Cunoaşterea Celui Preasfînt

A. W. Tozer

-

Cunoaşterea Celui Preasfînt

în româneşte de Mircea Mitrofan

Coperta: Marius Rusu Tehnoredactare computerizată: Marius Rusu Drepturile în limba engleză: ©1961 by Aiden Wilson Tozer Publişhed by arrangement with Harper San Francisco, a division of HarperCollins Publisher Inc. Drepturile în limba română: ©1996 Editura LOGOS, Cluj
Toate citatele din Biblie, cu excepţia locurilor precizate, sînt din versiunea Cornilescu. 1923.

ISBN 973-9212-05-0 Tiparul executat la Imprimeria „ARDEALUL" Cluj Cotnanda nr. 60206

CUPRINS
Introducerea autorului......................... 7 1. De ce e necesar să avem o concepţie corectă despre Dumnezeu............................ 10 2. Dumnezeul de nepătruns...................... 15 3. Atributul divin: un adevăr referitor la Dumnezeu .... 22 4. Sfînta Treime............................... 28 5. Existenţa în Sine a lui Dumnezeu ............... 36 6. Autosuficienfa lui Dumnezeu ................... 44 7. Eternitatea lui Dumnezeu..................... 50 8. Infinitatea lui Dumnezeu...................... 56 9. Imuabilitatea lui Dumnezeu f................... 62 10. Omniscienţa divină........................... 68 11. înţelepciunea lui Dumnezeu.................... 73 12. Omnipotenţa lui Dumnezeu .................... 80 13. Transcendenţa divină......................... 84 14. Omniprezenţa lui Dumnezeu ................... 89 15. Credincioşia lui Dumnezeu..................... 93 16. Bunătatea lui Dumnezeu ...................... 97 17. Dreptatea lui Dumnezeu...................... 101 18. îndurarea lui Dumnezeu ..................... 106 19. Harul lui Dumnezeu......................... 110 20. Dragostea lui Dumnezeu ..................... 114 21. Sfinţenia lui Dumnezeu ...................... 121 22. Suveranitatea lui Dumnezeu .................. 126 23. Taina descoperită........................... 132

INTRODUCEREA AUTORULUI
Pentru versiunile din limba engleză au fost folosite următoarele abrevieri: KJV — King James Version (versiunea King James a Biblie engleze) Adevărata religie pune cerul şi pămîntul faţă în faţă şi face a veşnicia să atingă timpul. Solul lui Hristos, deşi vorbeşte din artea lui Dumnezeu, trebuie şi „să se adreseze situaţiei" în care e află ascultătorii săi, aşa cum spuneau quakerii; altfel va vorbi limbă înţeleasă numai de el. El trebuie să vorbească generaţiei ale. Mesajul acestei cărţi nu-şi trage rădăcinile din timpurile oastre, dar este adecvat lor şi cerut de o situaţie care există în

iserică de mai mulţi aai şi care se înrăutăţeşte constant. Mă efer la pierderea conceptului de maiestate din gîndirea religioasă enerală. Biserica a abandonat concepţia înaltă despre Dumnezeu e care o avea cîndva şi a înlocuit-o cu una atît de ieftină şi de ipsită de demnitate, încît aceasta a ajuns cu totul nevrednică de >amenii inteligenţi care vor să se închine cu adevărat. Ea nu a "acut lucrul acesta în mod deliberat, ci treptat şi fără să-şi dea «ama; şi tocmai această inconştienţă a Bisericii face ca situaţia i să fie cu atît mai tragică. Imaginea aceasta ieftină despre Dumnezeu, aproape universal >rezentă în rîndul creştinilor, este cauza a nenumărate alte rele nai mici. Din această eroare de bază a gîndirii noastre religioase rezultat o nouă filosofie a vieţii creştine. O dată cu pierderea sentimentului maiestăţii s-au pierdut şi ientimentul de teamă sfîntă şi cel al conştiinţei prezenţei divine, e-am pierdut spiritul de închinare şi capacitatea de a ne retrage noi înşine pentru a-L întîmpina pe Dumnezeu în tăcere şi dorare. Creştinismul modern nu produce de fapt acel tip de reştin care să poată preţui sau trăi o viaţă în Duhul. Cuvintele: priţi-vă şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu" 1 nu înseamnă aproape imic pentru credinciosul sigur de sine şi agitat al acestui mijloc e secol douăzeci. Pierderea conceptului de maiestate a intervenit tocmai în omentul în care forţele religioase fac cuceriri dramatice, iar
12
CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT

copleşitoarea problemă privitoare la Dumnezeu: anume, faptul că El există, cum anume este El şi ce anume trebuie să facem noi, ca fiinţe morale, relativ la acestea. Omul care ajunge la o credinţă corectă despre Dumnezeu este eliberat de o mulţime de probleme vremelnice, căci dintr-o dată îşi dă seama că ele sînt legate de chestiuni care, în cel mai rău caz, îl pot preocupa pentru scurtă vreme; dar, chiar dacă mulţimea de probleme vremelnice i-ar fi ridicate de pe umeri, această mare povară a veşniciei, singură, l-ar apăsa cu o greutate mai zdrobitoare decît toate nenorocirile din lume puse una peste alta. Povara aceasta atît de mare reprezintă obligaţia lui faţă de Dumnezeu. Ea include datoria de a-L iubi pe Dumnezeu neîntîrziat şi pentru toată viaţa, cu toată puterea cugetului şi a sufletului, de a dovedi ascultare desăvîrşită faţă de El şi de a I se închina într-un chip vrednic de El. Iar atunci cînd conştiinţa chinuită a omului îi spune că el n-a făcut nimic de felul acesta, ci încă din copilărie s-a făcut vinovat de răzvrătire nelegiuită împotriva Maiestăţii cereşti, povara lăuntrică a autoacuzaţiilor poate deveni insuportabilă. Evanghelia ne poate lua de pe inimă această povară nimicitoare, poate aduce frumuseţe acolo unde nu mai este decît cenuşă moartă şi poate îmbrăca în slavă un duh mîhnit. Dar dacă omul nu simte greutatea acestei poveri, Evanghelia nu înseamnă nimic pentru el; şi, pînă cînd nu va ajunge să-L vadă pe Dumnezeu înălţat pe scaunul Lui de domnie, nu va simţi nici un chin şi nici o povară. O concepţie măruntă despre Dumnezeu distruge Evanghelia pentru toţi cei care gîndesc astfel. Dintre toate păcatele spre care este înclinată inima omului, cu greu ai putea găsi unul pe care Dumnezeu să-1 urască mai mult decît idolatria, căci idolatria este, în esenţă, o denigrare a caracterului Său. Inima idolatră presupune că Dumnezeu este altfel decît cum este — un păcat monstruos în sine — şi îl substituie pe adevăratul Dumnezeu cu unul făcut după chipul şi asemănarea sa. Acest dumnezeu va fi întotdeauna după chipul celui care 1-a creat şi va fi rău sau neprihănit, crud sau milostiv, conform stării morale a minţii din care izvorăşte. Este ceva cît se poate de normal ca un dumnezeu născut în tenebrele unei inimi decăzute să nu semene deloc cu Dumnezeul cel adevărat. „Ţi-ai închipuit — zice Domnul omului rău din psalm — că Eu sînt ca tine."2 Fără îndoială că acesta este un grav afront adus Dumnezeului Preaînalt,

înaintea căruia heruvimii şi
.
De ce e necesar să avem o concepţie corectă despre Dumnezeu 13

serafimii strigă fără încetare: „Sfint, sfint, sfint este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic". Să fim cu mare băgare de seamă ca nu cumva, în mîndria noastră, să acceptăm ideea eronată că idolatria constă numai în îngenuncherea în faţa unor obiecte de închinăciune vizibile şi, prin urmare, că popoarele civilizate nu practică aşa ceva. Esenţa idolatriei constă în a nutri gînduri despre Dumnezeu care sînt nedemne de El. Ea începe în minte şi poate fi prezentă chiar şi atunci cînd nu există nici un act evident de închinare. „...Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu", scria Pavel, „nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu Vau mulţămit; ci s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat."3 După aceea a urmat închinarea la idoli făcuţi după chipul omului, păsărilor, animalelor patrupede sau tîrîtoare. Seria acestor acte degradante a început însă în minte. Ideile greşite despre Dumnezeu nu reprezintă doar izvorul din care se revarsă toate apele murdare ale idolatriei, ci sînt ele însele idolatre. Omul idolatru îşi imaginează anumite lucruri despre Dumnezeu şi apoi se comportă ca şi cînd ar fi adevărate. Noţiunile pervertite despre Dumnezeu degradează religia în care îşi fac apariţia. Lunga istorie a lui Israel demonstrează destul de clar lucrul acesta, iar istoria Bisericii îl confirmă. O concepţie înaltă despre Dumnezeu este atît de necesară Bisericii, încît, pe măsură ce această concepţie degenerează, Biserica, împreună cu formele ei de închinare şi standardele morale, degenerează la rîndul ei. Primul pas înapoi pentru orice biserică este făcut atunci cînd ea renunţă la ideile ei înalte despre Dumnezeu. înainte ca Biserica creştină să intre în eclipsă, trebuie să fi avut loc o denaturare a teologiei ei fundamentale. Ea porneşte cu un răspuns greşit la întrebarea: „Cum este Dumnezeu?". Chiar dacă ar continua să aibă un crez teoretic sănătos, crezul cu care operează ea de fapt este fals. Marea masă a membrilor ei ajunge să creadă că Dumnezeu este altfel decît este El în realitate; şi aceasta este o erezie, şi încă una dintre cele mai ucigătoare şi mai perfide. Cea mai serioasă obligaţie care apasă astăzi pe umerii Bisericii creştine este aceea de a-şi purifica şi eleva concepţia despre Dumnezeu, pînă va ajunge să fie iarăşi vrednică de El — şi de ea însăşi. Acest lucru ar trebui să deţină primul loc în toate rugăciunile şi lucrările ei. Facem cel mai mare serviciu posibil generaţiei viitoare de creştini dacă lăsăm în urma noastră, limpede şi neştirbită, acea nobilă concepţie despre Dumnezeu pe
12
CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT

copleşitoarea problemă privitoare la Dumnezeu: anume, faptul că El există, cum anume este El şi ce anume trebuie să facem noi, ca fiinţe morale, relativ la acestea. Omul care ajunge la o credinţă corectă despre Dumnezeu este eliberat de o mulţime de probleme vremelnice, căci dintr-o dată îşi dă seama că ele sînt legate de chestiuni care, în cel mai rău caz, îl pot preocupa pentru scurtă vreme; dar, chiar dacă mulţimea de probleme vremelnice i-ar fi ridicate de pe umeri, această mare povară a veşniciei, singură, l-ar apăsa cu o greutate mai zdrobitoare decît toate nenorocirile din lume puse una peste alta. Povara aceasta atît de mare reprezintă obligaţia lui faţă de Dumnezeu. Ea include datoria de a-L iubi pe Dumnezeu neîntîrziat şi pentru toată viaţa, cu toată puterea cugetului şi a sufletului, de a dovedi ascultare desăvîrşită faţă de El şi de a I se închina într-un chip vrednic de El. Iar atunci cînd conştiinţa chinuită a omului îi spune că el n-a făcut nimic de felul acesta, ci încă din copilărie s-a făcut vinovat de răzvrătire nelegiuită împotriva Maiestăţii cereşti, povara lăuntrică a autoacuzaţiilor poate deveni insuportabilă.

. Dintre toate păcatele spre care este înclinată inima omului. Ideile greşite despre Dumnezeu nu reprezintă doar izvorul din care se revarsă toate apele murdare ale idolatriei. păsărilor. Noţiunile pervertite despre Dumnezeu degradează religia în care îşi fac apariţia. iar istoria Bisericii îl confirmă. pînă va ajunge să fie iarăşi vrednică de El — şi de ea însăşi. „nu L-au proslăvit ca Dumnezeu. sfint. nu va simţi nici un chin şi nici o povară. să acceptăm ideea eronată că idolatria constă numai în îngenuncherea în faţa unor obiecte de închinăciune vizibile şi. Dar dacă omul nu simte greutatea acestei poveri. pe măsură ce această concepţie degenerează. Primul pas înapoi pentru orice biserică este făcut atunci cînd ea renunţă la ideile ei înalte despre Dumnezeu. căci idolatria este. Acest lucru ar trebui să deţină primul loc în toate rugăciunile şi lucrările ei.. Să fim cu mare băgare de seamă ca nu cumva. scria Pavel. crezul cu care operează ea de fapt este fals. şi.Evanghelia ne poate lua de pe inimă această povară nimicitoare. şi aceasta este o erezie. O concepţie măruntă despre Dumnezeu distruge Evanghelia pentru toţi cei care gîndesc astfel. sfînt este Domnul Dumnezeu. şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. prin urmare. Cel Atotputernic". Ea porneşte cu un răspuns greşit la întrebarea: „Cum este Dumnezeu?". Evanghelia nu înseamnă nimic pentru el. acea nobilă concepţie despre Dumnezeu pe . înainte ca Biserica creştină să intre în eclipsă. O concepţie înaltă despre Dumnezeu este atît de necesară Bisericii. animalelor patrupede sau tîrîtoare. trebuie să fi avut loc o denaturare a teologiei ei fundamentale. limpede şi neştirbită. încît."3 După aceea a urmat închinarea la idoli făcuţi după chipul omului. Esenţa idolatriei constă în a nutri gînduri despre Dumnezeu care sînt nedemne de El. că popoarele civilizate nu practică aşa ceva. Acest dumnezeu va fi întotdeauna după chipul celui care 1-a creat şi va fi rău sau neprihănit. conform stării morale a minţii din care izvorăşte. Biserica."2 Fără îndoială că acesta este un grav afront adus Dumnezeului Preaînalt. în mîndria noastră. nici nu Ij-au mulţămit. o denigrare a caracterului Său. poate aduce frumuseţe acolo unde nu mai este decît cenuşă moartă şi poate îmbrăca în slavă un duh mîhnit. crud sau milostiv. Facem cel mai mare serviciu posibil generaţiei viitoare de creştini dacă lăsăm în urma noastră. ci sînt ele însele idolatre. Chiar dacă ar continua să aibă un crez teoretic sănătos. pînă cînd nu va ajunge să-L vadă pe Dumnezeu înălţat pe scaunul Lui de domnie. Marea masă a membrilor ei ajunge să creadă că Dumnezeu este altfel decît este El în realitate. Cea mai serioasă obligaţie care apasă astăzi pe umerii Bisericii creştine este aceea de a-şi purifica şi eleva concepţia despre Dumnezeu. Este ceva cît se poate de normal ca un dumnezeu născut în tenebrele unei inimi decăzute să nu semene deloc cu Dumnezeul cel adevărat.Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu". ci s-au dedat la gîndiri deşarte. „. Seria acestor acte degradante a început însă în minte. înaintea căruia heruvimii şi De ce e necesar să avem o concepţie corectă despre Dumnezeu 13 serafimii strigă fără încetare: „Sfint. cu greu ai putea găsi unul pe care Dumnezeu să-1 urască mai mult decît idolatria. în esenţă. şi încă una dintre cele mai ucigătoare şi mai perfide. „Ţi-ai închipuit — zice Domnul omului rău din psalm — că Eu sînt ca tine. Inima idolatră presupune că Dumnezeu este altfel decît cum este — un păcat monstruos în sine — şi îl substituie pe adevăratul Dumnezeu cu unul făcut după chipul şi asemănarea sa. Omul idolatru îşi imaginează anumite lucruri despre Dumnezeu şi apoi se comportă ca şi cînd ar fi adevărate. împreună cu formele ei de închinare şi standardele morale. Lunga istorie a lui Israel demonstrează destul de clar lucrul acesta. degenerează la rîndul ei. Ea începe în minte şi poate fi prezentă chiar şi atunci cînd nu există nici un act evident de închinare.

cînd profetul Ezechiel a văzut cerurile deschise şi a avut vedenii de la Dumnezeu. Dumnezeul Betelului. cuvintele lui devin tot mai nesigure. credinţa să ne susţină. Nici cea mai ascuţită şi mai îndrăzneaţă gîndire nu este în stare să creeze ceva din nimic printr-un act spontan al imaginaţiei. Fă ca acolo unde raţiunea este neputincioasă. . 2. Amin. că nu se poate răspunde decît că Dumnezeu nu poate fi asemănat cu nimic. 50:21. Strădania oamenilor inspiraţi de a exprima inefabilul a modelat profund ideile şi limbajul Sfintelor Scripturi. In Numele Domnului /sus. s-a trezit că priveşte lucruri pe care limba nu le putea descrie. exagerîndu-le dimensiunile obişnuite sau combinînd formele a două sau mai multe dintre ele pentru a produce ceva nou. Ioan 1:1. Totuşi. din mare. prototipurile lor pot fi întotdeauna identificate. Ps. în chipul unui scaun de domnie. De exemplu. Deoarece ele erau adesea revelaţia unei lumi superioare lumii naturale şi deoarece mintea celor pentru care au fost scrise era parte a lumii 16 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT naturale. O. căci omul nu poate cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu. Lucrul acesta se mai mare valoare pentru ei decît tot ce ar putea născoci ştiinţa sau arta. aşa încît a recurs la limbajul similitudinilor. care i-ai condus pe-ai noştri părinţi în această trudnică peregrinare! Aducem acum rugăciunile şi juruinţele noastre înaintea tronului Tău de har: Dumnezeul părinţilor noştri. 1:21. filosoful şi omul religios pun aceeaşi întrebare: „Cum este Dumnezeu?". pietrele vor striga. De vom tăcea noi. însă dragostea ne înflăcărează inimile şi ne sileşte să vorbim. prin ale cărui mîini şi azi este hrănit al Tău popor. Ceea ce vedea era cu totul diferit de tot ce ştiuse el pînă atunci. Cînd Duhul Sfînt vrea să ne facă cunoscut ceva ce depăşeşte sfera cunoaşterii noastre. ce-am putea spune ? învaţă-ne să ştim că noi nu putem cunoaşte. Imaginaţia le-a creat pornind de la vieţuitoarele obişnuite de pe uscat. Tu. deoarece seamănă cu ceva ce cunoaştem deja. Fiinţele stranii care populează lumea mitologiei şi a superstiţiilor nu sînt pure născociri ale fanteziei. chiar de la bun început. era ceva ca o piatră de safir. Noi învăţăm folosindu-ne de ceea ce ştim deja ca de o punte pe care trecem spre necunoscut. însă El are întotdeauna grijă să formuleze descrierea în aşa fel încît să ne ferească de robia faţă de literă. scriitorii au fost siliţi să folosească o mulţime de cuvinte de genul „ca". afară de Duhul lui Dumnezeu. iar de vorbim. In mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi. din aer. în ce impas ne aflăm! h prezenţa Ta se cuvine să păstrăm tăcerea. fii şi Dumnezeul urmaşilor lor! Philip Qoddridge va dovedi de Note: 1. şi vom gîndi deoarece credem. şi nu pentru a putea crede. „asemenea". 3. Cartea de faţă reprezintă o încercare de a răspunde la această întrebare. pentru a se face înţeleşi. Deasupra cerului care era peste capetele lor.14 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT care am pnmit-o de la strămoşii noştri evrei şi creştini din generaţiile trecute. Minţii noastre îi este imposibil să sară brusc dintr-un mediu familiar într-un mediu total necunoscut. 1 Cu cît se apropie mai mult de tronul de foc. ne spune că acel lucru este asemănător cu ceva ce noi cunoaştem deja. trebuie să recunosc. Rom. Oricît de frumoase sau groteşti ar fi ele. adică El nu poate fi asemănat în mod exact cu nimeni şi nimic. Copilul. Capitolul 2 DUMNEZEUL DE NEPĂTRUNS Doamne.

spunea Nicolaus Cusanus. deoarece noi ne-am construit imaginile din lucrurile făcute de El şi ceea ce este creat de El nu este Dumnezeu. Aceste atribute. dacă cineva ar vraa să vorbească despre faptul că Te înţelege.. aşa cum proclamă Crezul. căutîni să ofere un mijloc prin care Tu să poţi fi priceput.. căci orice noţiune se izbeşte de zidul Paradisului. Pînă şi tronul devine „ceva ce arăta ca un scaun de domnie".2 Oricît de ciudat ar părea acest limbaj. „căci ştie că Tu nu poţi fi cunoscut. Dacă toate acestea sună ciudat în auzul omului modern. care şedea pe el. infinit de înalt." 3 „Dacă cineva ar prezenta un concept prin care să poţi fi priceput". Dumnezeul creştinismului contemporan este doar cu puţin superior zeilor Greciei şi Romei antice. nu pot aparţine decît unei singure persoane.. încît poate fi descris doar ca fiind „cineva care aducea a chip de om". vom sfîrşi prin a crea un idol. Am dori un Dumnezeu pe care să-L putem controla într-o oarecare măsură.pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om."4 Lăsaţi de capul nostru. atunci cum să ne gîndim la El? Dacă este întradevăr incomprehensibil. este numai datorită faptului că. timp de o jumătate de secol. cum putem . tot ce vizualizăm noi în mintea noastră că ar fi Dumnezeu nu este Dumnezeu. noi nu trebuie să îndrăznim să adăugăm vreo idee de la noi şi să pretindem că înseamnă „imaginea exactă". în sensul că el este slab şi neajutorat. fără a mai menţiona altele. mai spune Nicolaus. Astfel era arătarea slavei Domnului. bineînţeles. mai devreme sau mai tîrziu. deşi semăna cu un om. omul acela ar fi încă departe de Tine. şi care strălucea de jur împrejur. înseamnă să-I luăm suveranitatea: nu pot exista două fiinţe absolut libere în Univers. pentru că două voinţe total libere. se vor ciocni. care separă ceea ce este Dumnezeu de ceea ce nu este Dumnezeu. este atît de diferit de oameni. cum afirmă Pavel. Ar însemna să dărîmăm zidul. iar felul în care ni-L închipuim noi este. De pildă. „ştiu că acel concept nu ar fi un concept despre Tine. el nu creează. trebuie neapărat să folosim ca materie primă pentru procesele minţii noastre ceea ce Dumnezeu nu este şi să pornim de aici. să ştim unde Se află atunci cînd avem nevoie de El. dacă nu cumva chiar inferior acestora. aşadar. A gîndi că Acela Dumnezeul de nepătruns 17 care a creat toate lucrurile este la fel ca şi făptura creată de El în esenţa fiinţei Sale înseamnă să-L deposedăm pe Dumnezeu de cele mai multe din atributele Sale şi să-L reducem la statutul de creatură.. impresia de ireal. totuşi. înseamnă să-L deposedăm de infinitatea Lui: nu pot exista două esenţe infinite în Univers. Avem nevoie de sentimentul de siguranţă care rezultă din faptul că ştim cum arată Dumnezeu. Am mai văzut iarăş o lucire de aramă lustruită ca nişte foc. profetul trebuie să folosească expresii ca: „arătare". Astfel. „Mintea ştie că nu Te cunoaşte". Slava lui Dumnezeu nu s-a arătat oamenilor acestei generaţii. noi tindem imediat să-L reducem pe Dumnezeu la nişte termeni cu care putem opera. Dacă Dumnezeu nu este ceea ce ne imaginăm noi. „asemănare" sau „arătarea a ceea ce părea să fie". cel puţin. aveau putere. într-atît eşti Tu mai presus de orice concepte pe care ar putea să le formuleze un om. Aşijderea. ci cu gîndurile. o imagine compozită alcătuită din toate tablourile religioase pe care le-am văzut. Dacă persistăm în încercarea noastră de a ni-L imagina. Am vrea să-L aducem în poziţia în care să ne putem folosi de El sau. pe cînd ei. afară dacă ceea ce este de necunoscut poate fi cunoscut. A proceda astfel ar însemna să facem din om o replică a lui Dumnezeu şi în acest fel să desfiinţăm unicitatea lui Dumnezeu şi să sfîrşim prin a nu mai avea nici un Dumnezeu. invizibilul poate fi văzut şi inaccesibilul atins. Cititorul are impresia că întreaga scenă este foarte reală.. tot ce am auzit despre Dumnezeu am acceptat ca fiind de la sine înţeles. făcut nu cu mîinile. Cînd încercăm să ne imaginăm cum este Dumnezeu. Cînd Scriptura afirmă că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. şi inaccesibil. iar Cel care şedea pe el. „părea".. pentru a ne da o idee despre ceea ce vede el. înlăuntrul căruia era omul acesta. şi un idol rod al minţii este la fel de insultător pentru Dumnezeu ca şi un idol rod al mîinilor. cel puţin. din cei mai buni oameni pe care 18 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT i-am cunoscut sau de care am auzit şi din toate gîndurile mai înalte pe care le-am avut. dar absolut diferită de tot ceea ce cunoaşte omul aici pe păinînt.

prin ispăşire ne-a împăcat cu Sine. Dumnezeul de nepătruns 19 Dumnezeu a venit la noi prin întrupare. credinţa poate pătrunde în prezenţa Sa. Dar. Domnul nostru". „şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere". îl conduce înainte.7 Evanghelia după Ioan ne revelează cît de neajutorată este mintea omenească în faţa marii Taine care este Dumnezeu. prin îndurarea lui Dumnezeu. în aceasta constă dragostea perfectă: cînd toate năzuinţele minţii. In lucrarea sa. întreabă Ţofar din Naama.. „că poţi ajunge la cunoştinţa desăvîrşită a Celui Atot puternic? Cît cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adîncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?"6 „Tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl. Cum ar putea s-o facă? Răspunsul Bibliei este simplu: „prin Isus Hristos. sufletul. deşi pîngărit şi legat de ţărînă prin teribilul dezastru pe care teologii îl numesc „Cădere". a susţinut acelaşi lucru. dar rază de soare pentru inimă. Norul acesta se află între Dumnezeu şi cel care-L caută. ascunsă îndărătul unui nor de necunoaştere. „mai mult decît putem gîndi. de a atinge şi gusta Inaccesibilul se naşte din chipul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în natura umană. Călăuza Spirituală. sufletul îşi intuieşte originea şi tînjeşte să se întoarcă la izvorul care 1-a născut."8 Faptul că Dumnezeu poate fi cunoscut cu sufletul într-o dulce experienţă personală. gustă bucuria cerului. iar dragostea un organ al experienţei. pentru ca el să nu-L poată vedea niciodată limpede pe Dumnezeu în lumina propriei lui înţelegeri. astfel. In Hristos şi prin Hristos Dumnezeu Se descoperă total. El arată că.nu poate fi cunoscut de către lucrurile create. constituie un paradox care este cel mai bine descris ca: Bezna nopţii pentru minte. să ne astîmpărăm dorul după El? Cuvintele dătătoare de speranţă: „împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu. Şi. spune înflăcăratul rapsod al lui Hristos. ea este ajutată să vadă acea lumină necreată.9 Miguel de Molinos.noi. după trecerea atîtor secole. el ne spune că Dumnezeu ia sufletul de mînă şi-1 conduce pe calea credinţei curate „şi. a spus Domnul nostru. inspirată şi împlinită de darurile Duhului Sfînt. inima însetată descoperă că Fiinţa Divină sălăşluieşte într-un tărîm neştiut. iar prin credinţă şi dragoste intrăm şi rămînem în prezenţa Lui. Adîncul cheamă adîncul şi. ci credinţei şi dragostei. de a pătrunde Nepătrunsul. . Ea transcende toate lucrurile văzute şi este înălţată către dulceaţa vieţii veşnice. Dorinţa fierbinte de a cunoaşte Ce nu poate fi cunoscut. ci să-şi angajeze voinţa în căutarea asiduă a lui Dumnezeu. oriunde inima începe să ardă de dorinţa după Dumnezeu. făcîndu-1 să priceapă că trebuie să renunţe la toate consideraţiile raţiunii sale. deşi El Se arată nu raţiunii. Frederick W. şi noi nu-L putem cunoaşte niciodată aşa cum este în Sine. rămînînd totuşi la o depărtare infinită de orice privire curioasă a raţiunii. ea nu trebuie să se lase descurajată. creştinii.. cu toate acestea. „Cu adevărat Dumnezeu este de o infinită măreţie". dar cum să ne împrietenim noi cu Cineva care scapă oricăror eforturi susţinute ale minţii şi inimii? Şi cum să ni se pretindă să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut? „Poţi spune tu că poţi pătrunde adîncimile lui Dumnezeu"... iar în Epistola întîi către corinteni Pavel ne învaţă că Dumnezeu poate fi cunoscut numai prin descoperirea de Sine înfăptuită de către Duhul Sfînt în inima omului care-L caută.. un sfînt spaniol. toate lucrările tainice ale inimii sînt înălţate în dragoste către Dumnezeu. nici să-L simtă prin simţămintele sale.. în dorinţa sa de a se apropia de Dumnezeu. Dar chiar acum şi aici. afară de Fiul". cu ajutorul unei 20 . dacă sufletul în căutare crede Cuvîntul şi perseverează în căutarea sa. şi vei avea pace"5 răsună şi astăzi. Faber Autorul celebrei lucrări Norul necunoaşterii dezvoltă această teză în cartea sa. Credinţa este un organ al cunoaşterii. Richard Rolle.

CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT

simple şi umile cunoaşteri prin credinţă, îl caută numai pe Mirele său, purtat pe aripile dragostei." 10 Pentru aceste învăţături şi pentru altele asemănătoare, Molinos a fost declarat eretic de către Inchiziţie şi condamnat la închisoare pe viaţă. A murit în închisoare curînd după aceea, dar adevărul pe care 1-a afirmat nu va muri niciodată. Iată ce spune despre sufletul creştinului: „...trebuie să considere că lumea întreagă, împreună cu cele mai rafinate concepţii ale celor mai înţelepte minţi omeneşti nu-1 pot învăţa nimic şi că bunătatea şi frumuseţea Preaiubitului său depăşesc infinit de mult toate cunoştinţele lor; să fie convins că toate fiinţele create sînt prea neştiutoare pentru a-i putea vorbi şi a-1 conduce la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu... Apoi se cuvine să meargă înainte purtat de dragostea Sa, lăsînd totul în urmă. Să-L iubească pe Dumnezeu aşa cum este El în Sine însuşi, nu aşa cum i-L prezintă şi descrie propria sa imaginaţie".11 „Cum este Dumnezeu?" Dacă prn asta înţelegem: „Cum este Dumnezeu în Sinel", pentru o asemenea întrebare nu există răspuns. Dacă vrem să spunem „Ce anume ne-a descoperit Dumnezeu despre Sine şi poate fi priceput de către o minte pioasă?", cred că există un răspuns deplin şi mulţumitor. Căci, deşi Numele lui Dumnezeu este tainic şi natura Lui de nepătruns, în dragostea Lui binevoitoare El a declarat, prin revelaţie, anumite lucruri ca fiind adevărate cu privire la Sine. Pe acestea le numim atributele Sale. Tată Atotputernic, al cerurilor Domn, îndrăznim acum un imn să-Ţi înălţăm; Cu bucurie îţi mărturisim atributele, Nenumăratele şi slăvitele.
Charles Wesley

Note: 1. Ezec. 1:13. 2. Ezec. 1:26-28. 3. Nicolaus Cusanus, The Vision of God [înfăţişarea lui Dumnezeu], E. P. Dutton & Sons, New York, 1928, p. 60.
Dumnezeul de nepătruns

21

4. ibid. p. 58-59. 5. Iov 22:21. 6. Iov 11:7-8. 7. Mat. 11:27. 8. Richard Rolle, The Amending of Life [Bucuria vieţii], John M. Watkins, Londra. 1922, p. 83-84. 9. The Cloud of Unknowing, [Norul necunoaşterii], Johri M. Watkins, Londra, 1946. 10. Miguel de Molinos, The Spiritual Guide [Călăuza spirituală], Methune & Co., Ltd., Londra, ediţia a 6a, 1950, p. 56. 11. ibid. p. 56-57.

Capitolul 3

ATRIBUTUL DIVIN: UN ADEVĂR REFERITOR LA DUMNEZEU
0, Maiestate indicibilă, sufletul meu doreşte să Te privească. Strig către Tine din pulberea pămîntului. Dar, cînd vreau să-Ji cercetez Numele, descopăr că este tăinuit. Tu stai ascuns într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia; ceea ce eşti Tu nu poate fi nici conceput, nici rostit în cuvinte, căci slava Ta e de nedescris. Şi totuşi, profeţi şi psalmişti, apostoli şi sfinp m-au încurajat să cred că, într-o anumită măsură, Te pot cunoaşte. De aceea, Te rog ajută-mă să cercetez tot ce ai binevoit să descoperi despre Tine, ca pe o comoară mult mai de preţ decît toate mărgăritarele şi giuvaerurile de aur curat: căci cu Tine voi trăi atunci cînd stelele nopţii nu vor mai fi şi cerurile vor dispărea, cînd Singurul care rămîne eşti Tu. Amin.

