P. 1
Ioan Scotus Eurigena

Ioan Scotus Eurigena

|Views: 3|Likes:
Published by Alexandru Oprean

More info:

Published by: Alexandru Oprean on Jul 18, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/16/2014

pdf

text

original

E.

— IO AN SCOTTUS ERIUGENA Personalitatea lui Ioan Scottus Eriugena domină epoca în care a trăit, iar opera lui prezintă trăsături atît de noi în istoria gîndirii occidentale, încît merită să ne reţină atenţia. Născut în Irlanda pe la 810, a venit în Franţa între 840 şi 847. Se presupune că a învăţat greaca în Irlanda, ceea ce nu este cu neputinţă, dar, în Prefaţa la traducerea lui din Dionisie, Eriugena se prezintă singur ca începător în ale studiului acestei limbi {rudes admodum tirones adhuc hel- ladicorum studiorum fatemur 1); or, traducerea a facut-o la Paris; este deci la fel de posibil să fi învăţat greaca pe care o ştia fie de la Paris, fie chiar la Saint-Denis, unde, în această perioadă, stătuseră pentru o vreme nişte călugări greci. Profesor la Şcoala Palatină, Ioan Scottus a trăit la curtea strălucitoare şi cultivată a lui Carol cel Pleşuv. Cîteva anecdote arată că era preţuit aici nu numai pentru ştiinţa lui neobişnuită, ci şi pentru înţelepciunea şi pentru vorbele lui de duh. De altfel, cinstirea de care se bucura avea să-i producă mari neplăceri. Doi episcopi, Pardul de Laon şi Hincmar de Reims, l-au invitat să respingă erorile lui Gottschalk, care susţinea că există o predestinare divină pentru osînda veşnică, tot aşa cum există pentru mîntuire. Eriugena a scris atunci De praedestinatione ţ851), ca să demonstreze că Dumnezeu nu ne sorteşte păcatului, dar, introducînd în lucrare cîteva dintre tezele cele mai îndrăzneţe pe care avea să le susţină mai tîrziu, s-a văzut atacat chiar de cei care îi ceruseră să scrie, iar învăţătura lui a fost, în cele din urmă, condamnată de conciliile de la Valencia şi Langres, în 855 şi 859. Mult mai importantă pentru viitorul gîndirii sale şi al filozofiei medievale este noua sa traducere, din greacă în latină, a lucrărilor cuprinse în Corpus areopagiticum. Primul lui traducător, Hilduin, abate la Saint-Denis, îşi propusese să demonstreze că autorul acestor scrieri este, într-adevăr, cel pe care îl convertise Sflntul Pavel, apostolul galilor şi întemeietorul mînăstirii care îi poartă numele. Ioan Scottus nu era convins că Dionisie Areopagitul a fost întemeietorul acestei mînăstiri, dar nu punea deloc la îndoială că a scris operele care i se atribuiau. La această traducere, le-a adăugat pe cele din Ambigua de Maxim Mărturisitorul şi De hominis opificio, de Grigore al Nyssei. Se pare că papa Nicolae I a simţit, încă din 860, o oarecare îngrijorare legată de dreapta credinţă a lui Ioan Scottus Eriugena. Acesta şi-a continuat totuşi lucrările, a scris De divisione naturae, care este opera lui principală, apoi un comentariu foarte important la Ierarhia cerească a lui Dionisie, un alt comentariu, din care nu ne-au rămas decît fragmente, la Evanghelia după Ioan şi o Predică despre prologul aceleiaşi evanghelii. Ultima parte a vieţii lui Eriugena este foarte obscură. Potrivit ipotezei celei mai puţin îndrăzneţe, dar care nu este neapărat şi cea mai adevărată, moare în Franţa, aproape în acelaşi timp cu Carol cel Pleşuv, adică pe la 877. După ipoteza cea mai romanescă, se întoarce din Franţa în Anglia după moartea lui Carol cel Pleşuv, predă la abaţia din Malmesbury şi moare asasinat de elevi: a pueris quos docebat gr a- phiis perfossus2. Doctrinei lui Eriugena i s-au dat interpretările cele mai divergente. J. Gor- res, de pildă, îi reproşează lui Eriugena că a amestecat religia cu filozofia, în bună tradiţie panteistă, de altfel. Barth. Haureau îl socoteşte un „foarte liber cugetător", aducîndu-i astfel cea mai mare laudă de care era în stare. în fapt, sensul doctrinei lui Eriugena ţine de concepţia lui despre raportul dintre credinţă şi raţiune. Ca să-1 înţelegem, este esenţial să deosebim stările succesive ale omului faţă de Adevăr. La problema cunoaşterii nu exista un răspuns unic, ci un şir de răspunsuri, fiecare fiind valabil pentru cîte una dintre aceste stări şi numai pentru ea. Luata în sine, natura umană simte o dorinţă înnăscută de a cunoaşte adevărul. între păcatul originar şi venirea lui Cristos, raţiunea este întunecată de urmările păcatului şi, cum revelaţia deplină care este Evanghelia nu o luminează încă, nu poate decît să faurească anevoios o fizică, prin care să înţeleagă cel puţin Natura şi să demonstreze existenţa Creatorului ca re-i este cauză. Cu toate acestea, revelaţia iudaică îşi începe lucrarea încă din această perioadă şi atinge desăvîrşirea o dată cu Cristos. Din acest moment, raţiunea intră într-o a doua stare, în care nu mai e singură, şi cum adevărul revelat îi vine dintr-o sursă absolut sigură, înţelepciunea înseamnă pentru ea acceptarea acestui adevăr aşa cum i-1 dezvăluie Dumnezeu. Aşadar, credinţa trebuie să preceadă de acum înainte exercitarea raţiunii, dar asta nu înseamnă că raţiunea trebuie să dispară; dimpotrivă, Dumnezeu vrea ca această credinţă să nască în noi o dublă strădanie: aceea de a o imprima în faptele noastre prin viaţă activă şi de a o examina raţional prin viaţa contemplativă. O a treia stare o va înlocui mai tîrziu pe a doua. Cînd vom vedea Adevărul însuşi, credinţa va dispărea în faţa viziunii. Deocamdată, oricărei minţi omeneşti i se impune faptul că raţiunea noastră este o raţiune călăuzită de o revelaţie. Nu ne mai rămîne deci decît să tragem din acest fapt învăţămintele care se cuvin. Mai întîi, de vreme ce Dumnezeu a vorbit, este cu neputinţă ca raţiunea unui creştin să nu ţină seamă de aceasta. Pentru el, credinţa este de aici înainte condiţia înţelegerii: Nisi credideritis, non iritelligetis 3 (Is. 7, 9). Ea trece în faţă şi, în propriul ei mod, ia contact cu obiectul înţelegerii înaintea înţelegerii înseşi. Petru şi Ioan fug la mormînt; Petru este simbolul credinţei, Ioan al inteligenţei, iar mormîntul e Scriptura. Amîndoi se grăbesc într-acolo, amîn- doi intră, dar Petru trece primul. Şi credinţa noastră să facă la fel; să treacă înainte şi, de vreme ce revelaţia divină se exprimă în Scriptură, să precedăm efortul raţiunii noastre de un act prin care să acceptăm ca adevărată învăţătura Evangheliei. Ca să înţelegi adevărul, trebuie mai întîi să-1 crezi. Acest pretins raţionalist îşi întemeiază toată filozofia pe o bază biblică, iar prin aceasta nu face, de fapt, altceva decît să urmeze pilda celor doi maeştri preferaţi, Augus- tin şi Dionisie. Trebuie deci să-i dăm crezare cînd afirmă că orice căutare a adevărului trebuie să pornească de la Sfintele Scripturi, dar trebuie să vedem unde-1 duce propria lui căutare. în primul rînd, credinţa este, într-adevăr, un punct de plecare, nu numai pentru că plecăm de la ea, ci şi pentru că, într-adevăr, plecăm de lingă ea. Dumnezeu nu i-a dat-o omului ca să se mulţumească numai cu atît; dimpo trivă, „ea nu e nimic altceva decît un fel de principiu, pornind de la care începe să se dezvolte, în creatura înzestrată cu raţiune, cunoaşterea propriului ei Creator.
1 ne declarăm nepricepuţi, aproape începători încă în studiul limbii greceşti ( Ib. lat.). 2 străpuns cu condeiele de copiii pe care-i învăţa (Ib. lat.). 3 v. nota 52 de la p. 117.

în sfîrşit. Sursa acestei autorităţi omeneşti este. Dacă Eriugena a săvîrşit vreo eroare în această privinţă. care nu e decît interpretul Sfîntului Grigore şi al Sfîntului Dionisie? Ceea ce autoritatea lor îi sugerează. Dumnezeu ne cere mai întîi credinţă. O lumină scaldă sufletul creştin.Dumnezeu însuşi ne porunceşte. din aceeaşi sursă. a criticat prea puţin unele elemente ale celei greceşti ca să izbutească să o domine. Deşi aparţine altui gen decît credinţa. dar noi nu ni-1 mai reprezentăm pe Dionisie aşa cum îl vedea Eriugena. Maxim. se confundă. Incapabil să echilibreze tradiţia latină şi tradiţia greacă. credinţa nu poate atinge ţelul spre care ne îndrumă decît călăuzindu-ne pe căile speculaţiei filozofice. formulele lui Ioan Scottus Eriugena sînt echivoce. îi acceptăm spusele din credinţă.). Or. să-1 găsească şi să-1 caute tot mai sus. trecînd din treaptă în treaptă şi ridicîndu-se deasupra ei înseşi. De ce această întregire? Credinţa este un principiu care tinde să se dezvolte într-o cunoaştere mai desăvîrşită. în minţile deschise către asemenea speculaţii. mintea omului nu poate decît să-1 caute. Dumnezeu grăieşte. Nimeni nu a folosit mai mult tradiţia patristică decît Eriugena. De aceea. dar acesta nu e un motiv suficient pentru a i se atribui un raţionalism care ar fi exact opusul gîndirii sale. ad speciem tendens 44. Ea reprezintă natura umană care caută adevărul numai prin raţiune şi care-1 întîlneşte în cale pe Cristos. sau. filozofia are totuşi acelaşi conţinut cu credinţa. Dar şi aici are scuze. căci dincolo de această trecere nu mai este nimic altceva decît viziunea luminii divine înseşi. cu care tocmai de aceea. nici un text din Eriugena nu poate fi citat în acest sens. să-1 caute cu ajutorul raţiunii? Prin urmare. ceea ce spune omul nu este adevărat decît dacă raţiunea încuviinţează. să mergem mai departe. Cristos îi cere apă. Expresiile lui nu lasă nici o îndoială în această privinţă. din partea raţiunii naturale. căci raţiunea lui este dreap. care călăuzeşte de la una la cealaltă şi luminează treptat întunericul credinţei: Lux in tenebris fidelium animarum lucet. înţelegere raţională şi ştiinţă care să o întregească. fiind la fel de raţionale. adică interpretarea cuvîntului lui Dumnezeu. Vom accepta desigur că. moştenitor al unei învăţături ezoterice rezervate de apostol cîtorva iniţiaţi? Cum să te îndoieşti de Sfîntul Maxim Mărturisitorul. Samariteanca din Evanghelie o ştia prea bine. care este înţelepciunea lui Dumnezeu 44 Lumina luminează în întunecimile sufletelor credincioşilor şi luminează tot mai mult şi mai mult pornind de la credinţă şi tinzînd spre idee (//?. a cărui influenţă se face simţită pretutindeni în operele lui. într-un anumit sens. . Ele sînt deseori comentate în sensul că ar afirma necesitatea supunerii credinţei faţă de raţiune. mai degrabă. a speculaţiei filozofice. ca şi cum credinţa i-ar cere raţiunii s-o adape. Interpretarea simbolurilor biblice cere deci. A-l căuta şi a-1 găsi pe Dumnezeu în cuvîntul pe care ni 1-a lăsat. Dionisie. o speculaţie raţională de un tip deosebit. tot mai vie. Nimic mai puţin exact. Ceea ce spune Dumnezeu este adevărat. Ca să descoperim acest sens. pe care a creat-o şi a izbăvit-o. Scottus Eriugena ajunge să considere că filozofia şi religia sînt termeni echivalenţi. Credinţa naşte în ele în mod spontan o filozofie. iar cuvîntul lui este de netăgăduit. Lucrul care îl uimeşte şi pe care îşi propune să-1 înfăţişeze este unitatea fundamentală a înţelepciunii creştine. după cum vom vedea. Cum să-1 contrazici pe discipolul direct al Sfîntului Pavel. iar textele care merg în sens opus sînt nenumărate. chiar şi acolo unde nu sînt citaţi. Să spunem mai degrabă că stă în natura credinţei să trezească. unghiul de vedere cel mai sigur este cel pe care Eriugena însuşi 1-a definit în nenumărate rînduri: adevărata filozofie prelungeşte strădania credinţei de a-şi atinge obiectul. la acest capitol. Ce altceva să însemne aceasta decît că ziditorul şi mîntuitorul îi cere făpturii. a urca la el pe treptele nesfîrşite ale contemplării Scripturilor este ţelul suprem de pe pămînt. în cele din urmă. Dar între cele două stă lumina. ca şi Origene. Eriugena a trăit minunîndu-se de propria lui descoperire. et magis ac magis lucet. raţiunii nu-i rămîne decît să se plece. a fost învinuit de raţionalism. un efort pentru determinarea sensului. Cîtă vreme este despărţită de Dumnezeu. şi amîndouă decurg deopotrivă. se cuvine să precizăm sensul formulelor pe care le foloseşte. care nu se va face decît în viziunea preafericită. Nu este încă lumina deplină. De vreme ce. în concepţia lui. raţiunea lui primeşte. lat. în faţa autorităţii Scripturii.autoritatea lor este raţională. Prim-moştenitor al patristicii greceşti în Apus. care sînt supuse greşelii. aceasta a fost mai degrabă că nu şi-a criticat modelele pe cît îşi propusese. în lumina distincţiilor tomiste. indiferent dacă raţiunea înţelege sau nu. care să dezvăluie sensul spiritual ascuns sub cel literal. care rămîne astfel singura răspunzătoare. de către raţiuni omeneşti. Eriugena nu cunoaşte şi nu-şi doreşte niciodată o altă bucurie. trebuie să vedem în opera lui o exegeză filozofică a Sfintei Scripturi. aşadar. Apoi. a fide inchoans. îmbinată cu o libertate deplină cînd e vorba de cea a oamenilor. Atitudinea lui generală în aceste probleme constă într-o supunere deplină faţă de cuvîntul lui Dumnezeu. Autoritatea nu este pentru el decît tradiţionalism al raţiunii. Acesta e sensul în care trebuie să interpretăm celebrele texte ale lui Eriugena despre întîietatea raţiunii. Ca să avem imaginea exactă a stării de spirit a lui Eriugena. lucru remarcabil. ci a oamenilor. pe care o hrăneşte şi de care este luminată. Cu toate acestea. Autoritatea împotriva căreia se ridică Eriugena nu este a lui Dumnezeu. apoi o viaţă potrivită cu această credinţă şi. Răsplata pe care o aşteaptă pentru strădaniile sale este înţelegerea limpede şi deSăvîrşită a Bibliei. Grigore al Nyssei. încît îi simţim prezenţi pretutindeni. care este infailibil. raţiunea. E ţelul fericirii lui. interpretarea literală a Scripturilor ar duce cu uşurinţă la erori grosolane dacă nu ar interveni raţiunea. autoritatea lor nu se sprijină decît pe caracterul raţional al lucrurilor pe care le-au spus şi pe care i le-a transmis tradiţia. Mai întîi. prin trup. într-o altă viaţă. este cea a credinţei. Augustin sînt atît de strîns încorporaţi în doctrina lui.

astfel încît le putem considera drept un singur drum dus-întors. rămîne răspunzătoare în faţa aceleiaşi raţiuni luminate de aceeaşi credinţă însemna a defini incomplet o poziţie echilibrată. că adevărata religie este filozofie adevărată (Ib. în general. se pare că Eriugena a dovedit un instinct aproape fără greş în a lua din Părinţii Bisericii formulele lor cele mai vulnerabile. vom vedea că textele nu sînt atît de diferite. era echilibrat de forţe de natură diferită. dar faptul că întregul nu este sigur nu îndreptăţeşte respingerea simplistă a fiecărei formule. în revelaţie. dogmele religioase par să se raţionalizeze. cînd a scriso. prin ceea ce afirma. Eriugena a sfirşit prin a scoate în evidenţă în stare pură un aspect autentic al gîndirii lor. dar n-ar fi echitabil să-i atribuim negarea lucrurilor care îi lipseau. de care rămîne legată organic în timpul exercitării sale. lat. lat. născută dintr-o raţiune luminată de credinţă. et aliam religionem. a avut cu siguranţă în vedere tratatul De vera reli. dacă vom compara fragmentul cu Augustin. 8): Sic enim creditur et docetur. într-adevăr. îi lipseau multe. Se impune raţiunii ca adevărată pentru că este înscrisă în lucruri. Căci din genuri se trag. şi nu numai raţionamentele noastre. în sens strict. în aceeaşi situaţie au ajuns şi aveau să ajungă şi alţii. mai bine apărat decît ne-am închipui. 69: Ideoque prius ratione utendum est. este asimilabil raţiunii şi ceea ce îi rămîne în mod ireductibil transcendent.manae salutis caputy non aliam esse philosophiam. că Eriugena are darul periculos al formulelor şi că nu s-a dat în lături de la cele provocatoare. dar. şi apoi de autoritate (Ib. e învinuit de raţionalizarea religiei. termenii inferiori ai diviziunii.gione a Sfîntului Augustin (V. descoperim cu uşurinţă o profesiune de credinţă raţionalistă. şi care aştepta doar să fie completată. Doctrina lui Eriugena nu este o logică. cu atît mai mult cu cît el se ştia. într-un sens pe care va trebui să-1 definim mai jos. culegîndu-le pe rînd şi stringîndu-le în unitatea genurilor supreme. Ea cuprinde. Analiza urmează calea inversă. unde raţiunea nu a făcut decît să o descopere. şi care la el. tot ceea ce nu este.. Explicarea universului trebuie să urmeze căile diviziunii şi analizei. De asemenea. De ordine II. Faptul că Eriugena este acoperit în privinţa fiecărui aspect în parte nu este o garanţie a solidităţii doctrinale a întregului. in his quae nune instanty ac deinde auctoritate41. ci legea însăşi a fiinţelor. la el. . Să privim mai întîi diviziunea naturii ca incluzînd fiinţa. pare cel mai adesea că nu se echilibrează cu nimic. guvernată de o metodă internă care o supune normelor pe care le-am definit mai sus. A afirma că filozofia se inspiră din credinţă. invers. 5 de acolo se conchide că adevărata filozofie este religie adevărată şi. Dubla mişcare a dialecticii nu este deci o regulă pur formală a gîndirii şi nici o intenţie arbitrară a minţii omeneşti. a fost împotriva intenţiei sale.). pînă se ajunge la indivizi. De fapt. cînd citim în De divisione naturae I. dar care. şi nu doar despre ideea noastră de natură.Dacă a existat la Scottus Eriugena un oarecare raţionalism. Cînd se citeşte faimoasa frază din De praedestinatione I. în timp ce filozofia se pierde în teologie şi în exegeză. dar am greşi dacă l-am ataca abuzînd de propria lui virtuozitate. lat. dar. Eriugena este o ţintă uşoară: cîştigi dintr-o dată.). Sfîntul Ambrozie sau Sfîntul Augustin. la ei. aşadar. Sfîntul Grigore al Nyssei. în cele ce urmează va fi deci vorba chiar despre o Diviziune a naturii. i-ai atins pe Dionisie. 9. Diviziunea constă în a porni de la unitatea genurilor supreme şi a distinge în sinul unităţii lor genurile din ce în ce mai puţin universale care se află cuprinse aici. a vrea să le desparţi i se pare zadarnic. quod est hu. complementare. Să acceptăm însă. 1: Corficitur inde. tot ceea ce este şi chiar. diviziunea s-ar 4 cred ca să înţeleg (Ib. Sfîntul Grigore al Nazianzului. căci filozofia trăieşte din viaţa acestei înţelepciuni. Eriugena nu a făcut o deosebire limpede între ceea ce. Pentru cei care-şi îndreaptă arma spre erezie. că interpretarea tradiţională a acestor texte de către raţiune constituie tradiţia filozofică şi că această tradiţie. trăgînd în Eriugena. dar rămîi deseori ruşinat cînd constaţi după aceea că. aşa cum vom avea deseori ocazia să observăm. Asemenea Sfîntului Augustin şi Sfîntului Anselm. cum spune el însuşi. Şi cum alegerea merge întotdeauna în sensul neoplatonismului. Noţiunea de natură este cea mai cuprinzătoare din toate cele care se oferă gîndirii. Porneşte de la indivizi şi urcă treptele coborî te de diviziune. într-adevăr. din cauza efectului de ansamblu astfel obţinut. Metoda folosită de raţiune pentru a ajunge la înţelegerea lucrurilor pe care le crede este dialectica. că raţiunea este necesară pentru interpretarea textelor care ne transmit această credinţă. mai mari decît el. dacă am vrea să o urmărim amănunţit. veram esse philosophiam veram religionem. pînă la punerea la punct a problemei pe care a facut-o Sfîntul Toma d'Aquino. iar filozofia lui se resoarbe în întregime în corpul înţelepciunii creştine. 41 de aceea trebuie să ne folosim mai întîi de raţiune în aceste situaţii care ne copleşesc acum. Eriugena gîndeşte în regimul lui Credo ut intelligam4.). Diviziunea şi analiza nu sînt doar metode abstracte de descompunere şi compunere a ideilor. 26. Este o fizică sau. Aceste două momente ale metodei sînt. id est sapientiae studium. S fin tul Maxim Mărturisitorul. ale cărei două operaţii fundamentale sînt diviziunea şi analiza. de aceea. indivizii înşişi. „o fiziologie". care coboară de la unitatea genului la mulţimea indivizilor şi urcă apoi din nou la unitatea iniţială din care aceştia se trag. conversimque veram religionem esse veram philosophiam5. Universul este o vastă dialectică.

