MURUL (Rubus fructicosus

)
Sortiment Soiurile de mur au in totalitate provenienta Americana. Soiurile fara ghimpi au avut cele mai bune rezultate la noi in tara, si de aceea sunt recomandate si la inmultire: Thornfree, Smoothstem, Evergreen, Hull Thornless,Logan-berry, Black Satin. Dintre soiurile cu ghimpi recomandate sunt: Darrow, Wilson Early si Comanchee. Soiurile de mur sunt autofertile, iar materialul saditor se produce prin culturi de tesuturi. La infiintarea plantatiilor de mur cu soiuri care au crestere erecta, sistemul de conducere este tufa, iar distantele de plantare intre randuri sunt de 1,5-3,5 m intre randuri, iar pe rand 1,0-1,5 m. La conducerea tulpinilor pe spalier distantele sunt de 2,5-3,5 m intre randuri si 1,0-1,2 m intre plante pe rand. Taierile de fructificare la murul fara ghimpi constau in ciupirea lastarilor la 80-100 cm si scurtarea cresterilor laterale de pe tulpini la 20-40 cm (sa ramana 5-6 ramuri fructifere). Soiurile de mur fara ghimpi se matureaza mai tarziu decat cele cu ghimpi iar ca epoca de maturare murul se recolteaza de la sfarsit de iulie pana la inceput de octombrie, in functie de soi. Murul intra in perioada de rodire deplina in anul IV de cultura. Productia de fructe se ridica la 1215 t/ha, iar longevitatea plantatiilor este de 12-15 ani.

PLANTAREA MURULUI Pentru cultura murului sunt corespunzătoare terenurile adăpostite natural de păduri, dealuri, perdele de protecţie, ferite de curenţii reci şi vânturi puternice. Pregătirea terenului înainte de plantare se va face după aceleaşi criterii folosite şi la celelalte specii pomicole. Rândurile vor fi orientate pe direcţia N-S, pentru ca plantele să beneficieze de cât mai multă lumină, iar pe terenurile în pantă vor fi orientate pe curbele de nivel. Distanţa cea mai potrivită de plantare este de 2,5m între rânduri şi de 1,5-2m pe rând. Plantarea se efectuează primăvara, după ce pericolul de îngheţ a trecut, în gropi de 30/30/30cm sau de 50/50/50cm, dacă solul a fost arat superficial. În ziua plantarii, materialul săditor se fasonează, se mocirlesc rădăcinile şi se distribuie la groapă. La fiecare groapa se pot administra 5kg mraniţa sau gunoi de grajd bine fermentat, 20-30g superfosfat, 10-15g, sare potasica şi 20g azotat de amoniu. Plantarea se face la fel ca şi la celelalte specii pomicole. (Botez M., Gh. Bădescu, A. Botar 1984).

3.3 AGROTEHNICA ÎN PLANTAŢII

Murul este o specie precoce, cu un mare potenţial de producţie. În plină perioada de rodire se pot obţine în mod curent 16-20 t/ha fructe. Pentru a susţine şi simplifica aceasta mare capacitate de rodire a murului, trebuie ca de la înfiinţarea plantaţiei să se aplice în întregime şi corect toate verigile agrotehnice. 3.4 SISTEME DE CONDUCERE Majoritatea soiurilor de mur au tulpini lungi şi foarte lungi care, sub propria lor greutate sau datorită rodului, se apleacă şi în lipsa unui sistem de susţinere, se culcă pe pământ. Sistemele de conducere au evoluat, iar printre factorii care au contribuit la diversificarea lor au fost: habitusul diferit al soiurilor, extinderea suprafeţelor cultivate, posibilităţile materiale şi inventivitatea cultivatorilor. Indiferent de formele de conducere, toate se bazează pe principiul separării tulpinilor fructifere de cele de înlocuire. Conducerea pe un singur tutore. Sistemul presupune prezenţa unui tutore înalt de 2,3-2,4m, gros de 7-10cm, fixat în pământ la adâncimea de 35-40cm, la distanţa de 25-30cm de plantă în lungul rândului şi în jurul căruia se conduc tulpinile de doi ani, în formă de spirală, până în vârful tutorelui, unde se scurtează. Creşterile ce apar de la baza tufelor, respectiv tulpinile de un an, se conduc pe pământ în lungul rândurilor, toate în aceeaşi direcţie. Sistemul prezintă dezavantajul ca prin aglomerarea tulpinilor pe tutore, lăstarii fructiferi vor fi şi ei înghesuiţi, favorizând atacul de Botrytis cinerea. Conducerea murului pe doi tutori. Tehnologia de lucru este asemănătoare cu precedentă, cu deosebirea că se folosesc doi tutori plasaţi de o parte şi alta a tufei, la distanţa de 25-30cm în direcţia randului. Pe unul se conduc tulpinile de 2 ani, iar pe celalt tulpinile de un an. În această situaţie, lucrările solului se execută mai uşor. Conducerea murului pe spalier cu 2 sârme. Sârmele se fixează de spalier la înălţimea de 1m şi 1,7m. Tulpinile de 1 şi 2 ani se palisează la nivele diferite şi se dirijează în una sau în amândouă părţile. Conducerea pe spalier cu ondularea tulpinilor se foloseşte mai rar şi numai la soiurile de mur cu număr redus de tulpini, însă foarte lungi. Pentru a se asigura numărul necesar de muguri de rod, tulpinile se taie mai lungi şi se conduc între 2 sârme, sub formă de curbe sinusoidale, ondulându-se într-o singură direcţie sau în două. Conducerea pe spalier sub formă de evantai este sistemul adoptat tot mai mult în producţie şi care răspunde mai bine cerinţelor biologice ale murului. Plantele sunt mai bine laminate, aerisite, iar lucrările ce se execută pe planta se fac mult mai uşor. La acest sistem se folosesc 3 sârme la 0,6m, 1,1m şi 1,7m, fixate pe stâlpi (h=1,8m), amplasaţi din 10 în 10 metri. Tulpinile de rod se palisează în poziţie oblică în ambele direcţii, fixându-se una câte una de sârmele spalierului. Lăstarii se conduc în poziţie verticală, palisându-se cu legături largi de cele 3 sârme. În momentul când creşterile au depăşit şi ultima sârmă, se dirijează în lungul ei cu direcţia sud.

Cultura murului în benzi se foloseşte foarte rar. Se aseamănă foarte mult cu aceea a zmeurului. Soiurile de mur fiind mai viguroase şi cu ţepi, întreţinerea unui asemenea gard fructifer se face foarte greu.

Gazda
Caracteristicile plantei Are crestere viguroasa formeaza lastari lungi de 2-2,5 m. Are avantajul ca prezinta putini spini si astfel se recolteaza usor. Lastarii sunt grosi si necesita sustinere, drajoneaza bine din lastarii de pe radacini si ramifica bine pe toata lungimea, astfel se obtin productii ridicate pe unitatea de suprafata. Este un soi autofertil cu productii regulate an de an. Prezinta rezistenta ridicata la gerurile aspre din dimpul iernii si datorita infloririi mai tarzii nu este afectat nici de ingheturile tarzii de primavara.

Caracteristicile fructelor Este un soi cu frucul mijlociu de forma conica, de culoare neagra cu luciu, aspect comercial deosebit. Fructul este zemos cu cu gust excelent si o aroma deosebita, se poate folosi pentru consumul in stare proaspata, sau diverse preparate.

Maturitate de recoltare Soiul Gazda infloreste la sfarsitul lunii mai si fructele se coc incepand de la sfarsitul lunii iulie pana la sfarsitul lunii septembrie.

Mur Orkan
Caracteristicile plantei: Origine: a fost obtinut din incrucisarea soiurilor Black Satin si Tornfree la Institutul de Cercetari in Polonia. Este un soi nou recunoscut prin calitatile sale, a fost inregistrat in 1994 dar s-a raspandit mult in Europa datorita caracteristicilor de exceptie. Este un soi care se comporta bine in conditiile climatice dinRomaniafiind rezistent la inghet provenind dintr-o zona nordica mai rece.

Planta are crestere viguroasa rapida formeaza lastari lungi (2,5-3 m), grosi, destul de rigizi cu tendinta de arcuire spre varf. Necesita sustinere pe spalier altfel plantele se lasa pe sol si fructele putrezesc. Este un soi fara spini rezistent la ingeturile din timpul iernii dar o parte din lastarii proaspat porniti in vegetatie primavara pot fi afectati de ingheturile tarzii de -3 sau -4 grade survenite neasteptat. In acest caz pornesc in vegetatie mugurii dorminzi iar recolta nu este compromisa in totalitate. Rodeste pe lastarii porniti in vegetatie de pe lemnul de 2 ani care apoi se usuca si trebie taiat. Alti lastari tineri pornesc in vegetatie in fiecare an de la baza plantei de la nivelul coletului sau de pe radacina. Caracteristicile fructului: Fructul este mare sau foarte mare 5,5-7 g de forma conica alungit. Este de culoare negru stralucitor are un luciu intens fiind forte atractiv cu aspect comercial deosebit. Este suculent, destul de ferm are gust dulce aromat este excelent pentru consumul in stare proaspata dar si prelucrat: gemuri, compoturi, torturi, etc. Maturitate de recoltare: Fructele se coc de la inceputul lunii august si recoltarea are loc pana spre sfasitul lunii septembrie (aprox 2 luni) in mai multe etape pe masura ce fructele sunt coapte. Este un soi cu productii mari randament ridicat, se pot obtine 4-5 kg/ planta in conditii de tehnologie buna de cultura. Necesita tratamente pentru prevenirea aparitiei putregaiului fructelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful