Cap.4.Conice

CAPITOLUL 4 CONICE

ƒ ƒ ƒ ƒ § 1. In urma parcurgerii acestui capitol: veţi şti definiţii ale conicelor ca locuri geometrice, veţi reactualiza ecuaţia generală şi ecuaţiile canonice ale conicelor şi veţi dispune de o modalitate de reducere a ecuaţiei generale la cele canonice, veţi şti un mod de predare a problemelor de tangenţă privind conicele, veţi şti proprietăţile optice ale conicelor. CONSIDERAŢII GENERALE

În evoluţia geometriei ca studiu al figurilor geometrice din plan şi spaţiu, metodei de a raţiona direct pe figură, numită şi metoda sintetică, i s-a adăugat metoda analitică propusă în esenţă de R. Descartes. Această metodă prin care calculul algebric vine în sprijinul geometriei şi care a impulsionat într-o măsură considerabilă studiul algebrei, s-a extins încât a lăsat într-o anumită umbră metoda sintetică şi a impus, printr-un abuz, termenul de geometrie analitică. Geometria nu poate fi decât una. Metodele ei pot fi mai multe. Raportul între metodele sintetică şi analitică, generator de dispute în matematica şcolară, a influenţat permanent programele şcolare şi expunerile din manuale. Adepţii metodei sintetice susţin că această metodă dezvoltă în mai mare măsură gândirea elevilor şi componentele psihice ale creativităţii. Susţinătorii metodei analitice apreciază că raţionamentul sintetic este prea greoi pentru elevi şi cred că metoda sintetică poate să le bareze unora dintre ei accesul spre geometrie. Metoda analitică a câştigat teren după cel de al doilea război mondial mai ales în ţările din Europa de Vest şi SUA, iar recent şi în ţările est-europene. Acest fapt poate fi uşor constatat printr-o analiză a manualelor [1], [6], [7]. În România, extensiunea metodei analitice se probează prin iniţierea în această metodă începînd cu clasa a IX-a şi nu cu clasa a XI-a cum se proceda până în 1980. Subliniem că metoda analitică a generat un progres al geometriei atât prin rezolvarea unor probleme vechi, cât şi prin ridicarea a noi probleme şi extinderea unor rezultate. Această metodă a făcut posibilă conceperea spaţiilor cu mai mult de trei dimensiuni, a stat la baza introducerii metodei diferenţiale. Pe scurt, ea se află la originea geometriei moderne. Revenind la disputa între metodele sintetică şi analitică fără intenţia de a alege neapărat o cale de mijloc, considerăm că cele două metode trebuie să fie folosite într-o combinaţie cu dozaj dictat de utilitate şi comoditate. Cu alte cuvinte, să tratăm problemele ridicate de geometrie cu metoda care le face cât mai clare, cât mai accesibile şi care necesită cât mai puţin timp. Este un ideal spre care ar trebui să tindem. Un exemplu de manual foarte aproape de acest ideal este [4], deşi se numeşte tradiţional de "Geometrie analitică". În mod obişnuit, curbele plane: elipsa, hiperbola şi parabola se numesc secţiuni, conice, pe scurt conice. Este de notat faptul interesant că denumirile lor provin de la probleme antice de construcţii geometrice [4]. Astfel, Pitagora (500 î.e.n.) şi şcoala lui pusese şi rezolvase următoarele probleme:

adică pot fi socotite drept coordonatele unui punct al elipsei reprezentate de această ecuaţie. Segmentele x şi y satisfac deci ecuaţia y 2 = px − m 2 x 2 . Denumirile de "parabolă" (echivalenţă). Segmentele x şi y satisfac ecuaţia y 2 = px + m 2 x 2 şi deci pot fi socotite drept coordonatele unui punct al hiperbolei reprezentate de această ecuaţie. cea mai importantă operă matematică a antichităţii. c) Să se facă hiperbola unei arii. în greacă) cu de m 2 ori aria pătratului de latură x. Fie σ o suprafaţă conică de rotaţie. . b) Să se facă elipsa unei arii.Conice 68 a) Să se facă parabola unei arii. dat un segment p. adică.e. aria y 2 şi numărul astract m 2 . după "Elemente" de Euclid. Totodată ea a lăsat în umbră unele rezultate frumoase ale căror demonstraţii analitice necesită calcule laborioase sau mare abilitate în conducerea lor. să se construiască segmentul x astfel ca aria y 2 să fie egală cu aria dreptunghiului de laturi p şi x mărită (hiperbolă. Dacă un plan secţinează ambele feţe.).n. secţiunea este o elipsă (cerc.e. să se construiască segmentul x în aşa fel ca aria y 2 să fie egală cu aria dreptunghiului de laturi p şi x micşorată (elipsă. Segmentele x şi y satisfac deci ecuaţia y 2 = px . Evident că la început teoria conicelor a fost dezvoltată pe cale sintetică. Mai tîrziu. Apollonius din Perga (170 î. adică. adică ele pot fi socotite drept coordonatele unui punct al parabolei reprezentate de această ecuaţie. Introducerea metodei analitice a condus la soluţii noi pentru probleme vechi precum şi la probleme noi. în greacă) cu de m 2 ori aria pătratului de latură x. să se construiască un segment x încât dreptunghiul de laturi p şi x să fie echivalent (parabolă.n. aria y 2 şi un număr abstract m 2 . dat un segment p şi o arie y 2 . curbe numite conice. 1). Dacă un plan taie numai o pînză a suprafeţei conice. secţiunea este o hiperbolă. în greacă) cu pătratul de arie y 2 .) a scris un tratat asupra conicelor. iar dacă planul secant este paralel cu una din Fig. 1 generatoare. dacă planul este perpendicular pe axa de rotaţie). Descoperitorul conicelor este considerat Menechmos (300 î. "elipsă" (lipsă) şi "hiperbolă" (exces) au fost transferate mai târziu la curbele de secţiune ale unei suprafeţe conice de rotaţie cu diferite plane. atunci secţiunea este o parabolă (fig. adică dat fiind un segment p.

în raport cu un reper ortonormat xOy din π sunt soluţiile unei ecuaţii de forma: (1) f(x. d) interpretarea conicelor ca secţiuni ale unei suprafeţe conice de rotaţie prin diferite plane. e) reducerea ecuaţiei generale (1) a conicelor la formele canonice şi determinarea elementelor conicei în funcţie de coeficienţii ecuaţiei (1). . aceste mulţimi se numesc tot conice. a22 nu toţi nuli. Prin extensiune. b) În clasa a IX-a se studiază funcţia de gradul al II-lea. ecuaţii numite canonice. ceea ce necesită ore suplimentare. c) desenarea conicelor nedegenerate (cu elemente de analiză matematică. y = ax2+bx+c şi se face graficul ei. Penultimul necesită o bună mânuire a cunoştinţelor de geometrie a spaţiului.y) ale punctelor M ∈ Γ. confundate) sau mulţimea soluţiilor se reduce la un punct sau la mulţimea vidă. ceea ce se poate face prin schimbări convenabile de repere (sau coordonate). evitând eventual studiul schimbărilor generale de repere. cel puţin pentru următoarele motive: a) Există probleme în care conica apare sub o ecuaţie diferită de cele canonice (a se vedea problemele de construcţie de mai sus). Se arată că această definiţie nu depinde de reper. pentru unele valori ale coeficienţilor. că acest subiect trebuie tratat. încât renunţarea la el este naturală. Se constată astfel că definiţia de mai sus lărgeşte noţiunea de conică adăugând la curbele menţionate mai sus şi figuri geometrice mai simple (perechi de drepte. totuşi. Prin schimbări convenabile de reper se obţin forme ale ecuaţiei (1) care evidenţiază că soluţiile ei pot fi. drepte (concurente. prin puncte etc. În continuare propunem o modalitate de predare a conicelor printr-o combinare a metodelor analitică şi sintetică. puncte) numite în mod obişuit conice degenerate şi atunci elipsa.). Mai precis se formulează definitia [5]: O mulţime (Г) a planului π este o conică dacă coordonatele (x. O tratare completă a conicelor ar trebui să cuprindă: a) definiţiile conicelor ca locuri geometrice. Se impune ca după tratarea parabolei în clasa a XI-a să justificăm denumirea folosită în clasa a IX-a. Acest fapt a condus la studiul mulţimii soluţiilor ecuaţiilor algebrice generale de gradul al doilea în două variabile. În cele mai multe programe analitice de liceu ultimele două subiecte nu sunt tratate. despre care se spune că este o parabolă. Considerăm. atunci coordonatele (x. b) ecuaţiile conicelor în repere legate de elemente de simetrie ale lor. paralele. Ultimul trebuie precedat de o tratare a schimbărilor de repere în plan. Dar ecuaţia canonică a parabolei este y2=2px. c) Schimbările de coondonate sunt implicate în multe probleme de geometrie precum şi în aplicaţii ale geometriei în fizică. y)=a11 x2+2a12xy+a22y2+2b1 x+2b2y+c = 0 cu coeficienţii a11.69 Capitolul 4 Metoda analitică a evidenţiat faptul că dacă alegem în plan un reper xOy. a12. hiperbola şi parabola se numesc conice nedegenerate.y) ale punctelor conicelor apar ca soluţii ale unor ecuaţii algebrice de gradul al doilea. El este mai mult de interes istoric.

2. DEFINIŢIA COMUNĂ A CONICELOR O piatră de încercare în studiul geometriei este. În rezumat. 2 b) În triunghiul dreptunghic MNF. Există puncte M în cazul e = l? Observăm că punctele M de pe dreapta perpendiculară în F pe (d) şi numai ele au proprietatea MF=MN. M ≠ N . Fie F punctul fix şi (d) dreapta dată. cu probleme bine alese. avem FM (ipotenuză) mai mare decât MN (catetă). În situaţia a) obţinem fig. a)). unde e este un număr real pozitiv. Aşadar pentru ca să existe puncte M ale locului geometric căutat. atunci nu există puncte cu proprietatea din problemă şi spunem că locul geometric este mulţimea vidă. Condiţia problemei este MF = e. cele două drepte tind să se suprapună pe dreapta perpendiculară pe (d) în F care deci poate fi gândită ca formată din două drepte confundate. 2. dat. Dacă e tinde spre 1. Un asemenea popas dedicat problemelor de loc geometric poate fi încheiat cu formularea următoarei probleme care poate fi punct de plecare în studiul conicelor: Să se determine locul geometric al punctelor din plan care au raportul distanţelor la un punct fix şi o dreaptă dată. notând cu α unghiul ascuţit format de dreptele d şi MF 1 obţinem = e şi deci. M d F d N M F a) Fig. Notăm prin M punctele pentru care căutăm locul geometric şi fie N piciorul perpendicularei din M pe (d). ca prilej de evidenţiere a capacităţii ei. observăm că suntem nevoiţi să considerăm separat situaţiile a) F ∈ ( d ) şi b) F ∉ (d ) . Aşadar pentru e = 1 locul geometric este exact această dreaptă (punctată în fig. că metoda analitică este chiar mai eficace decât cea sintetică. Revenind la cazul e > 1. fără îndoială. unghiul α este constant. Metoda analitică oferă posibilităţi suplimentare de rezolvare a unor asemenea probleme. trebuie în mod necesar e > 1. După introducerea elementelor de bază ale metodei analitice şi stabilirea ecuaţiilor dreptei şi cercului. MN În momentul când reprezentăm datele problemei într-un plan. din lipsă de experienţă sau de succes în abordarea directă. b) ). 2.Conice 70 §2. Mulţi elevi consideră. Dacă e < 1. rezolvarea problemelor de loc geometric. abordarea unor probleme de loc geometric prin această metodă se impune ca ocazie de folosire a metodei şi. putem . Rezultă că locul geometric este format din sin α două drepte care trec prin F şi sunt simetrice fată de dreapta (d) (desenate punctat în fig. În unele manuale apar paragrafe sau capitole distincte referitoare la metoda analitică în rezolvarea problemelor de loc geometric. constant.

din două drepte confundate dacă e = 1 şi este multimea vidă pentru 0 < e < 1. În acest moment putem să punem în evidenţă importanţa alegerii reperului propunând reluarea calculelor într-un reper care să aibă originea arbitrară. Dacă 0 < e < 1.71 Capitolul 4 spune că în situaţia F ∈ ( d ) . Se menţine această simetrie în situaţia b)? Considerând simetricul M' al lui M faţă de (d). acasă. cu M(x. 3 cu = e. Condiţia problemei. 2.0) dar care nu satisface condiţia y ≠ 0 . Considerând în situaţia b) dreapta prin F perpendiculară pe (d) şi notând cu M" simetricul lui M faţă de ea. Pentru e > 1. şi deci locul geometric este reuniunea a două drepte prin F simetrice faţă de (d) precum şi faţă de perpendiculara pe (d) în F.y) se scrie: x 2 + y 2 = e | y |. constatăm că el nu aparţine locului geometric (nu ştim încă locul geometric M' F dar este clar că ≠ e ). . 4 . 3 d Ne amintim că în situaţia a). constatăm imediat că M" F = e şi deci această dreaptă este axă de simetrie a locului geometric căutat. În lecţia următoare este foarte probabil să apară soluţia care urmează. Privind fig. cu 1 − e 2 = − m 2 ecuaţia locului geometric devine x 2 − m 2 y 2 = 0 ⇔ ( x − my )( x + my ) = 0 ⇔ x − my = 0 sau x + my = 0 . a) constatăm că locul geometric MN prezintă şi o simetrie faţă de perpendiculara pe (d) în F. axa absciselor paralelă cu (d) şi axa ordonatelor evident perpendiculară pe ea (fig. Dacă e = 1. deci locul geometric este mulţimea vidă. y ≠ 0 ⇔ x 2 + y 2 = e 2 y 2 . situaţia a). Considerăm un reper cu originea în F şi (d) ca axa absciselor. y ≠ 0 . Deci eşec. M" N Întrerupem lecţia aici şi cerem elevilor să trateze analitic. în cazul e > 1 locul geometric era format din drepte simetrice faţă de (d). MF Dacă figurăm situaţia b) F ∉ (d ) obţinem fig. 4). MN M F N Fig. ecuaţia x 2 + 1 − e 2 y 2 = 0 are ca soluţie numai (0. O F x ( ) ( ) y Fig. cu alte cuvinte. y ≠ 0 ⇔ x 2 + 1 − e 2 y 2 = 0 . deci locul geometric este axa ordonatelor considerată de două ori. condiţia este echivalentă cu x 2 = 0 . locul geometric căutat este format din două drepte concurente dacă e > l. locul geometric este dreapta perpendiculară pe (d) în F socotită de două ori (dublă).

Deci alegerea reperului poate să ne dea necazuri. x ≠ d ⇔ ( x − c )2 + y 2 = e 2 ( x − d )2 . echivalent c + d = 0 .y) devine (x − a )2 + (1 − e 2 )( y − b )2 = 0 . unde D = (d ) ∩ Ox . şi deşi cunoaştem locul geometric (soluţia sintetică) nu mai suntem capabili să-l recunoaştem imediat în ecuaţia de mai sus.0). şi faţă de perpendiculara pe (d) în F. 4). Am preferat procedeul de mai sus pentru că este mai general. x ≠ d ⇔ ) ( ) . ( = e | x − d | . cu M(x. Alegem O să coincidă cu A.b). Pentru e ≠ 1 să gândim condiţia problemei ca o ecuaţie de gradul II în x (y parametru) şi să încercăm descompunerea uzuală ( x − x1 )( x − x2 ) = 0 . y = b . ca origine un punct O pe această dreaptă. Condiţia problemei. Discriminantul acestei ecuaţii − 4 1 − e 2 ( y − b )2 este pozitiv pentru e > 1. locul geometric este format din două drepte care trec prin F. considerând M(x. Ultima formă a ecuaţiei locului geometric poate fi evident folosită şi pentru a trata cazul e > 1.Conice 72 Ecuaţia dreptei (d) este de forma y = b (constantă pozitivă în fig. avem y ≠ b . observăm că pentru e = 1 ea se reduce la ecuaţia x 2 − 2ax + a 2 = 0 ⇔ ( x − a )2 = 0 şi recunoaştem că locul geometric este dreapta perpendiculară pe d în F. Revenind la condiţia problemei. ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) deci x − a + ( y − b ) e 2 − 1 = 0 sau x − a − ( y − b ) e 2 − 1 = 0 . y ≠ b . caz în care ecuaţia locului geometric devine ⎛ x − a + ( y − b) e 2 − 1 ⎞ × ⎛ x − a − ( y − b) e 2 − 1 ⎞ = 0 . deocamdată arbitrar şi evident axa ordonatelor va fi perpendiculara în O pe axa absciselor. Pentru e = 1 mulţimea punctelor locului geometric căutat intersectează Ox într-un ⎛c+d ⎞ punct A⎜ . d < 0). constantă de asemenea pozitivă în fig. Aşadar. Pentru e < 1 ecuaţia locului geometric nu poate fi descompusă în factori liniari.0 ⎟ . Condiţia problemei. Punem F(c. deci locul geometric este în acest caz mulţimea vidă. adică mulţimea loc geometric are ca axă de simetrie perpendiculara din F pe (d) ceea ce constatasem şi direct. de pante 1 1 şi − respectiv. unde x1 şi x2 ( (x − a )2 − ( y − b )2 = e | y − b | . y) este: ⇔ x 2 + 1 − e 2 y 2 − 2ax − 2 1 − e 2 by + a 2 + 1 − e 2 b 2 = 0 . cu a > 0. deci o sumă de numere pozitive care se anulează numai pentru (x − c )2 + y 2 ⇔ 1 − e 2 x 2 + y 2 − 2 x c − de 2 + c 2 − e 2 d 2 = 0 . x ≠ d . există probleme în care suntem constrânşi la o anume alegere a reperului şi ar trebui să găsim procedee de a recunoaşte locul geometric şi atunci când apare sub forma unor ecuaţii mai complicate. 4). Dar. ) ( ) y≠b ⇔ ( ) sunt rădăcinile ei. Alegem ca axă a absciselor dreapta prin F perpendiculară pe (d). deci paralelă cu (d). p = 2c > 0 (am ales c > 0. Totuşi. Ecuaţia locului geometric devine (P) y 2 = 2 px . sau O este mijlocul ⎝ 2 ⎠ segmentului FD. din condiţia problemei. Tratăm prin metoda analitică situaţia F ∉ (d ) . iar F(a. de unde rezultă că sunt simetrice faţă de dreapta (d) (liniile 2 2 e −1 e −1 punctate în fig. 4.0) şi D(d. Ea poate fi scrisă în forma x = a . Se vede că trecând y în -y ecuaţia locului geometric nu se modifică.

deci locul geometric este reuniunea a două grafice de funcţii continue. Totuşi simplitatea ecuaţiei parabolei şi a unor proprietăţi ale ei motivează ordinea parabolă. (E) şi (H) se obţine prin mijloace de Analiză matematică.a. Varianta 1) este preferată în manualele şcolare. dar în vederea integrării geometriei analitice cu Analiza matematică preferăm reprezentarea grafică a conicelor prin Analiză matematică. În concluzie. c > 0 şi x2 − y2 b > 0. Numim curba de ecuaţie (P) parabolă. (E) a2 b2 c Alegînd c > 0 şi a >0 avem a = şi b = a 1 − e 2 > 0 . Alte a proprietăţi ale ei vor fi stabilite ulterior. cu alte cuvinte. polare ş. În multe dintre acestea se consideră ordinea elipsă. În acest a moment există două posibilităţi de a continua: 1) se iau pe rând cele trei curbe şi se studiază pentru fiecare aceeaşi problematică (tangente. Există şi mijloace elementare sau mecanice de a obţine aceste reprezentări. Reprezentarea grafică a curbelor (P). Notăm că elipsa este o curbă mărginită (conţinută într-un b dreptunghi de laturi 2a şi 2b). notând a = 2 şi b 2 = a 2 1 − e 2 . elipsă pentru 0 < e < 1 şi hiperbolă pentru e > l. elipsă. în situaţia F ∉ (d ) locul geometric propus este parabolă pentru e = 1. Vom alege.73 Capitolul 4 Din ecuaţia (P) rezultă y = 2 px sau y = − 2 px . hiperbolă folosită în [4]. diametri conjugaţi. deci . de asemenea. Remarcăm şi egalitatea e ( ) ( ) ( ) a 2 = b 2 + c 2 . O este exterior segmentului HF. a > 0. Nu insistăm. unde rezultă că c şi d au acelaşi semn. cu f o funcţie reală “cuminte” reprezintă o curbă plană. Alte proprietăţi ale ei vor fi stabilite ulterior. mai exact la un fapt experimentat de elevi începând cu clasa a VII-a. b 2 = a 2 e 2 − 1 şi ecuaţia locului geometric devine ( ) −1 = 0 a2 b2 Această nouă curbă o vom numi hiperbolă. 2) se formulează problematica pentru toate trei şi se exploatează cât mai mult asemănările formale între diverse ecuaţii. adică o curbă. Aici facem primul apel la Analiză matematică. iar hiperbola are două asimptote de ecuaţii y = ± x . parabolă. vom nota a 2 = (H) c2 e 2 .). hiperbolă. Mulţimea (E) este reuniunea a două arce de curbă date de funcţiile continue b y1 (x ) = a 2 − x 2 şi care formează o nouă curbă pe care o vom numi elipsă. Graficele funcţiilor y1 şi y 2 pot fi trasate cu uşurinţă de către elevi. Pentru e > 1. obţinem e e 2 2 x y + −1 = 0 . Pentru e ≠ 1 . asupra acestui aspect. că y = f ( x ) . Avem egalitatea a 2 + b 2 = c 2 . alegem originea O astfel că c − de 2 = 0 ⇔ c = de 2 . Ecuaţia locului geometric devine c2 c2 2 2 2 2 2 1 − e x + y − 2 1 − e = 0 . Noi vom urma varianta a doua pentru că ne permite formularea unor observaţii de natură didactică comune celor trei curbe. totuşi. Pentru e < 1.

Simetricul lui M faţă de Oy. iar condiţia (1) ne arată că F' şi d' joacă rol de focar şi. Fie F' simetricul lui F faţă de Oy şi d' simetrica dreptei d faţă de Oy. M'. locul geometric este o curbă numită elipsă. Dacă se notează cele două puncte fixe prin F şi F' şi prin M punctele locului geometric căutat.y) este pe curba (E).y) A(a. Cu alte cuvinte. Atunci MF = eMN unde N este proiecţia lui M pe directoare.0) Fig. Ne propunem să calculăm suma MF + MF' pentru un punct M(x. Echivalenţele menţionate dau definiţii noi (dar tot ca locuri geometrice) pentru elipsă şi hiperbolă. M' va descrie aceeaşi elipsă. Condiţia |MF-MF'| = 2a. notat prin M'. N şi dreapta d' pe care le vom adăuga ulterior.0) M(x. M. respectiv. F. Aşadar elipsa are două focare şi două directoare simetrice faţă de o dreaptă. deci acum locul geometric este curba numită hiperbolă. e conduc la ordinea din fig. atunci MF + MF' = 2a (a se consulta [4]). constantă. se dovedeşte echivalentă cu ecuaţia (H). această ecuaţie nu se schimbă.y). Avem . ALTE DEFINIŢII PENTRU ELIPSĂ ŞI HIPERBOLĂ Este bine cunoscută posibilitatea de a defini elipsa (hiperbola) ca locul geometric care are suma (diferenţa) distanţelor la două puncte fixe date. constantă. în acelaşi reper de mai sus. aparţine elipsei şi satisface evident relaţia (1) M'F' = eM'N'. 5 Ştim de mai sus că dreapta FD este axă de simetrie a elipsei. Cum M parcurge elipsa în totalitate. directoare pentru elipsa (E). d. b) Luăm ca puncte de plecare ecuaţiile (E) şi (H). Echivalenţa mentionată se justifică printr-un calcul cu radicali care necesită o atenţie sporită în justificarea faptului că dacă M(x. Dacă în ecuaţia (E) trecem x în – x. este echivalentă cu ecuaţia (E). 2 se alege pentru convenienţă). Considerăm M pe elipsă. În urma reprezentării grafice a curbei (E) obţinem fig. deci elipsa este simetrică şi faţă de perpendiculara în O pe FD (axa Oy).Conice 74 §3. relaţiile între a. cu M(x. c.0) N x D(d. y) al elipsei (E). 5 a punctelor O. condiţia MF + MF' = 2a (a un număr real fixat. într-un reper ortonormat definit de dreapta FF' şi perpendiculara pe ea în mijlocul segmentului FF'. d' y d N' D' M’ F' 0 F(c. În cazul elipsei. 5 fără punctele F'. A (vârf) şi D (piciorul perpendicularei din focar pe directoare). Pot fi urmate cel puţin două căi: a) Ignorăm pentru un moment consideraţiile precedente şi ne propunem să determinăm prin metoda analitică locul geometric al punctelor din plan care au suma (diferenţa) distanţelor la două puncte fixe.

date F şi F'. Poziţia directoarei dată în fig.75 Capitolul 4 MF + MF' = = (x − c )2 + y 2 (x − c ) 2 + (x + c )2 + y 2 (x + c ) 2 ⎛ x2 ⎞ ⎟+ + b 1− ⎜ a2 ⎟ ⎠ ⎝ 2⎜ ⎛ x2 ⎞ ⎟ + b 1− ⎜ a2 ⎟ ⎠ ⎝ 2⎜ = x 2 − 2cx + a 2 − Înlocuind b 2 = a 2 1 − e 2 şi c = ae . Deci şi hiperbola are două focare şi două directoare. 6. Inegalitatea a > c este o consecinţă-a inegalităţii triunghiulare în ∆ MFF'. 5 punctele M(x. a2 a2 (x − c )2 + y 2 cx + a = a + (x + c )2 + y 2 = 2a ⇒ ( x − c )2 + y 2 = ⎛ ⎜ 2a − ⎝ (x + c )2 + y 2 ⎞ ⎟ ⎠ y2 b2 2 ⇒ (x + c )2 + y 2 x2 ⇒ x2 a2 − c2 + a2 y2 − a2 a2 − c2 = 0 ⇒ + a2 ( ) ( ) −1 = 0 cu b 2 = a 2 − c 2 . în reperul din fig. 5 ne impune MF+MF' = e(x+ d) – e(x – d) = 2ed = 2a. Pentru M(x. Introducem F' şi d' ca simetrice ale lui F şi respectiv d faţă de Oy şi obţinem că acestea joacă rol de focar şi respectiv directoare pentru hiperbola (H). Pentru x > d (punctele M sunt pe arcul de curbă. Se procedează apoi similar pentru hiperbola (H). punctele M ale elipsei (E) au şi praprietatea (2) MF+MF' = 2a (a constant). Hiperbola este simetrică şi faţă de Oy. 6) avem MF – MF' = 2a şi deci pentru punctele hiperbolei (H) avem (3) |MF– MF' | = 2a. d. c. 6 d' y d x F' A' D' O D A F Fig. e conduc la ordinea O – D – A – F. y) care satisfac (2) verifică şi ecuaţia (E) după cum rezultă din implicaţiile: ( ) b2 2 b2 2 x + x 2 + 2cx + a 2 − x . ecuaţia (H). 6 Relaţiile între a. constantă. simetrice faţă de o dreaptă. Printr-un calcul simiplu obţinem că punctele M din plan care verifică (3) satisfac. din dreapta în fig. în reperul din fig. . 6) avem MF' – MF = 2ed = 2a. Graficul curbei (H) este în fig.y) situat pe (H) obţinem MF = |ex – a| = e|x – d| şi MF' = |ex + a| = e|x + d|. axa de simetrie a hiperbolei. Reciproc. Aşadar. Aşadar putem spune că elipsa este locul geometric al punctelor care au suma distanţelor la două puncte fixe. iar pentru x < d (punctele M sunt pe arcul de curbă din stânga în fig. obţinem MF + MF' = |ex – a| + |ex+ a| = e|x – d| + e|x + d|.

M N Fig. Un alt punct de vedere este de a folosi mai mult analiza matematică şi anume rezultatul că dacă y = f ( x ). ε 2 = 1 . PROBLEME DE TANGENŢĂ În multe probleme asupra conicelor intervine noţiunea de tangentă şi normală (perpendiculara pe tangentă). a noţiunii de derivată a unei funcţii (acoperită de numeroasele calcule de rutină pentru învăţarea formulelor de derivare). Într-un punct ( x0 . y 0 ) al ei este dreapta prin ( x0 . Unul dintre ele. este acela în care tangenta la conică într-un punct al ei este dreapta care intersectează conica numai în acel punct. prin înmulţire cu ε a 2 − x0 =− tangentei este y − a a ε a2 − x2 ( ) ( ) b2 b b2 2 b 2 2 2 ε a 2 − x0 =− εxx0 + x0 ⇔ conduce la yy0 − ε a0 − x0 a a2 a2 a2 xx0 yy + ε 0 −1 = 0 . utilizat frecvent. 7 Schiţăm în continuare tratarea tangentelor la conice folosind al doilea punct de vedere. Considerăm elipsa şi hiperbola într-o singură ecuaţie (1) x2 a 2 +ε y2 b 2 − 1 = 0 . 7 este tangentă în M şi N la curbă. cu insistenţă pe interpretarea geometrică a noţiunii de derivată. care nu este altceva decât modalitatea de a ajunge la tangentă într-un punct ca dreapta poziţia limită a secantelor prin acel punct. Dreapta din fig. tangenta într-un punct al unei curbe este dreapta care local intersectează curba numai în acel punct. Acest al doilea punct de vedere produce o mai bună integrare a geometriei analitice cu analiza matematică. dar este pândit de formalism prin pierderea suportului intuitiv.b] este o funcţie derivabilă. ε = ±1 . Deosebim două puncte de vedere în abordarea noţiunii de tangentă. Se subliniază că local tangenta intersectează curba numai în acel punct printr-un contraexemplu dat de fig. x ∈ [a . 7. Folosirea lui necesită o revedere (benefică!). încât nu poate fi translatat la curbe mai generale decât în forma modificată şi nu prea utilă.Conice 76 §4. Pentru clarificarea termenului “local” folosit aici intuitiv. dar poate să intersecteze curba într-o infinitate de alte puncte. reuniunea graficelor funcţiilor y1 ( x ) = b ε a2 − x2 a Curba y 2 (x ) = − este ( ) şi b ε a 2 − x 2 . atunci tangenta la graficul ei (o curbă) într-un punct (x0 . Conicele (nedegenerate) sunt reuniuni de grafice de asemenea funcţii şi deci rezultatul menţionat se poate folosi pentru a deduce ecuaţia tangentei într-un punct oarecare al ei. (2) a2 b2 ( ) ( ( ) 0 2 ) . Acesta este corect şi nu solicită elemente de topologie a planului. y 0 ) de pantă f ' ( x0 ) şi deci ecuaţia ei este y − y 0 = f ' ( x0 )( x − x0 ) . ci exploatează atât de mult forma particulară a conicelor. y 0 ) situat pe graficul funcţiei x → y1 ( x ) ecuaţia a εx0 b b 2 (x − x0 ) care. sunt necesare noţiuni de topologie.

găsim aceleaşi ecuaţii pentru tangenta în A şi respectiv A' . numite şi vârfuri. Totuşi studiul ei complet care include clasificarea curbelor de ordinul al doilea. prin calcule se obţine n = ± a 2 m 2 + εb 2 şi deci ecuaţia tangentei de pantă dată m este y = mx ± a 2 m 2 + εb 2 . dar derivatele nu mai sunt finite. sau o includ într-un text cu literă mică. Deci ecuaţia (5) reprezintă ecuaţia tangentei în toate punctele parabolei.0) de pe elipsă (hiperbolă). menţionând mai multe raţiuni pentru care această ecuaţie ar trebui studiată în liceu. indicând opţionalitate în prezentarea la clasă. Să determinăm ecuaţia tangentei de pantă dată m la (E) (H). Considerăm dreapta y = mx+ n cu n urmând a fi determinat. În consecinţă. y 0 ) este situat pe graficul funcţiei x → y 2 ( x ) . manualele de geometrie analitică sau nu tratează deloc această problematică. În aceste puncte funcţiile y1 şi y 2 rămân derivabile. Înlocuind în ecuaţia (2): x0 = a . . Condiţia ca dreptele în discuţie să fie identice este dată de x0 y 1 = −ε 0 = − . ecuaţia (2) reprezintă tangenta la elipsă (hiperbolă) pentru toate punctele ei. este laborios şi necesita mult timp. reprezentarea grafică a acestor curbe. iar ecuaţia tangentei la parabola (P) paralelă cu o direcţie dată determinată de panta m este de forma p (6) . (3) 2 2 n a m b condiţie care cere n ≠ 0 (nu există drepte prin origine tangente la elipsă (hiperbolă)). ECUAŢIA GENERALĂ A CONICELOR În §1 am introdus ecuaţia generală a conicelor. care se află la intersecţia graficelor funcţiilor y1 şi y 2 .77 Capitolul 4 Dacă ( x0 . y 0 = 0 şi x0 = −a . Ecuaţiile tangentelor dintr-un punct nesituat pe elipsă (hiperbolă) se obţin determinând m din ecuaţia (4) prin condiţia ca acel punct să fie pe dreapta de ecuaţie (4). determinarea elementelor lor în funcţie de coeficienţii ecuaţiei generale etc.0) şi A' (− a . Aşadar. calcule similare conduc la aceeaşi ecuaţie (2).0) la (P) are ecuaţia x = 0 . Descriem o asemenea tratare în continuare fără a insista totuşi pe clasificarea curbelor de ordinul al II-lea. y0 ) ∈ (P ) de forma (5) yy0 = p( x + x0 ) . y 0 = 0 . y = mx + 2m Tangenta în (0. Considerăm că o tratare parţială a ecuaţiei generale a conicelor cum este cea din [l] ar putea ocupa calea de mijloc prin care să se realizeze un compromis acceptabil. O situaţie aparte prezintă punctele A(a. Cu alte cuvinte. Această dreaptă este tangentă la elipsă (hiperbolă) dacă şi numai dacă este identică cu dreapta de ecuaţie (2) pentru un anume punct ( x0 . (4) §5. Rezultă că în aceste puncte există tangente paralele cu Oy. găsim ecuaţia tangentei la parabolă (P) într-un punct (x0 . Procedând similar. sau o tratează parţial. rezultat care concordă cu (5). Din (3). dreptele x = a şi x = − a sunt tangente la elipsă (hiperbolă) în punctele A şi A' respectiv. y 0 ) .

a11 + a 22 > 0. Aceasta are o expresie mai complicată decât a translaţiei care va fi utilizată în tratarea ecuaţiei (1). b= − obţinem δa11 δa 22 a2 b2 este o hiperbolă. Deci conica Pentru ∆ < 0 . Centrul . a11> 0. iar axele ei de simetrie sunt paralele cu axele reperului iniţial. putem presupune după o eventuală înmulţire a celor doi membri ai ecuaţiei (1) cu -1 că a11 şi a 22 sunt pozitivi. cu a = . ecuaţia (4) are o singură soluţie. ∆ ∆ x' 2 y' 2 − + 1 = 0 . Aşadar. cu a = − . iar eliminarea lui din ecuaţia generală nu se poate face decât printr-o rotaţie a reperului. care este o elipsă. Aşadar. ca şi în [1]. Putem presupune. conica este reuniunea a două drepte concurente în C. ∆ ∆ x' 2 y' 2 − − 1 = 0 .− a ⎟ ⎟. b= − . Motivul este că acest termen nu apare în ecuaţiile canonice ale conicelor găsite mai sus. δ < 0 şi δ = 0. Ecuaţia (1) se poate pune în forma (1) (2) ⎛ a11 ⎜ ⎜x+ ⎝ Punem 2 2 ⎛ b1 ⎞ b2 ⎞ b1 b2 ⎟ ⎜ ⎟ + a y + + c − − = 0. ∆ > 0 . care. ∆ = c − a 22 b1 δ ⎛ b1 b2 ⎞ Ecuaţiile (3) definesc o translaţie a reperului iniţial în punctul C ⎜ ⎜ − a . Dacă ∆ = 0 . y' = y + 2 a11 a 22 şi ecuaţia (2) devine ∆ 2 2 (4) − a11b2 . Pentru ∆ = 0 obţinem a11 x' 2 + a 22 y' 2 = 0 ⇔ ( a11 x' + − a 22 y' )( a11 x' − − a 22 y' = 0 ⇔ ) ⇔ a11 x' + − a 22 y' = 0 sau a11 x' − − a 22 y' = 0 . În cazul δ > 0. după o eventuală înmulţire a membrilor ecuaţiei (1) cu − 1. a 22 < 0 şi punem ecuaţia (1) în forma (4) cu notaţiile (3). Cu alte cuvinte. Ele pot fi desenate după rescrierea ecuaţiilor lor în x şi y prin intermediul formulelor (3). În cazul ∆ > 0 ecuaţia (4) nu are soluţii. 22 ⎜ a11 ⎟ a 22 ⎟ a11 a 22 ⎠ ⎝ ⎠ 2 2 (3) b b x' = x + 1 . b= obţinem ecuaţia δa11 δa 22 a2 b2 . Dacă ∆<0 scriem ecuaţia (4) în forma x' 2 y' 2 + − 1 = 0 . Cazul δ < 0. Notăm δ = a11a 22 şi analizăm cazurile δ > 0. ∆ < 0 . iar cu ∆ ∆ − − δa11 δa 22 ∆ ∆ x' 2 y' 2 a= − + − 1 = 0 . vom discuta numai ecuaţia 2 2 a11 x 2 + a 22 y 2 + 2b1 x + 2b2 y + c = 0 .Conice 78 Astfel. a11 x' 2 + a 22 y' 2 + = 0 . Conica se reduce la un punct şi anume C. Pentru ∆ > 0 . Pentru a = b = R obţinem un cerc de centru C şi rază R. ∆ < 0 şi ∆ = 0 . aceasta devine δa11 δa 22 a2 b2 acestei elipse este C. Se impune să discutăm din nou cazurile ∆ = 0 . omitem termenul ce conţine xy. conica este (mulţimea) vidă. 22 ⎠ ⎝ 11 Analizăm cazurile ∆ > 0 .

în urma translaţiei x' = x . Ecuaţia conicei devine y' 2 = 2 px' cu p = − 1 . Cu substituţia x = y' (rotaţia de 90 D a reperului) aceasta capătă .− 2 ⎟ şi cu axa de simetrie (transversă) paralelă cu Ox. Aceste drepte sunt paralele şi se confundă pentru şi numai 2 2 a 22 a 22 b1 ≠ 0 . Cele două hiperbole au aceleaşi asimptote. Considerăm pe rând situaţiile a11 = 0 şi a 22 ≠ 0 . 1 ⎜ a 22 ⎟ a 22 ⎝ ⎠ b Dacă b1 = 0 . deci conica 2 a 22 este vidă. Pentru k < 0 această ultimă ecuaţie nu are nici o soluţie. În prima situaţie ecuaţia conicei se poate scrie astfel: 2 ⎛ b2 ⎞ ca 22 − b2 ⎟ a 22 y + 2b1 x + 2b2 y + c = 0 ⇔ a 22 ⎜ y + + 2 b x + = 0.79 Capitolul 4 − 1 = 0 şi deci a2 b2 conica reprezintă din nou o hiperbolă. y' = y + 2 această ecuaţie devine y' 2 = k . devine x2 − y2 x' 2 a2 − y' 2 b2 +1 = 0 se numeşte hiperbola conjugată hiperbolei de ecuaţie − 1 = 0 . b1a22 y'= y+ b b2 . k = 0. 8 Cazul δ = 0. pentru Dacă rescriem ecuaţia conicei în forma 2 2⎞ ⎛ ⎛ ca22 − b2 b2 ⎞ ⎟=0 ⎜ ⎟ 2 + + + b x a22 ⎜ y 1⎜ ⎜ ⎟ b a a22 ⎟ 1 22 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ şi efectuăm translaţia x' = x+ 2 ca22 − b2 . 8 a2 b2 (hiperbola conjugată este trasata punctat). a 22 2 2 b 2 − ca 22 unde k = 2 . respectiv a11 ≠ 0 şi a22 = 0 . y x' 2 − y' 2 x O Fig. y' = X (rotaţie de 90 D a reperului). deci conica este o parabolă cu a 22 a22 2 ⎛ ca 22 − b2 b ⎞ ⎜ vârful V − . ⎜ b1a 22 a 22 ⎟ ⎝ ⎠ În a doua situaţie ( a11 ≠ 0 şi a22 = 0 ) ecuaţia conicei se scrie a11 x 2 + 2b1 x + 2b2 y + c = 0 . dar cu axa transversă paralelă cu Oy. Hiperbola de ecuaţie cu substituţia x' = Y . Pentru k > 0 conica este reuniunea a două drepte y' = ± k sau în reperul iniţial b b y = k − 2 şi y = − k − 2 . Graficele lor apar ca în fig.

Pentru o suprafaţă lucioasă obţinută prin rotirea unui arc de hiperbolă în jurul axei transverse. Putem proceda şi astfel: cu b2 ≠ 0 . Ele derivă din proprietăţi ale tangentei şi apare o idee comună în demonstraţia sintetică: se consideră o secantă la conică şi se găsesc anumite proprietăţi ale simetricului focarului faţă de această secantă. 2 . Considerăm o sursă luminoasă în focarul F al parabolei. razele unei surse luminoase din focar (asociat acelei ramuri) se reflectă împrăştiindu-se. ecuaţia conicei se poate pune în forma y = ax 2 + bx + c . fie o parabolă cu axa transversă paralelă cu Oy. Am regăsit astfel proprietăţi esenţiale ⎝ 2a 4a ⎠ ale “trinomului de gradul II”. fig. Este vorba de construirea unor oglinzi de reflectoare cu suprafeţe de forma celor obţinute prin rotirea unei parabole sau arc de hiperbolă în jurul axei transverse. ceea ce conduce la iluminarea unei suprafeţe mari. Se constată experimental că razele din F se reflectă pe această suprafaţă după direcţia axei transverse (razele reflectate sunt toate paralele cu această axă). deci conica este fie o reuniune de două drepte (paralele sau eventual confundate). iar axa transversă este paralelă cu Oy. Fie o suprafaţă lucioasă obţinută prin rotirea unei parabole (P) în jurul axei transverse. încât unghiul de incidenţă (unghiul făcut de rază cu normala la suprafaţă în punctul de contact) este egal cu unghiul de reflexie (unghiul razei reflectate cu normala la suprafaţă în punctul de contact). sursa punctiformă de lumină (bec) din F produce prin reflexie un fascicol de raze paralele care poate penetra întunericul la distanţe mari. Aşadar. Vârful ei este a b ∆ ⎛ ⎞ V⎜− . Fenomenele menţionate se justifică prin aşa-numitele proprietăţi optice ale conicelor. în functie de puterea sursei luminoase. Ecuaţia devine y' = ax' 2 şi cu rotaţia de efectuăm translaţia reperului în V ⎜ − . §6. oglinzile de forma paraboloidului de rotaţie sunt utile în construcţia reflectoarelor de distanţă.− ⎟ . PROPRIETĂŢI FOCALE ALE CONICELOR Prin tratarea acestui subiect apare prilejul de a evidenţia o legătură a conicelor cu fenomenul de reflexie a luminii concretizată într-o aplicare practică a parabolei şi hiperbolei. Înainte de a trata aspectul geometric se impune să reamintim că o rază de lumină se reflectă pe o suprafaţă lucioasă în aşa fel. Vom începe cu parabola unde configuraţia este mai simplă şi proprietatea optică asociată este mai importantă. ⎜ 2a 4a ⎟ ⎝ ⎠ 1 90 D a reprerului: x' = Y . deci o parabolă. 9. b ⎞ 4ac − b 2 ⎛ Dăm acestei ecuaţii forma utilizată într-o clasă anterioară: y = a⎜ x + ⎟ + şi 2a ⎠ 4a ⎝ ⎛ b 4ac − b 2 ⎞ ⎟ . Fie o secantă δ care taie parabola în punctele M 1 şi M 2 . a ≠ 0 . cu renotaţii clare. obţinem Y 2 = X . Acestea evaluează unghiul între normală sau tangentă într-un punct M al conicei cu dreapta MF numită şi rază focală. Asemenea suprafeţe sunt utile în construcţia reflectoarelor care să lumineze pe arii extinse. Cu alte cuvinte. Suprafaţa se numeşte paraboloid de rotaţie. y' = X . Vom formula aceste proprietăţi şi le vom da demonstraţii sintetice. Se consideră apoi situaţia când secanta devine tangentă.Conice 80 forma ecuaţiei din prima situaţie.

fig. mediatoarea lui FP este tangenta. 11. Acesta va trece prin F şi F1 . Fig.81 Capitolul 4 d M2 P D F1 M F M1 δ Fig. Pentru a vedea acest lucru considerăm cercul cu centrul M 1 tangent directoarei. Atunci M 1 = M 2 = M şi F1 coincide cu P. Putem deci conchide că simetricile focarului parabolei faţă de tangentele la parabolă se află pe directoare. fig. 10 citim: Tangenta în M este bisectoarea unghiului FMP. . A doua proprietate se numeşte proprietatea optică a parabolei. 10 Din aceeaşi fig. F'). Considerăm F1 simetricul focarului F' faţă de δ şi notăm prin M intersecţia dreptei δ cu dreapta FF1 . Deci F1 este situat de aceeaşi parte a directoarei ca şi focarul F şi apoi avem în vedere că MF = MF1 < MP . iar M este la intersecţia acesteia cu perpendiculara pe directoarea în P. Perpendiculara din F1 pe directoare intersectează δ într-un punct M care este interior segmentului M 1M 2 . 10. d M P’ P T D O F M1 Fig. Presupunem că secanta devine tangentă. Normala la parabolă în punctul M este bisectoarea unghiului FMP'. Fie δ o secantă la elipsă cu M 1 şi M 2 punctele ei de intersecţie cu elipsa (focare F. 9 Notăm prin F1 simetricul lui F în raport cu δ. 10 sugerează şi un mod de a construi un punct al parabolei şi tangenta în acel punct când se dă focarul şi directoarea: se uneşte F cu un punct P al directoarei.

t F1 M N F' F Rezultă imediat că tangenta la elipsă este egal înclinată pe razele vectoare sau echivalent: normala la elipsă în M este bisectoarea unghiului FMF'. Proprietatea focală a hiperbolei: normala la hiperbolă în M este bisectoarea unghiului FMF'. Pentru hiperbolă se procedează similar. este interior segmentului M 1M 2 .Conice 82 F1 δ M2 M M1 F' Fig. fig. . 12. 11 F Din MF + MF1 = FF1 < FM1 + M 1F1 = FM 1 + F' M 1 = 2a rezultă că M este interior elipsei şi. Presupunem că secanta devine tangentă: M 1 = M 2 = M . deci. Aceasta este proprietate a optică a elipsei.

Se introduce ecuaţia generală a conicelor şi se discută reducerea ei la formele canonice. Bucureşti. TEMĂ DE CONTROL 1. Bucureşti. Peste tot se indică metode şi procedee de predare la clasă. 1972. Manual clasa a XI-a. In final se demonstrează proprietăţile optice ale conicelor. Elemente de geometrie afină şi euclidiană. Geometrie analitică. EDP. 1. Univ. Downs F. hiperbolei şi parabolei. Găsiţi locul geometric al punctelor din care se pot duce tangente perpendiculare la o conică. 1992. dăm definiţia comună a conicelor ca loc geometric şi.. EDP. 7. 4. 5. EDP.. 1981. Geometrie. 1. Iaşi.. 4. Udrişte C.. Curs de geometrie analitică. . ajungem la ecuaţiile canonice (reduse) ale elipsei. Demonstraţi analitic proprietăţile optice ale conicelor. Miron R.83 Capitolul 4 BIBLIOGRAFIE Alef 0 1. 3. Imaginaţi predarea legăturii între parabolă şi trinomul de gradul al doilea. Continuăm cu definiţiile uzuale ca loc geometric ale elipsei şi hiperbolei şi ne ocupăm de probleme de tangenţă. Geometrie analitică. Bucureşti. hiperbolă şi parabolă şi a celui generic de conice. Geometrie II. Geometrie analitică. Bucureşti. Mihăileanu N.. prin rezolvarea problemei de loc geometric.. 3. Tomuleanu V. 1976. Pop I. Cuza”. Moise E. 1974. 1976. EDP. EDP. 6. Desenaţi. Deduceţi ecuaţiile conicelor într-un reper cu originea într-un focar şi axa de simetrie ca axă a absciselor. EDP. 2. Myller A. Bucureşti. “Al. 1983. Lecţii complementare de geometrie. REZUMAT După ce menţionăm originea termenilor de elipsă. Bucureşti... 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful