Andre Malraux CONDIŢIA UMANĂ

OPERE XX

ANDRE MALRAUX <
&onditia umană
T\
•—1

60/4/4
1BLIO11 „OCT

*687474-*
RAO International Publishing Company

Prefaţă
RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 37-l98 Bucureşti, ROMÂNIA
ANDRE MALRALJX

La Condition humaine Copyright O GALLIMARD, 1933 Toutdroits reserves Traducere din limba franceză IRINA ELIADE Prefaţă IRINA ELIADE Ediţia I Copyright © 1993 by RAO International Publishing Company S.A pentru versiunea în limba română Coperta colecţiei DONE STAN CRISTIAN BÂDESCU Pe copertă SALVADOR DALI, Portretul fratelui meu mort Octombrie 1993 ISBN 973-96204-3^»

Vocea lui Andrâ Malraux — nenumăratele voci ale lui Malraux, doar în aparenţă discordante întrucît sfîrşescprin a se reuni pentru a proclama la unison că singura şansă oferită oamenilor şi civilizaţiilor edificate de ei pentru a dăinui pe această planetă este de a da ascultare acelui îndemn — numit de el „instinct" — care ne spune că trebuie să vedem în cei aflaţi fie în preajma noastră, fie mai departe, nişte fraţi —> se aude din ce în ce mai limpede şi mai răspicat în acest sfirşit de veac şi de mileniu. „Anul 2000 va fi religios sau nu va fi", s-a proclamat ani în şir la unul din posturile de radio care-şi asumase misiunea de a informa auditorii aflaţi pînă nu de mult în acel imens gulag alcătuit din ţările din Estul Europei Crainicul adăuga: „Aţi auzit cuvintele lui Andre Malraux". Citi dintre ascultători ştiau cine era Andre Malraux ? Cîţi dintre cei care avuseseră prilejul să-i citească operele s-au întrebat în ce anume carte Malraux a ajuns la această concluzie în cursul frămîntatei sale vieţi ? Cărţile lui Malraux soseau sporadic în lagărul socialist şi, evident, nu toate. Cit despre biografii sau exegeze... Trebuie să spunem că azi, ca şi ieri, biografii lui Malraux sînt nevoiţi să prezinte studii lacunare, căci în viaţa acestui om insolitul se iveşte mereu, ca un fulger pe un cer ce nu părea să fie acoperit de nori, în cotidian. Informaţiile sînt, ca atare, contradictorii şi uneori derutante. Se ştie că Andre Malraux s-a născut la Paris, în 1901. Se pare că familia sa trăia în Nordul Franţei Separe că tatăl său fusese funcţionar la o mare întreprindere comercială. Malraux afirmă că era ateu şi că nici lectura operei lui Pascal nu l-a putut 6 ♦ Prefaţă împiedica să-şipună capăt zilelor. Despre mama sa, scriitorul n-a vorbit niciodată, după cum n-a vorbit nici despre fratele sau despre unul dintre fraţi, care a murit pe front în cursul celui de-al doilea război mondial. Andre Malraux a considerat că e dator să o ia în căsătorie pe văduva acestuia, de care avea să se despartă curind. Cert este că la vîrsta de douăzeci şi unu de ani, Andre Malraux, care absolvise cursurile secundare la liceul Condorcet şi asistase sporadic la prelegerile ţinute în incinta celebrei facultăţi numite Ecole des Langues Orientaks, pleacă în Extremul Orient, făcînd parte (sau zicînd că a făcut parte) dintr-o misiune arheologică.

Patru ani mai tîrziu, se întoarce acasă, aducînd din Cambodgea cîteva statuete khmere. Pentru a le dona unuia din muzeele ţării, aşa cum a afirmat în cursul procesului care i-a fost intentat, sau pentru a le vinde. Tînărul Malraux, care începuse să fie cunoscut şi apreciat în Franţa de cîţiva intelctuali care-i citiseră eseurile sau volumul intitulat La Tentation de l'Occident (Ispita Occidentului), apărut la prestigioasa editură Grasset, este judecat şi., achitat. Se cuvine să aducem un binemeritat omagiu apărătorilor lui Malraux care au ştiut sau au presimţit că imprudentul tînăr avea să devină ulterior unul dintre cei mai de seamă ctitori ai muzeelor din Franţa, precum şi unul dintre cei mai avizaţi exegeţi ai operelor de artă de azi şi de ieri, analizate în volumul Le Musee imaginaire (Muzeul imaginar), pentru ca, ulterior, să le descifreze mesajele în cartea sugestiv intitulată Les Voix du silence (Vocile tăcerii). în 1928, Malraux publică două cărţi ce nu par a fi scrise de acelaşi autor: Le Royaume farfelu (Regatul giurit) şi Les Conqu6rants (Cuceritorii). într-adevăr, în prima carte, Malraux descrie, utilizînd somptuoase imagini, o lume care, nu se ştie prin ce minune, a scăpat din naufragiul universal şi unde continuă să vieţuiască doar animale fabuloase, păsări măiestre şi cîţiva magi într-o CONDIŢIA UMANĂ ♦ 7 cetate unde nimeni nu poate pătrunde, fiind păzită zi şi noapte de demonii aflaţi în trupurile şi în inimile oamenilor. în cea de-a doua carte, Les Conqu6rants —roman sau reportaj ? —, Andre Malraux relatează într-un stil dezbărat de orice metaforă unele aspecte ale Revoluţiei din China. Doi ani mai tîrziu, în 1930, apare La Voie royale (Calea regală), unde relatează peripeţiile din cursul zborului efectuat de el pentru a depista locul în care,- cu mii de ani înainte, se înălţase legendarul palat al reginei din Saba. De data aceasta, nimeni nu s-a mai încumetat să-l acuze că l-ar fi găsit şi că îl ţine ascuns pînă ce va da de un miliardar doritor să-i cumpere marfa. în 1933, apare romanul intitulat La Condition humaine (Condiţia umană), considerat azi drept una din cele mai importante şi semnificative capodopere ale literaturii secolului nostru. în acelaşi an, Andri Gide notează în Jurnalul său: Volumul pe care îl citisem în fragmentele publicate de La Nouvelle Revue Francaise mi se păruse excesiv de stufos şi aproape incomprehensibil" . în urma acestei lecturi, promotorul literaturii de avangardă (Gide încercase să revigoreze romanul, pro-punînd în Les Faux-Monnayeurs — Falsificatorii de bani — o nouă structură, datorită căreia personajele, privite nu numai de autor, ci şi de celelalte personaje ce apar în cursul acţiunii, ar putea deveni mai dense şi mai reale) declară că romanul pe care îl dorise deschizător de drumuri noi este o operă ratată. Relaţiile între promotorul literaturii de avangardă şi tinărul scriitor care ignoră (în mod deliberat sau nu) vechile şi noile decrete referitoare la statutul romanului devin din ce în ce mai strinse şi prietenia lor va dura pînă la sfîrşitul vieţii lui Andrâ Gide. Nu este vorba doar de relaţiile dintre doi scriitori preocupaţi de soarta şi menirea literaturii, ci de cele dintre doi intelectuali îngrijoraţi de soarta civilizaţiei europene edificate pe baza cuvintelor rostite în Franţa în ziua de 14 iulie 1789: „Libertate, Egalitate, Fraternitate!" în 1935, bătrinul Gide, însoţit de tînărul său amic, Andre Malraux, participă la Congresul Internaţional pentru Apărarea 8 ♦ Prefaţă Culturii, în cadrul căruia Gide va declara: „în societatea capitalistă în care trăim încă, mi separe că literatura de valoare nu poate fi decît o literatură de opoziţie". în 1935 nu era în joc numai viitorul literaturii, ci şi soarta a milioane de oameni şi, ca atare, trebuia să alegi între regimul „progresist" din Uniunea Sovietică şi cele fasciste, instalate în Italia, Spania şi Germania. Cei doi intelectuali francezi aleseseră. Gide, revenit în patrie după o călătorie în Africa, denunţase încă din 1927 abuzurile colonialismului în volumul intitulat Voyage au Congo (Călătorie în Congo), iar Malraux participase efectiv sau ca martor la desfăşurarea revoluţiei muncitoreşti din China. Luările de cuvînt ale celor doi reprezentanţi ai Franţei de stingă au avut mare răsunet şi amîndoi au fost invitaţi să viziteze Uniunea Sovietică. Malraux se duce şi, întors acasă, nu va pronunţa nici un cuvînt despre această vizită, singura mărturie fiind o fotografie unde apare alături de Maxim GorkL Nu tot aşa va proceda Andre Gide. Deşi primit cu onorurile cuvenite unui oaspete de seamă, căruia i se arată „realizările" regimului, Gide ştie să vadă şi ce se află în culisele imensei puneri în scenă şi imediat publică volumul intitulat Le Retour de L'URSS (întoarcere din URSS), în care dezvăluie multe din aspectele pe care gazdele doriseră să i le ascundă. Volumul are un mare răsunet, intelectualii din ţările francofone, şi nu numai ei, avînd prilejul să descopere cealaltă faţă a comunismului care declara sus şi tare, din ce în ce mai tare, că reprezintă „viitorul luminos" al omenirii în ciuda celor văzute de el însuşi, în ciuda celor spuse de bunul său prieten, Andre Gide, Malraux pleacă în Spania pentru a lupta împotriva regimului fascist al generalului Franco, în cursul sîngerosului război civil, Malraux va coordona, în calitate de şef al brigăzii alcătuite din voluntarii veniţi din mai multe ţări, acţiunile

întreprinse de aviaţia antifascistă. Clipele — uneori scurte, alteori insuportabil de lungi — în care Malraux a zburat deasupra pămîntului însîngerat al Spaniei CONDIŢIA UMANĂ ♦ 9 sau a aşteptat cu inima strinsă întoarcerea pe aerodrom a camarazilor săi de arme sînt consemnate în cartea intitulată L'Espoir (Speranţa), apărută în 1937. Cel de-al doilea război mondial izbucneşte trei ani mai tîrziu. Mobilizat în 1939, rănit în 1940 şi luat prizonier de nemţi, Malraux evadează din lagăr şi se refugiază în zona liberă din sudul Franţei, pentru ca mai apoi să plece în Elveţia, unde va deveni una din căpeteniile Rezistenţei franceze, sub numele de „ Colonelul Berger". Nu se ştie nici cînd, nici unde Colonelul Berger, şeful Brigăzii Alsacia-Lorena, l-a înălnit pe generalul de Gaulle. Cert este că cei doi „Rezistenţi" au intrat împreună în catedrala din Strasbourg pentru a asista la slujba oficiată în cinstea victoriei asupra trupelor naziste. Prietenia dintre aceşti doi oameni care, după toate probabilităţile, n-aveau cum să se întîlnească şi cu atît mai puţin să se înţeleagă, a durat pînă la sfirşitul vieţii Generalului Primul disident, Malraux, a devenit ministru al Culturii în timpul în care de Gaulle era şeful statului Francez şi prietenul de nădejde al bătrînului ostaş, retras din viaţa militară şi politică în satul Colombey-des-deux-Eglises, unde şi-a dat obştescul sfîrşit La înmormîntare, conform dispoziţiilor testamentare ale generalului de Gaulle, nu au asistat decît membrii familiei şi cîţiva prieteni intimi, printre care şi Andri Malraux, care, în Antimemoires (Antimemorii) relatează următoarea întîm-plare: „în faţa cimitirului se afla şi o bătrînică. O ţărancă din sat. Dorea să intre în cimitir. Garda, alcătuită din ofiţeri de la Saint-Cyr, nu i-a permis. «Lăsaţi-o, am zis, Generalului i-arfi plăcut să ştie că se află Ungă el»." Poate că această iubire de oameni, mai ales de oamenii năpăstuiţi, a fost liantul care a stat la baza prieteniei dintre cei doi oameni atît de diferiţi: impunătorul ofiţer coborîtor dintr-o veche familie franceză şi educat la Saint-Cyr şi acel vîntură-lu-me, răzvrătitul Andri Malraux, şi spunînd aceasta, ne referim la o întîmplare relatată de Ovidiu Cotruş. 10 ♦ Prefaţă Ajuns la Paris, scriitorul român îşi manifestă dorinţa de a-l întîlni pe autorul Condiţiei umane. Unul dintre prietenii săi telefonează la Verrieres Le Buisson (reşedinţa mult iubitei sale prietene, Louise de Vilmorin, unde Malraux a locuit şi după încetarea ei din viaţă). I se răspunde că Malraux nu mai primeşte pe nimeni Prietenul lui Cotruş insistă, spunînd că scriitorul român se află pentru prima oară în Franţa şi adăugă: „A stat mulţi ani în închisoare". „Să vină imediat!" intervine Malraux, care, probabil, asculta la alt post convorbirile telefonice. în ultimii ani ai zbuciumatei sale vieţi, Malraux îşi adună amintirile în volumul intitulat Amtim6moires, publicat în 1975. La timp căci, puţin după apariţia cărţii, este internat la spitalul Salpetriere, unde avea să zacă mai multe săptămîni între viaţă şi moarte. în acele zile şi mai ales în acele nopţi ce par să se dilate doar pentru a cădea într-un insondabil abis, prin faţa ochilor bolnavului Malraux se perindă zeci de oameni văzuţi sau doar imaginaţi de el.. Cîteva femei dintr-un sat din Franţa, tăcute şi drepte Ungă mormintele celor dragi lor, întîmpină machisarzii ucişi de nazişti; pilcuri de soldaţi — unii ruşi şi alţii nemţi — fug, purtînd în circă trupurile inamicilor lor — gazaţi ca şi ei — în timpul primului război mondial; o pisică ivită de nu se ştie unde atrage asupra ei atenţia paznicilor, făcînd cine ştie ce năzbîtii, îngăduindu-i astfel Colonelului Berger să fugă din lagăr; într-o închisoare, un om ce avea asupra hii o doză de cianură care l-ar fi putut cruţa de torturi şi de o moarte înfiorătoare dăruieşte otrava salvatoare celui aflat alături. „Această carte se numea Condiţia umană", îşi aminteşte Malraux, bătrînul şi bolnavul Malraux, care nu îndrăzneşte să se sinucidă în spitalul unde se află ultimii lui tovarăşi, şi această frază este consemnată în ultima carte pe care avea s-o mai scrie. Pe coperta volumului figurează drept titlu numele personajului biblic Lazăr. Internat din nou, Andre, Malraux moare în ziua de 25 noiembrie 1976. A fost înmormîntat la Verrieres, aşa cum a dorit, doar în prezenţa celor ce i-au stat în preajmă în cursul ultiCONDIŢIA UMANĂ ♦ 11 milor ani. Cîteva zile mai ârziu, în curtea palatului Louvre a avut loc o impresionantă ceremonie la care au luat cuvîntul mulţi oameni de vază din Franţa, elogiind deopotrivă omul de litere şi neînfricatul luptător pentru aplicarea Drepturilor Omului ţn „La Cour Carrie du Louvre" se afla şi o pisică egipteană, adusă din Muzeu. Ea a prezidat ceremonia. Avea tot dreptul, de vreme ce ultima imagine consemnată de Malraux este zîmbetul enigmatic al unei pisici care apare şi dispare pe neaşteptate în preajma celor dornici să-şi aducă aminte că unele vorbe rostite de ei rămîn sau reapar pe acest pămînt. Cele trei romane scrise de Malraux: Cuceritorii, Condiţia umană şi Speranţa, deşi deosebite ca factură, de înscriu în categoria literaturii angajate, pledînd în favoarea cauzei în care crede autorul, şi anume edificarea unei societăţi în cadrul căreia oamenii să poată trăi liberi şi demni Deşi discuţiile cu privire la acest gen literar născut în secolul alXIX-lea şi proliferînd în diferite sensuri au fost numeroase şi contradictorii, unii exegeţi încercînd să-i fixeze limitele, socotim că nu este inutil să cităm aici

Viaţa continuă în oraş şi în timpul Revoluţiei într-unui din marile hoteluri. în cocioabe. S-ar putea spune. cu sau fără voia autorului. conform obiceiurilor străvechi din China. i se păruse lui Andre Gide stufos şi nu prea bine structurat. fiind mereu îmboldit să se avîntepe drumuri nebătute. întrucît generalul JiangJieshi nu se afla în maşină. Malraux intervine în dezbatere.. romanul nu poate ţine seama de nici o regulă. Pentru prima şi ultima oară în cursul lungii sale cariere literare. Devenise unul dintre eu Aveau aceiaşi duşmani Sentimentul demnităţii nu se poate ivi în conştiinţa unui om.cuvintele rostite de Roger Caillois în 1942. Cu toate acestea. dughene şi coşmelii din care ies mii. Să devină o patrie. romanul Cuceritorii ni se pare o eboşă a capodoperei lui Malraux — Condiţia umană —." Cinci ani mai tîrziu. care antrenează cititorul într-o lume unde trăiesc oameni bîntuiţi de vise. Nu tot aşa stau lucrurile cu Condiţia umană. pe nume Hemmelrich. se căinează că nu poate participa la Revoluţie. care pledează pentru includerea celor trei opere amintite în categoria „roman": „Prin însăşi natura lui." La unison cu soţul ei. ca oratoriile lui Johann Sebastian Bach. cu o bombă în mînă. cartea fiind atacată atit de intelectualii de dreapta cît şi de cei de stînga. Cen va începe prin a asasina un agent străin care procurase arme trupelor guvernamentale şi sfîrşeşte prin a muri arun-cîndu-se. sentimentul demnităţii. tripouri. ducîndu-se şi mai departe. dar cunoaştem reacţiile intelectualilor. aşa cum am amintit. aşa cum nu se poate spune că există o viaţă adevărată pentru cei care muncesc douăsprezece ore pe zi fără să ştie de ce. sub automobilul în care presupune că se află conducătorul forţelor inamice. corul şi soliştii relatînd înttmplările care au avut loc înainte ca martirii să fie siliţi să urce pe muntele unde aveau să fie crucificaţi şi. fiind de fapt existenţa omului în cetate şi asumarea de către individ a consecinţelor ce decurg din caracterul social al existenţei" (Puissances du Roman). ceilalţi.. Cuceritorii au sttrnit reacţii contradictorii şi violente. baruri. spunînd răspicat: „în Cuceritorii. ni se pare azi construit. fără a avea dreptul să se aşeze şi să-şi tragă sufletul. pe de-o parte. Nu ştim şi nu vom şti niciodată cum a fost primit de marele public acest „roman". 12 ♦ Prefaţă Recitit azi. cît şi combatantului care ţine să atragă atenţia marelui public asupra evenimentelor ce amseseră loc în China. patimi şi idealuri măreţe. izbăviţi. deşi îi elogiază talentul şi spiritul de observaţie. făcîndu-l părtaş la trăirile şi aventurile lor. într-una din casele ponosite. lupanare. sclavele unui bărbat niciodată văzut de ele. va vorbi May. care ziua vinde arme oricui are nevoie de ele. oamenii vor ieşi în stradă cu pancarte pe care stă scris: „Cerem dreptul de a munci numai zece ore pe zi! Cerem să nu mai fie angajaţi copii ce n-au împlinit încă vîrsta de opt ani!" Printre răpăielile mitralierelor (orchestra) şi răcnetele celor torturaţi în închisori (corul).. Kyo Gisors: „ Viaţa căpătase un sens. Ne aflăm în China. în acest oraş situat pe malurile unui fluviu. O moarte. 14 ♦ Prefaţă neizbutind să înţeleagă ce înseamnă cuvîntul „iubire". reale sau imaginare. magherniţe. orchestra. volumului Speranţa. Garine are prilejul să acţioneze conform credinţei lui şi acţiunile lui sînt puse în slujba fraţilor săi de arme. văzut prin prisma diferitelor personaje. dilaăndu-se sau limiăndu-se. trăiesc muncitorii şi familiile lor. un negustoraş. ca atare. într-unui din barurile din cartierul monden. e vorba de o continuă revendicare.. zeci de mii de oameni pentru a se îndrepta spre fabricile unde vor petrece douăsprezece ore. face dragoste cu o femeie tot atît de dîrză ca şi el. reproşîndu-i lipsa de afinitate cu Revoluţia comunistă (Troţki). îngrozit şi totodată fascinat de moarte. inginerul Ferral. Distonînd cu vocile celor doi revoluţionari se aude şi vocea tînărului intelectual Cen. primii învinuindu-lpe autor că se delecta văzînd sîngele curgînddin trupurile celor torturaţi (Robert Brasillach).. baronul Clappique.. pe de alta. printre atîtea altele.. ţintuit cum este de cumplita boală de care suferă unicul său copil. Hoteluri de lux. cel de a da fiecăruia din acei oameni pe care foamea îi omora ca o molimă. necesară atît autorului. după voia autorului. precum şi dimensiuni cu totul noi şi insolite. al tuturor romanelor. dar avînd altă pondere. Era absolut necesar ca munca lor să capete un sens. doritor „să-şifacă mîna". îşi povesteşte noaptea aventurile. strict delimitate de CONDIŢIA UMANĂ ♦ 13 cartierele unde. Romanul care. singurul subiect al romanului. într-un oraş unde cartierele locuite de marii capitaliştii străini care au finanţat unele întreprinderi sînt păzite de armată şi. şi anume dorinţa imperioasă a omului de a scăpa din ghearele absurdului. . cele trei cărţi sînt aăt de deosebite ca structură încît simţim nevoia să subtitrăm romanul Cuceritorii adăugind cuvîntul „reportaj" şi sintagma „Jurnal de campanie". O moarte îngrozitoare şi inutilă. romanul Condiţia umană narează acelaşi eveniment. Cînd izbucneşte Revoluţia. o eboşă. evadînd în domeniul unde poate să trăiască şi să se manifeste ca om. răzbat glasurile soliştilor: vocea bine cumpănită a tînărului intelectual chinez care îşi făcuse studiile în Occident. ştiind că după celebrarea ceremoniei vor deveni. un personaj pitoresc şi şugubăţ. unul dintre investitorii francezi. Doctoriţa care va relata la întoarcerea de la spital numărul tinerelor mirese care s-au sinucis în preajma nunţii hotărîte de părinţii lor. că ar putea să evadeze. unele din ele cunoscute din cartea apărută anterior. desigur.

combatantul şi subtilul exeget al atîtor şi aător opere de artă — vechi şi noi — trăieşte şi astăzi. eşuează. Trebuie să-i iubeşti pe cei vii. Căpeteniile revoluţiei. să ne facă să trăim intens alături de ei acel „sentiment de duminică".. investitorul francez. este un cuvînt ce manifestă încrederea în viitor. nu pe morţi — Nu mă duc la Moscova pentru a iubi — Pe drumul deznădejdii. căci ştiuse să ţină piept ademenirilor şefului taberei adverse. mai ales. care va fi învins la întoarcerea sa în patrie de şleahta politicienilor —. dintr-un interviu acordat în ultimii ani ai vieţii sale. Malraux pleacă în Spania. înfiorător de lungi. aşa cum U place să se considere. cu atît mai puţin. cum a reacţionat publicul văzînd perindîndu-se pe peliculă aceste imagini sau altele asemănătoare. Katov. în care vocile soliştilor sînt cînd concordante. credem. draga mea. între Katov şi cel care trebuia să o primească. Doza de cianură cade în beznă. Kyo şi Katov.. tatăl revoluţionarului Kyo. ca acele farfurii cam fistichii. spunea Malraux. Cînd vezi pentru a zecea oară un film. de parcă ar fi vrut să apuce moartea printr-un salt. ultimul roman al lui Malraux este intitulat Speranţa. fierbînd în cazanul locomotivei acelui tren. în 1936.. bătrinulprofesor defilosofie şi doctoriţa MayCONDIŢIA UMANĂ ♦ 15 Romanul se sfirşeşte printr-un dialog între socru şi noră. unde va participa la războiul civil în calitate de organizator al Aviaţiei. cea a generalului Franco şi cea a revoluţionarilor." „Cinci dintre miliţienii care se apropiau purtau pălării de damă. Din această zguduitoare carte. ale cărui şuierături se aud din ce în ce mai aproape." Malraux a avut dreptate punîndu-şi nădejdea în puterea literelor scrise pe pietre. Malraux a alcătuit scenariul unui film. la modă în 1935. dacă n-ai fi simţit că. baronul Clappique. te întîlneşti cu viaţa. alcătuite din voluntari veniţi din toate colţurile lumii pentru a lupta împotriva fascismului. Nu înAmplător. dar ştim.Revoluţia izbucneşte şi. mai ănăr şi mai înfricoşat decît el la gîndul că va pieri curind. inginerul Ferral — „om al faptelor lui"." 16 ♦ Prefaţă „Ferestrele muzeului erau astupate cu saci de nisip şi bucăţi din statui. căci datorită lor. ca rufele pe ofrînghie." „Pe trotuar treceau tărgi goale. apreciat în epocă drept o inovaţie în istoria cinematografiei Cum nu am găsit nici un comentariu cu privire la film. întăreşte capodopera.. în care se relatează eşecul unei revoluţii muncitoreşti. May soseşte în Japonia pentru a-l lua cu ea pe Gisors. ne îngăduim să selectăm cîteva imagini: „Ramos vedea multipUcutdu-se în faţa lui gestul ciudat al acelui duşman doborit fa timp ce alerga. că Mal-raux acorda prioritate cuvîntului scris. refuză. vor muri în închisoare. chiar a cincisprezecea oară. unul dintre cei mai zguduitori purtători de cuvînt ai lui Malraux — şi de el îşi va aduce aminte Malraux în zilele petrecute între viaţă şi moarte în spitalul Salpitriere — dăruieşte doza de cianură pe care o avea asupra lui altui condamnat la moarte. cînd discordante. suluri de pergament sau pe friabile foi de hîrtie. ai impresia că imaginile se omoară unele pe altele. avem impresia că o uitasem. pătate de sînge. masca era frumoasă.." „Marcelino fusese lovit de un glonte tras în ceafă. după cum ştiuse să ia la timp doza de cianură dată fiecărui participant la Revoluţie. „Cînd recitim o capodoperă." Nu ştim ce imagini a selectat regizorul filmului şi. Katov strigă „înviere !" în acest roman-oratoriu. Nu se ştie dacă paginile acestei cărţi ce aparţine în egală măsură memorialisticii şi reportajului au fost scrise în timpul luptei sau după întoarcerea în Franţa a autorului Dialogurile incluse în volum pledînd pentru prima ipoteză. cititorul de azi are impresia că Malraux a stenografiat scurtele convorbiri dintre combatanţii dornici să afle dacă pot porni la atac în acele clipe cînd oraşele treceau de la o zi la alta în mîinile uneia sau alteia din cele două armate. cum numeşte scriitorul Fraternitatea. Nu este de prisos să spunem că printre cei ce supravieţuiesc Revoluţiei din China se numără escrocul pitoresc. „L-am iubit pe Kyo aşa cum puţini părinţi şi-au iubit copiii Ştii asta. revoluţionarul. a spus una dintre chelne-riţele din barul unde fusese dus mortul. . Kyo — frumos şi demn. Recitirea. nu e aşa ? Ascultă-mă.. în pofida sinistrei lumini din ochii pe care nimeni nu se ostenise să-i închidă. Cină ănărul anunţă că a găsit pilula. propunîndu-ne să considerăm arta ca un anti-destin.. De braţul unui apostol atîrnau nişte chingi de mitralieră puse la uscat. acel om despre care Malraux afirmă că nu putea fi definit decît prin întrebările puse de diferiţii oameni veniţi să-i ceară părerea. E nevoie să treacă cel puţin o oră pînă i se va ivi sufletul pe faţă. sub rochia ei intactă — era mai netedă decît orice fiinţă vie — apăsa pămîntul cu puterea cadavrelor. Malraux reuşeşte nu numai să ne prezinte oameni care au trăit şi trăiesc încă intens în conştiinţa noastră. May. Unele femei aruncau garoafe şi florile albe rămîneau agăţate de chingi " „O fată cu faţa acoperită de părul ei buclat ar fi putut părea adormită. unde speră să poată deveni agitatoare comunistă pentru a continua lupta începută de soţul eu Gisors. ci şi." Ultimul cuvînt rostit în Condiţia umană.. în Rusia. se scurg. Cîteva clipe.

precum şi gîndul supliciului la care avea să fie supus. Trebuia să privească trupul." Irina Eliade Partea întîi 21 MARTIE 1927 Ora douăsprezece şi treizeci de minute Cen se întreba dacă era cazul să ridice pologul pus deasupra patului. Cen îşi spunea întruna că acela trebuie să moară. căci de fapta lui. El. Da. ăsta era omul pe care-l văzuse cu două ore mai devreme. Ascultaţi-l. dar şi singura care poate opune morţii „iubirea de aproape" — este singura noastră armă împotriva celor care din orgoliu sau din cine ştie ce alte porniri vor să distrugă cetăţi. această noapte năclăită de angoasă se prefăcea în zorii unei zile senine. a ucide un om nu înseamnă doar să-i iei viaţa. poposind în minţile şi în sufletele miilor. Ştia că se putea bizui pe dîrzenia lui. făcut din carnea unui om. albă şi inconsistentă a pologului şi cea făcută de dreptunghiul luminos. Un dreptunghi făcut din fasciculele luminoase ale unui bec. singura din toate speciile conştientă că va pieri. striat de umbra lăsată de barele de fier ale ferestrei. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 17 Diverşii potenţaţi care l-au condamnat la moarte literară invocînd diverse motive (unele politice. încît simţi că-i vine greaţă. Malraux e încă printre noi Atît de prezent încît uneori. căci ştia bine că pînă la urmă avea să-l ucidă. Dibuiseră locul unde se afla ? Să lupţi. Orice. îl apucă cu mîna dreaptă. numai el trebuia să acţioneze. acest om pe care trebuia să-l lovească fără ca el să se trezească şi să strige. Durerea (nu mai era în stare să-şi dea seama că era vorba de braţul lui). Era încă ziuă. umbra uneia din bare. imobilizate în această noapte în care timpul nu mai exista. decît acest picior. ogoare. ca şi cum noaptea n-ar fi fost destul de neagră pentru a-i învălui mişcările. rămînînd lipită parcă de lîna puloverului. Pleoapele îi zvâcneau. cerînd ajutor. Dădu drumul lamei care îi scrijelea degetele crispate. Trebuia să-l omoare. năucit de liniştea care plutea încă în jurul lui. Briciul era instrumentul cel mai adecvat. Din păcate. sutelor de mii de cititori care învaţă de la el că omul — această fiinţă precară şi fragilă. Pentru a le putea privi. Se apropie de pat. săvîrşită în numele revoluţiei. dar Cen simţi că nu se va putea sluji de el. în ultimii ani ai vieţii. spun: „Vă vorbeşteAndriMalraux. Şi. Nu jertfea doar zeilor de el aleşi. Cen avea asupra lui un pumnal şi un brici. nu se întîmpla nimic. Vacarmul din stradă se potolea treptat. Repeta prosteşte. Cinci claxoane sfîşiară simultan tăcerea. Probabil că şirul de automobile fusese blocat din cine ştie ce motiv (existau asemenea blocaje. N-avea importanţă dacă mai apoi avea să fie prins. Malraux îşi continuă drumul. Cu degete şovăielnice. de parcă s-ar fi aşteptat ca gestul lui să declanşeze cine ştie ce prăvăli-re. păduri şi munţi şi singura şansă de supravieţuire a valorilor propuse de civilizaţia noastră. Gîndind astfel. în cazul că omul se va trezi. Cen simţi că nu mai era luptătorul care se ştia. dar în acea clipă de buimăceală nu mai era în stare să-şi adune minţile. scriitorul a imaginat o parabolă în care un artist condamnat la moarte prin spînzurătoare este salvat de un şoricel care. fie şi tortura. Camera era luminată doar de o lampă aprinsă în blocul de alături. în timp ce călăii îşi făceau meseria. Era atît de tulburat. Ar fi fost poate mai bine să lovească trecînd cuţitul prin perdeaua de tul. uite. Pumnalul îi producea mai puţină aversiune.. ca atare. un picior viu. era proiectată deasupra piciorului. fascinat cum era de vălurile de tul care cădeau din tavan pe un corp mai puţin vizibil decît o umbră. Pumnalul era scos din teacă. depindea o lume aflată în străfunduri. crainicii de la posturile de televiziune franceze. altele estetice) au tăcut de mult. împotriva unor duşmani treji şi cu arma în mînă ! S-ar fi simţit descătuşat. din care ieşea la suprafaţă doar un picior uşor îndoit. Cen era singur. să se profileze pe pat. faţă în faţă cu pata mare. cel stîng. Piciorul ăla trăia ca un animal adormit. era o soluţie pentru a scăpa din ghearele nebuniei. Mîna stîngă se lăsă în jos. trebuia să intre în zona luminată şi. Şi capul. Nimic nu mai exista pentru el. le înfundă în buzunare. acolo jos. din zăpăceală sau nu. în lumea unde trăiau oamenii). Prin el se termina un trup omenesc ? „încep să înnebunesc ?" se întrebă Cen. să poţi lupta împotriva unor duşmani care se pot apăra.. Piciorul care era atît de aproape. Cîtă rezistenţă opune carnea unui om ? Cu un gest convulsiv. în ciuda lor. roade funia ce-l lega de stîlp pe cel sortit morţii (La corde et la souris — Funia şi şoricelul). voinic şi îndesat. O dîră de culoare închisă. de parcă ar fi ţinut să pună în evidenţă volumul trupului viu. Ridică mîna.. ci un 20 ♦ Andri Malraux om care săvîrşeşte un sacrificiu. executat sau nu.Nu ni se pare înămplător faptul că. Cen înfipse vîrful pumnalului în propriul său braţ. Scîrbit. încît îi atingea . îl readuseră pe pămînt. să lase umbra propriului său trup..

ce bătea convulsiv. într-atît de moi îi deveniseră picioarele. agăţîndu-se doar de mînerul armei aflată încă în mîna lui. ca şi cum ar fi fost vie. şi apoi reveni la poziţia iniţială în liniştea nopţii. să se destindă. Nu. era sîngele lui. aşa cum obişnuiesc europenii. Mortul se înclină uşor. S-ar fi zis că aşa fusese croită de la bun început. prezenţa cuiva. Cen avu senzaţia că fusese luat în batjocură. Ţinea pumnalul cu lama în sus. prin umărul care începuse să-l doară. Picioarele se ridicau spasmodic spre piept. ca o cheie în broască. Auzi fîşîitul perdelei despicate şi icnitura pumnalului cînd se împlîntă în carne. n-avea pe el decît o pereche de izmene. cînd la dreapta. Schimbă poziţia armei. Omul. Nu. împietrit. Nu putea nici măcar întoarce capul. Deşi convulsiile încetaseră. Prin perdeaua de tul trebuia să lovească ţinînd braţul întins şi apoi să împlînte pumnalul. de care Cen. făcînd o mişcare de rotaţie. ruptă în două. în afară de această tăcere şi un soi de apăsătoare beţie. Tresări auzind nişte mieunaturi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 21 Un singur gest şi omul avea să moară. Se afla singur. două urechi ţuguiate. într-o poziţie instabilă. Deşi de-abia mai putea respira. în odaie nu se afla nimic. în mi-locul patului. transmiţîndu-i lui Cen zvîrcolirile victimei. se opriră o clipă ca. Nu-i venea greu a 1 ucidă. cel puţin aşa părea în acea lumină tulbure care altera şi formele. auzi un horcăit. Mînerul pumnalului alunecă. împietrită ca şi Cen. Trupul alunecă uşor. Cen era nevoit să ia ca puncte de reper mameloanele. Fără veste. O insectă i se plimba pe braţ. Omul simţise. Ceea ce simţea nu putea fi numit frică. Sîngele care continua să-i curgă pe braţul stîng. Cen continua să-l ţintuiască cu vîrful pumnalului pe patul din camera pustie. Nimic nu arăta că acolo avusese loc o luptă. şiroind spre podul palmei. în somn. Sîngele începu să urce pe lama pumnalului. un om vulnerabil. Era o pisică. Horcăitul începu să se potolească. începînd să-şi vină în fire. Trebuia oare să împlînte din nou arma ? Dar cum s-o scoată ? Corpul zăcea într-o rînă. care dormea pe spate. faţă în faţă cu moartea. Prin braţul înţepenit. despărţit de lumea celor vii. Degetele puteau încă strînge. Cen îşi încorda braţul pentru a menţine cu vîrful armei trupul pe pat. Şi greaţa asta care n-avea de gînd să înceteze. Ca şi cum ar fi fost o prelungire a trupului lovit. în copilărie. Cen vedea bine victima. Nu trecu mult şi braţul începu să tremure ca o coardă. al omului întins în pat.. Partea stîngă se afla mai departe decît cealaltă. zdrobit de oroare şi de izul sîngelui vărsat. Cen opri trupul din drum. Uşa se afla departe de pat. dar nu destul de desluşit pentru a se trezi. Stătea cu ochii deschişi. o dată cu trupul. Cen avea impresia că trebuie să menţină trupul în pat cu vîrful pumnalului. Sub carnea puhavă. îşi zise Cen. Singur. o maidaneză care voia să intre în odaie. redobîndindu-şi astfel viaţa. poate. Omul nu horcăia. Sforăia. Prin marea despicătură făcută în perdeaua de tul. dată cu atîta forţă încît lama ar fi putut străbate şi printr-o scîndură. tăişul armei stabilea între trupul inert şi făptaşul crimei un fel de legătură ţesută dintr-o nelinişte ce pătrundea pînă în plămînii lui Cen şi în inima lui. Nu cumva era pe cale să se trezească ? Dintr-o singură lovitură. i se părea a fi sîngele celuilalt. Cen nu mai era în stare să se mişte. 22 ♦ Andri Malraux şi culorile. unde se strecurase o tulbure şi încremenită dîră de lumină. Bătăile inimii erau singurul lucru viu în această odaie. tăişul pumnalului vibra. Cen avu certitudinea că omul murise. Ideea că va trebui să atingă acel trup imobil îi era tot atît de intolerabilă. se răsuci dintr-o dată. culcîndu-se pe partea dreaptă. Redevenise un om viu. dar i se părea cu neputinţă să-l atingă. Trupul mătăhălos părea gata să se prăvălească pe podea. Ca şi cum ar fi fost stîrnit de gîndurile lui funebre. nu i se puteau desluşi coastele. Cen se înfiora. Nu. Cen nu credea în spiriduşi. pe care o simţise cîndva. dar muşchii braţului se înmuiaseră. nu era încă momentul să scoată pumnalul din rană. Era vorba de o înspăimîntare atroce şi solemnă totodată. Avusese oare timp să se trezească ? Nu i se vedea decît albul ochilor. lăsînd pe cearşaf o pată de sînge negru care se întindea. săltată de somiera făcută dintr-o reţea metalică.pantalonii.. Apăsă din răsputeri. Stătea locului. îndrăzni să-şi îndrepte ochii spre fereastră. Dintr-o dată. Trebuia să lovească drept la ţintă. crescînd şi ele. dar pînă la balcon nu erau decît cîţiva paşi. mai apoi. Lîngă pata de sînge se iviră. nici măcar pentru a se depărta de pat. fără ca ceva anume să se fi întîmplat. Izbuti să-şi descleşteze degetele. cînd la stînga. se ferea. Nici măcar perdeaua de tul. chiar din aceleaşi motive. De acolo venea totuşi umbra urechilor. . singur în acest loc unde nu existau oameni. Sînge negru. Ştia cît e de greu să loveşti de sus în jos. ca şi cea de a lovi un cadavru şi.

Marea. îl podidi plînsul. Dar pisica dispăru. pe toţi cei ce treceau pe străzile luminate. Ce însemna oare faptul de a fi condamnat de ei. Insurecţia iminentă. imobilizîndu-se într-o spărtură de nori. Se întoarse din drum... Luă portofelul şi. Cen fu cuprins de o furie sălbatică. O sirenă şuieră în noapte. Cen se îndreptă spre fereastră. ca şi marea invizibilă. Cen avu impresia că se putea integra în această viaţă a oamenilor. ca şi fluviul.. nu poseda decît două sute de puşti. Plin de o recunoştinţă fără margini. Privea cu lăcomie. Milioane de vieţi o refuzau pe a lui. „Trebuie s-o iau din loc. pereţii albi. petele de sînge de pe aşternut. faţă de acea moarte pe care o simţea îndepărtîndu-se de el. se strădui să-şi domolească paşii. înaintînd pe lăbuţele ei capitonate şi pri-vindu-l ţintă. mergînd ca şi cum s-ar fi îndreptat spre închisoare. care ştiau că lupta lor trebuia să înceapă prin dezarmarea poliţiştilor. Nu duşmănea animalul. Zguduită de propriile ei angoase. în stradă.. ţigări.. Coborî pe scări.. apoi începu să-şi stăpînească gîfîitul. Cen se domoli privindu-le. poate şi dincolo de celălalt 24 ♦ Andri Malraux mal. dorind să atingă cu mîna lui toate acele trupuri care mişunau pe străzile oraşului. Orice martor care l-ar fi surprins Cu pumnalul în mînă l-ar fi împiedicat să intre din nou în rîndul oamenilor.. Pisica o luă la fugă şi ajunse în balcon. Cen se urcă împreună . răsculaţii.Privea aşa cum priveşte un orb care şi-a recăpătat vederea. care avea drept scop să dea pe mîna trupelor revoluţionare oraşul Shanghai. Trebuia s-o ia de la capăt ? Să-l omoare din nou ? Cen zări albul ochilor fără pupile. Cen se luă după ea. pentru a putea vedea ce se află în el. destinate să-i omoare pe cei care luptau pentru ei! Oare acest oraş iluminat va rămîne şi de acum înainte în mîna dictatorului care îl stăpînea ca pe un cîmp de luptă sau ca pe o turmă de vite bune de tăiat. păstră şi portofelul. Cînd sosi." îşi zise. noaptea se zvîrcolea ca o imensă dîră de fum negru. aşa cum mănîncă un om care a suferit de foame. Scotoci prin buzunare. intră în zona luminată de lămpile unui restaurant din vecinătate. care mai încet. Dădu de portofel. un dreptunghi luminat. Anunţa schimbul de noapte la arsenal.I CONDIŢIA UMANĂ ♦ 23 păşea fără zgomot. Trase în piept aerul proaspăt. ar fi izbutit. marea ce se afla hăt. dar de cîteva minute acest gînd nu-i mai trecuse prin minte. acele trei sute de pistoale pe care intermediarul ucis de el le vînduse mai adineauri guvernului. Vreo zece persoane aşteptau ascensorul. Răsuflă uşurat. Sugrumat de ruşine sau de angoasă. apoi străbătu în fugă odaia. Nu dădu de portofel. luminile din miez de noapte se reflectau. unde nimic viu nu trebuia să pătrundă. Un asasinat nu aduce oare nici o schimbare ? Cen căută sub pernă. străbătînd ceaţa gălbuie.. O batistă. Cînd ajunse aproape de capătul coridorului. animate de viaţa oamenilor care nu ucid.. dar mai stătu o clipă pentru a privi înaintînd pietonii mergînd care mai repede. Uitase să ia hîrtia pentru care săvîrşise omorul. în asfaltul umed şi pe şinele palide ale tramvaielor care palpitau şi ele. stelele îşi reluară locul în eterna lor mişcare. Odaia rămăsese aşa cum o lăsase: patul cu polog. Dacă ar fi avut şi pistoale. Cînd ajunse pe culoar. scur-gîndu-se încet. Hainele mortului erau agăţate de bara de la căpătîiul patului. un bar şi CONDIŢIA UMANĂ ♦ 25 un salon unde se juca biliard. Jos. La etajul inferior se aflau un local de noapte. nesăturîndu-se să guste din viaţă. a altor şefi militari sau a marilor magnaţi din Occident ? Omorul pe care el îl săvîrşise atîrna tot atît de greu în balanţă ca munca prestată luni în şir în arsenalele din China. nimicindu-se în această cutremurătoare seninătate. ci prezenţa lui în acea cameră. răsuci de două ori cheia în broască şi o băgă în buzunar.. dublîndu-le şansele. Cen se trezi faţă în faţă cu marele oraş Shanghai. închizînd ochii. . Cen ştia asta. încît putea fi luat drept o punguţă în care ţii mărunţişul. Cînd te gîndeşti că nişte muncitori imbecili fabricau arme. Era atît de mic. Cen deschise ochii. Găsi documentul. Nici o urmă de sînge şi omul nu părea să fie mort. căci îl neliniştea capul care apăsa prea puţin perna. făcînd să răsune oraşul pînă la marginea fluviului. tot atît de tulburat cum fusese în camera din care ieşise. departe. O sirenă sună şi apoi tăcu. Trăgînd adînc aer în piept. căci acolo se afla locul blestemat spre care se îndreptase el. ţintuită de mii de scîntei. N-avea de gînd să ia ascensorul. Cu briciul în mînă. întocmai ca sîngele celui pe care-l ucisese ? Această umbră imobilă şi scînteietoare era făcută din viaţă.

. fiindcă era un om viu. încărcate de toate zgomotele ce răsunau în cel mai mare oraş al Chinei. stăteau în jurul unei mese. de care Cen se legase din instinct. Taxiul n-avea permisiunea să treacă mai departe. Omul tăcu. Uşa magazinului se deschise imediat. Fusese atît de aproape de cer. Tăcere ca într-un loc părăsit." Trebuia să se întoarcă în lumea oamenilor. zîmbindu-i ca unui complice. în faţa lui. Cînd lampa îşi schimba poziţia. în odaia din fund. toţi cei aflaţi în dugheană se uitau la Cen. Ora unu dimineaţa Cen cumpără o sticlă de apă minerală şi făcu semn unui taxi. nu-i asa ? îl întrebă pe Cen. Cen se afla în faţa oglinzii din ascensor. Toţi... în umbră. Lui Cen îi veni să-l ia la palme — ca să-l oblige să tacă —. Era ras în cap. La capătul străzii — maşini prevăzute cu mitraliere. Numai braţul se năclăia de sînge la fiecare mişcare. Oare zorii aveau să-şi reverse iar lumina asupra acestor acoperişuri paradite. pe măsură ce dădea de oameni în calea lui. cu nasul teşit de o lovitură mai veche şi umerii săi păreau să fi purtat o grea povară. numai cu cămaşa pe ei. Dădu. Nici un semn de viaţă. care se asemănau din ce în ce mai mult. Pendularea lămpii scotea mereu la iveală cele două chipuri ale lui Kyo. Simţind aproape visceral nevoia de a-i pune întrebări. Fără să ştie de ce anume. uitîndu-se lung şi oarecum nedumerit la puloverul lui din lînă de bună calitate. Această lume nocturnă şi neliniştită nu se împotrivea asasinatului. încălzindu-se la văpaia ei. spuse Cen în limba chineză. dar şi să-l îmbrăţişeze. şi cînd se închisese uşa. întrucît colţurile buzelor păreau să alunece spre bărbie.. Fonografe. din întreaga lume nu mai rămăsese decît o noapte. Lampa se clătinase şi cînd se deschisese. dar nu scoteau nici un cuvînt. — E sigur că şi eu m-am abţiguit. vorbindu-i în englezeşte.. Pe chipul lui nu se putea citi decît o mare oboseală. — Dansatoarea îmbrăcată în roşu e plină de draci. Mai în spate. Trecînd pe deasupra lui Kyo. cîteva unde sonore soseau pentru a se îneca în acest puţ. Kyo Gisors. Bîigui ceva şi omul de alături îl bătu pe umăr. Şinele pe care nici un tramvai nu trecea şi băltoacele rămase pe străzi după ploaia torenţială din cursul după-amiezii luceau sub lumina revărsată din cerul înstelat.. faţa de metis a lui Kyo părea să fie cea a unui european. împreună cu cele ivite din străfundul pămîntului: răbufnelile războiului şi ultimele zvîrcoliri nervoase ale unei mulţimi care nu voia să doarmă... la capătul cărora cîte un felinar lumina un zid fără ferestre sau o reţea de fire electrice ? Exista şi o lume în care domnea asasinatul şi Cen rămăsese acolo. Cen intră într-o dugheană plină de discuri. rămăseseră aşa cum şi le aducea aminte. Aici. poate. lampa scoase în evidenţă gura lui. nici un zgomot. Cen coborî împreună cu ceilalţi. aranjate cu grijă. Trăsăturile feţei lui erau mai mult mongole decît specifice chinezilor: pomeţii proeminenţi. în dreapta lui. — Nu ştiu să vorbesc în nici o limbă străină.. departe. Dar oamenii se aflau acolo. nasul teşit. Postul de gardă de la capătul concesiunilor franceze. . tot atît de cenuşii ca băltoacele din stradă. Nu se auzeau nici strigătele negustorilor ambulanţi. în automobil îşi spălă braţul şi-l bandajă. se aflau patru dintre tovarăşii lui de arme. Era de fapt o lume din care oamenii dispăruseră. Cel de alături deschise iar gura. Omorul săvîrşit nu lăsase nici o urmă pe chipul lui. Aşteptă cîteva minute ca să se poată elibera de cea din care ieşise şi bătu în oblon. de o prăvălie ponosită: „Lu-Yu Suen şi Hemmelrich. Cen îşi ridică ochii. un siamez sâu. aşa cum se întîmplă la începutul unei adevărate prietenii. semănînd totuşi cu un cioc de pasăre. La stînga. aducînd vag cu o bibliotecă sărăcăcioasă.cu ceilalţi. nici schelălăitul cîinilor părăsiţi. asupra acestor uliţi... ca să apară din nou peste o clipă. slujindu-se de o batistă. în sfîrşit. fix şi intens ca idioţii. Umerii zdraveni şi buzele groase păreau a fi cele ale unui băiat de treabă. asupra căruia nici o faptă rea nu putuse lăsa vreo urmă. Cen arătă paşaportul său — fals — de electrician angajat de concesiunea franceză. Soldatul de gardă aruncă o privire indiferentă asupra carnetului („Nu se vede pe faţa mea ceea ce am făcut adineauri". mai adineauri.. o cameră mare şi goală. o lume eternă. Ascensorul se opri. pe măsură ce scăpa din ghearele angoasei. capul rotund ca o bilă al lui Lu-YuSuen şi fata de boxer obosit a lui Hemmelrich. cînd descoperise stelele! Simţea că se îndepărtează de ele. luciul baionetelor 26 ♦ Andri Malrawc CONDIŢIA UMANĂ ♦ 27 ţinute în mîini de nişte umbre fără glas. un birman — cam afumat. îşi zise Cen) şi-l lăsă să treacă. Chipurile dispărură. Bulevardul celor Două Republici marca frontiera oraşului chinez.. desprinsă parcă dintr-o stampă japoneză.. Katov.

în acel pămînt de care se simţea încă legat prin cele mai firave fibre. — Dacă vom putea urca la bordul vasului. Era ora douăsprezece şi cincizeci de minute. Katov ştia ce înseamnă moartea. Aşa se întîmplase pe vremuri. va începe mîine. dar n-avusese timp s-o citească pînă la capăt Şi de-ar fi citit-o. Kyo era unul dintre organizatorii insurecţiei. — Cum a mers ? Bine ? îl întrebă Katov. ieşea la suprafaţă ca o plantă căreia i se smulgeau rădăcinile înfipte în pămînt. — Aş vrea să-l văd pe taică-tău. treptat. în odaia de sus. dar se crispase. Textul era destul de lung. nas cîrn. Prezenţa tovarăşilor săi îl smulgea pe Cen din îngrozitoarea lui însingurare. dar nici acum. Să terminăm ce mai avem de făcut şi s-o luăm din loc. — Du-te ! Nu se culcă niciodată decît în zori de zi. se scurgeau din el alcătuind un mare vid interior. zise cu voce tare. aceea simţită cînd comisese crima şi cea de acum — iminenţa primejdiei.. se întorcea printre ai lui. — La ce oră ai ieşit din hotel ? întrebă Kyo. Nu mult. — Oricum. Cen se îndrepta instinctiv spre bătrînul Gis'ors. Ştia că atitudinea lui îl mîhnea pe Kyo şi. nici altă dată nu le-ar fi putut explica ce se petrecuse cu el. Poate doar să-i tulbure familiaritatea cu moartea. Cercetase hîrtia pînă ce fusese sigur că era cea pe care o căuta. spuse Katov. tăişul armei n-ar fi putut pătrunde atît de adînc. Cen se înfurie ca un om care s-a lăsat tras pe sfoară. pe care nu-i putea tulbura nici palida lumină din dugheană. Putea da informaţii. ştia că mîhnirea sa nu provenea din vanitatea rănită. nici supărat. Rezistenţa pe care trupul acelui om o opusese cuţitului îl obseda mai mult decît senzaţia avută cînd îşi înfipsese pumnalul în propriul său braţ. Omul avea o faţă de rusnac. Ţîrîitul greierului. fapt şi mai grav." — S-a făcut. Cen. Dacă n-ar fi acţionat impulsiv. Qnd simţea nevoia să fie înţeles de cineva. dar. — Acum douăzeci de minute.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 29 — Bine. Acolo. Cen nu putea scăpa de obsesia acelei cărni care opusese atîta rezistenţă şi simţi nevoia să apese din răsputeri pe orice i-ar fi ieşit în cale.. dar faţa i se crispase. Ca toate senzaţiile puternice. Kyo nu părea nici impacientat. Tăcură cu toţii. încet. în dugheană. ochi mici şi zeflemitori. Ştia că omul avea motive să tacă. îi întinse lui Kyo hîrtia care atesta livrarea armelor. dar Cen n-avea altă soluţie. chitanţe. Se uita la Katov. se contopea cu vibraţiile umbrelor ce acopereau şi descopereau feţele oamenilor. Acum se ridicase de pe scaun ca să se uite la un greier aflat într-o minusculă colivie. Comitetul Central . Fotografii. Pe măsură ce. aşa cum fac la sfîrşitul nopţii cei strînşi în jurul unei rulete. Toţi aşteptau să sfîrşească fraza. Kyo. 28 ♦ Andrâ Malraux tot aia era. Scoase portofelul mortului din buzunar şi i-l dădu lui Kyo. fapt hotărîtor pentru declanşarea insurecţiei. zise Kyo. Simţise moartea.Noul venit privi podeaua plină de coji de seminţe de floarea soarelui. n-avusese nici un dubiu. — Cu atît mai bine. Cuvintele nu erau bune de nimic. Dorea să le regăsească. Kyo se uită la ceas.. Cen nu răspunse. cînd soră-sa simţise că el. Toţi simţeau însă ceea ce se afla scris pe hîrtie îl tulburase. — Cred că ne-am putea înţelege cu oamenii ce fac parte din companiile de luptă. încet. ce păru lungă. punînd un disc la patefon. cred că o să meargă. oamenii răsuflau greu. Nu făcuse nici o mişcare. asta e. Aşa stă scris aici. — Ceea ce ştii. avu impresia că descoperea ce zăcea în ei.. — Mă duc pe la ora patru dimineaţa. — Cu atît mai bine ! zise Cen. Toţi ştiau că „ceea ce" însemna sosirea trupelor revoluţionarilor în staţiile terminus ale căilor ferate. Celălalt se străduia să se concentreze asupra lămpii care lumina mereu alt colţ din cameră pentru a nu se gîndi la altceva.^0 faţă de clovn ! Totuşi. venise acasă după o noapte petrecută într-un bordel. Kyo citi şi apoi zise: — Da. înstăpînită în inima lui. ţin mult să-l văd. Plata va fi efectuată la livrarea armelor. care se deşteptase cînd se apropiase Katov. spuse: — Armele n-au fost plătite. „Nu mi-aş fi închipuit niciodată că va fi atît de greu.. după cîteva clipe în care uitase de toţi şi de toate. După o pauză.

de parcă ar fi vrut să compenseze efortul pe care-l făcea. şi apoi se auzi a trimite. zise Kyo. întinse mîna. Eticheta era perfect imitată. îl prevenise pe Kyo . Discul purta eticheta specifică celor din stocul de rebuturi. Kyo prefera să nu-l privească de-aproape. Ar fi dorit să împartă bomboanele în două. lăsîndu-l să meargă pe cel de-al doilea. a se duce. destinate predării limbilor străine. Am văzut zece oameni fugind. Vin pînă la ziuă să ridice discurile ? — Vapoarele pleacă mîine în zori spre Hankou. nouă. Aici se află zece femei. De fapt nu rea mai avea ce face acolo. doi. Aceste discuri trucate semănau leit cu cele destinate predării limbilor străine. treizeci. apoi iar fluierături. Lu vorbea cu bucuria simţită de toţi chinezii cînd au prilejul să explice unui personaj important un lucru pe care interlocutorul lui îl ignoră. — Bine.. ca şi în Cen. Ai discursurile. patruzeci. Lu zîmbea întruna. îl stingherea pe Kyo mai ales fiindcă era în contrast cu propriile lui trăsături. Fiindcă fusese în stare să ucidă. — Unu. Se simţea mai aproape de Katov. Kyo trecu la celălalt patefon. puse pe cele două patefoane cele două discuri examinate în prealabil de Katov. a veni. Kyo nu se dumirea. şase. alteori de discuri trucate. Linişte. una cîte una şi le sugea. cincizeci. de ce aţi schimbat-o ? — N-a fost schimbată.avea încredere în el. Kyo n-avea să ucidă decît în luptă dreaptă. bine. Unu. şapte. Fluierături. . cinci.. le scotea din pungă. care dintr-o dată înţelese de ce omul era atît de lacom. oameni. Fluierături. Cen. Katov vorbea franţuzeşte fără accent şi înghiţind o bună parte din vocale. şaizeci. Hemmelrich părea complet indiferent. trei. patru. Nu sîntem obişnuiţi să ne auzim propria voce. de a vorbi corect în limba chineză. — Dă-mi bomboanele! 30 ♦ Andri Malraux Katov îi puse în mînă punguţa. trei. un copil se văita amarnic. Se auzi un fluierat.. „Lecţia numărul trei: a merge. Revoluţionarii se foloseau uneori de discuri originale. începu să le mănînce cu lăcomie şi ieşi din dugheană. „în ordine" zise Kyo. Cu toate că se afla sub lampă... Lu ? Lu-YuSuen. a ieşit perfect. opt. — Aşa se întîmplă şi cu vocile noastre cînd ne exprimăm în limba maternă. Kyo părea însă tulburat: CONDIŢIA UMANĂ ♦ 31 — înregistrarea cu vocea mea nu a ieşit bine ? — Ba da. De fapt arareori se întîmplă ca cineva să-şi recunoască propria voce cînd o aude pentru prima oară. Luă cîteva în palmă. a primi. Exista însă o deosebire între ei. de ochii lui mici şi mai ales de nasul cîrn. cel care fusese condamnat în 1905. numără Kyo. Toţi recunoaştem vocile celorlalţi. Cît despre el. pe altele. care trebuiau să meargă simultan. dar n-aveau nici un petic de hîrtie. Alt cuvînt ieşi la iveală: treizeci. sau produsă. Stop. — Dacă a ieşit bine.. urmat imediat de un al doilea de pe celălalt disc. faţa nu i se vedea bine. lecţii de limba engleză. simţea că şi el are dreptul să poftească orice. Treizeci. Totuşi. Opri unul din patefoane. douăzeci.. cînd era student la medicină. discurile cu texte cu un altul.. zise Katov. Katov crezu că vrea i-şi ia rămas bun şi i-o strînse. zîmbind întruna şi parcă mereu gata să facă zeci de plecăciuni. Acum îi venise tndul să ia o decizie şi să treacă la fapte. Pe unele discuri erau lecţii de limba franceză. alţii protestanţi.. Deşi în timpul refugiului stătuse în Elveţia din 1905 pînă în 1912. Se îndreptă spre uşă şi apoi se întoarse lin drum. — Hai să terminăm ce avem de făcut.. — Nu i-a fost uşor. Chiar nişte lucruri puerile. cu înregistrări făcute de ei. Katov mînca bomboane. Apoi. fără a-l slăbi din ochi pe Cen. Discurile cu fluierături erau expediate cu un vapor. o sută. după un răstimp. La etaj. Expresia zeflemitoare şi totodată ingenuă accentuată. la cinci ani de temniţă grea pentru a fi încercat să arunce în aer poarta închisorii din Odesa. E chiar vocea ta. cînd se întorsese clandestin în Rusia. a trimite. Le expediau în funcţie de misiunile religioase aflate în regiunile unde trebuiau să ajungă. doi. — Fonograful o deformează ? — Nu-i vorba de asta. zece. Cen se ridică. Fluierat. Perfect. jtia ce voia să facă. căci unii misionari erau catolici.

luaţi şi cîţiva europeni.. Numai glasul trăda acum neliniştea ce-l muncea. pe care n-o încheia niciodată pînă sus. tare de tot. Dacă se poate. ţi-a răspuns băieţaşul. Pe faţa lui Kyo nu se putea citi decît arareori ceea ce simţea. Ne descurcăm noi. — Ştiu pe cineva... Discursurile sînt necesare.„în zori. Concesiunile. care geme de durere. nesfîrşite ziduri oarbe ca cele ale închisorilor. Uneori. Vor pierde pe puţin trei ore. şi-i întinse lui Kyo canadiana atîrnată pe un scaun. Această ceaţă a norilor anima bezna. Cred că sîntem de acord. — Căpitanul o să simtă că e ceva în neregulă. îşi puse haina. cu case şi grădini împrejmuite de grilaje spălate de ploaie. — S-ar putea să dea de cadavru între timp. astupîndu-şi gura i să nu ne deranjeze ? Hai. oamenii care lucrau de cînd erau de-o şchioapă în fabrici. Hemmelrich se apropie de el. ca şi cum ar fi vrut să dea să se înţeleagă că planul se impunea cu evidenţă. mînjite. Nu lîngă chei. zise Katov. Ce zici ? Katov dădu din umeri. Acolo se aflau inamicii lor. spuse Kyo şi se ridică. care o să crape şi cu o muiere alături. dimpotrivă. Cîte lucruri se pot întîmplă pînă atunci. Ţi-ajunge ? Ce-ai face tu dacă ai fi în situaţia mea ? Cu un copil de gît. Ne vom sluji de hîrtia adusă de Cen pentru a putea urca la bord şi pe urmă. Eu şi Katov. acolo trăia poporul minat de ulcer. Ieşiră din prăvălie. bariere. nu mai erau ameninţări. Hai să mergem să căutăm oamenii. aşa încît nu-şi auzeau paşii decît atunci cînd alunecau pe un trotuar noroit." — Avem nevoie de voluntari. o să ne descurcăm. un specialist în traficul de arme. — Şi dacă intermediarul îşi dăduse vreo întîlnire cu cine ştie cine ? — La ora asta ? Puţin probabil. — Unde vrei să fie deplasat ? — în mijlocul portului.. Oricum. Cen a închis uşa camerei cu cheia. N-avem mulţi bani. Vom afla pe drum dacă vom porni la atac mîine. La hotel nu se fac ronduri de noapte. printr-o spărtură. îşi dădeau seama că orice semn care i-ar fi arătat omului cît de milă le era de el. De o lună de zile de cînd începuse să meargă de la un comitet la altul pentru a pregăti insurecţia. ar pierde cel puţin trei ore căutîndu-l. „Un cartier bun". dar ne putem permite să plătim un comision. — Nu vor da de el decît dimineaţa. atroce — acolo se afla majoritatea . îmbibat parcă de şuieratul prelung al unei sirene. Se auzeau din nou vaietele copilului de la etaj. Era mereu acoperită de un zîmbet amuzat şi ironic. Mă voi descurca. cartierele sărăcăcioase erau.. şaisprezece ore pe zi. Se afla acum chiar la marginea portului. îşi zise Kyo. Dacă dau de el şi vrea să se ducă. aducea rumoarea înăbuşită a oraşului asediat precum şi semnalizările vedetelor care se îndreptau spre vasele de război. pentru arme. fiindcă era înăbuşit de o altă viaţă. sau în altă zi şi. care emanau o sordidă eternitate. Trecură de marele bulevard şi ajunseră în oraşul locuit de chinezi.. cartierele unde locuiau oamenii bogaţi. — Uite. Amîndoi plecară strîngînd tare. evident. îşi zise Kyo.. zise Kyo. Vîntul. scorojite. Dincolo de ziduri se afla o jumătate de milion de oameni. Căpitanul are încredere în el. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 33 Cerul era acoperit de o masă de nori care pluteau jos deasupra oraşului. cel al vieţii de toate zilele nu se mai auzea. năpraznica şi neîndurătoarea ploaie din China se abătu asupra oraşului. încît lumina ce cădea de sus nu maj dădea la iveală decît două pete negre. mîna lui Hemmelrich. ci pe un plan de campanie. dînd la iveală ziduri dărăpănate. — Fiecare cu ale lui. Sticla din care erau făcute becurile începu să se aburească şi peste puţin. Zgrepţănatul milioanelor de neînsemnate vieţi.. în port se află sute de vapoare. esenţial este să mutăm vasul din locul unde a ancorat. Dacă ceilalţi ar încerca să urce la bord. Kyo nu mai vedea străzile. Katov şi Kyo purtau pantofi cu tălpi de crep. se puteau vedea ultimele stele scînteind în cine ştie ce hău. zi! 32 ♦ Andre Malraux Vocea înrăită aparţinea omului cu nasul spart şi cu ochij atît de adînciţi în orbite.. scolioză şi foamete. ca şi cum uriaşe umbre s-ar fi abătut asupra oraşului anume pentru a-i intensifica întunecimea. nu mai călca în noroi. Apoi vîntul se răzgîndi şi se apucă să clatine becurile electrice aprinse pe uliţe şi în ganguri. O dîră de lumină plutea deasupra acoperişurilor clădirilor aflate pe terenurile concesionate. n-ar fi făcut decît să-l umilească..

Alte trei trenuri militare au deraiat ieri. L-au omorît. Cen nu se-mbată. numărul militanţilor se dublase. Şinele au fost scoase. şi la lumina ce venea de jos. Obloanele erau trase. După eşecul răzmeriţelor din 34 ♦ Andră Malraux februarie. invizibili. 36 ♦ Andre Malraux . — Unde s-o fi dus Cen ? îl întrebă pe Katov. Comitetul Central al Partidului Comunist Chine? îl însărcinase pe Kyo să coordoneze forţele insurecţiei. se îndreptă spre fundul magazinului şi începu să scotocească într-o ladă de fier. fiecare din ele alcătuită din cîte douăzeci şi cinci de oameni şi un şef. neagră. în clădirile principale. însufleţeau această noapte a Judecăţii din Urmă. frecîndu-şi mîinile şi zîmbind mieros. gărzile albe şi soldaţii din armata guvernamentală îi obligau pe toţi cei pe care puneau mîna să conducă trenurile militare. Un omuleţ urît le deschise şi rămase în faţa lor în picioare. Intărituri care aveau să apere Shanghai de revoluţionari soseau din Naejingh. Feroviarii intraseră în grevă. — Unul dintre cei prinşi a manevrat în aşa fel. tăcute şi fără chip. Cîţi muncitori. Nu puteau da greş. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 35 Katov ezită. Nu zise nimic. Deşi voalată de ploaia torenţială. negustor de lămpi". stătuseră de vorbă cu vecinii lor de masă în ceainării. O mulţime de oameni pătrunseseră în cursul zilei ce trecuse. îsi văzu de drum în tăcere. citi documentul.. La primele împuşcături. Aversa se prefăcuse încetul cu încetul într-o ploicică. îşi dădu seama că întrebarea nu-i fusese adresată. începu să scrîşnească din dinţi. atît de mult îl proiectase în viitor ideea care-l obseda. auzind rîcîitul unghiilor pe metal. lungă.. cerînd să li se spună unde anume locuia un prieten de-al lor. Adunarea Partidului alesese Comitetul Central. ameninţîndu-i cu moartea. Ajunseră în dreptul unei prăvălii. Ceilalţi studiau de zece zile cartierul unde aveau să lupte. — Ştiu şi eu. De fapt. Kyo o regăsea ca pe o amintire. Pe marile aripi hărtănite ale cartierelor Ceng-Tien şi Potung. Kyo ceruse ca din două mii. Şi Katov şi Kyo descoperiră strada aşa cum era. şi mirare. indiferentă. de nimeni cunoscut. privirea lui Kyo se cufunda în adîncimea iluminată a unei străzi mari. în ciuda ploii torenţiale. Din păcate. A zis că va merge să-l vadă pe taică-meu la ora patru. Kyo organizase nouăzeci şi două de companii de luptă. Mîinile încetară să i se mai bălăngănească de-a lungul corpului. sosea un vînt ce avea să spargă enormii ganglioni din centrul oraşului. Pe strada întunecată curgeau în cascade zeci de rîuleţe. s-o fi dus într-un bordel. numai şefii aveau arme. Direcţia Militară constituise un stat major. La capătul unei străduţe. ajungînd pînă în fundul magazinului. locurile unde avea să se tragă fuseseră notate cu roşu pe planuri. Sia îl privea. Omul se întoarse. fremătînd de o mulţime ce stătea la pîndă. Era un raport al organizaţiei militare care ţinea legătura cu feroviarii. Kyo alcătuise primul detaşament de legătură. încît trenul condus de un chinez a deraiat. Aureola luminoasă din jurul capului revărsa uneori o rază uleioasă care cădea pe nasul plin de bube al chinezului. opt grupuri aveau să ocupe garajele. în toate străzile. strada păstra în mintea lui Kyo dimensiunea ei. Di-recţia Militară izbutise să-i satisfacă cererea în cursul unei luni. Toate garajele fuseseră reperate. pe firma căreia stătea scris „Sia.trupelor de şoc —. Katov. căci ploaia le acoperea cy perdele de apă cu iz de fum. se aflau trei sute de revolvere. O fi dormind ? în vocea lui se strecurase şi admiraţie. Rămăsese însă ceva care îl depăşea. cîţi erau. Şi pe vaporul Shandong care dormea. doar cu un ochi închis în mijocul fluviului. luminat doar de o lampă din spatele lui. — Mîine ? întrebă Kyo. căci trebuia să fie atacată cu puşti mitraliere care trag orizontal. Feţele celor doi se destinseră. nu posedau nici măcar două sute de puşti.. nu fusese pusă nimănui. orizontală. continuau să repare acoperişurile ? Toate poziţiile importante pentru cei ce aveau să lupte în stradă fuseseră reperate. O mulţime de oameni. ca peste tot de altfel. pline de uzine şi înglodate în mizerie. Trecură prin faţa unui garaj plin de camioane vechi transformate în autobuze.. Tot ceea ce Kyo aflase din viaţa subterană a insurecţiei servea drept hrană pentru a plămădi ceea ce nu ştia. — Cum stau lucrurile ? întrebă Kyo. Sticlele sutelor de felinare portative agăţate în perete reflectau flăcările celor două lanterne aflate pe tejghea. cu capul aproape lipit de una din lămpi. La Permanenţa grupurilor de şoc. care reunea o sută douăzeci de biciclişti. Nu se mai auzeau răpăielile de adineauri pe acoperişuri. chiar de la începutul insurecţiei trebuiau să fie în contact permanent cu grupurile de şoc. să fie cinci mii.

Kyo avea asupra lui un paşaport francez. sau poate în bul. atunci cînd începea să se plimbe prin . Kyo purta un le dea Comitetului Central. în magazinele chinezeşti să-şi aveau să se reîntîlnească şi porniră care-ncotro. Kyo găsi un taxi şi spuse şoferului să-l ducă la barul Black Cat. zise Kyo.. La intrare. Nu mai ştia ce înseamnă să-ţi dai rufele la Drumurile lor se despărţeau. joc de artificii.. întîlni în drum cîteva patrule alcătuite din voluntari europeni.I CONDIŢIA UMANĂ ♦ 37 — E neapărată nevoie ca sabotajul să se extindă. Automobilul se opri în faţa unei grădiniţe. zise cjiinez agăţase de zăbrelele gardului nişte prăjituri.' Chinezoaice în rochii brodate. gri Lui Kyo i se făcuse sete. ' femeiuşcă şi nu se mai întorsese seara să doarmă acasă. prăvălească în neant. Intra. Deodată.„. — Comitetul e la curent..I *-• —.' — Se ştie cînd vor sosi ai voştri la Ceng-Tien ? — N-am primit încă ştirile de la ora douăsprezece noap Soldatul îi restitui paşaportul. avînd la bord lăzile cu pistoale. îmbrăcîndu-se între două paravane. Mai să-şi caute oamenii.. Negustori în pragul falimentului. în mijlocul platoului de dans. Contra bani. Bulevarde pustii. 'Kyo ajunse în faţa porţii cu grilaj de fier a terenului unde prostituate. Katov pled schimbe cămaşa.>. („O stra-Kyo. Trebuie să notăm pe rapoarte şi mijloacele de a repara tageniă grozavă pentru a-i otrăvi pe gardieni". ' ef au şi alţii. Lăsă totuşi o dîră în urmă. din cînd în cînd.♦-. dansatoare. Şi noi vom trage în ei.. nu de voioşie. ' Jazul se isterizase. ca o jerbă desprinsă dintr-un tară spre fundul sălii. ' ' ' caluri de noapte. Mai e ceva. sau mîine. La cincizeci şi doi de ani. gîndi Kyo). metiOare cei aflaţi la bordul vasului Shandong mirosiseră ceva ? se. o firmă viu colorată: Black Cat.J_.. Orice sabotaj este pedepsit cu moartea. Aveau să se ducă la culcare.pe platou păreau să se agate de această muzică. orar fi zis ca strigătul ei se amplifica în noaptea ghiftuită de chestra tăcu şi dansatorii se împrăştiară. Doi soldaţi anamiţi şi un sergent din '■> majoritatea priveau acea fantomă care se învîrtea pe platou armata colonială se apropiară câ să-i cerceteze permisul de ca şi cum numai ea ar mai fi fost în stare să-i împiedice să se intrare în zonă. Clienţii se îndrep-apă.. Pe margini.. liniile ferate în cel mai scurt timp posibil. rusoaice. bărbaţi şi femei care ştiau că îi paşte o primejdie se aflau concesiunile. Guomindangul n-avea de gînd să atace concesiunile. magazin. apoi încă o dată. ' Automobilul care mergea cu mare viteză. animatoarele de profesie.• „. Un bătrînel care semăna cu un pastor anglican şi Kyo îşi văzuseră de drum obsedaţi de acel vapor ancorat în rămăsese buimăcit. Toate perechile care dansau port şuieră de trei ori. pulover peste care avea o haină sport din lînă pluşată. Trebuia să aştepte informaţiile pe care avea să acest local nu se cere să fii în ţinută de seară".. Kyo se uită la ceas. Cred atît de frică de nevastă-sa. Katov o conversaţie. Fixară locul şi ora unde sPălat. ce semănau cu nişte cobiliţe tea. lipite de corp. Au şi trenuri în care transportă arme ? — Nu. „Norocul meu e că în cea de-a treia. prelung. Trecînd prin vestiInsurecţia avea deci să înceapă a doua zi. ci de despărţeau.• —«-----. muzicanţii izbutiNu se aflau departe de locul unde drumurile lor se seră să menţină în local o atmosferă.1 v-----x„.. Ploaia coate ca o raţă din aripi. aşa stătea scris în ziare. primeai un tichet valabil pentru un dans sau Absurd ! Căpitanul îşi aştepta clienţii la opt dimineaţa. ~ . S.. Timp de cinci ore.. încît nu mai îndrăznea să-şi reia că m-aş mai'linişti dacă aş afla că vaporul a ancorat în altă viaţa conjugală. doar în zorii zilei. dînd din âpa verzuie şi glacială. De opt luni de zile îşi petrecea nopţile în lo-parte. O sirenă de pe unul din vapoarele ancorate în ameţitoare şi sălbatică euforie. „Aici veghează opt naţiuni". n-avea importanţă. De fapt. întîlnise o stătuse. Delegatul Sindicatului crede că vor sosi în noaptea asta uitate pe pămînt. Ieşi împreună cu amicul său din închis. sacadat. un negustor seală. Era ora două... frînţi de obo-Pentru a-i momi pe soldaţii din postul de gardă.„ ♦„„. îi era — De-aş reuşi să dau de omul cu pricina.

drăguţă. cu coatele lipite de corp. Jiang Jieshi o să intre aici cu revoluţionarii şi o să strige în stilul cel mai clasic — aşa să ştiţi. răsunînd de una singură într-o linişte ce se îmbiba de clinchetul paharelor deasupra pastorului ce se învîrtea năucit pe platou. cla-sic — cum obişnuieşte el cînd pune mîna pe un oraş : „Să fie îmbrăcaţi în haine popeşti negustorii ăştia. Şi cu asta. lasă.38 ♦ Andrâ Malraux oraşul chinezesc călăul... smiorcăindu-se şi apoi începu să plîngă în hohote: — Cum se poate. deşi s-au împlinit trei ani! Clappique reluă pe un ton plîngăreţ: — Lamentabil. Acum. în mijlocul acestei amestecături de rochii de mătase. ci să-l aştepte la ieşire.. '• Tăcu cîteva clipe. roşu. nu departe de cea la care stătea baronul.. în piei de leopard militarii (semănau cu leoparzii cînd se aşezau îmbrăcaţi în uniformă pe bănci proaspăt vopsite)! O să semene cu ultimul prinţ din dinastia Lang! Da.. basta! Sînt sigur. spre un iaz ca să culeg Luna. adresîndu-se chelnerului: 40 ♦ Andri Malraux — Şampanie pentru doamne. o paiaţă care semăna leit cu propria sa voce ţinea un discurs bufon celor două femei aşezate la masa lui. şi pentru mine.. Lasă scumpă prietenă. — In haine popeşti. nu se aflau pe străzi decît capete tăiate în cuşti negre. Aş mai adăuga. te rog. Oricum s-ar fi îmbrăcat — purta un smo-king în acea seară — baronul de Clappique părea deghizat Kyo consideră că nu era cazul să se apropie de el acum. cînd va părăsi localul. apoi reluă pe un ton doctoral: — Asemenea poetului Ciu-Fu. vătămat din cine ştie ce pricină. Părea oarecum jenat de peticul de mătase neagră care-i acoperea ochiul drept. Sirena unui vas de război răsună în toată sala. întrebă una dintre femei. să nu fi ghicit ? Voi fi astrologul Curţii imperiale şi voi muri îndreptîndu-mă. Dădu de el cînd. scumpă prietenă. dar continua să vorbească adresîndu-se celeilalte. cu păr împletit în cozi. Baronul o pipăia pe metisă. punîndu-şi degetul arătător pe buze. — .. Acolo erau mesele la care stăteau doar clienţii. Acum. — Şi dumneata. desigur. Se mai vorbeşte încă de asta. verde.. vorbind cu toţi muşchii feţei lui ascuţite ca lama unui cuţit.din păcate. Omul stătea în picioare. scumpă prietenă. basta!" CONDIŢIA UMANĂ ♦ 39 Se opri un moment. da ştiu eu ce spun. nu şi dansatoarele profesioniste. să ne urcăm pe firele de papură imperială şi să ne contemplăm supuşii. fiecare în haine de culoarea profesiunii pe care o exercitase.. vă încîntă în zilele cînd nu sînteţi prea ocupată. ale cărei opere vă încîntă.. Doamna deschide pachetul. nu mai există fantezie. lamentabil! Uită-te la mine. evoca destul de pregnant acel rol. Seamănă cu sifilisul. Albastru.. Nici un cuvînt.. ge-sticulînd doar din mîini. înveşmîntaţi. părea să se ivească dintr-o coloană. — Da. cu o faţă suptă de ochii prea mari. de umeri şi braţe dezgolite. Orchestra începu imediat să cînte şi perechile porniră spre ringul de dans. în toiul nopţii. Cu pompoane. Fonfăită şi amară. Ridică degetul arătător şi continuă: — Un ministru din Europa i-a trimis într-o zi soţiei sale un colet poştal. ocolind o coloană. îi putea iarăşi auzi vocea. aşa o să fie cum vă spun.. O rusoaică şi o metisă din insulele filipi-neze. scumpă prietenă. ajunse în fundul sălii. da. ce hram porţi ? Clappique reluă. E o boală. în haine po-peşti! Vocea zeflemitoare. dragă prietenă. şi găseşte capul propriului său amant. apoi reluă pe un ton confidenţial: — Singura muzică ce va fi auzită la această ceremonie va fi cea cîntată la pălăria chinezească. rusoaicei. tot atît de negre ca părul lipit de căpăţîni sub ploaia ce şiroia.. şi cu asta. Poate chiar la noapte. pentru a ne amuza. Kyo dibui o masă liberă. cînd izbutise să se apropie de Clappique. Reluă pe un ton autoritar. Strecurîndu-se printre perechile de dansatori şi apoi printre mese. Vezi ce moacă am ? Uite unde te duc douăzeci de ani de fantezie ereditară.. Doar aşa din An în Paşte. într-o seară de beţie. Baronul se aşezase.. un păhărel de Martini! Apoi sever: — Să nu cumva să-l botezi! . adăugă confidenţial. inspirată din felul de a glăsui al paiaţelor. continuă. dragele mele ! Aşa o să-i îmbrace. Muzica acoperise toate vocile. Nu spune nici un cuvînt. Omul pe care îl căuta Kyo se afla în local. toate zgomotele. dar rar. foarte rar.

. eşti formidabilă.s-a îndrăgostit de secretar. draga mea prietenă. — . for-mi-da-bi-lă! Draga mea.. între timp... Pe un ton doctoral: — Am zis fru-moa-să foc! Clipi iar din ochi. Să reluăm.. Nici nu era greu. căci amorezii se suiseră într-unj din caleştile prăfuite din curtea hanului şi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 41 __ Şi cu asta. cele sub care zăceau strămoşii lui la subsol) şi... halebarde. Buni-cu-meu locuia într-un castel. îi citea — sau îi recitea — cu voce tare. două pistoale. săraca. nu lipsea nici cana ciobită pe lavoar. făceau dragoste pe rupte şi ziua şi noaptea.. bătrînul avea un castel în partea de nord a Ungariei. babacul migălea la unul din micile sale testamente. Dar. Din timp în timp. Baronul rămase o clipă cu ochii.. istoria familiei. Dai cînd a murit. că ea.îşi petrecea dupăamiezele făcîndu-şi manichiura şi pedichiura (nu el. clipind din ochiul nebandajat şi adresîndu-se rusoaicei. — S-a îndrăgostit de secretar ? întrebă rusoaica. Frumoasă foc.. A dus-o într-una din hărăbăile alea de odăi. — Cui i-a lăsat banii ? — Iată o întrebare fără sens. .. basta ! Femeia s-a mutat acolo. ai fi făcut la fel (o gîdilă pe metisă). Să nu uit să menţionez că se îmbăta aproape în fiecare zi. cum să-ţi explic. vocea lui pe care nu şi-o recunoscuse mai adineauri în dugheana lui Hemmelrich. făcînd un semn cu mîna. străbătea zi şi noapte enormele săli ale castelului (da. au plecat amîndoi. sau majordom. De i-ai fi văzut! Toţi zurbagiii ăia au primit florete. fetiţo. îşi zise Kyo. în nord... mînă birjar ! Ba. Ceru să fie ascultat cu mare atenţie. cînd... Şi tu.. moşul ia de unde era atîrnat gi-gan-ticul corn de vînătoare. Căldura începuse să-l toropească şi în această stare de plăcută oboseală simţi reve-nindu-i în minte un gînd care-l preocupase în timp ce mergea pe străzile oraşului: discul ăla. — Sînteţi maghiar ? — Defel! Sînt francez.. împreună cu nişte confraţi.. la castel). Da. — Formidabilă puştanca asta. fiul unui şerb păduchios. încearcă să sufle. Rusoaica îl privea pe baron cu ochii larg deschişi încercînd să înţeleagă. dar a sosit prea tîrziu. Şi cu asta. De o perspicacitate cu totul şi cu totul neobişnuită! îi sărută mîna... seniorii mai aveau încă unele drepturi). îi înarmează. încîntătoare îndeletnicire. doctorul îi arătase amigdale-le pe care i le scosese. supărat foc şi înrăit la culme. s-au luat armele.. scumpă prietenă ? O viaţă cum nu se poate mai fericită. El şi un imens corn de vînătoare agăţat de cămin. nu prea era atrasă de valorile spirituale. care se întrecea la beţie cu secretarul. ce semăna leit poleit cu cele descrise de Gogol. arcuri. absolut re-ce !) Maică-mea era unguroaică. acolo.. în timp ^ secretarul. Şi.. basta! Ar fi de prisos. un castel cu săli imense — i-men-se. (Pe vremea aia. avea un bărbier.. da. şi pe pedichiurist cu un altul. Ce mai tura-vura.. a băgat de seamă că moşul o bătea. (între noi fie zis. Un tablou magnific! 42 ♦ Andrd Malraux — Şi atunci ? — Nimic. paloşe şi nu mai ştiu ce alte arme vetuste şi au pornit cu moşul în frunte : ce mai. pe scurt. Mă rog. S-a întîmplat să treacă nişte circari pe acolo. ca pe un baston de mareşal care-şi cheamă oamenii să asculte atent dispoziţii confidenţiale. la subsol. Şi o călâreaţă. într-un han din capitala judeţului. „răzbunarea urmărind crima". îşi reluă sporovăială baronul. Nu-şi mai putea urmări gîndurile. chiar dacă a dibuit ceva. Dar cît o să mai dureze comedia asta ?" Metisa rîdea sau se prefăcea că rîde.. aşa că a cerut intendentului să adune toţi ţăranii. I-au întîmpinat garda comunală şi jandarmii... îşi amintea întîmplarea cu acea nelinişte ciudată simţită în copilărie.. Li.„în cel mai rău caz. Cît despre ea. Era văduv. — . şi o sumedenie de brazi de jur-împrejur. mă lasă rece. după ce-l operase. Cinci puşti de vînătoare. ridicînd mereu degetul arătător. în treacăt fie zis. decedaţi. Nici lui nu-i prea ardea de «lumă.. Trăia singur. — A răpit-o. socotindu-se batjocorit de cei doi nemernici care.. Moşul. veniseră prea mulţi! Ce şi-a zis moşul ? Mutăm castelul în oraşul de reşedinţă. nici caleştile din curtea hanului. dar s-a culcat cu pedi-chiuristul. A stat cît a stat si a început să i se urască.. Moşul a intrat totuşi îţ oraş. tot mai am o oră în faţă. dar nu-l ţin puterile. Clappique gesticula în continuare. bacul a înlocuit călăreaţa printr-o ţărancă. da... cum spuneam.. dragă prietenă. Ai răbdare.. nu-i aşa. tot de la circ. S-a dat de veste. Kyo îl asculta doar cu o ureche.

Guvernul ar putea să dea dispoziţii ca armele să fie ridicate. Kyo. de parcă ar fi fost un dine credincios. aval CONDIŢIA UMANĂ ♦ 45 S-ar putea să miroase ceva. căci nu voia să fie văzuţi împreună. năluciri şi liniştea ce se lăsase în bar. n-avea grijă. nu-i aşa ? — Nu! îşi făcuse din nou apariţia paiaţa. ca Atila. De abia îşi muiase buzele. — Fie.. Se potolise. Clappique continuă pe alt ton. După o clipă de ezitare adăugă: Totuşi. zgîit: — Ce întrebare! N-are nici o importanţă. Am plecat de acolo din cauza comuniştilor.. Rusoaica îl privi drept în ochi. care plătise mai înainte consumaţia. în ai ei se citea o mare oboseală. sărutîndu-le de mai multe ori. Kyo se hotărî să aştepte fără a mai pune altă întrebare. ar fi ştiut cum să-l ia. asculta cu in teres vorbăria de la masa vecină. Femeia îl mai privi o dată lung şi apoi zise: — Mulţumesc. zise. Acolo dormim! Cîte patru! Mai plătim şi chirie. deşi voia să .. într-un imens cavou. Clappique holbă ochii: — Atunci. Deasupra Dunării. ştiu că n-ai chef. avea să se mute acolo şi să-i facă semn să iasă din local). făcută ghem ca un pisoi cînd dă de căldurică.. răguşită.Şi străbunicul meu avea moşii mari. de parcă paiaţa care zăcea în el ar fi fost anihilată de tăcerea care se lăsase: — Cînd a murit. metisa.. halal respect! Unde pui că nu pot suporta alcoolul— Clappique se uită la paharul din faţa femeii.. Beţiv sau nu. tocită parcă de beţie sau de insomnie. dacă îţi face plăcere. Mai ales că s-a plasat în ^yal. dimpotrivă.. lăsîndu-se dus de alcool. Ca să nu ne amestecăm cu gloata.. strîngîndu-i tnîna.. Aici trebuie să stăm cîte două la fiecare masă. călare pe calul omorît în prealabil. fireşte. aerul era încă im-pregnat de apă. El nu-l cunoştea prea bine şi cu atît mai puţin în rolul pe care-l juca acum Clappique îl asculta nerăbdător (de îndată ce avea să se elibereze o masă din preajma celei unde se afla baronul. dragă prie tenă. — O să-mi facă plăcere într-o zi cînd nu voi mai avea nici un sfanţ. Hărmălaia făcută de muzica de jaz încetă. A fost înmormîntat în capelă. ca... îneît toţi ostaşii au luat-o la goană înspăimîntaţi.. fiu era cazul să ţină cont de ea. şi ascultînd ce-i tot citeai secretarii din cronici. îi luă mîinile şi i le strînse într-ale lui.. în fiecare cameră sînt cîte patru paturi... doar atunci s-a aflat ce punea la cale cînd se lăsa gîdilat la tălpi de pedichiurist. Făcură cîţiva paşi pe o alee din grădiniţă. Acum luase cuvîntul rusoCONDIŢIA UMANĂ ♦ 43 aica. Cealaltă. întinzîndu-i o hîrtie de o sută de dolari. Soarele. O voce tărăgănată. ridieîndu-se de pe scaun. —. Cînd a murit.. desigur. dar dacă taică-său bătrînul Gisors. Trebuia să aştepte.. îşi opri zece dolari din bancnotele primite. — Şi o să vină şi vremea aia. Celelalte le înmînă femeii.. Stătea acolo. la asfinţit. era nobil! I s-au îndepli nit ultimele dorinţe. a proiectat o asemenea umbră asupra nesfîrşitului cîmpiei. — Nu. spuse. nu astă seară. ca să fim trataţi cu respectul cuvenit.. Deşi ploaia stătuse... S-au dus şi s-au făcut praf şi pulbere. — Nu..cu singurui său ochi.. I-ar conveni să le ia cu japca. Se întoarse spre rusoaică: — N-ai bani? Femeia dădu din umeri. se luă după el şi-l ajunse din urmă pe coridor: — Vrei să ieşim împreună ? Clappique se uită la el. în răstimp. Avea o mutră jalnică. 44 ♦ Andri Malraux Behăitul se curmă cînd baronul ridică în aer deget arătător: — Ai căzut pradă desfrîului... spuse Clappique.. Clappique chemă chelnerul şi plăti consumaţia. îl recunoscu şi zise: — Dumneata aici ? Nemaipomenit! Cum oare. Vorbea iar paiaţa. Clappique visa cu ochii deschişi. Kyo ştia ce propunere avea să-i facă. băiete ? — Las-o baltă! — Ieşiră din local. Atila a fost suit pe calul său cu grumazul încordat. Cînd i se dădu restul.

în sfîrşit. citind contractul —piese detaşate — şi să se aleagă cu un beneficiu de cinci dolari pentru fiecare armă. unde are chef. ca şi cum toate fiinţele reunite în acel nosc mai bine. pînă atunci mai va. Kama. care înaintase se întoarse ° şi se uită la el.afle de ce mi" în nort se află un vanor încărcat cu arme snuse Kvn jloace anume se putea folosi căpitanul pentru a împiedica . Mutu fiecare revolver vîndut... eu mă aleg cu cîte trei ratja care o ridică privind-o la lumina firmei... Sint într-o pasă proastă. Cei care vor P buzunare şi scoase o singură bancnotă. nu-i aşa ? — De bună seamă. Cum să-ţi spun ? Sînt alţii pe care-i cu. Iată contractul. Oferă treizeci şese cînd comandase chelnerului să-i aducă un cocktail: de dolari pentru un revolver. Mergea cu mîinile în buzunarele smochingului. Ajunse iar la diapazonul pe care-l avu— Guvernul a propus să cumpere armele...nu ^ ţrimi { de n) să ă mîna Clappique se opri din drum. spuse Kyo. îşi zise Clappique.ştie dar nu spune. La lumina brichetei pe care o scoase din buzunar. tierul chinezesc.. puţin îmi pasă. Şi are nişte ciolare dă treizeci şi cinci. cu spinarea încovoiată ca a unui moşneag. Kyo arătă o hîrtie şi apoi i-o dădu lui Clappique. trecînd prin culoarele unei clădiri unde se aflau multe ghişee. Kyo chemă un taxi şi spuse şoferului să-l ducă pînă % preajma zonei concesiunilor. Limpede ca lumina zilei! De altfel. Scotoci rin imediat. Livrarea trebuie să fie făcută ime. Katov... — Mă înştiinţezi acasă de îndată ce s-a efectuat opedolari de bucată. — Obiectele cu pricina sînt expediate de un furnizor autorizat. în orice loc va decide căpitanul. dar firma din becur. într-o uliţă din car. „Vrea să-l radă pe celălalt cumpărător. căci acolo. nici un gînd şi nici un sentiment. în port.alcoolul îi face rău. Pe sub braţul chinezului care-i deschise uşa. — Zece dolari. O să am însă nevoie de un diat. pe prelua armele au banii asupra lor şi acordul delegatului. Vaporul nu-i la doi paşi de aici. în capul gol. Zece minute după ce se despărţise de Kyo.. Livrarea se va face în această noapte. Kyo. zise cu voce tare. zări cinci capete aplecate asupra unei . Nu-i vedea bine faţa.. Adăugă pe ace— Da ! II cunoşti pe căpitan ? laşi ton pe care vorbise mai adineauri femeia cînd spusese că — Dragul meu..In port se află un vapor încărcat cu arme. adăugă pe un ton ironic: Un întunericul din grădină îngăduia feţei lui să nu exprime trădător. Kyo îi întinse o bancnotă. pentru Ferral." — S-a făcut. Kyo reluă Vocea lui Clappique suna ciudat în beznă.. Am să cumpăr curînd nişte tablouri de la unchiul tău. ajunse într-o cameră goală.. De îndată ce pot. — Vaporul poartă numele Shandong. Am eu grijă. bătrîne. pot zice că îl cunosc şi pe bar s-ar fi regăsit acolo mînate de aceeaşi disperare. — Peste o oră ? — Cred că mai tîrziu... îl cunosc şi eu. ' ' — împuţită treabă! 46 ♦ Andri Malraux Clappique se îndepărtă. cu pereţii spoiţi şi bine luminată de un felinar portativ. Să taxi... J . dar. Cum asta voia. Eu am găsit un cumpărător ca— Trădător pînă în măduva oaselor.. Comisionarul capătă trei dolari pentru ne! Toate mişculaţiile lui se fac printr-o legaţie care. îi dăduse întîlnire lui Katov. dai decît.. dar în port. ^ Qappique reluă firul conversaţiei vorbind pe şoptite: electrice a barului Black Cat îi înconjura ca o aureolă. Odaia n-avea ferestre. Contractul rămîne la mine.( ai lu. Nu mi-au mai rămas ridice ancora şi să acosteze în altă parte. — Cincizeci de dolari îţi ajung ? — E de ajuns şi de prisos. acum cînd nu vorbind pe un ton neutru: se mai vedea mimica. ăsta.

cîţi oameni din secţie nu vor şti să se slujească de armele lor? Omul stătu cîtva timp pe gînduri. Cît priveşte revolverele. — Crezi că o să poată. Toţi cei care făceau parte din formaţiunile de şoc îl văzuseră şi nu-l uitaseră pe Katov. în faţa cheiului Yen-Tang. cel puţin pe o parte a străzii. Făceau parte dintr-una din organizaţiile de luptă co muniste.. nu e cazul să vorbim despre asta.. aici e buba. în fiecare din cele patruzeci de camere unde se pregătea insurecţia se punea aceeaşi întrebare. — Şi grenadele ? 48 ♦ Andr6 Malraux CONDIŢIA UMANĂ ♦ 49 — Toţi ştiu cum să le arunce. Oamenii aşezaţi la masă îşi ridicară capul şi-l priviră lung pe Katov. Poate între timp facem rost şi de revolvere. Mărul lui Adam urca şi cobora ori de cîte ori răspundea la o întrebare. Cum stăm cu puştile ? — Merge. — O să ne ducem să luăm arme din mîinile celor care au.. răspunse cel mai tînăr dintre ei un chinez. se pare. e necesar ca fiecare secţie să aibă un agent de legătură. puteţi săpa şi nişte gropi. Mitralierele. o să meargă. Numai de patru e neapărată nevoie ca să sară în aer. încordarea muşchilor faciali îţi dădeau să înţelegi că avea o mare forţă ivită din felul cum îşi putea stăpîni nervii. Dacă nu ne deprindem să ochim ţinta. dar o să facem rost. şeful lor. Cuvîntul „neapărat" revenea în toate limbile pe care le folosea Katov. Oamenii aşezaţi la masă mînuiau grenade de diferite mo dele. Dacă începem mîine. sigur. Capetele erau aplecate. — Cum a mers instrucţia ? întrebă Katov. îşi zise Katov. treisprezece revolvere. spuse un altul. fie ele Mauser sau Nagan. — Cînd anume ? — Acum. din care mărul lui Adam ieşea în evidenţă şi umeri pleoştiţi.. — O sută treizeci şi opt. Poate o să ni se aducă. le legaţi — cîte şase — şi le puneţi sub tanc. — Numai ce ? — Numai ca porcii ăia să nu dea peste noi cu tancurile. Fără a mai pune la socoteală pe cel de la centru. Continuă: — Nu există oare şi alt mijloc pentru a putea căpăta mai multe arme ? Şapte puşti. I-am pus să tragă cu gloanţe oarbe. dar hotărîrea din glasul lui. Un loc. — Cîţi oameni s-au înscris ? întrebă Katov vorbindu-k în limba chineză.mese. „Un intelectual". Avea un gît lung. Pentru moment. După haine. Aveţi ce vă trebuie pentru a săpa ? — Nu prea. "** _ N-avem praf de puşcă. Mi s-a promis că ni se va da cu împrumut o pivniţă. Şovăi o clipă şi-şi termină fraza printr-un gest ambiguu. __ Peste trei ore vor fi acolo. cu o faţă scofîlcită.. Privea în gol. Nu-i uitaseră nici chipul cu nasul cîrn şi fruntea acoperită de păr ciufulit. De îndată ce se va declanşa lupta. Foarte bine chiar. Un tip deşirat. Toţi cunosc acum modelele noastre. — Am neapărat nevoie de doisprezece oameni. — Jumătate din oameni vor putea trage. acel om înalt şi spătos care mergea lăsînd să i se bălăngănească braţele de-a lungul canadienei niciodată închisă pînâ sus şi răşchirîndu-şi picioarele. — Faceţi rost şi de nişte biciclete. — N-aveţi grijă! Luaţi grenadele. Numai să nu. părea să fie mun citor. desigur. cînd vor fi în posesia puştilor late la poliţie ? — Fără doar şi poate. în noap tea asta. Am aici treizeci de oameni care sînt rude cu cei torturaţi în februarie. dar ar trebui să înceapă să nimerească măcar aproape de ţintă.. aşa că la prima vedere ai fi zis că e şi slab de înger. create la Shanghai. — Cu grenadele or să se descurce. — Aici? — Nu. patruzeci de grenade încărcate ! Unul din doi nu are cu ce trage. Avea o mînă deformată. dar ochii oamenilor erau aţintiţi asupra lui. — Eşti sigur că tancurile vor sări în aer ? . La nevoie. dar cu degete lungi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 47 Chinezul dădu nişte instrucţiuni şi unul dintre cei aşezaţi ţn jurul mesei se ridică şi părăsi camera.

era cea în care se aflau prăvăliile negustorilor de animale. Străduţa pe care o luaseră. fără ca negustorul care moţăia în alveola lui să fi făcut vreo mişcare. 2ise Katov. Kyo. Mîine. Ol singură lumînare pusă într-o lampă cu oglindă se reflecta înl vasele de sticlă fosforescente. Acolo îi primi neguţătorul de peşti vii. care luase probabil legătura cu unul din centrele de informaţii. De altfel. ce acoperea uneori clipocitul ultimelor picături de apă care cădeau pe acoperişurile terminate prin nişte imense coarne. Armata se află la Ceng-Ceu. Ridicase niţel capul ca să răspundă. Vălurele moi. spre oraşul ruginiu în noaptea fără sfîrşit. Era foarte îngrijorat. Cîţi ai zis că sînt ? Trei ? Patru ? Toţi cei ce făceau parte din secţie ştiau cine era Katov. Aveau încredere în Katov. ceruse să plece împreună cu năpăstuiţii ce trebuiau să se ducă în minele de plumb. un om dormea cu capul proptit în îndoitura cotului. Grevă generală la amiază. Acum. — N-aveţi grijă! Dacă trimit tancurile. după ce rostise aceste vorbe goale ? Katov. ca şi cum faptul de a manipula grenadele era chezăşia unei acţiuni ce avea să fie săvîrşită curînd. Numai pe cei pe care îi instruise el se putea bizui pentru a-i dezarma pe poliţişti. fusese condamnat şi că în timp ce-şi ispăşea pedeapsa într-una din închisorile unde condamnaţii nu erau prea prost trataţi. într-o dugheană. după ce bătură la uşă. Paşii nu li se auzeau. tancul părea să fi moştenit puterea diavolului.. după o tejghea. Jumătate din efectivul trupelor n-avea să ştie cum să se slujească de arme. fără a sta însă pe loc. Ia un pachet de grenade şi apoi împarte altele celor trei sau patru oameni de care poţi băga mîna în foc că vor şti să se slujească de ele. Katov bălăngănindu-şi braţele şi urmărind cu gîndul înaintarea puştilor.. Poate puseseră mîna şi pe ultima gară. Dar ce se va întîmpla poimîine ? Armata avansa din ce în ce mai repede. în afară de specialiştii aflaţi sub propria sa comandă. Dacă totuşi s-ar întîmpla să li se dea ordin să înainteze. Porniră iar la drum pe străzile noroite. dar de tancuri da. Ştiau că. Atmosfera începea să devină mai respirabilă. — Tancurile nu se vor clinti din loc! spuse Katov. cel mai tînăr din grup. Cum putea să se despartă de ei. Socoteau că împotriva tancurilor nu se putea lupta cu nici o armă. ce dracu ! Avem şi observatori. mic şi suplu ca o pisică japoneză. îşi dădu seama că nu le putea potoli frica. formaţiile revoluţionare aveau să o ia la goană în faţa tancurilor. Katov profită de acest moment de relativă destindere pentru a pleca.— Absolut. Prin ei se transmiteau ştirile. Pentru a-i instrui. Nu se temeau nici de puşti. Katov aşteptă cîteva minute în uliţă. după ce fusese implicat în atacul de la Odesa. doar mai exigenţi. în fundul odăii. prima din cartierul chinezesc. Dacă ajungeau în oraş. Nici un animal nu rămăsese afară. Cei de aici nu erau mai puţin curajoşi decît ceilalţi. în băltoacele de pe stradă. Katov îi explică. Asta e treaba mea. Nu era imposibil ca tancurile să primească ordin de a părăsi linia frontului.. — Dacă ne iau prin surprindere ? — Tancurile se văd de la distanţă.. negre. tancurile nu vor pleca de pe linia frontului. N-avea grijă. vin eu cu o echipă specializată. — Mîine ? întrebă Kyo. lucind sub 50 ♦ Andrâ Malraux ploaie. ncfiind în stare să le dea detalii precise şi că. — Da. Şi Kyo ar t\ dorit să ştie dacă oamenii fuseseră opriţi din drum. — Cum anume trebuie să procedăm pentru a lega grenadele ? întrebă un chinez. toate aveau obloanele trase. Va afla de la Kyo. Animalele dormeau. la ora unu. rudele celor torturaţi cU puţin timp în urmă. vom fi şi noi acolo. Pînă şi în această cameră unde nu se aflau decît voluntari. Intrară. Negustorul de lămpi nu primise nici o ştire după ora zece. asemănătoare celor ăin AH Baba\ unde dormeau celebrii peşti chinezeşti numiţi ciprini. inspectase în cursul dupăamiezii vreo cincisprezece secţii. o aleseseră tocmai fiindcă se afla în apropierea reşedinţelor europenilor. mai ales în acel cartier alcătuit din zeci de străduţe întortocheate. . nici de mitraliere. era cu neputinţă să fie oprite prin gropi săpate în drumul lor. îşi spuseră ceea ce făcuseră în răstimp. în nici una din ele nu dăduse de oameni înspăimîntaţi. Nu trecu mult şi Kyo sosi. în afară de cel al sirenelor. căci amîndoi aveau pantofi cu tălpi de crep. Fără să se fi schimbat ceva în camera întunecoasă. Era unul din cei optzeci de oameni care făceau parte din Permanenţa Guomindangului. dar frica e frică. — O ştire oficială ? — Da. suprafaţa fosforescentă a apei din vase începu să freamăte. nici un strigăt nu răzbătea în noapte.

se ridicau la suprafaţă. începuse să sufere de insomnie. Samuraiul se trăgea dintr-un ascet. oarecum stingherit. înţelegi. spuse Kyo. băiete! — Clappique va avea grijă să rezolve problema vaporului. 52 ♦ Andri Malraux Maşina stopa. Sîngele japonez moştenit de la mamă îmblînzise trăsăturile gravate pe masca de ascet a bătrînului. Oraşul i se strecurase sub piele. geamuri largi fără perdele. o masă pentru fumătorii de opium. Patru corpuri de clădire în jurul unei grădini. de unde fusese alungat de către Cian-To-Lin. dar numai din fişe. — Nu-i acelaşi lucru. nu e chiar momentul să mori. îşi zise. „Trebuie să-i dau răgazul să priceapă despre ce este vorba". dar nici prea uşoară. simţea în carnea lui punctele nevralgice de parcă ar fi fost răni deschise. Şi. Aş zice chiar că riscăm mai mult decît acum. — Nici tu. — Bine! Străzile erau din ce în ce mai bine luminate.. Kyo locuia împreună cu tatăl său într-o casă chinezească cu un singur cat. în dreapta şi în stînga lui. Comitetul Central ştia pînă în cele mai mici amănunte ce organizase. Mi-am făcut treaba. Făcură semn unui taxi. cînd şi cînd estompate de ceaţă. Gisors. tocmai din cauza cursurilor pe care le ţinea. — Bună seara. făcută din păr de cămilă. Kyo străbătu grădina şi intră în hol. Katov tăcu. tablouri din perioada Song. cînd ne lăsăm în voia dobitocului ăstuia care mînă maşina din ce în ce mai iute. — Bine.. Kyo nu semăna cu taică-său. O sirenă sună iar. care îl auzise intrînd. un Buda din dinastia Wei. Ţâre aş vrea să nu mor ca să ajung ziua de mîine. dar ţinea cu tot dinadinsul ca numai el să poarte răspunderea propriilor sale fapte. Gisors nu participa la acţiune. Kyo nu spuse nimic. ca în atelierul unui pictor. — Inutil. Katov. Nici unul dintre camarazii lui n-ar fi putut reacţiona mai repede şi mai adecvat decît el. El însă trăise fiecare acţiune. Apoi. O amplă haină de casă. Divanuri. Nu scoase nici un cuvînt despre conversaţia avută de el cu privire la arme. aşa că nu-l informa pe Gisors decît narîndu-i în mare. graţie lui. ce aducea cu statuile din epoca romană. se aplecă şi-l privi cu de camioanele blindate ale concesiunilor. se ivi în prag. — Nu e o treabă prea periculoasă.concentrice. Calmează-te. apoi tăcu în noapte. Am în permanenţă cincisprezece. Dădură iar film de groază. — Ar fi mai bine ca tu să nu vii. Katov şi Kyo porniră la drum. Nu adormea decît în zori şi somnul lui dura doar cîteva ore. fenicşi albaştri şi în fund. — I s-a întîţnplat ceva ? — Da. accentua trăsăturile feţei lui Gisors. acţiunile sale. ţi dai seama. Tovarăşii care se află în magazinele cu îmbrăcăminte pentru membrii guvernului pot să ne furnizeze uniforme de poliţişti. Nimeriră iar în Bulevardul celor Două Republici. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 53 frecventate cu asiduitate de cei ce aveau să devină. Kyo îl privi fără să scoată o vorbă. Nu fiindcă n-ar fi avut încredere în taicăsău.. Automobilul demară ca într-un CONDIŢIA UMANĂ ♦ 51 — E în plină criză. Nu încăpea îndoială că el era mai folositor decît Katov. — Ne vom urca deci în vedetă cu doisprezece dintre oa-îenii tăi. pe pereţii albi. Gisors nu puse nici o întrebare. cei mai de seamă membri ai partidelor revoluţionare din China de Nord. în spate. Primea cu bucurie pe toţi cei care prin prezenţa lor îi puteau umple ceasurile de nesomn. spuse Katov. Eu pot fi înlocuit. Kyo coborî. Vocea omului trezise peştii. din nou. aşezat în stînga. Lui Kyo nu-i era somn. De cîţiva ani. Povesti cum se desfăşurase spectacolul pe care Clappique îl oferise tuturor într-un local de noapte. deşi fusese profesor de sociologie la Universitatea din Beijing. tată ! Cen o să vină să te vadă. îţi dau de ştire cînd totul va fi gata. întuneric. subliniind asemănarea dintre tată şi fiu. Maşina continuă să gonească printre dîre de lumină. dacă nu şi mai mult. Se aşezară amîndoi pe un divan. zău.. — Mă duc să-mi iau catrafusele. E opioman şi n-a mai fumat de mult. De îndată ce se afla în prezenţa lui taică-său jCyo simţea că toată . Aş prefera să te ocupi de camionul care va aştepta în faţa portului şi de distribuirea armelor. mare atenţie pe şofer.

primul anticar din Beijing. te gîndeşti la el pentru a dibui a pune la cale. Gisors care îl cunoştea bine pe Clappique. fiindcă dorea să afle cît şi cum se putea servi de Clappique.. — Dacă ţine neapărat să pară bogat.. Gesturile lui Gisors. spuse Kyo. îl interesau oamenii. dar schimbă decorul.. aşa să ştii. nu se află decît arareori resorturile pe care doreşti să le pui imediat în mişcare şi Kyo nu se gîndea decît la pistoalele de care răspundea Clappique. ca o linie trasă dintr-un singur condei. în străfunduri. — O fi fiind. Kyo. Ce-l macină pe baron ? — Durerea lui nu are mai multă importanţă şi nici mai mult sens decît minciunile pe care le debitează sau bucuriile lui.. lăsîndu-se purtaţi de apă. ca şi cum ar fi prelungit fraza rostită.voinţa lui se transforma. Şi asta e 54 ♦ Andri Malraux esenţial. de ce nu caută mijloace de a cîştiga bani ? — A fost anticar. bogăţia nu există. dîndu-şi pe spate şuviţele părului lung.. am spus „a nega". — De ce zvîrle tot ce are pe fereastră într-o singură no-pte ? Ca să-şi dea iluzia că e bogat ? Gisors clipi des. e folosit pentru nişte afaceri de mică importanţă. Cu un sfert de oră mai devreme cheltuise o tă de dolari. Păcat de el! Clappique nu e un om de rînd Dar să curmăm vorba. moi şi făcuţi parcă din dantelă urcau şi coborau. întotdeauna de mică amploare. nici la stînga. totul e numai un vis deşart. ceea ce voise să spună. arătînd cu mîna acvariul unde ciprinii negri.. .. Era făcut pentru opium. ca întotdeauna de-altfel. nu forţele care îi mînau. poţi. N-are importanţă. dar trăieşti prost. îşi lăsă fraza să plutească în aer. dar pentru a face ce face el e nevoie să ai şi talent Cînd nu ţii la un om.mi-a umflat nişte dolari. Nu te încrede prea mult în logică atunci cînd ai de-a face cu asemenea probleme. Kyo. Alcoolul îl ajută. — E un om dezinteresat. cu degete lungi şi subţiri. De douăzeci de ani se străduia ca.. Avea inîini frumoase. Să nu uităm că e beţiv... Din nefericire. avu impresia că omul era mai ciudat decît crezuse atunci cînd se aflaseră faţă în faţă. devenind inteligenţă. deşi a trăit două ore ca un om bogat... şi nu a o uita. Oamenii îi erau recunoscători. Acţiunile lui Clappique. căci găsea întotdeauna argumente pentru a le justifica faptele. teze dragostea oamenilor.. prin inteligenţa sa. L-am văzut cu ochii mei. Comuniştii n-aveau destui bani pentru a cumpăra arme de la amatorii clandestini şi po-j liţia era la curent cu situaţia. Clappique ar fi dorit să-şi demonstreze că. voia să descopere ce se ascunde în fundul sufletului omului. prima mai pregnant decît vorbele lui.. E un om fără profunzime.. întinse mîna. deşi destul de firavă. Face şi Clappiquc ce poate. — Orice om seamănă cu durerea care-l macină. Dacă bogăţia nu există.. — Şi Clappique e constrîns să trăiască cum face ? — Presiunea exercitată asupra lui provine din negoţul cu antichităţi. nebănuind că bunătatea de care Gisors dădea dovadă îşi avea originea în opium. nu se putea gîndi decît la el însuşi. poate şi de droguri. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 55 Era adevărat. Se întîmplă să te înşeli chiar şi cînd e vorba să-ţi alegi viciul. 1 — Ba da. Gisors surise şi zîmbetul gurii subţiate de bătrîneţe e*. cînd nu se gîndea la acţiunile pe care trebuia să le întreprindă. îi povesti bătrînului ce i se întîmplase. Mulţi nu-l nimeresc pe cel care i-ai fi putut salva. mîngîindu-şi bărbia cu mîna stingă. Păcat. şi din traficul armelor. spuse Kyo. deveni limpede. — Uită-te la ei! Clappique se îmbată... Nimic nu există. — Mitomania lui este un mijloc pentru a nega viaţa. nici sărăcia nu există. Era din nou obsedat de senzaţia pe care o avusese ascultînd discurile.. îi atribuiau lui Gisors răbdarea budiştilor.. îi vorbea despre baron. — Totul arată că aseară. da. Vorbea despre baron.... Vocea bătrînului. Kyo. Cu mitomanii nu te Hută ^oci. fără îndoială. ţjn val de căldură îi pătrundea încetul cu încetul în tot trupul. retribuit consecinţă. Şi nu-i plăcea. Taică-său. ci doar drept înainte.. să cap.. Colaborează cu poliţia pe care o detestă.. nu se îndreptau nici la dreapta. Nu dădea nimic în lături. De fapt era cea a toxicomanilor. Iproape alb. ca mai adineauri la barul Black Cat. astea sînt cuvintele care 1 se potrivesc cel mai bine. — . I — Nici un om nu poate trăi negînd viaţa. Ştiu că nu te interesează ce spun. ca nişte flamuri în vînt. voia să capteze ceva. Gisors îl asculta. declarînd că avusese această senzaţie într-un mare magazin englezesc.

Ca atare era neapărat nevoie ca majoritatea grupări. „China sovietică". care trăia în mii de creiere.. O umbră care plîngea în hohote. dar se născuse la Shanghai.. Să poţi cuceri demnitatea alor tăi. devenise parcă mai feminină.. Totul era să acţionezi repede. un cîine pechinez alb se îndreptă . Nemaiavînd de ce să-şi pună la încercare voinţa şi fiindcă nu mai purta beretă pe cap. May era medic şi lucra într-unui din spitalele chineze. Bună seara. dar nu părea să-l mai vadă. Kyo simţi nevoia să-şi treacă degetele prin părul ei. Privirea îi rămăsese însă aţintită în gol. — Iarăşi şi iarăşi. Cînd i-am spus că fata va scăpa a zis „Sărăcuţa! Era cît p-aci să moară. ca să se poată pieptăna mai repede... unde se internau femeile ce aderaseră la revoluţie. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 57 May era nemţoaică. Nu aprinsese lampa. soarta lumii se afla în cumpănă. nu e aşa.. Nu mişca. îşi aruncă bereta pe pat. Guo-mindangul nu va încerca să-şi zdrobească aliaţii. nasul mic şi pomeţii proeminenţi. greva generală. vorba de căile de transmisie. se năpustise asupra lui. — Şi propria noastră voce ? \ — Prin gîtlej. Vorbea doar pentru el însuşi. aceeaşi poveste. Vorbea franţuzeşte fără nici un fel de accent. Am lăsat la spital o puştancă — n-are decît optsprezece ani — care a încercat sâ se sinucidă chiar în timp ce se oficia nunta. Şi fruntea descoperită avea parcă ceva masculin. — începe imediat. îşi zise Kyo... $5 dezarmezi pretutindeni poliţişti şi. Kyo ? — Da. ci din umbra lăsată de frunte în orbitele pre>giVăzînd lumină în casă. Rămînea de văzut ce aveau să facă ceilalţi. Şi de ne astupăm urechile. Kyo. în consecinţă.. 56 ♦ Andri Malraux Nu. a cărui directoare era. — Bună seara. de o culoare destul de deschisă pentru ca intensitatea privirilor să nu pară ivită din pupile. comunişti. Victorie. Kyo aştepta. să-i înarmezi pe răsculaţi înainte ca soldaţii din trenu] blindat al guvernului să intre în acţiune. Kyo nu-şi putea lua ochii de la ea. „No roc".. ' îşi freca degetele mîinii drepte..| iumul înlocuieşte şi el o lume pe care n-o putem auzi prir| rechi. specifici nemţoaice-) lor din nord. trăsăturile femeii se mai îndulciseră. Lungit în pat pentru a recupera ceva din puterea irosită. N-a avut noroc".Cînd îşi plecă iar capul. Mantoul ei de piele albastră. Să fi venit soţia lui ? Stătea cu urechile la pîndă. O siliseră să se mărite cu o brută ce trecea drept un om respectabil. Acum sosea însă dintr-o secţie a spitalului clandestin.. tot o auzim. stînd de vorbă cu baronul ? — Nu. cu cinci sute de revolvere Mauser. apăsîndu-l atît de tare încît părea că el. Victorie sau înfrîngere.. Studiile si ie făcuse la Heidelberg şi la Paris. astăzi! Peste puţin... Acum chipul ei era animat doar de gura senzuală şi de ochii ei foarte mari. Dintr-o mişcare bruscă.. — Pot să te ajut cu ceva. May intră în cameră. îţi mulţumesc.. aşa cum somnul trăia în alte mii. Mai puţin de patru sute de puşti. Au adus-o la spital în rochia ei de mătase roşie mînjită de sînge Maică-sa mergea după targa. croit ca o haină militară. sau măcel niţel perfecţionat ? Mîine. Kyo se ridică. auzim ile celorlalţi prin urechi. în afară de cazul cînd. Uşal casei se deschise şi se închise. Uniunea Sovietică va fi populată de şase sute de milioane de oameni. aici aproape.. fără îndoială. scotea în evidenţă ceea ce era viril în mersul şi chiar pe faţa ei — gura mare. Masele erau pregătite... ci insurecţia. ca s-o mîngîie. Cel puţin jumătate din poliţiştii care crăpau de foame aveau să treacă de partea răsculaţilor. ia amiază. nu mai exista decît prin această neliniştită aşteptare. transparenţi. Nu el se gîndea la insurecţie. Tresări cînd auzi poarta grădinii scîrţîind. Gisors se uită la el. De cînd începuse să vorbească. urmărind o idee care excludea prezenţa fiului său: — E. Amintirile îl năpădiseră. lor de luptă să fie înarmate înainte de cinci. părul îi căzu pe frunte. — Mi s-a întîmplat şi mie să mă găsesc pe neaşteptate în faţa unei oglinzi şi să nu mă recunosc. îşi dădea pe spate părul ondulat. bineînţeles.. Gisors îl alungă. Insurecţia trebuia să înceapă la ora unu. — Trebuie să plec din nou.. în curînd.. ca şi cum ar fi alungat de pe ele pulberea unor amintiri. Cuvîntul ăsta spune mai mult decît toate discursurile noastre despre soarta femeilor aici. după cucerirea oraşului Shanghai.

poate.. rănite. Kyo dădu din umeri ca şi cum ar fi vrut să-i zică : „Te priveşte". Eşti liberă. Totuşi unele expresii de pe faţa ei.. Kyo o privea întrebător. au sosit vreo treizeci de femei care au izbutit să scape din mîna trupelor albe. dar crisparea ce i se ivise pe faţă nu se potrivea de fel cu indiferenţa afişată.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 59 — Totuşi trebuia să-ţi spun. Suferinţa nu poate avea vreun sens. Sînt. Gîndurile veneau. zise Kyo. trăsături care-i accentuau feminitatea. Deşi nu se putea spune despre May că e frumoasă. lăsînd să i se întrevadă sînii opulenţi şi duri. făcuţi parcă numai din umbre. pe măsură ce ne apropiem de momentul cînd va începe insurecţia. Mai rămase cîtva timp pe gînduri şi adăugă: — Pe măsură ce creşte numărul răniţilor. Căţeluşul se urcă în pat.. — Nu-i aşa ? ! May privea în oglindă căpşorul alb lipit de al ei. bineînţeles.. m-am culcat cu Lenglen. Dragostea. Şi că sînt mulţi morţi.. — La spital. — Te-am necăjit ? — Ţi-am mai spus. May era inteligentă şi curajoasă. Probabil. suferinţa — ciudat — mă duce mai mult cu gîndul la viaţă decît la moarte. Sprijinit în cot. Zăcea acum înfăşurat în ceaţa timpului petrecut împreună. fie că o privea.odaia lor. mofturos. „S-ar putea oare s-o iubesc mai puţin decît îmi închipuiam ?" Nu. Nici unul dintre ei nu se îndoia că procedase corect.. Kyo îşi recită.. contrastînd cu celelalte... Kyo se întrebă dacă expresia de senzualitate de pe faţa ei provenea din acei ochi cufundaţi în orbite şi din gura cam botoasă. — Da. May îl privea. Părea extenuată. ci cu disperarea unui om conştient că murise o dată cu ea. Mantoul i se deschisese. spuse Kyo. acel sentiment pe care amîndoi îl acordau vieţii şi morţii. adăugă cu un glas amar.. treceau. Pentru o femeie. spuse după cîtva timp. Femeia simţise însă gestul abia schiţat.. tot mai mulţi oameni fac dragoste. înţelegerea dintre trupurile lor. dîndu-şi totodată seama că. pentru mine cel puţin.. Nici unul din ele nu putea lupta împotriva chipului ei decolorat. Nu-mi cere mai mult.. — Aş vrea să-ţi spun ceva.. frumos. — Bine. — Eşti liberă.. îşi aduse aminte de unul din prietenii .. Toate spun că armata se află în apropiere. nici el nu şi-ar mai fi servit cauza cu speranţă în suflet. Chiar şi acum era sigur că de s-ar fi întîmplat ca May să moară. repetă. aproape întotdeauna acolo duce. totuşi. Poate fiindcă am asistat atîtea lăuze.. să-l mîngîie. adesea crispată. asemenea pomeţilor. De ce nu ? Orice ar fi făcut era ţn zadar.. Kyo îi povesti ce făcuse în cursul nopţii. vino. Restul nu are importanţă. dar pînă la urmă se răzgîndi. 58 ♦ Andre Malraux — Jumătate din cei răniţi vor muri. — Da. Şi el privea ochii aceia ce nu păreau să vadă. May îl strigă.. Nu putea sta aşa.. — Hai. îl apucă de ceafă şi-l ridică în braţe mîngîindu-l. că numai un bărbat poate gîndi aşa. Fie doar ca să mă simt în regulă faţă de mine însămi. spuse May drept răspuns. Sosesc întruna. de luni de zile încetase s-o mai vadă. pus pe lăbuţele strînse. Kyo ar fi dorit s-o retragă.. căţeluş pufos. nu-ţi va face plăcere. Asemănarea se ivea din forma capului. descoperind că May putea încă să-l facă să sufere.. decît în cazul că nu te duce spre moarte şi. — Iepuraşule ! Iepurică. Nu zise nimic.. Din ce în ce fflai multe. ca într-un linţoliu. — Seamănă cu tine. Pomeţii păreau şi mai proeminenţi decît de obicei la lumina becului din tavan.. — Normal. modificîndu-le. ca un bolnav şi la căpătîi să-i stea ea. Kyo simţi nevoia să se ridice din pat.. Kyo îşi desprinse mîna voind. în cursul după-amiezii. cuvintele rostite de Othelo: „Iubita mea războinică !" May puse cîinele pe podea şi se ridică de pe divan. May se aşeză pe pat şi-i luă mîna într-ale ei. Cred. Nimic din tot ce existase nu mai putea lupta cu acea fatalitate care decolorează lucrurile şi fiinţele privite prea mult. fie că nu. ca un copil bolnav.. Continua să o privească. dar uneori lipsită de tact. Azi. fofîrlică. căci şi ea şi cîinele aveau pomeţi proeminenţi. — Pînă la urmă. May rămase pe gînduri.

. care totuşi e adevărat. Gelozia exista însă. N-aş putea face aşa ceva îmboldită de vreo lege morală.. Ca şi cum femeia ar fi murit de două ori. Kyo suferea de cel mai umilitor chin. dar ştia bine că bărbatul ei o auzea şi că înţelegea foarte bine ce spune. spuse May încet.. Era pe punctul să adauge: „şi el dorea atît de mult!" în faţa morţii toate astea nu mai contau. care văzuse stingîndu-se în ochii femeii iubite orice urmă de luciditate. paralizată. zise Kyo. mai în glumă. părea o mască japoneză pusă pe pernele înfăşurate în pînză albă... Cu atît mai bine.. aşteptîndu-şi rîndul) de faptul că tipul cu care se culcase May — nu putea nici în gînd să-l numească „amantul" ei — o dispreţuia acum. cel pe care ţi-e silă să-l nutreşti. fiindcă se culcase cu May. o dată ucisă de timp. dar ştia că majoritatea bărbaţilor sînt misogini. avea să creadă că e o damă oarecare. cocîrjate încă. mai ales că şi Kyo tăcea. mai în serios. De ce nu mai crezi acum ? — Există o specie de oameni care întotdeauna ajung la închisoare.. Katov s-ar duce. __ Totuşi. May era liberă să se culce cu cine voia. erau luminate de becul aprins în 60 ♦ Andre Malraux CONDIŢIA UMANA ♦ 61 odaia lor. le simţea în străfunduri. mai ales cînd te afli în preajma morţii. Murise după cîteva luni. I se părea că şi May dispărea de lîngă el în mod absurd.. O privea pe May... deşi era extrem de obosită. am să-ţi spun ceva. din păcate. — Ciudat mai gîndesc bărbaţii. Oare gelozia se .^ P°ţ'cere ma*mult' ^ imb°ld nestrunit te incită să le ceri socoteală ? Chiar şi în cazul cînd au făcut ce au făcut călăuzindu-se după alte principii morale.. Există unele impulsuri. Durerea lui provocată în primul rînd (aveau să se ivească şi alte motivaţii. suferinţa.. __Nu e vorba de morală. se hotărî să nu mai vorbească despre ceea ce îi destăinuise. dar astăzi. deşi ţi-a trecut prin minte — aşa cum ai spus adineauri — că fapta ta ar putea să mă irite ? ! — Kyo. Eu sînt obişnuită cu moartea altora. deşi ea.. printre dinţi. străluceau în no. Frunzuliţele. Nu-l cunoştea bine. încă mai credeam că nu-ţi va păsa. sentiment cu atît mai tulburător întrucît dorinţa de a face dragoste cu May se ivea din tandreţe. căci erau multe care se năpusteau asupra lui pentru a-i justifica şi înteţi mînia. Un lucru ciudat. chiar dacă iubirea lui n-ar avea rădăcini adînci.. ca un noruleţ absorbit de cerul cenuşiu. Şi el o privea în oglindă.. Kyo rămase pe gînduri. Părea că vorbeşte de una singură. „Dacă n-ar fi fost metis. Acum cinci minute. aşa cum stătea lungit. ţi-am răspuns: „Nu ştiu. şi «a fii H*'1 ^e e'. Dacă ar fi putut. Privea de la fereastră un pom din grădină care înverzise în acea noapte de martie. şi. îmboldită şi de teamă şi de pudoare. ci să rămîi". dar dragostea nu te-a împiedicat să te culci cu tipul ăla. Nu le-a dat la iveală decît noaptea. — Şi-a ascuns în trunchiul său frunzuliţele şi acolo le-a ţinut toată ziua." Făcea un mare efort pentru a respinge orice gînd josnic şi orice urmă de ură. Nu auzea decît gîfîitul femeii şi gemetele cîinelui rîcîind cearşaful. aşa că încercă să-şi arate tandreţea făcînd. May se ridică şi se duse la fereastră. l-ar fi strîns de gît... Mici şi verzi. ţineam la tine. Efectiv. imagine a fericirii duse. de un verde gingaş. — Bine. Nu te duci la închisoare pentru cineva anume. Simţea că înnebuneşte la gîndul că omul acela. Dorea să pună capăt acestei conversaţii din ghearele căreia ştia totuşi că nu va putea scăpa. Poate îmi convenea să cred. zise Kyo (şi el vorbea cu voce scăzută). care n-au nimic de-a face cu dragostea. — Ar fi putut alege o altă zi. şi a doua oară de vorbele pe care i le spusese. — Bine Kyo. un no-ruleţ alb. Zise numai: — S-ar putea ca şi eu să mor mîine. aptea întunecată.. Unul dintre colegii lui May. sprijinin-du-se în cot. viaţă... Kyo. ceea ce am făcut nu mai avea nici o importanţă." Ştiu însă că am adăugat: „Greu nu este să intri. Ai spus că aşa e. apel la un fel de animism îndrăgit de Kyo. o tot privea ca şi cum faţa ei ar fi putut redobîndi.. Să iubeşti pe cei care sînt în stare de asta. dacă credeam că te voi urma în închisoare. Cu ochii închişi şi sprijinindu-se în cot. Kyo încerca — păcătoasă treabă — să înţeleagă. ca să nu-] vadă nimeni. prin suferinţa pe care i-o provoca. fiindcă şi tu ţineai la mine. S-ar duce pentru ideea pe care o are despre viaţă şi despre el însuşi. Călca apăsat. considera că are toate drepturile să-l atace ? — Cînd ai înţeles că. ca mai înainte. m-ai întrebat. toată viaţa care se scursese din el..lui. De unde venea acea suferinţă pe care nu-şi recunoştea dreptul de a o simţi. din instinct.

A început printr-o pomană şi iată că se sfîrşeşte printro avere care-mi pică din cer.. Rămaseră în grădină. fără să o regăse. Kyo îl recunoscu mai întîi . Era altceva. Nu era Katov. Nu putea fi Katov. ască.. tot atît de nimicitor ca timpul. Deschise ochii. „Nu degeaba şi-a zis Fantomas. femeia care ştiuse să-i aline durerile. Era prea devreme.. Poate pentru a fi mai puţin vizibil. Trebuia să facă ceva. nebunii. S-o atingă.. basta! Ridicînd. Ne ştim de mult. liar. N-avea ce face şi de fapt. îşi dădea foarte bine seama. privindu-l pe Clappique îndepărtîndu-se. Glasul ei blînd plutea încă în aer. mai stătu cîtva timp în grădiniţă. Era îmbrăcat aşa cum fusese adineauri. instinctul îl impingea spre ea. zise. îi zise la ureche lui Kyo : — Fantomas te salută ! Plecase. gîndi Kyo. femeia aflată lîngă el era învăluită în misterul cutremurător al oamenilor care devin dintr-o dată „altcineva" : muţii. Nu era vorba de o femeie. fie. s-o sperie. făcută nu din ură — deşi şi ura se amesteca în ceea ce simţea — şi nici din gelozie (gelozia să fi fost numele exact al sentimentelor confuze pe care le nutrea ?). Clappique aprinse o ţigară.. era altundeva. Poate din această cauză dorinţa de a lua un contact brutal cu ea îl obseda.. Acordase prea mult timp elementelor pitoreşti. în această stare dintre viaţă şi moarte. Kyo nu zări decît pătratul negru de mătase pus pe o faţă pe care nu se putea citi mare lucru. Se duse să-şi caute portofelul. ai zice că e chiar Fantomas în persoană. ură — se prăvălea într-un hău. fără să le numere. Chestie de încredere. ca moartea: n-o mai regăsea pe May. îşi dădea seama că trece printr-o criză şi că a doua zi nu va mai pricepe nimic din toate sentimentele învălmăşite care-l asaltau acum. Cînd e vorba de chestii d-astea. Femeia care se culcase cu un altul ? Sau cea care fusese alături de el în momentele cînd se simţise nevoi-nic. această faţă pe care o vedea din profil. simţiseră — dragoste. ci de un senti62 ♦ Andrâ Malraux ment fără nume. Se zvonise oare că insurecţia avea să înceapă ? Tot ceea ce spuseseră. încrederea joacă un rol foarte important. orbii. Era Katov. Porni în pijama spre uşă. degetul arătător. aşa cum nu te poţi trezi din agonie. Kyo îşi luă de sub pernă revolverul. aproape de celălalt capăt al fluviului. Kyo se întoarse în grădină şi-i plăti lui Clappique comisionul.. Merge bine. Dragul meu. — Bunătatea poartă noroc. Trebuia ca tipul să afle asta. May întoarse capul. „La ce făcea oare aluzie ?" se întrebă Kyo. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 63 __ Ascult. să-i potolească mînia. cu atît mai important cu cît ar fi normal să nu existe. La lumina chibritului. stătuse împreună cu el la căpătîiul tovarăşilor săi răniţi şi veghease morţii lui şi ai ei. __A mers greu ? __ Să trecem... Totuşi. Cu alte cuvinte. actul sexual nu constituia o angajare. cum îi stătea în obicei. felul cum mi-am petrecut noaptea ar putea face subiectul unei re-mar-ca-bi-le istorioare morale.... Pentru May. Un smoching care înainta.. Nici el nici ea nu aveau să se mai întrebe cine anume este cel de alături cînd braţele lor se vor încorda pentru a se ţine lipiţi unul de altul. Vaporul a pornit. Ce îngrijorare se citea pe faţa ei! Kyo îşi dădu seama. Katov se apropia •nergînd prin mijlocul drumului. „Mi-e silă de mine". Mai ales îmbrăcat în haine negre cum era.. Şi cu asta.. Se agăţă de ea aşa cum te agăţi de cei care simţi că te părăsesc. s-o pipăie. Cineva suna la uşă. poticnindu-se. să zbiere.naşte şi din ceea ce presupunem că va face celălalt ? Bieţii de noi. în smoching. nu asta era problema esenţială. altfel nu s-ar fi putut face nimic. dintr-o dată.. May îl aştepta. Şi nici de o altă specie de bărbat. de-a lungul zidurilor albe. dar nu se putea desprinde de May. S-au dus să ancoreze în faţa consulatului francez. Vizitatorul nocturn sună din nou. tinere. Nu poţi uita ceea ce vrei să uiţi. pentru a scăpa din acea buimăceală în care nu mai regăsea nici o fărîmă din May. dar nu cumva să-şi închipuie că a pus stăpînire pe ea. May devenise altcineva. Cine oare era acest corp sportiv şi fami. orice. S-o bată. __Mai întîi trebuie să-ţi dau documentul. Kyo auzi pe cineva tuşind. De parcă lui Kyo i-ar fi fost teamă să se întoarcă în casă. Baronul băgă bancnotele în buzunar. Ceea ce îl îngrozise era senzaţia că între el şi May se ridicase o barieră.. în faţa sa se afla Clappique. Sosise mai repede decît se aşteptase. Să fi mirosit ceva ?" Gata ! îşi pusese prea multe întrebări. Un ochi prelung înfundat între fruntea descoperită şi unul din pomeţi... Se sculă din pat şi se apropie de ea. Să se culce cu ea.. că voia să facă dragoste cu ea. Poftim.

trădării. simţindu-se dintr-o dată de acord cu noaptea. cucerită.. — Vedeta şi oamenii se află la patru sute de metri de vas. Trebuia să-şi ia şi espadrilele. acelui monstru pe care-l răsfăţăm în adîncul inimii noastre. îşi zise Kyo. Kyo intră în casă şi se îmbrăcă în mai puţin de un minut. Peste o jumătate de oră. Mai mult simţea dedt vedea bălăngănind braţelor lui Katov.64 ♦ Andre Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 65 după haine şi apoi după felul cum mergea. Iar angoasa. pa. mă iubesc împotrivindu-se decăderii. de una singură. Kyo sfirşi prin a o săruta.. Numai în ochii lui May nu era alcătuit din ceea ce jn@ptuise. căruia i se dă întîietate. Cum spunea oare tata ? Nu poţi poseda pe cineva decît în măsura în care tu l-ai schimbat.. ci şi cel mai apropiat complice. Hai! — Costumele? — N-avea grijă ! Oamenii sînt pregătiţi. aşa cum alţii sînt legaţi de un copil bolnav aflat în pericol de moarte. pe ale noastre cu gîtlejul". Privirea îi devenea mai expresivă cînd muşchii faciali se încordau. acelui monstru fără seamăn. aducîndu-i un val de căldură care se topea într-o îmbrăţişare imobilă. josniciei. ci un sentiment primitiv care se afla în acord cu întunericul nopţii. Kyo nu regăsise fericirea. N-o cunosc. ISemenii mei sînt cei care nu mă privesc. în felul cum o iubesc. dar aproape de mulţimea de muritori. nişte umbre arătau că oamenii se aflau la ■turile lor. May îl privi cu ochi trişti pe care se lăsară pleoapele ei obosite. îi ieşi în întîmpinare. acea singurătate imuabilă) aflată dincolo. semenii mei sînt cei care mă vor iubi atîta vreme cît şi eu mă voi iubi pe mine însumi. tot prin gîtlej o auzi. Kyo plecă. Singurătatea. Ora patru dimineaţa Bătrînul Gisors mototoli foaia de hîrtie ruptă la repeze-dintr-un carnet pe care Cen îşi scrisese numele cu creionul şi o puse în buzunar. şi propria ta viaţă.. dar nu se putea înd despărţi de May. acelui monstru care există în toţi. aleasă de amîndoi". aşa cum se înfunda uliţa din ce în ce mai întunecată. era vorba de o complicitate. De cînd îi murise mama. numai cu ea am în comun această dragoste. Departe de chei. . iubindu-mâ împotriva tuturor şi a tot ce există. N-o cunosc decît în măsura în care o iubesc. mă iubesc pe mine şi faptele mele trecute sau cele pe care le voi mai săvîrşi. Da..Adineauri am avut impresia că aveam îi faţă o nebună sau o femeie oarbă. îi mai purta pică femeii... un chinez foarte bătrîn. Numai cu May. ca şi cum gîndurile sale n-ar mai fi putut să se desfăşoare la lumina zilei. Şi obsesia discurilor ascultate recent| „Auzim vocile altora cu urechile. uliţa asta unde pînâ şi izolatoarele de pe stupii de telegraf nu se mai profilau pe cei negru. Era nerăbdător să-l vadă pe fostul lai student ţi întoarse privirile asupra musafirului aflat în cameră. Pe acoperişuri. Legătura care ţine strîns alături un bărbat şi o femeie apărîndu-i de singurătate. Era gata. May era singura fiinţă pentru care el nu era Kyo Gisors. îşi trase pantalonii şi-şi puse pe el un pulover. în acţiunile mele fiind prevăzută şi sinuciderea. ca o imensă noapte în care stătea de veghe şi speranţa şi ura... Sînt doar cei care mă privesc şi mă judecă. Simţea un alt obraz lipit de al lui — şi această senzaţie era singurul lucru care era pe potriva morţii. sfîrtecată sau nu. eu cine sînt ? Un soi de afirmaţie absolută. May se apropie şi-şi lipi buzele de ale lui.. Mergea din nou alături de Katov. Sufletul şi mintea lui Kyo erau gata s-o sărute. Prost. dar gura lui se împotrivea ca şi cum ea. — Ce se aude ? — Merge! Cum stăm cu vaporul ? — Se află în faţa consulatului francez. nu omului îi venea în sprijin. Cum oare auzim] vieţile celorlalţi ?. Dar eu." Kyo se cufunda în sine. Şi după chip şi după felul cum 66 ♦ Andrâ Malraux . j nebunului. un „da" spus de un nebun ? O intensitate mai mare decît orice există pe lume ? Pentru ceilalţi exist prin faptele mele. Poate va fi nevoit să se caţăre.. aşa cum şi ea era pentru el altceva decît propria ei biografie.. Oamenii nu sînt semenii mei.

asta ştiu. Cen semăna mai mult decît oricînd cu un uliu. insta| lat pe un divan. plecă.. îi fusese ani în şir magistru. Gisors. aplecaţi şi ei înainte. „Ai zio CONDIŢIA UMANĂ ♦ 67 un uliu convertit de Sflntul Francisc din Asisi. — Ei nu ştiu. bare. — Şi ceilalţi? Cen îi revăzu pe „ceilalţi" în fundul prăvăliei negustoru-' de discuri. Bătrînul plecă în sfîrşit. Deoarece nu voia să-i răspundă lui Cen debitînd nişte fraze convenţionale. Fe. privindu-l în sfîrşit pe Gisors drept în ochi.. de cînd părinţii îi muriseră. Numai fiindcă strămoşii noştri au gîndit astfel există aceste minunate tablouri (arătj cu degetul un phoenix albastru şi. decît să te afli în serviciul statului. de care eşti.era îmbrăcat. — Nu ştiu că tu l-ai ucis ? 68 ♦ Andrâ Malraux — Ba da. deşi muşchii feţei nu se mişcaseră. în sensul pe care acest cuvînt îl avea în China — mai puţin decît un tată. >-Gisors avu impresia că înţelege despre ce e . Cen mergea de la un capăt la altul al odăii.. Gisors. pe bună dreptate. cînd China era mînjită de sînge precum statuile de bronz la picioarele cărora se jertfeau animale. Era adevărat. Nu socot că este mai greu să-ţi slujeşti soţul. în ciuda buzelor sale groase. Statutul de supunere al femeilor ? May raporta în fiecare seară sinuciderea vreunei logodnice. era singurul om de care Cen avea nevoie. Gisors se duse să-l cheme pe Cen şi se întoarse împreună cu el în camera unde se afla tabloul cu phoenixul albastru. Da. zise. semăna cu o pasăre de pradă. spuse. Cen se hotărî să stea locului. îşi amintea de acel uliu egiptean de bronz» cărui fotografie o păstrase Kyo tocmai fiindcă semăna prietenul său. Gisors n-avea de gînd să pună vreo între. precum şi concubinajul şi instituţia curtezanelor Voi continua să-mi public articolele. „Âm început să îmbătrînesc".Cu capul înfundat între umeri. Şi eu mă mîndresc cu ele. — Sînt teribil de singur. t ze de om bun la suflet. în chip de salut. ipă cum se bălăngănea lampa. Nu era însă uşor. — Ai venit să-mi vorbeşti despre fapta ta ? — Da. Ceea ce nu înţelegea bine era faptul că tînărul.. Acum el. atît de mîndru.. gîndi GisorsCen se opri in faţa lui: __ Eu l-am ucis pe Tan-Yen-Ta. semăna. care de bună seamă se întîlnise cu teroriştii în cursul nopţii de vreme ce îl văzuse mai adineauri şi pe Kyo. părea că-i face cu ochiul păsării). în faţa lor. meia este supusă bărbatului. — Kyo ştie? — Da. îşi zise. Nu se mira că într-un moment de cumpănă. în ciuda trupului său mic şi îndesat. dar mai mult decît mamă. aşa cum bărbatul este supus statului. după ce mai moţăi din cap. Cen venea spre el. în acelaşi timp îi era f"0* de ea. ' Gisors căzu pe gînduri. Cen continuă : j* — Nu ştiu dacă e prima oară cînd. fără a mai pune la socoteală sutele de hamali. I se păruse că desluşeşte în ochii lui Gisors un sentiment ce aducea cu duioşia. navea altă soluţie decît să fie de acord cu fapta lui Cen.. Din prag mai zise o dată: „Trebuie să respectăm ordinea instituită de strămoşi domnule Gisors !" şi. Cen şi cele două sute de mii de muncitori de la filaturi. Auzi din nou ţîrîitul greie-lui. adunate şi pierdute în negura vremii. înainte de a pleca îi spuse în englezeşte: „Socot că e foarte bine sj se păstreze legea care stipulează supunerea absolută a femeii faţă de soţ. părea înconjurat de acea aură de poezie care pluteşte în jurul nebunilor. Trăim pentru stat în prezent şi pentru ordinea instituită de strămoşi de-a Iun gul veacurilor. De îndată ce auzi uşa închizîndu-se. Cînd oare avea să se hotărască să-şi ia rămas bun ? Omul ăsta care se agăţa de trecut (n-auzea oare sirenele aflate pe vasele de război sfîrtecînd noaptea ?) chiar acum. Ordinea ! Schelete ÎP haine brodate. părea atît de departe de camarazii lui. Pînă şi ochii lui alungiţi şi aproape fără gene te duceau cu gîndul la o pasăre. Tăcu din nou. N-are importanţă. Bătrînul era tulburat.. cufundîndu-se şi ieşind iar la iveală din umbră. Trăim oare doar pentru noi înşine ? Viaţa noastră nu înseamnă nimic.. Cen dispreţuia duioşia lui. într-un tîrziu. se vedea că este un mandarin de la Compania Indiilor. Acum se îndrepta spre uşă cu paşi mărunţi.

. Gisors răsucea printre degete o invizibilă ţigară. Nici eu nu cred că amintirea e de vină.. spuse Cen. N-avea importanţă. Mai e ceva. Părea intrigat de faptul că tînărul îi vorbea fără să facă nici un gest. ca şi cum ar fi vrut să se lepede de ceva slinos. ■' — Nu. Pe cei care nu ucid. accentuînd unele cuvinte.. Imigranţii veniţi din toate tarile la Shanghai îi demonstraseră lui Gisors cît de mult se despart oamenii de ţara lor. dar acum Cen nu se mai putea încrede în nici o evidenţă. Avea să facă din nou ceea ce făcuse. Era evident. De fapt. — Pe cei care nu ucid ? — Da. întrebă : — Cum rămîne ? Cu femeile ştiu cum trebuie să proce. Acum însă avea nevoie să se adăpostească undeva. Se vede bine că nu ştie despre ce vorbeşte. Libertatea totală pe care o dobîndise îl lăsa pradă doar propriului său mod de a gîndi. „Imaculaţii". Bătrînul îl privea de jos în sus şi părul lui alb părea mai lung cînd şi-l dădea pe ceafă. Scuipase ultimul cuvînt. de parcă s-ar fi uitat în ochii lui Gisors. — De a fi bărbat? — De a nu fi o femeie. nu-i aşa ? — Sînt chinez. nu poţi înţelege.. Cen nu era chinez.. Gisors i-o purta doar fiului său. Gisors începea şi el să simtă distanţa aflată între oameni şi Cen. Avu dintr-o dată impresia că lui Gisors îi lipsea ceva. „Nu" îşi spuse Gisors. Totuşi. Gisors ţintise bine. Liniştea se înteţea în jurul lor.. — Cred că ai vrut să spui că m-am simţit desigur despărţit de ceilalţi oameni.. — Poate că.vorba. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 69 — Prima femeie cu care te-ai culcat era o prostituată. — Orgoliu. scrîşnind din dinţi. Ochii săi limpezi priveau fix prin masa înţepenită a unui călugăr din ordinul templierilor. — Ce-ai simţit după ? Degetele lui Cen se crispară. Aşa cum i se întîmpla adesea cînd rămînea pe gîndun. Poate că dispreţuieşti foarte tare omul pe care-l omori. Umblau iar de colo pînă colo.. vocea lui era îmbibată de un atotcuprinzător dispreţ. Şi ai avut dreptate aducînd vorba de femei. Cen se uită în jos : — Nu.. dar cînd e vorba despre moarte ? ' 70 ♦ Andre Malraux Fără să-şi ia ochii de la phoenixul albastru. înspăimîntător. Rostise această frază îndepărtîndu-se de Gisors. Cen nu-i spuse că se rănise. îşi aduse dintr-o dată aminte cu cîtă aversiune îi vorbise o dată despre vînătoare. Venise la el ca să afle ? Desigur. dar Cen nu mai făcea parte din China nici măcar prin felul cum o părăsise. Ştia că acea dragoste care n-are nevoie de nici o explicaţie. Vorbea franţuzeşte. si presărîndu-şi frazele cu unele expresii argotice pe care le preluase de la Kyo. zise el.. Cen se opri. — Da. mai ales pe cele în care se aflau vocale nazale. Nu suferea (un infirmier îi dezinfectase şi-i bandajase rana). Nu numai groază. uitîndu-se lung la tabloul cu pasărea albastră. reluă Cen.. şi apropiindu-se de pumnal. nu-i aşa ? Gisors îşi dădu seama că nu trebuia să-i răspundă.. Instin-ctiv. Mai puţin îndîrjită decît adineauri. spuse cu o voce şi mai amară decît înainte: — Trăieşti cu ea în concubinaj ? . Poate doar cînd era vorba de relaţiile sexuale. Te culci cu \ ele. Ce să-i spună ? Cum să-i explice? — N-ai ucis niciodată. îşi lipise iar de coapsă braţul drept: simţea din nou tru-pul mortului săltînd pe somiera elastică. dar nu putea mişca braţul în voie..\ dezi cînd nu vor să te lase să le scapi din mînă. Şi aş vrea să ştiu ce. Esenţial.. Gisors luă din nou cuvîntul şi vorbi cu asprime: — Nu pot crede că amintirea unui asasinat te poate tul bura în asemenea măsură. încercă să-şi spună Cen. mai puţin decît pe ceilalţi. — Nu ţi-e groază de sînge ? — Ba da. Se întoarse dintr-o dată şi. nu-i aşa ? — Ştii foarte bine că nu.

imbecil. îşi dădea seama că nu se pricepuse să-i vină în ajutor lui Cen. Gisors era de acord. Faptul de a acţiona în grupările de şoc nu-i mai ajungea lui Cen. cînd dragostea sa nu-l mai putea apropia în nici un fel de Kyo. Doar ideile pentru care lupta îl ţineau în viaţă. bîlbîinduse: „pentru a te apăra de această angoasă ai venit la mine. Nu-i mai putea lua mîinile într-ale sale. E în stare să învingă.. ci cu sînge şi. Cen.. îşi dădu seama că încetase de a-l mai cunoaşte. Un suflet de om ambiţios. — Angoasă ? zise Cen. Orice ar fi spus ar fi părut fals. Oare ? Şi Cen detesta vînătoarea. aşa cum se intoxica şi el fumînd inofensivul opium. ca şi cum ar fi privit cu mare atenţie covorul. destul de lucid şi atît de despărţit de semenii lui — poate destul de bol nav — pentru a-i putea dispreţui pe toţi şi pe toate. vorbind tot fără să-şi descleşteze fălcile.Inteligenţa lui Gisors era în aşa fel alcătuită încît ştia cum să vină în ajutorul celor aflaţi în cumpănă. neluînd în seamă şuviţa de păr alb care i se bălăngănea pe nasul subţiat şi străduindu-se să vor bească pe un ton detaşat. aşa cum făcuse de atîtea ori. îşi reaminti că Cen primise o educaţie religioasă. Fusese elevul preferat al unui profesor — . Nu. Să mori cît mai sus posibil. gîndul îl duse spre Kyo. „Nu cumva asta vrea ? se întrebă Gisors.. Lumea crimei este populată doar de 72 ♦ Andre Malraux solitari şi de angoasaţi. Ştia că fiul său plecase. îl cunoscuse oare cu adevărat ? Nu credea că amintirile îţi îngăduie să cunoşti un om. Gisors ţinea mult la Cen. fie chiar şi atunci cînd e vorba de propriul tău copil ? Acum.. Fatalitate! Iarăşi linişte. Pentru prima oară se afla pus faţă în faţă nu cu o luptă. ca şi cum frazele rostite de Cen ar fi îmbîcsit camera de izul asasinatului. în cazul ăsta ce-şi putea dori dacă nu să moară ? Fără îndoială voieşte să-i confere morţii un sens. începea să se lămurească.. atît de des repetată : „Nu poţi cunoaşte un om". Cen avea să fie prins. Era un băieţaş taciturn şi insolent. Nu doreşte nici glorie. Totuşi. nu şi să trăiască bu curîndu-se de victoria repurtată. intra în terorism ca într-o temniţă din care nu avea să scape. nici fericire. Cînd un om ajunge la o asemenea profunzime. Gisors stătea ca mai înainte cu capul înclinat. Pentru prima dată fraza. tot ele aveau să-l omoare. pe vremuri. avea să trăiască ca un obsedat în lumea unde se hotărăsc destine şi se omoară oameni. ştiind că faptele lui sînt întemeiate. întrebă : — Crezi că n-ai să mai poţi scăpa ? apoi nemaiputîndu-şi struni angoasa. Ieşi din cameră. scinase. torturat sau ucis. Kyo dădea şi el sentinţe de moarte. conformîndu-se ceremonialului chinez pentru a evita să se atingă de el. frivol. Se hotărî în sfîrşit şi zise cu o voce obosită.. Unde oare se dusese ? Cuvintele spuse de Cen pluteau încă în odaie. Gisors se aşeză pe divan şi începu să răsucească iar o imaginară ţigară. Asta era rolul lui. fiind nevoit să-l regăsească în vechi amintiri. Prin această angoasă şi Kyo se îndepărta de el. acel sens "pe care alţii îl dau vieţii.. Fiul său ar fi găsit irespirabil universul unde orbecăia Cen. Gisors simţea că nici un gest nu mai putea fi făcut.. inclusa propria lui ambiţie ?" — Dacă vrei să trăieşti cu această fatalitate. Fiindcă îşi dăduse seama ce se întîmplase cu Cen... Terorismul îl fa. — Voi fi ucis în curînd.. I se făcu îngrozitor de dor de el. în cel mult zece ani. de parcă şi el s-ar fi molipsit de angoasă: — în cazul ăsta. Tînărul se aruncase în lumea omuciderii şi n-avea să mai iasă.. nu există decît o soluţie. — Mulţumesc. înclinîndu-se adînc. Gisors nu mai putea rosti nici un cuvînt. Pînă atunci. Gisors. se aşternu în mintea lui Gisors pe chipul fiului său. Acum însă era înspăimîntat de senzaţia pe care o avea că omuciderea este o fatalitate. Predă ştafeta. şi el avea oroare de sînge pe vremuri. Răsucind mereu aceeaşi ţigară imaginară. Părinţii îi muriseră în timpul asediului oraşului Kalgan. nu-ţi rămîne nimic altceva de făcut decît să meditezi asupra ei şi să-ţi duci gîndurile pînă la capăt. sfîrşi prin a spune.. nu-i aşa ?" Se făcu linişte. Dacă vrei să trăieşti cu ea. începuse să se intereseze de acel orfan. ca întotdeauna. cu orice ar fi făcut Kyo. îndîrjit cum era. Cen de-abia ieşise dintr-un colegiu condus de pastori protestanţi cînd el. că unii oameni se lasă intoxicaţi de cumplita idee de a ucide.. bătrînul suferea. De altfel. spuse Cen. dorul care te îmboldeşte să revezi fie şi pentru ultima oară un mort îndrăgit. — Cine oare este demn s-o preia ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 71 Atmosfera devenise irespirabilă. ce oare mai poţi spune că ştii despre el.

şi nici pe Satana. Se strădui să şi-l reamintească pe Cen adolescent. tot răsucindu-şi ţigara.un intelectual tuberculos. Gisors înţelesese că atît frecventarea prostituatelor cît şi conversaţiile avute cu unii din colegii săi de facultate îl ajutaseră pe Cen să se lepede de singurul Păcat pe care adolescentul nu se putuse opri să-l facă — ma74 ♦ Andre Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 75 sturbarea —. o înfăptuise. băiatul fu trimis la facultatea din Beijing. uşor de recunoscut. Stătuse de mai multe ori de vorbă cu Gisors. care intrase tîrziu în rîndurile oamenilor Bisericii. Tutorele veni la şcoală. Iată de ce a venit Iisus Hristos. Nu bănuia că tutorele băiatului îl trimisese pe Cen la şcoala lor doar pentru a învăţa franceza şi engleza. Teroarea constituia însă un alt păcat. capitală. Gisors. aşa cum se întîmplă uneori cînd eşti obsedat de vreun gînd. înspăimîntat de ceea ce văzuse. trebuia să se descotorosească de creştinism. Cen opta pentru jUt. aşa încît iu putea aspira decît la un apostolat pentru care nu era menit.. ca atare.. izolat de cel care devenise ? „Mă tot gîndesc la Cen ca la un tînăr religios. Din inele vorbe rostite de Cen. căci din experienţa pastorului se alesese cu învăţătura că oamenii nu se r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 73 convertesc decît prin ajutorul unui mediator. Gisors ştia să-şi evalueze exact propria sa contribuţie. Dar cum putea fi oare separat. îşi dăduse seama că acel adolescent nu era în stare să trăiască nutrind o ideologie ce nu putea fi tradusă imediat în faptă. deşi îi provoca un sentiment învălmăşit: ango. Rămînea doar iubirea de aproape. nu pe Dumnezeu. Această schimbare. O săptămînă mai tîrziu. Trecuse de cincizeci de ani şi se străduia să tămăduiască prin dragoste creştină neliniştea religioasă a adolescentului.. de care profesorul se străduia să-l ferească. îngrozit de religia şi de ritualurile chineze. dar omul. Gisors. Dar Cen ura contemplarea. de vreme ce era lipsit de iubire pentru semenii săi. „Nu există viaţă adevărată decît întru Domnul. acel trup în care trebuie să vieţuieşti împreună cu Iisus Hristos." Există desigur „iertarea păcatelor". i se scut. Cît despre creştinism. străduindu-se să respecte cu rigoare învăţăturile. Cen era obsedat de trupul său. şese printre degete ca nisipul. râmase cu gura întredeschisă. Cen îşi dădu totuşi seama că omul era angoasat şi această angoasă i se părea un infern mai îngrozitor şi mai convingător decît celălalt iad. Dar această iubire nu poate întotdeauna potoli angoasa. încît pînă şi faptul de a ajunge la Dumnezeu constituie un sacrilegiu. fiind adeptul lui Confucius. asă şi scîrbă faţă de el însuşi. bine delimitată şi.. Nefiind în stare să-şi iubească aproapele. pe care el. De ce oare am impresia că pe Cen îl cunosc mai bine decît pe propriul meu fiu ?" Probabil fiindcă îşi putea da seama în ce măsură îl modificase. invocînd imaginea pe care el şi-o făcuse despre Luther. era clară. pastorului şi altor cîteva persoane din corpul didactic şi opt zile mai tîrziu îl scoase pe Cen din colegiu. Copilul îl întîlnise pe Iisus Hristos. punîndu-l totodată în gardă faţă de ce spuneau pastorii cu privire la religie şi mai ales cu privire la infern. prin păcatul strămoşesc... cînd noul său maestru j| convinsese. de acel trup care-l obsedase şi pe Sfîntul Augustin. Pentru a Putea trăi. nu dîndu-i . pentru a fi răstignit în vecii vecilor. Pastorul îl îndrăgise pe Cen. Deşi era pătruns de respectul datorat învăţătorului. singurul lucru pe care educaţia chineză primită anterior i-l sădise adînc în suflet — şi în ciuda dragostei pe care o propovăduia pastorul —. fiindcă băiatul meu n-a fost niciodată credincios şi mai ales fiindcă orice diferenţă esenţială între ei mă uşurează. pastorul simţea imperioasa nevoie de a face apel la adevărata viaţă religioasă.irea de oameni. De îndată ce îl văzuse pe Cen. trimise cîţiva pomişori de jad şi de cristal directorului colegiului. nu se putea îndrepta decît spre viaţa religioasă contemplativă. a căzut atît de jos şi s-a înglodat într-atît. cu alte cuvinte iubirea fără de margini — sau teroarea — pe potriva forţei sau slăbiciunii speranţei...

. nici Iisus Hristos ?" în neliniştea lui Cen. o privj fără să se gîndească la ceva . poate din mîndrie) şi ocazia de a-şi satisface ura. ci pentru a învinge fără a vă trăda pe vo. cel de a da oamenilor care mureau d< foame.. Cen se dt sprinsese de civilizaţia chineză. mi-aş zice «Ştiam. singur. o regăsea pe cea trăită de Kyo. pledînd în favoarea lui. ca de o molimă ce se întinde încet dar sigur.. se afla o fotografie: Kyo.. Gisors îl regăsea pe fiul său. dispreţuit de cei albi şi jjiai ates ^e femei'e albe. Singurătatea lui avea să capete un sens. Se mai putea oare bizui pe modul său de a gîndi ? De cînd plecase Kyo. îşi dădea perfect de bine seama. de a r 76 ♦ Andre Malraux învinge în calitate de om. A doua zi după curs. în China Centrală sau în ţinuturile sudice. Kyo părăsise casa părintească şi se dusese la Canton şi la Tsien-Tsin. fie proletariatului. la douăzeci şi patru de ani.. indife rent în ceea ce priveşte creştinismul. senti nientul propriei lor demnităţi.» Tot ceea ce există virtual în Kyo răsună atît de puternic în străfundurile fiinţei mele încît orice mi-ar spune. nu o justificare a vieţii p* care o ducea. pentru a beneficia prin procură de vieţile tinerilor.. Nu era un om bîntuit de nelinişti.." Se uită lung pe fereastră şi privi noaptea imobilă şi indiferentă. Se ridică de pe divan.. căci Kyo socotea că ideile nu trebuiesc doar gîndite. N-avea altă soluţie. în care nu se putea încrede. Studenţii lui simţeau că felul lui de a gîndi.. de a-şi manifesta gîndurile şi felul lui de a fi. exprimat cu atîta căldură şi cu atîta înţelegere pentru interlocutori. dar influenţat de civili. „Nu poate exista demnitate sj nici adevărată viaţă pentru un om care munceşte douăsprezece ore pe zi fără să ştie de ce. îi China. apoi laborant. care fusese luat ostatic şi executat căci avusese bani să se răscumpere.. şi nu în acest mod nesigur şi înspăimîntător. Datorită lui Gisors." Trebuia ca munca să capete un sens. Se declanşau undeva — uneori timp de trei luni de zile nu primea nici o veste de la Kyo — nu ştia unde. „Totuşi.argumente împotriva religiei. decît cea care ducea spre politică. adă din viaţa lui fusese de fapt o iniţiere în sensul eroic ai cuvîntului: „La ce bun să-ţi salvezi sufletul. Speranţa întM lume diferită de cea în care trăia. apoi nimic. Eroismul lui era o disciplină. posibilitatea de a avea ceva de mîncare (Cen era auster. După moartea unchiului său." Amară afirmaţie. Nu se comporta în acest fel. de care vîrsta lui ar fi trebuit să-l despartă. tînărul se po menise singur şi fără nici un ban în buzunarele doldora de diplome fără valoare.. Dacă Kyo ar intra acum în odaie şi mi-ar spune. trase de sertarul unde ţinea tăviţ8 cu opium. aş gîndi «Ştiam». în marea lor majoritate mic-burghezi. Fiul său alesese acţiunea şi alegerea fusese solemnă şi premeditată ca acea făcută de războinici sau navigatori. ducînd viaţa salahorilor şi băieţilor care se înhămau la trăsuri. O scoase la iveală.. aşa cum credeau imbecilii de la Beijing. înţelesese că această perio.. deasupra căreia se afla o colecţie de cactuşi pitici Sub tavă. Cen. aceiaşi duşmani. Cînd demonstra studenţilor. „Dacă într-adevăr aş şti. aflat în afara oricărei caste. să devină o patrie. înşivă". precum se desprinsese şi învăţătura căpătată la colegiu. în ceea ce-l privea pe Kyo. o făcea pentru că în toate dramele trăite de tinerii săi studenţi. camera lui era plină de flori albe tri> mise de studenţi. nu lor le vorbea.. Metis. Gisors ştia toate acestea. zaţia japoneză (Kyo de la vîrsta de opt ani stătuse în Japonia şi plecase de acolo cînd împlinise şaptesprezece ani). «Eu l-am ucis pe Tang-Yen-Ta».. înfăţişîndu-i şi alte aspecte ale măreţiei omului. Kyo trecuse de partea lor. dacă nu existj nici Dumnezeu. este o voinţă — Şi pentru proletariat şi pentru cei ce aderă la el — voi — voinţa de a se cunoaşte pe sine. Fusese şofer de camion pe vremea cînd drumurile din nord erau foarte periculoase. c. pentru a învăţa cum trebuie să fie organizate sindicatele. l-aş salva. ci şi trăite. Nu. şi de a se simţi om. ci lui Kyo. în gînd. Viaţa lui ave! un sens şi Kyo îl ştia. Nu trebuie să deveniţi marxişti tru a avea dreptate. Problemele individuale nu se ridicau pentru Kyo decît în domeniul vieţii lui private. problema era mai simplă. cînd le spunea celor care se hotărîseră : „Marxismul nu este o doctrină. inteligenţa nu-i mai servise decît pentru a justifica acţiunile fiului său (acţiuni pe vremuri infime). că erau nevoiţi să se alăture fie şefilor armatelor. aşa cum a făcut Cen mai adine? auri. le venea în ajutor. din care se alesese doar cu id că trebuie să te desparţi de lume pentru a nu fi silit să te sup^ legilor firii. Kyo nu încercase să se apropie de 6j fsi căutase semenii şi îi aflase..

cînd aima lui__nu mai alcătuia decît o pînză subţire. Din coarnele unui pavilion părăsit şi pînă la morţii Totuşi. şi Iu şterse. gîndi. nici conştiinţa pe care el. o lume îngăduitoare alcătuită din forme. ca nişte cîini bîntuiţi de vise urîte. trezeau. că devenea stăpînul angoasat al unei singurătăţi în care nimeni nu avea să pătrundă vreodată. angoasa şi obsesia curgînd ca laptele în faliile din marile întinderi zămislite de nuferii albi. ©ai mult decît oricare altul. de vreme ce nu fusese dobîndită prin aceleaşi mijloace. numai această forţă ar mai rămîne din mine) părea gata să ia orice înfăţişare. toare indiferenţă amesteca totul. Două pipe. o lume în care te simţeai în siguranţă.anume şi apoi se cufundă în certitudinea că acolo unde se afla el acum. Fe vremuri. o lume mai veridică decît i trecutul lui era semănat cu morminte cealaltă. îşi curăţă pipa. Umbra mîinii lui se profila pe perete şi ajunse în tavan. nu răzbăteau decît zvonuridădeau tîrcoale oamenilor cu o aprigă îndîrjire. Pe vremuri. ci ar fi intensificat doar despărţirea lor. Nişte ţărani veniţi să adune seminţele . Bătrînul avu impresia că pătrunde. Fără să-şi fi schimbat forma. cînd pofta lui de a fuma se mai CONDIŢIA UMANĂ ♦ 77 duri. într-un univers izbăvit.. Fotografia se încălzise în mîna lui. nu putea fi identică cu cea prin care lua cunoştinţă de o altă fiinţă. nu fără efort. îndepărtă lampa. Doar opiumul. Mîinile îi tremurau frămîntînd un nou cocoloş de opium. De mulţi ani izbutise. Gisors. şi chiar în acelaşi fel. nici o posibilitate nu-şi mai găsea locul. neostoită de le venite dintr-o lume pătrunsă de o solemnă melancolie. nimeni nu mai cu-noaste pe nimeni. cina pona iui ue a iuma »c mai rete ^ ajUnse m tavan. fiindcă era mai stabilă şi fiindcă părea făcută după chipul şi asemănarea lui. împreună cu o intrusă — propria lui conştiinţă — într-un domeniu care era al său. Acum__Unul din nonsensurile fericirii tot ce se afla în pre îşi aduse aminte de o după-amiază de septembrie. n-ar mai fi putut schimba nimic. Ca fiul său şi pentru aceleaşi motive. De această totală singurătate. Nu se datora simţurilor. De multă vreme ştia că în fie Fără să clatine clopoţelul. inaepana îamp potolea începea să-şi privească semenii cu bunăvoinţă. un bonz ieşise pe terasă. lăsîndu-şi care om — si în el însuşi mai ales — se afla pe primul loc sanctuarul pradă prafului şi miresmei răspîndite de crengile un paranoic într-un timp abolit. drept un spaţiu cu infinite posibilităţi. întocmai ca lumina. de toate aceste tablouri albăstrui. luminate discret de lampa pentru opium — care lui si itnnactul ei cealaltă. făcînd-o să semene cu cea dintre oamenii pe care-i strîngi în braţe în vis.. stinse becul care lumina camera şi aprinse lampa pentru opium. gîndurile lui cutreierau lumea de jur-împrejur magnificul şi mohorîtul orizont. amintiri. se gîndi la discursurile de care îi vorbise Kyo. atît de mult dorită mai adineauri. o căpăta despre sine însuşi. devenise indistinctă. Aşa cum Kyo nu-şi recunoscuse glasul. visase că va fi un erou ce ardeau pe altar. nici măcar Kyo nu-l putea elibera. în străfun. fiindcă' era mai stabilă si fiindcă oărea făcută duDă ţei saie. luminate discret ae lampa p întruchipau parcă civilizaţia din ţara lui şi impactul ei sugestiv cufundau încet. c&tt era Ş' nu era a lui (dacă aŞ înnebuni. ştiuse să se bucure din plin — avea un gust foar te rafinat — de arta chineză. Gisors o puse din nou în sertar. Conturul umbrei se Două pipe. nnii pe care îi purta în spinare. Acum. mea. deşi au murit demult.Jntovărăşindu-l în străfundurile unei lumi unde o binevoidurile fiinţei sale. o lume pe care te puteau bizui ca pe o prietenie. nici o p Avea şaizeci de ani şi trecutul lui era semănat cu morminte Pe vremuri. dat fiind că modul de a gîndi al fiului îşi avea oj.îrşia în cel al tatălui. simţind că pînă şi prezenţa lui Kyo. idei care se albăstrui. să ia doar două pe zi. sub care se cenuşiul desăvîrşit al cerului se reflecta în apele unui lac. scoase tăviţa. Cinci doze. gindcă îl auzise prin gîtlej.

Katov nu slăbea din ochi vaporul Shan-dong de care se apropiau. fiindcă în mulţime erau şi femei. Katov rămăsese tot Katov. nou-nouţ. Vedeta pomi avîntîndu-se în noapte.. fiindcă era greu să găseşti pantaloni.... aşa cum 1 se întîmpla întotdeauna cînd pornea la luptă. Ora patru şi jumătate dimineaţa Purtau uniformele soldaţilor ce făceau parte din trupele guvernamentale. de data asta cu faţa la . aşa cum fără de sfîrşit era şi zăpada aşternută pe pămînt. Amintirile se învălmăşeau în capul lui Katov. Doar bufniturile bulgărilor de pămînt îngheţat. doar cu o pătură în spinare. Erau înfăşurate de bine de' rău în nişte zdrenţe. spuse Katov. — Pune-ţi gluga. dar păreau neliniştiţi şi dornici să vadă treaba cît mai iute sfîrşită. nu şi în centrul unde se aflau mitralierele îndreptate spre prizonieri. r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 79 pe frontul din Lituania. — Doi dintre marinari sînt membri de partid. deşi îşi aruncaseră mantalele. Mitralierele trăseseră jos. ca şi canadiana lui. Condamnaţii şovăiau. Dispăru cînd în drumul ei apăru o corăbioară cu pînze făcute din tulpini de papură.. dar priveau fascinaţi şi îngroziţi totodată. Aveai impresia că e în travesti. adresîndu-se lui Kyo. Unii condamnaţi împătureau pantalonii. gîndi Kyo. se substituia încetul cu încetul izului de cărbune din debarcader. Două treimi dintre oameni făcură un pas înainte. dădeau din cap ca şi cum s-ar fi străduit să nu se uite. deoarece opiumul o purificase. ca să se mai încălzească. Soldaţii din gărzile albe ţineau cîte un revolver în fiecare mînă (lopeţile puteau deveni arme). aşa încît cei mai mulţi fuseseră răniţi în gambe. Se aliniaseră din nou pe marginea gropii comune. fasciculele de raze coborau iute din înaltul cerului. într-un ritm din ce în ce mai rapid. cînd în stînga. în spatele lor se aflau femei. Cizmele însă. Cu ochii închişi.. Treaba mergea încet. neîntinată însă de amărăciune. Nu se poate să nu ştie unde se află armele. în timp ce flşia de seninătate care acoperea blînd hăul morţii se mărea la infinit. Tăcerea era fără sfîrşit. era întuneric. Mirosul de apă stătută şi de peşte (se aflau chiar la nivelul apei).. Stînd la proră.. se încrucişau ca nişte săbii deasupra portului care de-abia se zărea în întuneric. pus corect pe creştetul capului păreau nelalocul lor. Oricum. ui ciuda morţii iminente. îmbrăcaţi în impermeabile. unde abia puteai zări la doi paşi în lumina verzulie din zori. In cămăşi de noapte. batalionul său fusese capturat de trupele albilor. — Scoateţi-vă pantalonii! Ordinul fusese dat. Tăcuţi ca şi bărcile lor. — Scoateţi-vă pantalonii! îi scoaseră şi atunci rănile ieşiră la iveală. Un chipiu de ofiţer chinez pus deasupra unui nas cîrn de rusnac. oamenii coborau unul cîte unul din vedeta balansată de apele fluviului. „Să iasă din rînduri comuniştii!" Toţi ştiau că înaintau spre moarte. şi mai ales chipiul. Gisors contempla printre două mari aripj imobile propria lui singurătate şi o disperare care se împreuna cu divinul. copii şi bătrîni din sat. — Destul! Opriţi! Toţi întoarseră capul. se iviră două mari dîre care crestară apa lacului ca mai apoi să se amestece cu ea. oamenii săpau iute. luaţi din paturile lor şi siliţi să vină să asiste la execuţia exemplară. căci pămîntul era îngheţat. Oamenii dezarmaţi stăteau aliniaţi pe un cîmp acoperit de zăpadă.. adunînd în interstiţiul lor imensa oboseală de care era copleşită lumea. Unii dintre ei începuseră să strănute. Tunica mili-tară'era încheiată aiurea. Ceie două dîre se pierdeau în propria lui fiinţă.. Trebuie să vorbim cu ei.Nu Această forţă această furibundă imaginaţie din străfun nuferilor treceau pe lac. Priveau mereu cînd în dreapta. Şi în uniformă. Ţîşnind din crucişătoare. „Scoateţi-vă tunicile ! Săpaţi groapa !" începură să sape. In apropie78 ♦ Andre" Malraux rea locului unde se aflau florile.

Dacă ar fi încercat să o ridice. Shandong părea un nor mai întunecat pe cerul întunecat. se urcă pe scăriţă şi-l urmă pe marinarul însărcinat să-l conducă în cabina căpitanului. Lăzile cu arme cîntăreau mai puţin decît propria lui viaţă. vedeta în ca-re se aflau urca şi cobora în voia fluviului. Dintr-un singur salt ajunse pe scară. Curentul. Nu era momentul să descurce iţele acum. Vînzarea fusese negociată clandestin pînă la sosirea intermediarului Tang-Yen-Ta. ca şi cum ar fi voit să stea pe loc sau să dea înapoi. puternic acum o lovea lateral. Vedeta făcu un viraj de 90 de grade şi se îndreptă spre vas. Nu era treabă uşoară.mitraliere.. Vedeta descrisese o curbă de mare amploare şi înainta spre vas. în lumina tulbure din zori. în faţa lui se afla un alb. holbîndu-şi ochii. Căpitanul nu mai înţelegea nimic. desigur. dar unul dintre oamenii lor. — Am venit să luăm armele. Dacă nu-şi mai respectau angajamentele luate faţă de importatorii clandestini. înaintînd şi ele spre vaporul Shandong. retribuit. puteau trage în marinarii care manevrau pe vas. aşa încît contururile vaporului păreau să se balanseze deasupra fluviului. Locotenentul din iţa lui îl luă. în cazul cînd comandantul ar fi cerut bani — şi ei n-aveau — înainte de a-i lăsa să urce la bord.... Vasul din faţă. . dar vaporul ar fi fost în stare de alarmă. Mă rog. şi-şi aco-periseră capetele cu glugi.' erau încă în viaţă. cămăşi albe profilate pe albul zăpezii. Toţi oamenii erau îmbrăcaţi în impermeabile. dimpotrivă. Nu scoase nici un cuvînt. Puse revolverul pe masă. se hotărîră. trupele roşii recucereau satul. îmbrăcat într-o uniformă de locotenent (singurul care ştia englezeşte). Deodată începură să strănute şi strănuturile lor erau atît de intens omeneşti. Echipajul. r 80 ♦ Andrâ Malraux A doua zi. Fusese lăsată şi se afla la un metru deasupra apei. ca şi cum ar fi voit să se îndrepte spre alt vapor aflat lîngă Shandong. cine oare avea să Ic mai furnizeze arme ? De vreme ce nu avea de-a face decît cu guvernul din Shanghai. oamenii trebuiau să sară unul cîte unul din vedetă. Vedeta avansa. în care mitralierele trăseseră prea sus sau prea jos. era păzit. umbre scuturate de strănuturi.. Mecanicul vedetei puse motorul la maximum. '""lătoria asta va fi probabil trecută pe registrul unde se :riu profiturile şi pierderile. Căpitanul se uită la el. aşteptară ca viaţa să se manifeste mai puţin indiscret. Proiectorul unui crucişător se plimbă puţin asupra lui şi apoi îşi văzu de treabă. scările laterale ale tuturor vaselor fuseseră coborîte. Vedeta se apropia de vas. Katov nu se clinti din loc. Căpitanul era un norvegian. auzi „Mîinile sus !" prin fereastra cabinei ce dădea pe punte. Şaptesprezece oameni. spuse în englezeşte locotenentul. Katov îşi scoase binoclul din buzunar şi privi scara vasului Shandong. Fără îndoială.. Acele umbre străvezii. In aceeaşi clipă. printre care şi Katov. prin ataşatul vreunui consulat.. Omul le luă şi le întinse altui marinar aflat lîngă el şi rămase pe loc. putea să încerce să-şi salveze armele. încît soldaţii în loc să tragă. Pînă lâ urmă. Poate se va putea descur.. îşi încetinise mersul. — Well! Poftim cheia. Omul de legătură ieşi... în faţa mitralierelor. Totul depindea de pasarela oblică. Katov înhaţă scăriţa laterală. Generalii luaseră arme şi le plătiseră întotdeauna. Tangajul era puternic. — Actele ! spuse marinarul de gardă. Da. luminată de trei becuri. Era tuns scurt şi era congestionat la faţă.. Katov i le dădu. Omul de legătură se întoarse : — Puteţi urca la bord.. pe înserat. profilate pe zăpadă. Nu se puteau adăposti sub scripeţi. Sub scăriţă. Totuşi. cu revolverul în mînă. de-rivînd încet spre dreapta. erau prezente în noaptea ploioasă. Trebuia oare ca documentele să fie declarate valabile de către căpitanul CONDIŢIA UMANĂ ♦ 81 vasului ? Probabil că le va recunoaşte ca fiind cele pe care i le comunicase Clappique. Shandong se afla mult deasupra fluviului şi părea să gonească în noapte ca un vas-fantomă. Din ordinul direcţiei portuare. Stătea la un birou. Trupuri albe. Scotoci în buzunare şi foarte calm trase cu revolverul un glonţ ochind în piept ofiţerul aflat de cealaltă parte a mesei.

Un vlăjgan cu părul 82 ♦ Andre Malraux blond.. Păreau fericiţi. — Nu sînteţi trimişi de guvern." începu transbordarea. cei care le dăduseră informaţiile necesare'. Rus ? Scoţian ?. Dădeau jos o ladă pe care Kyo notase cum trebuia să fie repartizate armele organizaţiilor de mai mică importanţă. Katov se duse să distrugă postul de T. Pînă la mal.F. întărite însă de marinarii legaţi fedeleş. N . Doi oameni rămaseră de pază lîngă el. Vorbea en. deşi uruia de-ţi spărgea urechile. Ceilalţi plecaseră care încotro. alţi patru oameni. nas cîrn şi ochi albaştri. în timp ce dormea.. zău aşa. în afară de Kyo şi Katov. Treabă pentru începători.. Membrii de partid care făceau parte din echipaj le arătară locul unde erau ascunse armele. fără să scoată vreun cuvînt.. spuse Katov. apartamente din blocuri. Căpitanul se uita la Katov. Apoi intră în cabina căpitanului.. Pe trotuare. Intraseră în cabina lui. oamenii îşi scoteau uniformele. Ceilalţi coborîră în urma lui Katov. — Dacă ţineţi neapărat să coborîţi acum. mai era cale lungă. La chei îi aştepta un camion. dintre care unul îmbrăcat încă în uniformă. Nu era prea greu. Camionul nu stătea mai mult de cinci minute. Căpitanul nu avea nici o altă armă asupra lui. Kyo se aşeză lîngă şofer. Singura măsură de precauţie luată de importatorii din Macao. aşa încît nu părea suspect.Katov coborî în cabină şi-l percheziţiona. vă previn că veţi fi în mod sigur doborîţi la primul colţ de stradă. care se îndreptă drept spre chei. nu e aşa ? — Las-o baltă! Puseseră mîna şi pe ofiţerul secund care fu adus legat fedeleş.' Vorbe goale. vorbind în limba engleză.. Se crăpa de ziuă. dar nu şi liniştiţi. glezeşte cu accent. lîngă grilaje. zdrăngănea de parcă ar fi fost făcut dintr-o adunătură de tinichele. plecară şi se urcară în vedetă. să ai atîtea revolvere la bord şi să nu porţi decît unul asupra ta. Dădură şi de o patrulă. Camionul ăsta. îşi zise Kyo. cum a mers ? — Bine. — Nu face.. de pe vapor.. Bună seara. bidoane de benzină. Camionul mergea hîrîind de-a lungul străzilor din cartierul chinezesc. După ce se asigură că pînă şi ultima ladă se afla pe vedetă. Trebuia să se oprească la fiecare post de distribuire a armelor: prăvălii.. camionul porni la drum. fusese de a scrie pe capacul lăzilor „Piese detaşate. — Ei. „Parcă aş fi lăptarul care trece în fiecare dimineaţă". Revoluţionarii. După ce se termină transbordarea. Legănaţi de ruliu. In el se aflau. întovărăşiţi de doi marinari. era condus de un şofer îmbrăcat în uniforma armatei guvernamentale. Cînd dădea de o hîrtoapă..F. Mai a-veau de mers la douăzeci de sedii ale Permanenţei partidului. Alţi şase oameni intrară în cabină. de vreme ce scăriţa era lăsată şi lăzile nu erau prea mari. r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 83 Numai de trădare se temeau. pivniţe.

. pe malul fluviului. Automobilul său — singurul din Shanghai ce purta mar-ca Voisin. oamenii se dădeau în lături. mergea de-a lungul cheiului. Intră în biroul lui Marţial. pancarte pe care stătea scris „Vrem să nu mai muncim mai mult de douăsprezece ore pe zi".Nu te mai holba la mine. Ai merita să te dau afară. precum şi mii de muncitori din filaturi. nu îndrăznesc nici ei să spună ce sînt.. dar prost. saltele pe care oamenii îşi puseseră tot avutul — picioare de mese la capătul cărora atîrna uneori o colivie cu o păsăruică. fie cu gîtul. Toţi păreau că aşteaptă. Automobilul se îndepărtă de chei şi o luă pe Bulevardul celor Două Republici. alţii stînd pe vine sau lungiţi pe trotuare. aşteptau. Poliţia nu e o fabrică de alibiuri. adusă de cine ştie unde în camera lui. Ciuleşte urechile . Toţi agenţii care cochetează cu Guomindangul să fie daţi afară. a hainelor sale croite ca noile costume de sport şi a cămăşii de mătase gri. te-aş ruga să nu-mi mai scoţi ochii cu ce ai făcut. să se întîmple ceva. Roabe din care se iveau capetele unor copii de ţîţă bălăngănindu-se printre ulcele. conferind chipului său o expresie de rafinată brutalitate.. Automobilul trecu pe lîngă un grup de femei adunate sub o pancartă: „Cerem ca muncitoarele să aibă dreptul să stea jos". căruţe. camioane unde se aflau mai mult de şaizeci de persoane.. cărucioare.. ghemuiţi. Şi femei. întrucît preşedintele Camerei de Comerţ franceze nu se putea deplasa într-o maşină americană. Imediat! N-aştepta să-ţi spun de două ori. domnule Ferral.. îşi duceau în spate plozii.. întorsese capul. Nu te plătesc pentru ca dumneata să întreţii nişte oameni pe un sfert revoluţionari şi pe trei sferturi. Am zis. gloata depăşea maşina în care se afla Ferral. şefule ? — Ocupaţi-vă şi de dezorganizarea sindicatului. celor care îl salutaseră cînd urca scara. In arsenal nu lucra nimeni: metalurgiştii erau în grevă. cum ţi-i cunoşti tu pe ai tăi. după ce răspunse moţăind din cap. un zdrahon cu faţă blîndă de moşneag: — Asta e tot. Cînd auzeau claxonul. îndreptîndu-se spre pontoane. care începuseră să încărunţească. căluţi cu păr frumos. Pe mîna dreaptă. „Să nu mai fie folosiţi copii care n-au împlinit opt ani!". Firave. îndreptîndu-se spre refugiul oferit de concesiunea franceză.. Şi. N-ai decît să te uiţi la ei ca să-ţi dai seama. Marţial.. mărunte. încordaţi. mai puţin expresive decît umerii. în ciuda părului dat pe spate. O faţă de soldat cu trăsături regulate şi impersonale. De-abia mai putea înainta blocat cum era de masa de oameni care se revărsau din uliţi. să poarte monoclu. Ia-o din loc! Tot aici eşti ? Bună ziua. cît şi în bărbia proeminentă. 86 ♦ Andre Malraux — Vă rog. Jumătate din oamenii de care te foloseşti sînt complicii celorlalţi. Renunţase. chipul său păstra ceva din înfăţişarea celor ce fuseseră tineri la începutul secolului. drept care el se deghiza în diplomat. Automobilul ajunse în faţa clădirii unde se afla poliţia franceză. deoarece. ca un idiot.. pe cel dinaintea lui. prelungeau colţurile buzelor. Ferral urcă în mare viteză scara. Era proaspăt ras. Ceva mai la stînga. Era puternic şi forţa lui se vădea atît în nasul coroiat.r CONDIŢIA UMANA ♦ 85 Partea a doua 22 MARTIE Ora unsprezece dimineaţa „Se încurcă lucrurile" îşi zise Ferral. cum cerea moda de acum. Mustăţile. fie cu pieptul. răspunse Marţial. mii de marinari în haine hărtănite. aşa încît n-avusese la dispoziţie decît o cană de apă calcaroasă care nu dizolva săpunul. Mulţimea de manifestanţi umplea şi străzile de pe celălalt mal. Ce s-aude ? . Ferral îi lua în zeflemea pe cei care se „deghizează" în „mari industriaşi". serviciile de distribuţie a apei intraseră în grevă. Şoferul izbuti să întoarcă şi să o ia pe una din străzile mai puţin ticsite. în birou se afla şi un informator chinez. — Gata! Am terminat. Unii în picioare. fără pancarte în mînă. — Bună dimineaţa. aş da de dracu. Aidoma unui cal de curse care depăşeşte fie cu un cap. şeful poliţiei. Apa fluviului nu se mai vedea. ce e drept. trăsuri trase de adolescenţi. Dacă şi eu mi-aş cunoaşte oamenii.

.. aşa cum vă daţi desigur seama. Ferral nu spunea pe un ton glacial „Mai ai de gind* să trăncăneşti multă vreme ?". CONDIŢIA UMANĂ ♦ 87 — Şi cîţi revoluţionari capabili să facă şi altceva decît să trăncănească ? — înarmaţi ? Doar vreo cîteva sute. prin intermediul unor consulate — marile hoteluri erau pline de intermediarii aflaţi în slujba consulatelor — se terminaseră în coadă de peşte.' Omul ăsta fie că te convingea. — Azi-noapte. guvernul este nevoit sâ imobilizeze mii de oameni. Contrar oratorilor de mare clasă.. — O minoritate poate cuprinde o majoritate de idioţi. ce sâ mai vorbim.. — Ce veşti ai din Hankou ? întrebă Ferral. i-ar fi zis: „Ei şi ?". dîndu-le impresia că 88 ♦ Andrâ Malraux oratorii fac mereu apel la ei. Nu prea au arme. celor care îi ascultau vorbind. Chinezii. ci şi să-i aibă drept complicj într-o acţiune comună. aşa a rămas !" îşi zise Marţial. da. Ferral n-avea nimic altceva de făcut decît să stea să-l asculte şi să aştepte.. ar fi evident absurd. — Partida se va juca pe front. Ar trebui să cunoaştem psihologia şefilor.. Ferral avea darul ca prin simpla lui prezenţă să-i anihileze pe cei din preajma lui.. Comuniştii nu trebuiau lăsaţi să acţioneze de capul lor. ni s-a comunicat că numărul şomerilor a atins două sute douăzeci de mii. la fiecare din ei dorind nu numai să-i convingă. Despre ceilalţi.. încît se alesese cu ura.. Parlamentarii pe care avusese prilejul să-i întîlnească îi vorbiseră lui Marţial despre atitudinea lui Ferral la Cameră. a mai tuturor colegilor săi. Guomindangul va fi nevoit să aleagă între democraţie şi comunism. dar privirea lui rostea aceste cuvinte. îl scotea din fire indiferenţa insolentă cu care îl trata. Consorţiul Franco-Asiatic — şi împreună cu el tot comerţul'francez din Shanghai — s-ar duce de rîpă. erau cam vreo trei mii. aşa că n-avea' încotro. Cum aici nu există serviciu militar obligatoriu. habar n-au cum să mînuiască o puşcă..... Nu poţi ţine piept unei ţări întregi. Acum cred că sînt ceva mai mulţi. Poate o să le venim de hac. care izbuteau să confere o viaţă mai bogată decît Ştiau ei.. în vreunul din comitete. Ferral construia din fapte un edificiu perfect din punct de vedere ar-hitectonic şi termina zicînd: „Avînd în vedere.. dacă punem la socoteală şi comuniştii. Nu putea suporta ca Marţial să dea drept rezultate obţinute prin perspicacitatea lui. Ferral îşi uluia colegii prin discursurile sale atît de clare şi de precise. dar în februarie armata guvernamentală nu fusese distrusă. pe ce ne mai putem bizui ? Cîte trupe ai ? — Două mii de oameni din cadrele poliţiei şi o brigadă de infanterie. — Cîţi îi vor urma ? reluă Marţial. rar de altminteri — Ferral se uita la director aşa cum făcea acum. O întreprindere poate obţine beneficii mari fără a se sinchisi de tratate. Socotelile astea. în cazul cînd oraşul Shanghai ar cădea în mîinile armatei revoluţionare. în cazul cînd oraşul ar fi condus de comunişti...— Pentru a păzi calea ferată. Pe tren. Singurul lucru pe care guvernul se poate bizui este trenul blindat. te silea sâ faci ce voia el... Pe faţa lui se citea şi dispreţ. dar era dominat de Ferral şi raporturile dintre ei fuseseră stabilite de sus.. Dimpotrivă. Mă rog. Poate în cursul după-amiezii. pe vremea cînd mai era acolo. Nimic nu-l plictisea mai mult decît trăncăneala. — Adevărat. dar mai cu seamă un verdict fără apel. şi iritare. domnule Ferral. datele furnizate de informatorii săi. „Aşa a fost.... Era destul ca omul din faţa lui să nu mai scoată nici un cuvînt. Aici vor încerca să se răscoale. Te poţi bizui pe democraţi cînd e vorba de afaceri. mai bine zis. — în afară de trenul blindat. cred că ştiu. A nu se uita ! In luna februarie. în afară de cazul cînd dispui de o poliţie ca o noastră. Cum gîndesc oamenii de rînd. Scopul pe care îl urmărea era să împiedice ocuparea oraşului de către răsculaţi înainte de sosirea armatei.. căci îi acorda doar statutul de verigă întrun mecanism de transmis informaţii. aşa cum procedaseră englezii la Hankou. iscată din invidie. Dacă omul din faţa lui ar fi avut curajul necesar. negîndu-i calitatea de om. condus de gărzile albe. Jaures sau Aristide Briand. nu prea spun mare lucru... Ferral credea că Marile Puteri aveau să-i lase baltă. Ori de cîte ori lua cuvîntul. Unde mai pui că Ferral era mai tare decît el. Ar putea . în care fiecare în parte şi toţi împreună ar fi dat dovadă că au aceeaşi experienţă a vieţii şj că gîndesc în acelaşi mod despre semenii lor. iar tratativele iniţiate de el între şefii grupărilor anglo-saxone pe de-o parte şi japonezi de cealaltă.. Uneori — destul de. cele expuse mai sus. domnule Ferral.. zău aşa. fie că te plătea.

.l ţină la curent. Cei care mîrîie acum n-au decît să caute un general care să cheltuiască atît de puţin şi să facă atît de mult. pentru a-i distruge prestigiul pe care-l are şi pentru a-l înlocui cu un general comunist. în calitate de deputat. era. De trei săptămîni. Atitudinea iui Ferral i se părea revoltătoare şi frivolă. în acest caz. Ştiu că Sun-Yat-Sen a făcut un pact cu comuniştii. La urma urmei... Nu este cazul să ne întrebăm dacă e preferabil să-l denunţăm ca pederast sau să declarăm că e plătit. la alcătuirea primei' istorii colective a Franţei (avînd drept precursori pe Raymond Poin-car6 şi Louis Ba'rthou. Telefonul începu să sune. Asta-i tot..constitui o noua Armată Roşie. n-are importanţă. sumă ce poate acoperi deficitul armatei. în afară de asta. Este aproape sigur că lupta împotriva 90 ♦ Andrâ Malraux Shanghaiului a fost hotărîtă fără asentimentul Comitetului Central din Hankou. Unde'mai pui că Ferral era fiul unui mare jurisconsult. Nu încape vorbă. căci ar fi trebuit sj. — Ştiu foarte bine că nu e nici una nici alta. era şi mai puţin agreabil să-şi piardă postul. Berthelot. că îşi luase doctoratul în istorie la vîrsta de douăzeci şi şapte de ani. Şi Ferral se născuse într-o republică aşa cum alţii se nasc în sî'nul unei familii alcătuite din bătrînei cu feţe binevoitoare — aceşti unchiaşi se numeau Renan. căruia îi va reveni. — De ce ar fi dat un asemenea ordin ? — Pentru ca Jiang Jieshi să fie învins. se bucura la Shanghai de un mare prestigiu şi avea o putere cel puţin egală cu cea a consulului Franţei. ce să spun. r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 89 Marţial nu îndrăzni să-i pună nici o întrebare. insurecţia ar putea să n-aibă şanse.. Din aceeaşi sursă de informaţii am aflat că Statul-Major al comuniştilor protestează împotriva acestei atitudini. Comitetul Central Executiv din Hankou consideră că este autoritatea supremă a Partidului Guominangului. \i] — îţi întinde o prăjină şi apoi îţi dă în cap cu ea. da. deşi nu mai era la putere. chiar dacă e aşa. Eu. al cărui prieten. Mă rog. Cel puţin în ale lui. Direcţia Vămilor va da şapte milioane de piaştri lunar. de altfel. domnule Ferral. spuse Ferral.. nu-mi place ca unul dintre colaboratorii mei să mă creadă capabil de a ataca un om invocînd o tară sexuală.. deşi se cam îndoia de veri-dicitatea informaţiilor. iată — ultimul său discurs. 'J Ferral se aşeză pe birou. zise Marţial. "*! — E pentru dumneavoastră. că la vîrsta de douăzeci şi nouă contribuise.. — Aşa e. Nu am luat nici o măsură împotriva lor şi pot . — Ce ştiri mai ai despre raporturile dintre comunişti şi Jiang-Jieshi ? — Citiţi. Acum Ferral. pnmindu-i în calitate de cadre auxiliare ale partidului.. — Eu. putrezeau lîngă somptuosul chei al fluviului. Ferral asculta cu mare interes. Continuă să citească discursul din jurnal: „Deşi părăsit de numeroşi membri. L — Alo ? Alo. îi întinse lui Ferral jurnalul unde se afla discursul: „Am cheltuit optsprezece milioane de piaştri şi am descoperit şase provincii în cinci luni." E limpede ca lumina zilei că problema banilor va fi rezolvată după ce vom cuceri Shanghai-ul. să-i spună ce proiecte are. Hamalii refuzau să care deşeurile. stocurile celor trei companii pe care le controla Ferral. fireşte. Marţial ridică receptorul. Victor Hugo. onoarea de a fi cucerit oraşul Shanghai. da. Şeful poliţiei se purta cu el'respectuos şi cordial. Nu-l informa nici despre conciliabulele pe care le avusese cu membrii cei membrii marilor asociaţii de neguţători chinezi. Totuşi se zvoneşte că Moscova a dat ordin comisarilor politici să procedeze în aşa fel încît propriile lor trupe să fie bătute la Shanghai.. Nu cumva mă iei drept un moralist ? La revedere. E ostil oricărei intervenţii. care fuseseră miniştri înainte de a fi împlinit patruzeci de ani). dacă nu era prea agreabil pentru un şef de poliţie să nu ştie de unde provin ordinele. nu prea mai cred în discursuri.

orice invazie. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 91 Degeaba claxona şoferul. care începea iar să fie înconjurat de mulţime. Şi aşa se întîmplă cînd consorţiul hotărî să treacă la industrializarea Indochinei. fabrici de sticlărie. Ferral coborî scara. Nu de voie. Se întîlni cu o femeie ce semăna cu statuia Minervei. acel zid crăpat pe alocuri.. privind chipurile acelor oameni pe care groaza îi făcea să privească doar înăuntrul lor. Peste puţin se iviră alte două societăţi de credit (funciar şi agricol). cum erau ale lui. Din tinereţe — făcea încă parte din Parlament cînd devenise preşedintele Societăţii de Energie Electrică. bucuroşi să-l vadă plecat din Franţa. ajutat fiind în cursul negocierilor pînă şi de adversarii lui. cerînd să conducă partidul făcînd uz de violenţă. venise în China. căruţe. — Altceva ? — Nimic altceva.. Ca atare. Refuza orice comision.. în spatele lui Jiang se afla o armată victorioasă şi toţi micii burghezi din China. care semănau cu un cîntar ambulant. roabe. mai ales că Ferral era 92 ♦ Andri Malraux fratele unuia dintre cei mai înalţi funcţionari ai săi. în centru. în acest vacarm. în care trebuia să dai dovadă de răbdare. difuzarea energiei electrice. aici. oameni infirmi. bumbac. Cinci societăţi industriale care asigurau iluminarea cu gaz. Ferral se urcă în automobilul său. Un exemplu bun are şanse de a fj urmat. Dar acum constat că nu se mai consideră cadre auxiliare. Republica Franceză nu putea fi decît de acord.. ar fi să ia sfîrşit. Dar nu mai putea aştepta multă vreme. ştiind că opera lui era vulnerabilă. Se mai înfiinţară şi cinci societăţi cu profil industrial: trei societăţi pentru extragerea cărbunelui. . în mijlocul acestei buimace disperări care se izbea de geamurile automobilului.. Ochii lui erau îndreptaţi spre Franţa. Ferral îşi îndeplini excelent misiunea. foarte puţini erau cei care aveau să-l susţină. care fabrica aparatura necesară statului francez. Ferral ştia cînd şj cum trebuia să acţioneze. Primea doar comenzi. patru întreprinderi agri-cole — plante tropicale. ci se erijează în stăpîni. trei societăţi de transport fluvial şi remor-care. nu putea exista fără un guvern. directorul general al Mişcării Generale a Fondurilor. căci şi el era unul din cei mai de seamă membri ai asociaţiei financiare franceze. a fosfaţilor. Era o rusoaică din Caucaz care. o faţă imobilă ca o mască şi era îmbrăcată într-un taior sport." Se putea deci conta pe Jiang Jieshi. acum cînd mergeau ţinîndu-şi avutul în mîini ca pe două talgere. Guvernul actual nu avea nici o însemnătate. Negustoraşi. aşa încît îi încredinţară punerea în practică a acestui program menit dezvoltării'civilizaţiei. cu această năvală.spune că adeseori le-am admirat entuziasmul.. Ţin să-i avertizez pe aceşti insolenţi că mă voi opune.. domnule Ferral. Acum nu mai voia să rişte. ameninţat acum. organizînd mai apoi şi modernizarea portului din Buenos Aires — Ferral lucrase întotdeauna pentru guverne. a aurului şi a sării. oamenii mergeau în sens opus maşinii lui. colivii. dar nu numai atît. era amanta lui Marţial. Ce şi cine putea oare lupta cu acest exod.. Ferral mergea în contrasens. spuse cînd trecu pe lîngă ea. dorind să pun stavilă pretenţiilor lor care depăşesc stipulaţiile stabilite la admiterea lor. „Tare aş vrea să ştiu ce mutră ai cînd faci dragoste!" îşi zise Ferral. în afară de forţa de care dispune acum (avea s-o piardă o dată cu înfrîngerea armatei) şi frica pe care comuniştii o inspirau burgheziei. Ferral izbutise să convingă guvernul al Indochinei să-i încredinţeze executarea unor lucrări publice în valoare de patru sute de milioane. Aşteptase să le vină rîndul şi coloniilor din Asia ca să se redreseze. mai ales că îşi ducea activitatea într-o ţară unde afacerile dubioase aveau precădere. fapt surprinzător. Trebuia să găsească noi pieţe de desfacere pentru întreprinderile din Indochina. dar ţinea să schimbe regulile jocului. pe care o suscită de cînd e iuiriea lume. De data aceasta. Ferral. tramvaie.. — Mulţumesc. „Dacă viaţa lui. Societatea Lucrărilor Publice. ci de nevoie. — Iertaţi-mă doamnă. aşa umbla vorba. Bazîndu-se pe situaţia fratelui său. Obstacolul cel mai mare era faptul că în acest loc nu exista o autoritate statală. Era un om integru. trestie de zahăr şi hevea — ocupîndu-se şi de prelucrarea materiei prime. ar fi trebuit să se curme! Aşa cum un om rănit de moarte se gîndeşte la sensul pe care îl avea propria lui viaţă. Juca o partidă. Avea păr castaniu. se gîndea la ceea ce înfăptuise. papetarii. Dezvoltarea unor întreprinderi de mare amploare.. tipografii.

„Le e frică de mitraliere". ascunsă în inima tăcerii îşi vestea sosirea. cînd băgase în buzunare proiectele pentru crearea unor noi societăţi chineze. dar voinici. Rămase cîtva timp fără să poată face nici o mişcare. Să se poată întoarce în Franţa. nişte cuie pe care le scotea dintr-un sac „Sînt mai mari decît cele folosite de potcovari. Alţii aveau în buzunare grenade. fusese gata-gata să izbească unul din geamurile maşinii. ură şi hîrtie. Tot ceea ce importau rămînea în antrepozitele de la Hong-Kong sau de la Shanghai. Nu mai era aproape nimeni pe şosea. Cînd şi-l puse pe umeri. ca şi cum ar fi fost vorba de seminţe. dar uneori rămîneau stivuite pe chei. reluarj cu o octavă mai sus strigătul celei care tăcuse. unii măciuci. îi spunea vicepreşedintele Consiliului de Administraţie lui Ferral. Acum Jiang Jieshi se îndrepta spre Shanghai. Două sirene. o grevă epică şi posacă. Oamenii stăteau la pîndă.. nu alta — străbătea cea mai mare parte din teritoriul concesiunilor grupului Ferral. Mergea cu mîinile în buzunare. atît de bogat încît să cumpere sau să fie unul din principalii acţionari ai agenţiei Havas şi apoi să reintre în politică ! Devenit ministru. precum şi lucrările publice. Stăteau pe vine lîngă bidoane cu benzină. Mai erau şi cîţiva — vreo opt sau zece — care n-aveau nici o armă. Toţi erau slabi. merge. grăbindu-se. Greva generală începuse. Doi dintre ei ţineau cîte o puşcă în mînă.. pe dreapta.. Vreo treizeci de oameni n-aveau asupra lor decît cuţite. Şi acum. înainte de a-i alege Cen. din ce în ce mai aproape.. Băiatul nu-i răspunse si o luă la fugă. Automobilul stopa. avea să ştie cum să momească şi să cumpere opinia publică pentru a lupta împotriva Parlamentului. Pe cei mai şubrezi îi luase moartea. în acel punct de unde putea privi şi ţine în mînă Parisul. Nu era singurul care îşi închisese magazinul. Chemă rişca trasă de un tînăr chinez. Un negustor ieşi din prăvălia lui cu un oblon. în faţă. Erau cu toţii muncitori din filaturi şi purtau uniforme făcute din pînză albastră. alţi comercianţi îşi închideau magazinele şi ieşeau purtînd pe umeri cîte un oblon pe care erau scrise cu caractere chineze.. zise Cen. nici valet. Să fie oare atît de aproape armata revoluţionară ? Nu. Nici una din societăţile aflate sub controlul sau în posesia Consorţiului Franco-Asiatic nu scăpase teafără: construcţiile navale la Hong-Kong. ca cea care se lasă în pădurile pustii unde nu se mai aude decît zumzetul gîzelor. Şapte aveau revolvere. Un adolescent tria.. spre trotuarele înţesate de oameni. electricitate. Ora unu după-amiază — Fără cinci. Ferral luă în mînă telefonul interior. împreună cu armata revo- r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 93 lutionară. care tăcea. băncile. Aşa se trăgea întotdeauna la amiază. ca şi cum cine ştie ce dihanie. Ferral tot la Paris se gîndea. Oamenii din grupul lui aşteptau. O tăcere înţesată de vieţi omeneşti — îndepărtate şi apropiate totodată — o tăcere ciudată. 94 ♦ Andre Malraux Ferral se îndreptă. înaintînd pieptiş.. Oamenii se buluciseră pe trotuare. în afară de cel care se afla în automobilul firă şofer. trăgînd după el trăsurica. mumă sau moaşă a marii majorităţi a acestor societăţi-surori. îşi zise Ferral. întreprinderile pentru construcţie. izbutise să preia şi lucrările de construire a unei linii ferate. Copiii îşi lăsară jucăriile în stradă Şi fugeau mîncînd pămîntul.. Nu semăna cu cea din Hong-Kong." . sufereau din pricina războiului şi a unei eventuale victorii a comuniştilor. care pornise lent. Produsele pentru export erau depozitate în antrepozitele de la Han-Keu. în automobilul imobil pe lîngă care puhoiul trecea. Trebuia s-o ia din loc. pe stînga. teancuri de cîrpe şi rulouri de sîrmă. care se nutreau din rentabile inceste. toate magazinele se închiseseră. baionete. spre casă. din cele luate de pe vapor. Nu mai avea nici şofer. Proliferarea întreprinderilor indochineze angajase grupul condus de el să facă negoţ în bazinul din Yangzî. Nu se auzea nici un zgomot. Fu străbătută o clipă de apelul inui crucişător. năucit. văzîndu-şi de treaba lui. Mulţimea se dădu în lături. O salvă de tun.. „Merge. lozinci. care — să te cruceşti. Nici un răspuns. Cît mai repede.suverana acestei lumi alcătuite din trudă... Liniştea — chinezii cînd se adună fac o hărmălaie de nedescris — vestea sfîrşitul lumii. Cît putea vedea din maşină. Asta însemna Puterea ! Azi însă nu se mai putea lăsa purtat de aceste visuri.. cu ţeava în jos. şi anume să aşeze milioane peste milioane pentru a ajunge sus. societăţile de asigurări. dar automobilul nu porni.

O adunătură de vagabonzi sau cerşetori, ai fi zis, dacă nu luai în seamă hotărîrea şi ura din ochii lor. Cen ştia că nu face parte din tagma lor. în ciuda faptului că şi el asasinase, în ciuda faptului că se afla acolo, în mijlocul'lor. De s-ar fi întîmplat să moară în cursul zilei, ştia că avea să moară singur. Pentru ei, totul era simplu: porniseră să-şi redobîndească dreptul la pîine precum şi cel de a duce o viaţă demnă. întrucît îl privea... deşi le împărtăşea durerea, deşi aveau să lupte împreună, nu ştia ce să spună. îşi zicea că cea mai strînsă legătură dintre oameni e cea care ia naştere în toiul luptei. Şi lupta începuse. Se ridicară cu toţii, cu raniţele în spinare, cu bidoane pline cu benzină sau cu rulouri de sîrmă în mîini. Ploaia nu începuse încă. Cîtă amărăciune se afla pe strada asta pustie, pe care un cîine de pripas o traversă din două salturi, ca şi cum ar fi

r
CONDIŢIA UMANĂ ♦ 95 stjut din instinct că se pune la cale ceva, în locul acela atît de pustiu încît nici măcar zgomotele nu îndrăzneau să dea buzna, printr-o stradă învecinată se auziră nişte împuşcături. Trei focuri deodată, apoi un altul şi iară un altul. „A început", îşi zjse Cen. Se lăsă iarăşi liniştea, dar parcă nu era aceeaşi. Se auzea tropotul unor cai... Din ce în ce mai aproape... Apoi... Aşa cum se întîmplă după ce tună, vezi cerul brăzdat de un fulger — deşi ei nu vedeau nimic — strada începu să vuiască. Strigăte, împuşcături, nechezatul cailor învrăjbiţi, bufnituri; apoi, în timp ce răcnetele se cufundau din ce în ce mai adînc într-o atotputernică tăcere, se auzi urlînd un cîine care simţise moartea dînd tîrcoale. Tăcu brusc cînd în noapte se înălţă strigătul unui om ucis în luptă. O luară la goană şi în cîteva minute ajunseră într-o stradă mare. Toate magazinele erau închise. Pe caldarîm — trei cadavre... Deasupra, cerul învolburat, zgîriat de firele de telegraf şi mînjit de fum. Spre capătul străzii vreo douăzeci de soldaţi călare (corpul de cavalerie din Shanghai era foarte redus) se tot învîrteau neştiind încotro trebuiau să o ia, căci nu văzuseră răsculaţii lipiţi de ziduri, neslăbind din ochi manejul şovăielnic al cailor. Cen n-avea de gînd să-i atace. Oamenii lui nu erau destul de bine înarmaţi. Cavaleriştii o luară la dreapta şi ajunseră în sfîrşit la post. Sentinelele intrară şi ele, după Cen. Agenţii jucau cărţi. Revolverele Mauser şi puştile atîrnau în rastel. Comandantul — un subofiţer — deschise fereastra şi strigă: — Voi, care mă auziţi, sînteţi martori că am fost atacaţi. Vedeţi că sîntem constrînşi să cedăm unei forţe mult superioare! Se îndreptă spre fereastră pentru a o închide. Cen o ţinu deschisă şi privi în jos. în curte nu era ţipenie de oro. Tipul ştiuse ce avea de făcut. Ieşise cu faţa curată şi-şi debitase replicile cerute de scenariu, la timpul cuvenit. Cen îşi cunoştea compatrioţii. Tipul îşi făcuse intrarea în scenă şi gata. Cen distribui armele. Răsculaţii porniră, de data asta înarmaţi. Era inutil să ocupe micile posturi de poliţie dezarmate. 96 ♦ Andrâ Malraux Trei dintre poliţiştii aflaţi acolo şovăiau. Ar fi vrut sâ-i urmeze pe Cen, gîndindu-se că în învălmăşeală ar putea umfla cîte ceva. Cen izbuti să se descotorosească de ei. Cei-lalţi luară cărţile de joc şi-şi continuară partida începută. — Dacă înving, poate că ni se va da şi nouă leafa luna asta. — S-ar putea, răspunse subofiţerul, împărţind cărţile... — Dacă nu înving, s-ar putea să fim învinuiţi de trădare ? — Ce puteam face ? Am cedat în faţa forţei. Toţi cei de faţă sînt martori că nimeni nu a trădat. Rămăseseră pe gînduri, cu capetele înfundate între umeri, ca nişte pescăruşi buimăciţi. — Nu sîntem răspunzători, spuse unul dintre ei. Toţi încuviinţară. Se ridicară totuşi şi porniră să-şi continue partida începută într-un magazin din vecinătate. Proprietarul nu cuteză să-i alunge. în mijlocul postului de poliţie rămăsese doar un vraf de uniforme.

Voios, dar nu prea sigur de felul cum aveau să meargă lucrurile, Cen se îndrepta spre unul din posturile aflate în centru... „O să iasă bine, îşi zise, şi ăştia sînt săraci, poate la fel de săraci ca noi. Dacă ar fi vorba de ruşi albi şi de soldaţii din trenul blindat, ar fi cu totul altceva. Ăia s-ar bate. Şi ofiţerii lor." Se trăgea iar... departe... în centrul oraşului detunăturile răsunau înfundat ca şi cum cerul care înăbuşea oraşul le-ar fi vlăguit. La o răspîntie, trupa — acum toţi oamenii erau înarmaţi, chiar şi cei care cărau bidoanele cu benzină — şovăi cîtva timp, voind să afle unde se ajunsese. De parcă şi ele ar fi participat la insurecţie, vasele din port — crucişătoare şi pacheboturi care nu-şi putuseră descărca marfa, lansau dîre oblice de fum, repede risipite de vîntul care părea că se dăduse de partea răsculaţilor, împingîndu-i din spate. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 97 Noul post de poliţie, un fost hotel construit din cărămidă, cU un singur cat. Două sentinele la poartă, cu baionetele «coase din teacă. Cen ştia că poliţia era în stare de alarmă de trei zile şi că oamenii erau frînţi de oboseală, căci stătuseră de veghe şi ziua şi noaptea. Erau şi ofiţeri bine plătiţi, vreo cincizeci în totalitate — toţi aveau asupra lor revolvere jvlauser — şi zece soldaţi. „De-ar fi putut trăi!" îşi zise Cen. Cel puţin opt zile de acum încolo! Se oprise la colţul străzii. Armele se aflau, desigur, în rastelul de la parter, în camera din dreapta, unde era corpul de gardă. în cealaltă se afla biroul ofiţerului. Cen şi oamenii lui intraseră de cîteva ori pe furiş în clădire. Alese zece oameni dintre cei care nu erau înarmaţi cu puşti, le spuse să-şi bage revolverele sub salopete şi porni cu ei spre clădire. Santinelele îi priviră apropiin-du-se. De cînd tot se uitau cu suspiciune la toţi şi la toate, ajunseseră să nu mai bănuiască pe nimeni. Sosiseră atîtea delegaţii muncitoreşti, cerînd să vorbească ofiţerului... De cele mai multe ori pentru a-l mitui, şi treaba nu era uşoară. Era nevoie şi de garanţii şi de martori... — Dorim să-l vedem pe locotenentul Suel-Tun, zise Cen. în timp ce opt oameni intrau în clădire, ultimii doi, ca şi cum ar fi fost înghesuiţi de alţii, se opriră în spatele santinelelor. De îndată ce primii ajunseră în coridor, santinelele simţiră în coaste revolverul îndreptat asupra lor. Soldaţii nu opuseră nici o rezistenţă cînd fură dezarmaţi. Deşi erau mai bine plătiţi decît cei care îi atacau, n-aveau de gînd să-şi pună viaţa în joc pentru o leafă care nu le prea ajungea. Patru oameni aflaţi pe stradă, simpli trecători s-ar fi zis, îi siliră să se îndepărteze de poartă. De la fereastră, nimeni nu putuse vedea ceea ce se întîmplase în faţa porţii. Cînd ajunse în coridor, Cen zări puştile atîrnate în rastele. în corpul de gardă nu erau decît şase poliţişti care aveau pistoale automate. Cen se întinse pe jos, în faţa rasterului, cu revolverul în toînă. 98 ♦ Andri Malraux \ Dacă poliţiştii şi-ar fi pus mintea să lupte, atacul de acum n-avea sorţi de izbîndă. Deşi cunoştea topografia, Cen n-avusese răgazul necesar să indice fiecărui om în parte unde să stea şi pe cine să atace. Unul sau doi dintre poliţişti ar fi putut trage, dar toţi ridicară mîinile. Fură imediat dezar-maţi. în clădire intră un grup format din oamenii lui Cen. Li i Cen, două sute de grupuri acţio. nează ca şi noi în oraş... De-ar avea şi ei baftă..." De-abia apucase cea de-a treia puşcă, cînd auzi pe cineva coborînd în fugă scara. Cen ieşi din ascunzătoare. în clipa cînd ajunse în prag, se trase cu revolverul, de la etaj... Apoi, nimic. Unul dintre subofiţeri îşi dăduse seama că în clădire intraseră răsculaţii, trăsese la nimereală şi apoi urcase repede la etaj. Lupta avea să înceapă. în mijlocul palierului de la etaj, era o uşă care dădea spre scară. Ar fi fost oare cazul să trimită un emisar, aşa cum cereau cutumele asiatice ? Iar îi curgea în vine sînge chinezesc, acel sînge pe care îl ura ? Să ia scara cu asalt ? Curată sinucidere. Poliţiştii aveau, desigur, grenade. Instrucţiunile date de Kyo tuturor trupelor, stipulau că, în caz de eşec, trebuiau să dea foc clădirii, să-şi stabilească poziţii în casele din vecinătate şi să cheme echipele de ajutor. N-avea ce face. — Daţi foc! Oamenii încercară să arunce benzina, procedînd aşa cum se face cînd torni apa dintr-o găleată, dar bidoanele aveau guri înguste. Din ele benzina se prelingea. Fură nevoiţi s-o toarne încetul cu încetul pe mobile şi pe pereţi. Cen se uita pe fereastră. Prăvălii închise, ferestrele înguste ale postului de poliţie,

acoperişurile ondulate care începuseră să putrezească, ale caselor chinezeşti şi o pace fără de sfîrşit care po-gora din cerul cenuşiu asupra străzii golite de oameni. Orice luptă era zadarnică, nimic nu exista în afară de viaţă. Cen ieşi din transă o clipă mai înainte de a începe vacarmul făcut de geamurile făcute zob. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 99 Se trăgea din afară asupra postului de poliţie. O nouă salvă. Cen şi ai lui se aflau la parter, în camera pe care o ţjjjproşcaseră cu benzină. Ştiau că cei de la etaj fuseseră preveniţi de sosirea lor. Cen şi oamenii lui stăteau pe burtă. Prizonierii, legaţi fedeleş, într-un colţ. Dacă se arunca o grenadă, aveau să ardă de vii. Unul dintre oameni mormăi ceva, arătînd în sus — pe acoperiş se afla un om înarmat. în stînga ferestrei, apăru un umăr care ascundea feţele celor care voiau să intre în clădire. Erau răsculaţi! De-ai lor! „Tîmpiţii ăştia trag înainte de a trimite cercetaşi!" îşi zise Cen. Avea în buzunar drapelul albastru al Guomindangu-lui. îl scoase şi porni în fugă spre coridor. în clipa cînd ieşea din cameră, fu izbit în şale — o lovitură dată cu forţă, cu un obiect contondent, îi răscoli măruntaiele. întinse braţele, încercînd să se agate de ceva. Năucit, căzu lat pe podea. Nici un zgomot. într-un tîrziu, un obiect de metal căzu pe podea şi apoi se auziră gemete. Odaia fu năpădită de fum. Cen se ridică. Nu era rănit. închise doar pe jumătate uşa dată de perete de neaşteptata explozie, şi întinse drapelul celor aflaţi afară. Nu ar fi fost de mirare ca braţul lui să devină ţinta unei puşti. Strigăte de bucurie. Fumul care ieşea încet pe ferestre îl împiedica să-i vadă bine pe răsculaţii din stînga ; cei din dreapta însă îl chemau. O nouă explozie. Scăpă ca prin minune. De la ferestrele de la etaj, poliţiştii asediaţi aruncau grenade (cum oare puteau să deschidă ferestrele fără să fie dibuiţi de cei din stradă ?) Prima grenadă, care îl trîntise la pămînt, explodase în faţa casei. Schijele pătrunseseră prin uşa deschisă şi prin fereastra ficută ţăndări. Poate explodase chiar în corpul de gardă, îngroziţi, oamenii săriseră pe fereastră, apăraţi, de bine de iău, de perdeaua de fum. Sub tirul poliţiştilor, doi dintre oamenii lui Cen căzură în mijlocul străzii, cu genunchii la piept. Un altul era plin de sînge, de parcă ar fi avut o hemoragie. Răsculaţii îşi dădură seama că răniţii erau de-ai lor. Felul cum îi făceau lui Cen semne să coboare, dăduse de înţeles ofiţerilor că cineva încerca să iasă, aşa încît lansară o 100 ♦ Andre Malraux a doua grenadă. Explodase în stradă, la doi paşi de Cen. Noroc că nu se mişcase de lîngă perete. Rămase în coridor pentru a examina corpul de gardă. Fumul cobora încet şerpuind din tavan. Cîţiva oameni zace-au pe jos, unii gemeau, alţii se văitau, schelălăind. într-un colţi unul dintre prizoneri care avea un picior smuls din şold, stri-ga : „Nu trageţi! Nu mai trageţi!" Răcnetele lui păreau să sfîrtece fumul care, deasupra durerii oamenilor, îşi vedea indiferent de drum. Imagine grăitoare a fatalităţii. Omul ăsta legat fedeleş nu putea fi lăsat aşa... Totuşi, o nouă grenadă putea exploda în orice clipă. „Nu mă priveşte", îşi spuse Cen. E vorba de un duşman. Da, dar stătea pe jos, fără să poată face vreo mişcare. Şi în şold, în loc de picior avea o rană. Ceea ce simţea Cen era mai tare decît mila... Se identificase cu omul incapabil de a face cea mai mică mişcare. „Dacă grenada explodează în curte, mă culc pe burtă. Dacă nimereşte aici, trebuie s-o iau şi s-o arunc afară. O şansă, una din douăzeci. Ce dracu oi fi făcînd aici ? Ce dracu ? 6 să mor... Ei şi ? Dar să nu fiu lovit în burtă... Şi să nu mai am în faţa ochilor trupul omului ăsta chinuit şi legat fedeleş, incapabil să lupte împotriva durerii." Fără să se poată împotrivi impulsului ce-l mîna spre rănit, Cen se îndreptă spre el, ţinînd cuţitul în mînă ca să taie frînghiile. Prizonierul crezu că venise să-l ucidă. încercă să ţipe şi mai tare, dar vocea i se topi într-un fel de şuierat. Sătul de atîtea grozăvii, Cen, cu mîna năclăită de sîngele rănitului, încerca să găsească funia, dar fără să-şi poată lua ochii de la fereastra făcută ţăndări, prin care puteau intra grenadele. Dădu în sfîrşit de frînghii şi le tăie. Omul nu mai zbiera. Murise ? Leşinase ? Cen, cu ochii mereu îndreptaţi spre fereastră, se reîntoarse în coridor. Mirosea altfel de cum ştia. Ca şi cum simţurile lui ar fi început să se trezească, îşi dădu seama că gemetele răniţilor se schimbaseră şi ele. Nu gemeau, răcneau, în odaie, nişte ghemotoace făcute din zdrenţe înmuiate în benzină luaseră foc de la grenadele azvîrlite şi începuseră să ardă. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 101 Nu era apă. ^ înainte ca postul să~fFeTuât deTevaroţionari, răniţiL(acum, rizonieri, nu mai aveau nici o însemnătate)

cu braţele puse cruciş pe piept şi cu revolverul în mîna dreaptă. deşi era obsedat de ideea de a fugi. trebuie să o prind din zbor ca pe un pachet şi s-o arunc cît mai departe posibil. Prost. Simţea privirile tuturor celor de jos aţintite asupra trupului lui scund şi vînjos. Deşi tremura. Po.' O răpăială porni de la ferestrele <je jn pasajul unde intraseră. că-l căutau în pofida 6PJ474 102 ♦ Andrt Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 103 tirului îndreptat spre ferestrele care dădeau de furcă poliţaj. ce mai rămăsese din mobilier ardea a7ăru7easupră"plăc"utei metalice. „N-am s-o pot zvîrli prea departe şi. In sfîrşit. Duşmanii aflaţi la etaj n-aveau cum să-l vadă. Trebuia să se îndrepte spre stînga.. Dacă trec de fereastră. Se auzeau sirenele. cu „jciorul smuls din şold. Vuietul războiului se pierdea sub cerul poso-litis'tul pe care nu-l nimerise cînd trăsese cu revolverul şovăise morît. Fusese blindat în cursul nopţii. salvele de tun. lor. împuşcăturile. Una din ele era protejată de o placă blindată. dintre ai lui ? Nu mai putea zări răscu-tyii." Mergea. Trase frenetic şi dintr-o sări. fn postul de gardă. Din cauza fânii redeschise se gîndi din nou la Tan-Yen-Ta. lipit de zid. temîndu. o arunc asupra corpului de gardă înainte de a exploda. Toate piesele Cen fusese lovit în braţul stîng. Simţea totuşi că privirile ^lor aflaţi jos erau aţintite asupra lui. Nimic nu e mai simplu pe lume decît să ucizi. răsunau ca un strigăt neîntrerupt tură ajunse sub poartă. Grenadele se izbeau de ea. Cen începu să înainteze spre stînga. Cei de jos nu-l puteau vede^ înCă. O răbufnire a aerului de-abia se mai ţineau unele de altele. o clipă stînd cu grenada în mînă sub placa de fier. Doar vaietele erau aproape. îşi zise Cen conti-nuîndu-şi drumul. un cap jos nu-l Duteau ved Nu. Cen însă nu se mai gîndea acum decît la ai lui.. \ot. camionul. şi urletele lor repetate. Sosea se probabil de un al doilea glonţ." Ce importanţă mai putea avea dacă în corpul de gardă se aflau sau nu oameni.. Cen era uluit: nu-şi dădeau oare seama că se întîmpia ceva? înţelese că cei de sus n-aveau prea multe grenade asa încît trebuiau să stea să chibzuiască înainte de a le arunca Ca şi cum această idee s-ar fi întrupat într-o fantomă. Din depărtare se auzi un zăngănit de fiare vechi. . Era neapărată nevoie să-şi cumpănească fiecare mişcare. Dacă o văd. sînt salvat. Se comportase ca un idiot toată noaptea şi toată dimineaţa. mergea. sus o grenadă explodă chiar în locul de unde plecase. era încă lucid. făcînd semn celor din curte să tacă. pusă ca o apărătoare împotriva vîntului. fie şi acel om căruia îi tăiase frînghiile. „Dacă prind din zbor grenada. Simţind un puternic miros de fum şi că nu mai are zidul drept sprijin. Precum şi alţi răniţi. dacă nu voi fi protejat... risc să fiu lovit în burtă de schije. Zidul e gros.aveau să fie car-bonizaţi.. Numai felul cum aveau să reacţioneze cei din curte putea să le dea de ştire. Răsculaţii trăgeau degeaba în ferestre. îşi dădu seama că trecea prin faţa ferestrei de la parter. nici acum n-ar fi putut îndura să-l vadă imobilizat. nici chiar cînd fumul se ridicase. Să gjj! Să iasă odată ! Trebuia să stea însă puţin să-şi adune minţile.. La fiecare pas îşi ridica ochii spre ferestrele aflate deasupra lui.. răniţii zbierau văzînd flăcările năpustindu-se asupra dar el vedea capul poliţistului. o pată albastră pe fundalul întunecat al coridorului." Continuă să avanseze cu paşi prudenţi. unde putea „aşi un adăpost sub canatul uşii. Deschise uşa cu mîna dreaptă. „Dacă aruncă grenada. căci nu-şi putea deprinde privirile de la placa de metal. văd şi braţul. zbătîndu-se cum se zbătea.

Strînse pansamentul cu batista şi se Cen. 104 ♦ Andrt Malraux T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 105 Examinară postul. ci una din cele formate de Katov. şi'care purta o haină izbutea să se lege profund de oameni. tot a militar arăta cu Părul lui tuns perie. . Porniră amîndoi. Se sprijini cu spatele de peretele care-l apăra pe toţi. E de-ajuns s-o nimerească o grenadă ca să sară în aer. asemenea răcnetelor care ar fi putut fi soCe avea oare să facă într-una din viitoarele uzine ? cotite copilăreşti dacă n-ar fi fost atît de înfiorătoare. fumul şi flăcările care se {mpreună. — Unde se află cei din celelalte secţii ? — Am cucerit jumătate din posturi. Oricum. încercînd să-şi tragă răsuflarea. Nu-şi putea H"2 gîndul de la prizonierul ale cărui frmghii le tăiase. singurul care pătrunsese în postul de poliţie. Aşteptăm să era singura întruchipare a speranţei pe care o nutrea. şi hara-deplasat. care în ciuda costumului civil în care era îmbrăcat. Se auzeau împuşcături venind de departe. Deşi nu Şeful grupului. „Trebuia să-l las în plata Domnului. cînd ştiam că nimic nu-l mai poate salva ?" Ofiţerul era un om priceput. Nu-i ceruse părerea. ştia că de cind lumea şi apXaL el RidS dVsprîncene. Trebuia să adopte tactica . _r r Ofîtoriii era un c\m nrirpnut \Tn e*> nrwtp ţurp ni sosească un camion blindat.npriVi spozitie nu echipa formată din tineri burghezi pe care o con_ Nu v a trecut prin minte să trimiteţi cercetaşi ? ducea noul venit. Ce m-o fi apucat să-l dezleg. Ofiţerul îl privi strîmb. Cen ar fi preferat să aibă la di-„„„. acoperiş pentru a putea trage de sus asupra celor aflaţi în Din rîiid în cînd cîte unul dintre cei aflaţi jos mai trăgea asupra clădire. aşa cum îi condamna şi pe năpusteau asupra tovarăşilor lor de luptă — răniţi. Cen. cu mustaţa retezată scurt şi cu revolverul agăţat de centironul pus peste cămaşă şi Cen. Proletariatul -l Am dat dispoziţii prin telefon. Totuşi. Răsculaţii trăgeau din puncte diferite spre Gara de Nord. un trup mic şi îndesat. de acei oameni pe ca-cu mîneci orea scurte privi îndelung acea umbră care se re-i vedea în stradă stînd pe vine. se abţinu să riposteze. iar dar nu-l durea. Cen se uită la ei. răspunse. rana pe care şi-o făcuse singur cu pumnalul babura luă sfîrşit.. N-are nici măcar acoperiş. Cen răsufla greu ca un om care iese dintr-un lac pe un mal bătut de vînt. inU. albastru din cap pînă în picioare. îl puse alătură răsculaţilor străbătînd curtea. Sîngera prinsă de flăcări. — Doaratît? — Socot că am făcut o treabă bună. Am adus grenade. îl condamna pe el. La Ofiţerul distribui grenadele şi zece oameni se urcară pe stînea nimic Ferestrele de la primul etaj erau înceţoşate. Din nou. — De acord. zise Cen. Şi oamenii lui Cen aveau. pămîntul ura din răsputeri burghezia din China. ieşeau la ^ împotriva cărora luptau el şi ai lui. răcnetele celor închişi în casa cu-înainte de a-l ucide pe Tang-Yen-Ta se redeschisese. cu un aer resemnat. Ofiţerul. Morţi ? Ceilalţi n-avuseseră cum să şi le procure. Nu se poate face nimic cu hurdubaia asta. un chinez ras în cap.frînă. intervale regulate. Lumea pe care se străduiau s-o edifice La dreapta uşii de la intrare.. •rul r . Era un fost Cei care conduceau trupele de atac se adunaseră într-un cadet al şcolii de la Huangpu. — Să încercăm să-i atacăm de sus. dar erau în corpul de gardă. la curent cu situaţia pe şeful echipei de salvare.

unul din principalii agitatori. Am început să blocăm cazărmile. Oare flăcările mistuiseră răniţii ? Atît Cen cît şi ofiţerul închiseră ochii pentru a-şi ascuţi auzul. „Sîntem apăraţi de acoperiş. în ciuda împuşcăturilor. condamnat la moarte. Doar cioburile luceau în pofida zilei umbrite de un cer mohorît. Prea jos. Cen le putea zări încă. Grenadele explodau în clădirea de unde nu se mai 106 ♦ Andri Malraux a patra grenadă. Unul din oameni. care de doisprezece ani încoace îşi dedicase întreaga existenţă înfiinţării unor uniuni de muncitori în tipografii. Cîteva cioburi şi stinghii cădeau peste teancurile de moloz. cu braţul ridicat pentru a lansa cea de r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 107 trei oameni care alunecau pe acoperiş atîrnaţi de el îi Jrăbâtea pieptul ca o bară de fier. cîte unul dintre cei aflaţi jos mai trăgea asupra uneia dintre ferestre. O explozie asurzitoare pe tr0. mai întîi trebuie să terminăm ce avem de făcut aici. Era un urlet sacadat ca al muribunzilor. dar mai greu decît înainte cînd se profilau pe cer.. siluete firave proiectate pe cerul mohorît. Dar. pe care le auzea venind pe aripile unui vînt molîu. începură să coboare fără zgomot. — Am capturat aproape toate posturile. Cen era pe cît de exaltat. Cu excepţia uneia. Omul fu secerat. Nimeri în camera unde se aflau răniţii. Am luat opt sute de puşti. evadase şi-şi văzuse de treaba lui. nutrind speranţa că avea să-i ralieze pe toţi. prins. Zidul era presărat cu pete de puţin nu vom mai fi. dar peste apăru pe zid Fumul se risipise.poliţiştilor şi anume să Din cînd în cînd. Nu mai semănau cu cele auzite mai înainte. Voi sînteţi a treia echipă căreia îi venim în ajutor. Gara de Sud şi Arsenalul. agăţîndu-se de un stîlp ornamental de pe acoperiş întinse braţul liber în direcţia străzii şi aruncă o grenadă spre fereastra de la primul etaj. Siluetele ajunseră pe culmea acoperişului şi de acolo. în ciuda vacarmului. Din post nu se mai trăgea decît atunci cînd vreunul din răsculaţi încerca să iasă din ascunzătoare. înainte de a se stinge. o pată de sînge lată de un metru trăgea. care de-abia mai puteau fi auzite. Strigăte înăbuşite. Putem trimite întăriri pentru a veni de hac celor care mai rezistă încă. Cei din post nu-şi modificară tirul. Grenada explodă pe trotuar. Aruncă încă una. tuar în ciuda fumului. Un răcnet gutural. Şi să nu uităm de trenul blindat. de tencuială de canaturi. şi nici de data asta nu nimeri. Cen îl < recunoscu în momentul cînd încalecă pe şa. pe atît de tulburat la gîndul că Idouă sute de grupuri de oameni acţionau ca şi cel pe care-l conducea el. întîlnind doar tăcere în ochii celui din faţă. dispariţia strigătelor te punea faţă în faţă cu o îngrozitoare tăcere. Oamenii îl recunoscuseră. 1 Un bărbat scoase din camion o bicicletă şi plecă. Doar una era protejată de o placă blindată. Braţul omului nu se lăsase în jos. Cel mai important. — Unde se află celelalte secţii ? întrebă din nou Cen. Strigăte. îşi zise Cen. atît de slabe încît păreau doar un ecou. simţea orice violenţă ca o acţiune solitară. strigăte de bucurie. şi îl aclamau. se rostogoli ca o imensă minge. Nici un zgomot. Zbierete. cei doi se uitară unul la altul. toate ferestrele dădeau spre stradă." . ca cele ivite din pieptul unei femei care naşte. arunce prin ferestre grenadele. urletele se preschimbară în gemete. ca şi Cen. Era Ma. Cînd deschiseră ochii. Urmărit. Acoperişul va sări în aer.. Ceilalţi nu primesc. Ca şi cum numai muribunzii ar fi presimţit apropierea răsculaţilor. Se dăduse înapoi de frică să nu fie rănit de o schijă. Omul aruncă cea de a treia grenadă. la ora unu şi jumătate. ivite parcă din pieptul unor oameni ce nu mai pot grăi. tresărirea unei suferinţe ce nu luase încă sfîrşit. Răsculatul era unul din oamenii care fuseseră aduşi în camion. Un tipograf. Acum se apleca iarăşi. Pornise să raporteze situaţia Comitetului Militar. Răsculaţii înaintau. E nevoie de cît mai mulţi oameni pentru asalt. în spatele lui cobora unul din oamenii iui Cen. trecînd de la un acoperiş la altul. acoperi preţ de o secundă gemetele.

ni<Ofiţerul intră în postul de poliţie. Se opriseră în clipa cînd cei doi căzuseră în stradă. Greutate ţmînd încă în mînă grenada pe care nu o lansase. părea să se bucure ca şi cum s-ar fi aflat pe un teren de sport. Oamenii se luară de mînă. Ţinînd în mîna stîngă unul din crampoanele care susţineau streaşină." O a-runcă cît putu mai departe.unul ^P* *™> unii puse să dea semne de oboseală. alţii niţel mai departe. înconjura acel stîlp făcut din ciment şi din ipsos. „Mergeţi spre centru !". Deasupra camerelor de la catul de jos. Răsculaţii aflaţi lîngâ post reluară în cor comanda. Lupta luase sfîrşit. Nici măcar nu simţea nevoia să-şi ia precauţii. „Mă lasă nervii!". Omul ăla cînd dădea un ordin. se afla o balustradă de ipsos pe care se putea bizui. Cea de a treia făcu să sară în aer placa blindată. Grenadele explodau iar. şi începu să coboare agăţîndu-se de braţele oamenilor din lanţ. Nu vedea ce se afla sub el. mor. Se afla totuşi prea departe de fereastră. cîntări în mînă prima grenadă. putea arunca grenada. Din stradă se trăgea iar. sfîşiindu-l. Omul care se agăţasede stîlpul din vîrf înce. Cen era legat de ai lui. fără doar şi poate. Grenada explodă în interiorul clădirii. Din dreapta soseau alţi oameni. Cen se desprinse din lanţul de oameni. nu îndeajuns. să apuce streaşină pe care'începu să coboare. Cen era mirat că rana nu-l mai făcea să sufere. am să arunc eu grenadele. lasinau-se sa alunece p rănit. Nu vedea ce se afla sub el. Poate nu îndeajuns. oamenii din cele două grupuri — burghezii din trupele Guomindangului şi muncitorii comunişti -^ înaintau cu grijă. nici aici. Unul din oamenii care urcaseră. urmîndu-l pe Cen. Tovarăşii lui stăteau împietriţi. Cei asediaţi în clădire nu mai aveau cum să riposteze. cu cealaltă mîna omului aflat puţin mai jos! Nu. ca să nu-i fi călit. traversă strada. acum.sînge si halci de carne. şi i se agăţă de gambă ca. Da. simţea că nens. — Bine. dar lanţul se baza pe stîlpul aflat la marginea acoperişului. Din muşchii obosiţi se răspîndea în tot trupul lui o deznădejde fără de margini. în mai puţin de cinci minute. şi ajunse într-o zonă unde tirul asediaţilor nu-l mai putea ajunge. Mergea . Se urcă şi oriwî. Pe acoperiş. v~n . ~. şi cel care ajunsese sus se prinse de unul din stîlpii ornamentali de pe acoperiş. Căzu peste un cadavru. se oferi să-l înlocuiască.* imvvu. Celălalt răsculat alunecase de pe acoîn ciuda intimităţii cu moartea în ciuda acestor oameni ™>rk 'i„înd în cădere si trupul celui care trăsese. Căzu Deşte un cad puse sa aea semne uc uuusoaia. Represiunea din februarie îi pusese faţă în faţă cu prea multe torturi. mai apoi. nu putea scăpa de sentimentul singurătăţii. Ajuns la marginea acoperişului. Braţul lui Ofiţerul privea în jur fără să înţeleagă. De acolo era imposibil să treci la fereastra din mijloc. Numai fereastra din mijloc nu fusese încă atinsă. îşi zise. Cen se luă pe urma lui. Cen se uită la el. Nu. Se despărţi de ofiţer. Ti W>T^i^i"7 ~" ' ■*" ATÎ--------------------°------el pe acoperiş. cen coDon. Faţa lui amintea de o cucuvea. oamenii din camera din dos. lăsîndu-se să alunece pe ină. dar nu se simţea legat de oamenii pe care îi avea în subordine. strigă ofiţerul. trei grenade pătrunseseră în postul de poliţie prin două ferestre. luînd în cădere şi trupul fuseseră ucişi de grenadele pe care le ţinuseră în mînă. Amîndoi fraterni care atirnau greu de braţul lui. Ochii lui alungiţi erau încordaţi şi imobili. Prin poarta rămasă deschisă a postului de poliţie. se năpusteau afară mergînd ca g poartă. Cen se desprinse de braţul celui care lansa grenadele. ţinîr^ streaşină.iui ^ nu e de-ai lor. „Faceţi un lanţ!" strigă Cen. Cen îl înlocui. „Dacă va cădea în stradă. Acum porniseră din nou la drum. Cen coborî. Totuşi. îmna in cauere si irupui w. Scoase o grenadă din buzunar. Era viteaz.^ Ş1 trăglnd la -mmereală. Tresări cînd simţi o lacrimă scurgîndu-i-se de-a lungul nasului. de unde era.-ţ~ ^upta mase snrşit.Cădeau. „Sîngele vărsat să se fi scurs în zadar ?" periş. sub locul unde mă aflu.

— Eu vorbeam despre oameni. ca sardelele. Ar fi dorit să fie singur în camera unde era telefonul. zise Marţial şi continuă imbînd tonul: . Cei care nu a-vuseseră altă soluţie stăteau pe scăriţă. 6 luară. Domnul Consul General mi-a spus că de la dumneavoastră voi obţine unele precizări. — Dar ce sprijin vă pot oare promite ? răspunse chinezul cu o voce indiferentă şi insistentă totodată. Pe cît de jalnic. Cen dădu la o parte ^ii. pe uliţa care ducea spre centru. Vedeţi. O pată neagră în strada de culoarea cenuşii. dar el avea la dispoziţie cel mai mare ziar din Shanghai) sosiseră. Cen. văitîndu-se. în corpul de gardă nu se mai aflau oameni vii. auzi: — Mă rog. zornăind din toate balamalele lui de tinichea. Camionul îşi văzu de drum. La primul etaj. Stăteau în picioare. numai trei. — Vorbesc despre cai. privi înapoi. nenumărate mesaje care-l tulburaseră de vreme ce fiecare din ele anunţa un nou progres al revoluţiei. pe atît de nedrept. Ora cinci „Gara de Sud a fost luată" Ferral puse în furcă receptorul. Răniţii fuseseră carbonizaţi. Marea pată de sînge.. în timp ce-şi dădea diverse întîlniri (o parte din membrii Camerei Internaţionale de Comerţ era ostilă oricărei intervenţii. şi doi pe burtă. spuse ofiţerul. nici la reşedinţa lui. în pas ritmat. eu am fost birjar. Cel din urmă nu voise să stea de vorbă cu şeful poliţiei nici la Siguranţă. Sună din nou telefonul. spuse moşneagul. caii fuseseră rechiziţionaţi în cursul dimineţii. Au fost omorîţi patru. — Patru.' Fără îndoială. Degeaba! Şoferul interveni în conversaţie: r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 109 ___ Degeaba ? __ Hai să nu ne mai pierdem timpul. Armele fură urcate în camion. oamenii se suiră în maşină. Mai rămăseseră cîţiva şi în stradă. lăsată de una singură în mijlocul străzii pustii. care de-abia sosise. din păcate! Cen se uită din nou în jur. Strada era barată de patru cadavre de cai. — Acum trebuie să pornim spre Gara de Sud.. — Nu. Fostul Jrjar rămăsese pe loc lîngă caii morţi. dîndu-şi din ce în ce mai bine seama că gemetele răniţilor luaseră sfîrşit. Erau cei patru călăreţi pe care Cen îi văzuse la început. unul după altul. Unii se aşezaseră pe capotă. Cînd îşi terminară treaba. sub cerul apăsător. şi de patru oameni cărora li se luaseră armele. în ciuda împuşcăturilor. unul căzut într-o rînă. Hai să luăm puştile. Oamenii din celelalte grupuri au nevoie de ele. Patru ! Patru! Din păcate! — Trei. Fu nevoit să se oprească. Ferral. începu să vorbească limpede cînd Cen ajunse lîngă el. Camionul blindat sosise la timp. Unul din cai era al dumitale'. lipiţi unii de alţii. Pe caldarîm cîteva geamuri sparte şi un moşneag. eu ce reprezint aici ? Interesele francezilor. discuta cu trimisul lui Jiang Jieshi. Fiindcă sînteţi un bun cunoscător al ţării şi al oamenilor de la noi. — S-a întîmplat ceva. cîţiva morţi şi cîţiv'a răniţi. Se întoarse în studio unde Marţial. îndreptîndu-se spre Gara de Sud şi cazărmi. dar şi cu teamă în glas. spuse Cen. Un chinez cu o barbă ce semăna cu o pensulă se văicărea. zise Cen.. — Consiliul Municipal a căzut. între casele moafte şi ele. Cu sprijinul a doi dintre oamenii săi. părea să nu mai aibă nici un fel de noimă. cu dispreţ. căci îi era frică de revolverul aflat în mîna lui Cen. aşezat pe scăriţa din spate a camionului.108 ♦ Andrt Malraux încet. Nu erau decît trei oameni morţi. Chiar înainte de a deschide uşa. Camionul înţesat de oameni dispăru. Caii mă ştiu.. La capătul străzii.

ar putea veni de hac şefilor din Hankou. părea că nu se prea simte la largul lui. Era limpede că ceruse acelaşi serviciu şi poliţiei internaţionale. cumpărată la insistenţa lui Clappique. Comuniştii sînt în stare de orice. Trebuie să chibzuim.. 110 ♦ Andre Malraux — Dar dacă nişte indivizi periculoşi atît pentru ţat dumneavoastră cît şi pentru a noastră. Nu vor să întemeieze o nouă ţară. a.. dar. spuse Marţial. în cazul cînd s-ar produce o dezbinare. o organizare de tip occidental. în odaia modernă în care pe pereţi atîrnau tablouri sem nate de Picasso în „perioada roz" şi o schiţă erotică de Fragonard. Am instrucţiuni foarte drastice cu privire la aceasts problemă. Comuniştii sînt oameni cu două feţe. Ferral se amuza... spuse Marţial punînd în furcă receptorul. asemănătoare cu cea a poliţiei. în semn de dispreţ. oricum nu sînt pe măsura celor care trăiau în Imperiul Roman ? — E o idee. Ei o ridică acum. datînd din timpii. într-un sfert de oră. care.. Tăcură amîndoi. consi derată însă de Gisors drept o copie tîrzie. treacă me. Psihologie şi acţiune. întăririle aşteptate partea Guvernului nu mai pot sosi. mult timp. — N-a fost încă luată. corupţia şi moravurile au dus de rîpă Imperiul Roman..— Ca atare. îi cunoaşte pe comunişti. asta este meseria Si acum. era îmbrăca în haine civile. pe terenurile concesiuni. ca şi cum n-ar fi auzit vestea.. asta e cert..— N-aş putea afirma că nu am o anumită experienţă psi-ică cu privire la această ţară precum şi o cunoaştere a oamenilor în general.. — După părerea mea. domnule director. reluă chinezul. Cu rusoaicele.. Totuşi. ivit îB pragul camerei unde discutaseră cei doi. — Toate podurile au fost luate. Cazărmile sînt blocate. periculoşi ca atar« pentru salvgardarea păcii şi a civilizaţiei vin să cauţ adăpost.. Guvernul poate să-şi cheme trupele aflate front. Telefonul sună din nou. cial. „Iată deci despre ce este vorba !" îşi zise Ferral. nu e vorba de nimic ofi. argă. Spuneţi-mi vă rog. Vă rog să acordaţi atenţie acestui aspect: să nu cumva să se iste unele proble. dacă poli' franceză ar fi de acord să participe. Puneţi-mă în legătură cu eful poliţiei dumneavoastră. aşa cum fac întotdeauna. Chinezul îl cam descumpănea. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 111 __ Bucuros. ci să instaureze regimul sovietic Morţii din armata noastră nu şi-au dat viaţii pentru sovietici... — Gara de Nord ? întrebă Ferral. A rămas Kânig ? ' __ Da. . aşa cum v-am mai spus. îngădui şefilor comunişti să se refugieze la noi.. Stătea tot cu capul dat pe spate. răspunse Marţial. Năstruşnic personaj! Regimul sovietic se pregătea să ia puterea şi tipul ăsta pornise cu gîndul la meşteşugitele procedee folosite în Imperiul Roman. la sec ritatea personală a Generalului. me în legătură cu femeile albe. cei doi oameni stăteau în picioare de-a dreapta ş de-a stînga unei mari statui de piatră neagră. Chinezul vrea sj afle dacă Marţial. lor ? Poliţia internaţională. aţi studiat istoria Imperiului Roman ? __ Evident. nu e aşa ? . cîtva timp. Nu sînteţi de părere că organizarea din punct de vedere tehnic a prostituţiei. Ne trădează şi pi noi. Chinezul. Toţi nasturii vestonului erau încheiaţi. Hankou cotropit de trenuri pline cu prostituate. cei mai de nădejde aliaţi ai lor. ci pentru China. Rămăsese înţeles că vom colabora şi vom ridica problema socială în momentul cînd China va fi unificată. — Ni s-a promis că vom beneficia de bunăvoinţa lor. Iar sună telefonul. — Europenii nu înţeleg China decît luînd în consideraţie aspectele prin care seamănă cu Occidentul. — Vă mulţumesc în numele partidului din care fac pat te. China. răsculaţii vor fi stăpîni pe oraş. un tînăr colonel cu nasul coroiat. fie şi din umbră. dinastiei Tang. îşi zise Ferral. Merg întotdeauna pe căi lăturalnice. Nu respectă înţelege rea. — O să se găsească o modalitate.. Auzi dumneata. Iată de ce vă întreb. domnule director. Gisors avea dreptate. îl privea zîmbind pe Marţial. ţinîndu-şi capul uşor dat pe spate. „La seral".. dar nu cred că poate fi pusă în practică. Şi n-ar fi fost exclus să aibă anumite cunoştinţe în domeniul economiei politice.

comuniştii au început să organizeze uniuni ale agricultorilor. de asemenea. Măsurile pe care le vor lua anulează cea mai mare parte din garanţiile în virtutea cărora vi s-au acordat credite din străinătate.. aşa încît putea acţiona mai bine decît Ferral. Nu punea o întrebare. ca ti tea da tine pi CONDIŢIA UMANĂ ♦ 113 Ferral se urcă la primul etaj.. la ţară. nu e aşa ? . — Să nu ne jucăm cu vorbele. Inutil să vă spun că şi noi avem informatorii noştri. Mai mult de un miliard. confirmîndu-i hotărîrea luată. Mă rog. Ferral înţelese în sfîrşit că atitudinea dispreţuitoare. Fără a mai pune la socoteală creditele acordate. spuse Marţial. de acum înainte ne putem bizui pe dumneavoastră ? — Liu-Ti-Yu aşteaptă. Nu mai poate fi vorba de a garanta o asemenea sumă unei ţări al cărei co. evident. preşedintele onorific al Camerei de Comerţ şi avea legături cu toate grupările. şi asta este o chestiune importantă. Acum trebuie s-o iau din loc.112 ♦ Andre Malraux r chinezul. Tot azi trebuie să fie ales noul prefect. — Jiang Jieshi s-a hotărît şi el să se despartă de ei. Pentru voi e o chestiune de viaţă şi de moarte. Regimul sovietic şi ţăranii. merţ va fi paralizat. — Eşti hotărît să le vii de hac comuniştilor. Uniuni. De cînd se hotărîse să nu mai fumeze. Vom lua măsuri. Persoana despre care vorbise era şeful asociaţiei bancherilor din Shanghai. Acolo am şi eu un cuvînt de spus. care începea să-l calce pe nervi (la început avusese impresia că ofiţerul îşi dădea capul pe spate pentru a putea contempla schiţa erotică a lui Fragonard) se datora de fapt unei pete de albeaţă aflată în globul ochiului drept. — Şi noi. şi cele mai sigure din depozitele voastre în bănci sînt garantate prin proprietăţi rurale. în spatele armatei. — Ca atare. spuse chinezul. Niciodată pînă acum Ferral nu văzuse pe faţa unui chinez o expresie de neîncredere. zise ofiţerul. Prin primul decret vor fi deposedaţi cei care au împrumutat fonduri ţăranilor (Ferral nu spusese speculanţii). dacă le punem la socoteală pe cele oferi114 ♦ Andri Malraux te de către prietenii mei japonezi şi americani. Afirma. decretele pe care le vor da sînt de natură să ducă la faliment toate băncile din China E evident.. Roşiii au sedii unde se pentru a trimite trupele să atace cazărmile. răspunse Ferral. Cît mai repede. într-unui din colţurile bifiinţă un comitet militar care liţia este total dezarmată. organizaţii sovietice. — Nu-i suficient. mereu deschisă. domnule Liu. — Ce masuri s-au luat pentru protecţia lui Jiang Jieshi ? — Automobilul lui este precedat de altul în care se aflj garda lui personală. cutia era pe biroul lui. e1 Ferral rămase în picioare. o să avem noi grijă. E vorba să fie ales Comitetul Executiv care va lua decizii cu privire la guvern. sau comuniste vor naţionaliza pămînturi-le şi vor declara ilegale drepturile dumneavoastră. — Trebuie să-l ajutăm pe Jiang Jieshi. — Comuniştii nu vor îndrăzni să instaureze un regim sovietic în China.. Cel din faţa lui credea sau nu ce-i spunea ? îi întinse o cutie în care se aflau ţigări. nu numai în domeniul concesiunilor ci şi în tot oraşul pe care insurgenţii începuseră să ""nă mîna. Ferral începu să meargă de-a lungul şi de-a latul biroului. Situaţia actuală poate să dureze. pentru ca să-şi poată dovedi lui însuşi tăria de caracter. — Chinezii sînt foarte tari în materie de organizare. Ferral rămase singur cu ofiţerul. Enorma majoritate a capitalurilor voastre sînt investite în terenuri agricole. Ofiţerul se înclină şi-şi luă rămas bun.

lupta va continua în caz contrar. — Am să am o întrevedere cu prietenii mei.. Cînd oraşul Shanghai va cădea — şi va cădea mîine — Jiang Jieshi îşi poate încă plăti. ca atare. Deşi nu fac parte din partidul lor. . cam ruşinat. „Iată unul din momentele cînd în joc se află destinul lumii. Ferral ştia că aşa stăteau lucrurile. Vreţi să-l ajutaţi ? Da. declară că este obligat să curme această situaţie acum. se uita la omul aflat în faţa lui. Ca urmare a propagandei comuniste. — Au şi încercat să-şi reia pămînturile. — Jiang Jieshi nu poate să-şi lase ofiţerii baltă. vinele albastre şi îngroşate fremătau ca nişte frînghii. Printre şuierăturile împuşcăturilor se auzi tirul pornit din trenul blindat. Se bizuie pe noi.— Guomindangul n-o să stea cu mîinile în sîn. — Numai cu forţa îi poţi ţine în frîu pe ţărani. Jiang Jieshi e hotărît să-i împiedice. Ţăranii i-au auzit ţinînd discursuri. Nu integral. slujindu-se de fondurile vămilor. N-are încotro. părea să fi adormit. cînd la stînga cu celălalt. Liu scuipă din nou. Avînd impresia că interlocutorul său vorbeşte la unison cu el. dar s-au înţeles. Acum. Liu surîse. zise Ferral. Nu fiindcă îl plătiţi trebuie să distrugă comuniştii. — Cît? — Cincizeci de milioane de dolari. Este absolut necesar ca problema să fie rezolvată acum. să triumfe în China. Dacă amicii lui Liu aveau să se hotărască. Ferral credea că avea să treacă de partea lui. armata. Liu închise din nou ochii. Jiang Jieshi trebuie să accepte situaţia sau să dea ordin să fie împuşcaţi cei care le-au luat cu japca. zise: — Sînteţi sigur că după ce va primi banii îşi va ţine promisiunile ? — în joc sînt şi banii noştri. Trebuie să se ţină seama de numărul şomerilor. aşa se zice. după ce a fost luată concesiunea engleză de la Hankou ? Vă daţi seama în ce situaţie vă veţi afla cînd pămîn-turile. Cum oare se va întoarce roata ?" Cu un orgoliu din care nu lipsea nici exaltarea. — Toţi sîntem rude cu unii ofiţeri. aruncînd cîte o privire cînd la dreapta cu un ochi şiret. Două sute de mii. şi apoi se uită la Ferral cu acea şiretenie de care dau dovadă toţi samsarii din lume. Nu prea bine. Comuniştii sînt hotărîţi să-l asasineze. Bătrînul. şi. sau nu ? Liu scuipă. Pînă acum s-au înţeles. I-am spus-o şi domnului Consul General al Marii Britanii. Jiang Jieshi ştie asta. A dat ordin să nu se atingă nimeni de moşiile care aparţin unor ofiţeri sau rudelor lor. vor fi în mod legal luate cu japca ? Jieng Jieshi ştie şi. 116 ♦ Andrt Malraux Ferral era la curent cu obiceiurile chinezeşti şi ştia ce in-fluenţă poate avea cel care ia cuvîntul într-o adunare. nici indiferenţa. Sună iar telefonul.. — Cît timp avem la dispoziţie ? întrebă Liu. Comuniştii au tot vorbit despre reluarea terenurilor. cum-necum. aşa că nu poate fi vorba de promisiuni. nenumărate terenuri au fost luate de la proprietarii respectivi. Fiindcă trebuie să distrugă comuniştii îl plătiţi. „Ar fi cazul să-i dau să înţeleagă că el însuşi va avea un beneficiu. fiindcă Jiang Jieshi nu avea bani. Trebuie. aşa cum stătea cu ochii închişi. Guvernul roşu de la Hankou nu poate accepta un asemenea ordin. O să iasă pe a lor. — Arsenalul este blocat. Vă rog să mă înţelegeţi bine. nespecificat în tranzacţii". Pe mîinile lui însă. comunismul avea. — Suma respectivă ne revine nouă ? — Da. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 115 __Ştiţi oare ce s-a ales din acţiunile societăţilor din Marea gritanie. închise ochii. de orice natură ar fi. — Vor încerca să tragă de timp. Armata revoluţionară va sosi mîine la Shanghai. fără îndoială. — Guomindangul! Ce să facă Guomindangul ? Există doar albaştrii şi roşiii. Toate clădirile guvernamentale sînt în mîna lor. îşi zise Ferral. — Ce aveţi de gînd să le spuneţi ? — Jiang Jieshi poate fi învins de trupele din Hankou. Nu ştiu să existe un petec de pămînt în China al cărui proprietar să nu fie rubedenia vreunui ofiţer. Vă rog să mă înţelegeţi bine. vor să întîrzie luarea măsurilor necesare. şi-şi vîrî capul între umeri.

La sol. Zgomotul motorului îl acoperi preţ de cîteva clipe pe cel făcut de salvele de tun. nu era ve. Liu avea dreptate. nală. Nu încă. Val6rie stătea întinsă pe pat. era unul din pioni. reluă Ferral. inima Chinei. precum şi directorii filaturilor. El era Ferral şi avusese multe succese în amor. Obstacolele care i se iveau acum în cale îl siliseră să caute un refugiu în erotism. spuse privindu-l în ochi pe Ferral. invizibil. După plecarea lui Liu. Nici ea nu i-o spusese. El. încerca totuşi să se convingă că legenda lui era un atu. Toţi depindeau în mai mare sau mai mică măsură de Ferral sau de asociaţiile care erau în strînsă legătură cu politica Consorţiului Franco-Asiatic Ferral nu se bizuia doar pe Liu. Liu i-o strînse şi ieşi din birou. Toate forţele economice şi aproape toate consulatele erau implicate.— Şi că dacă nu-i vom veni în ajutor. Chiar şi în cazul în care guvernul ar decide să trimită aici trupele aflate pe front. şi ca atare nu credea nici o iotă din ceea ce îşi •ot spunea. nu-i spusese niciodată că o iubeşte. Ar fi vrut să-i cunoască pe cei care conduceau operaţiile militare. directorii Societăţilor de asigurări şi ai transporturilor fluviale. Ştia foarte bine că iu mai era tînăr. Din clipa în care trupele revoluţionare treceau ca un tăvălug peste Nordişti. Da. pe care fusese gelos aflînd că are mai multe amante. spusese Val6rie. importatorii. re-fuzînd de altminteri şi creditul cerut de banca industrială chineză. Da. rea doar la propriile ei . Oraşul Shanghai. E mult. voind parcă să demonstreze că toţi cei veniţi de la Hankou. de altfel. Ora unsprezece Ora unsprezece. majoritatea proprietarilor de terenuri agricole depindeau de bănci — vasele sanguine ale ţării — se întruneau ca nişte rîuri pentru a ajunge în capitala unde se hotăra soarta Chinei. Liu avea să plătească. Fluviul venea de la Hankou. însă era în joc soarta Chinei. care i-l refuzase adeseori.. inte de a fi căzut în mî ţiei se atia in umora verzuie a forj £jyar înainte de a fi căzut în mîinile lor. Acolo comuniştii erau stăpîni pe situaţie. Chiar de ar fi reuşit. Acum le capturaserăDrumeţi flenduroşi care se topeau în noaptea vîscoasă (se aprindeau din ce în ce mai multe lanterne) se îndreptau spre fluviu. Şi să-i omoare. cu o insolentă complicitate. cu mutrele lor deznădăjduite. decît ^ anumit amalgam de forţă şi de slăbiciune." Convins că nici o fiinţă omenească nu poate fi explicam prin viaţa pe care o dusese. nu se mai poate face nimic. ca nişte prevestiri ivite din beznă. se îndreptau spre e[( Ferral. el era Ferral. i-ar fi ascultat vorbele surîzînd. Seara de război începea să se cufunde în noapte. a arsenalului. Acolo se formase Armata Roşie. sunaseră mereu la telefon. Acum. Se refe. reţinuse aceste cuvinte. Ferral îşi dădea bine seama. De acolo sosea primejdia. „Nimic nu poate lega 118 ♦ Andri Malraux mai mult o femeie de un bărbat. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 117 otj cei de stînga visau la acel tărîm al făgăduinţei: patria poluţiei se afla în umbra verzuie a forjelor.. se aprinseseră cîteva lămpi şi fluviul. Canonada continua.. întinse mîna. Ferral. 'Mr-o zi vorbise cu Val6rie despre el. în camera alăturată. un infirm inteligent. — Cincizeci de milioane. situaţia în care se aflau întreprinderile al căror director era. Prin fereastra mere. va pierde partida. o croitoreasă de mare clasă şi bogată. bătea în ritmul a tot şi a toate care îi insuflau viaţă. — Trenul blindat e izolat. îşi aduse aminte de unul din prietenii lui. Valărie. — Mai puţin decît veţi fi nevoiţi să daţi guvernului comunist Iar telefonul. prin care se vedeau trecînd nori zdrenţuiţi. Azi. mai bine decît toate cele spuse de Val6rie cu privire la propria ei existenţa Valdrie. poate din acelaşi motiv. şefii corporaţiilor. Pînă în cele mai îndepărtate sate. Afirma că erotismul de care dau dovadă multe fetnej constă din faptul de a se despuia în faţa unui bărbat. chema spre el fărîma de viaţă care mai rămăsese în oraş. de ele ales. bancherii. pentru prima oară se organizaseră şi ceilalţi. avea probabil să-l oblige să ceară sprijinul guvernului francez.. Din trenul blindat se trăgea întruna. Deşi de o săptămînă erau amanţi. Ferral trebuia să aştepte. Nu în dragoste. Ferral privi automobilul îndepărtînduse. şi că această senzaţie se ivea doar prima oară.

tu ăla de colo! Vino şi arată ce ai în coş !" Sub stratul de iarbă ceasuri. lănţişoare. Femeia îi întinse gura. Ferral simţea că în femeia asta se afla un orgoliu pe potriva celui pe care-l avea el. N-a Povestit decît două istorioare amuzante. întreaga colonie franceză îl cunoştea pe Clappique. Nişte vameşi care fuseseră schimba^ din post au uitat la plecare să-şi prevină succesorii că ortni) trecea în fiecare zi dintr-o ţară în alta. Iepuraşii-sonerii. deveniseră cu toatele cărămizii. Val6rie dormea. visînd poate. Stătea lîngă vămi. dîndu-i viaţa intensă şi în acelaşi timp molatică. zîmbetul acordîndu-se în mod neprevăzut cu părul ei scurt. i „Bărbaţii fac călătorii. ivită din plăcerea senzuală. Deşi Ferral se obişnuise să vadă pe faţa ei o mereu nouă expresie. E vorba de o istorioară ştiinţifică.mpl'exitate.. într-o ţară îşi avea casa. esenţial în ochii lui.. Surîdea. prin contrastul dintre duritatea lui şi felul său prevenitor de a se comporta cu ea ? îşi dădea foarte bine seama că în acel joc început între ei. Acum pricep. ' perral iubea animalele — mai ales pisicile — ca toţi oa-m6nii al căror orgoliu e prea mare pentru a se mulţumi cu ^ga ce îi pot da semenii lui. domnule director al Vămii". „— Hei! Da. Era încă în mîna trupelor guvernului. că fusese în pragul nebuniei." — Aha. fiindcă nici unul nu poate înţelege că oria rochie nouă. Să te apuce jalea. ondulat şi cu ochii mai puţin blînzi decît de obicei atunci Val6rie părea. referindu-se la susnumiţii iepuri: „Dacă nu le place. un alt machiaj sau amant. — Se găsesc la anticari ? — Aş ! Kama se întoarce însă din Europa. si zîmbetul i se ştersese de pe buze. Treaz rămăsese doar focul care lumina clădirile aflate la colţ de stradă. în ciuda feţei cu trăsături regulate " CONDIŢIA UMANĂ ♦ 119 cjcutâ care îşi dezvăluie. Şi încă 120 ♦ Andri Malraux una. iepuraşii mîncau ce avea omul în traistă. te rog să mă crezi. „Ilustra-Virtute" pOr. Era un joc periculos. şi atît de prost în odăile bebeluşilor. cînd zîmbetul ce i se ivea uneori p« buze întredeschidea gura arcuită.. Valdrie îl întîlnise la un dineu oferit cu o seară mai înainte. aparate fotografice. dragule. Da. Ferral îşi aminti că atunci cînd o văzuse pentru prima oară îşi zisese că are o faţă greu de desluşit.. numit „Ilustra-Virtute" de douăzeci de anj creştea iepuri. oamenii păreau năuciţi. judecat şi achitat fiindcă izbutise să intre Printr-o gaură în formă de liră în Muntele de Pietate. trîntită pe pat. Pe bulevard. Cînd se odihnea. Aşa grăise Valdrie. Şt surîsul de pe buzele ei o însufleţea. aşa cum plăcuse şi altor femei." spusese Valerie în ajun. pe faţa femeii se putea citi şi tristeţe şi duioşie. dragule.experienţe ? Totuşi. — Ai citit Alice în Ţara Minunilor. Una cu un chinez lioţ care a fost prins. miza era orgoliul lui. Avu ciudata impresie că sufletul acestei gloate se îndepărtase de oameni. Privi pe fereastră. o încîntase fantezia vorbăreţului domn. Val6rie. care se armoniza însă cu duioşia aflată în ochii ei cenuşii.. aşa cum şi gîndirea lucidă îl părăseşte pe cel care visează. femeile dragoste. cu buzele strînse. ca pentru a sărbători un triumf. Obiectele de toaletă. Din senzualitate sau ca A evite o mîngîiere ? se întrebă Ferral în timp ce se dezbrăca jfl camera de baie. nu alta.. Va sta aici vreo două săptămîni. ca o străină ce voia să-i despartă.. cînd nu stă la pîndă. cînd auzi ce-a păţit bietul om numit „Ilustra-Virtute". mă rog toate acele drăgălaşe lighioane care trăiesc atît de confortabil în lună şi în alte' locuri asemănătoare. mai mult la margini decît la mijloc. se culcase cu el de trei ori pînă acum. ^ cealaltă cuştile cu iepuri. dar atunci cînd intra în joc şi cochetăria. lămpi electrice. Ferral intră în odaie. Oare nu mai dorea nimic altceva decît să fie iubit de femeia care îi surîdea ? Cealaltă. O sărută. draga mea ? Ferral dispreţuia prea mult femeile ca să nu le spună . Un om. De fapt. iepuraşii-tobe. Din trenul blindat se trăgea în fiecare minut. îl plăcea oare. simţi — nu pentru prima oară.. dragule ? întrebă Val6rie. aşa cum erau şi arsenalul. nu poate vorbi despre femei. Cînd se întoarse în cameră. întreaga P. — Da. „Asta le dai să mănînce iepurilor tăi ?" — „Da. neşte deci la drum ţinînd în mînă un coşuleţ plin cu iarbă. Clappique era cam obosit. Aseară. zise Valeiie. îşi înfunda se capul în îndoitura braţului ei frumos rotunjit. Cred că ziarele revoluţionare vor face mare tărăboi cu privire la întîmplarea asta. vin de pe alte meleaguri. îţi pun la dispoziţie un nou suflet". n-au decît să rabde de foame. L-am rugat să cumpere pentru mine cîteva laviuri teKama. zise omul şi adăugă pe un ton ameninţător. [„minate doar de incendiile dimprejur.Mii şi mii de peşti care se zbăteau într-o baltă cu apă neagră. — Te-ai mai întîlnit cu domnul Clappique. de vreme ce avea de-a face cu o parteneră care zicea : „Nici un bărbat. acompaniindu-şi vorbele de surîsul de rigoare. se ivea între ei doi. cazarma şi biserica rusă. Becul se spărsese.

Nu socoti. şi să scoată la iveală ceea ce femeia avea mai adînc şi mai tainic în trup şi în suflet.. farmecul şi capacitatea de a înţelege. Voluptatea avea desigur puterea să anihileze această mască. nu e aşa ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 121 __A se da.. nu se lăsa dominată de plăcerea senzuală decît la începutul unei legături sau atunci cînd era luată pe nepregătite. Valerie nu ghicise gîndurile lui Ferral. Continuă. comutatorul şi Val6rie crezu că încearcă să caute altceva. — Zîmbetul tău mă duce cu gîndul la acea fantomă de pisică. şi amuzată de ideea că-l putea oricînd recuceri. Valerie stinse lumina. Se cufundă. Ferral avea să creadă că dorinţa ei de a-l seduce. Vai! De ce oare inteligenţa feminina se îndreaptă spre alte domenii decît cel care îi revine de drept ? — Care este domeniul care-i revine de drept. . de sorginte creştină. 122 ♦ Andri Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 123 îi întîlni privirea. sau mai niciodată şi că bărbaţii nu posedă de fapt nimic ? E vorba de o joacă. pentru un bărbat. „Eu cred că o posed. ajungînd în sfîrcul ţîţelor şi. dar nu crezi că toată povestea asta ar putea fi rezumată prin istorioara dopului care se crede mult mai important decît damigeana ? Libertatea moravurilor afişată de femei. că dorinţa de a face dragoste cu ea creştea din ce în ce mai mult. era o abdicare. zău ? Ce ţin să-ţi spun sună cam răutăcios. Ferral se lungi lîngă ea. urcînd încet pe piept.. Nu se întruchipa niciodată. Plăcerea lui avea să se ţj cucerise trupul. tate. Privindu-l pe Ferral. îl privi lung. Ferral căută.. pînâ la gură.. dar libertatea spirituală îl scotea din sărite. o moleşeală bine cunoscută ei o cuprinse. Mîngîierile lui nu izbuteau să modifice faţa împietrită a femeii. cu gura întredeschisă (de vreme ce lui Ferral îi plăcea zîmbetul ei) oferindu-i-se. asemenea celor mai mulţi bărbaţi. Valdrie mai ştia că. Enervată la culme. căci asta dorea să stăpînească Ferral. Ştia de ce. — Te îndoiai ? O ştiu pe dinafară. De îndată ce începu să-i îndepărteze gambele. dar simţise că se îndepărta de ea. Ştia.. iste în clipa cînd va putea privi faţa ei transfigurată de volup. că femeile nu se dau niciodată. Simţea neapărat nevoie să zgîndăre singurul sentiment care îi dădea senzaţia că este mai presus de o femeie şi anume ruşinea. recunoştinţa faţă de cel care te-a umilit. a poseda. ^' produce o senzaţie de relaxare. Stinse din nou lampa de căpătîi.la toate „draga mea". în acelaşi timp îi venea să rîdă. şi ca atare. dragule. pentru o femeie. — Ceea ce bărbaţii numesc astfel înseamnă de fapt. nădăjduind că pînă la urmă pe chipul ei se va ivi o altă expresie. îl excita pe Ferral. dragule ? — Evident. o dată cu hotărîrea pe care o luase şi anume de a nu-l ierta niciodată pe Ferral. de fapt. dibuind.. _. de asemeni." Nu. strîngîndu-l în braţe şi lipindu-şi coapsele de ale lui. Cînd îşi dădu seama că nu mai poate găsi întrerupătorul. apoi. Val6rie stătu o clipă pe gînduri. plutind în aer. Hotărî să se lase pradă acelei călduri ivite în trupul ei. dîndu-şi în acelaşi timp foarte bine seama că. îşi dădu seama că buzele i se umflau sub un aflux de sînge. ea crede că este posedată. Ferral mutase comutatorul într-un loc unde întruchipată a recunoştinţei pe care o nutrea faţă de cel care ea nu-l mai putea ajunge. Val6rie simţea că o cuprinde o furie demenţială. Ferral o reaprinse. sînt cele două şi singurele modalităţi pe care le au oamenii pentru a înţelege cîte ceva. lăsîndu-se tîrîtă de valurile plăcerii departe de ţărmul pe care ştia că va fi aruncată curînd. ' supunere spirituală.. prea mult dorită de el pentru a nu putea lua fiinţă. Vedeai doar încîntătoru! ei surîs. Voi nu vă daţi seama că o femeie es« inteligentă deeît atunci cînd e de acord cu ce spuneţi. şi-l trase pe Ferral spre ea. Nu făcuse dragoste cu Valerie decît în întuneric.

. Nici o sirenă nu chema de pe nici un vapor. Tunul pe care-l priveau încetă să se rotească şi trase. decît două vagoane. Un curier aduse nişte documente şi i le înmînă lui Kyo. ora patru dimineaţa Dintr-o ceasornicărie. Ştafetele soseau una după alta. Soldaţii care se lăsaseră dezarmaţi nu mai aveau nici o importanţă. dar erau în minoritate. zise Cen. Ceilalţi ? Aveau să moară. la fel ca a mea. Se aşeză alături de Kyo şi privi trenul. în preajma bisericii ruse şi a tipografiei comerciale. transformată în birou de Permanenţă.. — Nu avem majoritate în comitet. soldaţii începuseră din nou să tragă. posedînd un sex de femeie. învăluia totul. Era îmbrăcat în haine de muncitor. Nici ţipenie de om. alesese un Comitet Central format din. o viaţă izolată. Pe cerul mo-horît soarele se ivi printr-o crăpătură şi străluci o clipă deasupra trenului. Se văzu pe el însuşi. după ce se produsese fisura pe front. ascunşi în vagoanele închise. douăzeci şi şase de membri.Val6rie dormea.. — Arsenalul e în mîinile noastre. Da. Comuniştii făceau parte din el. Kyo îi puse o serie . fie urcîndu-se în nişte trenuri lăsate de izbelişte. 124 ♦ Andre Malraux Cen intră în sediu. trîmbe de fum — ultimele pflpîiri ale incendiului stins — alunecau pe cer. amestecată cu năuceala produsă de plăcerea pe care o simţise cînd făcuseră dragoste. dintre care unul. I se răspunse printr-o salvă care se izbi de blindaj. Nicicînd nu fusese o fetiţă. intră şi rămase în prag. apăsat ca de un rezervor de benzină. de orgoliu. de o turelă din care se ivea un tun de calibru mic. Acest comitet alesese la rîndul lui Comitetul Executiv care avea sarcina să organizeze guvernul municipal. De fapt. salvele de tun nu încetaseră. Trupele guvernamentale. — De îndată ce vor sosi tunurile noastre. unică.. Adunarea delegaţilor. închis părea să fie cel în care se transportă vitele. înainte de insurecţie.. umilit de acea voluptate pasivă. dar nu acum. mişcîndu-se prudent. toate alcătuind nodul unui destin. Un alt curier.. gîndi Ferral. Se auziră iar tunurile. Val6rie are cunoştinţă de ea însăşi printr-o reţea de dorinţe. spuse Kyo." Da. Nu se vedeau nici asediaţii." îşi închipui că este ea. cea în care se aflau mai mulţi comunişti. dar li se dăduse ordin să nu atace. Respira regulat şi relaxarea produsă de somn îi umfla iar buzele. ca şi cum femeia ar fi consimţit să nu mai fie o fiinţă vie şi liberă ci doar expresu Marea tăcere a nopţilor din China o învăluia pe Val6rie. prin băltoacele din şoselele noroite. — Nu cred să mai aibă multe muniţii. Armata Guomindangului avea să ajungă în cîteva ore la Shanghai. O blîndeţe. — Faci parte din armată ? Era un soldat care aparţinea Diviziei no 1. întrunită clandestin de Guomindang. Oamenii lor stăteau de gardă în spatele unei baricade. aşa cum mă simt şi eu în funcţie de sexul meu. Tunul aflat pe acoperişul trenului începu să se mişte. Val6rie nu luase cu ea în somn amintiri sau speranţe asupra cărora el nu avea nici o putere. „M-am tîmpit! Val6rie are cunoştinţă de ea însăşi în funcţie de sexul ei.. Kyo privea trenul blindat. strămutînd pe toţi şi pe toate în afara timpului. Somnul şi gura întredeschisă o lăsau pradă atotcuprinzătoarei senzualităţi. mort. Tunul ieşea din turelă ca un telescop dintr-un observator astronomic. alta în spate) revoluţionarii scoseseră şinele. femeia nu era decît polul opus al propriei lui plăceri. Asta e tot. în uniformă. E evident. zise Kyo. Val6rie nu trăise niciodată. presăraţi de-a lungul caselor aflate în preajma liniei ferate. în ciuda faptului că era blindat. fie mergînd tîrîş-grăpiş. Toate secţiile răsculaţilor aveau acum arme. că s-a sălăşluit în trupul ei. Nimeni nu mai trăgea cu puşca. pînă la malul Oceanului Pacific. Kyo nu vedea din trenul imobil.. fugeau spre Naejingh. felul cum se rotea îţi dădea impresia că e fragil.. de mfliniri. Asemenea unor nori aflaţi nu mult deasupra pămîntului. A doua zi. Din trenul blindat. „O fiinţă omenească. dintre care cincisprezece erau comunişti. şi că simte acea plăcere pe care nu şi-o putea imagina decît ca îndurarea unei umilinţi. — Au pornit spre Naejingh. — Tancurile ? întrebă Kyo. Situaţi la două sute de metri depărtare (o echipă în faţă. aşa cum învăluia şi oraşul sj poate chiar şi ceea ce se afla mai departe. Un organism eficace. In spatele lui Kyo. Celălalt. aruncaseră în aer pasajul de nivel. nici cei care atacau trenul.. cu miresme de camfor şi de frunze.

Dar albaştrii dau serios de prefacerile în profunzime. O stare de provizorat. oamenii din secţiile muncitoreşti învăţau să tragă cu puşca. reu-nindu-se într-o avalanşă.Da. privindu-l pe curier fără să scoată vreo vorbă. erau siliţi să presteze o cotizaţie foarte mare fondului de război. din ce în ce mai frecvente. Strada adoptate de Lenin în Ucraina. Se hotărî în sfîrşit şi zise: mişcare muncitorească este interzisă. nu pot să fiu de aceeaşi păre-precauţii. îi venea greu să se desprindă din acest univers alcătuit din orologii cărora nu le păsa de soarta Revoluţiei. Vocile lor înăbuşite păreau să rămînă şi cînd tăceau. Altfel aveau să stea lucrurile dacă oraşul Shanghai avea să fie luat. — Totul depinde de prefectul din Shanghai. Jiang Jieshi a dat or% __ Vorbim despre viitor. Ştiu. erau împiedicaţi de ordinele venite de sus. Spun şi altele mai îmbucurătoare. re că Internaţionala consideră necesar să lase deocamdatj — Gata ! zise Cen fără să ridice ochii din pămînt. re cu tine. şi eu ca mulţi alţii. Dacă e de dreapta. dar vorbeie t>urgnezilor ceea ce le-au făgăduit. ciulind urechile ca sâ audă ce se petrecea afară. Părinţii soldaţilor.. Cen stătea pe scaun cu pumnii pe genunchi.. Omul răspundea cu o voce plină de amărăciune. cînd eram încă un revoO rază de soare pătrunse în cameră.~* c-------*-*■" *-*••--------•»*»-• . Cen se uită la ceas. mă împotriveam tacticii nori devenea din ce în ce mai mare şi mai albastră. Chiar în acel moment. Pe cer. Antonov. în timp ce burghezia plătea o cotă moCONDIŢIA UMANĂ ♦ 125 Hică. zise omul. Se hotărî să se uite la propriul său ceas. Acum am putea afla.de întrebări. — Da. precum şi poliţiile muncitoreşti aveau să ia fiinţă la Shanghai.. muncitorilor ce le-am promis. 126 ♦ Andre Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 127 — Prefectul este de dreapta. din nou în furcă. spărtura dintre mţionar socialist. aşa e. Acolo era în curs de organizare o nouă armată — Armata Roşie. în vreme ce noi'nu dăm lui sunau mai mult ca o întrebare decît ca un răspuns. reluă Kyo. în ciuda salvelor de tun trase de cei aflaţi ' ' ------" JXJ--------J:. Şi Kyo şi mesagerul se opreau mereu. Hankou. fu-tios.. Totul fusese cedat burgheziei din Guomindang. în magazin se aflau pe puţin treizeci de pendule — unele mergeau... M-am întîlnit cu ştafetele sosite de pe front. altele nu — care arătau fiecare altă oră. Orice Katov nu scosese nici un cuvînt. Vom fi jntîi trebuie să-l ucidem pe Jiang Jieshi. Mai puterea în mîinile burgheziei. aşa se numea comisaera din nou însorită. îi spuse lui Kyo. în preajma lor. Cen şovăi înainte de a-şi arunca ochii ta stradă. reluă — Trebuie să extindem Revoluţia şi apoi să ne ocupâ^ ^0. Se auziră iar împuşcături.. Amîndoi erau cu gîndul la Hankou — „oraşul cel mai industrializat din întreaga Chină". luîndu-şi în prealabil anumite omorîţi. — Gărzile Roşii. el nu credea că vor izbîndiVăzînd lucrurile doar dintr-un singur unghi. n-are rost să ne sinchisim de majoritate. Kyo. furaţi. Acel du-te vino al curierilor izbuti să-l readucă la realitate. omul dădea argumente puţin convingătoare: din spusele lui însă nu era greu să tragi unele concluzii importante. în mare parte ţărani.. păstrate în aerul care fremăta ca şi cum şi el ar fi aşteptat să audă detunăturile.. Dacă e din ai noştri. întrucît îl privea. răspunse Kyo. La începutul Revoluţiei. __ Cuvintele de ordine sînt cele spuse de albaştri. aşa gîndeau sol-i comunişti. — E ora patru. Deocamdată ai noştri sînt să se tragă asupra greviştilor..^"^ v°iau s^"Şi re*a în posesie pămînturile. Ridică receptorul telefonului de campanie şi-l puse. Totuşi. Stăteai să te întrebi la ce bun Internaţionala. La Hankou se aflau două sute de mii de şomeri. Se pa. spuse Kyo.

.. Dacă am fi obţinut să fie eliberaţi. — Muncitorii au dreptate cînd declară că intră în greva Şi noi le spunem să înceteze. argumentînd că la ei vor fi în mai mare siguranţă.. Pentru a ajunge aici ne-am răsculat? Trebuie să ne retragem din Guomindang. Deodată. strigă Kyo. zise ofiţerul.. Şi Lenin l-a felicitat pe comisar. Am protestat cu toţii... Stătea la telefon. Şi noi am fost împotriva acordării unor puteri excepţionale poliţiei.. Da. proletariatul n-ar mai fi înţeles nimic. Comitetul. — Miliţiile muncitoreşti trebuie să rămînă înarmate. îndreptîndu-ne spre Naejingh. — De ce? — Nu toţi comuniştii vor accepta să vi le predea. Amîndoi le puseră în acelaşi moment în furcă. Era un om scund şi băţos. Lenin avusese dreptate. Katov apucă cel de al doilea receptor. — Nu cred că vom putea recupera mai mult de jumătate din arme.. Nu mai poate fi vorba de o partidă de şah. Vor să dezarmeze garda muncitorească.. răspunse ofiţerul. Şi noi le interzicem să-şi facă dreptate. ci de a cugeta adînc la soarta proletariatului. Ţăranii vor să-şi redobîndească pămînturile. I-a arestat şi i-a condamnat la zece ani de muncă silnică. eşuat sub cerul însorit. Cuvîntul de ordine actual e bun: să extindem Revoluţia şi apoi s-o adîncim. O să terminăm repede treaba asta. -3 — Vă rog să controlaţi. — Cererea mea a fost aprobată de guvernul din Hankou. trimişi de pe front pentru a ne sonda.. Kyo puse mîna pe telefon. ascultînd. Puteţi să ne înmînaţi armele mîine seară? Avem nevoie de ele.. — Bine. în mod insidios. Oare duşmanii nu se aflau altundeva ? în apropierea lor ? Cuprins de îngrijorare. — N-or să treacă nici cincisprezece zile. reluă Kyo. armele. dar fără să-i mai acorde mare importanţă. Kyo privi trotuarele care străluceau sub soarele capricios. — Chiar dacă ordinul. — Artileria va fi aici în curînd. Mărşăluim.. pe trotuar se lungi o umbră. dacă e posibil. vom termina noi. Dar fusesem judecaţi. Prefectul. M-am întîlnit mai adineauri cu ofiţerii albaştri. să izolăm partidul comunist şi. Semăna mai mult cu japonezii decît cu cei din neamul lui. Mulţi dintre noi fuseserăm în mine. Totuşi. Trebuie să procedăm cu băgare de seamă. Vina : sabotaj.. începu să spună Cen cu o voce furibundă. nu putem fi constrînşi să le dăm armele albaştrilor. — Dar nici n-a spus „întreaga putere menşevicilor"... să le dau lor armele. Katov aştept răspunsul lui Kyo. Justiţia era de partea noastră. aşa că. despre proprietari vorbesc. Era Katov. Niciodată. şi guvernul Guomindangului va interzice şi fiinţarea secţiilor noastre de asalt. zise Kyo. — Las-o baltă. Era vorba de adevăraţi exploatatori. — Chiar dacă le veţi spune că acesta este ordinul din Hankou ? — Chiar dac-ar fi venit de la Moscova ! . Armata şi. Kyo şi Cen zîmbiră.. Oamenii sînt încă la posturile de atac. urgent. să-i conferim lui puterea. dăduse ordin să fie arestaţi toţi proprietarii minelor.în trenul blindat.. M-au sfătuit.' — Armata va fi aici într-o jumătate de oră. condamnaţi la muncă silnică. Lenin n-a spus imediat ce a luat puterea — „întreaga putere Sovietelor". Nu prea mai avem arme. Kyo ridică ochii. dar prăfuite. Cîte ne puteţi da ? 128 ♦ Andri Malraux r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 129 Cen străbătea odaia în lung şi în lat. zise arătînd trenul blindat. Iată de ce am considerat că trebuie să demonstrăm că s-a comis o nedreptate trimiţîndu-i la ocnă fără a fi fost judecaţi.. aveai impresia că e vorba de un tren lăsat de izbelişte. Vor avea de partea lor Poliţia.. Aşa i s-a năzărit lui.. N-a avut loc nici un proces. Am protestat. de atunci. Ce-i vom spune ? Cen se uita la sandalele în care se vedeau degetele lui fin cizelate. dar Lenin avea dreptate.. Fiindcă atunci s-a zis cu Revoluţia.. Trăgeau din nou. Un ofiţer al Guomindangului intră în odaie. în orice situaţie ne-am afla. Kyo şi Cen se uitau încă la el. fireşte. Au dreptate.

din ce în ce mai mare. Nu cumva crezi că îl poţi omorî pe Jiang Jieshi fără să ai autorizaţia Comitetului Central. populată doar de amintirile unor asasinate. Paşii sacadaţi se preschimbară într-un tropăit. Din tren se trăgea prin fiecare fereastră. — Mai slăbeşte-ne! zise Katov. prin rezonanţa trenului blindat. acordul delegatului Internaţionalei ? — Te vei duce să stai de vorbă cu cei de la Hankou ? îl întrebă Cen pe Kyo. cu tot ce . trecînd pe sub toate pendulele. — Trebuie să fie ucis Jiang Jieshi.. — Mă rog. din cap. doar din disciplină. Ce vrea Internaţionala ? în primul rînd sâ se slujească de armata Guomindangului pentru a reunifica China. N-are cum. Cei aflaţi în tren auziseră şi ei paşii şi strigătele. Cen începu din nou să meargă de colo pînă colo. Dâ^ţ. Trebuie. toate măsurînd timpul care trecea. aşa cum se întîmplă să-ţi dai seama că prietenul din 130 ♦ Andri Malraux preajma ta se află în pragul unei crize de nebunie sau de ep^ lepsie. dar nici nu se Putea îndepărta. în semn de protest şi sfîrşi prin a zice: „Bine !". Apoi se va ocupa de propagandă şi de cîte toate.. — Vorbim ca să nu tăcem. f jspunse Kyo. simţea că se vor despărţi. Se poate menţine aici doar bizuin-du-se pe venitul adus de vămi şi pe contribuţiile burgheziei. Ştia de asemenea că nici un ordin dat de Internaţională nu putea satisface dorinţa lui Cen. Trebuie să fie preveniţi. Katov îşi aruncă ochii spre trenul blindat. să te duci la Hankou. Cen mergea iar de-a lungul şi de-a latul camerei. Ai noştri. că trenul blindat se află aici. ar fi trebuit să renunţe la orice acţiune.. ivită din adîncuri.. asculta de ordinele primite. imposibil de deosebit de ţipetele de spaimă.. zise Katov. Cu mitraliere. ca şi cum ar fi venit de la periferie spre centru. cel puţin. Se aflau totuşi Pe poziţii diferite. sacrificînd şi pe alţii. Chiar în clipa cînd privea trenul blindat Pe care aveau.Era evident că ofiţerul clocotea de mînie. poate nu atît de bine ca ei. — Bineînţeles. Burghezia n-are de gînd să plătească fără a primi ceva în schimb. Nu se putea înţelege ce spun. Vuietul se apropia. Singurul lucru ce trebuie neapărat făcut. Un vuiet. Dacă. Kyo îşi aminti că mai auzise o dată lumea strigînd aşa: oamenii ce fugeau de pe pămînturile inundate. de a deveni revoluţionar. deşi este încă perfect lucid. — încerc să mă dumiresc. Voi trimite un emisar în jurul orei şapte. Fără doar şi poate. dar confuz. se apropiau ca şi cum vocile ar fi dorit să anunţe o ştire de mare importanţă. limpezindu-se. Vom fi nevoiţi să plătim cu mulţi morţi dintr-ai noştri. E vorba de ceva esenţial. Frăţia de arme. Nu putea sta alături de el. — Li s-a spus. — Să fi intrat şi în biserica rusă ? întrebă Katov. cu puşti. Strigătele auzite adineauri erau aclamaţii. Kyo îşi dădu seama că nu cuvintele rostite de Katov îl putuseră convinge. Oameni care zbiară. spuse Cen. să-l atace împreună. Se opriseră doar pentru a porni în altă direcţie. Mulţi dintre membrii guvernului se refugiaseră în biserică. — Armata. şi pe care Revoluţia avea probabil să-l oblige să se scufunde într-o cum-plită singurătate. — Vei aştepta să mă întorc cu răspunsul lor ? Cen ezita să-i răspundă. Kyo îl simţea pe Cen ca fiind unul din ai lui. invada odaia aşa încît ciuliră cu toţii urechile ca să-şi poată da seama ce era şi de unde venea. să se stăpînească. deşi încerca. şi izbutea. ceasurile deşteptătoare. zise Kyo. ce trebuia să fie cunoscută de toată lumea. probabil. — Zbierete. şi ieşi din odaie. zise. sau cutiile din care ieşea cîte o păsărică pentru a striga: „Cucu". tot nedesluşite. zise Cen. poate. sau. Strigătele se apropiau. zise Kyo. Aveai impresia că urcă din măruntaiele pămîntului. dar auziseră desluşit. Un vacarm nemaipomenit. asa cum faci cînd vrei să linişteşti un copil. Vedeţi ce puteţi face. — Să fi primit întăriri ? Strigătele. — Ce spun eu nu-i greu de înţeles. apoi statură locului. Luptîndu-se cu ele. Kyo privi trecînd pe sub ceasornice pe acel om ostil care se sacrificase Revoluţiei. — Jiang Jieshi nu ne va îngădui să ajungem pînă acolo.. Revoluţia trebuie să se transforme de la sine din revoluţie democratică în revoluţie socialistă. reluă Cen. de bună seamă. — Eşti de acord să le dăm armele ? îl întrebă Kyo pe Katov. un alt zgomot cîştigă teren şi deveni distinct şi atotputernic: pămîntul era zguduit de paşii unor oameni care mergeau în cadenţă.

în spatele fiecărei ferestre a trenului blindat. coşuri de fabrici. Hîrtiile lui Kyo erau în regulă si nu era pentru prima oară cînd acţiona clandestin. ' "u '" • : ~ * '"'"" * *~ dent. în depărtare. cîţiva copaci şi case cu acoperişuri terminate prin imense coame.aveau. în primul plan. Mai departe. — Cu ce drept? — Un pretext. pe una din străzile oraşului. sus de tot. urcau spre văzduhul în care se ivise de cine ştie unde. părea că vrea să se smulgă din şine. cu maiestuoa. __ Să afle dacă avem la bord orez sau cărbune. ştiind că aude glasul propriei lui morţi. pentru a-şi dovedi că el. Ieşi din port şi o luă la întîmplare. dîmb aproape mvMbii sub dîrele de fum. dar fac ce fac şi dezarmează vaporul în port. ca şi cum furia oamenilor disperaţi aflaţi înăuntrul lui. ardeau lămpi cu gaz. în lumina poate chiar din blîndeţea cerului.îmbine sus. Zguduit de propria lui frenezie. fără să fi pnmit nici o ştire din Shanghai. nu paralizase. E imposibil să apro vizionăm oraşul. un om auzea zgomotul. ar fi pătruns în armura care se zbătea şi ea să scape. se zări şi oraşul. urmărea cu gîndul agonia trenului aflat îfl faţa luiOfiţerii dăduseră ordin să se tragă oricum şi oricînd. Peste treizeci de secunde vacarmul încetă. cel puţin. Kyo ştia cum arată un port în plină activitaOJ. de frica rechiziţiei. Ce puteau oare face oamenii aflaţi în tren cu o mînă pe telefon şi cu cealaltă pe revolver ? Fiecare soldat ştia foarte bjne ce înseamnă zgomotul ăsta. adresîndu-se unui mecanic. în ciuda soldaţilor şi organizaţiilor muncitoreşti. Singura precauţie pe care o luă fu cea de a se apropia de proră. La Shanghai toată lumea credea că rechiziţia avusese loc. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 131 Katov fusese şi el într-un tren blindat în Siberia.il ivruiuuvn A»JW -__________ W . în sfirşit. se auziră bufniturile unor fiare izbite de pămînt. ci mai ales de freamătul şinelor care ţineau în frîu urletele ca o cămaşă de forţă. O sirenă de pe un vas străin şuieră. Ici şi colo. Coşurile arsenalului apărură deasupra unui — Companiile străine le-au dat ordin să plece. cu pacea ivită din noapte. în fundul se văzură limpede vasele de război ale multor u ţări din Occi. din faţa numeroaselor bărci. r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 133 Partea a treia 29 MARTIE Se apropiau de oraşul Hankou. întinse mîna. elevatoare. Pe deasupra zgomotului făcut de paşii soldaţilor şi de tic-tacul pendulelor din ceasornicărie. — Ce vor ? întrebă Kyo. Dacă aducem cărbune nu zic nimic. Katov era fascinat nu atît de zarva făcută de oamenii care îşi simţeau moartea aproape. o lumină menită să se albăstrie a serii de primăvară. rezervoare: aliaţii revoluţiei. Nu e permis să le debarci în port. sele lui coloane. Fluviul era acoperit de ambarcaţiuni. sau să se încaiere în acel submarin care nu avea să iasă niciodată la suprafaţă ? Trenul intrase într-un fel de transă. De şase zile Kyo mergea în susul fluviului.lCil. Mai avea de aşteptat douăzeci de minute. Trăgea artileria armatei revoluţionare. în fundul unor prăvălii. Fără să se poată împotrivi. Se trăgea de pretutindeni. Se pregăteau oare să moară împreună. — La ce oră pleacă transbordorul ? — Face curse din jumătate în jumătate de oră.

îşi zise Kyo. pentru a celebra eliberarea Chinei. vrăjitori. şi mai ales la puloverul lui gri cu guler răsfrînt. pînă la sediul Internaţionalei. oraşul de la care comuniştii din | lumea întreagă aşteptau salvarea Chinei.. Era mult prea nervos ca să poată sta locului.. După cît apucase să vadă. Kyo coborî şi el spre fluviu şi ajunse în faţa unui şantier.. şi apoi pe lîngă marile bănci străine. Ajunse în sfîrşit la Hankou. dar cam prea fine şi cumva copilăreşti să fi contribuit la formarea acestei impresii. Să fie oare cu putinţă ca Hankou. . ci piereau înghiţite parcă de lumina albăstruie şi fosforescentă. Erau trăsuri care aşteptau pe chei. de plăci de patefon. — De ce sînt atît de puţine vapoare în port ? întrebă Kyo dughenelor. îşi vedeau de treburile lor nocturne în acea lumină tulbure ce ştergea petele de sînge aflate pe străzile oraşului. şi May şi el. Era un om în vîrstă. trei. Delegaţia Internaţionalei.. Vaporul pe care se afla el avea să ancoreze la U-Jiang.. Totuşi. Kyo îşi puse binoclul. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 135 Se miră auzindu-se rostind această frază. Vologhin îşi băgă mîinile în buzunarele uniformei şi ţnfundîndu-se în fotoliul său. atîrnînd ca nişte panglici scrobite. cei de la Shanghai erau condamnaţi la moarte. Un paznic se uită la Kyo. Dacă Hankou nu era ceea ce-şi închipuiau toţi ai lui.te. plină de pomi în floare — păreau cenuşii în ceaţa vesperală — văzu coşurile manufacturilor din vest. care ar fi avut mare nevoie să fie reparat. dar Kyo hotărî să o ia Pe jos. Se îngrăşase aşa cum se îngraşă femeile. îl întovărăşi pe Kyo. Transbordorul sosise. îi strînse mîna. Socoti că cel aflat în prag e japonez. strălucind încă în fundul unei imense corăbii deasupra căreia trona o pagodă atît de sugrumată de iederă încît părea neagră. în încăpere huruia un ventilator. Două. pogora să spele pămîntul. vraci. Deşi era alb la faţă.. atît mai pot privi oraşul urcînd spre cer ta această seară. cei care tămăduiau prin anumite buruieni. un ofiţer supraveghea felul cum s1 desfăşura debarcarea. — pe firmele lor tronau broaşte — . Mai departe. Gîndurile lui mai repede decît îşi dăduse el seama. destul de accentuate. astrologi. avea ceva de levantin. a preda arcele echivala cu o sinucidere. Şi senzaţia era mai tare. Funcţiona. De acolo avea să ia transbordorul pentru a ajunge la Hankou. dincolo de o grădină mare. Fu primit de un bărbat. despre care Kyo ştia doar că organizase primele insurecţii în Finlanda.. „Ciudată angoasă ! Simţea după pulsaţiile inimii că respira greu. doar Arsenalul era în plină activitate. La parter era tipografia.. se întorceau mereu pe obrajii lui. ghicitori. zise Kyo. Da. dădu din cap. Noaptea era hărtănită de lumini. fraza gxprimase ex?ot ceea ce de fapt voia să spună. — Cred că am luat-o pe o cale greşită la Shanghai.. Poate că şi trăsăturile feţei.. Trecu pe lîngă concesiunea pe care Marea Britanie o părăsise în ia- T 134 ♦ Andre Malraux nuarie. spunîndu-i că numele lui este Vologhin. Or mai fi fost şi altele. Şi soţia lui. După ce privi hîrtiile. să fie în grevă ? în Arsenal se lucra. Ultima licărire a unei flăcări aprinse în această seară unică. care se ocupa de situaţia oraşului Shanghai. scribi. Se puteau oare bizui doar pe Armata Roşie ? Nu mai îndrăznea să-şi iuţească paşii. şi torpiloare. în sfîrşit! întreaga clădire era luminată. Blocuri mari de piatră. Doar nu cu inima tragi aer în piept!" Senzaţia se lupta cu mintea lui. Un vas comercial. In cel din faţa lui erau doar bărci cu pînze ţesute din fire de bambus. dar în care nu se instalaseră încă noii locatari. Nici urmă de fum. şi a atare îi arătă cu degetul unde se află soldatul care avea sarcina să conducă străinii. Coborî pe chei. Mergea de-a lungul fluviului într-o hărmălaie de clopoţei. undeva în lume sau deasupra luminilor. Părul cărunt era tăiat scurt şi totuşi cîteva şuviţe date cu mîna pe ceafă. Kyo ştia că la ultimul etaj se afla biroul lui Borodin. închise. Dacă Hankou JJU putea veni în ajutorul secţiilor de la Shanghai. Un sfert de oră. Umbrele lăsate de oameni nu se aşterneau pe trotuare. La colţul unei străzi. un batalion se pierdea în noaptea înceţoşată. Rămăşiţe din zidul doborît.

dar trebuie să procedăm cu băgare de seamă. Văzut din spate. înainte de a pleca de aici". — Şi cu ce le veţi înarma ? Aici Arsenalul se află în toîinile generalilor.. chiar aici. Putem oune şi noi cîte ceva pe unul din talerele . iar Jiang Jieshi e stăpîn pe cei din Shanghai.. Kyo simţea că se scufundă. Da. continuă Vologhin. Dacă punem la socoteală şi nucleul comunist al „Armatei de Fier" încă zece mii. — Am să-ţi spun." îşi zise Kyo. Cei care muncesc cincisprezece ore pe zi. — Mai întîi. fără să crîcnească. Nu spun că nu ne putem sluji de ei." — Nu mai deschide gura şi nu te mai uita la mine aşa cum te uiţi. Pe faţa lui nu se afla nici o urmă lăsată de j^ndurile sau de sentimentele pe care le nutrea. Vologhin se ridică din fotoliu şi se apropie de fereastră. Zece gloanţe pentru fiecare om.. Nu este însă o dovadă A lucrurile stau cum cred ei. nu mai ne vin arme din Rusia. ştiind că „revoluţia noastră" nu prea are şanse de izbîndă. — Zi mai departe! De ce crezi că procedăm greşit la Shanghai ? — De ce. Fără a mai pune la socoteală pe Jiang Jieshi şi pe ceilalţi dornici să se alăture la prima măsură cu caracter efectiv comunist pe care o vom lua.. trebuie să-l văd. în unele clipe îmi zic: „Dacă le dăm arme vor trage în noi". „Trebuie să mă întîlnesc cu Possoz. Pentru fiecare uniune de lucru. __ Ce instrucţiuni daţi în momentul de faţă ? _. Aparţine generalilor din Guomindangul „de stînga" cum se zice. — Puterea nu se află în mîinile noastre. ce vom putea face ? — Mai întîi vom crea miliţii. „Şi dacă oraşul ăsta nu e decît un decor scăldat în sînge. E capitala şomerilor. Doar o expresie de mare intensitate anima chipul acestui om. asta mai presus de toate.. fără a îndrăzni să-şi ducă gîndul pînă la capăt. nu mai mult. Totuşi. Cu atît mai bine. 136 ♦ Andre Malraux — Fiindcă armata revoluţionară se afla în spatele vostru. Şi teroriştii. împotriva ceior înarmaţi de noi se vor ridica. Era un om mic de stat şi gras. Arsenalul a fost luat de noi.. — O ţin una şi bună. Zece mii de oameni. „Da. aş vrea să ştiu ce se petrece aici.. vrei să-mi spui. văzut aşa cum îl vedea Kyo. Se uită lung şi întrebător la Kyo.. N-avem arme. Nemişcat. Să organizeze un partid comunist independent. — Ce vor ceilalţi ? — Să iasă din Guomindang. Să confere puterea Uniunilor. Părerea lor este r CONDIŢIA UMANĂ ♦ 137 n omagiu adus propagandei noastre. de ce oare manufacturile nu mai lucrează ? — Stai puţin ! Cine protestează ? — Cei care fac parte din grupurile de luptă. Cîtor oameni le vom putea da arme ? Poate muncitorilor. Possoz era de fapt singurul om în care Kyo avea deplină încredere. ca într-un vis rău.— Iar ? zise printre dinţi. Privirea îi era îndreptată spre fluviu şi spre dealurile ce înconjurau oraşul. Asta e sigur. Şi. din ce în ce mai adînc. continuă: — Oraşul Hankou nu este capitala muncitorilor. Vologhin. cu ce vom aproviziona trupele noastre ? — Turnătoriile. Nu vor accepta. să nu predea armele.Să întăriţi nucleul comunist al armatei de fier. zise Vologhin. aşa cum animează şi feţele somnambulilor. Lumea crede că oraşul Hankou e comunist. — Pe ăia mai dă-i şi dracului... Şi. mai ales. Dacă ieşim din Guomindang. manufacturile ? — Nu ne mai sosesc materii prime. Nu în faţa voastră.. Au fost tăiate legăturile cu Mongolia. osînza acumulată pe spinare părea o cocoaşă. — La Shanghai. şaptezeci şi cinci de mii de oameni. Ceilalţi. Poate e un noroc. aşa acum nu acceptă nici Jiang Jieshi să dea ajutor sovieticilor. ca un năuc. pentru fiecare sindicat. doar din profil. Mai sînt şi alţii. Ca atare..

Ca atare. Dacă nu veţi izbuti. mai de voie mai de nevoie. O să se nască. Pe urmă. Dacă doriţi să le distrugeţi. Ce ai de zis ? Sau ne vom compromite definitiv. toţi proletarii din Shanghai vor socoti că au fost trădaţi. S-ar putea să avorteze dacă ne amestecăm. Ele vor constitui forţa noastră căci numai aşa îi vom putea ţine piept lui Jiang Jieshi. decît dîndu-se drept democraţie. şi situaţia asta îi va determina să se alieze cu jiang. fără combinaţii dubioase şi fără beţe în toate. Cînd dupj muncitori. — Dacă aşa stau lucrurile. — Ţăranii se iau întotdeauna după cineva. Kyo av^ şese prilejul să constate că ideile lui erau întemeiate. rosteşte-le ! — Suprimarea imediată a arenzilor şi a creanţelor. Toată lumea ştie asta. trebuie să fie socialistă. Iată de ce trebuie să dştigăm timp. — Nu! O mişcare ţărănească nu poate dura decît agăţîndu-se de muncitorimea din oraşe. la unirea imediată a tuturor generalilor.balanţei. Aşa am procedat cu generalii pe care i-am înlăturat. cînd după burghezi. pentru ca ţăranii să dorească să aibă pămînt. gărzile uniunilor muncitoreşti din Shanghai. Comitetul. Urcăm împreună cu ei. zise Vologhin. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 139 — Faptul de a ţine sau nu seamă de instrucţiuni. hai. împotriva noastră: două sute de mii de oameni contra douăzeci de mii. ne vor distruge. împărţirea terenurilor. Pe de altă parte. Prin însăşi natura ei. — Dacă aşa stau lucrurile. nevom descotorosi de Feng Yu-Shiang. Asta ar însemna să le predaţi şi oamenii — tovarăşii noştri. Şi să ne împotrivim din răsputeri ca ele să fie dezarmate. — Dacă e vorba să umblăm cu foflrlica. fluenţa rîurilor. Este de la si' ne înţeles. nu predaţi armele. Lozincile comuniste îşi croiesc singure drumul şi merg înainte chiar cînd le abandonăm. încep să mă tem. Orice lozincă lansată de comunişti ne va fi atribuită nouă. Ştiu ce spun. Anularea creanţelor este o lozincă de luptă. singura capabilă să mobilizeze ţăranii. îi urăsc pe sovietici tot atît de mult ca şi Jiang Jieshi. — Aş vrea să adaug că mulţi din ţărani care n-au după ce bea apă sînt proprietari. — Există şi alte cuvinte de ordine. mă rog. ţăranii nu pot face decît răscoale.. pe cei împotriva cărora am luptat cu ajutorul lui Jiang. nu poate fi vorba ca ţărănimea să fie despărţită de proletariat. celor de aici. Ori de cîte ori fatalitatea are precădere asupra voinţei. — Şi bine înţeles. E nevoie doar ca cineva să le ţină un discurs. Mă rog. s-a zis cu noi. — Un cuvînt de ordine dat doar de comunişti ar duce. cît şi sub cel al exaltării unei voinţe. mă rog. Jiang nu va lua nici o măsură. vom pierde în orice caz. — Premature. Revoluţia nu se poate menţine. slujindu-ne de generali. Singurul lucru pe care-l putem face este să-l dăm jos pe Jiang. Trebuie să lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Trebuie să acceptăm să participăm alături de trupele lui Jiang Jieshi la înăbuşirea răscoalei. Generalii care luptă aici alături de noi. — La Moscova. trebuie să atragem de partea noastră cît mai repede posibil. dar nu e încă momentul. Cîţi bolşevici au participat ? — Cuvîntul de ordine „pace" ne-a adus adeziunea maselor. — Dacă respectă instrucţiunile. Propaganda aduce în rîndurile noastre tot atîţia oameni cîţi le aduc lor victoriile repurtate. Cînd se răzvrătesc. Văd zi de zi ce se petrece în jurul meu. — De îndată ce veţi lansa lozinca asta. Revoluţia ţărănească. 138 ♦ Andrt Malraux T în timpul celor şase zile cît mersese cu vaporul. nu trebuia să faceţi Revoluţia din Octombrie. Iată de ce trebuie să vă puneţi bine cu Jiang Jieshi. predaţi armele. Prin noi înşine nu alcătuim o mare putere. dar marxismul se află atît sub semnul unei fatalităţi. nu „oate schimba situaţia actuală. sau trupele lui. dar muncesc pentru arendaşi. nu revoluţii. şi în acelaşi fel. cei săraci aveau să li se alăture ca şi ţăranii $j muncitorii. în acele oraşe făcute din argilă. dar nici o cuvîntare nu-i va putea convinge să nu mai dorească. Katov şi cu mine ^ organizat gărzile muncitoreşti. aşezate de milenii la con. — Nu zic nu. .. toată lumea e de părere că pînă la urmă va trebui să ne despărţim.

cînd dormea sau visa la bordul vasului. Moscova nu va tolera să ieşim acum din Guomindang.. cam confuză de altminteri. „Cînd cineva ajunge să fie atît de dens." — Cen se află aici ? — N-ar fi trebuit să vină ? Toţi o apă şi un pămînt. — Moscova e la curent. nu mai seamănă a om. — Uniunile muncitoreşti se organizează de la sine. vrea să-l extermine pe Jiang. — Ştii desigur ce părere are Internaţionala despre acţiunile teroriste. orgolioşi şi lipsiţi de simţ politic. mîine alta. Am scos-o totuşi la capăt. Partidul comunist chinez este mai iavorabil unei înţelegeri decît Moscova. — „O problemă importantă. Cen intră. pricepuse că Moscova va rămîne pe aceleaşi poziţii. Ne jertfiţi. — Cazul de faţă se deosebeşte de cele obişnuite. Năucit de această veste. fără a-l putea însă potoli pe Jiang Jieshi. N-am de gînd să ţin un discurs cu privire la această problemă. lăsaţi lucrurile să meargă aşa cum am zis. înclină capul şi faţa îi fu încadrată de dubla lui bărbie... zise Vologhin. — Dacă ne despărţim de ei. Vă opuneţi. 140 ♦ Andrâ Malraux „De ce oare nu i-a spus să urce pînă acum ?" se întrebă. Vreţi să interziceţi sindicatele în numele Internaţionalei ? Vologhin se duse din nou spre fereastră. Borodin poate spune Moscovei cum stau lucrurile. Acum." spuse Vologhin citit^ mesajul. Tovarăşii noştri nu vor preda toate armele chiar de vom primi ordin de la voi. cerînd să fie chemat Cen în biroul lui. şi întunecimea ei părea să-i despartă pe cei doi oameni pe are Kyo îi vedea doar din profil. Nu-i erau prea agreabile convorbirile cu teroriştii pe care-i socotea mărginiţi.. proiectul lui Cen de a-l ucide pe Jiang Jieshi părea să capete o consistenţă. Kyo nu băgase pînă atunci de ă că mîinile lui Vologhin semănau cu cele ale preoţilor. în ajun. Aşa spun toţi: „problemă importantă. proiectat pe fundalul nopţii scrijelite de stele. — Ţi-a spus ? întrebă Cen arătîndu-l pe Kyo. Cu braţele puse cruciş pe piept aştepta. ţinîndu-şi bărbia în mîini. Luă scrisoarea de pe masă.— Ca atare. — Ce anume ? — Mi-a trimis un bileţel în care îmi scria că vrea să ma cînd vei veni aici. Trecu pe lîngă Kyo şi se aşeză în faţa lui Vologhin.. Faţa lui era brăzdată de şuviţe de păr. Ordinul referitor la predarea armelor a fost dat alaltăieri. Purta.. Oare nu putem lua contact unii cu alţii decît prin slăbiciunile noastre ?" Se dezmetici din surpriza produsă de sosirea lui Cen. îşi dădu seama că venise să spună (Cen desigur n-avea de gînd să discute) ce hotărîre luase. Cen stătea cu coatele pe birou. Da.. ca şi Kyo. se afla Vologhin. un pulover. Camera vuia de zgomotul făcut de tipografii de la catul de jos. şi a o decide să lupte împotriva noastră. Prin marea fereastră perpendiculară a biroului intra noaptea. — Aş dori să vă mai spun ceva. Cen e aici de două sau trei ore.. De cealaltă parte. Va. Noaptea se ivea. fără altă haină. — Cei din vîrf. mai a|es în cartierele sărace. Kyo nu găsi imediat vorbe pentru a răspunde. — Aha ! iată dar. ca Jiang să fie executat ? T . însoţită de stele ce nu străluceau încă. de abia. — Secţiile le-au predat ? — Jumătate din ele. cînd aflase cum stau lucrurile. ne îndreptăm în mod sigur spre pierzanie. Azi cred una. — Lucrurile stăteau şi mai prost la Leningrad cînd Iude-nici se afla la porţile oraşului. De fapt e vorba de acelaşi lucru: Cen-Ta-Eul. din Shanghai. Stătea aşa. Jiang Jieshi este —singurul — personaj destul de popular pentru a menţine unită burghezia. Nu făcea nici o mişcare. da sau nu. gîndi Kyo. Telefona. încordat şi dîrz. porul tău a tot fost oprit pe drum.

Totuşi. A nu se uita că fiul lui se află la Moscova. — Şi excluderea elementelor anticomuniste ? — Jiang Jieshi nu pusese stăpînire pe Shanghai. am păstrat jumătate din arme. Problema fusese deci luată în discuţie şi aici. crezi oare că momentul e potrivit ? — Aţi prefera să aşteptaţi ca Jiang să-i asasineze pe ai noştri ? — Jiang o să dea nişte decrete şi atîta tot. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 143 — în mai puţin de o lună am fi obţinut de la Guomin-jang să fie pus în afara legii.. Milioane de chinezi atîrnă mai greu în balanţă decît cincisprezece ofiţeri ruşi. nu era seiiţială pentru Cen. Mă tem deci că-şi va lăsa copilul în voia soartei. Vologhin vorbea ca şi cum ar fi enunţat un adevăr evident. va fi părăsit pînă şi de ofiţerii lui. — Ştii tot atît de bine ca şi mine că forţa numerică nu contează într-o democraţie. — Guomindangul există. Sînteţi şi acum în mîna lui. Şi eu voi fi torturat. Credeţi oare că ţăranii cărora le tot făgăduiţi că se va proceda conform programului Guomindangului (25 ^ sută reduceri la arende. — Vom demonstra că ne putem folosi de Guomindang cu fapta. ştia că discuţia începută. găunos. decît acum cînd discuta despre asasinarea lui Jiang Jieshi. pe care tu. Cen nu reacţiona. uniunile ţărăneşti.. Aşa încît nu veţi mai obţine nimic nici de la ruşi. îl vor urma de îndată ce va fi dezarmat. n-avem nimic altceva de făcut decît să stăm frumuşel cu ştreangul de gît. Putem să-l cucerim săpîndu-l. după ce va fi primit cîteva asigurări date de nişte consuli europeni. Va trece de partea celui care deţine puterea. — Aşa crezi tu ? — Şi tu ? Tu ce crezi ? Nici măcar n-ai îndrăzni să-l omori. După părerea ta. — După ce ne va fi zdrobit. Numai distrugînd omul putea să fie de acord cu sine însuşi. deşi pentru asta venise. Dacă nu izbuteşte să pună slavilă răscoalei ţăranilor. dar nu imposibil. Era ceva care nu suna bine. e mai tare ca noi.CONDIŢIA UMANĂ ♦ 141 Cen stătea nemişcat. biţi. nu cu vorba.. Şi mai e ceva. Şi. — Ai zis că muriţi de foame. sâ încercăm acum să-l atacăm pe Jiang cu adevărate cuvinte de ordine revoluţionare. voluntari. începînd cu generalul şi sfîrşind cu soldaţii. comunistă. vrei să-i reuneşti. Nici Gallen nici Statul Major nu vor tolera o asemenea faptă. Toţi micii burghezi. ţinînd seama de punctul tău de vedere. dar veţi fi în curînd şi mai mult. Poate să fie periculos. Şi acum. ceva frivol. De altfel mai sînt şi alte oraşe în afară de Shanghai. Lemn nu trebuia să se folosească de lozinca „împărţirea . Pe generalii din Comitetul Central îi doare în cot dacă sînt ucişi militanţii comunişti. Vor lupta alături de noi. în fiecare zi. propagandă. care-l tulbura pe Kyo. aproape în întregime. după cum zici. 142 ♦ Andre Malraux — Nu mi se pare că lucrul se impune de la sine. Niciodată cînd era vorba de al vostru. Dacă pierdeţi Shanghaiui cine vă va mai aproviziona ? Fen-Yu-Shiang vă desparte de Mongolia şi nu va şovăi să vă lase baltă dacă noi vom fi zdro. Fusese mult mai ferm cînd ordonase să se predea armele. Nu noi l-am creat. — Nu încape vorbă că îşi iubeşte fiul mai puţin decît se iubeşte pe sine însuşi. Vor fi torturaţi dacă Jiang va fi asasinat. Jiang îşi va lăsa fiul în voia soartei. sprijiniţi fiind de ţăranii şi proletarii din Shanghai. N-are importanţă. Prima divizie este. Sovietele soldaţilor. — Internaţionala nu are căderea să se pronunţe în fa-vOarea acestui proiect. zău aşa) vor crăpa de foame pentru a hrăni Armata Roşie ? Vă daţi pe mîna Guomindangului. în fiecare lună. să fim serioşi.. introducînd în rîndurile lui elementele comuniste de care dispunem. nu crezi şi tu că obsesia fatalităţii economice j0ipiedică Partidul Comunist Chinez şi poate chiar şi Mosco-v3) să vadă ce sare în ochii tuturor ? — Asta se numeşte oportunism. Dacă nu încercăm acum. cînd e pusă în situaţia de a se opune aparatului de stat. Vologhin. mă rog asta e o altă poveste. V-aţi priceput să-i oferiţi cadourile după care tînjea: ofiţeri. îşi zise Kyo. în mod provizoriu.. — Numai în măsura în care aţi fost de acord cu scopul pe care îl urmărea. Ofiţerii ruşi ai lui Gallen n-au putut ieşi din Statul Major. vor fi şi basta. sau alţi măscărici de teapa lor. Există. zise Kyo. — Dacă ofiţerii ruşi vor fi torturaţi. Cu alte cuvinte. — Mă rog. Membrii Guominda-gului sînt în marea lor majoritate extremişti. nici pe cealaltă cale. cu bărbia în mîinile puse pe birou. — Las-o baltă. bani. Şi la urma urmei. îi cu-Bosc eu. De doi ani de zile ne slujim de el.. în spusele lui Vologhin.

Lenin a mers întotdeauna în direcţia spre care se îndreptau masele. a unui militant comunist. Cît timp călătorise cu vaporul. surî-zînd pentru prima oară de cînd începuse discuţia. spuse Vologhin. ieşi în stradă şi se apropie de Cen. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 145 . jj uneltească pe furiş pentru a atenua divergenţele şi a încerca sâ alcătuiască o lume. — Nu veţi izbuti să puneţi stavilă acţiunii ţărăneşti.rebuia să-i zdrobească imediat pe comunişti. mă rog. noi. după cum ştiţi. împărţirea terenurilor agricole însemna constituirea micilor proprietari. toate armele trebuie să fie predate. trepidaţiile maşinilor din tipografie — regulate şi controlate. toate ferestrele luminate arătau că „Delegaţia" stătea de veghe. şuvoiul nu mai putea fi oprit. Possoz. muncitorii aveau să ceară un alt statut.. şi anularea creanţelor. Porniră la drum. în momentul de faţă. Poate laşii. în oraşul adormit. S-ar fi putut oare să fie şi altfel ? Oricum. soldaţii nu aveau să 0iai lupte decît atunci cînd vor şti pentru ce se bat. ca şi Moscova. împărţirea imediată a pămînturilor.. prin tactică. Cen aştepta pe trotuar. Au izbutit. Şi nu sînteţi. busturi negre între canaturi. în afara lumii. Lozincile voastre merg împotriva curentului. în ciuda prudenţei manifestate la Moscova. T 144 ♦ Andri Malraux — Nu te laşi omorît ca să asculţi de un ordin. cotropind-o ca un şuvoi de apă. N-aveau decît. Ăsta era singu-flil lucru cert. spuse Kyo. Ţăranii comunişti aveau să ia pămînturile. Se scufundau în noaptea liniştită şi solemnă. colibele cu acoperişuri de paie păreau umbre sălăşluite undeva departe. Din pragul uşii. Cu voia jau fără de voia Moscovei. Kyo după ce obţinu adresa ami-cului său. la prima reuniune a Comitetului Central. îi zguduiau din cap pînă în picioare. se întîlneau undeva cu ezitările şi cu afirmaţiile lui Vologhin.. nu încetase să se întrebe în ce măsură se putea bizui pe informaţiile pe care le deţinea. — Comitetul n-o să voteze pentru. zise Cen. Vologhin dădu din umeri. Kyo nu se putea obişnui cu trepidaţiile maşinilor care ajungeau în toţi muşchii iui prin pămînt. Dar Internaţionala se înşela. dîndu-şi seama cît de greu îi venea să treacă la acţiune. dar nu pentru multă vreme.pămînturilor". ci de două direcţii diferite care se îndepărtează din ce în ce mai mult una de alta. Aşadar. sîntem cei care dăm instrucţiuni pe care masele nu le pot privi altfel decît drept o trădare. Privite din stradă. ca atare. — Crezi oare că Lenin a stăpînit masele în cursul lunilor care s-au scurs din aprilie pînă în octombrie ? — O fi pierdut controlul. Şi noi tot de tactică trebuie să ţinem seama. I se năzări că acele maşini de fabricat adevăruri. Nu se mai putea tergiversa. acum era prea tîrziu. cred că aş înţelege că a asculta de ordinele date de Partid este singura atitudine logică. Propaganda comunista pătrunsese în rîndul maselor. cînd prin cuvintele voastre de ordine le veţi spune să aştepte ? — Chiar dacă aş fi hamal în portul din Shanghai. — Asasinatul nu trebuie să fie considerat drept princi. Jiang îşi dăduse seama de situaţie şi. Ca să puteţi acţiona asupra maselor. Şi nu fiindcă ai primit un ordin ucizi. în faţa lor. învăluite de un miros de peşte şi slănină prăjită. ar trebui să fiţi la putere. Nu e vorba de un ocoliş. în momentul de faţă sînteţi pe cale să nu mai puteţi controla masele. care n-au fost de altminteri în stare s-o pună în aplicare. ridicîndu-se de pe scaun. Cen se ridică şi el. din cînd în cînd. — Nu despre asta e vorba. Asta figura şi în programul socialiştilor-revoluţionari. pala cale a adevărului de ordin politic.. Kyo spuse: — Voi propune. — Ascultă. ca şi oamenii care o alcătuiau. dacă refuza să asculte întru totul de ordinele date de Internaţională. Deşi se aflau afară. aşa cum pretindeţi că faceţi. Credeţi oare că vor înţelege. Ceea ce ar fi trebuit să facă era colectivizarea imediată. să înfiinţeze sovhozurile. Marile capitale din lume inamice puteau. două umbre identice — aveau aceeaşi statură şi erau îmbrăcaţi la fel — o luaseră înainte. fiindcă vorbele erau oglinda gîndurilor pe care le nutrea. zise Cen. comuniştii. care era director în port. .

Tăcerea din uzine. toate amintirile. văd uneori pe podea umbra unei pisici. Fără doar şi poate. dacă am visat. Internaţionala era tot atît de hotărîtă precum devenise el. nu omuciderea... Kyo se simţi atît de aproape de Cen încît avu impresia că se află amîndoi într-o cămăruţă cu toate uşile şi ferestrele închise. Şi detest amintirile.. Se căinau cîntînd pe limba lor acele litanii.. avea să moară. dar se afla pentru prima oară în faţă cu un om atît de fascinat de moarte.. — Ai zis adineauri că umbra era mai înfiorătoare decît orice se află în realitate ? — Am eu mutra unui om care are remuşcări ? Nu faptul de a ucide e greu. Kyo simţea că omul alături de care mergea. dar auzise vorbindu-se şi mai tare. Nimic nu e mai greu de suportat decît visele... înveşmîntat în gloria revoluţionară. vechi de cînd lumea şi pămîntul.. Numai că el a ales obedienţa.. Trebuie ! Cen tăcu cîteva clipe şi apoi îl întrebă pe Kyo : — Visezi des ? — Nu. sau să moară. De cînd mă ştiu.. — Crezi că un asasinat poate schimba visele tale ? — Nu ştiu. îşi aduse aminte de musulmanii pe care îi văzuse. — Singurul lucru de care mi-e într-adevăr frică. îţi conferă o 146 ♦ Andri Malraux T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 147 siguranţă. Apar lighioane.. Viaţa mea n-a trecut Se află înaintea mea. Kyo nu-i văzuse faţa cînd rostise acele cuvinte. jupă cîte ştiu. Mai ales caracatiţe. Da. prosternîndu-se pe un cîmp pîrjolit pe care crescuse cîndva levănţică.. aproape invizibil în . Trebuie să fii mai tare decît... Am să-ţi spun după ce Jiang.. visele mă bîntuie mai rar. De ce oare venise la Hankou ? Pentru a pune la curent Internaţionala cu situaţia de la Shanghai. ştia că avea să trăiască în preajma unor oameni £are îşi dădeau seama că viaţa lor este ameninţată. niciodată. — De multă vreme visezi aşa ? — De multă. toţi erau condamnaţi la moarte. Esenţial era să nu mori degeaba. Greu este să decazi în propriii tăi ochi. angoasa oraşului care trebuia să moară.. Undeva.. întrucît îl priveşte pe Vologhin. într-o noapte ce semăna cu cea de acum. ... Şi cînd mă trezesc îmi aduc aminte.. în noaptea asta se simţea legat de Cen. Tăcură amîndoi. este să adorm.. E mult mai rău. reluă Cen.. care se ivesc pe buzele celor ce suferă şi-şi dau seama că vor muri. Pe strada pustie.. Vorbise cu o voce amară ? Greu de spus.. Faptul de a pune în aplicare ordinele primite. cîţiva oameni sporovăiau în limba chineză. nu-mi amintesc ce-am visat. Trebuie să ne bizuim pe ceva. Mai în toate nopţile. Nu s-a întîmplat aşa ceva. sau să înnebu-neSc. Totuşi. Cred $ şi el ştie. cum era prietenul lui... Nu-mi aduc aminte decît de visele de care ţi-am vorbit.. — De n-ar fi decît atît. fu iar cotropit de angoasa de a nu fi decît un om.. în ultima vreme. Era posibil să abandonezi cadavrul în voia unui nou val revoluţionar. repetă Cen. Auzind cuvintele rostite de Vologhin. zise Cen. zgomotul făcut de un automobil se pierdu în noapte luat de vîntul aducător de mireasma pomilor înfloriţi. Şi visele constituie un divertisment. în orice caz. Cen.. un orologiu bătu ora zece. lighioane. după care era posibil să-l laşi să se lichefieze în reţeaua de minciuni. se simţea legat de el prin sentimentele ce se nasc între prizonieri : — Cel mai rău e să nu ştii..Revoluţia ajunsese la termenul gestaţiei. Acum trebuia gj se nască. el însuşi.. Oricît de frumoasă ar fi fost haina. în imensa noapte. Cînd mă las purtat de ele. decît ceea ce se petrece în acel moment în tine. mi-e frică să adorm. Cînd trăieşti aşa cum trăim noi. N-o să mi se'întîmple nimic. aşa cum îmi conferă şi mie ideea că trebuie să-l asasin^ pe Jiang. — Eu visez.— Da. Se pare că nebunii nu ucid.. Şi adorm în fiecare zi. Curajul |Oj Cen nu-l mira. Mai înfiorătoare decît orice lucru aflat în realitatea imediată. Kyo luase demult şi definitiv hotărîrea de a-şi risca viaţa 5^ ca atare. în apropiere.. Dacă e vorba să-l ucid pe Jiang Jieshi.. trebuie să ai o certitudine. ştiu....

simţea sălăşluind o putere demenţială şi totodată sacră. Ai fumat opium ? — Niciodată. îl ascultase de prea multe ori pe tatăl său spunînd că cel care caută cu atîta dîrzenie absolutul nu-l poate afla decît datorită simţurilor. T: CONDIŢIA UMANĂ ♦ 149 — Din lipsă de încredere în omul respectiv ? — Fiindcă nu-mi place ca femeile pe care le iubesc să facă dragoste cu alţi bărbaţi. Vorbise iar cu acel glas de om distrat care spune ce-i trece prin minte. Totuşi n-aş vrea să fie omorît de altcineva. ivită din conştiinţa fatalităţii de care nu poate scăpa. Te îndepărtezi de oameni ca să te apropii de. Asta e sigur. Era neapărat nevoie să-l ucid pe Teng-Yen-Ta. — Starea asta îţi este provocată de o idee ? — Da.. Nu există altul în limba chineză. Dar omul simţea.. Ascultă. Mai zice şi că opiumul te poate descătuşa. anxietatea. Dacă obţin acordul Moscovei.. Nu e vorba de o stare de elevaţie. O pace care se apropie de ceea ce unii numesc extaz.. grăi rar Kyo. Există un cuvînt care exprimă o pace mult mai adîncă. teama de a muri. spaima care avea să-l predea pe Cen caracatiţelor. care acum îşi amintea de visele lui de groază.. — în cazul ăsta îmi vine greu să-ţi explic.. Se simţi dintr-o dată foarte departe de Cen. Asta e sigur. tăcerea şi oboseala. Ajunseră pe malul fluviului. care avea să-l lege de sine însuşi. Asta e sigur.întuneric.. crede că în străfundurile fiecărui om zace spaima.. Acum trebuie să plec. şi că acesta este de fapt rostul lui. — Te gîndeşti la moarte cu nelinişte ? — Nu. Un fel. Da. E suficient să stărui ca să ajungi la ultimul strat. Acum trebuie să plec. în acea noapte se afla alături de Cen... viselor de noapte şi morţii. Te trage în jos. Caut un cuvînt mai tare decît cuvîntul bucurie. Cu. nedesluşita materie din care este alcătuită fatali. emana o forţă oarbă. Cen ar fi trebuit să fie laş. Dar de plecat. De nu. Ca atare. în acel tovarăş de o viaţă. Sete de imortalitate. — Cînd priveşti în străfundurile propriei tale fiinţe. dar cu buze groase de om bun. Iată de unde 148 ♦ Andri Malraux pornea dispreţul lui faţă de tot şi de toate. Un fel de linişte desăvîrşită.. ca şi cum cuvintele rostite de el i-ar fi fost puse pe buze nu de propria lui angoasă ci de puterea acelei nopţi în care sălăşluiau. S-ar putea să-l ucidă pe Jiang doar pentru a se omorî pe el însuşi. — Cum ai să faci ? — Nu ştiu. voi face pe nizna-iul... în acest caz. tatea. Din omul care mergea alături de el în noaptea atît de adîncă încît nici măcar nu-l putea vedea la faţă. Din fericire mai există şi o altă cale: a acţiona.. Cen tăie funia uneia din bărci şi porni la drum. Nu-mi amintesc. Sete de absolut. bine.. plec. — Tata. Kyo simţea că în momentul de faţă voinţa lui Cen juca un rol secundar. dar e vorba de un extaz dens. Kyo încercă să întrevadă în întuneric faţa lui Cen — acel chip cu trăsături dure... „Se va sinucide" îşi zise Kyo. Cum oare ziceţi voi ? Un fel de. Tu mai rămîi ? — Vreau să mă întîlnesc cu Possoz. că absolutul spre care tindea nu se putea întruchipa decît într-o clipă. ca toţi misticii. care nu-l puţea duce spre acea clipă.. simţin-du-se şi el bîntuit de acea spaimă primordială. Parcă ultimele cuvinte fuseseră rostite pe alt ton. Voi pleca. — Am să plec. ideea propriei mele morţi. dai întotdeauna de spaimă. nu poţi pleca dacă n-ai obţinut viza. căci ceea ce depăşeşte omul este întotdeauna sacru. strîns lipite. Fraza rostită de Cen avu darul să iste în sufletul lui Kyo durerea pe care izbutise s-o uite. Dacă exista cumva „o soartă". Cen vorbea pe un ton ciudat. chiar şi frica de moarte. . — Consideri că este important ca tu să fii cel care organizează atentatul împotriva lui Jiang ? — Nu. Şovăi cîteva clipe. clipg de vertiginoasă posesie şi dăruire. De acolo se ivesc toate anxietăţile.

Ştiţi şi voi. chiar cînd o apucă pe un drum greşit.. Insecte ucigaşe. o fac pentru a păzi Revoluţia. stăteau strîns lipiţi unul de altul. — Dacă stau de gardă. nu prea fac mare lucru. Şi. cu pieptul gol. 150 ♦ Andrâ Malraux T Unul din vasele de pază aflate în depărtare inspectase partea de sus a fluviului. spuse unul din prizonieri. Lumina farului reveni. Nici pentru cei care luptă nu avem Guvernul e hotărît să fie cît se poate de indulgent faţă de proletari. Cen. Hamalii. îndreptîndu-se spre căpitănia portului. Ştiu. Erau în salopete. Avea o mutră simpatică de viticultor. cu mustăţi încărunţite. nu propriile lor persoane. Portul dormea sub ferestrele deschise. Nu semănau unul cu altul.. şi devenise unul din membrii mişcării anarhiste de la Chaux de-Fonds. alţii jucau cărţi. căci toţi voiau să vadă bine insul ce aducea a japonez şi care vorbea chinezeşte cu accentul specific oamenilor din Nord. băiete. De ce au fost goniţi din divizia lui toţi cei care au cerut înfiinţarea uniunilor de soldaţi ? . Nu se auzea nici o sirenă. — Gărzile Roşii sînt muncitorii. în odaia cufundată în umbră. şase. Patru. — Da.. Linişte. umbra lui Possoz şi cea a lui Kyo şi se întoarse de unde venise în clipa cînd hamalii intrară în biroul lui Possoz. Părea aproape goală în comparaţie cu imobilul în care se afla Internaţionala. — Gărzile Roşii sînt înarmate ? întrebă Kyo. Frate-meu e în armată. Zisese pj fusese docher. Kyo îl cunoscuse la Beijing şi avea încredere în el. şapte. îi cunoştea bine pe terorişti. Intrase şi garda făcută din doi soldaţi cu pistoale în mînă. fără a-şi putea lua gîndul de la Cen. Căpitănia portului trebuia să se ocupe de trei sute de vapoare. După război plecase în Rusia şi devenise bolşevic. soldaţi." Ajunse în faţa unei mari clădiri păzite de armată. cinci. Se auzi zgomotul unor paşi care se apropiau. Nu-şi puneau întrebări. Possoz fusese muncitor. spuse Possoz vorbind în limba chineză. — Mai deunăzi au atacat Gărzile Roşii cu bare de fier. Roşu la faţă.. — Şi pentru o bucată de pîine. Toţi aveau cătuşe. pe şoptite. Pe coridoare. Am fost docher. — E drept ca raţiile să fie împărţite celor care luptă. dacă e vorba să crăpăm. —. Ce vreţi ? Asta vreţi ? — înainte aveam ce mînca. alcătuind un fagure din care ţîşneau şi frica şi ura. Dacă Gărzile Roşii ar fi lichidate pretutindeni. apariţia oricărui strigoi părea să fie un fapt obişnuit. — De-abia mai ajung. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 151 Toţi ochii se măriră şi se aţintiră asupra lui Kyo. îşi strînseră amical mîinile. — Au venit hamalii care descarcă vapoarele. Simţeai însă cumplita ură care le mocnea în suflet.. Ne era frică să nu treacă de partea lor. dar de fapt nu le puteai vedea bine mutrele.. acoperind clipocitul vălurelelor. Ce vreţi voi ? Să le tragem la sorţi ? — Să fie împărţite tuturor. „O să fie oprit din drum.Kyo nu-l mai putea zări. să crăpăm ca să devenim oameni. Doar clipocitul apei. reluă altul. O lumină lividă fu proiectată pe pereţi. Unul.Vorbe în vînt. cînd se izbea de mal sau de vreunul din stîlpi. — Nu. Toţi avem dreptul să facem grevă şi să jjiurim de foame. Trăiau nutrindu-se din legăturile dintre ei într-o mică şi tragică colectivitate. ţnfundîndu-se ritmic în apă. aşa cum au fost mai înainte. proiectînd pe pereţii albi două umbre enorme. Kyo iuţi pasul. Unii dormeau. zise unul din hamali. zise un soldat — Să intre ! Soldatul ieşi din cameră si Possoz se întoarse cu faţa la Kyo: — După cum vezi. Nici înainte n-aveam ce pune în gură. generalii şi străinii vor redeveni stăpîni pe situaţie. Auzea totuşi ramele. zise Kyo. în oraşul Hankou. Făceau cu toţii parte din aceeaşi tagmă. — Nu de Gărzile Roşii ne pasă nouă. Şi în port nu se află nici zece. adresîndu-se muncitorilor. Possoz scoase revolverul din teacă şi-l puse pe birou. Dădu uşor de Possoz.

începuseră să vorbească ameninţător şi din ce în ce mai tare. fără a pomeni numele lui Cen.. Possoz începu să zîmbească şi dinţii îi sclipiră. Ne vom lăsa măcelăriţi. şi ca atare este pasibilă de pedeapsa cu moartea. — Vei avea ocazia să constaţi. Dacă Internaţionala reuşeşte. Mai ales cînd stai mult la ţară. Aş prefera să nu se ajungă la asta. măi băiete. Un moment de tăcere. se duce dracului toată treaba. De ce-ai venit aici ? Ai venit în calitate de delegat ? Kyo îi spuse cum stăteau lucrurile. Era inutil să se mai continue discuţia. trebuie să ieşi din partid. puişor. — De ce n-ai încercat să ajungi la o înţelegere. va rata. Sînt falşi. dar cred că ar fi o mare pacoste... Părea din ce în ce mai îngrijorat. N-am pus nici un dumicat în gură de trei zile. Kyo simţi că în aer începuse să plutească acel iz specific tîrgurilor chinezeşti. reluă Possoz... Trebuia însă să afle în ce măsură şi cît de adînc pătrunsese Revoluţia în rîndurile lor. Ştiţi asta.. Şi aşa vor fă. Acum cînd ţăranii pun mîna pe pămînturi. Vorbise cu un uşor accent elveţian care îl surprinse pe Kyo. — Ce veţi face dacă veţi fi puşi în libertate ? Se uitară unii la alţii. Nici unul. am dat ordin să fie adusji nădăjduind că-mi vor spune altceva. Vrea. este prin definiţie. Ştii ce impresie am. covîrşit de situaţia în care se afla. — Adică dacă vom munci ? — Dacă va fi de lucru. fără să revendice nimic. generalii &c tot ce pot pentru a compromite cîteva trupe comuniste. Hai să vorbim despre tine. ce pînă se vor potoli lucrurile. Possoz îl ascultă cu mare atenţie. — Te înşeli. zise Kyo. Jiang Jieshi n-are încotro. fără . dacă Gărzile Roşii ne împiedică să mîncăm.. Parcă aş sta să privesc un tip care ridică puşca şi o îndreaptă spre tine si aş sta de vorbă cu cineva despre primejdia pe care o prezintă existenţa gloanţelor. oameni care muncesc între cincisprezece si şaisprezece ore pe zi.. — Dacă fiecare acţionează cum i se năzare. pînă. — Ai avut noroc să-ţi păstrezi dinţii intacţi. — Există o linie generală care ne ghidează. pe care-l ştia din alte ciocniri care avuseseră loc de cînd începuse Revoluţia. de vreme ce ai dat ordin să fie aduşi aici ? Possoz dădu din umeri. greşită şi nocivă. „aliaţii" noştri. pe care îl ducem de altfel în fiecare zi la bordel. să predăm armele ! O linie care ne împinge să tragem în proletariat. — Vezi tu. — Ascultă-mă bătrîne. Tu ce-ai face ? Ai accepta — da sau nu ? — să tragi asupra ţăranilor ? — Nimeni nu e perfect. nu se putea descifra ce zăcea în ochii lor. aşa cum sclipiseră şi ochii hamalilor mai adineauri.. şi probabil aşa şi fac prietenii noştri. Dacă însă ne apucăm să o subminăm.. Dacă n-ai încredere în Internaţională. Trebuie s-o urmăm. fără a fi putut menţine demnitatea Partidului. în lumina tulbure din cameră. cum ai stat tu. — Ascultă-mă băiete. Şi aşa se vor petrece ulterior lucrurile şi cu generalii de aici. Dentiştii nu au nimic de-a face cu Revoluţia. Ce-aş face ? Aş trage în aer. 152 ♦ Andrt Malraux — Aici e aici. cu generali cu tot. — Ruşii au făcut ce s-au priceput. — Atunci. le vom ataca. Dar nu asta e problema cea mai importantă. se va striga „Bravo" şi pe bună dreptate. ca şi cum acolo i-ar fi locul. Mi-am pus o proteză la Shanghai. prin CONDIŢIA UMANĂ ♦ 153 ^preaolii. Cînd te gîndeşti că mal sînt şi alţii.. — E adevărat că în închisori se dă de mîncare prizonierilor ? întrebă unul din hamali care nu scosese nici o vorbă Pînă atunci. — Atacul Gărzilor Roşii este o acţiune contrarevoluţionară. băiete. în răstimp. E logic — logica lor.. — O jumătate din cei care fac parte din Internaţională socot că trebuie să înfiinţăm Soviete. adresîndu-se lui Kyo în limba franceză. în penumbră. Ştiu că orice rotiţă depinde ce toate celelalte. nu vrea. Nu zic că nu se poate întîmpla. Au început să creadă că în închisoare vor mînca re. trebuie să ne masacreze. — Şi ca atare. — Socotiţi că Revoluţia din Rusia a luat sfîrşit în ziua cînd a început ? întrebă Possoz. Am fost ceasornicar timp de cincisprezece ani. geşte.

ca această nenorocire să aibă loc. Nu mă prj. în birou intră un subofiţer chinez. Dar tu. Kyo nu-şi putea lua gîndul de la Cen. — Stai puţin! Possoz scoase o hîrtie de sub mapă şi începu să citească pe şoptite cîteva nume. în preajma felinarelor. nu pe Possoz voia să-l convingă. Şi chiar de n-ar fi priceput. A fost deci semnalat. De altfel. ci pe oamenii din Shanghai şi.. Discuţia nu mai avea rost. zise Possoz. lista. Să plece. — Bine. reticenţele lui Vologhin. Kyo trase adînc aer în piept. ca să poată menţine cu orice preţ secţiile ? Ofiţerul se reîntoarse. Kyo înţelegea toate astea.. — N-am dat nici o autorizaţie. E de resortul Poliţiei. „Voi pleca". Oare din această cauză Vologhin vorbise în doi peri ?" Kyo îi înmînă lui Possoz lista. zise Possoz. Scena la care asistase stătea drept mărturie. din prudenţă îl avertizase pe Possoz. Cen nu figura pe listă. Nu mai avea decît o singură dorinţă. Oare nu sîntem în stare. E vorba de un negustor. dorind. spusese Cen.. e foarte grav că printre ai noştri circulă acest zvon. E trecut pe lista mea. dar explicaţia nu era de-ajuns. Nu era greu să explici din ce cauză voia să plece. la Poliţie se găsea întot-deauna cineva care să-l ajute. Din loc în loc. Să fie dus la Poliţie. Cînd era vorba de un om bogat. nimic altceva decît clipocitul apei din port. regăsi pacea ivită din noapte. Era imposibil ca Vologhin să nu fi înţeles că Cen avea de gînd să părăsească oraşul cît mai repede posibil. care văzuse că privirea lui Kyo era aţintită pe hîrtie. . fără doar şi poate. Afară. Ştiu că aşa umblă vorba. tu ai putea pune mîna-n foc că aşa stau lucrurile ? Ai văzut cu ochii tăi ? îmi dau seama că nu vorbeşti aşa ca să mă iriţi cu tot dinadinsul. — Pe listă se află numele celor care ne-au fost semnalaţi. rămăsese pe sugativă. îndoinduse din şale. o foaie ruptă dintr-un carnet. totuşi. Lista. cea care îl va duce la pieire. Nu e momentul să începem o anchetă care ar dura pe puţin şase luni. Subofiţerul plecă. Sosirea neaşteptată la Hankou a lui Cen. s'â plece la Shanghai cît mai devreme posibil. Am auzit şi eu că s-au dat dispoziţii comuniştilor să tragă în ţărani. 154 ♦ Andre Malraux — Am pus mîna pe un om care s-a îmbarcat în clandestin. Mai bine aşa decît să te laşi împuşcat fără să te aperi. Fiecare din gesturile lui Cen îl mîna spre asasinat.. De-a lungul malului. Poate că şi Cen este o efemeridă care secretează propria jui lumină. Pe afiş. cum dorea. cîte un afiş roşu. cu faţa atît de lungă tacit părea unidimensionată. veste.. în clipa de faţă se convinseseră. Nu se auzea nici o sirenă.. evocînd acele figurine din fildeş care nu pot să stea altfel decît aplecate. Esenţialul e să izbutească. dormeau hamalii. Ultimii ne-au fost indicaţi la telefon înainte de ieşirea din port a vapoarelor. Lui Kyo i se tăie răsuflarea. desigur că. Nu cumva vrei să te convingi că e aşa fiindcă fapta amintită ar veni în sprijinul teoriei tale ? — Şi dacă n-ar fi adevărat. un singur cuvînt: FOAME. Cîteva efemeride zumzăiau în jurul lămpii...doar şi poate. Poate că omul. zăcînd pe trotuare ca cei aflaţi întro leprozerie. aşa încît Kyo putu să-şi ia rămas bun de la Possoz. dar poate că ar accepta cu inima împăcată. parcă tot ce se întîmpla era hotărît de destin. — Zice că a primit de la dumneavoastră autorizaţia de a pleca din Hankou. fără a mai schimba vreo vorbă. T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 155 lotuşi. să vedem decît destinul altora ? Si el ? Ce era oare dacă nu o efemeridă. „Internaţionala nu doreşte să-şi ia răspunderea asasinării lui Jiang Jieshi. lipit pe gurile de scurgere. Să se descurce. Paisprezece nume. Izbutea să stea de vorbă cu cine trebuia şi să-l mituiască. Mergea. — Pot să arunc o privire ? Possoz în întinse fila de caiet. de vreme ce sînt făcute din colţi de elefant.

. Mă ocup cu plasarea alimentelor. Evident. — Vino să te strîng în braţe. Hamalii care protestau nu înţelegeau despre ce era vorba. pentru orice afacere. şi drapele — muta de colo pînă colo o scrumieră. cum s-ar fi putut oare hotărî să aleagă sacrificiul aici. care cu greu putea fi deosebită de interesul manifestat de un complice.. Clappique făcu mototol peticul de hîrtie pe care notase cadourile — imaginare — pe care avea să le facă prietenilor săi. Şi cu asta basta! Clappique îşi puse degetul arătător la buze. de mizerie. Ca un ecou. — Toată problema s-ar rezolva dacă aş găsi douăzeci de mii de franci. Au plecat. Şi poliţia e bună la ceva. claxonul unui automobil completă arpegiul. Bravo! — Nu bănuiam că ştiaţi atîtea lucruri şi că le cîntăriseţi atît de bine. E o poveste adevărată şi mai ales morală. de neputinţă.S-a dus în Antile ca să-şi recruteze echipajul apoi a pornit spre Mecca pentru a lua oraşul prin surprindere. trebuie să vorbesc cu cineva. nu prea cred că opiumul sau cocaina. zise Clappique. Dacă... baionete ultimul tip şi cîte altele.. Se urcă la bord. dedîndu-se la piraterii obişnuite pe nu mai ştiu care mare. aşa cum am mai spus. aproape singur în holul micului hotel Gro-svenor. zise Chpilewski. sticle cu băuturi alcoolice. Dar. mii de oameni şovăiau. — Spune-mi. Mă rog. europenilor. Se pare că întro hrubă se află comori inestimabile. în bar intră contele Chpilewski. savurînd curiozitatea polonezului. mai bine să aştept. ori de cîte ori se întorcea la el acasă ca să-şi mîngîie lalelele. Voiam să-ţi fac un serviciu cînd ţi-am propus să bem aici un păhărel — aşa că îţi spun: Pleacă din Shanghai.. te bizui pe mine pentru a-ţi face rost de douăzeci de mii de biştari. he ! zise Clappique. Monoclul din ochiul stîng accentua caracterul insolit al personajului. ca şi el.. cum ziceai. în pofida hainelor lui albe — purta un costum obişnuit — contele cu nasul lui coroiat. şi au pornit la drum. poate.. fruntea golaşă. sfirşiţi de gîndul că trebuie să aleagă între disciplină şi masacrul partizanilor lor. De vreme ce.. dacă vreau să reuşesc.. Cu această sumă m-aş putea descurca onorabil în domeniul alimentar.. bîntuit de foamete. — Eu ? Fugi de-acolo ! Mă scoţi din fire! Dacă aş avea atîta bănet l-aş folosi. Un somn agitat. Şi de ar fi înţeles.. amatorul de lalele de gare vorbeam a moştenit de la nu ştiu cine o mare sumă de bani. părul cărunt dat pe spate şi pomeţii proeminenţi. dar sper că la sfîrşitul lunii situaţia se va îmbunătăţi. Fără îndoială că fusese un spadasin de mare clasă la regimentul său din Cracovia. Pelerinii aruncă acolo tot felul de ot)jecte făcute din aur. în acest oraş. Oameni fără nici un pic de fantezie. Pleacă! . nu onorabil în negoţul cu alimente.. zău aşa. cînd mergea încă alături de Cen. he. Marinarii l-au măcelărit cît s-au priceput ei de bine. doreşti un loc modest... de la vest şi pînă în centrul Europei. Mă rog.Ca mai adineauri. — Ai vrea să-mi spui de ce trebuie să plec ? — Fiindcă trebuie. — mobile de nuc. — Am venit să stăm de vorbă. îţi voi spune: Curată nebunie ! Dacă vrei însă să te pun în contact cu oameni pricepuţi în alişverişuri bune. îţi dădea impresia că e un vultur deghizat. de la care Occidentul aştepta să hotărască soarta a patru sute de milioane de oameni ? Oraşul dormea pe malul apei. Si de ură ? Partea a patra 11 APRILIE Orele douăsprezece şi jumătate Clappique. Eu. trebuie să plătesc un tribut afurisitei ăleia de poliţie. drăguţule ! Dacă am înţeles bine. acum cînd casele ard ca nişte chibrituri. aş dori să-mi petrec viaţa într-o văgăună de genul ăsta. în sătuleţul ăsta însorit îţi merg bine afacerile ? — Deloc. — Şi cum ziceam. prefer să-ţi dau dumitale banii. Trebuie să spun că făcea o escală pe coasta CONDIŢIA UMANĂ ♦ 157 i — asta se petrecea cam prin anul 1860 — ca să scotocească comorile aflate la Mecca. Clappique privea vulturul cu coada ochiului. fiindcă. cu marinarii lui — nişte tîlhari — şi cu armele lui moderne: puşti cu două gloanţe.. Kyo simţi că în întreaga Chină. Ar fi fost. ca şi cum s-ar fi străduit să redea notele unei game ascendente. aşa cum făcea un înalt funcţionar din Sumatra. Mîine! — E. Clappique începu iar să mute de colo pînă colo scrumiera din faţa lui.

Clappique îi luă mîna şi o puse într-ale lui. Mai degrabă fiul său... Omul din faţa lui luă iar cuvîntul.. — Şi dacă te-ar prinde asupra faptului ? . Să se despartă de atîtea lucruri de care se legase ca de nişte prieteni. Nu ştiu cum să-l înveselesc decît aducîn-du-i jucării. — Ia te uită ! Vă alegeţi şi dumneavoastră cu cîte ceva ? — E vorba numai de jucării. Atît. Inventator şi... ca atare. Ce legătură are. — Nu cred că există multe meserii care să nu te oblige să echilibrezi balanţa. nu e cuvîntul potrivit. dar se răzgîndi. Şi mă doare. Cu atît mai mult cu cît.. — Regret că n-am bani ca să te pot ajuta să faci afacerea. Uneori sînt cu ochii pe mine. Ţi le dăruiesc..158 ♦ Andre Malraux Clappique îşi dădu seama că n-avea rost să insiste. Cum să zic. poliţia era alcătuită dintr-un amalgam de combinaţii şi de şantaje. că frazele care au aerul că nu T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 159 je leagă spun mai întotdeauna ceva. nu-l iubesc decît atunci cînd îi pot face o — cum să zic ? — o bucurie. ăsta e adevărul. Poliţiştii cu care avusese el de a face (mai ales Chpilewski) erau adversarii declaraţi şi în acelaşi timp complicii celor pe care-i storceau de parale. — Bine omule.. Se vorbeşte despre ceva care s-a întîmplat pe un vapor.. Cuvintele rostite mai adineauri îl ţugreţoşaseră. Cel mai tîrziu. Barul nichelat. Chpilewski se uită lung la el. de ce nu vrei să iei statuile mele ? Nu pe toate. sticlele. şi constructor.. te rog mult de tot. Preţ de o clipă. Dar îmi dau seama că nu vei pleca. se întrebă dacă nu era o manevră menită să-l de^ termine să-i dea contelui suma cerută. Clappique fu cuprins de un sentiment de recunoştinţă. cum oare aş putea face. Se întîmplă destul de rar. Şi. Ţinea cu tot dinadinsul «3 facă un serviciu interlocutorului său. mîine.. cum mi-aş putea face meseria fără să pun ceva şi pe celălalt talger. ? dădu să întrebe Clappique. Mai am cîteva statuete de preţ. din experienţă.. Nu vă puteţi închipui cît de prost sînt păzite magazinele. zise polonezul. Dimpotrivă. trec prin magazine şi spun: — îşi dădu capul pe spate. cum spuneam. — Supraveghezi magazinele ? în ochii lui Clappique. dar. Fără doar şi poate. îl luă de braţ pe Clappique şi adăugă: Pleacă. Lui Clappique îi era şi silă şi frică de delatori. Cel puţin mi-am făcut datoria. Ce prostie! — Şi de ce anume trebuie să-mi iau tălpăşiţa mîine ? Se uită împrejur. — Da.. dacă nu altul cel de a-i da prilejul să vorbească.. — Supraveghez ? Nu. şi fixă pe faţa lui crispată monoclul în ochiul stîng — „Sînt inventator. Te-am prevenit.. aşa cred şi eu. polonezul era bine informat. — Aha! cred că înţeleg. — Nu... — Te rog. Ştia. — Eu nu sînt deloc implicat! — Pleacă! — Poţi să-mi spui dacă bătrînul Gisors este şi el vizat ? — Nu cred.. N-am bani să-i cumpăr băieţaşului meu. Mă simt prost. — Da. — De ce nu vrei ? — Nu. Poate ai venit să mă salvezi. mai ales că Chpilewski nu-i spusese ce primejdie îl paşte. Iau o jucărie. Să nu mai zic nimic ? Bine. mă rog. — Cînd ai dus viaţa pe care am dus-o eu.. Totuşi aş dori să aflu de ce nu vrei să primeşti statuetele. Am venit ca să văd ce modele aveţi." Mă lasă să mă uit.. din care nu lipsea însă neîncrederea în sfatul cei fusese dat. o instituţie care avea sarcina să perceapă impozite clandestine fumătorilor de opium şi cazi-Bourilor. — Să fi avut mai mult noroc decît îmi închipuisem ? zise polonezul...

Tonul pe care îmi vorbiţi e impregnat de omenie. „Trebuie să-l previn pe Kyo Gisors". părinte-^g pe care i-o purta. în dimineaţa respectivă se îmbrăcase în haine europeneşti care îi stinghereau nu numai mişcările ci şi felul lui de a gîndi. Prezenţa pastorului completa costumul în care se deghizase.în fiecare zi... că era preferabil să fie văzut mergînd alături de un alb. ţinînd o servietă sub braţ. îl puse la loc şi făcu un gest care putea să însemne orice. Clappique îşi dădu seama că în el zăcea un om serios. după o clipă de şovăire. îl recunoscu din prima clipă deşi faţa lui frumoasă fusese răvăşită de anii scurşi.. mă rog pentru tine. Părea să-i ofere din nou întregul său suflet. Cel care i se adresase era pastorul Smithson.Contele îşi scoase portofelul din buzunar şi-i arătă lui Clappique legitimaţia de poliţist. că există şi o altă cale ? — Staţi puţin. Avea o bombă în servietă. în cursul dimineţii numărase — preţ de un minut — automobilele care treceau pe lîngă el pentru a şti dacă avea să izbutească sau nu. Pipăi buzunarul unde îşi băgase revolverul. Dacă totalul dădea un număr par. Cen. pentru a nu-l jigni pe pastor. Bătrînul îl luă de braţ şi spuse: T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 161 _. mai ales. Cum nu i se mai 160 ♦ Andrâ Malraux întîmplase niciodată să simtă că are vreo responsabilitate Clappique căzu pe gînduri. — A trecut multă vreme de la ultima noastră întîlnire. — Eşti sigur. — Uneori am bani şi cumpăr. Pastorul închise ochii şi Cen avu impresia că duce de braţ un orb... Cen. Cineva aflat în spatele lui îi puse mîna pe umăr.. — Pe lume nu există numai fericire.. capabil de a face ceva. Cen se gîndea uneori la fostul său profesor. __Nu fac parte dintre cei cărora fericirea le iese în cale. Cen? — Nu.Pacea e hărăzită tuturor. Cen întoarse capul. Poate avea să se potolească. Cu ce ai înlocuit credinţa de care te-ai lepădat ? în ochii pastorului se citea afecţiunea profundă. spuse Cen.. Cen tresări. La ora asta se duceau să-şi ia aperitivul la clubul din Shanghai. întîlnindu-se la fiecare pas cu europeni pe care-i ştia din vedere. nu fără oarecare ironie. Alteori s-ar putea să fiu gonit din magazin. Smithson se uită la el. nu caut pacea. Cel puţin a mea nu este alcătuită numai din . Acceptă propunerea şi dintr-o nedesluşită superstiţie şi. Mă rog. îşi zise... — . dar se înşela asupra cauzei care o provocase. Cen. Era exasperat de propriile lui reacţii. Există şi pace.. era mai bine să stea de vorbă cu Smithson. — Suferi.. Da. Ora unu Cen mergea pe chei. —. cu afecţiune.. să facem cîţiva paşi împreună ? Cen se gîndi. Nu-mi place omenia plămădită din contemplarea suferinţei. exact contrariul ei. primul său maestru spiritual. — Nu ! Nu pentru mine. N-ai vrea oare. Mirat la culme. Se întîmplă atîtea lucruri pe lume. sau în unul din hotelurile din apropiere.. — Păzeşte-te de trufie! — De ce sînteţi atît de sigur că n-am găsit adevărata mea credinţă ? — Care politică va putea da socoteală de durerea lumii ? — Prefer să contribui la diminuarea durerii decît să dau socoteală. E greu de explicat. Caut. Există şi alta. — Eu. umbrită de altminteri de ranchiună. Pastorul îşi dădu seama că era într-o stare de surescitare.

Rămaseră aşa.. — Pacea. grenade. Cen plecă şi el iuţind pasul. Nu-i venea nici ^car să rîdă. mă voi ruga lui Dumnezeu să te ferească de trufie. Nu era. cu voce obo. Suen. Cen nu răspunse. Cen.contemplarea suferinţei — Ce crez politic poate distruge moartea ? Pastorul nu părea să fi pus vreo întrebare. Numai că unul din ei avea în servietă o bombă şi celălalt. Omul de lîngă el vorbea despre el însuşi şi spunea ade-vărul. . ca mulţi alţii. — Află de la mine. storului. — E o minciună. Cen îşi aduse aminte de convorbirile lui cu Gisors. Un adolescent. Cen. reluă pastorul.. păreau să fie nişte funcţionari care pornesc la slujbă cu o servietă sub braţ. Omul dădu din umeri şi-şi văzu de drum. „O minciună !" zice Cen. părea dus pe gjnduri. Merse mai bine de un kilometru pînă ajunse în locul unde îşi dăduse întîlnire cu tovarăşii săi. acea frază ce se ivise pe buzele unui păcătos care credea că îl putea momi. ci prin durerea care-l mistuia pe pastor. Adineauri n-am putut. o mînă care tremura — voind să-i atingă faţa. adresîndu-se trecătorului. Gisors se slujise numai de inteligenţa lui. şopti pastorul. Nu mai era în stare să desluşească ce anume se petrecea în sufletul lui.. vei scăpa. — Ascultaţi bine ce vă spun. — V-am spus că nu caut pacea. Mărturisirea făcută cu un glas de taină conferea pastorului o nouă şi patetică dimensiune. Dacă te va blagoslovi dîndu-ţi umilinţa. Peste două ore voi ucide un om. spuse privindu-l pe pastor drept în ochi. Fără să ştie de ce anume. Pastorul tăcu. Smithson îşi trăia gîndurile. Cen se simţea legat de el.. Nu prin vorbe. Merseră cîtva timp fără ca vreunul din ei să rostească vreun cuvînt. jjtiie. Porniră toţi trei la drum. că nimeni nu-şi cunoaşte kcît propria lui durere. în Jjjlocul trotuarului ca şi cum ar fi fost gata să se ia la trîntă.. — Da. — în fiecare noapte. în cel drept ţinea servieta cu bomba. aflat în preajma unui asasinat. sită. Poate şi din cauza ochelarilor cu rame de baga. Smithson îi acoperi mîna cu a lui. Cu pălării de fetru pe cap. Niciodată Cen nu-şi dăduse seama cît de tînăr era. nemaicomunicîmj unul cu altul decît prin braţele lor strînse.. în glasul lui era o mare tristeţe. Braţul lui Cen căzu de-a lungul corpului. De-abia acum îţi regăsesc privirea. Ultima frază rostită de Smithson. Ajunseră în Bulevardul celor Două Republici. ridică mîna. simţea ca şi cum ar fi fost a lui. ţjn trecător se opri din drum. — Te vei izbi mereu de privirea din ochii mei. o fiinţă dornică să-şi potolească foamea înghiţind orice. Cen simţi că braţul lui stîng era strîns legat de cel al pa. Mă rog îndeosebi noaptea. Celălalt se numea Pei. Era un european şi avu impresia $ cei doi se certau. îşi jucau bine rolurile. nu e aşa zise Smithson. o cumplită minciună. întunericul este mai prielnic rugăciunii. un chinez ce semăna cu Pieile Roşii. o convertire zilnică. Asemenea lui. şi îmbrăcaţi cum erau în haine corecte. Toate prăvăliile erau deschise. Nu-l mai revăzuse. de parcă vorbele rostite de el n-ar mai fi fost ecoul unej obsesii. puiule. angoasa celuilalt.. fără să ceară sprijin lui Dumnezeu. stîrni în sufletul lui Cen o mînie care creştea mereu fără a putea totuşi alunga mila faţă de celălalt. îl strînse de braţ şi adăugă: T 162 ♦ Andri Malraux — Crezi oare că o viaţă cu adevărat religioasă poate R alcătuită din altceva decît din convertiri zilnice ? Amîndoi mergeau cu ochii în pămînt. Se răzgîndi şi o puse pe reverul vestonului său CONDIŢIA UMANA ♦ 163 elegant..

Erau desigur şi cîţiva turnători pe parcursul drumului generalului. Trebuiau să fie cu/)chii în patru şi să arunce bomba cînd automobilul îşi va reduce viteza. Cen. Judecind după ochii lui cîrpiţi părea să fie un musulman din păturile de jos. ceilalţi doi aveau să arunce. 164 ♦ Andrâ Malraux El. foarte aproape de locul "~Nu' EraTingur Din nou singur. Din prăvălie putea vedea ce se întîmplă pe o distanţă de o sută de metri. Era simpatic. si Suen aflat la o distanţă mai mare. buzele cărnoase spuneau altceva. Aici era punctul vulnerabil. Dacă automobilul nu se oprea. avea să-i prevină şi tot el avea să lanseze pnnia bombă. Cine şi ce putea fi acel bizar client. O prezenţă neliniştitoare. Cen şi tovarăşii lui trebuiau să se despartă. Nu îndrăzneau să mai scoată vreo vorbă. Cen începuse să supravegheze strada. bombe. iar tele i se agăţară de haina pastorului ca şi cum ar fi dorit să-l *»en. Părea stingherit. Cît despre ei. Era simpatic. tînărul ăsta nu e dornic să vadă lucruri de preţ. mutra lui şi nasul teşit spuneau altceva. le. la rîndul lor. le puse pe tejghea şi începu să le aranjeze. căci generalul prînzea ca în Europa. Cen simţea că prezenţa lui în magazin îl neliniştea pe negustor. Dacă automobilul se oprea.. Totuşi.. încetinindu-şi mersul. Cu toate că faţa lui părea cioplită cu dalta. Era deci neapărat necesar ca omul postat la răspîntie să-i anunţe pe ceilalţi doi chiar în clipa cînd avea să vadă automobilul intrînd ta străduţă. Avea o barbă lungă dar rară. Se gîndea la altceva.. Avea să fie nevoit să-şi încetinească mersul pentru a întoarce. dar la oarecare distanţă de Pei. — Sînteţi de mai multă vreme aici ? întrebă negustorul. Acest burghez bogat putea fi un sincer admirator al lui Jiang Jieshi. desigur. Persoana care putea denunţa un om aflat cu o bombă în mînă pe parcursul drumului străbătut de general avea să primească o importantă sumă de bani şi să se bucure de o înaltă consideraţie printre ai săi. Automobilul lui Jiang Jieshi trebuia să sosească în bulevard venind dintr-o străduţă laterală. Celălalt nu avea să întîrzie mult pentru a-i pune o nouă întrebare. Un chinez din Nord sau din Turkestan. în haine la modă în Europa. Peste cît timp avea să se ivească automobilul ? Cum oare ar fi putut socoti. impresie confirmată de zîmbetul lui mieros. fie că fusese atins. avea să aştepte pînă ce Pei va ieşi din bar. Ridică iar mîna şi dege «Me maşina avea să întoarcă. se despărţiră fără să-şi strîngă mîna. sub privirea iscoditoare a dobitocului jluia ? Trebuia să zică ceva. Jiang Jieshi trecea în fiecare zi între ora unu şi unu şi jumătate. Cen voia să supravegheze chiar el străduţa aşa încît hotărî ca Pei să rămînă pe bulevard.. Negustorul scoase dintr-un sertar un maldăr de cu-tiuţe îmbrăcate în satin violet. îmbrăcat. De fapt. Gărzile cate stăteau pe scara automobilului aveau să tragă în oricine ar fi încercat să se apropie. tot pe bulevard. cum era. Insta-lat într-un bar chinezesc. Nu era din Shanghai. privea obiectele puse pe tejghea cu prea puţin interes ca să poată fi un amator de artă. Numai . Cen. Cen intră în prăvălia anticarului şi ceru să i se arate micile statui din bronz descoperite de curînd cu ocazia unor săpături. Pei avea să vadă ce va face Cen. în afară de cazul cînd negustorul ar fi fost agent al poliţiei. Era probabil ca cel puţin unul din ei să mo-ară. cei doi trebuiau să se apropje Străduţa era prea îngustă pentru ca maşina să se poată înto! arce din drum.. fje că scăpase. Faptul că în faţa lui se afla un magazin de antichităţi îi venea în ajutor. îşi zise negustorul. se întreba desigur în sinea lui.înviaseră sub cerul posomorit. Tînărul nu se simţea la largul lui. Se întreba dacă oare nu cumva era un hoţ venit să examineze magazinul pentru a-l prăda cînd în oraş avea să izbucnească o nouă răzmeriţă ? Totuşi. Era stupid să tacă cum tăcuse de cînd intrase în prăvălie: — Am trăit în alt ţinut.. Am plecat din cauza războiului. băţos şi deloc dornic de a vedea obiectele puse pe tejghea.. Să fi fost emisarul vreunui european ? Nu arăta ca un curier obişnuit. Să fi fost fiul vreunui ţăran bogat din nordul ţării' T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 165 -ii fermieri nu colecţionează statuete antice.. J0 orice caz.

. Trăsurică trecuse strada. Va fi în cîmpul meu vizual un minut fără cîteva secunde. Şi ca să-l cumpăr ar trebui să renunţ la multe lucruri care mi-ar fi necesare. mulele rituale. pe care negustorul nu cerea decît trei dolari. — Cincisprezece dolari. Unul din băieţii de prăvălie aduse ceai. Nu se învoi. pe buzele de catifea cam gelatinoasă.. Pei nu-l putea din cauza geamului magazinului de antichităţi. — . — Nu mă interesează piesele de mare valoare. Trebuia să-i pună alte întrebări. Cîteva biciclete. căci prima afacere încheiată este de bun augur. una din cele multe aflate în morminte. Numai cîinele. Ar trebui ca Pei să-şi ţină întruna ochii aţintiţi pe uşa magazinului. dar avea vadă cînd va ieşi în stradă.. Cen începu iar să se tîrguiască. în loc să-i răspundă. De data aceasta pentru o cataramă făcută din jad. Poate că ar trebui să accept să pierd un dolar. autentice. desigur. Cen se gîndea la preţul pe care avea să-l ofere. Strada era pustie. Cen se întrebă dacă era bine sau nu să facă pe surdul. arătînd cu degetul una din fibule-le ornate cu un cap de vulpe. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 167 — Mai am şi alte piese. E puţin. în ciuda privirilor lacome din ochii celui ce-i stătea în faţă. Nici măcar nu ceruse să le vadă. ' Cen nu scoase nici o vorbă.. — Locuiţi.. Cen se uită pe fereastră. Pe lentilele ochela166 ♦ Andri Malraux T rilor lui se hîrjoneau cîteva raze de soare.. — N-aţi fi dispus să daţi doi dolari şi jumătate ? — Pentru a vă exprima simpatia pe care mi-o inspiraţi. în raport cu valoarea obiectului.. Şi un cîine. Doi oameni ieşiră din casele lor. făcută din porţelan. Nu îndrăzni. Trebuia să mai stea în magazin. automobilul merge pe această stradă cu o viteză de 40 de kilometri pe oră. mînuind-o cu mare grijă. una cîte una.. — Am plecat de acolo.. Nu era deci vorba de un hoţ. Două..statuete de bronz şi fibule ornate cu capete de vulpi. O trăsurică. Am putea fixa o întîlnire... frazele rostite de Cen erau întotdeauna foarte scurte. în Hupe ? Se pare că viaţa e foarte grea acum în provinciile din centrul ţării. zise Cen ca şi cu^ ar fi stat mult în cumpănă. Negustorul îi arătă o altă vulpe. Acum nu mai era ţipenie de om. nu prea scumpe.. Meditaţia nu avea să-i fie tulburată. Din momentul cînd Cen plătise.. Negustorul puse din nou la vedere catarama din jad. folosea şi el cu mare uşurinţă for. negustorul începuse să aibă mai multă încredere în el.. Cînd vorbea în limba chineză. îşi exprima gîndurile fără a se folosi de expresiile curente.. Pei stătea l*o măsuţă din barul cu ferestrele deschise. Dar sînt piese de foarte mare valoare. începu din nou tocmeala. aşa încît fu nevoit să mai cumpere un alt cap de vulpe făcut din cristal. Din păcate nu am destui bani.. proprietarul magazinului nu părea să aibă totală încredere în el. — N-aş putea da mai mult de nouă... spuse anticarul. Mai mult de un kilometru în două minute. aşa că nu le tjn în magazin.la rigoare aş putea trimite pe unul din vînzători să je aducă aici. negustorul îşi dădu seama că avea de-a face cu un om indiferent. care se afla undeva departe. Oamenii o luară la dreapta. Trebuia să fie nici prea mare nici prea mic. cu nişte vulpi foarte frumoase. — Pentru o piesă de asemenea valoare ? Cum vă puteţi închipui ? Vă rog să mă credeţi că eu am dat pe ea zece dolari. Japonezilor le plac vulpile. îi conferise dreptul de a sta să cugete.... Totuşi.. „La ora asta. — E primul tîrg pe care-l fac azi. Acum se gîndea că ar fi trebuit să înceapă tocmeala. de frică să nu pară şi mai bizar... Totuşi nu el îi arătase .. — Cît costă ? întrebă.. în ciuda vorbelor care se iveau." Nu trecea nici o maşină. Clientul ăsta nu era japonez. fn unele împrejurări.. — Cred că opt dolari ar fi fost un preţ bun. cînd negustorul îi spuse preţul şi zise că avea să discute mai tîrziu. mai meşteşugite. Trei.

izbindu-se de marginea trotuarelor. — Pleacă de aici! Uluit de acest răcnet. Fiecare din mădularele lui.catarama. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 169 „Clientului meu o să-i vină rău. anticarul îl privi pe Cen cu gura căscată. spre margine. ţinînd în mînă catarama de jad. Şi boul ăla n-avea de gînd să plece. gîndi negustorul.. Bomba se afla în partea dreaptă. îşi trase servieta fără să întîmpine nici o greutate. primul automobil trecu. în buzunarul deschis al servietei catarama de jad. dar nu pentru el. Toţi negustorii ştiu ce înseamnă aceste cuvinte. Automobilul mergea mai repede decît de obicei — cel puţin aşa i se părea lui Cen — precedat de un Ford în care se afla garda generalului. la trei centimetri de marginea mesei. Deodată Cen simţi că totul devenise simplu. Fordul trecu. alta de porţelan. şi la timpul pe care-l va avea la dispoziţie pentru a deschide servieta. Cei doi băieţi de prăvălie stăteau cu coatele pe masă şi se uitau la ele. „Da.. Cen nu putea face nici o mişcare. Ce făcuseră ceilalţi ? Cen alergă spre ei. şi să-l sprijine. — Săriţi! Hoţul! striga anticarul. Cel din faţa lui o dibuise şi o alesese. Pînă la urmă izbuti să-şi întindă braţul.. Cen porni repede. avea s-o lase să cadă pe podea.. Erau doar visuri care au putere asupra noastră fiindcă noi le-o conferim." Cutiuţele. plăti. Tînărul cumpărase şi o vulpe de cristal. erau la vedere. Cum se tot bălăngănea pe scaun. surîzînd.. Automobilul cotise şi... Lucrurile. Unul din ei şi le sprijinise de servieta lui Cen.. din nervii lui aşteptau o detunătură care trebuia să facă să vuiască strada înainte de a se mistui sub cerul apăsător. negustorul. băgă în buzunar cele două pache-ţele şi ieşi din magazin. Se moleşise ca şi cum ar fi fost pe cale să leşine.. ba chiar şi faptele nu existau. a scoate bomba şi a o arunca. nu mai era nici o primejdie. Dobitocul ăsta n-are de gînd să mă lase în pace ? îşi zise Cen. De ce oare venise în magazin ? Deodată negustorul ghici. ba chiar două. Cumpăra.. o trăgea fără să-şi dea seama. Cen era imobilizat: — îmi daţi cît doriţi. Cen nu se gîndea decît la automobilul care trebuia să sosească. îndurerat. Cîţiva negustori ieşiră în pragul prăvăliilor. zguduind detectivii aflaţi pe scară. Negustorul se luă după el.. unele închise..' nm 168 ♦ Andre Malraux Nimeni nu simţise că fusese la un pas de moarte. aproape în fugă de-a lungul străzii. De fapt. rămase locului strigînd: — Catarama ! Catarama mea ! Rămăsese în servietă.. Cen nu mai înţelegea ce se petrece. Nu-şi putuse elibera la timp braţul. Aflase că prostituatele au un adevărat cult pentru vulpi. în acel moment auzi claxonul automobilului: Jiang Jieshi. una de cristal. de vreme ce dăduseră greş. — Pleacă de aici! în mare goană. dar. — Japonezele se dau în vînt după obiectele de jad. ci pentru a le oferi cine ştie cărei chelneriţe sau cine ştie cărei gheişe. Nu se întîmplă nimic. — Nu vă simţiţi bine ? Cen nu mai vedea nimic înaintea ochilor. Automobilul trecea.. Poate că vulpile fac excepţie. . Văzuseră doar o servietă pe care proprietarul o trăsese lîngă el cînd băiatul de prăvălie. Cen deschise servieta şi atinse bomba înfăşurată într-un ziar. din neatenţie. trecuse chiar de locul unde fusese postat Suen. strecură. altele deschise. Negustorul făcea dragoste cu o scîndură. nimeni nu bănuise că în prăvălie era cineva care se temuse că un atentat avea să dea greş... dintr-o dată. Cam pueril. Trebuie ca cei doi să colaboreze... în acest moment. — Mai trec eu pe aici. Am putea tot atît de bine să nu le-o dăm. Negustorul întinse m'îna şi. îşi luă servieta. dar gheişelor nu le plac obiectele găsite în morminte. Tocmeala seamănă cu dragostea. Era un tînăr care voia să seducă prostituatele japoneze din Ciapei.

cu nasul lui ca o pătlăgică şi cu umerii lui de boxer care nu mai poate intra în nici o competiţie. voind parcă să-i despartă pe cei doi oameni care stăteau înfipţi în umbrele lor scurte. Porniră la drum.Cen îşi dădu seama despre ce este vorba. gîndindu-se că agresorii nu vor da înapoi cînd în prag avea să apară el. La Shanghai se circula pe stînga. — Hai să mergem în odaia din fund. — Hai să mergem la Hemmelrich. fiecare din ei dorind să afle ce se întîmplase. La acea oră nu se afla nici o altă maşină pe Bulevardul celor Două Republici. Vocile celor de afară tăcură şi pe trotuar se profilară trei umbre. băgînd mîna în buzunarul unde era revolverul. Hemmelrich auzi o voce care întreba şi alte două care îi răspundeau. Suen nu-şi lansase grenadele fiindcă presupusese că din moment ce tovarăşii lui nu acţionaseră. — E vina mea. Ar fi fost cazul să nu zăbovească. Stăpînindu-şi nervii — o clipă fusese pe punctul de a smulge învelitoarea — închise cu grijă servieta. Cen îi explică. se ostoise. Pe măsură ce înaintau spre casa lui Hemmelrich simţeau că o ciudată buimăceală luase locul disperării. Sînt mii alţii ca el care nu pot trăi atît timp cît Jiang Jieshi este în viaţă. Nu puteau intra în vreun restaurant. Negustorul porni cu paşi grăbiţi spre magazinul lui. — Şi tu. Nu mai era nici măcar acoperită de hîrtia în care fusese învelită.. Lumina de zi. Se îndreptă spre uşă. în plimbare. Cu o zi mai înainte auzise doi ţipi cu mutre de oameni care suferă de hemoroizi. Ceilalţi doi păreau la capătul puterilor. repetă Pei. scotea la iveală faţa de vultur blajin a lui Cen Şi mutra rotofeie a lui Pei. Automobilul înainta cu mare viteză. Totuşi. Fiecare din ei se simţea singur. anxioase. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 171 Tot felul de gînduri îi trecuseră prin minte cît timp mer-s6Se alături de ei pe acest drum blestemat. sub ochii cretinului ăluia şi ai trecătorilor. Poliţia ? Hemmelrich se ridică. Voci neliniştitoare. ca şi ceilalţi doi. Suen se apropie de ei. Nu trebuia să fOcedeze iar în acelaşi fel. generalul nu se afla în maşină.. ar fi dorit să fugă luînd cu el şi obiectul pe care avea să-l arunce în drum. în astfel de localuri nu te afli niciodată în siguranţă — 170 ♦ Andrt Malraux Se întîlniseră şi se despărţiseră ca să se reîntîlnească de prea multe ori pe strada asta. Planul fusese prost întocmit. zise Suen. Vorbeau chinezeşte. spuse Cen pe şoptite. în pofida norilor.. — E vina mea. Porniră toţi trei la drum fără a mai scoate vreo vorbă şi merseră aşa pe lîngă ziduri îngălbenite de soarele livid şi îmbibat de ceaţă. — Terminaţi odată! strigă Cen. căscată de la trecerea automobilului. Bomba se vedea bine. La rîndul lui. O scoase şi i-o întinse lui Cen. zise Cen. s-ar putea. ţinea sub braţ o servietă. dar mulţi dintre trecătorii care ieşiseră la plimbare se apropiau de el. zise Cen. copilul ţipa întruna. ce ai de spus ? Se priviră. Pei se postase deci pe trotuarul din stînga. — Am ratat.. îl zvîrli în faţa anticarului şi-şi dădu seama că nu închisese servieta. aflat la cîţiva metri de coltul străzii. Rămăsese aşa... La catul de sus. Şoferul virase în voie aşa încît se apropiase de celălalt trotuar. sugrumat de tăcerea lui şi a străzilor pline de gunoaie şi înţesate de fire telegrafice. O vom lua de unde am lăsat-o. Tensiunea nervoasă. înlemniţi. grăbite. Ajunseseră în faţă magazinului lui Hemmelrich. . holbînd ochii. Furios. îi zărise mai de mult. — Ce s-aude ? îi zise lui Pei cînd ajunse în dreptul lui. Cen o luă din nou la fugă. jju auzea desluşit ceea ce spuneau. paralizaţi de ezitări şi de veleităţi. — Bombele sînt intacte. Şi Pei. Era Leu să faci un altul. şi mersese de-a lungul lui. şi automobilul o lua întotdeauna pe drumul cel mai scurt. spuse Cen. — Ce s-a întîmplat ? întrebă Suen. — Atîta pagubă. Sinucigaşii nu încearcă de două ori să-şi curme zilele. între automobil şi Pei apăruse un băiat care trăgea o trăsurică. desigur. proiectate pe trotuarul plin de oameni grăbiţi sau neliniştiţi. Şi de ce ? Nu se întîmplase nimic. ajunsă la paroxism. Din fundul prăvăliei. Pei îi spuse că fusese derutat de faptul că îl văzuse ieşind din magazin însoţit de negustor Se îndreptase spre postul lui. pentru a putea lansa bomba de cît mai aproape posibil. Nu veniseră.

Cum ar fi putut face altfel ? „Ceea ce are întradevăr importanţă este să doreşti să faci numai ceea ce eşti în stare să duci pînă la capăt... zise Hemmelrich. De cînd se născuse şi pînă acum... Nu în acest moment. Şi adăugase: Dragul meu. ar fi fost în stare să-şi accepte soarta. Şi n-o ţineau aşa cum se ţin de obicei servietele. dar nu-şi putea ierta fapta.. Cei trei vizitatori plecară. .. întocmai ca un om obsedat de faptul că a divulgat un secret. Insuportabil! Discurile. Puştiul.. Strigătele deveneau uneori hohote de plîns.. Se obişnuise.. Cîţi ani aveau să mai treacă pînă va începe să zică: „Mama ei de bătrîneţe"? Va avea răgaz pentru a-i transmite copilului aceste două expresii care defineau perfect viaţa ? Cu o lună mai înainte pisica îşi rupsese o lăbuţă. alteori un fel de gîngurit. „Ar trebui poate să-i explici. — Te rog să mă înţelegi. — Bine. 172 ♦ Andri Malraux T — Bombele.." CONDIŢIA UMANĂ ♦ 173 Mirosul cadavrelor pe care se năpustiseră cîinii — nu se aflau departe de casa lui — intra în magazin." adăugase May.Tu eşti liber. rămas în urmă. Nu-l slăbea din ochi. Oare nu-mi va fi niciodată dat să mă aflu în locul lui ? înjura cu o voce calmă şi pe îndelete.. o chinezoaică. ci o strîngeau cu toţi muşchii încordaţi la maximum. Fir-ar să fie!" îşi tot zicea Hemmelrich. îi ghicise gîndurile.. Copilul e foarte bolnav. — Ba da. Aşa avea să facă viaţa şi cu fiul său. va trebui să spargem osul. — Bombe? — Da.. Dacă le găsesc ia mine îmi vor omorî şi nevasta şi copilul. Să contrabalanseze prin orice act de violenţă.. „Fir-ar să fie. acolo sus. atît cît să poată suferi.. Dar nu putea suporta ideea că şi copiii trebuie să fie chinuiţi. îşi trădase şi aspiraţiile şi visele. „Nu de suferinţă ducem noi lipsă !" îşi zise Hemmelrich. ba chiar şi greierele. ştia bine că dacă ar fi fost iar cazul. — Cucoana a fost drăguţă azi. întocmai ca în ziua cînd Cen intrase acolo după ce îl asasinase pe Tang-Yen-Ta." El dorea doar ceea ce nu putea face. Şi o pisică nu e un copil care poate spune: „Aproape că nu m-a durut. Ea pusese diagnosticul: „Mastoi-dită". Nu m-a prea durut ce mi-a făcut. Dacă ar fi fost singur.. stătea lîngă patul copilului. îi privi cu mare atenţie. Nu-şi putea ierta cuvintele prin care refuzase să-i primească. Toţi aveau cîte o servietă sub braţ. Fusese nevoit s-o ţină în braţe cît timp veterinarul i-o pusese la loc Animalul urla şi se zbătea.. Cucoana era May.. Să plece.. căci voise să-l adăpostească pe Cen şi apoi să plece împreună cu el. ponderea acelei vieţi care-i otrăvise fiecare zi. Vorbea de negustorul de lămpi la care se dusese Kyo }n ajunul insurecţiei. Şi nici maică-sa nu se simte prea grozav. % nu spuse nimic. Trădase şi în tinereţe. ar fi procedat din nou aşa cum procedase. îmi dau seama. aşa zisese douăzeci de ani în şir. continua să zbiere. ca şi cum ar fi urlat doar în joacă. Nevastă-sa.. Atunci hai să mergem la Sia. împreună cu cjteva raze ale unui soare şovăielnic. — Mai există şi alte lucruri pe lume decît ţîncul ăla.. zise Cen de îndată ce negustorul închise uşa. scaunele. nu. Simţise că pisica credea că este chinuită dinadins. Copilaşului îi mai rămăsese încă un firicel de viaţă. privindu-l lung.Cei trei intrară.. Adăugă: Nu-ţi dai seama cît de fericit eşt{ Cen. Se urcă la etaj. prin aruncarea unei bombe de pildă. — Iată despre ce e vorba. Ce să-i explici ? Să-i spui că e mai bine să ţi se sfarme oasele ca să nu mori şi că vei fi răsplătit printr-o viaţă tot atît de fericită şi de duioasă ca viaţa de care avusese parte taică-său ? „Mama ei de tinereţe !". Cen. — Nu. Poţi să ne găzduieşti cîteva ore ? Pe noi şi servietele noastre cu ceea ce conţin. Hemmelrich. erau la locurile 'or. Şi Hemmelrich îşi aducea aminte.. Nu înţelegea despre ce este vorba. Nici nu întoarse capul cînd intră Hemmelrich.

Pentru 174 ♦ Andre Malraux T ce ? Pentru cine ? Nu era supus belgian. La şcoală nu fusese un elev bun. Era un vai-de-capui.. Pe urmă. Pe urmă. îi suportase crizele de nervi. Cum avea să trăiască ultimii treizeci ? Vînzînd discuri împreună cu Lu-YuSuen ca să cîştige atît cît să nu moară de foame ?. mergînd cu ochii în jos şi privindu-şi picioarele încălţate în pantofi onorabili. un cîine orb şi chinuit. cu greaţa pe care o are orice fiinţă faţă de cadavre. domolindu-şi încetul cu încetul spaima. mai avea de trăit încă pe atît. Şi dacă ar încerca să se folosească de fanionul unei legaţii ? N-avea să meargă.. Şi războiul. „Trebuie să întocmesc un alt plan". „Climatul nu era nimerit pentru a exercita o profesiune manuală. Dacă ar provoca o ciocnire între automobilul lui Jiang Jieshi şi o altă maşină care ar fi venit din sensul opus ? Orice maşină putea fi oricînd rechiziţionată de armată. cu o bombă ascunsă într-o servietă. May. aşa spun oamenii. Dacă ar fi avut bani. Se agăţase de el. îi era frică de răutatea oamenilor veniţi din Europa.. în timpul războiului. Venise la el înspăimîntată... Asta făcea de fapt. murind. Fusese gazat... Şi cînd va veni bătrîneţea. I se spusese că sînt toţi haini. de vreme pe automobilul generalului nu trecea niciodată pe acolo.Pe urmă venise pe lume copilul. — Da.. Amîndoi erau copiii unor oameni care muriseră aşa. Nu mai avea putere decît pentru a-i face să sufere pe cei din jur... Unul din ei întrebase : „De ce vă bateţi ?". Muncise pentru el.„De cînd s-a îmbolnăvit. Ca să aibă ce mînca." i se spusese.. spuse Pei.... pălmuise cadavrul celui care o lăsase cu patru copii pe cap. Alături de Cen. N-avea de ce să scormonească anii scurşi. „De cînd îmi aduc aminte".... La început nu prea dormea. Nu. încercînd să dibuie ce sentiment avea CONDIŢIA UMANĂ ♦ 175 -recădere în sinea lui. Venise în Indochina. N-ar fi dat decît de mizerie. Exista mai multe suferinţe în lume decît stele pe cer... Numai noi luptăm pentru un crez. şi anume s-o părăsească..... nu era îţi îngăduia doar să mori de dizenterie.. Avea treizeci Şi şapte de ani.. Ce putea oare face pentru el ? De-abia avea ce să-i dea să mănînce. — Mulţi generali îl vor părăsi pe Jiang dacă şi-ar da într-adevăr seama că riscă să fie asasinaţi. spusese ca din întîmplare.. Inspirînd.. Un cîine de pripas. să aibă unde dormi. Uzina.... Avea treizeci şi şapte de ani şi. Lucrase ca ucenic.. Recalcitrant. a devenit foarte inteligent".. Se lăsa uneori covîrşit de o neputincioasă ură. îşi zise Cen.. Să bareze strada cu o căruţă ? Jiang Jieshi nu urca în maşină decît după ce pornea Fordul în care se afla garda lui personală. care căzuse în darul beţiei îl silea să facă treaba pe care ar fi trebuit s-o facă ea. Pe copil şi pe nevasta lui.. Ar fi fost singurul lucru care ar fi putut conferi un sens vieţii pe care o ducea acum. Mai mult în închisoare decît în cazarmă. amne Dumnezeule ! Bombele. lui.. pe urmă. Cen îşi aplecă urechea la cele spuse de tovarăşii lui.. Apoi la regiment. înnebunită de furie.. De-ar fi plecat cu ceilalţi.. se confecţionează terorişti buni. . La mintea omului... Poliţiştii îi cunoşteau pe şoferii ambasadorilor. miasma adusa de vînt cînd şi cînd în prăvălie. mai ales dacă făceai parte din tagma celor recalcitranţi. Ca şi cum întreg universul nu i-ar fi dat în tot cursul vieţii nenumărate lovituri sub centură. Ruşinea ? Fraternitate ? O cumplită invidie ? Cen şi tovarăşii lui ieşiseră din bulevard. ca un cîine de pripas. se gîndi la Cen. Se purtase bine cu ea. îl spolia acum de singura demnitate la care putea aspira şi anume cea de a-şi alege moartea.. zise Suen... Cel puţin. Şi femeia... dîndu-şi poate seama că şi el tot asta era. avusese de mîncare. orb şi chinuit.. şi ar fi fost liber să moară pentru un anume scop. îl îngrijise cînd fusese bolnav.. Femeia fusese vîndută pe un preţ de doisprezece dolari şi părăsită de cumpărătorul care se săturase de ea... Singurul dar pe care i-l făcuse viaţa. ar fi putut să-i lase ei.. Eşuase la Shanghai... nevastă-sa.. Se gîndi la un rus alături de care lucrase cîndva.. din fiii celor care au murit torturaţi. Uliţele şi străduţele laterale erau mai puţin supravegheate. îi împiedica să moară.... Ar fi lansat-o. poate. dar cea mai cumplită era cea pe care i-o putea produce femeii lui. Maică-sa. gărzile aveau să tragă asupra oricui s-ar fi apropiat de maşină.. bombele erau salvarea ! Mai era şi soţia lui. Do.. Lipsea o zi din două. Cînd se sinucisese.. Dacă întreruperea circulaţiei ar fi fost suspectă. ca la un prieten aflat în agonie.

dar nu căzu. Pentru ei accept să mor. Nori grei se tîrau pe cer..... zise Cen. o să meargă prost. ca soldaţii semănau cu nişte semne de întrebare. Amîndoi ştiau cît de mare era numărul naţionaliştilor aflaţi în rîndurile comuniştilor. ţinîndu-şi fiecare servieta sub braţ. de altfel. Cen ? Nu rîdea. oricît de periculos ar fi fost. că este singurul. aşa cum credea Pei. — Nu ! ziseră în acelaşi timp Cen şi Suen. Ceea ce ne lipseşte este concepţia japonezilor despre harakiri. China. i se ivise pe faţă. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 177 celei care prevesteşte furtună. — Nu vreau să reînvie China. dar un surîs. Angoasa pierise. — întrucît mă priveşte. lămpile portative. Pînă la urmă se hotărîră să le pună pe podea. Prietenii lui îi priveau faţa pe care o vedeau doar din profil. s-a gîndit să ceară încă o dată să i se acorde favoarea de a purta în 176 ♦ Andri Malraux locul cîrligului de aur pe care i-l pusese în nas. Cen părea să nu-i mai vadă.— Şi dacă vor învinge generalii. Mergeau înainte. vocea lui devenea de o intensitate extraordinară — îl fascinau pe Suen. Săracii. zise: . Cerul de culoarea cenuşii nu lăsa să intre decît o dîră de lumină de culoarea plumbului. căci se va înălţa pe sîngele vărsat de noi. — De ce rîzi. ca destinul. un altul făcUt din nichel. Cen închisese ochii ca să se poată concentra. vag întrevăzută în lumina confuză. — Cred că este una. munismul era singura modalitate prin care China putea sa reînvie. Din lipsă de încredere în propriile lui puteri. — Există un mijloc. Nu trebuie să lansăm bomba. Sosiră. Se afla la polul opus. aş prefera să duc la bun sfîrşit mai multe atentate decît să hotărăsc acum că voi comite unul singur." Pei elabora şi o ideologie a terorismului.. Cen. Toţi trei erau îngînduraţi. care mergea de colo pînă colo. căci se sprijinise de perete. cît prin tonul pe care fuseseră spuse — atunci cînd Cen vorbea în limba chineză. Ultima din ele începea aşa: „Imperialismul aflîndu-se la strîmtoare. sau din dorinţa de a se apăra de ceea ce presimţea că avea să vină. apăru iar deasupra şirului de lămpi. co. spuse Suen. — Kyo are dreptate. Rămaseră în picioare. începu iar să meargă în lungul şi în latul camerei. spuse Suen.. Şi să rămînă pe ei. trecînd prin străzi ponosite unde nu se mai juca nici un copil. Numai pentru ei. Suen şi Pei se aşezară pe jos. căptuşind lumina gălbuie. înainte de a muri. în acea năclăită geai». Cen se ridică şi silueta lui. zise Pei. Cred. adăugă Pei. în ochii lui. Totuşi cuvintele rostite de Cen care vibrau în urechile lui — nu atît prin semnificaţia lor. fără să-şi încetinească paşii. Vreau să trăiască ai mei. — Nu-i uşor să folosim altă metodă. descoperi ce înseamnă o stare de euforie. mergînd de-a lungul şi de-a latul camerei. Să ucid. îl priviră cu toţii. Trebuie ca unul din noi să se arunce sub automobil cu bombă cu tot. Un băiat de prăvălie îi pofti să intre în camera din fund. deloc ironic. mai ales în pătura intelectuală. Nimănui nu-i venea să rîdă. Era autorul unor istorioare pline de o amărăciune ce părea bucuroasă de a fi atît de tristă. mirat la culme. Cei care stăteau pe jos. Nu trebuie ca sîngele vărsat să se prelingă pe oameni. Nu prea avem şanse să izbutim. tovarăşii lui se simţeau stingheriţi. Ştia că oricît ar fi fost de curajoşi. alu-necînd deasupra capetelor lor lent. aşa cum fac chinezii. Pei scria în reviste care erau interzise imediat după apariţie. se uitau neliniştiţi la Cen. fără să-şi dea seama de ce. Totul devenise extrem de simplu. Hotărîrea de a muri era cu totul altceva. Se împiedică de una din lămpile puse pe jos. puse pe jos în rînd. Suen începu să priceapă ceea ce aştepta Cen de la el. Trebuie să terminăm astăzi. Camera era luminată doar de o lucarnă. — Trebuie să mă arunc sub automobil. — Atîta vreme cît vom încerca să aruncăm bomba. vor face o ţară mare. însemna doar o aventură. chiar dacă vor trebui să facă o ţară în care nu va fi loc pentru noi. dar implacabil. Un japonez care se sinucide fjscă să devină un zeu şi concepţia asta mi se pare că deschide drumul spre ticăloşie. zise Cen. Faptul de a lansa o bombă.

. Uite eu. — Tu.... zise. Se făcu$e aproape întuneric în odaia fără ferestre. — Dar ? Camera era cotropită de întuneric. Cen îşi bandajă rana cu o batistă. Pei îşi ştergea lentilele ochelarilor." Abia acum înţelegea cuvintele bătrînului. Nimeni nu poate fi mai eficace decît ^ care a luat această decizie.. Nu mai era în stare să stea alături de alţi oameni. Să confere un sens vieţii.. Degetele i se mişcau ca şi cum ar fi vrut să plănuiască ceva.. în coapsă. — Doar pentru tine. ci împotriva gîndului care îl bîntuise doar pentru a se îndepărta de el. „Cînd te afli în preajma morţii.. Nu. — Nu sînt atît de inteligent ca tine. Suen se dumirise şi el. absurde..... Şi-l înfipse.. asta doreşti ? — Nu e vorba de o promisiune. Sălăşluia acolo ca în veşnicie. vei şti să explici şi altora. Să ştii! Să nu mai cauţi pe dibuite ! De o oră încoace nu mai simt nimic apăsîndu-mă.. — Pentru ai noştri. dar.. nu o religie. ca orice se naşte. nu pentru mine.. Eu. Nu părea să fi înnebunit. Probabil că afară se înnorase şi mai tare. — Vrei să faci din terorism un soi de religie ? Exaltarea lui Cen devenea din ce în ce mai mare. Un miros pătrunzător intră în cameră. Voiau să-l silească să spună unde ascunsese CONDIŢIA UMANĂ ♦ 179 ji stăpînul lui. aş crede că mor pentru toţi. Eu.... străduindu-se să găsească vorbele adecvate. fără să pregete. însă ziua nu dispăruse din odaie.. E neapărată nevoie. Pei şi Suen de-abia îl mai puteau zări. — Să poţi deveni complet stăpîn pe tine însuţi.. dar.. nu e bine. Toate cuvintele i se păreau găunoase. ca şi Suen de altminteri. Nu e de mine.. Mă simt posedat.. adresîn-du-se lui Pei.. Strîns ca. N- .. dar prezenţa lui umplea odaia. o stirpe de răzbunători. sfîşiindu-l şi fericindu-l totodată.— Ce doreşti oare. era cea de a crea o stirpe de Judecători condamnaţi la moarte. ' Cen se afla într-o asemenea stare de exaltare îneît nici măcar nu mai încerca să-şi convingă tovarăşii. Toţi trei. reamintindu-i lui Cen bidoanele de benzină pe care le folosiseră cînd incen-diaseră postul de poliţie în prima zi a insurecţiei... Să. Vă daţi seama ? Nimic. Lui Suen începu să-i fie frică. n-am o jatat ocazia de a-l omorî pe Jiang Jieshi. O amintire care se cufunda într-un timp abolit. me ceea ce le cerea ci să spună. angoase. — Doreşti ca Pei şi cu mine să ne luăm angajamentul de a te imita ? Spune.. Cen îşi aduse aminte de cuvintele rostite de Gisor$. Cen. Gîndurile lui gîfîiau. împreunîndu-şi mîinile. Lupta. incapabile să exprj. nu împotriva lui Suen. N-avea nici o putere asupra ei. 178 ♦ Andrâ Malraux T Lumina zilei se ştergea de pe luciul lămpilor. -— Poate că tu ai nevoie să crezi aşa. Cen ? Cen descoperi că nici el nu prea ştia ce anume dorea. Nu ştiu. eu.. Singura posesiune posibilă. S-au dus. care n-avusese ce să ascundă. de vreme ce nu voia să-l urmeze.. decît vorbin-du-le despre ceea ce simţea el: — Am devenit stăpîn pe mine însumi.... Luă de pe jos un ciob de formă triunghiulară care păstrase un crîmpei de soare. Ştii şi tu. care te îndeletniceşti cu scrisul.. aspiri să transmiţi marea ta pasiune. adăugă din prag. Şi nu poţi face nimic mai bun decît jj te hotărăşti să mori. strîns. Ameninţări.. nu ştiu dacă ai să (nâ înţelegi. Singura lui dorinţă. L-am văzut pe taică-meu spînzurat de mîini şi biciuit. El o poseda. îşi luară servietele. Dacă aş fi de acord. Dacă mă lupt>vreau s^ m^ lupt pentru ai mei.. adineauri. Revelaţia se ivea în sinea lui. dar nu exaltarea pusese stăpînire pe Cen. Absolută.. aşa cum o mînă o poate strînge pe alta. — Nu. Vocea lui sacadată era pătrunsă de o sălbatică certitudine.. îi spuse. într-un tîrziu zise: — Aş vrea ca ceea ce facem să nu se irosească.. Dacă am fi fost hotărîţi.. Se lupta cu el însuşi. pe care gîndurile ce-l bîntuiau nu izbuteau s-o spulbere..

.. Aştepta cîţiva vizitatori. — Doreşti să-l aştepţi ? — Am să încerc. — Cen-Ta-Eul. Pei îl ajunse % urmă. dragul meu. Unde l-aţi găsit ? — L-am primit în dar. Cen o luă spre stînga. De unde aţi făcut rost de cactusul ăsta minuscul ? Colecţia dumneavoastră devine din ce în ce mai impresionantă. cu gura căscată.. Trebuie neapărat să-l văd. constat cu tot respectul cuvenit. Ferral. — Bună ziua.. — Poate că ar fi mai bine să nu vină...' Nu-l văzuse niciodată fără ochelari. — Vin cu tine. le strîngea acum." îşi zise.Şi operele de artă aflate în casa . Trebuie să fac şi eu rost de unul ca ăsta. ştergîndu-şi cu batista lentilele ochelarilor. îi spusese doar să cumpere şi să i le aducă cîteva laviuri de Kama dacă pictorul avea să vină la Shanghai. zise Clappique. — Am să organizez. repetă Pei. îşi aduse aminte că a doua zi trebuia să părăsească oraşul. Intră în marele hol unde pe covor se aflau o sumedenie de schiţe. străduindu-se să spună cît mai puţine cuvinte de frică să nu izbucnească în hohote de plîns.. — Nu aveţi idee de modul în care aş putea cîştiga imediat patru sau cinci sute de dolari ? Pe faţa lui Gisors se ivi un zîmbet trist. îmi rău că nu-l cunosc. Pei rămăsese locului. Astă seară e nevoie de un singur om.avea rost s-o spele. pe care un discipol al pictorului Kama. — Tot ce este în legătură cu fiul meu mi se pare serios. Mi-a fost trimis puţin înainte de ora unu. — Trebuie să depui mărturie. 180 ♦ Andrâ Malraux T Cen îşi dădu seama că adolescentul îşi înghiţea cu greu lacrimile.. — Voi pleca singur. Prietenii lui erau săraci. mormăi Clappique. N-avusese cînd să-şi dea seama de cîtă omenie era în stare băieţandrui Acum i se iviseră lacrimi pe faţă : — încotro te duci ? — Vin cu tine.. — Va fi prea tîrziu. mai întîi trebuie să depui mărturie. Se pricepe la cactuşi. cumnatul lui Gisors. nici vorbă să mai cumpere cactuşi.. Şi chiar de-âr fi făcut rost. N-avea cum să vîndă obiectele de artă pe care le avea. Da. „Iarăşi şi iarăşi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 181 Clappique descifra cuvintele scrise în litere chineze pe tutorele plantei: Stătea scris cu litere mari FIDELITATE şi ^ litere mici Cen-Ta-Eul. Ăla nu se lăsa tapat de bani. Nu-şi dădea seama ce ştie şi ce nu bătrînul Gisors despre activitatea fiului său. dar mai întîi trebuia să facă rost de bani. spuse apucîndu-l de braţ. N-avea cînd să se infecteze.. Da. Niciodată Cen nu şi-ar fi putut închipui că un om poate fi atît de singur cum era el acum. Cen se opri din drum. Plec eu. spuse Suen... aşa că nu-l rabdă inima şi adăugă: — Vă daţi seama că e ceva foarte serios.Numele ăsta nu-mi spune nimic.. Suen rămăsese în prag.. totuşi ceva. E de-li-cios.. într-un oraş ocupat de armată. Lasă-mă să te strîng în braţe! Clappique luă loc şi adăugă: — îmi pare rău că fiul dumitale nu este acasă.. Avea să-i dea drept comision cîteva zeci de dolari. repetă îndepăr-tîndu-se. întotdeauna socotise că Pei ţine cu Suen. ca un personaj dintro comedie. dar se simţi umilit văzînd că nimeni nu-i pusese nici o întrebare. Clappique ştia că n-avea bani. Ora trei Clappique crezuse că avea să-l găsească pe Kyo acasă. Cînd ieşi din prăvălie.. — Kyo ar fi trebuit să fie acum acasă. Nu era. Nu îndrăzni să spună mai mult. dueîndu-se cu gîndul la noaptea cînd îşi înfipsese lama pumnalului în braţ.

Dacă un doctor v-ar spune că suferiţi de o boală incurabilă şi că veţi muri peste trei luni. Şi atunci voi îndrăgi jţiai mult tristeţea lumii. Singur. Clappique simţi o durere atroce.. încît tot ce va aşterne pe hîrtie va deveni un semn. — Maestrul spune că îi vine greu să vă explice. mă voi gîndi că nu-mi va mai fi niciodată dat să le mai privesc.. Faţa lui Clappique. — Maestrul spune că pentru noi pictura înseamnă ceva care ar echivala cu ceea ce voi numiţi milostenie. Numai el. zise Gisors şi rosti în limba japoneză o frază foarte scurtă. — De ce oare pictezi. ca de obicei un lung halat de lînj... inteligibil. De data aceasta traduse Gisors : — Spune că există două surîsuri: „Cel al soţiei lui şi cel al gicei lui".. Kama mai spuse ceva şi o mare duioşie pogorî pe faţa bătrînului pictor. mergi pe drumul ce-ţi îngăduie să cunoşti lumea în profunzime.. cît mai multe linii abstracte anume pentru a nu vorbi de prezenţa lucrurilor. fiindcă o iubesc. Kama luă din nou cuvîntul şi discipolul traduse: — Maestrul spune că dacă n-ar mai picta ar avea impresia că a orbit. îl ascultase cu atenţie pe Gisors. Un alt discipol. făcîndu-mi meseria de misit" îşi zise baronul. pentru a revela ce înseamnă tot ce ne înconjoară.. traducînd cuvintele lui Kama. — N-am întrebat pentru cine pictează. Clappique ÎŞi putea. A mai spus : Tot ce există este un semn. Qnd porneşti de la semnificativ spre semnificat. Mai mult decît orb. ar picta în acelaşi mod şi chiar mai bine. Pictorii voştri se străduiesc să picteze cît mai multe mere. pictez mai întîi pentru soţia mea. Kama ? îl întrebă Clappique pe pictorul îmbrăcat. Pictorul îl privi pe baron cu multă curiozitate. strigă Clappique. şi atunci te îndrepţi spre Dumnezeu.. de îndată ce i se ivea în minte un gînd profund.. şi traduse vorbele maestrului : — A spus. vai.. Kama răspunse.. Crede că apropierea morţii îi va permite să picteze cu atîta fervoare şi cu atîta tristeţe. si anume ceea ce este semnul pentru floare". Poate pentru Ferral.. Focuri pierdute în munţi. spuse Gisors. O lume Pătrunsă de o melancolie ce duce spre fericire. am înţeles. Lumea e aidoma scriiturii noastre.Un moment. zborul unor berze deasupra zăpezii. privind faţa de ascet indulgent a pictorului. Oamenii hăituiţi nu prea gustă imaginile seninătăţii. astăzi simţea că le detestă. uliţele vreunui sătuleţ care se mistuia în ploaie. A mai zis că atunci cînd te afli în preajma morţiL. într-un kimono. aduse cîteva boluri cu sake şi se retrase. „Trebuie să fac rost de bani. Deşi era mult prea rafinat ca să judece arta japoneză tradiţională în funcţie de tablourile lui Cezanne sau Picasso. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 183 De ce „mai bine" ? întrebă Gisors. Discipolul puse pe divan schiţa. discipolului lui Kama. care nu-şi mai lua de la Kyo. ci pentru ce. Atunci a arătat cu mîna unul dintre laviuri. „în acea clipă.. imagina raiul la poarta căruia avea să rămînă şi îl durea faptul că exista. . Bătrînul Gisors purta.lui. Vorbele rostite de Clappique îl neliniştiseră. aşa a spus.Oricum doreşte să exprime altceva decît cea occidentală. Şi mai ducă-se şi dracului.. apropiindu-se de divanul pe care erau etalate cîteva laviuri de Kama. părea să se preschimbe în chipul unei maimuţe care dîrdîia de frig. că te întrebi la ce slujeşte arta noastră.. dar vorbesc întotdeauna numai şi numai despre propria lor persoană. Clappique era îmbrăcat în haine europene. — Un moment. chiar de s-ar fi hotărîtsălevîndă. — Am impresia. Nu-i de mine.. în acea zi seninătatea" părea aproape de o insultă. ca şi discipolul său. dar care poart$ o centură de castitate. aţi mai picta ? — Maestrul spune că dacă ar afla că e în pragul morţii. 182 ♦ Andri Malraux — Mi se arată o femeie foarte frumoasă. Spune: Cînd am fost în Europa am colindat prin multe muzee. cea a omului aflat în faţa celui care neagă existenţa durerii. — Poate n-aţi pus prea bine întrebarea.. Alese patru laviuri şi dictă adresa lui Ferral. Gisors îi puse o întrebare lui Kama şi apoi reluă traducerea: — Da. Pentru mine contează întreaga lume. adresîndu-se pictorului.

s-a zis şi cu tine şi cu mine.. S-a aflat despre chestia aia cu vaporul. . A fost neplăcut impresionat de faptul că băiatul se îmbătase. Puse bolurile goale pe o tavă şi plecă. Trebuie să o luăm din loc. acea muzică atît de dragă lui în tinereţe. Kyo îşi scoase haina pusă peste pulover.. precum şi acei ani fericiţi cînd nu încetase încă să iubească oamenii şi viaţa.. E sistemul lui de apărare. — în Japonia. îl urmăreau şi pe Clappique. zise îndreptîndu-şi privirile spre uşă. Zîp-zip. — Ce înseamnă ? Ce vrea să zică ? — Qntă la chitara japoneză numită „Samisen". — Maestrul a spus. îl văzu pe Clappique şi-l pofti să vină .. înainte de a răspunde. de vreme ce ai lui triumfaseră. pentru a se pierde într-o solemnă seninătate.. oriunde m-aş afla. pe şoptite Clappique. poate. A fost nemaipomenit! A plecat ca o fantomă foarte bine crescută. Gisors întoarse capul şi-şi aţinti ochii pe faţa lui Kama: — Şi dacă soţia ta moare ? Ar fi continuat conversaţia dacă în faţa lui s-ar fi aflat un european ? Pictorul venea dintr-o altă lume. O cameră în mod premeditat austeră. Nemaipomenit. Pereţi spoiţi cu var. Se auzi zgomotul făcut de nişte paşi. Era vorba de ruptura dintre Shanghai şi Hankou... zise discipolul. 184 ♦ Andri Malraux în odaie intră celălalt discipol. spuse Gisors.. răspunse Kyo. Cînd nu e în Japonia.n apartamentul lui. — Grozavă idee! Ai bani ca s-o întinzi din loc ? Kyo surîse şi dădu din umeri." — Se droghează? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 185 Clappique pusese întrebarea ca să spună ceva.. îşi zise Gisors. Se pare că cele bătrîne îşi dau mare osteneală să le înveţe să nu mai bage oamenii în sperieţi. Pînă mîine seară. că nu i-ar da crezare Medicului... scump prieten. Dacă nu. Stai cuminte şi şterge-o de aici în mai puţin de patruzeci şi opt de ore. Kyo intră în odaie. — Ce întrebare i-ai pus ? zise. Ar fi păcat să nu ţii seamă de ce-ţi spun. tinerii nu beau niciodată vin. E desigur mai greu. Nu trecu mult şi chitara lăsă să se scurgă o cascadă lentă de sunete. chiar ăsta este rostul vieţii. cît mai e timp. Era cald. urmat de discipolul său.. rămase pe gînduri. dragul meu. — Poţi rămîne în legătură chiar şi cu moartea. — N-am de gînd s-o iau din loc. Kyo ar fi vrut să spună că povestea cu vaporul nu mai constituia un delict. Cînd s-a întors din Europa mi-a spus: „Ştiu acum că-mi pot regăsi pacea din străfunduri. dar. aceste note atît de pure ţi tulburau. un birou. Se aştepta ca ceilalţi să acţioneze pentru a stăvili mişcarea muncitorească. de care n-avea cum să fi aflat Clappique. Nu ştiu dacă ai aflat că fantomele din zilele noastre s-au bădărănit. dar tăcu. surîse. Totuşi. Un divan. şi respectul pe care i-l arăta maestrului şi mai ales bucuria ce i se citea pe faţă. — Iată despre ce este vorba.. „Ciudat tînăr". îl mirau şi hainele lui europene.. adăugă după ce stătuse o clipă pe gînduri. — Ce ai de gînd să faci ? — Am să mai mă gîndesc.. De undeva auzise pe cineva zdrăngănind la chitară. Se auzi iar zgomot de paşi. Credeau că samsarul era de partea lor.... care pînă atunci răspunsese imediat.. atîta ştiu să spună. — Să nu spui nimic. cîteva scaune. Am aflat ceva. căci tinerele stafii nu înţeleg nici una din limbile vorbite azi. care se amplificau pe parcurs. Te asigur însă că e vorba de o informaţie serioasă. îşi luă rămas bun şi plecă. informaţia pe care mi-ai dat-o e de mare importanţă. Nu era Kyo. Clappique se aşeză pe scaun. ştiind că vaporul fusese luat de comunişti. dar nu cu buzele ci cu pleoapele plecate. într-adevăr cineva deschise poarta. — L-am întrebat ce-ar face dacă ar afla că soţia lui este ta preajma morţii. — De la cine vine această informaţie ? De la poliţie ? — Bravo ! Nu e nevoie să-ţi spun mai multe. Acum c{nd viaţa lui se afla în primejdie (arareori i se întîmplase să se gîndească la propria lui viaţă şi nu destul de intens pentru a putea simţi că îi este ameninţată).Kama. întrucît reînviaseră dragostea lui pentru muzică.. Se opri. Kama rosti o frază pe care celălalt discipol nu o traduse.

spuse Gisors. Pe buzele lui Clappique se ivi un zîmbet trist. represiunea a devenit iminentă. — Crezi că pînă la acea oră vei putea obţine informaţii suplimentare ? — Voi încerca.. ca să spun. Dacă Uniunea Femeilor dă dreptul soţiilor maltratate să divorţeze. Jiang Jieshi era la curent. scumpe prieten... Să spună că . Cine ştie. Acum iese pe uşă singurul om care nu există — şi cu asta basta! Singurul om care nu există la modul absolut. Nu înţelegea din ce motive Kyo se purta astfel cu el. Mă sfătuieşte să nu ies din casă. Au rostit numele meu ? — Da. — Şi pe cel al tatei ? — Nu. — Pe curînd. Ultimele trupe din Divizia I-a au părăsit oraşul. Mai mare. Toţi 6rau ameninţaţi. Pe de altă parte dacă nu le dăm acest drept. Se întoarseră în camera unde Gisors stătuse de vorbă cu pictorul. Ceilalţi. May jucase un rol prea puţin important ca să fie nevoie să-l CONDIŢIA UMANĂ ♦ 187 ţntrebe pe Clappique. Am o întîlnire... închise uşa în urma lui. May şi Gisors se uitau îngrijoraţi la Kyo. — Unde vrei. Glorioasele lor uniforme se lipesc în cursul dansului de trupurile femeilor pierdute... Clappique întoarse capul. — Poate. Clappique se pregătea să-şi ia rămas bun.. aşa cum vă stă în obicei. L-aş fi prevenit... Nu rişti să fii „kidnapat" ca aici. femeile îşi vor pierde încrederea în noi. Ordonase generalului să se ducă pe front cu toate trupele aflate sub comanda lui. Nu. zise Kyo.. aşa să ştii. — Foarte bine. — Unde te pot găsi diseară ? întrebă Kyo. — E foarte greu. El nu s-a amestecat în povestea aia cu vaporul. Să nu-ţi închipui că încerc să te plătesc pentru serviciul pe care ni l-ai făcut. Barul se află pe teritoriul concesiunilor. răspunse gazda. Aş dori să-ţi vin în sprijin. de la care nu pot lipsi. decît pentru a pleca din oraş în cel mult două zile. generos. — Mulţumesc.. La revedere.. tovarăşii lui de arme. Nu mai tîrziu. — .. Generalul ceruse Comitetului Central al Partidului Comunist să-l aresteze pe Jiang Jieshi.. adăugă arătînd colecţia în care se afla şi micul cactus plin de ţepi. ci la represiune. Acum vorbea cu May.. nu e aşa ? 186 ♦ Andre Malraux — De ce aş rămîne ? — De cîţi bani ai nevoie ? — Trei. Te voi aştepta deci contemplînd acest spectacol necesar.. Nu la povestea aia trebuia să se gîndească. vă salută.i — N-ai de gînd să pleci ? Vrei să-ţi vină de hac ? f. zise Clappique. patru sute. — Cred că-ţi pot da ceva.... Vrei să pleci.. Kyo ştia că nu de vapor era de fapt vorba. fără să mai asculte ce spuneau.. pentru a rezolva problema asta. — îmi pare rău. îţi ofer oricare alt cactus. Am să trec pe la ora unsprezece.. Vorbea despre singura divizie pe care se puteau bizui comuniştii. E prea în văzul lumii. poate decît îţi închipui. pînă la ora unsprezece şi jumătate. — Clappique a aflat dintr-o sursă poliţienească că sînt vizat... unsprezece şi jumătate. — Ţin mult la tînărul care mi l-a trimis. Daţi-mi cactusul.. — Cred că este şi prea devreme şi prea tîrziu. Pe de altă parte. Şi la May. bărbaţii declară că vor ieşi din Uniunea Revoluţionară. Pînă atunci trebuie să fac rost de bănuţi şi. alcătuind graţioase ghirlande. — Nu. Fusese sfătuit să mai aştepte.. — Vă rog să fiţi. — Pe curînd ? Nu. Eşti sigur că barul nu s-a închis ? — Doar nu-s nebuni! E întotdeauna plin de ofiţerii lui Jiang Jieshi. Şi pe bună dreptate.. — Să zicem la Black-Cat. — Mi-ai face un mare serviciu. dar atitudinea lui îl emoţionase.

Să goleşti oraşul Shanghai în beneficiul oraşului Canton. Avea experienţă. „Măgarul se uită prea mult la morcovul aflat în faţa lui. în loc să lupte împotriva Nordiştilor. paralizaseră întreaga acţiune. poate chiar şi cei de la Moscova etichetaseră această idee drept „lichidatoare". Din noile grupuri de militanţi. Nu predaseră armele.. Moartea generalului. masele muncitoreşti ar fi contribuit într-o foarte mare măsură la industrializarea rapidă a oraşului Canton. Ar fi dorit să poată face o intensă propagandă pentru a grăbi emigrarea în masă a muncitorilor din Shanghai la Canton.. unde se afla un arsenal în plină activitate. dacă izbutim să ţinem în mînă oraşul. în afară de cazul cînd s-ar fi mărit salariile şi avînd în vedere situaţia în care se afla acum industria chineză. Acolo. Debuşeurile din provinciile de Sud. şi apoi împotriva lui Jiang Jieshi. în loc să muşte". în acel T CONDIŢIA UMANĂ ♦ 189 oraş revoluţionar. Uşa se redeschise. Kyo voia să aleagă viitori organizatori ai maselor. Nu trecu mult şi ultimii soldaţi plecară şi ei. care acum înţelegea despre ce este vorba. Dar majoritatea celor din Partidul Comunist Chinez. Pînă la urmă fusese pus în faţa unui 188 ♦ Andrd Malraux ultimatum. Era foarte greu. Era greu. Aşa cum socoteau şi unii din membrii Internaţionalei. ca şi Gisors. ce cavernoasă voce: „Baronul de Clappique nu există". Generalii de la Hankou.. Kyo organizase mai multe grupuri care aveau misiunea de a lupta clandestin împotriva lui Jiang Jieshi. Acum ar fi fost momentul să băgăm zîzanie între ei. lăsînd doar cîteva trupe în Shanghai. spunea Gisors referindu-se la generali. dornici să pună mîna pe pămînturi. Neîndrăznind să lupte fără aprobarea Partiduiu. din ce în ce mai numeroase. Detesta însă ideea că un complot trebuia să intervină în lupta pe care o duceau. Gisors dorea ca Armata de Fier şi fracţiunea comunistă din Guomindang să se întoarcă la Canton. mai puţin redutabili. şi-ar fi dat seama că în cazul cînd armata lui Jiang Jieshi . mai greu poate decît să te laşi ucis. dar acceptase menţinerea grupurilor comuniste de şoc. înainte de a înfrunta la Canton pe marii săi duşmani. Apăru întîi un nas. era îngrijorat.... prin forţa lucrurilor. fiind sigure. era sigur că generalul Jiang Jieshi va încerca să-i zdrobească pe comunişti şi că asasinarea lui va lovi exact în punctul unde forţele revoluţionare erau mai slabe. ştiind că cei rămaşi credincioşi lui Sun-Yat-Sen aveau gă-i sîcîie mereu... aşa încît nu putea să nu acorde toată atenţia problemelor de tactică. goşiii se puteau stabili în aşteptarea unui moment propice unei jioi campanii în Nord. tactica respectivă reprezenta un mare pericol. Kyo gîndea. Aşa se întîmplase în 1925. Chiar dacă baronul nu l-ar fi prevenit. Oraşul Hongkong se afla la o distanţă ce se putea parcurge cu trenul în cinci ore. Un ultim apel semnat de Kyo. S-ar putea întîmpia ca întreaga divizie să se întoarcă. — N-au ajuns departe. dar nu imposibil. părăsise oraşul. Numai Comitetul Militar i se alăturase. Ei nu posedau nimic nicăieri. dacă nu imposibil — „trebuie exclusă această ipoteză". cînd se hotărîse la Hong Kong. apoi se auzi o vo. *t De cînd se întorsese. continuă Kyo. dar mai puţin stupid. Internaţionala respinsese toate lozincile opoziţiei. — N-aveţi ştiri de la Hankou ? întrebă Kyo. Pentru Shanghai.. Armata Roşie ar fi avut ocazia de a-i lăsa să se sfîşie între ei. precum şi apelul Comitetului militar fuseseră trimise la Hankou prin telegraf. Era greu. Pînă la Shanghai mergeai cinci zile. deveniţi. căci tot el organizase şi grupările ce aveau să lupte împotriva Nordiştilor. — Nimic. capturarea membrilor actualului guvern din Shanghai era o aventură.. Jiang Jieshi cerea ca toate armele aflate în posesia comuniştilor să fie predate imediat. prin mici şi infructuoase gherile. întrucît muncitorii din filaturi erau în mare parte lucrători necalificaţi. fapt care avea negreşit să declanşeze o reacţie de mare anvergură. precum şi propaganda făcută în favoarea unirii cu Guomindangul. întocmai ca fiul său. dar discursurile oficiale ale Partidului Comunist Chinez.. Gisors. în marxism vedea întruchipată o anumită fatalitate. Uşa se închise.este bolnav. că cea mai bună soluţie ar fi fost să se întoarcă la Canton. ar fi zis Ferral — să in-struieşti alţii. Kyo era convins că feacţiunea pregătea ceva. care acum se îndreptau spre Uniuni.. nu se sinchiseau de cele aflate în Sud. De cînd se întorsese de la Hankou.

. — Ce idee ! Dacă ai fost reperat. — Pentru ce anume ? May nu răspunse. spun prostii. Atunci cînd a fost să alegi. Se auzi din nou soneria. — Fiindcă. zise Kyo. Se răzgîndi. Kyo ? Tăcu. Ştii bine că şi tu te poţi culca cu cine vrei.. ca şi acum două săptămîni. e tot una.. dîndu-şi seama cît de pueril fusese. Gisors şi May îl priviră lung cînd se întoarse în odaie. — Dacă într-adevăr mă urai atît de mult. Nu. în clipa asta am impresia că vrei să te răzbuni. May înţelese la ce anume făcea aluzie şi i se făcu frică. cu răspunsul dat de cei de la Hankou. Rupsese hîrtia şi o făcuse cocoloş. — Eu am devenit „alta". Puse bucăţelele rupte una lîngă alta şi le etala pe masa din faţa lui Gisors. Gisors ştia că nu-i putea da nici un sfat. Ea nu-şi mai adusese niciodată aminte. Se îndreptă spre uşă. M-am culcat cu un tip.. Mesajul era limpede. încerca să ţină piept unei armate dezorganizate.190 ♦ Andrd Malraux II ar fi declanşat o acţiune împotriva comuniştilor. privindu-se drept în ochi. Kyo. Luase foarte în serios ştirea adusă de Clappique. Poate că fiul lui mergea la moarte.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 191 — Risc mai mult dacă mergem amîndoi. atunci am... dar mai ştiau că această minciună era poate cea mai mare dovadă a profundei afecţiuni ce le lega şi sufletele şi gîndurile. Cel mai tulburător dintre ele se ivea dintr-o voluptate de care Kyo nu ţinuse niciodată seama. situaţia era atît de disperată încît orice s-ar fi întîmplat. — Una e să vrei să te răzbuni cînd nu mai poţi. May îşi punea mantoul. chiar şi asasinare^ generalului şi oricare ar fi fost consecinţele ei — era în fa. Dacă Uniunile aveau să primească arme. spuse cu o voce amară. — Nu doresc nici o altă femeie. din cauză că am. Kyo. neamţul care conducea acum poliţia din Shanghai. — Kyo ! Nu-i aceeaşi situaţie. May citi multe şi întortocheate gînduri. N-avea nimic altceva de făcut decît să sufere în tăcere.. n-aveai decît să-ţi găseşti şi tu o amantă.. avea să fie masacrat. Kyo se duse să deschidă. Nu-i deloc acelaşi lucru.. comportă şi datoria de a-i da dreptate chiar atunci cînd te face să suferi. în acea clipă May devenise alta. N-am avut nici un amant... s-ar ptitea să trec neobservat.. Nu-i adevărat. „Acolo" însemna la Comitetul Central. Ridică din umeri. — Trebuie să mă duc acolo.. Aşa făcu şi fiul său. — în clipa asta. Ordona ca armele să fie îngropate. Amîndoi îşi dădeau seama că mint. Se schimbase ceva în raporturile dintre ei. voarea lor. Sosise în sfîrşit curierul. Gisors nu-l cunoştea pe Chpilewski. Rămaseră o bună bucată de vreme aşa. nu am chef sâ mă culc cu nici o femeie. şi alta să cauţi să te răzbuni cînd e inutil. Ştia că baronul salvase la Beijing pe Konig. Kyo continuă cu o voce puţin sugrumată: — Ţi-am recunoscut acest drept şi ai uzat de el. — Unde te duci ? — Merg cu tine. Cînd ridică ochii şi întîlni privirea lui Kyo încercă să zîmbească. Nu era pentru prima oară. Trebuia să abandoneze concesiunile. —• La ce aş fi de folos dacă aş rămîne aici ? Bărbaţii nu-şi dau seama ce înseamnă să stai să aştepţi. ţi-am acordat acest drept. Kyo se duse în odaia lui ca să-şi ia vestonul. Da. întradevăr. putea^ eventual. — Faptul de a recunoaşte libertatea altuia.. dar se întoarse din drum: — Ascultă-mă May. prevenindu-l că regimentul de cădeţi din care făcea parte şi baronul. Ştiu asta din propria mea experienţă... Asta ne împiedică să înfruntăm primejdia împreună ? Gîndeşte-te bine. Singur. în ochii lui Kyo.. — Ordin să îngropăm armele. Nu spun că n-ai . — Dar prezenţa ta nu mă poate ajuta. Acum este vorba de propria mea libertate. mă rog. Lupta pe care o ducea era însăşi raţiunea lui de a fi.

cutremurător. îngăduiemi să merg cu tine. Se despărţiseră. Pe chipul unei femei care şi-a dat sufletul poţi încă vedea pleoapele. Totuşi femeia avea dreptate.. Secunda care trecea îi despărţea mai mult decît ar fi putut face moartea.. Sprîncenele se imobilizară. gura. — Nu mi-ai cerut-o. dar nu se uită la el. aşa cum i se întîmplase uneori. Da. Acum pleoapele alungite şi pomeţii proeminenţi erau proiectaţi într-o altă lume. Ca şi tine am dreptul să fac ce-mi place. Este libertate. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 193 — Dacă nu m-ai iubi. ^ Tăcură amîndoi. ţi-ar fi totuna dacă vin cu tine sau „u. Kyo.. Simţea nevoia s-o rănească pe May. îi despărţise nu numai dorinţa lui de a fi singur. — N-ar fi trebuit să-mi dai această libertate. Zi ce vrei... Kyo simţi colcăind demonii familiari de care îi era greaţă. dacă ştiai că ea va fi un obstacol între noi. Kyo tăcea. în această clipă. o s-ar fi sinchisit că va muri şi ea.. Era adevărat. Era adevărat. dacă nu pentru a o înfrunta împreună ? May îşi dădu seama că bărbatul ei avea să plece fără a mai scoate o vorbă. Uneori i se părea că May se cam repetă. May nu-şi dădea seama oare că nu era momentul să discute cu el despre drepturile fiecăruia ? Vorbele nu făceau nimic altceva decît să adîn-cească prăpastia dintre ei. Kyo. May deschise ochii. s-ar fi mirat de ceva. n-aveai de ce să te agăţi în clipa de faţă. si umerii începuseră să-i tremure. Şi asta înseamnă ceva. pe care mi-o recunoşti. Nu cumva avea să izbucnească în plîns ? May închisese ochii. — Sînt deschişi.dreptate. era faţa unei moarte. care-i unea despărţindu-i totodată... Dacă aş fi procedat altfel.. alcătuit dintr-o duşmănie pe care n-o bănuise ? — Nu mă agăţ de nimic. adăugă May cu amărăciune în glas.. Tocmai fiindcă May îl si-lise să înţeleagă acest lucru. Spectacolul acestei suferinţe. Rănile făcute de cea mai adîncă dragoste pot alcătui o implacabilă ură. Voia s-0 consoleze. şi tocmai acum îl îndîrjea împotriva ei. Moartea era atît de aproape încît această impresie părea să fie o sinistră premoniţie. Libertatea mea. dar ţin să plec singur. Dar nu putea face asta decît . — Poate că n-am făcut rău. o lacrimă i se prelinse pe nas şi rămase agăţată de colţul gurii.. — Deschide ochii! May se uită la el. — Mi-ai recunoscut-o de la bun început. Fără ca vreunul din muşchii feţei să se fi mişcat. cred că şi tu poţi muri. — Unele drepturi. N-am dreptate ? De ce vrei să suferim amîndoi atît de jfliitt ? Zău că nu e momentul. cu pleoapele lăsate. ca şi cum în somn. aşa că o luă înaintea lui şi se propti ţn uşă.. dar acum. ca acum.. e şi a 192 ♦ Andri Malraux ta. dar n-ar fi trebuit să-l creadă. — De ce oamenii care se iubesc s-ar afla faţă în faţă cu moartea. Privirea îi rămăsese aţintită pe unul din pereţi. Dacă n-ar fi iubit-o. adăugă ea cu o voce amară. Le cunoştea mult prea bine. Kyo îşi dădu în sfîrşit seama de ceea ce simţea. Multe din expresiile ce apăreau pe faţa soţiei lui îi deveniseră indiferente. o lume total străină.. Niciodată însă nu-i fusese dat să contemple această mască mortuară. pe care sprîncenele începuseră să se ridice. în femeia al cărui chip rămăsese neschimbat. 194 ♦ Andrt Malraux — Şi ? spuse May ridicînd din umeri şi adăugă cu un glas în care se desluşea o imensă tristeţe şi o mare oboseală • Dacă mor. Ochii nu-i fuseseră închişi de somn. nu ne sînt date decît pentru a nu ne folosi de ele. ştiind că se află în pragul morţii ? Avea să treacă acest prag. independenţi parcă de fe-îneia cu faţa împietrită pe care se gravase o cumplită deznădejde.. ci şi durerea. pentru a sta mărturie că viaţa mustea încă. ci de durere. ca durerea unor animale. — Am avut impresia că ai murit.. Avea oare să dea înapoi. Aşa îi spusese întotdeauna.. să-i terfelească dragostea. Faţa împietrită. Libertatea m poate fi dată pentru a primi ceva în schimb. Acum. se reflecta pe această faţă. spuse. tîmplele pe care le-ai îndrăgit şi sărutat.. îţi cer să mă laşi să plec cu tine. Să zicem că am greşit. — Libertatea de a te da pe mîna altcuiva. Vreau să merg.

Cît de nevolnică părea iubirea trupească. ca şi cum s-ar fi îmbătat sorbind din atîta durere. înfruntîndu-se. Prea loială pentru a-şi ascunde pornirile. dar fără să se sinchisească pe unde o luase. N-au fost. Dacă Cen nu va fi prevenit. o să arunce bomba degeaba şi o să fie prins. Uşa se închise în urma lui Kyo. inexistentă. în ciuda co. unul în faţa altuia. May se încăpăţîna. ci la Comitet. Vedea bine. neacceptînd totuşi această tăcere. Amîndoi ca şi multe alte căpetenii ale Revoluţiei.. — Pornim acum ? întrebă May. — Nu ştii unde se află ? — Nu* de ce ? Katov era calm. poate. Katov plecă. rea ei de a pleca împreună. aşa cum era în zilele cînd ţi durea capul. — Nu. Nu o sărută. Se întoarse din drum. nemaiştiind ce să spună. aveau cianură. O ţineau în catarama centironului. Cu ce drept şi în numele cui şi de ce o părăsise ? Putea oare băga mîna în foc că în hotărîrea lui nu se amestecase şi dorinţa de a se răzbuna ? May. acum stătea desigur întinsă pe pat. cea mai gravă clipă din viaţa lor şi că acest scurt răstimp era nimicit de timpul care se scurgea. Erau amîndoi conştienţi că trăiau. Umblu jupă el nici eu nu mai ştiu de cînd. Apoi poarta. covîrşit de sentimentul de fraternitate care ţi se iveşte în inimă cînd ştii că vei muri 196 ♦ Andri Malraux curînd. dar posomorit. — Cen nu-i la voi ? — Nu. zdrobită de o durere pentru care nimeni şi nimic nu putea da seama. May închisese iar ochii. May era mai tare în străduţa pustie decît fusese cînd stătuseră faţă în faţă.acceptînd propune. Cu gura deschisă. May stătea cu urechile ciulite ca şi cum s-ar fi aşteptat sâ se închidă şi o a treia poartă. — Jiang Jieshi umblă cu mai multe automobile. tropitoarei ei puteri. Cen nu stie asta. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 195 Kyo nu se îndepărtase de casă cînd dădu de Katov. pusă faţă în faţă cu . — Ai cianura la tine ? — Da. stătea în picioare privind uşa pe care ieşise Kyo> înţelese dintr-o dată că ea îi făcuse semn să plece. dar nu-i păsa. O luă în braţe şi o sărută pe pleoape. Despărţirea de May nu-l descătuşase pe Kyo. să-şi atingă scopul. Camera în care taică-său îşi primea musafirii era goală. Se opri înainte de a deschide uşa. Acum se îndepărtase de uşă şi Kyo îşi dădu brusc seama că avusese poftă să plece doar atîta vreme cît fusese sigur că nu va putea. „Am dus oare viaţa unei femei ocrotite ?" Cu ce drept o silise să accepte nevolnica lui protecţie ? May acceptase ca el să plece. May îi arătă uşa. Intră în cartierul chinezesc. — May. Bombele trebuiau să fie lansate la ora unu. oare ne va fi dat să ne luăm rămas bun pe furiş ? — Am trăit oare ca o femeie care are nevoie să fie ocrotită ? Rămaseră aşa. ca şi cum în această mîngîiere ar fi putut să încapă toate gesturile tandre şi violente ale dragostei dintre un bărbat şi o femeie. Kyo îi luă capul în mîini şi îl strînse între palmele lui. alergînd. enervîndul uneori pe Kyo. ca o pisică. Poliţia ştie. sau a mirosit ceva. Tot ce simţea acum era subminat de dorinţa de a ajunge acolo unde îi era locul.. — Atentatul trebuia să aibă loc pe Bulevardul celor Două Republici. Dimpotrivă. îşi desprinse mîinile de pe obrajii ei. Kyo îl strigă. May era probabil în dormitorul lor. Locul lui Kyo nu era acasă. pentru că era singurul şi ultimul gest care îl putea hotărî pe Kyo s-o ia cu el. Cred că ar trebui să trecem pe la Hemmer-lich. Am fi aflat.

. fără a rosti nici un cuvînt. Cen nu putea face nimic pînă atunci. — Mi-au cerut să le dau adăpost. cuvintele spuse de femeia care încerca să-şi potolească odrasla. Auzi cîteva bătăi în uşă. înţelegi ? — Da. Voiau să stea aici trei ore. \ — L-ai văzut pe Cen ? S — Remuşcările te bîntuie ca stafiile. Nici tu nu zici nimic. Hemmelrich plecă brusc. fără a se uita la el: — Prea te iei la harţă cu tine însuţi. — Nu ţi-am spus totul. Katov dădu din umeri. Da. May îşi puse în mare grabă mantoul şi îl urmă.. Vorbea cu vocea calmă şi sleită a oamenilor careşi dau seama că au pierdut partida. — Ce tot'îndrugi ? — Nimic. Ora trei şi jumătate De multă vreme Hemmelrich stătea cu ochii aţintiţi asupra discurilor pe care nu le mai cerea nici un cumpărător.. în faţa lui se afla Katov.. Ce a zis ? De la etaj. şi.. Jiang Jieshi nu avea să se întoarcă în oraş decît noaptea tîrziu. Deschise. f/ Deschise uşa.. l-am văzut. — Ai face mai bine să spui ce ai de spus. Un tînăr cu ochelari. acolo sus ? Tot rău ? — E mai bine. Te rog nu face mutra asta. De ce mă întrebi ? — Am neapărată nevoie să-l văd. Trebuie neapărat să dau de ei. dar binele ăsta. porni iar şi stătu iar pe loc de parcă ar fi fost un copil certat pe nedrept. Părea foarte îndurerat. Cel puţin pînă acum. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 197 — Unde naiba s-or fi dus ? — Nu mi-au spus. — Ce poţi tu pricepe din ce mi se întîmplă ? Şi la urma urmei de ce ţi-ar păsa ? Nu mă mai privi aşa ! Parcă ai fi Iisus Hristos. — Voiam să plec cu el. Pe la ora unu. pare un iepure jupuit. Unul din cei care ştiau semnalul. Mi-a cerut sâ stea toţi trei aici. Katov îşi puse mîna pe umărul lui Hemmelrich. cea mai presus de toate. şi cu căpăţîna aia a lui. aşa cum stai acum. Bietul copil. se auziră iar zbieretele copilului. Katov spuse. ca să te poţi apăra. cum e moda acum. Pentru asta am venit aici. Nu m-am învoit.. Unul era Suen. mormăi Hemmelrich. Slab cum e. — Cu Cen? Katov era sigur că acum nu avea să mai dea de Cen. — Aha ! Şi unde e Cen acum ? — Tacă-ţi gura. — Ai auzit ce ţi-am spus ? Nu m-am învoit. Hemmelrich arătă cu degetul mare camera din care se auzeau ţipetele copilului. cea mai desăvîrşită dragoste. . Stai şi ascultă ce-ţi spun.. Nu am informat poliţia. Hemmelrich stătea în picioare în mijlocul odăii. mai vag. Pe celălalt nu-l cunosc. — A venit cu alţi doi.această comuniune sufletească! Kyo îşi dădu seama că faptul de a consimţi să iei cu tine fiinţa iubită ca să mori împreună cu ea reprezintă. Ai priceput ? Tăcură amîndoi cîtva timp.. Toţi aveau sub braţ cîte o servietă. în ochii lui sclipea o ciudată ură. cu palmele întinse. Parcă ai fi un tip care suferă de mîncărimi şi nu îndrăzneşte să se scarpine.. Un băiat distins. — Cum stau lucrurile. Poate mai tîrziu. parcă tnai chircit decît era de obicei. aşteptînd să-ţi fie bătute în cuie. se opri din drum. A venit azi. Cauţi rîcă tuturor. Hai să nu mai vorbim. poate. Tăcerea se râspîndeşte în zilele astea ca o molimă.

— Poftim. eşti silit să crezi în mărinimie.. Dar dacă o femeie acceptă total situaţia. încercă să spună pe ocolite ce avea de zis. cu capul vîrît între umeri.. Nu tocmai aşa.. N-aş fi spus el. chiar infirm... Stătea în picioare.. Dacă nu crezi în nimic. — E mai uşor să-i consolezi pe alţii decît să te împaci cu tine însuţi. Se apropiase de Hemmelrich. ceva în genul ăsta. dacă ţi se întîmplă \ să-ţi iasă în cale. — Da.. e o soţie devotată. — Am fost.. Face şi ea ce poate. să nu moară. Poate că nici nu exista vreunul... I-a pierdut.. îmi vine să le dau cu ceva în cap. — E foarte mare lucru să ai în preajma ta pe cineva care îţi este devotat. ca şi cum vorbele lui Ka-tov i-ar fi răpit ceva care era numai al lui. bătînd cu pumnul în tejghea. chiar bolnav fără scăpare. dacă nu-ţi aduci aminte ce ai trăit tu ? Fiindcă am trăit. ce zici ? Ce tîmpenie ! Nu e cazul să mă . întotdeauna pierzi. nu din milă. — Ce ştii ? zise Hemmelrich. — Să stăm şi să aşteptăm să moară puştiul ? Ascultă-mă ! Jumătate din timp asta doresc şi eu. A încercat să-l consoleze. Katov îşi dădea seama că el era cel mai tare.. Dacă ar fi fost vorba de mine. şi-mi amintesc. Am cunoscut pe vremuri un tip care a luat banii pe care nevastă-sa îi strînsese ani de zile în şir pentru a se putea duce la sanatoriu. Era vorba de viaţă şi de moarte. zise Katov. şi nu cred că este necesar să ajungi pînă acolo. Şi pe urmă. sau mă rog. Se auzi ţîrîitul greierului. soiul ăsta de furie.. — De aia stai cu mine. Am simţit şi eu... — Basta!. doresc să-l 198 ♦ Andre Malraux ştiu acolo sus. Din. nu e aşa ? Ca să-mi vii în sprijin ? — Da. Este de la sine înţeles. Arareori se întîmplă să ai ocazia să împlînţi un cuţit în pieptul cuiva. drăgo-stindu-se. Cum poţi înţelege ceva. ce trăieşti tu acum nu mă poţi supăra. — Mi s-a întîmplat şi mie. Iţi dai seama. — Ştiu... trebuie să stăm cu mîinile legate ? Dacă tot e să crapi. zise Katov... Cînd văd o pereche de îndrăgostiţi sorbindu-se din ochi. A înţeles. Poftim. şi. dar vorbele înţeapă şi spintecă şi ele. ' \ — Din milă? — Nu. în asemenea situaţii. Asta faci tu acum. Cît priveşte restul. Şi zgomotul unor paşi care se îndepărtau.. orice ai spune.. Ce dracu puteam face ? — Să stăm şi să aşteptăm. Şi alteori... privindu-l drept în ochi pe Katov. De rest au parte doar bogătaşii. S-a întors acasă făcut harcea-parcea. pe stradă.. Se potoli şi adăugă pe cu totul alt ton : — N-am făcut aşa ceva. Poate că vocea lui domoală. nu-i aşa ? spuse. Nici măcar nu eşti însurat... — Nu zău ? Cu mutra ta. în prăvălia plină cu plăci de patefon. calmul de care dădea dovadă sau prietenia pe care o nutrea pentru Hemmelrich aveau să-i vină în sprijin pentru a-l potoli. Nu-s de nasul nostru delicioasele aventuri ale perechilor care trec în fiecare zi. Dacă n-ar fi existat nevastă-ta şi băieţaşul te-ai fi dus cu ei... şi mai ales fiindcă nu crezi I în nimic.. aşa cum eşti şi tu acum. Uneori devine sadic. Simţea că gîndurile lui Katov se îndreptau spre femeia care veghea la căpătîiul copilului. mai bine să te laşi în voia generoasei inimi. Tu erai tipul de care vorbeai. Nevastă-sa l-a privit lung cînd s-a apropiat de patul în care zăcea. aş fi spus eu. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 199 — Cînd unui om căruia nu-i pasă de nimeni şi de nimic îi iese în cale o fiinţă cu adevărat devotată lui pînă la sacrificiu. s-a zis cu tipul respectiv... dacă e în stare să o depăşească.... — Sadismul. nu e aşa ? Ce zici ? — Deoarece nu existăm decît pentru aceste calităţi sufleteşti. Să stea acolo.. Katov nu găsi cuvîntul potrivit. deşi nu ştia cum avea să procedeze.. privindu-l cu coada ochiului. — Nu zău ? Şi în cazul ăsta ce trebuie să facă ? — Nu ştiu ce trebuie să facă. cum să zic. Amîndoi aveau aerul că erau gata să se încaiere acolo. Important este să nu fii singur. Tipul a luat banii şi i-a jucat la cărţi.

trebuia să vorbească pentru a-i da lui Hemmelrich prilejul de a găsi un nou motiv pentru a se dispreţui. ba chiar spunînd minciuni... deoarece copilul începuse din nou să se vaiete. Nu mai e nimic de spus.. Din acea clipă nu mai trăise decît pentru ea. se gîndise întruna la soţia lui. Te uşurezi cînd îi spui cuiva oful tău. dar dincolo de vorbe mai exista ceva. De cînd începuse să-l asculte pe Hemmelrich. fără să mai aştepţi să-ţi spun altceva. Da. Nu de sfinţi. Făceau dragoste şi în plină zi. îşi continuase activitatea revoluţionară. t>e mai multe ori...justifici. fie că nu. Ce mi-e lagărul. N-aş fi putut îndura să rămînă aici. decît sa-i văd bolnav. Nu pot suporta ideea că l-am dat pe Cen afară. — Cred că mi-ar fi venit mai uşor. Hemmelrich ridică mîna. Asta îl lega de Hemmelrich. Katov nu îndrăzni să spună: „în curînd moartea ţi-l va lua din cale". spuse Katov cam stingherit. Ştia că avea să moară înainte de a vedea triumful Revoluţiei..jia privirile. sau simpla lui prezenţă alături de el. Ore în şir stătea lîngâ ea şi o mîngîia pe păr. Tot un drac.. Cîţi oameni cunosc acele cuvinte — puţine la număr — care pot exprima o adîncă durere ? Fie că le găsea. Da. apoi o lăsă să cadă de-a lungul trupului. în faţa lui Katov.. Stătea acolo. nici măcar unui tovarăş de luptă. Nu am prea mare încredere în sfinţi... Murise. Cum să zic ? Aş fi suportat mai uşor ideea că băieţaşul va fi omorît.. îşi petrecea zilele pe care le mai avea de trăit făcînd să sufere o tînără croitoreasă care-l iubea. ca şi cum ar fi avut de ales între disperare şi absurd. fără să aibă aerul că-l priveşte şi zise cu o voce tristă — avînd încă o dată prilejul să constate cît de puţine şi de neîndemînatice sînt cuvintele care exprimă afecţiunea dintre doi bărbaţi: — Trebuie să înţelegi. Nu era destul. „Nu va trece mult şi voi putea porni din nou în căutarea lui Cen". O întîlnise cîhd se întorsese din Siberia.. — Nu poţi cere cuiva. — Vrea să aibă o acoperire ? Colonelul îl privi pe Ferral şi spuse doar: Iată traducerea. adăugă: »Am şi răspunsul" şi-i întinse o fotocopie. Ora şase — Banii au fost daţi ieri. decît ceea ce este în stare să facă... Abandonase studiile lui la Facultatea de Medicină. — Nu-i adevărat! Ştiu că tu l-ai fi adăpostit pe Cen. două litere din alfabetul chinez.. Deasupra semnăturii lui Jiang Jieshi. Ei şi ? Cîteodată îmi spun că semăn cu un felinar pus la colţ de stradă pe care se pişă toţi cei care sînt liberi să facă ce vor pe pămîntul ăsta. îşi zise Katov. Katov ştia din propria lui experienţă că cea mai cumplită suferinţă este cea îndurată de unul singur. Am nevoie de tovarăşi de luptă.. Ridică iar capul spre odaia de la catul de sus. devenise muncitor într-o uzină.. unele gesturi. Care este situaţia ? — Guvernatorul militar a trimis generalului Jiang Jieshi un raport foarte detaliat pentru a întreba ce măsuri trebuie să ia în cazul cînd s-ar ivi o răzmeriţă. Omul suferea mai ales de boala ce-l măcina pe el.. şi pe urmă. mai mult din obişnuinţă. Tot ceea ce pot expri' CONDIŢIA UMANĂ ♦ 201 . Moartea îl eliberase şi pe el. învins pe toate planurile. Slujindu-se de cuvinte nu putea face mare lucru. spuse Ferral. De data aceasta era îmbrăcat în uniformă.. Nici măcar nu sînt un meşteşugar bun. dar oriunde ar fi fost şi orice ar fi făcut se simţea cotropit de tandreţea fără margini pe care o nutrea pentru acea prostuţă. Nu trecu mult şi femeia care acceptase să se poarte cu ea cum se purta— rău — îl tîrî în acel vîrtej de tandreţe care ia pe sus şi pe cel care chinuie şi pe cel care se lasă chinuit. Sînt un dobitoc. ce mi-s minele de plumb. copleşit de prezenţa lui. adresîndu-se colonelului. — Eu n-am copii. — Ce înseamnă ? ... Katov se uită la el. 200 ♦ Andrâ Malraux — E adevărat că i-ai întovărăşit de bună voie pe cei care au fost condamnaţi să-şi ispăşească pedeapsa în minele de plumb ? — Eram în lagăr. Nu mai nutrea nici o speranţă.. Spun prostii.. Cînd văzu că Ferral ajunsese la sfîrşitul paginii..

îşi dădea foarte bine seama că toţi afaceriştii de la Paris şi New York aveau să facă tot ce le stătea în puteri pentru ca valoarea acţiunilor să scadă. Cînd se văd în pragul falimentului. Ferral era păgubit nu numai de crahul singurei materii prime pe care se bizuise — ceruse credite şi făcuse speculaţii bancare bazîndu-se pe această materie primă. sumă echivalentă cu multe. se oferiseră să-l crediteze. care era şi proprietarul unor asemenea plantaţii în Indochina.. Divizia I-a se află pe front. fără a mai pune la socoteală sistarea creditelor americane. insulele Filipine. şi putea. aveau sâ-Sj modifice atitudinea lor politică. după ce încetase să acorde credite Băncii Industriale Chineze. plantaţiile de cauciuc.. producţia indigenilor din Indiile fandeze. Tocmai din motivele care le determinaseră să le acorde. Era ceva. oricum. guvernele nu acceptă să li se ia şi nădejdea. la 112. chiar înainte de rebeliune. Planul Stevenson avusese drept efect creşterea cursului cauciucului pe piaţa internaţională. întreprinderile industriale ale Consorţiului erau deficitare. Şi iată că de ceea ce se temuse nu scăpase. De altminteri nu va fi nici o răscoală. singura salvare nu-i putea fi oferită decît de Guvernul francez. în ceea ce-l privea. Băncile Consorţiului trăiau efectiv din beneficiile aduse de plantaţiile de cauciuc. vilegiată. Cursul aqiunilor se menţinea la Paris datorită băncilor lui Ferral şi asociaţiilor financiare franceze care li se alăturaseră. Ca atare. Obişnuite să vadă cum se spulberă ce au agonisit. . Băncile americane. Ferral scoase din buzu-nar o scrisoare pentru a o reciti. Valerie îl rugase să-i aducă o mierlă. Franţa nu putea să lase în plata Domnului Consorţiul. Ca atare. Jiang Jieshi la putere. acordarea unui împrumut în valoare de trei miliarde de franci. nu numai el avea să beneficieze de aceste comenzi. decît dacă revoluţia din China avea să fie zdrobită. „Trei mii de oameni din garda sindicală. Ferral era preşedintele Consorţiului Ca să treacă hopul. Lîngă şofer. întrucît Guvernul se temea de o nouă catastrofă financiară. speriate cum erau de un eventual triumf al comuniştilor.— împuşcaţi-i! 202 ♦ Andrâ Malraux Ferral privi harta oraşului atîrnată de perete. Unde mai pui că băncile americane. De îndată ce automobilul porni. Petele rosj-indicau locurile unde se aflau masaţi muncitorii şi oameni-nevoiaşi." — Va începe. ci şi stabilizarea francului francez. trebuia. Jiang Jieshi şi armata. — Mulţumesc. să ceară Guvernului un ajutor. foarte multe milioane de franci bancnote. Ca atare. ştiind că Ferral putea garanta suma împrumutată CONDIŢIA UMANĂ ♦ 203 fin plantaţii. De o lună de zile îşi tot zisese că americanii aveau să sisteze creditele. Comuniştii sînt aproape dezarmaţi. rea şefilor comunişti ? — Desigur. Brazilia şi Liberia. Comenzile Guvernului Indochinei nu erau suficient de mari pentru a satisface cererile uzinelor create pentru o piaţă ce ar fi trebuit să se extindă cu timpul şi care se restrîngea văzînd cu ochii. Nu putea ieşi din această situaţie decît dacă cei care conduceau jocul ţineau seama şi de unele considerente de ordin moral. poate încă trei sute de mii de oameni care îi susţin. mai ales după începutul inflaţiei. Ferral avea întîlnire cu Valerie. Din păcate. ca atare.. hotărît să redobîndească într-o bună zi banii irosiţi. aşa că nu putea fi vorba să fie exclus din construirea căii ferate. beneficiase de această situaţie. căci nu era singurul suporter al generalului. fără a fi obligat să restrîngă producţia. ducea acum U devalorizarea totală a cursului monetar al cauciucului. deoarece el. De fapt erau aceiaşi. garantaţi în aur. devenind ca atare un stoc monetar dotat cu gîndire şi cu speranţa jucătorului de cărţi. care antrenase scăderea tuturor celorlalte acţiuni aflate în posesia lui. E singura periculoasă. îşi zise. prin împuşca. Ferral. aveau 204 ♦ Andri Malraux să se bucure de înăbuşirea răscoalei şi. Faptul că era francez îi conferea lui Ferral o situaţie prj. 86 număra printre ei. aşa cum fuseseră nevoiţi englezii. Avea să-l primească. j^ncile americane încetaseră să le acorde credite. Evident. ştiind din experienţă cît fuseseră de păgubite de planul Stevenson. La revedere. însemna construirea căii ferate în China. De la 16 cenţi. Ferral ştia că nu se putea adresa acestei bănci pentru a putea primi credite. asociaţiile financiare devin hiper-conştiente de faptul că aparţin unei anumite naţiuni. Jiang Jieshi are armata de partea lui. stătea un băiat cu o colivie mare pusă pe genunchi. dar. zise colonelul. Cursul valutar al francului era în continuă scădere. Dar vor sări în ajutorul lor ? Pe de altă parte. şi stăpîn pe toate provinciile..

va face apel la erotism. adevărata şi . aşa cum un jucător de cărţi doreşte să aibă în faţă un partener tot atît de versat şi de îndîrjit ca şi el. Oricum. Era ora cina aveau loc cocktailurile. aşa cum o mînă pusă pe ochi alungă nălucile. Oare aşa avea să i se scurgă viaţa. în holul hotelului. Ea avea să depindă de el. la sfîrşit lovituri sub centură. senzaţii tulburi şi încîlci-te i se perindau prin minte. Se priviră lung. Era directorul unei bănci englezeşti. Simţea că în jurul lui se coagulase prostia omenească. care avea avantajul de a fi tînăr. înfrîngerea comuniştilor chinezi avea să-i fie favorabilă. întîlnirea avea să aibă loc în seara asta. femeia de care ţinea cu orice preţ să fie iubit. în acelaşi timp. dar acţiunile şi de. pozitele sale în bancă erau în franci francezi. Nu. în noaptea care începuse aducînd cu ea fie izbîndă. fie înfrîngere. peste puţin timp.. Lumea era populată de umbre: femei a căror iubire nu-l interesa pe Ferral şi un singur adversar în carne şi oase. Devii mai sigur pe tine însuţi cînd constaţi că buzele unei femei se umflă de voluptate. Atunci. Englezul se ridică. tot atît de demn ca şi cel care îl însoţise pe el. Mai era şi Valerie. aveau să dispară. îşi dădură. ivite toate din dorinţa lui de a fi în locul femeii pentru a şti în ce măsură se afla în puterea jui. şi năucit. Ferral voia să se ia la trîntă cu Valdrie. T 206 ♦ Andre Malraux ca şi ceilalţi clienţi sau vizitatori aflaţi în hol. strînse mîna lui Ferral. se amuzau pe socoteala lor. O mai întîlnise la unele recepţii (Val6rie făcuse o călătorie şi se întorsese de curînd de la Kyoto) şi de fiecare dată fusese şi atras şi iritat de refuzul ei de a i se da cu totul. Stabilizarea francului îi fusese potrivnică. Ferral se simţi ridicol. trăsnit de vestea pe care o primise. Un trup de femeie cucerit înainte de a i se fi predat. pe potriva lui. îl atrăgea mai mult decît oricare altul. deşi nu scoteau nici un cuvînt.. un funcţionar european se apropie de Ferral şi-i spuse: — Doamna Serge m-a însărcinat să vă transmit că nu se va întoarce la hotel în această seară şi că domnul pe care îl vedeţi vă va explica.. un băiat de prăvălie. ţinea în braţe o colivie. Toată lumea bună din Shanghai era acolo. Din acest motiv o privise pe Val6rie în timp ce făceau dragoste. dar.. ştiind că. zicînd: — Domnule. Să o posede. Acum. mai ales în această situaţie extrem de critică. cu braţul îndepărtat de corp. Ferral. în pat. Valdrie nu uzase de nici un artificiu. Coborî din maşină şi intră în hotelul Astor urmat de băiatul care ţinea colivia în mînă. Acceptase totuşi să-l primească în acea noapte. nu să încheie un tratat de pace. Guomindangul va avea grijă. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 205 Ferral detesta cochetăria. simţea că soarta lui depinde de toate puterile care se înfruntau în lumea largă. trup şi suflet. îl privi pe acel domn care stătea într-un fotoliu cu spatele la el. Devenise o idee fixă. Lîngă el. mai ridicol decît celălalt. asta dorea din răsputeri. căci asta dorea de fapt. aşa cum planul Stevenson salvase într-o anumită perioadă viaţa Consorţiului. Domnul întoarse capul. aşa cum se cerea unui vînzător stilat. Din nesăbuita lui dorinţă de a fi el cel ales — admirăm mai uşor şi mai total pe cei de sex opus — se gîndea că dacă nu se va putea bizui pe admiraţia ei. să vadă mersul economiei mondiale ? La început ofrande. socot că ar trebui să-mi daţi unele explicaţii.Ferral primea credite de la americani.. tot aşteptînd la cotitură. nu în salon. cînd va vedea iar pe faţa ei dovada că era cu totul a lui. Tocmai fiindcă i se împotrivea îi stîrnea dorinţa de a o poseda. Nu toate cărţile pe care le ţinea în mînă erau cîştigă-toare.. seama că amîndoi fuseseră traşi pe sfoară. Un dispreţ la fel de intens ca furia din care se ivise îl ajută să treacă peste acel moment în care se aflase într-o stare de inferioritate. funcţionarii hotelului. constrînge-rile de tot soiul care se exercitau asupra lui. De o lună de zile îi făcea curte doamnei Serge. O sumedenie de impresii. aşa avea să se întîmple şi acum. Orgoliul lui cerea să înfrunte un alt orgoliu.

Cretinul ăsta. i-o înmînă ceremonios. o agăţă de colivie. „N-am să mă culc cu ea. asa cum doreai.. ce e drept. şi acel trup. mai ales. Unde mai pui că nici măcar nu avea să se culce cu Valerie în seara aceea. neştiind ce aflaseră şi ce nu. lucrurile se schimbă. cea care se lipeşte de ti-ne.. şi după ce scoase din portofel o carte de vizită. un corp imbecil din care te poţi înfrupta cu plăcere. tot ce voia el. nu exista. Gîndul nu se ivise ca o concluzie logică. o fi satisfăcut-o la pat şi o fi ştiut să fie tandru. Persoanele din holul hotelului erau mai demne de dispreţ decît toţi cretinii din lume. dar poate vei muri fără să-ţi fi dat vreodată seama că o femeie este o fiinţă omenească. Ştii multe. E drept că uneori veneau şi la mine să se vaiete. nicicînd fi abolită.. recunoscătoare. Cînd în joc se află însă orgolii unui bărbat. puţin mirat. Cînd era însă vorba de probleme într-adevăr importante. Această scenă ridicolă nu putea nicicum. care te apasă pe umeri.. sosit şi el tot cu o colivie în mînă.marea prostie. Unde mai pui. Bărbatul avea farmecul celor care încărunţesc. încîntătoarea mea nebutije este pe măsura tandreţei de care dai tu dovadă. îşi tot zicea. Pentru ea. tot ce gîndea." Chemă portarul.. Portarul îi înmînă o scrisoare. la care ai fi dorit să mă limitez. mai mult încă. — Ai o scrisoare pentru mine. îşi chemă ajutorul.. Dacă.. se duceau să stea de vorbă cu prietenii lor. N-am să mă culc cu ea. îl sorbea din ochi. Ferral îşi dădu toată silinţa să-şi limpezească gîndurile. ' — Poate că de aia ne-au trimis pe amîndoi. Femeia era drăguţă. socotea că sînt la curent cu toate cîte se întîmplaseră şi. Trebuia neapărat să rămînă în hol. îi nega pur şi simplu existenţa. dragule. pentru a te sili să mă 208 ♦ Andre Malraux asculţi atunci cînd îţi vorbesc.. pentru a-mi satisface toate capriciile. din păcate.. semănînd cu fotografiile aflate pe coperta revistelor de modă. cu ciudă. ştiu. Femeia îl lovise în punctul cel mai vulnerabil. dar plăteşte. ca atare. Totuşi. — A mea e o femelă. . şi ca şi cum furia l-ar fi făcut să devină masochist. de bună seamă. Ferral. Au făcut tot ce s-au priceput — erau înduioşători —. poate unul din mulţii care cîştigă un ban de pe urma mea. proiectat într-o lume populată de fantome care îşi băteau joc de el. am nevoie de ele nu oumai ca să-ţi fiu pe plac ci. — Nu ştiu. „îl iubeşte. fără a mâi pune la socoteală băiatul de prăvălie care rămăsese pironit locului.. pentru a fi consolaţi. spunînd portarului: „Vă rog s-o trimiteţi doamnei Serge". sfîrîind un chibrit rămas în fundul buzunarului.. gîndi Ferral." CONDIŢIA UMANĂ ♦ 207 Din ce în ce mai dornic de a se răzbuna — chinuind acel trup care-l lua în zeflemea. Ferral era nevoit să stea faţă în faţă cu idioţii ăia care se uitau la el cu ochii holbaţi. „Ştii oare. I se părea că era una din multele înfrîngeri pe care trebuia să le îndure. — E vorba de un concurs ? întrebă unul din băieţii de prăvălie pe celălalt. aşa cum refuzi şi tu să fii doar un carnet de cecuri. — Pasărea mea e un mascul. Am capricii. nici n-ai fi observat. «Plăcerea» este un cuvînt pe care îl folosesc pentru a-şi putea ascunde setea de putere Refuz să fiu doar un trup. Englezul se înclină în faţa lui Ferral şi se duse la recepţie. Te porţi cu mine aşa cum fac prostituatele cu clienţii lor. ţinînd în mînă blestemata aia de colivie... faţă în faţă cu mutrele lor ironice se simţi paralizat de o neînduplecată ură. pentru a se putea apăra. Avea impresia că îi scosese ochii în timp ce dormea. Prin faţa lui trecură un domn şi o doamnă. m-ai fi făcut să sufăr. nu e aşa ? Dă-mi-o ! Portarul. Numi vine uşor să mă apăr de ideea pe . Comandă un cocktail.. dragule. cea în care faptul de a te căina faţă de un bărbat nu te angajează. «Vorbeşte cît vrei.» Poate că nu-mi va fi dat să cunosc decît bărbaţi din această speţă. Am avut ocazia să cunosc bărbaţi care m-au găsit fermecătoare. cînd făceau exces de zel. în vreme ce faptul de a te fi culcat cu el.. Am întîlnit prea mulţi bărbaţi ca să nu-mi pot da seama ce înseamnă «o aventură». Eu nu sînt o femeie care a fost «posedată». Nu ştii pe ce ton îmi zic: «Din păcate. tot ce făcea. minţind aşa cum minţi copiii şi bolnavii.. că femeile persane cînd se înfurie îşi bat bărbaţii cu tălpile ţintuite ale papucilor ? Sînt iresponsabile. că pe urmă reiau viaţa lor de toate zilele. te leagă — aşa crezi oare ? — de acea viaţă în care bărbatul posedă femeile. Nu mai exista decît el. aprinse o ţigară şi apoi rămase nemişcat în fotoliu. fără ca faţa să le îmbătrîne-ască.» Sînt. Englezul o citi. îi era.

Poţi jura pe tot ce ai mai sfînt că nu o vei mai vedea niciodată. fără să-şi drămuiască puterile. în clipa cînd omul care o legase de pat se îndrepta spre ea cu un bici în mînă. goală puşcă. în colivie păsăruica părea că-şi bate joc de el ciripind într-una. că o femeie care ardea de dorinţa de a fi flagelată. Era un negustoraş care nu ţinea în prăvălie păsări de soi." Ferral îşi imagină că se află în odaia din hotelul unde locuia Val6rie. sperînd că va fi atacat. că nu mai dorea nimic altceva decît să fugă. ştiind că negustorii se tem de soldaţi. aşa cum îşi închipuise Ferral. Nici un alt trup de femeie nu-l putea lecui de durerea produsă de luarea în batjocură a orgoliului lui de bărbat. 210 ♦ Andrâ Malraux Ce dracu mai putea face ? Să intre într-un bordel ? N-avea rost. fără să fi plătit cocktailul şi lăsîndu-şi pălăria pe masă.." Ferral îşi tot spunea că transformase o ţară." Idiotul n-avea de gînd să rîdă. Tragi în ce poţi. soţul îl legase de un stîlp pentru a-i scoate ochii în faţa femeii despuiate. V. — Să mergem în oraşul chinezesc. uşa magazinului se deschise. într-un colţ. cu un necunoscut. îşi spuse Ferral. şi strigă — „Sîntem cumpărători!". Băiatul ce stătea lîngă şofer bătu în primul oblon. îl proiecta într-o stare hipnotică şi asfixiantă. Cu atît mai bine ! Ferral coborî din maşină şi-şi trecu revolverul în buzunarul hainei. să nu mai tot aprinzi lampa de la căpătîi. ce părea să-i spună că atît ea cît şi întreg universul îşi băteau joc de el. aflate în preajma uzinelor lui. Portarul aştepta. Puterea lui Ferral. Nu mi s-a părut atît de grozavă cum se zvonea. „Cum am ajuns oare să acord atîta importanţă unei femei ?" Nu de femeie era vorba. Maşina trebui să se oprească în faţa barierei de sîrniâ ghimpată. Nu putea scăpa de ridicol decît prin vărsare de sînge. într-o carte de medicină. îţi doresc să te amuzi bine în compania păsărelelor. Degeaba. Dorinţa lui carnală. Prezenţa ta mă face să-mi privesc trupul cu dezgust. în timp ce străbătea oraşul. ca nu cumva să-i ard o pereche de palme. Cel CONDIŢIA UMANĂ ♦ 209 ai rapid mijloc de a te vindeca este să te răzbuni pe un trup de Clappique îi povestise o istorioară cumplită.care şi-o fac alţii despre mine. — Cît ceri pe toate păsările astea ? — Numai pe păsări ? Opt sute de dolari. „Se va ivi o altă ocazie". legaţi de cîte un stîlp. Descoperise. Acolo sînt mulţi păsărari. Fiindcă Val6rie nu ţipase şi nu se zvîrcolise în timpul cît făcuseră dragoste.. izbucnind în hohote de plîns — atît de asemănătoare celor ivite dintr-o intolerabilă plăcere — zvîrcolîndu-se de durere. ca a idiotului din faţa mea. Ai văzut-o şi ai dispreţuit-o. smulgînd din mizerabilele lor cocioabe mii de ţărani şi mutîndu-i în cabanele făcute din tablă... legată fedeleş. spuse. aşa cum făcuseră pe vremuri marii seniori feudali. pusese violată de şeful unui trib din vecinătate care. data viitoare. în splendida penumbră roşietică a prăvăliilor cîteva pisici se deplasau domol în salturi ca maimuţele. devenită zadarnică acum.. înspăimîntată. printr-un schimb de scrisori. dar era închis. te puteai aştepta la orice. Te-aş mai ruga ca. După cîteva minute. Femeia era lungită pe pat. vestind împreună cu zvîcnirile aripilor unor păsări. I se luase legătura de pe ochi. să scape. spunîndu-i: „Uită-te bine. Ferral îşi aduse aminte că citise cîndva. Zbiera. Pe chipul femeii din relatarea făcută în cartea de medicină se aşternu o altă faţă: Val6rie. împotriva propriei lui voinţe. „Mă întorc.. şi plecă. Papagalii... Soţia unei căpetenii din Afganistan se întorsese acasă. spuse şoferul. peste cîteva minute".. Se urcă în maşină şi spuse şoferului: — Mă duci la cel mai mare negustor de păsări. cîteva pete de un roz pal. Magazinul se afla în apropiere. „Trebuie să-mi alcătuiesc o mutră impasibilă. trezirea din somn a animalelor. îşi dăduse întîlnire. cufundat în întuneric. Se aruncase în aventura asta... îi trimisese soţului şi o scrisoare: „îţi înapoiez femeia. în oraşul chinezesc. făcînd drumuri şi şosele. aşa cum primăvara mă face să mă bucur că pot respira prin toţi porii." După ce puse mîna pe autorul scrisorii. Strada unde se aflau prăvăliile negustorilor de animale părea cufundată în somn. îndrăzneala de care dăduse dovadă pentru a transforma Indochina — scrisoarea sosită din America era o dovadă ce nu putea fi tăgăduită — se năruiau în ciripitul acelei mierle ridicole.. sau împuterniciţii Imperiului. . luciditatea. Şi fiindcă veni vorba de primăvară.

— Bine. neîndrăznind însă să refuze. Dacă Valârie ar fi intrat în odaie. în clipa cînd lăsase din mînă pijamaua. De îndată ce atinse mătasea călduţă. îl sîcîiau pe Ferral. zise Ferral. în sfîrşit aduseră cangurul şi papagalii. Se gîndi iar. apăsa greu pe toate gînduriie lui. Paşii se îndepărtară. arătîndu-le unde şi cum trebuiau aşezate coliviile.Ferral scoase carnetul de cecuri. ginei Omfala. Această dovadă de încredere. şovăind. 212 ♦ Andrâ Malraux Erau lucrurile ei.. ar fi luat pijamaua. cuvintele negustorului îl călcau pe nervi. Totuşi. gi el avea să povestească cum se terminase. toate obiectele de preţ erau puse în dulapuri. Ferral dădu din umeri. îşi dădu însă seama că nu dispăruseră definitiv. Un puşti se ivi din fundul prăvăliei cu un cangur în braţe. — Vă rog să intraţi cu mine în camera doamnei Serge. îl cufundase în obsesiile lui. dincolo de oraşul chinezesc. Dacă aj fi putut. Ştiu că nu este acasă. erau îmbibate de prezenţa ei. Prezenţa unui alb îl elibera pe Ferral din lumea alcătuită din umilire. Auzi pe cineva apropiindu-se pe coridor. îi arăta lui Ferral de cîtâ autoritate se bucura. Băiatul înţelese despre ce era vorba şi zise: „Dumnealui e domnul Ferral. simţi un val fierbinte urcînd în lungul braţului şi apoi răspîndindu-i-se în tot corpul. Valerie avea să istorisească negreşit povestea coliviilor. izbutise să vadă că mai era şi altceva în jurul lui. orice. la scenele de sadism ca. îşi zise Ferral. Era mic. O azvîrli în şifonier. orgoliul. Ferral luă de pe pat o pijama. Mînia şi imaginile sadice se dezagregau într-un dezgust fără margini. pentru a scăpa de gînduriie care-l obsedau. îmbrăcat în haine femeieşti. Foarte bine: să se bată cît or vrea. îşi înfrînă dorinţa de a-şi îngropa faţa în mătasea pijama-'ei şi apoi de a o frămînta — poate chiar şi a o sfîşia. se întorceau în magazin pentru a aduce altele. precum şi răcoarea nopţii de primăvară îl înviorară. îl iau.. Scoase revol-verul din buzunar. fără do-ar şi poate că ar fi tras în ea. Trebuia neapărat să facă ceva. Directorul încercă să-şi ascundă mirarea. Negustorul ieşi din prăvălie. Poate că negustorul n-avea să i le dea decît pe bani peşin. spuse negustorul. Cangurul sărise în pat şi stătea acolo. Dejanira. arcuin-du-şi aripile. ajutîndu-l să intre în „rîndul oamenilor". Unii căutară adăpost în perdele. doi ochi de ciută speriată îl priveau pe Ferral. Se îndreptă cu paşi lenţi spre automobil. Vreau să-i fac o surpriză. Ferral băgă revolverul în buzunar şi scoase o batistă. re-i trecuseră prin minte. legenda lui Hercuie i se ivi în minte. Hotelul Astor depindea de Consorţiu. îşi dădu seama că mătasea acoperise sînii femeii. Unul din ele nu era închis. Negustorul şi puştiul aduceau coliviile. şi din trupşorul lu> CONDIŢIA UMANĂ ♦ 211 acoperit cu blană. aşa cum era si el acum. cufundîndu-l într-o umilitoare plăcere.. Albi. Părea să-i placă. Nu . Eroul. Ferral dădea dispoziţii servitorilor... văzu farurile automobilului. Ferral stinse plafoniera şi lăsă aprinsă doar lampa de la capul patului. — E în regulă. Dădu ordin să se deschidă coliviile. stînd în faţa re.. se auziră cîteva focuri de puşcă. aşezate pe toate mobilele. umilit şi bucuros de a fi umilit. De departe. susţinut de planul pe care îl făcuse şi pe care avea să-l ducă la bun sfîrşit. le aşezau în automobil. — Am şi un cangur. Papagalii se refugiară în colţurile odăii. pătate de umbrele sîrmei ghimpate. roz. şifonate şi călduţe ca cele pe care le ţinuse el în mînă. Bărbatul învins şi de regina Omfala si de propria lui soţie. Maşina aşteaptă în stradă". Numai aşa avea $ iasă din situaţia ridicolă în care se afla.. Rochiile.. Ferral ceru să vorbească cu directorul. Nu scăpase cu totul de ele dar. în camera doamnei Serge. Coliviile pline de păsări agitate. ba chiar şi pe podea. La ce bun ? Totuşi. cel puţin. pijamalele atîrnate în şifonierul întredeschis Păstrau o urmă de senzualitate mai intensă parcă decît cea Pe care o emana trupul femeii. dar zborul lor era greoi şi neliniştit. Negustorul chinez care îi vorbise în beznă. pînă ce n-or nai putea. Cînd intră în holul hotelului Astor. scoţînd din nou carnetul de cecuri. dar fără folos. Cinci minute mai tîrziu. papagalii începură să zburătăcească prin odaie.

Ferral stinse lumina. Purta o pelerină din lînă miţoasă. pe perdele şi colţurile camerei. în primul rînd dorinţa de a-i scandaliza pe cei din jur. Doar păsările astea. pirectorul deschise canatul pentru ca din cameră să poată ieşi mirosul. cum sînt cele înjghebate în cursul unei conversaţii mondene. Somnul era echivalent cu visul rău. — Ia coliviile goale. Uneori. fie ele derizorii. în acea noapte. T 214 ♦ Anârâ Malraux La o masă din apropierea terasei stătea Gisors. Barul clubului era plin.. pe mobile. Starea de trezie era lumea. Culorile lor se atenuaseră în lumina palidă. îi spuse băiatului. — Doamna Serge se va muta într-altă odaie. credeau că relaţiile lui cu Gisors aveau la bază faptul că amîndoi erau fumători de opium. Fuma doar pentru a putea dibui atmosfera odăii unde pipele treceau din gură în gură. dar făcea parte din el. îmi veţi trimite nota de plată. pentru a nu lăsa să intre în cameră ţînţarii. asta avea să-l readucă la realitate. Aşa se întîmplă în perioadele tulburi. Renunţă. sorbind din cînd în cînd dintr-un pahar. — Dacă doamna Serge va dori să afle cine i-a trimis păsările. spuse directorul. Azi n-auzise nimic in-teresant Ferral. De altfel. Totuşi n-avea chef să se ducă imediat în restaurantul chinezesc. Ştia ce fel de cursuri ţinea. îi făcuse doamnei Serge cel mai frumos dar posibil. Ii era de-ajuns să ştie că existau şi alte femei care îi stăteau la dispoziţie. Acum. Ferral îşi dădea aere de fumător. — Deschide toate coliviile. un mijloc de a putea constrînge femeile să se poarte cum voia el. — uneori chiar două — dar niciodată de-ajuns pentru a putea simţi puterea drogului. Kyo îi telefonase şi-i spusese că totul mergea bine. zise directorul hotelului. pufăind cîte o pipă. Trebuia neapărat să se culce cu o femeie. dar îl sîcîiau. . nu se mulţumea ca el.. ce va trebui să-i spun ? — Nu vă va întreba.. Alteori voia să se deştepte şi să rămînă treaz. aducîndu-şi aminte de ultima lor noapte de dragoste. mai complex. uitîndu-se cu admiraţie la Ferral. Avea oare să scape vreodată de noaptea asta buimacă ? Cu voie sau fără voie lăsase în odaia de hotel imaginea evidentă a furiei de care fusese cuprins. Nu-i plăcea să le facă curte. Acolo putea sta de vorbă. — Doriţi să aducem şi flori. de unul singur. Se hotărî în sfîrşit să iasă din această transă şi spuse şoferului să-l ducă la Clubul Francez. Nu aflase de sosirea lui Kyo în oraş. Din ură.. Alt impuls. dar Gisors venise la bar ca să audă ce se spunea în oraş. uneori absurde. pentru ca Val6rie să nu se mai poată niciodată folosi de el.. cînd visa urît şi se trezea speriat. Stătea aşa. căci dorea să nu lase în urmă nici o dovadă a cumplitei lui mînii.. deşi ştia că avea să regăsească coşmarul. Deveniseră mate ca cele din frescele chinezeşti.. sau de altul. Era el. Pune-le pe foc.. Cel puţin momentan. restabili nişte relaţii normale cu oamenii. Socotea că e mai prejos de el să-l întrebe pe Marţial despre cutare sau cutare persoană. Zvonuri. în al doilea rînd. să . CONDIŢIA UMANĂ ♦ 213 Fereastra era dublată de o reţea metalică. pacea. Nu se va întoarce la hotel astă-seară. erotismul era coşmarul. îi trecu prin minte să smulgă comutatorul. Cadoul poartă semnătura mea. Ferral. Se întoarse. la Universitate. Ferral plecă.ştia de ce. nici măcar servitorii. aşa că se folosea de orice alt mijloc pentru a se sustrage de la acest protocol. pentru a primi în schimb plăcerile pe care le pot oferi trupurile lor. nu se ştia bine care anume era rolul lui Kyo. — Vor murdări camera.. Detesta acel joc în cursul căruia trebuie să te prefaci că le preţuieşti. o stinse din nou. O reaprinse. Camera părea să fi fost devastată. îl mînase uneori spre Gisors pe vremea cînd se aflau amîndoi la Beijing. Idioţii ăia care se uitau la el oarecum reprobator. Ieşi din odaie. păsările exotice zburătăceau. spuse băiatului care-l însoţea.. dar nu le acorda prea mare importanţă. Nu întotdeauna. Fiţi pe pace. simţea dorinţa de a adormi din nou. apăsînd pe comutatorul de la capătul patului. salutînd în dreapta şi în stînga se îndreptă spre Gisors.cînd va fi în pat alături de el. Nici păsările nu puteau ieşi. domnule Ferral ? — Nu. Şi să nu intre nimeni aici. Da.

nespunînd de la cine le preluase — îl apropiau de Gisors. desigur. slujindu-te de inteligenţă. „punctele lui de vedere". îl numea luciditate.. Gisors nu vorbea despre politică decît pe plan filosofic.. Cînd doreşti să cunoşti o femeie. Pe faţa lui Gisors se ivi un surîs. Se uită în jurul lui. Deşi se făcuse cam rece. mos. — Oare iubim vreodată cu adevărat ? — Numai timpul poate vindeca această angoasă. filosofie. /— Oare funcţia inteligenţei nu este tocmai aceea de a elimina anumite lucruri ? Gisors îl privi lung: — Ce anume înţelegi prin „inteligenţă" ? — în general ? — Da. Ferral. doreşti — nu e aşa ? — de fapt.. Ferral spunea că are nevoie să stea de vorbă cu oameni inteligenţi şi aşa şi era. în momentul cînd luă loc la masa lui Gisors. — E vorba de o femeie ? — N-are importanţă. toată lumea începu să se uite în altă parte. — Capacitatea de a dobîndi mijlocele ce pot constrînge oamenii să acţioneze într-un anumit fel şi de a influenţa mersul lucrurilor. în afară de cazul cînd părerile lor se izbeau de ale lui. nu descindea din „familiile" ce posedau marile întreprinderi. la un alt băiat. şi pentru cinismul pe care el. Cu Ferral. la care ţin. căci socotea că valora mai mult decît ceea ce făcuse. Mă invidiază că am un dine atît de fru. Ferral s-ar fi însurat şi cu bucătăreasa lui. că atunci cînd recurgi la spirit încerci de fapt să contrabalansezi acest gînd : cunoaşterea unei fiinţe este un sentiment negativ. şi nici din cele care erau atotputernice în Mişcarea Generală a Fondurilor. îi propuse lui Gisors să se aşeze la o altă masă. erau doar mijloace de autoapărare.fie doar preşedintele Consortiu-mului. inteligenţa lui deschisă întotdeauna pentru a înţelege şi adînci problemele interlocutorilor săi. Ferral îşi aţintise privirea asupra lui: — Ştiţi oare în ce fel erau pedepsite femeile care se răzvrătiseră împotriva stăpînilor lor. a cunoaşte prin intermediul inteligenţei. Ferral. Prea abil pentru a încerca să astupe şanţul aflat între el şi ceilalţi. pentru artă. Marea erudiţie a a lui Gisors. Licărul ei se pierdea în noaptea care se îmbiba încetul cu încetul de ceaţă. de vază. şi anume aceea de a elimina din construcţia mentală elementul timp.. în timpul . reluă Gisors. îţi spun eu 216 ♦ Andrt Malraux despre ce e vorba. interlocutorul — oricine ar fi fost — răspundea enunţînd propriile sale dorinţe. Sentimentul pozitiv realitatea. ca să poată fi luat drept Un ageamiu. Lumea trebuia să înveţe să deosebească omul de acţiunile lui. Nu poţi niciodată cunoaşte pe cineva. şi cu atît mai puţin din Clanul Inspectorilor Financiari. Ferral. fie să te răzbuni. — Gîndirea care vrea să descifreze ce se petrece într-o femeie este întotdeauna subminată de erotism. dispreţul pentru tot ce era convenţional. doar ca să oblige lumea s-o salute pe doamna Ferral. pe terasă erau cîteva mese. Se aşezară la o măsuţă pe care se afla o lampă. este faptul că ne îngrozeşte ideea că vom rămîne întotdeauna străini fiinţelor pe care le iubim. îl adîncea. De fiecare dată cînd punea această întrebare. îl exaspera gîndul că idioţii ăia îşi arogau dreptul de a hotărî dacă ce făcea el era bine sau nu. — Credeţi oare că poţi cunoaşte. „Nu s-ar preocupa de probleme psihologice dacă ar putea sili pe alţii să facă ce vrea el". reprezintă doar o zadarnică ispită. fie s-o posezi. Totuşi era un amator. dar uneori încetăm să simţim că nu ştim ce se petrece în sufletul altuia. într-adevăr cunoaşte. în acel moment. cu una cu două. A căuta să înţelegi. Mă gîndesc la fiul meu şi. pe cineva ? îl întrebă pe bătrîn. O cocotă de mîna a doua îi spunea vecinei ei de masă: »Nu mă duce ea pe mine de nas. Nu prea avea chef să le vadă mutrele. dar un amator. el. îşi zise. întotdeauna ciudate — Ferral le repeta uneori. Dinastia Ferral era prea strîns leCONDIŢIA UMANĂ ♦ 215 gata de Istoria Republicii Franceze. desfiinţînd aproape tot ce-i despărţea. Asta e!" — Cred. El. Interesul pe care-l manifesta în mod uneori agresiv. Gisors îl privi lung. Ferral stătu cîtva timp pe gînduri.

pentru a justifica condiţia umană. Aici la noi.. dar nu mai nutrea dorinţa de a veni în sprijinul celui aflat în faţa lui. Departe.. cînd ştie că n-are decît o viaţă de trăit ? — Se întîmplă foarte rar ca un om să poată suporta — cum să spun ? — propria lui condiţie umană. Socotea că era normal să stea alături de el la aceeaşi masă — nu avea impresia că s-ar putea „compromite" nici în ochii lui. nesocotind propriile lor interese.primelor imperii ? — Cred că existau mai multe. luminată de lampa pusă pe masă. — Şi bărbaţii? — Bărbatul poate şi trebuie să nege femeia. Gisors se obişnuise cu cele pe care le auzea zilnic venind din oraşul chinezesc.. cu mîinile tăiate. fără doar şi poate.. Creştinismul pentru sclavi. Cîte vieţi omeneşti aveau să fie curmate în acea noapte îmbibată de ceaţă ? Şi el stătea să-l privească pe Ferral pentru a descifra ceea ce se afla pe faţa lui aspră. „Minte. Nu sînteţi şi dumneavoastră de părere că e o prostie. Clappi-que şi ţicneala lui. aceste legi sălbatice au fost menţinute pînă în secolul al IV-lea şi după cît se pare au fost ticluite de oameni înţelepţi şi buni. satisfacţia cu care Ferral îl asculta. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 217 — Le lăsau să fie duse spre mare de nesfîrşite fluvii... dacă ar putea obţine. Gisors remarcase atenţia şi. cît trăiesc. — Ce se întîmplă ? 218 ♦ Andre Malraux — Nu ştiu. — Trebuie să te intoxici cu ceva. sau deasupra acestui fundal... în Occident femeile. în timp ce-şi rostise fraza. După cît se pare. Şefii roşiilor au dat împreună cu şefii aj. Cuvintele rostite se profilau pe un fundal pe care apăreau confuz. şi cît de important era. caracteristică de altfel speciei umane. haşişul. a celor săvîrşite precum şi a celor pe care le va face. . oricine ar fi fost. Sînt drumurile pe care le-am croit. Eu nu sînt ceva care poate fi transformat de o întîlnire cu cine ştie CONDIŢIA UMANĂ ♦ 219 je femeie sau cu cine ştie care bărbat. deasupra căruia plutea vechea ură dintre sexe. îşi zise Gisors. punînd la temelia vieţii demnitatea.... Ignora ce anume rol juca Ferral în viaţa politică.. Sîngele continua să curgă pe acest pămînt suprasaturat. nici în ochii altora. ca cineva să se sacrifice pentru o idee. spuse adresîndu-i-se lui Ferral. baştrilor o proclamaţie prin care fac cunoscută unirea ceiOr două tabere. Nimic altceva. în ciuda faptului că telefonul primit de la Kyo îl înştiinţase că totul mergea bine. De data aceasta atît de aproape încît paharele de pe masă zăngăniră. aceste noi împuşcături îl neliniştiră." — Fie că sînt roşii. E tot atît de bine informat ca si mine. Gisors nu putea ghici că în mintea lui Ferral „amanţii" nu-şi aflau loc.. legaţi fedeleş alături de ele.. Se auziră din nou focuri de armă. Ştiu că doar la aşternut le pot auzi.. Omul fusese profund umilit — ca bărbat. — Ciudat. Se gîndi la ceea ce spunea Kyo: „Oamenii acceptă să moară. oameni şi obsesiile lor: Cen şi asasinatul. cu opiumul. în primul rînd. Ce am zice despre un mare pictor care n-a făcut nici un tablou ? Un om este suma faptelor sale. în poziţie verticală. naţiunea pentru cetăţean. situaţia se va ameliora. Totuşi. Katov şi revoluţia. în Islam. sau ca om dotat cu suflet şi inteligenţă ? Lupta împotriva ruşinii cu acea armă derizorie numită „rancună". — Erau înţelepţi. pînă ce mureau de foame.. Gisors privea faţa crispată a lui Ferral. Socot că dragostea este modalitatea de care uzează occidentalii pentru a se elibera de condiţia umană." N-avea de gînd să discute cu Ferral ideile lui Kyo. stînd la masă cu cineva. comunismul pentru muncitori. reluă Gisors. Şi numai ea îl poate satisface. Numai Kyo era în afară. lîngă amanţii lor. Ba chiar şi el. sau de epuizare. dar îşi dădea seama că omul nu putea fi decît de partea lui Jiang Jieshi. Gisors. May şi dragostea. îl ascultase cu mare atenţie. că erau duse pe o plută. poate. hamalii tot hamali rămîn. oamenii fumează opium. frazele de admiraţie de care au neapărată nevoie. Numai acţiunea justifică viaţa unui om alb. fie că sînt albaştri. neslăbindu-l din ochi. — Mult mai puţine femei s-ar tăvăli în pat. Se auziră focuri de puşcă. ca şi cum n-ar fi auzit bine. şi cu ochii scoşi. — Cu amanţii lor ? întrebă Ferral. Poate chiar mai bine.

— Era nevoie de drumuri şi şosele. De cînd auzise ultimele focuri de arme, Gisors se jiotărîse să nu mai joace rolul de „justificator". — Dacă nu de dumneata, de un altul, nu e aşa ? Te situezi pe poziţia unui general care ar spune: „Cu soldaţii mei pot mitralia un oraş întreg". Dacă ar fi în stare să mitralieze, n-ar fi general. Nu poţi fi general decît dacă ai absolvit cursurile Şcolii Militare de la Saint-Cyr. De altfel cred că, în general, oamenii nu se prea sinchisesc de putere. Ceea ce îi fascinează de fapt nu este puterea efectivă, ci iluzia că pot acţiona după bunul lor plac. Puterea unui rege este cea de a putea K guverna, nu e aşa ? Dar omul n-are chef să guverneze. Are / chef să-i constrîngă pe semenii lui să facă ce vrea el, aşa ai spus. Vrea să fie mai mult decît un om, în această lume a oa-ţ menilor. Să scape de condiţia umană, cum ziceam eu. Nu doreşte să fie puternic, ci atotputernic. Maladia himerică, justificată pe plan intelectual de dorinţa de putere, este de fapt dorinţa de a fi zeu. Orice om doreşte să fie zeu... Spusele lui Gisors îl tulburau pe Ferral, dar mintea lui nu era pregătită pentru a le înţelege tîlcul. Dacă bătrînul înţelept nu-l justifica, nu va putea să-l elibereze de obsesia lui: — De ce, după părerea dumneavoastră, zeii nu se însoţesc cu pămîntene, decît prefăcîndu-se în oameni sau în animale ? Ca şi cum ar fi fost aievea, Gisors simţi că o umbră se întrupa alături de ei. Ferral se ridicase de la masă. — Ai nevoie să pui în joc ceea ce este esenţial în dumneata, ca să poţi simţi mai tare decît acum că exişti, spuse Gisors, fără a-l privi. Ferral n-avea cum să ştie că perspicacitatea lui Gisors provenea din faptul că recunoştea în interlocutorii săi fragmente din propria sa persoană. Portretul său cel mai veridic n-ar fi putut fi făcut decît punînd unele lîngă altele aceste dovezi de „perspicacitate". 220 ♦ Andri Malraux — Un zeu poate poseda, continuă bătrînul, dar nu poate cuceri. Idealul oricărui zeu este de a deveni om, fără a uita că îşi va regăsi puterea divină, aşa cum şi oamenii visează să de. vină zei, fără a-şi pierde personalitatea... Ferral socoti că sosise într-adevăr momentul să se culce cu o femeie. „Ciudat caz de automistificare, cu multe implicaţii, îşi #. se Gisors. După cît se pare, Ferral se consideră, cel puţin pe plan erotic, ca un mic burghez romanţios." Cînd, puţin după încetarea războiului, Gisors venise în contact cu reprezentanţii marii finanţe din Shanghai, îşi dăduse seama că ideea pe care şi-o făcuse despre capitalism era inadecvată. Aproape toţi cei pe care avusese prilejul să-i întîlnească aveau o viaţă sentimentală bine aşezată, fie că erau căsătoriţi, fie că erau celibatari. Majoritatea erau însuraţi. Cînd nu eşti descendentul unei familii de mari bogătaşi, nu-ţi poţi permite să-ţi iroseşti timpul în aventuri sentimentale sau erotice, căci un mare om de afaceri trebuie să fie obsedat de o singură idee. „Capitalismul din zilele noastre, spusese de mai multe ori studenţilor săi, constă mai mult din voinţa de a organiza decît din puterea propriu-zisă." în timp ce mergea cu automobilul, Ferral ajunse la concluzia că raporturile lui cu femeile fuseseră întotdeauna aceleaşi : absurde. Poate că iubise într-adevăr cîndva... De mult... Ce psiholog, beat criţă, găsise de cuviinţă să boteze „dragoste" acel sentiment care acum îi otrăvea viaţa ? Dragostea era o exaltare, o obsesie. Da, femeile îl obsedau, fiindcă îi stîrneau dorinţa de a se răzbuna. îl mîna spre ele dorinţa de a fi judecat, tocmai el, Ferral, care nu recunoştea nici un judecător. Femeia care l-ar fi admirat în timp ce i se dăruia, care nu i s-ar fi împotrivit, nu-l interesa. Era condamnat să se dea pe mîna demimondenelor şi a curvelor... Bineînţeles, şi ele aveau trupuri îmbietoare. „Vei muri, dragule, fără să-ţi fi dat vreodată seama că şi femeile sînt fiinţe omeneşti." Poate în ochii celei care-i trimisese scrisoarea. Nu şi în ai lui. O femeie nu putea însemna pentru el decît CONDIŢIA UMANĂ ♦ 221 echivalentul unei călătorii, al unei clipe de odihnă, sau al unui duşman ce trebuie înfruntat şi doborît. Nu era o fiinţă umană... Coborî din maşină şi intră într-una din casele din Nanking goad. Se întoarse cu o curtezană. O fetişcană cu faţa blîndă şi armonioasă. Se aşeză lîngă el în maşină. Cu mîinile puse pe ţiteră, semăna cu o statuetă din perioada Tang. Cînd ajunseră în dreptul casei unde locuia, Ferral o luă înainte pe scări. Pasul lui, lung şi sprinten, devenise greoi. >(Aş face mai bine să mă culc... Să dorm... Să dorm..."

Somnul aduce cu sine pace... Trăise, luptase, crease... Sub toate aceste aparenţe, regăsea în străfunduri, realitatea — una singură. Dorinţa de a scăpa de el însuşi, de a lăsa pe mal, aşa cum faci cu trupul unei amic înecat, acest om — pe el, Ferral — a cărui viaţă se silise în fiecare zi s-o reinven-teze. „De fapt, singurul lucru pe care mi l-am dorit întotdeauna a fost să dorm..." Ce altceva putea cere fetişcanei care urca în urma lui scara ciocănind fiecare treaptă cu tocurile papucilor ? Intrară în camera în care se fuma opium, de fapt o odăiţă unde divanele erau acoperite de covoare venite din Mongolia. Părea mai propice senzualităţii decît reveriei. Pe unul din pereţi atîrna un laviu de Kam'a din prima perioadă şi o flamură tibetană. Fetişcana puse ţitera pe un divan. Pe o tavă se aflau ustensilele — frumoase şi deloc practice — necesare fumătorilor de opium. Obiecte vechi, făcute din jad. Fetişcana întinse mîna. Ferral îi făcu semn să nu se atingă de ele. O detunătură puternică. Obiectele aşezate pe tavă se clătinară. — Doriţi să cînt ? — Nu acum. îi privea trupul, ascuns şi reliefat totodată de rochia foarte strîmtă din mătase mov. Ştia că purtarea lui o uluia. Uzanţa cerea să nu faci dragoste cu o curtezană înainte de a fi auzit-o cîntînd, înainte de a fi stat de vorbă cu ea, înainte de a fi lăsat-o să te servească la masă, şi de a fi înmînat bărbatului pipele pentru fumat opiumul. De ce să iei o curtezană, doar pentru a face dragoste cu ea, aşa cum faci cu o prostituată ? 222 ♦ Andri Malraux — Nu doriţi să fumaţi ? — Nu. Dezbracă-te! Ştia că o jignise. Avu chef să-i spună să rămînă în pielea goală, dar renunţă, ştiind că avea să-l refuze. Odaia era slab luminată. „Erotismul, îşi zise Ferral, constă din umilirea ta, sau a partenerei, poate' a amîndurora."Asta era, de bună seamă, o idee. Femeia era de altminteri mai ispititoare în rochia ei lj. pită de trup. Nu-l excita totuşi, sau dacă îl excita cît de cît, nu trupul ei îl atrăgea ci supunerea de care dădea dovadă femeia care aştepta să se apropie de ea bărbatul care nu se clintise din loc. Plăcerea lui se isca doar din faptul că se putea i-magina în situaţia ei, asta era limpede. Da, în locul celei care era constrînsă să-l aştepte, constrînsă de el. De fapt, niciodată nu făcuse dragoste decît cu el însuşi, dar nu fusese în stare decît în faţa altcuiva. înţelegea acum ceea ce nici Gisors nu bănuise: „Da, dorinţa lui de putere nu-şi atingea niciodată ţinta. Nu se ivea decît prin reînnoirea ei. Dacă n-ar fi avut în toată viaţa lui decît o singură femeie, posedase, şi avea să posede, graţie femeii care aştepta să se apropie'de ea, singurul lucru pe care-l dorea cu nesaţ — el însuşi. Avea nevoie de ochii altcuiva ca să se poată vedea, simţurile altcuiva pentru a simţi. Se uită la tabloul tibetan agăţat pe perete, nici el nu ştia cînd şi de ce. într-o lume decolorată rătăceau cîţiva drumeţi... Două schelete, care nu se deosebeau de fel unul de altul se strîngeau în braţe ca în transă. Ferral se apropie de curtezană. Ora zece şi jumătate „Numai de n-ar întîrzia automobilul", îşi zise Cen. în întuneric nu-ţi puteai da seama dacă ai ţintit bine sau nu, şi felinarele aveau să se stingă în curînd. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 223 Noaptea deznădăjduită ce plutea asupra orezăriilor şi mlaştinilor din China cotropise şi bulevardul, pe care acum nu mai trecea decît arar cineva... Dîrele de lumină ce străbăteau prin obloanele rămase întredeschise şi prin ferestrele astupate dispăreau treptat. Ultimele licăriri se agăţau de şinele tramvaielor şi de bobinele izolatoare puse pe stîlpii de telegraf... Păleau din ce în ce mai repede. Nu trecu mult şi Cen nu le mai văzu decît pe pancartele acoperite de ideograme aurite. Noaptea asta era ultima lui noapte. îi era pe plac. Avea să sară în aer o dată cu automobilul. O bulă enormă -avea să lumineze ca un trăznet — o clipă doar — acest bulevard hidos. Da. Şi un jet de sînge va mînji unul din aceste ziduri. Nişte cuvinte aflate în cea mai veche legendă chineză i se iviră în minte: Oamenii sînt plaga pămîntului. Trebuia ca terorismul să devină un misticism. în primul rînd, solitudinea. Teroristul trebuia să ia de unul singur decizii, pe care tot el avea să le pună în practică. Puterea poliţiei constă în delaţiuni. Teroristul care

acţionează de unul singur nu poate să se denunţe pe sine însuşi. Singurătate absolută, căci celui care trăieşte în afara lumii îi vine greu să nu-şi caute semenii. Cen cunoştea obiecţiile aduse terorismului: represiune poliţienească împotriva muncitorilor, apeluri lansate fasciştilor. Represiunea exista şi n-avea cum fi mai violentă decît era. Fascismul era evident. Poate că gîndurile lui Kyo nu vizau aceiaşi oameni la care se gîndea el. Nu era vorba de a-i menţine în aceeaşi categorie, fie şi pentru a-i elibera, şi cu riscul de a-i duce la pieire pe cei mai buni, ci de a conferi un sens înfrîngerii lor. Cen dorea ca fiecare să fie responsabil de acţiunile întreprinse de el şi stăpîn pe faptele lui. Trebuia neapărat să dai un ţel fiecărui individ care nu mai nutreşte nici o nădejde: trebuia deci ca atentatele să se înmulţească, nu de dragul unei organizaţii, ci pentru o idee: naşterea unor noi martiri. Jurnalul lui Pei va avea o audienţă mai mare pentru că el, Cen, avea să moară. 224 ♦ Andre Malraux Ştia cît de greu apasă asupra gîndurilor noastre sîngeie vărsat pentru o idee. Tot ce se afla în jurul lui părea să se descompună în această noapte în care automobilul, oprit undeva din drum avea totuşi să sosească. Ceaţa^ îmbibată de fumul ieşit din coşurile vapoarelor, acoperea încetul cu încetul trotuarele pe care mergeau oameni grăbiţi, unul în spatele altuia şi ferindu-se să-l depj. şească pe cel dinaintea lui ca şi cum războiul ar fi impus o nouă ordine respectată de întregul oraş. Mergeau într-o tăcere mormîntală, cu atît mai stranie cu cît oamenii păreau extrem de agitaţi. Nici unul nu avea asupra lui nici un pa-chet. Nimeni nu mergea cu o tarabă atîrnată de gît, nimeni nu împingea vreun cărucior. în această noapte păreau să se mişte de colo pînă colo fără rost. Cen privea acele umbre care alunecau spre fluviu, duse de un impuls constant şi inexplicabil. Să fi fost chiar Destinul, acea forţă care îi mîna spre capătul bulevardului, spre acel loc unde diferite firme, deabia întrevăzute, păreau să alcătuiască poarta ce desparte viaţa de moarte ? învălmăşite, apropiate şi depărtate totodată, în această noapte cotropită de ceaţă, firmele pe care stătea scris cu litere chinezeşti numele prăvăliilor, se pierdeau în această lume tragică şi nedesluşită, ca veacurile scurse... Ca şi cum ar fi venit nu de la Statul Major, ci din timpuri străvechi, se auzi sunînd claxonul automobilului generalului Jiang Jieshi. Cu un ciudat sentiment de recunoştinţă, Cen strînse bomba pe care o ţinea sub braţ. Farurile se iviră din ceaţă. Peste cîteva secunde, precedată de Fordul în care se găsea garda, tfşni şi maşina generalului. Cen avu impresia că mergea cu o nemaipomenită viteză. Trei băieţandri care împingeau cîte un cărucior blocară strada. Cele două automobile îşi încetiniră mersul. Cen se strădui să-şi controleze respiraţia. Băieţii dispărură.'Fordul trecu. Maşina se apropia. Un automobil american cu doi poliţişti pe scară. Automobilul CONDIŢIA UMANĂ ♦ 225 era atît de mare şi atît de impresionant, încît Cen îşi dădu seama că dacă nu sare acum, dacă mai întîrzie fie şi o clipă, 8vea să dea înapoi. Luă bomba în mînă ca şi cum ar fi fost o sticlă de lapte. Automobilul generalului se afla la cinci metri de el. Enorm. Cen se avîntă spre maşină şi, animat de o extatică bucurie, se aruncă în faţa ei, închizînd ochii. îşi reveni în simţiri cîteva secunde mai tîrziu. Nu auzise, ixu simţise zgomotul de oase zdrobite, aşa cum se aşteptase. Se năruise într-un glob alcătuit dintr-o orbitoare lumină. Haina pe care o avusese nu mai era. în mîna dreaptă ţinea ceva mînjit de noroi sau de sînge. La cîţiva metri de el un maldăr de cioturi roşii, o movilită din cioburi de sticlă în care se reflecta lumina unei... Nu mai putea spune ce lumină. începu să simtă durerea, care de altfel, dispăru în mai puţin de o secundă, într-o zonă unde conştiinţa nu mai avea acces. Nu mai vedea limpede. Totuşi simţea că strada era pustie. Poliţiştii se temeau oare de o nouă bombă ? Suferea îngrozitor. Toate mădularele, toată carnea îl chinuiau. Fără să-şi poată da seama de unde pornea durerea... Era alcătuit numai din suferinţă. îşi aduse aminte că avea asupra lui un revolver. încercă să-şi bage mîna în buzunarul pantalonilor... Nu mai existau buzunare, nici pantaloni... nici picior. Un maldăr de carne tocată. Mai avea un revolver. îl băgase sub cămaşa descheiată. Nasturii cămăşii căzuseră...

Totuşi nu exista. Nu mai era deci cazul să-i spună „Reacţiunea este iminentă" ci „Să nu pui astă-seară piciorul în nici un sediu". Poliţistul îl răsturnă dîndu-i cu piciorul în coaste... Informatorii ştiau că la ora unsprezece.. Informaţiile date de poliţişti nu erau întotdeauna exacte. Nu mai mişca din teama de a nu reînvia durerea simţită cu cîteva clipe mai înainte. Nimic nu exista în afară de durere. care păru să-l fi auzit. Sau să moară. Eu sînt muritor. Te pomeneşti că nu-mi dă nimic. Ii spusese că trebuia să plece de la Black Cat înainte de orele unsprezece şi jumătate. Nu uitase vorbele lui Kyo. trasînd un enorm cerc. Tot ce se afla în jurul lui începu să se învîrtească. îşi zise Clappique. Se uită la ferestrele cazinoului. se va răspîndi aici aceeaşi mireasmă. surîzîndu-i cu recunoştinţă. „Să stăm puţin şi să ne gîndim. Baronul se adresa nopţii. Informat la vreme.. Automobilul nu se mai vedea. Cazinoul părea cufundat în întuneric. Kyo putea să amîne adunarea. acest personaj are neapărată nevoie de o pălărie «melon»". Un alt poliţist îl lovi cu piciorul. Era hotărît să-l vadă pe Kyo nu numai fiindcă îl aştepta să-i înmîneze banii făgăduiţi şi mai ales pentru că de data asta putea să-l salveze. Obţinuse destul de uşor informaţiile pe care i le ceruse Kyo.. Zgomot de jetoane aruncate pe masa de joc şi vocea crupierului care părea . Pusese portofelul în celălalt buzunar. Partea a cincea ! Ora unsprezece şi un sfert Automobilul porni în noaptea înceţoşată. Izbuti să deschidă ochii. încet. Dădu de revolver. Ca atare. moartea generalului nu mai avea nici o importanţă. Cursa costase un dolar. trase un glonţ drept înainte. toate ilegale — fac două sute şaptesprezece dolari....." Intră în cazino. prin aleea acoperită cu nisip care ducea spre un cazino. 226 ♦ Andri Malraux Cen urlă. Simţea că avea să leşine. dar dorinţa lui se afla într-o altă lume. nu era greu de înţeles că în acea noapte va avea loc o adunare comunistă pe care generalul era hotărît s-o nimicească. „Am timp să-mi încerc norocul înainte de a mă duce la Black Cat". Cen ar fi dorit să-l întrebe dacă Jiang Jieshi murise. dar de data aceasta nu putea nesocoti coincidenţa dintre spusele lor şi graba lui Kyo. continuă să vorbească de unul singur Clappique. cred că o să-mi ajungă — o sută de la el şi o sută şi şaptesprezece pe care i-am dobîndit azi după masă prin metode „drăgălaşe". Un poliţist era lîngă el. ridicînd degetul arătător ca şi cum ar fi anunţat un eveniment de o mare importanţă: — Am zis „melon" ! Şoferul porni la drum..." 228 ♦ Andri Malraux Automobilul se opri. căci îi răspunse. Făcu o enormă sforţare — poate cea mai mare din viaţa lui — şi izbuti să-şi vîre în gură ţeava revolverului." îşi dădea bine seama că încerca să prelungească această clipă cînd jocul nu începuse. o să încerc să mă descurc de unul singur. Cen apăsă pe trăgaci fără să-şi dea seama. Ce tot spun ? Prostie curată! Nici un cuvînt în plus. sau în cazul că era prea tîrziu. Nu se întîmplă în fiecare zi să vrei să cumperi arme. răspîndind parfumul unor arbuşti ale căror flori fuseseră împrospătate de ploaie. dacă va ploua din nou. Clappique dădu bacşiş doi dolari şoferului. „Din punct de vedere estetic şi din acest punct de vedere trebuie ca oamenii de bună credinţă să privească lucrurile —. — Te rog să cumperi cu aceşti bani o pălărie „melon"...Apucă arma. „Dacă îmi dă o sută de dolari.. zise Clappique.. putea să nu participe. trupele speciale ale generalului Jiang Jieshi aveau să intre în acţiune şi că toate sediile Comitetelor Comuniste aveau să fie înconjurate. Şoferul îi mulţumi. dar implacabil. Un miros ce-i amintea de cele din Europa. şi mişcarea pe care o făcuse amplifică durerea pe care o secundă mai înainte o socotise drept cea mai mare cu putinţă.. o întoarse.. şi eu voi fi mort.. cînd îi era încă îngăduit să-şi ia tălpăşiţa. In cea în care pătrunsese el acum.... Urcă la etaj.. Baronul băgă mîna în buzunar căutîndu-şi portofelul. „Poimîine. trase cocoşul pe dibuite.

. Mai rămăseseră doar cinci minute pentru a-l întîlni pe Kyo... fusese sigur că avea să cîştige. Mult prea periculos.. Clappique avea o sută şaptesprezece dolari. De cînd sosise. — în valoare de ? — Douăzeci. îi datora aceşti bani de cînd era lumea lume. îşi aminti dintr-o dată că nu poziţia mîinii îl sîcîia. Hotărî să joace punînd jetoanele pe par sau impar. îi trecu prin minte că banca îi datora aceşti bani. Prin norii de fum se vedeau pete albe şi negre. Da. la care luau parte doar câştigători necunoscuţi. Pierduse de fapt optzeci de dolari.. Cînd crupierul îi întinse lopăţica pe care se aflau paisprezece jetoane.. Păru că şovăie. strigară cîţiva jucători. Uşierii moţăiau. să se lase dominat de ceea ce avea să i se întîmple. Cînd mizase pentru penultima oară. Toto. această aînă nu stătea imobilă.. Orice iniţiativă ar fi fost un sacrilegiu. Nici gînd să aromească. îl tîra spre el însuşi. l-ar fi legat de ea. — 2 — Cîşti-gase.. ai femeilor îmbrăcate în rochii de seară. adresîndu-se celui de la ghişeu. Umerii.. Se opri brusc pe doi. Clappique. Miză din nou. Clappique hotărîse să pună de fiecare dată doar un jeton mizînd pe numere pare. strigă: — Bravo ! Sînt înduioşat! Mă bucur că pot lua parte la această sărbătoare de familie. pierdea. Chipurile lor erau aplecate asupra mesei pentru a nu pierde din ochi bila. sau CONDIŢIA UMANĂ ♦ 229 dezgoliţi. Clappique intră în sala de joc.. Crupierul aruncă bila. Ultima miză.. Aruncă jetonul cu mîna dreaptă. De cînd stătea la masa de joc. de o loterie plăsmuită. Lăsă miza pe numere pare.să urce şi să coboare. Totuşi. Pierduse. în acord cu norii de fum din sală. deşi nu intrase decît arareori în cazino şi atunci numai pentru a-şi întovărăşi nişte prieteni. Să schimbe tactica ? Să mizeze pe numere pare ? Nu ştia ce anume îl îmboldea să aştepte pasiv. Puse două jetoane şi cîştigă. Stăteau treji. El nu juca. Nimeni nu se mai uita la Clappique. numerele impare ieşeau mult mai des decît celelalte.. apoi pe unu. Baronului i se spunea adesea şi Toto la Shanghai. Unde mai pui că numerele impare ieşiseră de trei ori la rînd. dar detectivii ruşi din poliţia neoficială stăteau de veghe. Crupierul lansă bila şi oamenii din jurul mesei încetară de a-l mai privi pe baron. spuse.. Ora un230 ♦ Andrâ Malraux sprezece şi douăzeci şi cinci de minute.. Chiar de s-ar fi întîmplat altfel. Clappique cîştigase. Trebuia să se aleagă cu cel puţin trei sute de dolari. N-avea de $nd să-i pună pe masă mizînd pe numere. Miză din nou — şapte — Pierduse. Aşa făcea întotdeauna. ai celor aflaţi la masa verde. Apoi pe patru — Cîştigase. Dacă miza toţi banii pe care îi avea pe un număr. Jucătorilor nu le ardea să-i asculte snoavele. îi trecu prin minte că de fapt pentru asta venise. Totuşi. nu fiindcă la începutul jocului pierduse. în sala de joc domnea o disciplină severă. N-avea să mai mizeze ca înainte. ştia că avea să piardă. cu mîinile crispate pe revolverele vîrîte în buzunare. Cu braţele deschise. Era evident. De ce oare nu mizase pe roşu ? Bila îşi încetinise mersul. Apoi pe şapte. N-avea importanţă. . şi cu aerul unui tătic bucuros de a-şi regăsi bebeluşii. Bila de pe masa verde era destinată să determine hazardul să plătească toate datoriile pe care destinul le avea faţă de el.. Nu era vorba de o fantasmă. nu fiindcă mizase pe un număr cîştigător. Totuşi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 231. Apoi pe trei — Pierdea iar.. Trebuia să pună cei patruzeci de dolari cîştigaţi pe numărul şapte. Bila îşi văzu de drum. Porni domol. Făcuse rău că nu ţinuse seamă de ceea ce se întîmplase prima oară cînd jucase. Puse miza. Clappique îşi dădu seama cu neţărmurită mirare. Ieşi un număr par. nu putea pierde atît de repede. Pierdea.. Cînd e vorba de ultima miză. Ieşi numărul cinci. tot ca mai înainte. proptiţi de canaturile uşilor sau preumblîndu-se prin săli cu un aer nonşalant. acoperiţi de smokinguri. ca întotdeauna. — Vă rog să-mi daţi nişte drăguţe şi mititele jetoane.. pentru a-l răsplăti căci întotdeauna dăduse dovadă de fantezie şi de lipsă de prejudecăţi. ci ceasul-brăţară.. — Toto ! Vino aici. Nu-i mai rămăsese decît un jeton. Fără doar şi poate jocul începuse sub auspicii nefavorabile. cîştigi aproape întotdeauna. Puse cei două sute de dolari pe numerele impare şi-i pierdu. Clappique nu văzuse căzînd nici pe roşu nici pe negru.. Cea stîngă o ţinea nemişcată ca şi cum bila. că putea şi el cîştiga.

Toţi oamenii ăia duceau o viaţă imbecilă şi flască. se sculă de la masa de joc şi se apropie de fereastră. şi. Clappique.. pentru a putea urmări numai' mersul bilei. Oare toată viaţa lui nu fusese şi ea decît un lung acces de nebunie ? Se reaşeză la masa de joc. Clappique ştia că. Mingiulica intră întro alveolă roşie. Bila al cărui mers avea să se încetinească era un destin. în noapte sclipeau luminile roşii ale automobilelor staţionate în faţa Cazinoului. a tuturor configuraţiilor de care depinde soarta oamenilor.. Puse din nou şaizeci de dolari pe numere pare. în atmosferă se simţea un fel de deznădăjduită destindere. Se vedea bine că era vie. strigăte. Mişcările ei lente. Numai în sala de joc sîngele îşi făcea datoria.. în ceea ce îl privea. Sala era plină de fum de ţigară. Aştepta. Acum trasa mari cercuri pe postavul mesei. jocul nu luase sfîrşit. mai rătăci cîtva timp şi pînă la urmă se instala în adîncitura numărului nouă.. bila.. şi în primul rînd. ci cu propria lui viaţă.. pentru a putea risca mai mult. Pierduse iar. Bila îşi reluă drumul pe masa verde. înţelegea acum că bila era animată de viaţa intensă a tuturor obiectelor folosite în jocurile de noroc... Crupierii luau banii de pe masă cu micile lor lopeţi. Nu o dată. pentru prima oară. dar ineluctabile erau dictate de faptul că ea ştia că de mersul ei atîrna soarta multor oameni. ea era singura modalitate prin care aflase cum poate pune stăpînire pe sine însuşi! Trebuia să cîştige. Nu înviase încă... după felul cum şovăia. Faptul că tînărul nu ştia ce se întîmplă conferea bilei care mergea din ce în ce mai domol viaţa conjuncturală a aştrilor. Ea. Cei care nu jucau nu erau oameni.. Trăia şi ezita.... ci de mai multe ori. cadranul fiind aşezat pe locul unde se ia pulsul. Deşi ferestrele erau închise. nu cu miza pusă pe masă. rîsete. una care voia să trăiască şi alta care dorea să fie nimicită. pentru ca miza ij. ca şi cum ar fi dorit s-o smulgă din loc. de a supravieţui. De ce s-ar mai fi uitat la ceas ? îl situase pe Kyo într-o altă lume. ci pentru a rămîne. Ultimul jeton. în timp ce bila dădea ocol mesei. simţindu-se de fiecare dată mîndru de a fi fost în stare să facă . hrăneşte bila.. Clappique nici măcar nu mai urmărea mersul din ce în ce mai lent al bilei. era instrumentul prin care putea constrînge propriul lui destin. ci pe dos. Neîntîlnirea lui cu Kyo anula orice posibilitate de a obţine banii necesari pentru a părăsi oraşul. Oamenii iubeau. Clappique schiţă un gest. Clappique simţi din nou acea tulbure pasivitate pe care de fapt o cunoştea. Era atît de sigur că va pierde. Nici măcar nu se conturau în noapte.. Graţie acestei bile.Revoltat. o urmări cu mîna dreaptă. De altminteri. Descoperi că jocurile de noroc echivalează cu nişte sinucideri ce nu se termină prin moarte. în timp ce descoperea că sensul jocurilor de noroc era aproape echivalent cu frenezia de a pierde. bertăţii în sfîrşit dobîndite. Mingiulica asta nu era ca toate celelalte. Pentru ce anume păstrase şaptesprezece dolari ? Scoase o bancnotă de zece dolari şi o puse pe numerele pare. N-aveai decît să pui je-toanele pe masă şi să aştepţi.. propriul său destin. Nu. De îndată ce bila începu să şovăie.. a molimelor. Nu-l purta aşa cum se poartă. ca botul unei jivine. se împlineau năzuinţele celor două fiinţe din care era alcătuit el.. reanimînd viaţa. nimeni nu trase nici un fum din ţigările aprinse. banii n-aveau nimic de-a face cu această bilă care Şovăia cînd ajungea în faţa unei adîncituri aflate pe masa 232 ♦ Andre Malraux verde.. Clappique. nu pentru a fugi. Erau doar nişte voci. în acelaşi timp zeitatea era chiar el însuşi. aproape toţi cei aflaţi la masă pierdeau. Avu impresia că el. Clappique nu se lupta împotriva cuiva ci împotriva unui soi de zeitate şi. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 233 Cinci dolari pe numere pare. ba chiar o frază rostită cu furie. se răzgîndi. Pasiuni. încît considera că nu jucase de data asta. Clappique se uita la ceasul-brăţară. I se năzări că îşi ia în mîini propria sa viaţă. Cea stîngă însă nu se dezlipise de masă. de afară se auzeau confuz. cea a viselor. Puse mîna pe masă. urau.. ci că pusese banii pe masă doar pentru a se bucura încă de faptul că pierdea întruna. aşa cum ar fi făcut dacă ar fi sorbit dintr-un pahar cu otravă.. ca atare. să poată transpune gestul în planul absurdului! Sprijinindu-şi braţul de masa verde.. atîrnînd-o de această derizorie jucărioară.. Simţea că tremură din cap pînă în picioare.

luîndu-l în braţe cu un gest . Deşi nu putea zări nici pomii nici arbuştii. Femeia se ridică şi apoi se întoarse cu o sticlă.ceea ce făcuse. de această bilă. Totuşi părea voioasă. mai viu decît fusese vreodată... Am făcut şi eu parte din tagma lor. dar nu era tîmpită. patronii te dau afară.. Poate plouase între timp. care pînă atunci rămăsese încremenit. apoi pierdu din nou. Mi-a făcut plăcere să ţi-o dau. Ieşi din sala de joc la ora închiderii. Sfîrşi prin a pricepe şi zise: — Ai de gînd să te sinucizi ? Nu era primul pe care-l întîlnea.. — Ai neplăceri ? Femeia se uită lung la el. Totuşi.. sleit de o ruşine fără margini. Unde mai pui că este domesticită.. — De ce? Mintea îi mergea încet. le ghici prezenţa prin aroma amăruie din jur. poate... — Ce poţi avea decît necazuri în viaţa pe care o duc eu ? — Fumezi? — Opiumul e prea scump. atotstăpînă pe el şi pe toate. şi nu părea s-o ia în batjocură. Nu prea avea aerul. nu se ştie niciodată.. Clappique. Acum.. E ultima oară cînd voi face dragoste cu o femeie. „E din Flandra". în orice caz acum nu mai făcea parte. Era haios.. — Bem ceva. 236 ♦ Andre Malraux — Te rog mult. — Ştii ce ? Te rog să fii drăguţă cu mine. — Nu-ţi place să fumezi ? — Nu cumva îţi închipui că am pipă ? Nu. Bila se opri pe numărul patru. Rămăsese cu patruzeci de dolari. Eu l-am cumpărat de curînd cu doi dolari şi şaptezeci şi cinci. Veselia îi însufleţi chipul. dar arareori i se întîmplase să le debiteze în situaţii ca cea de acum.. Peste zece minute nu avea cum să mai dea de el. nu plecase încă. moşneguţul. Cu ţipi de genul ăstuia. dar mi-e frică. devenise această bilă. dar nu-i venea să abandoneze numerele pare. poate fiindcă nu mai fusese de mult cîstigător.. Răcoarea de afară îl potoli. care totuşi o putea încă privi. Clappique era fascinat. De fapt îi era tot una. ca mulţi alţii de altminteri. căci era viu.. Nici o miză din lume nu putea fi pe potriva celei pe care o pusese acum pe masă. Navea pe cine să amuze. pe care o prezentă zicînd: „E o specialitate a casei". zise Clappique. mai ales viaţa altuia.. zise surîzînd amar. Ceaţa se mai ridicase.. — Pentru mine tot scump e. Sînt zece amatoare pentru un singur loc. — Serios? Femeia dădu din umeri şi zise: — Dracu' să-i pieptene. Cîştigase. de acea culoare. îşi zise Clappique şi-i curmă vorba : — Ştiu eu pe cineva care vinde opium la preţ moderat. Totuşi venise de unul singur. Cutia asta n-a fost. sau mergem sus ? — Şi una şi alta. îşi dădea seama că îl dădea pe Kyo pe mîna duşmanilor lui de moarte.. Bineînţeles.. Patruzeci de dolari. Şi el. îi mai rămăseseră optzeci de dolari. Femeia izbucni în rîs. E singura de acest soi la Shanghai. poţi face injecţii. Femeia îi era recunoscătoare pentru darul primit şi bucuroasă de a fi întîlnit un compatriot. Kyo era înlănţuit de această masă. să ai mare grijă de pălăriuţa mea.. Mai cîştigă o dată. fără să-i răspundă la întrebare. — Şi tu vii din nordul Europei ? Clappique îi dădu o cutie. punea în joc nu numai propria lui viaţă ci şi viaţa altuia. Kyo. zău. Cu siringile lor te poţi alege cu nişte abcese şi cînd ai bube.. dar viu. Dorea să simtă din nou ceea ce simţise cînd pusese ultima miză. Era unu noaptea. stăpînă pe el. Da. Las-o baltă.... Clappique simţea uneori nevoia de a-şi alcătui biografii imaginare. Nu dură mult şi pe faţa ei se aşternu iar o umbră de suspiciune: — De ce mi-ai dat-o ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 237 — Hai. Dacă ar fi pierdut. îi luă mîinile într-ale sale şi apoi îl sărută.. dragă prietenă. Avea impresia că dă înapoi în toiul unei bătălii. Miză pe numerele pare. Erau mulţi cei care puseseră jetoanele lor pe roşu. Femeia se mută de pe locul ei şi se aşeză mai aproape de el pe banchetă. O să consum din el la noapte.

. dar nu îndrăzni. „Ca şi cum n-ar fi destui sortiţi să moară în această noapte". cu braţele lipite de corp şi cu picioarele încrucişate. Cînd ieşi din bordel. începuse chiar să nutrească faţă de el o reală simpatie. Deşi Kyo nu putea auzi ce spune. Cînd zicea că se va sinucide. nici fals...aproape matern. Ar fi trebuit să plece. o femeie înaltă şi slabă cu păr negru şi ochi foarte mari. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 239 „Mă aflu în situaţia une femei care nu ştie ce va răscoli în străfundurile fiinţei ei. După ce merse preţ de un sfert de ceas (aerul răcorors nu izbutea să-l calmeze) se opri în faţa unui bar portughez. De fiecare dată cînd baronul se purta aiurea. femeia îl urmărea cu privirea.. Eliberat. îşi zise femeia. Clappique nu întoarse capul. Kyo îl considerase drept un om extravagant şi pitoresc. şi faptul că nu venise la întîlnirea fixată îi întărea bănuielile. Acum îi era recunoscător pentru faptul de a-l fi prevenit. Nu îndrăznea totuşi să se ridice de pe banchetă. La început. Deşi ar fi vrut să ştie care anume. dar simţea că de la geam. Intră. semăna âtît de mult cu el însuşi încît cei care îl cunoşteau nu prea aveau de ce să se mire. Năruit pe banchetă. i-rigator) şi începu să urce scara alături de Clappique. cu această lume de el plăsmuită. Părea să contemple noaptea de primăvară. — Ar fi păcat. Lumea încetase să-i apese.. se repezi spre el. Ce-ar fi dacă m-aş si-nucide. asta ? — Nu. alături de femeia asta ? Hai!" Ora unsprezece şi jumătate Kyo şi May stătuseră să-l aştepte pe Clappique în barul Black Cat.. se ridică. semăna cu o insectă. îşi dădu seama că veştile pe care le aducea erau de foarte mare . Kyo era mirat de faptul că nu venise la întîlnire (strînsese pentru Clappique două sute de dolari). să fi plecat mai înainte. Se lăsase iar ceaţă. Gîndurile nu i se limpeziseră şi poftele lui nu fuseseră săturate. poţi ocoli. Clappique nu mai trăia decît în universul romanesc. Deşi nu băuse mult. Pălăria pusă pe colţul mesei părea să se uite ironic la eL O mută pe banchetă ca să n-o mai vadă. avînd impresia că procedînd astfel îi grăbea moartea Ţinea încă într-ale ei mîna lui Clappique.. dar nu cine ştie ce. Cu nasul în vînt şi cu ochii aţintiţi spre ceva ce se afla departe.. femeia luă un pachet (prosop. Femeia crezu că vorbele ei reînviaseră cine ştie ce amintiri. Deoarece nu mai exista nici trecutul lui — cel pe care îl inventase mai adineauri — nici gestul elementar şi socotit de femeia de lîngă el drept ceva ce avea să se întîmple în curînd.. Femeia îşi închipui că tremură de frică: — Nu există nici o cale ca să. din moment ce femeia îl crezuse. Clappique. Faţa. se îmbătase cu minciunile pe care şi le tot spusese. părea să fi uitat de femeia de alături... Totuşi se simţea mai tare de cînd între el şi femeia de alături se ivise acea legătură alcătuită din mila ce leagă pe cineva de un om pîndit de moarte. Era atît de tulburat încît simţi că mîna aflată în cele ale femeii de alături începu să-i tremure. în mijlocul unui foxtrot intră un ofiţer din armata lui Jiang Jieshi şi toată lumea din bar. Clappique se ridică fără să-i fi răspuns la întrebare. Clappique o privi. Doar ceva trăit. — gest pe care se bazau de fapt raporturile lui cu fe238 ♦ Andri Malraux meia de alături — nimic nu mai exista. îşi ascundea sînii cu palmele. deşi trupurile lor se a-flau lipite unul de altul.. nu credea nici o iotă din ce spusese. simţind nevoia să-i ceară iertare omului aflat lîngă ea. Dar. Ultimele cinci minute. ca şi cum ar fi vrut să-i apere. Nu vrei să urcăm ? Auzise că dorinţa de a face dragoste se ivea uneori în mintea celor ce aveau să moară curînd. i se păru că pătrunde într-o lume unde nu mai exista nici o certitudine. fără să se apropie de ea. de el ticluit. — O poveste de dragoste ? De departe se auziră împuşcături. începea să se îndoiască de autenticitatea informaţiei pe care i-o dăduse.. Totuşi.. Stînd ceva mai la o parte de clienţi. Cînd trecu pe lîngă bar. un nou amant. Nimic nu mai era adevărat. inclusiv dansatorii.

o luă de braţ pe May. Deodată simţi că trupul femeii se moleşise. spuse după un răstimp Kyo.. atît şeful politic al roşiilor cît şi cel al albaştrilor ţinuseră la Shanghai nişte discursuri înduioşătoare. Noile grupuri de şoc. Nu fugise la Naejingh. Faptul că mulţimea nu izbutise să ia cu asalt concesiunea japoneză. — A scăpat.. să li se dea arme. Acum. oamenii erau fără arme. oricare ar fi situaţia... — A fost aruncată o bombă asupra automobilului lui Jiang Jieshi. dacă reacţia s-ar produce cu o lună mai tîrziu şi Comitetul Militar. care le primise cu oarecare scepticism.. Ultimele lor arme — cele pe care nu le predaseră — erau insuficiente. cu alte cuvinte. Se opri în loc şi la flacăra brichetei se uită la ceas. Trupele manciuriene se îndreptau spre Hankou. Cum puteau oare lupta — unul contra zece — nesocotind instrucţiunile date de Partidul Comunist Chinez ? Cum aveau să reziste în faţa corpurilor de voluntari din rîndurile burgheziei echipaţi cu arme de provenienţă europeană ? Unde mai pui că ceilalţi aveau şi a-vantajul de a ataca. Nu aşa îl socoteau şi comuniştii. întîrziase. într-un bar o femeie poate fi suspectată de orice.. toţi erau împotriva pohţiei. Dacă Comitetul Militar ar cere. Ce putea oare spera ? Transmisese ştirile primite de la baron Comitetului Central. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 241 Cu o lună în urmă.. — Şi asasinul ? May plecă din nou. el şi Katov ar putea organiza o armată compusă din două sute de mii de oameni.. I se părea puţin probabil ca Jiang Jieshi să fi fost asasinat. Cîteva minute. — Vom afla la Comitetul Militar.... Cu o lună mai înainte. Atîta timp cît continuau discuţiile. Kyo şi May mergeau prin ceaţă. Evenimentul era de o asemenea importanţă. Oraşul avea să se situeze pe poziţii de neutralitate. în sinea lui. ar putea lua în mînă Uniunile. dar nu comunistă.. pentru a se lăsa pradă îndoielilor.. tot oraşul era de partea armatei revoluţionare. Mersese pe trotuar. încît ofiţerul nu l-ar fi putut trece cu vederea. Armata era prezentă. comuniştii n-aveau nici o şansă. şi aveau să ajungă acolo înainte de cele ale lui Jiang Jieshi.. dorea prea mult ca prietenul său să fi scăpat. Generalul nu mai era călăul din februarie. Cu cîteva zile mai înainte. fie că plecase la Naejingh. Generalul nu se afla în maşină. poate avea chiar să devină favorabil generalului Cît despre ai lui. Mai rămînea de rezolvat şi problema armelor. doar comuniştii erau împotriva armatei. îi spuse lui Kyo pe şoptite. Fie că Jiang Jieshi era încă la Shanghai. zise May.. 242 ♦ Andr6 Malraax Făcură cîţiva paşi. Se întoarse imediat. la Hankou. Kyo începea să desluşească în ceaţă casa unde se afla Comitetul Militar. strîngînd-o lîngă el. Lovitura de stat confirma în asemenea măsură ipotezele lui Kyo. ur240 ♦ Andre Malraux mată de un domn care ţinea cu orice preţ să danseze cu ea. demonstra că roşiii erau paralizaţi pînă şi în centrul Chinei. Totuşi.. O lună. încît atitudinea celor din Comitet nu mai constituia o surpriză.. atentatul conferea o importanţă capitală întrunirii Comitetului Militar.. Poate aveau să fie în stare să apere cartierele muncitoreşti. Comitetul miza pe unirea forţelor. căci pe stradă nu s-ar fi putut feri de automobile. formate din comunişti convinşi. Dacă vor fi siliţi să lupte în acea noapte. Dictatorul era considerat „Străinul" şi oraşul era xenofob. Renunţă cînd îşi dădu seama că nu era singură.. nu pe luptă. cel puţin o lună ar dura alcătuirea unei organizaţii capabile să conducă masele. se amestecă în grupul de oameni care făcuseră roată în jurul ofiţerului şi se întoarse repede. Trebuia să afle dacă cele trei mii de puşti aveau să fie predate — era o problemă secundară — trebuia să afle cum vor fi înarmate masele în cazul cînd Jiang Jieshi avea să dea lovitura de stat. Hai să mergem. Alunecă de sub braţul lui şi se prăvăli . spuse Kyo. îndreptîndu-se spre grupul care îl înconjura pe ofiţer. Şi pe urmă ? Dacă baronul se înşelase.importanţă. Hotărît să ajungă cît mai repede. care ştia că informaţiile de acest gen erau aproape întotdeauna inexacte. — Să sperăm. fără să scoată vreo vorbă. de totul şi de nimic. ştiind că troţkiştii erau împotriva unirii cu Guomindangul. May se sculase de la masă. ci un erou naţional. De altfel. Ceaţă deasă într-o noapte opacă. Comitetul Central era speriat — rămînea de văzut dacă pe bună dreptate sau nu — de orice atitudine care ar fi indicat că este de dorit să se ralieze cu cei din Rusia. Marea majoritate a micii burghezii era democrată.

sughiţînd. Cînd ajunse lîngă maşina răsturnată şi cu capota smulsă.pe trotuar. că Cen murise fiindcă nu-l adăpostise în prăvălia lui. Pe Bulevardul celor Două Republici nu erau soldaţi. Iar împuşcături. Nici în strada în care se afla prăvălia lui. Nu. Stătea lîngă Cen. Era îngrozit de această agonie. Se închid toate Uniunile. 244 ♦ Andri Malraux Sub picioare simţi ceva lipicios. „Sîngele lor... De-abia mai răsufla." închise uşa.. stătu acolo mai bine de un ceas vorbind despre atentat. Un trup mic. Trecuseră pe la el şi „curăţaseră" magazinul aruncînd grenade. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 243 Se duse în fugă la Permanenţa comunistă din cartierul unde locuia el şi.. Mînuşiţa lui.. — Tovarăşii noştri nu s-au opus ? — Toţi cei care au protestat au fost împuşcaţi. absurdă desigur. într-un colţ un braţ de copil. îl tortura ideea. Trei soldaţi ieşiră dintr-o casă din vecinătate şi se alăturară celui care îl lovise. neîndrăznind să facă nici o mişcare. — Uniunea filatorilor din Ciapei. deşi respira greu şi începuse s-o doară lovitura primită sub coaste şi se strădui să ajungă cît mai repede acasă. unde aştepta Gisors. Iar împuşcături. Hemmelrich plecase în mare grabă ca să afle ce se întîmplase. Hemmelrich se repezi înăuntru. Din cauza ceţei nu-i văzu decît cînd ajunse la cîţiva paşi de clădire. îl urcară pe Kyo în maşină şi numai după ce porniră îi legară mîinile." Stătea aşa. care sosea din centrul oraşului. Hemmelrich află că generalul nu se afla în maşină. Pieptul îi era năclăit de sînge. Plecă şi Hemmelrich. răsuci cheia în broască şi rămase acolo. Departe. Un automobil gol aştepta la cîţiva paşi. Cînd May îşi reveni în simţiri — ceea ce Kyo luase drept un sughiţ fusese de fapt zgomotul produs de lovitura de măciucă dată sub coaste — îşi dădu seama că un pichet format din soldaţii lui Jiang Jieshi păzea Comitetul Militar. împietrit. Părea că stă pe vine. rezemată de scîndura de lemn. Din ce în ce mai aproape. Privea. alături de uşă. Prin faţa lui trecură automobile blindate şi camioane ticsite de soldaţii lui Jiang Jieshi. Pe podea. tot privea în jurul lui. ca şi cum ar fi fost o tranşee pe un cîmp de bătaie. îngreţoşat de mirosul sîngelui închegat. acoperit de sînge. în faţa uşii închise. dar trebuia cu orice preţ să scoată din casă femeia şi copilul. De îndată ce ieşi în stradă auzi împuşcături. în clipa cînd se ridica simţi o lovitură de măciucă în ceafă. a fost închisă de soldaţii lui Jiang Jieshi.. Ştia că ducîndu-se acasă risca să fie recunoscut. — May! Kyo se împiedică şi căzu şi el în patru labe.. Era păzit de un soldat. May continuă să meargă în aceeaşi direcţie. Se prăvăli peste trupul femeii. „Nu se pune problema să fie îngropaţi. La Ciapei sînt împuşcaţi militanţii şi se dă foc la case.. anunţă unul din membrii Comitetului.. văzu şi cadavrul lui Cen.. mai îngrozit decît rafturile ciuruite de schije şi mînjite de sînge. disperat.. un martor anume făcut pentru a suferi fără nici un folos pentru alţii... Era ca întotdeauna. I se spusese că generalul fusese ucis şi că asasinul fugise. Guvernul Municipal a fost dispersat. După cîtva timp dădu de trupul băieţaşului. Femeia căzuse lîngă tejghea. nu mai erau soldaţi pe străzi.. . şi umezit de ceaţă. „Dea Domnul să fi murit amîndoi!" îşi zise Hemmelrich. De la Comitetul Central nu sosise nici o instrucţiune. Ceva mai încolo mîna. Toţi oamenii însuraţi plecaseră în mare grabă ca să-şi evacueze copiii şi soţiile.. Uşa magazinului era deschisă. Miezul nopţii De îndată ce află că fusese lansată o bombă pentru a-l asasina pe Jiang Jieshi. Sînge închegat. Părea mai mică decît atunci cînd băiatul trăia încă. temîndu-se că ar putea fi martorul unei agonii la care ar fi fost nevoit să asiste neputincios. discuri sparte se iveau din bălţi de sînge..

Plecă. fără să ştie nici cînd nici cum.. deşi simţea încă lovitura de măciucă ca-re-l izbise în moalele capului. adîncă — produsă de sentimentul că era liber. Uşa se întredeschise.. ca acele insecte constituite în aglomeraţii cu legi numai de ele cunoscute. dar acum el. nu putea alunga senzaţia de bucurie — atroce. clănţănea din dinţi. că ţi-au înţepenit toţi muşchii. Gîtuit de hohote de plîns ce nu se iveau. Hemmelrich. simţea cum clocotea în străfundurile fiinţei lui un fluviu subteran. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 245 Avu revelaţia că viaţa nu era singurul mijloc de comunicare între oameni.. fir-ar ea să fie!" repetă. zău aşa. de parcă ea. dar. dar să scapi de senzaţia asta că ţi s-au înnodat toate mădularele.. ştiind doar că acolo. mama şi copilul. Mergea înainte şi. Se clătină pe picioare. ar fi căzut pradă unei crize de nervi. Se întoarse din drum. Cadavrele erau acolo. Probabil că ferestrele fuseseră căptuşite cu saltele. aşa încît acele firave lumini păreau a fi. îşi dădea seama că suferă. Da. „I-am lăsat acolo.. ciudat. în spatele uşii.. Poate nici nu era cel mai bun.„Dacă vin iar şi mă recunosc. şi uşa prăvăliei e deschisă".. începe. soarta procedase greşit. nu-i mai împiedica să înainteze. oamenii se omoară unii pe alţii. Hemmerlih privea pata de sînge coagulat de pe propria lui mînă care acum tremura. de fapt. îşi trase mîna. Hemmelrich sună. cea mai intensă din toate pe care le simţise vreodată. scîntei. lovind cu pumnul în tejghea.. Copilul părea mai nevinovat decît maicăsa. îşi tot spunea. mîna. Se lăsă în voia acestei înfiorătoare beţii.. tot mormăia în timp ce se depărta de casă. Voise să-i smulgă tot ce mai avea şi. Era cotropit de o euforie vînzolită de o ură fără de margini.. la picioarele lui. Ajunse în faţa prăvăliei. Singurul lucru care îl tulbura era gîndul că în această prăvălie nu se afla doar sînge. Acum simţea că îi revenise în minte pentru a-i spune răspicat că trebuia să plece. Nici un soi de durere nu l-ar mai fi putut lua pe nepregătite. ce mi-e moartea ? îşi zise. Voi să deschidă uşa. îngrozit şi bucuros totodată. ca şi cum sar fi luat la trîntă cu întreg universul. îl cunoşteau. După ce făcu cîţiva paşi. apăsătoare. Nimic nu mişca în jurul lui şi imensa indiferenţă a lumii se înstăpînea ca şi lumina becului statornicită pe discuri. să plîngi. Să mori de rîs. . începu să meargă.. sau au fost loviţi la moalele capului. ci şi înfiorătoarea suferinţăa celor doi.. Tejgheaua era şi ea mînjită de sînge. care avea să-l cotropească. fiecare cu un revolver Mauser în mînă. Nu-şi mai adusese niciodată aminte de acele cuvinte pe care le învăţase cînd mergea încă la şcoală. Deşi era năruit. Rămîneau acolo. îi tremura mîinile. Totuşi. răzbunîndu-i. Muşchii corpului nu erau întăriţi de gîndurile ce-i treceau prin minte. dar nu era în stare să iasă din prăvălie. în ciuda subţirimii lor. patru militanţi. Poate că avea jâ-i cunoască şi să-i iubească mai bine şi mai mult decît făcuse cît trăiseră. greutatea atîtor morţi care-i apăsau şi creierul şi umerii. o intensă exaltare îl cotropea. Simţi din nou că tălpile i se năclăiseră în sîngele închegat.. Acum putea şi el să ucidă. Totul se petrecea în pivniţă. în sfîrşit. înţelese că putea pleca. Moartea nu-l mai mira „Ce mi-e viaţa. pe sînge. îl descătuşase. care rezistă. neîncercînd de fel să i se împotrivească. Din stradă se vedea că odăile sînt luminate doar prin dîrele verticale dintre canaturi şi saltele. 6 casă cu un singur cat. Ce putea fi mai derizoriu decît aceste asasinate — mai ales cel al unui copil bolnav. Da. de data aceasta soarta îl izbise cum se pricepuse ea mai bine. Liniştea din stradă era absolută. îl priviră intrînd în coridorul care părea să trăiască confuz. îndîrjit ca un om care se îndreaptă spre un ţinut necunoscut.. „Poţi ucide din iubire. dar durerea lui era parcă învăluită într-un nor de indiferenţă. totuna. să se smulgă din acel loc. De-abia începe.. înnodîndu-se şi deznodîndu-se în piept. acea indiferenţă care se abate asupra celor care au zăcut mult. De data asta. în ciuda aparenţelor. pe morţi. ajunse în zece minute la Permanenţa Partidului. lipite prin cheaguri de sînge de podea. nu era nevolnicul dinainte. să rîzi. se tot suia şi tot cobora în mintea lui Hemmelrich. luat pe sus de îngrozitoarea lui libertate. din iubire. Pe măsură ce se apropia de casă. simţea că hohote de plîns se iveau. se opri din mers. în definitiv." Mergea aplecat înainte. s-a zis cu mine".. 246 ♦ Andrâ Malraux „Nu s-a terminat. Da. Fraza care suna aşa : „Se smulgeau membrele condamnaţilor cu un cleşte înroşit în foc".

Băieţaşul e la adăpost ? Hemmelrich nu putea scoate nici o vorbă. pentru ca s-o poată deschide cînd erâ cazul. în surdină. cum se zice. la o mescioară.. Fără să-i spună vreun cuvînt. Pe coridor nu se mai auzeau. n-ai decît să te gîndeşti la ele. pe urmă zgomotul făcut de un corp care cade pe podea. „Iată-i!" strigară cei care stăteau de pază la uşă. în timp ce făcea dragoste cu el. Oamenii se agitau la lumina unor lămpi şi corpurile lor aplecate asupra lăzii i se părură lui Hemmeî-rich mult mai dense decît cele ale umbrelor pe care le întîlnise pe coridor. Atunci se ducea la Black Cat. dar nu prea aproape. de ce ai şterge-o ? Cît o să mai dureze tărăşenia asta ? Ai avut o nevastă. Hemmelrich coborî. şi bani. muncitori.. Se întîmpia uneori ca alcoolul să-l scape de angoasa care. Ora unu şi jumătate Clappique.. Provizia părea deci să fie pe sfîrşite.. Nu prea multe.' ' Deşi ştia că nu va putea închide ochii. Cu mîinile înfundate într-o ladă deschisă. să trecem.. puşi faţă în faţă cu moartea. — Ştiu. ştii unde se află Kyo ? — Nu l-am văzut.. cîţiva oameni căutau grenade. „E sîngele lor" îşi tot zicea. basta ! Ai fost dăruit de soartă. Arăta cu încăpăţînare mîna. Strada cufundată în ceaţă părea goală.. dar îţi atrăgea atenţia. în noaptea asta nu era în stare. Hemmelrich trecu pe lîngă nişte rulouri de sîrmă ghimpată (la ce naiba avea să slujească ?). decît vocile oamenilor din pivniţă. Se suna mereu la uşă. Nu scăpase însă de frică. Se ivea uneori cînd îşi dădea seama cît de singur era. Urcară şi se aşezară pe poziţii de luptă. pe măsură ce te vei gîrbovi sub povara anilor ce . se îndrepta către camera lui din hotelul chinezesc unde locuia. Dacă lipseau anumite lucruri. — Nu prea mai avem. Se uită în oglindă. se gîndea la altceva. Să trecem. de două ori la uşă.. muncă. Hemmelrich privi prin ferestruică. şi apoi un gîfîit. Hemmelrich îi întinse mîna mînjită de sînge. doi muncitori instalau o mitralieră destinată să tragă în nepoftiţii care ar fi pătruns în casă. ca iconostasul într-o biserică. — Eşti rănit ? Du-te jos. Cîţiva băieţandri din serviciul 248 ♦ Andrâ Malraux de noapte stăteau pe coridor. Te vei perfecţiona. Studenţi. buimăcit de minciunile pe care le tot pusese. Dacă ţii cu orice preţ să ţi se ivească iar în preajmă pentru a-şi bate joc de tine. ocoli mitraliera şi ajunse pe palier. oamenii ăştia aveau dreptul la o viaţă mâi intensă decît ceilalţi. intră în camera luj Deschise din obişnuinţă cartea pe care o tot citea. L-am văzut pe Cen. Povestirile lui Hoffmann. Ceilalţi.. Katov şovăia. îi zise celui din oglindă. Toţi alergau. Se apropie ca să se vadă şi mai bine: — Stai puţin „monşerică".. mîncînd seminţe sub tabloul care intercepta eventualele apeluri ale locatarilor. Şi cu asta. Rămase surprins şi i se păru că. Clappique izbutise să scape de aproape tot ce pune stăpînire pe oameni: dragoste. ca alţii de păhărelele băute. familie. ca un idiot. Dar cuvintele nu puteau fi rostite. spuse în cele din urmă. — Tîmpitul dracului! îţi închipui că mi-e frică. Cei care sunau la uşă păreau nişte peşti care înoată într-o apă tulbure asupra căreia se proiecta de sub acoperişuri o altă umbră şi mai deasă.. A murit.. Auzi sunîndu-se. Se săturase de minciuni şi de împerecheri provizorii. Şi. din cînd ţn cînd.La capătul coridorului. pentru a găsi cîte o femeie despre care ştia că. Nu-ţi sărea în ochi. instalaseră mitraliera şi puseseră rulourile de sîrmă ghimpată în spatele uşii. Katov ieşi dintr-un birou şi se uită lung la el.. Hemmelrich îşi umplu buzunarele cu grenade şi urcă scara. Hemmelrich se întoarse pentru a-l reîntîlni pe Katov.. O împuşcătură. Dă-mi o puşcă. se năpustea asupra lui. era de rău. Se schimbase ceva în odaia asta ! încercă să se gîndeascâ la altceva. şi îşi turnă whisky într-un pahar.. nu e aşa ? — Du-te jos ! Sînt nişte grenade în lăzi.. sau în alt local. Ai avut şi amante. grăbit. Acolo ai să găseşti pansamente. La urma urmei. desigur. cu fantezie şi multe alte calităţi necesare celui sortit să devină parazit. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 247 — Grenade. umbrele. — Am un cuţit.

Nu se putea potoli.. dar eu. dar pînă la urmă socotise că e inutil. Mai există şi alte soluţii.. ba cu un om băgat în sperieţi. Se bătea iar în usa lui. Poţi deveni gentilomvagabond. cu o pălărie de fetru negru... Gisors se întreba din ce tragedie sau din ce aventură abracadabrantă încerca să se dezmeticească Clappique. neputînd ghici că prezenţa lui în hotel declanşase această tulburare.. — îl cunoşti pe Konig ? — Da. Clappique nu prea ştia ce să creadă.. îşi zise.. acoperindu-şi obrajii cu toate măştile groteşti pe care şi le putea imagina.. Nu putea continua să se comporte aşa cum făcuse... Pentru a se apăra de înfiorătoarea oglindă. „De n-ar fi beat criţă". sinuciderea e cea mai bună soluţie. După cum îi vorbise Gisors. Această dezlănţuire a grotescului. Avu impresia că masca din oglindă îi răspunde. Să devii proprietarul unui bordel ? Iar m-am apucat să nutresc visuri măreţe ? îţi spun eu. Se auzi rîzînd. De data asta închise gura. sau nu ?. în preajma lui se aflau un carnet cu file albe şi un creion. eu. Dintr-o dată. singurul tău amic. La rîndul lui. Se apropie mai tare de oglindă. De ce nu-ţi poţi imagina că eşti fericit ? Crezi oare că.. vei sta la căldurică într-un confortabil azil de nebuni. ăsta-i baiul.. se bîlbîi Clappique. acum ceea ce vreau să aflu este următorul lucru: Eşti beat. Gisors îl privi îndelung. Cum. Evident.. spunîndu-i: CONDIŢIA UMANĂ ♦ 249 — Nu oricui îi este dat să moară. Dar nu vrei să mori. se gîndise să se ducă la el. . îşi dădu seama că bătrînul nu bănuia că avusese o parte din vină în arestarea lui Kyo.. evident. Ar fi înnebunit de-a binelea. După convorbirea avută cu Chpilewski.... Unde mai pui că bunul Dumnezeu va fi bucuros să stea de vorbă cu unul ca tine. de sub care ieşea o şuviţă de păr alb.. de care uitase în timpul cît dusese viaţa pe care o dusese.. — Kyo a fost arestat mai adineauri. ba cu un idiot. Rîsul maică-si! Trebui să se uite iar în oglindă ca să-şi demonstreze că el rîsese. 250 ♦ Andrt Malraux — Intră! Bătrînul Gisors. dragul meu Toto.se tot adună şi. Trase cu degetele de colţurile buzelor ca să semene şi mai mult cu o broască rîioasă. poate chiar imprudent. Eu. în orice caz. Eşti în stare să-ţi imaginezi fel de fel de lucruri. dar cam năucit. începu să se strîmbe. Nu se mai sătura. făcu o strîmbătură ca să-şi apropie buzele de bărbie... Continuă să se scălîmbăie. poate da ordin să nu fie împuşcat.. Un mare serviciu. poţi să fii adăpostit de poliţie sau să te sinucizi. Rege.." Cineva bătea la uşă.. teşindu-şi nasul şi trăgîndu-se de urechi. Nu îndrăznea să scoată nici un cuvînt. Mă rog.. Gîfîia. te vei duce în rai. lumea e făcută din tot soiul de specimene. îl cunoşti pe Konig. Oricum... ca şi cum vorbele n-ar fi fost în stare să exprime marea lui angoasă. nu-i aşa ? — Eu. dacă tu eşti din specia celor meniţi să piară. Fiecare din aceste măşti îi revela un aspect din propria lui fiinţă... nu e aşa ? — Evident. porcule i Uită-te bine la tine ! Ai exact mutra celor din care se confecţionează cadavrele. Clappique se prăvăli în realitate. Nu vrei să mori. în camera de hotel ale cărei ferestre erau asaltate de ceaţă... nu maică-sa. Da. datorită acestui delirium tremens.. — Dar. Clappique nu se iluziona cu privire la atitudinea presupus binevoitoare a lui Konig. închise pe jumătate ochii ca să semene cu un samurai de pe o mască de carnaval... Asta e prima urgenţă. cu capul în piept. I-am făcut pe vremuri un serviciu. Venise ştiind doar că el fusese prietenul care venise să-l avertizeze pe fiul său de pericolul ce-l pîndea.... în haină de lînă miţoasă.. Descătuşat. Nu îndrăznea să-l privească în ochi pe Gisors. de-schizînd gura ca animalele de piatră de pe acoperişurile catedralelor. daca nu te vei lăsa de beţii. se înveşmîntase în haina comică şi atroce a nebuniei.. zise Gisors. nu şi acel Clappique care stătuse la masa verde cînd trebuia să se întîlnească cu Kyo. auzi ? Da.. începu să scrie: „Vei sfîrşi pe tronul unui rege... N-am nici un amestec.. Dădu înapoi îngrozit şi se nărui pe un scaun. Se aşeză pe pat. atunci te poţi angaja ca valet la Ferral. începu să-şi contorsioneze muşchii feţei pentru a semăna ba cu o maimuţă.. — îi poţi cere acum lui să-ţi facă un serviciu ? — De ce nu ? Care anume ? — în calitatea lui de şef al Siguranţei conduse de Jiang Jieshi poate să-l elibereze pe Kyo.

Nu romancierii vorbesc despre ceea ce este într-adevăr serios.. Poate că eu însumi voi fi licorna respectivă. îşi încetini paşii.. alţii care au nevoie să viseze. te înşală. Nu fiindcă l-ar fi apucat remuşcările — dacă s-ar fi aflat din nou în faţa mesei verzi. Privi cu atenţie şi constată cu mirare că nu observase din prima clipă că de pe unul din pereţi dispăruse unul din cele mai frumoase tablouri taoiste şi două statuete de mare preţ. îşi dădu seama că se purta ca un idiot cînd îl auzi pe Gisors întrebîndu-l: — Cînd ai de gînd să te duci la Konig ? — Mîine dimineaţă. da. — Aş vrea să ştiu ce părere aveţi despre mine. Şi dacă i-ar spune ? Din fericire.. ar fi rămas iar acolo.... De fapt e acelaşi lucru. Cînd ieşiră în stradă.. Un tic nervos.. Pentru a-şi ascunde tulburarea pe care n-o putea alunga cu totul.. cu o voce amară. — Vă rog să vorbiţi mai desluşit. ar fi spus tot Băgă scrisoarea în buzunar. Care din damele pe care le-ai agăţat pe stradă nu ţi-a povestit. în ochii altora... aşa să ştii. S-ar zice că nimeni nu ştie cît de plăcut este să trăieşti o altă viaţă decît cea pe care o duci de fapt. Clappique se ridică. întîmplări dintr-o viaţă imaginară ? Am dreptate ? — Crezi că toţi oamenii sînt mitomani ? Clappique începu să clipească din ce în ce mai des. Mi se potriveşte rolul. cum să spun. care nu se datora doar beţiei. încît nu îndrăzni să refuze să schimbe cîteva cuvinte cu el. Uneori i se părea că Gisors este singurul om care îl putea înţelege. după scris.. Clappique de-abia aştepta să plece.. se uită împrejur şi fu din nou surprins de ceea ce vedea în jur. văzură trecînd automobile blindate şi camioane pline de soldaţi. — Ştiţi. f CONDIŢIA UMANĂ ♦ 251 Se bîlbîia.. Clappique se mai potolise. Să-i pot trimite califului un animal fantastic — o licornă de pildă — care sar ivi ca soarele în palatul lui. Clappique întorsese braţul. Ci mitomanii. Nu îndrăzni s-o deschidă. ci fiindcă simţea că trebuie să-şi răscumpere fapta. începu iar să facă pe nebunul.. eu.. Voia să-l scuture şi să-l ducă la Konig. Gisors n-avea chef să stea de vorbă... dar pe faţa lui Clappique citi o asemenea răvăşire. — Există oameni care simt nevoia să scrie. E bine ? -^ De ce nu acum ? Poliţia stă de veghe în noaptea asta.. înainte de a pleca din cameră. Se poate întîmpla orice. Preferabil în ochii unei femei. Pe masă se afla o scrisoare. O să treacă. nu s-ar mai fi putut apăra. Gisors îi răspunse la întrebarea pusă mai înainte: ... Bătrînul îl privea fără să scoată un cuvînt. Mărite Doamne". — Un junghi.. L-ar opri din drum şi i-ar striga: „Cea mai frumoasă din sultanele aflate în haremul tău. Alteori. — Aş dori să fiu vrăjitor. Dacă începea această discuţie nu se va putea împiedica să-i mărturisească tot ce se întîmplase. — Ai păţit ceva ? Văd că mişti greu braţul.. Bănuia. că-i fusese trimisă de Chpilewski. eu. ca şi cum cadranul pe care se afla ora întîlnirii la care nu se dusese. bineînţeles. şi făcuse o mişcare greşită pentru a ascunde ceasul pe care-l purta la mînă. ar fi putut divulga fărădelegea lui. Nu sînt atît de nebun pe cît s-ar putea crede. Dacă avea sâ-j menţioneze numele. El venise să-l 252 ♦ Andrâ Malraux prevină că tînărul Gisors era ameninţat. era sigur că Gisors îl socotea un bufon. spuse Gisors.Clappique avu impresia că Gisors venise pentru a-l acuza. — Hai să mergem. Bineînţeles că drăgălaşul animal fantastic spunea minciuni. Luptele cu tauri. Teatrul nu este ceva serios.. avînd în vedere că nasul meu poate fi confundat cu cornul vestitului animal. măcar o dată. Se schimbase ceva. şi alţii care simt nevoia să vorbească. Credeţi că nu sînt ? Simţea nevoia — stranie şi necunoscută pînă atunci — să-l întrebe pe Gisors ce părere avea despre jocurile de noroc. Atît şi nimic mai mult.

Nu merge deloc. Durerea lui Clappique era independentă de el... sînt extraordinar de reali... dar nu-l putea schimba. şi în cazul cînd lumea n-ar fi reală. — Nu e vorba de nici o neînţelegere. Un om îndesat. cu o faţă pătrată şi cu un nas cam strîmb. se găsea pentru prima oară într-un loc unde era aprinsă o lampă. sub atitudinile fiecărui om. Ştiţi că eu nu fac politică. fără a completa locul unde ar fi trebuit să menţioneze scopul vizitei. sau mai bine-zis. Clappique îl rugă pe Gisors să se despartă de el cînd ajunse la limita concesiunii. Gisors gîndea că. dar cu ferestrele încadrate de extravagante ornamente portu254 ♦ Andră Malraux gheze galbene şi albastre. Beneficiile pe care nădăjduiesc să le obţin în mai puţin de un an prin afacerea de care mă ocup.. sper. din cauza unui viciu sau a unei monomanii. Se ridică şi veni în întîmp'inarea lui Clappique. Mi-ai făcut un serviciu pe vremuri. asemeni celei îndurate de copii." Un funcţionar se apropie de el şi-l invită să-l urmeze. putea dispărea. nu există nimic care să fie real.. îşi zise Clappique.. — Sînteţi o persoană cu care. . n-ar fi învăţat nimic. îşi zise baronul. dar şi frica. Chiar dacă ar fi ajuns la o vîrstă înaintată. îmi vor permite să vă ofer obiecte asemănătoare şi. — Da. Gisors stătu locului. mai frumoase decît cele pe care le aveaţi. îşi zise Gisors. „O inimă de aur.— Poate că sînt cea mai puţin indicată persoană pentru a-ţi putea răspunde. dimpotrivă. dar am stat şi m-am gîndit. „Poate. Nu şi-o asuma. spuse Clappique... KOnig îl aştepta. Clappique era unul din puţinii oameni pe care îi cunoscuse el. Acest gînd îl sperie. Gisors avea obiceiul să judece oamenii. Putea să-l distrugă.. lipsiţi de orice consistenţă.. întinzîndu-i în grabă nîîna. se afla acum soarta lui Kyo. Nu putea însă niciodată deveni un om.. tot oraşul chinezesc se afla în bătaia puştilor. ce spuneţi ? Dumneavoastră aţi dat ordin să fiu evenit. Graţie dumneavoastră îmi pot regăsi liniştea. Anii scurşi nu l-ar fi dus decît la o intoxicare — fie prin erotism. Secţia specială a poliţiei generalului Jiang Jieshi se afla într-una din vilele construite prin anii 1920. în care Chpilewski dădea explicaţii. în acest oraş. Pe fişa pe care i-o întinse un funcţionar. Gisors ar socoti că ceea ce s-a întîmplat e în firea lucrurilor." Acum.. Sînt încîntat că ţi-am putut fi şi eu de folos. oamenii. De cînd ieşise din hotel. Toţi înarmaţi. spunîndu-i că nu va fi primit de Konig dacă vor fi văzuţi împreună. dacă i-aş spune ce-am făcut. nu m-aş lua la trîntă. vorbindu-mi de recunoştinţa pe care mi-o poartă"... Clappique nu putea îmbătrîni. dîndu-şi seama că în străfundurile fiinţei baronului nu se afla nici durere. Suferinţa. şi se puse pe aşteptare. făcînd pe bufonul. Scrupulele mele erau reale şi întemeiate. Opiumul nu te învaţă decît un singur lucru şi anume că în afară de durerea fizică. Salutul lui aducea mai curînd a „La revedere" decît a „Bine ai venit!" — Cum îţi merge ? Bine ? Ştiam că am să te văd astăzi. există un strat pe care îl poţi dibui atunci cînd întrevezi ce-i poate pricinui o mare suferinţă.. Ca la fiecare dintre noi. Dincolo. Astăzi am dat ordin să fii prevenit.. cînd vă drogaţi cu opium ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 253 — Nu. nici singurătate. Doi soldaţi stăteau de pază. pînă ce văzu dispărînd în ceaţă silueta cam şuie şi firavă a baronului. Scoase din buzunar scrisoarea trimisă de Chpilewski: „Scumpe prieten." Scrisoarea era urmată de alte patru pagini. dar găunoasă". „Nu prea merge treaba. Comerţul cu alimente. — Ai la dispoziţie două zile pentru a o şterge din loc. îşi zise Clappique. cu faţa spre uşă. Era aşezat pe birou. Mă întreb însă dacă nu e vorba de o neînţelegere. întrucît în aceste mîini făurite din ceaţă. „Mă ia cam de sus. — Frica? — Nu v-a fost niciodată frică. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 255 — Aţi. Plan-toane circulau în jurul vilei. Doar senzaţii. De ce? — Ziceam şi eu aşa. Clappique scrise doar „Toto". şi mai vîrtos cei care se opun acestei lumi. M-am lăsat convins de dumneavoastră.. fie prin droguri — care i-ar fi îngăduit să ignore viaţa. în stil franţuzesc. gîndindu-se cum aveau să fie cînd vor îmbătrîni. zău. Clappique putea înceta sa existe.

— Ia spune-mi. Auzi dumneata. Un cui lung cît un deget. dîndu-şi seama că făcuse o prostie. i pemnitatea mea constă în faptul de a-i ucide. Se opri. De ce o fi ţinînd să-mi povestească toate astea ?"? Konig gîfîia... fiindcă aveţi bunăvoinţă de a vă aduce aminte de mine. drăguţule ? îl luă pe Clappique în braţe... Kyo era metis. dar fără a mai nutri vreo speranţă: — Nu s-ar putea face nimic pentru tînărul Gisors ? Cred că puţin vă pasă de toată tărăşenia asta. Mai-mai că înţeleg. fi făcuse lui Konig cîndva un serviciu. îsi dădea seama că fraza rostită de Konig era de fapt o introdu-cere la cele pe care-i venea greu să le spună. dragul meu Toto ? Basta ! Cui ce-i pasă? Privirea lui Konig îi dădu să înţeleagă că omul voia ceva. O privire de om îndrăgostit. dragul meu Toto. A venit timpul să vorbim serios. deşi. Spuse. Nu cumva îţi . spune-mi de ce este comunist domnul ăsta. Mă înţelegi. Dar el ? Hai.ca şi cum s-ar fi adresat unui surd. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 257 — Dragul meu Toto. spuse Clappique jşicăzupegînduri. Albi. doar ca să se simtă cu I conştiinţa împăcată. cred. jAcum nu-i mai datora nimic. Roşii. „din 'demnitate"! 256 ♦ Andri Malraux Clappique pricepu că vorbele pe care Konig le tot repeta erau rostite cu ură. unii care... Eram îmbrăcat în uniforma soldaţilor lui Semenof. Degerasem. Eram pe jumătate mort. dar s-ar fi putut descurca. vă rog să-mi îngăduiţi să mă adresez dumneavoastră pentru a putea rezolva o altă problemă. — Ce este? — Comunist. Konig începu să răcnească. — Despre ce este vorba ? Clappique nu mai nădăjduia să-şi ducă la bun sfîrşit mi-j siunea. Nu să depună o mărturie. Am fost prins de Roşii. deşi so-î luţia tot idioată rămîne. Cred că are un rol important. în regimentul în fruntea căruia se afla Semenof. ! — Din demnitate ! zise. Fiecare din răspunsurile lui Konig îi demonstrase că jnu se mai putea baza pe sentimentul de camaraderie pe care j scontase. — Mă rog. — în Siberia. Fără îndoială că povestea ceea ce i se întîmplase ori de cîte ori era pe cale să omoare. Situaţia devenea serioasă... zicîndu-mi „Domnule căpitan" (eram locotenent) pînă ce am căzut lat. I Clappique îşi dădu seama că începuse să-l admire pe \ Chpilewski.. ] Da. comportamentul lui îl irita. Nu încercase. Voiam să mă întorc în Germania... îl răsplătise. am plîns ca un bou. — Ştii oare cum se purtau Roşiii cu ofiţerii prizonieri ? Clappique continua să tacă. Acolo. evident. Am putut scăpa înrolîndu-mă în Armata Albă. Trebuia să zgîndăre rana produsă de acea înfiorătoare umilinţă. M-au ridicat. ar fi mai bine s-o lăsăm baltă. dumneata crezi oare în demnitate ? — Există. îşi zise Clappique. zi-i! ] — Nu se poate rezuma în cîteva cuvinte. Maică-sa lera japoneză. — Mi-au bătut cîte un cui în fiecare umăr. şi-l privi drept în ochi. — Am plîns ca o muieruşcă. „Ar putea să mă slăbească. — Vrei să-mi spui ce înseamnă acest cuvînt ? zise Konig . Clappique rămase cu gura 'căscată. — Mă rog.. Mă auzi. şi vocea lui dovedea că ţine neapărat să scape de o povară. Mi-era tot una. Clappique tăcu. întrebarea nu cerea nici un răspuns. — Ascult. eram interpret într-un lagăr de prizonieri. Pe epoleţi aveam două stele. M-au pălmuit.. Dar acum Securitatea nu mai e în mîna | chinezilor. ci să se răzbune. cu ei de faţă.. m-au lovit cu pumnii. Din cauza lui taică-său ? Fiindcă e metis ? Fiindcă n-a găsit Jnici un loc de muncă ? Cînd un muncitor nu găseşte unde să |se angajeze.— Nu cumva ţi-ai închipuit că Chpilewski ar fi îndrăznit să vină cu de la sine putere la dumneata ? Ai de-a face cu Securitatea Chineză. Acolo unde erau stelele. Parcă îl auzise o dată spunînd că a devenit comunist din demnitate. devine comunist.

Clappique mergea încet. ţi-aş fi fost recunoscător ca şi cum mi-ai fi salvat de trei ori viaţa. dădu din umeri. cauza... 258 ♦ Andri Malraux Tăcu.. spuse Clappique. Poate că îi place să facă astfel de confidenţe celor despre care ştie că vor muri curînd. nu e aşa ? Clappique fu pe punctul de a spune: „Mi-am încasat comisionul". Clappique îşi dădea acum seama de ce Konig se simţise bine în compania lui. nu e aşa ? Dacă ai fi venit să-mi cer să-l omor. Unde mai pui că tînărul Gisors.. conform tradiţionalei lui maniere de clovn. S-au slujit de dumneata pentru a cîştiga timp. acest soi de. cînd văzu pe faţa lui Konig o expresie de mare satisfacţie. decît atunci cînd ucid. apoi reluă ceva mai calm: — Nu zău. ca un om oarecare. încît numai vărsarea de sînge o putea ostoi îl năuciseră pe Clappique. Gisors îl apucă de braţ. — A trecut mai mult de un an de cînd nu m-am mai culcat cu nici o femeie. jenat. Auzea încă răsunîndu-i în urechi felul cum rostise Konig vorbele: „Pentru a putea trăi ca un om. Stătea cu mîinile în buzunare. — Nu-i nimic de făcut ? zise cu o voce tristă. pe bună dreptate. — Hai! Trebuie să mă duc la altcineva să-i cer sprijin.. văd că nu insişti şi bine faci. Ultimele cuvinte le rostise scrîşnind din dinţi.. deşi se ţinuse de cuvînt. Ce tot vrei ? Gisors în sus. Stătu locului. de drame te fac să devii erotoman. ba chiar ca unul din prăpădiţii ăştia care trec zilnic pe sub ferestrele mele.. ca un fitecine. îşi lăsă repede mîna în jos. pentru a întîrzia clipa cînd avea să-l întîlnească pe Gisors dincolo de reţeaua de sîrmă ghimpată. atrage după sine şi o intolerabilă umilinţă. Clappique se mulţumi să clatine din cap. am înainte patruzeci şi opt de ore pentru a o şterge din loc ? — Da.. Acum pricepi ? Se opri brusc. Totuşi." Aceste vorbe care dovedeau o intoxicaţie atît de mare. Cine altul.. Gisors se ivi din ceaţă la doi paşi de el.închipui că-mi pasă de China ? Nu zău ? Am intrat în Guomindang ca să pot omorî... — Dacă am înţeles bine. Nu cred că mă înşel afirmînd că protejatul dumitale te-a băgat în afacerea asta. Chiar în noaptea respectivă au jefuit vaporul.. Vorbeşti de o neînţelegere. aşa că Gisors ar fi trebuit să te avertizeze. Coborînd scara îşi aminti cuvintele rostite de Konig. dragul meu Toto. trebuie s-o şterg. zise. — Omul mai uită... Doar părul din creştetul capului părea să fi fost vînzolit de cuvintele pe care le smulsese din rărunchi. Simţul realităţii dispăruseră în timp ce stătuse lîngă el. Dădu din umeri. Vrei să afli de ce eşti condamnat ? îţi spun eu. O zdreanţă. în orice caz. anume.. un sens absolut ? Nu ? începe să ţi se facă silă de tine însuţi. Văzuse destul de multe epave din războaiele civile din China şi Siberia pentru a-şi da seama că faptul de a nega lumea din jur. Ce oare îi putea spune ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 259 N-avu timp să ticluiască un răspuns. Gisors în jos.. — Comuniştilor. Lui Clappique i se făcu frică.. ca un bărbat în toată firea. îl privea cu intensitatea din ochii nebunilor. Cînd îl zărise pe Clappique. drogurile şi nevroza pot pătrunde în asemenea pustiuri.. Nu pot trăi ca altă dată. îi pusese viaţa-n joc fără să-l avertizeze. dar fără să facă vreo mişcare. nemişcat. auzindu-l spunînd verzi şi uscate. Se opri. Kyo avusese de ales între el şi cauza pe care o servea. nu pui întrebări. Ţi-ai pus pielea-n joc. şi el dobîndise dreptul de a se dezinteresa de Kyo. Dar acum. bătrînul îşi dădu seama că se . Să fi devenit impotent ? Aş fi zis că dimpotrivă. Numai vărsarea de sînge. decît dumneata a tratat afacerea cu puştile de pe vaporul Shandong ? Nu ştiai oare cui anume le erau destinate ? — Cînd te ocupi de ce mă ocup eu. Da. sînt aidoma fumătorilor de opium. Nu.. Cît mai repede. cu degetul pe buze.. şi să nu mă mai gîndesc la ce mi-a spus.. Clappique nu mai dorea nimic altceva decft s-o ia la sănătoasa.. şi apoi reluă cu şi mai multă furie: — Ştii oare. mă rog. De ce nu se mai culcase cu nici o femeie ? De un an. Alesese. Mai ales că efectiv nu putea face nimic pentru el. aşa zisese. La revedere.. dragă Toto. ce înseamnă să pricepi că viaţa ta a început să aibă un sens. Unde mai pui că era vorba de o escrocherie..

Dialogul despre care îşi închipuise că va avea loc la întoarcerea baronului era de domeniul absurdului. uşa casei de vizavi se deschise şi din coridor (se afla exact în fata coridorului unde se aflau ei) începu să se audă răpăitul mitralierelor. Condamnaţi la moarte. dar cînd nu vor mai avea gloanţe nu vor mai putea face nimic.. Oare trupele lui Jiang Jieshi. O jucase şi pierduse — era suficient să te uiţi la mutra lui ca să-ţi dai seama. Omul nu putea fi nici interpret. Nu gemeau. începuse însă să li se facă lehamite. Deasupra luptei curmate. camionul blindat. 1 începuseră să se vadă unul pe altul.purtase ca un nebun. comuniştii erau ţinuţi la curent cu ceea ce se întîmpla. aşteptau şi ele să se facă zi ? Cu o lună mai înainte. asediaţi ca şi ei. cînd fuseseră învingători. zidurile căptuşite cu saltele aveau să cadă ca păpuşile în care tragi la bîlci. paisprezece-zise Hemmelrich. Ora cinci Katov şi Hemmelrich priveau de la ferestrele casei unde afla Permanenţa. îşi dăduseră seama că se trage asupra lor din . Unul din cei aflaţi înăuntru. — Mîine să-l aduceţi aici pe tînărul Gisors ! De îndată ce se va termina Consiliul. — Pe aici! Luaţi-o pe aici! strigau soldaţii care trăgeau . Trebuia să ia legătura cu doi din prietenii săi. Lumina zorilor plutea deasupra urtelor străfulgerări gălbejite ale focurilor de armă. Zorile se iveau presărînd dîre de lumină umburie pe acoperişurile din vecinătate. nici un mesager. Suen şi un alt combatant apărau cealaltă fereastră. Număra cadavrele căzute în stradă. Comuniştii ştiau la ce trebuiau să se aştepte. Stăteau întinşi pe podea. vorbind pe şoptite. din ce în ce mai bine.. aşa cum întunericul adusese blocarea lor în sediu. Nu se mai afla nici un comunist în coridor. Doi fumau.. Gisors rămăsese totuşi lucid. Deşi ştiau că e absurd. răspunse Katov. nelăsînd în faţa caselor decît pete negre. Mitralierele comuniştilor apărau încă uşa casei în care se aflau.. Se gîndi să ia contact cu Ferral. Mitraliera duşmanilor. S-ar fi zis că lupta se mai potolise în timpul cît strada fusese cotropită de întuneric. — Asta nu înseamnă nimic. răspîndite pretutindeni. nu mai aveau nimic altceva de făcut decît să confere o semnificaţie ultimelor ore pe care le mai aveau în faţă. dar căpătaseră o sălbatică măreţie în ochii celor ce-şi dădeau seama că nu aveau să le mai privească niciodată. urmărind lumina strecurîndu-se în odaie printre giurgiuvele şi saltele. Ştirile soseau din oră în oră. ci doar o carte dintr-un joc. Cînd le priveai. Şi asta avea să se întîmple în curînd. dînd în acelaşi p relief zidurilor caselor. zise Konig. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 261 în sediu nu erau decît cinci răniţi. Sufocat de angoasă şi de disperare. Ca şi cum ar fi dorit să confirme spusele lui Katov. ! Katov şi Hemmelrich ieşiră în fugă şi înţeleseră despre ce era vorba. agăţase o haină pe o bîtă. Pe acoperişuri lucea o lumină alburie.. descifrîndu-şi reciproc acelaşi gînd: „Asta e ultima zi!" Nu mai aveau muniţii. Oamenii lui Jiang Jieshi aveau să aducă tunuri de mic calibru din corpul de gardă al generalului. Ceva mai în fund. Trebuia să facă rost de o alta. Acum nu mai ştiau nimic. în stradă. apărată fără îndoială de . în care nu se ivea nici o siluetă inamică. Nici una din asociaţiile muncitoreşti nu le venise în ajutor. Lumina zilei le este favorabilă. toate ferestrele din casa de peste drum se luminară şi gloanţele se năpustiră asupra uşii lor. zorii păreau să absoarbă mari fîşii de întunecime. Trăgeau asupra tovarăşilor lor. îşi ziceau totuşi că această nouă zi.. aşa cum făceau de cînd e lumea lume. aşa încît nu se mai iveau decît arareori la ferestre. treisprezece. îşi zise Katov. — Au suit-o pe acoperiş. Duşmanii se mulţumeau să stea la pîndă. trăgea întruna. Deodată. doisprezece. care deveneau din ce în ce mai mici. cu mitraliera. 260 ♦ Andrt Malraux Katov îi explicase lui Hemmelrich de ce n-aveau nici o şansă de scăpare. le va aduce eliberarea. N-au nimic altceva de făcut decît să stea şi să aştepte. Salve de tun în cartierul Ciapei. De ore întregi. tot trăgeau cu furie ca şi cum ar fi vrut să se răzbune dinainte pentru ceea ce avea să se întîmple cu ei. Rar cîteva focuri. nu te mai gîndeai la oamenii care aveau să moară acolo. De îndată ce unul dintre ele va putea fi băgat în casa de vizavi. Adversarii erau mai bine apăraţi decît ei. — Unsprezece. dar renunţă dîndu-şi seama că unul ca el nu s-ar fi putut amesteca într-un conflict de o asemenea anvergură. aflîndu-se exact în situaţia învinşilor de atunci. Ieşiseră cînd . Petele se micşorau văzînd cu ochii.

ci în curtea din dosul casei. Ajunse. Leşină.. îl zgîlţîi. morţi sau doar leşinaţi. tîiîş-grăpiş spre Katov. în locul celui care căzuse. în clipa cînd ri-pică capul. urlă Hemmelrich. Ţintaşul căzuse şi stătea pe podea într-o rînă. Ceva mai departe. simţi o lovitură în bărbie. Aflaţi în afara tirului. deşi părea. Urcă scara în fugă şi-l dădu la o parte pe cel care trăsese . puteau trece de blindaj. rănit mai înainte. O mare pată roşie — fusese rănit în coapsă — se lăţea pe podea. Deşi ferestrele erau încă astupate cu saltele. 262 ♦ Andrâ Malraux — Mai sînt gloanţe ? întrebă Hemmelrich. şi un şir de stîlpi de telegraf înşiraţi de-a lungul unei şosele ce ducea spre satele din cîmpia pe care ştia că n-avea s-o mai revadă. dar deasupra celor doi oameni întinşi pe podea. care părea să-l aducă din nou la viaţă. Katov leşină. Gloanţele se năpusteau fără încetare. Se năpusti în camera unde îl lăsase pe Katov. atît de stranie.. — Stai pe loc. unde înainte se aflau nişte mescioare. Rana de la picior sîngera. Hemmelrich îl apucă şi-l azvîrli în acelaşi timp cu cel lansat de Katov. sprijinindu-se de perete. se ridică. ci pentru a se ascunde. urcînd din străfunduri spre această linişte. Rana de la picior nu era gravă.. nu în strada unde. pe deasupra saltelei. nu simţea decît o durere difuză. • Altele pătrundeau repede şi fără zgomot în trupurile celor | vii sau morţi. coborî. cu mitraliera. Hemmelrich era sigur că nu era. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 263 Hemmelrich îl auzi pe Suen strigînd „Tunul!". j Era însă absolut necesar să tragă în continuare. o casă ce părea părăsită. căci în cealaltă mînă ţinea un pachet cu grenade. îl trînti la pămînt. nu pentru a se pune la adăpost.. Se îndreptă. ca şi cum ar fi fost rănit de grenadele pe care el însuşi le lansase. pînă la uşă.capul scării. mergînd în patru labe. Se opri pe coridor. pentru a ajunge în coridorul unde erau duşmanii. Deşi se trăgea cu puşca. numai ele. Hemmelrich auzi ceva troznind. cei doi bărbaţi se priviră lung. Continua să tragă. Surdă dar puternică. absorbită încetul cu încetul de scînduri ca de o hîrtie sugativă. izbindu-l pe Katov sub bărbie. Nu mai mişca. fără îndoială. în zidurile casei se aflau cîteva nişe. lumina zilei intrase în cameră. în afară de lovitura primită în cap. dar aceştia se aflau acum sub protecţia automobilului blindat. servantul se prăvăli pe scări cu capm în jos. apoi o aternică detunătură. în loc să răspundă. în dreapta. o altă casă cu acoperiş chinezesc. în scara de lemn. Hemmelrich avu impresia că se făcuse linişte. Gloanţele intrau în pereţi. Nu cumva zgomotul provenea din propriul său picior. încetul cu încetul îşi reveni în simţiri. bulgări de ipsos din pereţi. şi-şi dădu seama că zgaiba de la ochi fusese produsă de o bucată de ipsos căzută din perete. şi. Sîrma ghimpată aflată pe uşa de la intrare se profila asupra acestui peisaj mort. Dintr-o săritură urcă cîteva trepte şi simţi că-l dor ochii şi piciorul stîng. căci acum se aplecase la timp. Cînd capul şi braţele îi ieşiseră de sub saltea. de parcă întregul . Glonţul nu pătrunsese în adîncime. desigur. se trăsese asupra lui de la toate ferestrele. Peretele fusese pe jumătate dărîmat.. Servantul j fusese cel care strigase. dacă explodau în apropiere. Tunul nu mai trăgea. Mort. Trăgeau desigur asupra duşmanilor. scrijelindu-l. în unghiul unde gloanţele nu ajungeau. Hemmelrich şi Katov se năpustiră spre scară. Proptindu-se pe rampa scării. Se cuibări într-una din ele şi privi în curte. Hemmelrich îşi dădu seama că nu ştia să tragă cu mitraliera. duşmanul aştepta încă. în spatele lui Katov se afla un al doilea pachet. t smulgînd aşchii din scînduri. fără a scoate vreo vorbă. şi un hangar făcut din tablă. Katov şi ceilalţi. întrucît mitralierele încetaseră focul. Duşmanii continuau tirul dar gloanţele nu ajungeau în capul scării. Pe jos. Trebuia să fie aruncate de foarte aproape. Acum Katov se prăvălise. cioburi şi bucăţi de lemn şi moloz. îi ardeau obrajii şi îi era sete. care acum trăgea de o saltea. cu « propria lor mitralieră. Tirul încetase. Grenadele. Fereastra se afla la şaizeci de centimetri deasupra parchetului.. care îl chinuia. secerat de gloanţe.

ci pentru o idee.. duşmanii aveau să-l împuşte în picioare. o mînă apucată de nebunie.. mergînd pe lîngă zid. ci şi cea a soţiei lui spintecate. larg deschisă şi apucă un alt nod al reţelei. Nu putea încă să se smulgă din acea reţea care i se agăţase de haine. Ăsta nu asasina pentru bani. Ea freca cu frenezie faţa omului care gîfîia din ce în ce mai tare.Mergea.. căzuţi pe podea. O furie fără margini îl cuprinse. era un om adus de spate. ci de tot ce avea să se întîmple pentru a-l zdrobi din nou. Avu impresia că torsul era mai mic decît crezuse. ba nu. Monstrul alcătuit dintr-un urs. încă viu. nici măcar nu-l stingherea. era întruchiparea însăşi a tot ceea ce-l făcuse să sufere. Casa din faţa lui era. se ivi o umbră. în clipa cînd omul era cît p-aci să-i împlînte baioneta în beregată. „Mi-au tot dat 37 de ani în şir în cap. cădea.. Avea un gît gros. Mă rog. un om şi un păianjen.. fascinat nu atît de omul care se apropia... Era limpede că omul voia să treacă prin curte. Katov şi oamenii lui. dar ăsta. aşa cum ştia că omul avea să scape din reţeaua de sîrmă ghimpată. că pe mîna stîngă se afla o pată de sînge. în spatele lui Hemmelrich erau strada şi mitraliera. la etaj. Acum venea să i-o curme. Se 264 ♦ Andrâ Malraux zbătea mîrîind şi Hemmelrich avu impresia că această monstruoasă insectă avea să rămînă acolo. „Ne-au mîncat zilele. O rază de lumină se opri asupra pistolului pe care-l purta. şi pentru alţii şi pentru el". Erau mari şi groase ca nişte stîlpi. mai ales. Dacă ieşea. Privea această masă informă care înainta.. Umbra omului devenea din ce în ce mai mare. Din instinct. Hemmelrich simţi nu numai prezenţa oamenilor care stăteau în spatele mitralierelor ci. Cel puţin. Hemmelrich ura din răsputeri această umbră şi ura lui cotropea pînă şi ideile pentru care lupta cel din faţa lui. Mergea. fără să o privească. lipită de ziua de cu-loarea cenuşii. a acelui om care înainta. Apăsa din răsputeri. Simţi dintr-o dată cît de fragile îi deveniseră oasele. ocupată de soldaţi care mai aveau muniţii pentru mitralierele lor. Se apropia sfîrşitul. Hemmelrich se apropie. Totul se învălmăşea într-o ceaţă alcătuită din sete. „Ai să speli ruşinea ! Ai s-o speli!" Omul se clătină.. Arătarea întruchipa tot ceea ce îi sugrumase zi de zi viaţa. Gîngania ridică mîna — o mînă neagră. în casă.. Omul începu iar să meargă. simţind că degetele i se înfundau în carne. Omul se apropia. Nu mai era un om. Acum vin să mă omoare!" Spre el înaintau nu numai propriile sale suferinţe.. îşi zicea că duşmanul făcea parte dintre acei fericiţi care socot că luptă pentru o cauză dreaptă. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 265 roiectîndu-se şi pe reţeaua de sîrmă care se cufunda în îţărmurita pace a acestei dimineţi ploioase de primăvară. Deodată. cu baioneta în mînă. Hemmelrich nu mai avea gloanţe. de parcă ar fi fost întruchiparea morţii. N-avea să-i vină de hac cu o singură mînă.peisaj ar fi fost alcătuit din porţelan ciobit. ăsta o să plătească pentru toţi. şi că picioarele crescuseră.. Hemmelrich avu impresia că se află în fundul unei văgăuni. agăţîndu-se de sîrma ghimpată. Hem-melrih mai avea o mînă. Vocea lui răsună pe coridor. se agăţă cu mîna dreaptă de duşman şi începu să-l sugrume. Pistolul pe care-l avusese nu se mai zărea — era pus în teacă — dar omul scosese baioneta. şi a copilaşului asasinat.. zi de zi ne-au mîncat zilele. Hemmelrich se aşeză pe vine. Simţi iarăşi.. Un fel de urs. punînd deasupra lui... ca o enormă insectă. începuse să se smulgă din reţeaua sîrmei ghimpate. Hemmelrich se ridică în capul oaselor. febră şi ură. fără să-şi poată imagina ce avea de gînd să facă.. îi va fi dat să-i vină de hac omului ce se apropia. se agăţa iar de sîrmă. dar ştia că era acolo... ţinîndu-se drept şi bine pe picioare şi umbra lui se întindea la nesfîrşit în curtea cenuşie. Omul începuse să meargă. Cineva strigă de la o fereastră şi omul răspunse.. . desigur. pentru un crez. în coridorul întunecat.. fără a putea însă curma respiraţia omului. pentru a-l putea lua prizonier. mai ales rotulele.. Nu-l durea. copleşindu-l pe Hemmelrich. capacul ce se aşază pe sicriele morţilor. se propti de perete.

în timp ce-i scotea anevoie hainele. Unul după altul. porc de cîine ce eşti! începu să scrie. în sfîrşit. Kyo simţea că fusese despuiat de propria lui personalitate. ca şi cum mîna ar fi dorit să se răzbune. 266 ♦ Andri Malraux Hemmelrich îndrăzni să-şi privească propria lui mînă. aşa cum era el acum. Poarta prin care intrase dădea într-un coridor cu totul asemănător celui din care venise. ca într-o expoziţie de cîini şi a excremente.. '— Ai dat de oameni înăuntru ? zbierară cei ce se aflau la ferestrele din casa de peste drum de sediul Permanenţei.. se ştersese de mult. o greaţă pe care o simte oricine cînd se vede în si-tuaţi'a de a depinde de cineva. Umbre care mergeau. Kyo îşi dădu seama că avea să fie dus într-una din celulele destinate infractorilor de drept comun. să reia lupta. Hemmelrich făcu un semn cu mîna. în faţa acestei scîrboase umbre care ţinea un bici în mînă. Pe Kyo îl durea capul şi simţind că avea să leşine. oamenii Guomindangului începeau să iasă în stradă. ştiind că se afla la bunul plac al altcuiva.. Acum îl iubea pe acest om. picătură cu picătură. îi trecu prin minte gîndul că. Erau păzite. pe jumătate acoperit de chipiul ofiţerului. zise Kyo. Mirosea ca într-un abator. în cuşcă colcăiau zeci de umbre. cunoştea toate casele în care se putea pătrunde pe dindos. cît mai e vreme !" îşi zise Hemmelrich. — S-ar putea şi mai bine. Dintr-o dată toate membrele i se destinseră. Duşmanii. îndepărtîndu-se de cuşcă. Mai în fund. alţii mergînd de colo pînă colo. O voce ciudată de papagal. se uită în stradă. zise soldatul. Nu vedea decît nişte degete enorme. ca şi cum mortul n-ar fi vrut să i le dea. Pe dreapta |i pe stînga.. Striga totuşi un om. şi-i înfipse baioneta — baioneta pe care celălalt voise să i-o înfigă în beregată — în burtă... Kyo auzise de mai multe ori cuvîntul „provizoriu". sînge. . nu avea să moară. în acele cuşti erau oameni. aflate la cîţiva centimetri de gîtul lui. scoţînd capul.. Din vîrful baionetei curgea. — Stai pe loc. izbuti să se îmbrace în hainele mortului. viermi.. In mijlocul coridorului se afla un paznic. scîrnăvie. enorme bare de lemn. Unii trîntiţi pe paturi de lemn fără saltele. pata lăsată de sîngele celor asasinaţi în prăvălie. Cînd. că de la fereastră nimeni nu trăsese asupra lui. De fapt. semnalmentele prizonierului aflat în faţa lui.. îi era greaţă. I se părea normal. O luă la stînga şi se îndreptă spre concesiuni. deschiseră ferestrele şi începură să zbiere. se propti de barele de lemn. O adevărată armă. — Tacă-ţi fleanca. 268 ♦ Andre Malraux Se hotărîse să nu mai ţină seama de insulte şi să îndure tot ce putea îndura.Hemmelrich îi izbi capul de zid. începu să zgîlţîie corpul inert. crispate pe barele de lemn. ca şi cum ar fi dorit să le dea de înţeles că le va spune el. Hemmelrich. silindu-l să joace ca într-o horă în care eşti tras cînd în dreapta cînd în stînga. aşezat în faţa unei măsuţe pe care se afla un bici cu mîner scurt şi cu un şfichi lat cît o palmă şi groasă ca un deget. cum stau lucrurile. îl apucă iar furia. îşi duse amîndouă mîinile la pîntece. cînd se va întoarce. sîngele lui. dar şi stupid. Pata de sînge.. Era prea întuneric pentru ca să se poată distinge faţa celui care-i pusese insolita întrebare. pe o foaie de hîrtie. nu mai avea puterea să se mire. bucată cu bucată. care. Omul simţi că ceva enorm îi pătrunsese în măruntaie. aflaţi în casa de peste drum. oameni. dacă nu ţii neapărat să primeşti una peste bot. „Trebuie s-o iau din loc. desigur. gemu şi căzu la picioarele lui Hemmelrich. De îndată ce intră în închisoare fu năucit de o duhoare infectă. — Cum o mai duci ? Cum o mai duci ? strigă cineva. pentru a i le sfirteca. Ieşi în stradă şi o luă spre stînga. poate. în întuneric. de fapt venise să-l elibereze. aşa încît îşi dădea seama că nu avea să rămînă multă vreme acolo. Trebuia să iasă de acolo. Partea a şasea Ora zece — Provizoriu. Dar ei. Oameni. se duse la fereastră şi. îi dezbrăcă în grabă pe ofiţer. aşa cum ar fi făcut ofiţerul pentru a se duce la unitatea lui.

— Cum o mai duci ? Cum o mai duci ? strigă din nou acel om nevăzut de dincolo de barele de lemn. Gardianul deschise o uşă, aflată de cealaltă parte a coridorului. Kyo intră într-un grajd. în fund, pe un pat de lemn era întins un om. Uşa se închise în urma lui. — Politic? — Da. Si dumneata ? — Nu. în timpul Imperiului am fost Mandarin... Kyo începuse să vadă în întuneric. într-adevăr, era vorba de un om în vîrstă, aproape fără nas, cu mustaţă rară şi urechi ţuguiate. Semăna cu un motan alb şi bătrîn. — Vînd femei... Cînd merge treaba, dau bani poliţiei şi mă lasă în pace. Cînd nu, poliţiştii cred că păstrez banii pentru mine şi mă bagă la închisoare... Cînd rămîn fără un sfanţ, prefer să fiu hrănit de poliţie decît să stau acasă şi să mor de foame. — Aici? — Cu vremea te obişnuieşti. Nici afară nu e prea vesel, cînd eşti bătrîn şi nu te mai ţin puterile. —' De ce nu te-au băgat dincolo, împreună cu ceilalţi ? — Mituiesc grefierul de cîte ori vin aici, aşa încît mă bagă la „provizorii". Paznicul se apropie şi întinse printre gratiile de lemn două castronaşe pline de un fel de terci de culoarea noroiului şi care mirosea tot atît de urît ca şi aerul din jur... Paznicul scotea terciul cu o lingură mare, îl punea în fiecare castronaş şi aştepta pînă ce auzea mîncarea făcînd „pleosc" ca să umple un alt castronaş. — Ăstuia nu mai are rost să-i dai, zise cineva. Mîine. — Vrea să spună că nu mai are rost, zise Mandarinul. II execută mîine. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 269 — Şi pe mine, zise altcineva. Aşa că ai putea să-mi dai o |porţie dublă. Mie mi-e foame. — Nu cumva ai poftă şi de un pumn ? zise paznicul. Un soldat intră în cuşca de unde se auzise vocea şi se apropie ie cineva... După cîtva timp zise: „Mişcă încă..." Apoi plecă. Kyo se străduia din răsputeri să vadă căreia din umbrele care le zărea aparţineau acele voci aflate în preajma aorţii. Aveau să moară curînd. Ca şi el, de bună seamă. Nu-i ^utea deosebi pe unii de alţii. Aveau să moară fără a fi fost sntru el decît nişte voci. — Nu mănînci ? întrebă Mandarinul. — Nu. — Aşa se întîmplă la început. Mandarinul luă castronaşul lui Kyo. Paznicul intră, îi trase Mandarinului cîteva palme şi ieşi, i să spună vreo vorbă, luînd cu el castronaşul. — De ce nu m-o fi atins şi pe mine ? zise Kyo pe şoptite. — Păi numai eu eram vinovat... Nu, nu din cauza asta. şti „provizoriu". Eşti deţinut politic... Eşti bine îmbrăcat. 1 să încerce să-ţi stoarcă nişte bani. Dacă n-ai asupra dumiItale, rudelor... Totuşi, s-ar putea întîmplă... Vom trăi şi vom fvedea... Banii... Pînă şi în vizuina asta dau de ei, îşi zise Kyo. Abjecţia paznicului nu i se părea că face parte din reali-ate ci din domeniul fanteziei. Avea impresia că nu putea fi adevărată, şi în acelaşi timp că era o infamă fatalitate, ca şi am forţa putea preschimba pe oricine într-un animal. Oamenii nevăzuţi colcăiau în cuştile lor cu gratii de emn, neliniştitori ca acele imense insecte văzute doar în aşmarurile din copilărie. Nu mai semănau a oameni. Singurătate şi umilire, doar din asta mai erau zămisliţi. „Trebuie să fiu atent!" îşi zise Kyo. începeau să-l lase puterile şi i se păru că dacă n-ar fi ştiut că e stăpîn pe propria lui moarte, în acel loc s-ar fi aflat faţă în faţă cu groaza. chise catarama centurii, luă cianura şi-o băgă în buzunar. — Cum o mai duci ? Cum o mai duci ? strigă iar omul nevăzut. 270 ♦ Andri Malraux — Taci odată! strigară prizonierii aflaţi în cealaltă cuşcă. Kyo se obişnuise cu întunericul. Nu se mira că strigaseră atît de mulţi, trebuie să fi fost cam zece oameni înghesuiţi pe patul de lemn din cuşca de alături de a lui. — N-ai de gînd să taci ? urlă paznicul. — Cum o mai duci ? Cum o mai duci ? Paznicul se ridică. — E şugubăţ, sau încăpăţînat ? îl întrebă, pe şoptite, Kyo pe Mandarin.

— Nici una, nici alta. E nebun. — De ce oare... zise Kyo, renunţînd să-şi ducă pînă la capăt întrebarea. Mandarinul îşi astupase urechile. Se auzi un zbieret... Percutant şi răguşit, un răcnet de durere şi de groază. în timp ce Kyo cerea lămuriri Mandarinului, paznicul intrase cu biciul lui în mînă în cuşca de alături. Se auzi plesnetul biciului. Şi răcnetul. Kyo nu îndrăzni să-şi astupe urechile şi aşteptă, cu mîini-le puse pe barele de lemn, să se ivească iarăşi îngrozitorul zbieret care-l făcuse să se cutremure din creştet pînă-n tălpi. — Dă-i una zdravănă, zise cineva. Să tacă dracului şi să ne lase în pace ! — Da, ziseră la unison, alţii — vreo patru-cinci. Să se termine o dată... Să putem dormi liniştiţi. Mandarinul care-şi astupase urechile, se aplecă spre Kyo : — Ea unsprezecea oară cînd îl bate... Şapte zile în şir, aşa mi s-a spus. Eu am intrat acum două zile. La bătut de patru ori. Fac ce pot ca să nu aud, dar tot aud... Nu pot închide ochii. Am impresia că uitîndu-mă la el îi vin în ajutor, că va pricepe că nu l-am părăsit... Kyo se uita şi el într-acolo, fără însă a putea vedea mare lucru. „Din compasiune? Din cruzime?" se întrebă înspăimîntat. Tot ce este josnic — şi în acelaşi timp fascinant — în fiecare om fusese zădărît acum cu o sălbatică violenţă, în CONDIŢIA UMANĂ ♦ 271 străfundurile fiinţei lui. Kyo se lupta din răsputeri împotriva , infamei porniri. îşi amintise că trebuise întotdeauna să facă un efort pentru a nu privi corpurile oamenilor torturaţi, pe care le văzuse din întîmplare. Da, făcuse o mare sforţare pentru a se smulge din preajma lor. Faptul că cineva putea să lovească un nebun care nu era nici măcar rău şi, fără îndoială, bătrîn, cum demonstra vocea, faptul că se găseau unii care erau de acord să fie lovit, zgîndărea teroarea pe care o simţise ascultîndu-l pe Cen vor-bindu-i despre caracatiţe în acea noapte cînd se întîlniseră la Hankou. Şi Katov îi spusese ce efort trebuie să facă studenţii în medicină cînd se află pentru prima oară în faţa unui om cu pîntecele spintecat. Kyo era cotropit de groază, o groază paralizantă, cu totul altceva decît frica, o groază atotputernică pe care mintea nu o putea struni, o groază cu atît mai înfiorătoare cu cît îi dovedea că el, Kyo, putea oricînd fi cotropit de ea. Deşi ochii lui nu se obişnuiseră cu întunericul, vedea totuşi şfichiul biciului abătîndu-se asupra nebunului, care zbiera întruna. De cînd intrase în cuşcă, Kyo nu făcuse nici un gest. Stătea aşa, cu mîinile agăţate de barele de lemn. Chemă paznicul. — Ai chef s-o iei pe cocoaşă ? — Vreau să-ţi vorbesc. — Nu mai spune! în timp ce paznicul închidea lacătul, condamnaţii aflaţi în cuşca nebunului, se tăvăleau de rîs. Urau din răsputeri prizonierii politici, de care erau despărţiţi. — Du-te ! Du-te, dragă ! îi spuneau paznicului. Du-te, ca să avem şi noi de ce rîde. Paznicul se afla în faţa lui Kyo. Pe faţa lui se citea o furie abjectă, cea a imbecilului care consideră că cineva ia în rîs puterea pe care o avea... Totuşi... Trăsăturile feţei nu arătau că ar fi fost un om josnic. Nu... Obişnuite, regulate, anonime. — Ascultă-mă, spuse Kyo. 272 ♦ Andrt Malraux Se priveau drept în ochi. Paznicul era mai înalt decît Kyo. Se uita la el de sus, mai ales la mîinile lui crispate pe barele de lemn. înainte de a pricepe ce se întîmplă, Kyo simţi că mîna lui stingă fusese zdrobită. Biciul paznicului se abătuse cu toată puterea asupra ei. Kyo zbieră. — Foarte bine, strigau prizonierii din cuşca aflată în faţa celei în care era Kyo. Să mai încaseze şi alţii. Mîinile îi căzură de-a lungul corpului, apucate de o groază autonomă, fără să-şi fi dat măcar seama. — Mai ai ceva de zis ? Biciul se afla între ei. Kyo scrîşni din dinţi. Făcînd o sforţare, ca şi cum s-ar fi pregătit să ridice o enormă greutate, îşi puse amîndouă mîinile pe bara de lemn, privindu-l drept în ochi pe omul aflat în faţa lui. în timp ce se ridicase, paznicul dăduse înapoi, pentru a-şi putea lua din nou avînt. Biciul se abătu iar dar izbi doar

bara. Reflexul de apărare fusese mai tare decît voinţa lui Kyo. Fără să vrea, fără să-şi dea seama, îşi lăsase braţele în jos. Făcînd o mare sforţare le ridică iar. Paznicul îşi dădu seama, întîlnind privirea lui Kyo, că de data aceasta nu avea să le mai retragă. îl scuipă drept în faţă şi ridică biciul. — Dacă-i dai pace nebunului, cînd voi ieşi de aici, îţi voi da... cincizeci de dolari. Omul şovăia. — Bine, zise după cîtva timp de gîndire, uitîndu-se în altă parte. Kyo simţi că era gata să leşine. Atît de mare să fi fost efortul pe care îl făcuse ? Mîna şfichiuită îl durea atît de tare încît nu-şi putea descleşta degetele. O ridicase în acelaşi timp cu cealaltă şi acum nu o mai putea desprinde de bară. Se auziră din nou rîsete în cuşca de vizavi. — îmi întinzi mîna ? întrebă în bătaie de joc, paznicul. Poftim, ţi-o întind şi eu, adăugă strîngîndu-i mîna rămasă la vedere. Kyo simţea că nu avea să uite acest contact... Nu numai din cauza durerii, ci fiindcă niciodată pînă atunci nu i se întîmplase să se atingă de ceva atît de hidos. îşi retrase mîna CONDIŢIA UMANĂ ♦ 273 şi căzu lat pe pat. Paznicul şovăi, şi începu să se scarpine în fi cap cu mînerul biciului. Pînă la urmă se îndepărtă şi se aşeză fia masa lui. Nebunul de alături plîngea în hohote. Cîte ore trecuseră de cînd zăcea în această abjecţie ? în sfîrşit, cîţiva soldaţi veniră pentru a-l duce la „poliţia | specială". Fără îndoială mergea spre moarte. Totuşi, ieşi pe coridor | cuprins de o bucurie atît de mare, încît el însuşi rămase năucit. | Avea impresia că lăsase în urmă cea mai infectă particulă din [ toate cele din care era alcătuit. — Intră! Un chinez din gardă îl împinse pe Kyo, dar nu-l înghionti. Cînd aveau de-a face cu străini (în ochii chinezilor, Kyo era japonez, sau european, oricum un străin) paznicii se fereau să fie atît de brutali cum li se ceruse. Konig făcu semn paznicilor să stea în coridor. Kyo înainta, ascunzînd în buzunar mîna tumefiată şi pri-j vindu-l drept în ochi pe omul din faţa lui, care şi el îi căuta | privirea. Era un bărbat cu o faţă osoasă şi nas strîmb. Părul îi era tuns perie. „Un om care te condamnă la moarte seamănă, desigur, | cu oricare altul" îşi zise Kyo. K6nig întinse mîna, nu ca să-şi ia revolverul, aşa cum j crezuse Kyo, ci pentru a deschide cutia în careşi ţinea ţigări-i le. Luă una şi i-o oferi lui Kyo. — Mulţumesc. Nu fumez. — Masa în închisoare este infectă, de bună seamă. Nu I vrei să dejunăm împreună ? Pe masă erau două ceşti, o cană de cafea cu lapte, pîine tăiată felii. — O bucată de pîine. Mulţumesc. Konig zîmbi: — Dacă doreşti cafea cu lapte, să ştii că vom bea din aceeaşi cană amîndoi... Kyo decisese să fie prudent. Konig nu mai insistă. 274 ♦ Andră Malraux Kyo rămase în picioare în faţa biroului (de altfel în odaie nu era nici un scaun) ronţăind din bucata de pîine ca un copil. După ce ieşise din abjecta cuşcă, ceea ce vedea în jurul lui i se părea ireal, ca şi cum lucrurile şi-ar fi pierdut ponderea. Ştia că viaţa-i era în primejdie, dar pînă şi faptul de a muri era simplu pentru un om care venea de unde venea el. Nu prea avea încredere în „omenia" unui şef de poliţie. K6nig, de altfel, stătea la oarecare distanţă, ca şi cum între el şi cordialitate se afla o barieră. Cordialitatea în faţă, el, KOnig, în spate. Pe de altă parte, nu era exclus ca omul să fi fost politicos din indiferenţă. Era european... Fusese obligat să facă meseria de poliţist, fie din cauza cine ştie cărui accident, fie din cupiditate. Oricum, era politicos şi atît dorea de fapt Kyo, căruia KOnig nu-i era deloc simpatic. Ceea ce dorea acum Kyo era să se poată destinde, să uite de starea de tensiune nervoasă din timpul cît

Convorbi-ile fac parte dintr-un scenariu ticluit anume pentru mine. ai fost vreodată de faţă cînd un om era torturat ? Kyo încercă să se asigure că degetele mîinii tumefiate se puteau închide şi deschide la comandă. Konig fusese cît p-aci să-i arunce în cap unul din cele două revolvere. Telefonul sună iar. — La ce te gîndeşti ? întrebă Konig la sfîrşitul convorbirii telefonice. — Socoti că poţi întotdeauna alege modul în care îţi poţi duce viaţa ? Konig se gîndea la propria lui alegere. Kyo. Telefonul sună din nou. Kyo Gisors este aici. Ai să-ţi poţi da în curînd seama dacă apelurile au fost trucate sau nu. — Alo ! Nu. Vorbele fuseseră rostite pe un ton ameninţător.stătuse în închisoare cu deţinuţii de drept comun. — Există şi mai multe feluri de a muri. — Alo !. 276 ♦ Andră Malraux La timp. Soneria telefonului zbîrnîia. că doar comunismul poate conferi sentimentul demnităţii celor care luptă alături de . Am să văd. — Doriţi într-adevăr să aflaţi ? — Mai mult decît îţi poţi închipui. Da.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 275 — Uneori nu ai de ales. E î adevărat ? Kyo nu înţelese ce anume voia să spună. apoi se uită drept în ochii lui Kyo : — Ţii să trăieşti ? — Depinde cum. dar şi înţelepciunea este o calitate foarte rară — să devină slugarnici. Cianura se afla în buzunarul stîng. continuă Kyo. Dumneavoastră ce credeţi ? — Mi s-a spus că ai devenit comunist din. ci-i îndepărtează de I viaţa lor. — La nimic. mine. îi spuneam că sînt sigur că ne vom putea înţelege. îşi dădu seama că era înfiorător să nu te poţi adăposti decît în propria ta fiinţă.. Se întreba. îi spuse lui Kyo. Am înţeles. Ceea ce se opune demnităţii îi constrînge — în afară de " cazul că ar fi înţelepţi. Da. răspunse Kyo. pot spune că vorbesc în cunoştinţă de lUZă. Konig puse mîna pe aparat. „Acum se hotărăşte soarta mea". goale probabil. — De ce m-aţi chemat ? — Sper că ne vom înţelege. Spune-mi. nd vin de unde vin. Se răzgîndi şi-l puse la loc. — Demnitatea este antonimul umilinţei. Aş dori să-mi spuneţi de ce anume m-aţi întrebat unde . spuse.. plecîndu-şi instinctiv capul. KOnig nu ridică receptorul. fiindcă sînt săraci. — Am fost întrebat dacă mai trăieşti. demnitate. — Nu ştiu. — Am văzut cîţiva în timpul războiului civil. Kyo era hotărît să nu dea nici un pas înapoi.. De cînd intrase în birou. care se aflau pe birou. De ce mi-aţi pus această întrebare de vreme ce nu mă ascultaţi ? — Ce înţelegi prin „demnitate" ? E un cuvînt fără sens. îşi zise Kyo. şi fiindcă munca pe care o fac nu-i apropie.. dar nu dorea să-l irite pe KOnig. nu fără oarecare angoasă. Sună telefonul. KOnig nu-l slăbise din ochi. după ce puse telefonul în furcă.. Se află la mine în birou. ce sens avea acest ciudat interogatoriu.. Konig privi în jos. Se temea că îi va putea aluneca din mînă în momentul cînd va trebui s-o ducă la gură. Cum ? A fost împuşcat ? Te rog să mă chemi din nou. exact.. — Unde sînt ascunse armele ? — Nu vă mai jucaţi cu telefonul. — Am scenarii mai bune. Cît priveşte telefonul. — Cred.

fiindcă nu avea ima-inaţie. Kyo nu-şi ădea seama în ce situaţie se află. Te voi ajuta să evadezi. rostise cu atîta plăcere cuvintele : «Asta e tot!»?" — Nu voi face parte dintre subordonaţii dumneavoastră.. Dacă s-ar sui întruna din bărcile de salvare ? Da. Ştiu. zise. Konig avea impresia că. în ciuda celor spuse. v-am mai spus. Ştia că poliţia nu se mulţumeşte cu vorbe care nu pot fi garantate cu fapte. cărora le voi spune că soarta lor depinde de hotărîrea pe care o vei lua.. nu vreau să mor". aţi mai zis : „Iţi rezerv i mai de soi. — Bagă de seamă! Te pot trimite la zdup. Asta-i tot.. spuse Kyo.. Se trăgea din toate părţile. „E tînăr. Era urmat de escorta lui. — Poate te voi vizita la noapte pentru a te întreba ce rere ai despre demnitatea oamenilor. dar acum nu era momentul. 278 ♦ Andri Malraux Clappique făcu stînga împrejur şi ajunse iar în domeniu] concesiunilor. Poa-! că tînărului din faţa lui nu-i era frică. înainte de a se însera trebuia să-şi ia tălpăşiţa. vor mucezi în închisoare. — Am văzut cum a fost torturat un nebun. comuniştii învinşi. stupid. în tot felul de situaţii similare. Vă daţi seama ? — îţi dai seama la ce te expui ? Ce rişti ? — Am luptat în războiul civil. scrîşnind din dinţi. Kyo fusese arestat. — Nu te întrebi de ce nu ţi-am aruncat adineauri revolverul icap ? — Cred că mă aflu în preajma morţii. Nu vorbi despre ceea ce nu ştii. Clappique se opri.. Făceau amîndoi parte din altă lume. Ora patru Clappique se amestecă în mulţimea care se îndrepta spre \ reţeaua de sîrmă ghimpată din jurul concesiunilor. Unul din ele. cu o voce indiferentă.. Aduse de vînt. Şi ai noştri au torturat. „Nu vreau să mor... într-un loc unde se află zeci de oameni nevinovaţi. Pot acţiona cum cred de cuviinţă cu dumneata.. propunerea încetase de a mai fi reală. oamenilor. Pe urmă. se întrebă Kyo. Nu mai eşti curios ud te afli unde mă aflu eu. Ştiţi. împuşcăturile păreau să se apropie de el şi o dată cu ele se apropia moartea. simţise că vorbesc frăţeşte. Cînd era prea nervos lua lucrurile în glumă. utilizînd orice mijloc. cînd te im-'ploră să-i ajuţi. încă. Totuşi. Nu 3i intra în serviciul dumneavoastră.se află armele. După zece minute. bucurii pentru a contrabalansa ceea ce s-a întîmplat. Nimeni nu va şti. Dacă vrei să lucrezi pentru noi.. eşti salvat. Acum fiecare din ei venea din altă parte. Pe Bulevardul celor Două Republici trecea călăul cu o sabie încovo-I iată pusă pe umeri... căpitanul va crede că e .. — Se poate — Aşa e ! Gîndeşte-te bine. Da. dar îi rămăseseră destui bani pentru a cumpăra un bilet. îşi dădu seama că o luase la fugă. Pretutindeni. dar pînă la urmă tot trebuia să se urce pe vas şi omul din capul scăriţei nu l-ar lăsa să treacă. Ajunse pe cheiul de pe malul fluviului. cînd te chinuie cum îi taie capul. Da." Konig sună.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 277 — N-ar fi mai simplu să faceţi apel la un călău ? — Nu e uşor să stai la un loc cu oameni care. le zise soldaţilor care intraseră în birou. „Seria A". nu e aşa ? — Comuniştii au fost zdrobiţi. Dacă nu vorbeşti. Cu două ore mai înainte. Ar trebui ca oamenii să aibă parte de mul. în radă erau trei pacheboturi. numeroşi simpatizanţi fuseseră asasinaţi chiar în cartierele europene ale oraşului. un ne-)un. Deşi continua să-l mire. îşi spuse. sau veţi afla. de parcă ar fi fost vorba de un răspuns la o întrebare fără prea mare importanţă. stupid ! Se mai descurcase în viaţa lui. Konig îi dăduse un răgaz de cîteva ore. — Nimeni altcineva decît mine nu va avea cunoştinţă. formată din cîţiva oameni cu revolvere în mînă. Ce idioţenie! Să intre în cala vaporului ? Stupid. o lume care nu mai era . luase interogatoriul unui prizonier din Ceka. sub pavilion francez. Era uluit de propunerea pe care i-o făcuse Konig. „De ce nu mi-o fi spus asta de la bun început ?" se întrebă Kyo. N-avea paşaport. „De ce oare. Tinereţea te ajută în asemenea situaţii". dar de data asta.

Să treci iute prin faţa lui. Clappique auzi cum se lasă scăriţa pache-stului. — S-ar putea. Patronul. Se întoarse în prăvălia bărbierului. pitit într-un butoi. în cafenea. o noapte cel puţin. îşi smulse prosopul şi cu faţa plină de clăbuci ieşi în stradă. Se şi vedea în cală. desigur. ca şi măturile pe care le căra în spinare. vom fi la adăpost. mai repede decît credea. Clappique îl urmărea. Privea. Nici unul nu se gîndea la el... dar în hoteluri copiii au dreptul să ţipe. Să fi luat-o din loc ? Clientul sosit înaintea lui se ridică de pe scaun. dar mai întîi trebuia să urce. Dacă urca pe scăriţă cu mături în spate.. Zei indiferenţi sau pizmaşi. Trebuia să facă şi el rost de un bilet.. De ce ar face-o ? Ca să se grozăvească ? M-am tîmpit de-a binelea. Se vor aranja lucrurile cînd vasul avea să fie în larg.. Se făcu linişte. — Ăsta e al treilea. zise un bărbat. O să încerc să cad la învoială cu tipul de i poartă.. Toată lumea se uita la el. Probabil că le cumpărase cu puţin timp mai înainte.Şi pe urmă mă tem că o să-l doară. aruncînd cîţiva gologani pe chiuvetă. măturile trebuiau să fie nou-nouţe. Nu se gîndea la nimic. Toţi aveau bilete. în altă par— Proprietarii vor refuza să ne găzduiască de îndată ce se vor vedea venind cu un plod. O idee absurdă! îl pişcase un ţînţar. nişte salopete.. era şi proprietarul unei cafenele infecte. Ştia unde putea da de negustorii de haine vechi.. Nu era momentul să-l deranjeze pe căpitan. îşi zise. îşi frecă obrazul şi-şi dădu seama că barba începuse să-i crească. Tăcură iar. — Dacă izbutim să fim primiţi într-un hotel european de ultima mînă. oamenii sporovăiau. fals. Cele două încăperi erau despărţite printr-o rogojină... Ce-ar fi să-l înfăşurăm pe mucos în nişte hîrtii. ca să creadă că avem în braţe un pachet cu rufărie ? — Rufele nu ţipă. Mi se pare că o să-i poarte ghinion. zise o femeie. Matelotul trecu prin faţa celui ce stătea de pază în capul scăriţei fără a scoate vreo vorbă. Nu-ţi poţi da seama cît de greu îmi este să-l duc aşa. de data asta. Fără a slăbi din ochi vaporul. Tu să vii mai tîrziu.. Clappique plăti. dacă nu într-unui din marile hoteluri. Ce-ar fi dacă aş cumpăra cîteva de la servitorii de la hotel ? Absurd. tipul alonat de la poartă o să ne gonească înainte de a pune piiorul în hotel. — Dacă îi punem biberonul în gură n-o să ţipe. nu slăbi din ochi chebotul. Păreau nou-nouţe. se spălă pe faţă şi o luă iar din loc. sau ceva în genul ăsta. Nici un marinar nu coboară pe chei cu mături vechi în spinare.. I se năzări că o şedinţă la bărbier avea să-i poarte noroc.. în dosul hangarelor. un chinez. Să ncercăm. Nu trecură 280 ♦ Andrt Malraux decît cîteva secunde şi se ivi un matelot cu două căldări în mîini. pe un pachet. Cumpără una şi se întoarse în mare grabă la hotelul unde locuia şi se îmbrăca în grabă cu salopeta de curînd cumpărată. îl goni. — Dacă luăm puştiul cu noi. Vaporul pleca peste două ore.. fascinat de scăriţa pe care urcau şi coborau zeci de oameni. ca şi cum ar fi fost un cîine dornic să-şi urmeze stăpînul pe această scară ce ducea spre puntea vaporului. Clappique se aşeză şi. printre cîrciumi şi dughenele negustorilor de „suveniruri" dădu de o frizerie. Clappique se ridică şi se \ laşeză pe scaunul rămas liber. n-o să ne prindă. Avea impresia că se lăsa în voia unor preoţi ce slujeau unui zeu necunoscut. aşa că hotărî să intre în priCONDIŢIA UMANĂ ♦ 279 ! ma frizerie ce i se va ivi în cale. Găsi. nu bănuia angoasa care-l cotropise — ar fi putut să-i omoare oricînd pentru indiferenţa lor. Dacă am i lovitura într-unui din marile hoteluri ? — Nu zău ? Cu hainele astea de bogdaproste pe noi.. în consecinţă. Bărbierul pi făcu semn lui Clappique. n-o să ne dea afară. — Da. era limpede că se dusese în oraş ca să le cumpere. Numai în hotelurile chineşti putem fi primiţi şi acolo copilul se va îmbolnăvi. în orice caz. Dau ie mîncare nişte porcării... .. Da.. Toată /iaţa.. Clappique se oprise în faţa vasului cu pavilion francez. Scăriţa era goală.. Fantezia nu-i venea. stăpînul acelor vapoare enorme încărcate de destine omeneşti. . pînă îi veni rîndul. „Aş avea nevoie şi de nişte mături. în ajutor.vorba de un comunist şi va refuza să-l ia la bord. urcînd..

din întîmplare. De îndată ce-l dădu de duşcă înţelese că nu-i fusese sete. cu frica în sîn — prin faţa mate282 ♦ Andri Malraux lotului de gardă şi ajunse pe punte. Clappique se îndreptă spre pachebot. Dar de mîncat. de rolul care avea să-i procure cel mai mare succes din cariera lui. Acum.. Mai adineauri. Un cor al papagalilor din pădurea de pe mal. Zi de zi îi băteau la cap cu cîntecele lor. Nu risca mare lucru. îmboldit de frică. Da. Cu măturile pe umăr. îi veni să-i zică: „Vino să te pup!" Se opri. uitîndu-se în dreapta şi în stînga pentru a citi în ochii CONDIŢIA UMANĂ ♦ 281 trecătorilor dacă îl luau sau nu drept ceea ce voia să arate costumul în care se deghizase. Nu. pînă şi privirea dispreţuitoare a vînzătorului îi dovedea că avea să izbutească. stai să vezi. . Acum..Da. Misionarul începe să bată tactul. şi-şi puse măturile pe un maldăr de funii.. Nu se mira că uniforma îi hărăzise o viaţă falsă.. Muriseră mulţi de ciumă. Martorii mitomaniei lui se înmulţiseră. cu braţele date în lături şi deasupra lor zburau pescăruşL.. mă rog.... nu e aşa ? — Ehei. Se îndreptă cît putu de iute spre proră. Felul în care patronul îi întinse restul îl linişti. Un pasager.. Mie nu-mi place să dorm într-un hamac... probabil că era rus. nu se prea simţea la largul lui.. în dreptul insulelor Celebes. trecătorii priveau cu aceeaşi indiferenţă un marinar.. oamenii nu existau. Clappique îşi dădu din nou seama cît de neînsemnată era soarta lui în ochii celorlalţi. Totuşi. Sălbaticii erau paralizaţi. dar era uluit de faptul că fusese silit să se deghizeze. ci fiindcă expresia asta reprezenta într-adevăr ceea ce simţea. trecu — ce e drept. se apropie de el: — Faceţi parte din echipaj ? zise şi. Cîntau cu o reculegere rar întîlnită. arborînd aerul lui de sărbătoare. călătorii urcaseră pe scăriţă fără să se uite la omul rămas pe chei. Aşa cum i se întîmplase cu cîteva minute înainte. Dăduse.. nu exista decît în ochii lui.. încercă să priceapă în ce fel anume. nu cînd o trăiesc!" Ţinînd măturile ca pe nişte puşti. Clappique regăsi... Se opri în faţa unui bar chinezesc.. aşa a fost. la acel om care avea. Şi pe urmă. „Cînd te gîndeşti că franţuzii cred că «fac istorie» cînd o scriu.. nu de frică. Cînd văzu cu cît dispreţ se uita la el vînzătorul. Dar de cîntat s-a cîntat. de cînd îşi schimbase hainele. îi era sete. înainte de prima escală. temîndu-se mereu că avea să dea greş. şi pe vapor dormi prost. Stăteau laţi pe vas. şi el se simţea cotropit de noua sa impostură. în acelaşi timp. înainte. într-un ungher al fiinţei sale. fie din spirit de apărare. Eu călătoresc de şapte ani pe mare şi nu mi-a fost dat să văd aşa ceva. cînd mă aflam în larg am întîlnit. se întoarse din drum. din obişnuinţă.... îşi puse măturile în spinare. "Vino să te pup !" aşa strigase. Cînd mă aflam în America de Sud. juca o comedie. Privirile oamenilor nu mai erau aceleaşi. cînd se oprise în faţa vaporului.. O să-mi spui că e o chestiune de gust. omul mai trebuie să şi doarmă. dar. Asta aşa e.Trebuie să cumpăr cîteva. băiete! O să ai ocazia să-ţi dai seama. şi că de acest costum depindea viaţa lui... n-aş spune că sînt mai pisălogi decît patronii. Şi. bucuria pe care o simţise cînd pătrunsese şi se lăsase purtat într-o gloată alcătuită din chinezi.. Şi vezi multe. misionarii îi învăţaseră pe băştinaşi să cînte nişte rugăciuni în latineşte. dar nu ca de obicei. se schimbase şi lumea din jur.. ca-ravele arăbeşti pornite în derivă.. strecurîndu-se printre călători.. Nu ghicise că era un domn. în faţa lui Clappique se afla o gloată. Nimeni nu-l recunoscuse. Pe faţa nimănui nu se vedea nici o urmă de suspiciune. Erau pline de cadavre. continuă: — Viaţa e plăcută la bord.. de vreme ce fusese nevoie doar de un nou costum pentru a scăpa de propria lui persoană şi a căpăta o nouă viaţă în ochii celorlalţi. S-a făcut linişte. Franţuzilor le place să călătorească. Da. să fie ucis în curînd. Puse mătura alături de el şi bău un păhărel. ci de respect. se mănîncă bine." Intră într-o prăvălie... sculptate cum sînt nucile în cocos. Dorise doar să aibă o dovadă în plus. fie că efectiv îi plăcea să mistifice. într-o zi se urcă pe vas un episcop. Şi cînd îţi voi spune că acum zece ani. Clappique se urcă pe scăriţă. răsturnînd o lampă de aramă pusă pe tejghea şi ieşi din dugheană. fără să aştepte un răspuns. De fapt.. poate. Nimeni nu ieşise din mulţime pentru a se mira de transformarea lui. senzaţia că se afla într-un loc străin. — Ai avut noroc.. Ofiţerii însă sînt nişte pisălogi.

îi vorbiseră cu privirile ? Cu vreun gest ? De-abia îi putea zări. Dacă nu s-ar fi ştiut condamnat la moarte. se întrebă Katov. zăngănind din clopoţel. Orice mişcare zgîndărea durerea.... Deci s-a zis cu petrecania. Toată lumea poate intra.. Pusese întrebarea cu voce tare. Deşi era încă lumină. — De ce? Nimeni nu-i răspunse. aşa cum sînt animalele. I se răspunsese în dodii şi pe şoptite. două sute de răniţi din rîndurile comuniştilor aşteptau să vină cineva să le pună capăt zilelor. 284 ♦ Andre Malraux Se auzi un şuierat. Nu pentru a crea capodopere. scoase din teacă. Ferral se întorcea în Franţa. se clinti din loc.. reflectau lumina sleită de puteri a zilei. Erau îngroziţi.. de data aceasta pe un ton imperativ. Stăteau cu toţii întinşi pe jos.. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 285 — întinde-te pe jos." Avu impresia că Europa îi ieşea în întîmpinare.Oricum i-ar fi fost transmisă.. — Barul pentru călătorii de clasa a treia e deschis ? zise. — Hai să mergem.. spaima lor ajunsese pînă la el. O să tragem o beţie. „Europa.. privea în jurul lui. Se aflau în apropierea gării din Ciapei. ci ca paznicul unei închisori. Un automobil pe care îl ştia se oprise în faţa scăriţei. Toţi stăteau lungiţi pe jos. sus de tot.. străbătînd încăperea în lung şi în lat. deasupra oamenilor întinşi pe podea. asta e!" Patru ofiţeri chinezi mergeau printre răniţi. şi uneori oamenii. adresîndu-se rusului.. n-avea nimic de-a face cu apropierea morţii.. în ceaţă. Există un spaţiu liber. spuse în şoaptă un alt rănit. Totuşi avea impresia că se va putea ţine pe picioare. Katov. acum cît n-a pornit încă vaporul. Katov sosise de curînd.. Nori de fum se urcau pînă în tavanul ce nu se mai vedea bine.. Katov. O locomotivă. nu ca o gazdă primitoare.6 ameninţare plutea deasupra tuturor şi. Ora şase într-o sală mare. rezemat de un zid. s-ar fi dat jos chiar în acea clipă. sau fiindcă stăm cu toţii pe jos ca într-o gară ? Sîntem într-o gară. Toţi ştiau ceva.. Stătea în picioare. Rezemat într-un cot. şi anevoie.. simţi că oamenii din jur erau cotropiţi de o spaimă atît de mare. Europa.. de pe vapor.. îşi zise. Era încă seară. cu un clopoţel în mînă. o seară umedă şi ceţoasă. Totuşi. unul din ultimii sosiţi. Şovăiala acestor oameni era înfiorătoare. Europa. Combatanţi din grupurile comuniste. trecu peste corpul rănitului aflat la doi paşi de el. dragul meu.. Fără să fi auzit vreun cuvînt. cînd sînt puşi faţă în faţă cu „inumanul". — De ce răniţii stau buluc ? se întrebă cu voce tare. „Mi se pare că s-a lăsat noaptea din cauza răniţilor. Cîţiva fumau.... îi lăsă în jos. mai ales. Mulţi gemeau şi gemetele erau la fel de regulate ca respiraţia. — nu. Tavanul părea să plutească undeva. Un tînăr marinar începu să parcurgă puntea din faţa cabinelor de clasa întîi. becurile lămpilor cu gaz. Unul din paznici. şopti unul din prizonierii din preajma lui Katov. ca ale caselor din Europa. imensa încăpere părea cotropită de întuneric. păreau să vegheze asupra prizonierilor. Vom pleca cu toţii îndreptîndu-ne spre nicăieri.. încercă să se îndrepte din şale. . dincolo de ferestrele mari. Afară. — N-a aflat. Nu.— Trebuie să vîri şi niţică artă în viaţă. în sală se înstăpînise o atmosferă tensionată.. Vestea ora CONDIŢIA UMANĂ ♦ 283 plecării din port. — Ai înnebunit ? îl întrebă cel trîntit pe podea. îl privea cu gura căscată. aşa cum făcuseră şi combatanţii în sediul Permanenţei. Baionetele lor. îţi spun eu ! îl bătu uşurel pe burtă şi întoarse ochii spre chei. Acolo e loc. încît stătu locului. După cîtva timp adăugă: N-o să treacă mult şi o să afle. Katov îşi dădu seama că era provocată de foame şi sete. deşi nu se lăsase încă noaptea. Fiecare clinchet pătrundea în pieptul lui Clappique. rotindu-şi privirile în sală... zău nu! — ci pentru a insufla mai multă viaţă celei care ne este dată. Apoi. — S-a deschis acum o oră. din prudenţă. îşi luă mîna de pe zid. cu mîna sprijinită de perete. aflat la cinci metri de Katov.. Din ce în ce mai puternic. înăbuşea vaietele şi gemetele prizonierilor. asupra lui. ca nişte oameni răniţi care îşi vedeau de propriile lor suferinţe.. Mulţi prizonieri îi erau cunoscuţi... căci fusese rănit. lat de trei metri. — De ce ? întrebă din nou....

Ofiţerul plecă. Era prea întuneric pentru a-i întîlni privirea. Toţi ştiuseră. dar Katov îi putea auzi glasuL. Santinela nu se uita la el dinadins. — Ştii ce ne aşteaptă ? — Au avut amabilitatea să mă anunţe. — Ăştia. Omul se ridică. Majoritatea răniţilor nu mai puteau face nici .De ce oare nici unul din ei nu îndrăznea să-i rostească numele ? Şi de ce paznicul nu intervenise ?. care descărcară răniţii. flancat de soldatul înarmat cu o puşcă. începuseră să-l înjure. Unul din paznici se apropie de el. — Eşti rănit? — M-au nimerit în picioare. — Eşti aici de multă vreme ? — Nu. „O să afle. în cadrul uşii se ivise un bărbat în haine civile. îl văzuse lovind cu revolverul pe unul din răniţii care încercase să se mute din loc. Apoi se stinse în noapte. Nişte soldaţi cu lanterne în mînă.. zise omul. culcat pe burtă. dar nu îndrăzniseră să-i spună lui. în preajma lui Katov. un prizonier.. Se făcu linişte. Kyo se întinse alături de Katov. Si tu ? CONDIŢIA UMANĂ ♦ 287 — Da. alţii. Urmăreau cu privirea doar umbra nu prea întunecată.. înconjurau brancardierii. se ridicaseră. dar teroarea era din nou prezentă la nivelul solului.. în mîna stîngă.. îşi astupase urechile şi urla.. doar în bărbie." Uşa se deschise. sprijinindu-se în coate. şi-i dădu cu piciorul în coaste. Suferinţa rămăsese pe loc. Lîngă una din santinele. Deşi nu putea vedea decît o grămadă de oameni. asasinilor !" zbieră. Ofiţerul — o umbră de-abia ghicită la lumina slabă a unei lămpi — dădea ordine paznicului. Nu-mi pasă. Gemea pe şoptite. Se apropie de omul care-i vorbise şi se întinse pe jos.. profilîndu-se pe zid. „Ticăloşilor. Nimeni nu-l văzuse zîmbind. Soldatul. Se îndreptă spre ofiţerul care continua să dea ordine. ăştia nu împuşcă. Timpul se scurgea. Santinela se apropie de Katov şi-i făcu semn să se ridice. — Acolo îi pun pe cei care vor fi torturaţi. în dreapta lui Katov se afla spaţiul liber şi zidul alb. Uşa se închise în urma soldaţilor.. Cînd au pus mîna pe tine ? . Uşa rămase deschisă.. pînă ajunse în spaţiul destinat celor ce aveau să fie torturaţi. văzîndu-l apropiindu-se încadrat de doi ofiţeri. o mişcare. amestecîndu-se cu o infectă duhoare. Răcnete de durere. O altă voce murmurase. Am cianura la mine. ca pe nişte pachete. 286 ♦ Andrâ Malraux Uşa se deschise din nou. Paznicul se întoarse.. Pe faţa lui Katov se ivi un zîmbet amar. în mîna celalaltă ţinea o lampă. Cum nu era rănit. din podeaua pe care gemetele alergau care încotro. alături de el. Santinelele prezentară armele. Cînd îşi dăduseră seama că se înşelaseră. că era unul din consilierii lui Jiang Jieshi. Omul tăcu şi santinela se îndepărtă. ţinea o lampă. Uşa se închise. Cu puşca.. se afla Kyo.Acum mai şi pun locomotiva să şuiere. soldatul îi arătă unde trebuia să stea. în şoaptă.. Ceilalţi nu urlau. dar care creştea mereu.. înghiţit parcă de ceaţă. santinelele crezură la început. Katov izbuti cu greu să se pună pe picioare. Iarăşi baionete scoase din teacă. care dădea la iveală şi orgoliu şi disperare. în dreapta lui Katov se afla spaţiul liber. Unul din noii sosiţi. mîrîind printre dinţi. omul avea să vorbească desluşit şi aşa se şi întîmplă.Ştia că peste puţin. Se înnopta şi întunericul părea să urce de jos. Răniţii cei care nu erau pe cale să-şi dea duhul. unii spriji-nindu-se în coate. Pot însă să merg. Katov simţi că fiecare dintre ei se încordase. Bagă prizonierii încă vii în cazanul locomotiveL.. Un ofiţer intră singur. Fără de veste se auzi iarăşi şuieratul unei locomotive. Paşii santinelelor şi o ultimă licărire !de lumină pe tăişul unei baionete. care întovărăşea. Mergea încet. a celor ce aveau să fie torturaţi. „Secţia A" strigă cineva din coridor. luminate de jos de lămpile puse pe podea. Katov înţelese de ce tăcuseră.

— Unul. fără reticenţe şi fără întrebări.. — Să vină un altul! Lu şi tovarăşii lui. CONDIŢIA UMANĂ ♦ 289 Lu se smuci din mîinile lui şi înainta. Katov relata felul în care căzuse Permanenţa. Peste cinci minute uşa se deschise din nou. Unul din răniţi culegea de pe podea chibriturile ce mai puteau fi folosite. Uşa se deschise. savurînd cu încăpăţînare fiecare fum. Afară e plin de soldaţi. care se iveşte doar cînd te afli faţă în faţă cu moartea.. Apoi adăugă şi mai încet: Nu e o treabă uşoară. Aproape toţi sînt grav răniţi. nici copii. — Katov! strigă unul din chinezi. zise santinela. Fuseseră prinşi înainte de declanşarea ostilităţilor. dar comuniunea sufletească de care ar fi trebuit să dea dovadă chinezii. Ştia că May nu fusese arestată. foarte aproape de Kyo. chircit. Vecinii lui se amuzaseră rupîndu-le pe cele căzute din cutia pe care i-o aruncase Suen ca să-şi încerce norocul. nişte cuvinte celebre spuse de eroul unei piese de teatru. arăta cît de frică îi era. aprinse alta. înaintară împreună. Fuseseră judecaţi de mîntuială şi aşteptau să fie împuşcaţi. Lu se afla mai aproape de el decît celălalt. în acea umbră saturată de ameninţări şi de durere. ca şi a lui. Aveau să moară printre toţi acei fraţi de arme. — Da. dar despărţit de el prin acel spaţiu imens creat de suferinţă. Ştia că avea să moară şi o să moară singur. — Mie nici că-mi pasă.. ţinîndu-se de braţ. spuse în şoaptă. Kyo îşi dădu seama cît de greu îi venise să se întoarcă. şi îi despărţi lo-vindu-i cu revolverul. — Aş dori ca fiul meu să afle ca am murit cu demnitate. mizînd pe bucata mai mare sau pe cea mai mică din chibrit. Care din voi ? Nici un răspuns. Kyo — de închisoare. aruncă ţigara. Despărţit de Kyo prin buzele umflate şi prin ochii pe jumătate închişi. unul din chinezi făcu un pas înainte. Aveţi de gînd să vă mişcaţi. Nu stătuseră alături de răniţi şi nici nu se apropiaseră de prizonierii aflaţi în spaţiul liber de lîngă zid. — Ce vrei? — Ştii oare. — Ai mai multe cutii de chibrituri ? întrebă un rănit. Pînă şi felul cum stătea pe jos. — N-aveţi de gînd să vă hotărîţi ? zise. cînd soldatul veni să-l . Tovarăşul lui se întoarse la loc şi se întinse pe podea. îţi iau dinţii de aur din gură. N-am dinţi de aur. Lu recita cu voce tare.. Dăduse dovadă de curaj adineauri cînd înaintase împreună cu Lu. se simţea totuşi legat de omul de alături prin acea prietenie absolută. N-ai văzut mitraliera din faţa uşii ? — Ba da.. Viaţa celui de alături era sortită să piară. De unde te-au luat ? Amîndoi simţeau nevoia să vorbească. Uşa se închise în urma lor. — Hai! Ce mai staţi. prinsese din zbor singura măreţie la care putea năzui. Fiecare din ei. sau nu ? Dintr-o dată. se destrămase. dar fără intonaţie. să vorbească întruna pentru a uita de această veghe funebră.. Nimeni nu-l asculta. 288 ♦ Andrâ Malraux Cei trei chinezi trăgeau din ţigări. Paznicii se apropiară de cei trei chinezi şi plecară cu ei. Cei trei oameni rămăseseră strîns lipiţi unul de altul.. Katov stătea într-o rînă. Crezi că putem scăpa de aici ? — Nu-i nimic de făcut. Soldatul îl înhătă. El n-avea nici nevastă. — Fă-le vînt! strigă santinela. în orice caz nu auzi cînd trag. asociatul lui Hemmelrich. Katov fu copleşit de o ciudată bucurie. într-adevăr. după ce strică două chibrituri şi porni cu paşi repezi spre uşă încheindu-şi nasturii vestonului. Un altul zise: — Se pare că după. am zis. despre convorbirea avută cu Konig. căci toţi făceau parte din ordinul de călugări-cerşetori ai Revoluţiei. şi cu braţele strînse lîngă el. — Aruncă-mi una! Suen i-o aruncă pe a lui. dacă trag de aproape sau de departe ? — Nu ştiu. Era Lu-Yu-Suen.— Aseară. Dar acum..

cel puţin de singurătate. Singura durere pe care o simţea încă era cea pe care avea s-o simtă femeia. îşi aduse aminte — şi inima i se strînse — de discurile auzite în prăvălia lui Hemmelrich. Lungit pe spate şi cu braţele încrucişate pe piept. cu ochii închişi. . n-ar fi făcut nimic altceva decît s-o lege şi mai mult de el. Acum pentru prima oară din păcate. May fusese mereu alături de el. N-avea s-o mai vadă pe May.ia. avea să se sinucidă. altul de gît şi-l duseră în curte. Cumplita cufundare în iubirea trupurilor lor îngemănate. îi fusese dat să vadă mulţi oameni murind şi. Dacă i-ar fi scris şi trimis aceste cuvinte. îi revenea pentru prima oară în minte. Şi cînd stau să cuget.. cred că eu sînt altcineva decît omul pe care îl iubeşte May. dat fiind educaţia primită în Japonia. Se văzu imobil. De îndată ce soldaţii se vor întoarce pentru a lua unul dintr-ai lui. „Poţi avea remuşcări şi cînd te hotărăşti să mori". îşi zise. ştiind bine ce face şi de ce. socotise că e frumos să ai parte de o moarte care să fie numai a ta. Kyo închise ochii... de o moarte care să semene cu viaţa pe care ai dus-o. Nu avea remuşcări gîndindu-se la taică-său..... ca şi cum sinucigîndu-se i-ar fi greşit ei. Unul îl luă de picioare. cum stau morţii. Veniră alţi doi soldaţi. îşi zise cu amară ironie. Acum May trebuie să mă uite.. făcu o criză de nervi. cu faţa senină — aşa se întîmplă cu toţi morţii. Moartea înseamnă pasivitate. cel puţin în prima zi — ca şi cum ar dori să confere o anumită demnitate pînă şi celor mai năpăstuiţi sau mai păcătoşi dintre oameni. întotdeauna bătrînul îi dăduse impresia de tărie de caracter. Stătea...De mai bine de un an.. eliberîndu-l dacă nu de amarul din sufletul lui. acum cînd era despărţit de toţi cei vii.^ Sinuciderea — acţiune...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful