Cratima, o problemă?!

“Ortografia înseamnă respect faţă de tine însuţi” Încă din clasa I, problema liniuţei de unire este capitală dar şi dificilă. Ştim că în cele mai multe cazuri liniuţa de unire implică cunoaşterea a două părţi de vorbire, respectiv pronumele şi verbul (ex: “spune-i”, “să-l înveţi”, “dă-mi”, “văzând-o” etc.). Rezultă că dacă micuţii noştri colaboratori ar recunoaşte aceste părţi de vorbire, problemele ortografiei ar fi în mare parte rezolvate. Dar… dar nu trebuie să abandonăm în faţa lipsurilor. Deci, prima problemă care se impune a fi rezolvată este aceea a elucidării noţiunii de acţiune, respectiv verbul. Această problemă este uşor de rezolvat, din clasa întâi, insistându-se asupra acestor cuvinte întâlnite în texte: “ară”, “cere”, “citesc”, la ora de citire. Cei care au întâmpinat greutăţi i-am pus în situaţia de a îndeplini diferite acţiuni concrete: “închide”, “deschide”, “citeşte”, “scrie”, fiecare dintre ei, enunţând şi acţiunea săvârşită: Nelipsite au fost şi exerciţiile de recunoaştere ce exprimă acţiuni. Odată ce această problemă a fost depăşită, urmează pasul al doilea, explicarea folosirii liniuţei de unire. Am procedat, utilizând procedeul practic, adică elevii aud, văd şi execută. Exemplu: Dau o carte unui elev şi-i spun: “dăo”; adică să îndeplinească acţiunea. “Dă”, “o” – respectiv cartea pe care i-o arăt, deci “o” tine locul cărţii, “dă”, e acţiunea. Putem complica apoi: “dă-i-o”, “dă” – cartea, (“o”); elevului, (“i”) – pe care-l recomand, deci “i” ţine locul elevului. Dacă ataşez mai multe cărţi, elevii înteleg că este vorba de: “dă-i-le”. Tot pe cale intuitivă am aplicat ortograma “l-a” (citit): “Andrei citeşte ziarul”; “El citeşte ziarul”;”Andrei (el) îl citeşte”; “Andrei (el) a citit ziarul”; “Andrei (el) l-a citit”. Acest procedeu a continuat cu fiecare ortogramă întâlnită, până ce copiii au înţeles (“strigă-l”, “citeşte-i”, “dă-mi”, “l-a desenat”). Pe parcurs am renunţat la regula situaţională, de acum elevii putând explica şi comenta dificultăţile ortografice, acestea devenind pentru ei o plăcere.

Exemplific cu o dictare care cuprinde ortogramele comparative: “nea”/ “ne-a”. . constituie pentru mine principala cale de sesizare a greşelilor şi de întreţinere a interesului constant din partea elevilor pentru o scriere corectă din punct de vedere gramatical. Şcoala . în care s-au folosit ortogramele discutate. ia.M-ai strigat.Veniţi mai repede! Când am sosit.Ce multe daruri ne-a adus! spune sora mea. Georgeta şi Cecilia au ieşit la joacă. “să-i dea” spre deosebire de “colegii săi”). Înv. corectarea caietelor. sau. După împrejurări am recurs la analogie (se scrie “n-aude”. ortografic şi de punctuaţie. cât şi acasă. un neam de-al nostru. “Într-o iarnă geroasă cu nea din abundenţă. “mai”/ “m-ai”. “n-ascultă” ca şi “n-avea”) la diferenţiere şi analiză (în cazul unor omofome: se scrie: “s-a dus”. Rioşanu Nicoleta. spre deosebire de “cartea sa”. Momentul ortografic. Georgeta! strigă mama. i-a. Important este ca expicaţia să fie reluată şi folosită ca motivare ori de câte ori este cazul. când s-au învăţat câteva ortograme comparative (sa. Atât în clasă. ne-am trezit cu nea Gheorghiţă. consider că o bună parte din problemele ce le pune ortografia în şcoală sunt pe deplin rezolvate. Magheru ” Caracal . mămico? . . Tot în cadrul momentului ortografic s-au dat şi dictări mai ales după comentarea unui grup de ortograme. s-a. Gh..” Ortografia şi punctuaţia se învaţă nu doar în ore special consacrate acestui scop. “neam”/ “ne-am”. Comentând fiecare ortogramă întâlnită. Pot spune că aproape nu există lecţie în care să nu se poată pune în discuţie şi explica o chestiune ortografică.Georgeta. sau.În clasa a II-a. l-a) elevii au ştiut să scrie corect. . după comentarea câtorva ortograme s-au alcătuit compuneri gramaticale. dictările. ci în toate împrejurările în care sunt puşi în situaţia de a se exprima în scris. la. jocurile didactice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful