Afirmarea unor noi concepţii privind standardizarea alimentelor

Standardele, aplicate corect, facilitează tranzacţiile comerciale internaţionale, dar pot deveni bariere în calea comerţului, dacă între ele există diferenţe semnificative de la o ţară la alta. Utilizarea standardelor în facilitarea comerţului internaţional depinde în mare măsură de încrederea pe care cumpărătorul o acordă declaraţiei producătorului privind asigurarea conformităţii produselor sale cu specificaţiile

standardului, precum şi de gradul de recunoaştere a procedurii de evaluare a conformităţii. Facilitarea comerţului internaţional solicită aplicarea unei serii de reglementări care să includă măsuri menite să: – asigure concordanţa cu legislaţia şi reglementările vamale – măsuri de control vamal; – asigure că bunurile corespund standardelor obligatorii specificate în legislaţiile şi reglementările naţionale – reglementări tehnice; – asigure protecţia vieţii umane şi animale împotriva bolilor şi paraziţilor pe care le pot purta animalele şi produsele animaliere – inspecţii veterinare ale animalelor şi produselor animaliere;

– asigure prevenirea introducerii şi răspândirii dăunătorilor plantelor şi produselor vegetale – inspecţii fitosanitare ale plantelor şi produselor vegetale; – asigure că bunurile satisfac cerinţele minimale ale

standardelor naţionale

şi internaţionale, la care se face

referire în legislaţiile şi reglementările în vigoare – inspecţia calităţii. În contextul prezentului capitol se face distincţie între noţiunea de reglementare tehnică şi noţiunea de standard. Noţiunea de

„reglementare tehnică” se referă la standardele a căror aplicare are caracter obligatoriu, iar ţările le adoptă pentru a proteja sănătatea, a asigura securitatea populaţie şi a prezerva mediul înconjurător, iar

noţiunea de „standard” este utilizată pentru a se face referire la standardele adoptate pe bază voluntară. Ambele categorii de noţiuni includ specificaţii cu privire la caracteristicile tehnico-funcţionale de calitate ale produsului, metodele de prelucrare şi de producţie care influenţează caracteristicile produsului, terminologia şi simbolurile utilizate, cerinţele privind ambalajul,

transportul şi etichetarea produsului. Numărul de reglementări tehnice, concretizate în standarde obligatorii, creşte constant în majoritatea ţărilor, ca răspuns la cererea publică în creştere, astfel încât produsele puse în vânzare să satisfacă standarde minimale de calitate şi de siguranţă şi să nu aibă un impact

Produsele la care se aplică aceste reglementări sunt foarte variate: maşini şi echipamente. Ţările cer ca produsele importate să fie conforme cu standardele obligatorii pe care acestea le-au adoptat pentru a proteja sănătatea. valabile pentru produsele similare realizare pe plan intern.negativ asupra sănătăţii consumatorului sau asupra mediului. Aceste standarde obligatorii şi procedurile administrative pentru respectarea lor (proceduri de evaluare a conformităţii) sunt cunoscute sub denumirea de reglementări tehnice. acestea trebuie să respecte standardele obligatorii de calitate. . ele pot să constituie obstacole tehnice în calea comerţului internaţional. materii prime agroalimentare etc. a sănătăţii şi a siguranţei populaţiei. bunuri de consum. precum şi a vieţii animalelor. Pentru bunurile importate. de siguranţă. În acest sens. a asigura securitatea populaţiei şi a prezerva mediul înconjurător. s-au adoptat reguli internaţionale pentru a se asigura că aceste reglementări tehnice nu cauzează bariere inutile în calea comerţului. de exemplu. în vederea protejării mediului. de sănătate. Deşi aceste reglementări tehnice ating obiective legitime ale societăţii. în afara taxelor vamale percepute la intrarea în ţară. Fiecare ţară are dreptul de a cere ca produsele importate să fie conforme cu standardele de produs aplicate produselor interne.

