ANDREI PLEŞU s-a născut la 23 august 1948, în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei.

Doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti) (1980-1982). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1997). Fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (1993). Fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Noua Europă" şi rectorul Colegiului „Noua Europă" (1994). Membru al World Academy ofArt and Science (1997). Membru al Academie Internationale de Philosophie de l'Art, Geneva, Elveţia (1999). Dr. phil. honoris causa al Universităţii „ Albert Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania (2000) şi al Universităţii „Humboldt" din Berlin, Germania (2001). Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franţa (1990). New Europe Prize for Higher Education and Research la Berlin, acordat de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala şi Wissen-schaftskolleg zu Berlin (1993). Premiul Academiei Brandenburgice de Ştiinţe din Berlin, Germania (1996). Ordre naţional de la Legion d'Honneur al Franţei (în martie, în gradul de Commandeur şi, în decembrie, în gradul deGrand Officier) (1999) etc. SCRIERI: Călătorie în lumea formelor (eseuri de istorie şi teorie a artei), Meridiane, Bucureşti, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, Bucureşti, 1980; ediţii Humanitas, 1992,2003; Francesco Guardi, Meridiane, Bucureşti, 1981; Ochiul şi lucrurile (eseuri), Meridiane, Bucureşti, 1986; Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea Românească, Bucureşti, 1988; ediţii Humanitas, 1994,2002,2006,2008 (trad.: franceză, L'Herne, Paris, 1990; germană, Deuticke, 1992; suedeză, Dualis, Ludvika, 1995, maghiară, Tinivâr, Cluj, 2000; împreună cu fragmente din Limba păsărilor, Jelenkor Kiado, Pecs, 2000; slovacă, Kalligram, Bratislava, 2001); Jurnahd de la Tescani, Humanitas, Bucureşti, 1993,1996,2003,2005,2007 (trad.: germană, Tertium, Stuttgart, 1999; maghiară, Koinonia, Budapesta, 2000); Limba păsărilor, Humanitas, Bucureşti, 1994; reeditare Humanitas, 1997; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, Bucureşti, 1996; Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, Bucureşti, 2003; reeditare Humanitas, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008; Obscenitatea publică, Humanitas, Bucureşti, 2004; reeditare Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, Bucureşti, 2006,2007, precum şi numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine. ANDREI PLESU Note, stări, zile 1968-2009 HUM ANITAS BUCUREŞTI

Redactor: Lidia Bodea Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Georgeta-Anca lonescu DTP: Denisa Becheru, Dan Dulgheru Tipărit la „Monitorul Oficial" R.A. © HUMANITAS, 2010 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PLEŞU, ANDREI Note, stări, zile / Andrei Pleşu. - Bucureşti: Humanitas, 2010 ISBN 978-973-502686-8 821.135.1-94 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi Carte prin poştă: tel./fax 021/311 23 30 C.P.C.E.-CP 14, Bucureşti email:cpp(â}humanitas.ro www.libhumanitas.ro Cuvânt înainte Nu sunt convins că publicarea însemnărilor de faţă este o idee bună. E vorba de un soi de „jurnal", iar eu am o mulţime de rezerve cu privire la autorii de jurnal. Mă incomodează egolatria pedantă, prezentă, inevitabil, îndărătul fiecărei note. Nu cred nici în înregistrarea contabilă a meteorologiei cotidiene („Azi au fost 15 grade. începe primăvara!"), nici în transformarea intimităţii proprii în spectacol planetar („Aseară am avut febră. Am luat o aspirină, dar m-am sculat obosit şi cu dureri la încheieturi.") şi nici în exhibarea patetică a unor mostre de zbucium privat („Am văzut-o din nou pe Marilena. M-au podidit lacrimile."). Jenant mi se pare şi encomionul indirect, notat scrupulos, cu o ipocrită modestie („M-am întâlnit deunăzi cu profesorul X. de la Sorbona, care era încântat de conferinţa mea de-acum două săptămâni. O amabilitate, fireşte. Sau poate nu."). Admit că un jurnal poate avea o utilă dimensiune documentară: poate consemna împrejurări de epocă semnificative, întâlniri cu oameni interesanţi, conjuncturi sufleteşti neobişnuite, informaţii de istorie politică şi culturală (cu condiţia depăşirii oricărei anecdotici minore şi a oricărei afectări auto-referenţiale). O altă posibilă îndreptăţire a jurnalului ar fi excelenţa stilistică. Proza unui mare scriitor este, oricând, bine-venită. Jurnalul mai poate avea şi savoarea picanteriei, dacă dezvăluie „dedesubturi", evoluţii inavuabile, confesiuni nemiloase. Nu vreau deci să evacuez genul din inventarul textelor frecventabile, dar mărturisesc, sincer, că obiceiul de a te situa în centrul observaţiilor şi analizelor proprii probează o dilatare a personalităţii care nu mă ispiteşte. Cred, mai curând, că nu suntem fericiţi şi întregi decât când uităm de noi înşine. De ce, atunci, am decis să public această carte? Pentru că îmi fac iluzia că nu eu sunt prezent în paginile ei. Prezent e un ins care, între 19 şi 60 de ani, a traversat (şi traversează încă) un episod de Bildung, adică de instrucţie şi formare. în definitiv, ceea ce ofer este istoria fragmentară a unui autodidact. Ea poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflaţi în căutarea unui drum, a unui orizont de interogaţie şi de lectură care se alcătuieşte, în fond, de la sine, prin întâlniri modelatoare, curiozităţi, obsesii, şanse şi neşanse

existenţiale, candori şi eschive, oportunităţi provocatoare, surprize şi inerţii. Dincolo de vremuri, mai mult sau mai puţin apăsătoare, dincolo de accidente şi precarităţi auto-biografice, dincolo de limitele şi derapajele personale, un asemenea drum este posibil şi merită asumat. Asta e tot. Nu vreau să demonstrez, prin paginile care urmează, nimic altceva. Nu mă propun ca model, ci ca studiu de caz. M-aş bucura, fireşte, ca cititorul să dea, din când în când, şi peste vreun gând stimulator sau peste vreo formulare izbutită: să cadă pe gânduri sau să se amuze. Dar rostul textului e, primordial, unul al însoţirii amicale, al unei sugestii de traseu spiritual in durftiger Zeit, adică în vremuri de cumpănă, cum sunt, de fapt, toate vremurile. Mă expun, ca să mă alătur tinerilor (dar şi celor mai puţin tineri) care se simt încă nesiguri de ei, încă tatonanţi, orgolioşi, dar timizi, harnici şi leneşi deopotrivă. Le propun, ca temă de reflecţie, propriile mele ambiţii, neputinţe, experienţe şi speranţe. Şi câte ceva din lucrurile care mi-au ieşit în cale, de-a lungul a patruzeci de ani de itineranţă. Majoritatea textelor de mai jos au apărut, de-a lungul anilor, în Dilema. Le-am ales dintr-o sumedenie de caiete vechi, care conţin o materie cam de 5-6 ori mai amplă decât cea selectată. Pe alocuri, mi-am luat libertatea de a opera mici reajustări stilistice, stingherit de vreun abuz juvenil sau de vreo stângăcie flagrantă. Am adăugat însemnărilor propriu-zise şi vreo 25 de pagini de citate din alţii (vezi Anexele). Fie pentru că mi s-au părut spectaculos de actuale (mă refer mai cu seamă la clasicii noştri, trăitori în aceeaşi Românie ca şi noi, cu aceleaşi melancolii, perplexităţi şi exasperări), fie pentru că m-au marcat, într-un fel sau altul, prin subtilitate sau pitoresc. Suntem, neîndoielnic, şi ceea ce citim. Mulţumesc Editurii Humanitas, care m-a invitat să fiu prezent printr-o carte la aniversarea a douăzeci de ani de existenţă. Mulţumesc, de asemenea, doamnelor Lelia Ciubotariu şi Alina Iordănescu, fără ajutorul prietenesc al cărora n-aş fi putut pregăti manuscrisul pentru tipar în timp util. Andrei Pleşu Bucureşti, 5 aprilie, 2010 1968 1 ianuarie Mă regăsesc, nu fără vanitate, în câteva locuri din jurnalul lui Jules Renard. în umorile lui, de pildă, marcate de ciclotimie: când încântat de sine, când sigur că va rata, când bucuros să piardă timpul, când hărţuit de simţul datoriei . E spiritual şi stupid, galant şi gaffeur, chinuit, înspăimântat de ridicol, leneş. Reacţionez, citind, la fel de ambiguu: sunt deopotrivă flatat şi indispus. Un păgubos joc dublu: să trăieşti şi să te analizezi în acelaşi timp. Şi, din cauza acestei duplicităţi, să le faci prost pe amândouă. Vineri, 29 martie Intelectualul - o veşnică adolescenţă a intenţiilor şi proiectelor. [...]. Jurnalul poate fi - şi este uneori, chiar la „case mari" - un mod de a-ţi da importanţă, fără nici o garanţie că o meriţi. * Gauguin: „...mă voi forma din nou, departe de toţi oamenii" (Descartes: mă voi forma din nou, departe de toate certitudinile).

între două vârste. în final. * Imperiala majestate a inabordabilului. Chefliul schimbă ritmul. în buna dispoziţie generală. cei doi execută un număr chaplinian. Cerşetoarea consimte. omul se dă în spectacol. De Pythagore aux Apotres). 12 aprilie Mâna mamei pe umăr. Lângă ea. Sâmbătă/duminică. La un moment dat. pentru ca. Trece la tango. ca o provocare. De jur împrejur sunt. „Hristos a înviat!" „Adevărat a-nviat!" Miercuri. 21 aprilie. Se dansează „la sentiment". se încearcă piruete riscante. încântat de propriul său aplomb. din când în când.. dar şi ca angajare intimă. ci pentru a „repara" un univers eşuat. un bolovan. Şi dacă ai lua bolovanul şi ai sparge geamurile maşinii? Un „act gratuit". risipite. deopotrivă grandilocvent şi ironic.din ce în ce mai probabilă. (Jerome Carcopino. 8 mai . O crimă perfectă. fluierând o sârbă. omul să treacă la muzică. se cultivă. 20/21 aprilie. Trucul ereziilor: un sâmbure de vagă plauzibilitate. Vineri. Prima zi de Paşti Scenă românească. cu delicioase virtuozităţi de detaliu. pe lângă o maşină parcată. dinaintea unei cerşetoare bătrâne.o posibilitate mereu la îndemână. repertoriul cetăţeanului glisează vertiginos spre Cincinat Pavelescu. cântă cu antren un twist la modă şi o invită pe cerşetoare la dans. lungi pasaje din Eminescu. ci al Creatorului. Luni. cu o mână în şold. se-nchină ca de „ducă-se pe pustii". iar Iisus nu vine pentru a mântui. cenzurată de laşităţile bunului-simţ. privirea galeşă şi „figurile" şugubeţe. la miezul nopţii. parodic. tot felul de cărţi. 9 aprilie Absorbit de tematică religioasă. stimulând cunoaşterea. Se adună lume. 15 aprilie M-am trezit în dezordinea în care adormisem cu o seară înainte.Miercuri. Şarpele încearcă o primă corecţie. Veselia asistenţei e paroxistică. Vineri. Noaptea de înviere Efectul palpabil al slujbei: oamenii devin lumânări. Cu mâna pe inimă. Absurdul . pe unul din marile bulevarde ale capitalei: un bărbat cherchelit.. Cerşetoarea îl contemplă cu gura căscată şi. Eventualitatea unei convertiri . recită. * Şofer de autobuz la Bucureşti: conduce cu şapca dată pe spate. Urmează două-trei fandoseli pe franţuzeşte. pe care le resimt ca pe o invazie a haosului. 3 aprilie Gnoza naasenilor aşezând Biblia cu capul în jos: păcatul originar nu e al protopărinţilor. Lectura poate avea efectul unei progresive asfixii. 5 aprilie Treci. Ca perspectivă profesională. Marţi.

Dar mai sunt şi patimi a căror alegere nu atârnă de om. atât cele josnice. ajung.. La p. dacă priveşti brusc. 5 decembrie Capacitatea de a rezista bine la nefericire se plăteşte cu incapacitatea de a avea pasiuni. cerul înstelat. . 26 noiembrie Uneori. la început supuse omului.ca atunci când plângem. înmormântat într-un univers dispărut. Sursa lacrimilor nu e cea care se vede. * O creangă pe care o rafală de vânt o izbeşte brutal de marginea colţuroasă a unei clădiri. Ordinea . noaptea. 26 mai Demnitatea . Marţi. 18 mai Mi se pare că niciodată nu-i minţim mai mult pe cei din jur . din clipă în clipă. VI. cât şi cele frumoase.a adormit buştean. te simţi exclus. au în ele ceva care te cheamă mereu şi nu amuţesc toată viaţa. . şi omul pătrunde din ce în ce mai adânc în paradisul nesfârşit al sufletului lui." „Lasă mai mult loc pentru haos!" mi-a spus altă dată. spre final: „.. Cap. mai târziu. August Marin T. Plânsul e întotdeauna recapitulativ. Sunt conduse de o ursită venită de sus. Nu există în textele dumitale nici o pierdere de sine a gândului.singurul criteriu. cum dorm numai acei fericiţi care nu suferă nici de hemoroizi. * Toate compromisurile mele au o singură motivaţie: politeţea.nu au desfăşurat încetineala necesară pentru a scruta dificultatea înainte de a o explica". menirea lor este să-l ducă pe om spre fericirea cea necunoscută". cea care pare să le fi provocat.Să nu mergi niciodată decât până unde mai poţi fi însoţit. în orizontul Cuvântului şi în acela al haosului?) Adaos în 1996: Ce pedagog extraordinar! Noica îmi cerea de fapt să fiu altfel decât el! Programul din „Mathesis" era tocmai unul de evacuare a haosului. în acelaşi timp.. nici de purici şi nici de vreo agerime prea mare a minţii".. 230: „Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării. Lor le este sortit să împlinească o mare menire pe pământ. Joi.şi pe noi înşine . sintetic: rezumat lichid al unei înfrângeri universale. Ele s-au născut odată cu el şi nu-i este dat să le ocolească. Duminică.. (Constantin Noica: „îţi începi drumul cu un condei prea sigur.singura metodă. să-l stăpânească. Fie sub o formă întunecată. Vulnerabilă şi mută ca o femeie lovită. Fericit acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate. Dar cum să exprimi un puseu de inarticulare? Cum să stai. fie ca o apariţie luminoasă care să bucure lumea. nemărginita lui desfătare creşte şi se înzeceşte din ceas în ceas. nici una din ele nu seamănă cu alta şi toate. îmi face cadou un pasaj din Kierkegaard: „. Vara Lecturi din Gogol (Suflete moarte).

. un geniu incult. să nu sfârşească în neant. S-ar spune că. la explozie.eram copleşită de sentimentul straniu că nu poate fi adevărat. în anumite cazuri.marea speranţă a vieţii sale era faptul de a o putea părăsi într-o bună zi". împreună. pe bază de acumulare. nici explozia nu are loc. . Cultura. cum o spunea adesea. viaţa geometrizată. o sumedenie de precarităţi: sterilitatea. Sunt. Evident. mănâncă. Semănător. în variantele sale reuşite. (Moartea ca „trecere într-o libertate mai mare"). spunând de la amvon. dinaintea corpului neînsufleţit al enoriaşului său: „A adormit blând şi fericit întru Domnul nobilul şi onoratul domn Johann Sebastian Bach. pe de alta explozia. astfel că era o bucurie să găteşti pentru el . Am întâlnit „culturali"." Anna: „Numai vremelnicia mă mai desparte de el. un întârzietor.. fisura existentă. e însă numai individul dotat pentru creativitate. sau lipsa spontaneităţii. potenţial. sau şubrezenia instinctului vital. nu se poate merge la extremă. combustibilul aceluiaşi drum. Pe de o parte acumularea (cultura e întotdeauna „vastă". Marţi. întorcându-mă acasă şi văzându-l pe soţul meu stând la masă în droaia de copii şi mâncând cu poftă . Creatorul nu e. Cu specificarea că nici acumularea nu duce. pentru care cultura e şansa de a fi „ştiutor".ceea ce făcea mereu. între „omul de cultură" şi insul creator. ci aceea din care nici reuşita nu te poate scoate. bea.uneori. ci mai degrabă de cineva coborât în mijlocul nostru de-a dreptul din cer".. întruchipare a vervei seminale. „întinsă". în alcătuirea omului de cultură. doarme şi se mişcă printre noi.). Prima ne dă libertate şi îndrăzneală. Pastorul. 1977 26 ianuarie Din Scurta cronică a Annei Magdalena Bach: „. instanţa care are grijă ca nimic (mai ales nimic din prestaţia creatorilor) să nu se irosească. Dar. pe de altă parte: „. în vreme ce creaţia e marea ofensivă a umanităţii. chiar necreatoare. în mod necesar. Cultura pură şi simplă compensează şi ascunde. Există. uneori." Luther: „Nu trebuie lăsat diavolul să păstreze toate cântecele frumoase numai pentru sine. are un rost şi o demnitate aparte: e teritoriul memoriei. cultura e defensiva ei. neapărat.Ideea „fără rest". o componentă de camuflaj. strânge capital. Dar explozia e expresie de sine." Joi. mai degrabă. iar omul de cultură nu e. 24 decembrie Singurătatea adevărată nu e aceea în care te azvârle eşecul. a doua e consolatoare şi înţeleaptă. omul de cultură e un temeinic culegător. uitare de sine. chiar dacă nu înţelegi mare lucru. Pedagogul trebuia să fie." Isus Sirah: „Căci un vis vine împreună cu noianul de treburi zilnice. că muzica aceea n-a fost scrisă de cel ce se află în faţa mea. de pildă. Creatorul face investiţii. cristalinitatea fuseseră şi continuau să fie obsesiile sale. un arhivar fără imaginaţie. în mod necesar. invenţia prin sursologie. în vreme ce acumularea e. pe care însă nu le putea recomanda unui tânăr ameninţat de seninătăţi premature. „generală" etc. 30 ianuarie Mă frapează. înlocuieşti reflecţia prin citat. nu se poate paria pe antagonismul de principiu al celor două vocaţii. . Cultura subminează tenace timpul şi moartea. omul de cultură inventariază. neapărat.

făcând înconjurul lumii. de a pleca de oriunde. decât îndemânarea de a scrie bine chiar dacă n-ai nimic de spus. uneori. vino acasă cu mama!» Şi Florin m-a privit trist şi mi-a răspuns: «Crezi că eu n-aş vrea? Aş veni imediat. niciodată. Amândouă duceau spre o casă. Alta: „Lemnele pe care le arzi iarna îşi pun noaptea frunzele pe fereastră. Andre Gide. fără succes. Cartea mea să te înveţe să te ocupi mai mult de tine decât de ea. Am intrat să văd dacă aşternuturile sunt curate. după o pauză: «Nu e voie!» Mi-am trecut mâna prin părul lui şi am plecat încet. cap. nu sunt în stare să fac nimic altceva. Apoi l-am văzut pe Florin. Dar nu se poate!» Şi." Duminică. îmi povesteşte: „ II văd în vis de câte ori îl chem. Aş vrea ca ea să-ţi trezească dorinţa de a pleca. 16 februarie Lectura: o formă de imobilitate care aruncă în aer toate formele de sedentarism. privind ceasul. s-ar întoarce ateu sub acoperişul părinţilor săi. O femeie aflată la mormântul fiului ei. din odaia ta. M-am uitat mai întâi printr-una din ferestre: am văzut dormitoare lungi. mă aflam într-o pădure pe care n-am mai văzut-o. pentru copii. Aştept pur şi simplu. după-amiază.şi pleacă. din familia ta. Spaţiul mioritic. Azi-noapte." * O vorbă populară din Bucovina. L-am luat de mână şi i-am spus: «Hai. când aştept pe cineva. II („Spiritualităţi bipolare"): „Cel ce luptă pentru o idee ia totdeauna asupra sa riscul de a fi el însuşi cucerit de ideea contrară.Tăcerea cimitirelor. 3 iunie Azi. din oraşul tău. cum iarăşi n-am mai văzut niciodată.. Erau toate albe şi proaspete. Les nourritures terrestres (1917): „. aruncă această carte . din cugetul tău." * . Ca de obicei. 4 februarie Din păcate. mutându-mă de pe un scaun pe altul.. melancolic sau nervos.2 februarie Chateaubriand. * Blaga. culeasă de Artur Gorovei şi citată de Blaga: „femeia care vrea să se facă frumoasă să se spele cu apa din care a băut curcubeul". frumoasă. printre ierburi uscate şi aburi de primăvară. încercând. cu cât ." * Plimbare la cimitir. Nobilă şi respingătoare. talentul nu e.]." 1969 Marţi.. Femeile reuşesc adesea cu gesturi prin care bărbaţii pierd..Şi după ce mă vei fi citit. Cu câtă graţie. să mimez răbdarea. sunt sigură. apoi de tot restul mai mult decât de tine.. In desişul ei se făceau două cărări. Marţi.. toată ziua s-a scurs în aşteptarea a două domnişoare: una dimineaţă. cealaltă după-amiază. bombănind. mort la vârsta de nouă ani. de pildă. Nu lua cartea mea cu tine [. Am cercetat rufăria şi saltelele. Genie du Christianisme: „Vai de călătorul care.

(Vezi mişcarea coarnelor. sau îngreunând. care se ascund şi reapar. 27 iunie Sunt ceea ce mi se întâmplă? Iulie. Vineri. ale alternanţei dintre moarte şi reînviere. Efectul obnubilant al prezenţei demonice. cu umezeala vulvei. Călătorul par excellence este Don Juan. punctuale n-au succes. există un loc din care nu se vede nici o fereastră. Monahul e liber. după ce că e plin de defecte. Ni se spune că melcul e un simbol al morţii. Don Juan în papuci! Interzicând. călătoriile. E preferabil. încât. comunismul se apără de dimensiunea donjuanescă a omului: înlocuieşte infidelitatea fertilă. de aceea. se face aşteptată o femeie! Ea întârzie atât cât să-ţi dea senzaţia că apariţia ei e fenomenală. mai dezamăgitor.talent. Apoi. te repeţi. mai are şi personalitate! * . la ciclurile fertilităţii. apogeul călătoriei. care e. Aşteptarea unei femei care întârzie (şi. patosul noutăţii. exasperarea. uneori. Spiritul ascetic al comunismului . când te simţi „arestat" în propria ta închidere. Eşti sub puterea acestei prezenţe. mai nefiresc decât să ţi-l închipui pe Don Juan în ipostaza soţului „aşezat". mormântul „patronului" e decorat cu melci. cine se simte ofensat de convenţii şi stereotipii simte mereu nevoia irepresibilă de a pleca. evadarea în sus. când nu vezi nici o ieşire. saltul dincolo de lume. Efect secundar al încercării de dialog între lege şi imaginaţie. mai degrabă. într-un spital. de toate fidelităţile: un Don Juan destrămat de extaz. Nimic mai deprimant. Nu te poţi dărui decât o singură dată. Exemplarele cuminţi. Corelaţia melcului cu ploaia. ca într-o ritmică a eternei întoarceri. de fapt. Iulie. în numele credinţei.o imitaţie satanică a ascezei monahale. Dar nu poate fi vorba de un strict simbolism funerar. cu fidelitatea impusă a unor personaje statistice. sărbătorească. Restauratorii din secolul al XVIII-lea l-au numit „pasul diavolului". neliniştea. nu vine niciodată) e ocupaţia „destinală" a masculinităţii. ca după dăruirea dintâi. Berlin în interiorul unei importante biserici miincheneze (Frauenkirche). jocul. cu morfologia spiralei (cochilia) trimit. August Câte unul. Cine are orgoliul de a nu se repeta. copleşit de ticurile cotidiene ale conjugalităţii.) * Călătorie versus sedentarism. cu fantezia sfâşiată de hărţuiala unor rigori străine. farmece şi şolduri. * în biserica Sankt Sebaldus din Nurnberg. Munchen Se povesteşte că arhitectul italian invitat la Munchen pentru construirea Maximilianeum-ului a fost dirijat cu atâta severitate de patronii prusaci. a sfârşit cu mintea rătăcită. previzibile. să schimbi locul şi oamenii. Mersul pe sârmă între viclenii. că n-ai mai fi putut aştepta nici o clipă mai mult. Preferăm hărţuiala. cea adevărată.

bani pe veresie. dar pretinde să-i preia toate atributele. toată ziua." Vineri. stau răspândite pe o pajişte. Carne de berbec ori oaie. oameni slabi. tramvaie. mă întreabă de unde vin. Iepuri. ca nişte clopote multicolore. ca nişte mănăstiri la şes. babe. Conceput la Haimanale). Doi români la trei Păcală. până la pământ. deshidratate. porumbi uscaţi. haznale. de un juvenil furor versificator. vă voi da câteva explicaţii despre catedrală în latineşte. scări şi capi pătraţi Mangafale. fum. Găinuşe. Spre seară. Ba eu sunt că mă abţin! Toamna Paul Evdokimov. scoici. Gherea. mâine targă. Ăl de-l înşela muierea Cu isteţul Caragiale. cârpe. . Cel de-al doilea are idealuri pentru care nu are înzestrări. Les âges de la vie spirituelle: Trei chipuri ale Răului: parazitismul. tristeţe. bancuri." „In vremea noastră.. veselie. Munţi nebuni. un călugăr tânăr. Fudulii. buimăceală. "„Lumea marxistă evacuează fiinţa lui Dumnezeu. divergenţe. gâl-gâl-gâl. azi. (Plus dulceţuri şi lulea). savanţi.. Lacrimi.. muci şi frondă. Nu simţim cum să petrec Tinereţile cu pripa. Perne moi. „A fi inteligent în ziua de azi înseamnă a înţelege tot şi a nu crede în nimic. Telefon şi barometru Pălării de pai şi fetru. Valsuri. Lo-lo-lo. în cheie vag suprarealistă: Fete mari. exerciţiul calmului şi al tăcerii (periodice sau constante). Ici e dric. Luni. Fuste. Săpături. cu ochi grei şi cu un zâmbet uşor absent. Premii. Cu discipol la Ploieşti (Cârciumarul C. noapte şi pictură.Rubens e un fel de Don Quijote pe dos. Cine-i pentru. extemporale. Ploi. palme. Fleanca-fleanca. Epictet cu limba-n cer. torn vertiginos pe hârtie un soi de inventar al lumii. asceza trebuie să constea din repaos impus. Gogoşi reci. lume largă. 26 septembrie Sunt urmărit. celălalt are înzestrări pentru idealuri pe care nu le are. 22 septembrie Anton Pann şi eternitatea stabilă a genului „minor": „Anica. Vremuri grele. bla-bla cu gura. cercei. castane. regi. bere la halbă. Butii. Vagabonzi şi cai arabi. Versuri. „în cazul acesta. parodicul. zeflemea. popi. Bube." „Cuvintele sunt.D. Poponari. străjeri. cine-i contra. Frigărui." 15 septembrie Grupuri mici de femei. ici e trăsură. bâra-bâra. măcelari. impostura. pâine albă). Zahăr acru. * în catedrala de la Wawel. Platon cel cu gând becher.. Spiritişti. tichie rondă. Lume. Marx cel bun doar de poveşti. mâl. pişicheri. cu rochii ample. Azi maşină. cărţi şi vin De Malaga şi de Rin. nuci cu must Şi fineţuri fără gust (Icre negre. pasenţe. Ţaca-ţaca. lume. gâsculiţe. pixuri. Ochelari. oale. Cine-i pentru e şi contra Cine-i contra nu-i creştin. Tarele epocii contemporane: ireligiozitatea şi religiozitatea perimată. zilele trec Şi minutele ca clipa. Molimi. boi şi beţe. Gropi şi dame. lei în puşculiţe. îi spun că din România.

.mă întreabă domestic T. [.] facultatea de a te retrage pentru rugăciune şi contemplaţie." . „— Niciodată." Sf." Vara Horaţiu: „Nimic nu este mai uşor decât a dispreţui aurul şi argintul sau a te lipsi de o îmbrăcăminte scumpă. Popinca. Pâlnia brumată. Păstrăvul. Râşcovul. de a releva „importanţa" derizoriului. un rafinament decolorat. vanitoasă. Luni. în realitate. adică opusul stilului. Valoarea de expresie strict formală e caducă. o . Pălăria şarpelui. evenimentul adevărat e. Prostul obicei modern de a constrânge insignifiantul la semnificativ. Isaac Syrul: „Cel ce se vede pe sine aşa cum este e mai mare decât cel ce învie morţii. „Astraeus hygrometricus" (Steaua vremii)! 1977 Ianuarie Nu este interesant decât ceea ce rămâne astfel şi în expresie. Turta vacii. Specularea încăpăţânată a „obişnuitului". devine necesară grandilocvenţa calofilă. Pâinişoara. o specie de baroc sătesc: Trufa.. spiritul e o stihie brutală.. Cuşcuşul roşu. Vara Simţul comun crede că viaţa spirituală e un balet de nimfe.[. creator de stil. un faun. Forţa unui eveniment se poate aprecia după valoarea de stil pe care o provoacă. la antipodul animalităţii. Creasta cocoşului. prin el însuşi. Asceza înseamnă mai ales a înţelege prezenţa altora. Preferi o aberaţie fermecătoare unui adevăr agasant. ni se par interesante lucruri a căror cercetare nu duce decât la formularea unui loc comun. Urechiuşa. 24 ianuarie „— Când te scoli mâine?" . Porcanul. Cu alte cuvinte. snobismul voluptuos de a vedea peste tot „probleme".. Flocoşelul. a discerne între fapt şi eveniment." Numele româneşti ale ciupercilor. Laba ursului. asceza trebuie să devină o terapeutică preventivă. adevărul are obiceiul de a fi agasant. Buretele. Vineţica. Duminică. Ghebul. a şti de ce să nu te ocupi. Şi mă sperii.răspund prea repede. nu zic. 3 mai Există oameni cărora adevărul cel mai adevărat nu le stă bine: îi face antipatici. însă a renunţa la o mâncare de ciuperci este un sacrificiu mult prea aspru. Pitarca. Stilul e valoare de cunoaştere convertită în valoare de expresie. Adesea. Valoarea de cunoaştere inexpresivă e aspidă şi demobilizatoare. A avea stil e a simţi stilul lucrurilor. Secretul înţelepciunii eficace: să atenueze această situaţie. dar nu te prinde!" Din păcate." Simone Weil: „Epocii noastre îi trebuie o sfinţenie care să aibă geniu. Doar când evenimentul e precar. Muscăriţa şi.] Dintr-o mentalitate penitenciară. îţi vine să spui: „Ai dreptate. nu numai în fapt.. vicioasă. Zbârciogul.. peste toate. să facă din adevăr o ispită. Hribul.

necruţătoare. Miercuri. adică mântuite. dar nu are vocaţie spirituală. la fel firul vegetal. devenite. Numai muntele neclintit şi flacăra explozivă se apropie de stilistica ei. exterminator. dar implacabilă. Luni. 1968 Duminică. In asta constă aspectul sacrificial al naşterii lui Iisus: un taifun acceptă să respire prin nările unui miel. Extrema minimă sau extrema maximă a mişcării. adumbrit. Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei.dihanie dezlănţuită. a investigaţiei intelectuale. scurgerea lui lingavă. prin proximitate. mişcarea unei broaşte ţestoase. Cerul capătă o proporţie absorbantă. natura târâtoare a timpului." 1977 Primăvara Somnul în iarbă ca experienţă „iniţiatică": dormi pe corpul enorm al unei fiinţe vii. intens. al animalităţii împlinite cu adevărat. fără comună măsură cu absolutul animalităţii sale. uneori. Doamne.. Orice reflecţie despre asceză trebuie să înceapă de aici. Simt o intensă repulsie. avansul lui bălos. în plină lumină. un ceas uriaş pe turnul unei clădiri. II privesc exact în clipa când mecanismul mută minutarul cu o secţiune de timp mai spre dreapta. Cine n-a avut niciodată intuiţia animalităţii specifice a spiritului are poate vocaţia culturii. răspunde-mi. ci o formă graţioasă de nesimţire. mă vei uita neîncetat? Până când îţi vei ascunde Faţa de mine? Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea? Priveşte. muşuroiul. a zoologiei supreme. pe care mi-l scrisese pe un petec de hârtie părintele Benedict). 26 iulie Plec spre casă târziu şi văd. Eternitatea e la polul opus: statică sau fulgurantă. E singura parte luminată a clădirii şi pare să atârne direct de firmament. oştirile îngereşti consemnează fără echivoc forţa fierbinte. Ceea ce trupul trăieşte mediumnic. Simbolistica animalieră a evangheliştilor. „Laeti bibamus sobriam ebrietatem spiritus" (text din Breviarul latin. o animalitate minoră.. care doarme la rândul ei. aspectul teribil. Eşti obligat la o . Realizez. nesimţirea cu care leul contemplă orizontul incert al savanei. dintr-odată. Pentru a se întrupa. prin mobilizarea unor energii diafane. pe care îl îmbracă. precar. Ea este expresia potenţată până la răsturnare a metabolismului trupesc. spiritul trăieşte exploziv. Spiritul e locul beţiei treze. Bestialitatea lui nu se supune decât unei bestialităţi sporite: destrăbălarea instinctelor face loc destrăbălării riguroase a extazului. macroscopice. 6 august Psalmul 13: „Până când. E o mişcare lentă. Dumnezeu trebuie să accepte un deficit de vitalitate. faţă de care mica febră a corpului e inocentă. Corpul nu poate fi disciplinat prin ideologie. ca niciodată. Dispreţul simţurilor nu e vertij al descărnării. 31 iulie Demnitatea tandră a flăcării de lumânare. Doamne. insecta.

intime. strict indicativă. 1976 Vara Stricte observaţii despre fulgere. cât mister? Câtă penumbră. Orice lucru e amintirea unui trecut şi anticiparea unui proiect inepuizabil. stingere. câtă nelinişte premonitivă? Cum să deosebeşti între prezenţa lucrului şi neantul lui? între intuiţia vagă a drojdiei cosmice din care sunt făcute toate şi explozia luminoasă a unui sens? A privi obiectele din jur ca pe nişte comprimate de timp. simultan. victimă clandestină a unui autoritar (şi arbitrar) gest . evanescent. şi 3) ceva virtual. Lumea se stinge în abuzul de mediere pe care l-a adus cu sine sofisticarea tehnologică. Lumina fulgerului e orbitoare: pare născută mai curând să vadă decât să fie văzută. de înecat. Cerul se despică brusc. adormită. ca un scurt episod afirmativ. un anumit furor demascator în imprevizibilul fulgerului. vitalitate. Şi nu-l vezi cu adevărat. Vasile Voiculescu: „îndură-te. coboară şi vino de mă vezi / Pân' nu s-aştern pe mine solemnele zăpezi. Câteva fire de iarbă defuncte amintesc. vag. O subită scăpărare de amnar într-o cameră obscură. 2) ceva actual. Instantaneitatea fulgerului nu lasă ochiului răgazul de a privi. Există o anumită indiscreţie. Decolorare. ceva pe cale de a se naşte. o palpează. Şi infinitul mare. Trebuie recitit şi dezvoltat Goethe. într-un ocean de nedeterminare. câtă evidenţă? Câtă interogaţie. intrare în alb. şi infinitul mic îţi devin. ca sub o lovitură de bici. Instrumentele care „prelungesc" simţurile sfârşesc prin a le anemia. 3 aprilie Trebuie recuperat exerciţiul privirii. ceva „fost" care subzistă încă. Palpit organic. ce ni se dă laolaltă cu ea? Câtă senzaţie pură. câtă strălucire revelată. umbros. A vedea. câtă vreme nu parcurgi până la capăt nedeterminarea sa. Trebuie să intensificăm. o reaşază în propria ei virginitate. în incandescenţa lui de o clipă: te simţi privit. (Nu există intuiţie mai intensă a descompunerii decât aceea pe care o mijloceşte. contemplarea unei parcele de pământ proaspăt deszăpezit: simţi cadavrul. fără cârje. Cu alte cuvinte. să regăsim inocenţa ofensivă a lui Empedocle: ochiul va înceta să fie o pâlnie în care lumea îşi toarnă dezordonat imaginile. Lutul are o paloare zemoasă. experienţa senzorială. uterin (fără carnalitate). câtă ipoteză. Moartea pare să fi survenit ca înzăpezire. pentru a funcţiona ca un tentacul explorator care îi iese în întâmpinare.") * Câte „lucruri" sunt în fiecare lucru? Ce se află de jur împrejurul apariţiei sale. vechea. orice lucru stă. o gustă. Trebuie reinstituită ambiţia „ochiului pur" al impresioniştilor. iarna. Miros umed. ca îngheţ diafan. Trăieşti un început (euforic) de descompunere. care se oferă consumului şi consumă substanţa senzitivităţii noastre. 1) ceva consumat. în fiecare din ele.spectaculoasă modificare de scară.

Cu ţesătura lui de plantă incendiată. (De adâncit. ca pe un scurt episod de paloare. * A fi „angajat". Nisipul încins. De la păcatul originar încoace. mă deprimă. impudică. „împunsătura sufletului". Ceea ce totuşi apuci să vezi are o spectaculoasă distribuţie spaţială. Dar dacă încă reuşim să vedem fulgerul. Mereu aceeaşi bâlbâială plină de morgă. Miroase a ars. vara. a avea o viaţă „orientată" nu înseamnă a face un singur lucru. decerebrată. o experienţă intimă.) Vineri. de toată lumea. ruptura de nivel. e trecerea intimului spre unanimitate. fulgerele ne confiscă atenţia scurt. ţi se dezvăluie metabolismul însuşi al Duhului. udaţi până la oase. Când plouă. tunete neluminoase. ă propos de Van Gogh. în care se exprimă forţa brută. intransmisibilă. Memento muzical . şi nu ne putem salva decât fertilizaţi.investigator. Rapiditatea imperativă a apariţiei sale nu lasă timp pentru interlocuţie. „iluminarea". comme par hasard. raptul. eşti adus cu picioarele pe pământ: ţi se livrează cea mai realistă imagine posibilă a condiţiei umane. satori. lumina orbitoare. O parafrază la Kant: cerul înstelat deasupra mea şi fulgerul intermitent al Revelaţiei în mine. în combinaţia de aer şi foc a fulgerului. Semnificativă e asocierea fulgerului cu tunetul: tăcerea revelatoare a celui dintâi se cuplează cu elocvenţa oarbă a celui de-al doilea. nimic eficace. Dimpotrivă. în ciuda amplorii ei cosmice. călcătura grea a lumescului. ezitante ca pâlpâirile unui foc îndepărtat.. Specia pocneşte de o bunăstare care mă irită: infantilă. trăim înnorat. încât aş putea trăi exaltat în orice ţară noroasă din lume. ca un apel ultimativ. Experimentezi. de bunăvoinţa lichidă care vine de sus. A vedea un fulger e. privată.. spre deosebire de fulger. de aceea. în plan fizic. firescul ei. Vezi. Categorice ca lovitura de sabie. perceptibil. opace. Corespondenţele microcosmice ale acestui eveniment sunt „intuiţia". ci a subordona tot ce faci unui singur lucru. fulgerul trimite spre o nesistematizabilă estetică a energiei. nimic adânc. „Descoperirea" trăită personal. de surescitare halucinatorie. corpurile ezitând între delăsare animală şi explozie energetică creează o atmosferă de obnubilare veselă. invazia plonjantă a flăcărilor Cincizecimii. e cvasiimposibil să-l arătăm altora. desenânduse ca o dantelă Jugendstil pe ecranul baroc al norilor sau ricoşând în derută de la un orizont la altul. o plajă însorită. Iluminarea devine Scriptură. extazul. Tunetul. 1976 Toamna îmi place ploaia atât de mult. „revelaţia". devine text. ca o certitudine mută. un singur moment şi nu poţi convinge pe nimeni că l-ai văzut. ca un ordin irevocabil. 20 iulie Nimic clar. Acesta e statutul însuşi al fiinţei căzute. Erupţia fulgurantă a luminii pe cerul nopţii dezvăluie lumea ca pe un spectru. Există şi tunete care nu sunt precedate de fulger.

efectul ei terapeutic. Niciodată nu este totuşi căderea mai tonică... impersonală. Eroarea decurge. Foarte înţelept. Filozofia o simplifică nepermis de mult. Olfactiv. sub ploaia care cade. Descartes propune patru tipuri de „smerenie". monumentalizarea (şi. necesare pentru a diminua riscul unui prost amplasament al gândirii. Nimeni nu descrie organizat dezordinea lumii fiinţei. faptul că. Nu trebuie să mă plâng că nu pot cunoaşte în mod absolut (ci să mă bucur de puterea pe care mi-a dat-o Creatorul de a nu mă pronunţa cu privire la lucrurile pe care nu le ştiu). Nu trebuie să mă plâng că nu înţeleg mai mult decât înţeleg (ci. „nu trebuie să mă plâng"): 1. Iar câmpul devine cer. subliminal. E cadenţă mai mult decât cădere. pentru că le-a creat. Nu include dezordinea şi precaritatea. Filozofia începe cu o sinteză.. După beţia solară o răcoroasă luciditate. ploaia e mediul optim al acţiunii fără iluzii. 3.) Nefilozofii (de pildă englezii) încep întotdeauna cu un exerciţiu analitic: analizez şi văd că. 1977 Mai Seminar Hegel cu dl Noica (Prefaţa la Fenomenologia spiritului): „Fiinţa" în accepţiunea filozofică e monolitică.. inexpresivă. pe care o desfăşoară ulterior. elaborarea sofisticată) a locului comun.. Vrem ceea ce nu putem şi nu valorificăm deplin ceea ce ne stă în putere. Pe scurt. cu Gabriel şi Sorel Spre sfârşitul celei de a patra meditaţii metafizice (Meditations touchant la premiere philosophie. adesea. aleg. Cu alte cuvinte. prost nu dovedeşte imperfecţiunea lui Dumnezeu.. un mic dezastru.al potopului.un abuz liric. Gabriel: „Dar cum ajungi la această sinteză originară?" Dl Noica: „Explică-mi cum te-ai îmbătat!" Vara. să fiu mulţumit că înţeleg şi atât). Riscul care însoţeşte în permanenţă dimensiunea sapienţială a filozofiei e cuminţenia solemnă. Căderea ploii însă are ceva protector şi proaspăt. ci insuficienţa mea). Iată. fiind liber. dar oarecum previzibil. Fiinţe căzute. Cel care ştie legile universului. a compunerilor. Nu trebuie să mă plâng că am fost înzestrat cu mai multă libertate decât pot duce (ci să admit că nu ştiu să o folosesc. Ea induce rezervă sufletească. E ritm. Fiinţa nu e liniştită: e una a polifoniilor. creşterea plantelor. Dar trebuie ştiut cum se pot încurca legile! (Ceea ce e mai curând competenţa lui Noe. uneori. dintr-un dozaj defectuos între voinţa noastră de cunoaştere şi capacitatea noastră de înţelegere. Căderea unei pietre e inertă. Căderea stelelor . mai curând. în loc să fie orchestrală. în genere. Vrem infinit de mult înăuntrul unei înzestrări limitate. . 2. 1641). Strada devine câmp. într-o versiune simplificată. 4. apa iradiază vegetali ta te. neaşteptat de pios. seminar Descartes. asumând postura lui Dumnezeu. am mereu motive să bombăn.. potenţialul ei mobilizator. diluţia orgoliului.. De aici. cele patru sugestii rectificatoare ale lui Descartes (introduse prin formule de tipul je ne dois pas me plaindre. Picajul implacabil al picăturilor de ploaie evocă. simţ al proporţiilor. Nu trebuie să mă plâng că mi-e dat să vreau să înţeleg mai mult decât pot înţelege (ci să fiu recunoscător că mi s-a dat facultatea de a voi în chip nelimitat). Căderea unei păsări e o prăbuşire crudă.

1977 Primăvara, Bucureşti Partea bună a băşcăliei: diluează excesul de solemnitate şi combate suavităţile. Induce un sănătos relativism. Produce bună dispoziţie. Partea rea a băşcăliei: şterge hotarele dintre derizoriu şi gravitate. Creează confuzie. Subminează acţiunea. Stimulează histrionismul. Lezează şi inhibă registrul afectelor delicate. Joi, 23 octombrie, Passau Familia bavareză (Braumandl) la care stau e adorabilă. Ea se scuză, în felul ţărăncilor de peste tot, pentru modestia locuinţei: „E ca la ţară!" El mă priveşte cu un zâmbet blond şi cu ochi lichizi, în care clipocesc secole întregi de bere. Pentru a se face înţeles, nu prescurtează fraza şi nu ridică tonul, cum procedezi, de regulă, când te adresezi unui străin, ci, dimpotrivă, vorbeşte sotto voce, conspirativ, şi repetă răbdător fiecare frază. Pe acelaşi palier, am un vecin, cursant, ca şi mine, la Goethe Institut: Joseph, din Congo Brazzaville, comunicativ şi melancolic, un fel de Marin Tarangul dezamorsat. Vorbeşte precipitat, cu bâlbâieli în rafală şi gesturi incerte. Aflat de o lună prin partea locului, are orgoliul iniţiatului: vrea să-mi arate oraşul, magazinele, oamenii. Mi se plânge de singurătate („Sunt singurul negru din oraş!") şi se bucură că are, în sfârşit, un prieten. Inevitabil, vorbim despre femei. Joseph e frustrat: oraşul e mic, banii puţini, morala - provincială. Trebuie să mergem odată amândoi la Regensburg. Are un amic care ne va introduce în paradisul interlop. Sâmbătă, 25 octombrie Joseph s-a îndrăgostit. O blondă dintr-un atelier de fotografie. Are deja poza ei, dar e mefient: „Dans Iespays capitalistes, ily a beaucoup de choses louches..." Astăseară, cocoana a promis că vine să-l ia la plimbare. Nu vine. Joseph suferă. Divaghează despre rasismul german. Mâncăm, solidar, grisine din România. Duminică, 26 octombrie Mă strecor pe furiş afară din casă, ca să nu mă confişte Joseph. Mi-e drag, cu discursurile lui bezmetice, dar sunt niţel excedat. La ce bun să adaug provincialismului meu încă unul? Luni, 27 octombrie Joseph e totuşi o prezenţă cât se poate de agreabilă. Mi-am dat seama de asta, prin contrast, astăzi, când mi-a prezentat un compatriot: Gabriel. Un fel de Cassius Clay eşuat în birocraţie. Jovial, arogant, fanfaron, acaparator, o adevărată pacoste. E nemulţumit de bursa care i se oferă („Pour un hautfonctionnaire comme moi..." - de fapt, e traducător la ministerul lor de Externe) şi vrea să facă multe cumpărături. Faptul că mă cheamă tot Gabriel i se pare providenţial. Mă adoptă prompt şi, din două în două propoziţii, mă interpelează complice: „Qu'en penses tu Gabi?" Pretinde că ştie vreo 30 de dialecte africane, plus franceza, engleza şi spaniola. Acum s-a apucat de germană, rusă şi chineză. Mă invită în Congo. îmi va dovedi că nu ştiu ce trib local spune „mama" şi „tata", exact ca în română. Se ridică brusc şi, împreună cu Joseph, dansează, etnografic, un soi de bătută congoleză. E catolic fervent. în pauza de prânz de la Goethe Institut, îşi aduce, în holul central, casetofonul proaspăt achiziţionat şi pune, la maximum, o bandă cu liturghia latină. Câţiva irakieni,

neînţelegând despre ce e vorba, schiţează, cordial şi ecumenic, câteva mişcări ritmate: de vreme ce există casetofon şi muzică înseamnă că e petrecere. Joi, 30 octombrie La masă, Gabriel şi Joseph îmi explică diferenţa dintre triburile lor: lari, al unuia (Joseph), şi babembe, al celuilalt (Gabriel). Comunitatea lari abundă în negustori, politicieni, intelectuali şi pierde-vară, în vreme ce comunitatea babembe produce războinici. Gabriel, masiv şi simplu, cu afecte puternice, pomeţi proeminenţi, maxilare mai late decât tâmplele, e un exponent tipic al comunităţii sale. La fel Joseph, efilat, elastic, joueur, melancolic. Acolo unde intelectul e mai mobil, frivolitatea sporeşte. Invers, intelectul dogmatic, monoton, al lui Gabriel favorizează rectitudinea morală şi loialitatea. Deboşa e epifenomenul gândirii. .. Sobrietatea e mai curând apanajul firilor volitiv-afective. Gabriel şi Joseph devin, astfel, emblemele umanităţii. Nu suntem toţi fie predominant lari, fie predominant babembe? Vineri, 31 octombrie Joseph s-a îndrăgostit de o poloneză. 14 noiembrie, Passau Bătrâneţea prematură a celui trăit într-o dictatură de stânga... 16 noiembrie, Passau Să scriu o gramatică „romanţată" a limbii germane: gospodărirea economică a declinării, ţâfna incoruptibilă a lui Sollen, timiditatea celorlalte modale etc. 30 decembrie, Passau, Aufdem Burg Şansa cea mare a omului (şi semnul originii lui dumnezeieşti): nu poate niciodată păcătui până la capăt. 1975 Decembrie, Alte Pinakothek, Munchen Nemţii din prima jumătate a secolului 16 (Jorg Breu d. Ă., Hans Burgkmair, Melchior Feselen) - atraşi de scenografiile ample ale unor bătălii celebre. Singur Altdorfer realizează însă capodopera, renunţând la anecdotică şi fiziognomie, pentru a descrie impersonalitatea oştirii şi a istoriei. Diirer, pe de altă parte, îngropându-l pe Sf. Gheorge într-o siluetă de soldăţoi. Albrecht Bouts şi mai ales Rogier van der Weyden, încă necontaminaţi de clarobscururi abuzive. Are dreptate Ruskin: faţă de fastul şi acurateţea contrastului de ton, clarobscurul e plicticos. 1977 13 ianuarie, Bonn Psihanaliştii trebuie trimişi cu toţii la bordel. Vor realiza că deşarja strict fizică nu dezleagă sufletul, ci îl încarcă. Altfel spus, drumul de la plăcere la nevroză e, uneori, mai scurt decât cel de la frustrare la nevroză. * Două categorii de femei sunt inutilizabile: cele care te lasă să faci tu totul şi cele care nu te lasă să faci nimic.

Rubens şi Fellini. Rembrandt şi Bergman. Vigoarea asfixiantă, vechitestamentară, a celor dintâi, tăcerea simfonică a celorlalţi. Ale lumii două feţe... Miercuri, 14 ianuarie, Bonn Dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol. Vineri, 16 ianuarie, Bonn Visul de azi-noapte - un adevărat paradis psihanalitic. L-aş trimite, în plic închis, unor seminarii de specialitate, pentru a savura, apoi, jungla interpretărilor. Mă aflam, împreună cu tatăl meu, pe malul unui lac. Alături, aproape de noi, o barcă, iar de cealaltă parte a lacului - un fel de castel (amplasament oniric clasic, „de manual"). Tata pare să fie un fel de paznic al locului. La un moment dat, cineva de pe malul opus strigă după ajutor, cerând paznicului (tata) să intervină. Privim intens spre locul cu pricina şi vedem câteva personaje agitate (printre ele, foarte activă, o femeie), care încearcă să izgonească un elefant şi un urs enorm, aproape la fel de mare ca elefantul, întârziem să traversăm lacul (lene? spaimă?), iar când totuşi o facem, realizăm că totul s-a rezolvat şi că, de fapt, pericolul fusese minor. Se conturează, spontan, ideea de a mânca ursul, care, între timp, nu ştiu cum, fusese ucis. Până să fie gătit, fac, de unul singur, o plimbare prin castel. Mi se pare uriaş şi îmi spun, mereu, că e neaşteptat de mare pentru locuinţa unui filozof. E clar că, pentru mine, castelul e reşedinţa lui Jung. Intr-un târziu, ajung în interiorul unui turn. Una din ferestrele lui, dispusă oblic, are dedesubt o dungă albă care, în interpretarea mea imediată, e un semn că mă aflu în chilia proprietarului. Turnul e foarte înalt. Privesc de sus, printre creneluri, spre plaja îndepărtată a lacului şi speculez că unghiul creat de creneluri e anume calculat ca să îngăduie observarea plajei. Mă întorc la ceilalţi. între timp, ursul fusese mâncat. Pentru mine nu rămăsese nimic... 1976 Vineri, 13 februarie, Bonn Walter Nigg citându-l pe Charles Peguy: „Oamenii căsătoriţi sunt cei mai mari aventurieri ai secolului XX." Berlin, 14 februarie Mi-am cheltuit toată bursa cu zece zile înainte de sfârşitul lunii. Va trebui să improvizez, să găsesc soluţia unei subzistenţe minimale. Perspectiva acestei performanţe îmi provoacă mici extaze. Surescitat, febril, umblu prin cărţi şi mi se pare că tot ce găsesc mă priveşte direct. Sfârşitul lui Don Quijote, de pildă, înţelepţit brusc, după un delir de o viaţă („un semn sigur al morţii fu, pentru cei din jur, rapiditatea cu care a devenit rezonabil"). Sau o pagină din Ortega, ca un mesaj în aşteptarea vârstei pe care o voi împlini peste doi ani: „Nu e nevoie să trăim prea mult ca să ne izbim de zidurile închisorii în care ne aflăm. Cel târziu la treizeci de ani (sic!) putem spune că recunoaştem limitele înlăuntrul cărora se pot mişca posibilităţile noastre. Luăm în stăpânire realitatea, ceea ce echivalează cu a măsura câţi metri are lanţul care ne atârnă de picioare. Şi atunci spunem: «Oare aceasta e viaţa? Atât şi nimic mai mult? Un ciclu încheiat ce se repetă, mereu acelaşi?» Iată un ceas de cumpănă pentru orice om."

tineri citind în trenuri şi strecurându-se. în acelaşi timp agresivă şi secretă. Un infirm vinde bilete de loterie. Demonicul are. După fiecare bilanţ perdant. e mai vicioasă decât lumea. iar masca mi se pare mai sinistră decât ar fi. Fluviul oraşului e un şuvoi de putoare.un remorcher eşuat stă într-o rână. „Granada". care a dăruit lumii coridele şi Inchiziţia.. Bosch e înspăimântător de abstract: o colecţie de orori decorative. în varianta Bosch. cea care se epuizase în ajun. La Granada nu. oraşul încetează să mai semene cu numele lui. Erau toţi singuri. ţi se dă şansa să o iei de la început.începutul primăverii. Şi dacă ea se produce totuşi. refuză intruziunea.. Pictura. * Această Spanie sentimentală. Combinaţia ororii cu exaltarea festivă produce o senzaţie de drăcovenie: imaginea e un soi de orgasm fantasmagoric. ceva sărbătoresc şi se exprimă într-o mare acurateţe grafică. Aş fi avut şansa unică de a imortaliza oribilul. Fiecare zi de după păcat (şi de după iertare) reîncepe în puritate. * La Roma. Tracul călătorului dinaintea intrării într-un oraş străin: vei găsi sau nu un loc de înnoptat? Premoniţie a neliniştii dinaintea morţii: vei găsi ceva dincolo? Un hotel bun? O piaţă frumoasă? Vreo grădină? Vreo catedrală? Analogia turistică e încurajatoare: întotdeauna am sfârşit prin a găsi tot ce-mi trebuia. o mască neagră: se vede doar o fostă gură. ai. pe care te străduieşti să nu o depăşeşti. Uneori. Aşa îmi închipui iertarea creştină. La Madrid. Am senzaţia că sonoritatea cuvântului „Madrid" se poate acomoda cu ofensiva metropolitană. La Florenţa nu. purtând. * La Prado. studios. Pe unul din maluri . noul îţi apare ca firesc. printre vechi monumente. plauzibil. blocurile noi se absorb. în fiecare dimineaţă. Un peisaj uman stenic. ca un craniu abia dezgropat. dimpotrivă. Luxuria imaginii e mai ispititoare decât luxuria cărnii. Regret enorm că n-am un aparat de fotografiat. prin toate marile oraşe ale Europei. în permanenţă. * Bilbao. bucuria de a dispune din nou de suma întreagă. Spania Am văzut. modeşti şi îndrăgostiţi de cultură. înfipt pe jumătate în nisip. Faţă de Bruegel. pe partea de sus a feţei. în context. dătător de încredere. * Sunt locuri (lângă Guadix de exemplu) în care pământul pare deja o fostă planetă. Eşti invitat să vizitezi o uriaşă floare purulentă. . pare o problemă de potrivire a numelor. 1976 * Când călătoreşti cu bani măsuraţi şi aloci fiecărei zile o sumă fixă.

Turner . sărbătoarea Imaculatei Concepţii). Brusc se aude muzică. seara. să învăţ şi să mă cultiv. lăsându-mi impresia că abdomenul lor e un coş pentru transportat sânii. Ochii îi atârnau de fresca lui Leonardo. Alt vânzător de loterie exhibă un picior a cărui labă ajunge doar până la genunchiul celuilalt. cu chipuri de o solemnitate improvizată. Trec pe lângă o doamnă dichisită.o mulţime de afişe. (E 8 decembrie. exhibiţionist. Peste întregul oraş. orbi. Căci îndărătul ei îţi poţi închipui infernul. în chip dezastruos incapabil să moţăie dinaintea valorilor. un copil de cinci-şase ani doarme tun. National Gallery In febrilitatea exaltată a vizitatorilor . S-ar zice că trec printr-o parodie ieftină după Fellini. par cioburile unor clădiri evacuate. apocaliptic. la Bilbao. tronează o singură clădire abuziv „modernă": Banca Vizcaya.cărora ea pare să le fi lipsit. doctorate. tumoral. arşi. intonând. cu părul legat la spate. ici-colo.paznicul corpolent al sălii căsca laborios. ci ca să mă dedic cu sârguinţă operelor grandioase din jur.probabil. neputincioşi de toate soiurile. In alt moment. nu fără o tulbure voluptate.Goethe. răpus de forfota din jur şi ajutat de lumina scăzută a încăperii. înainte de a împlini patruzeci de ani. Londra. murdar. nimbul muzeal. Te înfiori uneori să vezi ce „activism" cultural zăcea în omul acesta. gotice sau baroce. mângâindu-şi. O sumedenie de femei cu anatomii obosite trec pe lângă mine. măsurători. atârnând tandru la braţul unui domn. cum atârnă ochii unui bătrân obosit de focul căminului. Mă simt burtos. Toată lumea citeşte acelaşi ziar. desfigurarea nudă. Cu toate astea. Pe ziduri . siluete feminine care par împăiate. neras. simt că mă dizolv în abcesul din jur. domestic. surâde strâmb un tip cu nas arcimboldesc. Strada abundă de şchiopi. genunchiul drept. s-a născut Unamuno. dai peste pasaje istovitoare: „Nu sunt aici ca să mă distrez după bunul meu plac. Încet-încet. fişiere. de pildă . în jurnalul de drum prin Italia. congrese. La ferestrele faţadelor descompuse apar. în economia oricărei călătorii.şi tot dinaintea unui Leonardo (Cina cea de Taină din refectoriul de lângă Santa Maria delle Grazie) . Bisericile. Aici. Mă rinocerizez. Martie. . la Milano . Ca vin dinte de aur strident într-o gură ştirbă. A aţipi destins sau a căsca benign în faţa capodoperei e a intra într-o relaţie infinit mai „directă" cu ea decât a-i devora. inflaţie livrescă şi universitarism ţeapăn.un salvator episod de normalitate: în sala în care e expusă Sfânta Familie a lui Leonardo. Trei clarinetişti (cu tobe atârnate de gât) traversează oraşul. cu capete de clovni. ciufulit.greu de clasat şi cu atât mai tulburător." Ce risipă de sârguinţă! Sârguinţa aceea bine intenţionată în care savanţii îngroapă întreaga cultură a lumii: cataloage. Totul e igrasios. dar când mă uit mai atent văd că e un bărbat fără vârstă. un fel de marş absurd. arta de a căsca la timp e vitală. Sunt într-o rezervaţie a degenerării. în care colcăie metafore. zdrenţăros. există mari călători . într-o barcă de la marginea râului. pe un fotoliu dintr-un colţ mai ferit. într-o masă de bălegar. Toate acestea. în vreme ce Leonardo se dăruie adulterin somnului câte unui copil şi căscatului câte unui om cumsecade.

nu fără argumente. fildeşuri intarsiate. un vizitator englez observă. diavoli verzi. urne funerare amintind Cucuteniul. vag decerebrată. într-un adorabil acces de englishness: „He is ratherfond ofcowsl" Fiissli . Când toate soluţiile tehnice sunt date.Chr. semănând izbitor cu cele scitice şi cu cele europene din epoca migraţiilor. câteodată. Alteori. Ceea ce vezi e viaţa împietrită a unei clipe: clădirile. . culorile amintesc de Odilon Redon. II Tramonto al lui Giorgione. Un fel de Ion Barbu.Chr. are scurte accese de Aivazovski. Când prea sumar. Cu alte cuvinte. tratând natura ca pe o spumă vegetală. mai ales înspre sfârşit (1840-1845).Uneori. Gheorghe ucide dragonul.. O episodică scenă de vânătoare într-o lume plină de umbre. oamenii. capabil de miraculoase excese. pare versiunea de secol XIX. Privirea pictorului ucide şi conservă deopotrivă. flasc. când prea acut (mai ales în câte un amurg hemoragie). deşi simt din secolele XIII-XI î. vase miniaturale de cuarţ. în laviuri lăptoase. * La British Museum. animalele îngheaţă într-un instantaneu înfricoşător. ci dexteritate. o apariţie halucinantă: o ezitare patetică între lumină şi nimic. nesistematic. Goya în versiune elveţiană. Secolul XVIII francez. hieratism luxos. de bomboană suptă şi abandonată. stilizări cubiste cam din aceeaşi perioadă. Soarele de carne dintr-un superb peisaj de Rubens. purificat însă de orice zemuri antonpanneşti. îl anticipează. Geometrii fragede. Turner e constant în inegalitate. dezvăluind europeanului de azi o altă planetă: implauzibile graţii florale pe fond alb din timpul dinastiei Sung. ivorii de secol XVII (Ming). când pripit până la ceea ce Dalî numea. de o retorică dulceagă.un soi de suprarealism academic. balustrade de lemn brâncuşiene (sec. de la Lancret la Watteau. cu siluete umane ca nişte adieri de vânt. ca pe o paradă de crinoline. ca Pompeiul sub lava Vezuviului. o sumedenie de miracole chinezeşti. ea are efectul devastator al unei catastrofe vulcanice. în amurg. mereu. * Piero della Francesca. pe Monet. elemente de rococo din vremea dinastiei Ch'ing. Şi totuşi. (!).). Nebulosul e. II-IV d. Episodic. arta nu mai e căutare. în momente mai proaste. jaduri miniaturale impecabile tehnic. printr-un hazard de umbre. Sau când se complace. fără rigoarea abstracţiunii. La fel când pictează figuri. „Culturismul" lui Veronese. călători. aplice de argint din secolele III-I î. a lui Claude Lorrain. supărător. Virtuozitatea se poate dispensa de talent.. dihănii şi sfinţi. Soarele turnerian e. De câte ori pictează „solide" e vădit neinteresant. * Emoţia „documentară" a imaginilor lui Canaletto dezvăluie una din limitele constitutive ale picturii „tradiţionale". Sf. Pline de energie în spectaculoasa lor improbabilitate. înconjurat de o mare linişte. Dinaintea unui peisaj cu vite de Albert Cuyp. „mâzgăleală". Minimalismul lui Jan van Goyen (peisajul ca strictnecesar al lumii). cu efect suspect. dar şi de roz-vineţiurile spectrale ale antropozofilor.Chr. Un carton al lui Leonardo pentru Sfânta Familie: corpurile irump în imagine ca din întâmplare.

Scrisoarea e din 1798: „Sunt plictisit de natura umană. într-un interviu: „Bărbatul şi femeia stau laolaltă ca două mari puteri. Paris Spectaculoasa diversificare a boemei în ambianţa pariziană. sentimentele sunt secătuite. Les Grands Boulevards . o uiţi.boema mulţimilor.boema citadină. până la urmă. bărbaţii au crezut că au drept partenere Bermudele. Vara îţi vine o idee. pentru o clipă. tot la British Museum. Montmartre boema." Primăvara.. Ideea a ieşit. măreţia mă agasează. Asirienii sunt grecii proporţiei animale. într-un cocktail de ritmuri. al străzilor Montaigne. sedentar. Relieful plat surdinează cruzimea şi transformă evenimentele în peisaj. Montparnasse . Am nevoie de singurătate şi de izolare." . 1 noiembrie Dustin Hoffman. te-a vizitat scurt şi a reintrat în regnul din care face parte. Prin contrast. Veacuri întregi.. pe cât de repede ai perceput-o. Frivolitatea înstărită. Victimele par doborâte pentru a corespunde unei exigenţe compoziţionale. Te înfurii. de naturaleţe şi surpriză. a vulgului. la un fel de pasiune cinegetică.din însăşi goana lor . laolaltă cu o sumedenie de cuneiforme. la 29 de ani am epuizat totul. Apoi. America şi Rusia. Cu scene de război şi de vânătoare. Aveau de-a face cu Rusia. rezidenţial.boema burgheză. ele produc . se conturează confortul urban. Masacrul e ritualizat. Bonaparte (capturată de Nelson). Învingători şi învinşi. numai de vânătoare. semi-rurală. Un peisaj care n-are nevoie de vegetaţie pentru a fi resimţit ca atare. a suburbiei. Instalarea adultă. Şi fiecare din ele e modelată ca o variantă patrupedă a Afroditei. O scrisoare din Egipt a lui Napoleon către J. Dar tocmai ai aflat ceva mai important decât însăşi ideea pe care ai pierdut-o. boema crepusculară. Nu. am numărat douăzeci de feluri în care pot muri leii. întro uriaşă reţea decorativă. Wilson. nu-mi rămâne decât să devin cu adevărat egoist. Rapp. * Manuscrise şi cărţi. din plinătatea ei. de pământesc extatic şi nepământesc colocvial. „Assyrian Saloon": reliefuri din secolul IX î. un viciu de parcurs în metabolismul ei. Mereu acelaşi amestec de firesc şi exotic.. Ai fost un accident. gloria e fadă. pentru că şi scenele de luptă se reduc.. St. toţi se dizolvă. Marais . Tot atât de repede. Una pe care o resimţi dintr-odată ca decisivă. De fapt. Ai aflat ceva despre autonomia gândirii. Foch. furat de vreun gând anex.de la boema pitorească şi fantastă a primelor două la boema intelectuală. De departe. hăituiţi şi hăituitori. Honore . de după aventura boemei.Chr. Germain-des-Pres . De la verva creativităţii la verva comentariului.câmpia şi orizontul. Şi tragedienii ei: parcurgând aceste scene de vânătoare. istorizantă. o pajişte de semne fără istorie. Când un grup de gazele aleargă destins pe un fundal abstract. totul pare o scriere indescifrabilă.sincrone cu rococoul european etc.boema nobilimii scăpătate. Faubourg St.

Niciodată nu fusesem mai impresionat. ce înseamnă să nai repere. a căutării fără ţintă. a pierderii de sine. Geometria plană a imaginii medievale nu îngăduia decât mişcarea pe verticală: înălţarea şi căderea. deopotrivă. fondatoare pentru modernitate. 22 aprilie. toţi tineri.1977 6-7 aprilie Când pictorii Renaşterii descoperă perspectiva şi reuşesc să transforme spaţiul plat al unui tablou în iluzie a tridimensionalităţii. cu o adresă admirabilă. în sfârşit. Ne imaginăm că e interesant. Lumea se pregăteşte să trăiască haosul latent al geometriei. dar. dinaintea unui orizont în care cerul şi pământul se pierd unul într-altul. apare posibilitatea tatonării indefinite. de o nevroză inflexibilă: refuză să mai mănânce. Ca toată lumea.un om bolnav?" „Nu sunt nici bolnavă. dar nici unul nu poate pune un diagnostic. o paradigmă a dezorientării. ingeniozitatea lor tehnică inaugurează o nouă experienţă a sufletului. totuşi." întrebare: „Cum v-aţi hotărât. de fapt. dar descoperi. Imaginea renascentistă face posibilă „fuga" în adâncime. Renaşterea aduce cu sine sensul rătăcirii: omul află ce i se poate întâmpla când rămâne singur cu libertatea sa. Ţine să vorbească acompaniindu-se la pian. Ajunge la 32 de kilograme. necunoscut. . astfel. dar confiscată. agresiv. în timpul internării scrie o carte cu titlul Foamea de nebunie. * îmi reamintesc o teribilă emisiune de-acum câteva săptămâni. Notorietatea de care se bucură brusc o aduce în faţa camerelor de luat vederi pentru un interviu. cine sunt. să vă abţineţi de la mâncare?" Răspuns: „Am vrut să văd. mâncatul e corpul meu." „Cum vă simţeaţi în raport cu medicii care vă tratau?" „îmi erau străini. Se citeşte. în cele din urmă. Voiau să mă vindece de ceva care le era. o insolită dinamică a libertăţii. cinic. un pasaj din carte: „Postul e spiritul meu. Mai mulţi rezidenţi ai unei clinici psihiatrice. Odată cu perspectiva. „Pacienta" e internată. în fond. Nu-şi abandonează cu nici un chip îndatoririle zilnice. Descoperi ce înseamnă să n-ai limite. pe care o editură cunoscută o publică. erau puşi să stea de vorbă. totodată. ce înseamnă să fii hăituit. când nu deraiază indescifrabil. recuperează spectaculos. nici sănătoasă. Uneori. în egală măsură. gospodină tradiţională." E cea mai radicală definiţie a medicinii din câte ştiu. devotată bărbatului şi copiilor ei. cu toate mirajele şi riscurile ei. sunt chemaţi tot soiul de medici. în prezenţa unui medic care intervenea măsurat. Sunt aşa cum sunt. într-o clinică de psihiatrie. Poţi alerga frenetic în toate cele patru vânturi.sau v-aţi socotit în spital . de pildă. într-o bună zi. Bonn Un program de televiziune face portretul unei femei oarecare." „Vă socotiţi . dar posteşte. încerca mereu să relativizeze totul: „E o prostie ce facem aici. răutăcios. dar poţi să devii. Prin modul ei de a fanda în real. Sau că ajută la ceva. Se formulează. Unul. Poţi evada spre zări nedeterminate. Spune o mulţime de platitudini. teribilist.

îl mângâie. O altă pacientă. fără cuvinte. încearcă să se stăpânească. să reacţionez?" „Nu mă interesează cum aţi reacţiona! N-o fac aşteptând din partea dvs. poţi potoli plânsul altuia. epidemic. Are. frumos şi calm. se apropie de „agresor" şi îl îmbrăţişează. cu disperarea celui care speră. Fata care plângea s-a potolit. în durerea lor. toţi gândesc şi simt la fel? Nu te întrebi dacă nu cumva loveşti pe cineva? Cum poţi să fii aşa?" Fata izbucneşte în plâns. După ce ai plâns. O tânără nu mai suportă vehemenţa discursului: „Cum poţi spune asta? De ce crezi că. o mângâie. cu teama. adică „tăria" celuilalt. E complet descumpănit. după dvs. îmbrăţişează la rândul lui. să se smulgă. căznit. „Cum aşa?" întreabă doctorul. „trăită" de alţii. Erau. nervi.sună prompt răspunsul. încearcă s-o liniştească. O fac pentru mine. apoi izbucneşte: s-a simţit toată viaţa utilizată. provocator. Doctorul revine la locul său. Tremură. încât să trebuiască să spun: Gata! Pentru numele lui Dumnezeu! Destul!" Plânsul. Nimănui nu-i pasă.aţi resimţi asta ca pe o agresiune?" „Da. Doctorul se ridică." Povestind. chipul unui copil pierdut. Mă pot închipui foarte bine în situaţia ta". Trăiau greu. de-aia! Plângi ca să mă faci să mă simt crud.către fostul recalcitrant: „N-ai făcut bine ce-ai făcut. în adânc. Omul e perplex. să-şi camufleze sensibilitatea. Bărbosul îşi povesteşte copilăria. îl îmbrăţişează.continuă doctorul . să fiu mângâiată atât de mult. Aş vrea. încearcă să zâmbească detaşat." Tânărul zâmbeşte stingherit. o dată. Bărbosul care o mângâiase . de celălalt. pe de alta. Rezultatul e însă o dureroasă grimasă. bărbosul începe să articuleze şovăielnic. Cinicul e uşor stingherit. din imediata lui apropiere. de sub asediul emotivităţii proprii: „De ce plângi? o întreabă pe fata din ce în ce mai patetic scuturată de spasme. o ia de după umeri. Când simt nevoia să mă exteriorizez în vreun fel. Un tânăr cu barbă de-alături. „Nu m-a mângâiat nimeni. să se înşele. Plânge. pe săturate. dintr-odată." „Cinicul" e. are. Caută. Plânsul tânărului devine paroxistic. niciodată. îl ia de mână. Doctorul se ridică iarăşi şi." Pauză. „Am ştiut întotdeauna că de fapt eşti bun.nevoie de a fi contrazis. o fac. mă rog. Şi mă simt mult mai bine.Aiurea! Fiecare joacă fals. îi tremură glasul. Cu părinţi care îl iubeau numai când livra isprăvi „pozitive". ." Intervine doctorul: „Nu aveţi încredere în buna-credinţă a nimănui?" „Nu!" . dacă tu gândeşti aşa.. vădit. dezarmat. apoi de o alta. fericit. cum sunt eu astăzi în durerea mea. Fata de lângă el e contaminată. solicită mângâierea celuilalt. poate. o dublă funcţie: pe de o parte „se ia". îmi tot spuneam: Ce-o să zică ceilalţi? Cum vor reacţiona? Apoi am încetat să-mi mai pun asemenea întrebări. „Dacă m-aş ridica acum şi v-aş îmbrăţişa . atunci. brutal. stârneşte milă de sine. Plângi pentru că eşti agresivă. „Nu-i judec. Dar vreau să ştii că te înţeleg. ceva anume. întâi de fata pe care o liniştise el însuşi puţin mai devreme. E rândul lui să fie mângâiat. în fond. Foarte bun. Ce-i aia să mă îmbrăţişaţi?! Ce vreţi de la mine? Cum ar trebui. dar cu o vădită .totuşi . Muncă multă. ca drogat. neglijată." Totul spus răstit. între timp. Explică: „Acum câţiva ani n-aş fi putut face aşa ceva. de lângă el. Lăcrimează întâi discret.

Experimentele în vederea transplantului se fac în afara programului. dar capul e funcţional. Se încearcă păstrarea . Vreme de zece ore. Se declară catolic practicant. în final. brânzeturi tari.Una peste alta. „Filozofia" unei asemenea încercări include două din derapajele tipice ale ideologiei contemporane: 1. păstrăvi. între cinci şi nouăsprezece ani. Se ia capul (bun) şi se pune pe un corp valid. cu ajutorul unui conclav de specialişti de toate rasele. ca dispozitiv apt să întreţină viaţa „suprastructurii" cerebrale..După ce te-ai abandonat propriei slăbiciuni. Bad Godesberg într-o discuţie despre tensiunile vieţii conjugale. nici măcar faptul de a nu-1 atinge nu te mai poate descuraja. Are o droaie de copii. fumează pipă. ai sentimentul că viaţa din afara clinicilor de psihiatrie nu e decât pur somnambulism. care are aerul că se crede efectul unei încercări asemănătoare. Tot restul nu există decât ca soclu. o gospodină oarecare vine cu o soluţie „piramidală": „Orice nevastă inteligentă va învăţa. Bonn Un neurochirurg american (Robert White) se antrenează de câţiva ani buni pentru a reuşi transplantul unui cap de om pe un alt corp. 2. miraculos. pe un perete. în orice condiţii. friptură rece de porc. e moral. începi să fii puternic. de a avea un ţel. Experimentul e. 13 mai. este esenţa însăşi a persoanei. adipos. somon afumat. profesorul White explică destins.. O emisiune de televiziune dedică ingeniosului savant un medalion encomiastic: insul e înalt. glumeşte optimist cu colegii şi operează. respectiv creierul. Stalin bea vin roşu amestecat cu vodcă. noaptea. 16 mai. castraveţi proaspeţi. sunt expuse fotografii din timpul unei audienţe private la Papă. 26 aprilie. Bonn „Elveţianul e rezultatul unei încercări ratate a Creatorului de a transforma un scoţian în tirolez. „Materia primă" sunt câteva maimuţe." Prânz de protocol. prăjituri înalte de treizeci de centimetri şi fructe tropicale aşezate în vase enorme. Se filmează o asemenea noapte. supus unui dizgraţios eşec: chiar dacă transplantul reuşeşte. grătar şi. Capul. Când ajungi să ţi-l ştii. în cazul în care corpul e degradat. după o asemenea scenă. corpul „anexat" rămâne paralizat: coloana lui vertebrală nu se poate suda la centrii nervoşi ai noului cap. pateuri calde cu carne. în vreme ce pe alt perete atârnă un portret al lui Lenin. de colegi şi de pacienţi. dar reuşite. A o prelungi artificial. e respectat. la Kremlin. să-şi admire bărbatul fără motiv. din plecare. cu timpul. Bonn Sentimentul uluitor. Scopul întreprinderii sale e prelungirea vieţii individuale. borş. şuncă afumată. Viaţa pură şi simplă e o valoare în sine. ba chiar iubit." Gluma mi-o spune un neamţ. pe vremea lui Stalin (după Milovan Djilas): icre negre. cu un chenar de plete albe în jurul unei chelii bonome. vinete. masiv. . 18 mai. In biroul său. a căror greutate îndoia mesele.

Amâni opinia personală din scrupulul de a inventaria. „haben ihm den Kopf verjagd" („i-au gonit capul")..de acela de a cita exact. dar după moartea lui m-a cuprins un soi de ciudată bucurie..un film tulburător despre copii grav bolnavi sau pe moarte. în spatele lui însă răsare altul. Deasupra patului. de la o vreme. explică „autorul". un elveţian care a murit între anul nouă şi zece de viaţă. în alte desene: medicul resimţit ca adversar (ca în coma povestită de Jung în Erinnerungen. Al zecelea e descoperit. 24 mai. O corabie din profil.în viaţă a câte unui cap de maimuţă izolat de corp. Tot Adrian se desenează întins în pat. iar calota craniană e absentă. Bonn Oscar Wilde: „Fidelitatea în viaţa sentimentală este ca şi consecvenţa în viaţa intelectuală: simplă recunoaştere a eşecului. într-un chenar neregulat (ca cel în care se plasează replicile benzilor desenate). „Ştiinţa" medicală se bizuie. Deasupra fragmentului de cap rămas . Cuminţenia lor bătrânească. totul are aspectul unei liturghii negre. Impresionante sunt mărturisirile câtorva părinţi. Lângă cap stă scris „gesund" (sănătos). 19 iunie. opiniile altora. Fizionomia lor e sfâşietoare. un exemplu!" A învăţa să suferi. Unii simt nevoia să deseneze. Iată câteva imagini: 1.." Alţii recunosc sensul de „iniţiere" pe care suferinţa copilului l-a căpătat pentru ei. iar efortul de a formula expresiv . nu-ţi poţi imagina bietele vietăţi decât sanctificate. L-a făcut. 2. Să supravieţuieşti. De cele mai multe ori. plăcerea de a medita asupra unei teme e înlocuită de plăcerea de a «aduna material». în ciuda sfârşitului prematur.. cu ambele mâini ridicate stenic în sus. în Vest: „Am descoperit că. în împrejurări asemănătoare." 26 iunie. impenitent. Extrema lor discreţie. Bonn Scrisoare lui Nene Culianu despre Mircea Eliade ca fiind modelul şi riscul nostru suprem. mort. Am cunoscut . Şi mai ales o seninătate exemplară. Alteori are pe halat pete maligne de sânge. costumat în cowboy. Liniştea care i-a cuprins în chiar momentul înmormântării. într-un soi de plutire ascensională. pe care adulţii n-o ating decât rareori. oficiată de un grup „multicultural" de diavoli bine intenţionaţi (ca şi infernul). în asemenea cazuri. Desenul aparţine lui Adrian. Să mori. experimentul se termină cu moartea „pacienţilor". o altă ipostază a lui. Se văd zece vâslaşi. dar au existat şi reuşite. Confesiuni despre experienţa erudiţiei aici. premonitiv. cu lacrimi în ochi: „Mi-e aproape ruşine să spun. 3.un grup de „viruşi" care. doct. Deocamdată. După un astfel de martiraj absurd. pe un adevărat holocaust al regnului animal. O mamă. Copilul. ceea ce vezi sunt capete vii de maimuţe fără corp. când avea nouă ani. dintre care nouă protejaţi de scuturi. îl împuşcă. Un crocodil zboară pe cerul negru şi înghite soarele. Bonn Ieri .). Sentimentul că. copilul şi-a rotunjit viaţa. „Copilul a devenit pentru mine un model.

şi dojenitor când vede că ne-am luat. în tren. sub surcelele insensibile). Şi totuşi. explicându-ne. aş putea spune. despre ceea ce el numeşte o proaspăt descoperită înclinaţie spre băutură. tot felul de prieteni şi admiratori. râzând. îmi amintesc că şi în jurul lui George Bălan se adunau. foarte agitaţi. Nu trebuie să ne facem griji.Păltiniş Cu dl Noica şi cu Gabriel.. („Să am ce vă oferi când mă veţi vizita în camera mea. Rugase. chiar şi fără bani. scuturat vehement de orgasmul propriei competenţe. de dinamism organizatoric. cine eşti. în timpul călătoriei. numele lucrurilor bune! îmi plac. Bucureşti . într-un târziu. Dar erau. Trebuie răbdare." De fapt. Trebuie făcută o stivă de lemne. din păcate. I se pare meschin. de contingenţă. cu valiza la picior. să constatăm grija maniacală a dlui Noica faţă de trecerile de la frig la cald. Noica e trist să ne vadă descumpăniţi. Dar era o competenţă anonimă. să se facă focul. Va rezolva el totul. de când mă ştiu.") îl vizităm. Trebuie să înveţi să trăieşti boiereşte. serios. . îngroşând niţeluş nota. plină de exactităţi şi lipsită de orice adevăr." Gabriel. Stăm toţi trei. cumpără imediat o sticlă de votcă. chipul lui are destinderea destrupării. închide ochii. încearcă să aprindă focul. în jurul lui Noica. în locul cu pricina. telegrafic. Astfel „lucrat" pe dedesubt. pe care unghiul dantesc al nasului şi tăietura gurii o accentuează. Trebuie să ai boieria restaurantului sau simţul aventurii. lemnul va sfârşi prin a lua foc. intrepid. la gară." Odată ajunşi. ţigările de foi şi vinul roşu. Ne trece în posibil şi ne face posibili. Aţipit. pentru drum. Am fost. Fiecare din manevrele „învăţătorului" pare definitiv ineficientă (mai ales agitaţia de o ridicolă febrilitate a hârtiei aprinse. Dar nu ştiu nici o marcă de ţigări de foi sau de vin. ceea ce se petrece e mai curând o pierdere de densitate. Eşec. al posesiunii suverane de detalii. Prezenţa lui nu ne leagă. Noica ricanează: „Nu eşti din familia lui Prometeu. al riscului. început de octombrie 1977. Ne vorbeşte. Vine şi Petru Creţia. mâncare de acasă. apleacă creştetul într-o parte şi aţipeşte.. cu alte cuvinte. cu loc gol dedesubt. îşi pune paltonul şi basca de câte ori deschidem fereastra compartimentului şi şi le scoate de câte ori o închidem. o suspensie a determinărilor imediate. că subiectele despre care ştiu ceva cât de cât important sunt cele pe care le-am „cercetat" cel mai puţin. să ne ureze drum bun. pentru a „inerva" astfel duhul focului. .. trăim dezamăgirea financiară a scumpirii camerelor de hotel. Bugetul vizitei noastre se dezechilibrează. După patruzeci de ani nu mai ai voie să arăţi indecis. dar cabanierul uitase. dinaintea celor cincisprezece lei adăugaţi sumei scontate. „Nu ştiu.acea juvenilă dilatatio animi. Şi multă hârtie." în autobuz spre Păltiniş: „Trebuie să-ţi lucrezi înfăţişarea. Trebuie să se vadă pe chipul tău unde eşti situat. pentru trenul de Sibiu. să arăţi oricum. perplecşi. E mirat . plesnind de concret. fiecare gest. agiţi o hârtie aprinsă. Dl Noica vrea să doarmă o jumătate de oră. în camera lui e la fel de frig ca afară. stârnită de sentimentul cunoaşterii de cărţi." Preia operaţiunea. Gabriel îmi spune abrupt: „Uită-te! Aşa o să arate şi mort!" Ne amuzăm. „O mică dezamăgire. întotdeauna. Mai întâi. când pleca spre Sinaia. Ne dezleagă.

Ne putem socoti o biserică. Am dragoste. arestat în procesul Pătrăşcanu." * „Noaptea trecută am avut un coşmar. Tot socotindu-se „mediul" unei forţe mai înalte. E plin de vervă. „N-am nici o tehnică. nu-mi lăuda opera. acel ceva se integrează în ordinea respectivă indiferent de circumstanţe (loc. ci şi raportul dintre cel care încearcă să stârnească focul şi vatră. ca pe o calitate a „naturii" sale." * „Nu trebuie cântărit.). sau măcar rusă.efectul aşteptat se produce. „Ce te-a apucat?!" l-au întrebat unii. de obicei. la galanteriile neobosite ale dlui Noica: cu bibliotecara. mă sfătuieşte să învăţ slavonă. al oricărei „biserici"." 2 octombrie. citind. fără să ştie. la care recurge. moment. el o stârneşte şi devine. când faci cultură. la rând. Când a ieşit ." „Laudă-mi camera! Nu-mi lăuda nevasta. dar laudă-mi cămăruţa de la Păltiniş!" * După reuşita aprinderii focului: „Contează nu numai tehnica. Bilanţul ei e mai exact. explicând unor analfabeţi diferenţa dintre Jaspers şi Heidegger. Aşa se justifică până şi subtila impostură a lui G. „dihania" trans-individuală. Răspuns: „Odată şi-odată trebuia lămurită şi diferenţa asta!" Când „faci" ceva în ordinea spiritului. Abia săptămâna începe să conteze. Mâna mea e pentru soba aceasta şi ea e pentru mâna mea. în cele din urmă. poţi măcar să-ţi spui că. tatonant.). de idei. Mai realist. el îmi devine brusc mai important decât îmi sunt mie însumi. ca pe o înzestrare nativă. 3-10 octombrie. In fond. ediţia Propylăen. rezultatul fiecărei zile. care a fost auzit. Mi se pare că. Aici eu sunt deja stăpân. cu farmacista. Păltiniş Asistăm. Pasiunea lui Noica pentru „spiritul obiectiv" (chiar dacă îi spune „Duhul Sfânt". cu chelneriţele. Nu e rău. Din grămăjoara precară de vreascuri. Chiar este una!"). Ne povesteşte despre Harry Brauner (fratele lui Victor). „cetatea" ateniană etc. Va fi un mod de a invoca Duhul Sfânt în preajma unui obiect profan. în închisoare. mediul ei real. Intre altele. * îi spun dlui Noica ceva despre tehnicile de abordare a „celuilalt mai tânăr". de amintiri. Şi nu „als ob es eine Kirche wăre. deţine aceste tehnici. ţâşneşte.B. oricum ar fi. Când întâlnesc un tânăr. public etc. Es ist eine\" („nu ca şi cum ar fi vorba de o biserică. o flacără. Când te aduni „în numele lui" îi devii exponent. un guru tibetan. viaţa e mai bună decât un coşmar. Povestea cu Petre Ţuţea. Păltiniş Domnul Noica ne propune un „seminar" pe termen lung: să ne adunăm cu toţii în jurul lui Goethe. omogenitatea unitivă a aceluiaşi gând e semnul distinctiv al oricărei comunităţi. cu un tandru amuzament. La trezire.

la patru ani.. i-a sugerat să se călugărească." Vorbeşte neîncetat. către tata: „Ce multe tuneluri a făcut bunul Dumnezeu astăzi!" Despre Blaga: era uşor de flatat. Câteva pasaje: a) „Marile" spirite româneşti au tendinţa să se degradeze în a doua jumătate a vieţii. l-a invitat pe recenzentul său la o cafenea. b) Amintiri despre Ionel Gherea (fiul criticului). c) Mircea Vulcănescu .. care era în comisie.comentează dl Noica. Sau Dimitrie Guşti care. dar supravieţuia la foc mic. se inserează într-o perfectă ordine retorică. oricum. care şi-a pierdut greaca bine învăţată pe vremea unui doctorat la Sorbona . după vârsta de treizeci de ani." * Plimbare de două ceasuri şi jumătate. nu gard de flori / C-ai murit prin închisori. cu o zi înainte. Blaga. Cartea lui (Le Moi et le Monde) . în turneele prin ţară ale maestrului. în tren. (Ideea că „filozof" e celălalt. Scotea întotdeauna din tema ta mai mult decât scoteai tu însuţi. mai în glumă. punând cap la cap teme şi gânduri divagatorii care însă. şi-a reluat drumurile de folclorist şi a avut surpriza să culeagă un bocet pe care i-1 compuseseră vechii lui prieteni ţărani. spre deosebire de naturile viguroase. Triste sunt mai curând cazurile de blocaj al vocaţiei şi devitalizare intelectuală: Dan Bădărău. de pildă). Când.mult mai interesantă decât se admite îndeobşte. E mereu atent „să închidă buclele". fără a deveni ale lui.. cu domnul Noica. condamnat la provincialism şi anonimat. A propos de asta: aspiraţia „generaţiei" (Eliade-Noica-Cioran) de a fi replica românească a tripletei Ortega-Unamuno-d'Ors. fie sub impactul depresiv al conştiinţei că „ciripitul" pe româneşte e. „M-a dezamăgit" . „Ce vrei să te întreb mâine?" Şi după o pauză: „O să te întreb din Trilogia culturii. Noica s-a prezentat la un concurs pentru un post universitar (manipulat.) Trăia din ce câştiga ca acompaniator. să mai fie ale celorlalţi. care. Voia să-i facă un hatâr.un „reactiv" prin excelenţă. natura se răstoarnă: supravieţuiesc cei slabi! Darwin infirmat). d) în orice cultură e nevoie de oameni de mâna a doua. al lui George Enescu. n-a mai putut citi nimic. dar putea asuma atât de spectaculos ideile altora. Era lipsit de vitalitate. îi plăcuse o recenzie a lui Noica (deşi ea conţinea şi reproşul că n-are „deducţie transcendentală"." Dorii Blaga.. încât te uimea: ideile încetau. A spus asta şi mitropolitului Antonie Plămădeală.din puşcărie. George Oprescu. în favoarea lui Ion Zamfirescu). mai târziu. până la urmă. Nu avea idei personale. Ştia mai bine decât tine ceea ce tu ştiai cel mai bine. fie sub seducţia căilor laterale (politica. fie sub somnolenţa bunului trai. care se sting violent şi prematur (în om. „Mi-a cerut să intru în partid. pe tot parcursul plimbării. ceea ce ar face legitimă o înmormântare în locul cu pricina. astfel. până la schit. mai în serios. I se pare că pajiştea de-alături ar fi un excelent loc de mormânt. în cele din urmă. de pildă. crezând că murise: „Am aflat de prin vecini / C-ai murit în gard de spini / Gard de spini. ceea ce dăduse mare satisfacţie invidiosului Camil Petrescu). la pian.

Dar după o bucată de săpun a vomitat.despre categoria „individualului" la Aristotel. o dovadă că e «în mers!». în general. nu reuşesc să consemnez.. năucit. copleşit de verva sa geometrică. dl Noica ne ascultă protector şi ne oferă. rămânerea mea încăpăţânată în istoria filozofiei a fost o greşeală. adică venind dinspre cunoştinţe particulare (medicină. Nu i-am frecventat şi nu i-am ştiut cum trebuie ." „Chelia prematură e semn rău. pe care le recepţionez însă mediumnic. cariera. Gabriel citeşte pagini de jurnal." „Cel care a publicat mai multe cărţi câştigă dreptul de a tăcea. dacă ar fi trăit astăzi. blânde confesiuni şi „deschideri". Russel sau Heisenberg sau Weizsăcker?" f) Mircea Eliade pariind cu câţiva colegi." „Tot ce e bun în viaţă e rău: căsnicia bună. Asta mi-a dat o puritate filozofică." 1977 24 aprilie. la „Vila" 23 (confort 4)." „Istoria filozofiei e plină de nefilozofi. o resimt ca exces." „N-ai dreptul să pui sechestru pe nimic cu adevărat preţios." „Nimic mai trist. înainte de a mă prăbuşi. Dovedeşte un prematur stop evolutiv. e) „într-o vreme. ratând matematicile. apoi o muscă. eu compun catrene sentimentale. Descartes. un amestec de haos vital şi exactitate. Mai curând reuşeşti pornind de sus.aşa cum o făceau colegii mei de generaţie pe marii secunzi. într-o prelungită stare de Bildung. Bucureşti Conversaţie cu Petru Creţia de dimineaţă până seara. Nu spune decât lucruri memorabile. o mică serbare de despărţire (Abschiedsfeier). decât pe marile bulevarde ale culturii. Ce filozofie au dat. în prima tinereţe. Savurez. Floru.). fizică. Leibniz sau Husserl n-ar fi făcut filozofie. Ar fi făcut ştiinţă.)." „N-am umblat. Spicuiesc: „Dacă aş fi făcut o şcoală de înţelepciune. Surescitat şi obosit. Orice reuşită poartă în ea exigenţa universalului. de formare. în viaţa spiritului. Numai cei care nu publică simt nevoia să fie strălucitori în conversaţie. deci. succesul.. cantitatea mare de păr e. drept. aş fi pus pe frontispiciul ei un citat din Leon Bloy: «Nu se ştie cine dă şi cine primeşte». Nu poţi obţine ideea de jos în sus. de câte ori se iveşte ocazia. dacă începi cu o disciplină ştiinţifică. averea. supraabundenţa ameţitoare a discursului său. de la teologie. în definitiv. biologie etc. dimpotrivă. decât câteva fragmente: „Cele mai bune pagini . răceala lui toridă. toată viaţa. incapabil să fructifice contactul personal cu Husserl. am crezut că. A înghiţit un vierme. decât vrednicia fără învrednicire. în cazul lui Andrei. * Organizăm. am pierdut trenul. e foarte greu să recuperezi filozoficul. A mers. că nu se mai poate filozofa astăzi fără ştiinţe şi că. pe care. sau R. Acum sunt liniştit. Bărbatul care are o nevastă frumoasă şi înţelege s-o ţină numai pentru sine e vulgar. acum. cum că poate mânca orice (probă „iniţiatică": trebuie să poţi asimila orice tip de hrană. Se distribuie fără să se împartă. înaintea întoarcerii la Bucureşti.

" Mai ţin minte un discurs despre trei tipuri de relaţii interumane (întemeiate fie pe putere. încât dacă îl laşi puţin singur îşi mănâncă cravata!" „I-am transmis lui Cioran că aş vrea să-l mai văd o dată. fie pe iubire). să-mi folosesc timpul altfel. sau doar retorica ei") şi unele excursuri autobiografice (despre gravura cu nori din bucătăria părintească de la Cluj: „de pe la patru ani identificam norii cu Dumnezeu"). cartea Koranului pentru arabi. Dacă în Kaaba nu simţi mireasma Lui. Lecturi din Plotin. şi nici în Occidentul care pute a hoit. 311-322. la noi. despre simbol)." Sau: „După drog. I. Kaaba pentru pelerinii musulmani. probabil. Dar nu aici. Un plâns creştin: intens şi fără remuşcări. echilibrat. mănăstire pentru călugării creştini. o lectură în greacă din Corinteni 13. o teorie despre performanţa de a fi „pasiv şi deştept". voi. o reactivare a subconştientului: visez mult şi ţin minte aproape tot. pe canapeaua din secretariat. Dar noaptea. care doarme alături. dispare. cu ursul plutitor şi cu capetele de câine despre care ştiam că sunt chipuri ale diavolului. Aş vrea să-l întâlnesc într-un pustiu. nu e greşeală mai mare decât să te învârti în jurul Kaabei." „Sunt produsul a două cauze: hazardul şi voinţa mea de oţel. tatonări şi eşecuri. Cei treizeci de ani împliniţi îmi par scăpaţi printre degete: o mână de ispite. fie pe arbitraj. fără concesii şi fără iluzii. Practic religia Iubirii. Am luat-o cu mine pe foxiţa Terra. om ca toţi oamenii de pe pământ. E un lux. Sfârşitul anilor '70 Cafeneaua blocului-turn din Piaţa Palatului. când îi strigă cineva şi ies toţi în curte în cămăşi albe cu râuri. în ultima vreme. care tocmai fugise din ţară.le-am scris când eram sănătos. „Tischreden" cu Petre Ţuţea: „Cutărică e aşa de tâmpit. mediocritatea fiecăruia e o stea. Sinagoga devine Kaaba. nesimţitoare. tablele Legii pentru evrei." 23 august îmi fac cadou. pp. o definiţie cinică („Energia poate fi manifestarea forţei latente. pedagogia ei tragică. brusc. După ce D. Vrea să-mi explice de ce a hotărât să plece şi să-şi ia rămas-bun. căci în iureşul de urgenţe în care sunt prins ar trebui. mă apuca plânsul. Inteligenţa e o anexă. (Visul de acum două zile. Oriîncotro se vor îndrepta caravanele ei. Iar dacă în Sinagogă simţi mireasma unirii cu El. După-amiază aţipesc şi îl visez pe D. E nebun!" Constat. din care mă trag. ea nu e decât o sinagogă. sunt ostaşi viteji şi oameni mediocri." Djalâl ed-Dîn Rumî: „Dacă chipul Mirelui e în templul idolilor. * Muhyiddin ibn Arabî (Tarjumân el-ashwâq): „Inima mea se deschide spre toate formele: e păşune pentru gazele. Munţi de platitudine şi de resemnare prematură." . apoi. religia Iubirii va fi religia şi credinţa mea." „Muscelenii. înainte de moarte. Dar nimic din ceea ce am putut nota nu epuizează perfecţiunea sticloasă a acestei zile.) Seara sunt de gardă la Institut.. zece pagini din Hegel (Prelegeri de estetică. un necunoscut îmi şopteşte: „Nu-l lua în seamă. de ziua mea. templu al idolilor pentru păgâni.

Andrei Pleşu. Un amestec de orgoliu.. Dar poate o vor scrie alţii. Spiritul e singura realitate îndeajuns de puternică pentru a-şi păstra rangul. Symbolon.. In afară de nemurirea sufletului. Victor Ieronim Stoichiţă. Nu trebuie să excluzi nimic „de dragul spiritului". 2 mai Adeseori. (De pildă.B. prin practica modestă a unei activităţi particulare. Simbolica unui principiu vital. 5. Sau să facem un volum despre „utopii" şi „programe". 3. O metaforă reuşită e reuşită în măsura în care mijloceşte un spor de cunoaştere: e frumoasă pentru că e adevărată." „Pot demonstra oricând că Emil Cioran nu e pesimist: iau câţiva burdufi cu brânză de Răşinari şi mă fac că-i uit la el în casă: dacă mă întorc a doua zi. Sau o culegere de studii despre somn şi veghe. Diavolul infantil. Petru Creţia. de la Bucureşti la Oradea Mare. de pildă. încât a trebuit să mă apuc de scris. 1978 Proiect de carte: Symbolon. 4. Sumarul: 1." „România ar trebui să fie străbătută de două mari bulevarde: bulevardul Ionel Brătianu de la Bucureşti la Cernăuţi şi bulevardul Iuliu Maniu. sentimentalism şi indigenţă intelectuală. Ar mai fi şi alte idei: să luăm. * Apa ca răcoare comprimată. Teoria simbolului de la Hegel la Cassirer. 2. E mai eficace accesul indirect. un text şi să-l prezentăm în cinci lecturi diferite." „Totul e convingător la creştini şi la Platon. Simbolul în perspectiva semioticii lui Pierce." „Atâta m-au înghesuit. Bestiarul lui Brâncuşi. Asta e drama vieţii mele. Gabriel Liiceanu. e o greşeală să abordezi spiritul în frontalitatea obsesivă a problematicii sale. Originea şi circulaţia termenului în cultura greacă. Sorin Vieru. indiferent de spaţiul care îi e rezervat în economia . 1977 Vineri. Dimpotrivă: de dragul spiritului trebuie să asumi totul. * Oameni a căror supremă preocupare spirituală este să-şi administreze igienic corpul." „Idealul nu are altă caracteristică decât majestatea idealităţii sale. Cinci contributii la hermeneutica unui concept. Probabil că n-o vom scrie. îţi garantez că găsesc coadă de franţuji la uşă şi pe Emilică înşelându-i la cântar." Caiete din anii '70 Distincţii: lucruri actuale o singură dată şi lucruri mereu actuale. Motivul sângelui. Sau: definiţii care aşază obiectul definit în simplitatea lui şi definiţii care aşază obiectul definit în complicaţia lui. cei pentru care lucrul cel mai înalt pe care îl pot face pentru „spirit" este să nu mănânce carne.) Cazul G.„Avea dreptate Hegel: Die sogenannte britische Philosophie ist ein Skandal («Aşa-numita filozofie britanică e un scandal»).

mai întâi. ceruse un coniac. Se bucură când i se pare că poate să-şi verifice ideile în imediatul vieţii. vin efort de a explica faptul concret. Viaţa închinată spiritului e împlinirea zilnică a lotului care îţi revine. că are pretenţii idioate. Se teme să nu intre în „destindere". totodată. Cu condiţia ca un asemenea spaţiu. Va fi o „răfuială" cu logica tradiţională." E nemulţumit. ce e de văzut. indiferent la context. aşa încât să pot da burse tinerilor din banii ei.... de a aduce logica mai aproape de hermeneutică. despre crescendo-ul la care ne invită trecerea anilor. de preocupările mele de istoria artei. 1980 Iulie Prânz cu domnul Noica la restaurantul Berlin. Ce rost are să întârzii pe un domeniu care n-a fost grădinărit sistematic decât în ultimele două-trei secole? (Jrmează o piruetă caracteristică: istoria artei e. marcat încă de experienţa vechilor cafenele." Vorbim apoi despre profesoratul care mă aşteaptă. Tocmai a dat la tipar ontologia şi simte că. tăios. 29 iunie întâlnire cu domnul Noica la ceas.) „Aici e cofetărie.. Ca în episodul acela din Wilhelm Meister. dar ca îndeletnicire minor-feminină. E o disciplină suspectă. 1977 . ni se refuză o comandă mai „viguroasă". în fond. ni se spusese. un autodidact: trebuie să-şi dea singur regula de parcurs. asupra căruia întârzie câteva clipe. Spiritul e contingenţă asumată: nu ţi se cere să lucrezi mereu cu el. chiar şi în absenţa publicului. când călătorim. Clientului socialist nu trebuie doar să i se respingă cererea: el trebuie convins. Va fi o logică a individualului. nu restaurant!". (Dl Noica. „Când eram tânăr. la Universitate. prizabilă. să-i fie cu adevărat rezervat. dl Noica afişează un „ce" melancolic: nu mai e atât de convins că teoria lui despre bătrâneţea glorioasă. totuşi. în perimetrul lui. visam o nevastă care să aibă două calităţi: să fie bogată. după ce. în definitiv. Legea vieţii spirituale a omului căzut este intermitenţa. dinainte proiectul logicii...existenţei individuale. Bem pepsi şi mâncăm cataif la o cofetărie din preajmă. că e prost. şi să fi studiat istoria artei. oricât de mic. Să-i conving pe studenţi că orice intelectual e." Istoria artei ca inventar turistic: o sumă de Sehenswurdigkeiten. totuşi. Are. cu trupa de artişti care înţeleg să-şi facă spectacolul. scrupulul datoriei imediate. Mă sfătuieşte să-mi asum integral episodul universitar. să fiu „o totalitate de fiecare clipă". e adevărată. Să mă investesc fără rest. ci să-i dedici tot lucrul tău. „O idee nu e mare decât dacă poţi să ieşi cu ea pe stradă. „cam asta a fost". Deplânge limitele generaţiei tinere: „Vă uneşte ceea ce vă lipseşte. al slujirii. ca să-mi spună. Şi primul act de onestitate spirituală e aderenţa calmă la condiţia care îţi este dată. Ca niciodată. cu discreţie. subminată de propriile ei mecanisme. „ca toate disciplinele care n-au clasicitate". să-şi decidă singur exigenţele.

Metanoia. oamenii sunt de o sobrietate ofensivă. dar de o goliciune geometrică. solidare. Tescani Supliciul (autoimpus) al unor mistici e. un simţ exagerat al contingentului ne ajută. să păcălim mereu împrejurările. fie şi sub mizeria legii marţiale. Polonezii pot călători cu oarecare înlesnire şi pot manevra valută fără oprelişti majore. sucul de ierburi (substituind sucul de fructe) e ambalat medicinal. (cf. la Giuseppe da Copertino. în plus. unde nu poţi să bei decât ceai fără zahăr. muncitorimea nu vrea. 17 iulie. din nefericire. anumite reflexe ale libertăţii au reuşit să supravieţuiască în ciuda dictaturii. Şi toţi sunt gata să accepte riscurile unei confruntări drastice: „Cel mai mult îmi place să beau ceai şi să pictez" . altceva decât intelectualitatea. Un anumit abuz al ingeniozităţii. o formă de disidenţă. încât poate . demonstrativă: sărăcia se exhibă organizat. ca „Herbavit". ceea ce îi conferă un caracter cvasioficial şi creează guvernului obligaţia de a lua în serios o sumedenie de exigenţe civice inflexibile. E ceea ce. Aime Michel. disciplinate. să salveze aparenţele: cornul umplut cu varză e vândut ca hotdog. un alt limbaj în afara tatonării lor." în atelierul lui Andrzej Dluzniewski (în timp ce în stradă se aud strigătele unui beţiv): „Ce spectacol frumos e un om beat în timpul prohibiţiei. Ar fi. Strada e liniştită.. poţi citi. Instituţia bombănelii lipseşte. merg la război. 1977 foi. „Dar dacă trebuie să merg la război." Stăm de vorbă despre criza contemporană a artei. cu un soi de demnitate calvină. Louise Lateau. ca şi la noi. Minerii se pot bizui pe studenţime (au învăţat să o facă). să eludăm drama. atârnate pe o vergea de lemn. ceea ce spuneau cu mijloacele lor se putea spune şi altfel. singura explicaţie a capacităţii lor suprafireşti de a suporta insuportabilul. Până mai ieri. ca nişte mecanisme subînţelese: la cafenea.toţi declară că. Dar nu e mai curând criza comentariului de artă? Artiştii tatonează o zonă pentru care nu există.. în imediat.îmi spune un plastician. Cracovia Ieşirea din criză a unei naţiuni începe cu asumarea riguroasă a crizei. după declararea legii marţiale. de altfel. Filmele lui Wajda rulează necenzurate. Phenomenes physiques du mysticisme) . resimţeau o indicibilă beatitudine.a.. nu se întâmplă niciodată. Nimeni nu pare însă resemnat. dimpotrivă. în plin supliciu. Beţia e. Cozile sunt tăcute. o „piatră de poticnire". că soluţia e iminentă.. în Polonia simţi. Indigenţă încearcă să aibă panaş. Breslele artiştilor au conservat o netă autonomie faţă de stat. Mişcarea de opoziţie angajează în mod deschis jumătate din populaţia activă a ţării. în acest caz. să răspundem oricărei înjosiri prin virtuozitatea driblingului. la cuier. tocmai pentru că impasul e trăit cu maximă gravitate. pentru simţul comun. Rafturile magazinelor sunt goale.Noiembrie. Acum nu se mai poate spune decât în felul în care o spun ei. Beatitudinea obţinută e atât de intensă. întrucât emanaţiile sale puneau în pericol zidurile vechi ale oraşului. în România. încă. De la Simeon Stilitul la Maria-Magdalena de Pazzi. Iar aceste exigenţe nu sunt strict materiale: cutare combinat de aluminiu de lângă Cracovia a trebuit să-şi suspende producţia. Anna-Katharina Emmerich ş. în schimb. ziarele occidentale curente.

Pentru firile contemplative e prea multă faptă în faptul ascetic: prea mult corp. Nu contopire. Căci. ieşi din timp permanentizând o instantaneitate. Aşa stând lucrurile. în mod „tehnic". să transfer toate astea în plan intuitiv. mortificarea îngheţată într-o grimasă a suferinţei perpetue. fireşte.) Nu reuşesc. Ascetul are intuiţii mai înalte. ci o bucurie: bucuria comuniunii cu adevărul deja găsit. „pregustarea" atemporalului. apare inevitabil suspiciunea că ascetul nu caută un adevăr (el şi-a găsit deja adevărul). O senzualitate de ordin sublim. Prin simplul fapt că privesc spre cer. „răpirile" ascensionale. îmi e mai uşor să percep „ieşirea din timp" a astronomilor. ca intensitate. de regulă. decât din perspectiva unui subiect situat. Dar mortificarea cuplată cu fizionomia beatitudinii încetează să mai fie un scandal. Aşa cum. că eternitatea nu e perpetuitate. episodul ieşirii din timp. fireşte. prea multă exterioritate. ci căldura Sa. dacă durerea suportată voluntar e inferioară. De neînţeles şi de neexplicat ar fi mortificarea fără ieşire. ci vecinătate: aceasta este răsplata şi limita contemplativităţii. de extaz. atunci chinul devine „rentabil". „înainte" sau „după" decât din punctul de vedere al cuiva precis „amplasat" . după cum punctul e aspectul aspaţial al spaţiului. totuşi. ci voinţa şi afectul. în fond. (Clipa e aspectul atemporal al timpului. într-o calmă interogativitate. instalarea raptului mistic. în timp. un prezent mereu actual. rând pe rând.compensa cele mai acute mortificări. Experienţa unitivă a misticului e înlocuită de experienţa strictei proximităţi. în spaţiu. atunci asceza cea mai severă devine un exerciţiu paradoxal al senzualităţii. contemplativul are intuiţii constant-omogene. Pricep. nu un contemplativ. firea ascetică nu are drept axă intelectul. 1992 Sâmbătă. 19 iulie încerc să-mi reprezint. dar totuşi o formă de senzualitate. nu există „aproape".şi deci posibilă . ci atemporalitate şi că atemporalitatea e un nune stans. nemijlocirea sacrului. Dar în cazul acesta lucrurile se complică: miracolul devine comprehensibil. Sideralitatea este expresia macrocosmică a instantaneităţii. adică precis amplasat spaţial. Cu alte cuvinte. nici trecut. Ţinta sa nu e lumina lui Dumnezeu. Ieşi din timp prin „poarta cea strâmtă" a clipei. e limpede că ceea ce simţea ascetul era de natură să facă suportabilă . „acolo" etc. „departe". un om de acţiune. expus necontenit tuturor stihiilor. de „fericire" trăite de Luca din Efes în cei cincizeci de ani cât a stat în vârful unui stâlp. trecutul migrează prin spaţii devenind. ei intră într-o relaţie de simultaneitate cu trecutul planetei şi al universului. Contemplativul ratează.implauzibila lui asceză. Omul comun nu-şi poate reprezenta tipul de emoţie. în fond. prezentul privirii cu care se intersectează. Or. Ii rămâne satisfacţia de a trăi sacrul indirect. Oricum. bucuriei care o încununează. din unghiul căruia nu există nici viitor. tot astfel nu există. eternitate întrupată. Ascetul e. „aici". Fizica mai nouă are. Autoflagelarea nu aduce un spor de cunoaştere. asumându-le ca pe un „preţ" convenabil. dar mai puţin eroic. ci un spor de realizare lăuntrică: certitudinii i se adaugă fervoarea. Dacă beneficiul unui chin acceptat e întâlnirea desfătătoare cu Dumnezeu. în multiple feluri.

care îi născuse patru copii. veţi răspunde. El se ocupă.. fireşte. Ansamblul are. în asemenea pasaje. . de la frumosism la sinceritate. Tema creştină e. discontinuităţi. fusese ademenită. E Dumnezeu însuşi. A ieşi din timp e a reuşi să contempli lumea din punctul de vedere al lui Dumnezeu. răvăşită de prea multe naşteri târzii.. la rândul ei. grijuliu. 8 mai Jurnalul lui Gala Galaction. de „reparaţiile" ce i se cuvin pentru eventuale necazuri ale sale şi ale familiei sale.printr-un gest prea nonşalant ."). Cele mai discutabile sunt pasajele în care stricta contingenţă privată e racordată .. de toate suspinele mele. probabil. într-o zi. drept un aghiotant serviabil al destinului lui Gala Galaction.unei Providenţe resimţite ca simplă complicitate: „. Liviu Rebreanu. E de spus că. între cei cinci de-acasă (dintre care patru „carne din carnea mea") şi apariţia . dar invocă. pe cele mai diverse paliere: de la impostură juvenilă la înlăcrimare autentică. 1987 Vineri. de aceea. El . Dar există un asemenea subiect? Da. cu unele căderi în ridicol. tâlcul strămutării lui Iosif în Egipt. „înfricoşata dreptate a lui Dumnezeu".şi numai El . Zoe era fiica unei legături vinovate între maica Elpidia Cocea (mătuşă a lui N.în urma unui lung schimb epistolar. tu. după cum orice moment din timp e simultan cu oricare altul. Cocea) şi .din abisul voluptăţilor sale („iubita şi soţia mea tainică"). de complexe şi depresii mute. Din prima tinereţe până în preajma morţii . ubicuă. Aproapele şi departele. Teologul ezită.la Naţional). actriţă . curăţată de falsa diversitate a multiplicităţii şi de pitorescul înşelător al istoriei. de tânărul Pişculescu . lumea e non-locală şi non-temporală: nu implică noţiunea distanţei (spaţiale sau temporale).vede lumea în eternitatea ei noncircumstanţială. Prin faptul că nu e situat spaţio-temporal. în absenţa unui asemenea „subiect".o singură constantă: alternanţa erodantă dintre senzualitate şi cucernicie. într-o zi. Orice punct din spaţiu e simultan aproape şi departe (sau nu e nici una. îl plânge creştineşte. nici alta). cândva. devastat. dar cu numeroase momente de sublimitate şi inspiraţie („O mare tristeţe pune cort peste mine. o aromă tolstoiană. toţi duşmanii copilului meu (Elena Galaction.în afara mănăstirii unde era călugăriţă. între alţii). Dumnezeu apare.temporal. al gloriei sale literare. într-o omogenitate fără fragmente. Pentru un subiect care nu e amplasat spaţial şi nu e „situat" temporal. Imposibilul opţiunii se exprimă asfixiant. dintre păcat şi căinţă. şubrezită de griji domestice şi. cu 12 ani mai în vârstă. trecutul şi viitorul se contopesc. Soare şi voi.In inima mea port de multă vreme ideea că strămutarea copilelor mele Magdalina şi Lucreţia în Italia va avea. Soare Z. survenit între 1915 şi 1920. drept un colaborator subaltern. pe fondul unei căsnicii deja vechi cu „sora Zoe". într-o proză de mare calibru. de la speculaţie dialectică la pietism plat. Zguduitor însă e episodul amorului patetic pentru Ilenuţa. apăsat. simte că „a fost la mijloc Mâna lui Dumnezeu". înaintea Stăpânului meu. „Sora Zoe".D.. plin de transferuri şi echivocuri adolescentine . toate aspectele spaţiului şi timpului sunt co-prezente.nedistribuită . sincope.." Când i se acordă premiul naţional.unică ." Sau: „O. Când îi moare câte un duşman (Rebreanu.

. Cei doi soţi vor ajunge să-şi serbeze nunta de aur. răsucit şi închis ermetic. Semnele „destinale" ale derapajului erotic se multiplică. mă dezbrac pe întuneric şi mă culc în aşternutul meu. după tipic. Suferinţele Zoei . care o înmormântase pe Ilenuţa. legând-o strâns. Câţiva ani buni. o prezenţă inconturnabilă. instinctele şi credinţa se amestecă vertiginos. poate. Şi nici a altora. Totul pare cuprins într-un fel de cerc vicios al fisurii morale. la aceeaşi oră. „mamă vitregă" pentru patru copii.care se pot reconstitui din intervenţiile ironice sau amare pe care obişnuia să le strecoare. într-un text din jurul anilor '20 (Din Galaţi. Dar Ilenuţa? Care a fost „rostul" vieţii ei? O simplă „unealtă" a pedagogiei divine? Un accident providenţial în destinul unui scriitor? Un abstract semn algebric? Ilenuţa e. Gala Galaction duce viaţă dublă: ziua la Ilenuţa („vorbim. o soţie comună. „Legătura noastră fusese o sfidare lui Dumnezeu şi oamenilor!" „. seara acasă („Aud recriminările Zoei. I-am închis ochii şi mai ales i-am apropiat fălcile. într-un carusel bezmetic. în fulguranta ei trecere prin lume. Va fi pomenită. în ajun. locul de baştină al Ilenuţei şi leagănul mai multor escapade amoroase. deviată şi tristă de ambele laturi." Ierburile lui Dumnezeu da... „a doua". Când se împlinesc patru ani de la moartea „copilei". la toate soroacele. râdem. înaintea morţii. Galaction se trezeşte faţă-n faţă. în economia vieţii lui Galaction. Va fi făcut diacon de acelaşi arhiereu. Putea avea Ilenuţa un destin mai bun? Să fi trăit. într-o zi de vară din 1943. va fi visată.monahul Marcoci. (Vol. p.. Dar uitarea oamenilor? A lui Galaction în nici un caz.)... Ilenuţa rămâne însă. cu doctorul Lucian Scupievschi. retrospectiv. teologul se va preoţi. notă din 1950).l. Sărmanul copil rămăsese cu gura căscată (aşa terminăm toţi. decât Gala. „Aspra şi înţelepţitoarea căsnicie creştină" a învins. întru câtva. mereu dispus să facă promisiuni absolute . Preotul dăruieşte medicului o poză a Ilenuţei. consistent. în anii imediat următori. a mea de pildă. sau. dintr-o carte a Zoei! Viaţa e „o dumnezeiască şi nepricepută algebră". năpădite de marasmul zilnic.se adumbresc. Prima mare reuşită pastorală a noului hirotonit are loc la Câmpulung. în aceeaşi zi. pentru el. ar fi devenit o amantă fanată. anulată. mai misterioasă. printre rândurile scrisorilor de tinereţe ale seducătorului Pişculescu. am plecat. evocată. pe sub bărbie." In cele din urmă. sau ne iubim"). episodul se resoarbe într-o ordine adâncă şi grea. Evghenie. din unghi metafizic şi sapienţial. pe stradă.M-am uitat la bietul trup năpustit şi am voit să îndreptez dezordinele morţii. Ilenuţa. măcinată de o infecţie tuberculoasă. culeasă. Galaction vorbeşte despre „haina fără slavă a stării căsătorite". cel care o operase. Preotul se roagă ca toate păcatele defunctei să fie trecute în socoteala lui.. „rostul" Ilenuţei pare.. plânsă. se stinge sub ochii furtivului ei iubit. în farmecul ei juvenil. Galaction se află lângă mormântul ei şi al fratelui ei: „Ierburile lui Dumnezeu şi uitarea oamenilor îmbracă adânc locul lor de odihnă. aşadar la 23 de ani după ce Ilenuţa dispăruse. ca un sac de crisalidă"). gândesc că şi ea are o jalnică dreptate." Privit de foarte sus. cu un şervet. „O viaţă zorită. cu o tandră compasiune. 246. ideile. Ad uxorem).. de vreme ce pomenesc aici această istorioară. de obligaţiile şi acrelile matroanei. ca de atâtea alte ori. Apoi. plângem. în care viaţa.

prin definiţie. cu siguranţă. dar dacă începi cu el pierzi. deşertăciunea lucrurilor? Sau îi era pur şi simplu dor de Ilenuţa? Nu putem şti. în hotarele lor evoluăm (sau nu) până în clipa din urmă. lăsând să-i scape două lacrimi. accesul la problemă. în pragul sfârşitului.că. cu ele intrăm în conflict. acel „rost". oricum. în realitate. abia apărut. Ne dilatăm. Bunul-simţ e.misterioase totuşi . * Nu trebuie pornit niciodată de la concept. Un rost care nu se poate citi decât în foşnetul discret al „ierburilor lui Dumnezeu". * Mereu ţi se iese înainte cu bunul-simţ! El singur ar fi.. neschimbaţi. aşadar în timpul muţeniei şi al paraliziei. în care sălăşluieşte." Era plânsul. de-a lungul întregii noastre vieţi.. pe care viaţa ei scurtă şi crispată nu pare să-l fi avut. înseninat. E o taină de alt ordin. destins. La concept poţi. El formulează . La ele ne raportăm mereu. demonul e demobilizat. cu abstracţiuni. că timpuria ei moarte nu are legătură nici cu păcatele părintelui Galaction.a luat cartea. în preajma trupului neînsufleţit. dar. Sfârşim cu limitele. al oricărui bătrân la vederea unei icoane a vremurilor de altădată? Erau lacrimile sale expresia acestei . totuşi. lovit de un atac cerebral. a răsfoit-o pe îndelete. Duminică. dar cheresteaua. Trebuie pornit de la o nemijlocire. altfel spus. inevitabil. s-a oprit o clipă şi-a înclinat de câteva ori capul cu o sfâşietoare melancolie şi apoi a închis ochii într-o tainică reculegere. chipurile. tocmai bun-simţismul lucrează cu generalităţi. Filozofia adevărată e problematizarea concretului. fundamental. 20 decembrie Cineva care.. când zace dinaintea ta mort. şarpanta nativă. . ne re-formulăm şi ne reinterpretăm la nesfârşit. să ajungi. ne distilăm. la lume şi la cititor. Spre deosebire de înger. nici cu ale ei. adecvat la concret. oricât i-am schimba ambalajul şi oricât ne-am strădui să obţinem mari corecturi şi reforme. în 1959. i-a adus primul volum. dezimplicat. pasiune a implicării. de vreme ce bătrânul nu mai putea vorbi şi nu mai mişca „adesea desperat" (zice Vârgolici) decât mâna stângă. care s-au risipit în rămurişul stufos al bărbii de un alb imaculat. în timpul vieţii.1987 E de presupus. când a întâlnit fotografia sa din tinereţe. în care. Ce va fi gândit Gala Galaction în cei şase ani finali. frumos? Editorul Vârgolici povesteşte că. îţi părea demonic apare îmblânzit. Ci pentru că. omenos şi unanim. talantul căpătat subzistă tenace.după lectura Jurnalului lui Galaction . demonul e pragmatic: nu stăruie lângă ceea ce e inutilizabil. eventual. mereu remestecate. nu mai putea vorbi şi nu putea mişca decât mâna stângă? Că e pedepsit? Că a optat greşit? Că a trăit. Moartea umanizează. * Sentimentul . simultan. rămânem. Şi asta nu pentru că eşti dintr-odată înduioşat şi nu mai poţi gândi „de rău" pe cel mort. cu care ne-am născut. din „Opere alese": „.banalităţi? Simţea.

care blochează.. cu acea copilărească bună dispoziţie care e marca prezenţei lui între prieteni: „Am mai multe răspunsuri decât o cer întrebările dumneavoastră!" Ceea ce părintele nu pare să realizeze este că această situaţie e şi în dezavantajul lui. împreună cu S. Avem întrebări prea simple şi uneori inadecvate..B. Preotul e o transparenţă. dacă îi pun în balanţă cu ultima clipă a părinţilor mei. Intr-un anumit sens.în relaţia cu celălalt . şi V. O spune la un moment dat el însuşi. Se pune în lumină ca „intelectual". mai curând în condiţia ştiutorului decât în aceea a credinciosului.B. când una din părţi nu are decât întrebări. Dialogul nu e veritabil. C. competenţa părintelui apare ca absolută. 7 octombrie. Adică ale nimănui. ele pot chiar să se contrazică. dacă l-ar şti cu o diplomă de politehnician în buzunar. Părintele Galeriu are de înfruntat. Părintele Galeriu jubilează în inflaţia răspunsurilor. Cele două oficii nu coincid în mod necesar. pe când noi l-am dori situat într-un alt spaţiu.. e bucuros de performanţa inteligenţei sale.. în permanenţă. iar cealaltă nu are decât răspunsuri. într-un „altfel" radical.D. încât suntem incapabili să stimulăm interogativitatea Părintelui. în vreme ce teologul e o instanţă. vrând-nevrând. care să ne disloce." Ce părinţi smintiţi şi ce tânăr cuminte! Totul e să nu amorţească în cuminţenia sa. ambiguitatea structurală a amplasamentului propriu: el trebuie să fie simultan preot şi teolog. interogativitatea noastră e cvasi-nulă. un „ce" inatacabil şi previzibil.adevăruri care sunt ale tuturor.la claritate. Răspunsurile lui capătă astfel un halou „instituţional". ca orice teoretician.L. în chestiuni esenţiale. Adesea. fără să-i placă. Răspunsul lasă întrebarea să subziste în deplinătatea misterului ei. Discuţia avansează lent şi greoi. îl „obligăm" la infailibilitate. 20 iulie. întrucât nu avem întrebări acute. Teologul. 3. dintr-un exces de cordialitate. pe o anumită linie. Preotul se investeşte cu totul în celălalt: focalizează pe „El" (adică pe Dumnezeu) şi pe „tu". Viaţa spiritului se pune întotdeauna în termenii celei de a doua variante. 1977 Februarie Trei piedici în calea dialogului pe care. l-am angajat cu Părintele Galeriu: 1. datorită diferenţei de nivel a interlocutorilor. Prin contrast. 2. Părintele Galeriu face efortul de a se comporta mental „ca unul dintre noi" (doar că mai edificat). G. îl punem. * Diferenţa enormă dintre „a rezolva probleme" (căutând soluţii) şi „a pune întrebări" (căutând răspunsuri). Septembrie. Tescani Un tânăr îmi povesteşte de ce a ales. are orgoliul (candid) al competenţei. „Mi s-a părut că cinci ani din viaţa mea nu sunt prea mult. Situaţia e de aşa natură. nu poate scăpa de postura eului. Politehnica: părinţii îi dăduseră de înţeles că ar muri liniştiţi. Soluţia o anulează. Tescani Bucuria rarisimă de a ajunge . Tescani . Suntem insuficient catehizaţi.

8 iulie. prezentă pe prima pagină a tuturor gazetelor: la 1 noiembrie. Iunie. pornind de la o materie organizată matematic! Ce concluzii sunt de tras? Că între rigoare extremă şi sentiment există o secretă afinitate? Că emoţia are o structură infinit mai complexă decât conceptul? . O ştiu pictorii.. servilă etc.. Augustin). O partitură e numai posibilul muzicii. Tescani Muzica e necenzurabilă. apărută în 1919 (!): „era un profund cunoscător al maselor şi nu ştia nimic despre om". e deplin încheiat (fie că cineva îl „interpretează" sau nu). aşa încât să-l mai poată auzi o dată. dar îl dislocă. melodia dă numai fundalul unei teze posibile.de o cometă. o partitură. pe baza semnelor sale. odată scris. sub un soare intens. să „audă" mereu sunetul obţinut. un text muzical. senin-furtunos). lent-rapid. să vorbească despre Dumnezeu „în afara autorităţii scripturare" (vezi prefaţa Monologion-ului) şi să se mulţumească a fi în consens doar cu un teolog antecesor (în speţă.implacabil . e doar o treaptă către lucrul deplin. după cum şi un tablou e deplin încheiat odată ce a fost pictat. Iar ceea ce ajunge la public ca sunet e distinct de ceea ce se vede pe portativ ca semn. universul culorii. armonic-dizarmonic. Tescani Titu Maiorescu urma să-şi înceapă cursurile în semestrul de toamnă al anului 1899 pe data de 3 noiembrie.nu o partitură. 1977 26 aprilie. calomnioasă. De ambele părţi se tatonează şi asta. o ştiu fotografii. Pentru că nu exprimă nimic univoc. ca Anselm. iar ascultătorul trebuie să-şi imagineze mereu conţinutul probabil. Ea solicită imaginaţia mai mult decât oricare altă artă. o sumedenie de studenţi îngrijoraţi se gândesc să ceară profesorului să-şi înceapă prelegerile cu câteva zile mai devreme. niciodată teza însăşi. e a face simple metafore. Pentru a ajunge la public. nu muzica însăşi. (apud Ioan Petro viei.Goethe (din Farbenlehre) confirmat: nu numai că lumina nu poate explica. sau posibil. o ştie oricine a contemplat atent un peisaj. Ascultătorul unei piese muzicale are nevoie de un mediator. singură. înainte de sfârşitul lumii. A spune despre o melodie că e injurioasă. Amintiri universitare). Lumina plină ucide tonurile vii ale oricărei privelişti. Pe acest fundal. în mod paradoxal. Cititorul unui text literar ţine în mână . Emoţia muzicală e de negândit în afara unei operaţii de mediere.ca şi privitorul unei imagini . In realitate. de o orchestră absentă. în afara câtorva coordonate generice (vesel-trist. Compozitorul trebuie să-şi imagineze. al unui afect difuz. Tescani Dintr-o monografie a lui Landau-Aldanof despre Lenin. pe 31 octombrie. 2 noiembrie. ea trebuie cântată. Imaginaţia compozitorului mai întâi: în vreme ce un text. Opinia publică era însă zguduită de o ştire catastrofală. Pământul urma să se ciocnească . Tescani Nu-ţi poţi imagina un credincios islamic sau unul iudaizant (ca să rămânem la religiile Cărţii) care să încerce. ci execuţia ei nemijlocită. muzica lasă totul pe seama ascultătorului. Culorile apar în toată splendoarea lor abia când lumina păleşte.

definitiv exclusă. capitală de judeţ. o frizerie se poate deschide fără nici vin motiv. cât . care vrea să aibă bărbierul „la scară". dintre raţiunile care pot justifica deschiderea vinei frizerii: raţiunea strict comercială. Tescani Un fragment din Ilf şi Petrov descrie cu un fel de perfidie candidă viciul de fond al societăţii socialiste multilateral dezvoltate: „în oraşul X. alteori. numărul şi profilul specific al magazinelor: un „ce" statistic.Că rigoarea unui enunţ logic e naivă faţă de aceea a unui fragment orchestrat? Sau. pe un teritoriu restrâns. încât ai fi putut crede că locuitorii urbei se nasc numai pentru ca să se bărbierească. Or. de capacitatea lor de consum. Viaţa oraşului era cum nu se poate mai tihnită. responsabil al unei frizerii înfiinţate ad hoc. cartiere întregi sunt „deservite" de una singură. nu magazine care livrează marfă. mai curând. poate. ci. nu găseşti neapărat flori). ca viaţa economică a unui oraş să fie dictată de nevoile locuitorilor lui. recuperarea echităţii numerice în funcţie de un calcul abstract: numărul necesar de frizerii pe cap de locuitor (e un obicei. evident.ca muzicienii . să zicem. erau atât de multe frizerii şi întreprinderi de pompe funebre. Construieşti riguros . Un „ce" misterios hotărăşte. dar niciodată unul cu adevărat funcţional. ca „sarcină". Ce e firesc? Firesc e. în oraşul X. mai ales. Nu se vor înmulţi niciodată măcelăriile. Delirezi speculativ şi obţii un „sistem". în genere. în oraşul X. O frizerie poate să se deschidă dintr-o sumedenie de motive. Să adăugăm că principiul proliferării unui anume tip de magazin se aplică foarte rar magazinelor care livrează mărfuri vitale. cum ar fi ritmul în care se rade şi se tunde „capul de locuitor"). O frizerie se poate deschide şi pentru că nepotul unui viceprimar are nevoie de o slujbă „de răspundere" cât mai aproape de casă şi atunci e numit. se bărbiereau şi mureau destul de rar. o alcătuire ţeapănă. nu lăptăriile. Nu în ultimul rând.şi obţii o nebuloasă. o cremă şi trei săpunuri). ci parfumeriile (cu două feluri de parfum. care de care mai extravagante: pentru că cineva. oamenii se năşteau. O singură raţiune este exclusă. centrele de „ferometal"." Lumea „orânduirii" comuniste e o lume în care nimic nu se sacrifică mai uşor decât firescul. nu brutăriile.să decedeze. Dar o frizerie se poate deschide şi pentru a înlocui o alimentară închisă de curând (fie din lipsă de alimente. ci florăriile (în care. capitală de judeţ. de pildă. până una alta. poţi avea o puzderie de frizerii. In realitate însă. să stabileşti norme pentru ceea ce nu e normabil. să se tundă. a comparat numărul de frizerii dintr-un sector cu numărul de frizerii din altul şi şi-a propus. să-şi facă o frecţie şi imediat după asta . Iarna. între cererea publică şi oferta comercială nu e nici o legătură. ideologic sau conjunctural. fie pentru că e prea la vedere şi produce cozi care compromit peisajul urban şi irită coloanele oficiale). ca vin produs secundar al haosului organizatoric. unul strategic. în vreme ce. nevoia curentă a oamenilor de a se bărbieri şi tunde. la o adică. în oraşul X. că rigoarea e mai imprecisă în efectul ei ultim decât mişcarea aproximativă a gândirii libere. O frizerie se poate deschide şi pentru că în blocul de lângă ea locuieşte un înalt funcţionar de partid. Aşa se face că.

în fond. tuns. Şi unele. insul neturis („pletosul") sunt personaje negative.. „decadente". de a ambala precarul. să salvăm aparenţele. Naţionalismele. (în treacăt. pentru a fi eficientă în latura ei executivă şi judecătorească. şi celelalte sunt moduri de a pomăda neantul. sau. a oraşului comunist. „ţinuta". La fel. mai curând ateliere de vulcanizare decât cauciucuri. Consensul majorităţii poate fi. contează mai mult în ochii activiştilor decât bunăstarea oamenilor şi decât unele anexe de „suprastructură" (valori. uneori. Bucureşti Opoziţia nu reuşeşte. o anecdotă: diferenţa dintre democraţie şi democraţia socialistă e diferenţa dintre scaun şi scaunul electric. pompele funebre sunt atât de aproape de frizerii şi viceversa.K. la noi. Dar am făcut-o tocmai pentru a nu fi confiscat de bombăneală sterilă şi angelism. Nu abundenţa legilor noi este decisivă. Viaţa capătă. Insul nebărbierit („bărbosul"). . Caznă inutilă. malefic (şi. Accesoriul sufocă substanţa. 1977 Iunie. de un preşedinte şi de un parlament care să accepte să fie mai slabi decât guvernul. Se căznesc să facă scandalul suportabil. morţile se banalizează. în orice caz. singura soluţie politică pentru intervalul tranziţiei ar fi următoarea: preşedinte slab. 1977 Primăvara. într-o dezbatere restrânsă.. ambalajul. Idolatrizarea democraţiei poate naşte monştri. mai curând. să dea dezastrului un chip firesc. E nevoie. Totul trebuie să focalizeze spre eliminarea ei. parlament slab. astfel. Trebuie să fim „reprezentativi". într-adevăr. e de părere că trebuie să fim puţin şi împotriva democraţiei. Problema este însă dacă un preşedinte slab poate numi un prim-ministru puternic şi dacă un parlament slab poate produce şi confirma un guvern viguros. convingeri etc. să arătăm bine. antidemocratic). un aspect mecanic: ras.). sunt forme riscante de consens. deces. mai ales în ţările încă debile economic şi politic şi în perioadele de tranziţie. Pe de altă parte. de pildă. mai curând „reparaţii televizoare" decât televizoare. Viena Leszek Kolakowski. Flămând şi frezat . fanatismele de tot soiul. în rest. Pedanteria e morală. suspectă. este inerţia minciunii. Neglijenţa e subversivă. la noi. Mi se reproşează că am rămas în guvern.magazine care „prestează servicii": găseşti mai curând ateliere de remaiat ciorapi decât ciorapi. „cum nu se poate mai tihnită".iată portretul „omului nou". puterea post-totalitară trebuie să aibă tăria de a fi slabă în latura ei simbolică şi legislativă. Viaţa oraşului X. frizeriile se golesc. Şi asta . Se înlocuiesc stimularea şi satisfacerea nevoilor cotidiene prin standardizarea lor. Chiar dacă nu sunt.în ciuda solidarităţii lor politice. Firescul e evacuat până şi din scadenţele lui fundamentale: naşterile se răresc. înregimentările ideologice etc. grija (retorică) pentru separarea puterilor în stat se exprimă numai în sabotarea fiecăreia dintre celelalte. ci respectarea riguroasă a celor existente. De aceea. guvern puternic. mai spune L. consumul e anulat prin planificare nerealistă şi birocraţie.. să depăşească faza comentariului şi a gesticulaţiei.curios lucru! . In genere. e. Deocamdată.) Principala problemă a episodului posttotalitar.

spune Grigore Vieru. E mai ortodox." „Să ieşim în lumea largă?" . Chişinău Cum putem avansa către o „confederaţie culturală"? Uneori. dar rezultatele au fost greşite" (Arthur Koestler. îmi spun că unii dintre prietenii mei antiguvernamentali au ales soluţia facilă (şi adaug.într-un anumit sens. Hain şi sentimental. interlocutorul de peste Prut se ascunde sub candoare lirică şi tragism („Suntem nişte copii cu inima în afară . Dar disperarea nu e o formă de opoziţie. toate crimele lui sunt eşecuri derivate din prestigiul pur al principiilor. Un tânăr scriitor analizează raportul dintre socialismul victorios şi alunecarea în provincial şi marginalitate. e drept." Distincţia esenţială între gest şi acţiune. Trebuie să o reaşezăm la locul ei"). nu suntem la fel de lucizi şi de exacţi. Unii. O sumedenie de protestatari par să fi adoptat modelul Gavroche: dar un Gavroche care nu iese pe baricade decât după ce nu mai trage nimeni." Cineva mi se plânge de nivelul general al vieţii intelectuale („suntem la genunchiul broaştei"). „îl podidiră lacrimile" . * Diferenţa dintre „darul lacrimilor" şi sentimentalism. Nu sunt valide decât principiile care trec proba bunului-simţ.. cum nu se aude strigătul în timpul coşmarului. Ideologia provincializează. de tipul „rezistenţei prin cultură"). Stau de vorbă cu oameni cât se poate de realişti: ştiu ce le lipseşte. Alioşa nu lasă să se vadă nici o urmă de emotivitate. Aportul românesc e simultan dorit şi temut: „Daţi-ne cu linguriţa. plânge. în ţările din est e mai imprudent acum să fii la guvernare decât în opoziţie.ricanează cineva." * Tip de dezbatere românească: grâu sau orz? Mai bine grâu. Toate nebuniile politice ale veacului. (Dincoace. e o fudulie să vorbeşti de universalitate.) E acută necunoaşterea limbilor străine. mai bine orz.spune Dostoievski. sunt disperaţi în mod autentic. cum dai bolnavului. „Era sentimental de felul lui. Gestul se mişcă în spaţiul semantic „semn-semnal-simbol": . E mai european.îmi spune altcineva. Taică-său. oarecum răutăcios. Când nu te-ai aşezat încă în naţional. Uneori. impurul Feodor. „N-am trecut de Bolintineanu" . Sau. când apogeul spaimei e depăşit. Darkness at Noon). nu cu polonicul. El se aude abia acum. în schimb. că şi înainte de '89 tot soluţii facile aleseseră. La mormântul mamei sale. Strigătul celor mai mulţi nu s-a făcut auzit sub dictatură. ştiu ce vor." „Nu putem asimila cu toptanul. Iar bunul-simţ spune că principiile care dau rezultate greşite nu sunt corecte. „Noi ce să vă dăm? N-am vrea să fim mereu cei care cer. poate.. August Confesiunea unui comunist: „Toate principiile noastre au fost corecte. „Dar trebuie mai întâi să ne regăsim pe noi înşine.

a dat rezultate. pe scurt. bogat în ramificaţii. Din unghiul bunului-simţ. un gest devenit stare. Disidenţii din Est au fost. Totalitarismele digeră greu gesturile. mai târziu în Valea Jiului sau. are suită: e premeditată şi vizează . Până şi vechi prieteni încep să vadă în tine un „străin".premise tactice. nu e posibil decât gestul. Mai rău: face acum abia toate gesturile pe care nu le-a făcut când trebuia. de veghe poliţienească neîntreruptă. în asemenea împrejurări. Durată a avut şi rezistenţa Doinei Cornea. a fost pregătită. dimpotrivă. fiind spontane. Acţiunea. (Cu atât mai spectaculoasă a fost acţiunea solitară a unui Radu Filipescu. din perspectiva unei conştiinţe vii. Or. pentru a-l suspenda. la Braşov. de cele mai multe ori. deşi ar fi fost nevoie fie şi de un minimum de acţiune politică (oricâte piedici ar fi existat dinaintea oricărei tentative de organizare). cum este cazul acţiunii. el ştia că ceea ce face nu va avea consecinţe imediate. de strategie.devine pură gesticulaţie. al unei conspiraţii. la gest.atât pentru cel care-l face. „Solidaritatea" poloneză a fost o excepţie: a fost o acţiune. în continuare. un personaj ieşit din . Mai curând au existat acţiuni în anii '50.când nu e precipitare bezmetică . Strigătul lor nu poate fi înăbuşit profilactic şi se aude până departe. exterioritatea. dar. se schimbă radical comportamentul celorlalţi în raport cu tine. califică. de suită în fapte şi idei.) Câţiva inşi au atins totuşi sfera gestului. căci n-a coagulat într-o faptă colectivă. dat unei conjuncturi provocatoare. ca pe episodul. eventuali sponsori („agenturi" etc. reactive.e relativ imprevizibil. gesturi? Da. în 1987. în România comunistă. oameni ai gestului.). Gestul n-are durată.e un accent spontan pus pe o împrejurare dată. „pragmatismul" lor. mondenitate. Iar gestul . Strategia poliţienească faţă de gest e să-1 interpreteze ca acţiune.care ar trebui. Gestul e fapta contemplativilor. tocmai pentru că ele au un uriaş efect simbolic. ca urmare a unei modificări petrecute în ceilalţi. intelectualitatea autohtonă .mai degrabă să-i inventeze . de articulare doctrinară şi pragmatică. a avut durată. E actul celor care nu sunt „oameni de acţiune". tactică şi tact. Rostul lui nu e eficacitatea. în ianuarie 1969.un scop precis. semnalează. au nimbul unei incoruptibile purităţi şi. Azi e nevoie mai mult decât oricând de acţiune politică. Când Jan Palach şi-a dat foc la Praga. Nu o acţiune. să-i găsească . să-1 decodeze şi să-l descrie ca pe un complot. ci una a lumii româneşti de atunci. dacă nu ca nebunesc pur şi simplu. agenţi de influenţă. Sub Ceauşescu. cât şi pentru ceilalţi . înainte să te schimbi tu. să fie „în avangarda" unei mobilizări generale . Au existat. Gestul e gratuit. El indică. Există împrejurări istorice în care acţiunea e imposibilă: e cazul perioadelor de totalitarism.rămâne. e punctual şi . în cazul ei. Gestul e rezultatul unei chimii intime. secrete şi. Nu s-a exprimat în asta o limită a lor. nu neapărat reflectat. demagogie a atitudinii. gestul apare nu o dată ca inutil. 1977 9 februarie Sentimentul puterii apare. autorităţile ajung întotdeauna prea târziu. dar puţine.în condiţiile unei cvasitotale lipse de risc . nu sunt anticipabile. ea a lipsit. a fost vorba mai curând de un gest îngheţat în propria lui tenacitate. E răspunsul prompt. mai întâi. Sunt greu de stopat pentru că nu implică masiv. în mod normal.

dacă n-ar fi avut ideea să pregătească. el avertiza însă asupra unui chip posibil al apocalipsei. moartea va surveni. Vom cădea în fandacsie din te miri ce şi vom sucomba de-adevăratelea din cauza unei nenorociri mai curând închipuite. un sfârşit derizoriu.. Ţărăncile procedează cu discernământ şi cu rost: nu se lasă tulburate în ordinea arhaică a vieţii lor de nici o neregulă contingenţă. imprevizibil. aşadar. Atentase la pudoarea mai tuturor sătencelor din parohia sa. nu vom mai avea nevoie. afurisindu-l ca pe un potlogar de rând. am aflat că berlinezii traversaseră incidentul ca pe o catastrofă. a unei mărunte sincope declanşate într-un sistem compact de comodităţi rutiniere. Ziarele. de mari dezastre. din vreme. eşti pierdut. întâmplarea nu putea tulbura un om din Est. altcineva: cineva care te priveşte cu supunere şi admiraţie. Februarie. De la o vreme. S-a stabilit că. Berlin Spre după-amiază. descoperi „străinătatea" celor apropiaţi: te mişti printre alte criterii. în realitate. progenitura ar fi murit de foame. dar abia în al doilea rând. ba chiar şi a celor din parohia vecină. malaxor etc. . Printre supravieţuitori. radioul şi televiziunea au adoptat stilul funebru şi s-au umplut de reportaje „de front". Ne aşteaptă. pentru a dispărea. însă. în fond. suspendarea producţiei de frigidere sau scumpirea bruscă a indispensabililor. printre alte urgenţe şi informaţii. către un tip de confort care narcotizează instinctul vital. vulnerabili. în extincţia generală. s-a vorbit de criză guvernamentală. S-au făcut pronosticuri sumbre. tăietor. de la al Doilea Război Mondial. îi cereau binecuvântarea ca unui uns al lui Dumnezeu. Iar cei care îşi vor păstra luciditatea până la capăt nu vor putea să nu admire. Dar la biserică tot se duceau. îl ascultau. Ne îndreptăm. O firească soluţie pragmatică la o problemă care provoacă crampe naturilor subtile. tot acest tapaj putea să pară ridicol. s-a întrerupt. în chip insidios. duminică de duminică. A doua zi. prin urmare. 25 februarie E..circuitul afecţiunii lor fireşti. curentul electric.Ş. îmi povesteşte despre un preot din satul ei. îi pupau mâna.) amuţise. la rândul tău. pentru un ceas. umorul lui Dumnezeu. Ne va ucide dispariţia temporară a hârtiei igienice. O mamă disperată a oripilat o armată de jurnalişti. în genere. mărturisind că. populaţia oraşului nu mai fusese confruntată cu o situaţie atât de dramatică. progeniturii sale preşcolare masa de ora cinci. M-am simţit ca acasă. Dezadaptaţi. în apartamentul berlinez în care tocmai mă instalasem. ca urmare a unui accident minor. înconjuraţi de auxilii tot mai subtile. La prima vedere. nu se vor număra decât câteva triburi robuste şi firile boeme care n-au apucat să aibă tabieturi. o asumi ca pe ceva propriu: se naşte în tine. printre alte „confidenţe". de treabă şi nici n-am simţit când lucrurile au reintrat în normal. în momentul acela. interiorizezi atitudinea celorlalţi. Mi-am văzut. Vom sfârşi printr-un dezechilibru fatal. dacă nu eşti atent. Nimic din scenografia spectaculoasă a apocalipsei tradiţionale. Pericolul va avea un chip diafan. fără succes: toate muierile îl izgoneau energic. datorat unei mici nereguli. întrucât aparatura electrică a bucătăriei (storcător.

ca nefiind altceva decât limbaj. la un moment dat. La rândul ei. ceea ce creează o temelie de acţiune foarte şubredă. Revoluţia Franceză. spre ilustrare. stări de excepţie ale chibritului propriu-zis. Imaculata a roşit şi a admis că nu poate pretinde aşa ceva.ca în democraţie separarea puterilor e imposibilă). în isteria ei justiţiară. cred că sunt o persoană dreaptă" . în cele din urmă. se întâlneşte. înclinat mereu să judece imediatul după criterii ultimative. cu mâna pe inimă. rigoarea analitică nu e decât o teorie a chibritelor stinse. extensia ontologică a limbii nu intră în sfera mea de preocupări şi. fireşte. E invocată. în cele din urmă. de „virtute") şi al lui Kant (atunci când poporul exercită toate puterile .a fost răspunsul ei.. E deasupra raţiunii. ca să fiu sincer.îmi spune lingvistul . dispreţuieşte valori de nedispreţuit („tradiţionale"). lingvistul poate scrie o carte întreagă despre propoziţia „Nelu trece strada". dintr-odată. Dreptatea şi raţiunea ca posibile surse ale răului. Dar absolutul nu e „raţional". cuprinsă de o nebunie a raţiunii şi de o nebunie a justiţiei. raţiunea nu e singurul temei al dreptăţii. „Nu mă ocup" . nu fără o anumită ezitare: „Mă rog. nu tocmai!" „în cazul ăsta nu poţi fi naşul fiului meu" . cu Dumnezeu. analitic. a devenit o metodă de a ucide. Mă ocup strict de vorbirea funcţională. Mai. ţăranul se văzu faţă-n faţă cu o doamnă drapată în negru. o veche poveste din folclorul veneţian. de «excepţia» stilului." Cu alte cuvinte. cinstit vorbind. o întâlneşte pe Sfânta Fecioară. al lui Forster (revoluţiile ca „fenomen natural". Componenta stihială şi misterioasă. Ce înseamnă „prea multă justiţie"? înseamnă o justiţie care exclude principiul iertării. la un moment dat. adică de uzul curent al limbajului: semn. e ca şi cum cineva mi-ar spune: nu mă interesează chibritele decât ca structură moleculară. întrebată şi ea dacă e „dreaptă".. la Wissenschaftskolleg. cu tema compromisului necesar între „raţiune" şi „contingenţă". Cineva îşi aminteşte de Michael Kohlhaas.ţintind spre „delirul" hermeneutic al lui Heidegger . căruia îi împărtăşeşte scopul căutărilor sale: „Vreau să-mi botez copilul. „Da. . Uneori. de creativitate. Vine şi rândul lui Wilhelm von Humboldt. personajul lui Kleist. în peregrinările sale. Berlin Dezbatere. Dumnezeu răspunde. între altele. mi se par simple mofturi. Burke. dar n-are nimic de spus despre „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri". despre conceptul de „revoluţie". Prea multa raţiune sfârşeşte în iraţionalitate. sustrasă discursului „metafizic" şi abordată la rece. E vorba de un ţăran care caută pe cineva demn să-i boteze copilul. dar vreau ca naşul lui să fie un om drept.că limba trebuie demitizată.Un lingvist îmi explică .a spus ţăranul şi şi-a văzut de drum. convenţie. Toată lumea e. E invocat. Chibritele aprinse nu sunt treaba mea: ele nu sunt decât cazuri particulare. pentru care Revoluţia Franceză nu e lipsită de o anumită „demnitate transcendentală". enunţ. lipsit. Şi iată că. Revoluţia Franceză e un amestec de discurs rezonabil şi comportament iraţional. după cum prea multa justiţie sfârşeşte în nedreptate. prin definiţie. să abuzeze de absolut. Tu eşti drept?" Stingherit. Din punctul meu de vedere. pe baze „raţionale".„de performanţele artistice ale comunicării. dar se face vinovată de un mare fals moral şi politic.

în care ardeau nenumărate luminiţe. şi nu un turnir permanent al sinelui cu sine. mobilizarea (didactică) a voinţei. un soi de ruptură între fragmentele fiinţei tale integrale. Asceza adevărată. virilă ar trebui să fie o procedură de stăpân." „Nu.Părinţii copilului s-au bucurat foarte şi botezul a avut loc aşa cum se cuvine. astfel. Sunt o persoană dreaptă. problema ascezei se de-dramatizează: devine o problemă de „economie" de gospodărire a bunurilor proprii. care arde intens. o picătură din uleiul aflat în opaiţul fiului meu şi pune-o în opaiţul meu. pe un scenariu. un slujbaş. a răspuns naşa. onorabila naşă l-a invitat pe ţăran în palatul ei şi l-a condus într-o sală mare. cred. fără milă şi fără să supraveghezi. Dai un ordin şi pretinzi execuţia: fără negociere. cu putere. Şinele îşi păstrează demnitatea şi îşi onorează „ighemonia". ca o acţiune „reflexivă". îţi este dat o dată pentru totdeauna şi trebuie să ştii că nu poţi alege decât soluţia acomodării: îi . adesea." * Replici memorabile din filme pe care tinzi să le uiţi: dintr-un film despre Moise. corpul nu e o slugă ca oricare alta: nu poate fi concediat. E a fiului tău. Pe el îl disciplinez. Moise este că am iubit Legea mai mult decât pe oameni.de ce nu? Vorbim cu pisicile. Iar sluga poate greşi fără ca asta să producă nevroza stăpânului. Asceza trebuie trăită nu ca un chin autoimpus.în definitiv . Sunt Moartea. ia. ce sunt toate aceste lumini?" Nobila doamnă răspunse: „Sunt flăcările tuturor sufletelor omeneşti. distinct de şinele tău adevărat. ci ţin în frâu un instrument. întoarsă asupra propriului ei agent: e preferabilă orientarea ei „tranzitivă": lucrezi. Fireşte. cu câinii. oilor. rectificator. uimit: „Naşă. fireşti sunt doar mânia lui şi repetarea apăsată a poruncii. Pusă astfel. de A." 1993 Vara. un soi de conflict interior. te rog. Nu mă înfrânez.spune. In opaiţ nu mai e ulei aproape deloc. asupra unui „obiect" (corpul). manevrele slugii: ceea ce te interesează e rezultatul. seniorială. E subînţeleasă identitatea dintre „sine" şi „corp" şi e recomandat. „Naşă. ca din tot ce mănânc corpul meu să nu-şi ia decât atât cât îi trebuie. vitei." Ţăranul fu cuprins de spaimă. Doamne. Ele ne pun în acelaşi rând cu corpul şi. sub teroarea lui. gata să se stingă? E flacăra ta. de ce n-am comunica şi cu „fratele porc"? Nu lupta penibilă cu corpul. cu multe bucate şi multă veselie. înfrângerea de sine sunt soluţia rezonabilă. Şi acum uită-te la flacăra ceastălaltă." Să fie atât de simplu? Se poate regla totul printr-o astfel de conversaţie autoritară cu propriul corp? Dar . de exemplu. nu pe mine. dăm ordine calului. prea de aproape. Burgess: „Te voi conduce .cum îşi conduce calul călăreţul. Păltiniş Un specialist în „radiestezie" propune o insolită metodă de slăbire: să te aşezi la masă spunându-ţi în gând: „Fă. Ţăranul se opri locului. Simplul fapt de a vorbi despre o „disciplină de sine" pune efortul ascetic într-o lumină neclară. Vezi flacăra aceea plăpândă. în alt moment. Când ultimul dintre musafiri plecă.spune Dumnezeu alesului său ." „Păcatul meu .

o clipă. să treci cu vederea. din afară. recurgi la o instanţă superioară pentru a-ţi compensa crizele de autoritate. Efect general de amploare simplă. * Nu poţi reintra în Bucureşti (din vacanţă) fără să traversezi un scurt acces de sămănătorism. împestriţarea nesistematizabilă a materiei căzute la nivel de simplu material: beton. cu menu-ul fix de la „vila 18". Până şi lipsa lui de gust plastic îmi apare. chiar dacă nu ţi se adresează. dar funcţional. stând pe prispa schitului de la Păltiniş. ciripit de păsări. exprimă substanţa specifică unor vietăţi. justificare şi deşeu. mai curând „dincoace" decât „dincolo". dintr-odată. forţa de a respira în vid.frumoasă pe o parte. Trei tonuri dominante: albastru (cer).. mugetul vitelor." * Am numărat astăzi. Participi la un discurs cosmic neîntrerupt. A sta într-o asemenea ambianţă sonoră e a trăi într-o supraabundenţă a „mesajului". înoţi în marea frază a lumii.. * Lângă mormântul lui Constantin Noica am. Totul e „cuvântare": te sporeşte. cauciuc etcv totul „pus în funcţiune". cu „vila 23". brun (trunchiurile copacilor). Pentru un asemenea om. înveţi să ierţi. Stai în fiinţa limbajului. tălăngile oilor. un ansamblu imperfect. . fân. fără pretenţii.înveţi limitele. plenitudinea minimalului. crucea . verde (pajişte). eşti îmbăiat într-o multiplă. e binele fiinţei diminuate. îţi formulezi poruncile ţinând seama de ele şi încerci să valorifici optimal (nu maximal) părţile bune. ceri intercesiunea divină: „Fă. bâzâit de muşte. expediată pe cealaltă -. drept o uriaşă capacitate de acomodare: a obţine confortul estetic fără exigenţa ultimă. cotcodăcitul găinilor. E una dintre lecţiile pe care ne-am dovedit structural incapabili să le preluăm: a te simţi bine în condiţii aproximative. „provocat". . integrat în masivitatea lui oceanică. Mormântul are ceva cotidian. moartea e confirmarea supremă. cu întregul lui mod de viaţă. bălegar. De jur împrejur. fier. în perfectă coerenţă cu el. prin ingeniozitate tehnică sau accident.. Asistăm la isterizarea neînsufleţitului. II percep. respiri în câmpul lor. senzaţia că suntem amândoi la mormântul lui.. un rând de flori discutabile. o indefinisabilă naturaleţe: e îngrijit şi frecventat. opt tipuri de sunete pe care spaţiul din jur le emite aproape fără încetare: lătrat de câini. Din când în când. cu alte cuvinte. pe nesimţite. Participăm la „dinamismul" unui conglomerat anorganic căruia. nutritivă semnificaţie. ţârâit de greieri. a valorifica (vezi şi tratatul de ontologie) precarul. Toate cele opt sunete pe care le aud au în comun apartenenţa la specia limbajului. dar fără exces de protocol. Cum să suporţi sunetele oraşului? Claxonul. Chiar dacă nu poţi descifra toate codurile care îţi parvin. sticlă. traversat de limbaj. cadenţa tocurilor pe asfalt. pe scurt. Totul scăldat în câteva mirosuri fundamentale: brad. evitând insomniile inutile şi tensiunea perpetuă. de diversitate „bine temperată". glasurile oamenilor. lemnul încins al pridvorului. zgomotul motoarelor de automobil. interjecţiile concetăţenilor: un depozit de semne care nu exprimă decât hazardul mecanic al aglomeraţiei. inevitabilele borcane cu lumânări şi bucheţele de sezon. Toate comunică ceva. Doamne. îi devenim hrană. a fi cufundat într-un flux continuu de semnale organice.

stânga nu poate evita să fie antiţărănească. cu mici puseuri de „preistorie" a stângii. colectivizarea n-a fost un simplu delir organizatoric. prin urmare. ideile separă. 1993. despre „lucrătorii bărboşi. adeseori. aceeaşi ospitalitate arhaică. la prima vedere. în Commentaire. Singura analogie pentru piatră e însuşi Dumnezeu: în El se înscrie fiecare gest al umanităţii. cerul dintre noi se despică. fundamental modernă (faţă de „tradiţionala" dreaptă) şi coextensivă ideii de progres (faţă de scepticismul conservator. care nu reţine nimic? Sau ca nisipul. răsplătită. prin urmare. egalitarismul. Şi totuşi. o ideologie. mai mult sau mai puţin multicoloră.Septembrie Plăcerea cu care mă uit la filme proaste e. cruzi. în vreme ce dreapta pune în vedetă ţăranul. Răspunsul japonez: ca apa . no. monarhia. pentru a se impune fără negociere. punctele de sprijin ale dreptei) se dovedesc a fi extremele sociale: ţărănimea şi elitele. Comunicăm de pe două planete diferite. un episod dur al „luptei de clasă": atacarea bazei. raţionalismul ateu (sau credinţa „luminată") şi industria. fără prejudecăţi. seninătatea şi pragmatismul oricărei călugăriţe. Paradoxalmente. Linia despărţitoare dintre cele două „sisteme" e revoluţia. în replică.. aceeaşi asumare firească a disciplinei. asupra faptului că. alegând să trăiască sub urgenţele lui. * Există un amplasament de clasă al opţiunilor politice: stânga are o predilecţie pentru muncitorime. a nu te lăsa confiscat de nimic. care reţine pe termen lung toate impresiile primite? Ca apa. fără memorie. o (nefericită) măsură economico-socială. Promuncitorească. 237-244). stareţa templului Jakko-In. pepiniera de „cadre" a stângii e burghezia. fermentul gândirii şi al acţiunii lor. „La guerre des bolcheviques contre Ies paysans". Hruşciov relatează opinia lui Stalin după care „ţăranii sunt un rahat" (vezi A. Dumnezeu e sursa şi memoria lumii create. în plină mediocritate. receptaculul muntos al tuturor tribulaţiilor noastre. până la revoluţia industrială. Ca. Chipurile stângii vor fi. Septembrie.. iar Lenin deplângea faptul că ţăranul e „în chip feroce şi meschin individualist". de pildă. intuiţia primordialului. Intre ele. Ceea ce actul religios uneşte. A fost o strategie politică radicală. în orice caz. dar o pierde foarte repede? Răspunsul european: ca nisipul impresionabilitate + inconstanţă. Kyoto Interogaţie japoneză: Cum e mai bine să fii? Ca piatra. Lumea de tip ierarhic. în „clasele de mijloc" e zona aliaţilor stângii. Marx vorbea de „idioţia vieţii rurale". umanitatea a fost „de dreapta". pp. pe neaşteptate. simplitatea. pe măsură ce stăm de vorbă. dacă nu chiar regresiv. . dreapta are simţul arhaicului. Trebuie să reflectăm. în aceeaşi măsură în care stânga are intuiţia timpului. fără milă. apar. în acest context. Duşmanii stângii (şi.a oglindi totul. Besangon. pe scurt dobitoci". are. Stânga e. care reţine orice urmă. simultan cu aceea a vârfului. aceasta: „Numai libertatea poate disciplina nesupunerea sălbatică a omului" (The Sandpiper). Plehanov. 62. Viaţa canonică produce un tip uman care e dincolo de confesiuni şi dogme: aceleaşi ritmuri. Chiko Komatsu. o instituţie inventată de stânga. în afara rânduielilor naturale. al dreptei). biserica şi agricultura sunt chipuri ale dreptei. republica. replici abisale. (Revoluţia e modelul profan al Imaculatei Concepţii).

* Câteva din temele unui profesor japonez de buddhism Zen: Proba ultimă că ai înţeles e să constaţi că ai înţeles cu corpul. baritonal. daţi-mi voie să vă întreb dacă ştiţi la fel de bine cine se roagă?" Iarăşi avem dreptate amândoi. deschis. buddhiştii .fie ea şi iluzorie . dar.halucinaţi de abisul dumnezeiesc.a realului. nu cu intelectul. ca două statui perfecte. luminos. în genunchi. Unanimitatea doctrinei e. cu omogenitatea lor compactă. A acoperi bine suprafeţele. Maica Chiko Komatsu surâde monahal: „Pentru noi o asemenea iubire e imposibilă. Dar şi creştinul are dreptate: el refuză saltul metafizic (adică retragerea într-un teritoriu în care distincţia „prieten-duşman" e caducă) înainte de a încerca să integreze drama . din perspectivă buddhistă.întreb. 1993 Bucureşti Felicitarea de Ariul Nou pe care ne-o trimite familia Aschoff constă într-un citat. Termenul «iubire» e tratat de-a lungul a cinci pagini pline. dar ireductibilă dreptate.. în pacea sincerităţii noastre. Creştinii . Dar dacă dumneavoastră ştiţi atât de bine cui vă rugaţi. care nu pot însă să stea decât spate în spate. După ce l-ai practicat tenace. o simetrică. efortul mental trebuie anulat. Clopotele dintr-o mănăstire trebuie să însoţească. apărută în 1768. A le percepe şi realiza profunzimea." Duioşia germană are. la rândul meu. iar ziua . Stăm spate în spate. momentele zilei: noaptea trebuie să auzi un sunet înalt. ceva rusesc. sunt şi ele „orizontale".halucinaţi de abisul sinelui.. nerăbdător să plonjeze în neantul luminos al desăvârşirii. fără supraetajări. „Cum vă puteţi orienta mental către o instanţă impersonală?" „V-aş putea răspunde că nu mă rog la soare. Amândoi au dreptate. Mi se pare mai cuviincios. Dumnezeu stă faţă-n faţă cu el însuşi. pe orizontală. E luat din Badische Zeitung. uneori. „Cui vă rugaţi?" . „Care e semnul distinctiv al iubirii creştine?" Răspund oarecum stereotip: e o iubire care se împlineşte cu adevărat ca iubire a duşmanului. o expresie a orizontalităţii consimţite. ci la rază. termenul «atom» e explicat în patru rânduri. 22 septembrie 1959. conceptul «duşmanului» e lipsit de sens!" Are dreptate: e curios să întemeiezi o doctrină a iubirii abia după ce.un sunet de gong nocturn. 13 august . în cea mai recentă ediţie a aceleiaşi lucrări. Dulciurile. Ceremonia ceaiului nivelează ierarhiile sociale: le aduce în plan. mai întâi.„Creştinii vorbesc mult despre iubire" îmi spune stareţa. greu.. ai împărţit lumea în prieteni şi duşmani. Cei care servesc la masă se deplasează alunecând lin... şi poartă semnătura lui Paul Mayer: „în prima ediţie din Enciclopedia Britannica. termenului «atom» i se dedică cinci pagini.. Creştinul acordă un credit riscant contingentului: vrea să înceapă cu o soluţie în imediat. Termenul «iubire» lipseşte cu totul. Ucenicul lui Buddha suspendă imediatul ca pe o eroare. de asemenea. în contrapunct. fără straturi.

din Valery: „Datorez mult cărţilor. l-am găsit plat în raport cu faima lui. prin mijlocirea Florianei Avramescu. tipărită de curând. intense şi pestriţe. Ceea ce mi-am notat atunci emană o anumită juvenilitate apodictică (nu împlinisem încă douăzeci de ani). e curios că dau peste însemnarea din 10 aprilie 1968 acum. şi care. datată miercuri. fără aşteptarea unei convingeri. un fel de a sugera că Dumnezeu e la îndemână? Că trebuie să-l caut în spaţiul proximităţii mai curând decât în acela al orizonturilor distante? E.deplină. Dar datorez totul câtorva oameni. Speculaţia şi visul construiesc iluzii consolatoare şi au. prin urmare.citită." Ar mai fi de spus că toate întâlnirile pomenite adineaori au avut loc în postul Paştelui. pentru a recupera bogăţia acestui text. 7 ianuarie. în prefaţa pe care am scris-o pentru cartea lui Andrei Scrima. cum spun musulmanii). când tocmai a ieşit pe piaţă o carte despre „Rugul Aprins". curaţi. De la „procesul Rugului Aprins" trecuseră zece ani. Azi nu îmi mai amintesc de această primă lectură. De altfel. pe atunci la începuturile traiectoriei sale de antropozof. însemnarea cu pricina consemnează şi o primă întâlnire cu George Bălan. instruiţi. o ofensivă a interogaţiei şi tatonării. A trebuit să citesc interpretarea. . azi. cumva. dar frisonul era autentic şi intuiţia evenimentului . nu pot stârni altceva decât invidie. totuşi. mai târziu. Disponibilitatea goală. Glosam pe tema misterului.într-un caiet vechi. lectura din 1968 va fi lucrat în măruntaiele mele. binevoitori. am simţit nevoia s-o invoc pe Floriana Avramescu. fireşte. Oricum. Pe de altă parte. de vreme ce. Urgenţa era mai vie decât discernământul." In aceeaşi zi. pe Părintele Benedict Ghiuş şi pe Alexandru Mironescu. cei cu mintea limpede. o indicaţie despre imanenţa divină? Sau despre nemijlocirea (nesesizată în genere) a prezenţei dumnezeieşti? Toate acestea sunt. descopăr o însemnare febrilă. Libertatea adevărată ca preludiu al dăruirii de sine. însemnarea din '68 cuprinde şi un fragment caracteristic. deşi uitată. Şi eram cu desăvârşire nelivresc. Eram neliniştit şi tonic. ce poate însemna pentru mine. Vorbeam despre „mirajul începuturilor fără sfârşit" şi despre libertate ca strictă materie primă a angajării. Iată şi un cuvânt al părintelui Benedict: „Există oameni cu totul venerabili. a revelaţiei şi a „posibilei mele convertiri". 10 aprilie 1968. de aceea. Căutările mele erau. E. Rezultă că în ziua aceea i-am cunoscut. De la domnul Mironescu reţinusem o frază despre evoluţia interioară corectă: nu progresează spiritual decât cei treji. afirmaţia că „Dumnezeu e aproape" (mai aproape decât vena jugulară. A fi „disponibil" (Gide) e a fi gata să te angajezi. Sinaia Ce înseamnă. am reîntâlnit textul. acasă la Floriana. Când. semn că îmi pierdusem prospeţimea. sfârşeşte prin a te dezagrega. mă declaram „pus pe gânduri" de „epistola" lui „Ioan cel Străin" . fiecare zi era un aluat în ebuluţiune. dincolo de formulistica lui „convenţională". cu zece zile înainte de înviere. a Părintelui Scrima. se pare. poate. 1993 Marţi. un efect paralizant.

Cred că am fost. să ne amintim exact ce anume ne-a spus. fără să se repete. dar rămân în afara religiosului. o experienţă intensă. Atât de aproape. (De aceea religiile par să spună. P. prin el. întrebarea despre Dumnezeu se pune în carnea lumii. în preajma tuturor. în plină luptă cu inerţiile corpului. Pentru că Dumnezeu e altfel aproape de fiecare. „aproape" de Dumnezeu. Toţi credincioşii lumii cred şi spun acelaşi lucru. (Text sprijinitor. ştiute. Avem toţi trei aceeaşi reacţie. revin asupra întrebării mele.") 2006 Luni.. aproape. transparent: ni se comunică. la începutul lui. „aproape". Mediul optim al reflecţiei asupra Divinului („optim" în sensul că numai el e dat condiţiei umane de azi) e larma cotidiană.17: „El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe şi pace celor ce erau aproape. fără ca. Diferenţele sunt de aşezare şi de accent. tuturor (Virgil C. E. nu trece niciodată dincoace de hotarele libertăţii noastre. liniştitoare. o clipă. din alt unghi. Prin anumite aspecte ale Sale. Mă apropii însă de un comportament adecvat. ulterior. greu formulabilă altfel decât ca încredere şi bucurie. sportivi şi automobile. ne e. aurie. Scrima provoacă. Există. când cobor spre oraş. uneori. Nu ştiu şi nu vreau să spun mai mult. pe de altă parte. fără preocuparea vreunei consecvenţe exterioare sau a vreunei forme de unanimitate. eu însumi) o stare de exaltare blândă. în Efeseni. Sublimităţile spiritului riscă să o transforme în dexteritate logică şi artificiu. astăzi. în definitiv. Dumnezeu e dincolo. dar. Harul izbucneşte prin cel care îl poartă. dar în numele altei „apropieri". acum. transcendenţa divină. când trec printre vitrine. a neglijentului. lucruri contradictorii.adevărate şi. dincolo de persoana sa şi a interlocutorilor săi. Nu pot pretinde că vena mea jugulară e singura existentă. El ne asistă neîncetat. Câtă vreme dezbat mental problema. Acelaşi cub pus mereu pe o altă latură a sa. prin definiţie.) Fiecare construcţie dogmatică spune tot. intermitent. Scrima devine. cerşetori. apoi. încât e de neperceput. de îndată ce constat că sunt mai aproape de înţelesul pe care îl caut. Dumnezeu nu e sistema tizabil. Toţi se apropie de Dumnezeu din altă direcţie. 3 februarie. întâlnirea săptămânală cu P. E aproapele diferit al fiecărui credincios. mă mişc în sfera religiozităţii. Bucureşti Pe nepregătite. în acest al patruzeci şi nouălea an al vieţii. ca niciodată. pe linia unei zări intangibile. trebuie gândit neîncetat odată cu ea. îri izolare intelectuală. când sunt atent să nu alunec şi când. Dumnezeu stă. Mi-e teamă să nu stric totul cu vreo manevră intelectuală . nu e „la îndemâna" indiferentului. decât atunci când cad pe gânduri în camera de la „Economat". Dar numai una din mulţimea venelor jugulare e a mea. aşadar. dincolo de mizeria contingenţei lui. ci trebuie să te însoţească în imediatul lumii. Nu înseamnă chiar asta că „Dumnezeu e aproape"? El nu trebuie hărţuit speculativ. 2. a frivolităţii. Horia P. Dar adevărate sunt şi contrariile lor: Dumnezeu nu poate fi atins fără „nevoinţă". în acelaşi moment.

Tipul de intelectual fad. în cel mai bun caz. despre care tot ce poţi spune e că „are studii superioare". cu barbă albă. In cazul al doilea. că lămâiţa şi lămâioara sunt două plante diferite. Scrima: Patriarhul Athenagoras se afla la Ierusalim. 1993 Ianuarie Nu ştii bine o limbă. Se opresc o clipă faţă-n faţă. fără aură. „elecţiunea" lui devine semnificativă. contaminări şi substraturi. să te îmbeţi de . pe care mediocritatea nu făcea decât să o ascundă. belea. singurătatea lui în spaţiul tribulaţiilor mele. în adâncul omului (fie el oricât de mediocru). împrumuturi. minimal. prestigiu de pensionar „la locul lui". Ceva . fabricat de împrejurări. Născut spre a fi eclipsat. dacă nu te miri. în mod normal. Trebuie să te mişti voluptuos în spaţiul semantic dintre dandana. stimulat abuziv de nebunia istoriei şi a oamenilor? Sunt întrebări care depăşesc contururile modeste ale personajului. unde urma să se întâlnească. inobservabil. Asimilabil. simbolic. cu Papa. dinaintea Patriarhului apare un şeic învestmântat în negru. In primul caz.): personaj fără relief.atrage descărcarea electrică a evenimentului. barbarisme picante. consemnez episodul e pentru că simt unicitatea lui. e recuperabil. dăndănaie şi daravelă. irepetabilul lui. Potenţarea inargumentabilă a mediocrităţii e fie semnul unor vremi decadente.abilă sau cu vreo formulare fericită. Trebuie să ştii că daliile şi gherghinele sunt totuna. dacă nu deţii cantitatea realiilor ei. fără structură. Platitudinea devine mister. după care se îndreaptă vertiginos unul spre altul şi se îmbrăţişează. e stricat. ar fi trecut prin viaţă anonim.şi inexplicabil la o stea bună. în substanţa vremii. pe unul din drumurile oraşului. La un moment dat. Când „omul fără însuşiri" ajunge să fie important. de jungla sinonimiilor. personajul ajunge să iradieze. avem dovada că ceva. răsare. care aduc la rampă aluviuni obscure. 1993 Septembrie.. fie manifestarea unei latenţe eclatante. băiat bun şi plicticos. în acele zile. progresând lent spre un prestigiu cuminte. calendaristic (cu premii şi menţiuni de onoare la împlinirea vârstelor rotunde). totuşi.în alcătuirea palidă a insului . Fundamental cumsecade şi . clipă de clipă. mai curând în prima variantă. Pare cuplat brusc . cred. tărăboi. Bucureşti Schiţă pentru portretul unui „mare" român (nu spun cine. predestinat să fie materia primă a altora. Insul despre care vorbesc se încadrează. cu toate religiile lui. bucluc. Asupra întregului oraş. un eu artizanal. Dacă. că jumările valahe se cheamă scrob în Moldova şi papară în Ardeal.. ni se arată că ceva. Un asemenea accident poate avea cel puţin două explicaţii. persoană însemnată. Scenă povestită de P. imprevizibil. de exotisme regionale. Om-subiect.prin lipsă de anvergură . la orizontul mediocrităţii. a plutit.onest. Ce se întâmplă când asupra unui asemenea personaj cade perpendiculara unui destin public? Ce se întâmplă când. Cei doi nu se cunosc. duhul împăcării. provinciei cehoviene.

Când logicianul. orientare. * După o oră de vagabondaj printr-o ediţie Octavian Goga. Dar care e întemeierea şi. Nici o nuanţă metafizică nu e îngăduită. tatonare. nici un dram de participare. Introducere în filozofia religiei. filozofia analitică nu vrea să dezbată nimic. Mi se va spune că reproşez filozofiei analitice exact ceea ce ea asumă în mod programatic. teoreticianul limbajului sau filozoful analitic se întreabă asupra sensului pe care îl poate avea (mai degrabă nu) afirmarea existenţei lui Dumnezeu. mai ales. a testa logic consistenţa afirmaţiei „Dumnezeu există" e un exerciţiu din aceeaşi clasă cu a testa logic sensul afirmaţiilor „Fiinţa este" sau „Pisicile sunt muritoare". recurgând la limbajul. pentru campionii Cercului de la Viena (cu excepţia . să descoperi mereu. el trebuie să ştie că întrebarea aceasta nu survine niciodată în spaţiul credinţei şi nu poate căpăta un răspuns în perimetrul religiosului. 1997). falsului) nu e mai avantajat sau „experienţa" (redusă la senzoriu) sau „existenţa" sau „faptul". de obscurităţi folclorice şi sensuri uitate. aduşi sub nivelul semnificaţiei lor depline. toţi termenii utilizaţi sunt anesteziaţi. nu găsesc decât un singur vers observabil: „Ce mort frumos s-a deşteptat în mine. „toate aserţiunile metafizice (inclusiv cele religioase) sunt lipsite de sens". până la un punct. Ca atare. strict.între altele . non-sens latent şi germinativ). Cel mai acut suferă termenul însuşi de „sens" (care e curăţat de orice conotaţie de vectorialitate.complicată . nici o nelinişte. necontenit.. nimeni nu ştie cu adevărat româneşte. cu metabolismul nevoii de Dumnezeu şi cu treptele căutării Lui. Dar nici „adevărul" (opus. Cetate Un călugăr dominican ia decizia curajoasă (şi. în cotidianul ei. reflexele şi manevrele intelectuale ale sectei anglo-saxone. Sfera religiei e un prilej .. utilă) de a „rezista" filozofiei analitice cu propriile ei arme. De fapt. De fapt. problema credinţei sau măcar a sacrului nu se pune. limba maternă. Trebuie să-ţi înveţi. laborios. . sub farmecul atingerilor tale. totul se reduce la a spune că „un enunţ are sens. Nu vrea să discute despre nimic. Pentru ei. 18 ianuarie. eventual o problemă de filozofie speculativă. Cu alte cuvinte.etimologii. pentru a furniza argumentele necesare unei suspendări legitime a oricărei discuţii. De teama căderii în afara pozitivismului logic. Brian Davies." (Breve sogno). Câteva observaţii: problema „în ce măsură o anumită credinţă religioasă poate fi întemeiată raţional" nu este o problemă a credinţei. castraţi. dacă experienţa senzorială poate să îl confirme într-o anumită măsură" (versiunea „slabă" a „principiului verificării"). care e rezultatul programului ei? In definitiv. respectiv a religiei în genere. limba străină. Editura Humanitas. ea nu are nici o legătură cu experienţa religioasă. Din unghiul unei asemenea exigenţe. El încearcă să circumscrie tematica „religiosului".de punere la încercare a mecanismelor logice. Nu e vorba de a nega existenţa lui Dumnezeu. E o problemă de logică.a lui Wittgenstein). cu rezultatul că trece tangent pe lângă protocolul specific al problemei de care se ocupă (cf. Ea se mobilizează.

de claritate. intelectualii fini şi lucizi. din unghi religios. Nu pot arăta . asemenea unui presentiment al soluţiei. Cu alte cuvinte. în această accepţiune. Sau în nonsensul fertil al unui început de reflecţie. din achiziţiile colaterale ale unui parcurs orientat. că sunt în minus-sens. cum poţi căuta ceva care nu e. înainte de a fi un absolut tenebros sau de o orbitoare lumină. e tautologică: „se poate vorbi cu sens despre Dumnezeu"! Nu pot arăta . Orice ar spune deştepţii. Căutarea. Şi totuşi nu cauţi ca un rătăcit. întrebarea aceasta e reflexul unei anumite sărăcii asociative: avem tendinţa să gândim scenografia căutării în termeni spaţiali. Dar există şi alte specii ale lui „a căuta": a căuta soluţia unei probleme.în acele zile grase şi vesele". 2000 4 mai. nici infirmată.. * Good old times la Sadoveanu (Hanii Ancuţei): „. 14 februarie Un film frumos (nu sunt decât două-trei pe an!): Don Juan De Marco. Distanţa dintre un text patristic şi fineţurile de mai sus măsoară întreg intervalul dintre viaţa reală a spiritului şi febrilitatea comatoasă a inteligenţei. în esenţa sa. evident. a căuta un prieten sau o iubită. ci un orizont. pentru ce merită să mori.că Dumnezeu există. ergo enunţarea ei e lipsită de sens) i se opune o teză cuviincioasă. înainte de a fi „personal" sau metafizic. a căuta un sens de viaţă.decât patru întrebări importante: ce este sacrul. bărbaţii adevăraţi şi filozofii analitici. cum poţi căuta ceea ce n-ai găsit deja. cinicii. experimentabil sau misterios. anticipabil. Marlon Brando şi Faye Dunaway). ci te mişti în amplitudinea unei perspective. în toate aceste cazuri nu ştii ce cauţi. de Jeremy Leven (cu Johnny Depp. „Ce experienţă senzorială ne va dovedi că numai ion enunţ confirmat senzorial e calificabil drept factual sau raţional?" Tezei vieneze (existenţa lui Dumnezeu nu poate fi nici demonstrată. pentru ce merită să trăieşti. Nu există .nici că nu există. Nu te mişti pe un drum cu punct de sosire previzibil. cele patru întrebări şi răspunsul lor au simplitatea. E însăşi instanţa care orientează. Toate au acelaşi răspuns: iubirea. dar care. imprecizia şi palpitul juvenil al adevărului. cum ştii ce cauţi.spune unul din personaje . Pot fi în contrasens sau în „supra-sens". Brian Davies se străduieşte să conteste procedura analitică: principiul verificării (în varianta lui „slabă") nu ţine. ce este spiritul.senzorial . de substanţă. neapărat. .ci de a evacua problema aceasta din teritoriul reflecţiei: e vorba de a neantifica problema existenţei lui Dumnezeu. a cărei intensitate e tonică. Vei întreba. nu e decât un strict corelativ al rătăcirii.senzorial . Nu disperarea e . Budapesta (Diritr-un posibil ciclu de scrisori către Gabriel) Căutarea lui Dumnezeu nu vizează o ţintă determinată. Beneficiul interior vine din faptul însuşi de a merge. Dumnezeu este o orientare. ci în virtutea unei nevoi de lămurire. ca şi cum „a căuta" nu poate fi decât o întreprindere de tipul identificării unui loc pe hartă sau a cărării optime spre luminiş sau spre cabană. Asta nu înseamnă însă.

decât toatei Faptul . Acest tip de căutare e singurul care nu lasă loc pentru dezamăgire. Celelalte sunt o simplă birocraţie logică. Odată „rezolvate". Dumnezeu se manifestă în absenţa Sa. A adulmeca urma divinului. mentalul feluritelor comunităţi umane tinde să livreze acelaşi tip de răspuns spune ceva despre caracterul necesar al acelui tip de răspuns. E singurul teritoriu în care ne întâlnim cu o unanimitate a întrebării. a identifica semnele Lui în lume. 1993 Ianuarie O notă dintr-un Nouvel Observateur de anul trecut: „Mireille Jospin. Nu mai poţi avansa dincolo de misterul „neantului" Său." Primăvara Odată ce Dumnezeu e definit ca indefinisabil. în care Cel care se ascunde speră să fie căutat şi găsit. în puterea ei. 3) Analitica întrebării: nu sunt ziditoare decât întrebările fără răspuns sau pe care răspunsul le lasă deschise. în această situaţie.) Meister Eckhart: căutarea lui Dumnezeu ca vânătoare: sufletul aleargă după Hristos ca după o pradă. numărând cca 30 000 de aderenţi. dialogul cu El pare să se blocheze.simplu -. Cine moare. ale oricărei vieţi. Constatarea că. A-l urma pe Cel care merge în faţa ta. Suntem informaţi. că dna Jospin era membră în comitetul fondator al Asociaţiei pentru Dreptul de a Muri cu Demnitate (ADMD). speranţa. Iar ceea ce e încurajator e că acestei unanimităţi a întrebării îi răspunde o unanimitate a răspunsurilor. N-o poţi atinge.) 2) Urma ca reper auxiliar al căutării. în care declara că părăseşte viaţa într-o perfectă serenitate.un joc „de-a v-aţi ascunselea". mama cunoscutului om politic Lionel Jospin. dinaintea aceloraşi întrebări. Care e însă legitimitatea acestei căutări? Ce o face mai importantă decât altele. în definitiv. în perimetrul ei. Cum arată. 4) Problema certitudinii: omul contemporan trăieşte mai ales din certitudini negative (de pildă. dimpotrivă. dar eşti în plasa ei. s-a sinucis la 92 de ani. ci. cu această ocazie. viaţa spiritului? .mobilul. căci negăsirea e doar un semn al infinităţii ţintei. nedemn? Este suferinţa o formă a nedemnităţii? Un sfârşit de viaţă nefericit e un sfârşit de viaţă nedemn? Fiecare moare cum poate. (Ca în povestea hassidică. se dizolvă în propria lor evidenţă. cunoscut ca incognoscibil.că nu există decât lumea aceasta). certitudinea „mistică" aproape . nu există mai multă demnitate într-un caz şi mai puţină într-altul. încrederea într-o ordine globală care te include. De dezvoltat: 1) „Absenţa" lui Dumnezeu ca mobil al căutării Lui. afirmat ca negativitate supra-esenţială. (Vezi comentariile lui Grigore de Nyssa despre drumul lui Moise pe urmele lui Dumnezeu. survin întrebările decisive ale fiecărui om.că. Mica lecţie anexată gestului nu e tocmai bine-venită. Credinţa . Dar această titulatură pare să conteste demnitatea morţii tuturor celor care nu împărtăşesc convingerile Asociaţiei. A lăsat un mesaj de adio (făcut public). Nimeni nu poate contesta demnitatea demersului lor.

Invers. care nu trebuie negociate. Creatorul (şi creativitatea pe care o provoacă clipă de clipă) devine sensul şi deplinătatea fiecărei zile. fie revoluţionar în exces. Berlin în limitele unei logici imanentiste.. mai exact.Cum poţi rămâne viu în căutarea ta. sau. curios să intuieşti modul de a opera şi de a se ascunde al lui Dumnezeu. flexibil. îţi dai seama că ai de cules o recoltă fără sfârşit.) Trebuie oare. în ce fel şi ce tip de mentalitate trebuie impusă? Mai departe: ce prevalează? Drepturile individului sau cele comunitare? Apără legile mai curând instituţii sau mai curând persoane? In primul caz. domenii care administrează. cine decide când. va fi nevoie. împrejurări şi lucruri. prin contrast. dimpotrivă. mai curând. omogeneitatea valorică a societăţii. arbitrar. cum se produce această formalizare? Dacă impun o nouă mentalitate. In cazul al doilea. de exemplu. în acest caz. cu inepuizabilul. de o legislaţie a familiei. 23 iunie.cutume şi norme împărtăşite. în prealabil. de pildă. Societatea astfel „stabilizată" sfârşeşte prin a se resimţi ca imuabilă. dintr-odată. După ce ai înţeles că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu. Luni. acolo unde nu e de găsit nimic? Ei bine. câştig de cauză vor avea drepturile fiecăruia din cei doi parteneri: ele vor dicta legislaţia (cu riscul şubrezirii instituţionale a familiei. puterea legii e subminată de relativism şi conjunctură. Urmează să pricepi nu masivitatea inabordabilă a nemijlocirii divine. prin lege. ci dictate hegemonie. 1965).striga un senator american pe la 1871. cu suprimarea oricărei dezbateri? Şi există. („Daţi-mi imperialismul drepturilor egale!" . de vreme ce îi localizezi obiectul dincolo de orizont. în care contractul conjugal să fie favorizat. abuziv. sau. sfera dreptului se loveşte de dificultăţi insurmontabile. Ai de-a face astfel. urma planării Sale peste oameni. cum sunt . ceea ce îţi rămâne e universul infinit al imaginii reflectate a lui Dumnezeu: „oglinda şi ghicitura". Cine are autoritatea de a legifera şi după ce criterii? Sunt legile expresia unor valori comunitare bine definite? Reproduc ele . „colonizarea" pernicioasă a „lumii vieţii"? Cum să protejăm. drepturi „anti-hegemoniale" (supuse. Cu alte cuvinte. pentru cei care cred în funcţia transformatoare a legilor. Duhul. fără să facem violenţă heterogeneităţii ei inerente? Cum să construim reguli care să nu devină discriminări? Să zicem. miza întregii tale vieţi. legiferarea riscă să degenereze în tabu. al prezenţei ei indirecte. legiuitorul e fie prea conservator. de o anumită „cultură" socială (Patrick Devlin.. unei permanente reconsiderări din unghi individual.). rigid. instituie o anumită cultură socială? Dacă ele nu fac decât să formalizeze o mentalitate pre-existentă. Foarte aproape şi totuşi indiscernabil. Nu e clar cum se nasc şi ce anume exprimă legile. abia atunci căutarea ta începe să fie „rezonabilă" şi fertilă: poţi simţi suflarea Lui.ca un sistem de oglinzi geometrizante . Care sunt limitele legitime ale legiferării? Cum să facem pentru a evita ceea ce Habermas numeşte „juridificarea". barocul absenţei ei. Pentru cei care cred în funcţia stabilizatoare a legilor. Atent să identifici în toate Suprema Amprentă. ci ecoul ei ubicuu. să acordăm egală protecţie celor care se supun acestui principiu ca şi celor care îl contestă? Există valori „esenţiale". pe socoteala autonomiei părţilor. că admitem valabilitatea universală a principiului egalităţii. adică.

dacă s-ar adânci simbolismul Tablelor de pe Sinai. E semnificativ. S-a simţit „condus" spre niveluri superioare ale conştiinţei. viguros. Din momentul în care începi să crezi. „N-am făcut toată viaţa decât trei lucruri: am căutat. Prin interpretare. Eu nu mă adresez lui Dumnezeu decât în două împrejurări: când am motiv de ceartă cu El sau când trebuie să-i mulţumesc. nu mă rog. adică despre descendenţa Leviticului. sexuale etc. 2 iulie." „Bănuiesc totuşi că aveţi anumite reguli de viaţă. Nu merg la nici o biserică. legea devine însă mai mult „cultură" decât jurisprudenţă în sens strict. fără penumbre. N-aveam dicţionar. dacă s-ar vorbi din nou despre transcendenţa legii. de tutelă orientativă. Orice jurist responsabil se va confrunta. astfel." Sunt perplex. am fost în situaţia de a flămânzi şi mi-a prins bine să fac faţă acestei situaţii. în datele ei. a Numerilor şi a Deuteronomului din Geneză. Dar nu e acelaşi lucru să-ţi propui să flămânzeşti." „De ce?" „Pentru că nu mai . unele reguli şi acestea trebuie asumate.. Un sentiment aproape dureros de nemijlocire. tăcerea lui perplexă. totuşi. în închisoare fiind. culturale. islamism. la un moment dat.întreb. îmi povesteşte că a stat la închisoare şi că. dacă s-ar reciti Platon şi s-ar dezvolta gândul lui Philon Alexandrinul despre deducţia Legii din ordinea cosmogonică a începuturilor." „Nu. dacă nu un tip sau altul de ritual. binedispus. nu ştiu bine engleza. apodictic. „Nu. Şi asta într-un moment în care termenul „cultură" e şi el contestat. Fiecăruia i se impun de la sine. De pildă." „Ce-aţi căutat?" „Răspunsul la o întrebare obsesivă: cum se face că fiecare credincios. că nici unul din analiştii de bună-credinţă nu pare dispus să redeschidă capitolul legiferării originare. sportiv. indiferent de religia sa (creştinism. am visat limpede. Totul s-ar putea reaşeza. aşa că nu ştiu ce a ieşit. iar sistemul garantează o perfectă coerenţă. în anumite momente. înainte de orice. culminând cu un fel de explozie. şamanism etc. cu aceste întrebări şi blocaje. Obţin contrariul. „înainte de această experienţă eraţi un om credincios?" ..)? Pentru a nu greşi. se simte îndreptăţit în credinţa sa?" „Aveţi un răspuns?" „Da. că tocmai am terminat o carte despre îngeri. nici o schimbare semnificativă?" „Ba da: n-am mai putut citi.. Omul de la volan e înalt. un căutător spiritual. să lase loc interpretării legii. cel care aplică legea e invitat mereu să judece de la caz la caz. după experienţa vizionară pe care mi-aţi povestit-o. am observat şi am aşteptat cu răbdare." „Să înţeleg că. tot într-o doară. propoziţia următoare: „Nu se poate intra în împărăţia Cerurilor cu de-a sila!" 3 iulie. ca fiind. tot ce ţi se întâmplă se întâmplă în perimetrul credinţei tale. îi răspund. a avut o experienţă vizionară: o puternică senzaţie luminoasă. n-a survenit. Opţiunea creează sistem. Credinţa instituţionalizată produce dezastre. volubil. Omul mi se recomandă.). Speram să obţin.deosebirile religioase. fără formă determinată şi fără „mesaj" distinct." „Dar după viziunea cu pricina aţi devenit credincios?" „Nu. Berlin Taximetristul (croat) care mă duce la aeroport mă întreabă. în viaţa dvs. cu ce mă ocup. Deşi în timpul recluziunii mă ocupam cu traducerea Bibliei din engleză în croată. 2006 Miercuri. fără edulcorări. Berlin într-una din nopţile trecute. sau măcar recalibra. într-o doară.

Captiv în „actualitate". dar n-am găsit încă. deci. uneori îşi caută subiectul cu lumânarea. când posibilitatea unei abordări nemijlocite devenise nulă. asediator. Berlin Seara târziu.îmi spune amicul. O scenă laconică. substanţa asfixiantă a grăbitei lui reflexivităţi. Surâsul meu nu fusese cu totul pur: mă adresasem fostei ei frumuseţi. Iar de dragul amuzamentului pur nu citesc şi n-am citit niciodată. fără regie prealabilă şi fără consecinţe. Când autobuzul porneşte îi surâd din nou şi. La rândul ei. Ceea ce nu înseamnă că răspunsul ei fusese cu totul pur. Simţisem. Sunt la foarte mică distanţă de nebunie. cum îşi caută boschetarii hrana printre dejecţii. inefabilă.?" „Suferinţa.zic. Oricum. al gratuităţii. 1993 29 ianuarie. în Berlinul secolului 21. Efemerul. într-o neechivocă gratuitate. încă provocatoare (cel puţin pentru mine)." Iulie Gazetarul nu poate evita să sucombe sub invazia imediatului. îi surâd. răspunde destins. simte că o privesc atent. vă rog să mă iertaţi" . cu un agreabil surâs complice. Răspunde ezitant. aştept autobuzul. care mă face euforic. aţi avut vreo experienţă asemănătoare cu experienţa mea din închisoare?" „Nu" . într-o stare de bună dispoziţie efervescentă.." în timp ce îmi scoate bagajele din maşină. în Wallotstrasse. mi-a răspuns când s-a simţit în deplină siguranţă. Autobuzul ei vine mai repede: se urcă. Iunie Din viaţa grea a limbii române: vin stripper metafizic. Sunt de nepovestit. şi eu aştept cât pot de răbdător. Dar prima oară o făcusem abia după ce autobuzul care o purta închisese uşile şi apoi.caut. se aşază. un reflex de cochetărie. Devine un funcţionar al cotidianului. interesat. el riscă să piardă cu totul sensul istoriei. Altfel nu povestesc nimănui asemenea lucruri. Eram. să suferi până în clipa când chiar şi cerurile tac. încă." „Nu-i nimic. Impuritatea lasă destul loc pentru inocenţă.şi totale . un gnostic. alături de o doamnă de 50. şi eu observ. „Am vorbit prea mult. un ultim schimb de replici: „Dvs. „N-aş fi îndrăznit." Ajungem la destinaţie. când se pusese deja în mişcare. întregul episod se scălda în lumina candidă a unei fulgurante . dacă nu mi-aţi fi spus că vă ocupaţi cu religia. un rest de feminitate flatată şi consimţitoare. Cel care caută nu se poate dispensa de experienţa suferinţei. într-o staţie de pe Ku'damm. de data asta. Uneori oboseşte. nu vă opriţi! Toate drumurile duc la Roma!" Totul a durat cca zece minute. Suntem singuri. Gestul meu nu era ofensiv. revoluţionând regimul verbului şi topica: „Aş dori mările să le navighez!" Un telespectator competent: „Marin Preda a murit în condiţii circumspecte. a doua oară." „Care e experienţa decisivă a căutărilor dvs. Trebuie să mergi până la ultima limită suportabilă. „Şi eu caut. Am sentimentul că am găsit. al dramei proprii. Am întâlnit. reflectând asupra destinului propriu: „Am fost sub influenţa liberului-arbitru!" O cântăreaţă romantică. pe care urmele unei frumuseţi picante o fac încă atrăgătoare. uşor nedumerită. Impuritatea poate fi un început de mântuire. Şi nici măcar nu l-am întrebat cum îl cheamă. un .. poate de 55 de ani.comunicări. anecdota şi policromia conjuncturilor sunt meseria lui. Am ajuns acasă.

Ideea că îţi apar ţii. A renunţa e a pricepe că „averea" omenească e un aspect secund al „fiinţei" divine. în măsura în care consimţim fără rest împrejurărilor curente. impregnată de El: Ifshafvafsyam . 2) oricum ai totul: prezenţa divină conferă preţ şi prestigiu chiar şi celei mai precare posesiuni. de fapt. prin curaj investigator şi prin divagaţie hermeneutică." O suită imprevizibilă: ubicuitate divină . în cele ce sunt. Cu alte cuvinte. în măsura în care ne lăsăm trăiţi. clipă de clipă. pentru a evita trivialitatea sau discursul anost. ei sfârşesc prin a crede că nasul puternic. Dar şi prin anumite manevre de dezintoxicare.. temeiul lui „a avea". trebuie să ia înălţime. Caută-ţi deci bucuria în renunţare [. că au un profil avantajos. La aceste posesiuni trebuie să renunţi mai întâi. El e justificat şi răsplătit prin faptul că lumea e „muiată" în Dumnezeu.. Bucureşti . 6 septembrie. Nu se poate salva decât prin stil. în ploaia de detalii nesemnificative a rutinei jurnaliere. A anihila apetitul achizitiv. o ilustrare aproape caricaturală a acelei categorii de oameni care îşi risipesc viaţa slujindu-şi. Au mereu o problemă (cu efect uneori euforizant. nici puţin: e tot. pentru a respira într-un aer mai pur. că ai un „eu". Budapesta La şedinţa de azi de la Collegium. un corp. Din când în când. prin el însuşi. Vara. Conştienţi. Dumnezeu nu e nici mult. problema gazetarului. alteori inhibitoriu): să fie la înălţimea înfăţişării lor. Statutul ontologic al lumii suspendă. îmbibat de El. al fiecărui fir de aţă. un gând e apogeul erorii. privirea acută de care dispun îi obligă la o anumită atitudine şi la un anumit tip de discurs. a pasiunii de a avea. gazetarul are nevoie de un mare talent. Dumnezeu stă în materia lumii ca siropul într-o cosmică baclava. ataşamentul faţă de lucruri.]. Toţi uităm zilnic de noi înşine. Bucureşti Primul verset din Isha Upanishad: „Află că tot ce se mişcă în această lume mişcătoare e învelit în Dumnezeu (ifshafvafsyam). Concentrat asupra trecătorului.bucurie. toţi întârziem vinovat în fastul înşelător al suprafeţelor. Toţi pariem pe accidental şi pe volubilitate anonimă. se va dizolva în irelevanţă. laolaltă cu materia de care se ocupă. o voinţă. 2006 Octombrie. să se rupă de promiscuităţile clipei. dar mai ales ataşamentul faţă de sine iată imperativul vieţii religioase. întâlnesc un exponent tipic al pozei retorice. propriul portret. ultima. halucinaţi. Dar toţi avem. Totul e „proprietate" divină. Diferenţa dintre puţin şi mult e caducă. Renunţarea posomorâtă e încă o confirmare. Să-şi onoreze carcasa. figura paradigmatică a renunţării este renunţarea la sine. Renunţi pentru că: 1) oricum nu ai nimic. A renunţa e a resimţi prea-plinul dumnezeiesc al fiecărei clipe. In caz contrar. nimic nu-ţi aparţine cu adevărat. de un mereu fraged umor şi de o mişcare imprevizibilă a inteligenţei. Esenţial este însă ca afectul corelativ al renunţării să fie bucuria.renunţare . barba sapienţială.halucinat al faptului divers. Patologia supremă a lui „a avea" se vădeşte în conştiinţa posesiunii de sine.

Deunăzi. cel puţin în România. singura specie a unei solidarităţi de masă. de obicei. umorul. să se refacă după orice colaps. funcţionau după modelul Trabantului: construiau pe infinitezimal. am participat la aniversarea a 45 de ani de când există Spitalul Fundeni. vreme de zece ani.Amintiri despre Trabant Am fost. în fond. Fundeniul. în cazurile fericite. al aplombului tehnic. încredere şi un sac de bujii. Orice amator putea să-i înveţe secretele. în plus. pentru măcar cincizeci de kilometri. dar avea. de a face din dejecţie bici. Trabantul nu cerea posesorului lui decât răbdare. Ne aflam în preistoria societăţii civile. nu puteai ajunge cu un Trabant în situaţii fără ieşire. el s-a impus ca realizarea cea mai formidabilă a lagărului socialist: un apogeu al ingeniozităţii.. lecţia bine asimilată a nevoii reuşeau. de a improviza spectaculos. Era proba palpabilă a capacităţii noastre de a valorifica indigenţă. ceva de vietate inclasabilă. enorma lui maniabilitate. până la proximul atelier de reparaţii. într-un club. ea putea fi înlocuită. că improbabilul poate fi un punct de pornire. instituţiile şi întreprinderile lor. Trabantul era un paradox mecanic. chiar dacă gemea de invaliditate. Dar talentul unora. curajul altora. Neobişnuită era. pornea iar la drum. ceva între paranormal şi metafizică. îşi săreau în ajutor. Dacă se strica bobina de inducţie. Practic. Trabantul demonstra. că ceea ce nu se poate se poate până la urmă. sub comunism. solidaritatea dintre şoferii de Trabant a fost. Totul era de o durabilă precaritate. Avea toate însuşirile unui automobil. o dovadă că posibilul e mai tare decât realul. Sub semnul lui. cu o materie primă incalificabilă. al tupeului industrial. putea fi întors. cu amidonul unui cartof. sub dictatură. In locul curelei de transmisie rupte. după o răsturnare. cu tenacitatea unui „Terminator" de carton presat. să obţină sau măcar să mimeze succesul. în poziţie de croazieră şi. cu o damigeană de horincă tare. început cu şanse minime. Putea fi scos din şanţ cu brânciul energic al unei singure persoane. . între altele. în timp ce specialiştii erau mereu luaţi prin surprindere de resursele lui regenerative. Uneori. imaginaţia. aveam ocazia să experimentăm voluptatea rară de a câştiga la puncte un meci asfixiant. Se salutau cu farurile când se întâlneau. Cu asemenea calităţi. Fostele ţări comuniste. putea fi ţinut cu umărul să nu alunece pe o pârtie îngheţată. se putea instala un ciorap de damă. Din acest punct de vedere. un soi de mister. Capabil să reînvie din propria-i cenuşă. lucrul izbutea. fără legătură directă cu ingineria tradiţională. pe căi irepetabile. Trabantiştii se constituiseră. iar pana de benzină se putea rezolva. Demagogia propagandistică. Ne simţeam solidari în efortul comun spre o victorie dificilă. în orice împrejurare. înclin să spun că. şofer de Trabant. o adevărată metaforă a supravieţuirii. Dar nu numai de stricta supravieţuire era vorba. O experienţă de neuitat.. alături de alte câteva spitale din ţară. un soi de nimb tehnologic. articulau armonios nimicul. dar şi strădania anonimă a oamenilor se întemeiau pe încercarea nebunească de a face un Trabant să ruleze ca un Mercedes. Trabantul era în stare chiar de performanţă. Trabantul era predestinat să devină. totul în ţările Europei de Est avea aspectul unei încropeli implauzibile. îşi zâmbeau complice ca juraţii unei subversiuni. Ei bine. spontan.

Treapta următoare este „frica de Domnul". altele stimulează slava deşartă. Iar campionii acestei neverosimile transmutaţii nu lucrau pentru a „cauţiona" Trabantul.. de data aceasta. asceza e drumul care duce de la detaşare la dragoste. Nu ne rămâne decât să constatăm că iscusinţa autohtonă rămâne la fel de vie. La fel. la răstimpuri. s-ar zice. Trabantului maniere de limuzină.V d. Tot Isaia Pustnicul: „." E vorba. serviciile. Dimpotrivă. „iar prin frică se face arătată dragostea". Detaşarea pregăteşte terenul pentru „dorul de Dumnezeu". ni se spune. de o specie a mâniei care se decuplează de voinţă. Nu a fost. harul. Avem de rezistat nu numai atacului (prosbole) venit dinspre viciu." Pornind de aici. fără aport temperamental.baza de unde pornim lupta noastră este mânia.alături de câteva licee şi universităţi. Păcatele nu se pot înfrunta fără mobilizare afectivă. . fără de care lupta cu răul nu e posibilă. dexteritatea în materie de informatică etc. sau pe însuşi Satana.lăcomia minţii şi a sufletului. 25 noiembrie. Dorul de Dumnezeu provoacă mânia faţă de tot ce ocultează vederea lui. In rezumat. Inevitabil. cu oarecare îndreptăţire. unele vicii bine strunite se pot transforma în virtuţi. venit dinspre virtute. ci şi unuia. turismul românesc. un potenţial Mercedes. De adâncit. Cu patimile trebuie să te lupţi în chip pătimaş! „. Bucureştiul e sufocat de un milion de maşini de cea mai diversă extracţie. se poate reflecta la igiena optimă a faptului de a gândi. altele . am făcut un salt dincolo de Trabant. „Este în firea minţii mânia împotriva patimilor. alături de câteva bresle profesionale mai norocoase au avut îndemânarea. o cursă automobilistică mai cochetă. subtilitatea de a conferi. Apare astfel „mânia cea firească" („sfânta" mânie?). pentru a trece sub control mental. Anumite virtuţi favorizează apariţia mândriei. Primul pas (greu şi decisiv) e detaşarea. ci pentru a salva onoarea profesiunii lor şi demnitatea tristei lor subzistenţe. întreprinderile mici şi mijlocii. Putem spera. Posibilul a devenit probabil.a vorbi în linişte cu Dumnezeu. insidios." Mânia „cea după fire" ni se prezintă ca un episod din drumul spre dragoste. după cum mânia îşi poate lua ca obiect păcatul. Gândirea curată. să facă în aşa fel încât tot ce e Mercedes potenţial să arate a Trabant. La fel.) despre convertibilitatea virtuţii şi a viciului (Filocalia I). cu gând neclătit şi cu minte neiscoditoare. „Pofta" poate fi orientată spre Dumnezeu şi spre „voile" lui. Adică: 1) străină de curiozitatea gratuită. Berlin Pasaje riguroase la Isaia Pustnicul (sec. 3) străină de orice indiscreţie intelectuală. pentru a-l califica drept imagine a perfecţiunii.Chr... industria alimentară. 24 decembrie Două feluri de linişte . la fel de imaginativă şi de eficientă cum era pe vremuri: ea reuşeşte. Agricultura românească e. 2) străină de spiritul critic suspicios. după decembrie '89. fireşte. meritul contextului. gândirea „productivă" cu adevărat este „neiscoditoare".

care le-a dat. cu câţiva păstori de jur împrejur şi cu o puzderie de stele deasupra. totuşi. urmându-1. „Nu te teme!" . de bucurie domestică şi de speranţă. într-o iesle. formulistica marii sărbători hibernale. De-acum înainte. în decembrie 1989. Iar „bunăvoirea" dintre oameni era o regăsire a tuturor în orizontul libertăţii. între oameni bunăvoire" (Luca. Helmut Schmidt vorbeşte despre mişcările de tineret răspândite epidemic în 1968. se petrece discret. continuitatea a prevalat asupra noutăţii. într-un gest de disperare sacră. Dumnezeu năvăleşte mântuitor asupra lumii. Vor fi vinovaţi dinaintea duhului Crăciunului. îngerii toţi . fără să-şi dea seama. 1993 Iulie. semn iminent al morţii. Ca şi Bunavestire. dacă vor rata. tocmai în planul acesta au apărut distorsiunile de care e momentul să ne desprindem. Deşi om de stânga. 2. Simplitatea aceasta defineşte un aspect esenţial al Crăciunului: nimbul lui de reculegere. rapid. Dimpotrivă. răbdare. Căci avem nevoie şi de linişte. efect al fricii. pe Prinţul oştirilor. şi de consens. de natură să dea altă direcţie istoriei universale.Crăciunul este sărbătorirea unei invazii. în mai toate ţările occidentale. liniştea Crăciunului e încărcată de aşteptare. încă din decembrie '89. iar consensul să nu fie înregimentare. subtextul nediferenţierii. concentrare. Noua putere ar trebui să le reabiliteze. Crăciunul poartă un mesaj de linişte. incomparabilă. şi e anticiparea unei soluţii. Aşa stând lucrurile. „Nu vă temeţi!" . e foarte greu să asociezi sensul Crăciunului cu vacarmul unei revoluţii lumeşti. Miraculos este că un asemenea eveniment.30). al culpabilizării opiniei celuilalt. ca un accident oarecare. Marea invazie începe noaptea. noutate. Cerul ia cu asalt pământul. In „liniştea" de după revoluţie. N-aş vrea să fiu în pielea lor. Duhul Sfânt se aşază în pântecul unei femei. prin urmare. „Pe pământ pace" a devenit „liniştea noastră". Crăciunul aduce „pe pământ pace. Am aflat. undeva la periferia imperiilor. iar „între oameni bunăvoire" a devenit „nevoia de consens". iar „consensul" a căpătat.spune îngerul Domnului păstorilor (Luca. Liniştea adusă de Bunavestire era cuplată cu o uriaşă. 2.10). le judecă la fel de aspru acum ca şi atunci. Pe scurt. Or. Căci. prin decizia misterioasă a conjuncturilor. 2. Totul e ca liniştea să nu fie amorţeală. E o promisiune imens mobilizatoare. nu vor fi vinovaţi doar în faţa oamenilor. care îl pregăteşte. O astfel de linişte trebuie să ne ofere noi guvernanţi. Şi e semnificativ că limbajul de lemn al tranziţiei a preluat. Din punctul lui de vedere. cu condiţia să le dăm înţelesul potrivit. Asocierea aceasta s-a făcut. Puterea ultimilor şapte ani a reuşit să compromită aceste nobile teme. Liniştea poate fi resemnare. şansa de a încerca.spune Origen coboară şi ei printre oameni. Berlin într-un interviu televizat. şaizecişioptiştii poartă răspunderea unei evoluţii politice cu efecte grave: .spune arhanghelul Gabriel Măriei (Luca. Cu vântul ia cu asalt carnea. vom sărbători mereu Naşterea lui Hristos în strânsă legătură cu naşterea României post-totalitare. că liniştea poate fi nu doar calm interior. uimiţi.14).

Stânga rimează cu uitarea de sine (vag iresponsabilă) a tinereţii. în pripă agitatorică. dreapta .. Din clipa când problematica existenţială şi postumă a eului e înlocuită cu problematica „exterioară" a colectivităţii. şi au ajuns chiar miniştri. ei ilustrează perfect definiţia dată intelighenţiei moderne de Wolf Lepenies (pe urmele lui Paul Valery): „clasa cârtitoare" (die klagende Klasse). violenţa în stradă. Pentru metafizician. dintre dreapta şi stânga. care evidenţiază diferenţa dintre „metafizic" şi „social".cu .acestea sunt păcatele „generozităţii" stângiste. Când Heinrich Boli spune că nu morţii îl interesează. Cine e cel care vrea să reformeze lumea? Şi cu ce îndreptăţire? în numele cărei competenţe şi autorităţi? . Dar e vorba aici de o anumită orientare a spiritului. Germania Federală în care trăia ca pe un stat cvasi-poliţienesc. Boli mai ales (dar şi Siegfried Lenz sau Giinter Grass) resimţea. şi. ci invităm la acţiune. într-un anumit sens. celălalt. să şi-o pună cu adevărat în anii maturităţii) este în ce măsură poţi avea soluţii pentru alţii. şi-au depăşit. surescitarea gregară. Laolaltă. prevalează faptul că toţi cei ucişi sunt morţi. deci. Metafizica morţii nu se poate naşte decât din reflecţia asupra morţii proprii. pe baricadele pariziene şi. dublată de inflaţia dramei comunitare. dacă nu în arbitrar şi demagogie. prevalează faptul că unii morţi sunt ucişi. Pentru activist. (e vorba. in nuce.ei au readus. în acţiunile grupării BaaderEnsslin-Meinhof. din vârful buzelor. Seducţia temelor sociale rezultă din tocmai altruismul lor subiacent: nu ne ocupăm de noi. că unii din tinerii turbulenţi ai acelor ani s-au vindecat. Or asta se întâmplă când privirea se mută dinlăuntru spre în afară. delirant. după război. el caută nereguli şi vinovăţii. ci cei ucişi. Schmidt observă. ultimul episod de brutalitate civilă şi nu puteam privi decât cu îngrijorare reapariţia fenomenului. Aşa arăta. de Joschka Fischer şi de Otto Schily). nu întârziem în contemplativitate sterilă. Cel dintâi se pierde în abisal. fie şi sub alte sloganuri. mai important decât misterul morţii. întrebarea care se pune (şi pe care activistul juvenil ajunge. de natură să suspende creativitatea şi viaţa intelectuală cinstită. în ce măsură e judicios să te amâni. câtă vreme nu ai soluţii pentru tine însuţi." Terorismul era deja prezent. Mai rău încă: în ce măsură e igienic şi raţional să substitui rezolvării de sine rezolvarea dramelor altora. Psihologia activistului de toate culorile se întemeiază pe eludarea „cazului" individual. patosul vid . Pe de altă parte. deşi păreau angajaţi strict în tabăra socialistă (SPD). metafizica devine superfluă. la noi.iată interogaţia fără de care militantismul eşuează într-un hybris al extravertirii. „pubertatea intelectuală". înainte de a căuta un sens. ci de ceilalţi. de pildă) s-au comportat mai curând ca simpatizanţi ai insurgenţilor.. fostul cancelar nu poate uita că mari scriitori ai momentului (Heinrich Boli. Neglijenţa interioară (mergând până la adumbrirea inferiorităţii). tot astfel cum nombrilismul psihotic. în anii '60 -'70 „trădarea cărturarilor". până la împlinirea unei utopii planetare. uneori. „Credeam că nazismul a fost. pentru el. el provoacă o semnificativă deplasare de accent: misterul nedreptăţii devine. ca pe o erupţie trecătoare. mizantropia şi singurătatea sunt riscurile firilor de dreapta. sau să te anulezi. egolatria. nemijlocit. fireşte.

Sorush ştie ce spune.şi defineşte şamanismul ca „mod de a fi în dialog permanent cu spiritele tuturor lucrurilor: uri apogeu al comunicării.din valorile persoanei. Orice dialog e suspendat câtă vreme Occidentul va fi intoxicat de propria sa ignoranţă cu privire la islamism şi câtă vreme lumea arabă va avea motive să reproşeze euro-americanilor nesinceritatea.. de altfel . de îndată ce vine la putere. Nesinceritatea.recuperarea calmă (vag astringentă) a vârstei adulte. un interpret plin de rafinament." Cuvântul german e greu de tradus în nuanţa lui ultimă. Arabii ştiu mult mai multe despre noi decât noi despre ei. Ani de-a rândul a făcut parte dintre apropiaţii lui. deocamdată. Ş. Khomeini e. incapabil de evaluare autocritică. Tschinag. Erhabenheit desemnează măreţia.iniţiat încă din copilărie de o bunică . Se declară şaman .. „O privesc mit Erhabenheit. Decembrie. Problema ignoranţei e însă reală. al sublimităţii." „Cum priviţi lumea?" . Om subţire. sublimul. de a privi lumea cu simţul grandorii.m. prestigiul. dar acceptând complicitatea. eschiva diplomatică. viclenia. fie ca indiscreţie. totuşi. E vorba. expert în poezie persană. Femeia care aştepta. în opoziţie.. dar şi anihilaţi. Bucureşti „. autorul unor splendide comentarii la Ibn Arabi. Talibanii . stilul poliţienesc al Statelor Unite.continuă Sorush -. * La dejun. e un socialist de dreapta. pentru ca apoi să fie nu numai lăsaţi din mână. Erlangen Interviu televizat cu un scriitor mongol de limbă germană (Galsan Tschinag).întreabă reporterul. A o privi din unghiul din care a fost creată. dreapta . ai crede că politicienii musulmani nu ştiu ce înseamnă zâmbetul fals. îmi explică de ce nu există.răspunde.perfecta lipsă de însemnătate a acestei fuziuni carnale şi gravitatea ei iremediabilă" (Andrei Makine. . la sfârşitul căreia ayyatolahul îi recomanda interlocutorului său să citească Ibn Arabi.sprijiniţi în rezistenţa lor contra ruşilor. Sorush e. pare a fi o invenţie apuseană. dacă vrea să priceapă cu adevărat universul arab. „Am constatat că în Occident oamenii au pierdut firescul atingerii. E destul să aibă loc o atingere ca să asistăm la declanşarea unei drame shakespeariene. surâzând.. „Cu indiferenţă? Cu o ideologie prestabilită? Cu pasiune? Cu optimism? Cu neîncredere?" „In nici unul din felurile acestea" . aşadar. despre rolul esenţial pe care ar trebui să-l aibă în exerciţiul comunicării atingerea.a. Abdolkarim Sorush. Ascultându-1. Sorush îşi aminteşte de o întâlnire dintre Khomeini şi Gorbaciov. al demnităţii nobile.. o doctrină a comunicării universale". p. Vorbeşte.d. Altfel spus. Stânga se hrăneşte din valorile comunităţii. ei tratează atingerea celuilalt fie ca agresiune. 35). un perfid instrument colonialist. Acum însă bântuie universităţile apusene şi ţine prelegeri melancolice despre Djalâl ed-Dîn Rumî. . Helmut Schmidt. 16 octombrie. apoi. Tony Blair blamând. Era un om cultivat. o soluţie eficientă la terorismul arab. la optzeci şi cinci de ani. Suntem dominaţi de clişee şi resentimente. păcat major îh Islam (cam ca orgoliul în creştinism).

Suntem confruntaţi. sângeros. nu recurge la manevre brutale. adică a foarte răspânditei specii de „jurnale online" interactive. Dialogul cu ceilalţi e în acelaşi timp fără rost şi inevitabil. Terorismul soft se deosebeşte de cel radical prin cel puţin trei caracteristici: mai întâi e soft. De riscurile terorismului soft nu se ocupă nimeni.neantul. Se încurajează. Toţi se adresează. anonimă şi superficială. FBI. şi ca agenţi. se lucrează. Suntem vulnerabili în faţa lui. (Vorbesc deja păsăreşte: blogging. un terorism care nu implică asedierea concentrică a unui scop. Nu se urmăreşte ceva anume. nu provoacă dureri. cu mai mult sau mai puţin succes. fără violenţă. tabieturile sunt tot atâtea forme de terorism. mult mai diverse. cu o formă de terorism blând. Apoi. nu induce sentimentul pericolului şi. pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea. care însă anticipează . tot ce pune la dispoziţie dialogul cotidian cu propriul PC deschide spre o experienţă a dependenţei fără precedent. mai numeroase decât terorismul hard. pur şi simplu. a cărui evidenţă emfatică nu mai are nevoie de analiză. în care sfera privată se intersectează cu cea publică. Vrei. ne seduce. circumscris. rămâne local. o specie de indiferenţă volubilă. Ar trebui făcut un inventar al terorismelor soft care ne manipulează. Navigaţia pe Internet. Dar acest „in" e fără contur. Nu iartă pe nimeni. Lumea contemporană se apără cu îngrijorare de violenţa radicală a terorismului declarat. interactiv. plăcerile minore. feluritele specii de chat. fără o semnificaţie particulară. Dar asediul zilnic al terorismelor soft are o bătaie planetară şi o eficacitate fără breşă. eşti preluat într-o reţea care te absoarbe. cărora le slujim simultan şi ca victime. virtualmente. Se intră. De riscurile terorismului major se ocupă. Plasat în vârful ierarhiei. astfel. pe nesimţite. Ai de a face mai curând cu o prezenţă nebuloasă. în spaţiul tău intim.. mai subtile. primejdios. discret şi. cu un IQ egalat doar . în filigran.) Fenomenul e amplu şi insidios. situată dincolo de criterii şi responsabilităţi. o nonşalanţă fără chip. oricât de grav. Un atac Al-Qaeda. CIA. că nimeni nu mai comunică cu nimeni.vesel . Berlin O comunicare a lui Geert Lovink despre evoluţia „culturii Internet" încearcă să configureze o „teorie a blogging-ului". e un terorism fără ţintă precisă. E o subterană imperceptibilă. cu rezultatul. nu vrei. în consecinţă. NATO şi tot soiul de alte organizaţii consacrate. limitat la o . In genere.. Devii.proporţie. Geert Lovink vorbeşte despre un soi de banalizare cinică a nihilismului. eşti „in".fie şi catastrofală . ecumenică şi nemiloasă. Internet. pentru că ne place. neaşteptat. te invadează şi sfârşeşte prin a te locui. o pagină de web. tocmai de aceea. la declanşarea unei convivialităţi fără limite. nu stimulează instinctul de conservare. tuturor. în sfârşit.1993 Aprilie. lectura cotidiană a ziarelor. online. terorismul soft se bazează pe consimţământul fericit al victimei. dar cedează fără luptă dinaintea unei puzderii de „mici" terorisme benigne în aparenţă. * Un studiu britanic asupra inteligenţei europene a produs în Germania mici (prudente) accese de mândrie naţională.

toate resursele mele de prostie. un litru de transpiraţie eşti mai prost. poporul european cel mai inteligent (cota 107). Dinaintea unei grile de laborator. mă contrariază faptul însuşi că asemenea cercetări au loc. la saună. dar mult peste spanioli şi ruşi. Aproape de nepovestit. al formelor rapide de comunicare (SMS. finlandezii sunt mai bine situaţi decât irlandezii. Poziţia penultimă e ocupată de turci (cota 90). în urma cărora ne vom întoarce acasă mai sprinţari? Bulă reamenajat ca Einstein.de olandezi. Englezii sunt mai puţin inteligenţi decât italienii. cu ce definiţie a inteligenţei se lucrează (ca să se poată spune. e-mail). de natură să încetinească demarajul matinal al creierului). în general. Suedezii sunt mult mai răsăriţi decât danezii. iritantă. dacă Europa se va întregi incluzându-i. E o dovadă că şi naţiunile hiperdotate îşi au proştii lor. modest. noi românii. . melancolic. alături de români şi bulgari. la cota 106. ei bine. şi naţiuni de calitatea a doua şi a treia . stăm pe poziţia antepenultimă (cota 94). cu excepţia nemţilor. de inadecvare şi blocaj se mobilizează instantaneu şi produc o adevărată catastrofă statistică. să relativizeze lucrurile. dispariţia galopantă a micului dejun.. se află polonezii. cum se fac măsurătorile. cu întrebări standard şi fine nuanţe psihologice. de fapt. pe bază de dietă şi pilule? De mirare e şi împrejurarea că. Şi dacă e aşa. iar noi. Pe scurt. „la băi". să aflăm? Simplă curiozitate ştiinţifică? Dar ce ne poate spune. Dincolo de toate astea. modificarea deprinderilor alimentare (de pildă. clasificarea domnului Richard Lynn de la Universitatea din Ulster e. Foarte aproape. despre realitate. poporul german e. avem şi noi o şansă: poate că. într-o epocă atât de sensibilă la discriminare şi atât de militant multiculturală. Cota nemţilor ar fi căzut. dereglarea echilibrului lichidelor în organism (după ce pierzi. o astfel de ştiinţă? Pregătim cumva o tehnologie care să amelioreze IQ-ul universal? Vor exista tratamente speciale. asta e altă poveste. nasc şi la Moldova (adică la cota 94) oameni. Explicaţia? Abuzul telefoniei mobile şi. de altfel. toţi ceilalţi europeni pot avea motive de nemulţumire. pe mai toate palierele ei. în ultimul timp. noi. ungurii şi cehii sunt sub nivelul austriecilor şi elveţienilor. că orăşenii sunt mai inteligenţi decât ţăranii). ceea ce va rezulta va fi o Europă mai toantă. de la 107 la 102. cu francezii. sârbii. e limpede că. la egalitate cu bulgarii şi. că nu de ei ţin cont „instinctele" naţionale. de pildă. Nu am acces la detaliul acestor cercetări şi nu ştiu. şi alte surprize.). există naţiuni „macre". de calitate superioară. prin urmare. Oricum. pe turci şi pe sârbi. Scara inteligenţei continentale oferă. Care e rostul lor? Ce vrem. din când în când.mai potrivite pentru tocătură. că nu ei ne reprezintă acolo unde se fac „măsurători" deştepte. Nu sună niţeluş a Mengele? Poate un om inteligent să gândească în asemenea termeni? Poate. cum se recoltează informaţia şi. nimeni nu se scandalizează de concluziile subiacente ale acestei (bănuiesc foarte costisitoare) cercetări. slavă Domnului. ştiu pertinamente că înclin să ratez orice test de dexteritate mentală. Că nu ei guvernează întotdeauna.. în ce mă priveşte. mai ales. Siegfried Lehrl de la Universitatea din Erlangen încearcă. Europa se împarte brusc în categorii ofensatoare: există popoare nătângi şi popoare genialoide. De fapt. La extrema cealaltă a vioiciunii mentale (cota 89) adastă. comparativ.

să exerseze virtuţile picturii într-o perioadă de deriziune şi iconoclasm. „empatia" cu care se raportează Baba la excelenţa muzeală a colegului său. storcătoare. de cu totul alte instrumente şi motivaţii: continuitate. prezenţa sa dinaintea şevaletului o manevră terapeutică. microunde. un „rezistent". umanist. drept exemplară: ea exclude obsesia originalităţii. Dacă un regizor de film vrea să câştige bani cu un horror de mâna a doua. Seara se aprind candelabre şi lămpi cu gaz. Tensiunea confruntării sale cu marea pictură apare. îi lipsesc veiozele de pe noptieră. întrerupătoarele salvatoare. există modalităţi de producere a curentului electric. în fiecare filă a albumului. aparatele devenite indispensabile ale existenţei moderne: scule de ras şi uscătoare de păr. un reper discret. după capodoperele unui vechi geniu „metropolitan". reflexivitate. Asta nu schimbă cu nimic imbecilitatea sângeroasă a spectacolului. Corneliu Baba s-a născut prea târziu şi prea departe. anvergură. A fost un om al meseriei. dar tenace. Pe lângă talentul. succes. Iunie Maria Albani îmi aduce un album: Corneliu Baba „jucându-se de-a Rembrandt". exerciţiu. să treacă în categoria vandabilă a „criticilor societăţii". totodată. de lumea bună şi. el va adăuga carnagiului brutal un „mesaj": monştrii sunt rezultatul unor experimente militare secrete. mereu. în rest. maşini . de vreun Oscar corect politic. cu chipuri terifiante şi apetituri canibale. născut la margine de imperii. copii. îi adaugă însă un „nu ştiu ce" nobil. el poate face un horror pur şi simplu: o familie simpatică se rătăceşte în deşert şi e hăituită şi măcelărită de câţiva monştri misterioşi. Muntele Athos Pe Muntele Athos. neelectrificat. Dacă însă regizorul vrea. hidrofoare pentru aducerea apei la etajele superioare ale clădirilor şi instalaţii pentru alimentarea unor utilaje de atelier. astăzi. televizoare. se întrezăreşte. cine ştie. viaţa se desfăşoară după ciclurile luminii naturale. lângă care poate adormi cu cartea în mână. Atelierul său devenise un spaţiu ceremonial. Studii. să-şi salveze faţa. A reuşit totuşi să rămână egal cu sine şi a făcut şcoală: a avut norocul de a întâlni o sumedenie de ucenici hiperdotaţi şi pe acela de a fi însoţit de fidelitatea răbdătoare a câtorva admiratori şi prieteni de cursă lungă. în care aceste calităţi nu prea mai aveau preţ. dintre cele distribuite atât de generos în anii din urmă. militant. mai aproape de „artă". Violenţa kitsch devine astfel o dramă a iradierii şi o demascare a iresponsabilităţii capitaliste. întunericul nocturn e deplin. mereu. o meditaţie severă despre destin. E vorba. Dar el nu e folosit decât în limitele strictului necesar: instalaţii frigorifice pentru păstrarea alimentelor. ibrice electrice. A trebuit să-şi consume maturitatea sub un regim dictatorial. bucătăriile recurg la mari sobe cu lemne. Avea toate datele unui „maestru" de tip clasic: meşteşug solid. prestigiu. cultură vizuală. finanţate de guvernul american. căutarea poantei de succes. îi lipsesc prizele ubicue.Ideologiile au. Europeanul „civilizat" se simte contrariat. replici ale unui artist contemporan. Dar a trebuit să trăiască într-o depresiune a istoriei. virtuozitatea. cultură. ingeniozitatea şmecheră. prăjitoare de pâine. un fel de amărăciune dârză. inferioritate. 28 octombrie.

al manifestării. o ilustrare clasică a temei renaşterii spirituale. care. în clipa când tocmai intra în cameră. Jung colecţionează şi alte asemenea fenomene şi încearcă să le găsească o explicaţie. uneori. exact în acel moment special. Nu se pune problema unei ieşiri artificiale din veac. corecta lor orientare. dacă tot refuză beneficiile progresului. frigul. Iar dacă renunţăm. 1993 Aprilie. simplitatea.) au asupra individului efectul unei diminuări a conştienţei (abaissement du niveau mental). să trăiască. Nu mai ştim cum sunt noaptea deplină. infirmi. de geam. Există şi comentatori sofisticaţi care reproşează monahilor inconsecvenţa: dacă tot fac asceză. telefoane etc. privirea. Emoţiile puternice (spaimă. explicabilă şi de bun augur. Cărăbuşul. Se pune. aşezat cu spatele spre o fereastră închisă. simţise nevoia să pătrundă într-o cameră mai curând întunecoasă. întrebarea cum se face trecerea de la nivelul „subtil". al disciplinei autoimpuse. măcar s-o facă în chip radical. Se pune doar problema măsurii. totodată. în acelaşi timp. al inconştientului. a justei folosiri. pentru a-l dirija. la electricitate sau la căldură e numai pentru că nu mai avem bani să le plătim. contrar obiceiurilor sale. îndemânarea. Suntem sufocaţi de cârje. adulmecarea. nici a unei demonizări „principiale" a tehnicii. Jung povesteşte următoarea întâmplare: se află în cabinetul său. Berlin în cartea sa despre „sincronicitate" (aş propune pentru synchronizitat „concomitentă"). asemenea antecesorilor lor. tăcerea. modul optim de a exprima acest mesaj. renunţarea nu mai apare ca efect al discernământului. E doar corelativul grotesc al anemiei: un fel de a pierde. cum ştim. al opţiunii virile. cu un dispreţ suveran. dar le tratează. în realitate. e vorba de o activare spontană a „inconştientului colectiv". Din punctul lui de vedere. care îi povesteşte un vis dintr-o perioadă de criză: se făcea că primeşte în dar vin scarabeu de aur. în momentul Y. avem de a face cu un anumit firesc al dozajului. fără a dobândi nimic în schimb. e un simbol regenerativ. Apariţia lui pe un fundal de criză e. aşadar. un teren de manifestare practic nelimitat. de comodităţi demobilizatoare. Le au la îndemână. căldura. Era cea mai apropiată variantă posibilă a unui scarabeu de aur: cărăbuşul comun (Cetonia aurata). de erzaţuri. la cel fizic. ci bunul lor uz. ceea ce lasă inconştientului un amplu spaţiu de joc. suferinţă intensă etc. Inconştientul intră deci în acţiune. Asceza însăşi nu e amputarea datelor naturale ale omului. Dintr-odată. Jung aude un zgomot ciudat. totuşi. mersul. zburând. Stă de vorbă cu o tânără pacientă.de spălat. dacă utilizarea spectaculoaselor ei invenţii nu ne-ar face dependenţi.sau ce „lucrează" asupra cărăbuşului X. dar mimează candoarea primitivă. Lumea de azi ar arăta altfel. Cine . deschide geamul şi prinde insecta în palmă. evacuarea abuzului şi a devierii. către fereastra Z? Nu poţi decât să postulezi o fermă continuitate de substrat între lumea „spirituală" şi . vede cum o insectă se loveşte. Cu alte cuvinte. Avem oricând la îndemână un întrerupător. Se întoarce. venind dinspre fereastra din spate. recoltează din inventarul său simbolic mesajul potrivit şi găseşte. răzgâiaţi. fără urmă de curent electric. Altfel riscă să cadă în păcatul ipocriziei: profită niţeluş de avantajele modernităţii.

abia după ce descoperim atuurile vârstei târzii. vârsta târzie. James Hillman. precizia inserţiei destinale în detaliul vieţii cotidiene. „prietenii vechi". la rândul ei. Dar ideologia e deja prezentă. a prestigiului. Aici. Momentul fertil şi pitoresc în care vechiul regim . viaţa cotidiană valorifică în mult mai mare măsură latura sumbră a celor doi termeni. mai omenesc. grija christică pentru „cel mai mic" dintre noi: nici un fir de păr nu se clinteşte.al penuriei . Soluţia începe să se contureze abia după ce schimbăm perspectiva. a experienţei. poate fi vârsta bolilor şi a împuţinării.încât să nu aibă destin. iradierea exemplarităţii ei.lumea fizică: nimic nu se întâmplă într-una fără ecou imediat în cealaltă. Pe faţada unui bloc delabrat de pe Kastanienallee. Din păcate. acum câţiva ani. Bătrâneţea. „învechirea" poate semnala valabilitatea expirată. Hainele „vechi" indică scăpătare. în toată dizgraţia ei. iar noul regim .. Iar ceea ce numim. 2007 Vechime şi bătrâneţe Limbile anglo-saxone au. Şi câtă vreme îi percepem ca problemă. durata. dar încă neîmplinit. împovărează bugetul familiei şi al statului. Ca şi Dilema Veche. fiecare „întâmplare" are o logică proprie. O asemenea schimbare de perspectivă a încercat. Octombrie. 2007 în cartierul Prenzlauer Berg. nu reuşesc să moară la timp. de asemenea. „manuscrisele vechi" sunt. Bătrânii cetăţii sunt impunători.. din estul Berlinului. Bătrânii încurcă: blochează culoarele gloriei.). Sunt „o problemă". . tonusul ei subtil. un bătrân profesor american de descendenţă jungiană.e epuizat.). cu litere de-o şchioapă: „Kapitalismus totet": „capitalismul ucide". în interval. Sunt „vechituri". în româneşte. Bătrânii azilelor sunt trişti. dar şi vârsta înţelepciunii. nu avem acces la nici o soluţie. stă scris. dar şi valoarea adăugată pe care o dă unui obiect îndelunga supravieţuire. acelaşi echivoc se distribuie în două cuvinte: vechimea şi bătrâneţea. e spaţiul umanităţii autentice. „Regia" universală pare să funcţioneze „fără rest": nu există nimic atât de neînsemnat . dimpotrivă. îndeobşte. dar „vinul vechi". între evident şi inevident. „bine temperate". ieşirea din uz.al consumului e în curs de instalare. efectul unor „concomitenţe" riguroase şi semnificative între „subtil" şi „imediat". Adică un rost şi o desfăşurare perfect desenate. De unde un semnificativ echivoc: termenul poate desemna şi decrepitudinea. probabil. calm interogative. în suspensia dintre două definiţii prea limpezi. destin nu e decât un fenomen colateral al acestei continuităţi. pentru „vechi" şi „bătrân". mai adevărat decât sărăcia cenuşie şi decât luxul subînţeles. peioraţia lor.nici măcar o gâză izbindu-se de-un geam . respectiv alt (germ. Un atrăgător amestec de precaritate şi speranţă: mult mai viu. fără încuviinţarea supremă. lucruri preţioase. Frapantă este. Fiecare individ are un destin distinct. Ideile vin dinspre vest mai repede decât bunăstarea. Despre asta vorbeşte. un singur cuvânt: old (engl. persistenţa în timp. asociată cu apropierea morţii. într-o carte intitulată The For ce of Character. în economia lumii.

]. plin de eald (old. Acum însă. [." . coboram scările rapid şi eram de îndată la uşă.. când ne ajutau picioarele. atunci când îi simţim vechimea.. indirect. sau din frumuseţile futuristice ale inovaţiei permanente. astăzi învăţătoarele şi învăţătorii noştri strnt morsele. hrănitoare. căci îi împărtăşesc vechimea. [. Nu acele huni. înţeleasă ca splendoare a vechimii. weorold. 2) Textele revelate... cu tot ce e în ea gravitas şi excentricitate. Ne-am declara mulţumiţi. E o carte despre bătrâneţe. universalitatea lor. A îmbătrâni e a deschide o poartă spre orizontul vechimii." „Când suntem bătrâni din toată inima. prin aceasta. în mod perfid. şi asupra binelui tinerelor generaţii. autentici în fiinţa noastră. genunchii şi când vom rata. cândva. Pentru ca cititorul să-şi facă o idee. dacă şi-ar aminti măcar de Beatles: „W/7/ you still need me. îi voi pune la dispoziţie câteva citate: „«Vechi» (old) este un cuvânt el însuşi foarte vechi. E ca şi cum «vechiul» ar fi ascunsul «lumii» [. [.]. la coborâre. şi desemna acest loc hrănitor. asta se răsfrânge. descoperim că ceva «vechi» e ceva bine nutrit. Aventura lentorii.] fără să devenim vechi noi înşine..And the lasting Life („Puterea caracterului. Ceea ce face din bătrâneţe o ocupaţie permanentă (afidl-time job). wereald.] Şi cum altfel am putea descoperi vechimea lumii [.. dar. cine ştie când ne lasă. Sufletul omenesc nu se alege cu mare lucru din lumea nouă a ultimelor descoperiri.. „A fi bătrân e o aventură.. norvegiană veche şi engleză veche. ci această lume străveche. căci toate astea nu oferă nimic statornic. derivat. într-un interviu televizat: trei motive pentru care problema existenţei lui Dumnezeu nu poate fi evacuată: 1) Problema morţii. din care nu ieşi niciodată la pensie". Cine contemplă iradierea lor supra-temporală. greu de comparat cu alte texte „mari" ale lumii. masivitatea unui absolut în acelaşi timp indeniabil şi inexplicabil. fără să îmbătrânim? Bătrânii poartă povara înţelepciunii. Altădată învăţam de la vulpi şi şoimi. pentru noi. Să ieşi din cadă şi să alergi la telefon sau pur şi simplu să cobori câteva trepte implică tot atâtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi călare pe o cămilă. Ea aduce. Oricât de formidabil e .. în conştiinţa fiecăruia. Şi viaţa care durează"). mister etanş.. Cuvântul englezesc pentru «lume» (world) se scria.. ceea ce nu înseamnă altceva decât că ei cunosc căile lumii. vechi). copt. asupra binelui public şi. dintr-o rădăcină indo-europeană care înseamnă «a hrăni». Lumea e. pe baza unei reevaluări a bătrâneţii din perspectiva lui James Hillman.. Altădată.]. probabil. Evidenţă de necontestat şi de neocolit. Dacă mergem pe urma cuvântului în gotică.Ar fi o utopie să aşteptăm de la guvernanţi o reevaluare a pensiilor. when l'm sixty-four?" 2008 Mai. matur. Berlin Peter Sloterdijk. o treaptă. broaştele ţestoase şi elanii înnămoliţi în mlaştini. totodată. în adevărul prezenţei noastre. Au aceeaşi stare ca ea. will you stillfeed mc. transparenţa lor infinit interpretabilă înţelege unicitatea specifică a unui tip de text.

supraraţionalitatea." „Când va apărea primul dvs. * Presa germană deplânge soarta unor tineri turci hipercalificaţi." * . Trebuie să-i urmăm exemplul. de reformă. Totul e sociologic. nici în adânc. o carte despre parabolele lui Isus. „parabola semănătorului". socialist.mărturiseşte doamna profesoară. Parabole de tipul „sămânţa care creşte singură" sau „bobul de muştar" vor fi analizate ca mici reportaje despre viaţa grea a ţărănimii evreieşti (ţărani şi ţărănci) sub jugul imperialismului roman. vedetă de rap. Upanishadele şi Coranul. Evenimente creatoare de istorie. Nu-mi plac mă tuşile ecologice. de stil. Dar în România? în România. album?" „La vară. aşa cum au făcut-o Pentateuchul. Acestea nu sunt „capodopere". una din două firme de înaltă tehnologie are drept fondator un imigrant. Din păcate. Mai întâi. pentru mulţi dintre ei. astfel. „Filozofia mea: stil vaginal. o tuciurie trăitoare în Germania. Luise Schottroff. doctorandă în semiotică. el n-a reuşit să marcheze. „Tradiţionala" ospitalitate autohtonă nu se pune în funcţiune când e vorba de compatrioţi şcoliţi în marile universităţi ale lumii şi dispuşi. Putem concepe inteligenţe mai înalte decât a noastră. ale ecologismului etc. luptătoare pentru „eliberarea limbajului" de orice pudibonderii burgheze. Isus e un postmodern de extremă stângă. Va fi un album umed. Şi pentru mine. de pildă. Cred. 3) Structura inteligenţei. viaţa vreunei comunităţi. pussy de lux. „Fiecare parabolă pe care am încercat să o înţeleg a devenit. pentru mine. militant. într-o naivă uitare de sine. provocator. strămutată la Pacific School of Religion din Berkeley. în Statele Unite o asemenea situaţie e de negândit. după Immanuel Kant. siliţi să părăsească Germania adoptivă pentru că talentele lor nu sunt apreciate. Intelectul uman pare prefigurat pentru a se raporta la un intelect transcendent. ideile revoluţionare ale mişcării feministe. ci evenimente. o tânără turcoaică născută la Bremen. marele filozof iluminist. E loc numai pentru „patrioţi". o profesoară din Germania. în România nu mai e loc pentru expertiză. un echivalent al lui „nicăieri". a publicat. ci „parabola semănătorului /semănătoarei". Evangheliile. ale organizaţiilor pacifiste. acum vreo patru ani. Se va numi Iluminism. alteritatea totală. nici în amplitudine. cu subînţelesul unui nivel de existenţă şi de gândire aflat deasupra nivelului propriu. cu melodii social-politice legate de Kant şi de mine. Stă în firea minţii noastre să se raporteze constant la realităţi care o depăşesc. Ele „povestesc despre experienţele agricultorului în contact cu lumea plantelor care îi servesc drept hrană". „Acasă" a devenit. o surpriză" . interviu cu Lady Bitch Ray. Isus trece sub tăcere problema exploatării. necontenit. care nu se spală unde trebuie şi nu se bărbieresc la subraţ. Trăim. câteva mici corecţii de formulare: nu se va mai spune. instituţiile româneşti îi tratează pe tinerii români hipercalificaţi ca pe nişte imigranţi inoportuni. In Silicon Valley. putem concepe deneconceputul. să se repatrieze. relativist. Avem o înnăscută disponibilitate anagogică.Shakespeare. a sclaviei. Doamna Schottroff e preocupată să adapteze interpretarea textului evanghelic la problematica aspră a contemporaneităţii: abuzurile militarismului şi ale imperialismului economic occidental. în Stern. a cametei nemiloase şi a spolierii proprietăţii.

Ziarul e. care ar interzice predarea în şcoli a darwinismului. al cărui discurs. Problema fascismului e că e capitalist? Da. Vezi America Latină. Titlul notiţei este „Când Dumnezeu a făcut România". Eu. Nici vinurile noastre nu se potrivesc. Ideea comunistă e bună. Aflu că e un ziar de seară elveţian. ironic. în 2008. imul. Cartea . ca să văd în ce companie suntem. De ce Heidegger e un caz. lagărele de concentrare. La ora două după miezul nopţii abandonez. autoarea a încasat un avans de un milion de lire sterline. Berlin România în spaţiul german.Cherie Blair. el bea Rioja. Decembrie. O cronică apărută în Der Spiegel califică textul drept rezultat al „purei plăceri de a sporovăi". . citând „agenţia de ştiri Mina". o formă de vinovat conservatorism" . nu. dimpotrivă. potrivit acestei hotărâri.spune cronicarul german pare dictată de Victoria Beckham frizerului ei. o temă de care trebuie să se ocupe profesorii de religie. nu? Pentru că Heidegger a acceptat o poziţie oficială. memoriile (Speakingfor myself). nesemnată. Capitalismul a produs tot atâtea morminte ca şi comunismul. Facerea lumii ar fi. Hitler e un produs al capitalismului.. să se ţină de carieră: să-i ia locul lui John Smith la şefia partidului („E momentul tău! Inhaţă1!") şi să nu-i cedeze lui Gordon Brown („Dacă accepţi ideea lui Gordon să te limitezi la un singur mandat. * Pierd o jumătate de noapte într-o discuţie cu un prozator austriac.conchide notiţa. Notiţa următoare descrie un conflict între piraţii de pe coasta somaleză şi o navă de război italienească. cu distribuţie gratuită. Cineva. capitalismul e. Mai aflăm cum organiza Puţin vânători nocturne de porci mistreţi sau cum a fost conceput micul Leo în Castelul Balmoral din Scoţia. drept care Tony şi Cherie au trebuit să se înghesuie unul într-altul. A apărut de curând şi aparţine grupului Ringier. aşadar. O altă notiţă se referă la Coreea de Nord: un teatru de păpuşi din capitala ţării prezintă elevilor un spectacol educativ în care o broască bună omoară un şarpe rău. din flota NATO. matern. E Margaret Thatcher la fel de rea ca Fidel Castro? Mult mai rea: a încercat să distrugă economia britanică. Mă uit la restul paginii. nevasta fostului premier britanic. din solidaritate cu oprimaţii hispano de pretutindeni. şi-a publicat. şi Sartre. amabil.. în timpul unei vizite la familia regală: era frig. Cititorul e informat. doldora de breaking news. „Un pas înapoi. E capitalismul o pepinieră de dictatori? Da. Cherie Blair e aproape o matroană balcanică. I s-a oferit şi n-a acceptat? N-ar fi acceptat. Eu beau Riesling de Mosela. Se ocupă capitalismul cu exterminarea sistematică a adversarilor? Da. Tony e somat. despre o hotărâre din 2006 a guvernului român. iar Sartre. La predarea manuscrisului. inuman şi criminal. nu ştiu nimic despre o asemenea hotărâre a executivului autohton. să nu te mai prind pe-acasă!"). îmi semnalează o notiţă despre România dintr-o gazetă de seară. Dar există un Gulag capitalist? Da. repetă toate poncifele stângii din anii '50. de curând. Intru la idei.

. „Un sărut puternic poate cauza un dezechilibru al presiunii aerului dintre cele două urechi interioare şi conduce la perforarea timpanului." E normal. Vor urma discuţii. de asemenea.. Despre care. n-avem a ne plânge.. Nu ştiu alţii cum sunt. Citez: „Aligatorii din Florida au organe sexuale mai mici. în aceeaşi zi. câteva dintre informaţiile recoltate azi. unde medicii se străduiesc să repare lucrurile. Restul lumii în spaţiul românesc. Cerbii din Montana şi Alaska şi-au deformat testiculele. ci cerşetorii şi hoţii. rămânem tot un popor mândru. a perforat timpanul şi a cauzat clacarea auzului. să stârnim interesul co-continentalilor noştri. femeia îşi va recăpăta auzul cam în două luni." Mă opresc aici. când mă aflu în străinătate. Dacă totul merge bine. ba chiar mă bucur că. Conferinţa propriu-zisă va demara. deşi se specifică. după Revoluţie. Paul Milata". până în 2020. Aflat în stare de ebrietate. din ziarele dâmboviţene: 1. la ora 12. încât au ajuns să scotocească. nu pot renunţa la presa natală. A ajuns la spital. de pildă. cu o istorie zbuciumată. până şi în arhivele îndepărtatei Podgoriţe. Cei care mă deranjează (pe mine ca şi pe gazde) când umblu prin marile oraşe europene nu sunt deloc specialiştii carpatini. Mai ales că. Am mai spus-o: într-o lume în curs de globalizare. nerăbdători. omul a procedat cu oarecare violenţă şi şi-a provocat o hemoragie fatală. Peştii sunt cei mai afectaţi. nu mă deranjează mobilitatea generală a experţilor. Broaştele ţestoase din zona Marilor Lacuri au dezvoltat trăsături feminine. dar afli şi ce se întâmplă în restul lumii. Abia aştept să intru pe Internet şi să mă bucur de ştirile bucureştene. 3.0 chinezoaică a surzit în urma unui sărut dezlănţuit al iubitului ei." Concluzia: „Deşi sărutul nu implică în mod normal riscuri. să nu dramatizăm. Dar ce e cu agenţia de ştiri Mina? Caut pe atotştiutorul Google şi aflu că e o agenţie de ştiri muntenegreană. Incidentul a fost explicat imediat de un grup de experţi: „Sărutul a redus presiunea din gură. Cu sau fără ei. ziarele noastre au regăsit contactul cu întreg mapamondul. dar eu. Exemplele se vor alege din România şi Bulgaria. Oamenii de ştiinţă din marile universităţi ale lumii au constatat o involuţie a virilităţii la nivelul tuturor vertebratelor. la ora 12. via „Societatea Germană pentru Politică Externă" (DGAP). Şi cu cea mai înaltă rată de emigraţie din spaţiul european.Ca Libertatea de la noi. Nu reuşesc să ajung la conferinţă. Dorinţa lor de a şti cât mai multe despre noi trebuie să fie atât de intensă. cât şi vagin. zonele cu cea mai dramatică prăbuşire demografică din lume (!). printre ei.30 fix. în definitiv. Urşii polari dezvoltă caractere hermafrodite şi au atât penis. la o conferinţă a sus-numitului pe tema „Exodul cadrelor de specialitate din România şi Bulgaria". odată cu siesta." 2. desigur. în plină indigestie informaţională şi tulburat la culme de complexitatea lumii.. sunt mulţi români. 8 decembrie. iar fertilitatea lor se reduce. vor încerca să afle câte ceva de la vreo agenţie de ştiri din Tecuci. încep să mă mai liniştesc.. Un tip de 63 de ani din Manchester a murit în urma faptului că s-a scobit în nas. Iată.. Am intrat în Europa. în textul invitaţiei. ce se întâmplă în ţară. că ea va începe cu o gustare. Afli. In termeni tehnici: deces prin epistaxis. cu acest prilej.. Germania va afla. Cât despre dispariţia profesioniştilor din patrie. primesc o invitaţie de la „Dr. doctorii îi sfătuiesc pe oameni să procedeze cu prevedere. E normal să fim prezenţi pe afiş. că Europa Centrală şi cea de Est vor deveni.

Chelnerul.ai putea replica. Estul european. Nu vreau nici să combat imigraţia. magazinele sunt în pragul exploziei. Nu se mai poate deosebi între turişti şi localnici. cântă. Parisul rămâne încă tot ceea ce ştim despre Paris.mereu în pericol . Parisul trăieşte un soi de eroziune exaltată. trebuie să observăm că ceea ce se întâmplă se întâmplă. Localnicii. îmi amintesc de o carte poştală trimisă. Orientul Apropiat. . e un conglomerat de universalitate.Decembrie." Carevasăzică povestea e veche.. incapabil să mai pozeze pentru un portret recognoscibil. ci urma lui în memoria noastră. Parisul reuşeşte. marele Paris. Găseşti de toate în pântecul lui. să reziste. Constat. încearcă să se recalibreze. în final. Strălucitor în croiala sa clasică. cu ani în urmă. Parisul.. într-un bistrou. câteva mari atuuri: câteva pieţe monumentale. ca şi alte metropole impozante ale lumii de azi. riici să glosez. dimpotrivă. Rezultatul are hazul şi necazul lui. Dar euforie exaltată: parizienii se înghesuie în jurul tarabelor cu o bunăvoinţă ospitalieră. farmecul lui policrom şi împestriţarea lui dizolvantă. E o imensă salată geografică. sociologică. Prea mic pentru puzderia de oameni pe care îi adăposteşte. nu e sigur că înţelege ce-i cer. metrourile agonizează. moravuri sau stil. Extremul Orient. Tot mai greu de găsit în acest iureş al diversităţii e Parisul însuşi. înainte de a stabili dacă ceea ce se întâmplă e bine sau rău. Unii plătesc. „Un oraş ocupat!" . au căpătat ei înşişi un halou de dezrădăcinare. doar. îmbrăcăminte. cerând. în inima oraşului. Nimeni nu e exasperat. totuşi. în metrouri. (Unul din ei. vinuri. excentrici aroganţi şi funcţionari fără chip. nici eu nu mai sunt sigur că am cerut cum trebuie. stau înşiruite tarabe cu marfă de bazar. mici negustori din răsărit au plantat arome constantinopolitane. probabil indian sau pachistanez. Dar ne-hotărât în dez-mărginirea sa. străzi întregi de o nobleţe scăpătată. apocaliptic. anticipând Crăciunul. Trec ţiganii şi îmi face cu ochiul). Nu chipul lui actual. pe tema iminentului Babilon al zilei de mâine. muzicieni de ocazie îţi rup urechile cu instalaţii moderne de play-back. să surâdă. îndemânatec. o notă de indistincţie. baghete crocante şi câteva insule . să rămână strălucitor şi în decadenţă.spun unii. Are. o sumedenie de cafenele desuet mondene. Brusc. de o discreţie insidioasă. Paris Parisul. în continuare. compatriot de-al nostru. Eroziune: pe Champs-Elysees. între Rond Point şi Concorde. de Cioran lui Constantin Noica: „Mă uit în jurul meu în metrou şi îmi dau seama că sunt singurul francez din vagon. antropologică: Africa. brânzeturi. fie că e vorba de mâncare. librării. „Un oraş dez-mărginit" . cer un rachiu de pere. Bravează elegant şi se destramă tonic. câteva muzee inconturnabile. stingheri în invazia planetară cu care se confruntă. Strada e apoplectică. elite glamoroase şi declasaţi putrezi. îi rog pe profeţii satului global şi pe atleţii multiculturalismului să nu mă judece pripit. Sunt turişti în propria lor ogradă. şi anume după un traseu inevitabil. Nu-l identifici decât dacă te plimbi prin spaţiul propriilor tale amintiri şi referinţe. sau. inerţii tradiţionale şi experimente acute.ale bunului-gust. existenţa unui fenomen şi cred că e vorba de un fenomen caracteristic al „postmodernităţii". finanţare. Anything goes. a devenit mic.

iertarea sunt conceptele cheie ale credinţei tale. Sunt euforici ori de câte ori au ocazia să dea de pământ cu „deviaţioniştii". Nu toţi ortodocşii au apucături „musulmane" şi nu toţi musulmanii sunt fioroşi. îngăduinţa. în iad. caut semnele crizei. te supraveghează. la structurile şi evenimentele de profunzime. Subiectul e la ordinea zilei. de a le lua apărarea hoţilor şi târfelor. Se simte? Nu se simte? O poţi adulmeca pe stradă. Şi unii.Ne uităm. în perimetrul vieţii creştine. ortodocşii „musulmani" nu sunt o tabără omogenă. Berlin De aproape două luni de când sunt la Berlin. de a opune leviţilor modelul „bunului samaritean". cu toţi cei care nu idolatrizează patria şi neamul. te somează să te aliniezi unei conformităţi pe care o decretează drept absolută. Credeai că a fi creştin e a sluji o religie a iubirii. în magazine. a compasiunii. unul la altul. ai de dat socoteală unor soldaţi intransigenţi ai credinţei. cu judecată tranşantă. „Ştiţi ce? Mai bine daţi-mi o bere!" 2008 16 martie. inchizitorii. care au drept de viaţă şi de moarte asupra concetăţenilor lor. Iunie. caftangii cu psihologie de gaşcă. cavalerii militanţi ai unei înregimentări care se poate dispensa oricând de atributele libertăţii. în ziare. la cât tapaj se face. buni scriitori. PS. rigorismul literalist. Fireşte. unui soi de Gestapo al dogmei. păcătosul. E ceea ce mi s-a părut că pot numi fracţiunea musulmană a ortodoxiei. Personaje sumbre. disciplina militară. să identific toxina. Pe de altă parte. Ortodocşii „musulmani" au drept singură ocupaţie judecarea aproapelui. Inapetenţa pentru surâs. da. monumente de prostie pioasă. ar trebui . Cinstit vorbind. te cuprinde o difuză nelinişte. Credeai că smerenia. în politică? 2007 Evident. te ceartă. şi de schimonoseala pe care o dau drept doctrină creştină. Trăiesc în voluptatea juridicului şi a măsurilor punitive. cu referinţe culturale bine asimilate. N-aş vrea să aduc. a bucuriei mântuitoare. Sunt trezorierii justeţii. nici o ofensă unei religii sau alteia. ei sunt mereu cei care ştiu. prin rândurile de mai sus. Tu. cu „neîmbisericiţii". Printre ei sunt şi spirite barbare. Credeai că e ceva de învăţat din curajul hristic de a sta la masă cu vameşii. să detectez adierea malefică. dar şi spirite mai subtile. Siguranţa de sine e marea lor performanţă. N-ai nici o şansă. temător. Vorbesc în numele lui Dumnezeu. Bucureşti S-au înmulţit. Palizi şi insinuanţi. Dar te-ai înşelat. şi de ei. Se apropie alegerile şi tot ce are legătură cu falimentarea . Şi în politică.să percep câte ceva. alături de îngheţul inimii. încurcaţi.chiar şi eu . în ziare. n-am acces la detalii. buni dialecticieni. antum. Trebuie să-ţi fie frică de ei mai mult decât de Domnul. anticipează Judecata de Apoi trimiţându-te. şi alţii au însă în comun încruntă tura. care gândesc corect. In preajma reprezentanţilor ei. Furia lor apologetică are un singur efect garantat: scuipi în sân şi te îndepărtezi. nu sunt bine plasat să văd corect: privesc din afară. nu simt încă mare lucru. siguri de dreptatea lor şi de îndreptăţirea pe care le-o dă certificatul de „drept-credincios".

Noutăţile. te frapează numărul scăzut de vânzători: altădată. Nu ştiu dacă de sărăcie. Unul arată ceva şi zice „woduba". despre instituţia sclavajului în localitatea Saint-Louis din Senegal (secolele XVIII şi XIX). afganul. labradorul.dacă trebuie .de ce sunt atât de urâţi? * Ibrahima Thioub. Administraţia colonială franceză se străduieşte. o bodegă grecească. iar porţiile sunt enorme. profesor de istorie la Universitatea din Dakar. schnauzerul. nu mi se par spectaculoase. Acum îi cauţi cu lumânarea. beagleul. alţii zic nu. bichonul. Mă întreb doar de ce trebuie să fie roboţii antropomorfi şi . magazinele sunt pline . Susţinem marea linie comercială Karstadt? Va plăti Partidul Social-Democrat (SPD) preţul crizei. câte sunt. cu ameninţarea şomajului. berlinezul preferă. în orice caz. Au câştigat cockerul. aflat „în criză". unde capeţi ouzo gratis. decât anul trecut. cafenelele şi restaurantele sunt abundent frecventate de clienţi binedispuşi. setterul (gordon). lingvistică. chihuahua. iar acesta nu funcţionează . m-aş opri la două: mai întâi şantierele stradale durează mai mult (probabil prin subţierea mâinii de lucru) şi apoi dimensiunile câinilor de companie au scăzut vizibil. Semn că nici criza nu e democratică şi unanimă. cu preţurile şi impozitele se foloseşte masiv în campanie. nu simt nimic. Până anul trecut. bracul. dobermannul. Protejăm Opel-ul? Doamna Merkel zice da. spune lucruri amuţitoare. câinele-lup. boxerul. pekinezul. să legifereze abolirea muncii servile şi să suspende traficul de sclavi.unor firme. genetică. Conferenţiarul admite că n-a găsit încă răspunsul potrivit la întrebarea sa. capabili să comunice între ei printr-un sistem sofisticat de sunete. restaurantele mai ieftine. Sunt prea neinstruit în materie ca să pricep ceva. alţii au dinainte marea ocazie. Dacă ar trebui. Dintr-odată. mai mult.aceleaşi magazine pe care le ştiu de ani de zile -. pudelul. La casierie se nasc mici cozi. totuşi. bassetul. Specialistul belgian vrea să găsească soluţia recurgând la neurobiologie. o chestiune lăsată nerezolvată de Darwin. după primii paşi. să enumăr lucruri ceva mai îngrijorătoare. Autobuzele continuă să-şi respecte la centimă graficul de mers. din punctul meu de vedere. parcă. * La Institutul berlinez de Studii Avansate. teckelul pitic. cu şubrezirea băncilor. unele lucruri sunt niţeluş mai scumpe ca de obicei. Pentru o masă bună. priveliştea parcurilor şi a străzilor s-a schimbat. Vrei să întrebi ceva şi n-ai pe cine. Metoda este experimentală: se construiesc câţiva roboţi humanoizi. în câte un supermarket. pierzând calificarea de „partid popular"? Eu însă. foxul terrier. după 1831. greyhoundul. biologie evoluţionistă etc. profesorul Luc Steels de la Universitatea Liberă din Bruxelles vorbeşte despre originea limbajului. Uneori. din spirit de economie sau din zgârcenie. Celălalt confirmă (sau nu) adecvarea dintre „woduba" şi obiectul arătat. dar simte că e pe drumul cel bun. câinii scoşi la plimbare erau impozanţi: întâlneai la tot pasul dogul german. te abordau prompt ca să-şi ofere serviciile. simplu trăitor sezonier în marele oraş. Unii pierd. dalmaţianul. căci toţi trăiesc din comerţ. opoziţia locală e masivă. devine alegerea optimă pentru cetăţeanul local.

dialogul dintre doi oameni e întâlnirea dintre două vorbiri aflate la aceeaşi depărtare de Cuvânt. aşa încât oricare dintre ei poate ajunge la o bunăstare suficientă ca să-şi cumpere el însuşi sclavi! într-una din limbile locale (uolove). Spre deosebire de omologii lor de pe plantaţiile americane. Fără crispare. Vorbeşte în numele misterului.. Vorbirea apare ca o îndepărtare de Cuvânt. a opera un transfer de vulnerabilitate. apoi pentru sclavii sclavilor (diamates) şi pentru sclavii sclavilor altor sclavi (diamartis). A vorbi e a fi periferic. vorbirea trebuie săşi formuleze propria precaritate. nuanţe „incorecte" politic. au o viaţă blândă. ca să nu fim acuzaţi de rasism. încercând să o înţeleagă. de fapt. de unde ştiu dinainte de câtă cunoaştere am nevoie pentru a mă mântui?. ne-comunicare. Dar opoziţia locală nu e majoritar europeană! Cei mai rezistenţi sunt proprietarii de sclavi autohtoni (de culoare sau metişi). euforic. Comunicarea însăşi e o formă de slăbiciune. dar abuzează de explicit. Orice vorbire care nu vorbeşte despre îndepărtarea de Cuvânt e vorbire în gol." O prudenţă simetrică arătau ascultătorii de culoare: „Da. O lume înţeleaptă e o lume în care Cuvântul nu devine vorbire decât la cosmice răstimpuri. dar noi n-o putem spune. pură absenţă a tăcerii. Europenii îi spuneau sotto voce: „Ştiam că aşa stau lucrurile. jumătate din produsul muncii lor le revine. * Ezoterismul îmi spune mai mult decât vreau (e nevoie) să ştiu. să-şi relateze marginalitatea. riguros. sclavii senegalezi. Problema sclavajului şi a colonialismului capătă. Iar această îndepărtare suntem noi înşine. sclavii înşişi. Dialogul adevărat nu se poartă de la putere la putere. * Să reuşesc să scriu aşa cum picta Horia: destins. Adesea. ca exerciţiu ritmic. chiar dacă mereu reluată. Puterile nu pot comunica între ele: îşi sunt suficiente. Pentru a fi comunicare. De asemenea. Puterile nu pot comunica nici cu cei slabi. familiilor care îi deţin. în primele rânduri ale Genezei. Ele vorbesc despre însăşi această depărtare.fără aportul sclavilor. când din el se nasc cerurile şi pământul.. Profesorul Thioub îşi dă seama şi povesteşte amuzat câteva din reacţiile publicului la una dintre conferinţele sale pe teme asemănătoare. să o anuleze. Pe de altă parte. * Există un singur fel de a-l ajuta pe celălalt: a-i cere ajutorul. depăşită. a-ţi aminti de Cuvânt ca de o experienţă prenatală. a gravita comemorativ în jurul Cuvântului. Şi. Dialogul real. . astfel. să o parcurgă în sens invers. vorbesc numai pentru a căpăta înapoi ecoul propriului lor prestigiu. atunci Cuvântul nu devine vorbire. o decrepitudine a tăcerii. aşa e! Dar chestiile astea nu trebuie spuse în faţa albilor!" Fără dată Dumnezeu zburând razant pe deasupra Posibilului. ci istorie. cu faza studiului (erudit) asimilată. Numai cei slabi pot comunica cu cei slabi. îndeobşte. asimilaţi. ci de la înfrângere la înfrângere. există termeni specifici pentru „sclavi" (diams).

A resimţi realul ca pe un spectacol pentru olimpieni. sub incidenţa unei misterioase teatralităţi. ei închipuie o lume miniaturală. Destinul e un concept teatral. cu aparente eclipse. iar . dansul minor printre picioarele uriaşilor.ca şi aceea a unui spectacol . inevitabil. Cum mai puteau ei să fie „mari" după Socrate. Dar eroii lliadei. viaţa omului e o permanentă convertire a vizibilului în mirabil. El se raportează la lume ca la o „înscenare" ce trebuie deconspirată. Aceasta este experienţa oricărui spectator (theoros). Laolaltă. de previzibilitate şi surpriză constituie dificultatea şi fascinaţia teatrului. Dar ei nu au doar dimensiunea insectei. Iar cuvântul „teatru" în lumea grecilor s-a născut: theatron uneşte în câmpul său semantic ideea de „observaţie" nemijlocită (theârema) cu aceea de „spectacol" (theama) şi cu faptul mirării şi al admiraţiei (thaumâzein). face parte din ceea ce am putea numi un înnăscut „complex" teatral al umanităţii. asupra teatralităţii vieţii. Aproape că s-ar putea judeca reuşita unei vieţi . să submineze spiritul acesta. iar cinicii. iar pe de alta. în platitudinea strictei senzaţii. pregătind terenul vieţii intelectuale din epoca romană.cade. Teatrul aşază lumea cu capul în jos. Iar viaţa omului . de Academie şi de Liceu. fatal. după Platon. Azi trăim mai rar şi mai palid implicaţiile unui asemenea complex. reflectăm. a-ţi înţelege identitatea ca pe un rol . un liliput ironic. de imediateţe şi stranietate. insecte supravieţuind lăutăreşte printre tuburi de orgă. de pildă. ori de câte ori încercăm să desluşim „regia" ascunsă a unei biografii. Cyrenaicii nu se lasă asimilaţi epicureismului. vei practica deci filozofia într-o depresiune a spiritului. Ei reuşesc. se mişcau neîncetat în raza lui. E destinul „micilor socratici". lor nu le rămâne decât o singură şansă: nonşalanţa.iată elemente constante ale mentalităţii greceşti.prin deschiderea ei către categoria mirabilului. după Aristotel? Şi cum să nu fie ocultaţi de marile şcoli dogmatice care le-au urmat: Epicur şi stoicii? Umbriţi deci. El vede „joaca" dindărătul gravităţii şi abisurile pe care le camuflează plictiseala cotidiană. a actului brut.* Uneori n-ai de ales: te-ai născut într-o depresiune a timpului. Au şi eficacitatea ei. că stai clipă de clipă sub ochiul cristalin al vreunui zeu. Ca orice spectacol. începi cu văzul (theoria) şi sfârşeşti cu o uimire. de grădinile alexandrine. în ei s-a întrupat spiritul grec pentru a muri. sentimentul că eşti asistat. pe de o parte. în carnea bogată a spiritului platonician. iar nereuşita. Şi investiţi cu o asemenea funcţie. viaţă „jucată" sub o regie străină . fie că e viaţă de „personaj". printr-o închidere în vizibilul sterp.fie că e „viaţă de spectator" (theoretikos bios) ca a filozofilor. Micii socratici sunt ca un popor de carii. Singur teatrul dovedeşte că locul altceva-uhii nu e altundeva decât în lumea obişnuită. rezistă până în secolul VI după Christos. Toate artele sfârşesc prin a invoca o altă lume decât cea la îndemână. Ei sunt „duhul" pe care şi-l dă grecitatea. * Notă despre teatralitatea vieţii Ori de câte ori reflectăm la tema destinului. convinşi cum erau că fiecare împrejurare a vieţii e efectul unei manevre divine. La fel. Şi tocmai amestecul acesta de verosimil şi miraculos. devin indispensabili. prin zgârieturi obscure. ca pentru a-i goli buzunarele: aparenţele îşi pierd evidenţa.

substraturile inevidente sunt date în vileag. * Amintiri despre Nicolae Krassovski Mă întorceam. Eram învăţat cu „improvizaţiile" spectaculoase ale lui Marin Tarangul. Mai întâi. Lae mi-a ieşit tocmai atunci în cale. un fel de a formula drama ca pe o platitudine curentă. însoţind cum nu se poate mai inadecvat iminenţa catastrofei. Adevărul nul ştiu nici astăzi. deşucheat. histrionic şi totuşi netrucat. A merge la teatru e a recupera o urmă de demiurgie. firav şi întreprinzător. în care o mare febră şi un mare frig convieţuiau sub acolada lichidă a aceluiaşi zâmbet. hazliu şi tragic. teatrul e un discurs despre nuditatea realului. Lae mi-a strâns atunci mâna prieteneşte şi s-a îndepărtat sprinţar ca şi cum rugămintea lui nici nu se născuse pentru a fi satisfăcută. cu alcătuirea lui incertă. ca un fleac oarecare. plictisit de o companie inept cuviincioasă.. încât nu le puteai declara pe amândouă decât la fel de adevărate. . Prin excelenţă dezvăluitor .. trăită în stil picaresc.în perpetuă căutare a alterităţii . Bani să ofer naveam.ceea ce se exprimă în ridicarea inaugurală a cortinei -. Cât despre spectator. ci doar pentru a stârni dialogul. Avea ceva din fiinţa apelor: mobil până la împrăştiere. In lipsa lui. într-una din nopţile studenţiei. cu care propria mea cuviinţă . plecasem deci şi traversam romanţios piaţa pustie a Palatului. o stratagemă autoironică folosită pentru a obţine banii sau o vorbă în vânt. căzusem în capcana purei mondenităţi. o anumită voioasă sărăcie. între viaţa lui Lae şi literatura sa era atâta omogenitate. Apoi. el e pus de teatrul modern în condiţia în care erau puşi de Homer zeii lliadei: asistă suveran cum se fac şi se desfac destinele altora. Krassovskiană era şi disproporţia între derizoriul cererii şi elefantiaza justificării ei: ce să faci cu o sută de lei. Lae mi-a ieşit aşadar în cale şi. de la o petrecere ratată. Tipic krassovskian era însă faptul că acest „mi-a ars casa" putea foarte bine să comunice purul adevăr. de Hermes şi de Apollon.prin simplul patos al curgerii. „mi-a ars casa" putea însemna orice: o glumă funebră. el îşi obţinea forţa . adăugând justificativ: „Mi-a ars casa!" îl cunoşteam destul de bine ca să realizez cât de „krassovskiene" erau fraza aceasta şi împrejurarea însăşi pe care o consemna. imprevizibil. de Athena. fără ca vreun detaliu de intonaţie să o confirme. ca o periculoasă acrobaţie... E un deus otiosus. Doar că.. De aceea. mi-a cerut o sută de lei. când îi întrezăreşti motivaţiile.. Excedat de o variantă îmburghezită a dionysiacului. krassovskiene erau zâmbetul tandru şi blândeţea exoftalmică a privirii. amestecând într-un fel specific urgenţa cu nepăsarea..nu putea dialoga. daca ţi-a ars într-adevăr casa?.asemenea apelor . In sfârşit. a încerca să înţelegi cum arată viaţa planetei de la înălţimea unei galaxii. spre deosebire de Zeus. în a cărei bună dispoziţie nu găsisem nici un punct de sprijin. amărui. sau la fel de ireale. care are numai puterea de a judeca. un privitor leneş. Ne-am revăzut după câteva zile şi încercarea mea de a afla ce se întâmplase de fapt s-a destrămat în mimica relativistă a lui Lae.. el nu poate să intervină. despre ce rămâne din el. în compania căruia orice întâmplare căpăta nimbul unui melancolic delir.

„Cel care a cunoscut virtutea dansului trăieşte întru Domnul. oricât de puţin. în opera pe care a lăsat-o.reale. Era aberant cu naturaleţe.Adevărul e că prietenul meu cu nasul gascon şi ochi lăcrămoşi era totodată integral creditabil şi sublim incredibil. dar fără urmă de blazare. * Din fişierul Bibliotecii Academiei Române: cota: I. 109697. dacă am trăit-o vreodată. Ce va fi înţeles dintr-însa stă poate scris. Era la antipodul brutalităţii şi o căuta totuşi cu un fel de mirată voluptate. totala disponibilitate faţă de orice împrejurare. riscant. al iubirii. Lae lăsa. din balastul acesta enorm. premonitiv. Trăia tonic. Lucrarea are cinci pagini. pe nedrept. al vinului. toţi suntem responsabili. asumarea integrală a oricărei experienţe. alături de citate pompoase. autorul: Contele Mattei. boema nu era o vârstă sau o ideologie. dar avea geniul de a crea din nimic situaţii neobişnuite. în tot ce făcea. Boema nu era pentru Lae ceea ce este pentru noi toţi: un episod picant. într-o seară. care crede că nu poţi înţelege decât ceea ce trăieşti în chip primejdios. dă la iveală deopotrivă scârbe şi miracole. Ştii (sau îţi închipui) că eşti deasupra acestor reziduuri. Părea inconsistent sau placid. Sub puterea demonului acestuia toate incendiile sunt .A. pasaje obscure şi candori de subretă. De câte ori vrei să faci ordine te descumpăneşti: întâlneşti însemnări de o stupiditate inavuabilă. ca demonul însuşi al imaginaţiei. al închipuirii. cei care i-am fost aproape.. Ea nu era nici o cochetă şarjă mondenă şi. urma nesfârşitelor munci şi zile pe care le-ai trăit... prin el am trăit-o. o teorie a „interesantului". Era un instinct spontan al libertăţii. Sau de-a dreptul cu focul. de altfel. scormonit. încercând să-mi aprindă o ţigară. nevasta fiului meu adoptiv".. pe care. un fel de a fi. * Justificări consolatoare post-revoluţionare: nimeni nu e vinovat. Această boemă. fără iluzii. Cu focul desenului. dar ele rămân totuşi reziduurile tale. un pasaj din Djalâl ed-Dîn Rumî. Mi-a pârlit. în speranţa că îţi salvezi astfel obrazul şi sufletul. o uităm mereu până şi noi. un dulce libertinaj juvenil din care ne alimentăm nostalgiile vârstelor târzii. * Sertarele în dezordine ale oricărui intelectual: un fel de îngrăşământ inform care. transcris de F.. * Ceasul rău e acela în care diavolul face mai multe minuni decât Dumnezeu." . Stilul trepidant al boemei. Lae se născuse pentru a o întruchipa.. sprâncenele. Moartea i-a fost şi ea o păţanie. titlul: „Acelora cari ar dori să scie cine este Dna Condeescu.se ştie . E ca o mântuire în veac pe care uneori o doreşti mai intens decât îţi doreşti mântuirea de apoi. * Pe o foaie răzleaţă. Şi simţi mereu nevoia să recuperezi câte ceva. impresia că se joacă cu focul. Şi pe care. căci ştie cum poate iubirea să ucidă. Pentru Lae. cu atât mai puţin. ale cărui repere erau autenticitatea. Avea stil. E limpede că pentru el viaţa era un prilej de a păţi câte ceva.

e de două ori mai rău.") Elisabeth (soţia lui Gotz): „Facerea de bine e o virtute nobilă. Mi-am amintit de această stare juvenilă urmărind. O invenţie a Revoluţiei Franceze. dar nu de cele iremediabil rele. Scheisskerl). Nenumăraţi tineri au un chef paroxistic de tămbălău. („. Nu găseam nimic care să fie pe măsura apetitului meu creator. ci dintr-o efervescenţă vidă. * Săptămâna trecută. „Steaua-Rapid. pofta de expresie nu rezulta dintr-un preaplin al substanţei.nici un act omenesc nu comportă atâta evlavie ca dansul în stare de beţie. care căuta gestul şi postura. experimentalismul mental (plăcerea de a testa idei. un război de principii ideologice. Cu alte cuvinte. simţeam. un gazetar de la Radio Guerilla mă sună de la Bucureşti sămi ceară un pronostic al meciului. dar este privilegiul sufletelor puternice. Nu contează tema. suntem opusul a ceea ce ar trebui să fim. Gotz von Berlichingen. „Care meci?" întreb stingherit. Voluptatea pură a insurgenţei. fără să fie dublată de vreun conţinut. * .. simt miros de săpun. Ce-o să zică Relu Cosaşu? * Seminar Goethe cu dl Noica. nu contează eficienţa. dar n-aveam subiect. Răgetul primează.. la televizor.. Despre un volum de versuri: „bun doar de şters la fund: Purgatus bilem verni sub temporis hora".De îndată ce-am mâncat şi am băut. La pensee chinoise: „. * Trei tipuri de inadecvare intelectuală: spiritul utopic (incapacitatea de a distinge între proiect şi realitate). fără referinţă la adevăr) şi complexul de superioritate (sentimentul propriei îndreptăţiri şi al lipsei de îndreptăţire a celorlalţi). * în preadolescenţă. nu contează adevărul. uneori. printre intelectuali." Din recenzii: comedia să se ocupe de părţile noastre rizibile. .. tulburările din Franţa. Când călugărul bea vin . A se distinge. tipul cărturarului (prizonier al bibliotecii). Un răget „estetic". Din scrisori: Către Johanna Fahlmer: „Wieland e un căcănar" (o javră. Cei care fac binele din slăbiciune. cei care fac mereu binele din slăbiciune nu sunt mai breji decât cei care nu-şi pot reţine urina. Gabriel şi Vasi Z. actul I: Bruder Martin despre vin: „Când mireanul bea vin e de două ori mai bun decât idealul său. tipul artistului (prizonier al imaginaţiei) şi tipul doctrinarului (prizonier al ideologiilor)." * De câte ori trec pe lângă un tablou de Renoir.. o imperioasă nevoie să scriu.Marcel Granet. alimentat de obstinaţia raţiunii şi a realităţilor de a nu se alinia." Habar naveam! M-am făcut de râs.

în cele din urmă." Ca şi Grecia veche. Şi că eram gata să comitem toate excesele spre care e înclinat puşcăriaşul a doua zi după eliberare.. toţi sunt invitaţi şi nimeni nu e gazdă. care să fie mai puternic decât tot ceea ce. Multiculturalismul nu relativizează. în care să te aşezi cu tot calabalâcul. chiar şi cel multiplu. Nu e nici măcar vorba de o supremaţie a ţaţelor. dar numai dacă se îndeplinesc anumite condiţii imposibile. nici măcar în opoziţie cu centrul. e arbitrar. Europa a reuşit o excelentă performanţă intelectuală.De ce merge greu reforma? Pentru că toţi. România întreagă a devenit fapt divers. E vorba doar de un joc la preţuri mici. onorabilitate. în schimb. Excentricul amplifică. Când începi să te simţi gazdă. Suntem. * Ce înseamnă că „am fost nepregătiţi" pentru schimbarea din decembrie 1989? înseamnă că am fost perfect adaptaţi la rău. cu scopul de a-i instrui. aparţinem trecutului. un loc de trecere.materialistul. Articlierii de duzină seamănă cu o liotă de căţei nervoşi. anulează centrul. . clipă de clipă. Ţaţa poate ajunge la o oarecare anvergură. * Cum vorbeşte un profesionist al eufemismului? în loc să spună „ţări sărace". Sufletul destrupat (îngerul) nu gândeşte. statut de reper. „moderatorul" (de televiziune) se comportă ca protagonist: invită în emisiune câţiva experţi. în spaţiul ei. . pur şi simplu. de colportaj mărunt. le conferă prestigiu. Cu riscul de a nu mai fi. deocamdată. ci vede. Le legitimează. situat nicăieri. Altă piedică: nu reuşim să identificăm un principiu de solidaritate. In felul acesta. spune „ţări nu bogate". multiculturalismul. de prost gust. într-un fel sau altul. ca „divina ţaţă" a lumii mateine. * Marguerite Yourcenar: „. prin contrast. De reflectat la o istorie a centrului şi la o tipologie a centralităţii. Gândirea e ceea ce păţeşte sufletul când e parazitat de corp. Cultura nu e o destinaţie. orice centru. Iar la întrebarea dacă în România de azi e posibilă o creştere economică rapidă. ne desparte. să te simţi „acasă"." Un finanţist e bun dacă reuşeşte să omoare în el contabilul. răspunde: „Da. ca doctrină a pluricentralităţii. printr-un curios paradox. el îşi subminează propria poziţie: dacă centrul e arbitrar. pentru gazetele noastre. Ca şi ea. E un loc de pelerinaj şi. ci o dizolvă. * S-ar zice. centralitatea. uneori. * A nu te instala în cultură. La noi. virtuţile centrului. o reduce la indistinct. că. ignoră semnificaţia acestui lucru imens şi dumnezeiesc pe care îl numim materie. un mecanism care secretă trecut. cu ordinea canonică. gata să alerge lătrând după fiecare căruţă care trece pe uliţă. în fond. a ratat integrarea politică (Romano Guardini).

cândva înainte de 1989 De câte ori n-ai scris sau n-ai pronunţat cuvântul „moarte". . când toate se limpezesc şi curgerea vieţii tale pare.în materie de nesimţire . cazi în condiţia de administrator. comună pare să ţi se aştearnă la picioare. * Virtutea pe care cel angajat în politică o pierde foarte repede este sfiala. Expresia tipică a derizoriului monumental este civilizaţia omenească. Cu specificarea că .„proprietar" în teritoriul culturii. Fără dată. Devii un funcţionar steril al intelectului. derizoriul devine monumental: un joc la limita între neant şi fiinţă. te întrebi dacă toate astea la un loc nu înseamnă sfârşitul. Vine însă o clipă în care simţi că scrii şi vorbeşti despre moartea ta. * Derizoriul este ceva care putea foarte bine să nu fie. Obligat fără încetare să se manifeste public. activ. * Uneori. spunându-şi cuvântul şi jucându-şi rolul pe scena fiinţei. un personaj auxiliar. să suporte indiscreţia gazetelor şi agresivitatea adversarilor. în fond. când o fericire solidă. un salt în fiinţă mult mai spectaculos decât saltul de la un grad de existenţă la altul. Politica este o perfectă şcoală a nesimţirii. neant eficient. în chip irevocabil. el capătă un aplomb suspect. Prin faptul că el este totuşi. Neant întrupat şi. hotărâtă. în ciuda faptului că pare a fi putut să nu fie. nespectaculoasă.marii politicieni adaugă hărniciei şcolare dimensiunea vocaţiei. de vedetă ieftină. când toate împrejurul tău se aşază în armonie şi calm.

care se obligă la „activitate". dar nu pentru că abandonezi. 496: „Indiferenţa sade bine bătrâneţii. nu pledez pentru anchiloză şi somnolenţă. fără temei şi fără ţintă. al senectuţii „branşate". Epocile proaste spiritualmente sunt epocile care administrează neglijent virtutea curiozităţii. „La nici o vârstă nu trebuie să te intereseze totul. epocile „disponibilităţii excesive". Bătrâneţea „dinamică". Arta de a îmbătrâni e arta de a ceda teritorii.se grăbesc să spună apologeţii îmbătrânirii igienice. să fie însoţită mereu de un discernământ drastic. febrilitatea destructurantă a intelectului. octogenar. Disponibilitatea excesivă suprimă selecţia. 2. ci pentru că alegi. să aibă un „sens" (adică o direcţie). pentru ea. interogaţia dezordonată. care se agită cu privire la te miri ce. mereu amânată de urgenţele vârstei de mijloc. Mă gândesc la X. recomandată ca sursă garantată a longevităţii. recapitularea. A gândi e a refuza. „angajate". Un moş care ţopăie e la fel de caraghios ca un hemiplegie care îşi ciupeşte de fund infirmiera. Excesul de curiozitate e semn de frivolitate şi infantilism. Fireşte. ceea ce exhibă triste colecţii de muşchi delabraţi şi oase strâmbe. trebuie spus că o doză convenabilă de „bătrâneţe" face parte din înzestrarea tuturor vârstelor care se vor productive. Curiozitatea trebuie să fie orientată. tipic modern. cu aparate de fotografiat pe piept şi cu raniţe cochete în spate. oricât de ispititor şi de „nobil" s-ar prezenta acest impuls. Te retragi. cu şepci zglobii. p. într-o bună obsesivitate. în acest sens. browniană. Se spune că e «viu». . ea se va epuiza într-un enciclopedism factice. să pui bine accentele. a elimina. Sloganul. totul e important. care îşi ţine toate simţurile „treze" e punerea în scenă a unui mecanism de autoînşelare. care concurează vesel tânăra generaţie sfârşesc în penibil. Trebuie să ştii să te retragi la timp întro experienţă a intensităţii. Senectuţii îi sade bine contemplativitatea. în materie de cunoaştere. binedispuşi în mod iresponsabil. Ca şi cum sănătatea sau înţelepciunea sunt specii ale agitaţiei. La nici o vârstă nu trebuie să te intereseze totul.ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul." E esenţial să triezi. Contemplativitatea aceea. lacomi fără vlagă. să temperezi impulsul cogniţiei gratuite. „verzi". a selecţiona. practicată ca strict . tonici cu un soi de disperare. forajul în adâncime. Cahiers 1957-1972. curioşi fără perspective. Deschiderii juvenile îi preferi concentrarea. Priviţi cohortele turiştilor de vârsta a treia care împânzesc mapamondul: în pantaloni scurţi. Gallimard. Atenţiei distributive . „sportive". Bătrânului i se potrivesc plimbarea senină. falnice. când de fapt nu e decât ridicol şi lamentabil. în cel mai bun caz." 1. Ele exaltă exterioritatea.intenţia focalizării. „tinereţea fără bătrâneţe" e o formă de imaturi ta te. 1997. Pledez pentru adecvare. El iradiază exemplar în ipostază statică. „Foarte frumos!" . nu e decât o utopie medicală printre altele. Bătrânii care nu se pot opri. Altfel spus. e de dorit să îmbătrâneşti din vreme. relectura.Texte comentate Cioran.

joc mental, sau ca aventură. Ceea ce se câştigă în cantitate se pierde în nuanţă, ceea ce se acumulează prin expansiune subminează sublimităţile şi adâncimile. Curiozitatea rea e fugă pe orizontală, un soi de travelling fascinant, care nu-şi ia răgazul de a detalia. „Marile descoperiri", glorificate până la idolatrie, au pus umanitatea dinaintea unei exigenţe pentru care nici azi nu e pregătită. „Globalizarea" e expresia tipică a acestei exigenţe, capcană şi promisiune deopotrivă. Informaţia strânsă cu toptanul, fără reflecţie însoţitoare, incapacitatea de a separa ce e important de ce e accesoriu, cultul juvenil al „ştiinţei" şi interesul compensatoriu - pentru iraţional în versiunile lui cele mai triviale, toate acestea sunt fenomene derivate ale unei curiozităţi descumpănite, care nu ştie „să refuze, să elimine, să aleagă": o curiozitate care nu a îmbătrânit la timp. 3. Unul din riscurile majore ale gazetăriei e valorificarea deviantă a curiozităţii. „Pentru ea, totul e important, ceea ce revine la a pune pe acelaşi plan catastrofa şi fleacul." Gazetăria proastă stimulează o curiozitate vicioasă, nediscriminatorie, absorbind la fel de isteric scandalul politic, zvonul apocaliptic, divorţul unei vedete şi dispariţia unui copil. Efectul e un fel de entropie a valorilor, o moarte termică a emotivităţii. Gazetăria proastă produce nesimţiţi şi bezmetici. Pentru clienţii ei anythinggoes, adică nimic nu contează. Când totul e la fel de important, nimic nu merită luat în serios. O mai bună pregătire pentru alegeri „responsabile" nici că există... Cioran, Cahiers 1957-1972, Gallimard, 1997, p. 768: „Aş putea spune despre mine ceea ce, cu mai puţină acoperire, a spus despre sine Sainte-Beuve: «N-am dat nimănui dreptul de a spune: e de-al nostru.»" Câţi dintre oamenii publici de azi ar putea spune despre ei înşişi ceea ce se simţeau îndreptăţiţi să spună, despre ei înşişi, Sainte-Beuve şi Cioran? Toţi „aparţin" cuiva, toţi sunt, sau par, înregimentaţi. Iar dacă nu sunt, sunt suspectaţi că sunt şi stigmatizaţi ca atare. „Independenţa" a devenit aproape neonorabilă şi, în orice caz, necredibilă. „Al cui o fi ziarul cutare?" se întreabă tot omul. „Ăsta din ce partid e?" „X e de-al lui Băsescu!", „Y e de-al lui Iliescu, sau de-al lui Patriciu!" Dacă lauzi e fiindcă eşti plătit de unii, dacă înjuri e fiindcă eşti plătit de alţii. „Obiectivitatea" e interzisă: eşti somat să alegi, să ţii cu unii sau cu alţii, să te „angajezi". N-ai voie să fii „echidistant, „dilematic", meditativ. Trebuie să sari la bătaie! Reflexivitatea e un simplu (şi pernicios) moft intelectual. Opinia trebuie să fie „strategică", orientată polemic, „abilă". Nu merge s-o scalzi, nu se cade să umbli cu amabilităţi, nu e frumos să stai şi să cugeţi. Cine o face e ori bleg, ori ipocrit, ori vândut. Nu e de mirare, aşadar, că cei cu adevărat independenţi, cei care, fie că greşesc sau nu în judecata lor, se păstrează dezinteresaţi constituie o minoritate. Majoritatea preferă să se drapeze într-o gesticulaţie radicală. Există, de pildă, o sumedenie de personaje, ziarişti uneori, dar, alteori, inşi fără un profil cert, care apar cu regularitate pe diferite posturi de televiziune cu singura preocupare de a sfâşia beregata câte unui politician. E destul să le vezi chipul şi ştii ce vor spune, încă înainte să deschidă gura. Dacă îl detestă pe Traian Băsescu, vor veni seară de seară la televiziune, ca la

serviciu, porniţi să-l spurce în toate felurile. Invers, dacă sunt „de-ai lui Băsescu", se vor strădui conştiincios să-l scoată mereu basma curată şi să molesteze ficaţii adversarilor. Şi unii, şi ceilalţi sunt previzibili până la plictiseală, încremeniţi într-o disciplină oarbă, într-un nor de nelibertate. în fond, despre libertate e vorba. E drept că, odată intrat într-un partid, într-un guvern sau într-o coterie oarecare, accepţi, din principiu, să renunţi la un anumit procent de „autonomie". Solidaritatea de grup cere, adesea, acest tip de sacrificiu. Problema este până la ce nivel, până la ce dozaj, partizanatul asumat rămâne acceptabil. Când începe compromisul să fie compromiţător? Şi, mai ales, care sunt motivaţiile reale ale compromisului? Nu se pot exclude compromisurile, sau obnubilările, pe bază de loialitate. Ai pariat, cândva, pe un om sau pe o ideologie şi mori euforic, în propriul tău pariu. Ai fost credincios lui Constantinescu, e musai să-l pui la zid pe urmaşul lui. Ai votat cu Băsescu, e musai să rămâi fidel votului tău, indiferent de evoluţia situaţiunii. Există şi compromisuri nevrotice, îl deteşti pe cutare atât de rău, încât eşti gata să sari în barca tuturor celor care-l detestă, chiar dacă nici pe ei nu dai multe parale. Compromisurile cele mai impure rămân, desigur, cele născute din lăcomie, arivism, poltronerie sau comoditate. Poţi fi „de-al cuiva" pentru că ţi-e frică de el, pentru că ţi-a dat un job rentabil, pentru că ţi-a asezonat convenabil ambiţiile şi cariera, sau, pur şi simplu, pentru că ţi-e lene să schimbi de picior. Poţi fi „de-al cuiva", pentru că, de fapt, poţi fi de-al oricui. Poţi, în sfârşit, să fii „de-al cuiva", pentru că îţi faci iluzia că respectivul e „de-al tău". Când Sainte-Beuve şi Cioran îşi dau un diagnostic de non-apartenenţă, nu e pentru că nu au criterii, înclinaţii, preferinţe, repulsii. E pentru că nu cred în identitatea obţinută prin asociere. Pentru că refuză aglutinarea sufletească în beneficiul unui „front" colectiv. S-ar spune că, în efortul de a se defini, ei încep prin a se dispensa de orice „gen proxim". Afilierile n-au valoare decât când sunt acte de personalitate, decizii ale unor inşi fundamental neînregimentabili. Avem, astăzi, pe scena noastră publică, asemenea inşi? Nu prea. în schimb avem temperamente şi „băieţi deştepţi". Recitiri Mică antologie pentru vremuri de tranziţie Ion Ghica despre libertate, patriotism şi guvernare „Mulţimea nu este încă pătrunsă de ideea că libertatea unora nu trebuie să împiedice libertatea celorlalţi. O cucoană care plătise ştraf la Viena pentru că îşi bătea servitoarea, o biată ţigancă pe care o luase cu dânsa în călătorie, când se întorcea în ţară, după câteva luni, îndată ce a pus piciorul pe pământ românesc la Turnu Severin, a salutat patria cu o pereche de palme pe obrazul bietei Oprichi, exclamând: «Te salut o patrie de libertate, unde pot bate când voiu!»" „Un patriotism rău înţeles face pe mulţi să creadă că a opri concurenţa, a acorda scutiri sau privilegii şi a împiedica libertatea schimbului de la un oraş la altul, de la o ţară la alta, ar fi a îmbogăţi naţiunea. Eroare! [...]; nu se poate admite ca tranzacţiunile libere, cari sunt schimbul de servicii între oameni, să poată fi vreodată

vătămătoare şi păgubitoare; din contra, ele vor îmbogăţi cu atât mai mult cu cât vor fi mai active, ele se micşorează cu cât li se aduc mai multe restricţiuni şi piedici. Atât raţiunea, cât şi datele statistice dovedesc în mod netăgăduit că prin libertatea producţiunii şi a schimbului valoarea obiectelor merge scăzând şi utilitatea lor merge crescând. Cu cât valoarea obiectelor scade, cu atât rămâne un capital mai mare disponibil, capital care poate fi pus în serviciul producţiunei ca să o sporească: şi viceversa, cu cât valoarea obiectelor va fi mai mare, cu atât capitalul rămas disponibil va fi mai mic şi cu atât producţiunea va scădea. Ţările despotice, unde s-a practicat cu mai multă asprime sistemul vamal, sistemul protectionist şi sistemul prohibitiv, este dovedit astăzi că au fost şi sunt cele mai sărace şi cele mai puţin locuite, şi totodată cele mai turburate şi mai bântuite de conspiraţiuni, de răzvrătiri, de foamete şi de fel de fel de epidemii..." „Nu voiu să zic că în orice minister, ca şi în orice opoziţiune, nu se găsesc oameni dezinteresaţi; sunt departe de a crede că unii nu atacă decât ca să puie mâna pe putere, şi că ceilalţi nu se apără decât ca să tragă foloase, dar este învederat că înfocarea luptei nu-i lasă nici pe unii, nici pe alţii să se ocupe cu ceea ce trebuie ţării. Orbirea partidelor merge până la a refuza şi a combate binele, când ar veni de la partidul opus, deşi raţiunea ne zice să-l primim ori de unde ne-ar veni..." „.. .ceea ce ne poate servi de normă în aprecierile noastre asupra oamenilor este să ştim că acel care nu face alta decât să samene ura şi vrajba, zavistuind şi calomniind, nu este bun român, şi că acel care munceşte, produce, scrie, traduce, ridică o fabrică, o casă de comerţ, zideşte o şcoală, o biserică, fie el creştin, mahometan sau israelit, ortodox sau papist, liberal, democrat sau aristocrat, este bun român, fiindcă prin faptele sale contribuie la înaintarea şi la dezvoltarea României şi pentru aceasta merită stima şi consideraţiunea ţării." „.. .zic guvernului: «Datoria ta de guvern patriot şi liberal este de a nu-ţi face din prejudecăţi un mijloc de guvernare, a nu linguşi ignoranţa, a nu aţâţa patimile; datoria ta este să cauţi a potoli urele, ca concordia să devie drapelul întăririi naţionale. înlăturarea şi persecuţiunea talentului şi a ştiinţei, chemarea la onoruri şi la consideraţiune a ignoranţei şi a prejudecăţilor, pot uneori să ducă pe un guvern a se bucura câtva timp de o popularitate aparentă şi trecătoare, dar vine mai curând sau mai târziu o zi când va fi tras la răspundere şi va fi judecat cu asprime de istorie, pentru toate nenorocirile în care ar arunca ţara prin asemenea procedări.»" (din Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Socec, Bucureşti, 1887, pp. 187188,189-190, 200, 201, 236-237) Din publicistica lui Eminescu Opere, voi. IX. Editura Academiei, 1980) „Fiecare lucru poartă în sine măsura sa. De aceea e o caracteristică a omului inteligent şi de bună credinţă că, formulând lucruri sau raporturi în scris sau vorbire, va încerca să o facă în măsură dictată de firea lucrurilor, în scurt: espresia celor cugetate va fi adecuată cu materialul cugetat. Asta e specific uman. Pe când omul neinteligent face din sine însuşi măsura lucrurilor şi mestecă subiectul său în cele ce sunt şi se-ntâmplă, cel inteligent şi de bună credinţă va cerca să se dezbere de tot ce-

. bogată. deşi singura clasă pozitivă. Nu caut adepţi la ideea cea întâi. Neinteligente şi de rea-credinţă. căci ne temem că aceste organe ar fi batjocorite.. o datorie foarte grea şi periculoasă sub domniile vechi. părăsind veche şi neatârnata lor albie. Şi aceşti îndreptăţiţi de a o sluji se-nmulţesc din zi în zi. oameni fără slujbă opoziţie. 463. antreprenorul curăţirei stradelor. ci: oameni cu slujbă .şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă . aceste sunt gunoiul presei noastre [..socialiştii. nimeni n-o reprezentează.ar putea să-i întunece judecata.fecior boieresc. clasa ţăranilor e prea necultă şi. dar de bună credinţă. Datoria de a fi slujbaş al ţărei.] Fiecare constituţie ca lege fundamentală a unui stat are drept corelat o clasă mai cu samă pe care se-ntemeiază.. industriaşi care văd în constituţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adecuat cu însemnătatea lor. boierul mic . dar de rea credinţă. nimănui nu-i pasă de ea. ci de interese personale. nimeni n-o pricepe.a dispărut aproape. nu prin slujbe făcute ţărei. o clasă de patriciani.domn. dar interesele unei clase pozitive. ţăranul . dar nu credem că d. spre acest privilegiu. cultă. devine un drept de a sluji ţara. Inteligenţa e putinţa. de-ar vrea ea sau n-ar vrea. la noi legea fundamentală nu-nsemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de a ajunge la funcţiile cele mai nalte ale statului. 460) „în genere toată societatea secolului al XVI-lea şi al XVTI-lea se poate caracteriza scurt: Datoria se preface în drept." (pp. clasa pozitivă a prorpietăţii teritoriale tory conservativ. De aceea partidele noastre nu le numesc conservative sau liberale. Gafencu. Şi boierii mici cum se formează? Prin meritele personale ce le au pentru stăpânii lor. căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiunilor noastre de azi ni trebuie o generaţiune ce-avem de-a creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ce merge deja ca să meargă cum-i place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţărei e creşterea morală a generaţiunei tinere şi a generaţiunei ce va veni...guvernamentali. clasa lucrătorilor . are de gând a lăsa în grija cerului prefacerea Iaşilor în oraş palustru. clasa negustorilor ş-a industriaşilor wygs.boier mare.]. Unde sunt la noi aceste clase pozitive? Aristocraţia istorică . Corelatul constituţiilor statelor apusene este o clasă de mijloc. [.. Inteligente. Noi la începutul veacului acestuia am fost încă în veacul al XVII-lea. golurile ei sunt împlinite de străini. e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă. boierul mare . Inteligente şi de bună-credinţă în fine. De când a-nceput a cădea omăt şi a se topi . în astă privinţă nu ne dăm cu părerea. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii. 461) „Părerea mea individuală. căci isvoarele de puteri ale societăţii curg spre un singur punct. aceste nu posed voinţa de-a vedea obiectiv. aceste nu posed posibilitatea de a vedea obiectiv [. în care nu oblig pe nimeni de-a crede. Negustorul vrea să fie boier. Şi principiile sunt interese. buna-credinţă e voinţa de-a vedea şi reproduce obiectiv cele ce esistă şi se-ntâmplă... clasă de mijloc pozitivă nu există. Acuma sunt la noi patru specii de jurnale: Neinteligente. 465-466) „în epoca preistorică existau într-adevăr sate de locuinţe palustre. de fabricanţi." (p. dar la cea de-a doua sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.." (p.].

afirmând cu un glas aprins că niciodată presa n-a aruncat mai mult noroi asupra vreunui om politic decât a aruncat asupra d-sale în ultimii ani. Eminescu.." (M. Când comparăm aceste lucruri cu sporul de funcţii. în opoziţie cu Parlamentul. lacurile şi toate formaţiunile idrografice în mic pe care le prezintează stradele iubitului nostru oraş... Opere. nu însă o sfadă pentru împărţirea bugetului şi a funcţiunilor.]. „Dvs.]. Ed. pp. de nepotism. până şi presa care vă serveşte. în arte. d-lor de pe banca ministerială. astăzi mai ales. A compara stările de la noi cu cele străine înseamnă a alătura un teatru de păpuşi cu o luptă ce se petrece pe câmp limpede de bătălie. sunt inamovibile. care a întemeiat unitatea şi mărimea actuală a Germaniei. Ei.] «toată presa minte» [. ne vine să ne îndoim despre folosul şi eficacitatea sistemului parlamentar în ţări fără cultură suficientă. daţi-mi voie să vă spun că nu serviţi bine opinia publică. în contra voinţei majorităţii liberale. smulgea aplauza majorităţii răsuflând în contra presei. abuzaţi de aceste porniri de a insulta presa [. Atragem atenţia onor Primăriei asupra acestui inconvenient şi sperăm că va binevoi a trezi pe antreprenor din nepăsarea sa faţă cu idrografia aplicată a stradelor noastre. ministru al cultelor. miniştrii se bucură de încrederea regelui chiar atunci când reprezentaţia naţională le-ar fi nefavorabilă. Deşi lupta nu are pentru cititorii noştri un interes direct. nici de protecţionism. păstrând cu toate acestea înaltul caracter moral al unei lupte pentru idealuri politice şi sociale.prin gradul mic de temperatură a aerului atmosferic. de mici interese de păsuială. Aci la noi nu e chestie nici de liber-schimb. [. d-le ministru. am ajuns de a avea nevoie de catalici pentru a pătrunde prin râurile.]. totuşi înverşunarea cu care se poartă." (p. în instincte. de diurne. 245) 16 octombrie 1881: „Astăzi se încep alegerile pentru Reichsrath în Germania. 1985. mai ales zilele trecute.. de ce . aci statul nu are în vedere apărarea claselor muncitoare.. Golul intelectual şi moral care se simte-n viaţa statului îl întâmpinăm în aceeaşi măsură în alte ramuri de viaţă publică: în ştiinţă. de vânătoare de funcţii şi de diurne pe care le au la noi.. lupta e între vederi foarte deosebite şi cu toate acestea e o luptă pentru a determina voinţa statului. nici nu voiţi a se face vreun progres în moravurile noastre [. Când acuzaţi astfel presa. în Germania luptele electorale sunt departe de-a avea acea lăture hidoasă de intrigi personale. Academiei RSR.. Sunt miniştri cari au împins dispreţul până la a zice [.. s-au declarat războiul de la 1866. precum şi vederile deosebite ce se ciocnesc în ea merită atenţie şi îndeamnă la asemănări. de făgăduinţi care se petrece la noi în vremea alegerilor. pretutindeni. XII.] Precum vedem. cele judecătoreşti şi cele administrative.. înrădăcinată în înclinări. de păsuieli. aci chestie de căpetenie este ca corectori de gazete să devie milionari şi vânători de abecedar directori de bancă şi de drum de fier.. Chiar d. când vedem seriozitatea şi adâncimea de vederi ce predomină lupta deacolo ş-o comparăm cu goana de interese personale care se practică la noi sub pretextul principiilor liberale naţionale. ea se poartă fără cruţare şi dintr-o parte şi dintr-alata. Organele statului. 369-370) Barbu Ştefănescu Delavrancea Fragmente de discurs parlamentar 7 aprilie 1895-.

nici un guvern.L.. şi noroiul nu se prinde decât de cel destinat de la natură pentru noroi. comisarul asasin a pus câţiva sbiri de au luat cadavrul şi l-au îngropat noaptea. „a fost omorât şi chinuit. cari nu cred în nimic.. cu atât i se împuţinează drepturile şi i se înmulţesc datoriile. că presa liberă este adesea un testimoniu de pauperitate intelectuală a unei naţii şi un document de rele năravuri şi rele apucături. alaltăieri.. Gheorghe Marin a fost redat familiei sale şi societăţii. gata la postul său. Un exemplu recent le va astupa gura. că cel mai distins bărbat de stat este acela care în ocârmuirea lui îşi îndeplineşte hotărât numai datoriile. Una din grijile lui . Un prim-ministru.atâta emoţiune zadarnică? Ce. actualitatea. torturat şi asasinat de comisarul Creţu"..este grija ca ordinea morală şi socială să nu fie tulburată. santinela neadormită a opiniei publice. Iată-1: Gheorghe Marin. un om modest până alaltăieri." 4 decembrie 1915: „Credinţa mea este cu cât omul se ridică mai presus în sfera socială." 29-30 noiembrie 1894: „Să-mi daţi voie ca. s-au dus în toată graba la locul unde îngropaseră pe mort. nici chiar majoritatea parlamentară nu sunt altceva decât ceea ce au fost ieri. După ce l-a ucis. fără temere. constituţional şi parlamentar. dacă nu era. Pot să zic. pentru a şti modul de a fi al unui guvern. Cu alte cuvinte. . nici bucurii. Uită însă scepticii să socotească marile avantaje ale presei. încât asasinii au trebuit să bată în retragere. să avem curajul d-a vedea limpede ce ne lipseşte şi d-a lua de oriunde ceea ce nouă ne lipseşte încă. pentru a putea să susţin că nu există nici un raport serios între guvern şi suferinţele şi aspiraţiunile ţărei [.şi poate cea mai capitală . susţinându-ţi că invenţia tiparului a dat între altele omului şi mijlocul de a-şi arăta dobitocia şi a-şi exercita perfidia. presa? Din norocire pentru Gheorghe Marin şi familia. Şi astfel. Suntem în dulcele Paştelui. la cari se adaugă oarecari împrejurări prezente. presa a aflat această tragică împrejurare şi cu toată sinceritatea şi buna credinţă de care este capabilă. Caragiale despre „însemnătatea presei" Adeseori auzi pe unii sceptici. îngroziţi de descoperirea infamiei lor. Ce ar fi devenit nenorocita văduvă şi orfanii victimei. Ei. Prin urmare." I. graţie glasului puternic al presei. priimeşte de la mine un sfat pe care ţi-l dau cu toată modestia şi sinceritatea cuvenită: de noroi nu trebuie să se sperie decât aceia de cari noroiul se prinde.] să vă spui următorul adevăr: nimeni nu este în prezent altceva decât ceea ce a fost. devenit astăzi ilustru." 27februarie 1898: „. trebuie să cercetăm diferitele formaţiuni prin cari a trecut. l-au dezgropat şi i-au dat drumul.. are cel mai mic număr de libertăţi şi cele mai multe datorii de îndeplinit. nici un om. plus încă ceva. ameninţându-1 însă că dacă va spune cuiva cele întâmplate îl omoară şi-1 îngroapă iar. care nu vor să înţeleagă că omenirea are o menire. a dat alarma cu atâta energie. nu ştii că noroiul nu pătează decât feţe uşor de pătat? Te rog.să nu ne influenţăm de o falsă mândrie naţională. ca şi cum nu ar avea nici drepturi. adică seria momentelor trecute. să zicem cu toţii: „Gheorghe Marin a-nviat! Adevărat a-nviat!" .

ura lor răneşte pietatea noastră. incapabili de a pricepe şi de a face ceva bun în ţara asta. nicăieri un cuvânt de adevăr şi de dreptate despre talentul unui om. Poate că niciodată nu s-a văzut. maeştrii noştri se sfâşie unii pe alţii..]! destul cu absurdul anacronism.toate vor fi doar nişte paliative.. năuci. fără limite de ranguri. ce nu mai poate ţinea astăzi în picioare dela deplorabila noastră sistemă oligarhică. . având pentru viaţa publică. mai întâi: destul cu casta de strânsură din vârfuri până-n gunoaie! Destul cu mamelucăria [. Noi.. fără raţiune istorică. Vază-şi. pentru interesele generale ale Statului. I. Oricâte reforme s-ar face în această direcţie. dela nulităţi până la somităţi. 21... o luptă mai înverşunată şi mai neleală.L. V. Maiorescu trimete pe Gherea la şcoală. Hâjdău ca pe „un biet bătrân". Delavrancea n-are talent pentru Convorbiri literare şi Caragiale e un „fachir" pentru Revista nonă. 1938. divinizam pe oamenii aceştia. . Pătraşcu etc. Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II"..Moftul Român. Ba ceva mai mult: cu atât pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăţi. pp. cu o patimă care pe ei îi micşorează şi îi orbeşte. despre valoarea . fără restrângere de număr.. Hâjdău scrie despre dl. Acum. hibrida Constituţie [. deprinşi să-i admirăm şi să-i vedem mari şi senini. cum a învăţat toată lumea civilizată. [Ţara] are acum nevoie de o singură reformă [. o duşmănie ş-o ură mai îndârjită ca aceea care s-a înteţit de câtva timp între fruntaşii literaturii noastre.. Aşadar. toate păcatele oligarhiilor senile şi putrede şi neavând vreunul dintre meritele oligarhiilor voinice şi sănătoase.. să înveţe! Să înveţe. Acelaşi scriitor e un geniu dacă rămâne în „tabăra noastră". sunt clici ca şi-n politică.11 aprilie 1893) Octombrie 1907: „... Maiorescu că n-a ştiut decât să producă ciraci ca Dragomirescu. iar pe noi. atunci. mai mult sau mai puţin originale decât altele . pe care ar trebui s-o punem cuminte şi cu linişte la arhivă. când eram în şcoală. precum şi toată presa noastră urmează a crede că la noi n-ar fi vorba decât de o chestiune economică adică ţara n-ar avea alte nevoi decât economice. .. dl. ne umple de melancolie. Caragiale. dl. şi va coace cu cât mai acoperit cu atât mai adânc.fiindcă tot răul vine numai şi numai dela falsa alcătuire politică. cu necazuri şi jertfe. Unii pe alţii se fac ignoranţi.Pe urmă ţara întreagă. tineri. cum am mai spus.].." (I.toţi bărbaţii noştri de Stat.(. Opere... fără tradiţie şi fără posibilitatea de a şi le crea măcar cu timpul. în conversaţiile intime. Ce scandaloase sfezi la poarta nemurirei!.. cu care nu mai poate sta cineva de vorbă. după înţelegerea şi judecata ei sub paza Celui de sus. Nimic nu se mai respectă. în revistele lor.. în conferinţele pe cari le ţin la Ateneu. O revistă destul de serioasă tratează pe dl. fară da se (va face de la sine). Ţara are nevoie de o fundamentală reformă politică. cu cât nevoile mentale şi morale vor deveni mai imperioase şi deci mai violent strigătoare. de nevoi! Şi dacă nu va şti deocamdată destul de bine. e un „idiot" dacă ne părăseşte. între literaţii unei ţări.. în literatură. cu cât echilibrul acestora se va repeta provizoriu. Răul de care suferă ţara va rămânea.. 183-185) Nesemnat [Alexandru Vlahuţă] Trăim într-o epocă de zbucium şi de enervare generală.]. Şi pe urmă? . unele mai ingenioase sau mai simpliste. chemată să-şi exercite dreptul ei sfânt.

„Uniunea fierăstraielor". „Vhutemas". anul I. laboratori. Şi pentru că fenomenul e. deja. duminecă. loţiune „Naiada". Frazeologie gazetărească: „în ziua festivităţii. şi adesea cântăresc. „Dată fiind prezenţa lipsei. cari au un contact mai strâns cu publicul. biblioteci. trei rânduri într-o gazetă despre vreo conferinţă de la Ateneu. străzile Stargorodului au devenit parcă mai largi".. stânge o bună parte din dorul de muncă şi entuziasmul tinerimei şi înlesneşte tânjirea simţimântului naţional. Arareori am văzut două. revistă săptămânală ilustrată. cari să nu fi fost relevat şi comentat de toate ziarele. Restaurantul „Phoenix". o relectură. Asociaţia pe încredere „Cedrul muncitor".unei cărţi. mai e câte ceva de remarcat în activitatea noastră naţională. Şi tăcerea aceasta. ateneu. pentru ele. Ar trebui ca din capitală să se reverse asupra întregii ţări lumina acestor instituţii. „Filiala din Cernomorsk a oficiului din Arbatov pentru colectarea coarnelor şi copitelor". dar nu ştiu să se fi ţinut la Orfeu sau la Teatrul Dacia un discurs politic. „Pe urmele punctelor slabe". nr. . chiar un mesaj de deschidere a corpurilor legiuitoare! („Două vorbe". care. cât de neînsemnat. „Să fie puşi la punct sabotorii din învăţământ!". 28 noiembrie 1893) Fragmente din lumea lui Ilfşi Petrov în Jurnalul de la Tescani. „Pădurea aşa cum este". nu se ocupă de asemenea nimicuri.. Firme şi asociaţii „de epocă": întreprinderea de pompe funebre „Nimfa". Mă grăbesc să recuperez câteva pagini lăsate. nu prea e ridicat.. tot ce e privitor la spiritul şi puterea de a crea a neamului românesc sunt lucruri cari ne interesează pe toţi. Hotel „Sorbona" („lux sobru: 2 paturi cu o noptieră"). Noi credem că o carte bine scrisă. cu un cuvânt. sosirea unui prefect în capitală „în interese de serviciu" a fost întotdeauna un eveniment mai însemnat decât apariţiunea unei lucrări literare sau ştiinţifice.. un tablou original. Titluri de reviste: „Zilele de lucru ale telegrafistului". 1. pe care o lasă presa în jurul manifestării culturale şi artistice a neamului nostru. şi fără asta. siropul verde „Fân proaspăt". Şcoala de coreografie „Leonardo da Vinci". mult mai greu decât. Avem academie.răsfoind Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune . Experienţa grotescă a vieţii în comunism va fi uitată (şi comunismul va redeveni periculos) când nu se va mai găsi nimeni care să râdă citind asemenea pagini. Biroul de proiectări „Tehnosila". deoparte. Gazetele zilnice. „Pune-ţi în mişcare circumvoluţiunile cerebrale" (publicaţie rebusistă). în ceasul al doisprezecelea. Traducerea textelor: Tudor Muşatescu. „E timpul să se pună capăt oceanului de hârtii". cari ţin primul plan în atenţia generală.". preparat pentru vopsit părul „Titanic". Teatrul „Columb". universităţi. ospătăria „Colţişorul bunului gust". „Starcoop". avem tot aparatul de cultură al unui stat pus pe drumul civilizaţiei. atunci. Societatea pe acţiuni „Tabla şi Jetonul". am schiţat . ar trebui ca presa să se ocupe mai de aproape de ele. artelul meşteşugăresc de produse chimice „Revanş".un inventar rapid al lumii ilf-petroviene. articol program din Viaţa. cinematograful „încotro-ţi porţi paşii" (fost „Quo Vadis"). să arate publicului că în afară de larma şi hărţuielile politice. cooperativa de ceasornicari „Timpuri Noi". muzee. propun cititorului. în viaţa noastră. pe cale de a se produce.

„Bulevardul Socialismului". „închis în timpul pauzei de prânz". plaja „Komendantskaia". „închis pe timpul prânzului". „Magazinul este închis". a mâncat! Şi când a scris Anna Karenina a înfulecat! [. în curând." Situaţii de viaţă. fostă Gubernatovskaia. Funcţionarii de la ferestre puseră evenimentul în legătură cu o eventuală reducere de personal. Niderlandink. tov. a halit. „Visuri revanşarde" (caricatură politică). a halit. se auzi un zgomot de geam spart. „Ai terminat treaba.. bluza tip Tolstoi-Gladkov. „Ce ne bucură şi ce nu ne bucură" (articol critic). „între orele 2 şi 3 pauză de prânz". „Audienţele sunt suspendate". Confesiuni riscante: „în ultimul an s-au ivit între mine şi Puterea Sovietică divergenţe cât se poate de grave. pleacă!". „Un ou conţine tot atâtea grăsimi cât 200 gr carne". peisaje: „Undeva sus. trecu un autocamion al organizaţiilor de construire a morilor. „Intrând aici. Palkin. Rubrică la gazeta de perete Glasul preşedintelui: „Lista celor care s-au lăsat de băutură şi-i îndeamnă şi pe alţii să-i urmeze" (dedesubt .„Gigantica întreprindere va începe. fostă Deribasovskaia. 1 al Comitetului executiv judeţean [. strada „Marx şi Engels". Produse şi obiecte: cravata „Visul udarnicului".") Formulistica de care se înconjoară birourile (o antologie a frustrării publice): „Intrarea oprită". „Atuncea când consumaţi suc de fructe. Viaţa era în plin clocot. iar eu nu vreau. ne tulburi de la lucru". „Intrarea persoanelor străine strict interzisă". statueta de ghips „Colhoznica făcând baie". apariţii. grupul de responsabili cu sonorizarea: Galkin.nici un nume). Un miliţian fluieră. strada Karl Marx. a mâncat. să funcţioneze!". Pufnetele se întăriră şi imediat se putu desluşi silueta automobilului Gas nr. Pe mine mă plictiseşte să construiesc socialismul. Lozinci şi inscripţii: „Salut celei de a cincea conferinţe districtuale a femeilor şi tinerelor fete!". Făcând să se cutremure tot oraşul. Nume de străzi: strada Lassalle. Ea vrea să construiască socialismul. să aflaţi că produc în corp hidraţi". „subraţuri de plută pentru femei «Dragostea albinelor muncitoare»"." „Ghidul muzeului demasca planurile imperialiste ale Ecaterinei a Il-a. fostă Plehanov. „Jos conspiraţia tăcerii şi sistemul de acoperire reciprocă!". „Jos rutina de pe scena operei!" La cantină: „Carnea e vătămătoare!". „Accesul interzis". „Cărămizile". în legătură cu pasiunea răposatei împărătese pentru mobila stil Ludovic al XVI- . tov. „Nu ne temem de-al burgheziei zvon! Vom da răspunsul cuvenit ultimatumului lui Curson!". „închis"... valizele navetiştilor. Nume proprii: inginerul Talmudovski.. „Nimeni nu intră neanunţat". strada „Kooperativnaia". „Nici Lev Tolstoi n-a mâncat carne!" (Comentariu sotto voce: „Dar când a scris Război şi pace a mâncat totuşi came! A mânca t. Indokitaiski. Malkin.] Da.]. „închis pentru inventar" (scris pe o tăbliţă neagră. Cealkin şi Zalkind. cu litere de aur). Cântece: „Adio satul meu cel nou!" (romanţă). a halit!" Replică sarcastică: „Şi când a scris Sonata Kreuzer a halit?" Răspuns: „Sonata Kreuzer e scurtă. primusurile pe care tinerii le aprind ca să nu se audă cum se sărută." „Dinspre strada «Tovarăşul Gubernski» se ivi un nor de fum gros şi violet.

" Problema-aritmoid. circulă acum numeroase brigăzi literare." „Din boabele de soia se pot prepara o sută paisprezece feluri de mâncare gustoase şi hrănitoare." „Tovarăşul Doljnostiuk a fost strivit între cocoaşele unei cămile. cu pantaloni în pătrăţele şi nebuni la petliţe. Diferenţa dintre milionarul capitalist şi cel sovietic: cel sovietic e clandestin. Şapte feluri de a anunţa. o daltă care depăşea în dimensiuni un stâlp de telegraf." Cadouri la diferite solemnităţi şi aniversări: „un model de locomotivă mic cât o pisică sau. câteva rufe murdare înfăşurate în ziarul Ekonomiceskaia ţizni. se transporta o şină lungă. „Din beciul unui lăcaş al Domnului.. Şi întrucât Dumnezeu nu există. iar în gara Vorobiovo.lea. în mod obligatoriu. tabloul în ulei încăierare cu basmacii. două halate de emir. dintre toţi. care strâng material pentru poeme agronomice şi cantate despre zarzavat. „a crăpat". o plasă pentru păr." „Am cunoscut în provincie un fotograf care până şi conservele le deschidea la lumină roşie. de teamă ca altfel să nu se strice. „Sar putea să şadă chiar în clipa asta. „Gavriliada" (versuri mobilizatoare): „Gavrilă-n codru se ducea / Şi bambuşi uriaşi tăia / [..." „Topograful din Voronej." „Pe strada principală. Câţi funcţionari avem în fiecare gară şi care e.] Gavrilă era poştaş / Şi slujba şi-o făcea-n oraş. „1-a luat dracul". o scenă de dragoste: „Un tânăr. In afară de acestea. unde numărul celor fără de partid e mai mare cu şase decât în primele două. nu ştie nimeni". albastră. Probabil că erau depozitaţi acolo cartofi. o pereche de chiloţi. moartea cuiva: „i-a luat Dumnezeu sufletul". după caz... broşura Sarcinile comsomolului la sate şi trei ouă tari strivite. două bluze ruseşti. rudă cu mikado-ul Japoniei." Rugăciuni şi reflecţii mistice: „Doamne. el reuşeşte totuşi să ducă scrisorile la destinaţie. în această aşa-zisă grădină de vară." în final. aprindea grăbit harta electrificată a planului cincinal şi-i şoptea amorului său nestins: . Graciovo şi Drozdovo." sau „Ştie numai Dumnezeu. „s-a săvârşit din viaţă". o vitrină cu lăcuste uscate... Dumnezeule." „Pe terenurile lor colectivizate. în sfârşit. cu miros ca de vin acru.. într-un colţ." „A comandat sote de rinichi pentru a sfida pe străini. Pe piedestalul proiectului se afla o coroană mare de tablă. un peştişor de aur într-un acvarium. la măsuţa de alături şi să bea bere Tip-Top de 40 de copeici ţapul." „Muzeul nu cuprindea decât opt piese: un colţ de mamut dăruit tânărului muzeu de oraşul Taşkent. „şi-a sfârşit zilele". o statuetă de porţelan făcută la fabrica Kuzneţov şi. care întârziase cu iubita lui la un club muncitoresc. doisprezece membri de partid mai mult decât în gara Graciovo." „Un miliţian în uniformă specială şahistă. macheta obeliscului pe care oraşul intenţiona să-l instaleze în piaţa principală. deşi împuşcat mortal de un fascist. luate la un loc. în gara Drozdovo sunt de şase ori mai puţini comsomolişti decât în celelalte două." în sfârşit. „şi-a încheiat socotelile cu viaţa". cu caracter educativ: „Avem trei gări: Vorobiovo. „şi-a dat obştescul sfârşit". numărul membrilor de partid şi al comsomoliştilor?" Conţinutul unei valize de pasager tânăr: „ciorapi de aţă Skeei. care de fapt nu exişti. într-o cotiugă. se mai află. cu panglici. dimpotrivă. cu un număr egal de funcţionari fiecare.. venea un aer rece.

ei erau chiar mai puţin pregătiţi pentru munca constructivă decât unii dintre «economiştii burghezi»/' N. El a fost un profet al cursului istoriei.. ed. Prin formaţia lor. după cum generaţia actuală este un mijloc în direcţia generaţiei viitoare. Ed.marxiştii nici n-au studiat măcar ceea ce aşa-numiţii «economişti burghezi» realizaseră în acest domeniu. unde directitatea lipsită de nuanţe şi specifica lui cecitate spirituală se manifestă deosebit de pregnant.] din concepţia sa eronată despre timp. antologie de Vasile Igna. voi.. Vom pleca acolo.. O asemenea atitudine faţă de timp este incompatibilă cu principiul persoanei. un fals profet. 1993. sau privit exclusiv ca un obstacol. iar profeţiile sale nu s-au adeverit. Doctrina comunistă.. în opera lui Marx nu se poate găsi aproape nici un cuvânt despre economia socialismului." S. Iată de ce comunismul marxist afirmă omul. ură şi disensiuni pentru a dobândi fraternizarea. iar nu de sociologie.R. Plenitudinea vieţii umane nu se va realiza decât într-un viitor îndepărtat..] Amplele cercetări economice ale lui Marx n-au abordat nici măcar tangenţial problematica politicii economice constructive.. pp. negândindu-l în prezent. Bulgakov (Karl Marx ca tip religios. Popper (Societatea deschisă şi duşmanii ei. Prezentul este mijlocul. . Humanitas. 9395): „In ciuda meritelor sale.. indiferent de clasa căreia îi aparţine. Omul de astăzi nu este decât un mijloc în direcţia omului de mâine. în prezent omul rămâne spoliat. Aceasta e o chestiune de antropologie. cu faptul de a recunoaşte că orice persoană umană are o valoare intrinsecă şi dreptul de a-şi realiza plenitudinea vieţii. Nici un om. Mult mai important este că a indus în eroare o mulţime de oameni inteligenţi. Dar acuzaţia mea principală nu este aceasta. făcându-i să creadă că profeţia istorică este modul ştiinţific de abordare a problemelor sociale. . şi ea se va rezolva de la sine. 137): „Antipersonalismul marxismului decurge [.. în viitor. 219-220): „Nu putem trece sub tăcere opiniile lui Marx asupra problemei evreieşti.. Berdiaev (Persoana umană şi marxismul. Marx e răspunzător pentru influenţa devastatoare a metodei istoriciste de gândire în rândurile celor dornici să promoveze cauza societăţii deschise. II. în afară de slogane inutilizabile de felul «de la fiecare după capacităţi. Universal Dalsi. p. dar marxismul nu posedă o adevărată antropologie. [. [.. fiecăruia după nevoi». în Marx contra Isus.] Lenin şi-a dat repede seama că marxismul nu putea fi de nici un ajutor în chestiuni de economie practică. omul deplin.] Pentru Marx.] . După cum recunoaşte Lenin. trăgându-şi mâna dintr-a lui." Comentarii la Marx K. şi mai mult. cit. 2003. pp. Marx a fost. tot ce poseda a fost alienat. ba chiar omul s-a alienat în raport cu sine însuşi.. [. mai ales în aplicarea ei practică. in Marx contra Isus. [. Vrei? Şi iubita râdea încetişor. după credinţa mea. Sunt tolerate mijloace care nu au nimic în comun cu scopul: violenţă şi tiranie pentru a realiza libertatea. ci întreg. nu poate fi considerat ca un mijloc. problema evreiască este aceea a „jidovului" cămătar. are conştiinţa de a nu fi parte. priveşte relaţia dintre prezent şi viitor ca pe o relaţie între mijloace şi scop...— Vezi luminiţa ceea roşie? Acolo va fi uzina de combine din Siberia. iar scopul imediat nu se realizează..

deopotrivă. La un moment dat. mai multe fragmente de scrisori.. înseamnă emanciparea omenirii de iudaism. despre epoca pe care am traversat-o cu toţii.. Cele scrise de Marx asupra problemei evreieşti mie îmi provoacă o maximă repulsie. V... l-am depozitat într-un sertar. după care. Sunt antologate.să le cunoşti preistoria.şi. secţiunea tânără a electoratului de azi. L-am descoperit de curând şi am constatat că valoarea lui psihologică.].deci de iudaismul practic. toată „lumea bună" a Bucureştilor vorbea despre orele de desen ale lui Dorel Zaica. în întregime. teferi sau mai puţin teferi. Meritul e. [. Elevii care au răspuns întrebărilor puse de profesorul Zaica sunt.] Adevăratul Dumnezeu al evreului este poliţa. de buna lor educaţie în genere.. Aniversarea revoluţiei din decembrie 1989 coincide. în faţa căruia nu poate exista nici un alt Dumnezeu.nu fără o tandră viclenie . adică ale copilăriei. Erau mai mult decât simple ore de desen: profesorul se ocupa .] Banul este Dumnezeul gelos al lui Israel. Suntem confruntaţi cu un univers plin de haz.. în care erau transcrise miile de răspunsuri ale învăţăceilor lui la o sumedenie de întrebări formulate . nostalgic.de educaţia vizuală a copiilor şi. de ce s-a lepădat el de propriul său popor?" O „antologie a inocenţei" Pe la mijlocul anilor '70. „reclame". luat cu altele. generaţia revoluţiei. Dar să cităm mai bine opiniile lui Marx. Nicăieri ca aici n-a mai apărut în toată goliciunea lui acest mod de a raţiona glacial şi fără inimă. La aceste răspunsuri (aparţinând unor copii între 6 şi 14 ani din anii şcolari 1973-1978) se adăugau câteva „exerciţii impuse": elevilor li se cerea să improvizeze texte de „mică publicitate". [. Nu mă pot abţine să ofer cititorilor câteva mostre. „Care este baza laică a iudaismului? Necesitatea practică. Un episod de pedagogie normală (şi tocmai de aceea eroică) într-o lume care nu se sfia să manipuleze candoarea pentru a obţine „desăvârşirea" spectrală a „omului nou".. Nu ştiu dacă profesorul Zaica a valorificat în vreun fel rezultatul eforturilor sale de „culegător". cu serbările Crăciunului. Ei bine. egoismul.de el însuşi. Cât despre mine. de ce şi-a întors faţa de la suferinţele ei seculare. emanciparea de mercantilism şi de bani . lingi farfuria şi vrei să lingi şi cratiţa toată. în speranţa că domnul Zaica nu îmi va face obiecţiuni de „copyright". dl Zaica mi-a dat un caiet gros. De ce s-a ridicat oare fiul împotriva maicii sale. Amestecul de poezie curată. . E sfârşit de an. am răsfoit încântat caietul d-sale. „afişe" etc.odată cu eliminarea dobânzii.. înainte de a ieşi în stradă. dacă ne gândim bine. în ultimă instanţă. şi de aceea orb şi unilateral. dar şi de mizerie istorică. spune foarte mult.ar fi auto-emanciparea epocii noastre [. [. a financiarului în genere. înspăimântător . de asemenea..". Emanciparea evreilor. adesea.M.. real . Care e Dumnezeul lui laic? Banul. umor involuntar şi poncif propagandistic al textelor spune ceva.] Naţionalitatea himerică a evreului este naţionalitatea negustorului. al d-sale. Care este cultul laic al evreului? Mercantilismid. în fond.. istorică şi literară a sporit imens în cei aproape douăzeci de ani care ne despart de perioada alcătuirii lui. de cca 200 de pagini. Ei sunt.cu ingeniozitate şi farmec . 7 ani: Linguşitor e când lingi lingura. E pasionant .

V. A. 7 ani: Când ia un copil o bomboană sau o prăjitură şi deschide apolitania zice: „Tată. 9 ani: Soldaţii în timpul războiului fug cu doctoriţele după ei. 7 ani: Noi când strănutăm zicem hap-ciu pentru că alt cuvânt nu se mai pomeneşte..L. X. 13 ani: Se zice „noroc" la cel care strănută că obiceiul e din străbuni. A.. A. el îl ameninţează. 7 ani: Lux înseamnă când cumperi un scaun şi cumperi şi un fotoliu şi poate vrei să cumperi şi un studeu. 11 ani: Testamentul este când la capitalişti moare unul şi lasă averea la copii.. V. 7 ani: Răbdare este când un om se duce la măcelărie şi trebuie să mai stea.C. 7 ani: Ameninţare e când. în altă ţară ăia zic hap-cea.D... G.. A." G. X.S. G. 7 ani: Disperat e când un om se grăbeşte să vină acasă sau la servici.. se luptă şi muşcă. I.P.M. 12 ani: Politica e un fel de spionaj.M..C. iar celălalt a crezut că aşa se zice. 10 ani: Nicolae Ceauşescu de câte ori ieşea de la Doftana lua comuniştii cu el şi căuta să-i inerveze pe hitlerişti ca să plece..L.M..N. dacă cineva nu face ce zice Nicolae Ceauşescu.I.. Doctoriţele îi pansează cu ceva şi le dă cu ceva. Se luptă şi muşcă. F. A. 7 ani: Ţăranii sunt oameni de la ţară care n-au iaurt şi noi când mergem la ţară le ducem iaurt şi caşcaval şi brânză.O. V.. G.. 8 ani: Ministru e un om care a învăţat zece clase şi s-a dus la serviciul de miniştri.G.. 7 ani: Nouă ne ies aburi din gură iarna. X. 7 ani: Nemuritor e când sunt doi bandiţi şi trage cu pistolul. Celălalt i-a spus noroc pentru că a trecut pe lângă el şi l-a salvat. X. ca să nu se mai rănească. uite ce lux am aici.H. adică îl bagă la închisoare. unul moare şi celălalt rămâne în picioare.. nemuritor. 6 ani: Soldatul pe câmpul de luptă are pâini la el... 10 ani: Râia e o boală care foarte greu te poţi dispensa de ea... 6 ani: Libertatea este când se învoieşte duminica de la servici. 7 ani: Nu mâncăm ciorbă şi dimineaţa pentru că s-ar consuma toată mâncarea. .. La noi nu e testament. 10 ani: Politica înseamnă să vorbeşti numai despre popor.L. M.D. 8 ani: Minister înseamnă când scrie ceva şi se duce la un om şi omul ăla îl trimite la alt om.. pentru că nu are ce să lase omul.D.C. noroc.C.. R. 12 ani: Răbdarea este fenomenul care îi dă posibilitatea unui om să tacă din gură. 6 ani: Comuniştii sunt ăia care umblă cu fanfara. F. Doi străbuni de mult mergeau unul pe lângă ălălalt şi unul din ei a strănutat. că ne uităm la televizor şi razele televizorului radiază şi ne încălzeşte. 7 ani: Hotărâre e când tovarăşul Nicolae Ceauşescu vrea să meargă în altă ţară şi vorbeşte la telefon cu ţara aia şi le spune că vine. D A..P. atunci când strănuţi şi aşa s-a transmis de la om la om şi a devenit un sentiment de bună creştere.. V.

Era după ora de interdicţie a circulaţiei.." (22 aprilie 1943) „într-o noapte a anului 1941. o patrulă franceză l-a oprit şi l-a luat la post. A. directorul alimentarei respective a spus că lipseşte această carte din 1975 mă mir alţi oameni unde or fi reclamat..N. 8 ani: Cinstea e când un om îi face treabă la o femeie şi femeia îl cinsteşte. căni naţională şi care nu le poţi să le reproşezi nimica. între timp s-a aflat că se produsese un atentat.. 7 ani: Femeile plâng mai uşor.. Romeo. la aflarea veştii. în lagărul de prizonieri din Germania.Z.Z.. El şedea la maşina de cusut şi bea câte un pahar de vin fără sifon şi mama plângea şi zicea că întâi am fost la naşu şi după aia la Nea Marin. camarazii îşi împart conţinutul pacheţelului şi patru din ei mor după consumarea untului care era amestecat cu arsenic. au anunţat-o pe moaşă şi l-au reţinut până dimineaţa pentru a verifica veridicitatea spuselor sale. 8 ani: Arta înseamnă mileuri naţionale.D. F. La imputările care i s-au făcut. D. 7 ani: Respect înseamnă când un băiat se duce la o doamnă şi îi face tot ce spune." (21 august 1943) . 9 ani: Partidul înseamnă mai mulţi oameni adunaţi şi în loc să le spună oameni.. ci şi pe amantul ei şi doi copii. V.C. că eu am venit cu mămica odată la unu seara şi tăticu nu ne-a lăsat să dormim până la patru dimineaţa.Gh. La mulţi ani.. bărbatul se întoarce mai degrabă decât îl aşteptase şi o găseşte nu doar pe ea. 9 ani: Respect înseamnă să te scoli şi să stea babele pe scaun. şi bărbatul a plecat grăbit să o anunţe pe moaşă." (2 martie 1942) „O femeie care aude că bărbatul ei urmează să fie eliberat din prizonierat îi trimite. 9 ani: Unii oameni fluieră când sforăie că se gândeşte la ziua de mâine şi fluieră a pagubă. între timp.G. Scrisoare (cu ortografia semnatarului ei): Bunico înainte cu 3 zile de a sosi „1977" mam dus la noi la complex la noi şi am cumpărat 4 cuti cu compot de portocale din Kina în seara de anul nou când am desfăcut o cutie am constatat că era compot de piersici şi nu de portocale. a răspuns că se hrăniseră cu cadavre.G. D. a adăugat că el nu consumase însă decât din ficaţi.. Acolo şi-a explicat situaţia. Când m-am dus să reclam în cartea de sugestii şi reclamaţi. a fost împuşcat şi acest om. întrebat de unde se aprovizionase pentru trupă. 8 ani: Răscoală înseamnă când părinţii noştri nu găsesc bani şi atunci răscolesc ca să găsească. C. le spune partid. au fost înhăţaţi în grabă ostatici şi. un pacheţel cu daruri. odată cu cei care depăşiseră ora de interdicţie a circulaţiei. Recitiri răzleţe Din jurnalele pariziene ale lui Ernst Jiinger „Un colonel rus a căzut prizonier împreună cu resturile regimentului său cu care stătuse câteva săptămâni în «cazan». D. soţia unui cunoscut al lui Jouhandeau a simţit că se apropie ceasul să nască.C.

o mamă cu copilul sângerând la piept.." Tag . care îşi scosese fracul în vederea decapitării. şase până la zece oameni. Ieşind din gurile de metrou." Dostoievski." (5 aprilie 1943) Theodor Haecker (1889-1945). fenomenal de prost. raiduri aeriene." „Noi. Mai bună decât toate rămâne inerţia conştientă. se prezintă pentru această profesie mai ales ecarisorii de cai. Idealismul prusac le-a luat germanilor inima de carne şi le-a dat în schimb una de fier şi de hârtie. atunci trage în cap. iar acesta zboară sfârtecat. domnilor. S-a găsit în corpul unui astfel de animal vârful unui harpon normand din secolul al IX-lea d. asemenea unui caliciu survolat în vederea unei fertilizări mortale. care îşi ţineau capul sau un braţ.. a răspuns: «Să se lărgească cimitirul.există indicii în acest sens." (24 ianuarie 1944) „Alarmă. ţineam în mână un pahar cu vin de Burgundia. Goebbels şi Himmler câştigă războiul. aici. şi alte spirite sud-germane. De obicei ţinteşte în inimă . infectat însă şi stricat de morbul prusac cum vor fi. Ţinta atacului lor erau podurile de peste apă. la Kant şi la Fichte. S-a tras asupra unui pod şi nenumăraţi trecători." (29 mai 1944) „Balenele ajung probabil extrem de bătrâne . Şi Hegel e.. de oameni cu hainele zdrenţuite. elaborăm cu toată seriozitatea cugetări. Atrăgându-i-se atenţia că în lagărul său de muncă forţată mor zilnic. produşi de explozii. la apusul soarelui. şi că totuşi trebuie găsită o soluţie. escadrile se îndepărtau în zbor. Oraşul." „Până la urmă. iar dreapta ridicată pentru salutul hitlerist: «Executat condamnarea!».Chr.und Nachtbucher.»" (8 august 1942) „Câteva bombe au căzut pe hipodromul de la Longchamp. s-a prezentat în cămaşă. care era supraaglomerat. Felul şi succesiunea măsurilor îndreptate împotriva transportului sugerau o minte subtilă. însemnări din subterană „Pentru că omul e prost. de aerul blând al primăverii. eu aşa spun: cel mai bine e să nu faci nimic. de cealaltă parte a păduricii.. o mulţime voioasă de oameni gătiţi. Aceia care mai decapitează cu securea afişează. la mare înălţime." (20 martie 1943) „Preşedintele a povestit despre un caporal care se înghesuie la execuţii. 1940: „Dacă Hitler. bucurându-se de copaci. de flori. ceva prusac. inexistenţa lui Dumnezeu este dovedită. A doua oară.dacă însă cel care urmează să fie împuşcat nu-i place. conştiinţa muncii făcute cu mâna şi după măsură. un anumit orgoliu de artist. un mare spirit speculativ. Schelling nu-i aparţine: el e o minte spontan speculativă şi un gnostic. în care înotau căpşuni. De pe terasa de la «Raphael» am văzut de două ori ridicându-se în direcţia Saint-Germain nori puternici. Jurnal: „Idealismul german e. în timp ce. era de o frumuseţe prodigioasă. In aceeaşi clipă. cu turnurile şi cupolele sale roşii.„Despre tipurile de călăi. faţă de cei care ghilotinează. La prima execuţie sub Kniebolo (Hitler): călăul. mai târziu. din cauza lipsei de hrană şi de medicamente. în mâna stângă securea de pe care picura sânge." . la origine. ale căror cadavre erau acum pescuite din apă. persoanele care îşi făceau plimbarea duminicală s-au lovit de o masă de răniţi cu respiraţia tăiată." (27 mai 1944) „înfiorătorul D. fuseseră proiectaţi în Sena. cu jobenul aşezat strâmb pe cap.

" . pluteşti." (pentru o reflecţie despre „fenomenul originar" al literaturii) Henry de Montherlant.ceea ce îmi aminteşte imediat de o vorbă veche şi neglijată: cine vrea să-şi salveze sufletul şi-l va pierde. după săvârşirea nevoilor fireşti.o criză.. chiar şi pentru oamenii simpli. ar trebui să îngrijim trupul vecinului. Ce poate fi mai nesuferit decât aceasta?" St. s-ar putea ajunge. căruia. apar mari pericole. pe de-a-ntregul uimitor să iubim un lucru.ah! cum se pricepe acrul trup de femeie să păteze o rochie în dreptul subsuorii. te scufunzi. Separarea totală dintre ştiinţă şi credinţă nu e decât un expedient. mă-nţelegi. te sufoci . 1957-1972): „Nu trebuie să vrei să scrii cărţi. De aceea." Alan Watts (înţelepciunea nesiguranţei.„Aş fi întru totul de acord să arăt a ticălos. sec. conferenţiarul etc. de care să nu roşeşti la sfârşitul vieţii. îi slujim atât de mult. n-am suferi o asemenea neplăcere. la o situaţie în care parabolele şi imaginile religiei să-şi piardă. actorul. hai să vă povestesc ceva. Dacă însă.. 1951): „Am fost fascinat întotdeauna de legea efortului răsturnat. ci să spui câteva lucruri esenţiale. încât vor depăşi închipuirea noastră de astăzi." Werner Heisenberg (Convorbiri despre relaţia dintre ştiinţele naturii şi religie.. o soluţie pe termen scurt. cu condiţia să par în acelaşi timp extrem de inteligent." Thomas Mann. acum îl golesc. care este cel mai dăunător şi cel mai pângărit din toate. care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă!" * Pristanda despre Caţavencu: „Mare pişicher! Straşnic prefect ar fi ăsta!" Cioran (Cahiers. ai de spălat părţile cu pricina. dar când încerci să te scufunzi.." Epictet (Fragmente. trezit cu noaptea în cap. de pildă. zi de zi. că. şi etica de până mai ieri se va nărui şi că se vor întâmpla lucruri atât de îngrozitoare. Când încerci să te menţii la suprafaţa apei. orice putere de convingere. agonisită de-a lungul istoriei. Mi se pare de neconceput ca un om care se respectă să-şi poată dori şi să accepte aplauze. în acel moment. Imaginează-ţi. când ştiinţa cea nouă." „Violonistul.. De aceea îndrăgim şi îngrijim trupul. mă tem că. John Perse (Anabasis): „. II d. In ambianţa culturală occidentală de pildă. Acum umplu sacul. ameninţă să arunce în aer adevărurile spirituale. Uneori o numesc „legea inversului".. 1969): „Omul simplu trebuie să aibă convingerea că adevărurile spirituale sunt suficiente pentru ştiinţa comunitară. ai de frecat nişte dinţi străini. Este. mai ales când trebuie să-şi orienteze hotărârile de viaţă după valorile lor.. Căci „a crede" nu înseamnă pentru el „a lua ceva drept adevărat"." „Toate problemele mele ar fi fost rezolvate.Chr): „«Ciudată este natura şi iubitoare a vieţii». Când ţii aerul în piept. într-un viitor nu prea îndepărtat. dacă aş fi primit darul rugăciunii. numai cinci zile. invocând o mărturisire despre Tolstoi a soţiei lui: „Nu pot să-l suport pentru că nu suferă şi pentru că scrie. deci. Demonul binelui. că.." Caragiale „. Catastrofa de cale ferată: „Să vă povestesc ceva? Dar nu ştiu nimic! Bine! Atunci. ci a se încrede în forţa diriguitoare a acestor valori. după cum spunea Xenophon.

. nu Isus e cel privit ca Dumnezeu întrupat pe pământ. fiindcă recreează în fiece clipă realitatea toată...." „Biserica nu e în chip desăvârşit pură decât într-o singură privinţă: ca păstrătoare a Tainelor. umor şi destin. îmi spunea deunăzi: Sunt liber în ultimul hal!" Andre Gide (din Falsificatorii de bani....... rămânând la tine acasă......... zile.... Laura . cea mereu dătătoare de semne): „Cred că secretul tristeţii tale ." (Reflecţie colaterală.să păzeşti streinătatea ta în toate zilele vieţii tale.." * „Iubirea...........) Andre Scrima: „Nu mai este posibil să fii creştin...225 Anexe....... să o dezvolt: O femeie adevărată este un amestec de dulceaţă. semnalat de M.. Ceea ce este întru totul desăvârşit nu e Biserica... utilitatea perenă a barbarilor...... pe care îl stimez pentru tarele şi pentru dezechilibrul lui şi care doarme de ani întregi sub cerul liber....e că viaţa te-a împărţit......." Cuprins Cuvânt înainte...... ca pe ţărmurile mării... acţiune etc.. VIII..." Simone Weil (Lettre a un religieux): „Totul se petrece în aşa fel încât." Zanne....... dar pe lângă ele să te plimbi.235 Recitiri răzleţe.. ci Biserica. ci trupul şi sângele lui Christos de pe masa altarelor........ 9 Texte comentate... cândva.... ţi-a cerut să dai mai multora ceea ce ai fi vrut să dai unuia singur. poate......... amărăciune.........255 . 5 Note............. în Egiptul fiecăruia [. Avva Agathon: „.... Proverbele românilor....... stări. 476: „în plăceri să nu te cufunzi..]....... p." Pateric.............233 Recitiri.căci eşti tristă...... cu timpul.. dragostea nu te-a dorit întreagă.....) nu poate îmbrăţişa şi restitui totul...... Mică antologie pentru vremuri de tranziţie.. pe care ar trebui....." „Occidentul a uitat existenţa şi......... Orice altă cale de apropiere (cunoaştere....„Un cerşetor........ singurul «realism»..... voi........