lat. recurgînd la „teologia negativă4444. ca să spunem aşa. invers. oricine ar lua de îndată cuvîntul ca să exclame: «Dumnezeu este deci totul şi totul este Dumnezeu!». nici calitate şi nici altceva care să intre în vreo categorie. într-adevăr. natura care creează şi nu este creată. Dumnezeu este mare (cantitate) etc. într-o doctrină de inspiraţie platoniană a cărei sursă principală este. cantitatea. Dumnezeu le scapă. însă.face la nesfîrşit. Să 4 DE LA AVÎNTUL CARO LING IAN LA SECOLUL AL X-LEAprivim . fiinţele supuse naşterii şi stricării nu sînt. nu ne sînt cunoscute decît prin accidentele lor. quomodo nec creatura est totum Dei> neque Deus pars creaturae 44 (II. şi nici creatura o specie a genului Dumnezeu. omnia quae corporeo sensui vel intelligentiae perceptioni succumbunt. conştient sau nu. insesizabile în ele însele. sau invers: Deus non est totum creaturae tieque creatura pars Dei. decît inversul. Afirmaţia şi negaţia sînt la fel de îndreptăţite. vorbind ca şi cum categoriile s-ar aplica pe drept cuvînt la Dumnezeu. Sofistul. lat). 10). în stare de germene şi de „raţiune seminală". care echivalează. trebuie să adăugăm că natura nu este un gen comun al diferitelor diviziuni ale fiinţei. 5. 16. se poate spune că el este în măsura în care e purtătorul imaginii lui Dumnezeu şi că nu este în măsura în care pierde această imagine din vina sa. în comparaţie cu Ideile veşnice şi imuabile. ci de o diviziune reală a naturii. esenţele lucrurilor care. şi nici un întreg care s-ar diviza în părţi. în sens strict. Dumnezeu nu e nici substanţă. Dumnezeu este enunţat drept creator în prima diviziune şi scop în a doua. natura care nu e creată şi nici nu creează este acelaşi Dumnezeu. într-adevăr. căci e adevărat că Dumnezeu este tot ceea ce este. lucru pe care şi cei cunoscuţi drept înţelepţi îl vor socoti îngrozitor.). Eriugena însuşi a protestat cu tărie. Noţiunea de diviziune a naturii este deci echivalentă cu cea de creaţiune. creatoare de lucruri. Orice fiinţă este nefiinţă a ceva şi anumite nefiinţe pot avea mai multă rea litate decît unele fiinţe. pe care le numeşte categorii. Dumnezeu este bun (calitate). Şi este adevărat că toate naturile create intră în aceste categorii. timpul. natura care creează şi nu e creată este Dumnezeu considerat ca principiu al lucrurilor. ceea ce. trebuie să urmăm metoda propusă de Dionisie. 3. din cauza excelenţei naturii sale. 3. Important este deci să precizăm sensul diviziunii fiinţei. totul porneşte de la Unul şi se întoarce la el: dar cum să vorbeşti despre Unul? Aristotel. aşa cum a arătat Sfîntul Augustin în Confesiuni (IV. natura care e creată şi care creează. tot ce scapă acestor două mijloace de cunoaştere va intra în genul nefiinţei. a doua diviziune corespunde Ideilor-arhetipuri. toată Lumea devenirii este nefiinţă." (De di\. după cum nici creatura nu este întregul lui Dumnezeu. Nu e vorba de o „diviziune a unui gen în forme sau a unui întreg în părţi. Eriugena distinge aici cinci specii: 1. în doctrina lui Eriugena. El este deci. 44 Dumnezeu nu este întregul creaturii. locul. cei patru membri ai diviziunii se reduc la doi. iar a treia cuprinde lucrurile create de Idei. nat. o dată actualizat. căci Dumnezeu nu este genul creaturii. ea oferă gîndirii următoarele patru mari împărţiri: 1. acest grec extrem de subtil şi de învăţat. posse rationabiliter dici esse 6. căci diversitatea lucrurilor văzute şi nevăzute este multiplă. scapă simţurilor şi înţelegerii noastre: mai întîi Dumnezeu şi. Acestea sînt: substanţa. natura care nu creează şi nu este creată. acum diviziunea naturii care include ceea ce nu este. deci ne aflăm în prezenţa a numai două împărţiri: Creatorul şi creatura. astfel încît ceea ce o fiinţă este implică nefiinţa a ceea ce ea nu este. inefabil. dar create la rîndul lor de Dumnezeu. această diviziune a nefiinţei nu joacă un rol la fel de important ca diviziunea fiinţei. noţiunile de fiinţă şi de nefiinţă nu au decît o valoare relativă. în concluzie. acţiunea şi pasiunea. privită în ansamblu. Ca să vorbim despre el. situarea. căreia nu-i este. care a încetat să creeze şi a intrat în repaus. natura care este creată şi nu creează. cu cea de producere a multiplului de către Unul. spunînd că e 6 raţiunea ne învaţă că se poate afirma în mod raţional că există tot ce cade sub simţurile corpului sau perceperea intelectului (Ib. iar Dumnezeu este Unul. Pe de altă parte. dar. 4. în seria ierarhică a fiinţelor. 1). Al doilea şi al treilea sînt creaţi. posesia. apoi. Vom corecta apoi aceste formule. 2. Spunem că Dumnezeu este şi nu este toate acestea. nici cantitate. Tot astfel. Dumnezeu este substanţă. anticipînd aceste interpretări panteistice ale doctrinei sale: „Dacă e aşa. şi nici creatura o parte din Dumnezeu. Vom folosi mai întîi „teologia afirmativă. 29). tot ce nu este încă decît potenţial. afirmarea inferiorului este negarea superiorului şi invers. Să definim fiinţe drept tot ce poate fi perceput de simţuri sau înţeles de intelect: ratio suadet. la rîndul ei. primul şi al patrulea sînt necreaţi. creaturile fiind cuprinse toate între acest principiu şi acest scop. Am spus că nu e vorba de o simplă diviziune logică. în cazul particular al omului. 4. OI. relaţia. de vreme ce este originea tuturor lucrurilor. nici Dumnezeu o parte a creaturii (Ib. în realitate. 2. Şi. de vreme ce toate celelalte sînt multiple. nici creatura o parte a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este întregul creaturii. a vrut să includă universalitatea lucrurilor în zece genuri universale. dar este greşit ca Dumnezeu să fie ceva care este. calitatea. este nefiinţa a ceea ce va fi el. iar Dumnezeu este unul. înţelegem astfel cum se pune în această doctrină raportul dintre lucruri şi Dumnezeu.

).superlativ tot ceea ce este. Cum să le înţelegem? Filozofii le-au cunoscut dintotdeauna natura. şi chiar dacă vrem. Să spunem deci că Dumnezeu a creat Ideile. Această teorie i-ar fi putut aparţine lui Dionisie. aceste fiinţe sînt arhetipurile lucrurilor create. fară să spunem ce este. cu această restricţie. vom spune că singur Dumnezeu este veşnic. Scottus Eriugena nu foloseşte întotdeauna acelaşi termen pentru a exprima modul în care Dumnezeu le-a făcut. Să notăm de altfel că. Cuvîntul lui Dumnezeu este raţiunea şi cauza creatoare în acelaşi timp simplă şi infinit multiplă a universului creat 7 de aceea [ideile] sînt cauzele primordiale ale lucrurilor. Dumnezeu este esenţă şi Dumnezeu nu este esenţă. fără nici o posibilă ordine între ele. Eriugena spune că Ideile sînt veşnice. Credincios astfel gîndirii lui Dionisie. iar Ideile nu. Create de Tatăl în Cuvînt. sed a suo creatore incipiunt esse 7. sînt cele mai nobile dintre toate creaturile. mai presus de orice afirmaţie şi de orice negaţie: oportet sentire ip. Eriugena îl postulează pe Dumnezeu. dar cu conţinut negativ. Spune. dar nu întru totul. căci tot ce se va desfăşură în timp stă veşnic în el ca în propriul principiu. quia semper in Deo sine ullo temporali principio subsistunt. încît Cuvîntul însuşi poate fi socotit Ideea principală (idea). Tot aşa se întîmplă şi cînd spunem că Dumnezeu este fiinţă. „predestinări4*. De aceea. nici al duratei şi nici al fiinţei sale. Spunem că [ideile] sînt co. ci de la creatorul lor (Ib. Astfel. dar înţelesul pe care îl atribuie acestor expresii diferite este întotdeauna cel de „create" {De div. 21). oricum. creatori. le scoatem din natura divină. dincolo de toate categoriile. fără vreun început temporal. Ideile admit deosebire şi se distribuie potrivit unei ordini numai în efectele lor. de pildă. deşi nu au avut niciodată început în ce priveşte durata lor. că Ideile au fost „preformate". II. A spune că Dumnezeu este „hiperesenţial" înseamnă să enunţi o propoziţie la forma afirmativă.eterne cu Dumnezeu. non omnino tamen Deo esse coaeternas. cel puţin în măsura în care o putem considera ca veşnic creată în Ideile lui Dumnezeu. Orice nume li s-ar da. Acest lucru este atît de adevărat.sam causam omnium superiorem esse omni negatione et affirmatione5{. 16. Dacă rezervăm deci titlul de veşnic celui care nu are deloc principiu. quia non a seipsis. fiind creatori. dar ce este el nu ştim. teologia negativă are ultimul cuvînt. Aşa cum sînt în Dumnezeu. încît se poate spune că şi-a însuşit-o. nu şi în ele însele. lat. exprimăm mult mai puţin ce este el decît ce nu este. deci Dumnezeu e „hiperesenţial44. II. Este adevărat. Le-au numit „prototipuri".eterne cu Dumnezeu pentru că subzistă în Dumnezeu dintotdeauna. A doua diviziune a naturii cuprinde acele fiinţe create care sînt. chiar dacă va trebui să precizăm sensul termenului de creaţiune într-o doctrină în care raportul dintre creaturi şi Creator se reduce la cel dintre multiplu şi Unul. Ideile dăinuie în el dintru vecie. nat. în sensul că sînt în el fără să fi început vreodată în timp. „stabilite". Putem deci spune că Ideile sînt co. drept cauză a tuturor lucrurilor. că Ideile dăinuie veşnic în Cuvînt şi. Pe scurt. Fiind create. într-adevăr. totuşi [spunem că] nu sînt cu totul coe terne cu Dumnezeu pentru că nu de la ele însele încep să existe. ele însele. adică unitatea desăvîrşită. au avut întotdeauna un principiu al fiinţei lor. căci. cuvîntul fiind Dumnezeu. Ideile sînt deci o realitate simplă şi unică. „formate". Deo coaeternas esse dicimus. Ideile trebuie să fie în el fără a aduce cu ele nici o multiplicitate. . pentru că îşi primesc existenţa de la Dumnezeu: ideo primordiales rerum causas. Să adăugăm că acest lucru e valabil şi pentru lumea însăşi. raţiunea (ratio) şi forma (species vel forma) tuturor celor văzute şi nevăzute. est qui plus quam esse est: Dumnezeu este cel care este mai mult decît fiinţa. Cu toate acestea. dacă spunem că Dumnezeu e dincolo de esenţă. dar. „făcute". precum şi cauză a acestora. deşi aceştia le-au dat nume diferite. dar Eriugena a pus-o atît de puternic în relief. coeterne lui Dumnezeu. „voinţe divine" sau „Idei".

în sfîrşit. cum sînt Iubirea. Beatitudinea. După care ar urma nenumărate altele. Dacă arhetipurile lucrurilor sînt creaturi. al cincilea. 16). caracterul paradoxal pe care îl are formula cînd o aplicăm Cuvîntului arată îndeajuns că. Chiar el spune. Ideile nu sînt decît participări ale lui Dumnezeu. astfel spus. urmînd. sau Fiinţa în sine. deşi. Mai întîi. nici unul din argumentele care merg în sens contrar nu este ho târî tor. Binele. nici măcar în cazul Ideilor. este adevărat că Scottus Eriugena compară producerea Ideilor în Cuvînt cu generarea Cuvîntului de către Tatăl. în De divisione naturae (II." Cuvîntul este Dumnezeu. sau Binele în sine. Rămîne textul în care Scottus Eriugena refuză să acorde Ideilor numele de creaturi. argumentele care să susţină această poziţie nu lipsesc.'"' Aşa stau deci lucrurile. înţelepciunea în sine. III. dar nu întru totul coeterne (non autem omnino coaeterna). dar păstrează două diferenţe capitale: mai întîi. în ordine. apoi. este adevărat că. încît s-a încercat înlăturarea ei prin negarea faptului că Eriugena a considerat cu adevărat Ideile drept creaturi. tot aşa sînt şi ele. aşază Ideile post Deum9. Această doctrină a Ideilor cuprinde o dificultate considerabilă. al şaselea. şi nu pentru că nu le-ar recunoaşte o cauză în ordinea fiinţei. lat. . lat. văzute sau nevăzute. care este ea însăşi participare de la Dumnezeu şi de la care participă. dar. ceea ce nu face cu Cuvîntul.în calitate de cauză a lumii prin Cuvînt. pentru ca ele să subziste în Cuvînt. atunci cum pot să se identifice cu Cuvîntul? Dificultatea este atît de vădită. Urmează Esenţa (< ousia). nu poate fi deci vorba de creaţie nici într-un caz. Ideile fac într-adevăr parte din acea unixersalitas. dar aceasta pentru că defineşte creatura drept ceea ce are un început in timp. în al doilea rînd. termenul creatură denumeşte propriu-zis fiinţele născute care se răspîndesc în speciile lor proprii. vom aşeza Ideea de Bine. înseamnă că sînt în mod necesar finite. fară ca gîndirea noastră să le poată epuiza numărul sau altera deplina unitate. la rîndul lor. sau. despre care am vorbit. a treia dintre Idei va fi Viaţa în sine. Dacă o concepem aşadar pornind de la efecte. numai că aici Eriugena refuză pur şi simplu să numească creatură propriu-zisă ceea ce ar purta acest nume în oricare alt sistem în afară de al său. nat. mişcarea timpului. or. 9 după Dumnezeu (Ib. De aceea. Virtutea.. Raţiunea va ocupa locul al patrulea. pe acestea le numim coeterne cu Fiul. Adevărul şi Veşnicia.). 21): „Credem pe deplin că Fiul este întru totul coetern cu Tatăl. într-un text remarcabil din De divisione naturae (V. Eriugena spune că Ideile sînt Cuvîntul însuşi. Apoi. pe cea mai înaltă treaptă a lumii Ideilor. 21).). nici în celălalt. precizează că anterioritatea Cuvîntului faţă de Idei este reală. aceasta nu se numeşte propriu-zis creatură. Dacă vom încerca în continuare să le atribuim o ordine. toate celelalte fiinţe. quae post Deum est. nu poate fi vorba de o creaţie adevărată. dacă sînt finite. oricît ar părea de puternic. Inteligenţa în sine. ab ipso condita8. Eriugena este cum nu se poate mai clar în această privinţă: 8 universalitate care este după Dumnezeu. cît despre lucrurile pe care Tatăl le înfăptuieşte în Fiul. Pacea etc. înainte de toate. Mai întîi. Ideile îi sînt identice. subzistînd în Cuvînt. în plus.. acesta fiind increat. Dumnezeu este. Eriugena însuşi precizează că nu include Ideile printre creaturi: „într-adevăr. totalitatea fiinţelor stabilite de Dumnezeu după el se numeşte creatură. ca şi Tatăl. în acest sens. dar. compară producerea Ideilor în Cuvînt cu naşterea Cuvîntului din Tatăl. trebuie ca Tatăl să le producă şi. dacă vrem să mergem pînă la a spune că însuşi Cuvîntul este creat (De div. întemeiată de el însuşi (Ib. Cît despre ceea ce a fost stabilit înainte de toate veacurile şi de toate locurile ca fiind dincolo de timp şi loc. prin sinecdocă.

Acestea fiind stabilite. . nu are nici o importanţă dacă le dăm sau nu numele de creaturi: oricum le-am numi.Ideile veşnice intră în ordinea celor care vin după Dumnezeu. de vreme ce sînt fiinţe inferioare lui Dumnezeu. nu mai încape vorbă că ele ar putea fi Dumnezeu. pentru că Dumnezeu le este cauză.

adică începe să apară în ele prin teofaniile sale vrînd ca să spunem aşa să iasă din adîncul tainei celei mai ascunse a firii ei. aşa cum creaţia este revelaţie. speciile şi substanţele individuale. ca să se cunoască. adică nu se cunoaşte în nici un lucru pentru că este infinită şi mai presus de natură şi de esenţă. Acolo unde noi reducem totul la raporturi de la cauză la efect în ordinea fiinţei. et su. altfel spus ca finit: or. Ideile nu pot să apară decît în virtutea unei diviziuni a primului principiu. 13). se defineşte printr-o treime constitutivă: esenţa. De aici vine dubla iluminare a harului (<donum) §i a naturii {datum). fot. nu numai pentru noi. Ea este etern. căci toate fiinţele sînt deja produse în unitatea Ideilor.. creatorul este cauză a fiinţei creaturii. nefiindu-i decît expresia. 23). atît de evidentă în ochii noştri. nu e de fapt decît o lampa in care stràluce§te.. de altfel: omne quod manifestatur. quia infinita est. deşi nu întru totul coe tern. in quibus est sibi ipsi incognito. El este cel care zămisleşte şi împarte darurile divine. De unde rezultă că. nu 1-a abătut de la subordonarea fiinţei Ideilor faţă de cea a lui Dumnezeu. o „teofanie 4444. Sfîntul Pavel adaugà. Este ereată de ea însăşi în aceste cauze primordiale. care conţin implicit multiplicitatea lor. Dumnezeul lui Eriugena este ca un principiu care. idică manifestarea într-un altul. Pentru noi. şi-ar desfăşura dintr-o dată totalitatea consecinţelor pentru a se dezvălui în ele. a crea înseamnă a se revela. se creează pe ea însăşi în ele. terminată şi încheiată. in aliquo inchoat esse11.peressentialis. tóate fíinjele create sînt lumini — omnia quae suntt lumina sunt — §i ficcare lucru.sius namque creatio. lumina divinà. Dumnezeu însuşi nu se poate cunoaşte decît ca fiinţă. iar ceea ce defineşte o creatură ca atare este faptul că îşi primeşte fiinţa de la creator. in suis teophaniis incipit apparere. 1. tot aşa revelaţia este creaţie.. Teofaniile sînt definite ca apariţii ale lui Dumnezeu care pot fi înţelese de fiinţe inteligente. dar încep să existe tocmai pentru că Dumnezeu începe să existe în ele.). . multiplicarea fiinţelor continuă neîntrerupt pînă la indivizi. pe urmele lui Grigore al Nazianzului şi Maxim Mărturisitorul. Eriugena se gîndeşte mai curînd la ceea ce sînt. ex occul. Pentru Dumnezeu. lat. Eriugena îşi reprezintă natura divină ca fiind incognoscibilă. Ip. Se dezvăluie aici sensul adînc al diviziunii naturii. Ideile divine sînt prima autocreaţie a lui Dumnezeu. La orice nivel am concepe-o. coborînd în principiile lucrurilor şi ca şi cum creîndu-se pe sine. in nullo se cognoscit. Explicitarea Ideilor într-o multiplicitate de indivizi se împlineşte potrivit ordinii ierarhice de la universal la parti cular. divinam naturam) creare. esenţă. Am spus că diviziunea şi analiza sînt complementare. fără o revelaţie care să fie o creaţie. orice creatură. dincolo de fiinţă..cepute. ea quae sunt. omnium existentium profecto est substitutio10. raporturile de la semn la lucrul semnificat.nian o altă temă. producerea fiinţelor de către Dumnezeu nu e decît o teofanie. Un asemenea Dumnezeu nu acţionează niciodată afară din sine decît pentru „a se manifesta. înseamnă că gîndi.. care corespunde Tatălui. nu se înţelege pe bună dreptate nimic altceva decît că întemeiază natura lucrurilor. Alcàtuità din aceastà 10 căci cînd se spune că ea (adică natura divină) se creează pe ea însăşi. Din acest moment. voind să iasă din cele mai ascunse locuri ale fiinţei sale în care-şi este sieşi necunoscută. ac veluti seipsam creans. ceea ce nu poate face decît devenind altceva decît sine.Privite din acest unghi. în ordinea cunoaşterii.. Acest act de automanifestare divină. oricìt de firav. începe să existe în altul (Ib. natură. cea a iluminării. De aceea natura divină se creează pe ea însăşi în Idei: seipsam creat. care ocupă un loc important în doctrina lui Eriugena. Tema este expusă chiar în Scriptură. apoi subgenurile. comprehensibiles intellectuali naturae quasdam divinas apparitiones. în sens strict. în ele. descendens vero in principiis rerum. 17). lumen est59 (Efeseni 5. Creaţia propriu-zisă este opera Tatălui şi constă în producerea Ideilor în Cuvînt. reproducînd în felul ei chipul lui Dumnezeu. Tatăl luminilor: Omne datum optimum et omne donum perfectum desursum est. dar şi pentru ea însăşi. este fără îndoială substituirea tuturor celor existente (Ib. hoc est in aliquo manifestatio. Anticipînd cîteva teme ale misticii speculative din secolul al XlV-lea. care corespunde Fiului. chiar §i eel mai mârunt. descendens a Pâtre luminum 5158 (Epist. et supernaturalis. Aşa cum spune în De divisione naturae (HI. nil aliud recte intelligitur. acţiunea. creaţia este începînd de atunci încheiată: Cognito eorum quae sunt. Astfel con. Noţiunea de creaţie concepută ca teofanie introduce în universul eriuge. De aceea Scottus Eriugena ajunge să spună că Dumnezeu se creează pe el însuşi cînd creează fiinţele: nam cum dicitur seipsam (sc. adică începe să apară în teofaniile sale. Căci crearea ei înseşi. el este infinit. într-adevăr. Duhul Sfînt. trebuie deci să înceapă să fie. Din Idei se nasc genurile. şi totuşi nu sînt decît el însuşi (analiză). Ele încep să nu mai fie el însuşi (diviziune).8 DE LA AVÎNTUL CAROLINGIAN LA SECOLUL AL X-LEA Dacă această dificultate. care corespunde Duhului Sfînt. virtutea activă. ştiindu-se de neînţeles. dar.).rea lui Scottus Eriugena s-a mişcat pe un cu totul alt plan decît ne închipuim. 11 se creează pe ea însăşi. într-un text capital pentru istoria gîndirii medievale. Sfîntul Iacov îl numeşte pe Dumnezeu. este ceea ce el numeşte. De aceea.tissimis naturae suae flnibus volens emergere. de natură şi de esenţă. Această purcedere a multiplului pornind de la unul este opera celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi. est. natura divină apare ca fiind deopotrivă creatoare şi creată. hoc est. nisi naturas rerum condere. el fiind de la sine de nenumit. hoc est.

substancie corporale §i vizi. Ansamblul teofaniilor care consti tuie universul se divizeazà ìn trei lumi: substancie absolut imateriale care sînt ingerii. 60nimic nu exista dintre lucrurile vizibile §i corporale. §i unul.). seipsum manifestans. nu pentru a le atenua. quod non incorporale quid et intelligibile significete (De div. şi Dumnezeu este creat în creatură într-un mod minunat şi inefabil. o iluminare. sed unum et idipsum14. 59 tot ceea ce e révélât este luminà (lb. et incomprehensibilis comprehensibile m15. Amîndouà sînt revela^ii.lelor. decît o iluminare sortita sà-1 arate pe Dumnezeu. ci unul şi acelaşi lucru (Ib. Dumnezeu este prezent ca ín participarea sa. 3).). creala nu este. lat. care reprezintă raportul dintre un mod de gîndire şi formularea sa ori dintre un principiu şi explicarea sa. invizibil [fiind] făcîndu-se vizibil şi incomprehensibil [fiind făcîndu-se] comprehensibil (Ib. lucrurile sînt create §i din acest Neant care este suprafiinta. 63 càci este realitatea deplinà a tuturor lucrurilor (lb. el vorbeşte despre altceva. ìn care Dumnezeu ni se face cunoscut: nihil enim visibilium rerum corporaliumque est. 61 càci în toate cite exista orice exista este El însu§i (lb. într-o doctrină în care raporturile de fiinţă nu sînt decît raporturi de semnificaţie: nam et creatura in Deo est subsistens. sed divinarum dationum (naturà). Natura acestei ierarhii rămîne neînţeleasă. în fond. a naturii divine §i a harului (lb. lat. in omnibus enim quae sunt. de la îngeri la om şi de la om la corpuri. . £inìnd de amîndouà §i legìndu-le. dar atunci. suprafiinţa (Ib.quid est. ceea ce înseamnă.).). hier. Manifestare a lui Dumnezeu. nat. lat. lata carta simbo. Eriugena interesează pe toată lumea şi nu mulţumeşte pe nimeni: vorbeşte ca un panteist. lat.). Sà nu uitàm cà el nu se divizeazà aici în parti: est participado. 62participarea nu este asumarea vreunei pàr^i. ca §i producerea lor. Acest mod de a concepe actul creator îçi gàseçte deci corespondentul ìn concepta despie substanja lucrurilor create. ut arbitror. V.). pe §irurile superioare fa^à de cele inferioare. Cititi Biblia §i Dumnezeu se va face cunoscut ìntelegerii voastre. coel.). Nu am tràcia gìndirea lui Scottus Eriugena spunìnd cà. §i celàlalt. acest univers ìn miniatura care este omul. 3). et donatio num (har) a summo usque deorsum per superiores or dines inferió ri bus distribute62 (HI. I. al înseşi fiinţei sale. atîta vreme cît rangul unei fiinţe este considerat un apendice al substanţei sale. rangul lor este chiar fiinţa lor. et Deus in creatura mirabili et ineffabili modo creatur. priviti lucrurile §i ve{i contempla Cuvìntul. Iluminarea astfel concepută urmează o ordine ierarhică. Acesta este sensul în care înţelege Eriugena formula celebră a lui Dionisie: esse omnium est superesse divinitus6*. invisibilis visibilem se faciens. dînd din ce în ce mai puţină lumină şi fiinţă. în care ruptura dintre un esse12 creat şi un superesse13 divin este marcată cu legătura care le uneşte. irlandezi. coborind de la Tatal luminilor (lb. Subzis. se întreabă cei care nu-1 vor astfel.versul ar înceta sá mai fie dacá Dumnezeu ar ìnceta sa stràluceascà. in cele din urmà. aşa cum îi arată şi numele. lat. Un asemenea univers este de aceea§i esenja cu Scriptum.). Sà dedicàm aceastà apropiere memoriei lui Taine: Berkeley §i Scottus Eriugena sînt. ci împàrtà§irea de sus în jos. revelîndu-se pe sine însuşi. ìn care §i prin care dàinuie toate lucrurile. care 11 explica §i pe care o explicà. Să înţelegem în acelaşi sens şi formulele extreme ale lui Eriugena. 12 13 fiinţa (Ib. Ordinea lucrurilor nu este o dispunere în care Dumnezeu le aşază după ce le-a creat. De sus ìn jos pe §irul fiinjelor. non cui us dam partis assumptio. lat. 15 căci şi creatura subzistă în Dumnezeu. lat.).bile §i ìntre eie. este împărtăşirea ordonată a tuturor fiinţelor de la Dumnezeu. care sà nu semnifice ceva incorporai §i inteligibil (lb.lismului medieval. pentru el §i pentru Berkeley. ìn teologie. 14 nu trebuie să înţelegem că Dumnezeu şi creatura sînt doua lucruri depărtate unul de celălalt. lat. Fiecare lucru este deci ìn mod esencial un semn. lat. quid. 1). adicà Dumnezeu. ci pentru că acesta e sensul pe care îl dă el însuşi: non duo a seipsis distantia debemus intelligere Deum et creaturam. un simbol.). natura este limba pe care ne-o vorbeçte Autorul ei. de ce vorbeşte ca şi cum ar fi? încă o dată. adicà din neantul propriei lor existence. dar cei care l-ar vrea astfel îşi dau seama că nu este. filozofie §i chiar ìn arta decorativà a catedra. Ierarhia este deci o realitate sacră.munirne de mici fàclii care sînt lucrurile (Sup. Create din néant. A spune cà Dumnezeu este realitatea însà§i a lucrurilor — est enim omnium essentia63 — ìnseamnà deci a spune cà fiecare lucru nu este decît darul divin 58orice naturà foarte bunà §i orice har desàvîrçit este de sus. uni.tenja fiin{elor este. dupa cum socotesc eu. Ipse est61. lat.

vederea lor se opreşte la anumite apariţii divine ale acestor Idei. îngerii nu numai că nu-1 văd pe Dumnezeu. privilegiul lor mărginindu-se. îngerii nu văd Cuvîntul.10 DE LA AVÎNTUL CAROLINGIAN LA SECOLUL AL X-LEA îngerii sînt cele mai desăvîrşite spirite din cîte pot exista între creaturi. iar faptul că îngerilor înşişi le este cu neputinţă să-1 vadă ne încredinţează că aşa va fi întotdeauna şi pentru oameni. 8). simple. adică la teofaniile cauzelor veşnice ale lucrurilor (I. la primirea manifestărilor prime iradiate de Cuvînt afară din sine . Spre deosebire de oameni. ca sufletele noastre. ei posedă o cunoaştere nemijlocită şi oarecum experimentală a realităţii divine. Imateriali. ei au totuşi corpuri spirituale. dar nu văd nici măcar Ideile lui Dumnezeu. în materie. în sensul că nu sînt prinşi. Aceasta nu înseamnă că îngerii îl privesc pe Dumnezeu faţă în faţă. Nimeni nu 1-a văzut şi nu-1 va vedea vreodată pe Dumnezeu. aşadar. fară figuri sau contururi perceptibile.

Natura umană este în prezent DE LA AVÎNTUL CARO LING IAN LA SECOLUL AL X-LEAmai prejos decît natura îngereas. el poate să primească şi să transmită lumina. dar o divi. şi nu se poate pune că nu au fost aşa de la începuturi. umnezeu s-a folosit deci de diviziunea sexelor ca de un expedient: super. instan. şi nu extrinsecă.a.achinatus alte rum multiplic ationis humanae naturae modum16 (IV. transmiterea ierarhică este o trăsă. 7) 16 stabilind de sus un alt fel al înmulţirii [speciei] umane (Ib. oamenii se înmulţesc precum animalele. mult 11 Divizaţi pe sexe. Acestea sînt tot „diviziune a naturii". dar nu o roduce.. şi toţi împreună dau naştere. rin aşezarea lor armonioasă. lat. care nu este decît întuneric dacă nu pătrunde 1 el lumina soarelui. unei frumuseţi care nu e altceva decît frumu. a prevăzut un iod de înmulţire a speciei umane diferit de această înmulţire rapidă. pe scurt.nite. doar îngerii cei mai desăvîrşiţi fiind cei care le primesc pe primele . dar ar fi putut şi ar fi trebuit să fie Itfel.une determinata de păcat (II.). Aidoma aerului. Ioan cottus consideră că Dumnezeu. mod de aţă.i le transmit din Ordin în Ordin pînă la îngerii cei mai de jos. Tot fa se va explica şi împărţirea sexelor în indivizi diferiţi ca înălţime. . obiceiuri şi gîndire. pînă la credincioşii de rînd. a Ordinului îngeresc. 12).ură constitutivă.radul teofanic definit prin lumina pe care o primeşte şi 'cea pe care o trans. Continuînd în felul lui teoria lui Origene in această problemă. este teofania care îl constituie. care ar fi învins dacă nu ar fi urmat căderea.eţea însăşi a universului inteligibil creat. Omul este şi mai puţin capabil decît îngerul să se lumineze prin propriile ii mijloace. Fiecare înger este . celorlalte Mine. care le transmit a rîndul lor Ordinului superior al ierarhiei bisericeşti şi. ci în ordine ierarhică. prevăzînd păcatul originar.neu şi analog celui al îngerilor.Aceste teofanii nu se transmit îngerilor în bloc şi nediferenţiat. Şi aici. prin ea.

este pentru că nu veni. tot aşa sînt şi 12 DE LA AVÎNTUL CARO LING IAN LA SECOLUL AL X-LEAcantită. Ca să-i înţelegem natura. Esenţa este. 25). 34). aşadar. Şi totuşi aşa stau lucrurile. lucru valabil fie că este vorba de propria noastră esenţă. adică ousia. creştere. într-o materie susceptibilă de accidente. lat.•rsul corporal există mai întîi în gîndirea omului. lat. îndeosebi celor de cantitate. Ca tot ce este în Dumnezeu. lat. totodată. Această concepţie despre materie explică de ce crearea lumii se confundă cu cea a tuturor esenţelor inteligibile. 14). 18 cit (Ib. naturile le putem înţelege. Dimpotrivă. cînd este născută.. nu poate nici să crească. r iluminarea se transmite de sus în jos.). ex intelligibilium coitu{ (DI.Mai mult. în primul rînd.i omului. lume în care trăim. Aşa cum triunghiul rfect nu există decît în gîndirea geometrului. într-o stare mai puţin desăvîrşită cît în înger. Ceea ce le dă titlul de esenţe (realităţi stabile) e tocmai imuabilitatea lor. precum şi calităţile. local şi temporal. physis). Acest univers se află în el în stare de unitate şi de distincţie inteligibilă. despre cum a început să existe se spune: ex ipsis causis et substantiis (sc. tot aşa fiinţele există în gîndi. care subzistă veşnic în Dumnezeu. corpurile sînt făcute din incorporale: ex rebus incorporalibus corpora nascuntur\ ele se nasc. cărora gîndirea creatoare le fixează statutul ontologic o dată pentru totdeauna. este predicatul a ceea ce. spune apăsat Eriugena. cantitatea este inteligibilă. în care dăinuie într-un od de a fi mai nobil decît în sine însuşi. chiar şi fiecare calitate particulară este inteligibilă.). aşa cum trebuie să înţelegem. cu cea a Ideilor lor în Dumnezeu. ca tipuri inteligibile. Essentia. Ca să înţelegem acest aspect trebuie să observăm că uni. 30). a căror îmbinare produce acele quantum18 şi quale vizibile. cum pot să iasă corporalul şi sensibilul din inteligibil in modalitatea diviziunii. Luat în parte. in primordialibus causis praecognita praeconditaque ratio. şi nici calitatea fară cănite. cînd ea le concepe separat. în general. orice ar crede omul spre ele. coagulatis videlicet illarum qualitati. nici să scadă. Aceeaşi esenţă ia numele de natură (natura. mai desăvîrşit decît în materia în care se tprăştie după aceea. Dacă ne îndoim de acest lucru. un pur inteligibil (solo semper intellectu cernitur17). scădere şi alterare (V. esenţa unei fiinţe ne rămîne incognoscibilă prin definiţie. mundus iste.'în orice creatură văzută sau nevăzută. de ce această producere a Ideilor trebuie să fie într-adevăr cea a unui efect de către cauza lui. Materia este alcătuită din inteligibile coagulate.cuiusque creaturae vera est substantia sua. şi nici să se schimbe. nisi accidentium quorumdam concursum 1 (I. dar mai desăvîrşită decît vor fi în ele însele. care cuprinde în sine celelalte două inteligibile. calitatea este. Dar probabil că se va spune: mai rămîne totuşi materia! Materia există. Dacă am priva lumea rpurilor de tot ce conţine ca realitate inteligibilă. ci în Omul inteligibil şi plin cu inteligibile care subzistă veşnic în Dumnezeu. De vreme ce totul este teofanie. care este materia însăşi: nihil aliud esse materiem visibilem. Ideile). dar poate că nu este ceea ce credem. cît despre lumea corpurilor. qua Deus definivit: sic et non aliter eri 314 (II. Nimic nu contrazice aşadar ca universul sensibil să fi fost creat de Dumnezeu în om. inteligibilă. există un moment în care toate cîte >r veni după om sînt deja cuprinse în el. omul antrena în căderea lui toată mea corpurilor. ea fiind însăşi crearea lumii. Ceea ce nu este inteligibil e amestecul acestor accidente. formae adiunctam. cantitatea şi calitatea. adică. să facem analiza unei fiinţe corporale date. fie de cea a oricărui alt corp. . căci calitatea este o categorie care nu poate fi înţeleasă decît de idirea pură. sunetul. fiecare dintre aceste elemente constitutive este inteligibil. Lui Eriugena nu i-a fost uşor să pună de acord această metafizică cu 1 nimic altceva nu e materia vizibilă unită cu forma decît amestecul unor accidente (Ib.). pe scurt materia obiect al simţurilor noastre. adică.buSy processeraf. căci ele sînt esenţe încorporate în materii şi supuse categoriilor.5 lor. care conţine toate accidentele fiecărei naturi particulare. eciile în care intră corpurile sînt realităţi inteligibile. Fondul stabil şi substanţial al fiinţelor rămîne deci esenţa inteligibilă şi invizibilă din care răsar toate celelalte şi care cad nemijlocit sub incidenţa actului creator. La aceste categorii se adaugă cea a calităţii. lat. 17 se relevă totdeauna numai prin intelect (Ib. { din unirea inteligibilelor (Ib. loc şi timp. Despărţindu-se de Dumnezeu. Forma este inteligibilă. Facem (din punct de vedere teofanic) parte din Dumnezeu: pars Dei sumus. fară îndoială. nu i-ar rămîne mare lucru. cel puţin dacă o luăm în considerare în mod distinct: culoarea. Substanţa însăşi a fiecărei creaturi este esenţa ei inteligibilă: unius. Deci lumea întreagă este o imensă predestinare de esenţe. corpul sensibil se naşte în punctul de întîlnire al acestor două elemente eligibile. ia numele de esenţă. dar substanţa lui nu este altceva decît cauza lui inteligibilă. căldura sînt realităţi care pot fi înţelese de gîndirea pură. obiect al ştiinţei matematice.). Ceea ce găsim mai întîi într-un corp este substanţa. în ultimă instanţă. cantitatea şi calitatea. Concepută ca fiind în Dumnezeu însuşi. înţelegem însă. considerată ca realizată într-un corp. primeşte numele de formă şi dă naştere unei naturi. nu în acel Adam care apare la capătul lucrării de şase zile. Cantitatea fară calitate nu este corp. Pe scurt. natura este inteligibilă.

a desfăşurat în jurul nostru feeria lumii corpurilor. decît alte aspecte ale gîndirii.tualis in mente divina aeternaliter factcP*\ în ziua a cincea. logos. senzaţie.meron în care abundă amănuntele ciudate. iar al doilea în animale şi plante. iar ceea ce este valabil pentru om este valabil. aceeaşi gîndire porneşte de la multiplicitatea indivizilor percepuţi de simţuri şi îi adună prin raţiune în speciile şi genurile lor. apoi la indivizii pe care îi percepe senzaţia. Această întoarcere e cu putinţă pentru că lumea este o treaptă a unei ierarhii şi. capabil de trei operaţii principale. ca să găsim chiar în sensibil motiv să ne întoarcem la El. tot odată. subzistă în ea. care îl diversifică fără să-1 divizeze. învăţătu ra lui Origene nu s-a pierdut. adevărat In Hexae. căci e numai inteligenţă. dar şi gravitează în jurul lui. Omul nu a vrut să-şi păstreze condiţia inteligibilă. se întoarce spre ea. mai întîi. intellec. în îngeri şi oameni. omul creat de Dumnezeu se reduce aici la o simplă noţiune divină: homo est notio quaedam intellec. pe măsură ce coboară de la unitatea divină la genurile şi speciile pe care le cunoaşte raţiunea. moştenită de Augustin de la Plotin. Consecinţă a unei diviziuni care a degenerat în separare. după ce şi-au văzut de trupuri. virtus. în mila lui. ierarhie. HI. acel producant aquae reptile animae viventis 1119 (Facerea 1. specii şi indivizi. şuvoiul fiinţelor este aidoma fluviului care. Demersul cel mai înalt este cel pe care sufletul îl împlineşte ca gîndire pură (atiimiis. Orice cunoaştere este opera intelectului unu şi triplu: intellectus mediante ratione per consubstantialem sensum 80. într-un anume sens. dimpotrivă. pe care Eriugena o numeşte informitas. De aceea. Sub acţiunea acestui impuls obscur. dar nu rezultă din ea. la rîndul ei. se întorc fiecare în specia lui. mai mult. 15) drept mişcare a nefiinţei către fiinţă. în sens invers. nu aşteaptă decît să-şi regăsească unitatea. care se împarte în suflet raţional. Această chemare a lui Dumnezeu se manifestă mai întîi printr-un fel de lipsă sau nevoie. memorie. Astfel. de imagini şi de operaţiile discursive ale judecăţii. 20) înseamnă producerea unei vieţi universale (generalissima vita). E un demers de ordin mistic şi care cere sprijinul harului. trecînd dincolo de senzaţii. subzistă în Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu multiplicitatea fiinţelor care alcătuiesc universul. căci ceea ce ştie despre el. Sufletul este unul şi fără părţi. nici măcar sufletele neraţionale nu pier vreodată: se pare că. Mai rămîne al treilea demers al sufletului. sufletul nu numai că îl imită pe Dumnezeu în Sfinta lui Treime. după ce s-a pierdut în nisipuri. această ierarhie este cea a unei treimi. pentru suflet.textul Facerii. spre sine ca să formeze şi să lege împreună noţiunile inteligibile ale lucrurilor. Informita. sau Suflet al lumii. Gîndirea pură este cea care se „divide" din ce în ce mai mult. s-ar întoarce la izvor prin interstiţiile ascunse ale pă. de o natură mai complexă. Ba.tus purus. Această lume a diviziunii este totdeauna în proces de analiză. numai raţiune. E ca şi cum gîndirea pură a sufletului. nous).mîntului (III. mai bine zis. aşa cum Dumnezeu. Multiplicitatea operaţiilor gîndirii iese din ea. e necesar ca aceeaşi mişcare de iubire divină care a desfăşurat ierarhia fiinţelor să o readucă la unitate. o impresie pur corporală produsă de un obiect material asupra unuia dintre organele noastre de simţ. viaţă. Or. pe care le depăşeşte. după care sufletul culege această impresie şi formează în sine imaginea pe care o numim senzaţie. El nu se mai ridică deasupra lui însuşi. Pentru ca această întoarcere să aibă loc. lăuntrică fiinţelor. unde sînt mîntuite. ca să se întoarcă la Dumnezeu. invizibil în sine. iar Dumnezeu. se dezvăluie în teofanii. lumea este organizată să înlesnească o întoarcere. dynamis). la rîndul lui. mai întîi. Deci simţurile şi raţiunea nu sînt. Recunoaştem teoria senzaţiei ca act al sufletului. Privit din acest unghi. în cele din urmă. atunci cînd se întoarce înspre el ca gîndire pură. aşa cum iese din Dumnezeu.tea se defineşte (II. el presupune. sau. de trei demersuri diferite ( motus). în definitiv. nu uită atunci cînd coboară înapoi spre genuri. Al doilea demers este cel pe care sufletul îl împlineşte în calitate de raţiune ( ratio. care rămîne în sine incognoscibilă. 4. iar. Pune la bătaie multă ingeniozitate ca să rezolve problema în Cartea a IV-a din De divisione naturae. Prin ea. 20). într-adevăr. dar este. primul subdivizîndu-se. s-ar dezvălui sufletului însuşi prin operaţiile judecăţii. Important de reţinut este că sufletul rămîne unul şi în întregime prezent în fiecare dintre demersurile lui. universul aşa cum este el se manifestă din greşeala omului. nu îl părăseşte niciodată. mens. ci se întoarce. Această întoarcere universală e legată de cea a omului şi începe în punctul de dispersare maximă pe care îl poate atinge fiinţ . sufletul se întoarce cu totul spre Dumnezeu.

urgere nu se întrerupe niciodată. raţiunea. Ca urmare a păcatului. raţiu. omul a ajuns asemenea inimalelor. viaţa va deveni simţ. DE LA AVÎNTUL CARO LING IAN LA SECOLUL AL X-LEA . moartea omului este >rima etapă a întoarcerii lui la Dumnezeu. sau Idee. Deosebirea prin sexe va fi atunci abolită. trupul fiecărui individ va reintegra sufletul din care a ieşit prin tiviziune. A doua etapă este învierea trupurilor. punctul de osire al ducerii este punctul de pornire al întoarcerii. ultimul moment al „diviziunii 44 este unul şi icelaşi cu primul moment al „analizei44. o dată cu sufletul.lent al acestei „analize44. care va fi efectul comun al naturii i al harului. în timpul celei de-a reia etape. iar omul va fi aşa cum r fi fost dacă Dumnezeu nu i-ar fi prevăzut căderea. durerii şi morţii. şi trupul pe care 1-a resorbit. natura şi toate cauzele ei se vor lăsa ătrunse de Dumnezeu precum aerul de lumină. într-o călătorie. Aşa cum. sînt astfel adu. la rîndul lui. Sufletul se desface atunci de rup.14 aomenească. întoarcerea lor finală este al cincilea şi ultimul mo. quando nihil erit nisi solus Deus%i. care se desface. şi de atunci înainte nu va îai fi decît Dumnezeu.e înapoi la Dumnezeu. şi. inverse elor de la ducere: trupul va deveni viaţă. şi această îişcare se propagă din sferă în sferă. care subzistă în gîndire în forma lor inteligibilă. şi acesta va fi capătul marii întoarceri: erit enim Deus mnia in omnibus. dar tocmai pentru că circulaţia fiinţelor este un fluviu a cărui . bate fiinţele. O a patra etapă va reintegra sufletul omenesc în ?auza lui primă. Această reintegrare va cuprinde cîteva etape de întoarcere. supus patimilor. Globul pămîntesc revine în Paradis. gîndire pură. simţul. adică moartea. în elementele componente şi se risipeşte n pămînt.e.

dar ce să faci cu osîndiţii? într-un univers a cărui materie s-a dizolvat în elementele ei inteligibile. ci numai să se cufun. Hier. într-o natură pe care Isus Cristos a răscumpărat-o totuşi prin jertfa lui. O dată universul material izbăvit de cădere şi redat condiţiei sale inteligibile. şi ambele probleme se rezolvă împreună. fierul înroşit rămîne fier. motivul nu mai este îndreptarea tuturor firilor.s Eriugena. fară amestec şi fară îmbinare.î în lumină. loc de cazne pentru trupuri.rnîne trup cînd se va spiritualiza. toate proprietăţile fiind păstrate şi subzistînd imuabil: adunatio sine confusione. Aerul nu încetează să fie aer pentru că îl luminează lumina solară. Nu există altă 19 o unire fără amestec sau combinare sau îmbinare {lb. omul va atinge mai întîi ştiinţa deplină a tuturor fiinţelor inteligibile L care se manifestă Dumnezeu. căci. XIX. mişcarea universală către Kimnezeu ar fi cu neputinţă. infernul material nu-şi poate găsi locul. Dimpotrivă. nu va mai rămîne nici un loc în care să fie aşezat un iad. viermii rozători şi bălţile cu pucioasă i se par caraghioase (cel puţin în De divisione naturae. vorbeşte parcă altfel) şi se apără cu agerime de cei care îl atacau în privinţa acestei chestiuni. a răului şi a demonului. iră învierea lui Cristos. Apoi. Cum să admiţi această înfrîngere a lui Dumnezeu de către diavol? Dimpotrivă. dar procesul este întregit de un al doilea. căci în De praedestinatione. toţi oamenii îşi vor regăsi în mod inevi. chezăşie pentru a noastră. ous). Eriugena consideră ideea de gheenă materială. vel compositione19. Dacă un har se adaugă recedentului.jsibile în care sînt ascunse cauzele a toate cîte sînt (V. corporale sau nu. iică la contemplarea celui mai adînc adevăr accesibil creaturii. iar sufletul omenesc va rămîne ceea ce este cînd se va transfigura în lumina lui Dumnezeu. trebuie să afirmăm biruinţa finală a binelui asupra răului. Deci cei aleşi î pot. Toate poveştile cu valea lui Iosafat. . coel VEI.Acest proces de întoarcere este opera comună a naturii şi a harului. dar va fi cuprinsă în acele gîndiri pure în care se vor preface din nou oamenii. are drept consecinţă anihilarea lor. Toată această eshatologie se împacă destul de bine cu cei aleşi. trupul va ră. Aceasta nu înseamnă că doctrina veşnicei răsplătiri şi a veşnicei pedepse este deşartă.ibil bunurile naturale cu care i-a înzestrat Creatorul. să-1 privească pe Dumnezeu faţă în faţă. vel mixtura. Aici nu e vorba deloc de o transmutaţie sau de o mixtură a substanţelor. ci ridicarea unora intre ele la o stare „supranaturală44. rezultat care va fi obţinut o dată cu resorbirea materiei în inteligibil. 30). ci de o reunire. sau în dumnezeire. diferenţa supranaturală dintre aleşi şi condamnaţi va rămîne întreagă şi va dăinui veşnic. apoi se va ridica de la ştiinţă la înţelepciune. Să nu ne închipuim însă că această întoarcere a naturii umane a tuturor celorlalte la Dumnezeu. Fiecare va fi beatificat sau osîndit în conştiinţa lui (Sup. lat). pedepsele trebuie socotite veşnice? A răspunde da înseamnă a accepta biruinţa definitivă a păcatului. ca o rămăşiţă de superstiţie păgînă de care adevăratul păgîn trebuie să se dezbare. natura întreagăîşi va redobîndi atunci realitatea deplină care este realitatea ei inteligibilă în Dumnezeu. nici un trup care să pătimească în el şi nici măcar un timp pentru ca să poată dura în el caznele trupeşti (V. cum o numeşte Scot. jre va ridica sufletele alese în trei etape. care doar lucrarea harului. Acesta va fi efectul harului beatificator. Ca şi Origene. 2). deşi pare transformat în foc. nici ei. Redevenit gîndire pură (intellectus. tot aşa. Eriugena susţine cu tărie că orice urmă de rău va trebui să dispară într-o zi din natură. Buni sau răi. 39). Acestea fiind făcute. a treia şi tima treaptă va fi pierderea gîndirii pure în adîncurile acestei Lumini inac. nici un foc care să ardă în el.

după cîte gîndesc eu" (V. 37). şi nu-mi va mai rămîne nici un bine. aşadar. dacă nu există altă nenorocire decît moartea veşnică. nu va mai putea să mă îngrozească nici o caznă.fericire supremă decît viaţa veşnică. . căci pierderea şi absenţa lui Cristos sînt cazna oricărei făpturi înzestrate cu judecată. şi. nu există altă nenorocire decît necunoaşterea adevărului. care este singura şi unica pricină a întregii amărăciuni veşnice. şi dacă moartea veşnică este necunoaşterea adevărului. şi cum viaţa veşnică înseamnă cunoaşterea adevărului. invers. Luaţi-mi-1 pe Cristos. care este Cristos. cunoaşterea adevărului este singura fericire supremă. şi nu există nimic altceva de care să ne ferim decît lipsa lui. dacă nu Cristos? „Nu trebuie. Şi cine este oare adevărul. Acestea şi nimic altceva. să dorim nimic altceva decît bucuria adevărului.

orbit de prea multe idei noi ca să mai poată cîntări.). aşa şi nu altfel [sînt acţiunile] suveranului (Ib. neîncetat. Dumnezeu va fi tot ceea ce istă în toate (Ib.). lat. Nimeni nu-şi va însuşi vreodată pe faţă ansamblul unei doctrine atît de nepotrivite pentru teologii crescuţi la şcoala sobră a tradiţiei latine.). 73 din aceleaşi cauze şi substanţe apăruse lumea aceasta. despre care Anastasius Bibliotecarul îi vorbea cu uimire lui Carol cel Pleşuv. lat. superior oricărei negaţii şi afirmaţii (Ib. 57 cunoaşterea lucrurilor care există înseamnă acele lucruri care există (Ib. Origene. lat. copleşit de prea multe bogăţii neaşteptate ca să mai aibă timp să aleagă.). dar care va rămîne o ispită permanentă pentru gîndirea Evului Mediu apusean. 81 căci atunci cînd nu va mai fi nimic decît Dumnezeu. Totul se petrece ca şi cum Eriugena ar fi făcut prinsoare că susţine toate propoziţiile rostite de Doctorii Bisericii atunci cînd ei nu vorbeau ca Doctori ai Bisericii. lat. lat.). adică studierea înţelepciunii. raţiunea cunoscută dinainte în cauzele primordiale şi preîntemeiată. de-a lungul veacurilor. ci o altă religie (Ib.). Augustin sau de vreuna dintre celelalte douăzeci de autorităţi. 79 Să mişune apele de vietăţi.). vădit incredibilă.). 51 . Acest vir barbarus.).). Nu se ştia prea bine de unde vine Eriugena. 77 cum (Ib. 78 omul este o anume noţiune intelectivă produsă veşnic în gîndirea divină (Ib. lat. Nouă ne apare ca descoperitorul apusean al lumii imense a teologiei greceşti. 64 fiinţa tuturor lucrurilor este suprafiinţa divină (Ib. lat. in finibus mundi positus. lat. trebuie să înţelegi că este însăşi cauza tuturor lucrurilor.înţelegem cu uşurinţă uluirea contemporanilor lui Scottus Eriugena în faţa acestei imense epopei metafizice. după ce desigur proprietăţile lor s-au contopit (Ib. lat. prin care Dumnezeu a definit-o. Maxim. 74 [substanţa] reală a oricărei creaturi este însăşi substanţa sa. Condamnate şi recomandate la distrugere. cei doi Grigore. dar garantată totuşi. pe care uimitoarea sa erudiţie îi permitea lui Eriugena să le invoce. autorităţile doctrinelor vor lupta. lat.). lat. scrierile lui vor trăi totuşi o viaţă subterană. la nivelul fiecărui aspect de Dionisie.8347 căci aşa se crede şi se învaţă că ceea ce este principiul mîntuirii omeneşti nu este o altă filozofie. 71 corpurile se nasc din lucrurile incorporale (Ib. fiinţe cu viaţă în ele (Ib. împotriva acestei ispite. trezea multe nelinişti.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->