucureşti, 1986  I6.  Negoiţă  Al.,  Focşa  V.,  Radu  A.,  Pop  I,  Construcţii  Civile.  Editura  Didactică  şi  Pedagogică, Bucureşti, 1976  17.  General  Safety  &  Health  Standards,  Fixed  Stairs  and  Ramps,  www2.stste.id.us,  2001  18. A Review of Technical Requirements for Ramps, U.S.Access Board, 1996  19. Building Regulations ­ Technical Standards, www. Technical Standards, 2002  20. Building Regulations ­ Spiral Staircases, www. Technical Standards, 2002 

Elaborat de:  UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ Şl URBANISM  "Ion Mincu" ­ Bucureşti 

Aprobat de:  MTCT cu ordinul  nr. 1004 din 10.12.2004

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful