P. 1
Curs HS TDDH Medias 2013

Curs HS TDDH Medias 2013

|Views: 39|Likes:
Published by Bultoc Dan
curs hidraulica subterana
curs hidraulica subterana

More info:

Categories:Types
Published by: Bultoc Dan on Jul 12, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/13/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE INGINERIE „HERMANN OBERTH”


EUGEN MIHAIL IONESCU













































2013































































Tehnoredactare computerizată: Copyright
©
2005…2012 Eugen Mihail Ionescu
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu



C UP R I NS



pag.
1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.1. Mediu poros şi mediu fisurat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2. Rocă colectoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.3. Zăcământ de hidrocarburi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1.4. Presiunea iniţială şi temperatura de zăcământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1.5. Proprietăţile fizice ale mediilor poroase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.5.1. Porozitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.5.2. Aria specifică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.5.3. Permeabilitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.5.4. Compresibilitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.6. Statica fluidelor din zăcământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.6.1. Saturaţiile rocii colectoare în fluide . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.6.2. Tensiunile interfaciale şi presiunea capilară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.7. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
1.7.1. Probleme rezolvate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
1.7.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTELE DE HIDROCARBURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.1. Ecuaţia dinamicii fluidelor în medii poroase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.1.1. Ecuaţia liniară a filtrării unui fluid monofazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.1.2. Domeniul de existenţă a ecuaţiei lui Darcy . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
2.1.3. Ecuaţia neliniară a filtrării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
2.1.4. Ecuaţia lui Darcy pentru un fluid multifazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
2.2. Ecuaţia continuităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
2.2.1. Ecuaţia microscopică a continuităţii pentru un fluid monofazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
2.2.2. Ecuaţia macroscopică a continuităţii pentru un fluid monofazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
2.2.3. Ecuaţiile microscopice ale continuităţii pentru un fluid multifazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
2.2.4. Ecuaţia macroscopică a continuităţii pentru un fluid multifazic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
2.3. Ecuaţiile de stare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
2.4. Ecuaţiile bilanţului de căldură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
2.5. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.5.1. Problemă rezolvată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.5.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.1 Mişcarea unidimensională într-un mediu poros omogen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.2 Mişcări bidimensionale într-un mediu poros omogen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.2.1. Mişcarea radial plană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.2.2. Mişcarea generată de o sondă amplasată excentric într-un zăcământ cu contur de alimentare circular . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
3.2.3. Mişcarea generată de o sondă într-un zăcământ cu contur de alimentare liniar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
3.3. Legea refracţiei liniilor de curent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
3.4. Mişcări unidimensionale în medii poroase cu permeabilitate zonal constantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
3.4.1. Mişcarea unidimensională în cazul frontierei comune perpendiculare pe direcţia mişcării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
3.4.2. Mişcarea unidimensională în cazul frontierei comune paralele cu direcţia mişcării. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3.5. Mişcări radial plane în medii poroase cu permeabilitate zonal constantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3.5.1. Mişcarea radial plană în cazul frontierei comune perpendiculare pe direcţia mişcării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3.5.2. Efectul skin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
3.5.3. Mişcarea radial plană în cazul frontierei comune paralele cu direcţia mişcării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
3.6. Mişcări tridimensionale generate de sonde imperfecte din punct de vedere hidrodinamic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.6.1. Mişcarea radial sferică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
3.6.2. Mişcarea generată de o sondă parţial penetrantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
3.6.3. Mişcarea generată de o sondă imperfectă după modul de deschidere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
3.6.4. Conuri de apă de talpă inactivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
3.7. Mişcări gravitaţionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
3.7.1. Ecuaţia lui Boussinesq . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
4 CUPRINS


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.7.2. Mişcarea gravitaţională unidimensională nestaţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
3.7.3. Mişcarea gravitaţională axial simetrică staţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
3.7.4. Mişcarea zonal gravitaţională axial simetrică staţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
3.8. Estimarea rezervelor de hidrocarburi prin metoda declinului de producţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
3.8.1. Declinul de producţie constant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.8.2. Declinul de producţie hiperbolic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.8.3. Declinul de producţie armonic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.9. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.9.1. Probleme rezolvate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
3.9.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
4.1. Ecuaţiile mişcării lichidelor compresibile în medii poroase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
4.2. Mişcarea radial plană semistaţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
4.3. Mişcarea radial plană staţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
4.4. Mişcarea tranzitorie generată de o sondă cu debit constant, într-un zăcământ de întindere mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
4.5. Cercetarea hidrodinamică a sondei extractive de ţiţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
4.5.1. Cazul sondei cercetate prin închidere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
4.5.2. Cazul sondei cercetate la deschidere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
4.6. Influxul natural al apei în zăcăminte de hidrocarburi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
4.6.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
4.6.2. Determinarea variaţiei influxului cumulativ de apă într-un zăcământ de hidrocarburi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
4.7. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
4.7.1. Probleme rezolvate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
4.7.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
5.1. Ecuaţiile mişcării gazelor în medii poroase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
5.2. Mişcarea unidimensională staţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
5.3. Mişcări radial plane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
5.3.1. Mişcarea staţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
5.3.2. Mişcarea semistaţionară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
5.3.3. Mişcarea tranzitorie generată de o sondă de gaze cu debit constant într-un zăcământ de întindere mare . . . . . . . . . . . . . . . . 75
5.4. Cercetarea hidrodinamică a sondei extractive de gaze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
5.4.1. Cazul sondei cercetate prin închidere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
5.4.2. Cazul sondei cercetate prin variaţia debitului în trepte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
5.5. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
5.5.1. Problemă rezolvată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
5.5.2. Problemă propusă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
6. EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
6.1. Modele zerodimensionale folosite în exploatarea zăcămintelor de gaze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
6.1.1. Cazul zăcămintelor de gaze cu frontierele impermeabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
6.1.2. Cazul zăcămintelor de gaze cu influx de apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
6.2. Prevederea comportării în exploatare a unui zăcământ de gaze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
6.2.1. Presiunea medie de zăcământ şi factorul de recuperare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
6.2.2. Debitul şi presiunea dinamică de adâncime ale sondei cu comportare medie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
6.2.2.1. Cazul sondei cu viteză de filtrare constantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
6.2.2.2. Cazul sondei cu presiune constantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
6.2.2.3. Cazul sondei cu debit constant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
6.2.3. Presiunea de suprafaţă în tubing . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
6.2.4. Presiunea de suprafaţă în coloană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
6.2.5. Puterea necesară comprimării gazelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
6.3. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
6.3.1. Problemă rezolvată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
6.3.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
7.1. Aspecte generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
7.2. Prevederea evoluţiei frontului de dezlocuire unidimensională de tip piston a ţiţeiului de către apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
7.3. Prevederea evoluţiei frontului de dezlocuire radial plană de tip piston a ţiţeiului de către apă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
7.4. Dezlocuirea fracţională unidimensională a ţiţeiului. Teoria BUCKLEY – LEVERETT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
7.5. Dezlocuirea ţiţeiului cu soluţie de polimer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
HIDRAULICA SUBTERANĂ 5


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
7.5.1. Aspecte generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
7.5.2. Comportarea reologică a soluţiilor de polimer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
7.5.3. Degradarea soluţiilor de polimer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
7.5.4. Estimarea performanţei spălării unidimensionale cu soluţie de polimer a unui zăcământ de ţiţei folosind soluţia ecuaţiei
avansului frontal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
7.5.5. Criterii de selecţie a zăcământului pentru spălarea cu soluţie de polimer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
7.6. Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
7.6.1. Probleme rezolvate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
7.6.2. Probleme propuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109

6 CUPRINS


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu



_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu




Capitolul 1 Capitolul 1 Capitolul 1 Capitolul 1
NOłI UNI FUNDAMENTALE
1.1. Mediu poros şi mediu fisurat
Unele corpuri solide conţin goluri (spaţii lipsite de materie solidă). Aceste goluri, care, de fapt, sunt spaţii
ocupate de fluide, au o gamă largă de dimensiuni şi se clasifică în: interstiţii moleculare (în cazul dimensiunilor foarte
mici), pori (în cazul dimensiunilor moderate), caverne şi fisuri (care au dimensiuni relativ mari).
Corpul solid care prezintă pori se numeşte corp poros sau mediu poros. Dacă porii comunică între ei, permiţând
ca fluidul din mediul poros să fie o fază continuă şi să se deplaseze prin acesta sub acţiunea unor gradienţi de presiune,
atunci mediul poros este permeabil.
Mediul solid care prezintă caverne şi fisuri intercomunicante se numeşte mediu fisurat permeabil sau, mai
simplu, mediu fisurat. În cazul în care mediul poros este străbătut de fisuri intercomunicante, fluidele pot circula atât
prin sistemul de fisuri cât şi prin matricea poroasă, iar forţele capilare pot juca un rol important.


1.2. Rocă colectoare
Rocile poroase şi/sau fisurate care prezintă acumulări de hidrocarburi fluide se numesc roci colectoare sau roci
rezervor. Rocile colectoare sunt constituite, în principal, din roci sedimentare şi, uneori, din roci metamorfice sau roci
eruptive (vulcanice).
Rocile sedimentare se împart în roci clastice (detritice – formate din particule minerale) şi roci neclastice (de
precipitaţie chimică sau organogene).
Rocile detritice sunt reprezentate, în general, de nisipuri şi gresii; în aceste roci sunt cantonate aproximativ 60%
din rezervele mondiale de hidrocarburi fluide. Rocile neclastice, care sunt roci carbonatice (calcare şi dolomite),
constituie colectoarele a aproape 40% din rezervele mondiale de hidrocarburi fluide. Rocile metamorfice sunt cunoscute
ca roci colectoare în câteva zăcăminte din California, Kansas, Venezuela şi Maroc, iar unele zăcăminte din Cuba şi
Mexic au rocile colectoare de origine vulcanică.
Rocile detritice sunt constituite din particule de rocă rezultate din eroziunea rocilor vulcanice, metamorfice sau
sedimentare preexistente, transportate fie de curenţi de apă sau de aer, fie gravitaţional, prin rostogolire pe panta
terenului. Rocile colectoare detritice s-au format prin sedimentarea particulelor de rocă, odată cu scăderea vitezei
curentului de fluid purtător la o valoare la care greutatea particulei, redusă cu portanţa hidrostatică şi cu rezistenţa opusă
mişcării ca efect al frecării, a fost preponderentă faţă de forţa de inerţie. După sedimentarea particulelor de rocă au avut
loc procese de tasare şi, uneori, de cimentare, rezultată prin precipitarea carbonaţilor şi dioxidului de siliciu din apa de
mare. Vitezele curenţilor de apă şi ritmul precipitării chimice în bazinele de sedimentare s-au modificat, atât în timp, cât
şi de la o zonă la alta, determinând formarea, pe fundul acestor bazine, a unor roci sedimentare cu compoziţii
mineralogice diverse.
Proprietăţile rocilor detritice depind de: natura rocilor din care provin, distanţa la care au fost transportate
materialele constituente, condiţiile biochimice din bazinele de sedimentare, adâncimea bazinelor, distanţa dintre locurile
de sedimentare şi ţărm, gradul de sortare a depunerilor etc.
Rocile granulare neconsolidate (nisipuri) sau consolidate (gresii) curate, care au diametrul granulelor cuprins
între 2 mm şi 1/16 mm şi cimentul reprezentat de silice, calcit şi oxid de fier, s-au format în perioadele de linişte relativă
a scoarţei, când zonele de coastă constituiau câmpii mărginite de mări puţin adânci, închise complet sau parţial. În
aceste zone au avut loc procese de eroziune minimă şi de descompunere chimică foarte intensă, care au determinat ca
mineralele stabile ajunse în mare să se depună în strate de grosimi uniforme pe suprafeţe relativ mari.
Aleuritele (roci detritice consolidate care au diametrul particulelor cuprins între 1/16 mm şi 1/256 mm),
nisipurile murdare (caracterizate prin procente relativ mari de particule marno-argiloase) şi conglomeratele (constituite
din particule de rocă cu diametrul mai mare de 2 mm) sunt formate în perioadele de deformare moderată a scoarţei
terestre, în bazine de sedimentare relativ adânci, separate de zona continentală printr-o platformă continentală scurtă. În
aceste bazine a avut loc o sedimentare detritică continuă, în condiţiile existenţei unei rapide eroziuni a zonei
continentale şi a unei distanţe mici de transport a materialului solid, reflectate prin imposibilitatea realizării
transformărilor chimice, ca urmare a timpului de transport relativ scurt. Argilele intră atât în compoziţia aleuritelor, cât
şi în materialul ce umple spaţiul dintre particulele de rocă ale conglomeratelor.
Stratele sedimentare detritice eterogene, care au grosime mare şi conţin multe minerale instabile, s-au format în
perioadele de deformare zonală intensă a scoarţei terestre, când anumite regiuni au fost mult ridicate faţă de cele ale
mării adiacente, în care s-au sedimentat particulele de rocă provenite din zona continentală. Aceste sedimentări au avut
loc în condiţiile existenţei unor distanţe mici de transport, asociate cu transformări chimice extrem de reduse.
Rocile sedimentare neclastice s-au format prin depunerea resturilor calcaroase de plante şi animale (roci
organogene sau biogene), sau prin precipitarea chimică a carbonaţilor din apa bazinelor de sedimentare închise (roci de
precipitaţie chimică). Scufundarea treptată a platformei continentale a dus la mărirea perioadei de precipitare a
carbonaţilor, formându-se calcarele şi dolomitele, care sunt roci compacte, incapabile să se opună deformărilor scoarţei
8 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
terestre. Din acest motiv, ele s-au fisurat, iar fisurile s-au mărit ulterior, sub acţiunea procesului de dizolvare a
mineralelor carbonatice de către apa de circulaţie.
Calcarele oolitice nefisurate, formate prin depunerea carbonatului de calciu pe granule minerale, constituie medii
poroase, în care s-au putut acumula hidrocarburi fluide.
În afară de clasificarea genetică (având drept criteriu modul de formare) în roci clastice şi neclastice, rocile
sedimentare mai pot fi grupate după compoziţia lor mineralogică. În acest sens, se poate constata că rocile detritice
conţin, de regulă, cuarţ (sau grupa silice) în proporţie predominantă. Pe de altă parte, se poate observa că rocile
sedimentare sunt formate, în principal, din trei materiale: gresie (sau nisip), calcar şi argilă. Ca urmare, prin admiterea
observaţiei că, pentru fiecare rocă sedimentară, predomină două din cele trei materiale menţionate, denumirea rocii este
dată de cele două materiale, luate în ordinea descrescătoare a fracţiilor de participare. Spre exemplu, o rocă formată din
55% argilă şi 45% calcar este o argilă calcaroasă, o rocă constituită din 60% gresie şi 40% argilă este o gresie argiloasă,
o rocă având 70% calcar şi 30% gresie este un calcar nisipos sau grezos etc.
Dintre toate mineralele care pot face parte dintr-o rocă colectoare, cele mai importante pentru procesul de
recuperare a ţiţeiului sunt mineralele carbonatice şi mineralele argiloase. Din acest motiv, în cadrul determinării
compoziţiei mineralogice a probelor de rocă colectoare se urmăreşte, în principal, stabilirea gradului şi modului de
participare la compoziţia rocii a mineralelor din aceste două grupe.


1.3. Zăcământ de hidrocarburi
Zăcământul de hidrocarburi este o acumulare de ţiţei, gaze şi apă (sau doar de gaze şi apă) într-o rocă colectoare
mărginită de frontiere impermeabile (reprezentate de strate marnoase sau argiloase, falii etanşe prin amplitudinea
săriturilor sau prin materialele impermeabile depuse pe falie etc.), care prezintă potenţial de exploatare în condiţii
tehnico-economice date.
Conform ipotezei organice, ţiţeiul şi gazele s-au format din substanţe de origine animală şi vegetală depozitate,
odată cu sedimentele, în bazine închise şi transformate chimic sub acţiunea bacteriilor, presiunii, temperaturii,
catalizatorilor şi radioactivităţii. Aceste transformări au avut loc în rocile mamă (generatoare sau sursă), care sunt roci
pelitice (cu diametrul echivalent al granulelor mai mic de 10
–5
m), marnoase sau argiloase, cu conţinut ridicat de
materie organică aflată în diferite stadii de transformare.
Sub acţiunea sedimentelor depuse ulterior, hidrocarburile au migrat din rocile mamă în rocile colectoare.
Migrarea a avut loc sub acţiunea de antrenare a hidrocarburilor de către apele subterane aflate în mişcare, la care se
adaugă expansiunea gazelor, separarea gravitaţională a fluidelor şi fenomenele capilare.
Procesul de migrare a continuat până când hidrocarburile au întâlnit un complex de condiţii fizice şi geologice
favorabil realizării unei acumulări. Aranjamentul tectonic, stratigrafic sau litologic în care sunt prinse hidrocarburile
într-un echilibru stabil se numeşte capcană.
Factorii tectonici (structurali), stratigrafici, litologici şi hidrodinamici acţionează, în general, simultan, iar
influenţa predominantă a unuia din aceştia determină tipul capcanei.
Prin acţiunea factorilor orogenetici (care determină deformarea scoarţei terestre ca urmare a mişcării plăcilor
tectonice) se formează anticlinale, monoclinale şi falii. Prin cutarea sau falierea rezervorului apar capcane tectonice.
Acţiunea factorilor epirogenetici (care determină ridicarea şi coborârea continentelor pentru menţinerea
izostaziei) are ca rezultat formarea de anticlinale aplatizate, precum şi procese de transgresiune şi regresiune care dau
naştere la discordanţe stratigrafice, efilări stratigrafice şi variaţii de facies. Tipurile de capcane generate de factori
epirogenetici sunt: tectonice (prin boltirea slabă a rezervorului), stratigrafice (prin acoperirea discordantă a rezervorului
de către roci impermeabile) şi litologice (prin închiderea litologică a rezervorului efilat sau prin delimitarea litologică a
acestuia din toate părţile).
Din categoria factorilor structurali fac parte şi intruziunile (inclusiv diapirismul).
Asfaltizarea ţiţeiului în zona în care roca colectoare aflorează, precum şi existenţa anumitor particularităţi
hidrodinamice ale structurii pot constitui, de asemenea, capcane în care s-au cantonat acumulări de hidrocarburi.
Zăcămintele de hidrocarburi care au rocile colectoare granulare, formate în perioadele de linişte zonală relativă a
scoarţei terestre, se caracterizează prin uniformitatea gresiilor şi nisipurilor componente. De regulă, exploatarea unui
astfel de zăcământ are loc sub acţiunea unui proces de împingere naturală a apei provenite din acviferul adiacent, proces
care asigură, în final, extragerea unei părţi însemnate din cantitatea de ţiţei existentă.
În aleurite, intercalate cu conglomerate, gresii şi nisipuri murdare se formează zăcăminte foarte neuniforme.
Exploatarea acestor zăcăminte prin împingere naturală a apei constituind cazuri de excepţie, se impune, în general,
aplicarea unor procese de suplimentare a energiei de zăcământ prin injecţie de apă sau gaze.
Tipul şi forma capcanei determină schema de amplasare a sondelor de extracţie a ţiţeiului. Cunoaşterea
condiţiilor de formare a zăcământului oferă posibilitatea stabilirii preliminare a formelor energiei de zăcământ capabile
să împingă fluidele spre sonde.


1.4. Presiunea iniŃială şi temperatura de zăcământ
Distribuţia iniţială a presiunii fluidelor de zăcământ este definită de legea hidrostaticii, conform căreia presiunea
unui lichid omogen incompresibil, aflat în repaus în câmp gravitaţional, creşte direct proporţional cu adâncimea, iar
factorul de proporţionalitate este greutatea specifică γ = ρ

g a lichidului considerat.
HIDRAULICA SUBTERANĂ 9


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Presiunea iniţială de zăcământ este, prin definiţie, valoarea presiunii hidrostatice măsurate, la deschiderea
zăcământului, în planul orizontal al limitei inferioare iniţiale a zonei saturate cu hidrocarburi (contactul iniţial apă–ţiţei
sau apă–gaze).
Presiunea iniţială a zăcămintelor de hidrocarburi poate fi aproximată
prin presiunea hidrostatică exercitată de o coloană de apă de densitate medie
ρ
a
= 1.038 kg/m
3
, având înălţimea egală cu adâncimea zăcământului,
măsurată faţă de gura sondei.
În acest sens, se poate observa că presiunea relativă p
rf
a fluidului din
zăcământ este o componentă a presiunii litostatice p
l
, definită ca greutatea
coloanei litostatice (formate din roci şi din fluidele care saturează rocile
permeabile) pe unitatea de arie, astfel
,
0 rr rf l
p p p p + + = (1.1)
unde p
rr
este presiunea relativă existentă între particulele rocii la adâncimea
respectivă, iar p
0
– presiunea atmosferică.
Deoarece presiunea litostatică la o adâncime dată este constantă,
diferenţiind relaţia (1.1) rezultă că

rf rr
p p d d − = (1.2)
ceea ce arată că, prin scăderea presiunii fluidelor în timpul exploatării
zăcământului, presiunea la contactul dintre granulele rocii creşte.
Admiţând că densitatea coloanei de roci este constantă şi egală cu
densitatea medie a acesteia şi ţinând seama că, în timpul formării
zăcământului, a existat o comunicaţie permanentă a apei de zăcământ cu apa din bazinul de sedimentare, presiunea
relativă a rocii creşte liniar cu adâncimea, conform relaţiei
, z g p
r rr
ρ = (1.3)
iar presiunea relativă a apei din vecinătatea zăcământului este dată de legea
hidrostaticii
. z g p
a ra
ρ = (1.4)
Ca urmare, relaţia (1.1) devine
( ) z g p p
r a l
ρ + ρ + =
0
(1.5)
şi indică o variaţie liniară a presiunii litostatice cu adâncimea z (figura 1.1).
Deşi mineralizaţia apelor din rocile scoarţei terestre variază cu
adâncimea, determinând variaţia densităţii acestor ape între 1.000 kg/m
3

(pentru apa nemineralizată) şi 1.150 kg/m
3
(pentru apă saturată cu NaCl),
presiunea iniţială de zăcământ (ca valoare relativă) poate fi estimată, în
majoritatea cazurilor, cu relaţia (1.4) în care ρ
a
= 1.038 kg/m
3
.
Există însă şi zăcăminte cu presiuni hidrostatice anormale, definite
de relaţia
,
0
C z g p p
a a
+ ρ + = (1.6)
unde p
a
este presiunea absolută a apei, iar C este o constantă, ale cărei valori
sunt pozitive pentru zăcămintele suprapresurizate (dreapta b din figura 1.1), respectiv negative pentru zăcămintele
subpresurizate (dreapta a).
Pentru un zăcământ de hidrocarburi normal presurizat, având contactul apă–ţiţei
la adâncimea h
at
şi contactul gaze–ţiţei la adâncimea h
gt
(figura 1.2), presiunile absolute
iniţiale în zonele de ţiţei şi de gaze variază conform legii hidrostaticii, astfel
( ) , ,
at gt at t at t
h z h z h g p p ≤ ≤ − ρ − = (1.7)
( ) ( ) , ,
gt g gt g gt at t at g
h z h z h g h h g p p ≤ ≤ − ρ − − ρ − = (1.8)
unde p
at
, ca presiune absolută, are expresia
,
0 at a at
h g p p ρ + = (1.9)
iar h
g
este adâncimea limitei superioare a zonei de gaze.
Măsurătorile de presiune au arătat că, în cadrul relaţiilor (1.7) şi (1.8), se pot
admite pentru densităţile ţiţeiului şi gazelor valorile medii constante ρ
t
= 807 kg/m
3
şi
ρ
g
= 184,5 kg/m
3
. Ca urmare, modulele gradienţilor de presiune medii iniţiali în zonele
de apă, ţiţei şi gaze au valorile: dp
a
/dz = ρ
a
g = 10.179 Pa/m, dp
t
/dz = ρ
t
g = 7.913 Pa/m,
respectiv dp
g
/dz = ρ
g
g = 1.809 Pa/m, care corespund dreptelor din figura 1.3.
Dacă se introduce în relaţia (1.6) corecţia de densitate ∆ρ
a
prin substituţia
, z g C
a
ρ ∆ ± = (1.10)
ecuaţia (1.6) devine
( ) .
0
z g p p
a a a
ρ ∆ ± ρ + = (1.11)

Figura 1.1 VariaŃiile presiunii litostatice şi
componentelor acesteia cu adâncimea

Figura 1.2. SecŃiune verticală printr-un zăcământ de ŃiŃei cu
cap de gaze iniŃial

Figura 1.3 VariaŃia presiunii iniŃiale în
zonele de gaze şi de ŃiŃei ale unui
zăcământ normal presurizat
10 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Măsurătorile de presiune iniţială în cazul zăcămintelor anormal presurizate au arătat că densitatea corectată a
apei (ρ
a
± ∆ρ
a
) ia valori minime în intervalul (450…680) kg/m
3
şi valori maxime în domeniul (2.040…2.300) kg/m
3
.
Cauzele anomaliilor de presiune sunt multiple şi includ fie temperaturi peste limitele normale, fie eroziunea
suprafeţei terestre, fie ridicarea zăcământului în cazul zăcămintelor suprapresurizate, fie temperaturi sub limitele
normale ori scufundarea zăcământului în cazul subpresurizării.
Temperatura de zăcământ este definită sub forma
,
0
z g T T
t z
+ = (1.12)
în care T
0
este temperatura medie multianuală la suprafaţa solului, z – adâncimea zăcământului, iar g
t
– gradientul
geotermic. Gradientul geotermic este, conform relaţiei (1.12), diferenţa dintre temperaturile T
z
şi T
0
, raportată la
adâncimea zăcământului, adică
,
0
z
T T
T g
z
t

= ∇ = (1.13)
unde
,
z
T
k
y
T
j
x
T
i T


+


+


= ∇
r r
(1.14)
este gradientul de temperatură în scoarţa terestră, i
r
, j
r
, k
r
sunt versorii axelor carteziene, iar ∇ este operatorul lui
Hamilton (gradient). În România, pentru altitudini ce nu depăşesc 300 m, temperatura medie multianuală T
0
este de
282,95 K (9,8 °C) în sudul ţării şi de 282,35 K (9,2 °C) în nord.
Inversul gradientului geotermic se numeşte treaptă geotermică şi se notează cu t
g
. În mod obişnuit, t
g
= 27 m/°C,
dar s-au întâlnit valori minime cuprinse între 5,2 m/°C şi 22 m/°C şi valori maxime situate între 66 m/°C şi 125 m/°C.
Acestei trepte geotermice medii îi corespunde gradientul geotermic mediu g
t
= 0,037 °C/m, aproximat, deseori, prin
reţinerea primelor două zecimale, astfel: g
t
= 0,03 °C/m.
Folosind treapta geotermică t
g
, temperatura de zăcământ se poate calcula cu relaţia
,
0
g
z
t
z
T T + =
ca valoare estimativă, care poate fi confirmată sau infirmată de măsurătorile de temperatură efectuate în sonde.

1.5. ProprietăŃile fizice ale mediilor poroase
Principalele proprietăţi fizice ale mediilor poroase sunt: porozitatea, aria specifică, permeabilitatea şi
compresibilitatea.

1.5.1. Porozitatea
Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta goluri de dimensiuni moderate, numite pori. Ea este
caracterizată cantitativ prin coeficientul de porozitate volumică m (numit de obicei, prin abreviere, porozitate) care, prin
definiţie, este raportul dintre volumul porilor V
p
şi volumul brut V
b
al domeniului ocupat de roca poroasă. Conform
acestei definiţii, coeficientul m poate fi exprimat astfel
, 1
b
s
b
p
V
V
V
V
m − = = (1.15)
sau
, 1
s
b
m
ρ
ρ
− = (1.16)
unde V
s
, ρ
s
reprezintă volumul, respectiv densitatea părţii solide a rocii (matricei acesteia), iar ρ
b
– densitatea brută sau
aparentă, definită ca raport între masa rocii şi volumul brut V
b
al acesteia.
După modul de formare, porozitatea se clasifică în porozitate primară şi porozitate secundară. Porozitatea
primară este porozitatea depozitelor de sedimente rezultată în urma proceselor de compactare şi cimentare, iar
porozitatea secundară este rezultatul proceselor de fisurare şi de dizolvare la care sunt supuse unele roci carbonatice.
Coeficientul de porozitate volumică (pe scurt – porozitatea) exprimă capacitatea de acumulare a fluidelor în roca
colectoare. Porozitatea absolută ia în considerare volumul tuturor porilor rocii, iar porozitatea efectivă este definită în
raport cu volumul porilor intercomunicanţi, prin care se pot deplasa fluidele.
Porozitatea mai poate fi apreciată şi prin coeficientul de porozitate superficială, exprimat prin relaţia
,
b
p
s
A
A
m = (1.17)
unde A
b
este aria brută (totală) a unei secţiuni plane oarecare prin mediul poros, iar A
p
– aria porilor, determinată prin analiza
microscopică a secţiunii plane considerate. Dacă se consideră că secţiunea de arie A
b
este reprezentativă pentru un cilindru de
rocă având o anumită înălţime, atunci se poate admite că porozitatea superficială este egală cu porozitatea volumică.
Porozitatea poate fi definită ca o funcţie continuă (funcţie de punct) dacă se asociază fiecărui punct din domeniul
ocupat de mediul poros câte un cub cu centrul în punctul respectiv şi având latura l mult mai mare decât diametrul
echivalent d
e
al granulelor rocii, respectiv mult mai mică decât dimensiunea minimă de gabarit a domeniului mediului
poros. Astfel, valoarea porozităţii în orice punct este egală cu porozitatea cubului centrat în acel punct. Porozitatea
HIDRAULICA SUBTERANĂ 11


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
devine astfel o funcţie continuă de coordonatele spaţiale x, y, z şi permite, împreună cu conceptele de permeabilitate
funcţie de punct şi viteză de filtrare, utilizarea ecuaţiilor mediilor continue pentru descrierea mişcării fluidelor prin
medii poroase. Un mediu poros este omogen sau neomogen după cum funcţia m(x, y, z) este sau nu constantă.
Porozitatea rocilor colectoare variază între 5% şi 40%, cu observaţia că valorile mari corespund rocilor necimentate.
Astfel, în cazul rocilor colectoare din România, porozitatea are valori cuprinse între 30% şi 40% pentru nisipuri neconsolidate,
respectiv de (10…35)% pentru gresii, particularizându-se în cazul gresiei de kliwa la valori situate între 10% şi 20%. În
general, se consideră că porozitatea unei roci colectoare este neglijabilă dacă m < 5%, mică dacă m se situează între (5…10)%,
medie dacă m se găseşte între (10…15)%, mare dacă m se află între (15…20)% şi foarte mare dacă m depăşeşte 20%.
Pentru cunoaşterea gradului de neuniformitate a unei roci colectoare neconsolidate şi pentru stabilirea rocii
fictive echivalente acesteia, se poate efectua analiza granulometrică a probei de rocă. În cadrul analizei granulometrice,
se separă granulele componente ale rocii în clase de dimensiuni, reprezentate prin greutatea fiecărei clase, exprimată ca fracţie
din greutatea probei de rocă, stabilindu-se astfel compoziţia granulometrică a rocii. Separarea granulometrică se poate efectua
prin cernere printr-un set de site, prin sedimentare în lichid, prin elutriaţie, prin centrifugare sau pe cale microscopică.


1.5.2. Aria specifică
Aria specifică este definită ca aria totală a suprafeţelor interstiţiilor (pori şi/sau fisuri) conţinute în unitatea de
volum brut al rocii şi are dimensiunea inversului unei lungimi (L
–1
). O valoare mare a ariei specifice reflectă
preponderenţa forţelor de frecare şi importanţa fenomenelor superficiale de adsorbţie, manifestate în roca colectoare în
prezenţa fluidelor aflate în repaus sau în mişcare.
În cazul modelului rocii fictive formate din particule sferice de acelaşi diametru d, aria specifică este dată de relaţia

( )
,
1 6
d
m
A
s

= (1.18)
care, pentru d = d
e
, poate fi aplicată unei roci cu granulaţie neuniformă. Generalitatea acestei relaţii poate fi extinsă prin
admiterea presupunerii că particulele de rocă nu sunt sferice, ci poliedrice, şi au aria laterală de n
a
ori mai mare decât
aria sferei. S-a stabilit că n
a
variază, în mod frecvent, între 1,2 şi 1,5. Dacă toate particulele de rocă au aproximativ
aceeaşi valoare a lui n
a
, relaţia (1.18) devine

( )
.
1 6
e
a
s
d
m n
A

= (1.19)
Acest mod de estimare a ariei specifice poate fi folosit numai pentru mediile poroase granulare neconsolidate,
fiind bazat pe analiza granulometrică.
Deoarece suprafaţa interioară a oricărui mediu poros natural are o formă extrem de complexă, aria specifică
poate fi determinată doar prin metoda statistică sau prin metode indirecte. Metoda statistică se bazează pe analiza
datelor statistice obţinute prin repetarea, de un număr mare de ori, a experimentului de cădere a unui ac de lungime l pe
o microfotografie, mult mărită, a unei secţiuni din mediul poros. Notând cu n
p
numărul de experimente în care acul cade
în interiorul porilor şi cu n
g
numărul de experimente corespunzătoare intersectării acului cu perimetrele porilor, aria
specifică se obţine pe baza teoriei probabilităţilor astfel
,
4
N
n l
n m
A
p
g
s
= (1.20)
unde m este porozitatea, iar N – factorul de amplificare a microfotografiei. Se apreciază că aceasta este cea mai bună
metodă de determinare a ariei specifice. Metodele indirecte se bazează fie pe adsorbţia de vapori pe suprafaţa
interstiţiilor, fie pe mişcarea unui fluid în mediul poros.
Cercetările au arătat că rocile colectoare au arii specifice cuprinse în intervalul (0,2…100) ha/m
3
în cazul
zăcămintelor de ţiţei, respectiv între 1 ha/m
3
şi 1.000 ha/m
3
în cazul zăcămintelor de gaze.


1.5.3. Permeabilitatea
Prin definiţie, permeabilitatea este proprietatea unui corp solid de a permite mişcarea prin el a unuia sau mai multor
fluide, sub acţiunea unui gradient de presiune. Permeabilitatea este o componentă a conductivităţii fluidului în mediul poros,
fapt evidenţiat de legea lui DARCY exprimată, pentru mişcarea unidimensională, sub forma
,
2 1 2 1
l
p p
A
l
p p k
A Q

λ =

µ
= (1.21)
unde k este coeficientul de permeabilitate (numit, prin abreviere, permeabilitate), µ – vâscozitatea dinamică a fluidului,
iar Q – debitul volumic care traversează o suprafaţă de arie totală (brută) A, sub acţiunea gradientului de presiune (p
1
– p
2
)/l.
Conductivitatea unui fluid într-un mediu poros se numeşte mobilitate şi are, conform relaţiei (1.21), expresia
. µ = λ k (1.22)
Se observă că mobilitatea depinde atât de fluid (prin intermediul vâscozităţii dinamice µ), cât şi de mediul poros
(prin permeabilitatea k a acestuia).
Permeabilitatea k are dimensiunile unei arii (L
2
) şi reprezintă o măsură a mediei pătratelor diametrelor porilor.
Permeabilitatea are un caracter macroscopic, deci pentru determinarea ei trebuie considerat un volum de mediu
poros care să conţină un număr suficient de mare de pori intercomunicanţi. Ca şi în cazul porozităţii, se poate defini
permeabilitatea ca funcţie continuă (funcţie de punct), asociind fiecărui punct din mediul poros un cub centrat în
12 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
punctul respectiv şi având latura l mult mai mare decât diametrul mediu al porilor şi mult mai mică decât dimensiunea
minimă de gabarit a mediului poros. Astfel, permeabilitatea în orice punct al mediului poros este egală cu
permeabilitatea cubului centrat în punctul respectiv.
Permeabilitatea se măsoară în S.I. (Sistemul Internaţional de unităţi de măsură) în m
2
, iar în sistemul CGS (centimetru,
gram, secundă) în cm
2
, unitate numită perm. Din considerente de ordin practic, se mai folosesc unităţile de măsură darcy (D)
şi milidarcy (mD). Unitatea de măsură darcy se defineşte, pe baza relaţiei (1.21), astfel
. m 10 10 9869 , 0
s 1 Pa 325 . 101
m 10 s Pa 10
atm 1 cm 1
cm 1 cP 1
s
cm
1
D 1
2 12 12
2 4 3
2
3
− −
− −
≅ ⋅ =

⋅ ⋅
=

⋅ ⋅
=
Permeabilitatea mediilor poroase poate fi afectată de o serie de factori. Astfel, compactarea rocii duce la
reducerea atât a porozităţii cât şi a permeabilităţii. În cazul când roca colectoare conţine minerale argiloase, la contactul
acestora cu apă dulce sau cu apă de altă mineralizaţie decât cea din zăcământ, permeabilitatea rocii se micşorează, ca
urmare a proprietăţii argilelor de tip montmorillonitic de a absorbi apă şi de a-şi mări astfel volumul. Dacă roca
colectoare este calcaroasă, trecerea prin ea a apei dulci duce la dizolvarea calcarului şi deci la creşterea permeabilităţii.
În cazul mediilor poroase neconsolidate, acţiunea forţelor mecanice dezvoltate la mişcarea fluidelor vâscoase poate avea
ca efect alterarea structurii rocii şi, implicit, a permeabilităţii acesteia.
Permeabilitatea rocii colectoare se poate determina prin măsurători pe carote, din diagrafia geofizică şi din date
de cercetare hidrodinamică a sondelor.
Determinarea în laborator a permeabilităţii carotei constă, în principiu, din măsurarea (cu ajutorul aparatului
numit permeametru) a debitului de fluid care trece, în regim staţionar, prin carotă, sub acţiunea unei diferenţe de
presiune p
1
– p
2
, existente între secţiunile de intrare şi de ieşire ale carotei, în condiţiile în care se asigură ca fluidul să
circule numai prin proba de rocă. Cunoscându-se, prin măsurare prealabilă, dimensiunile carotei (aria secţiunii
transversale, lungimea carotei) şi temperatura fluidului (pentru precizarea vâscozităţii dinamice µ), cu datele de debit şi
presiune introduse în relaţia (1.21), scrisă sub forma

( )
,
2 1
p p A
l Q
k

µ
= (1.23)
se calculează permeabilitatea respectivă.

1.5.4. Compresibilitatea
Compresibilitatea este definită ca proprietatea corpurilor de a-şi micşora volumul sub acţiunea forţelor exterioare
de compresiune. Compresibilitatea rocilor colectoare este o proprietate importantă pentru studiul mişcării fluidelor în
zăcămintele de hidrocarburi.
Compresibilitatea unui corp se exprimă cantitativ prin coeficientul de compresibilitate şi, în limbajul curent, se
identifică cu acesta. Coeficientul de compresibilitate totală a unei roci colectoare are, prin definiţie, expresia
,
1
p
V
V
b
b
b


− = β (1.24)
deci reprezintă variaţia volumului brut V
b
al rocii cu presiunea hidrostatică p, raportată la volumul brut. Semnul minus a fost
introdus pentru ca β
b
să fie o mărime pozitivă, în condiţiile în care volumul brut scade când presiunea hidrostatică creşte.
Pe baza relaţiei dintre volumul brut, volumul porilor, volumul părţii solide şi porozitate, formula (1.24) poate fi
scrisă sub forma
( ) ,
1 1 1
|
|
¹
|

\
|




+
|
|
¹
|

\
|


− = +


− = β
p
V
V V
V V
p
V
V V
V
V V
p V
s
s b
p b p
p b
p
s p
b
b

care se reduce la relaţia
( ) , 1
s r b
m m β − + β = β (1.25)
unde β
r
este coeficientul de compresibilitate a porilor, numit şi compresibilitatea efectivă a rocii colectoare, iar β
s
este
coeficientul de compresibilitate a părţii solide (matricei rocii).
Având în vedere că, în timpul exploatării unui zăcământ de hidrocarburi, presiunea exterioară (litostatică)
rămâne constantă, iar presiunea fluidelor din zăcământ scade, volumul brut al rocii colectoare se va micşora în
concordanţă cu relaţia (1.24), iar volumul matricei rocii va creşte prin destinderea elastică a părţii solide. Ca urmare,
volumul porilor şi, deci, porozitatea se vor micşora în conformitate cu relaţia (1.25).
Coeficientul de compresibilitate a porilor, pentru roci colectoare formate din calcare sau gresii, variază între
0,3·10
–9
Pa
–1
şi 3,63·10
–9
Pa
–1
.


1.6 . Statica fluidelor din zăcământ
1.6.1. SaturaŃiile rocii colectoare în fluide
Spaţiile goale ale unui mediu poros sau fisurat pot fi ocupate de unul sau mai multe lichide nemiscibile şi,
eventual, de aer sau de un alt gaz. Pentru a se stabili volumul spaţiilor goale ocupat de fiecare fluid s-a introdus noţiunea
de saturaţie a mediului poros în raport cu un fluid, definită astfel
HIDRAULICA SUBTERANĂ 13


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
p
f
f
V
V
s = (1.26)
unde V
f
este volumul fluidului din mediul poros, iar V
p
– volumul spaţiilor goale ale acestuia. Dacă în mediul poros se
află n fluide nemiscibile, de volume V
f
, cu f = 1, 2, …, n, atunci se poate scrie relaţia
,
1
p
n
f
f
V V =

=
(1.27)
care, prin împărţire la V
p
, devine
1
1
=

=
n
f
f
s (1.28)
şi se numeşte ecuaţia saturaţiilor.
După cum se observă din relaţia de definiţie (1.26), saturaţia mediului poros în raport cu un fluid reprezintă o
mărime adimensională globală, egală cu fracţia din volumul spaţiilor goale ocupată de acel fluid. Caracterul global al
acestei mărimi rezidă în faptul că, la definirea ei, nu s-a ţinut seama de distribuţia fluidelor în structura poroasă a rocii.
Cunoaşterea saturaţiilor iniţiale în fluide a rocii colectoare permite determinarea cantităţii de hidrocarburi
acumulate în zăcământul respectiv. Aşa cum se ştie, în cele mai multe zăcăminte de hidrocarburi, roca colectoare s-a
aflat, înainte de invadarea ei de către hidrocarburi, saturată integral cu apă mineralizată. Întrucât, în cadrul procesului de
migrare a hidrocarburilor, acestea nu au putut dezlocui integral apa din porii rocii colectoare, pentru cunoaşterea cantităţii de
hidrocarburi acumulate în zăcământ trebuie determinate saturaţiile iniţiale în apă şi ţiţei, precum şi în gaze (constituite din
hidrocarburi în stare de vapori) dacă presiunea iniţială de zăcământ este inferioară presiunii iniţiale de vaporizare.
Metodele de determinare a saturaţiilor rocii colectoare în fluide sunt grupate în metode directe şi metode
indirecte. Metodele directe constau în măsurarea în laborator a saturaţiilor probelor extrase din zăcământ, în condiţiile
conservării conţinutului în fluide, iar metodele indirecte se bazează pe măsurarea unor parametri fizici ai rocii,
dependenţi de saturaţiile în fluide.
Probele de rocă folosite în laborator pentru determinarea saturaţiilor în fluide sunt obţinute prin carotaj mecanic
sau prin intermediul dispozitivelor de detaşat carote din peretele lateral al sondei în zona rocii colectoare. Datorită atât
pătrunderii filtratului din fluidul de foraj în roca colectoare, ca urmare a diferenţei de presiune dintre coloana fluidului
de foraj şi fluidele din zăcământ, cât şi expansiunii apei, ţiţeiului şi gazelor din proba de rocă odată cu scăderea
presiunii fluidului din sondă, prin ridicarea probei la suprafaţă terestră, probele de rocă ajung la laborator cu un conţinut
în fluide diferit de cel din zăcământ.
Cele mai utilizate metode de măsurare a saturaţiilor în fluide ale probelor de rocă sunt metoda încălzirii în retortă
şi metoda extracţiei cu solvent.

1.6.2. Tensiunile interfaciale şi presiunea capilară
Forţele care exprimă acţiunea moleculară dintre diferite faze solide, lichide şi gazoase într-un zăcământ de
hidrocarburi se numesc forţe capilare. Această denumire se datorează faptului că una din cele mai evidente manifestări
ale existenţei lor o constituie comportarea unui lichid într-un tub capilar.
La suprafaţa de contact dintre două faze oarecare de tipul lichid–gaz, lichid–lichid, lichid–solid sau gaz–solid
există forţe moleculare neechilibrate, care au ca efect tendinţa de contractare a ariei suprafeţei respective la o valoare
minimă. Dacă se consideră o cantitate de apă într-un vas, orice moleculă din masa de apă va fi atrasă uniform în toate
direcţiile de către moleculele de apă vecine. În schimb, orice moleculă de pe suprafaţa liberă, neavând alte molecule de
apă deasupra ei, va fi atrasă în masa de lichid de către moleculele de apă aflate sub ea. Altfel spus, pentru a aduce o
nouă moleculă de apă la suprafaţa liberă este necesar să se efectueze un anumit lucru mecanic. Este evident că lucrul
mecanic necesar formării unei noi unităţi de arie a suprafeţei libere este proporţional cu numărul de molecule existente
pe unitatea de arie.
Se numeşte energie superficială a unui lichid cantitatea de energie necesară efectuării lucrului mecanic pentru
crearea unei suprafeţe libere de arie unitară. Tensiunea superficială a unui lichid este definită ca raport între forţa care
acţionează tangenţial la suprafaţa liberă şi unitatea de lungime a normalei la suprafaţa liberă duse prin punctul de
aplicaţie a forţei. Tensiunea superficială şi energia superficială sunt numeric egale.
Denumirea de tensiune superficială este rezervată cazurilor în care suprafaţa corespunde frontierei dintre un
lichid şi vaporii săi sau dintre un lichid şi aerul atmosferic. Dacă suprafaţa delimitează două lichide nemiscibile sau un
lichid de un corp solid, se foloseşte noţiunea de tensiune interfacială.
Apa aflată la presiunea atmosferică şi temperatura de 20 °C are tensiunea superficială egală cu 72,6 mN/m, iar
tensiunea interfacială dintre apă şi hidrocarburi are valoarea medie de 30 mN/m şi variază în funcţie de natura
hidrocarburilor. Tensiunea superficială a unei substanţe lichide pure este o caracteristică constantă a acelei substanţe, iar
tensiunea interfacială dintre două substanţe pure reprezintă o caracteristică invariantă a acelei perechi de substanţe.
Astfel, mercurul are tensiunea superficială 471,6 mN/m şi tensiunea interfacială faţă de apă egală cu 375 mN/m.
Cele mai evidente manifestări ale tensiunii superficiale sunt tendinţa volumelor de lichid liber de a lua forme
care prezintă arie minimă (sfere în cazul picăturilor mici de lichid dispersate în aer sau în cazul particulelor fazei
disperse a unei emulsii) şi ridicarea sau coborârea unui lichid într-un tub capilar.
14 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Tensiunea superficială a apei creşte odată cu creşterea conţinutului în săruri, având,
pentru apele de zăcământ, valori cuprinse între 59 şi 76 mN/m.
Valorile prezentate mai sus pentru tensiunile superficială şi interfacială corespund
presiunii atmosferice şi temperaturii de 20 °C. Prin creşterea presiunii sau a temperaturii
aceste tensiuni se micşorează. Astfel, tensiunea superficială a apei are, la temperatura de 25 °C,
valorile 71,8 mN/m când presiunea este egală cu presiunea atmosferică, respectiv 61,6 mN/m
când presiunea este egală cu 3,45 MPa.
Considerând starea de echilibru a apei în contact cu aerul atmosferic într-un tub
capilar (figura 1.4) şi introducând forţele de legătură (
aa
t σ −
r
), condiţia de echilibru a
coloanei de apă din tub se exprimă astfel
, cos 2
2
m c aa c
h g r r ρ π = θ σ π
unde σ
aa
este tensiunea superficială a apei, r
c
– raza tubului, h
m
– înălţimea medie a
lichidului în tub, iar θ este unghiul făcut de planul tangent la suprafaţa liberă a lichidului cu
planul tangent la tub într-un punct comun. Acest unghi se numeşte unghi de contact şi se măsoară de partea fazei fluide
cea mai densă, aflată în contact cu suprafaţa solidă.
Relaţia (1.29) poate fi scrisă sub forma
,
cos 2 θ
ρ
= σ
m c
aa
h g r
(1.30)
care arată că, pentru σ
aa
şi θ constante, adică pentru un lichid şi o suprafaţă solidă date, înălţimea capilară a apei creşte
invers proporţional cu raza tubului. Această relaţie poate fi folosită pentru determinarea uneia din mărimile σ
aa
, r
c
, h
m
,
θ, când se cunosc celelalte trei mărimi.
Conform relaţiei (1.30), înălţimea capilară h
m
este pozitivă când θ < 90° (ca în figura 1.4), egală cu zero când θ = 90°
şi negativă când θ > 90° (ca în cazul mercurului).
Fluidul care udă preferenţial suprafaţa solidă se numeşte fluid umezitor, iar proprietatea suprafeţei de a fi udată
de un fluid se numeşte umidibilitate. În exemplul din figura 1.4, apa este fluidul umezitor, iar aerul fluidul neumezitor.
Deoarece, în cadrul exploatării zăcămintelor de ţiţei, dezlocuirea ţiţeiului este, în mod curent, un proces de dezlocuire a
unor grăsimi de către apă sau soluţii apoase, roca colectoare se numeşte rocă hidrofilă dacă este udată preferenţial de
apă, rocă oleofilă (sau hidrofobă) dacă este udată preferenţial de ţiţei, respectiv rocă cu umidibilitate neutră dacă apa şi
ţiţeiul au umidibilităţi egale pentru acea rocă.
Prezenţa tensiunilor superficiale sau interfaciale pe suprafaţa de contact lichid–fluid poate determina existenţa
unei diferenţe între valorile presiunii de o parte şi de alta a acestei suprafeţe, cunoscută sub numele de presiune
capilară. Produsul dintre rezultanta presiunilor capilare şi aria suprafeţei pe care acţionează aceasta se numeşte forţă de
presiune capilară sau forţă capilară.
Ridicarea apei în tubul capilar din figura 1.4 se poate explica prin existenţa tensiunii interfaciale suprafaţă
solidă–aer, notată cu σ
sae
, care, fiind mai mare decât tensiunea interfacială suprafaţă solidă–apă, notată cu σ
sa
, determină
ascensiunea particulelor de apă de la contactul cu peretele tubului şi, odată cu aceasta, curbarea suprafeţei apă–aer din
tub până la echilibrarea acestor forţe (de tensiune interfacială solid–fluid) cu componenta axială a forţei de tensiune
superficială a apei de pe circumferinţa de rază r
c
, conform relaţiei
, 0 cos 2 2 2 = θ σ π − σ π − σ π
aa c sa c sae c
r r r (1.31)
care, după simplificări, se reduce la forma
, cos
aa
sa sae
σ
σ − σ
= θ (1.32)
cunoscută sub numele de formula lui YOUNG.

1.7. Probleme
1.7.1. Probleme rezolvate
1.1. Un zăcământ de ţiţei cu cap primar de gaze (figura 1.2) are contactul gaze-ţiţei la adâncimea h
gt
=

1600 m.
Presiunea iniţială, măsurată într-o sondă de explorare, la adâncimea h
m
= 1620 m, este p
m
= 17 MPa. Ştiind că modulele
gradienţilor medii de presiune în zonele de ţiţei şi de gaze libere au valorile dp
t
/dz = 8 kPa/m, respectiv dp
g
/dz = 1,8 kPa/m, se
cere să se calculeze următoarele:
a) legea de variaţie a presiunii în zona de ţiţei;
b) legea de variaţie a presiunii în zona de gaze libere;
c) adâncimea contactului apă-ţiţei, dacă modulul gradientului presiunii în zona de apă este dp
a
/dz

=

10 kPa/m.
Rezolvare
a) Se calculează presiunea la limita apă – ţiţei, apoi se scrie legea variaţiei presiunii în zona de ţiţei astfel
( ) ( ) , MPa 84 , 16 600 . 1 620 . 1 10 8 10 17
3 6
= − ⋅ − ⋅ = − ρ − =
gt m t m gt
h h g p p (1.33)
( ) . , 10 8 10 04 , 4
3 6
at gt gt t gt t
h z h z h z g p p ≤ ≤ ⋅ + ⋅ = − ρ + = (1.34)
b) Legea variaţiei presiunii în zona de gaze libere este

Figura 1.4 Starea de
echilibru a apei în contact cu
aerul atmosferic, într-un tub
capilar vertical
HIDRAULICA SUBTERANĂ 15


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) . , 10 8 , 1 10 96 , 13
3 6
gt g gt g gt g
h z h z z h g p p ≤ ≤ ⋅ + ⋅ = − ρ − = (1.35)
c) Pe de o parte, presiunea la limita apă – ţiţei este dată de ecuaţia hidrostaticii, iar pe de altă parte poate fi scrisă
în funcţie de presiunea măsurată, deci
( ) ,
0 m at t m at a at
h h g p h g p p − ρ + = ρ + = (1.36)

( )
. m 34 , 969 . 1
10 8 10
620 . 1 10 8 325 . 101 10 17
3
3 6
0
=
⋅ −
⋅ ⋅ − − ⋅
=
ρ − ρ
ρ − −
=
g g
h g p p
h
t a
m t m
at
(1.37)
1.2. Prin studierea în laborator a unei carote, s-au obţinut următoarele valori: volumul brut V
b
= 11,5 cm
3
,
volumul granulelor V
gr
= 9,2 cm
3
şi saturaţia în apă interstiţială s
ai
= 0,21. Se cere să se calculeze:
a) porozitatea volumică m a carotei;
b) saturaţia iniţială în ţiţei, s
ti
, admiţând absenţa gazelor libere;
c) aria specifică A
s
, considerând că granulele sunt sfere uniforme, de rază r = 0,1 mm;
d) resursa geologică de ţiţei N, pentru volumul brut de zăcământ V
bz
= (1 ha)·(1 m), dacă factorul de volum este b
t
= 1,25.
Rezolvare
a) Conform celei de a doua relaţii (1.15), se poate scrie
. 2 , 0
5 , 11
2 , 9
1 1 = − = − =

= =
b
gr
b
gr b
b
p
V
V
V
V V
V
V
m
b) Ecuaţia saturaţiilor de fază (1.28) se particularizează sub forma
, 1 = + +
g a t
s s s (1.38)
atunci când mediul poros conţine trei faze fluide: ţiţei, gaze şi apă, simbolizate prin indicii t, a, respectiv g. Absenţa
gazelor libere corespunde condiţiei s
g
= 0, iar din relaţia (1.38) rezultă valoarea
s
ti
= 1 – s
ai
= 1 – 0,21 = 0,79 .
c) Ştiind, din § 1.5.2, definiţia ariei specifice, se poate face următorul raţionament: aria specifică A
s
este produsul
dintre aria A
1 gr
a unei granule şi numărul n
gr
de granule dintr-un metru cub de rocă poroasă; n
gr
poate fi determinat ca
raport dintre volumul V
gr
al tuturor granulelor conţinute într-un metru cub de rocă şi volumul V
1 gr
al unei granule, iar
V
gr
este produsul dintre volumul brut V
br
al rocii (egal, prin definiţia ariei specifice, cu 1 m
3
) şi complementul porozităţii
(1 – m). Astfel, se pot scrie succesiv relaţiile
( ) ( )
. ha/m 4 , 2 /m m 10 4 , 2
10 1 , 0
8 , 0 3 1 3
3 4
1
4
3 3 2 4
3 3
2
1
1 1
= ⋅ =


=

=
π

π = = =

r
m
r
V m
r
V
V
A n A A
br
gr
gr
gr gr gr s

d) Resursa geologică de ţiţei reprezintă volumul de ţiţei existent în zăcământ la punerea în evidenţă a acestuia,
exprimat în condiţii de suprafaţă prin divizarea volumului de ţiţei în condiţii de zăcământ la factorul de volum al
ţiţeiului; la rândul său, volumul de ţiţei în condiţii de zăcământ este produsul dintre volumul brut al zăcământului,
porozitate şi saturaţia iniţială în ţiţei, ceea ce conduce la ecuaţia
( ) ( ) . m) /(m m 1264 , 0 m ha / m 264 . 1
25 , 1
79 , 0 2 , 0 1 10 1
1
2 3 3
4
⋅ = ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅
= − =
ti
ai bz
b
s m V N

1.7.2. Probleme propuse
1.3. Un zăcământ de ţiţei, asociat cu cap de gaze iniţial, cuprins între adâncimile h
g
=

1660

m şi h
gt
= 1700 m
(figura 1.2) are, la adâncimea h
m
= 1720 m, presiunea măsurată p
m
= 18 MPa. Ştiind că modulele gradienţilor medii de
presiune în zonele de ţiţei şi de gaze libere au valorile dp
t
/dz = 7,8 kPa/m, respectiv dp
g
/dz = 1,82 kPa/m, iar aria
suprafeţelor secţiunilor orizontale ale zonei saturate cu hidrocarburi este constantă, se cere să se calculeze următoarele:
a) presiunea medie p
mg
a zonei de gaze libere;
b) adâncimea h
at
a contactului apă-ţiţei, dacă modulul gradientului presiunii în zona de apă este dp
a
/dz

=

10,2

kPa/m;
c) presiunea medie p
mt
a zonei de ţiţei.
1.4. Un zăcământ de ţiţei are cap de gaze iniţial, situat între adâncimile h
g
=

1680

m şi h
gt
= 1720 m (figura 1.2).
Presiunea măsurată la adâncimea h
m
= 1740 m are valoarea p
m
= 18,2 MPa, iar modulele gradienţilor medii de presiune
în zonele de ţiţei şi de gaze libere au valorile dp
t
/dz = 8 kPa/m, respectiv dp
g
/dz = 1,8 kPa/m. Se mai cunosc: gradientul
geotermic g
t
= 0,03 K/m, temperatura medie multianuală la suprafaţa solului T
o
= 9,6 °C, masa molară şi parametrii
pseudocritici ai gazelor M = 18,8 kg/kmol, p
pc
= 4,59 MPa, respectiv T
pc
= 207 K. Se cere să se estimeze densitatea
medie ρ
m
a gazelor libere.
1.5. Se consideră un zăcământ de ţiţei. Se cere să se calculeze următoarele:
a) coeficientul de compresibilitate al ţiţeiului nesaturat cu gaze, cunoscând: presiunea iniţială p
i
= 14 MPa,
presiunea de început de vaporizare p
iv
= 9 MPa şi valorile factorului de volum al ţiţeiului la cele două presiuni b
ti
= 1,16,
respectiv b
tiv
= 1,17;
b) creşterea de volum rezultată prin destinderea elastică a ţiţeiului din zăcământ ca urmare a scăderii presiunii
de la p
i
la p
iv
, ştiind că resursa geologică de ţiţei este N = 6·10
6
m
3
.
16 1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
1.6. Se consideră un zăcământ de ţiţei. Se cere să se calculeze următoarele:
a) saturaţia actuală în ţiţei a zăcământului caracterizat prin: resursa geologică N = 50·10
6
m
3
, producţia
cumulativă N
p
= 3·10
6
m
3
, saturaţia în apă interstiţială s
ai
= 0,24, valorile iniţială şi actuală ale factorului de volum al
ţiţeiului b
ti
= 1,42, respectiv b
t
= 1,25;
b) producţia cumulativă finală de ţiţei, cunoscând saturaţia în ţiţei remanent s
tr
= 0,15 şi valoarea finală a
factorului de volum al ţiţeiului b
tf
= 1,05.



_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu



Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 2 22 2
ECUAłI I LE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRI I FLUIDELOR
ÎN ZĂCĂMI NTE DE HI DROCARBURI
În cazul mişcării unui fluid monofazic într-un mediu poros, sistemul de ecuaţii fundamentale este format din: 1.
ecuaţia echilibrului dinamic al forţelor predominante (cunoscută sub numele de ecuaţia filtrării), 2. ecuaţia continuităţii
(numită şi ecuaţia conservării masei sau ecuaţia de bilanţ material), 3. ecuaţia de stare şi 4. ecuaţia bilanţului de căldură
(scrisă atunci când temperatura în zăcământ variază în timpul exploatării, ca urmare a aplicării metodelor termice de
recuperare a ţiţeiului). Rezolvarea acestui sistem de patru ecuaţii fundamentale permite, atunci când este posibilă,
determinarea legilor de variaţie în timp şi spaţiu a presiunii, vitezei (ca mărime vectorială), densităţii şi temperaturii.
Odată stabilit câmpul vectorial al vitezei, debitul volumic de fluid care traversează o suprafaţă oarecare (sau, în
particular, peretele sondei) se obţine ca fluxul vectorului viteză relativ la acea suprafaţă, flux care, în cazul vitezei
uniforme, normale la suprafaţă, este egal cu produsul dintre mărimea vitezei şi aria acelei suprafeţe.
Ecuaţiile filtrării, continuităţii şi bilanţului de căldură îmbracă forma diferenţială, cunoscută sub numele de formă
microscopică, dacă se consideră mişcarea fluidului prin mediul poros ca aparţinând mecanicii mediilor fluide continue, prin
definirea porozităţii, permeabilităţii şi vitezei de filtrare ca funcţii continue.
În cazul mişcării unui fluid multifazic printr-un mediu poros, sistemul de ecuaţii fundamentale este constituit din
ecuaţia filtrării (acceptată a fi ecuaţia lui DARCY) şi ecuaţia continuităţii, scrise pentru fiecare fază a fluidului multifazic,
la care se adaugă ecuaţiile de stare, cu sau fără transfer interfazic de masă, împreună cu ecuaţiile bilanţului de căldură,
saturaţiilor de fază şi presiunilor capilare.


2.1. EcuaŃia dinamicii fluidelor în medii poroase
Ecuaţia dinamicii fluidelor în medii poroase exprimă condiţia de echilibru dinamic (în fiecare punct, în cazul
ecuaţiei microscopice) al forţelor predominante care acţionează asupra fluidului aflat în mişcare într-un mediu poros.
Dacă forţele predominante la mişcarea unui fluid într-un mediu poros sunt forţele de frecare, forţele de presiune
şi forţele gravitaţionale, în timp ce forţele de inerţie sunt neglijabile, ecuaţia dinamicii fluidelor se numeşte ecuaţia
liniară a filtrării sau ecuaţia lui DARCY. Dacă forţele de inerţie au acelaşi ordin de mărime cu forţele de frecare, de
presiune şi, eventual, cu forţele gravitaţionale, ecuaţia dinamicii fluidelor într-un mediu poros se numeşte ecuaţia
neliniară a filtrării.

2.1.1. EcuaŃia liniară a filtrării unui fluid monofazic
Ecuaţia dinamicii fluidelor monofazice în medii poroase a fost stabilită pe cale experimentală, sub formă
macroscopică, de către inginerul francez HENRI PHILIBERT GASPARD DARCY (1856), în cadrul unor experimente de
filtrare a apei de alimentare a oraşului Dijon. Ecuaţia astfel obţinută se numeşte ecuaţia lui DARCY.
Experimentele lui DARCY au constat din filtrarea apei printr-un strat de nisip aflat într-un tub cilindric vertical,
prevăzut la capete cu capace perforate (dotate cu site), două prize manometrice şi două racorduri destinate circulaţiei
apei prin nisip, de sus în jos. Valorile debitului de apă Q măsurate pentru diferite diferenţe de nivel h
1
– h
2
(indicate de
cele două tuburi manometrice) şi pentru anumite valori ale lungimii l a stratului de nisip dintre prizele manometrice au
condus la dependenţa
,
2 1
l
h h
C Q

= (2.1)
cunoscută sub numele de ecuaţia lui DARCY, unde (h
1
– h
2
)/l este gradientul sarcinii hidraulice, iar C – un coeficient
care, pentru experimentele de filtrare izotermă a apei, depinde doar de permeabilitatea k a stratului de nisip.
Prin folosirea vitezei de filtrare, definită astfel
v = Q/A , (2.2)
unde A este aria totală (brută) a secţiunii transversale a tubului cu nisip, mişcarea fluidului în mediul poros capătă
atributul continuităţii în întregul domeniu ocupat de sistemul rocă–fluid şi ecuaţia (2.1) îmbracă forma
,
2 1
l
h h
k v
fil

= (2.3)
unde

A
C
k
fil
= (2.4)
se numeşte coeficient de filtrare.
Notând cu v
r
viteza reală a fluidului în mediul poros şi cu A
p
aria porilor din secţiunea de arie brută A, se poate
scrie ecuaţia
, A v A v Q
p r
= = (2.5)
din care rezultă că între viteza reală şi viteza de filtrare există interdependenţa
18 2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTE DE HIDROCARBURI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
m
v
v
r
= (2.6)
unde m este coeficientul de porozitate volumică.
Alţi cercetători, reluând experimentele lui DARCY, dar folosind mai multe lichide şi înclinând tubul cu nisip în
diferite poziţii, au ajuns la concluzia că ecuaţia lui DARCY nu depinde de înclinarea tubului, iar coeficientul k
fil
este
funcţie atât de permeabilitatea k a nisipului, cât şi de densitatea ρ şi vâscozitatea µ ale lichidului, conform relaţiei
.
µ
ρ
=
g k
k
fil
(2.7)
Considerând, în cadrul filtrării unui lichid printr-un tub înclinat
(figura 2.1), două secţiuni transversale infinitezimal distanţate, dx
gradientul sarcinii hidraulice poate fi exprimat (cu notaţiile din figura
2.1) astfel
( )
( )
,
d
d
2 1
x x x
h h h
l
h h
+ −
− −
=


din care se obţine

x
h
l
h h
d
d
2 1
− =

(2.8)
şi relaţia (2.3) ia forma
,
d
d
x
h
k v
fil
− = (2.9)
unde derivata dh/dx este negativă, deoarece înălţimea piezometrică h
scade când distanţa x creşte.
Notând cu p presiunea în centrul de greutate al secţiunii
transversale situate la distanţa x faţă de secţiunea de intrare în mediul
poros şi cu z cota acestui centru de greutate, rezultă că
z
g
p
h +
ρ
= (2.10)
şi ecuaţia (2.9) devine
.
d
d
|
|
¹
|

\
|
+
ρ
− = z g
p
x g
k
v
fil
(2.11)
Relaţia (2.11) corespunde fluidelor incompresibile şi se reduce la forma
,
d
d
*
x
p
g
k
v
fil
ρ
− = (2.12)
care pe baza expresiei (2.7), devine
,
x
p k
v
d
d
*
µ
− = (2.13)
unde p
*
se numeşte presiune redusă (la planul de referinţă) şi are expresia
,
*
z g p p ρ ± = (2.14)
în care semnul minus corespunde cazului în care axa Oz este verticală descendentă.
Deoarece ecuaţia lui DARCY în formele (2.1), (2.3) sau (2.13) exprimă variaţia direct proporţională a debitului sau a
vitezei de filtrare cu gradientul sarcinii hidraulice sau cu presiunea redusă la un plan de referinţă, ea se numeşte ecuaţia liniară
a filtrării.
Ţinând seama că ecuaţia lui DARCY este independentă de direcţia mişcării, în cazul mişcării tridimensionale
raportate la sistemul de axe cartezian, componentele vitezei de filtrare pot fi exprimate prin relaţiile
, , ,
* * *
z
p k
v
y
p k
v
x
p k
v
z y x


µ
− =


µ
− =


µ
− = (2.15)
echivalente cu ecuaţia
,
*
p
k
v ∇
µ
− =
r
(2.16)
care reprezintă ecuaţia lui DARCY sub formă vectorială, corespunzătoare mişcării unui lichid monofazic într-un mediu
poros omogen, când forţele de inerţie sunt neglijabile.
În această relaţie, ∇ este operatorul lui HAMILTON şi are expresia
,
z
k
y
j
x
i


+


+


= ∇
r r r

în care i
r
, j
r
şi k
r
sunt versorii axelor carteziene.

Figura 2.1. Aparat pentru studiul legii filtrării liniare a
unui lichid
HIDRAULICA SUBTERANĂ 19


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
2.1.2. Domeniul de existenŃă a ecuaŃiei lui DARCY
Dacă, în cadrul mişcării fluidelor monofazice în medii poroase, există şi alte forţe care au acelaşi ordin de mărime cu
forţele de frecare, de presiune şi, eventual, gravitaţionale, atunci mişcarea nu mai este guvernată de ecuaţia lui DARCY.
Domeniul de existenţă a ecuaţiei liniare a filtrării este mărginit inferior şi superior de valori limită i
i
şi i
s
ale
gradientului sarcinii hidraulice. Acest gradient este definit, în cazul mişcării unidimensionale, astfel

x
h
i
d
d
− = (2.17)
şi, ca urmare, forma (2.9) a ecuaţiei lui DARCY devine
. i k v
fil
= (2.18)
În cazul general, graficul vitezei de filtrare v în funcţie de gradientul hidraulic i poate fi împărţit în cinci zone
(figura 2.2, b) şi anume: zona fără mişcare, zona preliniară, zona liniară (zona lui DARCY), zona postliniară laminară şi
zona postliniară turbulentă.
Zona fără mişcare poate exista numai în cazul mediilor poroase cu un conţinut ridicat de particule coloidale (foarte
fine), când forţele electrostatice (superficiale) dintre lichid şi particulele solide sunt suficient de puternice pentru a contracara
gradientul hidraulic aplicat fluidului. Această zonă se întinde de la i = 0 până la gradientul i
0
necesar iniţierii mişcării fluidului.
Zona preliniară apare în cazul mediilor poroase care
conţin minerale superficial active (argile şi marne), în
prezenţa apei. Moleculele polare de apă, constând din ioni
negativi de oxigen şi ioni pozitivi de hidrogen, în contact cu
mineralele argiloase, sunt orientate sub acţiunea câmpului
electric dezvoltat de surplusul de energie electrică existent pe
suprafaţa particulelor de argilă. Aceste forţe
electromoleculare (numite şi forţe superficiale) au valori
foarte mari pe suprafaţa particulei, dar devin neglijabile la o
distanţă de 0,5 µm de această suprafaţă. Ca urmare, straturile
de apă orientată care se găsesc foarte aproape de mineralele
argiloase sunt în stare de aderenţă fermă la aceste minerale şi
constituie apa puternic legată sau apa adsorbită. Dincolo de
această zonă, moleculele de apă sunt slab legate de particulele
solide, dar îşi menţin caracterul de orientare în câmpul
electric şi se comportă substanţial diferit de apa liberă.
Dimensiunile mici ale interstiţiilor din stratele argiloase
conduc la situaţii în care întreaga cantitate de apă din pori
este apă legată (puternic sau slab). Prezenţa forţelor
electromoleculare în cadrul rocilor cu suprafaţă activă (ca argile, mâluri, soluri organice etc.) determină, deci, existenţa
zonei preliniare. Limita superioară a acestei zone constituie limita inferioară a domeniului legii lui DARCY şi este
reprezentată de valoarea i
i
a gradientului hidraulic, care s-a găsit că poate varia între 0,086 şi 0,42 pentru argile,
respectiv între 10
–5
şi 0,1 pentru nisipuri mâloase.
Zona liniară (zona DARCY) este descrisă de:
– ecuaţia (2.18) când i
i
= 0, deoarece efectele forţelor electrostatice şi forţelor de inerţie asupra filtrării fluidului
sunt neglijabile în raport cu cele ale forţelor de frecare (dreapta a din figura 2.2);
– ecuaţia
( ) , cu ,
0 0 s fil
i i i i i k v ≤ ≤ − = (2.19)
când i
i
≠ 0, corespunzător dreptei b din figura 2.2.
Limita superioară a domeniului de existenţă a ecuaţiei lui DARCY corespunde creşterii forţelor de inerţie până la
nivelul forţelor de frecare, deci este definită de o valoare critică, Re
c
, a numărului REYNOLDS. Această valoare este
bazată fie pe diametrul echivalent d
e
al particulelor mediului poros, conform relaţiei
, Re
µ
ρ
=
e
d v
(2.20)
fie pe permeabilitate, fie pe aria specifică.
CRISTEA [16] a arătat că, pentru mişcarea lichidelor în medii poroase, Re
c
= 1, iar pentru filtrarea gazelor Re
c
= 12.
SCELKACEV [62] a propus pentru definirea numărului REYNOLDS ecuaţia
,
10
Re
3 , 2
µ
ρ
=
k v
m
(2.21)
care foloseşte ca lungime caracteristică a domeniului mişcării rădăcina pătrată a permeabilităţii.
Zona postliniară laminară corespunde intervalului de valori ale gradientului sarcinii hidraulice în care mişcarea
fluidului este încă laminară, dar creşterea progresivă a forţelor de inerţie determină abaterea graficului v(i) de la dreapta
lui DARCY.
Zona postliniară turbulentă începe de la o valoare i
t
a gradientului sarcinii hidraulice de la care mişcările
pulsatorii provocate de neregularităţile interstiţiilor nu mai pot fi amortizate de vâscozitatea fluidului şi, ca urmare, ele

Figura 2.2. Graficul vitezei de filtrare în raport cu gradientul
sarcinii hidraulice
20 2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTE DE HIDROCARBURI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
se propagă în întreaga masă a fluidului, iar filtrarea devine turbulentă. Acest fapt determină ca o mare parte din
gradientul hidraulic aplicat fluidului să fie disipat pentru învingerea forţelor de inerţie, ceea ce corespunde unei
micşorări a ritmului de creştere a vitezei prin creşterea gradientului hidraulic.
În funcţie de specificul mediului poros, acesta poate prezenta una, două sau trei din cele cinci zone menţionate.
Astfel, în cazul argilelor, ultimele două zone sunt absente, iar pentru nisipuri, gresii şi alte medii poroase superficial
inactive, primele două zone pot lipsi sau pot fi inobservabile. În cazul zăcămintelor de hidrocarburi, de regulă, la
mişcarea ţiţeiului (şi, în general, a lichidelor) este prezentă doar zona lui DARCY, iar la filtrarea gazelor pot apărea
ultimele trei zone. Ca urmare, în cadrul hidraulicii zăcămintelor de hidrocarburi se admite că legile filtrării sunt descrise
de graficul a (figura 2.2), ceea ce corespunde unui domeniu de existenţă a ecuaţiei lui DARCY mărginit de valorile
gradientului sarcinii hidraulice i = 0 şi i
s
.

2.1.3. EcuaŃia neliniară a filtrării
Dacă efectele forţelor electrostatice şi forţelor de inerţie asupra filtrării fluidului sunt neglijabile, domeniul
legilor filtrării (graficul a din figura 2.2) este format din domeniul legii liniare, descrisă de ecuaţia (2.18), urmat de
domeniile legilor postliniare laminară, respectiv turbulentă; acestea din urmă sunt considerate împreună sub denumirea
de domeniul legii neliniare a filtrării.
Ecuaţie neliniară a filtrării unidimensionale staţionare a fost exprimată de FORCHHEIMER sub forma
,
2
v b v a
x
p
+ =
d
d
(2.22)
unde
, ,
h
b
k
a β ρ =
µ
− = (2.23)
iar β
h
este un coeficient de rezistenţă hidraulică.
Pentru valori relativ mici ale vitezei de filtrare v, termenul bv
2
devine neglijabil, iar ecuaţia (2.22) se identifică cu
ecuaţia lui DARCY (2.13) scrisă sub forma
v a v
k x
p
=
µ
− =
d
d
(2.13)
prin înlocuirea lui p
*
cu p şi valabilă pentru filtrarea plană orizontală.
În cazul filtrării neliniare nestaţionare a fluidelor în zăcământ, ecuaţia (2.22) se completează cu termenul
nestaţionar, care ţine seama de variaţia în timp a vitezei de filtrare, şi devine
,
d
d
2
t
v
c v b v a
x
p


+ + = (2.24)
unde c este un coeficient care se determină experimental, pentru fiecare caz particular.
Întrucât vâscozitatea gazelor este mult mai mică decât vâscozitatea ţiţeiului, conform relaţiei (2.21) aplicată în
cazul gazelor, pentru acelaşi mediu poros şi aceeaşi valoare a vitezei de filtrare va rezulta o valoare a numărului
REYNOLDS mult mai mare decât în cazul ţiţeiului sau, în general, al unui lichid, ceea ce duce la concluzia, dovedită
experimental, că mişcarea gazelor generată de sonde în zăcăminte poate fi guvernată de legea neliniară a filtrării.

2.1.4. EcuaŃia lui DARCY pentru un fluid multifazic
Prin definirea permeabilităţilor efective ale mediului poros faţă de fiecare din fazele fluide prezente, ecuaţia
(2.13) poate fi extinsă la cazul mişcării fazei fluide f a unui fluid multifazic într-un mediu poros, sub forma
,
*
f
f
f
p
k
v ∇
µ
− = (2.25)
unde presiunea redusă la un plan de referinţă a fazei f are, conform relaţiei (2.14), expresia
,
*
z g p p
f f f
ρ ± = (2.26)
în care presiunea p
f
este presiunea fazei f într-un punct oarecare al interfeţei comune cu o altă fază a fluidului multifazic.
Complexitatea deosebită a mişcării oricărui fluid multifazic într-un mediu poros a determinat ca ecuaţia (2.25) a
lui DARCY să fie acceptată ca ecuaţie a dinamicii oricăreia dintre fazele fluidului multifazic, chiar dacă faza respectivă
este o fază gazoasă, a cărei mişcare este, de regulă, guvernată de ecuaţia neliniară a filtrării, din cauza mobilităţii mari a
gazelor în raport cu lichidele.


2.2. EcuaŃia continuităŃii
Prin folosirea noţiunii de viteză de filtrare, definită de ecuaţia (2.2), studiul mişcării fluidelor în medii poroase se
transferă din domeniul mediilor fluide discontinue în cel al mediilor fluide continue, fapt care conferă tuturor
parametrilor mişcării atributul de continuitate. Ecuaţia microscopică de bilanţ material care exprimă matematic legea
conservării masei fluidului dintr-un volum de control de dimensiuni infinitezimale, pentru un fluid monofazic sau
pentru orice fază a unui fluid multifazic, poartă numele de ecuaţia microscopică a continuităţii fluidului sau fazei
respective. Dacă volumul de control are dimensiuni finite, ecuaţia de bilanţ masic rezultată se numeşte ecuaţia
macroscopică a continuităţii şi poate fi obţinută, de asemenea, prin integrarea ecuaţiei microscopice a continuităţii pe
volumul macroscopic considerat.
HIDRAULICA SUBTERANĂ 21


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Ecuaţia de bilanţ masic a unei faze aparţinând unui fluid multifazic care traversează şi ocupă un domeniu de
control microscopic sau macroscopic, în condiţiile existenţei unor surse de fluid pozitive sau negative (care emit,
respectiv care extrag fluid din domeniul de control), ale transferului interfazic de masă şi ale reacţiilor chimice se
exprimă, în raport cu un interval de timp precizat, astfel
masa intrată – masa ieşită + masa datorată surselor + masa transferată interfazic +
+ masa de reacţie chimică = masa acumulată . (2.27)
Această formulare a ecuaţiei de continuitate este valabilă şi în cazul mişcării unui fluid monofazic, cu observaţia
că masa transferată între faze şi masa de reacţie chimică sunt, în mod evident, nule. Termenul masei de reacţie chimică
apare, spre exemplu, în cazul combustiei subterane, caz în care unele din hidrocarburile din componenţa ţiţeiului suferă
transformări chimice, sub acţiunea temperaturilor ridicate.


2.2.1. EcuaŃia microscopică a continuităŃii pentru un fluid monofazic
Pentru obţinerea ecuaţiei microscopice a continuităţii în
coordonate carteziene este avantajos să se aleagă, ca domeniu de
control, un paralelipiped de dimensiuni infinitezimale, raportat la un
sistem de axe carteziene paralele cu muchiile paralelipipedului
(figura 2.3).
Notând densitatea fluidului şi componentele vitezei în punctul
P cu ρ, v
x
, v
y
, v
z
şi ştiind că dimensiunile paralelipipedului sunt dx,
dy, dz, ecuaţia (2.27) ia forma
( ) ( )
¹
´
¦
+
(
¸
(

¸

ρ


+ ρ − ρ + ρ + ρ z y x v
x
v t y x v z x v z y v
x x z y x
d d d d d d d d d d
( ) ( ) ( ) , z y x m z y x t m
t
m Q t x z v
z
v z x y v
y
v
ms z z y y
d d d d d d d d dy d d d d d ρ −
(
¸
(

¸

ρ


+ ρ = +
)
`
¹
(
¸
(

¸

ρ


+ ρ +
(
¸
(

¸

ρ


+ ρ + (2.28)
care, după reducerea termenilor asemenea, împărţire prin t z y x d d d d şi gruparea termenilor într-un singur membru, devine
( ) ( ) ( ) ( ) , 0 = ρ


+ + ρ


+ ρ


+ ρ


m
t
q v
z
v
y
v
x
ms z y x
(2.29)
unde m este porozitatea, Q
ms
– suma algebrică a debitelor
masice ale surselor pozitive şi negative, iar

z y x
Q
q
ms
ms
d d d
= (2.30)
este debitul masic specific datorat surselor.
Dacă mişcarea fluidului este axial simetrică sau radial
sferică, este convenabil să se folosească ecuaţia continuităţii în
coordonate cilindrice
( ) ( ) ( ) ( ) , 0
1 1
= ρ


+ ρ


+ ρ
θ ∂

+ ρ


θ
m
t
v
z
v
r
v r
r r
z r
(2.31)
respectiv în coordonate sferice
( ) ( ) ( ) ( ) , 0
sin
1
sin
sin
1 1
2
2
= ρ


+ ρ
θ ∂

ϕ
+ ϕ ρ
ϕ ∂

ϕ
+ ρ


θ ϕ
m
t
v
r
v
r
v r
r
r
r
(2.32)
unde s-a considerat, pentru simplificare, că sursele sunt absente. Coordonatele şi componentele vitezei pentru sistemul
cilindric şi pentru cel sferic sunt precizate în figura 2.4.
Ecuaţia (2.29) mai poate fi scrisă sub forma
( ) ( ) , 0 = ρ


+ ρ ∇ m
t
v
r
(2.33)
unde ∇ are expresia (2.17).
Ecuaţiile (2.29), (2.31), (2.32) şi (2.33) îmbracă forme simplificate corespunzătoare cazurilor în care densitatea este
constantă, una sau două componente ale vitezei sunt constante sau nule, ori compresibilitatea mediului poros este neglijabilă.

2.2.2. EcuaŃia macroscopică a continuităŃii pentru un fluid monofazic
Considerând un domeniu macroscopic de control (figura 2.5) şi notând cu Q
mi
, Q
me
debitele
masice medii care intră printr-o parte din suprafaţa domeniului, respectiv iese prin cealaltă parte a
acestei suprafeţe în intervalul de timp infinitezimal dt, ecuaţia macroscopică a bilanţului material se
exprimă astfel
,
t
M
Q Q Q
ms me mi
d
d
= + −

Figura 2.3. Domeniu paralelipipedic infinitezimal de control
pentru bilanţul masic al unui fluid monofazic

Figura 2.4. Coordonatele şi componentele vitezei punctiforme
într-un sistem de axe cilindric, respectiv într-un sistem de axe sferic

Figura 2.5. Domeniu de
control macroscopic
pentru bilanţul masic
22 2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTE DE HIDROCARBURI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
unde Q
ms
este debitul masic datorat surselor, M – masa totală a fluidului din volumul de control la timpul t, iar dM –
masa acumulată în timpul dt. Această ecuaţie mai poate fi scrisă sub forma
M
i
– M
e
+ M
s
= M
t+∆t
– M
t
, (2.34)
unde: M
i
= Q
mi
∆t, M
e
= Q
me
∆t, M
s
= Q
ms
∆t, dM ≅ ∆M = M
t+∆t
– M
t
, dt ≅ ∆t.
Ecuaţia (2.34) se exprimă, în mod frecvent, în condiţii standard şi, prin simplificare cu densitatea fluidului în
condiţii standard, devine o ecuaţie volumică, de forma:
utilizată în cadrul modelelor zerodimensionale (de tip volumic) asociate mişcării
fluidelor monofazice în medii poroase.

2.2.3. EcuaŃiile microscopice ale continuităŃii pentru un fluid multifazic
În cazul unui fluid multifazic, ecuaţia (2.27) se particularizează pentru
fiecare fază a fluidului, într-un domeniu de control infinitezimal. Deoarece masa
transferată între fazele fluidului depinde atât de presiune cât şi de compoziţia
sistemului fluid, ecuaţia (2.27) trebuie scrisă pentru fiecare component
elementar din fiecare fază. Astfel, în cazul fluidului bifazic ţiţei – gaze, ecuaţia
microscopică a continuităţii pentru componentul i din faza ţiţei se exprimă, în
coordonate carteziene (pe baza relaţiilor (2.27) si (2.33)), sub forma
( ) ( ) ,
t t ti mri mti t t ti
s f
t
m q q v f ρ


= − + ρ ∇ −
r
(2.36)
unde f
ti
este fracţia masică a componentului i din faza ţiţei, ρ
t
, s
t
,
t
v
r
– densitatea, saturaţia, respectiv viteza de filtrare a
ţiţeiului, q
mti
, q
mri
– debitele masice specifice (raportate la unitatea de volum brut) datorate surselor, respectiv
transferului de masă de component i din faza ţiţei în faza gaze. În mod similar, se poate scrie ecuaţia de continuitate
pentru componentul i din faza gaze, astfel
( ) ( ) ,
g g gi mri mgi g g gi
s f
t
m q q v f ρ


= + + ρ ∇ −
r
(2.37)
unde indicele g corespunde fazei gaze, iar simbolurile folosite au aceeaşi semnificaţie ca în ecuaţia (2.36).
Prin adunarea ecuaţiilor obţinute din particularizarea relaţiei (2.36) pentru fiecare din cei n componenţi ai
sistemului bifazic respectiv, rezultă ecuaţia de continuitate pentru faza ţiţei astfel
( ) ( ) ,
t t mr mt t t
s
t
m q q v ρ


= − + ρ ∇ −
r
(2.38)
unde s-a ţinut seama că
. , 1
1 1
mr
n
i
mri
n
i
ti
q q f = =
∑ ∑
= =
(2.39)
În acelaşi mod se poate obţine din relaţia (2.37) ecuaţia de continuitate pentru faza gaze, sub forma
( ) ( ) ,
g g mr mg g g
s
t
m q q v ρ


= + + ρ ∇ −
r
(2.40)
asociată cu relaţia
. 1
1
=

=
n
i
gi
f (2.41)
Ecuaţiile continuităţii astfel obţinute stau la baza modelelor dinamicii fluidelor în zăcământ cunoscute sub
numele de modele compoziţionale. Complexitatea deosebită a acestor modele determină utilizarea, în mod frecvent, a
modelelor mai simple, numite modele volumice, care sunt bazate pe ecuaţia de continuitate redusă la o ecuaţie
volumică, prin folosirea factorilor de volum ai fazelor. Admiţând că graficele factorilor de volum ai fazelor, obţinute –
în cadrul analizelor PVT – pentru un sistem de hidrocarburi, descriu comportarea de volum a acestui sistem în timpul
exploatării zăcământului respectiv, pentru perioada mişcării bifazice ţiţei – gaze se pot scrie relaţiile
( ) ,
0 0 0 0 0 0
t
t
s g t s g g t t t t
b
v
R R v v v ρ + ρ = ρ + ρ = ρ
,
0 0 0
g
g
g g g g g
b
v
v v ρ = ρ = ρ
care se reduc la
( ) , ,
1 0
0 0
g
g
g
t
s g t t
b b
R
ρ
= ρ ρ + ρ = ρ (2.42)
unde indicele 0 se referă la condiţiile standard. Având în vedere că transferul de masă între faze este descris, în acest
caz, de factorii de volum b
t
şi b
g
, împreună cu raţia de soluţie R
s
(definită ca volumul de gaze, exprimat în condiţii
standard, dizolvat într-un metru cub de ţiţei aflat în condiţii de zăcământ şi exprimat în m
3
gaze/m
3
ţiţei), ecuaţiile de
continuitate (2.38) şi (2.40), după înlocuirea expresiilor (2.42) şi simplificarea cu ρ
t0
, respectiv ρ
g0
, devin
volumul de fluid intrat prin frontiera
zăcământului – volumul de fluid ieşit prin
această frontieră +
+ volumul de fluid datorat surselor =
volumul de fluid existent în zăcământ la
timpul de exploatare t –
– volumul de fluid aflat în zăcământ în momentul iniţial
HIDRAULICA SUBTERANĂ 23


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
|
|
¹
|

\
|


= +
|
|
¹
|

\
|
∇ −
t
t
t
st
t
t
b
s
t
m
b
q
b
v
r
(2.43)
,
|
|
¹
|

\
|
+


= + +
|
|
¹
|

\
|
+ ∇ −
g
g
s
t
t
g
sg
s
t
st
g
g
s
t
t
b
s
R
b
s
t
m
b
q
R
b
q
b
v
R
b
v
r
r
(2.44)
unde s-a ţinut seama că
,
0 0 g s
t
st
t
t
st
mt
R
b
q
b
q
q ρ + ρ =
,
0 g s
t
t
s
t
t
s
t
st
mr
R
b
s
t
m R
b
v
R
b
q
q ρ
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|



|
|
¹
|

\
|
∇ − =
r
(2.45)
.
0 g
g
sg
mg
b
q
q ρ =
În aceste relaţii, q
st
şi q
sg
reprezintă debitele masice specifice (raportate la unitatea de volum brut) ale surselor
pentru fazele ţiţei, respectiv gaze, exprimate în condiţii de zăcământ.
În cazul fluidului trifazic ţiţei – gaze – apă, ecuaţiile de continuitate pentru modelul volumic sunt constituite din
ecuaţia (2.43) pentru faza ţiţei şi din ecuaţiile
,
|
|
¹
|

\
|


= +
|
|
¹
|

\
|
∇ −
a
a
a
sa
a
a
b
s
t
m
b
q
b
v
r
(2.46)
pentru faza apă, respectiv
,
|
|
¹
|

\
|
+ +


= + + +
|
|
¹
|

\
|
+ + ∇ −
g
g
sa
a
a
st
t
t
g
sg
sa
a
sa
st
t
st
g
g
sa
a
a
st
t
t
b
s
R
b
s
R
b
s
t
m
b
q
R
b
q
R
b
q
b
v
R
b
v
R
b
v
r
r r
(2.47)
pentru faza gaze, unde indicele a se referă la apă, iar R
st
şi R
sa
sunt raţiile de soluţie ale gazelor în ţiţei, respectiv în apă.
Ecuaţiile (2.43) şi (2.46) reprezintă, de asemenea, ecuaţiile de continuitate ale modelului volumic asociat
mişcării fluidului bifazic ţiţei – apă.

2.2.4. EcuaŃia macroscopică a continuităŃii pentru un fluid multifazic
Ecuaţia (2.27) exprimată macroscopic necesită evaluarea, dificil de realizat, a integralelor de suprafaţă
(corespunzătoare masei intrate şi masei ieşite) şi a integralelor de volum (corespunzătoare masei transferate interfazic şi
a masei acumulate, definită ca diferenţa dintre masele de fluid existente în domeniul de control la timpii t+∆t şi t).
Pentru efectuarea acestei evaluări este avantajos să se folosească valorile medii ponderate cu aria, respectiv cu volumul,
ale parametrilor mişcării fluidului multifazic (şi ale celui monofazic tratat în paragraful 2.2.2). Modelele compoziţionale
sau volumice ale dinamicii fluidelor în medii poroase bazate pe ecuaţia macroscopică a bilanţului material exprimată
prin intermediul acestor parametri medii ponderaţi cu volumul (sau suprafaţa) se numesc modele zerodimensionale.
Deoarece modelele volumice (definite în paragraful precedent) sunt mai simple şi mai uşor de aplicat în practică,
modelele zerodimensionale larg utilizate în ingineria zăcămintelor de hidrocarburi sunt modele de tip volumic.
În acest sens, ecuaţia macroscopică a bilanţului material pentru un fluid multifazic se exprimă global (pentru
toate fazele fluide) sub formă volumică în condiţii de zăcământ (pe baza volumelor fazelor în condiţii de suprafaţă şi a
factorilor de volum, împreună cu raţia de soluţie), folosindu-se parametrii medii ponderaţi cu volumul. Exprimarea
ecuaţiei macroscopice a continuităţii sub această formă are la bază observaţia că volumul porilor zăcământului (ca
volum constant în cazul mediilor poroase nedeformabile sau ca volum variabil în cazul mediilor poroase deformabile)
este ocupat fracţionar de fazele fluide, în funcţie de dinamica extracţiei fluidului multifazic, în condiţiile transferului
volumic interfazic. În aceste condiţii, admiţând că reacţiile chimice lipsesc (fiind prezente doar în cazul unor metode de
recuperare secundară), ecuaţia (2.27) se exprimă, relativ la frontiera zăcământului, astfel
suma volumelor de faze intrate – suma volumelor de faze ieşite + suma volumelor de faze datorate surselor +
+ suma volumelor de transfer interfazic = suma volumelor acumulate , (2.48)
unde suma volumelor acumulate este egală cu diferenţa dintre volumul total (în condiţii de zăcământ) al fazelor din
zăcământ la timpul de producţie t şi cel corespunzător timpului iniţial (t = 0).
Ecuaţia macroscopică a continuităţii exprimată sub forma (2.48) stă la baza modelelor zerodimensionale asociate
mişcării fluidelor multifazice.


2.3. EcuaŃiile de stare
Ecuaţia de stare reprezintă o corelaţie între parametrii de stare (presiune, volum sau densitate şi temperatură) ai
unui fluid. În cazul fluidelor monofazice, ecuaţia de stare are forma generală implicită
( ) 0 , , = ρ T p f (2.49)
şi se particularizează, în funcţie de tipul fluidului, astfel:
const.
0
= ρ = ρ (2.50)
24 2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTE DE HIDROCARBURI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
pentru lichidele incompresibile;

( )
0
e
0
p p− β
ρ = ρ (2.51)
sau, prin dezvoltarea în serie TAYLOR a funcţiei exponenţiale şi păstrarea primilor doi termeni,
( ) | |
0 0
1 p p − β + ρ = ρ (2.52)
pentru lichide compresibile, respectiv
T R Z
p
=
ρ
(2.53)
pentru gaze reale, unde

m u
M R R = (2.54)
este constanta gazului, exprimată în J/(kg·K), M
m
– masa molară, iar R
u
= 8.314,3 J/(kmol·K) reprezintă constanta
universală a gazelor.
În cazul fluidelor multifazice, ecuaţiile de stare ale fazelor pot fi reprezentate de relaţiile factorilor de volum şi
raţiei de soluţie ca funcţii de presiune (pentru un proces izoterm), obţinute din analizele PVT ale fluidelor de zăcământ.


2.4. EcuaŃiile bilanŃului de căldură
În cadrul mişcării fluidelor monofazice sau multifazice în medii poroase, asociată cu un câmp de temperatură
variabilă, transferul de căldură poate avea loc prin trei mecanisme: conducţie, convecţie şi radiaţie.
Transferul de căldură prin conducţie constă în transmiterea căldurii între particulele unui corp aflate în contact şi
având temperaturi diferite. Cantitatea de căldură transferată prin conducţie, pe unitatea de arie în unitatea de timp, este
definită de legea lui FOURIER, exprimată astfel
,
n
T
q


λ − = (2.55)
unde q (J/(m
2
·s) = W/m
2
) se numeşte flux unitar sau flux specific de căldură, λ (W/(m·K)) este coeficientul de
conductivitate termică, T – temperatura absolută, n – variabila spaţială corespunzătoare normalei la suprafaţa
considerată.
Transferul de căldură prin convecţie constă din transportul căldurii de către fluidele aflate în mişcare. Cantitatea
de căldură transportată de un fluid pe unitatea de arie în unitatea de timp are expresia
, T v c q ρ = (2.56)
unde c (J/(kg·K)) este căldura specifică masică a fluidului, ρ – densitatea, v – componenta vitezei pe direcţia normalei la
elementul de suprafaţă cu aria unitară, iar T – temperatura absolută a fluidului. Deoarece fluidul circulă printr-un
domeniu mărginit de anumite frontiere, aflate la temperatură diferită de cea a fluidului, între fluid şi frontiere are loc un
transfer de căldură, definit, pentru unitatea de arie şi unitatea de timp, de către legea lui NEWTON, exprimată sub forma
( ) ,
s
T T q − α = (2.57)
unde α (W/(m
2
·K)) este coeficientul de convecţie termică, iar T – temperatura fluidului în zona de contact cu elementul
de suprafaţă de arie unitară şi temperatură T
s
.
Transferul de căldură prin radiaţie se bazează pe fenomene electromagnetice care au loc la nivel atomic. Prin
încălzirea unui corp, o parte din energia termică primită se transformă în energie radiantă, care depinde cantitativ de
temperatura corpului şi este rezultatul trecerii unor electroni ai unor atomi de pe un nivel energetic pe altul, ca urmare a
ciocnirilor dintre molecule, dintre atomi sau dintre electronii liberi şi atomi. La revenirea acestor electroni pe orbita
energetică iniţială (care corespunde unei stări de mai mare stabilitate energetică), energia termică primită în urma
şocului este eliberată sub formă de radiaţie sau unde electromagnetice de o anumită energie, care se propagă în spaţiu.
De asemenea, o radiaţie incidentă care pătrunde în interiorul unui corp poate să scoată un electron de pe orbita sa,
mărindu-i energia, pe care acesta o poate ceda (revenind la orbita iniţială) fie sub forma unei noi unde electromagnetice,
fie sub forma energiei de şoc preluate de atomi şi molecule într-un proces de creştere a energiei cinetice a acestora,
manifestată prin creşterea temperaturii corpului.
Dintre toate radiaţiile electromagnetice, doar o parte, cunoscută sub numele de radiaţii termice, sunt asociate cu
un efect termic. În tehnică, spectrul radiaţiei termice este cuprins între lungimile de undă 4·10
–4
m şi 4·10
–7
m.
Transferul de căldură prin radiaţie nu necesită contactul direct dintre corpuri, el putându-se realiza la mari
distanţe (prin vid). Un corp care radiază energie absoarbe, în acelaşi timp, energie emisă sau reflectată de corpurile
înconjurătoare. Radiaţiile termice invizibile se supun aceloraşi legi ca şi radiaţiile luminoase, şi anume: se propagă
rectiliniu, se reflectă, se refractă, sunt absorbite etc.
În cadrul mişcării fluidelor în medii poroase asociate cu procese de recuperare termică a ţiţeiului, se apreciază că
transferul de căldură prin radiaţie este nesemnificativ.
Considerând un domeniu paralelipipedic infinitezimal (figura 2.6) într-un mediu poros în care are loc mişcarea
unui fluid monofazic fierbinte, ecuaţia bilanţului de căldură, scrisă sub forma generală (valabilă şi pentru un fluid
multifazic, când sunt prezente şi reacţii chimice cu schimb de căldură) este
căldura intrată – căldura ieşită + căldura datorată surselor + căldura de reacţie chimică +
+ căldura transferată interfazic + căldura de transformare de fază = căldura acumulată (2.58)
şi se particularizează astfel
HIDRAULICA SUBTERANĂ 25


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu

( ) ( ) ( )
( ) | | { } , 1 T c m c m
t
T v c
z
T v c
y
T v c
x z
T
z y
T
y x
T
x
r r
z y x
ρ − + ρ


=
=
(
¸
(

¸

ρ


+ ρ


+ ρ


− |
¹
|

\
|


λ


+
|
|
¹
|

\
|


λ


+ |
¹
|

\
|


λ


(2.59)
dacă se admite că: sursele (sondele de injecţie sau de extracţie
a fluidului cald) şi reacţiile chimice lipsesc din domeniul de
control, fazele fluidă şi solidă iau instantaneu, în orice punct
comun, aceeaşi temperatură T, iar suprafaţa domeniului de
control nu conţine porţiuni din frontiera exterioară a mediului
poros, prin care s-ar putea face schimb de căldură cu
exteriorul. În aceste condiţii, transferul de căldură prin
suprafaţa de control (transfer evidenţiat în figura 2.6) se face
prin conducţie (potrivit relaţiei (2.55)) şi prin convecţie
(conform formulei (2.56)). Ca urmare, membrul stâng al
ecuaţiei (2.59) reprezintă diferenţa dintre căldura intrată printr-
o parte a suprafeţei de control şi căldura ieşită prin cealaltă
parte a suprafeţei respective în concordanţă cu transferul prin
conducţie şi convecţie, iar membrul drept al acestei ecuaţii
exprimă diferenţa dintre căldura existentă în volumul de
control la timpul (t + dt) şi căldura care a existat în acest
volum la timpul t. În ecuaţia (2.59) c şi c
r
sunt căldurile
specifice ale fluidului, respectiv rocii, ρ şi ρ
r
– densităţile
acestor două faze, m – porozitatea, λ – conductibilitatea termică a fluidului, iar v – viteza de filtraţie.
Ecuaţia (2.59) constituie ecuaţia microscopică, în coordonate carteziene, a bilanţului de căldură, aferentă mişcării
unui fluid monofazic încălzit printr-un mediu poros. În cazul mişcării unui fluid multifazic încălzit, în condiţiile
desfăşurării reacţiilor chimice de oxidare a ţiţeiului (ca la combustia subterană), precum şi a proceselor de transformare
de fază cu absorbţie sau cedare de căldură, ecuaţia (2.59) trebuie completată cu termenii corespunzători fiecărei faze şi
fiecărui proces asociat cu schimb de căldură.


2.5. Probleme
2.5.1. Problemă rezolvată
2.1. Printr-o carotă de formă cilindrică, având lungimea l = 10 cm, raza r = 3 cm, porozitatea m = 0,2 şi
permeabilitatea k = 2 D, filtrează debitul Q = 2,88 dm
3
/h apă sărată cu densitatea ρ = 1,07 kg/dm
3
şi vâscozitatea
cinematică ν = 1,01 cSt. Să se scrie ecuaţia filtrării.
Rezolvare
Se calculează numărul REYNOLDS din relaţia (2.21), după aflarea vitezei de filtrare din ecuaţia continuităţii, astfel
, m/s 10 8294 , 2
03 , 0 600 . 3
10 88 , 2
4
2
3
2


⋅ =
⋅ π ⋅

=
π
= =
r
Q
A
Q
v
. 1605 , 0
10 01 , 1 2 , 0
10 2 10 8294 , 2 10 10 10
Re
6 3 , 2
12 4
3 , 2 3 , 2
=
⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
=
ν
=
µ
ρ
=

− −
k v
m
k v
m

Întrucât Re < 1, filtrarea unidimensională este liniară, iar ecuaţia lui DARCY (2.13) scrisă astfel
,
d
d
v
k x
p µ
− = (2.60)
prin explicitarea gradientului presiunii şi înlocuirea lui p
*
cu p, capătă, cu datele problemei, forma particulară
. Pa/m , 10 4035 , 5
d
d
10 2
10 01 , 1 10 07 , 1
d
d
8
12
6 3
v
x
p
v v
k x
p
⋅ − = ⇒

⋅ ⋅ ⋅
− =
ν ρ
− =




2.5.2. Probleme propuse
2.2. Să se scrie ecuaţia de filtrare corespunzătoare mişcării unidimensionale a ţiţeiului cu densitatea ρ = 820 kg/m
3
şi
vâscozitatea dinamică µ

=

2

cP printr-o carotă de formă cilindrică, caracterizată prin: raza r

=

2

cm, lungimea l

=

10

cm,
permeabilitatea k

=

50 D şi diametrul echivalent al granulelor d
e
=

1,4

mm, ştiind că, la presiunea diferenţială ∆p = 2 bar,
s-a măsurat debitul Q = 12,5 cm
3
/s.
2.3. Să se calculeze permeabilitatea unei carote de formă cilindrică, cu lungimea l = 5 cm, aria suprafeţei
secţiunii transversale A = 4 cm
2
şi diametrul echivalent al granulelor d
e
= 0,2 mm, ştiind că, la filtrarea unidimensională
prin carotă a apei sărate cu densitatea ρ

=

1,1

kg/dm
3
şi vâscozitatea dinamică µ

=

1,05

cP, s-a măsurat, pentru o
diferenţă de presiune corespunzătoare unei coloane de mercur cu înălţimea h = 500 mm (ρ
Hg
= 13

600 kg/m
3
), debitul Q
= 0,2 cm
3
/s. Să se determine şi valoarea coeficientului de filtrare k
fil
.

Figura 2.6. Domeniu paralelipipedic infinitezimal de control
pentru bilanţul căldurii
26 2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE MIŞCĂRII FLUIDELOR ÎN ZĂCĂMINTE DE HIDROCARBURI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
2.4. Să se calculeze permeabilitatea unei carote de formă cilindrică, cu lungimea l

=

6

cm, diametrul d = 3 cm şi
porozitatea m = 0,18, ştiind că, la presiunea diferenţială ∆p = 60 kPa, s-a măsurat debitul de apă sărată Q

=

1 cm
3
/s. Apa
sărată are densitatea ρ

=

1100

kg/m
3
şi vâscozitatea dinamică µ = 1,08 cP. Să se verifice valabilitatea, în condiţiile
problemei, a legii lui DARCY.
2.5. O sondă cu raza r
s
= 10 cm produce, dintr-un strat orizontal cu grosimea h = 8 m, ţiţei cu densitatea ρ =
0,85 kg/dm
3
şi vâscozitatea dinamică µ = 1 mPa·s, în condiţiile mişcării radial plane staţionare. Ştiind că diametrul
echivalent al granulelor rocii este d
e
= 0,5 mm, se cere să se determine valoarea debitului de ţiţei (în condiţii de
zăcământ) corespunzătoare trecerii la filtrarea neliniară.


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu




Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 3 33 3
MI ŞCĂRI ALE LI CHI DELOR I NCOMPRESI BI LE
Î N MEDI I POROASE
Mişcările studiate în acest capitol fac parte din categoria mişcărilor staţionare, caracterizate de condiţia dp/dt = 0
în orice punct al domeniului mişcării şi la orice timp t. Deşi condiţia ca mişcarea să fie staţionară este îndeplinită, cu
unele excepţii, doar în cadrul experimentelor de laborator, soluţiile ecuaţiilor fundamentale obţinute pentru aceste
mişcări pot fi folosite fie la studierea calitativă a anumitor aspecte ale mişcărilor nestaţionare, fie la tratarea mişcărilor
nestaţionare prin metoda asimilării acestora cu o succesiune de stări staţionare.


3.1. Mişcarea unidimensională într-un mediu poros omogen
Fie un mediu poros omogen şi izotrop, de formă paralelipipedică (figura 3.1),
având feţele laterale impermeabile şi bazele (perpendiculare pe axa Ox) permeabile.
Prin acest mediu poros filtrează un lichid incompresibil, între presiunile p
c
şi p
s
(p
c
> p
s
)
constante în timp (pentru ca mişcarea să fie staţionară), la debitul volumic Q.
Ecuaţiile fundamentale ale mişcării sunt: ecuaţia filtrării liniare (a lui DARCY)
(2.16), ecuaţia continuităţii (2.29) şi ecuaţia de stare (2.49), care se reduc, în
condiţiile existenţei unei singure componente a vitezei de filtrare şi
incompresibilităţii lichidului, la relaţiile
( ) const. , 0
d
d
,
d
d
0
= ρ = ρ = ρ
µ
− = =
x x
v
x x
p k
v v (3.1)
Înlocuind prima şi a treia ecuaţie (3.1) în cea de a doua, se obţine ecuaţia diferenţială a mişcării
, 0
2
2
=
x
p
d
d
(3.2)
a cărei soluţie
, b x a p + = (3.3)
este asociată cu condiţiile la limite

¹
´
¦
= =
= =
. , la
, , 0 la
c
s
p p l x
p p x
(3.4)
Punând soluţiei (3.3) condiţiile la limite (3.4) se obţin egalităţile
, , b l a p b p
c s
+ = =
care conduc la expresiile constantelor de integrare
s
s c
p b
l
p p
a =

= ,
şi legea variaţiei presiunii (3.3) devine
. x
l
p p
p p
s c
s

+ = (3.5)
Introducând derivata dp/dx obţinută din expresia (3.5) în prima relaţie (3.1) se găseşte formula vitezei de filtrare
,
l
p p k
v
s c

µ
− = (3.6)
care, înlocuită în ecuaţia macroscopică a continuităţii
v A Q = , (3.7)
unde A este aria suprafeţei secţiunii transversale prin mediul poros, dă pentru debitul volumic formula

( )
.
l
p p k A
Q
s c
µ

= (3.8)

3.2. Mişcări bidimensionale într-un mediu poros omogen
3.2.1. Mişcarea radial plană
O sondă verticală care străbate întreaga grosime a stratului productiv şi primeşte fluid prin peretele ei natural se
numeşte sondă perfectă din punct de vedere hidrodinamic. Dacă stratul productiv este orizontal şi are grosimea h
constantă, iar sonda produce, la o presiune constantă p
s
, dintr-o zonă cilindrică coaxială având pe frontiera exterioară,
de rază r
c
, presiunea constantă p
c
(figura 3.2), mişcarea este staţionară radial plană în sens generalizat. Notaţiile folosite
în figura 3.2 au următoarele semnificaţii: r
s
– raza sondei, r
c
– raza conturului (frontierei) de alimentare, p
s
– presiunea

Figura 3.1 Domeniul mişcării
unidimensionale a unui lichid
printr-un mediu poros omogen
28 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
dinamică de adâncime a sondei (măsurată la adâncimea medie a intervalului perforat), p
c
– presiunea statică a stratului
productiv, numită şi presiune pe conturul de alimentare. Condiţia ca presiunea p
c
să fie constantă, asigurând caracterul
staţionar al mişcării generate de sondă, este îndeplinită dacă, prin frontiera exterioară de rază r
c
, care trebuie să fie
permeabilă şi poartă numele de frontieră de alimentare, pătrunde în zona de drenaj a sondei o cantitate de lichid egală
cu cea produsă de sondă.
Având în vedere caracterul axial simetric al mişcării, este avantajos ca ea să fie studiată în coordonate cilindrice
care, pentru mişcarea plană, se reduc la coordonatele polare r, θ. În aceste condiţii, ecuaţia microscopică a continuităţii
(2.31), asociată cu ecuaţia de stare (2.50) a lichidului incompresibil, se reduce la forma
( ) , 0
1
=
r
v r
r r d
d
(3.9)
unde viteza radială, care este singura componentă a vitezei de filtrare, este dată
de legea lui DARCY
.
r
p k
v v
r
d
d
µ
− = = (3.10)
Din relaţiile (3.9) şi (3.10) rezultă ecuaţia diferenţială a mişcării
, 0
d
d
d
d
= |
¹
|

\
|
r
p
r
r
(3.11)
care se integrează succesiv astfel
,
d
d
,
d
d
r
a
r
p
a
r
p
r = =
conducând la soluţia
, ln b r a p + = (3.12)
ce reprezintă legea variaţiei presiunii şi este asociată, aşa cum rezultă din figura
3.2, cu condiţiile la limite

¹
´
¦
= =
= =
. , la
, , la
c c
s s
p p r r
p p r r
(3.13)
Prin înlocuirea condiţiilor (3.13) în relaţia (3.12) astfel
, ln , ln b r a p b r a p
c c s s
+ = + =
se găsesc expresiile celor două constante de integrare
c
s
c
s c
c s
s
c
s c
s
s
c
s c
r
r
r
p p
p r
r
r
p p
p b
r
r
p p
a ln
ln
ln
ln
,
ln

− =

− =

=
şi legea variaţiei presiunii (3.12) devine
. ln
ln
ln
ln
r
r
r
r
p p
p
r
r
r
r
p p
p p
c
s
c
s c
c
s
s
c
s c
s

− =

+ = (3.14)
Dacă se înlocuieşte derivata dp/dr a presiunii obţinută din relaţia (3.14) în ecuaţia lui DARCY (3.10), se stabileşte
formula vitezei de filtrare
,
1
ln
r
r
r
p p k
v
s
c
s c

µ
− = (3.15)
care, introdusă în ecuaţia macroscopică a continuităţii (3.7), în care secţiunea
normală la viteza de filtrare în orice punct are forma unui cilindru de rază oarecare
r, deci aria acestei secţiuni este
, 2 h r A π = (3.16)
conduce la formula debitului volumic de lichid incompresibil produs de sondă

( )
.
ln
2
s
c
t
s c
r
r
b
p p h k
Q
µ
− π
= (3.17)
În ecuaţia precedentă s-a admis că sonda produce ţiţei. Pentru ca debitul de
ţiţei să fie exprimat în condiţii de suprafaţă (la presiunea din rezervorul de
depozitare, practic egală cu presiunea atmosferică), s-a introdus la numitor factorul
de volum al ţiţeiului b
t
, definit ca volumul de ţiţei în condiţii de zăcământ care corespunde unităţii de volum de ţiţei în
condiţii de suprafaţă. Având în vedere că, la presiunea de zăcământ, ţiţeiul conţine o cantitate semnificativă de gaze
dizolvate, care sunt separate din faza lichidă înaintea depozitării acesteia în rezervor, factorul de volum al ţiţeiului are o
valoare supraunitară.

Figura 3.2 ConfiguraŃia mişcării radial plane a unui
lichid printr-un mediu poros omogen

Figura 3.3 Graficele presiunii şi vitezei de filtrare
în funcŃie de rază, în condiŃiile mişcării radial
plane staŃionare a unui lichid
HIDRAULICA SUBTERANĂ 29


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
În figura 3.3 sunt trasate graficele de variaţie a presiunii şi vitezei de filtrare în funcţie de rază. Se constată că
valorile maxime ale gradienţilor presiunii şi vitezei se înregistrează în vecinătatea sondei, fapt care pune în evidenţă
importanţa majoră a acestei zone asupra debitului produs de sondă.
Raportul dintre debitul volumic al sondei şi presiunea diferenţială la care produce aceasta se numeşte indice de
productivitate a sondei şi are, pe baza relaţiei (3.17), expresia
.
ln
2
s
c
t
s c
p
r
r
b
h k
p p
Q
I
µ
π
=

= (3.18)
Indicele de productivitate specific este raportul dintre I
p
şi grosimea h a stratului productiv, adică

( )
,
ln
2
s
c
t
s c
p
ps
r
r
b
k
p p h
Q
h
I
I
µ
π
=

= = (3.19)
iar mărimea
h k C = (3.20)
poartă numele de capacitate de producţie a stratului colector de hidrocarburi. Parametrii I
p
şi I
ps
caracterizează în mod
direct performanţa sondei de extracţie.
Din relaţiile (3.17) şi (3.18) se observă că indicele de productivitate reprezintă panta
graficului Q(p
c
– p
s
), numit diagramă indicatoare (figura 3.4). În domeniul de valabilitate a
ecuaţiei lui DARCY (2.16), limitat superior de punctul critic C, diagrama indicatoare este linia
dreaptă a cărei pantă este descrisă de ecuaţia (3.18), iar în domeniul filtrării neliniare
diagrama indicatoare este o curbă cu panta descrescătoare.
Unul din scopurile principale ale tehnologiei extracţiei ţiţeiului constă în creşterea
indicelui de productivitate a fiecărei sonde la valori maxime posibile din punct de vedere
economic. Acest proces este cunoscut sub numele de stimulare a productivităţii sondelor şi
poate fi realizat prin diferite căi, care pot fi deduse din analiza modului în care fiecare factor
al relaţiei (3.18) trebuie modificat pentru a duce la creşterea indicelui de productivitate.
Creşterea permeabilităţii k prin acidizare sau fisurare hidraulică, precum şi scăderea
vâscozităţii µ prin metode termice (ca injecţia ciclică de abur în strat) sunt principalele căi de
stimulare a productivităţii sondelor.
Acidizarea constă din injectarea în stratul productiv a unei soluţii apoase de acid clorhidric (care dizolvă
mineralele carbonatice), acid fluorhidric (care dizolvă cuarţul) şi un inhibitor de coroziune (care protejează
echipamentul sondei). Dopul de soluţie acidă pătrunde radial în strat, până la raza r
0
(egală, de obicei, cu 1…2 m), iar prin
reacţiile chimice dintre acizi şi mineralele rocii colectoare se măresc porozitatea şi, implicit, permeabilitatea zonei din
vecinătatea sondei. Produşii de reacţie sunt solubili în apă, deci sunt aduşi la suprafaţă după repunerea în producţie a sondei.
Fisurarea hidraulică constă din injectarea de ţiţei sau apă de zăcământ în stratul productiv, la o presiune
superioară celei de fisurare a rocii. Se formează astfel un sistem de fisuri într-o zonă cilindrică, coaxială cu sonda, de
rază r
0
= 1…2 m, realizându-se creşterea permeabilităţii zonei respective. Pentru ca fisurile formate să rămână deschise
şi după terminarea operaţiei, se adaugă în fluidul injectat nisip dur (de cuarţ) sortat, cu granulaţia adecvată lărgimii
estimate a fisurilor. Deşi zona cu permeabilitate mărită are o extindere redusă, atât în cazul acidizării cât şi în cel al
fisurării hidraulice, debitul sondei creşte semnificativ după stimulare (vezi interpretarea figurii 3.3).
Prin stimulare se reduce timpul de recuperare a ţiţeiului, ca efect al intensificării ritmului de extracţie, dar nu se
obţine, în mod necesar, şi o creştere a factorului final de recuperare. Metodele de creştere a factorului final de
recuperare implică suplimentarea energiei naturale a zăcământului. Astfel, în timp ce dezlocuirea (spălarea) ţiţeiului cu
abur, care constituie o metodă de creştere a factorului final de recuperare, conduce la mărirea energiei totale a
sistemului, cea mai mare parte din energia termică furnizată zăcământului în cadrul injecţiei ciclice de abur (care este un
procedeu de stimulare a productivităţii sondelor) se pierde în perioada de producţie, ca rezultat al conducţiei termice
către stratele impermeabile din acoperişul şi culcuşul colectorului, precum şi prin transportul căldurii la suprafaţă, odată
cu fluidele încălzite produse de sondă.
Presiunea medie ponderată cu aria zonei de drenaj a sondei este definită prin relaţia
, d
1

=
A
m
A p
A
p (3.21)
în care
( ) , 2 d ,
2 2
dr r A r r A
s c
π = − π =
iar presiunea este dată de ecuaţia (3.14). Înlocuind aceste expresii în relaţia (3.21) rezultă
=
(
(
(
(
¸
(

¸

|
|
|
¹
|

\
|


+

=
|
|
|
|
¹
|

\
|

+

=
∫ ∫ ∫ ∫
c
s
c
s
c
s
c
s
r
r
s
r
r
s
c
s c
r
r
s
s c
r
r
s
s
c
s c
s
s c
m
r r r r r r
r
r
p p
r r p
r r
r r
r
r
r
r
p p
p
r r
p d ln d ln
ln
d
2
d ln
ln
2
2 2 2 2


Figura 3.4 Graficul debitului
volumic în funcŃie de presiunea
diferenŃială în condiŃiile mişcării
radial plane staŃionare a unui
lichid
30 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
.
ln 2
ln
2
ln
2 4
ln
2
ln
2
ln
2
2
2 2 2 2 2 2 2 2
2 2
s
c
s c
c s
s
s
c s c
s
s
c
c
s
c
s c s c
s
s c
r
r
p p
p r
r
r
r r r
r
r
r
r
r
r
p p r r
p
r r

− =
(
(
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
+ −

− −

+


= (3.21')


3.2.2. Mişcarea generată de o sondă amplasată excentric într-un zăcământ cu contur de alimentare circular
Fie mişcarea generată de o sondă în condiţiile menţionate în paragraful 3.2.1, cu singura deosebire că sonda este
amplasată excentric, la distanţa δ faţă de centrul conturului circular de alimentare de rază r
c
.
Pentru studiul acestei mişcări se poate folosi metoda funcţiilor de variabilă complexă, asociată mişcărilor
potenţiale plane. În acest sens se observă că, dacă se defineşte funcţia
, p
k
µ
− = ϕ (3.22)
componentele vitezei, exprimate, conform legii lui DARCY, astfel
, ,
y
p k
v
x
p k
v
y x


µ
− =


µ
− = (3.23)
iau forma
, ,
y
v
x
v
y x

ϕ ∂
=

ϕ ∂
= (3.24)
care arată că mişcarea bidimensională a lichidelor incompresibile monofazice în
medii poroase omogene se comportă ca o mişcare potenţială, având potenţialul de
viteză ϕ. Neglijând raza r
s
a sondei în raport cu raza r
c
a conturului de alimentare,
sonda poate fi asimilată cu o distribuţie liniară de surse negative. Potenţialul
complex al mişcării generate de sondă în planul xOy din figura 3.5 este dat de relaţia
( ) ( ) , ln
2
1
δ +
π
− = z
h
b Q
z f
t
(3.25)
unde z = x + i

y, Q

b
t
este debitul volumic de ţiţei exprimat în condiţii de zăcământ (corespunzător debitului Q în condiţii
de suprafaţă) iar numărul complex z
1
care defineşte poziţia sondei faţă de sistemul de axe are expresia
z
1
= x + δ + i

y = z + δ .
Sonda a fost considerată ca o sursă plană negativă, S
1
, deoarece ea absoarbe fluid din domeniul mişcării, iar
intensitatea (debitul) sursei plane este raportul dintre debitul şi lungimea h a sursei liniare.
Pentru extinderea mişcării (care se desfăşoară, în mod evident, numai în cercul de rază r
c
) în întreg planul xOy,
se introduce o sursă pozitivă S
2
(asimilată unei sonde de injecţie, cu intensitatea (debitul volumic) +Q), simetrică faţă de
cerc, în punctul S
2
, situat faţă de centrul domeniului mişcării la distanţa
.
2
δ =
c
r D (3.26)
Astfel, mişcarea generată de sonda excentrică într-un zăcământ de ţiţei poate fi studiată pe baza modelului
mişcării potenţiale plane generate de două surse de semne contrare.
Potenţialul complex al sursei S
2
se exprimă sub forma
( ) ( ) , ln
2
2
D z
h
b Q
z f
t
+
π
= (3.27)
iar potenţialul complex al mişcării rezultante se obţine prin însumarea potenţialelor complexe ale celor două surse astfel
( ) ( ) ( ) . ln
2
ln
2
ln
2 δ +
+
π
= +
π
+ δ +
π
− =
z
D z
h
b Q
D z
h
b Q
z
h
b Q
z f
t t t
(3.28)
Scriind că
, e , e
2 1
2 2 1 1
θ θ
= + = = δ + =
i i
r D z z r z z
ecuaţia (3.28) devine
( ) ( ) , ln
2
1 2
1
2
ψ + ϕ =
(
¸
(

¸

θ − θ +
π
= i i
r
r
h
b Q
z f
t
(3.28’)
iar partea reală
, ln
2
0
1
2
ϕ +
π
= ϕ
r
r
h
b Q
t
(3.29)
introdusă în relaţia (3.22), dă pentru presiune formula
, ln
2
1
2
C
r
r
h k
b Q
p
t
+
π
µ
− = (3.30)
unde r
1
, r
2
sunt coordonatele bipolare definite în figura 3.5, iar ϕ
0
este valoarea potenţialului de viteză la r = r
s
.

Figura 3.5 Sistemul de două surse plane
echivalent mişcării generate de o sondă
amplasată excentric
HIDRAULICA SUBTERANĂ 31


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Pentru exprimarea condiţiilor la limite se presupune că punctul M din
figura 3.5 aparţine succesiv peretelui sondei şi conturului de alimentare.
Dacă M aparţine frontierei de rază r
s
, prima condiţie la limită ia forma
. , şi la
2 1 s s
p p D r r r = δ − = = (3.31)
Dacă M se află pe conturul de alimentare de rază r
c
(figura 3.6), pornind
de la relaţia de simetrie faţă de cerc (3.26) scrisă sub forma
c
c
r
D r
=
δ

rezultă că triunghiurile OS
1
M şi OS
2
M sunt asemenea. Se completează ecuaţiile
care exprimă proporţionalitatea laturilor celor două triunghiuri
1
2
r
r
r
D r
c
c
= =
δ

şi se scrie cea de a doua condiţie la limită astfel
. , la
1
2
c
c
p p
r
r
r
=
δ
= (3.32)
Înlocuind condiţiile la limite (3.31), (3.32) în ecuaţia (3.30) se obţin expresiile

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
+
δ π
µ
− =
+
δ
δ −
π
µ
− =
, ln
2
, ln
2
2 2
C
r
h k
b Q
p
C
r
r
h k
b Q
p
c t
c
s
c t
s
(3.33)
cu precizarea că, pentru scrierea primei relaţii (3.33), s-a folosit egalitatea
, ln ln
2 2
s
c
s
r
r
r
D
δ
δ −
=
δ −

în care D a fost înlocuit conform ecuaţiei (3.26).
Din prima relaţie (3.33) rezultă pentru constanta C expresia
, ln
ln
2 2
δ
δ −

+ =
c
s c
c
s c
c
r
r r
r
p p
p C (3.34)
iar din a doua relaţie (3.33) se obţine egalitatea
,
ln
ln
2
2 2
s c
c
s c
c
c t
r r
r
p p
r
p C
h k
b Q
δ −

=
δ

=
π
µ
(3.34’)
care permite exprimarea debitului volumic de lichid al sondei sub forma

( )
.
ln
2
2 2
s c
c
t
s c
r r
r
b
p p h k
Q
δ −
µ
− π
= (3.35)
Introducând expresiile (3.34) şi (3.34’) în relaţia (3.30), legea variaţiei presiunii în coordonate bipolare devine
. ln
ln
1
2
2 2
r
r
r
r r
r
p p
p p
c
s c
c
s c
c
δ
δ −

− = (3.36)
Revenind la coordonatele carteziene, cu relaţiile
( ) ( ) , ,
2 2
2
2 2
1
y D x r y x r + + = + δ + = (3.36’)
apoi înmulţind cu 2 la numărător şi numitor raportul din membrul drept al ecuaţiei (3.36), în scopul eliminării
radicalilor, se obţine ecuaţia

( ) | |
( ) | |
, ln
ln 2
2 2 2
2 2 2
2 2
y x r
y D x
r r
r
p p
p p
c
s c
c
s c
c
+ δ +
+ + δ
δ −

− = (3.37)
care exprimă legea variaţiei presiunii în coordonate carteziene.
Calculele numerice au arătat că, pentru valori uzuale ale lui r
c
şi r
s
, raportul dintre debitul sondei excentrice şi cel
aferent sondei centrale, exprimate de relaţiile (3.35) şi (3.17), are valori ce depăşesc cu puţin unitatea dacă δ ≤ 0,5r
c
. În
aceste cazuri, pentru calculul debitului sondei amplasate excentric se poate folosi relaţia (3.17) aferentă sondei centrale,
în locul ecuaţiei (3.35).

Figura 3.6 Ilustrarea condiŃiei ca punctul M să
aparŃină frontierei exterioare a zonei de drenaj a
sondei excentrice
32 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.2.3. Mişcarea generată de o sondă într-un zăcământ cu contur de alimentare liniar
Se consideră un zăcământ orizontal, cu grosimea constantă h, divizat de o falie dreaptă cu săritura mai mică
decât h, în două blocuri comunicante. Falia constituie o frontieră de alimentare liniară (considerată, pentru simplificare,
de lungime infinită) pentru blocul superior, în care se află o sondă de extracţie, la distanţa d faţă de frontieră. Mişcarea
generată de sondă este plană şi poate fi studiată folosind teoria funcţiilor de variabilă complexă asociată mişcărilor
potenţiale plane, la fel ca în paragraful 3.2.2. Pentru extinderea domeniului mişcării de la semiplanul superior (în care
se află sonda de extracţie asimilată cu sursa plană negativă S
1
) la întreg planul xOy, se introduce sursa fictivă pozitivă
S
2
, de intensitate +Q (sondă de injecţie) amplasată simetric faţă de conturul liniar de alimentare (figura 3.7, a).
Însumând potenţialele complexe ale celor două surse, exprimate sub forma
( ) ( ) ( ) ( ) , ln
2
, ln
2
2 1
d i z
h
b Q
z f d i z
h
b Q
z f
t t
+
π
= −
π
− = (3.38)
unde
, ) ( , ) ( ,
2 1
d i z d y i x z d i z d y i x z y i x z + = + + = − = − + = + =
se obţine pentru potenţialul complex al mişcării rezultante expresia
( ) . ln
2 d i z
d i z
h
b Q
z f
t

+
π
= (3.39)
Pentru separarea părţii reale a potenţialului complex (3.39), se scriu numerele complexe z
1
şi z
2
astfel
2 1
e , e
2 2 1 1
θ θ
= =
i i
r z r z
şi se obţine pentru f(z) o expresie identică cu funcţia
(3.28’), unde r
1
şi r
2
sunt coordonatele bipolare definite
în figura 3.7. Potenţialul de viteză ϕ şi presiunea p sunt
exprimate prin ecuaţiile (3.29), (3.30).
Condiţiile la limite asociate legii de variaţie a
presiunii (3.30) corespund situaţiilor în care punctul
M aparţine frontierei sondei (cercului de rază r
s
),
respectiv conturului de alimentare (axei Ox) şi pot fi
exprimate prin relaţiile

¹
´
¦
= =
= = =
. , la
, , 2 şi la
2 1
2 1
c
s s
p p r r
p p d r r r
(3.40)
Punând aceste condiţii ecuaţiei presiunii (3.30)
se obţine sistemul

¦
¹
¦
´
¦
=
+
π
µ
− =
,
,
2
ln
2
C p
C
r
d
h k
b Q
p
c
s
t
s
(3.41)
din care rezultă expresia
,
2
ln
2
s
s c t
r
d
p p
h k
b Q −
=
π
µ

ce permite exprimarea debitului volumic sub forma

( )
.
2
ln
2
s
t
s c
r
d
b
p p h k
Q
µ
− π
= (3.42)
Dacă se înlocuieşte a doua relaţie (3.41) în ecuaţia (3.30), apoi se trece la coordonate carteziene cu expresiile
(3.36’) şi se înmulţeşte al doilea termen din membrul drept al relaţiei obţinute cu 2 la numărător şi numitor pentru
eliminarea radicalilor, legea de variaţie a presiunii devine

( )
( )
. ln
2
ln 2
2 2
2 2
d y x
d y x
r
d
p p
p p
s
s c
c
− +
+ + −
− = (3.43)
În cazul în care frontiera de alimentare are lungimea finită, egală cu 2a, iar sonda este amplasată simetric faţă de
extremităţile frontierei (figura 3.7, b), relaţia (3.42) ia forma

( )
.
1
2
ln
2
2
2
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
a
d
r
d
b
p p h k
Q
s
t
s c
(3.44)
Dacă d
2
/a
2
<< 1, adică sonda se află la distanţă relativ mică faţă de o frontieră de alimentare cu lungime relativ mare,
frontiera de alimentare se comportă ca şi când ar avea lungimea infinită, iar ecuaţia (3.44) se reduce la relaţia (3.42).

a. b.
Figura 3.7 Sistemul de două surse echivalent mişcării generate de o sondă situată în
vecinătatea unei frontiere de alimentare liniare infinite (a), respectiv finite (b)
HIDRAULICA SUBTERANĂ 33


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Se defineşte curba izobară ca fiind locul geometric al punctelor din planul mişcării în care presiunea are o
valoare constantă cunoscută. Pentru a se stabili forma şi parametrii unei izobare pentru mişcarea studiată în acest
paragraf, se foloseşte legea de variaţie a presiunii (3.43), în care se impune ca presiunea să aibă valoarea constantă p
1
,
ceea ce implică egalarea argumentului logaritmului de la numărător cu o constantă, adică

( )
( )
.
2
2 2
2 2
c
d y x
d y x
=
− +
+ +
(3.45)
Dacă se scrie ecuaţia (3.43) sub forma
, ln
2
ln 2
2
1
c
r
d
p p
p p
s
s c
c

− =
se poate explicita constanta c
2
astfel
. e
2
ln 2
2
1
s s c
c
r
d
p p
p p
c


= (3.46)
Pe de altă parte, dezvoltând ecuaţia (3.45) se obţin succesiv relaţiile
, 2 2
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
c d c y d c y c x d y d y x + − + = + + +
, 0
1
1
2
2
2
2
2 2
= +

+
+ + d
c
c
y d y x (3.47)
care arată că izobara p = p
1
are forma unui cerc, a cărui ecuaţie generală este
( ) ( ) .
2 2 2
R b y a x = − + − (3.48)
Pentru a aduce relaţia (3.47) la forma (3.48) se schimbă semnul celui de-al treilea termen înlocuind la numitor pe
(1 – c
2
) cu –(c
2
– 1), apoi se adună şi se scade termenul ( ) ( ) | |
2
2 2 2
1 1 − + c c d , obţinându-se ecuaţia

( )
.
1
4
1
1
2
2
2 2
2
2
2
2

=
|
|
¹
|

\
|

+
− +
c
d c
c
c
d y x (3.49)
Prin identificarea expresiilor (3.48) şi (3.49) se găsesc relaţiile de calcul pentru coordonatele centrului cercului şi
razei acestuia, sub forma
.
1
2
,
1
1
, 0
2 2
2

=

+
= =
c
d c
R
c
c
d b a (3.50)

3.3. Legea refracŃiei liniilor de curent
În cazul mişcării unui fluid printr-o succesiune de medii poroase cu
permeabilităţi zonal constante, se produce un fenomen de refracţie a liniilor de
curent, care constă din schimbarea direcţiei de mişcare a fluidului la traversarea
frontierei care separă două domenii cu permeabilităţi diferite.
Se consideră mişcarea bidimensională a unui lichid pe frontiera comună S a
domeniilor D
1
şi D
2
, având permeabilităţile diferite k
1
, respectiv k
2
(figura 3.8). La
traversarea frontierei S, debitul şi presiunea lichidului trebuie să rămână constante.
Condiţiile de continuitate a debitului şi presiunii pe suprafaţa S se exprimă astfel
,
2 1
∫ ∫
⋅ = ⋅
S S
A n v A n v d d
r r r r
(3.51)
p
1
= p
2
pe suprafaţa S . (3.52)
Ţinând seama că n v
r r

1
= v
1n
şi n v
r r

2
= v
2n
(componentele normale ale vitezelor de filtrare), relaţia (3.51) se
reduce la egalitatea
,
2 1
S
n
S
n
v v = (3.53)
care, asociată cu ecuaţia lui DARCY, scrisă sub forma
, ,
2 2
2
1 1
1
n
p k
v
n
p k
v
n n


µ
− =


µ
− =
duce la ecuaţia
.
2
2
1
1
S S
n
p
k
n
p
k


=


(3.54)
Relaţia (3.54) arată că derivata presiunii pe direcţia normalei suferă un salt pe suprafaţa comună S. În schimb,
derivata presiunii după direcţia tangentei la S este constantă pe această suprafaţă şi, ca urmare, prin derivarea relaţiei
(3.52) în raport cu s, rezultă egalitatea

Figura 3.8 Schema refracŃiei liniilor de curent
pe frontiera comună a două zone de
permeabilităŃi diferite
34 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
.
2 1
S S
s
p
s
p


=


(3.55)
Componentele tangenţiale ale vitezelor de filtrare sunt
. ,
2 2
2
1 1
1
s
p k
v
s
p k
v
s s


µ
− =


µ
− = (3.56)
Înlocuind derivatele presiunii obţinute din ecuaţiile (3.56) în formula (3.55) se găseşte expresia
.
2
2
1
1
S
s
S
s
k
v
k
v
= (3.57)
Prin împărţirea relaţiei (3.57) la ecuaţia (3.53) se obţine forma
,
1 1
2
2
2 1
1
1
S
n
s
S
n
s
v
v
k v
v
k
=
în care, conform figurii 3.8, v
1s
/v
1n
= tg θ
1
, v
2s
/v
2n
= tg θ
2
, deci

1 2 2 1
θ = θ tg tg k k pe suprafaţa S , (3.58)
ecuaţie care exprimă matematic legea refracţiei liniilor de curent.
Din relaţia (3.58) se observă că, în cazurile în care normala la frontiera comună este coliniară (θ
1
= 0) sau
ortogonală cu direcţia mişcării (θ
1
= π/2), liniile de curent nu se refractă la traversarea suprafeţei comune.

3.4. Mişcări unidimensionale în medii poroase cu permeabilitate zonal constantă
3.4.1. Mişcarea unidimensională în cazul frontierei comune perpendiculare pe direcŃia mişcării
Mişcările de acest tip se întâlnesc în cazul filtrelor constituite din pachete de nisip de granulaţii diferite şi în
cazul succesiunilor de strate orizontale permeabile.
Configuraţia domeniului unei astfel de mişcări, când mediul poros este constituit din două zone de permeabilităţi
k
1
, respectiv k
2
este prezentată în figura 3.9.
Indexând cu 1, respectiv 2 mărimile corespunzătoare celor două zone, ecuaţia lui DARCY şi ecuaţia microscopică
a continuităţii, asociate cu ecuaţia de stare (2.50) se reduc la
( ) , 2 , 1 , 0
d
d
,
d
d
= =
µ
− = = i
x
v
x
p k
v v
i i i
xi i
(3.59)
din care rezultă ecuaţiile diferenţiale ale mişcării în cele două pachete permeabile
( ) . 2 , 1 , 0
d
d
2
2
= = i
x
p
i
(3.60)
care au soluţiile
( ) . 2 , 1 , = + = i b x a p
i i i
(3.61)
Dacă se introduc cele patru condiţii la limite

¦
¹
¦
´
¦
= = =
= + =
= =
, şi , la
; , la
; , 0 la
2 1 2 1 1
2 2 1
1
v v p p l x
p p l l x
p p x
c
s
(3.62)
dintre care ultimele două exprimă continuitatea presiunii şi vitezei de filtrare pe frontiera dintre cele două pachete cu
permeabilităţi diferite, în ecuaţiile (3.61) astfel
( ) , , , ,
2 2 1 1 2
2
1
1
2 1 2 1 1 1 2 2 1 2 1
a k a k a
k
a
k
b l a b l a b l l a p b p
c s
= ⇒
µ
− =
µ
− + = + + + = =
se obţin expresiile celor patru constante de integrare
( ) , , , ,
2 1
2 1
1
2
2 1
2 1
1
2
2
2
2
1
1
1
l l
l l
k
k
p p
p b p b
l l
k
k
p p
a
l
k
k
l
p p
a
s c
c s
s c s c
+
+

− = =
+

=
+

=
iar legile de variaţie a presiunii în cele două zone devin
( ) . ,
2 1
1
2
2
2
2
1
1
1
x l
l l
k
k
p p
p p x
l
k
k
l
p p
p p
s c
c
s c
s

+

− =
+

+ = (3.63)
Introducând derivatele presiunii obţinute din expresiile (3.63) în prima relaţie (3.59), rezultă formula
.
2
2
1
1
1
2 1
l
k
k
l
p p k
v v
s c
+

µ
− = = (3.64)
care indică egalitatea vitezelor, deci faptul că prin cele două pachete permeabile filtrează acelaşi debit de lichid.

Figura 3.9 Domeniul mişcării
unidimensionale în cazul frontierei comune
perpendiculare pe direcŃia mişcării
HIDRAULICA SUBTERANĂ 35


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Conform ecuaţiei macroscopice a continuităţii (3.7), în care se înlocuieşte viteza de filtrare dată de relaţia (3.64),
debitul volumic de lichid are expresia
.
2
2
1
1
1
1
l
k
k
l
p p k
A v A Q
s c
+

µ
= = (3.65)
Dacă se consideră un mediu poros omogen de permeabilitate k
m
echivalent celui real (în sensul că debitul de
lichid filtrat este acelaşi) şi se notează l
1
+ l
2
= l, debitul este dat de ecuaţia (3.8) scrisă sub forma
.
l
p p k
A Q
s c m

µ
= (3.66)
Identificând ecuaţiile (3.65) şi (3.66) se obţine pentru permeabilitatea medie relaţia
,
2
2
1
1
2 1
k
l
k
l
l l
k
m
+
+
= (3.67)
care, în cazul general a n zone cu permeabilităţi diferite, parcurse succesiv de lichidul în mişcare, devine
.
1 1
∑ ∑
= =
=
n
i
i
i
n
i
i m
k
l
l k (3.68)

3.4.2. Mişcarea unidimensională în cazul frontierei comune paralele cu direcŃia mişcării
Această mişcare este descrisă de ecuaţiile fundamentale (3.59), care conduc la
ecuaţiile diferenţiale (3.60) cu soluţiile (3.61). Conform figurii 3.10, cele patru
condiţii la limite sunt

¹
´
¦
= = =
= = =
, , la
, , 0 la
2 1
2 1
c
s
p p p l x
p p p x
(3.69)
Prin înlocuirea condiţiilor (3.69) în relaţiile (3.61) se obţin expresiile
constantelor de integrare
, ,
2 1 2 1 s
s c
p b b
l
p p
a a = =

= =
iar ecuaţiile presiunii în cele două domenii (3.61) capătă forma
.
2 1
x
l
p p
p p p
s c
s

+ = = (3.70)
Introducând derivatele presiunilor p
1
, p
2
conform ecuaţiei (3.70) în prima relaţie (3.59) se găsesc expresiile
vitezelor de filtrare
. ,
2
2
1
1
l
p p k
v
l
p p k
v
s c s c

µ
− =

µ
− = (3.71)
Debitele filtrate prin cele două domenii se însumează pentru aflarea debitului total
( ) .
2 2 1 1 2 2 1 1 2 1
l
p p
k A k A v A v A Q Q Q
s c
µ

+ = + = + = (3.72)
Considerând, ca şi în paragraful 3.4.1, un mediu poros omogen echivalent celui real, prin identificarea
expresiilor debitului (3.66) în care A = A
1
+ A
2
şi (3.72) se stabileşte ecuaţia permeabilităţii medii
,
2 1
2 2 1 1
A A
k A k A
k
m
+
+
= (3.73)
care, pentru cazul existenţei a n pachete cu permeabilităţi zonal constante, devine
.
1 1
∑ ∑
= =
=
n
i
i
n
i
i i m
A k A k (3.74)


3.5. Mişcări radial plane în medii poroase cu permeabilitate zonal constantă
Aceste mişcări pot fi întâlnite în cazul sondelor de ţiţei care prezintă, în imediata vecinătate, o zonă fisurată
hidraulic, acidizată sau cu porii parţial blocaţi, sau care traversează o succesiune de strate productive.

3.5.1. Mişcarea radial plană în cazul frontierei comune perpendiculare pe direcŃia mişcării
Dacă într-o zonă cilindrică, coaxială cu sonda, de rază r
0
, permeabilitatea stratului productiv are valoarea
modificată k
1
, iar în restul zonei de drenaj a sondei permeabilitatea este cea originală k
2
(figura 3.11), mişcarea radial
plană a ţiţeiului spre sondă se desfăşoară în două domenii concentrice cu permeabilităţi diferite. Permeabilitatea
modificată poate fi inferioară celei originale atunci când, în timpul forării sondei, s-a produs blocarea parţială a porilor

Figura 3.10 Domeniul mişcării
unidimensionale în cazul frontierei comune
paralele cu direcŃia mişcării
36 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
ca efect al pătrunderii apei din fluidul de circulaţie, care a determinat umflarea mineralelor argiloase din componenţa
rocii colectoare, sau poate fi superioară permeabilităţii originale în urma aplicării unui proces de acidizare sau de
fisurare hidraulică.
Ecuaţiile fundamentale ale mişcării, scrise în coordonate cilindrice (care se
reduc, pe baza caracterului plan al mişcării, la coordonatele polare, în condiţiile
existenţei unei singure componente a vitezei de filtrare şi anume cea radială), pentru
cele două zone cu permeabilităţi diferite, sunt:
– ecuaţia lui DARCY
( ) , 2 , 1 ,
d
d
=
µ
− = = i
r
p k
v v
i i
i r i

– ecuaţia continuităţii
( ) ( ) , 2 , 1 , 0
d
d 1
= = ρ i v r
r r
i
(3.76)
– ecuaţia de stare a lichidului incompresibil (2.50).
Înlocuind ecuaţiile (3.75) şi (2.50) în relaţia (3.76) se obţin ecuaţiile diferenţiale ale mişcării
( ) , 2 , 1 , 0
d
d
d
d
= = |
¹
|

\
|
i
r
p
r
r
i
(3.77)
cu soluţiile
( ) , 2 , 1 , ln = + = i b r a p
i i i
(3.78)
asociate cu condiţiile la limite

¦
¹
¦
´
¦
= = =
= =
= =
, şi , la
; , la
; , la
2 1 2 1 0
2
1
v v p p r r
p p r r
p p r r
c c
s s
(3.79)
unde ultimele două condiţii reflectă continuitatea presiunii şi vitezei de filtrare pe frontiera de rază r
0
.
Punând condiţiile la limite (3.79) ecuaţiilor (3.78) astfel
, , ln ln , ln , ln
2 2 1 1
0
2 2
0
1 1
2 0 2 1 0 1 2 2 1 1
a k a k
r
a k
r
a k
b r a b r a b r a p b r a p
c c s s
= ⇒
µ
− =
µ
− + = + + = + =
se obţin expresiile celor patru constante de integrare
, ln
ln ln
, ln
ln ln
,
ln ln
,
ln ln
0
0
1
2
2
0 2
1 0
1
0
0
1
2
2
0 2
1 0
1 c
c
s
s c
c s
c
s
s c
s
c
s
s c
c
s
s c
r
r
r
r
r
k
k
p p
p b r
r
r
k
k
r
r
p p
p b
r
r
r
r
k
k
p p
a
r
r
k
k
r
r
p p
a
+

− =
+

− =
+

=
+

=
care se înlocuiesc în ecuaţiile (3.78) rezultând formulele
, ln
ln ln
0 2
1 0
1
s
c
s
s c
s
r
r
r
r
k
k
r
r
p p
p p
+

+ = , ln
ln ln
0
0
1
2
2
r
r
r
r
r
r
k
k
p p
p p
c
c
s
s c
c
+

− = (3.80)
care exprimă legile de variaţie a presiunilor din cele două zone. Dacă se introduc derivatele dp
1
/dr, dp
2
/dr obţinute din
relaţiile (3.80) în ecuaţia lui DARCY (3.75), se găsesc expresiile vitezelor de filtrare
.
1
ln ln
0 2
1 0
1
2 1
r
r
r
k
k
r
r
p p k
v v
c
s
s c
+

µ
− = = (3.81)
Debitul volumic de ţiţei este dat de ecuaţia macroscopică a continuităţii (3.7), în care A = 2

π

r

h, sub forma

( )
,
ln
1
ln
1
2
2
0 2
0
1
1
|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
= π =
r
r
k r
r
k
b
p p h
v h r Q
c
s
t
s c
(3.82)
unde factorul de volum al ţiţeiului b
t
asigură exprimarea debitului în condiţii de suprafaţă.
Dacă se consideră un mediu poros omogen, cu permeabilitatea k
m
, prin care filtrează acelaşi debit de lichid ca şi
prin cel real, relaţia (3.82) poate fi scrisă sub forma

( )
,
ln
2
s
c
t
s c m
r
r
b
p p h k
Q
µ
− π
= (3.83)
Prin identificarea ecuaţiilor (3.82) şi (3.83) se obţine expresia permeabilităţii medii
.
ln
1
ln
1
ln
0 2
0
1
r
r
k r
r
k
r
r
k
c
s
s
c
m
+
= (3.84)

Figura 3.11 Domeniul mişcării radial plane
în cazul frontierei comune perpendiculare
pe direcŃia mişcării
HIDRAULICA SUBTERANĂ 37


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.5.2. Efectul skin
Aşa cum s-a mai precizat, existenţa zonei de permeabilitate modificată k
1
poate fi rezultatul unei blocări parţiale
a porilor sau al unor operaţii de acidizare ori fisurare hidraulică. Modificarea permeabilităţii în zona de rază r
0
impune
aplicarea unei căderi de presiune suplimentare pentru ca sonda să producă acelaşi debit ca în cazul permeabilităţii
constante. Căderea de presiune suplimentară poate fi pozitivă când k
1
< k
2
, respectiv negativă când k
1
> k
2
.
Presiunile diferenţiale în domeniul cuprins între razele r
0
şi r
s
în prezenţa, respectiv în absenţa zonei cu
permeabilitate modificată (figura 3.12) au expresiile
, ln
2
, ln
2
0
2
0
0
1
'
0
s
t
s
s
t
s
r
r
h k
b Q
p p
r
r
h k
b Q
p p
π
µ
= −
π
µ
= − (3.85)
unde
'
0
p , p
0
sunt valorile presiunii la raza r
0
, în prezenţa, respectiv în absenţa modificării de
permeabilitate, iar p
s
– presiunea dinamică de adâncime a sondei. Scăzând a doua relaţie (3.85)
din prima, se găseşte expresia căderii de presiune suplimentare
( ) ( ) . ln 1
2
ln
1 1
2
0
1
2
2
0
2 1
0
'
0
s
t
s
t
s s s
r
r
k
k
h k
b Q
r
r
k k h
b Q
p p p p p
|
|
¹
|

\
|

π
µ
=
|
|
¹
|

\
|

π
µ
= − − − = ∆ (3.86)
Fenomenul de modificare a permeabilităţii stratului productiv în zona imediat învecinată
sondei este cunoscut sub numele de efect skin sau efect de deteriorare şi este caracterizat cantitativ
prin factorul de skin, definit ca o cădere de presiune suplimentară adimensională, prin egalitatea
,
2
2
t
s
b Q
p h k
S
µ
∆ π
= (3.87)
care, pe baza ecuaţiei (3.86), devine
. ln 1
0
1
2
s
r
r
k
k
S
|
|
¹
|

\
|
− = (3.88)
Valoarea factorului de skin este pozitivă în cazul când k
1
< k
2
, respectiv negativă atunci când k
1
> k
2
.
Dacă se înmulţeşte relaţia (3.82), la numărător şi numitor, cu k
2
, apoi se adună şi se scade în paranteza de la
numitor termenul ln(r
0
/r
s
), se obţine ecuaţia
( )
,
ln ln ln
2
0 0
1
2
2
|
|
¹
|

\
|
+ − µ
− π
=
s
c
s s
t
s c
r
r
r
r
r
r
k
k
b
p p h k
Q
care, pe baza expresiei (3.88) devine

( )
,
ln
2
2
|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
S
r
r
b
p p h k
Q
s
c
t
s c
(3.89)
permiţând calcularea factorului de skin, în condiţiile cunoaşterii debitului şi permeabilităţii originale, astfel

( )
. ln
2
2
s
c
t
s c
r
r
b Q
p p h k
S −
µ
− π
= (3.90)

3.5.3. Mişcarea radial plană în cazul frontierei comune paralele cu direcŃia mişcării
Această mişcare corespunde situaţiei în care sonda produce dintr-o succesiune de strate comunicante suprapuse
şi este prezentată schematizat, pentru cazul particular a două strate orizontale, în figura 3.13.
În condiţiile menţionate, pornind de la ecuaţiile fundamentale (3.75), (3.76) şi
(2.50), se ajunge la relaţiile (3.77) cu soluţiile (3.78), la fel ca în paragraful 3.5.1.
Condiţiile la limite asociate ecuaţiilor (3.78) sunt, în acest caz,

¹
´
¦
= = =
= = =
, , la
, , la
2 1
2 1
c c
s s
p p p r r
p p p r r
(3.91)
şi duc la următoarele expresii ale constantelor de integrare
. ln
ln
ln
ln
,
ln
2 1 2 1 c
s
c
s c
c s
s
c
s c
s
s
c
s c
r
r
r
p p
p r
r
r
p p
p b b
r
r
p p
a a

− =

− = =

= =
Înlocuind aceste formule în ecuaţiile (3.78) se obţin ecuaţiile presiunilor în cele două zone
, ln
ln
2 1
s
s
c
s c
s
r
r
r
r
p p
p p p

+ = = (3.92)
din care se stabilesc derivatele dp
1
/dr, dp
2
/dr care, înlocuite în relaţiile (3.75), permit aflarea ecuaţiilor vitezei de filtrare

Figura 3.12 Presiunile
diferenŃiale în zona cu
permeabilitate modificată, în
contextul determinării
factorului de skin

Figura 3.13 Domeniul mişcării radial plane
în cazul frontierei comune paralele cu
direcŃia mişcării
38 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
.
1
ln
,
1
ln
2
2
1
1
r
r
r
p p k
v
r
r
r
p p k
v
s
c
s c
s
c
s c

µ
− =

µ
− = (3.93)
Debitele celor două pachete permeabile suprapuse se stabilesc pe baza ecuaţiei (3.7) şi, prin însumare, se obţine
debitul total astfel

( )( )
.
ln
2
2 2 1 1
s
c
t
s c
r
r
b
p p h k h k
Q
µ
− + π
= (3.94)
Ecuaţia (3.94) poate fi exprimată sub forma (3.83), aferentă unui mediu poros omogen echivalent; prin identificarea
ecuaţiilor (3.83) şi (3.94), asociată cu folosirea notaţiei h
1
+ h
2
= h, se găseşte expresia permeabilităţii medii
,
2 1
2 2 1 1
h h
h k h k
k
m
+
+
= (3.95)
care poate fi generalizată pentru cazul existenţei a n pachete permeabile de grosimi h
i
şi permeabilităţi k
i
astfel
.
1 1
∑ ∑
= =
=
n
i
i
n
i
i i m
h h k k (3.96)


3.6. Mişcări tridimensionale generate de sonde imperfecte din punct de vedere hidrodinamic
Sondele care nu străbat în întregime stratul productiv se numesc sonde imperfecte după gradul de deschidere, iar
cele care nu produc prin pereţii lor naturali poartă numele de sonde imperfecte după modul de deschidere.
Mişcarea generată de o sondă imperfectă are caracter tridimensional convergent spre zona de comunicaţie strat-
sondă (în cazul sondei imperfecte după gradul de deschidere), respectiv spre deschiderile (perforaturi sau şliţuri)
practicate în coloana de exploatare (în cazul sondei imperfecte după modul de deschidere). Reducerea suprafeţei de
intrare a fluidului în sondă faţă de cea aferentă sondei perfecte determină apariţia unor rezistenţe hidraulice şi unor
căderi de presiune suplimentare, care fac ca debitul sondei imperfecte să fie mai mic decât debitul sondei perfecte.
Efectul imperfecţiunii sondei asupra debitului acesteia este caracterizat cantitativ prin coeficientul de
imperfecţiune, definit astfel
,
p
i
Q
Q
c = (3.97)
unde Q, Q
p
sunt debitele sondei imperfecte, respectiv perfecte, la aceeaşi presiune diferenţială.
Deoarece rezistenţele hidraulice suplimentare sunt localizate în vecinătatea sondei, efectul imperfecţiunii sondei
asupra debitului poate fi tratat ca un efect pseudoskin (fals efect skin) sau ca o reducere fictivă a razei sondei, iar debitul
sondei imperfecte poate fi exprimat sub una din următoarele forme echivalente

( )
,
ln
2
* *
|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
i
s
c
t
s c
S
r
r
b
p p h k
Q (3.98)

( )
,
ln
2
* *
rs
c
t
s c
r
r
b
p p h k
Q
µ
− π
= (3.99)
unde p
*
este presiunea redusă la un plan de referinţă, definită de ecuaţia (2.14), care înlocuieşte presiunea p, pentru a se
putea pune condiţii la limite de presiune constantă la adâncimi diferite, ţinându-se seama de ecuaţia hidrostaticii, S
i

factorul de pseudoskin corespunzător imperfecţiunii sondei, iar r
rs
– raza redusă a sondei. Din echivalenţa ecuaţiilor
(3.98) şi (3.99) rezultă relaţia dintre factorul de pseudoskin şi raza redusă a sondei, de forma
. e
i
S
s rs
r r

= (3.100)
Considerând că sonda ar genera în zăcământ o mişcare radial plană dacă ar fi perfectă din punct de vedere
hidrodinamic, se poate exprima debitul Q
p
al sondei perfecte sub forma (3.17), în care se înlocuieşte p cu p
*
(conform
relaţiei (2.14), într-un plan orizontal, p
*
= p). iar relaţia (3.97), în care debitul Q al sondei imperfecte este dat de formula
(3.98) devine
,
ln
ln
i
s
c
s
c
i
S
r
r
r
r
c
+
= (3.101)
unde relaţia de calcul a factorului de pseudoskin trebuie determinată pentru fiecare tip de imperfecţiune a sondei.

HIDRAULICA SUBTERANĂ 39


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.6.1. Mişcarea radial sferică
Acest tip de mişcare se întâlneşte atunci când sonda pătrunde în stratul productiv pe o adâncime b foarte mică,
practic neglijabilă în raport cu grosimea h a acestuia. Ca urmare, gradul de penetrare a sondei
h b h = (3.102)
este practic nul, iar liniile de curent sunt razele unei emisfere (figura 3.14). Mişcarea se studiază în coordonate sferice,
pentru ca viteza de filtrare să aibă doar componenta radială
.
d
d
*
r
p k
v v
r
µ
− = = (3.103)
Ecuaţia de continuitate în coordonate sferice (2.32) asociată cu ecuaţia de stare a lichidelor incompresibile (2.50)
se reduce la relaţia
( ) . 0
1
2
2
=
r
v r
r
r
d
d
(3.104)
Din formulele (3.103) şi (3.104) rezultă ecuaţia diferenţială a mişcării
, 0
*
2
=
|
|
¹
|

\
|
r
p
r
r d
d
d
d
(3.105)
care se integrează astfel
. ,
d
d
,
d
d
*
2
* *
2
b
r
a
p
r
a
r
p
a
r
p
r + − = = = (3.106)
Soluţia (3.106) arată că, începând de la o anumită rază, fie ea r
c
, presiunea
redusă este, practic, o constantă, notată cu
*
c
p . Punând relaţiei (3.106) condiţiile
la limite

¦
¹
¦
´
¦
= =
= =
, , la
, , la
* *
* *
c c
s s
p p r r
p p r r
(3.107)
se determină constantele de integrare a şi b sub forma
.
1
1 1
1
1 1
,
1 1
* *
*
* *
*
* *
c
c s
s c
c
s
c s
s c
s
c s
s c
r
r r
p p
p
r
r r
p p
p b
r r
p p
a


+ =


+ =


=
Astfel, legea de variaţie a presiunii reduse la un plan de referinţă (acoperişul stratului productiv) devine
.
1 1
1 1
* *
* *
|
|
¹
|

\
|



+ =
r r
r r
p p
p p
s
c s
s c
s
(3.108)
Dacă se introduce în ecuaţia lui DARCY (3.103) derivata presiunii reduse la planul de referinţă obţinută din
ecuaţia (3.108) se găseşte relaţia de calcul a vitezei de filtrare
,
1
1 1
2
* *
r
r r
p p k
v
c s
s c


µ
− = (3.109)
care, asociată cu ecuaţia macroscopică a continuităţii (3.7), în care A

= 2

π

r
2
este aria unei emisfere de rază oarecare r,
concentrică cu sonda (figura 3.14), dă pentru debitul volumic de lichid relaţia

( )
.
1 1
2
2
* *
2
|
|
¹
|

\
|
− µ
− π
= π =
c s
t
s c
r r
b
p p k
v r Q (3.110)
Având în vedere că r
s
<< r
c
, iar 1/r
s
>> 1/r
c
, relaţia (3.110) se reduce la forma aproximativă

( )
.
2
* *
t
s c s
b
p p r k
Q
µ
− π
≅ (3.111)
Dacă debitul sondei imperfecte se exprimă sub forma generală (3.98), prin identificarea acestei ecuaţii cu relaţia
(3.111) se obţine pentru factorul de pseudoskin expresia
. ln
s
c
s
i
r
r
r
h
S − = (3.112)
Coeficientul de imperfecţiune a sondei care produce în condiţiile mişcării radial sferice poate fi calculat cu
relaţia (3.101) asociată cu expresia (3.112), sau cu ecuaţia (3.97) în care se înlocuiesc expresiile (3.111) şi (3.17) astfel

Figura 3.14. ConfiguraŃia mişcării radial sferice
40 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
. ln
s
c s
i
r
r
h
r
c = (3.113)
Dacă stratul orizontal saturat cu ţiţei are grosimea h
relativ mică (figura 3.15), atunci domeniul mişcării se
împarte în trei zone şi anume: mişcare radial sferică în
zona de rază r
s
≤ r ≤ R ≅ 4h, radial plană între cilindrii de
raze R şi r
c
, respectiv de tranziţie între cilindrul de rază R
şi emisfera de rază R. Această mişcare compusă se
numeşte mişcare zonal (parţial) radial sferică.
Notând cu
*
R
p presiunea redusă pe frontiera de rază
R, neglijând existenţa zonei de tranziţie şi apelând la
relaţiile (3.17) şi (3.110), debitul volumic de ţiţei se poate
exprima astfel

( ) ( )
,
1 1
2
ln
2
* * * *
|
|
¹
|

\
|
− µ
− π
=
µ
− π
=
R r
b
p p k
R
r
b
p p h k
Q
s
t
s R
c
t
R c
(3.114)
de unde rezultă ecuaţiile presiunilor diferenţiale în cele două zone sub forma
.
1 1
2
, ln
2
* * * *
|
|
¹
|

\
|

π
µ
= −
π
µ
= −
R r k
b Q
p p
R
r
h k
b Q
p p
s
t
s R
c t
R c

Dacă se însumează presiunile diferenţiale, se dă factor comun expresia ( )
s t
r k b Q π µ 2 , se neglijează termenului
r
s
/R << 1 şi se înlocuieşte R ≅ 4h se obţine ecuaţia

( )
.
4
ln 1
2
* *
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
h
r
h
r
b
p p r k
Q
c s
t
s c s
(3.115)
Calculele numerice au arătat că, pentru valori obişnuite ale razelor r
s
şi r
c
, debitul calculat cu relaţia (3.111) nu
prezintă o diferenţă mai mare de două procente faţă de cel rezultat din relaţia (3.115), când grosimea stratului h
depăşeşte valoarea de 10 m. Deci, pentru h ≥ 10 m mişcarea poate fi considerată radial sferică, iar debitul poate fi
calculat cu relaţia (3.111), iar dacă h < 10 m mişcarea este zonal radial sferică şi se foloseşte ecuaţia (3.115).
Coeficientul de imperfecţiune a sondei care produce în condiţiile mişcării zonal radial sferice, definit de relaţia
(3.97) în care se înlocuiesc ecuaţiile (3.115) şi (3.17), devine
.
4
ln
ln
h
r
r
h
r
r
c
c
s
s
c
i
+
= (3.116)
Identificând ecuaţiile (3.98) şi (3.115) se găseşte pentru factorul de pseudoskin aferent mişcării zonal radial
sferice expresia
.
4
ln
s s
i
r
h
r
h
S − = (3.117)

3.6.2. Mişcarea generată de o sondă parŃial penetrantă
Dacă sonda străbate stratul productiv orizontal pe adâncimea b inferioară grosimii
h a acestuia, atunci gradul de penetrare exprimat prin ecuaţia (3.102) are o valoare
subunitară ( 1 < h ), sonda este numită parţial penetrantă, iar mişcarea generată de ea este
axial simetrică (liniile de curent sunt simetrice faţă de axul sondei). Această mişcare este
descrisă de ecuaţia de continuitate în coordonate cilindrice (2.31) care, pe baza ecuaţiei
de stare (2.50), se reduce la forma
( ) , 0
1
=


+


z
v
v r
r r
z
r
(3.118)
unde componentele vitezei de filtrare sunt date de legea lui DARCY astfel
. ,
* *
z
p k
v
r
p k
v
z r


µ
− =


µ
− = (3.119)
Înlocuind expresiile (3.119) în relaţia (3.118) se găseşte ecuaţia diferenţială
. 0
1
2
2 *
=


+
|
|
¹
|

\
|




z
v
r
p
r
r r
z
(3.120)

Figura 3.15. ConfiguraŃia mişcării zonal radial sferice

Figura 3.16. Graficul funcŃiei ( ) h f
definită prin relaŃia (3.122)
HIDRAULICA SUBTERANĂ 41


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Aplicând metoda FOURIER – BERNOULLI pentru rezolvarea ecuaţiei (3.120), asociată cu condiţiile la limite, se
obţine o soluţie sub formă de serii, pe baza căreia se determina formula debitului sondei.
MUSKAT [46] a dat o soluţie aproximativă a problemei mişcării generate de o sondă parţial penetrată cu talpa
permeabilă, asimilând sonda cu o distribuţie liniară de surse şi extinzând mişcarea în întreg spaţiul prin metoda surselor
imagine. Formula debitului obţinută de el poate fi adusă la forma generală (3.98), unde factorul de pseudoskin are
expresia
( ) ,
2
1 4
ln
1
h f
h r
h
h
h
S
s
i


= (3.121)
în care
( )
( ) ( )
( ) ( )
;
125 , 0 1 875 , 0 1
125 , 0 875 , 0
ln
h h
h h
h f
− Γ − Γ
Γ Γ
= (3.122)
Γ este funcţia lui EULER de speţa a doua, iar h – gradul de penetrare definit prin relaţia (3.102). Funcţia f( h ) este
reprezentată grafic în figura 3.16.
KOZENY [36] a găsit pentru factorul de pseudoskin aferent sondei parţial
penetrante ecuaţia
. ln 1
2
cos
2
7 1
1
s
c s
i
r
r h
b
r
h S
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦

(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
π
+ =

(3.123)
BRONS şi MARTING au stabilit că, dacă lichidul este admis compresibil, factorul de
pseudoskin poate fi exprimat astfel
( ) . ln
1
h G
r
h
h
h
S
s
i


= (3.124)
Deoarece funcţia ( ) h G nu poate fi exprimată analitic, ea a fost calculată
numeric, iar valorile rezultate au fost folosite în relaţia (3.123) pentru obţinerea
curbelor din figura 3.17. Formula (3.124) poate fi aplicată atât sondelor parţial
penetrante, cât şi celor care sunt perforate în zona centrală a stratului, pe distanţa b, sau
sunt perforate pe intervale echidistante a căror lungime totală este egală cu b. Calculele
numerice efectuate cu formulele (3.121) şi (3.124) pentru h/r
s
= 100 şi h/r
s
= l.000 au
condus la rezultate apropiate, deşi prima formulă se referă la mişcarea staţionară a unui
lichid incompresibil, iar cea de a doua se referă la mişcarea de tip depletiv (cu energia
epuizabilă) a unui lichid compresibil. Metoda lui MUSKAT nu este aplicabilă în cazul valorilor mici ale lui h/r
s
.


3.6.3. Mişcarea generată de o sondă imperfectă după modul de deschidere
Problema mişcării generate de o sondă care produce prin perforaturi a fost soluţionată de MUSKAT, asimilând
perforaturile cu surse negative şi extinzând mişcarea în întreg spaţiul, prin introducerea surselor imagine faţă de
frontierele impermeabile ale stratului. S-a obţinut astfel pentru S
i
din relaţia debitului (3.98) expresia
( ) , ln
2
sin 2 ln
2
cos
2
sin 4 2 2 2
1
1
1
1
1 1
0
1
0
(
(
¸
(
+ |
¹
|

\
| θ

¸


π
|
¹
|

\
| θ
π + π =
∑ ∑∑ ∑

=

=

=

=
p
s
m
i
i
m
i n
i
s
n
p i
r
r
m
i n
r n K r n K
m
S (3.125)
unde K
0
(x) este funcţia BESSEL de speţa a doua modificată şi de ordin zero, a r r
p p
= – raza adimensională a
perforaturii, a r r
s s
= – raza adimensională a sondei, a – distanţa verticală dintre două perforaturi vecine (pentru
perforaturile dispuse elicoidal), m – numărul de şiruri verticale de perforaturi, θ
i
– unghiul făcut de planul vertical de
referinţă cu planul vertical care conţine şirul de perforaturi i.
Pe baza unor simplificări şi interpolări, V. SCIUROV (1951) a adus relaţia (3.125) la următoarea formă

( )
( ) , 1 012 , 1
32 , 49
82 , 1
033 , 1 0066 , 0
5 , 4
+ =

+
d
n
S
d
i
(3.126)
unde n este numărul de perforaturi pe metru lungime de coloană, iar d – diametrul perforaturii, exprimat în cm.
În cazul sondei echipate cu coloane şliţuite, DODSON şi CARDWELL, aplicând metoda transformărilor conforme,
au stabilit pentru factorul de pseudoskin S
i
din ecuaţia (3.98) formula
,
2
ln
2
f m
S
i
π
= (3.127)
unde m este numărul de şiruri verticale de şliţuri, iar f – fracţia din aria coloanei reprezentată de aria şliţurilor. Această
relaţie constituie o bună aproximaţie a lui S
i
dacă f ≤ 0,3 şi este o formă particulară a relaţiei
,
2
sin ln
2
f
m
S
i
π
− =
obţinută de T. OROVEANU şi P. IONESCU (1955).

Figura 3.17. Graficul factorului de
pseudoskin corespunzător imperfecŃiunii
sondei după gradul de deschidere
42 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.6.4. Conuri de apă de talpă inactivă
În timpul formării zăcământului de hidrocarburi, apa, care în procesul de migrare a trebuit să cedeze locul
ţiţeiului şi gazelor, s-a separat gravitaţional în partea inferioară a zăcământului şi formează o zonă de apă de talpă sau o
zonă de apă marginală, după cum frontul apă – ţiţei se află sub talpa sondei sau în poziţie laterală acesteia. De regulă,
în cazul stratelor cu înclinare mică şi grosime relativ mare, apa formează o zonă de apă de talpă, în timp ce, în cazul
stratelor cu înclinare mare şi grosime relativ mică, apa constituie o zonă de apă marginală. Apa de talpă poate fi activă sau
inactivă după cum frontul apă – ţiţei avansează sau nu spre sonda de extracţie.
În cazul apei de talpă inactive, frontul apă – ţiţei ia, pe o anumită zonă de sub talpa sondei, forma unui con cu
vârful rotunjit (figura 3.18). Ca urmare, domeniul mişcării generate de sondă este mărginit în partea inferioară de
frontul apă – ţiţei, care, la o anumită distanţă de sondă, este orizontal, iar sub talpa sondei are formă de con. Cu cât
presiunea diferenţială este mai mare, cu atât înălţimea conului este mai mare.
Începând de la o anumită valoare a presiunii diferenţiale, numită
valoare critică, conul de apă devine instabil, pătrunzând în sondă şi
determinând creşterea masivă a fracţiei de apă din debitul de fluid produs de
sondă. Pentru evitarea acestui fenomen, este necesară estimarea presiunii
diferenţiale critice ∆p
c
şi impunerea restricţiei ∆p < ∆p
c
.
Notând cu p
a
presiunea în planul orizontal al frontului apă – ţiţei
(figura 3.18), condiţia necesară stabilităţii conului se poate exprima astfel
( ) ( ) , , g z h z r p p
a a
ρ − + = (3.128)
unde p(r, z) este presiunea într-un punct M(r, z) de pe suprafaţa conului, ρ
a

densitatea apei, iar h – grosimea zonei saturate cu ţiţei.
Înainte de punerea sondei în producţie, relaţia (3.128) avea forma
( ) ( ) , , g z h z r p p
t i a
ρ − + = (3.129)
unde p
i
(r,z) este presiunea iniţială a zăcământului, iar ρ
t
– densitatea ţiţeiului.
Identificând relaţiile (3.128) şi (3.129), rezultă condiţia

( ) ( )
( ) ,
, ,
t a t a
i
g
z h
z r p z r p
γ − γ = ρ − ρ =


(3.130)
care arată că, pentru a se asigura stabilitatea frontului apă – ţiţei,
este necesar ca diferenţa de presiune în orice punct de pe suprafaţa
conului (înainte şi după formarea acestuia) împărţită la înălţimea de
ridicare a apei în acel punct să nu depăşească diferenţa dintre
greutăţile specifice ale apei şi ţiţeiului. Ştiind că presiunea pe
conturul de alimentare (la raza r
c
şi adâncimea z faţă de acoperişul
stratului productiv, considerat ca plan de referinţă) este egală cu
presiunea iniţială de zăcământ, adică
( ) ( ) , , , z r p z r p p
i c c
= =
ecuaţia (3.130) capătă forma
( )
( ) ,
,
g
z h
z r p p
t a
c
ρ − ρ =



sau
( ) ( ) . 1 , |
¹
|

\
|
− ρ − ρ = −
h
z
h g z r p p
t a c
(3.131)
La r = r
s
şi z = 0, presiunea are valoarea
p
s
, deci p
s
= p(r
s
,0). Dacă se scade p
s
din ambii
membri ai relaţiei (3.131) rezultă ecuaţia
( ) ( ) , 1 , |
¹
|

\
|
− ρ − ρ − − = −
h
z
h g p p p z r p
t a s c s

care, după împărţirea ambilor membri la ∆p =
p
c
– p
s
, devine
( ) ( )
. 1 1
,
|
¹
|

\
|


ρ − ρ
− =


h
z
p
h g
p
p z r p
t a s

(3.132)
Admiţând că frontul iniţial apă-ţiţei se
comportă ca o frontieră impermeabilă, iar apa
are aceleaşi proprietăţi fizice ca şi ţiţeiul,
MUSKAT a folosit legea de variaţie a presiunii
p
*
= p
*
(r, z) obţinută în cazul mişcării generate
de o sondă parţial penetrantă şi a rezolvat grafic
ecuaţia (3.132) pentru r = 0 şi diferite valori ale lui ∆p (figura 3.19).

Figura 3.18. ConfiguraŃia mişcării generate de o
sondă într-un zăcământ de ŃiŃei cu apă de talpă
inactivă

Figura 3.19 Rezolvarea grafică a ecuaŃiei (3.132)

Figura 3.20 Nomogramă pentru calculul presiunii diferenŃiale critice a sondei
care produce în condiŃiile formării conului de apă de talpă inactivă
HIDRAULICA SUBTERANĂ 43


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Valoarea lui ∆p pentru care ecuaţia (3.132) are o singură soluţie z
c
(dreapta b) reprezintă valoarea critică ∆p
c
.
Pentru ∆p > ∆p
c
(dreapta a) ecuaţia (3.132) nu prezintă soluţie, iar pentru ∆p < ∆p
c
(dreapta c) se obţin două soluţii z
1
,
z
2
. Soluţia z
1
< z
2
nu are sens fizic, deoarece contravine relaţiei (3.130), prin faptul că panta graficului membrului stâng
(curbei) în acest punct de abscisă z
1
depăşeşte panta graficului membrului drept (dreptei c).
În concluzie, înălţimea conului stabil este
h
con
= h – z
2
.
Pentru estimarea presiunii diferenţiale critice ∆p
c
se poate folosi nomograma din figura 3.20.

3.7. Mişcări gravitaŃionale
Mişcarea unui lichid într-un mediu permeabil datorată exclusiv acţiunii gravitaţiei (greutăţii lichidului) se
numeşte mişcare gravitaţională. Acest tip de mişcare prezintă suprafaţă liberă şi, din acest motiv, se mai numeşte şi
mişcare cu suprafaţă liberă.
Domeniul mişcării gravitaţionale a unui lichid în medii poroase poate fi mărginit (figura 3.21) de frontiere de
alimentare 1 (pe care p
*
= const.), frontiere impermeabile 2 (pentru care componenta normală a vitezei de filtrare este
nulă, adică n p ∂ ∂
*
= 0), frontiere libere 3 (caracterizate prin z g p p ρ + =
0
*
şi n p ∂ ∂
*
= 0) şi frontiere umede 4
(pentru care z g p p ρ + =
0
*
), unde p
0
este presiunea atmosferică, n – variabila corespunzătoare axei normale la
frontiera respectivă, iar sensul axei Oz este ascendent.
Determinarea frontierelor libere şi umede necesită
cunoaşterea legii de variaţie a presiunii reduse la planul de
referinţă p
*
, care, la rândul ei, nu poate fi stabilită prin rezolvarea
ecuaţiilor (2.16), (2.33) şi (2.50), deoarece nu se cunoaşte integral
frontiera domeniului mişcării. Din aceste motive, de regulă, se
face abstracţie de frontiera umedă, iar pentru determinarea
suprafeţei libere se admit unele ipoteze simplificatoare.
În principiu, drenajul gravitaţional este un proces de
dezlocuire a ţiţeiului cu gaze. Ascensiunea gazelor ieşite din
soluţie în timpul deplasării de sus în jos a ţiţeiului (deci mişcarea gazelor în contracurent cu ţiţeiul) poate deveni
importantă. Acest fenomen nu are loc atunci când există un cap de gaze care să ocupe, prin destindere elastică, spaţiul
poros din care a fost extras ţiţeiul.
Mişcările gravitaţionale sunt eficiente în cazul zăcămintelor cu grosime şi/sau înclinare mare, având
permeabilitatea efectivă faţă de ţiţei ridicată. Ţiţeiul de zăcământ trebuie să aibă densitate relativ mare şi vâscozitate
redusă. Nu este necesar ca toate aceste condiţii să fie întrunite simultan, deoarece un factor favorizant poate compensa
efectul negativ al altui factor.


3.7.1. EcuaŃia lui BOUSSINESQ
Se consideră mişcarea gravitaţională tridimensională a unui lichid
într-un mediu poros omogen şi izotrop mărginit inferior de un plan orizontal
impermeabil. Este avantajos să se formuleze ecuaţia microscopică a
continuităţii pentru un element de volum definit de intersecţia a patru plane
verticale ortogonale, între care există distanţele dx, dy infinitezimale, cu
suprafaţa liberă şi cu planul orizontal impermeabil al culcuşului colectorului
xOy (figura 3.22). Dacă se consideră că densitatea ρ şi porozitatea m sunt
constante, ecuaţia continuităţii (2.33) se scrie ca o relaţie de bilanţ volumic
astfel
( ) ( )
, d d d d d d d d d 0
d d d d d d d d
y x h m y dx t
t
h
m y x h m t y x
z
v
h
y x v h
y
x v h x v h y x v h
x
y v h y v h
z
y y y x x x
− |
¹
|

\
|


+ =
)
`
¹


− +
¦
¹
¦
´
¦
+
(
¸
(

¸



+ − +
(
¸
(

¸



+ −

şi, după reducerea termenilor asemenea şi împărţire prin t y x d d d , devine
( ) ( ) .
t
h
m
z
v
h v h
y
v h
x
z
y x


− =


+


+


(3.133)
Admiţând ipotezele simplificatoare lui DUPUIT (1863), potrivit cărora liniile de curent sunt paralele cu planul
impermeabil xOy, iar componentele orizontale ale vitezei sunt proporţionale cu panta suprafeţei libere şi independente
de z, se pot scrie relaţiile
, 0 , , =


− =


− =
z fil y fil x
v
y
h
k v
x
h
k v (3.134)
unde k
fil
este coeficientul de filtrare, definit prin formula (2.7).
Introducând relaţiile (3.134) în ecuaţia (3.133) se obţine expresia

Figura 3.21. Ilustrarea frontierelor mişcării gravitaŃionale

Figura 3.22 Domeniu de control mărginit în partea
superioară de suprafaŃa liberă a lichidului
44 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
t
h
k
m
y
h
h
y x
h
h
x
fil


=
|
|
¹
|

\
|




+ |
¹
|

\
|





care, pe baza observaţiei
,
2
1
;
2
1
2
2 2
2
2 2
y
h
y
h
h
y
x
h
x
h
h
x


=
|
|
¹
|

\
|






= |
¹
|

\
|





devine
,
2
2
2 2
2
2 2
t
h
k
m
y
h
x
h
fil


=


+


(3.135)
cunoscută sub numele de ecuaţia lui BOUSSINESQ (1904).
În cazul mişcării staţionare, această ecuaţie se reduce la ecuaţia lui FORCHHEIMER (1886)
. 0
2
2 2
2
2 2
=


+


y
h
x
h
(3.136)

3.7.2. Mişcarea gravitaŃională unidimensională nestaŃionară
Fie un tub vertical cu înălţimea h
i
şi diametrul interior d, care conţine un mediu poros omogen, saturat cu ţiţei în
prezenţa apei interstiţiale (figura 3.23). Se neglijează mişcarea în contracurent a gazelor şi se consideră că desaturarea
mediului poros se realizează până la saturaţia în ţiţei remanent s
tr
= constant. La momentul t = 0 tubul se deschide la
partea inferioară pe întreaga suprafaţă transversală şi, ca urmare, ţiţeiul se scurge gravitaţional. După un timp t,
suprafaţa liberă coboară la cota h, iar în vasul colector se va găsi un volum N
p
de ţiţei, egal cu volumul de ţiţei mobil
aflat iniţial în partea superioară a tubului, de înălţime h
i
– h, conform relaţiei
( )( ) ,
tr ti i p
s s h h A m N − − = (3.137)
unde m este porozitatea, A = πd
2
/4 – aria secţiunii transversale a tubului, iar s
ti
= (1 – s
ai
) – saturaţia
iniţială în ţiţei.
Debitul de ţiţei drenat scade în timp şi poate fi exprimat, pe baza relaţiei (3.137), astfel
( ) .
d
d
d
d
t
h
s s A m
t
N
Q
tr ti
p
− − = = (3.138)
Pe de altă parte, din ecuaţia macroscopică a continuităţii (3.7), în care viteza de filtrare
(exprimată prin relaţia lui DARCY) şi presiunea redusă la un plan de referinţă au expresiile
, ,
*
*
z g p p
z
p k
v ρ + =


µ
− =
se obţine formula
. |
¹
|

\
|
ρ +


µ
= g
z
p k
A Q (3.139)
Într-o primă ipoteză, se neglijează efectele capilare admiţând că z p ∂ ∂ = 0. În aceste
condiţii, din ecuaţiile (3.138) şi (3.139) rezultă că debitul este invariabil în timp şi are expresia
,
µ
ρ
=
g k A
Q (3.140)
iar producţia cumulativă variază liniar cu timpul, conform relaţiei
. t Q N
p
= (3.141)
În mod evident, această ipoteză este nerealistă, iar efectele capilare trebuie luate în considerare. Cele mai
semnificative efecte capilare se manifestă pe suprafaţa liberă a ţiţeiului şi la capătul inferior al tubului. Efectele capilare
la ieşirea din mediul poros, numite efecte de capăt, determină anularea debitului de ţiţei în momentul în care suprafaţa
liberă coboară la o anumită cotă, notată în figura 3.23 cu h
c
şi numită înălţime de capăt. Această anulare a debitului
corespunde existenţei, pe suprafaţa liberă de cotă h
c
, a unei presiuni relative negative, dată de relaţia
.
c c
h g p ρ − = (3.142)
Neglijând efectele capilare de la suprafaţa liberă, relaţia (3.142) este definită în domeniul , h z h
c
≤ < în care
gradientul de presiune poate fi aproximat astfel
,
h
h g
z
p
c
ρ
− =


(3.143)
iar ecuaţia (3.139) ia forma
. 1 |
¹
|

\
|

µ
ρ
=
h
h g k A
Q
c
(3.144)
Dacă se identifică expresia (3.144) cu relaţia (3.138)

Figura 3.23.
ConfiguraŃia drenajului
gravitaŃional
unidimensional
HIDRAULICA SUBTERANĂ 45


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( )
|
|
¹
|

\
|

µ
ρ
= − − =
h
h g k A
t
h
s s A m Q
c
tr ti
1
d
d

şi se introduce notaţia

( )
,
tr ti
s s m
g k
C
− µ
ρ
= (3.145)
se obţine ecuaţia diferenţială
, d d t C h
h h
h
c
=

− (3.146)
care se integrează astfel
( ) | | , ln ln d 1 ; 1 ; d d
0
c
c i
c i
h
h
c c
h
h
c
c
c
c
c
t h
h
c
h h
h h
h h h h h h h h
h h
h
h h
h
h h
h
t C h
h h
h
i
i
i


+ − = − + =
|
|
¹
|

\
|

+

+ =

=


∫ ∫ ∫

conducând la soluţia
, ln 1 ln
1
|
|
¹
|

\
|


+ − =
|
|
¹
|

\
|


− − =
c
c i
i
c
i
i
c
c i
c i
h h
h h
h
h
h
h
C
h
h h
h h
h h h
C
t (3.147)
care exprimă timpul după care cota suprafeţei libere este h.
Pentru prevederea evoluţiei producţiei cumulative de ţiţei N
p
şi debitului Q în timp, se dau valori
descrescătoare cotei h în intervalul h
c
< h < h
i
, se calculează valorile lui t din relaţia (3.147), iar din formulele (3.137)
şi (3.144) rezultă valorile corespunzătoare ale lui N
p
şi Q. Valoarea lui h
c
poate fi estimată la 0,06

h
i
.
În realitate, fenomenul de drenaj gravitaţional este complicat şi de existenţa, deasupra suprafeţei libere, a unei
zone de mişcare bifazică, în care lichidul şi gazele care-i iau locul curg simultan.

3.7.3. Mişcarea gravitaŃională axial simetrică staŃionară
O sondă verticală generează o mişcare gravitaţională axial simetrică dacă se află în centrul unui bloc de
zăcământ de formă cilindrică, iar atât nivelul static h
c
al lichidului cât şi cel dinamic h
s
sunt situate sub frontiera
superioară a stratului productiv (figura 3.24). Condiţia ca mişcarea să fie gravitaţională este deci h
c
≤ h, unde h este
grosimea stratului.
Admiţând că, pe frontiera de rază r
c
, nivelul h
c
este
invariabil în timp (astfel încât mişcarea să fie staţionară), ecuaţia
lui FORCHHEIMER (3.136) scrisă în coordonate cilindrice, se
reduce la forma
0
d
d
d
d 1
2
=
|
|
¹
|

\
|
r
h
r
r r
(3.148)
care se integrează succesiv
,
d
d
,
d
d
2 2
r
a
r
h
a
r
h
r = =
conducând la soluţia
, ln
2
b r a h + = (3.149)
asociată cu condiţiile la limite

¹
´
¦
= =
= =
. , la
, , la
c c
s s
h h r r
h h r r
(3.150)
Înlocuind condiţiile la limite (3.150) în relaţia (3.149) astfel
, ln , ln
2 2
b r a h b r a h
c c s s
+ = + =
se determină constantele de integrare
, ln
ln
ln
ln
,
ln
2 2
2
2 2
2
2 2
c
s
c
s c
c s
s
c
s c
s
s
c
s c
r
r
r
h h
h r
r
r
h h
h b
r
r
h h
a

− =

− =

=
care, introduse în soluţia (3.149) permit ecuaţiei suprafeţei libere a lichidului
. ln
ln
ln
ln
2 2
2
2 2
2 2
r
r
r
r
h h
h
r
r
r
r
h h
h h
c
s
c
s c
c
s
s
c
s c
s

− =

+ = (3.151)
Dacă se înlocuieşte derivata dh/dr obţinută din relaţia (3.151) în ecuaţia lui DARCY scrisă astfel

Figura 3.24 Domeniul mişcării gravitaŃionale axial simetrice
46 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
d
d
d
d
r
h
g
k
r
p k
v ρ
µ
− =
µ
− = (3.152)
se obţine expresia vitezei de filtrare
,
1
2
1
ln
2 2
r h
r
r
h h g k
v
s
c
s c

µ
ρ
− = (3.153)
care, în asociere cu ecuaţia continuităţii (3.7), în care h r A π = 2 este aria laterală a unui cilindru de rază oarecare r şi
înălţime h, conduce la formula debitului de lichid

( )
.
ln ln
2
2 2
2 2 2 2
s
c
t
s c
s
c
s c
r
r
b
h h g k
r
r
h h
h r
g k
h r v h r Q
µ
− ρ π
=

µ
ρ
π = π = (3.154)
Ecuaţia (3.154) include la numitor factorul de volum al ţiţeiului, b
t
, pentru ca debitul să fie exprimat în condiţii
de suprafaţă. Ipotezele simplificatoare ale lui DUPUIT, exprimate prin relaţiile (3.134), fac ca ecuaţia (3.151) să descrie
suprafaţa liberă în mod aproximativ, fără a afecta însă relaţia debitului (3.154) care, aşa cum a demonstrat I. CIARNÂI,
exprimă valoarea exactă a debitului.


3.7.4. Mişcarea zonal gravitaŃională axial simetrică staŃionară
Dacă, în condiţiile paragrafului precedent, nivelul static se situează deasupra acoperişului colectorului, iar
nivelul dinamic este inferior grosimii stratului productiv (figura 3.25), suprafaţa liberă apare numai într-o anumită
vecinătate a sondei (între razele r
s
şi r
0
, unde este trasată cu linie continuă în figura 3.25). Domeniul mişcării ţiţeiului
spre sondă este format, în acest caz, dintr-o zonă în care mişcarea este radial plană (între razele r
c
şi r
0
) şi o zonă în care
mişcarea este gravitaţională (pentru r
0
≤ r ≤ r
s
). Această mişcare combinată se numeşte zonal gravitaţională.
Se introduc notaţiile: h
d
– nivelul static, h
c
– grosimea
stratului, h
s
– nivelul dinamic, ca în figura 3.25. Debitul de
ţiţei este acelaşi în ambele zone şi se exprimă, conform
ecuaţiilor (3.154) şi (3.17), astfel

( ) ( )
,
ln
2
ln
0
0
0
2 2
r
r
b
p p h k
r
r
b
h h g k
Q
c
t
c c
s
t
s c
µ
− π
=
µ
− ρ π
= (3.155)
unde
0
0
r r
p p
=
= . Ştiind că p
c
= ρ

g

h
d
şi p
0
= ρ

g

h
c
, a doua
ecuaţie (3.155) devine

( )
.
ln
2
0
r
r
b
h h h g k
Q
c
t
c d c
µ
− ρ π
= (3.156)
Din prima ecuaţie (3.155) se explicitează ln(r
0
/r
s
), iar din relaţia (3.156) se exprimă ln(r
c
/r
0
) astfel
( ) ( )
.
2
ln ; ln
0
2 2
0
t
c d c c
t
s c
s
b Q
h h g h k
r
r
b Q
h h g k
r
r
µ
− ρ π
=
µ
− ρ π
=
Prin însumarea expresiilor precedente se găseşte formula
( ) , 2 ln
2 2
s c d c
t s
c
h h h h
b Q
g k
r
r
− −
µ
ρ π
=
care permite scrierea ecuaţiei debitului sub forma

( )
.
ln
2
2 2
s
c
t
s c d c
r
r
b
h h h h g k
Q
µ
− − ρ π
= (3.157)
Variaţia presiunii de zăcământ în domeniul r
c
≤ r ≤ r
0
este descrisă de ecuaţia (3.14), iar dependenţa de rază a
înălţimii ţiţeiului în zona de rază r
0
≤ r ≤ r
s
este dată de ecuaţia suprafeţei libere (3.151).


3.8. Estimarea rezervelor de hidrocarburi prin metoda declinului de producŃie
Pentru caracterizarea ritmului de scădere în timp a producţiei unui zăcământ de ţiţei s-a introdus noţiunea de
declin de producţie, care poate fi definită ca declin efectiv
,
i
i
e
Q
Q Q
D

= (3.158)
sau declin nominal

Figura 3.25 Domeniul mişcării zonal gravitaŃionale axial simetrice
HIDRAULICA SUBTERANĂ 47


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) .
d
d 1
ln
d
d
t
Q
Q
Q
t
D − = − = (3.159)
unde Q
i
este debitul iniţial al zăcământului, iar Q – debitul zăcământului după un interval de timp t.
Declinul efectiv este o funcţie în trepte (lunare, trimestriale, anuale etc., în funcţie de intervalul de timp la care se
referă debitul Q), în timp ce declinul nominal, definit ca panta graficului ) ( ln t f Q = într-un punct curent, ca valoare
pozitivă, se pretează mai bine la interpretarea teoretică, fiind o funcţie continuă.
ARPS (1945), folosind date de producţie provenite de la un mare număr de zăcăminte, a arătat că graficele
declinului de producţie al zăcămintelor pot fi caracterizate prin trei tipuri de declin nominal: constant, hiperbolic şi
armonic.


3.8.1. Declinul de producŃie constant
Dacă declinul de producţie este constant, ecuaţia (3.159) devine
, ln t D
Q
Q
i
= (3.160)
şi conduce la următoarea lege de variaţie a debitului
, e
t D
i
Q Q

= (3.161)
Producţia cumulativă de ţiţei este definită prin relaţia


=
t
p
t Q N
0
d (3.162)
care, pe baza ecuaţiei (3.161), devine
. e
0
D
Q Q
D
Q
N
i
t
t D i
p

= =

(3.163)
Întrucât debitul scade exponenţial în timp, declinul constant mai este numit în unele lucrări, în mod impropriu,
declin exponenţial.
Timpul de abandonare a zăcământului (durata exploatării), definit pe baza debitului de abandonare Q
a
, stabilit pe
criterii de natură economică, rezultă din relaţia (3.160) astfel
. ln
1
a
i
a
Q
Q
D
t = (3.164)


3.8.2. Declinul de producŃie hiperbolic
Acest tip de declin are expresia
,
n
Q c D = (3.165)
în care c, n sunt coeficientul, respectiv exponentul declinului. Introducând relaţia precedentă în formula (3.159) se
obţine egalitatea
,
d
d 1
n
Q c
t
Q
Q
= −
care, după separarea variabilelor sub forma
, d
d
1
t c
Q
Q
n
− =
+

integrare şi rearanjare, conduce la ecuaţia debitului

( )
.
1
1 n
i
i
t D n
Q
Q
+
= (3.166)
Coeficientul de declin c poate fi exprimat în funcţie de declinul iniţial D
i
şi de debitul iniţial Q
i
astfel
.
n
i i
Q D c = (3.167)
După cum se observă, pentru n = 0 relaţia (3.165) corespunde declinului constant.
Producţia cumulativă de ţiţei este dată de relaţia (3.162) asociată cu formula (3.166). După integrare se obţine forma

( )
( ).
1
1 1 n n
i
i
n
i
p
Q Q
D n
Q
N
− −


= (3.168)
Timpul de abandonare rezultă din ecuaţia (3.166) astfel
.
1
1
i
n
a
i
a
D n Q
Q
t
(
(
¸
(

¸


|
|
¹
|

\
|
= (3.169)
48 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
3.8.3. Declinul de producŃie armonic
Declinul armonic este cazul particular de declin hiperbolic corespunzător lui n = 1. Ca urmare, relaţiile
(3.165)…(3.167) şi (3.169) devin
,
1
1 , ,
1
,
i a
i
a
i
i
i
i
D Q
Q
t
Q
D
c
t D
Q
Q Q c D
|
|
¹
|

\
|
− = =
+
= = (3.170)
iar producţia cumulativă de ţiţei se exprimă, pe baza ecuaţiei (3.162) şi celei de-a doua egalităţi (3.170), astfel
. ln
Q
Q
D
Q
N
i
i
i
p
= (3.171)
Extrapolarea curbelor declinului de producţie este una din cele mai vechi şi mai frecvent folosite metode din
ingineria zăcămintelor de ţiţei. Ea constă în prevederea debitului şi producţiei cumulative pe baza relaţiei (3.165), prin
determinarea exponentului n care reproduce datele de producţie înregistrate pe o perioadă de timp concludentă.
O nouă orientare în practica analizei curbelor de declin a fost stabilită, în anul 1968, de către SLIDER, prin
introducerea metodei suprapunerii curbelor teoretice (trasate pe hârtie transparentă) peste curbele obţinute din date de
producţie. GENTRY, în anul 1972, exprimând adimensional ecuaţiile debitului şi producţiei cumulative pentru cele trei
tipuri de declin introduse de ARPS, a trasat două grafice care pot fi folosite pentru extrapolarea rapidă a curbelor de
declin hiperbolic şi armonic. Deşi, în unele cazuri, ca urmare a efectelor caracteristicilor fizice ale zăcămintelor (strate
cu permeabilităţi diferite deschise prin aceeaşi sondă), a proprietăţilor fluidelor de zăcământ şi a mecanismelor de
recuperare primară s-au obţinut valori ale exponentului de declin n supraunitare, extrapolarea curbelor debit – timp
reprezintă una din cele mai folosite şi eficiente metode de estimare a resurselor primare de ţiţei.


3.9. Probleme
3.9.1. Probleme rezolvate
3.1. O sondă produce ţiţei incompresibil în condiţiile mişcării radial plane staţionare, cu debitul Q

=

65 m
3
/zi.
Cunoscând: razele r
c
=

250

m, r
s
= 8 cm şi grosimea stratului h = 18,5 m, se cer:
a) raza r
1
la care presiunea p
1
este medie aritmetică a valorilor p
c
şi p
s
;
b) raza sondei r
s2
necesară pentru ca debitul sondei să se dubleze;
c) viteza de filtrare la frontiera exterioară a zonei de drenaj.
Rezolvare
a) Legea variaţiei presiunii (3.14) particularizată pentru raza r
1
permite scrierea succesivă a egalităţilor
( )
( )
( )
, ln ln , ln ln 2 ,
2 2 ln
ln
2
1 1 1
s
c
s s
c
s
s c
s
s c
s c
s
s c
r
r
r
r
r
r
r
r p p
p
p p
r r
r r
p p =
|
|
¹
|

\
|
=

= −
+
= −
iar în final se obţine valoarea
. m 472 , 4 08 , 0 250
1
= ⋅ = =
s c
r r r (3.172)
Se constată că presiunea medie aritmetică a valorilor p
c
şi p
s
corespunde mediei geometrice a razelor r
c
şi r
s
.
b) Se poate deduce pentru raza r
s2
o expresie similară cu (3.172) folosind ecuaţia debitului volumic de lichid
(3.17) astfel
( )
( )
( )
( )
,
ln
2
ln
2
2 2
2
2
s c t
s c
s c t
s c
r r b
p p h k
r r b
p p h k
Q Q
µ
− π
=
µ
− π
= =
. , ln ln , ln ln 2
2
2
2
2 2
s c s
s
c
s
c
s
c
s
c
r r r
r
r
r
r
r
r
r
r
= =
|
|
¹
|

\
|
=
. m 472 , 4 08 , 0 250
2
= ⋅ = =
s c s
r r r (3.173)
Acest rezultat indică faptul că dublarea debitului volumic de lichid produs de sondă prin creşterea razei acesteia
este practic imposibilă.
c) Conform ecuaţiei macroscopice a continuităţii pentru un fluid incompresibil, viteza de filtrare are expresia
,
2 h r
Q
v
π
= (3.174)
din care, pentru raza exterioară a zonei de drenaj a sondei, se obţine valoarea
.
zi
mm
237 , 2
m
mm
10
zi
s
400 . 86
s
m
10 589 , 2
5 , 18 250 2 400 . 86
65
2
3 8
= ⋅ ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ π ⋅ ⋅
=
π
=

h r
Q
v
c
c

3.2. Să se calculeze debitul unei sonde amplasate excentric într-un zăcământ de ţiţei cu contur de alimentare
circular, de rază r
c
= 300 m, pe care presiunea are valoarea constantă p
c
= 18,6 MPa. Se mai cunosc: r
s
=

7

cm, h =

16

m,
δ =

200

m, k =

44

mD, µ = 1 cP, b
t
= 1,30 şi presiunea în centrul zăcământului p
o
= 18,5 MPa.
Rezolvare
HIDRAULICA SUBTERANĂ 49


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Pentru aflarea presiunii dinamice de adâncime a sondei se particularizează legea variaţiei presiunii (3.37) pentru
coordonatele centrului zăcământului, folosind şi relaţia (3.26), astfel
δ δ −

− =
δ δ −

− =
δ
δ
δ −

− = =
=
=
c
s c
c
s c
c
c
s c
c
s c
c
c
s c
c
s c
c
y
o x
r
r r
r
p p
p
r
r r
r
p p
p
r
D
r r
r
p p
p p p ln
ln
ln
ln 2
ln
ln 2
2 2 2
2
2 2 2 2
2 2
2 2
0
0

şi se obţine ecuaţia
( ) , ln ln
2 2
0
δ
δ −
− − =
c
s c
c
c c s
r
r r
r
p p p p (3.175)
din care se află valoarea
. MPa 682 , 16 Pa 386 . 682 . 16
200
300
ln
07 , 0 300
200 300
ln 10 1 , 0 10 6 , 18
2 2
6 6
≅ =


⋅ − ⋅ =
s
p
Înlocuind acest rezultat alături de datele problemei în ecuaţia (3.35) rezultă
( )
. /zi m 520 , 72 s/zi 400 . 86 /s m 10 3935 , 8
07 , 0 300
200 300
ln 3 , 1 10 1
10 682 , 16 6 , 18 16 10 44 2
3 3 4
2 2
3
6 15
= ⋅ ⋅ =


⋅ ⋅
⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅
=



Q
3.3. Un zăcământ de ţiţei, cu frontiera de alimentare liniară de lungime infinită, este exploatat printr-o sondă cu raza r
s

= 7 cm, situată la distanţa d = 50 m faţă de frontiera de alimentare. Cunoscând: presiunile p
c
= 120 bar, p
s
= 112 bar, p
iv
=
90 bar, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1 cP, b
t
= 1,25, grosimea stratului h = 10 m şi
permeabilitatea k = 100 mD, se cere să se calculeze:
a) debitul sondei;
b) parametrii (raza şi coordonatele centrului) izobarei p
1
= 118 bar.
Rezolvare
a) Din ecuaţia debitului volumic de lichid (3.42) rezultă
( )
( )
. zi m 837 , 47 zi s 400 . 86 s m 10 535 , 5
07 , 0 50 2 ln 25 , 1 10 1
10 112 120 10 10 1 2
3 3 4
3
5 13
= ⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅
⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅
=



Q
b) Procedând ca în § 3.2.3 se obţin ecuaţiile (3.46), (3.50), în care se înlocuiesc datele problemei şi rezultă
. m 7078 , 16
1 7964 , 37
7964 , 37 50 2
, m 7176 , 52
1 7964 , 37
7964 , 37 1
50 , 7964 , 37 e
07 , 0
50 2
ln 2
112 120
118 120
2
=

⋅ ⋅
= =

+
= = =



R b c
3.4. Într-un zăcământ de ţiţei a fost forată o sondă de rază r
s
= 10 cm, folosindu-se un fluid de circulaţie
inadecvat. Ca urmare, s-a produs blocarea parţială a porilor într-o zonă cilindrică, coaxială cu sonda, de rază r
0
. Pentru
restabilirea permeabilităţii originale a fost injectat volumul V

=

20 m
3
de soluţie acidă. Cunoscând: raza conturului
circular de alimentare r
c
=

200 m, grosimea stratului h = 20 m, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ =
2 cP, b
t
= 1,25, presiunile p
c
= 140 bar, p
s
= 90 bar, permeabilitatea originală k
2
= 30 mD, porozitatea m = 0,20 şi
saturaţia în apă s
ai
= 0,25 , se cere să se calculeze:
a) valoarea razei r
0
, ştiind că soluţia de acidizare a dezlocuit ţiţeiul şi apa din porii rocii conform fracţiilor f
t
= 0,75 şi f
a
= 0,80;
b) permeabilitatea modificată, k
1
, ştiind că, după acidizare, debitul sondei a crescut de 4 ori (Q
2
= 4Q
1
), la aceeaşi
valoare a presiunii diferenţiale;
c) debitele cu care a produs sonda, înainte şi respectiv după acidizare.
Rezolvare
a) Se scrie ecuaţia de bilanţ între volumul de soluţie acidă injectată şi suma volumelor de ţiţei şi de apă
dezlocuite de aceasta din mediul poros
( ) ( ) | | , 1
2 2
0 a ai t ai s
f s f s m h r r V + − − π = (3.176)
din care se obţine raza zonei cu permeabilitatea modificată sub forma

( ) | |
.
1
2
0 s
a ai t ai
r
f s f s m h
V
r +
+ − π
= (3.177)
Înlocuind datele problemei în relaţia (3.177) se găseşte valoarea
( ) | |
. m 448 , 1 1 , 0
8 , 0 25 , 0 75 , 0 25 , 0 1 2 , 0 20
20
2
0
= +
⋅ + ⋅ − ⋅ ⋅ π
= r
b) Se înmulţeşte la numărător şi numitor cu k
1
prima ecuaţie (3.82) astfel

( )
,
ln ln
2
0 2
1 0
1
1
|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
r
r
k
k
r
r
b
p p h k
Q
c
s
t
s c
(3.178)
apoi se face raportul Q
1
/Q
2

50 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
ln ln
ln
0 2
1 0
2
1
2
1
r
r
k
k
r
r
r
r
k
k
Q
Q
c
s
s
c
+
= (3.179)
şi se exprimă raportul permeabilităţilor
,
ln ln
ln
0 2
1
0
2
1
2
1
r
r
Q
Q
r
r
r
r
Q
Q
k
k
c
s
c
s

= (3.180)
obţinându-se valoarea numerică
. 1049 , 0
448 , 1
200
ln
4
1
1 , 0
200
ln
1 , 0
448 , 1
ln
4
1
2
1
=

=
k
k

Permeabilitatea modificată este
k
1
= 0,1049k
2
= 3,1475 mD .
c) Se află mai întâi, cu relaţia (3.82) particularizată pentru k
1
= k
2
, valoarea
( )
( )
, /zi m 7057 , 85 /s m 10 9196 , 9
1 , 0 200 ln 25 , 1 10 2
10 90 140 20 10 30 2
3 3 4
3
5 15
2
= ⋅ =
⋅ ⋅
⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅
=



Q
apoi
Q
1
= Q
2
/4 = 2,4799·10
–4
m
3
/s = 21,4264 m
3
/zi .
3.5. O sondă produce ţiţei dintr-un strat orizontal, cu grosimea h

=

100 m, în condiţiile mişcării gravitaţionale
axial simetrice staţionare, la debitul Q = 29,5 m
3
/zi. Cunoscând: r
c
= 200 m, r
s
= 0,07 m, ρ = 850 kg/m
3
, µ = 2,5 mPa·s,
b
t
= 1,02, k = 100 mD şi nivelul static h
c
= 80 m, se cere să se calculeze:
a) nivelul dinamic h
s
al ţiţeiului în sondă, corespunzător debitului indicat mai sus;
b) nivelul dinamic h
s1
necesar pentru dublarea debitului sondei;
c) raza r
1
la care nivelul ţiţeiului în stratul productiv este h
1
= (h
s
+ h
c
)/2, pentru h
s
determinat la punctul a).
Rezolvare
a) Din ecuaţia (3.154) a debitului sondei, se obţine pentru nivelul dinamic h
s
expresia

( )
,
ln
2
g k
r r b Q
h h
s c t
c s
ρ π
µ
− = (3.181)
care conduce, cu datele problemei, la valoarea
( )
. m 271 , 61
806 , 9 850 10 100 400 . 86
07 , 0 200 ln 02 , 1 10 5 , 2 5 , 29
80
15
3
2
=
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅
⋅ ⋅ ⋅
− =


s
h
b) Scriind că dublul debitului de la punctul a) poate fi obţinut prin modificarea nivelului dinamic de la h
s
la h
s1
rezultă
( )
( )
( )
( )
, 2
ln ln
2 2
2 2
1
2
1
2 2 2
1 c s s
s c t
s c
s c t
s c
h h h
r r b
h h g k
r r b
h h g k
Q Q − = ⇒
µ
− ρ π
=
µ
− ρ π
= =
. m 291 , 33 80 271 , 61 2
2 2
1
= − ⋅ =
s
h
c) Se particularizează ecuaţia suprafeţei libere (3.151) pentru h
1
şi se obţine expresia
( )
( )
( ) ( ) ( )
. 4669 , 0
271 , 61 80 4
271 , 61 3 271 , 61 80 2 80
4
3 2
ln
ln
2
ln
ln
2 2
2 2
2 2
2 2
1
2
1
2 2
2 2
1
=

⋅ − ⋅ ⋅ +
=

− +
= ⇒ |
¹
|

\
| +
=

+ =
s c
s s c c
s c
s s c
s s c
s c
s
h h
h h h h
r r
r r h h
r
r
r r
h h
h h
Astfel rezultă
( )
( )
( ) ( ) ( ) ( ) . m 8752 , 2 07 , 0 200 07 , 0 , ln ln 4669 , 0
ln
ln
4669 , 0 4669 , 0
1
4669 , 0
1
1
= = = = ⇒ =
s c s s c s
s c
s
r r r r r r r r
r r
r r

3.6. Debitul unui zăcământ de ţiţei a scăzut, în 12 luni, de la valoarea iniţială Q
i
=

800 m
3
/lună la Q

=

520
m
3
/lună. Ştiind că declinul de producţie al zăcământului este constant, se cere să se determine următoarele:
a) debitul şi producţia cumulativă de ţiţei după primii 4 ani de exploatare;
b) timpul t
1
la care debitul are valoarea Q
1
= Q
i
/2;
c) timpul de abandonare şi producţia cumulativă finală de ţiţei, admiţând debitul limită economică Q
a
=

15

m
3
/lună.
Rezolvare
a) În condiţiile declinului nominal constant, din ecuaţia (3.160) se obţine
HIDRAULICA SUBTERANĂ 51


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
, ln
1
Q
Q
t
D
i
= (3.182)
relaţie care permite calcularea declinului
. lună 0359 , 0
520
800
ln
12
1
1 −
= = D
apoi, din formula (3.161) rezultă
. /lună m 805 , 142 e 800
3 48 0359 , 0
luni 48
= =
⋅ −
Q
b) Producţia cumulativă de ţiţei are expresia (3.163), care conduce la valoarea
. m 307 . 18
0359 , 0
805 , 142 800
3
luni 48
=

=
p
N
c) Timpul de abandonare se obţine din relaţia (3.182) scrisă pentru Q = Q
a
, sub forma (3.164), deci
, ani 231 , 9 luni 772 , 110
15
800
ln
0359 , 0
1
= = =
a
t
iar producţia cumulativă de ţiţei la abandonare rezultă din ecuaţia (3.163) astfel
. m 867 . 21
0359 , 0
15 800
3
=

=
pa
N

3.9.2. Probleme propuse
3.7. O sondă produce ţiţei incompresibil în condiţiile mişcării radial plane staţionare, cu debitul Q = 78 m
3
/zi, la
presiunea dinamică de adâncime p
s
= 150 bar. Cunoscând: presiunea statică p
c
= 154 bar, presiunea de început de
vaporizare p
iv
=

120

bar, densitatea, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului ρ = 850 kg/m
3
, µ = 0,8 mPa·s, b
t
=
1,26, razele r
c
= 220 m, r
s
= 7 cm, grosimea stratului h = 20 m şi porozitatea m = 0,2, se cere să se calculeze:
a) permeabilitatea zăcământului, considerat a fi omogen;
b) viteza de filtrare şi valoarea numărului REYNOLDS la peretele sondei;
c) presiunea medie ponderată cu aria zonei de drenaj a sondei.
3.8. Într-un zăcământ de ţiţei cu frontiera de alimentare cilindrică au fost săpate patru sonde, având raze egale, r
s

= 10 cm, şi excentricităţile δ
1
= 0, δ
2
= r
c
/4, δ
3
= r
c
/2, δ
4
= 3r
c
/4. Se admite că sondele produc succesiv, la aceeaşi
presiune dinamică de adâncime. Cunoscând r
c
= 300 m, se cere să se determine valorile raportului dintre debitul fiecărei
sonde excentrice şi debitul sondei centrale, considerând că mişcarea este staţionară şi fluidul incompresibil.
3.9. O sondă produce ţiţei incompresibil în condiţiile mişcării radial plane staţionare, cu debitul Q = 65 m
3
/zi, la
presiunea dinamică de adâncime p
s
= 15,4 MPa. Cunoscând: presiunea statică p
c
= 15,8 MPa, presiunea de început de
vaporizare p
iv
=

12

MPa, densitatea, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului ρ = 825 kg/m
3
, µ = 0,9 cP, b
t
=
1,27, razele r
c
= 250 m, r
s
= 8 cm, grosimea stratului h = 18,5 m şi porozitatea m = 0,16, se cere să se verifice
valabilitatea, în condiţiile problemei, a ecuaţiei lui DARCY şi să se calculeze:
a) permeabilitatea efectivă faţă de ţiţei a mediului poros;
b) viteza de filtrare la raza r
1
= 8 m;
c) debitul sondei corespunzător presiunii dinamice de adâncime p
s1
= 15 MPa.
3.10. Într-un zăcământ de ţiţei cu frontiera de alimentare cilindrică au fost săpate patru sonde, având raze egale,
r
s
= 10 cm, şi excentricităţile δ
1
= 0, δ
2
= r
c
/4, δ
3
= r
c
/2, δ
4
= 3r
c
/4. Se admite că sondele produc succesiv, la aceeaşi
presiune dinamică de adâncime. Cunoscând r
c
= 300 m, se cere să se determine valorile raportului dintre debitul fiecărei
sonde excentrice şi debitul sondei centrale, considerând că mişcarea este staţionară şi fluidul incompresibil.
3.11. Un zăcământ de ţiţei, cu frontiera de alimentare liniară de lungime infinită, este exploatat printr-o sondă de
rază r
s
=

8 cm, situată la distanţa d

=

75 m faţă de frontiera de alimentare. Se mai cunosc următoarele: grosimea
stratului h

=

18

m, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1,2 mPa·s, b
t
= 1,23, presiunile statică,
respectiv dinamică de adâncime p
c
= 120 bar, p
s
= 112 bar şi debitul sondei Q = 55 m
3
/zi. Se cere să se determine:
a) permeabilitatea efectivă faţă de ţiţei k a zonei de drenaj a sondei;
b) parametrii (raza şi coordonatele centrului) izobarei p
1
= 115 bar.
3.12. O sondă este amplasată echidistant faţă de extremităţile conturului de alimentare liniar de lungime 2a

=

500
m, la distanţa d

=

100 m faţă de acesta. Cunoscând: permeabilitatea k = 300 mD, grosimea stratului h = 12 m, presiunile
p
c
=

14 MPa, p
s
=

13,5 MPa, raza sondei r
s
=

10 cm, vâscozitatea şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1,5 mPa·s, respectiv
b
t
= 1,22, se cer:
a) debitul de ţiţei produs de sondă;
b) presiunea de zăcământ în punctul de coordonate x = 50 m, y = 75 m.
3.13. Un filtru cilindric vertical pentru purificarea apei de zăcământ este format din 5 straturi de nisip suprapuse, cu
grosimile: l
1
= 20 cm, l
2
= 25 cm, l
3
= 30 cm, l
4
= 35 cm, l
5
= 40 cm şi permeabilităţile: k
1
= 100 D, k
2
= 90 D, k
3
= 80 D,
k
4
= 65 D, k
5
= 50 D. Cunoscând: înălţimea apei faţă de baza filtrului, h = 2 m, diametrul filtrului d = 1,7 m, densitatea şi
vâscozitatea dinamică a apei ρ = 1085 kg/m
3
, µ = 0,95 cP, se cere să se calculeze:
52 3. MIŞCĂRI ALE LICHIDELOR INCOMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
a) permeabilitatea medie a filtrului:
b) debitul zilnic de apă filtrată.
3.14. O sondă produce ţiţei incompresibil în condiţii radial plane staţionare dintr-un strat orizontal, format din
două pachete suprapuse, având grosimile h
1
=

7 m, h
2
=

12 m şi permeabilităţile k
1
=

70 mD, k
2
=

55 mD. Se mai cunosc:
presiunile p
c
= 170 bar, p
s
= 162 bar, razele r
c
= 250 m, r
s
=

7

cm, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului
µ

=

2

cP, respectiv b
t
= 1,22. Se cere să se determine:
a) debitul de ţiţei produs de sondă;
b) vitezele de filtrare a ţiţeiului în cele două pachete permeabile, la raza r = 50 m.
3.15. Într-un zăcământ de ţiţei a fost forată o sondă folosindu-se un fluid de circulaţie inadecvat. Ca urmare, s-a
produs blocarea parţială a porilor într-o zonă cilindrică, coaxială cu sonda, de rază r
0
, permeabilitatea acestei zone
scăzând de 15 ori faţă de cea originală (k
1
= k
2
/15). Pentru restabilirea permeabilităţii originale, a fost injectat volumul V

=

20 m
3
de soluţie acidă. Cunoscând: razele r
c
= 200 m, r
s
= 8 cm, grosimea stratului h = 20 m, permeabilitatea originală
k
2
=

30 mD, porozitatea m

=

0,20 şi saturaţia ireductibilă în apă s
ai
=

0,25, se cere să se determine:
a) valoarea razei r
0
, ştiind că soluţia de acidizare a dezlocuit ţiţeiul şi apa din porii rocii conform fracţiilor f
t
=
0,75, respectiv f
a
= 0,80;
b) permeabilitatea medie k
m
a stratului productiv, înainte de acidizare.
3.16. O sondă, care produce ţiţei în condiţii radial plane staţionare, a fost acidizată, realizându-se creşterea
permeabilităţii într-o zonă de rază r
0
= 1,7 m. Ştiind că: r
c
= 200 m, r
s
= 7 cm, h = 16 m, p
c
= 21,5 MPa, p
s
= 21

MPa, µ = 1,4
cP, b
t
= 1,25, k
2
= 30 mD şi Q = 15 m
3
/zi, se cer:
a) factorul de skin S;
b) valoarea k
1
a permeabilităţii modificate.
3.17. O sondă produce, în condiţii radial plane staţionare, debitul de ţiţei Q = 34 m
3
/zi, la presiunea diferenţială
p
c
– p
s
= 6 bar. Cunoscând: razele r
c
= 200 m şi r
s
= 0,07 m, grosimea stratului h = 12 m, permeabilitatea originală k
2
= 500
mD, vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1 cP, respectiv b
t
= 1,25, se cere să se calculeze:
a) factorul de skin S;
b) permeabilitatea k
1
a zonei de rază r
0
= 1,8 m;
c) raza redusă r
rs
a sondei.
3.18. O sondă, care produce ţiţei incompresibil, în condiţiile mişcării radial plane staţionare, a fost acidizată pe o
zonă de rază r
0
=

1,5

m. Ştiind că: r
c
=

200 m, r
s
=

10 cm, h

=

16,4 m, p
c
=

215 bar, p
s
=

211 bar, µ

=

1,2 cP, b
t
=

1,22, k
2
=
30 mD şi Q = 14,5 m
3
/zi, se cere să se calculeze următoarele:
a) permeabilitatea k
1
a zonei de rază r
o
;
b) raza redusă r
rs
a sondei;
c) permeabilitatea medie k
m
.
3.19. Într-un zăcământ de ţiţei a fost forată o sondă numai până la atingerea stratului productiv, din cauza
prezenţei unei zone de apă de talpă. Cunoscând: razele r
c
= 240 m, r
s
= 7 cm, grosimea colectorului h

=

16 m,
vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1,05 mPa·s, respectiv b
t
= 1,3, presiunile reduse la planul de
referinţă
*
c
p = 15 MPa,
*
s
p = 14,4 MPa şi debitul sondei Q = 12 m
3
/zi, se cere să se calculeze:
a) permeabilitatea medie efectivă faţă de ţiţei a mediului poros;
b) raza r
1
la care presiunea redusă la planul de referinţă are valoarea

*
1
p

=

(
*
c
p +
*
s
p )/2;
c) factorul de pseudoskin;
d) coeficientul de imperfecţiune a sondei.
3.20. Într-un zăcământ de ţiţei a fost forată o sondă numai până la atingerea stratului productiv, din cauza
prezenţei unei zone de apă de talpă. Cunoscând: razele r
c
= 200 m, r
s
= 7 cm, grosimea stratului productiv h = 4 m,
vâscozitatea dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1,6 cP, b
t
= 1,26, presiunile reduse la planul de referinţă
*
c
p =
146 bar,
*
s
p = 142 bar şi debitul de ţiţei Q = 10 m
3
/zi, se cere să se calculeze:
a) permeabilitatea medie efectivă faţă de ţiţei a mediului poros;
b) factorul de pseudoskin;
c) coeficientul de imperfecţiune a sondei.
3.21. Un tub cilindric vertical transparent, cu diametrul interior d = 6 cm, este umplut cu nisip şi saturat cu ţiţei,
în prezenţa apei interstiţiale. Ţiţeiul din tub este drenat gravitaţional. Cunoscând: înălţimea coloanei de nisip

h
i
=

2 m,
porozitatea m = 0,4, permeabilitatea k = 620 mD, densitatea şi vâscozitatea ţiţeiului ρ = 890 kg/m
3
, µ = 27 mPa·s,
saturaţiile iniţială şi remanentă în ţiţei s
ti
=

0,7, respectiv s
tr
=

0,1 şi înălţimea de capăt h
c
=

0,06

h
i
, se cer:
a) producţia cumulativă, debitul de ţiţei şi timpul de drenaj gravitaţional, corespunzătoare cotei h = h
i
/2;
b) producţia cumulativă de ţiţei până la abandonare şi timpul total de drenaj, dacă se admite debitul de
abandonare Q
a
= 0,1 Q
i
;
c) factorul final de recuperare a ţiţeiului.
3.22. Un tub cilindric vertical transparent, cu diametrul interior d = 6 cm, este umplut cu nisip şi saturat cu ţiţei,
în prezenţa apei interstiţiale. Ţiţeiul din tub este drenat gravitaţional. Cunoscând: înălţimea coloanei de nisip

h
i
=

2 m,
HIDRAULICA SUBTERANĂ 53


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
porozitatea m = 0,4, permeabilitatea k = 620 mD, densitatea şi vâscozitatea ţiţeiului ρ = 890 kg/m
3
, µ = 27 mPa·s,
saturaţiile iniţială şi remanentă în ţiţei s
ti
=

0,7, respectiv s
tr
=

0,1 şi neglijând efectele capilare de capăt, se cer:
a) producţia cumulativă, debitul de ţiţei şi timpul de drenaj gravitaţional, corespunzătoare cotei h = h
i
/2;
b) producţia cumulativă finală de ţiţei şi timpul total de drenaj gravitaţional.
3.23. Nivelul static al ţiţeiului într-o sondă, care produce dintr-un strat orizontal, este h
d
= 150 m. Cunoscând:
razele r
c
= 200 m, r
s
= 8 cm, grosimea stratului h
c
= 90 m, permeabilitatea k = 120 mD, densitatea, vâscozitatea
dinamică şi factorul de volum al ţiţeiului ρ = 850 kg/m
3
, µ = 1,6 mPa·s, respectiv b
t
= 1,03, se cere să se calculeze:
a) debitul sondei corespunzător nivelului dinamic h
s
= 50 m;
b) raza r
0
a frontierei care separă zona mişcării radial plane de zona mişcării cu suprafaţă liberă;
c) raza r
1
la care nivelul ţiţeiului în strat este media aritmetică a valorilor h
c
şi h
s
.
3.24. Un zăcământ de ţiţei a produs cu debitul iniţial Q
i
=

1.000 m
3
/lună. Ştiind că declinul de producţie al
zăcământului este de tip hiperbolic, caracterizat prin n = 0,7 şi D
i
= 0,03 (lună)
–1
, se cere să se determine:
a) debitul şi producţia cumulativă de ţiţei după primii 5 ani de exploatare;
b) timpul t
1
la care debitul are valoarea Q
1
= Q
i
/2;
c) durata exploatării şi producţia cumulativă finală de ţiţei, admiţând debitul limită economică Q
a
=

20

m
3
/lună.
3.24. Debitul iniţial al unui zăcământ de ţiţei a avut valoarea Q
i
=

1.000 m
3
/lună. Ştiind că declinul de producţie
al zăcământului este de tip armonic şi are valoarea iniţială D
i
= 0,03 (lună)
–1
, se cere să se determine:
a) debitul şi producţia cumulativă de ţiţei după primii 3 ani de exploatare;
b) timpul t
1
la care debitul are valoarea Q
1
= Q
i
/2;
c) durata exploatării şi producţia cumulativă finală de ţiţei, admiţând debitul limită economică Q
a
=

20

m
3
/lună.

_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu






Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 4 44 4
MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE
4.1. EcuaŃiile mişcării lichidelor compresibile în medii poroase
Compresibilitatea lichidelor joacă un rol important în cadrul exploatării zăcămintelor de ţiţei, ea putând constitui, în
cazul zăcămintelor mărginite de un acvifer de dimensiuni mari, principala formă de energie capabilă să determine împingerea
ţiţeiului spre sonde. De asemenea, calcularea unor parametri ai zăcământului din date de cercetare hidrodinamică a sondelor
prin modificarea debitului are la bază teoria mişcării lichidelor compresibile în medii poroase.
Ecuaţiile mişcării lichidelor compresibile în medii poroase sunt constituite din relaţiile lui DARCY (2.16),
bilanţului material (2.33) şi de stare (2.51). Se derivează în raport cu timpul ecuaţia (2.51)

( )
, e
0
0
t
p
t
p
t
p p


ρ β =


ρ β =

ρ ∂
− β
(4.1)
se neglijează, în ecuaţia (2.33), variaţia porozităţii cu timpul, se trece de la presiunea redusă p
*
la presiunea p în relaţia (2.16)
(deoarece mişcarea este plană orizontală) şi se înlocuieşte viteza de filtrare exprimată prin ecuaţia (2.16) în formula
(2.33). Se obţine astfel ecuaţia neliniară de mişcare
,
t
p
m p
k


ρ β =
|
|
¹
|

\
|

µ
ρ
∇ (4.2)
a cărei neliniaritate este determinată de variaţia coeficienţilor kρ/µ şi mβρ cu presiunea. Ţinând seama că, din ecuaţia
(2.51), rezultă
( )
( ) ,
1
;
1
; ln ; e
0
0 0
0
ρ ∇
β ρ
= ∇ ∇ β = ρ ∇
ρ
− β =
ρ
ρ
=
ρ
ρ
− β
p p p p
p p

relaţia (4.2) poate fi transcrisă, după simplificări, astfel
.
t
m
k

ρ ∂
=
|
|
¹
|

\
|
ρ ∇
β µ
∇ (4.3)
În continuare se presupune că mediul poros este omogen pentru toate proprietăţile şi izotrop pentru
permeabilitate, că vâscozitatea şi compresibilitatea lichidului au variaţii neglijabile cu presiunea şi că ecuaţia de stare
(2.51) poate fi aproximată sub forma (2.52), din care rezultă
p ∇ β ρ = ρ ∇
0
şi .
0
t
p
t ∂

β ρ =

ρ ∂

Astfel, ecuaţia (4.3) ia forma liniară
,
1
t
p
a
p


= ∆ (4.4)
unde ∇ este operatorul lui HAMILTON definit de ecuaţia (2.17), ∆ = ∇∇ , unde
2
2
2
2
2
2
z y x ∂

+


+


= ∆
este operatorul lui LAPLACE (laplacian), iar

µ β
=
m
k
a (4.5)
se numeşte coeficient de piezoconductibilitate hidraulică sau de difuzie. Ecuaţia (4.4) este cunoscută sub numele de
ecuaţia difuziei şi guvernează nu numai mişcarea nestaţionară a fluidelor compresibile, ci şi transferul nestaţionar al
căldurii prin conducţie sau transportul nestaţionar al energiei electrice.
Ecuaţia (4.2) poate fi înlocuită de forma liniarizată (4.4) dacă este îndeplinită condiţia βp << 1, unde β este
compresibilitatea totală a sistemului rocă–fluide conţinute şi are expresia
,
m
s s
r
a ai t t
β
+ β + β = β (4.6)
în care s
t
, s
ai
sunt saturaţiile în ţiţei şi apă, β
t
, β
a
, β
r
– coeficienţii de compresibilitate ai ţiţeiului, apei şi matricei rocii, m
– coeficientul de porozitate volumică, iar β
r
/m – compresibilitatea efectivă a porilor rocii.
Mişcarea generată de o sondă perfectă din punct de vedere hidrodinamic într-un zăcământ de ţiţei cu grosimea
constantă este o mişcare radial plană. În aceste condiţii, ecuaţia diferenţială (4.4) asociată cu relaţia (4.5) se reduce, în
coordonate cilindrice, la forma
,
1
t
p
k
m
r
p
r
r r ∂
∂ µ β
= |
¹
|

\
|




(4.7)
care, în funcţie de condiţiile iniţiale şi la limite, poate avea diferite soluţii.
56 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Cea mai folositoare este soluţia debitului constant la peretele sondei, definită prin condiţia Q = constant la r = r
s
.
Acest tip de soluţie prezintă importanţă îndeosebi pentru mişcări radial plane tranzitorii, semistaţionare şi staţionare.
La punerea în producţie a unei sonde extractive de ţiţei, precum şi ori de câte ori debitul acesteia se modifică,
mişcarea generată de sondă în zăcământ este tranzitorie, pe o durată relativ redusă, până când perturbaţia de presiune
generată de modificarea debitului sondei se propagă până la frontiera exterioară a zonei de drenaj. După scurgerea
timpului de stabilizare t
s
(durata totală a mişcării tranzitorii), caracterul mişcării va depinde de tipul frontierei exterioare
a zonei de drenaj: dacă aceasta este o frontieră deschisă (de alimentare) presiunea p
c
= p(r
c
) se menţine constantă, cu
condiţia ca volumul de lichid extras prin sondă să fie compensat integral de fluidul care pătrunde prin frontiera de rază
r
c
în zona de drenaj a sondei, iar mişcarea devine staţionară; dacă frontiera exterioară este impermeabilă sau se
comportă ca atare, atunci mişcarea poate deveni semistaţionară (stabilizată) dacă ritmul de scădere a presiunii în timp
este constant.

4.2. Mişcarea radial plană semistaŃionară
Dacă sonda produce un timp suficient de mare, astfel încât efectul frontierei exterioare impermeabile a zonei
aferente sondei să se facă simţit asupra presiunii, determinând scăderea acesteia în fiecare punct în ritm constant, atunci
mişcarea generată de sondă în zăcământ va fi radial plană semistaţionară. Mişcarea este descrisă de ecuaţia (4.7)
asociată cu condiţiile la limite
, la 0
c
r r
r
p
= =


(4.8)
. şi orice pentru t r c
t
p
=


(4.9)
Prima condiţie exprimă faptul că frontiera de rază r
c
este impermeabilă, iar a doua indică scăderea presiunii în
ritm constant. Din relaţia de definiţie a coeficientului de compresibilitate
,
1
p
V
V ∂

− = β
derivată în raport cu timpul la numărătorul şi numitorul membrului drept astfel
t
b Q
t
V
t
p
V
t
p
t
V
V
− = − =


β


− = β
d
d
,
d
d
1

rezultă expresia
,
V
b Q
t
p
t
β
− =


(4.10)
unde
h r m V
c
2
π = (4.11)
este volumul de pori al zăcământului, iar Q

b
t
– debitul în condiţii de zăcământ.
Folosind ecuaţiile (4.10) şi (4.11), condiţia (4.9) capătă forma explicită
.
2
h r m
b Q
t
p
c
t
β π
− =


(4.12)
În cazul în care zăcământul este de tip depletiv (cu energie epuizabilă) şi
produce în condiţii semistaţionare, fiecărei sonde îi va reveni câte o zonă mărginită
de o suprafaţă care se comportă ca o frontieră impermeabilă (figura 4.1).
Pentru îndeplinirea condiţiei (4.12) trebuie ca dp/dt să fie aproximativ
constantă în întregul zăcământ. Ca urmare, în calcule se va folosi presiunea medie
ponderată cu volumul, definită astfel
.
1 1
∑ ∑
= =
=
n
i
i
n
i
i mi mz
V V p p (4.13)
Ţinând seama că, în relaţia (4.10), β şi dp/dt sunt constante, rezultă că
i i
Q c V = , unde c este o constantă, iar
ecuaţia (4.13) devine
,
1 1
∑ ∑
= =
=
n
i
i
n
i
i mi mz
Q Q p p (4.14)
permiţând calculul presiunii p
mz
pe baza debitelor sondelor, care sunt mărimi uşor de măsurat.
Pentru mişcarea radial plană semistaţionară, presiunea p
m
în zona aferentă sondei se determină din ecuaţia de
bilanţ material (4.10) scrisă, pe baza aproximării derivatei prin diferenţă finită |
¹
|

\
|





t
p p
t
p
m i
0
, astfel
( ) , t b Q p p V
t m i
= − β (4.15)

Figura 4.1 Divizarea suprafeŃei zăcământului în
zone aferente sondelor
HIDRAULICA SUBTERANĂ 57


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
unde p
i
este presiunea iniţială de zăcământ.
În baza relaţiei (4.12), ecuaţia (4.7) devine

h k r
b Q
r
p
r
r r
c
t
2
1
π
µ
− = |
¹
|

\
|




(4.16)
şi, după separarea variabilelor şi integrare, duce la formula
,
2
2
2
b
r
h k r
b Q
r
p
r
c
t
+
π
µ
− =


(4.17)
unde, potrivit condiţiei (4.8), constanta are expresia
.
2 h k
b Q
b
t
π
µ
=
Substituind expresia lui b în ecuaţia (4.17), separând variabilele şi integrând între limitele p
s
şi p, respectiv r
s
şi r
, d
1
2
d
2 ∫ ∫ |
|
¹
|

\
|

π
µ
=
r
r
c
t
p
p
s s
r
r
r
r h k
b Q
p
se obţine relaţia
,
2
ln
2
2
2 2
|
|
¹
|

\
|


π
µ
= −
c
s
s
t
s
r
r r
r
r
h k
b Q
p p
din care, neglijând pe
2
s
r << r
2
, rezultă legea variaţiei presiunii
.
2
ln
2
2
2
|
|
¹
|

\
|

π
µ
= −
c s
t
s
r
r
r
r
h k
b Q
p p (4.18)
Pentru r = r
c
şi p = p
c
, ecuaţia (4.18) în care se include factorul de skin pentru a se lua în considerare o eventuală
modificare a permeabilităţii în jurul găurii de sondă, devine

|
|
¹
|

\
|
+ −
π
µ
= − S
r
r
h k
b Q
p p
s
c t
s c
2
1
ln
2
(4.19)
şi permite scrierea ecuaţiilor debitului şi indicelui de productivitate (definit de relaţia (3.18)) astfel

( )
.
2
1
ln
2
;
2
1
ln
2
|
|
¹
|

\
|
+ − µ
π
=

=
|
|
¹
|

\
|
+ − µ
− π
=
S
r
r
b
h k
p p
Q
I
S
r
r
b
p p h k
Q
s
c
t
s c
p
s
c
t
s c
(4.20)
Deoarece presiunea p
c
de pe frontiera exterioară nu poate fi măsurată direct, în prima relaţie (4.20) se
înlocuieşte p
c
– p
s
cu p
m
– p
s
, unde presiunea medie ponderată cu aria zonei de drenaj a sondei p
m
se obţine prin
cercetarea hidrodinamică a sondei. Prin definiţie,
, d
2
d
1
2 ∫ ∫
= =
c
s
r
r
c
A
m
r r p
r
A p
A
p (4.21)
unde ( )
2 2 2
c s c
r r r A π ≅ − π = , iar presiunea p are expresia (4.18).
Integrând ecuaţia (4.21) astfel
,
8 8
ln
2
ln
2 4
ln
2
ln
2 2 2
2
8
ln
2 4
ln
2 2 2
2
d
2
ln ln
2
2
2
4
2
4 2 2 2 2 2 2 2 2
2
2
4 2 2 2 2
2 2
2
2
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
+ − + −

− −
π
µ
+

=
=
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
− − −
π
µ
+ =
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
− −
π
µ
+ =

c
s
c
c
s
s
s
c s c
s
s
c
c t s c
s
c
r
r
c
s
t
s
c
r
r
c
s
t
s
c
m
r
r
r
r
r
r
r
r r r
r
r
r
r
h k
b Q r r
p
r
r
r
r
r r
r
r
h k
b Q r
p
r
r r
r
r
r r
h k
b Q
p
r
p
c
s
c
s

se obţine, după reduceri, simplificări şi neglijarea lui
2
s
r <<
2
c
r , precum şi a termenului care conţine pe
4
s
r , formula
,
4
3
ln
2
|
|
¹
|

\
|
+ −
π
µ
+ = S
r
r
h k
b Q
p p
s
c t
s m
(4.22)
în care s-a introdus factorul de skin pentru a se ţine seama de o eventuală reducere a permeabilităţii în jurul sondei.
Ecuaţiile precedente sunt valabile numai pentru cazul sondei centrale care produce dintr-un bloc de zăcământ
cilindric orizontal, astfel încât mişcarea să fie radial plană. DIETZ [21] a generalizat relaţia (4.22) pentru formele blocului
de zăcământ şi poziţiile sondei listate în figura 4.2, scriind că
,
4
ln
2
1
6 , 31
4
ln
2
1
32 , 56
4
ln
2
1
e 4
4
ln
2
1
e ln
2
1
4
4
ln
2
1
4
3
ln
2 2 2 2 3 2
2
2 3
2
2
s A E s E s s
c
s
c
s
c
r C
A
r
A
r
A
r
r
r
r
r
r
γ
=
γ
= =
π
π
= −
π
π
= −
58 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
unde γ
E
= e
0,5775
≅ 1,781 este constanta lui EULER, C
A
– factorul de formă (factor DIETZ), iar valoarea C
A
= 31,6 corespunde
blocului de zăcământ cilindric exploatat printr-o sondă centrală. Astfel, ecuaţia (4.22) devine
.
4
ln
2
1
2
2 |
|
¹
|

\
|
+
γ
π
µ
+ = S
r C
A
h k
b Q
p p
s A E
t
s m
(4.23)
Dacă debitul sondei este constant, în ecuaţia (4.23) atât p
m
cât şi p
s
variază în timp. Pentru ca această relaţie să
fie exprimată în funcţie de o valoare constantă a presiunii, se foloseşte presiunea iniţială (pe care o avea zăcământul la
punerea sa în exploatare prin prima sondă), p
i
. În acest scop se recurge la ecuaţia de bilanţ material (4.15) asociată cu
egalitatea (4.11), din care rezultă


Forma zăcământului şi
poziţia sondei
CA ln CA
As
t
Forma zăcământului şi
poziţia sondei
CA ln CA
As
t

31,6 3,453 0,1

4,86 1,581 1,0

30,9 3,431 0,1

2,07 0,727 0,8

31,6 3,453 0,1

2,72 1,001 0,8

27,6 3,318 0,2

0,232 –1,46 2,5

27,1 3,299 0,2

0,115 –2,16 3,0

21,9 3,086 0,4

3,39 1,221 0,6

22,6 3,118 0,2

3,13 1,141 0,3

5,38 1,683 0,7

0,607 –0,50 1,0

2,36 0,859 0,7

0,111 –2,20 1,2

12,9 2,557 0,5

0,098 –2,32 0,9

4,57 1,519 0,5

zăcământ cu împingere de
apă
19,1 2,950 0,1

10,8 2,379 0,3

zăcământ cu regim
necunoscut
25,0 3,219 0,1
Figura 4.2 Valorile factorului de formă CA pentru diferite forme geometrice ale suprafeŃei zonei aferente sondei
şi anumite poziŃii ale sondei
HIDRAULICA SUBTERANĂ 59


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
.
h A m
t b Q
p p
t
i m
β
− = (4.24)
Între ecuaţiile (4.23) şi (4.24) se elimină presiunea p
m
şi se obţine expresia
.
2 4
ln
2
1
2
4
ln
2
1
2
2 2 |
|
¹
|

\
|
+
µ β
π
+
γ
π
µ
=
β
+
|
|
¹
|

\
|
+
γ
π
µ
= − S
A m
t k
r C
A
h k
b Q
h A m
t b Q
S
r C
A
h k
b Q
p p
s A E
t t
s A E
t
s i
(4.25)
Dacă se introduce timpul adimensional în raport cu aria zonei de drenaj a sondei, definit prin relaţia
,
A m
t k
t
A
µ β
= (4.26)
ecuaţia (4.25) devine

|
|
¹
|

\
|
+ π +
γ
π
µ
− = S t
r C
A
h k
b Q
p p
A
s A E
t
i s
2
4
ln
2
1
2
2
(4.27)
şi exprimă legea de variaţie a presiunii dinamice de adâncime a sondei în funcţie de timp, pentru mişcarea semistaţionară.

4.3. Mişcarea radial plană staŃionară
Mişcarea staţionară apare după perioada mişcării tranzitorii generate de o sondă care drenează o zonă cu frontiera
exterioară complet deschisă, astfel încât, pentru orice debit de producţie constant, producţia cumulativă de ţiţei să fie
integral compensată de fluidul care intră în zona de drenaj prin frontiera exterioară. Ca urmare, acestei mişcări îi sunt
asociate condiţiile
p = p
c
= constant la r = r
c
şi t ≥ 0 , (4.28)
0 =


t
p
la r
s
≤ r ≤ r
c
şi t ≥ 0 , (4.29)
care sunt îndeplinite atunci când presiunea zăcământului este menţinută la o valoare constantă, printr-un influx natural
de apă sau prin injectarea unui fluid (apă sau gaze). În cazul mişcării radial plane staţionare a lichidului compresibil,
ecuaţia (4.7) se reduce la forma
0
d
d
d
d 1
= |
¹
|

\
|
r
p
r
r r
(4.30)
şi are soluţia (3.12). Înlocuind condiţiile la limite (3.13) în relaţia (3.12) se obţine legea variaţiei presiunii (3.14). Dacă
se înlocuieşte derivata dp/dr a presiunii obţinută din relaţia (3.14) în ecuaţia lui DARCY (3.10) se stabileşte formula
vitezei de filtrare (3.15). Ecuaţia microscopică a continuităţii (3.7), în care aria secţiunii normale la viteza de filtrare are
expresia (3.16), conduce la formula debitului (3.17).
Dacă se scrie relaţia (3.17) pentru presiunea p corespunzătoare razei oarecare r, legea variaţiei presiunii devine
. ln
2
s
t
s
r
r
h k
b Q
p p
π
µ
= − (4.31)
Presiunea medie ponderată cu aria zonei aferente sondei definită prin relaţia (4.21), în asociere cu formula
(4.31), se scrie astfel

( )
,
2
1
ln
2
ln
2
ln
2 4
ln
2
ln
2 2 2
2
ln
2 4
ln
2 2 2
2
d ln ln
2
2
2 2 2 2 2 2 2 2
2
2 2 2 2
2 2
|
|
¹
|

\
|

π
µ
+ =
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
+ −

− −
π
µ
+

=
=
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
− −
π
µ
+ =
(
¸
(

¸


π
µ
+ =

s
c t
s
r
r
s
s
s
c s c
s
s
c
c t s c
s
c
r
r
s
t
s
c
r
r
s
t
s
c
m
r
r
h k
b Q
p r
r
r
r r r
r
r
r
r
h k
b Q r r
p
r
r
r r
r
r
h k
b Q r
p
r
r r r r
h k
b Q
p
r
p
c
s
c
s
c
s
(4.32)
unde s-a neglijat
2
s
r <<
2
c
r . Introducând în ecuaţia (4.32) factorul de skin, pentru a se ţine seama de o eventuală
modificare a permeabilităţii în jurul găurii de sondă, formula debitului devine

( )
.
2
1
ln
2
|
|
¹
|

\
|
+ − µ
− π
=
S
r
r
b
p p h k
Q
s
c
t
s m
(4.33)


4.4. Mişcarea tranzitorie generată de o sondă cu debit constant într-un zăcământ de întindere mare
Mişcarea radial plană tranzitorie apare ca urmare a creării unei perturbaţii de presiune în zăcământ, prin
modificarea debitului sondei. În cadrul cercetării hidrodinamice, modificarea debitului este provocată deliberat, pentru a
produce variaţia presiunii sondei pe o durată relativ mică, în care această variaţie să nu fie afectată de prezenţa frontierei
exterioare a zăcământului.
Această mişcare este descrisă de ecuaţia (4.7), asociată cu următoarele condiţii iniţială şi la limite
p = p
i
la t = 0 şi 0 ≤ r ≤ ∞ ,
p = p
i
la r = ∞ şi 0 ≤ t ≤ ∞ , (4.34)
60 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
.
2
lim
0 h k
b Q
r
p
r
t
r π
µ
=




Folosind transformarea lui BOLTZMANN scrisă sub forma
,
4 4
2 2
*
t k
r m
t a
r
u
µ β
= = (4.35)
din care rezultă
,
4
,
2
2
*
2
2 * * *
t
u
t k
r m
t
u
r
u
t k
r m
r
u
− =
µ β
− =


=
µ β
=


(4.36)
ecuaţia (4.7) devine

t
u
u
p
k
m
r
u
r
u
u
p
r
u r ∂
∂ µ β
=


|
|
¹
|

\
|


*
*
* *
* *
d
d
d
d
d
d 1
(4.37)
şi, după efectuarea simplificărilor, se reduce la
.
d
d

d
d
d
d
*
*
*
*
*
u
p
u
u
p
u
u
= |
¹
|

\
|
(4.38)
Notând p' = dp/du
*
şi separând variabilele, ecuaţia
(4.38) ia forma

*
*
*
d
1

'
' d
u
u
u
p
p +
= (4.39)
şi are soluţia
, e '
*
*
u
u
C
p

= (4.40)
care, în baza celei de a treia condiţii (4.34), particularizată
astfel
,
2
2
d
d
2 lim
d
d
lim lim
*
*
0
*
*
0 0
h k
b Q
C
u
p
u
r
u
u
p
r
r
p
r
t
r r r
π
= =
= =


=


→ → →

duce, după separarea variabilelor şi integrare, la ecuaţia
, d
4
d
*
*
*
∫ ∫


π
µ
=
x
u
t
p
p
u
u
e
h k
b Q
p
i
(4.41)
unde
,
4 4
2 2
t k
r m
t a
r
x
µ β
= =
iar limitele de integrare din membrul drept se obţin din a doua condiţie la limită (4.34).
Integrala din membrul drept al ecuaţiei (4.41) cu limitele de integrare inversate, adică
( )



=
x
u
i
u
u
e
x E
*
*
d
*
(4.42)
este funcţia exponenţială integrală, reprezentată grafic în figura 4.3.
Folosind ecuaţia (4.42), relaţia (4.41) ia forma
( ) ( ) ,
4
, x E
h k
b Q
p t r p
i
t
i
π
µ
− = (4.43)
care, pentru r = r
s
şi
,
4 4
2 2
t k
r m
t a
r
x
s s
s
µ β
= =
duce la legea de variaţie a presiunii în sondă în perioada mişcării tranzitorii
( ) .
4
s i
t
i s
x E
h k
b Q
p p
π
µ
− = (4.44)
Pentru x
s
< 0,01, condiţie echivalentă cu
,
04 , 0
2
k
r m
t
s
µ β
>
se poate face aproximaţia

Figura 4.3 Graficul funcŃiei integrale exponenŃiale pentru valori ale
argumentului cuprinse între 0,001 şi 1,5
HIDRAULICA SUBTERANĂ 61


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) ( ) . ln
s E s i
x x E γ − ≅ (4.45)
Deoarece x
s
este mai mare ca 0,01 începând de la valori mici ale timpului t (de ordinul secundelor), aproximaţia
(4.45) este utilizabilă în toate situaţiile de interes practic. Ecuaţia (4.44) în care se înlocuieşte relaţia (4.45) şi se introduce
factorul de skin S (pentru a se ţine seama de o eventuală modificare a permeabilităţii în jurul sondei) devine
,
4
ln
2
1
2
|
|
¹
|

\
|
+
γ π
µ
− = S
t
h k
b Q
p p
E
t
i s
(4.46)
unde
( ) ,
4
ln
4
ln
4
ln
1
ln ln
2 2
E
s E s E
s E
s E
t
r
t a
r m
t k
x
x
γ
=
γ
=
µ β γ
=
γ
= γ −
iar t este timpul adimensional, definit de a doua relaţie (4.47).
Dacă, după ce scăderea de presiune se face simţită la frontiera exterioară a zonei aferente sondei, mişcarea
devine (din tranzitorie) semistaţionară, formula presiunii dinamice de adâncime a sondei este (4.27).
Introducând variabilele adimensionale
, ,
2
s s
r m
t k
t
r
r
r
µ β
= = (4.47)
( ) ( ) | | , ,
2
, t r p p
b Q
h k
t r p
i
t

µ
π
= (4.48)
ecuaţia (4.7) devine

t
p
r
p
r
r r ∂

= |
¹
|

\
|



∂ 1
(4.49)
şi are, pentru r = 1 adică la r = r
s
, soluţia
( ) ( ) ( ) ,
2
, 1
s i
t
p p
b Q
h k
t p t p −
µ
π
= = (4.50)
care, prin includerea factorului de skin S, duce la formula
( ) | | ,
2
S t p
h k
b Q
p p
t
i s
+
π
µ
− = (4.51)
din a cărei identificare cu relaţiile (4.46) şi (4.27) se obţin expresiile
( )
E
t
t p
γ
=
4
ln
2
1
(4.52)
pentru mişcarea tranzitorie, respectiv
( )
A
s A E
t
r C
A
t p π +
γ
= 2
4
ln
2
1
2
(4.53)
pentru mişcarea semistaţionară.
Dacă debitul sondei variază în trepte, prin aplicarea teoremei superpoziţiei se obţine, pe baza formulei (4.51), relaţia
( ) ,
2
1
1
|
|
¹
|

\
|
+ − ∆
π
µ
− =

=

S Q t t p Q
h k
b
p p
n
n
j
j n j
t
i s
(4.54)
unde ∆Q
j
= Q
j
– Q
j–1
, Q
0
= 0,
0
t = 0, iar n este numărul treptelor de debit constant.


4.5. Cercetarea hidrodinamică a sondei extractive de ŃiŃei
4.5.1. Cazul sondei cercetate prin închidere
Cercetarea hidrodinamică a unei sonde constă din
înregistrarea evoluţiei în timp a presiunii de adâncime a sondei
după modificarea debitului, folosind în acest scop un
manometru înregistrator, fixat la adâncimea medie a intervalului
perforat. Cercetarea hidrodinamică prin închidere include o
primă etapă, în care mişcarea ţiţeiului spre sondă este
tranzitorie, urmată de etapa mişcării semistaţionare.
Se consideră că sonda a produs volumul cumulativ de ţiţei
N
p
la debitul constant Q dinaintea închiderii, pe durata
, Q N t
p p
= (4.55)
numită timp de producţie echivalent.
După închiderea sondei, presiunea de adâncime p
s
va
creşte conform relaţiei (4.54), particularizată pentru: Q
0
= 0,

Q
1
=

Q, Q
2
= 0, t
0
= 0, t
1
= t
p
, t
2
= t
p
+ t, sub forma

Figura 4.4 Graficele debitului Figura 4.5 Graficul restabilirii
şi presiunii sondei extractive de presiunii sondei extractive de
de ŃiŃei cercetate prin închidere ŃiŃei după închiderea acesteia
62 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu














Figura 4.6 Graficele funcŃiei ( )
pA
t f în cazul sondei
situate în centrul suprafeŃei productive de formă regulată




















Figura 4.7 Graficele funcŃiei ( )
pA
t f în cazul sondei
situate într-un pătrat
























Figura 4.8 Graficele funcŃiei ( )
pA
t f în cazul sondei
situate într-un dreptunghi având raportul laturilor 2/1




















HIDRAULICA SUBTERANĂ 63


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu







Figura 4.9 Graficele funcŃiei ( )
pA
t f în cazul sondei
situate într-un dreptunghi având raportul laturilor 4/1
















Figura 4.10 Graficele funcŃiei ( )
pA
t f în cazul sondei
situate în centrul unui pătrat sau în centrele unor
dreptunghiuri cu diferite raporturi dimensionale










( ) ( ) ( ) ( ) | | ( ) ( ) | |.
2
0 0 0 0
2
t p t t p
h k
b Q
p S t t t p Q t t p Q
h k
b
p p
p
t
i p p p
t
i s
− +
π
µ
− = ⋅ + − + − + − + −
π
µ
− = (4.56)
I. Etapa mişcării tranzitorii. În primele ore sau zeci de ore de la închidere (în funcţie de întinderea şi de
permeabilitatea zonei aferente sondei), mişcarea este tranzitorie, funcţia ( ) t p are expresia (4.52), deci ecuaţia (4.56) devine

( )
, ln
4
4
ln
2
1
4
ln
2
1
2 t
t t
h k
b Q
p
t
t t
h k
b Q
p p
p
t
i
E E
p
t
i s
+
π
µ
− =
(
(
¸
(

¸

γ

γ
+
π
µ
− = (4.57)
unde t este durata curentă de cercetare (figura 4.4).
Potrivit relaţiei (4.57), graficul presiunii p
s
în funcţie de –ln[(t
p
+ t)/t] este o dreaptă, din a cărei pantă
,
4 h k
b Q
i
t
π
µ
= (4.58)
se poate calcula permeabilitatea originală a zonei aferente sondei
.
4 h i
b Q
k
t
π
µ
= (4.59)
În realitate, graficul de restabilire a presiunii, obţinut din valorile presiunii măsurate cu un manometru diferenţial
de adâncime (figura 4.5), prezintă: curba AB (care reflectă efectele de sondă, generate de imperfecţiunea hidrodinamică,
prezenţa zonei de permeabilitate modificată (efect skin) şi neînchiderea sondei la talpă), dreapta BC descrisă de ecuaţia
(4.57) şi curba CD (corespunzătoare trecerii la mişcarea semistaţionară, determinată de faptul că zona aferentă sondei
are o întindere limitată, iar perturbaţia de presiune provocată de închiderea sondei se propagă, într-un interval de timp t
s

finit, până la frontiera exterioară a acesteia). Relaţia (4.54) asociată cu formula (4.52) se reduce, pentru n = l, la expresia


64 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
, 2
4
ln
|
|
¹
|

\
|
+
γ
− = S
t
i p p
E
p
i si
(4.60)
în care p
si
este presiunea de adâncime a sondei în momentul închiderii acesteia (la t = 0). Se elimină presiunea iniţială p
i

între ecuaţiile (4.57) scrisă pentru t = 1 oră şi (4.60), iar din relaţia obţinută se explicitează factorul de skin astfel
,
4
ln ln
2
1
2
1
|
|
¹
|

\
|
µ β γ

+


=
s E
p
p
si s
r m
t k
t t
t
i
p p
S (4.61)
unde p
s1
este presiunea în sondă, citită, pentru t = 1 oră, pe dreapta BC extrapolată.
Pentru determinarea presiunii iniţiale p
i
, se extrapolează dreapta BC până la intersecţia ei (în punctul D
*
) cu
verticala de abscisă zero (corespunzătoare închiderii sondei pe o durată infinită, t = ∞), se citeşte ordonata
*
i
p a
punctului D
*
şi se calculează presiunea medie p
m
la timpul t
p
cu ajutorul relaţiei
( ) ,
*
pA i m
t f i p p − = (4.62)
unde
,
A m
t k
t
p
pA
µ β
= (4.63)
este timpul adimensional în raport cu aria A corespunzător timpului echivalent de producţie t
p
, iar funcţia f(
pA
t ) este
dată de graficele lui MATTHEWS, BRONS şi HAZEBROEK, prezentate în figurile 4.6…4.10 pentru diferite forme ale
zăcământului şi anumite poziţii ale sondei. În final, presiunea iniţială p
i
rezultă din relaţia (4.24), scrisă sub forma
.
h A m
t b Q
p p
p t
m i
β
+ = (4.64)
II. Etapa mişcării semistaţionare. După scurgerea timpului de stabilizare t
s
, evoluţia presiunii de adâncime a
sondei este descrisă de ecuaţia (4.27) din care se constată că graficul p
s
(t) este o dreaptă cu panta
, 2
2
1
h A m
b Q
A m
k
h k
b Q
i
t t
β
=
µ β
π
π
µ
= (4.65)
din care se pot calcula aria A a zonei aferente sondei sau volumul de pori V
p
= m

A

h. Se scrie ecuaţia (4.27) pentru t = 0,
când p
s
ar fi avut valoarea
'
i
p dacă mişcarea ar fi fost semistaţionară, astfel
, 2
4
ln
2
'
|
|
¹
|

\
|
+
γ
− = S
r C
A
i p p
s A E
i i
(4.66)
unde |i| este panta graficului p
s
[–ln(t
p
+ t)/t] exprimată prin relaţia (4.58). Presiunea ipotetică
'
i
p se citeşte din graficul
p
s
(t), extrapolând porţiunea liniară a acestuia până la t = 0. Ecuaţia (4.66) permite aflarea valorii factorului de skin sau,
dacă aceasta a fost determinată în etapa mişcării tranzitorii, se poate obţine factorul de formă DIETZ din expresia
. 2
4
ln ln
'
2
S
i
p p
r
A
C
i i
s E
A
+


γ
= (4.67)
Odată găsită valoarea lui C
A
, se caută valoarea C
A
cea mai apropiată din figura 4.2 şi se poate estima forma
sistemului sondă – suprafaţă de drenaj.
Pentru obţinerea de informaţii suplimentare asupra zăcământului, în anul 1983
a fost preconizată folosirea diagramei derivatei presiunii. Cele mai utile forme ale
derivatei presiunii au fost preconizate de BOURDET şi colab., în anul 1989 [4, 5].
Graficul derivatei presiunii prezintă simultan, la scară dublu logaritmică,
derivata presiunii ln(t dp/dt) în funcţie de ln ∆t, alături de ln ∆p în funcţie de ln ∆t, ca
în figura 4.11. Avantajul folosirii graficului derivatei căderii de presiune constă în
faptul că el prezintă, pe o singură diagramă, mai multe caracteristici care, altfel, ar
necesita reprezentări grafice suplimentare.
În cazul cercetării sondei prin modificarea debitului în trepte, graficul de
restabilire a presiunii poate fi trasat cu valorile lui p
s
ca funcţie de
( )

=



n
j
j n
j
t t p
Q
Q
1
1
1
, obţinându-se, conform relaţiei (4.54), o dreaptă de pantă |i|
definită de formula (4.58).

4.5.2. Cazul sondei cercetate la deschidere
Deoarece, în cadrul cercetării hidrodinamice a sondei la deschidere (adică la punerea ei în producţie), procesul
de variaţie a presiunii sondei este tranzitoriu în prima perioadă de timp, pentru ca apoi să devină semistaţionar, datele de
presiune p
s
(t) trebuie să fie reprezentate grafic în două variante şi anume ca p
s
în funcţie de ln

t (figura 4.12), respectiv
ca p
s
în funcţie de t (figura 4.13).

Figura 4.11 Graficele lnp funcŃie de lnt
şi ln(t dp/dt) funcŃie de ln t
corespunzătoare restabilirii presiunii
sondei de ŃiŃei după închidere
HIDRAULICA SUBTERANĂ 65


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Conform ecuaţiei (4.46), porţiunea liniară AB (corespunzătoare mişcării tranzitorii) din figura 4.12 are panta |i|
definită de relaţia (4.58), din care se obţine permeabilitatea originală sub forma (4.59).
În continuare, din relaţia (4.46), particularizată pentru presiunea p
s1
corespunzătoare timpului de cercetare t = 1 oră,
rezultă factorul de skin astfel
,
4
ln
2
1
2
1
|
|
¹
|

\
|
µ β γ


=
s E
s i
r m
t k
i
p p
S (4.68)
Pe de altă parte, panta porţiunii liniare CD (corespunzătoare mişcării
semistaţionare) din figura 4.13 are expresia (4.65), din care se poate estima volumul
porilor zonei de drenaj a sondei, sub forma
,
1
β
= =
i
b Q
h A m V
t
p
(4.69)
care, pentru m şi h cunoscute, permite calculul ariei zonei de drenaj, adică
.
1
h i m
b Q
A
t
β
= (4.70)
Ordonata
'
i
p a punctului de intersecţie a dreptei CD cu axa ordonatelor
(corespunzătoare lui t = 0, figura 4.13), introdusă în relaţia (4.27), conduce la expresia
(4.66), din care se poate calcula, sub forma (4.67), factorului de formă DIETZ C
A
, ce
defineşte, pe baza tabelului din figura 4.2, configuraţia geometrică a sistemului sondă –
suprafaţă de drenaj.


4.6. Influxul natural al apei în zăcăminte de hidrocarburi
4.6.1. ConsideraŃii generale
Unele zăcăminte de hidrocarburi sunt mărginite, parţial sau total, de roci
purtătoare de apă numite acvifere (de la cuvintele latineşti aqua – apă şi ferre – a purta).
Un acvifer poate fi, la rândul lui, mărginit integral de o rocă impermeabilă, caz în care
sistemul zăcământ – acvifer formează împreună o unitate închisă (numită şi volumetrică).
Pe de altă parte, unele acvifere (neasociate cu zăcăminte de hidrocarburi şi aflate la adâncimi relativ mici) pot aflora,
fiind alimentate de apele de suprafaţă sau formând izvoare.
Un acvifer adiacent zăcământului reacţionează, ca răspuns la căderea de presiune din zăcământul de hidrocarburi
supus exploatării, tinzând să compenseze sau să întârzie declinul presiunii, prin influxul de apă provocat de: expansiunea
apei, expansiunea altor acumulări de hidrocarburi cunoscute sau nedescoperite (şi conectate cu acelaşi acvifer),
compresibilitatea rocii acviferului etc. Acviferul asociat unui zăcământ poate fi considerat ca o unitate hidrodinamică
independentă, care furnizează apă zăcământului, ca răspuns la variaţia presiunii pe frontiera comună apă – ţiţei sau apă –
gaze. Deşi presiunea pe frontiera zăcământului este mai mare decât presiunea medie de zăcământ, de regulă între aceste
două mărimi nu se face distincţie.
În general, în cadrul destinderii elastice a apei din acviferul adiacent unui zăcământ de hidrocarburi, prezintă
interes practic influxul cumulativ W
e
şi debitul Q de apă pătrunsă în zăcământ în timpul exploatării, la o presiune dată.
Pentru estimarea efectului interferenţei dintre zăcămintele de hidrocarburi mărginite de acelaşi acvifer prezintă
importanţă practică, de asemenea, problema stabilirii legii de variaţie a presiunii pe frontierele zăcămintelor exploatate
la anumite debite. În cazul acviferelor de dimensiuni mari în raport cu dimensiunile zăcământului, soluţiile acestor două
probleme sunt soluţiile aceleiaşi ecuaţii diferenţiale, obţinute pentru condiţii la limite diferite.


4.6.2. Determinarea variaŃiei influxului cumulativ de apă într-un zăcământ de hidrocarburi
Zăcământul, de arie A, se asimilează cu o macrosondă de rază r
d
= π A , în care
pătrunde apă la un debit constant. Atâta vreme cât scăderea de presiune din zăcământ nu se
face simţită la frontiera exterioară, de rază r
e
(figura 4.14), a acviferului, acesta se comportă
ca un acvifer infinit. Mişcarea apei este radial plană şi ei îi corespunde ecuaţia (4.7) care,
prin folosirea variabilelor adimensionale
; ,
2
d to d
r m
t k
t
r
r
r
µ β
= = (4.71)
( )
( )
,
,
,
C
t r p p
t r p
i

= (4.72)
devine
,
1
t
p
r
p
r
r r ∂

= |
¹
|

\
|




(4.73)
unde C = p
i
– p
di
, p
i
este presiunea iniţială, iar p
di
– presiunea pe frontiera macrosondei în momentul punerii în
exploatare a zăcământului. Ecuaţiei (4.73) îi sunt asociate condiţiile iniţială şi la limite

Figura 4.12 Graficul funcŃiei ps(ln t)
obŃinut în cadrul cercetării sondei
extractive de ŃiŃei la deschidere

Figura 4.13 Graficul funcŃiei ps(t)
obŃinut în cadrul cercetării sondei
extractive de ŃiŃei la deschidere

Figura 4.14 Sistemul radial plan
zăcământ-acvifer
66 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu

¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
= =
=
= =
→∞
. 1 constant
, 0 lim
, 0 , 0 la
r la Q
p
p t
r
(4.74)
1. Cazul acviferului de dimensiuni
relativ mici. Dacă zăcământul de
hidrocarburi este mărginit de un acvifer ale
cărui dimensiuni au acelaşi ordin de mărime
cu dimensiunile zăcământului, se poate
accepta ipoteza propagării instantanee a
căderii de presiune în întregul sistem
zăcământ – acvifer. Volumul cumulativ de
apă pătrunsă, în mod natural, în zăcământ,
după scăderea de la p
i
la p a presiunii de
zăcământ, se exprimă astfel
W
e
= β
to
W
i
(p
i
– p) , (4.75)
unde β
to
= β
a
+ β
r
este coeficientul de com-
presibilitate totală a acviferului, β
a
– com-
presibilitatea apei, β
r
– compresibilitatea
porilor (numită şi compresibilitate
efectivă a rocii poroase), W
i
– volumul de
apă existent iniţial în acvifer, p
i

presiunea iniţială a zăcământului, p –
presiunea medie actuală a zăcământului.
Volumul de apă existent într-un
acvifer a cărui configuraţie geometrică
corespunde figurii 4.14, este dat de relaţia
( ) ,
2 2
m h r r W
d e i
− π = (4.76)
care se completează cu factorul f = α°/360 în cazul când sistemul zăcământ – acvifer are forma unui sector de cilindru,
cu unghiul la vârf α. Se constată cu uşurinţă că, în condiţiile configuraţiei din figura 4.14, f = 1.
2. Cazul acviferului de dimensiuni mari. Dacă
acviferul are dimensiuni foarte mari în comparaţie cu
dimensiunile zăcământului, căderea de presiune ∆p de
la frontiera zăcământului nu se poate transmite
instantaneu şi, ca urmare, pentru determinarea influxului
cumulativ de apă este necesar să se ţină seama de faptul
că propagarea scăderii presiunii este un proces
nestaţionar. Pentru rezolvarea problemei în acest caz se
cunosc patru procedee, dintre care se prezintă în
continuare metoda VAN EVERDINGEN – HURST [73].
Această metodă se bazează pe soluţionarea
ecuaţiei (4.73) asociată cu primele două condiţii
(4.74) şi cu condiţia căderii de presiune constante la
frontiera macrosondei, exprimată sub forma
( )
( )
1
, 1
,
1
=


=
=
di i
i
r
p p
t p p
t r p .
Conform legii lui DARCY asociată cu relaţiile
(4.71) şi (4.72), debitul macrosondei are expresia
,
2
2
1 =


µ
∆ π
− =




µ
π =
r
d
r
p p h k
r
r
r
p k
h r Q (4.77)
unde C = ∆p = constant este căderea de presiune la peretele macrosondei.
Volumul cumulativ de apă intrată din acviferul de întindere infinită în zăcământ, prin frontiera iniţială a
macrosondei, se exprimă sub forma
, d
d
d 2
d
0
1
0
∫ ∫
=


µ
∆ π
= =
t
r
t
e
t
t
t
r
p p h k
t Q W
care, pe baza celei de a doua relaţii (4.71), devine
( ) , 2
2
t W p r h m W
d to e
∆ β π = (4.78)
unde funcţia adimensională a influxului cumulativ de apă are expresia

Figura 4.15 Graficele funcŃiei influxului de apă radial plan (şi unidimensional finit) pentru
timpul adimensional 0,01 ≤ t ≤ 10 şi pentru valorile razei adimensionale egale cu
1,5; 2; 2,5; 3; 3,5; 4; 4,5; 5; 6 şi ∞

Figura 4.16 Graficele funcŃiei influxului de apă radial plan pentru timpul adimensional
10 ≤ t ≤ 10
4
şi pentru valorile razei adimensionale egale cu 2,5; 3; 3,5; 4; 4,5; 5; 6; 7;
8; 9; 10; 15 şi ∞
HIDRAULICA SUBTERANĂ 67


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) . d
0
1

=


− =
t
r
t
r
p
t W (4.79)
Dacă acviferul are dimensiuni mari dar finite, în ecuaţia (4.78) se
înlocuieşte ( ) t W cu funcţia influxului de apă radial plan ( ) t r W
e
, , ale cărei
valori pot fi citite din figurile 4.15, 4.16, pentru diferite valori ale timpului
adimensional t şi razei adimensionale
e
r = r
e
/r
d
, inclusiv pentru
e
r = ∞.
În aceste condiţii, relaţia (4.78) poate fi scrisă, pentru configuraţia radial
plană a acviferului finit sau infinit, sub forma
( ) , ,t r W p U W
e e
∆ = (4.80)
unde
, 2
2
d to
r h m f U β π = (4.81)
iar factorul f a fost introdus pentru ca relaţia (4.80) să fie aplicabilă şi pentru sistemul zăcământ – acvifer de forma unui
sector cilindric.
Formula (4.80) poate fi folosită şi în cazul sistemului zăcământ – acvifer liniar finit (figura 4.17), cu precizarea
că, în acest caz,
, ,
2
l m
t k
t m h l b U
to
µ β
= = (4.82)
iar ( ) t W se citeşte pe curba corespunzătoare acviferului unidimensional finit din figura 4.15.
Dacă presiunea medie a zăcământului variază continuu, curba presiunii se
aproximează cu o funcţie în trepte (figura 4.18), apoi se aplică principiul
superpoziţiei (suprapunerii efectelor) şi se obţine formula
( ) , ,
1
0


=
− ∆ =
n
j
j e j e
t t r W p U W (4.83)
unde n este numărul treptelor de debit, ∆p
j
= p
j
– p
j–1
, cu ∆p
0
= p
i
– p
1
şi t
0
= 0.
Prin impunerea curbei de variaţie a presiunii, cu ajutorul relaţiei (4.83) se
poate prevedea variaţia volumului cumulativ de apă pătrunsă în zăcământ, ca
măsură a producţiei cumulative a zăcământului respectiv.
Necunoaşterea exactă a dimensiunilor, porozităţii şi permeabilităţii
acviferului impun utilizarea procedeului de încercare – eroare pentru
reproducerea istoricului exploatării, pe baza datelor de producţie înregistrate până la data respectivă, în vederea
realizării unui model matematic care să asigure prevederea comportării viitoare a zăcământului.


4.7. Probleme
4.7.1. Probleme rezolvate
4.1. În timpul forării unei sonde s-a produs blocarea parţială a porilor rocii colectoare,

pe o zonă de rază r
0
=

1,3

m, în care permeabilitatea s-a redus de 100 ori. După punerea în producţie, sonda a fost acidizată, permeabilitatea zonei
din vecinătatea sondei cu raza
*
0
r = 3,1 m crescând de 10 ori faţă de cea originală. Cunoscând: raza zonei de drenaj a
sondei r
c
=

200 m, raza sondei r
s
=

10 cm şi ştiind că mişcarea ţiţeiului spre sondă este staţionară în zona de rază r
s
≤ r ≤
r
0
şi semistaţionară în zona de rază r
0
< r ≤ r
c
, se cere să se calculeze următoarele:
a) factorul de skin în cazul blocării parţiale a porilor;
b) factorul de skin după acidizarea sondei;
c) raportul indicilor de productivitate a sondei stimulate şi nestimulate.
Rezolvare
Ecuaţiile debitului în zona cu permeabilitatea modificată k
1
şi în zona neafectată (cu permeabilitatea k
2
) sunt,
conform relaţiilor (3.17), respectiv (4.20), următoarele
( ) ( )
,
2
1
ln
2
ln
2
0
0 2
0
0 1
|
|
¹
|

\
|
− µ
− π
=
µ
− π
=
r
r
b
p p h k
r
r
b
p p h k
Q
c
t
c
s
t
s

deci presiunile diferenţiale în cele două zone au expresiile
.
2
1
ln
2
, ln
2
0 2
0
0
1
0
|
|
¹
|

\
|

π
µ
= −
π
µ
= −
r
r
h k
b Q
p p
r
r
h k
b Q
p p
c t
c
s
t
s

Prin însumarea celor două ecuaţii anterioare rezultă

Figura 4.17 Sistemul zăcământ-acvifer liniar finit

Figura 4.18 Aproximarea graficului presiunii medii a
unui zăcământ de ŃiŃei printr-o variaŃie în trepte
68 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
2
1
ln
2 2
1
ln ln ln ln
2 2
1
ln ln
2
2 0
0 0 0
2
2
2 0
0
2
2
2
|
|
¹
|

\
|
− +
π
µ
=
|
|
¹
|

\
|
− + + −
π
µ
=
|
|
¹
|

\
|
− +
π
µ
= − S
r
r
h k
b Q
r
r
r
r
r
r
r
r
k
k
h k
b Q
r
r
r
r
k
k
h k
b Q
p p
s
c t c
s s s
t c
s
t
s c

unde factorul de skin are expresia (3.88), deci debitul poate fi scris sub forma
,
2
1
ln
2
2
|
|
¹
|

\
|
− + µ
π
=
S
r
r
b
h k
Q
s
c
t
(4.84)
care, particularizată pentru debitele Q
n
, Q
s
ale sondei înainte de stimulare şi după aceasta, diferă numai prin valorile
factorului de skin S
n
, respectiv S
s
. Ştiind că indicele de productivitate este definit prin relaţia (3.18), se constată că
raportul indicilor de productivitate poate fi determinat din ecuaţia
.
2
1
ln
2
1
ln
− +
− +
= =
s
s
c
n
s
c
pn
ps
sn
S
r
r
S
r
r
I
I
R (4.85)
a), b) Din ecuaţia (3.88) în care se înlocuiesc datele problemei se află valorile
( ) , 9300 , 253
1 , 0
3 , 1
ln 1 100 = − =
n
S ( ) . 0906 , 3
1 , 0
1 , 3
ln 1 1 , 0 − = − =
s
S
c) Se aplică relaţia (4.85) şi rezultă
( )
( )
. 0899 , 65
5 , 0 0906 , 3 1 , 0 200 ln
5 , 0 93 , 253 1 , 0 200 ln
=
− −
− +
=
sn
R
4.2. La punerea în producţie a unei sonde
extractive de ţiţei, cu debitul constant Q = 238,5
m
3
/zi, s-a înregistrat presiunea pe durata totală de
cercetare t
t
=

100 ore, obţinându-se valorile din
tabelul 4.1. Se mai cunosc: raza sondei r
s
= 0,1 m,
grosimea stratului h = 6,1 m, porozitatea m = 0,18,
vâscozitatea dinamică, compresibilitatea şi factorul
de volum al ţiţeiului µ

=

1

cP,

β

=

2,17·10
–9

Pa
–1
,
respectiv b
t
= 1,2. Se cere să se calculeze:
a) permeabilitatea originală;
b) factorul de skin.
Rezolvare
Parametrii ceruţi pot fi calculaţi din prima parte a cercetării hidrodinamice, când
mişcarea este tranzitorie, iar p
s
variază în timp conform ecuaţiei (4.46), din care se
constată că graficul p
s
(ln t) este o dreaptă cu panta exprimată de relaţia (4.58), din care
se poate determina permeabilitatea. În acest sens se adaugă tabelului 4.1 o a treia
coloană (v. tabelul 4.2), în care se înscriu valorile funcţiei ln t, se trasează graficul din
figura 4.19, se alege un interval pentru care graficul este liniar şi se calculează panta
dreptei. De exemplu, pentru intervalul t = (1…3) ore avem
( )
, Pa/ciclu 10 8196 , 1
0 0986 , 1
10 1121 , 20 9122 , 19
5
6
⋅ − =

⋅ −
= i
. mD 5 , 237 m 10 375 , 2
1 , 6 10 8196 , 1 4 400 . 86
2 , 1 10 1 5 , 238
4
2 13
5
3
= ⋅ =
=
⋅ ⋅ ⋅ π ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
=
π
µ
=


h i
b Q
k
t

b) Factorul de skin are expresia (4.68), unde
oră 1
1
=
=
t
s s
p p se
preia din tabelul 4.1 dacă punctul corespunzător face parte din porţiunea
liniară a graficului din figura 4.19, sau se citeşte pe ordonata graficului
respectiv, extrapolând porţiunea sa liniară, în caz contrar. În problema de faţă,
pentru t = 1 oră s-a reprezentat primul punct al graficului, care face parte
din porţiunea liniară, deci se citeşte, din tabelul 4.1, valoarea p
s1
=
20,1121 MPa şi se obţine
( )
. 4930 , 4
1 , 0 10 1 10 17 , 2 18 , 0 781 , 1
600 . 3 10 375 , 2 4
ln
10 8196 , 1
10 1121 , 20 1318 , 24
2
1
2 3 9
13
5
6
=
(
(
¸
(

¸

⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅


⋅ −
=
− −

S
4.3. Un sistem zăcământ–acvifer, a cărui formă este prezentată în figura 4.20, este caracterizat prin: grosimea h = 15
m, razele r
d
= 1.500 m, r
e
= 4.500 m, unghiul α = 70°, porozitatea m = 0,25, permeabilitatea k = 50 mD, vâscozitatea dinamică
Tabelul 4.1
t, ore ps, MPa t, ore ps, MPa
0 24,1318 20 19,0434
1 20,1121 30 18,6366
2 19,9949 40 18,2712
3 19,9122 50 17,9058
4 19,8501 60 17,5473
5 19,7812 70 17,2025
7,5 19,6364 80 16,8440
10 19,5123 90 16,4924
15 19,2641 100 16,1407


Figura 4.19
Tabelul 4.2
t, ore ps, MPa ln t
0 24,1318 –
1 20,1121 0,0000
2 19,9949 0,6931
3 19,9122 1,0986
4 19,8501 1,3863
5 19,7812 1,6094
7,5 19,6364 2,0149
10 19,5123 2,3026
15 19,2641 2,7081
20 19,0434 2,9957
30 18,6366 3,4012
40 18,2712 3,6889
50 17,9058 3,9120
60 17,5473 4,0943
70 17,2025 4,2485
80 16,8440 4,3820
90 16,4924 4,4998
100 16,1407 4,6052

HIDRAULICA SUBTERANĂ 69


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
a apei µ = 0,9 mPa·s, compresibilităţile apei şi porilor rocii β
a
= 4,35·10
–10
Pa
–1
, respectiv β
r
= 8,7·10
–10
Pa
–1
. Se cere să se
calculeze volumul cumulativ W
e
al apei de influx, în următoarele variante:
a) atunci când căderea de presiune ∆p = 7 bar de la contactul iniţial apă–ţiţei se propagă după legile lichidului
compresibil, pentru timpul t = 3 ani;
b) atunci când aceeaşi cădere de presiune se propagă instantaneu în întregul acvifer.
Rezolvare
a) Volumul cumulativ de apă pătrunsă din acvifer în zăcământ prin frontiera iniţială dintre acestea este dat de
ecuaţiile (4.80), (4.81), unde
. , , ,
360
2
d to e
d
e r a to
r m
t k
t
r
r
r f
µ β
= = β + β = β
α
=
o
(4.86)
Se calculează mai întâi
( )
, 03 , 10
500 . 1 10 9 , 0 10 05 , 13 25 , 0
400 . 86 25 , 365 3 10 70
, 3
500 . 1
500 . 4
, /Pa m 10 3452 , 1 500 . 1 15 10 7 , 8 35 , 4 25 , 0
360
70
2
2 3 10
15
3 2 2 10
=
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
= = =
⋅ = ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ π ⋅ =
− −

− −
t r
U
e

se citeşte din figura 4.16 valoarea ( ) t r W
e
, = 4, iar în final se găseşte
. m 666 . 37 4 10 7 10 3452 , 1
3 5 2
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

e
W
Trebuie făcută observaţia că valoarea ( ) t r W
e
, = 4 este cea maximă pentru
e
r = 3,
deci volumul cumulativ de apă W
e
va rămâne acelaşi pentru orice valoare a timpului
mai mare de 3 ani.
b) Considerând că perturbaţia de presiune se propagă instantaneu în acvifer, se pot folosi ecuaţiile (4.75), (4.76)
asociate cu relaţiile (4.86), din care rezultă
( ) . m 666 . 37 10 7 10 05 , 13
360
70
25 , 0 15 500 . 1 500 . 4
3 5 10 2 2
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − π =

e
W
Se constată că rezultatul este acelaşi cu cel găsit la punctul a). Metoda folosită la punctul b) permite doar aflarea
volumului cumulativ final al apei de influx, fără a se cunoaşte timpul de producţie corespunzător sau evoluţia în timp a
volumului de apă care invadează zăcământul.

4.7.2. Probleme propuse
4.4. O sondă nouă produce ţiţei, la debitul constant Q = 63,6 m
3
/zi. Cunoscând: raza sondei r
s
= 10 cm,
grosimea stratului h = 9,5 m, porozitatea m = 0,3, permeabilitatea k = 50 mD, vâscozitatea dinamică, compresibilitatea
şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 3 cP, β = 1,45·10
–9
Pa
–1
, respectiv b
t
= 1,25, se cere să se calculeze următoarele:
a) timpul după care este valabilă aproximaţia: E
i
(x
s
) ≅ – ln(γ
E
x
s
);
b) căderea de presiune în sondă, după timpul de producţie t = 3 ore la debitul constant Q, pentru S = 0;
c) durata totală t
s
a mişcării tranzitorii, ştiind că sonda este situată în centrul unui bloc de zăcământ de formă
cilindrică, cu raza exterioară r
c
= 200 m.
4.5. O sondă extractivă de ţiţei a fost cercetată la deschidere, măsurându-
se presiunea pe durata t
t
=

100 ore, după punerea ei în producţie la debitul
constant Q = 238,5 m
3
/zi. Datele obţinute sunt listate în tabelul 4.1. Cunoscând:
raza sondei r
s
=

0,1

m, grosimea stratului

h

=

6,1

m, porozitatea m = 0,18,
permeabilitatea k = 240 mD, factorul de skin S = 4,49, vâscozitatea dinamică,
compresibilitatea şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1 cP, β = 2,17·10
–9
Pa
–1
,
respectiv b
t
= 1,2, se cere să se calculeze următoarele:
a) aria zonei de drenaj a sondei;
b) factorul de formă DIETZ, C
A
;
c) geometria sistemului zăcământ-sondă, cu ajutorul tabelului pus la
dispoziţie la cerere.
4.6. Presiunea dinamică de adâncime a unei sonde extractive de ţiţei,
pusă în producţie şi exploatată la debitul constant Q = 238,5 m
3
/zi, a fost
înregistrată în primele 100 de ore de exploatare. Cu datele de presiune obţinute în
perioada mişcării semistaţionare, a fost trasat graficul p
s
(t), care este o linie dreaptă de pantă dp/dt = –9,8 Pa/s, care
întâlneşte axa ordonatelor în punctul
*
i
p = 19,6 MPa. Se mai cunosc: raza sondei r
s
=

0,1

m, grosimea stratului

h

=

6,1

m,
porozitatea m = 0,18, permeabilitatea k = 255 mD, presiunea iniţială p
i
= 24,1318 MPa, factorul de skin S = 4,9,
vâscozitatea dinamică, compresibilitatea şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 1 mPa·s, β = 2,17·10
–9
Pa
–1
, respectiv b
t
= 1,2. Se
cere să se calculeze următoarele:
a) aria A a zonei aferente sondei;
b) factorul de formă C
A
;
c) geometria sistemului zăcământ-sondă, cu ajutorul tabelului pus la dispoziţie la cerere.

Figura 4.20 Sistemul zăcământ–acvifer
pentru problema 4.3
Tabelul 4.3
t, ore ps, MPa t, ore ps, MPa
0 13,0243 6,0 19,2365
0,5 18,4987 7,5 19,2709
1,0 18,7056 10 19,3330
1,5 18,9124 12 19,3675
2,0 18,9745 14 19,3951
2,5 19,0296 16 19,4226
3,0 19,0710 20 19,4640
3,5 19,1055 25 19,5329
4,0 19,1466 30 19,5812
4,5 19,1606 36 19,6088
5,0 19,1882

70 4. MIŞCAREA LICHIDELOR COMPRESIBILE ÎN MEDII POROASE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
4.7. O sondă, care a produs volumul cumulativ de ţiţei N
p
=

11829,6

m
3
la debitul constant Q

=

63,6 m
3
/zi, a fost
cercetată prin închidere, obţinându-se datele din tabelul 4.3. Se cunosc:

raza sondei r
s
=

0,1

m,

grosimea stratului h

=

6,1

m,
aria zonei de drenaj A = 32,375 ha, porozitatea m = 0,2, vâscozitatea dinamică, compresibilitatea şi factorul de volum al
ţiţeiului µ = 1 mPa·s, β = 2,9·10
–9
Pa
–1
, respectiv b
t
= 1,23. Se cere să se calculeze următoarele:
a) permeabilitatea originală;
b) factorul de skin;
c) presiunea iniţială a zăcământului, pentru geometria sistemului zăcământ-sondă redată în figura
4.21.
4.8. O sondă, care a produs volumul cumulativ de ţiţei N
p
=

11829,6

m
3
la debitul constant Q

=

63,6 m
3
/zi, a
fost cercetată prin închidere. Graficul funcţiei p
s
= f{–ln[(t
p
+

t)/t]} este o linie dreaptă de pantă |i| = 0,24 MPa/ciclu, care
intersectează axa ordonatelor în punctul
*
i
p =

20,82

MPa. Se mai cunosc:

raza sondei r
s
= 0,1 m,

grosimea stratului h

=

6,1

m,
aria zonei de drenaj A = 32,4 ha, porozitatea m = 0,2, presiunile p
si
= 13,0243 MPa, p
s1
= 18,8 MPa, vâscozitatea
dinamică, compresibilitatea şi factorul de volum al ţiţeiului µ = 2 mPa·s, β = 2,9·10
–9
Pa
–1
, respectiv b
t
= 1,23. Se cere
să se calculeze următoarele:
a) factorul de skin S;
b) presiunile medie p
m
şi iniţială p
i
, admiţându-se că sonda este situată în centrul unui bloc de zăcământ
cilindric.





Figura 4.21
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu






Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 5 55 5
MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE
Dintre mişcările generate de sonde în zăcămintele de hidrocarburi gazoase prezintă interes, în special, cele
unidimensionale şi radial plane. Pentru studiul acestor mişcări poate fi folosit sistemul format din ecuaţia de echilibru dinamic
al forţelor (a filtrării), ecuaţia microscopică a continuităţii şi ecuaţia de stare, în asociere cu folosirea funcţiei pseudopresiune.


5.1. EcuaŃiile mişcării gazelor în medii poroase
Dacă se admite că mişcarea gazelor în medii poroase este guvernată de legea liniară a filtrării, ecuaţiile mişcării
sunt: ecuaţia lui DARCY (2.16) în care p
*
= p pentru mişcări plane orizontale, ecuaţia continuităţii în coordonate
carteziene (2.33) şi ecuaţia de stare a gazelor reale (2.53), transcrise sub forma
( ) . , , T R Z
p
t
m v p
k
v =
ρ ∂
ρ ∂
− = ρ ∇ ∇
µ
− =
r r
(5.1)
Ţinând seama că, pentru gaze reale, coeficientul de compresibilitate are expresia
,
d
d 1
d
d 1
d
d 1
|
¹
|

\
|
ρ
=
ρ
ρ
= − = β
Z
p
p T R p p
V
V
(5.2)
din a treia relaţie (5.1), prin separarea lui ρ şi derivare, se obţine ecuaţia
.
d
d 1
t
p
Z
p
p T R t ∂

|
¹
|

\
|
=

ρ ∂
(5.3)
Introducând în a doua relaţie (5.1) prima ecuaţie (5.1), împreună cu expresia (5.3), rezultă ecuaţia neliniară
,
t
p
m p
k


ρ β =
|
|
¹
|

\
|

µ
ρ
∇ (5.4)
care este identică cu ecuaţia (4.2) a mişcării lichidelor compresibile în medii poroase.
Pentru liniarizarea ecuaţiei (5.4), asociată cu relaţia de stare (2.53), se poate folosi pseudopresiunea sau funcţia
lui LEIBENZON, ca versiune a transformării integrale KIRCHHOFF, definită astfel
,
d 2

µ
=
p
p
r
Z
p p
u (5.5)
unde p
r
este presiunea de referinţă.
Aplicând succesiv relaţiei (5.5) operatorul ∇ şi operatorul de derivare în raport cu timpul, se obţin expresiile
,
2
,
2
t
p
Z
p
t
u
p
Z
p
u


µ
=



µ
= ∇
care, scrise sub forma

t
u
p
Z
t
p
u
p
Z
p

∂ µ
=



µ
= ∇
2
,
2
(5.6)
şi substituite, împreună cu ρ dat de relaţia (2.53), în ecuaţia (5.4) dau, pentru cazul mediului poros omogen, ecuaţia liniară
,
2
t
u
k
m
u

∂ µ β
= ∇
sau
,
1
t
u
a
u


= ∆ (5.7)
unde a este coeficientul de piezoconductibilitate hidraulică sau de difuzie definit prin egalitatea (4.5).
Relaţia (5.7) este de acelaşi tip cu ecuaţia (4.4), deci soluţiile obţinute pentru presiune în cazul mişcării lichidelor
compresibile în medii poroase pot fi adaptate pentru pseudopresiune în cazul filtrării gazelor reale.
Dacă se admite că gazele sunt perfecte (Z = 1) şi că µ este constant, relaţia (5.5), pentru p
r
= 0, ia forma
,
2
µ = p u (5.8)
pe baza căreia ecuaţia (5.7) devine
,
1
2
2
t
p
a
p


= ∆ (5.9)
identificându-se, pentru P = p
2
, cu ecuaţia (4.4). Ca urmare, în acest caz sunt valabile soluţiile ecuaţiei (4.4) obţinute în
capitolul precedent, dacă p se înlocuieşte cu p
2
.
Dacă p ≤ 13 MPa se poate folosi ecuaţia (4.4) în care s-a înlocuit p cu p
2
; în intervalul 13 MPa < p ≤ 20 MPa trebuie
utilizată ecuaţia (5.7), iar dacă p > 20 MPa gazele se comportă la fel ca lichidele compresibile, deci este valabilă relaţia (4.4).
72 5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Pentru trecerea de la presiunea p la pseudopresiunea u se determină în
laborator valorile vâscozităţii dinamice şi factorului de abatere a gazelor din
zăcământul studiat la diferite presiuni, adică funcţiile µ(p) şi Z(p), se integrează
numeric ecuaţia (5.5) şi se construieşte graficul u(p), a cărui formă este prezentată în
figura 5.1. Valorile pseudopresiunii pot fi citite de pe grafic sau pot fi calculate,
pentru p ≥ p
lim
, folosind ecuaţia dreptei u = u(p).


5.2. Mişcarea unidimensională staŃionară
În cazul mişcării unidimensionale staţionare a gazelor reale, ecuaţia (5.7) se reduce la forma
0
d
d
2
2
=
x
u

şi are soluţia
, x
l
u u
u u
s c
s

+ = (5.10)
în care l este distanţa dintre sondă şi frontiera de alimentare, x – distanţa de la sondă la secţiunea oarecare având
pseudopresiunea u, u
s
= u(p
s
) la x = 0, u
c
= u(p
c
) la x = l, iar p
s
, p
c
reprezintă presiunea dinamică de adâncime a sondei,
respectiv presiunea pe frontiera de alimentare, admise constante.
Debitul volumic de gaze în condiţii normale se exprimă sub forma

( )
,
2 d
d
2 d
d
0
0
0
0
0 0
0
T l p
u u T k A
T p Z
T p
x
u
p
Z k
A
x
p k
A
M
Q
s c

=
µ
µ
=
ρ
ρ
µ
=
ρ
= (5.11)
unde M este debitul masic, ρ
0
– densitatea gazelor în condiţii normale, A – aria secţiunii transversale prin mediul poros,
T – temperatura de zăcământ, iar p
0
, T
0
– parametrii stării normale (p
0
= 101,325 kPa, T
0
= 273,15 K).
Dacă se admite valabilitatea relaţiei (5.8), ecuaţiile (5.10) şi (5.11) devin
,
2 2
2 2
x
l
p p
p p
s c
s

+ = (5.12)

( )
T l p
p p T k A
Q
s c
0
2 2
0
0
2

= (5.13)
şi sunt aplicabile în domeniul presiunilor relativ mici, unde vâscozitatea poate fi considerată constantă, iar gazele se
comportă potrivit legii gazelor perfecte.


5.3. Mişcări radial plane
Ca şi în cazul lichidelor compresibile studiate în capitolul 4, mişcarea gazelor generată de o sondă în condiţii
radial plane poate fi staţionară, semistaţionară sau tranzitorie. Pentru mişcarea radial plană a gazelor, ecuaţia (5.7),
scrisă în coordonate cilindrice, ia forma
,
1
t
u
k
m
r
u
r
r r ∂
∂ µ β
= |
¹
|

\
|




(5.14)
care este similară cu ecuaţia (4.7).


5.3.1. Mişcarea staŃionară
În cazul mişcării radial plane staţionare a gazelor, caracterizată prin t u ∂ ∂ = 0, ecuaţia (5.14) se reduce la forma
, 0
d
d
d
d 1
= |
¹
|

\
|
r
u
r
r r
(5.15)
care este similară cu ecuaţia (3.11) a mişcării radial plane staţionare a lichidelor incompresibile, studiată în §3.2.1.
Prin integrarea ecuaţiei (5.15) se obţine soluţia
, ln b r a u + =
asociată cu condiţiile la limite
( )
( )
¹
´
¦
= = =
= = =
. , la
, , la
c c c
s s s
p u u u r r
p u u u r r

Înlocuind condiţiile la limite în soluţia ecuaţiei (5.15) se găsesc expresiile constantelor de integrare a şi b astfel
,
ln
s
c
s c
r
r
u u
a

= , ln
ln
ln
ln
c
s
c
s c
c s
s
c
s c
s
r
r
r
u u
u r
r
r
u u
u b

− =

− =
iar legea de variaţie a pseudopresiunii devine

Figura 5.1 Graficul funcŃiei u(p)
HIDRAULICA SUBTERANĂ 73


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
. ln
ln
ln
ln
r
r
r
r
u u
u
r
r
r
r
u u
u u
c
s
c
s c
c
s
s
c
s c
s

− =

+ = (5.16)
Întrucât densitatea gazelor variază mult cu presiunea, doar debitul masic M este constant (conform ecuaţiei
continuităţii), nu şi cel volumic Q = M/ρ. De aceea, în cazul mişcării gazelor, trebuie precizate condiţiile de stare la care
se raportează debitul volumic. În practică se folosesc condiţiile normale (p
0
= 101,325 kPa, T
0
= 273,15 K) sau
condiţiile standard, caracterizate prin p
st
= p
0
şi T
st
= 15 °C, 60 °F sau 20 °C.
Conform legii lui DARCY (5.1.1) asociată cu ecuaţia (5.5), viteza de filtrare are expresia

r
u
p
Z k
r
p k
v
d
d
2 d
d µ
µ
− =
µ
− = (5.17)
şi, din ecuaţia macroscopică a continuităţii, rezultă debitul volumic de gaze exprimat în condiţii normale
.
d
d
2
2
d
d
2
0 0 0 0
0
ρ
ρ µ
µ
π
=
ρ
ρ
µ
π =
ρ
ρ
=
ρ
=
r
u
p
Z h k r
r
p k
h r v A
M
Q (5.18)
Împărţind ecuaţia de stare (5.1.3) la aceeaşi ecuaţie scrisă în condiţii normale sub forma
,
0
0
0
T R
p
= ρ
se obţine expresia
T Z p
T p
0
0
0
=
ρ
ρ

iar relaţia (5.18) devine
.
d
d
0
0
0
r
u
T p
T h k r
Q
π
=
Dacă se înlocuieşte în ecuaţia precedentă derivata du/dr obţinută din relaţia (5.16) astfel
,
1
ln
d
d
r
r
r
u u
r
u
s
c
s c

=
se găseşte expresia debitului volumic de gaze în condiţii normale

( )
.
ln
0
0
0
s
c
s c
r
r
T p
u u T h k
Q
− π
= (5.19)
Pseudopresiunea medie ponderată cu aria zonei aferente sondei se defineşte prin relaţia

∫ ∫

= =
c
s
r
r
s c
A
m
r r u
r r
A u
A
u d
2
d
1
2 2
(5.20)
care, pe baza ecuaţiei (5.16), devine
.
2
1
ln
ln ln 2
d ln
ln
2
2 2 |
|
¹
|

\
|


+ =

− =
|
|
|
|
¹
|

\
|

+

=

s
c
s
c
s c
s
s
c
s c
c
r
r
s
s
c
s c
s
s c
m
r
r
r
r
u u
u
r
r
u u
u r r
r
r
r
r
u u
u
r r
u
c
s
(5.21)
Folosind ecuaţia (5.19) şi incluzând factorului de skin S, relaţia (5.21) capătă forma finală
.
2
1
ln
0
0 0
|
|
¹
|

\
|
+ −
π
+ = S
r
r
T h k
Q T p
u u
s
c
s m
(5.22)
De fapt, în cazul mişcării radial plane a gazelor, datorită vâscozităţii mici a gazelor în comparaţie cu vâscozitatea
ţiţeiului, mişcarea este guvernată, cel puţin în vecinătatea sondei, de legea filtrării neliniare, exprimată de relaţiile (2.22)
şi (2.23) scrise, pentru mişcarea radial plană, sub forma
.
d
d
2
v v
k r
p
h
ρ β +
µ
= (5.23)
În aceste condiţii, căderea de presiune în mediul poros se exprimă ca suma căderilor de presiune datorate
termenului liniar (corespunzător legii lui DARCY) şi termenului neliniar (proporţional cu pătratul vitezei) din ecuaţia
filtrării (5.23), astfel
∆p = ∆p
l
+ ∆p
n
,
unde, conform continuităţii, v = Q/A = Q/(2π

r

h), deci
. d
2
2
∫ |
|
¹
|

\
|
π
ρ β = ∆
c
s
r
r
h n
r
h r
Q
p
74 5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Ca urmare, se poate scrie ecuaţia
. d
2
2
2
∫ |
|
¹
|

\
|
π
ρ
β
µ ρ
= ∆
c
s
r
r
h n
r
h r
Q
Z
p
u (5.24)
Ţinând seama că
, ,
0
0
0
0 0
T R
p
Z Q
T R
p
Q Q = ρ = ρ = ρ (5.25)
relaţia (5.24) ia forma
.
d
2
2
2
0
0 0

µ
β
|
|
¹
|

\
|
π
= ∆
c
s
r
r
h
n
r
r
R
T
T h
Q p
u (5.26)
Deoarece mişcarea gazelor este guvernată de legea neliniară a filtrării doar într-o zonă restrânsă din vecinătatea
sondei, unde viteza are valori mari, în relaţia (5.26) vâscozitatea se poate considera constantă şi egală cu valoarea µ
s
,
corespunzătoare presiunii p
s
. În aceste condiţii, relaţia (5.26) devine
,
2
0
Q C u
n n
= ∆ (5.27)
unde C
n
este coeficientul de neliniaritate al legii filtrării, definit prin neglijarea lui 1/r
c
în raport cu 1/r
s
astfel
.
2
2
0
0
|
|
¹
|

\
|
π µ
β
=
T h
p
r R
T
C
s s
h
n
(5.28)
Întrucât aplicabilitatea legii neliniare a filtrării este limitată la o zonă restrânsă, se poate presupune că, la
modificarea debitului sondei, termenul
2
0
Q C
n
se reajustează instantaneu şi păstrează, ca şi factorul de skin S, o valoare
constantă. Ca urmare relaţia (5.22), în care se include termenul neliniar al legii filtrării, ia forma
,
2
1
ln
*
0
0 0
|
|
¹
|

\
|
+ −
π
+ = S
r
r
T h k
Q T p
u u
s
c
s m
(5.29)
unde
,
0
*
Q D S S + = (5.30)
,
0
0
T p
C T h k
D
n
π
= (5.31)
se numesc factor de skin combinat, respectiv coeficient inerţial. Coeficientul C
n
poate fi determinat din curba de
restabilire a presiunii într-o sondă de gaze cercetată prin trei trepte de debit, sau din relaţia (5.28), pe baza valorii
coeficientului de rezistenţă hidraulică inerţială β
h
obţinută prin măsurători experimentale de laborator.
În condiţiile valabilităţii relaţiei (5.8), ecuaţiile (5.16) şi (5.19) devin
, ln
ln
ln
ln
2 2
2
2 2
2 2
r
r
r
r
p p
p
r
r
r
r
p p
p p
c
s
c
s c
c
s
s
c
s c
s

− =

+ = (5.32)
respectiv

( )
,
ln
0
2 2
0
0
|
|
¹
|

\
|
+ µ
− π
=
S
r
r
T p
p p T h k
Q
s
c
s c
(5.33)
În expresia (5.33) s-a inclus factorul de skin S şi s-a făcut abstracţie de coeficientul de neliniaritate al legii filtrării C
n
.

5.3.2. Mişcarea semistaŃionară
Mişcarea semistaţionară (sau stabilizată) a gazelor se caracterizează prin scăderea în ritm constant a
pseudopresiunii ( t u ∂ ∂ = constant). Condiţiile la limite asociate ecuaţiei (5.14) sunt aceleaşi ca în cazul mişcării
semistaţionare a lichidelor compresibile, adică ecuaţiile (4.8), (4.9), dar acum ele trebuie exprimate în raport cu
pseudopresiunea u astfel
, la 0
c
r r
r
u
= =


(5.34)
. şi orice pentru t r c
t
u
=


(5.35)
Pentru scrierea condiţiei (5.35) în funcţie de debitului volumic exprimat în condiţii normale Q
0
= constant, se foloseşte
ecuaţia (4.12) în asociere cu a doua relaţie (5.6) şi rezultă formula
,
2
2
µ β π
− =


Z h r m
Q p
t
u
c
(5.36)
care, pe baza relaţiilor (5.25), transcrise astfel
HIDRAULICA SUBTERANĂ 75


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
0
0 0
T
T Q p
Z
Q p
= (5.37)
devine
.
2
0
2
0 0
T h r m
T Q p
t
u
c
µ β π
− =


(5.38)
Prin substituirea expresiei (5.38), ecuaţia (5.14) ia forma
.
2 1
0
2
0 0
T r h k
T Q p
t
u
r
r r
c
π
− = |
¹
|

\
|




(5.39)
După prima integrare se obţine formula
,
2
2
2
0
2
0 0
b
r
T r h k
T Q p
r
u
r
c
+
π
− =


(5.40)
iar din condiţia la limită (5.34) rezultă expresia constantei de integrare
,
0
0 0
T h k
Q T p
b
π
=
deci relaţia (5.40) devine

|
|
¹
|

\
|

π
=


2
0
0 0
1
c
r
r
r T h k
Q T p
r
u
(5.41)
şi, prin integrare între limitele r
s
şi r, respectiv u
s
şi u, adică
∫ ∫ |
|
¹
|

\
|

π
=
r
r
c
u
u
s s
r
r
r
r T h k
Q T p
u d
1
d
2
0
0 0

duce la soluţia
,
2
ln
2
2 2
0
0 0
|
|
¹
|

\
|


π
+ =
c
s
s
s
r
r r
r
r
T h k
Q T p
u u (5.42)
unde p
s
şi u
s
= u(p
s
) variază în timp, în ritmul cerut de menţinerea constantă a debitului Q
0
.
Pseudopresiunea medie u
m
este definită de ecuaţia (5.20). Prin înlocuirea lui u conform relaţiei (5.42), integrare,
neglijarea termenului ( )
2 2
8
c s
r r şi includerea factorului de skin combinat S
*
, ecuaţia (5.20) devine
,
4
3
ln d
2
*
0
0 0
2 2 |
|
¹
|

\
|
+ −
π
+ =

=

S
r
r
T h k
Q T p
u r r u
r r
u
s
c
s
r
r
s c
m
c
s
(5.43)
Aplicând procedeul lui DIETZ, la fel ca în cazul obţinerii ecuaţiei (4.23), relaţia (5.43) capătă forma
,
4
ln
2
1
*
2
0
0 0
|
|
¹
|

\
|
+
γ
π
+ = S
r C
A
T h k
Q T p
u u
s A E
s m
(5.44)
care este aplicabilă nu doar configuraţiei radial plane, ci şi pentru formele ariei de drenaj şi poziţiile sondei caracterizate
prin valorile factorului de formă DIETZ prezentate în figura 4.2.
Aproximând derivata pseudopresiunii prin diferenţă finită regresivă, se poate scrie
t
u u
t
u
i m





şi, din relaţia (5.38), rezultă expresia
,
2
0
2
0 0
µ β π
− =
T h r m
t Q T p
u u
c
i m
(5.45)
în care u
i
= u(p
i
) corespunde presiunii iniţiale p
i
a zăcământului.
Înlocuind expresia (5.45) în ecuaţia (5.44) rezultă pentru pseudopresiunea în sondă următoarea lege de variaţie
, 2
4
ln
2
1
*
2
0
0 0
|
|
¹
|

\
|
+ π +
γ
π
− = S t
r C
A
T h k
Q T p
u u
A
s A E
i s
(5.46)
unde
A
t estre timpul adimensional definit în raport cu aria zonei aferente sondei, prin relaţia (4.26).


5.3.3. Mişcarea tranzitorie generată de o sondă de gaze cu debit constant într-un zăcământ de întindere mare
Dacă sonda generează o mişcare radial plană într-un zăcământ de gaze cu dimensiuni finite, atât timp cât
scăderea de presiune din sondă nu se face simţită la frontiera zăcământului, acesta se comportă ca un sistem de
dimensiuni plane infinite.
76 5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Ecuaţia diferenţială a pseudopresiunii (5.14) are condiţiile iniţiale şi la limite (4.34) preluate de la mişcarea
tranzitorie a lichidului compresibil, care trebuie transpuse în raport cu variabila dependentă u. Primele două condiţii
(4.34) devin
u = u
i
la t = 0 şi 0 ≤ r ≤ ∞ ,
u = u
i
la r = ∞ şi 0 ≤ t ≤ ∞ , (5.47)
iar a treia condiţie (4.34) asociată cu relaţia (5.5) şi cu ecuaţia de stare (5.37), capătă forma
. lim
0
0 0
0 T h k
Q T p
r
u
r
r π
=



(5.48)
Pentru rezolvarea ecuaţiei (5.14) în perioada mişcării tranzitorii se poate utiliza, la fel ca în §4.4, transformata lui
BOLTZMANN scrisă sub forma (4.35) şi se obţine, la fel ca în paragraful menţionat, soluţia intermediară
.
e
* *
*
u
C
u
u
u −
=


(5.49)
Constanta de integrare se determină din condiţia la limită (5.48) astfel
, e 2 lim
d
d 2
lim
d
d
lim lim
0
0 0
*
*
0
*
*
0
*
*
0 0
*
T h k
Q T p
u
C
u
u
u
r
u
r
r
u
u
u
r
r
u
r
u
r r r r π
= = =


=



→ → → →

deci
.
2
e
2
0
0 0
0
0
0 0
*
*
T h k
Q T p
T h k
Q T p
C
u
u
π
=
π
=
=
(5.50)
Înlocuind expresia (5.50) în relaţia (5.49) se obţine ecuaţia
, d
e
2
d
*
*
0
0 0
*
u
u T h k
Q T p
u
u −
π
= (5.51)
care are soluţia
( ) ,
2
0
0 0
x E
T h k
Q T p
u u
i i
π
− = (5.52)
unde E
i
(x) este funcţia integrală exponenţială definită de relaţia (4.42). Ecuaţia (5.52) scrisă pentru
,
4 4
2 2
t k
r m
t a
r
x x
s s
s
µ β
= = =
reprezintă legea de variaţie a pseudopresiunii sondei în cazul mişcării tranzitorii astfel
( ) .
2
0
0 0
s i i s
x E
T h k
Q T p
u u
π
− = (5.53)
Dacă se foloseşte aproximaţia (4.45), valabilă începând de la valori mici ale timpului t, relaţia (5.53) în care se
introduce factorul de skin combinat S
*
pentru a se ţine seama de o eventuală modificare a permeabilităţii în jurul sondei
şi de neliniaritatea legii filtrării, ia forma
,
4
ln
2
1
*
0
0 0
|
|
¹
|

\
|
+
γ π
− = S
t
T h k
Q T p
u u
E
i s
(5.54)
în care timpul adimensional t şi factorul de skin combinat S
*
sunt definiţi de relaţiile (4.47), respectiv (5.30).
După atingerea frontierei zăcământului de către perturbaţia de presiune creată de sondă la punerea ei în
producţie, mişcarea poate deveni semistaţionară şi – dacă debitul este constant – legea de variaţie a pseudopresiunii
sondei va fi descrisă de ecuaţia (5.46).
Ecuaţiile (5.46) şi (5.54) pot fi scrise sub forma comună
( ) | | ,
*
0
0 0
S t u
T h k
Q T p
u u
i s
+
π
− = (5.55)
unde pseudopresiunea adimensională are una din expresiile:
( )
E
t
t u
γ
=
4
ln
2
1
(5.56)
în cazul mişcării tranzitorii, respectiv
( )
A
s A E
t
r C
A
t u π +
γ
= 2
4
ln
2
1
2
(5.57)
în cazul mişcării semistaţionare. Relaţiile (5.56), (5.57) sunt similare cu ecuaţiile (4.52), respectiv (4.53).
Dacă debitul sondei variază în trepte, prin suprapunerea soluţiilor se obţine formula
( ) ,
1
*
1
0
0
(
(
¸
(

¸

+ − ∆
π
− =

=

n
j
n n j n j i s
S Q t t u Q
T h k
T p
u u (5.58)
HIDRAULICA SUBTERANĂ 77


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
care este similară relaţiei (4.54), unde s-a renunţat la indicele 0 asociat debitului în condiţii normale,
∆Q
j
= Q
j
– Q
j–1
, Q
0
= 0,
0
t = 0 , ,
*
n n
Q D S S + = (5.59)
iar D este definit de relaţia (5.31).


5.4. Cercetarea hidrodinamică a sondei extractive de gaze
5.4.1. Cazul sondei cercetate prin închidere
Spre deosebire de cercetarea sondei de ţiţei, analizată în subcapitolul 4.5, cercetarea hidrodinamică prin
închidere a unei sonde de gaze implică trei trepte de debit (figura 5.2), reprezentate de valorile Q
1
înainte de închiderea
sondei, Q
2
= 0 corespunzător perioadei de închidere şi Q
3
≠ Q
1
după repunerea sondei în producţie. Înregistrarea
evoluţiei presiunii atât pe durata închiderii sondei, câr şi după repunerea ei în producţie este necesară deoarece numărul
de parametri determinaţi în etapa tranzitorie este de trei (k, S, D) pentru sonda extractivă de gaze, faţă de numai doi (k,
S) în cazul sondei extractive de ţiţei.
În aceste condiţii, datele de cercetare a sondei se analizează în două etape şi anume: etapa I, corespunzătoare
primelor două trepte de debit, şi etapa II, care include toate cele trei trepte de debit. În prealabil, se trasează curba u(p),
prin integrarea grafică sau numerică a ecuaţiei (5.5) (figura 5.1).
Etapa I se caracterizează prin: n = 2, t
1
= t
p
, t
2
= t
p
+ t, Q
1
≠ 0 şi Q
2
= 0, în
condiţii de mişcare tranzitorie. Relaţia (5.58), asociată cu expresia (5.56) astfel
( ) ( ) ( ) ( ) | |
( ) ( ) | |
( )
,
4
ln
4
ln
2
0 0 0
0
1 0
0
1 0
*
2 1 1
0
0
|
|
¹
|

\
|
γ

γ
+
π
− = − +
π
− =
= ⋅ + − + − + + −
π
− =
E E
p
i p i
p p p i s
t
t t
T h k
Q T p
u t u t t u
T h k
Q T p
u
S t t t u Q t t u Q
T h k
T p
u u

duce la următoarea lege de restabilire a pseudopresiunii sondei
, ln
2
0
1 0
t
t t
T h k
Q T p
u u
p
i s
+
π
− = (5.60)
în care t este timpul curent de închidere a sondei, iar t
p
– timpul echivalent de producţie la
debitul constant Q
1
, definit astfel
,
1
Q
G
t
p
p
=
unde G
p
este producţia cumulativă de gaze a sondei. Ecuaţia (5.60) este similară relaţiei (4.56) şi arată cu graficul funcţiei u
s
=
f{–ln[(t
p
+

t)/t]} este o dreaptă cu panta
,
2
0
1 0
1
T h k
Q T p
i
π
= (5.61)
din expresia căreia se poate explicita permeabilitatea originală k a zăcământului.
Procedând în acelaşi mod ca în cazul obţinerii relaţiei (4.60), se găseşte pentru factorul de skin combinat aferent
primei etape de cercetare a sondei formula
,
4
ln ln
2
1
2
1
1
1
*
1
|
|
¹
|

\
|
µ β γ

+


= + =
s E
p
p
si s
r m
t k
t t
t
i
u u
Q D S S (5.62)
unde u
s1
este pseudopresiunea citită de pe dreapta (reală sau extrapolată) a graficului u
s
= u
s
[–ln(t
p
+ t)/t], pentru durata curentă
de închidere t = 1 oră, u
si
= u(p
si
), iar p
si
– presiunea dinamică de adâncime a sondei în momentul închiderii ei.
În etapa II, caracterizată prin n = 3, t
1
= t
p
, t
2
= t
p
+ t
t
, t
3
= t
p
+ t
t
+ t
r
. Q
1
≠ 0, Q
2
= 0 şi Q
3
≠ 0, ecuaţia (5.58) se
particularizează astfel
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) | | , 0 0 0
*
3 3 3 1 1
0
0
S Q t t t t t u Q t t t t u Q t t t u Q
T h k
T p
u u
t p r t p p r t p r t p i s
+ − − + + − + − + + − + + + −
π
− =
şi rezultă relaţia
( ) ( ) | | ( ) { },
*
3 3 3 1
0
0
S Q t u Q t t u t t t u Q
T h k
T p
u u
r r t r t p i s
+ + + − + +
π
− = (5.63)
unde t
t
este durata totală a perioadei de închidere a sondei, t
r
– timpul scurs de la repunerea sondei în producţie cu
debitul Q
3
, iar timpul adimensional este definit de a doua ecuaţie (4.47).
Deoarece, pentru valori mici ale lui t
r
, coeficientul lui Q
1
este constant, iar mişcarea este tranzitorie, deci
( ) ,
4
ln
2
1
E
r
r
t
t u
γ
= (5.64)
conform ecuaţiei (5.56), rezultă că graficul lui u
s
în funcţie de ln

t
r
este o dreaptă de pantă
,
2
0
3 0
3
T h k
Q T p
i
π
= (5.65)

Figura 5.2 Graficele debitului şi presiunii
unei sonde de gaze cercetate prin
închidere
78 5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
din care se calculează permeabilitatea originală
0 3
3 0
2 T h i
Q T p
k
π
=
şi se compară cu valoarea rezultată din relaţia (5.61).
Pe de altă parte, se observă că
( ) ( ) | | ,
'
0
1 0
s i r t r t p
u u t t u t t t u
T h k
Q T p
− = + − + +
π
(5.66)
unde
'
s
u este pseudopresiunea sondei corespunzătoare presiunii ipotetice
'
s
p care ar fi atinsă dacă perioada de închidere
a sondei (definită de Q
2
= 0) ar continua până la timpul t
t
+ t
r
.
Introducând expresia (5.66) în ecuaţia (5.63) se obţine relaţia
( ) ,
4
ln
2
1
*
3
0
3 0 '
|
|
¹
|

\
|
+
γ π
− − − = S
t
T h k
Q T p
u u u u
E
r
s i i s
(5.67)
unde u
s
şi
'
s
u sunt valorile pseudopresiunii citite, pentru timpul t
r
= 1 oră, de pe dreapta extrapolată a graficului u
s
funcţie de
ln t
r
, respectiv de pe dreapta extrapolată a graficului u
s
funcţie de –ln[(t
p
+ t)/t], pentru timpul de închidere ipotetic t = t
t
+ t
r
.
Din ecuaţia (5.67) rezultă relaţia
,
4
ln
2
1 4
ln
2
1
2
3
'
3
'
3
*
3
|
|
¹
|

\
|
µ β γ


=
|
|
¹
|

\
|
γ


= + =
s E
r s s
E
r s s
r m
t k
i
u u t
i
u u
Q D S S (5.68)
care, împreună cu expresia (5.62), formează sistemul de ecuaţii algebrice
¦
¹
¦
´
¦
+ =
+ =
,
,
3
*
3
1
*
1
Q D S S
Q D S S

prin rezolvarea căruia se obţin parametrii S şi D. Apoi, din relaţia (5.31), se calculează coeficientul de neliniaritate a
legii filtrării astfel
.
0
0
T h k
D T p
C
n
π
=
Pentru calculul presiunii iniţiale, mai întâi se prelungeşte porţiunea liniară a graficului u
s
funcţie de –ln[(t
p
+ t)/t]
până la intersecţia ei cu verticala de abscisă zero (corespunzătoare lui t = ∞) şi se citeşte ordonata
*
i
u a acestui punct.
Apoi se determină pseudopresiunea medie u
m
din relaţia
( ) ,
1
*
pA i m
t f i u u − = (5.69)
similară cu ecuaţia (4.62), unde |i
1
| are expresia (5.61), iar valorile funcţiei ( )
pA
t f se citesc din figurile 4.6…4.10,
pentru
pA
t dat de relaţia (4.63).
Cu valoarea obţinută pentru u
m
se calculează presudopresiunea iniţială u
i
din relaţia (5.45), transcrisă astfel
,
2
0
2
0 0
µ β π
+ =
T r h m
t Q T p
u u
c
p
m i
(5.70)
iar în final, de pe curba u(p) (figura 5.1), se poate citi valoarea estimativă a presiunii iniţiale p
i
a zăcământului.


5.4.2. Cazul sondei cercetate prin variaŃia debitului în trepte
Dacă cercetarea sondei constă din modificarea debitului în trepte, asociată cu măsurarea debitului şi presiunii
dinamice de adâncime a sondei la încheierea fiecărei trepte de debit, căderea de pseudopresiune poate fi scrisă, în
condiţiile legii neliniare a filtrării, astfel
,
2
Q C Q C u u
n l s i
+ = − (5.71)
unde C
l
şi C
n
sunt coeficienţii liniar, respectiv neliniar ai legii filtrării, iar Q este debitul sondei, exprimat în condiţii
normale. Pentru scrierea ecuaţiei (5.71) s-a neglijat influenţa treptelor de debit asupra pseudopresiunii sondei.
De regulă, durata treptelor de debit este egală, iar cercetarea se numeşte izocronală. Conform relaţiei (5.71)
transcrisă sub forma
, Q C C
Q
u u
n l
s i
+ =

(5.72)
graficul lui (u
i
– u
s
)/Q funcţie de Q reprezintă o dreaptă, care are panta C
n
şi ordonata punctului de intersecţie cu axa
ordonatelor C
l
. Astfel, din datele de cercetare a sondei se defineşte, prin valorile coeficienţilor C
l
şi C
n
, legea filtrării
neliniare a gazelor (5.72).
În realitate, variaţia pseudopresiunii sondei în cadrul celor n trepte de debit este descrisă de ecuaţia (5.58), care,
în ipoteza (acceptabilă) că mişcarea este semistaţionară, poate fi asociată cu relaţiile (5.57), (5.59) şi (5.27) pentru a fi
scrisă sub forma
HIDRAULICA SUBTERANĂ 79


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) .
4
ln
2
1
ln 2
2
1
1
0
0 2
(
(
¸
(
|
|
¹
|

\
|
+
γ
+

¸

− ∆ π
π
= − −

=

S
r C
A
Q t t Q
T h k
T p
Q C u u
s A E
n
n
j
j A An j n n s i
(5.73)
Ţinând seama că
( ) ( )( ) ( )( ) | | ,
1
2 2 3 1 1 2 1
1
1 ∑ ∑
= =


µ β
= … + − − + − − +
µ β
= − ∆
n
j
j j n n n
n
j
j A n A j
t Q
A m
k
t t Q Q t t Q Q t Q
A m
k
t t Q
relaţia (5.73) împărţită la Q
n
devine

|
|
¹
|

\
|
+
γ
+ ∆
µ β
π
π
=
− −

=
S
r C
A
t
Q
Q
A m
k
T h k
T p
Q
Q C u u
s A E
n
j
j
n
j
n
n n s i
2
1
0
0
2
4
ln
2
1 2
(5.74)
şi arată că graficul funcţiei ( )
n n n s i
Q Q C u u
2
− − în raport cu

=

n
j
n j j
Q t Q
1
constă dintr-o dreaptă de pantă
.
2
0
0
T h A m
T p
i
µ β
= (5.75)
De asemenea, se poate observa că ecuaţia (5.74) se identifică cu relaţia (5.71) atunci când termenul Σ este
neglijabil, rezultând
. 2
4
ln
2
2
0
0
|
|
¹
|

\
|
+
γ
π
= S
r C
A
T h k
T p
C
s A E
l
(5.76)
Întrucât C
l
este ordonata punctului de intersecţie a dreptei descrisă de ecuaţia (5.74) cu axa ordonatelor, din
relaţia (5.76) se poate calcula permeabilitatea originală a zonei aferente sondei, dacă se admite S = 0.
Pe de altă parte, din relaţia (5.75) se obţine volumul porilor zonei de drenaj a sondei astfel
.
2
0
0 *
T i
T p
h A m V
p
µ β
= = (5.77)
Coeficientul C
n
se determină prin încercări. În acest scop, se trasează graficul ecuaţiei (5.74) pentru diferite
valori ale lui C
n
, începând cu valoarea lui C
n
rezultată din ecuaţia (5.72), până când graficul obţinut va fi o linie dreaptă.

5.5. Probleme
5.5.1. Problemă rezolvată
5.1. Presiunea de adâncime a unei sonde de gaze, care a produs timp de 3 ore la debitul constant Q
1
= 1,132·10
6

3
N
m /zi, a fost măsurată pe durata t
t
= 8 ore cu sonda închisă şi apoi alte 3 ore după repunerea sondei în producţie la debitul
constant Q
3
= 1,699·10
6

3
N
m /zi. Cunoscând: presiunea iniţială p
i
= 29,579 MPa, aria zonei de drenaj a sondei A = 80,94 ha,
temperatura de zăcământ T = 366,48 K, grosimea stratului productiv h = 12,2 m, produsul (µ

β)
i
= 5,22·10
–13
s, porozitatea m
= 0,15, raza sondei r
s
= 0,1 m, pseudopresiunea u = 2,395·10
12
p – 2,1·10
19
pentru p ≥ 20 MPa şi datele de presiune din
tabelul 5.1, se cer următoarele:
a) permeabilitatea zăcământului;
b) factorul de skin S şi coeficientul termenului inerţial D;
c)

coeficientul C
n
de neliniaritate a legii filtrării.
Rezolvare
Mai întâi se calculează valorile pseudopresiunii folosind ecuaţia din enunţ,
deoarece toate presiunile sunt mai mari de 20 MPa. Astfel, pentru
pseudopresiunea iniţială rezultă
u
i
= 2,395·10
12
·29,579·10
6
– 2,1·10
19
= 498,417·10
17
Pa/s ,
iar celelalte valori obţinute au fost înscrise în coloanele 4 şi 8 ale tabelului 5.2.
În etapa I a cercetării hidrodinamice pseudopresiunea în sondă variază
conform ecuaţiei (5.60), care arată că graficul funcţiei u
s
= f{–ln[(t
p
+

t)/t]} este o
dreaptă cu panta exprimată prin relaţia (5.61), din care se obţine permeabilitatea
.
2
0 1
1 0 ) 1 (
T h i
Q T p
k
π
= (5.78)
Se calculează 946 , 1
5 , 0
5 , 0 3
ln =
+
, …, 318 , 0
8
8 3
ln =
+
, valori care se
înscriu în coloana 3 a tabelului 5.2, apoi se face reprezentarea grafică din figura 5.3.
Alegând intervalul de timp t = (2…8) ore, pentru care graficul u
s
(–ln[(t
p
+

t)/t] este o linie dreaptă, se află panta,
apoi permeabilitatea din relaţia (5.78) astfel
Tabelul 5.1
t, ore ps, MPa tr, ore ps, MPa
0 24,614 0,75 21,208
0,5 28,269 1,00 21,139
1 29,337 1,25 21,091
2 29,420 1,50 21,050
3 29,448 1,75 21,015
4 29,468 2,00 20,981
5 29,482 2,25 20,946
6 29,489 2,50 20,933
7 29,496 3,00 20,884
8 29,503
80 5. MIŞCĂRI GENERATE DE SONDE ÎN ZĂCĂMINTE DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( )
, Pa/s 10 3251 , 3
318 , 0 916 , 0
10 597 , 496 609 , 494
17
6
1
⋅ − =

⋅ −
= i
. mD 9 , 69 m 10 9881 , 6
15 , 273 2 , 12 10 3251 , 3 2 400 . 86
10 132 , 1 48 , 366 325 . 101
2 14
17
6
) 1 (
≅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
=

k

Factorul de skin combinat are, în această etapă, expresia (5.62), unde u
si
= u(p
si
), p
si
=
0 = t
s
p ; u
si
= 379,505·10
17
Pa/s
(din tabelul 5.1), iar u
s1
= u(p
s1
), p
s1
=
oră 1 = t
s
p ; u
s1
= 493,05·10
17
Pa/s (citită din figura 5.3, după extrapolarea porţiunii
liniare). Înlocuind aceste valori în ecuaţia (5.62) rezultă

( )
. 4733 , 10
1 , 0 10 22 , 5 15 , 0 781 , 1
600 . 3 10 2734 , 6 4
ln
1 3
3
ln
10 3251 , 3
10 505 , 379 05 , 493
2
1
2 13
14
17
17
*
1
=
(
(
¸
(

¸

⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅

+


⋅ −
=


S

Etapa II a cercetării hidrodinamice se caracterizează printr-o variaţie a pseudopresiunii descrisă de ecuaţia
(5.63), relaţie în care, pentru valori t
r
mici, primul termen din acoladă este practic constant şi, folosind ecuaţia (5.64), se
constată că graficul u
s
= f(ln t
r
) este o dreaptă a cărei pantă are expresia (5.65), din care se află permeabilitatea originală
sub forma
.
2
0 3
3 0 ) 2 (
T h i
Q T p
k
π
= (5.79)
Se completează coloana 7 a tabelului 5,2 cu valorile ln t
r
, se face reprezentarea grafică (figura 5.4) şi se
calculează i
3
pe intervalul t = (1…3) ore:
( )
, Pa/s 10 5591 , 5
099 , 1 0
10 172 , 290 279 , 296
17
6
3
⋅ − =

⋅ −
= i
apoi, din relaţia (5.79) se obţine
. mD 7 , 62 m 10 2734 , 6
15 , 273 2 , 12 10 5591 , 5 2 400 . 86
10 699 , 1 48 , 366 325 . 101
2 14
17
6
) 2 (
≅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
=

k
a) Permeabilitatea efectivă este media aritmetică a permeabilităţilor găsite în cele două etape de cercetare, adică
. mD 3 , 66 m 10 6307 , 6 10
2
2734 , 6 9881 , 6
2
2 14 14
) 2 ( ) 1 (
≅ ⋅ = ⋅
+
=
+
=
− −
k k
k
Tabelul 5.2
t, ore ps, MPa ln(tp+t)t us, 10
17
Pa/s tr, ore ps, MPa ln tr us, 10
17
Pa/s
1 2 3 4 5 6 7 8
0 24,614 – 379,505 0,75 21,208 0,288 297,932
0,5 28,269 1,946 467,043 1,00 21,139 0,000 296,279
1 29,337 1,386 492,621 1,25 21,091 0,223 295,129
2 29,420 0,916 494,609 1,50 21,050 0,405 294,148
3 29,448 0,693 495,280 1,75 21,015 0,560 293,309
4 29,468 0,560 495,759 2,00 20,981 0,693 292,495
5 29,482 0,470 496,094 2,25 20,946 0,811 291,657
6 29,489 0,405 496,262 2,50 20,933 0,916 291,345
7 29,496 0,357 496,429 3,00 20,884 1,099 290,172
8 29,503 0,318 496,597

Figura 5.3. VariaŃia pseudopresiunii în etapa I a cercetării hidrodinamice a sondei extractive de gaze
HIDRAULICA SUBTERANĂ 81


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Factorul de skin combinat are expresia (5.68), în care
'
s
u este valoarea pseudopresiunii corespunzătoare presiunii
ipotetice
'
s
p care s-ar înregistra în sondă dacă perioada de închidere a acesteia s-ar prelungi cu t
r
= 1 oră. Valoarea
'
s
u
se citeşte din figura 5.3, pe dreapta extrapolată, pentru abscisa
28768 , 0
1 8
1 8 3
ln ln − =
+
+ +
− =
+
+ +

r t
r t p
t t
t t t

şi este
'
s
u = 496,7·10
17
Pa/s. Pe de altă parte,
'
1 s
u este valoarea pseudopresiunii pentru presiunea
'
1 s
p înregistrată la t
r
=
1 oră după repunerea sondei în producţie cu debitul Q
3
. Din figura 5.4 se constată că, la abscisa ln 1 = 0, graficul este
liniar, deci
'
1 s
u = 296,279·10
17
Pa/s se citeşte din coloana 8, linia 2 a tabelului 5.2. Din ecuaţia (5.68) rezultă valoarea
( )
. 3082 , 11
1 , 0 10 22 , 5 15 , 0 781 , 1
600 . 3 10 6307 , 6 4
ln
10 5591 , 5
10 279 , 296 7 , 496
2
1
2 13
14
17
17
*
3
=
(
(
¸
(

¸

⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅


⋅ −
=


S
b) Din sistemul de două ecuaţii algebrice

¦
¹
¦
´
¦
= + =
= + =
, 3082 , 11
, 4733 , 10
3
*
3
1
*
1
Q D S S
Q D S S
(5.80)
se obţin expresiile necunoscutelor
, ,
3
*
3 1
*
1
1 3
*
1
*
3
Q D S Q D S S
Q Q
S S
D − = − =


= (5.81)
apoi valorile acestora
( )
( )
. 8064 , 8 400 . 86 / 10 132 , 1 1272 , 0 4733 , 10 , s/m 1272 , 0
10 132 , 1 699 , 1
400 . 86 4733 , 10 3082 , 11
6 3
6
= ⋅ ⋅ − = =
⋅ −
⋅ −
= S D
c) Din ecuaţia (5.30) se explicitează coeficientul neliniar al legii filtrării sub forma
,
0
0
T h k
D T p
C
n
π
= (5.82)
care, cu datele problemei, conduce la valoarea
. s/m Pa 10 8054 , 6
15 , 273 2 , 12 10 6307 , 6
1272 , 0 48 , 366 325 . 101
6 15
14
⋅ ⋅ =
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ π
⋅ ⋅
=

n
C


5.5.2. Problemă propusă
5.2. O sondă nouă produce gaze la debitul constant Q
0
= 1,2·10
5

3
N
m /zi. Cunoscând: presiunea iniţială p
i
= 18,9 MPa,
temperatura de zăcământ T = 334 K, raza sondei r
s
= 8 cm, grosimea stratului productiv h = 12

m, porozitatea m = 0,17,
permeabilitatea k = 50 mD, vâscozitatea dinamică şi compresibilitatea gazelor µ = 0,015 cP, respectiv β = 3,5·10
–8
Pa
–1
,
dependenţa u = 2,25·10
12
p – 2·10
19
, valabilă pentru p ≥ 17 MPa şi factorul de skin combinat S
*
= 7,7, se cere să se
calculeze următoarele:
a) timpul după care este valabilă aproximaţia: E
i
(x
s
) ≅ – ln(γ

x
s
);
b) presiunea dinamică de adâncime a sondei, p
s
, după timpul de producţie t = 1 oră la debitul constant Q
0
;
c) durata totală t
s
a mişcării tranzitorii, ştiind că sonda este situată în centrul unui bloc de zăcământ de forma
unui triunghi echilateral, cu aria A = 2 ha.


Figura 5.4. VariaŃia pseudopresiunii în etapa II a cercetării hidrodinamice a sondei extractive de gaze
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu









Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 6 66 6
EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE
După cum s-a precizat în paragrafele 2.2.2 şi 2.2.4, modelele zerodimensionale sunt modelele bazate pe ecuaţia
macroscopică a bilanţului material exprimată în funcţie de valorile medii ponderate volumic ale parametrilor
zăcământului. Denumirea acestor modele provine din faptul că, prin folosirea parametrilor medii ponderaţi volumic,
mişcarea nu mai depinde de nici o variabilă spaţială. Aşa cum mişcările care depind de una, două sau trei variabile
spaţiale se numesc mişcări unidimensionale, bidimensionale, respectiv tridimensionale, procesul care nu depinde de nici
o variabilă spaţială se numeşte proces zerodimensional şi este descris de un model zerodimensional.
Modelele zerodimensionale utilizate în exploatarea primară a zăcămintelor de hidrocarburi sunt, de regulă,
modele volumice care au la bază ecuaţia macroscopică a bilanţului material exprimată, în raport cu domeniul de control
mărginit de frontiera iniţială a zăcământului, sub formă de volume. Aceste volume sunt scrise în condiţii de suprafaţă,
respectiv în condiţii de zăcământ, după cum fluidul este monofazic, respectiv multifazic. Convertirea volumelor de
fluide produse în timpul exploatării zăcământului, din condiţii de suprafaţă în condiţii de zăcământ, se realizează prin
folosirea factorilor de volum şi a raţiilor de soluţie.
Parametrii medii ponderaţi volumic ai unui model zerodimensional de tip volumic sunt presiunea p
m
, densitatea
ρ
m
, factorii de volum b
mj
şi raţiile de soluţie R
msj
. Prin definiţie, aceşti parametri au expresiile
( ) ( ) , d . . .
1
, d . . .
1
∫ ∫
ρ = ρ =
p p
V
p
p
m
V
p
p
m
V t z y x
V
V t z y x p
V
p (6.1)
( ) ( ) , d . . .
1
, d . . .
1
∫ ∫
= =
p p
V
p sj
p
msj
V
p j
p
mj
V t z y x R
V
R V t z y x b
V
b (6.2)
unde V
p
este volumul de pori al zăcământului, iar indicele j desemnează faza j a unui fluid multifazic. De regulă, factorii
de volum b
mj
şi raţiile de soluţie R
msj
la orice timp t se consideră a fi egali cu valorile b
j
, R
sj
(obţinute din analiza PVT) la
presiunea p
m
corespunzătoare acelui timp.
Primul model zerodimensional, cunoscut şi sub numele de ecuaţia lui SCHILTHUIS [64], a fost formulat în anul
1936, prin modificarea unei ecuaţii publicate în anul 1930.


6.1. Modele zerodimensionale folosite în exploatarea zăcămintelor de gaze
Orice zăcământ de gaze poate produce prin expansiunea gazelor (când zăcământul are frontierele impermeabile
sau închise), sau printr-un mecanism combinat de expansiune a gazelor şi influx de apă (când zăcământul este mărginit
de un acvifer activ, v. subcapitolul 4.6). În continuare sunt prezentate modelele zerodimensionale care descriu
comportarea în exploatare a acestor două tipuri de zăcăminte de gaze.


6.1.1. Cazul zăcămintelor de gaze cu frontierele impermeabile
Un zăcământ de gaze care are frontierele impermeabile sau care beneficiază de un influx de apă nesemnificativ
produce, în timpul exploatării sale, în regim de expansiune a gazelor, numit şi regim de depletare. Modelul
zerodimensional de tip volumic asociat unui astfel de zăcământ poate fi descris fie de ecuaţia continuităţii (2.35), fie de
ecuaţia (2.48) scrisă pentru o singură fază, fie de ecuaţia (2.27) scrisă sub forma (6.19).
Folosind ecuaţia (2.35) şi ţinând seama de următoarele relaţii
♠ (volumul de gaze intrate prin frontiera zăcământului) = (volumul de gaze ieşite prin frontiera zăcământului) = 0 ,
♠ (volumul de gaze datorat surselor (sondelor), exprimat în condiţii normale) = –G
p
,
unde G
p
este producţia cumulativă de gaze obţinută până la momentul t, iar semnul – indică faptul că sursele sunt
negative, adică extrag gaze din zăcământ;
♠ (volumul de gaze din zăcământ la timpul t) = [volumul porilor saturaţi cu gaze (dacă se neglijează compresibilităţile
apei interstiţiale şi rocii) – volumul rezultat din destinderea elastică a apei interstiţiale şi a rocii] =
= [m

V(1 – s
ai
) – (m

V

s
ai
β
a
+ m

V β
r
)∆p]/b
g
,
♠ (volumul de gaze din zăcământ în momentul iniţial, în condiţii normale) = (resursa geologică) = G,
se obţine ecuaţia
( ) ,
1
1
1 1 G
b
p
s
s
s V m G
g ai
r a ai
ai p

|
|
¹
|

\
|


β + β
− − = − (6.3)
unde: V este volumul brut al zăcământului, m — porozitatea medie, β
a
, β
r
– coeficienţii de compresibilitate a apei
interstiţiale, respectiv porilor, ∆p = p
i
– p
m
, p
i
– presiunea iniţială, p
m
– presiunea medie, definită prin prima relaţie (6.1),
iar b
g
, b
gi
– factorii de volum ai gazelor la presiunile p
m
, respectiv p
i
.
84 6. EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Întrucât expresia resursei geologice de gaze este
( ) ,
1
1
gi
ai
b
s V m G − = (6.4)
ecuaţia (6.3) devine

g
gi
ai
r a ai
p
b
b
s
s
G
G
|
|
¹
|

\
|

β + β
− − =
1
1 1 (6.5)
şi descrie legea de variaţie a presiunii medii (prin intermediul parametrului b
g
(p
m
)) în funcţie de producţia cumulativă de gaze
G
p
. În general, termenul datorat compresibilităţilor apei interstiţiale şi rocii este neglijabil şi relaţia (6.5) se reduce la forma
. 1
g
gi p
b
b
G
G
− = (6.6)
Totuşi, în cazul zăcămintelor puţin adânci, constituite din nisip neconsolidat, unde compresibilitatea rocii este de
peste 10 ori mai mare decât compresibilitatea rocii colectoare din zăcămintele adânci şi de peste 30 de ori mai mare decât
compresibilitatea apei, se impune luarea în considerare a energiei de compactare a rocii, prin folosirea relaţiei (6.5).
Conform ecuaţiei de stare a gazelor reale (2.53), scrisă în funcţie de volumul specific la presiunile p
i
, p
m
şi
temperatura T, precum şi în condiţii normale (p
0
, T
0
) astfel
, , ,
0 0 0
T R v p T R Z v p T R Z v p
m m m i i i
= = = (6.7)
rezultă pentru factorii de volum expresiile
, ,
0
0
0 0
0
0
T p
Z T p
v
v
b
T p
Z T p
v
v
b
m
m m
g
i
i i
gi
= = = = (6.8)
care, prin împărţire, dau relaţia
.
i
i
m
m
g
gi
p
Z
Z
p
b
b
= (6.9)
Introducând expresia (6.9) în relaţia (6.6) se obţine ecuaţia
, 1
|
|
¹
|

\
|
− =
G
G
Z
p
Z
p p
i
i
m
m
(6.10)
care exprimă dependenţa liniară a lui p
m
/Z
m
atât faţă de factorul de recuperare a gazelor,
definit astfel
f
r
= G
p
/G , (6.11)
cât şi faţă de producţia cumulativă de gaze G
p
. Aceste dependenţe sunt reprezentate grafic în
figurile 6.1 şi 6.2.
Graficul din figura 6.1 arată că, dacă datele de presiune şi producţie cumulativă,
reprezentate sub forma p
m
/Z
m
în funcţie de G
p
/G, dau o linie dreaptă, prin extrapolarea
acestei drepte până la valoarea de abandonare (p
m
/Z
m
)
a
, impusă de presiunea de la intrarea în
conducta de colectare a gazelor, se obţine factorul final de recuperare f
fr
. Acest factor final
de recuperare poate fi mărit dacă se folosesc compresoare, caz în care presiunea minimă de
aspiraţie a staţiei de compresoare defineşte valoarea de abandonare (p
m
/Z
m
)
ac
, căreia îi
corespunde, pe linia dreaptă, factorul final de recuperare cu compresoare f
frc
> f
fr
. Presiunea
de abandonare în cazul exploatării cu compresoare este determinată de condiţia compensării
la limită a investiţiei şi cheltuielilor de exploatare asociate folosirii compresoarelor de către
valoarea producţiei suplimentare de gaze.
Reprezentarea grafică a datelor de presiune şi producţie sub forma p
m
/Z
m
în funcţie de G
p

permite, în cazul obţinerii unei linii drepte, determinarea resursei geologice, ca abscisă a
punctului de intersecţie a liniei drepte cu axa absciselor. Resursa geologică astfel obţinută
trebuie comparată cu valoarea estimată prin metoda volumetrică, pe baza datelor geologice.
Ecuaţia (6.9), a cărei valabilitate se verifică, pentru fiecare caz concret, prin trasarea graficelor din figurile 6.1 şi
6.2, se foloseşte pentru prevederea comportării în exploatare a zăcământului de gaze respectiv, stabilindu-se, în funcţie
de ritmul de producţie impus prin cantităţi anuale de gaze extrase, scăderea presiunii medii pe zăcământ în timp, până la
atingerea factorului final de recuperare. Totodată, se pot determina, ca în subcapitolul 6.2, presiunea dinamică de
adâncime, debitul şi presiunile de suprafaţă în tubing şi coloană ale sondei cu comportare medie, precum şi numărul
anual de sonde necesar realizării ritmului de extracţie a gazelor preconizat.

6.1.2. Cazul zăcămintelor de gaze cu influx de apă
În cazul unui zăcământ de gaze mărginit de un acvifer activ, modelul zerodimensional se poate obţine la fel ca în
paragraful 6.1.1, prin particularizarea ecuaţiei continuităţii (2.35). Singurul termen care se modifică în acest caz este cel
care defineşte volumul de gaze existent în zăcământ la timpul de exploatare t. Notând cu W
e
volumul cumulativ de apă
intrată în zăcământ la timpul t ca urmare a destinderii elastice a acviferului şi neglijând volumul de expansiune a apei
interstiţiale şi rocii, volumul de gaze existent în zăcământ la timpul t are expresia
( ) | | . 1
g e ai
b W s V m − −

Figura 6.1 VariaŃia presiunii medii
de zăcământ raportată la factorul
de abatere, în funcŃie de factorul
de recuperare a gazelor

Figura 6.2 VariaŃia presiunii medii
de zăcământ raportată la factorul
de abatere, în funcŃie de producŃia
cumulativă a unui zăcământ de gaze
HIDRAULICA SUBTERANĂ 85


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Pe baza acestei expresii, ecuaţia (2.35) ia forma
( ) | | ,
1
1 G
b
W s V m G
g
e ai p
− − − = − (6.12)
care, în asociere cu relaţia (6.4), devine
. 1 1
|
|
¹
|

\
|
− − =
gi
e
g
gi
P
b G
W
b
b
G
G
(6.13)
Dacă la timpul t s-a extras din zăcământ, odată cu gazele, cantitatea de apă
W
p
, atunci W
e
din ecuaţia (6.13) se înlocuieşte cu W
e
– W
p
b
a
, unde, de regulă,
factorul de volum al apei b
a
se consideră egal cu unitatea.
Introducând expresia (6.9) în ecuaţia (6.13) se obţine relaţia
,
1
1
gi
e
p
i
i
m
m
b G
W
G
G
Z
p
Z
p

|
|
¹
|

\
|

= (6.14)
care arată că, întrucât W
e
este o funcţie de timp, dependenţa lui p
m
/Z
m
de f
r
= G
p
/G
nu mai este liniară. Metodele de determinare a cumulativului de apă W
e
au fost
descrise în subcapitolul 4.6. Admiţând că se cunosc valorile estimative ale lui W
e
, în
figura 6.3 sunt prezentate graficele p
m
/Z
m
în funcţie de G
p
/G pentru trei acvifere de
dimensiuni diferite. Curba a corespunde unui acvifer de dimensiuni mici şi descrie o
comportare a zăcământului de gaze apropiată de comportarea zăcământului lipsit de acvifer, descrisă de linia dreaptă
întreruptă d. Curbele b şi c corespund comportării a două zăcăminte de gaze asociate cu câte un acvifer de dimensiuni mari
(dimensiunile acviferului c fiind mai mari decât cele ale acviferului b). Punctele A
1
, A
2
, A
3
definesc condiţiile de abandonare a
celor trei zăcăminte considerate.
Deoarece, în prima perioadă a exploatării zăcămintelor de gaze asociate cu influx de apă, comportarea acestora
(figura 6.3) este aproape identică cu comportarea zăcămintelor lipsite de influx de apă, extrapolarea dreptei obţinute din
date de presiune şi producţie înregistrate pe un interval relativ mic de exploatare a unui zăcământ cu influx de apă poate
duce la o valoare a resursei geologice mult diferită de valoarea estimată prin metoda volumetrică.
Atunci când există date de presiune şi producţie pentru o perioadă relativ mare de exploatare a unui zăcământ cu
împingere de apă, estimarea resursei iniţiale se poate face prin metoda descrisă de BRUNS ş.a.. Conform acestei metode,
din relaţia (6.6), scrisă astfel
,
gi g
p g
a
b b
G b
G

= (6.15)
se determină resursa geologică aparentă de gaze G
a
. Dacă, pentru diferite perechi de date G
p
, b
g
(p
m
) se obţin valori
diferite ale lui G
a
, rezultă că zăcământul prezintă împingere de apă şi, ca urmare, resursa geologică este dată de relaţia
(6.13) transcrisă sub forma
.
gi g
e p g
b b
W G b
G


= (6.16)
Prin scăderea relaţiei (6.16) din egalitatea (6.15) se obţine ecuaţia
,
gi g
e
a
b b
W
G G

+ = (6.17)
care arată că, pentru un acvifer de formă şi dimensiuni stabilite corect, resursa geologică aparentă variază liniar cu
termenul W
e
/(b
g
– b
gi
).
În figura 6.4 sunt prezentate trei grafice a, b, c ale ecuaţiei (6.17) obţinute pentru
valori ale lui W
e
calculate ca în paragraful 4.6.1, admiţând pentru acvifer dimensiuni
prea mari (curba a), dimensiuni corecte (dreapta b), respectiv dimensiuni prea mici
(curba c). Ordonata punctului de intersecţie a dreptei b cu axa ordonatelor defineşte
resursa geologică G a zăcământului respectiv.
Calculul resursei geologice în acest mod nu ţine însă seama de cantitatea de gaze
rămasă în zona inundată ca efect al avansării apei în zăcământ. Această cantitate de gaze
este definită de saturaţia în gaze reziduale s
gr
(ale cărei valori sunt cuprinse între 30…50
%) şi este, practic, independentă de presiunea gazelor existentă în momentul inundării
zonei. Pe baza acestei independenţe a lui s
gr
şi în conformitate cu relaţia de stare (2.53),
scrisă sub forma
, T R n s
Z
p
u gr
m
m
= (6.18)
rezultă că numărul n de kilomoli de gaze reţinuţi în zona inundată este cu atât mai mare cu cât presiunea p
m
este mai
mare. COLLIER ş.a. [7] au prezentat un procedeu de luare în considerare a cantităţii de gaze rămase în zona inundată.

Figura 6.3 VariaŃiile raportului pm/Zm în funcŃie
de factorul de recuperare a gazelor din trei
zăcăminte asociate cu câte un acvifer de
dimensiuni diferite

Figura 6.4 VariaŃiile resursei geologice
aparente de gaze în funcŃie de influxul
cumulativ de apă raportat la (bg – bgi), admiŃând
pentru acviferul adiacent dimensiuni prea mari
(a), corecte (b), respectiv prea mici (c)
86 6. EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Modelul zerodimensional descris de ecuaţia (6.13), care, pentru W
e
= 0, se reduce la ecuaţia (6.6), poate fi definit
şi pe baza ecuaţiei de continuitate (2.27), scrisă sub forma
n
p
= n
i
– n
n
, (6.19)
unde n
p
, n
i
, n
n
sunt numerele de kilomoli de gaze produse, existente iniţial în zăcământ, respectiv neproduse (rămase în
zăcământ). Conform ecuaţiei de stare (2.53), termenii relaţiei (6.19) pot fi exprimaţi astfel
, , ,
0
0
0
0
n
u m
m
n
u
i p
u
p
G
T R Z
p
n G
T R
p
n G
T R
p
n = = = (6.20)
unde volumul de gaze neproduse (exprimat în condiţii de zăcământ) este dat de relaţia
( ) . 1
e gi e ai n
W b G W s V m G − = − − = (6.21)
Introducând expresiile (6.20) şi (6.21) în ecuaţia (6.19), se obţine forma
( ) ,
0
0
T Z p
T p
W b G G G
m
m
e gi p
− − = (6.22)
care, pe baza relaţiei (6.8) a factorul de volum b
g
, se reduce la ecuaţia (6.13).
Utilizând ecuaţia (2.48), particularizată pentru o singură fază reprezentată de gaze ca fluid monofazic, se poate scrie
–V
p
= V
n
– V
i
, (6.23)
unde volumele de gaze V
p
, V
n
şi V
i
sunt exprimate în condiţii de zăcământ la timpul t şi reprezintă volumul cumulativ al
gazelor produse de sonde, volumul de gaze neproduse (rămase în zăcământ) la timpul de exploatare t, respectiv volumul
de gaze existente iniţial în zăcământ. Ţinând seama că
V
p
= G
p
b
g
, V
i
= G

b
gi
, V
n
= G
n
, (6.24)
şi apelând la relaţia (6.21), ecuaţia (6.23) devine
( ) ,
e gi g g p
W b G b G b G − − = (6.25)
şi se identifică cu formula (6.13).
Luarea în considerare a volumului de gaze reziduale V
r
din zona inundată constă în înlocuirea lui W
e
cu valoarea
W
e
+ V
r
, unde volumul de gaze V
r
este exprimat în condiţii de zăcământ.


6.2. Prevederea comportării în exploatare a unui zăcământ de gaze
În cadrul calculelor de prevedere a comportării în exploatare a unui zăcământ de gaze se determină, ca valori
medii anuale, presiunea medie de zăcământ p
m
, factorul de recuperare, debitul şi presiunea dinamică de adâncime ale
sondei cu comportare medie, numărul de sonde necesare obţinerii producţiei anuale de gaze propuse şi presiunile de
suprafaţă, măsurate la coloană şi la tubing.

6.2.1. Presiunea medie de zăcământ şi factorul de recuperare
Utilizând modelele zerodimensionale, prezentate în subcapitolul 6.1, presiunea medie a zăcământului, în cadrul
unui an din perioada de prevedere a comportării, se calculează cu relaţia (6.10) sau (6.14), după cum zăcământul are
influxul de apă zero sau diferit de zero. În ipoteza aplicării ecuaţiei (6.14), influxul cumulativ de apă se determină ca în
paragraful 4.6.
În cadrul relaţiilor (6.10) şi (6.14), producţia cumulativă de gaze G
pj
la sfârşitul anului j de prevedere este egală
cu producţia cumulativă G
p j–1
de la sfârşitul anului precedent, însumată cu producţia ∆G
pj
a anului respectiv, astfel
.
1 pj j p pj
G G G ∆ + =

(6.26)
La rândul ei, producţia anuală ∆G
pj
este distribuită în timpul anului, în funcţie de consumul zilnic sau lunar,
avându-se în vedere acoperirea vârfului de consum din perioada de iarnă.
În timpul exploatării zăcământului, producţia anuală poate să cunoască două etape şi anume: etapa producţiei
anuale constante, asociată cu creşterea numărului sondelor de extracţie de la un an la altul, respectiv etapa scăderii
producţiei anuale în condiţiile menţinerii numărului de sonde constant. Planificarea producţiei anuale de gaze se
realizează prin corelarea cerinţelor de consum cu posibilităţile de producţie ale zăcământului. Odată stabilită producţia
anuală, factorul de recuperare anual se calculează din formula (6.11), cu G
p
dat de relaţia (6.26).

6.2.2. Debitul şi presiunea dinamică de adâncime ale sondei cu comportare medie
Se numeşte sondă cu comportare medie sonda fictivă care realizează o producţie anuală de gaze egală cu
producţia anuală programată a zăcământului ∆G
pj
împărţită la numărul de sonde aflate în producţie în anul respectiv.
Numărul de sonde necesar realizării producţiei anuale de gaze ∆G
pj
se obţine astfel
n = ∆G
pj
/Q , (6.27)
unde Q este debitul anual al sondei cu comportare medie.
Valoarea debitului potenţial al sondei de gaze poate fi stabilită folosind una din următoarele condiţii:
a) viteză de filtrare la peretele sondei v
s
constantă, când roca colectoare este slab consolidată şi există riscul de
producere a viiturilor de nisip,
b) presiune dinamică de adâncime p
s
constantă, corespunzătoare presiunii de intrare în conducta colectoare de
gaze, în cazul exploatării fără compresoare;
c) debit Q constant, impus de capacitatea staţiei de comprimare a gazelor, în cazul exploatării zăcământului cu
compresoare, în etapa finală a vieţii de producţie a acestuia.
HIDRAULICA SUBTERANĂ 87


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
6.2.2.1. Cazul sondei cu viteză de filtrare constantă
Dacă roca colectoare este slab consolidată sau neconsolidată (gresie friabilă, respectiv nisip), este necesar să se
determine, prin cercetarea sondei la debite crescătoare, viteza de filtrare constantă la peretele sondei, definită astfel
,
2
max
h r
Q
v
s
s
π
= (6.28)
unde Q
max
este debitul maxim de gaze produs fără ca particulele de nisip din strat să fie antrenate în sondă.
Ţinând seama de relaţia (5.37), se poate scrie expresia
,
0
0 0
max
T p
Z T Q p
Q
s
s
=
din care, folosind ecuaţia (6.28), rezultă formula
,
2
0
0
0
0 max
0
s
s
s
s s s
s
s
Z
p c
Z T p
T p hv r
Z T p
T p Q
Q =
π
= = (6.29)
unde
,
2
0
0
T p
v T h r
c
s s
π
= (6.30)
iar Q
0
este debitul sondei în condiţii normale corespunzător presiunii dinamice de adâncime p
s
. Această presiune variază
potrivit legii filtrării asociată cu condiţia de viteză constantă la peretele sondei.
Din relaţia (5.74) se obţine ecuaţia pseudopresiunii medii
u
m
– u
s
= C
l
Q + C
n
Q
2
, (6.31)
unde C
l
, C
n
sunt coeficienţii liniar, respectiv neliniar ai legii filtrării. În ecuaţia (6.31) s-a renunţat la indicele 0 asociat
debitului volumic în condiţii normale exprimat prin egalitatea (6.29), C
l
este dat de relaţia (5.76), iar u
m
are, conform
ecuaţiei (5.45) în care A r
c
= π
2
, expresia
.
2
1
0
0

=

µ β
− =
n
j
j j i m
t Q
T h A m
T p
u u (6.32)
Debitul Q şi presiunea p
s
se obţin ca soluţie a sistemului de ecuaţii (6.29) şi (6.31), rezultată prin aplicarea
metodei iterative (de încercare – eroare). Astfel, pentru p
m
, determinat ca în paragraful 6.2.1, se stabileşte u
m
= u(p
m
).
Apoi se admite o valoare pentru Q (notată Q
p
, adică debit presupus) şi, din relaţia (6.29), rezultă presiunea p
s
, căreia îi
corespunde valoarea u
s
= u(p
s
) care, introdusă în relaţia (6.31) duce, prin rezolvarea în raport cu Q, la o valoare Q
c

(debit calculat). Dacă |Q
c
– Q
p
| ≤ ε
ad
, unde ε
ad
este eroarea admisibilă, calculul se încheie. În cazul contrar, se reiau
calculele, înlocuind Q
p
prin Q
c
.

6.2.2.2. Cazul sondei cu presiune dinamică de adâncime constantă
Dacă roca colectoare este bine consolidată, nu există riscul înnisipării sondei, care poate să producă cu debitul
maxim definit de presiunea de intrare în conducta colectoare de gaze, dacă presiunea medie de zăcământ asigură un
debit rezonabil. Presiunea dinamică de adâncime a sondei va avea o valoare constantă, definită pe baza presiunii de
suprafaţă din tubing, ca în paragraful 6.2.3. În acest mod, pentru u
m
= u(p
m
) şi u
s
= u(p
s
), din ecuaţia (6.31), rezolvată în
raport cu debitul volumic Q, se obţine relaţia

( )
,
2
4
2
n
s m n l l
C
u u C C C
Q
− + + −
= (6.33)
unde pseudopresiunea u
s
are o valoare constantă.

6.2.2.3. Cazul sondei cu debit constant
Dacă presiunea medie a zăcământului scade atât de mult încât sonda nu mai poate fi conectată la conducta
colectoare, există trei opţiuni: 1. cuplarea sondei la un compresor, care să ridice presiunea până la valoarea de intrare în
conducta colectoare; 2. racordarea sondei la o conductă colectoare de presiune mai mică, destinată consumatorilor
locali, şi 3. închiderea sondei. În cazul primei opţiuni, sonda este exploatată la debit constant, pe seama creşterii continue a
puterii consumate de compresor pentru asigurarea presiunii de intrare în colectorul de gaze (conform paragrafului 6.2.5).
Valoarea debitului constant al sondei se stabileşte la alegerea compresorului, iar presiunea dinamică de adâncime
a sondei se determină din corelaţia p
s
= p(u
s
), pentru valoarea lui u
s
obţinută din ecuaţia (6.31).

6.2.3. Presiunea de suprafaŃă în tubing
Determinarea presiunii de suprafaţă în tubing p
t
când se cunoaşte presiunea de adâncime p
s
a sondei sau invers –
determinarea lui p
s
când se impune p
t
, se poate face pe baza ecuaţiei energiei curentului de gaze din tubing, integrată
între p
s
şi p
t
. Ecuaţia energiei pentru un tub de curent de lungime dz, scrisă astfel
, 0 d d d
d
= + + +
ρ
d
h g v v z g
p

se reduce, prin neglijarea termenului v

dv al energiei cinetice, la forma
88 6. EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
, 0 d d
d
= + +
ρ
d
h g z g
p
(6.34)
unde termenul energiei disipate are expresia
, d
2
d
2
z
g d
v
h
d
λ
= (6.35)
în care λ este coeficientul de rezistenţă hidraulică longitudinală, d – diametrul interior al tubingului, iar v – viteza medie
a gazelor în secţiunea transversală a tubingului.
Ţinând seama de relaţia de definiţie a vitezei medii şi de ecuaţia (5.37), se poate scrie că
,
4 4
0
2
0 0
2
p T d
Z T Q p
d
Q
v
π
=
π
= (6.36)
iar prin înlocuire în ecuaţia (6.34), asociată cu relaţiile (6.35) şi (2.53), se obţine forma
, 0 d
8
1 d
2 2
0
0 0
5 2
=
(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
|
|
¹
|

\
|
π
λ
+ + z
p
Z
p T
T Q p
d g
g p
p
T R Z
pr pc
pr
pr
(6.37)
în care s-a substituit, pe baza relaţiei p
pr
= p/p
pc
, în care p
pc
este presiunea pseudocritică, presiunea p prin presiunea
pseudoredusă p
pr
.
Dacă se admite că temperatura T este constantă şi egală cu valoarea medie
corespunzătoare distribuţiei temperaturii gazelor de la talpa sondei până la suprafaţa
terestră, ecuaţia (6.37) poate fi integrată astfel
, d
1
d
0
2 ∫ ∫
− =
|
|
¹
|

\
|
+
prt
prs
p
p H
pr
pr
pr
z
T R
g
p
Z
B
p
p
Z
(6.38)
unde H este adâncimea sondei, iar parametrul B are expresia
.
8
2
0
0 0
5 2
|
|
¹
|

\
|
π
λ
=
pc
p T
T Q p
d g
B (6.39)
Definind integrala
,
1
d
2
1

|
|
¹
|

\
|
+
+ =
pr
p
a
pr
pr
pr
a
p
Z
B
p
p
Z
a I (6.40)
ecuaţia (6.38) ia forma
,
T R
H g
I I
as at
= − (6.41)
unde I
at
= I
a
(p
prt
) şi I
as
= I
a
(p
prs
).
Pentru a se simplifica aplicarea practică a ecuaţiei (6.41), integrala (6.40) a
fost evaluată numeric, prin metoda trapezelor, şi tabelată pentru diferite valori ale
parametrilor B şi T
pr
, unde T
pr
= T/T
pc
este temperatura pseudoredusă, iar T
pc

temperatura pseudocritică. Valorile integralei I
a
astfel obţinute sunt reprezentate
grafic în figurile 6.5 şi 6.6.
Graficele din figura 6.5 corespund domeniului valorilor mici ale presiunii,
definit de presiunile pseudoreduse cuprinse între 1 şi 5, respectiv de presiunile situate
între 4,1 şi 22 MPa. Graficele din figura 6.6 au fost stabilite pentru domeniul presiunilor
mari, definit de presiunile pseudoreduse cuprinse între 3 şi 12 (sau de presiunile
superioare valorii de 13,8 MPa). Referitor la temperatura pseudoredusă, s-a considerat
acoperitor din punct de vedere practic domeniul valorilor cuprinse între 1,5 şi 1,7.
Parametrul B are valorile 0, 5, 10 şi 20 în figura 6.5, respectiv 0, 5 şi 10 în figura 6.6.
Pentru calculul presiunii de suprafaţă în tubing, p
t
, când se cunoaşte p
s
, se
calculează parametrul B, se citeşte, din figurile 6.5 sau 6.6, valoarea I
as
, iar din relaţia
(6.41) scrisă astfel
,
T R
H g
I I
as at
+ =
se calculează I
at
. Apoi, din aceleaşi grafice, se determină p
prt
şi, în final, se află p
t
= p
prt
·p
pc
.


Figura 6.5 Graficele funcŃiei Ia(ppr,B)
pentru presiunea pseudoredusă cuprinsă
între 1 şi 5 şi pentru diferite valori ale
parametrului B

Figura 6.6 Graficele funcŃiei Ia(ppr,B)
pentru presiunea pseudoredusă cuprinsă
între 3 şi 12 şi pentru diferite valori ale
parametrului B
HIDRAULICA SUBTERANĂ 89


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Când se cunoaşte p
t
şi se cere p
s
, se calculează B, se determină, din figurile 6.5 sau 6.6, valoarea I
at
, se
calculează, din relaţia (6.41), valoarea I
as
pentru care se citeşte p
prs
din figurile 6.5 sau 6.6, iar în final se află p
s
=
p
prs
·p
pc
. În acest caz, calculele se efectuează prin încercări, deoarece, simultan cu valoarea lui p
s
, trebuie determinată şi
valoarea lui Q din ecuaţia (6.33). Se observă că, pentru calculul lui B, este necesară cunoaşterea debitului Q
0
= Q.

6.2.4. Presiunea de suprafaŃă în coloană
Cunoscând presiunea de adâncime p
s
a sondei (la intrarea în tubing) şi ştiind că gazele din coloană se află în
repaus, presiunea de suprafaţă în coloană, p
c
, se determină pe baza legii de variaţie a presiunii într-un gaz aflat în repaus
sub acţiunea câmpului gravitaţional, exprimată astfel
, e
m m
T R Z
H g
s c
p p

= (6.42)
unde Z
m
este factorul de abatere al gazelor, la presiunea medie p
mc
şi temperatura medie T
m
a gazelor din spaţiul inelar
coloană – tubing. Valorile medii ale presiunii şi temperaturii au, prin definiţie, expresiile

( ) ( )
, d e
0


=
H
z T R z Z
z g
s
mc
z
H
p
p (6.43)
( ) . d
1
0

=
H
m
z z T
H
T (6.44)
Dacă se admite că distribuţia temperaturii este descrisă de relaţia (1.14), din relaţia (6.44) se obţine expresia
( ) ( ) .
2
1
2
1 1
d
1
0 0
2
0
0
T T H T H g
H
z T z g
H
T
z t
H
t m
+ = |
¹
|

\
|
+ = + =

(6.45)
Determinarea presiunii medii în coloană cu relaţia (6.43) implică integrarea numerică a exponenţialei de sub
integrală. O variantă simplificată aproximativă constă din admiterea mărimilor Z şi T constante şi egale cu Z
m
şi T
m
. În
aceste condiţii, relaţia (6.43) duce la ecuaţia
, e – 1
|
|
|
¹
|

\
|
=

m m
T R Z
H g
m m s
mc
H g
T R Z p
p (6.46)
care se rezolvă prin încercări, în raport cu p
m
şi Z
m
.

6.2.5. Puterea necesară comprimării gazelor
În cazul discutat în paragraful 6.2.2.3, menţinerea debitului sondei la o valoare constantă, odată cu scăderea
presiunii de suprafaţă din tubing sub presiunea de intrare în conducta colectoare, se realizează prin creşterea continuă a
puterii consumate de compresor.
Cunoscând temperatura gazelor înainte şi după comprimare, pentru creşterea presiunii gazelor de la valoarea p
t
< p
k

la valoarea p
k
a presiunii din conducta colectoare (în condiţiile aspiraţiei din sondă a debitului constant Q), este necesară
creşterea entalpiei specifice masice a gazului de la i
t
= i(p
t
) la i
k
= i(p
k
). Puterea P (în kW) necesară comprimării gazelor,
în aceste condiţii, este dată de relaţia
,
0
η
∆ ρ
=
i Q
P (6.47)
unde Q este debitul volumic (în s m
3
N
), ρ
0
– densitatea gazelor în condiţii normale (în
3
N
m kg ), ∆i = i
k
– i
t
(în kJ/kg),
iar η – randamentul staţiei de compresoare (egal, de regulă, cu 0,3).


6.3. Probleme
6.3.1. Problemă rezolvată
6.1. Un zăcământ de gaze cu frontiera impermeabilă este constituit dintr-o
rocă bine consolidată şi se caracterizează prin: resursa geologică G = 4,535·10
8

3
N
m ,

p
i
=

29,579

MPa, T = 366,45 K, p
pc
= 4,54 MPa, T
pc
= 243 K, C
l
= 8,17·10
17

Pa/m
3
, C
n
= 2,1·10
16
Pa·s/m
6
, u = 2,38·10
12
p – 2·10
19
pentru p ≥ 19 MPa, Se cer:
a) presiunea medie a zăcământului, când producţia cumulativă de gaze
are valoarea G
p
= 2,1·10
8

3
N
m ;
b) debitul sondei cu comportare medie, corespunzător menţinerii presiunii dinamice de adâncime la valoarea p
s
=
6,8 MPa, impusă de presiunea de intrare în conducta colectoare. Se dă valoarea u
s
= 4·10
18
Pa/s.
Rezolvare
a) Se calculează parametrii pseudoreduşi ai gazelor definiţi de ecuaţiile
Tabelul 6.1
p, MPa u, 10
18
Pa/s p, MPa u, 10
18
Pa/s
2,76 0,631 13,79 14,368
5,51 2,503 16,55 20,028
8,27 5,433 19,31 26,170
11,03 9,403 22,06 32,598

90 6. EXPLOATAREA ZĂCĂMINTELOR DE GAZE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
, ,
pc pr pc pr
T T T p p p = = (6.48)
din care, în condiţiile iniţiale de presiune şi temperatură ale zăcământului rezultă
, 508 , 1 243 45 , 366 , 515 , 6 54 , 4 579 , 29 = = = = = =
pc pr pc i pri
T T T p p p
valori pentru care se citeşte, din diagrama STANDING–KATZ (figura 6.7), factorul de abatere de la legea gazelor perfecte
Z
i
= 0,89, apoi, din ecuaţia modelului zerodimensional (6.10) se determină
. Pa 943 . 844 . 17
535 , 4
1 , 2
1
89 , 0
10 579 , 29
6
=
|
|
¹
|

\
|


=
m
m
Z
p
(6.49)
Pentru calcularea valorii p
m
trebuie cunoscut factorul de abatere Z
m
, care depinde de p
m
prin intermediul presiunii
pseudoreduse p
prm
= p
m
/p
pc
, deci calculul nu se poate face decât prin încercări, procedându-se după cum urmează: se
alege o valoare presupusă Z
mp
a factorului de abatere Z
m
, se calculează p
m
din relaţia (6.49), apoi se află presiunea
pseudoredusă p
prm
din prima relaţie (6.48); pentru valorile p
prm
şi T
pr
se citeşte din diagrama redată în figura 6.7 factorul
de abatere Z
md
, care se compară cu valoarea Z
mp
aleasă iniţial; dacă
md mp
Z Z − ≤ ε
ad
, unde ε
ad
este eroarea admisibilă,
calculul se încheie, iar valoarea presiunii medii de zăcământ p
m
este corectă. În caz contrar, calculul se reia, pornind de
la valoarea Z
md
citită la prima iteraţie.
În cazul de faţă, succesiunea calculelor este următoarea: se alege Z
mp
= 0,775, se calculează p
m
= 0,775·17.844.943 =
13.829.830 Pa din relaţia (6.49), apoi p
prm
= 13.829.830/(4,54·10
6
) = 3,0463 din prima ecuaţie (6.48); pentru p
prm
= 3,0463 şi
T
pr
= 1,508 se citeşte din diagramă Z
md
= 0,775, valoare identică cu cea presupusă, deci p
m
a fost determinată corect.
b) În cazul sondei cu presiune dinamică de adâncime p
s
constantă, debitul volumic de gaze în condiţii normale
este soluţia ecuaţiei de gradul doi (6.57) şi are forma (6.33) din care se obţine valoarea
( ) ( )
, /zi m 541 . 876 / 400 . 86 · /s m 1451 , 10
10 1 , 2 2
10 4 45 , 14 10 1 , 2 4 10 17 , 8 10 17 , 8
3
N
3
N
16
18 16
2
17 17
= =
⋅ ⋅
⋅ − ⋅ ⋅ + ⋅ + ⋅ −
= zi s Q
unde u
m
se calculează prin interpolarea liniară a valorilor din tabelul 6.1 (ecuaţia lui u din enunţ fiind valabilă numai
pentru presiuni superioare valorii de 19 MPa, în vreme ce p
m
= 13,83 MPa), astfel
( )
( )
( ) . Pa/s 10 450 , 14 10 79 , 13 830 . 829 . 13
10 79 , 13 55 , 16
10 368 , 14 028 , 20
10 368 , 14
18 6
6
18
18
⋅ = ⋅ −
⋅ −
⋅ −
+ ⋅ =
m
u

Figura 6.7. Diagrama STANDING–KATZ pentru determinarea factorului de abatere
al gazelor naturale
HIDRAULICA SUBTERANĂ 91


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
6.3.2. Probleme propuse
6.2.

Un zăcământ de gaze lipsit de influx de apă se caracterizează prin: presiunea iniţială p
i
= 45,4 MPa,
temperatura T

=

388 K, resursa geologică G

=

9,092·10
8

3
N
m , producţia cumulativă de gaze G
p
= 6,4433·10
8

3
N
m şi
parametrii pseudocritici ai gazelor p
pc
= 4,57 MPa, respectiv T
pc
= 191,34 K. Se cere să se determine:
a) presiunea medie a zăcământului la sfârşitul următorului an de producţie, în care se va extrage cumulativul de
gaze ∆G
p
= 0,81·10
8

3
N
m ;
b) rezerva recuperabilă corespunzătoare presiunii medii de abandonare p
ma
= 4 MPa.
6.3. Resursa geologică a unui zăcământ de gaze, calculată din date de carotaj şi probe de rocă, este G

=

5,36·10
9

3
N
m . După obţinerea producţiei cumulative de gaze G
p
= 2,01·10
9

3
N
m , presiunea a scăzut de la p
i
= 24,13 MPa la p
m
=
17,24 MPa. Cunoscând valorile factorului de abatere, determinate experimental, la temperatura de zăcământ T = 60 °C şi la
cele două presiuni: Z
i
= 0,85, respectiv Z
m
= 0,82, se cer:
a) resursa geologică de gaze, estimată din date de presiune – producţie, presupunând că nu există influx de apă;
b) volumul cumulativ de apă pătrunsă în zăcământ în timpul obţinerii producţiei cumulative de gaze G
p
, dacă
valoarea resursei geologice G

=

5,36·10
9

3
N
m este corectă.
6.4. Un zăcământ de gaze, aflat sub acţiunea împingerii parţiale a apei de influx, a produs volumul cumulativ de gaze
G
p
= 3,21·10
9

3
N
m , în condiţiile scăderii presiunii de la p
i
= 20,7 MPa la p
m
= 15,18 MPa. Prin metoda volumului descris
de aria zonei invadate de apă, s-a stabilit că, în acest interval de timp, a pătruns în zăcământ volumul cumulativ de apă
W
e
= 8,27·10
5
m
3
. Cunoscând valorile factorului de abatere, la temperatura de zăcământ T = 77 °C şi la cele două
presiuni: Z
i
= 0,88, respectiv Z
m
= 0,78, se cere să se determine:
a) factorul de volum b
gm
al gazelor la presiunea medie p
m
;
b) resursa geologică de gaze, G.




_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu






Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 7 77 7
DEZLOCUIREA NEMI SCI BI LĂ A łI łEI ULUI
7.1. Aspecte generale
Procesele de dezlocuire a ţiţeiului asociate cu un front de discontinuitate a saturaţiei au loc atât în cadrul
exploatării primare, prin influxul apei din acvifer sau prin expansiunea gazelor din capul de gaze, cât şi în exploatarea
secundară sau terţiară, atunci când se injectează în zăcământ apă sau gaze, în scopul menţinerii parţiale sau totale a
presiunii sau ca proces de spălare a zăcământului.
Mobilitatea λ
D
= k
D

D
a fluidului dezlocuitor (unde k
D
este permeabilitatea efectivă a rocii colectoare faţă de
fluidul dezlocuitor, iar µ
D
– vâscozitatea dinamică a fluidului dezlocuitor) este, de regulă, mai mare decât cea a ţiţeiului;
ca urmare, în spatele frontului de dezlocuire are loc mişcarea simultană a acestor două fluide, iar dezlocuirea este de tip
fracţional. Prin adăugarea unui polimer în apa de injecţie, se poate obţine o scădere a mobilităţii acesteia la valori
apropiate de cea a ţiţeiului, realizându-se astfel condiţiile unei dezlocuiri de tip piston, caracterizată printr-o saturaţie
reziduală în ţiţei constantă în spatele frontului de dezlocuire.
Practic, între injecţia de apă destinată menţinerii presiunii de zăcământ şi aceea corespunzătoare spălării cu apă
nu există deosebiri decât în privinţa momentului iniţierii procesului respectiv. Astfel, în timp ce spălarea cu apă este un
proces de exploatare secundară, care se aplică după atingerea debitului limită economică al perioadei de exploatare
primară, menţinerea presiunii prin injecţie de apă este destinată suplimentării energiei de zăcământ şi îmbunătăţirii
caracteristicilor de producţie, aplicându-se începând de la un anumit moment al exploatării primare.
La baza deciziei de aplicare a procesului de injecţie a apei în zăcământ, în scopul menţinerii presiunii sau al
spălării cu apă, trebuie să stea o analiză aprofundată a următorilor factori principali ai zăcământului: configuraţia
geometrică, litologia, adâncimea, porozitatea, permeabilitatea, continuitatea proprietăţilor rocii colectoare, distribuţia şi
valorile saturaţiilor în fluide, proprietăţile fluidelor, proprietăţile sistemului rocă – fluide etc.
Poziţiile sondelor de injecţie şi de extracţie depind de geologia zăcământului şi de volumul rocii colectoare care
trebuie spălat într-un timp definit de criterii economice. Ideea folosirii efectelor favorabile ale gravitaţiei în cadrul
proceselor de injecţie a unor fluide în zăcăminte de ţiţei a condus la două sisteme principale de amplasare a sondelor de
injecţie şi de extracţie:
1) Sistemul extracontural, caracterizat prin gruparea sondelor de injecţie în zona centrală sau în zona periferică;
2) Sistemul intracontural sau în reţea, caracterizat prin distribuirea sondelor de injecţie printre sondele de extracţie.
Amplasarea centrală sau
periferică a sondelor de injecţie se aplică
în următoarele cazuri:
a) Când zăcământul are cap de
gaze în care se injectează gaze; în acest
caz, sondele de injecţie sunt grupate în
anticlinal (în centru), unde se află capul
de gaze (figura 7.1, a).
b) Când zăcământul este de tip
anticlinal mărginit inferior de un acvifer
în care se injectează apă; în această
situaţie, sondele de injecţie formează un
inel (periferic) în jurul zăcământului
(figura 7.1, b).
c) Când zăcământul este de tip
monoclinal asociat cu un cap de gaze sau
cu un acvifer şi urmează să fie supus unui proces de injecţie de apă sau de gaze. În aceste condiţii, sondele de injecţie se
grupează într-unul sau mai multe şiruri, situate la baza zăcământului dacă se injectează apă (figura 7.1, c), respectiv în
capul de gaze dacă se injectează gaze.
Amplasarea sondelor în reţea este folosită, de obicei, în cazul zăcămintelor care au înclinare mică şi aria
suprafeţei orizontale mare sau al zăcămintelor orizontale. În acest caz, pentru asigurarea unei spălări uniforme a
zăcământului, sondele de injecţie se poziţionează printre sondele de extracţie.
Există reţele de sonde simetrice sau nesimetrice.
Tipurile de reţele simetrice sunt următoarele:
a. Reţea în linie directă; în acest caz, sondele a două şiruri consecutive
de sonde de injecţie şi sonde de extracţie se află faţă în faţă (figura 7.2). Acest
sistem de amplasare a sondelor este caracterizat prin parametrii: a – distanţa
dintre sondele de acelaşi tip şi d – distanţa dintre două şiruri adiacente de
sonde de injecţie, respectiv de extracţie.

Figura 7.1. Amplasarea extraconturală a sondelor de injecŃie şi de extracŃie

Figura 7.2. ReŃea de sonde Figura 7.3. ReŃea de sonde
în linie directă în linie alternantă
94 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
b. Reţea în linie alternantă; în acest tip de reţea, sondele de injecţie sunt dispuse lateral, cu distanţa a/2, faţă de
sondele de extracţie (figura 7.3).
c. Reţea în cinci puncte, numită şi reţea pătratică. Acest caz reprezintă varianta reţelei în linie
alternantă, particularizată prin a = 2d, ceea ce revine la amplasarea fiecărei sonde de extracţie în
centrul unui pătrat care are în vârfuri patru sonde de injecţie (figura 7.4).
Reţelele de tipurile a, b şi c se caracterizează prin identitatea numărului n
i
al sondelor de
injecţie cu numărul n
e
al sondelor de extracţie.
d. Reţea în şapte puncte, numită şi reţea hexagonală. În acest caz, sondele de injecţie sunt
amplasate în vârfurile unui hexagon, în al cărui centru se situează o sondă de extracţie (figura 7.5).
Ca urmare, această reţea se caracterizează prin n
i
= 2n
e
.
e. Reţea în nouă puncte. Acest tip de reţea este similar reţelei în cinci puncte, cu deosebirea că în mijlocul
fiecărei laturi a pătratului se situează, în plus, câte o sondă de injecţie, ceea ce duce la n
i
= 3n
e
(figura 7.6).
Dacă poziţiile sondelor de injecţie şi de extracţie se
schimbă între ele, se obţin reţelele inversate. Deşi, în cazul reţelei
în cinci puncte inversate, relaţia n
i
= n
e
se menţine, elementul de
reţea în cinci puncte inversat diferă de cel al reţelei clasice prin
faptul că sondele din vârfurile pătratului sunt sonde de extracţie,
iar sonda centrală este de injecţie.
Reţelele inversate în şapte puncte şi în nouă puncte se
caracterizează prin relaţiile n
i
= n
e
/2, respectiv n
i
= n
e
/3.
În mod obişnuit, alegerea unei reţele simetrice se face dintre tipurile de reţele în linie directă sau alternantă (cu
varianta în cinci puncte), deoarece celelalte tipuri de reţea necesită forarea şi echiparea unui număr suplimentar de sonde
de injecţie. În cazul unui zăcământ anizotrop, reţeaua simetrică trebuie asimetrizată, prin mărirea distanţei dintre sonda de
injecţie şi sondele de extracţie pe direcţia în care permeabilitatea are valoarea maximă.


7.2. Prevederea evoluŃiei frontului de dezlocuire unidimensională de tip piston a ŃiŃeiului de către apă
Presupunând dezlocuirea unidimensională de tip piston a ţiţeiului
determinată de avansarea frontului de dezlocuire de la şirul sondelor de
injecţie a apei, dispuse extracontural, către şirul sondelor de extracţie
(figura 7.7) şi indexând cu 1 mărimile aferente zonei de mişcare a ţiţeiului
şi cu 2 pe cele corespunzătoare zonei de mişcare a apei, legea evoluţiei
frontului de dezlocuire, exprimată implicit astfel
( ) , 0 , = t x F (7.1)
ia, prin diferenţiere, forma
, 0
d
d
=


+


=
f
x x
t
x
x
F
t
F
(7.2)
care, pe baza legii lui DARCY, devine
, 0
d
d
1
1
1 1
=




∂ µ
=
f
x x
x
p
x
F
t
F
k
m
(7.3)
unde x
f
este abscisa frontului de dezlocuire.
În ecuaţia (7.3) s-a ţinut seama că, pentru x = x
f
, există relaţiile
,
d
d
d
d
1
1 1
1
1
1
2
2
x
p
m
k
m
v
m
v
t
x
µ
− = = = (7.4)
unde
( ) ( ) , 1 , 1
2 1 tr ai ai
s s m m s m m − − = − = (7.5)
Întrucât, în cazul dezlocuirii unidimensionale, ecuaţia (7.1) are forma
( ) , 0 = − t x x
f
(7.6)
rezultă că

t
x
t
F
x
F f
d
d
, 1 − =


=


(7.7)
şi ecuaţia (7.3) se reduce la
. 0
d
d
d
d
1
1
1 1
= +
µ
=
f
x x
f
x
p
t
x
k
m
(7.8)
Ecuaţiile de continuitate pentru mişcările monofazice ale ţiţeiului şi apei din zonele 1, respectiv 2, sunt
( ) ( ) , 2 , 1 , 0
d
d
= = ρ i v
x
i i

şi, pe baza ecuaţiei lui DARCY şi a relaţiei de stare, exprimate astfel

Figura 7.4. ReŃea de
sonde cu elemente
în cinci puncte

Figura 7.5. ReŃea de sonde cu
elemente în şapte puncte

Figura 7.6. ReŃea de sonde
cu elemente în nouă
puncte

Figura 7.7. Domeniile mişcării apei şi ŃiŃeiului în cadrul
dezlocuirii unidimensionale de tip piston a ŃiŃeiului
HIDRAULICA SUBTERANĂ 95


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
( ) , 2 , 1 , constant ,
d
d
= = ρ
µ
− = i
x
p k
v
i
i
i
i
i

iau forma
( ) 2 , 1 , 0
d
d
2
2
= = i
x
p
i

şi au soluţia
.
i i i
b x a p + = (7.9)
Pe baza condiţiilor la limite, scrise astfel
la x = 0 , p
1
= p
s
; la x = l , p
2
= p
c
; la x = x
f
, p
1
= p
2
şi v
1
= v
2
, (7.10)
se determină constantele de integrare care, după înlocuire în relaţiile (7.9), dau formulele

( )
, 0 ,
1 f
f f
s c
s
x x x
x l x M
p p M
p p ≤ ≤
− +

+ = (7.11)
( ) , ,
2
l x x x l
x l x M
p p
p p
f
f f
s c
c
≤ ≤ −
− +

− = (7.12)
unde

2 1
1 2
1
2
µ
µ
=
λ
λ
=
k
k
M (7.13)
este raportul dintre mobilitatea apei şi mobilitatea ţiţeiului.
Introducând expresia (7.11) în ecuaţia (7.8), se obţine forma

( )
, 0
d
d
1
1 1
=
− +

+
µ
f f
s c
f
x l x M
p p M
t
x
k
m
(7.14)
care, prin separarea variabilelor şi integrare, duce la relaţia
( )
( )
. d d
0
2 1
2
∫ ∫
µ

− = − +
t
s c
x
l
f f f
t
m
p p k
x x l x M
f
(7.15)
Prin efectuarea calculelor şi gruparea termenilor, relaţia (7.15) poate fi scrisă sub forma

( )
( ) , 1 2 1
2
2
2
2
2 1
(
(
¸
(

¸

+ + −
|
|
¹
|

\
|


µ
= M
l
x
l
x
M
p p k
l m
t
f f
s c
(7.16)
din care, pentru x
f
= 0, se obţine timpul

( )
( ) , 1
2
2
2
2 1
M
p p k
l m
t
s c
i
+

µ
= (7.17)
corespunzător momentului inundării sondelor de extracţie.
Relaţia (7.16) poate fi folosită pentru prevederea evoluţiei frontului de dezlocuire. Astfel, pentru un şir de valori
descrescătoare ale lui x
f
/l, cuprinse în intervalul 1 > x
f
/l > 0, se obţin valorile timpului în care frontul de dezlocuire
ajunge în poziţiile respective. Pe de altă parte, cu perechile de valori (x
f
/l, t) astfel determinate, din relaţia
( )( )
t
tr ai f p
b
s s x l A m N
1
1 − − − = (7.18)
se calculează producţia cumulativă de ţiţei în funcţie de timp.
Asimilând şirul sondelor de extracţie cu o galerie având aria secţiunii transversale A, debitul acesteia se
determină din relaţia

( )
,
1
1
f f
s c
x l x M
p p M k
A Q
− +

µ
= (7.19)
pentru x
f
/l şi t calculate, ca un şir de valori, din ecuaţia (7.16).

7.3. Prevederea evoluŃiei frontului de dezlocuire radial plană de tip piston a ŃiŃeiului de către apă
În cazul reţelelor clasice în cinci puncte şi în şapte puncte, fiecărei sonde de extracţie îi revine câte o baterie
circulară de sonde de injecţie formată din patru, respectiv şase sonde de injecţie. În aceste condiţii, începând de la o
anumită distanţă de sonda de extracţie, mişcarea devine radial plană.
Dacă numărul sondelor de injecţie dispuse într-o baterie circulară este relativ mare, dezlocuirea ţiţeiului de către
apă are caracter radial plan.
Procedând ca în paragraful precedent, ecuaţia diferenţială (7.3), scrisă astfel
, 0
d
d
1
1
1 1
=




∂ µ
=
f
r r
r
p
r
F
t
F
k
m
(7.20)
96 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
descrie, sub formă diferenţială, evoluţia frontului de dezlocuire de tip piston, unde r
f
este raza frontului de dezlocuire
(figura 7.8) la timpul t.
Întrucât frontul de dezlocuire are relaţia implicită
( ) , t r r
f
= (7.21)
rezultă că
( )
t
r
t
F
r
F
t r r F
f
f
d
d
, 1 , − =


=


− = (7.22)
şi ecuaţia (7.20) devine
. 0
d
d
d
d
1
1
1 1
= +
µ
=
f
r r
f
r
p
t
x
k
m
(7.23)
Ecuaţiile de continuitate ale mişcărilor monofazice radial plane ale ţiţeiului şi
apei, scrise în coordonate cilindrice astfel
( ) ( ) , 2 , 1 , 0
d
d 1
= = i v r
r r
i

duc, prin asociere cu ecuaţia lui DARCY şi relaţia de stare, la ecuaţiile
( ) . 2 , 1 , 0
d
d
d
d 1
= = |
¹
|

\
|
i
r
p
r
r r
i

Soluţia acestor ecuaţii are forma
( ) 2 , 1 , ln = + = i b r a p
i i i
(7.24)
şi descrie legea de variaţie a presiunii în domeniul mişcării.
Impunând relaţiilor (7.24) condiţiile la limite scrise astfel
la r = r
s
, p
1
= p
s
; la r = r
c
, p
2
= p
c
; la r = r
f
, p
1
= p
2
şi v
1
= v
2
,
se obţine un sistem de ecuaţii algebrice, din a cărui rezolvare rezultă expresiile constantelor de integrare, care, introduse
în relaţiile (7.24), dau formulele

( )
, , ln
ln ln
1 f s
s
f
c
s
f
s c
s
r r r
r
r
r
r
r
r
M
p p M
p p ≤ ≤
+

+ = (7.25)
, , ln
ln ln
2 c f
c
f
c
s
f
s c
c
r r r
r
r
r
r
r
r
M
p p
p p ≤ ≤
+

− = (7.26)
unde raportul mobilităţilor M are expresia (7.13).
Pe baza relaţiei (7.25), ecuaţia (7.23) devine

( )
0
1
ln ln
d
d
1
1 1
=
+

+
µ
f
f
c
s
f
s c
f
r
r
r
r
r
M
p p M
t
r
k
m
(7.27)
şi, după integrare, duce la formula

( )
, 1 ln 1 ln ln
4
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2 1
(
(
¸
(

¸

− + +
|
|
¹
|

\
|
+ − −

µ
= M
r
r
M M
r
r
M
r
r
r
r
p p k
r m
t
s
c
s
f
c
f
c
f
s c
c
(7.28)
care descrie evoluţia frontului de dezlocuire radial plană de tip piston.
Timpul de inundare a sondei de extracţie rezultă din relaţia (7.28), particularizată pentru r
f
= r
s
astfel

( )
. 1 ln 1 ln
4
2
2
2
2
2
2
2
2
2 1
(
(
¸
(

¸

− + +
|
|
¹
|

\
|
+ −

µ
= M
r
r
M M
r
r
r
r
p p k
r m
t
s
c
c
s
c
s
s c
c
i
(7.29)
Calculând, din relaţia (7.28), valorile lui t corespunzătoare diferitelor valori considerate pentru r
f
în domeniul
r
c
> r
f
> r
s
, se realizează prevederea evoluţiei frontului de dezlocuire radial plană.
Producţia cumulativă, la un timp t astfel calculat, se determină din relaţia
( ) ( ) ,
1
1
2 2
t
tr ai f c p
b
s s h r r m N − − − π = (7.30)
unde r
f
(t) are valoarea ce i-a fost atribuită în cadrul calculului lui t din relaţia (7.28).
Conform legii lui DARCY, asociată cu ecuaţia (7.25), debitul de ţiţei are expresia

( )
,
ln ln
2
2
2
1
1
f
c
s
f
s c
r
r
k r
r
k
p p h
Q
µ
+
µ
− π
= (7.31)

Figura 7.8. Domeniile mişcării apei şi ŃiŃeiului
în cadrul dezlocuirii radial plane de tip piston a
ŃiŃeiului
HIDRAULICA SUBTERANĂ 97


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
care arată că, în condiţiile unei mobilităţi k
2

2
a apei mai mari decât cea a ţiţeiului, debitul de ţiţei creşte pe măsura
avansării frontului de dezlocuire, dacă p
c
şi p
s
sunt invariabile în timp.


7.4. Dezlocuirea fracŃională unidimensională a ŃiŃeiului. Teoria BUCKLEY – LEVERETT
Dezlocuirea ţiţeiului în condiţiile unei mişcări bifazice (difuze), caracterizate prin saturaţii în fluide variabile de-
a lungul domeniului mişcării, dar constante pe grosimea stratului, se numeşte dezlocuire de tip fracţional şi se întâlneşte
în următoarele cazuri: când debitul de fluid dezlocuitor este mare, astfel încât efectele capilare şi gravitaţionale devin
neglijabile, când dezlocuirea are loc la debite de injecţie mici, iar înălţimea zonei de tranziţie capilară este foarte mare
în raport cu grosimea zăcământului.
Teoria dezlocuirii de tip fracţional este frecvent folosită, deoarece admiterea ipotezei mişcării difuze permite
descrierea matematică a procesului de dezlocuire unidimensională printr-un model simplu.
Se defineşte fracţia de debit f
D
a fluidului dezlocuitor ca
raport între debitul Q
D
de fluid dezlocuitor şi debitul total Q
to
, adică
, 1
t
to
t to
to
D
t D
D
D
f
Q
Q Q
Q
Q
Q Q
Q
f − =

= =
+
= (7.32)
unde Q
t
este debitul de ţiţei, iar f
t
– fracţia de debit a ţiţeiului.
Debitele celor două faze, în condiţiile mişcării
unidimensionale într-un strat înclinat, sunt exprimate, conform legii
lui DARCY şi ecuaţiei continuităţii, prin relaţia
( ) , , , sin t D f g
x
p k k
Q
f
f
f
rf
f
=
|
|
¹
|

\
|
α ρ +


µ
− = (7.33)
în care α este unghiul de înclinare a stratului faţă de planul orizontal,
x – variabila spaţială pe direcţia mişcării (figura 7.9), iar A – aria
suprafeţei secţiunii transversale.
Admiţând fluidele incompresibile şi debitul de fluid injectat
Q
i
= Q
to
= constant, prin eliminarea presiunilor şi debitelor de fază între relaţiile (7.32) şi (7.33) se obţine ecuaţia
,
1
sin 1
rD t
rt D
c
t to
rt
D
k
k
g
x
p
Q
A k k
f
µ
µ
+
|
¹
|

\
|
α ρ ∆ −


µ
+
= (7.34)
unde ∆ρ = ρ
D
– ρ
t
este diferenţa densităţilor fluidului dezlocuitor şi ţiţeiului, iar
p
c
= p
t
– p
D
(7.35)
este presiunea capilară, definită pozitiv pentru un mediu poros umezit preferenţial de fluidul dezlocuitor.
În cazul în care efectele capilare şi cele gravitaţionale sunt neglijabile, relaţia (7.34) se reduce la forma
, 1
1 −
|
|
¹
|

\
|
µ
µ
+ =
rD t
rt D
D
k
k
f (7.36)
care arată că, pentru dezlocuirea izotermă, la care vâscozităţile ţiţeiului şi fluidului
dezlocuitor pot fi considerate constante, fracţia f
D
este dependentă numai de saturaţia s
D
,
prin intermediul permeabilităţilor relative, şi are graficul tipic prezentat în figura 7.10.
BUCKLEY ŞI LEVERETT, folosind noţiunea de front de saturaţie constantă,
căreia îi este asociată, în sistem unidimensional, ecuaţia implicită
( ) , constant , = t x s
D
(7.37)
au stabilit relaţia vitezei de deplasare a frontului de saturaţie constantă.
Derivând ecuaţia (7.37), se obţine forma
, 0
d
d
=


+


t
x
x
s
t
s
D D

din care rezultă pentru viteza de deplasare a unui front de saturaţie constantă expresia
.
d
d
x
s
t
s
t
x
v
D D




− = = (7.38)
În condiţiile mişcării bifazice a ţiţeiul şi fluidului dezlocuitor, considerate incompresibile, ecuaţia de bilanţ
material scrisă pentru fluidul dezlocuitor, în cadrul unui volum de control cu lungimea dx şi aria secţiunii transversale A
(figura 7.9), are forma
.
t
s
Q
A m
x
f
D
to
D


− =


(7.39)
Dacă f
D
depinde numai de s
D
, atunci
x
s
f
x
s
s
f
x
f
D
D
D
D
D D


=


=


'
d
d


Figura 7.9. Element de control pentru bilanŃul volumic al fluidului
dezlocuitor în cazul dezlocuirii unidimensionale de tip fracŃional a
ŃiŃeiului

Figura 7.10. Graficul fracŃiei de debit a
fluidului dezlocuitor
98 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
şi, din relaţia (7.39), se obţine expresia
,
'
D
D to D
f
x
s
A m
Q
t
s


− =



care, înlocuită în relaţia (7.38), duce la formula
,
d
d
'
D
to
f
A m
Q
t
x
v − = = (7.40)
cunoscută sub numele de ecuaţia BUCKLEY-LEVERETT sau ecuaţia avansului frontal.
Prin integrarea ecuaţiei (7.40) se obţine poziţia frontului de saturaţie s
D
constantă la timpul t de injecţie a fluidului
dezlocuitor, sub forma
, d
1
' '
0
'
D
to
D
to
t
to D
f
A m
V
f
A m
t Q
t Q f
A m
x = = =

(7.41)
unde V
to
este volumul cumulativ de fluid dezlocuitor injectat, în condiţii de zăcământ, la
timpul t.
Dacă se determină derivata
'
D
f , cu relaţia (7.41)
se poate trasa distribuţia saturaţiei de-a lungul mişcării.
Deoarece curba f
D
(s
D
) din figura 7.10 prezintă un punct
de inflexiune, graficul derivatei
'
D
f are forma din
figura 7.11 şi, conform relaţiei (7.41), curba de
distribuţie a saturaţiei se prezintă ca în figura 7.12.
Din această figură se observă că unui front de
saturaţie constantă, ajuns la distanţa x, îi corespund două
valori ale saturaţiei s
D
. Acest fapt, lipsit de semnificaţie fizică, este evitat prin
introducerea unui front de discontinuitate (variaţie bruscă) a saturaţiei, numit front de
dezlocuire şi definit de saturaţia s
Df
(figura 7.12), obţinută prin găsirea verticalei care
asigură egalitatea ariilor suprafeţelor haşurate S
A
şi S
B
. În spatele acestui front, saturaţia
în fluid dezlocuitor variază în intervalul s
Df
< s
D
< 1 – s
tr
, iar gradientul presiunii capilare este neglijabil. Ca urmare,
relaţia (7.34) se reduce la forma
, 1 sin 1
|
|
¹
|

\
|
µ
µ
+
|
|
¹
|

\
|
α ρ ∆
µ
− =
rD t
rt D
t to
rt
D
k
k
g
Q
A k k
f (7.42)
care arată că, în condiţiile considerate, f
D
este funcţie numai de s
D
, ca în relaţia (7.36).
Conform metodei BUCKLEY – LEVERETT, profilul saturaţiei
(dependenţa s
D
(x)) la un moment oarecare al procesului de dezlocuire se
determină trasându-se, pe baza graficului f
D
(s
D
) şi a ecuaţiei (7.41),
graficul din figura 7.12 şi găsindu-se verticala care asigură egalitatea
ariilor suprafeţelor S
A
şi S
B
, corespunzătoare saturaţiei s
Df
.
Dacă distanţa dintre şirul sondelor de injecţie şi cel al sondelor de
extracţie este suficient de mare, începând de la un anumit timp de injecţie
se formează o zonă în care saturaţia în ţiţei a scăzut până la valoarea
ireductibilă (remanentă) s
tr
. Ca urmare, înainte de inundarea sondelor de
extracţie, în zăcământ pot exista trei zone distincte şi anume: zona mişcării
monofazice a ţiţeiului, zona mişcării bifazice şi zona mişcării monofazice a
fluidului dezlocuitor. Profilul saturaţiei pentru acest caz este prezentat în figura 7.13.
Saturaţia medie în fluid dezlocuitor s
Dm
înainte de inundarea sondelor de
extracţie se obţine, conform graficului din figura 7.13, cu relaţia lui WELGE [75]
( ) , d 1
1
2
1
1
2
(
(
¸
(

¸

+ − =

x
x
D tr Dm
x s x s
x
s (7.43)
unde x
1
şi x
2
sunt distanţele de la şirul sondelor de injecţie la frontierele din amonte,
respectiv din aval ale zonei mişcării bifazice.
Ţinând seama că x
1
, x
2
şi dx pot fi exprimaţi prin formula (7.41), relaţia (7.43)
devine
( )
(
(
¸
(

¸

+ − =

Df
D
s
s
D D tr
Df
Dm
f s f s
f
s
1
'
D
'
1
'
d 1
1
(7.44)
şi, după integrare prin părţi, se reduce la forma

Figura 7.11. Graficul derivatei fracŃiei de
debit a fluidului dezlocuitor

Figura 7.12. Curba de variaŃie a saturaŃiei
în fluid dezlocuitor din zona mişcării
bifazice

Figura 7.13. Profilul saturaŃiei în fluid dezlocuitor în cazul
existenŃei unei zone de mişcare monofazică în spatele zonei
mişcării bifazice, înaintea inundării sondelor de extracŃie

Figura 7.14. Ilustrarea metodei WELGE de
determinare a saturaŃiei în fluid dezlocuitor
pe frontul de dezlocuire şi a saturaŃiei medii
în fluid dezlocuitor din zona inundată
HIDRAULICA SUBTERANĂ 99


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
,
1
'
Df
Df
Df Dm
f
f
s s

+ = (7.45)
unde ( )
1
' '
1 D D D
s f f = , s
D1
= 1 – s
tr
, f
Df
= f
D
(s
Df
), ( )
Df D Df
s f f
' '
= .
Ecuaţia (7.45) poate fi obţinută direct din triunghiul ABC (figura 7.14), prin egalarea derivatei în punctul A cu
tangenta unghiului CAB. În acest mod, potrivit metodei WELGE, saturaţia s
Df
a frontului de dezlocuire este abscisa
punctului de tangenţă a tangentei duse prin punctul de saturaţie iniţială s
Di
la curba f
D
(s
D
), iar saturaţia medie în spatele
frontului de dezlocuire este dată de abscisa punctului B din figura 7.14.
Pentru prevederea evoluţiei producţiei cumulative de ţiţei se disting două etape: cea anterioară inundării sondelor
de extracţie şi cea de după inundare.
Considerând fluidele incompresibile şi debitul de injecţie constant, producţia cumulativă de ţiţei înainte de
inundarea sondelor de extracţie este egală cu volumul cumulativ de fluid injectat şi, potrivit relaţiei (7.41), se exprimă în
funcţie de volumul porilor astfel
,
1
'
D
p
p
f
L
x
L A m
N
N = = (7.46)
unde L este distanţa dintre şirul sondelor de injecţie şi şirul sondelor de extracţie.
Timpul de inundare a sondelor de extracţie se obţine din relaţia (7.41), scrisă pentru x = L sub forma
.
'
Df to
i
f Q
L A m
t = (7.47)
Producţia cumulativă de ţiţei în momentul inundării sondelor de extracţie rezultă din relaţia (7.46) astfel
.
1
'
Df
pi
pi
f
L A m
N
N = = (7.48)
După inundarea sondelor de extracţie, zona mişcării bifazice îşi reduce
lungimea, iar profilul saturaţiei ia forma din figura 7.15.
Producţia cumulativă de ţiţei după inundarea sondelor se obţine făcând
diferenţa dintre volumul fluidului dezlocuitor existent în zăcământ în momentul
respectiv şi în momentul iniţial, astfel
( ) , 1
d De Di De Di Dm
pd
pd
V f s s s s
L A m
N
N − + − = − = = (7.49)
unde
d
V este volumul cumulativ adimensional de apă injectată, exprimat, pe
baza relaţiei (7.41), sub forma
,
1
'
De
to
d
f
L A m
V
V = = (7.50)
iar s
Dm
are, conform relaţiei (7.45), expresia
( ) , 1
d De Di Dm
V f s s − + =
în care s
De
este saturaţia la x = L după inundare, iar f
De
= f
D
(s
De
).
Se defineşte raportul mobilităţilor fluidului dezlocuitor şi ţiţeiului prin relaţia
,
t
t
D
D
t
D
k
k
M
µ
µ
=
λ
λ
= (7.51)
în care: λ
D
, λ
t
sunt mobilităţile fluidului dezlocuitor, respectiv ţiţeiului, k
D
, k
t
– permeabilităţile efective ale rocii
colectoare faţă de fluidul dezlocuitor, respectiv faţă de ţiţei, iar µ
D
, µ
t
– vâscozităţile dinamice ale celor fluide.
Lungimea x
2
– x
1
a zonei mişcării bifazice (figura 7.13) se reduce odată cu scăderea raportului mobilităţilor.
Dacă M ≤ 1, dezlocuirea este de tip piston, iar saturaţia s
Df
pe frontul de dezlocuire este egală cu saturaţia medie s
Dm
din
spatele acestuia. Deci, cu cât s
Dm
este mai apropiat de s
Df
, cu atât dezlocuirea de tip fracţional se apropie mai mult de
dezlocuirea de tip piston.


7.5. Dezlocuirea ŃiŃeiului cu soluŃie de polimer
7.5.1. Aspecte generale
Creşterea eficienţei spălării volumetrice realizate de fluidul dezlocuitor în cadrul unui proces de dezlocuire a
ţiţeiului din zăcământ se poate obţine prin scăderea raportului M al mobilităţilor. Reducerea raportului mobilităţilor
până la o valoare minimă (eventual subunitară) se numeşte controlul mobilităţii.
Cel mai folosit procedeu de control al mobilităţii este spălarea cu soluţie de polimer, descoperită, în anul 1964,
de PYE [57] şi SANDIFORD [61]. Metoda constă din adăugarea unei concentraţii reduse de polimer (200…1.000 ppm
1
) în
apa de injecţie, cu scopul reducerii mobilităţii fluidului dezlocuitor.

1
ppm – părţi pe milion sau miligrame de substanţă dizolvată într-un kilogram de soluţie

Figura 7.15. Profilurile saturaŃiei în fluid
dezlocuitor în momentul inundării sondelor de
extracŃie (curba continuă) şi la un moment dat
după inundarea acestora (curba întreruptă)
100 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Singurele tipuri de polimer care au fost utilizate în practică sunt poliacrilamida parţial hidrolizată (PAA), care
măreşte vâscozitatea soluţiei apoase şi reduce permeabilitatea efectivă faţă de aceasta (v. ecuaţia (7.51)), şi guma de
xanthan, al cărei efect este doar de creştere a vâscozităţii soluţiei. Ceilalţi polimeri care au fost studiaţi în laborator nu s-au
dovedit fezabili pentru aplicaţiile de zăcământ, deoarece fie necesitau concentraţii mai mari (şi deci costuri suplimentare), fie
aveau o stabilitate insuficientă în condiţii de zăcământ.
Poliacrilamida parţial hidrolizată se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă, netoxică şi necorosivă.
Macromoleculele de PAA au masa moleculară de ordinul a 10
6
şi dimensiunile macromoleculelor de până la 1 µm.
PAA reduce permeabilitatea efectivă a mediului poros faţă de soluţia injectată, ca rezultat al adsorbţiei şi reţinerii
particulelor de polimer în porii rocii. Această micşorare a permeabilităţii este ireversibilă, neputând fi anulată prin
spălare ulterioară cu apă. Alţi polimeri, cum ar fi oxizii de polietilenă, pot fi spălaţi de apa injectată după soluţia de
polimer (apă de urmărire), fapt ce duce la restabilirea permeabilităţii la o valoare aproape identică cu cea iniţială. PAA
este sensibilă la salinitatea apei şi, în consecinţă, pentru prepararea soluţiei de polimer trebuie folosită apă dulce (cu mai
puţin de 10.000 ppm substanţe solide dizolvate). Întrucât soluţiile de PAA pot fi degradate mecanic de către tensiunile
tangenţiale (de forfecare), manipularea lor la suprafaţă, în timpul preparării şi pompării, impune o atenţie specială.
Soluţiile de gumă de xanthan sunt aproape insensibile la salinitatea apei şi pot suporta solicitările de forfecare,
ceea ce le face mai uşor manevrabile prin echipamentul de injecţie. Dezavantajele principale ale gumei de xanthan sunt
pericolul de blocare a formaţiunii şi degradarea soluţiei sub acţiunea bacteriilor. Blocarea formaţiunii poate fi provocată
de precipitatele formate prin combinarea polimerului cu cationi (crom, fier, calciu, magneziu) sau anioni (sulfaţi,
fosfaţi), prezenţi ca impurităţi în masa polimerului sau în apa de injecţie. Blocarea formaţiunii poate fi evitată prin
filtrarea soluţiei, iar atacul bacterian poate fi combătut cu bactericide.

7.5.2. Comportarea reologică a soluŃiilor de polimer
Comportarea reologică a soluţiilor de poliacrilamidă poate fi divizată în patru zone (figura 7.16), dintre care
primele trei sunt prezente şi în cazul soluţiilor de gumă de xanthan.
Aceste zone se caracterizează prin: vâscozitate aparentă maximă
aproximativ constantă la valori mici ale vitezei (zona a, de comportare
newtoniană); vâscozitate aparentă descrescătoare odată cu creşterea
vitezei (zona b, de comportare pseudoplastică); vâscozitate aparentă minimă
aproximativ constantă la valori relativ mari ale vitezei (zona c,
corespunzătoare comportării newtoniene); vâscozitate aparentă crescătoare
odată cu creşterea vitezei, deci comportare dilatantă (zona d). Admiţând că
domeniul comportării dilatante este absent, comportarea soluţiei de
polimer poate fi aproximată prin dreptele marcate prin linie întreruptă
din figura 7.16, corespunzătoare comportărilor newtoniene definite de
µ
max
şi µ
min
, respectiv comportării pseudoplastice descrise de legea
puterii, modificată de BLAKE şi KOZENY sub forma
,
1 −
= µ
n
ap
v H (7.52)
unde coeficientul BLAKE–KOZENY H şi exponentul n pot fi calculaţi direct, din date de mişcare a soluţiei prin probe de
rocă, sau pot fi estimaţi din măsurători de vâscozitate. Cercetările experimentale au arătat că, pentru aceeaşi valoare a
vitezei de forfecare, scăderea mobilităţii soluţiei de polimer este cu atât mai mare cu cât masa moleculară a polimerului
este mai mare.
Pentru a exprima micşorarea mobilităţii soluţiei de polimer faţă de cea a apei cu care a fost preparată soluţia
respectivă, PYE a definit coeficientul de rezistenţă R
r
sub forma
,
a po
po a
po p
a p
r
p Q
p Q
I
I
R


= = (7.53)
unde:
a p
I ,
po p
I sunt indicii de productivitate definiţi de ecuaţia (3.18), Q
a
, Q
po
– debitele, ∆p
a
, ∆p
po
– presiunile
diferenţiale, iar indicii a şi po corespund apei, respectiv soluţiei de polimer.
Pe de altă parte, pe baza legii lui DARCY, ecuaţia (7.53) poate fi scrisă astfel
,
po
a
r
R
λ
λ
= (7.54)
unde λ
a
este mobilitatea apei la saturaţia în ţiţei rezidual, iar λ
po
– mobilitatea soluţiei de polimer.
Coeficientul de rezistenţă creşte odată cu creşterea volumului cumulativ de soluţie injectată în carotă, tinzând
spre o valoare constantă, care constituie un indiciu al faptului că mediul poros nu va fi blocat.
Caracterizarea reducerii permeabilităţii mediului poros faţă de soluţia de polimer, reflectată prin micşorarea
mobilităţii apei injectate după dopul de soluţie de polimer, se poate face cu ajutorul coeficientului de rezistenţă
reziduală, definit astfel
,
pa
a
rr
R
λ
λ
= (7.55)
unde λ
a
este mobilitatea apei înainte ca roca să fie contactată de soluţia de polimer, iar λ
pa
– mobilitatea apei după ce

Figura 7.16. Comportarea reologică a soluŃiilor de polimer
HIDRAULICA SUBTERANĂ 101


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
mediul poros a fost în contact cu soluţia de polimer.
Pentru controlul calităţii soluţiei de polimer se foloseşte un vâscozimetru special, constând dintr-un tub capilar
prevăzut cu un pachet de site. Raportul dintre debitul de apă şi debitul de soluţie de polimer care trec prin vâscozimetrul
cu site se numeşte coeficient de sită (sau de filtrare). Întrucât volumele de lichide sunt aceleaşi, coeficientul de sită se
reduce la raportul timpilor de scurgere a soluţiei de polimer, respectiv a apei. De regulă, coeficientul de sită este corelat
cu masa moleculară a polimerului dizolvat şi cu reducerea de permeabilitate, reflectate prin coeficientul de rezistenţă R
r
.
Conform relaţiei (7.54), pentru a se obţine valori mari ale coeficientului de rezistenţă este necesară realizarea
unor valori mici ale mobilităţii soluţiei de polimer. Cercetările de laborator efectuate cu diferite soluţii de polimer au
arătat că, într-adevăr, valorile mari ale lui R
r
se obţin ca rezultat atât al reducerii permeabilităţii prin reţinerea
moleculelor de polimer în pori, cât şi al creşterii vâscozităţii apei în prezenţa polimerului. În cadrul mişcării soluţiei de
polimer în medii poroase, aceste două efecte nu pot fi separate unul de celălalt.

7.5.3. Degradarea soluŃiilor de polimer
Pentru asigurarea eficienţei procesului de spălare, soluţia de polimer trebuie să rămână stabilă în condiţii de
zăcământ, pentru o lungă perioadă de timp. Polimerii sunt însă susceptibili de degradări mecanice, chimice, termice şi
bacteriene. Aceste degradări pot fi prevenite sau minimizate prin folosirea unor echipamente şi metode speciale.
Degradarea mecanică a soluţiilor de poliacrilamidă parţial hidrolizată este provocată de tensiunile de forfecare
ridicate şi vitezele mari care pot apărea atât în instalaţiile de dizolvare a polimerului, de filtrare şi de pompare a soluţiei,
cât şi în mediile poroase cu permeabilitate mică. Se apreciază că degradarea mecanică apare în zonele cu pierderi locale
de presiune mai mari de (0,15…0,2) MPa. Pentru a putea fi acceptate căderi locale de presiune mai mari decât aceste
valori, se propune utilizarea unor dispozitive speciale şi se recomandă să se asigure o cât mai bună comunicaţie între
sonda de injecţie şi stratul productiv. Cercetările au arătat că degradarea mecanică are un efect moderat asupra
vâscozităţii (reducând-o, în cele mai multe cazuri, cu circa 5 procente) şi un efect major asupra coeficientului de sită (pe
care îl reduce cu până la 90 de procente). Din acest motiv, în şantier se efectuează controlul calităţii soluţiei de polimer
după trecerea prin instalaţiile în care ar putea să apară degradarea mecanică, precum şi înainte de injectarea soluţiei în
zăcământ. Acest control constă în determinarea coeficientului de sită şi corelarea lui cu coeficientul de rezistenţă.
Degradarea mecanică este mai intensă la debite mari. Astfel, vâscozitatea rămâne neafectată la debite mai mici
de 7 m
3
/(m
2
·zi), iar coeficientul de sită nu suferă modificări la debite inferioare valorii 1,7 m
3
/(m
2
·zi). Degradarea
mecanică a soluţiilor de polimer este accentuată în cazul formaţiunilor cu permeabilitate mică şi salinitate mare.
Degradarea chimică apare în cazul în care soluţia de polimer se află în contact cu oxigenul sau cu alţi agenţi
oxidanţi, în prezenţa anumitor ioni ai metalelor tranziţionale, ca rezultat al hidrolizei în medii acide sau bazice, al
prezenţei inhibitorilor de coroziune sau chiar al unor substanţe solide aflate în suspensie. Degradarea chimică poate fi
accentuată de temperatura ridicată şi de anumite radiaţii ale spectrului luminii. Cercetările de laborator au arătat că, prin
contaminarea soluţiei de polimer cu oxigen, coeficientul de sită se poate reduce cu 30 de procente. Pentru îndepărtarea
oxigenului din soluţia de poliacrilamidă, se poate folosi hidrosulfitul de sodiu, în concentraţie mică. Acest aditiv trebuie
introdus în apă înaintea polimerului, lăsându-i-se timp să reacţioneze cu oxigenul. Deoarece, în prezenţa oxigenului
liber şi a polimerului dizolvat, hidrosulfitul de sodiu tinde să catalizeze degradarea polimerului, se impune ca, după
dizolvarea hidrosulfitului de sodiu, să se evite cu stricteţe contactul soluţiei cu oxigenul liber din aer. De asemenea, se
mai poate folosi în acest scop formaldehida, în concentraţie mică.
Degradarea termică a soluţiilor de PAA se manifestă prin micşorarea continuă a vâscozităţii în domeniul
temperaturii cuprins între 120 °C şi 150 °C. În literatura de specialitate au fost publicate rezultatele unor cercetări cu
privire la stabilitatea termică a diferitelor soluţii de polimer pe perioade de timp mai mari de 6 luni. Cu toate acestea, nu
au fost încă precizate criterii ale stabilităţii termice de lungă durată, în diferite medii şi pentru orice tip de polimer.
Degradarea termică este accentuată de prezenţa oxigenului, de valorile pH ridicate şi de prezenţa ionilor metalici.
Astfel, temperaturile mai mari de 50 °C devin critice pentru anumiţi polimeri, când pH depăşeşte valoarea 10.

7.5.4. Estimarea performanŃei spălării unidimensionale cu soluŃie de polimer a unui zăcământ de ŃiŃei
folosind soluŃia ecuaŃiei avansului frontal
Dezlocuirea ţiţeiului cu soluţie de polimer îmbunătăţeşte în mod
substanţial eficienţele spălărilor orizontală şi verticală, precum şi eficienţa
de dezlocuire (microscopică). În cele ce urmează este prezentat un algoritm
de estimare a performanţei spălării cu soluţie de polimer, relativă la
eficienţa dezlocuirii, folosind ecuaţia avansului frontal, extinsă pentru acest
caz.
Considerându-se dezlocuirea liniară schematizată în figura 7.17,
ecuaţia de continuitate, care exprimă matematic bilanţul material pentru
componentul polimer, are forma
( ) ( ) | | , d d 1 d d t x A m C s m
t
A t x A C f
x
Q A C f Q A C f Q
po r po a p po a to po a to po a to
ρ − +


=
)
`
¹
¹
´
¦
(
¸
(

¸



+ − (7.56)
care, după simplificări, devine
( ) ( ) | | ( ) , 0 1 =


+ ρ −


+


po a
to
po r po a p
C f
x A
Q
A m
t
C s m
t
(7.57)

Figura 7.17. Element de volum pentru scrierea ecuaŃiei
continuităŃii în cazul dezlocuirii unidimensionale a
ŃiŃeiului cu soluŃie de polimer
102 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
unde m
p
este porozitatea efectivă accesibilă soluţiei de polimer, C
po
– concentraţia polimerului, ρ
r
– densitatea rocii, A
po

– masa de polimer adsorbit pe unitatea de masă a rocii, A – aria secţiunii transversale prin zăcământ, Q
to
– debitul total
constant de soluţie injectată, iar m – porozitatea rocii.
Un exemplu tipic de izotermă de adsorbţie, care poate fi folosită pentru estimarea parametrului A
po
în funcţie de C
po
,
este prezentat în figura 7.18.
Notând cu
po
C
ˆ
raportul dintre volumul de polimer adsorbit pe
suprafaţa rocii şi volumul porilor, adică
,
1
ˆ
po r po
A
m
m
C ρ

= (7.58)
ecuaţia (7.57) devine
( ) ( ) . 0
ˆ
=


+


+


po a
p
to
po
p
po a
C f
x A m
Q
t
C
m
m
C s
t
(7.59)
Pentru componentul apă, ecuaţia de continuitate are forma
( ) ( ) , 0 =


+


a a
to
a a
C f
x A m
Q
C s
t
(7.60)
în care C
a
este concentraţia apei din soluţie. Admiţând că m
p
= m şi dezvoltând ecuaţia (7.59) se obţine egalitatea
, 0
d
ˆ
d
=


+


+


|
|
¹
|

\
|
+
x
C
A m
f Q
t
s
C
t
C
C
C
s
po
a to a
po
po
po
po
a
(7.61)
unde s-a presupus că, în cadrul bancului de polimer, f
a
≅ constant. De asemenea, se poate observa că C
a
≅ 1, ceea ce
implică C
po
≅ 0 şi astfel ecuaţia (7.61) devine
. 0
d
ˆ
d
=


+


|
|
¹
|

\
|
+
x
C
A m
f Q
t
C
C
C
s
po
a to
po
po
po
a
(7.62)
Un front de concentraţie în polimer constantă are ecuaţia implicită
C
po
(x,t) = const. , (7.63)
care, prin derivare, devine
. 0
d
d
=


+


t
x
x
C
t
C
po po
(7.64)
Înlocuind pe t C
po
∂ ∂ dat de relaţia (7.64) în expresia (7.62) şi simplificând cu x C
po
∂ ∂ , se obţine ecuaţia
avansului frontal, care poate fi scrisă sub forma
,
d
d
po a
a to
D s
f
A m
Q
t
x
+
= (7.65)
unde

po
po
po
C
C
D
d
ˆ
d
= (7.66)
este parametrul de deplasare întârziată a frontului de dezlocuire (numit şi întârziere adimensională la avansul frontal a
soluţiei de polimer).
În general, în cadrul spălării cu soluţie de polimer se formează două fronturi de dezlocuire. Primul front corespunde
dezlocuirii ţiţeiului de către apa interstiţială care, la rândul ei, este dezlocuită de soluţia de polimer în cadrul celui de-al doilea
front (figurile 7.19 şi 7.20), pe care apa şi soluţia de polimer sunt complet miscibile.

Figura 7.18. Izotermă de adsorbŃie

Figura 7.19. Graficele fracŃiei de debit a apei şi soluŃiei de polimer Figura 7.20. Profilul saturaŃiei înainte de inundarea sondelor de extracŃie
HIDRAULICA SUBTERANĂ 103


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Dezlocuirea ţiţeiului de către apă în cadrul primului front este descrisă de ecuaţia avansului frontal scrisă astfel
.
d
d
d
d
a
a to
s
f
A m
Q
t
x
= (7.67)
Până la inundarea sondelor de extracţie de către bancul de apă, sondele de extracţie vor produce numai ţiţei, iar
după acest moment ele vor produce un amestec de ţiţei şi apă, în care fracţia f
a2
a debitului de apă corespunde saturaţiei
s
af
= s
a2
(figura 7.20).
Admiţând că punctul de tangenţă la curba f
a
(s
a
) pentru dezlocuirea ţiţeiului de către apă este acelaşi cu punctul
de intersecţie al tangentei duse prin punctul (–D
po
,0) la curba f
apo
(s
a
) cu curba f
a
(s
a
), se poate scrie relaţia
,
d
d
3
3
2 3
2 3
3
po a
a
a a
a a
s s
a
apo
D s
f
s s
f f
s
f
a a
+
=


=
=
(7.68)
în care f
a3
este determinat de pe curba f
apo
(s
a
), cu
. 1
1 −
|
|
¹
|

\
|
µ
µ
+ =
t
po
rpo
rt
apo
k
k
f (7.69)
De regulă, se poate admite egalitatea k
rpo
= k
ra
.
Producţia cumulativă de ţiţei se determină astfel
, t Q N
to p
= pentru 0 ≤ t ≤ t
ia
, (7.70)
( )( ) , 1
2 ia a to pia p
t t f Q N N − − + = pentru t
ia
≤ t ≤ t
ipo
, (7.71)
( ) ,
3
l A m s s N N
a am pipo p
− + = pentru t ≥ t
ipo
, (7.72)
unde t
ia
este timpul de inundare cu apă, t
ipo
– timpul de inundare cu
soluţie de polimer, N
pia
– producţia cumulativă de ţiţei la momentul t
ia
,
N
pipo
– producţia cumulativă de ţiţei la timpul t
ipo
, iar s
am
– saturaţia medie
în soluţie de polimer din spatele frontului soluţie de polimer – ţiţei.
Relaţiile (7.70)…(7.72) definesc graficul din figura 7.21, pentru trasarea
căruia trebuie determinaţi în prealabil timpii t
ia
şi t
ipo
, respectiv saturaţia
s
a3
a frontului soluţie de polimer – ţiţei. Saturaţia medie în apă după
inundarea cu soluţie de polimer poate fi aproximată astfel
( ) | | , 1
2
1
tra a am
s s s − + = cu s
a
≥ s
a3
. (7.73)
Timpul de inundare cu soluţie de polimer rezultă din soluţia ecuaţiei
avansului frontal (7.65), particularizată pentru x = l sub forma
.
3
3
a
po a
to
ipo
f
D s
Q
l A m
t
+
= (7.74)
Valoarea lui f
a2
din ecuaţia (7.71) se obţine din formula (7.68) astfel
.
3
3
2
2 a
po a
po a
a
f
D s
D s
f
+
+
= (7.75)
Timpul de inundare cu apă poate fi determinat prin particularizarea formulei poziţiei frontului de dezlocuire apă–
ţiţei stabilite pe baza ecuaţiilor de bilanţ material scrise pentru fazele ţiţei şi apă, înainte de inundarea cu apă a sondelor
de extracţie. Din ecuaţia de bilanţ material pentru faza ţiţei
( ) ( ) ( )( ) ( )( ) , 1 1 1
2
1
1
2 3 ar af a tf af a tra tra pf to ar
s x l A m s x x A m s s s x A m t Q s l A m − − + − − +
(
¸
(

¸

− − + + = − (7.76)
rezultă expresia poziţiei frontului soluţie de polimer – ţiţei

( )
( ) | |
,
1
2
1
2 3
2
a tra a
af
ar a to
pf
s s s
l
x
s s V
l
x
− − +
− −
= (7.77)
unde
,
l A m
t Q
V
to
to
= (7.78)
s
ar
este saturaţia în apă reziduală, iar x
tf
şi x
af
(figura 7.20) sunt abscisele fronturilor soluţie de polimer – ţiţei, respectiv
apă – ţiţei.
Ecuaţia de bilanţ material al apei injectate
( )
(
¸
(

¸

− − + =
ar tra a pf to
s s s x A m t Q 1
2
1
3
(7.79)
defineşte poziţia frontului soluţie de polimer – ţiţei astfel

Figura 7.21. EvoluŃia în timp a producŃiei cumulative de ŃiŃei
104 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
Tabelul 7.2
sa kra krt fa
0,20 0,000 0,800 0,000
0,25 0,002 0,610 0,247
0,30 0,009 0,470 0,657
0,35 0,020 0,370 0,844
0,40 0,033 0,285 0,921
0,45 0,050 0,220 0,958
0,50 0,075 0,163 0,979
0,55 0,100 0,120 0,988
0,60 0,132 0,081 0,994
0,65 0,170 0,050 0,997
0,70 0,208 0,027 0,999
0,75 0,251 0,010 0,999
0,80 0,300 0,000 1,000

( ) | |
.
1
2
1
3 ar tra a
to
pf
s s s
V
l
x
− − +
= (7.80)
Identificând relaţiile (7.77) şi (7.80) rezultă pentru poziţia frontului apă – ţiţei formula

( )
( )
.
1
2
1
1
2
1
1
3
2 3
2
(
(
(
(
¸
(

¸

− + −
− + −


=
ar a tra
a a tra
ar a
to
pf
s s s
s s s
s s
V
l
x
(7.81)
Substituind expresia (7.78) în relaţia (7.81) se obţine, pentru t = t
ia
, corespunzător lui x
af
= l, ecuaţia
( ) . 1
2
1
3
(
¸
(

¸

− + − =
ar a tra
to
ia
s s s
Q
l A m
t (7.82)
Producţiile cumulative de ţiţei la inundarea cu apă, respectiv cu soluţie de polimer, care intervin în formulele
(7.71) şi (7.72), au expresiile
,
ia to pia
t Q N = (7.83)
( )( ) . 1
2 ia ipo a to pia pipo
t t f Q N N − − + = (7.84)
Cercetările experimentale au arătat că masa de polimer adsorbită depinde de natura polimerului şi a suprafeţei
rocii. În cadrul aplicaţiilor de şantier, cantitatea specifică de polimer adsorbită a fost cuprinsă în intervalul (80…2.000)
kg/(ha·m).

7.5.5. Criterii de selecŃie a zăcământului pentru spălarea cu soluŃie de polimer
Spălarea cu soluţie de polimer a fost aplicată cu succes la zăcămintele aflate în faza iniţială a exploatării
secundare prin dezlocuire cu apă, când saturaţia în ţiţei mobil este încă ridicată. Dacă raţia apă – ţiţei de producţie este
mare (peste 10), eficienţa procesului se reduce, deoarece cantitatea de ţiţei mobil rămasă în zăcământ este insuficientă
pentru îndeplinirea criteriilor de rentabilitate economică.
Adâncimea zăcământului trebuie să nu fie nici prea mică, deoarece, în acest caz, presiunea de injecţie este
limitată superior de riscul fisurării formaţiunii productive, dar nici prea mare, din cauza temperaturii ridicate, care ar
conduce la degradarea termică a soluţiei de polimer. Practic, s-a constatat că limitele adâncimii sunt (300…2.200) m, iar
temperatura de zăcământ nu trebuie să depăşească 110 °C în cazul poliacrilamidei, respectiv 76 °C pentru guma de
xanthan, preferându-se limitele superioare ale temperaturii egale cu 93 °C, respectiv 70 °C.
Permeabilitatea este limitată inferior atât de receptivitatea insuficientă a sondelor de injecţie, care ar prelungi
procesul peste limita economică (deoarece debitul de soluţie injectată ar fi neeconomic de redus), cât şi de riscul
degradării mecanice a soluţiei de polimer în jurul sondelor de injecţie, unde vitezele de filtrare sunt ridicate. Valoarea
minimă întâlnită în aplicaţiile de şantier a fost de 23 mD.
Raportul mobilităţilor a variat, în cadrul aplicaţiilor reuşite, între 0,1 şi 42. Vâscozitatea ţiţeiului a avut valori de
la 5 mPa·s până la 125 mPa·s, dar se preferă ţiţeiurile mai puţin vâscoase (sub 25 mPa·s), celelalte pretându-se mai bine
la aplicarea metodelor termice. Vâscozitatea mare a ţiţeiului impune folosirea unor concentraţii de polimer ridicate, ceea
ce creşte costul procesului. Aplicaţiile de şantier reuşite au inclus zăcăminte grezoase şi carbonatice cu grosimi între 2,4
m şi 50 m, în care s-au injectat dopuri de soluţie având concentraţii în domeniul (200…1.000) ppm şi volume egale cu
(0,034…0,45) volume de pori.
Testele de şantier nereuşite au indicat faptul că trebuie evitate zăcămintele cu permeabilitate mică, cu saturaţie în
ţiţei redusă, cu vâscozitate ridicată a ţiţeiului, cu acvifer mare sau cu apă foarte mineralizată, cu variaţii mari de
permeabilitate pe diferite direcţii sau de la o zonă la alta.


7.6. Probleme
7.6.1. Probleme rezolvate
7.1. Într-un zăcământ orizontal se aplică un proces
de dezlocuire fracţională a ţiţeiului de către apa injectată
prin sonde dispuse în linie directă cu cele de extracţie.
Relaţiile permeabilitate–saturaţie sunt descrise de datele
din tabelul 7.1, iar presiunea de zăcământ se menţine la
valoarea iniţială, pentru care b
t
= 1,3 şi b
a
= 1. Ştiind că
µ
t
= 50 cP şi µ
a
= 0,5 cP, se cer:
a) producţia cumulativă de ţiţei exprimată ca
fracţie din volumul de pori al zăcământului, în
momentul inundării sondelor de extracţie;
b) fracţia de debit a apei, în condiţii de suprafaţă,
la inundare.
Rezolvare
Tabelul 7.1
sa kra krt
0,20 0,000 0,800
0,25 0,002 0,610
0,30 0,009 0,470
0,35 0,020 0,370
0,40 0,033 0,285
0,45 0,050 0,220
0,50 0,075 0,163
0,55 0,100 0,120
0,60 0,132 0,081
0,65 0,170 0,050
0,70 0,208 0,027
0,75 0,251 0,010
0,80 0,300 0,000
HIDRAULICA SUBTERANĂ 105


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
a) În cazul dezlocuirii unidimensionale fracţionale orizontale, în condiţiile neglijării efectelor capilare, fracţia de debit
a apei are expresia (7.36), unde µ
a

t
= 0,5/50 = 0,01. Folosind valorile k
rt
, k
ra
din tabelul 7.1 şi relaţia (7.36), se
completează coloana 4 a tabelului 7.2, apoi se reprezintă grafic funcţia f
a
(s
a
) ca în figura 7.22 (curba din partea stângă).
Se citesc de pe grafic valorile s
af
= 0,28, f
af
= 0,55, s
ami
= 0,34 şi se calculează
,
ai am pi
s s N − = (7.85)
rezultând valoarea
pi
N = 0,34 – 0,2 = 0,14 volume de pori (VP).
b) Pentru exprimarea fracţiei de debit a apei în condiţii de suprafaţă, se împart debitele la factorii de volum
corespunzători astfel

,
1
1
1
1
1
1
1
1
|
|
¹
|

\
|
− +
=

+
=
=
+
=
+
=
a t
a
a
a to
t
a
a
t
t
a
t
t
a
a
a a
as
f b
b
Q
Q Q
b
b
Q
Q
b
b
b
Q
b
Q
b Q
f
(7.86)
deci fracţia de debit a apei pe frontul de spălare în
momentul inundării sondelor de extracţie este
. 61373 , 0
1
55 , 0
1
3 , 1
1
1
1
1
1
1
1
=
|
¹
|

\
|
− +
=
|
|
¹
|

\
|
− +
=
af t
a
afs
f b
b
f
7.2. Un zăcământ de ţiţei orizontal
urmează să fie supus unui proces de
menţinere totală a presiunii de zăcământ,
injectându-se gaze printr-un şir de sonde,
dispuse în linie directă cu cele de extracţie.
Se cunosc: resursa geologică de ţiţei N =
4,87·10
6
m
3
, m = 0,295, k = 300 mD, p
i
= 9,48 MPa şi s
ai
= 0,30.
Dezlocuirea este de tip fracţional, iar variaţia raportului k
g
/k
t
cu
saturaţia s
g
este prezentată în tabelul 7.3. Vâscozităţile ţiţeiului şi
gazelor, la presiunea p
i
= p
iv
, au valorile µ
t
= 0,48 mPa·s, respectiv µ
g
=
0,0148 mPa·s. Admiţând că mişcarea fluidelor este unidimensională
orizontală şi că saturaţia remanentă în gaze are valoarea s
gr
= 0, se cere să
se calculeze:
a) producţia cumulativă de ţiţei, exprimată în volume de pori, în momentul invadării
sondelor de extracţie de către gazele injectate;
b) raţia gaze–ţiţei la peretele sondei, în momentul inundării cu gaze, ştiind că b
t
=
1,21 şi b
g
= 0,01;
c) factorul de recuperare a ţiţeiului, la inundarea cu gaze.
Rezolvare
a) Spălarea cu gaze a zăcământului de ţiţei este, în acest caz,
unidimensională orizontală, iar fracţia de debit a gazelor f
g
se
determină cu ecuaţia (7.36) în care indicele D se înlocuieşte cu g,
deoarece gazele constituie fluidul dezlocuitor. Se completează tabelul
7.3 cu coloana 3, în care se înscriu valorile f
g
, ştiind că µ
g

t
=
0,0148/0,48 = 0,030833. Se reprezintă grafic funcţia f
g
(s
g
) ca în figura
7.23 şi se citesc de pe grafic valorile s
gf
= 0,05, f
gf
= 0,45 şi s
gmi
= 0,13.
Se aplică apoi ecuaţia (7.124) scrisă sub forma
,
gr gmi pi
s s N − = (7.87)
şi se găseşte valoarea
pi
N = 0,13 VP, deoarece s
gr
= 0.
b) Raţia gaze – ţiţei este definită ca raport între debitul de gaze
şi cel de ţiţei. Expresiile sale, în condiţii de zăcământ, respectiv în
condiţii de suprafaţă, sunt
,
1
;
1 1
g
t
g
g
t t
g g
gts
g
g
to g
to g
t
g
gt
b
b
f
f
b Q
b Q
R
f
f
Q Q
Q Q
Q
Q
R

= =

=

= =
(7.88)
Ca urmare, raţia gaze – ţiţei la inundarea cu gaze a sondelor de
extracţie, exprimată în condiţii de suprafaţă, se calculează cu ultima

Figura 7.22. Graficele permeabilităŃilor relative şi fracŃiei de debit a apei în
cazul aplicaŃiilor 7.1, 7.3 şi 7.4
Tabelul 7.3
sg kg/kt
0,00 0,000
0,02 0,004
0,05 0,025
0,10 0,088
0,15 0,265
0,20 0,770
0,25 2,30
0,30 7,35
0,35 25,15
0,40 117,00
0,45 755,00


Figura 7.23. Graficul fracŃiei de debit a gazelor în cazul aplicaŃiei 7.2
Tabelul 7.4
sg kg/kt fg
0,00 0,000 0,0000
0,02 0,004 0,1148
0,05 0,025 0,4478
0,10 0,088 0,7405
0,15 0,265 0,8958
0,20 0,770 0,9615
0,25 2,30 0,9868
0,30 7,35 0,9958
0,35 25,15 0,9988
0,40 117,00 0,9997
0,45 755,00 1,0000

106 7. DEZLOCUIREA NEMISCIBILĂ A ŢIŢEIULUI


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
relaţie (7.88) scrisă astfel

g
t
gf
gf
gti
b
b
f
f
R

=
1
(7.89)
şi rezultă valoarea
. m m 99
01 , 0
21 , 1
45 , 0 1
45 , 0
3 3
N
=

=
gti
R
c) Factorul de recuperare a ţiţeiului la inundare este dat de relaţia
,
1
t
ti
ai
gr gmi pi
ri
b
b
s
s s
N
N
f


= = (7.90)
care conduce, cu datele problemei, la valoarea
. 1857 , 0
21 , 1
21 , 1
3 , 0 1
0 13 , 0
=


=
ri
f

7.6.2. Probleme propuse
7.3. Într-un zăcământ orizontal se aplică un proces de dezlocuire fracţională a ţiţeiului de către apa injectată prin
sonde dispuse în linie directă cu cele de extracţie. Relaţiile permeabilitate–saturaţie sunt descrise de datele din tabelul 7.1, iar
presiunea de zăcământ se menţine la valoarea iniţială, pentru care b
t
= 1,3 şi b
a
= 1. Ştiind că µ
t
= 5 cP şi µ
a
= 0,5 cP, se cer:
a) producţia cumulativă de ţiţei exprimată în volume de pori, în momentul inundării sondelor de extracţie;
b) valorile raţiei apă–ţiţei produse, în condiţii de zăcământ şi de suprafaţă, la inundarea sondelor de extracţie.
7.4. Într-un zăcământ orizontal se aplică un proces de dezlocuire fracţională a ţiţeiului de către apa injectată prin
sonde dispuse în linie directă cu cele de extracţie. Relaţiile permeabilitate–saturaţie sunt descrise de datele din tabelul 7.1, iar
presiunea de zăcământ se menţine la valoarea iniţială, pentru care b
t
= 1,3 şi b
a
= 1. Ştiind că µ
t
= 0,4 cP şi µ
a
= 1 cP, se cer:
a) producţia cumulativă de ţiţei exprimată în volume de pori, în momentul inundării sondelor de extracţie;
b) valoarea raţiei apă–ţiţei produse, în condiţii de suprafaţă, la inundarea sondelor de extracţie;
c) examinând graficul f
a
(s
a
), să se argumenteze că dezlocuirea este de tip piston.
7.5. Într-un zăcământ de ţiţei orizontal se injectează apă, la debitul constant Q = 159 m
3
/(zi·sondă), printr-un şir de
sonde, dispuse în linie directă cu cele de extracţie. Se cunosc: m = 0,18, s
ai
= 0,20, s
tr
= 0,20, µ
t
= 5 cP, µ
a
= 0,5 cP, grosimea
stratului h = 12,2 m, distanţa dintre două sonde de injecţie consecutive a = 190,5 m şi distanţa dintre şirul sondelor de
injecţie şi cel al sondelor de extracţie L = 609,6 m. Aplicând procedeul WELGE graficului funcţiei f
a
(s
a
) au fost
determinate valorile: s
af
= 0,45, f
af
= 0,70, s
ami
= 0,55. Presupunând că dezlocuirea are loc în condiţiile mişcării
fracţionale, iar injectarea apei începe odată cu punerea sondelor în producţie, se cer:
a) timpul de inundare a sondelor de extracţie;
b) evoluţia producţiei cumulative de ţiţei după inundare, în funcţie de volumul cumulativ de apă injectată şi de timp.
7.6. Un zăcământ de ţiţei, care are cap primar de gaze şi se caracterizează prin: resursa
geologică de ţiţei N = 4,873·10
6
m
3
, resursa geologică de gaze libere din cupolă G = 3,6·10
8

3
N
m , aria contactului gaze–ţiţei A = 3,41·10
6
m
2
, k = 300 mD, s
ai
= 0,3, p
i
=

9,48 MPa, b
ti
=

1,21, b
gi
= 0,01, µ
t
= 0,48 cP. µ
g
= 0,0148 cP, R
si
=

85
3
N
m /m
3
, ρ
g
=

84 kg/m
3
, ρ
t
=

765 kg/m
3

şi Q
to
=

442,5 m
3
/zi, este supus unui proces de menţinere totală a presiunii prin injecţie de
gaze în cupolă. Relaţiile permeabilitate relativă – saturaţie sunt descrise de valorile listate în
tabelul 7.5. Ştiind că mişcarea fluidelor este unidimensională verticală



=

π/2),

se cer:
a) factorul de recuperare a ţiţeiului, în momentul invadării de către gaze a sondelor de
extracţie, deschise la baza zăcământului;
b) raţia gaze-ţiţei la ieşirea din zăcământ, în momentul inundării cu gaze;
c) cantitatea adimensională de gaze care trebuie injectate.


Tabelul 7.5
sg krt krg/krt
0,20 0,132 0,77
0,25 0,068 2,30
0,30 0,032 7,35
0,35 0,013 25,15
0,40 0,0048 117,00
0,45 0,0016 755
0,50 0,0005 10000
0,55 0,00015 80000
0,60 0,00004 900000
0,65 0 ∞

_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu






B I B L I O G R A F I E
[1] Alexander, J.D., Martin, W.L., Dow, J.N. – Factors Affecting Fuel Availability and Composition During In-Situ Combustion.
JPT, Oct., 1962;
[2] Aravin, V.I., Numerov, S.N. – Theory of Fluid Flow in Undeformable Porous Media. Translated from Russian, Jerusalem, 1965;
[3] Beca, C., Prodan, D. – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
[4] Bourdet, D., Whittle, F.M., Douglas, A.A., Pirard, Y.M. – A New Set of Type Curves Simplifies Well Test Analysis. World Oil,
May, 1983;
[5] Bourdet, D., Ayoub, J.A., Pirard, Y.M. – Use of the Pressure Derivatives in Well Test Interpretation. SPE Formation
Evaluation, June, 1989;
[6] Burger, J., Sourieau, P., Combarnous, M. - Thermal Methods of Oil Recovery. Institut Français du Pétrole, 1985
[7] Collier, R.S., Monash, E.A., Hultquist, P.F. – Modeling Natural Gas Reservoirs – A Simple Model. SPEJ, Oct., 1981;
[8] Cooke, C.E., Jr., Williams, R.E., Kolodzic, P.A. – Oil Recovery by Alkaline Waterflooding. JPT, Dec., 1974;
[9] Craig, F.F., Jr. – The Reservoir Engineering Aspects of Waterflooding. Monograph Series, SPE of AIME, Dallas, 1971;
[10] Creţu, I. – Hidraulică generală şi subterană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971;
[11] Creţu, I., Beca, C., Babskow, Al., Manolescu, G., Soare, E., Soare, Al., Pârcălăbescu, I., Popa, C. – Ingineria zăcămintelor
de hidrocarburi, vol. I, II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981;
[12] Creţu, I. – Modelarea numerică a mişcării fluidelor în medii poroase, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980;
[13] Creţu, I. – Hidraulică generală şi subterană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
[14] Creţu, I., Ionescu, E.M., Stoicescu, M. – Hidraulica zăcămintelor de hidrocarburi. Aplicaţii numerice în exploatarea primară,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1993;
[15] Creţu, I., Ionescu, E.M., Grigoraş, D. – Hidraulica zăcămintelor de hidrocarburi. Aplicaţii numerice în recuperarea
secundară sau terţiară a petrolului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996;
[16] Cristea, N. – Hidraulica subterană, Vol. I, II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1956, 1958;
[17] Dake, L.P. – Fundamentals of Reservoir Engineering. Elsevier Scientific Publishing Company, 1978;
[18] Darcy, H. – Les fontaines publiques de la ville de Dijon. Victor Dalmont, Paris, 1856;
[19] De Ferrer, M. – Injection of Caustic Solutions in some Venezuelean Crude Oils. The Oil Sands of Canada & Venezuela, Special
Volume of CIM, 1977;
[20] De Haan, H.J., Van Lookeren, J. – Early Results of the First Large Scale Steam Soak Project in the Tia Juana Field, Western
Venezuela. JPT, Jan., 1969;
[21] Dietz, D.N. – A Theoretical Approach to the Problem of Encroaching and By-Passing Edge Water, Akad. van Wetenschappen,
Amsterdam Proc., V. 56 B, 1953;
[22] Ehrlich, R., Hasiba, H.H., Raimondi, P. – Alkaline Waterflooding for Wettability Alteration – Evaluating a Potential Field
Application. JPT, Dec., 1974;
[23] Farouk Ali, S.M., Meldan, R.F. – Current Steamflood Technology. JPT, Oct., 1979;
[24] Farouk Ali, S.M. – Steam Injection. Theory and Practice. In: Heavy Crude Oil Recovery. Okandan E. (editor), Martinus Nijhoff
Publishers, 1985;
[25] Gentry, R.W. – Decline Curve Analysis. JPT, Jan., 1972;
[26] Gentry, R.W., McCray, A.W. – The Effect of Reservoir and Fluid Properties on Production Decline Curves. JPT, Sept., 1972;
[27] Gogarty, W.B. – Micellar-Polymer Flooding – An Overview. JPT, Aug., 1978;
[28] Gogarty, W.B. – Status of Surfactant or Micellar Methods. JPT, Jan., 1976;
[29] Grant, B.F., Syasy, S.E. – Development of an Underground Heat Wave for Oil Recovery. Trans. AIME, 201, 1954;
[30] Hasiba, H.H. – Interface Active Compounds from Crude Oils. Ph.D. Thesis, The University of Texas at Austin, May, 1966;
[31] Havlena, D., Odeh, A.S. – The Material Balance as an Equation of a Straight Line. Part II – Field Cases, JPT, July, 1964;
[32] Healy, R.N., Reed, R.L., Carpenter, C.W., Jr. – A Laboratory Study of Microemulsion Flooding. SPEJ, Febr., 1975;
[33] Healy, R.N., Reed, R.L., Stenmark, D.G. – Multiphase Microemulsion Systems. SPEJ, June, 1976;
[34] Jennings, H.Y., Jr., Johnson, C.E., Jr., McAuliffe, C.D. – A Caustic Waterflooding Process for Heavy Oils. JPT, Dec., 1974;
[35] King Hubbert, M. – Darcy’ Law and the Field Equations of the Flow of Underground Fluids. Trans. AIME., 207, 1956;
[36] Kozeny, J. – Berichte der Wiener Akademie. Abteilung II, 136, 1927;
[37] Maerker. J.M. – Shear Degradation of Polyacrylamide Solutions, SPEJ, Aug., 1975;
[38] Maerker. J.M. – Mechanical Degradation of Partially Hydrolyzed Polyacrylamide Solutions in Unconsolidated Porous Media,
SPEJ, Aug., 1976;
[39] Mandl, G., Volek, C.W. – Heat and Mass Transport in Steam Drive Processes. SPEJ, March, 1969;
[40] Minescu, Fl. – Fizica zăcămintelor de hidrocarburi, Vol. 1, Editura Universităţii din Ploieşti, 1994;
[41] Minescu, Fl. – Fizica zăcămintelor de hidrocarburi, Vol. 2, Editura Universităţii din Ploieşti, 2004;
[42] Marx, J., Langenheim, R.N. – Reservoir Heating by Hot Fluid Injection. Trans. AIME, 216, 1959;
[43] McAuliffe, C.D. – Oil in Water Emulsions and Their Flow Properties in Porous Media. JPT, June, 1973;
[44] McAuliffe, C.D. – Crude Oil in Water Emulsion to Improve Fluid Flow in an Oil Reservoir. JPT, July, 1973;
[45] Mungan, N. – Enhanced Oil Recovery Using Water as a Driving Fluid, 10 Parts, World Oil, Febr. … Sept., 1981, Febr. …
May, 1982;
108 BIBLIOGRAFIE


_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu
[46] Muskat, M. – The Flow of Homogeneous Fluids Through Porous Media. McGraw-Hill Book Company, Inc., New York, 1937;
[47] Muskat, M. – The Production Histories of Oil Producing Gas-Drive Reservoirs, Journal of Applied Physics, 16, 1945;
[48] Muskat, M. – Physical Principles of Oil Production, McGraw-Hill Book Co., Inc., 1949;
[49] Mustaev, A. – Experimentalnîe issledovania proţesa gorenia v neftasîscenîh obrazţah. Neft. Hoz., 4, 1966;
[50] Myhill, N.A., Stegemeier, G.L. – Steam Drive Correlation and Prediction. JPT, Febr., 1978;
[51] Nelson, T.W., McNeil, J.S. – How to Engineer an In-Situ Combustion Project. OGJ, June, 1961;
[52] Neuman, C.H. – A Mathematical Model of the Steam Drive Process Applications. Paper SPE 4757, presented at the SPE 45
th

Annual California Regional Meeting, Venture, April 2-4, 1975;
[53] Nistor, I. – Proiectarea exploatării zăcămintelor de hidrocarburi fluide, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999;
[54] Owens, W.W., Archer, D.L. – The Effect of Rock Wettability on Oil-Water Relative Permeability Relationships. Trans. AIME,
251, 1971;
[55] Popescu, C. – Metodologia de proiectare a unor operaţii termice de stimulare a sondelor. I.P.G., Bucureşti, 1974;
[56] Prats, M. – A Current Appraisal of Thermal Recovery. JPT, Aug., 1978;
[57] Pye, D.J. – Improved Secondary Recovery by Control of Water Mobility, JPT, Aug., 1964;
[58] Ramey,H.J., Jr. – Wellbore Heat Transmission. JPT, April, 1962;
[59] Ramey,H.J., Jr. – How to Calculate Heat Transmission in Hot Fluid Injection. Fundamentals of Thermal Oil Recovery. Petr.
Eng. Publishing Co., Dallas, 1965;
[60] Reisberg, J., Doscher, T.M. – Interfacial Phenomena in Crude Oil – Water Systems. Prod. Monthly, Nov., 1956;
[61] Sandiford, B.B. – Laboratory and Field Studies of Water Floods Using Polymer Solutions to Increase Oil Recovery, JPT, Aug.,
1964;
[62] Scelkacev, V.N. – Obscie reşenia diferenţialnîh uravnenii odnomernîh potokov v mnogomernom prostranstve. Izv. Akad. Nauk.
SSSR, M.J.G., 1971;
[63] Schenk, L. – Steam Drive – Results of Laboratory Experiments and First Field Tests in Mene Grande, Venezuela. Symposium
on thermal recovery methods, Caracas, 1965;
[64] Schilthuis, R.J. – Active Oil and Reservoir Energy. Trans AIME, 118, 1936;
[65] Shah, D.O. – Fundamental Aspects of Surfactant-Polymer Processes. The 3
rd
European Symposium on enhanced oil recovery,
Bournemouth, England, Sept. 21-23, 1981;
[66] Slider, H.C. – A Simplified Method of Hyperbolic Decline Curve Analysis. JPT, March, 1968;
[67] Soare, Al. – Investigarea hidrodinamică a zăcămintelor. Editura Universităţii din Ploieşti, 2005;
[68] Taber, J.J. – Dynamic and Static Forces Required to Remove a Discontinuous Oil Phase from Porous Media Containing both
Oil and Water. SPEJ, March, 1969;
[69] Tadema, H.J. – Mechanism of Oil Production by Underground Combustion. Proc. Fifth World Petr. Congress, 1959;
[70] Tarner, J. – How Different Size Gas Caps and Pressure Maintenance Programs Affect Amount of Recoverable Oil, Oil Weekly,
June 12, 1944;
[71] Tracy, G.W. – Simplified Form of the Material Balance Equation, Trans. AIME, 204, 1955;
[72] Turtă, Al. – Contribuţii la cunoaşterea fenomenelor care au loc în desfăşurarea proceselor termice de exploatarea
zăcămintelor de ţiţei şi la utilizarea modelelor dimensionale în vederea măririi eficacităţii acestor procese. Teza de
doctorat, I.P.G., Ploieşti, 1975;
[73] van Everdingen, A.F., Hurst, W. – The Application of the Laplace Transformation to Flow Problems in Reservoirs. Trans.
AIME, 186, 1949;
[74] van Lookeren, J. – Calculation Methods for Linear and Radial Steam Flow in Oil Reservoirs. Paper SPE 6788, presented at the
SPE 52
nd
Annual Technical Conference and Exhibition, Denver, Oct. 9-12, 1977;
[75] Welge, H.J. – A Simplified Method for Computing Oil Recovery by Gas or Water Drive, Trans. AIME, 195, 1952;
[76] Windsor, P.A. – Solvent Properties of Amphiphilic Compounds. Butterworths, London, 1954;
[77] Yortsos, Y.C., Gavalas, G.R. – Analytical Modeling of Oil Recovery by Steam Injection. Part 1 – Upper Bonds, Part 2 –
Asymptotic and Approximate Solutions. SPEJ, April, 1981.
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Copyright© 2005…2013 Eugen Mihail Ionescu




A N E X E
Anexa 1
Simbolurile prefixelor multiplilor şi submultiplilor unităţilor S.I.
Coeficientul de
multiplicare
Prefixul Simbolul Coeficientul
de multiplicare
Prefixul Simbolul
10
24
yotta Y 10
–1
deci d
10
21
zetta Z 10
–2
centi c
10
18
exa E 10
–3
mili m
10
15
peta P 10
–6
micro µ
10
12
tera T 10
–9
nano n
10
9
giga G 10
–12
pico p
10
6
mega M 10
–15
femto f
10
3
kilo k 10
–18
atto a
10
2
hecto h 10
–21
zepto z
10 deca da 10
–24
yocto y

Anexa 2
Valorile densităţii, vâscozităţii dinamice şi tensiunii superficiale ale apei la diferite temperaturi
Temperatura t, °C 0 4 10 20 30 40 60 80 100
ρ, kg/m
3
999,9 1000 999,7 938,2 995,6 992,2 983,2 971,8 958,3
µ, mPa·s 1,8870 1,5678 1,3061 1,0046 0,8019 0,6533 0,4701 0,3556 0,2821
σ, mN/m 75,60 75,01 74,13 72,66 71,09 69,43 66,09 62,56 58,84

Anexa 3
Valorile masei moleculare şi fracţiei de lichid ale unor hidrocarburi parafinice aflate la presiunea atmosferică şi
temperatura de 15 °C
Componentul Proprietatea
M
e
t
a
n

E
t
a
n

P
r
o
p
a
n

i
-
b
u
t
a
n

n
-
b
u
t
a
n

i
-
p
e
n
t
a
n

n
-
p
e
n
t
a
n

n
-
h
e
x
a
n

n
-
h
e
p
t
a
n

n
-
o
c
t
a
n

n
-
n
o
n
a
n

n
-
d
e
c
a
n

Masa moleculară, M
j
16,04 30,07 44,09 58,12 58,12 72,15 72,15 86,17 100,2 114,2 128,3 142,3
L, 1/m
3
1,950 2,618 3,688 4,361 4,200 4,876 4,828 5,481 6,149 6,825 7,507 8,185

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->