La nivel internaţional. Pe de altă parte.Astfel. ITU – Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. inclusiv cele impuse de autorităţile locale pentru testarea conformităţii produselor cu reglementările ţării din domeniul sănătăţii sau siguranţei populaţiei. producătorii sunt obligaţi să îşi adapteze procesul de producţie la specificaţiile standardelor aplicabile acelor ţări. Devine absolut necesară în aceste condiţii armonizarea standardelor pe plan internaţional şi elaborarea unor linii directoare pentru a evalua conformitatea cu standardele. vizând atât caracteristicile produselor. pentru a proteja sănătatea şi siguranţa populaţiei. Acordul privind Obstacolele Tehnice din Calea Comerţ ului (OTCC sau Technical Barrier Trade . ţările membre sunt încurajate să participe la activitatea organizaţiilor internaţionale de standardizare (ISO – Organizaţia Internaţională de Standardizare. a căror aplicare este obligatorie. ceea ce implică costuri suplimentare. Consumatorii devin reticenţi în a cumpăra mărfuri care se bazează pe standarde ce diferă de cele practicate în propria lor ţară. CEI – Comisia Electrotehnică Internaţională. regional. naţional. cât şi materialele şi procesele utilizate pentru producerea lor.TBT) cere ţărilor să formuleze reglementări tehnice şi să elaboreze standarde naţionale voluntare pe baza standardelor internaţionale. Totodată. local se elaborează mii de standarde cu rol de reglementare. ca şi pentru conservarea mediului înconjurător. .

De aceea. Acordul recunoaşte. geografici. în unele situaţii nu există standarde internaţionale care să fie adoptate. pentru a face disponibile standarde internaţionale pentru produse la care se doreşte adoptarea de reglementări tehnice şi conceperea de standarde voluntare. ţările sunt libere să elaboreze propriile lor reglementări tehnice. că folosirea standardelor internaţionale poate să fie neadecvată pentru elaborarea unor reglementări tehnice naţionale. însă. fără abateri de la valorile prescrise în documentele normative. În industria alimentară există un punct de vedere complet şi foarte bine documentat în domeniul termenilor privind controlul alimentelor. tehnologici. din cauza unor factori climatici. – Nutriţie: menţinerea nivelului nutrienţilor în ingredientele alimentare şi realizarea alimentelor cu un profil nutriţional care să contribuie la interesarea consumatorilor în ceea ce priveşte alimentaţia. . dar acestea trebuie să se bazeze pe informaţii şi dovezi cu caracter ştiinţific. – Calitate: furnizarea tuturor caracteristicilor senzoriale şi fizicochimice în stare perfectă.Comisia Codex Alimentarius). care include un număr de factori dintre care amintim: – Securitate: realizarea standardelor pentru riscuri toxicologice şi microbiologice şi instituirea procedurilor şi practicilor pentru a fi siguri de respectarea acestor standarde.

investind resurse materiale. Standardele trebuie să fie suficient de flexibile ca să răspundă nevoilor de schimbare tehnologică. Pentru realizarea securităţii produselor alimentare. umane şi de timp. managementul industriei alimentare necesită un anumit mod de organizare. industriei alimentare şi consumatorilor. industrie şi consumatori. financiare. Orice standard de securitate impune costuri reale pentru guverne. utilizare. Standardele trebuie stabilite uniform. În mijlocul tuturor activităţilor de control alimentar se află securitatea şi calitatea produselor. Stabilirea standardelor alimentare cade în sarcina organismelor guvernamentale şi interguvernamentale. astfel încât toţi consumatorii să beneficieze de un nivel egal de protecţie şi toţi producătorii de alimente să fie trataţi egal prin aplicarea aceluiaşi nivel de securitate. comoditate în preparare. Organismele guvernamentale şi interguvernamentale au obligaţia de a încuraja elaborarea standardelor de securitate şi de a urmări aplicarea lor în condiţii optime.– Funcţionalitate: furnizarea caracteristicilor pentru utilitatea şi avantajul economic al consumatorului incluzând atribute ca: ambalare. în timp ce alţi factori împart interesele guvernelor. fiind cunoscut faptul că securitatea şi calitatea produsului . iar industria are responsabilitatea primară de a implementa standardele de securitate. O parte din factorii enumeraţi sunt exclusiv domeniul industriei şi consumatorilor.

protecţia mediului înconjurător). al tuturor întreprinderilor este în favoarea cooperării. tehnologie. loialitatea tranzacţiilor comerciale. performanţele produselor nu . necesitatea informării consumatorilor şi altă protecţie decât cea sanitară a acestora. necesitatea asigurării unui control public. Interesul general. cât şi la nivel comunitar. Datorită necesităţii contopirii disciplinelor cerute de realizarea unui sistem de lucru în supravegherea alimentelor (ştiinţă. al tuturor statelor. Pentru ca un produs să fie admis pe piaţa unică europeană este obligatorie certificarea conformităţii cu Directivele europene (respectarea cerinţelor esenţiale cu privire la: protecţia sănătăţii publice. Această comunicare este benefică pentru toate părţile implicate în ciclul de existenţă al unui bun alimentar.încep din faza de proiectare şi trebuie urmărite pe tot parcursul ciclului de viaţă. logistică şi management). producătorii de bunuri alimentare trebuie implicaţi continuu în procesul de realizare a documentelor normative. a unui producător ar veni acţionând de unul singur. procesul de-reglementării petrecut la nivelul Comunităţilor europene: caracteristicile. utilizării la maximum a posibilităţilor productive. Într-o lume atât de complexă şi concurenţială ar fi o naivitate să se creadă că reuşita unei întreprinderi. atât la nivel naţional. a unei pieţe comunitare. Este semnificativ însă.

astfel. concretizată prin creşterea capacităţii de a răspunde cerinţelor pieţii. Standardele deţin . Standardizarea de firmă trebuie să aducă beneficii precum: – o poziţie mai bună pe piaţă. Standardele de firmă reflectă o parte din cerinţele pieţei şi. interesat să-şi întreacă concurenţii. în consecinţă. Standardizarea de firmă se poate constitui. Standardizarea de firmă trebuie să rămână apropiată preocupărilor tehnice şi evoluţiei pieţei şi trebuie să ţină cont de cerinţele consumatorilor. – obţinerea şi asigurarea unei diversităţi a produsului.sunt impuse. – capacitatea de a avea o imagine a calităţii produselor şi a proceselor. fără utilizarea şi recurgerea la acestea cu greu s-ar putea imagina derularea unor afaceri pe piaţa europeană. – îmbunătăţirea capacităţii de a răspunde schimbărilor bruşte şi neaşteptate ale pieţei. ci rămân exclusiv în sarcina şi la latitudinea producătorului. într-o direcţie importantă prin care să se ajungă la un profit stimulativ.

comparativ cu firmele potenţial concurente pe piaţă. va beneficia de un avantaj consistent. Standardul de firmă conturează calitatea prescrisă oferită de un agent economic producător. firma are alternativa de a aştepta până când alţii vor stabili un standard în domeniul respectiv sau de a încerca să influenţeze procesul de standardizare. Dacă însă o firmă este suficient de capabilă pentru a elabora un anumit standard. Dacă nu există standarde. astfel încât firma să se adapteze mai bine şi mai repede pentru utilizarea acelui standard. deoarece va elabora standardul respectiv.poziţia cea mai importantă în relaţiile ce se stabilesc între firmă şi clienţii săi. firma trebuie să accepte această situaţie. distribuitor sau comerciant. Dacă clienţii sunt familiarizaţi cu utilizarea anumitor standarde preexistente. Standardul de firmă pentru produsele alimentare se elaborează în spiritul şi accepţiunea limitantă a standardelor internaţionale de .

În mod curent. ingredientele sunt enumerate în ordinea descrescătoare a calităţii lor pe unitatea de produs. sunt consemnate în standard. declarându-le tipul (identitatea) şi proporţia lor. În funcţie de interesul firmei sunt prezentate şi alte aspecte care întregesc sau completează o imagine virtuală a produsului respectiv. – Condiţii pentru materii prime şi aditivii utilizaţi. domeniul de aplicare. uneori fiind denumite ingrediente. – Caracteristicile de calitate prescrise. tipuri sau clase de calitate. Structura standardelor de firmă pentru produsele alimentare este particularizată prin următoarele segmente specifice: – Definirea produsului prin elementele esenţiale de identificare a obiectului. în mod grupat în două sau mai multe categorii. Ordonarea se face începând cu caracteristicile sau proprietăţile . denumite uneori şi condiţii tehnice de calitate. Proporţia este dată în unităţi fizice sau convenţionale (de regulă în procente). a standardelor naţionale obligatorii şi a standardelor profesionale. utilă pentru derularea contractelor. particularităţi tehnologice. numai în măsura obligativităţii legale pe plan naţionale sau internaţional.recomandare.

pentru parametrii care fac obiectul reglementărilor sanitare în vigoare pe plan naţional sau internaţional se fac trimiteri exprese la standardul sau documentul oficial care descrie metoda de analiză. De asemenea. – Regulile pentru verificarea calităţii se referă în principal la verificările de lot. proprietăţile microbiologice. După caz.organoleptice. după caz se prezintă metoda de verificare uzuală sau convenită. în standard trebuie precizate mărimea lotului şi cerinţele esenţiale pentru asigurarea omogenităţii. continuând cu proprietăţile fizice şi/sau chimice. În relaţiile contractuale şi mai ales în derularea contractelor. se prevăd verificări periodice. condiţiile de eş antionare spre a reflecta fidel unitatea şi reprezentativitatea probelor. se operează numai ca loturi de marfă. Pentru fiecare caracteristică de calitate prescrisă se face trimiterea la standardul care prescrie metoda de măsurare sau de determinare standardizată sau. Lotul de marfă fiind definit ca o mulţime finită şi omogenă de produse de acelaşi fel. iar în unele cazuri cu proprietăţi de utilizare sau de întrebuinţare. – Metodele de analiză prescrise pentru evaluarea sau determinarea prescrisă sunt consemnate în standardul de firmă prin elementele de identificare ale standardelor şi .

depozitarea (şi respectiv păstrarea).sectoare de analiză existente sub formă de standarde naţionale şi profesionale. – Ambalarea. . transportul. conţinând cele mai importante şi semnificative aspecte implicate în negocierea şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a loturilor de mărfuri alimentare. precum şi asigurarea unui “know-how” bine documentat. de asemenea. la standardele internaţionale sau alte documente similare cu caracter obligatoriu. Avantajele standardizării de firmă nu se lasă aşteptate nici în domeniul managementului calităţii. garantarea şi documentele care însoţesc lotul sunt prescrise în standardele de firmă. avantajul standardizării de firmă se manifestă prin obţinerea unei independenţe faţă de furnizori şi poate asigura chiar o calitate mai bună în aprovizionare. se poate obţine o performanţă mai bună datorită unui control mai bun al procesului. În planul achiziţiei de materii prime şi materiale necesare procesului de producţie. fie împreună sau grupat. fie separat. marcarea. De exemplu. reducerea dezordinii tehnice. Se poate observa.

Acest fapt determină limitarea ariei geografice a schimburilor comerciale internaţionale prin scăderea capacităţii concurenţiale şi competitivităţii produselor autohtone nu numai pe pieţele internaţionale. fie furnizoare. Standardizarea are un puternic impact asupra comerţului internaţional. Expansiunea economică mondială. pe de altă parte. tendinţele integraţioniste şi de liberalizare a circulaţiei produselor în Piaţa Unică Europeană au dat un . pot deveni la un moment dat o frână puternică în dezvoltarea economiei unei ţări. pe de o parte şi neconcordanţa dintre standardul naţional şi standardele internaţionale. sunt implicate costuri ale participării la standardizarea internaţională precum şi costuri de adaptare la cerinţele standardizării de firmă. fie cliente. la costurile comunicării cu alte firme. dar şi pe piaţa internă proprie a unui stat. De asemenea. Neconcordanţa dintre standardele naţionale ale diferitelor ţări.Costurile standardizării de firmă se referă la investiţia de timp.

a cărui eficacitate depinde de definirea precisă a obiectivelor ce urmează a fi realizate. Conform acestei ordonanţe. precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute de Ordonanţa nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. ea este un instrument aflat în serviciul agenţilor economici. a instanţelor judecătoreşti sau a altor . În consecinţă. reflectată şi în standardizarea de firmă care asigură avantaje certe pe plan promoţional şi managerial. Astăzi se consideră că standardizarea nu reprezintă un scop în sine. din dispoziţia organelor de urmărire penală. constituie expertiză tehnică judiciară expertiza tehnică efectuată de către experţi sau specialişti. Cadrul juridic şi instituţional al expertizării mărfurilor Activitatea de expertiză tehnică. este necesară alinierea şi armonizarea standardelor naţionale cu cele internaţionale.impuls puternic afirmării noilor concepţii privind standardizarea.

care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice. din punct de vedere administrativ şi metodologic. De asemenea.organe cu atribuţii jurisdicţionale. precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară. în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei. individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii. în condiţiile legii. iar în cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile. experţii tehnici se pot constitui în asociaţii profesionale. Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici. În scopul coordonării şi îndrumării. în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. Expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la situaţii care nu au legătură nemijlocită cu activitatea judiciară constituie expertiză tehnică extrajudiciară. Calitatea de expert tehnic judiciar .

. cu respectarea următoarelor condiţii: – este cetăţean român şi cunoaşte limba română.Calitatea de expert tehnic judiciar se dobândeşte pe bază de examen. – are capacitate de exerciţiu deplină. dovedite cu diplomă. pe specialităţi şi pe judeţe. întocmit. – a fost declarat reuşit la examenul organizat în acest scop. – a absolvit studii superioare în specialitatea pentru care se prezintă la examenul de expert. – nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie profesională şi socială. de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. – este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activităţii de expert. Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari. – are un stagiu de cel puţin cinci ani în specialitatea în care a obţinut diploma.

Persoanele care au titlul de academician. Partea a IVa. în funcţie de domiciliul acestora. întocmit pe specialităţi şi pe judeţe. .Calitatea de expert tehnic judiciar şi specialitatea se dovedesc cu legitimaţia de expert. expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de către alţi specialişti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar. dacă îndeplinesc condiţiile precizate anterior. se publică anual în Monitorul Oficial al României. doctor docent ori doctor în ştiinţe tehnice pot dobândi calitatea de expert tehnic judiciar cu scutire de examen în ceea ce priveşte pregătirea de specialitate. cu datele de identificare. şi se transmite birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul tribunalelor. eliberată de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei. profesor universitar sau conferenţiar universitar. În lipsa experţilor tehnici judiciari din specialitatea cerută. Tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari.

Lista nominală cuprinzând specialiştii selecţionaţi.Persoanele selecţionate de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. cu datele de identificare. a dispoziţiilor din codurile de procedură civilă şi penală cu privire la expertiză şi din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară. drepturile şi obligaţiile experţilor. întocmită pe specialităţi şi pe judeţe. se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile. la propunerea instanţelor judecătoreşti. Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist. după testare vor fi ţinute într-o evidenţă nominală specială. Testarea specialiştilor se face prin interviu şi constă în verificarea gradului de însuşire a actelor normative referitoare la domeniul respectiv. poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată. în funcţie de domiciliul acestora. .

Calitatea de expert tehnic extrajudiciar Calitatea de expert tehnic extrajudiciar se dobândeşte pe bază de examen. dispusă de organele în drept. fiecare în domeniul său de specialitate. . este obligatorie. stabilit conform legii. nivelul cunoaşterii actelor normative referitoare la specialitatea respectivă.Denumirea specialităţii expertizei tehnice judiciare este stabilită în Nomenclatorul specializărilor din învăţământul superior. precum şi a prezentei ordonanţe de către candidaţi. Organizarea examenului în vederea atribuirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar şi eliberarea legitimaţiei de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor şi altor instituţii centrale. ea neputând fi refuzată (exclusiv pentru motive temeinice). aprobat prin hotărâre a Guvernului. care are scopul de a verifica pregătirea de specialitate. Efectuarea expertizei tehnice judiciare.

Calitatea de expert tehnic extrajudiciar şi specialitatea se dovedesc cu legitimaţia de expert eliberată de către ministerul sau instituţia centrală abilitată să organizeze examenul de expert tehnic extrajudiciar. Dobândeşte calitatea de expert tehnic extrajudiciar persoana care îndeplineşte condiţiile precizate mai sus şi care a promovat examenul organizat. la solicitarea persoanelor fizice şi juridice. Atribuţiile Biroului central pentru expertize tehnice judiciare şi ale birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice . Expertul tehnic judiciar poate efectua şi expertize tehnice extrajudiciare.Examenul de expert tehnic extrajudiciar se organizează şi se desfăşoară potrivit regulamentului elaborat de către ministerele şi instituţiile centrale abilitate. la solicitarea persoanelor fizice şi juridice. Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat.

– întocmeşte şi eliberează legitimaţia de expert tehnic judiciar. – întocmeşte şi publică în Monitorul Oficial al României tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari. în care se menţionează numele şi prenumele. – întocmeşte şi comunică birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice listele nominale cuprinzând experţii şi specialiştii care pot efectua expertize tehnice judiciare. precum şi modificările intervenite în cazul radierii unor experţi tehnici judiciari. specialitatea şi domiciliul expertului.Biroul central pentru expertize tehnice judiciare are următoarele atribuţii: – coordonează. respectiv pe municipiul Bucureşti. – studiază practica de efectuare a expertizelor tehnice judiciare. în vederea generalizării celor mai eficiente metode de efectuare a acestora. cu datele de identificare. îndrumă şi controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiză tehnică judiciară. . în funcţie de domiciliul acestora. – organizează desfăşurarea examenului pentru atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar şi testarea specialiştilor. pe specialităţi şi pe judeţe.

– asigură primirea rapoartelor de expertize şi a deconturilor de cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizelor judiciare. Partea a IV-a. – urmăresc efectuarea la timp a expertizelor judiciare dispuse de organele în drept. Birourile locale pentru expertize judiciare tehnice au următoarele atribuţii: – ţin evidenţa experţilor tehnici judiciari pe baza listelor publicate în Monitorul Oficial al României. sesizând Biroul central pentru expertize tehnice judiciare asupra întârzierilor produse din vina experţilor tehnici judiciari. – îndrumă metodologic şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii expertizelor. – recomandă organelor de specialitate experţi sau specialişti care pot efectua expertize judiciare în condiţiile prevăzute de lege.– organizează activitatea de perfecţionare a pregătirii experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor. împreună . Verifică şi vizează deconturile de cheltuieli pe care. şi a comunicărilor primite de la Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. – exercită atribuţiile privind stabilirea şi sancţionarea abaterilor săvârşite de experţii tehnici judiciari.

administrativă. civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat. . specialiştilor şi experţilor contabili. răspunderea disciplinară. Întocmirea lucrărilor financiar-contabile aferente activităţii de expertiză tehnică şi contabilă revine compartimentelor financiar-contabile din cadrul tribunalelor. – acordă sprijin Biroului central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiţiei în organizarea examenului de expert tehnic judiciar şi în selecţionarea specialiştilor. Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispoziţiilor legale atrage.cu rapoartele de expertiză. după caz. – întocmesc şi trimit periodic Biroului central pentru expertize tehnice judiciare situaţii statistice privind dinamica efectuării expertizelor judiciare. le înaintează organelor care au dispus efectuarea expertizelor judiciare. – plătesc onorariile cuvenite experţilor tehnici judiciari.

Prevederile ordonanţei referitoare la expertiza tehnică judiciară se completează cu dispoziţiile privind expertiza din Codul de procedură civilă sau. din Codul de procedură penală. după caz. .