Universitatea din Bucureşti Domnului prof. univ. dr.

Ioan Pânzaru, Rectorul Universităţii din Bucureşti Stimate domnule Rector, Subsemnaţii, Gheorghe Sarău şi Delia Grigore, cadre didactice universitare la secţia de limba şi literatura rromani a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţie unică în peisajul universitar mondial prin specializarea oferită studenţilor săi – în principal, profesor de limbă şi literatură rromani, vă rugăm să împărtăşiţi consternarea noastră cu privire la decizia Academiei Române de a susţine iniţiativa deputatului PDL Silviu Prigoană, privind schimbarea denumirii oficiale de „rom” în aceea de „ţigan”, decizie care a exclus orice demers argumentat ştiinţific, inclusiv prin faptul de nu fi fost consultată, în nici un moment, secţia de specialitate din cadrul Universităţii noastre. Asemenea iniţiative, contraproductive, de modificare a denumirii rromilor, au mai existat în România, ca, de pildă, ruşinosul Memorandum nr. H (03)/169 emis la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe în 31 ianuarie 1995, “Probleme privind denumirea unei etnii care traieste in Romania”, care a fost anulat, după multe solicitări şi presiuni ale instituţiilor româneşti şi internaţionale, ale organizaţiilor neguvernamentale ale rromilor etc., în 29 februarie 2000, de acelaşi Minister, printr-un nou act normativ (Memorandum nr. D2/1094, “Termeni folosiţi pentru denumirea etniei romilor/ţiganilor”) sau alte iniţiative neinspirate şi discreţionare cum sunt cele din Anexa 1. Există numeroase argumente de ordin ştiinţific, istoric şi lingvistic, pentru susţinerea denominaţiei de „rom” ca fiind cea corectă. Folosirea termenului exogen „ ţigan”, în defavoarea etnonimului legitim „rrom”, încă de la apariţia romilor pe teritoriul Principatelor Române, nu justifică folosirea sa şi nu poate fi validat ca argument istoric, ştiut fiind faptul că exonimul „ ţigan”, desemna obiecte de drept, iar nu subiecte de drept, având în vedere statutul de sclavie, în care s-au aflat romii vreme de mai mult de o jumătate de mileniu. Argumentele de natură lingvistică, etimologică, alături de cele generate de antropologia comunicării, sunt relevante în favoarea etnonimului „ rom”, termen moştenit din vechea limbă vorbită în India - Prakrit, ele având valoare de axiomă şi, ca urmare, considerăm că ar fi inutil şi neelegant să le aducem în discuţie cu persoane negativiste, răuvoitoare, discreţionare sau insuficient informate ori instruite. După cum se ştie, cuvântul „ţigan” nu există în limba romani şi nu a reprezentat niciodată autoidentificarea în limba romani a etniei romilor, fiind un cuvânt profund peiorativ folosit de alteritate / 1

neromi pentru a insulta romii, cu toate că, din păcate, termenul greşit şi neştiinţific de „ţigan” este, uneori, asumat de către unii romi, în special de către cei care nu vorbesc limba romani, din necunoaştere, dar şi de către unii romi care vorbesc limba romani, ca formă de „captatio benevolentiae”, pentru a mulţumi interlocutorul nerom. Încă de la începuturile mişcării rromilor, asociaţiile rrome au cerut în mod constant ca denumirea de „rrom” să ia locul celei de „ţigan”, considerată o insultă. Cu prilejul Marii Uniri a Transilvaniei cu Regatul României, rromii din Transilvania au înţeles momentul istoric deosebit pe care-l trăiau şi au vrut să ia parte la acesta. În Memoriul Adunării Naţionale a Ţiganilor din Transilvania, desfăşurate la Ibaşfalău / Dumbrăveni, judeţul Sibiu, pe 27 aprilie 1919, la Art. II, punctul 2, se solicitau următoarele: „Ca fii şi cetăţeni ai marii naţiuni române, nevoind şi neputînd fi consideraţi ca popor străin în ţară străină, după cum am fost consideraţi de veacuri, ne rugăm : ca de aici înainte, în toate actele oficiale româneşti, să nu se mai folosească pentru noi şi următorii noştri numirea (poreclă) ca batjocură „ţigan”, ci aceasta, dacă nu se şterge cu totul chiar din uzul oficial, să se circumscrie cu o altă denumire care se va afla de corespunzătoare.”. În acest context, vă rugăm, domnule Rector: 1. să vă faceţi ecoul argumentaţiei noastre şi să adresaţi Academiei Române o scrisoare prin care să-i solicitaţi revenirea asupra avizului favorabil transmis de către aceasta anterior Guvernului României, în chestiunea relatată; 2. să dispuneţi postarea acestei scrisori pe situl prestigioasei Universităţi din Bucureşti, pentru a demonstra desolidarizarea de argumente şi puncte de vedere perimate, desuete, neconforme contextului european declarativ antidiscriminator; 3. să sprijiniţi înfiinţarea unei echipe mixte de cercetare, formate din specialişti rromi şi nerromi în istoria şi limba rromani şi din specialişti ai Universităţii din Bucureşti, ai Academiei Române şi ai diferitelor institute de cercetare româneşti şi străine, în vederea realizării unei analize profunde a subiectului şi a unui schimb coerent şi consistent de surse şi opinii ştiinţifice, ale căror rezultate să fie publicate de Universitatea din Bucureşti., încât, în viitor, să constituie puncte de referinţă în eventuale dispute de acest tip, neonorante şi care lezează demnitate umană. Ne exprimăm convingerea că veţi susţine demersul nostru, vă mulţumim şi vă rugăm, domnule Rector, să primiţi expresia deplinei noastre consideraţii. prof. univ. dr. Gheorghe Sarău lect. univ. dr. Delia Grigore Bucureşti, 12 decembrie 2010 2

ANEXA 1 Iniţiative privind schimbarea denumirii de rom în „ţigan” [documentar realizat de Gheorghe Sarău]
Propunerea legislativă privind schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană şi înregistrată la Senatul României în septembrie 2010. [La solicitarea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din Guvernului României, prin adresa nr 3117/26 octombrie 2010, Academia Română a recomandat modificarea din rom în ţigan, invocând unele considerente istorice şi lingvistice]. Moţiunea de rezoluţie la Parlamentul European, depusă miercuri, 29 septembrie 2010, prin care europarlamentarul Sebastian Bodu a solicitat înlocuirea termenului „rom" cu "ţigan"; Un deputat PDL [Adrian Gurzău] propune schimbarea denumirii de "rom" cu cea de "ţigan", “Libertatea”, on-line, 24 august 2010, ora 16:06; William Brînză [deputat] din PDL vrea să fie înlocuit termenul rom cu ţigan în paşapoarte, în “Libertatea”, ediţie on-line, 17 aug. 2010; Ioan Abrudan, Schimbarea denumirii ţiganilor din Rom/Roma/Romani/Romanies în Ţigani sau în etnonimul lor original care este Dom şi nu Rom, în „Ziarul de Cluj”, 29 noiembrie 2007 [stocat şi de http://www.petitiononline.com, cu subtitlul Către Parlamentul României, Domnilor Senatori şi Deputaţi [faţă de această poziţei, v. contraargumentele competente ale lingvistei Rodica Zafiu, Păcatele Limbii: Rom, în “România Literară”, nr. 10/2009, v. Anexa 2]. Memorandumul nr. D2/1094/29 februarie 2000, aprobat de Guvern (prim-ministru: Mugur Isărescu), emis la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe (ministru: Petre Roman), “Termeni folositi pentru denumirea etniei romilor/tiganilor”), prin care se anulează recomandarea din Memorandumul nr. H (03)/169/31 ianuarie 1995; Memorandumul nr. H (03)/169/31 ianuarie 1995, aprobat de Guvern (prim-ministru Nicolae Văcăroiu, 5/390/NV/31 ianuarie 1995), emis la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe (ministru: Teodor Meleşcanu), “Probleme privind denumirea unei etnii care traieste in Romania”;

ANEXA 2 Puncte de vedere privind denumirile „rom” şi „ţigan” [colaj realizat de Gheorghe Sarău]
1. Rodica Zafiu, Păcatele Limbii: Rom, în România Literară, nr. 10/2009. Circulă în ultima vreme, on-line, o petiţie adresată către Parlamentul României, "cu privire la revenirea etniei rome la vechea denumire de ţigan". Iniţiativa pare să dateze din 2007 (după semnăturile din capul listei), dar a revenit probabil în actualitate în urma scandalurilor din presă şi politică, în legătură cu situaţia românilor din Italia; relansarea petiţiei se sprijină pe un text semnat Ioan Abrudan şi apărut în Ziua de Cluj (29.11.2007), întreţesut cu numeroase comentarii anonime, confuze şi patetice. 3

Toată întreprinderea este pe cât de inacceptabilă moral şi social, pe atât de absurdă din punct de vedere logic. Moralmente, oricâte precauţii şi-ar lua autorii şi oricâte rezerve ar formula, intenţia de impunere sau de interzicere a etnonimului unei minorităţi e un act agresiv şi xenofob. Mai ales dacă motivaţia - presupusă, uneori chiar explicitată - e inferioritatea celuilalt şi oroarea de a fi confundat cu el. Din punct de vedere logic, toată campania e absurdă - pentru că pare să presupună că Parlamentul României poate schimba o denumire oficială internaţională, impusă de mai multă vreme, circulând nu numai în documente politice, ci şi în enciclopedii şi texte ştiinţifice. Textul care însoţeşte petiţia conţine numeroase confuzii şi inexactităţi, evaluări subiective şi insinuări ameninţătoare. El ilustrează, de altfel, trăsăturile tipice ale discursului naţionalist şi xenofob: reducţia ideologică (imaginea negativă a României ar fi exclusiv creaţia străinilor: "totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români"), dominaţia emoţiilor, a tonului catastrofic-hiperbolic ("o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului român"; "rezultatul pe termen mediu şi lung pentru populaţia României în raport cu popoarele europene poate fi devastator"). Se actualizează mitul duşmanului care conspiră: minoritarul e la fel de vinovat dacă refuză asimilarea şi îşi afirmă identitatea etnică (act interpretat ca manifestare de ostilitate), dar şi dacă încearcă să se asimileze (presupusă dovadă de prefăcătorie primejdioasă): "ţiganii şi-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au îngăduit să-şi ascundă etnia". Duşmanul e deopotrivă slab, inferior (în acest sens e invocat trecutul de robie), dar şi primejdios, în primul rând prin număr (sunt în text fraze care dau fiori: "pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari şi al scăderii mortalităţii la ţigani"). În logica unei pure teorii a conspiraţiei, toate acţiunile inamicului sunt premeditate şi vizează efecte maximale: "se doreşte crearea unui stat ţigănesc în România". O asemenea însăilare de clişee n-ar merita să fie luată în seamă, dacă nu ar cuprinde pasaje care pot convinge un cititor neatent, dând impresia că furnizează date reale, precise. Într-o succesiune absurdă, sub aparenţele unor informaţii istorice şi filologice, se afirmă (în comentariile inserate anonim în text, redactate cu multe greşeli de limbă) că denumirea rom n-ar fi una reală: "Strigător la cer este că denumirea nu are nici o bază istorică, ţiganii nu au fost purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim şi provine din cuvântul “DOM”, care pe limba originară a ţiganilor înseamnă “om”". Într-o totală ignorare a proceselor fonetice şi lexicale şi a raţionalităţii elementare, se mai spune că: "Prin denaturare (voită) “dom” s-a transformat în “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a transformat în “roma” apoi în “romani” şi în “romanies”". S-a ajuns astfel încât ţiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză". Despre raportul dintre dom, lom şi rom (ca termeni cu origine foarte probabil comună, caracterizând idiomuri vorbite în Orientul Mijlociu, în Armenia şi în Europa), au scris specialiştii cei mai importanţi în domeniu, în primul rând Ian Hancock, fost profesor la Universitatea din Texas şi Yaron Matras, de la Universitatea din Manchester. Rom şi romani, cu variante de adaptare morfologică în diferite limbi, sunt astăzi termeni curenţi, standard, într-o terminologie internaţionalizată. La noi, există o oscilaţie între rom (formă firească de adaptare a unui împrumut) şi rrom (formă neadaptată, cu o variantă de grafie preferată de unii specialişti pentru a nota un r lung, uvular, retroflex). DOOM înregistrează ambele variante, dar o preferă - corect, cred eu - pe prima; rrom e o formă neobişnuită în ortografia românească şi pare să fie aleasă de unii din motive extralingvistice, tocmai pentru a marca mai clar distincţia faţa de familia lexicală a lui român. Rom este termenul oficial, politic, preferat de majoritatea membrilor etniei, impus în documentele oficiale, în defavoarea unor denumiri atribuite din afara comunităţilor de romi. E, cum se ştie, un termen de autodesemnare tradiţional în limba romani (unde rom apare în opoziţie cu gadjo); transpunerile lui rom în diferite limbi sunt preferate de militanţii pentru emancipare pentru că evită conotaţiile negative sau ambiguităţile termenilor tradiţionali (gypsy, bohémien, ţigan etc.). Toate aceste lucruri au fost mult discutate într-o bogată bibliografie (a se vedea, la noi, numeroase lucrări ale profesorului Gh. Sarău şi un studiu despre denumirile romilor, din 2006, al Oanei Chelaru-Murăruş etc.). Pentru cei care au descoperit de curând acest termen, aş pomeni măcar două mărturii din secolul al XIX-lea: pe Kogălniceanu - Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des cigains, connus en France sous le nom de bohémiens (1837), care spune că "les Cigains mémes s'appellent dans leur langage Romnitschel (fils de la femme) ou Rome 4

(hommes)", sau pe J.-A. Vaillant, profesor la Sfântul Sava, care publica la Paris, în 1857, Les rômes. Histoire vraie des vrais bohémiens. Existenţa unui termen oficial nu exclude, desigur, păstrarea în uzul curent a altor cuvinte; rom într-adevăr un neologism în română, având deci un sens neutru şi precis - nu poate înlocui în toate contextele pe ţigan, cuvânt vechi, prezent în limba populară, cu destule conotaţii negative, dar şi cu puterea evocatoare dată de existenţa unor locuţiuni şi asocieri lexicale şi culturale. În fine, să precizăm că asemănarea formelor (pentru că nu e vorba de identitate perfectă) nu e un argument pentru a cere excluderea unor etnonime. S-a spus că, în context italienesc, rom ar risca să se confunde cu romeno; în italiană, există însă şi romano "vechi roman" sau "actual locuitor al Romei", iar denumirea romeno are şi varianta rumeno. Românii ţineau morţiş, la un moment dat, la impunerea formei romeno, în care să se vadă legătura cu oraşul Roma; acum, par nefericiţi pentru că ea s-ar confunda cu rom. Desigur, etnonimele au valoare simbolică, dar asemenea dorinţe şi angoase nu sunt un semn de sănătate şi echilibru al psihicului colectiv. 2. Oana Chelaru-Murăruş, Limbă şi prejudecată etnică: denumiri ale etnicilor rromi în limba română, în volumul „Limba română – aspecte sincronice şi diacronice”, coordonator Gabriela Pană-Dindelegan, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006, pp. 253-264.

ANEXA 3 De unde provin termenii „ţigan” şi „rrom”? [documentar elaborat de organizaţiile rrome]
Termenul de „ţigan” provine din limba greacă medie bizantină, din " athinganos / athinganoy", semnificaţiile cuvântului fiind următoarele: „păgân", „eretic”, „de neatins", intangibil, faţă de care se recomandă distanţare sau „impur". Cuvântul este atestat pentru prima dată în anul 1068, în traducerea / scrierea unui călugăr gruzin: acesta spunea că athinganos sunt un grup de eretici, nomazi, cititori în stele şi vrãjitori şi îi sfătuia pe creştini să se ferească de aceştia. “Cea dintâi referire privind prezenţa romilor în Constantinopol vine, cel mai probabil, din textul hagiografic georgian: Viaţa Sfântului Gheorghe Ancoritul, scris la Mănăstirea Iberon de pe Muntele Athos, în jurul anului 1068” 1. Împăratul Constantin Monomachus, în anul 1050, bolnav fiind de ciumă, “a invocat ajutorul poporului samaritean, descendenţi ai lui Simon Magicianul, numiţi athingani, notorii pentru preziceri şi vrăjitorii”, cu rugămintea de a distruge, prin vrăjitorie, animalele sălbatice din Parcul Philopation, bănuite a fi vinovate de îmbolnăvirea sa2. În ţările române, încă de la prima atestare a romilor, din 1385, semnalată tot în documentele unei mănăstiri, Vodiţa, apare termenul „aţigan”, care a devenit mai târziu „ţigan”, cuvânt care desemna o stare socialã, aceea de rob, nicidecum etnia. În documentele de cancelarie domnească autohtonă, abia în anul 1385 (6894), se pomeneşte despre romi într-un act de danie 3 către Mănăstirea Vodiţa (Ţara Românească) - întărire şi recunoaştere, din partea domnitorului Dan-Vodă, fratele mai mare al domnitorului Mircea cel Bătrân şi fiul lui Radu Vodă, a daniei “de 40 sălaşe de aţigani” făcute mănăstirii menţionate de către unchiul său, Vladislav Voievod. Se conturează astfel două sensuri ale cuvântului „ţigan”: mai întâi erezie şi apoi statut social aflat în afara sistemului ierarhic al societăţii. Cuvintele „rob” şi „sclav” apar mai târziu în limba română, aşadar, în limba română veche, termenul utilizat pentru denumirea acestei categorii sociale era „ţigan”. Robul / ţiganul nu fãcea parte din structura socialã, nu era considerat ca aparţinând speciei umane, el se
1 2

Fraser, Angus M., 1992, The Gypsies - Blackwell Publishers, Oxford, p. 46. Idem. 3 Haşdeu, B.P., 1867, Archiva istorică a României, sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii Publice, Imprimeria Statului, Bucuresci, p. 193.
3

5

definea ca obiect de schimb. Rromii s-au aflat în stare de robie pentru mai bine de jumătate de mileniu (approx. 1385 – 1856). Mai târziu, cuvântul „ţigan” a păstrat, în mentalul colectiv românesc şi în limba română, un sens profund peiorativ: în proverbe - „Nici ţiganul nu-i ca omul, nici răchita nu-i ca pomul”, „S-a înecat ca ţiganul la mal”, „A ajuns ţiganul împărat şi pe tată-său l-a spânzurat”, „Ţiganul e ţigan şi-n ziua de Paşte”, în expresii curente - „Nu te ţigăni!”, inclusiv în dicţionarele explicative ale limbii române: „epitet dat unei persoane cu apucături rele”, „care are maniere urâte; care se tocmeşte mult; calic, zgârcit” (DEX, ediţia a II-a, 1998). În limba română, familiei de cuvinte având rădăcina ţigan i-au fost şi îi sunt atribuite multiple conotaţii peiorative, aducând o gravă atingere demnităţii unei minorităţi naţionale recunoscute. Conotaţiile peiorative şi stereotipurile negative asociate familiei lexicale cu rădăcina „ ţigan” (a se ţigăni, ţigăneală, ţigănie etc.) sunt generatoare de paradigme socio-culturale capabile să genereze şi regenereze fenomene rasiste în societatea românească. „Rrom” este un cuvânt vechi al limbii romani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenenţei etnice a romilor, aşadar acesta este termenul corect ştiinţific. După cea mai bine documentată ipoteză4, termenul provine din cuvântul prakrit „dom” (cu d celebralizat), care însemna „om din grupul meu” şi se referea, pe de o parte, la imigranţii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat şi au realizat căsătorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo şi pornind apoi spre Europa, iar, pe de altă parte, la un subgrup etnic din India, care există şi astăzi.

ANEXA 4 De când datează disputa? [documentar elaborat de organizaţiile rrome]
Încă de la începuturile mişcării rromilor, asociaţiile rrome au cerut în mod constant ca denumirea de „rrom” să ia locul celei de „ţigan”, considerată o insultă. Cu prilejul Marii Uniri a Transilvaniei cu Regatul României, rromii din Transilvania au înţeles momentul istoric deosebit pe care-l trăiau şi au vrut să ia parte la acesta. În Memoriul Adunării Naţionale a Ţiganilor din Transilvania, desfăşurate la Ibaşfalău / Dumbrăveni, judeţul Sibiu, pe 27 aprilie 1919, la Art. II, punctul 2, se solicitau următoarele: „Ca fii şi cetăţeni ai marii naţiuni române, nevoind şi neputînd fi consideraţi ca popor străin în ţară străină, după cum am fost consideraţi de veacuri, ne rugăm : ca de aici înainte, în toate actele oficiale româneşti, să nu se mai folosească pentru noi şi următorii noştri numirea (poreclă) ca batjocură „ţigan”, ci aceasta, dacă nu se şterge cu totul chiar din uzul oficial, să se circumscrie cu o altă denumire care se va afla de corespunzătoare.”.

ANEXA 5 Aspecte juridice [documentar elaborat de Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii „Romani C.R.I.S.S.” şi alte organizaţii rrome]
Sub aspect juridic1, propunerea de schimbare a denumirii oficiale de „rom” în aceea de „ţigan” vine în contradicţie flagrantă cu garanţiile conferite de Constituţia României 2. In acest sens, art. 4 si 16 din Constituţie garantează egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii României. Principiul egalităţii de tratament a fost ulterior reglementat de acte normative precum Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 republicată.
4

Kenrick, Donald, Romii: din India la Mediterana, Col. Interface, Centre de recherches tsiganes – Paris, Bucureşti: Editura Alternative, 1997, p. 27.

6

Cu privire la minorităţile naţionale, Constituţia garantează dreptul la indentitate (art. 6) 3. Acest lucru reflectă grija leguitorului faţă de păstrarea şi sprijinirea diversităţii culturale şi denotă faptul că diversitatea este percepută, in mod corect, drept o bogăţie, iar nu o ameninţare la adresa României, aşa cum reiese din proiectul de lege menţionat. În ceea ce priveşte legislaţia internaţională, în consonanţă cu prevederile Constituţiei României, aceasta garantează egalitatea in faţă legii şi asigură nu doar protecţia, ci şi implementarea principiului egalităţii de şanse. In acest sens, pot fi menţionate documentele adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite4, Consiliul Europei5 si Uniunea Europeană6. În mod particular, Convenţia Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, arată că apartenenţa la o minoritate naţională se realizează in mod liber de către fiecare persoană şi nimeni nu poate fi dezavantajat de o asemenea alegere, ceea ce include şi dreptul la autoidentificare7. Subliniem faptul că, atât Guvernul României, cît şi Consiliul legislativ în documentele pe care leau emis pe marginea propunerii de lege în cauză8, în mod just, au apreciat drept nelegală propunerea. Astfel, Guvernul nu a susţinut adoptarea acestei iniţiative legislative, intrucât, inter alia, modul de prezentare a argumentaţiei din conţinutul Expunerii de motive „...este de natură a sugera intenţia unei discriminări, fie şi aparenţa, pe criteriul apartenenţei etnice” , Consiliul Legislativ a acordat aviz negativ, între altele, arătând că „reglementarea propusă de iniţiator este de natura a crea o delimitare/separare a populaţiei de etnie romă/ţigani de populaţia română, ceea ce la o analiză aprofundată, constituie o tentativă de discriminare etnică ce nu poate fi acceptată din perspectiva legislaţiei internaţionale şi comunitare consacrate drepturilor fundamentale ale omului”. Deşi Guvernul României a elaborat şi a susţinut politici publice de incluziune a comunităţilor de romi9, iniţiativele menţionate mai sus, privind terminologia folosită pentru romi nu numai că încalcă dreptul minorităţilor de a le fi recunoscută denumirea pe care o doresc dar, in egală masură, încalcă prevederile Constituţiei României şi ale Covenţiei Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi conduc la un regres instituţional în materia politicilor pentru romi. Potrivit legislaţiei naţionale şi internaţionale privind drepturile omului, inclusiv drepturile aparţinând minorităţilor naţionale, fiecare comunitate etnică are dreptul la identitate, aşadar inclusiv la propria denominaţie. În acest sens, etnonimul endogen (propriu) „ rrom” aparţine limbii rromani şi se află în opoziţie clară cu etnonimul exogen (exterior) profund ofensator/jignitor „ ţigan”, acesta din urmă aflându-se pe acelaşi plan cu binecunoscutul tip de etnonime exogene la fel de ofensatoare: „ jidan” pentru evreu sau „bozgor” pentru maghiar, toate reprezentând o gravă formă de discriminare, drept pentru care ar trebui excluse atât din limbajul oficial, cât şi din acela cotidian. Mai mult decât atât, Parlamentul însuşi, adoptând Legea nr. 66 din 22 martie 2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca "Sărbătoarea etniei romilor din România” a contribuit la implementarea garanţiilor constituţionale privind protecţia identităţii minorităţilor naţionale, atât în ceea ce priveşte consacrarea sarbătorii etniei romilor), cât şi, relevant în cazul de faţă, prin utilizarea termenului „rom”. __________________________________
Pentru detalii privind legislaţia naţională şi internaţională relevantă, vezi şi Avizul nr. 1630 din 26.11.2007 referitor la propunerea legislativă privind terminologia folosită pentru etnia ţiganilor, emis de Consiliul legislativ. 2 Astfel, în sens larg, principiul egalităţii de şanse este consacrat constituţional atât în mod explicit (respectiv prin art. 4, alin 2, art. 6 alin 2, art. 16 alin. 1, art. 38 alin. 4, art. 41 alin. 2, art. 44 alin. 1 şi 3, art. 53 alin 2, şi art. 59 alin 1) cât şi prin reglementarea situaţiei unor grupuri „vulnerabile” ori a unor domenii ale vieţii publice (art. 6 alin. 1, art. 11 si art. 20, art. 22, art. 23, art. 29. art. 30, art. 32, art. 46, art. 59 alin 2). 3 Art. 6 din Constituţie prevede: “(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.”

7

4

Cu titlu de exemplu, Declaraţia universală a drepturilor omului (art. 2 si 7), Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 26), Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (art, 2, alin 2), Convenţia internaţională pentru Eliminarea tuturor formelor de Discriminare Rasială (art. 1-6). 5 În mod particular, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 14) şi Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie. 6 De exemplu, art. 13 din Tratatul Uniunii Europene, art. 21 din Carta drepturilor fundamentale, Directivele 43/2000 şi 78/2000. 7 Vezi art. 3 din Convenţia cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale. 8 Punct de vedere al Guvernului României nr. 105/14.01.2008 şi, respectiv, Avizul nr. 1630 din 26.11.2007 referitor la propunerea legislativă privind terminologia folosită pentru etnia ţiganilor emis de Consiliul legislativ. 9 Cu titlu de exemplu, Strategia Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor (HG 430/2001, cu modificările şi completările ulterioare) ori „Deceniul de Incluziune a Romilor (2005-2015).

8

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful