You are on page 1of 18

Genunchiul lui Ahile

Precizare:
Orice legatura cu persoane si fapte reale este pur intamplatoare...

Nu prea merg cu tramvaiul, sunt mai degraba o obisnuita a


metroului dar in ziua aia trebuia sa ma vad cu sotul meu langa
cimitirul Reinvierea (fostul cimitir Patrunjel) si sa mergem
impreuna sa comandam lumanarea de botez. Peste o
saptamana vom fi nasi.
M-am urcat frumos in tramvai de la statia Pipera, am taxat
biletul si m-am asezat pe primul loc din dreapta, dupa usa. Am
scos cartea din geanta (intotdeauna car cu mine o carte pentru
cazul in care gasesc un loc in care sa citesc) si m-am cufundat
in lectura. Din cand in cand ridicam capul sa vad cam pe unde
am ajuns. Inutil de altfel pentru ca oricum traseul imi este total
necunoscut. Partea asta a Bucurestiului imi e de-a dreptul
straina. Stiu doar ca atunci cand vad o benzinarie OMV
inseamna ca am ajuns la destinatie.
Tramvaiul era mai degraba gol iar drumul de care-ti vorbesc nu
dureaza mai mult de 15 minute. Aveam o usoara stare de
plictiseala, de sictir, de ingrijorare. Cine dracu stie ce-o sa mai
fie cu criza asta? Azi incepuse sa se vorbeasca la birou despre
disponibilizari, barfe mici de culoar, nimic oficial...dar cine stie?
Mi-am dat seama ca ma apropii de statie, am bagat cartea in
geanta, am luat plasa in care aveam icoana Sfantului Luca luata
pentru botez si m-am indreptat spre usa.
Trebuie sa spun ca am obsesia tampita ca o sa-mi sara pantofii
din picioare. De aia am ajuns sa-mi cumpar pantofi cu un
numar mai mic. Pantofi care ma strang de-mi sar ochii dar care
sigur nu au cum sa-mi sara din picioare. Ma vad in ipostaze din
cele mai ciudate. Pantoful imi cade intre metrou si peron, toata
lumea se uita mirata, se amuza, iar eu sunt jenata, desculta de
un pantof si nu stiu cum sa mi-l iau pe al doilea de pe sine. Rog
in stanga si-n dreapta pe cate cineva, fac semne disperate in
dreptul camerelor de luat vederi si in final decid sa sar pe sine
si sa-l iau. Normal ca atunci vine si metroul urmator si tot ce-
mi mai trece prin minte e sa ma lipesc bine de perete sa nu ma
striveasca sau sa incerc sa fug in tunel...In tramvai cam la fel.
Ma gandesc ca in timp ce cobor unul dintre pantofi o sa-mi sara

1
si o sa cada sub tramvai. Cobor in ciorapi si sunt nevoita sa ma
aplec in genunchi sa-mi iau pantoful. Masinile claxoneaza,
tramvaiul claxoneaza, lumea ma imbranceste (ce dracu face
nebuna asta in genunchi cu mainile pe sub tramvai? Doamne,
trebuie sa fie nebuna saraca...). Nu s-a intamplat niciodata, dar
parca poti sa stii? De la intamplarea aia nenorocita cu
porumbelul care mi s-a spanzurat in baie nu mai pot sa fiu
sigura de nimic.
Mai bine sa fiu totusi atenta la pantofi. Tramvaiul opreste, usile
se deschid, cobor o treapta...Cineva se apropie de usa si vrea
sa urce pe aceeasi parte pe care vreau si eu sa cobor. Inertia
ma face sa nu ma opresc, nici el nu se opreste. Il aud la un
moment dat scotand un icnet de durere si-l vad
dezechilibrandu-se. Se prabuseste de pe scara tramvaiului in
strada. Cativa oameni din benzinarie vin in graba sa vada ce s-a
intamplat, vatmanul coboara din tramvai, lumea se aduna ca la
urs.

Vatmanul: Cum a cazut domne, ce s-a intamplat? E beat? Sau o


fi cu inima? Ia uite domne...om tanar cum a cazut saracu... A
vazut domne cineva ceva?

Cineva din tramvai: Nu, nu! Nu era beat ca eu am vazut toata


scena.

Vatmanul: Care are un telefon sa sune domne careva la 112


sau la sburd. Alo, domnu! Nu-l misca domne (striga catre un
om care incerca sa-l ridice) de la locul accidentului...s-o fi lovit
la cap sau la sira spinarii, sa sune domne cineva la 112. Cum a
cazut omu asta din tramvai? Dumneata zici ca ai vazut? (face
semn din cap spre omul din tramvai si se uita fix la el, cu
mainile in sold)

Omul din tramvai: Da, io am vazut totul, l-a lovit doamna si


arata spre mine, dar zic ca n-a vrut saraca, ca ea tocmai
cobora.

Vatmanul: L-a lovit? Cum l-a lovit domne asa tare de l-a trantit
din tramvai?

2
Omul din tramvai: Pai...(incurcat si jenat) ...l-a lovit intre
picioare.

Sunt in strada, inconjurata de oameni curiosi, ma uit


dezorientata de la unul la altul, incepe sa mi se faca frica, mi-e
greata si simt cum ma ia tremuratul. Cred ca are dreptate, cred
ca in coborare l-am lovit cu genunchiul. Si da, Doamne
Dumnezeule cred ca l-am lovit fix intre picioare.

Vatmanul: Intre picioare zici domne ca l-a lovit?

Omul din tramvai: Da, uite ghinionul cum a fost sa fie...l-a


nimerit direct in ... Dar va spun, doamna n-a vrut, ea cobora,
nu cred ca l-a vazut. Io asa zic, ca nu l-a vazut.

Vatmanul: Se ia cu mainile de cap si striga la mine cu voce


vaicarita: Ce i-ai facut fato? Ce i-ai facut fato? Cum dracu e
posibil asa ceva? Vrea omul sa se urce in tramvai si e pocnit in
halul asta? Direct intre picioare? Ptiu, sa fiu al dracu daca am
mai vazut asa ceva!

Eu: Dar n-am vrut, eu doar coboram, imi pare rau, imi cer
scuze...(Ma balbai, imi tremura vocea..Nu-i a buna cu mine.
Cum naiba l-am lovit chiar intre picioare? Si mai ales cum naiba
mi s-a spanzurat porumbelul ala in baie?)

Vatmanul: Iti ceri scuze pe ma-ta intelegi? Nu te-ai uitat pe


unde coborai? Fiti-ar ai dracu ochelarii aia de soare ca sunteti
toate ca ....sa nu mai zic! Mergeti de parca ati avea tramvai si
strada. Uite cum trebuie sa tin eu acu toata lumea asta si
tramvaiul oprit... Ptiu...Futu-i gura masii...

Omul din tramvai: Va spun, doamna sigur n-a vrut sa-l


loveasca. Asa s-a nimerit, nu stiu cum.... dar n-a vrut.

Vatmanul: S-a nimerit pe pizda masii, nu putea sa se uite pe


unde merge? Daca era altceva in drum sigur vedea...

EU: Imi pare rau, chiar n-am vrut sa-l lovesc. (Bag mana in
geanta, caut telefonul si formez numarul sotului meu)

3
Sotul: Hai ma ce faci? Vad ca s-a facut si un blocaj aici ca s-a
intamplat nu stiu ce in statia de tramvai

Eu: vino, repede aici in statie, l-am lovit pe un om intre picioare


si a cazut de pe scara tramvaiului

Sotul: Ce zici? Ce om? Ce zici c-ai facut? L-ai lovit?

Eu: Vino aici, repede, te rog, e nasol de tot.

(Ma uit la omul de pe asfalt. E tanar, am putea fi de-o seama.


Imbracat sport elegant, e un om normal, un om pe care as fi
putut sa-l cunosc, un om cu care as fi putut sa fiu colega la
facultate, la birou, la unul dintre cursuri...Aud sirena politiei si
imediat vad venind 2 politisti)

EU: (intreband multimea) Va rog, a anuntat cineva salvarea?

Omul din tramvai: (cu o voce blanda incercand sa ma


linisteasca) Stati domana linistita, am vazut eu cand a sunat
cineva la salvare, trebuie sa apara. Si Doamna... stiu ca nu ati
vrut, a fost o intamplare...Eu pot sa depun si marturie daca
vreti...

Vatmanul: (adresandu-se politistilor): Uitati domne ce


nenorocire a putut sa se intample daca femeia asta nu s-a
uitat pe unde merge. L-a lovit pe omu asta saracu direct la
...(se apleaca catre politist sa-i spuna la ureche unde) si uite, a
cazut si doamne fereste sa nu fie rau de tot. Vedeti cat sange i-
a curs de la cap? Acolo pata aia rosie... Aia sange e domne. I-a
curs din cap. Are capu spart saracu...

Un om din multime: Are puls si respira, mort nu e, va spun eu

O femeie batrana si grasa din multime: (isi face evlavioasa


cruce) Doamne fereste si e chiar in fatza cimitirului draga, zici
ca parca asa a vrut soarta...

(Politistul imi face un semn sa-l urmez la masina politiei. Strang


in brate icoana si-mi spun in gand Tatal Nostru. Doamne
Dumnezeul meu, ajuta-ma sa nu moara omul asta. As putea sa

4
devin o criminala, sa fi omorat un om pentru ca am coborat din
tramvai si pentru ca l-am lovit intamplator intre picioare iar el
s-a dezechilibrat. Ideea puscariei incepe sa-mi invadeze
gandurile. Imi amintesc pasaje intregi din Vietasii de pe
Rahova. As putea sa devin vietatsa...As putea...Doamne
Dumnezeul Nostru... Simt o mana apucandu-ma de brat si aud
vocea sotului meu)

Sotul: Amalia, ce naiba se intampla aici?

Un om din multime: E rau domne, e rau de tot. L-a lovit pe omu


asta saracu la oua si uite la ce s-a ajuns...(Mergem impreuna
spre masina politiei. Simt degetele lui Damian din ce in ce mai
apasat pe brat)

Sotul: Doamne Fereste, uite in ce ai putut sa intri. Ce dracu ma


nu te-ai uitat si tu cand ai coborat?

Eu: S-a intamplat totul atat de repede, pur si simplu n-am vrut,
coboram din tramvai...asta e tot

Politistul: Doamna va rog sa va legitimati. Buletinul va rog

(Desfac cu greu fermoarul gentii, imi tremura mainile. Caut in


portofel si-i dau buletinul. Strang din nou plasa cu icoana
sfantului Luca la piept: Doamne Dumnezeule...
Din departarea se aude sirena salvarii si ma gandesc ca asta e
bine. Ma uit catre omul inconjuarat de curiosi sa vada cum ii
curge sange din rana de la cap si sa afle daca mai respira si
daca-i mai bate inima. Vatmanul vorbeste cu alt politist, vad ca
i-a dat si el buletinul, politistul completeaza datele si-i face
semn vatmanului ca poate pleca cu tramvaiul.
Il vad urcandu-se in tramvai nu inainte de a mai schimba
cateva vorbe cu oamenii de pe strada. Mi se pare ca-l aud
spunand: O nenorocita...
Nenorocita? Da, in curand as putea sa fiu nenorocita. Daca va
trebui sa stau in inchisoare toata viata?..As putea sa fiu foarte
nenorocita.
Politistul ma intreaba din nou cum s-a intamplat, ii povestesc
acelasi lucru, ca eu coboram, ca n-am vrut, ca omul s-a
dezechilibrat si a cazut, ca nu inteleg cum s-a putut intampla

5
asta. Se uita mirat la mine si continua sa-mi puna intrebari care
mai de care mai tampite: L-am vazut cand se urca? Am realizat
ca l-am lovit? As fi putut sa evit lovitura? As fi putut sa-l tin
cumva sa nu cada?
Doamne Dumnezeul meu, sa nu moara, sa nu moara...)

Asistenta de pe salvare: Il ducem la Floreasca, e aici aproape,


va rog sa ne insotiti pana la spital, accidentatul si-a pierdut
cunostinta, ar putea sa fie un caz grav, deocamdata nu putem
evalua aici cat de grav e. Trebuie o tomografie si sa-l vada un
neurolog...

Sotul: Bai frate uite in ce cacat am putut sa intram daca nu esti


si tu un pic atenta. Ti-am zis ma sa te uiti pe unde mergi, esti
cateodata...frate n-am mai vazut asa ceva...parca esti
impiedicata...

Eu: Stii chestia aia a mea cu pantofii...Mi-era teama sa nu-mi


sara pantoful si ma uitam la trepte..

Sotul: da-l ma in gura masii de pantof. Ti-a sarit vreodata ma


pantoful ala nenorocit? Ce tot o tragi cu cacatul asta? Esti
femeie in toata firea, ce dracu?

Eu: Sper sa-si revina ...Ce porcarie...Nu credeam ca se poate


intampla asa ceva, pe cuvant.

(Politistul ma invita sa urc in masina. Il invita si pe sotul meu si


pornim in urma salvarii spre spitalul Floreasca)

Sotul: Poate ar fi bine sa vorbim cu un avocat ceva..Da sa mor,


nu cred ca stim pe cineva. Parca aveai tu o colega de liceu care
era avocata? Hm?

Politistul: Nu cred ca este cazul inca de avocat, dar asa e ca e


bine sa fii pregatit pentru orice eventualitate. Acum ce sa va
zic? E grav de tot daca moare. Va dati seama , se poate zice ca
a facut-o intentionat...Altfel cum? Cum e posibil sa omori un om
asa?

6
(Doamne Dumnezeule, icoana Sfantului Luca, ajuta-ma, scapa-l
pe omul ala, te rog)

(La spital..balamuc, lume multa, forfota, oameni pe targa,


cineva tipa isteric intr-un colt, miroase ciudat a laborator a
curatenie fortata si a sange. Nu mi-a placut niciodata spitalul
asta. Imi aduc aminte cand a vrut sa se omoare Liana si a luat
tubul ala de pastile de Distonocalm. A ajuns la urgenta si am
cautat-o de am innebunit pana am dat de ea. Spital de cacat,
ca o macelarie...ce naiba mi se intampla? Cum am ajuns in
situatia asta?
Ma rezem de un zid, as sta pe vine dar nu stiu de ce mi se pare
ca nu se cade. Parca as vrea sa fiu decenta in clipele astea.
Poate mi se hotaraste viata. Noi fragmente din cartea lui
Istodor imi invadeaza mintea...Vietasa la Rahova. Fereasca
Dumnezeu, ce tampenie! Si servicul? Si copilu? Si sotul?

Sotul se invarte de colo colo, isi trece mainile nervos prin par,
da cateva telefoane nu stiu cui, mai vine catre mine, incearca
sa ma linisteasca ...Chiar l-am lovit pe omul ala intre picioare.
Bai, dar n-am vrut. Ce porcarie..
Stau lipita de zid minute in sir, minute lungi si ascutite care-mi
trec prin creieri, prin stomac, prin ochi. As da un telefon sa
vorbesc cu cineva. Pe cine naiba sa sun?

Unul dintre politisti vorbeste ceva cu un personaj in costum


verzui. Poate e medic, habar n-am, n-am stiut niciodata ierahia
asta a culorilor intr-un spital. Il vad apoi venind spre mine.

Politistul: E stabil acum. Dar inca nu s-a trezit. Da’ doctoru zice
ca n-are ceva grav la cap. Are o fractura da nu grava. Si zice ca
mai mult s-o fi speriat. Nu e grav doamna, cred ca
scapati...(icoana Sfantului Luca...Multumesc Doamne
Dumnezeule, strang icoana la piept) da acum trebuie sa-i
anuntam familia.

Politistul: (ii striga sotului meu aratandu-i telefonul): Domnu,


va pricepeti cumva la telefoane mobile? Hai sa vedem poate
dam de o ruda a omului asta, sa le zicem, ca e la spital..Asa e
omeneste, nu?

7
Sotul: Nu stiu la ce ma mai pricep acum...hai sa vedem.. Uite,
gata. Formez la primul numar?

Politistul: Da, ia formati..Cum il cheama?

Sotul: de unde sa stiu eu domne cum il cheama? Dumneata


aveai portofelul cu actele

Politistul: pe omul asta unde sunam domne. Cum il cheama?

Sotul: Adi, un Adi e sigur in lista de telefoane a fiecaruia. Adi


scrie aici. Adrian l-o chema. Stiu si eu?...cam asa trebuie sa fie

Politistul: Buna ziua, ma numesc Locotenent Binga

Adi: salut Mosule, ce-ai, te tii de poante?

Politistul: Domnule, din pacate prietenul sau cunoscutul


dumneavoastra, domnul Anton Dincu a avut un accident si e la
spital. Ne puteti spune daca e casatorit?

Adi: E grav? Ce accident a avut? Unde? Nu, nu e casatorit, dar


are o prietena, Lateea

Politistuil: la...cum? Nu e foarte grav, dar e la spital, la urgenta.


Cum o cheama? Lacteea?

Adi: La te ea. Are 0742

Politistul: (numele asta precis e din film. Lacteea, auzi...) Stati


asa sa notam. Face semne disperate: Are cineva ceva de notat?
(Sotul scoate din buzunar telefonul lui si apasa tastele:
0742621430)

Politistul:Va multumesc foarte mult, nu , nu e foarte grav,


speram ca o sa-si revina

Politistul: Asa, acum hai ca sunam la femeia asta. Formeza


incet numarul privind pe ecranul sotului: Zeeeerooo, saaapte
paatr...

8
Politistul: Alo, doamna Lacteea?

Lateea: Alo? Cine e?

Politistul: De la politie va sun doamna Lacteea

Lateea: Lateea

Politistul: Asa ma scuzati, sotul dumneavoastra, logodnicul sau


prietenul ce e ...Domnul Anton a avut un accident si este acum
la spitalul de urgenta

Lateea: Poftim? Anton? La spital? La ce spital ziceti? Ce


accident? E grav?

Politistul: la Floreasca aici doamna. Nu e foarte grav nu va


speriati.

Lateea: Doamne fereste, ce accident? L-a calcat masina?

Politistul: Nu doamna, un accident, l-a lovit o doamna cand se


urca in tramvai...

Lateea: L-a lovit o doamna? Cum l-a lovit?

Politistul: vedeti, e mai deosebita fapta asta, nu stiu cum sa va


explic: L-a lovit intre picioare pe domnul Anton

Latteea: ce spuneti domnule? E o farsa? Ce e prostia asta?

Politistul: Doamna va rog sa veniti acum la spitalul de urgenta


Floreasca. Domnul Anton e aici la reanimare. Intrebati va rog
de doctorul Zamfirescu. La reanimare, ati inteles?

Lateea: Va rog, spuneti-mi e o gluma?

Politistul: Nu e doamna nicio gluma. Va rog sa veniti aici. Eu


sunt locotenenetul Binga

Raman singura pe culoarul spitalului, ma gandesc ca ar fi bine


sa mai astept un pic, poate isi revine, poate aflu vestea ca e

9
total in afara oricarui pericol. Ba chiar as putea sa schimb o
vorba cu el si sa-i spun cat de mult regret situatia intamplata.
Parca Zamfirescu...parca asa a zis politistul ca-l cheama pe
doctor. As putea sa incerc sa dau de el

EU: fiti amabila (persoana nu pare ca ar fi interesata sa se


opreasca din drumul ei. Sictirul ei e maxim dar nu ma las si fac
cativa pasi pe langa ea), pe domnul doctor Zamfirescu unde-l
pot gasi?

Asistenta: In garda.

Eu: Unde e garda? La intrare acolo?

Asistenta: (deja cu un ton ridicat) unde scrie primiri urgente.


Fix acolo

Eu: Multumesc...n-am sa inteleg niciodata cum reusiti sa fiti


atat de amabili in spital...(Femeia imi arunca o privire plina de
dispret si-si continua drumul)

(Ma duc spre iesire, alta lume dezorientata bantuie haotic in


jurul meu. La usa e coada, evident. Ma decid sa stau, in fond
am timp...Daca tot trebuie sa stau aici pot sa stau oriunde,
inclusiv la coada) Vad venind un doctor spre intrarea in centrul
de primiri urgente. Ma reped spre el si-l intreb daca stie unde
sa-l gasesc pe domnul doctor Zamfirescu. Omul zambeste si-mi
spune ca el e)

Eu: In legatura cu domnul adus acum cateva ore cu salvarea si


politia, domnul Anton Dincu

Zamfirescu: Da, e la reanimare. Stabil. Sunteti sotia? O ruda?

Eu: (ii raspund foarte jenata) aa...nu..Stiti, din pacate eu sunt


oarecum implicata in incident

Zamfirescu: Aaa...Dumneata esti cea care l-a lovit? (Rade


aiurea iar eu dupa o clipa de stupoare ma gandesc ca e un
nemernic nenorocit si ca tare i-as carpi o palma peste bot) Da
ce sa zic doamna, aveti o lovitura de genunchi a naibi de

10
precisa. Parca-mi vine sa ma dau mai incolo (Ha ha ha, rade
isteric in continuare) Nu-mi vine sa cred si-mi trece prin minte
ca poate n-ar fi o o idee rea sa ridic genunchiul si sa-l pocnesc.
Peste bot insa ar lipai mai frumos. I-ar inchide gura aia care
rade, rade, rade. Ce dracu o fi de ras?

Eu: As putea sa merg sa-l vad la reanimare?

Zamfirescu: Nu prea e voie la reanimare ...dar uite, va vad


ingrijorata, ma duc sa va aduc un halat si puteti merge.

Eu: Multumesc, nu stau mult...

Dispare in cabinetul de primiri urgente (o femeie se agata de le


Da aveti doamna rabdare sa termin aici cu cazul asta si dupa
aia vorbim- femeia se da resemnata langa perete…O sa-l
astepte sa termine. Ce dracu sa faca?) si se intoarce cu halatul

Eu: Multumesc

Zamfirescu: Numai ca va rog sa va abtineti cu


loviturile...Ah..(simuleaza o lovitura intre picioare, se apleaca,
scoate sunete icnite, apoi izbucneste din nou in rasul isteric...)
Ah, ah..

Eu: Domnule doctor, nu inteleg deloc de ce faceti asta. Nu este


absolut deloc amuzant. Putea sa se intample oricui

Zamfirescu : Exact, ar putea sa mi se intample si mie. Doamna,


ati putea fi recidevista, pe cuvant. (Rade dandu-si capul pe
spate. Poate totusi am sa-l plesnesc peste bot, sau poate am
sa-l reclam. Am sa scriu la Raed Arafat sa-i spun cum se
comporta medicii in spitalul asta. Zamfirescu cacat! Doctorul lu
peste...)

(Imi aduc aminte de ziua in care am facut exercitiul de


identificare a valorilor in viata. Aveam in fata 2 pagini de valori
din care trebuia sa tai pana sa ramana maxim 5. Pe unele le-
am taiat usor, la altele mi-a fost mai greu iar la unele taiatul a
fost imposibil. Daca as fi ramas cu una singura din toata lista as
fi ramas cu demnitatea. Cred ca de-aia ma simt in situatii ca

11
astea asta de rau. ..Demnitate.. Ciudat nu? Cred ca altii pun pe
primul plan dragostea altii libertatea sau siguranta. Eu cu
demnitatea. Mi-o aduce ceva pana la urma chestia asta?)
In fata vad salonul reanimare, imping usa, cateva paturi,
perfuzii la capatul lor, liniste si mirosul ala de moarte ce da
tarcoale...
Anton e in patul cel mai departat...il recunosc dupa
pansamentul zdravan ce-i acopera mare parte din cap. Doamne
Dumnezeule, omul asta de dimineata era perfect sanatos, avea
rutina lui, planurile lui, gandurile lui iar acum zace aici din
intamplarea asta tampita.

EU: Domnule Anton, ma numesc Amalia Dicescu, imi pare rau


de toata situatia creata... (nu-mi raspunde, vorbesc incet sa nu
deranjez, o femeie la un alt pat intoarce capul sa ma priveasca.
E trista, parca priveste prin mine.)

EU: N-am vrut, pe cuvant n-am vrut, nu mi-am inchipuit


vreodata ca se poate intampla asa ceva...Poate daca nu m-as fi
uitat la trepte ...poate daca nu ma gandeam la nenorocitii aia
de pantofi....poate te vedeam...Nu stiu zau, imi pare rau...

Eu: Nu mi s-a mai intamplat niciodata asa ceva, eu nici macar o


musca nu pot sa omor, pe cuvant, e asa ciudat tot ce s-a
intamplat...

Anton: Apa...

Eu: Dumnezeule, ti-ai revenit. (Doamne Dumnezeule, icoana


Sfantului Luca, multumesc pentru ca si-a revenit) Domnule
Anton, imi pare rau..

Anton: va rog, un pic de apa...

Eu: da, apa, apa...Imediat fac rost de apa...(Ma reped la


dozatorul de apa si vin cu paharul la Anton..)
Uite, apa...(nu se misca, doamne ce sa fac? Sa chem sora ?)

Femeia din salon : Ridica-i un pic capul sa poata sa bea

12
(Sa-i ridic capul? Dar e pansat tot, daca-i fac mai rau? Ma aplec
deasupra lui si-mi bag mana usor pe sub capul lui (Doamne
parca e o imbratisare...). Mi-e frica sa nu-i fac rau, imi tremura
mana.. Reusesc sa-l ridic si sa-i duc la buze paharul de apa..)

Eu : Domnule Anton imi pare rau..

Anton se uita la mine si intelege acum mirat ca nu sunt sora.


Halatul meu alb pus doar asa ca o pelerina, geanta de pe
umar...

Anton: Cine esti tu?

Eu: Stiti, ati avut un accident cand v-ati urcat in tramvai..

Anton: (pare ca se gandeste) Da, asa e, Imi aduc aminte...Ma


urcam in tramvai si m-am ciocnit nu stiu cum de o femeie

Eu: de mine

Anton: De dumneavoastra?

Eu: da, imi pare rau, nu inteleg nici eu cum s-a intamplat, cum
a fost posibil si-mi pare, pe cuvant, asa de rau...

Anton: Nu, eu sunt de vina, ma gandeam aiurea. (Doamne


Dumnezeul meu multumesc! Demnitatea mea...) Am ceva
grav? Spuneti-mi (isi duce mainile spre bandajul de la cap..)E
grav?
Anton: Oo...dar am incurcat-o serios...De miscat sper ca ma
pot misca...M-ati putea sprijini un pic sa ma ridic?

Ma aplec din nou asupra lui (Doamne dar chiar ca seamana a


imbratisare), ii ofer bratul drept sa se agate. Il prind si de
bratul celalalt si-l ajut sa se ridice la marginea patului.

Eu: Doctorul spune ca nu e grav. Lovitura de la cap nu e


profunda. Socul insa a fost mare.

13
Anton: da, sunt un pic ametit dar nu cred ca am ceva. Uite,
pot sa ma ridic in picioare. (Il ajut, se ridica un pic nesigur si un
pic precaut). Il vad insa ducand rapid mana la cap:
Anton: Ametesc....
(ma reped spre el, il prind in brate, Doamne Dumnezeule sa
nu-l scap...il tin strans tare...si aud usa de la reanimare
deschizandu-se. Ce bine ca a venit cineva sa ma ajute...Ce
bine...Intorc capul. O domnisoara cu parul rosu zburlit se uita
ciudat la mine. Anton isi indreapta si el capul spre ea)

Domnisoara: Anto?? Anto?? Ce se intampla aici? Ce pastele


masii se intampla aici? Cine e femeia asta Anto? Ma suna politia
sa-mi spuna ca te-a batut o femeie in tramvai de te-a bagat in
spital si acum va gasesc imbratisati in reanimare? Ce e ma
asta? De unde o cunosti? Cine e femeia asta Anto? Spune-mi
cine e? (domnisoara e surprisa si furioasa, ii tremura vocea...)

Eu: Domnisoara, ma numesc Amalia

Domnisoara: Te numesti pe pizda matii. De unde-l cunosti pe


Anto? Va iubiti, ha? (nu mai stiu cine pe cine tine in brate, mi s-
au taiat picioarele. Demnitatea mea...) Usa salonului se
deschide din nou si aud imediat rasul tembel de sobolan isteric
al doctorului Zamfirescu.

Doctorul Zamfirescu: Doamna.... da vad ca nu renuntati..Ce-ati


facut doamna? L-ati palit din nou?

Eu: Domnule doctor, nu e amuzant, v-am mai spus, am sa fac


reclamatie sa stiti, toata situatia asta e penibila. Zau ca fac
reclamatie, la Raed Arafat am sa fac. Domnul poate sa confirme
ca a fost un accindent nefericit, o intamplare tampita..

Domnisoara: Anto, te rog sa-mi spui imediat cine e femeia asta


si de ce esti imbratisat cu ea..

Eu: (Demnitatea mea...) Domnisoara nu aveti niciun drept sa-


mi vorbiti asa..

Domnisoara: Iar tu n-ai nici un drept sa fii aici cu Anto in brate

14
Eu: Nici nu stiti cat mi-as dori sa nu fiu aici. Iar acum doar l-am
ajutat sa se ridice din pat, atat. Atata domnisoara.

Domnisoara: Minti catea, l-ai atacat in tramvai si acum ai venit


sa-l impaci. Ce relatie e ma intre voi? Anto, de ce nu-mi spui?
Ce relatie ai cu femeia asta?

Anto: Lateea, te rog sa pleci, ma simt rau. Doamna nu are nicio


vina. A fost, asa cum ai auzit, un accident.

Domnisoara: Ai zis sa plec? Bine plec, dar sa stii ca nu ma mai


intorc. Ti-ai batut joc de mine, te-am asteptat ca proasta si acu
te gasesc imbratisat la reanimare cu alta

Anton: Nu eram imbratisat Lateea, te rog sa pleci..

Lateea (incepe sa planga si sa strige cu vocea tremuranda): M-


ai inselat cu asta, ma? Nu vezi ma cum arata? Cu asta ma?
Porc nenorocit ce esti...Te dai in spectacol cu ea in tramvai de
vine politia si o lasi sa te bata de te baga in spital?

Anton: Inceteaza Lateea, e ridicol...A fost un accident, femeia


nu are nicio vina. Te rog sa pleci

Domnisoara: Plec fi-ti ai dracului sa fiti. Jigodiile dracului. Si eu


te-am iubit porcule ce esti...te-am iubit intelegi? Dar acum
gata. S-a terminat. Punct. Punct, punct. Ai inteles?...

Anton: (tipand la ea) Pleaca. Nu-ti pasa cum ma simt, nu-ti


pasa daca-mi crapa capul de durere, daca nu cumva sunt pe
moarte...vii si te napustesti la femeia asta care n-are nicio vina.
Du-te, nu vreau sa te mai vad...

Domnisoara: Plec n-avea grija, acu plec

(iese ca vijelia din salon, ma simt confuza dar pentru prima


data imi vine sa rad de ridicolul situatiei in care ma gasesc.
Intai lovesc un om cand cobor din tramvai, ma ia politia, am in
fata perspectiva puscariei, un medic nebun face misto in
continuu de mine, ajut un om sa se ridice din pat in timp ce
navaleste aici iubita lui care isi inchipuie ca am o aventura cu

15
el...Zambesc ca prostu’ ..e ridicol, ceva mai ridicol nu mi s-a
intamplat)

Doctorul Zamfirescu se uita atent la mine si deodata face din


nou gestul tampit cu genunchii indoiti si mainile intre picioare
de parca ar fi lovit la oua. De data asta rad si eu, ce pizda
masii... vorba domnisoarei?!. Ce sa fac acu? Sa ma omor?

Doctorul Zamfirescu: Asa domana, v-a mai venit inima la loc,


nu? Domnului i-ati tras-o la oua, domnisoarei la inima...

Eu: ce sa fac domnule doctor, sunt in zodia Sagetatorului si pe


cuvant daca va mint, dar de cand va cunosc simt asa o nevoie
nebuna sa va trag si dumneavoastra una direct peste bot.

Doctorul Zamfirescu face din nou gestul cu genunchii flectati,


rade isteric si apoi se intoarce catre Anton: Domnule esti bine,
in cateva ore te externam. Ai avut noroc. Apoi iese din salon. Si
eu si Anton izbucnim in ras.

EU: fereasca-ne Dumnezeu sa nimerim pe mana unui medic ca


el

Anton (razand): Ei, uite, pe mine nu prea m-a ferit...


Radem amandoi. Doamne ce nebunie, inca nu-mi vine sa cred
ca mi se intampla mie asta..

Anton sta pe marginea patului, isi pipaie bandajul, se uita la


mine si rade. Observ genele lui lungi si ochii. Ce ochi frumosi
are..

Anton: Ma gandesc ca poate ne vedem intr-o zi la o cafea, sa


vorbim despre toate astea. Ce zici?

Eu: Da, de acord, suna-ma cand te refaci. Si mai ales sa-mi


spui cum pot sa ma revansez pentru toata neplacerea asta pe
care ti-am creat-o.
Caut in geanta si-i intind o carte de vizita.

16
Anton: O cafea e suficient. N-a fost vina ta. Nu stiu cum sa-ti
explic ...eu am un fix, un fel de obsesie legata de tramvai. Tot
mi se pare ca am sa alunec de pe scara si ca o sa ajung cu
picioarele sub tramvai. E stupid, stiu, dar ori de cate ori ma urc
in tramvai imi vin in minte versurile: “ Seceta a ucis orice boare
de vant...”. Stii nu? (ii fac semn din cap ca da) ....De aia ma uit
mai mult la trepte

Eu: Ai sa razi, eu am un fix cu pantofii, ca or sa-mi sara din


picioare

Anton: Serios? De abia astept sa-mi povestesti cand ne vedem


la cafea.

Eu: Bine, eu...am sa plec acum, ma duc sa vad cum ramane cu


toate astea, cu politia, cu doctorul..

Anton : Ai grija ...si sa stii ca te sun sa povestim.

Ies din reanimare, pe hol o vad stand pe vine, rezemata de zid,


pe domnisoara. Capul si-l sprijina pe maini. O aud ca plange.

Eu: Domnisoara Lateea, pe cuvantul meu de onoare ca nu e ce


va inchipuiti, a fost doar un accident, nu-l cunosc pe Anton..

(Nu-mi raspunde, sta in continuare cu capul pe genunchi si-mi


face un semn cu mana sa dispar).

Nu stiu ce-as mai putea face in plus, ma gandesc ca a fost o zi


lunga si ca vreau sa plec, sa plec, sa nu mai fiu in locul ala
tampit, sa nu mai stiu de ziua asta tampita. La urma urmei
putea sa fie rau, rau de tot. Puteam sa devin un personaj
pentru un nou volum al lui Istodor, puteam sa fiu criminala,
vietasa la Rahova. Dar uite cum s-au rezolvat lucrurile. Hai ca
nu-i chiar atat de rau.(Doamne Dumnezeule, icoana Sfantului
Luca, multumesc ca m-ai ajutat) La urma urmei ce-a fost? L-
am lovit un pic, el s-a dezechilibrat si a cazut, s-a strans lumea,
a venit politia. Si ce? Acu omul e bine. E viu, si eu sunt vie.
Acum e bine. In capatul culoarului il vad pe doctorul Zamfirescu
si inainte sa apuce el sa faca ceva... fac eu gestul lui tampit (Na
canalia dracului ca n-ai mai apucat sa te maimutaresti. Na, ia

17
d-aici!). Rade si-mi face semn cu mana de la revedere. Ii fac si
eu. La urma urmei poate chiar l-a salvat pe Anton, poate
datorita lui n-am ajuns eu la parnaie. Poate trebuie sa-i fiu
recunoscatoare doctorului Zamfirescu.

(In hol il vad pe sotul meu asteptandu-ma, s-a intors pentru


mine si gestul lui e atat de frumos de-mi dau lacrimile. Il strang
in brate dar simt ca ceva nu e in regula. Ma desfac din
imbratisare si ma uit mirata la el)

Sotul: Domnul Doctor Zamfirescu mi-a spus ca te-a gasit in


reanimare imbratisandu-l pe omul ala! Amalia, esti sigura ca
nu-l cunosti? Esti sigura ca nu e nimic intre voi?

Eu: (pufnesc in ras si mi se pare incredibil) Da-l ma in ma-sa


de nebun, tu n-ai realizat ca e nesanatos? Nu-l cunosc, acum il
vad pentru prima data. Si hai sa plecam dracului de aici odata!

E descumpanit iar eu zambesc ca proasta. Ce gene avea Anton


asta si ce ochi frumosi..Plec la brat cu sotul meu din spitalul de
urgenta.

Ce urmeaza acum? Pe strada, in fata noastra un tip la 50 si


ceva de ani mi se pare ca se holbeaza cam de sus la noi. Poate
doar mi se pare dar nu rezist sa nu-i fac gestul doctorului
Zamfirescu. Rad isteric! S-a terminat!

Mariana Iosif
Mai 2009

18