CELE PATRU MODELE ALE RELAŢIILOR PUBLICE

SCRIS DE PAHON BOGDAN-ANDREI PE 2 SEPTEMBRIE 2012. PUBLICAT ÎN TEORIE Email Print

În anul I de facultate, la un moment în care noţiunile mele despre PR erau relativ firave, am avut de susţinut o prezentare la seminar despre evoluţia relaţiilor publice, cu trimitere directă la modelele imaginate de James E. Grunig şi Todd Hunt. James Grunig, un teoretician desăvârşit şi Todd Hunt, a cărui experienţă se leagă mai degrabă de practica comunicării, au conlucrat în 1984 pentru realizarea lucrării „Managing Public Relations”, prilej pentru cei doi de a sistematiza abordările teoretice anterioare, propunând totodată patru modele ale relaţiilor publice făcute în baza observării fenomenului. Departe de a minimaliza efortul autorilor, trebuie spus că respectivele modele existau în practica obişnuită, se utilizau (cu mai mult sau mai puţin succes, vom vedea imediat), meritul lui Grunig şi Hunt reprezentându-l preluarea unei realităţi faptice spre a-i da o bază teoretică. Concret. Între teoria relaţiilor publice şi ceea ce se practica era o diferenţă, diferenţă dată în special de respectul acordat partenerului de comunicare. Se vorbea de comunicare bidirecţională. Se practica o comunicare unidirecţională. Se vorbea de comunicare echilibrată. Se constata un vădit dezechilibru şi, în general, erau catalogate ca acţiuni de comunicare şi relaţii publice iniţiative al căror unic scop îl reprezenta promovarea fără scrupule. Un exemplu elocvent în acest sens este reacţia celui de-al 37-lea preşedinte al Statele Unite, Richard Milhous Nixon care, odată confruntat cu scandalului Watergate, s-a gândit să ascundă adevărul printr-o campanie de PR. „Let’s PR it !” ar fi spus Nixon în ’72, încercând un mod de acţiune nu departe de cel imaginat de regizorul Barry Levinson 25 de ani mai târziu în filmul „Wag the Dog”.

I. MODELE ALE RELAŢIILOR PUBLICE
Din sursele citate, anume STOICA, Marcela Monica „Introducere în relaţii publice”, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2010, pag. 101 – 107 şi PRICOPIE, Remus „Relaţii Publice: evoluţie şi perspective”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005, pag 35 – 41, unde sunt abordate cu amănunte cele patru modele teoretice, aflăm că James E. Grunig şi Todd Hunt au luat în calcul o serie întreagă de indicatori precum poziţia celor implicaţi în comunicare, calitatea mesajului, fluxul comunicării şi chiar scopul comunicării. Fiecărui model teoretic i-a fost atribuit iniţial un timp istoric, demers la care autorii au renunţat apoi întrucât se insinua o evoluţie ireversibilă a relaţiilor publice, o succesiune, în timp ce în realitate, căci de acolo am plecat, modelele coexistau fiind folosite uneori în cadrul aceloraşi organizaţii. În proporţii diferite, ce-i drept.

1. MODELUL IMPRESARIAT – PUBLICITATE. PRESSAGENTRY / PUBLICITY MODEL
Este brevetat de Phineas Taylor Barnum, celebrul promotor american de la finele secolului al XIX-lea, un om cunoscut pentru inventivitatea sa şi apetitul pentru senzaţional. E de notorietate momentul în care o prezintă publicului pe „doica” lui George Washington sau când, în incinta expoziţiei de ciudăţenii ale naturi, aduce

absolvent al Universităţii Princetown. ci comunicarea în raport cu anumite principii. Grunig şi Todd Hunt. Scopul acţiunii este unul propagandistic. TWO-WAY ASYMMETRIC MODEL.T. organismele statului dacă doriţi. declaraţia sa marcând un nou început unde nu mai este suficientă comunicarea. PUBLIC INFORMATION MODEL Apariţia acestui model este marcată de „Declaraţia de principii” de la 1906 a lui Ivy Ledbetter Lee. Barnum se caracterizează printr-o comunicare unidirecţională (de la organizaţie către public.două balene ce aveau să moară la scurtă vreme într-un incendiu. fără a cerceta nevoile publicului care sunt subjugate de facto scopurilor organizaţiei. în zona de showbiz. MODELUL INFORMĂRII PUBLICE. Lee pune capăt epocii „la naiba cu publicul” (eng. Ivy L. Fiu de preot. ONG-uri sau chiar companii. the public be damned). la 1984) de acest model al relaţii publice. De a vinde. 15% din organizaţii ar mai uzita (atenţie. Înclin să cred că procentul a scăzut. . 3. de a seduce. ziarist şi mai apoi angajat al companiilor miniere aflate în proprietatea magnatului Rockfeller care-i ceruse ajutorul confruntându-se cu greve repetate şi o imagine deplorabilă în presă. Conform tabelului propus de James E. modelul propus cu mai bine de un secol în urmă regăsindu-se şi astăzi în strategiile a numeroase organizaţii (aproximativ 50%. Agenţiile guvernamentale. bazându-se însă pe o cercetare limitată şi ignorând feedback-ul. Se aplică în competiţiile sportive. făcută cu scopul de impresiona. în 1984). cel mai cunoscut exemplu din zilele noastre fiind al promotorului de evenimente pugilistice. Don King (Don King Productions). 2. fiind lăsate apoi acolo spre disperarea localnicilor. MODELUL RELAŢIILOR PUBLICE BIDIRECŢIONALE ŞI ASIMETRICE. Barnum către public în cazul nostru).T. Modelul P. „Declaraţia de principii” va influenţa decisiv dezvoltarea relaţiilor publice. folosesc acest model de comunicare pentru a transmite informaţii. de la P.

celebru Sigmund Freud. spre deosebire de predecesorii săi. când se clamează importanţa comunicării bidirecţionale şi simetrice. Edward L. odată ce practicile folosite de-a lungul anilor ajungeau la urechile publicului. Bernays va conştientizează pentru prima importanţa comunicării bidirecţionale. şi unui alt factor extrem de important. anumedezvoltarea tehnicilor de comunicare în masă. alături de intenţia lui Bernays (spre sfârşitul vieţii. concretizată prin New Media. de aici. Edward Bernays seamăna prea puţin cu cel din tinereţe şi. Bernays apelând. făcând posibilă din partea organizaţiilor sondarea preferinţelor cu costuri rezonabile şi. adaptarea mesajelor în funcţie de necesităţile reale. ci pentru a dezvolta mijloace cât mai eficiente de persuasiune. Modelul aparţine perioadei de maturitate a lui Bernays (după 1960). 4. însăşi modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice reprezintă o reacţie la feeedback. Rolul dominant în procesul de comunicare revine în continuare organizaţiei. adaptându-şi mesajul în funcţie de reacţiile publicului. Modelul relaţiilor publice bidirecţionale şi asimetrice este unul extrem de criticat datorită cinismului său. Apariţia modelului relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice s-a datorat. Venit pe fondul scăderii încrederii în specialiştii de relaţii publice. Bernays foloseşte feedback-ul nu pentru a afla nevoile reale ale publicului. SauNoile Media.Prietenul nostru. Calculatorul personal şi reţeaua internet. încearcă să aşeze acest domeniu pe fundamente etice şi deontologice). dar fără a se recunoaşte acest lucru. la modalităţi de convingere ştiinţifice ce speculau natura umană şi slăbiciunile acesteia. de unde şi dimensiunea asimetrică a modelului. conştient de rolul său controversat în evoluţia relaţiilor publice. Pornind de la cercetările unchiului său. Relaţiilor publice bidirecţionale şi asimetrice se mai practică în aproximativ 20% din organizaţii. TWO-WAY SYMMETRIC MODEL. două dintre reperele secolului XX au facilitat accesul publicului la informaţii. Edward L. . MODELUL RELAŢIILOR PUBLICE BIDIRECŢIONALE ŞI SIMETRICE.

pentru anul 1984.Grunig şi Hunt avansau. un procent de 15% dintre organizaţii care ar folosi relaţiilor publice bidirecţionale şi simetrice. Şi asta nu doar la nivel declarativ. au evoluat şi nu putem spera decât că publicul şi organizaţiile se vor întâlni în acea zonă de câştig reciproc (win-win situation) cât mai curând. E limpede pentru orice observator al fenomenului că relaţiile publice s-au dezvoltat continuu. dar practica arată că numărul e în creştere. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful