You are on page 1of 3

Sfinții Împărați Constantin și Elena – modele de viață creștină Iubiți credincioși, Preoții slujitori de la parohiile dintr-o anumită zonă

formează împreună un cerc pastoral-misionar și se adună periodic pentru împreună rugăciune și sfătuire. Rugăciunea, sub forma Sfintei Liturghii sau a Sfântului Maslu, are loc prima, în prezența dumneavoastră, a credincioșilor, după care urmează prezentarea și dezbaterea unei teme – anul acesta legată de Sfinții Împărați Constantin și Elena – după care părinții slujitori și credincioșii iau parte la o agapă creștină, în timpul căreia se cunosc mai bine și schimbă diferite idei, pe marginea temei prezentate sau de interes duhovnicesc general. Cu prilejul acestui cerc pastoral-misionar, găzduit de Biserica frățiilor voastre, îmi revine sarcina de a-i prezenta pe Sfinții Împărați ca modele de viață creștină. Sf. Constantin s-a născut la anul 272 d.Hr., în orașul de astăzi Niș, în sudul Dunării având ca tată pe Constanțiu Chlor, militar de carieră și mamă pe Elena, de origine umilă. Părintele său nu se asemăna nobilimii timpului, nici prin vicii, nici prin înclinația spre cult idolatru, ori practici magice păgâne, prin care să-și atragă ajutorul zeilor, ci mai degrabă a preferat o abordare mai pașnică a vieții de familie, precum și a celei publice, iar din unghiul de vedere al religiozității, prefera să se închine unei zeități supreme, Soarele neînvins, dar fără excesele contemporanilor săi. În acest context, personalitatea viitorului împărat și sfânt s-a putut dezvolta natural și simplu, ferită de vicii și excese. Mai mult, peste ani, Sf. Constantin mărturisea că i-au repugnat felul în care nobilii timpului se comportau în public și privat, precum și practicile ezoterice, care de care mai excentrice, prin care aceștia căutau să-și atragă și asigure sprijinul divinității; văzând felul jalnic în care aceștia își sfârșeau cariera și viața, a căutat altceva și se ruga mereu divinității să-i descopere o altă cale, mai bună, după care să se călăuzească. Observăm așadar că o educație curată și un mediu familial stabil, cu principii de viață solide, tradiționale, pregătește bine terenul lucrării dumnezeiești în viața cuiva. Dimpotrivă, o familie cu o religiozitate puternică, dar eretică sau excesivă până la pietism bolnav sau bigotism, sau una tulburată de vicii și certuri, nu asigură un teren pe care harul dumnezeiesc să prindă ușor și durabil. În anul 306, la moartea părintelui său, Constantin este proclamat de armată împărat peste partea de Apus a Imperiului Roman, în rândul căreia era foarte popular datorită firii și modului său pașnic de a se impune și conduce. După cum mărturisea mai târziu, Sfântul și-ar fi dorit o viață liniștită, dar tirania colegilor săi de la conducerea Imperiului l-a făcut să realizeze că nu se poate eschiva de la misiunea de a aduce pace oamenilor, implicându-se în lupta pentru putere. La 1700 de ani, se observă același lucru, nevoia ca fiecare creștin să mărturisească pe Hristos, credința sa, și să-și folosească talentul pentru binele obștesc. Tendința de retragere în privat nu scutește pe nimeni de neajunsurile societății în care trăiește și duce la individualism, sub masca protejării familiei și propriei persoane de răul dinprejur. Sf. Constantin hotărăște să se implice în pacificarea Imperiului și pornind spre Roma cu o armată puternică, dar inferioară numeric celei a tiranului Maxențiu care se autoinstalase împărat în capitală, se ruga mereu lui Dumnezeu pentru a-i fi luminată calea, și El îi răspunde printr-o vedenie de noapte, în care Domnul Iisus Hristos îi indică monograma Sa pentru a fi inscripționată pe steaguri și pe scuturile soldaților, apoi prin vederea semnului Sf. Cruci pe

1

cererea iertării unde este cazul. astfel încât harul lui Dumnezeu poate lucra mai eficient în și asupra celor care îl solicită. și această pace trebuie făcută atât în plan public.cer. punând început bun pacificării țării. să avem clar înainte un țel pe care să-l urmărim neabătut pe termen lung. Constantin a sprijinit activ construcția de biserici. Când zorim doar pentru casele noastre. ne vom mira inutil de ce adunăm. după cuvântul proorocului Agheu. tergiversând măsurile care trebuie luate. pe clerici. în orașul Milano de astăzi. trebuie avută îndrăzneală. a cărui durabilitate se afla în strânsă legătură cu unitatea de credință a cetățenilor săi. sfântă. în miezul zilei. răbdător și iertător al împăratului. Împăratul mărturisea public două țeluri pe care le avea: să dea un singur chip. Așa și noi. nimic nu merge înainte. nu se poate construi viitorul. familiei și imperiului. aspirațiilor tuturor neamurilor către Dumnezeu și să potolească tulburarea trupului întregii lumi. Licinius. dar și în viața de familie și în sufletul fiecăruia. Chiar și micile rebeliuni interne. Se cuvine și noi 2 . putem învăța din spiritul pașnic. Sf. dar mijlocește pe lângă regii păgâni din vecinătatea Imperiului să nu mai persecute pe creștini și tot în timpul său se creștinează armenii și georgienii. Constantin a eliberat neîntârziat din închisori pe toți creștinii persecutați pentru credință. Constantin le potolește și chiar dacă noi nu suntem împărați. muncim și ne străduim. nimic nu mai prinde cheag și plăcerea unei realizări cât de mici întârzie să apară. să învingem răul prin bine. ajunge singur împărat peste tot Imperiul Roman și creștinismul răsuflă ușurat din Spania până în Siria și din Dacia până în Egipt. și a făcut numeroase acte de binefacere. fără mustrări de conștiință. Constantin se înțelege cu împăratului Imperiului de Apus. Sf. sobornicească și apostolească. Cumpenele și emoțiile asociate sunt un bun teren pentru rugăciune puternică. Considerând că timpul rezolvă toate. Acesta din urmă nu se ține de cuvânt și ca urmare. nici sufletul. slujitorilor lor și săracilor. Sf. Se adeverește astfel cuvântul Mântuitorului că în ciuda greutăților. Constantin pornește războiul cu acesta și învingându-l. uitând de casa Domnului și de săraci. fără să apară și roadele și răsplata muncii. O serie de noi victorii asupra împăratului Orientului roman. nici țara. nădejde statornică și osteneală sporită. întinerind astfel un imperiu îmbătrânit. și a făcut toate eforturile și a utilizat toate resursele de care dispunea pentru ca aceasta să rămână una. care pedepsea numai în cazuri extreme. să se dea libertate de exprimare credinței creștine. în curs de dezintegrare. apoi asupra unor popoare barbare. și astfel să asigure liniștea credincioșilor și a imperiului întreg. fiecare ne asigurăm binecuvântarea lui Dumnezeu în casele noastre prin ajutorul dat bisericilor. nici familia. altfel. Sf. Liciniu. și credincioșii biruiesc în cele mai mari și inegale lupte. Constantin a iubit unitatea Bisericii. a înapoiat bunurile mobile și imobile confiscate creștinilor. Învățăm de aici că până nu se face pace cu trecutul. Constantin învinge pe Maxențiu și ajunge singur împărat peste jumătatea vestică a Imperiului Roman în 312. săvârșind lucruri mari și minunate. Sf. Și a avut dreptate. de către întreaga armată. Nu numai atât. căci precum El a învins lumea. și actul se semnează în 313. al lui Hristos. considerând că acestea sunt acțiuni firești pentru asigurarea binecuvântării lui Dumnezeu asupra sa. amânând spovedania. a acordat din vistieria imperială compensații familiilor celor persecutați. conving definitiv pe Constantin că adevărata credință este creștinismul. Sf. și încet-încet vom dobândi pace și sfârșit bun. punând capăt persecuțiilor de 250 de ani asupra creștinilor. dacă Îl cheamă și-L iau ca ajutor. prin tact și clemen ță. fără să simțim nici o bucurie din toată osteneala.

Familiile noastre.să conștientizăm necesitatea unității de principii și credință la nivelul țării. Imaginea simplității. pe toți întreolaltă. i-a insuflat credința creștină și i-a pus la dispoziție vistieria imperială pentru activitățile ei din Țara Sfântă. ca hramurile. în Hristos și în jurul lui Hristos. să ajute Biserica și pe slujitorii ei. Mormânt. dacă nu o dorim îmbătrânită de păcate. femeie de origine simplă. La 80 de ani. În anul 337. pun la temelie banii sau alte interese. precum și să lucreze neobosit pentru aproapele. 3 . Elena făcea multe acte de binefacere și sprijinea construcția de biserici. iar felul în care s-a lăsat inspirată de credința fiului îndeamnă pe fiecare creștin care poate n-a primit o educație creștină. dărniciei și activității neobosite în sprijinul Bisericii. Sf. i-a dat titlul de augusta. pe vârstnici. dacă ne dorim o casă și un mediu sănătos pentru familiile noastre. jelită și apreciată de toți. folosind toate pârghiile și mijloacele avute la îndemână. se pierd în interminabile negocieri pentru menținerea unității și funcționalității lor. asociațiile de tineret și altele asemenea. Constantin. la nivelul parohiei. și la nivelul familiei. iar după un număr de ani pot intra în criză și colaps. cu fiul său la căpătâi. acasă și în școală. să se întoarcă la o viață autentică în Biserica ortodoxă. să caute pe Dumnezeu. a beneficiat de tot respectul fiului său. moare și Sf. fără credință. Felul în care au știut să-și cultive bunătatea din suflete. nu doar un scop al preotului. dacă ne dorim ca iubirea și duhul Său de jertfă să ne stea la temelie. a adormit în pace. exemplu viu urmat de domnitorii creștini de mai târziu și un apel viu către cei actuali. Sf. care ajuns împărat. unde Sf. Împărați Constantin și maica sa Elena constituie modele de viață creștină pentru fiecare dintre noi. sensibilizează și învață pe orice credincios care dorește să-și dedice viața lui Dumnezeu și neamului său. înconjurat de prețuirea Bisericii și țării întregi. unde a scos la lumină Sfânta Cruce și a zidit Biserica Sf. constituie un exemplu pentru orice femeie și mamă creștină. Elena. mesele de obște. precum și altele și din alte zone ale Imperiului. Activitățile parohiale care unesc pe tineri. trebuie susținute de fiecare și privit ca un interes comun.