SFÂNTUL ILIE TEZVITEANUL ÎN ZILELE NOASTRE Cuvântul la Sfântul Ilie Tezviteanul din anul 2013 Teolog Radu Teodorescu

Persoana despre care vom vorbii azi a trăit cu mulţi ani în urmă. Ea a fost o persoană centrală a Vechiului Testament. Este vorba despre sfântul Ilie Tezviteanul. El a fost evreu care a trăit în Palestina antică. După cum îi spune numele a fost din localitatea Tesvi din Galaad. Cel mai probabil sfântul Ilie a trăit cu aproximativ 3000 de ani în urmă în jurul anului 850 înainte de Hristos.1 Ceea ce este cel mai remarcabil dintre toate faptele legate de viaţa Sfântului Ilie este că el a fost ridicat de pe pământ cu trupul la cer şi astfel nu a cunoscut moartea trupească. Istoria cunoaşte câteva alte exemple de acest fel: Sfântul Enoh, Sfânta Maria şi nu în cele din urmă Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos. Cele mai multe date despre sfântul Ilie Tesviteanul le avem din Biblie în Vechiul Testament la 3 Regi capitolele 17 până la 20. Ceea ce aflăm aici este că pe vremea Sfântului Ilie rege în Palestina era Ahab. Acesta a făcut imprudenţa de a se căsătorii cu o regină de religie şi credinţă păgână pe nume Isabela. Isabela făcea parte dintr-un cult religios idolatru care recunoştea ca Dumnezeu pe doi idoli Baal şi Astrate. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care între sfântul Ilie şi regele Ahab se v-a isca un conflict. Este de remarcat că la naşterea Sfântului Ilie Tesviteanul tatăl său pe nume Sovac a văzut îngeri în jurul copilului învelindu-l în jurul unui fel de veşmânt de foc. La fel de bine tatăl sfântului Ilie a fost preot. Sfântul Ilie l-a mustrat prin urmare de mai multe ori pe Ahab pentru închinarea la idoli. Regele însă nu a ascultat. În cele din urmă sfântul Ilie prin marea sa credinţă avea să lege cerul cu rugăciunile sale şi mai bine de 3 ani şi jumătate nu mai avea să ploaie deloc în Palestina. Prin urmare pedeapsa lui Dumnezeu pentru idolatria regelui şi a poporului idolatru a fost seceta. Peisajul era devastator: se uscaseră pomii, iarba şi frunzele. Animalele mureau fiindcă nu mai avea apă de băut. Trebuie să ştim că în antichitate idolatria a fost un păcat extrem de răspândit poate la fel cum este în zilele noastre fumatul. Lumea îşi făcea dumnezei de piatră şi de marmură şi se închina la ei. Acest păcat este foarte rar în zilele noastre însă nu a fost aşa în zilele sfântului Ilie. Dacă a fost o virtute prin care s-a remarcat sau s-a distins sfântul Ilie a fost fără de nici o îndoială dreapta credinţă sau lupta împotriva dumnezeilor falşi sau a idolatriei. Dumnezeu s-a milostivit de noi şi ne-a scăpat de acest mare întuneric care a fost idolatria. Dacă idolatria nu mai există în zilele noastre nu înseamnă că nu a existat şi în trecut. Lucrurile deveneau şi mai tragice dacă un rege sau împărat cum a fost Ahab devenea idolatru fiindcă el impunea idolatria la tot poporul sau la toată populaţia. Evident, Ahab în loc să se pocăiască de idolatria sa a căutat să îl omoare pe sfântul Ilie. Acest lucru a făcut ca Sfântul Ilie să se retragă în pustie pentru a scăpa de mânia dezlănţuită a regelui idolatru. Aflat în pustie Sfântul Ilie avea să fie hrănit miraculos de un corb care îi aducea prin puterea lui Dumnezeu zilnic de mâncare. Aflat în surghiun sfântul Ilie avea să fie găzduit de o văduvă săracă din Sarepta Sinodului căreia îi v-a învia miraculos copilul. A făcut acest lucru suflând de trei ori asupra lui. Unii cred că acest copil a fost proorocul Iona care a predicat ninivitenilor pocăinţa fiind înghiţit de o balenă. Ulterior între Sfântul Ilie şi închinători la idoli v-a avea loc o dispută pe muntele Carmel unde prin rugăciunile Sfântului Ilie Dumnezeu a pogorât foc din cer care a ars
Pentru o lectură mai detaliată a vieţii sfântului Ilie a se vedea Maica Eliane Poirot, Sfântul Proroc Ilie în cultul bizantin (Editura Desis: Sibiu, 2002).
1

1

jertfele aduse de sfânt şi a ucis pe preoţii idolatri. Dumnezeu a adus apoi ploaie peste Palestina dar mânia regelui Ahab s-a stârnit din nou din cauza morţii preoţilor idolatri. Sfântul Ilie avea să stea mai multă vreme exilat pe muntele Horeb unde v-a vorbii cu îngerii lui Dumnezeu şi mai apoi chiar cu Dumnezeu însuşi. În acest timp crudul rege Ahab îşi v-a concentra atenţia asupra unui supus de al său pe nume Nabot pe care îl v-a ucide şi căruia îi v-a lua via. Regele Ahab avea să moară în război în timp ce regina Isabela v-a fii şi ea ucisă. Sfântul Ilie avea să se ridice la cer în regiunea râului Iordan sub ochii uimiţi a ucenicului său Elisei. Acestea ar fii în mare principalele date, informaţii sau coordonate ale vieţii sfântului Ilie Tezviteanul. Ceea ce vedem cel mai mult în viaţa Sfântului Ilie a fost credinţa sa unică şi extraordinară. Sfântul Ilie a fost un om al credinţei şi prin credinţă a ajuns să fie făcători de minuni. Vom vorbii în rândurile care urmează mai multe despre credinţa sfântului Ilie Tezviteanul. Prin credinţă Sfântul Ilie a făcut să nu mai ploaie pe pământ trei ani jumate, a pogorât în mod miraculos foc din cer şi s-a înălţat cu trupul la cer. Acest lucruri sunt produsul unei credinţe uimitoare. Puţini oameni au avut în lume credinţa sfântului Ilie. Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe sfântul Ilie în fiecare an pe data de 20 iulie. Acest lucru poate a fost rânduit astfel şi din cauza climei care este extrem de aprinsă în acest timp al anului şi se ştie că sfântul Ilie a adus ploaie. Dar mai mult decât orice Sfântul Ilie ne aduce aminte de credinţa în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este lucru nevăzut şi prin urmare sunt mai mulţi care ar putea să ne spună că ea nu există. În lume însă mai există un element vital vieţii omului dar care şi el este nevăzut. Este vorba mai mult decât orice de aer. Aerul pe care îl respirăm este nevăzut. Prin urmare, putem stabilii că aerul şi credinţa sunt nevăzute. După cum avem nevoie de aer la fel de bine avem nevoie şi de credinţă. Sfântul Ilie a fost un exemplu de credinţă care a rămas peste secole şi milenii. Puţini oameni au avut credinţa lui. La fel de bine vedem că Sfântul Ilie a fost şi un om smerit care nu s-a lăudat cu darurile şi calităţile sale extraordinare. Cine din zilele noastre care ar avea darul de a învia din morţi şi ar fii şi un om modest sau smerit? Credem că foarte puţini. Credinţa Sfântului Ilie trebuie să ne fie la toţi un exemplu. De fapt mulţi dintre noi nu credem în sfinţi şi nici în Dumnezeu. Suntem stăpânii vieţii şi a existenţei noastre şi nu avem nevoie nici de Dumnezeu şi nici de sfinţi. Sfinţii şi mai ales sfântul Ilie vin să ne arate cât de mică este credinţa noastră şi când de jos suntem din punct de vedere spiritual. În zilele noastre lumea se amăgeşte că este credincioasă şi evlavioasă. Se găsesc astfel tot felul truisme de origine psihologică, psihică sau psihiatrică care să ne măgulească că de fapt noi nu trăim numai într-o epocă avansată tehnic şi tehnologic ci şi în una care este net superioară antichităţii în probleme de credinţă. Ceea ce putem vedea este că nu este aşa. Adevărul este că în zilele noastre credinţa este puţină şi slabă. Lumea de azi este o lume orientată henodist sau mai bine spus este o lume care are ca şi principiu vital de existenţă plăcerea mai mult decât credinţa în Dumnezeu. Ceea ce este mai trist este că semenii noştri contemporani nu ştiu că credinţa aduce o plăcere mult mai mare şi mai profundă decât plăcerea culinară, sexuală sau senzuală. Plăcerea credinţei aduce cu sine comuniunea cu Dumnezeu. Prin credinţă noi de fapt suntem în comuniune cu Dumnezeu care este autor şi creator al lumii şi al universului. Ce plăcere mai mare de atât poate vrea omul decât aceasta? Credinţa înseamnă că deşi nu Îl vedem pe Dumnezeu ştim că El există şi nu ne îndoim de Dumnezeu. Opusul credinţei este necredinţa care duce în cele din urmă la ateism sau negarea absolută a existenţei lui Dumnezeu. Necredinţa este un păcat grav care duce la separaţia 2

radicală de Dumnezeu. Deşi Dumnezeu nu poate fii văzut, El poate fii dedus şi El ne-a şi înzestrat cu o funcţie de deducere. Este vorba mai mult decât orice de credinţă. Zilele noastre sunt zilele în care sfinţii lui Dumnezeu sunt mai mult călcaţi în picioare şi terfeliţi decât cinstiţi. Proverbe populare de genul „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” sunt extrem de cunoscute. Sfântul Ilie este un exemplu că sfinţenia este posibilă. Sfântul Ilie Tesviteanul este o chemare pe care Dumnezeu ne-o adresează tuturor de a venii la sfinţenie sau de a tinde la sfintenţie. Sfântul Ilie este o dovadă că sfinţenia este posibilă în lumea noastră în ciuda mai multor dificultăţi şi greutăţi. Este adevărat că chemarea noastră este foarte înaltă şi sunt extrem de puţini cei care au ajuns la înălţimile ei. După cum am spus, la vremea când scriem aceste rânduri Sfântul Ilie este un exemplu care de multă vreme a trecut. Exemplu vieţii sale este la fel de viu şi în zilele noastre. Cei care sunt dornici sau curioşi să ştie ce înseamnă sfinţenia vor găsii întotdeauna un bun exemplu în viaţa sfântului Ilie. Mai mult decât atât vor găsii un exemplu autentic şi unic care este de urmat. Sfântul Ilie a trăit într-o lume în care lumea era idolatră. Această lume însă are în zilele noastre alte forme de idolatrie mai subtile şi mai greu de surprins: plăcerea, minciuna, înşelăciunea, abuzul moral, sperjurul, delăsarea, platitudinea sau erotismul. Asemenea Sfântului Ilie suntem chemaţi să luptăm cu idolii subtili din zilele noastre. Vom reuşii în această încleştare? Cu ajutorul lui Dumnezeu credem că da. Dacă azi nu suntem acolo unde am dorii din punct de vedere spiritual este şi din cauza faptului că nu am rupt răul de la rădăcină. Credinţa este o armă puternică împotriva răului şi trebuie să o folosim. Răul îl putem vedea de mai multe ori defilând în zilele noastre: pe stradă, la servici, la televizor sau în ziarele de mare tiraj. Ne dezgustă să vedem răul în defilare prin lumea noastră şi ne este frică să luptăm împotriva lui. Sfântul Ilie ca şi sfânt creştin ortodox ne spune că prin perseverenţă şi credinţă putem ieşii învingători împotriva răului. De fapt în spre acest lucru am fost meniţi şi chemaţi să ajungem învingători asupra răului. Orice sfânt este o biruinţă majoră asupra răului. Sfinţenia ne spune că răul nu este etern şi că el v-a fii în cele din urmă eradicat. Zilele noastre sunt zile ambigue în care majoritatea se îndoieşte de credinţa în Dumnezeu. Aceasta probabil şi din cauza faptului că lumea noastră asemenea regelui Ahab este atrasă de alţi dumnezei străini decât cel adevărat. Data de 20 iulie ne aduce aminte de sfântul Ilie. Mai mult decât orice dacă Ilie a fost sfânt şi el poate mijlocii sau media pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Acest lucru ne face să avem cinstire faţă de sfântul Ilie. 20 iulie este încă o zii care ne aduce minte că sfinţenia este posibilă în lumea noastră. Dacă păcatul, fărădelegea şi destrăbălarea fac de mai multe ori ravagii în lumea noastră de ce nu ar fii şi sfinţenia la fel de activă şi prezentă în lumea în care trăim? Pe data de 20 iulie ne vom aduce minte din nou de sfântul Ilie şi îi vom cinstii memoria şi viaţa. Sfântul Ilie este darul lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. A fost om ca şi noi dar prin credinţă şi nevoinţă a ajuns la sfinţenie. Acest lucru nu trebuie să îl uităm şi să ne aducem minte de el. Cu cât vom avea mai mulţi sfinţi şi îi vom cinstii cu atât ne vom face o lume mai bună şi mai frumoasă. Acest lucru de fapt îl dorim cu toţii.

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful