Când Rahela a stat până târziu

Rahela se juca cu jucâriile el. Ea ştia că este timpul pentru culcare, dar era mult mai distractiv să stea până târziu trează. –Este timpul pentru culcare, dragă Rahela! A spus mama. Rahela se prefăcea că nu aude. –Rahela! A strigat-o mama din nou. Rahela ştia că ar trebui să facă cum a spus mama. –Numi place să merg la culcare. Aş vrea să nu trebuiască să merg vreodată la culcare s-a văitat ea. Rahela a strâns cu greu lucrurile ei şi a urcat scările cu paşi apăsaţi. Ea nu a răspuns când tatăl a zis: Noapte bună! Când a ajuns în camera ei a aruncat jucăriile pe podea şi a izbit un scaun de perete. –Nu mă duc la culcare .Voi sta la fereastă cât timp vreau eu! S-a gândit în sinea ei. Rahela a privit la maşinile care treceau. Aîncercat să le numere, dar ochi ei se inchideau. În cele din urmă s-a lăsat pe pervaz şi a adormit repede. Briza uşoară a devenit un vânt rece care s-a năpustit prin fereastră. Rahela se trezi simţimd că îi este foarte frig. Picături de ploaie au stropit-o, aşa că ea s-a suit în pat. După mai mult timp, ea a reuşit să se încălzească. Curând soarele a intrat în camera ei şi ei îi era foarte cald. „Nu îi voi spune mamei, deoarece mă va ţine acasă!” şi-a spus Rahela. O durea capul şi n-a vrut să mănânce nimic la micul dejun. Când a ajuns la şcolală ea nu a ştiut lecţile. Rahela vroia să plângă. După ce a ajuns acasă o durea gâtul. De îndată ce a văzut-o mama a întrebat-o: -Rahela, eşti bolnavă? –Da, mămico! Am stat la fereastră noaptea trecută în loc să merg la culcare. Am adormit şi am răcit. Acum nu mă simt bine. Mama a pus-o imediat în pat. Atrecut două săptămâni pâna ce Rahela a fost bine dinou. Atunci ea a spus: ...-Îmi pare rău. De acum voi face totdeauna ce-mi vei spune. Aceasta este cea mai bună cale de urmat, dragă, a încuvinţat mama şi a fost bucuroasă să ştie că Rahela îşi va da toată osteneala pentru a-şi ţine promisiunea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful