P. 1
Esecul Comunismului Doc

Esecul Comunismului Doc

|Views: 10|Likes:
Published by Karola Eva Bodo
esecul comunismului
esecul comunismului

More info:

Categories:Types, Research
Published by: Karola Eva Bodo on Jul 16, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/01/2015

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA FILOLOGIE ŞI ISTORIE

Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale

Denis FABIAN

NOTE DE CURS

PRĂBUŞIREA COMUNISMULUI ÎN EUROPA DE EST

Cahul, 2010

CUPRINS I. EŞECUL COMUNISMULUI – PRIVIRE GENERALĂ ______________________________4 I.1. Originile gândirii socialiste_______________________________________________________6 I.2. Şcoli ale gândirii socialiste_______________________________________________________6 I.3. Conceptele de egalitate şi libertate __________________________________________________ 8 I.4. Statul şi democraţia _____________________________________________________________9 I.5. Marxismul. Concepţia filosofică __________________________________________________ 10 I.6. Teoria economică a marxismului _________________________________________________ 11 I.7. Doctrina politică a marxismului __________________________________________________ 12 I.8. Comunismul __________________________________________________________________15 I.9. Totalitarism şi comunism ________________________________________________________19 I.10. Sistemul comunist _____________________________________________________________21 I.11. Experienţele de inspiraţie liberală ________________________________________________ 24 I.12. Experienţele naţional-comuniste _________________________________________________ 24 I.13. Cultul personalităţii ___________________________________________________________25 I.14. Societatea civilă ______________________________________________________________26 II. CRIZA COMUNISMULUI ÎN URSS. EŞECUL REFORMELOR GORBACIOVISTE _______________________________________30 II.1. Accederea la putere a lui M. S. Gorbaciov _________________________________________30 II.2. Politica de reforme a lui M. S. Gorbaciov __________________________________________31 II.3. Eşecul reformelor gorbacioviste __________________________________________________34 III. REVOLUŢIA ANTICOMUNISTĂ DIN POLONIA _________________________________38 III.1. Eşecul ideologiei comuniste în Polonia ___________________________________________38 III.2. „Vara poloneză”______________________________________________________________40 III.3. Mişcarea „Solidaritatea”_______________________________________________________41 IV. CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN UNGARIA _____________________________________42 IV.1. Constituirea partidelor de opoziţie în Ungaria ______________________________________42 IV.2. Restructurarea Partidului Comunist Ungar ________________________________________44 V. RĂSTURNAREA COMUNISMULUI ÎN CEHOSLOVACIA __________________________46 V.1. Primăvara de la Praga _________________________________________________________46 V.2. Revoluţia de catifea ____________________________________________________________49 VI. RĂSTURNAREA COMUNISMULUI ÎN REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ _________________________________________51 VI.1. Tensiunile politice din vara lui 1989 în RDG _______________________________________51 VI.2. Căderea zidului Berlinului _____________________________________________________52 VII. CĂDEREA LUI NICOLAE CEAUŞESCU ________________________________________54
2

VII.1. Situaţia politică internă şi externă a României în anul 1989 ________________________54 VII.2. Protestele din Timişoara _____________________________________________________56 VII.3. Protestele muncitorilor din Bucureşti ___________________________________________59 VII.4. Constituirea Frontului Salvării Naţionale _______________________________________62 VIII. ABANDONUL COMUNISMULUI ÎN BULGARIA ______________________________64 VIII.1. Restructurarea Partidului Comunist ___________________________________________64 VIII.2. Înlăturarea Partidului Socialist Bulgar de la guvernare ___________________________65 IX. PRĂBUŞIREA COMUNISMULUI ÎN IUGOSLAVIA ______________________________65 IX.1. Congresului al XV-lea al Ligii Comuniste ________________________________________65 IX.2. Alegerile legislative din aprilie 1990 din Iugoslavia ________________________________65 X. SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ALBANIA _____________________________66 X.1. Manifestările opoziţiei democrate albaneze ________________________________________66 X.2. Înlăturarea partidului comunist albanez de la putere ________________________________68 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________69

3

Experienţele naţional-comuniste 13. Cauzele prăbuşirii comunismului nu pot fi reduse la un factor unic. Marxismul. istoricilor dar şi a opiniei publice evenimentele care au marcat în mod deosebit istoria secolului al XX-lea. Conceptele de egalitate şi libertate 4. asociaţie. „societas” trimitea la ideea de comunitate. Experienţele de inspiraţie liberală 12. Şcoli ale gândirii socialiste 3. 2. care fusese organizat cu scopul precis de a acapara puterea şi de a o menţine şi care controlase de fapt fiecare aspect al vieţii sovietice. Totalitarism şi comunism 10. Sistemul comunist 11.I. Pentru că un astfel de proces de dimensiuni istorice să se producă. mai tehnic. a trebuit ca o mulţime de cauze să interacţioneze şi să creeze un set de circumstanţe ce-au făcut schimbarea să fie urgentă şi de neevitat. Comunismul 9. Pentru a înţelege mai bine care au fost cauzele prăbuşirii comunismului ar trebui mai întâi făcută o analiză a originii doctrinei comuniste care-şi găseşte puncte de reper în socialism şi marxism. şi are chiar conotaţie juridică desemnând o uniune contractuală între oameni liberi. În urma lui. Concepţia filosofică 6. cuvântul 4 . Originile gândirii socialiste. Artizanul uneia dintre cele mai semnificative revoluţii ale timpului său a fost Mihail S. Societatea civilă Prăbuşirea ca şi naşterea comunismului ca formă de organizare politică a unei societăţi au fost în opinia politologilor. EŞECUL COMUNISMULUI – PRIVIRE GENERALĂ 1. Gorbaciov. Gorbaciov a lăsat sfărâmăturile unui imperiu care fusese asamblat cu mare efort. sau întovărăşire. Doctrina politică a marxismului 8. Cultul personalităţii 14. Teoria economică a marxismului 7. Termenul de socialism derivă din latinescul „sociare” care înseamnă a combina sau a împărtăşi. Astfel. Termenul corelativ. de-a lungul a secole întregi. Statul şi democraţia 5. El a distrus Partidul Comunist din URSS.

Bolşevicii înainte de a se transforma în partidul comunist al Uniunii Sovietice erau reuniţi în partidul social-democrat muncitoresc. Este perioada în care urmaşii lui Robert Owen (1771-1858) şi Saint-Simon încep să se refere la convingerile lor că la unele socialiste. O implicaţie imediată este legătura conceptului de „social” cu cel de „popor”. ca o formă de „laburism” care reprezenta interesele clasei muncitoare şi oferea un program politic pentru cucerirea puterii economice şi politice. Din 1920 socialdemocraţia este legată de socialismul reformist şi de tradiţia social liberală. Comunismul. Cu colectivismul. Trebuie de fiecare dată să avem în vedere contextul istoric în care folosim aceste concepte precum şi încărcătura ideologică specifică pe care le-o atribuim. mai vechi şi mai primitiv. Proprietatea socială este a întregului popor. Una din dificultăţile înţelegerii a ceea ce semnifică conceptul de socialism rezidă din faptul că el a folosit cu cel puţin trei sensuri diferite: 1. stabileşte o distincţie netă între comunismul revoluţionar şi socialismul utopic care era o doctrină burgheză. Dacă societatea este identificată cu întreaga comunitate. 2. În consecinţă. este în mod legitim echivalată cu poporul. datorită partidului socialist german. Socialismul a fost considerat ca un instrument al mişcării muncitoreşti. se referea iniţial la comunităţile monahale şi tribale şi reprezenta o formă de reglare a consumului în mod egal. Karl Marx însă. iar socialismul era specific societăţilor industrializate. 5 . şi socialdemocraţia. comunismul. Iniţial socialismul era asociat oarecum contradictoriu cu colectivismul. Social-democraţia era considerată la începutul secolului XX.„social” are atât o semnificaţie contractualistă. centralizate. în „Manifestul Partidului Comunist”. ca o alternativă la capitalism. şi regulatoare a economiei şi societăţii civile. În concluzie. sau că social-democraţia este un curent non-socialist. Conceptul politic de „socialism” apare pentru prima dată în 1832 în jurnalul „La Globe” editat de urmaşii lui Saint-Simon (1760-1825). „voinţa socială” poate implica voinţa populară sau generală. participarea socială la guvernare este una populară etc. deşi este menţionat succint câţiva ani mai devreme (1827) în revista britanică „Cooperative Magazine”. pentru că era văzut că un instrument al unei politici publice. este foarte dificil să afirmăm că trăsătura principală a socialismului este colectivismul. Belgia şi Statele Germane. echivalentul marxismului organizat. că socialismul este profund diferit de comunism. cât şi una subiectivă/emoţională – se referă la relaţii de comuniune şi camaraderie. iar termenul se răspândeşte în Franţa. Socialismul a fost văzut ca un model economic legat de colectivism şi de mecanismul planificării.

socialism etic. când se configurează discursul despre drepturile şi egalitatea socială şi când au loc acţiuni politice radicale. cooperare. mai degrabă. aşa cum arătase Revoluţia Franceză. raţionalismul iluminist. socialism reformist. care este şi el o formă de socialism că multe altele. Desigur. Este dificil să vorbim de o doctrină socialistă singulară. O altă clasificare este în funcţie de strategiile politice şi aici întâlnim un socialism revoluţionar şi altul reformist. până în 1914.3. ignoră asemănările şi comunitatea de credinţe a celor două curente. chiar dieta şi tipul de îmbrăcăminte. reformă parlamentară şi dreptate socială pentru clasa muncitoare. 6 . a fost privit că o tentativă de proiecţie a unei ordini sociale în conformitate cu natura umană. În funcţie de aceste distincţii putem vorbi de mai multe şcoli ale gândirii socialiste: 1. Foarte important este însă să nu analizăm aceste distincţii din perspectivă dominantă a marxismului. sistematizată. de fapt. Există. romantism. reprezentat de Saint-Simon. 2. socialism pluralist şi socialism de piaţă. S-a vorbit şi de socialism autoritarian şi libertarian. utilitarism. şi economie politică liberală. şi la care să ne putem referi că la o teorie originară. proprietate comună. Aceasta trebuia să includă modelul reproducerii. doctrina creştină. aceste procese trebuie corelate şi cu fenomenul mai amplu al Revoluţiei Industriale care a dus la dezvoltarea capitalismului şi implicit a clasei muncitoare fapt ce a sporit tensiunile sociale şi a constituit punctul forte al criticilor socialiştilor. anumite forme de materialism. satisfacerea nevoilor. egalitate. drepturi sindicale. Şcoli ale gândirii socialiste. Socialismul utopic. aranjamentele familiale. teoria legii şi drepturilor naturale. În acest sens trebuie folosită cu precauţie distincţia operată de Marx şi Engels între socialismul utopic şi cel revoluţionar care. partidul socialist democrat german. socialismul a folosit o serie de surse intelectuale: republicanismul civic. Unii consideră că rădăcina istorică a socialismului se găseşte în „Utopia” lui Thomas More ( 1478-1535). Andrew Vincent distinge următoarele forme de socialism: socialism utopic. Charles Fourier şi Robert Owen. sau socialism colectivist organizaţional şi libertarian. Locul central în panteonul gândirii socialiste îl ocupă însă Marx şi. Capitalismul devine o sursă a tuturor inegalităţilor şi nedreptăţilor. Aceste idei puteau fi impuse doar cu ajutorul mişcărilor populare. socialisme în diferite contexte istorice care se suprapun deseori cu alte ideologii. Pe de altă parte. Ca un crez politic sau ideologie care oferea un set de valori şi principii fundamentale: comunitate. criticat în limbajul radical al Revoluţiei Franceze: extinderea sufragiului democratic. Originile gândirii socialiste. socialism revoluţionar (marxist). 1. Alţi istorici leagă apariţia sa de perioada de după Revoluţia Franceză.

4. fericită şi virtuoasă. oamenii îşi pot dezvolta şi perfecţiona statutul moral. Capitalismul nu este numai ineficient economic. şi „Societatea administrată industrial” a lui Saint-Simon. Trăsătura să principala o constituie încercarea de repudiere sau revizuire a marxismului. În al patrulea rând. acceptă ideea economiei de piaţă în cadrul unei economii mixte (şi capitaliste şi socialiste). „Falansterul” lui Fourier. sociale şi al conştiinţei umane. vizând ineficienţa şi risipa. prin sistemul educaţional. pledează pentru o democraţie graduală şi reformă constituţională ca mijloace de trecere la socialism. deşi se deosebesc în privinţa rolului statului. socialismul având o dimensiune internaţionalistă şi cosmopolită asemenea liberalismului. el este strâns legat. Antagonismul istoric dintre clasa muncitoare revoluţionară şi burghezie se încheia odată cu suprimarea capitalismului şi instaurarea proprietăţii socialiste. Ideologia socialistă împărtăşeşte teza perfectibilităţii fiinţei umane. 3. Trăsătura sa distinctivă este accentul pus pe dimensiunea etică. indiferent de clasa socială. instrumentală. Transformarea morală a cetăţenilor ar trebui să preceadă schimbarea politică. 7 . întruchipat exemplar de opera lui Karl Marx. În al doilea rând. critica pe care o face capitalismului este una tehnică. Socialismul revoluţionar. iar condiţiile în care ei evoluează spun multe lucruri despre caracterul lor. „Noua armonie” a lui Owen. socialismul fiind interesat de valorile corecte sau adevărate. pentru că are anumite funcţii etice.pentru a asigura o viaţă pe deplin satisfăcătoare. Şi acest lucru este valabil pentru toţi oamenii. Indivizii au o natură socială. erau exemple de societăţi dinamice şi creative care duceau la înflorirea totală a fiinţei umane. Socialismul statului reformist este reprezentat în special de revizionismul lui Eduard Bernstein şi partidul social democrat german de după 1945. dar şi deficient din punct de vedere moral. avea ca trăsătură esenţială interpretarea materialistă a istoriei conform căreia condiţiile economice şi materiale ale existenţei constituiau fundamentul vieţii politice. Statul poate facilita transformarea morală. sex. şi nu una morală. pentru că sunt înzestraţi cu raţiune şi capacitate de auto-desăvârşire. iar statul era instrumentul luptei de clasă. 2. În al treilea rând. Socialismul etic este strâns legat de cel reformist. de aceea reformele politice şi economice nu sunt suficiente. rasă. Dialectica forţelor şi relaţiilor de producţie reprezenta motorul dezvoltării societăţii umane. de asemenea. şi de tradiţia liberalismului social. În cadrul marxismului un loc aparte l-a avut curentul umanist reprezentat de Antonio Gramsci şi Georg Lukas care au încercat să introducă teza autonomiei umane că o reacţie la strictul determinism economic al operelor lui Marx.

Tot de la încercarea iluminismului de a explica realitatea cu ajutorul principiilor raţiunii şi de a elimina superstiţiile se trage şi tentaţia socialismului către ştiinţificitate.Există de asemenea şi o influenţă a raţionalismului de tip iluminist în ontologia umanului care respinge convingerea că oamenii pot fi transformaţi pe cale raţională în anumite condiţii specifice. Dar aceasta nu înseamnă că toţi gânditorii socialişti au împărtăşit acelaşi concept de egalitate. în varianta mai romantică a socialismului întâlnim convingerea că indivizii sunt autonomi şi ei pot fi educaţi să descopere adevărurile morale şi să aprecieze valorile tradiţiei. a diferenţelor de venit şi de poziţie în cadrul falansterului. care înseamnă doar izolare şi competiţie. aşa cum pretindea Engels. industrializarea şi modernizarea nu sunt factori indispensabili în devenirea fiinţei umane. după cum Darwin descoperise legea dezvoltării naturii organice. În plus. Pe de altă parte. Conceptele de egalitate şi libertate. admiraţia faţă de ştiinţele empirice din secolul XIX va imprima socialismului tentaţia folosirii limbajului ştiinţelor naturii ceea ce-i conferea un aer de veridicitate. Marx însuşi nu era foarte prieten cu ideea că egalitatea este un bun în sine. Odată descoperite principiile şi structura naturii umane acestea puteau fi clasificate şi se putea proiecta o societate care să împlinească toate aspiraţiile umane. Noi nu putem exista în afara relaţiilor cu ceilalţi decât ca simple abstracţii. Dimpotrivă. Cooperarea şi comunitatea sunt valori superioare individualismului şi egoismului. atunci se poate transforma şi caracterul oamenilor. Desigur accepta că scopul final al comunismului 8 . Fourier considera ideile egalitariene că fiind un fel de otravă. şi sentimentul de a împărtăşi cu ceilalţi sunt definitorii pentru viaţa socială. comunalitatea. Progresul. entităţi fără substanţă. 3. Materialismul istoric marxist este în acest sens un exemplu de doctrină raţional modernizatoare care propune teza transformării naturii umane prin modificarea condiţiilor materiale ale existenţei. fraternitatea şi camaraderia sunt concepte cheie în caracterizarea relaţiei moralitate-natura umană în ideologia socialistă pentru că sunt prezente în aproape toate curentele socialiste până la în secolul XX. fără istorie şi apartenenţă. Supoziţia centrală este afirmarea priorităţii ontologice a colectivităţii în raport cu individul. el accepta chiar existenţa ierarhiei sociale. Mutualitatea. Comunitatea. Fără îndoială conceptul central al ideologiei socialiste este cel de egalitate. cooperarea. oamenii sunt creatori şi se pot împlini printr-o activitate serioasă şi profundă. descoperise legea dezvoltării istoriei umane. dacă se acţionează pentru transformarea şi modernizarea condiţiilor de viaţă. Această tentaţie avea să capete o expresie absolută în marxism care.

Acesta este concepţia despre egalitate privită drept o condiţie. De asemenea. numai că el se referă la egalitatea şanselor.trebuie să fie cel al egalităţii sociale. folosit şi de socialismul etic. însă. care împărtăşea mai degrabă o viziune anti-statală. de sorginte marxistă. 4. este de sorginte kantiană întrucât indivizilor li se recunoaşte capacitatea de a avea o voinţă raţională care merită respect egal. Există însă nuanţe şi diferenţieri necesare. Actorii importanţi ai transformărilor sociale 9 . Mijloacele prin care se realizează acest scop sunt diferite şi aici intervin diferenţierile dintre socialismul vestic şi cel estic. Nu este implicată aici egalitatea oamenilor din perspectiva capacităţilor şi abilităţilor fizice şi mentale. ci mai degrabă este vorba de o egalitate morală – că în ideea iudeo-creştină a egalităţii sufletelor în faţa lui Dumnezeu. Acest concept de egalitate. n-avem cum să anticipăm forma socială particulară pe care o vor impune transformările economice. spunea el. Socialismul este preponderent asociat cu realizarea egalităţii ca scop fundamental al societăţii. liberalismul este considerat un curent politic egalitarian. iar aceasta intră deseori în contradicţie cu egalitatea. spre exemplu. factual. Desigur ideea de egalitate nu trebuie înţeleasă în sens literal. propunea o organizare comunală a societăţii în care puterea politică aparţinea sovietelor muncitoreşti. Liberalismul are că valoare centrală libertatea. pentru că structura sa era fundamentată de proprietatea privată şi interesele de clasă specifice capitalismului. Ea se apropie de accepţiunea liberală a egalităţii morale a indivizilor care este de altfel compatibilă cu libertatea. Trebuie să distingem. Se consideră. Dacă pentru socialismul de tip sovietic instrumentul esenţial era naţionalizarea mijloacelor de producţie şi economia de comandă. între egalitatea ca o condiţie şi egalitatea că un scop. a oportunităţilor. Această distincţie este foarte utilă în analiza comparativă a celor două doctrine şi în înţelegerea adecvată a acuzelor de „stângism” sau de „cvasi-socialism” aduse de unii critici ai liberalismului. în general. dar prefera să nu speculeze asupra sa întrucât. Robert Owen. pe când socialismul vizează în principal egalitatea în distribuirea bunurilor şi serviciilor. că toate curentele socialiste sunt etatiste şi atribuie statului rolul principal în transformările sociale şi economice care sunt rezultatul unei politici colectiviste. o oportunitate pentru dezvoltarea fiinţei umane. Statul şi democraţia. Lenin. era profund neîncrezător în menirea statului şi a democraţiei parlamentare care erau doar un paravan pentru corupţie şi nedreptate socială. pentru socialismul vest european economia mixtă şi redistribuirea bunăstării prin impozitul progresiv pe venit erau mijloacele realiste de asigurare a echităţii sociale. Marx vedea statul că un instrument esenţial al luptei de clasă. fiecare fiind capabil săşi satisfacă interesele şi să-si realizeze fericirea meritând astfel o consideraţie egală.

Concepţia filosofică. că doctrina politica a clasei muncitoare din capitalism. S-a căsătorit cu fiica unui consilier aulic. Filozofia sa este una practică. este atât o teorie a societăţii dar şi un proiect politic socialist. apoi la Paris. Credinţa sa era că circumstanţele materiale ale existenţei noastre. de multe ori. 2) teoria economică. Opera lui Marx este formata din trei părţi mari: 1) concepţia filosofică. ci clasa muncitoare (Marx). Marx este nevoit să emigreze la Bruxelles. de colaboratori şi chiar de prieteni. la vârsta de 65 de ani. Spiritul critic şi curajul de a spune ce gândeşte l-au făcut pe Marx un om incomod. Provenit dintr-o familie burgheză (evrei convertiţi la protestantism). Marxismul. Aici a şi murit. şi Friedrich Engels. prieten din tinereţe. El nu a fost muncitor. În comparaţie cu socialismul utopic. 3) doctrina politică. important este însă a o schimba” . Miezul teoretic al marxismului este o filozofie a istoriei care explică de ce capitalismul este perimat şi trebuie înlăturat şi înlocuit cu socialismul. Specificitatea gândirii lui Marx este dată de concepţia sa materialistă asupra istoriei. în redactarea unor lucrări (care au şi fost publicate sub numele ambilor). Principalul autor al socialismului modern. pe rând. deosebit de educată. producţia bunurilor necesare subzistenţei. Intrând în conflict cu statul poliţienesc prusac. care concepea transformarea societăţii fără legătură cu lupta de clasă şi revoluţia socialistă. capitala celei mai democratice şi mai tolerante ţări din epocă. care a fost părăsit. Acest lucru i-a permis să înţeleagă ideile novatoare ale prietenului său şi să-l ajute. Singurii oameni care au rămas lângă el până la capăt au fost Jeni Marx. se poate spune că a fost un „autodidact genial”. datorită unor articole critice. 10 . denumită de Engels materialism istoric. 5. În „Tezele despre Feueurbach” (1845) Marx formulează celebra teză „Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în moduri diferite. pentru că în final să se stabilească definitiv la Londra. a fost Karl Marx (18181883). 5. sunt factorii determinanţi ai istoriei şi ai conştiinţei umane. şi nici fiu de muncitor. Engels nu avea studii superioare. cu care a avut cinci copii. sau ţăranii agricultori (Mao Ze Dong). numita de urmaşii lor „socialism ştiinţific” sau „comunism ştiinţific”. marxismul este o analiză ştiinţifică a legilor istoriei şi unealta indispensabilă a luptei revoluţionare a proletariatului. elita intelectuală atrasă de lupta muncitorilor (Gramsci). Încercarea partidelor comuniste de a construi o societate fără clase şi fără exploatarea omului de către om s-a bazat pe teoria elaborata de Marx şi Engels la jumătatea secolului XIX. soţia lui. tânărul Marx a studiat Dreptul şi Filosofia la universităţile din Berlin şi Jena.nu erau instituţiile statului. Engels avea vaste cunoştinţe despre istoria ştiinţei şi despre rezultatele ştiinţei din epoca lui. avangarda revoluţionară (Lenin).

6. dintre exploatatori şi exploataţi. În scrierile ulterioare va trece la o analiză aplicată a capitalismului. o societate fără clase antagoniste. la socialism şi apoi la comunism. Toata istoria umanităţii. că expresie a antagonismului dintre feudali şi iobagi. Istoria omenirii era astfel istoria luptei de clasă. de asemenea. Capitalismul însemna separarea oamenilor de natura lor genuină. Valoarea oricărui bun este dată de cantitatea de muncă pe care o încorporează. în care principala sursă a conflictului era dată de precaritatea condiţiilor materiale de existenţă. a luptei dintre opresori şi opresaţi. „groparul capitalismului”. aptitudinile. este istoria luptei de clasă. Dacă la Hegel dialectica explica evoluţia spiritului universal prin conflictul dintre teză şi antiteză care prin sinteză conducea către o nouă teză.. c) feudalismul. un proces al interacţiunii dintre forţele opuse care duce la un nou stadiu de dezvoltare al fenomenelor. şi nu indivizii sau partidele politice. Scopul final al acestei lupte era comunismul. muncitorii erau alienaţi de însăşi substanţa lor pentru că producerea de bunuri de consum era o activitatea uniformă şi depersonalizată. Marx a preluat ideea dialecticii. esenţială. În „Ideologia germană” (1846) Marx va identica patru stadii ale dezvoltării societăţii: a) comuna primitivă. spunea el. din perspectiva luptei de clasă şi a exploatării. ci doar mărfuri pentru vânzare şi profit. în loc să fie una creatoare şi de împlinire a capacităţilor individuale. după cum spunea Marx. În scrierile timpurii Marx face a critică a capitalismului fundamentată pe noţiunea de alienare. Conflictul dintre burghezie şi proletariat avea să ducă la un nou stadiu de evoluţie a societăţii. sunt agenţii principali ai schimbărilor sociale pentru că relaţiile dintre ele se bazează pe un antagonism ireductibil: clasele dominante vor exploata întotdeauna pe cei dominaţi. Forţa de muncă are capacitatea de a produce 11 . d) capitalismul. De la Hegel. Teoria economică a marxismului. Ei erau. Întrucât capitalismul era o societate de consum îi înstrăina pe muncitori de produsul muncii lor. Marx explica acest perpetuu conflict prin teoria valorii şi a plusvalorii. printr-o activitate productivă liberă. În fine. Clasele sociale. Capitalismul conţinea în sine antiteza sa – proletariatul – care era. o societate a proprietăţii comune şi a bunăstării generale. Comunismul însemna sfârşitul „pre-istoriei umanităţii”. dominat de lupta dintre burghezie şi proletariat. de capacitatea lor de a-şi dezvolta talentele. etc. deoarece erau obligaţi să lucreze sub supraveghere strictă şi severă. la Marx datorită interpretării materialiste dialectica era o explicaţie a evoluţiei istorice în funcţie de contradicţiile specifice fiecărui mod de producţie şi determinate de existenţa proprietăţii private.Cu alte cuvinte. alienaţi chiar în procesul muncii. marcată de conflictul dintre sclavi şi stăpânii de sclavi. b) societatea sclavagistă. ei nu produceau bunuri necesare şi utile. baza economică a societăţii determină suprastructura sa politică şi legală.

Această contradicţie este obiectivă. superioară: societatea socialistă. Altminteri n-ar rezista cerinţelor pieţei şi concurenţei. Robert Owen. Marx a constatat că principala contradicţie a societăţii capitaliste este aceea dintre muncă şi capital. proletarii trebuie să răstoarne capitalul”. prin care societatea capitalistă să fie înlocuită cu o noua societate. organizată şi condusă de proletariat. Charles Fourier. Din exploatarea economică rezultă şi o dominare politică. proprietatea privată. Doctrina politică decurge în mod logic din teoria economică. Acest ortodoxism marxist a fost denumit „materialism dialectic” şi a devenit fundamentul comunismului sovietic. şi prin instaurarea proprietăţii socialiste. independentă de voinţa celor două clase. marxismul apare că o doctrină politică după moartea lui Marx în 1883 şi este rodul activităţii lui Engels. care explica exploatarea capitalistă. În concluzie. Ferdinand Lassal sau Pierre Joseph Proudhon). Pentru ca aceasta să se producă. Spre deosebire de înaintaşii lui socialişti (Saint-Simon. precum şi o subdezvoltare culturală. 12 . Singura soluţie este înlăturarea acestei societăţi. „pentru a-şi manifesta personalitatea. de a produce plusvaloare.mai mult decât este necesar pentru reproducerea sa. În goana după profit capitaliştii vor beneficia de surplusul de valoare creat de muncitori plătindu-le un salariu mai mic decât valoarea produsă de munca lor. Mecanismul implacabil al exploatării capitaliste nu putea fi suprimat decât prin înlăturarea factorului care l-a generat. care ar trebui să fie „personalitatea multilateral dezvoltată”. căci acesta a devenit o forţă „supraomenească”. Mecanismul exploatării capitaliste este inerent modului său de producţie. trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii de bază: a) muncitorii trebuie să devină conştienţi de necesitatea de a răsturna capitalul. 7. precum şi de faptul că acest lucru este în interesul lor. indiferent cât de generos ar putea fi un capitalist individual el este obligat de cerinţele producţiei şi ale reproducerii capitalului să-şi însuşească o parte din munca angajaţilor săi. concretizată în contradicţia dintre proletariat şi burghezie. adică o revoluţie socialistă. Marx a tras concluzia că ei nu pot avea o viaţa omenească. în principal din teoria plus-valorii. Strict vorbind. Kautsky şi Plekhanov care au sistematizat ideile sale într-o concepţie despre lume şi viaţă atât de necesară mişcării socialiste în expansiune. ea nu poate fi rezolvată în cadrul societăţii capitaliste. Constatând că muncitorii sunt exploataţi. Personalitatea lor este unilaterală şi înstrăinată faţă de adevărata esenţă umană. Doctrina politică a marxismului.

3.b) ei trebuie să se unească (nu numai la nivel naţional. Istoria omenirii nu a fost altceva decât istoria luptei de clasă. înfiinţată la Londra. în 1847. crizele economice au devenit o trăsătură caracteristică. proletariatul industrial şi burghezia (în capitalism). care va mai păstra urmele societăţii capitaliste. în 1848. cum au înţeles antimarxiştii). ca formă a luptei de clasă. care se încheie cu celebra chemare „Proletari din toate ţările. ci şi la nivel internaţional. şi faza târzie. c) ei trebuie să se organizeze nu numai în plan profesional (în sindicate). căci ea a fost pregătită în plan ideologic şi realizată în plan politic. Aceasta se duce între cele două clase fundamentale ale fiecărei orânduiri: sclavii şi stăpânii de sclavi (în sclavagism). Societatea capitalistă a devenit nefuncţională: contradicţiile antagoniste au devenit violente. înstrăinarea umană a căpătat formele cele mai aberante. armata). Dar burghezia este prima clasa din istorie care a avut o ideologie revoluţionară. d) Pentru a contribui la îndeplinirea cât mai grabnică a acestor condiţii. ţăranii iobagi şi nobilii feudali (în feudalism). Procesul prin care se trece de la o formaţiune la alte este revoluţia socială. trăieşte şi moare. ci şi în plan politic (în partide). Din acest moment. poliţie. Caracteristicile generale ale noii orânduiri: a) desfiinţarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie (nu şi asupra bunurilor de consum. uniţi-vă!”. Cum fiecare orânduire sau „formaţiune socială”. Într-un cuvânt. care va reprezenta „realizarea deplină a esenţei umane”. Tezele acestei lucrări sunt: 1. socialismul. prin care începe să-şi apere locul de clasă dominantă. comunismul. Forma cea mai înaltă a acesteia a fost revoluţia burgheză. Lucrarea a fost scrisă la cererea unei organizaţii muncitoreşti intitulate „Liga Comuniştilor”. s-a organizat politic şi a luptat pentru instaurarea noii orânduiri (orânduirea capitalistă). capitalismul a ajuns o societate imorală şi periculoasă pentru omenire. Marx şi Engels scriu. şi considerata de mulţi istorici primul partid comunist din istorie. a realizat statele naţionale şi a devenit clasa conducătoare. cum o vor numi urmaşii lui Marx şi Engels). 4. ea trebuie să facă loc unei noi orânduiri – orânduirea comunistă (sau „socialistă”. 13 . fiind înlocuită în mod necesar de alta. burghezia a cucerit puterea de stat. se naşte. În urma acesteia. căci exploatarea este la fel în toate ţările capitaliste). 2. Aceasta noua orânduire va cunoaşte două faze: faza timpurie. ea a luat în stăpânire întregul aparat de stat (justiţie. „Manifestul Partidului Comunist”.

c) dispariţia diferenţelor esenţiale dintre munca fizică şi munca intelectuală. datorată progresului tehnico-ştiinţific. d) dispariţia treptată a diferenţelor esenţiale dintre sat şi oraş. i) dispariţia treptată a naţiunii şi a statelor naţionale (comunismul este conceput ca „ultimul stadiu al procesului de universalizare a istoriei”. În această revoluţie. Marx şi Engels formulează principiul de bază al noii orânduiri: dezvoltarea economică are un singur scop suprem: satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale celor ce muncesc. Germania. datorită generalizării industriei în toate sectoarele (inclusiv în agricultură). în care fiecare individ se va simţi „cetăţean mondial”). aşadar. credea Marx. realizarea ei umană). Franţa. cea comunistă. fiecăruia după necesităţi” – pentru faza comunismului. pe atât de mobilizatoare pentru ceilalţi: „Să tremure clasele exploatatoare în faţa unei revoluţii comuniste. g) dispariţia treptată a economiei de marfă. era nevoie de o etapă intermediară. o mare schimbare socială. Aceasta nu însemna doar o schimbare a guvernelor şi a aparatului de stat. a unei 14 . Trecerea la comunism însemna. datorată dispariţiei diviziunii sociale a muncii. În contextul acestei viziuni despre progresul istoric. h) dispariţia treptată a statului. „Manifestul Partidului Comunist” se încheie cu o profeţie pe cât de ameninţătoare pentru unii. O asemenea revoluţie. e) dispariţia diferenţelor sociale dintre bărbaţi şi femei ( „emanciparea femeii” faţă de servituţile de până acum. a exploatării. va izbucni în ţările capitaliste cele mai dezvoltate Anglia. Astfel. în care conflictul dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie se maturizase pe deplin iar antagonismul dintre burghezie şi proletariat ajunsese în faza revoluţiei sociale. în defavoarea celor ce trăiesc din munca altora şi în favoarea celor care trăiesc din munca lor. Din acest principiu decurg alte două principii. ci o revoluţie socială care ducea la un nou mod de producţie şi o nouă societate. implicit.b) dispariţia claselor sociale şi. din punct de vedere politic capitalismul este predestinat să fie înlăturat prin revoluţia proletară. prin preluarea funcţiilor sale politice de către masele populare. Tranziţia de la capitalism la comunism nu se putea realiza însă automat. care îi va determina pe muncitorii manuali să devina „muncitori intelectuali”. care corespund celor doua faze ale noii orânduiri: „Fiecăruia după muncă” – pentru faza socialismului – şi „de la fiecare după capacităţi. proletarii nu au de pierdut decât lanţurile şi au o lume de câştigat!” . f) egalitatea şanselor de realizare umană între toţi membrii societăţii.

şi pe care Marx a denumit-o „dictatura revoluţionară a proletariatului” . rămâne a problemă de analizat sistematic şi critic. Denumit propagandistic „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”. condusă de Vladimir Ilici Ulianov-Lenin (1870-1924). o societate în care oamenii puteau să fie stăpânii propriului destin şi să-şi împlinească pe deplin posibilităţile. etc. Cuba. Ea trebuia să prevină contra-revoluţia şi să pregătească condiţiile pentru trecerea la comunism.societăţi socialiste. în numele unei abstracte societăţi a egalităţii şi fericirii tuturor. ceea ce a dus. Dezvoltarea liberă a fiecăruia. Experimentarea sa practică în secolul XX a însemnat nenumărate crime şi irosiri de vieţi omeneşti. spunea Marx. Acesta este rodul oricărui proiect social totalitar care propune transformarea radicală a societăţii pornind de la principii absolute. negocierea liberă şi permanentă a angajamentelor şi instituţiilor în care oamenii să poată exista liber. Întotdeauna oamenii au avut propriile lor planuri de viaţă care au fost deseori în conflict cu alte perspective individuale. În dezbaterea politică a fost folosit în trei sensuri diferite: 1. Singura soluţie raţională pentru acomodarea lor a fost. Comunismul însemna un mod de producţie destinat satisfacerii nevoilor tuturor oamenilor. 2. este nu numai o utopie dar şi un coşmar al umanităţii. Cu referinţă la regimurile politice instaurate în URSS. Comunismul. acest eveniment a fost într-adevăr unul „epocal”. era precondiţia dezvoltării libere a tuturor. la societatea fără clase sociale şi fără stat. Experienţa comunismului a început o dată cu revoluţia bolşevică din 1917. Cu referinţă la o societate a viitorului bazată pe proprietatea comună şi organizare socială comunitară. Termenul ca atare vine de la societăţile revoluţionare secrete ale Parisului anilor 1830. ţările Europei de Est. la aşanumitul „război rece” (o formă specifică de organizare a relaţiilor internaţionale şi a raportului de putere în plan mondial). morale. deşi conceptul că atare este asociat operei lui Marx şi Engels. 3. Chiar Platon şi Thomas More pot fi bănuiţi de un anumit comunism. 15 . 8. şi va fi. China. A impune un proiect unic şi constrângător. sau o ideologie mesianică. Cu referinţă la mişcarea politică care trebuia să înfăptuiască o asemenea societate prin lupta revoluţionară a clasei muncitoare. în sensul că a deschis o nouă epocă în istoria modernă: apariţia unui sistem de organizare socială anticapitalist şi polarizarea lumii în două tabere aproximativ egale. după al doilea război mondial. conducătorul partidului bolşevic. politice sau economice. în care persistau încă antagonismele de clasă. după preluarea puterii politice de către partidele comuniste. Dacă marxismul a fost doar o nouă „religie”..

care o vor face în interesul lor. sub forma sovietelor. Pentru aceasta. capabil să-şi însuşească teoria ştiinţifică a revoluţiei. I. Lenin a fost obligat să-i demonstreze necesitatea. în Rusia era imposibilă o revoluţie proletară victorioasă (teză susţinută de „menşevici”. să promită fiecăruia ceea ce-şi dorea. care au fost. să convingă masele că exista şanse reale de succes. Aceasta modificare a teoriei marxiste l-a obligat pe Lenin să facă multe alte modificări.Talentul politic l-a ajutat pe Lenin să profite de criza internă a imperiului ţarist şi de nevoia de schimbare resimţită în societatea rusească (mai ales la nivelul elitelor). 16 . el a înlocuit „cucerirea democraţiei” de la Marx cu „dictatura proletariatului”. el spunea că e preferabil ca industrializarea să aibă loc sub conducerea muncitorilor. Cultura filosofică şi pregătirea teoretică în domeniul politic l-a ajutat pe Lenin să înţeleagă lucrările lui Marx şi Engels până în cele mai mici detalii. Totalitatea acestor modificări şi denaturări s-a numit „învăţătura leninistă”. prin care înţelegea un regim politic autoritar. De exemplu. nu când capitalismul va fi dezvoltat. o continuare a luptei de clasă după cucerirea puterii de câtre proletariat (Stalin a transformat aceasta dictatură în totalitarism – cel mai sângeros regim politic cunoscut în istoria contemporană). de dezorientarea soldaţilor (în marea lor majoritate – ţărani). precum şi ieşirea Rusiei din război. motiv pentru care cucerirea puterii trebuie făcută acum. denaturări. bine organizat şi instruit. în urma căreia a fost instaurat guvernul Kerensky. ştia să spună fiecăruia ceea ce vroia să audă. la anarhişti). După moartea lui V. el a profitat la maxim de înfrângerile armatei ruse în primul război mondial. şi confirmată. un guvern burghez de orientare liberală. aripa moderată a social-democraţilor ruşi. ci teoria lui Lenin. dar temperamentul lui nu i-a dat voie sa accepte marxismul până la capăt. care doreau terminarea războiului şi întoarcerea acasă. în acelaşi timp. Acelaşi talent politic l-a ajutat să facă alianţe profitabile cu o gamă foarte variată de mişcări politice (de la social-democraţi. Stalin i-a trădat şi pe Marx. deci şi proletariatul industrial este numeros. aducându-i corecţii esenţiale. Iosif Vissarionovici Djugasvili-Stalin va numi această teorie „marxism-leninism”. până la urmă. proprietatea asupra fabricilor şi a pământului. De exemplu. El a promis „muncitorilor. Lenin. De exemplu. unde industria este foarte puternică. De asemenea. decât sub conducerea burgheziei. iar teoria care s-a aplicat în „revoluţia şi construcţia socialistă” nu a fost teoria lui Marx. Dar prin politica lui reală. Lenin a modificat teoria lui Marx. de experienţa istorică). Astfel. iar burghezia va fi o clasă mai puternică. Marx credea că o revoluţie proletară este posibilă numai în ţările capitaliste foarte dezvoltate. ţăranilor şi soldaţilor” putere politică. Pentru a face revoluţia. pentru a fi cât mai credibil. concretizată în revoluţia burghezo-democratică din februarie 1917.

V. ci modelul sovietic. În locul lor a adus oameni noi. precum şi de aplicarea unor metode de construire a noii orânduiri care nu se inspirau din teorie. Despre acest model se pot spune cu certitudine două lucruri: 1) el nu era valabil pentru celelalte ţări. Uniunea Sovietică. în 1922. Stalinismul avea prea puţin comun cu „leninismul”. 17 . el împarte cu Aliaţii (SUA şi Marea Britanie) continentul european. iar nu al „clasei muncitoare şi aliaţilor ei”. În timpul războiului. formate din funcţionari de partid şi de stat. În aceste ţări. care conduceau în interesul lor. deşi Lenin făcea dese referiri la „opera lui Marx”. de fapt. la conducerea Uniunii Sovietice a avut loc înlocuirea „generaţiei leniniste” cu „generaţia stalinistă”. lagăre de exterminare. iar după război ocupă cu Armata Roşie toate viitoarele „ţări socialiste”.şi pe Lenin. El a dus o politică de tip imperialist. După cum am văzut. care credeau sincer în idealul comunist şi care îl încurcau în realizarea obiectivelor imperialiste. adică ţări socialiste. I. pe scurt. Stalin a impus „modelul sovietic de socialism”. care i-au devenit fideli. devenite ulterior „elite politice” – de fapt. mergând în direcţia eliminării „revoluţionarilor de profesie” formaţi de Lenin. Ceea ce s-a aplicat în „ţările socialiste” din Europa a fost nu modelul marxist al socialismului. mai puţin Albania şi Iugoslavia. nici leninismul nu avea prea multe legături cu marxismul. Stalin a impus doua direcţii esenţiale – una în interior şi alta în exterior. Astfel. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) sau. nişte structuri birocratice. pe care Lenin îl denumise. aşa cum pretindeau. aşa cum rezultă din romanele autobiografice ale lui Alexandr Soljeniţîn). În interior. la Yalta. care era. în anii ’30-40. Pe aceştia i-a lichidat sub pretextul că trădaseră „cauza socialismului” sau i-a trimis în lagăre de muncă (de fapt. stalinism. 2) el nu fusese valabil nici măcar pentru Rusia. care avea alt nivel de dezvoltare decât ţările occidentale pentru care Marx proiectase revoluţia socialistă. Ele nu s-au bazat pe cunoaştere. în care scopul principal era întărirea şi extinderea noului imperiu rus. deşi în propaganda se făcea apel la „învăţătura leninistă”. Eşecul comunismului în ţările europene poate fi explicat astfel: a fost vorba de aplicarea unor modele de trecere la socialism inadecvate la realitate. nu socialism. care aveau alte tradiţii istorice decât Rusia. nu se bazau pe legile obiective ale istoriei şi societăţii. Cel de-al doilea război mondial a fost un prilej excelent pentru Stalin pentru a-si întări puterea în interior şi a extinde graniţele imperiului sovietic. el a instaurat un control politic total. Principala formă de dominare politică a noilor ţări cucerite a fost declararea acestora „democraţii populare”. ci pe voinţa de putere a unor conducători şi a unor camarile formate în jurul acestora. Pentru a-şi duce politica sa imperialistă.

Prin aceasta deformare a fost trădat însuşi scopul suprem al noii societăţi, pe care Marx şi Engels îl formulaseră astfel: „satisfacerea continuă a nevoilor materiale şi spirituale ale maselor”. Acesta se leagă, însă, de o serie de alte abateri de la teoria lui Marx: - economia nu a fost controlată de masele muncitoare, prin intermediul democraţiei participative (sub pretextul „planificării ştiinţifice a economiei”, partidele comuniste au instaurat o economie hipercentralizată, aflată în mâinile aparatului de stat, ineficientă şi incapabilă să se adapteze la revoluţia ştiinţifico-tehnică care a izbucnit după război); - principiul socialist „fiecăruia după muncă” nu a fost respectat (oamenii nu au fost retribuiţi după cantitatea şi calitatea muncii depuse de fiecare, ci după criterii de ordin politic: fie după importanţa muncii lor pentru menţinerea regimului comunist, fie din raţiuni de „linişte socială”, fie după ideea „omogenizării sociale” – ceea ce a dus la deprecierea muncii şi a oamenilor cu adevărat muncitori, la un fel de „chiul general”); - nu a fost desfiinţată exploatarea omului de către om (exploatarea unei clase de către alta a fost înlocuită cu exploatarea tuturor oamenilor muncii de către stat, care a jucat rolul de „patron general”); - clasa muncitoare nu a avut rol conducător (în locul „autoconducerei comuniste” a fost o „dictatura de partid”, exercitata în numele „dictaturii proletariatului”, iar în interiorul partidului se exercita dictatura unui grup, pe care analiştii l-au numit nomenklatură); - nu a avut loc „cucerirea democraţiei”, adică trecerea ei din mâinile burgheziei în mâinile oamenilor muncii (partidele comuniste au renunţat la drepturile cetăţeneşti, au încălcat drepturile omului, instaurând fie dictatura, fie totalitarism, justificate printr-o demagogie democratică, denumită „democraţie socialistă”, care era prezentată ca superioară celei burgheze, dar care era inferioară acesteia); - statul nu a fost un „stat socialist” (el nu reprezenta puterea maselor populare sau a „oamenilor muncii de la oraşe şi de la sate”, cum se spunea, de pildă, în Constituţia Republicii Populare Române proclamate la 30 decembrie 1947); - nu au fost înlăturate cauzele înstrăinării umane (la cauzele existente în capitalism, pe care le semnalase Marx, au fost adăugate altele, specifice comunismului – cum ar fi teama de poliţia secretă sau mimarea ataşamentului pentru regim de dragul parvenirii sociale); - omul nou nu s-a format în direcţia preconizată de Marx (în locul „personalităţii multilateral dezvoltate” şi al „cetăţeanului cu înaltă conştiinţă civică” , solidar cu semenii şi participant activ la viața socială, s-a răspândit tipul omului duplicitar, profitor, dornic de a parveni prin orice mijloace,
18

care evita cât poate munca şi asumarea de responsabilităţi civice, preferând să se „descurce” de unul singur, în detrimentul comunităţii). 9. Totalitarism şi comunism. În cartea să „Democraţie şi totalitarism” (Bucureşti: Humanitas, 2001), politologul francez Raymond Aron defineşte totalitarismul astfel: 1) monopolul unui singur partid; 2) existenta unei ideologii oficiale de stat; 3) monopolul statului asupra întregii puteri şi a tuturor convingerilor; 4) activităţile economice şi profesionale sunt supuse statului; 5) totul este apreciat după criterii ideologice şi politice. Se poate observa, de exemplu, că regimul comunist din România corespunde perfect acestor trăsături. El s-a născut prin desfiinţarea tuturor partidelor ne-muncitoreşti şi unificarea forţată a partidelor muncitoreşti (februarie 1948). Partidul unic şi-a impus propria ideologie întregii societăţi, ca singura adevărată şi obligatorie. Astfel, a fost lichidat pluralismul ideologic, deci şi orice posibilitate de opoziţie politică sau civică. În lipsa unui feed-back din partea societăţii, regimul politic a devenit insensibil la nevoile reale ale maselor şi opac la realitatea obiectivă. Drept urmare, regimul comunist a ajuns incapabil să se adapteze la schimbările istorice, la devenirea realităţii sociale. Înainte de a muri (în 1989), el fusese în comă timp de cel puţin 10 ani. În varianta comunistă a totalitarismului, punctele 1 şi 3 din definiţia lui Raymond Aron se suprapun, căci monopolul partidului unic s-a confundat cu monopolul statului: partidul a „înghiţit” statul, dând naştere unei structuri originale – partidul-stat. S-a născut o pătură socială dominantă, formată din funcţionarii de partid şi de stat – nomenklatura. Ea a confiscat toate structurile societăţii – politice, economice, sociale şi culturale, pe care le-a folosit pentru exercitarea puterii doar în propriul său interes; idealul comunist, drepturile democratice, nevoile maselor sau legile obiective ale societăţii erau luate în considerare numai atunci când acest lucru nu contravenea intereselor păturii dominante. Au fost încălcate în mod sistematic Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, principiile socialismului. Viciul de fond al sistemului stalinist a fost încălcarea principiului democratic al separării puterilor în stat; legislativul, executivul şi juridicul au depins de o singură autoritate: partidul unic. Acesta a înlocuit statul. Dar şi partidul a fost distrus, daca avem în vedere „dictatura internă” instaurată de Stalin sau de Ceauşescu, precum şi transformarea lui într-o organizaţie de masă, într-un fel de sindicat (în 1989, PCR avea peste 4 milioane de membri, la o populaţie activă de cca. 8 milioane).

19

În concluzie, complexul „partid-stat” a dus şi la distrugerea partidului, şi la distrugerea statului. În unele ţări socialiste a existat doar dictatură (R. D. Germană, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria). Condiţiile istorice din aceste ţări, tradiţiile lor democratice, o anumită psihologie a popoarelor respective au făcut ca „dictatura proletariatului” impusă de sovietici să nu degenereze în totalitarism, iar într-o ţară ca Iugoslavia lui Tito, aceasta să nu se aplice niciodată. În Polonia au existat tot timpul mai multe partide: pe lângă cel comunist au mai fost unul al intelectualilor catolici şi altul al ţăranilor proprietari de pământ (în această ţară, agricultura nu a fost niciodată cooperativizată în întregime, după modelul sovietic). În RDG, Biserica Evanghelică a fost foarte puternică, limitând puterea partidului comunist (la fel că în Polonia, unde Biserica Romano-Catolică a sprijinit dizidentă şi, până la urmă, a contribuit la prăbuşirea comunismului). În Cehoslovacia au existat puternice forţe de opoziţie (de pildă, Charta ’77), o literatură subversivă (cunoscută sub denumirea populară de „samizdat”), precum şi mulţi dizidenţi cunoscuţi şi îndrăgiţi de populaţie (de exemplu, Vaclav Havel). În Ungaria, după revoluţia antisovietică din 1956, Janos Kadar a introdus măsuri de liberalizare în economie şi a condus partidul comunist în stil democratic, permiţând ca în conducerea acestuia să pătrundă mulţi reformişti (ei au şi preluat puterea după 1989, conducând cu succes tranziţia la economia de piaţă şi la democraţie). În Iugoslavia (ţara în care trupele sovietice nu au intrat niciodată) s-a exercitat un regim politic autoritar, deci nici măcar dictatorial. Libertăţile democratice şi drepturile cetăţeneşti au fost respectate pe scară largă (inclusiv posibilitatea de a călători şi de a munci în străinătate). Iosip Broz Tito a fost singurul lider comunist care a aplicat autoconducerea muncitorească, fiind cel mai aproape de teoria lui Marx despre autoconducerea comunistă. Spre deosebire de totalitarism, dictatura nu desfiinţează orice opoziţie; deşi este un regim politic dur, care foloseşte metode violente, dictatura nu anulează orice formă a societăţii civile. Tocmai de aceea, aceasta se poate manifesta în mod organizat. În toate ţările în care a fost dictatura au existat puternice mişcări populare împotriva modelului sovietic de socialism. Cele mai cunoscute sunt „Revoluţia Ungară” (1956), „Primăvara de la Praga” (1968) şi mişcarea sindicală „Solidaritatea” din Polonia.

20

Polonia. desfiinţarea autonomiei serviciilor de securitate şi procedeelor speciale de justiţie. pentru lapte de la 202 la 404. nu s-a schimbat sistemul ci doar metodele folosite în interiorul său. Bulgaria şi Albania). pentru carne de la 385 la 1175 şi pentru ansamblul producţiei vegetale şi animale de la 154 la 296. este cazul comunismului iugoslav. Acesta este cadrul în care evoluează formele specifice de comunism cu deschidere spre naţional-comunism – un fenomen dintre cele mai interesante şi cu prelungiri în perioada posttotalitară. Dispariţia lui Stalin în 1953 a avut efecte care s-au propagat în întreg sistemul. Cehoslovacia şi Ungaria). toleranţa acordată dezbaterilor de idei şi denunţarea răsunătoare a crimelor staliniste. arătându-se gata să profite de cooperarea cu lumea occidentală. Esenţa şi obiectivele lui rămâneau neschimbate. Pentru a se impune Hruşciov nu găseşte alt mijloc mai bun decât acela de a participa activ la elaborarea unor măsuri care să pună capăt terorii – eliberarea mai multor milioane de prizonieri din Gulag. În această privinţă el privilegiază două măsuri urgente: împiedicarea distrugerii complete a agriculturii şi înlăturarea penuriei de bunuri de consum la oraşe. Liberalizarea preconizată de succesorul lui Stalin. chiar dacă uneori contestată. Fenomenul a fost cunoscut sub numele de destalinizare. 10. Proiectul lui Hruşciov este impus de circumstanţe şi se supune impulsurilor izbucnite dintr-o serie de dificultăţi decât unei gândiri serioase şi colective a ideologiilor şi experţilor. În cinci ani 1953-1958 preţul cerealelor creşte de la indicele 236 la 695. În sistemul comunist Uniunea Sovietică a rămas cu o poziţie dominantă. printre care şi economia. Hruşciov în forma concretă a relaxării represiunii şi a toleranţei faţă de o eventuală opoziţie lua naştere. Aceste creşteri conjugate cu diminuarea taxelor permit o sporire apreciabilă a 21 . cel puţin în Europa. România. nu să nege şi cu atât mai puţin să-l înlăture. Propagată în sistem această liberalizare riscă să treacă peste limitele gândite la Moscova: o liberalizare care eventual să îmbunătăţească regimul. este cazul Cehoslovaciei sub conducerea lui Alexandr Dubcek în 1968. manifestând foarte repede o dorinţă reformistă în mai multe domenii cheie. regim dictatorial (RDG. el tinde mai mult să îndrepte defectele sistemului decât să modifice angrenajele. regim totalitar (URSS. mai multe forme: regim autoritar (Iugoslavia). regimurile politice de tip comunist au cunoscut. represiunea sovietică fiind promptă de fiecare dată din punct de vedere tehnic. Sistemul comunist. al revoltei maghiare din 1956 reprimată de puterea sovietică. regimul sovietic dorind o consolidare internă şi o despărţire de greşelile fostului conducător.În concluzie. N. Dar nu se limitează numai la atât. Până în 1958 s-a depus un efort deosebit pentru mărirea preţului produselor achiziţionate de stat de la colhozuri.

în special economice. multe dintre litigii avându-şi rădăcinile chiar din perioada instalării regimurilor comuniste. În timp ce fiecare stat este preocupat de găsirea unor remedii pentru dificultăţile interne. în niciuna dintre ţările implicate în disputele anilor ʼ60 (Iugoslavia. Proiectul reformist a lui Hruşciov nu se reduce numai la dimensiunea economică. el manifestă o strategie a contactului direct cu cetăţenii. deşi proaspăt vopsite sunt dintre cele mai proaste. vă furnizăm noi petrol şi produse metalurgice. În Albania ministru adjunct al comerţului Niasi Islami este împins la sinucidere pentru că a îndrăznit să declare că autocamioanele furnizate de sovietici.veniturilor ţăranilor. În paralel pentru a răspunde unei producţii insuficiente de cereale Hruşciov pledează în cadrul programului „Pământuri necultivate” din Kazahstanul de Nord. dorea un stat mai puţin birocratic şi mai puţin centralizat care să devină astfel mai eficient din punct de vedere economic. Chimiei şi Electricităţii şi de a repartiza sarcinile acestora la aproximativ 150 Consilii economice regionale. Altai şi din sudul Uralului. în acest sens trebuie interpretată decizia sa din 1957 de a suprima ministerele industriale centrale cu excepţia Armamentului. Deşi mult timp ascunse. Deşi fiecare dintre aceste rupturi are cauzele sale proprii. există totuşi un contencios comun în raport cu Uniunea Sovietică.4% pe an din 1954 până în 1959. de exemplu. În două faze 37 milioane de ha din 1953 până în 1956. Nu vă preocupaţi de cultura cerealelor 22 . Siberia. Câţiva ani mai târziu când Enver Hodja solicită ajutor i se răspunde sec: „nu aveţi nevoie de investiţii în industrie şi întăriţi-va agricultura! Nu aveţi nevoie de industrie grea. la o creştere a suprafeţei însămânţate. dezbinările din interiorul blocului sunt vechi. Stalin nu a furnizat niciodată Iugoslaviei înainte de schisma din 1948.2 milioane ha de teren arabil din 1959 până în 1963 au fost câştigate pentru cultură. O operaţie de restructurare administrativă vizând consolidarea legăturilor orizontale dintre unităţile productive. Pe plan economic. apoi 22. China. Chinei şi Albaniei mijloacele financiare şi tehnice care le-ar fi permis edificarea unor economii independente. Albania) Uniunea Sovietică nu a dorit cu adevărat şi nu a susţinut instaurarea comunismului. La cel de al 12-lea Congres al PCUS din octombrie 1961 el declara că doreşte dezvoltarea organelor de stat. Trei state din 11 se desprind succesiv de zona de atracţie sovietică: Iugoslavia 1958. Astfel. Datorită acestor iniţiative şi totodată datorită condiţiilor climaterice favorabile producţia agricolă cunoaşte cea mai ridicată rată de creştere din toată istoria Uniunii Sovietice cu 7. sistemul gravitaţional ce guvernează universul comunist se dereglează complet în câţiva ani 1958-1963. Hruşciov nu se sprijină numai pe Partid pentru a relansa sistemul ci pe întreaga societate. Albania 1961 şi China în 1963.

de la naţional-comunismul albanez sau românesc. Albania trebuie să progreseze în cultura bumbacului şi citricelor. Există importante litigii şi în domeniul politicii externe. nici puternicele acuzaţii ale lui Mao Ze Dong împotriva sistemului titoist şi a prozelitismului său în lumea a treia. Apropierea dorită de Hruşciov imediat după dispariţia lui Stalin este doar de faţadă. Avariile suferite erau puţin vizibile şi greu de evaluat. dar viitorul va arăta cât sunt de importante. Evident Moscova nu priveşte în aceleaşi direcţii – Balcanii pentru Iugoslavia. În acest moment fiecare se consideră îndreptăţit să propună propria sa opţiune: de la autogestiunea iugoslavă la utopia sângeroasă a khmerilor roşii. Pentru moment cel mai evident lucru era dezorientarea comunismului datorată conducerii de către mai mulţi comandanţi şi modificării definitive a direcţiei iniţiale. În anii ʼ60 comunismul putea fi comparat cu o navă greu încărcată. Ea nu atenuează ura lui Hodja faţă de Tito acuzat în mai multe rânduri că vrea să înghită Albania. în creşterea ovinelor şi în pescuit” (Hruşciov). anul 1956 oferă deja ocazia revenirii la suprafaţă a divergenţelor şi duşmăniilor dintre cele patru state. Asia de SudEst pentru China. iar neacceptarea acestei solicitări de către URSS va avea o mare greutate în diferendul chino-sovietic. Aceste divergenţe de interese se manifestă în diverse ocazii. Comunismul se clătina crezând că-şi găseşte calea când spre ţărmurile interzise cândva ale liberalismului când spre statele care nu încercaseră comunismul până atunci. dar lucrurile evoluează deja în această direcţie. la „Primăvara de la Praga”. unde. Subminează proiectul de federalizare balcanică asociind Iugoslavia. Stalin a distrus strategiile specifice fiecăruia dintre cele trei state. Dacă Albania consimte să adere la Tratatul de la Varşovia în mai 1955. Această sporire a experienţelor comunismului din anii 60-70 deşi reflectă eşecul şi respingerea sistemului în vigoare până 23 . care înfruntase în acelaşi timp o furtună şi o revoltă. O dată cu acuzaţiile aduse de Hruşciov lui Stalin şi o dată cu mişcările poloneze şi maghiare. În domeniul militar fiecare dintre cele trei ţări manifestă o preocupare continuă în privinţa apărării. Iugoslavia în tabăra nealiniaţilor. nu dă atenţie revendicărilor Chinei faţă de Taiwan. vă putem da cât vreţi. Se observă că fiecare acţionează în zone distincte: China în lumea a treia. Pe de altă parte China îşi revendică posibilitatea utilizării armei atomice. Nu sa produs încă nici o ruptură. Uniunea Sovietică urmăreşte exclusiv să tragă foloase pentru politica să europeană – neratificarea Comunităţii europene de apărare. Bulgaria şi România. mai ales la Conferinţa de la Geneva 1954.planificabile. în vreme ce China speră că rezolvarea conflictului indochinez să ducă la o nouă distribuţie a sferelor de influenţă în Asia. îl obligă pe Hodja să se împace cu comuniştii greci. Iugoslavia şi China refuză acest lucru.

Experienţele de inspiraţie liberală. Ideea de a împrumuta de la liberali cele mai bune soluţii fără a renunţa de loc la specificul marxist se impune atunci. subliniase că în socialism nu se poate trece la schimbul direct de produse şi că piaţa era absolut necesară. Opunându-se oricărei reforme economice de inspiraţie liberală. şi hruşcioviştilor.atunci. Lumea a treia. Conform iniţiatorilor. Cuba. Vietnam accentuează orientarea regimului lor spre ceea 24 . Singura manevră salvatoare era plasarea sub autoritatea incontestabilă a unui mare maestru al marxismului sau referirea la o experienţă de acelaşi tip. sunt recunoscute în mod indirect experienţa şi succesul taberei liberale. 11. În schimb. metodele economice de gestiune şi dezvoltarea producţiei comerciale şi de piaţă. şi mai ales de rigiditate ideologică extremă. Experienţele naţional-comuniste. Din momentul când se acceptă schimburile între cele două lumi. dar preocupaţi de găsirea unei mai bune stabilităţi populare. planificare şi organizare. Politica de coexistenţă paşnică a contribuit la demitizarea lumii comuniste în ochii capitaliştilor. referindu-se încă la părinţii fondatori ai doctrinei acordă o atenţie deosebită funcţionării liberalismului cu scopul de a găsi o sursă de inspiraţie. merge avidă spre unul din cele „o mie şi unu de comunisme”. 12. numeroşi conducători în special din Albania. Apare speranţa că răul putea fi extirpat prin metode ştiinţifice de gestiune. Încă de la jumătatea anilor '50 în Polonia este propus un nou sistem economic care să îmbine planificarea. era riscant pentru un conducător să recunoască direct că reforma pe care o lansa ţinea de fapt partea unor principii din tabăra inamică. De exemplu: era suficient să aminteşti că Lenin. nu dăunează cu nimic prozelitismului. România. Cea mai mare parte a strategiilor reformiste elaborate de statele comuniste imediat după dispariţia lui Stalin s-a inspirat exclusiv din marxism. Coreea de Nord. într-un context de suspiciune. Cu toate acestea. esenţa acestor reforme consta într-o simplă corectare a unor principii pervertite sau rău aplicate (reforma hruşciovistă) sau în reîntoarcerea la sursele comunismului („marele avânt” chinezesc). mecanismele de piaţă şi descentralizarea. Mulţi conducători din acea perioadă au suferit influenţa unor economişti remarcabili sovietici sau est-europeni care în contextul destalinizării se dovedesc mai îndrăzneţi şi nu ezită să accepte concesiile făcute economiei liberale în vederea reînsufleţirii producţiei. în ultimii săi ani. un mare număr de experienţe reformiste din anii 60-70. la fel de bine. în regim socialist. dar a dus şi la „dediabolizarea” capitaliştilor. iar în Uniunea Sovietică se stabileşte că prim obiectiv depăşirea Statelor Unite. şi pragmatiştilor chinezi. încolţită de o mizerie tot mai mare în căutarea de „modele”. În aceeaşi perioadă în Uniunea Sovietică se încearcă să se impună economia matematică. În câţiva ani mentalităţile s-au schimbat mult.

13. înrudindu-se cu cel dezvoltat de statele fasciste sau de orientare fascistă în perioada interbelică. conducătorii comunişti români au fost supuşi – la începutul anilor ’60 unei iniţiative hruşcioviste care a pus în discuţie independenţa economică a ţării. sunt inventate sloganuri: Partidul=Ceauşescu=România. şeful statului este singurul capabil de interpretări şi adaptări la circumstanţele concrete ale ţării. „lider maximo” (Cuba). Printre cele „o mie de comunisme” ale vremii aceste sisteme ocupă un loc intermediar. „gândire puternică” (Hodja). În schimb. fie de ordin militar: stabilirea regimului comunist s-a lovit la început de opoziţia declarată şi activă a „blocului american” sub forma unor războaie lungi şi dure – în Coreea şi Vietnam. bulgare şi româneşti. Din aceleaşi motive. „călăuzitorul” este deopotrivă un profesor care explică cu perseverenţă. în 1964 ei se opun ferm constituirii unui ansamblu economic al Dunării de Jos (proiectul lui Valev) cuprinzând regiuni sovietice. de-a lungul unor discursuri-fluviu putând atinge mai mult de 10 ore în Cuba. Dincolo de numeroasele particularităţi se observă la ei o tendinţă comună de a proslăvi ideologic un comunism „pur şi dur”. şi un profet care poate vedea mai departe decât muritorii de rând. pentru a se impune definitiv Hodja a trebuit să caute recunoaşterea lui Stalin. „mare conducător” (Coreea). Astfel. la care sunt apreciate radicalismul ideologic şi puterea de mobilizare. Cultul personalităţii.ce se poate numi „naţional-comunism”. În calitate de „călăuzitor”. Bruştele şi derutantele întorsături pe care aceşti conducători 25 . în interiorul blocului comunist. „conducător” (România). În centrul dispozitivului se situează principalul conducător al Partidului-stat. axele majore: sunt cultul şefilor şi exaltarea patriotismului. Naţionalismul cultivat în aceste regimuri nu este deloc original în modul său de exprimare. mai mult formală decât reală. Înzestrat cu un „genial simţ vizionar” (Ceauşescu). în Albania. Factorii care au determinat elaborarea naţional-comunismului sunt fie de ordin economic. încurajând totodată comportamente populare naţionaliste. propaganda încearcă să-i legitimeze puterea absolută. numai România nu a avut de luptat pentru a menţine regimul comunist instaurat în urma ocupării de către Armata Roşie. de o blocadă economică foarte strictă şi de multiple tentative de destabilizare politică – Cuba. omul este complet identificat cu Partidul şi din acest motiv recuperează în folosul său funcţia eminentă de „călăuzitor al poporului” pe care Lenin a acordat-o Partidului Comunist. Proiectul de planificare supranaţionale al CAER-ului pe care îl refuză în iunie 1962 i-ar fi obligat să-şi abandoneze propriul plan de dezvoltare generală al economiei. între experienţele de inspiraţie liberală cărora le apreciază manifestările de independenţă şi de suveranitate naţională şi comunismele utopice. la care se adaugă o afirmare a independenţei.

inspiraţi le aplică adeseori în politica lor sunt considerate o expresie a unor „intuiţii avangardiste”. Societatea civilă. Cel mai adesea liderul. Raul Castro. Nedjmije Hodja. simplităţii şi bunăvoinţei tatălui de familie. rareori corespunde realităţii. O infimă minoritate a membrilor săi. se comportă că un adevărat despot vanitos şi crud. „disidenţii”. ea se orientează în două direcţii. soţia şefului Albanez. În Cuba. pe care viitorul le va confirma. aproximativ 20 de persoane înrudite cu Kim Ir Sen deţin posturi de mare responsabilitate în sânul partidului şi statului. iar fiul său mai mare Kim Jong Il este numit încă din 1973 Secretar Organizatoric al Partidului şi în 1993 preşedinte al Comitetului Naţional de Apărare şi succesor legitim. în patru decenii de putere. Această imagine a unui tată binevoitor şi mereu atent la nevoile poporului. Conform imaginii lui Ceauşescu „călăuzitorul” este şi cel mai iubit fiu al poporului. convins că poporul nu este copt pentru socialism şi că primejdiile exterioare impun un regim forte. vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi ministru al armatei este al doilea în ierarhia statului. ea controlează numirile şi. în calitate de Preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Educaţie. Vârful nepotismului este atins în Coreea unde. societatea civilă. Elena Ceauşescu cunoaşte o ascensiune fulgerătoare în sânul PCR. 6 membri din familia să sunt promovaţi în biroul politic. încearcă să amelioreze sistemul 26 . Suspiciunea şi megalomania sa îl determină să concentreze puterile numai în mâinile sale şi ale familiei sprijinindu-se pe armată şi pe poliţia secretă. societatea civilă – ansamblul structurilor sociale independente de stat – pare uneori că dispare din istoria statelor comuniste. desfiinţată metodic de acestea din urmă. spre exemplu) sau creşterea foarte puternică a nivelului de instruire în majoritatea ţărilor. În aceste regimuri nepotismul este o regulă generală. precum accelerarea creşterii demografice în unele ţări (populaţia chineză creşte de la 713 milioane în 1964 la 1032 în 1982). într-un stadiu foarte avansat de ineficienţă şi slăbiciune a partidului-stat este mai puţin paralizată de teamă decât în timpul fazei de cucerire. asistă în Biroul politic şi îşi dă avizul în special la alegerea cadrelor. pe care propaganda încearcă să o impună. Conducătorul suprem este întruparea înţelepciunii. Pe de altă parte. domină toate structurile culturii şi cercetării ştiinţifice. echităţii. Astfel. În cursul anilor ʼ60 şi mai ales ʼ70 aceasta se manifestă din nou sub acţiunea unor fenomene generale. fiind mai hotărâtă să joace un rol propriu. mai puţin resemnată în privinţa marginalizării sale. Negată de unii înainte de instalarea regimurilor marxiste. În realitate ea este constrânsă la tăcere şi aşteaptă circumstanţe mai bune pentru a se face auzită. ceea ce presupune manifestarea faţă de el a unor sentimente filiale. fratele liderului Fidel Castro. 14. dezvoltarea urbanizării în alte ţări (URSS.

În 1988 în Uzbekistan se descoperă existenţa a mai mult de 1800 de moschei clandestine pe lângă cele 365 de moschei oficiale. E nevoie de un şoc sau de o solicitare puternică pentru a accepta să devină purtători de cuvânt ai grupurilor disidente. notează în 1979 scriitorul Anatoli Levitin Krasnov. 8 laboratoare foto.3% la copiii de vârstă şcolară şi cu mai bine de 35% la adulţi. Între 1979 şi 1984 numărul botezurilor celebrate oficial creşte în URSS cu 4. Sistemul comunist aflat în faza sa de decadenţă nu a întâmpinat numai opoziţia elitelor ci şi rezistenţa unei mari părţi a populaţiei. Când sistemul se afla încă în plenitudinea forţelor sale şi puterea nu renunţase deloc la pretenţiile ei totalitare. Refuzând resemnarea şi inactivitatea ea se implică în contestare. Adevărate reviste ce denunţă măsurile discriminatorii şi persecuţiile împotriva credincioşilor circulă pe ascuns. dar care a fost repede dezamăgită. O regăsim că vârf de lance în toate manifestările blocului comunist. pentru marea majoritate pare acceptabilă o singură alegere: a trăi cu regimul aflat la putere. În 1980 KGB-ul descoperă şapte buncăre subterane. cel puţin în două domenii: credinţa şi sentimentul naţional. Aceşti intelectuali. adică adaptarea la el şi disfuncţiile sale. un efort considerabil este făcut de unii membri ai clerului şi de credincioşii lor. sunt mâzgălite în grabă graffitti pe pereţi. Pe furiş sunt aruncate manifeste în cutiile de scrisori sau la intrările în clădiri. În materie de publicaţii religioase. În zilele de sărbătoare asistenţa la slujbe este din ce în ce mai mare. intelectualitatea s-a unit cu tinerii. Dispare sentimentul de ură faţă de biserică. În paralel datorită prăbuşirii idealurilor comuniste şi decepţiei cauzate de filosofia materialismului dialectic impusă de sus. La început. cer să fie botezaţi. se naşte un spirit religios în rândul tinerilor. Numeroase mărturii atestă o intensificare a practicii religioase. preotul ortodox rus Dudko. singurul mod de a exprima critici este acela de a le formula în anonimat şi clandestinitate absolută. În schimb. aceştia îşi limitează criticile la revendicări corporatiste.hărţuind puterea pentru a obţine dacă nu răsturnarea. afirma că în doi ani a botezat în jur de cinci mii de adulţi. care le afectează în mod direct activitatea. din 1956 până în 1991. de multe ori copii ai foştilor bolşevici sau chiar agenţi KGB. cel puţin amendarea ei. în funcţie de ţară. 82 tone de hârtie. 15 tipografii clandestine. protestând împotriva dogmatismului şi cenzurii. În grade diferite. care s-au implicat cel mai mult în disidenţă. de la biserica Sfântul Nicolae din Moscova. aparţin generaţiei care făcuse mai curând o bună primire regimului comunist. Angajarea intelectualilor a fost progresivă. Mulţi tineri. 27 . şaisprezece ascunzători secrete. sunt adresate scrisori anonime autorităţilor. Încă de la mijlocul anilor ’70. majoritatea tineri. 31 de imprimerii. de teama puterii. ateliere de legat şi broşat. dar şi din elitism.

adunări în faţa bibliotecii „Lenin” din Moscova – februarie 1975. cu simpatie şi interes. care prin acorduri economice reuşeşte – începând cu 1971 – să facă politica sovietică mai suplă în privinţa emigrării evreilor. Începând din 1968-1969 comunitatea evreilor s-a organizat pentru a rezista mai bine şi a obţine dreptul de a emigra. Liderii sovietici şi-au menţinut monopolul interpretării marxism-leninismului şi au condamnat orice formă de deviaţie de la viziunea lor. Intensificarea conflictului chino-sovietic şi intervenţia americană în Vietnam au fost folosite de propaganda sovietică pentru strângerea legăturilor dintre partidele comuniste. cu excepţia României. Budapesta. Sistemul instituţional instaurat prin Constituţia din 1977 a pus accent pe unitatea 28 . populaţiile îndrăznesc să conteste reorganizările teritoriale operate la instalarea regimurilor comuniste. A folosit metodele legaliste ale mişcărilor Drepturilor omului. Aceasta a fost primită de toţi conducătorii comunişti est-europeni. susţinându-şi revendicările cu texte oficiale şi adresând scrisori şi petiţii celor mai înalte autorităţi ale ţării. Devenise clar că Uniunea Sovietică nu va mai permite nici un experiment cu subversiva idee a „socialismului cu faţă umană”. Uniunea Sovietică nu înţelegea să renunţe cu nimic la dominarea acestor ţări europene interesată fiind în pătratul Varşovia. Noii lideri de la Kremlin în frunte cu L. URSS a intrat într-o perioadă de stagnare numită în istoriografie şi „brejnevistă” care a durat aproape 20 de ani. precum şi politica lor de centralizare şi uniformizare. ale căror condiţii de viaţă se degradează în permanenţă. Încă din această perioadă iau naştere cele mai multe dintre conflictele interetnice care vor marca şi grăbi sfârşitul blocului sovietic. Berlin. etichetate ca „scheme nechibzuite” . chiar şi la ONU – septembrie 1971. În toamna anului 1964 Nichita Hruşciov a fost înlăturat de la conducere printr-o lovitură organizată de forţele neostaliniste birocratice nemulţumite de metodele sale de conducere. În anii ’70 comunitatea evreiască depune un efort deosebit pentru a oferi o imagine obiectivă privind situaţia sa. Un anumit număr de minorităţi din blocul sovietic. Brejnev au luat decizia de a restaura uniformitatea ideologică. sau în exterior – germanii şi evreii. care atinge în 1973-1974 un flux de 3000 de vize de ieşire pe lună – mişcarea a permis recunoaşterea pentru prima oară din 1917 dreptul omului de a-şi părăsi ţara pentru totdeauna. fie că aceasta se afla în interiorul frontierelor Uniunii precum tătarii. greve ale foamei. care era şi un poligon militar cu divizii sovietice în plin centrul Europei. Deschis sau nu. au cerut dreptul de a se întoarce în ţara strămoşilor. Praga.În strânsă legătură cu naşterea credinţelor se observă în mai multe state reapariţia problemelor de identitate. În paralel comunitatea evreiască internaţională a declanşat acţiuni de susţinere – în SUA opinia publică alertată face presiuni asupra guvernului. a organizat manifestaţii non-violente la sediul partidului din Vilnius iunie 1971.

Argumentul era simplist: responsabilitatea colectivă a ţărilor socialiste pentru soarta comunismului. apoi prin „efectul bulgărelui de zăpadă” în regimurile cele mai refractare ale schimbării: Cehoslovacia. Aparatul birocratic a devenit foarte numeros şi neeficient. în ianuarie 1987 istoviţi de penurii. Suveranitatea statelor în concepţia lui Brejnev şi ai adepţilor săi trecea pe planul doi. Ungaria. în domeniul agricol URSS a trebuit să importe grâu din SUA (până la 25 milioane tone în 1973-1980) iar aprovizionarea populaţiei se făcea anevoie. iar îngheţul politic şi economic reprezenta semnul distinctiv al culturii politice neostaliniste. pentru a-i masca pe adevăraţii actori ai piesei: elita intelectuală şi un mic grup de manipulatori pro-gorbaciovişti. Polonia. Slovenia. Ele obţin succese în 1989 în ţările baltice. cu excepţia complexului militar industrial. Raportat la indicatorii statistici ca nivel de trai sau asistenţă medicală URSS ocupa locul 60 în lume şi în multe privinţe se afla pe aceeaşi treaptă cu Burkina Faso (stat în Africa de Vest). Acesta s-a transformat într-o castă privilegiată în timp ce nivelul de trai se deteriora tot mai mult. Diversitatea devenise din nou o erezie. Fiecare lider sovietic de după Stalin a căutat să găsească o formulă viabilă pentru a menţine URSS în condiţia de superputere nu numai militară ci şi economică. După înăbuşirea „Primăverii de la Praga” Moscova a dezlănţuit o campanie acerbă de suprimare a tendinţelor reformiste atât în URSS cât şi în ţările est-europene. RDG. stat şi partidul comunist era de fapt un monopol al partidului comunist dominat de nomenclatură. Pentru unii comentatori în 1989 populaţiile blocului comunist au avut numai rolul unor simpli figuranţi.4% în 1979. în principal cele din blocul răsăritean. propulsaţi doar un moment în faţa scenei.4% în 1971 la 3. Leonid Brejnev s-a impus progresiv în fruntea partidului păstrând un delicat echilibru între diferite clanuri ale aparatului de partid. Aceasta justifica. În acest răstimp economia a continuat să fie hipercentralizată şi neperformantă. în absenţa unei baze juridice internaţionale. 29 . Repartizarea puterii care era prevăzută a fi gestionată între popor. Astfel. Un punct de vedere atât de restrictiv este greu de susţinut chiar dacă rolul societăţilor civile este dificil de apreciat şi a variat în funcţie de ţară. Exasperarea populaţiilor supuse capriciilor unor conducători tiranici atinge punctul maxim. introducerea de trupe pe teritoriul altui stat suveran împotriva voinţei conducerii legitime a statului respectiv. L. Toţi au eşuat. Brejnev a elaborat o doctrină care statua principiile colaborării cu ţările socialiste. Începând cu 1988 societăţile civile încurajate sau decepţionate de impulsurile reformatoare venite din fruntea partidului se manifestă şi intră în acţiune. În industrie creşterea economică regresează de la 7. Economia sovietică prezenta un bilanţ extrem de decepţionant. Croaţia. accentuată fiind de vestea unor schimbări în ţările vecine. Bulgaria şi România.URSS.

având în vedere dezorganizarea întreprinderilor. unde zeci de mii de muncitori de la uzinele Steagul Roşu. S. În URSS intrarea masivă a clasei muncitoare pe scena „perestroikăi” se produce în iulie 1989 odată cu greva a 100. Gorbaciov 2. Deficienţele sunt la fel de însemnate în privinţa bunurilor de consum nealimentare. Politica de reforme a lui M. defilează scandând „Vrem pâine”.restricţii. Accederea la putere a lui M. În noiembrie revolte importante izbucnesc la Braşov. grupaţi.000 de mineri din Kuzbass. Gorbaciov. Iuri Andropov noiembrie 1982-februarie 1984) Konstantin Cernenko (februarie 1984-martie 1985)). de proasta calitate a produselor. Eşecul reformelor gorbacioviste 1. În „Ante-memorii”. CRIZA COMUNISMULUI ÎN URSS. Accederea la putere a lui M. de diferenţele economice în aprovizionarea regiunilor. începând cu 1987. lumea se plânge de penurie. a unei maşini de spălat sau a unui aspirator. înmulţindu-se în 1987 ca reacţie în special la măsurile de blocare parţială a salariilor. S. Minerii nu cereau altceva decât aplicarea reformei economice evitată până atunci. învechirea echipamentelor. II. Gorbaciov mărturiseşte cu sinceritate că nu a apreciat imediat 30 . După câteva ezitări. EŞECUL REFORMELOR GORBACIOVISTE 1. el conturează un sistem diferit de cel elaborat de echipa Brejnev. Nemulţumirea populaţiei nu se exprima întotdeauna deschis. dificultăţi de aprovizionare. „Jos dictatura!” Primăria şi sediul Partidului sunt luate cu asalt. decedează la 10 noiembrie 1982. Devine o problemă achiziţionarea unui televizor. sosirea lui Mihail Gorbaciov constituie un eveniment. Vârsta – 54 ani şi mai ales ideile noi pe care le propagă prezic schimbări importante. În Iugoslavia mişcările greviste iau amploare de la 174 în 1982 la 393 în 1984 şi 900 în 1986. diversitatea şi calitatea mărfurilor fiind extrem de nesatisfăcătoare. S. reduceri de salarii câţiva români îşi exprimă prin manifeste de propagandă clandestine nemulţumirea şi dorinţa de înlăturare a lui Ceauşescu. Gorbaciov 3. După o perioadă lungă în timpul căreia în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se succed secretari generali bătrâni şi bolnavi (Leonid Brejnev era foarte slăbit din toamna anului 1974. miliţia solicită ajutorul armatei pentru a înăbuşi revolta.

însă s-a confruntat cu imobilismul structurilor şi rezistenţa sistemului birocratic instaurat de L. Gorbaciov.dimensiunea exactă a sarcinii care-i revenea: „Când am acceptat în aprilie 1985 să conduc Comitetul Central al PCUS în calitate de Secretar General. încercând să corecteze abuzurile care se dezvoltaseră pe parcursul stagnării brejneviste. În 1985 şi începutul lui 1986. Necesitatea unor schimbări era exprimată clar de specialiştii în economie. el ştie că ţara e la capătul puterilor. membru al secretariatului general al PCUS la Moscova începând din noiembrie 1978. M. S. el se limitează de fapt la reluarea politicii iniţiate de Andropov. că nivelul de trai al populaţiei a scăzut considerabil. Prin perestroika trebuia încurajată pentru un ansamblu de reforme prin care se urmărea reconcilierea socialismului cu democraţia. schimbând în câteva săptămâni echipa conducătoare şi îndepărtându-i pe principalii săi rivali. Iniţiind această campanie M. că mecanismele economice funcţionează din ce în ce mai rău. În acelaşi timp. fără a schimba nimic în principiu. Lansând cu putere două sloganuri: „glasnosti” şi „perestroika”. ştiam că mă aştepta o muncă imensă de transformări. Din acest moment. Gorbaciov se mulţumeşte să perfecţioneze sistemul şi să-l oblige să funcţioneze. Brejnev. 2. Funcţiile diverse ocupate de Gorbaciov până în 1985 i-au oferit o imagine concretă asupra multiplelor disfuncţionalităţi ale sistemului. El a încercat să salveze sistemul comunist printr-un proces lent de liberalizare care să ducă la eliminarea trăsăturilor sale cele mai odioase însă fără a aboli fundamentele sale ideologice. Noul secretar general s-a arătat la început de o mare prudenţă plasându-se într-o aparentă poziţie continuatoare a predecesorilor săi. care ajunseseră să se 31 . Glasnosti-ul avea drept scop să trezească societatea sovietică din letargie printr-un limbaj şi metode ale adevărului. după propriile sale cuvinte. nu îmi era foarte clară dimensiunea reală a problemelor care aşteptau de atâta timp o soluţie”. sloganuri ce promit o reformă în profunzime a mijloacelor de expresie şi a sistemelor economic şi politic. Iuri Andropov (1982-1984) părea a voi să pună în practică o politică de reforme. Gorbaciov a rupt imobilismul erijat în principii de guvernare. Politica de reforme a lui M. Prim-secretar al regiunii Stavropol timp de 8 ani (19701978). corupţia aflându-se pretutindeni şi foarte puţini dintre cetăţenii săi aderă fără rezerve la ideologia dominantă. Gorbaciov a exprimat interesele politice ale birocraţiei sovietice între două vârste şi ale unui anumit grup de intelectuali din preajma partidului. Foarte curând însă a procedat cu mare rapiditate la consolidarea puterii sale. Mihail Gorbaciov a venit la putere după ce timp de câţiva ani (1982-1985) succesorii lui Brejnev n-au reuşit să modifice structurile de conducere şi organizare a economiei deşi criza era evidentă.

inclusiv cele privind reformele politice şi economice. Fidel art. industrii chimice. convins că aceasta ar fi favorabilă noii sale politici. Se continuă urmărirea incompetenţei din interiorul partidului şi statului. reamenajări şi instituiri care vizau să acorde aparatului de stat şi adunărilor alese dacă nu independenţă. Luptă împotriva corupţiei şi economiei paralele. anul 1987 fiind un an de cotitură. coexistenţa paşnică cu Occidentul şi revizuirea generală a modelului utopic comunist în sensul umanizării lui. De acum înainte obiectivul nu mai este corijarea sistemului. ci reformarea lui în profunzime. suprimat împotriva voinţei sale abia în martie 1990. În câteva luni se impune necesitatea absolută de a schimba direcţia şi de a renunţa cu totul la practicile obişnuite. M. la 30 septembrie 1988 Comitetul Central acceptă suprimarea majorităţii departamentelor în materie de transporturi. conducerea partidului procedează la un număr de transferări. în Orientul Mijlociu. Începând din 1987. alcoolismul este declarat duşmanul numărul unu. Reforma prezentată de Gorbaciov consta în reînnoirea masivă şi întreţinerea instanţelor conducătoare. în Afganistan. Gorbaciov avea să apere până la capăt principiul preeminenţei Partidului Comunist. el subliniază cu orice prilej faptul că partidul trebuie să impulsioneze marile orientări ale statului şi ale societăţii şi că numai el poate „servi drept motor al schimbărilor fundamentale” . se observă o schimbare clară în strategia lui Gorbaciov.împotrivească corupţiei şi incompetenţei din vremea lui Brejnev. procedând la noi epurări ale cadrelor – 30% fiind destituite în 2 ani. De asemenea. energie. care ar fi dorit să stopeze procesul reformelor. Însă conştient de obstacolele ce i se ridicau. o lege contra veniturilor ilicite este adoptată în mai 1986. Încă de la sosirea sa. Partidul trebuie să suporte mutaţii profunde. dar având în vedere acest rol esenţial şi ţinând cont de recentele sale eşecuri. el doreşte să înlocuiască cenzura oarbă cu o mai mare transparenţă şi cu o mai mare libertate de expresie. El a militat pentru valorile unei generaţii care îşi asumase ideile celui de-al XX-lea Congres al PCUS. Gorbaciov a luat o serie de măsuri pentru a împiedica nomenklatura. 6 din Constituţie. În numele perestroikăi. Sarcina căreia Gorbaciov se gândeşte să-i acorde prioritate absolută 32 . Africa şi în America centrală. Punerea în aplicare a conceptului de perestroika a depins total de sprijinul societăţii faţă de care nu se putea spera că economia sovietică ar putea face progrese. încă de la primele vizite în străinătate el îşi manifestă clar voinţa de a pune capăt desfăşurărilor de forţe angajate de Brejnev în Europa (afacerea euro-rachetelor). de maturizare a ideilor lansate de Gorbaciov în anul precedent. statul şi societatea. realizând o mai mare participare a populaţiei la exercitarea puterii. Ideea reformei era eliberarea partidului de obligaţiile sale de gestiune în folosul statului. În privinţa relaţiilor internaţionale. „Ordinea gorbaciovistă” se bazează în mod esenţial pe o reechilibrare a celor trei componente de bază ale sistemului: partidul. cel puţin mai multă autonomie.

Zinoviev. concomitent cu modificarea structurilor unor organe de administrare şi conducere începând cu Consiliul de Miniştrii (guvernul) până la conducerea unităţilor social-economice. Sovietul Suprem se transformă din cameră de înregistrare într-o adunare permanentă ce propune. Liberalizarea intelectuală a permis mijloacelor de informare în masă să se exprime. droguri. Încă din noiembrie 1988 Gorbaciov se pronunţă pentru o creştere uniformă a prestigiului ONU. În vara anului 1987 a fost elaborată o hotărâre prin care s-a trecut la autonomia financiară. dintre care cea mai pregnantă a fost modelarea tutelei partidului-stat în materie de comunicare. reabilitarea victimelor lui Stalin. înăbuşită total de către partid a fost un alt punct fundamental al proiectului lui Gorbaciov. Au fost reabilitaţi Buharin. Destalinizarea. dezbate şi votează proiectele de lege. Instalarea în urma revizuirii constituţionale de la 1 decembrie 1988 a unei noi instanţe etatice se supune aceleiaşi logici de consolidare a statului şi de reactivare a societăţii civile.este restaurarea deplină a sovietelor ca organe ale puterii politice şi fondatoare ale democraţiei socialiste. despre alcoolism. Biserica nu mai prezenta nici un fel de pericol. Piatakov şi Radok. iar sovieticii au descoperit progresiv „paginile albe” ale istoriei lor. la capătul unei campanii electorale animate. Kamenev. Astfel el s-a pus la adăpostul unei tentative de a fi înlăturat din funcţia de secretar general al partidului. despre personalităţi ale trecutului. Troţki a ieşit din uitare şi a fost lăudat pentru că i s-a opus lui Stalin. un set de legi şi decrete care permiteau recurgerea la justiţie împotriva deciziilor administrative. a KGBului şi la ministerul de externe au fost numite persoane fidele procesului de perestroika. criminalitate. Apar în presă informaţii interzise până atunci. Gorbaciov a contracarat 33 . În fruntea Sovietului Suprem a fost ales Mihail Gorbaciov pe 28 mai 1989. Conştient de neîncrederea opiniei mondiale. Promovarea societăţii civile. dar şi despre toţi cei care se opun perestroikăi. Acest organism a desemnat Parlamentul (Sovietul Suprem) care trebuia să-şi desfăşoare activitatea în intervalul dintre sesiunile Congresului. noua echipă aflată la putere şi-a subliniat intenţia de a garanta mai eficient securitatea cetăţenilor introducând noul stat de drept. În fruntea armatei. În materie de politică externă primul obiectiv era câştigarea încrederii internaţionale şi recunoaşterea greşelilor trecute. În primăvara anului 1989 a fost ales. Gorbaciov adoptă o tactică mai suplă în materie de libertate religioasă. etc. pornită odinioară de Hruşciov a fost reluată şi dusă până la consecinţele sale logice. dintre care o parte a membrilor a fost desemnată pe baza candidaturilor multiple şi câteodată chiar împotriva candidaţilor oficiali ai partidului. De asemenea. un Congres al deputaţilor poporului. Ea a îmbrăcat diverse forme. Letargiei Brejneviste i-a succedat schimbarea.

În această nouă manifestare a politicii externe sovietice stabileşte un dialog cu statele ostile până atunci regimului sovietic: China. Japonia. renunţarea în 1990 la armele chimice. Ori M. reducerea cu 10% a forţelor militare ale Uniunii. cu forme diferite de gestiune şi proprietate. Eşecul reformelor gorbacioviste. Întreaga filozofie a comunismului. A admis că nu exista un sistem social static şi a sugerat că astfel de transformări ar putea avea loc şi în Europa de Răsărit. 3. În vara anului 1989. dar efortul principal era îndreptat în direcţia Statelor Unite. Până în anul 1990. exprimând preferinţa unui părţi a societăţii sovietice pentru o democratizare de tip occidental. dar mai ales a înlăturat teama de intervenţie a „fratelui mai mare” pentru a pune capăt reformelor. Arabia Saudită. rezolvarea conflictelor regionale în Namibia. atunci când a lansat conceptele de „Glasnosti” şi „Perestroika”. ci şi formularea de critici care n-au vizat numai birocraţia ci şi sistemul comunist însuşi. Pe măsură ce lupta politică între reformatori şi nomenclaturişti s-a intensificat Gorbaciov a înţeles că trebuie să meargă mai departe. şi nicidecum răsturnarea regimului politic. Israel. atât demersurile cât şi acţiunile politice ale lui Gorbaciov. Contradicţiile şi limitele perestroicii au făcut că sistemul politic să nu poată fi reformat. Gorbaciov n-a avut în vedere modelul occidental. Voinţa de a permite o reală libertate de exprimare în massmedia a antrenat nu numai o sporire a aspiraţiilor pentru libertate şi democraţie. Declaraţia lui Gorbaciov de la Strasbourg a fost larg interpretată că o lumină verde dată reformatorilor din Europa de Răsărit în eforturile lor de a ajunge la un sistem multipartinic şi la o economie de piaţă. pendulau între hotărârea pentru reforme radicale şi teama că astfel de reforme vor prăbuşi sistemul comunist. Pentru el acestea vizau o perfecţionare a mecanismului social-economic comunist. Triumful filozofiei 34 . dificultăţile din domeniul economic şi social ne obligă să schimbăm în mod fundamental sistemul economic. că rezultat al recunoaşterii oficiale a eşecului istoric al sistemului existent. Gorbaciov s-a adresat plenului parlamentar al Consiliului European de la Strasbourg. Cu acea ocazie el a mers mai departe în repudierea doctrinei Brejnev privind suveranitatea limitată. dotat cu o infrastructură modernă”. Este vorba de elaborarea unui nou model economic diversificat. aşa cum existase ea de şapte decenii a suferit un declin rapid. La 2 iulie 1990 el afirma că „însăşi logica perestroicii. ţările Americii latine. războiul Iran-Iraq. Astfel că între ceea ce şi-a dorit iniţiatorul reformelor în URSS şi ceea ce a rezultat în final a fost o mare diferenţă. conflictul din Golf.printr-o serie de acţiuni concrete: noi dispoziţii în vederea dezarmării – semnarea în decembrie 1987 a unui tratat cu SUA privind eliminarea rachetelor nucleare cu rază medie de acţiune. retragerea trupelor sovietice din Afganistan începând cu 15 mai 1988.

Instaurarea unei puteri prezidenţiale a cântărit foarte mult în evoluţia rapidă a problemei naţionale. Bielorusia. Discursul optimist consacrat poporului sovietic. Moldova. Nagorno-Karabakh. Dar la fel de important a fost şi rolul Occidentului în anvergura şi repeziciunea schimbărilor din Europa de Est şi din URSS. A spulberat mitul poporului sovietic. interesate într-o schimbare sistemică. Lituania s-a declarat independentă în martie 1990. iar Kremlinul şi-a pus speranţele în reformiştii care aveau în program nu distrugerea şi raţionalizarea mecanismelor economice şi politice existente. internaţionalismului şi progreselor lui. Occidentul a încurajat apariţia forţelor pluraliste democratice. Economia sovietică a continuat să-şi înrăutăţească starea.revizioniste a declanşat un proces de eliberare a naţionalismului şi a confruntărilor interetnice. care ar fi trebuit să aibă loc în primăvara lui 1991. s-a frânt începând cu 1986 sub lozinca: „Kazahstanul pentru Kazahi”. Letonia. Gorbaciov nu l-a prevăzut în planul său de redresare a Uniunii Sovietice. Acest lucru îl va determina pe Gorbaciov să treacă la măsuri radicale care anunţau moartea sistemului economic 35 . Uzbekistan. Anul 1989 s-a manifestat că o interrelaţie constantă între evenimentele care se desfăşurau în URSS şi în Europa de Est. Anul 1990 a fost anul în care creşterea frământărilor păreau să ducă la punerea în discuţie a perestroicii că urmare a resurgenţei sentimentelor naţionale fapt pe care M. Turkmenia. Legile URSS nu mai erau respectate. iar conflictele naţionale ameninţau coeziunea URSS. Moldova. Azerbaidjan. Conştient de pericol Mihail Gorbaciov a propus în februarie 1990 un nou tratat stabilind o confederaţie pentru a evita secesiunile. Tadjikistan. Ucraina. Criza economică ce-a cuprins Uniunea Sovietică că şi majoritatea statelor socialiste în anii ‘70 s-a perpetuat şi în deceniul următor. Modelul socialismului de tip sovietic s-a dovedit complet inadecvat în condiţiile în care lumea intra în a treia revoluţie industrială. Alte republici s-au proclamat suverane: Federaţia Rusă. fără a se putea distinge cauzele şi efectele acestui lanţ. conducătorii republicilor cereau că recruţii să nu mai fie încorporaţi în armata URSS. Confruntări interetnice au izbucnit în Azerbaidjan. Toate reformele preconizate până atunci de Gorbaciov nu au reuşit decât să sporească lipsurile dezorganizând angrenajele tradiţionale fără a fi înlocuite cu noi circuite. I-au urmat imediat Estonia. Preşedintele Uniunii Sovietice concentra toate puterile Sovietului Suprem şi ale preşedintelui său şi acest lucru a însemnat deposedarea republicilor de autoritatea lor în favoarea puterii centrale şi va duce la o şi mai mare contradicţie între puterea centrală şi republici. Georgia şi Armenia. Kirghizia. Congresul delegaţilor poporului acceptă proiectul unui referendum cu privire la apartenenţa la Uniune. Această situaţie a generat frământări sociale şi greve.

36 . etc. Şevarnadze şi-a dat demisia din funcţia de ministru de externe pentru a protesta împotriva avansării către dictatură în URSS. Rezistenţa condusă de B. Puciul conservator (18-21 august 1991) nu va putea schimba destinul istoric al ultimului imperiu de tip clasic din lume. Plenara din februarie 1990 a aprobat abandonarea rolului conducător al partidului introducând astfel multipartidismul şi trecerea la un regim prezidenţial democratic. Gorbaciov personal responsabil de prăbuşirea regimului şi destrămarea statului sovietic. Adepţii menţinerii regimului comunist şi a imperiului sovietic au început prin a-l izola pe Gorbaciov de principalii săi sprijinitori în reformarea sistemului. Autorii loviturii de stat l-au reţinut pe Gorbaciov în reşedinţa sa de vacanţă de la Foros (Crimeea) şi „l-au declarat incapabil să-şi asume funcţiunile din motive de sănătate”.socialist. La rândul lui B. Anunţarea trecerii la economia de piaţă şi abandonarea principiului luptei de clasă au precipitat lucrurile. În momentul în care Gorbaciov şi-a sporit prerogativele o parte din radicalii reformişti se vor distanţa şi apoi îl vor părăsi. Îl consideră pe M. Nomenklatura n-a mai suportat să vadă atingerile aduse principiilor fundamentale ale marxismului. imediat după anunţarea publică a puciului preşedintele Federaţiei Ruse. Nomenklatura care a sperat că prin această acţiune pot să redea partidului comunist poziţia să predominantă în societate. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi populaţia ieşită în stradă pentru a lupta contra restauraţiei dominaţiei regimului totalitar au condus la descompunerea puterii puciştilor care vor fi arestaţi iar Gorbaciov în noaptea de 22 august 1991 a revenit la Moscova şi şi-a reluat funcţiile. Lovitura de stat se pregăteşte aproape pe faţă. Ori. economie. Imperiul sovietic ajunsese la o răscruce. Elţîn a descumpănit pe pucişti care au fost incapabili să controleze situaţia. interne. a făcut apel la rezistenţă şi a cerut armatei să se alieze cu populaţia pentru a face să eşueze „lovitura de stat reacţionară”. Considerând că acesta nu mai este demn de a fi şeful statului sovietic ea consideră că trebuie înlăturat. Aceasta are loc efectiv pe 19 august 1991 cu o zi înainte de ziua în care trebuia semnat noul tratat asupra Uniunii. Boris Elţîn. Au numit în fruntea statului pe vicepreşedintele URSS Ghenadi Ianaev şi au organizat un „Comitet de stat pentru starea de urgenţă” format din miniştri conservatori (apărare.) şi şeful KGB. Noul proiect de Uniune era menit să evite dezintegrarea URSS însă imperiul era în descompunere. În decembrie 1990 E. Elţîn a criticat în Parlament sporirea prerogativelor preşedintelui URSS. Puciştii sperau că populaţia să-i urmeze şi au mizat pe fragilitatea ataşamentului acestuia faţă de democraţie. a ajuns la alte rezultate: Puciul a dat ultima lovitură regimului comunist şi a împins statul sovietic spre implozie.

Cel care a dat lovitura de graţie URSS-ului definitivând prăbuşirea ei a fost preşedintele Federaţiei Ruse. Pe 17 septembrie 1991 cele trei republici baltice au fost admise la ONU. „Moartea URSS” a survenit nu mult timp după „decesul” Partidului Comunist. în noiembrie 1991. vinovat de a fi încercat a da lovitura de forţă împotriva forţelor reformatoare a fost totală. S-a ajuns la un vid instituţional după dispariţia partidului comunist care deţinea efectiv puterea. În contextul afirmării tot mai accentuate a autorităţii republicilor a fost elaborat acordul care a dat naştere unei Comunităţi economice. toate republicile. a decis să creeze o Comunitate a Statelor Independente (CSI) la care vor putea adera şi 37 . Acordul s-a semnat la 18 octombrie 1991 de opt republici. În toamna anului 1991 n-au mai existat partide comuniste în URSS. În săptămânile care i-au urmat. KGB-ul a fost reformat în octombrie 1991 când a fost dizolvat. Puterea centrală în acest proiect nu mai exercita decât funcţiile delegate de statele membre.Ca un gest simbolic al victoriei forţelor reformatoare pe 23 august mulţimea a dărâmat statuia lui Dzerjinski. Gorbaciov şi-a dat demisia din funcţia de secretar general al PCUS după care a invitat CC să se autodizolve. Serviciul interrepublican de contraspionaj şi un Comitet de stat pentru apărarea frontierelor. Discreditarea Partidului Comunist. Pe 28 august 1991 Sovietul Suprem a suspendat activităţile partidului comunist în întreaga Uniune Sovietică şi a decis să se autodizolve. Sfârşitul comunismului în istoria Rusiei a fost marcat de dizolvarea. un Comitet interrepublican compus din reprezentanţi ai tuturor republicilor cu scopul de a coordona gestiunea şi reforma economiei şi un Consiliu al reprezentanţilor poporului însărcinat cu elaborarea noii Constituţii a Uniunii. (strămoaşa KGB-ului) şi a cerut retragerea portretului lui Lenin din edificiile publice. însă practic a fost transformat pe trei servicii în viitor autonome: Serviciul Central independent de servicii. fondatorul poliţiei politice secrete. Câteva zile mai târziu M. Ucraina. şi-au afirmat dorinţa desfacerii legăturilor care le uneau cu puterea federală. Un Consiliu de Stat format din conducătorii republicilor – coordona politica externă şi problemele interne comune. iar aceste funcţii s-ar reduce la diplomaţie şi apărare. Boris Elţîn care la 8 decembrie 1991 împreună cu preşedintele Ucrainei şi a Belarusului. Puciul că şi în cazul regimului comunist a avut pentru Uniune aceleaşi efecte dizolvante. În acest timp Consiliul de Stat a pregătit un proiect de tratat pentru o Uniune politică pe baze federale. Moldova. Până la apariţia acesteia trei noi instituţii au condus URSS-ul. Partidul Comunist a fost interzis în armată şi în organismele statului. mai puţin ţările baltice. Georgia şi Azerbaidjan. Pentru a-l umple a fost necesară elaborarea unei noi Constituţii. a Partidului Comunist al Federaţiei Ruse.

Cariera lui Leszek Kolakowski a fost profund marcată.alte republici şi în cadrul căruia ele îşi coordonau politica monetară şi economică. Nicolae Ceauşescu în România. În fapt atât comunismul cât şi imperiul nu mai existau de câteva luni. alegere justificată de convingerea că va participa la construirea unei noi culturi. URSS-ul a fost înlocuit de CSI dominată de Rusia. în societăţile din spatele Cortinei de Fier. opera lui Leszek Kolakowski. Tudor Jivkov a acceptat o parte din reformele din domeniul economic însă le-a considerat foarte periculoase pe cele din domeniul politicii. Factorul decisiv în prăbuşirea regimului comunist în Polonia a fost destrămarea ideologiei comuniste. În Bulgaria. privită mai ales în legătură cu ascensiunea „Solidarităţii”. Eşecul ideologiei comuniste în Polonia. El recunoştea oficial „moartea URSS”. Germană au fost ostili oricărei schimbări. III. Nu puţini au fost cei care au încercat să înţeleagă mecanismele de putere într-un sistem totalitar şi să analizeze posibilele reacţii. 38 . În Polonia. Erich Honeker în R. În acest sens. iar ultimele sale vestigii erau pe cale de dispariţie. Pe 14 decembrie alte cinci republici din Asia Centrală s-au raliat la CSI curând imitate de Moldova şi Armenia. Luând act de pierderea puterii sale Mihail Gorbaciov şi-a anunţat demisia la televiziune pe 25 decembrie 1991. REVOLUŢIA ANTICOMUNISTĂ DIN POLONIA 1. la începuturi. D. Noua poziţie sovietică a avut un impact uriaş în Europa răsăriteană prin slăbirea forţelor conservatoare în conducerile unor ţări ai căror lideri respingeau până şi ideea de reformă. este fundamentală. de spiritul radicalismului marxist – o demonstrează aderarea lui la Partidul Comunist în 1946. Mişcarea „Solidaritatea” 1. Când Gorbaciov a lansat conceptele de perestroika şi glasnosti ţările din blocul răsăritean n-au reacţionat în aceeaşi manieră. bazată pe generozitate. Gustav Husak în Cehoslovacia. întreaga comunitate a „naţiunilor socialiste” care alcătuiau blocul sovietic. mentor spiritual al mişcării anticomuniste poloneze. începând cu 31 decembrie 1991. „Vara poloneză” 3. Pe 17 decembrie 1991 Boris Elţîn şi Mihail Gorbaciov au anunţat dizolvarea oficială a URSS. perestroika a fost depăşită constant prin interpretare şi manieră de acţiune. la nivel individual. Eşecul ideologiei comuniste în Polonia 2. Triumful filozofiei revizioniste la Kremlin a afectat nu numai imperiul interior ci şi pe cel exterior. fraternitate şi pe un spirit revoluţionar romantic.

înţelegând că anumite acţiuni trebuie întreprinse în virtutea „dreptului de a fi lăsat în pace”. care. pe toate nivelurile. acceptă să afişeze în vitrina magazinului său sloganuri comuniste. a toleranţei faţă de diversitate şi a căutării transcendenţei pentru restabilirea demnităţii individuale. singura libertate valabilă. ideea apare în eseul lui Vaclav Havel „Puterea celor fără de putere”. iar libertatea cea mai preţuită devine aceea de a fi lăsat în pace. falimentul intelectual al ideologiei marxiste. aflate la poli opuşi. 39 . o încercare de subminare a puterii. ce se insinuează în societate eliminând posibilitatea oricărei opoziţii. esenţa puterii totalitare e reprezentată de reglementarea tuturor faptelor întreprinse de oameni. A doua posibilitate e „viaţa în adevăr”. În 1966 a fost exclus din Partid. anulează şi existenţa. Obedienţa e una din posibilele atitudini – e deja celebru exemplul vânzătorului de fructe care. În forma distincţiei între o dictatură clasică şi una totalitară. cu o componentă aproape religioasa.După moartea lui Stalin. de altfel riscantă în context social şi irelevantă la nivelul conştiinţei individuale. Sistemul se asigura. a celorlalte libertăţi. iar în 1968 a fost exclus şi din Universitate. solidarizându-se cu mişcările studenţeşti şi alegând. valorile inversate. în primul rând. după ce a ţinut la Universitatea din Varşovia un discurs vehement împotriva partidului. Kolakowski s-a opus antisemitismului de stat propagat de regimul Gomulka. dictatura totalitară se întemeiază pe un sistem ideologic impus şi susţinut prin forţă. este libertatea de expresie. pe termen lung. din 1968. ci doar ca părţi componente ale unui sistem a cărui funcţionare trebuie să o asigure. Indivizii nu valorează nimic în sine. precum şi necesitatea libertăţii. din interiorul sistemului de tip sovietic. la nivel individual. înţelegându-i toate contradicţiile. Havel sesizează că noua ordine generează. explicând specificul totalitarismului: control exercitat de putere asupra tuturor sistemelor. Kolakowski l-a privit dintr-o perspectivă filozofică. exilul. Cunoscând din interior mecanismul de funcţionare a sistemului comunist. Kolakowski a devenit una dintre vocile cele mai ferme ale revoltei. două tipuri de reacţii. Dacă o dictatura clasică înseamnă preluarea puterii de către un grup restrâns ce permite existenţa anumitor forme de opoziţie. iar comunismul este ilustrarea fără greşeală a libertăţilor anulate. fără a-şi pune vreodată problema adevăratei sale atitudini faţă de ele. şi orice încercare de depăşire a atribuţiilor e considerată un atac direct. James Billington consideră ca Leszek Kolakowski a demonstrat. În „Puterea celor fără de putere”. Din perspectiva filozofului polonez. odată anihilată. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt compromise. ca fiecare individ îl va servi. condiţionându-le pe toate celelalte şi funcţionând ca generator al lor. Pentru Kolakowski.

Pe timpul verii. În martie 1968. au declanşat greva generală în 28 iunie. deschide ciclul violent al evenimentelor din 1956. Primăvara anului 1968 a fost marcată de alte revolte studenţeşti. „Nu a existat şi nu va exista. Liderii polonezi au pus aceste revolte pe seama sioniştilor. amendamentele 40 . Leszek Kolakowski va afirma că factorul decisiv în prăbuşirea regimului a fost destrămarea ideologiei. cu prăbuşirea ideologică a comunismului – etapa esenţială care pregătea înlăturarea fizică a acestuia. lansate de preşedintele Gomulka. la sfârşitul anilor ’80. pe motiv că ar avea conotaţii antisovietice. în multe dintre ţările fostului Bloc Sovietic. organizaţiile evreieşti de orice fel au fost închise şi propaganda antisemită a fost deosebit de puternică. criza politică din acest an fiind corelată cu campaniile împotriva evreilor şi altor câteva minorităţi. să atace sediul poliţiei politice – incidentul s-a soldat cu 53 de morţi şi 300 de răniţi. au apărut şi instrumentele care să mijlocească schimbarea puterii. e un exemplu de demnitate umană şi singura soluţie care poate confirma valoarea individuală. Refuzul autorităţilor de a se întâlni cu protestatarii i-a determinat pe aceştia din urmă să asedieze clădiri publice. nereuşind să obţină vreo îmbunătăţire a situaţiei lor (nivelul de trai scăzuse simţitor. 2. „Vara poloneză”. Semnificaţia acestor discuţii e esenţiala din perspectiva revoltelor împotriva ideologiei. o putere a poporului. Muncitorii de la uzina „Stalin” din Poznan. ce vizau introducerea democraţiei directe în uzine. aruncându-i pe cei care aleg această cale într-un „joc al şanselor în care miza e totul sau nimic”. e irealizabilă din punct de vedere tehnic. au fost reformele economice. „Viaţa în adevăr” echivalează cu revolta împotriva manipulării de orice fel. în acest sens. în Polonia. prin revoltele de la Poznan. a celei morale şi existenţiale. pentru că reprezintă prima punere publică sub semnul întrebării a regimului comunist. scria Kolakowski în „Conferinţe mici pe teme mari”. grevele din decembrie 1970 de la şantierele navale din Gdansk. Înţelegând din interior mecanismele de funcţionare a puterii totalitare. dincolo de dimensiunea politică. studenţii şi intelectualii au înfiinţat sute de cluburi. să predea în scoli şi universităţi. Din momentul în care au început să iasă la iveală punctele nevralgice ale ideologiei comuniste. proiectând o serie de reforme – cele mai însemnate. concret. folosindu-se apoi de incident pentru a declanşa o campanie antisemită la scară largă: evreilor li s-a interzis să mai deţină funcţii în administraţia publică.inculcarea deliberată a regulilor jocului şi înţelegerea. Pot exista doar diferite instrumente prin care poporul e în stare să schimbe puterea cu o alta”. revoltele au izbucnit ca urmare a interzicerii reprezentării unei piese a lui Adam Mickiewicz la Teatrul Polonez din Varşovia. Sfârşitul deceniului şase coincide. iar normele de muncă fuseseră mult mărite).

000 de exemplare. în baza acordurilor de la Gdansk. iar în Senat alegerile vor fi libere. din nou. opoziţia poloneză va rămâne o forţă extraordinară. prima recunoaştere. Comuniştii au câştigat doar un singur fotoliu în Senat şi numai unul dintre cele 35% din locurile Senatului. a unui sindicat independent – „Solidaritatea”. căutând sprijinul Occidentului. Jaruzelski devine legalizarea „Solidarităţii”. În tot acest proces. urmată de conflicte violente şi finalizată cu mai mult de 5. la sfârşitul regimului comunist. după 1986. Grevele începute în februarie 1980 şi generalizate pe parcursul lunii august au avut trei rezultate semnificative: apariţia unui lider. accentuată după ce. reuşind în cele din urmă să coaguleze întreaga populaţie – muncitori. în cele din urmă. Cuvintele „Nu vă fie frică”. rostite cu ocazia vizitei în Polonia (aprilie 1979). a fost ales Papă. Comitetul Central adopta o rezoluţie asupra pluripartitismului sindical. arhiepiscop de Cracovia. ce oficializau monopolul Partidului Comunist şi proclamau ca „ireversibilă” alianţa cu URSS au fost evenimente cu un rol decisiv. luându-şi numele de Papa Ioan Paul al II-lea. Opoziţia poloneză s-a consolidat pe toată perioada anilor ’80. Deşi reprimată.000 de arestări. ţărani şi intelectuali. până când singura soluţie evidentă pentru echipa condusă de W. „Socialismului contractual” impus de opoziţia poloneză i se pune capăt în august 1981. acum în ilegalitate. au produs o undă de şoc în întregul bloc comunist. Difuzarea ziarelor şi a înscrisurilor clandestine s-a intensificat: în perioada 1970-1980. cărţi ce aveau uneori şi 500 de pagini erau tipărite în tiraje de până la 5. şi iniţia un dialog cu toate forţele din societate pentru a depăşi criza. odată cu declararea stării de război. ce au dus la mobilizarea intelectualilor şi a organizaţiilor studenţeşti şi. După o campanie electorală pasionantă dominată de candidaţii „Solidarităţii” alegerile de la 4 şi 18 iunie 1989 se vor încheia cu o strivitoare victorie a opoziţiei. Se mai prevedea alegerea unui preşedinte al Republicii de către cele două camere ale Parlamentului. iar în jurul „Solidarităţii”. În februarie 1989 liderul comunist Jaruzelski a iniţiat un dialog cu liderul mişcării „Solidarităţii” şi au convenit să se organizeze alegeri parlamentare în care opoziţia putea dispune de 35% din locurile în Dietă. Karol Wojtyla. într-o ţară comunistă. şi stabilirea unor noi raporturi între stat şi societatea civilă. vor gravita sute de cluburi şi societăţi. Opoziţia se întăreşte.constituţionale din 1975. Cele două camere îl aleg (cu o majoritate de un singur vot) pe generalul W. 3. unele aparţinând chiar Bisericii. Lech Walesa. A fost nevoie de ajutorul „Solidarităţii” în al doilea tur de scrutin pentru a se evita o criză majoră. printre care şi a lui Lech Walesa. Mişcarea „Solidaritatea”. Jaruzelski preşedinte al Republicii şi acesta este obligat 41 . La 19 ianuarie 1989. la 17 octombrie 1978. nu poate fi neglijata importanţa Bisericii Catolice.

Forumul Democrat Maghiar. Conducerea Partidului Comunist Ungar se vede obligată să facă din ce în ce mai multe concesii forţelor de opoziţie. În decembrie 1990 generalul Jaruzelski a demisionat. Însă acestea la un loc nu mai aveau decât 67. Al doilea factor determinant au fost schimbările la vârful Partidului Comunist Ungar. Deschiderea poloneză din anii 1988-1989 a avut un impact substanţial în întreaga regiune. partidul comunist din Polonia s-a scindat. CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN UNGARIA 1. Putem spune că Ungaria a avut parte de cea mai liniştită şi fructuoasă revoluţie dintre toate statele vecine din lagărul sovietic. fiind pusă chiar în situaţia de a negocia cu aceste forţe căi şi modalităţi de 42 .să încredinţeze conducerea guvernului unui membru al „Solidarităţii”. Constituirea partidelor de opoziţie în Ungaria. comunismul a luat sfârşit printr-o discreditare totală morală şi politică. Alianţa liber democrată. Într-o succesiune destul de rapidă. Constituirea partidelor de opoziţie în Ungaria 2. cu renunţarea lui Károly Grósz la şefia partidului şi a guvernului în favoarea lui Miklós Németh. IV. Belcerowicz. iniţierea revoluţiei radicale. care au culminat. Restructurarea Partidului Comunist Ungar 1. în ianuarie 1990.000 de membri în raport cu cele mai mult de două milioane de membrii cât număra partidul comunist. în decembrie 1988. politice şi legale spre democraţie şi drepturile omului a fost urmată şi apoi însoţită de o remarcabilă convalescenţă a economiei poloneze. impusă de ministrul de finanţe L. Pe de o parte ea a beneficiat de o opoziţie puternică care s-a constituit în diferite partide: Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESZ). Alegerile prezidenţiale i-au dat câştig de cauză lui Lech Walesa. paşnice. Aceste alegeri şi deznodământul lor au închis definitiv era comunistă din istoria Poloniei postbelice. În vara anului 1990 guvernul polonez a trecut la aplicarea „terapiei de şoc” o trecere bruscă de la planificarea socialistă la deschiderea pieţelor. La următorul (şi ultimul) său Congres. Speranţele au renăscut în Ungaria şi Cehoslovacia. ambele formaţiuni nou apărute s-au botezat cu apelative de „Social-Democrat”. S-a format astfel primul guvern necomunist al ţării după cel de-al doilea război mondial. după un al doilea tur de scrutin. Costul imediat al „terapiei de şoc” a fost suportat de populaţie care a fost silită să se adapteze la o ambianţă cu „preţuri din Lumea Întâi şi salarii din Lumea a Treia”. Tadeusz Mazowiecki. Se poate spune din această perspectivă că în Polonia.

Peter Varkonyi. în iunie 1988. iar transformările politice. în cadrul unui sistem pluripartidist. Au fost eliminaţi din funcţie ministrul afacerilor externe. regimul este golit de orice legitimitate. cu Rezső Nyers ca preşedinte şi Károly Grósz ca secretar general – şi nici un monstru sacru al regimului: la 8 mai 1989. Aceste acţiuni exprimă dorinţa lui Károly Grósz de a rezolva problemele socialismului pe căi democratice. cu privire la continuarea negocierilor cu opoziţia. a comunistului reformator Imre Poszgay. economice şi sociale vor găsi un sprijin tot mai puternic în statele occidentale. în Partidul Comunist din România – se întăresc considerabil. după modelul polonez. profitând de intrarea în guvern. dr.000 de persoane participă la festivităţi precum şi reprezentanţii instituţiilor de bază din Ungaria. în cadrul căruia dreptul de reprezentare politică autonomă trebuia garantat. în care se stipula că Transilvania era un spaţiu de complementaritate. Conducerea Ungariei a invitat la Budapesta reprezentanţii exilului românesc pentru a participa la funeraliile victimelor represiunii din 1956. Momentul de răscruce al revoluţiei maghiare îl reprezintă data de 16 iunie 1989. spre exemplu. În proiect erau trecute ideea creării postului de preşedinte al republicii ales prin vot universal (desprins astfel de sub tutela partidului). Primele tratative între reprezentanţii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar şi cei ai grupărilor şi partidelor din opoziţie a avut loc pe 13 iunie 1989 când s-au exprimat poziţii. Parlamentul adoptă un proiect de revizuire a Constituţiei considerat. La 7 iunie 1989 s-a constituit Mişcarea pentru o Ungarie Democrată. ocazie cu care poziţia reformatorilor din elita partidului – noţiune inexistentă. Jobor Czibere . În fine. Avalanşa schimbărilor nu putea ocoli nici partidul în sine – la 23 iunie o şedinţă a Comitetului Central alege o conducere colectivă a partidului. Kadar este exclus din Comitetul 43 . când au avut loc evenimentele pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy şi colaboratorilor săi condamnaţi şi executaţi pentru rolul jucat în evenimentele din 1956. pe moment. Această escaladare a forţelor pro-democratice spre preluarea puterii se definitivează odată cu organizarea unei „mese rotunde”.guvernare a ţării împreună. Au fost prezenţi de asemenea şi 120 ziarişti. la mijlocul lunii aprilie are loc o remaniere drastică a Biroului Politic. Ceremonia are efectul pe care l-a avut vizita Papei în Polonia în vara lui 1979. înfiinţat în decembrie 1988. După acest eveniment. Iniţial. Una dintre aceste forţe era Forumul Democratic Ungar. În cadrul partidului s-a constituit un „cerc al reformei” care preconiza împărţirea puterii cu alte forţe politice. majoritatea fiind străini. Aproximativ 200. ministrul industriei Frigyes Berecz. ministrul culturii. apogeul reformei politice. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie. din partea reprezentanţilor PMSU.

Poziţia prudentă a lui George Bush poate fi explicată prin faptul că situaţia din Europa de Est este fluidă. S-a precizat că preşedintele partidului răspunde de relaţiile internaţionale ale acestuia. 2. A fost constituită „Comisia pentru învăţămintele drumului nostru istoric” . noul partid abandonând principiile centralismului democratic şi dictaturii proletariatului. care dorea să ghideze într-un fel evoluţia evenimentelor de la dictatură la democraţie. În aceste conjuncturi interne şi internaţionale extrem de fluctuante. preşedintele american George Herbert Bush. Ungaria a intrat în vizorul Marilor Puteri. El considera că ceea ce a făcut Ungaria pentru germani nu va fi uitat niciodată. iar secretarul general se ocupa de problemele vieţii interne de partid. ea punând în pericol securitatea graniţelor ungare în actuala stare de dezordine şi indisciplină ce domneşte la frontieră” . cel deal XIV-lea congres al partidului. condusă de Imre Posgay. A fost organizat un congres. Explicaţia pentru acest gest era că „Ungaria nu mai poate tolera situaţia existentă. Gyula Horn a făcut publică rezolvarea situaţiei refugiaţilor est-germani din Ungaria. cancelarul Helmuth Kohl a avut o reacţie extreme de relevantă. în special al Americii. când s-a hotărât transformarea Partidului Comunist în Partidul Socialist Ungar. nimic nu este decis. face o vizită la Budapesta. Mesajul său pentru comuniştii reformatori şi membrii opoziţiei îndemna la prudenţă în acţiunile întreprinse pentru a nu-i supăra pe conservatorii sovietici. Cel mai mare ecou pe care masa rotundă din Ungaria l-a produs a fost în RDG. Situaţia din Ungaria şi Polonia poate oricând să ia un curs nedorit. Începând cu 2 mai.Central al PMSU. El declara că posesorii de paşapoarte est-germane pot pleca din Ungaria în orice direcţie vor. Acest lucru a devenit oficial începând cu seara zilei de 11 septembrie când ministrul de externe al Ungariei. Susţinerea lui Gorbaciov este deci o parte esenţială a politicii SUA. trendul reformist din PMSU a fost confirmat la congresul extraordinar din 6-7 octombrie. 44 . Ceea ce va urma devenea previzibil: un adevărat exod a germanilor spre RDG via Ungaria. după o escală de 48 de ore în Polonia. Momentul nu a marcat însă dispariţia PMSU din spectrul politic maghiar. Congresul a adoptat noul statut şi a ales noul preşedinte al partidului. Pierderea puterii de către Gorbaciov ar fi blocat procesul democratizării în Europa de Est. La această soluţie. dar erau împiedecate de liderii conservatori aflaţi la conducerea partidului comunist. La 11 iulie. Evenimentele reformiste din Ungaria au atras atenţia celorlalte state socialiste care doreau să urmeze acelaşi drum. Restructurarea Partidului Comunist Ungar. la 17 decembrie. şi pentru declaraţia program a PMSU. Ungaria produce o surpriză mondială prin ridicarea – în egală măsură simbolică şi pragmatică – a sârmei ghimpate de la graniţa cu Austria. Conservatorii de la Kremlin nu trebuie alimentaţi cu argumente prin declaraţii imprudente.

Acesta s-a pronunţat pentru construirea unui stat de drept. a avut un impact electoral neglijabil La 18 octombrie. Întreprinderile industriale au trecut la un rapid proces de privatizare. contabilizarea bunurilor partidului şi preluarea lor de către stat şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la 7 ianuarie 1990. în Parlamentul maghiar a început discutarea şi adoptarea amendamentelor constituţionale asupra cărora s-a căzut de acord la negocierile din cadrul „mesei rotunde”. Reformele economice promovate în anii ’70-’80 au pregătit. autoconducere democratică. Putem conchide că revoluţia antisocialistă din Ungaria s-a caracterizat printr-o lipsă a manifestaţiilor de stradă violente de orice fel. Populaţia a fost chemată să-şi spună cuvântul asupra a patru chestiuni: menţinerea gărzilor muncitoreşti. La 21 decembrie. lider al Alianţei Democraţilor Liberi. J.în persoana lui Gyula Thurmer (35 ani). ceea ce face cazul Ungariei diferit de cel al Poloniei. În primăvara anului 1990 au loc alegerile în Ungaria câştigate de Forumul Democratic şi astfel comuniştii au fost răsturnaţi de la putere prin voinţa societăţii. privatizarea întreprinderilor falimentare şi pentru trecerea mai rapidă la economia de piaţă. în mare măsură trecerea accelerată la economia de piaţă. desfiinţarea celulelor comuniste la locul de muncă. cu studii în Uniunea Sovietică. când Ceauşescu ţine ultimul discurs în faţa mulţimii. 45 . Adunarea Naţională votează la Budapesta dizolvarea sa şi organizarea de alegeri libere pentru 25 martie 1990. Peste 95% din cei prezenţi la vot s-au pronunţat pentru desfiinţarea celulelor comuniste la locul de muncă şi a gărzilor muncitoreşti. Liderul Forumului Democratic. Din primele luni ale anului 1990 statul a sistat investiţiile în agricultură. Partidul numărând în acest moment cca. În august a fost ales preşedinte al Republicii Ungaria Arpad Goncz. Antall a devenit primministru şi a format un guvern de coaliţie în care au mai intrat Partidul Independent al Micilor Proprietari. contabilizarea bunurilor partidului. Acesta a fost organizat pe 26 noiembrie. Astfel în Ungaria s-a pus capăt dictaturii comuniste. de asemenea.000 de membrii. S-a hotărât consultarea populaţiei în cadrul unui referendum. primul care a demonstrat posibilitatea concretă a folosirii alegerilor libere ca soluţie pentru abandonarea socialismului. 65. Cazul maghiar de revoluţie rămâne.

Republica Socialistă Cehoslovacă a trecut printr-o perioadă de criză economică. La 12 mai 1968 cehii şi slovacii ar fi trebuit să comemoreze moartea compozitorului Bedřich Smetana. potrivnică Uniunii Sovietice. care a dus la înlocuirea lui Antonín Novotný de la conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia. care îşi dăduse foc. Revoluţia de catifea În Cehoslovacia prăbuşirea regimului comunist s-a făcut prin ceea ce istoricii şi opinia publică au denumit „revoluţia de catifea”. în slovacă: „Pražská jar”) a fost o perioadă de libertate politică în Cehoslovacia care a început în primăvara lui 1968 când a venit la putere Alexander Dubček şi a durat până în 20 august acelaşi an. Membrii conservatori ai Partidului Comunist au cerut măsuri represive imediate. RĂSTURNAREA COMUNISMULUI ÎN CEHOSLOVACIA 1. Radicalizarea opoziţiei faţă de regimul comunist a devenit vizibilă încă din ianuarie 1989 când au fost organizate demonstraţii pentru comemorarea liderului studenţesc Jan Palach. Locul său a fost luat de Alexander Dubček. printre altele. 1. Au apărut astfel o serie de acţiuni radicale pentru acea perioadă: în presă au apărut declaraţii antisovietice. în onoarea căruia se organiza festivalul „Primăvara de la Praga”. presiunile populare au condus la implementarea imediată a unor reforme. Novotný a fost nevoit să demisioneze la 4 ianuarie 1968 din funcţia de secretar al partidului şi de preşedinte al Republicii. În aprilie. Social Democraţii au început formarea unui partid separat. care avea sprijinul comuniştilor reformişti. când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia (cu excepţia României) au invadat ţara. în semn de protest. cu douăzeci de ani în urmă în timpul „Primăverii de la Praga”. Primăvara de la Praga (în cehă: „Pražské jaro”. Curând numele festivalului a ajuns să fie dat mişcării în favoarea intereselor naţionale. Acest program includea de asemenea planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două naţiuni cu drepturi egale. o libertate mărită a presei şi posibilitatea unei guvernări multipartinice. Rămas fără susţinere în cadrul CC al PCC. Primăvara de la Praga 2. Deşi programul prevedea clar că aceste reforme trebuiau să aibă loc sub conducerea Partidului Comunist. dar Dubček a preferat o 46 .V. Dubček a lansat un program de liberalizări şi reforme care includeau. au fost create noi cluburi politice independente. La începutul anilor '60.

Dubček a susţinut programul aripei reformiste a Partidului Comunist din Cehoslovacia reafirmându-şi. erau îngrijoraţi din cauza reformelor lui Dubček. fiind nesatisfăcuţi de reformele cehoslovace. Ungaria şi 47 . Conducerea Partidului Comunist Cehoslovac era însă împărţită între reformatori (Josef Smrkovský. În opinia dramaturgului Vaclav Havel. forţe militare din Uniunea Sovietică. Aceasta reafirma ataşamentul nemăsurat faţă de doctrina marxist-leninistă şi declara război împotriva ideologiei „burghezo-moşiereşti” şi a tuturor forţelor „antisocialiste”. Polonia. el însuşi participant activ la evenimente. Polonia. un membru important al Partidului Comunist şi candidat la Comitetul Central. a publicat un manifest intitulat „Două Mii de Cuvinte”. şi conservatori (Vasil Biľak. au pus în practică invazia ţării. RDG.conducere moderată a partidului. Ludvík Vaculík. Vaculík a cerut populaţiei să ia iniţiativă în implementarea programului de reforme. la sfârşitul lui iunie. Preşedinţia Partidului. adeziunea la Pactul de la Varşovia şi COMECON. La discuţii. cursul radical al mişcării politice de la 1968 „nu a fost rezultatul vreunui program clar ori al unei voinţe neechivoce. Dubček. În noaptea de 20-21 august 1968. Pe 3 august. Bulgaria şi Cehoslovacia s-au întâlnit la Bratislava unde au semnat Declaraţia de la Bratislava. Pe 27 iunie. Manevre militare de exerciţiu ale membrilor Pactului de la Varşovia avuseseră loc în Cehoslovacia. În final sovieticii. în apropierea graniţei Slovaco-Sovietice. Oldřich Černík şi František Kriegel) care îl sprijineau pe Dubček. Politica Uniunii Sovietice de a cere guvernelor socialiste ale statelor-satelit să îşi subordoneze propriile interese naţionale intereselor Blocului Comunist (prin acţiuni militare dacă era necesar) a devenit cunoscută sub numele de Doctrina Brejnev. Drahomír Kolder şi Oldřich Švestka) care au adoptat o poziţie anti-reformă. pe care le priveau ca acţiuni ce slăbeau poziţia Blocului Comunist în plin război rece. Ungaria. Discuţii bilaterale au avut loc în iulie la Čierna nad Tisou. reprezentanţii statelor Uniunea Sovietică. Acesta exprima îngrijorarea privind acţiuni ale unor elemente conservative din Partidul Comunist şi a unor forţe „exterioare”. RDG. Luaţi de „val”. Leonid Brejnev şi conducerea ţărilor din Pactul de la Varşovia (cu excepţia României). comuniştii cehoslovaci erau siguri că sovieticii vor fi de acord cu reforma din Cehoslovacia. anunţând că la Congresul Partidului din luna septembrie vor fi încorporate în statutul partidului planurile unei legi de federalizare şi va fi ales un nou Comitet Central. ci o manifestare a unei super-presiuni sociale care a găsit o ocazie prielnica” . în acelaşi timp. Frontul Naţional şi cabinetul au denunţat cu tărie manifestul. Uniunea Sovietică şi-a declarat intenţia de a interveni în orice ţară a Pactului de la Varşovia. Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri. dacă se va stabili un sistem burghez multipartinic.

liderii sovietici şi colaboratorii suspectaţi. ele nefiind în poziţia de a provoca forţele militare sovietice din Europa Centrală. unde Ceauşescu.Bulgaria au invadat Cehoslovacia.000 de oameni imediat şi 300. inclusiv mâncare şi apă. pentru scurt timp. Ţările democratice s-au rezumat la a critica invazia. Opoziţia populaţiei a fost exprimată prin numeroase acte de rezistenţă nonviolentă. studentul Jan Palach şi-a dat foc în Piaţa Wenceslav (Václavské náměstí) din Praga în semn de protest faţă de noua suprimare a liberei exprimări. în mijlocul războiului rece. care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat „asistenţă imediată. Rezistenţa întâmpinată a determinat Uniunii Sovietice să abandoneze planurile iniţiale de a-l elimina pe Dubček. 72 de cehi şi slovaci au fost ucişi şi sute au fost răniţi. Imediat după intervenţie a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid şi aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenţia. în general oameni cu o înaltă calificare tehnică. Între 5. unde a criticat politica sovietică în termeni neobişnuit de duri. Dubček a fost înlocuit din funcţia de Prim Secretar cu Gustáv Husák. a ţinut în ziua invaziei un discurs public la Bucureşti. În noaptea invaziei „Prezidiumul Cehoslovac” a declarat că trupele invadatoare au intrat în ţară fără cunoştinţa Cehoslovaciei. de aceeaşi parte a baricadei cu Iosip 48 . Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată. În Praga şi alte oraşe. ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200. Alexander Dubček a cerut populaţiei să nu opună rezistenţă armată. El a fost arestat şi dus la Moscova pentru negocieri. Peste tot erau purtate fotografii ale lui Dubček şi Svoboda. Deşi România a fost.000 în total).000 şi 600.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile. Ocupaţia a provocat un val masiv de emigraţie (estimat la 70. Invadatorilor li s-a refuzat orice ajutor sau asistenţă. Husák a anulat reformele lui Dubček şi a curăţat partidul de membrii cu vederi reformiste. Pe 16 ianuarie 1969.000 de soldaţi). opozant ferm al influenţelor sovietice şi susţinător declarat al lui Dubček. Pancarte şi graffitti pe pereţi sau străzi denunţau invadatorii. cărora ţările vestice le-au permis şederea şi unde s-au integrat fără probleme.000 şi 7. inclusiv armată” . Cu această ocazie s-a stabilit că Dubček îşi va putea păstra funcţiunile în cadrul Partidului Comunist şi că se va continua un program de reforme moderate. În aprilie 1969. O reacţie mai vizibilă a avut loc în România comunistă. Pe durata atacului armat. El a fost arestat şi dus la Moscova (împreună cu alţi membri de partid susţinători) într-un avion militar sovietic. cehi şi slovaci au întâmpinat soldaţii Pactului de la Varşovia cu argumente şi reproşuri.

Apar atacuri în presă contra Cehoslovaciei din partea Poloniei şi a RDG. În Finlanda. în primăvara lui 1968 au existat unele divergenţe şi în rândul conducerii sovietice. fiind întâmpinat cu cele mai mari onoruri cehoslovace de către preşedintele Ludvík Svoboda. s-au concretizat în începerea reformelor 49 . însă. mai ales după ce Ceauşescu a încurajat populaţia să lupte pentru a nu avea manevre similare în România: îndemnul său a primit un răspuns iniţial extrem de entuziast. prin intermediul Perestroikăi. Partidul Comunist din Finlanda a denunţat ocupaţia. România şi Cehoslovacia) era orientarea pro-vestică. Gomulka sublinia că ceea ce lega cele trei state reformiste (Iugoslavia. RDG acuza liderii cehi că au pactizat cu imperialiştii şi că făceau jocul celor de la Bonn. Revoluţia de catifea (în cehă „sametová revoluce”. la fel ca Partidul Comunist Italian şi cel francez. Kosyghin. O decadă mai târziu. tinzând să deturneze cursul evenimentelor şi astfel să pună în pericol socialismul în Cehoslovacia. Curentele deschise şi liberale provenite dinspre Uniunea Sovietică.Broz Tito. condusă de Mihail Gorbaciov începând cu 1985. Primul ministru sovietic. În parte evenimentul a influenţat şi Primăvara din Croaţia în Iugoslavia. aceasta este o situaţie pur conjuncturală (Ceauşescu fiind dinainte un oponent al principiului Socialism cu faţa umană). a fost primul politician vestic care a vizitat oficial Cehoslovacia după august 1968. este mai îngăduitor faţă de situaţie decât Brejnev. Se mai spunea că deocamdată nu era un pericol de contrarevoltă în Cehoslovacia. Urho Kekkonen. Preşedintele Finlandei. perioadă cunoscută drept Primăvara de la Beijing. Kadar îi acorda încredere lui Dubcek. contribuind astfel la dizolvarea unor grupări de stânga. dorinţa de a se rupe de blocul comunist şi de a crea un fel de alianţă specială intre ele. 2. Occidentul nu a acordat nici un sprijin semnificativ reformiştilor cehi. în care grupări susţinând societatea civilă să precumpănească forţele conservatoare în cadrul partidelor comuniste. imaginea României în Occident pentru următoarele decade. Într-o declaraţie făcută în mai. Aceste evenimente au adâncit şi mai mult deziluziile multor persoane vestice cu vederi de stânga care aveau simpatii pentru doctrina lui Lenin. Primăvara de la Praga a împrumutat numele său unei perioade similare de liberalizare politică din China. Gomulka era convins de faptul că Cehoslovacia se va transforma într-o republică burgheză şi solicită instalarea de trupe sovietice pe teritoriul acesteia. pe 4 octombrie 1969. ţară cu o puternică influenţă sovietică la acea dată. Şi în celelalte state comuniste se conturau situaţii similare. în slovacă „nežná revolúcia”) din Cehoslovacia a reprezentat mişcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii. ocupaţia a provocat un imens scandal. multe persoane care nu aveau deloc convingeri comuniste au dorit să se înroleze în nou formatele Gărzi Patriotice paramilitare. Opoziţia a consolidat.

La 29 noiembrie 1989 a fost abolit articolul din Constituţie care prevedea monopolul Partidului Comunist. demisionează. În 1989. În tot timpul verii anului 1989 demonstraţiile din pieţele şi de pe străzile oraşelor din Cehoslovacia au continuat. Acesta a fost primul guvern (începând cu 1948). În cazul Cehoslovaciei. Cehii i-au urmat în ziua următoare (aniversarea închiderii liceelor cehe în 1939. Kremlinul a recunoscut oficial că invadarea Cehoslovaciei în august 1968. an în care. condus de dramaturgul Václav Havel.000 de studenţi. după două tentative eşuate. Acest eveniment a provocat începerea demonstraţiilor. pe tot cuprinsul ţării. a început o grevă a studenţilor praghezi. momentul schimbărilor în Europa de est. după război pe 17 noiembrie aveau loc frecvent demonstraţii anticomuniste). La 4 decembrie 1989 la Moscova a avut loc o întâlnire a Pactului de la Varşovia. în toate sectoarele economiei. Partidul Comunist Cehoslovac a abandonat puterea. au redactat un memoriu intitulat „Doar câteva propoziţii” prin care cereau democratizarea imediată a ţării. la care s-au alăturat şi actorii teatrelor din Praga. La 10 decembrie 1989 a fost desemnat un guvern federal condus de Marián Čalfa. printr-o manifestaţie la Praga. locuitorii Cehoslovaciei ştiau despre căderea imperiului sovietic şi prăbuşirea regimurilor totalitare în ţările învecinate de la radio (Radio Europa Liberă).politice în ţările satelit ale acesteia. La 28 decembrie 1989 Alexander 50 . în spiritul Primăverii de la Praga. preşedintele comunist Gustáv Husák s-a retras. După greva generală din 27 noiembrie 1989 şi în lipsa sprijinului aliatului sovietic. iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husák şi reformiştii lui Ladislav Adamec. în frunte cu V. În iunie un grup de intelectuali. în care miniştrii neafiliaţi Partidului Comunist constituiau o majoritate. Ulterior. A doua zi la 5 decembrie 1989 a fost îndepărtată sârma ghimpată de la graniţa cu Austria şi Germania. S-a dat lumină verde forţelor revoluţionare pentru a înlocui comunismul nu numai în Cehoslovacia ci şi în celelalte ţări satelit. La 19 noiembrie 1989: Forul Civic (Občanské Fórum) în Cehia şi Publicul Împotriva Violenţei (VPN) în Slovacia au reprezentat vocea tuturor protestatarilor. La 19 noiembrie a fost creat Forul Civic. în care îşi exprimau dezacordul cu regimul instituit. cele două încercând dialogul cu puterea comunistă. Spre deosebire de Bratislava. a fost ilegală şi a repudiat doctrina Brejnev. Havel. A doua zi au început negocierilor între Forumul Civic şi administraţia comunistă. anul 1977 a rămas în istorie. Slovacii au început prin demonstraţii studenţeşti la 16 noiembrie 1989 în Bratislava. la Praga s-au înregistrat 600 de răniţi. la care au luat parte 15. un grup de intelectuali a publicat un manifest numit „Scrisoarea 77”. iar la 27 noiembrie 1989 are loc o grevă generală de două ore. Miloš Jakeš. La 24 noiembrie 1989 Secretarul General al Partidului Comunist Cehoslovac. În aceeaşi zi.

Pentru a scăpa de presiunea lui M. La 18 octombrie 1989. Honecker a adaptat tactica „paşilor mărunţi”. VI. la Dresden la 4 octombrie. Aceasta nu mai era adecvată în împrejurările descătuşării energiilor unor societăţi ţinute. liderii est-germani şi-au dat seama că de vreme ce sovieticii nu numai că nu mai agreau folosirea violenţei pentru înăbuşirea nemulţumirilor ci chiar o descurajau. decenii în şir. La Leipzig la 2 octombrie mulţimea scanda „Democraţie azi sau niciodată!”. din nou la Leipzig la 9 octombrie şi concomitent la 16 octombrie în marile oraşe. În iunie 1990 au avut loc primele alegeri democratice. a urmat separarea Republicii Cehe şi Slovaciei în urma „Divorţului de Catifea”. Tensiunile politice din vara lui 1989 în RDG 2. Evoluţia politică şi sciziunile ulterioare ale acestor partide au clătinat federaţia în anii 1991 şi 1992. Liderul comuniştilor est-germani a respins mişcarea de reformă iniţiată de M. Ca şi Cehoslovacia. Vaclav Havel a devenit primul preşedinte al Cehiei. în timp ce în Slovacia. la doar câteva zile după „sărbătorirea celei de-a 40-a aniversări a creării RDG” CC al PS Unit German 51 . iar Vaclav Klaus a preluat funcţia de premier. iar la 29 decembrie 1989 Václav Havel devine Preşedintele Cehoslovaciei. începând cu vara anului 1989. Căderea zidului Berlinului 1. Republica Cehă şi Slovacia au devenit ulterior membri ai Alianţei Nord-atlantice şi în mai 2004 au aderat împreună la Uniunea Europeană. Vladimir Mečiar a devenit noul şef al Statului.Dubček a fost ales preşedinte al Parlamentului. în Berlinul de Est 7 octombrie. iar pe de alta imposibila corelaţie dintre liberalizarea sistemului şi reuşita economică. În ciuda marşurilor şi mitingurilor cu grijă orchestrate de liderii comunişti est-germani în frunte cu Erich Honecker nemulţumirea faţă de regim creştea. în urma cărora au ieşit învingători Forumul Civic (Cehia) şi Publicul Împotriva Violenţei (Slovacia). sub presiuni şi teroare. RĂSTURNAREA COMUNISMULUI ÎN REPUBLICA DEMOCRATĂ GERMANĂ 1. După o puternică mişcare naţionalistă secesionistă în 1993. pe zi ce trecea. Tensiunile politice din vara lui 1989 în RDG. Gorbaciov. Gorbaciov subliniind pe de o parte diferenţele de situaţie dintre URSS şi RDG. ei vor trebui să sacrifice pe duri şi să promită lansarea imediată a unor reforme generale. Prăbuşirea comunismului în Germania de Est a venit că o consecinţă logică a evenimentelor care se succedau cu repeziciune în blocul sovietic dar mai ales că urmare a hotărârii Moscovei de a nu mai ajuta regimurile comuniste neostaliniste aflate în profundă criză de sistem.

În mod normal. pretinzând să intre neopriţi în Berlinul Occidental. ministrului i-a fost înmânată o notă care se spunea că le este permisă trecerea graniţei est-berlinezilor. chiar acum”. ar fi trebuit să treacă câteva zile până când să fie conceput un nou regulament care să fie. lăsând mulţimea să treacă după un control sumar sau chiar fără de nici o formalitate. el a răspuns: „După câte ştiu eu. libertatea cuvântului. El era în vacanţa cu ceva timp mai înainte şi nu a fost nici un moment foarte familiarizat cu noile prevederi. transmis trupelor de grăniceri. Mulţimile de est-berlinezi aflaţi în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest. ministrul german al propagandei. Căderea zidului Berlinului. Schabowski nu a fost însă informat asupra acestor amănunte şi. de asemenea. în principalele oraşe est-germane. alegeri libere şi desfiinţarea STASI (Securitatea est-germană. dacă au viza legală. după citirea sus-numitei note la conferinţa de presă. grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere. una din cele mai nepopulare poliţii politice secrete). barurile din preajma graniţei făcând cinste noilor veniţi. Bernauer Straße). Glienicker Brücke. ca pentru întreaga conducere a PSUG. Însă pentru el. 2. atunci când a fost întrebat când va intra în vigoare noile prevederi. dar nu i-au fost date instrucţiuni mai detaliate. depăşiţi numeric şi nedumeriţi. Mulţimi de ambele părţi ale frontierei au aşteptat la aceste puncte cu orele. era clar că mergerea cu reformele până la organizarea de alegeri libere şi la reformarea sistemului politic. Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Grănicerii. în scurtă vreme. inclusiv în anumite puncte simbolice (Potsdamer Platz. legalizarea mişcărilor de opoziţie. Cum nimeni nu dorea să-şi asume o asemenea responsabilitate. La scurtă vreme după conferinţa de presă din 9 noiembrie 1989.l-a eliberat din funcţie pe Erich Honecker şi l-a ales pe Egor Krenz. Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declaraţia lui Schabowski la televiziunea estgermană şi au luat cu asalt toate punctele de control. separarea puterilor între stat şi partidul comunist. intră în vigoare imediat. a avut sarcina să anunţe această hotărâre. La începutul lunii noiembrie sute de mii de protestatari cereau. Günter Schabowski. a devenit clar că nu exista nici o posibilitate de stăvilire a mulţimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. dar. au dat numeroase telefoane superiorilor lor. a fost 52 . Regimul estgerman a anunţat deschiderea a 10 noi puncte de trecere în următoarele săptămâni. Noul secretar general s-a angajat la o serie de reforme. iar la 9 noiembrie „Zidul Berlinului” – expresia materială a războiului rece. La 7 noiembrie 1989 întregul Birou Politic al PSUG a demisionat. ovaţionând buldozerele care redeschideau vechile străzi blocate. acestea ar fi dus imediat la dispariţia regimului comunist şi la RDG ca stat.

iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Suntem un singur popor” . Vest-germanii şi est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie 1989. armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului cu porţiunea din Bernauer Straße. Unii germani au considerat că ziua de 9 noiembrie este potrivită pentru a fi decretată sărbătoare naţională în Germania. Pe 1 iulie. Demontarea rămăşiţelor zidului a continuat să fie efectuată de subunităţi militare ale reunitei Bundeswehr şi a durat până în noiembrie 1991. toate punctele de control şi-au încetat existenţa. La jumătatea lunii noiembrie 1989 un Congres Extraordinar al PSUG a recunoscut falimentul partidului. În primele săptămâni. În lipsa sprijinului extern în Germania de Est „comunismul s-a prăbuşit jalnic şi neplâns de nimeni”. est-germanii au călătorit „mai liber” decât cei vestici între 9 noiembrie şi 23 decembrie. În zilele următoare. Kohl a afirmat: „Vreau să le spun tuturor celor din Republica Democrată Germană: suntem cu voi. aripa reformistă a schimbat denumirea partidului în Partidul Socialismului Democratic şi l-a ales în fruntea să pe avocatul Gregor Gyse. aceste tentative au fost abandonate. Din punct de vedere tehnic. Până la urmă. În încercarea de a se salva. grănicerii tolerând demolările şi trecerile „neautorizate” prin găurile făcute. suntem şi rămânem o singură naţiune. chemarea la unificarea germană a căpătat o dimensiune naţională. Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea Germaniei. berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri. soldaţii est-germani au încercat să repare porţiunile distruse de „Mauerspechte”. pentru faptul că a marcat atât apogeul revoluţiei 53 . adunate la primăria Berlinului de Vest. reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei în acest timp. partidele de opoziţie fiind de acord cu accelerarea acestui proces. care s-a încheiat în mod oficial pe 3 octombrie 1990. cancelarul H. În faţa unei impresionante mulţimi de est şi vest-berlinezi. ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vestgermană. Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. în decurs de câteva luni. Pe 13 iunie 1990. Au rămas în picioare numai câteva secţiuni scurte ale zidului şi câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte. Acesta considera că partidul trebuia să rupă cu moştenirea stalinistă şi să se angajeze spre valorile pluralismului şi a democraţiei. Aceşti oameni au câştigat porecla de „Mauerspechte” (ciocănitori de zid). Ziua de 9 noiembrie este astfel sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. Nemulţumirea populaţiei era atât de mare încât.dărâmat. Până în acel moment au existat anumite restricţii: necesitatea obţinerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei şi schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vestgermane pentru fiecare zi de şedere în RDG. De aceea.

La fel ca în ţările vecine. făcând din România un stat poliţienesc. a fost aleasă ziua de 3 octombrie. în 1989 majoritatea populaţiei din România nu era mulţumită de regimul comunist. în 1918. CĂDEREA LUI NICOLAE CEAUŞESCU 1. spre deosebire de alte ţări est-europene. Constituirea Frontului Salvării Naţionale 1. Totuşi. în 1989. această decizie a fost luată deoarece guvernul est-german dorea să încheie reunificarea mai înainte de 41-a aniversare a înfiinţării Republicii Democrate Germane – 7 octombrie 1990. VII. de aceea. în ziarul „Scânteia”. În afară de acestea Ceauşescu nu era un om citit. 9 noiembrie este ziua pogromului mârşav Kristallnacht din 1938 şi. Protestele din Timişoara 3. 54 . fiindcă ziarul avea o răspândire naţională. chiar mai înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase) era considerată responsabilă pentru sărăcia extinsă din ţară. În România. România nu trecuse până atunci deloc printr-un proces de destalinizare. spre deosebire de alte ţări ale blocului sovietic comunismul a fost înlăturat printr-o luptă deschisă violentă. Situaţia politică internă şi externă a României în anul 1989 2. În parte. apare pe prima pagina un discurs al lui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Numărul respectiv al ziarului a dispărut apoi din bibliotecile publice. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării. Lipsa unei opoziţii reale în interiorul partidului comunist a făcut că în România să nu poată avea loc o tranziţie paşnică de la comunism la democraţie. Politica economică şi de dezvoltare a lui Ceauşescu (inclusiv proiecte de construcţii grandioase şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească întreaga datorie externă. În luna decembrie 1989.paşnice est-germane cât şi proclamarea primei republici germane. Ceauşescu reuşeşte să achite datoria externă de circa 11 miliarde de dolari. Protestele muncitorilor din Bucureşti 4. Republica de la Weimar. în paralel cu creşterea sărăciei. poliţia secretă (Securitatea) era omniprezentă. Situaţia politică internă şi externă a României în anul 1989 . Totuşi.

anexate în virtutea acestui pact. În decembrie 1989. liderul comunist de la Bucureşti a condamnat „rapida alunecare a socialismului din toate ţările europene. În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă. politica de autonomie şi poziţia de rebel pe care statul român o avea faţă de URSS n-au mai impresionat Occidentul şi acest lucru a început să se simtă. liderul bulgar Todor Jivkov. Ceauşescu atinge problema Pactului Molotov-Ribbentrop şi cere anularea consecinţelor acestuia. În 1988 clauza naţiunii celei mai favorizate care se acorda de SUA României în baza Amendamentului Jackson-Vanick n-a mai operat datorită politicii regimului de îngrădire a emigrărilor şi a încălcării tot mai mult a drepturilor omului. Pe plan intern. După schimbările de politică externă de la Moscova şi adoptarea unui alt comportament al Kremlinului faţă de ţările din blocul răsăritean. Nicolae Ceauşescu a început să fie tot mai izolat după venirea lui Gorbaciov la putere în URSS. mari întreprinderi. înainte de publicarea oficială a hotărârii SUA şi fără să informeze conducerea partidului sau pe primul ministru. Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia. La jumătatea anului 1989. 55 . în noiembrie 1989. Ceauşescu imita linia politică. de la sindicate. Chiar şi după căderea Zidului Berlinului sau înlocuirea în noiembrie 1989 a tovarăşului său de la sud. liderii URSS şi SUA se pun de acord asupra sorţii rezervate Europei de Est. Ceauşescu pare să ignore semnele care ameninţau poziţia sa ca şef de stat comunist în Europa de Est. în consfătuirea statelor participante la Tratatul de la Varşovia. în speţă retrocedarea de către URSS a Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Toată toamna anului 1989 s-au desfăşurat şedinţe la nivel central „cu factorii de răspundere” din ministere. Ceauşescu nu a sprijinit interesele sovietice. ci a urmărit o politică externă proprie. pentru strângerea rândurilor. megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comuniştii est-asiatici precum nordcoreeanul Kim Il Sung. Discreditarea pe plan internaţional era completată de adoptarea la Geneva în martie 1989 a unei rezoluţii susţinute de Ungaria.În plan extern. în timpul întâlnirii lor de la Malta. Grăitor pentru irealismul cu care Nicolae Ceauşescu acţiona în sistemul relaţiilor internaţionale la sfârşitul deceniului nouă a fost şi poziţia sa în cadrul ţărilor socialiste. pe panta prăbuşirii” şi a cerut măsuri urgente pentru salvarea lui în Polonia. care condamna violările libertăţilor fundamentale în România. cu vanitatea-i cunoscută a denunţat clauza. Liderul comunist român. Totuşi. la al XIV-lea Congres al PCR. cu cât situaţia populaţiei se înrăutăţea cu atât mai mult creştea poziţia fermă de singur apărător al socialismului pe care o afişa Partidul Comunist din România.

lovitură pusă la punct de armată. după toate aparenţele. Cu mai puţin de două luni în urmă. a serviciilor secrete româneşti şi străine (sovietice şi ungureşti) şi cu adeziunea globală a Kremlinului. unele au ieşit la iveală. Conducerea partidului a insistat pe ideea de austeritate. economistul Dan Caprariu din Cluj şi alţii 56 . Studenţii: Mihnea Paraschivescu. Pe măsură ce schimbările se accelerau în ţările vecine era inevitabilă o lovitură de stat. la Bucureşti.revoltă populară – teză oficială promovată de echipa ajunsă la putere. „Scânteia”. la Congresul al XIV-lea al PCR. Multe dintre aceste acţiuni au rămas secrete. semnată de şase foşti înalţi demnitari de partid şi de stat.În ciuda omniprezenţei Securităţii şi atmosferei apăsătoare a dictaturii se ţeseau intrigi. în mediile occidentale s-a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată lui Ceauşescu.un complot dirijat în principal fie de KGB. studenţi din Cluj şi Bucureşti au demonstrat cu placarde „Vrem Reforme” împotriva guvernului Ceauşescu. . cât şi în exteriorul ţării. cu participarea. Vulpe Gratian. înainte de Congres. fost director al cotidianului partidului. astăzi fiind citate trei teze: . fie de serviciile secrete maghiare. Pe de altă parte. din RDG. Pe durata Congresului partidului. o ameliorare în privinţa libertăţilor cetăţeneşti. fost Secretar al Comitetului Central. n-a fost schiţată vreo idee de reformă. Scrisoarea adresată de cele şase foste cadre de vârf ale Partidului Comunist din România lui Nicolae Ceauşescu n-a avut nici un ecou. pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu. se pregăteau manevre atât în interiorul. Amănuntele acestor operaţii scapă încă istoricilor. Potrivit diplomatului sovietic Valentin Falin. Silviu Brucan.îmbinarea unei lovituri de stat cu o insurecţie populară. începând cu noiembrie 1989 Moscova s-a arătat foarte interesată de desfăşurarea internă a forţelor armate şi creşterea rezistenţei în faţa regimului. cum ar fi generalul Militaru (bănuit că a participat la un complot în 1984). Aceste elemente sugerează iminenţa unei lovituri de forţă induse de personalităţi comuniste potrivnice clanului Ceauşescu. Ion Iliescu. în ultimul ceas. în funcţia de secretar general al partidului unic din RSR. Nici chiar la cel de-al XIV-lea Congres al partidului. a nivelului de trai. La 11 Noiembrie 1989. Firesc. Germania Răsăriteană fusese susţinătorul cel mai apropiat a lui Ceauşescu în refuzul lui hotărât de a accepta reforme. Honecker fusese debarcată şi Germania de Est luase drumul reformelor. În martie 1989. izolarea României Socialiste a fost scoasă în evidenţă de absenţa delegaţiilor partidelor „frăţeşti” din Ungaria. el este reales la 14 noiembrie. etc. personalităţi considerate suspecte. înlăturat în 1971. . făceau obiectul unei atente supravegheri. Italia şi spre surprinderea comuniştilor de la Bucureşti. între timp echipa E. pe construirea de noi şi mari obiective industriale.

s-au alăturat protestului.00. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale. episcopul său l-a revocat din post. izbucnind încăierări. dar Securitatea a reuşit calmarea spiritelor. privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptăţit ca pastor. La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara. s-au difuzat imagini video din Timişoara.Panorama”. 2. care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Petre Moţ a făcut câteva declaraţii. În consecinţă. lucrători ai Securităţii. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Metropolitane şi au 57 . de la postul TV Budapesta 1. în timp ce miliţia a recurs la forţă şi la arestarea multora. În acelaşi timp. mulţimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. Au fost eliberaţi la data de 22 Decembrie 1989 orele 14. o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş.. cel din Italia. Această tentativă a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi. protestul s-a extins. UMT. iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. cauza iniţială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul judeţean al Partidului Comunist Român. În ziua de 11 decembrie 1989. La cea mai mare întreprindere din Timişoara. Mulţi trecători. pentru a-l proteja de hărţuire şi evacuare. La ora 19:30. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass-media internaţională. ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Protestele din Timişoara. la emisiunea politică . primarul. au încercat arestarea participanţilor. Până în ziua de 15 decembrie. La cererea guvernului. care însă nu s-au generalizat sau extins. Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă. mulţimea crescuse ameninţător şi de vreme ce Petre Moţ a refuzat să-şi confirme în scris declaraţia împotriva evacuării pastorului. forţele de miliţie şi ale Securităţii au intrat în scenă. În acea seară. O primă încercare timidă de a protesta împotriva regimului a fost la un joc de fotbal. în civil.au fost arestaţi şi anchetaţi de către lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societăţii socialiste. necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea religioasă. avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés. Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea. sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés. printre care şi studenţi români religioşi. unde România a învins cu 3-1 naţionala Danemarcei. victorie ce a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial. enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria.

care arăta ca după război: clădiri distruse. evenimentele au pornit pe o cale fără întoarcere. unde au fost fi arse la crematoriu. Sunt blocate tramvaie de către manifestanţi şi s-a strigat pentru prima data „Jos cu Ceauşescu!”. Unii dintre manifestanţi au fost arestaţi şi bătuţi. reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă. de asemenea. în timp ce elicopterele patrulau zona. Calea Lipovei şi Calea Girocului. apoi în Piaţa Operei. lupte de stradă. Pastorul László Tőkés a fost arestat şi bătut.plecat într-un marş de protest prin oraş. În aceasta zi au căzut primele victime ale revoluţiei. de către forţele de securitate. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea. Protestele au continuat în ziua următoare. la 17 decembrie 1989. Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul. Pe drum sunt distruse pancartele de propagandă care împânzeau oraşul. Pe treptele Catedralei s-a adunat un grup de copii şi tineri civili care au început să scandeze: „Jos Ceauşescu! Libertate! Vrem o ţară liberă!”. fiind din nou confruntaţi de forţele de securitate. se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă. Dintr-un transportor blindat s-au tras rafale care secerau mulţimea. Până la miezul nopţii au loc adevărate lupte de stradă. 58 . Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului. Familiile celor dispăruţi urmau sa fie informate ca rudele lor au fugit peste graniţă. scandând o serie de lozinci anticomuniste. scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. inclusiv în zona podului Decebal. victime. Au fost transportate în secret la Bucureşti. actul de nesupunere civică al pastorului reformat a generat o revoltă a nemulţumiţilor din Timişoara care a fost reprimată. După ora 20:00. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria. maşini în flăcări. TAB-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. Astfel. steagul din care a fost decupată stema comunistă. cenuşă şi sânge. După miezul nopţii protestele s-au domolit. camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş. Ceauşescu a organizat o teleconferinţă. Nicolae Ceauşescu n-a fost dispus să urmeze modelul est-german de a se abţine de la utilizarea forţei şi va folosi orice mijloc pentru a rămâne la putere. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărâtat şi mai mult mulţimea. dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost. Tancuri. În aceasta zi. 17 decembrie. Acum se naşte drapelul revoluţiei. broşurile de propagandă. fără somaţie. Ion Coman. În diverse zone încep luptele deschise între civili şi militari. În incinta Spitalului Judeţean au fost sustrase cadavrele celor ucişi. în care a cerut Ministerului de Interne şi Securităţii să deschidă focul asupra civililor. Se arunca cu pietre şi cu sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea.

române!”. cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Într-adevăr s-a tras asupra lor. cântec patriotic care fusese interzis din 1947. dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. au început să cânte „Deşteaptă-te. directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte. un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă. Ceauşescu pică!”. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului. cadavrele celor împuşcaţi mortal la demonstraţie.Cenuşa” din Bucureşti. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi au creat Frontul Democrat Român. ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată. în ziua următoare trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timişoara. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. În aceeaşi seară. În dimineaţa lui 18 decembrie. La 19 decembrie.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”. liniştea întregii ţări a fost spulberată. alţii au fost răniţi grav.. ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la 59 . De asemenea. „Armata e cu noi!”. ulterior. Cadavrele au fost incinerate la crematoriul . Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu (Nicolae Ceauşescu era la acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor. cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean. „Nu vă fie frică. cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni. Pe 20 decembrie. a decretat legea marţială. 100. coloane masive de muncitori au intrat în oraş. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara a pornit sirena aeriană. 7 persoane au murit şi aproape 100 au fost rănite. Românii au aflat de evenimentele de la Timişoara prin intermediul radioului Europa Libera. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate. dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Aşteptându-se să se tragă în ei. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene. au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. unii dintre ei au murit. centrul era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Un muncitor explica: „Ieri. totuşi.distruse. în timp ce unii au avut norocul să scape. Sfidând interdicţiile. Între timp. familiilor fiindu-le comunicată varianta că decedaţii au trecut fraudulos frontiera ţării. În aceasta zi.

dar până seara armata pactizează şi aici cu demonstranţii. Mişcări de protest se vor înregistra în orele care vor urma şi în Arad. la fel ca Timişoara şi alte oraşe importante. Braşov. Ceauşescu a convocat o adunare de o sută de mii de oameni şi i s-a adresat condamnând răscoala de la Timişoara. Târgu-Mureş. într-un act de disperare. 3. se vor înregistra morţi şi răniţi. creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună. iar Ceauşescu s-a întors în interiorul clădirii CC. Speriată la început. Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universităţii Bucureşti. unde cetăţenii vor ieşi în stradă. În dimineaţa zilei de 21 decembrie. Încercările lui Ceauşescu de a linişti populaţia luaseră o întorsătură neaşteptată. Încercările ulterioare ale cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca „Alo. Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. „Noi suntem poporul. aducând capitala. în aceeaşi zi. Populaţia. Mulţimea a plecat pe străzi. Vorbind de la balconul Comitetului Central.înăbuşirea demonstraţiilor. protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu până în Piaţa Unirii. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat”. Nicolae Ceauşescu a ţinut o teleconferinţă susţinând ca evenimentele ultimelor zile sunt organizate şi dirijate cu scopul de a destabiliza ţara şi îndreptate împotriva integrităţii şi independenţei României: „Trebuie să demascam şi să respingem cu hotărâre această acţiune şi să o 60 . În cursul dupăamiezii. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj. O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie. Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „Revoluţiei Socialiste” şi ale „Societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Armata pactizează cu demonstranţii. în dezordine. „Ceauşescu cine eşti/Criminal din Scorniceşti”. soţia sa. neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa. Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. totuşi. Timişoara fiind declarat oraş liber. Sibiu. doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze. un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă. care se vor intensifica datorită încercărilor de a fi reprimate. precum şi alţi oficiali s-au panicat. În cele din urmă. Ceauşescu. a rămas indiferentă. Protestele muncitorilor din Bucureşti . jos cu dictatorul!”. şi a continuat să laude realizările „Revoluţiei Socialiste”. Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă. dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să îşi dea seama că se întâmpla ceva neobişnuit. mulţimea a încercat să se împrăştie. Cluj. „Moarte criminalului!”. alo” sau „Staţi liniştiţi la locurile voastre” au rămas fără efect. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”.

Regimul a plănuit organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă. Un TAB a intrat în mulţime în apropierea hotelului Intercontinental. toţi pasagerii care au coborât în staţia de metrou din Piaţa Universităţii au fost bătuţi. Protestatarii au reuşit să construiască o baricadă de apărare în faţa restaurantului Dunărea. peste drum de Universitate. la care sa fie condamnate „actele huliganice”. târâţi pe jos. a bunăstării poporului”. iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. La presiunea masei imense de demonstranţi. sau strivire de vehiculele armatei. ba din contra. în 22 decembrie 1989. Se organizaseră puncte de colectare. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona centrală au fugit spre zonele industriale. A doua zi. Mai târziu. însă muncitorii au refuzat. tancuri. aflat lângă Teatrul Naţional. Pe la ora 7 dimineaţa. a început reprimarea propriu-zisă. dar a fost doborât în cele din urmă de forţele de ordine. femei sau bătrâni au fost maltrataţi. străzi laterale şi din tancuri. După identificare şi înregistrare erau transportaţi la închisoarea Jilava. Elena Ceauşescu a fost informată ca un număr mare de muncitori înaintau spre centrul Bucureştiului. independentei.lichidăm. Focurile de armă nu au încetat să se audă. A fost o noapte incendiară. obligaţi să se culce pe burtă. unde au relatat muncitorilor cele întâmplate. Morţii au fost incineraţi şi s-a interzis autopsierea victimelor decedate. După înăbuşirea revoltei. unde erau adunaţi protestatarii care erau capturaţi. vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor a ajuns în scurt timp la toată populaţia Bucureştiului. începând cu orele 18. neînarmaţi şi neorganizaţi au fost întâmpinaţi de soldaţi. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului au fost inutile. Foarte mulţi copii. Multe fotografii ce au rămas ca dovezi au fost făcute din elicopterele care au survolat zona şi de turiştii aflaţi în turnul hotelului Intercontinental. La ora 9:30. până la 3 dimineaţa. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apa puternice. care a durat până a doua zi. străzile au fost spălate de sânge de maşinile salubrităţii. forţele armate au început să fraternizeze cu demonstranţii. Piaţa Universităţii era plină de oameni. în grămezi. înjunghiere. 61 . După lansarea zvonului între scutieri că în Piaţa Romană mai mulţi colegi de-ai lor au fost înjunghiaţi cu şurubelniţe. ora la care cei care au supravieţuit au părăsit străzile. oameni din Securitate îmbrăcaţi în haine civile şi ofiţeri ai Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă. care a rezistat până la miezul nopţii. S-a tras asupra mulţimii de pe clădiri. S-a pronunţat şi pentru mobilizarea generală a forţelor armate. au început organizarea de proteste şi mai ample împotriva regimului. S-au înregistrat multe victime prim împuşcare. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrităţii. ora 3 dimineaţa. a construcţiei socialiste. TABuri. unii peste alţii. Protestatarii.

nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă). Au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de regim. Câţiva miliţieni au fost chiar omorâţi. dar din pricina vântului nefavorabil nu ajungeau la mulţime. În aceeaşi zi. scriitorul dizident. fiind huiduiţi de mulţime şi cel de-al treilea centru. Constituirea Frontului Salvării Naţionale . La sediul CC al PCR. mai mult de o sută de mii de oameni erau adunaţi pentru prima dată din proprie iniţiativă – nu la cererea lui Ceauşescu – în centrul Bucureştiului. Cehoslovacia (Ladislav Adamec. precedat de o stare de euforie generală. veneau mesaje de sprijin din toate colţurile lumii: SUA (preşedintele George H. anunţând exaltaţi fuga dictatorului. Mulţimile descătuşate invadează Comitetul Central. Tot în jurul orei 10. URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov). în Ministerul Apărării unde se afla generalul Victor Stănculescu. iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Bush). ca nou organ al puterii. Ion Caramitru şi Ion Iliescu sosit după ora 14:00. Grupul lui Iliescu s-a deplasat la sediul CC al PCR unde sunt rostite cuvântări. unde se aflau Mircea Dinescu. citeşte de la balconul Comitetului Central al PCR Declaraţia în trei puncte a „Frontului Unităţii Poporului”. Bulgaria (Petar Mladenov. Petre Roman. Elicopterele împărţeau manifeste pentru a linişti populaţia. Ungaria (Partidul Socialist Ungar). Concomitent. W. dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie. un tânăr profesor de la Politehnică.După ora 10. lider al Partidului Comunist Cehoslovac. apoi se întorc la Televiziune unde iau legătura cu generalul Stănculescu. un comunicat radio şi televiziune dat din ordinul lui Ceauşescu spunea că Milea a fost găsit vinovat de trădare şi că s-a sinucis după dezvăluirea trădării sale. După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti. Generalul Iulian Vlad a întreprins măsuri de izolare a lui Ceauşescu. care după numai 20 de minute a căzut. conducător al revoluţiei şi viitor 62 . şi Václav Havel. L-a convins pe Ceauşescu să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secretă din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti). 4. transmisă şi la televiziune. ministrul apărării Vasile Milea a murit în condiţii suspecte. unde erau revoluţionari care au încercat să formeze un nou guvern. secretar-general al Partidului Comunist Bulgar). În jurul orei 23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Televiziunea Romana îşi reia emisia. Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La unele manifestaţii populaţia a atacat sedii de partid şi de stat sau chiar posturi de miliţie. Nicolae Ceauşescu a luat o portavoce şi a încercat să se adreseze mulţimii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist . Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari. S-au conturat trei centre de putere: la Televiziunea Română. Ţintele preferate fiind portretele dictatorului.

informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii. contradictorii. În noaptea de 22 spre 23. deschiderea unei ferestre sau mişcarea unei perdele. 63 . Au avut loc numeroase lupte înverşunate. Ceauşescu împreuna cu soţia sa Elena ce se aflau la Snagov. Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) şi RSS Moldovenească.preşedinte al Republicii). Au fost executaţi în incinta garnizoanei din Târgovişte. au plecat cu elicopterul spre Piteşti. Franţa (preşedintele François Mitterrand). Fragmentele din filmarea cu procesul şi finalul execuţiei au fost difuzate în aceeaşi zi la televiziunea naţională. Austria. care acţionau în colaborare cu unităţile armatei. asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe. S-au înregistrat numeroşi morţi şi răniţi. Argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi ataca peste tot. soţii Ceauşescu au ajuns la o staţie de cercetare agricolă aflată la 5 km de Târgovişte. a fost călcat de senilele unui tanc în Piaţa Palatului. Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher). Jean-Louis Calderon. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Steaua. Pe jos. Portugalia. Populaţia şi armata au fost chemate să apere cuceririle fragede ale revoluţiei. însă s-au mai înregistrat atacuri până pe data de 27 decembrie. a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte. Au fost găsite a doua zi şi aduse cu morga la Spitalul Militar. cei doi au fost condamnaţi la moarte de către o curte militară ad-hoc. unde au fost preluaţi de miliţieni şi transportaţi după câteva peripeţii la garnizoana din Târgovişte. China (ministrul Afacerilor Externe). Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher). Obiective importante atât în Bucureşti cat şi în provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuţi. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea şi înmormântate în secret. În apropiere de Boteni au abandonat elicopterul. de exemplu. printre care şi genocid. Intensitatea luptelor armate a scăzut brusc după difuzarea pe 25 decembrie pe postul naţional de televiziune a execuţiei soţilor Ceauşescu. se trăgea haotic cu muniţie de război. NATO (secretarul general Manfred Wörner). Pentru următoarele 3 zile. pentru o serie de acuzaţii. jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5. Riposta exagerată. toată ţara era în haos. Spania. a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. unde s-au rătăcit. căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată. Ei primesc eticheta de terorişti. S-au distribuit arme la mulţi civili. Procesul de preluare a puterii de către noua structura nu se încheiase. Între timp. Olanda. Tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii. La orice mişcare suspectă. Italia. care creează o situaţie confuză şi o stare de psihoză generală. În ziua de Crăciun.

Andrei Lukanov – viceprim-ministru şi Djurov – ministrul apărării. la ora când Ceauşescu a fugit. Gorbaciov nu-i acorda încredere. Pe de altă parte. Pe 22 decembrie. Complotul era pregătit de Petar Mladenov – ministrul afacerilor externe. liderul comunist Todor Jivkov a reuşit. Împrumuturile masive pe care le solicitase şi care duseseră la o datorie externă de 10 miliarde de dolari nu au împiedicat scăderea semnificativă a nivelului de trai. aceasta a reprezentat preţul pe care poporul român l-a plătit pentru răsturnarea regimului comunist. dar cum aceasta nu venea este nevoit să accepte la 10 noiembrie înlocuirea din fruntea partidului şi statului cu Mladenov. iar partidele istorice au fost reînfiinţate. Jivkov a fost în primul rând victima greşelilor propriei sale politici. care a denunţat încălcarea marcantă a Drepturilor omului. erau înregistraţi 126 de morţi şi 1107 răniţi. Jivkov din locurile publice. intensificare campaniei de „bulgarizare” din vara anului 1989 a fost condamnată de Occident. sperând în susţinerea de la Moscova.Pe durata revoluţiei. În vara anului 1987 a declarat că atotputernicia unui singur partid va lua sfârşit şi că este nevoie de „un model nou al socialismului” de reforme economice şi administrativ-teritoriale. Secretarul general încearcă să pareze. În Bulgaria. pentru început. România a încetat să mai fie o democraţie populară după dispariţia partidului comunist. VIII. Restructurarea Partidului Comunist. Printr-o rezoluţie a Biroului Politic a Partidului Comunist au fost îndepărtate portretele lui T. Aşteptând în zadar un semn de la Gorbaciov conjuraţii au trecut la acţiune pe 23 octombrie. şi s-au înregistrat 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Înlăturarea Partidului Socialist Bulgar de la guvernare 1. În vara anului 1989 situaţia din Bulgaria s-a înrăutăţit şi poziţia liderului comunist bulgar este în pericol sub presiunea populaţiei nemulţumite. când Mladenov adresează Comitetului Central o scrisoare virulentă împotriva lui Jivkov. nici în rândurile populaţiei sensibile la schimbările în curs în URSS şi în Europa. Restructurarea Partidului Comunist 2. care se orientează imediat pe o politică de restructurare de tip 64 . unde se pregătea un complot împotriva lui. prin manevre abile să lase impresia că va imita politica de reforme iniţiată de Mihail Gorbaciov. au murit 1104 persoane. A început drumul de tranziţie spre o societate democratică. ABANDONUL COMUNISMULUI ÎN BULGARIA 1. şi nici în sânul partidului. Jivkov nu a găsit sprijin nici la Moscova unde M.

La 2 iulie 114 deputaţi de origine albaneză din parlamentul din Kosovo au adoptat o Constituţie stabilind egalitatea acestei provincii cu celelalte şase republici ale federaţiei. în care se cerea înlăturarea dictaturii şi trecerea la un sistem multipartidic. Congresului al XV-lea al Ligii Comuniste 2. fără repunerea în discuţie a socialismului. Slobodan Milošević era confirmat în fruntea republicii cu mai bine de 65% din voturi. Înlăturarea Partidului Socialist Bulgar de la guvernare . IX. a anunţat începerea de reforme pentru că Bulgaria să devină. La 13 decembrie 1989 CC al Partidului Comunist a hotărât să-l elimine din rândurile sale pe T. ca o despărţire simbolică de dogmele leniniste. Aceasta s-a limitat întâi la domeniul politic. La al XV-lea Congres al Ligii Comuniste – ianuarie 1990 neputinţa s-a manifestat prin plecarea delegaţilor sloveni. Ulterior Partidul Comunist din Bulgaria şi-a schimbat numele în Partidul Socialist Bulgar. o lună mai târziu filosoful Jeliu Jelev liderul Uniunii Forţelor Democratice era ales că şef al statului. Astfel. Congresului al XV-lea al Ligii Comuniste. agreat de Moscova. Jivkov la Sofia şi alte oraşe au avut loc mari demonstraţii de stradă. Rezultatele alegerilor din 1990 anticipau clar o confruntare. partidul se dovedea incapabil de a face faţă uriaşelor dificultăţi şi a exaltării naţionalismului. În cele două republici din Vest (Slovenia şi Croaţia) opoziţia a câştigat alegerile legislative din aprilie. democrată şi de drept”. Evenimentele survenite în URSS şi în Europa începând cu 1989 au înteţit focarele create pe teritoriul iugoslav în ultimii ani. Noul lider. 2. Alegerile legislative din aprilie 1990 din Iugoslavia . După căderea lui T. în scurt timp. dar opoziţia a progresat mereu determinând demisia lui Mladenov la 6 iulie 1990. În urma alegerilor legislative din iunie 1990 Partidul Socialist Bulgar obţine majoritatea absolută. ceea ce a provocat imediat o reacţie negativă din partea parlamentului sârb. la fel şi în Bosnia-Herţegovina în decembrie. în schimb în Serbia. PRĂBUŞIREA COMUNISMULUI ÎN IUGOSLAVIA 1. 2. „o ţară modernă. Alegerile legislative din aprilie 1990 din Iugoslavia 1. Jivkov. Nici una din problemele fundamentale nu fusese rezolvată. preşedinţia iugoslavă 65 . nemulţumiţi de refuzul militanţilor de a pune capăt monopolului Partidului. iar în ianuarie 1990 acesta a fost pus sub arest la domiciliu.gorbaciovist.

X. ONU a încercat stoparea luptelor din Croaţia trimiţând la 14 ianuarie 1992 primele „căşti albastre”. 1. SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ALBANIA 1. acesta a respins ideea de reformă a regimului. considerând-o nerelevantă pentru Albania. Majoritatea croato-musulmană din Bosnia-Herţegovina refuză să rămână într-o federaţie dominată de sârbi şi votează la 16 octombrie în favoarea suveranităţii. Aceasta a determinat proclamarea a trei republici autonome sârbe una în nordul Bosniei. Din teritoriul sloven războiul civil se întinde în Croaţia în ciuda eforturilor de pace ale Comunităţii Europene şi Consiliului de Securitate al ONU. Manifestările opoziţiei împotriva asasinării. Se declanşează în Slovenia un scurt război civil care se încheie la 7 iulie 1991 cu recunoaşterea independenţei slovene. pe 12 septembrie 1989. Întrucât Slovenia. Două confruntări sângeroase la sfârşitul lui martie şi la începutul lui mai 1991. duc la încăierări între poliţiştii croaţi şi civilii sârbi în Croaţia. Înlăturarea partidului comunist albanez de la putere La începutul anilor ʼ90 Albania rămăsese singura „pepinieră” a stalinismului în Europa. Manifestările opoziţiei democrate albaneze 2. Azem Hajdari. urmată de Croaţia persistă pe această cale prin rezoluţiile adoptate de cele două parlamente în februarie 1991. La sfârşitul lui septembrie 1991 se declară embargo asupra livrărilor de armament către Iugoslavia. la 29 decembrie în favoarea independenţei. iar la iniţiativa Franţei în iunie 1995 s-a constituit Forţa internaţională de reacţie rapidă. La 25 iunie 1991 este proclamată suveranitatea şi independenţa Sloveniei şi Croaţiei. Hodja în acelaşi an în care Gorbaciov venea la putere la Moscova. s-a ajuns la o creştere rapidă şi puternică a tensiunii între partizanii unei confederaţii de republici suverane (slovenii şi croaţii) şi cei ai menţinerii federaţiei existente (sârbii). Manifestanţii au capturat un tanc şi au ocupat sediile Parlamentului şi televiziunii 66 . unui parlamentar democrat. format din două entităţi: sârbă şi croato-musulmană. Înainte că războiul civil să se instaleze pentru mai mulţi ani în Bosnia-Herţegovina până la acordul de la Dayton octombrie 1995. şi a gărzii sale de corp au degenerat în conflicte sângeroase. Deşi Ramiz Alia i-a succedat în fruntea statului şi a partidului comunist lui E.condamnă ca neconstituţional referendumul organizat în Slovenia. Acordul de la Dayton prevedea transformarea Bosniei-Herţegovina într-un stat independent. Manifestările opoziţiei democrate albaneze . alta în Herţegovina şi a treia la est de Sarajevo.

de Alianţa Democratică. a declarat Berisha.. mai ales în agricultură. n-aş părăsi niciodată Albania. Forţele de securitate au deschis focul asupra manifestanţilor. Un anunţ stupefiant a fost formulat luni seara. a afirmat Islami. grenade sau pietre. Partidul pentru Drepturile Omului şi Partidul Agrar. care i-a declarat ca Guvernul nu a lansat un astfel de ultimatum” . a cerut demisia premierului Fatos Nano. Sali Berisha. ar fi fost vorba de elemente care au interesul să vadă că în Albania se declanşează un război civil” . Artan Bizhga: Guvernul albanez i-ar fi dat un ultimatum fostului preşedinte democrat. în cadrul unei reuniuni la care a participat şi preşedintele Rexhep Meidani că această nouă formulă va fi decisă „când toate instituţiile statului vor putea funcţiona normal” . conducerea comunistă a procedat la o serie de deschideri. în coaliţia de guvernământ. adoptarea unei decizii pentru a stabili o nouă formulă de funcţionare a coaliţiei alcătuite din cinci partide. Partidul socialist este susţinut. a fost de acord că în cadrul Guvernului sunt necesare unele schimbări. precizează un comunicat al PD albanez. „Guvernul albanez nu funcţionează pe bază de ultimatumuri. dominată de foştii comunişti. Berisha s-a întâlnit cu ministrul de Interne. După un serviciu funerar oficiat în centrul capitalei albaneze.naţionale. Dacă mi s-ar fi adresat un astfel de ultimatum. ci plecând de la respectarea instituţiilor legale” .. cu gloanţe. şi în ceea ce 67 . constituirea unui Guvern de tranziţie format din tehnocraţi. care au ripostat din plin. Ciocnirile cu poliţia s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi. condusă de fostul preşedinte Sali Berisha. sub pedeapsa cu arestarea. invocând „atmosfera de presiuni şi ultimatumuri” . regrupaţi în Partidul Socialist. au dezminţit categoric existenta unui astfel de ultimatum „Este fals. manifestanţii au purtat corpurile neînsufleţite până la intrarea în clădirea Guvernului. Civilii au capturat un tanc. responsabil pentru dublul asasinat. Liderul Alianţei Democratice. de către purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Tirana. vicepremierul Kastriot Islami. Ceka a precizat că propunerile cele mai importante trebuie prezentate de majoritatea socialistă. Partidul Democratic (PD). cât şi formaţiunea sa. însă. Premierul socialist era considerat. să părăsească ţara. Străzile Tiranei au fost invadate de tancuri. Perikli Teta. şi organizarea cât mai rapidă a alegerilor legislative anticipate. Neritan Ceka. în ianuarie 1990 s-a hotărât o relaxare în domeniul conducerii economice. „Nu mi s-a adresat nici un ultimatum să părăsesc ţara şi chiar dacă s-ar fi întâmplat astfel. Coaliţia aflată la putere în Albania. până ieri dimineaţa la ora 5:00. Numărul doi al Executivului de la Tirana. Atât Berisha. a întărit dezminţirea democraţilor. Partidul Social-Democrat. Socialiştii tergiversează. a anunţat. Opoziţia. de opoziţie. Forţată de împrejurări. Manifestanţii au ocupat sediul televiziunii de stat şi cel al Parlamentului.

priveşte drepturile omului. însă nu şi la marxism-leninism şi a acceptat sistemul multipartidic. iar Partidul Democrat 27% din sufragii. la 9 decembrie la Tirana aproape 20. ceea ce se întâmplă în martie 1992 în alegerile legislative prin înlăturarea Partidului Comunist şi alegerea lui Sali Berisha ca preşedinte al republicii. Albania a restabilit relaţiile diplomatice cu Moscova. marele învingător a fost tot Partidul Comunist cu 65%. În decembrie 1991 o criză guvernamentală stârneşte nemulţumirea populară. ieşind. Partidele politice şi ziarele de opoziţie. în Occident nu mai există nici un stat care să se prevaleze de comunism. depozitele de alimente sunt jefuite şi incendiate. Într-o perioadă de mai bine de un an. formând în iunie un cabinet de coaliţie cu patru formaţiuni din opoziţie. Bonul şi capitalele est-europene. De la această dată.000 de persoane solicită înlăturarea ultimilor comunişti. s-au impus în societate rapid. Înlăturarea partidului comunist albanez de la putere . din autoizolare. primele alegeri libere de după 1946 – 11 partide şi-au prezentat candidaţii. Lider al opoziţiei a devenit Sali Berisha. Conducerea albaneză a renunţat la stalinism. 2. Comuniştii au acceptat să împartă puterea. astfel. 68 . La alegerile din martie 1991. A permis cetăţenilor să călătorească în afară şi s-a abrogat interzicerea religiei. Albania a făcut experienţa unui regim de compromis în care Partidul Comunist a exercitat o autoritate preponderentă. dar nu exclusivă.

O lume relativistă. 1990. Bucureşti: 1988. 1920-2000. 2002. 20. O istorie a secolului XX. 14. De la 1850 până la sfârşitul secolului al XX-lea... BOTEZ M. D’ENCAUSSE Hélene Carrere. 8. HOSBAWM Eric. GAILLARD J. CRAMPTON R. Timothy Garton. 16. 2003. M. 5. O istorie a lumii moderne. JOHNSON Paul. GORBACIOV Mihail. 19. KISSINGER H. România sub regimul comunist. 1998. ROWLEY A. Bucureşti: Humanitas.. 1976.. Istoria relaţiilor internaţionale. Bucureşti: Humanitas. Iaşi: Polirom. ASH. 1998. şi după. România şi organizarea postbelică a lumii (1945 – 1947). 2000. JELAVICH C.. CIACHIR N.. Keith. 10. Dominaţia comunistă 1944-1989: Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României. Diplomaţia. JELAVICH B. Era extremelor. Bucureşti: Editura Militară. Agonia României 1944-1948: Dosarele secrete acuză. Iaşi: Polirom. CALVOCORESSI Peter. I. Bucureşti: Editura ALL.. 1993. 2001. J. 1998. CARPENTIER J. Istoria războiului rece. Memorii. JELAVICH. Istoria continentului european. 11. 1995. Bristol. 1963. Istoria Balcanilor. România: 1866-1947. Bucureşti: Curtea Veche Publishing. 15. Valeriu Florin. vol.. schiţe şi relatări din Europa anilor 90 . 21. Bucureşti. Bucureşti: Bravo-Press. 3. 6. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. 1914-1991. DOBRINESCU. 4. 17. România între Yalta şi Malta. 7.BIBLIOGRAFIE 1. 9. 12. 69 . Iaşi: Institutul European. 1993 13. Bucureşti.. Intelectualii din Europa de Est (Intelectualii est-europeni şi statul naţional comunist) – un punct de vedere românesc. Istoria Europei. Bucureşti: Editura ALL. Istoria prezentului: Eseuri. British Policy in South-East Europe in the Second World War. COSMA Neagu. Secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. DELETANT Dennis. 2002.. HITCHINS. 1998. Bucureşti: Editura Oscar Print. 1993. Bucureşti: Fundaţia Academia Civică. 22. 1996. 1994. 1999. Europa de la Bismarck la Gorbaciov... Bucureşti: Nemira. 2003. BARKER E. Cluj Napoca: Dacia. BACIU Nicolae. 18.. 2. GEORGESCU Titu. 1992. The Balkans in transition. Los Angeles. Bucureşti: Editura Cartier. FONTAINE André. Triumful naţiunilor sau Sfârşitul imperiului sovietic . Chişinău: Cartier. Europa Răsăriteană în secolul al XX-lea.

Moskva: Izdatelstvo Meždunarodnyh Otnošenij. 1989: Principiul dominoului: Prăbuşirea regimurilor comuniste Europene. 1998. ROTHSCHILD Joseph. H. Istoria Balcanilor. 26. Maurice PEARTON. România şi Europa în secolul al XX-lea. 1987. Bucureşti: 1990. Mihai. 1997. 1917-1988. SOULET Jean-Francois. WILKINSON J. Bucureşti. (1973 până în zilele noastre). ediţia a II-a. 28. 27.. SOARE Aurel Constantin.. 2002. SCURTU Ioan. PAWLOWITCH.. Studies în Contemporary Romanian History . Ciocnire deasupra României. Stevan K. 1804-1945. 33. Sfîrşitul dictaturii: Bucureşti 21 – 25 decembrie 1989. Romania Observed. 3. 30. 35. 1998. PEARTON Maurice. Reinventarea politicului. 1998.. 24. Istoria secolului XX. LEBEDEV N. vol. 19381947. 31. 34. STUART H.. TISMĂNEANU Vladimir. BERSTEIN Serge. 1971.23. New Jersey.. I. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. RETEGAN. Bucureşti. 25. 2000. 29. PREDA Dumitru. 70 . Puzzles about Percentages. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel . 2000. 32. A history of the Balkans Peoples . Bucureşti: Editura Fundaţiei culturale Române. D. Iaşi: Polirom. 2000. 1997. Zece ani de tranziţie în Europa de Est (1990-2000). QUINLAN P. SSSR v mirovoj politike. Politica anglo-americană faţă de România. 1982. 1995. În căutarea unei noi lumi. Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 pînă zilele noastre . Istoria politică a Europei Centrale şi de Est după al Doilea Război Mondial. RISTELHNEBER R. MILZA Pierre. Iaşi: Fundaţia Culturală Română. Bucureşti: Semne. Dennis DELETANT. Contemporary Europe: A history. SAVA Ionel Nicu. 36. Bucureşti: Editura Enciclopedică. în vol. Iaşi: Polirom. New York. Iaşi: Polirom.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->