Studiul atributelor lui Dumnezeu, departe de a fi greoi şi searbăd, poate constitui pentru creştinii iluminaţi un exerciţiu plăcut şi captivant. Nimic nu poate încînta mai mult sufletul însetat după Dumnezeu. Ce bucurie nespusă Să zăboveşti cugetînd la Dumnezeu! Spre El să ne înălţăm gîndul, Numele şoptindu-I; Fericire mai deplină pe pămînt nu poate fi.
Frederick W. Faber

înainte de a merge mai departe, s-ar părea că este necesar să definim cuvîntul atribut aşa cum este el

folosit în lucrarea de faţă. Nu l-am folosit în sens filosofic şi nici nu l-am limitat la sensul său teologic cel mai restrîns. Prin el înţelegem pur şi simplu tot ceea ce Ii este atribuit în mod corect lui Dumnezeu. In accepţiunea cărţii noastre, un atribut al lui Dumnezeu reprezintă tot ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu, într-un fel sau altul, ca fiind adevărat cu privire la Sine.
Atributul divin: un adevăr referitor la Dumnezeu

23

Şi astfel ajungem la problema numărului de atribute divine, învăţaţii credincioşi au păreri diferite în privinţa aceasta. Unii au insistat că atributele divine sînt şapte, dar Faber a cîntat despre „Dumnezeul cu o mie de atribute", iar Charles Wesley a exclamat: Cu bucurie îţi mărturisim atributele. Nenumăratele şi slăvitele. Este adevărat, oamenii aceştia se închinau, nu numărau; dar poate că e mai înţelept să urmăm călăuzirea inimii subjugate de iubire decît raţionamentele prudente ale gîndirii teologice. Dacă un atribut divin afirmă un adevăr cu privire la Dumnezeu, nu avem de ce să încercăm să le enumerăm. Ba mai mult, numărul atributelor nici nu contează aici, pentru această meditaţie asupra fiinţei lui Dumnezeu, deoarece vom menţiona numai cîteva dintre ele. Dacă un atribut este ceva adevărat referitor la Dumnezeu, este în acelaşi timp şi ceva ce noi putem concepe ca fiind adevărat despre El. Dumnezeu fiind infinit, posedă neapărat atribute despre care noi nu putem şti nimic. Aşa cum îl putem noi pricepe, un atribut este un concept, un răspuns la o întrebare, o replică dată de Dumnezeu interogatoriului la care-L supunem noi cu privire la Persoana Sa. Cum este Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este El? Cum trebuie să ne aşteptăm să Se raporteze la noi şi la restul creaturilor? Astfel de întrebări nu sînt pur academice. Ele ating adîncimile spiritului uman, iar răspunsurile pe care le primim ne afectează viaţa, caracterul şi destinul. Cînd sînt puse cu reverenţă şi răspunsurile lor sînt căutate în smerenie, întrebările nu pot decît să-I facă plăcere Tatălui nostru ceresc. „El doreşte să fim preocupaţi de cunoaşterea şi iubirea Lui — a scris Julian de Norwich — pînă în ziua cînd vom fi desăvîrşiţi în ceruri... Căci, dintre toate lucrurile, contemplarea şi îndrăgirea Ziditorului fac sufletul să se vadă mai mic în propriii săi ochi şi-1 umplu de o teamă sfîntă şi de blîndeţe adevărată, de dragoste îmbelşugată faţă de fraţii săi creştini."1 Dumnezeu a pregătit răspunsuri la întrebările noastre; nu toate răspunsurile, desigur, dar suficiente pentru a ne satisface intelectul şi pentru a ne fermeca inimile. El ne-a pus la dispoziţie aceste răspunsuri în natură, în Scriptură şi în Persoana Fiului Său.
24
CUNOAŞTEREA CELUI PREASFiNT Atributul divin: un adevăr referitor la Dumnezeu

25

Ideea că Dumnezeu Se revelează prin Creaţie nu este susţinută cu prea multă convingere de către creştinii moderni; totuşi, ea este afirmată de către Cuvîntul inspirat, îndeosebi în scrierile lui David şi Isaia în Vechiul Testament şi în Epistola lui Pavel către romani în Noul Testament. Revelaţia prin Sfintele Scripturi este şi mai clară. Doamne, cerurile cîntă slava Ta Şi-n orice stea se-oglindeşte înţelepciunea Ta, Dar, mai presus de toate, Numele-Ţi Preasfînt Ni-1 revelezi în veşnicu-Ţi Cuvînt.
Isactc Watts

O parte a mesajului creştin, sacră şi indispensabilă, mărturiseşte că splendoarea revelaţiei în plinătatea ei a venit prin întrupare, cînd Cuvîntul Veşnic S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Chiar dacă prin această întreită revelaţie Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie răspunsuri referitoare la Sine, răspunsurile nu sînt cîtuşi de puţin uşor de aflat. Ele trebuie căutate prin rugăciune, prin meditaţie îndelungată asupra Cuvîntului scris, prin muncă serioasă şi disciplinată. Oricît de puternic ar străluci lumina, ea poate fi văzută doar de aceia care sînt pregătiţi s-o primească. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 2 Dacă vrem să avem o concepţie corectă despre atributele lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să respingem anumite cuvinte care vor începe negreşit să se înghesuie în mintea noastră, ca de pildă trăsătură, însuşire, calitate, cuvinte care sînt potrivite şi necesare atunci cînd discutăm despre fiinţele create, dar cu totul nelalocul lor în legătură cu Dumnezeu. Trebuie să ne dezvăţăm de obiceiul de a ne gîndi la Creatorul

nostru aşa cum ne gîndim la creaturile Lui. E, poate, cu neputinţă să gîndim fără cuvinte, dar dacă ne îngăduim să gîndim cu cuvinte greşite, vom nutri curînd gînduri eronate; căci cuvintele, care ne-au fost date pentru a ne exprima gîndurile, au obiceiul de a trece dincolo de graniţele lor cuvenite şi de a determina conţinutul gîndirii. „După cum nimic nu e mai uşor decît să gîndeşti — zice Thomas Traherne — tot astfel nimic nu e mai greu decît să gîndeşti corect." 3 Şi, mai mult ca oricînd, atunci cînd ne gîndim la Dumnezeu trebuie să gîndim corect. Un om este suma părţilor lui componente, iar caracterul său — suma trăsăturilor care-1 alcătuiesc. Aceste trăsături diferă de la om la om şi chiar în unul şi acelaşi om de-a lungul timpului. Caracterul uman nu este constant fiindcă trăsăturile sau calităţile care-1 constituie sînt instabile. Ele vin şi trec, sînt palide ca o licărire sau intense ca o torţă aprinsă de-a lungul vieţilor noastre. Astfel, un om care la treizeci de ani este bun şi politicos, poate fi crud şi grosolan la cincizeci. O asemenea schimbare este posibilă pentru că omul este făcut; el este o compoziţie, la modul cel mai real: este suma trăsăturilor care-i alcătuiesc caracterul. în mod natural şi, de altfel, corect, noi ne gîndim la om ca la o lucrare făurită de înţelepciunea Divină. Este şi creat şi făcut. Cum anume a fost el creat rămîne unul din secretele nedescoperite ale lui Dumnezeu; cum a fost adus din nefiinţă la fiinţă, din nimic la ceva ce există, nu ne este cunoscut şi poate nu va fi niciodată cunoscut decît de Acela care 1-a adus în fiinţă. Totuşi, cum 1-a făcut Dumnezeu nu este un secret atît de mare şi, măcar că nu ştim decît o mică parte din întregul adevăr, ştim că omul posedă trup, suflet şi spirit; ştim că are memorie, raţiune, voinţă, inteligenţă, simţuri şi mai ştim că, pentru a da tuturor acestora un rost, omul posedă minunatul dar al conştiinţei. Ştim, de asemenea, că acestea, împreună cu diferite particularităţi ale temperamentului, alcătuiesc ansamblul sinelui uman. Ele sînt daruri ale lui Dumnezeu stabilite printr-o înţelepciune infinită, note care alcătuiesc partitura celei mai înălţătoare simfonii a creaţiei, urzeala pe care se ţese cea mai măiastră tapiserie a Universului. Cu toate acestea, noi gîndim precum nişte fiinţe create şi, pentru a ne exprima gîndurile, folosim cuvinte care aparţin domeniului fiinţelor create. Dar nici gîndurile şi nici cuvintele acestea nu sînt pe potriva Divinităţii. „Pe Tatăl nu L-a făcut nimeni", proclamă Crezul Atanasian; „El nu este nici creat, nici născut. De la Tatăl singur Fiul este, nici făcut, nici creat, ci născut. De la Tatăl şi de la Fiul este Duhul Sfînt: nici făcut, nici creat, nici născut, ci de la Ei purces." 4 Dumnezeu există în Sine şi prin Sine. El nu-Şi datorează existenţa nimănui, esenţa Sa este indivizibilă. Dumnezeu nu este alcătuit din părţi, ci este Unul în Fiinţa Sa unitară. Doctrina unităţii divine nu înseamnă numai că nu există decît un singur Dumnezeu; ci înseamnă şi că Dumnezeu este simplu, nu complex, una cu Sine. Armonia Fiinţei Sale este rezultatul nu al unui echilibru perfect al părţilor componente, ci al absenţei
_ 26
CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Atributul divin: un adevăr referitor la Dumnezeu

27

părţilor. între atributele Sale nu poate exista nici o contradicţie; El tiu are nevoie să-Şi suspende un atribut pentru a exercita un altul, căci în El toate atributele Sale sînt una. Tot ce este Dumnezeu face tot ce face Dumnezeu; El nu Se împarte pentru a îndeplini o lucrare, ci acţionează în deplina unitate a Fiinţei Sale. Aşadar, un atribut nu este o parte componentă a lui Dumnezeu. El ne indică cum este Dumnezeu şi, după cîţ poate pricepe mintea raţională, am putea spune că ne arată ce este Dumnezeu, deşi, după cum am încercat să explic, El nu ne poate spune exact ce este. Cum anume Se vede Dumnezeu cînd Se contemplă pe Sine, numai El ştie: ... nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu.' Numai unui egal i-ar putea comunica Dumnezeu taina Dumnezeirii Sale; şi a gîndi că Dumnezeu are un egal este o absurditate intelectuală. Atributele divine reprezintă ceea ce ştim ca fiind adevărat despre Dumnezeu. Ele nu sînt calităţi pe care Dumnezeu le posedă, ci constituie ceea ce Dumnezeu este, aşa cum Se revelează El creaturilor Sale. Dragostea, bunăoară, nu este ceva ce Dumnezeu are şi care poate să crească, să scadă sau să înceteze. Dragostea Sa este felul Lui de-a fi şi iubind El este pur şi simplu El însuşi. La fel stau lucrurile şi cu celelalte atribute.

. necredinciosul la fel ca şi cel credincios. Cel care domneşti In lumină. 2:11.. nu ţin seama de faptul că explicaţia adecvată a celui mai simplu fenomen din natură zace neştiută de noi şi că nu-1 putem explica mai bine decît putem explica taina Dumnezeirii. P. Thomas Carlyle. El îi cunoaşte locuinţa"1. Dobell. Unul în Trei Persoane. 5:8. unic Dumnezeu! O. Capitolul 4 SFÎNTA TREIME Dumnezeul părinţilor noştri. altul prin credinţa în Dumnezeu. şi A. Londra.J. Ei uită că propria lor viaţă este un mister. ediţia a şaptea. 4. cît de bogată. Methune & Co.E.. ci să Te adorăm cum se cuvine pe Tine. Faber Note: 1 Julian de Norwich. iar limba atît de aspră! Cînd ne gîndim la taina înfricoşată a Dumnezeirii Triune. copacii. Tu. 1 Cor. asemeni unui copil şi totuşi cu maturitatea unui adult. i s-ar încălzi inima în faţa acelui spectacol. p. învăţatul cel mai sagace poate fi redus la tăcere cu o singură întrebare: „Ce?". ce sînt ele? De . acceptă realitatea fără să ceară explicaţii. norul întunecat luînd forma pe care o doreşte şi care acum varsă foc. Centuries of Meditations [Secole de cugetare]. rîurile. 6. p. 1948. Mat. în decursul întregii lui vieţi. Răspunsul la această întrebare rămîne pentru totdeauna în abisul necunoaşterii care depăşeşte capacitatea oricărui om de a descoperi realitatea. munţii. „Dumnezeu îi ştie drumul. Vederâa cîmpului verde acoperit cu muşchi şi flori. limitate la ce văd ochii. unul prin credinţa în legile naturii. 14-15. oceanul de azuriu de deasupra. „uimire extaziată la vederea a ceea ce noi privim zilnic cu indiferenţă! Cu cîtă spontaneitate şi deschidere. rămînem mup de uimire. dar omul muritor nu-1 va şti niciodată. cit de plăcută urechii este limba ţării mele! Şi totuşi. exclamă Carlyle. ce slnt toate acestea? Da. Supunîndu-L pe Cel Preaînalt unei cercetări reci. Maiestate fără seamăn! Doar Tu eşti Dumnezeu! Unitate neţărmurită şi neschimbată! Ocean insondabil! Izvor al vieţii. Dumnezeul nostru.O. Orice om trăieşte prin credinţă. îl zugrăveşte pe om ca pe un profund gînditor păgîn care a trăit pînă la maturitate într-o peşteră întunecată şi care ajunge deodată să vadă răsăritul Sfînta Treime 29 soarelui: „Ce mare ar fi mirarea lui". cît de sărace par cuvintele noastre. 1920. Thomas Traherne. freamătul mării. 5. 3. vîntul ce-1 străbate de la un ţărm la altul.. ei au conchis că nu este cu putinţă ca El să fie Unul şi totodată Trei. Amin. urmîndu-1 pe Platon. 2. cînd încercăm să exprimăm minunile Tale. A Ta viaţă e-a Ta ferice unitate. 0. Cea mai sinceră încercare a noastră de a pătrunde taina de nepătruns a Treimii nu poate fi decît zadarnică şi numai reverenţa cea mai profundă o poate salva de aroganţă. Revelations of Divine Love [Revelaţii ale dragostei divine]. Tu. Londra. acum grindină şi acum ploaie. Frederick W. A medita la cele trei Persoane ale Dumnezeirii înseamnă a străbate cu gîndul grădina de la răsărit de Eden şi a păşi pe pămînt sfînt. Unii oameni care resping tot ceea ce nu pot explica au tăgăduit faptul că Dumnezeu este o Treime. înaintea rugului în flăcări cerem nu să înţelegem. Ltd. Crezul Atanasian. Orice om.

transformîndwne într-o generaţie de păpuşi din paie. „al doilea Augustin". Noi numim «electricitate» flacăra ce izbucneşte din norul întunecat şi o explicăm savant. în ciuda tuturor dovezilor. 30 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Unii tăgăduiesc faptul că Sfintele Scripturi propovăduiesc Treimea Dumnezeirii. Aceasta a fost şi atitudinea lui Avraam. ea şi-a prezentat mărturia şi a afirmat neîncetat ceea ce ne învaţă Sfînta Scriptură. Reflecţia asupra adevărului revelat decurge în mod firesc din existenţa credinţei. părinţii. de nepătruns. magică şi mai mult de atît. Lumea aceasta. Deşi aveau păreri diferite în chestiuni minore. datorită neglijenţei. dar credinţa vine mai întîi la urechea ce aude. Spiritul lumii. continuă să rămînă un miracol. Ne ascundem ignoranţa îndărătul cuvintelor şi ne este ruşine să ne minunăm. ba chiar o reproducem în laborator: dar ce anume este ea? De unde vine? încotro se îndreaptă? Ştiinţa a făcut multe pentru noi.fapt. doctrina Treimii îi unea pe toţi." Cuvintele acestea pătrunzătoare. Cel care are darul credinţei va recunoaşte înţelepciunea din următoarele cuvinte pline de îndrăzneală ale unuia dintre primii părinţi ai Bisericii: „Cred că Isus Hristos a murit pentru mine fiindcă este incredibil. Biserica nu a şovăit să propovăduiască doctrina Sfintei Treimi. martirii. o stăpînim perfect cu maşini şi utilaje. reformatorii. unul dintre cei mai mari gînditori ai creştinismului. pentru oricine vrea să reflecteze la ea. decît dîndu-I vreun chip. dar. Fără să pretindă că o înţelege pe deplin. nu la mintea ce cugetă. dar vai de ştiinţa care ne ascunde nemărginirea profundă. a cere o dovadă înseamnă a lăsa loc îndoielii şi cînd ai dovezi credinţa este inutilă. în pofida întregii noastre ştiinţe şi a tuturor ştiinţelor. Credinţa aceasta a fost însoţită de puritate şi putere. Omul credincios nu cîntăreşte Cuvîntul. începînd cu vremea apostolilor. dîndu-I slavă lui Dumnezeu. a rămas tare în credinţă. A fost şi atitudinea lui Anselm. autorii de imnuri. care. în timp ce ea (Biserica) a continuat să dăinuiască de-a lungul veacurilor. „ştiind că El este de nepătruns şi mai presus de capacitatea noastră de înţelegere. pe temeiul că întreaga idee a trinităţii în unitate este o contradicţie în termeni. care am ostenit să ne mai mirăm! „Nu datorită înţelegerii noastre superioare nu realizăm această dificultate". iniţiatorii marilor treziri spirituale şi pecetea girului divin s-a văzut în viaţa lor şi în osteneala lor. materialismul şi agasanta prezenţă a lucrurilor au înăbuşit lumina din sufletul nostru.2 Cît de diferiţi sîntem noi. sacră a Necunoaşterii. spune Miguel de Molinos. datorită absenţei priceperii. pe care n-o putem pătrunde niciodată. cred că El a înviat din morţi fiindcă este imposibil". Noi încă nu cunoaştem destul! Salvăm aparenţele repetînd în mod uşuratic jargonul popular al ştiinţei. Atunci cînd nu mai gîndim încetăm să ne mai minunăm. ne este teamă să şoptim cuvîntul „taină". la fel a strălucit şi credinţa în Treime deasupra Bisericii întîilor născuţi. Strigătul . 3 Nu toţi cei care s-au numit creştini au fost de-a lungul secolelor trinitarieni. Ceea ce Dumnezeu declară inima credincioasă mărturiseşte fără să aibă nevoie de o altă dovadă. o facem să ni se supună precum djinul din lampa lui Aladin. nici nu caută confirmarea credinţei în filosofie şi ştiinţă. noi nu ştim încă şi nu vom putea şti niciodată". întradevăr. din moment ce noi nu putem înţelege nici măcar căderea unei frunze pe marginea drumului sau cum iese din găoace un pui de graur. spune Carlyle. aşa cum prezenţa lui Dumnezeu în stîlpul de foc strălucea deasupra taberei lui Israel în tot timpul călătoriei sale prin pustie. ajungînd la credinţă printr-un şir de raţionamente.. dar tot nu ştim ce este ea. „ci datorită uşurătăţii noastre trufaşe. la suprafaţa căreia ştiinţa noastră pluteşte ca o spumă uşoară. de ce am pretinde că înţelegem ceva din Sfînta Treime? „Vom avea o imagine mai înaltă despre Dumnezeu". minunată. aproape profetice. care a susţinut că credinţa trebuie să preceadă orice încercare de a înţelege. dar nici una din răsunătoarele realizări ale ştiinţei şi tehnologiei de atunci nu au invalidat nici măcar un cuvînt şi nu au dovedit ca fiind depăşite nici un punct sau o virgulă din ele. încercînd să definim frumuseţea fiinţei Lui cu ştiinţa noastră neîndestulătoare". care ne-am obişnuit cu toate acestea. Exploatăm măreaţa energie care străbate lumea noastră. au fost scrise în urmă cu mai bine de un secol. dar. Sub stindardul ei au mărşăluit apostolii. declarînd întregii lumi: „Acesta este poporul Meu".. misticii.

lasă-mă să Te găsesc în dragoste şi să Te iubesc atunci cînd Te găsesc. ştiinţific sau neştiinţific. „fă-mă să tînjesc după Tine atunci cînd Te caut. Isus Hristos. Datoria lui este să garanteze puritatea textului. alături de Tatăl şi Duhul: „Noi vom veni la el.. pentru ca acesta să fie cît mai fidel Cuvîntului scris iniţial. Timp de mai bine de o mie şase sute de ani. Să nu se încumete să aducă înţelesul Cuvîntului înaintea scaunului de judecată al raţiunii lui. Crezul de la Niceea aduce un omagiu şi Duhului Sfint ca fiind Dumnezeu la rîndul Său. Lumină din Lumină. Din aceeaşi esenţă cu Tatăl. Domnul şi Dătătorul vieţii. care să fie vrednică de El şi de propriile noastre suflete. Afară de problema dacă Duhul purcede numai de la Tatăl sau de la Tatăl şi de la Fiul. Prin care au fost făcute toate lucrurile. El compară verset cu verset pînă ce descoperă adevăratul înţeles al textului. Singurul Fiu al lui Dumnezeu. Numai duhul omului poate pătrunde dincolo de perdea pentru a ajunge în Sfînta Sfintelor. Care. Atacul împotriva doctrinei Treimii. condus două secole mai tîrziu de către Arius şi alţii a fost şi el îndreptat împotriva afirmaţiei lui Hristos despre dumnezeirea Sa. Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi5. 4 Dimpotrivă.lui este: Sfînta Treime 31 Ţară. trei sute optsprezece părinţi ai Bisericii (mulţi dintre ei mutilaţi sau purtînd urmele rănilor provocate de violenţa fizică suferită în timpul persecuţiilor 32 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT anterioare) s-au întrunit la Niceea şi au adoptat o afirmaţie de credinţă din care redăm o secţiune: Cred în singurul Domn. fără să confundăm Persoanele sau să divizăm Esenţa. ţară. deoarece condensează în limbaj teologic învăţătura Noului Testament despre poziţia Fiului în Dumnezeire. Care purcede de la Tatăl şi de la Fiul. ţară." 6 Dragostea şi credinţa se simt acasă în preajma tainei Dumnezeirii. Dar aici se şi sfîrşeşte autoritatea sa. acel înţeles îl va judeca pe el şi niciodată invers. Fie ca raţiunea să îngenuncheze plină de reverenţă în curtea de afară! Hristos nu a şovăit să folosească forma de plural atunci cînd a vorbit despre Sine. ascultă glasul Domnului!. şi vom locui împreună cu el"'. După ce a descoperit înţelesul. Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Născut şi nu creat. Să nu îndrăznească să elogieze sau să condamne Cuvîntul ca fiind rezonabil sau nerezonabil. Dumnezeu din Dumnezeu. în timpul controversei ariene. la un loc cu Tatăl şi Fiul. egal cu Tatăl şi cu Fiul: Cred în Duhul Sfînt. „Fă-mă să Te caut însetat de dor". această afirmaţie a rămas în picioare ca test suprem al credinţei adevărate şi pe bună dreptate. Este deosebit de important să ne gîndim la Dumnezeu ca la o Trinitate în unitate. Tocmai afirmaţia Domnului nostru că El este egal cu Tatăl i-a înfuriat pe oamenii „religioşi" din timpul Său şi I-a adus în cele din urmă moartea prin răstignire. Şi a mai spus: „Eu şi Tatăl una sîntem" 8. această învăţătură a .. Doctrina Treimii este un adevăr al inimii. Trebuie adorat şi slăvit. Numai astfel vom avea o gîndire corectă despre Dumnezeu. implora Anselm. El nu trebuie să adopte niciodată o atitudine de judecător faţă de ceea ce s-a scris. Născut din El înaintea vremurilor. înseamnă aceasta că trebuie să renunţăm la învăţătură şi erudiţie ca fiind lipsite de valoare în domeniul religiei revelate? Nicidecum! învăţatul are o sarcină de o importanţă vitală ce trebuie îndeplinită în cadrul unui perimetru bine definit.

şi de toţi creştinii. dacă trebuie să ne gîndim la Dumnezeu. Frederick W.vechiului crez a fost susţinută şi de Biserica de Răsărit. „nici o Persoană nu este înainte sau după cealaltă. Cînd Fiul lui Dumnezeu a umblat pe pămînt ca Fiu al omului. Prin întruparea Sa. ca. Sfînta Treime 33 Pentru a răscumpăra omenirea. a deveni ceva ce nu a fost dintotdeauna e un lucru de neconceput. iar rezultatul va fi inevitabil mai prejos de adevărul suprem. dar." Cum se armonizează cuvintele acestea cu afirmaţia lui Isus: „Tatăl este mai mare decît Mine"? 9 Aceşti teologi de odinioară au ştiut şi au scris în Crez: „Egal cu Tatăl în ce priveşte Dumnezeirea Lui. dar nu Şi-a anulat-o. Aici. Unitatea Dumnezeirii făcea cu neputinţă ca El să renunţe la ceva din dumnezeirea Lui. dar nu în întregime. Ele lucrează întotdeauna împreună şi nici cea mai mică acţiune nu are loc vreodată fără acordul imediat al celorlalte două. „In această Treime". şi de cea de Apus. Persoanele Dumnezeirii. nu este mai mare sau mai mică: ci toate trei sînt deopotrivă veşnice. chiar dacă e de înţeles. Ne gîndim la Dumnezeu în analogie cu omul. în unitate deplină. au o singură voinţă. trebuie s-o facem adaptînd gîndurile şi cuvintele fiinţelor create la Creator. cu excepţia unei mici minorităţi. cele Trei Persoane sînt . sîntem nevoiţi să-L concepem pe Dumnezeu în termeni omeneşti. Recunoaştem că aici este o taină mare. răscumpărarea Fiului şi naşterea din nou Duhului Sfînt. Nimeni nu 1-a auzit decît Cel ce I-a grăit Şi liniştea n-a contenit. El nu S-a degradat şi nu a devenit. Comuniunea aceea instantanee şi imediată dintre Persoanele Dumnezeirii care există din veşnicie nu cere sunet. Dar peste tot şi-n orice ceas în dragoste. Fiul Şi-a acoperit dumnezeirea. în Scripturi. mai puţin decît fusese înainte. care este în cer" 11. fiindcă Dumnezeu nu Se poate diviza astfel încît o Persoană să lucreze în timp ce alta este inactivă. El a vorbit de multe ori cu Tatăl şi Tatăl I-a răspuns: ca Fiu al omului. Dialogul dintre Tatăl şi Fiul relatat în Scriptură trebuie să fie întotdeauna înţeles ca avînd loc între Tatăl etern şi Omul Isus Hristos. aşa cum fac oamenii. Dumnezeu nu poate deveni mai puţin decît ceea ce este. care este în sînul Tatălui" 10 şi S-a referit din nou la Sine ca la „Fiul omului. Fiecare act al lui Dumnezeu este împlinit de întreaga Trinitate. Faber O idee răspîndită printre creştini împarte lucrarea lui Dumnezeu între cele Trei Persoane. cînd a prezentat Persoanele Dumnezeirii stînd de vorbă despre răscumpărarea rasei umane. întotdeauna am avut impresia că Milton a introdus un element de slăbiciune în celebrul său roman. 34 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Ce minunat! Ce vrednic de-nchinare! Nici un cînt sau sunet nu se-aude. completînd lacunele gîndirii omeneşti cît au putut mai bine şi rămînînd totuşi în hotarele Cuvîntului inspirat. creaţia revenindu-I Tatălui. efort sau mişcare: în mijlocul tăcerii veşnice Cuvîntul infinit a fost rostit. spune Crezul. El mijloceşte acum înaintea lui Dumnezeu pentru poporul Său. fiind una. cît timp a umblat printre oameni. El a vorbit despre Sine ca despre „singurul Lui Fiu. Acest lucru este adevărat în parte. Cînd a luat chip de om. acordîndu-I fiecăreia o parte anume. să concepem Persoanele Dumnezeirii ca stînd de vorbă una cu alta. dezbătînd şi ajungînd la un acord prin schimb de idei. dar nu şi o confuzie. nici măcar pentru un timp. Fiul Cel Veşnic nu a părăsit sînul Tatălui Său. Este o greşeală. egale şi nedespărţite. de pildă. desigur. mai prejos decît Tatăl în ce priveşte umanitatea Lui" şi interpretarea aceasta se recomandă oricărui căutător serios al adevărului într-o zonă în care lumina este orbitoare. ( Autorii Crezului Atanasian au exprimat cu mare grijă relaţia dintre cele Trei Persoane cu fiecare dintre celelalte. Paradisul pierdut. Pentru Dumnezeu. înţelepciune şi putere Tatăl dă grai Cuvîntului etern şi preaiubit.

„Origine" este un cuvînt care se poate aplica numai lucrurilor şi fiinţelor create. Ioan 14:23. noi ne mărturisim credinţa că totul a fost creat de Cineva care nu a fost creat de nimeni. Fiului (Col. S-a adus pe Sine însuşi ca jertfă fără cusur înaintea lui Dumnezeu. op.prezentate ca acţionînd în unitate şi armonie în toate măreţele lucrări care au loc în Univers. care slntem făcuţi după chipul Tău putem repeta fiecare „eu sînt". noi. 4. unde se afirmă că Hristos. Capitolul 5 EXISTENŢA ÎN SINE A LUI DUMNEZEU Doamne al tuturor făpturilbr! Numai Tu pop afirma: EU SÎNT CEL CE SÎNT: şi totuşi.. O. Fiul a ieşit din apă. Mîntuirea omului ca individ este prezentată de către apostolul Petru ca fiind lucrarea tuturor celor Trei Persoane ale Dumnezeirii (1 Petru 1:2) şi ni se spune că în sufletul creştinului locuiesc Tatăl. 1:4). 104:30). Heroes and Hero Worship [Eroii şi cultul eroilor]. dar pline de recunoştinţă. nu ne gîndim niciodată la Dumnezeu. Ioan 1:18. Cînd ne gîndim la ceva care are origine. nimic nuşi mai are cauza în sine. Trei într-Unui! Veşnic unic Dumnezeu. Henry Altemus Co. cînd Fiului (Ioan 10:17-18). prin Duhul Cel Veşnic. cînd Duhului Sfînt (Rom. Ier. p. Tu. 1:1). Doctrina Treimii. lucrarea creaţiei îi este atribuită Tatălui (Gen. Te recunoaştem pe Tine ca măreţul Original ale cărui copii sîntem noi. Fiul şi Duhul Sfînt (Ioan 14:15-23).. 3:16-17). Ioan 10:30. fără . LaSalle. Faber Note: 1. în Sfintele Scripturi. Probabil că cea mai frumoasă descriere a lucrării de ispăşire o găsim în Evrei 9:14. este un adevăr care vorbeşte inimii. 5. 6. umnezeu. Pe Tine Te preamărim. 1903. St. p. Anselm. şi aici Le vedem pe cele Trei Persoane lucrînd împreună. La botezul lui Hristos. Tată Etern: Am<n. pentru că un lucru mic nu poate produce ceva mai mare decît el. Thomas Carlyle. Orice om sau lucru poate să fie concomitent rezultatul unei cauze şi cauza altei persoane sau a altui lucru. Duhul S-a pogorît asupra Lui şi glasul Tatălui s-a auzit vorbind din ceruri (Mat. Un astfel de adevăr a trebuit să fie revelat: nimeni nu şi l-ar fi putut imagina. învierea lui Hristos este de asemenea atribuită cînd Tatălui (Fapte 2:32). aşa cum am afirmat deja. Proslogium. deşi numai Fiul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. o. 1:16) şi Duhului Sfînt (Iov 26:13 şi Ps. în loc să fie împotriva ei. Tot ceea ce există trebuie să fi avut o cauză care îl precede şi a fost cel puţin egală cu el. Faptul că nu poate fi explicată într-un mod satisfăcător. pe cînd toate lucrurile create provin neapărat din ceva. imperfecte. Miguel de Molinos. Treime Sfîntă! Binecuvîntaţi fie toţi Cei Trei Dumnezeule. Cel ce Unul eşti. p. Prin încercarea noastră de a descoperi originea lucrurilor. 111. Philadelphia. Iov 28:23. pînă ajungem la Cel care este cauza tuturor. 8. 7. Dumnezeu există în Sine.. binecuvântată Treime! O. Open Court Publishing Co. Te adorăm. întruparea este prezentată ca fiind realizată de către cele Trei Persoane în acord deplin (Luca 1:35). în afară de Dumnezeu. Rom. Ioan 3:13. Maiestate pură! Sfînta Treime 35 Voi. mărturisind astfel că ne tragem din Tine şi că vocea noastră nu este decît un ecou al glasului Tău. 2.nu are început" a spus Novatian1 şi tocmai acest concept al absenţei începutului deosebeşte ceea ce este Dumnezeu de ceea ce nu este Dumnezeu. 11. şi tot aşa. cit. Frederick IV. 22:29. 3. Ioan 14:28. 9. 14-15. începîndu-şi existenţa la un moment dat. 58. 6. 3:4. 10. Experienţele curente ne învaţă că totul „provine" din altceva. pledează în favoarea ei. şi aceasta datorită bunătăţii Tale.

El este dependent doar de Sine şi nu este dator cu nimic lumii pe care mîna Sa a creat-o. există în Sine. Filosofia şi ştiinţa nu au privit întotdeauna cu bunăvoinţă ideea existenţei lui Dumnezeu. care nu poate fi etichetat cu un nume şi care nu poate fi somat să Se prezinte în faţa judecăţii raţiunii noastre. s-ar putea să nu vedem nimic fiindcă El locuieşte într-o lumină de care nu se poate apropia nici un om. care trăim într-o fără plină de biblii. Astfel de gînduri sînt prea dureroase. sau cum să facem să crească două fire de iarbă în locul unde pînă acum creştea doar unul. nemărginiţi şi unici. este chiar imposibil. cel puţin. Şi din . fiindcă orice imagine fizică sau senzorială este nespus de departe de ceea ce este Dumnezeu. Lui trebuie să i se explice că Dumnezeu nu are început şi acest lucru i se va părea greu de înţeles. motivul fiind faptul că ele s-au dedicat misiunii de a explica rostul lucrurilor şi nu manifestă îngăduinţă pentru ceva ce refuză să le dea socoteală despre sine. deoarece introduce o categorie nefamiliară. pline de uimire. Cînd încercăm să ne concentrăm gîndirea asupra Celui care este necreat. A recunoaşte că există Cineva care ne transcende. un punct minuscul de lumină poate fi văzut mai clar nu privind direct la el. în ciuda lipsei de informaţii temeinice. sîntem membri ai unei biserici şi lucrăm pentru a promova religia creştină putem. Cînd pune întrebarea „Dar cine L-a făcut pe Dumnezeu?". Tu eşti întotdeauna Una. pentru care nu posedă nici o metodă spre a-1 descoperi. Dar. Maiestuoşi. cum ne scapă! Fiindcă El este pretutindeni şi nicăieri. care nu poate fi încadrat în nici una din categoriile noastre. fiind supranaturală. la Cel ce ESTE. vai. aşa că încercăm să salvăm aparenţele coborîndu-L pe Dumnezeu la nivelul nostru sau. cu toate acestea. nu răspunde înaintea nimănui. poate. Timpul sau mişcarea nu au nici o influenţă asupra Lui. el Existenţa în Sine a lui Dumnezeu 37 raţionează corect. unic în slavă. ci concentrîndu-ne privirea asupra unui punct apropiat. să reflectezi îndelung la o fiinţă căreia nu i se poate aplica ideea de origine. mai multă decît posedăm cei mai mulţi dintre noi. Filosoful şi omul de ştiinţă vor recunoaşte că există multe lucruri pe care nu le cunosc. fără să-şi dea seama. la Fiinţa care există în Sine şi care e mai presus de orice gînduri ale omului. ba. Ne cam nelinişteşte gîndul că există Cineva care nu ne dă socoteală pentru faptul că există. nici obligat să Se supună curiozităţii noastre: aşa ceva CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT cere foarte multă smerenie. să ne petrecem toată viaţa fără a încerca măcar o dată să reflectăm serios la fiinţa lui Dumnezeu. la un nivel la care II considerăm accesibil nouă. statutul său de fiinţă creată. Aşa cum. Conceptul de cauză. Existenţa in Sine a lui Dumnezeu 39 Infiniţi. Nu este uşor. întîmpină în preajma Celui Necreat o stinghereală lesne de înţeles. Puţini dintre noi şi-au lăsat inimile să privească. iar Dumnezeu este independent de ambele. „totuşi. fiind autodependent şi suficient Sieşi. tendinţă foarte adînc înrădăcinată în toate fiinţele inteligente şi care-i îndeamnă să caute mereu începuturile nedescoperite.ca El însuşi să aibă o cauză în afară de Sine. Micul filosof gîndeşte în idiomul său de fiinţă creată şi. sursă sau origine este deja bine întipărit în mintea sa. însinguraţi şi sublimi Trei. Numai prin ochii credinţei şi ai dragostei putem să-L zărim atunci cînd trece prin dreptul adăpostului nostru din crăpătura stîncii. Măreaţă unitate a Treimii! Unic în măreţie. „Şi chiar dacă această cunoaştere este foarte incertă. dar asta e cu totul altceva decît a admite că există ceva ce ei nu vor putea cunoaşte niciodată. la fel este şi cu noţiunea de Necreat. Ni se pare cam incomod să admitem prezenţa Unuia care depăşeşte întru totul sfera cunoaşterii noastre. în anumite condiţii. Fuber Nu este cîtuşi de puţin o bucurie să ne dăm seama de faptul că milioane de oameni dintre noi. ea are drept rezultat o cunoaştere mult mai clară şi adecvată a lui Dumnezeu decît orice formă de cunoaştere senzorială sau particulară pe care am putea să ne-o formăm în viaţa aceasta. El ştie că tot ce se află în jurul său provine din ceva din afara sa şi nu face decît să extindă acest concept asupra lui Dumnezeu. care contrazice tendinţa de a descoperi cauza fiecărui lucru. de pildă. Cine poale frumuseţea să-Ţi descrie? înfricoşată Treime! Frederick W. preferăm să ne gîndim la ceva mai la îndemîna noastră: cum să facem o cursă de şoareci mai eficientă. fiindcă „unde" se referă la materie şi spaţiu. fiind creată." 2 Mintea omenească. vagă şi generală". copilul recunoaşte. spune Miguel de Molinos.

învăţătura creştinismului afirmă că omul a ales să fie independent de Dumnezeu şi şi-a confirmat această alegere prin încălcarea deliberată a unei porunci divine. O afirmare mai pozitivă a existenţei în sine nu putea fi imaginată altfel decît prin cuvintele rostite de . şi Cuvîntul era cu Dumnezeu. El este mai înainte de toate lucrurile. cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii. toate problemele noastre şi răspunsurile la ele sînt teologice. L-a respins pe Dumnezeu ca temelie a existenţei sale şi l-a făcut pe om să-şi ia soarta în propriile mîini. dar nedumerit. într-o lume ca a noastră şi în astfel de vremuri?" Răspunsul meu este că. Omul este o fiinţă creată. ci este ceva la fel de aproape de noi ca şi suflarea noastră şi la fel de practic ca şi cea mai nouă tehnică chirurgicală. Omul se cuvine să studieze omul. Una din trăsăturile distinctive ale chipului lui Dumnezeu în om este capacitatea acestuia de a-şi exercita liberul arbitru în sfera morală. Toate lucrurile au fost făcute prin El: şi nimic din ce a fost tăcut. deoarece noi sîntem lucrarea mîinilor lui Dumnezeu. 4 La această mărturie îşi alătură glasul autorul Epistolei către evrei. Nu numai omul. şi toate se ţin prin El. şi aici învăţăturile creştinismului coincid cu cele ale religiilor mai avansate şi filosofice ale Răsăritului. Faptul că Dumnezeu este totul şi omul nu este nimic este un principiu de bază al credinţei şi închinării creştine. propovăduit cu claritate în întreaga Sfîntă Scriptură şi recunoscut de Biserică drept un adevăr necesar bunei înţelegeri a credinţei creştine. creîndu-1 după chipul şi asemănarea Sa. De atunci.. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. existenţa în Sine a lui Dumnezeu nu reprezintă un mănunchi de doctrine aride şi academice. şi Cuvîntul era Dumnezeu. el a devenit nu o planetă care se învîrte în jurul unui soare central. fie dregătorii. ci un soare de sine stătător.' Aşa explică Ioan lucrul acesta şi apostolul Pavel este de acord cu el: Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sint în centri şi pe pămînt. Acest act a violat relaţia care exista între Creator şi făptura Sa. va distruge orice posibilitate a omului de a se cunoaşte pe sine altfel decît superficial. mărturisind despre Hristos că El este oglindirea slavei lui Dumnezeu şi expresia Fiinţei Sale. „Ce poate să însemne existenţa în Sine a lui Dumnezeu pentru mine şi pentru alţii ca mine. un „eu" derivat şi contingent care în sine nu posedă nimic şi este dependent în fiecare clipă a existenţei sale de Cel care 1-a creat după asemănarea Sa. în ciuda gemului său. ar vrea ca în acest moment să întrebe care este importanţa practică a conceptelor pe care încerc să le prezint aici. „Ce importanţă ar avea lucrul acesta pentru viaţa mea?" ar putea întreba el. Din acest motiv. fie domnii. 40 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT La început era Cuvîntul. Nu vom putea şti niciodată cine sîntem pînă nu cunoaştem măcar o fărîmă din ceea ce este Dumnezeu. lipsite de viaţă. Aşa cum raza de soare dispare cînd se rupe de soare. Şi trebuie să înţelegem bine că acest chip divin în om nu este o fantezie poetică sau o idee născută din zel religios. Nu te-ncumeta sâ-L cercetezi pe Dumnezeu. O oarecare cunoaştere a Dumnezeului care lucrează în Univers este indispensabilă pentru a-ţi forma o filosofie de viaţă sănătoasă şi o concepţie temeinică despre lume. Îndepărtaţi-L pe Dumnezeu din gîndire şi omul nu mai are nici un temei pentru propria-i existenţă.. n-a fost tăcut tară El. Este un fapt teologic temeinic. Omul. Din raţiuni cunoscute numai de El însuşi. fie stăpîniri. tot aşa. că El ţine toate lucrurile prin Cuvîntul puterii Sale. dacă este urmat literal. în dependenţa absolută a omului faţă de Dumnezeu se înscrie posibilitatea sfinţeniei şi a păcatului. dar şi tot ceea ce există se trage din acest impuls creator continuu şi depinde de el.această cauză plătim acum un preţ foarte mare ce constă în secularizarea religiei şi în decăderea vieţii noastre lăuntrice. nu este decît un ecou al glasului originar. Poate că vreun creştin sincer. Mult citatul sfat al lui Alexander Pope: Cunoaşte-te pe tine însuţi. Realitatea existenţei lui Dumnezeu este necesară pentru realitatea existenţei omului. omul despărţit de Dumnezeu ajunge înapoi la nimicnicia din care a ieşit la auzul glasului Celui ce 1-a creat. o reflectare a luminii necreate. Dumnezeu 1-a cinstit pe om mai mult decît pe oricare altă fiinţă. în jurul căruia trebuie să se rotească toate celelalte lucruri.

în Dumnezeu. şi nu cred că există vreo descriere mai exactă . dar. şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor. şinele nu este păcat. în ochii săi el se consideră un rege pe tron şi nimeni. de fapt. stăpînirea lui Dumnezeu se sfîrşeşte acolo unde începe stăpînirea sa. îl urmează fără să-şi dea seama pe Lucifer. el recunoaşte bucuros suveranitatea lui Existenţa în Sine a lui Dumnezeu 41 Dumnezeu.5 Tot ceea ce Dumnezeu este. după ce Petru a ţinut prima mare predică creştină: „După ce au auzit aceste cuvinte. pe fiul căzut al zorilor care a spus în sinea sa: Mă voi sui în cer. sfinţenii şi a oricărui adevăr posibil. Păcatul are multe chipuri. i se pare ceva cu totul normal. Şi totuşi. nici măcar Dumnezeu. sade pe tronul propriului său eu şi. El este gata să se dăruie. Numai după ce îi va restitui tronul furat. el nu-şi dă seama că este rebel. după ce penitentul a fost detronat şi a găsit iertare şi pace prin intermediul Evangheliei. Deoarece omul se naşte rebel. omul care este astfel confruntat cu prezenţa Dumnezeului Atotputernic este un om convins de păcatul său. Acest lucru este păcatul în esenţa sa concentrată. dar esenţa sa este aceeaşi. pentru că a interpune voinţa noastră în calea voinţei lui Dumnezeu înseamnă a-L detrona pe Dumnezeu şi a ne asuma rolul suprem în mica împărăţie a sufletului omenesc. cîtuşi de puţin bune. Hristos Sa referit la aceasta cînd a vorbit despre Duhul pe care-L va trimite în lume: Şi cînd va veni El. Nu contează cît de jos ar aluneca pe scara acceptării sociale.Dumnezeu lui Moise: EU SÎNT CEL CE SÎNT. nu-i poate lua acest tron. va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul. dar toate aceste păcate sînt în esenţă unul singur.voi fi ca Cel Prea înalt. astfel. Acest „ce să facem?" 8 este strigătul ce ţîşneşte din străfundul inimii oricărui om care şi-a dat seama că este un uzurpator şi că sade pe un tron furat. a spus Kierkegaard şi putem parafraza acest adevăr declarînd: „Esenţa păcatului înseamnă să voieşti un singur lucru". e prezentat în această declaraţie absolută a unei fiinţe independente. O fiinţă morală.. iar mărturia lui este în deplină concordanţă cu învăţătura profeţilor. însă o respinge în propria sa viaţă. îi va primi Dumnezeu faptele. Pentru el. Păcatele există pentru că există păcat. numai atunci teribila incongruenţă morală se dezvăluie cugetului său. Afirmarea constantă a eului său. care susţine că omul nepocăit nu poate face nimic altceva decît să păcătuiască şi că faptele lui bune nu sînt." Atît de insidios este eul. în toate celelalte privinţe. eul devine EU şi. ce să facem?»".. ei au rămas străpunşi în inimă. 7 Prima împlinire a acestor cuvinte ale lui Hristos a avut loc în Ziua Cincizecimii. neprihănirea şi judecata. Păcatul se poate înmulţi şi ajunge cît nisipul de pe ţărmul mării. Cele mai bune acte religioase ale sale sînt respinse de Dumnezeu. declară: „EU SÎNT". ci chintesenţa oricărei bunătăţi. încît puţini sînt conştienţi de prezenţa sa. „Puritatea inimii înseamnă să voieşti un singur lucru". Acesta este păcatul în profunzimea sa. Oricît ar fi de dureroasă. . Omul obişnuit este păcătos numai şi numai fiindcă el contestă poziţia Sinelui lui Dumnezeu faţă de cea a sinelui său. tocmai această consternare morală acută determină adevărata 42 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT pocăinţă şi formează un creştin robust. pare ceva bun. cu ajutorul Evangheliei. este foarte bine descrisă de către apostolul Pavel în capitolul 7 din Epistola către romani. toate cîte sînt Dumnezeu. spune el. aceasta este esenţa păcatului. Cu opt sute de ani înainte de venirea lui Hristos. profetul Isaia a identificat păcatul ca răzvrătire împotriva voii lui Dumnezeu şi ca impunerea dreptului fiecărui om de a alege singur pe ce cale să meargă: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi". în timp ce această înclinaţie spre afirmarea sinelui trăieşte încă în el ca un fel de reflex moral inconştient. Străduinţa creştinului de a fi bun. sufletul este adus înaintea Celui Preasfînt fără scutul protector al neştiinţei. în limbajul evanghelizării. creată pentru a se închina înaintea tronului lui Dumnezeu. Pentru el. „fiecare îşi vedea de drumul lui" 9. Numai atunci cînd. aşa cum Dumnezeu a respins jertfa lui Cain. uneori chiar să se sacrifice pentru atingerea unui scop dorit. în măsura în care se gîndeşte la el. dar niciodată nu consimte să abdice. Iată motivul pentru care este atît de hulită doctrina despre decăderea naturală. deoarece este ceva firesc. îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu. de la acea înălţime.

în accepţiunea supremă a acestor cuvinte. o. cătînd la cerurile sfinte. sau orice alt dar. Imn creştin grecesc Note: 1. Viaţa lui Dumnezeu. ci Hristos trăieşte în mine. Miguel de Molinos. 10.a păcatului. 3:14. căci în Tine avem mişcarea. Novatian. 58. „Trebuinţă" este un cuvînt caracteristic fiinţelor create şi nu poate fi folosit cu referire la Creator. că Tu nu ai nevoie de nimic. Pentru a ne mîntui pe deplin. 9. 5. să-şi ia crucea. dar corect. şi să Mă urmeze"'. Hristos trebuie să contracareze această înclinaţie a firii noastre. Dacă ai avea nevoie de ceva. 4. New York. Isa. fie de cea extrem de conştientă de sine şi inteligentă a unui serafim. p. 11.. Orice formă de viaţă este în şi din Dumnezeu. de la altcineva. Dumnezeu al dragostei. astfel încît comportamentul nostru ulterior să izvorască din dorinţa de a încuraja cinstirea lui Dumnezeu şi facerea de bine aproapelui nostru. Păcatele vechiului eu trebuie să moară şi singurul instrument prin care pot fi omorîte este crucea. op. Isa. acel altul ar fi de fapt Dumnezeu. de a ne forma o imagine despre Dumnezeu este să ne gîndim la El ca la Cel care cuprinde toate lucrurile. El este în Sine. cîţiva ani mai tîrziu. Pavel a putut spune victorios: Am fost răstignit împreună cu Hristos. dimpotrivă." Dumnezeul meu. 1:16-17. Ioan 1:1-3. nimiceşte-n mine puterea păcatului Şi nu-1 lăsa să se înalţe sfidător împotriva Ta! Nu e de ajuns că Tu m-ai iertat. p. Ex. A admite că Dumnezeu are trebuinţă de ceva. 16:24. îşi este suficient Sieşi. On the Trinity. Crucea trebuie să se-nalţe şi eul meu pe ea să fie atîrnat. a spus Domnul nostru şi o X caracteristică a învăţăturii Lui era ştiinţa de a exprima în cîteva cuvinte adevăruri atît de înalte.înviat Hristos. Fapte 2:37. Un mod simplu. Gal. 2:20. cit. transformînd tot ceea ce fac oamenii în ceva rău. 7. însă nu are nici o relaţie necesară cu ceva exterior Sieşi.. afirmînd că un principiu lăuntric al sinelui constituie sursa întregului comportament uman. 1919. 25. El trebuie să planteze un nou principiu în noi. viaţa şi fiinţa. El este ceea ce este în Sine. fie că este vorba de forma cea mai rudimentară de viaţă inconştientă. dar nu mai trăiesc eu. nu este un dar de la altcineva. Macmillan Co. să se lepede de sine. înseamnă a admite nedesăvîrşirea fiinţei divine. înseamnă că nici nu ai nevoie de nimeni. Col. Dumnezeu Se află într-o relaţie voluntară cu tot ceea ce a creat El. care dă tot ceea ce există. 14:13-14. Ioan 16:8. Dumnezeu. Orice este Dumnezeu şi tot ceea ce este Dumnezeu. JJFTlatăl are viaţa în Sine"1. şi trăiesc. fără ca El însuşi să poată primi vreun lucru pe care să nu-1 fi dat El mai întîi. Amin. Capitolul 6 AUTOSUFICDENŢA LUI DUMNEZEU hvaţă-ne. Şi eu. orice fărîmă de viaţă este un dar de la Dumnezeu. Mat. deci nici de noi. [Despre Treime]. . Dacă Dumnezeu ar primi darul vieţii. încît să transceandă cele mai înalte culmi ale gîndirii omeneşti. Existenta m Sine a lui Dumnezeu 43 a spus Domnul nostru şi.. 3. 6. acel lucru ar fi măsura imperfecţiunii Tale: şi cum ne-am putea noi închina unuia care este imperfect? Dacă nu ai nevoie de nimic. Noi Te căutăm fiindcă noi avem nevoie de Tine. Dumnezeule. Să mă ridic din morţi aş vrea. Mărturia sfinţilor este în deplină armonie cu cea a profeţilor şi a apostolilor. 53:6. a spus El. 2. Dacă voieşte cineva să vină după Mine. asemeni lui Hristos. 8. puterea Ta arată-Ţi: Nu e de-ajuns să ştiu că a .

tocmai pentru că este atotputernic. Aşa cum nimeni nu-L poate susţine. nu din vreo nevoie pe care acele făpturi I-ar Autosuficienţa lui Dumnezeu 45 putea-o satisface. Toate fiinţele care respiră au nevoie de aer. dacă toţi oamenii de pe pămînt ar deveni atei. orice fiinţă creată are nevoie de un alt lucru creat şi toate lucrurile au nevoie de Dumnezeu. Fuber întrebarea de ce a creat Dumnezeu universul îi mai tulbură încă pe gînditori. ceea ce este adevărat doar în această situaţie şi nicăieri altundeva. pentru ca ea să-1 adăpostească de frigul iernii sau cultivă cu grîu un ogor. din lipsă de . îndepărtarea de El înseamnă coborîre. Cum poate fi El ridicat ori susţinut de lucrurile pe care El le ţine? Chiar dacă toţi oamenii ar orbi dintr-o dată. agitîndu-Se încoace şi încolo în căutare de ajutor pentru a-Şi îndeplini mărinimosul plan de a aduce în lume pacea şi mîntuirea. cel puţin putem şti că El nu a adus lumea în fiinţă pentru a-Şi satisface vreo nevoie neîmplinită. tot astfel nimeni nu-L poate degrada. Dacă aerul şi apa ar dispărea de pe pămînt. Un vorbitor dibaci poate foarte uşor stîrni mila ascultătorilor săi nu doar faţă de păgîni. ci şi pentru Dumnezeul care a încercat cu atîtea eforturi şi de atîta timp să-i mîntuiască. Modul nostru obişnuit de a gîndi admite existenţa nevoii în rîndul fiinţelor create. exact aşa ceva percepem. El îşi menţine poziţia prin Sine însuşi. Dumnezeul atotputernic. orice organism are nevoie de hrană şi de apă. Fredehck IV. Existenţa noastră se datorează în întregime hotărîrii lui Dumnezeu. aceasta nu L-ar afecta în nici un fel pe Dumnezeu. să credem că Dumnezeu are nevoie de noi. însă. nu vreunui merit al nostru ori unei necesităţi divine. Rîul creşte datorită afluenţilor săi. orice formă de viaţă ar muri într-o clipă. Creştinismul veacului al douăzecilea L-a pus pe Dumnezeu pe lista nevoiaşilor. Şi viaţa Ta este fericea-Ţi Unitate. Putem afirma la modul axiomatic că. nimic dincolo de El. Nimic nu este deasupra Lui. ci necesită ceva exterior sieşi pentru a exista. Din faptul că Dumnezeu este Fiinţa ce se situează mai presus de toate lucrurile. fără să ceară permisiunea nimănui. nici din vreo contribuţie pe care ele şi-ar putea-o aduce la desăvârşirea Celui care este desăvîrşit în Sine. independent de oricine altcineva. ca să nu spunem că ne place. căci ele nu 46 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT datorează nimic milioanelor de oameni care beneficiază de lumina lor. Cuvîntul necesar Ii este cu totul străin lui Dumnezeu. dacă privim cu atenţie la concepţia obişnuită despre Dumnezeu. nerăbdător. Orice mişcare în direcţia Sa înseamnă înălţare pentru creatură.Interesul pe care îl poartă creaturilor Sale izvorăşte din voinţa Lui suverană. soarele ar continua să strălucească ziua şi stelele noaptea. Atît de bună este părerea^ noastră despre noi înşine. Prea multe apeluri misionare sînt bazate pe această frustrare imaginară a Dumnezeului cel Atotputernic. Nimic nu este complet în sine. Acum va trebui să ne schimbăm din nou cursul obişnuit al gîndurilor şi să încercăm să pricepem ceea ce este unic. rezultă că El nu poate fi înălţat.2 Dumnezeul care a făcut toate lucrurile cu siguranţă că nu are nevoie de nimeni care să-I vină în ajutor. Imaginea unui Dumnezeu agitat. aşa cum omul construieşte o casă. Ocean insondabil: orice viaţă izvorăşte din Tine. Adesea ni-L închipuim ca pe un Tată ocupat. îndoiala cu privire la El nu ştirbeşte cu nimic ceea ce este El. pentru a rămîne în viaţă. E scris că El ţine toate lucrurile prin Cuvîntul puterii Lui. în mod similar. chiar dacă nu ştim de ce. pentru a-şi asigura hrana necesară. aşa cum a spus lady Julian: „Am văzut într-adevăr că Dumnezeu face toate lucrurile. dar unde este afluentul care L-ar putea face să crească pe Acela din care se trag toate lucrurile? Căci infinitei Sale plinătăţi îşi datorează fiinţa întreaga creaţie. dar. Dar adevărul este că Dumnezeu nu este mai mare datorită nouă şi nici nu ar fi mai mic dacă noi n-am exista. oarecum frustrat. El este ceea ce este în Sine însuşi. Numai lui Dumnezeu nu-I este necesar nimic. Poate că gîndul cel mai greu de îndurat pentru egotismul nostru înnăscut este acela că Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nostru. dar. nu are nevoie de nici un sprijin. Credinţa în El nu adaugă nimic perfecţiunii Sale. fie ele cît de mici". dependent de mila publică. băgăreţ. dar a dat greş. care Se linguşeşte pe lîngă oameni pentru a le intra în graţii nu e deloc plăcută. încît ne este uşor.

Biblia subliniază învăţătura conform căreia Dumnezeu există pentru Sine. „şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea busna spre Domnul. Singurul argument pe care îl poate invoca omul pentru revendicarea importanţei sale este faptul că a fost creat după chipul divin. le-ar stîrni doar mila. dar nu foarte impresionaţi. Din toate cele spuse pînă aici. Un Dumnezeu care are nevoie de apărare ne poate ajuta doar atunci cînd El însuşi este ajutat de către altcineva. Dacă adăugăm la aceasta o măsură oarecare de idealism lăudabil şi o doză considerabilă de compasiune faţă de cei nenorociţi. Pentru credinţa creştină. Ba. în cele din urmă. aşa cum a apărut El în trup. şi nu în Dumnezeul cel Viu. pe care Şi le-a asumat în plinătatea slavei în momentul înălţării Sale la dreapta Tatălui. Aceasta este poziţia pe care Biserica a susţinut-o cu consecvenţă încă din zilele apostolilor. dar şi El are nevoie de ei! Să nu ne închipuim că adevărul despre autosuficienţa divină va paraliza activitatea creştină. i-a spus Dumnezeu lui Moise pe munte. cel puţin pe unii oameni. în sine însuşi. pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei" a. care creşte ca iarba dimineaţa. Religia creştină se ocupă de Dumnezeu şi de om. nu omul. Dintre fiinţele create. iar aceştia sînt recunoscători. Hristosul creştinismului popular are un zîmbet şters şi un nimb deasupra capului. Psalmiştii şi profeţii din Scriptură vorbesc cu dispreţ amar despre omul fragil. Slava supremă a lui Dumnezeu există mai întîi în ceruri şi aşa trebuie să fie şi pe pămînt. Dumnezeu face deseori uz de termeni militari. Totuşi. dar fără îndoială că intenţia Lui nu a fost niciodată ca noi să gîndim despre Tronul Măririi din locurile preaînalte ca fiind luat cu asalt şi că Mihail împreună cu ostile sale ori cu alte fiinţe cereşti l-ar apăra împotriva unei răsturnări prin forţă. Necredinciosul neagă autosuficienţa lui Dumnezeu şi uzurpă atribute care nu-i aparţin. iar omul pentru slava lui Dumnezeu. Este un imperativ moral să ne curăţim gîndurile de orice idei nedemne despre Dumnezeire şi să-L lăsăm pe El să fie şi în gîndurile noastre Dumnezeul care este în Universul Său. tocmai acele atribute pe care Şi le-a acoperit cît a fost în lume. şi apoi: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi. Aufosuticienţa lui Dumnezeu 47 Repet: Dumnezeu nu are nevoie de apărători. în ultimul timp. Ei încearcă să ajungă în comuniune cu El ignorîndu-I sfinţenia mistuitoare şi maiestatea inaccesibilă. toate celelalte fiinţe trebuie să se încreadă în El. pentru a fi tăiat şi a se usca înainte de apusul soarelui. pentru a-i proteja pe oameni. Putem conta pe El do. căci îşi pune încrederea în omul muritor. însă centrul atenţiei ei este Dumnezeu. Pentru a nu greşi. dar.ar în măsura în care va învinge în nedecisa bătălie cosmică dintre bine şi rău. a fost egalat cu Dumnezeirea. Omul Isus. Un astfel de Dumnezeu n-ar putea cîştiga respectul oamenilor inteligenţi. vom obţine adevărata forţă motrice din spatele unei mari părţi a activităţii creştine de astăzi. Acest dublu păcat îl necinsteşte pe Dumnezeu şi. distruge sufletul omului. Numai Dumnezeu Se poate încrede în Sine. nu este nimic. putem pricepe de ce se ocupă Sfintele Scripturi atît de mult de rolul vital pe care îl joacă credinţa şi de ce necredinţa este considerată un păcat de moarte. Adevărul este că omul care a umblat printre noi n-a fost o demonstraţie a Divinităţii dezvăluite. „Pogoară-te". Creştinii de astăzi par să-L cunoască pe Hristos numai ca om. de fapt. Ca să comunice cu noi într-un limbaj pe care să-1 putem înţelege. A gîndi astfel înseamnă a înţelege greşit tot ce ne spune Biblia despre Dumnezeu. Măreţia înfricoşătoare a Dumnezeirii a fost cu multă îndurare ascunsă în învelişul fragil al naturii Sale umane. iar toate slăbiciunile şi limitările Lui omeneşti au fost atribuite Divinităţii. căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască" 4. E adevărat că ei au nevoie de El. nici una să nu îndrăznească să se încreadă în sine.sprijin. credinţă pervertită. a cărui suflare se află în nările sale. Mi-e teamă că mii de tineri intră în lucrarea creştină fără o motivaţie mai înaltă decît aceea de a-L scăpa pe Dumnezeu din situaţia jenantă în care L-a adus dragostea Sa şi din care s-ar părea că nu poate ieşi datorită posibilităţilor Lui limitate. Dumnezeu a venit la noi în Persoana lui Hristos. El a devenit „Cineva acolo sus" care iubeşte oamenii. Necredinţa este. lucrul acesta este stabilit în doctrina întrupării Fiului cel Veşnic. trebuie să avem o imagine vrednică de Dumnezeu. mai . în Scriptură. Din veşnicie în veşnicie El nu este apărat de nimeni. ca să se uite. 48 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT în dragostea şi mila Sa. ci a umanităţii desăvîrşite. această doctrină a ajuns să însemne ceva diferit şi mai puţin decît a însemnat ea pentru Biserica Primară. Nici iudaismul şi nici creştinismul nu ar putea fi de acord cu asemenea noţiuni puerile.

Dacă toate aceste lucruri par să se contrazică. Atunci. cit. dacă este văzut în lumina perspectivei sale biblice. Te recunoaştem şi Te adorăm şi pe Tine. o. Izvor de bunătate. prima afirmaţie s-a aflat într-o eclipsă aproape totală. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi/ El nu are nevoie de nimeni. 27. Doamne. ai cărui ani nu vor avea slîrşit. spre slava lui Dumnezeu şi spre binele oamenilor. dar. Tată Veşnic. Deoarece cuvîntul veşnic este utilizat uneori de către autorii scrierilor sfinte doar în sensul de trainic. aşa cum sîntem şi noi cunoscuţi pe deplin.. Diferitele elemente ale adevărului se află într-o perpetuă antiteză. 3. acolo unde credinţa este prezentă. 2. Lărgeşte şi curăţă sufletul nostru ca să fie un locaş potrivit pentru Duhul Tău. ci că el ar fi contribuţia . Această frază conţine două afirmaţii. adevărul care acum pare să fie în conflict cu el însuşi. anume eternitatea Ta. Duh Veşnic. p. Dacă am respinge acest concept. 5. doar pe aceasta. Johann Scheffler Note: 1. Tu. statornic (precum „dealurile veşnice")'. 2:13. 33:20. Amin. 19:21. El lucrează prin oricine. împlinirea noastră lăuntrică constă în împlinirea în dragoste a poruncilor lui Hristos şi a îndemnurilor inspirate ale apostolilor Săi. va răsări în unitate strălucitoare şi se va vedea că acel conflict nu exista în realitate. iar o viaţă spirituală sănătoasă ne cere să le acceptăm pe amîndouă. Doreşti inima mea nevrednică. sub inspiraţia Duhului Sfînt. între timp. Capitolul 7 ETERNITATEA LUI DUMNEZEU Inimile noastre aprobă astăzi cu bucurie ceea ce mintea noastră nu va putea pricepe niciodată pe deplin. Conceptul veşniciei traversează întreaga Biblie asemenea unui semeţ lanţ muntos şi se profilează măreţ în gîndirea ortodoxă ebraică şi creştină. Dumnezeul meu cel Sfînt? Ne închinăm înaintea Ta. în bunăvoinţa Lui suverană. S-a coborît pentru a lucra în şi prin copiii Săi care-L ascultă. Ex. 4. Deşi acest adevăr este o mustrare necesară la adresa încrederii omului în sine. Ioan 5:26. care preferă o inimă curată şi cinstită tuturor templelor din lume. Filip. o. va stimula orice efort sfînt. ci doar în minţile noastre afectate de păcat. s-au purtat discuţii aprinse în jurul faptului că acei autori nu s-ar referi la conceptul de existenţă nesfîrşită atunci cînd folosesc acest cuvînt. Julian de Norwich. aşteptînd clipa în care vom cunoaşte pe deplin. Ce altceva îţi poţi dori decît pe Tine însuţi? Totuşi. şi aceasta ne-a adus profunde daune spirituale. cerîndu-ne uneori să credem lucruri aparent Autosuficienţa lui Dumnezeu 49 contradictorii. va îndepărta din mintea noastră povara istovitoare a tot ceea ce este muritor şi ne va încuraja să luăm asupra noastră jugul uşor al lui Hristos şi să ostenim. ne-ar fi complet imposibil să înţelegem gîndurile prorocilor şi ale apostolilor. Amin. Pentru o întreagă generaţie. Căci vestea bună şi binecuvîntată este că Dumnezeul care nu are nevoie de nimeni. Ex.degrabă. plinătatea-Ţi nu cunoaşte lipsă. aşa să fie. op. Pe aceasta. egal în slavă cu Tatăl şi cu Fiul. Cel îmbătrînit de zile! Nu exişti Tu din veşnicie. toate binecuvintările Curg din Tine. care exişti şi iubeşti dinainte de întemeierea lumii. Tu o ceri. şi a Ta. Fiu preaiubit. a cărui purcedere din Tatăl este dintotdeauna. măcar câ-Ţi eşti in toate deajuns. atît de pătrunse sînt ele de străvechiul vis al veşniciei.

acestea se referă la timpul nostru. toate lucrurile care se vor întîmpla s-au şi întîmplat deja. Ei resping caracterul etern al răsplătirii morale şi. înaintea scaunului de domnie: Sfint. ar fi trebuit să inventăm noi unul care să exprime acest concept. aşa stau lucrurile. iar timpul îşi are locuinţa în Dumnezeu.ulterioară a teologilor. fără îndoială. nu ştiu să existe vreo teză a crezului creştin care să-şi poată menţine afirmaţia neştirbită dacă eliminăm din ea ideea de eternitate. De fapt. „De la minus infinit la plus infinit" ar fi o altă formulare posibilă. Mintea priveşte înapoi în timp pînă cînd trecutul cel mai îndepărtat dispare. Dumnezeu poate spune: Eu sînt Dumnezeu şi nu este niciunul ca Mine. care vine. deoarece Dumnezeu nu a început niciodată să existe. care să reprezinte timpul. „A început" este un cuvînt ce aparţine categoriei timpului şi nu poate avea nici o semnificaţie personală pentru Cel Preaînalt şi Slăvit. O asemenea opinie este. Cel Atotputernic. am fi fost obligaţi să deducem lucrul acesta din celelalte atribute ale Sale şi. Locuinţa lui Dumnezeu este veşnicia. o gravă eroare şi. păstrînd sensul spuselor lui Moise. După cum carbonul este prezent aproape pretutindeni. şi lucrul acesta este bun şi corect. Adevărul este că. S. Cînd în Scriptură apar cuvinte ce desemnează durata. Că Dumnezeu Se află la începutul timpului nu este prea greu de înţeles. ci în mod succesiv.' ele îl descriu pe Dumnezeu în analogie cu etapele vieţii unei creaturi. nu are nici un suport în cercetarea academică serioasă. De aceea. timpul nu îl poate afecta în nici un fel. El nu are nici trecut. El a trăit deja toate zilele noastre viitoare. apoi se întoarce şi priveşte spre viitor pînă cînd gîndurile şi imaginaţia se prăbuşesc epuizate. dacă Biblia nu ar fi afirmat că fiinţa lui Dumnezeu este eternă în sensul absolut al cuvîntului. El nu este afectat de acea succesiune de schimbări pe care noi o numim timp. aşa cum le-a trăit pe toate cele trecute. iar raportul dintre „după" şi „înainte de" ne dă ideea de timp. şi totuşi. Eternitatea lui Dumnezeu 51 dacă Sfînta Scriptură nu ar fi avut nici un termen pentru a desemna veşnicia absolută. fiind un element esenţial al materiei vii şi furnizînd energie pentru toate formele de viaţă. „Din veşnicie în veşnicie. după cîte îmi dau seama. A fost folosită de către unii învăţători ca un mijloc de eludare a doctrinei pedepsei veşnice. Ea ar reprezenta eternitatea. şi Dumnezeu Se află la ambele capete. folosind cele trei timpuri obişnuite. Noi cunoaştem timpul ca pe o succesiune de evenimente. fără încetare. Frederick W. Lewis ne poate fi de ajutor aici. Eu am vestit dela început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. în general. care era. una după alta. Nu este singurul caz în care s-a încercat suprimarea adevărului. Pentru El. Noi aşteptăm ca soarele să se deplaseze de la răsărit la apus ori ca arătătorul să se rotească pe cadranul ceasului. El ne invită să ne imaginăm o coală de hîrtie de dimensiuni infinite. Tu eşti Dumnezeu"2 a zis Moise prin Duhul. nu la al Lui. căci Dumnezeu. a voit să fie 52 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT prezentat astfel. în mod suveran. Cînd cele patru făpturi vii strigă zi şi noapte. nici viitor. Timpul marchează începutul existenţei create şi. Sfînt. Schimbările nu au loc toate deodată. deoarece el este presupus. Apoi. neafectat de nici unul dintre ele. tot astfel conceptul de veşnicie este necesar pentru a da sens oricărei doctrine creştine. pentru a fi consecvenţi. pe foaia de hîrtie tragem o linie scurtă. dar Dumnezeu nu are de ce să aştepte după ele. considerat ca de la sine înţeles pretutindeni în Scrierile Sfinte. implicat şi. Dar. Care veac poate vîrsta să-Ţi cuprindă? Dumnezeu iubit! Tu însuţi eşti propria-Ţi veşnicie. Sfint este Domnul Dumnezeu. O ilustraţie oferită de C. Faber Deoarece Dumnezeu trăieşte într-un veşnic acum. sînt obligaţi să minimalizeze întreaga idee de veşnicie. fiindcă Dumnezeu este necreat. tot astfel timpul a început şi se va sfîrşi în Dumnezeu. Este modul în care explicăm schimbările consecutive din univers. ca nu cumva să apară ca probă materială împotriva unei erori. dar că El se află simultan la începutul şi sfîrşitul timpului nu este chiar uşor de priceput.4 . pentru a-1 reduce la tăcere. După cum linia începe şi se termină pe acea suprafaţă infinită. Ideea de veşnicie este pentru împărăţia lui Dumnezeu ceea ce este carbonul pentru împărăţia naturii. a cărui locuinţă este veşnicia. care este.

pentru că Tu eşti Dumnezeu Atotputernic. faptul că Dumnezeu ne-a făcut din materialul veşniciei este o slavă şi o profeţie totodată. acest adevăr este o realitate teologică de Eternitatea lui Dumnezeu 53 necontestat. iar în jurul nostru totul este marcat de moarte şi schimbare. ca fiinţe morale responsabile. Dumnezeul meu. venind în lume. Astfel. Astfel. Doamne. el celebrează eternitatea lui Dumnezeu. Tu ai fost locul nostru de adăpost... chipul acesta va continua să existe.. Viaţa far' . Cel absolut şi etern. care este eternitatea.. O viaţă efemeră ni-i partea aici. o. Tu exişti şi-Ţi rosteşti Cuvîntul dincolo de prezent şi trecut. Hristos Fsus. prin Evanghelie. unde sfîrşitul este una cu începutul. omul nu se poate bucura. Tot ce este în noi strigă după viaţă şi permanenţă. „A pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei"8. El poate fi şi va continua să fie singurul adăpost sigur pentru copiii Lui purtaţi de valurile timpului. a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea. însă. 9 Astfel gîndeşte Tennyson şi cele mai adînci năzuinţe ale inimii omeneşti sînt de acord cu el. Moise a scris psalmul din care am reprodus mai devreme o propoziţie. cei care trăim în acest veac agitat. la fel de solidă şi neclintită ca şi Muntele Sinai. încît nu sînt uşor de recunoscut. în acest psalm. el nu pricepe. iar Alfa şi Omega sînt una. îi tulbură conştiinţa.. pentru el lucrul acesta avea o dublă semnificaţie practică: de vreme ce Dumnezeu este etern. în noi. din neam în neam. a căror nesăbuinţă morală i-a făcut nu doar nebuni în ce priveşte lumea aceasta trecătoare. Trăsăturile chipului divin au fost atît de mult întunecate de păcat. Totuşi.'" Aşa a scris cel mai de seamă dintre creştini cu puţin înainte de a se duce să-şi întîmpine călăul. Tu locuieşti în centrul Paradisului." 5 Cînd a îmbătrînit. 6 Al doilea gînd este mai puţin consolator: veşnicia lui Dumnezeu este atît de necuprinsă. ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! 7 Ajută-mă să nu irosesc aceste cunoştinţe despre eternitatea Ta! Ar fi înţelept ca noi. El crede că n-a fost creat ca să piară apoi. Căci noi sîntem făcuţi pentru veşnicie. ori tragedia veşnică. Pentru fiecare om.. Domnul nostru a intrat în timp pentru a-i salva pe oamenii-fraţii Săi. pe care Moise îl cunoştea atît de bine.El cuprinde dintr-o singură privire atît începutul. Dar chiar în acest punct se dezvăluie minunata relevanţă a mesajului creştin. Căci. cuprinde toate succesiunile". în interiorul Paradisului. Să fii creat pentru veşnicie şi silit să trăieşti în timp este o tragedie de proporţii uriaşe pentru omenire. „Căci timpul infinit. Din eternitate. căci lumina care-1 luminează pe orice om. dar nu este oare just să credem că una dintre aceste trăsături este nepotolita aspiraţie a omului după nemurire? 54 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Nu ne vei lăsa în ţarină: Tu l-ai făcut pe om. undeva. Sper să nu mă repet inutil dacă voi reveni iarăşi la importantul stîlp al teologiei creştine. Pentru el. iar anii noştri pe pămînt sînt atît de infimi. şi cea de jos. încît cum am putea noi oare întări lucrarea mîinilor noastre? Cum putem noi evita acţiunea erozivă a evenimentelor care ne vor istovi şi ne vor nimici? Dumnezeu umple şi domină cu prezenţa Sa psalmul şi Lui îi adresează Moise rugămintea sa: învaţă-ne să ne numărăm bine zilele. a speranţei. trecătoare griji. al cărui zid împrejmuitor este locul unde «mai tîrziu» coincide cu «mai devreme». a fricii. înainte de a da ochii cu Dumnezeu în pragul veşniciei. „iar tot ceea ce nouă ni se pare a fi în succesiune nu există ulterior noţiunii Tale. trebuie să ne preocupăm de amîndouă. cît şi sfîrşitul. şi anume la chipul lui Dumnezeu în om. înfricoşîndu-1 cu dovezi ale propriei vinovăţii şi cu mărturii despre moartea care se apropie. să medităm îndelung şi adesea la viaţa noastră şi la zilele noastre. la fel de sigur cum sîntem făcuţi pentru timp şi. Căci Tu l-ai făcut: iar Tu eşti drept. el este prins şi măcinat între două pietre de moară: cea de sus. alternativa este ori Hristos. o slavă ce-şi aşteaptă realizarea şi o profeţie ce-şi aşteaptă împlinirea. cît şi mizeria omului. Totuşi. Natura eternă a lui Dumnezeu şi cea muritoare a omului se unesc pentru a ne convinge că a crede în Isus Hristos nu este o alegere facultativă. ACUM şi ATUNCI se suprapun. care este centrul eternităţii. Viaţa ce nu cunoaşte sfirşit. de ce. Străvechiul chip al lui Dumnezeu şopteşte în inima fiecărui om despre nădejdea veşniciei. întristări de-o clipă. spune Nicolaus Cusanus. ci şi robi ai păcatului şi ai morţii. a zis propovăduitorul şi cred că aici el prezintă atît măreţia.

Acest Dumnezeu al părinţilor noştri vrea să fie şi Dumnezeul urmaşilor lor. faţa Ta. plini de dragoste. înainte de a vindeca şi de a dărui vedere permanentă. umea este stricată. îi vom îngădui oare unui om sfînt şi înţelept să ne sfătuiască? Ascultaţi-1 pe Anselm. Dumnezeul slavei S-a revelat uneori ca un soare care încălzeşte şi binecuvîntează. timpul se apropie de sfirşit. 10. fie şi din crăpătura stîncii sau dindărătul mîinii Tale ocrotitoare. 49. Deşi drumul este greu şi nu există nici un fel de mijloace mecanice pentru a face urcuşul mai uşor. în toată măreţia-I plină de har Şi-n faţa Lui adînc ne vom închina. Intră în cămăruţa minţii tale. p. Doamne. In Memoriam. 90:12. Să căutăm. aşa cum altădată norul de foc s-a ridicat de la uşa Templului. 3:11. 5. 8. trebuie să încercăm. nu trebuie să dăm înapoi dinaintea efortului necesar pentru a înţelege. 49:26. Şi totuşi. fiindcă este creaţia noastră. mai bine zis. Prin Isus Hristos. 9. îngăduie-ne să-Ţi vedem slava. îngăduindu-ne să Te vedem aşa cum eşti. 7. dacă acceptăm celelalte atribute ale Sale. inima mea! Vorbeşte-1 acum lui Dumnezeu zicînd: caut faţa Ta. pe care Dumnezeu ni le va da cu plăcere. 2 Tim. Acolo veşnic îl vom vedea Pe Dumnezeu. dă afară toate gîndurile. uimi ori transcende. Amin. 50. ştiind că adesea Domnul dă . Apoc. priveliştea este mai frumoasă. iar călătoria nu se face cu piciorul. sub privirea prorocului Ezechiel. 3. 4. căci o astfel de conceptualizare ne cere să întreprindem ceva despre care ştim de la bun început că nu vom putea duce niciodată la bun sfîrşit. Vorbeşte acum. 90:1. fiindcă Sfînta Scriptură afirmă că Dumnezeu este infinit şi. Ps. de acolo în sus. mai puţin cele despre Infinitatea lui Dumnezeu 57 Dumnezeu şi cele care te pot ajuta să-L cauţi pe El. 1:10. ca să Te putem adora aşa cum se cuvine. 48. Nu trebuie decît să-L dorim din toată inima noastră şi El va veni şi ni Se va descoperi. Capitolul 8 INFINITATEA LUI DUMNEZEU Tatăl nostru care eşti în ceruri. Ecles. 6. op. astfel de „extaze ale gîndului şi înălţimi ale minţii". Gen. sau. pe care părinţii noştri nu l-au cunoscut. Oricare ar fi pentru noi preţul: pierderea prietenilor. 2. iar gloria lui ^Dumnezeu s-a îndepărtat de Biserică. a bunurilor materiale. Isa. deci. Ps. Căci. Pînă şi încercarea de a o concepe pare o contradicţie în sine.de lacrimi e acolo. îl putem înţelege. 1 Dintre toate lucrurile care se pot gîndi sau spune despre Dumnezeu. omule firav! Uită o clipă de treburile tale. Regele şi Moştenirea noastră. el nu ne poate niciodată surprinde. însă adesea uimind. o voi căuta. cit. se impune cu necesitate să-1 acceptăm şi pe acesta. un alt dumnezeu. luaţi aminte la cuvintele lui: Ridică-te acum.. fiindcă l-am creat noi. e adevărat. Trebuie doar să-I pregătim o locuinţă. copleşind şi orbind. a lungimii zilelor noastre. Preţ de cîteva clipe fa-I loc Iui Dumnezeu şi odihneşte-te puţin în El. Ps. copleşi. Aruncâ-ţi de pe umeri grijile ce te împovărează şi lasă la o parte munca istovitoare. 46:9-10 (KJV). Bernard de Cluny Eternitatea lui Dumnezeu 55 Note: 1. Domnul nostru. 4:8. 90:2. ascunde-te pentru o vreme de gîndurile ce te tulbură. Nicolaus Cusanus. ci cu inima. îşi face loc printre noi. infinitatea Lui este cel mai greu de priceput. Pe acest dumnezeu l-am creat noi şi. Dumnezeul lui Avraam Şi-a retras prezenţa perceptibilă dintre noi. Tennyson. credinţă şi smerenie.

