P. 1
George Popa

George Popa

|Views: 5|Likes:
Published by Enache Silvia

More info:

Published by: Enache Silvia on Jul 10, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/05/2014

pdf

text

original

MOARTEA SUBLIMULUI

George

POPA

Prin agravarea cãderii noi vom plãti dispretul experientei trecutului, dogma mincinoasã a progresului. Michel Villey Sublimul însemneazã înãltare, si anume, înãltare în sens de depãsire a finitudinii, – atît a limitelor materiale, cît si a celor de ordin spiritual. Sublimis, în latinã, însemneazã „înalt”, iar to ypsos, din limba greacã, semnificã „foarte înalt”, ceea ce se aflã în eter, iar la figurat, ceea ce este elevat, mãret, sentimentele nobile. Dacã frumosul provoacã plãcere, o emotie a sensibilitãtii, emotia sublimului apartine spiritului; esenta acestei emotii este elevatia. Precum este stiut, conceptul de sublim a fãcut obiectul a o serie de teoretizãri fundamentale, începînd cu Tratatul despre sublim al lui (pseudo)Longinus si continuînd cu lucrãrile lui Burke, Kant, Schelling, Hegel. Iatã însã cã actualmente, cînd „se manifestã în nenumãrate simptome decãderea vietii, a spiritualitãtii”, afirmã Edmund Husserl, printre decesele valorilor „traditionale”, începînd cu „moartea lui Dumnezeu”, s-a vorbit si despre moartea sublimului. În prezent, sublimul ar fi un subiect desuet, depãsit. Schematic, printre cauzele acestui „deces”, se pot enumera: – performantele tehnice, mecanizarea care oferã o anumitã suficientã mintalã si un confort utilitar avînd ca urmare mediocrizarea simtirii si a gîndirii, cu închiderea aspiratiei cãtre idealitãti superioare;

Irationalitatea tehnicii (semnalatã si condamnatã sever si de Heidegger) este vîrful irealismului contemporan. duhul malefic de a distruge tot ce a constituit dealungul mileniilor obiect al cultului sufletesc si spiritual. – proclamarea „sfîrsitului filosofiei”. – dar spectacolul exploziei atomice poate fi numit sublim? Distrugerea cea mai infricosãtoare. în fata cataclismului spiritual total. în fractiuni de secundã. se pun douã întrebãri: epoca tehnicitãtii oferã totusi opere care sã genereze emotia intelectualã a sublimului. prin consumul imediat si nesemnificativ. muzica concretã si scriitura automatã. sã fuzioneze electronii rãtãcitori prin haos în atomi. emotia sublimului este generatã de infinitudine. dupã ce natura se va fi strãduit miriade de ani luminã ca sã transforme pulverulenta energie cosmicã în materie. culminîndu-se cu afirmatia: „Nimic nu este mai urît decît frumosul”. s-a atrofiat în adevãr sensibilitatea la sublim? Referindu-ne la prima întrebare. Pe de altã parte. care. „adio ratiunii”. „moartea omului” în calitate de creator si actor al istoriei. – posmodernismul. generînd o satisfactie care se naste si moare pe loc. aneantizarea a zeci si sute de mii de vieti ar putea fi grandioase pentru cel care doar ar privi. asa cum s-a încercat a se demonstra? Cu alte cuvinte. – criza de universal. exprimat între altele prin arta nonfigurativã. socogene. instinctul de . – sacrificarea interioritãtii în favoarea exterioritãtii pragmatice sau spectaculare.– descalificarea notiunilor de sacru si spiritualitate. „no future”. de-formarea maximã. Erosul platonician devenit „eros tehnician”. decreteazã instituirea „apocalipsei”. Concluzia lui Léopold Flam: „Prãbusirea ratiunii este poate fenomenul cel mai important al civilizatiei tehniciene care este irationalã. – contradictia în societatea industrialã dintre culturã („blestematã”. acum.” Prin urmare. si anume cã masinismul fãureste prin excelentã obiecte ale finitudinii. considerat depãsit pînã la repulsie. ni Dieu”. furia iconoclaziei. cum a categorisit-o Theodor Lessing). Or. spre adevãrurile ultime. – consumul sexual neiradiant. si naturã. alãturi de „deconstructie”. infinitudinea pe care o genereazã tehnica este distructivã: arma atomicã. trebuie de remarcat faptul fundamental. „fiindu-i la adãpost. marcatã de lozinci precum: „ni maître. deci a experientei gîndirii în zboruri maxime spre marile valori. Fisiunea atomului a constituit în adevãr o extraordinarã performantã a omului. masinismul poate salva sublimul?* Pe de altã parte. dupã expresia filosofului belgian Leopold Flam. – novomania în sine.

înãltare care. sterilizate. „Masina amenintã cît timp se crede spirit si nu simplã sclavã. / ea rînduieste. decurgînd din exemplul demontãrii prin fisiune a materiei : contrarierea naturii nu poate da nastere la sublim. Una este zborul de ordin pur fizic. afirmã autorul Elegiilor duineze. si alta zborul spiritual. / firea ne-o perverteste”.” Amintim de asemenea ceea ce afirmã Rilke despre falsa înãltare provocatã de masinism. duce la ruinã: „Doamne. // .. suitorul.. / si astfel doar iubitor de sine. // Vremii masina i-e dragã. mai mult. abia atunci cînd zborul / în cerestile linisti senine / nu va fi siesi deajuns. progresul va atrofia în noi asa de bine toatã partea spiritualã. cea michelangiolescã sau rembrandtianã. doar cînd un Încotro pur / vantrece trufii de-aparate. Mecanica ne va americaniza în asemenea mãsurã. Actualmente cultura. natura-i înteleaptã .. sufletului. asa cum are loc într-o creatie precum. scurtcircuitînd si punînd în paranteze emotiile superioare ale inimii.” Entuziasmul „imatur”. ci în sens spiritual. toate înãbusind. ce constiintã ar putea sã exclame: „iatã un spectacol cu adevãrat sublim ?” Zborul cosmic este desigur o uimitoare performantã. precum a spus-o Rilke în Sonetul cãtre Orfeu I. / iar ea îi cere slãvire // Mecanica vezi cum e ea : / se rãzbunã si ne sleieste. 23: „O. // brusc. . generat de aparaturã ca atare. profanatoare sau antinaturã ale utopistilor.. / imbold de bãiat imatur. La aceasta mai adãogãm un fapt esential. dereglate. dar nu în sensul învingerii gravitatiei este generatã emotia sublimului.. auzi-l din nori / cum bubuie noul. de-acest cîstig coplesit. I. 18). la care se adaugã invazia erotismului pur anatomofiziologic.autoconservare”? În momentul în care pãmîntul. / Ea-i viata si pretinde cã-n ea-i puterea toatã. II. pervertite prin imediatitatea si violenta senzatiiilor vizuale si auditive nesemnificative. infantil. printre visele sîngeroase. Vom pieri prin cea ce am crezut cã vom vietui. (Sonetul cãtre Orfeu.” Iatã viziunea apocalipticã a lui Charles Baudelaire privind invazia mecanicismului: „Lumea este pe punctul de a sfîrsi. cum vuie? / Gãlãgiosi vestitori / în osanale-l tot suie. / numai zbor va fi si singurãtate. ar fi spulberat în haos. fortã negativã ce ne atrage spre teluric. / cel cu zarea-nfrãtit. de pildã.. deoarece supune vointei noastre de înãltare niste legi ale naturii. Acesta este motivul pentru care Eminescu a putut sã afirme: „Nebuni sîntem cu totii. spre micime. Numai în mintea unui Neron distructivul în sine poate apãrea sublim. 10). nu va putea fi comparat cu rezultatele sale pozitive. ‘naltã si ea ne poartãn ruinã”(Sonetul cãtre Orfeu. spiritualitatea sînt sãrãcite. acela de depãsire a spiritului de greutate despre care vorbea Nietzsche. printr-o catastrofã finalã. nu poate substitui înariparea spiritualã înfrãtind necuprinsul naturii cu zborul solitar cãtre elevatia sublimã. cã nimic. Un lucru rãmîne însã limpede: nu existã sublim decît în mãsura în care este implicatã elevatia – înãltarea spiritualã. intelectului.

cu atît mai lesne poate avea loc depãsirea. de desmãrginire. una din marile posibilitãti umane de a depãsi mizeria noastrã sensibilã si intelectualã. sã recunoascã faptul cã esti un ales. asa cum afirmã modernitatea. euri si evenimente la întîmplare. sensibilitatea la sublim poate fi înãbusitã de entuziasmul privind triumful tehnicismului în progres rapid si continuu. din acest motiv. dupã cuvîntul eminescian. Desigur. asa cum gîndea autorul Luceafãrului ? Si nu sublimul ne poate purta în cea mai mare proximitate a ei? Nu este sublimul mereu si mereu un antidestin. afirmã Etienne Souriau. se pune întrebarea dacã sublimul nu cere criterii noi de definire. ci numai contingentã încropind lucruri.” Dacã. ar face-o mai profundã. În timp ce frumosul manifestã perfectiunea realizatã a unui fiinte (în calitate de om). are repulsie pentru inimile lenese si fuge de spiritul meschin. La cei cu receptori de jos voltaj. cu alte cuvinte. tocmai în . – si anume. capabil sã dea nastere la anumite efecte spirituale care i-ar fi proprii. afirmã Maurice Blondel. nu existã fiintã în sine. cum cerea Empedocle. gînditorul francez se întreabã chiar dacã sublimul nu se aflã de partea miracolului sau a magiei. dar în acelasi timp „tot ceea ce ne este mai îndepãrtat”. Receptivitatea la sublim mãsoarã valoarea spiritualã a omului. Nu oricine poate atinge „foarte înaltul voltaj” al sublimului. simtul sublimului nu poate involua. deci lipsa unei consistente absolute. absolutã. în forma ei plenarã. dar si cu mult mai înainte. Sublimul dintr-odatã te alege. nu se poate atrofia. singularã. sensibilitatea la sublim este variabilã de la om la om în functie de receptorii de care dispune fiecare. dar pentru ca sã te aleagã. din care fiintarea umanã constituie doar o infimã parte. profundã”. Heidegger considerã cã Fiinta. în schimb. Sublimul este vocatia omului experimentînd mereu stãri superioare de fiintare. sau ar da mãrturie pentru un anumit statut sau mod de existentã proprii obiectului care îl face sã izbucneascã în suflet. Ea rãmîne însã intactã la cei programati ontologic pentru dezrobirea spiritualã. trebuie sã te recunoascã. „care ar metamorfoza-o. avînd în vedere cã omul se aflã ontologic la intersectia dintre conditia finitudinii si dorinta de eliberare. este ceea ce se aflã cel mai aproape de noi. sublimul manifestã enigmatic pentru o fiintã o perfectiune mai înaltã. Oare nu în infinirea insondabilã a sufletului se desfãsoarã nestiuta Fiintã în toatã plenitudinea ei. spre cerurile noastre lãuntrice – asalt a cãrui esentã este încîntarea transcenderii eliberatoare indefinite. ca valoare supremã de existentã – expresia cea mai înaltã a spiritului hyperionic? Souriau afirmã cã sublimul nu este numai o experientã trãitã. iesirea din acest provizorat perpetuu. de constituire. iar nãzuinta spre elevatie nu este universalã. la cei programati pentru a atinge o mai înaltã ordine de realitate. fiind. Sublimul bulverseazã si transportã „sufletele de calitate”. de exemplu. Sublimul rãmîne. Nu este menit oricui poate sã meargã „din creastã în creastã”. Este nevoie de o anumitã predispozitie înnãscutã.Cît priveste a doua întrebare. si uneori capabilã sã producã transmutarea unui eu de o manierã definitivã. mai magnificã. Heraclit. ci „o aventurã personalã. fãpturi. „un nou asalt spre ceruri”.

loc sacru de comuniune între imanent si transcendent. Dar este vorba de o performantã pur materialã si nu de o creatie cu rezonantã spiritualã. pe Leonardo si Rembrandt. Pe de altã parte. ostracizat acum. afirmã Husserl – în momentul întoarcerii sale pe crestele natale. * Sã nu confundãm lucrurile. Turnul Eiffel uimeste. ele sînt lipsite de încãrcãtura spiritualã a piramidelor de la Gizeh. va regãsi acolo pe Mozart si Beethoven. Evolutia spiritualã a umanitãtii are loc dupã o ciclicitate antinomicã oscilînd între creste si abisuri. .acest provizorat constã sansa mutationalã a sublimului. cã Turnul Eiffel este un simbol al sublimului epocii noastre. în afarã faptului cã sînt lilliputane în raport cu piramida lui Keops. a cãror simbolicã si menire era înãltarea sufletului în lumea eternã de dincolo. Dar. dar. ca realizare a tehnicii. dar nu produce elevatie precum Taj Mahal sau Catedrala Sfîntului Petru. culminatia sublimului. Eliberarea de sine însusi ca eu evanescent al lumii fenomenale si totala disponibilizare ar constitui suprema eliberare. de pildã. Ne aflãm actualmene la extrema polului abisal. S-a spus. pe Hölderlin si Eminescu. si va rãspunde din nou chemãrii de fi purtat fulgurant pe verticalitatea sublimului – „pe-altã lume-n douã clipe”. spiritul – „singurul care este nemuritor”. în adevãr. „piramidele”din fata muzeului Louvre sînt foarte ingenioase tehnic.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->