Acum trebuie să aşteptăm să primim comorile ascunse şi bogăţiile locurilor tainice. nemărginire şi este evident că minţii limitate îi este cu neputinţă să-L priceapă pe Cel Nemărginit.JEl este mai presus de orice limbaj şi cuvintele nu-L pot exprima. nici mare sau mic. Cînd e vorba de contemplarea sau de exprimarea maiestăţii Sale. Tot ceea ce este. Infinitatea lui Dumnezeu 59 energia. dincolo de ele. scrie Novatian. ci a fost utilizat în mod neglijent cu sensul de mult sau foarte mare. energie. Căci Dumnezeu este mai mare decît mintea omenească. însă. Rezultă de aici că a susţine că spaţiul este sau nu infinit înseamnă a te juca cu cuvintele. iar surdul să audă. orice efort intelectual este prea plăpînd. Folosit corect. Infinitate înseamnă. orice elocinţa amuţeşte pe bună dreptate. ci numai lui Dumnezeu. imperfecţiuni şi nu se pot aplica lui Dumnezeu. Nu putem vorbi despre măsură. Din nou. orbul trebuie să vadă. iar elocinţa omenească nu este în stare să se măsoare cu măreţia Lui. El este pur şi simplu Dumnezeu. Bineînţeles că nici o bogăţie nu este nelimitată şi nici o energie nu este nemăsurată. Cînd spunem că Dumnezeu este infinit. şi există multe alte măsurători cunoscute. lungimea înseamnă întinderea în spaţiu. sunet. Greutatea se referă la atracţia gravitaţională pe care o exercită pămîntul asupra corpurilor materiale. atomii şi stelele. ori cantitate. 58 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Măreţia Lui nu poate fi pătrunsă. niciodată. fără să aibă nevoie de gînduri sau cuvinte care exprimă calificative. gravitaţia. a spune că Dumnezeu este infinit înseamnă a spune că El este nemăsurat. Aici iarăşi trebuie să ne desprindem de înţelesul obişnuit al cuvintelor. „Aici Şi m toate meditaţiile noastre asupra calităţilor şi esenţei lui Dumnezeu". Mărimea sau dimensiunea este o modalitate prin care se prezintă şi se cîntăresc lucrurile create. căci dacă am putea noi concepe măreţia Lui. iar cititorul e constrîns şi el să gîndească la un nivel inferior obiectului meditaţiei sale. talent mare sau mic. spaţiului şi timpului. Nimic nu este mai mult sau mai puţin în Dumnezeu. numerele. El ar fi mai prejos de mintea omului care L-ar concepe. iar în Dumnezeu nu există gradaţii. pe Dumnezeu. dacă L-am putea exprima în cuvinte. El ar fi mai prejos de graiul omului care. Nu. adîncul bogăţiei înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui. ori greutate şi despre Dumnezeu în acelaşi timp. Nu poate exista un al doilea. printr-o asemenea rostire. iar căile Lui ne depăşesc puterea de pricepere! Motivul dilemei noastre a fost sugerat mai devreme: ne propunem să contemplăm un mod de existenţă cu totul străin nouă şi în întregime diferit de orice altceva cunoaştem în lumea noastră obişnuită. 2 Din nefericire.vedere orbilor şi şopteşte la urechea pruncilor şi sugarilor adevăruri nici măcar visate de cei înţelepţi şi pricepuţi. Nu este oare limpede că toate acestea nu se aplică şi nu pot fi folosite în cazul lui Dumnezeu? Acesta este felul în care vedem lucrarea mîinilor Sale. Ele descriu limitări. să spunem că El nu cunoaşte hotare. lumină şi mulţimi de numere. Oricum este Dumnezeu şi în tot ceea ce este Dumnezeu. vrem. ca de exemplu atunci cînd spunem că un artist depune eforturi infinite pentru a-şi picta tabloul sau că o învăţătoare are o răbdare infinită cu copiii. întradevăr. El este deasupra. El este fără să crească. dar nu felul în care îl vedem pe El. viteza. Ideea noastră despre măsurare cuprinde munţii şi oamenii. . Infinitul nu poate aparţine decît Unuia singur. ca de pildă cele pentru lichide. ar putea să cuprindă şi să rezume tot ce este El. afară numai dacă vorbim despre bogăţia şi energia lui Dumnezeu. fiindcă acestea implică gradaţii. El este fără limite. ori dimensiune. O. despre inteligenţă multă sau puţină. Toate gîndurile noastre despre El îi sînt inferioare şi cuvintele noastre cele mai nobile sînt mai prejos decît El". „păşim pe un tărîm aflat dincolo de puterea noastră de imaginaţie. în afara lor. Acum. distanţa se referă la intervalele existente între corpurile din spaţiu. încercăm să măsurăm şi însuşirile abstracte şi să vorbim despre credinţă mare sau mică. în acest capitol sînt silit să gîndesc sub nivelul subiectului despre care scriu. desigur. de fapt. „Bogăţie nelimitată" şi „energie nemăsurată" sînt alte exemple de exprimare improprie. a materiei. El este ceea ce este în Sine însuşi. cuvîntul nu se aplică nici unui lucru creat şi nici unei fiinţe. cuvîntul infinit nu a fost folosit întotdeauna cu sensul lui exact. să I se adauge ceva sau să Se dezvolte.

de asemenea. Mărturia creştină de-a lungul secolelor a fost că „atît de mult a iubit Dumnezeu lumea" 4. Noi. Mai mult: este nelimitată. şi va însemna 60 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT şi mai mult pe măsură ce îl vom cunoaşte mai bine pe Dumnezeu şi pe noi înşine. sîntem mereu frustraţi de limitări impuse asupra noastră dinăuntru şi din afară. ci rămîne. rămîne ca noi să vedem această dragoste în lumina infinităţii lui Dumnezeu. nemărginită şi omul care a cunoscut durerea chinuitoare a vinovăţiei lăuntrice ştie că aceasta nu este doar o afirmaţie teologică. Pentru starea noastră gravă de creaturi bolnave. Deoarece natura lui Dumnezeu este infinită. Faber însă. Fiinţa Ta pe veci umplînd-o Cu flacără din Tine-aprinsă. în Tine însuţi picuri Miresme fără nume! Fără închinarea făpturilor. în faţa fiilor noii creaţii. Ce mulţumire simţim cînd ne întoarcem de la limitările noastre spre un Dumnezeu care nu are nici una! Anii veşniciei se găsesc în inima Lui. se gudură şi le sărută mîinile. acolo harul s-a înmulţit şi mai mult. pe care El nu le-a revelat nici chiar copiilor Săi răscumpăraţi şi luminaţi de Duhul Sfînt. Indurarea lui Dumnezeu este. Iată ce putem învăţa din nemărginirea divină! Dar asta nu e tot. Pur şi simplu nu avem destul timp pentru a gîndi. pe cărarea lor. Pentru cei fără Hristos. fiindcă este produsul unor minţi şi inimi mărginite. Tot ceea ce avem în această viaţă naturală trece prin ciclul obişnuit al naşterii. Ele sînt ca cealaltă faţă a Lunii. Dumnezeu pururi neschimbător! Frederick W. infinit. Oricît s-ar înmulţi păcatul. Este suficient să ştim că Dumnezeu este Dumnezeu. însă darul vieţii veşnice în Hristos Isus este la fel de nelimitat ca şi Dumnezeu. Zilele anilor vieţii noastre sînt puţine şi zboară mai iute decît suveica ţesătorului. pe care L-a trimis El. în Dumnezeu există suficientă viaţă pentru toţi şi timp suficient pentru a te bucura de ea. sîntem siliţi să lăsăm jos instrumentele. Viaţa este o scurtă şi febrilă repetiţie pentru un concert pe care nu mai apucăm să-1 susţinem.Se poate ca în adîncul înfricoşător al fiinţei divine să existe atribute despre care noi nu ştim nimic şi care nu au nici un înţeles pentru noi. Aceste fiinţe sfinte pot şti despre existenţa acestor calităţi ale lui Dumnezeu. dar abundenţa harului este speranţa omenirii. Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. Şi aceasta este viaţa veşnică: să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos. ci o faţetă a esenţei naturii lui Dumnezeu. Dragostea Lui este nemăsurată. . timpul nu trece. Totuşi. ce anume înseamnă ea pentru noi? Mult. şi eu cred că există negreşit. şi alte aspecte ale esenţei fiinţei lui Dumnezeu. dar nu au capacitatea de a le experimenta în mod direct deoarece ele nu au păcătuit şi. dar viaţa din Dumnezeu e perpetuă şi nu încetează niciodată. luptă pentru omul pe care Dumnezeu are plăcerea să-1 cinstească. tot ce izvorăşte din ea este. Fără tăinuirea însuşirilor. despre care ştim că există. Darurile lui Dumnezeu în natură îşi au limitările lor. Creştinul posedă însăşi viaţa lui Dumnezeu şi împărtăşeşte nemărginirea Lui. de asemenea. a deveni. Sînt limitate pentru că au fost create. Nu avem nici un motiv să încercăm să descoperim ceea ce n-a fost revelat. nemărginirea lui Dumnezeu este a noastră şi ne este făcută cunoscută spre beneficiul nostru veşnic. Nu există termene limită pentru finalizarea lucrărilor Lui. dincolo de simpla uimire pe care ne-o produce cînd ne gîndim la ea. ci doar cu Sine însuşi. Aceste faţete ascunse ale naturii lui Dumnezeu nu privesc relaţiile Lui cu altcineva. a îndeplini ceea ce alcătuirea naturii noastre ne arată că sîntem în stare să facem. dar care nu a fost explorată niciodată şi nu are nici o semnificaţie directă pentru oamenii de pe pămînt. după cum atributele îndurării şi harului nu au nici un înţeles pentru serafimi sau heruvimi. Nu are margini pentru că nu este un obiect. timpul se pleacă la pămînt. Duşmanul vechii umanităţi devine prietenul celei noi şi pînă şi stelele. morţii şi nefiinţei. nu apelează la harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Pentru El. Tocmai cînd s-ar părea că am dobîndit o oarecare îndemînare. Unde s-a înmulţit păcatul. Simplul fapt că ştim aceste lucruri ne linişteşte sufletul şi ne relaxează nervii. timpul este o fiară vorace. în toate privinţele. dar acest „şi mai mult" al lui Dumnezeu ne introduce în nemărginire. Dumnezeu are o infinită capacitate de vindecare. biete creaturi umane. ar putea exista. el are totuşi limite. de aceea. şi cei care sînt în Hristos împart cu El toate bogăţiile timpului nelimitat şi ai anilor fără număr. Tot aşa.' Infinitatea lui Dumnezeu 61 Abundenţa păcatului este un teribil flagel pentru lume.

nici nu este etern. Sfîntul Anselm. „nu este o unitate deplină. în clipa în care încercăm să ni-L imaginăm. Hristoase. şi tot mai rămîne loc pentru zeci de milioane de alte lumi. Cineva care poate suferi cea mai mică schimbare nici nu există prin sine. întîmplarea şi schimbarea umplu lumea noastră. nu poate fi Creatorul ce există prin Sine însuşi. aşa am alergat noi la Tine. îşi este Sieşi suficient şi este etern. Ba chiar cred că Imuabilitatea lui Dumnezeu 63 aşa ceva este imposibil de imaginat. Amin. sau. tot astfel nu poate exista nici o schimbare în esenţa divină. sau de la un nivel de existenţă la altul. Dumnezeu nu Se poate schimba devenind mai bun. ci altceva şi altcineva mai prejos de Dumnezeu. Şi. p. Ca şi iepurii ce se refugiază in vizuina lor. Ar trebui să ne fie clar că Dumnezeu nu Se poate înscrie în nici una din aceste direcţii. Perfecţiunea Sa elimină pentru totdeauna orice posibilitate de acest gen. neschimbat. 26-27. trebuie să ne disciplinăm mintea să facă o distincţie între gîndurile pe care le avem cînd ne gîndim la lucrurile create şi acele gînduri. Cel dintîi şi Cel de pe urmă. 5:20. ci este un fel de pluralitate şi . Doar o fiinţă alcătuită din mai multe părţi componente se poate schimba. înseamnă că nu a fost niciodată mai puţin sfînt decît este acum şi nu poate fi niciodată mai sfînt decît este acum şi a fost întotdeauna. 3. aşa am zburat noi la Tine. El nu este compus din mai multe gărţi. Dumnezeu nu Se poate schimba devenind mai rău. fiindcă este o creatură. deoarece El este infinit. de la imaturitate la maturitate. în virtutea acestor atribute. trebuie să se schimbe în ea însăşi. 3. Joseph Hart Note: 1. Şi iată de ce: Pentru ca o fiinţă morală să se schimbe este necesar ca schimbarea respectivă să se efectueze într-una din următoarele trei direcţii: trebuie să treacă de la mai bine la mai rău ori de la mai rău la mai bine. Prietenul nostru credincios. nimic nu poate fi adăugat fiinţei Lui din exterior. această dragoste poate cuprinde la sînul ei întreaga lume creată. Capitolul 9 IMUABILITATEA LUI DUMNEZEU 0. Ne odihnim în Tine fără teamă şi fără îndoială şi privim spre ziua de mîine fără urmă de îngrijorare. ii vom lăuda pentru tot ce-a fost. diferită de toate celelalte fiinţe. cit. Deoarece Dumnezeu există prin Sine însuşi. Duhul Lui ne va călăuzi cu bine-acasă. pentru a-i prinde sensul. Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Ioan 3:16. care se nasc atunci cînd încercăm să cuprindem ceea ce poate fi priceput despre Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul pe care-L adorăm. p. Iubirea Lui cît Puterea-I e de mare. pentru a fi în siguranţă. fiindcă schimbarea este. „Tot ce este alcătuit din părţi". 4. dar.Dragostea Lui este ceva ce El este şi. Domnul nostru. Imuabilitatea lui Dumnezeu este unul din atributele Lui mai uşor de înţeles. obiectul gîndirii noastre nu mai este Dumnezeu. însă. Ideea unui Dumnezeu care creşte sau Se dezvoltă nu există în Scriptură. A spune că Dumnezeu este imuabil înseamnă a spune că El nu diferă niciodată de Sine însuşi. în El nu există părţi care să sufere schimbări. Am văzut cum Dumnezeu diferă de făpturile Sale prin faptul că există prin Sine. nici umbră de mutare. Novatian. pentru că îşi este în toate suficient. 2. cit. Mi se pare imposibil să crezi că Dumnezeu S-ar schimba în vreun fel. căci. adică este altfel. în cazul în care calitatea morală rămîne aceeaşi.. Deoarece El este sfînt în mod desăvîrşit. mai rare. o modificare a relaţiei dintre părţile întregului sau admiterea unui element străin în compoziţia originală. de fapt. Orice deteriorare în natura indicibil sfîntă a lui Dumnezeu este imposibilă. ca şi păsările care se întorc din pribegia lor. Dumnezeu este Dumnezeu şi nu altceva. Şi nu cunoaşte limite sau margini. op. E Isus. Rom. dar în Tine nu găsim nici schimbare. De asemenea. spune Anselm. Şi-n El ne vom încrede pentru tot ce va veni. pentru a avea pace. Cel la care ne gîndim ar putea fi o creatură măreaţă şi înfricoşătoare. op. a oamenilor şi a naturii. Fiinţa lui Dumnezeu este unică în singurul sens corect al cuvîntului. nici nu-şi este suficient. Aşa cum nu poate exista nici o mutaţie în caracterul moral al lui Dumnezeu. deci nu este Dumnezeu.

în sfîrşit. şi tot ce El a fost şi este va fi pe vecie". Dar aceste lucruri sînt străine de Tine. „omul cel vechi". spun ei. Atît de radicală este această schimbare. pentru ca apoi să plece. într-o lume căzută ca a noastră tocmai capacitatea de schimbare este o comoară de aur. desfrînatul devine curat. spune apostolul. totuşi. Imuabilitatea Lui garantează acest lucru. şi. Fiecare om îşi face apariţia pentru un timp. Imuabilitatea lui Dumnezeu apare în frumuseţea ei desăvîrşită cînd este privită în contrast cu caracterul schimbător al oamenilor. dar gîndirea lor este sănătoasă şi există o putere tămăduitoare în cuvintele lor. Cel decît care nimic mai bun nu poate fi imaginat. Rezultă deci că nu există părţi componente în Tine. „bucata aceea cu care umbli cu-atîta nepăsare ar putea fi ţărîna bunicului tău". Doamne! Mi-e inima bolnavă De această veşnică schimbare. în practică sau în teorie. Omar. Această notă de întristare potolită exprimată cu umor subtil conferă catrenelor sale o frumuseţe irizată. Trecerea de la un fel de a fi la un altul constituie esenţa pocăinţei: mincinosul devine un om sincer. eterna permanenţă în El. rîzînd şi plîngînd. care ar trebui să ne îndemne să-I aducem neîncetate mulţumiri. iar pe omul care sîntem acum. O. poezia întreagă este bolnavă de moarte. poetul este fascinat de duşmanul care-1 distruge pe el. Tu eşti într-o asemenea măsură o fiinţă unitară şi atît de identică cu Tine însuţi. întreaga posibilitate de răscumpărare a fiinţelor omeneşti constă în capacitatea lor de a se schimba. de o valoare fabuloasă. din slavă în slavă. la oameni nimic nu scapă schimbării. Scriitorii sfinţi se confruntă. întreaga textură morală a vieţii este schimbată. oricît ar fi de frumoasă. Asemeni păsării fermecate de şarpele ce o va devora. prin Duhul Domnului". Iar viaţa aleargă trudnic de iute în cursa ei neobosită pe felurite poteci. Transformările care apar în ei sînt lucrarea mîinii Duhului care locuieşte în ei. cel mîndru ajunge smerit. Frederick W. „Cînd înalţi cupa să sorbi din roşul vin". făuritorul de corturi. nimic din ce au spus despre El profeţii şi apostolii inspiraţi nu va fi revocat. încît apostolul îl numeşte pe omul care am fost. Gîndurile. 64 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT muncind şi jucîndu-se. după chipul Celui ce 1-a făcut". slava Domnului. îl sfătuieşte el pe olar. sentimentele sînt transformate şi omul nu mai este ceea ce a fost înainte. a fost cel care a cîntat plin de patos şi umor despre schimbare şi moarte. spre a face loc celor care-1 vor urma în nesfîrşitul ciclu.1 „Tot ce este Dumnezeu a fost întotdeauna. este capabil de a se descompune.variază în sine însuşi. nu Se schimbă. ca într-o oglindă. dar. Ei au găsit leacul pentru teribila maladie. la rîndul lor. încît nu eşti în nici un fel altfel decît Tine. pe toţi oamenii şi pe fiecare nouă generaţie de oameni. dar Dumnezeu este imuabil şi oamenii credinţei găsesc. ci Tu eşti unitatea însăşi. un dar de la Dumnezeu. între timp. în Dumnezeu nici o schimbare nu este posibilă. nu împotriva lor. şi că Tu eşti Unul. „omul cel nou. cu nestatornicia omului. imposibil de divizat de imaginaţia cuiva". El caută instinctiv ceea ce este neschimbător şi este îndurerat de efemeritatea lucrurilor dragi. hoţul devine cinstit. „Nu toţi". cît şi lumea sînt într-o continuă mişcare.' . Schimbarea nu se poate abate pe la Tine Şi nu-şi află ecou în liniştea eternităţii Tale. ci atît el. Legea schimbării aparţine unei lumi căzute. şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui. Faber Imuabilitatea lui Dumnezeu 65 Aceste cuvinte ale "lui Faber găsesc un răspuns aprobator în fiecare inimă. schimbarea lucrează în favoarea copiilor împărăţiei. dorinţele. care se înoieşte spre cunoştinţă. „săruţi poate buzele vreunei fete frumoase moartă de mult". nici omul credinţei nu poate fi întru totul fericit. oricît de mult am deplînge lipsa statorniciei în lucrurile pămînteşti. Doamne. Dumnezeu. Nici omul şi nici lumea lui nu sînt stabile. cele două maladii gemene care afectează omenirea. Nimic din ce a spus Dumnezeu vreodată despre Sine nu va suferi modificare. „Nu izbi lutul atît de dur". îi aminteşte petrecăreţului. 2 într-o lume a schimbării şi a degradării. „privim cu faţa descoperită. Unii poeţi au găsit o plăcere bolnăvicioasă în legea nestatorniciei şi au cîntat pe un ton nostalgic cîntecul permanentei schimbări.

ca să pună în loc pe a doua" 4 este un fel de rezumat al învăţăturii acestei remarcabile cărţi.Şi totuşi. Legea. nici nu Se răzgîndeşte cu privire la vreun lucru. iar legămîntul cel nou şi veşnic i-a luat locul. în această clipă. imuabilitatea lui Dumnezeu 67 Dumnezeu nu are toane. cu pruncii. fără să ne întrebăm dacă îl vom găsi în toane bune. şi. Dar. la binele sufletului lor şi la foloasele lumii care vine. în lumea aceasta unde oamenii ne uită. El este întotdeauna sensibil la suferinţă şi probleme. „La ce-mi foloseşte mie să ştiu că Dumnezeu este imuabil?" ar putea întreba cineva. Şi toate lucrurile schimbîndu-se vestesc Pe Domnul neschimbat în veci. ceva ce ar putea aduce satisfacţie unor persoane de o anumită formaţie intelectuală. nici nu-Şi pierde entuziasmul. Astăzi. pentru a fi primiţi. Sîngele ţapilor şi al taurilor şi-a pierdut semnificaţia odată ce a fost vărsat sîngele Mielului Pascal. din păcate. nu trebuie să uităm că orice . în cartea Evrei. ca să moară pentru omenire. însă. legea eternă a lui Dumnezeu este săpată pentru totdeauna în materialul viu şi sensibil din care este alcătuit sufletul omului. spre a-i binecuvînta pe cei din casa Lui. de existenţă. Omul cel vechi. precum şi la dragoste şi credinţă. Cînd Dumnezeu insuflă viaţă veşnică în spiritul unui om. nici vreo altă carte care ia religia în serios. El nu are ore de primire şi nici nu-Şi stabileşte ore la care nu primeşte pe nimeni. fiindcă include primirea unei vieţi de o calitate diferită. Vechiul legămînt. 5 Dumnezeu nu face compromisuri şi nu are nevoie de linguşiri. deşi aceşti oameni pot alcătui majoritatea. Atitudinea Sa faţă de păcat este acum la fel ca şi atunci cînd l-a izgonit pe omul păcătos din grădina Edenului. schimbarea este mai profundă şi mai fundamentală decît ar putea arăta faptele exterioare. nu este distant în sentimentele Lui. altarul. omul cel nou. în toate eforturile noastre de a-L găsi pe Dumnezeu. cu cei căzuţi. în desfăşurarea procesului Său răscumpărător. Dumnezeu Se foloseşte din plin de schimbare şi. nu posedă decît viaţa lui Adam. a fost abrogat. exact aşa cum a simţit atunci cînd L-a trimis pe Unicul Lui Fiu în lume. dar care nu are nici o semnificaţie reală pentru oamenii cu simţ practic?" Dacă prin „oameni cu simţ practic" înţelegem oamenii necredincioşi. Mai există încă acei „şapte mii" care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. printr-o succesiune de transformări. dar El 66 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT însuşi este în afara legilor schimbării şi nu este afectat de nici una din transformările care apar în Univers. îşi schimbă atitudinea faţă de noi după cum le dictează interesele personale şi îşi revizuiesc părerile despre noi pentru cea mai mică pricină. de a face ce-I place Lui. acel om devine membrul unui ordin nou. dar noul sanctuar este veşnic în ceruri. Aceştia cred că au fost creaţi pentru a se închina lui Dumnezeu şi pentru a se bucura pe vecie de prezenţa Lui şi sînt dornici să înveţe cît mai mult despre Dumnezeul cu care aşteaptă să petreacă veşnicia. ajunge în cele din urmă la permanenţă. El simte împreună cu creaturile Sale. superioară. are viaţa lui Dumnezeu. ei nu reprezintă nicidecum întreaga populaţie. toţi cei trudiţi şi împovăraţi. păcătoşi. de a fi în comuniune cu El. iar acolo Fiul lui Dumnezeu este preot în veci de veci. El nu poate fi înduplecat să-Şi modifice Cuvîntul şi nu poate fi dus cu vorba ca să răspundă rugăciunilor egoiste. cu bolnavii. chiar la apogeul său. atunci o carte ca cea de faţă nu are absolut nici un rost pentru ei. şi Eu vă voi da odihnă". superior. absorbiţi de treburile lor zilnice şi indiferenţi la chemarea lui Hristos. iar atitudinea Lui faţă de păcătos este identică cu cea pe care a avut-o cînd Şi-a întins mîna şi a strigat: „Veniţi la Mine. Vechiul sanctuar nu mai este. Aici vedem că Dumnezeu foloseşte schimbarea ca pe un slujitor umil. fiind ceva provizoriu. Charles Wesley Problema utilităţii apare din nou. lucrul acesta este arătat foarte clar: „El desfiinţează astfel pe cele dintîi. nu este oare o sursă de minunată putere să ştii că Dumnezeu nu Se schimbă? Că atitudinea Lui faţă de noi astăzi este identică cu cea din veşnicia trecută şi cu cea din veşnicia care vine? Cîtă pace pentru inima creştinului să înţeleagă că Tatăl Ceresc nu diferă niciodată în felul Său de a fi! Putem veni la El oricînd. Cînd rostim aceste vorbe facem mai mult decît să rostim cuvinte frumoase: afirmăm un lucru întru totul adevărat. „Nu cumva totul e doar o speculaţie metafizică. preoţia — erau toate temporare şi supuse schimbării. acum.

nu are nevoie de nici un ajutor. am fost siliţi să spunem adesea cum nu este Dumnezeu. „Domnul a făcut marginile pămîntului. Veridicitatea eternă a lui Dumnezeu este afirmată în formă negativă de către . „Eu sînt Domnul. A spune că Dumnezeu este omniscient înseamnă a spune că El posedă o cunoaştere perfectă. Să te gândeşti la un Dumnezeu care trebuie să şadă la picioarele unui învăţător. Evrei 10:9. înseamnă a spune că Dumnezeu n-a învăţat niciodată şi nici nu poate învăţa. în esenţa fiinţei Sale. Din Colecţia Walker Note: 1. Eu nu am ce să-Ţi aduc la cunoştinţă şi este zadarnic să încerc să ascund ceva de Tine. Cu veşnicul Nume „Eu sînt". Col. chiar dacă învăţătorul ar fi un arhanghel sau un serafim. deci nu are nevoie să înveţe. Eu nu Mă schimb" h. Sfîntul Anselm. priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. Am văzut că Dumnezeu nu are origine. înseamnă să te gîndeşti la altcineva. zice Isaia. cunoştinţe pe care nu le avea înainte şi pe care să nu le fi avut din veşnicie. în această examinare a atributelor lui Dumnezeu. 3. Pînă în momentul Omniscienţa divină 69 de faţă. dacă toate negativele ar fi eliminate în mod arbitrar. Această metodă. Eu nu Mă schimb" 4 spune mai mult despre omniscienţa divină decît un tratat de zece mii de cuvinte. cred eu. în lumina cunoaşterii Tale desăvîrşite aş fi la fel de neîndemînatic ca un copilaş. nu la Dumnezeul Cel Preaînalt. p. căci Tu cunoşti calea pe care merg şi cind mă vei încerca voi ieşi de acolo ca aurul curat. Amin. „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel vecinie". 6. 2. în maniera prezentată prin intermediul Evangheliei din Cuvîntul adevărului. înseamnă că El ar fi imperfect şi mai prejos de ceea ce este. ştii cînd stau jos şi cînd mă scol şi cunoşti toate căile mele. e folosită şi de către scriitorii inspiraţi ai Sfintelor Scripturi. op. Ajută-mă să dau la o parte orice grijă. 3:18. El însă pe veci acelaşi rămînînd. Această abordare negativă a omniscienţei divine este. Ba mai mult. şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Gu cine S-a sfătuit El. cît se poate de justificată în împrejurările date. 4. Creatorul cerului şi al pămîntului. 5. El nu oboseşte. cit. nu are început. Nu trebuie decît să îndeplinim condiţiile Lui clar prezentate. Deoarece cunoştinţele noastre intelectuale despre Dumnezeu sînt atît de reduse şi obscure. putem cîştiga un avantaj considerabil în efortul nostru de a înţelege cum este Dumnezeu. ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii! Cine L-a învăţat înţelepciunea. Pămîntul cu tot ce are poate dispărea. să ne punem vieţile în acord cu voia Sa revelată şi puterea Lui infinită va deveni numaidecît activă în noi. Capitolul 10 OMNISCIENŢA DIVINĂ Doamne. şi I-a făcut cunoscut calea priceperii?" 1 „Cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?"2 Aceste întrebări retorice puse de către profetul Isaia şi apostolul Pavel declară că Dumnezeu n-a învăţat niciodată. „Cine a cercetat Duhul Domnului. 3:10. 24-25. Tu cunoşti toate lucrurile. Izvor de viaţă! Sursă de Bine! Tu neschimbat rămîi! Nici urmă de schimbare Nu poate umbri slava domniei Tale. nici nu osteneşte. 11:28.. 3:6. Dacă Dumnezeu ar putea primi vreodată. folosind o soluţie simplă. nu există nici un fel de limitări. prin care vrem să-i facem pe oameni să vadă cum este Dumnezeu arătîndu-le cum nu este El. Mal. că El nu suferă nici o schimbare şi că."3 Iar afirmaţia abruptă a lui Dumnezeu: „Eu sînt Domnul. Dacă măreţul Creator aşa va vrea. De aici şi pînă la concluzia că Dumnezeu nu poate învăţa nu este decît un pas. Mat. şi anume gîndindu-ne cum nu este Dumnezeu.schimbare trebuie să aibă loc din partea noastră. în vreun fel. Scripturile afirmă că Dumnezeu nu a învăţat niciodată ceva de la cineva. 2 Cor.

Orice s-ar abate asupra noastră. Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu." Ce lucru înfricoşător să-i vezi pe fiii lui Adam căutînd să se ascundă printre copacii unei alte grădini. care include orice posibilă informaţie cu privire la tot ce există sau ar fi putut exista oriunde în Univers. nici un duşman nu poate aduce vreo acuzaţie. fiind sursa şi autorul tuturor lucrurilor. ci faptul acesta trebuie dedus şi din tot ce se poate învăţa cu privire la El. tot ce are inteligenţă şi minţile tuturor. Faptul că Dumnezeu cunoaşte pe cineva pînă în cele mai mici amănunte poate fi un motiv de teamă grozavă pentru omul care are ceva de ascuns — vreun păcat ce n-a fost părăsit. nici o slăbiciune nebănuită din caracterul nostru nu poate ieşi la lumină. Dumnezeu cunoaşte instantaneu şi fără efort orice problemă şi toate problemele. nici o amintire a trecutului nu poate veni asupra noastră pentru a ne face de ruşine dîndu-ne pe faţă trecutul. Pentru că Dumnezeu ştie în mod desăvîrşit toate lucrurile.. Singurul Său Fiu. în omniscienţa divină vedem puse în contrast groaza şi fascinaţia pe care le naşte Dumnezeirea în inima omului. şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?. cele două negative se unesc într-un afirmativ răsunător. îndepărtîndu-L astfel pe Dumnezeu de noi. ea este personală. El nu cunoaşte un lucru mai bine decît altul. El cunoaşte infidelitatea noastră înnăscută şi. toate domniile şi toate împărăţiile. toate cauzele. toate tainele. El nu Se miră niciodată de nimic şi (cu 70 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT excepţia ocaziilor în care îi atrage pe oameni la Sine. ori în viitor. toate lucrurile văzute şi nevăzute din cer şi de pe pămînt. Cunoaşterea nenorocirilor şi suferinţelor noastre de către Dumnezeu nu este doar teoretică. Sufletul neoblăduit de El are de ce să se cutremure la gîndul că Dumnezeu ştie şubrezenia tuturor pretextelor şi nu acceptă niciodată scuzele firave invocate pentru justificarea comportamentului păcătos. moartea.. caldă şi plină de compasiune. Dar unde ar putea să se ascundă? Unde mă voi duce departe de Duhul Tău. orice pluralitate şi toate pluralităţile. toate personalităţile. toate enigmele. Pot să se mute munţii. toată legea şi orice lege.' Dar pentru noi. toate dorinţele. timpul. dar dragostea Mea nu se va muta dela tine. pot să se clatine dealurile. din pricina Numelui Său.. iar cînd îngerul a declarat că „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă"6. în secolele sau erele nenăscute încă. 7 Numai Infinitul poate cunoaşte Infinitul. şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!" Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine. de vreme ce El cunoaşte foarte bine adevăratele motive. a simţit durerile noastre în toată intensitatea lor chinuitoare. zice Domnul. şi legămîntul Meu de pace nu se va clătina. S-a angajat să ne salveze (Isaia 48:8-11). Dumnezeu Se cunoaşte pe Sine în mod desăvîrşit şi. El nu descoperă nimic niciodată. Dumnezeu există prin Sine şi în Sine şi ştie că nici o făptură nu va putea să-L cunoască pe El vreodată în mod desăvîrşit. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre. . Nu numai Scriptura ne învaţă că Dumnezeu este omniscient. ci noaptea străluceşte ca ziua. mişcarea. toată lumea creată şi fiecare creatură în parte. toate sentimentele.. răul. binele. Iar El ştie aceasta instantaneu. fiindcă El ne-a cunoscut cu mult înainte de a-L cunoaşte noi pe El Omniscienţa divină 71 şi ne-a chemat la Sine în deplină cunoştinţă de tot ceea ce era împotriva noastră. toate gîndurile. viaţa. tot ce are duh şi fiecare duh în parte. orice secret nerostit. şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. rezultă că El cunoaşte tot ce se poate cunoaşte. spre binele lor) nici nu caută informaţii. în orice moment din trecut. cînd a trăit printre noi. care are milă de tine. El nu este niciodată surprins. cîtă negrăită binecuvîntare să ştim că Tatăl nostru Ceresc ne cunoaşte în întregime! Nici un informator nu poate da relaţii despre noi. Dacă voi zice: „Cel puţin întunerecul mă va acoperi. nici nu pune întrebări. 10 Tatăl nostru din ceruri ştie din ce sîntem făcuţi şi nu uită că sîntem ţărînă.apostolul Pavel: „Dumnezeu. ci toate lucrurile la fel de bine. a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră în Evanghelie. într-o perfecţiune deplină. toată fiinţa şi orice fiinţă. nu poate să mintă"5. vreo tainică nelegiuire împotriva omului sau a lui Dumnezeu. raiul şi iadul. Dumnezeu ştie şi îi pasă ca nimănui altcuiva. toate relaţiile. spaţiul. niciodată uimit.

3. 139:7. Mintea necredincioasă nu poate fi convinsă de nici o dovadă. Nu este destul că El e Dumnezeu? Cînd teologia creştină declară că Dumnezeu este înţelept. într-adevăr. Tit 1:2. cît şi de la nebunia noastră şi alergăm la Tine. 2. înţelepciunea oricărei creaturi sau cea a tuturor creaturilor la un loc este jalnic de mică dacă e pusă alături de înţelepciunea fără margini a lui Dumnezeu. 9. după cum era necesar pentru binele lor suprem. din vecinicie în vecinicie!" strigă profetul Daniel. Există. are dreptate apostolul cînd îl numeşte pe Dumnezeu drept „singurul înţelept" 4. De aceea. 1 Cor. „Binecuvîntat să fie Numele lui Dumnezeu. iar inima ce I se închină nu are nevoie de ele. iar toată înţelepciunea sclipitoare a oamenilor sau a îngerilor nu este decît o reflectare a acelei străluciri necreate ce izvorăşte din scaunul de domnie al Măririi din ceruri.. 90:8. Capitolul 11 ÎNŢEL O.." 1 Omul credincios răspunde la aceste cuvinte şi la cîntecul îngerilor: „A Dumnezeului nostru. Dumnezeu este înţelept în Sine. care sînt la fel de neştiutori ca şi noi. 8. rămînem fără glas. 72 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT 6. 40:13-14. Hhstoase. o înţelepciune secundară. A refuza s-o facem ar însemna să trădăm tocmai acel lucru din noi care ne . William Blake Note: 1. însă. Urmărind modelul nostru obişnuit. Luca 1:37 (KJV). Isa. zice psalmistul. 11-12. 5. în vecii vecilor! Amin". Ps. 11:34. Ideea că înţelepciunea lui Dumnezeu este fără margini stă la baza întregului adevăr. dar găsit fără păcat. creată. Isa. Lîngă noi stă El şi geme Pînă mîhnirea ni se şterge. necesară formulării corecte a tuturor celorlalte doctrine despre Dumnezeu. prin cuvîntul „înţelept" ea înţelege mult mai mult decît spune sau poate el spune. pe care a dat-c Dumnezeu cu măsură făpturilor Sale. el nu poate fi cuantificat. Este o doctrină fundamentală. slava. 7. ci să credem pentru a putea înţelege. Ps. şi la El locuieşte lumina. Nu putem spune „mai unic" sau „foarte infinit". 74 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Deoarece cuvîntul infinit descrie ceea ce este unic. „A Lui este înţelepciunea şi puterea. Ceea ce se străduieşte să exprime teologia aici nu este altceva decît nemărginirea însăşi. dar sănătatea noastră morală cere să-I atribuim Ziditorului şi Susţinătorului Universului o înţelepciune întru totul desăvîrşită. deoarece încearcă să folosească un cuvînt relativ pentru a reda un sens a cărui plenitudine de necuprins ameninţă să-1 rupă în bucăţi şi să-1 strivească sub greutatea ideii. Vom începe acest studiu sumar despre înţelepciunea divină cu credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu. Oh! El ne dă bucuria Lui Durerea să ne-o curme. întăreşfe-ne. Ne întoarcem atît de la înţelepciunea noastră. Mal. 3:6. cinstea. El ştie ce este în întunerec. Tu. care ai fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi. nu este afectat de părerea noastră despre El. 10. în faţa nemărginirii. 54:10. fără îndoială. Amin. Fiind ceea ce este independent de creaturile Sale. care eşti înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. 2 Unui astfel de om nu-i trece prin minte că Dumnezeu ar trebui să-i aducă dovezi ale înţelepciunii şi puterii Lui. Adică. să fie lauda. Să nu crezi că poţi un suspin a scoate Şi Făcătorul tău să nu fie aproape. Isa. Rom. mulţămirile. Om al durerii a devenit Mîhnirea toată pentru a o purta. puterea şi tăria.El tuturor oferă bucuria Sa Făcindu-Se un copilaş. ca să biruim dorinţa de a fi înţelepţi şi de a fi consideraţi înţelepţi de către alţii. 40:28. De aceea. El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descopere ce este adînc şi ascuns. 2:11. Ori vreo lacrimă să-ţi cadă Şi El lucirea-i să n-o vadă. nu vom căuta dovezi că Dumnezeu este înţelept. 4. nu vom căuta să înţelegem pentru a putea crede. înţelepciunea. „Priceperea Lui este fără margini"3.

pînă se va crăpa de ziuă. Ei nu încearcă să ofere „raţiuni suficiente". Eu cred că numai aceasta este .. ci în viitor. ci a fost tare în credinţă. întîi de toate spre slava Lui şi apoi spre binele suprem al cîtor mai mulţi. se afirmă doar o stare de fapt. înţelepciunea aduce toate lucrurile în centrul atenţiei. un Univers uimit va vedea că Dumnezeu a revărsat într-adevăr. ci din pricina celui ce a supus-o — cu nădejdea. Ne odihnim în ceea ce este Dumnezeu. înţelepciunea.". printre altele. Perspectiva creştină asupra vieţii este însă cu mult mai realistă decît cea a Dr. 76 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Dar. a durerii şi a morţii. are întotdeauna o accentuată conotaţie morală. în prezent. înţelepciunea lui Dumnezeu ar fi rămas pentru totdeauna zăvorită în adîncul fără sfirşit al naturii divine. Toate faptele Sale sînt tot atît de curate pe cît sînt de înţelepte şi tot atît de bune pe cît sînt de curate şi înţelepte. Mîntuitorul nostru. Pangloss. din belşug peste noi orice fel de înţelepciune şi pricepere. însă această înţelepciune este perfidă şi falsă. mulţi oameni au declarat că nu pot crede în înţelepciunea ce stă la baza unei lumi în care se pare că există atîta rău. că şi ea va fi izbăvită. Doamne. Imperfecţiunea va fi nevoită să se plece.deosebeşte de animale. Pînă atunci. este aptitudinea de a stabili ţeluri perfecte şi de a le atinge prin mijloace desăvîrşite. Nu numai că faptele Lui n-ar putea fi făcute mai bine. Este concepută ca fiind curată. iar atunci cînd va sosi. a dat slavă lui Dumnezeu şi a fost deplin încredinţat că ce făgăduieşte El poate să şi împlinească. ne prezintă un personaj numit Dr. Rezultatul luptei nu este incert. vîrsta de aur nu se află în trecut. învinsă. Un Dumnezeu nemărginit în înţelepciunea Lui trebuie să lucreze într-o manieră care nu poate fi îmbunătăţită de către creaturile mărginite. astfel încît nu are nevoie să ghicească ori să presupună. întreaga creaţie suspină şi suferă durerile naşterii datorită puternicului şoc provocat de Cădere. fiecare fiind înţeles în lumina relaţiei sale cu toate celelalte şi poate astfel să lucreze în direcţia obiectivelor predestinate cu o precizie impecabilă. în ciuda stării noastre de plîns. Şi anume. întreaga istorie a lumii se dezvăluie a fi o luptă între înţelepciunea lui Dumnezeu şi viclenia lui Satan şi a oamenilor căzuţi. că lumea aceasta nu este deocamdată cea mai bună dintre toate lumile posibile. Ea vede sfîrşitul încă de la început.. înţelepciunea care nu e decît şiretenie este adesea atribuită oamenilor răi. Dumnezeu a adus făpturile Sale în fiinţă pentru a Se bucura de ele şi pentru ca ele să se bucure de El. cînd e folosită cu referire la Dumnezeu sau la oamenii neprihăniţi. cinicul scriitor francez a simţit o mare voluptate în a-1 pune pe bătrînul profesor în situaţii care fac filosofia sa să pară ridicolă. Cînd va veni ceasul victoriei lui Hristos. In ciuda lacrimilor. însă. această lume în suferinţă va fi adusă în glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu. noi credem că Dumnezeul care ne-a creat pe toţi este infinit de înţelept şi bun. în cele din urmă. Dumnezeu a avertizat că îi va prinde pe înţelepţi în viclenia lor şi va nimici priceperea celor pricepuţi. înţelepciunea. şi iată că erau foarte bune. în lucrarea sa Candide. şi aşteptăm cu răbdare desfăşurarea lentă a planurilor Sale milostive. Pangloss. Voltaire. 5 De-a lungul secolelor. Fiinţa lui Dumnezeu este propria-I apărare. Aceste două feluri de înţelepciune se găsesc într-un permanent conflict. tot astfel ne punem şi noi speranţa numai în Dumnezeu şi nădăjduim împotriva oricărei nădejdi. într-adevăr. există speranţă. Bineînţeles. ci o lume ce zace în umbra unui dezastru imens: Căderea omului. în faţa perfecţiunii. văzută de pe înălţimea muntelui Sinai ori a Calvarului. cu conceptul său de „raţiune suficientă". Pentru oamenii noii creaţii. pentru timpul cel mai îndelungat. iubitoare. Scriitorii inspiraţi insistă asupra faptului că. bună. speranţa noastră se bizuie pe singurul Dumnezeu înţelept. O. în Sfintele Scripturi. cît de felurite sînt lucrările Tale! Cu înţelepciune le-ai făcut pe toate şi pămîntul este plin de bogăţiile Tale! Fără actul creaţiei. După cum Avraam nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse. ci afirmă că „firea a fost supusă deşertăciunii — nu de voie. care este un optimist incorigibil şi în gura căruia pune toate argumentele în favoarea filosofiei „lumii celei mai bune dintre toate lumile posibile". înţelepciunea lui Dumnezeu 75 Toate lucrările lui Dumnezeu sînt îndeplinite cu o înţelepciune desăvîrşită.6 Nu se face aici nici un efort de justificare a căilor lui Dumnezeu faţă de oameni. ci o cale mai bună pentru împlinirea lor nici nu poate fi imaginată.

înaintea lor. care lucrează spre binele nostru prezent şi bunăstarea noastră eternă aduce sufletului o veritabilă binecuvîntare. voi sfarima uşile de aramă. După cum spune apostolul Petru. dînd un pic din coate pentru a obţine o poziţie. Există o cale mai bună: să repudiem înţelepciunea noastră şi. şi voi rupe zăvoarele de fer. Cei mai mulţi dintre noi trecem prin viaţă mai rugîndu-ne niţel. Prin practicarea credinţei şi a rugăciunii trebuie să-1 aducem în lumea practică a experienţei noastre cotidiene. voi preface întunerecul în lumină. de asemenea. prin care El aduce totul la înfăptuire şi toată înţelepciunea serafimilor şi heruvimilor strînsă la un loc n-ar putea găsi vreo modalitate de îmbunătăţire a procedurii divine. . îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei. în locul ei. ci de a vesti. venirea Duhului Sfînt în natura umană. Gerhard Teisteegen Dumnezeu ne îndeamnă mereu să ne încredem în El atunci cînd drumul este necunoscut. ştim că lucrarea ispăşitoare a lui Hristos a adus o reconciliere desăvîrşitâ între Dumnezeu şi oameni şi a deschis împărăţia cerurilor tuturor celor care cred. Eu voi merge înaintea ta. mai planificînd puţin.credinţă adevărată. toate lucrările lui Dumnezeu sînt făcute cu o înţelepciune desăvîrşită. mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în trup/ Răscumpărarea noastră a fost. dusă la îndeplinire cu aceeaşi măiestrie fără greş care caracterizează toate acţiunile lui Dumnezeu. Ba chiar mă întreb dacă Dumnezeu ne-ar putea face să înţelegem tot ce s-a întîmplat acolo. Iată promisiunea Lui: Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei. Fără îndoială. dar nu este de ajuns. şi au crezut. la cruce." 7 Mărturia credinţei constă în aceea că. „Tomo". „pentrucă M-ai văzut. Dorinţa noastră insistentă de a vedea calea înainte este destul de firească. dar constituie o adevărată piedică în calea progresului nostru spiritual. ca să ştii că Eu sînt Domnul care te chem pe nume. Copiii ce se lasă conduşi de Tatăl Nu întreabă unde merg. naşterea din nou. oricît de mult ar dori ei să pătrundă aceste lucruri. Preocuparea noastră nu este de a explica. ai crezut. şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut. Iţi voi da visterii ascunse. temîndu-ne mereu că vom da greş. O asemenea viaţă este o tragică irosire a adevărului. înfrîngerea finală a răului şi instaurarea definitivă a împărăţiei neprihănite a lui Hristos — toate acestea au izvorit şi continuă să izvorască din plinătatea infinită a înţelepciunii lui Dumnezeu. bogăţii îngropate. întruparea Fiului cel Veşnic în chip omenesc a fost una dintre faptele măreţe ale lui Dumnezeu şi putem fi siguri că această lucrare uimitoare a fost îndeplinită cu o perfecţiune posibilă numai Celui Nemărginit. Credinţa activă că Tatăl nostru Ceresc aşterne mereu împrejurul nostru circumstanţe providenţiale. 1" 78 CUNOAŞTEREA CELUI PREASRNT Lasă-L să te conducă fără să ştii ce-i înainte. şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de Eli' Susţinerea adevărului despre înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu ca fiind o doctrină fundamentală a crezului nostru are o importanţă vitală. şi nu-i voi părăsi. nici îngerii nu ştiu. în ascuns. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci. indiferent cum par lucrurile în această lume căzută. Dragostea n-are nevoie să ştie. Ochiul cel mai ager al celui mai sfînt observator din binecuvîntata societate a sferelor înalte nu ar putea descoperi nici un cusur în căile lui Dumnezeu. i-a zis Isus. voi netezi drumurile muntoase. înţelepciunea lui Dumnezeu 77 Acţiunea Evangheliei. sperînd. Ferice de ceice n-au văzut. Oricît de puţin o înţelegem. şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face. care nu aduce niciodată odihnă inimii. Deşi cărarea e neştiută Peste cimpii şi munţi singuratici. Dumnezeu Şi-a asumat întreaga răspundere pentru fericirea noastră veşnică şi este gata să preia conducerea vieţilor noastre în clipa în care ne întoarcem la El cu credinţă. să recurgem la înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu. dar nefiind vreodată siguri de ceva şi. Orice credinţă care are nevoie să fie susţinută de dovezile furnizate de simţuri nu este o credinţă adevărată.

2. Cuvîntul vine din limba latină şi este identic în conţinut cu termenul mai obişnuit atotputernic. 11. Thomas Blacklock înţelepciunea lui Dumnezeu 79 Note: 1. 3. Apoc. Pentru a domni. 42:16. 1:17 (KJV). ca vuietul unor ape mari şi ca bubuitul unor tunete puternice răsunînd prin tot Universul. Dumnezeu are nevoie de putere. In toate măreţele planuri ale Creatorului nostru. a fost purtat o vreme în întuneric. Ecles. Dumnezeul nostru Cel Atotputernic. autorul Apocalipsei. noi le-am auzit zicînd: „Eu sfnt Dumnezeul Cel Atotputernic. Cînd Fiul cel Veşnic S-a făcut trup. 3:14. 3:16 (KJV). este treaba Mea. Admiţînd că Dumnezeu este infinit şi că există prin Sine. Ca şi cum Dumnezeu ar spune: „Ceea ce sînt Eu este tot ce contează pentru tine. Ştim acest lucru prin revelaţie divină. 1 Tim. 9.' Suveranitatea şi omnipotenţa trebuie să fie nedespărţite. dacă nu ne învredniceşti Tu. Acesta din urmă apare de cincizeci şi şase de ori în Biblie2 şi nu este folosit decît cu referire la Dumnezeu. a început să împărătească." Ne simţim încurajaţi să aflăm cît de multe din lucrările măreţe ale lui Dumnezeu au fost făcute în taină. Ioan 20:29. 8:20-21. Şi aceasta înseamnă a fi omnipotent: a avea toată puterea. care îl plănuieşte. Amin. Ioan. 2:20-22. Cînd El a murit pentru ca lumea să aibă viaţă.Dumnezeul lui Israel. In timpul vedeniei sale. 7:12. departe de ochii curioşi ai oamenilor sau ai îngerilor. dar cum fac ceea ce fac. nevăzut de nimeni în final. a auzit ceva ca glasul unei mari mulţimi. prin minunata zidire. Lucrările Lui. înţelepciunea lui Dumnezeu. sîntem cele mai privilegiate creaturi. Dumnezeu posedă ceea ce nici o creatură nu poate avea: o incomprehensibilă plinătate de putere. era „dis de dimineaţă" 12. Gen. 6. 45:2-3. Nimeni nu L-a văzut cînd a înviat. căci în asta constă nădejdea şi pacea ta. 147:5. Isa. Cînd a înviat din morţi. Dan. odată cunoscut. Dar. el este în deplin acord cu raţiunea. Rom. Isa. încrede-te în Mine şi nu te teme". 4. Strălucesc atotputernicia şi înţelepciunea. iar raţiunea îngenunchează în semn de închinare în faţa omnipotenţei . 8. 10. Avînd bunătatea lui Dumnezeu. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană". Numai El este atotputernic. să umblăm pe o cale fără prihană? Ajută-ne să învăţăm să ne folosim de lucrarea puterii tăriei care se manifesta în Hristos cînd L-ai înviat din morţi şi L-ai pus să şadă la dreapta Ta în locurile cereşti. o tărie absolută. ce ne lipseşte? Negreşit. iar pentru a domni în mod suveran trebuie să aibă toată puterea. dar. 5. 7. întunericul acoperea faţa adîncului de ape. 1:31. înainte ca Dumnezeu să creeze cerurile şi pămîntul. cum am putea noi. Ps. Vestesc gloria binecuvîntatului Său Nume. care îl aduce la îndeplinire. 12. prin nemărginita mărime a puterii Tale. în pîntecele gingaşei fecioare. Eu fac ceea ce fac şi la urmă totul va ieşi la lumină. Una nu poate exista fără cealaltă. şi puterea lui Dumnezeu. vom observa imediat că El trebuie să fie şi atotputernic. Luca 24:1. Capitolul 12 OMNIPOTENŢA LUI DUMNEZEU Tatăl nostru ceresc. care sîntem din fire slabi şi păcătoşi. 1 Tim. lucrul acesta s-a petrecut în întuneric. şi glasul acela proclama suveranitatea şi omnipotenţa lui Dumnezeu: Aliluia! Domnul. care doreşte binele nostru suprem.

Omnipotenţa nu este numele dat sumei întregii puteri care există. Lumea lor era vie şi personală. Religia. Cuvîntul este folosit şi pentru a desemna uniformitatea modului în care se petrec lucrurile în Univers. Constanţa comportamentului lui Dumnezeu în lumea Sa reprezintă fundamentul întregului adevăr ştiinţific. ci de Acela care lasă aceste urme. cum ar fi legea obişnuită împotriva furtului şi a violenţei. „Puterea este a lui Dumnezeu"3 zice psalmistul. rezultă cu necesitate faptul că Dumnezeu este egal cu toată puterea care există. iar cel mai mare învăţător dintre toţi cîţi au existat vreodată i-a învăţat pe ucenicii Săi să I se adreseze ca unei persoane: „Cînd vă rugaţi. 1:20). Ştiinţa observă cum anume operează puterea lui Dumnezeu. însă această a doua accepţiune a cuvîntului este eronată. Observăm în continuare că Dumnezeu. Creştinul îşi aduce aminte cu deosebită bucurie că această „forţă a lumii" a zis cîndva „EU SÎNT" 5. este omnipotent. către Dumnezeu. Dumnezeu nu a renunţat niciodată nici măcar la o fărîmă din puterea Sa. trece dincolo de natură. descoperă undeva un tipar ce se repetă şi-1 stabileşte ca „lege". Fiindcă Dumnezeu este şi infinit. intimă şi profund împlinitoare. filosofia are diverse nume. dintre care cel mai îngrozitor ce mi-a fost dat să-1 văd este cel furnizat de Rudolf Otto: „Absoluta. Şi care sînt aceste legi ale naturii care L-au dat la o parte pe Dumnezeu din minţile a milioane de oameni? Legea are două semnificaţii. însă nu înstrăinează ceea ce a dat. Noi suferim astăzi de o mentalitate secularizată. lumea noastră este guvernată de legile naturii. noi vedem legile naturii. de făuritorul oricărui fenomen. Dumnezeu a delegat putere creaturilor Sale. ci atributul unui Dumnezeu personal . este sursa oricărei puteri care există şi. Religia este interesată în primul rînd de Cel care este sursa tuturor lucrurilor. Dumnezeu guverna lumea lor. Acolo unde scriitorii sfinţi L-au văzut pe Dumnezeu. El nu poate pierde nimic din perfecţiunea atributelor Lui şi. fiindu-Şi Sieşi suficient. iar noi sîntem tot mai îndepărtaţi de prezenţa lui Dumnezeu. să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău". Tot ce dă El rămîne al Lui şi se întoarce iarăşi la El. deducem omnipotenţa lui Dumnezeu în felul următor: Dumnezeu are putere. iar apostolul Pavel declară că natura însăşi mărturiseşte despre puterea Omnipotenţa lui Dumnezeu 81 veşnică a Dumnezeirii (Rom. aşadar. Uniformitatea activităţilor lui Dumnezeu în creaţia Sa îi dă omului de ştiinţă posibilitatea de a prezice cursul fenomenelor naturale. tot ce are El trebuie să fie fără limite. deoarece puterea este unul dintre ele. Pe el îşi 82 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT întemeiază omul de ştiinţă credinţa şi de acolo porneşte pentru a realiza lucruri mari şi folositoare în domenii ca navigaţia. Prima este aceea de normă exterioară impusă de către autorităţi. nu legi. neobosita forţă activă a lumii" 4. Creatorul care există prin Sine. Ea nu se ocupă de urmele paşilor lui Dumnezeu pe cărarea creaţiei. Dumnezeu are putere nelimitată. La drept vorbind. Ştiind aceasta. chimia. pe de altă parte. Lumea lor era în întregime populată. dar. profeţii şi sfinţii au umblat cuprinşi de extaz şi de o devoţiune caldă. El dă. noi însă le numim legi prin analogie cu legile arbitrare ale societăţii. gigantica.divine. Ceea ce vedem în natură nu sînt decît căile prin care puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu operează în creaţie. Pentru acest Unul. a noastră este aproape pustie. 6 Oamenii Bibliei au comunicat pretutindeni cu acest „gigantic absolut" într-un limbaj atît de personal pe cît poate permite graiul omenesc şi. Nu poţi citi multă vreme Scripturile cu o inimă receptivă fără să observi deosebirea radicală dintre perspectiva oamenilor Bibliei şi cea a oamenilor moderni. El trebuie să rămînă de-a pururi ceea ce a fost mereu: Domnul Dumnezeul cel Atotputernic. a noastră este impersonală şi moartă. pentru că o sursă trebuie să fie cel puţin egală cu tot ceea ce izvorăşte din ea. iar aceasta înseamnă că El este omnipotent. agricultura şi ştiinţele medicale. împreună cu El. acestea sînt fenomene.

Autosuficienţa Sa face inutilă căutarea unei posibilităţi de reînnoire a tăriei Lui în afara propriei persoane. In liniştită şi tăcută închinare Te ador. cinstea şi măreţia. Apoc. după un timp petrecut singur cu Dumnezeu. nu este nimeni ca Tine sus în cer sau jos pe pămînt. ele sînt utile ca analogii şi ilustrări şi. 4. Credinţa lui se ridică. Rudolf Otto. Totuşi. mărimea şi distanţele nu au nici o însemnătate. apropiindu-se de vîrsta mijlocie. căci Tu eşti Înălţat ca stăpîn peste toate. 3:14. fiindcă deţine puterea absolută. Pentru noi. pentru care nimic nu este greu sau dificil. spaţiului şi timpului. Amin. încît mintea omenească nici nu poate realiza. pentru El. 19:6. creştinii. credem că este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos şi al tuturor celor care-şi pun încrederea în El pentru viaţa veşnică. s-a ridicat în picioare complet vindecat şi a plecat cu o bucurie deplină pentru a înfiinţa una dintre cele mai mari societăţi misionare pentru străinătate din lume. însă asta fiindcă noi. Ex. A Ta este puterea. A căutat un loc unde să se retragă şi. Toată puterea necesară pentru a înfăptui tot ce doreşte Dumnezeu să facă locuieşte în fiinţa Sa infinită. Cuvintele lui Isaia despre Dumnezeu: „Căci aşa vorbeşte Cel Prea înalt. Domnul. pentru a ne face o idee corectă. avem tendinţa să gîndim în termeni proprii materiei şi nu . Mă prostern în ţarină în faţa Ta. Atotputernic Creator! Chiar heruvimii astfel se prostern cu feţele acoperite. s-a întîmplat să audă unul din cîntecele religioase ale negrilor: Omnipotenţa lui Dumnezeu 83 Nimic nu-i prea greu pentru Isus.despre care noi. Prietene atotprezent. Luca 11:2. Dumnezeul Cel Atotputernic poate face toate lucrurile la fel de uşor. atoateştiutor. 62:11. El nu cheltuieşte energie care apoi trebuie să fie completată din nou. Deoarece are sub porunca Sa toată puterea din Univers.trad. După această întîlnire cu Dumnezeu. Domnul nostru. Ori l-ai drapat în alb. Soarele strălucitor şi luna de pe ceru-nalt. Pastorul prezbiterian A. Dumnezeu este duh şi. a cărui locuinţă este vecinică" 1 dau o impresie clară de înălţime. Dumnezeule Preaînalt. p. trebuie să nu uităm că expresia „mult deasupra" nu se referă la distanţa fizică ce-L desparte de Pămînt. Omul plin de reverenţă găseşte în acest adevăr izvorul unei minunate puteri pentru viaţa sa lăuntrică. Preocuparea noastră nu este localizarea în spaţiu sau simpla altitudine. Cînd spunem că Dumnezeu este transcendent. în faţa Ta adînc se-nchină. B. ci la calitatea existenţei. profund descurajat şi gata să abandoneze lucrarea creştină. Nimeni nu poate lucra ca El. coborîndu-Se la capacitatea noastră limitată de înţelegere. 2. New York.) 3. Ps. bineînţeles. Dumnezeu face mereu uz de ele atunci cînd ne vorbeşte. faptul că El este înălţat cu mult mai presus de Universul creat. Sir John Bowring Note: 1. într-o plinătate niciodată diminuată. Credinţa lui în Dumnezeul puterii nelimitate i-a dat toată tăria de care avea nevoie pentru a merge înainte. înţelegem. a muncit enorm în slujba lui Hristos timp de treizeci şi cinci de ani. o. Simpson. atît de sus. pentru a se avînta în părtăşia cu Cel care poate face orice voieşte. The Idea of The Holy [Ideea despre Cel Sfînt] Oxford University Press. Capitolul 13 TRANSCENDENŢA DIVINĂ 0. Doamne. Mesajul i-a străpuns inima ca o săgeată. 24 5. 1958. cu sănătatea şubredă. ci viaţa. Dumnezeule. Tot ce se află în cer ori pe pămînt este al Tău: a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Tu pămîntul l-ai îmbrăcat cu haină de smarald. de aceea. 6. Toate lucrările Sale sînt făcute fără efort. care trăim într-o lume a materiei. King James Version (n. aducînd credinţă şi speranţă şi viaţă pentru trup şi suflet.

pe cînd muntele nu poate. ceea ce nu este suficient. banale şi nefolositoare ce pot fi auzite de la un amvon obişnuit. Cu toate că este atît de tînără şi de măruntă. Amîndouă fac parte din categoria „ceea ce nu este Dumnezeu" şi sînt despărţite de Dumnezeu prin nemărginirea însăşi. heruvimi şi Dumnezeu. arhanghelul şi omida sînt totuşi unite prin faptul că sînt amîndouă fiinţe create. Deşi foarte îndepărtate între ele pe scara lucrurilor create. Isaac Watts 86 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Ne consolăm. cu gîndul că Dumnezeu însuşi este Acela care ne pune în inimă dorinţa de a-L căuta şi. Ce a adus această schimbare bruscă? Muntele acoperit de păduri este tot acolo. care nu are nici doi ani şi cîntăreşte mai puţin de zece kilograme. explică el şi. ne-a descoperit psihologia păcatului. Cînd oamenii nu se mai tem de Dumnezeu. urcînd apoi la peşti. Teama de consecinţe nu mai reprezintă un motiv de reţinere. trebuie să recunoaştem transcendenţa Lui. se ^spunea despre oamenii credinţei că „au frică de Dumnezeu" şi că „îl slujesc . inima omenească trebuie să înveţe să traducă în sens ascendent limbajul pe care îl foloseşte Duhul pentru a ne da învăţătură. nu putem compara fiinţa lui Dumnezeu cu nimic altceva. Dumnezeu este întotdeauna aparte. animale. dintr-o dată. îngeri. după ce am auzit cele spuse. spunînd aceasta. ea preţuieşte pentru părinţii şi prietenii ei mai mult decît toată acea masă imensă a muntelui străvechi şi impunător. Admiraţia mută faţă de frumuseţile naturii face loc mîhnirii profunde provocate de copilul Transcendenţa divină 85 pierdut. atunci cînd frica de Dumnezeu a dispărut. poate rîde. totuşi. într-o lumină de care nu te poţi apropia. de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui"2. Un copilaş se îndepărtează de grupul de turişti căruia îi aparţine şi se rătăceşte pe munte. în timp ce prăpastia dintre Dumnezeu şi arhanghel este infinită. dar acum nimeni nu-1 mai bagă în seamă. decît dacă le putem găsi o oarecare corespondenţă în lucrurile materiale. Toată atenţia este concentrată pentru găsirea unei fetiţe cu păr cîrlionţat. doctrina despre Dumnezeu? Nu ar trebui deci să le cerem celor care se încumetă să ne înveţe să ne vorbească de pe muntele priveliştii divine sau să nu mai vorbească deloc? Cînd psalmistul a văzut nelegiuirea celui rău. căci fetiţa poate iubi. aşa cum am comparat adineaori copilul cu muntele. şi. în strădania ei de a se elibera de sub tirania lumii fireşti. oameni. inima sa i-a arătat cum era posibil lucrul acesta. Şi dacă un astfel de om ar vorbi pe pămînt. poate vorbi şi se poate ruga. Cît de ciudate şi lipsite de conţinut i-ar suna cuvintele serbede. în sensul deplin al cuvîntului. săptămînă de săptămînă. înălţîndu-şi vîrful pînă în nori. încalcă legile Lui fără şovăială. Nu trebuie să ne gîndim la Dumnezeu ca ocupînd poziţia cea mai înaltă într-o ordine ascendentă a fiinţelor: pornind de la unicelulare. în vremurile de odinioară. El este tot atît de sus faţă de un arhanghel pe cît este şi faţă de o omidă. fiindcă prăpastia care desparte arhanghelul de omidă nu este decît una finită. într-o anumită măsură. Spiritul este acela care dă semnificaţie materiei şi afară de spirit nimic nu are valoare perenă în final. Grupul se răspîndeşte pe versantul muntelui. ne face posibilă cunoaşterea Sa şi Se bucură chiar şi de cea mai slabă încercare de a-L face cunoscut. Totuşi. ce şi-a petrecut fericitele-i veacuri pe ţărmul mării de foc ar trebui să vină pe Pămînt. pe care-1 admirau cu cîteva minute în urmă. Şi toată lumea civilizată va fi de acord cu judecata lor. strigînd îngrijoraţi copilul pe nume şi cercetînd cu grijă fiecare loc izolat unde ar putea fi ascunsă micuţa fetiţă pierdută. am mai consimţi noi să ascultăm altceva mai prejos decît teologie. Aşa ceva ar însemna să recunoaştem eminenţa. păsări. dispoziţia mentală a membrilor grupului se schimbă în întregime. Dacă vreun observator sau sfint oarecare. Reticenţa şi rîvna sînt într-un veşnic conflict în inima care doreşte să vorbească despre Dumnezeu. cît de fără sens i s-ar părea vorbăria necontenită a seminţiilor omeneşti în continuă activitate.putem pricepe ideile abstracte. chiar preeminenţa lui Dumnezeu. Că numai pin' la umbra Feţei Tale poate să ajungă. Calitatea fiinţei copilului îi conferă acestuia valoare. n-ar vorbi el oare despre Dumnezeu? Nu şi-ar fermeca şi fascina ascultătorii cu descrieri incitante despre Dumnezeire? Şi. Nişte muritori corupţi s-ar putea încumeta Gloria sau harul a-Ţi cînta? Atît de sus Ţi-e urma de privirea muribundă.

Puterile m-au lăsat. Walter Dunn. la temelia vieţii lor religioase era convingerea că Dumnezeu este mare şi înfricoşător. vorbesc mult despre Dumnezeu şi se roagă uneori. Oricît de intimă ar fi fost comuniunea lor cu Dumnezeu. Am auzit glasul cuvintelor lui. căci sînt un om cu buze necurate. Frica aceasta de Dumnezeu era mai mult decît o presimţire a unui pericol. 4 Aceste experienţe arată că vederea transcendenţei divine va face curînd să înceteze orice controversă dintre om şi Dumnezeul său. nume fără semnificaţie. şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi". dar dovedesc clar că nu ştiu cine este El. Lumina Ta e-adevăr. faţa mi s-a sluţit. ar fi seamănul lor! Altfel n-ar spune: «Doamne. şi pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui. căci se temea să-L privească. rezultatul era acelaşi — un sentiment covîrşitor de groază şi spaimă. 14:27. Dan. pe tronul Tău înălţat. venerîndu-L. de sus şi de jos. Dumnezeule! Ce Dumnezeu! Dragă Doamne!». cărora nu li se ataşează nici o idee. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt ca să asculte. în faţa tronului Tău veşnic aprins Lepădăm a noastră strălucire. scrie el după aceea. şi-a ascuns faţa. coloarea mi s-a schimbat. „dar oamenii cari erau cu mine n-au văzut-o. M. am văzut singur vedenia".pe Dumnezeu cu frică". 5. ce vrei să fac?" 6 în contradicţie cu aceasta. 7. Oriunde Se arăta Dumnezeu oamenilor în timpurile biblice. faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau ca nişte flăcări de foc. dînd culoare şi relief caracterului sfinţilor." 3 Transcendenţa divină 87 întîlnirea lui Daniel cu Dumnezeu a fost poate cea mai înfricoşătoare şi mai minunată dintre toate. uşurătatea nelipsită din multe din întrunirile noastre. Ps. a zis el. Oliver Wendell Holmes Note: 1. ar fi muţi de admiraţie şi. totuş au fost apucaţi de o mare spaimă. şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur. Dacă ar fi impresionaţi de măreţia Lui.insuficienţă în prezenţa Dumnezeului Atotputernic. Isa. însă această frică tămăduitoare este greu de găsit astăzi printre creştini. dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită. siguranţa de sine a creştinilor moderni. 6. 1901. căldura Ta dragoste. lipsa şocantă de respect faţă de persoana lui Dumnezeu constituie suficiente dovezi ce demonstrează orbirea adîncă a inimii. 4. Prov. Cînd a vorbit Dumnezeu. cuvinte goale. 10:6-9. Conversations with Eckermann [Convorbiri cu Eckermann]. 45. 6:5. Cînd Moise L-a văzut pe Domnul în rugul aprins. Fapte 9:6. Inimă şi suflet eşti oricărei sfere. Washington şi Londra. poetul german Goethe şi-a îndreptat gîndurile spre religie şi a vorbit despre abuzul comis asupra Numelui divin. Isa.. în special pentru clericii care le au zilnic pe buze. Johann Peter Eckermann. Profetul şi-a ridicat ochii şi a văzut pe Unul pe care îl descrie astfel: „Trupul lui era ca o piatră de hrisolit. era o teamă nonraţională. „Eu. am căzut leşinat cu faţa la pămînt". 2. Orice dorinţă de luptă dispare din om. oricît de îndrăzneţe le erau rugăciunile. iar el este gata ca. Daniel. O astfel de idee a unui Dumnezeu transcendent străbate întreaga Biblie. 57:15. Aceste expresii devin pentru ei. „Oamenii îl tratează. să întrebe smerit: „Doamne."7 Doamne al tuturor. şi am văzut această mare vedenie.Frica de Domnul este un izvor de viaţă" 6. . şi am pierdut orice vlagă. pînă la care gîndul nostru nu poate ajunge. 36:1. n-ar mai dori să-I dea nume. împreună cu Saul cel învins. 3. Şi totuşi atît de-apropiat oricărei inimi iubitoare! CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Domn al vieţii-ntregi. Slava Ta străluceşte de la soare pîn' la stele. p. Discutînd o dată cu prietenul său Eckermann. Vederea lui Dumnezeu într-o vedenie i-a smuls lui Isaia strigătul: „Vai de mine!" şi mărturisirea: „Sînt pierdut. Mulţi se numesc cu numele lui Hristos. . o chinuitoare realizare a păcătoşeniei şi vinovăţiei. un sentiment acut de. ca şi cum Fiinţa supremă şi incomprehensibilă.

Ele ne învaţă că Dumnezeu este în acelaşi timp şi departe şi aproape şi că în El oamenii se mişcă. alături de el. dedesubt. natura lumii noastre. „Căci cine se apropie de Dumnezeu". Dumnezeu este aici pretutindeni. care era prezentă în lume chiar înainte de a Se întrupa în firea umană.. Cuvînt. Puţine adevăruri sînt exprimate în Scripturi la fel de clar ca doctrina omniprezenţei divine. înăuntru. dar nu ridicat. Aici începe credinţa şi. „Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor. Aşadar. Dumnezeu este omniprezent. întru totul deasupra. De exemplu. Ele declară că Dumnezeu este imanent în creaţia Sa. sub toate lucrurile."1 90 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Credinţa că Dumnezeu este prezent în Universul Său nu poate fi susţinută izolat de alte adevăruri. dar nu coborît. aproape de el. izvorăşte din spirit. Ea are implicaţii practice în multe domenii ale gîndirii teologice şi este legată direct de anumite probleme religioase. ci autoritatea ei constă în faptul că „Aşa vorbeşte Domnul". Ajută-ne să facem acele schimbări în viaţa noastră care sînt necesare înainte de a pricepe adevăratul sens al cuvintelor: „în prezenţa Ta sînt bucurii nespuse". cum este apa pentru peşti şi aerul pentru păsări. în afară. care locuieşte în ea. dar cunoaşterea noastră nu este decît o umbră. lîngă orice fiinţă. întru totul dedesubt. „trebuie să creadă că El este"2. aproape de orice lucru. pentru a explica şi celelalte realităţi ce ne sînt comunicate despre El. Cuvîntul prezent înseamnă. Amin. Este ea o lume materială care se guvernează singură sau este spirituală şi e condusă de puteri nevăzute? Se explică acest sistem interdependent de la sine sau va rămîne el un mister? începe oare şi se termină în sine fluxul existenţei? Ori îşi are el izvorul mult mai sus şi mult mai departe de munţii cei înalţi? Teologia creştină afirmă că deţine răspunsurile la aceste întrebări. dar nu pe baza unor legi . susţinînd. şi acest Dumnezeu îl vede şi-1 cunoaşte pe deplin. Dincolo de El nu mai poate fi loc pentru nimic. Ungă. învăţătura Noului Testament este că Dumnezeu a creat lumea prin Logos.. şi Cuvîntul este identificat cu a doua Persoană a Dumnezeirii. pe pămînt ori în infern unde oamenii s-ar putea ascunde de prezenţa Lui. Gînditorii din aproape toate timpurile şi culturile s-au întrebat ce fel de lume este cea în care trăim. conducînd. Lucrul acesta este pentru noi o mare pierdere şi cauza unei mari slăbiciuni spirituale.Capitolul 14 OMNIPREZENŢA LUI DUMNEZEU Tatăl nostru. cum ar fi. că nu există loc în cer. Universul funcţionează ca un sistem ordonat. aici. în afara tuturor. Doctrina omniprezenţei divine dă un caracter personal relaţiei omului cu Universul în care el se găseşte. iar prefixul omni îi conferă ideea de universalitate. spune Epistola către evrei. trăiesc şi îşi au fiinţa. Scriptura afirmă că Dumnezeu este infinit. deasupra. Ea nu speculează şi nici nu-şi dă cu părerea. desigur. ea va continua să se rezeme ferm pe temelia iniţială. ştim că eşti aici cu noi. Dumnezeu este mediul nostru de viaţă. Pasajele care susţin acest adevăr sînt atît de clare. respectivele pasaje ne obligă să presupunem că Dumnezeu este omniprezent. Iar Hristosul însuşi a spus: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Ea declară cu hotărîre că lumea este spirituală: îşi are originea în spirit. scria Hildebert din Lavardin. care să-1 ajute pe orice om să deosebească binele de rău. aproape de. dar nu inclus. Asta înseamnă că fiinţa Lui nu cunoaşte limite. încît ar fi necesar un efort considerabil pentru a le înţelege greşit. nu există limite pentru prezenţa Sa. la fel de convingător e faptul că de fiecare dată. întru totul înăuntru."3 Orice „şi în" s-ar adăuga la credinţa fundamentală în Dumnezeu va reprezenta o suprastructură şi. deşi continuă cu o mie de alte adevăruri minunate. Dumnezeu este prezent. în plus. Cuvîntul a făcut toate lucrurile şi a rămas în creaţia Sa pentru a o susţine şi a o întreţine şi pentru a fi în acelaşi timp o lumină morală. de pildă. Acest adevăr fundamental dă semnificaţie tuturor celorlalte adevăruri şi conferă o valoare supremă scurtei sale vieţi. în nemărginirea Lui. umplînd. indiferent de înălţimea la care se va ridica. este spirituală în esenţa ei şi este lipsită de sens fără Duhul. dar nu exclus. o palidă imagine a adevărului şi are atît de puţin din savoarea spirituală şi dulceaţa lăuntrică pe care ar trebui s-o ofere o astfel de cunoaştere. El înconjoară mărginită creaţie şi o cuprinde. şi aveţi credinţă în . ele se sprijină toate pe adevărul că Dumnezeu este şi El este aici.

afirmă că Dumnezeu este prezent. dar a simţi prezenţa Lui este o nespusă fericire". prin Isus Hristos. Nu ar fi cinstit să promitem fiecărui credincios o stare de continuă jubilaţie şi ar fi nerealist să ne aşteptăm la aşa ceva. un creştin poate cunoaşte suferinţa chiar dacă este conştient de prezenţa lui Dumnezeu. A New Dictionary of Quotations. Holmes. Pentru el. alături de oricine şi. Chiar dacă „totdeauna sîntem veseli"4. adevărul acesta este o sursă de profundă mîngîiere în întristări şi de siguranţă neclintită în felurite experienţe prin care trece în viaţa sa. mai aproape de noi decît chiar gândurile noastre. o entitate obiectivă.impersonale. Evrei 11:6. New York. Atît Scripturile. Allen Fleece rezumă mărturia multor alţi oameni: „Este o binecuvîntare să ştii că Dumnezeu este prezent. \ însă totul va fi bine. 3. Dumnezeu este acolo. într-adevăr. 2. cît şi raţiunea. Doctrina omniprezenţei divine stabileşte acest adevăr pentru vecie. tot astfel. L. uneori.G. Lăudaţi-I Numele nemuritor! Dumnezeu însuşi e cu noi: Cel pe care puternice oşti îngereşti îl slujesc în locurile cereşti. dar va fi reală. Rămîne doar ca noi să învăţăm să experimentăm acest adevăr în mod conştient.H. prezent în orice colţ al lumii Sale. . Aşa cum un copil poate plînge de durere chiar şi adăpostit în braţele mamei sale. Mencken. răspunsul la această întrebare. Certitudinea că nu sîntem niciodată singuri potoleşte marea zbuciumată a vieţii noastre şi aduce pace sufletului nostru.. 92 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Dumnezeu îşi dezvăluie prezenţa: Veniţi sâ-L adorăm Şi plini de teamă sfîntă Lui să ne-nchinăm. Creştinul instruit aduce. Balsamul vindecător ce picură din veşmîntul Prezenţei care ne înconjoară ne vindecă durerile. selectat şi editat de H. Pentru un creştin convins. aproape de orice. lacrimile au un efect terapeutic. din India. Gerhard Tersteegen Note: 1. ci datorită glasului creator al prezenţei imanente şi universale. spunea că a văzut hinduşi care mîngîiau copacii şi pietrele. iar Hristos a trecut din pricina noastră prin momente de durere profundă şi lacrimi grele în rugăciune. Pavel a recunoscut că. 462-463. ci înseamnă mai degrabă a recunoaşte prezenţa reală a Aceluia despre care orice teologie temeinică declară că este deja acolo. El este acolo. Experienţa care rezultă nu va fi vizuală. nu închis în copaci sau pietre. Preotul W. „practicarea prezenţei lui Dumnezeu" constă nu în proiectarea unui obiect imaginar în mintea sa. a cărui prezenţă să încerce a o realiza ulterior. el şi tovarăşii lui erau întristaţi. El ne e şi Domn şi Mîntuitor. Logosul. Certitudinea că Dumnezeu este mereu aproape de noi. ci liber în Univers. cu toată smerenia. Singurul nostru Dumnezeu. aşa cum este aici şi pretutindeni. p. înainte de a deveni fatale. Alfred A. ar trebui să ne menţină mai tot timpul într-o stare de înaltă fericire morală. Knopf. şoptind: „Eşti acolo? Eşti acolo?". existînd independent de orice concepţie despre El din partea creaturilor Sale. măcar că nu părăsise niciodată sînul Tatălui (Ioan 1:18). într-o lume ca aceasta. Ioan 14:1. Omniprezenţa lui Dumnezeu 91 către dumnezeul care sperau că se află înăuntru. 1942.accesibil imediat oricărei inimi iubitoare. O frază dintr-o scrisoare scrisă de Dr. Dar nu tot timpul.

fiindcă aceasta I-ar cere să Se schimbe. toată teologia se înscrie într-un cerc. deşi îi atribuim lui Dumnezeu vedere. a fost credincios faţă de Tine — Tatăl Său ceresc — tot astfel. de pildă. ori gust. Fiindcă Dumnezeu este ceea ce este. Toate acţiunile lui Dumnezeu sînt în armonie cu toate atributele Sale. gust. ori sentiment. cît se poate de neclară. cînd spre un altul înseamnă să-ţi imaginezi un Dumnezeu care este nesigur de Sine. El nu poate fi constrins din afară. Nici unul dintre atribute nu contrazice vreun altul. ea nu poate exista. Ele nu sînt lucruri în sine. Astfel. prin propria Lui voinţă suverană. cu toate acestea. ci faţete ale fiinţei Lui unitare. Aşa cum am subliniat mai sus. ale Dumnezeirii care este perfectă la modul absolut. Vedem. sentimente. Să ţi-L închipui pe Dumnezeu ca oscilînd cînd spre unul din atributele Lui. Dacă este neschimbat. deci toate cuvintele şi faptele Lui trebuie să fie şi să rămînă statornice. şi. ori pricepere. Este evident că nici una dintre aceste forţe nu-L poate afecta în vreun fel pe Dumnezeu. unitatea de esenţă a tuturor atributelor devine evidentă. dacă Dumnezeu există prin Sine. datorită simplităţii Lui desăvîrşite. frustrat şi instabil emoţional. intelect şi aşa mai departe. văzul nu este diferit de auz. dar ele nu pot fi despărţite. ori miros. atributele lui Dumnezeu nu sînt trăsături izolate ale caracterului Său. Amin. din această cauză. deoarece fiecare atribut al Său este afirmat de un alt atribut. a fi şi a face sînt una în El. nume pe care le dăm adevărurilor pe care le ştim despre Dumnezeire. După cum Fiul Tău. că. să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta. Cred că s-ar putea dovedi că aproape orice erezie care a lovit Biserica de-a lungul anilor a apărut ori datorită faptului că au fost crezute lucruri neadevărate despre Dumnezeu. întrucît Dumnezeu este perfect. fraţii Lui pămînteşti. aspecte ale unui întreg perfect. ci toate se armonizează şi se îmbină în adîncul infinit al Dumnezeirii. ci întotdeauna vorbeşte şi acţionează din Sine însuşi. trebuie. dacă are putere. . pipăit. să-Şi fie Sieşi suficient. nu poate înceta să fie ceea ce este şi. El îşi este propria raţiune pentru tot ce este şi face. Ne putem gîndi la ele în mod distinct. ceea ce. în mod similar. Pentru a avea o înţelegere corectă a atributelor este necesar să le vedem ca fiind una. Oamenii devin infideli din pricina dorinţelor. acum. 6:10. Capitolul 15 CREDINCIOŞIA LUI Este bine să-Ji aducem mulţumiri şi să cîntăm laude Numelui Tău. „Urmează că. Dacă posedă cunoaştere. A amplifica orice atribut cu preţul excluderii altui atribut înseamnă a te îndrepta direct spre una dintre mlaştinile îngrozitoare ale teologiei. natura Lui infinită ne asigură că El posedă toată cunoaşterea. pierderii interesului faţă de ceva sau din cauza unei influenţe puternice din afară. Tot ceea ce Dumnezeu face este în acord cu ceea ce este El. trebuie să aibă toată puterea. cu toate că noi folosim cuvinte diferite referindu-ne la Dumnezeu în situaţii diferite". ştiind lucrul acesta mergem înainte cu nădejde deplină pentru toţi anii şi toate veacurile ce vor veni."1 în procesul studierii oricărui atribut. cu toate acestea. „Toate însuşirile atribuite lui Dumnezeu. miros. în ceruri. 2 Cor.4. El nu poate acţiona în neconcordanţă cu Sine însuşi. desigur. cînd era pe pămînt. sîntem mereu tentaţi s-o facem. El este credincios faţă de noi. raţiune. El este în acelaşi timp credincios şi neschimbat. potrivit cu semnificaţia fiecărui cuvînt. spune Nicolaus Cusanus. ori pipăit. dar umbrind astfel alte aspecte la fel de adevărate. imuabilitatea Sa presupune credincioşia Lui. mai degrabă sînt idei care ne ajută să ni-L imaginăm pe Dumnezeu. slăbiciunii. ci o palidă reflectare mentală a Lui. ar însemna că cel la care ne gîndim nu este adevăratul Dumnezeu. atributele se explică unele pe altele şi dovedesc că ele nu sînt decît licăriri. ori datorită accentuării exagerate a unor aspecte adevărate. întrezărite cu bucurie de mintea omenească. în felul acesta. aşa cum găseşte El de cuviinţă. în El. Imaginea obişnuită despre Dumnezeu ca fiind sfîşiat între dreptatea şi îndurarea Sa este cu totul falsă. auz. Preaînalte. în realitate nu pot diferi una de alta. de asemenea. rezultă că El 94 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT nu poate fi neloial. fiind infinit. Orice lipsă în caracterul divin ar demonstra imperfecţiune şi. fricii.

însă. El a făcut cerurile. pentru cel credincios. cei descurajaţi pot cu toţii să găsească o speranţă nouă şi un motiv de bucurie în faptul că Tatăl nostru ceresc este credincios. laudă atributele lui Dumnezeu şi. Iar alţii înţeleg suveranitatea lui Dumnezeu într-un fel care distruge sau. Scriitorii inspiraţi ai Bibliei au fost oameni cu aceleaşi slăbiciuni ca şi noi. De la început. Credincioşia lui Dumnezeu este o premisă fundamentală a unei teologii temeinice. cel puţin. în timp ce celelalte rămîn inactive. măreţie şi bunătate". iar inima credinciosului nu poate decît să tresară de bucurie la ceea ce descoperă: „Proslăvirea perfecţiunii glorioase a lui Dumnezeu". El nu Se poate dezbina pe Sine astfel ca. lucru pe care Biblia îl afirmă de asemenea. Fiindcă Scripturile nu doar afirmă adevărul. Nu există nici un conflict între atributele divine.De pildă. la rîndul ei. sau fac ca mila Lui să-I umbrească adevărul. o aşteptare plină de încredere. Din realităţile obiective ale teologiei. inimile lor au făcut mii de deducţii fericite şi aplicaţii personale! Cartea Psalmilor vibrează de bucurie şi de recunoştinţă pentru credincioşia lui Dumnezeu. Alţii împing doctrina biblică despre bunătatea lui Credincioşia lui Dumnezeu 95 Dumnezeu atît de departe. Biblia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. încît ajung să contrazică sfinţenia Lui. credinţa în perfecţiunea lui Dumnezeu a adus credincioşilor un sentiment plăcut de siguranţă şi i-a învăţat în decursul veacurilor să cînte. Iată doar cîteva exemple luate dintr-o carte de imnuri publicată în 1849. Ceea ce au învăţat despre Dumnezeu a devenit pentru ei o sabie. Cîntarea creştină. în primii ani de existenţă ai Bisericii. „Slavă. atributele reprezintă izvorul din care curg rîuri de melodii voioase. unii oameni au interpretat adevărul acesta în aşa fel încît practic neagă faptul că El este drept. La fel stau lucrurile şi cu celelalte atribute divine. de fapt. ea este mult mai mult: trece prin procesul de înţelegere şi ajunge să fie o hrană consistentă pentru suflet. „Omniscienţă". Noul Testament preia această temă şi celebrează loialitatea lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său. îndreptîndu-se spre victorie. care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont. Cei ispitiţi. Mai există încă unele cărţi vechi de imnuri în care cîntările nu au CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT titluri. Faima fiecăruia dintre noi îşi poate dezvolta propriile aplicaţii ale acestui adevăr şi poate trage acele concluzii pe care el i le sugerează. Toată speranţa binecuvântării noastre viitoare se bizuie pe credincioşia lui Dumnezeu. Şi. spre viaţa viitoare. iar numele pe care le poartă sînt „Cel credincios" şi „Cel adevărat". Putem avea o percepţie corectă a adevărului numai dacă îndrăznim să credem tot ce a spus Dumnezeu despre Sine. în Apocalipsa. speranţa lor de mai bine. este cu totul inoportun. Fiinţa lui Dumnezeu este unitară. cei îngrijoraţi. un ciocan. diminuează considerabil bunătatea şi dragostea Sa. un rînd scris cu caractere italice deasupra indică tema fiecăruia. Isus Hristos. Nu încape îndoială că o orbire parţială a căzut peste oricine a încercat aşa ceva. Dreptatea trebuie să fie prezentă în îndurare şi dragostea în judecată. Hristos este văzut călare pe un cal alb. la un moment dat. „Omnipotenţă şi imuabilitate". dar oricine este familiarizat cu imnologia creştină ştie că izvorul cîntărilor sfinte îşi are sursa cu mult înainte. Numai avînd o deplină încredinţare că El este credincios putem trăi în pace şi putem privi cu încredere înainte. nici nu va putea accepta vreodată să slăbească credincioşia Lui. trăind în viitoarea vieţii. îndurare şi har". a devenit motivaţia vieţii lor. în ignoranţa sa. Tot ceea ce Dumnezeu este trebuie să fie în perfect acord cu ceea ce El face. Legămîntul Lui rămîne valabil şi promisiunile Sale vor fi onorate pe măsura credincioşiei Lui. Un om îşi asumă o responsabilitate imensă atunci cînd îndrăzneşte să elimine din revelaţia de Sine a lui Dumnezeu acele aspecte care lui. i se par că pot ridica obiecţii. cei plini de teamă. un scut. Ferice de omul a cărui speranţă E-n Dumnezeul lui Israel. . în imnurile noastre. se găseşte şi credincioşia lui Dumnezeu. Fiii greu apăsaţi ai legămîntului pot fi siguri că El nu-Şi va îndepărta niciodată bunătatea de la ei. El îşi va respecta întotdeauna cuvîntul prin care S-a legat. în cele mai izbutite dintre ele. „înţelepciune. printre acestea. iar nevoile sale i le aduc în atenţie. Nu trebuie să ne fie teamă să lăsăm adevărul exact aşa cum este scris. să acţioneze pe baza unuia dintre atribute. ci şi arată care-i sînt foloasele pentru toţi oamenii.

Deşi necesară. Dacă Dumnezeu nu este bun. Fiecare pagină a Bibliei afirmă explicit sau implicit faptul că Dumnezeu este bun.Şi. sinceră şi prietenoasă. Autoarea a observat că toate activităţile noastre religioase şi toate mijloacele harului. Isaac Watts Note: 1. ci aşa cum îţi sade bine Jie. fiind infinită. ea adaugă cuvintele: „în bunătatea Lui". pocăinţa nu este . Afirmaţia teologiei creştine că Dumnezeu este bun nu este acelaşi lucru cu a spune că El este drept sau sfînt. Adevărul Lui pe veci stă neclintit. p. ci despre bunătatea Lui. Bunătatea lui Dumnezeu este 'ceea ce-L face să fie bun. încît acest studiu succint despre bunătatea divină va începe cu o definiţie. Doamne. op. pretutindeni unde Dumnezeu S-a revelat oamenilor.Această demonstraţie a fost făcută pentru ca sufletele noastre să înveţe să se alipească cu înţelepciune de bunătatea iui Dumnezeu". iar ecoul reverberează pînă pe pămînt.. El are o inimă duioasă şi plină de compasiune. iar înţelepciunea morală care se cunoaşte pe sine se grăbeşte să recunoască faptul că nu poate exista nici un merit. azi clasică. intensitatea bunătăţii Lui nu este variabilă. fiind Dumnezeul care eşti. El nu-i privilegiază pe unii în defavoarea celorlalţi. Lucrează în vieţile noastre nu după cum merităm. Aşteptările noastre se întemeiază întotdeauna pe bunătatea lui Dumnezeu. de o nespusă frumuseţe şi putere de pătrundere. Nicolaus Cusanus. După care enumera cîteva dintre lucrările măreţe pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi şi. Acest adevăr constituie o piatră de temelie pentru o concepţie corectă despre Dumnezeu şi este necesar pentru sănătatea morală a omului. cit. nu sînt nimic pînă nu înţelegem că bunătatea nemeritată şi spontană a îui Dumnezeu se află în spatele şi la baza tuturor acţiunilor Sale. în conduita umană. A admite posibilitatea că Dumnezeu ar putea fi altfel decît bun înseamnă a contesta validitatea gîndirii în general şi ar duce în final la negarea oricărei judecăţi morale. Capitolul şase din mica ei lucrare. El n-a fost niciodată mai bun decît este acum. Raţiunea este de acord. rai. de data asta nu vom vorbi despre sfinţenia Lui. atunci nu există nici o deosebire între blîndeţe şi cruzime. iubitor. Dumnezeu ne-a creat pentru că bunătatea Sa L-a îndemnat să o facă şi tot de aceea ne-a şi răscumpărat. totuşi. Bunătatea divină. Revelations of Divine Love [Revelaţii ale dragostei divine]. ceea ce trebuie acceptat ca un articol de credinţă la fel de neclintit ca şi scaunul Său de domnie. îşi are cauza în sine însăşi. ceea ce este cu totul altceva. începe astfel: . Amin. atitudinea Lui statornică faţă de toate fiinţele morale fiind deschisă. plecînd şi întorcîndu-ne în acelaşi loc pe mai multe căi. Prin natura Sa. Promisiunile Lui nu sînt pentru nimeni zadarnice. Cuvîntul bun înseamnă aşa de multe lucruri pentru aşa de mulţi oameni. care a trăit cu şase sute de ani în urmă. Capitolul 16 BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU 0. De vreme ce Dumnezeu este imuabil. Sfinţenia lui Dumnezeu este proclamată cu putere în ceruri. fă-ne bine după placul Tău. oricît de bune şi folositoare ar fi. El este înclinat să reverse binecuvîntări asupra noastră şi găseşte o plăcere sfîntă în asigurarea fericirii poporului Său. 98 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Bunătatea lui Dumnezeu stă la baza tuturor binecuvîntărilor pe care El le revarsă zilnic asupra noastră. milostiv şi binevoitor faţă de oameni. nici nu va fi vreodată mai puţin bun. iar raiul poate fi iad şi iadul. fiind unul dintre atributele lui Dumnezeu. ci face ca soarele Lui să strălucească peste cei răi ca şi peste cei buni şi îşi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. pămîntul şi mările. perfectă şi eternă. înţelesul cuvîntului poate fi precizat numai cu ajutorul cîtorva sinonime. El pe sărac hrăneşte şi scapă pe cel asuprit. fără a avea vreun merit sau a putea oferi ceva în schimb. cu tot ce e-n ele. Astfel nu vom avea de ce să ne temem în lumea aceasta sau în cea care va veni. după fiecare. nici în cea mai bună şi mai curată dintre ele. 12. Julian de Norwich. prin gura sfinţilor şi înţelepţilor. destinatarii bunătăţii Lui sînt cu toţii beneficiarii Săi. a văzut limpede că temeiul oricărei binecuvîntări este bunătatea lui Dumnezeu. Cauza bunătăţii Lui se află în Sine însuşi.

ea nu este decît încredere în bunătatea lui Dumnezeu. iar lipsa ei echivalează cu punerea sub semnul întrebării a caracterului Său sfînt. ci o condiţie pentru a primi darul fără plată al iertării pe care o acordă Dumnezeu în bunătatea Sa. ca să le arate cum este Dumnezeu şi ca să poată face cunoscută adevărata natură a lui Dumnezeu unui neam care avea idei greşite despre El. 'Naintea ochilor luminaţi de credinţa în Tine Desfăşoară bunătatea-Ţi şi harurile divine. supăraţi. Charles WesJey Note: 1. Deşi bunătatea lui Dumnezeu este infinită. O. Acesta este doar unul dintre lucrurile pe care le-a făcut cît timp a trăit aici. cum Se va purta El cu mine? Ce fel de atitudine va avea El? Ce voi descoperi despre cum este El în realitate?" Răspunsul este că vom descoperi că Dumnezeu este exact ca Isus. doreşte din toată inima să ne fie prieten. ar putea întreba circumspect: „Dacă mă întorc la Dumnezeu. Strălucirea ce face ziua să zăbovească. va veni totuşi. celui ce se căieşte. Bunătatea Iul Dumnezeu 99 întreaga perspectivă a oamenilor s-ar schimba dacă am ajunge cu toţii să credem că locuim sub un cer prietenos şi că Dumnezeul cerurilor.meritorie. trebuie să venim la El aşa cum a venit fiul risipitor. omul nesincer. Dacă însă se căieşte cu adevărat. Doamne. Cererea-mi stăruitoare ascultă Şi bunătatea Ta mi-o arată. Să te temi. El nu Şi-o va impune cu forţa. Ipocritul. Ea nu-L obligă pe Dumnezeu cu nimic şi nici nu-L face dator nimănui. însă. odihna mea cerească Şi-ntreaga fericire ce aici am adunat. dar să nu fii stăpînit de frică — iată paradoxul credinţei. Tu. cu muzică şi dans. „a văzut pe Tatăl". Rugăciunea nu este nici ea meritorie în sine. El este prietenos cu cel cuprins de teamă. chiar dacă fariseii şi legaliştii vor rămîne afară. celui care se judecă singur I se va părea generos şi bun. care erau aşa. şi a făcut-o într-un mod desăvîrşit. aşa cum îi stă în putere s-o facă. chiar dacă păcatele noastre ar fi tot atît de numeroase cît cele ale întregii omeniri la un loc. dar fără succes. în timp ce Tatăl îşi va strînge din nou copilul la piept. în trup. blînd cu cel slab şi ospitalier cu cel străin. Prin atitudinea noastră putem determina felul în care vom fi primiţi de El. Dar păcatul ne-a făcut fricoşi şi timoraţi. El ascultă rugăciunile numai pentru că este bun şi pentru nici un alt motiv. Bunătatea Ta — iată ce ochii mei preţuiesc. ci ne va arăta încrederea Sa ca şi cînd n-am fi păcătuit niciodată. încrezîndu-se numai în îndurarea Domnului său şi trecutul nu i se va mai lua în socoteală. Rebelul prins nu se înfăţişează de bunăvoie înaintea regelui contra căruia a luptat atîta timp ca să-1 înlăture. Anii trăiţi în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu au făcut să crească în noi o frică ce nu poate fi învinsă peste noapte. „Cine M-a văzut pe Mine". . Nici credinţa nu creează merite. deşi înălţat în putere şi măreţie. de-aş zări un zîmbet de-al Tău. asemeni fiului risipitor. Măreţia lui Dumnezeu ne inspiră teamă. îl va găsi rece şi distant aşa cum li s-a părut şi Isus odinioară celor din vremea Lui. De la El învăţăm cum Se poartă Dumnezeu cu oamenii. i se va părea plin de îndurare. printre oameni. un izvor nesecat de bunăvoinţă. în ciuda păcatelor lui din trecut. Ioan 14:9. a zis Isus. înăuntru va fi o 100 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT sărbătoare de bun venit. dacă ne întoarcem la Dumnezeu. nădejdea mea. O. dar bunătatea Lui ne îndeamnă să nu ne temem de El. Dacă vrem să fim bine primiţi. iertător cu cel sărac în duh. doreşte sincer să se împace cu Dumnezeu.1 Hristos a umblat pe pămînt. Cineva care. atent faţă de cel neştiutor. Meister Eckhart ne îndeamnă să nu uităm că. Descoperă-Ţi chipul minunat. şi cînd venim astfel. ceresc! Sufletul meu firea preasfintă să-Ţi vestească A ta dragoste şi al Tău Nume să slăvească. Dumnezeu nu va ţine cont de ele.

spunîndu-I lui Dumnezeu că este sigur că El va acţiona în acea situaţie critică potrivit cu caracterul Său. Te iubim pentru dreptatea Ta.Capitolul 17 DREPTATEA LUI DUMNEZEU Tatăl nostru. nimic nu a pătruns în fiinţa lui Dumnezeu. care să-L poată determina să acţioneze într-un fel sau altul. şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfînt.. după cum cel care este cercetat a fost echitabil sau inechitabil în inima şi conduita sa. Atunci cînd vorbim despre dreptate. Judecătorul pămîntului. ea nu este decît un nume pe care-1 dăm felului Său de a fi şi nimic mai mult. deoarece se postulează existenţa unui principiu al dreptăţii în afara lui Dumnezeu. Dumnezeul răzbunărilor. Dreptatea Ta susţine ordinea în Univers şi garantează siguranţa tuturor celor care-şi pun încrederea în Tine. iar tema ei este dreptatea divină. După cum aurul este un element ireductibil şi nu-şi poate schimba sau altera . fie cu neprihănire. atunci cînd va veni. pînă cînd vor birui cei răi?"3 Ceea ce trebuie înţeles ca fiind nu o cerere de 102 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT răzbunare personală. iar inechitatea este exact opusul ei. şi răsplăteşte celor mîndri după faptele lor! Pînă cînd vor birui cei răi. Amin. Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale. care L-ar obliga să acţioneze într-un anumit mod. Oamenii sfinţi. făcînd referire la Dumnezeu. Ioan îi vede pe sfinţii biruitori stînd în picioare pe o mare de sticlă amestecată cu foc." 4 Iar cînd îndelung amînata judecată a lui Dumnezeu începe să se abată asupra lumii. Tu. sfînt eşti Doamne."2 Despre mult aşteptatul Mesia se profeţise că. sfînt. dreptatea şi neprihănirea abia pot fi deosebite una de cealaltă. cu referire la o lucrare pe care ştim că El o va face. Uneori auzim spunîndu-se: „Dreptatea cere ca Dumnezeu să facă lucrul cutare". Dumnezeule Atotputernic. plini de adîncă compasiune. Doamne. nimic nu a fost înlăturat. arată-Te! Scoală-Te. Este o eroare atît de gîndire. Acelaşi cuvînt din original este tradus fie cu dreptate. îşi va judeca poporul cu dreptate şi pe săraci cu nepărtinire. dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie. rugăciunile lor de pocăinţă au dobîndit o mare putere şi eficacitate. „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău. Oameni ca David şi Daniel şi-au recunoscut propria lipsă de neprihănire în contrast cu neprihănirea lui Dumnezeu şi. împărate al Neamurilor! Cine nu se va teme. Ei ţin în mîini harfele lui Dumnezeu şi cîntecul lor este cîntarea lui Moise şi a Mielului. nimic nu s-a schimbat. ci pur şi simplu în situaţia respectivă El este El însuşi. revoltaţi de nedreptatea conducătorilor lumii. înălţat mai presus de orice. Bineînţeles că nu există un asemenea principiu. „Mari şi minunate sînt lucrările tale. căci numai o putere superioară poate impune ascultare. termenii fiind lăsaţi — s-ar putea crede — la latitudinea traducătorului. „Tu. Doamne. cînd Dumnezeu acţionează cu dreptate. Cînd a aflat de distrugerea Sodomei. elaborat şi tot atît de artistic ca al oricărei opere a literaturii universale. Doamne.. „Norii şi negura îl înconjoară. drept în toate căile Tale şi sfînt în toate lucrările Tale. Dumnezeul răzbunărilor. ci expresia unei arzătoare dorinţe de a vedea că dreptatea morală învinge în societatea umană. aşa ca cel bun să aibă aceeaş soartă ca cel rău. Doamne Dumnezeule. absenţa egalităţii dintre gîndurile şi faptele omului. Noi trăim fiindcă Tu eşti drept — şi milostiv. şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta. Recunoaştem că judecăţile Tale sînt intru totul adevărate şi drepte. domnind cu nepărtinire. Sfînt. In Sfintele Scripturi. Adevărul este că nu există şi nici nu poate exista ceva exterior naturii lui Dumnezeu. iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine. cît şi de exprimare. departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?"1 Concepţia psalmiştilor şi a profeţilor lui Israel despre Dumnezeu era aceea a unui conducător atotputernic. n-o face pentru a Se conforma unui criteriu independent. Din veşnicie. Dacă ar exista. Vechiul Testament afirmă dreptatea lui Dumnezeu într-un limbaj clar. ca urmare. pentrucă judecăţile Tale au fost arătate!" 5 Justiţia cuprinde şi ideea de echitate morală. este in-echitate. Judecata este aplicarea echităţii la situaţii morale şi poate fi favorabilă sau nefavorabilă. se rugau: „Doamne. Avraam a mijlocit pentru cei neprihăniţi din cetate. el I-ar_fi superior lui Dumnezeu. eşti drept. Toate mobilurile activităţii lui Dumnezeu provin din interiorul fiinţei Sale necreate.

arhiepiscop de Canterbury. unde un judecător blînd. fiindcă ştia că acesta se găseşte în ceea ce Dumnezeu este. Filosoful şi sfîntul creştin Anselm. deci El face ceea ce se potriveşte cu firea Sa de Dumnezeu bun la modul absolut. întotdeauna. sentinţă ce a fost dată atunci cînd dreptatea a examinat situaţia noastră morală. în Dumnezeu nu există niciodată contradicţii interne. constrîns de lege. ce postulează că. cu ochii în lacrimi şi cerîndu-şi scuze. Le adoarme temerile şi le permite să practice tot felul de fărădelegi plăcute. Aceasta este semnificaţia cuvintelor îndrăzneţe ale apostolului Ioan: „Dacă ne mărturisim păcatele. în întregime Dumnezeu. avînd încredere în el. înlocuitorul nostru. este drept. Cînd echitatea infinită s-a întîlnit cu inechitatea noastră voită şi cronică. întrucît sîntem fiinţe morale responsabile. în acelaşi timp. fiindcă este potrivit cu bunătatea Lui. . numai Dumnezeu şi niciodată nu poate fi altfel decît ceea ce este. conchide Anselm. Dumnezeu ne cruţă pentru că este bun. ci este una. de partea copiilor lui Dumnezeu care se încred în El. Cînd Dumnezeu îl pedepseşte pe cel rău. fiindcă este în concordanţă cu ceea ce acesta merită. nefiind influenţat de nimic din ceea ce nu este El însuşi. Mila lui Dumnezeu izvorăşte din bunătatea Lui. Oricît de neplăcut ar suna aceasta în urechile omului firesc. el anunţă o realitate necesară datorită nevoii profunde în care ne găseam noi. Nu există nimic în dreptatea Sa care să împiedice manifestarea îndurării Lui. 7 Insă dreptatea lui Dumnezeu se ridică mereu plină de severitate împotriva păcătosului.Dreptatea lui Dumnezeu 103 natura. Orice lucru din Univers este bun în măsura în care se conformează naturii lui Dumnezeu şi este rău în măsura în care nu îndeplineşte această condiţie. de o dreptate absolută?"6 Apoi a privit direct la Dumnezeu pentru a primi răspunsul. L-a întrebat el pe Dumnezeu. condamnă pe cineva la moarte. nu pentru a crede. nu este alcătuită din mai multe părţi care lucrează împreună în armonie. iar cînd Dumnezeu îl cruţă pe cel rău. au trăit o viaţă de o mare putere morală şi la urmă au murit plini de pace. să nu îndrăznim să ne jucăm astfel cu viitorul nostru veşnic. a căutat o soluţie pentru contradicţia aparentă dintre dreptatea şi îndurarea lui Dumnezeu. dacă n-ar fi drept. a murit pentru noi pe cruce. ci este aur oriunde s-ar găsi. atunci cînd Dumnezeu îl cruţă pe un 104 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT păcătos. iar bunătatea fără dreptate nu este bunătate. un război pe care 1-a cîştigat şi trebuie să-1 cîştige întotdeauna Dumnezeu. şi. Toate acestea par. iar porunca de a se pocăi este neglijată. Acest mesaj al achitării juridice şi al îndurării active a lui Dumnezeu reprezintă mai mult decît o teorie teologică agreabilă. Dar cînd păcătosul pocăit se aruncă în braţele lui Hristos pentru a fi mîntuit. ci pentru că deja crede. acţionează în conformitate cu Sine însuşi. „dacă eşti drept. de fapt. tot astfel. însă nu ar putea fi bun. Speranţa vagă şi firavă că Dumnezeu este prea bun pentru a-i pedepsi pe cei răi a devenit un narcotic fatal pentru conştiinţa a milioane de oameni. Dumnezeu este Dumnezeu. Nici un atribut al Său nu se află în conflict cu un altul. să distrugă speranţa îndreptăţirii păcătosului pocăit. Dreapta pedeapsă pentru păcat a fost ispăşită în mod perfect atunci cînd Hristos. Descoperirea lui Anselm poate fi parafrazată astfel: fiinţa lui Dumnezeu este unitară. dreptatea nu este încălcată. Din pricina păcatului nostru sîntem cu toţii condamnaţi la moarte. în timp ce moartea se apropie tot mai mult. oamenii. „Cum poţi cruţa Tu pe cel rău". înseamnă să gîndim într-o manieră cu totul nevrednică de adevăratul Dumnezeu. prin lucrarea ispăşitoare a lui Hristos. ci satisfăcută. de sine stătător. Astfel. pentru urechea credinţei a fost întotdeauna un sunet dulce. pe zi ce trece. însă numai par. Dumnezeu îşi este propriul Său principiu al dreptăţii morale. O soluţie mai simplă şi mai familiară la întrebarea „Cum poate Dumnezeu să fie drept şi. situaţia morală se schimbă total. Teologia răscumpărării afirmă că îndurarea nu devine eficace în viaţa omului pînă cînd dreptatea nu şi-a făcut lucrarea. Milioane de oameni au fost transformaţi moral şi spiritual de acest mesaj. este drept. să-1 justifice pe cel nedrept?" se găseşte în doctrina creştină a răscumpărării. El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire". din interior. A-L concepe pe Dumnezeu aşa cum ne imaginăm noi uneori o curte de justiţie. Aceasta este raţiunea care caută să înţeleagă. dreptatea trece. Dreptatea analizează noua situaţie şi-1 declară pe credincios drept. a avut loc un război aprig între cele două. cînd îi pedepseşte pe cei răi sau îi răsplăteşte pe cei drepţi.

von Zinzendorf Note: 1. vom ajunge în cele din urmă acasă. cît şi drept. în timp ce îndurarea şi harul aparţin Domnului Bisericii. la acea nelegiuită răzvrătire care a căutat. Domnul nostru. Apoc. noi. pentru singurul motiv că El este Dumnezeu. 94:1-3. îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă şi Numele Lui va fi pe frunţile noastre. Căci cu ce drept ne vom afla noi acolo? Nu am luat noi parte. haina-mi de slavă. 14. prin Isus Hristos. Doamne. Aşa a procedat El în perioada antediluviană. copiii umbrelor. 5. 9:7. 97:2. o energie infinită şi inepuizabilă. care odinioară eram vrăjmaşi şi străini. Dumnezeu Se manifestă aşa cum este. untdelemn de bucurie în locul plînsului şi o haină de laudă în locul unui duh mîhnit? Preamărim şi binecuvîntăm îndurarea Ta. înţelepciunea Ta ne cîştigă toată admiraţia. vom cunoaşte fericirea nespusă a raiului. op. dar eronată. aşa a procedat cînd Hristos a umblat printre oameni. prin păcatele noastre. în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare în locurile cereşti. care meritam chinurile iadului. 2. sîngele Tău şi neprihănirea Ta Sînt frumuseţea mea. aşa procedează şi astăzi şi o va face întotdeauna. vom primi harfe cu o mie de corzi. Oriunde şi oricînd Se arată oamenilor. Capitolul 18 ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU Tată sfînt. ne vom bucura de părtăşie cu El. care se coboară pînă la cea mai umilă dintre nevoile noastre. graţie sîngelui legămîntului cel veşnic. să-L detroneze pe slăvitul împărat al creaţiei? Şi nu am umblat noi odinioară după mersul lumii acesteia. 18:25. Joseph Addison Indurarea lui Dumnezeu 107 îndurarea este un atribut al lui Dumnezeu.Isuse. nu există nici o diferenţă între Vechiul şi Noul Testament. Noi. ca să ne dea o cunună împărătească în loc de cenuşă. Dan. Atît Vechiul. omniprezenţa Ta transformă fiecare palmă de loc in pămint sfînt. p. In ziua cînd. însă Vechiul Testament o face de cel puţin patru ori mai mult decît Noul Testament. puterea Ta ne umple de teamă. în principiu. 4. noi. cit. în împărăţia luminii. mă pierd In uimire. Şi toate acestea datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru. dar acelaşi Dumnezeu vorbeşte în ambele perioade şi ceea ce spune El este în armonie cu ceea ce este El. plină de nesăbuinţă. dar cea mai dulce melodie va fi cea care va cînta fără cusur îndurarea lui Dumnezeu. încrezător voi sta în ziua-Ţi cea mare. De fapt. Ps. laudă şi dragoste.. Cu bucurie fruntea voi ridica. 7. Şi ia aminte la ale Tale îndurări. Cînd sufletu-mi se-nalţă. Trebuie să renunţăm pentru totdeauna la ideea răspîndită. Ps. vină şi ruşine. Dumnezeu este atît milostiv. L. Amin. dar cum să-Ţi mulţumim îndeajuns pentru îndurarea Ta. Căci cine să mă acuze va putea? Dreptatea lui Dumnezeu 105 Deplin eliberat sînt de acestea toate — Păcat şi moarte. că dreptatea şi judecata îl caracterizează pe Dumnezeul lui Israel. Contele N. Cu ele îmbrăcat în lumea de lumină. Dacă n-am pierde din vedere faptul că îndurarea divină nu este un capriciu trecător. cît şi Noul Testament proclamă îndurarea lui Dumnezeu. izvorînd din interiorul naturii divine care-L predispune pe Dumnezeu să Se manifeste plin de compasiune activă. Gen. la fel ca ceilalţi? Dar noi. 6. fie în grădina Ghetsimani. El a manifestat întotdeauna îndurare faţă de omenire şi Se va purta întotdeauna cu dreptate atunci cînd mila Lui este dispreţuită. în Scripturile Noului Testament găsim o dezvoltare completă a adevărului răscumpărător. după domnul puterii văzduhului. Fie în grădina Edenului. 3. Sfîntul Anselm. ci un atribut al fiinţei . al duhului care lucrează acum în fiii neascultării? Nu am trăit noi în poftele firii noastre pămînteşti? Nu eram noi din fire copii ai mîniei. care meritam să fim alungaţi. Fermecat de ce văd. 15:3-4. prin gândurile şi prin faptele noastre rele. Ioan 1:9.

tot astfel. în situaţia noastră actuală. copilul Lui. nu se aşteaptă să-1 primească vreodată. Nenorocirea şi păcatul omului cer acţiunea îndurării divine. îndurarea n-a început la un moment dat. sufletul meu Alungă din preajma ta frica şi vina. nici o lacrimă şi nici o durere. dăruieşte-ne o inimă care ." 2 Ei au dat greş pentru că a existat cel puţin un lucru pe care nu l-au ştiut. prin Isus Hristos. cîndva. pentrucă n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. de asemenea. 10:2. desluşesc în glasul rugii ei o notă de tristeţe şi deznădejde. Avraam sau David. Sau. dar cererea ei pentru îndurare sună ca o speranţă deşartă şi nimic mai mult. fără plată şi. o vom primi. repetat adesea pe tonul unei mîhniri resemnate. Strigătul ei tînguitor. însă. de fapt. o copleşitoare. Trebuie să credem că îndurarea lui Dumnezeu este fără margini. miluieşte-ne!" 2. putem să beneficiem de îndurarea lui Dumnezeu prin credinţă. dar fără pricepere. Rom. ale cărui gînduri faţă de noi sînt întotdeauna gînduri de pace şi nu de nenorocire. Chiar dacă n-ar exista nici urmă de vină în lume. Aceasta ar însemna să murim de foame chiar la uşa sălii ospăţului la care am fost invitaţi cu toată dragostea. „Le mărturisesc". într-un viitor fericit. la îndemîna noastră acum. După cum judecata este dreptatea divină ce se confruntă cu inechitatea morală. fiindcă infinitul nu poate descreşte. va înceta să existe. stă în faţa tronului. 3. Jertfa-nsîngerată Se arată în locul meu: îndurarea lui Dumnezeu 109 El. Ridică-te. şi niciodată nu va fi mai mică. cîndva. Capitolul 19 HARUL LUI DUMNEZEU Dumnezeul oricărui har. dacă vrem. Pe palmele Lui e scris numele meu. ori că Şi-o va arăta din nou. Nimic din ce s-a întîmplat sau se va întîmpla în cer. „Doamne. un lucru care ar fi schimbat totul. ridică-te. Ea poate continua să cînte cu sîrg despre măreţia lui Dumnezeu şi să recite crezul de nenumărate ori. poate. nu ne-am mai teme că. care nu va îngădui ca sfiala şi neîncrederea să-1 oprească să se înfrupte din bucatele gustoase pregătite pentru el. într-o bună zi. Dumnezeu ar fi tot infinit de milostiv. îndurarea Lui rămîne în veci. căci este infinită în ea însăşi. ea nu va înceta niciodată să existe. Dumnezeul meu este împăcat. Ava. dar de care nu-ţi este dat niciodată să te bucuri cu adevărat. Să fie oare neputinţa noastră de a recepta bucuria pură a îndurării experimentate în mod conştient. dar îndurarea Lui ar rămîne zăvorită în inima Lui. „că ei au rîvnă pentru Dumnezeu. îndurarea este bunătatea lui Dumnezeu ce se confruntă cu suferinţa şi vinovăţia omului. I-aud vocea iertătoare: Sînt al Lui. rezultatul necredinţei sau ignoranţei noastre sau. pe pămînt ori în iad nu va putea afecta în vreun fel marea îndurare a Dumnezeului nostru. Domnul nostru. nu le-a ajutat la nimic. Tată!" Charles Wesley Note: 1. Nu va fi niciodată mai mare. necunoscută Universului creat. îl sileşte pe ascultător să tragă concluzia că Biserica se roagă pentru un hatîr pe care. Evrei 4:2. nemărginită imensitate de milă şi compasiune divină. Nici un glas nu s-ar înălţa să slăvească o îndurare căreia nimeni nu-i simte nevoia. intrînd în sală şi aşezîndu-ne la masă cu un suflet îndrăzneţ şi flămînd. Iar autorul Epistolei către evrei scrie despre Israel în pustie: „Dar lor cuvîntul care le-a fost propovăduit. Chezăşia mea. ci există din veşnicie. iar la sfîrşitul zilelor noastre să nutrim doar o tristă speranţă că undeva. dacă nu mă înşel. 108 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT „Kyrie eleison! Christe eleison!"1 s-a rugat Biserica de-a lungul veacurilor. miluieşte-ne! Hristoase. De-acum nu mă mai tem: Acum mă apropii cu încredere Şi strig: „Tată. ca şi cum îndurarea ar fi un dar ceresc după care trebuie să tînjeşti. spune Pavel despre Israel. Şi nu este de ajuns să crezi că odinioară El Şi-a manifestat îndurarea faţă de Noe. Putem implora îndurare o viaţă întreagă fără credinţă. al amîndurora? Acesta era cazul odinioară în Israel.eterne a lui Dumnezeu." 3 Ca să primim îndurare trebuie mai întîi să ştim că Dumnezeu este milostiv.

Un rezumat exact şi complet al învăţăturii lui Pavel despre acest subiect se găseşte în Epistola sa către efeseni: „. Harul lui Dumnezeu 111 Harul izvorăşte din însăşi inima lui Dumnezeu. care a prezentat şi a explicat. Adevărul este cu totul altul. Este un principiu de sine stătător. prin sîngele Lui. mai mult decît oricine. dar nu numai a Legii.. Sîntem înmărmuriţi şi uluiţi că Cineva atît de sfînt şi înfricoşat ne invită în casa Lui de ospăţ şi face ca dragostea să fie steagul fluturat peste noi. în Hristos Isus. beneficiile noastre sînt eterne. Apostolul Pavel. Amin. Au luat acest verset şi l-au izolat. din adîncul măreţ şi de neînţeles al fiinţei Lui sfinte.4 Şi cum ar fi putut să fie altfel? Dumnezeu va fi întotdeauna El însuşi. ele sînt două. Nu există nici o clasă privilegiată. priveşte în adîncul inimii noastre şi citeşte-o Tu acolo. Harul este buna plăcere a lui Dumnezeu care-L predispune să-Şi reverse binefacerile asupra celor ce nu le merită. II identifică pe Hristos ca fiind calea prin care harul ajunge la oameni: „Căci Legea a fost dată prin Moise. iertarea păcatelor. Nu a existat niciodată o vreme cînd Legea să nu fi reprezentat voia lui Dumnezeu pentru oameni şi nici nu a fost un timp în care încălcarea ei să nu fi atras pedeapsa cuvenită. Fiindcă El este ceea ce este." 1. îndurarea şi harul sînt una. folosindu-1 astfel ca bază a afirmaţiei că Moise n-a cunoscut decît Legea. Astfel. după bogăţiile harului Său.să creadă că sîntem acceptap în Preaiubitul Tău. harul răscumpărător. Tot aşa. . ne scoate din temniţă. şi unora chiar aşa li s-a întîmplat. dar nu pot stinge soarele. cu toate acestea. de asemenea. abătîndu-te de la adevăr. Dumnezeu i-a zis lui Moise: „ai căpătat har înaintea Mea". In Dumnezeu. dar nu-1 pot nimici. spre lauda slavei harului Său. în El avem răscumpărarea. însă principiile morale pe care le exprimă sînt eterne. Dumnezeu atribuie merite acolo unde înainte nu exista nici unul şi declară că nu se mai află nici o datorie acolo unde. Noe „a căpătat har înaintea Domnului"3.. Izvorul moralităţii creştine este dragostea lui Hristos. cu puţin timp înainte. iar după ce a fost dată Legea. cu toate că Dumnezeu a fost răbdător şi uneori a „trecut cu vederea" greşelile datorită ignoranţei oamenilor. Faţă de noi. unite organic şi indisolubil. Pe muntele Sinai. a devenit codul de legi al poporului Israel. şi nouă ni se înfăţişează ca o înclinaţie autodeterminată de a manifesta milă faţă de cel nenorocit. de a acorda bunăvoinţă celui pe drept dezavuat. după buna plăcere a voiei Sale. însă canalul prin care se revarsă către oameni este Isus Hristos. în evanghelia ce-i poartă numele. dar. neraportîndu-1 la celelalte texte din Scriptură referitoare la doctrina harului. dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos". în toate zilele vieţii noastre. Ioan. într-adevăr. înrudite. aceasta exista. Oamenii pot fugi de lumina soarelui în întuneric sau în peşterile mucegăite ale pămîntului. Cel răstignit şi înviat. Nu putem da glas recunoştinţei ce-o simţim. în relaţia lor cu noi.. dar ea nu-şi are începutul o dată cu Moise. dar nu identice. păcătoşii. pe care ni 1-a dat în Prea Iubitul Lui. Prin harul Său. După cum îndurarea este răspunsul bunătăţii lui Dumnezeu cînd se confruntă cu vinovăţia şi mizeria umană. nu disociază niciodată harul lui Dumnezeu de Fiul lui Dumnezeu Cel răstignit. oamenii din toate timpurile pot dispreţui harul lui Dumnezeu. cele două se află mereu împreună. care să fie scutită de neprihănirea pe care o cere Legea. şi dăruieşte-ne o minte în stare să admire acea perfecţiune a înţelepciunii morale care a găsit o cale prin care să păstrezi integritatea cerului şi totuşi să ne primească acolo. tot aşa harul este bunătatea lui Dumnezeu îndreptată spre datoria şi lipsa noastră de merite. Legea a fost dată oamenilor prin Moise. de a-1 primi pe cel proscris. însă. Vechiul Testament este transformat într-un cod de legi. în învăţăturile sale. iar Noul Testament într-o carte a harului.. inerent naturii divine. El nu-Şi poate ascunde harul. ca să arate veacurilor viitoare nemărginita bogăţie a bunătăţii Lui Dumnezeu faţă de noi. înainte de potop. 112 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Vechiul Testament este. El ne înalţă capul. Te rugăm. Temeinica argumentaţie a lui Pavel din capitolele 3 şi 5 ale Epistolei către romani clarifică foarte bine acest lucru. Datorită faptului că Dumnezeu este exact ceea ce este. ne schimbă hainele de detenţie cu veşminte împărăteşti şi ne întinde neîncetat masa înaintea Feţei Lui. principiile moralităţii cuprinse în Lege nu au fost abrogate.ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos. o carte a Legii. 2 Dar tocmai aici este uşor să te rătăceşti. Ea exista în inima lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. după cum soarele nu-şi poate ascunde strălucirea. rostul harului este acela de a ne mîntui şi de a ne aşeza împreună în locurile cereşti. de a-1 cruţa pe cel vinovat. iar harul este un atribut al fiinţei Lui sfinte. şi nu Legea lui Moise. iar Hristos nu cunoaşte decît harul.

Şi în orice loc în care harul a întîlnit vreun om. este la fel de nemărginit precum infinitul însuşi. nici Samuel. Dragostea Ta este necauzată şi nemeritată. ai declarat dragostea Ta nestrămutată ţaţă de noi. asemenea fiului risipitor şi vom fi primiţi cu bunăvoinţă. N-ar fi existat nici Avraam. întoarce-te. înfăţişarea lumii vechi ar fi fost mult mai puţin veselă decît cum o găsim descrisă în scrierile antice. ar fi mai bine şi mai simplu să comparăm harul lui Dumnezeu cu nevoile noastre. întoarce-te. în Isus Hristos. 33:17 (KJV). aşa cum o face posibilă şi astăzi. Trebuie. Şi cată-n sus la faţa Tatălui ceresc. şi. ne putem înălţa acum feţele descurajate şi putem privi în sus. nimic din Univers nu Te poate opri să ne iubeşti. 5:20. 1:5-7. 5 A „înmulţi" păcatul: iată lucrul cel mai rău şi totodată tot ce putem sau am putea noi să facem. Şi ştergîndu-ţi lacrima de pe obraz: Tatăl te cheamă pe nume. 4. Efes. 3. Oamenii din vechime priveau înainte. motivul izgonirii noastre a fost înlăturat. Gen. acum întoarce-te. cei de mai tîrziu îşi aţintesc privirea înapoi. După cum nimic din fiinţa noastră nu-Ţipoate cîştiga dragostea. Rom. Ne putem întoarce acum. Ioan 1:17. Cu toate acestea. Dar cine poate defini harul nemărginit al lui Dumnezeu? Acest „şi mai mult" ne adînceşte gîndurile în abisul infinitului. noi. Tu însuţi eşti motivul dragostei cu care sîntem iubiţi. nici Isaia. 5. pierzîndu-se acolo. sîntem adesea tulburaţi de o voce lăuntrică ce rosteşte. Tu. cutare înălţime. dar dintotdeauna au venit şi vor veni la El prin har. ea are graniţe ce pot fi delimitate: are cutare lăţime. Din momentul în care oamenii au fost alungaţi din Grădina Răsăritului. . măcar că simţim cum nelegiuirea noastră se înalţă peste noi ca un munte. Sintem convinşi că nu avem nimic in noi înşine care ar putea atrage dragostea Unuia atît de sfînt şi drept cum eşti Tu. să nu uităm că harul lui Dumnezeu este infinit şi veşnic. şi afirmaţiile credinţei şi acuzaţiile conştiinţei. Nimeni. copiii Tăi. acum întoarce-te. inima lui Dumnezeu. Ceea Harul lui Dumnezeu 113 ce putem şti este că „unde s-a înmulţit păcatul. lucrul acesta s-a întîmplat întotdeauna prin Isus Hristos. Capitolul 20 Dragostea lui Dumnezeu 115 DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU Tatăl nostru care eşti in ceruri. nici Daniel. fiind un atribut al lui Dumnezeu. Apropiindu-ne de Grădină. vedem că sabia învăpăiată a fost vîrîtă în teacă. Primul om din istoria omenirii readus în părtăşie cu Dumnezeu a beneficiat de aceasta prin credinţa în Hristos. Verbul a înmulţi (a spori) defineşte limita posibilităţilor noastre finite.Dacă vremurile Vechiului Testament ar fi fost caracterizate doar de legi aspre şi neînduplecate. prin credinţă. 6:8 (KJV). spre lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos. Nu vom putea cunoaşte niciodată grozăvia păcatului nostru şi nici nu este necesar. fugarule. Ex. Dorinţele acelea noi ce-ţi ard în vine Aprinse-au fost de harul Lui în tine. tot spre ea. Capitolul 11 din Evrei. acea catedrală a giganţilor spirituali din Vechiul Testament. acolo harul s-a înmulţit şi mai mult". în acelaşi timp. curmă-ţi plînsul Iubirea Lui te cheamă la Dînsul. ar rămîne întunecat şi pustiu. prietenul lui Dumnezeu. Păzitorii pomului vieţii se dau la o parte cînd văd un fiu al harului apropiindu-se şi-1 lasă să treacă. harul a venit prin Isus Hristos. Hristos este Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii. însă nu a aşteptat ca El să Se nască în iesle sau să moară pe cruce pentru a-şi manifesta eficacitatea. de asemenea. cutare greutate şi nimic mai mult. William Benco Collyer Note: 1. Ajută-ne să credem în intensitatea şi în eternitatea dragostei care ne-a găsit. în loc să facem eforturi să pricepem acest lucru ca pe un adevăr teologic. omul după. fugarule. Lui Dumnezeu I se cuvine toată recunoştinţa noastră pentru harul Său îmbelşugat! Noi. nu a fost mîntuit vreodată altfel decît prin har. cu toate acestea. nici David. Cu adevărat. Prin puterea morţii ispăşitoare a lui Isus. Harul a făcut posibilă sfinţenia în Vechiul Testament. Nu are sfîrşit. nimeni nu a mai beneficiat de favoarea divină decît prin bunătatea lui Dumnezeu şi numai prin ea. începînd de la Abel şi pînă în clipa de faţă. după cum nu are nici început şi. casa noastră de dinainte de Cădere. 2. care eram străini de părtăşia cu Dumnezeu.

nici Dumnezeul teologilor sau al compozitorilor Bisericii. dar nu este Dumnezeu. că. o vedem sub forma bunăvoinţei. dragostea Lui nu are început. şi urmărim ca aceste cuvinte să fie înţelese în acelaşi mod în care înţelegem cuvintele următoare cînd le spunem despre cineva: „este bunătatea întruchipată". în momentul în care ne bucurăm de protecţia binevoitoare . de pildă. la fel cum o fac cuvintele sfinţenie. Dragostea vrea binele tuturor şi nu vrea răul nimănui. atunci Dumnezeu nu este decît egalul dragostei. Totuşi. încrezîndu-se nu în ceea ce sîntem noi. poate că 116 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT o persoană care nu a auzit despre ea va fi încurajată să privească în sus şi să aibă nădejde. în timp ce eu îmi înalţ inima spre dragostea preaînaltă. Toţi creştinii s-au străduit s-o facă. Noi nu ştim. ci în ceea ce ai declarat Tu că eşti. în faţa căruia îngenunchem într-o fericită tăcere şi dinaintea căruia cea mai strălucită elocinţă se retrage încurcată şi ruşinată. iar Dumnezeu şi dragostea sînt acelaşi lucru. iar inimile noastre tulburate vor afla pacea. în schimb. nu este Dumnezeul prorocilor şi al apostolilor. Dumnezeu astfel rămas nu este Dumnezeul lui Israel. Cuvintele „Dumnezeu este dragoste" ne spun că dragostea este un atribut esenţial al lui Dumnezeu. Fiindcă este imuabil. Dacă dragostea este egală cu Dumnezeu. spunem că Dumnezeu este lumină. El nu este Dumnezeul sfinţilor. totuşi.Atunci. dar nici unul cu prea mult succes. dragostea Lui nu poate avea sfirşit. Căutînd să vorbesc aşa cum se cuvine despre această măreaţă şi minunată temă. deocamdată. Apostolul Ioan. dacă vrem să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi. trebuie să învăţăm să înţelegem corect Scripturile. ridicîndu-şi mîna către stea. al reformatorilor şi al martirilor. iar pe acel unul îl substituim lui Dumnezeu. deoarece Dumnezeu există prin Sine însuşi. a scris: „Dumnezeu este dragoste" 1 şi unii oameni au considerat spusele acestea drept o afirmaţie definitivă referitoare la esenţa naturii lui Dumnezeu. care a generat o mare parte din filosofia religioasă nesănătoasă şi a provocat o avalanşă de poezie vaporoasă în complet dezacord cu Sfintele Scripturi şi avînd un climat afectiv cu totul diferit de cel al creştinismului istoric. Pentru binele sufletelor noastre. nu să le genereze. Mai întîi. nu pretindea să ofere o definiţie. fiindcă este infinit. ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica"2. Dacă Dumnezeu este literalmente dragoste. în acelaşi fel. In felul acesta. distrugem conceptul de personalitate în cazul lui Dumnezeu şi îi negăm categoric toate atributele. Frica aceasta persistă atîta timp cît sîntem la cheremul unei persoane care nu ne vrea binele. fiindcă este sfînt. dar putem şti cum se manifestă ea şi asta ne este. Noi spunem că Dumnezeu este dragoste. El nu-Şi suspendă niciodată un atribut pentru a-Şi exercita un altul. am fi dedus în mod necesar că Dumnezeu este ceea ce este dragostea. dragostea Lui este un ocean a cărui întindere nu poate fi cuprinsă. Dragostea este ceva adevărat despre Dumnezeu. Şi. de ajuns. Ceea ce este o mare eroare. spunem că Hristos este adevăr. strălucitoare. atunci. cu excepţia unuia. nu este Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. fiindcă El este etern. din dragoste faţă de semenii noştri. un ocean fără fund şi fără ţărmuri. A pune semnul egalităţii între Dumnezeu şi dragoste este o greşeală majoră. dragostea este Dumnezeu şi noi am fi constrînşi să ne închinăm dragostei ca singurului Dumnezeu care există. să le spunem şi lor ceea ce ştim. Ceea ce explică vorbele apostolului Ioan: „în dragoste nu este frică. dragostea va alunga frica. credincioşie şi adevăr. a lui Dumnezeu. Dacă apostolul ar fi afirmat că dragostea este ceea ce este Dumnezeu. Cuvintele trebuie să exprime idei. tot literalmente. Prin aceste cuvinte Ioan afirma o realitate. să ne ţinem cu fidelitate de sensul lor. Frica este acel sentiment dureros care apare la gîndul că cineva sau ceva near putea face vreun rău sau ne-ar putea pricinui durere. Amin. Trebuie să ne eliberăm de tirania cuvintelor şi. mă simt ca un copil care încearcă să prindă o stea. copilul poate atrage atenţia asupra ei şi ar putea chiar indica direcţia în care cineva trebuie să privească ca s-o vadă. prin Duhul Sfînt. iubirea Lui este chintesenţa purităţii absolute. Vorbind astfel nu afirmăm că bunătatea şi omul sînt unul şi acelaşi lucru şi nimeni nu ne înţelege cuvintele în felul acesta. Putem şti. Celelalte atribute deja cunoscute ale lui Dumnezeu ne pot învăţa multe despre dragostea Sa. şi poate nu vom şti niciodată ce este dragostea. Ea exprimă cum anume este Dumnezeu în fiinţa Lui unitară. ea nu are limite. Dumnezeu Se manifestă întotdeauna aşa cum este şi fiindcă este o unitate. fiindcă El este atît de mare. trebuie să încercăm să vorbim despre dragostea Lui. dreptate.

Avraam n-ar fi cutezat niciodată să zică: „Sînt prietenul lui Dumnezeu". însă ideea nu a pornit de la om. Trupul. El este pe deplin capabil să ni-1 asigure. încît ea depăşeşte puterea de înţelegere a oricărei făpturi: ceea ce înseamnă că nici o făptură nu poate cunoaşte cît de mult. departe de a se plînge de asta. pentru a supravieţui. Atîta timp cît sîntem la discreţia întîmplării. de dulce şi de duios ne iubeşte Făcătorul nostru. iar Cuvîntul Său vine să ne asigure că El ne este prieten şi că doreşte ca şi noi să fim prietenii Lui. aversiunea firească faţă de durerea fizică se vor face uneori simţite. Dar al Lui adevăr va dăinui.mi-1 pot nimici. Cîteva clipe mai tîrziu. necuprinsă. dar Hristos este Cel ce le-a zis: „Voi sînteţi prietenii Mei"3. cîtă vreme trebuie să ne punem speranţele în statistici. El doreşte dragostea noastră şi nu va fi mulţumi* pînă n-o va avea. „Sufletul nostru". Lumea este plină de duşmani şi. firavă şi obosită. Inima este mai înţeleaptă decît cei ce propovăduiesc liniştea. O altă trăsătură a dragostei este aceea că îşi găseşte plăcerea în obiectul ei. care este absolut liber. frica este inevitabilă. Un copil care s-a rătăcit într-un supermagazin aglomerat este plin de teamă pentru că îi percepe pe străinii din jurul lui ca duşmani. Bunăvoinţa cunoscută a mamei îi alungă frica. în bunătatea Lui. Nici un om ţu un dram de smerenie nu s-ar încumeta să spună că este prietenul lui Dumnezeu. atîta vreme cît există posibilitatea ca ei să ne facă rău. ea îşi priveşte copilul cu ochii strălucind de fericire şi mîndrie. avem toate motivele să ne fie teamă. Jertfirea de sine este ceva obişnuit în cazul dragostei. El de bunăvoie Şi-a legat inima de noi pe vecie. minunîndu-ne veşnic de această înaltă. alăptează la sînul ei un copilaş sănătos şi durduliu şi. fără plată. celor care constituie obiectul afecţiunii ei. toată groaza i se topeşte. „este iubit cu o dragoste atît de deosebită de către Cel Preaînalt. îl cinstim mai mult pe Dumnezeu atunci cînd credem ceea ce a afirmat despre Sine şi avem curajul să venim cu încredere la tronul harului. a oamenilor. Veşnică-i împărăţia Lui. Deşi îşi este suficient în toate. Să ştii că dragostea este de la Dumnezeu şi să pătrunzi în Sfînta Sfintelor rezemîndu-te pe braţul Celui Preaiubit — iată singurul lucru care poate alunga frica! Dacă un om ajunge la convingerea că nici un rău nu i se poate întîmpla. Martin Luther Dragostea lui Dumnezeu 117 Dragostea lui Dumnezeu ne spune că El este prietenos. ne putem aţinti privirea lăuntrică asupra Sa. dar chinul profund al fricii s-a dus o dată pentru totdeauna. iar datorită suveranităţii Sale. dar Dumnezeu însuşi a afirmat că Avraam este prietenul Lui. Efortul de a învinge frica fără a înlătura cauzele ce o produc este cu totul zadarnic. O tînără mamă. Dumnezeu Se bucură de creaţia . Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu. Iar frica este chinuitoare. o are faţă de noi" 6. ei. decît atunci cînd ne ascundem cu umilinţă timidă printre copacii din grădină. trebuie să ne încredem în abilitatea noastră de a fi mai isteţi sau mai şmecheri decît adversarii noştri. Dragostea este şi o identificare emoţională. De aceea. permiţîndu-Şi o curioasă şi minunată excentricitate. Apostolii ar fi ezitat poate să se dea drept prietenii lui Hristos. El doreşte binele nostru veşnic. dar o credinţă curajoasă va îndrăzni să creadă Cuvîntul şi să-şi afirme prietenia cu Dumnezeu. nepreţuită 118 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Dragostea lui Dumnezeu 119 dragoste pe care Dumnezeul cel Atotputernic. scrie Julian de Norwich. Unui om bun nu i se poate întîmpla nimic rău. cît timp. Hristos a zis despre Sine: „Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi"4. Reflexele emoţionale. Dumnezeu. Datorită dragostei Sale. toată frica din Univers va dispărea pentru el instantaneu. Ea socoteşte că nimic nu-i aparţine şi dăruieşte totul. Şi-a lăsat inima să se identifice afectiv cu oamenii. frica dispare. şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre 5. ci în faptul că El ne-a iubit pe noi. prin harul Lui şi cu ajutorul Lui. Dumnezeu este dragoste şi Dumnezeu este suveran. în braţele mamei sale. Lucrul acesta îl vedem mereu în lumea noastră. Modestia ezită înaintea unui gînd atît de nesăbuit. Deşi Se bucură de libertate absolută.a cuiva.

Psalmul 104 este un poem al naturii de inspiraţie divină. „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău. că a dat pe singurul Lui Fiu. probabil. va tăcea în dragostea Lui. cu o profundă apatie. E imposibil să nu remarcăm sentimentul de plăcere al lui Dumnezeu ce răzbate din referirile Lui. nu prea departe pentru a fi adevărată: Din armonie. „în veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!"7 Domnul îşi găseşte o plăcere deosebită în sfinţii Lui... cum rămîne în el dragostea lui Dumnezeu?"12 Aşa a scris Ioan. exultînd de fericire. Ce-i cald. Cerul este plin de cîntare fiindcă este locul unde bucuriile dragostei sfinte abundă. în cele din urmă. în Hristos. cerească armonie. dar. Apostolul Ioan afirmă direct că scopul lui Dumnezeu în creaţie a fost propria Lui plăcere (Apoc. Prin jertfa Lui ispăşitoare. Din cer vocea ca de tunet a glăsuit: „Sculaţi şi prindeţi viaţă!" şi-ndată. dragostea trebuie să dăruiască mereu celor ce-i aparţin. Ci este activă. iar desfătarea lui Dumnezeu se face simţită de la un capăt la celălalt. cît şi o sursă a bucuriei. şi îşi închide inima faţă de el. pentru că aici există păcat şi ură şi intenţii rele. „cînd am întemeiat pămîntul?. ud. Apostolii au mustrat aspru tinerele biserici pentru faptul că unii dintre membrii lor au neglijat acest aspect şi îngăduiau ca dragostea lor să se irosească în satisfacţii egoiste. ca un viteaz care poate ajuta. Notele ce pe rind lucrarea au slăvit în Om s-au reunit desăvîrşit. „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea. Din armonie. cînd oamenii caută să-I facă voia.. într-o lume ca a noastră. El iubeşte oameni. Trupul lumii se-ncheagă.. Nu iubeşte mase. Pămîntul este locul în care bucuriile dragostei sînt amestecate cu durere. se va bucura de tine cu mare bucurie. privind în jos. lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu a fost făcută cu acompaniament muzical. spre o lume pentru care Şi-a pierdut de mult interesul. rece. prin natura ei. Cecilia 's Day [Un cîntec de ziua Sfintei Cecilia] Muzica reprezintă atît o expresie. Aşa se întîmplă unde este dragoste.. uscat. dragostea are de suferit uneori. cerească armonie. Acum. pe cînd eram noi încă păcătoşi. Pe cînd Firea-mpovărată De-al atomilor joc nestăpînit Fruntea-n ţarină o ţinea plecată. Avem însă promisiunea sigură că. ci indivizi. El ne iubeşte pe toţi cu o dragoste puternică. după cum şi Hristos a suferit dîndu-Se pe Sine însuşi pentru ai Săi." 11. dar această idee este eronată. Dragostea. iar bucuria cea mai curată şi mai aproape de inima lui Dumnezeu este cea a dragostei. 8 Potrivit cărţii lui Iov. creativă şi milostivă. Mulţi oameni şi-L închipuie pe Dumnezeu undeva departe. dar. KJV). sumbru şi extrem de nemulţumit de toate. Hristos a înlăturat definitiv bariera ce ne împiedica să avem părtăşie cu Dumnezeu. 4:11.. Spre locul cuvenit se-ndreaptă Porunca Muzicii urmînd nepregetat. şi vede pe fratele său în nevoie. cel care a rămas cunoscut peste veacuri ca „ucenicul preaiubit". şi nu va mai putea de veselie pentru tine. întreabă Dumnezeu. Iadul este un loc lipsit de orice bucurie pentru că acolo nu există dragoste. Dumnezeu nu iubeşte populaţii. atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie. El le răspunde cu o veritabilă afecţiune. Dragostea lui Dumnezeu este una dintre marile realităţi ale Universului. „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că. Este adevărat. 120 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT . Hristos a murit pentru noi" 10. făcute pe un ton plin de încîntare. „Unde erai tu". Dumnezeu urăşte păcatul şi niciodată nu poate privi cu plăcere nelegiuirea.Lui. iubind tot ce a creat. Trupul lumii se-ncheagă: Din armonie-n armonie. oricît ar costa-o. la lucrarea mîinilor Sale. cauza întristării va fi înlăturată şi noua rasă se va bucura veşnic într-o lume a dragostei altruiste şi desăvîrşite. toţi cei credincioşi sînt obiectivul desfătării divine. şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?" 9 John Dryden a dus ideea mai departe. Dar ea este şi ceva intim şi personal. Dumnezeu Se bucură. Din A Song for St. fără început şi fără de sfîrşit. un stîlp pe care se reazămă speranţa lumii. în timp ce fraţii lor se găseau în nevoie. nu poate rămîne pasivă.

3. Purtăm în noi o maladie ce a afectat şi mediul nostru ambiant. Adevărata bucurie creştină este răspunsul armonios al inimii faţă de cîntecul de dragoste al Domnului. sau totală credincioşie la prietenii noştri. Ajută-mă să arăt puterea Ta acestei generapi şi tăria Ta tuturor acelora care vor urma. 10. lată că Tu ai ales lucrurile nebune ale lumii ca să faci de ruşine pe cele înţelepte şi lucrurile slabe ale lumii ca să faci de ruşine pe cele tari. Ioan 15:13. atîta timp cît nu iese de sub control într-atît încît să nu ne ameninţe stilul de viaţă confortabil. Doamne. facem legi care să ne protejeze de concetăţenii noştri şi ne mulţumim cu atît. Ca să ne putem continua existenţa. Ne-am obişnuit să trăim în necurăţie şi am ajuns 122 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT s-o privim ca fiind ceva natural şi de aşteptat. Nu sîntem dezamăgiţi că nu găsim întregul adevăr la învăţătorii noştri. Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine. Strigătul său plin de durere: „Vai de mine! Sînt pierdut. dar acum ochiul meu Te-a văzut. 11. 7. trebuie să vorbesc despre Tine. este însuşi Dumnezeu în mijlocul Bisericii Sale. De departe zăresc minunata-Ţi lumină. 8. este puţin probabil că vom fi tulburaţi de situaţia din jurul nostru. Doamne.Experienţa creştină conţine acest element al iubirii dătătoare de profundă împlinire. din pricina slavei Tale marele. ca nu cumva prin tăcerea mea să păcătuiesc împotriva acestei generapi de copii ai Tăi. Ioan 15:14. p. Dar în timp ce eu cugetam astfel. să redea poporului Tău cunoaşterea Celui Preasfînt. 1 Ioan 4:10. 7. cit. 5. Socul moral pe care l-am suferit în urma rupturii noastre violente de voia înaltă a cerului. locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut pe împăratul. O. am vorbit fără să le înţeleg de minuni care sînt mai presus de mine şi pe care nu le pricep. sau deplină onestitate la comercianţii noştri. nu mă părăsi. căci sînt un om cu buze necurate. Pînă nu ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu. Amin. Iov 38:4. prin Duhul Tău cel Atotputernic. mi-e scîrba de mine şi mă pocăiesc în ţarină şi cenuşă. O. Ridică proroci şi văzători în Biserica Ta. înţelegerea bruscă a propriei stări de păcat a cuprins fulgerător inima tremurîndă a profetului Isaia în clipa în care sfinţenia lui Dumnezeu i s-a revelat într-o vedenie ce i-a revoluţionat întreaga viaţă. cîntînd poporului Său. Rom. ne-a lăsat cu un traumatism cronic. 1 Ioan 4:18. Ţef. de două ori şi nu voi mai adăuga nimic. 3:17. care să preamărească slava Ta şi care. Iubire tainică divină. op. Julian de Norwich. cu înălţimi Şi adîncimi de om nepătrunse. 5:8. sau loialitate la politicienii noştri. Inima-mi tînjeşte neaflîndu-şi tihna Pînă cînd în Tine se va odihni. 4. Doamne. 104:31. 1 Ioan 4:8. care o deosebeşte de toate celelalte religii şi o ridică pe culmi mult mai înalte decît cea mai pură şi mai nobilă filosofic Acest conţinut de dragoste nu este doar un fapt. Este cu neputinţă ca o asemenea experienţă să nu aibă un puternic impact emoţional. Doamne. focul ardea. Gerhard Tersteegen Note: 1.. Suspin adine după liniştea Ta. 1 Ioan 3:17. Ps. Ioan 3:16. 6. 58. îmi pun mîna la gură. De aceea. Putem . care afectează fiecare aspect al naturii noastre. Domnul oştirilor!"1 exprimă sentimentul pe care-1 încearcă orice om cînd şi-a descoperit adevărata faţă şi cînd se vede confruntat cu acea privelişte lăuntrică a strălucirii sfinte a lui Dumnezeu. 9. Am vorbit o dată şi nu voi mai răspunde. 2. Nici autorul şi nici cititorul acestor rînduri nu au competenţa să aprecieze sfinţenia lui Dumnezeu. Capitolul 21 SFINŢENIA LUI DUMNEZEU Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte! Te lăudăm. 12. Doamne. Te binecuvîntăm şi ne închinăm înaintea Ta.

adică orice credem că-I . L-au găsit pe adevăratul Dumnezeu prin descoperirea de Sine pe care El a făcut-o în Sfintele Scripturi. El este sfint la modul absolut. oamenii ar putea să vorbească în şoaptă despre „lucrul acela groaznic". Ea este diferită. Dar. El este chintesenţa desăvîrşirii morale. toate atributele Lui sînt sfinte. Tată! Domnul meu şi Dumnezeul meu!". după cum energia electrică se transmite numai printr-un conductor. să se reverse în noi. el are numai instinctul „numinos"-ului. Bineînţeles că diferenţa dintre religia unui Isaia sau a unui Pavel şi cea a unui animist constă în faptul că primii au adevărul. El însuşi este standardul. de o perfecţiune infinită în ce priveşte neprihănirea. dar niciodată nu poţi avea Duhul în inimă fără adevăr. Acesta este un ce. rămas fără grai. de neînţeles şi de neatins. Sentimentul misterului. fie el şi Marele Mister. a cărui locuinţă este veşnicia. înainte ca adevărul să poată produce credinţa. Datorită lui. ce pot vindeca boala noastră cea mai grea. Prezenţa aceasta înfricoşătoare este arătată a fi nu un lucru. unică. ci numai perceput şi simţit în adîncurile spiritului omenesc. dar unii ca Isaia şi Pavel. El se poate teme de puterea lui Dumnezeu şi-I poate admira înţelepciunea. El nu Se conformează unui standard. un simţ al prezenţei fără nume şi nedescoperite care „curge ca argintul viu prin venele creaţiei" şi uneori uluieşte mintea. creştinul cîştigă totul şi nu pierde nimic. Subzistă acolo ca un instinct religios permanent. Nimic din ce cunoaştem noi nu se poate compara cu sfinţenia divină. Dumnezeu îşi continuă revelaţia de Sine şi îi conferă personalitate şi conţinut moral. în inima aceea trebuie să aibă loc pocăinţa în smerenie. cu o puritate de o infinită şi nepătrunsă plinătate şi care nu poate fi decît aşa cum este. un lucru înfricoşător. Ba mai mult. Fiindcă El este sfînt. Mîine poate îngenunchea cu inima tremurînd de încîntare. inabordabilă. dar nu pot striga: „Dumnezeul meu. nu poate decît să tremure în tăcere. El „simte nevoia" unui Dumnezeu necunoscut. Prin revelaţia de Sine a lui Dumnezeu în Scripturi şi prin iluminarea făcută de Duhul Sfînt. ci o fiinţă morală cu toate calităţile pline de afecţiune ale autenticei personalităţi. sentimentul existenţei în lume a acestui mister necreat. că ar fi necesară săparea unui nou canal prin deşertul gîndirii noastre care să permită apelor dulci ale adevărului. teribilul mister. dar sfinţenia Lui nu şi-o poate nici măcar imagina. însă nu este suficient. Şi în toate acestea El este necreat. ca să ne poată ilumina inima. mai presus de tot ce poate concepe mintea omenească sau de ce poate limba să rostească. acel Mysterium Tremendum. tot astfel şi Duhul vine numai prin adevăr şi trebuie să găsească o anumită măsură de adevăr în mintea noastră. există numai datorită acestui instinct primar. care nu poate fi conceput raţional. Noţiunii lui de Dumnezeu i se adaugă cele două concepte gemene de personalitate şi caracter moral. „Astfel. dar sensul original de uimire şi teamă în prezenţa misterului care umple lumea rămîne. suficient Sieşi. Omul obişnuit este orb faţă de ea. se află în spatele tuturor religiilor. Duhul lui Dumnezeu este Duhul adevărului. Această groază nonraţională. Rudolf Otto insistă asupra prezenţei în inima omului a ceea ce el numeşte „numinos" şi pare-se că prin aceasta vrea să spună că în lume există un vag şi incomprehensibil Ceva. Religia curată a Bibliei. bunăoară. Sfinţenia lui Dumnezeu nu este doar lucrul cel mai bun pe care-1 cunoaştem îmbunătăţit la infinit. prezent în natura umană. Numai Duhul Celui Sfînt poate dărui duhului omenesc cunoaşterea a tot ceea ce este sfint. Sfint înseamnă aşa cum este Dumnezeu. puritatea. fără exagerare. însă nu răspunde la nici un alt sunet. Pentru a fi sfînt. care înconjoară şi învăluie Universul. la fel ca şi animismul primitiv al triburilor sălbatice. copleşit şi. iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Astăzi creştinul poate tresaltă de bucurie strigînd: „Ava. Este posibil să ai o doză de adevăr în minte fără a avea Duhul în inimă. iar cel de pe urmă nu-1 are."2 Cunoaşterea teologică este mijlocul prin care Duhul Se revarsă în inima omului. Credinţa se trezeşte la glasul adevărului. corectitudinea şi nepătrunsa-I sfinţenie.spune. confruntînd-o cu Sfinţenia lui Dumnezeu 123 manifestarea sa supranaturală şi supraraţională. dar. Omul astfel confruntat este doborît. în pătrunzătorul său studiu despre sfinţenie. pentru a-L admira şi a-L adora pe Cel Preaînalt. credinţa vine în urma auzirii. Nu putem pătrunde adevăratul sens al sfinţeniei lui Dumnezeu gîndindu-ne la cineva sau la ceva foarte curat şi apoi ridicînd ideea aceasta pînă la nivelul cel mai înalt de care sîntem noi capabili. este un element de bază al naturii umane şi este indispensabil credinţei. Sfîntul meu!" 3 în Scripturile evreilor şi ale creştinilor.

Sfinţenie la care sufletu-mi a tresâltat! Nutresc grozavă teamă. ivită în decursul istoriei lumii. Prinşi în această dilemă. în felul acesta. Anii Tăi cei veşnici mă-nfioară. înţelepciunea-Ţi fără hotar. adică sfinţenia lui. 1:12. Această sfinţenie. Dumnezeu poate s-o dea şi o dă copiilor Lui. Prin credinţă şi ascultare. fără care nimeni nu va vedea pe Domnul"5. Mînia lui Dumnezeu reprezintă intoleranţa Sa absolută faţă de tot ce este degradant şi distrugător. 2. iubind neprihănirea şi urînd nelegiuirea. duce la moarte. în cele din urmă. creştinii? Trebuie să ne acoperim. însă nici un om sincer nu trebuie să ignore cuvintele solemne ale scriitorului inspirat: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea. căci Eu sînt sfînt" 4. de o sfinţenie absolută. vom avea un cer de dus cu noi în ceruri. Sufletu-mi penitent Ţie s-a-nchinat. răul este o boală morală care. Orice judecată plină de mînie. înaintea flăcărilor necreate ale sfinţeniei lui Dumnezeu. Faber Note: 11 Isa. Trebuie să ne ascundem nesfinţenia în rănile lui Hristos cum s-a ascuns Moise în crăpătura stîncii în timp ce slava lui Dumnezeu trecea prin faţa lui. zicînd: „Fiţi sfinţi. El nu a zis: „Fiţi la fel de sfinţi ca Mine". 10:17. calitate ce-I aparţine numai Lui. care nu cunoaşte grade şi pe aceasta n-o poate acorda făpturilor Lui. ne putem deprinde cu tovărăşia sfinţilor de pe pămînt şi ne putem pregăti pentru compania eternă a lui Dumnezeu şi a sfinţilor de acolo. Există însă o sfinţenie relativă şi contingenţă pe care El o împarte cu îngerii şi serafimii în ceruri şi cu oamenii răscumpăraţi de pe pămînt. Cea mai adîncă şi mai duioasă teamă. Tot ce este sfînt este sănătos. ce trebuie să facem noi. Dar de-o firavă speranţă mînat. cu credinţă şi smerenie. Nici un om sincer nu poate spune „Sînt sfînt". pentru că le-a pus-o la dispoziţie prin sîngele Mielului. Nici chiar cerul nu este curat şi nici stelele nu sînt fără pată în ochii Lui. 6:5. ce minunat. Prezenţa temporară a păcatului în lume nu face decît să accentueze acest adevăr. ne pedepseşte ca un tată şi ne curăţeşte pentru a fi părtaşi la sfinţenia Lui. El urăşte nelegiuirea aşa cum o mamă urăşte poliomielita care ameninţă viaţa copilului ei. Pentru a-Şi proteja creaţia. în pregătirea lor pentru cer. Le face parte de ea atribuindu-le-o şi acordîndu-le-o şi. Dumnezeu le-o şi pretinde. aşa cum spun credincioşii de rînd cînd se întîlnesc.aparţine lui Dumnezeu trebuie conceput ca ceva sfînt. . 124 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT Dumnezeu este sfînt şi El a făcut ca sfinţenia să fie condiţia morală necesară pentru sănătatea Universului Său. Dumnezeu trebuie să distrugă tot ce ar putea s-o nimicească. O. Doamne veşnic! Tu. Cel proslăvit necurmat De duhurile ce Tenconjoară! Ce minunat. Sfinţenia lui Dumnezeu. crescînd în cunoaşterea Duhului sfinţeniei. prin continuă meditaţie la sfinţenia lui Dumnezeu. Trebuie să ne adăpostim de mînia lui Dumnezeu în Dumnezeu. Cînd Se ridică pentru a îndepărta nelegiuirea şi a salva lumea de la o prăbuşire morală ireparabilă. 3. Rom. El nu va dispreţui o inimă zdrobită şi mîhnită. Frederick W. tot ce contravine acestui principiu produce numaidecît în Dumnezeu o nemulţumire veşnică. a fost o acţiune sfîntă de conservare. deşi ne disciplinează. Dumnezeu este sfînt. în vreme ce aruncăm o privire fugară la Dumnezeul pe care nici un om nu poate să-L vadă şi să rămînă în viaţă. Mai presus de orice. fiindcă asta ar fi însemnat să ne pretindă sfinţenie absolută. se afirmă despre El că este mînios. Hab. asemenea lui Moise. Dumnezeu a vorbit mai întîi lui Israel şi apoi Bisericii Sale. trebuie să credem că Dumnezeu ne vede desăvîrşiţi în Sfinţenia lui Dumnezeu 125 Fiul Lui. îngerii îşi acoperă faţa. mînia Lui şi sănătatea creaţiei sînt inseparabile. A Ta faţă s-o ador! Puterea-Ţi fără margini. Deoarece preocuparea primordială a lui Dumnezeu pentru Universul Său este sănătatea lui morală.

5. Motivele sînt următoarele: Dacă ar exista un domeniu al cunoaşterii. In plus. Tu eşti Măreţul împărat al întregului pămînt. fără amestecul nimănui. Numai Dumnezeu este liber. Spunem despre Dumnezeu că este liber pentru că nimeni şi nimic nu-L poate împiedica. Dacă ar fi mai puţin liber. suferinţa şi moartea. a ocolit cu eleganţă problema aceasta. Concepţia noastră despre ea s-a conturat într-o lume în care nu există libertate absolută. atotputernic şi absolut liber. oriunde.4." 1 Suveranitatea lui Dumnezeu este un fapt stabilit foarte clar în Scriptură şi afirmat cu voce tare de către logica adevărului. Tu şezi ca un împărat deasupra noianului de ape. la fel ca oricare alt lucru creat. Suveranitatea lui Dumnezeu este atributul prin care El conduce întreaga creaţie. de posibilităţile locale de hrană. este limitată de condiţiile atmosferice. iar pentru a fi suveran. care să-I fie necunoscut lui Dumnezeu. pentru a-Şi duce la îndeplinire planul Său etern pînă în cele mai mici detalii. Tu domneşti pe vecie. de fapt. noi nu avem capacitatea de a înţelege libertatea decît în formele ei imperfecte. Cea mai liberă pasăre. Capitolul 22 Suveranitatea lui Dumnezeu 127 SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU Cine nu se va teme de Tine. religia cea mai elevată dintre marile religii nebiblice. cartea sacră a zoroastrismului. cu tot ce este pe el. Amin. Prima este generată de prezenţa în creaţie a acelor lucruri pe care Dumnezeu nu le poate aproba. La începutul poemului său „Preludiul". 1 Petru 1:16. obliga sau opri să facă ce vrea. El ar fi putut împiedica apariţia lor. Pentru a avea această libertate trebuie să posede autoritate universală. de presiunea variabilă a aerului. „liber ca o pasăre să mă aşez unde vreau". toată viaţa într-o colivie a fricii. pe vecie. deci n-ar fi suveran. Aici fiecare element natural depinde de multe alte elemente şi această dependenţă îi limitează libertatea. Dar. da. El poate acţiona aşa cum îi place întotdeauna. acel atom rătăcit de putere ar aparţine altcuiva şi Dumnezeu ar fi un Stăpîn limitat. pămîntul. Din punct de vedere psihologic. Wordsworth se bucură că este departe de oraşul care-1 sufoca şi acum este liber. Dumnezeu trebuie să fie atotştiutor. ceea ce înseamnă că El este liber să facă tot ce vrea. Ele pot fi clasificate. Un naturalist ştie că aşa-zisa pasăre liberă îşi duce. Dacă Dumnezeu este suveran. cel mai înălţat şi cel mai de temut? Căci numai Tu eşti Domnul. Dar ce putem spune despre autoritatea Lui? Chiar simpla discutare a autorităţii Dumnezeului Cel Atotputernic pare cam fără sens. postulînd un dualism teologic. eşti îmbrăcat cu putere şi în faţa Ta sînt slava şi mărirea. Este necesar un efort susţinut al minţii pentru a putea pricepe ideea libertăţii totale. Şi dacă lui Dumnezeu I-ar lipsi o cantitate infinitezimală de putere. o. Ştim din Scripturi că El are putere nelimitată şi putem deduce lucrul acesta şi din alte atribute ale Sale. de animalele de pradă şi de opreliştea cea mai ciudată: constrîngerea irezistibilă de a rămîne în cadrul suprafeţei mici de pămînt şi văzduh care reprezintă teritoriul familiei ei. în mare. oricît de mic. El trebuie să posede toată cunoaşterea pentru a fi Domn peste întreaga creaţie. iar punerea ei sub semnul întrebării ar fi absurdă. este ţinută tot timpul în şah de o plasă a necesităţii. stăpînirea Lui s-ar frînge în acel punct. De ce nu a făcut-o? Zend-Avesta. a foamei şi a instinctelor. şi în mîinile Tale se află sufletul oricărei făpturi vii. cum ar fi: răul. în orice loc şi în orice timp. El nu ar fi suveran. Dumnezeul oştirilor. Ni-L putem noi imagina pe Domnul Dumnezeul oştirilor pus în situaţia de a cere permisiunea cuiva sau făcînd cerere pentru ceva unei autorităţi superioare? Cui îi va cere Dumnezeu permisiunea? Cine este mai înalt decît Cel Preaînalt? Cine este mai puternic decît Cel Atotputernic? Cine poate spune că a existat înainte de Cel Veşnic? La tronul cui va îngenunchea Dumnezeu? Unde este acela mai mare la care va trebui să apeleze? „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă şi afară de Mine nu este alt Dumnezeu». Tu ai făcut cerurile şi cerurile cerurilor. Evrei 12:14. Dar a fi liber ca pasărea înseamnă a nu fi liber deloc. el ridică unele probleme care pînă în momentul de faţă nu au fost rezolvate satisfăcător. suveranitatea Lui cere ca Dumnezeu să fie liber în mod absolut. după cum se recunoaşte. Doamne. în două categorii. Existau doi 128 . acea lipsă ar determina sfîrşitul stăpînirii Sale şi I-ar distruge împărăţia.

Marele vapor al planului suveran făurit de Dumnezeu 'îşi menţine cursul neîntrerupt pe marea istoriei. discută. La fel este. Se pare. Dumnezeu Se îndreaptă netulburat şi nestînjenit spre împlinirea acelor scopuri veşnice pe care le-a plănuit în Hristos Isus . în tot acest timp. Nu sînt în lanţuri.CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT dumnezei. Procedînd astfel. şi anume că există un singur Dumnezeu şi că El singur a creat cerul şi pămîntul. se regăsesc aici fără să se contrazică una pe alta. a voit să-i acorde omului o libertate limitată. care trage sforile după cum îi convine? încercarea de a răspunde la aceste întrebări a dus la divizarea Bisericii creştine în două tabere distincte. Atît libertatea. alegînd între bine şi rău. deoarece contrazice categoric adevărul afirmat atît de răspicat în întreaga Biblie. defectuoasă pentru partizanii uneia din tabere. Poate că o ilustraţie simplă ne va ajuta să înţelegem. Numele lui Dumnezeu este o garanţie suficientă pentru perfecţiunea lucrărilor Sale. Iată punctul meu de vedere: Dumnezeu a decretat în mod suveran că omul trebuie să fie liber să facă alegeri morale şi omul a împlinit această hotărîre de la început. întrucît hotărîrea divină a decis încă din veşnicie nu ce anume va trebui să aleagă omul. ca un fel de proscris fugar ale cărui activităţi sînt temporare şi limitate ca sferă de cuprindere. în libertatea Sa absolută. Dar el ştie care nu este răspunsul. Dumnezeu a acţionat după nemărginita Lui înţelepciune şi bunătate. Suveranitatea lui Dumnezeu 129 Cînd omul alege să facă răul. există totuşi cîteva lucruri pe care le cunoaştem. A fost destul de simplu. ori voinţa liberă a omului. Creştinul recunoaşte că nu are răspunsul final pentru enigma răului îngăduit. Cei mai mulţi creştini se mulţumesc să se alăture uneia dintre tabere şi să nege ori suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este doar o palidă imagine a suveranităţii. Ormuz nu deţinea o suveranitate pentru care să se îngrijoreze şi se pare că nu-1 deranja să-şi împartă prerogativele cu altcineva. dar. Dacă Dumnezeu. La bordul vasului se află cîteva zeci de pasageri. Un Dumnezeu care nu ar fi suveran nu ar putea acorda libertate morală creaturilor Sale. cu libertatea omului şi suveranitatea lui Dumnezeu. citesc. iar Ahriman — cel rău — a făcut restul. Ei sînt în întregime liberi să umble pe vas după cum doresc. şi ei amîndoi au creat lumea. cu tot ce conţin ele. stau tolăniţi pe punte. Mănîncă. cine poate să stea împotriva mîinii Lui sau să-I zică „Ce faci?"2. ci o îndeplineşte. cum este posibil ca omul să-şi exercite libertatea de a alege. care au purtat numele a doi teologi remarcabili: Jacobus Arminius şi Jean Calvin. prin aceasta el nu contrazice voia suverană a lui Dumnezeu. deşi tentativa care urmează va părea. Destinaţia i-a fost stabilită de autorităţile în drept. Voinţa omului este liberă. ale cărui acţiuni sînt determinate de un Dumnezeu din spatele scenei. activităţile lor nu sînt determinate de decrete. şi nimeni nu are nevoie să ştie mai mult. Cel bun — Ormuz — a creat toate lucrurile bune. explicaţia nu rezolvă nimic. O altă problemă reală creată de doctrina suveranităţii divine are de-a face cu voinţa omului. Nimeni nu ştie în momentul de faţă mai mult. Pentru un creştin. se joacă. cît şi suveranitatea. Dumnezeu a permis răului să existe în anumite zone din creaţia Sa delimitate cu grijă. Un vapor de pasageri transoceanic pleacă din New York cu destinaţia Liverpool. în înţelepciunea Lui suverană. Şi el ştie că nici Zend-Avesta nu-1 are. Nimic n-o poate schimba. cred eu. poate. Ormuz şi Ahriman. marele transatlantic îi duce neabătut înainte spre un port prestabilit. dorm. Natura atributelor lui Dumnezeu face imposibilă existenţa unui alt dumnezeu. că este posibilă o reconciliere între cele două poziţii fără a leza vreuna dintre ele. totuşi. toate acestea după bunul lor plac. Dacă Dumnezeu conduce Universul prin intermediul decretelor Sale suverane. cum poate fi el responsabil pentru comportarea sa? Nu este el o simplă marionetă. pentru că Dumnezeu este suveran. ci faptul că el trebuie să fie liber să aleagă. Deşi o explicaţie completă a originii păcatului ne depăşeşte. I-ar fi teamă s-o facă.

Alegerea este a noastră. ajungem la concluzii vitale şi foarte personale. a lui Dumnezeu. prin ascultarea credinţei. Dumnezeu îşi va continua lucrarea chiar şi pe vifor şi furtună. nu există drept de apel. Dacă transpunem totul în termeni individuali. conflictul de moarte dintre bine şi rău continuă cu o furie crescîndă. nimic nu-L poate întoarce 130 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFINT Suveranitatea lui Dumnezeu 131 de la planurile Lui. Noi nu ştim tot ce e cuprins în acele planuri. însă libertatea de a negocia rezultatele alegerii o dată făcute este exclusă. într-o zi. Noi toţi trebuie să alegem dacă vom asculta de Evanghelie sau dacă îi vom întoarce spatele cu necredinţă şi-i vom respinge autoritatea. Domnul coboară din înălţime. nu pot exista situaţii neprevăzute sau accidente. Domolindu-le furia. El a hotărît. Totuşi.înainte de întemeierea lumii. El anunţă vestea bună a răscumpărării înfăptuite prin îndurare. vor căpăta viaţa veşnică şi vor deveni fii ai lui Dumnezeu. de asemenea. lucrările lui Dumnezeu vor primi aclamaţiile tuturor. că toate făpturile dotate cu inteligenţă II vor recunoaşte pe Isus Hristos ca Domn. între timp. şi. însă ne-a fost descoperit suficient pentru a ne forma o imagine generală despre lucrurile care vor veni şi pentru a ne da o nădejde bună şi o încredere neclintită în binele nostru viitor. în spaţiul larg al voii suverane. Dumnezeu a hotărît că toţi cei care se vor dărui de bunăvoie Fiului Său Isus Hristos. în conflictul moral dezlănţuit acum în jurul nostru. ştim că. întregul subiect al alegerii morale se concentrează în jurul persoanei lui Isus Hristos. lucrurile nu sînt atît de simple precum le-ar putea sugera această schiţare rapidă. dar consecinţele ei au fost deja stabilite prin voia suverană a lui Dumnezeu şi. în cazul acesta. Dincolo de aceasta nu putem trece. Anumite lucruri au fost determinate de hotărîrea liberă a lui Dumnezeu. Există libertatea de a alege de partea cui vrem să fim. Dumnezeu Se îndreaptă spre realizarea tuturor acestora cu o infinită înţelepciune şi cu o precizie perfectă în acţiune. oricine se află de partea cealaltă este de partea învinşilor şi nu poate cîştiga. ştim că un popor de răscumpăraţi va intra în bucuria lui Dumnezeu şi că cei neprihăniţi vor străluci în împărăţia Tatălui lor. avem şansa de a ne pocăi de o alegere greşită şi putem schimba consecinţele făcînd o alegere nouă şi corectă. Aici nu există întîmplare sau noroc. Hristos a afirmat deschis: „Cine nu este cu Mine. Mesajul Evangheliei cuprinde trei elemente distincte: o veste. Căci ca un Domn şi Rege suveran El va domni în veci. Dumnezeu îşi este suficient Sieşi pentru a realiza toate^ aceste lucruri. trebuie să ne hotărîm în situaţia morală prezentă. . nu poate exista nici un neajuns în puterea necesară jaentru a-Şi aduce la îndeplinire toate ţelurile propuse. ştim că. o poruncă. porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască şi cheamă pe toţi oamenii să capituleze în faţa condiţiilor harului crezînd că Isus Hristos este Domn şi Mîntuitor. Pentru că este suveran. nu pot exista ordine contramandate şi nici momente de pierdere a autorităţii. iar unul dintre ele este legea alegerii şi a consecinţelor. Stătea netulburat deasupra apelor. Deoarece El este omniscient. Şi pe aripile vînturilor puternice Zbura venind tot mai aproape. păcătoşii vor fi înlăturaţi de pe faţa pămîntului. Călărea pe heruvimi şi serafimi Ca un adevărat Rege. o chemare. oricine se găseşte de partea lui Dumnezeu este de partea învingătorilor şi nu poate pierde. spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Ştim că Dumnezeu îşi va împlini toate promisiunile făcute prorocilor. Nimeni nu-L poate abate de la scopurile Sale. fiindcă este omnipotent. iar în cele din urmă vor avea parte de moartea eternă. permisive. că imperfecta ordine prezentă va dispărea şi că va fi întemeiat un pămînt nou ce va dăinui veşnic. pînă la urmă. Plecînd cerurile preaînalte Şi aruncînd sub picioarele Sale întunericul bolţii albastre. Taina nelegiuirii lucrează deja. dar furtuna şi viforul sînt aici. este împotriva Mea" 3 şi „Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine"4. că toţi cei care vor iubi întunericul şi vor stărui în răzvrătire împotriva înaltei autorităţi cereşti vor rămîne într-o stare de alienare spirituală. iar noi. ca fiinţe responsabile. Prin mila lui Dumnezeu.

sîntem Biserica şi tot ce facem noi. Isa. nici nu poate şti. cei mai minunaţi sfinţi pe care i-a cunoscut lumea: în primul rînd. creştinii. dar şi cel mai greu lucru din lume. singurul Dumnezeu înţelept şi Mîntuitorul nostru. şi cel mai uşor. care vede ca o nimica lucrarea omului. în şir. este linguşit şi flatat de toţi cei care doresc să obţină o favoare. şi nici nu va locui în trupul supus păcatului. pe care orice călător îl poate citi. Dan. Totuşi. îngăduiţi-mi să prezint un scurt rezumat al acestor condiţii aşa cum sînt ele prezentate de Biblie şi repetate de-a lungul secolelor de către cei mai deosebiţi. cunoaşterea aceasta este dificilă. nici la o cunoaştere ocultă destinată doar cîtorva iniţiaţi. se găseşte următorul pasaj: Iubiţi dreptatea. Dumnezeu Tatăl Cel Atotputernic. iar firea îndărătnică a omului căzut nu le agreează deloc. 3. Ea vine printr-o înţelepciune despre care omul obişnuit nu ştie nimic. se va retrage din faţa gîndurilor fără pricepere şi nu va . aceea face Biserica. Dumnezeul pe care trebuie să învăţăm să-L cunoaştem este Maiestatea cerurilor. care întinde cerul ca o Taina descoperită 133 maramă subţire şi-1 lăţeşte ca pe un cort. A-L cunoaşte pe Dumnezeu este. 44:6. Ziditorul cerului şi al pămîntului. şi Se va arăta acelora care nu se îndoiesc de El. 4. cînd este pusă la încercare.Psalm parafrazat de Thomas Sternhold Note: 1. Ce putem face noi. trebuie să ne lepădăm de păcate. mustră pe cel neînţelept. atît de popular astăzi. Biserica trebuie să vadă cerul deschis şi să aibă o viziune transformatoare despre Dumnezeu. aparţinînd doar creştinismului. Cunoaşterea unei asemenea fiinţe nu poate fi dobîndită numai prin studiu. nici un cod mistic greu de descifrat. în cartea ebraică înţelepciunea lui Solomon. răspunsul i-ar putea dezamăgi pe unii cititori pentru că nu este deloc profund. ca să locuiască în el. o abstracţie religioasă mistică. însă. voi care sînteţi judecătorii pămîntului. Nu este altul decît vechiul şi mereu noul sfat: împrieteneşte-te cu Dumnezeu. ale cărui principale afirmaţii despre Sine vizează capacitatea Sa de a aduce succes în diversele noastre activităţi şi care. 4:35. scrisă cu mulţi ani înaintea apariţiei creştinismului. însă Dumnezeul pe care trebuie să-L vedem nu este Dumnezeul utilitarist. Capitolul 23 TAINA DESCOPERITĂ Văzută din perspectiva eternităţii. Pentru a-şi recîştiga puterea pierdută. care a făcut să meargă după număr. Nu aduc nici o criptogramă ezoterică. din cauza aceasta. propriei noastre situaţii? Răspunsul la aceste întrebări este „Da". fiindcă există anumite condiţii ce trebuie îndeplinite. nevoia cea mai imperioasă a momentului de faţă este ca Biserica să fie adusă înapoi din îndelungata ei robie babiloniană şi Numele lui Dumnezeu să fie slăvit iarăşi în ea ca în zilele de odinioară. Secretul este unul deschis. gîndiţi-vâ la Domnul cu o inimă bună şi căutaţi-L în smerenia inimii. loan 14:6. Totuşi. După cum lumina soarelui cade pe cîmpul deschis fără să ceară ceva în schimb. fiindcă trebuie judecată duhovniceşte. Nu apelez la nici o lege ascunsă a inconştientului. tot astfel cunoaşterea Dumnezeului Cel Sfînt este un dar fără plată acordat oamenilor care sînt deschişi spre a-1 primi. Noi. care nu Se încrede în voievozi şi nu cere sfatul împăraţilor. Mat. Căci El va fi găsit de cei care nu-L ispitesc. 2. ca să aducem înapoi gloria trecută? Există vreun secret pe care lam putea învăţa? Există vreo formulă pentru trezirea spirituală personală pe care s-o putem aplica situaţiei prezente. Problema este deci una personală pentru fiecare dintre noi. Căci gîndurile îndărătnice despart de Dumnezeu. oştirea stelelor şi care le cheamă pe toate pe nume prin marea Lui putere. pentru că această cunoaştere nu este dobîndită prin muncă intelectuală asiduă. nişte creştini simpli. Este uşor. El este Acela care sade pe globul pămîntesc. în acelaşi timp. Căci spiritul sfint al disciplinei va fugi de amăgire. 12:30. Orice pas înainte în Biserică trebuie să înceapă cu individul. în sufletul rău nu va pătrunde înţelepciunea. Biserica nu trebuie înţeleasă ca un organism anonim. ci este un dar fără plată. iar puterea Lui. Convingerea că un Dumnezeu sfînt nu poate fi cunoscut de către oamenii cu o viaţă păcătoasă nu este ceva nou.

fiind considerat cheia pentru înţelegerea vieţii. de asemenea. Această binecuvîntată cunoaştere nu ne este dată pentru a ne bucura de ea într-un mod egoist. pe măsură ce îl vom cunoaşte tot mai bine. . poate. Putem face aceasta menţinînd măreţia lui Dumnezeu în centrul atenţiei în timpul serviciilor publice din biserică. căci ei vor vedea pe Dumnezeu!"1. Iar noi va trebui să căutăm în mod deliberat să împărtăşim lumina noastră crescîndă cu ceilalţi oameni din casa lui Dumnezeu. lucru urmat de o deschidere a întregii noastre personalităţi pentru ca Duhul Sfînt să ne inunde. pe care Dumnezeu le-a revărsat deopotrivă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. pe măsură ce ne pregătim inimile pentru această minune. a scris: . Aceasta înseamnă „a crede în Hristos".. trebuie să practicăm arta meditaţiei îndelungate. Ca urmare. în timp ce slava ce împodobeşte Scripturile Sfinte se coboară peste viaţa noastră lăuntrică. se află un Om glorificat. trebuie să aibă loc o predare totală a întregii vieţi lui Hristos. însă cel care permite ca iminenţa unor consecinţe neplăcute să-1 Taina descoperită 135 influenţeze într-o chestiune atît de importantă nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu. orice cunoaştere aprofundată a lui Dumnezeu va începe curînd să-i afecteze pe cei care ne înconjoară în comunitatea noastră creştină.Glorie omului în locurile preaînalte! Căci omul este stăpînul lucrurilor". asupra măreţiei lui Dumnezeu. în ceruri. Dumnezeu este o persoană şi El poate fi cunoscut prin treptele ascendente ale unei legături intime de prietenie. să ne schimbăm concepţia anterioară despre Dumnezeu. prin noi. care ne reprezintă cu cinste acolo. să ne ducem crucea şi să-L iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. Cînd poetul Swinburne. cîntarea noastră. scrierile noastre. trebuie să ne socotim morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus. In al treilea rînd. Ea va cere un oarecare efort. Umanismul. în al şaselea rînd. el a dat lumii noul ei Te Deum. asemeni parfumului ce-şi răspîndeşte mireasma „trădîndu-1" pe posesorul Iui. Cu cît îl vom cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. a luat locul teologiei. care a trăit în secolul al XlX-lea. să-L reprezentăm cu cinste aici. pentru un timp este posibil să pierdem prieteni şi să ne cîştigăm o reputaţie trecătoare de „eu sînt mai sfînt decît tine". prin credinţă. dar. în variatele lui forme. Este posibil.rămîne atunci cînd intră nelegiuirea. Nu numai rugăciunile noastre în taină trebuie să fie pline de Dumnezeu. dintre care poate cea mai bine cunoscută se găseşte în cuvintele lui Hristos: „Ferice de cei cu inima curată. Implică o ataşare volitivă şi emoţională faţă de El. în al patrulea rînd. trebuie să respingem cu hotărîre valorile ieftine ale lumii decăzute şi să ne separăm cu totul în duhul nostru de orice lucru de care îşi leagă inima oamenii necredincioşi. Pînă aici am avut în vedere relaţia personală a individului cu Dumnezeu. Aceeaşi idee se găseşte în nenumărate afirmaţii de la un capăt al Sfintelor Scripturi la celălalt. toate vor trebui să se axeze în jurul persoanei Domnului de trei ori sfînt şi să preamărească neîncetat mărimea puterii şi a demnităţii Sale. însoţită de o hotărîre fermă de a asculta de El în toate lucrurile. 134 CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT în al doilea rind. La dreapta Măririi. Sîntem lăsaţi pentru o vreme în mijlocul oamenilor. să fie necesar so rupem cu blîndeţe şi în tăcere cu textualismul mort care predomină în bisericile evanghelice şi să ne opunem caracterului uşuratic al multor lucruri care trec drept creştinism printre noi. Toate acestea trebuie inversate printr-un act deliberat de voinţă şi menţinute în poziţia aceasta printr-un efort susţinut al minţii. deoarece gîndul măreţiei a dispărut cu totul din mintea oamenilor. cu dragoste. ci şi mărturia noastră. Ceea ce înseamnă să păzim poruncile Lui. Va trebui. Apoi va trebui să punem în aplicare orice formă de autodisciplină cerută de umblarea prin Duhul şi să ţinem în frîu poftele cărnii. predicile noastre. se impune să ne implicăm tot mai mult în slujirea semenilor noştri. Acum atenţia omului se concentrează asupra lui însuşi. In al cincilea rînd. Dumnezeul care ne-a dăruit nouă totul va continua să dăruiască totul. permiţîndu-ne numai bucuriile simple ale naturii. pe măsură ce cunoaşterea lui Dumnezeu devine tot mai minunată. cu atît vom simţi mai mult dorinţa de a transforma nou-descoperita cunoaştere în fapte de milostenie faţă de cei aflaţi în suferinţă.

Samuel M. nu a minţii" căci subiectul ei central este „setea sufletului după Dumnezeu". mistice. 5:8. a trăirii creştine. catolicism. aşa cum afirmă Dr. biografii. Mat. ortodoxie).*filtivarea vieţii lăultrice şi «sfieJcentuarea importanţei unei «rotunde relaţii personale cu Hristos. Fratele Laurenţîu PRACTICAREA PREZENŢEi Lui DUMNEZEU ♦ R.) şi provin de la autori din toate marile curejp creştinş^protestantism. din primele secole după Hristos şi pînă în prezent. fără de care corevtudinea doctrinară rămîrtş un demers pur intelectual. „o teologie a inimii.Note: 1. Deşi ele ijftpS în mg|rtvident PJpP teologica diferite. mistică etc. „în căutarea lui Dumnezeu". aleag|}. Zwemer. ceea ce jjpffneşte eşj* căutarea ^nscendentei. Această serie se doreşte o contribuţie la redescoperirea dimensiunii devoţionale. aceste prime două lucrări vâ vor deschide interesul pentru cele ce vor urma. Seria IZVOARE DE SPIRITUALITATE CREŞTINĂ a editurii LOGOS intenţionează să pună la dispoziţia cititorului român lucrări cu caracter devoţional ale unor clasici ai genului. Ea a fost inaugurată de cea mai populară lucrare a lut Aiden Wilson Tozer. Foster DISCIPLINELE SPIRITUALE ♦ Thomas a Kempis IMITATIO CHRISTI ♦ John Bunyan CĂLĂTORIA PELERINULUI . Titlurile selectate îmbrăţişează o largă diversitate de forme (meditaţii. Această exemplară carte prezintă. Cu siguranţă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful