Platon OPERE COMPLETE I

Ediţie îngrijită de PETRU CREŢIA, CONSTANTIN NOICA ' Şi..' CĂTĂLIN PARTENIE

BCU Cluj-Napoca

■■
flCUMP 2001 09036 HUMANITAS
BUCUREŞTI

Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale PLATON
Opere complete /Platon; trad.: Cezar Papacostea, Marta Guţu, Constantin Noica, ... ; ed. îngrijită de Petru Creţia, Constantin Noica, Cătălin Partenie. - Bucureşti: Humanitas, 2001 6 voi.; 20 cm. - (Paradigme) ISBN 973-28-0877-2 Voi. 1. - 2001. - 576 p. ISBN 973-28-0878-0 I. Papacostea, Cezar (trad.) II. Gulu, Marta (trad.) III. Noica, Constantin (trad.; ed.) IV. Cretia, Petru (trad.; ed.) V. Partenie, Cătălin (trad.; ed.) 14(38)

© HUMANITAS, 2001, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-28-0877-2 ISBN 973-28-0878-0

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI în Republica se spune că filozofii aflaţi la cîrma cetăţii pot înţelege ce este dreptatea numai dacă înţeleg ce este „ideea de bine" — „binele", to agathon, fiind acel principiu ultim ce întemeiază toate cunoştinţele noastre. în Banchetul binele este „ceva ce ţine de acasă", oikeion (iar Eros este numit un philosophos daimon care ne „mînă către casă"). Am putea spune că, în Republica, acel principiu ultim ce întemeiază toate cunoştinţele noastre este to agathon, „binele", în sensul că înţelegerea acestui principiu ultim echivalează cu „ajungerea acasă" a spiritului. Această conjectură este însă greu de susţinut, căci textul lui Platon nu oferă multe argumente în sprijinul ei. Deşi în aşanumitul mit al peşterii binele este comparat cu soarele, el este, potrivit lui Platon, „ceva greu de văzut"; şi aşa rămî-ne şi răspunsul la întrebarea de ce a numit Platon acel principiu ultim to agathon. Ideea după care cunoaşterea adevărului echivalează, pentru filozof, cu o „ajungere acasă" este însă prezentă, implicit, în multe din dialogurile platoniciene, în Sofistul, de pildă, se spune că sufletul nu poate fi separat de mişcare, el fiind astfel „în drum spre ceva", iar acel ceva către care el se îndreaptă (şi pentru care are o „pornire lăuntrică", horme), este adevărul. DarsiîfletuijQUjiiunge întotdeauna la adevăr, şi atunci, spune Platon, el „rătăceşte". Pentru
6
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Platon, sufletul a cunoscut cîndva, într-o altă lume, adev?nil; fţprppajTţTnasţereadevărului, în aceasta lume a del/einniTlicTîîralează saTctt-o- rcvcnjux.-rttTŢ-f'xi I ■ 1 Exil, căutare, rătăcire, speranţa de a ajunge acasă: acestea sînt coordonatele spaţiului în care apare ide-ea „drumului bun" (methodos) şi a „călăuzei". Cum să ajungi, spiritual, acasă? Cum să ajungi în proximitatea adevărului şi a principiilor ultime? Platon este o posibilă călăuză. La Platon nu poţi ajunge însă decît cu mare greu, dacă nu dispui, în limba ta, de opera lui întreagă. Această ediţie a operelor lui Platon provine din efortul a doi philosophoi daimones, care au vrut ca prin Platon noi să încercăm să ajungem, spiritual, acasă. Ei au fost Petru Creţia şi Constantin Noica. Entuziasmul şi priceperea lor (precum şi tenacitatea discretă a lui Idei Segall) au făcut ca între 1974 şi 1993 să apară, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti (în cadrul colecţiei „Clasicii filozofiei universale"), primele şapte volume din Operele lui Platon: în 1974 — volumul I (Apărarea hii So-crate, Criton, Alcibiade I, Charmides, Lahes, Gorgias, Protagoras), îngrijit de Petru Creţia şi Constantin Noica; în 1976 — volumul II (Hippias Minor, Hippias Maior, Ion, Euthyphron, Lysis, Menexenos, Menon), îngrijit de Petru Creţia; în 1978 — volumul III (Euthy-demos, Cratylos), îngrijit de Petru Creţia; în 1983 — volumul IV (Phaidon, Phaidros), îngrijit de Petru Creţia; în 1986 — volumul V (Republica), îngrijit de Petru Creţia şi Constantin Noica; în 1989 — volumul VI (Parmenide, Theaitetos, Sofistul, Omul politic), îngrijit de Petru Creţia şi Constantin Noica; şi în 1993 — volumul VII (Philebos, Timaios, Critias), îngrijit de Petru Creţia. S-a întîmplat însă ca prima încercare de a traduce în româneşte opera întreagă a lui Platon să nu poată
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

fi dusă la bun sfîrşit de către iniţiatorii ei — Petru Creţia, Constantin Noica şi echipa Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Traducerile scrierilor platoniciene ce urmau să întregească acea ediţie au apărut totuşi, în anii din urmă, dar la alte edituri. Ediţia de faţă are un format diferit de cel al ediţiei apărute la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, unde traducerea fiecărei scrieri platoniciene este însoţită, în cele mai multe cazuri, de o interpretare, de lămuriri preliminare şi de note (acestea din urmă fiind, pe ansamblul celor şapte volume, inegale — atît ca întindere, cît şi ca valoare). Primele cinci volume ale ediţiei de faţă conţin întreaga operă a lui Platon; cel de-al şaselea volum cuprînde o antologie de studii, comentarii şi interpretări ale scrierilor platoniciene, menită să înlesnească întîlnirea cititorului cu desfăşurarea gîndirii lui Platon. Această ediţie a operelor lui Platon provine, în mare măsură, din cea îngrijită de Petru Creţia şi Constantin Noica la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică; majoritatea traducerilor şi interpretărilor cuprinse în ediţia de faţă au apărut în cadrul acelei ediţii. Ei, Petru Creţia şi Constantin Noica, sînt de aceea şi îngrijitori ai acestei ediţii. Petru Creţia nu a fost numai îngrijitor al ediţiei Platon, a fost şi editorul ultimei părţi a Operelor lui Emi-nescu. în lucrarea sa postumă Testamentul unui emi-nescolog (apărută la Editura Humanitas în 1998), Petru Creţia ne spune că abia după ce editarea integrală a operelor lui Eminescu s-a încheiat şia dat seama că „întreaga ediţie trebuie regîndită temeinic Şi apoi reluată" (p. 10). Nu am vorbit cu el niciodată despre o posibilă regîndire şi reluare a ediţiei operelor lui Platon. Cred însă că atît el, cît şi Constantin Noica ar fi încuviinţat proiectul acestei ediţii. 8
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

„Tradiţia traducerilor româneşti din Platon începe, din cîte ştim pînă acum, abia o dată cu secolul 20: în 1902-l903 un traducător anonim publică, în cinci numere succesive din Revista Şcoalelor, Criton. [...] De fapt, operele complete ale lui Platon au să fie, în româneşte, fapta colectivă a tuturor celor, morţi şi vii, bătrîni şi tineri, care, timp de aproape un veac, vor fi ostenit pe acest tărîm, «ai noştri oameni ai locului nu numai pedepsiţi întru a noastră limbă, ce şi limba elinească avînd ştiinţă ca să o tălmăcească», cum se spune în prefaţa Bibliei din 1688." Acestea sînt cuvintele lui Petru Creţia, luate din studiul său „Platon în româneşte", studiu ce prefaţează cel de-al doilea volum al ediţiei publicate de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (pp. VI-VII)1. Aceste cuvinte ar trebui completate cu altele, care apar într-un text semnat de Petru Creţia şi Constantin Noica ce deschide primul volum al aceleiaşi ediţii: „[traducerea integrală a operei lui Platon] dă, veac de veac, măsura deplină a puterilor unei culturi" (p. VI). Dacă aşa stau lucrurile, atunci această ediţie a operei lui Platon, apărută la Editura Humanitas, nu este altceva decît măsura puterilor culturii noastre în acest ceas.

Numerotaţia marginală este cea a ediţiei Henri Estienne (Stephanus) (apărută în 1578 şi folosită astăzi pentru orice trimitere la textele lui Platon). Citatele din Homer care apar în scrierile lui Platon diferă uneori de vulgata homerică; ele au fost fie traduse de către traducătorul dialogului respectiv, fie preluate din traducerile lui George Murnu (caz în care am indicat acest lucru într-o notă). Am folosit Riada, traducere în metru original de George Murnu,
1

Pentru tot ce s-a tradus în româneşte din Platon pînă In 1974 (cînd a apărut primul volum din seria publicată de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică) vezi Nicolae Lascu, Clasicii antici in România, Editura Dacia, Cluj, 1974, pp. 240-247.
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

ediţie definitivă, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967, şi Odiseea, în româneşte de G. Murnu, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, [Bucureşti, 1959]. Trimiterile s-au făcut întotdeauna la numerotaţia marginală a textului grecesc (şi nu la aceea care însoţeşte traducerile lui G. Murnu). Citatele din alţi autori sînt, în marea lor majoritate, traduse de către traducătorul dialogului respectiv; atunci cînd s-a recurs la o traducere deja existentă am menţionat sursa într-o notă. în transcrierea numelor proprii greceşti am preluat opţiunea lui Petru Creţia, şi anume: în cazurile în care nu există o formă românească definitiv consacrată (de exemplu: Socrate, Aristofan, Alcibiade etc), am transliterat forma grecească. Notele ce însoţesc, în subsolul paginii, traducerile de faţă îmi aparţin.
CĂTĂLIN PARTENIE

NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI I în acest volum sînt reproduse următoarele traduceri: Apărarea lui Socrate, traducere de Cezar Papacostea, revizuită de Constantin Noica, apărută în Platon, Dialoguri, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, pp. 3-37; Criton, traducere de Marta Guţu, apărută în Platon, Opere, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pp. 6l-76; Charmides, traducere de Constantin Noica, apărută în Platon, Dialoguri Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, pp. 4l-73; Lahes, traducere de Dan Sluşanschi, apărută în Platon, Opere, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pp. 239-268; Lysis, traducere de Alexandru Cizek, apărută în Platon, Opere, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 213-234; Euthyphron, traducere de Francisca Băltăceanu şi Petru Creţia, apărută în Platon, Opere, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 26l-280; Hippias Minor, traducere de Petru Creţia, apărută în Platon, Opere, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 17-34;
12
NOTĂ ASUPRA VOLUMULUI I

APĂRAREA LUI SOCRATE Hippias Maior, traducere de Gabriel Liiceanu, apărută în Platon, Opere, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 7l-l04; Alcibiade I, traducere de Sorin Vieru, apărută în Platon, Opere, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pp. 93-l45; Ion, traducere de Dan Sluşanschi şi Petru Creţia, apărută în Platon, Opere, II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 135-l50; Euthydemos, traducere de Gabriel Liiceanu, apărută în Platon, Opere, III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 69-l16; Gorgias, traducere de Cezar Papacostea, revizuită de Constantin Noica, apărută în Platon, Dialoguri, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, pp. 125-239;

Protagoras, traducere de Şerban Mironescu, apărută în Platon, Opere, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, pp. 423-479. în traducerile reproduse în volumul de faţă am intervenit în anumite cazuri, cel mai adesea pentru a schimba un cuvânt, o expresie sau un semn de punctuaţie. Marea majoritate a modificărilor pe care le-am operat în aceste traduceri nu a vizat corectarea unor erori de traducere, ci o mai cursivă lectură a textului. Criton, Charmid.es, Lahes, Alcibiade I, Lysis, Euthy-phron, Hippias Minor, Hippias Maior, Ion, Euthydemos şi Protagoras au fost traduse după textele ediţiei Bude. Apărarea lui Socrate şi Gorgias au fost traduse de Cezar Papacostea după textele ediţiei Teubner; aceste traduceri au fost apoi confruntate de către Constantin Noica cu textele ediţiei Bude.
CĂTĂLIN PARTENIE

Nu ştiu, bărbaţi ai Atenei, cum veţi fi fost voi în- u a râuriţi de pîrîtorii mei, însă eu, ascultîndu-i, mai că am uitat de mine însumi, atît de convingător au vorbit. Şi cu toate acestea, la drept vorbind, n-au spus nimic adevărat. De ceva însă m-am mirat mai mult ca de toate neadevărurile înşirate de ei: au spus că trebuie să vă temeţi de mine să nu vă înşel, întrucît sînt primejdios în vorbire. în adevăr, nu le-a fost mă- b car ruşine că îi voi dovedi mincinoşi numaidecît in fapt, acum cînd, luînd cuvîntul, mă voi arăta cu desăvârşire neiscusit în arta vorbirii. Aceasta mi se pare cea mai mare neruşinare ce poate fi; desigur, afară de cazul cînd ei ar înţelege prin „iscusit la vorbire" o însuşire a celui ce spune fără ocol adevărul; numai în acest înţeles aş putea consimţi că sînt orator, însă vedeţi, nu în sensul lor. După cum spun, aceştia n-au rostit aproape nici un cuvînt care să cuprîndă adevărul; pe cînd de la mine nu veţi auzi nici unul care să nu spună întreg c adevărul. în schimb, bărbaţi atenieni, iau drept martor pe Zeus că de la mine nu veţi auzi, ca de la dînşii, fraze frumos ticluite, vorbe şi întorsături sunătoare, într-un stil împodobit, ci o cuvântare cu vorbele care îmi vin la întîmplare; aceasta, fiindcă sînt încredinţat că spun adevărul. Nimeni dintre voi să nu aştepte altceva de la mine.
14
PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE

15

De altfel, nici nu s-ar cădea, judecătorilor, să vin în faţa voastră* la vârsta aceasta, ca un tinerel ticlui-tor de fraze. Şi cu toată stăruinţa vă rog, bărbaţi ai Atenei, să aveţi îngăduinţa de a-mi asculta o apărare alcătuită în aceleaşi vorbe pe care le întrebuinţez de obicei în agora, pe lingă mesele zarafilor sau aiurea, unde mulţi dintre voi m-aţi auzit; să nu vă miraţi prin urmare şi să nu vă supăraţi pe mine pentru aceasta. Pricina este următoarea: eu acum pentru prima d oară am călcat într-un tribunal, deşi am trecut de ♦şaptezeci de ani; deci nu mă pricep şi sînt străin de limba celor de aici. După cum însă, de-aş fi fost cu-a-l8 a devărat un străin, m-aţi fi iertat desigur dacă vorbeam în dialectul şi în felul în care aş fi fost crescut, tot astfel şi acum vă rog să-mi faceţi un act de dreptate, zic eu, îngăduindu-mi felul obişnuit de vorbire.Poate să fie mai prost, poate să fie mai bun; în tot cazul, voi atît să cercetaţi şi să luaţi aminte, dacă 'cele ce spun sînt drepte sau nu. Aceasta-i singura datorie a judecătorului; a oratorului — să spună adevărul. Aşadar, bărbaţi ai Atenei, se cade să mă apăr mai întîi de primele învinuiri; să răspund faţă de cei din-b tîi acuzatori ai mei; în urmă, să vorbesc de a doua vină ce mi se aduce, de către ceilalţi acuzatori. Căci pe lingă voi am avut mulţi vrăjmaşi, care de mulţi ani mă ponegresc prin fel de fel de neadevăruri. De cei jmai vechi mă tem mai mult decit de cei din jurul lui Anytos, cu toate că şi aceştia sînt de temut. Dar aceia, judecătorilor, sînt mai primejdioşi, deoarece au izbutit să vă convingă pe cei mai mulţi dintre voi încă de pe cind eraţi copii; şi

pînă astăzi ei mă pîrăsc mereu cu minciuni, zicînd că este un oarecare Socrate, om învăţat, care cercetează toate cele cereşti, ca şi cele de sub pămînt şi schimbă faptele rele, înfăţişîndule prin vorbire ca fiind bune. Atenienilor, făcîndu-mi o astfel de faimă, aceştia c sînt acuzatorii mei cei primejdioşi, căci oricine îi asş cultă spune că un om care cercetează asemenea] lucruri nu poate crede în zei. Pe lingă aceasta, ei sînt mulţi şi mă vorbesc de rău faţă de voi de multă vreme, încă de cînd eraţi copii sau tineri, pe cînd credeaţi orice cu cea mai mare uşurinţă; şi m-au acuzat cu-adevărat în lipsă şi fără să mă apere nimeni. Iar cel mai rău lucru pentru mine este că nu am putinţa să le ştiu şi să le dau numele, afară de unul singur, d care este şi autor de comedii. Toţi ceilalţi care, din invidie, v-au înduplecat prin clevetire sau care, convinşi fiind ei înşişi, se silesc să convingă şi pe alţii de vinovăţia mea, toţi sînt la adăpost faţă de mine; căci nu este chip să-i chemăm aici, nici să combat pe vreunul din ei. Astfel dar, sînt nevoit să mă apăr şi să argumentez împotriva lor ca şi cum m-aş lupta cu nişte umbre, căci nimeni nu răspunde, din tabăra lor. Judecaţi şi voi; eu am, cum vă spuneam, două rînduri de acuzatori: unii care m-au pîrît acum, alţii, de care am pomenit adineauri, cu mult mai vechi. Şi, desigur, veţi găsi nimerit să trebuiască a mă apăra mai e întîi faţă de aceştia, căci şi voi pe dînşii i-aţi auzit mai întîi ponegrindu-mă, şi încă cu mult mai tare decît cei de azi. Oricum ar fi, bărbaţi atenieni, trebuind în sfîrşit să mă apăr, haide să încerc într-un timp aşa de i9a scurt a vă scoate din minte o vină ce mi se aduce de atîta vreme. Aş dori, fireşte, să se întîmple aşa, dacă e ceva bun şi pentru voi şi pentru mine, şi să pot zice că prin apărarea mea am săvîrşit o ispravă. Am însă credinţa că e un lucru greu, şi nu sînt străin de această situaţie. întîmple-se în sfîrşit cum va vrea Zeul; cît mă priveşte, eu trebuie să mă supun legii şi să mă apăr. Să luăm lucrul dintru început. Care este acuzaţia? De unde a izvorît ponegrirea mea, căreia Meletos b
16
PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE

17

i-a dat crezare pînă într-atît încît să redacteze învinuirea de faţă? Să vedem, ce-au susţinut clevetitorii mei ca să mă ponegrească? Să vă citesc însuşi actul de învinuire, pe care l-au întărit cu jurămînt:
Socrate săvîrşeşte lucruri nelegiuite şi iscodeşte atît cele de sub pămînt, cît şi cele cereşti, precum preface prin vorbire cauza rea într-una bună; el învaţă şi pe alţii aceleaşi lucruri

Cam astfel sună; de altminteri, acestea le-aţi vă-c zut voi înşivă pe scenă, în comedia lui Aristofan. Aţi văzut acolo un personaj, Socrate, purtat încoace şi încolo, care tot spune că pluteşte în aer şi flecăreşte îndelung asupra unor lucruri pentru care eu nu am nici o pricepere, nici mare, nici mică. Nu doar că aş dispreţui o asemenea ştiinţă — şi n-o spun de frică să nu-mi facă Meletos şi alte procese — dacă aş şti că este cineva care să înţeleagă aceste fenomene; dar, bărbaţi din Atena, eu nu mă amestec defel în a acestea. Iau drept martori pe cei mai mulţi dintre voi şi vă rog să spuneţi şi să vă lămuriţi unii pe alţii; toţi care m-aţi auzit vreodată discutînd — şi sînt mulţi dintre aceştia printre voi — vorbiţi! Spuneţi unii altora dacă m-aţi aflat vreodată cercetînd şi vorbind despre asemenea lucruri, fie mai pe larg, fie pe scurt. De aici veţi înţelege că tot aşa sînt şi celelalte învinuiri pe care mi le aduce marea mulţime. Nimic din toate astea nu-i întemeiat; nici ceea ce desigur că aţi auzit, cum că încerc să dau învăţături e oamenilor şi că astfel fac avere; nu este adevărat nici aceasta, deşi mi se pare lucru frumos să fie cineva în stare să dea învăţături altor oameni, cum fac (Gorgias din Leontinoi, Prodicos din Ceos, Hippias din

Tot 20 a astfel este aici în Atena un alt bărbat. Pythia i-a răspuns că nimeni nu-i mai înţelept. Odată s-a dus la Delfi şi a îndrăznit să întrebe oracolul — să nu vă supere. Pe acesta. merge din oraş în oraş. Vreţi să ştiţi de ce fel este această înţelepciune? Este desigur o înţelepciune omenească. Asupra înţelepciunii mele. Bărbaţi ai Atenei! Numele ce mi-am căpătat prin nimic altceva nu-l merit decît printr-un spi de înţelepciune a mea. — Cine? De unde? Pe ce preţ învaţă? — Este Evenos din Păros şi predă pe preţ de cinci mine. anume cu Callias al lui Hipponicos. ce-am sa vă spun — dacă este cineva mai înţelept decît mine. ce-o fi vrînd să înţeleagă prin aceste vorbe? Cît ştiu eu. va trebui să fie om priceput în ale cailor sau un bun crescător. răspunse. Ştiţi prin urmare ce 21 a fel de om era acest Chairephon şi cît de aprig era în tot ce făcea. voi încerca să vă arăt pentru care pricină mi a s-a făcut un nume şi mi s-a adus o ponegrire ca aceasta. cine este cel ce se pricepe în ce priveşte adevărata virtute de om şi cetăţean? Socotesc că. însă.i b Aţi înţeles de ce vă spun acestea? Vreau să vă arăt de unde s-a iscat ura împotriva mea. fără bani. doar şi el a fost surghiunit şi s-a întors o dată cu voi. un învăţat despre care iată cum am aflat că a venit aici: întîmplător m-am întîlnit cu un prieten care a cheltuit cu sofiştii mai mulţi bani decît toţi ceilalţi la un loc.b gur. nici mare. dejel din Păros. te vei fi gîndit şi la asta. judecători. Iar acela. Socrate. chiar cei care ere18 PLATON deţi că vorbesc în glumă. oameni fiind copiii tăi. nu-l voi spune însă de la mine. dac-am auzit aşa ceva. e bine să ştiţi că nu vă voi spune decît adevărul. Socrate. spusei eu. bărbaţi atenieni. dacă ţi-ar fi dat să ai drept copii doi mînji sau viţei. Fiţi deci cu luare-aminte. atrage pe tinerii care ar putea să înveţe. pe cînd cei de care am vorbit adineauri au. nici . ci voi lăsa să-l spună cineva mai vrednic de încrederea voastră. de la oricare dintre concetăţenii lor. le-ar dezvolta însuşirile. el ţi i-ar face frumoşi şi destoinici. trebuie să fi făcut ceva deosebit de lumea cealaltă. judecătorilor. poate. Spune-ne ce. l-am întrebat: „Calliaş. nu-i aşa că ar trebui să le iei un supraveghetor. nici atîta vorbă. desigur şi celor mai mulţi dintre voi. de vreme ce ai copii. eu nu o cunosc! Poate că unul dintre voi are să mă întîmpine: „Bine. iar eu se întîmplă să am în fapt o astfel de înţelepciune. Căci eu. ei primesc şi bani şi recunoştinţă. căci am să vă spun un lucru ce vi se va părea plin de semeţie. vă voi aduce martor pe însuşi Zeul din Delfi. despre aceasta eu nu vă pot spune însă nimic. după mintea mea. însă despre acest răspuns vă poate da mărturie fratele lui. care avea doi copii. deşi. Nu murmuraţi acum.is. de aceea." Şi eu l-am fericit pe Evenos. pe care l-ai plăti? în schimb. căci nu o cunosc. te gîndeşti sau nu să le iei supraveghetor? în acest caz. şi eu m-aş mîndri şi m-aş împo-poţona dacă aş cunoaşte această artă. îmi tot ziceam în minte: „Ce-o fi vrînd Zeul să zică. nu sînt un înţelept. nu s-ar fi stîrnit în jurul tău atîta vîlvă. Prin urmare. dacă este. bărbaţi c atenieni. mie mi-este cunoscut încă din tinereţe. dar de ce ţi se întîmplă ţie un astfel de necaz? De unde aceste clevetiri împotriva ta? De n-ai fi făcut nimic mai mult decît cealaltă lume. ChairephorMS murit. în schimb. o înţelepciune mai presus decît cea omenease că. cine zice că o cunosc minte şi vorbeşte întru ponegrirea mea. şi de ce fel este. este cineva sau nu? — Cum de nu. Cred că îl cunoaşteţi pe Chajrfiplian. dacă în adevăr poate să cunoască acest meşteşug şi să înveţe pe alţii cu un preţ aşa de mic." Pe drept ar putea rosti cineva astfel de cuvinte. Fiecare din aceştia. ca să nu te judecăm cu nesocotinţă. Aşadar. care tocmai se află aici. Acum însă. şi-i convinge să lase întîlnirile cu localnicii şi să-i urmeze pe ei.

pentru ca in acelaşi timp să învăţ ceva de la ei. şi pe la alţii. însă de fapt nu (este. m-am dus la poeţi: şi la cei de tragedii. întrucît mă priveşte. ca să dovedesc. Plecînd de acolo. a în sfîrşit. pe cînd alţii. neştiutor fiind. datorită poeziei lor. dîndu-mi seama — cu întristare şi cu teama în suflet — că am să mi-i fac vrăjmaşi. ca pe alţii. mi-am dat seama că ei. asemenea prorocilor şi interpreţilor divini. îi tot întrebam ce înţeles au. Doar şi aceştia spun lucruri multe şi frumoase. dar şi de la acesta am plecat cu aceeaşi încredinţare.e "Coteam că e nevoie să pun cuvîntul Zeului mai presus de orice. după ce am isprăvit cu oamenii politici. Ar trebui să vă arăt toate rătăcirile mele. Din această scurtă cercetare. numai din înţelepciune nu. cu oricît de puţin. tot eu rămîn mai înţelept decît acesta. întocmai ca ale unui om osîndit la vreo caznă. şi iată unul care e mai înţelept decît mine. Prin aceasta mi-am | atras ura lui şi totodată pe a multora dintre cei de u faţă. Mai pe urmă m-am dus. a fi înţelept." Multă vreme am stat aşa." Am cercetat deci pe acest om — nu-i nevoie să-i dau numele în vileag. nu se poate. de mi-ar fi fost cu putinţă. Cu acest prilej însă. rînd pe rînd. deşi nici unul nu pare să ştie mare lucru. căci nu-i îngăduit unui zeu. Aşa mi s-au arătat poeţii. Mi l-am făcut şi pe acesta duşman. într-un cu-vînt. Aşadar. Am încercat după aceea să-i arăt că el credea numai că este înţelept. bărbaţi ai Atenei — în faţa voastră trebuie să spun 22 a adevărul — că am dobîndit următoarea încredinţare: ocmai cei cu renume mai bun se dovedeau aproape cu totul lipsiţi de înţelepciune cînd îi cercetam după spusa Zeului. nedumerit: ce-o fi vrut să APĂRAREA LUI SOCRATE 19 zică? în sfîrşit. nu pretind că ştiu. cei mai -fînţelepţi dintre oameni şi în alte privinţe. să vă spun adevărul. Dar. Şi nu m-am înşelat în această privinţă. cetăţeni atenieni. îmi ziceam: „Tot eu trebuie să fiu mai înţelept decît acel om. Mi-e şi ruşine. întreprinse numai şi numai ca oracolul Zeului să-mi apară de netăgăduit. şi totuşi trebuie să vi-l spun." De aici m-am dus la un altul. ca să spun adevărul. so. bunii meseriaşi mi-au pă--*rut a cădea şi ei în aceeaşi greşeală ca şi . dar mai ales sieşi. b De aceea. M-am depărtat deci şi de dînşii. Luînd poemele lor cele mai bine făcute. şi \a cei de ditirambi. căci ei cunoşteau lucruri de care eu habar nu aveam. deoarece. că acest bărbat pare multor oa-Jmeni. fiindcă ceea ce nu ştiu. tot dintre cei ce se socotesc înţelepţi.mic. ceea ce nu sînt. anume: că operele pe c care le creează izvorăsc dintr-un dar al naturii. Găseam nimerit ca cineva care voia să afle ce înţelegea oracolul prin acele cuvinte să se ducă pe la toţi cîţi credeau a şti ceva. oricare dintre cei de faţă ar fi putut să-mi tălmăcească înţelesul lucrărilor mai bine decît înşişi autorii. şi la ceilalţi. însă nu era. m-am încredinţat. m-am dus şi la meşteşugari. Cu toate acestea. din-tr-un entuziasm. Mă jur pe cîine. totuşi el crede că ştie. se cred. cetăţenilor. pe cînd eu nici nu ştiu. Ce-o fi vrut deci să zică prin cuvintele că aş fi cel mai înţelept? Să spună neadevărul. socotind că-i întrec prin puţinul prin care îi întreceam şi pe oamenii de stat. era un qnxrjolitic — şi vă voi spune doar ce părere mi-am făcut cercetîndu-l. nici nu cred aşa ceva. din convorbirea cu dînsul. arătîndu-se în această privinţă mai iscusiţi decît mine. am cunoscut adevărul şi asupra poeţilor. părînd mai de rînd. avînd toţi acelaşi cusur. pentru ca în sfîrşit să mă surprînd pe mine însumi mai puţin ştiutor decît aceia. însă nu cunosc cu adevărat cele ce tratează. erau 20 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 21 oameni mai deplini şi mai aproape de înţelepciune. neadevărul oracolului şi să-i întorc c vorba astfel: „Ai spus că sînt cel mai înţelept. ştiam bine că nu mă pricep deloc la meseriile lor şi că pe dînşii îi voi afla ştiutori de multe lucruri frumoase. m-am întors cu luare-aminte să cercetez lucrul în chipul următor: m-am dus la unul dintre cei ce se cred înţelepţi.

că este înţelept. sapucă şi ei să iscodeacă pe alţii. tare nelegiuit. cum că ei sînt daţi în vileag atunci cînd se prefac a şti ceva. Şi tocmai această nesocotinţă le întuneca e înţelepciunea proprie. pare-se. ei nu au nimic de spus. îndată ce nu-l găsesc astfel. să spulber o defăimare ce durează de atîta vreme. cu tot dinadinsul. imitîndu-mă. Bărbaţi atenieni! Multe duşmănii mi-am ridicat dintr-o asemenea cercetare. însă. fără înconjur şi fără să scad din el vreo parte. Aşadar aceştia. sau şi iscusit şi neştiutor. fiecare. aşa că tot felul de clevetiri au izvorît de aici. Dacă-i d întreabă cineva ce făptuieşte sau ce învaţă pe tineri acest Socrate. deşi nu ştiu nimic. şi mie însumi şi oracolului. că doar n-au să spună adevărul.şte să fiu cum sînt. ca şi cum ar fi vrut să zică: „Oamenilor. că e vorba de ponegriri împotriva mea şi că pricinile sînt cele arătate. Lycon din partea oratorilor. plini de zel fiind. ei găsesc. adeseori. răspund cu cele ce se spun de obicei împotriva oricui filozofează: că „cercetez cele cereşti şi cele subpămîntene". iar asta ne şi spune el prin oracolr-că înţelepciunea omenească preţuieşte foarte puţin. cînd veţi sta să cercetaţi. care strică pe tineri. Meleţos. ci am rămas într-o neîntreruptă sărăcie. Acum ori mai tîrziu. Asupra faptelor de care m-au învinovăţit cei dintîi acuzatori. Anyjioş şi Lvcqn. feciorii celor mai bogaţi. b vă veţi încredinţa că este aşa. în slujba Zeului în afară de acestea. n-am avut răgaz să fac ceva mai de seamă. străduinţa mi-este să mă încredinţez de spusa Zeului. nici ca cetăţean în stat. şi încă dintre cele mai 23 a grele şi primejdioase. dar nu pe ei. mulţi tineri. De aceea am spus încă de la început că m-aş minuna singur dacă aş fi în stare. adică nici iscusit ca dînşii." Dacă mai umblu deci acum printre oameni şi-i cercetez. ci oracolul numai s-a folosit de numele meu. Dintr-aceştia s-au ales împotriva mea. cei luaţi la cercetare de dînşii se supără. Astfel. Acesta este. cred că este de ajuns această . Cei ce iau parte la discuţiile purTâTe de mine cred că eu sînt înţelept ori de cîte ori mi se întîmplă să înfund pe alţii. pentru a nu părea că sînt în încurcătură. adevărul pe care eu vi-l spun în faţă. şi totuşi ştiu că tocmai asta îmi atrage ura: încă o dovadă că spun adevărul. judecători atenieni. nici ca membru al familiei. să vă umple urechile cu intrigi stărui-j toare. şi în trecut şi acum. cînd de fapt nu ştiu nimic sau prea puţin. că mai de folos îmi j. spunînd că există un oarecare Socrate.poeţii. vorbind organizat împotriva mea şi în chip convingător. ieşindu-mi pe deasupra numele de om înţelept. mam întrebat încă o văată asupra oracolului şi mi-am zis: Oare ce-aş primi mai bucuros? Să fiu cum sînt. au izbutit. ba. şi-a dat seama că el nu preţuieşte nimic în ce priveşte iscusinţa de-a cunoaşte adevărul. îi dovedesc că nu este înţelept. mă însoţesc de 22 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 23 bunăvoie şi sînt bucuroşi să asculte cum iscodesc eu oamenii. nici neînsemnată. Din această pricină. Cred şi eu. sau chiar nimic. mare belşug de oameni care cred a şti ceva. întărînd 'prin asta spusa Zeului. Meletos mă 24 a urmăreşte ca din partea poeţilor. într-un timp aşa de scurt. Pe de altă parte însă. dar nici neştiutor după neştiinţa lor. nici însemnată. în amîndouă ca dînşii? Mi-am răspuns. Anytos din partea meşteşugarilor şi a oamenilor politici. că „nu cred în zei" şi că „înfăţişez prin vorbire faptele rele ca fiind mai bune". spre a mă da b drept pildă. cel mai înţelept dintre voi este acela care. înţelept cu adevărat este Zeul. ci iarăşi pe mine. e pătimaşi şi mulţi la număr. Din cauza acestei străduinţe. Făcînd aşa. ori de cîte ori se întîmplă să cred despre cineva. îndeosebi cei ce c au răgazuri. fiindcă nu o ştiu. ca şi Socrate. Şi de altfel că vorbele oracolului nu privesc cu tot dinadinsul pe Socrate. fiindcă-şi lucra cu artă meşteşugul. concetăţean sau străin. se credea înzestrat cu cea mai mare înţelepciune şi în celelalte privinţe. bărbaţi ai Atenei.

pe cînd toţi ceilalţi semeni i-ar . Meletos. să-i facă mai buni? MELETOS Fără îndoială. ca să-l audă şi aceştia. pe cînd marea mulţime. dimpotrivă. atunci. atît cu caii. -JTSOCRATE Pe cît se pare. SOCRATE Dar consilierii? 25 a MELETOS Şi consilierii.apărare în faţa voastră. minunat vorbeşti. Că este adevărat. spune-i numele. toţi atenienii fac din tinerime oameni întregi. aşadar. cine-i face pe tinerii noştri virtuoşi? \ 24 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 25 e MELETOS Legile. Meletos. ori în tot cazul foarte puţini. Şi aceştia. SOCRATE Dar oare. noi. cine-i cel care face oameni de treabă? Fără îndoială. Ia arată-mi acum pe unul care îi face oameni de treabă. Aşa zici? MELETOS Tocmai aşa. SOCRATE Cum. pe mine care îi stric. SOCRATE Pe Hera. precum şi faţă de cei din urmă pîrîtori. sau nu? MELETOS Şi ei. ce mare fericire ar fi pentru tineret dacă. virtuosule. sînt aceştia în stare să dea creştere tinerilor. orice vei spune tu sau Anytos. de vreme ce te ocupi de acestea. cel întărit cu jurămînt. în adevăr. Meletos. SOCRATE Toţi sînt în stare. Meletos. marea mulţime de «ameni care vin în adunări. bărbaţi atenieni." Aşa glăsu-ieşte actul de învinuire. SOCRATE Vino. numai eu îi stric. cum îşi zicea el. m-ai găsit. Căci iată. d SOCRATE Ia spune acum acestei lumi. Se spune că săvîrşesc lucruri nelegiuite. fiindcă îşi bate (joc de lucruri serioase. mai aproape! Vino şi spune-mi. pe capul meu. ştii cine. stricînd pe tineri. c Iată ce cuprînde: „Socrate săvîrşeşte lucruri nelegiui ifite. nici aceştia nu strică pe tineri? Sau şi aceştia îi fac mai buni? MELETOS. SOCRATE Dar nu te întreb asta. îi strică? Nu se întîmplă aşa. m-ai chemat în judecată în faţa acestora şi mi-aduci învinuiri. numai unul i-ar strica. ca şi cum alţii ar fi acum pîrîtorii. voi încerca îndată să v-o dovedesc. Dar răspunde-mi mai departe. Acum voi încerca să mă apăr faţă de preacinstitul şi „patriotul". SOCRATE Mare nenorocire. Meletos. Cine este? Vezi. şi numai unul îi strică? Sau tocmai pe dos: unul singur este în stare să-i desăvirşească prin îngrijire. cît şi cu toate celelalte vieţuitoare? La fel se întîmplă. desăvîrşindu-i. Oare despre creşterea cailor tot aşa crezi că stau lucrurile? Adică toţi oa-b menii sînt în stare să-i crească. în lumea asta. că taci şi nu eşti în stare să-mi răspunzi? Şi cu toate astea nu-ţi pare ruşinos şi o dovadă îndestulătoare a ce spun că nu te-ai ocupat de acestea defel? Spune-mi dar tu. Dar ce zici despre aceşti ascultători? Pot şi ei să facă din tineri oameni de treabă. cînd umblă cu caii şi-i foloseşte. el strică pe tineri. preabunule. Meletos. o adevărată comoară de oameni folositori ne-ai dezvăluit. sau numai unii? MELETOS Toţi. e icel care săvârşeşte lucruri nelegiuite. chemînd în judecată cu nesocotinţă pe oameni şi prefăcîndu-se că se preocupă serios de lucruri cu care de fapt nu s-a ocupat niciodată. cei de meserie. Să mai luăm o dată actul de învinuire. să cercetăm în parte fiecare vină din acest act. să-l citim iarăşi. Socrate. cum zici tu. nesocoteşte zeii în care crede 'cetatea şi se închină la alte zeităţi. Mă întorc şi întîmpin: Meletos. găseşti cu cale sau nu ca tinerii să devină cît mai virtuoşi? MELETOS Găsesc. Cine anume este omul care din capul locului le cunoaşte şi pe acestea? MELETOS Judecătorii de aici.

mă duci la jude-i cată. eu stric tineretul fără de voie. el zice că Soarele este o piatră iar Luna un pămînt. e limpede că. unde legea porunceşte să fie tîriţi cei ce au ne-| voie de pedeapsă.desăvîrşi. voi fi eu însumi în primejdie de a mă alege cu ceva rău de la dînşii? Ba încă să fac răul cum zici tu. ca ttoată lumea. Este cineva care vrea să i se facă rău? MELETOS Fără îndoială că nu. cei buni numai bine. atunci nu este lege după care să fiu judecat aici. acum socotesc învederat ce-am spus adineauri. că niciodată nu te-ai ocupat de creşterea tinerilor. Meletos. Totuşi. minunate Meletos. noi. înţr-adevăr. o fac fără 261 voie. eşti într-atît mai înţelept decît mine. tocmai în numele zeic lor de care e vorba. sau cu unii răi? Răspunde-mi. ci în alte divinităţi. cu tot dinadinsul? Nu mă poţi convinge de aceasta. Dacă. că Meletos niciodată n-a avut habar b de lucrurile acestea. Eu unul nu pot pricepe ce anume susţii: că învăţ pe tineri să creadă în anumiţi zei? Că prin urmare şi eu socot că există zei şi nu sînt cu desăvîrşire ateu? Că deci. SOCRATE Este cineva care vrea să fie mai degra. SOCRATE Foarte bine. doar nu te întreb ceva greu. mă adresez iarăşi ţie. Din două una: ori nu-i stric. prin actul de învinuire pe care tu însuţi l-ai scris. judecătorilor. Meletos. prietene. spune-mi-o ceva mai lămurit. m-ai adus la judecată pentru chestiuni de care nu te sinchiseşti defel. nu de învăţătură. socotesc. d SOCRATE O. şi mie şi acestor judecători. la vîrsta mea. mai spune-mi ceva. prin urmare.d bă păgubit de către cei din jurul său. de ce susţii aşa rceva? Cum. asta o susţin cu tărie. Nu zici tu că prin astfel Vie învăţături stric pe tineri? MELETOS Da. ci în alţii? lOri susţii că nu cred deloc în zei şi că învăţ şi pe alţii Io astfel de necredinţă? MELETOS Aceasta din urmă o susţin: că nu crezi deloc în zei. SOCRATE Ei bine. pe cînd eu am rămas în acest hal e de neştiinţă încît să nu-mi dau seama nici măcar de atît că. Pe de altă parte. Bărbaţi atenieni. minţi. nici în mare. căci şi legea îţi porunceşte să răspunzi. ci cel mult în particular trebuia să fiu luminat de cineva şi făcut să înţeleg. dacă voi face pe convieţuitorii mei păcătoşi. spui cum că eu propo-Ivăduiesc să nu se creadă în zeii în care crede cetatea. ori. încît să ştii că răii fac numai rău în preajma lor. în schimb. decît în cîştig? Răspunde-mi. sau fiindcă o fac fără de voie? MELETOS Cu tot dinadinsul. Cum zici tu că stric pe tineri? Este limpede că. însă mă învinuieşti că nu cred în aceiaşi zei în care crede cetatea. n-ai voit să mă luminezi cu învăţăturile tale. Pe Zeus. pentru 26 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 27 asemenea greşeli fără voie. ceva bun? MELETOS Desigur. nici despre Soare şi Lună nu cred eu. prin aceasta. nu săvârşesc o călcare de lege. Meletos. ai dat pe c faţă nepăsarea ta desăvârşită faţă de asemenea lucruri. . Meletos. dar pentru care din două mă tragi în judecată. Oare este mai bine să trăim laolaltă cu cetăţeni de treabă. deci tu. Meletos? Aşa de tînăr fiind. voi înceta a mai face ceea ce făceam fără voie. Dar tu ne-ai dovedit cu prisosinţă. nici pe mine şi. Oare cei răi nu fac statornic ceva rău celor din preajma lor? Iar cei virtuoşi. nici în mică măsură. Meletos. cinstitule. şi într-un caz şi în altul. fiindcă stric tineretul şi-l fac mai rău cu tot dinadinsul. nici pe un alt om. că sînt zeităţi? MELETOS Pe Zeus. SOCRATE Cum asta. dacă îi stric. Tu însă ai fugit de întîlnirea cu mine. dacă mi se arată greşeala.

însă nu crede în daimoni? c MELETOS Nu este. şi cu-adevă-rat m-a chemat în judecată tîrît doar de nesăbuinţa. Judecători atenieni. iar voi adu ceti-vă aminte de ceea ce v-am rugat la început şi nu vă supăraţi dacă voi proceda în chipul meu obişnuit. prietene Meletos. Meletos. pe de alta că aş crede. susţii că totuşi eu cred în ceva daimonic. lipsa de măsură şi tinereţea lui. atenienilor. Altfel. Meletos. bărbaţi atenieni. Nu e aşa? Presupun că o recunoşti. atunci care om poate crede că există prunci ai e zeilor. Vezi dar. silit de aceştia! Tu susţii că eu cred şi învăţ tineretul să creadă în anumite divinităţi. e drept. în teatre. şi acestor judecători. cred desigur şi că există a daimoni. după spusa ta. pe el şi pe ceilalţi ascultători?*! Acestea îmi pare că spune el în actul său de învinuire — lucruri ce se bat cap în cap. însă nu există zei? Tot aşa de necugetat ar fi cineva dacă ar susţine că există catîri. tinerii învaţă de la mine cele ce pot să-şi procure cînd vor. Vă voi aminti ce v-am mai spus. dacj. aşa cum se şi vorbeşte. Recunoşti asta. spui ceea ce tu însuţi nu crezi. o. cum scrie în actul de învinuire al lui Meletos." Nu. de vreme ce nu-mi răspunzi. dacă bine. astfel îţi par eu cu tot dinadinsul: că nu cred în existenţa nici unui zeu? MELETOS Nu. la întrebări. pentru cel mult o drahmă.e înţeles acesta şi-ar însuşi teoriile. întru citva ciudate ale altora. însă există o artă a flautului? Nu se poate. însă dacă eu cred în ceva daimonic. şi apoi să batjocorească pe Socrate. Dar. dacă tu nu vrei 28 PLATON să răspunziTSpune-mi măcar atîta: este cineva care crede în cele daimonice. să cercetăm împreună în ce sens mi se pare că trebuie să spun aşa. care să creadă că se să-vîrşesc fapte omeneşti. însă că nu există oameni? Să-mi răspundă. fie că sînt cele de pînă acum. nu este serios. nici măgari. dar nu crede că există spirite şi zei? Dar. fie că sînt noi. sau nul MELETOS Recunosc SOCRATE Dacă eu cred în daimoni precum recunoşti. oricît de slab la cuget. aceste divinităţi sînt chiar zei. născute fie din nimfe. după noU fie zei. judecători. în numele lui Zeus. nu recunoşti pe nici unul. fie din alte mame. ca şi cum ar zice: „Socrate calcă legea necrezînd în zei. Este vreun om. dar crezînd în ei. Seamănă cu unul care aruncă o ghicitoare ca să te pună la încercare. Căci dacă daimonii sînt odrasle naturale ale zeilor. Este cineva care crede că nu există cai. Iar daimonii sînt. că învinuieşti pe Anaxagora. coboritori din cai şi măgari. încît să nu fi aflat că operele lui Anaxagora din Clazomene sînt pline de aceste învăţături? Dar. într-un fel sau altul. b Meletos. Răspunde-mi. fie odrasle ale zeilor. că nu e cu putinţă ca tu să fi făcut această pîră cu alt gînd decît spre a ne ispiti. şi să nu tot facă zgomote. dar că nu există nici cai. sau neştiind ce învinuire pentru vreo adevărată călcare de lege să-mi aduci. 27 a îşi zice: VOare înţeleptul acesta numit Socrate va ghici că glumesc şi că spun lucruri pe care nu le cred nici eu? Sau izbuti-voi oare să-l înşel. de vreme ce cred în daimoni. pe Zeus. şi ţie. poate că sînt de ajuns acestea. SOCRATE Pe cît se pare. SOCRATE Cît de mult mă ajuţi că te-ai hotărit în sfîrşit să-mi răspunzi. că 28 a acelaşi om crede în cele spirituale şi divine. însă există lucruri privitoare la cai? Că nu există flautişti. Meletos. Oare pînă într-atît dispreţuieşti pe aceşti judecători? Pînă într-atît de neştiutori îi crezi. după Meletos. atunci e tocmai ce-am mai spus: tu vii cu ghicitori şi glume. tu. cel mai bun dintre oameni. acest om îmi pare întru totul nesăbuit şi lipsit de măsură. şi să ştiţi bine: este un adevăr faptul că APĂRAREA LUI SOCRATE . îţi răspund eu.SOCRATE Poate crezi. mi se pare că nu mai am nevoie de o lungă apărare ca să vă dovedesc că nu calc legile. cum îţi închipui că ai putea convinge pe cineva. susţinînd pe de o parte că eu nu cred în zei. aşa cum ai întărit-o prin jurămînt.

zise el atunci. după socotinţa ta. niciodată nu mă voi teme. văzîndu-l pornit să omoare pe Hector. dacă nu se întîmplă să fie aentru om cea mai mare fericire. tocmai prin aceasta mă deosebesc de marea mulţime a oamenilor. ceva groaznic. 96-l04. «Ah. atenienilor. sînt lucruri rele şi ruşinoase. numai să pedepsesc pe nelegiuitul şi să nu rămîn de batjocură aici. Moda. nu mă supun poruncilor divine. Nimeni nu-şi poate da seama ce este moartea. cît de cît vrednic. auzind acestea. i-a zis. Nevrednicii ar fi. să înfrunte orice primejdie. şi mai ales acel fiu al zeiţei Thetis c care. şi dacă mi-aş îngădui să cred că sînt întru cîtva mai înţelept decît alţii. după credinţa /şi înţelesul meu. om sau zeu. de nimic ar fi atîţia alţii. să nu pregete faţă de nimic. nefi-ind în stare să cunosc îndeajuns cele de dincolo. dacă m-aş teme de moarte sau de alte primejdii într-atît. că ţi-ai ales o îndeletnicire din care acum îţi vine riscul morţii?" Iată ce i-aş răspunde. nu vă fie b teamă. fiindcă nu cred în zei. dacă sînt sau nu vrednice de un om cinstit sau de un om păcătos cele ce va face. Aş săvîrşi. temîndu-se mai degrabă de a trăi d cu necinste dacă nu-şi va fi răzbunat prietenul. adică: dacă sînt sau nu drepte. cu atîta numai sînt mai înţelept: că. vei pieri şi tu. dacă vei răzbuna moartea prietenului tău Patroclu şi vei ucide pe Hector. afară numai de necinste. cînd se apucă de ceva trebuie să-şi cîntărească sorţii vieţii şi ai morţii. această nenorocire nu se va opri la mine. o povară a pămîntului!»1 Crezi că s-a gîndit cîtuşi de puţin la moarte şi la primejdie?" Iată un adevăr statornic. dispreţui orice primejdie şi chiar moartea. a nu asculta de cel mai cuminte decît tine. judecătorilor. cei ce se tem de ea ac deci ca şi cum ar şti cu siguranţă că moartea este cea mai mare dintre nenorociri. Ar fi din parte-mi ceva într-adevăr groaznic. să rămînă pe loc. Şi ce alta decît o vinovată neştiinţă ar putea fi credinţa că ştii ce nu se poate şti? Eu. nici nu voi fugi de un lucru de care nu ştiu dacă nu cumva e bun. a te teme de moarte nu este ta decît a te crede înţelept fără să fii: este a zice că ştii ceea ce în fapt nu poţi şti. pe cît mi-aduc aminte: «Copilul meu. care am stat la datorie în Potideia. Socrate. 30 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 31 29 a fie dintr-un imbold propriu socotit bun. nici chiar faţă de moarte. nici nu susţin că o ştiu.» El. nu judeci cum se cuvine dacă găseşti cu cale că un om. Căci. încît să părăsesc rîndurile. ca necurmat cercetător al sufletului meu şi al celorlalţi. încît mama lui. după părerea mea. XVIII. pe lîngă resturile corăbiilor. pe drept cuvînt: „Omule. faţă de gîndul de-a încerca o ruşine. de-aş muri chiar acum. Tocmai acestea — ponegrirea şi pizma celor mulţi — sînt ceea ce mă va înfrînge. eu. şi cred că vor mai cădea. Ce ştiu cu siguranţă este că a săvîrşi nedreptăţi. să mă tem de moarte tocmai acum cînd. De aceea. unde chiar generalii pe care voi i-aţi ales mi-au poruncit să stau în linie de bătaie şi să înfrunt primejdiile morţii. de va fi să cad. Doară şi tu te vei duce curînd după moartea lui Hector. şi atunci pe drept m-ar putea chema cineva în judecată. în loc să aibă în vedere numai ceea ce va face. zeiţă. eroii care şi-au dăruit viaţa pe cîmpiile Troiei. în Amphipolis şi în Delion. fie din porunca stăpînului său — el trebuie. Poate că s-ar găsi cineva să mă întrebe: „Nu-ţi este ruşine. a dispreţuit atît de mult moartea. nu Meletos şi Anytos! Astfel s-au prăbuşit mulţi bărbaţi destoinici. bărbaţi ai Atenei. cetăţeni atenieni. cele din lumea lui Hades. Zeul însuşi mi-a poruncit să nu l trăiesc altfel decît ca iubitor al înţelepciunii. însă mă voi feri de . fiindcă m-aş fi temut de moarte şi aş fi crezut că sînt înţelept fără să fiu.29 mi-am trezit multă ură şi mi-am făcut mulţi duşmani. oricum ar crede cineva că-şi poate bine rîndui viaţa — 1 Homer.

străin. spunîndu-i. care au urmat învăţăturile lui Socrate. deoarece. să vă dau îndemnuri şi să predic. Am de gînd să vă spun şi altele. sau. Cîtă vreme mai am suflare şi sînt în putere. dacă deci mi-aţi spune acestea: „Socrate. care a spus că sau nu trebuia din capul locului să fiu adus aci. . m-aţi elibera cu această condiţie. după obiceiul meu: «O. eu însă nu le consider aşa. Să ştiţi bine că. mi s-ar putea răpi cinstea cetăţeniei. lucruri pe care şi Meletos şi oricare altul le socotesc nenorociri mari. cu atît mai mult cu cît îmi sînt mai apropi30 a 32 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 33 aţi prin neam. îmi porunceşte acestea. n-am altă soartă decît moartea. eu pentru voi vorbesc. ci din virtute izvorăsc şi averile şi toate celelalte bunuri omeneşti. o dată adus. ca nu cumva să cădeţi în greşeală şi să vă arătaţi. Socotesc de altfel că. nu ascultăm de Anytos. l-aş cerceta şi l-aş dovedi cum este. se vor strica de tot. nerecunoscători faţă de darul Zeului. de-ar fi să mor şi de mai multe ori. cum este aceea ce se încearcă acum să se facă. fie că mă veţi elibera sau osîndi. eu vă rog. dacă. Dacă. dar mai ales compatrioţilor mei. precum spuneam. dacă însă cineva susţine că altele şi nu acestea sînt învăţăturile mele. cum ar crede cineva. bărbaţi atenieni. tu eşti atenian. oricui mi-ar ieşi în cale. însă măjvo±siipunej£eului mai degrabă decît vouă. îţi dăm drumul. te vom osîndi la moarte". bătrin. că eu m-ara supus Zeului din Delfi. învăţînd acestea pe tineri. copiii voştri. tineri şi bătrîni. Nu. nu mi-ar scăpa din mîini uşor. ca mine. pentru felul cum s-ar putea el desă-vîrşi. printr-un vot e împotriva mea. minte. La cele spuse. sînt vătămător. aţi trage şi foloase. Zeul. De mă veţi osîndi la moarte. pentru voi. bărbaţi ai Atenei. dacă scap. Nu cred că dreptatea divină a orînduit astfel încît un ins mai bun să fie păgubit de altul mai rău. Nu ţi-este ruşine să te îngrijeşti aşa mult de averi.ceea ce ştiu cu siguranţă că este rău. Dacă acum mi-aţi da drumul şi n-aţi da crezare lui Anytos. eu v-aş răspunde: „Cetăţeni ai Atenei. nu m-aş depărta. nici Meletos. Nu murmuraţi. Acum. eu cred că mult mai mare nenorocire e să faci decît să înduri o nedreptate. cel mai bun dintre oameni. concetăţean. unul singur sau pentru o societate întreagă. căutînd să le tot sporeşti. căci n-ar putea. l-aş mustra ca socotind de cel mai mic preţ lucrurile vrednice de cea mai mare luare-aminte. ci l-aş întreba. ceva mai bun decît faptul acesta. aş putea fi surghiunit. nu mie îmi veţi aduce vătămare. dar să nu te mai îndeletniceşti de azi înainte cu cercetările tale. nu faceţi asta. pe cînd Pe cele de nimic le pune mai presus de orice. spunînd că şi de acestea se îngrijeşte. de adevăr. dacă m-aţi asculta. nu veţi mai găsi uşor pe altul — chiar dacă spusa mea vă pare de ris — care să fie trimis de Zeu. cît să vă osteniţi pentru suflet. eşti cetăţeanul celui mai mare stat. Mie. Dacă umblu printre voi. dacă aş găsi că nu a dobîndit virtutea. dacă mă veţi osîndi la moarte ca fiind astfel precum v-am spus că sînt. iar pe de altă parte de cugetul tău. care vor stîrni poate şi strigăte. Aş putea fi osîndit la moarte. să ştiţi bine. adaug atîta: fie că daţi crezare lui Anytos ori nu. să nu vă îngrijiţi de trupuri mai presus de orice. ca şi de numele şi de vaza ta. de suflet şi de felul cum să le faci mai desăvîrşite să nu te sinchiseşti defel?»" Şi dacă unul dintre voi ar protesta. al celui mai renumit în înţelepciune şi putere. sînt aşadar departe de a face o apărare pentru mine însumi. nu fac nimic altceva decît să încerc a vă convinge pe toţi. eu nu-mi schimb felul de viaţă. îmi sînteţi dragi şi vă iubesc. căci nu din averi izvorăşte virtutea. pentru. ci numai spune că e virtuos. nici Anytos nu-mi vor aduce d vreo pagubă. nici să vînaţi cu atîta înverşunare averi. nu voi înceta să filozofez. cetăţeni atenieni! împliniţi-mi rugămintea ce v-am făcut de a nu murmura şi de a-mi da ascultare cînd voi vorbi. Eu sînt de altfel încredinţat că în statul nostru nu s-a petrecut. ci vouă înşivă. să nu mai filozofezi. Această ilustrare aş face-o oricui mi-ar ieşi în cale: tînăr. iar dacă te apuci iarăşi de acestea. eu îi stric. adică să se omoare pe nedrept un om.

în sala pritanilor. îngrijindu-se de voi. Puternice dovezi vă voi aduce în sprijin. Dar atunci iarăşi vă veţi petrece restul vieţii dormind. „cei treizeci" porunciră. întru nimic. fără încetare. voind să acopere de păcate pe cît mai mulţi. Că sînt un om trimis cetăţii de către Zeu. încercînd mereu să vă conving că trebuie să vă îngrijiţi de virtute. Este prin urmare o necesitate ca. însă lucruri adevărate. pentru a mă îngriji numai de ale voastre. care să fi înlăturat mai multe nedreptăţi şi călcări de lege în statul său şi care să fi scăpat cu viaţă. Poate vi se pare ciudat că eu umblu pe la unul şi altul şi-mi fac de lucru sfătuindu-vă. n-au putut să aducă un martor care s spună că am primit sau am cerut vreodată plată. Ascultaţi ce mi s-a întîmplat. de teama lanţurilor sau a morţii. n-am avut niciodată vreo dregătorie. cum că am în mine ceva divin. însă nu mă împinge niciodată să fac ceva. 32 a să lucreze ca simplu particular. decît să merg cu nedreptele c voastre hotărîri. nesupunîndu-mă. Se poate să mă şi loviţi. Sînt lucruri supărătoare. El m-a oprit să fac politică. Se poate să vă mîniaţi pe 31 a mine. împreună cu legea şi dreptatea. fapte. din cauza aceasta chiar. dacă cineva într-adevăr se luptă pentru dreptate şi vrea să fie teafăr cîtăva vreme. Oratorii voştri se pregăteau să mă tragă în judecată. multor cetăţeni. c 34 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 35 Cît despre mine. ca un tată sau frate mai mare. vedeţi însă că şi pîrîtorii mei. Nu vă supăraţi că vă spun acest adevăr. aşa se supără cei ce dorm cînd sînt treziţi de cineva. nu v-ar trimite pe altcineva. într-adevăr. lucrurile ar avea o noimă. ci tocmai ce preţuiţi mai mult. eu am rămas însă nestrămutat în părerea că mai degrabă trebuie să înfrunt orice primejdie. în sfîrşit. au dat şi alte porunci la fel. mergînd prin tot locul. să vă îndemn. Acestea s-au întîmplat pe vremea stăpînirii populare. ci cu fapta. de mult aş fi fost pierdut şi e nu v-aş mai fi fost de folos nici vouă. ceva mai tîrziu. nici mie însumi. vă spun hotărît: dacă m-aş fi apucat să fac politică. n-au cutezat totuşi să mă acuze în această privinţă. aţi putea-o înţelege şi din aceasta: nu seamănă cu o faptă b omenească nepăsarea mea faţă de toate lucrurile ce mă privesc personal şi faptul că de atîţia ani îmi las în părăsire gospodăria. Duhul acesta este sădit în mine încă de copil. tocmai atunci aţi hotărît să judecaţi laolaltă pe cei zece strategi — ceea ce era o călcare de jeg — fiindcă nu înmormîntaseră ostaşii căzuţi în lupta pe mare. şi-mi apare ca un glas. voi înşivă aţi recunoscut călcarea de lege. b Eu. Nu reţi mai găsi uşor. dacă daţi ascultare lui Anytos. aduc un martor puternic că şi aici spun adevărul: sărăcia mea. iar în chip public nu îndrăznesc să mă prezint în faţa mulţimii. voi eraţi aţîţaţi şi strigaţi împotriva mea. S-a întîmplat că tribul Antiohis din care fac parte. este cam leneş şi simte nevoia de îmboldire. Eu am fost pentru voi cum e musca pentru un cal mîndru şi de rasă care. să mă urmărească. dar că aş fi pierit. cu toate că m-au învinuit fără ruşine pentru multe altele. Dacă aş fi avut vreun folos din acestea. ziua întreagă. mie şi altora patru. îndată ce se arată. mă împiedică de la ce am de gînd să fac. ca să dau sfaturi statului. să aducem din Salarnina pe Leon Sa-lamineanul spre a fi omorît. bărbaţi ai Atenei. şi mi se pare că-i foarte binevenită această împotrivire.pentru această cetate. Eu singur dintre pritani m-atn împotrivit vouă ca să nu se calce legea. pentru a mă apropia de fiecare în parte. daimonic. se poate să mă şi omorîţi cu uşurinţă. că pentru ea nu mă tem de moarte. cu privire la judecăţi. să vă dojenesc pe fiecare în parte. despre care Meletos a scris şi în actul de învinuire. să vă trezesc. nu ca om politic. nu cu vorba. Eu şi atunci le-am arătat. la fel. Se pare că Zeul de aceea m-a hărăzit oraşului. . Pricina ţine tot de ceea a ce m-aţi auzit adeseori spunînd. afară numai dacă Zeul. pentru a mă batjocori. am fost însă o dată cojogilier. ca să vedeţi că nu sînt în urma nimănui în privinţa dreptăţii. ascul-taţi-mă şi mă veţi cruţa. cetăţeni atenieni. era de rînd în pritaneu. cînd a venit însă la cîrmă stăpînirea celor puţini. şi nu vorbe. atenieni. Nu este om care să se fi împotrivit cu hotărîre marii mulţimi — aceasta de aci sau o alta —. dacă le-aş fi făcut pentru bani. un astfel de om.

ori că m-a ascultat vorbind în particular altceva decît m-aţi auzit toţi ceilalţi. dar dacă cineva. dacă nu se întîmpla să cadă. cum v-am spus. pe Lysanias din Sphettos. precum se cuvine. părinţii ori fraţii. un corupător. i-am îngăduit să-mi şi răspundă. toţi sînt gata să-mi sară în ajutor mie. deşi foarte puternică. ca şi în viaţa particulară. sînt nu numai adevărate. ar fi trebuit ca unii dintr-înşii. nici n-am dat lecţii nimănui. pacă ei înşişi n-ar fi voit să facă aceasta. prin oracole. Multe dovezi îmi stau la-ndemînă să vă conving. Credeţi oare că aş fi dus-o pînă la vîrsta asta dacă. care au avut — dacă au avut — de îndurat vreun râu din partea mea. să ştiţi că acela nu spune adevărul. dar cei nepervertiţi. în scurtă vreme. eu nu l-am ţinut de rău şi nu l-am oprit. Dimpotrivă. dacă aŞ fi ocrotit cauzele drepte şi mi-aş fi îndreptat întreaga luare-aminte. tatăl acestui Critobu-los. prin vise. şi ar fi trebuit să se ridice acum împotriva mea. legaţi de aceştia prin înrudire. a dorit să mă audă cum vorbesc. ce zor ar avea ei să mă ape-î re dacă n-ar fi la mijloc dreptatea mea — sfînta drep-i tate — şi dacă n-ar . măcar pe unul ar fi trebuit să ni-l numească drept martor Meletos.34 a mante al lui Ariston şi fratele său Platon. în cuvîntarea sa. tînăr sau bătrîn. dar uşor de dovedit. tatăl acestui Eshine. căci îndată ce am ieşit din pritaneu. e făcînd politică. prin relele mele poveţe. N-am îngăduit nimic nimănui îm. ori alte neamuri. tatăl lui Epigene. Acum. cei patru au apucat spre Salamina să-l aducă pe Leon. yiie. frate cu Theodot — iar acest Theodot e mort şi nu i-ar putea cere ceva —. sar fi găsit măcar cineva dintre rudele lor. care să-şi aducă aminte de ei şi să-i răzbune. ai căror fraţi au luat parte la convorbirile mele: Nicostrat al lui Theodotid. nu este lipsită de farmec o astfel de cercetare. iar eu m-am dus drept acasă. d cînd au ajuns în puterea vîrstei. să-şi fi dat seama că eu le-am dăunat odinioară. Dacă a uitat atunci. cum au spus Meletos şi Anytos. frate cu Theages. am îngăduit de-aalma. Pasămite. precum şi mulţi alţii. cum i se destăinuiesc cîteodată omului ursita şi porunca divinăi Şi lucrurile. căci dacă eu stric pe unii tineri. deoarece nici n-am făgăduit vreodată cuiva o învăţătură. Adi. în cursul întregii vteţi. să numească unul acum — eu îi dau voie — şi să arate dacă are ceva de spus în această privinţă. vă spun adevărul întreg: fiindcă le place să mă asculte cum iscodesc pe cei ce se cred înţelepţi. dacă a voit să mă asculte ce vorbesc. în tot chipul. acelaşi om în treburile politice. b înţeleg de asemenea că s-ar putea ca pervertiţii să 1 aibă motivul lor de a-mi veni într-ajutor. un răufăcător al rudelor lor. Dintre aceştia. bărbaţi ai Atenei. Aiantodor şi fratele său Apolodor. Paralos al lui Demodocos. şi dacă pe alţii i-am şi stricat. Din această pricină aş fi fost desigur osîndit la moarte. să mă întrebe: şi. această sarcină mi-a fost hărăzită de Zeu. n-am săvârşit de frică vreo nedreptate. nici acestora despre care ponegri-torii mei spun că-mi sînt şcolari. Şi nimeni altul n-ar reuşi. însă. pe care i-aş mai putea numi. iată mai e întîi pe covirstnicul meu Criton. numai către astfel de pricini? Departe de asta. Dar de ce unii simt plăcere să-şi petreacă mai toată vremea cu mine? Atenieni. iată şi pe alţii.33 36 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 37 potriva dreptăţii. faţă de-ai lor. care sînt acum bărbaţi în vîrstă. m-aş fi purtat ca un om cinstit. stăpînirea aceea.că nu-mi pasă de moarte — nu d ştiu dacă nu vorbesc cam de-a dreptul — dar că grija mea de căpetenie era numai să nu săvîrşesc ceva nedrept sau nelegiuit. ori să afle cum îmi fac datoria. învăţător n-am fost nimănui vreodată. să mă învinuiască şi să se răzbune. fără a fi. şi celui bogat şi celui sărac. pe cefisianul Antiphon. Dar eu. de a ajuns vreunul din aceştia om de treabă ori de nu. m-am arătat întotdeauna la fel. eu nu mi-aş putea însuşi pe drept răspunderea. sub cuvînt că nu-mi dă bani. însă văd aici de faţă pe mulţi dintre dînşii. Cine susţine că a primit lecţii de la mine. n-am luat bani de la nimeni ca să stau de vorbă cu el şi cu nimeni n-am refuzat să discut. mult-puţin cît am lucrat. pe cînd erau copii. cetăţeni. de la aceştia veţi afla tocmai contrariul. Nu m-a înspăimîntat acea cîrmuire. cetăţeni atenieni.

a voastră şi a întregului stat. însă cu totul altfel este adevărul. dacă s-ar purta astfel aceia dintre voi care par mai deosebiţi prin înţelepciune. pentru a vă ruga să mă achitaţi prin voturile voastre. nici ceilalţi n-am respecta astfel pietatea. bărbaţi ai Atenei. Deşi păreau să însemne ceva. chiar dacă noi am vrea s-o facem. în adevăr. cetăţeni ateriieni. să nu întrebuinţez nici unul din aceste 38 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 39 mijloace? Cugetînd în sine acestea. a fi ceva. mai d ales sfînt — mai ales cînd sînt învinuit de acest Me-letos pentru călcarea religiei. dar care de fapt face de rîs cetatea. el a jurat nu că va face pe placul cui i se va părea. oamenii mai deosebiţi prin !virtute. la vîrsta mea. socotind poate că. Dimpotrivă. eu aş fi acum liber. 163. ci una cu mult mai mare. dar nici voi n-ar trebui să ne-o îngădu2 Homer. ci să-Hămureşti şi să-l convingi. doar e ştiut lucru că Socrate se deosebeşte 35 a prin ceva de ceilalţi oameni. iar doi sînt încă mici. dar e lămurit pentru fiecare că. pare-se. ca să jertfească dreptatea pentru hatîruri. iţi. bărbaţi ai Atenei. Pentru cinstea mea. Dar şi aşa. cei ce părem. măcar faţă de Meletos. Mai mult. el ar fi trebuit să plătească . nu se cuvine să facem nici noi. N-aş fi crezut că va fi o deosebire atît de mică. Acest fel de oameni îmi pare că fac statul nos-b tru de ocară pînă întratît. Am văzut în cîteva rînduri pe unii de felul acesta.şti că Meletos minte. Ar fi ruşinos. pentru a stîrni mila. sînt cuvintele acestea şi poate altele de acelaşi fel. încît şi străinii au ajuns să spună că. sau dacă voi nu i-aţi osîndi la moarte. XIX. Dacă deci simte aşa vre-pnul dintre voi — ceea ce n-aş crede — aş fi în drept d să-i răspund următoarele: „Am şi eu. dacă mor. în cine ştie ce proces mai mic decît acesta. aproape că am spus. unul acum e mare. dacă prin rugăminţi v-aş sili la aceasta. ceva rude. tot mă 40 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 41 simt achitat. îndură o groaznică suferinţă. m-aş învinui singur că nu cred în zei. într-o pricină. la atenieni. Eu. numai. nu numai că faţă de el sînt achitat. De un lucru însă mă minunez: de numărul voturilor. iar eu spun adevărul? Acum fie. Asemenea lucruri. •"Lăsînd deoparte însă cele ce privesc faima. dar mai cu sea36 a mă de faptul că nu mi-a venit deloc pe neaşteptate. nici noi nu trebuie să vă îmbiem la călcarea jurămîntu-lui. ar rămîne nemuritori. de o parte şi de alta. căci. că-i drept să te rogi de judecător şi c să scapi prin rugăminţi. E limpede lucru că. şi pentru mine şi pentru voi. Iar eu. cînd au apărut la judecăţi s-au umilit în chip de necrezut. bărbăţie sau altă virtute. respect pe zei ca nici unul dintre pîrîtorii mei. că doar nu de aceea sade judecătorul acolo. pe cît se pare. rude. nu se deosebesc întru nimic de femei. preabunule. De ce e nu voi face una ca asta? Nu fiindcă sînt trufaş. decît pe acela care aşteaptă în linişte hotărirea voastră. să fac faţă de voi ce nu socot vrednic. cu-adevărat. am şi trei copii. vorba lui Homer: «N-am răsărit din stejar şi nu m-am născut dintr-o stîncă» 2. de n-ar fi avut alături peAnytos şi Lycon. cetăţeni atenieni. bărbaţi ai Atenei. eu nu găsesc de cuviinţă să fac asta. după cît îmi pare. ajuns în faţa urnei. ce pune în joc supremul risc. să se roage de judecători cu multe lacrimi. cum îşi va fi adus la judecată copilaşii. eu nu găsesc. nu este vorba nici dacă întîmpin moartea cu vitejie sau cu frică. drept şi sfînt — pe Zeus. dacă v-aş îndupleca să fiţi de partea mea. ţine de multe pricini. nu voi aduce aici pe nici unul." Cu toate acestea. adevărat sau mincinos. Odiseea. căci nici unii. deşi aţi jurat. să arătaţi că mai degrabă aţi osîndi pe cel ce joacă asemenea piese de teatru. las deci în seama voastră şi a Zeului să judece cum e mai bine. nici voi să nu vă lăsaţi tîrîţi într-acolo. De aceea. spre a putea cîştiga. ar\ fi căzut altfel. ci ca să judece după ea. aducîndu-şi aminte c cum el. S-ar putea însă ca unul dintre voi să mă ţină de rău. Nu-mi cereţi deci. s-ar mînia şi m-ar osîndi cu ciudă. v-aş învăţa chiar eu să nu credeţi în fiinţa zeilor şi atunci. Şi iată! că. voind să mă apăr. cu scopul de a stîrni mila voastră. Am şi eu. dacă treizeci de voturi. cetăţeni! Ce-am avut de zis în apărarea mea. cineva s-ar înăspri poate faţă de mine. prieteni mulţi şi rude. nici fiindcă vă dispreţuiesc. a fost nevoit. chiar cei puşi de ei în fruntea dregătoriilor şi 'a celorlalte locuri de cinste. atenieni.j. cît de cît. ci din oameni. Cetăţeni ai Atenei! Că nu m-am răzvrătit faţă de osîndirea mea. cu trecutul şi numele meu. ci că va judeca după legi.

bărbaţi atenieni. de voi vorbi mă vor asculta tinerii. Poate va zice cineva: „N-ai putea totuşi. cău-tînd a-i aduce. cu un cal. ca şi cum aş glumi. De ce m-aş teme? Să nu îndur ceea ce Meletos cere împotriva mea? Dar eu zic că nu ştiu nimic despre moarte. căci n-ar fi dobîndit b nici a cincea parte din voturi. Dacă spun că asta înseamnă să nu ascult pe Zeu. paznicilor rînduiţi de cei unsprezece? Atunci amenda? Şi să c stau închis pînă cînd o voi plăti? Dar este pentru mine acelaşi lucru cu cel amintit. atenieni. precum socotesc. putere militară. bărbaţi ai Atenei. convingînd pe cei mai bătrini s-o facă. rînd pe rînd.amenda de o mie de drahme. cum este în alte state. Aşadar. eu vă cer să-mi faceţi cinstea de a fi hrănit în pritaneu! 371 Poate că spunînd acestea. şi dacă voi zice. ce aş putea cere? Ce sînt vrednic să îndur sau să plătesc. Ce-i trebuie însă unui om sărac. nu mă veţi crede. Sînt încredinţat că n-am făcut rău. ca un vinovat. spre a deveni cît mai bun şi mai înţelept. Dacă deci încuviinţaţi să fiu răsplătit pe drept. cum vă păream cînd v-aţi aşteptat din parte-mi să vă cer îndurare. dînşii mă vor alunga. să pot crede aşa ceva. deoarece ne-a fost dat să dezbatem procesul într-un timp prea scurt. adevărul e altul. una despre care ştiu sigur că este rea? Care? Temniţa? Dar ce-mi trebuie o viaţă în închisoare. acest om cere împotrivi mea pedeapsa cu moartea. să ies din oraşul meu. că din această cauză n-aş putea trăi în linişte. atunci poate v-aş fi convins. de calomnii atît de vechi. cu o pereche de cai sau cu carul cel mare. nici dacă e un rău. căci n-am de unde plăti. nu însă fericirea pe care v-o dau eu. atît de vîrstnic. ce să cer la rîndul meu? Nu este firesc să vă cer ceva după merit? în acest caz. pe cale particulară. de asemenea. cu voie. faţă de nimeni. ca judecăţile ce privesc pedeapsa cu moartea să se facă nu într-o singură zi. acum însă nu este uşor să mă desprînd. va par şi acum trufaş. ci b în mai multe. o dată ce vei fi ieşit de aici?" Asupra acestui lucru îmi este cel mai greu din toate să conving pe unii dintre voi. Dar de acest lucru nu v-am putut convinge. Dacă însă spun că binele cel mai mare pentru un om este să se 38 a îndeletnicească în fiecare zi cu virtutea şi cu celelalte probleme despre care mă auziţi discutînd şi făcînd analize asupră-mi şi asupra altora. nici pentru voi. oriunde voi merge. Iar o astfel de răsplată poate fi binevenită pentru mine numai dacă este potrivită trebuinţelor mele. într-un timp aşa de scurt. tot din pricina lor. 42 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 43 Frumoasă viaţă mi-ar rămîne mie acum. dacă voi. nici dacă e un bine. un astfel de premiat vă dă o spoială de fericire. să trăieşti şi mai departe. Numai că. mare poftă de viaţă ar trebui să mă sţăpînească şi prea mult mi-aş întuneca judecata. Dar. nici de treburile statului. oratorie populară. fiindcă în cursul vieţii nu am înţeles să trăiesc liniştit. Iar unul ca ace. bărbaţi ai Atenei. în sensul că aş merita vreun rău şi cerîndu-mi singur pedeapsa. în loc de această răsplată nesigură. că nu este de trăit o viaţă ce nu se supune acestei cercetări. am pătruns în viaţa fiecăruia. concetăţeni ai mei. schimbînd cît voi trăi oraşele şi gonit fiind din fiecare! Ştiu bine că. eu am. Eu însă. cît de stat însuşi — şi de orice altceva în acelaşi fel? întrucît deci am fost aşa. încă .e la n-are nevoie de hrană. Dacă ar fi fost în legea voastră. care săvîrşeşte binele şi are nevoie să trăiască în linişte. nici pentru mine? Fiindcă. dacă trebuie să fiu preţuit după merit. atîtea şi atîtea dregătorii. pentru a vă putea da îndemnuri? Nimic mai nimerit. ca rob plecat. cel mai mare bine? Fiindcă am încercat să conving pe fiecare dintre voi că nu e bine să se îngrijească de treburile lui mai înainte de a se fi îngrijit de el însuşi. Socrate. cetăţeni atenieni. cu atît mai mult nu-mi voi face rău chiar mie. ba chiar conspiraţiile şi răzvrătirile în statul c nostru? Fiindcă m-am socotit de fapt mai cinstit de-cît trebuie ca să scap cu viaţă? Fiindcă nu m-am amestecat în lucruri din care n-ar fi ieşit nici un folos. atenieni. cum mă ascultă şi aici. Atunci să-mi aleg. vorbind împotriva mea însumi. n-aţi Putut răbda vorba şi purtarea mea. am nesocotit lucrurile de care se îngrijesc cei mai mulţi: avere şi rînduială în casă. ce plată mi s-ar cuveni? d O bună răsplată. însă în tăcere şi liniştit. atunci părinţii e şi rudele lor mă vor alunga. ci v-au fost aşa de grele şi urite încît să căutaţi a scăpa de ele. cum v°r putea alţii să le rabde cu uşurinţă? Departe de d mi. Dacă-i voi ţine departe de mine. dacă însă nu-i voi îndepărta. decît ca pe un astfel de om să-l hrăniţi în pritaneu. mai degrabă decît pe acela dintre voi care ar fi cîştigat premiul la Jocurile olimpice. Să vă cer surghiunul? Poate mi l-aţi da. încredinţat fiind că nu fac rău nimănui. ca să nu înţeleg că.

mai mult ca oricînd. în război. celor ce m-aţi osîndit. nu vă pot convinge uşor. Vouă. eu însă nu socotesc îndeobşte că mi se cuvine ceva rău. prefer. b iată. Dacă a credeţi cumva că ucigînd oameni veţi înlătura pe cei ce vă mustră că nu duceţi o viaţă cinstită. ci tocmai dimpotrivă: cea mai dreaptă şi mai uşoară mîntuire aţi găsi-o nu în înăbuşirea glasului celorlalţi. încetinel şi bătrîn cum sînt. e Cît priveşte pe cei ce n-au votat contra mea. pe care le socotesc nevrednice de mine. Aceloraşi le mai spun următoarele: poate veţi crede. v-aş fi cerut o pedeapsă bănească. faţă de voi. Şi vor fi. fie 39 a litorcîndu-se cu rugăminţi către cei ce-l urmăresc? Tot astfel în fiecare primejdie sînt multe mijloace de a te feri de moarte. nu este atît de greu să scapi de moarte. că am căzut învins din lipsa acelor cuvinte prin care v-aş fi putut convinge. dacă aş fi avut credinţa că un om trebuie să facă totul. eu i-am ţinut în umbră pînă acum. Eu acufnTrăiesc acele clipe cînd sufletul omului poate. veţi dobîndi faima şi veţi da prilejul să se spună. să viu cu plînsete şi vaiete. osîndiţi de adevăr: fiecare rămîne la osînda sa. Dar. afară numai dacă nu mă veţi osîndi la cît sînt în stare a plăti. cît să fugi de Păcat. cît şi în luptă. decît să trăiesc altfel. apărîndu-mă în acest chip. c îmi rămîne acum o dorinţă. aş sta cu plăcere de vorbă cu dînşii asupra întâmplării de faţă. Aceasta vă prevestesc. Poate că aşa şi trebuia să se întîmple. De cîte ori n-ar putea cineva. pe Socrate. vouă care m-aţi condamnat. Ei se duc spre păcat şi nedreptate. vi se va întîmpla tocmai dimpotrivă. Eu însă sînt departe de părerea aceasta. nu judecaţi bine. b ■ Că lucrurile sînt aşa cum vi le-am spus. Nu aceasta e scăparea cea mai bună. Dacă aţi fi aşteptat numai puţină vreme. atenieni. v-o spun. în schimbul cîtorva ani din viaţa mea. numai şi numai să scape de urmărire. Critobulos şi Apolodor mă tot îndemnau să vă cer o pedeapsă de treizeci de mine. fie. eu. Cei ce vă vor chema la răspundere vor fi mai mulţi. nici cinstită. nici eu. Sînt înfrînt fiindcă n-am vrut să mă apropii de voi cu acel fel de vorbire care ştiu că v-ar fi plăcut prea mult la auz. pe chezăşia lor. căci atît la judecată. să scape de moarte. c Bărbaţi ai Atenei. şi cred că în lucrurile acestea a fost o măsură. ca să scape de moarte. fiindcă nu am făcut şi nu am spus multe şi de toate. dar voi sînteţi deprinşi să le auziţi de la atîţia alţii! Eu. să mor. nu-ţi trebuie decît cutezanţa de face sau a spune orice. cu atît mai aprigi cu cît sînt mai tineri. cel puţin cît mai zăbovesc dregătorii. căci acesta aleargă mai iute decît moartea. osîndit de voi. mă osîndesc şi la atîta. de către oricine va voi să ocărască statul nostru cum că aţi omorit un om înţelept. Dimpotrivă. moartea mea ar fi venit de la sine. şi amarnic vă vor necăji. ci numai pentru cei ce m-au osîndit la moarte. iuţi şi puternici. Dacă aş fi avut bani. pînă cînd va trebui să plec spre locul . şi nici acum nu-mi pare rău că mi-am făcut o astfel de apărare. atenieni. cetăţeni. însă — nu am. bărbaţi ai Atenei. Criton. Eu plec spre moarte. cît aş fi putut plăti fără nici un neajuns. să prorocească.mai puţin mă veţi crede. ca să deveniţi cît mai virtuoşi cu putinţă. fie aruncînd armele. nici e cînd m-am apărat n-am vrut să fac nimic ce nu este demn de un cetăţean liber. Vouid să vă aducă vouă o dojana. Spun aceasta nu pentru toţi. chiar dacă este pus în faţa primejdiei. ci în pregătirea de sine a fiecăruia. vă spun în numele lui Zeus: o pedeapsă mult mai grea decît aceea că mă ucideţi vă aşteaptă curînd după moartea mea. Poate m-aş înlesni să plătesc o mină de argint: la atîta mă osîndesc. nici un altul nu se cuvine să întreprîndă chiar orice. iar dinşii vă vor fi chezaşi de încredere pentru plata banilor. deşi nu sînt. cetăţeni ce mă daţi morţii. Vedeţi cît de mult a înaintat vîrsta asupra vieţii şi cît de aproape am ajuns de moarte. ci de cutezanţă şi neruşinare. am fost 44 PLATON doborît de ceea ce venea mai încetinel: moartea. vreau să vă prorocesc ceva vouă. au fost biruiţi de un lucru mai iute decît dînşii: păcatul. Da. într-adevăr. să spună orice. Prin această hotărîre credeţi că puteţi să scăpaţi de a da socoteală de viaţa voastră. ei mă vor numi d sigur om înţelept. iar voi nici n-aţi simţit-o. sînt înfrînt datorită unei lipse. despărţindu-mă de voi. Iar prigonitorii mei. însă nu de vorbe. Platon acesta.

atunci ce bine s-ar putea închipui mai mare decît 41 a moartea. Radamante. Dar. întîl-nindu-mă cu Palamede şi cu Aias al lui Telamon şi cu oricare dintre cei vechi. . să cercetez şi să iscodesc şi pe cei de acolo ca pe cei de aici. Dacă moartea este aşa ceva. dacă n-aş fi săvîrşit azi vreun bine. care în viaţa lor au trăit după dreptate. Judecătorilor — şi vă zic aşa fiindcă voi sinteţi adevăraţii mei judecători —. după cum spun unii. atunci moartea se înfăţişează ca a un minunat cîştig. pe lîngă alte fericiri. sau pe Sisif. pe care i-am mai putea cita. cele ce s-au întîmplat cu mine sînt un bine. Şi ce n-ar da cineva. acest semn al Zeului nu m-a întîmpinat nici de dimi. Dovadă puternică e tocmai faptul că. dar însuşi Marele Rege ar găsi că acestea sînt prea puţine la număr faţă de celelalte zile şi e nopţi. să poată iscodi pe acel conduc cător al marii oştiri împotriva Troiei. şi pe aceea de a fi nemuritoare pentru restul vremii. cît e de întemeiată nădejdea de a socoti moartea un bineTln adevăr. numai o schimbare şi o trecere a sufletului de aici într-alt loc.. Ca prieteni APĂRAREA LUI SOCRATE 45 e-mi sînteţi. lumea de aCOlo are.„-profetiCL. ar trebui să spună cîte zile c 46 PLATON APĂRAREA LUI SOCRATE 47 şi cîte nopţi din viaţa lui a trăit mai liniştit şi mai plăcut decît în noaptea aceea — socotesc că nu numai un om de rînd. de şi-ar alege cineva o noapte în care a dormit aşa de bine încît n-a fost tulburat nici măcar de un vis.unde urmează să-mi dau sfîrşitul. să găsească acolo pe adevăraţii judecători. bărbaţi sau femei? Să stai de vorbă cu aceştia. iar astăzi. pe Minos. desigur. chiar şi în privinţe neînsemnate.tru nimic. ei nu te osîndesc la moarte pentru asemenea fapte. despre care se spune că împart dreptatea în acea lume. Căci atunci întreaga veşnicie nu pare a fi altceva decît o singură noapte senină. sau este. Iar dacă în moarte nu-i nici o simţire. nu m-a oprit deloc şiiujş-a împotrivit la nici o faptă. fără a fi. cînd vedeţi şi voi şi cînd oricine ar putea crede că trec prin cele mai grele împrejurări. precum şi ce însemnătate are faptul.b neaţă. mi s-a întîmplat ceva minunat. sau pe Odiseu. şi atunci cel mort nare nici o simţire pen. cînd am sosit aici. ori pe alţii. cînd am ieşit din casă. judecătorilor. oare această strămutare să fie rea? Şi tot astfel: pentru cine dintre voi este lucru de mic preţ a se întilni cu Orfeu. judecătorii mei? Oare să scape cineva de aceşti aşa-zişi judecători. Obişnuitul gla§.al daimonului l-am auzit adesea în cursul întregii mele vieţi. De aceea. să-i iscodeşti: iată o nespusă fericire. faţă de cea de aici. dacă apoi ar com-Para acea noapte cu toate celelalte nopţi şi zile ale vieţii sale şi. şi nu judecăm drept cînd credem că moartea este o nenorocire. el mi se împotriveşte ori de cîte ori am de gînd să săvârşesc ceva nedrept. De altfel. aş vrea să vă spun ce mi s-a întîmplat 40 a mai adineauri. şi dacă sînt adevărate cele ce se spun că acela este locul de întîlnire al tuturor care au murit. Musaios.o fi deloc. glasul tainic nu ar fi tăcut. Hesiod şi Homer? Dar aş vrea să mor de mai multe ori. Căci.' Căci socotesc că. Triptolem şi pe ceilalţi semizei. să coboare în lăcaşul lui Hades. mai rămîneţi cît timp nu ne împiedică nimic să ne mai povestim cîte ceva unii altora. atenieni. nici în clipa cînd începeam să mă apăr. o. în multe alte împrejurări. dacă acestea sînt adevărate b căci mi-aş petrece şi pe-acolo vremea minunat. Pasămite. cercetîndu-le. ci mi s-ar fi împotrivit. în împrejurarea de faţă însă. Aias. Să văd care dintre ei este înţelept şi care crede numai că este. astăzi. mă oprea chiar în mijlocul vorbirii. a fi mort este din două lucruri unul: sau este totuna cu a nu \. nici mai apoi. Dar cea mai mare plăcere a mea ar fi. care au murit şi ei în urma unei judecăţi nedrepte. să fii mereu cu dînşii. Cu toate acestea. la nici un cuvînt al rrieuTCare săTfte-priclna acestui lucru? Să vă spun eu. la judecătorie. cînd vorbeam. ci ea este ca un somn adînc. Cred că nu mi-ar fi deloc neplăcut să pun alături propriile mele suferinţe cu ale lor. eu o numesc cîş-tig. cît ne mai este îngăduit. mii şi mii. dacă cel puţin cele ce se spun sînt adevărate. fără îndoială. Dacă insă moartea este precum o călătorie de aici în alt loc. ca atunci cînd cineva doarme fără măcar să aibă un vis. să ne gîndim şi aşa.

SOCRATE Bine. de astă dată. Socrate. dar eram uimit văzîndu-te cît de lin dormi şi dinadins nu te-am trezit. ci ei socoteau să-mi facă rău. dar cred că va sosi astăzi din cîte spun nişte călători veniţi de la Sunion şi care au lăsat-o acolo. Aceasta. şi poate pentru mine cel mai mult. Socrate. nefiind nimic. şi că rosturile lui nu sint lăsate în părăsire de zei. închipuindu-şi că este ceva de capul lor. Iată de ce glasul tainic nu mi s-a împotrivit deloc. mai mult ca de virtute. CRITON Ce vis? SOCRATE Se făcea că o femeie foarte frumoasă. SOCRATE întîmplă-se-ntr-un ceas bun. nici eu n-aş fi vrut să stau de veghe atîta. cînd în fapt n-ar fi vrednici de nimic. Drept aceea. eu ca să mor. îţi spun asta luîndu-mă după un vis pe care l-am avut în noaptea aceasta. să-i pedepsiţi. nici după ce moare. SOCRATE Şi cum de s-a înduplecat paznicul închisorii să te lase să intri? CRITON Am fost de-atîtea ori pe-aici. SOCRATE Spune-mi. acesta este. Cri-ton? Sau o fi tîrziu? CRITON E foarte devreme. De fapt te-am admirat adesea şi mai înainte pentru firea ta. în-y veşmîntată în alb. în-cît mă ştie bine. fie de altele. SOCRATE Ce veste? S-a întors de la Delos corabia? d CRITON Nu. ca să-ţi petreci aceste clipe cît mai tihnit cu putinţă. greu de îndurat. nenorociri ca aceasta se abat şi asupra altora de seama ta şi totuşi vîrta nu le dă deloc detaşarea de a-şi primi cu resemnare soarta. Şi. CRITON CRITON 49 SOCRATE CRITON 43 a SOCRATE Ce-i cu tine aici atît de devreme. puţin mai înainte. 42 a Acum însă este vremea să ne despărţim. judecătorilor. după cum spuneam. nici în viaţă. din cîte văd. îi vor ruga măcar atîta: pe copiii mei. s-ar cădea să fiţi cu bune nădejdi faţă de moarte. Dar oricum. Cele ce mi se petrec mie acum. . niciodată. ci pentru mine şi toţi prietenii tăi. dar ca acum. Dar tot nu cred că va sosi azi. viaţa ta va trebui să se sfîrşească. nimeni n-o ştie fără de numai Zeul. de cînd cu nenorocirea aceasta. şi-apoi. şi-o să ţi-l spun. nu mă pol deloc supăra pe cei ce m-au osîndit. şi să le pricinuiţi aceeaşi mîhnire pe care v-am pricinuit-o eu vouă ori de cîte ori veţi găsi că ei se îngrijesc fie de averi. CRITON Ai vreun motiv? 44 a SOCRATE Am. să fiu dezbărat de toate. pentru că nu se vor fi îngrijit de cele ce trebuie. sînt convins că nu va sosi astăzi. şi eu şi copiii mei. deşi gîndul lor.. numai că eu. venea spre mine şi chemîndumă. Nu încape deci îndoială că are să sosească astăzi şi că mîine. tristă şi greu de îndurat nu pentru tine. „tu în trei zile vei fi în ţara mă-J noasă. la ei. Socrate.Dar şi voi. şi să-i certaţi cum v-am certat eu. SOCRATE E drept. în Ftia" 1. să nu credeţi că sînt din întîm-plare. ori de cîte ori se vor arăta altora a fi ceva. SOCRATE S-a luminat de ziuă? CRITON Abia mijesc zorile. ai venit chiar acum sau eşti aici mai de mult? CRITON Mai de mult. dacă-mi veţi împlini dorinţa aceasta. Aşa vor zeii. şezînd lîngă mine fără un cuvînt? CRITON îţi spun drept. oameni buni. Dar tot nu mi-ai spus de ce-ai venit aşa devreme? CRITON Ca să-ţi aduc o veste tristă. Care dintre noi păşeşte spre un lucru mai bun. eu sînt încredinţat că e mai bine pentru mine să mor şi. Şi singurul lucru de mustrat. Trebuie să mor a doua zi după sosirea corăbiei. b SOCRATE Atunci de ce nu m-ai trezit şi-ai aşteptat atîta. Criton. « cînd vor creşte. cum mi-ar sta la anii mei să-mi pară rău că trebuie să mor? N-ar fi absurd? CRITON Dragul meu Socrate. l-am îmbunat şi eu cu ceva. cînd mă osîndeau şi mă pîrau. ca şi peceTce m-au pîrît. nu-i aşa? CRITON Magistraţii aşa spun. şi un lucru mai ales să-l adîn-ciţi ca pe un adevăr: că pentru omul drept nimic nu d este rău. n-a fost sămi facă bine. îndurerat cum sînt. ci mîine. aşa că bine ai făcut că nu m-ai trezit. cu aceasta. Criton. îmi spunea: Socrate. o înduri cu atîta uşurinţă şi seninătate! SOCRATE Dar bine. voi socoti că am primit ce se cuvine de la voi. aşa să fie. voi ca să trăiţi. încă nu.

Criton. Criton. Vei c fi bine primit pretutindeni. scoţîndu-te de aici. căci dacă vei muri. am să mai am de îndurat şi altă nenorocire. Şi încă ceva. nici să-ţi faci o grijă din faptul că. Unde mai pui că. mă tem.. de părerea celor mulţi? Oamenii cu judecată. cu oarecare cheltuială. d CRITON E adevărat.CRITON Ciudat vis. lăsîndu-i la voia întîm. cred că sîntem datori să înfruntăm primejdia aceasta şi. nici pentru ei n-ar trebui bani prea b mulţi. nici Cebes n-ar precupeţi nimic. unul dintre ei. dacă li se vorbeşte urît despre cineva. Aşadar. poate.d Plării. Vor avea parte. SOCRATE O. e CRITON Să zicem că ai dreptate. si-lindu-ne astfel să pierdem fie întreaga noastră avere. tot ce fac. tu îi părăseşti. Dacă cei [mulţi ar putea fi în stare să facă răul cel mai mare. aceea că mulţi care nu ne cunosc bine nici pe mine. Te rog. tu singur ai fost acela care ai refuzat să scapi de aici? SOCRATE De ce să ne pese. bunul meu Criton. repet. minunatul meu prieten. SOCRATE Ce bine ar fi să fie aşa. fără îndoială. îţi trădezi. mi-ar fi stat în putere. ascultă-mă şi fă cum spun. ca să te salvăm. nici pe tine vor crede că c n-am făcut nimic ca să te salvez. mi se pare că nu eşti îndreptăţit să faci ceea ce ai de gînd: să renunţi de bunăvoie la o salvare care îţi stă în putinţă. mă tem. care ne vor acuza că te-am răpit. SOCRATE Cred că e foarte limpede. Iliada. Socrate. Una din două: ori să n-ai copii. pe lîngă faptul că pierd un prieten cum n-am să mai am altul vreodată. cei mulţi. astfel ca nimeni de acolo să nu-ţi poată face vreun rău. asHomer. atunci ar fi în stare şi de cel mai mare bine. refuzînd să pleci din închisoare. dacă-i ai.. Socrate. purtîndu-te astfel. CRITON Prea limpede.îţi stă la indemînă tot ce am şi cred c-ar fi de ajuns. în ciuda stăruitoarelor noastre îndemnuri. oriunde te-ai duce. Socrate: nu-i aşa că. nici de alta: nimeni nu a devenit înţelept sau nu şi-a pierdut înţelepciunea A datorită lor. nici nu cer prea mult. de cel mai mare dintre toate. cînd tocmai tu ar trebui s-o alegi pe cea pe carejyajege-o orice bărbat . singurii vrednici de luat în searrîaT vor înţelege lucrurile aşa cum s-au petrecut cu adevărat. Socrate. CRITON Dar crede-mă. crescîndu-i şi educîndu-i. lasă grija asta la o parte. La urma urmei cei dispuşi să te salveze. o dată plecat din Atena. n-are rost ca făcîndu-ţi astfel de gînduri să renunţi la salvarea ta. Dacă vrei să pleci în Tesalia. chiar împrejurarea de faţă dovedeşte limpede că. prietenii mei de acolo te vor trata cu cea mai mare stimă şi te vor ocroti. ci. are la el toţi banii de care avem nevoie. Şi ce reputaţie este ţmai ruşinoasă decit să treci în ochii lumii drept un lom care îşi pune averea mai presus decît prietenii? Cum o să creadă ei. IX. fac la întîmplare. Iată. şi totuşi sîntem nevoiţi să ţinem seama şi de părerea celor mulţi. te gîndeşti la mine şi la ceilalţi prieteni ai tăi? Ori te temi poate că vom avea de suferit din pricina sicofanţilor. iar sicofanţii ştii şi tu cît sînt de ieftini. dacă ţie însă. Dar mai bine ascultă-mi sfatul. Socrate. dacă e nevoie. 50 PLATON CRITON 51 cultă-mi-l cît mai este vreme şi salvează-te. sînt în stare nu de un rău oarecare. Dar ei nu sînt în stare nici de una. 363. din prietenie pentru mine. atunci să ştii că străinii care se află aici sînt gata s-o facă. şi \copiii: în loc să îi creşti şi să îi educifăcîndu-i oameni întregi. tu însă pari să fi ales calea cea mai uşoară. chiar una şi mai mare. aşa cum spuneai la proces. Storniastebanul. de soarta obişnuită a orfanilor lipsiţi de orice sprijin. căci. spune-mi însă altceva. şi ca el mulţi alţii. ori. în dorinţa lor de a te nimici. deşi. să pătimeşti alături de ei. ba chiar aş zice că tu te străduieşti să ajungi exact acolo unde s-ar fi străduit şi chiar s-au străduit să te aducă duşmanii tăi. îţi pare rău să-mi cheltuiesc averea. n-ai de ce să te temi. că. nu ţi-ai mai găsi rostul. sigur că sînt îngrijorat de toate acestea şi de cîte altele încă. Criton. 45 a fie bani şi poate chiar mai mult decît atît? Dacă de asta te temi.

dacă nu. şi deznodă-mîntul acesta ridicol. critica şi judecata oricărui om sau numai de ale aceluia care este medic pedotrib? CRITON Numai de ale aceluia. deşi nu mai e timpul să stai să chibzuieşti. iar de altele d nU? Sau a fost adevărată doar înainte de condamnarea mea. şi că de fapt nu era decît o joacă şi-o pălăvrăgeală? Ceea ce vreau eu. după o examinare atentă. totul devine zadarnic. pe cît intră în firea lucrurilor omeneşti. Tu ştii că eu. zelul tău ar fi demn de toată lauda. s-au dovedit a fi cele mai bune. Chibzuieşte. Gîn-deşte-te deci bine. De aceea sîntem datori să cercetăm dacă e bine sau nu să facem ce spui tu. cu cît este mai mare. altele nu? Ce zici? Nu e adevărat? CRITON Ba da. copleşindu-ne cu închisori. dacă ar fi îmbinat cu un anume grad de dreptate. SOCRATE Şi nu crezi că trebuie preţuite cele bune. cu atît mă mîhneşte mai mult. Criton. nu mai e nimic de făcut. de dragul vorbei. îmi este ruşine. iar dacă. dacă eram cît de cît buni la ceva. Nu mai e de şovăit: totul trebuie îndeplinit în noaptea care urmează. puteam şi aveam mijloace s-o facem. dintre părerile oamenilor unora trebuie să le acordăm importanţă. ca nu cumva nenorocirii să i se adauge ruşinea. Socrate. Or. în raport cu împrejurarea de faţă. Dacă mai zăbovim. execuţii j confiscări. afirmaţia că de unele păreri trebuie să ţinem seama. atunci poţi să fii convins că n-ai să-mi zdruncini hotărîrea chiar dacă ar căuta să ne sperie ca pe nişte copii. nu vom putea formula altele mai bune. cînd îmi dau seama că vom lăsa tuturora impresia că tot ce s-a petrecut se datorează laşităţii noastre: şi faptul că ai apărut în faţa tribunalului. putînd să nu apari. prietenii tăi. şi anume că. nu m-am lăsat convins decît de raţiunile care. cum nu te-ai ! salvat nici tu însuţi. este să vedem împreună dacă. întotdeauna. iar acum se dovedeşte că a fost făcută doar aşa. Socrate. gîndindu-mă şi la tine şi la noi. Te rog dar. tocmai tu care susţii sus şi tare că preocuparea vieţii tale întregi a fost virtutea.47 a maţia că nu toate părerile oamenilor trebuie preţuite. 54 PLATON . într-o doară. în toate împrejurările. nu eşti ameninţat să mori mîine. în împrejurarea de faţă. şi faptul că procesul s-a desfăşurat aşa cum s-a desfăşurat. nu crezi că e foarte adevărat? Doar tu. nu pot dezminţi acum principiile pe care le-am invocat altă dată numai pentru că mi s-a întîmplat ce mi s-a întîmplat.-?5§fica ţine oare seama de lauda. ascultă-mă şi fă neapărat ce-ţi spun. b SOCRATE Dragul meu Criton. Dacă nu mă înşel/oamenii care nu vorbesc doar ca să vorbească au susţinut de fiecare dată cam ce spuneam şi eu adineauri. dacă ne luăm ziua bună de la ea sau îi păstrăm credinţă. altora nuU Gîndeşte-te bine. deşi. în ce mă priveşte. iar cele rele nu? CRITON Aşa cred. afirmaţia de atunci rămîne pentru mine adevărată sau nu. dimpotrivă. a ta şi a noastră.vrednic şi 52 PLATON CRITON 53 46 plin de curaj. Şi atunci care ar fi felul cel mai chibzuit je a judeca lucrurile? Ce-ar fi să ne întoarcem întîi la ce ai spus tu în legătură cu părerile oamenilor? Oare e adevărată. SOCRATE Şi nu sînt oare bune cele ale oamenilor cu minte şi rele ale celor fără minte? CRITON Cum altfel! SOCRATE Să vedem acum în ce fel s-a ajuns la b aceste afirmaţii. ci unele da. Cineva care practică temeinicjjim. şi că le preţuiesc ca şi înainte. şi deci situaţia în care mă aflu eu acum n-are cum să-ţi descumpănească jude-catal*Gîndeşte-te deci: nu ţi se pare întemeiată afir. pot să spun că pentru mine ele au rămas c neschimbate. ci ar trebui să fii gata hotărît. am a /fugit de primejdie şi nu te-am salvat. sînt sigur că toate acestea vor lăsa impresia că nqft/ca nişte laşi şi nemernici.

preţuind în schimb vorbele celor mulţi şi nepricepuţi. îndemnîn-du-mă să ţin seama de părerea mulţimii în privinţa a ceea ce este drept. şi nu după al tuturor celorlalţi.SOCRATE Deci. nu. SOCRATE Bine. Socrate. SOCRATE Prin urmare acea parte este superioară corpului. oare nu ne vom ruşina şi nu ne vom teme de el mai mult decît de toţi ceilalţi laolaltă? Iar dacă nu îl vom urma. CRITON Aşa este. cineva ar putea foarte bine obiecta că mulţimea areA puterea să ne trimită la moarte. de bună seamă. SOCRATE Atunci crezi că merită să trăim dacă s-a alterat în noi acea parte pe care nedreptatea o înjoseşte şi dreptatea o înalţă? Sau poate partea aceasta a fiinţei noastre. Socrate. SOCRATE Prin urmare el trebuie să se comporte. Şi acum mai gîndeşte-te la ceva: rămîne pentru noi adevărat sau nu că a trăi conform binelui trebuie să fie mai presus de a trăi pur şi simplu? CRITON Rămîne adevărat. Numai că. nu de ale altora. dragul meu. mai merită oare sâ trăim cu acea parte din noi vătămată? De trup e vorbim. nu-i aşa? CRITON Da. în acest caz. nu vom corupe oare şi nu vom pîngări acea parte din noi care ar fi putut deveni mai bună prin respectarea binelui. CRITON Desigur. oare nu îi va merge rău? CRITON Cum să nu! j£ SOCRATE Dar răul acesta în ce constă? La ce duce şi ce anume primejduieşte în cel ce nu ascultă? CRITON Trupul. . sensibilă la dreptate şi la nedreptate. bunul meu prieten. urmînd părerea unui nepriceput. deci şi cu ceea ce este drept şi nedrept. frumos şi bun sau dimpotrivă. bine şi rău. b SOCRATE Aşa cred şi eu. dar a fost stricat printr-unul nesănătos. căci pe el îl vatămă.48 a ţin preţ decît trupul? CRITON Hotărit. de trup. Aşadar. pe care nu le mai înşirăm acum. SOCRATE Şi merită să trăim cu un trup chinuit de suferinţă şi bolnav?' CRITON Hotărit. asta nu schimbă nimic din ce am stabilit mai sus. Dar dacă. el nu ascultă de părerea lui şi îi nesocoteşte laudele. de el singur şi de adevărul \ însuşi. să se antreneze şi chiar să mănînce şi să bea numai după sfatul cunoscătorului şi specialistului. dar s-a pierdut prin nerespectarea lui? Sau poate asta nu contează? CRITON Ba dimpotrivă. adică tocmai cu d obiectul deliberării noastre? Trebuie oare să ascultăm şi să ne temem de părerea celor mulţi sau de cea a unui singur om. SOCRATE Şi rămîne oare adevărat sau nu că a trăi conform binelui este unul şi acelaşi lucru cu a ăi frumos şi drept? CRITON Rămîne. dacă el e cel ce se pricepe cu adevărat? Şi.CRITON 55 SOCRATE Atunci el trebuie să se teamă numai de critica aceluia şi trebuie să se bucure numai de laudele lui. SOCRATE întocmai. indiferent cum îi spunem. nu-i aşa? CRITON Fără îndoială. cred că tocmai asta contează. are în ochii noştri mai pu. urît şi frumos. nu. distrugem ceea ce ar fi putut deveni mai bun printr-un regim sănătos. SOCRATE Să mergem mai departe: dacă. Pe de altă parte. Şi nu urmează oare că aşa se întîmplă şi cu toate celelalte lucruri. CRITON Cu mult. vezi de la bun început că. ci de ceea ce va spune cel care ştie ce estet drept şi ce este nedrept. mă îndrumai pe un drum greşit. aşa stînd lucrurile. . nu trebuie să ne p»eseatît de mult de ceea ce vor spune despre""nbTceî" mulţi.

Căci. şi mai de mult [ şi adineauri] — că săvârşirea unei nedreptăţi nu este. desigur. SOCRATE Prin urmare nu trebuie să răspunzi la o nedreptate cu alta. Criton. Socrate. sau dacă. Socrate. nu cumva comitem ceva nedrept. şi anume că pentru acela care săvârşeşte o nedreptate aceasta este. SOCRATE Atunci trebuie să admitem că dacă cineva a fost nedreptăţit. bătrîni cum sîntem. dacă i-ar sta în putere. fiindcă între a face rău cuiva şi a săvîrşi o nedreptate nu este pare-se nici o deosebire. nici ceva frumos? Să se fi spulberat oare în aceste puţine zile toate vechile noastre convingeri dobîndite împreună? Am putut noi. Criton. vom renunţa. trebuie să-l săvîrşim sau nu? CRITON Fără îndoială nu. iar în altul nu? Ori poate admitem — aşa cum am căzut de acord adesea. CRITON Aşa e. în nici n fel. nici de orice altă suferinţă rezultînd din acceptarea situaţiei de acum. ci numai de primejdia de a săvârşi un lucru nedrept. nu va trebui să ţinem seama nici de moarte. reputaţie. atît ei cît şi noi. nu trebuie să cercetăm nimic altceva decît ceea ce am spus adineauri şi anume dacă. renunţă de pe acum. Criton. ceva rău şi înjositor? Ce crezi. Aşadar gîndeşte-te dacă eşti de acord cu 49 a principiul discuţiei noastre şi încearcă să răspunzi la ceea ce te voi întreba. Dacă ne va părea drept. la anii noştri. nu se cuvine ca el să răspundă printr-o nedreptate. cu nici un chip. ţin foarte mult să mă convingi cu argumente. orice ţi-ar face cinevajDar ia seama. fă-o. din adîncul convingerii tale. aşa cum cred cei mulţi. Iar cît priveşte gîndurile tale despre bani. împreună şi dacă ai să-mi faci vreo obiecţie. fără excepţie. dragul meu. este oare un lucru drept sau nu? CRITON Nu este deloc drept. indiferent dacă mulţimea spune aşa sau altfel şi indiferent dacă trebuie să trecem prin încercări mai grele sau mai uşoare ca aceea de acum. dacă nu. cînd de fapt noi eram aidoma unor copii? Sau poate totuşi ce ne spuneam noi pe atunci rămîne adevărat mai presus de orice. SOCRATE Admitem oare că nu trebuie în nici un fel să săvîrşim cu bună ştiinţă o nedreptate? Sau putem crede că într-un anume fel ne e îngăduit s-o săvîrşim. dînd celor ce mă vor scoate de aici bani şi alte d dovezi de recunoştinţă. CRITON Pare să fie aşa cum spui tu. SOCRATE Dar să răspunzi la rău prin rău. vom încerca. CRITON Voi încerca. SOCRATE Dar răul. SOCRATE De bună seamă. SOCRATEjAşadar. procedînd aşa. de vreme ce aşa rezultă din raţionamentul nostru. de vreme ce răul nu trebuie făcut cu nici un chip. atunci ce să facem? SOCRATE Să chibzuim. nici la rău cu rău. Dacă se va dovedi că săvîrşim un lucru nedrept. creşterea copiilor. de vreme ce nedreptatea nu trebuie săvârşită cu nici un chip. să nu accepţi aceste 58 PLATON . nedreptatea nu trebuie săvârşită cu nici un chip. să-mi tot repeţi că trebuie să evadez. şi am să ţin seamă e de ea. dacă pînă aici sîntem de acord. l-ar reînvia cu aceeaşi nesăbuinţă. vom săvârşi un lucru drept. aşa cum cred cei mulţi. dar dacă nu. CRITON Aşa se pare. ce crezi. admitem acest lucru sau nu? CRITON îl admitem. să ne amăgim atî-ta vreme cu credinţa că discutăm serios.56 PLATON CR1TON 57 SOCRATE Deci. prietene. Cri-ton: este tocmai felul de a gîndi al acestei mulţimi care trimite cu mare uşurinţă un om la moarte şi care apoi. Dar noi. c trebuie să cercetăm dacă încercarea mea de a fugi de aici fără îngăduinţa atenienilor este un lucru drept sau nu. ca să consimt să fac asta. nici ceva bun. CRITON Nu. ia seama.

crezi oare că ai aceleaşi drepturi faţă de ni ca şi noi faţă de tine. uitîndu-se unii la hotăririle celorlalţi. ci mai bine răspunde-ne. a Legilor şi a întregii Cetăţi? Sau b îţi închipui cumva că mai poate dăinui fără să se prăbuşească o cetate în care sentinţele date nu mai au nici o putere. să răspunzi printr-o nedreptate celui care te-a nedreptăţit sau să faci rău din răzbunare celui ce ţi-a făcut rău. Iar cei care gîndesc aşa nu iau aceleaşi hotăriri cu cei care gîndesc altfel. şi ne-ar întreba: „Spunene. — . Socrate. laolaltă cu părinţii şi străbunii tăi. Tu însă. te ascult. în clipa în care am fi gata să evadăm de aici (nare importanţă cum numim fapta). Ştiu bine că sînt şi vor rămîne mereu puţini oamenii care să gîndească în felul acesta. ci îşi pierd autoritatea şi efectul prin voinţa unor persoane private?" Ce vom răspunde. ar fi răspunsul meu. privitoare la creşterea şi educaţia copiilor? Oare nu statorniceau ele un lucru bun porun-cindu-i tatălui tău să te înveţe muzica şi gimnastica?" „Ba da". trebuie să faci acel lucru sau trebuie. De aceea. să te întreb: cînd ai recunoscut faţă de cineva că un lucru este drept. faţă de tine.CRITON 59 principii dacă nu crezi cu adevărat în ele. şi sînt de acord cu tine. Ia spune. că doar e obiceiul tău să pui întrebări şi să aştepţi răspunsuri.Atunci poate nu eşti mulţumit de legile după care ai fost şi tu crescut. că eşti îndreptăţit să te porţi 60 PLATON CRITON 61 cu noi cum ne purtăm noi cu tine? Vasăzică n-aveai aceleaşi drepturi cu tatăl tău sau cu . spune-mi. ce ai de gînd să faci? Prin fapta pe care o pui la cale. s-ar putea prea bine să stăruie aşa: „Nu te mira. atît cît atîrnă de tine. dacă crezi şi tu ceea ce cred eu şi dacă admitem ca principiu al discuţiei noastre faptul că este la fel de nelegitim să săvârşeşti o nedreptate. sau mai bine nu. înşelînd. Socrate. CRITON îl accept. desigur. Socrate. odrasla şi supusul nostru? Şi dacă e aşa. Ce le vom spune? Le vom răspunde oare: „Cetatea ne-a făcut o c nedreptate. poate eşti şi tu de altă părere şi nu admitem acelaşi principiu? Eu e cred în acest principiu şi cred în el acum la fel ca altădată. le-aş spune eu. SOCRATE Atunci ia seama ce urmează de aici. sigur că aşa le vom răspunde! SOCRATE Dar dacă Legile ar spune: „Bine. la aceste întrebări şi la altele ca acestea? Căci s-ar putea invoca. poţi tu pretinde că nu eşti. ni s-ar înfăţişa Legile şi Cetatea. ne-am arăta miraţi. Or. asta ne-a fost înţelegerea? N-am căzut noi de acord să respecţi orice hotărire a Cetăţii?" Iar dacă. crezi tu că faci altceva decît să lucrezi. Socrate. după ce te-am crescut şi te-am instruit. o mulţime de argumente în apărarea acestei legi pe care noi o încălcăm şi care cere ca hotăririle date să-şi păstreze întreaga lor putere. de d cauţi să ne pierzi? Nu noi te-am adus pe lume? Nu prin mijlocirea noastră a luat tatăl tău pe mama ta şi ţi-au dat viaţă? Spune-ne desluşit: au vreun cusur în ochii tăi acelea dintre noi care consfinţesc căsătoria?" „Nici un cusur". 50 a Dacă plecăm de aici fără consimţămîntul Cetăţii. Socrate. SOCRATE Ia gîndeşte-te aşa. noi şi Cetatea. să te porţi altfel? CRITON Trebuie să-l faci. ba chiar. Criton. a dat o sentinţă greşită"? CRITON Da. cu ce neam făcut vinovate. oare nu cumva facem rău tocmai cui s-ar cuveni mai jpuţin? Mai sîntem oare consecvenţi cu ceea ce am admis că e drept? Sau nu? CRITON Sînt întrebări la care nu pot să-ţi răspund. lă-mureşte-mă. gîn-deşte-te bine dacă eşti de acord cu mine. iar dacă da. închipuie-ţi că. SOCRATE Iată deci ce decurge. de ce-auzi. la vorbele acestea. la pieirea noastră.Atunci. nu le înţeleg. după ce e te-am adus pe lume. mai ales de către apărătorul ei oficial. dacă nu-l mai accepţi. . ajung în mod inevitabil să se dispreţuiască reciproc. atunci ascultă ce decurge din el.

b Socrate. socotind că aşa /este drept. să fii închis. nu se împacă cu noi şi cu Cetatea. lipsind de aici doar cînd a trebuit să iei parte la campanii militare. să asculte toate poruncile noastre. gîndeşte-te că nu e drept să te porţi cu noi aşa cum eşti pe cale s-o faci. faci un lucru drept? Oare ai ajuns atît de înţelept încît să nu-ţi dai seama că ţara este mai presus de tatăl tău. te crezi îndreptăţit la rîndul tău să ne dai pieirii. să nu te retragi. că şi noi. Iată la ce învinuiri te expui. îl socotim de trei ori vinovat: pentru că ne nesocoteşte pe noi. şi Cetatea îţi eram pe plac. să faci ceea ce îţi porunceşte Cetatea sau patria. să o respecţi. Socrate. ci doar i le propunem. şi de mama ta. e liber să plece într-o colonie sau să se strămute ca metec în altă cetate. făcînd ce-ţi porunceşte. Iar ele mi-ar răspunde cu asprime — şi pe drept cuvînt — spunîndu-mi că eu. unde stă dreptatea. unde te aşteaptă rănile sau moartea? Da. dacă nu îi sîntem pe placTNici una dintre noi. făcînd aşa. nici să-i răspunzi cînd te ocăra. Şi probabil că ar continua: „Avem dovezi temeinice. şi ţara ta? Şi poţi susţine. tu nu ai plecat din cetate nici măcar Pentru a asista la jocuri — ai fost o singură dată la 62 PLATON CRITON 63 Istm. convingînd-o. ar putea continua Legile. cum gospodărim Cetatea. înduplecînd-o dacă poţi şi. nu puteai să-i faci ceea ce-ţi făcea el. cît şi în ochii oamenilor cu judecată bună? Că trebuie. la tot binele de care sîntem a în stare. e luînd cu sine tot ce e al său. îndeobşte. Legile. pe noi. mai mult decît toţi ceilalţi atenieni. că. ci în război. SOCRATE „Deci. cînd noi vrem să te dăm pieirii. tot noi proclamăm că orice atenian este liber ca — după ce a intrat în rîndul cetăţenilor şi ne-a cunoscut pe noi. Căci nu e oare o nelegiuire să foloseşti violenţa faţă de mama sau de tatăl tău şi cu atît mai mult faţă de patria ta?" Ce vom răspunde la aceste vorbe. Legile ei. sub pretext că eşti un om cu adevărat dedicat binelui. vă-zînd în ce chip împărţim dreptatea şi. toate acestea trebuie făcute. sînt legat prin înţelegerea încheiată cu ele. la tribunal. te-am erescut şi te-am educat. Pe acela însă care. cetăţenii. 51 a dacă ai avut vreunul. dacă nu. lăsîndu-i libertatea să aleagă între a ne îndupleca prin convingere sau a ne da ascultare: dar el nu face nici una. Căci noi. pentru că. atît cît atîrnă de tine. să n-o înfrunţi şi să-i faci pe plac chiar cînd e aspră cu tine. Iar dacă nu. nici alta. să nu-ţi părăseşti rîndul." — „Dar pentru ce?" ar fi să întreb eu. nici să-l loveşti cind te lovea şi aşa mai departe. răbdînd fără murmur orice suferinţă: să fii bătut. mai mult decît orice alt atenian. şi cu Cetatea asta. dacă duci la capăt ceea ce ai de gînd. şi tu mai mult decît oricare altul. el nici nu i se supune. Legile. iar dacă nu li se supune. dacă spusele noastre sînt adevărate. să pleci la război. care v-am făcut părtaşi. care ţi-a fost atît de dragă încît noi. în sfîrşit. nu te-a împins curiozitatea să cuc noşti alte cetăţi sau alte legi. să-i arăţi. Şi să-ţi fie îngăduite toate acestea faţă de ţara ta şi de legile ei? Astfel. pe tine şi pe toţi ceilalţi cetăţeni. îl considerăm obligat. precum şi rînduielile cetăţii — să plece oriunde. şi nici n-ai călătorit. mai augustă şi mai sfîntă? Că ea cîntăreşte mai greu atît în ochii zeilor. aşa cum face toată lumea. nici nu se străduieşte să ne convingă că s-ar putea să fi greşit. legile de aici. nu ai fi rămas neclintit în Atena dacă nu ţi-ar fi plăcut aici mai mult tecît oriunde. rămîne aici. prin însuşi faptul rămînerii lui. mai mult decît pe tatăl tău. căci binele constă în săvârşirea lor: să nu te dai bătut. nu stă în calea nimănui şi nu opreşte pe nimeni să se ducă unde vrea: dacă vreunul dintre voi. şi de toţi străbunii tăi: mai vrednică de respect. legile.stăpînul tău. ci te-ai mulţumit cu noi. îţi păream minunate şi ai consimţit să trăieşti ca cetăţean sub autoritatea noastră şi ai trăit aici şi ai făcut copii. deşi a acceptat de bunăvoie autoritatea noastră. care i-am dat vfaţă. Criton? Vom da dreptate Legilor sau nu? CRITON Eu cred că le vom da dreptate. pe noi care l-am crescut şi. Socrate. Şi încă ceva: în timpul . Şi asta cu toate că noi nu-i impunem cu brutalitate 52 a hotăririle noastre. pretutindeni. căci tu. care te-am adus pe lume. cu tot ce are.

şi atunci.. şi n-ai ieşit din Atena nici cît ies şchiopii. pierzîndu-şi şi ei Cetatea. din partea lui Socrate. punînd pe tine o sarică de piele sau cine ştie ce alte straie de fugar. SOCRATE „Ce altceva faci tu acum. asta e destul de sigur. ai să ajungi tocmai în Tesalia. îţi vei aduce ţie vreun folos sau prietenilor tăi? în ce-i priveşte. ei vor risca să fie exilaţi. şi legile ei. căci cel care strică legile poate cu atît mai mult să-i strice atît pe tineri. nici nevoit să iei o hotărîre în pripă. şi nu te vei face de rîs plecînd din Cetate. o astfel d purtare va părea mai mult decît urîtă? Nu se poate să nu crezi. dar ce să le spui oare?(Ce spuneai şi aici. că pentru oameni lucrul cel mai preţios este virtutea. ceea ce te pregăteşti să faci acuma fără voia ei. mai mult decît oricărui alt atenian. sau să-şi piardă averea. pentru cei de acolo sosirea ta va însemna sosirea unui duşman al constituţiei lor şi toţi cei ce veghează asupra cetăţii te vor privi cu neîncredere.procesului aveai putinţa. vor spune ele mai departe. că preferi exilului moartea.. nesocotind învoiala dintre noi şi legămîntul de a trăi potrivit rînduielilor noastre. Iar acum vorbele rostite atunci nu te fac să roşeşti. despre care nu pierdeai nici un prilej să spui că au legi foarte bune. să presupunem mai întîi că te vei adăposti în-tr-una din cetăţile vecine. Gîndeşte-te bine: dacă îţi calci legămîntul şi te abaţi de la una din prescripţiile noastre. despre virtute în în54 a tregul ei? Dar poate ai să zici că vrei să trăieşti de dragul copiilor. Socrate. Socrate. nu-ţi mai pasă de noi. să trăieşti potrivit rînduielilor noastre?" Ce am putea răspunde. sînt chiar cuvintele tale. să le dăm dreptate. în faptă. Doar ai avut ugi răgaz-de-şapte-zecideani în care erai liber să pleci de-aici dacă nu-ţi eram pe plac şi dacă învoiala noastră ţi se părea strîmbă. Cum vei trăi? Te vei băga sub pielea unuia şi-a altuia. dueîndu-te departe de locuri ca acestea. Şi crezi că n-o să se găsească nici acolo nimeni care să te mustre că tu. ca să-i creşti şi să-i educi. la asta? Ce altceva decît că au dreptate? CRITON Sîntem siliţi. cît şi pe oamenii cu slabă judecată. nu în vorbă. şi nici o altă cetate grea-53 a că sau barbară. nu încape îndoială. dar nu şi legile ei? Iar acum să nu mai respecţi învoielile noastre? Nu. purtîndu-te ca sclavul cel mai nemernic. legi foarte bune). dacă ai fi vrut. orbii sau ceilalţi infirmi. să-i creşti şi să-i educi acolo. să zicem că. decît să calci învoiala dintre noi şi legămîntul tău de a ne respecta? Un legămînt pe care e nu l-ai făcut nici silit. dar dacă totuşi ai s-o faci. Numai că pe atunci te lăudai că nu te superi dacă trebuie să mori şi. într-atît ţie. decît să stai pe la ospeţe. cum ţi-ai schimbat înfăţişarea. Dar cum? îi vei lua cu tine în Tesalia. stricăciunea şi poate-or să teasculte cu plăcere cînd le vei povesti ce caraghioasă a fost fuga ta din închisoare. încerci să ne d dai pieirii. Socrate. încît să încâlci legile cele mai înalte? Ori. dacă nu vei supăra pe nimeni. Mai ales la aceasta să ne răspunzi: spunem sau nu adevărul cînd afirmăm că ai consimţit. ţi-a fost pe plac această cetate şi. răbdîndu-i bu-nul-plac? Şi ce-ai să faci acolo. nelipsindu-i nici de marele folos de-a fi făcut din ei nişte străini? Sau poate n-o să-i iei cu tine. ordinea şi legea? i nu crezi oare că. cu voia Cetăţii. nici Creta. amîndouă. te-ai încumetat să te agăţi cu-atîta ruşinoasă lăcomie de viaţă. o să fii lăsat în pace. dreptatea. Teba sau Megara (care au. Căci noate să-i fie pe plac cuiva o cetate. Acuma vrei să fugi. socotindu-te un stricător de legi. ca şi cum de asta te-ai fi dus pînă acolo: să iei masa? Şi-atuncea cum rămîne cu ves-titele-ţi vorbiri despre dreptate. să obţii o condamnare la exil şi să faci atunci. poate. Dar nu. rămaşi . în Tesalia. 64 PLATON un bătrîn cu zile numărate. Şi ceai să faci atunci? Ai să fugi de cetăţile care au legi drepte şi de oamenii care duc o viaţă bine orânduită? Dar va mai fi aceea pentru tine o viaţă vrednică de-a fi trăită? Sau poate totuşi te vei duce la ei şi vei avea obrazul să le vorbeşti. le vei respecta dacă vrei să ne dai ascultare. Dar tu n-ai preferat nici Lacedemona. nici înşelat. cite vorbe umilitoare pentru un om ca tine îţi va fi dat să auzi. iar judecătorilor de aici le vei întări convingerea că te-au condamnat pe drept. Cît despre tine. la prietenii lui Criton. Criton. acolo înfloreşte neorînduiala.

nici aici. SOCRATE Atunci rămînă-aşa. despre care abia de curînd aflaseră cei de aici. aşa cum cei cuprinşi de extazul coribantic aud zvonuri de flaut. — Ai luat şi tu parte la luptă? întrebă Chaire-phon. După ce vorbirăm de ajuns despre toate astea. mai drept sau mai legiuit pentru tine sau pentru ai tăi. zise el. să te aperi în faţa celor ce cîrmuiesc acolo. Legile lui Hades. De îndată ce mă văzură venind aşa. numai aşa vei putea. cîţiva pe care nu-i cunoşteam. Socrate. fii sigur că vorbeşti zadarnic. — Şi cu destulă dreptate s-a zvonit aşa. nici viaţa. zănatic cum este. dragul meu prieten. se iscase o luptă la Potideia. surorile noastre. Legile. urmaţi de alt pîlc de tineri. spuse el. înjositor. te rugăm. nici dincolo. cu nedreptate la nedreptate şi cu rău la rău. fiul lui Calaischros. dacă c vei fugi din închisoare. şi să e facem cum am spus. te ascult. aşadar. ştiind că tu. luîndu-mă de mînă şi zicînd: — Cum ai scăpat din luptă. ai să ştii îndată ce să crezi. iar Chai-b rephon. şi apoi le povestii întîmplările din tabără. Răspunsei: — Aşa cum mă vezi. răspunzînd. — Atunci aşază-te aici. ai încercat să ne duci la pieire. aflată în faţa templului regal. dacă vrei să stărui. — Am luat. Intrai deci în palestra lui Tau-reas. dacă e ceva de capul celor care-şi zic priete-b nii tăi. ţării tale şi nouă. pentru că Zeul ne călăuzeşte pe această cale. iar dacă pleci la Hades nu? Ba da. dar eşti încă în viaţă? Căci de bună seamă prietenii tăi se vor îngriji de ei. — S-a răspîndit vestea aici. în schimb. Mă aşezai deci. Aşadar.aici. adică ţie. Şi luîndu-mă cu sine. Iar Critias. veni rândul meu să-i întreb despre cele de aici. cei care intră se întîmplă să fie . cum mai stăteau lucrurile cu filozofia şi ce mai era cu tinerii. ecoul acestor cuvinte răsună puternic în mine şi mă împiedică să mai aud şi altceva. nici altceva nimic mai presus de ceea ce e drept. mă aşeză lîngă Critias. fie prin iscusinţă. mă îndreptai cu plăcere către locurile în care obişnuiam să-mi petrec timpul. zise: — Despre tinerii cei frumoşi. că toate acestea le aud parcă aievea. pe neaşteptate. iar dincolo. ci de oameni. Socrate? Puţin înainte de a pleca. fie prin amîndouă. CRITON Nu. căci încă n-am aflat toate lămurit. dînd ziua bună lui Cr ca şi celorlalţi. nesocotind învoielile şi legămintele noastre şi aducînd rău cui se cădea mai puţin. dacă se iviseră printre ei unii mai răsăriţi. alor tăi. Socrate dragă. iubite Criton. Haide. fie prin frumuseţe. sub ocrotirea cărora ai crescut şi nu pune nici pe copii. atît cît atîrna de tine. nu mai am nimic de spus. CHARMIDES CHARMIDES 67 SOCRATE CHAIREPHON CRITIAS CHARMIDES 153 a Venisem în seara din ajun din tabăra de luptă de la Potideia şi. începură să mă întîmpine de departe. iar acolo întîlnii destul de multă lume. ci de noi. nu-ncape îndoială. dar cei mai mulţi cunoscuţi mie. Iar dacă părăseşti acum viaţa. fiecare în felul său. dacă vrei să spui ceva potrivnic lor. Căci ceea ce vrei tu să faci nu este lucrul cel mai bun. nu o părăseşti vitregit de noi. Criton. ridicînd ochii spre poartă şi văzînd cîţiva 154 a tineri care tocmai intrau şi se dondăneau între ei. pe măsură ce mă întrebau. nu d asculta de Criton." Fii încredinţat. o dată ajuns la Hades. ca să ne istoriseşti. Socrate. ascultă de noi. că lupta a fost c crîncenă şi că mulţi dintre cunoscuţi şi-au găsit moartea. ţîşni din mijlocul cîtorva şi alergă spre mine. atunci mînia noastră te va urmări cît timp trăieşti. crezi că vor fi crescuţi şi educaţi mai bine. Şi crezi că o vor face doar dacă pleci în Tesalia. chiar dacă tu nu eşti lîngă ei. Totuşi. iar fiecare d întreba altceva. întorcîndu-mă după atîta vreme. nu te vor CRITON 65 primi cu blîndeţe. spusei eu.

către mine. — Dar aşa cum e. d Atunci Chairephon mă strigă: — Ei. în ce ne priveşte pe noi. porunci însoţitorului său: . cheamă pe Charmides şi spune-i că u să-l arăt unui medic. De altfel mi se pare că el însuşi stă să vină. Are să vină. are pînă şi darul poeziei. zise Critias. fiul lui b Glaucon. înainte de trup? Căci este din plin la vîrsta cînd să-i placă un schimb de gînduri. de ce să nu-i dezbrăcăm şi privim sufletul. răspunsei. după spusele voastre. Eu zisei: — Pe Heracle. chemîndu-l aici? Nici dacă ar fi mai tînăr nu ar sta urît să intru în vorbă cu el. spusei. iar ceilalţi toţi erau parcă de-a binelea încinşi de dragoste pentru el. nu-i aşa. unul mic de tot. — Dacă ar avea şi sufletul armonios. Critias. — Ce? întrebă Critias. — Cine este. putem să-l chemăm. căci încă de copil nu era unul de rînd. De altfel s-ar şi cădea să-l aibă aşa. doar sa vina. spuse.ce trece drept cel mai reuşit acum. întrebai eu. pe Charmides. Ca să-ţi spun drept. . eu nu prea am măsură bună. Apoi. bineînţeles că-l ştiu. Dar de ce nu-mi pui sub ochi tînărul. pentru suferinţa de care se plîngea mai ieri. Charmides îşi făcu intrarea. de la înrudirea cu Solon. paiete. spuse. dacă ar voi să-şi lepede straiele. ci stăteau toţi cu ochii ţintă la el. ba încă. Iar ceilalţi fură de acord cu Chairephon că aşa stăteau lucrurile. şi al cui? — îl ştii oarecum. — Pe Zeus. este cît se poate de împlinit şi în privinţa asta. să spunem că lucrul nu era de Gi.vestitorii şi alaiul de îndrăgostiţi ai celui. N-ai nimic împotrivă. oricît de mititel ar fi fost. cei lrr*pliniţi ca vîrstă. Critias zise: Nu demult mi-a spus că-l doare puţin capul. — Atunci. dar urmăream pînă şi la copiii mai mici cum 68 PLATON CHARMIDES 69 nu mai privea nici unul într-altă parte. — Aşa ceva. în faţa ta. Zicînd aşa. decfvăr'cu mine. căci e plin de rîvnă entru înţelepciune. Socrate. cînd se scoală dimineaţa. de parcă ar fi contemplat o statuie. — Chiar aşa. unchiul meu. mă simt faţă de cei frumoşi de parcă aş fi o panglică de măsurat fără semne pe ea: 3roape toţi cei în anii tineri îmi par frumoşi. urmă şi Critias. numai de-ar mai avea un singur lucru. reluai eu. prietene dragă. după părerea altora şi 155 a chiar a sa. — Ai toată dreptatea. iar acum cred că e de-a binelea tînăr. răspunse. într-atît de vrăjiţi şi tulburaţi arătau cînd a intrat. de vreme ce e din neamul vostru. Aşadar c Şi în clipa aceea tînărul îmi păru minunat de bine făcut şi frumos. Iar pe cînd vorbea aşa. cuceritoare fiinţă. de altfel în urma lui yeneau şi alţi admiratori. să te prefaci în faţa lui că ştii un leac pentru cap? Sigur ca nu. pe atît de frumoasă îi e toată făptura. care-i eşti şi tutore şi văr. aproape că nici nu te-ai mai uita la chip. prietene Critias. spuse el. — Dar. — Ai să afli îndată şi vîrsta lui şi cum arată. cum ţi se pare tînărul? Nu e frumos la chip? — Neasemuit de frumos. deşi nu era încă în anii adolescenţei pînă la plecarea ta. se trage la voi de departe. urmai eu.

îi răspunsei. Socrate. făcu să se petreacă un lucru de tot hazul: căci fiecare dintre noi. simţii că iau foc. pe vremea cînd eram copil. pînă ce făcurăm ca unul de la marginea băncii să se ridice şi celălalt chiar să cadă într-o parte. mă înfier-bîntai şi spusei: Aşa stau lucrurile. să nu-şi închipuie bolnavul — căci ar fi ceva tare necugetat — că poate să-şi vindece capul singur. chiar. Aşa c se face că. dar ştii şi numele meu? — N-ar sta frumos să nu-l ştiu. de bine de rău. încetul cu încetul. îi dădea putere de70 PLATON CHARMIDES 71 plină de tămăduire. ci trebuie să-i îngrijească în acelaşi timp capul spre a-i însănătoşi ochii. atunci. L-am învăţat cu prilejul unei expediţii. ci totul se petrece cum poate ai şi auzit-o de la medici mai buni. cînd mă întrebă dacă ştiam leacul pentru caP. — Bine. despre un fel de leac care nu-ţi poate însănătoşi capul singur. Charmides. Atunci la drept vorbind. răspunse el. îmi regăsii îndrăzneala. despre care se zice că au şi darul de-a te face nemuritor. eram nedumerit în ce fel să-ţi arăt care-i e virtutea. d Iar eu. printre cei de vîrsta noastră. căci eu însumi mă simţeam acum sub robia unei astfel de făpturi. ei îi spun că nu se pot încumeta să-i vindece doar ochii. te-am văzut împreună cu Critias acesta. nu rareori e vorba de tine. şi cu descîntecul nostru. regele nostru. 156a — Dacă vreau. iar tocmai aceasta e pricina pentru care cele mai multe boli rămîn nevindecate de medicii greci.Şi aşa se întîmplă. faţă de ce-i spunea Critias în legătură cu leacul pe care laş cunoaşte. „Numai că Zalmoxis. je ia unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis. Iar tracul acesta arăta că medicii greci spun. mă pierdjai cu firea şi mă gîndii cît de priceput e ra poeluTCydias în cele ale dragostei. ne trăgeam într-o parte şi împingeam de zor pe vecin. Adineauri. scumpul meu prieten. ei încearcă să îngrijească şi să vindece partea prin tot. cînd sfătuia pe cineva. dînd un regim pentru trupul întreg. atunci cînd vine la ei cineva cu durere de ochi. Eu îi spusei că este o anumită buruiană. — Care este? întrebă el. mai spune că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup. Venind spre noi. dacă era °stit o dată cu folosirea leacului. şi la fel. anume ce este cu el. e la fel nicLtrupul fără suflet. fără restul corpului. să se ferească „dacă vine ca un cerbuleţ în faţa leului să încerce a-şi lua prada". cei aşezaţi. E vorba într -adevăr. că ştiam. cele pe care le-am amintit eu acum. adăuga el. prinsei curaj şi. Sau nu ţi-ai dat seama că aşa stau lucrurile şi că aşa spun ei? — Ba da. Iar tînărul veni să se aşeze între mine şi Critias. care este zeu. — Atunci crezi şi tu că felul lor de-a judeca e bun şi îl primeşti? — Mai mult ca pe oricare. Totuşi. pe bună dreptate. dar că în aiară de leac mai era şi un descîntec care. prietene. Charmides. şi-mi amintesc că. rîzînd: — Dacă te fac să vrei. tînărul îmi aruncă o privire de negrăit şi dădu să mă întrebe ceva. sau chiar dacă nu vreau? Iar el. spusei eu. pe cînd fără descîntec buruiana nu servea la'nimic. căci în felul aces-b ta îţi voi arăta mai deschis totul în ce priveşte descîntecul. în legătură cu un tînăr frumos. ca tînărul să se aşeze lîngă noi. în timp ce toţi cei din palestră veniră să ne împresoare de-a binelea. auzind că mă aprobă. spusei eu. Iar el spuse: — Atunci să-mi scriu descîntecul după vorbele tale. mă cam pierdui cu firea şi mi se tăie îndrăzneala de mai înainte de a crede că pot lesne să stau de vorbă cu el. zise el. faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui s-o . îmi căzură ochii pe tunica lui deschisă. — E bine dacă e aşa. iar cînd.

atît cele rele cît şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi. pare-se. Dacă. zise el. ca şi de Solon şi de mulţi poeţi. Apoi îmi dădu răspunsul. în clipa aceea. atunci n-aş avea ce să fac pentru tine. Ca urmare. — Atunci află. dacă se iveşte şi stăruie în noi. se deosebeşte nu doar prin înfăţişare. a fost slăvit. Prin urmare. făcîndu-se încă mai frumos parcă. atunci fericită odraslă — spusei eu — au mai pus pe lume părinţii tăi. iar dacă şi în privinţa înţelepciunii ori a celorlalte. spusele şi gîndurile frumoase Din aceste spuse şi gînduri. de Anacreon. îmi spuse într-adevăr că nu-i era lesne. iar la rîndul său. spusei e eu. drag fiu al lui Glaucon. se naşte în suflete înţelepciunea. iar întreg acest neam nu e mai prejos decît celălalt. Arătîndu-mi deci leacul şi descîntecul. Ca înfăţişare exterioară. spunea el. dacă l-ar sili să-şi facă şi cugetul mai bun. nici de vreunul mai de neam ori mai frumos. el îmi spunea: „Să nu te laşi înduplecat să îngrijeşti capul nimănui care nu-şi va fi dăruit mai întîi sufletul spre îngrijire descîntecului. fără de cealaltă. Atunci Critias. eşti din fire bine înzestrat. ai parte de înţelepciune şi dacă eşti chibzuit îndeajuns. auzindu-mi vorbele. mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire. atunci nu-ţi mai trebuie nimic. ţi-aş putea da leacul pentru cap. se şi potrivea cu vîrsta lui să se arate niţel sfios. Charmides începu prin a se roşi. toate se trag din suflet. revărsîndu-se din suflet 157 a aşa cum se răsfrîng de la cap asupra ochiului. ci înseamnă că ţi se poate da leacul c pentru cap. Cu o astfel de obîrşie. se îngrijeşte cu anumite descîntece. dacă însă tu crezi că ai totuşi nevoie de ele. care sînt. neamul mamei tale la fel. Eu aşadar înţeleg să-l ascult — căci i-am c Jurat-o şi trebuie să mă supun — iar dacă tu pri-aeŞti să-ţi dăruieşti întîi sufletul. fiul lui Dropide. Charmides. unchiul tău. tinere. după cîte ni se spune. tu singur să-mi răspunzi dacă eşti de părerea acestuia şi spui că ai parte îndeajuns de înţelepciune. spusei eu. n-a fost om mai mîndru şi mai demn decît Pyrilamp. însă vreau a să-ţi spun despre Charmides că. cîte sînt ale vîrstei. atunci în acelaşi timp declar ceva care e nepotrivit de . nu-mi pari să stai sub nici unul dintre înaintaşii tăi. într-adevăr. cum prevedea 72 PLATON CHARMIDES 73 străinul. să te deosebeşti de ceilalţi în toate aceste privinţe. spre a7 fi descîntat cu descîntecele trace. neamul tău după tată. nici să confirme. al lui Critias. nu recunosc că sînt chibzuit. Nimeni din părţile astea. printre cei de vîrsta lui." Şi mă îndemna cu toată tăria să nu mă las convins a face într-altfel nici de către cel bogat. aşa cum spune Critias. şi o făcu într-un fel ales. că încearcă să devină un fel de medici ai cîte unei părţi. o. nu stă mai prejos de vreunul. iar nici în celelalte. e fi-b resc că ai întîietate în toate." Căci. spuse: — O adevărată binefacere s-ar dovedi pentru tînă-rul acesta durerea lui de cap. vindecîndu-şi capul. Charmides dragă. potrivite să dea prin întrunirea lor vlăstare mai frumoase şi mai demne decît cele din care te tragi tu. jjjci dintr-ale lui Zalmoxis. „Căci dacă. nici să nege ce-l d întrebam. cît şi restul trupului s-o ducă bine. la rîndul lor. după cîte spune acesta. nu? — Da. care. Charmides. ori dacă te crezi lipsit de ea.întreprîndă şi că. este cu neputinţă ca partea să se simtă bine. ci şi prin ce zici tu că aduce descîntecul: înţelepciunea. căci printre cei de aici nu ştiu pe vreunul care să poată lesne arăta alte două spiţe ale atenienilor. înainte de a ţi se da leacul. virtute şi alte aşa-zise 158 a haruri. adăugă el. dă lesne sănătate atît b capului cît şi trupului întreg. dacă vrem ca deopotrivă capul. spunea el. nici dintr-ale lui Abaris din miazănoapte. drept unul cu totul ales prin frumuseţe. dacă însă nu. atunci trebuie făcut descîntecul. Aceasta şi este greşeala pe care acum o săvîrşesc oamenii. Dar iată cum stau lucrurile./lar sufletul. că în rîndul celor de acum el se arată din plin a fi cel mai înţelept tînăr. — Bineînţeles că se şi cuvine. ori de cîte ori mergea în solie pe lîngă regele cel mare sau pe lîngă vreun altul. dacă acesta nu se simte bine.

răspunse el. — Dar la citit? S-o facă iute sau cu încetineală? — Iute. nu c face parte înţelepciunea din rîndul celor frumoase? — întru totul.e cui fără a te fi cercetat. — Dar în materie de pugilat ori de lupte atletice. aŞa încît cercetează cum crezi tu că e mai bine. să fie mai frumos pentru un grămătic dacă scrie aceleaşi litere repede ori încet? — Repede. fiindcă ştii greceşte. ci agerimea e mai înţeleaptă. e drept. |Mi se pare. Aceasta dovedeşte deci. să vedem însă dacă se spune cu rost. — Aşadar. aşa să fie? Se zice. — S-ar părea. a — Iar la alergat şi sărit. spuse el. — Atunci. Mi se pare. dacă ea e ceva frumos. — Negreşit că şi să cînţi cu repeziciune la cithară ori să te lupţi cu agerime e mai frumos decît s-o faci liniştit şi domol. spuse el. nu e la fel? — Din plin. cît cel de a le face repede de tot şi ager este cel mai frumos. dar apoi afirmă că ânţelepciunea. Iată. Cred.1 mai bine. că trebuie să cercetăm împreună dacă ai ori nu ce te întreb. Charmides. că oamenii potoliţi sînt înţelepţi. începui eu. încheie el. Căci 159 a leapărat că." — Oare. este limpede că. Dar să faci lucrurile cu înţelepciune e ceva frumos. Căci răspunde-mi. răspunse el. pe cînd cele greoaie şi potolite sînt uri te? — Aşa se pare. Sau nu crezi aşa? — Ba o cred. nu sînt frumoase cele ce se petrec cu agerime şi repede. — Atunci în cele trupeşti. n-ai putea să-mi spui cum ţi se arată ţie lucrurile? — Poate că da. şi în toate celelalte. înţelepciunea îţi trezeşte 74 PLATON CHARMIDES 75 j un simtămînt din care ar putea izvorî gîndul în legă-itură cu ce şi cum este. să lăsăm lucrurile cum sînt. adăugai eu. nici eu să nu pun în joc lea. atunci ai şi o părere despre ea. într-un cuvînt. arată-ne ce crezi tu că este înţelepciunea. — Aşadar. nu? — Da. spusei eu. dacă în schimb recunosc şi mă laud singur. după gîndul său. întrebai eu. zise. dacă ai parte de wţelepciune. ca şi în toate isprăvile corpului." Iar eu zisei: — Ce-mi spui tu mi se pare cu noimă. aş cerceta-o împreună cu tine. câ nu felul de a face potolit lucrurile. ca să putem judeca dacă o ai ori nu. nu felul de a face potolit lucrurile. Ori nu? — întru totul. în mers ca şi în vorbă. Charmides. aşa încît nici tu să nu fii silit a spune ce nu vrei. însemna să înfăptuie'şti toate măsurat şi liniştit.spus despre sine şi-i înfăţişez pe Critias acesta şi pe toţi cărora le par chibzuit drept nişte mincinoşi. că aceea ce cauţi tu este un fel de-a face potolit lucrurile. b La început el şovăi şi aproape că nu voi să răspundă. poate că am să par nu tocmai la locul meu — astfel încît nu prea ştiu ce să răspund. Dacă deci îţi face plăcere. — Dar îmi face cea mai mare plăcere. că în felul următor ar fi . fiind în tine. — Da. în ce priveşte corpul. de nu. . zisei eu.

nu înseamnă să înveţu mai repede. atunci din nou. — Aşadar. fie în d altceva. atît cele trupeşti cît şi cele sufleteşti. şi la arta grămăticului. ne par mai frumoa(se prin repeziciune şi agerime decît dacă sînt încete potolite. dîndu-ţi seama cum anume te-a făcut să fii înţelepciunea din tine şi de ce natură este ea spre a te putea face aşa. prietene. — Prin urmare toate. de vreme ce i se cade să fie frumoasă. iar nu fiindcă e potolit la culme? — Da. mai frumos decît cel ager şi cu vlagă. îndreap-tă-ţi bine atenţia şi. o. CHARMIDES 77 . cel potolit nu ne-a apărut defel. Dintre cele două fec luri de a făptui în viaţă. — S-ar putea. — Insă chiar în cercetările pe care le întreprînde Cugetul. şi în vrerile inimii. atunci nici înţelepciunea n-ar putea consta în a făptui potolit rnai degrabă decît cu intensitate şi iuţeală. Iar tînărul zîmbind puţin şi cufundîndu-se stăruitor în sinea sa. zise el.— Pe de altă parte. — îmi pari a vorbi drept. de vreme ce. zise el. — Ceea ce înseamnă că nu felul de a face potolit lucrurile reprezintă înţelepciunea şi nici viaţa chibzuită nu e cea potolită. pe cînd greutatea. mai degrabă decît potolit şi încet? — Da. ori intens şi repede? — Intens şi repede. ce anume ţi se pare că este. spusei eu. — Dar reamintirea şi întipărirea în minte. — Dacă e aşa. şi dacă te gîndeşti la felul cum înţelegi spusele cuiva. fie în vorbă. tot ce e mai frumos nu e oare aşa printr-o agerime deosebită. căutînd în sinea ta. spuse el. spune-mi frue mos şi bărbăteşte. şi nici viaţa tihnită nu poate fi mai chibzuită decît cea însufleţită. chibzuind deci laolaltă toate acestea. — Şi puterea de pătrundere a cugetului. iar faptele săvîrşite cu agerime s-au dovedit a nu fi mai puţin frumoase decît cele potolite. de cele mai multe ori faptele potolite stau în privinţa frumuseţii sub cele intense şi iuţi. ce este mai frumos: e să înveţi uşor ori greu? — Uşor. ea fiind un fel de sfială. — Iar a învăţa pe un altul. Socrate. ci acela care le să-vîrşeşte cît se poate de repede şi lesne. a citharistulul Şi la orice. Charmides. — Iar uşurinţa. nu ţine 160 a ea de agerimea lui. nu cred că omul mai po76 PLATON |se şl tolit şi care din greu ia hotărîrea sau îşi întreprînde b cercetarea este vrednic de laudă. spuse el. nu e ceva mai frumos cînd se petrece repede şi intens. Charmides. să înveţi mai măsurail şi mai încet? — Da. zisei eu. potrivit cu dovada aceasta. după judecata noastră. înţelepciunea a fost rînduită printre cele frumoase. fie în mers. zise: — Mi se pare că înţelepciunea este ceea ce-l face pe om să se ruşineze şi să fie ruşinos. sînt cele mai frumoase cînd se petrec potolit şi încet. sDacă aşadar. mai degrabă decît de un fel de a fi potolit ? — E drept. sau într-o măgură prea mică. — Aşa este. întrebai.

fiindcă se întîmplă să fie un bine. — De ce spui asta? întrebă el. — Dar sint. în timp ce sfiala nu e mai degrabă un bine decît un rău. sau să înalţi case sau să teşi. Nu crezi că face şi grămăticul ceva. — Fireşte. şi nu aţi scris voi deopotrivă numele duşmanilor voştri ca pe ale voastre şi ale prietenilor? — Pe toate. — însă înţelepciunea este un bine. — Aşa mi se pare. spuse el. căci nu interesează nicidecum cine a spus-o. prin orice meşteşug. — Probabil de la un altul. Odiseea. — Aceasta nu înseamnă că oamenii chibzuiţi sînt şi buni? — Da. XVII. anume că a fi chibzuit înseamnă să te îndeletniceşti cu ale tale. copiii. a şi gîndit cel care a spus că înţelepciunea înseamnă să te îndeletniceşti cu ale tale. — Dar ce însemnătate are. nu crezi că Homer vorbeşte bine cînd spune: Sfiala nu e bună clnd se iveşte la omul nevoiaş1? — O cred. ci doar dacă lucrul e spus pe bună dreptate ori nu. răspunsei. — Dar poate fi bun ceva ce nu-i face pe oameni să fie buni? — Desigur că nu. Socrate. spuse Critias. — Şi să vindeci. — Pare-se. 78 PLATON CHARMIDES 79 — O. dar nu ai încuviinţat adineauri că ea e ceva frumos? Din plin. spusei. — Atunci înseamnă că făceaţi treabă de prisos şi că eraţi lipsiţi de chibzuinţă făcînd aşa? — Nicidecum. sau să faci orice lucrare. reluai eu. Socrate. pe Zeus. 16i — Dar spune-mi. ci şi de ceva bun. hoţomanule. prietene. zise el. în măsura în care scrisul şi cititul sînt şi ele o treabă. cum spui. recunoscu el. zise el. Iar eu zisei: 1 Homer. dacă face buni pe cei la care se iveşte. că lucrurile acestea sînt spuse pe bună dreptate. este un fel de a face treabă. — Fiindcă. lucrul acesta l-ai auzit de la Critias. atunci cînd scrie ori citeşte? — Fireşte că o cred. — Dar îl vezi scriind şi citind numai numele său? Nu vă învăţa el scrisul pe voi. căci nu e de la mine. zise el. — Aşa mi se pare. — Şi totuşi nu le săvîrşeaţi „pe ale voastre". dar că ne vom şi lămuri cum stă lucrul. m-aş mira: îmi pare într-adevăr că e vorba de o cimilitură. b — Văd şi eu. de la cine l-ara auzit? — Nici una. .'Vezi deci dacă ţi se pare drept ce spun. pare-se. sau de la vreun alt învăţat. zise Char-mides. — înseamnă deci că înţelepciunea nu poate fi un fel de sfială. sfiala în acelaşi timp este şi nu este ceva bun. 347. — După cît se dovedeşte. Dar ia vezi cum ţi se pare următorul gînd despre înţelepciune. iar nu răi. o.Fie. nu în felul cum a vorbit. Mi-am amintit adineauri de cele ce auzeam spunînd pe cineva. — Acum vorbeşti drept. — Deci nu e vorba doar de ceva frumos.

zise el. aşadar. aruncîndu-i o privire. acum nu mai putu s-o facă. dar vezi să nu fie o piedică pentru cel care. Sau ai auzit-o de la unul mai slab la minte. dacă tu nu ştii ce a gîndit cel care-a spus că înţelepciunea înseamnă să te îndeletniceşti cu ale tale. vine să declare apoi că nimic nu se . Celălalt nu mai rabdă şi-mi păru că se mînie. în schimb. că se fră-mînta. Charmides? — Nicidecum. îl îmboldi astfel. spusei eu. Critias trăda limpede. acest „a te îndeletnici cu ce-i-. n-o ştie nici acela? — Dar. urmărind să nu fie el cel care să dea socoteală de răspuns. — Sînt ei deci chibzuiţi. — însă. spusei eu. peria şi toate celelalte. şi preiau totul asu-pră-mi. cel ce zicea că a fi înţelept înseamnă a te îndeletnici cu ce-i al tău. ţi se pare cumva că o cetate ar fi bine rînduită sub o lege care ar cere ca fiecare să-şi ţeasă şi să-şi spele haina. Iar Charmides. atunci aş cerceta mai bucuros împreună cu tine dacă e ceva adevărat ori nu în spusa aceasta. prea scumpe Critias. nefăcînd doar ce-i al lor? — Ce-i împiedică să fie? zise el. spusei eu. spuse el. — Dar o încuviinţez. După ce cu greu se stăpînise la început. — Ce să fie. o societate înţelept rînduită ar fi şi bine rînduită. tînăr cum este. — Frumos faci. spusei eu. zisei. Oare încuviinţezi şi ce întrebam eu adineauri. pe Zeus. — Atunci cu atît mai mult îmi vine să cred că punea în joc un fel de cimilitură. aşa cum spuneam adineauri. — Atunci ei îţi par a face doar ce-i al lor. la fel ceşcuţa. la anii tăi şi cu preocupările tale. sau şi ce-i al altora? — Şi ce-i al altora. 1 — Vorbea deci ca într-o cimilitură. — Nu. pare-se. nu e defel de mirare să n-o ştie. ci cela162 a 80 PLATON CHARMIDES 81 163 a lalt. înţelepciunea n-ar putea consta în a te îndeletnici cu ce-i al tău şi în a săvîrşi lucrurile chiar aşa cum am arătat. Dacă deci încuviinţezi că înţelepciunea este ceea ce spune el şi iei asupră-ţi s-o dovedeşti. că toţi meşteşugarii fac o treabă? — Fireşte. al tău"? Poţi să mi-o spui? — N-o ştiu eu însumi. Şi pe cînd spunea aşa surise. — Nimic în ce mă priveşte. că. — Dar. spuse el. mi se păru mtr-adevăr că era tocmai cum bănuisem mai înainte: Lae la Critias auzise Charmides răspunsul acesta cu "Privire la înţelepciune. fiind greu de ştiut ce poate să însemne: să te îndeletniceşti cu ale tale. să-şi facă singur încălţămintea. dar s-ar putea ca nici cel care a spus-o să nu prea fi ştiut ce avea în minte. îi spuse: — Aşa crezi tu. susţinînd că înţelepciunea înseamnă să te îndeletniceşti cu ce-i al tău. astfel că. părea să fie un om cu totul iscusit. privind către Critias. după cît se pare.— Bineînţeles.— Nu mi se pare. e firesc ca tu să o ştii. căci nu putea fi aşa de nerod. — Poate. Charmides. aşa cum o face un poet împotriva actorului ce-i recită prost opera. fără să se atingă de ce-i al altuia. — Cum altfel? — Atunci. ci făcînd şi făptuind fiecare pe ale sale? . prefăcîndu-se înfrînt. spuse. dar în acelaşi timp îi privea de sus pe Char-rnides şi pe ceilalţi. de cîtăva vreme.

Munci şi zile. — Aşadar. ci doar pe cele bune. făcînd ce-i al altora. zise el. 164 a — în fapt. face lucruri folositoare şi pentru sine şi pentru cel pe care îl vindecă. cînd rosteşti un nume. să fie chibzuiţi? — O spuneam. cînd am recunoscut că sînt aşa cei care fac ce-i al altora? — Dar. — Ţie. iar acţiunea de a crea aşa ceva este o muncă şi o faptă. dar spune-mi dacă ţi se pare că un medic. iar creaţiile de opere bune. Şi mai trebuie spus despre Hesiod că socotea proprii fiecărui om numai asemenea făptuiri. spuse el. — Medicul însă şi ştie neapărat cînd anume vindecă şi cînd nu? Şi fiecare dintre meşteşugari . zise el. Astfel încît şi Hesiod. ci şi Hesiod. trebuie socotit că numeşte înţelept pe cel ce făptuieşte pe ale — O. pe cînd pe cele dăunătoare le socotea străine omului. — Dar n-o cred deloc. r mai fi spus că nu-i revine nici o ocară ciubotarului şi vînzătorului de săraturi şi celui ce-şi vinde trupul? Nu e de crezut. — Nu ai zis tu. ca oricare altul cu judecată. de ceva mă mir: că-ţi închipui despre oamenii chibzuiţi că nu-şi dau seama că sînt chibzuiţi. — Nu este chibzuit cine făptuieşte ce trebuie? — Este chibzuit.împotriveşte ca şi cei care le fac pe ale altora să fie chibzuiţi. nu sînt acelaşi lucru a face şi a făptui? — Nu. cine nu face lucruri bune. Trezi oare că el. zise el. zise el. Am învăţat de la Hesiod . de îndată ce ai început să vorbeşti. cum vrei tu s-o numeşti. atunci cînd nu are parte de frumuseţe. dacă ar fi numit munci. 82 PLATON CHARMIDES 83 — Dar fireşte. ci rele. totuşi. Eu te las să statorniceşti fiecare nume cum vrei tu. afirm desluşit că făptuirea celor bune înseamnă înţelepciune. anume că numeşti pe cele familiare cuiva şi „ale sale" bune. b — Aşa mi se pare. dar ce-i cu asta? — Să zicem că nimic. pe cele create frumos şi folositor el le numeşte opere. mai lămurit şi de la început: oare făptuirea-celor bune. puţin mai înainte. după cum nu-s acelaşi lucru nici a munci şi a face. nu este chibzuit pentru mine. a munci şi a făvtui activităţi ca acelea de care ai vorbit tu acum. acum cercetăm nu ce mi se pare mie. pe cînd munca nu este niciodată de ocară. spusei eu. hotărăşte acum din nou. 309. că nimic nu împiedică pe meşteşugari ca. a privit creaţia drept deosebită de faptă sau de muncă. spusei eu. întrebai eu. căci într-adevăr. pe cînd pe cel care face lucruri bune şi nu rele îl socotesc aşa. vasăzică. însănătoşind pe cineva. Critias. — Nu e deci chibzuit cel ce făptuieşte lucruri rele. — Să fi recunoscut eu. preascumpule. spuse acesta. 2 Hesiod. desigur. sau creaţia lor. socotesc eu. se prea poate să vorbeşti adevărat. spusei eu. numai că trebuie să-mi arăţi la ce lucru te gîndeşti. căci de la Prodicos m-am deprins să aflu nenumărate asemenea distincţii între cuvinte. aproape că ţi-am ghicit gîndul. spuse el.după cîte spune el: „Nici o muncă nu e o ocară"2. fapte. într-adevăr. că oamenii care Jăptuiesc ce-i al altora sînt chibzuiţi. Socrate. pe aceasta o socoteşti tu înţelepciune? — într-adevăr. Aşadar. nu ţi se pare aşa? — Să lăsăm asta deoparte. iar ceva creat uneori este de ocară. ci ce spui tu. făptuieşte ce trebuie cel care face aceasta? — Da.

— La fel şi medicina este a şti ce e sănătos. în loc de „voie bună". numai că nu-şi dă seama că e înţelept? Dar aşa ceva. şi nu este cazul să ne îndemnăm la aşa ceva unii pe alţii. ceea ce şi trebuie să fi fost în mintea celui ce a pus inscripţia. cum o spun eu şi o 165 a arată cuvintele scrise. — Sînt. nu e cu putinţă.ştie cînd aduce un folos cu lucrarea pe care o săvîrşeşte şi cînd nu? — Poate că nu. după cîte se pare. anume a şti de sinş. şi a şti ceva. sau nu spuneai aşa? — într-adevăr. ca. atunci m-aş grăbi să dau îndărăt şi nu m-aş sfii să spun că n-am vorbit drept. în cazul că n-ai 84 PLATON CHARMIDES 85 vrea să recunoşti că înţelepciunea înseamnă a se cunoaşte pe sine. spusei eu. pe „nimic prea mult" şi „chezăşia poartă cu ea nenorocirea". către cei ce intră statornic. cîteodată. doar: fii înţelept. iar nu drept o întîmpinare din partea Zeului către cei ce intră. o face chibzuit. tu îmi faci întîmpinări ca şi cum eu aş spune că ştiu cele despre care te întreb şi ca şi cum n-ar atîrna decît de mine să-ţi încuviinţez spusele. pe temeiul faptului că medicina e cunoaşterea a ce e sănătos. — Dacă deci. — Atunci fă-o. împreună cu tine. Pe măsura cercetării însă. de ce folos ne este şi ce roade aduce. Numai că o spune în chip mai enigmatic. un rod tare bun. în ce mă priveşte. atunci e limpede că e vorba despre un fel de-a şti. şi mă unesc în gîhd cu cel care a pus pe frontispiciul templului jimDelfi aceste cuvinte. spusei eu. deci aşteaptă pînă ce vom fi făcut cercetarea. spusei eu. într-adevăr. m-ai întreba despre arhitectură. deosebit de întîmpinările oamenilor. spui tu. sau poate au făcut-o spre a pune şi ei drept inscripţii sfaturi la fel de folositoare. aş răspunde că nu-i mic folosul. înţeleg din plin să-ţi spun dacă sînt sau nu de părerea ta. spuse el. fiindcă nu-l ştiu eu însumi. ele îmi par într-astfel înscrise acolo ca şi cum ar fi o formă de întîmpinare a Zeului către cei ce intră. căci ea aduce sănătatea. el făptuieşte chibzuit şi este om înţelept. ci eu însumi caut statornic. apoi. o. gravîndu-le pe primele. răspunsul pe care vrem să-l aflăm. medicul să nu ştie el însuşi ce ispravă a făcut. Pricina pentru care. aceasta şi afirm că înseamnă înţelepciune: a se cunoaşte pe sine. cînd făptuieşte cu folos. poate că tu ai avut dreptate. ca ştiinţă a construirii. — Dacă. ca fiind un interpret al celor divine. dacă eşti şi tu de aceeaşi părere. ce operă spun eu că . dar poate că un altul ar crede că ele înseamnă altceva. spun toate acestea este următoarea: las la o parte tot ce a fost mai-nainte. ceea ce mi se pare că s-a şi întîmplat cu cei care au pus pe frontispiciu celelalte cuvinte. Acum însă b lnţeleg să dau socoteală de lucruri. Căci aceştia priveau pe „cunoaşte-te pe tine însuţi" drept un sfat. dar deslu-lt cu totul nu era nimic în ce spuneam. şi Zeul rosteşte. căci „cunoaşte-te pe tine însuţi" şi „fii înţelept" sînt acelaşi lucru. fiindcă a se simţi cu voie bună e nu se potriveşte aici. m-ai întreba.Dacă tu ai crede că din cele recunoscute de mine mai înainte trebuie să tragi această încheiere. făptuind cu folos. mai degrabă decît să încuviinţez că omul este înţelept fără să se cunoască a pe sine. — Iată că şi încep. poate că eu. făptuind cu folos sau cu pagubă. Socrate. Totuşi. — Pe deplin. Căci într-un fel. zise el. Dacă înţelepciunea înseamnă a cunoaşte ceva. — Aşadar. ci la dreaptă chibzuinţă. c — Se întîmplă aşadar. Desigur că aşa întîmpină Zeul pe cei ce intră în templu. numai că lucrul nu stă aşa. spuse el. nu? — Este. Socrate. după cîte mi se pare. — Dar. Critias.

singură aceasta este a ei înseşi ca şi a celorlalte cunoaşteri. ce afirmi cu privire la înţelepciune? 1 — Afirm. iar în ce priveşte pe ceilalţi. — Aşa voi şi face. aceasta singură aduce cunoaşterea celorlalte cunoaş4 c teri. prin firea ei. preabunule. Iar eu îi spusei: — Ai dreptate. înţelepciunea. să fie şi cunoaşterea a ce nu ştii. ca fiind ştiinţa despre sine. Socrate. spusei. I lasînd deoparte problema care e în joc. ci în timp ce toate celei lalte ştiinţe poartă asupra a altceva. să-mi arăţi şi tu un asemenea i66a produs. după cum nici celelalte nu sînt aidoma între ele. — Spune-mi deci şi despre înţelepciune. Numai că lucrul nu stă aşa. tu în schimb întrebi de o asemănare a ei cu celelalte. cu cercetarea ta. cînd nu-l ştiu? Dar îţi mărturisesc că acum tocmai acest lucru îl fac. în cazul lor? Nu poţi. la măsura în care se deosebeşte înţelepciunea de toate celelalte ştiinţe. — Atunci. Iar ţie nu-ţi rămîn defel ascunse acestea. spuse el. aici ai şi ajuns.aşadar. Tu nu pui bine întrebarea. răspunse el. Fii atent e doar la dovadă şi vezi ce va reieşi din înfruntarea ei. cercetez dovada în primul rînd pentru mine însumi. încuviinţezi? — Fireşte.şi a ei înseşi. căci îmi pari a rosti ceva chibzuit. — Unde ajungi! zisei eu. spuse el. în cazul ştiinţei de a calcula sau al geometriei. spune. Sau nu e aşa? — Aşa din plin. cred. spuse. dar ceva pot să-ţi arăt. de vreme ce spui că înţelepciunea înseamnă a se cunoaşte pe sine. sau al altor numeroase produse din acestea. dar faci. aş răspunde: locuinţele. iar la fel şi cu celelalte meşteşuguri. — Tocmai despre acest lucru e vorba. sau poate şi pentru ceilalţi din jurul nostru. a fi cu soţ şi fără de soţ decît calculul însuşi? — Cum altfel? — La fel. anume în ce raport de cantitate sînt ele faţă de ele însele şi între ele. singur omul înţelept se va cunoaşte pe sine şi va fi în stare să cerceteze ce ştie şi ce nu. căci înţelepciunea nu e. Socrate. o ştiinţa aidoma altora. deosebit de ştiinţa însăşi. şi răspunde la întrebări cum vei crede de cuviinţă. anume cunoaşterea cărui lucru. de vreme ce este a ce ştii? 167 a — Da. De pildă calculul poartă asupra a ce e cu soţ şi fără soţ. Socrate. — Atunci curaj. nu crezi şi tu că este un cîştig pentru aproape toţi oamenii să desluşim felul cum stau lucrurile în fiecare problemă? — Ba o cred. nu asupră-le. — Aşadar. din teama de a nu mă trezi închipuin-du-mi că ştiu un lucru. în ce mă priveşte. să poţi răspunde celui ce te întreabăoCritias. tu însă pui întrebarea ca şi cum ar fi aidoma. dintre toate cunoaşterile. nesocotind faptul că e combătut Critias sau Socrate. că. aceea ce spuneai adi-l neauri că nu faci. dacă spun ori nu ceva cu rost.produce. prin urmare. un lucru care să fie deosebit de înţelepciunea însăşi. dar altceva sînt greul şi uşorul faţă de cîntărit el însuşi. întrebai. spusei eu. — Spune-mi deci. cît. anume urmăreşti să mă combaţi. Trebuie deci ca şi tu. o aduce fiecare dintre aceste ştiinţe. care este. într-adevăr. spuse el. — Dar. de asemenea va fi în stare să-i iscodească în ce ştiu şi cred ei . ce operă frumoasă şi demnă de numele ei produce Haide. ori al hainei în cazul ţe-sâtoriei. răspunde-mi. a cui cunoaştere este ea. — Altceva sînt. o. ştiinţa cîntăritului este a greutăţii mai b mari sau mai mici. care s-ar putea indica în cazul multor meşteşuguri? Poţi. într-adevăr. opera je felul casei în arhitectură. îţi închipui că te contra-Zlc din vreo altă pricină decît cea care m-ar face să 86 PLATON CHARMIDES 87 d mă supun cercetării şi pe mine.

caută să vezi. — Pe de altă parte. dar se vede pe sine şi alte vederi. după cîte bănuiesc. — Cum şi unde? — în cazurile de mai jos. — Dar un auz care să nu prîndă nici un glas. care e-ar fi folosul ştiind aceasta. în alte privinţe. dar de nici o ameninţare? 168 a — N-am aflat. ci doar de sine şi de oricare altă dragoste? — Nu cred. Aşa ceva spui tu? — Aşa ceva. cu voia Zeului mîntuitor. — Ai putea cumva spune că există o dragoste care să nu fie dragoste de nimic anumit. zise el. Trebuie s-o cercetăm. încearcă să vezi. după cîte cred eu. după cîte se pare. în cazul că lucrul stă aşa cum ai spus tu adineauri. el ţi se va părea. — într-un cuvînt deci. fireşte. — Şi nici vreo voinţă. apoi. — însă vorbele noastre sînt ciudate. j 88 PLATON CHARMIDES 89 c — Ţi se pare cumva că există vreo dorinţă care să nu fie dorinţa nici unei plăceri. într-adevăr. spusei eu. ai aflat despre vreo teamă care să fie teamă de sine şi de alte temeri. cu privire la toate simţirile. dar care să se vrea pe sine şi alte voinţe. cu neputinţă. ci să fie vederea ei înseşi şi a celorlalte vederi. — Nu. dar care în fapt nu prînde nimic din ce prînd celelalte simţiri. desigur. spuse el. nu mi se pare. să însemne aceasta altceva decîî că există un fel de cunoaştere care e îndreptată asupra ei şi a altor cunoaşteri. a şti că ştii cele ce ştii şi că nu ştii le ce nu ştii. Gîndeşte-te: ţi se pare că poate exista o vedere care să nu fie a lucrurilor pe care le prînd celelalte vederi. care să nu urmărească un bun oarecare. ca şi faptul de a nu auzi? — Nici aceasta. Să-ţi spun în ce privinţă nu sînt? — Hotărît. — Dar o părere care să fie a părerilor şi a ei înseşi. dacă aşa ceva e cu putinţă. căci eu nu sînt în largul meu. — Atunci din nou. deşi e vedere. dacă ţi se pare că există vreo simţire a simţirilor şi a ei înseşi. iar acest lucru înseamnă a fi chibzuit şi înţelepciunea. să cercetăm ca la început. Critias dacă nu te dovedeşti a fi mai în largul tău decît mine asupra acestor probleme. zise. — Nu mi se pare. ba chiar a lipsei de vedere. precum şi asupra neştiinţei?) — E din plin aşa. mai întîi dacă e ori nu cu pub tinţă acest lucru. dar să se prîndă pe sine şi celelalte auzuri. căci dacă. ţi se pare ţie că poate exista una ca asta? — Pe Zeus. ci cunoaştere a ei înseşi şi cunoaştere a celorlalte cunoaşteri? . şi că ea nu prînde nici o culoare. fără să gîndească nimic despre ce gîndesc celelalte? — Defel. să spunem că există totuşi una care nu este cunoaştere a nici unei învăţături. ci a ei înseşi şi a altor dorinţe? — Nu. şi la fel.că ştiu fiecare. Iată. spusei eu. adică a se cunoaşte pe sine: să ştii ce ştii şi ce nu ştii. încerci să vezi un asemenea lucru. — Iar despre cunoaştere. în ce cred ei că ştiu fără să ştie — singur el printre ceilalţi oameni. prietene.

— La fel. Critias. decît ceva mai mic. sau dacă unele sînt aşa. Socrate. — Neapărat că nu. unii oameni n-ar da crezare. da. dragul meu. — De pildă. poartă ea asupra a ceva şi are capacitatea de-a fi faţă de ceva? Sau nu? — Ba din plin. fireşte. iar dacă există unele care să aibă această putinţă faţă de ele însele. înseamnă că se va auzi ca avînd un sunet el însuşi. — Atunci nu e ceva ciudat. la vedere şi. nu afirm că înseamnă acelaşi lucru cu . — Iată într-adevăr: cunoaşterea aceasta. — Vezi deci. însă decît cele faţă de care celelalte sînt mai mari el să nu fie mai mare. altele ca greu de acceptat? Căci la 90 PLATON CHARMIDES 91 mărimi. nu va fi el şi mai mic. că lucrurile stau 169 a aşa. — Iar la auz. şi despre ce e mai mare. căci altminteri nu s-ar putea auzi. la cine ştie ce mişcare ce s-ar pune în mişcare pe sine. într-adevăr. nu spunem noi că are capacitatea aceasta. prietene. Neapărat. nu? — întru totul. zise el. — Şi vederea într-un fel. — Prin urmare. unele arată ca fiind total cu neputinţă exercitarea lor asupra lor însele. ca să analizeze cum trebuie. ci doar asupra alteia. mai bătrîn fiind. de aceea nici nu voi susţine cu tărie că e cu putinţă să existe aşa ceva — o b cunoaştere a cunoaşterii —. ar fi de cercetat dacă în rîn-dul lor există felul de cunoaştere pe care noi îl numim înţelepciune.— Asta spunem. Sau nu? — Neapărat. de asemenea. dacă ea există. altele nu. întrucît nu există nici un alt îndoit decît al jumătăţii. dacă am găsi un mai mare care să fie mai mare decît ce este mai mare şi decît sine. dacă există ceva îndoit. de asemenea. de vreme ce ar fi mai mare decît sine. atît faţă de celelalte îndoituri cît şi faţă de sine. dintre cazurile înfăţişate. nu va avea el şi firea lucrurilor faţă de care se exercită? Vreau să spun următoarele. auzul: el nu era auz de altceva decît al sunetului. Să luăm. atunci i-ar reveni întru totul. mai uşor. — Nu. dacă el se va auzi pe sine. — E adevărat. Poate însă că alţii. — Fiind însă mai mare decît sine. — Prin urmare. în cazul că ea există? Căci încă să nu susţinem că nu este. în toate cazurile. Eu nu mă socotesc îndeajuns în stare să analizez acestea. şi la fel cu toate celelalte? Oricare lucru ce poate întoarce asu-pra lui însuşi capacitatea sa de acţiune. pe deasupra. la mulţimi şi la altele de acest fel era cu neputinţă. bineînţeles că şi-ar fi îndoit sieşi ca fiind jumătate. dacă nici una dintre realităţi nu e făcută să se exercite asupra ei înseşi. la căldura ce s-ar arde pe sine şi la toate cele de acest soi. nici. nu? — Da. ca el însuşi să fie şi mai mare şi mai mic decît sine. mai tînăr. precum şi celorlalte îndoituri. de-a fi mai mare decît ceva? — O are. de pildă. iar mai greu fiind. de vreme ce el va fi mai mare. că. — Aşadar. înseamnă că neapărat va avea o culoare oarecare: căci pe cele fără de culoare vederea nu le-ar putea prînde. dacă se va vedea pe ea însăşi. ci să continuăm a vedea dacă este. b — Vorbeşti bine. Numai că e nevoie de un cuget cu totul deosebit. într-adevăr.

— Ci una din ele reprezintă. Tu aşadar. în fapt. Că înţelepciunea în general e ceva folositor şi bun. spusesem că înseamnă a se cunoaşte pe sine şi a fi înţelept. ci problema este dacă avînd această cunoaştere înseamnă neapărat că ştie şi ce ştie şi ce nu ştie? — Dar. iar aşa şi reiese. pe deasupra. spusei eu. mai tîrziu vom vedea dacă aşa stau lucrurile sau nu. desigur. că avînd cunoaşterea de sine cineva s-ar cunoaşte pe sine. spusei: Dacă ţi se pare ţie aşa. nu? — Da. spune-mi cum se face că ea mai ales este în stare să ştie ce ştim şi ce nu? Căci acest lucru. dar rămîn tot acolo: nu pot înţelege cum de sînt acelaşi lucru. — Nu acest lucru îl tăgăduiesc. de vreme ce ea nu e decît cunoaştere a cunoaşterii. atît în cazul său cît şi al altora. nu prin înţelepciune. Iar Critias.înţelepciunea. iar dacă are cunoaşterea ce se cunoaşte pe sine. dacă există. să-şi dea seama că în joc este un fel de-a şti şi de-a cunoaşte ceva. să fie cuprins de nedumerire din cauza nedumeririi mele. dacă într-adevăr ea este cu putinţă. Critias. la fel cu cei ce cască de căscatul altora. el va fi şi cunoscător de sine. ba chiar şi a neştiinţei — tu vino să ne arăţi mai întîi acest lucru. Nu? — întocmai. nu prin înţelepciune. ci ştie doar că e vorba de cunoaştere. spre duce mai departe discuţia. poate ea să deosebească mai mult decît că într-un caz e vorba de cunoaştere. Haide aşadar. răspunsei: o cunoaştere a cunoaşterii. şi la fel cu toate. spunînd ce spui despre înţelepciune. cred. ci mai degrabă aş cerceta dacă ne-ar fi de vreun folos ca ea să fie aşa ori nu. e cunoscător. — în schimb ce anume cunoaşte. este frumos. şi dacă are cunoaştere. Iar eu. Deoarece însă ţinea întotdeauna să facă faţă bună. va putea. E la fel cum. — S-ar putea. astfel că începu să înşire cuvinte fără noimă căutînd să-şi ascundă nedumerirea. So-crate. spusei. spuse. 170 a 92 PLATON CHARMIDES 93 — Cum altfel? — Prin urmare. aşa se întîmplă fiindcă una şi alta sînt acelaşi lucru. — Dar să fie acelaşi lucru cunoaşterea şi neştiinţa a ce e sănătos. dacă cineva are iuţeală. Sau nu? — Pare-se. să încuviinţăm deocamdată că este cu putinţă să se producă o cunoaştere a cunoaşterii. cu această singură cunoaştere. dacă are frumuseţe. că se poate dovedi ce am spus adineauri. păru şi el. înseamnă că el va fi aidoma cu ce posedă. cealaltă politica. Socrate. ci atît. şi ce e armonios prin muzică. o. într-altul nu? — Nu. pe cînd în cazul nostru nu există nimic altceva decît cunoaştere. înseamnă că e iute. cum va şti el că . — Iată. căci dacă cineva posedă cunoaşterea ce se cunoaşte pe ea însăşi. se ruşina faţă de cei prezenţi şi nu voi să admită că nu era în măsură să desluşească ce-i ceream. — Prin înţelepciune deci. — Cum nu poţi? întrebă el. auzind acestea şi văzîndu-mă în plină nedumerire. cum o va şti prin această cunoaştere? Căci noi cunoaştem ce e sănăc tos prin medicină. iar c apoi că încape şi folos. o bănuiesc. ce înseamnă a fi sănătos şi drept. nu prin înţelepciune. ce înseamnă a construi case prin arta de a construi. fiu al lui Callaishros — căci tu eşti cel care susţine că înţelepciunea este o cunoaştere a cunoaşterii. Poate că mă vei încredinţa şi pe mine că ai dreptate. cu cunoaşterea şi neştiinţa a ce e drept? — Defel. medicina. dacă cineva nu ştie.

— Prin urmare cel care caută să vadă ce e medicina trebuie s-o caute acolo unde se şi află. în măsura în care medicina e o formă de cunoaştere. căci. — S-ar părea. ci doar că ştie. atunci nu se va apuca să dis-te cu e] despre medicină. — Numai că. — Nu-ţi va fi deci cu putinţă. îl vei şti. desigur. — Da. nu-l vei putea deosebi de cel ce este cu adevărat. chiar. ci pe aceasta am trecut-o numai pe seama înţelepciunii. fără să fie. înţelepciunea nu te va face să ştii. fără ştiinţa medicinei poate cineva să urmărească atît pe unele. — Deci nici despre medicină ca ştiinţă nu ştie cel priceput în ea. ci şi prin faptul că e una anumită şi a unor lucruri anumite? — Prin aceasta. cît şi pe celelalte? — Nu. — Aşa este. dar dacă trebuie s-o pună la încercare spre a vedea ce fel de cunoaştere este. ci. vrea să judece care e medicul devărat şi care nu. într-adevăr. — Vasăzică îl va cerceta în legătură fie cu spusele. după cîte se pare. dar despre ce anume. cum că el are o cunoaştere. căci ar însemna că acesta e şi medic. nu? 94 PLATON CHARMIDES 95 — Neapărat. b — Nu. căci medicul. — Aşa e potrivit. aşadar. n-o vei căuta aiurea. — E drept. Dar să ne gîndim şi astfel: dacă omul chibuit. fireşte. în felul acesta. în legătură cu starea de sănătate şi de boală. dacă înţelepciunea este doar cunoaşterea cunoaşterii şi a neştiinţei. bineînţeles. decît medicul. Da. doar că ştii şi că nu ştii. — în general. dintre cei ştiutori sau nu. va putea cerceta altceva decît la ce se referă ea? Sau nu prin aceasta se determină fiecare cunoaştere: nu numai prin faptul că e cunoaştere. fie cu faptele lui. sau oricare altul. — Pare-se că nu. — Da. unde nu se află. cel ce e neştiutor în privinţa aceasta nu ştie ce ştie. — Atunci cel care procedează cum trebuie va cerceta pe medic ca aducător de sănătate. ori nu. spre a-ţi da seama dacă el ştie ce spune că ştie. pe lingă faptul că are înţelepciune. pare-se. necum omul înţelept. — Prin urmare. să iscodeşti pe un altul care zice că ştie ceva. d — Atunci a fi înţelept şi înţelepciunea n-ar putea însemna să ştii cele pe care le ştii şi cele pe care nu le ştii. după cum am spus. — Iar medicina a fost înfăţişată ca deosebindu-se de alte cunoaşteri prin faptul că e cunoaşterea stării de sănătate şi de boală. nu ştie despre nimic altceva decît despre starea de sănătate şi de boală.e vorba de-a cunoaşte ce e sănătos sau ce înseamnă a clădi? — Defel. după cît se dovedeşte. 171 — Că medicul posedă o anumită cunoaştere. c — N-o poate nimeni altul. nici pe vreun altul. căutînd să vadă dacă spusele sînt adevărate iar faptele potrivite. o va şti omul înţelept. — S-ar putea. — în schimb despre cunoaştere el nu ştie nimic. e — Prin urmare nici pe cel ce se preface că e medic. ci doar acest lucru. .

chiar mie mi se pare aşa. o. aşa cum presupuneam la început. are acest lucru bun. — O văd. adică faptul de a cunoaşte cunoaşterea şi neştiinţa. nu am încuviinţat-o pe drept? — Nu mi se pare. d — Atunci ce folos ne-ar mai putea veni. neapărat că toţi cei astfel îndrumaţi ar făptui bine. cămi trec pe dinainte unele lucruri ciudate şi că mă tem a nu fi cercetat cum trebuie lucrurile. iar cele pe care nu le ştie să le treacă altora. că înţelepciunea ne-ar folosi mult. . ci să încuviinţăm tot ce am hotărît la început că este în. Căci nici nu ne-am e apuca să făptuim ceea ce nu ştim. So-crate. nu-mi pare a fi fost pe drept încuviinţat de n«i. că omul care o stăpineşte învaţă mai lesne orice şi că toate îi apar mai desluşite. Căci într-adevăr. şi nici nam îngădui celor pe care-i călăuzim să făptuiască altceva decît pot ei face cum trebuie. — Poate că da. c asemenea roade dobîndim noi în fapt de la înţelepciune. spusei eu. pe unele cum că le ştie. şi toţi cei ce ar sta sub călăuzirea noastră.Oare nu astfel de lucruri aveam noi în vedere cu înţelepciunea. prea lesne am recunoscut drept un mare bine pentru oameni ca fiecare să facă ce ştie. cei înţelepţi.a ţelepciunea. cel înţelept ar şti ceea ce ştie şi ce nu ştie. şi de aceea spuneam adineauri. cetatea bine cîrmuită şi orice altceva unde ar veghea înţelepciunea. în felul acesta. spusei. o recunoaştem. vezi bine că nicăieri nu ne-a apărut o cunoaştere de acest soi. pe cîine. pe cînd dacă-i scrutează fără înţelepciune îşi întreprînde cercetarea mai stîngaci şi mai rău? Oare. răspunsei eu. cu ajutorul înţelepciunii. de la o înţelepciune de acest soi? E drept. dacă ea este aşa. zise. să fim înţelepţi. întrucît. dar se mai poate că n-am făcut treabă bună cu cercetarea noastră. Ei bine. nu-mi mai e defel lămurit ce fel de bine poate ea să ne aducă. Iar dovada este faptul că-mi trec pe dinainte lucruri ciudate cu privire la înţelepciune. — Da. într-adevăr ne-am trăi fără de greşeală vieţile. zisei. — Aşa se pare. Critias. — Vasăzică. atunci cind arătam ce binefacere ar fi să ştii ce anume ştii şi ce nu ştii? — într-adevăr. noi înşine. întocmai celorlalţi meşteşugari. dacă.atunci ea nu va fi niciodată în măsură să deosebească pe medicul ce-şi stăpîneşte meşteşugul de cel care nu şi-l stăpî-neşte. 96 PLATON CHARMIDES 97 — Că. — Ce vrei să spui? întrebă. Critias. Să încuviinţăm. în timp ce ne gîndeam la ceva mai de seamă şi cercetam lucrul ca şi cum el însuşi ar fi fost mai de seamă? — S-ar putea să fie aşa. pe altele că nu. adică lucrul a cărui cunoaştere o au. ciudate lucruri mai rosteşti. în cazul că ar fi aşa. de asemenea. spusei. Critias. pe lîngă fiecare lucru ce învaţă. şi dacă ar fi în stare să scruteze la fel pe un altul. iar în-cuviinţînd toate acestea. casa şi căminul ne-ar fi bine gospodărite. în legătură cu ce învaţă şi el. şi. — Acum însă. nu cumva înţelepciunea găsită de b noi. ce spuneam adineauri. — Dar. ci găsind pe cei ştiutori le-am trece lor sarcina. călăuzindu-ne în gospodărirea caselor şi ctăţilor. nici pe vreun altul dintre cei ce ar cunoaşte ceva. cu gîndul la ele. el vede şi ce e cunoaşterea? Şi că pe ceilalţi oameni i-ar scruta mai bine. dacă înţelepciunea este aşa. ştiutorilor. — într-adevăr. să nu tăgăduim. afară doar de tovarăşul său de breaslă. ci se preface ori îşi închipuie. spuse el. anume a şti ce ştii şi ce nu ştii. zise el. prietene. însă dacă e înlăturată greşeala şi domneşte 172 a dreapta rînduială. dacă vrei. să cercetăm şi mai bine dacă ea ne va folosi ori nu. că e cu putinţă să cunoşti cunoaşterea. însă oamenii care făptuiesc bine sînt fericiţi. atunci ne-ar fi de un deosebit folos.

173 a — Dar cum? spuse. ca tîlcuitori ai celor viitoare. — Despre care? Nu cumva despre unul care să Ştie. dacă vrei. Sau cumva toate deopotrivă? — Nu deopotrivă. — Vorbeşti într-adevăr bine. al lemnului sau al altora de acest soi? — Bineînţeles că nu. spuse el. pe lîngă cele viitoare. într-adevăr. — Numai că. spusei eu. deşi sînt şi ei cunoscători a ceva în viaţă. înseamnă că nu mai păstrăm gîndul că omul fericit este cel care trăieşte ca un cunoscător. cel care Ştie tot ce are să se întîmple. îmbrăcămintea. zise el. prietene Critias. n-ar urma de aici că am fi mai sănătoşi la trup decît acum şi ne-am putea salva chiar avîntîndu-ne în largul apelor şi în luptă. Poate că vorbeşti despre omul de care pomeneam adineauri. Despre ce fel de-a fi cunoscător în viaţă vorbeşti? Cumva cunoscător în cele ale încălţămintei? — Dar de unde. pe cînd pe adevăraţii proroci i-ar aşeza unde trebuie. spusei. am duce-o bine şi am fi fericiţi. — în acest caz. şi din cele trecute. — Atunci ascultă-mi visul. — Dar sînt nerăbdător să aflu şi care dintre cunoaşteri îl va putea face pe el fericit. — Vorbeşti despre prelucratul aramei? — Nicidecum. o. Nu cred că ai putea numi pe vreunul mai cunoscător ca el în viaţă. în vederea unei vieţi bune. acest lucru încă nu-l putem afla. şi de altul. pe Zeus. nu trec pentru tine drept oameni fericiţi. — Despre al lînii. totuşi trebuie să vedem ce-mi trece pe dinainte şi să nu dăm deoparte la întâmplare închipuirile. zise el. o văd: căci prin privegherea înţelepciunii nu ar mai fi îngăduit să făptuim la întîmplare cu ajutorul neştiinţei. încălţămintea noastră de tot soiul şi orice altceva ar fi făcut cu meşteşug? c Şi n-ar urma multe altele. dar că făptuind sub semnul cunoaşterii. şi nici medicul. după cum uneltele. Aşa stînd lucrurile. nu vei găsi lesne o altă împlinire. spuse el. desigur. fie pe cea a fildeşului. Că printr-o astfel de orîn-duire neamul omenesc ar făptui şi trăi sub semnul cunoaşterii. prin simplul fapt că ne-am folosi de meşteşugarii cei adevăraţi? Ba. nu ne-ar mai înşela. spusei eu. unul care să nu lase nimic neştiut? Căci să 174 a 98 PLATON presupunem că există unul ca el. şi din cele viitoare? Oare să fie prin ştiinţa zarurilor? — Cum să fie prin zaruri? spuse acesta. fie că mi-a venit pe poarta coarnelor. ştiinţa viitorului. nimeni care s-ar preface că ştie ceva ce nu ştie nu ne-ar rămîne nedezvăluit. dacă o nesocoteşti pe cea aflată sub semnul cunoaşterii. ca să vedem şi noi ce spui. ori de vreun altul? — Şi de acesta. aşa cum am descris-o acum. fără să fie. supraveghind-o. ar înlătura pe cei ce ne înşală. că aiurez. despre proroc? Despre acesta vorbeşti. Vorbeşte. strategul. zisei. Căci aceştia. şi pe toate cele trecute şi Prezente. — Dar care cu deosebire? Cum ştie el ceva şi din cele ce sînt. şi că înţelepciunea. dacă ne sinchisim cît de cît de noi înşine. — Să fie prin arta calculului? . — Atunci mai învaţă-mă ceva mic de tot. — Aş zice. — Nu. dacă ne-ar călăuzi mai presus de orice înţelepciunea. ci numai pentru unele feluri de-a fi cunoscător pari tu să spui că ne fac fericiţi. am putea să recunoaştem că există şi meşteşugul prezicerii. ea ne-ar da o b asemenea cunoaştere încît cineva care s-ar înfăţişa drept căpitan de vas.

şi a strategului în război? — Nu s-ar întîmpla aşa. stînd ca atare în fruntea tuturor celorlalte. ale altor meşteşuguri. — O. răutăciosule. ci una singură. — în schimb. — Căci sănătatea ţinea de alt meşteşug. Aşa e? — E adevărat. — Nu cumva şi să vindece ar putea ea. zise el. am încuviinţat multe lucruri care nu se potriveau unele cu altele în sînul argumentării noastre. că era firesc să am temeri şi era îndreptăţit să mă învinovăţesc că nu fac treabă bună în cercetarea mea asupra înţelepciunii? Căci altminteri. mai presus de orice. — Vezi prin urmare. Astfel. de altul. Critias. — însă atunci nu înţelepciunea este. — Nu. am mai recunoscut. căci treaba aceasta am trecut-o adineauri pe seama alteia. spusei eu. iar nu medicina? Şi celelalte lucrări. aşa incit. într-adevăr. ceva recunoscut de toţi drept cel mai frumos lucru nu ne-ar fi apărut ca lipsit de folos. bineînţeles. — Cum să ne fie deci de folos înţelepciunea. — Printr-a sănătăţii? — Mai degrabă. fără ca argumentarea s-o îngăduie. oare medicina ar înceta să ne însănătoşească.— Defel. — Dar aceea despre care spunem că stă mai presus de orice. Căci. dacă aceasta din urmă reprezintă ştiinţa folositorului. înţelepciunea trebuie să fie ceva de altă natură. Socrate. ştiinţa ştiinţelor. la drept 175 a 100 PLATON CHARMIDES 101 vorbind. — Dar cum să nu ne fie ea de folos? Dacă înţelepciunea este. nici măcar n-o dădeau celelalte cunoaşteri la un loc. tot ea să le facă. în loc să-şi facă fiecare din ele treaba ei? N-am recunoscut noi mai înainte că ea este doar cunoaşterea cunoaşterii şi a neştiinţei. — Atunci nu e nici producătoarea folositorului. cea cu privire la bine şi la rău. mă faci să mă în-vîrtesc de atîta vreme în cerc. cea care ne face să tragem foloase din lucruri-Nu cunoaşterea cunoaşterii şi a neştiinţei este ştiCHARMIDES 99 inţ aceea. dacă eu însumi aş fi fost de vreun folos pentru o cercetare mai ca lumea. ci cunoaşterea binelui şi a răului. ea ne-ar putea fi de folos. arta ciubotarului să ne încalţe. după cîte se pare. a ţesutului să ne îmbrace. dacă nu e creatoare de nici un folos anumit? — S-ar zice că defel. Acum însă sîntem de-a binelea mfrînţi şi nu ne mai dovedim în stare nici măcar să aflăm cărei realităţi i-a pus numele de înţelepciune cel care a legiuit numele lucrurilor. — Ai dreptate. în ce priveşte această . prietene. atunci prin simplul fapt că diriguieşte deopotrivă ştiinţa binelui şi a răului. a cîrmaciului să ne salveze de la moarte în larg. a nimic altceva? Nu a fost aşa? — Aşa se pare. dacă ştiinţa binelui piere. care să fie? — Cunoaşterea binelui şi a răului. am recunoscut că e vorba de o cunoaştere a cunoaşterii. nu? — Da. Şi totuşi. dacă te-ai gîndi să scoţi această ştiinţă din rîndul celorlalte. ascunzîndu-mi că nu faptul de a trăi ca un cunoscător aducea viaţa bună şi fericită. cu atît mai puţin s-o spună. dragă Critias. prietene Critias. faptul că fiecare dintre acestea e bună şi ne e de folos va fi încetat să fie adevărat pentru noi. — Ea nu este deci creatoare de sănătate.

zise el. Socrate. aici de faţă. căutînd să ghicească ce este pe placul . Asta. n-ar spune în nici un fel ce gîndesc. Nicias şi Lahes. zise el. Iar Charmides zise: — Dar pe Zeus. consimt. şi nu m-aş supune poruncii tale. ba nimic nu m-ar opri să-l ascult zile întregi de la tine. o să v-o spunem acum. căci dacă tu vrei un lucru. că ar fi înţelepciunea nea apărut acum în chip provocator ca nefiind de nici un folos. acel lucru pretindeam. dacă o ai şi daca astfel ţi-e de prisos descîntecul. iar faţă de aşa ceva. în ce mă priveşte pe mine. Socrate. ci doar că eu însumi sînt un tare prost iscoditor de adevăruri. nici dacă nu am înţelepciune. numai. nimic nu s-ar putea dovedi mai fără noimă. căci în realitate înţelepciunea trebuie să fie un mare bine. dar gîndindu-mă la tine. după socotinţa mea. spuse el. că mi-ar prînde grozav de bine descîntecul. fără ca argumentarea să ne îngăduie c nici aceasta — toate pentru ca omul înţelept să sfîr-şească prin a cunoaşte că ştie cele pe care le ştie şi că nu ştie cele pe care nu le ştie. nu vei recolta nici o mulţumire de la această înţelepciune. Ba încă şi mai tare mă revolt gîndindu-mă la descîntecul învăţat de la trac. ci. aşa de reuşit cum eşti la chip. nedîn-du-ne seama că e cu neputinţă cuiva să ştie în vreun fel cele pe care nu le ştie defel. n-a fost mai mult în măsură să afle adevărul. chiar că l-am recunoscut cu totul de la noi. ba încă a sfîrşit prin a fi o astfel de ironie la adresa adevărului încît ceea ce stabilisem mai înainte. cerci cetarea noastră. — Ţi-o şi poruncesc. după cîte spui tu? Eu însă nu te cred b chiar cu totul şi mă gîndesc. Charmides — spusei eu —. nici dacă am. — Dar. — Atunci consimte şi tu. zisei eu. dacă el se dovedeşte a nu fi bun de nimic. să-l ştim. atunci fă-o. Dar. — Am să mă ţin de el şi n-am să-l slăbesc. Charmides. că ea poate şti care e lucrarea altor cunoaşteri. dacă te-ai dărui lui Socrate să te descînte şi nu l-ai slăbi cu nici un chip. LAHES LYSIMACHOS MELESIAS NICIAS LAHES COPIII LUI LYSIMACHOS ŞI MELESIAS SOCRATE 178 a LYSIMACHOS Aşadar. după gîndul meu. Iar acest lucru. tot omul trebuie să consimtă. chiar fără voia lui. prin acordul sau prin fantezia noastră. cînd le cere cineva sfatul. pentru că socotim că faţă de voi se cade să vorbim deschis. căci rău lucru aş face dacă nu ţi-aş da crezare ţie. te-aş 176 a sfătui să mă socoteşti un flecar şi un ins nevrednic de o cercetare ca lumea. pînă ce mi-ai spune că am de ajuns. tocmai aceasta ar fi pentru mine dovada că eşti înţelept. căci dacă o ai. — Am s-o fac atunci. cum aş putea şti ceea ce nici măcar voi nu puteţi afla ce este. începînd chiar de astăzi. — Ei bine. — Iată. desfăşurată aşa. te socotesc fericit. dar încă nu v-am spus de ce Melesias. spuse celălalt. prin recunoaşterea noastră. iar de o ai. dat fiind că există unii b care iau în derîdere asemenea lucruri şi. tutorele meu. — Aşadar fără voia mea? Şi n-ai să-mi dai timp de gîndire? — Fără voia ta. neavînd nici un folos de la prezenţa ei e în viaţă. spuse Charmides. ce hotărîri vă tot gîndiţi să luaţi acolo? — Am şi luat hotărîrea. mă revolt de-a binelea să cred că tu. Şi totuşi. — Dar nu mai încape hotărire. încă m-aş revolta mai puţin. într-adevăr. după ce l-am învăţat cu atîta rivnă şi trudă. spuse Critias. Vezi. şi cu mine v-am luat cu noi la reprezentaţie. hotărăşte şi tu ce să faci. iar pe tine însuţi să te socoteşti cu atît mai fericit cu cît eşti mai înţelept. sub seninul îngăduinţei şi nu al rigidităţii. l-aţi urmărit pe omul acesta făcînd o demonstraţie cu armele. de vreme ce mi-o porunceşte acesta. ba avînd parte şi de înţelepciune. spuse. Numai că eu nu cred că lucrurile stau chiar aşa.cunoaştere. nu ştiu în ce mă priveşte. căci tocmai aceea ce nu ştim.

Tucidide. ce în timp de pace. în caz jcă aveţi să ne recomandaţi vreo învăţătură sau vre-fun exerciţiu folositor unui bărbat tînăr. apoi să ne spuneţi ce aveţi de gind cu asocierea noastră. astfel că v-am chemat să ne daţi sfatul vostru asupra unui anumit lucru pe care avem să vi-l împărtăşim. cît şi despre noi. Lahes? Să se fi preocupat Socrate acesta de asemenea lucruri? LAHES Da. Se cuvine. de altfel. şi el tot cu numele bunicului său — tatăl meu —. apoi ni l-a recomandat pe cel pe care l-aţi urmărit făcînd o demonstraţie şi ne-a îndemnat să mergem să-l privim. Nicias şi Lahes. căci tuturor acestora li se cam întîmplă ceea ce spuţnea el: ajung să fie indiferenţi şi neglijenţi faţă de [copiii lor. Melesia. 179 a Iată pentru ce ţin un cuvînt înainte atît de lung: Melesias şi cu mine avem doi fii. chiar dacă o să ne întindem puţin cu vorba.celuilalt. LYSIMACHOS Ce spui. mai întîi pentru că este din acelaşi dem cu tine. b \ne-am gîndit că v-aţi ocupat de ei. nu mai puţin decît Lahes. apoi fiindcă îşi petrece timpul mereu acolo unde se întîmplă cîte ceva legat de ceea ce cauţi tu — de învăţăturile sau de exerciţiile frumoase pentru cei tineri. vă vom aminti astfel că nu trebuie sâ-l neglijaţi şi vă îndemnăm ca. ceea ce cred că va face şi Lahes. Am hotărit deci ca şi noi să mergem să-l vedem pe omul cu pricina. Lysimachos. De asta nu numai că sîntem cam ruşinaţi faţă de băieţi. pe deasupra. am luat hotărirea să ne preocupăm de eTpe cît vom putea şi să nu facem ca majoritatea părinţilor. ca şi faţă de toată viaţa lor particulară. spunîndu-le că. chiar foarte mult. dacă n-au să aibă grijă de ei înşişi şi n-or să ne asculte. e adevărat ce crezi. în privinţa asta ai întru totul dreptate. şi dispuşi să ne-o împărtăşiţi după aceea cu sinceritate. fiecare din noi doi are de unde să pomenească multe fapte frumoase de-ale tatălui său — ce a făcut în timp de război. Acesta este al lui şi poartă numele bunicului său. ocu. Lysimachos. atît despre dînşii. Noi ne-am gîndit deci că voi doi sînteţi şi în măsură să vă faceţi o părere. şi despre toţi cei care se ocupă de treburile politice. îi lasă de capul lor. vor rărnîne fără de faimă. după ce copiii lor au ajuns băieţandri. să auziţi şi voi cum de am ajuns la această hotărîre. ci despre tot ce vrei. spun altceva decît părerea lor adevărată. ba chiar sînt gata să mă şi asociez cu voi. Nicias. cei pe care îi vedeţi. Cum ei spun că au să ne dea ascultare. LAHES . îl cheamă Aristide. împreună cu noi. sau ale cetăţii —. Iar ceea ce spunea adineauri Lysimachos despre tatăl său şi despre cel al lui Melesias mi se pare foarte bine spus. fie că a avut în seamă treburile aliaţilor.d păţi cum erau cu treburile altora. noi am început să ne întrebăm îndeaproape ce învăţătură sau ce exerciţii ar putea să practice spre a ajunge cît mai e desăvîrşiţi. elevul lui Aga-Şthocles. Apoi. vrednic să stea de vorbă cu nişte băieţi de vîrsta asta. Lysimachos şi Melesias. şi anume de Damon. ci să şi începem. cel mai plăcut dintre oameni şi. b LAHES Da. dar mă mir că ne pofteşti pe noi să te sfătuim c despre educarea celor tineri şi nu-l chemi pe Socrate aici de faţă. Cum am zis de la început. faţă de voi o să vorbim deschis. Ei bine. Cineva ne-a indicat şi învăţătura aceasta — cum că ar fi frumos pentru un tînăr să înveţe să lupte cu armele —. cînd am ajuns băieţandri. tinerilor acestora le punem mereu în faţa ochilor toată situaţia. 104 PLATON 180 a Aceasta este ceea ce voiam să vă împărtăşim.) curînd vor ajunge poate vrednici de numele pe care lei poartă. Ei bine. dar îi şi învinuim pe taţii noştri că pe noi. cum să-i creşteţi ca să ajungă cît mai desăLAHES 103 vîrşiţi. NICIAS Aceasta m-aş afla şi eu în măsură să ţi-o spun. NICIAS Eu unul socotesc lăudabilă intenţia voastră. pentru că de curînd d mi-a făcut rost chiar mie de un profesor de muzică (Pentru fiul meu. De acum încolo este rîndul vostru să vă daţi părerea atît asupra acestui fel de învăţămînt — dacă vi se pare că merită urmat sau nu —j cît şi despre altele. să vă ocupaţi cît de cît de educaţia fiilor voştri. dar să vă luăm şi pe voi ca spectatori şi totodată ca sfătuitori şi ca părtaşi (dacă veţi vrea) la educaţia fiilor noştri. ca. Ştiind deci că şi voi aveţi feciori. care. mai mult decît oricine. iar băieţii mănîncă şi ei alături c de noi. neau lăsat să ne facem de cap. pe cît sîntem în stare.Iar dacă nu aţi acordat cumva atenţie unui asemenea lucru. dar nici unul dintre noi nu are ce să spună despre propriile sale fapte. iar celălalt e al meu. să ne ocupăm de ei. nu numai despre muzică. dacă însă îşi vor da silinţă.ssjj£u mine prînzim de obicei împreună.

Aşa ai să faci şi tu. nu lăsa omul acesta să-ţi scape din mînă. LYSIMACHOS Pe Hera. care sînt mai tî-năr decît ei amîndoi. tot ce îţi aparţine va fi şi al nostru. astfel. pentru că ne eşti prieten dinspre tată: părintele tău şi cu mine am fost mereu tovarăşi şi prieteni. război. căci l-am văzut eu însumi şi în altă parte făcînd cinste nu numai părintelui său. să ascult mai întîi spusele lor şi să învăţ de la ei. nu face altfel. Cu toate acestea nu i-am întrebat niciodată dacă acela despre care vorbesc este fiul lui Sophroniscos. Căci întrecerii adevărate îrfcare sîntem şi noi luptători. Să ştii bine că eu. nimic nu ne împiedică. Mă bate un gînd şi îmi aduc aminte de unele discuţii dinainte ale tinerilor acestora: stînd de vorbă între ei acasă. Aşa este şi drept. alături de călărie. dar dacă şi tu. să-ţi dau un sfat şi apoi să îndeplinesc orice altă cerere de-a ta.105 LYSIMACHOS Ei. ori de cîte ori va trebui să se bată în front alături de mulţi alţii. şi despre asta vom mai pomeni şi altă dată. iar. Dar despre cele de mai înainte ce spuneţi? Cum vi \ke pare? Este sau nu folositoare învăţătura asta a (deprînderii luptei cu armele? d SOCRATE Despre aceste lucruri. nu le fac faţă decît aceia /care se instruiesc în mînuirea acestor instrumente ide. acesta este Socrate. eu am să încerc. ei pomenesc adesea numele lui Socrate şi îl laudă grozav. mai ales cînd te laudă pentru asemenea lucruri. acesta. LYSIMACHOS Socrate. ci vino lîngă noi şi fă cunoştinţă şi cu noi şi cu cei mai tineri. pentru că ne sileşte vîrsta să ne petrecem timpul mai mult în casă. nu-i mai cunoaştem bine pe cei mai tineri. de ce nu ne vorbeşte unul dintre voi? NICIAS Socrate. ci şi patriei sale. Apoi. oraşul ar fi rămas cu fruntea sus şi n-ar fi suferit o asemenea prăbuşire. LAHES Da. copii. de azi înainte. atunci se cuvine să mi-l dai. şi pe ei. iar noi la fel. fie că se îndîrjeşte în urmărirea unora care . precum şi formelor în care ne este ea statornicită. tată. învăţătura aceasta îi va fi oricui de folos şi în bătălia propriu-zisă. Nicias şi Lahes! Noi. după 181 a 106 PLATON toată dreptatea. Socrate. în retragerea de la Delion el a făcut marşul de înapoiere alături de mine şi îţi spun eu că. Lysimachos. dacă am să pot cumva. este foarte bine că îi faci cinste tatălui tău. mai ales că. este cît se poate de potrivit unui orrTde condiţie liberă. mie care sînt din acelaşi dem cu tine. şi totodată este unul 182 a care. de vreme ce ne-am regăsit. Dar mi se pare cel mai drept ca eu. da. dacă şi alţii ar fi avut voinţa să se poarte la fel. apoi şi mai nepriceput. un om tare bun. Lysimachos. ftfu poate fi decît un lucru bun cînd tinerii nu-şi mai petrec vremea cu cele cu care le place să se distreze de obicei. Ar fi trebuit să vii mai de mult la noi şi să ne socoteşti prietenii tăi. iar el s-a săvîrşit înainte de a fi avut vreo neînţelegere cu mine. Ei bine. fiu al lui Sophroniscos. iar toate ale noastre vor fi şi ale tale. mă bucur că eşti atît de preţuit şi te rog să mă numeri printre cei care-ţi vor numai binele. Acum însă. ca să păstraţi şi prin voi prietenia noastră. cel despre care pomeniţi întruna? COPIII întocmai. Ei. Socrate. căci nu este un exerciţiu mai slab sau care să presupună mai puţină osteneală decît altele. şi anume din mai multe motive. auzind acestea. spuneţi-mi. desigur că este frumos să primeşti laude din partea unor bărbaţi vrednici de crezare. ai vreun sfat să-mi dai. abia atunci să trec la explicaţii ca să vă conving şi pe tine. şi voi. cei de etatea mea. Mie mi se 1 pare că este util pentru cei tineri să cunoască o ase-e) menea învăţătură. dar ea îi va fi de cel mai mare ajutor atunci cînd se vor desLAHES 107 trama şirurile şi va fi nevoie să se bată corp la corp. dacă mai am ceva de adăugat pe lîngă cele ce au să le spună ei. Nicias. de aici nici trupul nu poate avea decît de cîştigat. de cîte ori au vreun răgaz.

ce rost mai are să o înveţi? Vorbesc astfel avînd în vedere că. între greci. o armă tot atît de ieşită din comun. Să nu dispreţuim să spunem — chiar dacă îi pare cuiva un lucru mărunt — şi că ea îl face pe om să aibă o atitudine mai mîndră acolo unde se cade ca un bărbat să arate falnic şi astfel. cum îţi spun. şi nu în mică măsură. 109 u demonstraţia lui şi cu vorbele cele mari pe care le spunea despre sine — ei bine. şi că acela care ar primi pentru ele onoruri de la dînşii ar putea face o avere considerabilă şi pe lingă alţii. eu însumi am avut de-a face chiar la treabă cu destui din aceştia şi îi văd bine cum sînt. Lysimachos.se apără. fără voia lui. nu lipsită de însemnătate: această ştiinţă îl face pe om mai îndrăzneţei mai curajos la război decît este el din fire. Lysimachos. ei o ocolesc pe departe. dînd reprezentaţii pentru oricine altcineva. Pe cei care mînuiesc armele îi văd însă că socotesc Lacedemona drept un lăcaş sacru şi de necălcat. eu unul am avut ocazia să-l văd mai bine. la noi. chiar dacă presupunem că 183 a lor le-a scăpat acest lucru. s-ar zice că e bine să le ştii pe toate. dacă era ceva de ea. L-aş asculta însă cu plăcere şi pe Lahes. Este de asemenea limpede că. prin ţinuta sa. fie şi cu vîrful piciorului. cum dădea. O asemenea învăţătură poate aduce apoi cu sine şi dorinţa de a studia o alta. d Pînă şi pe Stesilaos acesta. De bună seamă. a intrat şi el în luptă cu suliţa sa cu vîrf de coasă. o reprezentaţie reală. dacă mai are ceva de spus. în caz că ea este o învăţătură. este foarte greu de spus că nu trebuie să ţio însu-Şeşti. la fel de frumoasă: oricine a învăţat să lupte cu armele poate fi ispitit să înveţe arta învecinată a tacticii şi. ba poate nici chiar mai mulţi. Vom face apoi şi o altă adăugire. c Apoi. dar dacă ea nu este o învăţătură (şi ne înşală cei care ne-o pro108 PLATON LAHES mit). îi putem judeca şi după următorul fapt: dinadins. pornind de la această primă 1 cunoaştere. sau dacă se dovedeşte a fi una. LAHES Despre orice învăţătură ar fi vorba. pe care nu-i preocupă nimic altceva în viaţă decît să caute şi să deprîndă acele învăţături sau exerciţii care i-ar face să aibă superioritatea militară asupra celorlalţi. Aşa că ar trebui învăţată şi aceasta despre mînuirea armelor. deşi peste tot ajung renumiţi tocmai aceia care ke preocupă de fiecare lucru în parte. şi practicate de către un bărbat. faţă de toţi ceilalţi se pare că ei au avut cel mai puţin noroc. Un singur duşman. Altele despre el nu c . ci vine de-a dreptul încoace ca să dea un spectacol pentru cei de aici. ar fi de acord că în arta războiului le-o iau înainte foarte mulţi. el le va părea mai de temut chiar şi duşmanilor săi. fie că se retrage apărîndu-se de un inamic care ii calcă pe urme. ei bine. chiar şi ei înşişi. nu i-ar putea face nimic acelui care a deprins această ştiinţă şi care a căpătat astfel posibilitatea de a ieşi mereu în avantaj. îndeosebi pentru aceia care. lacedemonienii sînt aceia care manifestă cel mai mare zel în astfel de chestiuni. pe care l-am urmărit împreună în mijlocul unui public atît de numeros. aşa cum se şi cuvine. nici unul dintre cei care se ocupă cu mînuirea armelor n-a ajuns vreodată vestit la răz-bjoi. desigur că nu le-a scăpat acestor profesori care o predau faptul că. acest lucru nu le-ar fi scăpat lacedemo-nienilor. fără să o atingă. toate învăţăturile şi deprînderile înrudi-( te cu ea sînt frumoase şi că merită pe deplin să fie şi 1 cunoscute. parcă. dar dintre cele care nu merită atîta osteneală. mie mi se pare că tinerii trebuie să înveţe aceste lucruri şi ţi-am arătat deja de ce aceasta este părerea mea. aşa cum susţin cei care o predau şi cum o numeşte Nicias. cît era şi el faţă de toţi ceilalţi. cum se şi întîmplă cu oricare poet tragic care primeşte onoruri b aici. apucîndu-se de ea plin de ambiţie M se poate avînta către tot ce ţine de strategie. Pe cînd corabia pe care era îmbarcat aborda o navă de transport. Prin urmare. Apoi. cel care socoteşte că face tragedii frumoase nu se porneşte să colinde dînd reprezentaţii de jur împrejur prin alte oraşe din afara Aticii. Nicias.

lui să-i dăm ascultare. dar faptele cu care m-am întîlnit eu sînt acestea şi nu altele. sau de acela care s-ar întîmpla să fie educat «şi antrenat de către un bun pedotrib? MELESIAS Pesemne că de acela. decît să-şi dezvăluie cu şi mai multă limpezime firea sa adevărată. fie şi unul singur. cînd cineva i-a azvîrlit la picioare pe punte o piatră. că un fricos. despre zelul pentru această învăţătură. apoi. prin îndrăzneala Pe care o cîştigă. se cuvine să căutăm pe altcineva. S-ar putea. iar el i-a dat drumul de tot suliţei. ori este şi asta o ştiinţă. Lysimachos? Cum te vor îndemna cei mai mulţi dintre noi. Prin urmare. Pînă la urmă. nu poate. cum vasul celălalt îl depăşea deja pe al lui şi începuse să-l smulgă şi pe el cu suliţă cu tot. adică după ceea ce va ieşi din ei înşişi. Lahes i s-a pus lui Nicias exact dimpotrivă. MELESIAS Este adevărat ce spui. care sîntem patru? MELESIAS Probabil că da. dar de prea puţin folos. aşa cum vă spuneam încă de la început. dacă cineva nu se distinge în mod cu totul deosebit faţă de vitejia altora. după cum vezi însă. oricum. la vederea acelei suli-ţe-coasă care atîrna afară din nava de transport. Un timp. nu-i aşa? MELESIAS Cum să nu?! SOCRATE Aşadar şi acum trebuie mai întîi să exa-l85 a minăm dacă în ceea ce discutăm este vreunul dintre noi specialist sau nu. ori nu este una.e cii. Tot luptîndu-se. căpătînd impresia că o stăpîneşte. SOCRATE I-ai da mai multă ascultare lui decît nouă. Gestul lui a stîrnit risete şi aplauze la cei de pe corabia de transport. dar. s-ar alege. Dacă ei doi ar fi de acord. SOCRATE Pentru că. SOCRATE Deci aici trebuie să procedăm cu multă . Socrate. i-a dat drumul suliţei. cu gînd să o desfacă. Melesias? Dar dacă ar fi o consfătuire asupra exerciţiilor sportive /ale fiului tău. d LYSIMACHOS Eu unul chiar te rog. ci din partea lor avem de-a face doar cu pretenţii şi prefăcătorie. dar. Cît despre un om curajos. aşa îşi va găsi şi casa voastră rîndu-iala. SOCRATE Cum adică. nu110 PLATON LAHES 111 c mai cu bîrfeli. dar fără să fie în stare. Socrate? e SOCRATE Oare şi tu ai face la fel. aşa cum îţi spuneam la început. aşa cum spune Nicias. după cum fiii voştri vor ajunge sau nu oameni de treabă. totuşi. el alergă prin navă ţi-nînd de suliţă. căci am impresia că adunării noastre încă îi mai lipseşte un judecător. Socrate. arma i s-a prins cumva în frin-ghiile vasului duşman şi i s-a înfipt acolo. Cam asta este părerea mea. oare tot de cei mai mulţi dintre noi ai 'asculta. zic eu. aşa ai de gînd să faci? LYSIMACHOS Ce altceva s-ar putea face. iar dacă este cineva. pîndit fiind întruna de lumea dimprejur. ca şi b astfel de lucruri să aibă vreo valoare. în timp ce nava cealaltă luneca în lungul corăbiei lui. căci. tocmai din cauza afirmaţiei sale că posedă această ştiinţă. Lysimachos. nu merită să te apuci să o înveţi. trebuie să nu-i dai drumul nici lui Socrate. Oare vă închipuiţi că mic este riscul pe care vi-l luaţi acum şi tu şi Lysimachos? Este vorba tocmai despre bunul cel mai de preţ din toate cîte le aveţi. Eu cred. aşadar. căci pretenţia de a stăpîni o astfel de ştiinţă este supusă invidiei. pînă cînd ajunse să o ţină 184 a doar de virful cozii. Dacă însă nu e nimeni.face să vi le povestesc. el nu are cum să scape de batjocura celorlalţi. ci doar cum a ieşit cu născocirea lui cu coasa din vîrful lăn. ci să-l rogi să-ţi dea şi el sfatul său. iar pe ceilalţi să-i lăsăm în pace. astfel că ar fi bine să aflăm şi de la tine alături de care dintre ei îţi dai votul. o bună hotărire se ! cade să fie luată după ştiinţă şi nu în funcţie de ! mulţimea celor care judecă. după părerea pe care o are el asupra acestui subiect. aşa că Stesilaos tot trăgea de ea. fie şi pentru cea mai mică greşeală. atunci nici cei de pe triremă n-au mai fost în stare să-şi ţină rîsul. ar fi fost mai puţină nevoie de cineva cu rolul acesta.

în primul rînd. NICIAS Desigur. LAHES Cum aşa. de vreme ce Lysimachos şi Melesias ne-au chemat să ne afle sfatul asupra educaţiei fiilor lor. cum ar trebui oare să ne îndrumăm cercetarea. Socrate? N-ai văzut încă oameni care să fi ajuns buni specialişti în unele domenii fără profesori? SOCRATE Bineînţeles.c tru aceasta de profesori. Nicias. SOCRATE Ei bine. şi care nu. dar pentru ce anume? MELESIAS Ce vrei să spui? SOCRATE Poate că o să fie mai limpede astfel: nu mi se pare că am convenit de la început despre ce anume stăm şi ne sfătuim. Lahes şi Nicias. Dar cînd se ia în dis7 cutie un medicament pentru ochi — dacă trebuie' sau nu să întrebuinţezi o alifie — crezi că discuţia se t desfăşoară cumva despre medicament. dat fiind că a avut parte pen. fiind un specialist în îngrijirea sufletelor. MELESIAS întocmai. ca unul care a avut buni profesori pentru asta. şi cînd anume. nu? NICIAS Da. în virtutea acestui scop. căutînd să aflăm care dintre noi este specialist. în dorinţa ca aceştia să ajungă cît mai desăvîrşiţi. NICIAS Dar oare nu discutăm. el are în gînd calul şi nu zăbala.prevedere. nu-i aşa? NICIAS Adevărat. măcar o operă bine alcătuită. SOCRATE Rămîne deci de examinat care dintre noi. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE Astfel că şi in privinţa sfătuitorului ales trebuie să vedem dacă este într-adevăr specialist în examinarea problemei care reprezintă scopul către care tindem. într-un cuvînt. noi căutăm profesori. sîntem datori să le arătăm (dacă aşa susţinem) care au fost acei maeştri — ei înşişi oameni de bine şi educatori ai sufletelor multor . ca rezultat al 186 a artei lor. aşa cum spuneam şi mai b înainte. este adevărat. cînd cineva întreprînde o cercetare cu un scop dat. despre mî-nuireaarmelor — dacă cei tineri trebuie să o înveţe sau nu?" SOCRATE întocmai. dar desigur că nu le-ai da crezare dacă ar susţine că sînt buni meşteşugari fără să fie în stare să-ţi arate. acum susţinem că sîntem în căutarea unei anumite învăţături care priveşte sufletul celor tineri. sfatul se ţine asupra acestuia şi nu asupra vreunui obiect cercetat în al doilea rînd. SOCRATE Deci. LAHES Asta da. dacă am vrea să vedem care dintre noi este specialist în exerciţii atletice? Oare nu e acela care le-a învăţat şi le-a practicat cu profesori care se pricep bine la asta? MELESIAS Eu unul aşa cred. NICIAS Neapărat că aşa este. dacă nu mai multe. Lahes. 112 PLATON LAHES 113 d SOCRATE Iar atunci cînd cineva se întreabă dacă trebuie să-i pună sau nu calului o zăbală. SOCRATE Deci. sau despre ochi? NICIAS Despre ochi. este şi capabil să ducă la bun sfîrşit acest tratament. Socrate. e SOCRATE Aşadar.

L
altor tineri — care s-au ocupat şi de educaţia noas- b tră; iar în caz că vreunul dintre noi afirmă că n-a avut nici un profesor, el va putea, fără îndoială, să ne vorbească despre oarecari realizări de ale sale şi să ne arate care sînt atenienii sau străinii, sclavii sau oamenii liberi care, fără putinţă de tăgadă, au ajuns, datorită lui, oameni de bine. Dacă însă nu ne stă la îndemînă nimic dintre acestea, avem datoria să-i îndemnăm să-şi caute alţi profesori şi să nu riscăm ca, stricîndu-i pe fiii unor bărbaţi care ne sînt prieteni, să cadă asupra noastră, din partea celor mai apropiaţi, cele mai grele învinovăţiri. Cît despre mine, Lysimachos şi Melesias, eu sînt primul care să mărturisesc că n-am avut pentru aşa ceva nici un profesor. Şi totuşi, încă din tinereţe, doream foarte mult aceasta, dar sofiştilor, singurii care îmi proclamau că sînt în stare să mă facă om cu adevărat, nu am de unde să le plătesc asemenea onorarii, iar singur nici acum nu sînt capabil să descopăr această artă. Nu m-ar mira însă ca Nicias sau Lahes să o fi aflat sau să o fi învăţat, dat fiind că, avînd mai multă avere decît mine, şi-au putut permite să înveţe de la alţii, şi pe urmă sînt şi mai vîrst-nici, astfel că au avut timp să o descopere pînă acum. Mie mi se pare că ei sînt capabili să facă educaţia d unui om: altfel, fără să aibă încredinţarea că se pricep îndeajuns, nu şi-ar fi dezvăluit fără teamă părerea despre preocupările folositoare unui tînăr. în| rest, eu unul am destulă încredere în ei, dar m-amj cam mirat că nu sînt de acord unul cu altul. Aşa că, Lysimachos, la rîndul meu, te rog şi eu un lucru: exact cum Lahes te îndemna adineauri să nu-mi dai drumul, ci să mă tot întrebi, te sfătuiesc Şi eu acum să nu-i laşi pe Lahes şi pe Nicias, ci să-i întrebi spunîndu-le:
114
PLATON

„Socrate afirmă că nu se pricepe în această privinţă şi că nu el este cel potrivit să judece care dintre voi spune adevărul, pentru că nici n-a făcut vreo descoperire, nici n-a fost elevul nimănui pentru aşa ceva. Să ne spuneţi însă, fiecare, Lahes şi Nicias, care este acea persoană extrem de pricepută în creşterea celor tineri pe care aţi frecventat-o? Aţi deprins poate cu-l87 a noştinţele voastre de la cineva, sau aţi făcut voi înşivă descoperirea? Dacă aţi fost cumva elevii cuiva, cine v-a fost dascăl, fiecăruia dintre voi, şi care au fost ceilalţi colegi ai voştri, ca, dacă voi, din cauza treburilor cetăţii, nu aveţi răgaz, să ne ducem la aceia şi să-i convingem — cu daruri, cu amabilităţi sau prin ambele mijloace — să ne ia şi nouă, tuturora, copiii în grijă, ca acestora să nu le fie ruşine faţă de strămoşii lor că au ajuns nişte neisprăviţi. Dacă însă voi înşivă aţi reuşit să descoperiţi această artă, puneţi-ne în faţă exemplul unora care, prin grija voastră, din nişte neisprăviţi, să fi ajuns oameni buni şi de ispravă. Căci, b dacă abia acum veţi începe să vă ocupaţi de educaţie, aţi face bine să aveţi în vedere că nu vă luaţi riscul acesta faţă de un carian oarecare, ci faţă de fiii voştri şi faţă de copiii prietenilor voştri; aşa că vedeţi să nu păţiţi cu adevărat ce spune proverbul şi să vă începeţi olăritul cu un chiup. Spuneţi deci care susţineţi că este, dintre acestea toate, situaţia care vi se potriveşte." Acestea să le afli de la dînşii, Lysimachos, şi să nu le dai drumul din mînă. LYSIMACHOS Dragi prieteni, eu cred că Socrate c are dreptate; dacă însă este şi pe voia voastră să vă lăsaţi întrebaţi şi să daţi răspunsuri despre asemenea lucruri, rămîne să vedeţi singuri. Oricum, este limpede că lui Melesias şi mie ne-ar face mare plăcere dacă aţi vrea să răspundeţi pe larg la toate cîte le întreabă Socrate. De fapt de aici am şi pornit la început cu vorba, spunîndu-vă că v-am chemat la
LAHES

115

sfat tocmai pe voi pentru că bănuiam că v-aţi preocupat de asemenea lucruri, între altele şi pentru că fiii voştri sînt, ca şi ai noştri, de vîrsta învăţăturii, d Prin urmare, dacă nu aveţi nimic împotrivă, staţi de vorbă şi întreprîndeţi-vă cercetarea împreună cu Socrate, schimbînd intre voi întrebări şi răspunsuri, dat fiind că el a avut dreptate cînd spunea că, în fapt, noi stăm acum la sfat asupra celui mai de seamă bun al nostru. Vedeţi dar dacă aşa vi se pare că trebuie să faceţi. NICIAS M-am convins acum pe deplin, Lysimachos, că îl cunoşti pe Socrate numai dinspre partea tatălui său, iar cu el însuşi n-ai avut de-a face decît cînd era copil, dacă v-aţi întîlnit cumva pe cînd îşi însoţea părintele pe la alţii din dem, la templu sau la e vreo altă adunare a concetăţenilor voştri. Fără îndoială însă că nu te-ai mai întîlnit cu el după ce a mai înaintat în vîrstă. LYSIMACHOS De ce anume, Nicias? NICIAS Nu ştii, mi se pare, că acela care, prin părerile şi, parcă, prin neamul său, se află aproape de Socrate şi stă adesea cu el de vorbă este nevoit — chiar dacă mai înainte începe să discute despre alt- 188 a :eva — să nu se oprească pînă nu ajunge, purtat de :ătre şirul gîndirii acestuia, să dea socoteală despre 3ine însuşi, cum trăieşte acum şi care a fost existenta sa trecută; iar atunci cînd a ajuns aici, Socrate nu-l va mai lăsa pînă nu va fi cercetat bine şi frumos absolut totul. Eu unul sînt un obişnuit de-al lui şi ştiu că nu se poate să te fereşti să treci prin toate acestea şi mai Ştiu bine şi că eu însumi am să trec prin ele. Mă bucur însă, Lysimachos, să-i stau acestui om în Preajmă şi nu cred că este nici un rău dacă ne aducem aminte ceea ce fie că n-am făcut, fie că nu facem cum se cuvine; în plus, prin firea lucrurilor, acela care nu va fugi de aceste adevăruri va fi mai pre- b
116
PLATON LAHES

117

văzător în restul vieţii sale, cu condiţia să vrea să trăiască după spusa lui Solon, adică să accepte să înveţe cîte zile va avea, fără să creadă că înţelegerea vine şi singură cu vîrsta.1 Prin urmare nu-mi este nici lucru străin, nici venin să fiu pus la încercare de către Socrate, ba ştiam eu de mult că, faţă în faţă cu el, vom discuta nu atit despre cei tineri, cît despre noi înşine. Cum spun, deci, eu n-am nimic împotrivă să stăm de vorbă cu Socrate aşa cum vrea el. Vezi c însă şi ce crede Lahes despre asta. LAHES Ceea ce cred eu despre discuţii, Nicias, este simplu; sau, dacă vrei, este nu simplu, ci dublu. Astfel, unii ar putea crede ba că sînt un iubitor de discuţii, ba că le sînt duşman. De cîte ori aud pe cîte cineva discutînd despre virtute sau despre orice fel de formă a înţelepciunii, dar ca un bărbat adevărat şi demn de vorbele pe care le spune, mă bucur peste fire şi cad în admiraţia vorbitorului şi a spuselor lui, d în faţa potrivirii şi a armoniei dintre amîndouă. în-"ftr-un cuvînt, eu cred că nu este un adevărat om al Muzelor decît acela capabil să alcătuiască cea mai desăvîrşită armonie nu atît la liră sau la alte instrumente, cît în viaţa reală: să-şi pună de acord purtarea cu vorbele sale, şi aceasta cu simplitate, în modul dorian, adică în acea armonie care, zic eu, este singura cu adevărat elenică, şi nu în modul ionic, nici în cel frigian sau lidian. Graiul unui asemenea om mă bucură şi mă face să-i par oricui un iubitor de discuţii, într-atît şînt de simţitor la ceea ce se spune. Cel care se poartă însă dimpotrivă, cu cît lui i se pare că vorbeşte mai bine, cu atît mă amărăşte mai tare şi mă face să par un duşman al discuţiilor. 1*Cu spusele lui Socrate nam avut încă de-a face, dar faptele, pe cît cred, i le-am pus deja la încercare
1

Solon, frg. 10.

si acolo l-am găsit demn de cele mai frumoase laude 189 a şi de toată sinceritatea. Dacă însă are şi această calitate, stau cu el la sfat şi mă supun cu plăcere întrebărilor lui, fără să mă supere dacă învăţ ceva; iar vorba lui Solon o accept, însă cu un adaos: înaintind către bătrîneţe

vreau să învăţ cît mai multe, dar numai de la oameni de bine. Să mi se acorde atîta lucru, ca maestrul însuşi să fie om integru, pentru ca să nu par cumva greoi la învăţătură doar din cauza învăţatului fără plăcere. Altminteri, nu mă interesează dacă profesorul este mai tînăr, dacă e încă fără b renume sau ceva de felul acesta. Iară ţie, Socrate, îţi spun de-a dreptul eu însumi să mă înveţi şi să mă cercetezi cum ai să vrei, nu însă fără să şi înveţi de la mine cele pe care le ştiu eu. Aceasta este atitudinea mea faţă de tine din ziua în care, trecînd laolaltă prin aceleaşi pericole, ai dovedit că ai curaj aşa cum se cuvine să o facă numai cel pornit să o dovedească după dreptate. Spune deci ce-ţi place, fără să iei deloc seama la diferenţa de vîrstă dintre noi. c SOCRATE Pe cît se pare, nu asupra voastră am putea arunca vina că nu sîntem gata să întreprîndem consfătuirea şi cercetarea noastră în comun. LYSIMACHOS Dar acesta este şi interesul nostru, Socrate, căci te consider ca pe unul dintre noi. Ia deci şi vezi în locul meu ce trebuie să aflăm de la dînşii în folosul celor tineri. Stai tu cu ei la sfat, căci eu, cu vîrsta, am început să mai şi uit destule dintre cele pe care aveam de gînd să le întreb; ba, nici cele pe care le aud — să mai fi fost şi alte vorbe la mijloc — nu mi le mai amintesc prea bine. d Aşa că voi vorbiţi şi descurcaţi-vă între voi singuri asupra celor pe care vi le-am înfăţişat; eu unul am să vă ascult şi după aceea, cu Melesias împreună, am să înfăptuiesc ce o să vi se pară cel mai bine. SOCRATE Ei bine, Lahes şi Nicias, trebuie să le dăm ascultare lui Lysimachos şi Melesias. Iar cele pe
118
PLATON LAHES

119

care începusem să le cercetăm mai adineauri — cine au fost dascălii care ne-au îndrumat în această privinţă sau pe cine am izbutit chiar noi să-l facem mai desăvîrşit — poate că nu ar fi rău pentru noi să cer-e cetăm şi asemenea chestiuni. Cred totuşi că tot într-acolo duce, ba poate chiar că ia lucrurile mai de la început şi o cercetare ca următoarea: Dacă se întimplă să ştim ceva anume despre un obiect dat care, prin existenţa sa, îl face mai bun pe acela la care se află şi dacă, în plus, mai sîntem şi în stare să-l aducem la îndemîna acelui om, este evident că ştiinţa noastră cuprînde tocmai obiectul asupra căruia ni se cere să opinăm cum ar putea cineva să-l dobindească mai uşor şi mai repede. Poate că nu înţelegeţi ce spun, dar mă veţi pricepe mai uşor astfel: 190 a Dacă se întîmplă să ştim că existenţa văzului face ca ochii în care el subzistă să fie mai desăvîrşiţi şi, în plus, mai sîntem şi în stare să-l oferim privirii cuiva, este evident că ştim ce anume este văzul despre care ni se cere părerea, cum ar putea cineva să-l do-bîndească mai uşor şi mai repede; dat fiind că, dacă n-am şti nici măcar acest lucru — ce este văzul sau auzul —, cu greu am mai putea ajunge sfătuitori vrednici de încredere şi doctori de ochi sau de urechi, în b stare să spunem cum şi-ar putea cineva dobîndi auzul sau văzul. LAHES Este adevărat ce spui, Socrate. SOCRATE Aşadar, Lahes, în clipa de faţă ei amîn-doi ne cheamă să-i sfătuim în ce fel o anumită virtute ar putea, prin prezenţa ei, să desăvîrşească în bine sufletele fiilor lor, nu-i aşa? LAHES întocmai. SOCRATE Dar oare nu trebuie, în acest caz, să ştim bine ce este virtutea? Dacă ar fi cumva să nu ştim deloc ce este ea, am mai putea noi să-i dăm cuiva sfaturi cum ar fi cel mai potrivit să o dobîn-dească? LAHES Eu cred, Socrate, că n-am avea cum. c SOCRATE Prin urmare, Lahes, noi susţinem că ştim ce este aceasta? LAHES Da, aşa susţinem.

SOCRATE Aşadar, dacă ştim un lucru, putem spune, desigur, şi ce este el anume. LAHES Cum să nu?! SOCRATE Totuşi, bunul meu prieten, să nu ne îndrumăm cercetarea de-a dreptul asupra virtuţii în întregul ei — poate că efortul acesta ar fi prea mare —, ci să vedem mai întîi dacă stăm îndeajuns de bine cu ideile noastre asupra unei singure părţi a ei. S-ar părea că cercetarea noastră va fi astfel mai d uşoară. LAHES Da, Socrate, să facem cum vrei tu. SOCRATE Care dintre părţile virtuţii să fie cea peP\ care o vom prefera? Fără îndoială, aceea către care \ ţinteşte învăţătura armelor, nu-i aşa? Deci, după opi- nia celor mai mulţi, către curaj, aşa este? LAHES Chiar aşa mi se pare şi mie. SOCRATE Aşadar, Lahes, să încercăm mai întîi să expunem ce este curajul. Vom cerceta apoi şi în ce e fel îl pot dobîndi cei tineri, în măsura în care acest lucru se poate face prin oarecare exerciţii sau învăţăminte, încearcă dar, cum spun, să enunţi ce este curajul. LAHES Pe Zeus, Socrate, nu e greu de spus: dacă cineva are voinţa să rămînă în rînduri şi să-i respingă pe duşmani fără să o ia la fugă, să ştii bine că este un om curajos. SOCRATE Ai dreptate, Lahes, dar poate că vina este a mea şi, din cauza întrebării mele nelămurite, mi-ai răspuns la altceva decît aveam eu în gînd cînd te-am întrebat. LAHES Ce vrei să spui, Socrate?
120
PLATON

191 a SOCRATE Ţi-o voi spune îndată, numai să fiu în stare. Curajos este într-un fel şi cel despre care vorbeşti tu — cel care rămîne în rînduri şi înfruntă duşmanul. LAHES Eu unul aşa susţin. SOCRATE Şi eu, bineînţeles. Dar ce este cu acela care se bate cu duşmanul retrăgîndu-se şi nu aştep-tîndu-l ca să-l înfrunte? LAHES Cum vine asta, retrăgîndu-se? SOCRATE Aşa cum se spune şi despre sciţi că luptă la fel de bine în urmărire ca şi în retragere şi, cum spune Homer întru lauda cailor lui Aeneas, ei ştiu
b Iuţi într-acolo şi-ncoace s-alunge şi să se ferească2.

Apoi l-a mai lăudat pentru aceasta şi pe Aeneas însuşi, numindu-l, pentru ştiinţa sa de a se refugia, „măiastru la fugă". LAHES Pe drept cuvînt, Socrate, căci el vorbea despre lupta de care, iar tu despre călăreţii sciţi. într-adevăr, călărimea acelora aşa se luptă, dar pedestri-mea cea grea a elenilor face cum spun eu. SOCRATE Afară, poate, Lahes, de aceea a lacede-c monienilor. Se spune că la Plateea lacedemonienii, după ce au ajuns în faţa scutaşilor perşi, au hotărît să nu stea să-i înfrunte de pe loc, ci au luat-6 la fugă: cînd însă rîndurile perşilor s-au destrămat, ei s-au întors la luptă ca nişte călăreţi şi aşa se face că au cîştigat în acea luptă victoria. LAHES Este adevărat ce spui. SOCRATE Cum îţi spuneam mai înainte, este vina mea că nu mi-ai răspuns bine, pentru că eu sînt cel d care n-am pus bine întrebarea. Eu voiam să te întreb nu numai despre cei care îşi arată curajul ca hopliţi,
LAHES

121
2

Homer, Iliada, V, 223.

ci şi despre călăreţi, ca şi despre orice alt fel de a lupta; apoi, nu numai despre cei curajoşi la război, ci şi despre cei care înfruntă primejdiile mării, despre cei tari în faţa bolii, a sărăciei sau chiar şi în mijlocul evenimentelor politice; în plus, nu numai despre cei care sînt curajoşi în nenorociri şi temeri, ci şi despre cei capabili să lupte cu poftele şi plăcerile, fie ţinîndu-le

piept, fie dîndu-se deoparte, căci, Lahes, sînt şi în asemenea cazuri unii care arată că au curaj. LAHES Da, Socrate, ba chiar din plin. SOCRATE Aşadar, toţi aceştia sînt oameni de curaj, numai că unii o arată împotriva plăcerilor, alţii în nenorociri, unii faţă de dorinţe, alţii între temeri; iar alţii, zic eu, dau dovadă de laşitate în tot aceleaşi prilejuri. LAHES întocmai. SOCRATE Eu încercam să aflu ce este de fapt fiecare dintre acestea două. Prin urmare, încearcă din nou să ne spui ce este curajul, ca o fire unică sub toate aceste înfăţişări diferite. Sau încă nu înţelegi de tot ce spun? LAHES Nu chiar de tot. SOCRATE Iată ce vreau să spun: să zicem că te întrebam ce este viteza; pe aceasta o găsim şi în alergare, şi în cîntatul la cithară, şi în vorbire, şi la învăţat şi în multe altele, astfel că în puterea noastră se află oarecum acelaşi lucru vrednic de luare-amin-te, atît în mişcarea mîinilor, cît şi în cea a picioarelor, a gurii, a glasului sau a minţii. Oare nu susţii şi tu acelaşi lucru? LAHES întocmai. SOCRATE Deci dacă m-ar întreba cineva: „Socrate, ce înţelegi prin lucrul pe care, în toate acestea, îl denumim «viteză»?" i-aş răspunde că eu unul numesc viteză (în vorbire, în alergare, ca şi în toate celelalte)
192 a

122
PLATON LAHES

123 - capacitatea de a îndeplini cît mai multe într-un timp cît mai scurt. LAHES Şi ai avea dreptate. SOCRATE încearcă deci şi tu, Lahes, să explici astfel curajul: ce fel de capacitate — aceeaşi faţă de plăcere, de durere ca şi de toate cele în care am zis adineauri că se manifestă — primeşte în consecinţă numele de „curaj". LAHES Mie mi se pare că este o anumită dîrzenie ) c/a sufletului, dacă trebuie să explic ce au acestea toate comun prin firea lor. SOCRATE Sigur că trebuie, ca săjputem răspunde la întrebarea pe care ne-am pus-o.\Eu am totuşi impresia următoare: nu cred că eşti de părere că orice fel de dîrzenie este totuna cu curajul. Iată şi dovada: sînt aproape sigur, Lahes, că numeri curajul printre cele mai frumoase lucruri. 7 LAHES Să ştii bine că printre cele mai frumoase. SOCRATE Prin urmare dîrzenia condusă de chibzuinţă este cea bună şi frumoasă, aşa e? LAHES întocmai. SOCRATE Dar cea fără chibzuinţă? Nu este ea, dimpotrivă, dăunătoare şi stricătoare? LAHES Da. SOCRATE Şi ai să spui cumva că este frumos un lucru dăunător şi stricător? LAHES Sigur că n-ar fi drept, Socrate. SOCRATE Prin urmare, n-ai să încuviinţezi că o asemenea dîrzenie este totuna cu curajul, de vreme ce ea nu este frumoasă, iar curajul este un lucru frumos. LAHES Este adevărat. P SOCRATE Deci, după spusele tale, „curaj" ar reprezenta o anumită dîrzenie însoţită de chibzuinţă. LAHES Aşa se pare. SOCRATE Să vedem acum, chibzuinţă faţă de ce? Poate faţă de orice lucruri, mari şi mici? De pildă, dacă cineva are dîrzenia să cheltuiască în mod chibzuit nişte bani, ştiind că după cheltuieli va avea un cîştig şi mai mare, l-ai numi şi pe acesta curajos? LAHES Ei nu, pe Zeus! SOCRATE Dar ce spui dacă un medic oarecare nu se înduplecă şi rezistă dîrz atunci cînd fiul său sau altcineva ţintuit la pat de o pneumonie cere să i se dea să bea şi să mănînce? 193 a LAHES Nu, nici asta, desigur.

LAHES Da. ca nu cumva să-şi bată joc de noi Curajul însuşi. ştiind bine că lui îi vor veni şi alţii în ajutor. dar nu ştiu pe unde mi-a fugit mai adineauri. nu cred. LAHES Acesta este adevărul curat. După fapte. eu aşa judec. sînt gata să nu dau bir cu fugiţii. SOCRATE Şi crezi cumva că este drept ceea ce am spus? LAHES Pe Zeus. care se bate dîrz într-o luptă de cavalerie. că nu ne arătăm destul de curajoşi în căutarea lui — de vreme ce o asemenea dîrzenie poate adeseori să fie un semn de curaj. dacă ar asista la discuţia noastră. fie trasul cu arcul. dar după vorbe. decît cei care se pricep la asta? LAHES Ei bine. Lahes. nici tu. nu se cuvine ca un bun vînător să-şi urmeze calea şi să nu se .b bara adversă. m-a cuprins însă un fel de ciudă pe cele spuse mai înainte şi m-am mîniat de-a binelea că sînt b aşa de puţin în stare să pun în cuvinte ceea ce gîn-desc. nici eu nu sîntem alcătuiţi în modul dorian: faptele noastre nu ne sînt în armonie cu vorbele. 124 PLATON LAHES 125 SOCRATE Totuşi. Lahes.SOCRATE Dar cînd un bărbat se arată dîrz şi ho-tărit să lupte. LAHES Se pare că da. SOCRATE Acum însă afirmăm iarăşi că lucrul jacela urît care este îndîrjirea fără chibzuinţă poate fi jconsiderat curaj. LAHES Este adevărat. că se va bate cu adversari mai puţini şi mai slabi decît cei care sînt cu el împreună. deşi nu prea sînt obişnuit cu asemenea discuţii. s-ar putea susţine că nu sîntem lipsiţi de curaj. de n-am putut să-l prînd în vorbe şi să spun ce este. LAHES Eu unul. pe cît se pare. Deci. SOCRATE Pe cînd. fără să se priceapă. să ne îndîrjim şi noi şi să rezistăm în cercetarea noastră. ba că are chiar şi avantajul terenului? Ai afirma cumva că este curajos acela care luptă cu dîrzenie după ce s-a pregătit chibzuind astfel sau acela care are tăria să stea pe loc şi să primească lupta în tabăra adversă? LAHES Eu cred că aş spune-o despre cel din ta. SOCRATE La fel şi despre cel care se bate cu dîrzenie cunoscînd bine fie aruncatul cu praştia. Socrate! SOCRATE Dar îndrăzneala lui este mai puţin chibzuită decît a celuilalt. Socrate. SOCRATE Şi atunci? Crezi cumva că ne stă frumos să ne purtăm astfel? LAHES în nici un caz. e SOCRATE Prin urmare. c SOCRATE Şi ai să spui că sînt mai curajoşi toţi cîţi au tăria să coboare de bunăvoie şi să se cufunde într-o fîntînă. SOCRATE Şi n-ai să spui cumva că un om iscusit la călărie. dacă vrei. n-ar prea putea să o facă nimeni. este mai puţin curajos decît cel fără ştiinţa călăriei? LAHES Eu unul aşa cred. aceşti oameni parcă intră în pericol şi îl înfruntă cu mai puţină chibzuinţă decît aceia care îndeplinesc acest lucru cu o oarecare tehnică. dragul meu. cum spuneai. cum văd eu. despre curaj eram de acord că e un lucru frumos. SOCRATE Vrei dar să ne supunem cît de cît recomandării pe care am făcut-o? LAHES De ce „cît de cît" şi care recomandare? 194 a SOCRATE Recomandarea care ne îndeamnă să rezistăm cu dîrzenie. Socrate. fie vreo altă tehnică de a lupta? LAHES întocmai. eram de acord. după o socoteală chibzuită. SOCRATE Dar. LAHES Aşa pare să fie. d SOCRATE Dar nu ni s-a părut nouă mai înainte că şi îndrăzneala şi îndîrjirea fără de chibzuinţă sînt urîte şi dăunătoare? LAHES întocmai. Căci mie unuia mi se pare totuşi că am în minte ce este curajul.

SOCRATE Nici a citharei! NICIAS Nu. Nicias. SOCRATE Ce fel de lucru. SOCRATE Ce spui tu. NICIAS Nu. cît şi semnele încu. pentru asta. cum să nu?! SOCRATE Hai dar. chiar. ce fel de ştiinţă sau a cui? LAHES Foarte bine îl întrebi. LAHES Ce lucruri fără noimă spune. Lahes. dacă omul curajos este şi bun. Socrate. o numesc ştiinţa peri-l95 a colelor şi a semnelor încurajatoare. şi tocmai de asta bate cîmpii! SOCRATE Atunci să-l lămurim. SOCRATE Hai. nu medicii sînt cei care cunosc pericolele? Sau crezi cumva că le cunosc cei curajoşi? Ori poate pe medici îi numeşti curajoşi? NICIAS în nici un caz. atunci. cît şi în orice altă privinţă. Socrate! SOCRATE La ce te referi. arta flautului! NICIAS Deloc. nu vă folosiţi de un lucru pe care l-am auzit mai de mult excelent exprimat de către tine. spune-i. NICIAS De mult mi se pare. poate cine ştie. SOCRATE Ba mie mi se pare că da. dar să nu-l insultăm. pe Zeus. de pildă. LAHES Nu este. Nicias. LAHES Ce fel de cunoaştere înţeleaptă. că nu definiţi bine curajul. e limpede că el este şi iscusit. Căci vezi că noi unii ne-am încurcat. Lahes. şi. atît la război. cînd spui asta? LAHES La ce? Oricum. Ce spui tu sînt nimicuri. Nicias? NICIAS Te-am auzit adesea spunînd că fiecare din-) d tre noi este bun în lucrurile pentru care are iscu-l sinţă. este. nu sînt cu nimic mai mult cei curajoşi prin excelenţă. şi am să încerc să fac să şi reiasă asta. dacă ai vreo putere. să ne spună care zice el că este! fx NICIAS Eu unul.c rajatoare. Socrate. nu este. SOCRATE Nicias nu este de părerea asta. . La fel şi cu toţi ceilalţi meşteşugari: în meseriile lor ei cunosc atît pericolele. 126 PLATON LAHES 127 f NICIAS Prin urmare. la boală. dar. adevărat. desigur. se va descurca mai bine decît noi? LAHES Vreau. iar că acolo unde aceasta îi lipseşte este rău şi! prost. înţelepciunea este una şi curajul alta. după opinia ta. vino c în ajutorul prietenilor care au dat de greu şi s-au încurcat în cercetarea lor. LAHES Nici pe agricultori. anume că spun lucruri fără rost. ce fel de cunoaştere este curajul. mie mi se pare că Lahes ar dori să fac şi eu pînă la urmă impresia pe care a făcut-o el mai înainte. SOCRATE Dar. Socrate? e SOCRATE Nu-l întrebi cumva pe el? LAHES Ba da. Uite. presupun. dezleagă-ne din încurcătura noastră spu-nîndu-ne ce crezi că este curajul şi întăreşte astfel singur în cuvinte ceea ce gîndeşti.lase? LAHES în tot cazul. Socrate. Nicias. deşi la pericolele care privesc cultura cîmpului ei sînt cei care se pricep. Anume. pe Zeus. SOCRATE Ai auzit. Lahes? LAHES Ei da. b LAHES întocmai. desigur. şi cred că dîn-sul defineşte curajul ca pe un fel de cunoaştere înţeleaptă. dar nu prea pricep ce spune. Nicias. SOCRATE Vrei deci să-l invităm şi pe Nicias la vî-nătoare.

căci Lahes şi cu mine împărtăşim acelaşi punct de vedere: susţii cumva că se numeşte curaj ştiinţa pericolelor şi a semnelor încurajatoare? Jd NICIAS Desigur. Mi se b pare deci că Nicias nu vrea să recunoască cinstit că nu vorbeşte serios. Dacă ar fi fost să ne aflăm cu disputa noastră într-un tribunal. cui altcuiva? NICIAS Mult mai degrabă celui despre care vorbesc eu. zic — puteam foarte bine adineauri să ne răsucim aşa. dar că d nu multora le-ar fi mai bună moartea? LAHES Da. LAHES 129 LAHES Tu. atît pentru mine. atunci ar mai fi avut vreun rost să ne purtăm astfel. Nicias. nici prezicătorului. Dar şi noi doi — tu şi cu mine. SOCRATE Cum aşa? NICIAS El crede că medicii cunosc despre bolnavi mai multe decît cele strict privitoare la sănătate şi la boală.SOCRATE Ei. dacă însă pentru cineva sănătatea este mai periculoasă decît boala. eu însă parcă aş fi destul de lămurit. El nu arată deloc cui îi acordă titlul de „om curajos". fă-o. ce vrea să spună? LAHES Bineînţeles: îi numeşte „curajoşi" pe prezi. cum ţi se pare ce spune Lahes? S-ar zice că este un argument. de victorie sau de înfrîn-gere. cum de i s-ar cuveni mai mult prezicătorului să decidă decît oricui altcuiva? LAHES Nu. pentru că un prezicător trebuie să cunoască doar semnele evenimentelor viitoare — dacă va avea cineva parte de moarte. desigur. ei bine. LAHES Perfect. nici curajos? NICIAS De ce asta? Socoteşti poate că prezicătorul este cel căruia îi revine cunoaşterea pericolelor şi a semnelor încurajatoare? LAHES Sigur că da! Păi. iar de nu. de ce ar mai căuta cineva să-şi facă din fraze zadarnice podoabă? c SOCRATE Şi mie mi se pare. SOCRATE Eu unul nu văd nici o piedică. fie în vreo altă întrecere. crezi cumva. Socrate. ei nu ştiu decît asta. dacă o să ni se pară că argumentul lui rezistă. SOCRATE Spune-mi dar. Nicias. decît dacă n-o fi vorbind de vreun zeu.e cători. sau mai degrabă spune-ne. şi într-o asemenea societate. că n-ar avea nici un rost. NICIAS Şi cunoaşterea lucrului acestuia o dai în seama medicilor sau în a vreunui alt meşteşugar. 128 PLATON despre tine socoteşti cumva că eşti un prezicător sau că nu eşti nici prezicător. dacă ţineam să nu lăsăm impresia că ne contrazicem singuri. îl vom lămuri noi pe el. eu nu pricep ce tot vrea să spună. Dar să vedem dacă nu cumva Nicias este încredinţat că aduce un argument valabil şi că nu vorbeşte de dragul vorbelor. Socrate. Lahes. Dar. în fapt. că medicii sînt aceia care o ştiu? Ori poate nu crezi că pentru mulţi este mai bine să nu se mai scoale după boală? Asta să-mi spui: susţii că a trăi este mai bine pentru toţi. NICIAS Dar cei pentru care este mai de folos să fi murit crezi că au a se teme de aceleaşi lucruri ca şi cei pentru care este preferabil să trăiască? LAHES Nu. dacă vrei să mai afli ceva. eu unul aşa cred. ci se răsuceşte de colo pînă colo ca să-şi ascundă încurcătura. Dar de ce este mai bine să aibă sau să nu aibă cineva parte. Nicias. şi nu în a celui care cunoaşte bine atît pericolele. Cine altul are să ştie pentru cine este mai bine să trăiască decît să fi murit? Dar ia spune. fie la război. cît şi pentru tine. de boa-l96 a lă sau de pierderea averii. preabunul meu prieten. Să aflăm mai lămurit de la el care-i este gîndul şi. Lahes. NICIAS Şi este unul. dar nu un argument real. îi vom da dreptate. acum însă. cît şi semnele încurajatoare — a aceluia pe care eu îl numesc „cel curajos"? SOCRATE Pricepi bine. . Am să fac deci cercetarea în comun. Lahes. nici medicului. nici nimănui.

Prin urmare. acela care defineşte curajul aşa cum o faci tu este nevoit să admită şi că leul şi cerbul. preabunule. SOCRATE Asta şi am de gînd să fac. Nicias. că lipsa de frică şi curajul nu sînt unul şi acelaşi lucru. Apoi. Lahes. Socrate! Şi ia spune-ne 197 a nouă deschis. iar nu un bărbat pe care cetatea îl socoteşte demn să-i stea în frunte. o asemenea fiinţă îmi pare doar fără frică şi fără minte. iar Damon se află mereu împreună cu Prodicos. LAHES N-am să-ţi răspund nimic la asta. Socrate. LAHES Aşa se şi cuvine. afirmi că sînt mai înţelepte decît noi acele animale despre care sîntem cu toţii de acord că sînt curajoase sau. este limpede că nu e crezi nici despre scroafa de la Crommyon că a fost curajoasă. laolaltă cu cei mulţi. fie să cadă de acord că un animal oarecare poate fi atît de înţelept. între toţi sofiştii. apoi. nici vreo altă făptură ce nu [cunoaşte teama de pericole din pură neştiinţă. încît — leu. SOCRATE Prin urmare. numai cele în stare să gîndeascj|. ca pentru asemenea lucruri să se fălească sofiştii. pare a face cu cea mai mare măiestrie distincţii de numiri. fără să fi intrat mai întîi în posesia acestei ştiinţe. cel care. Socrate. Crezi oare că-i socotesc curajoşi pe toţi copilaşii care nu se tem de nimic din neştiinţă? Eu cred. să nu crezi cumva că am să te las să părăseşti poziţia noastră comună în păreri. fii fără grijă! Despre tine susţin că eşti un înţelept. Lahes. LAHES Pe zei. Nicias mi se pare vrednic de strădania de a afla la ce anume ia aminte atunci cînd acordă acest titlu de „curaj". ca să nu spui că sînt cu adevărat din Aixone. vorba proverbului. Mi se pare că nu ţi-ai dat deloc seama că el şi-a tras felul acesta de înţelepciune de la prietenul nostru Damon. se străduieşte să-i sărăcească de această cinstire! NICIAS Nu-i aşa. chiar dacă am eu ce. dimpo-b trivă. dintre toate cîte c le-am pomenit. Nicias.icurajoase sînt însă. taurul şi maimuţa sînt la fel de înzestraţi să fie curajoşi. d SOCRATE Nici să nu-i spui nimic. le numeşti „curajoase" eu le numesc „cutezătoare". eu unul nu cred că au curaj nici animalele. LAHES Ia fii atent. despre care toţi ar fi de acord că sînt curajoşi. Nu spun asta în glumă. LAHES Atunci caută s-o afli tu singur. pasămite cît de bine îşi aduce singur din condei elogiul. cel care face o asemenea afirmaţie este silit fie să admită că nici un animal nu are curaj. copii şi animale. ca e acela care se află în fruntea celor mai importante treburi publice să dea dovadă de cea mai mare înţelepciune. după părerea mea. SOCRATE Dar totuşi se cuvine. Totuşi. Socrate. tocmai din cauza dificultăţii de a pricepe. de vreme ce sînteţi curajoşi. de vreme ce nici medicul. „nu-i tot porcul ştiutor" şi n-are cum să ajungă curajos. iar pe ceilalţi. ba şi despre Lamachos şi despre mulţi alţi atenieni.SOCRATE Dar că nu toată lumea ştie acest lucru. fiinţele pe care tu. pe cînd cutezanţa. nici prezicătorul nu au cum să-l afle şi cum să ajungă curajoşi. NICIAS Mie mi se pare că nu. îndrăzneşti să nu le socoteşti curajoase? 130 PLATON LAHES 131 NICIAS într-adevăr. Nu aşa ziceai? NICIAS Ba chiar aşa. că bine zici. ba. ci. împotriva tuturora. bărbaţi şi femei. sînt de părere că de prevedere şi de curaj au parte foarte puţini. ci ia aminte şi cîntăreşte împreună cu noi cele ce se . SOCRATE Atunci într-adevăr. îndrăzneala şi lipsa de frică — fără de prevedere — îi caracterizează pe foarte mulţi. preabunule. Lahes. panteră sau mistreţ — să aibă ştiinţă de ceea ce prea puţini oameni cunosc.

supraveghează atît faptele prezente.i98a versaţiei noastre luam în considerare curajul ca pe o parte componentă a virtuţii? NICIAS întocmai. că într-o chestiune dată o ştiinţă unică este aceea care ia seama şi la cele viitoare. iar noi doi că sînt altele. nici cele prezente. Lahes? LAHES Aşa susţinem. laolaltă cu modul în care ele se desfăşoară. căci teama este 132 PLATON LAHES 133 aşteptarea unui rău ce va să vină. că teamaj nu o provoacă nici relele trecute. ci strategul pe prezicător. în privinţa cuprinsului unei ştiinţe. unică. şi la cele prezente. îţi vom arăta ce credem noi. Pînă aici eşti de aceeaşi sau de o altă părere? NICIAS Sînt de aceeaşi părere. NICIAS Ce fel de privinţă? d SOCRATE îţi voi spune îndată. nu? NICIAS Cum să nu? SOCRATE Dar oare le accepţi pe aceleaşi ca şi mine? Eu unul. ci tocmai să o conducă. şi la cele trecute? NICIAS Da. Şi iarăşi. în arta războiului — cum aţi putea depune mărturie chiar voi înşivă — strategia este aceea care. SOCRATE Eu aşa cred. Nicias. b SOCRATE Reţine deci că pînă aici sîntem de acord. de alt199 a fel. ci acelea la care abia ne aşteptăm. Aceasta. ştiinţa care priveşte pericolele şi . Aşa susţinem. tot ceea ce creşte din pămînt se află sub stăpînirea agriculturii. SOCRATE Să vedem acum dacă sîntem de acord — tu şi cu noi — şi într-o altă privinţă. cît şi pe cele tree cute şi viitoare. Prin urmare. alta cu privire la prezent şi o alta cu privire la viitor (referitoare la cum ar fi cel mai bine să se întîmple şi cum se vor petrece de fapt lucrurile încă neîntîmplate). dat fiind că ştie mai bine ce se întîmplă şi ce se va întîmpla într-un război. SOCRATE Astfel că în răspunsurile tale îl vedeai ca pe o parte. sau vor fi bune. şi spiritului de dreptate. dau numele de „virtute" şi înţelepciunii. şi legea hotărăşte aşa. în caz că nu eşti de acord. Nicias. SOCRATE Iar curajul este. nu există o altă ştiinţă privitoare la sănătate decît medicina. Socrate. el şi cu mine sîntem de următoarea părere: jgtjioţa nu este una cu privire la trecut. iar tu. dacă hotărăşti că se cuvine. preabunul meu prieten. între altele. ci ea este una şi aceeaşi pentru toate acestea. ca nu prezicătorul să-l conducă pe strateg. Sau nu este aceasta şi părerea ta. aşa că putem să ne îndreptăm atenţia către evenimentele periculoase şi cele încurajatoare. şi eu cred aşa. ştie să prevadă foarte bine şi ceea ce stă să se întîmple. nu. SOCRATE Şi-apoi? Eşti şi tu de acord cu noi. SOCRATE Iar ştiinţei care se ocupă de acestea îi dai numele de curaj? NICIAS Chiar aşa. cum spui. Lahes? LAHES întru totul aceasta. LAHES Aşa să fie. Apoi. c SOCRATE Prin urmare. iar semnele încurajatoare sînt acelea care sau nu vor fi rele. în orice moment ar fi vorba.spun. apoi. iar semnele încurajatoare sînt acelea care nu o provoacă. De pildă. Iar tu Nicias. Socrate. Noi socotim că pericolele sînt acele lucruri care provoacă într-adevăr teamă. alături de altele. ai să ne-o arăţi pe înţeles. pe lîngă curaj. şi celorlalte de acest fel. ca nu cumva tu să crezi că ele sînt unele. ale unui întreg care poartă numele de virtute. fără să considere cumva că trebuie să se supună divinaţiei. Tu nu? NICIAS Ba chiar aşa. spune-ne iarăşi de la început: ai în minte că la începutul con. părerea noastră este cea pe care o auzi: pericolele sînt evenimentele ce stau să fie rele.

în cele discutate mai înainte. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE Iar o ştiinţă unică priveşte aceleaşi lucruri. sau cum altfel? NICIAS Aşa cred eu. SOCRATE Prin urmare. Nicias. întocmai cu celelalte ştiinţe. curajul nu este numai ştiinţa pericolelor şi a semnelor încurajatoare. NICIAS Se pare că nu. precum şi să obţină tot binele prin ştiinţa e sa de a se adresa tuturor aşa cum se cuvine? NICIAS Argumentul tău. ra-am exprimat cum se cuvenea. Nicias. pare solid. ci acea ştiinţă care cuprînde tot binele şi tot răul oricînd ar fi ele să se întîmple. Nicias. LAHES Şi eu care credeam. NICIAS Aşa afirmasem. poate. cît şi faţă de oameni. Socrate. că şi tu însuţi ai lăsat mai înainte să se vadă că nu ştii nimic despre curaj. Acum însă s-ar părea că.sem. crezi cumva. dar la alţii da. nu-i aşa? NICIAS Da. curajul nu e numai ştiinţa pericolelor şi a semnelor încurajatoare. că i-ar lipsi înţelepciunea. dreptatea sau pietatea celui căruia singur îi este pe potrivă să fie cu luare-aminte atît faţă de zei. SOCRATE Atunci. ci şi la cele ce se petrec în c prezent. şi de asemenea de tot ce este rău? Sau ţi se pare. SOCRATE Dar ce spuneam noi adineauri nu pare să corespundă. iar dacă unele spuse nu s-au arătat potrivite îşi vor găsi ele îndreptare altădată. nici eu nu ştim nimic despre acele lucruri de care s-ar cădea să aibă cunoştinţă un bărbat care vrea să însemne ceva. Aşa că te văd făcînd chiar ca toată lu-b mea: la tine însuţi deloc nu te uiţi. NICIAS Bine că nu-ţi pasă deloc. dragă Nicias.b nele încurajatoare. NICIAS Aşa se pare. decît pentru aproape a treia parte a curajului. iar întrebarea noastră era ce este curajul în totalitatea lui. SOCRATE Despre pericole şi despre semnele încurajatoare am căzut însă de acord că ele ţin. NICIAS Cam aşa s-ar părea. de vreme ce pentru răspunsurile pe care i le-am dat lui Socrate n-ai avut decît dispreţ! Şi pe urmă. fie împreună cu Damon . oricînd şi oriunde. după cum spui. S-ar zice că pentru tine nu mai are nici o importanţă faptul că nici tu. în întregul ei. ci este virtutea însăşi. că poate să rămînă mai prejos de Virtute 134 PLATON LAHES 135 acel om care are cunoştinţă de tot ce este bine. deosebind ceea ce este şi ceea ce nu este periculos. Lahes. că tu ai 200 a să-l găseşti. SOCRATE Aşa că nu ne-ai răspuns. NICIAS întocmai. Socrate. Nicias. aveam speranţe mari de tot că o să-ţi zboare în ajutor învăţămintele savante ale lui Damon. SOCRATE Şi totuşi afirmasem despre curaj că este doar o parte a virtuţii. Spui că aşa ţi-ai a schimbat gîndul. de răul sau de binele care stau să vină. Nu faci decît să iei aminte dacă nu cumva am să fac şi eu aceeaşi impresie. NICIAS Aşa este. despre ce vorbeşti tu acuma nu poate fi numai o parte a virtuţii. SOCRATE Prin urmare. nu ia seama numai la viitor. indiferent dacă stau să se întîmple sau dacă se petrec oricînd altcîndva. Eu unul însă cred că. prietene apărat de zei. nu am găsit ce este curajul. NICIAS Nu prea pare. fie el bun sau rău. după opinia ta. căci. în trecut sau oricînd ar fi să fie.

— de care tu îţi închipui că îţi baţi joc, deşi nu l-ai văzut niciodată la faţă —, fie împreună cu alţii. Iar după ce am să mi le întipăresc bine, am să te lămuresc şi pe tine, fără c zgîrcenie, pentru că mi se pare că mai ai încă nevoie de tare multă învăţătură. LAHES Asta pentru că eşti tu un savant, Nicias! Totuşi eu am să le dau lor — lui Lysimachos şi lui Melesias — un sfat anume: pentru educaţia celor tineri să ne trimită la plimbare, pe tine şi pe mine. Lui Socrate însă, aşa cum spuneam la început, să nu-i dea drumul din mînă, iar dacă aveam şi eu copii de aceeaşi vîrstă, întocmai aşa aveam de gînd să fac. NICIAS Cu asta sînt şi eu de acord; tinerii aceştia nu au de căutat pe nimeni altul, numai să vrea Socrate să se ocupe de ei; ba, dacă ar vrea el, i l-aş trimite a şi eu, cu cea mai mare plăcere, pe Niceratos al meu, dar, de fiecare dată cînd îi amintesc cîte ceva despre asta, el îmi recomandă pe altcineva, el însuşi neară-tîndu-se dispus să o facă. Ia vezi, Lysimachos, poate că ţie Socrate o să-ţi dea mai multă ascultare. LYSIMACHOS Aşa ar fi şi drept, Nicias, căci şi eu aş consimţi să îndeplinesc pentru el destule lucruri pe care pentru mulţi alţii nu m-aş învoi să le fac. Ei, ce spui, Socrate? Ai să ne dai cumva ascultare şi îţi vei da silinţa ca tinerii aceştia să ajungă cît mai de-săvîrşiţi? SOCRATE Ar fi, fără îndoială, un lucru cu totul e nevrednic din partea cuiva să nu vrea să-şi dea silinţa ca un altul să ajungă cît mai desăvârşit. Pe de altă parte, dacă din discuţia de mai înainte ar fi reieşit că eu stăpînesc cunoaşterea aceasta şi că ei doi nu o posedă, pe bună dreptate m-ai fi chemat pe mine în ajutor pentru a duce la bun sfîrşit această
136
PLATON

LYSIS
201 a

treabă. Cum însă ne aflăm în încurcătură cu toţii deopotrivă, ce motiv ar avea cineva să-l prefere pe vreunul dintre noi? Cît pot eu vedea, n-ar avea nici unul. Dar, aşa stînd lucrurile, ia vedeţi dacă nu vă dau un sfat bun. Eu unul, stimaţi prieteni, socotesc că trebuie — fără să ne scape vreun cuvînt în afară — să ne căutăm cu toţii un maestru cît mai bun, înainte de toate pentru noi înşine (căci avem nevoie de el) şi abia apoi pentru cei tineri, şi să facem acest lucru fără a cruţa nici cheltuială, nici nimic. Să ne lăsăm însă în continuare să fim aşa cum sîntem, nu sînt de părere. Iar dacă îşi va ride cineva de noi că, la vîrsta noastră, socotim că mai are rost să umblăm pe la profesori, cred că se cuvine să ni-l luăm drept scut pe Homer, care spunea că
Bună nu este ruşinea de soaţă acelui ce n-are3.

Aşa că, lăsîndu-i în pace pe cei care ar avea ceva de zis, să ne îngrijim laolaltă de noi şi de cei tineri. LYSIMACHOS Mie unuia îmi plac vorbele tale, So-crate, şi cu cît sînt cel mai în vîrstă, cu atit sînt mai dornic să stau la învăţătură alături de cei tineri. Dar fă asta pentru mine: vino mîine în zori la mine acasă, şi nu face altfel, ca să mai stăm la sfat despre acestea toate. Pentru acuma însă, hai să risipim sfatul. SOCRATE Aşa o să fac, Lysimachos. Am să vin la tine mîine, dacă aşa vrea Divinitatea.
3

Homer, Odiseea, XVII, 347. SOCRATE HIPPOTHALES

CTESIP MENEXENOS LYSIS

Mergeam de la Academie către Liceu pe drumul 203 a din afara zidului, care trece chiar pe sub el. Cînd am ajuns în dreptul portiţei unde se află fîntîna lui Pa-nops, am dat peste Hippothales, fiul lui Hieronymos, peste Ctesip, fiul lui Paianieus şi alţi tineri care stăteau strinşi acolo. Văzîndu-mă că vin, Hippothales mă întrebă: „—Unde te duci şi de unde vii, Socrate? — De la Aca- b demie, i-am răspuns, şi mă îndrept spre Liceu. — Vino aici la noi, spuse el. Să ştii că merită osteneala să te opreşti din drum. — Unde zici să vin şi despre cine e vorba?, l-am întrebat. — Aici, spuse, arătîn-du-mi o incintă din faţa zidului care avea poarta deschisă,

aici ne petrecem timpul, noi, împreună cu mulţi băieţi, unul mai frumos ca altul. — Ce este 204 a acolo şi despre ce petrecere e vorba? — Este J lestră, spuse, de curînd construită şi ne petrecem uînpul vorbind despre multe lucruri pe care cu drag ţi le-am împărtăşi şi ţie. — Bine faceţi, am spus. Dar cine este dascăl acolo? — Chiar prietenul, răspunse el, şi admiratorul tău, liccos. — Pe Zeus, am spus, omul nu este un nepriceput, ci chiar un sofist destoinic. — Vrei deci să vii cu mine ca să-i vezi pe cei dinăuntru? — Mi-ar plăcea mai întîi să ştiu ce-aş avea de făcut şi care este băiatul cel mai frumos de acolo. — Fiecare cu preferatul său, Socrate. — Al tău cine este, Hippothales? Asta să-mi spui."
138
PLATON LYSIS

139
205 a

Văzîndu-l că roşeşte la întrebarea mea, l-am zis: „O, Hippothales, fiu al lui Hieronymos, n-ai decît să nu-mi spui dacă iubeşti pe cineva sau nu. Căci îmi dau singur seama nu numai că iubeşti, dar şi că ai ajuns departe cu dragostea. Altminteri sînt netrebnic şi nepriceput, dar zeul mi-a dat harul să cunosc imediat pe cel care iubeşte şi pe cel iubit." Iar el, au-zindu-mă, s-a înroşit încă mai tare. Atunci Ctesip zise: „— îţi sade bine, Hippothales, să te înroşeşti şi să te codeşti să-i spui lui Socrate numele băiatului. Ar fi insă destul să zăbovească puţin în preajma ta ca să-i fie lehamite tot auzin- du-te cum vorbeşti despre el. Pe noi ne-a ameţit, Socrate, împuindu-ne urechile cu Lysisal lui. Dacă mai şi bea ceva, chiar cînd ne trezTrrTdin somn, nu ne mirăm că tot numele lui Lysis îl avem în urechi. Iar ceea ce ne povesteşte — deşi de speriat — nu e nimic în comparaţie cu poezia şi proza pe care le revarsă alteori asupra noastră. Şi mai cumplit încă este cînd îşi cîntă iubitul cu o voce de toată minunăţia pe care trebuie, cu voie sau fără voie, s-o as- cultăm. Iar acum, cînd îl întrebi, se înroşeşte. — Lysis acesta trebuie să fie foarte tînăr, am spus eu. Aşa cred cel puţin pentru că n-am mai auzit de numele lui. — Asta pentru că nu prea i se spune pe nume, ci e chemat încă după numele tatălui său care este foarte cunoscut. Sînt sigur că nu se poate să nu-l ştii pe băiat, după chip, ceea ce este de ajuns ca să fie cunoscut. — Spune-mi, al cui este? — E fiul cel mare aljui Democrates din Aixonea. — Bravo, Hippothales, am spus atuncîT'fe-ai îndrăgostit de un băiat nobil şi strălucit în toate privinţele. Dar arată-mi şi mie acum ceea ce ai arătat celorlalţi. Vreau să-mi dau seama dacă ştii cum trebuie să vorbească un îndrăgostit despre iubitul său, fie în faţa acestuia, fie în faţa celorlalţi. — Pui vreun preţ, Socrate, pe cele ce spune el? — Doar nu vei nega — i-am răspuns — că eşti îndrăgostit de el. — Asta nu, dar neg că fac versuri şi proză, spuse el. — Nu-i zdravăn la minte, spuse Ctesip, ci bate cîmpii." Atunci eu i-am spus: „— Nu am nevoie, Hippothales, să-ţi ascult versurile sau cîntecele pe care le-ai făcut pentru băiat, ci mă interesează ce gîndeşti, ca să văd în ce fel te porţi cu iubitul tău. — Asta-ţi va spune chiar Ctesip, îmi răspunse, care desigur îşi aminteşte şi ştie totul pe de rost, din moment ce spune că i s-a făcut lehamite să mă tot asculte. — Pe zei, spuse Ctesip, e întocmai aşa, şi este chiar de rîs, Socrate. Şi cum să nu fie cînd, îndrăgostit fiind şi gîndindu-te la băiat mai mult ca la orice, nu eşti în stare să spui de la tine nici cît îl duce mintea pe un copil? Cele ce cîntă întreaga cetate despre avuţiile, hergheliile şi victoriile pythice, istmice şi nemeene, la cvadrigă şi la cursele de întrecere ale lui Democrates, ale lui Lysis, bunicul băiatului şi ale tuturor strămoşilor lor, toate acestea le recită şi le povesteşte el, precum şi alte lucruri străvechi. Deunăzi, ne-a descris întrun poem găzduirea lui Heracles de către strămoşul său: cum l-aprîmit acesta pe erou, datorită înrudirii lor, căci şi el era născut din Zeus şi din fiica întemeietorului demei şi multe altele de acelaşi soi, tot lucruri pe care le cîntă babele. Iată ce ne cîntă şi ne recită el, silindu-ne să-i

dăm ascultare." Iar eu, auzindu-l, am spus: „— Te faci de ris, Hippothales, dacă-ţi compui şi-ţi cînţi ţie însuţi imnul de triumf, mai înainte de a învinge. — Dar nu-mi compun şi nu-mi cînt nimic mie însumi, o, Socrate. — Aşa crezi cel puţin, i-am spus eu. — Cum vine asta? spuse el. — Mai presus de toate ţie ţi se adre-sează aceste cîntece. Dacă ai să cucereşti un asemenea iubit, recitările şi cîntecele vor fi spre fala ta, ca adevărate elogii pentru un învingător, dat fiind că ai avut parte de un asemenea iubit. însă dacă el îţi scapă, cu cît sînt mai mari elogiile rostite pentru iubitul
140
PLATON

tău, cu atît mai tare te vei face de rîs, ca unul care 206 a se vede lipsit de un lucru frumos şi bun. Cine se pri-fcepe în dragoste, prietene, nu-şi laudă iubitul mai înainte de a-l cuceri, căci se teme de ce are să-i aducă viitorul. Şi totodată, dacă sînt lăudaţi şi ridicaţi în slăvi, băieţii frumoşi se umplu de vanitate şi trufie. Şau nu-ţi vine să crezi? — Ba da, spuse. — Şi nu ajung ei cu atît mai greu de cucerit cu cît sînt mai vanitoşi? — Şe poate. — Ce crezi despre vînătorul b care-şi sperie vînatul şi-l face mai greu de prins? — Desigur că e un prost vînător. — Nu este cumva o mare stîngăcie să sălbăticeşti pe cineva prin vorbe şi prin cîntece, în loc să-l ademeneşti? — Cred că da. — Vezi, Hippothaleş, să nu te expui la toate acestea din pricina poeziei tale! Nu vrei să susţii totuşi că un om care-şi face singur răul prin versurile sale este un bun poet, de vreme ce se vatămă pe sine însuşi. — Nu, pe Zeus, spuse. Ar fi cu totul absurd. Tocmai c de aceea mă încredinţez ţie, Socrate, ca să mă sfătuieşti, dacă ai vreo idee, prin ce fel de vorbe sau de fapte poţi ajunge drag celui pe care-l iubeşti. — Nu-i uşor de spus. Dacă ai vrea să-l faci să intre în vorbă cu mine, poate aş reuşi să-ţi arăt cum trebuie să discuţi cu el, în loc să vorbeşti şi să cînţi, aşa cum spun ei că faci. — Asta nu-i deloc greu, spuse. Dacă mergi înăuntru cu Ctesip şi te aşezi să discuţi, cred că are să se înfiinţeze şi el. Căci este deosebit de interesat să asculte. Şi totodată, cu pri sărbătorilor lui Hermes, adolescenţii şi copiii la un loc unii cu alţii. Aşa că are să vină la tine. Dacă nu, el îl cunoaşte pe Ctesip prin vărul acestuia, Menexenos. Iar cu Menexenos el este cel mai bun camarad. Aşa că are să-l cheme Ctesip în caz că nu vine el însuşi. — Aşa trebuie să facem, am spus eu." Şi luîndu-l cu mine pe Ctesip ne-am îndreptat spre palestră; ceilalţi veneau în urma noastră.
LYSIS

141

Intrînd acolo, i-am văzut pe toţi copiii îmbrăcaţi de sărbătoare şi jucînd arşice, în timp ce jertfele şi celelalte ceremonii erau pTTsprăvite. Mulţi se jucau afară, în curte, în timp ce alţii, într-un colţ al vestiarului, înşirau o groază de arşice pe care le alegeau din nişte coşuleţe. în jurul lor stăteau ceilalţi ca privitori. Printre ei era şi Lysis, care, stînd în picioare şi cu cununa pe cap în mijlocul copiilor şi adolescenţilor, se deosebea într-atît prin înfăţişarea sa, încît me207 a rita să se spună că e nu numai frumos, ci şi desăvîr-şit în frumuseţea sa. Ne-am dus să ne aşezăm în partea opusă, unde era linişte, şi am început să vorbim între noi. Lysis se tot întorcea să ne privească, fiind limpede că dorea să vină la noi. O vreme însă a zăbovit, şovăind să vină de unul singur; apoi a intrat Menexenos care se jucase în mijlocul curţii. Zărîndu-ne, pe mine şi pe Ctesip, a venit să se aşeze lîngă noi. Lysis, văzîndu-l, b l-a urmat şi a venit şi el lîngă Menexenos. S-au apropiat apoi ceilalţi, printre care şi Hippothaleş. Acesta, văzînd că sînt mai mulţi de faţă, s-a ascuns după ei, rămînînd acolo unde credea că no să-l zărească Lysis, de teamă să nu-l supere. Şi a stat astfel, ascultând totul de aproape. Iar eu, privindu-l pe Menexenos, i-am spus: „— Fiu al lui Demophon, care din voi doi este mai mare? — c Sîntem în dispută, spuse. — De bună seamă că şi în privinţa neamului poate fi

controversă, am spus. — Bineînţeles, îmi răspunse. — Şi în privinţa frumuseţii, la fel." Amîndoi au rîs. „— Dar n-am să vă întreb care-i mai bogat dintre voi, deoarece sînteţi prieteni. Nu-i aşa? — întocmai, mi-au răspuns. — Doar se zice că bunurile prietenilor sînt comune, aşa că în privinţa asta nu vă deosebiţi cu nimic între voi, da-că-i adevărat ce spuneţi despre prietenia voastră." Au încuviinţat.
142
PLATON

d Eram pe cale, după aceasta, să-i întreb care dintre ei este mai drept şi mai învăţat. Dar tocmai atunci a " 'fvenit cineva să-l ia pe Menexenos, spunînd că-l chea-raă pedotribul. Cred că avea de adus jertfe. Aşa că a plecat, iar eu l-am întrebat pe Lysis: „— Lysis, oare te iubesc mult tata şi mama? — De bună seamă, mi-a răspuns. — Deci ţi-ar dori să fii cît mai fericit? — Cum de nu? — Dar crezi că e feri\ cît omul care robeşte şi care nu este lăsat să facă nielmic din ceea ce ar dori? — Nu, pe Zeus, spuse. — Iar dacă tatăl şi mama te iubesc şi doresc să fii fericit, este clar atunci că se străduiesc în toate chipurile să devii fericit. — De bună seamă, spuse. \ — Te lasă cumva să faci ce vrei fără să te dojenească \si fără să te împiedice de la ceea ce doreşti să faci? — Ba, dimpotrivă, Socrate, de la cîte şi mai cîte mă opresc, pe Zeus! — Ce vorbeşti? l-am întrebat. Vor ei 208 a să fii fericit, dar te împiedică să faci ceea ce vrei? Ia spune-mi, dacă ai vrea să te urci pe unul din carele tatălui tău şi să iei hăţurile cînd participă la o întrecere, te-ar lăsa ei ori te-ar împiedica? — Pe Zeus, fireşte că nu m-ar lăsa. — Dar pe cine ar lăsa? — Pe un vizitiu care primeşte plată de la tatăl meu. — Ce spui? îi îngăduie unui simbriaş mai degrabă decît ţie să facă cu caii ce vrea, şi încă îi mai dau şi bani pen-b tru asta? — Păi cum altfel? spuse. — Dar o căruţă cu măgari te lasă ei să conduci, şi dacă vrei să iei biciul şi să-i loveşti, îţi dau voie? — Cum o să-mi dea voie? — De ce nu? am întrebat eu. Nu-i e nimănui permis să-i lovească? — Ba da, catîrgiului, spuse. — Care este sclav sau om liber? — Sclav, spuse. — Pun, pare-se, mai mult preţ pe un sclav decît pe tine, fiul lor, şi lui îi încredinţează bunurile, mai c degrabă decît ţie, şi-l lasă să facă ce vrea, în timp ce ţie îţi pun oprelişti?! Dar să-mi mai spui ceva. Te . lasă ei să te conduci singur, ori nici asta nu-ţi îngăduie? — Cum or să-mi îngăduie?! — Deci te conduce
LYSIS

143

cineva? — Uite pedagogul acela. — Care este sclav. — Dar cum altfel? Esclăvurnostru, spuse. — Este un lucru neobişnuit, am spus eu, ca un om liber să fie condus de un sclav. Şi în ce fel te conduce pedagogul acesta? — De pildă, mă duce la şcoală. — Dar nu te conduc şi cei de aici, dascălii? — De bună d seamă. — Deci tatăl tău îţi pune, cu bună ştiinţă, o sumedenie de stăpîni şi cîrmuitori. Dar cînd te duci acasă, la mama, te lasă ea ca să te fericească să faci ce vrei cu lina ori cu stativul ei, cînd ţese? Şi nu te opreşte să pui mina pe spatulă, pe vîrtelniţă, ori vreo altă unealtă de lucru?" Atunci el rizînd spuse: „— Pe Zeus, Socrate, nu numai că mă opreşte, dar m-ar şi bate, dac-aş pune mîna. — Heracle!, am spus eu, e oare n-ai greşit cu ceva tatălui sau mamei tale? — Pe Zeus, nicidecum, spuse el. — Atunci, pentru ce te împiedică ei cu atîta străşnicie să fii fericit şi să faci ceea ce vrei şi te cresc cît e ziua de lungă ţinîndu-te la cheremul altcuiva şi, într-un cuvînt, nelăsîndu-te să faci mai nimic din ce doreşti? S-ar zice deci că avuţia, oricît de mare este, nu-ţi e de nici un folos, din moment ce oricine dispune de ea mai degrabă decît tine. Şi pînă şi trupul 209 a tău, atît de

frumos, şi el este cultivat şi îngrijit de altcineva. Tu nu dispui de nimic, Lysis, şi nu faci nimic din ceea ce doreşti. — Pentru că n-am încă vîrsta?6 Socrate. — Nu cred că asta te-ar opri, fiu al lui Demophon, pentru că, de bună seamă, sînt lucruri pe care şi tata şi mama ţi le îngăduie, fără să aştepte să fii de o anumită vîrstă. Cînd vor să li se citească sau să li b se scrie ceva, desigur că recurg la tine, mai degrabă decît la oricine altul din casă. Nu-i aşa? — întocmai, spuse. — Aşa că ţi-e permis atunci să scrii care literă vrei tu mai întîi, şi care în al doilea rînd; şi tot aşa cînd citeşti. Şi cînd iei lira, fireşte, nu te împiedică nici tata, nici mama să întinzi şi să destinzi oricare
144
PLATON LYSIS

145

coardă vrei tu, să le faci să vibreze şi să le loveşti cu plectrul. Sau te împiedică? — Nu, desigur. — Care să fie motivul, Lysis, că de la acestea nu te împiedică, c dar te împiedică în celelalte cazuri, de care vorbeam? \— Probabil, spuse, pentru că în unele privinţe mă ! pricep, iar în altele nu. — Bine, prietene, am spus. Deci tata nu aşteaptă să ajungi la o anumită vîrstă spre a-ţi încredinţa totul, ci, în ziua în care o să considere că te pricepi mai bine decît el, atunci o să se dea pe mîna ta, el şi cu tot ce-i al lui. — Aşa cred, spuse. — Bine, dar ia să d vedem, am spus; n-are şi vecinul aceeaşi socoteală ca şi tatăl tău, cu privire la tine? Ce crezi? Are să-ţi încredinţeze el conducerea gospodăriei, cînd o să considere că te pricepi mai bine ca el să gospodăreşti, ori o să rămînă tot el stăpîn? — Cred că are să mi-o încredinţeze mie. — Dar atenienii? Nu crezi că or să-ţi încredinţeze şi ei treburile lor, cînd au să vadă că te pricepi de ajuns? — Ba da. — Pe Zeus, am spus, dar Marele Rege? O să-i îngăduie, oare, fiului său mai mare, căruia îi va trece e stăpînirea Asiei, să pună în zeama de carne fiartă ce-o vrea el? Ori nouă, dacă venind la el îi arătăm că ne pricepem mai bine decît fiul său la gătit carnea? — E clar că nouă, spuse. — Şi pe el n-or să-l lase să pună nimic în mîncare, în timp ce pe noi n-o să ne oprească să punem cîtă sare vrem. — Cum altfel?! — Iar dacă fiul său ar suferi de ochi, i-ar da voie să şi-i trateze singur, deşi nu se pricepe în medicină, ori 210 a l-ar opri? — L-ar opri. — Dar pe noi, dacă ne-ar şti că sîntem medici, cred că nu ne-ar împiedica, chiar dacă am vrea să-i deschidem ochii şi să presarăm cenuşă în ei socotind că ne pricepem cum trebuie. — Ai dreptate. — Oare nu s-ar încrede în noi, mai degrabă decît în el însuşi sau în fiul său, în toate privinţele în cîte ne-ar socoti mai pricepuţi decît ei? — Neapărat, o, Socrate, spuse. — Aşa stau lucrurile deci, dragă Lysis; în privin-ţele în care dobîndim pricepere, cu toţii or să se încreadă în noi, şi elenii şi barbarii, şi bărbaţii şi femeile. Iar noi o să facem în aceste cazuri tot ce vrem, fără ca cineva să ne împiedice dinadins. Aşa că vom fi liberi şi, poruncind altora, noi vom fi stăpînii, ca unii care avem de tras foloasele. însă acolo unde n-am dobîndit pricepere, n-o să ne îngăduie nimeni să facem ce credem de cuviinţă; cu toţii ne vor împiedica, pe cît vor putea, nu numai străinii, ci chiar tata, mama şi oricare rudă. în această privinţă ne vom supune altora, lăsînd totul în seama lor, astfel că nu vom mai avea de tras nici un folos. Eşti de acord că aşa se întîmplă? — Sînt de acord. — Atunci, vom putea oare să ne împrietenim şi să ne facem iubiţi de cineva, într-o privinţă în care nu-i sîntem de nici un folos? — Nu, desigur, spuse. — Aşa că nici tata nu te va îndrăgi pe tine, nici vreun om pe un altul, dacă acesta nu-i este de folos. — Nu, după cum se pare. —

Dar atunci cînd ai să ajungi priceput, băiatule, cu toţii îţi vor fi prieteni şi apropi-aţi, căci vei fi folositor şi bun; iar dacă nu, nimeni n-are să te îndrăgească, nici tata, nici mama, nici rudele. Şi atunci, o, Lysis, poate să se grozăvească cineva în privinţa unor lucruri pe care încă nu le ştie? — Cum o să poată? — Deci ţie, care-ţi mai trebuie dascăl, îţi lipseşte ştiinţa. — Ai dreptate. — Prin urmare nu poţi să te grozăveşti cu ştiinţa ta din moment ce eşti încă neştiutor. — Pe Zeus, spuse, nu pot, Socrate." Iar eu, ascultîndu-l, m-am uitat pe furiş la Hippo-thales, şi mai că era să fac o imprudenţă; îmi venise ideea să-i spun: „Aşa trebuie, Hippothales, să vorbeşti cu băieţii, ţinîndu-i la respect şi tăindu-le din pretenţii, şi nu cum faci tu, care-i răsfeţi şi-i umpli de trufie." Văzîndu-l însă frămîntat şi tulburat de cele spuse, mi-am amintit cum voise să nu-l vadă
146
PLATON

Lysis că e pe aproape. Aşa că m-am răzgîndit şi am tăcut. 211 a în acest timp s-a întors Menexenos şi s-a aşezat lîngă Lysis, de unde se ridicase. Atunci Lysis mi-a şoptit, alintîndu-se: „Socrate, ce mi-ai spus mie, spu-ne-i şi lui Menexenos." Iar eu i-am răspuns: „— Asta tu ai să-i spui, Lysis. Doar ai fost cu toată luarea-a-minte. — întocmai aşa, spuse. — încearcă deci să-ţi aminteşti cît mai bine de cele vorbite, ca să-i poţi b reproduce totul cu claritate; iar dac-o să uiţi ceva, să mă întrebi de îndată ce ne vedem din nou. — Să ştii, Socrate, că o să-mi dau toată silinţa să fac aşa. Dar spune-i şi lui ceva, ca să stau şi eu să ascult, pînă ce vine ora de plecat acasă. — Trebuie să fac aşa cum ţi-e vrerea. Dar vezi, să mă ajuţi dacă Menexenos se apucă să mă combată. Ori nu-l ştii cît este c de amator de controverse? — Ba da, pe Zeus, îl ştiu foarte bine, şi tocmai de aceea vreau să discuţi cu el. — Ca să mă fac de rîs? l-am întrebat. — Nu, pe Zeus, spuse, ci ca să-i vii de hac. — în ce fel? l-am întrebat. Asta nu-i uşor cu un om de temut ca el. Doar e discipolul lui Ctesip. Şi e de faţă Ctesip însuşi. Nu-l vezi? — Să nu-ţi pese de nimeni, Socrate, şi să discuţi cu el. — Văd că trebuie să discut, am zis." Acestea le vorbeam între noi, pînă cînd Ctesip d ne-a întrebat: „— Dar ce-i cu voi? Petreceţi de unii singuri şi noi nu ne împărtăşim din discuţie? — Ba da, i-am răspuns, vi le împărtăşim. Lysis nu pricepe cele ce-i spun, dar crede că Menexenos o să înţeleagă, şi-mi cere să-l întreb pe el. — Atunci de ce nu-l întrebi? — Ba o să-l întreb, i-am răspuns. Răspunde-mi deci, Menexenos, la cele ce-am să te întreb. Mi se întîmplă, încă de cînd eram copil, să doresc dobîndirea unui lucru, aşa cum fiee care îşi doreşte cîte ceva. Unul vrea să capete cai, altul cîini, altul aur sau onoruri. Faţă de acestea, eu rămîn indiferent; în schimb sînt foarte avid să-mi fac
LYSIS

147

prieteni şi mi-aş dori să dobîndesc un bun prieten-* mai degrabă decît prepeliţa ori cocoşul cel mai grozav din lume; şi, pe Zeus, mai degrabă chiar decît un cal sau un cîine. Şi cred, pe cîine, că decît să dobîndesc aurul lui Darius, aş fi mai bucuros de un prieten, într-atît sînt de» dornic să am prieteni! Iar cînd vă văd, pe tine şi pe Lysis, sînt uimit şi vă fericesc 212 a că, atît de tineri fiind, sînteţi in stare să dobîndiţi lucrurile atît de iute şi de uşor, că tu te-ai împrietenit atît de repede şi de bine cu Lysis, şi la fel el cu tine. în ce mă priveşte, sînt într-atît de departe de aşa ceva, încît nu ştiu nici măcar în ce chip ajunge cineva drag altcuiva, ceea ce tocmai vreau să aflu de la tine, care eşti un ştiutor. Aşa că spune-mi: cînd) cineva iubeşte pe altul, care dintre cei doi este priJ b etenul, cel ce poartă prietenie sau cel căruia i se\ poartă? Ori nu e nici o deosebire? — Cred, răspunse, că nu e nici o deosebire. — Ce spui? l-am întrebat. /Sînt amîndoi prieteni unul faţă de altul şi dacă nu-'mai unul din ei poartă prietenie celuilalt? — După părerea mea, da. — Ia să vedem. Nu se poate ca cel ce iubeşte să nu fie în schimb îndrăgit de către iubitul său? — Ba da. — Dar nu se poate ca cel ce îndrăgeşte să fie detestat aşa cum se pare că păţesc uneori cei iubitori cu iubiţii lor? Iubind pe cît de mult le stă în putinţă, unii consideră că nu li se c răspunde cu iubire, iar alţii că sînt chiar uriţi. Sau crezi

Este totuşi absurd." Cred că vorba îi scăpase fără să vrea. într-adevăr. XXI. 2. cercetînd l/părerile poeţilor. iar faţă de prietenii lor sînt duşmani. că este imposibil să fii duşman prietenului şi prieten duşmanului tău. dacă nu se iubesc amîndoi. să spui că dacă am fi cercetat bine nu ne-am fi încurcat astfel. oare. ai gimnasticii ori ai înţelepciunii. — Nu am greşit. ori cel ce este iubit? Sau în situaţia asta nia\-unul nu-i prieten al celuilalt. — Cred că aşa este. iar acum. Sau fiecare e dintre ei iubeşte. am spus: „— Cred că ai dreptate. dacă prietenie înseamnă a fi iubit şi nu a iubi. spuse. dacă asta este imposibil. din moment ce nu şeJ îndrăgesc reciproc? — Mai degrabă aşa. nici unul din ei nu este prieten al celuilalt. ne sînt părinţi şi că- . Socrate. ci cel căruia i se poartă prietenie. m-am simţit încîntat de dragostea pentru înţelepciune a lui Lysis şi. dar şi atunci cînd ei urăsc. ce urăşte să fie duşmanul celui urît. o. — înseamnă că sîntem acum de altă părere decît adineauri. căci căutarea aceasta îmi pare un drum anevoios. — Aşa se pare. chiar dacăţ nu i se răspunde cu dragoste şi chiar dacă este detestat. spuse. ai vinului. luîndu-l ca interlocutor. şi se înşală poetul cînd spune: Fericit cine are drept prieteni copiii. nici prieteni ai prepeliţelor. e foarte adevărat. — Se pare că ai dreptate. şi îndată se înroşi la faţă. — Nu înseamnă asta oare că unul iubeşte iar celălalt este iubit? — Desigur. Menexenos? — Aşa mi se pare şi mie. — Rezultă că prieten nu e cel ce poartă. — Tot ce se poate. — Iar duşman este cel urit şi nu cel ce urăşte. Iuţii copoi şi pe oaspele cel străin 1 ? — Nu cred. să nu mai mergem pe calea de-acum. de asemenea nici prieteni ai clinilor. ci trebuie să spunem că în afară trebuie să existe alţii care-şi sînt prieteni. fiindcă urmărea cu sufletul la gură cele ce se discutau. caii cei vajnici. Aşa că. pe de-a-ntregul în căutarea noastră. — Atunci mulţi sînt iubiţi de duşmanii lor. nici cei ce sînt iubiţi. Adesea poţi fi duşman celui ce nu-ţi e duşman sau chiar ţi-e prieten. îmai cu seamă. Menexenos. Socrate. — Ce-o să ne facem atunci. sînt mai dragi părinţilor ca orice pe lume. spuse. Deci vom fi siliţi să recunoaştem aceleaşi lucruri ca adineauri. — Neapărat. nu am nici o idee în privinţa asta. — Aşa se pare. dar sînt urîţi de prieteni şi b sînt prieteni faţă de duşmani. cel 1 Solon. adesea chiar cu cel cei e duşman.că asta nu e adevărat? — Ba da. ba chiar prînd ură cînd sînt pedepsiţi de mamă sau de tată. d Atunci amîndoi erau prieteni cînd unul din ei iubea 148 PLATON LYSIS 149 pe celălalt. Socrate. atunci cînd iubeşte pe cel ce nu răspunde iubirii sale sau chiar îl urăşte. spuse. am spus. — Şi tot aşa. — Tot ce se poate. Era clar că ascultase în această stare de spirit. — Pe Zeus. vrînd să-i dau pace lui Menexenos. spuse el. — Crezi deci că are dreptate? — Da. Lysis. — Pesemne. anume că adesea cineva este prieten cu cine nu-i e prieten. dacă urăşti pe cel ce nu te urăşte sau chiar te iubeşte. fără să-l aibă drept prieten pe cel iubit. Atunci eu. — Care din doi este atunci prieten al celuilalt? Cel ce iubeşte. — Deci nu sînt prieteni ai cailor cei cărora caii nu le răspund la dragoste. care încă nu iubesc. dacă înţelepciunea nu le răspunde la dragoste. înseamnă că cel ce iubeşte trebuie să fie prietenul celui iubit. Cred că ar trebui să mergem pe unde am mai apucat-o. că cel iubit îi este prieten iubitorului său. chiar dacă nu-l iubeşte şi chiar dacă-l urăşte? Cum se întîmplă cu pruncii 213 a nou-născuţi. dacă nu pot fi prieteni cei ce iubesc. nici cei ce iubesc şi sînt iubiţi. şi cred. — Deci nu-i cu putinţă să fie prieten cel ce iubeşte. dacă nu se răspunde dragostei sale. prietene dragă. interveni Lysis. spuse. — Se pare deci. — Pesemne. — Prin urmare. Ei.

am spus. spuse el. cînd unii nu regretă lipsa altora. e — întru totul de acord. nu duce lipsă de nimic. — Poate că da. pe jumătate cel puţin. prietene. Nu-i aşa? — Aşa e. — Atunci. — Atunci nimeni nu poate fi prieten cu asemănătorul său. poetul pe poet \ . cum or să mai aibî afecţiune unul pentru altul? Este posibil? — Nu este. — De bună seamă. Ori n-ai întîlnit aceste versuri? — Ba da. ce-i cu bănuiala mea. în măsura în care este bun. cînd spun că zeul este cel care-i împrieteneşte pe oameni. — După părerea mea. — De aceea. — Deci nu pot fi c prieteni dacă nu înseamnă nimic unii pentru alţii? — întocmai. spuse. nu poate fi prieten. fără îndoială. Sau nu eşti de aceeaşi părere? — Ba da. iar cei răi. ar trebui să se spună că oamenii buni se aseamănă şi sînt prieteni între ei. „— Aşa că acum îi cunoaştem pe cei care-şi sînt prieteni. am spus. — Iar cine nu simte o satisfacţie nu iubeşte. — N-ai întîlnit cumva şi sentinţele celor învăţaţi care susţin acelaşi lucru. spuse. 215 nu-şi pot fi de nici un ajutor. — Şi n-au dreptate?. — Ştiu despre ce e vorba. cu anevoie ar mai 1 putea fi pe potrivă şi prieten faţă de altul. Deci cel ce este potrivnic şi vrăjmaş faţă de sine. lafel. — Şi eu. apropiindu-i pe unii de ceilalţi. 218. în timp ce omul rău nu se poate defel împrieteni nici cu cel bun. — Se pare că nu. şi-l invoca drept martor pe Hesiod. — Ai dreptate. cum ne-am mai încurcat! Oare să ne fi înşelat chiar întru totul? — Cum aşa? spuse. — Desigur că nu. că întotdeauna cele ce se aseamănă trebuie să fie prietene între ele? Este vorba de cei care cugetă şi scriu despre natură şi despre univers. ce înseamnă prietenia. deoarec îşi ajung sieşi de unii singuri. — Cum aşa? Oare omul bun. — Cine nu duce lipsă de nimic nu are de primit nici o satis. — Poate fi prieten cel ce nu resimte afecţiune? — Nicidecum. nici măcar în sinea lor nu-şi află potrid va. l-am întrebat. Din discuţie reiese că numai cei ce sînt buni. — Deci asta cred eu că vor aceia să înţeleagă. cum or să poată fi cît de cît prieteni între ei cei buni. Lysis. nu-şi ajunge sieşi? — Ba da. nu în care îi seamănă? — Probabil.b facţie. căci sînt stihinici şi nestatornici. Căci noi credem că omul ticălos. pentru că săvârşeşte nedreptatea. cînd spun că cei ce se aseamănă îşi sînt prieteni. Ei spun cam aşa. spuse. nici cu cel rău. spuse.jlăuze ale înţelepciunii. 150 PLATON LYSIS b şi-i face să se cunoască. XVII. — Poate că pe jumătate. aşa cum le-a ieşit şi vorba. iar între cei nedrepţi şi cei nedreptăţiţi nu poate fi prietenie. Eşti de acord?" —A încuviinţat. — Din moment ce-şi ajunge sieşi. Cei ce se aseamănă sînt oare prieteni pe măsura asemănării lor şi îşi sînt şi de folos în aceeaşi măsură? Iată mai precis: poate oare cineva să-i aducă asemănătorului său 151 vreun folos sau vreun neajuns pe care acesta să nun şi-l poată aduce el însuşi? Ori să-l facă să resimtâ ceva ce acesta n-ar putea resimţi şi singur? Şi dara. Să vedem. — Am auzit odată pe cineva spunînd — V chiar acum mi-aduc aminte — că şi cei asemănători. dacă ticăloşii se aseamănă între ei. cu cît c se apropie de alt ticălos şi are mai mult de-a face cu el. dar nu-i înţelegem noi. Odiseea. în măsura în care este bun. cel ce spune că: Olarul pizmuieşte pe olar. nu poate fi adevărat ceea ce s-a spus. Dar omul bun ar putea fi prieten cu altcineva bun. dacă nu mă-nşel: Pe cei asemenea mereu zeul unul către altul îi mină2 214 a 2 Homer. — Ia seama. iar cînd sînt împreunş nu-şi sînt de nici un folos? în ce chip ar ajung asemenea oameni să capete însemnătate unii pentru ceilalţi? — în nici un chip. — De bună seamă. Totuşi este aici ceva care mă nemulţumeşte. aşa cum numai omul bun este prieten cu cel bun. Ei arată limpede. pe Zeus. — Şi dacă nu iubeşte. şi cei buni îşi sînt cei mai mari duşmani. spuse. ori poate că pe de-a-ntregul. cu atît îl duşmăneşte mai tare.

cel gol doreşte umplerea. — Deci.de vrajbă şi de duşmănie. — Deci nici lucrurile ase-4 mănătoare.şi săracul pe cel sărac3. — Că avea dreptate. recele caldul. datorită naturii lui. cu cît seamănă mai mult între ele. sau cel bun cu cel rău? — Nu cred că e aşa. » d Şi mai spunea că toate celelalte.c va prieten înseamnă. — Se pare că nu. Uscatul doreşte umedul. cu atît se umplu mai tare de invidie. — Fie. — Deci lucrul nici-bun-nici-rău nu poate fi prieten cu cel care este deopotrivă cu el. ori prietenul cu duşmanul? — Nici una din două. — Trebuie. Ascultă ce mă face să profeţesc astfel. ca să-i fie de ajutor. pare-se. spuse Menexenos. 217 a — Oare afirmaţia asta ne va fi o bună călăuză? Dacă am vrea să ne închipuim cum este un trup sănătos. — Se pare că nu. tot neştiutorul trebuie să-i poarte mulţumire şi să-l iubească pe cel învăţat. ascuţitul rotunjimea. întrebă el. Căci în nici un caz n-ar putea fi prieten cu răul. 3 Hesiod. Şi ce-o să le răspundem? Sau nu trebuie să recunoaştem că au dreptate? — Ba trebuie. — îmi vine să cred în vechea zicală că prieten îţi este frumosul. dacă admitem că ceva estej prieten cu altceva. Sau nu eşti de acord? — Ba da. Căci fiecare doreşte contrariul şi nu asemănătorul său. am spus. aşa cum am stabilit adineauri. care ne scapă şi fuge de noi. — Rămîne ca lucrul nici-bun-nici-rău să fie prieten numai cu lucrul bun. Spun deci că este frumos lucrul d bun. Şi acela îşi continua ideea cu e mai multă strălucire. cu atît ajung mai prietene. o. Eu consider că există trei feluri de lucruri: bune. Toate acestea el le spunea 216 a cu multă vervă. spunind că e peste putinţă ca cei ce seamănă să fie prieteni. în timp ce lucrurile asemănătoare nu-şi sînt de nici un folos. am spus. — Zău că nu-mi dau bine seama. — Ne-a mai rămas încă de cercetat dacă nu cum. ne-a dovedit-o discuţia de pînă| e acum. după cîte pricep. Contrariile sînt hrană unele pentru celelalte. — Aşa trebuie. rele şi nici-bune-nici1olp 'I Vi CG 7101' yXî (iTfaT")i"n"j*Q**"******°i''| T-i-î|"»"t""i11 \wiTT"""T'VΰT f eprieten cu cel bun. iar cel bolnav cu medicul. acrul dulcele. anume dacă nu cumva ceea ce este nici-bun-nici-rău poate fi prieten cu cel bun. Voi ce credeţi? am întrebat. Dar nu ţi se pare straniu. şi toate celelalte în acelaşi mod. — Ai dreptate. şi cel slab cu cel puternic. Menexenos? Imediat or să sară asupra noastră acei preaînvăţaţi maeştri ai disputei şi or să ne întrebe b dacă nu cumva duşmănia este lucrul cel mai contrar prieteniei. de fapt. ci se întîmplă exact contrariul: tocmai lucrurile cu totul opuse sînt cele mai prietene. Munci 152 PLATON LYSIS 153 . trebuie să fie prietene şi cele dinainte. Că săracul e silit să fie prieten cu cel bogat. ori cu altul de acelaşi soi cuj el. — Dar nici cu asemănătorul său nu poate fi. — Ce vrei să spui?. nici cel rău cu altul rău şi nici| cel bun cu cel rău. căci era un bun orator. el se arată a fi ceva neted şi alunecos. atunci. La fel. Nu-i aşa? — Da. vor spune ei: duşmanul este prieten cu prietenul. sau înţeleptul cu desfrinatul. Aşa cum este. — Şi totuşi. Rămîne atunci. că lucru-frile contrare sînt în cea mai mare măsură prietene? — întocmai. altceva decît toate acestea. — Deocamdată fac prorocirea că prieten cu cel frumos şi bun este lucrul nici-bun-nici-rău. — Putem spune. ca lucrul nicibun-nici-rău să fief prieten ori cu cel bun. — Cel drept este oare prieten cu cel nedrept. şi de fapt eu însumi sînt ameţit de dificultatea discuţiei. se . ne-am gîndi la unul care n-are nevoie de medicină şi nici de vreun alt ajutor. nici cele contrare nu sînt prietene între ele. iar plinul doreşte golirea. am spus eu. dacă îndeobşte un lucru este prieten cu altul. datorită faptului că sînt contrarii. şi cu cît sînt mai-deosebite.

mi-au răspuns amîndoi. pe obiectul vopsit apare culoarea aşternută. Susţin că unele lucruri sînt şi în sine aşa cum apar la un moment dat. dacă cineva vrea să vopsească ceva într-o culoare. nu ştiu de unde. — întocmai." Amîndoi au încuviinţat şi au fost întru totul de acord că lucrurile stau întocmai. în privinţa sufletului. — Cum de nu? — Tocmai asta te întreb acum. Cel rău şi ignorant nu poate fi iubitor de înţelepciune. datorită prezenţei răului. Dar atunci. a trupului] precum şi în toate celelalte privinţe. — Nu. — Deci lucrul nici-bun-nici-rău. — Deci cel nici-bun-nici-irau ajunge prieten cu lucrul bun datorită prezenţei răului. Dar de îndată ce aceasta l-a făcut rău. — Dar atunci cînd. — Cura aşa? mă întrebă. — Va fi prieten numai cel bolnav. — Aşa că. — Aşa se pare. Căci o dată devenit rău nu ar mai dori binele şi nu i-ar mai fi prieten. îndrăgeşte pe cel bun. o. — De bună seamă. din cauza bolii. teamă mi-e că ne-am îmbogăţit numai în vis! — Ce s-a în-tîmplat? mă întreabă Menexenos. nici cei buni. în ciuda culorii albe care apare. — Ai dreptate. — Cum să nu fie? — însă boala este un rău. Căci el nu mai este nici-bun-nici-rău. spuse. el ar fi alb sau ar părea că este? — Ar părea. mi-a venit bănuiala cît se poate de absurdă că cele stabilite de noi sînt false.b toare şi bună. — Aşa cred. în timp ce altele nu. Sau nu vă amintiţi? — Ba cît se poate de bine. altminteri nu? — Mai degrabă aşa. am descoperit pe deplin ce este şi ce nu este prietenia. — întocmai. dacă un lucru. — Să luăm un exemplu. avind uneori răul prezent în el. — Deci culoarea albă ar fi o aparenţă. bătrineţea îl va face de acea culoare. — Mă tem. Lysis şi Menexenos. — Imposibil. cînd încă nu este rău. ne-am folosit de cuvinte înşelătoare în privinţa prieteniei. De pildă. atunci cînd\ cel nici-bun-nici-rău. prietene. — Desigur. — Oare obiectul astfel vopsit este de culoarea care i s-a aşternut? — Nu pricep. Şi îndată am grăit cu toată mîhnirea: „— Vai. îl lipseşte de dorinţa şi totodată de prietenia către cel bun. fie că sînt zei sau oameni. — Prin urmare. Dacă cineva ţi-ar vopsi părul tău cel blond cu cenuşă. întocmai ca nişte impostori.înţelege că nici un om sănătos nu este prieten cu medicul în vederea sănătăţii. — De aceea putem spune că cei ce sînt deja înţelepţi nu mai sînt iubitori de înţelepciune. i-am răspuns. spuse el. desigur. Cel care e prieten . Doar am spus că este im. 218 a Ori răul nu poate fi prieten cu binele. bineînţeles. însăşi această prezenţă îl face să dorească binele. — Este clar că asta se întîmplă mai înainte ca el să fie făcut rău de către răul care-l posedă. — înseamnă că în nici un chip părul nu devine alb şi că. el nu este nici alb. De aceea sînt iubitori de înţelepciune cei ce sînt încă nicibuni-nici-răi. dar are răul prezent în el. spuse el. nici cu asemănătorul său. devine în fiinţa sa deopotrivă cu aceasta. — Luaţi acum seama la ce spun. atunci părul va fi aşa cum va apărea. că. — Tocmai asta să vedem. Lysis şi Menexenos. dar nu o iubesc nici cei răi. SpunemJ că există prietenie. nici negru. — Iar trupul în sine nu 154 PLATON LYSIS 155 este nici-bun-nici-rău. Dar nu sînt iubitori de înţelepciune nici cei care se află într-o ignoranţă atît de mare în-cît sînt răi. Căci am văzut din discuţia de adineauri că un lucru nu este prieten nici cu contrariul. iar medicina este folosi. întocmai ca un vî-nător mulţumit de prada sa. dar alteori poate să fi devenit astfel. am spus eu. ci rău.posibil ca răul să fie prieten cu lucrul bun. neştiinţa. dar n-au ajuns încă din cauza lui într-atît de obtuzi şi ignoranţi încît să considere că ştiu ceea ce nu ştiu. Rămin cei ce au acest rău. i-am răspuns. Eu însumi eram tare bucuros. Ce crezi? — Desigur că nu. — însă din cauza bolii se vede el silit să îndrăgească şi să iubească medicina. am spus eu. căci arătînd alb el va fi într-adevăr alb. poate să nu fie încă rău. ori va fi aşa numai în cazul unei anumite aparenţe. de îndată ce capătă o aparenţă. — Da.

— întocmai. — în vederea unui prieten. cel nici-bun-nici-rău. — Oare fiindu-i prieten lucrul în vederea căruia el este prieten cu cel cu care-i prieten. poate că altminteri ai să mă urmăreşti şi cred că şi eu am să dau mai bine seama de ceea ce spun. Iată ce se petrece:' toată strădania nu este det pusă pentru cele pregătitoare în vederea unui lucru. oare. e spuse. Aşa e? — Desigur. să fim cu băgare de seamă. este prietenă în vederea sănătăţii. Să vedem. — Nu este el prieten cu medicul din cauza bolii şi în vederea sănătăţii? — Ba da. — Dar sănătatea? l-am întrebat eu. — Spun aceasta. Să vedem de nu ne înşelăm cumva în ceea ce am afirmat acum. un rău. — Da. din pricina bolii. să contenim cu mersul nostru mai departe ori să ajungem la un principiu care să nu mai trimită la altă prietenie. răspunse. Nu rareori spunem că punem 220 a mare preţ pe aur şi pe argint. Medicina. ci tocmai pentru acel lucru în vederea căruia se fac asemenea pregătiri. ca să nu ne înşelăm. am spus eu.este prieten cu cineva. mi se pare. — Sănătatea este ea oare un prieten sau nu? — Este un prieten. cînd ar afla că acesta a băut cucută. — Dacă ne este prietenă. — Asta nu îfij-seamnă nicidecum că el pune mai mare preţ pe un vas de lut şi nici pe trei măsuri de vin. spuse el. pentru ca toate celelalte.d etene? — Neapărat. să nu ne mai amăgească întocmai unor simulacre ale sale. Spuneam mai înainte că bolnavul este prieten cu medicul. adică din pricina unui rău. dacă ne ţinem de ce am recunoscut mai înainte. — Iar boala este un rău? — Bineînţeles. — Spuneam 219 a deci. nu? — Neapărat. — N-ar pune şi pe vasul în care s-ar afla vinul? — Bineînţeles. — Fie. — Da. de care zicem că sînt prietene în vederea prietenului celui dintîi. am zis eu. că trupul. Şi pentru că am ajuns aici. ori nefiindu-i nici prieten. — Oare nu se poate judeca la fel şi în privinţa prieteniei? Ori de cîte ori spunem că nişte lucruri ne sînt prietene în vederea altui lucru prieten. în vederea altui lucru bun şi prieten. decît pe fiul său. Căci lucrul pe care punem cel mai mare preţ se vede a fi tocmai acela îipt vederea căruia se agonisesc şi aurul şi toate celelalte. ea ne este în vederea a ceva. Mai spuneam că prietenia medicinei este căutată în vederea sănătăţii şi că sănătatea este un lucru bun. este prieten cu medicina. — Deci un lucr. este ea un bine. nici duşman? — Nu prea te înţeleg. exprimăm Viumai o aparenţă. spunem noi. că deci cei asemănători ajung prieteni între ei. prietenul cel dintîi. — E posibil. căci în realitate se întîmplă să ne b fte prieten numai acel lucru către care ţintesc toate cele ce reprezintă prietenii. — Nu trebuie. n-ar pune el e mare preţ pe vin dac-ar socoti că vinul îi poate salva fiul? — Cum să nu? spuse. Putem vorbi astfel? — Fără îndoială. nu va pune el preţ şi pe altceva. din pricina unuia rău şi duşman este prieten cu unul bun. în vederea căruia să putem spune că toate celelalte lucruri ne sînt pri. dat fiind că numai el este cel cu adevărat prieten. copii. iar medicina este un lucru bun. tocmai pentru că-şi îndrăgeşte fiul mai presus de toate? De pildă. — De bună seamă. nu-i aşa? — Da. ceea ce spuneam c că este cu neputinţă. — într-adevăr. sau în vederea şi din pricina 156 PLATON LYSIS 157 unui anumit lucru? — Ba cu un scop şi dintr-o pricină. — Va fi şi acesta prieten în vederea altui prieten? — Da. ori nici una din două? — E un bine. Să ne gîndim în felul următor: cînd cineva pune mare preţ pe un lucru. — Este el prieten fără nici un motiv şi scop. aşa cura un tată îşi preţuieşte fiul mai mult decît toate celelalte bunuri. — Iar boala este un b duşman? — Fără îndoială. aşa se în158 . Să trecem cu vederea faptul că un prieten a devenit prieten cu prietenul său.u este prieten cu altul în vederea unui prieten şi din pricina unui duşman. — Se poate. ci care să fie tocmai el. — Aşa se pare. ceea ce nu înseamnă nicidecum că-i aşa în realitate. — Atunci şi sănătatea ne este prietenă. — Atunci lucrul nici-bun-nici-rău.

ar deveni astfel limpede că îndrăgim şi iubim binele din pricina răului. dar poate fi şi folositoare. din altă pricină eşti prieten cu cineva ori cineva îţi este prieten. — Aşa se pare. vor dăinui chiar dacă dispar lucrurile rele. spuse el. am spus eu. spuse. — înseamnă că binele este îndrăgit din cauza răului. însăilată ca un lung poem. — Or acum. date fiind cele trei stări. — Atunci trebuie să abandonăm părerea aceasta. Şi nu socoteam noi că din pricina răului. dorinţa este. lucrul nici-bun-nici-rău este prieten cu cel bun? — întocmai. nu avem nevoie de nici un leac. însă fără să le fie vătămătoare? La fel. — Şi duce lipsa lucrului care-i este luat. n-ar mai exista foamea. că . binele. am spus. răul rămînînd cu totul deoparte şi nemaiafectînd nimic. ele se numesc prietene. Oare aşa. — Este oare posibil ca cel ce iubeşte şi doreşte ceva să nu fie şi prieten al lucrului pe care-l doreşte şi iubeşte? — Nu cred că se poate. doar am văzut că prietenul există în vederea duşmanului. nici alta. cînd folositor. pentru ca nu cumva şi el să fie prieten în vederea altui lucru prieten. dar dacă răul ar dispărea. a fi însetat şi a avea toate dorinţele de acest fel este cînd dăunător. —Tot ce se poate. se pare că nici prieten nu am mai avea. — După cîte afirmăm. — Ai dreptate. dacă duşmanul ar dispărea. este iubit binele din pricina răului. — însă dacă răul ar fi pricina existenţei prieteniei. setea şi celelalte dorinţe. şi atunci lucrurile stau astfel: dacă. că acum foamea poate fi vătămătoare. — Pe Zeus. setea şi celelalte? Ori foame 221 a va fi cît vor dăinui oamenii şi celelalte vieţuitoare. — Deci. nici pe celelalte de care spuneam că în sine nu sînt nici-bune-nicirele. Deoarece ar fi imposibil ca după dispariţia pricinei să mai existe lucrul care a rezultat din aceasta. Nu-i aşa? — Aşa este. care nu sînt nici-bune-nici-rele. am lua în considerare numai primele două. care sîntem la mijloc între rău şi bine? Căci binele pentru sine însuşi nu are nevoie de nimic. — Deci. aşa cum tocmai spuneam. — Dar noi recunoscusem că prietenia se iveşte cînd îndrăgeşti ceva dintr-o anumită pricină. — Aşa se pare. Or. vor mai exista ele după dispariţia răului? Ori este ridicol să te întrebi ce va exista atunci şi ce nu va mai exista? Cine-ar putea să ştie? Deocamdată asta ştim. doritorul doreşte lucrul de care-i lipsit. aşa cum c spuneam adineauri. dorinţele. cînd în realitate prieten pare să fie tocmai contrariul. — De bună seamă. nici trupul. — într -adevăr. — Se pare deci că există lucruri prietene chiar şi după dispariţia relelor. ce nu sînt rele. ori ar deveni cu totul inutil? Dacă nimic nu near mai vătăma şi nu am mai avea nevoie de aju-d tor în nici o privinţă. o dată cu dispariţia sa nu s-ar mai putea ca un lucru să fie prieten cu altul.PLATON LYSIS 159 tîmplă. — Da. atunci cînd îl doreşte? Aşa că tot ce discutam mai înainte despre prietenie era o sporovăială. pare-se. — Numai că. pricina prieteniei. de fapt. — Nu cumva. Nu-i aşa? — Fără îndoială. de către noi. iar răul este o boală. — Se pare. — Prin urmare ne este prieten acel lucru către care tind toate celelalte — despre care am afirmat că sînt prietene în vederea altui prieten — fără ca acesta să le fie asemănător. răul şi nici-binele-nici-răul. atunci. — Iar cînd dispar lucrurile rele. — Aşadar. nici eu nu cred că am mai avea. pentru că binele este un leac împotriva răului. ne-ar mai fi atunci binele de vreun folos. prin natura sa. ceea ce ne este realmente prieten nu mai poate fi prieten în vederea altui lucru prieten. cînd nici una. nici sufletul. — Deci cel aflat în lipsă este prieten cu lucrul care-i lipseşte? — Aşa 160 PLATON cred. iar cel ce doreşte este prieten cu cel pe care-l doreşte. trebuie oare să dispară laolaltă cu ele şi cele ce prin natura lor nu sînt nici-bune-nici-rele? — Nicidecum. însă binele ne este prieten? — Sînt de părere că da. Şi în lipsa bolii. că aşa este. — Se pare. Dat fiind că acestea au în vedere e un prieten. — De bună seamă.

nici asemănătorii. tot aşa cum binele este prieten cu cel bun. plecînd. Iar ceea ce ne este apropiat prin natură. au răspuns. nici nu-i poate fi prieten fără 222 a să-i fie. ne-am lăsat păgubaşi şi am pus capăt adunării. de plăcere. nici iubi. prin obiceiurile sau prin chipul său. Dar dacă se întîmplă ca apropiatul să fie identic cu asemănătorul. n-am fost în stare în nici un chip să descoperim ce este prietenia. atît au fost de multe — dacă nici unul deci dintre ei nu poate fi prieten. Cei de faţă. cît şi voi. Lysis şi Menexenos. şi cum b ne-am dat seama că băuseră în cinstea lui Hermes. „— Ne-am întors deci. Dar eu.dragostea. c Vreţi deci. — Deci.e pede că nimic? Trebuie. astfel că nu se putea trata cu ei. spuse Menexenos. de ţi-ai lăsat deoparte treburile din Lyceion. — Aşa se pare. ne-am făcut acum de rîs. nici cei apropiaţi. — Mai putem aduce ceva în discuţie? Ori e lim. nici cei iubitori." în timp ce spuneam acestea. Căci se făcuse tîrziu. după cum se vede. în timp ce Lysis tăcea. voi care sînteţi prieteni între voi prin natură sînteţi apropiaţi unul de celălalt. Lysis şi Menexenos. dat fiind că sîntem ca şi îmbătaţi de discuţie. o. de fapt. nici cei buni. întocmai ca maeştrii tribunalelor. din moment LYSIS 161 ce nedreptul poate fi prieten cu cel nedrept şi răul cu cel rău." EUTHYPHRON EUTHYPHRON 163 EUTHYPHRON SOCRATE 2 a EUTHYPHRON Ce s-a întîmplat. împreună cu fraţii acestora. Lysis şi Menexenos. prin urmare. La plecare leam mai spus totuşi: „O. căci eu mă pun în rînd cu voi. — De bună seamă. — Şi noi care credeam că trebuie să combatem tocmai această idee?! Sau nu vă amintiţi? — Ne amintim. se iviră pedagogii. şi că cel nici-bun-nici-rău este apropiat de cel nici-bun-nici-rău?" — Ei încuviinţară că fiecăruia îi este apropiat cel de d acelaşi fel cu el. ca nişte demoni. şi le porunciră să meargă acasă. se pare că trebuie să ne fie şi prieten. în timp ce răul ne este străin? Ori că răul este apropiat răului. Socrate. şi acum îţi . Dar atunci. să admitem şi să afirmăm că apropiatul este altceva decît asemănătorul? — De bună seamă. atît eu. or să spună că deşi ne socotim prieteni unii cu ceilalţi. „— Deci. nu-l poate dori. bolborosind furioşi. — Trebuie deci ca iubitorul cel sincer şi neprefăcut să fie îndrăgit de către iubit. cred că am putea. cel al lui Menexenos şi cel al lui Lysis. La început. că asemănătorul nu-i este de folos asemănătorului său din pricina asemănării. am spus: „— Dacă apropiatul diferă de asemănător. că binele ne este îndeobşte apropiat. — Bine. schimba feţe-feţe." — Au fost de acord. apropiat: fie prin sufletul său. într-un fel sau altul. noi şi cei din jur am încercat să-i îndepărtăm. Cum însă nu le păsa de noi şi continuau să-i cheme. nu ne va fi uşor să respingem opinia dinainte. — Dar cum aşa? Dacă spunem că binele şi apropiatul sînt identice. binele celui bun. copii. aveam de gînd să pro. atunci. dacă cineva doreşte pe un altul sau îl iubeşte.223 a voc la discuţie pe careva dintre cei mai vîrstnici. — Vom putea susţine. o. eu nu mai ştiu ce să zic. prietenia şi dorinţa au în vedere un lucru care ne este apropiat. în timp ce Hippothales. copii. am spus. vrînd să mai cercetez această idee. nici toate celelalte cazuri cîte le-am cercetat — pe care. fie prin vreo înclinaţie sufletească. om bătrin. — Aşa se pare. să definim şi prietenia. nu mi le mai amintesc. Căci este absurd să consideri că nefolositorul îţi este prieten. iarăşi la părerea pe care mai întîi o respingeam. să reluăm toate cele afirmate. Iar dacă nici cei iubiţi. asta înseamnă altceva decît că binele este prieten numai cu cel bun? — De bună seamă." b Lysis şi Menexenos abia dac-au încuviinţat. — Cu siguranţă. nici neasemănătorii.

pesemne. Socrate. mi se pare că e tînăr şi nu şi-a făcut încă un nume. că te arăţi destul de rar şi că n-ai de gînd să-i înveţi şi pe alţii ceea ce ştii. EUTHYPHRON Poate că nu se va întîmpla nimic. Tot aşa şi cu mine. un om tare priceput. profeţii. unul cu părul lung şi lins. Euthyphron. dacă stai să-l asculţi. dar mă tem să nu se Intîmple tocmai dimpotrivă. şi anume pentru asta m-a şi dat în judecată: că născocesc zei noi. să te pricepi. în mod firesc. iar în cei vechi nu cred. dacă li se pare însă că vrei d să-i faci şi pe alţii asemenea ţie. după cîte ştiu. ci urmărire. e din demul Pitthos. SOCRATE Dar tu. ştie în ce fel sînt corupţi tinerii şi cine sînt cei care-i strică. SOCRATE Atenienii nu-i zic pricină. c EUTHYPHRON Nu-mi dau seama. Atenienii nu se prea neliniştesc. Dar sînt invidioşi pe oameni de felul nostru. după al meu. dacă li se pare că cineva e un om deosebit. poate. fie din invidie. eu însă mă tem ca nu cumva din pricina firii mele prietenoase să li se pară că spun fără reţinere. b EUTHYPHRON Ce spui? te pomeneşti că te urmăreşte cineva în justiţie. căci se cuvine să ai grijă în primul rînd de tineri. Dar spune-mi: ce zice că faci tu de-i strici pe tineri? SOCRATE Lucruri ciudate. şi dîndu-şi seama că din pricina neştiinţei mele îi duc la pieire pe cei de o vîrstă cu el. Socrate. ci vei conduce procesul după gîndul tău. iar el vine la tribunal ca să te ponegrească. cum spui tu. dacă-ţi aminteşti de un oarecare Meletos din Pitthos. ca în faţa mamei noastre. nimic. . EUTHYPHRON Cine? SOCRATE Nici eu nu-l cunosc foarte bine. EUTHYPHRON înţeleg. Socrate. ştiind că astfel de calomnii prînd foarte uşor în faţa mulţimii. Nu trebuie să-ţi pese însă de ei cîtuşi de puţin. zice că eu sînt un făuritor de zei. n-ar fi nici chiar atît de neplăcut să ne petrecem timpul la judecată e glumind şi rîzînd. să fie cît mai de ispravă. după cum un bun gospodar are. de parcă n-aş fi c în toate minţile. precum spui că păţeşti tu. desigur. să-şi bată joc de mine. grijă în primul rînd de plantele tinere şi abia apoi şi de celelalte. cu bucurie. preavrednice Euthy. să cureţe mai întîi oraşul de noi. la ceva atît de însemnat nu e lucru de nimic. ci mai degrabă să-i înfrunţi. dar ce acuzaţie îţi aduce? SOCRATE Ce acuzaţie? Nu una de rînd. ori de cîte ori le spun în adunarea poporului ceva despre cele divine şi le prevestesc viitorul. EUTHYPHRON Deci altul pe tine? SOCRATE Bineînţeles. In faţa cetăţii. dar gata să plătesc eu însumi. ce fel de proces ai. lumea îşi bate joc de mine. eşti urmărit sau urmăreşti pe cineva? EUTHYPHRON Urmăresc. dacă vor lua însă lucrurile în serios. ocupîndu-se şi de cei mai în vîrstă. va aduce mari şi nenumărate foloase cetăţii. căci nu pot crede că tu ai fi dat în judecată pe altul. care distrugem mlădiţele fragede. cred eu. decît doar voi. mi se pare că el face pur şi simplu un rău cetăţii. Asta e pricina pentru care în acuzaţie se spune că tu ai născoci lucruri noi în privinţa zeilor. e. 3 a cum zice el. se gîndeşte pesemne la daimonul despre care tot spui că sălăşluieşte în tine. Euthyphron. e limpede că. după cît mi se pare. atunci se înfurie. Socrate. Euthyphron. SOCRATE Sigur că nu.b phron. i se zice. să fii luat în rîs nu înseamnă. oricui. EUTHYPHRON M-aş bucura să cred. ori de cîte ori ar vrea cineva să mă asculte.petreci vremea aici. vine să mă acuze. cum de altminteri şi e de aşteptat de la unul care a început atît de bine. aşadar. Şi cred că numai el a început să se ocupe de treburile cetăţii d aşa cum se cuvine. Dacă ar fi. Adică. 164 PLATON SOCRATE Dragă Euthyphron. după cît spune el. tînăr fiind. Meletos. şi sper că şi eu. ca mine. numai să nu vrea să le împărtăşească şi altora din priceperea lui. şi iată că şi Meletos vrea. şi măcar de-ar fi fost vreodată un neadevăr în prorocirile mele. de bună seamă. iar după aceea. fie din altă pricină. din moment ce chiar ţie încearcă să-ţi facă o nedreptate. la porticul arhontelui-basileu? Să nu-mi spui că ai şi tu vreo pricină la basileu. atunci nu poate şti nimeni cum se va isprăvi. începînd tocmai cu Hestia. nu numai fără plată. tot ce am de spus. nu prea bărbos şi cu nasul puţin coroiat. EUTHYPHRON Nu mă grăbesc deloc să aflu ce simţăminte au atenienii faţă de mine în această privinţă! SOCRATE Socotesc.

dar atunci nimic nu e mai de preţ pentru mine decît să mă fac învăţăcelul tău şi în faţa acuzaţiei lui Meletos să i-o iau înainte de la bun început chiar cu aceste lucruri. doar nu l-ai da în judecată pentru omor dacă ar fi vorba de un străin. cel ucis fiind la rîndu-i un ucigaş. îndreaptă-ţi . a murit înainte ca omul trimis la exeget să se fi întors. Şi apoi cel ucis a fost un servitor al meu: pe cînd lucram pămîntul la Naxos. şi cu ce s-ar deosebi Euthyphron de cei mai mulţi oameni. EUTHYPHRON Mă faci să rid. „Şi dacă eşti şi tu de părere. Te acoperi şi tu de pîngărire dacă trăieşti în preajma unui astfel de om. • SOCRATE Tu însă. nu trebuie să ne batem e capul pentru un astfel de om. Euthyphron. nu te temi că dacă te judeci cu tatăl tău ai putea săvîrşi. căci nu oricine e în stare să se poarte după dreptate într-o împrejurare ca asta. apoi a trimis un om aici la exeget ca să întrebe ce-i de făcut. Odată. pe Zeus. Socrate. aşa încit faptele fiind acestea pe care le povesteşti tu. şi nici măcar nu l-a omorît el însuşi. dacă n-aş cunoaşte cu exactitate toate aceste lucruri? SOCRATE Bine. şi despre ce fel de proces e vorba? EUTHYPHRON De omor. SOCRATE Tatăl tău. dacă avea dreptul. Căci de foame şi de frig. zic ei. gîndindu-se că e un ucigaş şi că nu-i nici o pagubă chiar dacă moare. preaminunate Euthyphron. s-a mîniat pe unul din sclavii noştri şi l-a înjunghiat. o impietate? 5 a EUTHYPHRON La ce aş mai fi bun. crezi că e vreo deosebire dacă cel ucis este un străin sau o rudă? Singurul lucru de care trebuie ţinut seama e dacă cel care a ucis avea dreptul să o facă sau nu. că Euthyphron e un om priceput la astfel de b lucruri.SOCRATE Pe cine? 4 a EUTHYPHRON Pe unul pe care se pare că e o nebunie să-l urmăreşti. este o impietate ca un fiu să-şi dea tatăl în judecată pentru omor. ceea ce s-a şi întîmplat. Socrate. şi din pricina legăturilor. i-aş zice eu. chiar dacă l-ar fi omorit. între timp nu s-a mai îngrijit de soarta celui legat şi puţin i-a păsat de el. încă dinainte am pus mare preţ pe ştiinţa celor divine. SOCRATE Dar care e acuzaţia. Socrate. spunîndu-i că în ceea ce mă priveşte. iar de nu. să-l dai în judecată. urmărindu-l în judecată. 166 PLATON EUTHYPHRON 167 iar în cel mai rău caz. Atunci tata l-a legat de mîini şi de picioare şi l-a aruncat într-un şanţ. SOCRATE Cel ucis de tatăl tău e vreo rudă a voastră? De bună seamă. atunci să crezi şi despre mine că gîndesc cum se cuvine şi să nu mă dai în judecată. crezi că ştii întocmai care e gîndul zeilor şi despre pietate şi despre impietate. ne-a lucrat şi el pe simbrie. m-am făcut elevul tău. Meletos. la rîndu-ţi. îmbătîn-du-se. neştiind care e gîndul zeilor în privinţa pietăţii şi a impietăţii. se cuvine să-l laşi în pace. EUTHYPHRON Pînă departe. iar de nu. So-crate. chiar dacă ucigaşul ar sta cu tine în casă şi ar mînca la masă cu tine. SOCRATE Cine e acesta? EUTHYPHRON Tatăl meu. ci doar un om care a ajuns pînă departe pe calea înţelepciunii. iar acum. Chiar de asta sînt mîniaţi şi tata şi celelalte rude: fiindcă-l dau în judecată pe tatăl meu pentru moartea unui ucigaş. pe tine şi pe el. zic ei. ştiind ce a făcut. preabunule? EUTHYPHRON 165 EUTHYPHRON Chiar aşa. pe Zeus. de vreme ce vina mea ar fi că vorbesc după capul meu şi născocesc în privinţa celor divine. SOCRATE Pe Heracles! de bună seamă mulţimea nu ştie cum e drept să te porţi. SOCRATE Dar de ce? Urmăreşti vreo fiinţă înaripată? EUTHYPHRON Nu văd cum ar zbura unul care e bă-trîn de-a binelea. şi nu te purifici. Socrate.

ceea ce ai afirmat adineauri că ştii prea bine: ce anume înseamnă pietate şi impietate. n-ar trebui oare spuse la tribunal aceleaşi lucruri? EUTHYPHRON Da. gîndeşti la fel. c cred. mustrîndu-l şi pedepsindu-l. oare pietatea a nu e în orice împrejurare asemenea sieşi. e purtat către Acropole un peplos acoperit cu astfel de chipuri: să zicem deci că toate acestea sînt adevărate. Socrate. Socrate. că pietate înseamnă ceea ce fac eu acum: adică să urmăreşti în justiţie pe cel care săvîrşeşte o nelegiuire — fie omor. împotriva dreptăţii. EUTHYPHRON Şi am spus adevărul. de care ştiu că vei rămîne uimit. şi uri cumplite. de vreme ce recunosc eu însumi că nu mă pricep cîtuşi de puţin la asemenea lucruri? Dar. SOCRATE Nici nu m-aş mira. atît în privinţa omorului. iar pe tatăl său. şi astfel se contrazic in cele ce spun despre zei şi despre mine. Spune-mi dar. cînd vei putea să-mi povesteşti pe îndelete. doresc să devin elevul tău. şi lupte. de bună seamă. SOCRATE Spune-mi deci. pe mine prin învăţătura lui. nu m-ai învăţat îndeajuns despre ce-i vorba. încît m-a şi dat în judecată pentru impietate. Socrate. şi conform cu impietatea? EUTHYPHRON Ba chiar aşa. ci. ce temeinică dovadă îţi voi aduce (lucru pe care l-am mai spus şi altora) că stă în firea legii. şi multe altele. tu crezi într -adevăr că aşa s-au întîmplat lucrurile? EUTHYPHRON Mai sînt şi altele. SOCRATE Oare asta să fie pricina că sînt chemat în faţa judecăţii. despre care vorbesc poeţii şi pe care ni le înfăţişează pictorii noştri de seamă? La Panateneele Mari. nici nu te-ar da în judecată pe tine în locul meu. punctul slab. pentru numele lui Philios. şi a dreptăţii deci. Meletos. şi asta pentru că el îi duce la pierzanie pe bătrini — şi pe mine. avînd mereu acelaşi unic chip. şi pe propriul său tată. care te pricepi atît de bine la toate acestea. Euthyphron: faptul că nu-i ascult cu plăcere pe cei care povestesc astfel de lucruri despre zei? Se vor găsi unii care să-mi facă o vină din b asta. şi. ca şi oricare altul. prietene. spune-mi. dar am să te ascult altă dată. Căci isco-dindu-te despre ce-ar putea fi pietatea. ce zici tu că înseamnă pietatea şi impietatea? EUTHYPHRON Spun. şi atunci am avea de discutat la tribunal mai degrabă despre el decît despre mine. tot ce poate fi nelegiuit nu e oare asemenea sieşi. după cum spuneam mai înainte. i-aş găsi eu. SOCRATE Tocmai fiindcă îmi dau seama de aceste lucruri. Socrate. SOCRATE Şi tu chiar crezi că există războaie între zei. căci uite. la rîndul său. dacă şi tu. chiar tatăl lui Zeus şi-a mutilat părintele din pricini asemănătoare. iar impietatea nu e oare cu totul potrivnică pietăţii. pe tine nici nu pare a te observa. cît şi în alte privinţe. îţi voi povesti despre zei. e sau oricine ar fi. ci mi-ai spus doar că tocmai acest lucru e pios. Euthyphron? EUTHYPHRON Şi nu numai acestea. chiar dacă s-ar întîmpla să-ţi fie tată sau mamă. fie furt de lucruri sfinte — sau orice lucru de acest fel. s-ar părea că n-avem alta de făcut decît să gîndim şi noi tot aşa. la fel. îşi mînca propriii săi fii. dîndu-l în judecată pentru omor pe tatăl tău. dacă ai vrea. de pildă. d acum însă încearcă să-mi dai un răspuns mai limpede la ceea ce te-am întrebat adineauri. iar pe mine ma pătruns cu atîta agerime şi iuţeală. iar pe mine mă ocărăsc 168 PLATON că-l dau in judecată pe tatăl meu care a călcat legea. priveşte. dragă prietene." Iar dacă nu s-ar lăsa convins şi nici n-ar renunţa la proces. iar a nu-l da pe mîna justiţiei e o impietate. Socrate. de altfel. rogu-te. şi multe altele de acest c fel. pe Zeus. pe care-l să-vîrşeşti tu acum. şi mai uimitoare. Acum însă. despre care mulţimea nu ştie nimic. să nu închizi ochii în faţa unui nelegiuit. oricine s-ar întîmpla el să fie. dacă s-ar apuca să mă dea pe mine în judecată.acuzaţia mai întîi împotriva profesorului meu şi nu împotriva mea. pentru numele lui Zeus. De altfel ce să mai zic. EUTHYPHRON . şi anume: toţi oamenii socotesc că Zeus este cel mai bun şi mai drept dintre zei şi toţi recunosc că el l-a pus în lanţuri pe tatăl său pentru 6 a că.

privind la el şi folosindu-l ca pildă. ci tot ce poate fi mai potrivnic. cred că ne-am împăca în privinţa a ce e mai greu şi ce e mai uşor? EUTHYPHRON Cum să nu? SOCRATE Atunci care sînt lucrurile în privinţa cărora dacă am avea păreri deosebite. iar lucrul sau omul urît de zei este nelegiuit. doar n-ar apărea dezbinări între ei . am înceta repede neînţelegerea? EUTHYPHRON Aşa este. neputînd ajunge la un criteriu de apreciere. iar alţii — altele. mi-ai răs. nu este acelaşi lucru pietatea cu impietatea. pentru ca. dar nu mă îndoiesc că îmi vei dovedi că sînt adevărate. aşadar. frumosul şi untul. SOCRATE învaţă-mă. Socrate. SOCRATE Aminteşte-ţi însă că nu te-am rugat să-mi arăţi una sau două din multele fapte pioase. EUTHYPHRON Bineînţeles. preabunule? Hai să cercetăm astfel: dacă am avea păreri deosebite — tu şi eu — despre nişte numere. sînt pioase. şi acest lucru se spune. iar ce le e urît e nelegiuit. ne-am împăca repede? EUTHYPHRON Ne-am împăca. iar cele pioase. So-crate. încearcă să vezi dacă d nu cumva acestea sînt dreptatea şi nedreptatea. şi că se ceartă unii cu alţii. e SOCRATE Aşadar şi dintre zei. 170 PLATON SOCRATE Oare în care privinţă se iscă neînţelegerile care nasc ura şi mînia. doar ai spus că datorită unui caracter unic e faptele nelegiuite sînt nelegiuite. SOCRATE Foarte frumos. care din ele e mai mare. oare nu în aceste privinţe le au? EUTHYPHRON Neapărat. apucîn-du-ne să măsurăm. Euthyphron. şi că se iscă mînie între ei? EUTHYPHRON Da. şi dacă am avea păreri deosebite despre ce e mai mic şi ce e mai mare. SOCRATE Aşadar. aşa se spune. EUTHYPHRON Dacă asta vrei. dar tu zici. este pios. binele şi răul. din vorbele mele. SOCRATE Bine. nu-i aşa? EUTHYPHRON Ba aşa e. pioase: sau nu-ţi aduci aminte? EUTHYPHRON Ba da. dar zeii.7 a puns întocmai cum doream. fiindu-i asemenea. zici tu. iar că nefiin-du-i. asta n-o ştiu încă. care este acest caracter specific. dar. SOCRATE Chiar asta vreau. dacă însă spusele tale sînt şi adevărate. bune şi rele unele lucruri. am deveni duşmani şi ne-am învrăjbi? Poate că nu-ţi vin numaidecît în minte. apu-c cîndu-ne de socotit. EUTHYPHRON Aşa cred. desigur. unii socotesc drepte. că şi multe alte lucruri sînt pioase. dacă ajung la neînţelegeri. SOCRATE Iar apucîndu-ne de cîntărit. EUTHYPHRON Pios este ce le e drag zeilor. şi eu şi tu şi toţi ceilalţi oameni? EUTHYPHRON Chiar aceasta e neînţelegerea. SOCRATE Şi pare că a fost bine redat în cuvinte. nu sînt. b SOCRATE Dar şi că zeii se învrăjbesc. atunci cînd ar fi să ajungem. Euthyphron. ci chipul acela anume care face ca faptele pioase să fie pioase. îţi voi spune şi asta. Socrate. preacinstite Euthyphron.169 SOCRATE De bună seamă. SOCRATE Atunci hai să cercetăm mai îndeaproape ceea ce spunem: ce este drag zeilor. oare deosebirea în această privinţă ne-ar face să ne mîniem şi să ne duşmănim unul pe altul sau. să pot spune despre faptele tale sau ale altuia că. frumoase şi urite. Euthyphron. ca şi omul iubit de zei. Euthyphron. EUTHYPHRON Chiar şi sînt. oare nu tocmai acestea sînt lucrurile despre care deosebindu-ne în păreri şi neputînd ajunge la nişte criterii potrivite am ajunge duşmani. şi în aceste privinţe. se spune.

iar aceştia să tăgăduiască? Pentru că nimeni. preabunule. se pare că ce poate fi îndrăgit de zei le poate fi şi urit. SOCRATE Deci nu se opun ca acela care a călcat legea să fie pedepsit. oare nu-i aşa? 81 EUTHYPHRON Ba da. cînd vrei să-l pedepseşti pe tatăl tău. dacă o luăm aşa. şi certînduse în privinţa acestora ajung la dezbinări şi la războaie. le e şi lor. pe acelea le şi iubeşte. SOCRATE Adică ei recunosc că au făcut rele. spun totuşi că nu trebuie să fie pedepsiţi? EUTHYPHRON Ba nu. se întîmplă ca unii să spună despre ceilalţi că săvîrşesc fapte potrivnice dreptăţii. cred eu. şi dacă mai sînt zei care nu se înţeleg în această privinţă. Eu-thyphron. EUTHYPHRON Da. Socrate. unii le socotesc drepte. SOCRATE Cum aşa? între oameni ai auzit pe cineva să ţină morţiş că un om care a ucis pe nedrept sau a făcut orice altă faptă potrivnică dreptăţii nu trebuie pedepsit? c EUTHYPHRON Dar ei nu încetează niciodată să tăgăduiască acest lucru. după cum afirmi tu. SOCRATE Dar cred că se contrazic despre fiecare faptă în parte cei care se contrazic. poate că nu cad de acord asupra altui lucru: cine e un călcător de lege. treci buie să fie pedepsiţi. şi nici să nege că. şi. SOCRATE Deci lucrurile pe care le socoteşte fiecare dintre ei frumoase şi bune şi drepte. nu-i aşa? EUTHYPHRON Adevărat. că au călcat legea. 172 PLATON EUTHYPHRON 173 căci cei care au făcut tot felul de rele fac şi spun tot ce se poate pentru a scăpa de pedeapsă. nu îndrăzneşte să spună e că unul care a călcat legea nu trebuie pedepsit. dar urită Herei. iar alţii nedrepte. SOCRATE Atunci. EUTHYPHRON Dar eu cred. SOCRATE Atunci şi cu zeii se întîmplă la fel: în-vrăjbindu-se în privinţa a ce e drept şi ce e nedrept.dacă nu s-ar certa despre aceste lucruri. zici tu. fie în alte părţi. SOCRATE Se pare deci că zeii iubesc şi urăsc aceleaşi lucruri. SOCRATE Deci aceleaşi lucruri. dar lui Cronos şi lui Uranos le e urîtă. Euthyphron. căci nu te-am întrebat ce lucru s-ar nimeri să fie şi pios şi nelegiuit. nu e de mirare dacă îi e plăcută lui Zeus. SOCRATE Atunci ei nu fac şi nu spun tot ce le stă în putinţă. fie el zeu sau om. aceleaşi lucruri sînt totodată urîte şi iubite de zei. iar pe cele potrivnice lor le urăşte? EUTHYPHRON Desigur. că între zei nu există dezbinare cînd e vorba să-l pedepseşti pe unul care a ucis un om pe nedrept. nicidecum. Euthyphron. EUTHYPHRON Mă tem că da. plăcută sau urîtă. aceleaşi lucruri ar putea fi şi pioase şi nelegiuite. cred eu. dacă au călcat legea. aici ai dreptate în principal. fie la judecăţi. recunoscînd. prin ce fapte şi cînd. la fel. EUTHYPHRON Aşa se pare. să o spună. Socrate. lui Hefaistos — plăcută. căci asta nu îndrăznesc. b încît fapta ta de acum. preastrălucitul meu prieten. EUTHYPHRON Adevărat. ci ei nu recunosc. aşa e? EUTHYPHRON 171 EUTHYPHRON Adevărat spui. SOCRATE Atunci nu mi-ai răspuns la ce te-am întrebat. şi .

simplu să le arăţi că a fost vorba de o faptă potrivnică dreptăţii şi că zeii urăsc cu toţii astfel de lucruri. dar tu. Gîndeşte-te deci la următorul lucru: oare ceea ce e pios este iubit de zei pentru că e pios. poate. ce dovadă ai tu că pentru toţi zeii a fost ucisă pe nedrept acea slugă care a săvîrşit un omor şi care. SOCRATE Şi ce este un lucru iubit şi că e altceva ceea ce iubeşte? EUTHYPHRON Cum să nu? b SOCRATE Spune-mi atunci. Euthyphron: socotească toţi zeii acea faptă ca potrivnică a dreptăţii. Dar dacă ne îndreptăm acum vorbele. oare trebuie sau nu să cercetăm ce vrea să spună cel care vorbeşte? EUTHYPHRON Trebuie să cercetăm. SOCRATE Am să încerc să-ţi explic mai limpede. urită zeilor. iar ce e iubit de unii şi urît de alţii nu-i nici una nici alta sau e şi una şi alta. oare în acest fel vrei să punem acum hotar între pietate şi impietate? EUTHYPHRON Ce ne împiedică. Euthyphron. SOCRATE Atunci să cercetăm oare acest lucru. dar nu prin asta ne-a apărut în faţă hotarul dintre pietate şi impietate. pentru că îl poartă cineva este purtat sau din altă cauză? . Euthyphron. avînd păreri deosebite despre o anumită faptă. EUTHYPHRON Va fi cît se poate de simplu. oare toţi gîndesc că pentru un astfel de om se cuvine ca un fiu să-l dea în judecată şi să-l acuze de omor pe tatăl său? Fii bun şi încearcă b să-mi arăţi limpede că mai presus de orice zeii socotesc această faptă ca dreaptă. lor îţi va fi." încît de asta te iert. cu ce voi fi aflat eu mai mult de la Euthyphron ce este pietatea şi ce este impietatea? Fapta de care e vorba ar fi. dragul meu. ori de cîte ori spune cineva despre un lucru că e într-un anume fel. privind la ale tale. de la noi sau de la alţii. Socrate. SOCRATE Văd că eu îţi par mai greu de lămurit decît judecătorii. pentru că ce e urît de zei ne-a apărut totodată şi ca iubit de zei. oare ceea ce e purtat. însă eu cred că vorba de adineauri a fost bine spusă. bineînţeles. fiind legată de către stăpînul celui mort. dacă-mi vor asculta vorbele. un lucru uşor. e EUTHYPHRON în ceea ce mă priveşte aş spune bucuros că pios este ceea ce e iubit de toţi zeii. să încuviinţăm că aşa este. învaţă-mă şi pe mine. că e condus sau conduce. dragă Euthyphron. dacă e bine spus sau să-l lăsăm baltă şi să-l primim aşa cum e. io a SOCRATE Poate că vom înţelege faptele şi mai bine. dacă şi zeii se contrazic. oare nu e aşa? EUTHYPHRON Ba da. nimic. gîndeşte-te dacă sprijinin-du-te pe aceste cuvinte îmi vei putea dovedi atît de uşor ceea ce ai făgăduit. însă mi-a venit ceva în minte chiar în timp ce vorbeai şi-mi zic în sinea mea: „Oricît de limpede mi-ar arăta Euthyphron că zeii socotesc cu toţii că un astfel de omor este împotriva dreptăţii. iar dacă mi-o vei arăta îndeajuns de lămurit nu voi înceta niciodată să-ţi laud înţelepciunea. desigur. unii spun că e conformă cu dreptatea. 9 a SOCRATE Hai atunci. iar ce e iubit de toţi este pios. iar alţii — dimpotrivă. şi. doar. Socrate. dacă vrei tu. cred că sînt totuşi în stare să ţi-l dovedesc cît se poate de limpede. Socrate? 174 PLATON SOCRATE Din partea mea. pare-se. sau este pios pentru că e iubit de zei? EUTHYPHRON Nu ştiu ce spui. SOCRATE Le vor asculta cu siguranţă dacă li se c va părea că vorbeşti bine. hotărînd că ceea ce este urît de toţi zeii este nelegiuit. a apucat să moară din cauza legăturilor înainte ca acela care a legat-o să afle de la exeget ce-i de făcut. Spunem despre ceva că este purtat sau că poartă. că e văzut sau că vede? îţi dai seama că toate lucrurile de acest fel sînt diferite unele faţă de celelalte şi înţelegi prin ce se deosebesc? EUTHYPHRON Cred că-mi dau seama. Socrate. iar ce e urit de toţi zeii e nelegiuit. EUTHYPHRON Nu-i. şi urască-o toţi. ca să devin mai înţelept.oameni şi zei.

vezi însă acum că e tocmai dimpotrivă. este iubit. de aceea îl conduce cineva. prin însuşi faptul că ei îl iubesc este iubit de zei. 176 PLATON e EUTHYPHRON Cum aşa. încă nu mi-ai spus. ceea ce e iubit de zei l-ar iubi zeii pentru că e iubit de zei. de aceea e văzut. de aceea îl iubesc zeii. ci sînt două lucruri diferite. Euthy. aşa e? EUTHYPHRON Da.a phron? Ceva anume este iubit de toţi zeii. Nu ascunde acest lucru de mine. de aceea este pios? EUTHYPHRON Aşa se pare. atunci şi ceea ce e pios ar fi pios pentru că-l iubesc zeii. fie că este iubită de zei sau suferă orice altă acţiune. SOCRATE Şi în acest caz e la fel ca prima dată. SOCRATE Oare îl iubesc pentru că e pios sau din altă pricină? EUTHYPHRON Nu. Primul este de iubit pentru că îl iubesc zeii. ci c pentru că se face. pentru că e de iubit. EUTHYPHRON Adevărat. ceea ce e iubit de zei şi ceea ce e pios. SOCRATE Dar dacă ar fi acelaşi lucru. SOCRATE Atunci ce spunem despre pietate. ce este pietatea şi ce este impietatea? EUTHYPHRON Vezi. sau nu eşti de aceeaşi părere? EUTHYPHRON Ba da. şi ceea ce e văzut. cu bunăvoinţă. îmi vine greu să-ţi spun ce am . EUTHYPHRON Neapărat. la fel. ci spune iarăşi. căci nu in această privinţă ne vom deosebi'. ceea ce vreau să spun? Asta vreau să spun că. SOCRATE Dar pentru că îl iubesc zeii. ci pentru că îl poartă. că întrebat fiind ce înseamnă pietatea. 11 a atunci: dacă ceea ce e pios l-ar iubi zeii pentru că e pios. şi nu pentru că e suferînd. pentru că e pios. SOCRATE Dar ceea ce e iubit de zei — pentru că îl iubesc zeii. e suferînd. e purtat.EUTHYPHRON Pentru că îl poartă. SOCRATE Aşadar. nu pentru că e purtat îl poartă cineva. sau ceea ce suferă acest subiect — pietatea — şi anume că e b iubită de toţi zeii. de aceea e condus. Şi mă tem. dar ce este ea. şi ceea ce e iubit nu e oare ceva ce e făcut sau suferă o acţiune? EUTHYPHRON Sigur că da. dar nu e pios pentru că este iubit. pentru că îl vede cineva. ci pentru că îl conduce. de aceea îl iubeşte cineva. nu pentru că e făcut. ce este această pietate. de aceea. nu pentru că e condus. SOCRATE Atunci. de aceea este iubit pentru că e pios. după vorba ta? EUTHYPHRON Da. Socrate? SOCRATE Pentru că am fost de acord că ceea ce e pios. Socrate. pe celălalt. de aceea suferă. dacă ceva se face sau suferă o acţiune. rogu-te. ci. tu nu vrei să-mi lămureşti natura ei. ci pentru că suferă. dar. dimpotrivă. de aceea îl iubesc zeii. SOCRATE Deci nu pentru că e văzut. de aceea îl vede cineva. Euthyphron. de aceea e făcut. nu pentru că e iubit. iar dacă ceea ce e iubit de zei este iubit de zei pentru că-l iubesc zeii. ci pentru că îl iubeşte cineva. şi nu pentru că e iubit de zei. SOCRATE Şi ceea ce e condus — pentru că-l conduce cineva. Euthyphron. de aceea e iubit şi anume iubit de zei? EUTHYPHRON Cum să nu? SOCRATE Atunci ceea ce este iubit de zei nu e totuna cu ce e pios şi nici ceea ce e pios cu ce e iubit de zei. şi. spune. şi nu pentru că-l iubesc zeii. pentru că e vorba de două lucruri cu totul deosebite. de aceea se face. la fel. şi miai spus o însuşire. pentru că îl vede? EUTHYPHRON 175 EUTHYPHRON întocmai. Oare e pe deplin limpede. de aceea îl iubesc zeii. de la început. dragă Euthyphron.

acum poţi urmări? EUTHYPHRON Da. EUTHYPHRON Ba mie mi se pare că aceste cuvinte au dreptul la aceeaşi glumă. poate că ţi-ai fi bătut joc de mine că şi EUTHYPHRON 177 mie. dar. Să-l pomeneşti nu vrei. cu bunurile lui Tantal. dar nu tot ce e drept este pios. de sărăcie şi de multe alte lucruri de acest fel. mă voi strădui eu însumi să-ţi arăt cum să mă înveţi despre pietate. SOCRATE Dar unde există respect. nu respectă în nici un fel lucrurile de care se tem. după cum ţi se pare şi ţie. şi nu vor să rămînă acolo unde le aşa-ză omul. căci dacă toate cele o iau care încotro şi nu stau locului. căci la tine nu vor să stea locului. acela ce toate in lume sădit-a. cred că mulţi se tem de boli. mi-o iau la fugă toate. sau: unde e pietate acolo e şi dreptate. ci unde e respect. SOCRATE Nu mi se pare că „unde e teamă. cînd vorbesc. acolo e şi respect". Dar ajunge cu astea. parcă ne scapă mereu ceea ce ne propunem şi nu vrea să stea unde-l aşezăm. există cineva care. s-ar părea că le pun în mişcare şi pe ale altuia. EUTHYPHRON Sigur. prietene. SOCRATE Şi doar eşti mai tînăr decit mine. te-ai înmuiat datorită belşugului de înţelepciune. Fă însă o sforţare. pentru că el făcea să nu stea locului numai lucrurile lui. SOCRATE Parcă ar fi ale strămoşului nostru Dec dai cuvintele tale. cred că teama e mai largă decît respectul. SOCRATE Cam aşa ceva am întrebat şi eu adinead uri: oare unde e dreptate acolo e şi pietate. SOCRATE Atunci şi tot ceea ce e drept este oare pios sau: tot ce e pios este drept. Vezi deci dacă ţi se pare necesar ca tot ceea ce e pios să fie drept. şi să nu-ţi pierzi curajul de la început. Euthyphron. SOCRATE Atunci nu e drept să spui: „unde e teamă. cum zic. Socrate. că am ajuns mai grozav decît acela întru meşteşug. pentru că din partea mea ar rămîne aşa cum sînt. acolo e şi teamă. preafericitule. nu crezi şi tu? EUTHYPHRON Ba da. dar. căci aş vrea ca vorbele mele să rămînă liniştite şi să şadă nemişcate mai mult decît aş putea dori să mă aleg. dar unde e dreptate nu e peste tot pietate. căci respectul e o parte a temerii. acolo-i Dar eu mă voi deosebi de poet prin aceasta: să-ţi spun prin ce? EUTHYPHRON Sigur că da. dacă le-aş fi rostit şi aşezat eu. nu e nimic greu de înţeles în ceea ce spun. nu eu le-am aşezat. ci mi se pare că tu eşti Dedal. să nu aibă şi sfială şi să nu se teamă de faima rea? EUTHYPHRON Ba se teme. căci unde e teama. cum e şi cu numărul impar: nu întotdeauna dacă e un număr. eu însă. d SOCRATE Atunci mă tem. iar în înţelepciune mă întreci cu atît mai mult. căci pietatea e o parte a dreptăţii. pe lîngă ale mele. acolo e şi respect". căci spun tocmai pe dos decît poetul care a scris în versurile lui: 178 PLATON Pe Zeus făcătorul. sigur. e impar. pentru că mi se pare că te-ai înmuiat. temîndu-se. ci o parte este pios iar o parte — altminteri? 121 EUTHYPHRON Nu pot urmări ce spui. datorită înrudirii cu el. Socrate. pe lîngă priceperea lui e Dedal. b respectul1. aşa să spunem sau ai altă părere? .în minte. Dar ce e mai distins din toată arta mea e că fără voie sînt iscusit. acum însă aceste presupuneri sînt ale tale şi se cere altă glumă. există şi teamă. dar unde e teamă nu e întotdeauna şi respect. avînd respect faţă de ceva şi ru-c şine. dar dacă e impar — atunci e număr.

nu cred una ca asta. SOCRATE Pentru că vânătoarea e într-un fel şi îngrijirea cîinilor. ţi-aş spune că e numărul format din două părţi nu inegale. EUTHYPHRON Aşa e. EUTHYPHRON Da. Eu-thyphron. SOCRATE Bine. b SOCRATE Şi nici de cîini nu ştie oricine să aibă grijă. ca să-i spun şi lui Me-letos să nu mă mai nedreptăţească şi să nu mă mai învinuiască de necinstirea zeilor. EUTHYPHRON Chiar aşa. ci doar grăjdarul. EUTHYPHRON Iată. ci numai vînătorul. SOCRATE înţeleg. trebuie. doar nu vrei să spui că aşa cum e grija faţă de orice altceva. aduce un folos zeilor şi-i desăvîrşeşte? Ai fi în stare să spui că ori de cîte ori faci un lucru pios îl desă-vîrşeşti pe vreunul dintrei zei? EUTHYPHRON Sigur că nu. nu crezi? EUTHYPHRON Ba da. SOCRATE Mi se pare că e foarte frumos spus. SOCRATE însă orice îngrijire are în vedere unul şi acelaşi lucru: şi anume binele şi folosul celui îngri180 PLATON jit. departe de mine. Sau poate crezi că îngrijirea ur-c măreşte vătămarea celui îngrijit? EUTHYPHRON Pe Zeus. ar fi un fel de slujire a zeilor. EUTHYPHRON Şi pe bună dreptate. oare nu crezi? EUTHYPHRON Ba da. aşa spui? EUTHYPHRON întocmai. fiind grija faţă de zei. EUTHYPHRON 179 treba despre cele de care vorbeam adineauri. dacă pietatea e o parte a dreptăţii. EUTHYPHRON Desigur. şi toate celelalte asemenea lor. dar mai ara încă o mică nelămurire: nu 13 a prea înţeleg la ce fel de grijă te referi. căci nu aşa ceva vreau să spun. SOCRATE Dar poţi să-mi spui: slujitorii doctorilor pentru îndeplinirea cărui lucru îi slujesc.EUTHYPHRON Nu. 20. Socrate. aşa e. penei tru că nu puteam crede că aşa ceva înţelegi. EUTHYPHRON Da. Socrate. ce parte a numărului este numărul par şi ce fel de număr este acesta. iar cea referitoare la oameni este cealaltă parte a dreptăţii. . şi boii. SOCRATE Ci folosul? EUTHYPHRON Cum altfel? SOCRATE Atunci şi pietatea. toţi trag foloase de pe urma priceperii celui ce-i îngrijeşte. căci zicem cam aşa: nu oricine ştie să aibă grijă de cai. să descoperim care parte a dreptăţii este pietatea. de pildă. de pildă. Socrate. care parte a dreptăţii cred eu că o formează evlavia şi pietatea: anume cea referitoare la grija cuvenită faţă de zei. SOCRATE Nici eu nu cred că asta vrei să spui. SOCRATE Iar văcarul se îngrijeşte de boi. la fel e şi aceea faţă de zei. Dacă tu m-ai înStasinos. SOCRATE Vezi atunci ce urmează. dar atunci ce fel de grijă faţă de zei ar fi pietatea? EUTHYPHRON Aceea pe care o au sclavii faţă de stăpîni. SOCRATE La fel şi cîinii. nu-i aşa? EUTHYPHRON Ba chiar aşa. frg. pare-se. SOCRATE Atunci încearcă şi tu să mă înveţi care e parte a dreptăţii este pietatea. după cum. dar tocmai de aceea te-am întrebat ce înţelegi prin grija faţă de zei. pare-se. Euthyphron. cred că e bine spus. ci egale. pentru că am învăţat îndestulător de la tine ce e evlavios şi pios şi ce nu. SOCRATE Iar pietatea şi evlavia sînt grija faţă de zei. pe Zeus. caii îngrijiţi de priceperea grăj-darului trag de aici un folos şi se desăvîrşesc. SOCRATE Pentru că meseria lui este îngrijirea cailor.

cred eu. iar faptele potrivnice celor plăcute zeilor sînt potrivnice evlaviei şi acestea dau peste cap şi duc la pieire totul. SOCRATE Dar să le ceri cum se cuvine nu înseamnă să le ceri cele de care avem nevoie de la . cînd te-ai abătut din drum. te întreb din nou: ce spui tu că este pios şi ce e pietatea. Socrate. pe Zeus. Socrate: corăbii. că e destul de greu să înţelegi cu de-amă. care e fapta lor de căpetenie? EUTHYPHRON Doar ţi-am spus cu puţin înainte. EUTHYPHRON Şi spun adevărul. SOCRATE Dacă voiai. totuşi ai putea spune cu uşurinţă că fapta lor de căpetenie este victoria în război. pietatea ar fi ştiinţa de a cere şi de a da zeilor. Socrate. Socrate. SOCRATE Pentru că sînt pătimaş după înţelepciunea ta. e limpede. SOCRATE Dar oare să jertfeşti nu înseamnă să dăruieşti ceva zeilor. totuşi fapta lor de căpetenie este că fac pă-mîntul să ne dea roade. aş fi aflat în chip îndestulător 182 PLATON EUTHYPHRON 183 ce este pietatea. Euthyphron. SOCRATE Spune-mi atunci: dintre multele lucruri frumoase pe care le fac zeii. dragul meu. numai că n-ai bunăvoinţă să mă înveţi. Socrate. lămureşte-mă însă ce fel de slujbă e aceasta faţă de zei: să le ceri şi să le dai. dacă-mi răspundeai. preabunule: slujirea zeilor e o slujbă pentru îndeplinirea cărei fapte? Căci e limpede că ştii. iar să te rogi — să le ceri ceva? EUTHYPHRON Chiar aşa. EUTHYPHRON Ai prins foarte frumos ce voiam să spun. nu cumva e o anume ştiinţă de a aduce jertfe şi rugăciuni? EUTHYPHRON Ba da. şi mintea îmi stă la pîndă de teamă să nu se risipească un strop măcar din ceea ce spui. dragul u meu.nu crezi că în vederea sănătăţii? EUTHYPHRON Ba da.b nuntul aceste lucruri. SOCRATE Spune-mi atunci. care e acea preafrumoasă faptă pe care zeii o săvârşesc folosin-du-se de slujba noastră? EUTHYPHRON Fac multe şi frumoase fapte. de vreme ce îndrăgostitul trebuie să-l urmeze pe cel iubit oriunde l-ar duce acesta. rugîndu-se şi aducînd jertfe. SOCRATE La fel şi comandanţii de oşti. Acum însă. acum îţi spun însă doar atît: dacă cineva ştie să spună şi să facă lucruri plăcute zeilor. SOCRATE Aşa? Dar slujitorii constructorilor de corăbii ce urmăresc să înfăptuiască e slujindu-i? EUTHYPHRON E limpede. SOCRATE Şi ai zidarilor — case? EUTHYPHRON 181 EUTHYPHRON Da. de vreme ce spui că te pricepi la ale zeilor mai bine decît oricare altul. spui tu? EUTHYPHRON Da. sau nu? EUTHYPHRON Cum să nu? SOCRATE Multe lucruri frumoase fac şi ţăranii. acest lucru înseamnă pietate şi astfel de fapte apără gospodăriile oamenilor şi obştea oricărei cetăţi. Socrate. Căci şi acum nu mai aveai decît c un pas pînă la locul acela. îmi puteai spune multe în puţine cuvinte despre ce era de căpetenie în întrebările mele. potrivit acestor vorbe. SOCRATE Atunci spune-mi. aşa. EUTHYPHRON întocmai. d SOCRATE Atunci.

să scap de acu-i6a zaţia lui Meletos. tu eşti acela şi. ce folos au? Sau sîntem cu atît mai pricepuţi decît ei la negustorie încît luăm de la ei toate cele bune. ca şi lui Proteu. d ci încordîndu-ţi mintea în fel şi chip. a ajuns în acelaşi loc? Doar îţi aduci aminte că mai înainte am ajuns la încheierea că ceea ce e pios c nu e totuna cu ce e iubit de zei. aceasta e oare altceva decît ceea ce e iubit de zei? Sau nu? EUTHYPHRON Ba chiar asta e. SOCRATE Atunci aceasta ar însemna pietatea. 184 PLATON SOCRATE Atunci trebuie s-o luăm de la început şi să cercetăm ce este pietatea. un lucru plăcut lor. fiind în primejdie să calci dreptatea prin această faptă. care e şi tatăl tău. SOCRATE Atunci pietatea ar fi un fel de negustorie între oameni şi zei? EUTHYPHRON Negustorie. SOCRATE Nu-mi place deloc dacă nu e adevărat. cum ţi-am spus adineauri. sau nu-ţi aminteşti? EUTHYPHRON Ba da. Dar să nu mă dispreţuieşti. dacă a fost bună. căci nu avem nimic bun care să nu ne fie dat de ei. dar. să învinuieşti de omor pe un bătrîn. EUTHYPHRON Neapărat. EUTHYPHRON Adevărat. . SOCRATE Şi vorbind aşa. cînd tu eşti mult mai iscusit decît Dedal pentru că le faci să se învîrtă în cerc! Oare nu-ţi dai seama că raţionamentul nostru. Socrate. pentru o slugă. şi totodată te-ai fi ruşinat de oameni. spune-mi acum adevărul. dar din cele pe care ei le primesc de la noi. făcînd un ocol. acum însă văd bine că eşti încredinţat că e ştii limpede ce e pios şi ce nu. dacă aşa-ţi place să o numeşti. pare-se: Ceea ce e iubit de zei. SOCRATE Acum însă nu-ţi dai seama că spui: ceea ce iubesc zeii. prietene? Pleci şi mă azvîrli la pămînt din înaltul speranţei pe care o nutream ca. că sînt Dedal care le fac să pornească. iar ei de la noi — nimic? EUTHYPHRON Dar tu crezi. SOCRATE Ce faci. Socrate. cît poţi mai bine. ci te-ai fi temut de zei. căci dacă îl cunoaşte vreun om pe lume.ei? EUTHYPHRON Ce altceva? e SOCRATE Iar să le dai cum se cuvine înseamnă să le dai în schimb cele de care se întîmplă să aibă ei nevoie de la noi? Căci ar fi o lipsă de pricepere să aduci în dar lucruri de care cineva n-are nici o nevoie. EUTHYPHRON Aşa se pare. nici drag? EUTHYPHRON Ba eu cred că le e în primul rînd drag. dar nu folositor. SOCRATE Deci sau n-a fost bună hotărirea noastră de adineauri. Căci dacă n-ai cunoaşte limpede ce e pietatea şi impietatea. şi vei da vina pe mine. n-aveai cum să te apuci. preabunule Euthyphron. Euthy. nu trebuie să ţi se dea drumul pînă ce nu-l spui. că zeii au vreun folos din cele pe care le primesc de la noi? SOCRATE Atunci ce ar putea însemna darurile noastre faţă de zei? EUTHYPHRON Ce altceva îţi închipui decît respect şi un semn de cinstire şi. căci acum mă grăbesc şi e timpul să plec. SOCRATE Atunci ce e pios e plăcut zeilor. Spune-mi. Socrate. ci pornesc la plimbare.b phron. EUTHYPHRON Altă dată. nu e drept ce spunem acum. pentru că nimic nu mă poate speria aşa încît să mă las de bunăvoie păgubaş înainte de a învăţa. învăţînd de la tine ce e pios şi ce nu. ce folos trag zeii din darurile pe care le 15 a iau de la noi? Ce ne dau ei e limpede pentru oricine. acel lucru e pios. spune-mi. şi nu ascunde ce gîndeşti. ci sînt lucruri deosebite. sau. te mai miri dacă ti se pare că vorbele nu-ţi stau locului.

celălalt lui Ahile. fiindcă sîntem mai puţini. că îi vei da răspuns lui Socrate dacă te va întreba ceva? Ce zici? HIPPIAS N-ar fi ciudat. dacă n-are nimic împotrivă: ce crede despre cei doi bărbaţi. să-mi răspunzi cu blîndeţe şi răbdare. mai bine. o parte sau alta din vorbirea lui sau. Socrate. acesta din urmă a fost închinat lui Odiseu. EUDICOS Nu încape nici o îndoială că Hippias va fi bucuros să răspundă întrebărilor tale. iar Eudicos mă îndeamnă să te iscodesc. şi pentru cetatea Elidei şi pentru părinţii tăi. 364 a SOCRATE Fericit eşti. frumoasă e. N-am nimic împotrivă să-ţi spun şi mai limpede decît adineauri părerea mea despre ei sau despre oricare alţii. oameni care pretindem pe drept cuvînt că ne îndeletnicim stăruitor cu filozofia. dacă tocmai eu. Hippias. cînd era atîta lume înăuntru şi tu îţi ţineai discursul. pe care dintre ei îl pune el mai presus. ducîndumă la sanctuarul de acolo. împreună cu noi. b SOCRATE Din cîte spui. despre o seamă de poeţi. Nu-i aşa. Eudicos. Eudicos.d bări? încearcă. Hippias! Numai că ai vrea să fii atît de bun să nu rîzi de mine dacă mă vezi înţe-legînd greu spusele tale şi tot punîndu-ţi la între. M-aş mira ca vreunul dintre luptători să sosească pentru întrecerile de acolo tot atît de neînfricat şi de încrezător în puterile lui cum spui tu că eşti în mintea ta. SOCRATE Mărturisesc bucuros. dacă de flecare Olimpiadă soseşti la sfîntul lăcaş cu sufletul atît de plin de încredere în ştiinţa ta.arătîndu-i că datorită lui Euthyphron am devenit învăţat în cele divine şi că nici nu vorbesc la întîmplare. HIPPIAS Nimic mai firesc Socrate. de ce taci. iar tot restul vieţii să mi-l pot trăi. indiferent ce ar vrea să mă întrebe. HIPPIAS Frumos mi-ar sta. Hippias. în privinţa aceasta mi-ar plăcea să-mi spună Hippias cîte ceva. Prin ce-i deosebeai? HIPPIAS Bine. doar în prelegerea lui c ne-a spus atîtea alte lucruri de tot felul. rogu-te. în aceste privinţe. faima priceperii tale! Acuma însă ce ai să ne spui despre Ahile şi Odi-seu? Care dintre ei ţi se pare mai presus de celălalt. cît şi de teamă să c nu-ţi stînjenesc demonstraţia. Socrate. Socrate. Afirm că Homer l-a zugrăvit pe Ahile drept cel mai viteaz dintre bărbaţii care au venit la Troia. iar pe Odiseu cel mai versatil.363 a pias ne-a făcut o atît de lungă dovadă a priceperii sale? De ce nu lauzi şi tu. şi m-am sfiit să-ţi pun întrebări atît din pricina mulţimii dinăuntru. printre care şi Homer. din neştiinţă. mă pun la dispoziţia oricui ar vrea să stea de vorbă cu mine despre unul dintre subiectele pe care le am pregătite dinainte. Ei bine. arată-ne desluşit ce anume spuneai despre cei doi bărbaţi. dintre cele două poeme. şi. căci de cînd am început să iau parte la întrecerile olimpice n-am întîlnit încă pe nimeni care să mă întreacă în ceea ce ştiu. nu te-am prea putut urmări. în aceeaşi măsură în care Ahile îi e superior lui Odiseu. Sau sînt gata de asemenea să răspund oricui. dacă-i găseşti vreo greşeală. şi în ce privinţă? Adineauri. din Elis. Acum însă. spunînd că IUada lui Homer e un poem mai bun decît Odiseea. de ce nu iei cuvîntul împotrivă? Şi asta cu atît mai mult cu cît iată-ne rămaşi între noi. dacă tocmai eu aş căuta să fug de întrebările lui Socrate? Ştii bine 186 PLATON HIPPIAS MINOR 187 că atunci cînd se ţin jocurile panhelenice de la Olim-d pia plec de acasă. nici nu născocesc. care îi învăţ pe alţii lucrul acesta şi socot . L-am auzit pe Apemantos. părintele b tău. SOCRATE Minunat. după ce Hip. pe Nestor cel mai înţelept. El susţinea că. că l-aş întreba pe Hippias cîte ceva în legătură cu cele spuse de el adineauri. HIPPIAS MINOR EUDICOS SOCRATE HIPPIAS EUDICOS Dar tu. de acum înainte.

SOCRATE Ştiind ceea ce ştiu sînt oare ignoranţi sau pricepuţi? HIPPIAS Pricepuţi de bună seamă. am înţeles ce vrei să spui. Hip-pias. negreşit. SOCRATE De unde se vede că. SOCRATE Stai puţin! Să recapitulăm ce-ai spus: susţii că cei mincinoşi sînt capabili. iubitorul de adevăr şi mincinosul sînt departe de a fi unul şi acelaşi. . zău că n-am mai înţeles. de vreme ce văd că îmbrăţişezi această cauză şi îţi însuşeşti gîndul pe care îl pui pe seama lui Homer. într -adevăr. cînd îi pune pe cei doi să vorbească unul cu altul. Socrate. o. pe cît se pare. atunci hai să-l lăsăm deo. ca bolnavii de pildă. SOCRATE în sfîrşit. Socrate: şi chiar aşa îl înfăţişează Homer pe Odiseu în multe locuri şi din Iliada şi din Odiseea. Tu însă.că este drept să primesc în schimb bani. pe faţă. S-ar părea că pe omul versatil tu îl numeşti mincinos. sau. Socrate? SOCRATE Iar tu eşti de aceeaşi părere. Carele una vorbeşte şi tăinuie-n sufletu-i alta. Tot ce în sine-mi socot şi cum intre noi o să fie. versurile de mai sus el 1 Homer. SOCRATE Dacă-i aşa. oameni inteligenţi. tot ce doreşti. dat fiind că e cu neputinţă să-l mai întrebăm care îi era gîndul compunînd aceste versuri. Hippias? HIPPIAS întru totul. IX. e SOCRATE Din cîte spui ar urma că aceşti oameni sînt capabili de anumite acţiuni şi totodată versatili. Aşa e? HIPPIAS Da. dimpotrivă. răsad al lui Zeus. b De-ast-apriat vă voi spune ce-mi pare căi mult mai cu cale1. HIPPIAS Fie. Zeus! SOCRATE Inteligenţi fiind. Iliada. SOCRATE Spune-mi atunci ce înţelegi tu prin mincinoşi: oameni care nu sînt în stare de o anumită acţiune. HIPPIAS Cum altfel. SOCRATE Ce vorbe frumoase rosteşti! Ascultă deci: cînd spuneai că Homer l-a zugrăvit pe Ahile drept cel mai viteaz şi pe Nestor drept cel mai înţelept. pentru Homer. Ahile îi spune lui Odiseu: îndeminatice Laertiene Ulise. Ar fi şi ciudat să nu fiu. Homer îl înfăţişează ca pe un om versatil? HIPPIAS Cîtuşi de puţin. HIPPIAS întocmai. care îi vorbeşte astfel lui Odiseu. pe scurt. Dovadă că în scena Rugăminţilor.parte pe Homer. 308-314 (traducere de G. ce anume vrei să spui. acuma cred că înţeleg. răspunde în numele lui Homer şi într-al tău deopotrivă. în aceste versuri poetul dă la iveală firea fiecăruia: Ahile este sincer şi dintr-o bucată. Dar cînd ai zis că e poetul l-a zugrăvit pe Odiseu drept cel mai versatil. n-aş răspunde întrebărilor tale cu răbdare şi blîndeţe. SOCRATE Dar sînt ei oare versatili şi înşelători datorită prostiei şi neroziei sau datorită vicleniei şi isteţimii? HIPPIAS Nici vorbă că datorită vicleniei şi isteţimii. ca pe un om dintr-o bucată şi cît se poate de sincer. de tot felul de lucruri şi îndeosebi de a-i înşela pe alţii. 188 PLATON HIPPIAS MINOR 189 le pune în gura lui Ahile. cel puţin în a-i 366 a înşela pe alţii. ba dimpotrivă. SOCRATE Sînt deci. HIPPIAS Şi încă cum. Murnu). iar Odiseu versatil şi mincinos. 365 a Trebuie de la-nceput să vă spun Jără-nconjur. Spune-mi dar. poate mă lămuresc mai bine: pe Ahile. Şi tocmai de aceea sînt nişte răufăcători. Te rog să mă întrebi. Doar ca să nu-mi staţi pe cap şi asurzindu-mă cu smiorcăituL Ca şi de-a iadului poartă lehamite mie de tot omul. sînt conştienţi sau nu de ceea ce fac? HIPPIAS Sînt foarte conştienţi. capabili de o acţiune anume? HIPPIAS Ba capabili.

şi în legătură cu numerele. SOCRATE Spune-mi Hippias. SOCRATE Bine. HIPPIAS Da. Oare nu pe cel care este într-o astfel de situaţie îl numeşti tu capabil? HIPPIAS Ba da. SOCRATE Spune-mi acuma: un mincinos poate minţi în legătură cu orice altceva numai în legătură cu calculele şi cu numerele nu? HIPPIAS Ba. să-i spui un neadevăr şi să stărui neclintit în el? Sau poate ar fi în stare să mintă mai bine decît o faci tu cînd vrei unul nepri-367 a ceput într-ale calculului? Nu cumva acestuia. Socrate. aşa este. dacă ai vrea. tu ai fi cel mai în măsură să spui adevărul în privinţa lor? HIPPIAS Aşa cred. SOCRATE Dar oare eşti numai cel mai priceput şi cel mai capabil sau eşti deopotrivă şi cel mai bun în această ştiinţă a calculului. ce crezi: că. n-ai fi tu în măsură. în domeniul acesta. SOCRATE Să admitem deci şi acest lucru: că poa-te exista un om care minte cînd e vorba de . priceput cum eşti. SOCRATE Putem spune deci că este capabil de un lucru orice om care face ceea ce vrea atunci cînd vrea. SOCRATE Iar cînd spui că cei mincinoşi sînt ca. n-ai putea tu. cît şi capacitatea de a minţi. SOCRATE Şi. să dai mai repede ca oricine răspunsul corect? HIPPIAS Desigur.inteligenţi. ai putea. să spui neadevărul. Aşadar. HIPPIAS întocmai. pe Zeus. răspunde-mi deschis şi frumos cum ai făcut şi pînă acum. în care eşti cel mai capabil şi mai priceput? HIPPIAS Şi cel mai bun. un om incapabil să mintă şi ignorant n-ar putea fi un mincinos. adevărul nedorit de el. care eşti capabil să scrii numele meu oricînd vrei. SOCRATE Atunci. HIPPIAS Afirm într-adevăr. desigur. pe cînd tu. SOCRATE Şi afirmi de asemenea că oamenii sinceri şi cei mincinoşi alcătuiesc două categorii distincte şi întru totul opuse. Nu mă gîndesc la împiedicările datorate unei c 190 PLATON HIPPIAS MINOR 191 boli sau altor pricini asemănătoare. nu-i aşa. dacă te-ar întreba cineva cît fac d de trei ori şapte sute. dacă asta ţi-ar fi voia.b pabili şi pricepuţi. vrînd să spună un neadevăr. cel mai capabil şi mai priceput? HIPPIAS Ba da. Dacă cineva te-ar întreba cît fac de trei ori şapte sute. nu eşti tu oare un om încercat în calcule şi în ştiinţa calculului? HIPPIAS Mai mult decît oricine. ci la situaţia unui om ca tine de pildă. dacă-ai vrea. HIPPIAS Aşa este. i s-ar întîmpla să spună nu o dată. cei mincinoşi sînt cei care au atît priceperea. după părerea ta. cei mincinoşi se numără printre oamenii capabili şi pricepuţi. stăruind mereu în el? HIPPIAS Da. ai dreptate. SOCRATE Pe scurt. din nepricepere. SOCRATE Şi aceasta oare nu fiindcă eşti. SOCRATE Atunci. stă în puterea lor s-o facă sau nu stă în puterea lor? HIPPIAS Stă fără doar şi poate în puterea lor. conştienţi şi pricepuţi la treaba lor de mincinoşi? HIPPIAS Asta susţin. e SOCRATE Dar să spui în privinţa lor lucruri neadevărate? Hai. dacă vor să mintă într-o anume privinţă. mai bine ca oricine.

SOCRATE Şi nu el este omul care se pricepe cel mai bine în acest domeniu? e HIPPIAS Ba el. nu trebuie oare. SOCRATE Vrei să mai luăm un exemplu? 192 PLATON HIPPIAS Să luăm dacă vrei. Mi-amintesc. că niciodată nu poate fi mincinos un om incapabil să mintă. Iar cel care spune adevărul nu e cu nimic mai bun decît cel mincinos. socotitorul însuşi. geometrul adică. SOCRATE Prin urmare. nu-i aşa Hippias? HIPPIAS Da. tocmai geometrul bun şi iscusit este cel mai capabil să le facă pe amîndouă. HIPPIAS. iar omul acesta nu-i altul decît cel care se pricepe să calculeze. SOCRATE Aşadar acelaşi om este capabil şi să mintă şi să spună adevărul cînd e vorba de calcule. HIPPIAS Da. aşa s-ar părea. cum ai recunoscut adineauri. cînd e vorba de numere.calcule şi de numere. de vreme ce tocmai el este cel capabil să mintă. este cel mai capabil să mintă şi să spună adevărul cînd este vorba de figuri geometrice? HIPPIAS Ba da. . cine altul e mincinosul dacă nu omul care se pricepe cel mai bine la socotit? Căci capabil este. dacă îţi mai aminteşti. Căci e vorba de unul şi acelaşi şi nu de opuşi. HIPPIAS Din cele ce spui. HIPPIAS Aşa se pare. aşa am apus. pe cel al astronomului. SOCRATE Cine ar putea fi el? Pentru ca să fie mincinos. Şi am stabilit deja că n-are cum fi mincinos un om incapabil să mintă. Ştiinţa acestuia eşti încredinţat 368 a că o cunoşti şi mai bine decît pe cele dinainte. SOCRATE Or. acesta nu-i altul decît geometrul cel bun. SOCRATE Atunci Hippias. SOCRATE Hai să luăm şi un al treilea exemplu. dat fiind că el este ignorant. cum credeai adineauri. HIPPIAS Da. mincinosul nu va fi altul decît astronomul cel bun. a reieşit şi acest lucru. SOCRATE Căci şi în astronomie. în astronomie lucrurile nu stau la fel? HIPPIAS Probabil. SOCRATE Deci şi în astronomie este unul şi acelaşi cel care spune adevărul şi cel care minte? HIPPIAS Aşa s-ar zice. Mincinosul nu poate fi cel incapabil. SOCRATE Iată deci că cel care în cazul acesta minte şi cel care spune adevărul pot fi una şi aceeaşi persoană. Socrate. iar tot el este şi cel care spune adevărul. în geometrie nu se întîmplă la fel? Nu un acelaşi om. să fie capabil să mintă? Căci ai spus. SOCRATE Ei bine. doar el poate una ca asta. HIPPIAS Aşa e. SOCRATE Nu-i aşa că eşti priceput şi în geometrie? HIPPIAS Fireşte. HIPPIAS Aşa se pare. Pe cînd geometrul nepriceput este incapabil să mintă. SOCRATE Şi n-a reieşit că tu eşti cel mai capabil să minţi cînd e vorba de calcule? HIPPIAS Da. Şi dacă există vreun om capabil să mintă cînd e vorba de figurile geometrice. SOCRATE Şi în acelaşi timp nu eşti tu şi cel mai capabil să spui adevărul cînd e vorba de calcule? HIPPIAS Desigur.

Spuneai că ai venit odată la Olimpia purtînd numai lucruri făcute de mîna ta. nici nu mă interesează ce spune. So-crate. epopei. Dar mai spuneai că ai venit acolo cu poezii. am însă obiceiul să fiu atent la tot ce se spune. la fel şi ritmul. Afirmai că şi ştiinţele despre care d am vorbit adineauri le cunoşti mai bine decît oricine. Fă bine şi opune-mi argument la argument. dacă era sincer. caută unde vei vrea. Se b ştie că nu este om mai iscusit decît tine într-o sumedenie de meşteşuguri şi eu însumi te-am auzit lău-dîndu-te în agora lîngă mesele zarafilor şi înşiruin-du-ţi nenumăratele iscusinţe demne de invidiat. Hippias. cu o grămadă de dovezi.HIPPIAS MINOR 193 SOCRATE Atunci. însă ceea ce i-a uimit mai cu seamă pe toţi. SOCRATE Şi nici nu cred că vei găsi. ce vrei să spui. Tot aşa şi pecetea. cercetez şi compar totul ca să pot înţelege. Hai atunci să-ţi b amintesc eu. Spuneai apoi că tu însuţi ai fost cizmarul sandalelor tale şi că tot singur ţi-ai ţesut himationul şi hitonul. mai cu seamă cînd cel ce vorbeşte îmi pare priceput. rămînînd să hotărască cei de faţă care din noi a vorbit mai bine. Nu sînt ei una şi aceeaşi persoa. Uite. spunîndu-ţi de bună seamă că aici nu are ce căuta. Mai întîi inelul — cu el ai început — spuneai că e făcut chiar de tine ca unul care ştie să cizeleze inele. spune-mi dacă. HIPPIAS Da. După purtarea mea îţi poţi da seama pe cine socotesc eu înţelept. astfel încît dacă Odiseu era mincinos. Dacă vorbitorul îmi pare însă un om de rînd. iar pe Odiseu viclean. aminteşte-ţi ce a reieşit din discuţia noastră. cei doi se aseamănă. Şi. Căci ea nu există. 194 PLATON SOCRATE Pesemne pentru că în momentul acesta nu te foloseşti de mnemotehnică. Hippias. Iar dacă există. Era să uit însă tocmai mnemotehnica. Hippias. în timp ce vorbeai. asemenea celor mai de preţ din Persia. el devine şi sincer. d SOCRATE Nu tăgăduiesc. tot tu o împletiseşi. armonia şi multe altele pe lîngă acestea. devine şi mincinos: în loc să fie diferiţi şi opuşi. nici nu-i pun întrebări. HIPPIAS Nu prea înţeleg. Mă vei vedea atunci revenind asupra celor spuse de el şi punînd e întrebări cu gîndul că o să învăţ şi eu ceva. arătînd că Odiseu este mai bun. mai găseşti vreuna în care cel ce spune adevărul să fie altul decît cel care minte. pentru că vreau să mă aleg cu ceva din spusele lui. Alegînd partea cea mai spinoasă dintr-o arguc mentaţie. îi pun întrebări. a fost faptul că pînă şi cingătoarea hitonului tău. SOCRATE Or acum îţi dai seama că fiecare ne apare şi mincinos şi sincer. minţind la tot pasul şi inferior lui Ahile. dar iată ce vreau să spun: Cercetînd şi ştiinţele pe care le cunoşti tu e — şi sînt destule — şi pe cele cunoscute de alţii. La fel c strigilul şi sticluţa cu ulei. că eşti mai învăţat decît mine. o cercetezi în detaliu în loc să priveşti în ansamblu subiectul pus în discuţie. ia orice ştiinţă îţi trece prin minte şi vezi dacă lucrurile nu stau tot aşa. îţi voi demonstra chiar acum dacă vrei. Poate am mai uitat şi altele. dacă îmi aduc bine aminte. Ai spus despre Ahile că este sincer şi despre Odiseu că e mincinos şi şiret.369 a nă? Ia orice formă a priceperii sau a dibăciei. chiar acum. ştiinţa în care te socoteşti neîntrecut. tragedii. că Homer l-a înfăţişat pe Ahile mai bun decît pe Odiseu şi incapabil să mintă. ditirambi şi multe şi felurite cuvîntări în proză. nu ţi se pare însă ciudat. nicăieri nu vei găsi vreo deosebire. Socrate. HIPPIAS Mereu ticluieşti astfel de argumente. iar Ahile. ca dovadă a unei neîntrecute măiestrii. Socrate. din cîte am stabilit împreună. prietene. spune-o! HIPPIAS Nu găsesc deocamdată vreuna. mă gîndeam la versurile pe care le-ai citat adineauri vrînd să arăţi că Ahile îi vorbeşte lui Odiseu ca unui şarlatan. dacă cele spuse de tine sînt adeHIPPIAS MINOR 195 . Iar dacă ce spun eu e adevărat.

este versatil. Carele una vorbeşte şi tăinuie-n sujletu-i alta 2.vărate. fiu al lui Thetis şi eres. 168-l70. apoi faţă de prietenii lui. ci iată-l nesinchisindu-se. de adevăr. Puţin mai tîrziu adaugă însă că nu se va lăsa con. Hippias. pe care dintre aceş. cînd îi spune vorbe grele lui Agamemnon: d Şi deşi vorbise astfel. Ce vrei să spui? încotro baţi? SOCRATE Păi te văd afirmînd sus şi tare că Ahile nu minte intenţionat. potrivit gîndului tău. Dacă Ariile minte. 644-650. c Dar iată-l şi mai înainte. şi îl imiţi în privinţa asta pe Odiseu. IX. 196 PLATON care dintre ei se pricepe mai bine să mintă sau să spună adevărul. de la înălţimea sa. nu-l vedem cîtuşi de puţin făcînd pregătiri sau punînd corăbiile pe mare cu gîndul întoarcerii acasă. la corturi Dar la corabia mea şi la cortul meu aprigul Hector. cît de năvalnic o fi. HIPPIAS Asta fiindcă nu judeci cum trebuie. Eu. lovindu-mă-n cinste. So-crate. cosind pe ahei şi arzîndule Jlota. Idem. 370 a căci minte? Iată-l începînd prin a spune ce aminteai adineauri: Ca şi de-a iadului poartă lehamite mie de tot omul. Nu va ajunge pe aici la vasele noastre. la fel şi în alte privinţe.d cut de preaînţeleptul Chiron. Nu cred că. SOCRATE încerci să mă înşeli. căci mai de folos îmi e-ntorsul acasă Pe legănate corăbii. b HIPPIAS La ce te gîndeşti cînd spui asta. de la început te-am întrebat. nimic din ce-i spune lui Ahile nu vădeşte că Odiseu l-ar fi prins cu minciuna. Hippias. mie mi se pare că sint deopotrivă şi că e greu să spui 2 3 Idem. 308-309. 371 a HIPPIAS Ba deloc. Ahile pe care Homer l-a înfăţişat nu numai ca pe un om care spune cînd una. Odiseu în schimb minte cu bună ştiinţă şi premeditat. dragă Hippias. nici de Agamemnon şi că nici în ruptul capului nu mai rămîne la Troia. în cele mai aprige cuvinte. Noi în trei zile vom fi în mănoasa-ne ţară.e tia doi poetul l-a înfăţişat mai demn de preţuit. era atît de uituc. încît se încumetă să se contrazică de faţă cu el şi chiar izbuteşte să-l amăgească. IX.b vins nici de Odiseu. Socrate? SOCRATE La ce? O clipă numai după ce îi spune lui Odiseu că la revărsatul zorilor va pleca cu corăbiile pe mare. cînd alta. Plec dar în Ftia. Lesne tu singur aci grămădi-vei cîştiguri şi avere4. HIPPIAS MINOR 197 Crezi tu. HIPPIAS Unde? SOCRATE în versurile în care se spune: Eu la bătaia cea crîncenă nu am de gvnd să iau parte c Pină ce Hector. în Ftia3. 4 Idem. I. de vrei şi deţi pasă de asta. că Ahile. Cum dimineaţa de tot ale mele corăbii-şi-nvoaltă Pinzele pe Helespont. pe loc o să stea din bătaie 5. lui Aias îi spune că nu mai pleacă şi îi vorbeşte cu totul altfel. dispreţul faţă de cei . nu o face cu voia lui. dimpotrivă. primejduirea taberei îl sileşte să rămînă pentru a da ajutor. încît după ce cu puţin înainte îşi arăta. IX. nedumerit fiind. 352-358. Socrate. că Odiseu cel şiret nu apare nicăieri minţind. ci ca pe un mare panglicar: se crede în aşa măsură mai presus de Odiseu în a-i spune minciuni fără ca acela să bage de seamă. Oricum. în timp ce Ahile. Dacă prielnic la drum ne-ofi zeul puternic pe mare. ci: Miine lui Zeus şi zeilor jertfe voi da tuturora Şi voi da drumul pe mare-ncărcatelor mele corăbii însuţi vedea-vei atunci. in grabă vîslite de oameni. o dată în faţa întregii armate. 5 Idem.

pentru că eu sînt cum sînt. şi nu pregeta să-mi vindeci sufletul. cînd alta. Socrate. o face anume. pricina nu-i alta decît ignoranţa mea. Iar pe tine. Dar dacă ai de gînd să ţii o lungă cuvântare. Pun apeastă stare de spirit pe seama celor gîndite mai înainte: reieşea din vorbele noastre că cei care fac răul fără să vrea sînt inferiori celor care îl fac cu bună ştiinţă. Dimpotrivă. Fireşte că lucrurile stau aşa. caut să aflu cît mai mult. îmi e pare că cei care săvîrşesc greşeli în mod voit sînt mai buni decît ceilalţi. Socrate. Odiseu în schimb. gîndindu-se că Odiseu este mai naiv şi că îl poate întrece in viclenie? HIPPIAS Nu cred. Hippias? Nu asta ai spus? HIPPIAS Sigur. îi mint. Nu sînt oare şi legile mult mai aspre faţă de cei care fac rele şi înşală în mod voit. imediat după aceea să-i spună lui Odiseu că va pleca şi lui Aias că va rămîne? Nu crezi că o face anume. HIPPIAS Ba deloc. fiindu-mi greu să te urmăresc. că va fi nevoie să-l rugăm pe Hippias. între timp el şi-a schimbat. ci. Numai că acum nu mă pot împaci ca cu ceea ce spui. Căci vei face un lucru 373 a mult mai bun lecuind neştiinţa decît o boală a trupului. să fie mai buni cei care comit nedreptăţi şi fac rău dinadins decît cei 372 a care o fac fără voia lor? Eu cred că-i putem ierta mai uşor pe cei care săvîrşesc nedreptăţi. cu bună-credinţă. potrivit gîndului tău. cînd se întîmplă să stau de vorbă cu unul dintre voi — şi care grec n-ar recunoaşte că sînteţi vestiţi pentru ştiinţa voastră? — se arată că nu ştiu nimic. mint sau fac vreun alt lucru rău fără să ştie. Nu am ascuns niciodată cît datoram altora din tot ce ştiu şi nu am dat drept o descoperire proprie ce m-au învăţat ei. Socrate. Hippias? Nu sînt eu îndreptăţit cînd stărui să pun întrebări celor înţelepţi? Şi tare b îmi e teamă că pe lîngă atîtea cusururi. anume că nu se fereşte de întrebările nimănui. Fii bun. cuprins parcă de o boală a minţii. îţi spun din capul locului că. ca să zic aşa. EUDICOS Nu cred. Nu-i aşa. le fac rău. că cei care în mod voit îi vatămă pe oameni. şi dacă şovăi întruna. .. am să te rog să-mi vii în ajutor: în cazul în care nu mai vrea să-mi răspundă. n-ai să mă poţi lecui. şi cînd spune adevărul şi cînd minte. Căci mie.care zic cînd una. bunule Hippias. Hippias. fiu al lui Apeman-tos. Doar vezi bine că nu cădem deloc la învoială. înşală şi săvîrşesc greşeli sînt mai buni decît cei care fac toate astea fără voia lor. Altminteri natura lucrurilor îmi scapă şi nu pot să-mi dau seama de ele. Căci iată. în schimb. întrebînd. SOCRATE Doar nu crezi. Socrate ne pune mereu beţe în roate. mi se pare că este tocmai pe dos decît spui tu. aceasta este singura mea calitate. decît faţă de ceilalţi? SOCRATE Vezi. Alteori însă gîndesc şi eu ca tine. SOCRATE Atunci s-ar părea că Odiseu e mai bun decît Ahile. pe cel care mi-a trecut ştiinţa lui îl laud ca pe un înţelept şi arăt ce am învăţat de la el. Deocamdată. Asta nu s-ar potrivi cu ce a spus b mai înainte. părerea şi tocmai de aceea e îi spune lui Aias una şi lui Odiseu alta. rogu-te. şi cred că la rîndu-ţi nu vei rămî-ne nici tu în pagubă. Şi ce vrei dovadă mai bună de neştiinţă decît c 198 PLATON HIPPIAS MINOR 199 să nu ai aceleaşi păreri cu cei înţelepţi? Am însă o minunată calitate şi tocmai ea mă salvează: nu-mi este ruşine să învăţ. înduplecă-l tu. ca şi cînd ar fi pus pe rele. îmi vei face un bine mai mare răspunzîndu-mi aşa cum mi-ai răspuns şi adineauri. căci atunci. de vreme ce tu m-ai îndemnat să stau de vorbă cu Hippias. ba părerile noastre diferă chiar foarte mult. Eudicos. Socrate. Numai că vezi. SOCRATE De ce? N-am stabilit adineauri că cei care mint în mod voit sînt mai buni decît cei care mint fără voia lor? HIPPIAS Cum ar putea. Iar celui care îmi răspunde îi port mereu recunoştinţă şi nu ştiu să fi rămas cuiva dator în privinţa aceasta. că o fac dinadins. nu are rost să intru iar în amănunte.

îţi voi răspunde. aşa că fii. cel care aleargă încet în mod voit sau cel care aleargă astfel fără voia sa? HIPPIAS Cel care aleargă astfel în mod voit. crede-mă că. care dintre luptători este mai bun? Cel care se lasă învins de bunăvoie sau cel care este învins fără voia sa? HIPPIAS Sigur că cel care se lasă învins de bunăvoie. SOCRATE într-o cursă deci. răspunde la întrebările lui Socrate.aş fi un om învăţat şi priceput. Hippias. întrea-bă-mă dar ce vrei. SOCRATE Şi ce este mai rău şi mai ruşinos? Să te laşi învins sau să fii învins? HIPPIAS Să fii învins. Căci spui că cel care face rău fără voia lui are dreptul la îngăduinţă. alergătorul bun face în mod voit o treabă proastă care-l dezonorează. cel care luptă prost dinadins este mai bun decît cel care luptă astfel fără să vrea? HIPPIAS Aşa se pare. în materie de curse. da. nu-i aşa? HIPPIAS Proastă. EUDICOS N-ai de ales. fireşte. într-o cursă. bine? HIPPIAS întocmai. de dragul nostru c şi al celor ce le-ai spus mai înainte. SOCRATE Dar nu se întîmplă la fel şi în orice altă formă de activitate în care ne slujim de corp? Oare nu cel care este mai viguros poate face lucrurile deopotrivă cu sîrg şi fără vlagă. SOCRATE Aş dori tare mult. iuţeala este un lucru bun iar încetineala unul rău? HIPPIAS Mai încape îndoială? 200 PLATON HIPPIAS MINOR 201 SOCRATE Şi care este un alergător mai bun. pe cînd cel slab o face fără voia lui? HIPPIAS Aşa se pare. iar cel care aleargă repede. 374 a SOCRATE Dar într-o întrecere la luptă. SOCRATE Oare a alerga nu înseamnă a săvîrşi ceva? HIPPIAS A săvîrşi. şi în general cînd e vorba de alergare. rogu-te. SOCRATE Iar bun spunem că e cel care aleargă bine şi slab cel care aleargă prost? HIPPIAS întocmai. SOCRATE Deci. aleargă prost. îngăduitor. nu este vorba de o strădanie anume? e HIPPIAS Ba da. SOCRATE Dar slabi? a HIPPIAS Da. răspunde-mi: recunoşti că există alergători buni? HIPPIAS Fireşte. SOCRATE Prin urmare. nu? HIPPIAS Da. SOCRATE Prin urmare. şi . e fără voia mea. cel care aleargă prost face o treabă proastă şi deloc lăudabilă. HIPPIAS Fiindcă mă rogi. cel care nu aleargă repede. Hippias. SOCRATE Iar dacă înseamnă a săvîrşi. dacă se întîm-plă. să cercetăm mai amănunţit problema aceasta: sînt mai buni cei care fac rău în mod voit sau cei care fac rău fără voia lor? Cred că cel mai nimerit ar fi să procedăm astfel. cel care aleargă prost fără voia lui este un alergător mai slab decît cel care o face în mod intenţionat? HIPPIAS într-o cursă. cum altfel? SOCRATE Iar prost aleargă cel care aleargă încet. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Deci într-o luptă.

SOCRATE Dar despre voce ce zici? Care crezi că e mai bună. decît fără voia lor? HIPPIAS Fără doar şi poate. este urmarea unui defect. gură şi pentru toate celelalte organe de simţ: pe cele e care funcţionează prost fără voia lor n-ai vrea să le ai. ce ţi-ar plăcea să ai: calităţi sau defecte? HIPPIAS Calităţi. nas. iar celălalt fără voia lui? HIPPIAS Se pare că atunci cînd e vorba de puterea trupului aşa se întîmplă. SOCRATE Dar în privinţa uneltelor? Care sînt de preferat? Cele cu care lucrezi prost în mod intenţionat sau fără voia ta? Care cîrmă e mai bună. căci sînt proaste. nu o face cel viguros cu bună ştiinţă. SOCRATE Crezi. SOCRATE Deci ţinuta urită. HIPPIAS Aşa s-ar părea. SOCRATE Ţi-ar plăcea să şchiopătezi în mod voit sau fără voia ta? HIPPIAS în mod voit. avînd-o c fără să vrei. Care e mai bun: un cal astfel înzestrat de natură încît. că e mai bine ca aceste organe să funcţioneze prost în mod voit. în schimb. 375 a SOCRATE Mai departe. căci sînt bune. SOCRATE Prin urmare cu un cal bine înzestrat de natură se pot săvîrşi voit prost toate cîte stau în puterea unui cal. HIPPIAS Desigur. SOCRATE Dar cînd e vorba de trup. iar cel cu un corp mai urît să o aibă fără să vrea? Sau ţi se pare că-i altfel? HIPPIAS Aşa cred şi eu. dacă vrei. desigur. SOCRATE Iar cea care cîntă fals fără voia ei este lipsită de calitate? HIPPIAS Da. lira. aşadar. sau cel pe care îl călăreşti prost fără să vrei? HIPPIAS Cel pe care îl călăreşti prost fiindcă vrei. SOCRATE Dar vederea slabă nu este un defect al ochilor? HIPPIAS Ba este. flautul şi cu toate celelalte. pe cînd cu un cal prost acestea se execută prost în mod neintenţionat? . SOCRATE Şi a fi şchiop nu este un defect şi nu presupune o lipsă de graţie? d HIPPIAS Ba da. SOCRATE La fel se întîmplă însă şi cu arcul. SOCRATE Dar ce zici de o ţinută frumoasă? Nu cel care are un corp armonios poate să ia după voie o ţinută urită şi lipsită de graţie. este urmarea unei calităţi a trupului. în schimb le doreşti pe cele care funcţionează prost în mod intenţionat. SOCRATE Dar tot astfel şi pentru urechi. cea care cîntă dinadins fals sau cea care cîntă fals fără voia ei? HIPPIAS Cea care cîntă fals dinadins. HIPPIAS într-adevăr. 202 PLATON HIPPIAS MINOR 203 SOCRATE Şi ce fel de ochi ai prefera să ai? Unii care văd prost de bunăvoie sau unii cu care vezi astfel fără voia ta? HIPPIAS Pe primii. cea cu care cîrmaciul conduce prost fără voia lui sau în mod voit? HIPPIAS Cea din urmă. poţi să-l călăreşti prost. dacă este voită.dîndu-se de ruşine şi meritînd toate laudele? Aşa încît dacă face prost b o treabă. SOCRATE Deci acesta e mai bun? HIPPIAS Da.

în această meserie. SOCRATE Dacă ne gîndim acum la sufletul nostru. SOCRATE Dar dacă dreptatea ar fi şi una şi alta? Nu este mai drept sufletul care le are pe amîndouă. b SOCRATE Prin urmare aceasta este înzestrarea mai potrivită pentru un arcaş? HIPPIAS Da. SOCRATE Prin urmare. iar cel mai neînvăţat. greşind. ar fi cumplit dacă cei care comit nedreptăţi în mod voit ar fi mai buni decît cei care le comit fără voia lor! SOCRATE Şi totuşi din discuţia noastră asta pare să decurgă. SOCRATE Dar cînd e vorba de arta cîntului din cithară. HIPPIAS Desigur. căci sufletele acestea sînt mai bune decît cele care fac răul fără voia lor. . SOCRATE Şi. da. HIPPIAS Dar bine. SOCRATE La fel se întîmplă şi cu cîinele şi cu toate celelalte animale? HIPPIAS Da. o astfel de înzestrare e superioară celeilalte? HIPPIAS Superioară. Maivrăspunde-mi însă la o întrebare: dreptatea e o putinţă sau o ştiinţă? Sau şi una şi alta? Nu e necesar ca dreptatea să fie unul din aceste două lucruri? HIPPIAS Ba da.HIPPIAS Cît se poate de adevărat. fireşte. SOCRATE Să mergem însă şi mai departe. iar cel neinstruit mai nedrept? HIPPIAS Aşa s-ar părea. nu este mai de preţ cel dăruit astfel încît să săvîrşească lucrurile prost şi să greşească în mod c voit. Socrate. SOCRATE Dar în medicină? Cel înzestrat astfel încît vatămă trupul în mod voit nu e mai bun decît cel care îl vatămă fără să vrea? HIPPIAS Ba da. SOCRATE Iar cel înzestrat astfel încît. mai nedrept? HIPPIAS Da. SOCRATE Dar dacă dreptatea ar fi o ştiinţă a sufletului? Sufletul mai învăţat nu este totodată mai drept. decît cel care o face fără voie? HIPPIAS Se pare că da. sufletul capabil să săvîrşească mai e multe este în acelaşi timp mai drept? Doar am stabilit. 204 PLATON HIPPIAS MINOR 205 d SOCRATE Or mai bun va fi sufletul care face rău şi greşeşte în mod voit. o face neintenţionat este inferior celui care greşeşte intenţionat? HIPPIAS în privinţa tragerii cu arcul. din flaut sau de toate celelalte meşteşuguri sau ştiinţe. prietene. că un astfel de suflet este mai bun. SOCRATE Deci. şi nu cel care o face fără voia sa. adică şi ştiinţă şi putinţă. dacă dreptatea este o putinţă a sufletului. HIPPIAS Aşa-i. am prefera ca sufletele sclavilor noştri să fie astfel înzestrate încît ei să greşească şi să facă rele cu bună ştiinţă. desigur. n-am vrea ca el să fie cît mai bun cu putinţă? HIPPIAS Ba da. HIPPIAS Nu şi pentru mine. Cum e bine să fie înzestrat arcaşul? Astfel încît să poată greşi ţinta în mod voit sau fără voia sa? HIPPIAS în mod voit. SOCRATE Credeam că şi ţie lucrurile îţi apar la fel.

Hippias. HIPPIAS N-am o clipă de răgaz. b considerîndu-mă un foarte priceput arbitru şi purtător de cuvînt în chestiuni diplomatice. pe Zeus. Stau însă şi mă întreb.SOCRATE Urmează că sufletul mai capabil şi mai învăţat. şi nu-i ducea a mintea cum să facă faţă şi la treburile care-i priveau pe ei şi la cele ale cetăţii. Socrate. SOCRATE Iar cînd săvirşeşte fapte deloc lăudabile o face conştient. De mirare nu e însă că eu sau un alt om de rînd nu ne putem hotărî. Socrate. dar cel mai adesea. cînd gîndesc alta. şi în treburile cele mai importante. deci toţi aceştia. HIPPIAS Se pare că da. ci stima tuturora. un Pitta-cos. Hippias. pe cînd unul rău o va face fără voia lui? HIPPIAS Aşa se pare. HIPPIAS Da. să facă. SOCRATE Atunci. bune cînd nu le să-vîrşeşti. SOCRATE Aşa se întîmplă. Căci Elisul ori de cîte ori are nevoie să ducă ceva la bun sfîrşit . cu Sparta. mai mult decît ce376 a lălăit. cînd un suflet mai capabil şi mai bun va comite nedreptăţi. SOCRATE Iar un om e bun cînd are un suflet bun. HIPPIAS Are. pînă la Anaximandru. nu dispreţul. HIPPIAS Nu pot fi de acord cu tine. Dar aşa reiese cu ne-cesitate din discuţia noastră. fără voia sa. este în stare. cei atotştiutori. Dar că aveţi păreri schimbătoare voi. SOCRATE Prin urmare. Aşa se face că în numeroase rînduri am dus tratative cu diferite cetăţi. şi dimpotrivă. pe atît de bine te descurci şi într-ale obştei. lucruri şi rele şi bune? HIPPIAS Da. pe bună dreptate. Hippias. de vreme ce-i faci numai servicii. binele şi răul. iar a celui rău. cînd eşti un om şi instruit. şi alţii încă. este într-adevăr cumplit: înseamnă că nici voi nu ne puteţi tămădui. o va face dinadins. n-a rămas pe loc. precum spunem îndeobşte că nici un meşteşug nu rămîne pe loc. şi că cei care s-au îndeletnicit în vechime cu înţelepciunea ne apar nouă astăzi rudimentari? . s-au ţinut departe de treburile publice? HIPPIAS Erau neputincioşi. nădăjduind. dacă există un astfel de om. ţin de dreptate. fiind mai bun. oare tot astfel vom spune şi noi că meşteşugul vostru. şi cu o viaţă bine împlinită: căci pe cît de bine te descurci într-ale tale cîştigînd o droaie de c bani de la tineri în schimbul unor învăţături cu mult mai preţioase de fapt. Hippias: de ce oare acei oameni vestiţi din vechime. ca să răspund la întrebarea ta. HIPPIAS MAIOR HIPPIAS MAIOR 207 SOCRATE HIPPIAS SOCRATE Iată-l din nou la noi pe frumosul şi atot-28i a ştiutorul Hippias! E multă vreme de cînd n-ai mai dat prin Atena. la rîndul lor. fie luate în parte. al sofiştilor. nu poate fi altul decît omul cel bun. Bias sau Thales din Milet. ale căror nume sînt rostite ca fiind cele mari ale înţelepciunii. în orice acţiune. Cum ţi-am mai spus. Socrate. iar meşterii de altădată le apar celor de astăzi rudimentari. desigur. cu vreo cetate sau alta pe mine mă alege ambasador. nu sînt în stare să-mi fac o părere statornică: cînd gîndesc una. tocmai pentru că poate şi ştie. SOCRATE înseamnă că e în firea omului bun să săvîrşească nedreptăţi în mod voit. fie amîndouă. nu mă abat decît arareori pe-aici. din moment ce omul bun are un suflet bun. punînd un capăt rătăcirii noastre. Iată de ce. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Iar a săvîrşi nedreptăţi înseamnă a să-vîrşi lucruri rele. SOCRATE Nici eu. şi rău cînd are un suflet rău? HIPPIAS Da. cel care greşeşte şi face lucruri ruşinoase şi nedrepte în mod voit. sau aproape toţi.

într-atît era lipsit de minte. în schimb. pe Gorgias.. Ca să nu pome-e nesc decît de Sicilia. definiţia înţeleptului ar suna cam aşa: „Cel care cîştigă cei mai mulţi bani".. am cîştigat mai bine de o sută cincizeci de mine! Iar dintr-un orăşel prăpădit. banii i-am dat tatălui meu. Iar eu sînt gata să întăresc cele spuse de tine. cu prelegeri şi cu lecţii a cîştigat o groază de bani. Ce deosebire! Trebuie să înţeleg din spusele tale că mare le era prostia! Se zice că Anaxa-gora făcea exact pe dos decît facem noi. ale fiecăruia. SOCRATE Cum aşa? N-ai să-mi spui că de acolo ai cîştigat cel mai puţin? HIPPIAS De acolo n-am cîştigat niciodată nimic. c SOCRATE Mai că nu-mi vine să cred. trimis de ai lui la Atena pentru a le reprezenta cetatea — leontinii îl ţineau de cel mai iscusit în cele obşteşti — a trecut drept un excelent vorbitor în adunarea poporului. ia spune-mi. dacă s-ar în-tîmpla ca Bias să trăiască în zilele noastre. de te miri cit. Drept care. oricare ar fi acela. Inykon. vorbind şi gîndind aşa. dînd lecţii celor tineri. întorcîndu-mă acasă. noi nu ne-am putea stăpîni risul. Rămînîndu-i o moştenire însemnată s-a arătat nechibzuit şi a risipit-o pe toată. Se mai spun şi altele de felul ăsta despre cei din vechime. c Ca să nu mai vorbesc de prietenul meu Prodicos. Oare ştiinţa ta nu . în ce mă priveşte. venind la Atena ca reprezen208 PLATON tant al Ceosului a stîrnit mare admiraţie vorbind în consiliu. onorat de toţi. pe Zeus. Protagoras. Hippias. b Hippias. Ca să nu mai vorbim de înaintaşul lor. Protagoras. ai rămîne uimit.HIPPIAS Este întocmai cum spui. împărtăşind cîte ceva din ceea ce ştiau locuitorilor atîtor cetăţi. iar apoi. HIPPIAS Nu. 283 a SOCRATE Minunat lucru. păzindu-mă astfel de invidia celor în viaţă. Hippias! Iată o dovadă cum nu se poate mai bună că înţelepciunea ta şi a celor din zilele noastre o întrece cu mult pe a celor de altădată. cu mult mai tînăr şi în scurtă vreme. Hippias. ba chiar mai mult pe ei decît pe cei din vremea noastră. a cîştigat de la noi o grămadă de bani. Şi nu sînt puţini cei care gîndesc că înHIPPIAS MAIOR 209 ţeleptul trebuie să fie înţelept în primul rînd pentru el. din cetăţile prin care ai fost. atît e de uimitor ce-mi spui. iar apoi şi-a văzut de ale lui şi. într-atît erau de naivi şi n-aveau habar de ce reprezintă banul! Pe cînd cei doi despre care-ţi vorbeam au cîştigat de pe urma înţelepciunii mai mult decît orice alt meseriaş de pe urma meşteşugului său. Căci dacă stau să mă gîn-desc la măiestria cu care aţi ajuns să îmbinaţi interesul obştei cu treburile voastre. dar şi temîndu-mă de mînia celor morţi. Socrate. s-a gîndit şi la ale sale. pe lîngă 2821 voi el ne-ar părea de bună seamă ridicol. şi el şi ceilalţi din cetate au rămas cu gura căscată de admiraţie. SOCRATE Mi se pare că procedezi tare înţelept. chiar locul unde trăia. Iată-l. nici unul din oamenii vestiţi de altădată nu a crezut vreodată de cuviinţă să ceară vreun ban d şi nici să ţină prelegeri. Căci dacă ai afla cîţi bani am cîştigat eu. Gîndindu-mă deci la înaintaşi. sofistul din Leontinoi. Hai să lăsăm însă vorbăria şi să ne întoarcem la tine. de unde ai cîştigat cei mai mulţi bani? Pot să jur că din Sparta. care nu o dată a trecut pe aici cu treburi de-ale cetăţii. Socrate. unde te şi duci cel mai des. pot spune că arta voastră a progresat văzînd cu ochii. de pildă. HIPPIAS Chiar aşa stau lucrurile. am obiceiul să-i laud pe cei vechi. Aproape că-mi vine să cred că am cîştigat mai mulţi bani decît oricare alţi doi sofişti laolaltă. SOCRATE Deci după tine. Eu. Numai că. după cum şi sculptorii spun că dacă Dedal s-ar naşte încă o dată şi-ar da la iveală aceleaşi lucruri care pe-atunci l-au făcut celebru. Dar ultima oară. toate acestea îmi par b a fi o dovadă cum nu se poate mai bună a înţelepciunii noastre. Socrate. mai bine de douăzeci de mine. unde mai pui că era şi mai vîrst-nic decît mine. HIPPIAS în privinţa aceasta sînt de spus lucruri de care tu n-ai habar.

Socrate. Socrate. prietene. SOCRATE N-ar proceda ei mai cu minte dînd tinerilor o educaţie mai bună în locul uneia mai proaste? HIPPIAS Desigur. ştii prea bine că dacă ar fi cu putinţă ca vreun educator să cîştige bani de la ei. au bani cîţi vrei. în primul rînd (sau oriunde în altă parte.este în stare să-i facă mai virtuoşi pe cei care stau în preaj-mă-ţi şi o învaţă? HIPPIAS Ba bine că nu! SOCRATE Să înţeleg atunci că ea a fost în stare să-i facă mai buni pe tinerii din Inycon. d SOCRATE Mai rămîne să cred că fugeau de lecţiile tale din lipsă de bani. SOCRATE Cum vine asta? Spartanilor nu le stă în c obicei să facă cum este bine. Căci nu pot să cred că-i rodea invidia la gîndul că le-ar deveni copiii mai buni. SOCRATE Atunci cum să-mi explic că avînd şi bunăvoinţă şi bani. unde lumea s-ar îndeletnici cu această artă). HIPPIAS Nici eu nu cred că despre invidie era vorba. Nici nu ştii ce plăcere le face să mă asculte. HIPPIAS întocmai. SOCRATE Atunci poate că cei din Sicilia doresc să devină mai buni. HIPPIAS Şi încă cum! SOCRATE Or. 284 a SOCRATE Iar în cetăţile bine legiuite virtutea este ţinută la loc de cinste. HIPPIAS Nu. SOCRATE Dacă ne gîndim la omul cel mai capabil să-i înveţe pe alţii călăria. nu? HIPPIAS Sigur că este. însă legile lor nu le îngăduie să primească o educaţie străină. se cuvine ca eu să te-ascult. şi la Inycon? Să credem una ca asta. Hippias? Dacă tu porunceşti. dimpotrivă. iar cei din Sparta nu? HIPPIAS Nu. însă potrivit tradiţiei. dintre toţi. SOCRATE Sparta este bine legiuită. oare nu în Tesalia. ori nu ai putut să-i convingi 210 PLATON HIPPIAS MAIOR 211 pe părinţii lor că este firesc să-ţi încredinţeze ţie educaţia acestor copii. acela aş fi eu. dacă. Şi spartanii vor acelaşi lucru. bineînţeles. nu le îngăduie legea. . Socrate. să-i vezi numai cum mă laudă! însă. ar fi el cel mai mult preţuit şi ar cîştiga cei mai mulţi bani? HIPPIAS Aşa se pare. ci. după cum îţi spun. tu eşti cel mai capabil s-o treci şi altora. Socrate. SOCRATE Iar cel care este în stare să dea învăţături despre virtute. le pasă cît de cît de soarta lor. vrednice de toată preţuirea. HIPPIAS Nici ăsta nu-i motivul. spartanii nu-şi schimbă legile şi nici nu-şi educă copiii altfel decit au apucat. să dea greş în ceea ce întreprînd? HIPPIAS N-aş spune asta. dar nu şi pe cei din Sparta? HIPPIAS Nici vorbă de aşa ceva. unde b va fi cu precădere stimat şi unde va cîştiga cei mai mulţi bani? Unde dacă nu în Sparta sau în alt oraş bine legiuit dintre cele greceşti? Sau poate mai degrabă în Sicilia. altminteri. nu te-au trimis acasă încărcat de bani? Ia stai! Oare nu cumva îşi educă spartanii copiii mai bine decît o poţi face tu? Te învoieşti să spunem că e aşa? HIPPIAS Cum o să mă învoiesc? e SOCRATE Atunci din două una: ori nu ai fost în stare să-i convingi pe tinerii spartani că luînd lecţii cu tine ar progresa întru virtute mai mult decît dacă ar face-o cu părinţii lor. Socrate. iar tu putînd să le fii de folos ca nimeni altul.

prietene. numai că oamenii nu prea au obiceiul să vorbească aşa.d ajuns pentru cetate sau este în folosul ei? HIPPIAS Cred că este făcută spre folosul ei. căci am impresia că ceea ce spui este în favoarea mea şi nu văd de ce te-aş contrazice. HIPPIAS Sînt de acord cu tine. nici nu vor să audă de aşa ceva. nu? HIPPIAS Ai dreptate. aşa este. nu ca fiind cel mai mare bine pentru cetate o fac? Căci fără o lege bună nu poţi guverna un stat. Tu ce crezi? HIPPIAS Potrivit unei vorbiri riguroase. tu ştii să le distingi HIPP1AS MAIOR 213 cu cea mai mare fineţe. vreau să spun despre valoarea literelor şi a silabelor. Şi culmea. adică despre cele ce se petrec cu stelele şi fenomenele cereşti. asta o fac tocmai ei care trec drept cei mai pătrunşi de spiritul legii! îmi spui însă că te laudă. şi că se bucură ascultîndu-te. SOCRATE Aşadar. pentru spartani ar fi mai avantajoasă. e Socrate. preabunule? . numai că atunci cînd este rău alcătuită. de asemenea. HIPPIAS Cîtuşi de puţin. SOCRATE Atunci le place să le vorbeşti despre geometrie? HIPPIAS Nici atît. Hippias. că cele ce sînt mai avantajoase sînt mai potrivite legii? HIPPIAS Am spus-o. Socrate. după tine. educaţia pe care le-ai 285 a 212 PLATON da-o tu. şi cred că pe bună dreptate. SOCRATE Deci cu atît mai puţin sînt dispuşi să te suporte vorbindu-le despre calcul. SOCRATE Deci lucrurile stau aşa cum cred cei ştiutori? HIPPIAS întocmai. SOCRATE Nu cumva le vorbeşti atunci despre d acele lucruri pe care. de asemenea. SOCRATE Nu cred însă cei ştiutori că ceea ce este cu adevărat avantajos pentru toţi oamenii este mai potrivit legii decît ceea ce nu este avantajos? Sau nu eşti de aceeaşi părere? HIPPIAS Ba sînt. a ritmurilor şi armoniilor? HIPPIAS Despre ce fel de armonii şi litere. în faţa unei mari descoperiri: spartanii contravin legii. SOCRATE Cei mulţi sînt cei care cunosc adevărul? HIPPIAS Evident că nu. asta în cazul că într-adevăr ei vor trage cu mult mai multe foloase de pe urma ta. ca să zic aşa. şi cu toate că ar veni din partea unui străin. SOCRATE Care oameni. HIPPIAS Desigur că aşa se va întîmpla. este mai potrivit legii ca fiii spartanilor să fie educaţi de către Hippias şi mai neconform cu ea să fie educaţi de către părinţii lor. atunci ei nu împlinesc nici legalitatea şi nici legea. SOCRATE Iar dacă cei care se-apucă să facă legi nu ajung să le facă şi bune. SOCRATE Nu spui tu. căci cei mai mulţi dintre ei nu ştiu nici să numere. potrivit spusei tale. îi pricinuieşte şi neajunsuri. întrucît nu îţi dau bani şi nu ţi-i lasă în grijă pe fiii lor. Socrate. legea este un ne. pe Zeus. ea ar trebui preferată celei din partea locului. dar pe zei. Hippias. SOCRATE Cum adică? Cei care fac legea. spartanii contravin legii. HIPPIAS Nici vorbă de calcul. SOCRATE Atunci. SOCRATE Iată-ne deci. dintre toţi. HIPPIAS Aşa spun.SOCRATE După tine. Hippias? Cei ştiutori sau cei ignoranţi? HIPPIAS Cei mulţi. despre ce anume le vorbeşti? Este clar că despre lucrurile pe care tu c le cunoşti cel mai bine. b SOCRATE Rezultă că.

Hippias. pentru ca apoi să merg din nou la cel care mi-a pus întrebarea şi să reîncep lupta. Hippias! De l-am putea îmblînzi pe omul ăsta! Lasă-mă totuşi — şi nu văd de ce te-ar stingheri — să mă dau pe mine drept el şi. Aşa încît. Socrate. fiul lui Apemantos. Cît despre început el sună cam aşa: după căderea Troiei. te folosesc cum fac 286 a copiii cu bunicii lor. De curînd am avut un mare succes vorbindu-le despre îndeletnicirile frumoase pe care se cuvine să le aibă un tînăr. în timp ce condamnam unele lucruri ca fiind urite. în şcoala lui Pheidostratos. fierbînd de mînie. ale cetăţilor apoi. frumos vorbeşti. împreună cu alte multe lucruri demne de auzit. pentru că tocmai mi-am adus aminte. ai picat cum nu se poate mai bine. iar pe altele le lăudam ca frumoase. cînd nu se mai satură să-i asculte povestind. ca să zic aşa. dragul meu. bine alcătuit şi în general şi în privinţa alegerii cuvintelor. în cîte-va cuvinte măcar. Rămînînd singur. dar atunci care sînt acele lucruri pe care ei le ascultă cu plăcere şi pentru care te laudă? Spune-mi tu. de va vrea zeul. vă voi asculta mai întîi cu luare-aminte. ca un prost ce mă aflu. să facem cum îţi spun. eu să aduc obiecţii. De curînd. care lucruri sînt frumoase şi care urite? Ia să vedem. Socrate. ai putea să-mi spui ce-i frumosul?\Eu. 287 a SOCRATE Pe Hera. b Vorbeşte apoi Nestor dîndu-i lui Neoptolem felurite îndrumări de toată frumuseţea. HIPPIAS Despre zămisliri le-am vorbit.SOCRATE Bine. Neoptolem îl întreabă pe Nestor care anume sînt îndeletnicirile frumoase ce-l pot face pe un tînăr să devină stimat. m-am încurcat tare rau şi nu izbuteam cu nici un chip să-i răspund cum trebuie. Iată de ce. din cauza lor. fii bun şi desluşeşte-mi următoarea problemă. HIPPIAS Nu te sfii. pe măsură ce tu răspunzi. lucrul îţi este cunoscut. cum spu-e neam. HIPPIAS Sigur că nimeni. într-un cuvînt. HIPPIAS Aşa e. Socrate. tot ce priveşte originile — iată ce le face o nespusă plăcere. SOCRATE Că tare frumos mai vorbeşti. SOCRATE Pe Zeus. Hippias! Ei bine. ale eroilor şi oamenilor obişnuiţi. HIPPIAS Pe Zeus că-i o nimica toată. şi nici nu merită atîta bătaie de cap. Ai grijă să fii şi tu de faţă şi să-i aduci şi pe alţii în stare să preţuiască cele auzite. hai să încerc ca . căci discursul este fără cusur compus. m-am văzut obligat să învăţ pe dinafară şi să mă ocup de e toate cîte au legătură cu lucrurile de soiul ăsta. Hippias. Şi pe bună dreptate m-au lăudat. că prima oară cînd mă voi întîlni cu unul dintre voi înţelepţii. Eudicos. Ştii poate că mie îmi este oarecum mai la îndemînă să fac obiecţii. Acesta este discursul 214 PLATON HIPPIAS MAIOR 215 pe care l-am ţinut acolo şi pe care am de gînd să-l reiau şi aici peste trei zile. nu d pot să-ţi spun cu ce ton arogant: „Da de unde ştii tu. pentru că eu singur nu-mi dau seama. numai ce îl aud pe unul dintre ei că mă întreabă. nu ştiam că stăpîneşti tehnica memorării. SOCRATE Aşa deci? Uite. lămureş-te-mă deci aşa cum trebuie ce este frumosul şi încearcă să-mi explici totul amănunţit ca să nu mai păţesc altă ruşine şi să-şi bată joc de mine omul acela. cu gîndul că am să învăţ mai temeinic. mare noroc ai avut că spartanii nu ţi-au cerut tot şirul arhonţilor noştri de la Solon încoace! Ştiu că ai fi avut ce învăţa pe dinafară! HIPPIAS Da de unde. şi pentru tine-i o nimica toată faţă de altele multe cîte le ştii. m-am pomenit într-o mare încurcătură. Altminteri tot ce ştiu eu n-ar face doi bani. Acum înţeleg eu cu adevărat de ce le face spartanilor atîta plăcere să te asculte! Fiindcă ştii o grămadă de lucruri. Căci. Dacă n-ai deci nimic împotrivă. SOCRATE Aşa voi face. SOCRATE Am să pricep atunci cu atît mai uşor şi nimeni n-o să-mi mai vină de hac. voi căuta să înţeleg şi-mi voi băga lucrurile bine în cap. este cel care m-a rugat c să vorbesc. supărat foc pe mine. nu încetam să mă mustru şi îmi ziceam. pentru că şi tu mă îndemni. Socrate. Socrate! Numai o singură dată să aud cincizeci de nume şi le şi ţin minte. pe Zeus. în felul acesta deprînd şi eu mai lesne învăţătura ta. îţi spuneam doar că nu-i vorba b de cine ştie ce lucru şi că te-aş putea învăţa să faci faţă la altele cu mult mai grele. Dar acum. fără îndoială. stînd de vorbă cu cîţiva cunoscuţi.

de-a dreptul strălucit. să zicem că aşa este. aşadar. nu?" Iar eu ce voi răspunde? Că o fată frumoasă este frumoasă. îmi va răspunde el. oare cele ce-s drepte. Socrate. va adăuga el. ca şi cum el te-ar întreba. străinule. nu sînt simple vorbe. SOCRATE „Dreptatea deci este un lucru real?" HIPPIAS Desigur. HIPPIAS Acum înţeleg.Aşadar. Aş vrea totuşi să-mi pot reaminti mai lesne ceea ce spui. Dacă 288 a am să-i răspund şi eu la fel. HIPPIAS Spune-mi. înseamnă că îi voi spune exact ce trebuie şi că nu o să mai aibă nimic de zis? HIPPIAS Cum să mai aibă. îi voi arăta ce este frumosul şi n-o să mai aibă nimic de zis. SOCRATE „Iar frumosul este şi el un lucru real. este clar că tu ştii mai bine. aş spune chiar. tocmai pentru că există ceva prin care lucrurile sînt frumoase? b HIPPIAS Crezi. atunci ce anume este frumosul ăsta?" HIPPIAS După cît înţeleg. Socrate. toate cîte sînt frumoase. dacă i-ai ţine lui discursul despre care-mi vorbeai. nu? SOCRATE Nu asta cred că cere. Hippias. cel cu îndeletnicirile frumoase. Dar ce-i cu asta? SOCRATE „Spune-mi. Totuşi. Dar o iapă frumoasă nu este ceva frumos. aceasta urmează să o vedem. va fi şi ridicol. după cum bine ştii." HIPPIAS Sigur că există.punînd întrebări. HIPPIAS Şi care e mă rog deosebirea? SOCRATE Ţi se pare că nu e nici una? HIPPIAS Nici una. iar toate cîte sînt bune. după ce ai termina ce aveai de spus. prin bună- tate?" HIPPIAS Cum altfel? SOCRATE „Şi ele există cu-adevărat. nu prin dreptate sînt drepte?" Răspunde. este. ci ce este frumosul. cel care întreabă îţi cere să afli ce este frumos. HIPPIAS Răspund că prin dreptate. întocmai. . fii puţin mai atent: el nu te în-e treabă ce este frumos. SOCRATE Oricum. SOCRATE . nu?" HIPPIAS Este. sînt frumoase prin însuşi frumosul. că ai răspuns tare frumos. Hippias. Iată totuşi ce-mi va răspunde şi mă gîndesc să-ţi spun şi ţie. ci ce este frumosul. cînd toţi cei de faţă ar fi de aceeaşi părere şi nu s-ar da în lături să întărească prin spusa lor că ai dreptate? SOCRATE Bine. Socrate: toate aceste lucruri pe care le numeşti frumoase nu ar fi frumoase decît dacă frumosul însuşi există cuadevărat. dragul meu. Căci el o să mă întrebe cam în felul următor: „Ia răspun-de-mi. ştiu foarte bine. Căci nu vom îndrăzni să afirmăm că frumosul nu este frumos. Aşadar. Hippias? Desigur că iapa cea frumoasă este ceva frumos. Socrate. şi dacă e să vorbim drept. Căci frumosul. SOCRATE „Aşadar şi cei înţelepţi sînt înţelepţi prin înţelepciune. să-i ţin locul omului nostru pe cît îmi stă mie în putere. Socrate. nu-i aşa?" 216 PLATON HIPPIAS MAIOR 217 d HIPPIAS Prin însuşi frumosul. din moment ce chiar zeul a lăudat-o în oracolul său?" Ce c vom spune. o fată frumoasă. SOCRATE Jur pe cîine. minunatule. că va mai încerca să nege că frumosul este ceea ce spui tu? Sau că dacă ar face-o nu va fi ridicol? SOCRATE Că va încerca. Hippias. el s-ar grăbi să întrebe înainte de toate tocmai despre c frumos — căci îi ştiu obiceiul — şi ar începe astfel: „Străine din Elis. Dacă încercînd. SOCRATE „Eşti încîntător.

SOCRATE Dar stai să vezi ce va urma: „Ce spui. care a fost întrebarea mea?" Iar eu voi spune că m-a întrebat ce este frumosul însuşi. Socrate: acest obiect. nu ar păţi acelaşi lucru ca atunci cînd pune alături oalele de fecioare? Nu ne apare atunci cea mai frumoasă fată ca fiind urîtă? Şi Heraclit al tău nu tot la asta se referă cînd spune că «cel mai înţelept dintre oameni comparat cu un zeu nu-i altceva decît o maimuţă şi în privinţa înţelepciunii. Socrate. înţeleptule? HIPPIAS MAIOR 219 HIPPIAS Dinspre partea mea.HIPPIAS Aşa e. 289 a SOCRATE înţeleg deci.'rotundă şi bine arsă. nu? HIPPIAS Chiar aşa. Socrate? Dacă cineva ar compara neamul fecioarelor b cu cel al zeilor. căci mă iau după firea lui şi ştiu prea bine ce va spune: „Dar despre o preafrumoasă oală de lut. în Elis. le face să pară frumoase. atunci el va izbucni în ris şi va spune: „îţi aminteşti. sau ce mă sfătuieşti să spun. o fată şi faţă de toate celelalte lucruri frumoase. trebuie să admitem că ea este ceva frumos. Hippias. Hippias. Pot e spune că omul ăsta al tău e-un prost care n-are nici cea mai mică idee despre lucrurile frumoase. E drept că zeul însuşi a spus-o. în ce mă priveşte îmi pregătesc un răspuns provizoriu. ieşită din mîna unui meşter bun ar fi netedă. răspunsul pe care mi l-ai dat ar fi fost foarte bun. dragul meu? Oare ea nu este ceva frumos?" HIPPIAS Dar bine. SOCRATE „Buun! va relua el. va rămîne cu gura căscată şi nu-i va mai arde de obiecţii. îngrijit lucrat. trebuie să-i răspundem omului. dacă asta vrea el să afle. cît de dificil e şi cît de greu se lasă convins. cine-i acest om? Ce d grosolan trebuie să fie cineva pentru a folosi cuvinte atît de vulgare într-o problemă atît de delicată! SOCRATE Aşa-i el. cum sînt cele frumoase. Socrate. Hippias. ce părere ai. o oală frumoasă este ceva frumos? Răspunde!" HIPPIAS Iată cum cred eu că stau lucrurile. Căci altfel. după cum spune înţeleptul Hippias?» Am spus bine. Hippias. nu?" Voi recunoaşte că da. Căci e-adevărat că faţă de zei neamul oamenilor nu este frumos. cum e am putea spune că ceea ce este frumos nu este frumos? HIPPIAS Nicicum. este într-adevăr ceva frumos. este un tip vulgar. nu-l interesează decît adevărul. va continua el. Socrate. Nu are rafinament. Dacă oala cu pricina. atunci cînd îi adaugi aur. . ce anume este deopotrivă frumos şi urit. Hippias? HIPPIAS Fireşte că da. Socrate? c SOCRATE Dacă vom admite că aşa este. Dar dacă îi vei răspunde că frumosul pe care-l caută el nu-i altceva decît aurul. Dar acum nu ştiu dacă mai poţi crede că frumosul în d sine — acea formă care adăugată unui lucru îl împodobeşte şi-l face să pară frumos — este o fată. 218 PLATON SOCRATE . SOCRATE După care el va spune. Hippias. iar la noi. un lucru care la prima vedere pare urit devine frumos aşa împodobit cu aur cum este. Socrate.Aşadar. tare izbutite — deci dacă la o astfel de oală s-ar referi el. că trebuie să-i răspundem cam aşa: „Oare nu ştii. ca să te citez pe tine. nimic mai simplu decît să-i răspunzi ce este frumosul care împodobeşte toate celelalte lucruri şi care. Şi totuşi. chiar acest lucru. Ce spui acum de-o liră frumoasă? Nu este şi ea ceva frumos?" O vom recunoaşte. va continua el. Socrate. că este un lucru deopotrivă frumos şi urît. Socrate." HIPPIAS Dar. că «cea mai frumoasă dintre maimuţe este urîtă în comparaţie cu neamul oamenilor» şi că «cea mai frumoasă dintre oale este urită în comparaţie cu neamul fecioarelor». „Şi întrebat fiind ce este frumosul — va adăuga el — ai răspuns. adăugat acestora. că cea mai frumoasă fată este urită în comparaţie cu zeiţele? HIPPIAS Cine ar spune că nu-i aşa. SOCRATE „Dacă te-aş fi întrebat de la început. există într-adevăr cai frumoşi. Căci ştim cu toţii că. ai răspuns foarte bine. şi a frumuseţii şi a tuturor celorlalte»?" Să acceptăm atunci. cu două toarte. după cum bine zice vorba lui Heraclit. bine. SOCRATE N-ai idee ce om e ăsta. dar în general el nu este demn de a fi judecat astfel faţă de un cal. de cîte douăzeci de litri. un cal sau o liră.

am să spun. ori de cîte ori este vorba de o potrivire. prietene. că lingura de lemn este mai potrivită decît 291 a cea de aur. Hippias! însă noi. într-adevăr. îmi este indiferent dacă am de-a face cu un b asemenea om. una de aur sau una din lemn de smochin?" e HIPPIAS Pe Heracles.Atunci de ce n-a făcut din fildeş şi culoarea ochilor." Ei bine. cred.b dias n-avea habar de frumosul de care vorbeşti tu?" Iar eu: „De ce mă întrebi?" „Fiindcă el nu i-a făcut Atenei nici ochii. pentru că tot nu-l cunoşti.HIPPIAS Cum vine asta. neştiind că aurul este cel care face ca toate lucrurile să devină frumoase atunci cînd sînt împodobite cu el. cînd eşti aşa de frumos îmbrăcat şi încălţat. ce-i vom răspunde la toate astea. HIPPIAS în orice caz. cea de aur ne-ar pricinui toate aceste neajunsuri. ia spune-mi: nu-i aşa că datorită fildeşului şi aurului lucrurile devin frumoase ori de cîte ori e vorba de o potrivire şi urîte atunci cînd potrivirea nu există?" Vom admite sau nu? HIPPIAS Vom admite că are dreptate şi că este frumos ceea ce se potriveşte în fiecare caz. mai potrivită. prietene. de vreme ce e vorba de o nepotrivire. căutînd. SOCRATE Bine. So-crate? Nu vrei să-mi spui şi mie cine este? SOCRATE Ţi-aş spune degeaba. acum ştiu că este un ignorant. este clar deci că a dat greş din ignoranţă. ce lingură o să i se potrivească mai bine. o să continue el. îi vom spune că Fidias a procedat excelent. noi ce vom spune? Care dintre linguri se potriveşte mai bine fierturii de legume şi oalei? Sau este clar că cea de lemn? Căci ea dă legumelor un gust mai bun şi totodată. SOCRATE „Iar atunci cînd nu-i vorba de potrivire. Lămureşte-mă deci din vreme şi răs-punde-mi spre binele meu. Pentru că şi fildeşul este un lucru frumos. o cît mai mare potrivire a ei cu fildeşul? Sau poate şi-o piatră frumoasă este ceva frumos?" O să spunem că este. că e un lucru urit. nici restul feţei. cel mai frumos —. aşa încît vom spune. nu-i aşa că este şi mai frumoasă? Pentru că tu însuţi ai recunoscut că ceea ce este potrivit este mai frumos decît ceea ce nu este . altminteri se face de ris! 290 a SOCRATE Păi uite. ci dintr-o piatră anume. crezi că Fidias este un artist de duzină?" „Departe de mine gîndul ăsta". în schimb. o să re-înceapă el. Eu unul nu aş sta însă de vorbă cu un om care pune astfel de întrebări. de a stinge focul şi de a-i lipsi pe cei care aşteaptă să fie serviţi de o mîncare delicioasă.Aşadar. HIPPIAS Este. Numai că el. ba şi stimat de toţi grecii pentru ştiinţa ta. tu care le ştii pe toate. dar pe deasupra o să-şi bată joc şi o să spună: „Măi prostănacule. HIPPIAS Şi bine ai să faci. SOCRATE Este un pisălog. cînd pui la fiert oala cea frumoasă despre care vorbeam adineauri. „Căci dacă lingura de lemn este mai potrivită decît cea de aur. ce fel de om este ăsta. înlăturăm pericolul de a vărsa legumele. în schimb. va spune el. atît cît era cu putinţă. pentru că nu se cade ca tocmai ţie să ţi se împuie capul cu astfel de vorbe. Socrate. o să continue el. Socrate? Dar e obligat să accepte adevărul. să luăm răspunsul ăsta. nu?" Să spun că aşa e sau nu? HIPPIAS Trebuie să te învoieşti că aşa e. Socrate. Hippias? HIPPIAS Sigur că o să spunem. într-adevăr. nici braţele şi nici 220 PLATON HIPPIAS MAIOR 221 picioarele din aur — dacă aurul ar fi. SOCRATE Ai dreptate. SOCRATE . d SOCRATE „Ei bine. după ce recunosc că Fidias este un bun artist: „Şi crezi că Fi. plină cu tot felul de bunătăţi. Asta în cazul că nu ai tu altă părere. SOCRATE . Mie. nu numai că nu-l va accepta. cum spui. ci din fildeş. cu ea neputînd sparge oala. Hippias? c HIPPIAS Nu mi se pare greu de răspuns.

dacă vrei. şi totuşi. fie că e vorba de-o piatră. HIPPIAS Ei bine. sănătos şi stimat de toţi grecii. Hippias! Ce răspuns minunat. So-erate. asta dacă nu cumva scap de el luînd-o la fugă. îndepărtîndu-te atît de întrebare?" „Cum adică?" am să răspund eu. SOCRATE Nu cred că pe nedrept." Nu va trebui atunci să recunoaştem. SOCRATE întocmai. HIPPIAS Atunci încep să cred şi eu că pe bună dreptate. să ajungi la adinei bătrîneţi e după ce ţi-ai înmormîntat părinţii aşa cum se cuvine şi să fii la rîndu-ţi înmormîntat cu pompă şi onoruri de către fiii tăi. că cea de lemn. Hippias. Căci dacă se mulţumeşte să rida fără să aibă nimic de spus. De data asta m-ai înţeles cum nu se poate mai bine. va relua el. de-un . Socrate. 292 a înseamnă că ride chiar de el. Socrate. „Ia spune-mi. pe Hera. acela care adăugat oricărui lucru îl face să de-vină frumos. Hippias. HIPPIAS Deci va da socoteală că te-a lovit pe nedrept. SOCRATE Se poate întîmpla şi astfel. că lingura de lemn este mai frumoasă decît cea de aur? HIPPIAS Vrei să afli. Căci mi se pare că tu cauţi să afli ce este frumosul acela care nicicînd. cel mai frumos lucru e să fii bogat. tare o să mai încerce să mă ciomăgească. niciunde şi nimănui nu-i poate părea urît. Trebuie totuşi să ţii seama că dacă îi voi spune că frumosul este aurul. HIPPIAS Va fi un ris neinspirat. SOCRATE Am să-ţi spun aşa cum am făcut şi pînă acum. Iar el: „Uite aşa! Nu eşti în stare să ţii minte că te-am întrebat ce este frumosul în sine. pe omul nostru tot nu-l dăm gata.potrivit. ba află că de astă dată o să rîdă de noi cu şi mai mare poftă. oriunde şi pentru oricine. HIPPIAS Ce vrei să spui? SOCRATE Vreau să spun că dacă se intîmplă să aibă la îndemînă o bîtă. admir la tine bunăvoinţa cu care. SOCRATE Mă uluieşti. ascultă! Şi să ştii că dacă şi de astă dată mai rămîne loc pentru vreo obiecţie. şi tot de el vor rîde şi cei de faţă. cred că pe bună dreptate mă va ciomăgi. atunci cum se face că din ultimul nostru răspuns nu rezultă că aurul este mai frumos decît lemnul de smochin? Ce spui acum că este frumosul? d HIPPIAS Ara să-ţi spun. Hippias. se poate ca la acest răspuns să nu se mulţumească doar să rida. Ai de gînd să accepţi un răspuns? HIPPIAS Ar fi nedemn de mine să nu accept. am să spun că nu sînt bun de nimic! SOCRATE Dar zi o dată. în numele zeilor! HIPPIAS Susţin deci că oricînd. căci dacă-i răspund cum mă îndemni tu. Socrate. de vreme ce chiar tu poţi gîndi una ca asta. stăpînul tău? Făcînd una ca asta nu va fi dus la judecată şi condamnat? Sau poate în cetatea voastră nu există lege şi oamenilor le este îngăduit să se lovească unii pe alţii cînd le vine cheful? SOCRATE Nici vorbă să fie îngăduit aşa ceva. după cît îţi stă ţie în putinţă. crezi că mănînci bătaie degeaba? De ce vii să-mi cînţi un ditiramb în halul ăsta de fals. 222 PLATON HIPPIAS MAIOR 223 SOCRATE Acum spune-mi ce aveai adineauri în minte. îmi sari într-ajutor! Din păcate. aşa încit să scapi de vorbăria lui? SOCRATE Sigur că vreau. HIPPIAS Cum asta? Dar cine-i omul ăsta. totuşi nu înainte de a c afla ce ara să-i spun: care dintre cele două linguri despre care vorbeam este mai potrivită şi totodată mai frumoasă? HIPPIAS Răspunde-i atunci. în felul acesta am să fiu scutit să-ţi adresez ţie vorbele urîte şi necuvincioase pe care el mi le spune. după cum presimt eu. ce să-i răspunzi că este frumosul. măreţ şi vrednic de tine! Şi. adică dîndu-mă pe mine drept el. SOCRATE Pot să-ţi spun şi de ce anume cred eu că dînd un astfel de răspuns m-ar ciomăgi pe drept? Sau poate vrei şi tu să mă loveşti fără să asculţi.

Socrate. din ce spui tu. Vezi dacă nu cumva frumosul 226 PLATON . de parcă i s-ar face milă de stîngăcia şi neştiinţa mea. ba chiar ceva mult mai caraghios: căci ceea ce este frumos pentru unii." HIPPIAS Evident. Şi iată că nu te-arăţi a fi încă în stare. Cîte-odată însă. încetează o dată cu răspunsuri de felul ăsta! Nu vezi cît sînt de naive şi uşor de înlăturat? Mai degrabă fă bine şi vezi dacă nu e cumva frumosul este tocmai ce nu voisem noi să luăm de bun mai înainte cînd spuneam că aurul este frumos atunci cînd se potriveşte şi urit cînd nu se potriveşte. la fel face. de un om sau de-un zeu. îmi spune el ce este frumosul. Socrate? SOCRATE Am să te lămuresc pe dată. SOCRATE „Dar străinul ăsta al tău din Elis ţi-a spus poate că şi pentru Ahile frumosul înseamnă să fie înmormîntat după înaintaşii săi? Şi pentru strămoşul său Eac. HIPPIAS Ce vrei să spui. omule. căci frumosul este totdeauna frumos. cînd spui că este frumos pentru oricine şi oricînd să fii înmormîntat de urmaşi şi să-ţi în-mormîntezi părinţii. SOCRATE „Şi poate acesta este şi cazul tău." Acestea şi altele asemeni mi le va reproşa. cu alte cuvinte. dacă e să ne gîndim la eroi. SOCRATE . nu?" HIPPIAS Sigur că da! SOCRATE ." HIPPIAS Mie aşa mi se pare. HIPPIAS A şi fost. Şi despre orice altceva s-ar întîmplă să mă întrebe sau să vină vorba. ceea ce pînă acum nu ai spus: că faptul de a fi înmormîntat de către urmaşi după ce ţi-ai înmormîntat la rîndu-ţi părinţii se întîmplă să fie. Dardanos şi Zethos acesta este un lucru groaznic. Cam aşa îmi vorbeşte. de orice îndeletnicire manuală sau spirituală? Eu întreb ce este însăşi frumuseţea. pentru Tantal. uneori şi pentru c unii.Aşadar. Socrate. să-mi spui ce anume este frumosul. despre un frumos care ar fi acelaşi pentru oricine oricînd." Tu ce zici? Te superi dacă vorbesc aşa? HIPPIAS Află. SOCRATE „Ţi se pare. în timp ce pentru Pelops şi toţi ceilalţi născuţi din muritori. se pare că acest lucru nu poate fi frumos pentru toată lumea. dacă am să-i răspund cum mă îndemni tu. HIPPIAS MAIOR 225 SOCRATE „îi aveai în vedere doar pe cei născuţi din muritori. tot asta înseamnă? La fel şi pentru 293 a ceilalţi cîţi s-au mai născut din zei şi pentru zeii înşişi?" HIPPIAS Ce tot spui tu acolo? întrebările omului ăstuia sînt de-a dreptul nesăbuite! SOCRATE Cum aşa? Dar să-i răspunzi că lucrurile stau astfel este mai puţin nesăbuit? HIPPIAS Poate. decît de tine!" Nu-i aşa. rezultă că. Hippias. „Măi inspira tule. nici minte să priceapă. că frumosul este şi va fi pentru oricine ceea ce am spus deja că este. cerin. în măsura în care erau copii de zei. de cele mai multe ori.d du-mi apoi doar părerea. că nu te-ai supăra pe mine. Aşa încît s-a petrecut acum exact ce se întîmplase şi cu fata şi oala. şi pe bună dreptate.Aşadar a şi fost?" va continua. nu? o să adauge el. un lucru urît. Sau poate Heracles şi toţi pe care i-am pomenit adineauri nu făceau parte dintre aceştia?" HIPPIAS Dar eu nu vorbeam despre zei! b SOCRATE „Nici despre eroi pe cît se pare. unul frumos. Hippias. dacă auzind toate astea mi s-ar face frică şi aş răspunde: „Dar bine. lipsit de pietate şi urit. nu este şi pentru alţii. SOCRATE „Ceea ce este şi va fi. Şi eu l-am întrebat tot aşa cum mă întrebi tu pe mine. Hippias este cel care e m-a învăţat să definesc astfel frumosul. îmi va replica el. va observa el atunci.lemn." HIPPIAS Nici despre ei. şi cred că strigînd în gura mare m-aş face mai degrabă înţeles de către o piatră de 224 PLATON moară care n-are nici urechi să audă. îmi va spune el. tot astfel şi pentru toate celelalte cazuri cînd el intră în joc.

ca nu cumva să ne înşelăm. Tu ce crezi. iată. n-am încotro şi încuviinţez cele spuse de el. să fie oare această potrivire esenţa frumosului? HIPPIAS N-am nici cea mai mică îndoială. chiar dacă nu par a fi. aşa cum singur mărturiseşti. fie ele legi sau obiceiuri. Şi aceasta se întîmplă fie că-i vorba de discuţii de rînd sau de dezbateri publice. căci potrivirea. de care altminteri ai putea lesne ride. cum spuneam adineauri. tocmai felul ei de a fi. face ca lucrurile să fie şi totodată să pară frumoase. face mai degrabă ca un lucru să pară. nici alta? HIPPIAS Eu cred că-l face să pară frumos. HIPPIAS Cred că mai degrabă nu se ştie nimic exact. HIPPIAS Pe Zeus. HIPPIAS Trebuie. trebuie să aflăm definiţia a ceea ce face ca lucrurile c să fie cu adevărat frumoase. SOCRATE Urmăreşte-mă atunci: spuneam că po-294 a trivirea. HIPPIAS însă potrivirea. încît potrivirea. aşa cum toate lucrurile mari sînt mari printr-un plus al lor. atunci ea este o simplă înşelătorie cu care frumosul nu are nimic comun. Ce ne vom hotărî deci să spunem: că potrivirea face ca lucrurile să pară frumoase sau că le face să fie într-adevăr? HIPPIAS Eu cred că doar le face să pară. 295 a SOCRATE Şi totuşi. o dată intrată în joc. aşadar. Acum însă nu prea văd cum ar putea esenţa frumosului să rezide în această potrivire. 228 PLATON SOCRATE Cum aşa? înseamnă atunci că ştiinţa noastră despre frumos se duce şi ne scapă. şi mie mi se pare nespus de ciudat. decît să fie în realitate frumos. face ca obiectul respectiv să pară frumos sau îl face să fie frumos? Sau poate nici una. Tot aşa facem şi noi cînd întrebăm ce ar putea fi frumosul acela datorită căruia lucrurile devin frumoase. dacă este acel ceva care face ca lucrurile să fie frumoase. pare mult mai frumos. noi . dar iată că ea nu este şi acel ceva care le face totodată să pară astfel. căci atunci cînd un om. sînt şi par astfel oricînd şi în mintea tuturor? a Sau că. SOCRATE Dacă potrivirea face ca lucrurile să pară doar. îşi pune haine şi încălţări care-l prînd. SOCRATE Ce vom spune.este tocmai această potrivire. de fiecare dată. căci datorită lui sînt ele mari. So-crate. dimpotrivă. dar şi par astfel dacă ceea ce le face să pară frumoase este deopotrivă prezent? HIPPIAS întocmai. în timp ce o aceeaşi cauză nu ar putea face ca vreun lucru să pară şi totodată sdjîe frumos: frumos sau orice altceva. Iar dacă potrivirea este ceea ce e le face să pară frumoase. lucrurile nu ar sta astfel dacă ceea ce pare n-ar fi despărţit de ceea ce este în realitate. să nu ne dăm încă bătuţi! Eu parcă tot mai nădăjduiesc să dăm cumva ochi cu frumuseţea însăşi. Socrate. SOCRATE înclini deci să crezi că lucrurile cu adevărat frumoase nu numai că sînt. fie că par. Socrate. fie că nu par astfel. . este însuşi frumosul pe care-l căutăm noi. Or. SOCRATE Or. Socrate. nevenindu-mi nimic altceva în minte. potrivirea ne-a apărut acum ca nemaifiind frumosul. indiferent de felul cum HIPPIAS MAIOR 227 par. atunci ea nu mai este frumosul pe care-l căutăm noi. de vreme ce. Iată ce se cuvine să căutăm dacă vrem să aflăm ce este frumosul. atunci cînd există. şi nu să fie mai frumoase şi în realitate. Iar ele n-ar fi despărţite dacă potrivirea ar fi frumosul însuşi şi ar face ca lucrurile să fie într-adevăr frumoase şi totodată să pară astfel. Hippias? Că toate cîte sînt cu adevărat frumoase." Ei bine. SOCRATE Eu zic că e totuşi cazul să vedem cum stau lucrurile. Căci acesta face ca un lucru să fie cu adevărat frumos. Socrate. prietene. ea nu-i dă voie să pară aşa cum este. despre ele nu se ştie nimic exact şi că tocmai în jurul lor se nasc neînţelegeri şi dispute. fireşte. şi nu ea se dovedeşte a fi cea b pe care o căutăm noi: realitatea datorită căreia toate lucrurile frumoase sînt frumoase.

Iar despre ceea ce este folositor noi spunem că este frumos tocmai în măsura în care este folositor. cocoşul. calul. alcătuirii şi stării în care se află. în timp ce unul incapabil de a produce este inutil? HIPPIAS întocmai. servind unor e scopuri anume şi în împrejurări anumite.HIPPIAS în ce mă priveşte. aşa potrivit cum se arată pentru alergări şi lupte. HIPPIAS MAIOR 229 SOCRATE Tot astfel spunem şi despre trup că este frumos. Nu-i aşa? HIPPIAS Ba da. SOCRATE Avem acum dreptate să afirmăm că utilul este frumosul prin excelenţă? HIPPIAS Avem. Ştiu bine că dacă m-aş retrage cîteva clipe şi-aş reflecta intens. este utilul. cu situaţia. SOCRATE Este deci putinţa un lucru frumos. în sfîrşit. Drept care fă bine şi ascultă următoarea definiţie: spun că frumosul — însă urmăreş-te-mă cît se poate de atent ca nu cumva s-o iau razna —. SOCRATE Aşadar. şi urit. nu sînt ochii care nu pot să vadă. care cu patru roţi sau nave. de fapt. ţi-aş da un răspuns mai exact decît orice exactitate! SOCRATE Nu spune vorbe mari. Hippias. îi spunem acelui obiect care în toate aceste privinţe se dovedeşte a nu fi de folos. animalele apoi. Şi iată ce am în vedere cînd afirm una ca asta. obişnuim să spunem. gîndindu-ne la unul şi acelaşi lucru. Nu eşti de aceeaşi părere. ci aceia care o pot face şi care folosesc tocmai la văzut. ca şi pînă acum. cum să îl faci dacă nu eşti în stare? SOCRATE Dacă ne gîndim. Dacă îi dăm de capăt. să nu mai vorbim de tot d soiul de ustensile. nu te-aş mai plictisi apoi tot descosîndu-te despre ceea ce ai des-c coperit singur. prin însăşi această putinţă este şi util. nu crezi . prepeliţa. SOCRATE Nu-i rău deloc ce spui. Socrate. Căci ce poate fi mai frumos decît să deţii puterea în treburile publice şi să iei decizii în propria ta ţară? în schimb nu există nimic mai urit decît neputinţa în astfel de treburi. rogu-te. pînă şi obiceiurile şi legile — pe toate le numim frumoase. va fi cum nu se poate mai bine. iar tu. şi toate ne 296 a fac dovada acestui fapt. Socrate. lăsîndu-mă. pentru că mă cuprînde teama gîndindu-mă la vorbele noastre. fie ele negustoreşti sau de război. b sătul de atîta hărţuială. numai lucruri rele. nu mă îndoiesc deloc. nu înseamnă că ştiinţa este tot ce poate fi mai frumos. să nu-şi ia tălpăşiţa de tot. Mai gîndeştete însă că dacă am găsi răspunsul împreună. eu mă voi împăca. Socrate. dacă nu. dacă vrei. dar hai să vedem împreună cum se prezintă situaţia: se poate să faci un lucru fără să ştii să-i faci şi totodată fără să fii în stare să-l faci? HIPPIAS Sigur că nu. pe toate le numim frumoase. frumosul deci. vei găsi cu uşurinţă răspunsul. de faţă cu mine. toate instrumentele folosite în muzică şi în alte arte. lucrurile stînd astfel. Dar ce tot îndrug? Căci nu mă îndoiesc că tu i-ai veni lesne de hac dacă ai rămîne singur. iar neştiinţa tot ce-i mai urit? 230 PLATON HIPPIAS Ce vrei să spui. dragă prietene. ba chiar. nici nu-i aşa de greu. Frumoşi. de vreme ce de astă dată lucrurile au mers strună? SOCRATE Aş dori să fie aşa. adică cercetîndu-le pe fiecare în parte potrivit naturii. aşadar. la cei cărora nu le reuşeşte un lucru şi care apucîndu-se de o treabă. orice lucru capabil să producă ceva. Hippias! Ai văzut şi tu cîtă bătaie de cap ne-a dat pînă acum toată povestea asta! Mai bine ai grijă ca frumosul nostru. aş spune eu. Hippias? HIPPIAS Ba da. dar mai ales problemele publice. pe cînd neputinţa unul urit? HIPPIAS Sînt absolut convins că aşa e. bănuiesc. Fă-o totuşi. b HIPPIAS De ce să te temi. aşadar. pentru că. pe zei. Socrate? SOCRATE Ai răbdare. fără voia lor. fac. rămînînd singur. sau vrînd să ducă ceva la bun sfîrşit. părtaş la cercetarea ta.

atunci binele va fi produs de către frumos. HIPPIAS Sigur că nu. nu? HIPPIAS Desigur. totuşi. SOCRATE însă cauza. SOCRATE Frumosul este deci cauza binelui. nu? HIPPIAS Sigur că da. ceea ce produce nu se produce pe sine însuşi. pot tocmai da-c tontă acestei capacităţi. 297 a HIPPIAS Aşa este. SOCRATE însă avantajosul este ceea ce produce binele. SOCRATE Iar celor care fac într-adevăr. corpurile frumoase şi la fel obiceiurile frumoase. dacă le pui în joc d pentru a face ceva rău. căci n-avem cum spune că din pricina neputinţei. HIPPIAS Excelent! SOCRATE Iar de vreme ce frumosul este cauză a binelui. Socrate. de mici chiar. să le numim frumoase sau să spunem că sînt departe de a fi astfel? HIPPIAS Eu cred că numai frumoase nu sînt. fac mult mai multe rele decît bune şi greşesc fără să vrea. altul e gîndul pe care-l aveam noi în minte: că frumosul este utilul şi putinţa de a face ceva întru bine. cei care pot. SOCRATE Iar ceea ce produce. precum şi lucrurile de care te poţi folosi. le stă în putinţă să facă toate cîte le fac? HIPPIAS Da. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Aşadar. frumosul căutat. faptul de a putea un lucru. Fii puţin atent: cauza — nu ne-a apărut ea ca fiind ceea ce produce ceva? HIPPIAS Desigur. Socrate. HIPPIAS Aşa mi se pare. atunci putinţa şi utilul sînt frumosul căutat. Şi să recunoaştem că. SOCRATE Facultatea aceasta de a putea. ci obiectul produs.oare că dacă nu puteau să le facă. cauza nu poate fi cauză a cau-b zei. căci acţiunea lucrurilor frumoase şi produsul . precum şi cel de a folosi la ceva nu sînt. SOCRATE Toţi oamenii însă. de fapt. HIPPIAS Aşa este. SOCRATE Şi totuşi. e SOCRATE Dar atunci înseamnă că frumosul căutat este avantajosul. căci cauza nu poate fi cauză a cauzei. după cît se pare. dacă ar fi vorba de a putea lucruri bune şi de a fi util la realizarea lor. şi acel lucru pentru care cauza este cauză sînt două lucruri diferite. HIPPIAS Aşa este. Hippias. HIPPIAS Da. 232 PLATON HIPPIAS MAIOR 233 SOCRATE Deci una este obiectul produs şi alta cel producător. Hippias. ştiinţa şi celelalte despre care am mai vorbit sînt toate frumoase ca avantajoase. SOCRATE în cazul acesta să ne luăm rămas-bun de la gîndul că frumosul ar fi putinţa şi utilul în nedeterminarea lor. HIPPIAS Aşa este. pare-se. SOCRATE Aşadar. Acesta este şi motivul. HIPPIAS Cu cea mai mare claritate. Hippias. pentru care cercetăm cu atîta înverşunare înţelepciunea şi toate celelalte lucruri frumoase. nu le-ar fi făcut? HIPPIAS Evident. Socrate. nu e nimic altceva decît cauza. HIPPIAS Evident că aşa e. SOCRATE Iată deci că ceea ce este avantajos ne-a apărut acum ca fiind frumosul. ci a lucrului căruia îi dă naştere. HIPPIAS MAIOR 231 HIPPIAS Şi. SOCRATE Aşadar.

dacă una ca asta mai e cu putinţă. HIPPIAS Aşa se şi pare. ne încîntă privindu-le. mi se pare într-adevăr că definiţia frumosului este cum nu se poate mai bună. SOCRATE Mă tem deci că lucrurile nu stau aşa cum credeam noi. Socrate. Hippias. Şi nu este exclus să aflăm că frumosul este un fel de părinte al binelui. Hippias. adică binele. SOCRATE Pe cîine. nici frumosul nu este binele. Hippias. sînt vrednice de a fi cercetate. Aşa încît. că sîntem pe calea cea bună. însă după cum îţi e spuneam. ştiu bine că după un răstimp de gîndire voi găsi soluţia. nici obiectul produs cauză? HIPPIAS întocmai. cam în ce fel crezi 298 a că ar continua disputa? Căci oamenii frumoşi. discursurile alese şi poveştile au asupra noastră acelaşi efect. nici binele frumosul. cel mai puţin mă mulţumeşte răspunsul nostru de adineauri. frumosul? HIPPIAS Pe Zeus. sau în cazul lor este vorba de altceva? HIPPIAS S-ar putea ca amănuntul acesta să-i scape omului nostru. n-am să te pot aştepta. află că frumosul este plăcerea care desfată auzul şi văzul". şi podoabele. care nelăsîndu-mă să cred că ştiu lucruri pe care nu le ştiu. cînd de fapt noi am continua să rătăcim. dimpotrivă. pe Zeus. Socrate. cînd eram încredinţaţi că frumosul este fata frumoasă şi toate celelalte pomenite pînă acum. dragul meu. căci definiţia de adineauri. Apoi sunetele plăcute şi muzica toată. Tu nu ai nici o idee? HIPPIAS Nici una. HIPPIAS Dacă spui tu aşa.lor. eu unul nu mă împac deloc cu acest gînd. ci una legată de auz şi de văz. de asemenea. cînd de fapt nu spun nimic. SOCRATE Iar cauza nu este obiectul produs. căci oricum aş lua-o nu ajung nicăieri. deocamdată. ca adineauri. Nu ţi se pare că aşa reiese din cele spuse pînă acum? HIPPIAS Pe Zeus. frumoase fiind. SOCRATE Nu te pripi. Hippias? Putem noi să le punem frumuseţea în seama plăcerii pe care o resimte auzul sau văzul. Socrate. . b SOCRATE Ce ne facem însă cu obiceiurile şi legile frumoase. dar nu i-ar scăpa aceluia de care m-aş ruşina cel mai tare să bat cîmpii şi 234 PLATON să am aerul că spun ceva. SOCRATE Iar acum. HIPPIAS Şi cine-i acel om? SOCRATE Fiul lui Sophroniscos. SOCRATE Deci tot minunat este şi cînd spun că c tatăl nu este fiu. HIPPIAS Excelent! Vorbeşti minunat. SOCRATE Chiar că pe Zeus. nu prea mai am încotro s-o apuc. SOCRATE Eu mă tem însă că arzînd de nerăbdare să aflu răspunsul. Hippias. mi se pare şi mie că în cazul legilor situaţia este alta. nu văd nimic altceva! SOCRATE Ne mulţumim atunci cu această soluţie şi vom primi să spunem că frumosul nu este binele şi nici binele. utilul şi capacitatea de a face ceva bun. HIPPIAS Aşa se pare. tablourile şi statuile. nu este. dacă i-am răspunde îngîmfatului aceluia: „Aprigule. Hippias. SOCRATE Dar atunci. ea este şi mai ridicolă decît cele de la început. am impresia că ne aflăm din nou pe drumul cel bun. nici fiul tată? HIPPIAS Minunat. dar nu orice desfătare. căci dintre d toate cîte le-am spus pînă acum. Ascultă numai: dacă am spune că frumosul este ceea ce ne produce desfătarea. dintre cele mai reuşite. căci riscăm să credem iar. nu crezi că i-am mai tempera îngîmfarea? HIPPIAS Acum. după care frumosul era totuna cu avantajosul. cum părea. cu atît mai c puţin mi-ar îngădui să afirm în mod uşuratic altele pe care nu le-am verificat. Şi iată.

fără să mai aducem în discuţie cele privitoare la legi. SOCRATE „îmi place cum vorbiţi. SOCRATE „De ce atunci. ci pentru că vedeţi în amîndouă ceva deosebit de celelalte. şi amîndouă laolaltă asemenea. fără doar şi poate." Mai trebuie. ci frumos? Cît despre senzaHIPPIAS MAIOR 235 ţiile legate de iubire. Căci desfătarea pricinuită de văz nu este frumoasă datorită văzului. va spune el atunci. este limpede că ceea ce rămîne în afara lor nu este frumos. ci una frumoasă. băutură. dacă este mai mare sau mai mică. 300 a SOCRATE „Şi nici nu vom spune că desfătarea pricinuită de auz este frumoasă datorită auzului." Aşa gîndim. lipsindu-le de calitatea de a fi frumoase?" — „Pentru că — vom răspunde noi — cine nu s-ar prăpădi de rîs dacă ne-ar auzi spunînd că a mînca nu e o îndeletnicire plăcută. ne va spune: „înţeleg că o străveche ruşine vă opreşte să numiţi aceste plăceri frumoase: faptul că dintotdeauna oamenii nu le socotesc astfel. ceva care vă face să spuneţi că ele sînt frumoase. de vreme ce aţi pus-o pe toată în seama văzului şi auzului?" Ce vom spune. Socrate? SOCRATE Nu ştiu dacă am dreptate. 236 PLATON SOCRATE „Deci nu faptul că sînt desfătări — va spune el — este motivul pentru care faceţi o deose-e bire intre cele pricinuite de văz şi de auz şi celelalte desfătări. cred eu. însă b eu nu vă întreb ce cred cei mulţi că e frumosul. este deopotrivă a văzului şi a auzului. cealaltă desfătare. crezi. nu ar mai fi defel frumoasă.HIPPIAS De ce crezi asta. d SOCRATE „Oare o desfătare nu se deosebeşte atunci de alta tocmai ca fiind desfătare? Căci spunînd că e desfătare. Hippias? HIPPIAS Le lăsăm aşa cum sînt." La care el. fie acela eroul nostru sau oricare altul: „De ce. Acesta va fi răspunsul nostru. Altminteri. Hippias? HIPPIAS Vom spune. Aşadar. ci vă întreb ce este el. SOCRATE „Oare desfătarea pricinuită de văz. va continua el. sau le lăsăm aşa cum sînt. dar iată cum d văd eu lucrurile: poate că nici legile. ceea ce admiseserăm deja în principiu: „Frumosul este acea parte a desfătării legată de auz şi de văz. ci că fiecare dintre desfătări este frumoasă în felul ei. noi nu ne gîndim dacă avem parte de ea mai multă sau mai puţină vreme. cînd definiţi frumosul. ca fiind un lucru de ruşine. iubire şi cîte altele de felul acesta. Deci ea nu este . nu? HIPPIAS Fireşte. cînd iubeşti o faci în taină. nu le mai pomeniţi ca frumoase? Sau poate pretindeţi că acestea nu sînt plăcute şi că nu există în ele nici urmă de desfătare. Deci nu datorită văzului este ea desfătare. Altminteri. că şi celelalte senzaţii sînt pline de desfătări." Vom încuviinţa? HIPPIAS Da. nu? HIPPIAS Aşa gîndim. cum am îndrăzni să admitem că nu sînt cele mai plăcute? Şi totuşi. Iar dacă ne-ar întreba cineva. nici obiceiurile nu sînt atît de străine cît par de senzaţiile pricinuite în noi de văz şi de auz." îi vom da dreptate? HIPPIAS îi vom da. ci dacă se deosebeşte de celelalte prin chiar faptul că este sau nu este desfătare. adăugat ceva acestor vorbe. de vreme ce frumosul este desfătarea c pricinuită de văz şi de auz. vorbiţi numai de unele desfătări." Iar noi vom răspunde. cele stîrnite de mîncare. în timp ce aceea pricinuită de auz este deopotrivă a auzului şi a văzului?" Noi vom răspunde că ar fi imposibil ca desfătarea datorată unuia din aceste simţuri să fie pricinuită de amîndouă — bănuiesc că asta vrei să spui —. pesemne. pe cînd celelal-e te senzaţii. dacă acestea sint deopotrivă desfătări. Hai totuşi să susţinem că frumosul este desfătarea legată de simţurile amintite. va continua el. şi că un miros nu e agreabil. refuzaţi să le nu-299 a miţi astfel. Socrate. aceea pricinuită de auz. mă rog. desfătarea pricinuită de văz nu ar fi nicicînd frumoasă.

argint ori fildeş." Vom admite că afirmînd acestea omul nostru spune adevărul? HIPPIAS Adevărul însuşi. într-atît de stăruitoare şi multe sînt cele ce-mi vin în minte. dacă nu cumva rizi de mine sau pur şi simplu mă amăgeşti cu bună ştiinţă. Socrate. de altele care ne-au fost date amîndurora. oare dacă amîndoi sîntem drepţi. SOCRATE Dacă. rănit sau lovit. Hippias? Poate că ai drepta. Să-ţi explic însă mai limpede ce vreau să-ţi spun. Aşa se face că . voi încercaţi să le pătrundeţi luînd bucăţele din ele şi sfîrtecîndu-le apoi cu ajutorul cuvintelor. mi se arată mie care n-am făcut rost nici măcar de-o para chioară.desfătare datorită auzului. în schimb. sau. învăţaţi." Răspunde-mi aşa cum i-ai răspunde lui. spui tu. Căci oricum ai face. nu vei găsi nimic străin deopotrivă de mine şi de tine şi totodată comun amîndurora. nici altul. s-ar putea totuşi să ne fie dat amîndurora. nu vom fi şi amîndoi? Iar dacă amîndoi sîntem sănătoşi. ci pur şi simplu ţi se pare că vezi.301 drept. Socrate. Stau totuşi şi mă gîndesc. HIPPIAS Cum se poate una ca asta. Hippias. nu vom fi şi fiecare în parte? Sau dacă fiecare-i ne.e te. iată. nu ne este dat deopotrivă şi amindurora? Dar dacă s-ar întîmpla ca amîndoi să fim de aur. şi orice alt lucru din cîte există. O să vezi şi tu că nu are sens ce spui. frumosul. însă nu-mi e destul de limpede ceea ce văd. nu-i tot aşa şi fiecare? Dacă fiecare dintre 238 PLATON HIPPIAS MAIOR 239 noi este bolnav. HIPPIAS Cine altul. multe de acest fel îmi apar adesea în minte. ceva comun care le aparţine b şi amîndurora şi fiecăreia în parte. însă fiecare în parte nu. cum se face că luate împreună ar fi asemenea. atunci înseamnă că nu prin felul acesta de a fi ar fi ele frumoase. Socrate: nici tu şi nici cei cu care vorbeşti de obicei nu urmăriţi lucrurile în ansamblul lor. HIPPIAS Şi mie mi se pare că este aşa cum spui. ţie care ai ciştigat de d pe urma celor ce ştii cît nimeni altul in zilele noastre. şi. SOCRATE „Şi totuşi amîndouă sînt frumoase. fiecăruia în parte. vîrstnici sau tineri. respectaţi. b HIPPIAS Asta-i. dacă nu tu. precum nu-ţi e nici ţie. SOCRATE „Ambelor le este atunci proprie o calitate care le face frumoase. nici despre ceea ce vor să spună spusele noastre. SOCRATE Drept să-ţi spun." Vom recunoaşte că aşa este? HIPPIAS Vom recunoaşte. HIPPIAS Ce-mi aud urechile. cele două desfătări au laolaltă acelaşi fel de a fi. Socrate? Lucruri cu mult mai teribile decît cele spuse adineauri! Urmă-reşte-mă însă o clipă. Altminteri ele n-ar fi nicicum frumoase şi amîndouă şi fiecare în parte. SOCRATE Cum aşa. nu poate să existe. nu s-ar întîmpla la fel şi pentru fiecare din noi în chipul cel mai nestrămutat cu putinţă? SOCRATE Vezi bine că da. de vreme ce separat nu sînt? c SOCRATE Nu crezi că e cu putinţă? HIPPIAS MAIOR 237 HIPPIAS Ar urma să recunosc că n-am nici cea mai mică idee. sau dacă ne este dat. HIPPIAS Nu cred că ţi se poate întîmpla una ca asta. de vreme ce ţie nu ţi se-arată. şi totuşi nu le pot da crezare. prietene. va şti mai bine de glumesc sau nu? începe numai şi spune-mi care sînt lucrurile ce-ţi apar ţie în minte. şi dimpotrivă. Mie mi se pare că un lucru care nu mi-a fost şi nu-mi este dat. după cum spuneţi. Socrate? Dacă două lucruri luate în parte nu se împărtăşesc din acelaşi fel de a fi. SOCRATE Nu-i rău ce spui. dar nu te înţeleg eu. oameni aleşi. de pildă. nici despre firea unor astfel de lucruri. Eu însă parcă încep să văd cum arată lucrul care. sau oricum vrei tu gîndindu-te la cele ce-s omeneşti. aşadar. orice altceva. s-ar putea să n-avem parte nici unul.

b SOCRATE Deci. mă bate gîndul să-ţi dezvălui şi altceva. de naiv şi fără de minte procedaţi! SOCRATE Aşa ni se întîmpla nouă. Iată însă că îţi mai cer ceva. SOCRATE Eu cred că avem ce ne trebuie. cînd într-altul. doar nu sîntem unu. SOCRATE Dat fiind că împreună sîntem cu soţ. că desfătările pricinuite de văz şi de auz nu sînt frumoase prin ce le caracterizează pe fiecare în parte c dar pe amîndouă nu. SOCRATE Mărturisesc că îmi face. Socrate. ar spune cei care au la tot pasul pregătit un proverb. la fel trebuie să fie şi amîndouă împreună. sîntem tot fără soţ? HIPPIAS Nu prea văd cum. căci. atunci el este şi fără soţ. să-mi aminteşti întîi un lucru: oare tu şi cu mine sîntem unu. nu. Numai că acum am învăţat de la tine că dacă laolaltă e sîntem doi. ci prin ceva de care au parte şi amîndouă şi fiecare separat. Şi asta pentru că tu însuţi ai recunoscut că ele sînt frumoase şi împreună şi luate separat. sau tu eşti doi şi deopotrivă şi eu? HIPPIAS Ce tot spui. proşti cum eram. De aceea şi socoteam că prin miezul lor comun (din moment ce ambele sînt frumoase). Hippias. ci ceea ce sînt două lucruri laolaltă sînt şi fiecare în parte. nu trebuie „în chipul cel mai nestrămutat cu putinţă" ca amîndoi să fim ce este fiecare şi fiecare ce sîntem amîndoi. dar că amîndoi laolaltă nu sîntem ce este fiecare. sau invers. SOCRATE înseamnă că sîntem cu soţ. Hippias.întruchipările depline şi pe de-a-ntregul închegate ale materiei vouă vă rămîn ascunse. însă dacă îţi face ţie plăcere. dacă avem în vedere teoria fără cusur a lui Hippias despre firea lucrurilor. luaţi laolaltă. Acest lucru . îi cunosc pe toţi cîţi umblă cu discursuri de soiul ăsta. Socrate? SOCRATE întocmai ce-auzi. căci şi acestea au preţul lor: am văzut acum că lucrurile se petrec cînd într-un chip. pe cînd prin ce-i lipseşte fiecăreia. Căci noi ăştia. de pripit. tot doi se cuvine să fie şi fiecare dintre noi. cum că procedăm naiv. putem spune atunci că şi flecare în parte tot cu soţ este? HIPPIAS E limpede că nu. nu? HIPPIAS Sigur că da. faci ce poţi. dar o spui unuia care ştie despre ce-i vorba. ne eşti întotdeauna de folos. Sau e mai bine să tac? HIPPIAS Nu. HIPPIAS Fireşte că da. dragul meu. nu e cu putinţă să fie altfel. căci faci nu ce vrei. Iată cît de absurd. 240 PLATON HIPPIAS Dar nu asta aveam eu în vedere. răspunde-mi dacă nu sîntem unu fiecare în parte şi faptul de a fi unu nu-l resimţim flecare din noi. de vreme ce tu eşti încredinţat că spui ceva de la sine înţeles. pînă să auzim învăţăturile tale. Hippias. dar nu şi amîndouă. doi fiind. după cîte aud acum. mustrîndu-ne. ci cele spuse de mine înainte. atît eram de proşti încît credeam că tu şi cu mine sîntem unu luaţi fiecare în parte. Sau poate nu crezi că unitatea este fără soţ? HIPPIAS Ba cred. şi ceea ce este fiecare în parte. sau prin ce le caracterizează pe amîndouă dar pe fiecare în parte nu. Dar mai înainte de a primi mustrarea ta. SOCRATE Deci dacă fiecare din noi este unu. Socrate. dacă îţi mai aminteşti de unde începuserăm. Dar ro-gu-te. încît poţi crede că există o stare sau un fel de-a fi din care să se îm-c părtăşească două lucruri în acelaşi timp. Aşa credeam noi. tare mă tem să nu îmi 302 a spui de la obraz că te scot din sărite. unu se cuvine să fim şi luaţi laolaltă. prin el tocmai sînt ele frumoase. ci doi. spunîndu-ţi ce cre-a dem noi despre aceste lucruri. dar nu şi fiecare în parte. Şi într-atît ţi-a scăpat acum acest fapt. Tu însă. iar dacă fiecare în parte e unu. Acum m-ai convins şi am să mă opresc aici. din care să se împărtăşească fiecare. Eu spuneam. SOCRATE Iar noi laolaltă. spune ce ai de spus.

cele două desfătări luate împreună le vom numi. în toate exemplele tale unde era vorba de calităţi distribuite în lucruri. se împărtăşea şi fiecare în parte. Hippias. Şi totuşi. SOCRATE Urmăreşte atunci dacă este adevărat ce spun. şi invers. Aşa în-cît. iar fiecare în parte nu. căci faptul de a fi laolaltă nu rezidă în fiecare luat separat. că frumosul nu este orice desfătare. HIPPIAS întocmai. într-adevăr. Susţineam. cînd spunem că două numere împreună 242 PLATON sînt pare.303. în felul acesta ne d vom putea opri şi noi cu cercetarea aici. SOCRATE Să spunem atunci că. şi altele de soiul ăsta. ci doar aceea pricinuită de văz şi de auz. nici cel de a fi separat. Nu crezi şi tu la fel? HIPPIAS La fel. nu mai puţin decît acestea două. potrivit ipotezei noastre. dar că de sine stătătoare nu? HIPPIAS De ce n-am face-o? SOCRATE Pentru că. frumos eşti şi tu. ce-i era propriu unuia. e SOCRATE Spuneam însă că ele nu sînt frumoase decît în măsura în care sînt pricinuite de văz şi de auz. în care din aceste lumi să rin-duim atunci frumosul? Nu ştiu dacă ţi se întîmplă să vezi cum văd eu. împreună ele pot da un număr raţional sau iraţional c deopotrivă. nu şi în fiecare separat. le era şi amîndurora. SOCRATE Dar frumoase sînt oare fiindcă sînt desfătări deopotrivă fiecare şi amîndouă? Sau datorită acestui fapt s-ar cuveni ca şi celelalte toate. HIPPIAS îmi amintesc. iar dacă amîndoi sîntem frumoşi. în schimb nu şi pe fiecare luată în parte. aşa cum ai făcut-o d la începutkdesfătările pricinuite de văz şi de auz. dacă două lucruri se împărtăşeau dintr-o calitate. de vreme ce sînt frumoase şi amîndouă şi fiecare în parte. dacă îmi aduc bine aminte. SOCRATE Deci fiecare desfătare este frumoasă prin ceva care nu rezidă în fiecare din ele. Socrate. nu lipsea de aici nici faptul de a fi laolaltă. mai aşa? HIPPIAS Pare-se că numai aşa. la fel sîntem şi împreună. de care din b două să ţină? Să fie din lumea celor spuse de tine? Dacă eu sînt puternic iar tu de asemenea. dar tare fără noimă mi s-ar părea ca amîndoi să fim frumoşi. sau tot aşa. Sau nu-i aşa? HIPPIAS Ba da. să fie la rîndul lor frumoase? Dacă îţi aminteşti. aceste desfătări sînt frumoase. HIPPIAS Spuneam. Sau să admitem că frumosul ţine de lumea celor spuse de mine? Iată. Şi tot aşa cu toate cîte îţi spuneam că mi-au venit în minte. HIPPIAS Aşa este. frumoşi sîntem şi amîndoi. şi dacă amîndoi sîntem aşa.îl mai cred şi acum. Iar dacă fiecare în parte este iraţional. laolaltă. fiecare în parte poate fi par sau impar deopotrivă. Hippias. la fel şi fiecare în parte. SOCRATE Dar calitatea aceasta rezidă în cele două simţuri luate laolaltă. Aşa şi cu frumosul: dacă eu sînt frumos iar tu de asemenea. dragul meu. nici ele nu ne păruseră a fi desfătări în mai mică măsură. Putem spune altfel sau nu. frumoase. Spune-mi însă. SOCRATE Şi bine faci. spui tu. HIPPIAS MAIOR 241 HIPPIAS întocmai. nu sînt frumoase tocmai prin acel ceva care decurge din amîndouă şi din fiecare în parte? HIPPIAS Fireşte. nimic din toate acestea în cele spuse de mine. ca fiecare în parte fiind frumos să nu fim şi împreună. SOCRATE Atunci frumosul. frumos sînt şi eu. . atunci. SOCRATE Or.

cel ce produce şi lucrul produs sint. este o neputinţă ca desfătarea de văz şi de auz să fie frumoasă. Mie însă. la ce părea că am lăsat în urmă? Căci nici binele nu poate fi frumosul. Iată la ce trebuie să-ţi stea gîndul! De nu vrei să treci drept un netot. va continua el. vom spune. SOCRATE Tu. . că are intru totul dreptate. nimicuri şi lucruri de doi bani. Hippias. atunci mi-e dat s-aud cuvinte grele din partea celor care se găsesc în preajmă-mi. Care anume este frumosul acesta din care se împărtăşesc ambele desfătări şi datorită căruia voi le numiţi frumoase. Căci dacă această desfătare face ca senzaţiile de văz şi de auz să fie frumoase împreună. că îmi trec vremea cu nerozii. Doar ne-am învoit. Hippias. De îndată ce trec pragul şi mă aude vorbind astfel. Căci iată. Iar dacă stau să mă gîndesc la cele discutate cu voi doi. mă întreabă dacă nu-i lucru de ruşine atîta cutezanţă: „Cum oare ţii discursuri despre îndeletnicirile frumoase. distincte unul de altul. Hippias. cînd te-ai convins acum şi tu că n-ai nici o idee despre frumosul însuşi? Şi dacă nu ştii ce-i frumosul. Hippias. şi eu cred că prin faptul că sînt cele mai bune. cuvinte grele şi ocări. acestea sînt. vreun preţ?" Mi-e dat s-aud. că aşa ceva nu este cu putinţă.Determinat astfel. de vreme ce este vorba de două 304 a lucruri distincte. preferîndu-le celorlalte?" Cred. HIPPIAS MAIOR 243 SOCRATE „Aşadar. că mă trezesc copleşit de ocări. fie că le luăm laolaltă. va spune omul nostru. fă bine deci şi lasă deoparte toate nimicurile astea. şi să pleci dobîndind nu o răsplată de rînd. nici n-apuc bine să sfîrşesc. b a Consiliului sau în faţa unei alte instanţe unde e de spus un cuvînt. de vre-e me ce aţi mers pe un drum greşit. se pare că o soartă c amară îmi stă împotrivă. îmi spuneţi. numai că. frumosul nu mai poate fi desfătarea pricinuită de văz şi de auz. mai are viaţa. eu cred. SOCRATE . este ceea ce produce binele. ros veşnic de îndoieli. luaţi lucrurile de la început. Frumos şi de preţ rămîne să vii cu o cu-vîntare frumoasă şi bine gîndită în faţa tribunalului. Dar tu? HIPPIAS Şi eu. aşa cum faci tu acum. nedumerirea mea. care se ţine doar de trăncănit şi fleacuri. atunci. Sau poate vezi tu altceva prin care s-ar deosebi de celelalte? HIPPIAS Nu. pare-se că încep să ştiu ce vrea să spună vorba „sînt tare grele cele frumoase". căci rătăcesc fără răgaz. Socrate. după cîte spui. că nu ne rămîne să răspundem decît aşa: dintre toate desfătările. ori altă ispravă deo-e potrivă? Iar cînd arăţi atît de jalnic. învăţaţilor. ce crezi tu despre toate astea? Eu unul am mai spus-o şi o spun din nou: cuvinte ciopîrţite-s toate. Iar el mi-e ruda cea mai de aproape şi îm-părţim aceeaşi casă. în schimb ea nu o face şi pentru fiecare în parte. într-adevăr. ne întoarcem. Dar cînd. şi-o faci cu prisosinţă. încep şi eu să spun ca voi." Dacă sîntem oameni cu minte. dragul meu Hippias. dar mai ales din partea celui care îmi stă împotrivă la tot pasul. căci e un păcat să nu consimţi celui ce spune adevărul. iar cînd vă înfăţişez vouă. cum am văzut deja. va relua el. ci pe cea mai aleasă: propria ta salvare. Dar poate se cuvine să le îndur pe toate. încredinţat de vorba voastră. cum ai să-ţi dai seama că un discurs e bine întocmit sau nu. crezi. SOCRATE Şi deoarece frumosul născut din cele ce nu sînt cu putinţă este de negîndit. cele mai nevinovate şi bune. SOCRATE „Atunci. fie separat. cum că cel mai de seamă lucru e să duci la bun sfîrşit în faţa tribunalului sau a oricărei alte adunări o cuvîntare cum244 PLATON a pănită şi frumoasă. că aşa s-a şi întîmplat. a bunurilor şi a prietenilor tăi. aşa cum spun. eşti un om fericit. HIPPIAS întocmai.Avantajosul. fărime de vorbire şi fir tăiat în patru. şi de la voi şi de la el. HIPPIAS Ne-am învoit. şi nici frumosul binele. tu ştii ce se cade să facem. şi n-ar fi de mirare ca de pe urma lor să trag chiar un folos. HIPPIAS De fapt. afirmaţi că frumosul este o desfătare avantajoasă?" Eu unul aş spune că da.

fiind mai prejos de tine. fiul lui Xan-tippos. ci o anume împotrivire daimonică. iar Pericle este în măsură să facă ce-i place nu numai în această cetate. Aproape în tot acest răstimp m-am gîndit şi am cîntărit în sinea mea în ce fel te porţi tu cu cei ce te iubesc. ştiu bine că te întrebi mirat: ce gînduri îmi vor fi trecînd prin cap. ci şi în toată Elada. ai pus stăpînire pe iubitorii tăi. am venit. trebuie totuşi să cutez a-mi da pe faţă gîndul. dragul meu. pesemne nu ştii că numai cu d puţin de tot mi-ai luat-o înainte. iar aceia. mîndrîndu-te în cugetul tău. şi ce speranţă mă face să stărui atunci cînd toţi ceilalţi au dat bir cu fugiţii? ALCIBIADE Socrate. de nu mă descurajez a te iubi. s-au lăsat stăpîniţi. iubitorului îi vine greu să se adreseze unui om care nu se lasă biruit de nici unul din cei ce-l iubesc. nu se află vreun iubitor de al tău — şi doar au fost atît de mulţi şi de falnici — pe care trufia ta să nu-l fi covîrşit şi alungat. oricine se poate încredinţa de îndată cu propriii săi ochi că nu te înşeli. Sînt încredinţat că dacă vreunul din zei te-ar întreba: „Ia spune. la urma urmelor. întrucît daimonul nu se mai împotriveşte. Din toate aceste pricini deci. aşa cum spui. cum vezi. Tocmai aveam de gînd să-ţi vorbesc eu primul şi să te întreb chiar acest lucru: ce urmăreşti. cînd toţi ceilalţi au contenit să te înconjoare. SOCRATE Bănuiesc deci că mă vei asculta cu interes. Voi mai adăuga că te numeri şi printre oamenii cei mai bogaţi. Alcibiade. în sinea ta. acum însă îţi voi da în vileag şi alte gînduri pe care le nutreşti în cugetul tău. ţi-am spus doar că te ascult! SOCRATE Fie. darurile de care te bucuri sînt atît de mari că nu-ţi lipseşte nimic. b sînt plin de nădejde că nici de acum înainte el nu se va mai împotrivi.103 a rat cum se face că numai eu. pe atît de alese şi n-ar pregeta să-ţi slujească în orice prilej ce s-ar ivi. prieteniile şi rudele din partea mamei nu sînt mai prejos şi nici mai puţine la număr. cred că te întrebi mi. Dar pe lîngă toate avantajele pe care ţi le-am înşirat.ALCIBIADE I SOCRATE ALCIBIADE SOCRATE Fiu al lui Cleinias. de asemenea. Află. voi vorbi. pe cînd ceilalţi te sîcîiau cu vorbele lor. Iar motivul care te face peste măsură de trufaş voi să ţi-l înfăţişez acum şi ţie. în rîndul multor neamuri puter-c nice. să-mi fie greu şi să termin. ce-i drept. să-ţi vorbesc. ALCIBIADE De bună seamă. consideri că ai de partea ta puterea încă şi mai mare a lui Pericle. ALCIBIADE 247 ALCIBIADE Ci grăieşte. gîndeşti desigur că eşti. Ce-i drept. familia din care te tragi este una dintre cele mai puternice din cetatea ta. ba chiar şi la barbari. Tu susţii că nu se află 104 a pe lume vreun om de care să ai nevoie cît de puţin. de mult aş fi încetat să te iubesc (cel 105 a puţin aşa îmi place mie să cred). 246 PLATON b care este cea mai mare dintre cetăţile elenilor. apoi. drept care îţi şi vorbesc ca unuia care e gata să mă asculte fără să se clintească. că vreme de atîţia ani. acum însă. iar prieteniile şi rudele din partea tatălui sînt pe cît de numeroase. nu mă îndepărtez de tine. la rîndu-le. în această privinţă. drept care. Alcibiade. ceea ce-ţi va dovedi că n-am contenit să te urmăresc cu atenţie pînă în clipa de faţă. ce . începînd cu cele trupeşti şi sfîrşind cu ale sufletului. în adevăr. a cărei tărie o vei afla mai tîrziu. eu nu ţi-am spus nici un cu-vînt. primul dintre cei ce te-au îndrăgit. că dacă te vedeam mulţumit de toate bunurile de care am pomenit adineauri şi resemnat să te mărgineşti toată viaţa la acestea. în primul rînd. La mijloc aici nu a stat o pricină omenească. aşa cum mi-a fost greu să încep. în adevăr. dar cu acest lucru îmi pare că te făleşti cel mai puţin. de vreme ce. cel pe care tatăl tău l-a lăsat tutore ţie şi fratelui tău. lucru ce nu ţi-a rămas ascuns. şi ce nădejdi te îmboldesc de te ţii scai după mine şi te iveşti cu dinadinsul oriunde m-aş afla? Cu adevărat stau şi mă întreb cu mirare ce vrei de la mine şi mi-ar face mare plăcere să aflu acest lucru. ci grăieşte! e SOCRATE Te previn însă: n-ar fi de mirare ca. cel mai frumos dintre toţi şi cel mai impunător. şi cum se face. eşti doritor să afli ce gînduri am.

tu ţi-ai format o opinie definitivă." Cred că Zeul nu mă lăsa să-ţi vorbesc cît timp erai tînăr de tot şi această speranţă nu pusese stă-pînire pe tine. tu viind a-i dovedi că eşti întru totul vrednic de ea. c dar că nu vei putea păşi în Asia. sau să mori pe loc. SOCRATE întrebările ţi le voi pune. tot astfel şi eu nădăjduiesc să capăt puterea cea mai mare arătîndu-ţi că sînt întru totul vrednic de tine şi că nici un tutore. numai să aflu ce ai de întrebat. aşadar. Socrate. ci îl ştiu cu tărie. Tu socoteşti că în curînd. Fie şi aşa! Dar ai putea oare să-mi spui cum. fără a umple de numele şi de puterea ta. dar ce legătură are aceasta cu motivul pe care spuneai că mi-l vei arăta şi care te face să nu te dezlipeşti de mine?" îţi voi răspunde atunci: „Copil iubit al lui Cleinias şi al Dinomachei. de altfel. de Zeu. Se pare că. ALCIBIADE în clipa de faţă. ce s-ar întîmpla deci dacă. mă cred însă în stare să-ţi dovedesc că lucrurile stau efectiv aşa cum ţi-am spus. vreau. atunci sînt încredinţat că tu ai alege mai curînd moartea. precum şi asupra ta însuţi. iar dacă aş tăgădui. nu-l socoteşti vrednic de luat în seamă. atunci cînd te-ai pregăti să urci la tribună. ca să nu-mi irosesc vorbele în zadar. indiferent de ce gîndesc eu cu adevărat. afară doar de mine. în afară de Cyrus şi de Xerxes. iar fără tine mi-ar fi cu neputinţă? b SOCRATE Mă întrebi oare dacă pot să-ţi rostesc o lungă cuvîntare. cînd te vei prezenta în faţa adunării poporului atenian — iar b lucrul acesta se va petrece peste puţine zile — va fi destul să te arăţi pentru a dovedi atenienilor că eşti vrednic să te bucuri de onoruri de care nu s-au mai bucurat vreodată nici Pericle şi nici un alt bărbat dinaintea lui. cred. ai de gînd ca. pentru ca e atunci să capeţi de îndată puterea cea mai mare în sînu-i. şi doar tot aşa îmi apăreai şi pe atunci. că tocmai de aceea multă vreme Zeul nu mi-a îngăduit să-ţi vorbesc iar eu am aşteptat pînă cînd avea să mi-o îngăduie. Socrate. omenirea toată. Să-ţi spun însă ce nădejde te însufleţeşte acuma. şi mai cred că pe nimeni. SOCRATE Atunci. * ALCIBIADE Fie şi aşa. dacă vrei. ajutat. răspunde! ALCIBIADE întreabă. aşa cum speranţa ta stă în Cetate. bineînţeles. într-a-devăr. iată deci cîtă putere cred eu că am asupra planurilor tale.c ia care plănuieşte într-adevăr lucrurile pe care afirm că le plănuieşti. ci şi asupra barbarilor care locuiesc pe continentul nostru. toate aceste planuri ale tale îţi va fi cu neputinţă să le duci la bun sfîrşit fără ajutorul meu. ca să zic aşa. SOCRATE Iată: aşa cum spuneam. cum să nu! SOCRATE Ţi se pare oare greu să răspunzi la întrebările mele? ALCIBIADE Nu mi se pare. ştiind bine că este adevărat ceea ce spun: d „Bine. nici vreun neam al tău şi nici alt om nu este în stare să-ţi dea puterea la care rîvneşti. ALCIBIADE Dacă ceea ce îmi ceri nu este într-adevăr greu. 248 PLATON Iată deci ce speranţă te însufleţeşte — şi acest lucru nu-l presupun doar. cînd mă urmai în tăcere. să te înfăţişezi atenienilor spre a-i sfătui. Dar dacă acelaşi zeu ţi-ar spune că îţi este dat să stăpîneşti în Europa. nu peste multă vreme. îmi pari o fiinţă încă mai ciudată ca înainte. ca unu.preferi: să-ţi duci viaţa mulţumindu-te cu toate bunurile de care ai parte acuma. le-aş duce la capăt datorită ţie. ba încă foarte. dacă ai voi să-mi faci doar un mic hatîr. Dar poate îmi vei replica. nu este felul meu. admiţînd că am într-adevăr aceste planuri. tot n-aş reuşi să te conving. iar după ce le vei fi dovedit aceasta atenienilor vei căpăta putere deplină în cetate şi prin aceasta vei stăpîni asupra celorlalţi eleni. spre a pune stăpînire pe ea. te-aş apuca de mînă şi te-aş întreba: „Alcibiade. acum însă mi-a îngăduit. în ce privinţă vor să ţină sfat . ba nu numai asupra elenilor. în cazul că nu-ţi va fi îngăduit să dobîndeşti mai mult?". de felul celor pe care te-ai obişnuit ALCIBIADE 249 să le asculţi? Nu. cred că şi de astă dată n-ai primi să trăieşti mulţumindu-te numai cu acestea. pentru că într-adevăr acum 106 a vei fi în măsură să-mi dai ascultare.

atenienii. că te-ai ridicat spre a-i povăţui? Oare nu în privinţa unor lucruri pe care le cunoşti mai bine decît ei?" — Ce răspuns ai da? ALCIBIADE Aş răspunde. îi va interesa doar ca el să fie medic. în orice privinţă. eşti bun sfătuitor în chestiuni la care se întîmpla să te pricepi. nu cel avut. dacă nu cumva vei fi învăţat ceva de care n-am eu cunoştinţă. nici ziua. fără să fi vrut al învăţa ori a-l cerceta tu însuţi? ALCIBIADE Nu este cu putinţă. 250 PLATON ALCIBIADE 251 SOCRATE Dar oare ai fi voit să cercetezi sau să înveţi lucruri pe care îţi închipuiai că le cunoşti? ALCIBIADE Fireşte că nu. să cînţi la cithară şi să lupţi. că în privinţa d unor lucruri pe care eu le cunosc mai bine decît ei. atunci lucrul acela l-ai învăţat. SOCRATE Căci îţi spui că prezicătorul i-ar putea sfătui mai bine decît tine. fără să ieşi din casă nici noaptea. Oare te vei ridica sa dai sfaturi atenienilor. ALCIBIADE Sigur că nu. pe Zeus! SOCRATE Sau cînd subiectul lor de discuţie îl constituie sunetele lirei? ALCIBIADE Nicidecum. puţin le pasă atenienilor că sfătuitorul lor este sărac sau bogat. SOCRATE N-ar avea de-a face că e mărunt sau trupeş. ALCIBIADE Da. ALCIBIADE Neapărat. să scrii şi să citeşti. n-am mers să învăţ alte lucruri în afară de acestea. ALCIBIADE Nu. ALCIBIADE Fără doar şi poate. ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE Nu e aşa că nu cunoşti decît acele lucruri pe care sau le-ai învăţat de la altcineva. . 107 a SOCRATE Bine. sînt sigur. iată lucrurile pe care le cunoşti. ai învăţat. SOCRATE Atunci cu prilejul cărei deliberări îi vei sfătui? Doar nu cînd discută despre construcţii! ALCIBIADE Fireşte că nu. şi chiar că e de neam nobil sau om de rînd. ALCIBIADE Nici vorbă. frumos sau urît. sămi spui. atunci cînd ei deliberează asupra scrierii corecte? ALCIBIADE Da de unde. SOCRATE Eu unul sînt de părere că. căci n-ai vrut nici în ruptul capului să înveţi să cînţi din flaut. SOCRATE Numai că eu sînt la curent cu aproape tot ce ai învăţat. După cîte îmi amintesc. SOCRATE Şi nici cînd deliberează asupra unei prevestiri. b SOCRATE într-adevăr. SOCRATE Dar cred că în adunare ei nu obişnuiesc să delibereze nici asupra întrecerilor la luptă. sfatul trebuie să-l dea cel priceput. Dar dacă este aşa. ALCIBIADE Negreşit. cum e şi firesc. ALCIBIADE Nu. un arhitect i-ar îndruma mai bine decît tine în aceste chestiuni. desigur. dacă ceva mi-a scăpat. ALCIBIADE Da. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Iar atunci cînd iau în discuţie ocrotirea sănătăţii obşteşti. sau le-ai aflat singur? ALCIBIADE Care altele ar mai putea fi? SOCRATE Este oare cu putinţă să fi învăţat un lucru sau să-l fi aflat tu însuţi. e SOCRATE A fost deci o vreme cînd considerai că nu cunoşti lucrurile pe care le ştii astăzi.

SOCRATE încearcă să mă imiţi. SOCRATE Şi nu doar atît timp cît e cel mai potrivit? ALCIBIADE Asta spun şi eu.SOCRATE Asupra cărei chestiuni să delibereze ei deci. SOCRATE Nu cumva vei fi avînd în vedere cazul cînd se vor sfătui cu cine se cade să facă pace. şi în ce fel? Uite la ce mă gîndesc: oare nu trebuie făcute exerciţiile tocmai cu aceia care sînt mai potriviţi? Da sau nu? ALCIBIADE Da. cînd anume. trebuie. e SOCRATE Şi nu atunci cînd e mai potrivit? ALCIBIADE De bună seamă. SOCRATE într-adevăr. Socrate. cît şi în cazul luptei. SOCRATE Deci şi atunci cînd este cel mai potrivit? ALCIBIADE De bună seamă. ca tu să te ridici atunci să-i sfătuieşti şi. sau alta este? ALCIBIADE Nu. ori despre pace. Socrate! SOCRATE Ai în vedere cumva construirea corăbiilor. iar corect. cîntăreţul nu trebuie şi el să-şi potrivească glasul după cithară şi să păşească în ritmul muzicii? ALCIBIADE într-adevăr. spunînd că te vei ridica să-i îndrumi cînd vor lua in discuţie asemenea treburi? ALCIBIADE Atunci cînd vor delibera despre război. SOCRATE Dar dacă problema pe care ar discuta-o atenienii ar fi: cu cine trebuie făcute exerciţii de luptă şi împotriva cui trebuie luptat cu pumnii. de bună seamă. ALCIBIADE Nu-mi dau seama. SOCRATE Pe de altă parte. SOCRATE Poţi să-mi spui atunci ce considerente ar avea în vedere gimnastul cînd i-ar sfătui cu cine să facă exerciţii de lupte şi cu cine nu. „mai bine". 108 a SOCRATE Şi nu atîta timp cît e mai bine? ALCIBIADE Chiar atîta. ci tocmai aceasta! SOCRATE Dar atunci la ce fel de treburi de-ale lor te referi. cînd chibzuiesc ce fel de corăbii trebuie să-şi facă? ALCIBIADE Cîtuşi de puţin. şi în ce fel anume? ALCIBIADE înt 252 PLATON SOCRATE Dar pacea şi războiul nu trebuie ele făcute cu cine e mai potrivit? ALCIBIADE Ba da. este ceea ce prînde fiinţă după toate regulile artei. întrucît foloseşti denumirea de „mai potrivit". răspunsul meu sugera că „mai binele" reprezintă ceea ce este întru totul corect. ori despre vreo altă chestiune de stat. la fel cum eu. desigur. Socrate. b SOCRATE Dar. numesc acest „mai bine" caracterul gimnastic. atunci cine ar fi un mai bun sfătuitor — tu sau gimnastul? ALCIBIADE Gimnastul. SOCRATE Oare nu atunci cînd este mai potrivit? ALCIBIADE Da. cred că la construirea corăbiilor nu te pricepi. astfel făcînd. atît în cazul cînd cineva însoţeşte un cîntec la cithară. . nu e aşa? ALCIBIADE Da. Aceasta să fie cauzai. SOCRATE Şi numai atîta timp cît e mai bine? ALCIBIADE Da. spuALCIBIADE 253 ne-mi atunci ce numeşti tu „mai bine" în cazul cîn-tatului la cithară. împotriva cui trebuie purtat război. şi în ce chip anume. în cazul luptei. într-adevăr. să-i sfătuieşti bine? ALCIBIADE Atunci cînd ar delibera cu privire la propriile lor treburi.

Spune-mi deci cum se cheamă acest „mai bine" cînd este vorba de a duce război sau de a încheia pace? Precum în fiecare din cazurile e de mai sus mi-ai spus ce e „mai binele" — şi anume că este mai muzical într-un caz şi are un caracter mai gimnastic în celălalt caz —. ca şi al războiului dus cu cine e mai potrivit? ALCIBIADE Mă tot gîndesc. SOCRATE Aşa e. cred eu. ALCIBIADE Aşa ai spus. şi străduieşte-te să-mi spui spre ce ţinteşte mai binele păcii încheiate. ori de cîte ori purtăm un război. SOCRATE Ia încearcă în felul următor: ce zeiţe patronează această artă? ALCIBIADE La Muze te referi. ca un cunoscător. îţi spuneam ce anume e corect potrivit cu arta gimnasticii. pare-se. dacă întrebat fiind 109 a asupră-le nu vei fi. este caracterul gimnastic. SOCRATE Vai. ALCIBIADE Dar nu prea am ce să-ţi spun. SOCRATE Gîndeşte-te. dar cum spunem că am fost trataţi în fiecare caz în parte? Străduieşte-te să-mi spui: prin ce se deosebeşte un fel de un altul? ALCIBIADE 255 ALCIBIADE Nu cumva. cînd îl pornim? ALCIBIADE Ba ştiu: spunem că am suferit o înşelăciune. SOCRATE Aşa este. Socrate? SOCRATE Desigur. de la ele? ALCIBIADE Cred că ai în vedere muzica. SOCRATE Spune-mi atunci şi tu — căci s-ar cuveni cumva să fii şi tu în măsură să discuţi cum trebuie —. ce este deci lucrul care prînde fiinţă în mod corect potrivit acesteia? Aşa cum eu. SOCRATE Te pomeneşti că nu ştii nici pe temeiul căror învinuiri de a fi suferit un neajuns pornim la b luptă. în măsură să răspunzi. mai bine în cutare măsură. în c cazul luptei. prin urmare.d tă artă. 254 PLATON SOCRATE Prea bine. Socrate. şi ce nume dăm neajunsului. dar aici este vorba despre cu totul şi cu totul altceva. Vezi dar ce nume poartă aceas. ce ruşine! închipuieşte-ţi că ai vorbi şi ai da sfaturi cu privire la aprovizionarea cetăţii spunînd că e mai bine să se facă cutare lucru decît altul. în privinţa unor lucruri pe care pretinzi a le cunoaşte şi asupra cărora te vei ridica de la locul tău spre a da sfaturi. într-un singur cuvânt? Nu poţi să-mi spui? ALCIBIADE Mă tem că nu. spunemi şi tu cum numeşti ceea ce e corect în cazul acesta? în ce chip se iveşte el? ALCIBIADE în chip muzical. vrei să spui că diferenţa constă în a fi tratat în mod drept sau în mod nedrept? SOCRATE Chiar aşa. cu toate că nu pretinzi a fi medic? în schimb. dar nu izbutesc să ajung la vreo încheiere. atunci împotriva cui îi vei sfătui pe atenieni să ducă război: împotriva celor ce săvîrşesc fapte nedrepte sau împotriva celor ce se poartă drept? . tot aşa deci încearcă să-mi arăţi şi în cazul de faţă acest „mai bine". SOCRATE Ei. ALCIBIADE Bine. o silnicie sau o deposedare. şi ai fi întrebat apoi: „Ce înţelegi prin acest mai bine. în cazul de mai sus.SOCRATE însă arta în cauză nu era gimnastica? ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE De aceea am şi spus că „mai binele". Alcibiade?" Oare n-ai răspunde că „mai bine" înseamnă în cazul de faţă „mai sănătos". SOCRATE Şi nu era adevărat? ALCIBIADE Ba cred că da. mai bine acum. spune-mi mai întîi care este arta de care ţin cîntatul din cithară sau cu glasul şi dansul după toate regulile? Cum se cheamă ea. în privinţa acestora deci. oare nu îţi va fi ruşine? Nu este în chip vădit un lucru de ocară? ALCIBIADE De bună seamă. desigur.

credeai a şti ce este drept şi ce nu. SOCRATE Dar cînd te întrebam adineauri ce anume este „mai binele" cînd se pune problema dacă trebuie dus un război ori nu. dimpotrivă. împotriva cui trebuie dus ori nu. ci spune-mi. Poţi atunci să-mi arăţi şi mie acea vreme cînd nu credeai a cunoaşte rosturile drep-l10 a taţii şi nedreptăţii? Ia spune-mi: anul trecut le căutai cumva. nu-i aşa? ALCIBIADE Da. şi tot aşa. . în înţelesul că nu ştiai dacă acela se purta pe atunci nedrept sau nu? ALCIBIADE Ba zău. necinstit şi că se poartă nedrept. cine este el. cînd cineva se purta nedrept cu mine? SOCRATE Mă întrebi ce trebuia să faci. dacă le-ai fi descoperit tu singur. SOCRATE S-ar părea deci că. după cum se pare. şi în ce împrejurări ori nu. e mă jur că nu rid. crezînd a nu le şti? Sau credeai că le ştii? Dar să-mi spui adevărul. ALCIBIADE Oare nu a fost o vreme cînd mă aflam în această stare? SOCRATE Prea bine. nu la fel stăteau lucrurile? ALCIBIADE Stăteau la fel. nu este considerat ca un lucru frumos. SOCRATE Iar pe vremea aceea ştiu bine că îţi închipuiai a le şti. dar înainte de asta erai un copil. el tot n-ar recunoaşte lucrul acesta pe faţă. ALCIBIADE Rîzi de mine. dragă Alcibiade? Oare a tu însuţi nu ţi-ai dat seama că nii cunoşti acest lucru? Sau te-ai ferit cumva de mine. Oare nu e adevărat? ALCIBIADE 257 ALCIBIADE Dar ce era să fac. te auzeam cum ridici glasul şi spui cu îndrăzneală despre cutare sau cutare copil nimerit în calea ta că este rău. SOCRATE Dar acum doi ani. ştiam prea bine şi-mi dădeam c seama limpede că se săvîrşea o nedreptate faţă de mine. SOCRATE Cum rămîne deci. SOCRATE Fiindcă un asemenea lucru nu este legiuit. dacă poţi. cînd jucai arşice sau alte jocuri copilăreşti. învăţîndu-l de la un profesor care ţi-a arătat cum să deosebeşti ce este mai drept de ceea ce este mai nedrept? Cine este acela? Spune — ca să-mi mijloceşti şi mie prilejul de a-i fi elev. ci. Socrate. Socrate. ALCIBIADE Fireşte că nu. oare binele acesta înseamnă altceva decît „mai drept"? ALCIBIADE E cît se poate de evident că nu. ALCIBIADE Neapărat. ALCIBIADE Au nu mă crezi în stare să ajung singur la ele? SOCRATE Ba cum să nu.ALCIBIADE Ciudată întrebare mi-ai pus! Chiar c dacă cineva ar socoti că războiul trebuie dus împotriva celor ce se poartă drept. ALCIBIADE Ba pe atunci credeam că le ştiu. şi nu te-am auzit să şovăi în privinţa faptelor drepte şi nedrepte. despre ceea ce este drept. SOCRATE Pe Zeul nostru ocrotitor al prieteniei. SOCRATE Bine. SOCRATE Prin urmare şi cuvântările tale vor trata despre acelaşi subiect. încă de mic copil. ALCIBIADE Ce te face să crezi aceasta? b SOCRATE Pe cînd erai copil te-am urmărit adesea la şcoală şi în alte părţi. 256 PLATON ALCIBIADE Dar dacă nu pot? Nu crezi că aş fi în stare să cunosc pe o altă cale rosturile dreptăţii şi nedreptăţii? SOCRATE Ba da. un zeu al cărui nume l-aş lua cel mai puţin în deşert. ca să nu ne irosim degeaba timpul în discuţii. acum trei şi acum patru ani. dacă le-ai fi căutat. ALCIBIADE Atunci nu mă vei fi crezind capabil să le caut? SOCRATE Ba da — dacă ai fi crezut că nu le ştii.

SOCRATE Ei bine. tocmai aceasta înţelegi prin a şti greceşte. după tine. nu ştiu ce să mai spun. cum ar putea să te înveţe lucruri mai de seamă? ALCIBIADE Eu unul cred că pot. aşa e! SOCRATE Dar nu-i aşa că oamenii ştiutori se înţeleg între ei şi nu se dezbină în păreri? ALCIBIADE Desigur. cum se face că le ştii. cum stăteau lucrurile în realitate? ALCIBIADE Cred că le-am învăţat şi eu. nu-i aşa? . ALCIBIADE Cum aşa? Aceştia nu sînt buni învăţători? SOCRATE Nici măcar să te-nveţe cum să joci zaruri nu sînt buni. De la cine le-ai învăţat? Spune-mi şi mie. deşi n-aş putea să numesc pe un anume profesor al meu. şi în orice caz ei sînt în stare să mă înveţe multe lucruri. SOCRATE Dar cînd ajunseseşi să afli aceste lucruri? Doar nu pe vremea cînd îţi închipuiai că le cunoşti! ALCIBIADE Fireşte că nu. cînd te-ai socotit tu însuţi neştiutor? Dacă stai să te gîndeşti. ca toţi ceilalţi. SOCRATE Dar atunci. SOCRATE Dar nefiind ei în stare să te înveţe lucruri mai de rînd. cînd vor să pună mîna pe c o piatră sau pe o bucată de lemn? Deopotrivă se întîmplă cu toate lucrurile de acelaşi fel. dar nu pentru că le-ai fi învăţat.le cunoşti. Sau tu nu eşti de aceeaşi părere? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE De ce? SOCRATE Deoarece în această privinţă sînt înzestraţi cu ceea ce se cuvine să aibă profesorii buni. Socrate. SOCRATE Atunci. ALCIBIADE Ce ai în vedere? SOCRATE Nu ştii că cei ce urmează să-i înveţe pe alţii un anumit lucru trebuie mai întîi să-l cunoască ei înşişi? Ori nu e aşa? b ALCIBIADE Cum să nu. aceste lucruri le cunoşti d nu fiindcă le-ai fi descoperit tu însuţi. SOCRATE Ce fel de lucruri mai sînt şi acestea? 111 a ALCIBIADE Bunăoară. SOCRATE în acest caz ne întoarcem de unde am pornit. în privinţa aceasta cei mulţi sînt buni învăţători şi ar merita toate elogiile pentru învăţătura lor. mai de seamă decît jocul cu zaruri. Dacă nu mă înşel însă. dar dacă nici nu le-ai aflat singur şi nici nu le-ai învăţat de la altcineva. ALCIBIADE De la cei mulţi. SOCRATE Ar mai putea ei să ne instruiască in aceste chestiuni? ALCIBIADE Nicidecum. nu sînt învăţători destoinici. şi din ce izvor? ALCIBIADE Dar poate că înainte ţi-am răspuns greşit.ALCIBIADE Aşa credeam. şi ştiam cu adevărat. pretinzînd că ştiu aceste lucruri întrucît le-aş fi iscodit eu însumi. Alcibiade. chiar şi să vorbesc greceşte am învăţat de la ei. ci îi indic tocmai pe cei care. Or. crezi cumva că cei mulţi au păreri deosebite cînd e vorba de a şti cum arată o piatră sau un lemn? Oare nu vei primi acelaşi răspuns de la orice ins pe care l-ai întreba şi nu se îndreaptă toţi spre aceleaşi lucruri. eu unul cred că acest lucru este mai prejos de rosturile dreptăţii. dacă te bizui pe cei mulţi. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE Dar. ALCIBIADE Zău. SOCRATE Dar în chestiunile în care părerile lor se dezbină vei mai spune că sînt ştiutori? ALCIBIADE Bineînţeles că nu. SOCRATE înainte însă afirmai că. e 258 PLATON ALCIBIADE 259 SOCRATE Nu la învăţători de soi ţi-ai găsit scăpare. ALCIBIADE Reiese într-adevăr că nu. vei vedea că nu poţi găsi acel moment. nobilul meu prieten.

sînt gata a-şi pricinui unii altora cele mai mari rele? ALCIBIADE Evident că nu. iar printre mulţi alţii ce povesteşte şi Ho-mer. tatăl tău. SOCRATE Iar luptele iscate şi sîngele ce l-au vărsat aheii şi potrivnicii acestora. în viaţa publică. SOCRATE Dacă i-ai vedea dezbinîndu-se în păreri. atunci cel puţin vei fi auzit ce povestesc oamenii. . oare în acest caz tot cei mulţi ar putea să ne instruiască? ALCIBIADE Desigur că nu. spunînd ba una. troienii. nu ar fi potrivit să-l îndrumăm către învăţătura acestora. ci şi cum îi deosebim pe cei sănătoşi sau pe cei bolnavi. Nu-i aşa? ALCIBIADE Adevărat. sau peţitorii c Penelopei şi Odiseu. SOCRATE în această privinţă. SOCRATE Putem oare susţine că oamenii aceştia d cunosc lucrurile care îi fac să se dezbine atît de tare intre ei încît. cum spuneam. SOCRATE Eu nu cred că ai văzut ori auzit ca nişte oameni să se dezbine în păreri asupra sănătăţii şi bolii pînă într-atîta încît să se ia la bătaie şi să se omoare între ei din această pricină. nu-i aşa? ALCIBIADE Ba da. oare cei mulţi ne-ar mai fi dascăli competenţi? ALCIBIADE De bună seamă că nu. asupra faptelor drepte şi nedrepte. precum şi al celor mai tîrziu căzuţi la Coro-neea — unde şi-a găsit sfîrşitul şi Cleinias. lacedemonienilor şi beoţienilor căzuţi la Ta-nagra. SOCRATE Faptul că nici ei între ei nu se înţeleg deloc în chestiunea menţionată nu constituie pentru e tine o dovadă suficientă că nu se pricep în această privinţă şi că n-ar fi buni să ne înveţe? ALCIBIADE Ba da. fiecare în parte cu sine însuşi sau ei între ei. în vrajba lor. cetăţile nu se dezbină între ele. ALCIBIADE De bună seamă că nu. nu ai avea dovada că nu valorează nimic ca profesori în această materie? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE Aşa este. SOCRATE Dar în privinţa celor puse în joc acum? 112 a Crezi oare că cei mulţi sînt de acord. dacă am vrea să-l facem pe cineva să cunoască asemenea lucruri. asupra oamenilor drepţi şi nedrepţi. nimic altceva decît dezbinarea în jurul dreptăţii şi nedreptăţii a fost pricină de atîtea lupte şi omoruri. Socrate! SOCRATE Oare aceste poeme nu poartă asupra dezbinării in jurul dreptăţii şi nedreptăţii? ALCIBIADE Ba da. nu-i aşa? ALCIBIADE Mai încape vorbă. nu tot din această dezbinare s-au tras? ALCIBIADE Ai dreptate. cîtuşi de puţin. doar Odiseea şi livada le vei fi auzit recitate. SOCRATE Prin urmare. Socrate! SOCRATE Nu cumva tocmai în această privinţă se dezbină între ei cel mai tare? ALCIBIADE Negreşit. b SOCRATE în schimb. ştiu bine că. şi a faptelor drepte şi nedrepte? ALCIBIADE Zău. dacă n-ai văzut tu însuţi cu ochii tăi. SOCRATE Dar cred că nu altul este şi cazul ateni-enilor. 260 PLATON ALCIBIADE 261 SOCRATE Dar dacă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii. ba alta. SOCRATE Deci e pe deplin firesc ca în această d privinţă să fie toţi şi profesori buni. SOCRATE Dacă însă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii sau caii. a celor mulţi? ALCIBIADE De bună seamă. oamenii se înţeleg între dînşii iar fiecare ins în parte este de acord cu sine însuşi în viaţa particulară după cum şi. ci şi care dintre ei aleargă bine şi care nu.ALCIBIADE Da.

îmi vei răspunde că doi. Socrate. 113 a SOCRATE în cele de mai sus.TON ALCIBIADE 263 ALCIBIADE Desigur. SOCRATE Spune-mi atunci. SOCRATE Dintre noi doi. dintre noi doi cine ar fi cel ce afirmă? ALCIBIADE Eu. cine este cel ce afirmă că doi este mai mare cu unu decît unu? ALCIBIADE Eu. că nici acum nu e te-ai exprimat potrivit? ALCIBIADE Cum aşa? SOCRATE întrucît pretinzi că lucrul acesta îl afirm eu. bine spui ce spui. ALCIBIADE Da. ALCIBIADE Cum se poate? SOCRATE Iată cum îţi vei da seama. adică cel ce întreabă. fără să te osteneşti mai . SOCRATE Dar în cazul cînd te-aş întreba din ce litere este compus „Socrate". SOCRATE Dar nu vezi. nu de la mine1 vei fi auzit aceste cuvinte. nu ştie rosturile dreptăţii şi nedreptăţii. crede în schimb a le şti şi vrea să se înfăţişeze adunării poporului spre a îndruma atenienii în lucruri pe care nu le cunoaşte deloc? Nu s-au spus acestea? c ALCIBIADE Rezultă că da. deoarece. e curată nebunie ce-ţi trece prin gînd. SOCRATE Cum ai putea cunoaşte atunci rosturile dreptăţii şi nedreptăţii. de bună seamă. ALCIBIADE Atunci sînt eu acela? SOCRATE Desigur. adică să începi să arăţi altora lucruri pe care tu însuţi nu le cunoşti. SOCRATE Prin urmare. într-un cuvînt: cînd avem întrebare şi răspuns. cum s-ar părea. iar pe mine mă învinuieşti fără temei. aşa cum recunoşti tu însuţi. aşadar. fiul lui Cleinias. SOCRATE Dar nu s-a spus oare că Alcibiade cel frumos. nu eşti tu acel ce afirmă că nu aş cunoaşte rosturile dreptăţii şi nedreptăţii? SOCRATE Fireşte că nu. care din doi afirmă — cel ce întreabă sau cel ce răspunde? ALCIBIADE Cel ce răspunde. Socrate. Dacă în legătură cu unu şi cu doi te-aş întreba care este mai mare. iar tu mi-ai spune aceasta. b SOCRATE Dar înainte. ar reieşi că nu e cu putinţă. nu eu eram cel ce întreba? ALCIBIADE Ba da. nepreţuitule. cel ce răspunde? ALCIBIADE Eu. aşa cred. în privinţa cărora şovăi într-atîta şi pe care. ALCIBIADE Cum. nu eu le rostesc. rezultă că eu. dar nici nu le-ai aflat singur? ALCIBIADE Din cele ce afirmi tu. SOCRATE Dintre noi amîndoi. SOCRATE Şi cel ce răspundea nu erai tu? ALCIBIADE Eu. ci tu însuţi. SOCRATE Cu cît? ALCIBIADE Cu unu. oare eu. nu le-ai învăţat de la nimeni. SOCRATE Atunci. Alcibiade.SOCRATE Vasăzică. se împlinesc spusele lui Euripide: De la tine. cine a afirmat cele rostite? ALCIBIADE Potrivit celor admise. eu am pus întrebarea iar tu ai dat răspunsul. par să afirm sau tu. în cursul întregii discuţii. nu-i aşa? 262 PLA. Numai că. aşadar. Alcibiade. la asemenea învăţători neştiutori te referi! ALCIBIADE Aşa s-ar spune.

rareori ţin sfat privitor la ceea ce este mai drept şi ce nu. este evident că ai ajunge în acelaşi impas şi nai fi capabil să-mi arăţi nici că ştii lucrurile folositoare pentru că le-ai fi aflat. n-au tras vreun folos din faptele lor drepte. într-adevăr. SOCRATE Iar într-o chestiune legată de număr. punîndu-mi pentru aceasta întrebări aşa cum ţi-am pus şi eu înainte sau. de data aceasta. oare nu tot un acelaşi om va convinge pe un singur ins ca şi pe mai mulţi? ALCIBIADE Ba da. dacă preferi. n-ai vrea să-mi arăţi acum dacă dreptatea şi folosul sînt identice sau diferite. nestăruind asupră-le. SOCRATE Ştii ce faci acum? După ce ai emis o afirmaţie greşită ce poate fi spulberată prin acelaşi argument ca înainte. SOCRATE Prin urmare. Socrate? Afară doar dacă nu mă întrebi cine m-a instruit sau în ce fel am aflat singur. de parcă cele dinainte ar fi nişte haine uzate. aşa cum profesorul învaţă să scrie şi să citească atît pe cîte un elev în parte. dacă nu prin faptul că primul îi convinge de ceva pe mai mulţi laolaltă. oare acolo nu va trebui să convingi la fel pe fiecare om în parte? ALCIBIADE Ba da. Socrate. expunînd acest lucru cu propriile tale cuvinte? ALCIBIADE Dar nu ştiu. după părerea mea. la drept vorbind. ALCIBIADE Da. Totuşi. dacă aş fi în stare să mă explic în faţa ta. SOCRATE Dar este evident că aceste lucruri le cunoşti. îţi închipui cumva. ei caută ce le va fi mai folositor în faptă.întîi a le învăţa tu însuţi. că ştii într-adevăr ce este folositor pentru oameni. ei consideră că lucrurile de acest fel sînt de la sine evidente şi de aceea. cît şi pe mai mulţi la un loc. Socrate. cu-prinzînd astfel într-o singură întrebare toate chestiunile dinainte. SOCRATE Prin ce altceva se deosebeşte oratorul care ia cuvîntul în faţa adunării poporului de cel angajat într-o discuţie ca cea de faţă. şi din ce cauză anume? ALCIBIADE Ce m-ar opri s-o ştiu. SOCRATE Şi ce rezultă de aici? Admiţînd că fap. pe care nu s-ar potrivi să le îmbraci. eu cred a că atenienii. las la o parte chestiunea dacă ştii sau nu ce este folositor atenienilor. Hipolit. nici pentru că le-ai fi învăţat de la altcineva. SOCRATE Scumpul meu. închipuie-ţi atunci că eu sînt adunarea şi poporul. iar al doilea se adresează unui singur om? ALCIBIADE S-ar putea să fie aşa. pe cînd alţii. sînt de părere că dreptatea şi folosul nu înseamnă unul şi acelaşi lucru. Din păcate. şi totodată de unde ai învăţat. cît şi pe mai mulţi? ALCIBIADE Ba da. şi că e nevoie ca cineva să-ţi aducă un argument nou-nouţ şi neatins! Eu însă. pentru că mulţi au tras foloase din marile nedreptăţi săvîrşite de ei. vei fi tu în stare să convingi şi un singur om în problemele în care îi poţi convinge pe mai mulţi? ALCIBIADE Pare probabil. SOCRATE Acest om nu va fi oare cunoscătorul în materie. c SOCRATE Oare nu una şi aceeaşi persoană este în măsură să convingă de un acelaşi lucru atît pe un singur om. 264 PLATON ALCIBIADE 265 subterfugiile tale verbale. 352. în ce mă priveşte. nu voi pregeta să te întreb şi de această dată de unde ştii ce este folosul. aritmeticianul? ALCIBIADE De bună seamă. în schimb b însă.e tele drepte ar fi cu totul deosebite de cele aducătoare de folos. cine ţi-a fost profesor. fiindcă eşti atît de gingaş şi n-ai mai gusta cu plăcere aceeaşi argumentaţie. ca şi ceilalţi eleni. dînd la o parte 114 a 1 Euripide. . ALCIBIADE Dar. îţi închipui că e cazul să asculţi lucruri noi şi argumente diferite.

au ieşit nevătămaţi? ALCIBIADE De bună seamă. SOCRATE Dar bărbăţia este una iar moartea este c alta. admiţi că unele sînt frumoase. cum se cuvenea. Socrate. cînd mulţi oameni care au venit în ajutorul unui prieten ori al unei rude s-au ales cu răni şi au murit. ALCIBIADE întreci măsura. dintre acestea. SOCRATE Nu cumva unele fapte urîte sînt bune? b ALCIBIADE Ba da. ocupă-te de mine şi încearcă să demonstrezi că dreptatea nu este uneori aducătoare de folos. SOCRATE Dar atunci. avîndu-i în vedere pe cei ce au murit din această pricină sau au fost răniţi. SOCRATE Dacă ajungi să afirmi tu însuţi că lucrurile stau întocmai aşa cum spun. 115 a SOCRATE Văd că eşti într -adevăr un bun prezicător. să fie oare toate bune. oare nu înseamnă că eşti convins în cel mai înalt grad? ALCIBIADE Fără doar şi poate! SOCRATE Atunci răspunde-mi la întrebări. SOCRATE însă aceeaşi faptă o mai califici drept un rău. iar aceasta se cheamă vitejie. sînt de părere că dintre cele frumoase unele sînt rele. tot din lipsă de măsură. însă drepte? ALCIBIADE N-am văzut. grăieşte tu singur. 266 PLATON ALCIBIADE 267 ALCIBIADE Fireşte că nu-l voi crede! Iar de răspuns îţi voi răspunde. ajutorarea prietenilor nu este în aceeaşi privinţă şi ceva frumos şi un rău. Ia spune: afirmi că în rîndul faptelor drepte unele sînt folositoare iar altele nu? ALCIBIADE întocmai. SOCRATE Dar cele frumoase. SOCRATE Te referi cumva la fapte ca acelea ce se petrec într-un război. să nu-l crezi pe nimeni altul cînd afirmă aceasta.SOCRATE Dar. SOCRATE Deci o atare faptă de a veni în ajutor o numeşti frumoasă. ALCIBIADE Grăieşte deci! SOCRATE Numai să-mi răspunzi la întrebări. avînd în vedere intenţia de a-i salva pe cei ce se cuvenea a fi salvaţi. căci nu cred că voi fi eu cel în pierdere. ALCIBIADE Evident că nu este. SOCRATE Toate cele drepte nu sînt şi frumoase? ALCIBIADE Da. ALCIBIADE Ba nu. pe cînd acei care nu au dat ajutor. şi dacă n-ai să te auzi pe tine însuţi spunînd că faptele drepte sînt aducătoare de folos. întrucît revine limpede unuia şi aceluiaşi să convingă pe mai mulţi oameni strînşi la un loc şi pe cîte unul singur. voi să te conving de contrariul celor ce nu ai binevoit să-mi demonstrezi. Aşa este? ALCIBIADE Aşa este. iar altele nu? ALCIBIADE în ce sens pui această întrebare? SOCRATE Ai văzut vreodată ca cineva să comită fapte urite. SOCRATE Stabileşte acum la fel ca adineauri dacă fapta respectivă nu este bună tocmai prin . Nu-i aşa? ALCIBIADE De bună seamă. nu-i aşa? ALCIBIADE Da. pe cînd altele nu? ALCIBIADE în ce mă pliveşte. sau unele sînt bune. la rîndul lor. Socrate! SOCRATE Atunci. SOCRATE Dar. SOCRATE Cum? Nu vrei să fii convins în cel mai înalt grad? ALCIBIADE Negreşit că da.

ca faptă de vitejie în spiritul binelui. iar pe celelalte ca cele mai mari rele. cînd spui că ajutorul dat în luptă prietenilor este o faptă frumoasă. ALCIBIADE Aceasta este părerea mea. în măsura în care are parte de frumuseţe. ajutorarea prietenilor în luptă este o acţiune frumoasă? ALCIBIADE Evident. SOCRATE Nu-i aşa însă că în măsura în care este bună este şi frumoasă.ceea ce îi dă frumuseţe. cum s-ar părea. ALCIBIADE Da. SOCRATE Atunci. de care lucruri ai vrea să ai parte — de binefaceri sau de nenorociri? ALCIBIADE De binefaceri. SOCRATE Să cîntărim însă lucrurile şi în felul următor. Socrate. însă rea. SOCRATE Aşadar. ALCIBIADE Da. SOCRATE Dar cei ce fac bine nu sînt fericiţi? ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE Sînt fericiţi. nu este bun. cercetează acum dacă vitejia însăşi este un bine sau un rău. SOCRATE Deci fiecare faptă trebuie calificată în felul următor: în măsura în care este aducătoare de rău o numim rea. ca avînd parte de mult bine? . ALCIBIADE Cred că ai dreptate. e ca şi cum ai spune că aceeaşi faptă este şi bună şi rea. cel mal mare rău din lume? ALCIBIADE întocmai. iar în măsura în care lucrează ca ii6 a un bine trebuie numită bună. în măsura în care are parte de urîţenie. ca dovedind vitejie. aşa este. iar întrucît e rea este şi uritâ? ALCIBIADE Da. de celelalte însă cît mal puţin. de vreme ce ai admis că ajutorarea prietenilor este o faptă frumoasă. SOCRATE Dar mai spuneai că în spiritul acelui rău adus de ea care e moartea. aşadar. ea însăşi e un rău. SOCRATE Iar de primele ai vrea să ai parte în cea e mai mare măsură. nimic din rîndul celor frumoase. Ia gîndeşte-te. SOCRATE Dar viaţa şi vitejia nu sînt tot ce poate fi mai opus morţii şi laşităţii? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE Aşa e. Cel ce lucrează frumos nu face binele? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE Desigur. şi nimic din rîndul celor urîte. ALCIBIADE Cum altfel? SOCRATE Dar despre vitejie ce crezi? Cu ce preţ ai primi să fii lipsit de ea? ALCIBIADE N-aş primi nici să trăiesc dacă ar fi să fiu un laş! SOCRATE Laşitatea ţi se pare. nu este rău. SOCRATE Ai afirmat deci că prin ceea ce o face să fie frumoasă. b ALCIBIADE Este evident. SOCRATE Oare nu ai vrea să ai parte de cele mai a mari binefaceri în cea mai mare măsură? ALCIBIADE Ba da. SOCRATE Cel mai puţin primind să nu ai parte de ele. 268 PLATON ALCIBIADE 269 SOCRATE întrucît pe unele le consideri ca fiind cele mai mari bunuri. SOCRATE Deoptrivă cu moartea.

dacă cineva se ridică spre a-i îndruma pe atenieni. SOCRATE Aşadar fapta vrednică este un bine? ALCIBIADE Cum să nu. fără voie. SOCRATE Dar. neapărat şovăie în cugetul său? ALCIBIADE Mai încape vorbă? SOCRATE Dar ştii cumva în ce fel te-ai putea ridica în ceruri? . dragul meu. eu însumi nu mai ştiu ce spun. înclin să cred ba una. ALCIBIADE S-ar părea. cred totuşi că aş răspunde în acelaşi fel. SOCRATE Ei bine. SOCRATE în consecinţă. dai răspunsuri contradictorii nu le cunoşti. a frumosului şi untului. nu eşti tu cel ce rosteşte aceste cuvinte. SOCRATE Iar faptele bune sînt folositoare? d ALCIBIADE Da. SOCRATE Aşadar. dar afir-mînd că faptele drepte sînt rele uneori. a răului şi binelui. ai putea să nu-l iei în rîs? Doar tu însuţi ai ajuns să afirmi că e 270 PLATON faptele drepte sînt aceleaşi cu cele aducătoare de folos. m-am încurcat rău de tot. închi-puindu-şi că ştie ce este drept şi ce nu este. pe baza raţionamentului de mai sus. la rîndul lor. SOCRATE Aşa stau vasăzică lucrurile: cînd cineva nu cunoaşte un anumit lucru. Alcibiade. că e şi bun. SOCRATE Cum rămîne atunci? Sînt de folos cele bune. ALCIBIADE în numele zeilor. ALCIBIADE Este evident. SOCRATE Crezi tu că. ALCIBIADE Neapărat. sau pe peparioţi. SOCRATE în cazul acesta. SOCRATE Constatăm deci din nou că frumosul şi c binele sînt una. SOCRATE Deci fapta vrednică este frumoasă? ALCIBIADE Da. SOCRATE Dar cei ce se poartă frumos. iar eu cel ce întreabă? ALCIBIADE Se pare că aşa este. doi sau trei? cîte mîini. nu cumva nu înţelegi de unde ţi se trage această suferinţă? ALCIBIADE Ba chiar nu înţeleg. dacă aflăm că un anumit lucru este frumos vom afla. a folositorului şi nefolositorului? Oare nu este evident că şovăi tocmai pentru că nu cunoşti aceste lucruri? b ALCIBIADE Aceasta este şi părerea mea. SOCRATE Şi au parte de mult bine mulţumită unei vrednice şi frumoase făptuiri? ALCIBIADE Da. sau nu? ALCIBIADE Sînt de folos. ba alta? N-ai răspunde întotdeauna în acelaşi fel? 117 a ALCIBIADE Am ajuns să mă tem pentru mine însumi. Atunci cînd îmi pui tu întrebări. faptele drepte sînt folositoare. că cei ce se poartă drept se poartă neapărat şi frumos. se poartă şi bine? ALCIBIADE Da. ai răspunde ba una. aşa cred. SOCRATE Nu pentru că eşti în cunoştinţă de cauză? Nu acesta este motivul? ALCIBIADE Eu aşa cred. două sau patru? sau ceva asemănător. ALCIBIADE Probabil că aşa este. ba alta. este vădit că lucrurile asupra cărora. întrebîndu-te cineva cîţi ochi ai. SOCRATE îşi aminteşti însă ce am stabilit de comun acord cu privire la faptele drepte? ALCIBIADE Am stabilit. SOCRATE Dar în răspunsurile tale nu afirmi că şovăi în privinţa dreptăţii şi nedreptăţii. SOCRATE Aşadar. Socrate.ALCIBIADE întru totul.

dragul meu. de vreme ce nu greşesc nici cei ce ştiu şi nici acei neştiutori ce ştiu că nu ştiu. SOCRATE Deci nu cumva tocmai această neştiinţă este pricina tuturor relelor. în afară de neştiutorii care îşi închipuie că ştiu? ALCIBIADE Numai aceştia. SOCRATE Dar. o las. SOCRATE înţelegi. o dată ce ştii că nu le cunoşti. şi ai mai şovăi în privinţa unor lucruri pe care nu le cunoşti. întrebîndu-te cum se găteşte bine. . SOCRATE Mai stai pe gînduri în această privinţă. nu-i aşa? ALCIBIADE Da. de exemplu. desigur. ALCIBIADE Ce mai vrei să spui cu asta? c SOCRATE Ia gîndeşte-te împreună cu mine: în legătură cu lucrurile pe care nu le cunoşti şi totodată ştii că nu le cunoşti. a neştiutorului care crede că ştie? ALCIBIADE Ce mai vrei să spui cu asta? SOCRATE De o treabă ne apucăm. rămînînd tu însuţi netulburat? ALCIBIADE în seama cîrmaciului le-aş lăsa. şi mai şovăi în cugetul tău.ALCIBIADE Pe Zeu. nu este ea necunoaşterea cea mai vrednică de osîndă? ALCIBIADE Ba da. s-o facem doar atunci cînd avem convingerea că ştim ce facem? ALCIBIADE Desigur. SOCRATE Cine sînt atunci cei ce greşesc? Doar n-ai să spui că cei ce cu adevărat ştiu. SOCRATE Cînd însă cineva socoate într-adevăr că e nu ştie un lucru. nu-l lasă în seama altora? 272 PLATON ALCIBIADE 273 ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE Ca atare. ştii desigur că nu ştii să găteşti. sau le-ai lăsa în seama cîrma-ciului. după cum nu cunoşti acest lucru. SOCRATE Ştii care e cauza. nu ştiu. sau să ţi-o spun eu? ALCIBIADE Spune-o. ai mai sta să te întrebi cum trebuie împinsă cîrma. sau laşi această treabă în seama celui priceput? ALCIBIADE întocmai. SOCRATE Cauza. neştiutorii de acest soi trăiesc fără să se facă vinovaţi de vreo greşeală. este că. aşadar. ALCIBIADE De bună seamă. deoarece lasă treburile în seama altora. SOCRATE Prin urmare. tot aşa nici nu-ţi închipui a-l cunoaşte. că greşelile ce se săvîr-şesc au obîrşia tocmai in această necunoştinţă. ţi se întîmplă să stai în cumpănă? Aşa. fireşte. SOCRATE Atunci cînd poartă asupra celor mai preţioase lucruri nu este ea nefastă şi ruşinoasă în cel mai înalt grad? ALCIBIADE Fără discuţie. cine alţii ii8a mai rămîn. ALCIBIADE Nu. SOCRATE Dar ai putea să-mi indici lucruri mai preţioase decît ce e drept şi frumos. ALCIBIADE Nu. SOCRATE Dar dacă ai pluti pe o corabie. SOCRATE Mai şovăie părerea ta în această privinţă? ALCIBIADE 271 ALCIBIADE Fireşte că nu. ce e bun şi plin de folos? ALCIBIADE Desigur că nu. nu-i aşa. nu lucrurile pe care nu le cunoşti te fac să şovăi. în sus d sau în jos.

plătindu-i lui Zenon cîte o sută de mine. în afară de cîţiva. negreşit. îţi închipui că le-ai cunoaşte? ALCIBIADE Se poate. începînd cu feciorii săi? ALCIBIADE Bine. Socrate. Află. au ajuns amîndoi oameni competenţi şi de vază.SOCRATE Deci cu privire la acestea spui tu că stai la îndoială? ALCIBIADE Da. încă se mai întîlneşte cu Damon in acelaşi scop. SOCRATE Dar dacă stai la îndoială. atenian sau străin. pentru că sîn-tem între patru ochi. după chipul şi asemănarea lui? De pildă. înfruntîndu-i ca pe c nişte atleţi. dar ce vină are Pericle e că feciorii lui sînt slabi la minte din născare? SOCRATE Dar Ckinias. ci stînd în preajma mai multor bărbaţi iscusiţi. SOCRATE Dar. cei ce văd de treburile statului. de ce să-l iei tocmai pe Clei-nias. nu numai că nu cunoşti b tot ce este mai preţios. Alcibiade. iar feciorii lui Pericle sînt slabi la minte din născare. neştiutor fiind. lumea spune că nu de la sine a ajuns Pericle iscusit. fratele tău? 274 PLATON ALCIBIADE Acuma. ba chiar şi astăzi. SOCRATE Şi ce urmează de aici? ALCIBIADE Dacă ar fi fost cît de cît cultivaţi. sau să te îngrijeşti întru cîtva de tine? b ALCIBIADE împreună să ne sfătuim. aşa cum eu aş putea să menţionez în legătură cu Zenon. printre care. ce ai de gînd? Vrei să rămîi în starea de acum. aşa cum te denunţă discuţia noastră şi cum tu însuţi te denunţi. un om nebun de-a binelea? SOCRATE Dar dacă e nebun de-a binelea Cleinias. fiul lui Calliades. care ar avea temei să spună că a ajuns mai iscusit datorită lui Pericle. lucrurile nu se petrec in acelaşi chip? ALCIBIADE De bună seamă. 119 a SOCRATE Atunci numeşte-mi vreun alt om. înzestrat aşa cum eşti. cu excepţia cîtorva. desigur că cel ce avea de gînd să-i combată ar fi trebuit să înveţe şi să se pregătească. că faci casă bună cu neştiinţa de cea mai joasă speţă. aşa însă. nepreţui-tule. n-am încotro. înainte de a te forma prin educaţie. pe baza celor de mai sus. o dovadă grăitoare a faptului că cineva cunoaşte ceea ce cunoaşte este că poate să iniţieze şi pe un altul în ceea ce ştie el însuşi. la rîndul tău. poţi să-mi spui cine a ajuns iscusit datorită lui Pericle. SOCRATE Pentru că. aşa înzestrat din fire cum sînt. Socrate! Ce-i drept. ALCIBIADE Aşa cred şi eu. de vreme ce pînă şi nechemaţii aceştia s-au apucat de politică. ca şi pe alţii pe care a vrut să-i facă? Oare nu-i aşa? ALCIBIADE Ba da. Dar nu eşti tu singurul care a ajuns în această stare: aşa s-a întîm-plat cu cei mai mulţi care văd de treburile acestui oraş. — Ci totuşi. că nu iau aminte. oare nu este vădit. fiul lui Isoloch. în ce stare ai ajuns! Eu şovăi să spun lucrurilor pe nume. printre care Pytho-clides şi Anaxagora. Socrate. SOCRATE în cazul acesta. te-a trecut cu vederea? ALCIBIADE Cred că eu singur sînt de vină. aşa în vîrstă cum este. că şi pe tine. la ce bun să mai exersezi şi să deprinzi jocul lucrurilor? Eu unul ştiu bine că. îmi par a fi cu totul necultivaţi. Dar tocmai în privinţa ta însuţi. SOCRATE Oare în cazul citharistului şi al gimnastului. zău! SOCRATE Fie şi aşa. pe Pythodor. spusele tale mă pun pe gînduri şi mă declar de acord cu tine. . şi tutorele c tău Pericle. şi pe Callias. ce motiv să mai invocăm în cazul tău. dar şi că. De aceea te şi avînţi în politică. om liber sau sclav. d nu vei fi în măsură să înveţi pe un altul? ALCIBIADE Ba da. cel ce te-a învăţat să scrii şi să citeşti nu era el însuşi iscusit şi nu te-a făcut şi pe tine iscusit. care. ALCIBIADE Dar nu ştiu. SOCRATE Cum aşa? Ai auzit de vreun om iscusit căruia să nu-i stea în putinţă să facă şi pe altcineva iscusit. ALCIBIADE Ce-i drept. învăţînd de la dînsul. tot îi voi întrece cu mult. SOCRATE Vai. probabil. dar.

. cum ai putut să spui aşa ceva? Cît de nevrednic eşti de înfăţişarea ta şi de toate celelalte daruri ale tale! ALCIBIADE 275 ALCIBIADE Dar de ce. vorba femeilor.. şi nici să nu exersezi aşa cum se cuvine. ALCIBIADE Dar împotriva cui. SOCRATE . această părere este şi falsă. fără să iei aminte la conducătorii potrivnicilor. ci. să purcezi la treburile statului. cînd i-aş considera primejdioşi. ALCIBIADE în ce sens? SOCRATE în primul rînd. ALCIBIADE Ai dreptate. mă rog.De vreme ce ţi-ai putut închipui că lupta ta este împotriva oamenilor de la noi. Ba cred chiar că mi-ar prînde foarte bine. precum şi cu Marele Rege? ALCIBIADE Adevărat. pe aceştia din urmă trebuie să-i întreci întratîta încît nici să nu le mai treacă prin minte să e ţi se împotrivească. SOCRATE Prin urmare. ba pe deasupra vorbind şi o limbă scîl-ciată.. ALCIBIADE Socrate. vrednică de tine şi de cetate. şi ce vrei să spui prin aceasta. Socrate? SOCRATE Sînt revoltat din pricina ta şi a dragostei pe care ţi-o port. asta. oare. gîndeşte-te că. scumpul meu! mai bine măsoa-b ră-te cu Midias. măsurîn-c du-te. pregătindu-te şi exersîndu-te cu ochii la ei? ALCIBIADE' La cine anume te referi. te-mîndu-te de dînşii. a ta. fie şi numai ca avînd acest neajuns. SOCRATE Ba nu. pregătit pe deplin aşa cum eşti acum. dacă ai de gînd săfii conducătorul în această cetate. ia gîndeşte-te cît valorează părerea aceasta. fără să ştie pe ce lume trăiesc. care se apucă de treburile statului cînd. rămaşi mai prejos de tine. la drept vorbind? SOCRATE Să fie aceasta o întrebare vrednică de d un bărbat ce se crede însufleţit de mari ambiţii? ALCIBIADE Ce vrei să spui? Nu împotriva oamenilor acestora va trebui să lupt? SOCRATE Dar dacă ţi-ai pune în gînd să conduci o triremă ce urmează să dea o bătălie navală. sau ar trebui să te întrebi dacă ai ajuns superior acestora. ca în clipa de faţă. ci numai s-o conducă nu! Cu aceştia de care-ţi spun. crescătorul acela de prepeliţe.SOCRATE Vai... i-ai considera primejdioşi sau în cazul contrar? ALCIBIADE Evident. cînd anume crezi tu că d te-ai îngriji mai mult de tine însuţi: atunci cînd. se cade să nu te îngrijeşti de tine şi să nu înveţi cîte sînt de învăţat. e oare cazul să te mulţumeşti cu superioritatea pe care o ai asupra oştenilor tăi.. ci. ALCIBIADE Cum aşa? SOCRATE . cred însă că generalii spartanilor şi regele perşilor nu se deosebesc cu nimic de alţii. după toate probabilităţile. .Iar în al doilea rînd. ALCIBIADE Dar tocmai aceasta şi doresc! SOCRATE Aşa stînd lucrurile. alesul meu prieten. n-ar fi drept să consideri că va trebui să-i înfrunţi în luptă pe regii lacede-monieni şi pe cei ai perşilor? ALCIBIADE S-ar putea să ai dreptate. SOCRATE Ei bine. părerea ta nu e bună. eu nu spun că nu ai dreptate. de ajuns ţi-ar fi. să te crezi cîrmaciul cel mai destoinic în rîndul corăbierilor tăi? Sau — socotind că trebuie într-adevăr să ai această înzestrare — ai mai lua aminte şi la adevăraţii tăi potrivnici şi nu. cînd îţi stă în faţă o luptă atît de mare. şi. sau cu alţii de soiul său. „chică de sclavi" mai poartă în suflet. au venit să linguşească cetatea. numai la tovarăşii tăi de luptă? Fără îndoială. de neciopliţi ce sînt. Socrate? 120 a SOCRATE Tu nu ştii că cetatea noastră este mereu în vrajbă cu lacedemonienii. să ţi se alăture în lupta împotriva vrăjmaşilor. nepreţuitule. SOCRATE îţi închipui deci că ai avea ceva de pierdut îngrijindu-te de tine însuţi? ALCIBIADE Deloc. 276 PLATON ALCIB1ADE 277 SOCRATE Prin urmare. dacă doreşti cu adevărat să te puj în lumină printr-o faptă frumoasă.

cel mai virtuos şi cel mai viteaz. iar neamul lui Dedal se trage din Hefaistos. stăpînitor fiind cu adevărat. aleşi dintre cei mai de vază. creşterea copilului nu intră în seama vreunei femei de rînd. ci este încredinţată unor eunuci ai regelui. nici măcar vecinii nu prea prînd bine de veste. să fie înainte de toate propriul său stăpîn. de la Zoroastru. cum se întîmplă şi astăzi. în care scop ei frămîntă şi îndreaptă membrele copilului. primind pe deasupra o creştere aleasă. sînt învăţaţi să călărească de către oameni pricepuţi şi totodată încep să meargă la vînătoare. Alcibiade. unii domnind în Argos şi Lacedemonia. iar adesea şi în Asia. cel mai viteaz. sau pe cea a lui Eac. Socrate. Oare tu n-ai auzit cît de mari titluri le revin regilor lacedemonieni. SOCRATE Ei bine. Iar dacă ar trebui să-i înfăţişez lui Arta-xerxes. şi că neamul lui Heracle. încît nici nu i-ar trece cuiva prin cap că un rege ar putea să nu se tragă din osul lui. tot dînsul îl mai învaţă şi rosturile împărăţiei. şi neamul nostru. pe străbunii tăi şi să numesc b patria lui Eurysahes — Salamina. ca şi părinţii noştri. în d schimb. şi neamul nostru. ale căror soţii sînt păzite oficial de către 278 PLATON Efori ca. de mai înaintea lui — Egina. Iar cînd copiii împlinesc şapte ani. nobile Al-cibiade. în sarcina lor cade să se îngrijească în toate privinţele de acest prunc şi să se străduiască a-l face cît mai frumos. să nu se ivească pe c ascuns un alt rege decît din osul Heraclizilor? Iar în ce-l priveşte pe regele perşilor.ALCIBIADE Cum aşa? SOCRATE Nu e mai probabil ca firile cele mai înzestrate să se ivească în sînul neamurilor de vază? = ALCIBIADE Evident că în sînul celor de vază. în sfîrşit. După aceea. pe regină o păzeşte numai propria ei teamă. iar cel mai virtuos — să nu se lase stă-pînit de vreo plăcere. Numai că cei de care-ţi vorbesc sînt neam de neamul lor regi. nu crezi că te-ai face de tot rîsul? Bagă de seamă deci ca. iar ceilalţi din Ahemene. copilul este dat în seama celor pe care perşii îi numesc pedagogii regali. fiul lui Horomazes. se 121 a trage din Eurysahes. viitorul rege. cum spunea un poet comic. fiul lui Zeus. ca şi cel ahemenid îşi trag obîrşia din Perseu. . aceasta se cheamă slujirea zeilor. Pri-l22 a mul dintre ei îl învaţă magia. cînd ne naştem noi. Cel drept între drepţi îl învaţă însă să spună întotdeauna adevărul. Au nu ştim noi că regii Spartei se trag din Heracle. de două ori cîte şapte ani împlinind. ci să deprîndă starea omului liber şi. nu sclav. Dar ţie. — Iar cînd se naşte fiul cel mare. atît prin nobleţea neamului cît şi prin educaţie. aceştia sînt patru oameni în etate. şi anume cel mai învăţat. cel mai drept. ceilalţi dintotdeauna în Per-sia. Alcibiade. să capete astfel o virtute desăvîrşită? ALCIBIADE Neapărat. SOCRATE Atunci — punînd faţă în faţă însuşirile lor cu însuşirile noastre — să vedem în primul rînd dacă regii lacedemonienilor şi cei ai perşilor ţi se par efectiv de spiţă mai joasă. pe cine ţi l-a hărăzit pedagog Pericle? Pe ALCIBIADE 279 Zopyr tracul. el este cu atît mai presus. pe care apoi o cinsteşte întreaga Asie prin sacrificii şi ospeţe. toţi cei care îi vor fi supuşi prăznuiesc această zi. să nu rămî-nem cumva mai prejos de aceşti bărbaţi. dintre toţi slujitorii săi. sînt e ţinuţi în mare cinste. de bătrin ce este. se trage din Dedal. ştiut fiind că frica te aduce în sclavie. Noi înşine însă. fiul lui Zeus? ALCIBIADE Ei bine. cetire. aleşi din rîndul celor mai vrednici de la ei. iar neamul lui Eurysahes din Zeus. fiul lui Xerxes. sîntem simpli particulari. SOCRATE Nu este firesc ca tocmai vlăstarele de neam ales. pe cît este cu putinţă. oricare ar fi ea. îl face cutezător şi neînfrib cat. şi făcînd ei lucrul acesta. începînd chiar cu ei şi urcînd pînă la Zeus. drept care. cel mai netrebnic.

ci afirmă că îi ajunge e să fie aşa cum e — cred. Alcibiade. precum sînt multe alte locuri frumoase şi mănoase. dar şi din pricină că birul regal pe care lacedemonienii îl dau celor ce domnesc la ei nu este deloc neglijabil. cele mai mari şi mai numeroase revin regilor. . mama Marelui Rege şi soaţa lui Xerxes. pe de altă parte. gîndinduse la toate însuşirile de acest fel de care se bucură oame. am auzit cîndva un om demn de încredere. care se cheamă „Vălul". iar însuşi acest fiu abia dacă stăpîneşte pămînt în Erchia ceva mai puci ţin de trei sute de pietre" — îmi închipui. Iar dacă ai vrea. în al doilea rînd este cu totul necultivat şi cînd.d chipui că eşti cineva în această privinţă. căci acestea sînt singurele bunuri de preţ la eleni. In ce priveşte însă naşterea. a cărei diademă valorează pare-se cincizeci de mine. dar urmele celor care ies de acolo nu le-ar mai putea vedea nimeni. hărăzite pentru podoabele reginei şi purtînd numele fiecărei podoabe în parte. la fel cum vulpea i-a spus leului. afară doar dacă nu se întîmplă să fie vreun îndrăgostit. pe statura. Dar dacă bogăţiile lacedemonienilor b sînt mari faţă de cele ale altor eleni. mai este şi o alta. eu unul îmi închipui că dacă lui Amestris. ele nu înseamnă nimic în comparaţie cu cele ale persanilor şi ale regelui acestora. dintre cei ce au ajuns pînă la rege. veşmintele care c ating pămîntul şi toate celelalte rafinamente de la curţile perşilor — te-ai ruşina în cugetul tău. dîn-du-ţi seama cu cît eşti mai prejos de ei. precum şi pe înzestrările înnăscute ale sufletului său. ea ar socoti. într-adevăr. încît. să nu trecem sub tăcere nici acest aspect. ai să afli că averile de acolo covîrşesc cu mult pe cele ale noastre. Alcibiade. cîte herghelii şi cîte turme păşunează în Messenia. dacă cel care-l îndrăgeşte îi spune că înainte să purceadă a-l înfrunta pe rege. că ea s-ar mira şi ar întreba: „atunci pe ce s-o fi bizuind tinerelul?" Iar dacă i-am spune că se bizuie pe frumuseţea. creşterea şi educaţia ta. ca să-ţi dai seama unde te găseşti. cum ziceam. vorba aceea. el nici nu vrea să audă.1241 nii lor. în-c cît. la agilitatea şi dibăcia. Dacă. nu se sinchiseşte de ele. fervoarea şi avîntul spre slavă care-i însufleţesc. ar trebui să înveţe. că sîntem nebuni de-a binelea. n-a împlinit nici douăzeci de ani. în fabula lui Esop. dacă iei în considerare cîţi sclavi posedă ei — printre care şi iloţii —. nimeni. dacă nu ar mai fi multe de spus. Pămîntul pe care-l stăpînesc la ei acasă şi în Messenia este pentru oricine neîntrecut ca întindere şi rodnicie faţă de al nostru. ai consimţi să iei aminte la buna-chibzuinţă şi la buna-cuviinţă. la perseverenţa. la fel. de mai multe generaţii încoace. pe tine însuţi te-ai socoti un copil în comparaţie cu ei. ţară pe care localnicii o numeau „Briul reginei". într-acolo se scurge avuţia. sobrietatea. pe neamul şi bogăţia. şi ar spune că acest bărbat nu se bizuie pe nimic altceva decît pe pregătirea şi priceperea sa. desfătările alese. zic. ALCIBIADE 281 pe deasupra. de altfel şi cele ce ţi-am spus sînt de ajuns pentru a-ţi sugera toate cîte urmează de aici. dacă nu chiar mai puţin. iar adesea şi de la barbari. într-adevăr. Dar să e lăsăm la o parte toate acestea şi să spunem că aur şi bănet cît se află numai în Lacedemonia nu găseşti în toată Elada. în sfîrşit. cale de aproape o zi. urmele banilor care intră în La-cedemonia se văd desluşit ducînd într-acolo. vitejia şi stăpînirea de sine a lacedemonienilor. la nobleţea de caracter. că ea s-ar întreba uimită pe ce se bizuie Alcibiade acesta cînd vrea să se măsoare cu Artaxerxes. dar de acolo nu 280 PLATON 123 a mai iese nimic. în primul rînd. dintre toate prăzile băneşti. Eu cred că şi Lampido. aşadar. într-adevăr. Dacă însă te gîndeşti cumva la avuţie şi îţi în. să socoteşti bogăţiile. dacă vei voi să cuprinzi bogăţiile lacedemonienilor. cum de altfel ale oricărui atenian. iar cel mai bogat în rîndul lor este chiar regele. din toate părţile elenilor. i s-ar spune: „împotriva fiului tău are de gînd să se ridice fiul Dinomachei. aceasta din pricină că. este bine de ştiut că şi prin aurul şi banii de care dispun. cum povestea că a străbătut o ţară rodnică şi întinsă. Iar dacă ar mai afla că Alcibiade nutreşte aceste gînduri în clipa de faţă cînd. lacedemonienii sînt cei mai bogaţi dintre eleni.Ţi-aş mai putea povesti pe larg alte lucruri despre educaţia şi pregătirea pe care o primesc potrivnicii tăi.

cred eu. poţi să-mi arăţi. aşadar? Şi cine le împlineşte? ALCIBIADE Le împlinesc atenienii cei frumoşi şi buni. ALCIBIADE Atunci. Socrate! SOCRATE De bună seamă. care cu toţii au fost regi. ALCIBIADE în privinţa mea. dar în orice caz. Şi oare nu ţi se pare ruşinos ca femeile duşmanilor să ştie mai bine cum trebuie să fim înzestraţi spre a-i putea înfrunta şi să ne judece mai bine decît ne judecăm noi înşine? Ci. şi tot credinţa în el mă face să-ţi spun că numai datorită mie şi nimănui altcuiva vei ajunge la slavă. nici de faimă nu vei avea parte la elenkşi la barbari. SOCRATE Iar cel nepriceput nu este şi rău? ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE Ei bine. SOCRATE Vrednici întru ce? ALCIBIADE Evident. 282 PLATON ALCIBIADE Cine este dînsul. nu se cade. d ALCIBIADE Glumeşti. ce-i de făcut? SOCRATE Să nu şovăim şi să nu dăm înapoi. o rivneşti cum nimeni altul n-a rîvnit ceva. ALCIBIADE Anume în care? SOCRATE în aceea că tutorele meu este mai presus şi mai înţelept decît Pericle al tău. şi nu cei pe care ţi-i închipui. vrednici întru a împlini treburile lor. ALCIBIADE 283 SOCRATE Ce fel de treburi. prietene. ALCIBIADE Da. într-adevăr. SOCRATE Dar un om priceput nu este el şi bun? ALCIBIADE Ba da. spunînd că trebuie să ne cultivăm. în rest. Socrate? Fiindcă. . fericitule. SOCRATE Pot. Alcibiade. mi se pare că ai dreptate întru totul. nu mă refer numai la tine pe cînd la mine nu. cum de altfel toţi oamenii ar trebui să facă. dar să cercetăm împree ună cum stau lucrurile. cizmarul nu este priceput la croitul încălţămintei? ALCIBIADE De bună seamă. nu greşesc spunînd că trebuie să ne îngrijim de noi înşine. acelaşi care nu mi-a îngăduit pînă în ziua de astăzi să-ţi vorbesc. întru virtutea pe care o au oamenii vrednici. SOCRATE Sau te referi la treburile corăbierilor? ALCIBIADE Nu. şi fii sigur că aceştia de care ţi-am vorbit sînt potrivnicii tăi. nu greşeşti. doar eu nu mă deosebesc de tine decît într-o singură privinţă. SOCRATE Pentru că atunci am merge la cei care se pricep la cai. SOCRATE Prin „frumoşi şi buni" ai în vedere oamenii pricepuţi sau pe cei nepricepuţi? ALCIBIADE Pe cei pricepuţi. SOCRATE Căci atunci am merge să ne adresăm corăbierilor. iar pe ei nu-i vom birui în alt chip decît prin pregătire şi iscusinţă. s-ar mira la rîndul ei. Socrate? SOCRATE Un Zeu. gîndindu-se la toate însuşirile lor. totuşi. dacă ar afla că aşa puţin educat cum eşti ai de gînd să te masori cu fiul ei. Socrate! SOCRATE Se poate. împreună să ne sfătuim în c ce fel am putea ajunge cît mai desăvârşiţi. ai încredere în mine şi în b inscripţia de la Delfi — „Cunoaşte-te pe tine însuţi!". SOCRATE Dar nici în privinţa mea. iar noi amîn-doi cu atît mai mult. Ia spune-mi: nu afirmam noi că năzuim să ajungem cît mai desăvîrşiţi? Nu-i aşa? ALCIBIADE Da.fiica lui Leuţychides. Neavînd parte de acestea. faimă pe care. ALCIBIADE într-adevăr. ALCIBIADE Dar ce îngrijire trebuie avută în vedere. ALCIBIADE Da. SOCRATE Ce fel de treburi? Legate de călărie? ALCIBIADE Desigur că nu. soaţa lui Archidamos şi mama lui Agis. SOCRATE Desăvîrşiţi întru care virtute? ALCIBIADE Evident.

SOCRATE Ori secerătorilor? ALCIBIADE Nu. SOCRATE «Reiese atunci. SOCRATE Oare celor care călătoresc pe mare? 125. SOCRATE Dar atunci ce înţelegi prin putinţa de a porunci oamenilor care se slujesc de alţi oameni? ALCIBIADE în ce mă priveşte. SOCRATE Ce anume fac? încearcă să-mi arăţi şi mie. aşa cum noi toţi obişnuim a trăi în sinul statelor. SOCRATE Cui să poruncească? Doar nu cailor! ALCIBIADE De bună seamă că nu.tiştilor care la rîndu-le dirijează cîntul şi se slujesc de coreuţi? ALCIBIADE Bineînţeles că nu. SOCRATE Ci să poruncească oamenilor? ALCIBIADE Da. ALCIBIADE Da. SOCRATE Să fie vorba despre ordinele de dat supraveghetorilor care îi mînă pe vîslaşi? ALCIBIADE Bineînţeles că nu. este bun în această privinţă? ALCIBIADE Este bun. ce artă ne învaţă să-i conducem pe corăbierii părtaşi la navigaţie. SOCRATE Căci virtutea aceasta ţine de arta cîrma-ciului. SOCRATE Este deci rău în această privinţă? ALCIBIADE Da. ce pricepere ne face să-i conducem? . că unul şi acelaşi ins este şi rău şi bun. SOCRATE Ce artă este deci aceasta? Bunăoară. a acelora care conlucrează în cadrul cetăţii. ALCIBIADE Ei bine. cizmarul nu se dovedeşte nepriceput? ALCIBIADE Ba da. SOCRATE Dar ai cumva în vedere conducerea flau. SOCRATE Dar cînd este vorba de croitul hainelor. dacă te-aş întreba din nou. SOCRATE Dar atunci pe cine îi califici drept buni? ALCIBIADE Eu unul. SOCRATE Căci de această dată este pusă în joc arta conducătorului de cor. SOCRATE Dar atunci poruncesc ei oamenilor care nu fac nimic sau celor ce fac un lucru? ALCIBIADE Pe cei ce fac un lucru îi am în vedere. ai în vedere pe cei ce comandă oamenilor care la rîndu-le se slujesc de alţi oameni? ALCIBIADE Da. ii am în vedere pe cei care au de-a face unii cu alţii şi totodată se slujesc unii de alţii. din chiar argumentarea îoastră. SOCRATE Nu cumva afirmi că oamenii buni sînt şi răi? ALCIBIADE Desigur că nu. 284 PLATON ALCIBIADE 285 ALCIBIADE Răspund că nu. în legătură cu cele discutate adineauri. SOCRATE Oare oamenilor suferinzi? ALCIBIADE Nu. SOCRATE Dar pe cei despre care spuneam adi. pe cei în măsură să poruncească în cetate. ce mi-ai răspunde? ALCIBIADE Arta cîrmaciului. SOCRATE Prin urmare. ALCIBIADE Aşa s-ar părea. am în vedere cîrmu-irea celor ce iau parte la comunitatea politică. nu-i aşa? ALCIBIADE De bună seamă.e neauri că iau parte la cor.SOCRATE Aşadar.

femeia s-ar putea armoniza cu soţul ei? ALCIBIADE Nu. desigur. Tu nu eşti de aceeaşi părere? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE Aşa e. SOCRATE Ce artă face oare ca statele să fie de acord între ele în orice chestiune legată de număr? ALCIBIADE Aritmetica.ALCIBIADE Cea pe care ai menţionat-o adineauri. Socrate. Socrate. precum şi statele? ALCIBIADE Ba da. şi orbirea să lipsească. nu-i aşa? ALCIBIADE Cred şi eu. SOCRATE Atunci care este această artă? Nu pre. cînd e vorba de tine însuţi şi e vorba de un altul? ALCIBIADE Pesemne că da. în ce priveşte cel puţin ocro. Iar în privinţa urechilor. 286 PLATON ALCIBIADE 287 ALCIBIADE Ai dreptate. SOCRATE Dar ce artă face ca fiecare ins în parte să fie în acord cu sine însuşi cînd e vorba de a şti ce este mai lung: stînjenul sau cotul? Oare nu arta măsurării? ALCIBIADE Cum să nu. SOCRATE Nu tot datorită acesteia ajung să fie de acord între ei şi simplii particulari? ALCIBIADE Ba da. Alcibiade. SOCRATE Cum aşa? Oare arta cîrmaciului ţi se pare una a relei îndrumări? ALCIBIADE Desigur că nu. pe care 127 a ea n-a deprins-o. b SOCRATE Şi dacă m-ai întreba iarăşi: „printr-a cui prezenţă se află ochii în starea mai bună?". iar boala nu. ce anume trebuie să fie de faţă şi ce anume să lipsească? Spre pildă. dacă m-ai întreba: „ce anume trebuie să fie de faţă şi ce să lipsească. SOCRATE Şi nu tot aritmetica face ca fiecare ins în parte să fie în acord cu sine însuşi? ALCIBIADE Ba da. SOCRATE Dar pentru ca statul să fie diriguit şi ocrotit cît mai bine. SOCRATE Dar ce este de fapt acordul acela despre care vorbeşti. ALCIBIADE Eu cred că este vorba despre acea iubire şi armonie care îi pun în acord pe un fiu cu părinţii săi iubitori.126 a tirea celor ce călătoresc pe mare. SOCRATE Prin prietenie înţelegi cumva acordul. a conducătorului de cor. oare ce urmăreşte? ALCIBIADE Urmăreşte cît mai buna diriguire şi ocrotire a statului. el nepriceput fiind iar dînsa pricepîndu-se? ALCIBIADE Fireşte că nu. iar ura şi dezbinarea dispar. precum şi pe soţie cu bărbat. SOCRATE Dar cînd e vorba de conducerea celor ce iau parte la comunitatea politică. că bărbatul cu soţia s-ar putea pune de acord privitor la torsul lînii. SOCRATE Bine spui. sau dezacordul? ALCIBIADE Acordul. SOCRATE Dar nici măcar nu e necesar. SOCRATE Dar privitor la arta oşteanului. Dar acea bună îndrumare de care vorbeşti. . ştiinţa respectivă cum o vei numi? ALCIBIADE O voi numi ştiinţa bunei îndrumări. eu ţi-aş răspunde că se cade să fie de faţă sănătatea. SOCRATE Iar în privinţa greutăţilor lucrurile nu se petrec la fel? ALCIBIADE Aşa zic. aş spune să lipsească surzenia şi să fie de faţă auzul — atunci se află urechile în stare mai bună şi sînt mai bine îngrijite. SOCRATE Eşti de părere. spre a fi corpul nostru diriguit şi ocrotit cît mai bine?". SOCRATE Dar în cazul statului? Care lucru trebuie să apară şi care să dispară pentru ca statul să devină mai bun şi să fie slujit şi cîrmuit mai bine? ALCIBIADE După părerea mea. asupra căror lucruri poartă el şi ce artă ni-l asigură? O aceeaşi artă este pusă oare în joc în cazul statului şi al individului. SOCRATE Ci tot a bunei îndrumări este şi ea.geta a răspunde. pe frate cu frate. ci străduieşte-te să-mi spui. întrucît această îndeletnicire este a femeilor. eu ţi-aş răspunde: printr-a vederii. aceasta se întîmplă cînd între toţi domneşte prietenia. SOCRATE Şi nu aceeaşi artă pune de acord între ele persoanele particulare.

ţi-ar fi fost anevoie să te mai îngrijeşti de tine însuţi. ALCIBIADE S-ar părea că nu. în consecinţă. vîrsta ta de acum este însă tocmai cea potrivită spre a-ţi da seama de felul cum stau lucrurile. în vederea căreia se cuvine să fim buni cunoscători şi buni îndrumători. unele rosturi sînt ale femeii. SOCRATE Dar. SOCRATE Ce spui? Tocmai cînd lipseşte acea prietenie a cărei ivire şi numai ea — cum afirmam — face ca cetăţile să fie bine diriguite? ALCIBIADE Dar mi se pare că prietenia ia fiinţă în c sînul lor tocmai mulţumită faptului că fiecare îşi vede de rosturile sale. b SOCRATE Ca atare. ce e de făcut. SOCRATE Dar cînd toţi îşi văd de rosturile lor. în adevăr. nici prietenia. ALCIBIADE Cum să nu. SOCRATE Prin urmare. cînd se îngrijeşte omul chiar de sine? Oare îngrijindu-se de cele ce-i aparţin se îngrijeşte el şi de sine? ALCIBIADE Mie. Aşadar. nici bărbaţii nu sînt îndrăgiţi de către soaţele lor întrucît îşi văd de propriile lor rosturi. întrucît voi răspunde. nici la cine o afli. după cuvântul tău. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE N-ai voie să te descurajezi! Dacă resime ţeai aceasta pe la cincizeci de ani. Alcibiade. urmează ei calea dreptăţii sau a nedreptăţii? ALCIBIADE Urmează calea dreptăţii. nu tocmai pe ele se reazemă acordul dintre soţi.SOCRATE De astă dată. ALCIBIADE în numele zeilor. lucrul acesta mi se pare de asemenea necesar. cînd că nu e de găsit la unii şi aceiaşi oameni. Cum s-ar putea altfel? SOCRATE Iar cînd cetăţenii urmează înăuntrul unui stat calea dreptăţii. căci aşa făcînd — dacă e cazul să dai crezare întru cîtva şi prevestirii mele —. cel puţin. ALCIBIADE Nu. cum vezi tu că stau lucrurile? Oare prietenia apare cînd nu apare acordul? Ori încape acord în privinţa unor lucruri pe care unii le ştiu iar alţii nu? ALCIBIADE Cu neputinţă. de vreme ce prin prietenie înţelegem acest acord. vei spune pesemne că aceasta este o specialitate bărbătească. SOCRATE în consecinţă. să ne închipuim doar că ne îngrijim de noi. în momentul de faţă însă. ALCIBIADE Este evident că nu. Socrate. Socrate. ca nu cumva să ne amăgim 128 a şi. ALCIBIADE 289 ALCIBIADE Iar dacă îmi dau seama. din vorbele tale reiese cînd că e. d SOCRATE Atunci cum defineşti această prietenie sau cădere de acord. amîndoi cu voia Zeului. aşa îmi pare. cetăţile nu sînt bine diriguite tocmai atunci cînd fiecare îşi vede de rosturile sale? 288 PLATON ALCIBIADE Sînt convins de aceasta. oare nu se încheagă între ei o prietenie? ALCIBIADE Ai dreptate. SOCRATE Prea bine! Spune-mi deci ce înseamnă îngrijirea de sine însuşi. SOCRATE înainte cel puţin nu erai tot de această părere. altele însă ale bărbatului. ALCIBIADE Nu. SOCRATE Şi. spre a deveni oameni buni? Eu unul nu sînt în stare să pricep nici ce este ea. nu întrucît femeile îşi văd de rosturile lor proprii sint ele îndrăgite de către soţi. cum se întîmplă adesea. nici eu nu mai ştiu ce vorbesc şi tare mă tem că de mult îmi ascundeam mie însumi că sînt de plîns. Socrate? SOCRATE Să răspunzi la întrebări. la rîndul lor. SOCRATE Dar cînd un om se îngrijeşte de picioarele sale? Oare cînd se îngrijeşte de cele ce aparţin picioarelor sale? . ALCIBIADE Aşa va fi. vom deveni mai buni. ALCIBIADE Asta şi spun.

prin urmare. SOCRATE Dar cel puţin am căzut de acord că nu e în felul în care facem ca un oarecare lucru de-al nostru să se afle într-o cît mai bună stare. ne îngrijim şi de picioare? ALCIBIADE Nu prea înţeleg. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Dar tot arta aceea este aducătoare de mai bine şi pentru restul corpului. b SOCRATE Iar veşmintele şi vălurile nu aparţin. de încălţăminte? ALCIBIADE Da. şi de tine însuţi? ALCIBIADE Nicidecum. ci în felul în care noi înşine ne facem mai buni. SOCRATE Precum s-ar părea deci. prin mijlocirea gimnasticii noi ne îngrijim de picior. iar prin mijlocirea ţesutului şi a celorlalte îndeletniciri — de bunuri ce aparţin corpului. SOCRATE Dar de picior ne îngrijim tot prin mijlocirea cizmăriei? Sau prin mijlocirea a ceea ce aduce picioarele la o stare mai bună? ALCIBIADE Prin mijlocirea aceleia din urmă. Nu-i aşa? ALCIBIADE întru totul. Alcibiade? Nu vorbeşti şi tu de ceva ce se cheamă buna îngrijire a unui anumit lucru? ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE însă cînd cineva face un anumit lucru cît mai bine. SOCRATE Prin mijlocirea cizmăriei ne îngrijim. ALCIBIADE Pare evident. ALCIBIADE E adevărat ce spui. prin mijlocirea gimnasticii ne îngrijim de corp. ALCIBIADE Pare evident. SOCRATE Iar încălţămintea nu e a piciorului. SOCRATE îngrijindu-te de cele ce-ţi aparţin. arta prin care cineva se poate îngriji de sine însuşi nu e una şi aceeaşi cu arta ce are în grijă numai cele ce îi aparţin lui. Socrate. te îngrijeşti. şi alta — iscusinţa prin care ne îngrijim de tot ce aparţine acelui lucru. nu numeşti aceasta o bună îngrijire? 290 PLATON ALCIBIADE 291 ALCIBIADE Ba da! SOCRATE însă ce meşteşug produce cît mai bine încălţămintea? ALCIBIADE Cizmăria. SOCRATE Dar atunci cînd ne îngrijim de încălţăminte. restului corpului? ALCIBIADE Ba da. ai putea afirma că inelul ţine de altceva din om decît de deget? ALCIBIADE Fireşte că nu. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE Cum aşa. SOCRATE Spune-mi însă: în ce fel ne-am putea îngriji de noi înşine? ALCIBIADE N-am ce să spun. SOCRATE Tot astfel. în acelaşi fel? ALCIBIADE Ba da. aşadar. în acelaşi chip. SOCRATE Nu admiţi că există ceva ce aparţine mîi-nii? Spre pildă.ALCIBIADE Nu pricep. . una este iscusinţa prin care ne îngrijim de fiecare lucru în sine. iar prin mijlocirea cizmăriei de cele ce aparţin piciorului? ALCIBIADE întocmai. nu-i aşa? ALCIBIADE Cred şi eu! SOCRATE Nu este ea gimnastica? ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Le foloseşte aşadar şi pe ele? . Alcibiade. iar necunoscîndu-l nu am putea să ne îngrijim de noi. cizmarul croieşte ajutîndu-se de cuţit. SOCRATE Cel ce se foloseşte şi ceea ce este folosit nu sînt însă lucruri deosebite? ALCIBIADE în ce sens? SOCRATE De pildă. ALCIBIADE Aşa e. iar de multe ori că este nespus de anevoioasă. SOCRATE Iar eu discut cu tine? ALCIBIADE Cu mine. sulă şi alte unelte. n-am ajunge să ştim ce artă este făuritoare de inele cît mai bune. în ce ne priveşte. dacă nu ştim ce sîntem noi înşine? ALCIBIADE Cu neputinţă. SOCRATE Iar Alcibiade. ALCIBIADE Aşa este. SOCRATE Atunci ia aminte. dacă nam şti ce este un inel. ALCIBIADE De bună seamă. ce să spunem despre cizmar? Meştereşte el numai cu sculele sale. SOCRATE Prin urmare cel care croieşte şi se foloseşte de ceva se deosebeşte de lucrurile folosite de el atunci cînd croieşte? ALCIBIADE Cum să nu. fie că este lesnicioasă această cunoaştere. SOCRATE Spune-mi deci în ce chip ar putea fi aflat b însuşi acest lucru. SOCRATE Dar atunci. ALCIBIADE Adevărat. sau şi cu mîinile sale? ALCIBIADE Şi cu mîinile sale. SOCRATE Dar nu vorbeşte Socrate punînd în joc cuvântul? ALCIBIADE Bun. şi? SOCRATE Recunoşti însă că a vorbi şi a te folosi de cuvînt este cumva acelaşi lucru. de multe ori am găsit că stă la îndemîna oricui. cele prin care un citha-rist ajunge atunci să cînte se vor fî deosebind de ci-tharistul însuşi? ALCIBIADE Desigur. SOCRATE Oare nu tot aşa. SOCRATE Dar. SOCRATE Tocmai aceasta întrebam adineauri: dacă cel ce foloseşte şi ceea ce este folosit par să se deosebească întotdeauna. fie că nu. SOCRATE Tot aşa. SOCRATE Dar oare uşor îţi cade a te cunoaşte pe 129 a tine însuţi. iar cît timp sîntem în necunoaşterea sa ne-ar fi cu neputinţă.SOCRATE Dar am ajunge să ştim care este meşteşugul făuririi unei încălţăminte mai bune. dacă nu am avea cunoştinţă de încălţămintea însăşi? ALCIBIADE Cu neputinţă. SOCRATE Nu Socrate este cel ce vorbeşte? ALCIBIADE Desigur. Pentru că astfel vom descoperi 292 PLATON ALCIBIADE 293 imediat ce sîntem noi înşine. iar cel ce a înscris acest îndemn pe frontispiciul templului de la Pytho era un om de rînd. lucrurile stau după cum urmează: cunoscînd acel lucru am cunoaşte degrabă îngrijirea pe care trebuie să ne-o acordăm nouă înşine. sau trudnică este această cunoaştere şi nu stă la îndemîna oricui? ALCIBIADE Eu. Socrate. în numele Zeului: cu cine discuţi acum? Oare nu cu mine? ALCIBIADE Ba da. ALCIBIADE Par să se deosebească. cel ce ascultă? ALCIBIADE Da. ALCIBIADE E drept ce spui. SOCRATE în acest caz: am putea şti ce artă ne face mai buni în sine.

corpul sau. SOCRATE Cîtuşi de puţin! într-adevăr. ALCIBIADE Aşa e. spuneam că el este cel diriguit. SOCRATE E nevoie să ţi se dovedească mai limpede că omul este numai suflet? ALCIBIADE Ba. în sfîrşit. să rezulte cum că nu e altceva decît suflet. lucrul acesta îl vom cunoaşte sigur abia cînd vom descoperi ceea ce acum am lă-d sat la o parte. nu se foloseşte el de întregul său corp? ALCIBIADE Desigur. ALCIBIADE Da. desigur. SOCRATE în orice caz. şi tocmai el va fi fiind omul? ALCIBIADE S-ar putea. b ALCIBIADE Am admis. SOCRATE Dar nu se foloseşte şi de ochii săi atunci cînd croieşte? * ALCIBIADE Ba da. demonstraţia mi se pare îndestulătoare! SOCRATE Pentru noi este suficientă. cred eu. ALCIBIADE Cum să nu! SOCRATE însă am admis tocmai că omul este cel ce comandă corpului. dacă nu diriguieşte una din părţi. cred că nimeni nu contestă încă un lucru. ALCIBIADE S-ar părea că nu. întru totul. ALCIBIADE Ce lucru? e 294 PLATON ALCIBIADE 295 SOCRATE Că omul este una din acestea trei. SOCRATE Nu cumva întregul ce rezultă din întrunire diriguieşte corpul.130 a fletul? ALCIBIADE Nu altul. omul este altceva decît propriul său corp? ALCIBIADE S-ar părea. ALCIBIADE Aşa e. ALCIBIADE Ai dreptate. SOCRATE Atunci ce este omul? ALCIBIADE Nu ştiu să spun. SOCRATE Şi omul. nu e cu putinţă în nici un chip ca diriguitor să fie întregul. SOCRATE Deci efectiv nu el ar fi ceea ce căutăm. SOCRATE Vasăzică. chiar dacă nu este prea riguroasă. SOCRATE Dar oare însuşi corpul îşi comandă sieşi? ALCIBIADE Nicidecum. SOCRATE într-adevăr. pe Zeus. întrunirea lor.ALCIBIADE Da. c SOCRATE întrucît însă omul nu este nici numai corp şi nici întrunire laolaltă. sau. SOCRATE însă se foloseşte de corp altul decît su. SOCRATE Diriguindu-l. SOCRATE Cizmarul şi citharistul sînt deci altceva decît mîinile şi ochii cu care ei lucrează? ALCIBIADE Evident. dacă totuşi este ceva. SOCRATE Şi n-am admis că cel ce foloseşte se deosebeşte de cele folosite? ALCIBIADE Da. adică întregul. nu mai rămîne. decît ca omul însuşi să nu fie nimic. SOCRATE Dar cel puţin ştii că este cel ce are în folosinţă corpul. . ALCIBIADE Care anume? SOCRATE Sufletul. fiindcă ar fi cerut o cercetare anevoioasă. SOCRATE Dar cel ce foloseşte şi lucrurile de care se foloseşte nu se deosebeau? ALCIBIADE Ba da. aşadar? ALCIBIADE Da.

SOCRATE Aşadar. . ci se află încă şi mai departe de ele. pe cît se pare. Acum însă. dar nu de sine însuşi. SOCRATE Cine te-a îndrăgit pe tine iubeşte însă sufletul tău? ALCIBIADE Rezultă cu necesitate din discuţia noastră. ALCIBIADE Nimic. SOCRATE Dar tocmai aceasta era ceea ce îţi spu. medicul nu se cunoaşte pe sine în măsura în care este medic. încă o dată. SOCRATE Oare cel ce-ţi îndrăgeşte corpul nu se depărtează de el cînd nu mai e în floare? ALCIBIADE Se pare că da. de ceva de-al lui se îngrijeşte. însă nu pe sine însuşi. SOCRATE Vasăzică. ALCIBIADE Ai dreptate. ALCIBIADE Se poate. SOCRATE Vasăzică avem un bun temei să considerăm că amîndoi ne împărtăşim unul de la altul. c ALCIBIADE Aceasta este şi părerea mea. nu pe Alcibiade însuşi l-a îndrăgit. nici unul dintre cei pomeniţi nu este înţelept potrivit îndeletnicirii sale. dacă cineva s-a îndrăgostit de corpul lui Alcibiade. desigur.e neam înainte: că Socrate îi grăieşte lui Alcibiade. cum s-ar părea. ALCIBIADE întocmai. agonisitorul de bogăţii nu-şi mai vede nici măcar de cele ale sale. în locul lucrului însuşi am cercetat ce este fiecare element în parte. SOCRATE Aşadar. adică sufletului tău. ci. ALCIBIADE Şi eu cred că nu este. SOCRATE însă cel ce-ţi îndrăgeşte sufletul nu se a îndepărtează de acesta atîta timp cît îl vede aspirînd spre mai bine. SOCRATE Dar tocmai de aceea sînt considerate aceste îndeletniciri a fi de rînd şi nevrednice să fie deprinse de omul superior. ALCIBIADE Aşa s-ar părea. Aceştia nici măcar cele ce le aparţin nu şi le cunosc. ALCIBIADE E adevărat. dacă înţelepciunea stă în a te cunoaşte pe tine însuţi. ALCIBIADE De bună seamă. ALCIBIADE De bună seamă. folosind cuvintele. suflet de la suflet. ALCIBIADE Aceasta este şi părerea mea. şi poate că aceasta este de ajuns. în măsura în care este gimnast. SOCRATE Dar cel care are grijă de avuţii nu se îngrijeşte nici de sine însuşi. fo-losindu-se de cuvinte şi adresîndu-se nu chipului tău. va trebui să recunoaştem că nimic nu este mai presus în noi înşine decît sufletul. vasăzică. SOCRATE Astfel. cel ce îşi cultivă statornic corpul. potrivit meşteşugurilor pe care le exercită. sînt încă şi mai departe de cele proprii. cel ce porunceşte: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!" — sufletul ne îndeamnă să ni-l cunoaştem. în adevăr. şi tot astfel nici gimnastul. într-adevăr. SOCRATE Aşadar. ALCIBIADE Ai dreptate. 296 PLATON b ei cunosc cele corporale şi care slujesc la îngrijirea corpului. ci unul din bunurile lui Alcibiade. SOCRATE Aşadar. de ceva de ordin corporal a cunoscut ceva de-al său. 131 SOCRATE Cel ce ia cunoştinţă. nici de cele ale sale.ALCIBIADE Despre ce anume este vorba? SOCRATE Despre ceea ce s-a spus adineauri cam tot în felul acesta: că mai întîi trebuie cercetat lucrul în el însuşi. ALCIBIADE Aşa se pare. SOCRATE Iar plugarii şi ceilalţi meşteşugari mai au mult pînă să ajungă a se cunoaşte pe ei înşişi. ci lui Alcibiade însuşi.

SOCRATE îmi spuneai că ţi-am luat-o numai cu puţin înainte cînd m-am adresat ţie. ia-ţi deci măsura de prevedere pe care ţi-o sugerez. şi nu de rînd. dar se cuvine să-l priveşti în toată goliciunea lui. fiul lui Sophroniscos şi al Phainaretei. de care aminteam înainte? ALCIBIADE La ce te gîndeşti. spunînd acestea. nu de noi înşine. Dacă inscripţia ar grăi ochiului nostru ca unui om. în afară de unul singur. ALCIBIADE Aşa era. învaţă cele ce se cuvin învăţate şi fără de care să nu purcezi în viaţa politică. ALCIBIADE Aşa este. ne vom cunoaşte pe noi înşine. caută să-mi desluşeşti însă în ce chip ne-am putea îngriji de noi înşine. au păţit aceasta înaintea ta. ALCIBIADE Şi bine faci. 132 a dacă nu te vei lăsa smintit de poporul atenienilor şi nu te vei strica. în fapt. dar însuşirile tale se scutură de floare. întradevăr. norocosule. mulţi atenieni. ci rămîne atunci cînd trupul tău conteneşte a mai înflori şi ceilalţi te-au părăsit. So-crate? SOCRATE îţi voi destăinui ce presupun eu că ne spune şi ne povăţuieşte această inscripţie. nu a existat şi nu există îndrăgostit de-al lui Alcibiade. Se prea poate ca să nu găsim multe pilde pentru ea. într-adevăr. afară doar dacă nu ne adresăm văzului. din teama ca nu cumva să ne înşelăm şi. să fii ferit de vreun rău. avînd antidotul cu tine. 298 PLATON SOCRATE Pregăteşte-te mai întîi. Iliada. Căci lucrul de care efectiv mă tem cel mai mult este ca nu cumva devenind prieten al poporului să te laşi smintit de el. 547 sqq. ALCIBIADE Neapărat. SOCRATE Ei bine. vrednic la rîndu-i de a fi iubit — iar acela este Socrate. ALCIBIADE întocmai. dorînd să afli cum se face că numai eu nu mă îndepărtez de tine. Iar acum. SOCRATE Iar după aceea am convenit că sufletul trebuie să ni-l îngrijim şi că la acesta trebuie să luăm aminte. fără a ne da seama. fiul lui Cleinias. ALCIBIADE Ce măsură? 2 Homer. că dacă-l vom cunoaşte. deoarece tu însuţi aveai de gînd să mă întîmpini. să avem grijă de altceva. ALCIBIADE Ce vrei să spui? SOCRATE Ia gîndeşte-te şi tu. ci să nu te depărtezi. motivul este că eu singur eram iubitor al tău. SOCRATE La atîta măcar a ajuns discuţia noastră de mai înainte: căzusem întru cîtva de acord cu privire la ceea ce sîntem. iată cum se prezintă Iu. Socrate. SOCRATE Dar în ce chip vom putea cunoaşte lucrul acesta cît mai lămurit? Se pare. So-crate. SOCRATE Prin urmare. pentru ca. ALCIBIADE Vorbele tale îmi par pline de miez. îndemnîndu-l: „Pri-veşte-te pe tine însuţi!" — cum am putea tălmăci un atare sfat? Oare nu în sensul ca ochiul să privească ALCIBIADE . oare să nu fi înţeles noi inscripţia aceea cu vorbe înţelepte de la Delfi. SOCRATE Grija corpurilor şi a bogăţiilor s-o lăsăm însă în seama altora. Ce e drept. ALCIBIADE Evident. ALCIBIADE Mă voi strădui. este „frumos la înfăţişare neamul mîndrului Erechteu"2.e crurile în cazul tău: pe cît se pare. II. eu nu te voi părăsi. pe cînd tu abia începi să înfloreşti.ALCIBIADE Cum e şi firesc! ALCIBIADE 297 SOCRATE Iată. în numele zeilor. pe cînd toţi ceilalţi erau iubitorii unor bunuri de-ale tale. eu sint cel ce nu se depărtează de tine. SOCRATE Străduieşte-te deci să fii cît mai frumos.

iar acel ce priveşte şi cunoaşte tot ce e divin într-însa — Zeul lăuntric şi cugetarea — se va cunoaşte astfel şi pe sine însuşi în cel mai înalt grad posibil. iubite Alcibiade. cît şi cele bune? ALCIBIADE Cum s-ar putea. aşadar. că înfăţişarea celui ce priveşte ochiul răsare în privirea opusă precum 133 a într-o oglindă. oare nu către suflet se cade a privi.299 spre acel lucru în care. aşa cum oglinzile sînt mai limpezi ca răsfrîngerea din adîncul ochiului. ALCIBIADE E adevărat. şi nu mai cu seamă către acea aşezare a sa unde este sădită virtutea sufletului. dacă sufletul vrea să se cunoască pe sine. tot astfel şi Zeul este mai curat şi mai strălucitor decît tot ce-i mai bun în sufletul nostru? ALCIBIADE Aşa s-ar părea. nu-i aşa? ALCIBIADE Aşa este. e într-adevăr cu neputinţă! . ca fiind modelul în mic al privitorului. Dar ochiul prin mijlocirea căruia vedem nu cuprînde el însuşi ceva asemănător? ALCIBIADE Ba da. dacă s-ar privi. nu se va vedea pe sine însuşi. ALCIBIADE Pe Zeus. ALCIBIADE E adevărat ce spui. s-ar putea vedea pe sine însuşi? ALCIBIADE Este vădit. pe care o numim „pupilă".]3 SOCRATE Am admis. înţelepciunea. mai curate şi mai strălucitoare. SOCRATE în schimb. că trebuie să privim înspre oglindă sau vreun alt obiect de acelaşi fel. aţintindu-ne spre Zeu. precum şi către tot ce se potriveşte a fi asemenea lui? ALCIBIADE Aceasta e şi părerea mea. către ochi se cade să privească ochiul şi către acel loc al său propriu în care este sădită virtutea ochiului. SOCRATE în alt ochi. aşadar. nu către acela cu care se potriveşte a fi asemenea. SOCRATE Aşadar. se aseamănă cu ceva divin. SOCRATE Dar dacă ar privi către o alta din părţile omului sau spre vreun alt lucru. mai putem oare cunoaşte cele ce ţin de noi. Socrate. SOCRATE Să reflectăm însă: încotro trebuie să e privim spre a ne privi privirea şi pe noi înşine? ALCIBIADE Evident. virtute care nu-i alta decît vederea. Socrate. SOCRATE Aşa este. iar astfel ne vom vedea şi ne vom cunoaşte cît mai bine pe noi înşine. ALCIBIADE într-adevăr. şi aţin-tindu-se în ce are acesta mai bun şi îl ajută să vadă — iată cum se poate vedea ochiul pe sine însuşi. aşadar. ALCIBIADE Este evident. atît cele rele. cineva să ştie că cele ale lui Alcibiade sînt tocmai ale acestuia. Socrate! 300 PLATON ALCIBIADE 301 [SOCRATE Dar ce poate fi mai divin în suflet decît aşezarea cunoaşterii şi cugetării? ALCIBIADE Nimic nu poate fi. întru a sufletului virtute. SOCRATE Dar atunci. SOCRATE Oare nu pentru că. că a te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă înţelepciune? ALCIBIADE întru totul. privindu-se. ALCIBIADE Este vădit. Socrate? SOCRATE De bună seamă că şi ţie îţi pare cu neputinţă ca. b SOCRATE Aşadar. vom avea parte de cea mai aleasă oglindă a rosturilor omeneşti. aşadar. SOCRATE Această parte a sufletului. SOCRATE Ai înţeles. necunoscîndu-l pe Alcibiade. spre a se vedea pe sine însuşi. dacă pe noi înşine nu ne cunoaştem şi dacă sîntem lipsiţi de înţelepciune.

SOCRATE Dar aceia cu care el se poartă aşa? ALCIBIADE Şi aceia. SOCRATE Iar purtîndu-se rău. ALCIBIADE Neapărat. sau cele ce revin celor proprii. SOCRATE Prin urmare. tot aşa. ALCIBIADE Aşa reiese. omul care a strîns bogăţii nu scapă nici el de nenorocire. SOCRATE Un atare bărbat n-ar putea fi deci un om politic. îngrijeştete să insufli virtute cetăţenilor. ALCIBIADE într-adevăr. SOCRATE Greşind însă. 134 a SOCRATE Şi el singur nu va şti ce face. atît în viaţa particulară cît şi în viaţa publică? ALCIBIADE Cum să nu. aşadar. nu va şti. ALCIBIADE Sigur că nu. ALCIBIADE într-adevăr. S-ar părea. sînt nefericiţi. ţi se va fi părînd cu neputinţă să cunoaştem cele proprii. dar îşi cunosc cele proprii. SOCRATE Dar neştiutorul. că înţelegerea tuturor acestora — a ta însuţi. nu de ziduri. scapă numai cel cuminte. SOCRATE Oamenii răi. SOCRATE Dacă vrei cu adevărat să te ocupi bine c şi frumos de treburile statului. doritor să dispună şi să se îngrijească nu numai de sine însuşi şi de treburile sale particulare. . nu va cunoaşte nici rosturile cetăţilor.SOCRATE Atunci. 302 PLATON ALCIBIADE 303 SOCRATE Prin urmare nu poate fi fericit cineva decît dacă este chibzuit şi bun. cu atît mai puţin vom cunoaşte ceea ce ţine de ce este de-al nostru. ci numai virtutea să nu lipsească. ne-am cam pripit adineauri cînd am admis că există oameni care pe sine înşişi nu se cunosc. nu se va purta el rău. cum ar putea? SOCRATE Se cade aşadar ca mai întîi virtutea s-o dobîndeşti tu însuţi. cum ar fi cu putinţă? SOCRATE Dar dacă nu cunoaştem nici ce-i al nostru. SOCRATE Dar nici un administrator. a celor e ale tale şi a tot ce ţine de ale tale — cade în seama uneia şi aceleiaşi arte. b ALCIBIADE Nu poate. în adevăr. cel ce nu-şi cunoaşte cele proprii n-ar putea cunoaşte nici pe cele ale altora. sau s-o dobîndească oricine altul. ALCIBIADE într-adevăr. SOCRATE Aşadar. Alcibiade. dar şi de cetate. ALCIBIADE Cum altfel? SOCRATE Dar ar putea cineva să insufle ceea ce lui însuşi îi lipseşte? ALCIBIADE Chiar. ALCIBIADE Este evident. ALCIBIADE Ai dreptate. nu de corăbii şi arsenale. nu va fi nefericit? ALCIBIADE Nu încape vorbă. ALCIBIADE Nu încape discuţie. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Potrivit însă celor spuse. SOCRATE Dar dacă nu cunoaşte pe cele ale altora. ALCIBIADE Sigur că nu. dacă nu ne cunoaştem pe noi înşine? Pasaj interpolat din Pregătirea evanghelică a lui Eusebiu. nici de popor numeros şi pămîn-turi întinse e nevoie pentru propăşirea cetăţilor. precum şi de treburile cetăţii. nu va cădea în greşeală? ALCIBIADE De bună seamă. ALCIBIADE Chiar aşa este. ALCIBIADE Se poate.

nu numai pentru un copil. nu puterea tiranică trebuie s-o cauţi. decît să conducă el însuşi. aceluia care are puterea să facă orice. dacă un bolnav ar avea îngăduinţa să facă orice îi trece prin 135 a cap. cum spuneam înainte. ci virtutea. pentru tine şi pentru cetate. şi tu şi oraşul. cum e drept şi prielnic. s-ar prăpădi cu toţii. SOCRATE Ci.SOCRATE Aşadar. ALCIBIADE Şi vei fi un chezaş vrednic de toată încrederea! SOCRATE Mergînd însă pe calea nedreptăţii şi avînd ochiul aţintit la ceea ce n-are parte de Zeu şi lumină. cum e şi firesc. SOCRATE Prin urmare. E mai bine doar! ALCIBIADE Da. . veţi lucra cu ochiul aţintit la tot ce este divin şi plin de lumină. în sînul unui stat. SOCRATE Dar ceea ce este mai bun nu e oare şi mai frumos? ALCIBIADE Ba da. care va fi urmarea? Nu se înţelege de la sine că îşi va distruge astfel trupul? ALCIBIADE Ai dreptate. iar pe voi înşivă nu vă veţi cunoaşte. SOCRATE Iar dacă veţi lucra astfel. ci dreptatea şi înţelepciunea. îţi dai seama ce s-ar întîmpla cu el şi cu tovarăşii săi de călătorie? ALCIBIADE îmi dau seama. voiesc a mă e pune chezaş că veţi fi fericiţi. în chip potrivnic. ALCIBIADE Este evident. totodată. ori de o cetate întreagă? Spre pildă. nu sînt sortiţi să facă răul? ALCIBIADE Neapărat. 304 PLATON ALCIBIADE 305 SOCRATE Deci tot aşa. pentru tine sau pentru cetate. dacă nu e înzestrat cu virtute. nobile Alcibiade. fără să aibă vreo pricepere medicală. ALCIBIADE E şi firesc. veţi lucra. dacă vreţi să aveţi parte de fericire. ALCIBIADE Aşa este. ALCIBIADE Aşa s-ar părea. veţi lucra. nu îngăduinţa. SOCRATE E mai bine. aşadar. d SOCRATE în adevăr. urmînd în faptele voastre calea dreptăţii şi înţelepciunii. SOCRATE Şi. nu dreptul de a lucra după bunul plac trebuie să le cauţi. SOCRATE Dar dacă un om lipsit de priceperea şi virtutea cîrmaciului ar avea îngăduinţa să facă tot ce crede de cuviinţă pe bordul unei corăbii. vă veţi zări şi cunoaşte pe voi înşivă. ALCIBIADE Este evident. SOCRATE Căci lipsa de virtute se potriveşte unui sclav. privind într-acolo. tiranizîn-du-se pe sine şi nelăsîndu-se domolit. după bunul lui plac. precum şi tot binele vostru. ALCIBIADE Este vădit. aşadar. SOCRATE Dar. pe placul Zeului. ce e firesc să i se întîmple — fie că e vorba de un ins. oricîte b răspunderi sau puteri ar avea cei lipsiţi de virtute. ci şi pentru un om în toată firea să se lase condus de către cel mai bun decît dînsul. minte însă neavînd. SOCRATE Iar ceea ce are parte de mai multă frumuseţe nu trebuie pus mai presus? c ALCIBIADE Cum să nu? SOCRATE Atunci se cuvine ca omul supus răului să fie sclav. SOCRATE Veţi lucra. ALCIBIADE Aşa este. ALCIBIADE E adevărat ce spui. iubite Alcibiade.

spune-mi. ALCIBIADE Asta şi spun. ION Ai dreptate. iar tu pe al meu.ALCIBIADE Evident. şi cu Homer îndeosebi. insuflîndu-ţi o iubire înaripată. ION ION 307 SOCRATE ION 530 a SOCRATE Bun venit. ci văzînd puterea Cetăţii — ca nu cumva să nu ne biruiască ea. SOCRATE Şi.d dania mea s-a îndreptat îndeosebi asupra acestei părţi a artei mele şi cred că nu e om pe lume care să spună despre Homer lucruri mai . b SOCRATE Mă bucur. începînd de astăzi. ALCIBIADE Da. pe unul ca şi pe celălalt. iar din această clipă voi începe să mă îngrijesc de rostul dreptăţii. nu. o stare căreia nici nu-i vom spune pe nume. sau nu? ALCIBIADE Cred că îmi dau seama cît se poate de bine. SOCRATE Dacă este aşa. Căci vrednic de invidie e faptul că ea vă cere să purtaţi veşminte pline de podoabă. adesea v-am invidiat pe voi. dar totodată vă sileşte să vă îndeletniciţi cu mulţi poeţi şi buni. SOCRATE N-ai vorbit cum se cuvine. ca de altfel şi întreceri în toate celelalte arte ale Muzelor. Socrate. toate-acestea sînt lucruri demne de invidiat. cei care am luat primele premii. mă prînde însă o teamă grozavă — nu din neîncredere în firea ta. aşa cum un pedagog îşi supraveghează copilul. ALCIBIADE Dar cum se cuvine. SOCRATE Nu se cuvine aşadar să fugim. Acum vezi să biruim şi la Pa-natenee. eu luînd rolul tău. Şi nu e cu putinţă să facă bine acest lucru dacă nu înţelege ce spune poetul. Da. ai luat şi tu. nu va fi chip să mă dezlipesc de tine. Ion. şi să-i cunoaşteţi bine nu numai versurile. Dar pe deasupra mai spun că s-ar putea să ne schimbăm rolurile. de la sărbătorile lui Asclepios. Alcibiade. voi primi apoi de la ea alinare. iubirea mea nu se va deosebi cu nimic de cea a berzei. iar cel însoţit ca un copil vei fi tu. Socrate. SOCRATE închină cei din Epidaur zeului şi o întrecere intre rapsozi? ION De bună seamă. Este doar sigur că nimeni nar putea ajunge rapsod fără să înţeleagă spusele poetului. ION Cu voia zeului aşa va fi. în numele nostru. ci şi gîndul. Socrate. Ion! De unde ai sosit acum la noi? De-acasă. de sclavia aceea josnică? ALCIBIADE Hotărit. de la Epidaur. stră. pentru arta voastră. în ce mă priveşte. SOCRATE Ştii tu însă în ce chip vei scăpa de starea în care te găseşti. SOCRATE Crede-mă. prietene. alesul meu prieten. Socrate? SOCRATE în felul acesta: de va fi vrerea Zeului. SOCRATE Aş vrea să te văd stăruind. Socrate. SOCRATE în ce chip? ALCIBIADE De vei vrea tu. ci voi fi însoţitorul tău. SOCRATE Iar virtutea este pe potriva omului liber. de vreme ce. rapsozii. ALCIBIADE Dar chiar aşa este. din Efes? ION O. faţă cu un bărbat atît de falnic? ALCIBIADE Ştiu. Socrate. c care e cel mai bun şi mai zeiesc. căci tocmai aceasta e menirea rapsodului: să-i tălmăcească gîndul. parte la întrecere? Şi ce ai reuşit să faci? ION Noi am fost. Socrate! SOCRATE Dar îţi dai tu seama de starea în care te afli acum? — Este ea demnă de un om liber.

unul vorbeşte foarte bine. atunci desigur n-o să-ţi pară rău să mi le faci şi mie cunoscute. SOCRATE Iar Homer mai bine. lumea lui Hades. SOCRATE Şi nu-i acesta cel care stăpîneşte aritmetica? ION Ba da. unul vorbeşte foarte bine. fenomenele cereşti. obîrşia zeilor şi a eroilor? Nu aces-d tea sînt temele pe care le-a cîntat poezia lui Homer? ION E adevărat. cînd spun aceleaşi lucruri. cei doi poeţi: tu sau un bun prezicător? ION Un prezicător. sigur că da. atunci cînd. Socrate. 308 PLATON SOCRATE Iar dacă tu ai fi prezicător. cu cîtă măiestrie l-am împodobit pe Homer: cred că sînt vrednic de cununa de aur a homerizilor. Ion. SOCRATE Şi-atunci? Cine ar fi mai priceput să tălmăcească ce spun despre arta prezicerii. SOCRATE Dar cînd se deosebesc? Despre arta pre. ION Chiar că merită să asculţi. oare pe acesION 309 ta cine îl va recunoaşte: tot cel care îşi dă seama că unul nu prea vorbeşte bine. nu? ION Mai bine. nici Stesimbro-tos din Tasos. legăturile dintre oameni — fie ei buni sau răi. SOCRATE Cum anume? Mai prost? ION Mult mai prost. Şi cred că e de-ajuns. vorbind despre Homer. nici Glaucon. atîtor gînduri frumoase ca mine. se va găsi oare cineva care să-l recunoască? e ION Eu zic că da. avînd o iscusinţă anume sau nu —. nu te-ai pricepe să faci la fel şi cu cele în care ei se contrazic? ION Fireşte. SOCRATE Cine? Cel care îşi dă seama că ceilalţi vorbesc prost. pe ale lui Homer sau Hesiod? ION Pe-ale amîndurora deopotrivă. nici pentru ceilalţi poeţi? Vorbeşte cumva Homer despre alte lucruri decît toţi ceilalţi poeţi? N-a înfăţişat el mai ales războiul. nici vreun altul dintre rapsozii de odinioară nu s-a priceput să dea glas. sau altul? ION Acelaşi. Socrate. ori şi asupra lui Hesiod sau Archiloch? ION Numai şi numai asupra lui Homer. SOCRATE Dar atunci cînd. cinstită faţă. Ion.frumoase decît mine.b zicerii vorbesc de pildă amîndoi. fii sigur. SOCRATE Dar ceilalţi poeţi? Nu au înfăţişat ei oare aceleaşi lucruri? ION Ba da. c SOCRATE Cum se face dar că eşti o autoritate pentru Homer. dintre mai mulţi care vorbesc despre mîncărurile bune sănătăţii şi ce însuşiri au ele. fiind de acord sau nu.531 a ceperea ta se întinde numai asupra lui Homer. dar nu şi pentru Hesiod. şi Homer şi Hesiod. Nici Metrodor din Lampsacos. SOCRATE Am să-mi fac timp să te ascult cu alt prilej. dintre mai mulţi care discută matematică. dar altfel decît Homer. fără îndoială. ale cui spuse ai şti să le tălmăceşti mai bine. Socrate. Socrate. SOCRATE Există oare ceva despre care Homer şi Hesiod să fi spus acelaşi lucru? ION Eu uriul zic că da şi încă multe. legăturile dintre zei şi dintre zei şi oameni. fiind în stare să tălmăceşti locurile în care ei spun acelaşi lucru. pe Zeus! SOCRATE Aşadar. SOCRATE Mă bucur de ce aflu. SOCRATE în asemenea cazuri. Acum însă răspunde-mi doar atît: pri. sau altul? . ION Aşa e.

e atît cît stă în putinţa unui om de rînd. nu rămîne oare valabil acelaşi mod de cercetare pentru fiecare? Vrei să afli. atunci cînd se stă de vorbă despre vreun alt poet. nu sînt nici măcar atent. ci primul bine şi toţi ceilalţi mai prost? ION Aşa spun. Aşa şi pentru întrebarea mea de acum. Căci dacă te-ai întemeia pe meşteşug ai fi în stare să vorbeşti şi despre ceilalţi poeţi. nu? ION Desigur. Iar dacă nu-l va recunoaşte pe cel care vorbeşte prost. de vreme ce îl recunoşti pe cel care vorbeşte bine. rapsozii şi actorii. fără să fie în stare 533 a să-i judece pe ceilalţi pictori? Un om care. atunci cînd mai mulţi vorbesc despre aceleaşi lucruri. SOCRATE Şi-acesta cine este? Ce nume poartă el? ION Acela de medic. aproape toţi poeţii spun. SOCRATE Nu-i nici o taină. SOCRATE Prin urmare. dar cum îl pomeneşte cineva pe Homer. SOCRATE Există şi au existat mulţi pictori. nu-i aşa? ION Da. SOCRATE Aş vrea să fiu cu adevărat un învăţat. cît şi pe cel 532 a care vorbeşte prost. în poezia lor. cei învăţaţi. de vreme ce Ion însuşi recunoaşte că unul şi acelaşi om este în măsură să-i judece pe toţi aceia ce vorbesc despre aceleaşi lucruri şi că. darmite să mai 310 PLATON spun vreun lucru vrednic de luare-aminte. m-am şi trezit. doar meşteşugul poeziei este unul. SOCRATE Iar tu afirmi că Homer şi ceilalţi poeţi — printre care Hesiod şi Archiloch — vorbesc despre aceleaşi lucruri. dacă vom spune că Ion se pricepe la fel de bine şi la Homer şi la ceilalţi poeţi. în întregimea lui. să aţipească. va recunoaşte atît pe cel care vorbeşte bine. i-ai putea recunoaşte şi pe b cei care vorbesc mai prost. aici: e limpede pentru oricine că nu întemeindu-te pe meşteşug sau pe ştiinţă eşti tu în stare să vorbeşti despre Homer. cu toată mintea acolo şi avînd de spus belşug de lucruri. în general. Ion. că întotdeauna aceeaşi persoană va fi cea care. în timp ce eu mă mărginesc să spun doar adevărul. de rînd şi la mintea oricui este ceea ce spunem. nu vom cădea în greşeală. Ion. ce vreau să spun cu asta? ION Da. şi buni şi proşti. ba chiar c moţăi de-a binelea. jur pe Zeus că da. minunate prieten. nu sînt în stare să particip cu ceva demn de discutat. modul de cercetare e mereu acelaşi. ION Aşa e. SOCRATE Prin urmare. pe de altă parte. e limpede că nici pe cel care vorbeşte bine nu-l va recunoaşte — cel puţin cînd vorbesc despre acelaşi subiect. căci tare-mi place să v-ascult pe voi. cum zici tu. dar nu deopotrivă de bine. ION Aşa se pare. şi cei ale căror poeme le declamaţi. Socrate. Socrate.ION Tot acela. SOCRATE Prin urmare la amîndouă se pricepe unul şi acelaşi om? ION Da. d SOCRATE Dar dacă avem în vedere orice altă artă în întregul ei. fiul lui Aglaophon. şi pe bună dreptate. ION Şi-atunci. prietene. aceleaşi lucruri. Să luăm un exemplu: există un meşteşug al picturii în întregul lui? ION Da. oricare-ar fi. pus în faţa unor picturi de alţi autori. fără îndoială. să ră- . SOCRATE Putem aşadar spune. dar învăţaţi sînteţi de fapt doar voi. şi anume că atunci cînd iei un meşteşug. gîndeşte-te cît de simplu. care e motivul pentru care eu. SOCRATE Ai văzut tu însă pînă acum pe cineva în stare să arate cumva ce e bun şi ce e rău în pictura lui Polignot.

Cît îşi păstrează judecata. scot miere şi lapte din rîuri. în rest însă. incît uneori 312 PLATON ION 313 ajunge să se formeze un şir foarte lung de inele de e fier prinse unul de altul şi a căror putere depinde. mai bine decît orişicine şi sînt plin de idei. unei preziceri. nu un meşteşug. nici un om n-are puterea să creeze poezie sau să dea glas. ori pe Thamy.c ris. poetul e o făptură uşoară. îmi este însă limpede că în privinţa lui Homer vorbesc. într-adevăr. o putere ca aceea a pietrei pe care Euripide o numeşte de Magnesia. în schimb de îndată ce i se cere să-şi dea părerea despre Polignot (sau despre oricare alt pictor vrei. ci fiind pătrunşi şi de harul divin. iar înaintea unor statui făcute de alţi sculptori să fie descumpănit sau adormit. în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin şi îşi iese din sine. să fie atent şi să aibă de spus o mulţime de lucruri? ION Pe Zeus. nu însă şi cînd se află în minţile lor — cu sufletul poeţilor lirici. neînstare să lămurească ce e bun şi ce e rău în felul lui de-a recita. ION Nimic de zis. rapsodul din Itaca. în minţile lor. ci. stăpîniţi de el — asemenea bacantelor care. Căci nu meşteşugul le călăuzeşte spusele. piatra aceasta nu numai că atrage inelele de fier. altul iambi. şi mă aflu pe cale să-ţi dezvălui ce mi se pare că poate să însemne. iar cei mai mulţi piatră de Heracleea. în creaţia lor poetică. tot aşa nici poeţii lirici nu sînt în minţile lor cînd alcătuiesc frumoasele lor cînturi. alcătuindu-se astfel un şir în care fiecare depinde de un altul. părăsit de judecată. Tot astfel. a cîntării însoţite de cithară sau a recitării rapsodice n-ai văzut om în stare să-l judece cu pricepere pe Olympos.b peus. ci le transmite şi lor puterea de a săvârşi acelaşi lucru.ION 311 mînă gol de gînduri şi neînstare să spună nimic. la fel stau lucrurile şi cu bunii poeţi lirici: la fel 534 a cum cei cuprinşi de frenezia coribantică nu sînt. altul encomii. într-a-devăr. să se trezească. fără un cuvînt de spus? ION Nu. fiecare c dintre ei este în măsură să creeze poezie frumoasă numai în genul către care i-a dat Muza avînt: unul ditirambi. toţi cei buni. sau a oricărui alt sculptor. nu ne spun oare poeţii că îşi sorb cîntările din unda izvoarelor de miere care curg în anume grădini b şi vîlcele ale Muzelor şi ni le aduc nouă întocmai ca albinele. Darul acesta al tău de a vorbi frumos despre Homer este. Aşadar. SOCRATE Dar în sculptură? Ai văzut oare pe cineva priceput să lămurească ce este izbutit în opera lui Dedal. dat fiind că nu prin puterea unui meşteşug spun ei. cînd sînt în stăpînirea lui. Vezi totuşi ce poate să însemne asta. altul poeme epice. dau glas tuturor acestor frumoase poeme. fiecare nu este decît un neputincios. atîtea lucruri frumoase despre faptele de care se ocupă (cum spui şi tu despre Homer). n-am văzut nici unul ca acesta. ceea ce nu mi se întîmplă în cazul altor poeţi. dacă s-ar pricepe datorită meşteşugului . cînd dansează. nu. sau a lui Epeios. se petrece acelaşi lucru. SOCRATE De altfel sînt convins că nici în privinţa cîntatului la flaut sau la cithară. altul versuri pentru panto-mime. ori pe Phemios. ci o putere divină: altfel. Muza îi umple ea însăşi pe cîte unii de har divin. dar unul singur. Socrate. nu în virtutea unui meşteşug poeţii epici. ori pe Orfeu. înaripată şi sacră. fiul lui Pano. pe Zeus. plutind şi ei la fel în zbor? Şi e adevărat ce spun. SOCRATE Chiar văd. hotărît lucru. Ion. după propria lor mărturie. dar care să rămînă încurcat în faţa lui Ion din Efes. pentru toate. cum spuneam mai înainte. dar despre unul singur). sau a lui Teodor din Samos. de puterea pietrei cu pricina. ci o pu.d tere divină care te pune în mişcare. în vers. într-adevăr. ci printr-un har divin. de cum se cufundă în armonie şi în ritm. adică de a atrage la rîndul lor alte inele. iar prin mijlocirea acestora harul divin pătrunde şi în alţii. fiul lui Metion. lucru recunoscut de toată lumea. ei sînt cuprinşi de avînt bahic şi.

Aici mai mult decît în orice alt exemplu îmi pare mie că divinitatea ne arată. este divinitatea însăşi. cum îşi aţintesc crîncen ochii şi cum îi zguduie. ori e cuprins de spaimă în mijlocul a peste douăzeci de mii de oameni prietenoşi dintre care nici unul nu-l despoaie de veşminte şi nu-i face vreun rău? ION Nu. stăpîniţi fiecare de către cel care îl are sub stăpînire. a lui Priam. se alcătuieşte un lanţ foarte lung. . sînt cei care spun lucruri de atîta preţ. pe Zeus: vorbele tale. 536 a Iar prin toţi aceştia divinitatea atrage sufletele oamenilor ori încotro vrea. s-ar pricepe şi la toate celelalte. dacă-i aşa mai spune-mi încă un b lucru. eşti oare atunci în toată firea ta. glăsuind prin mijlocirea lor. să ne dăm seama că nu a ei. lor şi prezicătorilor şi proroci-lor. rapsozii. răspunzîndu-mi fără ascunziş la întrebare: atunci cînd îţi uluieşti spectatorii recitind frumos 314 PLATON versuri de epopee şi îl cînţi fie pe Odiseu. Socrate. eu sînt cel care voi plînge după banii pierduţi. întocmai asta. fie cîte ceva din jalea Andromacăi. nu e nimic altceva decît „o făptuire a Muzelor". SOCRATE Dar voi. de horeuţi. Iar divinitatea le ia poeţilor mintea. Asta pentru că trebuie să fiu foarte atent la ei: dacă reuşesc să-i fac să verse lacrimi. poate cel mai frumos dintre toate poemele melice şi care. nici ale oamenilor. trecîndu-şi puterea într-un şir în care fiecare atîrnă de altul. li se dezvăluie peţitorilor şi îşi deşartă la picioare tolba de săgeţi. cum plîng. Socrate! Am să-ţi răspund într-adevăr fără a-ţi tăinui nimic: eu unul ori de cîte ori recit ceva care stîrneşte mila. ori la Troia. dar dacă îi fac cumva să rîdă. poeţii buni sînt pentru noi. că poemele acestea e atît de frumoase nu sînt nici omeneşti.la un singur lucru. a Hecubei. Şi aici. pe cînd prima verigă este poetul însuşi. ori în Itaca. şi îi foloseşte ca pe nişte slujitori ai ei tocmai pentru ca noi. căci îi văd de fiecare dată. pe Zeus. fără putinţă de îndoială. ascultîndu-i. SOCRATE îţi dai seama că tocmai spectatorul acesta este ultima dintre verigile despre care spuneam eu ION 315 că-şi iau puterea una de la alta sub înriurirea pietrei de Heracleea? Iar veriga de mijloc eşti tu. din înaltul estradei. Dovada cea mai bună că nu greşesc este Tynnichos din Chalcis. n-a mai compus niciodată vreun poem vrednic de amintirea cuiva. după vers? ION Ce dovadă limpede îmi dai. Tocmai pentru a ne dovedi acest lucru a făcut zeul ca poetul cel mai nevrednic să dea glas poemului celui mai frumos. lipsiţi cum sînt de mintea lor. eu sînt cel care voi rîde luîndu-mi plata. îmi ating sufletul. deşi nu şi-a pierdut nimic din ce-i pe el. împodobit cu straie pline de culori şi cununi de aur. ci divine şi ale zeilor. Socrate. nu tălmăciţi la rîndul vostru spusele poeţilor? ION Şi asta e adevărat. tălmacii zeilor. sau îţi ieşi din tine. în tot ce spun. cum spune el însuşi. spusele mele. iar sufletului tău pătruns de har divin îi pare că se află chiar în faţa întîmplărilor c de tine povestite. SOCRATE Dar ştii că şi în cea mai mare parte dintre spectatori stîrniţi aceleaşi simţăminte? e ION Ştiu prea bine. stă şi plînge în zi de sacrificii şi de sărbătoare. SOCRATE Bine. Ion? Putem noi spune că e în toată mintea lui acela care. cînd este însă ceva groaznic sau tulburător mi se face părul măciucă de groază şi mi se zbate inima în piept. care în afară de peanul pe care îl cîntă cu toţii. nu ştiu cum se face. rapsodul şi interpretul. SOCRATE Şi-atunci n-am putea spune că sînteţi interpreţii interpreţilor? ION Ba da. cred că ai. d SOCRATE Prin urmare. ca şi pe mine. mi se umplu ochii de lacrimi. şi sînt încredinţat că printr-un har divin. ci că cea care vorbeşte. ca în cazul pietrei. Ion. ori în altă parte. cum se repede în prag. 535 a Ce crezi. iar că poeţii nu sînt nimic altceva decît tălmacii zeilor. ca să spun drept nu putem deloc spune aşa. fie pe Ahile năpustindu-se asupra lui Hector. am sau nu dreptate? ION Da.

dar pe cei mai mulţi Homer îi are şi îi ţine în puterea lui. ION Ba eu o să le spun. iar celelalte îi lasă nepăsători. SOCRATE Ei. Căci tu nu spui despre Homer -ceea ce spui nici datorită meşteşugului. b căci. dar m-aş mira să fii atît de priceput încît să mă convingi că. nu: faptul că nu meşteşugul. ci pradă harului şi stăpînirii divine.de maeştri şi de submaeştri de cor prinşi pieziş de inelele care atîrnă de Muză. iar noi spunem că „este stăpînit". Socrate. Ion. spuse de Homer şi la care eu nu mă pricep? 537 a SOCRATE Oare nu vorbeşte el în numeroase locuri şi pe larg despre meşteşuguri? De pildă. Şi-acuma. într-adevăr. dar te afli în încurcătură cînd este vorba despre ceilalţi. şi de cîte ori se cîntă versuri ale unui alt poet. SOCRATE Recită-mi dar ce-i spune Nestor fiului său Antiloch. eşti în largul tău cînd cineva aminteşte de Homer. iar cînd e vorba de alţii. Ion. un medic c sau un conducător de care? ION Un conducător de care. ci harul divin face din tine un slăvitor atît de iscusit al lui Homer. cutare poet se află legat de-o anumită Muză. Socrate. eşti priceput la vorbă. dar cată să nu dai de piatră. ION Ba despre toate. adormi şi nu găseşti nimic de spus. şi pentru cîntul acesta găsesc din belşug mişcări de dans şi cuvinte. nici ştiinţei tale. desigur. sînt pătrunşi de harul divin: unii sînt legaţi de Orfeu. se află legaţi alţii. nu-i aşa? Doar nu vom învăţa şi de la medicină ceea ce ne-nvaţă meşteşugul cîrmuirii de corăbii. adică de poeţi. în schimb de cum auzi pe cineva cîntînd ceva din poetul acesta. ca să-ţi răspund d la întrebare. să pară că buciumul roatei strujite Stă să se-atingă de semn. După cum cei pradă delirului coribantic nu simt cu ascuţime decît acel unic cînt care este al zeului de care sînt ei stăpîniţi. XXIII. SOCRATE Şi nu aşa stau lucrurile cu toate meşte. tot astfel şi tu. eşti unul dintre cei ce se află în stăpînirea lui Homer. SOCRATE Aşadar fiecărui meşteşug îi este dat de la divinitate să poată cuprînde cunoaşterea unei activităţi anume. dacă m-ai asculta vorbind despre Homer. De aceste prime verigi. Murnu). SOCRATE Chiar şi vreau să te ascult. ION Spune Homer: Pleacă-te-n partea cea stingă puţin şi asmute. ION Şi cam ce fel de lucruri să fie acelea. iată-te treaz pe dată. 1 SOCRATE Atît ajunge. Şi astfel. 333-337 (traducere de G. fiecare de un altul. la rîndul lor. Tu. ceea ce e cam acelaşi lucru. Ion. slăbeşte cu mînilefriul. alţii de Musaios. ori dintr-o altă pricină? ION Pentru că-i meşteşugul lui şi nu altminteri. desigur. despre cel de a mîna caii — dacă o să-mi amintesc versurile. ION Nu. cînd îl povăţuieşte să fie cu luare-amin-te cum coteşte carul la întors. sufletul îţi dănţuie şi ai lucruri c din belşug de spus. căci eu le ţin minte. dar nu mai e înainte de a-mi răspunde la această întrebare: dintre toate cîte le spune Homer. cu prilejul întrecerii de cai în cinstea lui Patroclu. atunci cînd îl slăvesc pe Homer. doar nu şi despre acele lucruri spuse de Homer la care se întîmplă ca tu să nu te pricepi. pricina pentru care. despre care vorbeşti tu bine? Căci de bună seamă nu chiar despre toate. altul de alta. 316 PLATON ION Nimic de zis. te afli în largul tău. este ţinut în puterea ei. SOCRATE Oare pentru că acesta este meşteşugul său. sînt pradă unei stăpîniri şi unei nebunii. Şi cred că nici măcar ţie nu ţi-aş părea aşa. -mboldeşte Calul din dreapta mereu. Iliada. cine crezi că poate să-şi dea seama cel mai bine dacă Homer ros1 Homer. să ştii bine.a şugurile: cunoştinţele pe care ni le dă . şi. am să ţi le spun. ION 317 teste cu pricepere sau nu aceste versuri. cînd e vorba de Homer. Iată deci. b Mină ştnghesuie atunci cu totul aproape de ţintă Calul din stingă.

la rîndul tău. aceleaşi mereu. te întemeiezi pe faptul că un meşteşug ne dă cunoaşterea unor anumite lucruri. fiind altul. tu ori un conducător de care? ION Un conducător de care. sau alta. ca şi mine. SOCRATE Prin urmare. SOCRATE Dar cînd Homer spune cum Hecamede. SOCRATE Aşadar. SOCRATE Iar meşteşugul rapsodului este altul de-cît cel al conducătorului de care? ION Da. e limpede. ci rapsod. meşteşugul medicului sau cel al rapsodului? ION Cel al medicului. ţiitoarea lui Nestor. aceeaşi disciplină. SOCRATE Gîndeşte-te acuma că. meşteşugul pescarului sau cel al rapsodului? ION Cel al pescarului. hai. de vreme ce găseşti la Homer lucruri a căror judecare îi revine fiecăruia e dintre meşteşugurile acestea. de ce am mai vorbi de două meşteşuguri deosebite. SOCRATE Şi-atuncea. cine va judeca mai bine dacă Homer vorbeşte cu pricepere sau nu. SOCRATE Dar cînd spune Homer: Dînsa se dă în afund întocmai precum se dă plumbul Undiţei care. şianume dacă socoteşti că lucrurile stau la fel cu toate meşteşugurile: 318 PLATON ION 319 unul anume dă neapărat cunoştinţe despre anumite lucruri. Socrate. cine nu stăpîneşte un anumit meşteşug nu va fi în stare să judece cu pricepere cele spuse sau înfăptuite pe temeiul acelui meşteşug? ION E adevărat ce spui. aritmetica. a altora. ION Da. dă cunoştinţe despre alte lucruri. nu? ION Da.unul dintre ele nu le vom dobîndi de la un altul? Dar mai întîi răs-punde-mi la altă întrebare: recunoşti că un meşteşug se deosebeşte de altul? ION Da. SOCRATE într-adevăr. ca să le dai cîte un nume fiecăruia? ION Da. ION Aşa mi se pare. întrucît e altul. eu ştiu că degetele acestea ale mele sînt cinci. şi eu şi tu. neapărat despre altele. m-ai întreba: „Ei bine. iar tu eşti în măsură să ştii despre ele acelaşi lucru ca şi mine. dacă ar fi vorba de cunoaşterea aceloraşi. Socrate. SOCRATE Şi-acuma dă-mi răspuns la ce eram pe 538 a cale să te-ntreb mai adineauri. lingă el. e SOCRATE Şi oare şi tu. stind prinsă de cornul de bou de la ţară d Merge şi peştii cei lacomi de carnea momelii ucide 3. iar altul. Şi cînd te-aş întreba dacă acelaşi lucru ne face să ştim. îi dă o băutură de leac lui Macaon rănit? Vorbele sînt cam acestea: Peste vinul de Pramnos ea rase brinză de capră Cu răzătoarea de bronz. SOCRATE Dat fiind că tu nu eşti conducător de care. Socrate. ION Da. cine să spunem că este mai în măsură să judece ce anume spun aceste versuri şi dacă spun bine sau nu. privitor la versurile pe care mi le-ai recitat. de bună seamă mi-ai răspunde că aceeaşi.2 Cine e în măsură să judece dacă Homer vorbeşte aici cu pricepere sau nu. puse ceapă. iar altul. de vreme ce prin amîndouă am putea cunoaşte aceleaşi lucruri? Astfel. încearcă să găseşti şi în privinţa prezicătorului şi a meşteşugului său ce anume din poemele lui Homer revine priceperii lui să cîntărească dacă este bine sau rău" — gîndeşte-te cu cîtă . de pildă. de mîncat.

3 Idem XXIV. afară poate de cele de felul acesta. ION Şi ai avea dreptate. 320 PLATON ION 321 c Sus zburător care-n gheare purta slngerat un balaur. şi cîrmuitorul. Socrate. Socrate.uşurinţă şi cu cît adevăr îţi voi răspunde. într-adevăr. atît din Odiseea. de pildă. pe care anume odă? ION Dă. XX. după propria-ţi spusă. 4 Homer. El se zbătea încă viu şi tot se lupta între gheare Pină ce şarpele capul sucind înapoi înspre pieptul Pqjurei o mursecă la grumaz. clnd ei erau gata să treacă: Oastea din stingă tăind. cunoaşterea a ceea ce e potrivit să vorbească bărbatul şi ce se cade să spună femeia. rapsodul are precăde-rea şi să le cerceteze şi să le judece. lacrimi curg pe faţă. Răsună vaiet. Ori eşti uituc pînă-ntr-atît? Şi totuşi nu s-ar potrivi tocmai unui rapsod să n-aibă ţinere de minte. Ion. Homer vorbeşte adesea despre astfel de lucruri şi în Odiseea. ION Eu susţin că pe toate. cred eu. cît şi din Iliada. printre altele. SOCRATE Nu. de vreme ce meşteşugul tău nu dă orice cunoaştere. XII. Murnu). Murnu). la rîndul tău. spunînd aşa. supusul. dintre ceilalţi oameni. ţin care de priceperea prezicătorului. Şi geme şi pridvorul şi ograda De umbrele ce năzuie spre bezna De întuneric. SOCRATE Cînd spui „cele de felul acesta" înţelegi. atunci cînd unul dintre urmaşii lui Melampus. XI. Ea de la sine-l zvîrli. Odiseea. d Pasărea dusă de vînt după-aceea cu ţipete zboară. „în afară de cele ce ţin de celelalte meşteşuguri". este căderea prezicătorului să le cerceteze şi să le judece. 539 a b dar adesea şi în Iliada. nu eşti tu acela care spune „toate". de căzu pe la mijlocul oastei. SOCRATE Atunci. 639-640. SOCRATE Vrei să spui oare că rapsodul ştie mai bine ce vorbe trebuie rostite decît însuşi cel . Ion. 77-81. ca de pildă în „lupta de lingă ziduri". care de a medicului şi care de-a pescarului. le spune peţitorilor: Ce crunt blestem vă paşte. se ivise-nainte un vultur 2 Idem. fiind deosebit. din acelea pe care. Ion — ca un mai bun cunoscător decît mine al operelor lui Homer —. părţi care. Socrate. Sărmanilor? Vă-mpresură-ntuneric Şi capul şi obrazul şi genunchii. prezicătorul Theoclyme-nos. tot astfel alege-mi şi tu. Soarele din slavă Se-ntunecă.5 Aş spune că părţile acestea şi cele de acelaşi fel. SOCRATE Dreptate ai şi tu. SOCRATE Şi n-ai recunoscut că. Iliada. 5 Homer. 35l-353 (traducere de G. într-adevăr. aşa cum eu ţiam ales. locuri potrivite priceperii rapsodului şi meşteşugului rapsodic. cuprînde alte cunoştinţe? ION Ba da. ION Ba pe toate. De durere pătrunsă. b mai mult sau mai puţin. prin fe-e Iul lor. şi aici spune: Se pomeniră cu-o piază. 540 a ION Dar ce anume am uitat acum? SOCRATE Nu-ţi aminteşti ce-ai afirmat: că meşteşugul rapsodului este deosebit de cel al conducătorului de care? ION Ba îmi amintesc. hai şi tu. 200-207 (traducere de G. sclavul şi omul liber. Şi-acuma. Atunci însă. rapsodul şi meşteşugul lui nu cuprînd toate cunoştinţele. -njiorătoare noapte Se-ntinde peste tot*.

Numai că de te-aş întreba: „Datorită cărui meşteşug recunoşti tu. în fapt. sau citharist?". ai şti să recunoşti pe cei ce cîntă bine la cithară. desigur cîrmaciul e acela care ştie mai bine. în numele zeilor. SOCRATE Şi cine ştie mai bine ce se cuvine să-i c spună unui bolnav cel care îl îndrumă: rapsodul sau medicul? ION Nici de data asta nu rapsodul. Socrate. de asemenea. fiind în amîndouă cel mai bun dintre eleni — şi ca strateg şi ca rapsod —. rămîi de părerea că orice bun b rapsod este şi un bun strateg? ION întru totul. SOCRATE Oricum. SOCRATE Dar felul potrivit de a vorbi despre lucratul lînii cine-l ştie. ca şi armata ei. Ion. oare ce mi-ai răspunde? ION Călăreţ fiind. cel puţin. caii buni de călărie? Călăreţ fiind. ai admite că faci asta citharist fiind. o ştii oare ca un cunoscător al strategiei. SOCRATE Iar tu. după tine. unul şi acelaşi. dar deloc de un strateg? ION Vezi tu. de vreme ce cunoşti arta militară. SOCRATE Şi-acum spune-mi. iar sclavul nu? ION Nu poate fi aşa. dacă s-ar întîmpla să fii deopotrivă de priceput la călărie şi la cîntatul din cithară. sau sînt două? ION Eu cred că unul singur. SOCRATE Prin urmare oricine este bun rapsod este şi bun strateg? ION Negreşit. ceea ce e potrivit să spună un văcar atunci cînd caută să-şi potolească vitele întărîtate. rapsodul va şti. cetatea noastră e cîrmuită de voi. se pricepe la aşa ceva. 541 a SOCRATE Cum? Spui că nu e nici o deosebire? Meşteşugul rapsodului şi cel al strategului sînt. SOCRATE Cum adică? Să fie oare meşteşugul rapsodului tot una cu al cîrmuitorului de oşti? ION Eu unul. ţesătoarea sau rapsodul? ION Ţesătoarea. SOCRATE Aşadar şi cine este bun strateg este totodată şi un bun rapsod? ION Asta nu mai cred că e adevărat. Ion. SOCRATE Aşa. SOCRATE Şi cel mai bun strateg? ION Poţi să fii încredinţat. nu călăreţ? ION Da. ai putea să deosebeşti care cai sînt buni de călărie şi e care nu. sau poate ca un bun rapsod? ION Eu unul nu văd nici o deosebire. Ion. şi n-are nevoie de nici .care cîr-muieşte pe mare o corabie bătută de furtună? ION Nu. de ce cutreieri recitind cetăţile greceşti în loc să cîrmuieşti armate? îţi închipui cumva că grecii duc mare lipsă de un rapsod c încununat cu aur. Socrate. 322 PLATON SOCRATE Poate pentru că eşti şi un cunoscător al strategiei. nu eşti tu oare. Socrate. de ce oare. dintre greci. aş zice eu. SOCRATE Atunci poate ştie ce se cuvine să spună un sclav? ION Da. căci doar am învăţat lucrurile-acestea din Homer! ION 323 SOCRATE Atunci. aş şti ce se cuvine să spună un strateg. rapsodul cel mai bun? ION Ba chiar cu mult. Socrate. Ion. d SOCRATE Atunci poate rapsodul ştie ce trebuie să spună un strateg atunci cînd îşi îndeamnă ostaşii? ION Da. SOCRATE Iar dacă. de pildă.

ci inspirat de zei. cum am spus eu despre tine. după ce m-ai încredinţat că ştii multe lucruri frumoase despre Homer şi mi-ai făgăduit că o să-mi faci dovada. află că este minunată. nu unul singur. SOCRATE Desăvîrşitul meu Ion. vrînd să ascult. dar s-au strămutat la Thurioi. judecata mai frumoasă: că îl slăveşti pe Homer nu stăpînind un meşteşug. SOCRATE Euthydemos este cel despre care întrebi tu. şi spui despre poet. Cine era? SOCRATE Despre care întrebi. încît eu. CRITON SOCRATE CRITON Cu cine stăteai ieri de vorbă în Lyceion. nici măcar nu vrei să-mi spui. multe lucruri frumoase. la obîrşie atenieni? Stă cumva cetatea voastră mai prejos de alta? Cît despre ce vor. prin har ceresc. nu te ţii de vorbă şi mă amăgeşti. între voi se afla b un băieţandru. cetatea noastră i-a înălţat pînă la rangul de strateg. d străini şi ei. şi-anume că iscusinţa ta în a-l slăvi pe Homer se datorează meşteşugului şi cunoştinţelor tale. iei tot soiul de înfăţişări. nu-ţi cunoşti meşteşugul. reuşind să-mi scapi.e beam noi. Cei doi sînt pur şi simplu atoateştiutori. precum şi pînă la celelalte dregătorii. Socrate. efesienii. l-au ales nu o dată ca strateg al lor. întocmai ca Proteu.un strateg. sucindu-te în fel şi chip. iar cel aşezat chiar în stînga mea era fratele său. fiind doar sub puterea lui Homer. Criton? Pentru că erau doi. SOCRATE Atunci să ai din partea noastră. ci. n-am fost în stare să desluşesc nimic.c inţa? SOCRATE De obîrşie. Dacă însă. cu toată lunga mea stăruinţă. în ce privinţă eşti atît de iscusit. pare-mi-se că sînt de prin regiunea Chiosului. nu-i deloc totuna: cu mult mai frumos este să treci drept inspirat de zei. Şi-atunci. pesemne. dacă e adevărat ce spui. Mi s-a părut. Au fost alungaţi însă de acolo şi acum pot spune că sînt ani de cînd trăiesc prin partea locului. nu-l va alege ca strateg. Niscaiva sofişti noi. Dincotro vin? Şi care le e şti. atunci n-ai nici o vină. am izbutit totuşi să văd ceva şi mi s-a părut că omul cu care vorbeai era un străin. Atît doar că este mai subţirel. Aşadar. dimpotrivă. că s-a împlinit binişor şi că are aproape statura lui Critobulos al nostru. deşi m-am apropiat. dacă îi va recunoaşte destoinicia. la discuţii. după ce mi-ai făgăduit să mi le arăţi. fiul lui Axiochos. onorîndu-l. deşi un străin. Criton. Uitîndu-mă peste capetele celorlalţi. Ion. dar nu chiar lîngă tine. Ei bine. 542 a dacă. fără să ştii nimic. Iar pe Phano-stenes din Andros şi pe Heracleides din Clazomenai. ăştia sînt pe deplin pregătiţi pentru . pe cînd cestălalt este bine legat şi întru totul mai chipeş. socotind că vă sînteţi singuri de ajuns. apoi rău faci că. 271 a Socrate? Era îngrămădită atîta lume în jurul vostru. Cît de326 PLATON EUTHYDEMOS 327 spre ştiinţa lor. doar ca să nu-mi arăţi cît eşti de priceput în ştiinţa ta despre Homer. Ion. Aşadar hotărăşte-te cum vrei să treci în ochii noştri: vinovat sau inspirat de zei? ION Socrate. dar dovedindu-se oameni destoinici. CRITON N-am auzit de nici unul. mă amăgeşti: departe de a te ţine de cuvînt. CRITON Cel despre care-ţi vorbesc eu era aşezat în dreapta ta. auzit-ai oare de Apollodoros din Cyzic? ION Care anume? SOCRATE Cel pe care atenienii. ca pîn-la urmă. atunci eşti vinovat. tocmai pe Ion din Efes? Dar cum? Nu sînteţi voi. pînă acum nici nu aveam habar ce înseamnă un luptător complet. ia parte de fiecare dată şi el. iar a voastră şi cea a lacedemonienilor nu m-ar alege ca strateg tocmai pe mine. să mi te-nfăţişezi drept strateg. aşa cum spuneam adineauri. Dionysodoros. ai în privinţa lui 324 PLATON EUTHYDEMOS Homer cunoştinţele pe care le dă meşteşugul şi. Socrate.

spun ei. Văzînd. Cum îţi spun. care şi acum se mai osteneşte cu mine învăţîndu-mă să cînt la cithară. îmi e să nu se găsească cineva să-i batjocorească la fel. şi tot aşa voi încerca să fac şi acum. Dat fiind că nu-i mai văzusem pe cei doi de-o bună bucată de vreme. bătrini ca d şi mine. nu erau încă învăţaţi. se vor feri pesemne să mă ia ca elev. celălalt lîngă mine. pe cît mi s-a părut. i-am salutat cu căldură şi i-am spus apoi lui Cleinias: „Vezi. Cei doi despre care îţi vorbesc se deosebesc. pancratişti înnăscuţi. Nu văd de ce nu mi-ai urma şi tu exemplul. Cleinias se îndreptă fără preget spre mine şi se aşeză în dreapta mea. apropiindu-se. Drept care mă aşez iar şi nu după multă vreme cei doi. care însă nu ştiau să se folosească decît de forţa trupului. care sînt ale vîrstei. s-a împlinit frumuşel.orice fel de lupei tă. ca să nu-mi pese de asta: chiar oamenii noştri erau cam în vîrstă cînd s-au apucat c de ştiinţa după care tînjesc eu atîta. bine ştiutul semn daimonic. Criton. căci. Euthydemos se aşeză alături de băiat. dacă tu crezi aşa. Iar ca momeală îi vom folosi pe fiii tăi: căci dorînd să-i aibă elevi. Ştiu . doar la atît erau pricepuţi. Am un exemplu şi un imbold. 328 PLATON EUTHYDEMOS 329 apoi. îl urmau iubiţii lui. ci lucrurile cele mai de seamă. aşa cum a fost. acum însă au împins arta atotbiruinţei pe cele mai înalte culmi. eristica adică. că bine spui. eram tot numai urechi şi spusele lor mi s-au întipărit bine în minte. Criton. cum singur ai observat. Singura formă de luptă pe care o trecuseră cu vederea le este acum pe deplin cunoscută. Iată de ce. şi printre ei Ctesippos. iar restul după cum apucară fiecare. încît nimeni n-ar îndrăzni să le stea împotrivă. şi prin vigoarea lor şi. Dînd cu ochii de el. Socrate.b şit. temîndu-se de acelaşi lucru. cînd intră Cleinias. Criton. aşa cum mi s-a întîmplat cu Connos citharistul. simt că ne vor lua şi pe noi pe lîngă ei. care între timp. iată. ştiu o mulţime de lucruri şi nu te miri ce. copiii care îmi sînt colegi îşi rid de mine şi îl numesc pe Connos „dascăl de moşnegi". în ce mă priveşte. Anul trecut sau acum doi ani. Dacă mă tem de ceva. iar ei. iar cine e dispus să îi plătească poate învăţa de la ei meşteşugul. aceşti doi oameni. cînd e vorba de luptă. Odată intraţi. Cleinias. Pînă nu demult. îşi fac apariţia însoţiţi de 273 a discipoli. că stau singur. indiferent dacă e vorba de adevăr sau fals. să mă însoţească la şcoala lui Connos şi să înveţe cot la cot cu mine. pînă într-atît au devenit de pricepuţi să înfrunta te pe alţii în cuvinte şi să respingă orice argument. dacă îi trecem cu vederea ieşirile cam aprinse. un băiat tare reu. i-am convins şi pe alţii. este să nu le fac vreun neajuns celor doi străini. căci nu aş putea spune că nu le-arh urmărit gîndul cu atenţie. ce-i drept. încep să se plimbe prin umbrarul palestrei. ca să ştiu şi eu ce anume vom învăţa. Dau s-o fac cînd. de cum păşi pragul. Dionysodoros şi Euthy-demos mai întîi se opriră şi îşi spuseră ceva unul altuia aruncind întruna priviri către locul unde ne aflam noi (îi urmăream cu cea mai mare atenţie). Nu dăduseră bine două-trei ocoluri. nu le ţine piept nimeni — sînt neîntrecuţi 272 a în mînuirea armelor. Cerul a vrut ca din întîmplare e să mă aflu — eram singur — în vestiarul unde m-ai văzut tu şi tocmai aveam de gînd să mă ridic. Văzînd una ca asta. Socrate? Nu te temi că eşti cam bătrîior? SOCRATE Nu mă tem deloc. în scurtă vreme îl pot face şi pe altul să se descurce în asemenea lucruri. Eu-thydemos şi Dionysodoros. Lămureşte-mă însă mai întîi la ce sînt pricepuţi cei doi. fiul lui Metrobios. destul de numeroşi. să lupte în tribunale şi să te înveţe cum să alcătuieşti şi cum să rosteşti discursurile în faţa juraţilor. SOCRATE O vei afla îndată. CRITON Cum asta. CRITON Dar nimic nu ne împiedică. ca nimeni alţii. dar nu asemenea fraţilor acarnieni. dar ei mai ştiu apoi. tînărul din Paiania. în stingă. Am să încerc să-ţi povestesc totul de la început. Euthydemos şi Dionysodoros. vezi bine. mi-am şi pus în gînd să mă dau pe mîna lor.

dacă spuneţi adevărul. îmi aduc bine aminte. Atunci am spus: „Euthydemos şi Dionysodoros. de dragul meu. Căci Ctesippos apucase să se aşeze departe de Cleinias şi am avut impresia că Euthydemos. Socrate. încă de cînd aţi fost pe la noi prima oară aţi dat veste că acesta vă e meşteşugul. cum trebuie rînduite şi conduse trupele. Iar noi credem că sîntem în stare s-o trecem altora cum nu se poate mai repede şi mai bine. Spuneţi-mi numai dacă aveţi de gînd să ne înfăţişaţi această ştiinţă. cum am spus adineauri. pogorîţi-vă harul asupră-mi — mă adresez vouă întocmai ca unor divinităţi.274 a doros. Ctesippos pe care îl vedeţi aici. vrînd să-şi vadă iubitul şi totodată doritor să asculte." „Vă fericesc atunci pentru avutul vostru cu mult mai mult decît pe Regele cel Mare pentru împărăţia sa. în numele zeilor. Ce-aţi hotărît?" „Tocmai de aceea ne aflăm aici. am exclamat eu. adică ce se cuvine să cunoască un bun comandant de oşti. Socrate. aflat între noi. nu poate fi cîtuşi de puţin învăţat." Vorbele mele nu făcură decît să le stîrnească dispreţul. neîncrederea ar putea fi cu totul firească. ceilalţi la fel. Spuneţi-mi atunci. fie deoarece crede că nu voi sînteţi cei potriviţi să o predaţi? Spuneţi-mi deci: sarcina de a-l convinge că virtutea se învaţă şi că voi sînteţi aceia de la care o poate învăţa cel mai bine revine uneia şi aceleiaşi arte?" ." „Cerule. în sfîrşit toţi ceilalţi". stînd de vorbă cu mine. Aceştia se aşezaseră deja jur-împrejurul nostru. cu gîndul că-mi veţi ierta cele spuse adineauri. ce tot spuneţi? Unde aţi dat peste o asemenea comoară? Şi eu care tot mai credeam.tot ce se poate şti despre război. făcură şi ceilalţi la fel şi astfel ne înconjurară cu toţii." Tare m-am mai mirat! „Minunată trebuie să fie îndeletnicirea voastră. Luaţi însă bine seama. că e aşa cum îţi spunem. Euthydemos şi tu Dionyso. aşa încît Ctesippos. iubiţii lui Cleinias. se ridicase primul şi se oprise drept în faţa noastră." „Mă pun chezaş că toţi cîţi nu au parte de ea vor fi dornici s-o înveţe: eu mai întîi. Ctesippos mă a aprobă entuziast. Acum însă. Văzîndu-l. precum şi tot ce trebuie învăţat ca să mînuieşti bine armele. care-i această îndeletnicire minunată!" „E virtutea. căci faţă de făgăduinţa voastră atît de măreaţă. dacă îţi face cineva vreo nedreptate. virtutea. Căci. în cele din urmă. cînd declarasem că toţi erau gata să înveţe. Socrate. dacă lucrurile de însemnătatea acestora au ajuns să fie pentru voi nişte fleacuri. i-am spus." „Fii sigur. apoi Cleinias şi. Apoi ei sînt în măsură să te înveţe şi cum să te aperi singur în faţa tribunalului. precum şi discipolii lui Euthydemos şi Dionysodoros. Socrate. Aşa v-am şi înfăţişat altora. Euthydemos spuse: „Vezi. îmi răspunseră ei. faceţi tot ce vă stă în putinţă fără zăbavă şi pentru a le face lor pe plac şi. răspunse el. Spuneţi-mi însă doar atît: sînteţi oare capabili să-l faceţi bun numai pe acela care este deja pătruns că trebuie să e ia lecţii de la voi sau şi pe acela care nu este încă. noi nu prea ne mai îndeletnicim cu aşa ceva. şi toţi într-un glas cerură celor doi să le înfăţişeze puterea ştiinţei lor. că mai ales în mî-nuirea armelor sînteţi voi pricepuţi. se puseră pe rîs şi îşi tot aruncau priviri pline de înţeles. arătîndu-i pe iubiţii lui Cleinias. E limpede că a ne arăta ce-i mai 330 PLATON EUTHYDEMOS 331 de preţ nu este un lucru tocmai simplu. se aplecase înainte şi îi ascunsese c lui Ctesippos vederea lui Cleinias. fie deoarece el crede că acest obiect. pe lîngă noi. dacă stăpîniţi într-adevăr ştiinţa de care aţi pomenit. pentru a le arăta ce sînteţi în stare. Pe aceştia de fapt îi arătasem eu lui Euthydemos. vrem s-o b înfăţişăm şi s-o predăm oricui va fi dornic s-o înveţe. le-am spus. lucrurile de care vorbeşti tu nu ne interesează decît în treacăt.

Dionysodoros. ceilalţi. cînd nu ştiaţi toate acestea? — Cîtuşi de puţin. cele ce învăţaţi nu vă erau încă cunoscute. doar e obişnuit cu aşa ceva. tot va fi dezminţit. se uită la mine. ci îl întrebă iarăşi şi.. Socrate. spuse el. Numai să vrea tînărul să ne răspundă. să-l ducă de rîpă. îmi şopti la ureche: „E bine să ştii. Ei bine. asemenea dansatorilor price- ." „Sigur că vrea. care voia să ne uimească şi mai mult. spuse Cleinias. i-am spus. „Iar profesorii sînt profesori ai celor ce învaţă. băiatul se roşi tot şi. tot numai un surîs. Iată de ce. şi nu cei care ştiu. aţi picat cum nu se poate mai bine. cum e firesc cu tinerii. spuse el. de-a dreptul fermecaţi de ştiinţa lor! Iar noi. văzînd că şi-a pierdut capul. Cleinias. înseamnă că învăţaţi fiind neştiutori?" Băiatul încuviinţă. din zilele noastre. l-am auzit deci spunînd că cei care ştiu 276 a sînt cei care învaţă. Euthydemos a început cam aşa: „Spune-mi. — învăţînd ceea ce nu ştiaţi. răspunse Dionysodoros. Tatăl său este Axiochos (fiul bătrînului Alcibiade) şi este văr primar cu ces-tălalt Alcibiade. — Aşadar. Aşa încit. nu-l slăbi pe băiat." d Tare s-au mai pus atunci pe rîs şi au aplaudat admiratorii celor doi. Cleinias. i-am spus: „Hai. Socrate". cum crezi tu." Atunci Dionysodoros se aplecă puţin către mine şi. „— Şi cînd voi învăţaţi. Cleinias. aşadar. — Eraţi b deci ştiutori." Ce s-a petrecut apoi. Socrate. tare o să ne mai bucurăm. — Atunci cei ce ştiu sînt cei care învaţă şi nu neştiutorii. care dintre copii învăţau bucata. puneţi-l pe băiat la încercare şi discutaţi cu el de faţă cu noi. cine sînt cei care învaţă. Cleinias. trebuie să-mi încep povestirea d la fel ca poeţii. Eu. neştiind ce să facă." Şi în timp ce îmi vorbea el aşa. sau nu există?" Cleinias se învoi că există. oare cum aş putea să-ţi povestesc mai bine? Nu-i o treabă uşoară să poţi reface în amănunt imaginea unei ştiinţe atît de uimitoare. „Deci neştiutorii sînt cei care învaţă. La care Euthydemos: „Există oameni pe care îi numeşti profesori. poate că omul îţi dă un ajutor nepreţuit. aţi fi în clipa de faţă cei mai bine pregătiţi spre a trezi gustul pentru iubirea înţelepciunii şi pentru cultivarea virtuţii?" „Aşa credem. cei ce ştiu sau neştiutorii?" Pus în faţa unei întrebări deloc simple. Cleinias se întîmplă să răspundă." Spunînd eu toate acestea. întocmai ca la semnalul îndru-c mătorului de cor. nu scoteam o vorbă. fruntea sus şi răspunde cu curaj alegînd după e cum ţi se pare ţie că-i bine. Cleinias e numele lui. izbucniră aplauzele şi rîsetele în suita lui Dionysodoros şi Euthydemos. Euthydemos. Dacă n-aveţi nimic împotrivă. cei ce ştiau sau neştiutorii? — Cei ce ştiau. eu ca şi toţi cei de faţă. E tînăr şi." 332 PLATON EUTHYDEMOS 333 La aceste cuvinte. după cum îmi amintesc. Căci cei de aici au venit nu rareori cu tot soiul de întrebări şi au stat de vorbă cu el. că oricum va răspunde. Criton. înseamnă că răspunsul pe care i l-ai dat adineauri lui Euthydemos nu a fost bun. aşa cum citharistul şi profesorul de citire ţi-au fost profesori ţie şi celorlalţi copii. Socrate. dacă nu eraţi ştiutori. aproape întocmai cum le-ai auzit. Dionysodoros luă el discuţia în mînă şi spuse: „— Iar cînd învăţătorul vă dicta. eraţi neştiutori? — Desigur. invocînd Muzele şi Memoria." „Lăsaţi deci pe altădată ce mai aveţi să ne arătaţi. 275 a „Voi. Euthydemos îmi răspunse. Văzîndu-ne cum arătam. şi arătaţi-ne acuma doar atît: convinge-ţi-l pe tînărul acesta că trebuie să iubească înţelepciunea şi să cultive virtutea. le-am spus. iar voi elevii lor?" El încuviinţă. nu? — Nu. plin deopotrivă c de bărbăţie şi încredere: „Sigur că nu avem nimic împotrivă. Aşa încît se încumetă lesne să răspundă. Şi mai înainte ca băiatul să-şi poată trage sufletul. astfel încît n-apucai să-l îndemn să ia bine seama.Aceleiaşi arte. atît de uluiţi eram. ne temem ca nu cumva să ne-o ia altul înainte şi înturnîndu-i cugetul pe cine ştie ce căi. Căci cu băiatul ăsta lucrurile stau cam aşa: eu şi toţi de aici vrem să devi-b nă cît mai bun cu putinţă.

spuse el. ca să-l liniştesc. în primul rînd. nu?" Cleinias a consimţit. Iar Euthydemos. cum spune Prodicos. nu înveţi nimic. tocmai cei ce nu ştiu sînt cei care învaţă. pentru care elevii voştri vă stimează atîta. tocmai acest lucru vor să ţi-l arate cei doi străini. i-a spus: „Euthydemos te înşală. Cleinias. nu ştii literele? — Ba da. E drept că în acest caz ei spun mai degrabă a înţelege decît a învăţa. făcu aşa încît întrebările sale să se întoarcă încă o dată asupra aceloraşi lucruri. pe cînd cel care nu cunoaşte literele învaţă! — Ba învăţ. ia toate acestea ca fiind un simplu . pare-mi-se. „Iar a şti. Nu ai ştiut că oamenii folosesc cuvântul a învăţa în două cazuri diferite: cînd neavînd iniţial ştiinţa unui obiect. şi nu cei care ştiu"." Tocmai atunci Cleinias i-a răspuns lui Euthydemos că aceia ce învaţă de la alţii învaţă lucruri pe 277 a care nu le ştiu. fie că ai ajunge să înveţi multe dintre ele sau chiar pe toate. Abia isprăvise Euthydemos de vorbit. adică dintre cei care nu posedă?" El se arătă de acord. „Deci n-ai răspuns bine". 278 a o dobîndeşti ulterior. „Deci cei care învaţă fac parte dintre cei care dobîndesc şi nu dintre cei care posedă. cînd au vrut să afle de la tine dacă oamenii învaţă lucruri ştiute sau ceea ce nu ştiu. atunci ştii că în aceste situaţii se dansează şi se organizează jocuri. Dacă ai fost şi tu iniţiat.Atunci. „Deci a nu şti înseamnă a nu poseda încă ştiinţă?" El încuviinţă iar. Cleinias. te foloseşti de ea pentru a cerceta acelaşi obiect. a răspuns el. cei doi nu fac decît să danseze în jurul tău şi să se joace e 334 PLATON săltînd întruna. dictîndu-se. ţi-a scăpat ţie: unul şi acelaşi cuvînt este aplicat unor persoane care fac parte din categorii opuse: celor ce ştiu şi neştiutorilor. l-a întrebat: „— Ia spune-mi. La fel şi acum. în faţa unor argumente care-ţi par. întocmai celor care se distrează trăgîndu-ţi scaunul cînd dai să te aşezi şi rid apoi." Băiatul a încuviinţat. „— Cum adică? reluă el. Ceva asemănător s-a petrecut şi b cu a doua întrebare. ce ne-a fost dat să vedem prima oară nu era rău deloc!" „Află. — Cînd se dictează un text oarecare. că întrebările noastre sînt curse din care nu poţi scăpa." „Acesta e şi motivul. făcînd la fel ca prima oară. înzestrat deja cu această cunoaştere. de vreme ce cunoşti toate literele. Cleinias. . — Atunci tu înveţi lucruri ştiute. Aşa încit. — Atunci înseamnă că. Ca într-o luptă corp la corp. imaginează-ţi şi tu că asişti la prima parte a misterelor sofistice. Tocmai acest lucru. — Pe toate? — Pe toate. punîndu-le piedică şi făcîndu-i să cadă (folosindu-te c de sensurile diferite ale cuvintelor).puţi.b cute toate literele. că Dionysodoros prinse iar cuvîntul din zbor ca o minge şi ţintindu-l pe băiat. fie prin fapte. Dar toate acestea nu reprezintă decît partea de joc a ştiinţei lor (tocmai de aceea şi afirm că ei se joacă cu tine). am spus eu. am vrut să pun capăt acestei situaţii. ci ai fi doar în stare să te amuzi pe seama oamenilor." Băiatul încuviinţă şi de această dată. din moment ce îţi sînt cunos. Socrate. „— Cei c ce dobîndesc ceva sînt cei care deja posedă sau cei care nu posedă? — Cei care nu posedă." „Cerule. a încheiat el. spuse el. se dictează un lucru care-ţi este cunoscut. — Te în-voieşti dară ca cei ce nu ştiu să facă parte dintre aceştia. înseamnă că tu [care cunoşti literele]. ciudate. Spune-mi mie: a învăţa nu înseamnă a do-bîndi ştiinţa a ceea ce înveţi?" Cleinias a încuviinţat. şi le numesc „joc" deoarece. nu se dictează litere? — Ba da. gîndindu-mă că altminteri va da bir cu fugiţii. tot nu ai afla ceva în plus despre firea lucrurilor. ce altceva este dacă nu a poseda deja ştiinţa?" El s-a învoit că aşa e. după cum ţi-au arătat ei. pentru ca apoi să te iniţieze. Ei fac exact ce se face în misterele coribanţilor cînd are loc ritul înscăunării viitorului iniţiat. de bună seamă. dar alteori spun deopotrivă şi a învăţa. Aşadar. fie prin spuse. Poate nu îţi dai seama ce vor străinii aceştia să facă cu tine. văzînd cum te răstorni. dar şi cînd. Euthydemos tocmai d se pregătea să-l doboare pe tînăr pentru a treia oară. i-am spus deci: „— Să nu te prîndă uimirea. trebuie să înveţi folosirea corectă a cuvintelor. Spuse: „Cei ce învaţă de la alţii învaţă lucruri ştiute sau lucruri pe care nu le ştiu?" e Iarăşi l-am auzit pe Dionysodoros şoptindu-mi încetişor: „Ai să mai vezi o dată ce ai văzut prima oară. Şi văzînd eu că băiatul este gata să cadă.

„— Iar în privinţa scrisului şi cititului. J Euthydemos şi Dionysodoros. oamenii. Cine." A încuviinţat. Ascultîn-du-mă. Iar eu. — Ce vrei să spui? — Că e caraghios. am spus. Cleinias. ne-am cam făcut de rîs. Cleinias. voi îndrăzni să improvizez în faţa voastră. amintindu-mi încă unul. Dacă o să vi se pară că fac acest lucru ca un nepriceput şi că sînt un caraghios. — Aşa e. am spus. întrebarea următoare este cum să facem să fim? Oare avînd o mulţime de lucruri bune? Sau această întrebare este şi mai naivă ca prima." Iar eu. a spus el. — Nu cred. spune-mi. nu doreşte să fie fericit? — Nu există un astfel de om. e iar tu. — Foarte bine. pînă într-atît este încă de tînăr şi naiv. în faţa străinilor. nu? — Desigur. spuse c Cleinias. chiar şi cei de rînd. — Dar în faţa primejdiilor mării. — Ai dreptate. — Pe care anume? a întrebat el. te-ai da pe mîna unui medic iscusit sau a unuia ignorant? — A unuia iscusit. spunînd din nou ce-ai spus. Toţi oamenii. Dar înţelepciunea. fiu al lui Axiochos. ajunge cît v-aţi jucat! A venit momentul să-l convingeţi pe băiat. nu profesorii de citire? — Desigur. i-am spus: e „Oare nu ştii. să nu rideţi de mine. nu crezi (o recunoaşte doar oricine) că tocmai cîrmacii iscusiţi sînt cei ce reuşesc mai bine? — Ba da. oare nu dorim să fim fericiţi? Sau îţi pun una dintre întrebările acelea ridicole de care tocmai mă temeam? Căci este o prostie să întrebi asemenea lucruri. Noi. sînt pentru noi bune? Sau această întrebare nu pare să fie grea şi nu-i nevoie de cine ştie ce minte ascuţită pentru a căpăta răspunsul? Căci oricine ne-ar putea spune că a fi bogat este un bine. vezi bine. cîntărînd încă o dată d lucrurile. o dată un lucru adus în discuţie să îl reiei. eşti de părere că reuşeşti mai bine cînd te însoţeşti cu un om iscusit şi nu cu . am spus eu. am spus: „— Pe Zeus. Ne-au promis o lecţie de protreptică. Şi un copil ar recunoaşte-o. — Deci. deoarece dorim cu 279 a toţii să fim fericiţi. tu şi cu mine. sau nefăcînd astfel? S-ar găsi poate cineva să le tăgăduiască. vom pune-o laolaltă cu cine? O vom rîndui printre bunuri? Tu ce spui? — Printre bunuri. — Reuşita. onorurile primite în pro-pria-ţi cetate sînt. a răspuns Clei-nias. — Dar fiind bolnav. atunci flautiştii sînt cei care reuşesc cel mai bine?" El a încuviinţat." Eu însă. „— Atunci. însă nu te îndoi că apoi tot ei îţi vor arăta şi partea serioasă a lucrului. crezi că le vom pune la locul lor rînduindu-le printre bunuri. răspunse Clei-nias. Tocmai din dorinţa de a vă auzi înţelepciunea. Cleinias. cu dreptatea şi curajul? în numele cerului. bunuri. iar eu. vezi bine." A rămas uimit. a spus el. că dacă e vorba de iscusinţă în executarea unor arii de flaut. într-adevăr. spun că acesta este cel mai de seamă dintre toate. stăpîniţi-vă deci rîsul. un sînge nobil. răspunde-mi. însă mai întîi am să vă arăt cum înţeleg eu treaba asta şi cam despre ce anume aş vrea să aud vor-bindu-se. ca să îmi poată da ce mi-au promis. — Gîndeşte-te 336 PLATON EUTHYDEMOS 337 acum dacă nu cumva am lăsat deoparte vreun lucru din cele demne de amintit. „Şi iarăşi. am spus eu. însă acuma înţeleg că li s-a părut necesar ca mai întîi să se joace cu tine. — Cum adică? înţelepciunea e fără doar şi poate o reuşită. le voi deschide drumul. cu cine ai alege să îm-280 a părţi primejdiile şi capriciile sorţii. — Iar la vreme de război. voi şi discipolii voştri. sîntem pe punctul să-l uităm pe cel mai de seamă dintre ele. Aşadar. ce bunuri am trecut cu vederea? Ce se întîmplă cu infrinarea. „— Să vedem atunci care lucruri. însă. — Cum aşa? — Pentru că punînd reuşita laolaltă cu cele numite mai înainte ne pomenim vorbind despre acelaşi lucru. — Şi tot astfel cînd eşti sănătos şi frumos şi ai îndeajuns din toate celelalte b trebuitoare trupului?" Mi-a răspuns că da. cu un comandant iscusit sau cu unul incapabil? — Cu unul iscusit. Tu ce crezi? — Că sînt bunuri. am adăugat: „— Fiu al lui Axiochos. puterea. din cîte există.joc din partea lor. deoarece şi în cazul acesta este limpede că astfel?" El a încuviinţat. arătîndu-i cum trebuie să se îndrumeze către cunoaştere şi virEUTHYDEMOS 335 tute. văzîndu-l surprins.

După ce ne-am înţeles în această privinţă am revenit şi l-am întrebat cum rămîne cu afirmaţiile noastre de pînă atunci. — Şi dacă fiecare meşteşugar ar avea toate cele trebuitoare meseriei lui. — Dacă te foloseşti de ele drept sau dacă o faci cu strîmbătate? — Dacă te foloseşti drept. a răspuns el. — Ţinut la loc de cinste sau ignorat? — Ignorat. mai degrabă decît harnic. „— Atunci. Cleinias. Căci ea nu poate niciodată să se lase pradă greşelii. — Dar în ce caz săvârşeşte mai multe: fiind bogat sau sărac? — Sărac." El a încuviinţat. pe deasupra. Clei-nias. „— Iar în privinţa folosirii bunurilor despre care vorbeam la început — bogăţia. ştiinţa e aceea care îi face pe oameni să reuşească în orice împrejurare. — Nu putem spune atunci că în prelucrarea şi folosirea lemnului tocmai ştiinţa dulgheru28i a lui este cea care atrage după sine folosirea cuvenită? — Desigur.e tate. de pildă. dar nu s-ar apuca de dulgherit. am putea fi fericiţi şi ne-ar merge toate din plin. ci şi buna folosinţă a lucrului. altminteri. „— Avînd aceste bunuri. n-ar fi el mai puţin nefericit? — Desigur. şi de reuşită. — Atunci putem spune. nu e vorba nici de rău. frumuseţea — nu tot o ştiinţă este cea care îşi spune aici cuvîntul hotărînd cum să ne purtăm cînd e vorba de dreapta întrebuinţare a b lucrurilor de soiul acesta? — Ba tot o ştiinţă. — însă ne-ar folosi dacă. la ce bun să le ai? — Ai drep. — Atunci ştiinţa. pare-se. am spus. sănătatea. sau mai degrabă să aibă puţin şi să săvîrşească puţin? Ur-măreşte-mă o clipă: săvîrşind mai puţin. în primul caz. dar nu s-ar folosi de ele. dacă avem parte de tot felul de lucruri bune. a spus. — La fel se întâmplă cînd eşti leneş. ne aduce nu numai reuşita. mai trebuie şi să te foloseşti de ele. am spus. — Fără vlagă sau viguros? — Fără vlagă. a spus. nu ştiinţa este cea care determină folosirea cuvenită?" A aprobat. de pildă. mulţumindu-ne să le avem. n-ar greşi c mai puţin? Greşind mai puţin. ea nu ar mai fi ştiinţă. cînd este vorba de a poseda sau de a săvîrşi ceva. cu văzul şi d auzul slabe decît cu ele ascuţite?" Asupra tuturora de felul acesta am căzut de acord." A încuviinţat. am fi fericiţi c dacă ele ne-ar folosi sau dacă nu ne-ar folosi cîtuşi de puţin? — Dacă ne-ar folosi. ar fi spre folosul lui să aibă averi cu nemiluita şi să săvârşească o grămadă de lucruri. dar nu am bea-o. nu s-ar folosi de ele. este de-ajuns să ai lucruri bune şi să te foloseşti de ele? — Eu unul aşa cred. a răspuns. ar fi el oare fericit doar pentru că le are? — Cîtuşi de puţin. neizbînzile ar fi mai puţine. — Aşa e. şi mai puţine fiind.Aşadar. pe cînd în al doilea faci ceva rău. băutură. Nu avem dreptate? — Avem. că nu ajunge să te înstăpîneşti asupra unor astfel de lucruri pentru a fi fericit. se pare că a vorbi pe măsură despre toate cîte EUTHYDEMOS . pe Zeus. — Şi săvîrşeşti mai puţine fiind plin de bărbăţie şi stăpân pe tine sau fiind fricos? — Fiind fricos. ci în mod necesar acţionează cum trebuie şi îşi atinge scopul. altminteri. i-am spus. hrană din belşug. Socrate. dacă ar fi înzestrat cu toate uneltele şi cu lemn cît pofteşti. avînd parte de bogăţie şi de toate bunurile pe care le-am amintit adineauri." Mi-a dat dreptate. — Şi dacă cineva. ne-ar mai folosi toate acestea? — Fireşte că nu. — La fel se întîmplă şi în fabricarea uneltelor. .un ignorant. ce avantaj am avea de pe urma celorlalte bunuri dacă chibzuinţă şi înţelepciunea nu le-ar însoţi? Dacă cineva este nechibzuit. „— Pe scurt. am spus. ar reuşi el datorită simplului fapt că are toate cîte trebuie să le aibă un meşteşugar? Dulgherul." în cele din urmă ne-am pus de acord (nu prea b ştiu cum) că în mare lucrurile stau cam aşa: cine are parte de ştiinţă nu mai are nevoie. că. „Şi încet mai degrabă decît iute. se pare. nu le-am întrebuinţa? Dacă am avea. dar nu am mînca-o. Căci sînt încredinţat că este mai bine să nu te atingi defel 338 PLATON de un lucru decît să-l foloseşti cum nu trebuie. „Ne înţeleseserăm. că pentru a fi fericit. nici de bine. cu ce s-ar alege de d pe urma celor ce el are? — Cu nimic. nu?" Se învoi că aşa e. — Aşadar. a spus el.

de la străini b şi concetăţeni. Lucrurile stau mai degrabă astfel: dacă ignoranţa le îndrumă. şi încă nu ne-am pus de acord în privinţa lui. vrînd să văd cum vor înnoda ei firul discuţiei şi de unde vor începe să-l îndemne pe tînăr să se îndeletnicească cu înţelepciunea şi virtutea." El se declară de acord. de vreme ce crezi deopotrivă că ea poate fi învăţată şi că e singurul lucru pe lume care-l face pe om fericit şi singurul care-i dă cheia reuşitei. Socrate. şi nici înjositor dacă. tu cel mai minunat dintre oameni. eu unul. cred că înţelepciunea poate fi învăţată. fiind gata. Oricum. că este aşa cum spui tu. Sau dacă nu doriţi e acest lucru. să-l slujească după cum îi e voia. ca orice om să se pregătească ân toate chipurile pentru a deveni cât mai înţelept cu putinţă. care este un rău. — Se pare. şi ignoranţa. pentru a trăi fericit şi a fi om dintr-o bucată? Şi care este ştiinţa aceasta? După cum am spus din capul locului. Sau nu eşti de aceeaşi părere? — Mi se pare că ai întru totul dreptate. Socrate. Criton. — Care este atunci rezultatul discuţiei noastre? Că lucrurile nu sint nici bune. urmărind s-o obţină. el îşi slugăreşte iubitul şi se robeşte lui sau oricui altcuiva. am spus: „—Ai dreptate. sau vorbiţi serios şi le doriţi cu . Cel care a vorbit primul a fost mai vîrstnicul Dionysodoros. 340 PLATON EUTHYDEMOS 341 — însă.339 le-am numit la început bunuri nu înseamnă a vorbi despre bunuri în ele însele. nu este cîtuşi de puţin ruşinos. de la ocrotitori şi prieteni (între alţii de la cei care se pretind iubiţii lui). ba chiar implorându-i să ii treacă înţelepciunea. Cleinias. pe cît îmi stă mie în putere. tocmai acest lucru trebuie să-l primească de la tatăl său. sau este de obţinut una anume. că ştiinţa e sursa bunei folosiri şi a reuşitei. mult mai mult decât bogăţia. Criton. din dorinţa de a deveni înţelept. au vreo valoare. Aşa s-a şi întîmplat. un adevărat imbold către virtute. aşteptînd să auzim de la bun început niscaiva vorbe miraculoase. merita s-o auzi. hai să vedem ce reiese de 282 a aici. Cleinias. in sfârşit. glumiţi. doar două fac excepţie: Înţelepciunea. e necesar. c a spus el. Acuma să vedem cum arată acelaşi lucru în gura unuia dintre voi doi. „— Atunci. ele sint rele mai mari decît opusul lor. nu se poate spune că unele sau altele. m-am bucurat şi am spus: „Iată. — Iar pentru cel care consideră că. şi anume folosindu-ne cum trebuie. deoarece toţi năzuim să fim fericiţi şi deoarece s-a vădit că devenim astfel folosindu-ne de diferite lucruri. Socrate. care e un bine. Dionysodoros şi Euthydemos." Auzind acestea. şi dat fiind. şi voi toţi ceilalţi care susţineţi că nu aveţi altă dorinţă decît să-l vedeţi pe tînărul acesta ajungînd înţelept." încîntat de vorbele lui. ca al unui nepriceput ce sînt. a răspuns. şi nu ivită în mintea oamenilor cu de la sine putere. am spus. Dacă le îndrumă chibzuinţă şi înţelepciunea. după cite se vede. Lucrul acesta nu l-am mai cercetat. spunînd toate acestea. cum doresc eu să arate un discurs protreptic. au fost vorbele mele. deci a unui om iscusit. — Chiar asta şi vreau. La cele ce au urmat am fost cît se poate de atent." 283 a Acestea. Iar acum. Nu-i oare aşa? — Ba da. Ne-am aţintit cu toţii ochii spre el. rugîndu-i. deşi al meu este poate cam lung şi căznit. luate în ele însele. nici rele. pînă într-acolo încît le stă mai mult în putinţă să se pună în slujba îndrumătorului cel rău. ele sânt bunuri şi mai mari. „Spune-mi. pentru noi are mare importanţă ca tînărul pe care îl vedeţi să devină înţelept şi bun. d vei recunoaşte că e necesar s-o îndrăgeşti şi să vrei să te îndeletniceşti chiar tu cu ea. care într-un fel era minunată. atunci începeţi din locul în care m-am oprit eu şi arătaţi-i băiatului ce are de făcut în continuare: trebuie oare să dobîndească orice fel de ştiinţă. omul nosb tru şi-a început spusa. şi bine ai făcut scutindu-mă de a mă pierde în cercetarea acestei probleme: se învaţă sau nu se învaţă înţelepciunea. — însă numai dacă înţelepciunea poate fi învăţată.

şi nu ajung niciodată să mă dezmint. ei luaseră totul drept o glumă din partea noastră şi că tocmai de aceea răs-punseseră cu o glumă şi se feriseră să ia lucrurile în serios. Ce să spun. — însă cel care spune ceea ce este şi realităţile spune adevărul. or. Euthydemos. „Aşadar. moartea. spune adevărul şi deci nu minte cu nimic în ce te priveşte. încă nu-mi revenisem. astfel încît să facă să fie pe cele ce nu sînt nicăieri? — Eu unul nu cred. b — Da. — Pe Zeus. — Dacă acţionează. spuneţi voi. — Ia să vedem: lucrurile bune nu sînttceva bun iar cele rele ceva rău?" El a încuviinţat. — Dar acum. nu să fie ig. i-a răspuns Ctesippos". — Dacă îl 342 PLATON EUTHYDEMOS 343 284 a rosteşti. oare crezi că e cu putinţă să minţi? — Pe Zeus că da. nimeni nu poate spune minciuni. doriţi. de vreme ce doriţi ca el să nu mai fie ceea ce este acum. potrivit spuselor tale. spuse el. dacă nu cumva mi-am pierdut minţile. pare-se. ca el să devină înţelept? — Chiar aşa. — Aşadar. c Atunci Dionysodoros spuse: „— Ai grijă. — Lucrurile care nu sînt există deci altundeva decît nicăieri? — Nicăieri. Există oameni care exprimă lucrurile aşa cum sînt? — Sigur că există. „— Iar oamenii de . — Ce vrei să spui. înseamnă că şi fac ceva? — Da. sări ca ars: „— Străine din Thurioi. Trecîndu-mi prin minte una ca asta am stăruit. — Dar ora-c torii. — Cel care exprimă acea realitate exprimă ceea ce este. i-am răspuns. nu exprimi dintre toate realităţile decît pe aceea pe care o exprimi? — Desigur. cerîndu-le noi mai înainte să stea de vorbă cu băiatul. Aşa încît. Socrate. ai recunoscut că nimeni nu poate face ceva care nu este. Ctesippos." Auzind vorbele lui. nimeni nu spune lucruri care nu sînt. să acţioneze în legătură cu lucrurile care nu sînt. da. încît Dionysodoros. — Deci a vorbi înseamnă deopotrivă a acţiona şi a face?" El a încuviinţat. oricum. — Dacă rosteşti lucrul despre care şste vorba sau dacă nu-l rosteşti? — Dacă îl rosteşti. se dovedeşte a nu fi îngîmfat." Am încuviinţat cu toţii. deosebită de celelalte? — Evident." Iar Euthydemos: „— Nu-i aşa că lucrurile care nu sînt nu există? — Aşa este. a spus Ctesippos. mai mare dragul să ai asemenea prieteni şi iubiţi care mai presus de orice ar unelti moartea iubitului lor!" Auzind una ca asta. iar dacă Dionysodoros vorbeşte. îi doriţi. dacă exprimă realităţile. spunîndu-i că sîntem cum nu se poate mai serioşi. răspunse Cte-sippos. Ctesippos. „— Aşadar. dat fiind că altminteri el ar face ceva. nu? — Da. — Aşa deci.e tul său. dacă n-ar fi o vorbă prea grea aş spune: «Blestem pe capul tău!» Cum de ţi-a venit în minte să scorneşti despre mine şi ceilalţi un astfel de lucru? Mi se pare o nelegiuire să afirmi cum că eu i-aş dori moartea! — Cum. a spus Ctesippos. el spune adevărul şi lucruri care sînt.d norant. indiferent cine. cînd a reluat: „înseamnă că. numai că o persoană care spune aceste lucruri nu exprimă realitatea. — Şi realitatea despre care vorbeşti este una dintre cele care sînt. este sau nu este Cleinias înţelept? — El spune că încă nu este. voi vreţi să devină ceea ce nu este şi să nu mai fie ceea ce este acum. cu gîndul la iubi. oamenii de bună-credinţă şi cei care spun adevărul. numai că el exprimă realităţile doar întrun anumit fel şi nu aşa cum sînt ele de fapt. am simţit că-mi pierd capul. este oare cu putinţă ca cineva. l-a întîmpinat Euthydemos.adevărat?" M-am gîndit atunci că. cînd vorbesc în faţa poporului nu acţionează? — Ba acţionează. — Ştiu bine ce spun. ca nu cumva să tăgăduieşti ceea ce spui acum. — Voi însă vreţi ca el să devină înţelept. Ctesippos? a întrebat Euthyde-d mos.

a răspuns atunci Dionysodoros. Drept care. — Chiar aşa fac. într-adevăr." „Ai dreptate. atît de grosolan. nobile Dionysodoros. făcîndu-l să renască om de treabă. — Tu însuţi. Ctesippos. Căci să ştii. a continuat el. că din pielea mea răsare un burduf şi nu virtutea însăşi. insulţi. — Şi ce-i cu asta? a răspuns Ctesippos. cum să dea pieirii oameni în aşa fel." Mi s-a părut că se înfierbîntaseră cam tare. că decît să ne certăm în jurul unui cuvînt. cum că doresc să piară tot ce îmi e mai 285 a scump. de vreme ce au afirmat sus şi tare că arta pe care au descoperit-o nu de mult îi face buni pe oamenii pînă atunci lipsiţi de virtute — atunci să le-acordăm aceasta: să-l ducă la pieire de dragul nostru pe băiat. încît din răi şi proşti să-i facă virtuoşi şi înzestraţi cu minte. la rîndul meu. iată dovada mea!" „Te încumeţi şi să dai seama de afirmaţia ta?" „Desigur. numai să nu mă pomenesc. aşa încît am început să glumesc cu Ctesippos şi iam spus: „Cred. ca nu cumva cei buni să vorbească rău despre tine. oamenii de bună-credinţă vorbesc rău despre lucrurile rele. ar trebui să acceptăm ce spun străinii. dacă. — Aşadar. ne contrazicem? N-ar fi acesta cazul cînd nici unul dintre . însă te avertizez prieteneşte şi încerc să te conving să nu îmi mai spui vreodată în faţă." „Ctesippos. cînd cineva te contrazice. numai că în clipa asta îl aud pe Ctesippos contrazicîndu-l pe Dionysodoros. sînt gata să-l înfrunt şi mă dau pe mina lui Dionysodoros precum Medeei din Colchida. ba şi cu noi. Dacă ei ştiu. de ce să vezi în faptul ăsta o insultă? Insulta e cu totul altceva. sînt gata să mă dau pe mîna străinilor şi dacă vor să mă jupoaie." „Şi totuşi n-ai cum să dovedeşti că ai auzit vreodată doi oameni contrazicîndu-se. s-o facă mal vîrtos decît o fac acum. ei vorbesc rău despre oamenii răi. facă cu mine cum i-e voia." „— Spune-mi atunci. — Vorbindu-ne despre fiecare ca fiind sau ca nefi-286 a ind? — Ca fiind. Ctesippos. am spune acelaşi lucru?" El a confirmat. Şi totuşi. pe Zeus. Deci să mă dea pierzării. cei tineri. făcîndu-l înţelept. indiferent dacă au descoperit ei înşişi mijlocul sau b dacă au învăţat de la altul soiul acesta ciudat de ruină şi moarte prin care-l pot da pierzării pe cel vicios. tocmai am dovedit că nimeni nu vorbeşte despre lucruri ca nefiind. dacă vor să ne facă darul lor. dacă vrei să-mi asculţi e sfatul. vă temeţi. şi cu răceală despre cei care sînt reci. desigur. Dionysodoros. căci îmi eşti drag. să înţeleg din tot ce spui că există contrazicerea?" e „Ba bine că nu! Sigur că există! Sau poate tu. tu şi cu mine? — Ne-am putea oare contrazice vorbind amîndoi despre acelaşi EUTHYDEMOS 345 obiect? Sau atunci. spunînd că rece le e şi felul de-a vorbi. Căci c 344 PLATON fiind bătrîn. Atîta doar îi cer: să mă scoată virtuos!" La care Ctesippos: „Şi eu. crezi că nici vorbă de aşa ceva. dacă exprimă lucrurile aşa cura sînt. hai să fiu eu carianul şi să se abată pericolul asupră-mi. însă dacă voi. există feluri de a vorbi pentru fiecare dintre realităţi? — Există. Dionysodoros e încredinţat că sînt pornit împotriva lui. iar tu. ceilalţi. Ctesippos. Socrate. nici eu nu b vorbim despre cutare obiect. interveni Dionysodoros. să facă tot aşa. Crezi că pentru atîta lucru ne contrazicem mai puţin. căci s-a văzut limpede că nimeni nu exprimă ceea ce nu există.bună-credinţă exprimă lucrurile aşa cum sînt? — Da. Dionysodoros. vei avea grijă să nu faci parte dintre ei. Ctesippos. aşa cum i s-a întîmplat a lui Marsyas. — Dacă-ţi aduci aminte. zic. îl contrazic doar cînd e vorba de lucruri care-mi par jignitoare. — Iar despre cei mari vorbesc măreţ? Şi călduros despre cei calzi? a întrebat Euthydemos. sau să mă fiarbă dacă vrea. în orice caz. — Vezi bine. — Iau martor cerul că n-o fac. Eu nu sînt însă supărat. oamenii buni vorbesc rău despre cei răi. „Dar cînd nici tu. ştiu cum să facă una ca asta — şi e limpede că ştiu. i-a răspuns Ctesippos.

voi ce aţi venit să ne învăţaţi? Nu aţi b afirmat mai adineauri că aţi putea să-l învăţaţi virtutea pe cel care ar dori să şi-o însuşească?" „Pesemne. sau spui adevărul. s-au folosit mult de el. ne contrazicem? Sau în cazul acesta eu vorbesc despre obiectul cu pricina în timp ce tu nu vorbeşti defel? Căci cum ar putea cineva care nu vorbeşte să contrazică pe unul care vorbeşte?" La aceasta Ctesippos a tăcut. Dionysodoros. de fiecare c dată m-a uimit. Şcoala lui Protagoras îndeosebi. Argumentul acesta vrea să spună că nu e cu putinţă să vorbeşti fals. atunci nu e cu putinţă nici să greşeşti cînd săvîrşeşti ceva? Căci săvîrşind un lucru nu este cu putinţă să greşeşti ceea ce faci. în numele cerului. ultimul pe care l-ai pomenit.d deci fals este cu putinţă?" „Nu este"." „Şi nici ignoranţă. nu? Şi că. întotdeauna mi s-a părut uimitor felul cum el răstoarnă şi alte argumente. „Dar dacă nu e cu putinţă să vorbeşti fals. am spus. şi nici nu-i de mirare. Ascultaţi deci: dacă nu se poate nici să 287 a vorbeşti fals. atunci. nici ignoranţi. nici să judeci fals. vorbind. „Dar nu mi-a cerut Dionysodoros adineauri să dovedesc contrariul?" „Cum să-ţi ceară cineva ceea ce nu există? Tu ceri aşa ceva?" „Dacă am întrebat ce am întrebat." „însă una ca asta nu e cu putinţă. căci dacă ar exista ignoranţă. vorbeşti aşa de dragul de a vorbi." „Şi acum. cum să dovedesc contrariul dacă nimeni nu vorbeşte fals?" „N-ai cum".Atunci nici opinie falsă nu există. „Dar cind eu vorbesc despre acest obiect. ce vrea să însemne «nu prea ştiu ce să fac»? Adică. este din cale-afară de greu să-i pătrunzi înţelesul. de vreme ce ţi-ai găsit să-ţi aminteşti ce-am spus noi la început. Căci. despre asta e vorba." „însă potrivit tezei tale. am spus. ce altceva ar însemna dacă nu să vorbeşti fals despre lucruri?" „întocmai. zi şi tu ce vrea să c spună vorba «nu prea ştiu ce să fac cu argumentele astea»?" . dacă lucrurile se petrec cu adevărat astfel. nici cînd gîndim. de pildă. iar tu vorbeşti despre altul. Dacă am spus ceva anul trecut. şi pe sine. argumentele acestea nu-s deloc uşoare. a intervenit atunci Dionysodoros." „Nu există. a spus Euthydemos. este pentru că am mintea cam necioplită şi nu prea înţeleg aceste chestiuni subtile şi delicate. de vreme ce sînt rostite de nişte înţelepţi. oare o să-ţi vină în minte astăzi. uimit de vorbele lui. Cred însă că de la tine voi afla adevărul în privinţa lui mai bine decît de la oricine altcineva. Socrate. deci ca să spui ceva aparte. Iertaţi-mă dacă o fac. dar chiar şi alţii înainte. în timp ce cu argumentele noastre de acum nu prea ai şti ce să faci?" „Vezi. eu însă. sau nu vorbeşti. Dionysodoros. nici cînd săvîrşim ceva. nici cînd vorbim. Ctesippos s-a declarat de acord. că eşti asemenea lui Cronos. şi încă din gura mai multora. Iată. a răspuns el. sau crezi într-adevăr că nu există oameni ignoranţi?" 346 PLATON EUTHYDEMOS 347 e „N-ai decît să-mi dovedeşti tu contrariul. nici să fii ignorant. Dionysodoros? Adevărul este că nu o dată am auzit argumentul acesta. am intervenit: „Ce vrei să spui. iată şi întrebarea cea prostească: dacă nu sîntem supuşi erorii. ." El a confirmat." „Spune-mi.noi nu s-ar gîndi cîtuşi de puţin la obiect?" Şi de astă dată. Nu asta afirmaţi?" „Ba da. să ju. Şi poate că am să vă întreb ceva şi mai prostesc. Euthydemos. nu ştiu să ţin piept vorbei tale şi s-o răstorn? Zău.

cred că trebuie să mă pun iarăşi călăuză şi să le-arăt chipul sub care îi rog să mi se înfăd ţişeze. Nu cumva pentru că de data asta ai venit la noi simţindu-te neîntrecut în tehnica discuţiei. cuprinşi de milă în faţa trudei mele de-a fi serios. să depăn de-a fir-a-păr tot ce urmează de aici. temîndu-mă că vor ajunge la vorbe grele.„însă cu cele spuse de tine este cam greu să faci ceva. vor fi şi ei la rîndul lor. ci." „Atunci să mă supun. sfîrşindu-ne vorba. supune-mi-te şi răspunde-mi.Atunci de ce întrebai adineauri ce vrea să spună e vorba mea?" „De ce. ne va fi dat să vedem un lucru fără de pereche. dimpotrivă. imitîndu-l pe Proteus. Nu e aşa? — Ba da. doar. să le dăm ghes. tu eşti. Sînt sigur că din clipa în care vor lăsa gluma deoparte. După cîte îmi aduc eu aminte. se năruie şi el. Să stăruim deci. Şi vezi că nu vorbesc despre ce-ai spus anul trecut. de vreme ce recunoşti că sînt înţelept. Dar. Pornesc de unde rămăsesem şi voi încerca. oricît de minunată este ea pentru precizia argumentelor. am rostit adevărul spunînd că propoziţiile «vor să spună» ceva? Ce zici? Am greşit sau nu? Dacă nu am greşit. mi-a răspuns el. şi «nu vei prea şti ce să faci cu vorba mea». Deci 348 PLATON s-ar părea. Iar acum. fă bine şi răspunde-mi." „Ştii poate o vorbă înzestrată cu suflet?" „Pe Zeus. de 288 a vreme ce susţii că nu e cu putinţă să greşeşti. îţi amintesc şi ţie ce îi spuneam cu o clipă înainte lui Cleinias. n-au vrut să ne arate de ce sînt ei în stare cu adevărat. dragul meu. căci. că e necesar să îndrăgim înţelepciunea. şi am spus: „— Ctesippos. sofistul egiptean. Drept care. a spus. deci ştiind şi cînd e cazul să dai un răspuns şi cînd nu e cazul so faci? De d pildă acum. te fereşti să răspunzi deoarece ştii că nu e cazul s-o faci?" „Baţi cîmpii. Dionysodoros şi Euthydemos. întreabă!" „Fiinţele înzestrate cu simţuri înţeleg fiindcă au suflet sau înţeleg deopotrivă şi cele neînsufleţite?" „înţeleg fiindcă au suflet. Cleinias. nu ştiu. şi am greşit pentru că judec anevoie. nu mă vei dezminţi. mi-a întors-o el. s-ar zice că n-am încotro." Eu însă. De fapt. bărbaţi din Thurioi sau din Chios sau din orice loc sînteţi şi oricum v-ar plăcea să vi se zică. de! Am greşit. fă bine şi aminteşte-mi în ce loc rămăseserăm. Arta voastră nu a descoperit încă cum să preîntîmpini acest neajuns. „Şi de ce mă rog? am întrebat eu." La care Ctesippos: „Ce spuneţi voi e fără doar şi b poate demn de admirat." . oricît de înţelept ai fi. fă-cînd tot ce-mi stă în putinţă. a îndrăgi înţelepciunea înseamnă doEUTHYDEMOS 349 . Dionysodoros?" „Refuzi deci să răspunzi?" „Este corect ce faci?" „Cum nu se poate mai corect". Aşa încît. de-abia nu ai dreptate. să le adresăm şi ruga noastră spre a ni-l face cunoscut. că avem de-a face cu un raţionament care bate pasul pe loc. în loc să te sinchiseşti de răspuns. ba mai are încă şi cusurul celui vechi: răpunînd. — Or. poate în felul acesta ii stârnesc. însă dacă se întîmplă să greşesc. cel ce porunceşte. mi-a răspuns. am început din nou să-l îmblînzesc pe Ctesippos. Sau poate n-am greşit. căci puţin vă pasă dacă îndrugaţi verzi şi uscate. ne-am învoit." „Mai înainte de a-mi răspunde tu. hai să ne prefacem şi noi că sîntem Menelaos şi să nu-i slăbim pe cei doi pînă nu ne-or dezvălui şi chipul lor adevărat. nu îţi dai seama cît de minunată este ştiinţa străinilor aceştia. ci. c se ţin mereu de giumbuşlucuri. Drept care. în ce mă priveşte.

„— Deci ce ne trebuie nouă. Nu am dreptate? — Ai. scorpioni şi tot felul de alte dobitoace. arta săvîrşirii şi arta folosirii sînt complet diferite. a fost răspunsul lui Cleinias. Sau nu îţi mai aduci aminte? — Ba îmi aduc foarte bine. copil încîntător. este un soi de ştiinţă care să îmbine în aceeaşi măsură săvârşirea şi ştiinţa folosirii a ceea ce s-a săvîrşit. îmi par din cale-afară de înţelepţi. lipsită însă de ştiinţa chipu. — Ne-ar sluji la ceva. pe membrii eccle-siei şi alte soiuri de adunări. „Şi chiar dacă există o ştiinţă în stare să-i facă pe oameni nemuritori. ea nu ar fi. Şi totuşi pe-aici pe undeva mi-am zis eu că vom da peste ştiin-e ţa pe care o căutăm de-atîta vreme. am fi departe de a stăpîni o asemenea ştiinţă. ea nu e bună la nimic. — Şi aşa stau lucrurile." „în schimb.bîndirea unei ştiinţe." A fost şi el de acord. alcătuitorii de discursuri. nici nu e de mirare că e aşa: oare nu este ea un fel de artă a vracilor. 289 a ştiinţa aceasta nu ar face doi bani. eu am impresia că am găsit-o. unde zace grămada cea mai mare de aur? — Poate că da. cu orice altă ştiinţă. Cine n-ar recunoaşte că între a face lire şi a cînta din liră e o deosebire ca de la cer la pămînt?" A încuviinţat. dar crezi că dacă am învăţa arta de a scrie discursuri şi am stă350 PLATON pîni-o bine. dar nu şi să se folosească de ceea ce face. Nu este aşa?" El a încuviinţat. alta cea care se slujeşte de lucrul făcut. se pare. ştiind să facem lire de pildă. — Bineînţeles. e clar că nu arta alcătuitorilor de discursuri. cei care folosesc ceea ce aceştia au compus. ne-ar face fericiţi." Am căzut de acord asupra tuturor acestora. Aşa încît este clar că şi în cazul discursurilor. — Aşadar. am fi prin asta fericiţi? — Nu cred. bună la nimic. este aceea care ne-ar face fericiţi. cred: una care ne va sluji la ceva. tocmai aceşti oameni." . dacă am stă-pîni-o. am avea tot aurul din lume. dacă e să ne luăm după cele afirmate înainte. una este arta care face lucrul. ceastălaltă vrăjeşte şi îmblînzeşte pe judecători. căutînd în tot locul. Sau ţie lucrurile îţi par că stau altfel?" „Şi mie îmi apar întocmai cum spui tu. şi chiar dacă am şti să transformăm piatra în aur. şi în cazul acesta." „Nu sînt de aceeaşi părere. — S-ar zice că aşa e. abia cu o şchioapă mai prejos de-290 a cît aceasta? Căci în timp ce arta vracilor îmblînzeşte vipere. fie că e vorba de ştiinţa zarafului. pot spune că este de-a dreptul divină şi sublimă. cu toate că e vorba de c un acelaşi obiect. Deoarece aici. Cleinias. de medicină sau de oricare alta care ştie să facă un lucru anume. tarantule.b lui în care să te slujeşti de nemurire. Şi dacă stai să te gîndeşti. Căci mie. a spus. alţii sînt. „Este limpede." „Ei bine." „Care este?" a întrebat Cleinias. s-ar părea că. cît despre arta lor. se pare. el este la fel ca celălalt. mai presus decît oricare alta. aceea care. Căci fără să ştim să-l folosim." „Cum adică?" EUTHYDEMOS 351 „Arta asta e un soi de vînătoare de oameni. apoi. aurul în sine ne-a apărut lipsit de valoare. — Şi care e ştiinţa aceea pe care e bine să o dobîndim? e Nimic mai simplu. fără să ne zbatem şi fără să mai răscolim pămîntul. „Văd. că nici de meşteşugul celui care face flaute nu avem nevoie." d „Şi ce ai în vedere?" l-am întrebat eu. — Dar mai înainte am arătat pe larg că nu am fi deloc mai cîş-tigaţi chiar dacă. chiar dacă am stă-pîni-o. b „Arta comandantului de oşti îmi pare a fi. ba chiar şi tămăduieşte boli. de cîte ori am de-a face cu ei. dacă am şti să descoperim. atunci încotro s-o mai luăm? Către ce fel de artă?" „Eu unul nu mă mai descurc. alcătuitori de discursuri care nu ştiu să se folosească tocmai de discursurile scrise de ei. „— Cerule. am spus eu. la fel ca meşterii de lire de lirele lor." „Dovada ta îmi pare mulţumitoare.

Căci după mine. Socrate? SOCRATE Am să-ţi spun.„Bun. vorba lui Eschil. care domneşte peste toate. de orice fel ar fi. nu? SOCRATE O să-ţi dai singur seama. şi încă de soi foarte ales. Criton. o. ţi-o jur. Iată de ce descoperirile pe care le-au făcut. Nu se întîmplă la fel cu comandanţii de oşti? De îndată ce au pus mîna pe o cetate sau pe o armată. Am fost de părere că politica şi arta regească sînt una şi-aceeaşi. vînătorii nu ştiu ce să facă cu ea. da. arta asta regească. cîrmuind totul şi domnind peste toate spre a le face pe toate de folos. Socrate. Criton. Dar după toate astea. e cazul ca în locul artei strategiei să căutăm o alta. ei le trec spre folosinţă dialecticienilor — cel puţin aşa procedează aceia care mai au încă un dram de minte." CRITON Ce spui tu. să fi fost Ctesippos cel care a spus toate acestea. dacă sînt vînători de fiare sau pescari. preafericite? Să mori de rîs văzîndu-ne. Căci. şi?" am întrebat eu.d guri nu se pricep să tragă foloasele de pe urma vînatului lor. CRITON Cum de vi s-a întâmplat una ca asta. ceea ce ele însele au înfăptuit. nici Dionysodoros cel care a vorbit astfel. atît arta conducătorului de oşti cît şi celelalte arte. CRITON Pe Zeus. ne-am zis. astronomi sau calculatori — căci tot cu vînătoarea se îndeletnicesc c şi ei. nu te-ai întreba la fel? CRITON Ba da. făceam c din nou calea întoarsă şi ne trezeam în locul de unde începuserăm cercetarea. asta e ne întrebam noi între noi. SOCRATE Şi cu ce ai spune că ne-alegem? Dacă te-aş întreba. CRITON Şi pe urmă? SOCRATE Tocmai acestei arte. mai că îmi par asemenea vînătorilor de prepeliţe care îşi lasă apoi prada în seama crescătorilor. cred că era o fiinţă mai de soi. o lasă în seama bucătarilor. Atunci. parcă. cînd colo ele ne scăpau mereu. ne-am EUTHYDEMOS 353 apucat din nou să cercetăm cum stau lucrurile şi am continuat cam aşa: „Ia să vedem. nu e în stare decît să hăituiască şi să prîndă prada." „Nu zău. la fel de neajutoraţi ca în prima clipă. Tu. a spus el. de pildă. iar eu să fi uitat? CRITON Ce CtesincoaZ 291 a 352 PLATON SOCRATE Şi totuşi ştiu prea bine că nu era nici Euthydemos. atunci. îi lasă în seamă. dar după ce înhaţă prada hăituită. aţi continuat să căutaţi arta cu pricina? Şi aţi găsit sau n-aţi găsit ce căutaţi? b SOCRATE Cum s-o găsim. Cît despre geometri. şi dacă o artă de felul acesta ne va face fericiţi. într-un labirint: cînd credeam că am ajuns la capăt. dacă a vorbit aşa. cu ce ne-alegem de . ne-alegem de pe urma ei cu ceva sau nu ne-alegem cu nimic?" Vezi bine. să zicem că cine ştie ce fiinţă mai de soi era pe-acolo şi-a glăsuit aşa? Căci vorbele le-am auzit. SOCRATE Atunci. cauza dreptei făptuiri în cetate şi. am exclamat. eram asemenea copiilor care s-au pus să prîndă ciocîrlii: la tot pasul credeam că am şi înhăţat cîte o ştiinţă. ci se mărginesc să o vîneze. CRITON Şi bine gîndeaţi. ne-am pomenit. căci sin. zeule mare. de vreme ce nu îşi construiesc singuri figurile. „Vînătoarea. ei o dau oamenilor de stat. odată ajunşi aici. Criton. dacă o să vrei să mă asculţi. el nu mai are nevoie să fie educat nici de Euthydemos. Socrate. Socrate? Toate acestea le-a e rostit băiatul cu gura lui? SOCRATE Nu-ţi vine să crezi. preafrumosul şi înţeleptul meu Cleinias! Să fie tot aşa în cazul nostru?" „Nici o îndoială. căci cine alta decît ea ştie să le folosească? Ni s-a părut deci clar că ea şi numai ea era cea căutată. ci le aduc la lumină pe cele care există deja — nici ei nu au habar ce să facă cu prada. Criton? CRITON Pe Zeus că nu. ea singură la d pupa cetăţii. nici de altcineva pe lumea asta. Dacă umblăm deci după arta care va şti să folosească singură ce stăpîneşte (fie că e vorba de propriul ei produs sau de o pradă). Dar la ce bun să-ţi mai spun toată tărăşenia? Cînd am ajuns la arta regească şi tocmai o cercetam pe toate părţile să vedem dacă ea este cea chemată să ne aducă fericirea.

prietene. nedezbinaţi — toate acestea deci ne-au apărut a nu fi nici bune. ce produce de fapt? Poate că în cazul acesta o să-ţi vină mai greu să răspunzi.b că astfel: „Spune-mi. şi aceştia alţii vor proceda la fel cu alţii? Dar în ce sens sînt ei buni. Socrate. trebuia să-i facă înţelepţi şi să le împărtăşească ştiinţa. ştim la fel de puţin. cel puţin. pe mine cît şi pe băiat. fără urmă EUTHYDEMOS 355 de glumă. nici rele. învăţîndu-ne. din punctul nostru de vedere. cum arată ştiinţa care ne-ar face să ne trăim fără cusur restul vieţii. cînd m-am 293 a pomenit în încurcătura asta. dacă ne gîndim că ea îi poate face pe cetăţeni bogaţi. d SOCRATE Dar atunci. agricultura. că vocea lui era plină de mărinimie cînd a început să vorbeas. nu? CRITON Da. Socrate! Mi se pare că aţi ajuns cam rău la ananghie! SOCRATE în ce mă priveşte. SOCRATE Atunci. Cleinias şi cu mine am căzut de b acord că binele nu-i altul decît o ştiinţă anume. cerîndu-le străinilor. în relatarea ta aşa arătau lucrurile. ea nu trebuie să dea altă ştiinţă decît propria ei ştiinţă. de vreme ce rezultatele puse în seama politicii le-am nesocotit. nu ne dăm seama de nicăieri. SOCRATE Iar îndeletnicirea voastră. Criton. vrei să ţi-o predau. Socrate. CRITON Să ştii că da. cum spuneam. Criton. am început să mă vait în gura mare. Criton. Se întîmplă întocmai cum zice proverbul: „Corinthos. cînd vede de toate cîte-i cad în seamă. în ce sens vor fi ei buni şi în ce sens utili? Sau e cazul e să adăugăm că îi vor face pe alţii la fel. stînd în fruntea celor ale sale. CRITON Da. Socrate. CRITON Şi? A acceptat Euthydemos să vă înveţe ceva? SOCRATE Cum de nu? Ba află. fiul lui Zeus" şi. nu ea trebuie să le producă. să ne salveze. celelalte rezultate pe care le-am putea pune în seama politicii — şi ele nus deloc puţine. te-ai gîndi la sănătate. SOCRATE Dar arta regească. aşa ai spus. însă măcar un lucru îţi este cunoscut: că dacă este arta pe care noi o căutăm. ci această artă. SOCRATE Şi nouă. Oare nu-i cazul să ne hotărîm odată să-i definim natura şi felul în care o vom folosi? Te învoieşti să spunem. care nu sînt nici bune nici rele. ba încă şi mai puţin ca înainte.pe urma medicinei. c 354 PLATON CRITON Aşa e. ce ştiinţă ne dă ea? Şi cum ne vom sluji de ea? Rezultatele acelea. ea este cea care le dăruieşte întreaga lor ştiinţă? CRITON Eu unul nu cred. tîmplarului şi oricărui alt meşteşugar. SOCRATE Deci ea trebuie să ne aducă un bine oarecare. ni s-a întîmplat la fel. SOCRATE Să spunem atunci că arta regească îi face pe oameni înţelepţi şi buni? CRITON Ce ne-ar împiedica? SOCRATE Că-i face însă buni pe toţi şi în toate privinţele? Şi că cizmarului. CRITON Cerule sfinte. de cel de-al treilea val care ameninţa discuţia şi să ia lucrurile cît pot de serios. care este natura acestei ştiinţe ce ne va face fericiţi. CRITON Desigur. că datorită ei vom reuşi să-i facem pe alţii buni? CRITON Desigur. sau vrei să-ţi dovedesc că o stăpîneşti deja?" . ştiinţa aceasta care pînă acum v-a dat atîta bătaie de cap. SOCRATE Or. dacă voia să îi slujească şi să le dea fericirea. liberi. ea trebuie să ne fie de folos. de parcă erau Dioscurii. Socrate. CRITON Negreşit. SOCRATE însă. ce produce? 2921 N-ai spune oare că ne oferă hrana pe care o scoate din pămînt? CRITON Ba da.

vedem că ştiţi. Deci cum se face că ştiinţa aceea pe care o căutăm nu-mi e străină? Deoarece este imposibil ca acelaşi lucru să fie şi totodată să nu fie. — Şi pentru asta eşti cu ceva mai puţin neştiutor? Mai adineauri spuneai că eşti ştiutor. neînsemnate." „Spune-mi ce vrei şi-am să-ţi arăt. de vreme ce ştii. 294 a „Deci ştiţi totul. nu se întîmplă să păţeşti acelaşi lucru? Eu. ce lucru minunat ne împărtăşeşti şi ce nepreţuit e binele ce ni-l dezvălui! Dar oare la fel se întîmplă şi cu ceilalţi oameni? Ştiu şi ei totul sau nu ştiu nimic?" „E imposibil. fiind ştiutori şi neştiutori totodată. de exemplu?" „Sigur că da.„O. de vreme ce eşti ştiutor." „Deci?" am întrebat. Euthydemos. să o învăţ. „Toţi oamenii ştiu totul. Şi. dă-mi o dovadă care să-mi ara. deoarece sînt o grămadă de alte lucruri pe care nu le ştiu. îţi stă în putere să-mi dovedeşti una ca asta?" „Ba bine că nu". ba chiar mai multe. mi-a răspuns. pentru că ştiţi cîte ceva?" „Totul." b „în numele zeilor. nu? — Nu." „Cerule. acest om minunat. ştii totul. mi-a răspuns. eşti neştiutor. nu există lucruri care vă sînt cunoscute şi altele care nu vă sînt?" „Nici vorbă de aşa ceva. dacă există lucruri pe care nu le ştii. nu cred deloc. — Sînt." „Şi să coaseţi cu fir de maţ uscat puteţi?" „Ba chiar să pingelim. — Atunci. am spus. iar altele să nu le ştie. Socrate". decît să trebuiască." „Fie. Iată deci că. dacă ştii măcar un singur lucru. chiar de aş avea de pătimit tot ce-i mai rău alături de tine şi de Dionysodoros. Dionysodoros. pe Zeus. — Şi zici că c ştii ceva? — Da. vorba ceea: «toate cîte le spui tu sînt bine spuse». atunci." „Ştii cîţi dinţi are Euthydemos? Şi Euthydemos ştie cîţi ai tu?" „NU-ţi ajunge să fi auzit că ştim totul?" „Cituşi de puţin. şi tu la fel. Spune-mi. d eşti şi iar nu eşti ceea ce eşti. Euthydemos. — Eşti deci ştiutor. ajunge. Socrate? Tu singur te dezminţi. cei drept. este obligatoriu să ştii totul. dacă ştiu măcar un singur lucru. a spus. înseamnă că stăpînesc şi ştiinţa cu pricina." „Şi poate ştiţi şi cîte stele sînt pe cer şi cît de multe fire în nisipul mării?" EUTHYDEMOS 357 „Bineînţeles! a fost răspunsul. „Cum vine asta? Deci nu ştiţi nimic?" „Ba dimpotrivă". Cam asta vrei să spui şi asta îţi este învăţătura?" e „Vezi. dacă ştiu un lucru înseamnă că ştiu totul — dat fiind că nu pot să fiu ştiutor şi ne356 PLATON ştiutor deopotrivă. aş îndura fără să scot o vorbă. aşa ar fi cu mult mai lesne.c te că spuneţi adevărul. — Nu are nici o importanţă. voi doi ştiţi într-adevăr totul? Tîmplăria şi cizmăria. — Pentru ce-mi trebuie." „— Atunci răspunde-mi: există un lucru pe care îl ştii? — Sigur că da. în privinţa aceloraşi lucruri şi în acelaşi timp. „Dovedeşte-mi. în numele cerului. atunci o să vă credem şi-n celelalte . a spus Dionysodoros." „Dar cu tine. preafericite. la vîrsta mea. am spus. că deja o stăpî-nesc. de vreme ce ştiu totul. ca ei să ştie unele lucruri. Crezi că un lucru care există poate să nu fie ceea ce el este propriu-zis? — Pe Zeus. într-adevăr. dar numai în anumite privinţe. Dionysodoros — căci acum mi-e clar că vorbiţi serios şi doar eu ştiu cît de greu mi-a fost să vă înduplec —. Şi dacă ne spuneţi cîţi dinţi are fiecare şi apoi. numărîndu-i. dragul meu. atît să ne mai spuneţi şi să dovediţi că este adevărat. Crezi că nu am cădea de acord şi in privinţa aceasta?" Atunci s-a virît în vorbă Ctesippos: „în numele lui Zeus. — în acele privinţe desigur că sînt.

dar cum să fac? Voi face aşa cum porunceşti. a fost răspunsul lui.privinţe." EUTHYDEMOS 359 Am înţeles că se supărase pe mine." . Socrate: ştiind." „Dar nu e nimic mai plăcut pentru mine decît să fiu dezminţit în această privinţă. Mi-am adus atunci aminte de Connos. ştii ceva anume sau nu? — Ştiu ceva anume." . Euthydemos. în cele din urmă. am spus.Atunci. mi-a răspuns. porunca ta e totuşi să-ţi răspund. sau ceea ce ştiţi." „învoieşte-te atunci să-mi răspunzi şi am să-ţi dovedesc că tu însuţi dai crezare acestor uimitoare lucruri. după care nu prea mă mai bagă în seamă. In vreme ce el vroia să mă prîndă în laţul cuvintelor." „Deşi înţelegi mereu foarte bine." „Răspunde atunci la ce înţelegi. oricum. e „Nu cred însă că la vîrsta pe care o ai ştiinţa ta merge pînă acolo încît să faci tumbe pe săbii sau să te învîrţi pe o roată." „— Spune-mi. n-am să răspund mai înainte de-a înţelege întrebarea. iar eu răspund înţelegînd cu totul altceva decît ai tu în minte. Sau mă înşel?" „Nu-ţi e ruşine. tu ştii să discuţi mult mai bine e decît mine. ţineau piept întrebărilor cu un curaj fără seamăn." „Dar dacă tu întrebi. în-treabă-mă deci iar de la început. crezi că aş da. n-ai să răspunzi niciodată pentru că tot îndrugi prostii şi lungeşti vorba bătrîneşte. iar tu îmi dovedeşti că ştiu în orice clipă totul. ştii prin acel lucru prin care eşti ştiutor sau prin altul? — Prin lucrul prin care ştiu. Iată de ce. nu crezi?" „Cred un singur lucru: că sînteţi în chip vădit tare iscusiţi. Am spus atunci: „Dacă tu crezi. Cînd nu-ţi înţeleg însă întrebarea. cîte zile mai am. de parcă erau mistreţi care se avîntă în faţa loviturii. d şi la fiecare întrebare a lui Ctesippos au afirmat sus şi tare că ştiu cîte sînt pe lume. Şi deoarece mă hotărisem să învăţ şi de la ei. fără urmă de ruşine. se supără pe mine." „Nu există nici un lucru. temîndu-mă ca nu cumva să mă creadă prea prost ca să le fiu elev. Socrate. ştiţi întotdeauna?" „întotdeauna. să te apuci să întrebi?" „Ai dreptate. Căci. pe care să nu-l ştiu. pe Zeus." N-au vrut însă. de cîte ori mă împotrivesc. dat fiind că îi d tot puricam spusele. vrînd să afle dacă cele mai neauzite lucruri le erau cunoscute. în cele din urmă neîncrederea m-a împins pînă şi pe mine să-l întreb pe Euthydemos dacă Dionysodoros ştia chiar să danseze.Atunci fă bine şi răspunde. 358 PLATON 295 a Nouă lucrul ni se părea de necrezut." „Şi ştiaţi totul şi cînd eraţi copii. aşa şi trebuie să facem. nu?" „Da. gîndind că erau luaţi peste picior. dar nu cred că şi tu. mi-am spus că trebuie să mă supun. s-a apucat să-i întrebe ce nici nu gîndeşti. sînt gata să răspund. zicîndu-şi că sînt cam tare de cap. — Şi ştiind. a cărui pricepere e a unui om de rînd. şi el." b „întreabă. Ctesippos. Am impresia că despre suflet vorbeşti. Iar cei doi. eşti mulţumit dacă răspunsul meu cade alături de întrebare?" „Eu da. că aşa este bine." „Şi doar în clipa de faţă ştiţi totul. şi cînd abia vă născuserăţi?" Amîndoi într-un glas au răspuns că da. Drept care Euthydemos a întrebat: „Ce e. ca întrebat fiind. peste altă comoară mai mare?" . „Sigur că da". afir-mînd fără încetare că ştiu. Socrate. Criton. fără să mai întreb nimic?" c „Fără îndoială că ceva din ce-ţi spun înţelegi. Căci dacă eu nu am habar cît de multe ştiu.

asta o ştiu de mult. am continuat. a mai spus. ne poate face să greşim.. ştii prin mijlocirea lucrului prin care ştii sau nu? — Da. tu cum spui. am spus." Atunci a spus: „Adaugă acum tot ce-ţi pofteşte inima. aţi fi în stare să o faceţi. aşa e.297 a drepţi?" „Nicăieri". ştiind. de vreme ce voi o afirmaţi. de pildă. de vreme ce acel ceea ce ştiu al meu nu face nici doi bani. pe Zeus. ci dacă ştii prin mijlocirea a ceva. va fi ştiutor şi neştiutor deopotrivă. de vreme ce pe clnd trebuie să-l las deoparte." . cînd prin a altuia? — întotdeauna cînd ştiu. şi asta pentru că nu prea sînt bine educat." „Din nou! a exclamat. Ba chiar. şi deoarece ştii întotdeauna." „De ţi-ar fi asta vrerea. ştiu prin mijlocirea sufletului. Acelaşi adaos nepermis!" „Fie! Atunci îl las deoparte pe ceea ce ştiu. şi cînd d abia te năşteai. laolaltă. Dar iată şi un alt caz: cum să afirm că ştiu despre oamenii de bine că sînt nedrepţi? Hai. tu vei şti întotdeauna şi absolut totul. şi nou-născut. spune-mi: ştiu." „Ce faci? s-a adresat Euthydemos lui Dionysodoros. dacă aşa mi-e mie vrerea. ştiu absolut tot ceea ce ştiu. Răspunde-mi însă: ai putea să ştii absolut tot dacă nu ai şti tot?" „Ar fi o minune să pot. fie atunci cînd ştii." „— Nu pe noi. Euthydemos? b Nu crezi că fratele tău are dreptate. de vreme ce ştii întotdeauna. doar dacă fratele tău. ştiu prin mijlocirea lucrului prin care ştiu. Dar nu asta întreb." „Uite-l cum răspunde iar mai mult decît i s-a ce." „Ce ştiu?" „Că oamenii de bine nu sînt nedrepţi.— Aşa e. însă răspunde: şti. recunoşti doar că ştii totul. — Deci ştii întotdeauna prin mijlocirea unui lucru anume. ci unde am învăţat eu că oamenii de bine sînt ne. sau nu ştiu una ca asta?" „O ştii mai mult ca sigur. întotdeauna." „Aşa s-ar zice. ştii întotdeauna prin mijlocirea unui lucru anume? — întotdeauna. a spus Dionysodoros." „Ai mai recunoscut că ştii întotdeauna. preacinstite Euthydemos! Numai să fie adevărat ce spui. şi-atunci ştiai absolut tot. Te rog să mă ierţi." „Aşa e. am să răspund cît se poate de simplu că ştiind." Dionysodoros s-a înroşit. fie altminteri. am răspuns din nou mai mult decît se cuvenea. căci ai recunoscut că ştii întotdeauna şi că ştii totul dintr-o dată. însă acum spuneţi-mi altceva: în atîtea şi atîtea privinţe e nu văd cum aş putea înfrunta nişte oameni a cărdr înţelepciune este atît de uimitoare. „Atunci. parte din ce ştii — ştii prin mijlocirea acestui lucru 360 PLATON EUTHYDEMOS 361 prin care ştii.296 a rut! Eu nu te întreb prin mijlocirea a ce ştii. poate pe tine. el . iată şi un lucru pe care nu îl ştiu. ar pune şi el umărul. înseamnă că ştiu tot. Dionysodoros. însă eu unul mă cam îndoiesc că eşti în stare de asemenea ispravă. ştiu prin mijlocirea lui. că nu ştiu totul. după cum ţi-e placul." „Ei poftim! Chiar n-ai să încetezi să tot răspunzi în plus?" „Mă gîndeam totuşi că acest cuvînt. spunînd. poate că aşa. Duci de rîpă tot raţionamentul şi omul va pretinde că nu ştie. — Şi ştii întotdeauna prin mijlocirea aceluiaşi lucru. „Dar tu. c nu-ţi cer nici o favoare. şi chiar înainte de a te naşte şi mai înainte de a se naşte cerul şi pămîntul. Este clar deci că ştiai şi fiind copil. sau ştii cînd prin mijlocirea lui. şi restul a ce ştii prin mijlocirea altui lucru? Sau ştii totul prin mijlocirea acelui singur lucru? — Prin mijlocirea lui." „Ba n-ai să laşi deoparte nici măcar o vorbuliţă.„— Iar tu dă răspunsurile iarăşi. prin mijlocirea lucrului prin care ştii.b ind.

— Nu-mi este după tată. — Aşa-i. Vorba ceea. şi fiind altceva decît aur nu eşti aur. — Dar Sophroniscos şi Chairedemos 298 a erau taţi. şi nu vrei să răspunzi. nu ai tată. scotea în locul lui mai multe) şi cu crabul. — Şi mama ta le este şi lor mamă? — Şi lor. — Nu prea c m-aş învoi. celălalt al lui. îl împiedici pe Euthy-demos să îmi dezvăluie secretul acela. Şi fiindcă crabul ăsta. prietene. însă mie. încît tu. Căci în timp ce tatăl lui era Chairedemos. pizmaş cum eşti. Dar spune-mi. . Socrate. — Atunci răspunde-mi. tată fiind. parcă nu-mi era. aşa încît este firesc să fug din faţa voastră." 362 PLATON ." „Văd că o iei la fugă. rezultă că el nu este tată. Căci n-ai să mă slăbeşti cu întrebările. se pare că el nu este tată. — Iar tu eşti frate cu viţeii. atunci e rîndul lui Sophroniscos. poate-mi răspunzi şi mie: Iolaos îi era nepot lui Heracles în mai mare măsură decît ţie?" „— Cel mai bun lucru este să-ţi răspund. de mare folos. cu căţeii şi purceii? — Sînt. Căci nu Patrocles. fiind altceva decît tată.Sau crezi cumva că una şi aceeaşi persoană. — Aşadar. a spus Euthydemos. nu? — Taţi. Euthydemos! a sărit Ctesippos. ca nuca în perete! Faci o afirmaţie necugetată dacă susţii că tatăl tău e tatăl tuturora. fiind altceva decît piatră nu eşti piatră. a spus Euthydemos in-trînd în vorbă. Socrate. — Ba unde mai pui şi că tatăl tău e cîine. ci fratele lui Heracles. am spus. dar eu nu cred că sînt. mi se pare. după mamă. — Deci mama ta le este mamă şi aricilor de mare? — Da. să nu fie tată.d bitoace? — Al tuturor. Euthydemos: el îmi este tată doar mie sau şi celorlalţi oameni? — Şi celorEUTHYDEMOS 363 lalţi. amestecîndu-se repede în vorbă. — Zici că Patrocles îţi este frate? — întocmai. — Te pomeneşti că este acelaşi. şi nu mă pizmui pentru această învăţătură. La care eu: „Hai să lăsăm asta. nu este aur? Sau om. mai mult m-ar încurca. fratele meu." La care Ctesippos: „— Oare cu tatăl vostru lucrurile nu stau la fel? Nu este el altul decît tatăl meu? — Nici vorbă. vezi bine. iscat din mare şi coborît pe ţărm nu de prea multă vreme. dacă ar veni Iolaos al meu." „Şi n-am dreptate? Doar sînt mai prejos decît fiecare din voi. Socrate. — întradevăr. nu este tată? — De ce n-aş crede? — Cum adică? Şi că. fără să fie om? — Ei nu.Ascultă. dar nu şi după tată. — întocmai. — Deci îţi este şi nu-ţi este frate. fiind altceva decît tată. Diony-sodoros. — Deci. unul al meu. încît dacă îi retezai unul dintre capetele raţionamentului. — Al oamenilor? Sau şi al cailor şi-al celorlalte do. prietene. şi la fel şi mama ta. pînă ce Euthydemos mă va învăţa cum de ştiu eu că oamenii de bine sînt nedrepţi. se zice.care ştie totul?" „Sînt eu frate cu Euthydemos?" a spus Dionysodoros. — Este. care i-a fost. — îţi răspund că Iolaos îi era nepot lui e Heracles. Chairedemos era altceva decît tată? — Altceva decît tatăl meu. adică Iphicles (un nume oarecum asemănător). un alt sofist. îl tot sîcîia trăncănind şi muşcînd. acelaşi. dacă era altceva decît tată? Sau tu eşti totuna cu piatra asta? — Tare mă tem să nu arăţi că sînt. aur fiind. — La fel şi Chairedemos. oricum ai lua-o. şi al tău la fel. — Aşadar eşti altceva decît piatra aceasta? — Altceva. faţă de care eu nu însemn c nimic. nu se putea lupta în acelaşi timp cu hidra (un soi de sofistă şi ea. după ce-ţi termini de cîntat bucata. este tată. pînă într-atît de abilă. şi tu la fel. d Pe cînd. îi era tată. însuşi Heracles. a spus Dionysodoros." b „Iar dacă Chairedemos. aşezat de-a stînga voinicului nostru. al meu era Sophroniscos. — Mai era el tată. a trebuit Heracles să strige în ajutor pe ne-potu-său Iolaos. sînt aproape sigur. — Dar este.

în acest caz.— Ascultă. e nu? — Al meu. dacă îl ai? — Bineînţeles. dimpotrivă. desigur. şi încă mult. să-ţi pregăteşti un car întreg de elebor bine pisat şi amestecat? — Bineînţec Ies. înseamnă că acest cîine este tatăl tău şi tu eşti frate cu căţeii?" Şi Dionysodoros. însă tu. — Minune mare. ai un cîine? — Am. rîzînd: „— îl bat. ca să nu apuce Ctesippos vorba. Nu va fi nimerit. şi ceilalţi oameni deopotrivă. a spus Ctesippos. — Ce? — Nimic. să ia un leac sau. i-a răspuns Ctesippos. că treaz fiind dormi de-a-n picioarelea şi că dacă este cu putinţă să vorbeşti fără să spui nimic." Euthydemos tăcu. Mă pregătesc totuşi s-aud vreuna din năzbîtiile tale încîntătoare. îl întrebă: „— Şi ţie ţi se pare că şi aurul e-un lucru bun. asta ca să fiu în tonul spusei tale de adineauri cum că un cîine mieste tată. Fiindcă te învoieşti că este un lucru bun să iei un leac cînd simţi nevoia. Dar ţie. Dar şi mai uimitor este EUTHYDEMOS 365 că ei beau din propriile cranii aurite. Ctesippos. întorcînd du-se la răspunsurile lui Ctesippos. crezi că asta nu-i un lucru bun? Sau cînd mergi la război. ca luptători încercaţi ce sînteţi. a spus Dionysodoros. — Şi tot aşa i-ai înarma pe Geryon şi Briareos! Eu unul vă credeam mai pricepuţi. ba unde mai pui că îşi aruncă şi privirea în ele. pe zei! Că pe tine nu pot să te bat. Ctesippos.299 a tru. — Buun! Şi cîinele e-al tău. e mai bine să mergi înarmat sau să mergi fără arme? — înarmat. că tatăl vostru şi al micuţilor cîini s-a ales cu o grămadă de bunuri de pe urma înţelepciunii voastre. că printre sciţi. cîinele le este tată? — L-am văzut cu ochii mei încălecînd căţeaua. Euthy-demos. şi încă unul foarte rău. nu crezi şi tu la fel! Sau ţie ţi-ar fi de-ajuns o lance şi un scut? — Mie mi-ar fi. Spune-mi. văd Iu. unul în cap şi-n fiecare ochi cîte-un stater de aur? — Se spune totuşi.300 a cruri susceptibile de văz sau dimpotrivă? — Susceptibile de văz. — Şi nici chiar tu. — în nici un . Euthydemos. Euthydemos. se grăbi iar să răspundă: „încă o vorbuliţă aş vrea să aud: îţi baţi cîinele?" Şi Ctesippos. — Aşadar. — Dar nici el. ţinîndu-şi căpăţî-na-n mîini! — Dar sciţii. de vreme ce e un lucru bun să fii înarmat. b Ctesippos. — Deci ele sînt capabile să vadă. cred eu. dragul de tine.b cerii? a întrebat Dionysodoros. însă nu încape îndoială. însă Dionysodoros. ţi se pare pesemne că nu le vezi. Euthydemos. Căci spune-mi. — Şi tu la fel? — Şi eu. înseamnă că din lucrul acesta bun trebuie să înghiţi cît de mult cu putinţă. însă am impresia. crezi că pentru un bolnav e bine. şi ei la fel de răi. — Aşadar. — Aşadar. cei mai fericiţi şi mai de soi sînt cei care au în craniile lor mult aur. nu-i necesar să ai scuturi şi lănci o droaie. tu tocmai asta faci. cînd simte el nevoia. ai să te învoieşti de îndată că lucrurile stau aşa. — îţi baţi deci propriul tată? — Mult mai îndreptăţit aş fi să-l bat pe tatăl vos. — Te învoieşti să spui că aurul e un lucru bun? — Dar am şi spus că este. nici tu. — Are căţei? — Are. Euthydemos? 364 PLATON — Nici eu şi nimeni altcineva. dar mai cu seamă chiar la tine? Atunci cel mai e fericit ai fi dacă ai avea în burtă trei talanţi. a spus Ctesippos. dacă îmi răspunzi. de vreme ce este tată şi este al tău. nu-ţi prînde bine să le ai oriunde şi oricînd? — Ba bine că nu. — Deci nu e cu putinţă să existe o vorbire a tă. — Ne vezi mantalele? — Le văd. — Şi ce zici? Bunurile astea. trebuie să-l ai oricînd şi oriunde. — O vei afla pe cea mai încîntătoare. nu aveţi ce face cu o grămadă de bunuri. fiindcă i-a trecut prin cap să aducă pe lume copii atît de înţelepţi. dacă acesta e într-adevăr un lucru bun? — Sigur că da. dacă cel care înghite leacul e mare cît statuia de la Delfi! — Şi tot aşa şi la război. dar atunci fă bine şi răspunde.

e Atunci am vorbit eu: „De ce rîzi. — Deci dacă faci cele ce-s pe măsura a ta. de frumosul în sine. diferit? c Căci diferitul nu este. eşti bou? Şi dacă eu. intrînd în vorbă.caz. Dionysodoros. „Erau diferite. c prinsese aripi. înjunghiind pe . de lucruri atît de serioase şi frumoase?" Dar Dionysodoros. însă acum dovedeşte-mi cum că există o tăcere a vorbirii. — Şi ţi se pare aşa? — Bineînţeles. este tăierea în bucăţi şi jupuirea. dar iartă-mă. ba chiar mai multe. nici nu şi amîndouă deopotrivă. mulţumită înţelepciunii tale. Aşa încît. un lucru frumos?" „Am văzut." 301 a „Şi erau diferite de frumosul însuşi sau erau totuna cu el?" M-am încurcat atît de tare. — Atunci. poate să fie diferit?" b „Te încurcă aşa ceva?" Atît de mult rîvneam la înţelepciunea lor. însă tu. nu ţi-ai dat seama că nu spui nimic. aş zice că pînă şi un copil înţelege că diferitul este diferit. cu gîndul la iubitul său. preabunul meu prieten. — Deci este clar că. voi. izbucni într-un hohot de rîs. în felul meu." „— Ce spui tu. mi se pare că voi doi sîn-teţi ca meşterii care. — Cînd vorbeşti despre pietre. aţi făcut din arta dialogului de-săvîrşirea întruchipată. ţipă în gura mare. ştii a cui treabă este să lucreze metalul? — Da. vei proceda cum trebuie? — Cum nu se poate mai bine. a spus Euthydemos. identic. de vreme ce şi ele sînt cuprinse în toate? — Cum adică? înseamnă că nu toate tac? — Sigur că nu. — Atunci şi identicul este identic şi diferitul." Mi s-a părut că Ctesippos. din nou: „Tu ai văzut vreodată. Ctesippos." „Deci dacă lîngă tine este un bou. am spus. cu bună ştiinţă ai lăsat punctul acesta deoparte. a spus. — Deci taci şi despre cele vorbitoare. căci altminteri. nu? — Da. fără îndoială. — Deci tu ştii ce e pe măsura fiecărui meşter? De pildă. — Nici da. — Dar să înjunghie şi să jupoaie şi-apoi să fiarbă sau să frigă carnea tăiată în bucăţi? — A bucătarului. de vreme ce în ziua de astăzi nu-i mai este dată nimănui o înţelepciune ca aceasta. înseamnă că toate vorbesc? — Cele ce vorbesc — vorbesc. stau lîngă tine. spuse d Dionysodoros. spui tu. ating desăvîrşirea. fiind însoţit de un lucru diferit. făcînd ce-i pe măsura lor. a spus Euthydemos. — Iar pe măsura bucătarului. a spus Ctesippos. nici chiar aşa!" am spus eu. încît m-au trecut toate năduşelile şi mi-am zis că aşa-mi trebuia dacă iiu-mi ţinusem gura. Euthydemos! Fratele tău a răspuns în doi peri. te rog. iar Ctesippos nu-şi mai încăpea în piele. Socrate. evident. parcă se făcuse de zece ori mai mare! Pişicherul de Ctesippos! Şterpelise aceste şiretlicuri tocmai din gura celor doi. diferitul." 366 PLATON EUTHYDEMOS 367 Iar Ctesippos. înseamnă că tu eşti Dionysodoros?" „Ei. încît. — Nu asta întreb. „Cum să nu mă încurce? Pe mine şi pe oricine e pus în faţa unui lucru care nu există. „Dar în ce fel. se spune că acolo fierul prînde glas şi. ci dacă tac toate sau dacă toate vorbesc. Şi totuşi pe fiecare în parte le însoţea puţină frumuseţe. acum. Sînt sigur că din răspunsul meu n-ai să te alegi cu nimic. taci despre toate. — Şi a cui să modeleze argila? — A olarului. Te învoieşti că ai spus aşa sau nu? — Am spus. încercam deja să o imit. a fierarului. a pierdut deci şi iată-l la pămînt!" Cleinias s-a bucurat nespus şi a început să rîdă. aşa-i. „— Cînd taci. Dionysodoros. lemne şi bucăţi de fier nu eşti vorbitor al tăcerii? — Nu dacă merg în fierării. Dionysodoros? Frumosul nu este frumos şi untul. — Nici o tăcere a vorbirii? — Cu atît mai puţin. cînd îl atingi. urît? — Dacă mi se pare mie aşa. cum îi stătea în fire. atunci este. şi spuse: „Ah. zic.

— Iar dintre vieţuitoare. să-i 303 a dărui sau să faci cu ei ce vrei. — Aceştia ar fi zeii tăi. zeii aceştia sînt vieţuitoare. aşa cum mai avem şi o Atena a fratriei. — Ajunge. — Aşa-i." „Poseidon. îndulceşte-ţi limba şi nu fi crud cu mine din prima clipă. Socrate. — Ah. bănuind că raţionamentul va ajunge în locul unde mai sfîrşise o dată. e zeul strămoşesc. e căci te-ai învoit că tot ce are suflet e vieţuitoare. — Spune-mi atunci. După care l-am auzit: „Spune-mi. o vreme s-a aşternut tăcerea. Euthydemos. am spus. şi-atunci vei face tot cele cuvenite. cei d de aici. Dar iată că Ctesippos îmi sare în ajutor: „Grozav. nici dintre noi. ah! Dionyso-doros. nici altceva din ce-i frumos şi bun. „— Atunci eşti vrednic de milă şi nu eşti defel ateni-c an dacă n-ai zei strămoşeşti. — Aşa e. aş recunoaşte-o. şi toate celelalte cîte mai sînt de soiul ăsta. Poseidon. aşa cum faci cu restul vieţuitoarelor?" Eu. să le dărui sau să le sacrifici oricărui zeu ai vrea? Iar pe cele de care nu ai avea parte aşa. cu tine trebuie început. învăţătorule! Căci am şi eu. i-am spus. ce raţionament fără pereche! Mă dau bătut. totodată. eşti tu liber să-i vinzi. născătorul lui Ion. nici dintre cei strămutaţi din cetate. ca toţi ateni-enii. le-ai mai privi ca ale tale?" Iar eu. ca trăsnit de acest argument. sau cîte le sacrifici oricărui Zeu pofteşti. — Te învoieşti să spui că dintre vieţuitoare sînt ale tale doar acelea cu care poţi face toate cîte le-am pomenit eu adineauri? — Mă învo-iesc. ai un Zeus strămoşesc?" Iar eu. vei face treburi pe măsura ta. încercam să nu cad întro cursă fără ieşire şi mă zvîrcoleam de parcă şi fusesem prins în plasă. Heracles! Un argument de toată frumuseţea!" La care Dionysodoros: „Ce vrei să spui? Heracles este grozav? Sau Heracles Grozavu?" Atunci Ctesippos a izbucnit: „O. crezi. Şi dacă-l pui pe nicovală pe fierar." „Consideri că sînt ale tale lucrurile de care dispui şi pe care le ai pentru a te folosi de ele cum vrei? Un 302 a bou. întocmai. ale căminului şi cele strămoşeşti. cei doi nu pot . — Şi atenienii nu au un Zeus strămoşesc? — Nu au. sau nu ai recunoscut că sînt ai tăi? — Ba am recunoscut. — Oricum. dacă ar deveni a ta?" „Dacă ai vrea şi tu. Apollon. căci dacă cu Euthydemos se încheie. — Dar ia spune-mi: nu le spui vieţuitoare la cele ce b au suflet? — Ba da. şi o oaie. pe Zeus şi Atena. doar lucrurile de felul acesta sînt ale mele. nici lucruri sfinte. am recunoscut. „Nu am". ai tăi sînt. cele ce sînt ale tale?" „Numai dacă nu spui tu altfel.bucătar şi tăin-du-l în bucăţi pentru ca apoi să-l fierbi şi să-l frigi. în schimb. — Deci sînt vieţuitoare? — Vieţuitoare. vrînd 368 PLATON EUTHYDEMOS 369 s-o aud degrabă. de vreme ce te-ai învoit că ai tăi sînt şi Zeus şi zeii ceilalţi. — Străbuni şi domni. fără urmă de glas. deoarece ştiam că din întrebările acestea o să ţîşnească cine ştie ce minune şi. La noi. Criton." „Cunoşti. această denumire nu o foloseşte nici un ionian. ci protector al căminului şi al fratriei. căci Diony-sodoros părea că meditează la ceva de seamă. Socrate. am rămas ţintuit locului. Sau poate zeii tăi n-au suflet? — Au." Apoi. fără să mai lungim vorba. de pildă. Nu mai pot da înapoi. Iată încoronarea e înţelepciunii tale! Oare îmi va fi dat ca minunea aceasta să devină cîndva şi a mea?" „Ai recunoaşte-o. ai recunoscut că ale tale sînt toate cîte le poţi vinde sau da. lucrurile mele sfinte. a spus Dionysodoros. am răspuns: „— Este tocmai cum spui tu. pe Zeus nu îl numim zeu strămoşesc. îi ai deci pe Apollon. le-ai considera ale tale dacă ai putea să le vinzi. iar pe olar îl modelezi. Şi-acum ce am să păţesc? —Aşadar. Poseidon! am spus.

CRITON Şi mie îmi place. ci lăsaţi impresia că şi cu voi se întîmplă la fel. fraţi preafericiţi! Cît de puţin v-a trebuit spre a face dintr-un lucru ca acesta desăvîrşirea însăşi! în vorbele voastre. nu-i decît lucrul rar. celor care v-ascultă. Şi mai e ceva în tot ce spuneţi voi: un spirit. Acuma. nu a exis. fără prea mare caznă. încît e la-ndemîna primului venit să-nveţe într-o clipită meşteşugul. Căci preţios. le-nchideţi pur şi simplu gura (cum singuri spuneţi). ceilalţi. iar dacă se întîmplă să nu fiţi singuri. (Omul se crede atoateştiutor şi e din tagma celor pricepuţi să compună discursuri menite tribunalelor. însă — şi faptul este o adevărată încîntare. mă număr printre cei de care vorbeai şi tu: prefer să fiu învins. Dar între ele. nici e alb. una e mai aleasă-n toate: oamenii îndeobşte. doar cei ce vă seamănă. deşi mă aflam destul de aproape. lucru care te priveşte în special pe tine. Şi sînt sigur că foarte puţini. nu d înseamnă pentru voi nimic. să-i zicem. cei de faţă ar uita să vă mai acorde recunoştinţa cuvenită. că diferitul nu e. vorba lui Pindar. şi cu atîta dibăcie. unde mai pui că nu se uită nici la ce-ţi poate mintea. oricine poate dobîndi. cînd unul care venea dinspre voi îmi iese în cale. ei nu împiedică pe nimeni să-şi vadă de cîştigul lui. nici altceva de soiul ăsta. cînd afirmaţi că nu există nici frumos. Şi nu uitaţi: pe mine şi Cleinias ne luaţi pe lîngă voi. în schimb.) „— Criton. eatîta lume acolo încît. Atit. Acum. vezi bine. vezi şi tu ce am putea face ca să urmăm împreună lecţiile c celor doi. ra-am apucat să-i laud şi să-i preamăresc. Pînă într-atît eram de mişcat. deşi cel mai de seamă dintre bunuri.. o b să daţi şi elevilor voştri acelaşi sfat: să nu stea de vorbă niciodată cu nimeni. grija voastră se-ndreap-tă doar către cei de-o seamă cu voi. Şi totuşi cu o asemenea artă nu trebuie să te îndeletniceşti în public. Mă plimbam. tu nu-i asculţi deloc pe înţelepţii ăştia? — Nu. ar preţui cum trebuie cuvintele voastre. iar apa. Iar dacă sînteţi înţelepţi. găseşti frumuseţi de tot soiul. spunînd: „Ce minunat v-a înzestrat natura. Şi.b tat măcar un singur om dintre cei de faţă care să nu ridice în slăvi raţionamentul şi pe cei doi fraţi. parcă şi coloanele Lyceionului îi aclamau pe cei doi şi se bucurau din răsputeri. pe Zeus. Euthydemos. de frăţie. Pentru fiecare dintre raţionamentele de pînă atunci. Dar acum. aşa. să-i ascult pe alţii stînd de vorbă şi întotdeauna sînt bucuros să-n-văţ cîte ceva. bătînd din palme şi bucurîndu-se. nici la vîrstă. Dacă vreţi să mă ascultaţi. Cît despre mine. înţelepciunea lor. chiar cei de vază şi vestiţi. căci prinzînd totul atît de repede. şi ei între ei. feriţi-vă să vorbiţi în faţa multora. nici bun. ce-i drept. este un lucru de toată frumuseţea să vezi că meşteşugul vostru poate fi prins cît ai bate din palme. — Şi totuşi . Totuşi mă tem că sînt şi eu dintre aceia care nu-i seamănă lui Euthydemos. încît am recunoscut c că nu-mi fusese dat vreodată să văd oameni mai înţelepţi. căci răpeşte spuselor voastre orice caracter jignitor — nu numai ei păţesc aşa. Cel mai bine e să staţi de vorbă voi între voi. să nu vorbiţi decît în faţa celui care v-ar plăti. dimpotrivă. Dar iată acum şi lucrul cel mai important: tot ce născociţi e în aşa fel făcut. o îngăduinţă anume. Eu unul ra-ara convins de asta urmă-rîndu-l pe Ctesippos şi văzînd cît de repede e în stare 304 a să vă imite.fi înfrînţi!" Acestea fiind spuse. şi totuşi vreau să-ţi povestesc ce-am auzit. le înţe370 PLATON EUTHYDEMOS 371 leg atît de puţin. cu voi doar. oamenii spun clar că sînt în stare să înveţe pe oricine e dispus să îi plătească. încît nu mă îndoiesc că le-ar fi ruşine să învingă cu argumente de acest fel şi ar prefera să fie învinşi. pe nepusă masă. Socrate. erau cît pe-aci să-şi dea duhul. Euthydemos şi Dionysodoros. Şi. diferit. nu este cel mai ieftin? Dar să nu mai zăbovim. nu alta.. Or. decît să-nving cu argumente de acest d fel. n-am putut desluşi nimic. Ba. Tot rîzînd. numai admiratorii lui Euthydemos aplaudaseră din toată inima." Acestea fiind spuse. mi se pare caraghios să-ţi dau sfaturi. am mai schimbat cîteva vorbe şi-apoi ne-am risipit care-ncotro. fermecat de înţelepciunea lor. dragul meu Criton. îmi spune. în fapt.

cum îţi spuneam. condamnabil. Criton. Să spunem deci că filozofia şi activitatea omului de stat sînt două lucruri bune.n-ar fi stricat s-auzi. să vrei să stai de vorbă în public cu astfel de oameni. Se spune însă că nu-i străin de treburile astea. în stare să se agite în zadar pentru nişte zădărnicii. după cum spune Prodicos. este chiar foarte bun şi foarte bune sînt şi discursurile pe care le alcătuieşte. Drept care. între alte două. E dintre cei pe care tocmai voiam să-i pomenesc. dacă oamenii noştri. să . iată ce mi se părea. nici mult. aşezat la mijloc. prietene? Află că nu face nici măcar doi bani. ei gîndesc că dacă îi vor pune pe aceştia într-o astfel de lumină încît să treacă drept oameni de nimic. şi din filozofie şi din politică iau cîte ceva. nu-i poate împiedica să fie cinstiţi de toată lumea. oamenii de felul lui sînt cam ciudaţi. stînd între ele în dreaptă cumpănă. SOCRATE întocmai. mi s-a b 372 PLATON EUTHYDEMOS 373 părut că îndeletnicirea în sine este pe nedrept înjosită. asprul judecător al filozofiei? Era dintre cei pricepuţi să pledeze în faţa tribunalului. Dacă ai fi fost şi tu de faţă. dacă ne gîndim la ţelul pe care îl slujeşte fiecare element din care el este compus. ba. culeşi de ei. el e inferior amîn-durora. Criton. se împărtăşeşte din amîndouă şi dacă unul din acestea două este rău şi altul bun. atunci cel mijlociu este în primul caz mai bun şi-n celălalt mai rău. un alcătuitor de discursuri puse la îndemîna oratorilor? c CRITON Un orator. supuse însă unor ţeluri diferite. fie că cel care o judecă este omul nostru sau altul. mai mult pare decît este. reprezintă graniţa dintre filozof şi omul de stat. Socrate? Crezi că n-au nici un pic de dreptate? Nu poţi tăgădui că gîndul lor pare adevărat. „— Şi totuşi. nu le rămîne decît să culeagă fructul înţelepciunii. sau un 306 a obiect oarecare. CRITON Şi. nu-i de mirare. pe bună dreptate. SOCRATE Acum înţeleg. Criton. Un e gînd cum nu se poate mai firesc: primesc din partea fiecăreia exact atît cît au nevoie. 3051 Parcă nu mai era el! Tot voia să le vină în întîmpi-nare unora cărora puţin le păsa de ce scot pe gură. atunci. Criton. şi cît caraghioslîc în treaba asta şi-n cei care se îndeletnicesc cu ea!" Mie. Căci nu-i uşor să îi convingi că un om. ei pun înfringerea în seama celor din tagma lui Euthydemos. iar cînd într-o discuţie pe o temă oarecare sînt dovediţi. deoarece ei sînt inferiori amîndurora. pe Zeus. lucrul se împărtăşeşte din două rele supuse unor ţeluri diferite. fac parte din două lumi şi. atunci ce spun ei nu se adevereşte. dar care în schimb se agăţau de toate cuvintele! Şi cînd te gîndeşti că oamenii ăştia. au cea mai mare trecere în zilele noastre! Cîtă grosolănie. un orator? Sau unul dintre cei care îi pregătesc pe aceştia. laurii gloriei întru înţelepciune vor fi." Am spus: „— Şi cum ţi s-au părut? — Cum să mi se pară? Cum mi se par lucrurile pe care le auzi oricînd din gura unor flecari ca ei. nici prea puţin. Socrate. filozofia nu-i deloc de lepădat. numai atunci el e supe. aşezat la mijloc. Nu cred să fi vorbit vreodată în faţa unui tribunal. participă la amîndouă. ţi-ar fi crăpat obrazul de ruşine văzîndu-ţi prietenul. dar fiecare avînd alt scop." Cam astea i-au fost cuvintele. Şi totuşi. SOCRATE Vezi. pe Zeus. aşa încît nimeni. Se socotesc cu-ade-vărat cei mai înţelepţi. Deocamdată însă nu prea ştiu ce să zic. am spus. Ei. şi. în nici un caz. — Cum nu-i de lepădat. Se consideră oamenii cei mai înţelepţi şi cred nu numai că sînt. Şi numai dacă. Din ce categorie făcea parte cel cu care vorbeai. la adăpost de lupte şi primejdii. Acum.b rior acestor două rele la care participă. fără putinţă de tăgadă. Iar dacă se împărtăşeşte din două lucruri bune deopotrivă. Iar că se cred atît de înţelepţi. în ochii tuturor. în d afara adepţilor filozofiei. — De ce? — Ca să-i auzi pe aceia care sînt astăzi e cei mai pricepuţi în asemenea discuţii. dar că aşa apar şi-n ochii marii mulţimi.

le-am strins averi. dar oamenilor de stat le sînt inferiori. Criton. ţine-l departe nu doar de fiii tăi. aşa că ne va face şi nouă o expunere. nu mai ştiu ce să cred şi. gimnastica nu-ţi pare ceva frumos? Dar afacerile. 374 PLATON GORGIAS CRITON Eu. cît mai bogaţi —. „tu şi copiii tăi". ajung să-mi spun că este o nebunie să mă fi străduit ca în atîtea alte privinţe să-mi căpătuiesc copiii — le-am dat o mamă e aleasă. Or. CHAIREPHON Nici o nenorocire. veniţi acasă la mine. în realitate. CALLICLES Dar ce. trimite-i la plimbare. cariera armelor? CRITON Sigur că da. gîndindu-mă că se vor naşte din viţa cea mai nobilă. că-n fiece îndeletnicire cei mulţi sînt pleavă şi lipsiţi de har. ei sînt inferiori amîndurora. atunci (şi doar atunci) ce spun ei s-ar putea să fie adevărat. Aşa stînd lucrurile. Vorba e: va vrea să intre şi în discuţie cu noi? în adevăr. nu văd cum să-i deschid băiatului calea către filozofie. Ci. dorînd să fie bogaţi. SOCRATE Oare nu ştii. împărtăşindu-se din amîndouă. ia-i urma fără teamă şi jertfeşte-i timp. dacă îţi pare aşa cum îl văd eu că e. în schimb. nu prea cred să accepte că ambele c îndeletniciri sînt rele. ei caută să fie consideraţi drept primii. iar cei de soi ales şi dăruiţi din plin sînt doar o mînă? Spune-mi. Socrate.spunem că cele două sînt un rău şi-un bine. Se cuvine totuşi să le iertăm ambiţia aceasta şi să nu ne supărăm. SOCRATE Şi-atunci? Pentru atîta lucru ai să întorci spatele tuturor îndeletnicirilor şi n-ai să încredinţezi pe fiii tăi nici uneia? CRITON N-ar fi drept. CALLICLES SOCRATE CHAIREPHON GORGIAS POLOS CALLICLES Numai la război şi luptă se zice că trebuie să vină omul în felul acesta. în realitate. cum îţi spun întruna. Gorgias e găzduit la mine şi are să vă facă expunerea dorită. " 376 PLATON GORGIAS . Socrate. am eu lea. şi încă după ce frumos tîrg! Ce de lucruri. SOCRATE Şi? în toate cazurile acestea. căci orice om din ale cărui vorbe răzbate un dram de chibzuinţă şi care îşi dă neabătut silinţa către ţinta a sa merită cinstirea noastră. dar Critobu-los este deja la vîrsta cînd are nevoie de cineva care să-l îndrume. cum spune o vorbă. Şi totuşi. Să îi privim aşa cum sînt. Iar dacă ambele sînt rele. eu doresc să aflu de la dînsul care-i puterea artei sale. el ne-a făcut să zăbovim atît de mult în agora. SOCRATE Fereşte-te deci. vorba proverbului. cînd mă uit la cîte unul din aşa-numiţii educatori. iubite Criton. verificînd temeinic doar filozofia în sine. Iar dacă ţi se pare că obiectul ei e de c soi prost. şi nici că una este rea. ce frumuseţi a spus Gorgias pînă mai adineauri! SOCRATE Numai Chairephon acesta e vinovat de întîrzierea noastră. o lăsăm pe altă dată. filozofia şi politica. mi se pare care de care mai ciudat. ci de toată lumea. De vreţi. să ştii că ai dreptate. 307 a cercetîndu-i — îţi spun deschis —. sînt tare nedumerit cînd mă gîndesc la fiii mei. buni sau răi. chiar acum. Şi în timp ce. Cît priveşte cealaltă parte — expunerea însăşi — putem s-o lăsăm pe altă dată.b cui. iar alta bună. vin abia în al treilea rînd. am ajuns. în schimb. Callicles. Ce-i de făcut cu ei? Cel mai tînăr este încă mic. Chairephon? Doreşte Socrate s-audă pe Gorgias? CHAIREPHON Doar pentru asta sîntem aici. îl ţin drept valoros. Cînd sînt cu tine. pentru educaţia lor nu am făcut mare lucru. de nu. anume. Callicles. SOCRATE Bună propunere. oratoria. făgăduiala ce face şi ce învăţături predă. Gorgias mi-e prieten. în c ce stă. la spartul tîrgului? Sîntem întîrziaţi? CALLICLES Da. Socrate. veniţi oricînd vreţi. nu vezi că b cei mai mulţi se fac de ris cînd le priveşti isprava? CRITON Pe Zeus. atunci ei sînt mai buni decît cei care fac filozofie. CALLICLES Dacă-i aşa. 447 a SOCRATE Ce. dacă avem în vedere ţelul pe care fiecare în parte. să faci ce nu se cade. Pe cei care-şi trec timpul cu filozofia.

ce nume exact i-ara da? Nu ca aceluia? POLOS Desigur. Mi se pare că Gorgias este obosit. alţii cu altele. SOCRATE Nu. GORGIAS Ce anume. chiar adineauri invita pe cei care erau înăuntru să-l întrebe. Dintre aceştia face parte şi Gorgias. CHAIREPHON Ce pot să-l întreb? SOCRATE Să spună. sau în arta fratelui aceluia. că tu te declari în stare să răspunzi la orice întrebare ţi-ar pune cineva? 448 a GORGIAS Adevărat. cum i-am zice pe drept? POLOS Pictor. Gorgias! Decît că nu face cum a făgăduit lui Chairephon. pe cînd lipsa de experienţă ne lasă în voia sorţii. Chai-rephon. Cît despre Polos. POLOS Pe Zeus. ironic. CHAIREPHON Fără îndoială. cine este? CHAIREPHON Cum cine este? SOCRATE Uite cum: presupune că lucrează încălţăminte. i-am zice bine? POLOS Da. Socrate. Chairephon. POLOS Cum asta. CHAIREPHON Bine. Chairephon. să faci o astfel de probă. Polos? Nu cumva crezi că tu ai să răspunzi mai bine decît Gorgias? b POLOS Ce-ţi pasă ţie de asta. tu iai răsExpresie ce trimite. Cînd Chairephon te-a întrebat ce artă cunoaşte Gorgias. unii se ocupă cu unele. alţii în alt fel.377 CALLICLES Nimic mai nimerit. şi. din cele rostite e limpede că s-a ocupat mai mult de arta ce se numeşte retorică decît de dialectică. Socrate? SOCRATE Foarte simplu. cei mai aleşi îmbrăţişează ocupaţiile cele mai alese. CHAIREPHON Numindu-l medic. Ci dac-aş şti că primeşti tu să răspunzi. unii lucrează într-un fel. fireşte. găsite ca rod al experienţei experimentate1. Ia spune-mi. Acum înţelegi ce spun? CHAIREPHON înţeleg şi-l voi întreba. nu m-a prins cu ceva necunoscut. răspunde tu. SOCRATE Ce bine pregătit se arată Polos pentru cuvîntări. dacă vrei. fiul lui Aglaofon. fă-o cu mine. Gorgias. Dar fiindcă vrei. fie. CHAIREPHON Ce. Aceasta din urmă duce viaţa noastră către progres după rînduielile artei. Arta lui este cea mai frumoasă din cîte există. chiar şi acum am spus asta şi susţin că de mulţi ani nimeni. Chairephon. şi se arăta gata să răspundă la orice. ţi-ar răspunde cu siguranţă că-i cizmar. decît să-l întrebăm pe dînsul. Dintre toate acestea. dacă răspunsurile mele sînt mulţumitoare pentru tine? CHAIREPHON Nu-i nimic. SOCRATE Frumoasă vorbă! Ia întreabă-l tu. Dac-ar fi ca Gorgias să cunoască arta fratelui său Herodicos. pe tine mult mai bucuros te-aş supune întrebărilor. întrebîn-du-mă. Socrate? SOCRATE Mi se pare că nu răspunde deloc la întrebare. în care artă se pricepe Gorgias şi ce nume exact i-am putea da? POLOS Multe sînt. fireşte. GORGIAS Dar n-ai decît să-l întrebi tu. meşteşugurile omeneşti. la vorbirea retorică. să fie adevărat ce zice Callicles acesta. CHAIREPHON: Să întreb. GORGIAS Eşti Ia largul tu. acum. Gorgias. de exemplu. a vorbit atît de mult adineauri. Chairephon. în acest caz vei răspunde lesne. POLOS întreabă. căci interogaţia era una dintre formele expunerii sale. dacă vrei. Polos. CHAIREPHON Dar dac-ar fi mai priceput în arta lui Aristofon. de pildă. 378 PLATON • . cine voia.

SOCRATE Ai dreptate. GORGIAS Am s-o fac. Socrate. nu-i aşa? GORGIAS Da. să continui aşa cum vorbim acum. spune-mi: din cîte realităţi sînt. în felul cum o începuse Polos? Numai să nu uiţi făgă-duiala! Dacă vrei. GORGIAS Numeşte-mă. iar pe cea lungă să o lăsăm pe altă dată. de ce nu ne-ai spune tu singur. prin întrebări şi răspunsuri. SOCRATE Şi nu cumva îi face să gîndească asupra lucrurilor despre care-i învaţă să vorbească? . SOCRATE Retor deci trebuie să-ţi zicem? GORGIAS Retor. GORGIAS Există răspunsuri. însă n-ai răspuns în ce constă ea. Se-nţelege că nu. GORGIAS Da. ce nu se pot da decît prin expuneri largi. SOCRATE N-ai vrea mai bine. SOCRATE Oricum însă.e tatea? GORGIAS Nu. atunci răspunde pe scurt la ce te întreb. SOCRATE S-adăugăm că eşti în măsură să-i faci şi pe alţii aşa? b GORGIAS Da. GORGIAS Da. nu pot decît să-ţi admir răspunsurile! Nici că se poate ceva mai scurt. SOCRATE Atunci retorica nu-i chiar arta care se ocupă cu orice fel de discursuri. e netăgăduit că-i face pe oameni capabili să vorbească. Şi cum Chairephon te-a făcut să înţelegi ce vrea. iar tu i-ai răspuns frumos şi scurt. dar n-am răspuns că-i cea mai frumoasă? SOCRATE Ba da. GORGIAS. Gorgias? Poate cele ce ţintesc să înveţe pe bolnavi care regim le dă sănă. în jurul căreia se în. de vrei să-mi zici tocmai cum „mă laud a fi". Gorgias. am şi această rivnă şi o arăt nu numai aici. cu ce se ocupă ea? A cui ştiinţă este? GORGIAS A discursurilor. SOCRATE Ce fel de discursuri. eu voi încerca totuşi să fiu cît mai scurt cu putinţă. Socrate. mai degrabă. Căci. POLOS Bine. dovedeşte ce înseamnă vorbirea scurtă. SOCRATE Aşa şi trebuie. SOCRATE Pe Hera. Din cîte sînt pe lume. şi să lăsăm pe altă dată dezvoltarea cuvîntării. Gorgias. SOCRATE Haide! Fiindcă te declari stăpîn pe arta retoricii. SOCRATE Şi tot astfel.a vîrteşte ea? Cum ai spune de pildă: ţesătoria are legătură cu facerea hainelor. dar şi aiurea. ci în ce constă ea şi ce nume s-ar cădea să-i dăm lui Gorgias. şi vei recunoaşte că n-ai auzit pe altul exprimîndu-se mai scurt. nu-i muzica arta ce se ocupă de crearea melodiilor? GORGIAS Da. sînt încredinţat şi eu că le dau după cum se cuvine. Răspunde-mi acum şi despre retorică. Socrate. declar şi asta: nlc meni nu poate spune aceleaşi lucruri în mai puţine vorbe decît mine. SOCRATE Se-nţelege că vreau. ca să vorbesc în felul lui Homer. ba în stare să pregăteşti şi pe alţii la fel. Gorgias: cum trebuie să te numim? Şi pe care dintre arte eşti stăpîn? GORGIAS Pe retorică. în cazurile anterioare. Fă acum şi dovada faptului afirmat. tot astfel şi acum: 449 a spune în ce anume constă arta lui şi cum trebuie să-l numim pe dînsul. şi încă retor bun. Socrate. Ori. însă nimeni n-a întrebat cum este arta lui Gorgias.GORGIAS 379 puns cu o laudă închinată artei sale. Gorgias. ca şi cum i-ar fi criticat-o cineva.

Fiecare dintre ele n-are drept obiect discursurile referitoare la materia ce-i revine? GORGIAS Aşa s-arată. ci se pot desfăşura în tăcere.GORGIAS Cum de nu? SOCRATE Oare medicina. SOCRATE Mă întreb dacă pricep în ce chip vrei s-o numeşti. ori au într-o foarte mică măsură. SOCRATE Şi totuşi. SOCRATE Dar există şi arte al căror lucru se înfăptuieşte prin cuvînt. de care am vorbit chiar 4501 acum. şi ele n-au nevoie de discursuri lungi.b metica?". din moment ce şi ele se ocupă cu discursuri. stă în discursuri. în adevăr. Cu toate că vorba ta sună astfel. Şi dacă m-ar întreba iarăşi: „Bine. şi cred că-i exact ce susţin. Nu cumva la ele te-ai gîndit cînd ai spus că n-au nici în clin nici în mînecă cu retorica? Nu? GORGIAS 381 GORGIAS Ba da. şi-i dreaptă interpretarea ce faci. la cele mai multe însă rolul lor e mai mare. sculptura şi alte multe. SOCRATE Pe cît se pare şi medicina se ocupă de discursuri. de pildă. dar cu privire la ce?" eu i-aş spune că . Iată de ce declar retorica o artă ce are ca ţintă cuvântările. la lucruri manuale sau aşa ceva. Tu dă-mi numai răspunsurile. Socrate. iar eu i-aş răspunde ca tine adineauri. acţiunea. şi uneori întreaga lor acţiune şi principalul se mărgineşte la exprimarea prin cuvinte. SOCRATE Măcar de cele referitoare la boli. geometria. fii bun să-mi spui despre ce tratează în chip principal această artă a cuvîntului. esenţialul la unele este. jocurile cu zaruri şi încă multe altele. la unele rostirile sînt aproape egale cu activităţile. Am credinţa că tu pui retorica în rîndul e artelor de acest gen. SOCRATE De ce nu le numeşti atunci retorice şi pe celelalte. Astfel sînt. în ce priveşte însă acţiunea. fiindcă se întîmplă că retorica este una din artele ce se folosesc în cea mai largă măsură de cuvînt şi întrucît şi altele sînt la fel. ca să spun aşa. SOCRATE La fel şi cu celelalte arte. Dintre acestea. chiar miezul ei. eu nu cred că te gîndeşti să denumeşti retorică pe nici una dintre acestea. ori n-au deloc nevoie de ea. întregeşte răspunsul pe care ţi l-am cerut. ca să spun astfel. nici geometria. tu chiar numărătoarea o numeşti retorică". GORGIAS Da. ce artă-i arit. care este retorica. Socrate. GORGIAS Adevărat. n-are ea drept obiect expunerile privitoare la buna şi reaua dispoziţie a corpurilor? GORGIAS Exact. GORGIAS Este exact ce crezi. Gorgias. dacă e adevărat că arta care se ocupă cu alcătuirea lor se numeşte retorică? GORGIAS Foarte simplu. totuşi eu nu cred că te gîndeşti a numi retorică nici numărătoarea. ai prins exact gîndul meu. Socrate! Fiindcă în celelalte arte. SOCRATE Dintre toate artele. Dimpotrivă. dacă vrea să-ţi pună beţe-n roate: „vasăzică. după părerea mea. de pildă. haide. toată acţiunea. Există sau nu artă? Avem noi arte cu adevărat? GORGIAS Avem. calculul. ele. E cum m-ar întreba cineva asupra oricăreia dintre artele despre care am vorbit acum şi mi-ar zice: „Socrate. aşa sînt. toată ştiinţa se reduce. că-i una dintre artele ce-şi ating scopul graţie cuvîntului. numărătoarea. 451 a SOCRATE Acum. îndată însă voi şti-o cît se poate de limpede. cum că tot ce are drept element principal cuvântul este retorică şi că deci oricine ţi-ar putea răspunde. nu pregăteşte şi ea pe oameni să gîndească şi să se exprime cu pricepere asupra celor în suferinţă? 380 PLATON GORGIAS Vezi bine. Altele chiar n-au deloc nevoie de cuvînt. pe cînd la retorică nu-i nimic de felul acesta practic. SOCRATE Dar şi gimnastica. Gorgias. nu? GORGIAS Desigur. pictura.

unde se enumera. Dintre cele reale. cu arta lui. ci a mea. ceva care nu-i încă limpede. Socrate. el zice că din arta pe care o predă dînsul izvorăşte un bun mai mare decît al artei tale. un bun mai mare decît eu cu arta mea!" Iar eu aş grăi atunci şi către dînsul: „Dar tu cine eşti. ar vorbi zaraful. Iar noi: „Dar uite. la care lucru anume se referă cuvîntările puse în joc de retorică? GORGIAS Sînt cele mai mari probleme omeneşti. iar eu i-aş spune că şi ea îşi urmăreşte prin cuvînt toate rezultatele. Socrate. dar expunerile astronomiei cu privire la ce sînt?" eu i-aş răspunde că-i vorba de mersul stelelor. oricît de mari s-ar întâmpla să fie ele de-o parte şi de alta. Gor-e gias. SOCRATE Spune şi cu privire la ce. şi pentru fiecare cetăţean în .. iar medicul. se aplică numerelor pereche şi nepereche. răspunde: ce-i în sine d arta de care zici că este cel mai mare bun al omenirii şi că tu eşti în stare să-l înfăptuieşti." Şi după maestrul de gimnastică. SOCRATE Şi aici spui ceva cu două înţelesuri. Retorica prin urmare se întîmplă să fie una dintre artele care se exercită şi-şi ating toate ţelurile prin cuvînt. atunci e învederat că el m-ar întreba după asta: „Şi care-i acest bun? Să răspundă Gorgias. Socrate! Doar nu arta lui se ocupă cu cel mai mare bine al oamenilor." Haide. mai întîi. el mi-ar răspunde că-i cel ce vindecă." Noi am zice: „Şi ce gîndeşti tu. cîntînd „să fii sănătos e cel mai de preţ. în al treilea — cum zice autorul skoliului — e să fii bogat fără să fi înşelat pe nimeni". şi ar zice: „Ia cercetează. precum aceasta." Şi dacă cineva mi-ar pune întrebarea ce e astronomia. avuţia-i pentru oameni cel mai mare bun?" „Cum să nu fie?" va zice el. fie la oric cine altul — un bun mai mare decît avuţia?" Noi am grăi către dînsul: „Dar de ce? Nu cumva tu eşti făuritorul ei?" Şi cînd el ar răspunde afirmativ.cu zaraful. Socrate. nu-i sănătatea? Dar ce alt bun este pentru oameni mai de preţ decît sănătatea?" Şi după el s-ar înfăţişa. Şi de m-ar mai întreba: „Dar ce artă zici tu că e calculul?" eu i-aş răspunde că şi asta-i dintre artele al căror scop se atinge prin cuvînt. Gorgias." Aşa i-am spune." Şi dacă l-aş întreba: „Dar tu cine eşti de vorbeşti aşa?". Şi dacă m-ar întreba din nou: „Cu privire la ce?" eu i-aş răspunde întocmai ca în decretele adresate poporului: c „Calculul este in toate celelalte privinţe întocmai ca aritmetica. noi l-am întreba: „Cine eşti?" El: „Sînt zaraf. am auzit. GORGIAS Da. Socrate. omule? Şi care-i lucrarea ta?" Iar el: „Sînt maestru de gimnastică. maestrul de gimnastică şi ar spune: „M-aş b mira. acum tu eşti la rînd. al soarelui şi al lunii şi de iuţeala comparativă a mişcărilor ce fac. în rîndul al doilea e bine să fii frumos. că-i procură libertatea. de este — fie la Gorgias. închipuindu-ţi că eşti întrebat şi de unii ca aceştia şi de mine. cu medicul. şi cele mai înalte. cît şi unele faţă de altele. 384 PLATON GORGIAS Ei da. Gorgias acesta de aici o tăgăduieşte. însă diferă de ea întru atîta cît studiază raporturile de mărime dintre numerele pereche şi nepereche atît faţă de ele însele.e una dintre acele arte al căror conţinut îl formează cunoaşterea numărului pereche 382 PLATON GORGIAS 383 şi nepereche. ar spune: „Gorgias te înşală. d SOCRATE Iată. Socrate. nu-i aşa? GORGIAS Este. Cred că ai auzit oameni intonînd pe la banchete versurile acelui skoliu. la rîndu-i. dar cu ce gînd spui asta? SOCRATE Fiindcă numaidecît te-ai putea pomeni 452 a cu făuritorii lucrurilor lăudate de poetul care a compus skoliul. „Ce zici? Oare binele meşteşugului tău să fie cel mai mare?" Iar dînsul: „Cum. Socrate. susţin că există în adevăr ceva din care poate izvorî cel mai mare bine: şi pentru întreg neamul omenesc. dac-ar fi în stare Gorgias să-ţi arate. dac-ar adăuga: „Socrate. GORGIAS Ai da un răspuns potrivit. Gorgias. şi opera artei mele e să fac pe oameni să aibă corpuri frumoase şi puternice. cu maestrul de gimnastică. cu un aer — cred — dispreţuitor faţă de toţi.

Află că eu unul nu prea sînt lămurit asupra convingerii pe care zici tu că o produce retorica. iar cît despre zaraful acesta. cel care ştii să vorbeşti şi să insufli mulţimilor convingeri. GORGIAS Ce urmăreşti cu asta. Socrate. Află un lucru de care sînt convins: de este în lume cineva care vrea să ştie lămurit despre ce e vorba. Iar această putere va robi şi pe medic. nu pentru sine. Presupune că-ţi spun: ce fel de pictor este Zeuxis? Dacă mi-ai răspunde că-i pictor de fiinţe. aritmetica şi omul care se e ocupă de ea nu ne învaţă ce proprietăţi are numărul? GORGIAS Negreşit. convinge. fie pe judecători la tribunal. se opreşte aici. Cercetează. şi pe maestrul de gimnastică. de nu-ţi pare dreaptă următoarea întrebare. de orice soi ar fi ea. de pildă. sau mai sînt şi altele? Uite ce vreau să-ţi spun. Acesta-i scopul ei esenţial. dimpotrivă. Socrate. E adevărat că bănuiesc cam de ce fel vrei s-o arăţi că este şi la ce se referă. unul dintre aceia sînt şi eu. SOCRATE Vasăzică şi aritmetica este făuritoare de convingeri? GORGIAS Pare-se. ca să devină cît mai limpede subiectul despre care vorbim. pentru tine. pari să-mi arăţi cît 453 a mai îndeaproape în ce constă. SOCRATE De n-ar mai picta nici unul în lume afară de Zeuxis. după părerea mea. n-aş fi eu în drept să te întreb: ce fel de fiinţe pictează? Nu? GORGIAS Ba da. Ori vrei să spui că retorica are o putere şi mai mare decît aceea de a produce convingerea în sufletul celor ce ascultă? GORGIAS Nicidecum. tu susţii că retorica-i făuritoarea convingerii şi că întreaga ei străduinţă. b SOCRATE Ascultă. el se va dovedi că se îmbogăţeşte pentru altul. c ci de discuţia cu tine: ea doar trebuie să înainteze. după gîndul tău. SOCRATE Să ne întoarcem iar la artele de care am vorbit puţin mai înainte. spune-mi şi în privinţa retoricii: este ea singura disciplină care-ţi pare că făureşte convingeri.parte. într-o discuţie cu altul. fie pe cei întruniţi în adunările populare. dar asta nu mă împiedică să te mai întreb: în ce constă convingerea izvo-rîtă din retorică şi cu privire la ce este? De ce te mai întreb pe tine — vei zice — dacă eu singur o bănuiesc? De ce n-o spun eu? Fiindcă nu e vorba de tine. că-i poate da în propriul său stat conducerea celorlalţi. SOCRATE Şi de ce asta? Nu cumva fiindcă există d şi alţi pictori care zugrăvesc multe alte vieţuitoare? GORGIAS Da. nu ştiu adică nici ce este. Şi dacă eu sînt în măsură să înţeleg ceva. Cînd unul predă o învăţătură. SOCRATE Abia acum. Gorgias. Socrate? SOCRATE îţi voi spune îndată. arta retoricii. oare convinge el sau nu? GORGIAS Nu pot spune „nu". SOCRATE Atunci ne şi convinge? GORGIAS Da. 386 PLATON GORGIAS 387 SOCRATE Şi dacă va întreba unul: de ce fel de convingere este vorba şi cu privire la ce? îi . n-ar fi bun răspunsul tău? GORGIAS Cum de nu? SOCRATE Atunci. SOCRATE Tocmai: în ce constă acest lucru de care vorbeşti? e GORGIAS Constă. nici la care anume lucruri se referă convingerea făurită GORGIAS 385 de ea. scopul ei din urmă. Gorgias. fie pe toţi care se strîng în orice întrunire politică s-ar face. am impresia că i-ai dat o definiţie mulţumitoare. fie pe senatori în consiliu. în puterea de a convinge prin cuvînt. îmi place să cred că eşti şi tu.

Socrate. ci există şi altele. SOCRATE Prin urmare nu-i numai retorica făuritoare de convingeri. SOCRATE Dar ce zici despre ştiinţă? Există şi aici una falsă. şi ei şi-au făcut convingeri. şi cei care au învăţat. pe care o dă ştiinţa? GORGIAS Neîndoios.vom răspunde: o convingere de conţinut didactic. eu doresc ca tu să-ţi dezvălui pînă la urmă gîndul. SOCRATE Fiindcă şi tu crezi ca mine. adică ştiinţa îţi pare că-i totuna cu încredinţarea sau e altceva? GORGIAS întrucît mă priveşte. cred că e altceva. răspun-de-mi atunci. GORGIAS Şi asta-i exact. ci fiindcă doresc să fac ca discuţia să înainteze către ţintă şi ca c să nu ne deprîndem a anticipa cu mintea întîmpină-rile sau răspunsurile reciproce. există şi faptul de a produce încredinţarea? GORGIAS Da. da. că vorbeşti despre această convingere. GORGIAS Adevărat spui. Dimpotrivă. şi anume: una care procură spiritului o credinţă fără de ştiinţă. SOCRATE Şi totuşi. eu vorbesc despre convingerea ce se produce în tribunale şi în celelalte adunări. SOCRATE Şi eu am bănuit. sîntem în drept să întrebăm din nou. în-chipuieşte-ţi că te-ar întreba cineva: „Gorgias.e credinţare. GORGIAS Da. precum şi la mărimea lor. SOCRATE Dar ce zici. Există ceva care poartă numele de învăţătură? GORGIAS Există. în privinţa lucrurilor drepte şi nedrepte? Pe aceea din care izvorăşte credinţa fără amestecul ştiinţei. GORGIAS Socrate. cum spuneam şi puţin mai înainte cu privire la ce e drept şi ce e nedrept. în curînd. potrivit principiilor ce te călăuzesc. există oare o credinţă falsă şi una adevărată?" Cred că ai răspunde afirmativ. SOCRATE Crezi bine. nu cu gîndul la tine. SOCRATE Găseşti oare că-i acelaşi lucru să zici a „am dobîndit o cunoştinţă" şi „mi-am făcut o încredinţare". cum că şi ele sînt făuritoare de convingere şi despre ce fel de 454 a convingere şi cu privire la ce. e pentru că nu vreau să te prîndă mirarea cînd. sau pe aceea din care izvorăşte ştiinţa? 388 PLATON GORGIAS 389 . dacă totuşi te-am întrebat. am să te întreb un lucru ce pare a fi clar. SOCRATE Pe care din cele două convingeri o făureşte retorica la tribunale şi la celelalte adunări. SOCRATE Atunci să cercetăm şi lucrul următor. alta. GORGIAS Mi se pare că faci bine. alta adevărată? GORGIAS Asta cu nici un chip. Gorgias. după acest caz. Socrate. cu un astfel de conţinut. La fel. şi iată de unde o poţi şti. Gorgias. SOCRATE Vasăzică e clar că nu e vorba de acelaşi lucru. SOCRATE Şi fiindcă ea nu-i singura care săvîrşeş-te acest lucru. GORGIAS Adevărat. referitoare la numere pereche şi nepereche. ca şi în al pictorului: Ce fel de convingere şi cu privire la ce este aceea pe care o produce arta retoricii? Ori nu ţi se pare b drept să reînnoim întrebarea? GORGIAS Mie. SOCRATE Ai fi de acord atunci să admitem două feluri de convingeri. Cum am mai spus. îţi voi pune asemenea întrebări. la fel cu cei ce au primit o în. Sau nu? GORGIAS Ba da. vom putea arăta şi despre celelalte discipline de care vorbeam adineauri.

Gorgias. toate puterile la sine şi cum le stăpîneşte. iar cînd medicul nu-l putea îndupleca. ori de ocupat nişte poziţii. în privinţa zidului din mijloc. ori aşezării unor porturi sau arsenale. dacă merg împreună într-un oraş — în oricare vrei tu — un retor şi un medic. ca şi înfiinţarea porturilor. pe unii îi şi simt că vor. şi încă în stare să faci şi pe alţii la fel.d trebat şi de dînşii: „Ce folos vom avea noi. dacă ar fi de ales nişte strategi sau de orînduit linia de bătaie în faţa duşmanilor. SOCRATE Vasăzică retorica este. atunci ai vedea cum ea adună. îşi au obîrşia pe de o parte în povaţa lui e Temistocle. şi nu cu vreo altă artă. tu consideră-te în. b la cîte un bolnav care nu voia să ia leacul ori să lase pe medic să-l taie sau să-l ardă. care observă astfel lucrurile. Astfel. GORGIAS Şi încă. GORGIAS Nu. Căci. SOCRATE Toate bune. nici n-ar fi cu putinţă să predea cineva unei adunări aşa de mari. eu văd necesară părerea arhitecţilor. SOCRATE Da. Tot aşa. Pe mine trebuie să mă socoteşti acum un aliat al poziţiei tale: poate cineva dintre cei de-aici ar vrea să devină şcolarul tău. eu cred c că acolo strategii trebuie să se rostească. De asemenea. nu în poveţele meşterilor de specialitate. este nimerit să cer de la tine lămurire asupra însuşirilor artei tale. cu fratele meu sau cu alţi medici. Eu îţi mai afirm că. Gorgias. cînd s-ar ţine sfat în vederea înălţării unor ziduri. în sfîrşit.GORGIAS învederat. Socrate. Presupune că b într-un stat se face adunare pentru alegerea unor medici sau a unor constructori de corăbii. despre acest gen de lucruri? Căci din moment ce singur te declari orator. în cazul că se face între 390 PLATON GORGIAS 391 ei o dispută publică în faţa adunării poporului sau în orice alt fel de întrunire. sau şi în chestiunile de care vorbea Socrate mai adineauri?" încearcă deci a le răspunde. Socrate: pe aceea din care izvorăşte credinţa. Sau cum gîndeşti. Gorgias. de altfel. pentru asta. făuritoarea unei convingeri de credinţă. cînd te întreb eu. atunci îl convingeam eu. îţi dai seama că şi atunci tot oratorii sînt cu sfatul. Cît despre Pericle. Trebuie neapărat ca oratorul să-şi spună în această privinţă părerea? Nu văd de ce. Nu o dată mi s-a întîmplat să intru. GORGIAS Da. sau a te-miri-cărei alte bresle de meseriaşi. SOCRATE Asta mă pune în mirare şi pe mine. într-un timp aşa de scurt. SOCRATE Atunci oratorul nu-i un dascăl. acestea se afirmă despre Temistocle. fiindcă-i clar că în fiecare alegere trebuie să preferăm pe cel mai specializat în meşteşugul său. nicidecum oratorii. Ştii desigur că aceste arsenale şi ziduri ale Atenei. Gorgias. pe de alta in cea a lui Pericle. tot ei au întîietate în a chibzui asupra unor astfel de chestiuni. nu a une-455 a ia care să te instruiască referitor la drept şi nedrept. pe tema: care . dar poate se sfiesc să-ţi pună întrebări. Socrate. ca să zic aşa. o dovadă deosebită. de ne vom alătura ţie? în ce problemă vom fi în măsură să povăţuim statul? Oare numai în privinţa a ce e drept şi nedrept. GORGIAS Bine. şi s-ar face pentru asta o consfătuire. de le-ai şti tu pe toate. după toată aparenţa. Şi-ţi voi aduce. tratînd asupra lucrurilor drepte şi nedrepte. desigur. şi că sînt chiar mulţi. GORGIAS Şi cînd ar fi fost vorba de o alegere ca 456 a aceea de care aminteai adineauri. măreţia ei s-arată a fi divină. pentru aceea şi întreb eu de atîta vreme: în ce o fi constînd puterea retoricii? în adevăr. Socrate. ştiinţa unor lucruri atît de însemnate. noi ce susţinem despre retorică? Căci pînă acum eu singur nu mă pot dumiri ce să spun. voi încerca să-ţi dezvălui clar întreaga putere ce stă la îndemîna retoricii: căci tu singur m-ai călăuzit bine pînă aici. ci prin retorică. pentru unul ca mine. ci-i numai un făuritor de păreri. la tribunale şi adunări populare. eu însumi lam auzit cînd ne povăţuia. dar să vedem.

c dacă oratorul ar da lupta cu un alt om de meserie. cum oamenii nu se pot înţelege uşor printr-o definire a celor ce au de discutat. în asemenea prilejuri. Tot aşa. surghiunit sau trimis la moarte. ei căutînd a obţine cîştig de cauză. nici pe ceilalţi specialişti. tot oratorul va fi cel ce va convinge să fie dînsul ales. după ce a urmat exerciţiile palestrei. te-aş întreba bucuros mai departe. cineva devine orator şi îndată după aceea se serveşte de puterea şi tehnica acestei arte pentru a face răul. se supără amîndoi şi fiecare îşi închipuie că celălalt vorbeşte cu pizmă contra sa. Cum vezi. mai degrabă ca oricare altul. nici vinovată. Aceeaşi judecată e de făcut şi asupra retoricii. să despoaie de vaza lor nici pe medici — pe temeiul că ar fi şi el în stare să practice medicina —. pentru a se apăra iar nu spre a ataca. pen. vina stă. Şi acum. poate vrei să ştii din ce categorie fac parte eu? Sînt dintre aceia care se învoiesc bucuros să fie combătuţi cînd spun ceva neadevărat. pentru aşa ceva. Dar. cu alte cuvinte. nici rea. cine dă artei sale o folosire nepotrivită. rostesc şi-şi aud vorbe care fac pe cei de faţă să rămînă revoltaţi chiar pe ei înşişi că le-a fost dat să stea alături de astfel de oameni şi să-i asculte. să-i răneşti ori să-i ucizi. Prin urmare. Cu toate astea. Mă tem totuşi să te contrazic. pentru asta. dar combat bucuros pe cel care ar spune neadevărul. într-un cu-vînt. fac parte din categoria celor ce nu-s mai puţin bucuroşi de a fi combătuţi ca de a combate. dacă se stîrneşte între ei dezbinare asupra oricărui lucru d şi dacă unul susţine despre celălalt sau că nu judecă drept. nu medicul va ieşi deasupra. retorul sau doctorul — ei bine. Căci nu există problemă în care un orator să nu fie mai convingător în vorbire decît orice om de meserie. pentru ca numai după aceea să se despartă unii de alţii. prefer să te las în pace. Asta-i puterea artei retorice. iar el se foloseşte de ea tocmai pe dos. Doar acela i-a predat ştiinţa în vederea unei folosinţe drepte. oricare vrei. Doar aceştia îşi predau ştiinţa lor spre e a fi folosită în chip potrivit de elevi. dacă ar vrea. acela merită să fie urît. Dimpotrivă. nici să mînuim armele în aşa fel încît să biruim şi pe prieteni şi pe duşmani. să urîm şi să izgonim de prin oraşe pe maeştrii de gimnastică sau pe cei care dau lecţii de luptă cu armele. Gorgias. instruindu-se reciproc. s-ar apuca să bată pe tată-său. nu însă cel care l-a învăţat. ci datoria lui este să se folosească de retorică numai în chip potrivit. pe-o rudă sau pe un prieten. Ba chiar socotesc un mai mare . iar ştiinţa lor nu e. cel mai convingător asupra oricărei chestiuni ar vrea să vorbească. numai pentru că am d învăţat arta pugilatului şi a luptei atletice. Pînă la urmă. Nu este un motiv să-ţi loveşti prietenii. răsturnînd lucrurile. cred. nu înseamnă să urîm şi să surghiunim de prin oraşe c pe cel ce l-a învăţat retorica. şi de retorică trebuie să ne folosim întocmai ca de orice altă armă. Este drept că oratorul are puterea de a vorbi faţă de oricine şi despre orice în aşa mod încît ce spune el în faţa mulţimilor să fie. că şi tu trebuie să ai experienţa multor discuţii. atît de mare îi este puterea şi cu aceste însuşiri ni se înfăţişează ea. în faţa mulţimii. adică împotriva inamicilor sau a celor ce i-au nedreptăţit. cred eu. dar dacă nu. unii dau o întrebuinţare nepotrivită puterii şi artei de care dispun. E doar de la sine înţeles că. Cei ce i-au 457 a instruit nu poartă pe suflet nici un păcat. pe mamă-sa. Dar de ce spun eu asta? Fiindcă mi se pare e că nu mai vorbeşti acum aşa cum ai făcut la început. SOCRATE Sînt încredinţat. că ai văzut desigur. Socrate. ci în orice caz ar fi preferat cel capabil să vorbească. Iar dacă. Pe Zeus. nu trebuie să le punem în joc contra tuturor. ar fi tocmai cum unul. Dacă eşti deci în felul oamenilor din care fac parte eu. se-nţelege. cît persoana ta. iar nu a face prin discuţie o cercetare a subiectului propus. că prin urmare nu mai eşti de acord cu tine însuţi în 392 PLATON privinţa retoricii.b tru acest motiv. şi în alte cazuri. numai de partea celor ce nu se folosesc cum trebuie de cele învăţate. Şi nu trebuie. întocmai ca în lupte. ca nu cumva tu să socoteşti rivna ce pun în discuţii ca 458 a privind nu atît obiectul însuşi — spre a face lumină —. unii ajung că se despart urît de tot: îşi aruncă în obraz ocări. sau că nu judecă limpede. dobîndind astfel un corp puternic sau devenind chiar atlet. Dar nu-i deloc îndrituit.din doi să fie ales ca medic.

atunci s-o lăsăm în pace şi să risipim sfatul. nu-i păcat mai mare pentru un om. nu însă instruind-o. ce bine ar fi să n-am o treabă atît de serioasă încît vreun interes GORGIAS 393 grabnic să mă silească a părăsi convorbiri aşa de bine susţinute. eu le-am vorbit îndelung celor de aici. Chairephon. decît să aibă o falsă părere asupra unui lucru. de-ţi vrea să vorbiţi şi ziua întreagă. ori dacă ţi se pare că ar trebui să ne oprim aici. pentru a nu reţine pe vreunul care ar vrea să-şi întrebuinţeze altfel acest timp. de vom începe iar discuţia. nu înseamnă că este mai convingător decît omul ştiutor? GORGIAS Desigur. nu-i la fel cu retorica şi retorul? Aceştia n-au nevoie să ştie cum stau lucrurile cu adevărat. pentru cineva. GORGIAS Adevărat grăieşti. de natură să le facă c neştiutorilor impresia că e mai competent decît cei competenţi. omului care. Socrate. e SOCRATE Ascultă. ce mă uimeşte. să începem deci discuţia. poate că n-ar fi rău să ne gîndim puţin la ce zic cei de faţă. în faţa cunoscătorilor. înainte de a veni voi. este un necunoscător în materia pe care o cunoaşte medicul. GORGIAS Nu-i aşa că se face o mare înlesnire. s-ar putea să ne întindem prea departe. dacă admitem că retorul e mai convingător decît medicul. să fie pus la adăpost de săvîrşirea celui mai mare rău. CALLICLES în numele zeilor. Se poate să ai dreptate. Urmează sau nu aceasta? GORGIAS Urmează. SOCRATE Fără să fie medic. E de ajuns oratorului să fi aflat un mijloc de convingere. Cît mă priveşte. în faţa altora. SOCRATE Că-l faci să vorbească despre orice problemă aşa de bine încît să fie convingător în faţa mulţimii. într-adevăr. Cît pentru mine. care am îndemnat pe alţii să mă întrebe ce vor. 394 PLATON GORGIAS 395 SOCRATE Nefiind însă medic. Deci dacă zici că eşti şi tu ca mine. SOCRATE Şi în ce mă priveşte. GORGIAS Bine. SOCRATE Şi dacă-i mai convingător decît medicul. Socrate. GORGIAS Da. numai Gorgias să vrea. să nu vreau. Nu susţii tu că eşti în măsură să faci orator şi pe altul. So-crate. orice discuţie aţi vrea să începeţi. întreabă-mă ce vrei. în cele rostite de tine. cel puţin în cazul de faţă. Pe de altă parte. SOCRATE Deci un neştiutor. fără să fi studiat . am luat a şi eu parte la multe discuţii. şi-mi închipui că. după credinţa mea. va fi mai convingător decît omul ştiutor. iar eu să nu te fi înţeles bine. GORGIAS Evident că da. pe oricine ar vrea să ia lecţii de la tine? GORGIAS Ba da. dacă nu. GORGIAS Ar fi pentru mine lucru ruşinos. în privinţa sănătăţii. nu-i aşa? b GORGIAS Da. SOCRATE Şi în celelalte meşteşuguri. dar şi eu mă declar a fi în felul oamenilor de care vorbeşti. Gorgias şi tu Socrate. SOCRATE Spuneai adineauri că oratorul va fi mai convingător decît medicul. putem duce mai departe convorbirea noastră. ziceam că va fi astfel. ci înduplecînd-o? 459 a GORGIAS Nu mai încape îndoială. b decît ca el să pună pe altul. tocmai eu. Cu voia lor. nu văd vreo piedică. Gorgias. SOCRATE Cum în ochii mulţimii? Vrei să spui că în faţa celor neştiutori? Căci doar n-o să fie mai convingător decît medicul. c Se cuvine deci să aflăm şi părerea lor. CHAIREPHON Din murmurul pe care-l auziţi voi înşivă. dar nu ştiu să-mi fi făcut vreuna o plăcere mai mare decît asta de acum. Callicles. înţelegeţi că aceşti oameni nu vor altceva decît să vă asculte. nu-mi veţi pricinui decît bucurie. cum e de pildă cel la care s-a oprit acum discuţia noastră. în ochii mulţimii.bine.

drept şi nedrept. fie că le-a învăţat dinainte. deşi nu le ştie deloc. cînd mersul discuţiei ne va duce acolo. SOCRATE Vorbeşti frumos şi-mi ajunge. nu rămîne totuşi întru nimic mai prejos decît cei cu adevărat competenţi? SOCRATE De rămme oratorul mai prejos ori nu decît alţii. nu va fi aşa cum l-a pregătit ştiinţa ce a învăţat? GORGIAS Nici vorbă. SOCRATE Aşadar. nici să-i surghiunim din cetate. Gorgias. GORGIAS Da. SOCRATE Şi cel drept săvîrşeşte cele drepte. fără să ştie ce-i bun şi ce-i rău. ci doar pe acesta.celelalte meşteşuguri. nu-i doctor? Şi tot aşa cu fiecare la fel: cine s-a specializat în cîte o ramură. deşi nu este. ci-l vei face numai să apară în ochii celor mulţi ca ştiind astfel de lucruri. niciodată cel pregătit în retorică nu va voi să facă nedreptate. o vom cerceta-o îndată. d SOCRATE îţi aminteşti acum ce-ai spus puţin mai înainte? Ziceai că nu trebuie să învinuim maeştrii de gimnastică. GORGIAS Nici vorbă. 396 PLATON GORGIAS Da. un om drept? GORGIAS Va fi. nu-i muzician? GORGIAS Da. se-nţelege. Ori este poate necesar ca omul ce şi-a pus de gînd să studieze retorica să fi căpătat aceste cunoştinţe înainte de a ajunge la tine? Dacă nu-i nece-e sar. GORGIAS Cred. fă-ne să pricepem mai limpede. aşa s-arată cel puţin. profesor de retorică. Socrate. nu văd cum. dezvăluie-ne. GORGIAS Cu necesitate. să se înfăţişeze adică drept un om cinstit. ci numai pe cel care a săvîrşit nedreptatea. dacă nu are dinainte adevărul asupra acestei materii? Care-i. Nu-i tot aşa cînd un retor se foloseşte în chip nedrept de arta sa? Nu-i aşa că nu trebuie să învinuim pe cel care l-a pregătit şi nici să-l alungăm din oraş pe acela. SOCRATE însă. SOCRATE Cine medicina. din aceeaşi raţiune. că de nu s-a întîmplat să le înveţe pe toate de mai-nainte. GORGIAS: Nu. să-l înveţi din toate — nu-i doar asta sarcina ta —. Sau vrei să spui că în genere nu-l vei putea învăţa retorica. SOCRATE Acum. SOCRATE Niciodată prin urmare cel drept nu va vrea să nedreptăţească. SOCRATE Cine a învăţat muzica. după aceeaşi normă. pe cel care nu s-a folosit cum trebuie de retorică? S-au zis sau nu acestea? GORGIAS S-au zis. SOCRATE Şi cine a învăţat ce e drept. nu-ţi vei mai bate capul cu cel care a venit la tine. cînd se întîmplă ca un pugilist să dea artei sale o nedreaptă întrebuinţare. fie că le va studia cu tine în urmă. a d binelui şi răului îşi păstrează sau nu oratorul aceeaşi situaţie ca în privinţa sănătăţii şi a celorlalte specialităţi. frumos şi urît. Dacă faci pe cineva orator.b tect. e SOCRATE Acum însă iată că acelaşi om pregătit în retorică este arătat drept incapabil să . realitatea? în numele lui Zeus. nu? GORGIAS Da. acum să vedem în primul rînd dacă în privinţa dreptului şi nedreptului. în ce stă 460 puterea retoricii. cine a studiat arhitectura e arhi. omul pregătit în retorică e drept. le va afla şi pe acestea de la mine. atunci tu. cum ziceai adineauri. din pricina situaţiei acesteia. Să ne dăm seama dacă îi este lui cu putinţă ca. SOCRATE Nu-i deci necesar ca omul pregătit în retorică să fie drept. iar cel drept să rîvnească a săvîrşi c cele drepte? GORGIAS Da. a frumosului şi untului. e nevoie în orice caz să ştie cele drepte şi nedrepte. să facă totuşi unui auditor neştiutor impresia că este mai bine pregătit decît unul competent. nu va fi.

ca mine. în ce-l priveşte. Cînd însă. Şi numaidecît ţi-am spus că. sau lasă-te combătut. nefiin-du-mi îngăduit să te părăsesc fără a te asculta? Ci 462 a dacă porţi vreun interes discuţiei avute cu Gorgias şi vrei să-i aduci vreo îndreptare. ci pe cele care vorbesc despre ce e drept şi nedrept. Gorgias. respinge. altminteri. venind în Atena. Tu însă ai preferat atunci să continuăm discuţia şi ai ajuns să vezi singur că un om pregătit în retorică este incapabil să foloGORGIAS 397 sească nedrept arta lui şi să aibă cu tot dinadinsul voinţa de a săvîrşi nedreptatea. Dar ţine seamă. vino şi îndreaptă-ne. cetatea celei mai largi îngăduinţe de vorbire din toată Grecia. aceasta-i cu adevărat părerea ta despre retorică. POLOS Ce condiţie? SOCRATE De a schimba forma de discurs neîntrerupt a expunerii tale. cum ţi-am mai spus. ţie îţi face plăcere aşa c ceva. Polos. ziceam s-o lăsăm în pace. întreabă pe rînd şi la-să-te întrebat. Cît despre mine. Ori nu? GORGIAS Pare-se. SOCRATE Cînd tu spuneai acestea. dacă nu le-ar cunoaşte. cine crezi că va tăgădui vreodată. Socrate. cum am făcut cu Gorgias. frumos şi bun. POLOS Ce. iată de ce căutăm noi să ne facem prieteni. căci tu ai dus discuţia acolo cu acele întrebări. s-o reiau de oriunde vrei. SOCRATE La începutul convorbirii. să veniţi alăturea de noi şi să ne îndreptaţi. Vei face un act de dreptate. ca una ce-i pururea preocupată de făurirea cuvîntărilor despre dreptate. aşa cum ai exprimat-o acum? Că Gorgias s-a sfiit să te înfrunte. cu paza unei singure condiţii. atunci merită să ducem mai departe convorbirea. Şi acum. mai tîrziu — că din acest fel de „a consimţi" aţi ajuns în convorbirea voastră la acel rezultat contradictoriu? Desigur. Nu-i aşa? GORGIAS Aşa e. Gorgias. SOCRATE Minunate Polos. Zici că ştii şi tu cîte ştie Gorgias? Sau nu? POLOS Da. voi. atunci. că diferitele tale susţineri nu se potrivesc între ele. . ba să avem şi copii. şi de contrariul. în fapte şi în cuvinte.săvîrşească o nedreptate. cunoaşterea celor drepte? îţi va spune chiar că-i în stare să înveţe şi pe alţii. în sfîrşit. eu sînt gata să iau discuţia din nou. cei mai tineri. eu am rămas uimit şi mi-am dat seama. eu presupuneam că retorica nu poate fi niciodată un lucru nedrept. nu cele referitoare la numerele pereche şi nepereche. n-aş trece şi eu prin clipe tot aşa de grele. pentru ca. un cîştig în a fi combătut. Cum stau acestea împreună? Dar. încă poate să le studieze de la el cînd va veni să-i dea învăţături. Dacă tu vorbeşti în cuvântări prea lungi în loc să-mi răspunzi numai la întrebări. vino tu lîngă noi. ar fi groaznic pentru tine dacă. mi-ai spus că retorica are ca obiect cuvîntările. Eu găsesc însă că-i prea multă grosolănie să cobori discuţia la acest nivel. îmbătrînind şi începînd să ne înşelăm în păreri. tu singur ai avea nenorocul de a fi oprit de la cuvînt. aşa ceva nu se poate b lămuri la repezeală. dacă şi tu vezi. readu în discuţie orice vrei. dacă eu şi Gorgias am făcut vreo greşeală în discuţie. dacă vreunul dintre lucrurile d încuviinţate îţi par să fi fost recunoscute fără temei. acea formă pe care ai vrut s-o pui în joc de la început. pe cîine. mi-ai adăugat că retorul se poate folosi şi în chip nedrept de arta sa. te rog. îndată după 46i a aceea. POLOS Cum? Nu-mi va fi mie îngăduit să vorbesc cît vreau mai pe larg? T 398 PLATON e SOCRATE Preabunule. cînd susţineai că oratorul trebuie să cunoască tot ce-i drept. Dar într-adevăr. sau cînd spuneai că.

Polos. POLOS Şi eu. preget să-mi rostesc părerea. POLOS Ce spui atunci că este? SOCRATE Un lucru de felul aceluia pe care tu l-ai prefăcut în meşteşug. Gorgias. discuţia ce am avut împreună n-a fost prea lămuritoare pentru ceea ce gîndeşte dînsul în aceas400 PLATON GORGIAS 401 tă privinţă. POLOS Dacă retorica este în stare să producă oamenilor mulţumiri. Socrate? Spune. în ce mă priveşte. POLOS Cum văd. GORGIAS Ce lucru. SOCRATE întreabă-mă tu acum: ce fel de meşteşug găsesc eu că este pregătirea bucatelor? POLOS Să te-ntreb: ce fel de meşteşug e pregătirea bucatelor? SOCRATE Nu-i deloc unul. fiecare ce vrea. SOCRATE Retorica este o îndeletnicire. POLOS Cum îi zice îndeletnicirii? SOCRATE Mi-e teamă să spun un adevăr aşa de grosolan. da. n-ai vrea să-mi faci şi mie una mică? POLOS Ba. în adevăr. Să-mi răspunzi tu. nici n-ai aflat bine de la mine ce-i retorica şi ai şi ajuns la întrebarea a doua. nu te sfii de mine. Sau întrebi tu. dacă nu spui tu într-altfel. POLOS De ce lucru e vorba? SOCRATE De o experienţă practică. o plăcere oarecare. aceea a dacă nu cumva o găsesc chiar frumoasă? POLOS Dar nu mi-ai spus că-i zici experienţă practică? SOCRATE Fiindcă preţuieşti plăcerea. ca unul ce ştii să ţii piept şi să răspunzi tuturora. SOCRATE Ba deloc. eu zic că nu-i deloc un meşteşug. nu găseşti că-i lucru frumos? SOCRATE Ce. Dar ştiu ce numesc eu retorică. POLOS Experienţă în privinţa cărui lucru? Spune tu. SOCRATE Zic că-i o experienţă practică. retorica este una şi aceeaşi cu gătirea bucatelor.SOCRATE Prin urmare şi tu ceri să ţi se pună întrebări. SOCRATE în credinţa mea. POLOS Experienţă practică îţi pare deci a fi retorica? GORGIAS 399 SOCRATE Mie da. Polos. ce n-are nimic de-a face . ca nu cumva să creadă că-i batjocoresc meseria. Polos. în scrierea ta. POLOS Experienţă. Polos. spune tu. ca să-ţi spun adevărul. Fiecare din ele este numai o parte din aceeaşi îndeletnicire. Socrate. în privinţa cărui lucru? SOCRATE: în scopul de a produce o mulţumire. pe care am c citit-o de curînd. sau tu răspunzi. nici vorbă.e rării unei mulţumiri. voi face cum zici. SOCRATE îţi răspund: experienţa în vederea procu. din cauza prezenţei lui Gorgias. după părerea mea. este numai o parte dintr-un lucru care nu-i deloc frumos. ce zici că este? SOCRATE întrebi ce fel de meşteşug zic eu că este? POLOS Da. a unei plăceri. Fiindcă ţi s-a părut că Gorgias s-a încurcat cînd aţi discutat asupra retoricii. nu-s de altfel prea 463 a dumirit dacă îndeletnicirea lui Gorgias este retorica. POLOS Atunci ce-i? Spune tu. b SOCRATE Acum iată: alege cum vrei. POLOS Bine.

după care vin dichisirea şi sofistica. Nu s-ar cuveni să fac altfel. Ea nu se sinchiseşte nicidecum de cel mai mare d bine. că nici n-am apucat e să mă exprim destul de limpede. ci caută. POLOS Să te-ntreb şi asta. Astea-s cele patru părţi ale linguşirii. în adevăr. După socotinţa mea. retorica nu-i decît o altă parte a linguşirii. meşteşugurile respective se aseamănă. E adevărat că şi asta trece drept meşteşug. Ci eu nu-i spun de-o cred frumoasă sau urită. prin momelile plăcerii. dîndu-se drept acea artă a cărei mască o luase. După mine. De vină-i însă Polos acesta. Dacă Polos vrea să afle ceva. mai mult prin instinct decît printr-o cunoaştere raţională. se vede. dacă-i vorba să-ţi dau un răspuns ca unuia care ar şti acum ce vreau să spun. Aceste patru meşteşuguri fiind astfel constituite şi ţintind statornic către cel mai înalt bine. legislaţia corespunde gimnasticii. Iată. în fiecare din grupe. Există trup şi suflet? 464 a GORGIAS Cum de nu? SOCRATE Şi nu crezi că fiecare din acestea are şi starea ce se cheamă sănătate? GORGIAS Cred. Căci de nu va fi aşa. de alta medicina. A scăpat din vedere că nu i-am dat încă acest răspuns. de voi fi în stare. pînă ce nu-i arăt întîi ce este. în politică. de aceea. Explică-mi mie: ce-ai vrut să înţelegi spunînd că retorica este imitaţia unei părţi din politică? SOCRATE Voi încerca să-ţi arăt ce este în ochii mei retorica. cu patru teme deosebite. deşi trupul este şi el o unitate: în îngrijirea trupului voi deosebi două părţi. pentru spirit justiţia şi legislaţia. mă jur pe Zeus că nici eu nu înţeleg ce zici. c 402 PLATON prin identitatea obiectului de fiecare dată: pentru trup medicina şi gimnastica. s-a strecurat la fiecare din acestea sub meşteşugul corespunzător. Cred că există două lucruri deosebite şi două meşteşuguri corespunzătoare. Aşa numesc eu lucrurile rele. POLOS Ce-i cu asta? Vrei să spui că-i frumoasă ori urită? SOCRATE Urită. al corpului sau al sufletului. să lămuresc mai bine ce vreau să spun. justiţia medicinei. Unul se referă la suflet şi eu îl numesc politică. a băgat de seamă faptul şi. dintre care una este pregătirea bucatelor. s-o înşele şi să cîştige astfel . GORGIAS Bine zici. trebuie să ştii întîi ce fel de parte a linguşirii zic eu că este retorica. Spune: ce fel de parte? SOCRATE Şi dacă-ţi răspund. el n-a dobîndit pînă acum o lămurire asupra întrebării cum anume zic eu că retorica este o parte a linguşirii. SOCRATE E firesc. dar ea cere un suflet bogat în imaginaţie. cum îl vezi. eu însă n-o socotesc aşa. mă întreabă dacă n-o găsesc cumva şi frumoasă.cu meşteşugul. cît şi în suflet există ceva care dă aparenţa sănătăţii. reală nu? Iată ce vreau să zic: mulţi oameni par să aibă trupuri sănătoase. De fapt. pe cel referitor la trup nu-l pot indica printr-o singură vorbă. iată că linguşirea. b SOCRATE Haide. pe care însă unul să n-o aibă de fapt. ea are mai multe părţi. tînăr şi nerăbdător. SOCRATE Vreau să spun că atît în trup. de o parte gimnastica. iată: Polos este aici şi mă va contrazice. cu îndrăzneală şi deosebit de înclinat către relaţiile cu oamenii. impărţindu-se în patru părţi. Gorgias. genul acestui fel de îndeletnicire eu îl numesc arta de a linguşi. GORGIAS Lasă-l pe el în pace. GORGIAS Şi aceasta este aşa. n-are decît să mă întrebe. putea-vei tu înţelege? După părerea mea. ci numai o experienţă practică şi o deprîndere. cred. dar nu oricine este în stare să-şi dea cu uşurinţă seama de realitate. GORGIAS Socrate. numai doctorul sau maestrul de gimnastică ar putea cunoaşte adevărul în această privinţă. Polos! Dacă vrei deci să cunoşti părerea mea. să întindă curse prostiei. SOCRATE Dar ce? Sănătatea de care vorbim poate fi numai aparentă. retorica este imitaţia uneia din părţile ce alcătuiesc politica.

care se dobîndeşte prin gimnastică. iubite Polos. Cu alte cuvinte. Cînd mă exprimam pe scurt. atunci ea se ascunde — cum spuneam — sub masca medicinei. şi dacă aceştia ar fi chemaţi să judece între medic şi bucătar. pentru că nu oferă nici un temei pentru cele ce rezultă dintr-însa: cum rezultă? cîte? de ce natură sînt? şi. Numai că. să spun mai bine pe limba geometrilor (poate aşa mă urmăreşti mai bine): raportul c dintre gătire şi gimnastică este al bucătăriei faţă de medicină. fără preocuparea binelui. Cînd linguşirea se aplică la bucătărie. dichisirea ia înfăţişarea gimnasticii: procedeu desigur aducător de rău. în acelaşi mod se furişează şi bucătăria sub medicină şi se face a şti care sînt. Dacă te împotriveşti la acestea. dacă socoteşti că „a fi puternic" este un bine pentru cel ce are puterea. lasămă 404 PLATON 466 a s-o fac. faţă de suflet. decît cuvintele lui Ana-xagora (căci tu cunoşti aceste teorii): „toate lucrurile ar fi confundate laolaltă". dacă răspunsul meu îţi trezeşte vreun gînd. Polos (căci ţie ţi se adresează acest cuvînt). Polos? La vîrsta asta nici atît nu-ţi aduci aminte? Ce vei face mai tîrziu? POLOS Crezi că oratorii cei buni. e de cele ale bucătăriei. dacă însă mă pot folosi bine de ele. Repet totuşi că aceste lucruri se deosebesc prin natura lor. POLOS Aşadar ce zici? Ţie îţi pare retorica o linguşire? SOCRATE Am spus că-i numai o parte din linguşire. spre a hotărî cine cunoaşte mai bine calitatea bună sau rea a ali-465 a mentelor. sînt gata să dau socoteală de ce spun. sînt priviţi drept linguşitori ordinari? b SOCRATE Pui numai o întrebare sau începi a rosti o expunere mai largă? POLOS Nu.preţuire deosebită. înşelător. nedemn de un spirit liber şi generos. alimentele cele mai potrivite. se întîmplă că lumea-i confundă ca ocupîndu-se de aceleaşi lucruri şi nici ei nu pot hotărî marginile ce deosebesc ocupaţiile lor. nu mă înţelegeai. este bucătăria faţă de medicină. s-ar putea ca medicul să moară de foame în faţa bucătarului. spune-o. vorbind eu însumi mult. Dar iată că. Mai bine încă: ce e sofistica faţă de legiferare. Dacă în adevăr. GORGIAS 403 lipsit de nobleţe. nici nu erai în stare să scoţi ce trebuia din răspunsurile ce-ţi dădeam: aveai mereu nevoie de explicări. ce este bucătăria faţă de corp. dar din pricina punctelor de asemănare ce există între sofişti şi retori. fiindcă ea urmăreşte numai plăcerea. în statele lor. Şi ca să nu lungesc vorba. Numesc linguşire această treabă şi o socotesc lucru urît. POLOS Cum nu sînt luaţi în consideraţie? Nu-s ei cei mai puternici oameni în state? SOCRATE Deloc. nici ceilalţi oameni. dacă trupul ar fi arbitru şi el ar judeca totul după plăcerile pe care le preţuieşte. nu mai pub ţin: din care pricină purced? Iar eu nu pot numi meşteşug ceva la temelia căruia nu stă raţiunea. Şi nu zic că-i meşteşug. este dichisirea faţă de gimnastică. Urmînd aceeaşi cale. straielor. Dacă acum nici eu n-aş găsi îndestulătoare răspunsurile tale. împrumutînd prestigiul formei. încît să se nesocotească frumuseţea reală şi naturală. sclivi-sirii. dacă d sufletul n-ar cerceta şi n-ar face deosebirea între bucătărie şi medicină. eşti liber şi tu să te întinzi la vorbă. şi ce e retorica faţă de justiţie. nedeosebite ar fi cele ale medicinei şi aducătoare de sănătate. Ce. pentru corp. eu sînt vrednic de iertare. poate am făcut o abatere nelalocul ei. după ce te-am oprit pe tine de la o expunere mai largă. te întreb numai. nar fi nimic mai firesc. în loc ca sufletul să poruncească trupului. căci aşa se cuvine. . Şi acum. culorilor. Astfel. dacă un bucătar e ar trebui să se ia la întrecere cu un medic în faţa unor copii sau chiar a unor oameni tot aşa de lipsiţi de experienţă cum sînt copiii. dichisirea vrea să le facă a stîrni iluzii în aşa grad. Ştii acum ce zic eu despre retorică: ea este. ci pur şi simplu o experienţă practică. acesta s-ar conduce singur. SOCRATE Credinţa mea e că aceşti oratori nu sînt luaţi în consideraţie nici într-un fel.

că şi oratorii şi tiranii au în statele lor cea mai mică putere. să izgonească din cetăţi pe cine găsesc de cuviinţă? SOCRATE Pe cîine. dar n-am recunoscut chiar adineauri că săvîrşesc lucrurile ce li se par mai bune? SOCRATE O recunosc şi acum. cum zici. b SOCRATE Eu menţin că nu-s în stare să lucreze după voinţa lor. prefer să dau eu răspunsurile. Socrate. va rămîne lucru adevărat că nici oratorii.POLOS Dar asta-i părerea mea. Polos! După orice vorbă rostită de tine. care fac ce le năzare în statele lor. aşa cum spusei adineauri. POLOS Bine. tu frumos Polos — ca să grăiesc în felul tău. SOCRATE Găseşti că oamenii fac pururea ce vor. nimic din ce ar vrea. ca unul care crezi că puterea mare e un bine pentru cel ce o are. sînt ciudăţenii de-ale tale. prietene! Atunci îmi pui două întrebări deodată. nici tiranii nu sînt stăpîni pe un bine superior. să-i despoaie de avere.. după povaţa medicilor. GORGIAS 405 SOCRATE Ei bine. şi-ţi voi răspunde la fiecare. POLOS Dar te întreb. asta mărturiseşti singur că-i lucru rău. cel puţin după părerea lui Polos. eu mă întreb dacă în adevăr spui gîndul tău sau îmi pui doar o întrebare. 406 PLATON POLOS . SOCRATE Fie. Dovedeşte că mint. cînd fac ce găsesc de cuviinţă? SOCRATE: Cînd le fac. socoti . Sau nu? POLOS Ba da. dacă Polos nu va produce lui Socrate dovada că fac ce vor? POLOS Ce om şi ăsta. SOCRATE Mă-ntreb însă cum pot avea oratorii sau tiranii o mare putere în state. am spus. POLOS: Astea-s curate prostii. e POLOS Dar nu-i tocmai aceasta marea lor putere? SOCRATE Nu. Polos. SOCRATE Socoteşti într-adevăr că-i un bine pentru omul lipsit de raţiune să facă ce crede el de cuviinţă? Şi asta numeşti tu putere mare? POLOS Eu? Nu. POLOS Da. Puterea în sine este. ca să zic aşa. că 467 a retorica lor nu este linguşire. totuşi fac ce li se pare că-i mai bine. SOCRATE Mie oratorii îmi par a fi cei mai puţin puternici din stat. în acest chip voi şti şi eu ce părere ai. SOCRATE Putea-vei atunci să mă combaţi şi să-mi faci dovada că oratorii sînt oameni cu judecată. cred.. SOCRATE: Nu mă învinui. de nu. SOCRATE Ba nu o spui într-adevăr. ci meşteşug? Şi dacă nu mă vei putea combate. Tu dovedeşte-mi contrariul. răspunde tu întrebărilor mele. POLOS Deci nu lucrează după voia lor? SOCRATE Asta nu. un bine. Zic deci. eu declar că prin aceasta se pun două întrebări deosebite. n-au ei puterea c să ucidă pe cine vor.. POLOS N-o spun eu? Dar tocmai că o spun. Ei nu săvîrşesc. POLOS Ba. POLOS Cum? întocmai tiranilor. dar a săvîrşi fără raţiune orice-ţi trece prin minte.. ori de cîte ori săvîrşesc o faptă? Sau se poate să nu dorească lucrul ce-l fac? Cînd iau de pildă doctorii. dacă ai ce să mă întrebi. POLOS Cum două? SOCRATE Nu mi-ai spus chiar adineauri că oratorii omoară pe cine vor şi că — întocmai ca tiranii — ju-d poaie de avere sau surghiunesc din cetăţi pe oricare găsesc de cuviinţă? POLOS Da.

nu urmărim decît b binele. să surghiunim din cetăţi. SOCRATE Spune-mi acum: cînd oamenii săvârşesc pe cele de la mijloc. de a umbla. să jefuim de averi. dacă săvîrşesc una sau alta din acestea. eu cred că fiecare urmăreşte de fapt scopul în vederea căruia face călătoria pe mare. sănătăţii. nici rele" pe cele ce se împărtăşesc cîteodată de la bine. este scopul în vederea căruia face lucrul? POLOS Da. bogăţiei şi celorlalte de acest fel? Nu zici rele potrivnicelor acestora? POLOS Ba le zic. adică nici bun. ci pe cel în vederea c căruia îl săvârşim? POLOS Foarte bine. aşa-i de pildă faptul de a şedea. POLOS Da. Cine-i omul care să vrea cu tot dinadinsul să plutească pe mări. le facem fiind încredinţaţi că aşa-i mai bine pentru noi. ci dorim să le facem numai dacă acestea sînt folositoare. nici rele? POLOS Nu. de a pluti. tiran sau orator. să presupunem că cineva. să înfrunte primejdiile şi să aibă greutăţi? Nu. de a fugi. dar nu le dorim pe cele rele. Ori nu? Ţi se pare că spun adevărul. nu dorim. le fac în vederea lucrurilor bune. există pe lume vreun lucru care să nu fie ori bun. SOCRATE Şi desigur numeşti „nici bune. SOCRATE Atunci şi cînd ucidem. ori rău. deasupra ei. SOCRATE Bine. îl izgoneşte din cetate sau îl despoaie de averi. aşa e. cum zici tu. pUr şi simplu aşa. ci tocmai pe acestea. dacă ucidem pe cineva. dacă sînt păgubitoare. în vederea sănătăţii. în vederea binelui. nu fac în fiece caz chiar ceea ce vor. Ori nu? POLOS Fără îndoială. încredinţaţi că e mai nimerit aşa. d SOCRATE Dacă am încuviinţat cele de mai sus. nici pe cele ce se arată a fi nici bune. noi nu dorim de fapt acest lucru. SOCRATE: Acum. alteori de la rău. SOCRATE Vasăzică în vederea binelui făptuiesc cei ce fac toate acestea? POLOS Aşa e. ori de cîte ori săvârşim un lucru în vederea unui scop. încredinţat că aşa-i mai bine .că voinţa lor este să facă ceea ce fac. o facem pentru acelaşi motiv. cu tot dinadinsul? Voiesc adică să ia leacuri şi să îndure suferinţe? Sau fac asta în vederea scopului pentru care iau leacul. sau pe acestea din urmă le fac în vederea celor mijlocii? POLOS Pe cele mijlocii în vederea celor bune. Socrate. 408 PLATON SOCRATE Atunci dorinţa noastră nu este să omo-rim. SOCRATE Nu-i la fel în toate celelalte? Dacă unul săvîrşeşte o faptă în vederea unui scop. cînd ne oprim. dar n-am recunoscut noi că. Există însă şi cazuri cînd nu ţin de nici 468 a una dintre acestea două. şi cînd surghiunim şi cînd jefuim pe cineva de bani. SOCRATE Dar cei care călătoresc pe mări sau cei care se dedau la vreo îndeletnicire negustorească. SOCRATE Deci şi cînd umblăm. doreşte îmbogăţirea şi călătoreşte în vederea bogăţiei. nici rău? GORGIAS 407 POLOS Neapărat că nu. ori la mijlocul acestora. Este adevărat că urmărim cele bune. Ori nu? POLOS Da. nici rele. nu cumva fapta pe care o săvîrşeşte nu-i chiar ceea ce vrea dîn-sul. sau nu? De ce nu răspunzi? POLOS Adevărul. SOCRATE Nu zici lucruri bune: înţelepciunii. adică în vederea sănătăţii? POLOS Se-nţelege. omoară un om. Polos. Nu te gîndeşti la acestea? Sau pe altele le numeşti tu nici bune. ci. Aşa sînt şi pietrele şi lemnele şi cîte alte lucruri de felul lor.

Ori nu? POLOS Ba da. SOCRATE Mai puţin decît omorîtorul. nici în 469 a celălalt nu-i de pizmuit? SOCRATE Vorbeşte ce e de vorbit. SOCRATE Am grăit deci adevărul. n-ai primi să devii tiran? SOCRATE Nu. dar despre cel ce a b omorît pe drept am zis doar că nu-i de pizmuit. POLOS N-ai spus acum că-i nefericit? SOCRATE Da. ca şi cum n-ai pizmui pe unul pe care l-ai vedea omorînd pe cine vrea şi despuind de avere sau punînd în lanţuri pe cine vrea. cel ce omoară fără dreptate. să surghiunească şi să facă tot ce crede. POLOS Desigur. şi-am adăugat că-i de miluit. atunci desigur că omul a făcut aşa cum a găsit cu cale. ori s-o-ndur. SOCRATE O. Polos. POLOS Socrate. închipuie-ţi că intru în agora într-un d moment cînd geme de lume şi. dacă atotputerni-e cia — cum însuţi o recunoşti — este ceva bun? POLOS Nu mai putem spune. mai puţin şi decît cel pe drept omorît. n-aş vrea nici una. ci să-i miluim mai degrabă. SOCRATE Vrei să spui. cu pumnalul ascuns în sîn. fericitule. totuşi nu-i nici de invidiat. POLOS Tu. putem spune că aşa a şi vrut el să le facă? De ce nu răspunzi? POLOS Dar eu nu găsesc că atunci a săvîrşit lucrul voit. POLOS Cum vine asta. dacă numeşti tiranie ce numesc eu. Polos. prietene. nici pe cei nefericiţi. aşadar. tu vorbeşti ca şi cum. cînd am susţinut că cineva poate săvîrşi în stat ceea ce el găseşte de cuviinţă. dacă ar face-o pe drept sau pe nedrept? GORGIAS 409 POLOS Oricum ar face-o. POLOS Ce vrei să spui cu asta? SOCRATE Că nu trebuie să pizmuim nici pe cei de pizmuit. SOCRATE Mai putem spune că un asemenea om are în statul acela o mare putere.pentru dînsul. nici într-un caz. T 410 PLATON POLOS Eu numesc tiranie ce-am spus şi adineauri: îngăduinţa cuiva de a săvîrşi orice găseşte de cuviinţă. însă fapta lui se întîmplă să-i fie dăunătoare. n-ai primi să faci în stat orice ai găsi de cuviinţă. POLOS Ăsta să fie cel mai mare rău? Nu-i cumva mai mare îndurarea nedreptăţii? SOCRATE Nicidecum. dacă ţi s-ar hărăzi prilejul. ascultă cuvîntul meu şi stă-pîneşte-te puţin. să omoare. mă adresez ţie . fără ca pentru asta să fie vorba de marea lui putere. nici de o acţiune pe care a făcut-o fiindcă aşa a vrut s-o facă. Socrate? SOCRATE Aşa cum am spus: că cel mai mare dintre rele se-ntîmplă a fi săvârşirea nedreptăţii. mi-aş alege mai degrabă s-o-ndur decît s-o fac. dar c dacă aş fi silit ori s-o fac. ai vrea mai degrabă să înduri nedreptatea decît s-o săvârşeşti? SOCRATE Din partea mea. POLOS Din partea ta. POLOS Şi de ce? De soarta asta îi crezi tu vrednici pe oamenii de care-ţi vorbesc? SOCRATE Cum de nu? POLOS Cel ce omoară pe oricare ar crede el de cuviinţă — o dată ce-l omoară pe drept — tu-l crezi nefericit şi de miluit? SOCRATE Nu-l cred astfel. SOCRATE Dar dacă cele săvârşite s-au întîmplat să fie rele. nefericit şi vrednic de milă este cel ce moare pe nedrept.

puterea mică. din ceea ce săvîrşeşte cineva după bunul său plac. SOCRATE Dacă-ţi face plăcere s-auzi răspunsul c meu. SOCRATE De care întîmplări vorbeşti? POLOS îl vezi pe Arhelau al lui Perdicas. Socrate! Dar chiar un copil e în stare a-ţi respinge argumentaţia ca neadevărată. Şi să mai observăm ceva: recunoaştem că făcînd cele amintite înainte. e mai bine? Spune. pe cît se pare. nu se poate numi putere deosebită decît dacă." Dacă însă te-ai dovedi neîncrezător.astfel: „Polos. ştii că de cîteva clipe sînt dăruit cu putere. că autoritatea tiraniei a ajuns ca prin minune în mîinile mele. fă-mi această dovadă. ştiu din auzite de dinsul. Polos. reGORGIAS 411 zultă şi ceva de folos. ţi-l dau îndată. SOCRATE Ce recunoştinţă aş păstra acelui copil. la fel şi ţie. Socrate. sînt totuşi fericiţi. cînd se vor face pe nedrept. nu eşti în stare să ştii că-i fericit? SOCRATE Pe Zeus. desigur. şi să ardă arsenalul atenienilor. Va fi mai bine cînd se vor săvîrşi cu dreptate cele pomenite. adică uci. al cărei răspuns eu îl aştept de la tine. Socrate. Altminteri. care domneşte în Macedonia? SOCRATE Chiar de nu-l văd. tu chiar de regele cel mare ai să-mi spui acum că nu ştii de este . dacă mi-arăţi că sînt greşit şi mă scuteşti astfel să flecăresc. tu ai spune: „O. ceva bun. ceva recunoscut de amîndoi. nu sînt. dacă aş crede că-i bine să i se sfîşie hai-e nele. în felul acesta oricine ar putea orice: să dea foc cărei case i-ar plăcea. Ţ 412 PLATON e POLOS Şi ce? Nu-l poţi cunoaşte decît numai dacă trăieşti lîngă el? Altfel. el va fi pe dată mort. Dacă aş găsi cu cale ca un om din mulţimea ce-ţi stă-n faţă să moară chiar acum. spune. fapta-i rea. POLOS Se-nţelege. POLOS Bine. în felul acesta. SOCRATE Cînd oare zici că.b gînd. cum hotărăşti? POLOS Iată o întrebare. prietene. altă dată nu? POLOS Recunoaştem. SOCRATE Dar a fi pedepsit nu-i ceva rău? POLOS Negreşit. De asemeni. Şi dacă aş găsi nimerit ca unul dintre ei să fie cu capul spart. Polos. POLOS Că acela care a făptuit aşa ceva ar trebui neapărat pedepsit." Sau cum crezi? POLOS Nu. Lucrul atîrnă numai de mine. dar asta nunseam-nă defel că avem a face cu o putere deosebită. după toate aparenţele. vezi pentru a doua oară că. iată. Socrate. ci numai că tu faci ce găseşti cu cale. făcînd acestea. surghiunind oamenii şi despuindu-i de avere. aşa de mare e puterea mea în acest stat. SOCRATE în sfîrşit. POLOS Mare lucru să te combat. sfîşiată îi va fi îmbrăcămintea. Socrate. mai rău. de aici. POLOS îţi pare fericit sau nenorocit? SOCRATE Nu pot şti. 470 a SOCRATE Ai putea să-mi spui ce neajuns găseşti unei puteri de felul acesta? POLOS Pot. POLOS Da. triremele şi toate vasele statului sau pe cele particulare. cele de ieri şi d de azi sînt de ajuns pentru a-ţi respinge părerea şi a-ţi arăta că mulţi oameni. el va fi astfel numaidecît. Nu pregeta să faci bine unui prieten. deşi fac nedreptăţi. dar pentru a-ţi dovedi asta nici nu va mai fi nevoie de pilde vechi. SOCRATE Prin urmare vezi şi tu acum. SOCRATE Ce neajuns. Văzîndu-l. cîteodată săvîrşim ce e mai bine. eu îndată ţi-aş arăta pumnalul. căci nu l-am cunoscut pîn-acum.

punînd c mîna pe propriul său frate — fiul lui Perdicas — copil de 7 ani. el şi-a chemat stăpînul. să mă poată combate? Cu un astfel de discurs. POLOS: Dar bine. dintre cei mai cu vază. i-a urcat într-un car şi. te-apuci să mă combaţi cu mijloace de retor. Dac-ai vrea să aduci martori împotriva mea cum că nu spun adevărul. deci sclav de drept al celui dintîi. Şi nici o îndoială că mulţi atenieni. SOCRATE încă de la primele cuvinte. cel care a adus cel mai de preţ prinos la Delfi. de vrei. care n-avea nici un drept la domnia ce ţine. găsind însă că nu eşti destul de exercitat în dialectică. puţin după asta. ar dori mai degrabă starea orică. el l-a aruncat într-un puţ şi l-a înecat. pe el ca şi pe fiu-său Alexandru. iată. şi Aristocrat al lui Scel-lios. dimpreună 414 PLATON cu fraţii săi. cînd e vorba să hotărîm adevărul. căruia i se cădea de drept domnia. altminteri şi tu crezi ca e mine. După să-vîrşirea omorului. Acolo.d ruia dintre ceilalţi macedoneni decît să fie Arhelau. sau. aduşi să depună . fiindcă am spus că omul nedrept nu poate fi fericit? De unde oare urmează. Dă-mi voie să-ţi spun că eu nu pun vreun preţ pe acest fel de luptă. Aşa fac şi avocaţii care-şi combat adversarii la judecătorii. i-a omorît. nefericiţi cînd sînt oameni nedrepţi şi răi. micuţul a căzut în puţ şi a murit. trebuia să rămînă sclav la Alcetas şi astfel. departe de a fi cel mai fericit. Dacă ar fi vrut să săvârşească numai cele drepte. chiar dacă sînt singur. n-a băgat de seamă că devenise cel mai nefericit dintre oameni şi nici o remuşcare nu l-a hărţuit. prietene. făcînd b cele mai mari nedreptăţi. De cîte ori nu s-a întîmplat să fie cineva osîndit 472 a pe temeiul mărturiilor mincinoase ale atîtor oameni socotiţi ca avînd mare trecere în lume! Şi acum. Se-nţelege. cheamă din Atena şi întreaga familie a lui Pericle sau pe oricare alta ce vei înţelege să alegi. măcelărîndu-i pe amîndoi. POLOS Şi ce. după socotinţa ta. ar fi fost fericit. ei cred că-i înving pe ceilalţi dacă cheamă în sprijin un cît mai mare număr de martori. Eu zic că bărbatul şi femeia sînt fericiţi cînd sînt oameni împliniţi. şi.fericit. recunosc că toţi atenie-nii şi străinii — sau mai toţi — ar putea fi de părerea ta. scoţîndu-i noaptea din oraş. eu te-am preţuit ca pe unul ce-mi păreai bine pregătit în retorică. dimpotrivă. doar cu mulţimea martorilor mincinoşi. 471 a POLOS Atunci Arhelau acesta e un nefericit după socotinţa ta? SOCRATE Da. în asta constă toată fericirea unui om? SOCRATE După părerea mea. ca să ne întoarcem la vorba ta. fratele lui Perdicas. întrucît mă priveşte însă. nu-ţi spun decît adevărul. în vreme ce avocatul părţii adverse n-are decît unul singur sau chiar nici unul. SOCRATE Şi totuşi. nu pot fi de părerea ta. este nefericit dacă-i nedrept. da. a devenit grozav de nefericit! Şub cuvînt că redă lui Alcetas domnia pe care i-o luase Perdicas. fiind născut dintr-o femeie ce era sclava lui Alcetas. după ce l-a ospătat şi îmbătat. spunînd mamei sale Cleopatra că. el este cel mai nenorocit. tu socoteşti că m-ai dat gata. Dar iată că acum. care îi era unchi. Şi dacă mai vrei. bunule Polos. ale căror tripoduri sînt înşirate în templul b lui Dionysos. căci tu nu mă constringi la acestea cu argumente. Acum mă întreb: ăsta e raţionamentul cu care voiai ca un copil. în fugă după o gîscă. de-ţi place: sînt gata să depună pentru tine Nicias al lui Nicerat. n-a GORGIAS 413 vrut să devină fericit crescîndu-l cum cerea dreptatea şi înapoindu-i domnia. Polos. deoarece n-am nici o ştiinţă despre împlinirea lui ca om. înce-pînd chiar cu tine. nici despre simţul de dreptate ce are. cum să nu fie nedrept un om ca el. fiind cel mai mare criminal dintre toţi macedonenii. Polos. că m-ai biruit. SOCRATE Fericitule. văr şi aproape de-o vîrstă cu el. cîtă vreme eu nu recunosc nimic din cele ce susţii? POLOS Fiindcă nu vrei. chiar.

Eu. POLOS Cum asta? Dacă un om este prins că vrea să răstoarne în chip vinovat o cîrmuire tiranică. în care crezi şi tu. Să le cercetăm alăturîndu-le şi să vedem în ce se deosebesc. un vinovat şi în genere un om nedrept este nefericit. este pentru omul nedrept o fericire dacă-şi ispăşeşte vina? POLOS Nicidecum. ca atîţia alţii. primind pedeapsa cuvenită. c după ce a suferit felurite alte schingiuiri. pe tine unul singur. SOCRATE Oricum. mai mult decît cei care-şi ispăşesc vina. Socrate. nu numai 416 PLATON el dar şi soţia şi copiii lui. Vrei să combaţi şi această părere? POLOS Parcă e mai greu s-o combat decît pe cealaltă. socoteşti fericiţi pe vinovaţii care scapă de pedeapsă. pe atît e de urit s-o ignorăm. în cazul că nu dobîndeşti spriji-c nul mărturiei mele. aşa. în cele din urmă este şi răstignit pe cruce sau ars de viu. Polos. POLOS Pe Zeus. ba chiar invidiat şi socotit fericit de concetăţeni şi străini? Asemenea fapte le socoteşti tu d cu neputinţă de combătut? SOCRATE Vrei să mă înspăimînţi. ar deveni pe urmă monarh şi ar vieţui făcînd ce vrea în propria lui ţară. aşa ai spus. de nu te voi putea aduce martor în sprijinul celor ce susţin. dacă. ci o problemă pe care. de vreme ce recunoşti nedreptatea acţiunii lui Arhelau şi totuşi îl declari fericit. Nu trebuie să uităm că obiectul discuţiei dintre noi nu este un fapt mărunt. eu sper să te fac a spune aceleaşi lucruri ca mine. celălalt. Iată deci două feluri de dovezi: cel dintîi. pe cît e de frumos s-o cunoaştem. POLOS Desigur. SOCRATE Se poate. tu crezi că cineva poate fi fericit făcînd rău şi trăind ca un d om nedrept. va fi mai puţin nefericit. adevărul. Oricum ar fi. Socrate! SOCRATE Nu mai greu. oricum lam judeca. De nu-şi ispăşeşte greşelile. în schimb. SOCRATE Şi-am mai spus că oamenii vinovaţi sînt nefericiţi. cînd cu martorii. te rog aminteşte-ţi un amănunt. Pentru a reaminti despre ce e vorba. cred. Polos. eu îl socotesc încă mai nefericit. el va fi fericit după părerea ta. Tu dimpotrivă. lucru pe care tu l-ai respins. POLOS Văd. Acum. b POLOS Părere care conţine. fie de oameni. întrucît adevărul nu poate fi înfrint niciodată. Miezul ei stă în faptul de a şti sau de a nu şti cine-i fericit şi cine nu.împotrivă. SOCRATE Totuşi. SOCRATE Ei bine. mă scoţi de pe tărîmul realităţii şi al adevărului. prietene. că te apuci să spui lucruri 473 a ciudate rău. e SOCRATE în schimb. SOCRATE Iar tu — că răul mai mare este a o suferi. nu să mă combaţi cu dovezi. Putem socoti această părere ca fiind a ta? POLOS Negreşit. dacă un vinovat nu-şi ispăşeşte păcatul. fie de zei. eu spun că aceasta e cu neputinţă. nu mai mult decît tine. POLOS Fără îndoială. SOCRATE Ci eu zic că ei sînt mai nefericiţi. dar dacă va fi pedepsit. oare unul ca acesta va fi mai fericit decît dacă ar izbuti să scape. dacă o dată prins i se ard ochii. voi socoti că n-am îndeplinit nimic de preţ în legătură cu cele discutate. POLOS întocmai. GORGIAS 415 SOCRATE După mine. Eu am spus mai-nainte că a săvîrşi nedreptatea este mai rău decît a o suferi. şi te rog s-o examinezi tu însuţi. Deocamdată deosebirea dintre noi este următoarea. asta e părerea ta. dar cu neputinţă chiar. este chinuit şi stîlcit. Iată primul punct deosebitor. El n-ar fi decît foarte nenorocit. nobile Polos. POLOS Da. doar a mea. ca şi adineauri. în care cred eu. ai zis adineauri: „Dacă este . lăsînd la o parte mulţimea celorlalţi martori. De acea doar te socotesc prieten.

dar în această ipoteză nici unul dintre ei nu va fi mai fericit: nici cel ce se înstăpîneş-te în chip nedrept pe domnie. Cred că nu numai eu. am zis. fie pentru o plăcere ce ne procură cînd le privim? Dacă lăsăm la o parte acest punct de vedere. SOCRATE Toate bune. mai ai vreo altă pricină care te îndeamnă să susţii despre un corp că este frumos? POLOS N-am. nu fac parte dintre oamenii politici. Te întreb: preferi tu să suferi decît să să-vîrşeşti o nedreptate? SOCRATE Sînt sigur că aşa ai face şi tu şi toată lumea.prins că vrea să răstoarne în chip vinovat cîrmuirea tiranică. SOCRATE Şi ce-i mai urît? S-o înduri sau s-o să-vîrşeşti? Ce răspunzi aici? POLOS S-o săvârşeşti. prin sorţi. că sînt figuri sau culori? Nu le denumeşti frumoase . nici eu. să începem cu corpurile frumoase: nu le consideri astfel fie pentru folosul ce-l aduce fiecare. nu cer decît votul unui singur martor. pe care nu şi l-ar însuşi nimeni dintre oameni? Iată. Vezi deci dacă vrei să te supui. SOCRATE Dar ce ai de răspuns la următoarea întrebare: toate lucrurile care sînt frumoase. atunci nu este el şi cel mai rău? POLOS Deloc! SOCRATE înţeleg. într-adevăr. Pe cît văd. a nu fi pedepsit pentru o nedreptate e mai rău decît a fi pedepsit. anul trecut am fost ales consilier. Polos? Să săvârşeşti sau să înduri o nedreptate? POLOS S-o înduri. la rîndul tău. răspun-de-mi aşa cum ai face-o dacă am lua discuţia dintru început. dar primeşti să-mi dai acum cîteva răspunsuri? POLOS Primesc." POLOS Da. la doi oameni nefericiţi. nici tu. nimeni n-o va face. fie de pildă corpuri. Nu mă pune deci să cer votul celor de faţă. nam ştiut nici măcar atîta 474 a şi am stîrnit rîsul adunării. POLOS Sigur că nu. fără să-i aduci nici o dovadă? POLOS îţi închipui. SOCRATE Polos. fără a mai avea L 418 PLATON 475 a în vedere o anumită calitate? De pildă. POLOS La rîndul meu nici eu. iar cînd tribul meu a fost chemat să ia conducerea şi eu am fost obligat să fac votarea. POLOS Departe de asta. e după mine. este cel ce a putut scăpa din închisoare şi a devenit tiran. Dar mai nefericit. untul şi răul. De ce rizi. SOCRATE Bine. fie deprînderi ale vieţii. nu poate fi vorba de fericire mai mare. Polos? Nu cumva este un nou mod de respingere a adversarului. argumentaţiei şi să răspunzi la întrebările mele. întreabă pe oricare dintre aceştia. Eu nu mă îndrept decît spre GORGIAS 417 adversarul meu. SOCRATE De vrei să afli cum stă lucrul. figuri. tu nu socoteşti unul şi acelaşi: frumosul şi binele. Socrate. nici vorbă. pe al adversarului. chiar doresc să ştiu ce vei mai spune. cum mă rosteam adineauri. sunete. nici oricare altul n-o crede. ci. Ce lucru-ţi pare a fi mai rău. dacă nu-mi poţi argumenta. mai bine lasă-mă să-ţi arăt eu cum cred că ar trebui să se facă o argumentare. nici cel ce ispăşeşte pedeapsa. SOCRATE Dacă ăsta-i cel mai urît lucru. culori. cred. eu nu ştiu să aduc în apărarea părerilor mele decît o singură mărturie şi las deoparte pe toţi ceilalţi martori. nestînd de vorbă cu nici unul dintre cei mulţi. SOCRATE Nu-i la fel şi cu toate celelalte. în adevăr. le numeşti frumoase pe fiecare. dar şi tu şi ceilalţi oameni sîntem de acord că a săvîrşi nedreptatea e rău mai mare decît a o suferi. că mai este nevoie de dovezi faţă de modul tău de a vorbi. nici altul. să rîzi de ce spune el.

datorită utilităţii. Nu cumva cei care săvîrşesc nedreptatea suferă mai mult decît cei care o îndură? POLOS Nicidecum. SOCRATE Dar dacă n-o întrece prin suferinţă. fie printr-un prisos de neplăcere. despre săvîrşirea sau îndurarea nedreptăţii. POLOS Se arată aşa. sau e din răul ce căşunează ea. în genere. desigur că atunci n-o întrece nici din pricina amîndurora. acum. SOCRATE Dar dacă admitem că-i lucru mai urît a săvîrşi nedreptatea decît a o îndura. acesta din urmă. SOCRATE Dar atunci untul nu se va defini prin însuşirile contrare? Prin neplăcere şi rău? POLOS Cu necesitate.fie pentru plăcerea. SOCRATE Atunci rămîne că o întrece din pricina celuilalt? POLOS Da. SOCRATE Deci cînd.c şirea nedreptăţii întrece îndurarea ei prin suferinţa pricinuită. dacă nu cumva săvîr. SOCRATE Adică din pricina răului? POLOS S-ar părea. POLOS Nu. sau plăcute. asta nu! SOCRATE Zici că n-o întrece prin suferinţă? POLOS Fireşte că nu. Şi procedezi bine acum. fie pentru amîndouă împreună? POLOS Da. d SOCRATE Dar ce altceva s-a recunoscut înainte. pentru muzică? POLOS Da. fie prin al amîndurora? E adică mai frumos datorită plăcerii. SOCRATE: Şi iată acum că-i mai rău. cele privitoare la legi sau la deprînderile vieţii nu stau nici ele întraltfel cînd sînt frumoase. Socrate. n-a devenit astfel. dar că a o săvîrşi este un lucru mai urît? POLOS Ziceam. dintre două lucruri frumoase. unul se întîmplă să fie mai frumos decît altul. de majoritate ca şi de tine. SOCRATE Nu-i la fel şi pentru sunete şi. SOCRATE Dar. SOCRATE Şi cînd din două lucruri urîte. Ci sau sînt folositoare. SOCRATE Nu-i la fel şi cu frumuseţea ştiinţelor? POLOS Nici vorbă. SOCRATE A săvîrşi o nedreptate este deci un rău mai mare decît a o suferi — aceasta datorită prisosului de răutate. . SOCRATE Să cercetăm. fie pentru utilitatea ce ne-o procură. ori şi una şi alta. Nu-i şi aici o urmare necesară? POLOS Cum de nu. definind frumosul prin ce e plăcut şi bun. întîi. atunci: sau e din pricina neplăcerii. puţin mai înainte. Socra-te. nu-i el astfel fie prin prisosul uneia din aceste două însuşiri. unul e mai urît decît altul. POLOS Nu sînt într-altfel. POLOS Probabil. Nu ziceai că-i mai rău a îndura nedreptatea. sau în sfîrşit din amîndouă. adică din prisosul acesteia. fie printr-unul de rău? Nu urmează cu necesitate şi aceasta? POLOS Urmează. sau ambelor? POLOS Fără îndoială. GORGIAS 419 SOCRATE Să vedem acum în ce fel vorbeam noi. decît că a săvîrşi nedreptatea e mai urît ca îndurarea ei? POLOS Da.

POLOS Da. SOCRATE Am spus deci un lucru adevărat cînd am susţinut că nici eu. puse alăturea şi comparate. SOCRATE Dacă tăietura făcută e mare. adîncă sau dureroasă. SOCRATE Bagă de seamă acum ce-am să-ţi spun: dacă săvîrşeşte cineva o faptă. Polos. decît a ta. 476 a mie mi-e de ajuns votul tău. SOCRATE Dacă. Socrate. la fel. Oare ispăşirea nedreptăţilor săvîrşite să fie unul din cele mai mari rele. nu seamănă deloc una cu alta? Căci iată: tu ai cu tine lumea întreagă.420 PLATON SOCRATE Şi cum? Ai prefera un lucru mai rău şi mai urit altuia mai puţin astfel? Nu pregeta. Polos. cel puţin pe temeiul acestui raţionament. nu îndură şi obiectul o arsură de acelaşi fel? POLOS Nici vorbă. că nu vei pierde nimic. cel ce a primit-o nu o primeşte la fel cum a fost dată? POLOS Da. Socrate. nici tu. SOCRATE Şi dacă cel ce a dat-o o dă tare sau iute. mai degrabă decît a îndura nedreptatea. la întrebările puse. şi răspunde. Eu nu doresc la rîndul meu aprobarea sau mărturia nici unui altuia. că argumentările noastre. SOCRATE Oare acesta nu suferă ceea ce săvîrşeşte făptuitorul? Şi suferinţa nu-i la fel cu acţiunea celui care o face? Vreau să spun. da sau ba. aşa le găsesc şi eu. nu trebuie neapărat să existe şi cineva care s-o sufere? POLOS Trebuie. SOCRATE Nu facem aceeaşi judecată şi cînd săvîrşeşte cineva o tăietură? Că doar se taie ceva. Atît despre această chestiune. Acum să ne apropiem de a doua problemă a dezbaterii noastre. pentru că ai săvîrşit o nedreptate? POLOS Admit. . face cineva un foc. el o c primeşte cum e lovitura dată? POLOS Se-nţelege. POLOS Eu unul n-aş prefera. POLOS Da. aşa ceva-i mai rău. Gîndeşte-te bine şi răspunde. de pildă: dacă dă cineva o lovitură. obiectul e tăiat aşa cum o face tăietorul? d POLOS Aşa se vede. Supune-te cu dem-e nitate judecăţii. afară de mine. SOCRATE Bagi seamă. SOCRATE Dar crezi că există un om să prefere? POLOS N-aş crede. ci răspunde. nu-i aşa că trebuie să GORGIAS 421 existe şi cineva care să îndure acţiunea făptuitorului? POLOS Cred că da. vorbesc în măsura în care sînt drepte. în adevăr. SOCRATE Aşa-i deci şi suferinţa în primitor. tocmai cum te supui unui medic. mă mulţumesc numai cu mărturia ta şi las la o parte pe toţi ceilalţi. cum socoteai tu? Sau există un rău mai mare: acela de a nu le ispăşi — cum socoteam eu? Să cercetăm lucrul în felul următor: admiţi că a ispăşi prin pedepsire o faptă rea e totuna cu a fi pedepsit pe drept. nici oricare altul. POLOS Pare-se. SOCRATE Poţi să-mi spui că nu toate lucrurile drep-b te sînt şi frumoase? Bineînţeles. nu vom prefera a săvîrşi. nu trebuie să existe o materie care să ardă? POLOS Cum de nu? SOCRATE Şi dacă felul arderii este violent şi dureros.

SOCRATE Săvîrşeşte el lucruri drepte sau nu? POLOS Drepte. POLOS Sînt de acord. ci sărăcia. nu recunoşti tu şi cele trei feluri de neajun-suri: sărăcia. nu pedepseşte cu dreptate? POLOS Da. celălalt. neştiinţă. dar dacă-i vorba de fapte frumoase. . SOCRATE El trage deci folos? POLOS Da. neîndoios. SOCRATE Nu-i una datorită cuiva care face un lucru? 422 PLATON POLOS Cum de nu? Datorită celui care dă pedeapsa.SOCRATE într-un cuvînt: eşti de acord cu ce am spus adineauri despre toate? Că după cum este acţiunea săvîrşită. SOCRATE Ispăşitorul. SOCRATE Dacă ne-am înţeles asupra acestora. în boală. într-adevăr. unul săvîrşeşte fapte frumoase. Socrate. în urîţenie şi alte neajunsuri de acestea? POLOS Ba da. SOCRATE Şi n-am recunoscut ca fiind frumoase lucrurile drepte? POLOS Nici vorbă. pedepsitul. în ce priveşte avuţia. POLOS Da. SOCRATE Bine. nu se leapădă el de un suflet vinovat? POLOS Da. POLOS Neapărat. GORGIAS 423 SOCRATE Dar ce zici cînd e vorba de starea corpului? în ce constă aici răul? Nu în slăbiciune. laşitate şi atîtea altele de acest fel? POLOS Ba da. SOCRATE Şi nu găseşti asemenea neajunsuri şi la suflet? POLOS Cum de nu? SOCRATE Nu le numeşti pe acestea nedreptate. trupul şi sufletul. boala şi nedreptatea? POLOS Ba da. SOCRATE Şi dacă cel care pedepseşte o face cum e trebuie. tot aşa-i şi suferinţa îndurată. ce este atunci ispăşirea? O suferinţă sau o acţiune pe care o face cineva? POLOS O suferinţă. SOCRATE Prin urmare pedepsitul care ispăşeşte. SOCRATE Prin asta nu scapă el de cel mai mare rău? Cercetează astfel: presupunînd că este vorba de b avuţia unui om. SOCRATE Dintre aceştia deci. în adevăr. este pedepsit pe drept? POLOS S-ar zice. SOCRATE Astfel. vezi o stare mai rea decît sărăcia? POLOS Nu. nu suferă el pe drept? POLOS Pare-se. le suferă. atunci nu-s şi bune? Căci una din două: ori sînt 477 a plăcute. prin urmare. ori sînt folositoare. SOCRATE Şi care din aceste neajunsuri e cel mai urît? Nu nedreptatea şi nu în genere orice pată a sufletului? POLOS Ba tocmai aceasta. SOCRATE Nu cumva-i vorba de folosul la care mă gîndesc eu? Nu cumva sufletul lui devine mai bun dacă. SOCRATE Atunci nu putem spune că ispăşitorul întîmpină lucruri bune? POLOS Se pare.

atunci înseamnă e că pentru alt motiv el este cel mai urît între rele: pentru că le întrece prin marea pagubă pe care o căşunează şi. Socrate? SOCRATE Că lucrul cel mai urît se înfăţişează totdeauna urît. am recunoscut. GORGIAS 425 SOCRATE Atunci meşteşugul afacerilor ne mîntu-ie de sărăcie. 478 a SOCRATE Cine. nu mai puţin. POLOS Aşa e.b frînare şi de viciu. spre cine călăuzim pe cei care au trupurile bolnave? POLOS Spre medici. cînd pedepsesc pe drept nu se folosesc de unealta dreptăţii? POLOS învederat. prin nemăsuratul rău pe care-l săvîrşeşte. . ca şi celelalte neajunsuri sufleteşti nu-s cele mai mari rele? POLOS Se pare. de răutate? Cine. SOCRATE Deci nedreptatea. neînfrînarea. SOCRATE Dar tot ce produce cea mai mare pagubă constituie şi cel mai mare rău. medicina de boală. de nedreptate? Dacă-ţi vine mai greu să răspunzi la întrebări puse aşa. SOCRATE Dacă e adevărat cum zici tu. că sufletul păcătos nu le întrece prin durere. a rămîne nepedepsit. dreptatea de neîn. nu pare să reiasă din discuţia noastră. SOCRATE Dar unde. SOCRATE Şi ce ne scapă de boală? Nu medicina? POLOS Neîndoios. să le punem altminteri. sau şi una şi alta? POLOS Aşa trebuie să fie. POLOS Da. dacă-i cea mai urîtă. pe cei care trăiesc în nestăpînire de sine? POLOS Desigur. cum sînt. aşa cum ne-am înţeles mai înainte. pe cei care săvîrşesc nedreptăţi. SOCRATE: Nedreptatea deci nu este decît: sau lucrul ce produce durerea cea mai mare (devenind şi cea mai urîtă datorită prisosului de suferinţă ce căşunează). a fi laş şi fără de ştiinţă sînt lucruri ce produc mai multă durere decît sărăcia şi boala? POLOS Aşa ceva. vrei să spui că-i ducem la judecători? SOCRATE Nu spre a fi pedepsiţi? POLOS Şe-nţelege. Unde ducem noi. Dar cei ce pedepsesc. pentru că poartă cu sine fie neplăcerea cea mai mare. SOCRATE Şi n-am recunoscut chiar acum că urî-tenia cea mai mare e nedreptatea. Socrate. în genere.SOCRATE Şi. POLOS Pare-se. fie şi una şi alta. nu-i totodată şi cea mai rea? POLOS Ce vrei să spui cu asta. Socrate. toate neajunsurile referitoare la suflet? POLOS Da. fie paguba. SOCRATE Fie. sau cea mai păgubitoare. T 424 PLATON SOCRATE Şi nu cumva a fi nedrept. SOCRATE Dar care-i meşteşugul în stare să scape pe un om de sărăcie? Nu-i priceperea în afaceri? POLOS Da.

POLOS Da. SOCRATE Pe cînd cel ce trăieşte cea mai urită dintre vieţi este omul care poartă în suflet viciul nedreptăţii. pare-se. cred. de pus alături de bolnavul care. aşa cum ziceai că au izbutit şi Arhelau. cît să nu capeţi dintru început vreunul. săvîrşind cele mai urîte fapte. aşa era.POLOS Se vede. sau şi una şi alta? POLOS Da. trăind în cea mai 479 a neagră nedreptate. sau cel ce rămîne cu boala. cel ce nu s-a putut dezbăra de ea. ajunge de nu mai dă seamă medicilor asupra relelor . îl face mai drept. Socrate. e SOCRATE Şi tot astfel cel mai fericit este omul al cărui suflet n-a avut răutatea în sine. Ea este. şi toţi tiranii. întrucît acest neajuns este pentru suflet. SOCRATE Nu-i tocmai asta întîmplarea omului care. SOCRATE în al doilea rînd vine omul pe care l-am scăpat de viciu. nu-i atît o fericire să scapi de rău. cel mai mare viciu. suferînd boli serioase. sau cel mai mare folos. dacă se face sănătos? POLOS Cum de nu? SOCRATE Iar omul cu starea cea mai fericită a corpului este cel tratat de medic. y 426 PLATON SOCRATE Iar ispăşirea nu însemna scăparea de cel mai mare dintre vicii. şi cei puternici în stat? POLOS Se prea poate. izbuteşte totuşi să scape de a fi tras la răspundere. SOCRATE Sfîrşitul la care au ajuns asemenea oameni este. SOCRATE Dar foloseşte sau nu? POLOS Foloseşte. SOCRATE Astfel dar dreptatea. care crezi că-i cel mai nefericit? Cel ce se lecuieşte de rău prin îngrijiri. mustrat şi pedepsit. c SOCRATE Scapă bolnavul de un mare rău? îi este de un folos răbdarea durerii. egal de loviţi în trupul sau sufletul lor. de pedepsire. SOCRATE Căci doar. SOCRATE Dacă-i într-adevăr frumoasă. fiindcă nu s-a căutat? POLOS Cel ce nu s-a îngrijit. cum am spus. POLOS Aşa se pare. de ispăşirea păcatelor. SOCRATE Dar ce zici dacă avem înainte doi bol. SOCRATE Tratamentul doctorilor ne este plăcut? Se bucură cei care sînt sub un tratament? POLOS Nu prea-mi vine să cred. atunci nu ne procură ea sau cea mai mare plăcere. sau cel care dintru început n-a avut nici o suferinţă? POLOS învederat că cel ce n-a îndurat dintru început nici o suferinţă. POLOS Nici o îndoială. SOCRATE Şi care-i cea mai frumoasă dintre toate cele pomenite? POLOS De care anume vorbeşti? SOCRATE De afaceri. medicină şi dreptate. întru cîtva. SOCRATE Este întîmplarea celui care a fost tras la răspundere. ca tratamentul pentru boală. POLOS Se vede. POLOS Dreptatea se deosebeşte mult de celelalte. POLOS Aşa este. POLOS Da. făcînd pe om mai înţelept. şi oratorii. în privinţa răutăţii.a navi. anume răutatea? POLOS Da.

GORGIAS 427 SOCRATE Este desigur la mijloc o necunoaştere a cît sînt de preţioase sănătatea şi prosperitatea corpului. la toate mijloacele. din ce am încuviinţat împreună. SOCRATE Urmează. Tu-l fericeai. . de pildă. oricine ar fi săvîrşit-o — tu. SOCRATE Şi nu s-a făcut dovada adevărului susţinut de mine? POLOS Poate că da. atunci unde-i nevoia cea mare de retorică? Dacă ne ţinem de cele recunoscute. Socrate. prietenii. ar trebui ca fiecine să se ferească singur şi cît mai mult de să-vîrşirea nedreptăţii. ce putem spune altceva? SOCRATE Ca să sărim în apărarea nedreptăţii. Din această pricină recurg. pentru a nu se învechi într-însul boala nedreptăţii şi a nu pricinui sufletului său o rană fără vindecare. Polos. Eu. fie de focul îngrijirii impuse. îţi dai tu seama ce urmează din discuţia noastră? Sau vrei să chibzuim împreună? POLOS Dacă găseşti de cuviinţă. Ei sînt orbi faţă de folosul ce rezultă dintr-însa şi nu ştiu că-i mai mare nenorocire să n-ai sufletul sănătos. dacă rămîn bune cele recunoscute mai înainte? Nu crezi că şi acestea trebuie să fie în acord cu celelalte? Nu crezi că în alt chip nu pot sta alături unele de altele? POLOS în adevăr.proprii şi înlătură astfel ori-b ce putinţă de lecuire. spre a nu-şi atrage şi din asta destul rău. a putut scăpa de orice pedeapsă. să se învinuiască singur. numai să scape de „cel mai mare rău". mai întîi. N-au fost astea părerile susţinute de mine? POLOS Da. şi să meargă cît mai repede. părinţii. Nu găseşti că-i aşa? POLOS Găsesc. Şi-şi adună bani. se vede. Nu-i aşa? POLOS Tocmai. decît să trăieşti cu un corp bolnav. SOCRATE A săvârşi nedreptatea nu-i decît al doilea rău în ordinea mărimii. care era neînţelegerea în discuţia dintre noi? A fost vorba de Arhelau. în sfîr-şit. Polos. SOCRATE Iar dacă săvîrşeşte o nedreptate — el sau cineva dintre cei la care ţine — trebuie de bunăvoie. în adevăr. că cineva ar trebui. să se ducă la judecător. dar dacă astea sînt adevărate. că nedreptatea şi săvîrşirea ei este cea mai mare dintre nefericiri. sau pe o rudă. dimpotrivă. ci putred. A stărui însă într-însa. ce-i altceva decît o stăruinţă în rău? POLOS Aşa e. fiindcă acestea îi produc durere. retorica nu ne poate fi de nici un folos.. 480 a SOCRATE Toate bune. Polos. b Ce spunem. iată cel dintîi şi cel mai mare dintre păcate. SOCRATE: Iar a nu ispăşi. ca orice alt muritor. deşi săvîrşise cele mai mari păcate. POLOS S-ar putea. îşi fac prieteni şi-şi dau osteneala să vorbească în cuvinte cît mai convingătoare. dacă nu-i supus la ispăşirea păcatelor. spre a-şi ispăşi acolo pedeapsa. nedrept şi păcătos. SOCRATE S-a mai văzut şi că pedeapsa este sin-gura scăpare de o asemenea nenorocire. temîndu-se ca un copil fie de fierul. el singur. iar că vinovatul nepedepsit este mai nefericit decît vinovatul ce-şi ispăşeşte păcatul. bieţii. Polos. patria dacă e vinovată —. numai şi numai să nu îndure pedepsele. prin chiar acest fapt a primit 428 PLATON osînda de-a fi cel mai nefericit dintre oameni. POLOS Se pare că da. POLOS Cel puţin asta. SOCRATE Şi acum. zicînd că. cei ce se uită numai la aspectul dureros al pedepsei. doar dacă am pune cazul potrivnic.. credeam că Arhelau. mi-e teamă că aidoma fac şi cei ce fug de dreptate. copiii. dacă ne-am învoit asupra acestui adevăr. că vinovatul este pururea mai nefericit decît victima sa. a stărui fără ispăşire.

orice ţi-ar spune aceşti favoriţi ai tăi şi oricum ai crede tu că stau lucrurile. singurul fel în care retorica ne poate fi b cu adevărat de folos. nu-i întoarsă pe dos? Nu facem noi toate. şi. însănăto-şindu-se astfel. dacă prin fapte criminale ar merita moartea. Polos. dacă de lanţuri. în scopul ca. eu unul nu văd unde-i folosul retoricii. fără a ţine seama de durere. demosul atenienilor şi pe Demos. să se lase lovit. spre a-l ispăşi. d iar dacă de moarte. să moară şi să se facă astfel judecătorul său propriu. dacă de surghiun. care este cel mai mare rău. pe Alcibiade al lui Cleinias şi filozofia. Trebuie să ne dăm toată osteneala. Astfel. de fiecare dată. să plece. ca în faţa unui doctor. ci să le cheltuiască pentru sine şi ai săi. şi avem fiecare cîte doi îndrăgostiţi: eu. n-ar fi lucru uşor ca cineva să dea altuia a înţelege ce se petrece în propriul său suflet. în mod nedrept şi nelegiuit. în acest caz. 430 PLATON CALLICLES Spune-mi. să-l dea în vileag. SOCRATE Prin urmare: sau le înlăturăm şi pe acelea. SOCRATE Dimpotrivă. Astfel. c CALLICLES Doar asta-i. să se lase legat. în adevăr. tu. Şi astfel. să nu le înapoieze. din întîmplare. Acelaşi lucru ţi se întîmplă şi cu tînărul acela frumos. Socrate! Se potrivesc totuşi cu ce recunoscusem mai e înainte. tu. cîte vorbeşti din pricina lor. pe măsură c ce cade fiecare în greşeală. dacă de amendă. aşa stau lucrurile. dacă el a furat cine ştie ce sume mari de bani. această părere? Ori nu? POLOS Ciudate mi se par lucrurile ce spui. Socrate? Vorbeşti serios ori glumeşti? De eşti serios şi-s adevărate cele ce-ai rostit. în varietatea lor. cît eşti tu de tare. altcum decît trebuie? SOCRATE Callicles. dacă tu îţi spui părerea într-o adunare iar demosul atenian nu zice ca tine. îmi dau seama că. urmărind numai binele şi frumosul. ci să trăiască mereu cu păcatele sale sau cel puţin să trăiască cît mai mult în aceeaşi stare. Polos. cu ochii închişi. iar înainte ne-am înţeles că nici nu are. prin aceleaşi stări sufleteşti. nu poţi să li te împotriveşti. fiul lui Pyrilamp. Chairephon. pe cît se pare. să plătească. sau dacă ar trebui să se constrîngă GORGIAS 429 pe sine ori pe alţii să nu se înfricoşeze înaintea judecătorului. sau le admitem pe acestea? POLOS Da. te laşi purtat de dînşii în sus şi e în jos. schimbând rolurile. dacă simţămintele noastre n-ar avea. Iată. cu Demos al lui Pyrilamp. viaţa noastră. ci să se înfăţişeze curajos. o dată faptele rele date pe faţă. pe cît cu putinţă să nu moară. ca el să n-ajungă spre ispăşire 4811 în faţa judecătorului. vorbeşte So-crate serios ori numai în glumă? CHAIREPHON Mie-mi pare că-i foarte serios. spre a fi tăiat sau ars. să i se facă toate înlesnirile spre a scăpa de pedeapsă. făptaşul să poată scăpa de nedreptatea săvîrşită. o singură grijă vom avea: să nu-l facem victima unui duşman. nimic comun între ele şi dacă fiecare dintre noi ar resimţi ceva propriu şi fără nici d o asemănare cu ce resimt ceilalţi.sau pe alţi apropiaţi. şi dorinţa mea! Spune-mi ce să credem despre tine. tu îndată te schimbi şi începi a susţine ce vrea el. Tot aşa. i-ai putea . De altfel nu-i nimic mai simplu decît să-l întrebi pe dînsul. cu fapta şi cuvîntul. dacă cineva s-ar minuna de tine şi ar socoti stranii cele ce vorbeşti. departe de a ascunde păcatul. iar dacă ajunge. Bag de seamă însă şi afirm că atît eu cît şi tu trecem. din contră. pe zei. Numai în asemenea împrejurări se poate folosi retorica. amîndoi iubim. sau alor săi. dacă a săvîrşit fapte vrednice de bătaie. Cît priveşte însă pe omul căruia nu-i e aminte la nedreptăţi. Calli-cles. dacă vrei să-i spui adevărul. dacă-i vorba să facem cuiva — vrăjmaş sau altul — un rău. a omenirii. Susţinem. dacă ea are vreunul. De ce? Fiindcă n-ai tăria să te împotriveşti dorinţelor şi gîndurilor ce-ţi vin de la favoriţii tăi.

Şi s-a văzut astfel silit să se contrazică. Gorgias s-a sfiit să spună „nu" şi a declarat d că l-ar învăţa. Socrate? Spunînd mereu că eşti în căutarea adevărului. tu-i răspunzi ca după lege. nici pe cel de care poartă grijă. ca un adevărat orator popular. Şi-i dai cu vorba înainte. neştiind-o. ba chiar să ducă război împotriva mea. dacă nu faci aceasta. Callicles. iar după lege sînt. pe zeul-cîine al egiptenilor. să nu mă acord cu mine şi să susţin păreri care se bat cap în cap. ci va fi faţă de tine toată viaţa în dezbinare. stîlcit în bătăi şi fără a se putea apăra nici pe sine. şi fă-o să nu mai vorbească aşa. acum. Cel mai urît după lege e să faci nedreptatea. i-ai pus friu şi l-ai intimidat să-şi spună gîndul întreg. iar tocmai de aceea nu mă împac cu Polos: s-a învoit să treacă de partea ta şi să admită că-i mai ruşinos a face nedreptatea decît a o suferi. ea a făcut în realitate acele expuneri. natura şi legea. Callicles însuşi nu se va putea pune de acord cu tine. A ris de tine. Spre a înfricoşa pe oamenii care sînt mai puternici şi GORGIAS 433 . ci mai degrabă du-te la favorita mea. într-adevăr. preabunule. Se ştie însă că de cele mai multe ori acestea două. sau. şi ea-i mult mai măsurată decît celălalt favorit al meu. prefer toate acestea decît ca eu. probleme de tribună. în ce mă priveşte. Şi dacă se mai în-tîmplă că unul se sfieşte şi n-are îndrăzneală să-şi spună neted gîndul. CALLICLES Bag seamă. cel mai urît şi rău după natură e să o b suferi. închipuie-ţi. Din această consimţire a urmat faptul că a putut e fi pus în încurcătură de tine.c nirea nu numai să nu fie de aceleaşi păreri cu mine. Dar acum a căzut şi Polos în aceeaşi greşeală ca Gorgias. la care ai fost şi tu de faţă. cred. îndurarea nedreptăţilor nici nu e demnă de un bărbat. întrebat de tine dacă ar fi dispus să-nveţe ce e dreptatea pe unul care. ca şi dojenile. prefer ca toată ome. din pricina faptului că oamenii s-ar supăra să se spună că nu ştiu ce e drep432 PLATON tatea. se bat cap în cap. atunci. după credinţa mea. Tu. pentru ca-re-i lucru mai bun să fie mort decît în viaţă. trăind aşa. Se potriveşte doar unui sclav. nici tu nu vei înceta să vorbeşti cum vorbeşti. că te avînţi tinereşte în cuvântări. înfrăţit cu nedreptatea. filozofia. Ei bine. ar veni la el doritor să studieze retorica. şi cînd îţi vorbeşte după natură. cînd îţi vorbeşte omul după 483 a lege. Aceasta. unu fiind. pe cînd filozofia păstrează totdeauna aceleaşi convingeri. ea susţine lucrurile de care te minunezi acum. atunci. iată-l silit la contradicţie. că şi din partea mea trebuie să auzi un asemenea răspuns: nu te mai mira că vorbesc aşa. Socrate. prefer să aud o liră dezacordată care să dea sunete false. sau o respingi cu dovezi. scumpe prietene. asupra lucrurilor care prin natură nu sînt frumoase. tocmai oamenii cei slabi şi mulţi. şi cu bună dreptate. Căci află. mîine alta. nici acela de a trăi fără cuvenita ispăşire. Această odraslă a lui Cleinias spune azi una. tu îi pui întrebări ca după natură. Ba chiar să-ţi spun: făcătorii legilor sînt. ori a suferi nedreptatea? Şi cînd Polos vorbea de ceea ce-i urit după lege. Prin urmare. Pentru ei înşişi şi în vederea intereselor proprii întocmesc ei legile şi orînduiesc răsplăţile. cum ziceam mai înainte. atîta vreme cît nimeni nu va împiedica GORGIAS 431 pe favoriţii tăi să vorbească aşa. Să privim şi natura.482 a răspunde că. că ea este cea care-mi spune necontenit ce mă auzi vorbind. fiindcă lui Polos i s-a întîmplat să păţească acelaşi lucru pe care zicea el că l-a păţit Gor-gias de la tine. lucru care-ţi face o deosebită plăcere. tu găseai legii cusururi după natură. te serveşti de ea în discuţii cu rea-credinţă. Căci în realitate tu ce faci. sau un cor prost. îndrumi discuţia spre probleme de rînd. atunci cînd ai săvîrşi-o. arătîndu-i că nu faptul de a b săvîrşi nedreptatea este cel mai mare din toate păcatele. prinzînd această subtilitate. Polos spunea că. Aşa a fost cazul de adineauri: a face.

Filozofii. îi vrăjim şi-i prefacem în robi. şi cu totul lipsiţi de experienţa moravurilor. fără plată şi fără să le fi primit în dar. îndreptăţeşte puterea. Astfel este adevărul. Ea arată că-i aşa pretutindeni: la celelalte vieţuitoare ca şi la oameni. sfarmă toate lanţurile şi se avîntă. ea învederează. iată de ce spun ei că rîvna pentru îmbogăţire-i lucru ruşinos şi nedrept. cum n-au de cuvântările ce trebuie puse în joc. Pasămite.în măsură să aibă mai mult. Cînd întreprînd o acţiune particulară ori publică. dacă vrei. în adunările cetăţeneşti. Cît priveşte natura. Fără vreo plată şi. lăsînd la o parte filozofia. luîn-du-i de mici. mai mult decît bicisnicul. tatăl acestuia cînd a năvălit împotriva sciţilor? Şi cîte şi cîte e alte pilde s-ar mai putea da. 3 De îndeletnicirea în care-i nepriceput fuge şi chiar o ponegreşte. 169. cred. Iar cînd se întîmplă de se naşte vreun bărbat cu o natură puternică.. E meseria in care el singur se-ntrece pe sine. cînd ajung la disputele voastre şi la teorii. nici de cele prin care se cîrmuiesc statele.. Dar dacă cineva întîrzie într-însa peste trebuinţă. el să capete mai mult.. noi îi încîntăm. ca pe nişte pui de lei. şi ei. dar el spunea în tot cazul că Heracles. E adevărat. laudă în schimb pe cea în . Pe cei mai aleşi şi mai puternici fii ai noştri. Mai toată vremea din zi risipindu-şi-o pentru aceasta. n-au habar de legi. ei se fac de rîs. toate cîte se depărtează de natură. Pe ce fel de drept s-a întemeiat Xerxes cînd a pornit cu ostile împotriva Eladei? Pe ce fel. şi dacă se ocupă cu măsură. că filozofia este plăcută dacă omul s-apucă de ea. atît pentru nevoile particulare cît şi pentru cele publice. devin ridicoli. frg. sînt străini de plăcerile şi pasiunile omeneşti. ca lucru drept după natură. GORGIAS 435 străini. din moment ce se ocupă cu filozofia dincolo de vîrsta proprie ei. Care. deşi-s nişte netrebnici. Martor îmi este Heracles. cum că partea lor tre. că deci şi vacile şi toate bunurile celor slabi şi bicisnici aparţin celui mai puternic şi mai bun. Se-ntîmplă ce zice e Euripide: Strălucit este fiecare într-o privinţă. Ci eu zic că dînşii au purces la fapte călăuziţi de firea dreptului. d de la sine că-i dreptul celui mai destoinic să aibă mai mult decît nevolnicul. se răzvrăteşte şi se înalţă. de lege chiar: legea naturii! în orice caz nu după legea făurită de noi oamenii. ci tu nu-l vei cunoaşte decît atunci cînd vei ajunge la cercetări mai înalte. Atunci el.484 a buie să fie deopotrivă cu a tuturor. el îndată scutură de pe dînsul asemenea legături. cum cred că se intîmplă cu oamenii politici care. Socrate. în toate statele şi neamurile. Aşa e după ea însăşi temelia dreptului: superiorul să cîrmuiască pe inferior. zice el mai departe. nu ştiu bine versurile.. sclavul nostru. spre a-i face şi pe aceştia c să nu stăpînească mai mult decît dînşii. Care le duce pe toate Cu suverana ei mină.2 sau cam aşa zice. \ Legea. i-a luat lui Gerion vacile. rămîne în chip necesar un om lipsit de acea bogată experienţă. 2 Pindar. el face să b scapere dreptul naturii! Mi se pare că şi Pindar a exprimat într-o odă acelaşi gînd ca mine acum. Dar lucrul pentru care se dă în vînt. cu muncile sale. şi zău. adormindu-i cu vorbe. El zice: 434 PLATON Legea-i a lumii regină: Nemuritorii i se-nchină Şi muritorii. filozofia devine pentru oameni o nenorocire. al celui mai puternic. Aceasta-i pricina pentru care in legi se tratează ca nedreaptă şi imorală orice străduinţă de agonisire care întrece măsura obişnuită a gloatelor. pe care ar trebui s-o aibă orice om ce vrea să devină om întreg şi cu bun renume. se ştie. că asta-i şi frumos şi drept. pînă la o anumită vîrstă. zicîndu-i-se ne-dreptăţire.. le-ar plăcea să fie puşi la parte dreaptă cu aceia. într-un cuvînt. călcînd în picioare şi scriptele noastre şi descîntecele şi vrăjile şi legile. Chiar dacă este cineva excepţional înzestrat de la natură. înfăţişîndu-se ca un despot..

nu-ţi port decît bună prietenie. dar. să filozofeze. găsesc lucrul încîntător: este în aceasta ceva de fiinţă liberă. adică să se joace ori să gîngurească. în loc de aceasta.care se pricepe. îmi vine şi mie să-ţi spun ce zice Zethos către fratele său: nesocoteşti. Antiopa. în sfîrşit. atunci lucrul devine ridicol. e nedemn de un om.4 Şi totuşi. este ceva nebărbătesc pentru un om. Euripide. Faţă de unii ca aceştia. trec şi eu prin aceleaşi clipe acum. mi se pare că numai bătaia l-ar lecui pe un bărbat ca acela. Socrate. lucrul devine 3 Euripide. căruia îi sade bine să vorbească b astfel. ai săvirşit una. de toată averea sa şi e silit să trăiască în statul său cuadevărat fără onoare? Unui astfel de c om — fie-mi îngăduit să rostesc şi o vorbă mai gro- . şi acesta devine bun de bătut. ai fi în stare să-ţi pierzi şi viaţa. gîndindu-se astfel că se laudă pe el însuşi. şi tu şi alţii. Cît despre mine. pe tine sau pe altul dintre cei ca tine. dacă el ar binevoi să ceară osîndirea ta la moarte. într-o direcţie. Dar cînd a ajuns om în etate şi tot se mai ocupă cu filozofia. în autorul pomenit. e nebărbătesc ca. cînd îi ascult fi-lozofînd. uite. îl socot lipsit de sentimentul libertăţii şi incapabil de a realiza cîndva. 20. fără a fi în stare nici să susţii ceva mai ca 486 a lumea într-o chestiune de drept. calea cea mai potrivită este să ne împărtăşim din ambele: din filozofie e frumos să cunoaştem cît trebuie pentru cultivarea noastră — şi nu-i ruşine pentru cineva. nici să alegi calea cea mai naturală şi convingătoare. dar cînd văd pe unul mai în a vîrstă că încă filozofează şi că nu se dezbăra de această preocupare. că te-ar tîrî în închisoare şi ar susţine că tu. care n-ai făcut nici o nedreptate. oricît de înzestrat ar fi. care împingeţi prea departe preocuparea filozofiei? în adevăr. mă bucur.b prii. să fugă de miezul oraşului şi de adunări din care. Dar cînd întîlneşte cineva un bărbat în toată firea jucîndu-se şi gîngurînd. Dacă întîlnesc filozofia la un tînăr. să presupunem acum că te-ar înhăţa cineva. 485 a şi face asta din iubire de sine. frg. Socrate. Şi atunci. Socrate. Dimpotrivă. Cînd văd un copil. căci îţi voi vorbi cu cel mai bun gînd —. pe sine sau pe un altul?5 O înţelepciune după care omul se lasă prădat. să se afunde pentru restul vieţii într-un ungher spre e a şopti. nu ştiu ce picuri de amărăciune mi se furişează în suflet. nuţi pare că-i lucru 4 Idem. sînt în drept să te întreb: ce înţelepciune e aceasta. iar cînd nu-l văd filozofînd. dacă primeşte pe om bine înzestrat de la natură. o lovitură pare că-mi răneşte urechile. scumpe Socrate — să nu te superi deloc pe mine. că ai rămîne uluit şi cu gura căscată. în tot cazul mă gîn-desc că am de-a face cu un om liber. un lucru frumos şi nobil. în nu ştiu ce discuţii. şi să nu rostească niciodată un cuvînt liber. apoi. sînt încredinţat că nu te-ai putea descurca prin mijloace pro. Socrate! Cum spuneam adineauri. ceva care aduce a sclavie îmi răsare înainte. eu încerc un sentiment foarte asemănător celui ce mă stăpîneşte cînd se-ntîmplă să aud un om în toată firea gîngurînd şi jucîndu-se copilăreşte. cu trei-patru copilandri. eu îl admir. Ei bine. GORGIAS 437 ruşinos să fii aşa cum zic că sinteţi. umbli să dai un lustru copilăros firii aşa de nobile a sufletului tău. iar dînsa-l face mai slab şi mai fără de putere în a se ajutora singur ori a se mîntui din cele mai mari pericole. frg. puternic şi la locul lui. neputînd spune un singur cuvînt de apărare. tocmai lucrurile de care ar trebui să te îngrijeşti. Acelaşi sentiment mă stăpîneşte şi cînd stau lîngă cei ce filozofează. ceva din podoaba vîrstei unui copilaş. bărbaţii îşi trag un renume. prin care trecea Zethos faţă de Amfion. 436 PLATON c comic. După mine. de către duşmani. şi nici măcar să dai altuia un sfat mai trainic. găsesc că-i sade bine. 21. cît este încă tinăr. cînd îl ascult că discută cu discer-nămînt. urcat pînă la scaunul de judecată şi pus faţă în faţă cu un pîri-tor păcătos şi lipsit de conştiinţă. cum zice poetul. Socrate.

frg. faţă de mine. Şi mă gîndesc 487 a că oricine vrea să pună la încercare un suflet şi să afle dacă este cum trebuie ori ba. fie flecarii — de pe urma cărora însă nu vei locui decît în case goale. fiindcă nu-şi bat capul cu mine. şi nenumărate alte bunuri. nici din prea multă sfială. bunăvoinţă şi sinceritate în vorbire. are nevoie de trei însuşiri: de ştiinţă. Tisandru din Afidna. se întîmplă că e tocmai cea pentru care m-ai . eşti deosebit de învăţat. 5 Idem. De învăţat. prietene. tocmai contrariul a ce gîndeşte — şi asta în problemele cele mai mari. mulţi dintre atenieni ar putea da mărturie. ştiu că v-aţi îndemnat unii pe alţii să vă feriţi de a deveni peste măsură de învăţaţi. Iată. întîlnindu-te pe tine. Callicles. Eu ştiu că sînteţi patru care aţi studiat împreună filozofia: tu. acela este adevărul adevărat. ci pe cei cărora le sînt date şi o viaţă de om. am şi găsit o astfel de comoară. imită. şi prietenoşi mie. 25. tu ai toate însuşirile pe care nu le au ceilalţi. sînt însă lipsiţi de o anumită vorbire deschisă şi se sfiesc ceva mai mult decît trebuie. îţi închipui tu. apoi. fără să fii chemat la răspundere. An-dron al lui Antrotion şi Nausicyde Cholargeianul. Căci doar n-ai să fii de părerea mea din neştiinţă. ca nu cumva să cădeţi în greşeala de a vă perverti. eu întîlnesc multă lume care nu este în stare să mă supună cercetării: unii pentru că nu sînt învăţaţi ca tine. din cauza acestui sentiment. eu am destul şi nu mai este nevoie de nici o altă probă! CALLICLES Unde vrei s-ajungi cu această vorbă. Şi v-am auzit odată discutînd pe tema: pînă unde trebuie împinse exerciţiile filozofice? Ştiu că a biruit atunci între voi părerea de a nu intra prea adînc în studiul filozofiei. Socrate? e SOCRATE Să-ţi spun unde. Callicles. Cum iarăşi nu pot crede că ai s-o faci cu intenţia de a mă înşela. 438 PLATON SOCRATE De m-aş fi născut cu o inimă de aur. asta o spui şi tu. tu le ai pe toate trei. Cea mai frumoasă din toate cercetările. din cele ce cugetul meu gîndeşte şi rosteşte. Sînt încredinţat că. dă-ţi osteneala să faci lucruri mai alese. alţii e adevărat că nu-s lipsiţi de învăţătură. Deocamdată ne-am lămurit în această privinţă: e cînd una dintre părerile mele este întărită de tine. în fine. şi renumele. Dar tu. însă nu vor să-mi spună adevărul.solană — ar trebui să i se tragă chiar palme pe obraz. pe aceşti doi b străini de aici. Şi întrucît acum te aud dîndu-mi aceleaşi sfaturi ca şi d celor mai buni prieteni ai tăi. CALLICLES Cum asta? SOCRATE Că pot acum şti bine un lucru: orice-mi vei încuviinţa tu. îmi eşti prieten şi singur o spui. aşa cum ţi-l baţi tu. De ce n-aş spune-o? Au ajuns la un asemenea grad de sfială că. de faţă cu multă lume. cît priveşte. ce bucuros m-aş simţi acum că am dat peste una din acele pietre cu care oamenii încearcă aurul? S-o găsesc pe cea mai preţioasă şi să ştiu de-acum înainte cu siguranţă că. De care dovadă să mă folosesc întîi? GORGIAS 439 Să-ţi dau una. c eşti binevoitor. dacă-mi apropii sufletul de ea şimi spune că e frumos împlinit şi instruit. dar o arată mai ales cuvîntul ce-ai rostit tu însuţi puţin mai înainte. ei sînt şi învăţaţi. nu va mai fi nevoie să o supunem la o altă cercetare. nu pe cei ce se a pierd în discutarea nimicurilor acestora. Cît despre faptul că eşti în stare a vorbi cu toată sinceritatea şi fără nici o sfială. pune-te pe lucru să descoperi din care parte îţi poate veni faima de om cuminte şi lasă altora strălucirile acestea — fie că trebuie să le zicem nebunii. am dovada îndestulătoare că-mi eşti binevoitor cu adevărat. de ce-ţi zic: ascultă-mă şi pune o dată capăt disputelor. fiecare dintre ei înţelege să vorbească. ea va fi îndeajuns de probată de mine şi de tine. într-adevăr. potrivirea mea cu tine asupra unui punct va însemna atingerea adevărului asupra acelui punct. pe Gorgias şi Polos. în fapt deci.

Judecind astfel. cînd şi-a spus cuvîntul. ori să fie superior însă bicisnic? Sau „a fi mai puternic" este una şi aceeaşi cu „a fi mai bun"? Defineşte-mi limpede aceasta: „a fi superior". aşa cum tu însuţi ai spus-o adineauri? CALLICLES De ce n-ar fi? SOCRATE Prin urmare. după e socoteala ta. Şi dacă mă prinzi că acum sînt de acord cu tine iar mai pe urmă lucrez împotriva acordului nostru. ci şi natura se rosteşte în sensul că-i mai multă necinste să săvîrşeşti decît să-nduri o nedreptate. să-mi dai un răspuns. ci numai din propria mea neştiinţă. ca de la un om capabil să pătrundă adevărul. ele care-şi alcătuiesc legile menite. fiindcă le sînt superioare şi au mai multă putere. Este sau nu marea mulţime aceea care crede că dreptatea stă în a nu avea nimic mai mult decît ceilalţi. de fac vreo greşeală în viaţă. „mai tare" şi „mai bun" ar fi una şi aceeaşi? Este cuiva cu putinţă să fie mai bun însă infe-d rior şi fără putere. de altfel. mai adineauri. mai puternici fiind? CALLICLES Sînt. în păstrarea egalităţii şi în faptul că-i mai mare necinstea de a săvîrşi decît de a suferi nedreptatea? Nu pregeta. ci să mă călăuzeşti mai departe. socoteşte-mă fricosul fri. aceasta întrucît „a fi superior". prin urmare. Ia-o acum de la început şi spune-mi: cum zici tu şi Pindar că este dreptul după natură? Poate cel puternic să despoaie cu forţa pe cei mai slabi decît dînsul. asta spun şi-acum. Tu deci. sau fiecare este altceva? CALLICLES îţi spun neted: sînt una şi aceeaşi. şi cel destoinic să aibă mai mult decît bicisnicul? Este exactă amintirea mea. SOCRATE Şi orînduirile făurite de aceştia sînt deci frumoase după natură. n-ar trebui să mă laşi în drum. Oare pe cei tari îi socoteşti superiori şi se cuvine ca slabii să fie supuşi celor tari. atunci cînd spuneai că statele mari se năpustesc asupra celor mici pe temeiul dreptului natural. ori altu-i cumva gîndul tău despre dreptate? CALLICLES Ba eu asta am spus atunci. „a fi mai bun" şi „a fi mai tare" sînt una şi aceeaşi. 488 a pînă la ce grad cînd e bătrîn. SOCRATE Nu numai legea. Callicles. căci de vei fi în acest punct la un gînd cu mine. poţi fi sigur că nu păcătuiesc cu voie. a sta deasupra fiecăruia dintre noi. cum ziceai înainte. măsurile luate prin legile făurite de cei mulţi sînt în realitate ale unora superiori în putere? CALLICLES Se-nţelege. că dreptatea stă în păstrarea egalităţii şi că-i mai mare necinste să săvîrşeşti decît să suferi 489 a nedreptatea? Este sau nu adevărat? Aici nu te da prins în laţul sentimentului de ruşine. SOCRATE Dar nu cumva mulţimile socotesc. SOCRATE Nu sînt deci mulţimile superioare individului prin natură. voi avea întărirea ce-o aştept din parte-ţi. aşa gîndesc mulţimile. CALLICLES Da. şi că n-ai avut dreptate să mă învinuieşti şi să spui b că legea şi . Eu. spunîndu-mi: ce îndeletnicire mi s-ar potrivi şi în ce chip să mi-o însuşesc. SOCRATE Pe cine numeşti tu mai bun şi pe cine c superior în putere? Nu cumva pe unul şi acelaşi? Căci eu nici înainte nu m-am putut dumiri de la tine ce voiai să spui.b 440 PLATON coşilor şi nu-mi mai da nici o îndrumare. GORGIAS 441 SOCRATE Atunci şi ale celor mai buni? Căci. pînă la care cît este tî-năr. fiindcă ai început să-mi dai sfaturi. cei superiori sînt mai buni? CALLICLES Da. cel bun să domine pe cei mai puţini buni. după cum ai arătat. ca unuia ce nu-s vrednic de nimic. tu însuţi.ţinut de rău: cum trebuie să fie omul. se pare că nu spuneai adevărul. cu ce să se îndeletnicească. dacă nu mă înşel.

punîndu-mă în punctul de vedere al legii cînd se vorbeşte de natură şi în al naturii cînd se vorbeşte de lege. SOCRATE Vezi că şi tu acum spui vorbe goale şi nu arăţi nimic? De ce nu spui dacă socoti mai buni şi superiori pe cei inteligenţi. b Presupune că sîntem mai mulţi adunaţi. eu nu mă gîndesc la astea. nu cumva medicul nostru va fi mai bun şi superior nouă. n-are dreptul să ia pentru propriul său corp nimic mai mult decît alţii. el va fi mai tare decît unii. nu s-ar putea oare. minunate prieten. de care te-ai folosit mai înainte pentru a-ţi bate joc de mine aşa de tare. ca să nu fiu silit să plec. Callicles. medici şi de atîtea fleacuri. adică cei fără vreo valoare — afară poate de valoarea puterii trupului lor — şi de ar face o rînduială. pe cînd ceilalţi să fie supuşi. după părerea ta. Şi fiindcă doresc să ştiu clar ce spui. să faci o adevărată vînătoare de vorbe. ca acum. că am fi nişte oameni de tot felul — puternici alături de slăbănogi. aceasta-i legea. dacă nu vrea să fie pedepsit. de s-ar aduna pleava sclavilor şi a oamenilor de tot soiul. e CALLICLES îţi baţi joc de mine. Socrate. iar ca stăpîn. SOCRATE Deloc. să aibă mai mult decît supuşii săi. şi îţi jur pe Zethos. de mult am bănuit că aşa ceva înţelegi prin cuvîntul de „superior". Ca putere fizică.natura se bat cap în cap. spre exemplu. şi că unul dintre noi ar fi mai iscusit. mai slab decît alţii. şi nu-i cazul să mă ţii de rău că vînez cuvînGORGIAS 443 tul dacă zic. pe Zeus. în această privinţă? CALLICLES Negreşit. Mai bine spune-mi care-s „mai buni"? CALLICLES Cei ce sînt mai destoinici. alţii mai puţin? Şi dacă s-ar întîmpla ca tocmai dînsul să fie mai firav decît toţi. de pildă. pentru ca. CALLICLES Omul ăsta nu mai conteneşte cu flecăreala! Ia spune-mi. Nu-i aşa că tu nu socoteşti mai buni nişte oameni fiindcă sînt doi la număr? Nici că sclavii tăi sînt mai buni decît tine. iar în ce priveşte mîncarea şi folosirea lor. dacă nu-i vorba de cei puternici? Şi fii mai îngăduitor cînd mă înveţi. reiau întrebările. ori pe cine? . la vîrsta ta. fireşte. Dar. fiind mai iscusit decît noi. în ştiinţa medicală. de greşeşte unul un cuvînt. ca omul cel mai bun din adunare să aibă cea mai mică parte? CALLICLES Vorbeşti de merînde. după părerea mea? SOCRATE Bine. aşa gră-ieşti? CALLICLES Negreşit. Socrate. d SOCRATE Ci eu. Parcă asta ai vrea să înţelegi. şi i se cuvine să stăpînească. d SOCRATE Spune-mi atunci. preaînţeleptule Callicles. Callicles. minunatul meu prieten. tu să-ţi vezi îndată cîştigul? Nu cumva crezi că prin „superiori" c înţeleg altceva decît pe cei care sînt mai buni? Nu-ţi spun eu de atîta vreme că „superior" este una şi 442 PLATON aceeaşi cu bun? Sau mă crezi în stare să spun că. în acelaşi loc. fiindcă sînt mai vînjoşi? Ia-o dar dintru început şi spune-mi: pe cine-i numeşti „mai buni". că un singur om este mai bun ca zeci de mii! CALLICLES E tocmai ce susţin eu. pentru a susţine o discuţie cu rea-credinţă. pe cine-i numeşti mai buni? Pe cei inteligenţi. nici că eu mă slujesc cu bună ştiinţă de această opoziţie. ca fiind mai bun. pe cînd unii să aibă mai mult. faţă de zece mii. cred că asta-i dreptatea după natură: cine e mai bun şi mai inteligent să conducă şi să aibă mai mult decît bicisnicii. care nu gîndesc. ori vreo altă categorie de oameni? CALLICLES Ei da. nu-ţi este ruşine. băuturi. SOCRATE Stai puţin şi spune-mi aici un lucru. SOCRATE I se cuvine oare lui. să aibă o grămadă mai mare din acele merînde? Ori c sarcina sa de îndrumător se opreşte la împărţire numai. că avem împreună multe merînde şi băuturi. pe aceştia: nici o îndoială că de ei vorbesc! 490 a SOCRATE De multe ori un singur om care gîndeş-te bine este superior.

. ei. te gîndeşti poate la altele. eu nu înţeleg nici pe cizmari. acum ai venit cu c alta: numai pe cei îndrăzneţi îi numeşti superiori şi buni.CALLICLES Pe aceia-i numesc. că de aceea doar şi este cel mai bun. Dar. şi cu cele mai felurite. cîrmuitorii. preabunule. poate că ar merita să arunce în ogorul său cît mai multă. desprînde-te o dată de vorbărie şi spune care-s cei buni? Care-s cei superiori? Şi-n ce le stă superioritatea? CALLICLES Dar am mai spus-o: cei care dispun de înţelepciunea trebuitoare pentru afacerile de stat. SOCRATE Vezi. b dar şi îndrăzneţi. de pildă. în sensul că nu-s numai pricepuţi. spune tu: pe ce tărim trebuie să fie cineva mai bun şi mai inteligent. nici nu rabzi cînd arunc presupuneri. alteori numai cei inteligenţi. CALLICLES Ce tot baţi cîmpii cu ghetele? SOCRATE De nu vorbeşti de ghete. uneori numai cei puternici sînt pentru tine buni şi superiori. avînd destulă energie să ducă la bun sfîrşit cele gîndite şi să nu dea-ndărăt. mai mult decît cei cîrmuiţi. medici. nici pe bucătari. Poate că i s-ar cuveni mai multă sămînţă. Dimpotrivă. învinuirea mea este că tu nu menţii niciodată aceleaşi expresii despre aceleaşi lucruri. Acestora li se cade să cîrmu-iască statele. adică pe cei care ştiu să le administreze. îi dai mereu înainte cu ciz-491 a mari. de a-şi domina dorinţele şi poftele care sînt într-însul. nici tu însuţi nu vrei să spui. Ce? După tine aşa ceva nu trebuie? Numai pe alţii să-i cîrmuieşti? CALLICLES Ce sens dai vorbelor de stăpîn pe sine însuşi? SOCRATE Nimic deosebit. Socrate. un ins care. a cînd sînt şi îndrăzneţi. că e pe deasupra om cumsecade. ci pe cei pricepuţi în treburile statului. este şi drept ca dînşii să aibă mai multe foloase decît ceilalţi. să se plimbe în cele mai felurite şi arătoase veşminte? CALLICLES Ce-i dai zor cu veşmintele? SOCRATE Şi la încălţăminte. ca ţesătorul cel mai destoinic să aibă T 444 PLATON şi cea mai cuprinzătoare haină. preabunule Callicles. Atunci poate îmbrăcăminte? Trebuie. că nu sînt aceleaşi pricinile pentru care mă învinuieşti tu pe GORGIAS 445 mine şi eu pe tine? Tu zici că eu susţin mereu una şi aceeaşi. SOCRATE Şi nu-s numai pildele aceleaşi. sau cîrmuiţi? CALLICLES Ce vrei să spui? SOCRATE înţeleg că fiecare este stăpîn pe sine însuşi. bucătari. Calli-cles. pentru a avea pe drept o parte mai mare decît a celorlalţi? Cum văd. Astfel. e învederat că meşterul cel mai iscusit în facerea lor trebuie să aibă mai multe. din slăbiciune de suflet. Cu e alte cuvinte. dar şi subiectele sînt aceleaşi. parcă de ei ar fi acum vorba noastră! SOCRATE Dacă-i aşa. CALLICLES Pe toţi zeii. SOCRATE Şi nu se cuvine celui mai bun să aibă o parte mai mare? CALLICLES Da. în plus. SOCRATE Dar în ce-i priveşte. SOCRATE Pricep. este iscusit în ale pămîntu-lui. ocu-pîndu-se cu agricultura. însă nu merînde şi băutură. ci sensul pe care-l dau toţi oamenii: „de a fi cumpătat şi de a se stăpîni". postăvari. Poate că e unui asemenea cizmar nu i-ar sta rău să se plimbe încălţat cu cele mai încăpătoare ghete. CALLICLES Dar eu ţi-o spun de-atîta vreme! întîi de toate. CALLICLES Iară şi iară aceleaşi lucruri. închipuie-ţi. şi mă ţii de rău pentru asta. cînd vorbesc de oamenii capabili. prietene? Sînt ei cîrmuitori. de pildă.

cine nu le zăgăzuieşte şi cine este în stare. adică neiniţiaţi. Callicles. ci. ce-i mai bicisnic decît cumpătarea? Ei. Şi le-a zis anoetoi. Spune-mi: GORGIAS 447 dacă unul vrea să fie în viaţă aşa cum se cuvine. praf şi fum. în adevăr. doar s-o face cu adevărat lumină asupra întrebării cum trebuie să trăim. voind să se joace cu vorbele. să fie singuri la stăpîn. Presupune că avem de-a face cu feciori de regi sau din oameni pe care natura i-a înzestrat îndeajuns ca să ajungă la conducere. „credul". iar partea sufletului unde. Celelalte sînt înfrumuseţări înşelătoare. la tiranie sau alt gen de supremaţie. Am auzit-o din gura unui înţelept. neînfrînarea şi libertatea sa. punîndu-se sub legea celor mulţi. şi încă cum! Care alt om se poate socoti fericit cînd este robul oricui? Vrei să ştii cum e după natură frumos şi drept? Ţi-o spun îndată. mulţimile laudă cumpătarea şi dreptatea: o fac din laşitate. Dar aşa ceva. pasămite unul din Sicilia sau din Italia. CALLICLES Ba de ei vorbeşti. şi declară necumpătarea lucru urît. SOCRATE Dar şi cum zici tu. acela pe care tu zici că-l urmăreşti: virtutea şi fericirea nus decît mijloace. Pentru aceea gloatele ţin de rău pe asemenea oameni. . e şi zici că asta-i virtutea? CALLICLES Da. vorbeşti răspicat lucruri pe care şi ceilalţi oameni le gîndesc. b Nefiind capabile să-şi agonisească cele trebuitoare pentru împlinirea dorinţelor. din pricina asemănării cu vorbele pithanon şi peistikon. să le pună neîncetat la indemînă tot ce ar cere ele. tu zici că nu trebuie să pui nici un friu dorinţelor. grozavă viaţă! Nu m-aş mira să aibă dreptate Euripide. d SOCRATE Nu fără avînt. în-trucît — cum spuneam şi mai-nainte — ele aduc in stare de robie şi pe oamenii de o natură superioară. cîtă vreme ei n-ar fi în stare să dea nimic mai mult prietenilor decît duşmanilor. sub raţiunea şi critica lor? Şi cum nu i-ar face nefericiţi o astfel de purtare „frumoasă" pe bază de cumpătare c şi dreptate. Socrate. de oriunde şi le-ar agonisi. prin îndrăzneală şi inteligenţă. şi morţii. cu toată sinceritatea: trăieşte viaţa bine cine lasă frîu liber celor mai mari do- T 446 PLATON 492 a rinte ce sînt în el. glumeşti? Atunci proştii sînt cumpătaţii tăi? SOCRATE Da de unde! Nu-i nimeni care să nu vadă că nu vorbesc de proşti. cred. Moartea la rîndu-i de nu e viaţă? 6 Şi poate că în realitate sîntem morţi. nu-i cu putinţă marii mulţimi. cu ajutorul cărora omul îşi poate mări plăcerea. de care le e ruşine. adevărul adevărat. lăsîndu-le să devină cît mai mari. ce-i mai urît pentru dînşii. De aceea te rog să nu dai îndărăt cu nici un preţ. SOCRATE Deci pe nedrept sînt numiţi fericiţi cei care n-au trebuinţă de nimic. că trupul nu-i pentru noi decît un mormînt şi 4931 că partea din suflet unde s-au sălăşluit dorinţele este. celor pe care îi numim amuetoi. cărora le stă la îndemînă să guste fără nici o stingherire din bunurile vieţii.CALLICLES Ce. deşi puterea supremă în propriul lor stat este în mîinile lor. Un povestitor de mituri plin de duh. şi cu sinceritate ţi-ai făcut expunerea. acestea le spun eu. însă nu vor să le rostească. a numit această parte a sufletului pithos. adică butoi. prin natura ei. adică lipsiţi de minte. să alerge după mijloacele de satisfacere. supusă schimbărilor şi celor mai contrare înrîuriri. b la cei lipsiţi de minte. Socrate. Spunea că noi acum sîntem morţi. sînt vorbe goale. Ci iată. cînd spune ca aici: Cine mai ştie de nu e viaţa o moarte aievea. convenţii de-ale oamenilor întocmite împotriva naturii. CALLICLES în felul acesta numai pietrele sînt fericite. ele îşi ascund astfel propria lor incapacitate.

întocmai ca primul.sălăşluiesc patimile. 7. viaţa mulţumită pururea cu ce are şi care nu cere mai mult decît aceea chinuită de pofte nesăturate şi neînfrînate. o dată ce butoaiele îi sînt pline. Iată. asemenea imagini au şi cîte o ciudăţenie în ele. Se-nţelege. vorbeşti de viaţa unui havuz. Ci fericirea vieţii stă în aceasta mai ales: să curgă cît mai mult în butoi! SOCRATE Bine. au darul că lămuresc bine ceea ce vreau să dovedesc. chiar de ţi-aş spune şi alte multe poveşti din acestea? CALLICLES Partea din urmă. fiind în bunăstare. dar o dată pline. viaţa lui se scurge — cum ziceam şi înainte — întocmai ca a unei pietre. Şi. din partea aceasta omul simţindu-se liniştit. Callicles. fiindcă şi el e pătruns de găuri şi e incapabil să reţină ceva. cu un ciur nu mai puţin găurit. pe care o scot din învăţătura aceleiaşi şcoli de care vorbirăm acum. SOCRATE Minunat. bineînţeles. ciurul este sufletul. SOCRATE La fel şi cu setea. închipuie-ţi însă că vasele sale ar fi în stare rea şi găurite. Dar spune-mi. felurite băuturi. Polyidos. Cu totul altfel decît tine. cînd omul fiind flămînd s-apucă să mă-nînce? CALLICLES Aşa spun. iar nu de a unui mort sau a unei pietre. esenţe rare. dacă nu se mai poate bucura de ceva şi nu-i pus la încercare nici de necazuri. din pricina orbirii şi a uitării. Al doilea ar avea şi dînsul putinţa să-şi adune. nu-i cumva necesar ca pierderea să fie şi ea din belşug şi găurile de scurgere cît mai mari? CALLICLES Fără-ndoială. După cît îmi spunea cel care îmi înfăc ţişa acestea. SOCRATE Atunci. frg. dar oricum. 448 PLATON toarne într-un butoi găurit apă. atunci să-ţi mai arăt o imagine. o cît de mică schimbare în convingeri? Te laşi încredinţat că o viaţă bine rînduită este superioară uneia dezordonate? Ori tot nu eşti convins? CALLICLES Nu mă-ndupleci. ar fi 494 a silit mai întîi să muncească zi şi noapte şi să-ndure GORGIAS 449 cele mai mari necazuri. Socrate. din cauză că nu se umple niciodată. sînt pline: unul e cu vin. preabunule! Urmează cum ai început şi nu te lăsa cuprins de vreo sfială. nu vorbeşti tu despre ceva ca starea de foame. spune adevărul. în sensul că oamenii sînt mai fericiţi prin cumpătare decît prin desfrîu. aceste două moduri de viaţă sînt aidoma celor trăite de omul înţelept şi de cel neînfrinat: care din doi îţi apare mai fericit? Oare am izbutit să-ţi aduc. el arată că dintre toţi cei coborîţi în Hades — căruia el îi zice Aeides. să te fac adică a preţui mai mult viaţa rînduită. dacă eu sînt în stare să-ţi schimb convingerile. nu fără osteneli. dar ca să curgă mult. aceasta. pentru a căror agonisire e nevoie de multe şi chinuitoare osteneli. adică „nevăzutul" — cei mai nenorociţi sînt neiniţiaţii: ei sînt nevoiţi să 6 Euripide. altul cu miere. şi asemăna sufletul celor lipsiţi de minte cu un ciur. . parte ce e nestăpînita şi care nici nu-i în stare să reţină ceva. Pentru a le umple. Ia caută să-ţi dai seama. Socrate. d Izbutit-am oare să te conving şi să-ţi schimb părerile. să şi le poată satisface şi să se bucure. sau nu te clatini întru nimic. cînd omul căruia i-e sete bea? CALLICLES O spun şi adaug că-i aşa cu toate celelalte dorinţe: să le aibă. SOCRATE Dacă-i aşa. dînsul a asemănat-o cu un butoi fără fund. la rîndul tău. căci doar omul cu butoaiele pline nu se mai bucură de nici o plăcere. Asta-i fericirea. nenumărate butoaie? Ale celui dintîi. nu cumva cele două moduri de viaţă — al omului înţelept şi al celui desfrînat — se pot asemăna cu doi oameni care ar avea. altul cu lapte şi celelalte pline cu multe şi de toate. fiecare. prin cele spuse. stăpînul lor nu mai toarnă nimic şi nu se mai preocupă de ele.

de ce n-ar fi şi fericit? CALLICLES Negreşit. susţii părerea de adineauri cu tot dinadinsul? CALLICLES Eu. şi cu-ade-vărat ca pentru gloată! SOCRATE Ei. Callicles. îmi dau seama că n-ar trebui nici eu să şovăi de ruşine. cînd ai vorbit de acestea două. Dar. SOCRATE Tu desfiinţezi acum. iată: îţi spun că e unul şi acelaşi lucru. ori să e te-ntreb şi mai departe? Vezi. dacă fac aşa ceva. sînt sigur. dacă lucrul e aşa. sau două lucruri deosebite? CALLICLES Negreşit că-s deosebite. ca să pun cap unui şir de întrebări de felul acesta. preanobile Callicles. sau cel care a spus fără înconjur că oricine se bucură de ceva. da Callicles. b SOCRATE Nu-nseamnă că fac bine. SOCRATE Să ne-apucăm atunci s-o discutăm. susţin că şi unul care ar trăi scărpinîndu-se poate trăi cu plăcere. oare viaţa stricaţilor nu este ea groaznică. sau poate fi vreo plăcere care nu este bună? CALLICLES Ca să nu-mi contrazic părerea spu-nînd că-i altceva. nefericită? Sau vei avea curajul să spui că ei sînt fericiţi. da. am pomenit.Cît mă priveşte. nici tu. Dar. pe care le dădeam de înţeles adineauri. so. ba mai ies şi multe altele. asta-i părerea ta. SOCRATE Dar tu.d tule. oare trăieşte fericit dacă o duce toată viaţa într-un scărpinat? T 450 PLATON d CALLICLES Ce fără rost vorbeşti. CALLICLES Socrate. CALLICLES Dacă-i aşa. ies cu grămada înainte. cu asta am năucit eu pe Polos şi pe Gorgias. Fii numai gata la răspunsuri. SOCRATE Fie. Socrate. de care ziceai că merge împreună cu ştiinţa? CALLICLES Ba da. zici că a fi plăcut şi a fi bun e unul şi acelaşi lucru. ce-ai să răspunzi. făcîndu-i să se ruşineze. Socrate. . Dar tu. Callicles. scumpule. SOCRATE Dacă poate trăi cu plăcere. respingătoare. cînd te-ar lua cineva cu întrebările şi pentru celelalte părţi. fiindcă aşa găseşti tu cu cale. în orice mod s-ar bucura de acel lu-495 a cru. SOCRATE Şi dacă se scarpină numai la cap. SOCRATE Şi. preaînţelep. nici eu. lămureşte-mi următoarele: există o preocupare pe care tu o numeşti ştiinţă? CALLICLES Există. este fericit? Eu. primele noastre temeiuri de discuţie şi nu ai mai fi în măsură să cercetezi lucrurile împreună cu mine. GORGIAS 451 CALLICLES E tocmai ce faci tu. un ins cu rîie pe el. dacă ai vorbi împotriva adevăratelor tale păreri. Callicles. n-ai făcut cumva şi o deosebire între curaj şi ştiinţă? CALLICLES Ba încă cum! SOCRATE Dar ce zici: plăcerea şi ştiinţa sînt una şi aceeaşi. toate urmările urite. aşa cum vin fiecare una după alta. sau acela ce n-a făcut deosebirea între plăcerile bune şi cele care-s rele? Dar spune-mi acum. SOCRATE N-ai pomenit cumva adineauri şi de un anumit curaj.c cotind-o ca a ta în mod serios? CALLICLES Cu totul serios. să cobori convorbirea noastră la astfel de lucruri? SOCRATE Eu am coborit-o aici. Dar mai întîi spunemi. în clipa cînd au din belşug ceea ce le trebuie? CALLICLES Nu ţi-e ruşine. n-ai să te sperii. spune-mi într-un cuvînt. Socrate. nici n-ai să te ruşinezi: eşti om de curaj. care se scarpină şi are toată înlesnirea de a se scărpina. bagă de seamă: nu cumva binele nu-i chiar acelaşi lucru cu orice fel de a te bucura? Altminteri.

este lucru plăcut. SOCRATE Foarte bine. SOCRATE Din ce spui. SOCRATE Dar nu este la fel în privinţa puterii şi a slăbiciunii? CALLICLES Da. de o parte. Spune-mi numai. atunci nu-i o necesitate să se raporteze între ele ca sănătatea faţă de boală? Căci nu-i cu putinţă ca un om să fie în acelaşi timp sănătos şi bolnav. nu? CALLICLES Da. Să ne însemnăm în minte acestea. era desigur ceva supărător să-i fie cuiva sete. CALLICLES Da. cred. cred. SOCRATE Şi în privinţa iuţelii şi a încetinelii? CALLICLES Fără îndoială. \ SOCRATE Iar a bea este împlinirea unei lipse. Sîntem înţeleşi? Cercetează cît poţi mai sigur şi răspunde-mi. Dar a mînca atunci cînd ţi-e foame.c sim unele lucruri pe care omul le pierde în acelaşi timp şi le are în acelaşi timp. Să ne întoarcem la cele susţinute înainte.SOCRATE Dar curajul e altceva decît plăcerea? CALLICLES Ba bine că nu! SOCRATE Foarte frumos. T 452 PLATON CALLICLES Dar Socrate din demosul Alopece. de 496 a boala pe care o numim oftalmie. zic. SOCRATE Aşadar. după cum el nu se poate desprînde deodată şi de boală şi de sănătate. SOCRATE Nu se poate spune la fel cu setea? CALLICLES Şi încă cum? SOCRATE Să-ntreb şi mai departe aşa? Ori ne-am înţeles că lipsa este şi ea. Cînd un om însetat bea. iar ştiinţa şi curajul se deosebesc şi între ele amîndouă şi împreună faţă de bine. cînd bei se poate spune că te bucuri. ce zici că este? Nu e un lucru plăcut? CALLICLES Plăcut. se poate spune că scapă atunci şi de sănătatea ochilor? Se poate spune că scapă de ambele în acelaşi timp? CALLICLES Deloc. e dacă îşi va cerceta cum trebuie cugetul. şi o plăcere. CALLICLES înţeleşi de minune. cît şi cealaltă vin pe rînd şi tot astfel dispar. CALLICLES Şi eu zic. CALLICLES Cum vine asta? SOCRATE Ia de pildă oricare parte a corpului şi cerceteaz-o. prin urmare. SOCRATE Dar ce zici? Cind scapă de oftalmie. SOCRATE Aşa ceva ar fi. CALLICLES Nesuferit.d suferită. b CALLICLES Negreşit. GORGIAS 453 SOCRATE Şi nu-i tot aşa în ce priveşte. nu? CALLICLES Cum altfel? SOCRATE Nu-i aşa că el nu se poate numi sănătos în ce priveşte ochii? CALLICLES în nici un caz. . nu crezi că stările celor ce o duc bine sînt opuse celor ale oamenilor în nenorocire? CALLICLES Da. SOCRATE înţeleg: totuşi foamea în sine este ne. SOCRATE Şi dacă stările unora faţă de ale celorlalţi sînt opuse. ca orice dorinţă. binele şi fericirea. de nesuferit? CALLICLES Ne-am înţeles: poţi să nu mă mai întrebi. s-ar întîmpla să gă. surprinzător şi fără noimă. nu? CALLICLES Nesuferită. SOCRATE Ci eu cred că atît o stare. de alta potrivnicele lor: răul şi nenorocirea? Acestea nu vin şi ele pe rînd şi tot astfel dispar? CALLICLES Negreşit. nu-i şi dînsul de aceeastă părere? Este ori nu? SOCRATE Nu este şi cred că nici Callicles nu va fi. Presupune că un om suferă de ochi. SOCRATE Bine. e învederat că acestea nu ar putea fi binele şi răul. SOCRATE Dacă. Callicles Aharneianul a spus că plăcerea şi binele sînt una şi aceeaşi. Ce-ai spus de foame? Că e un lucru plăcut sau nesuferit? Vorbesc de foamea în sine.

şi cînd e în suferinţă. din sofismele tale. haide! CALLICLES Ce tot aiurezi? SOCRATE Vreau să vezi cît eşti de învăţat cînd te-a-puci să mă-nveţi. într-un caz cele două contrarii dispar o dată împreună. prietene. SOCRATE Atunci bagi de seamă unde s-ajunge? Din moment ce zici că un om bea. măcar de hatîrul nostru. se şi bucură! Ori nu-i adevărat că asta se în-tîmplă în acelaşi timp şi în aceeaşi parte. GORGIAS Nu vorbi aşa. însă ce vrei să spui cu asta? SOCRATE Că binele nu-i una şi aceeaşi cu plăcerea. Socrate. dar te prefaci. oare nu în-b cetează flecare dintre noi în acelaşi timp să fle însetat şi să simtă plăcere? CALLICLES Nu ştiu ce vrei să spui. însetat fiind. binele şi răul nu încetează o dată amîndouă: parcă aşa ai recunoscut. nici o deosebire. CALLICLES Da. Se petrec ori nu acestea? CALLICLES Se petrec. SOCRATE La fel şi cu foamea. Callicles! Răspunde. CALLICLES Atunci întreabă mai departe mărunţi. în vreme ce se găseşte în suferinţă. dacă aşa-i place lui Gorgias. tu nu pui preţ pe mărunţişurile astea. SOCRATE Deci fiind în suferinţă? CALLICLES Da. Mergi acum mai departe. Callicles. tu susţii în realitate că el. CALLICLES Nu-nţeleg nimic. dacă vrei? Căci nu-i aici. Cum poţi asemui atunci plăcutul . De asemenea. SOCRATE Dar cum rămine cu recunoaşterea că. plăcerea este deci altceva decît binele. Vine cu mărunţişuri. SOCRATE Cu alte cuvinte. Gorgias. cu fleacuri. tu spui că nu-i cu putinţă să fie cineva în acelaşi timp şi fericit şi nefericit. SOCRATE Atunci a se bucura nu-nseamnă a fi fericit. SOCRATE Fericit muritor. Prin faptul că am băut. în celălalt. şi pe temeiul lor te întreabă şi te combate. SOCRATE Cel puţin cînd bei fiind însetat. a se întrista nu este a fi nefericit. Callicles. Callicles.c şuri şi nimicuri cît vrei. CALLICLES O spun. GORGIAS Ce-ţi pasă ţie? La urma urmei. Ori n-o mai recunoşti acum? CALLICLES Ba da. Lasă-l pe Socrate să te combată cum îi place. nu dispar o dată amîndouă. SOCRATE Dar bine. dacă te-ai iniţiat în „Marile Mistere" mai înainte de a fi fost introdus în „Cele mici". şi cu celelalte dorinţe? încetează şi plăcerea o dată cu ele? CALLICLES La fel. GORGIAS 455 CALLICLES Aşa-i Socrate totdeauna.454 PLATON CALLICLES Desigur. SOCRATE Dimpotrivă. SOCRATE Ba-nţelegi. că răul nu-i una şi aceeaşi cu cele nesuferite. suferinţele şi plăcerile dispar amîndouă o dată? d CALLICLES Da. încetează. după mine. fie a corpului. Spune-mi dacă plăcerea de a bea nu încetează pentru fiecare dintre noi o dată cu setea. CALLICLES Aşa zic. întrucît sînt de natură deosebită. omul se poate bucura? 497 a CALLICLES Aşa s-ar părea. Eu unul credeam că aşa ceva nu se cade. Reia răspunsul de la punctul unde l-ai lăsat. fie a sufletului. ca s-ajungem la un capăt cu această discuţie.

despre cei răi că sînt răi prin prezenţa celor rele? Că bune sînt plăcerile. SOCRATE Prin urmare se mîhnesc şi se bucură cam deopotrivă. care să se bucure în acelaşi timp? CALLICLES Ba da. care să fie în acelaşi timp în suferinţă şi bucuros? CALLICLES Am văzut. CALLICLES Am văzut. SOCRATE Care dintre cele două feluri de oameni suferă şi se bucură mai mult. care dintre cele două categorii ţi-au părut că se bucură mai mult: fricoşii ori curajoşii? CALLICLES Cred că şi unii şi alţii. Vezi. SOCRATE Bine: dar cei cu minte şi cei curajoşi nu-s oare buni? Cei fricoşi şi cei lipsiţi de minte nu sînt răi? CALLICLES Da. . cercetează şi astfel problema. şi cei fricoşi şi cei curajoşi. neplăcutul cu răul? De vrei. după cum frumoşii sînt frumoşi datorită frumuseţii? e T 456 PLATON CALLICLES Aşa e. cei cu minte ori cei fără? CALLICLES Nu văd o deosebire prea însemnată. nu sînt ei numiţi aşa datorită bunătăţii dintr-înşii. SOCRATE Prin urmare aproape în mod egal se bucură şi se întristează cei buni ca şi cei răi? CALLICLES Da. dacă nu chiar ceva mai mult fricoşii decît cei curajoşi? CALLICLES Da. Acum nu-i mai numeşti aşa pe cei buni? CALLICLES Nici vorbă că-i numesc. nu sînt buni cei care se bucură? CALLICLES Da. nu se bucură mai mult? CALLICLES Tot ce se poate. GORGIAS 457 SOCRATE Dar cînd înaintează inamicul. mi-e de ajuns şi asta. SOCRATE în tot cazul. dar ce vrei cu asta? SOCRATE Nu vreau nimic.cu binele. 498 a SOCRATE Şi n-ai văzut pînă acum bucurîndu-se cîte un om lipsit de minte? CALLICLES Se poate să fi văzut. SOCRATE Şi nu cumva cei ce se bucură încearcă acest sentiment tocmai fiindcă au cu ei cele bune. de pildă. deşi sînt încredinţat că nici aşa nu vei fi consecvent cu tine însuţi. SOCRATE Deopotrivă? CALLICLES Poate mai degrabă fricoşii. SOCRATE Dar n-ai văzut un om cu minte. rele supărările? CALLICLES Da. Apoi: văzut-ai pînă astăzi om fricos în război? CALLICLES Cum de nu? SOCRATE în faţa unor duşmani ce bat în retragere. SOCRATE Dar ce? Numeşti buni pe oamenii nechibzuiţi şi laşi? Nu astfel vorbeai adineauri. cei pe care îi numeşti buni. se bucură şi fricoşii? CALLICLES Ba bine că nu! SOCRATE Pe cît se pare. SOCRATE Prin urmare aproape în mod egal sînt buni şi răi cei buni ca şi cei răi? Sau cei răi sînt ceva mai buni decît cei buni? CALLICLES Pe Zeus. ci doar te-ntreb şi-ţi cer un răspuns. b stau foarte aproape unii de ceilalţi. am spus. în tot cazul. şi cei fără minte? CALLICLES Da. plăcerile? CALLICLES Cum de nu? SOCRATE Iar datorită prezenţei celor bune. ci numeai aşa pe cei curajoşi şi cuminţi. după spusa ta: şi cei fără minte şi cei cu minte. se întristează numai fricoşii ori şi vitejii? CALLICLES Şi unii şi alţii. nu ştiu ce spui! SOCRATE Nu ştii că ai spus despre cei buni că sînt buni prin prezenţa în ei a celor bune. SOCRATE Deosebirea interesează puţin: vorba e. SOCRATE Dar nu ţi s-a întîmplat să vezi un copil lipsit de minte. SOCRATE Iar cînd duşmanii se retrag.

că-ţi face plăcere să mă înşeli. Pe cît se pare. nu înseamnă că poartă în el pe cele rele. dar nu spui tu că se bucură şi se mîhnesc aproape deopotrivă cei cu minte ca şi cei fără minte. nu devine cineva la fel de rău şi de bun. tu te agăţi de ea cu o bucurie de copil. există. nici oricare altul nu scăpăm din vedere că există plăceri superioare şi plăceri inferioare. datorită binelui. cît şi cel rău se bucură şi se mîhnesc la fel. gîndindu-mă că. Acum văd că greşeam şi numi rămîne desigur decît. SOCRATE Ehei. SOCRATE Dar mai spunem că atît cel bun. răi cei ce se mîhnesc? CALLICLES Negreşit. doar te credeam prieten. rele cele păgubitoare? CALLICLES Negreşit. SOCRATE Bine. . SOCRATE Despre cel fără de minte şi de fricos zicem că sînt răi? CALLICLES Negreşit. cum zice o vorbă veche. există. SOCRATE Oare sînt bune cele folositoare. SOCRATE Şi e rău cel mîhnit? CALLICLES Cu necesitate. ce şiret eşti şi cum te c porţi cu mine de parc-aş fi un copil! Spui ba că lucrurile stau aşa. ba că altminteri. Ori poate într-un grad superior cel rău? CALLICLES Da. este bun cel care se bucură? CALLICLES Da. mai puţin cei ce o fac mai puţin şi deopotrivă cei ce o fac deopotrivă? CALLICLES Da. SOCRATE Să rezumăm împreună şi să vedem ce iese din tot ce am recunoscut amîndoi. dacă-ţi face cineva chiar din glumă cea mai uşoară concesie. cei fricoşi ca şi cei curajoşi. N-aş fi crezut totuşi. doar să mă poţi înşela. SOCRATE Prin urmare nu sînt buni cei ce se bucură. SOCRATE Şi nu zici că numai prin prezenţa re-e lelor răi sînt cei răi? Ori n-o mai spui? CALLICLES Ba da. nu-i rău să re-499 a petăm şi să cercetăm chiar de două-trei ori lucrurile frumoase. sau cel rău se face b încă mai bun. nu urmează şi ce-am spus acum şi ce-am spus mai înainte? Nu e neapărat aşa. SOCRATE Pe de altă parte.T 458 PLATON SOCRATE Dar cînd este cineva mîhnit. să primesc ce mi se dă făcînd pe veselul. plăceri bune şi plăceri rele? Ori cum? CALLICLES Da. GORGIAS 459 SOCRATE Prin urmare. mai mult cei ce o fac mai mult. încuviinţez orice-mi ceri. fireşte. suferinţele? CALLICLES Le poartă. Parcă n-ai şti că nici eu. SOCRATE Şi. ca venind din parte-ţi. chiar? Dacă susţine cineva că cele plăcute sînt una şi aceeaşi cu cele bune. sau chiar ceva mai mult încă cei fricoşi? CALLICLES Ba o spun. la început. Callicles. Spunem că-s buni cel cu minte şi cel curajos? Ce zici? CALLICLES Da. d SOCRATE Şi cele folositoare nu sînt astfel fiindcă fac un bine. Socrate. cum zici acum. Callicles? CALLICLES Este multă vreme de cînd stau să te ascult. cele rele întrucît fac un rău oarecare? CALLICLES Aşa zic.

o pregătire aparte. printre cele ce privesc binele. plăceri ori suferinţe? CALLICLES Negreşit. în sfîrşit. Callicles. aşa cum faceţi voi acum? Sau să rămîn la această viaţă de filozofare? Şi. e dacă eşti sau nu de acord cu mine asupra acestui lucru. iar nu binele în vederea celorlalte? Ne dai şi tu in acest sens un al treilea vot la cele două ale noastre? CALLICLES Vi-l dau. ele nu cunosc însă nici binele. să urmăresc adică pe cele ale cetăţeanului: să ţin cuvîntări poporului. că în orice împrejurări trebuie să făptuim în vederea binelui. în numele zeului prieteniei. Polos şi eu. dar este în stare orice om să deosebească. Printre preocupările ce se referă la plăceri. SOCRATE Datoria noastră este ca. fie celelalte însuşiri fizice. pentru omul ce are un dram de cugetare. Crezi la fel cu noi. 460 PLATON e SOCRATE înseamnă că şi suferinţele sînt de acelaşi fel: unele bune. să mă pregătesc în retorică şi să mă ocup cu politica. care-i dau fie puterea. împotriva părerilor tale. SOCRATE Şi să ocolim pe cele rele? CALLICLES învederat. Astfel este întrebarea: în ce chip să ne ducem viaţa? Oare să ne-o îndreptăm în direcţia către care mă îndemni tu. întîi. . că ţinta tuturor faptelor este binele şi că în vederea 500 a binelui să facem toate celelalte acţiuni. puneam atunci arta bucătăriei. rele pe cele ce-i aduc însuşirile contrare acestora? CALLICLES Negreşit. printre lucrurile plăcute: care-s bune. într-adevăr. că între diferitele îndeletniciri.. cît şi pe cele plăcute să le facem în vederea a ce e bun. Şi. SOCRATE Să ne-amintim acum ce-am spus lui Polos şi Gorgias. SOCRATE Haide. pe cînd altele ştiu ce-i bine şi ce-i rău. nu cele bune în vederea celor plăcute. ce deosebire este între una şi alta? Poate cel mai bun lucru e să facem ceea ce am încercat eu adineauri: să ne deprîndem a deosebi lucrurile. după ce vom fi făcut-o şi vom fi căzut la a înţelegere unul cu altul că există aceste două feluri de viaţă. alta binele. că plăcutul e altceva decît ce e bun şi că dobîndirea fiecăruia dintre ele se face printr-o preocupare. SOCRATE Dacă ţi-aminteşti. atunci spune ceva şi despre cele rostite de mine către aceştia doi. Eşti de acord? CALLICLES îţi spun că sînt. am pus ştiinţa vindecării. care rele? Sau este nevoie de un specialist pentru fiecare caz în parte? CALLICLES De un specialist. Ziceam.. CALLICLES Nu tocmai. SOCRATE Să-ţi spun şi mai limpede. Dar poate că încă nu înţelegi bine ce vreau să spun.SOCRATE Dar vorbeşti despre plăceri de felul celor ce ţin de trup. SOCRATE Bine. unele se ridică pînă la plăcere b numai şi nu pot aduce omului altceva decît aceasta. Dar spune-mi. dacă-ţi mai aduci aminte. adică de mîncare şi băutură? Oare între ele numeşti bune pe cele ce întreţin sănătatea trupului. nicidecum o artă. am recunoscut la un moment dat. să cercetăm şi în ce constă deosebirea dintre ele şi pe care din două trebuie să ni-l însuşim. Fiindcă eu şi cu tine am căzut la înţelegere asupra faptului că există ceva bun şi ceva plăcut. CALLICLES Negreşit. şi nici nu lua GORGIAS 461 cele spuse de mine drept glume. cum am spus şi adineauri. nici să-mi răspunzi la întîmplare. una vînînd plăcerea. atît celelalte. nu te socoti îndrituit să faci glume cu mine. nici răul. altele rele? CALLICLES Cum de nu? SOCRATE Atunci trebuie să preferăm a practica pe cele bune. tu vezi că discuţiile noastre se fac în jurul unei probleme mai c serioase decît oricare alta. care nu-i decît o practică.

arta flautului. găseşti tu. ci şi asupra a două sau mai multe chiar. am spus atunci adevărul. b Prin urmare. întrucît mă priveşte.e bim? Că nu urmăreşte decît să ne producă plăcere şi că nu se îngrijeşte de nimic alta? CALLICLES Ba găsesc. nici cauza ei. Lăsată în voia întîmplării. SOCRATE Dar ce să spun de tată-său. atente numai la plăceri. Nu cercetează nici natura plăcerii. ci numai o practică. Le ziceam cam aşa: mie nu-mi pare bucătăria o ştiinţă. cum este de pildă arta cîn-tatului la cithară. SOCRATE Dar ce zici de acea solemnă şi minuna. dar eu le numesc „linguşiri". iar cînd nu e cazul. care este tragedia? Ce ţintă urmăreşte? Unde merge strădania ei? Să tindă ea — cum mi se pare — numai la satisfacerea . SOCRATE Şi nu fac cumva la fel toate celelalte îndeletniciri asemănătoare. Socrate. cînd vei găsi GORGIAS 463 că am dat peste vreuna din îndeletnicirile acestea. fie că se raportează la corp. La întrebările mele. în primul rînd. sau se gîndeş-te mai degrabă să facă pe plac mulţimii privitorilor? 502 a CALLICLES Se-nţelege. sau o respingi? CALLICLES Nu-s de alta. ea nu calculează nimic. să-mi spui. SOCRATE Putem deci să linguşim o lume întreagă deodată. îţi părea el că are în vedere realizarea vreunui bine deosebit? Ori nu se gîndea nici măcar la plăcere. SOCRATE Dar ce? Nu se dovedesc a fi la fel şi corurile. pentru a lăsa drum liber expunerii tale şi pentru a face plăcere lui Gorgias aci de faţă. să te întreb mai bine eu. Meles? Cînd recita însoţindu-se de cithară. păstrează mai departe tăcerea. Callicles. nesocotind binele. fără considerare pentru bine şi rău. ci. îşi dă osteneală să procure plăcerea. ca să zic aşa. păstrînd printr-o practică oarbă numai amintirea deprînderii. fie la orice — numai să poată procura plăcerea. Nu . Cealaltă. găsesc că există astfel de îndeletniciri. Şi făceam între ea şi medicină deosebirea că aceasta. cînd îngrijeşte un bolnav. două preocupări: unele cu caracter ştiinţific. ca şi dincolo. la fel. dacă cele de mai-nainte îţi par rostite cum se cuvine şi dacă nu cumva există şi pentru suflet. fie la suflet. după părerea ta. dimpotrivă. altele. că acesta-i cazul. căutînd doar mijlocul cum pot fi dobîndite. ea merge de-a dreptul într-acolo. că-i tocmai cazul de care vor. d SOCRATE Oare linguşirea de care vorbesc poartă numai asupra unui suflet. cel puţin cît priveşte pe Cinesias. gîndul lor nu trece dincolo de producerea plăcerii şi rămîne indiferent asupra binelui c şi răului. Callicles. şi poezia ditirambică? Crezi că Cinesias al lui Meles îşi bate capul să spună numai lucruri în stare de-a face mai buni pe cei care-l ascultă. ştie de ce-l face şi e gata să ne dea seama despre soi i orice măsură ia. care prevăd binele. cînd face un tratament. Să privim. mai intîi. Cum toată si462 PLATON linţa ce-şi dă este numai în vederea plăcerii. ci o recunosc. fără o pregătire ştiinţifică.Mărturiseşte dacă. în această privinţă eşti şi tu de părerea noastră. SOCRATE Eşti în măsură să-mi spui ce îndeletniciri au în vedere acest interes? Sau. cîntînd? Bagă numai de seamă: nu ţi se pare că şi toată poezia însoţită de cithară şi alcătuirea ditirambilor s-au născocit în vederea plăcerii? CALLICLES Mi se pare. Cît despre faptul de a se şti care plăcere-i mai bună şi care mai rea.b tă poezie. dacă vrei. vorbesc de cea pusă în joc la concursuri? CALLICLES Da. fără considerarea binelui? CALLICLES Cred. de vreme ce chiar plictisea pe ascultători. se ocupă şi de natura suferîndului. acele preocupări n-ajung pînă la aşa ceva. sau şi asupra a două ori chiar mai multe? CALLICLES Nu numai asupra unuia. tu cercetează.

în ochii noştri. De sînt cu adevărat două feluri de elocinţă. cel puţin eu. s-adună la un loc copii şi femei. să-l spună. Dar nu cred că ai văzut pînă acum o asemenea retorică. n-am zis puţin mai înainte că este linguşire? CALLICLES Desigur. CALLICLES Cum nu? De Temistocle nu ştii că se vorbeşte ca de un bărbat ales? De Cimon. nu rămîn doar cuvintele? CALLICLES Cu necesitate. că mai degrabă pentru plăcere s-a pus ea în mişcare şi ca să facă pe placul privitorilor. d SOCRATE Deci poezia nu-i decît o cuvîntare. una este linguşire şi vorbire demagogică. de ce nu mi le-ai aduce? CALLICLES Dar. unde vin şi robi alături de oamenii liberi. să-l treacă sub tăcere. nu s-ar putea spune că e vorba de cuvinte adresate gloatelor şi poporului? CALLICLES S-ar putea. Sau. CALLICLES Aşa se pare. pe care zici că l-ai şi ascultat? . SOCRATE Bine. Socrate. iar de se întîmplă să fie de folos. din mai puţin buni cum erau mai-nainte? Eu unul nu ştiu cine-i acesta. sau. SOCRATE Prin urmare. ree torica ce se adresează către poporul Atenei sau către cel din alte cetăţi? Se-nţelege. fie că s-ar bucura privitorii. dar există şi din aceia cum zici tu. fie că place. dimpotrivă. de Mil-tiade şi de Pericle. SOCRATE Dar aşa ceva. fie 464 PLATON că nu? Care din aceste două atitudini crezi că însufleţeşte poezia tragică? c CALLICLES E limpede. să-ţi arăt ca fiind astfel pe nici unul dintre oratorii zilelor noastre. cealaltă însă e lucru frumos. nu-s în măsură. Eşti cumva de părere că aceşti oratori vorbesc în vederea a ce este mai bun. cel mort de curînd. să reuşească. pe lîngă bărbaţi. să le fie pe GORGIAS 465 plac. că au ca ţintă statornică să facă pe cetăţeni mai buni prin cuvîntările lor? Sau crezi că şi ei se grăbesc să placă poporului. din clipa cînd a început să vorbească poporului. dacă un lucru este rău. Dar ce-i atunci. Callicles. nu-mi poţi spune unul care. fie că nu place ascultătorilor. de-mi poţi da exemple de asemenea oratori. pusă în joc într-o adunare unde. Există oratori în ochii cărora — cînd ei se rostesc aşa cum se rostesc — precumpăneşte interesul cetăţenilor. înainte de orice. SOCRATE Dar dintre cei vechi. SOCRATE Iată-ne acum în faţa unei retorici. SOCRATE Şi o cuvîntare înseamnă retorică curată. CALLICLES Se-nţelege. Nu găseşti că poeţii în teatre fac retorică? CALLICLES Găsesc. neîngrijindu-se dacă prin astfel de mijloace îi fac mai buni ori mai răi? CALLICLES Ceea ce-ntrebi nu mai e lucru simplu. chiar cînd e plăcut şi distractiv. De ce? Fiindcă pregăteşte sufletele cetăţenilor să devină cît mai bune şi fiindcă se luptă necontenit să rostească numai ce este mai bun. pe Zeus. SOCRATE Ajunge. săl cînte. SOCRATE Să vedem acum: dacă desprinzi de poezie cîntecul şi ritmul şi măsura. a făcut ca atenienii să devină tot mai buni.plăcerii privirilor. o retorică pe care no preţuim prea mult. deşi neplăcut. că jertfesc interesul public celui par503 a ticular şi că tratează poporul din adunări ca pe nişte copii cărora încearcă. de vreme ce-i zicem „linguşitoare". mă gîndesc numai la adunări de oameni liberi.

s-o recunoaştem. cum se sileşte să le armonizeze unele cu altele.c sirii ce rezultă pentru suflet. aşa cum o facem. Este sau nu adevărat acest lucru? CALLICLES Este. orînduiala şi d armonia se numesc obicei şi lege. că şi lucrul acesta se petrece la fel. din cele de mai sus. Recunoaştem împreună. De nu. vei găsi cum. iar nu pe cele ce ne fac mai răi — şi asta-i arta cea adevărată —. Şi ce nume să dăm însu. SOCRATE Rînduială încăperilor şi proporţia nu-s la o casă însuşirea de seamă? Neorînduiala nu-i urîţenia ei? CALLICLES Da. că orîn-duiala în privinţa trupului se cheamă însuşirea de a fi sănătos. adică însuşirea din care purcede şi sănătatea şi orice altă virtute trupească. n-am nimic a-ţi răspunde. aşa cum ai făcut cu celălalt. sau are în vedere şi o ţintă? Va proceda. SOCRATE Şi ce nume poartă însuşirea ce rezultă pentru trup din orînduială şi măsură? CALLICLES Poate vrei să vorbeşti de sănătate şi putere? SOCRATE Chiar de ele. ca toţi ceilalţi meşteri: urmărind desăvârşirea operei proprii. toţi îşi dau osteneala să pună în opera lor. vorbeşte el vreodată la întîm-plare. care e trupul. fiecare. pînă ce se alcătuieşte în sfîr-şit un întreg bine închegat. pe arhitecţi. . cred. Susţin. ci îl alege astfel încît să se e potrivească ideii pe care a conceput-o mai înainte. poţi să declari că a fost în măsură să facă aşa vreunul din aceştia? CALLICLES Nu mai ştiu cum să-ţi răspund. să vedem dacă vreunul dintre ei a fost într-adevăr cum zic eu. numai măsurat fiind şi în rînduială? GORGIAS 467 CALLICLES Trebuie să conchid. adică să-ţi împlineşti dorinţele proprii şi pe-ale celorlalţi. T 466 PLATON SOCRATE Dacă cercetezi bine. sau dimpotrivă. respin-ge-mă şi nu mă cruţa. în genere. adică ceea ce face pe cetăţeni să fie oameni de treabă şi cu măsură. La fel şi ceilalţi meşteşugari 504 a de care am pomenit mai înainte — cei ce se îndeletnicesc cu trupul — medicii şi maeştrii de gimnastică. buna rînduială. Recunoşti. Ia dintr-înşii pe care vrei şi vei vedea cu ce precisă orînduială aşază. de-i adevărat — cum am fost nevoiţi pe urmă a recunoaşte — că este bine să mulţumim doar acele dintre dorinţele noastre care ne fac mai buni. SOCRATE Dar sufletul? Va fi el de preţ fiind în dezordine. unul care cînd vorbeşte — orice-ar spune — urmăreşte înfăptuirea celui mai mare bine. urmăreşte dacă vrei pe pictori. De este însă altcum. feluritele materiale din care îşi întruchipează opera. fiecare nu ia la întîmplare materialul trebuincios pentru înfăptuire. prin urmare. dacă-ţi este mai plăcut. Socrate? SOCRATE Ţi-l spun.SOCRATE Callicles. De pildă. sau nu? CALLICLES Fie. Noi să ne vedem liniştiţi de cercetare. sau nu. Acestea sînt dreptatea şi înţelepciunea. SOCRATE Nu-i la fel şi cu o navă? b CALLICLES Da. cînd se înfăţişează orîn-duit şi proporţionat? încearcă să-l afli şi rosteşte-mi acest nume. CALLICLES De ce nu-l spui tu singur. pe toţi creatorii. aceasta? CALLICLES Fie. SOCRATE Iar în privinţa sufletului. SOCRATE Şi nu spuneam acelaşi lucru şi despre trupurile noastre? CALLICLES Negreşit. dacă este o adevărată virtute să faci ce ziceai la început. Tu spune-mi de găseşti că vorbesc drept. pe constructorii de corăbii şi. Haide dar: un om ales.

SOCRATE Care-i atunci folosul. ba. nu va pierde din vedere astfel de ţeluri. care e şi meşteşugar şi totodată om cumsecade. ori nu. întreru-pem convorbirea? CALLICLES Fă cum vrei. şi va refuza. SOCRATE Nu este şi pentru suflet mai bine aşa? CALLICLES Fără îndoială. şi celorlalte întrebări. în ce chip să dispară neorînduiala. SOCRATE Dar care altul va consimţi acum. ca să vorbim cu o dreaptă judecată. dimpotrivă. Socrate! Ascultă-mă şi lasă la o parte această convorbire. GORGIAS 469 SOCRATE Omul ăsta nu suferă nici măcar să-i dai o mînă de ajutor. încuviinţezi asta. în ce chip poate fi izgonită nedreptatea din ele. Socrate. SOCRATE Fie. CALLICLES în ce mă priveşte. în sfîrşit. Asemenea întrebări pune-le mai bine altuia. ori iaţi pe altul în locul meu. să nu umble aşa. nu trebuie s-o lăsăm baltă. Callicles. fără cap. că totdeauna ele trebuie spuse în întregime. Va consimţi. fie chiar punîndu-ţi întrebări şi răspunzînd singur? SOCRATE N-aş vrea să se întîmple cu mine după vorba lui Epiharm: „ceea ce mai-nainte era . şi toate acţiunile. cînd va fi cazul să consimtă. fie printr-o expunere neîntreruptă. Răspunde. SOCRATE în privinţa sufletului. însetatului să bea. SOCRATE A-l împiedica de la pofte înseamnă însă a-l înfrîna? CALLICLES Da. medicii îngăduie omului sănătos să-şi mulţumească poftele cît mai mult: de pildă înfometatului să mănînce. află că nimic din ce spui nu mă interesează. sînt. la care va raporta şi cu-vîntările ce le rosteşte către alţii. neînfrî-narea. prin urmare. neînfrînat. c SOCRATE Atunci înfrînarea este pentru suflet mai bună decît. Nu-i aşa? CALLICLES Da. suferîndului nu-i dau voie aproape niciodată să se îndestuleze cu orice ar pofti. SOCRATE Aşadar. care nu-i mai vor folosi. nu primeşte lucrul de care-i acum vorba — să se înfrîneze. trebuie să nu-l lăsăm a face altceva. căci viaţa va fi şi ea. dar atunci ce-i de făcut.. SOCRATE Se spune că nu se cade să laşi pe juma. îi vor şi dăuna? Aşa stau lucrurile? 505 a CALLICLES Fie. în ce chip. cînd va fi cazul să refuze. Dar. ori nu? CALLICLES încuviinţez. să dai unui corp în suferinţă şi-n rea dispoziţie mîncări multe şi cît mai plăcute? Sau băuturi şi alte lucruri. preabunule? Cîtă vreme el este vicios: adică necugetat. în acest caz. la mijlocul ei? Ci noi. Eşti şi tu aici de părerea mea? b CALLICLES Da. avînd spiritul mereu aţintit să vadă In ce chip poate lua naştere dreptatea e în sufletele concetăţenilor săi. SOCRATE Nu cred de nici un folos omului dacă trăieşte cu un trup prăpădit. asta? CALLICLES Recunosc. să trezească într-înşii orice altă 468 PLATON virtute şi să depărteze de la dînşii orice răutate. orice ar fi. decît lucrul prin care el însuşi ar deveni mai bun. CALLICLES Nu văd ce vrei să spui. CALLICLES Ce pisălog eşti. cum gîndeai puţin mainainte. CALLICLES Şi ce? N-ai putea s-o duci singur la capăt.SOCRATE Iată de ce un orator ca acela. Recunoşti.d tate chiar basmele. în ce chip ar putea sădi cumpătarea. care am început-o.. pentru ca discuţia ce facem să aibă şi cap. nelegiuit. trebuie să-l împiedicăm să-şi îndestuleze poftele. tot atît de prăpădită. n-am răspuns aşa decît spre a face plăcere lui Gorgias. nedrept. nu-i acelaşi drum.

şi mergi pînă la capăt. să mă contrazică şi să mă combată. Cel ce are în sine o rîn-duială care-i este proprie nu se înfăţişează ca superior celui ce n-o are? Neapărat că da. cînd apare. Doar noi aşa ne-am înţeles. într-adevăr. că trebuie să ne despărţim. — Şi sufletul. pri-cinuieşte plăcerea? Şi ce-i binele? Nu ceea ce. Dar fiindcă tu nu vrei. Dacă tu poţi altfel. — Iar virtutea care fiinţează în toate: într-o unealtă. un rost şi un meşteşug. CALLICLES Atunci vorbeşte singur. ci se iveşte după o anumită rîndu-ială. Vreau să te aud pînă la urmă cum tratezi problema. nu-i urmarea unei întîmplări. sînt de părere că toţi am avea datoria să căutăm. păstrînd-o faţă de zei. şi părerea celorlalţi este la fel cu a mea. de unul singur". E necesar să fie astfel. SOCRATE Dar. b GORGIAS Nu-s de părere. eu sint cel dintîi care s-o recunosc. — Dar ce-i plăcutul? Nu ceea ce. GORGIAS 471 — Prin urmare. Callicles. să ducem împreună vorba pînă la sfîrşit. noi şi toate celelalte cîte mai sînt bune. — La fel e şi cu sufletul. bunule. în suflet şi în orice vietate. care are această rînduială. Să fie oare plăcerea şi binele una şi aceeaşi? Eu zic că nu. SOCRATE Ascultă-mă dar. ascultă-mă încalţe şi întreru-pe-mă oricînd îţi par că nu vorbesc cum se cuvine. Doar e un bine comun tuturor să scoatem la 506 a lumină adevărul. cel încercat de contrariul lui este vicios. prietene. învaţă-mă. prin urmare. dacă un suflet chibzuit este virtuos. acum fac eu. ce-i adevăr în lucrurile pe care le discutăm şi ce nu. SOCRATE Zic că. e — Există deci înnăscută în fiece lucru o armonie care se arată proprie fiecăruia. e neînfrî-nat. atunci s-o lăsăm şi noi baltă şi să ne despărţim. Gorgias. — Păstrînd cuviinţa faţă de oameni. eu şi Callicles. de n-ar respecta cuviinţa. Căci nici eu nu vorbesc ca ştiutor. Teamă mi-e că nu-i chip să fie altfel. ce întocmeşte şi împodobeşte fiecare lucru. iar dacă unuia dintre voi i se pare că nu rostesc ce e adevărat. Datoria celui chibzuit este: nici să urmărească. în trup. Această armonie nu-i ea cea care face ca fiecare dintre existenţe să fie bună? Mie cel puţin aşa mi se pare. Voi face. n-o datorăm ivirii în noi a unei virtuţi? Neapărat că da. 507 a — Dar un suflet chibzuit nu poate fi decît bun. pe întrecute. că sîntem buni. ci am să te înscriu printre cei c mai mari binefăcători ai mei. în aşa fel încît. cel puţin eu. şi să reiau dintru-n-ceput discuţia. — într-adevăr. printr-o anumită rînduială. — Vezi însă că e necesar să fie şi cutezător. acesta din urmă e lipsit de cumpăt. nu este el măsurat? Cum de nu? — Iar sufletul care e măsurat nu-i şi chibzuit? Cu multă necesitate. o expunere cu privire la felul cum cred eu că stau lucrurile.spus de e doi oameni. iubite Callicles. Callicles. cînd d apare. se afirmă virtutea lui? Aş putea s-o spun. Este sau nu? Este. CALLICLES Ba urmează tu. . Şi dacă mă dovedeşti. săvîrşeşte evlavia. Foarte adevărat. Căci nici nar fi chibzuit. nu pot spune altceva decît acestea. el săvîrşeşte dreptatea. Şi e necesar ca săvîrşitorul celor drepte şi sfinte să b fie drept şi sfînt. Socrate. eu nu mă voi supăra pe tine cum faci tu cu mine. ne face buni? Nici vorbă. pînă cei dădeam răspunsul lui Amfion la cele rostite de Zethos. nici să se . dacă potrivnicul spune ceva cu miez. Fac aşadar 470 PLATON această expunere numai dacă vi se pare că e necesar să sfîrşim discuţia. — Şi ce-ar trebui să facem: plăcutul în vederea binelui. — Şi acum: cel chibzuit este desigur în măsură să păstreze cuviinţa faţă de zei şi oameni. Şi aceasta-i adevărat. dacă însă nu ţineţi la aşa ceva. care sînt date fiecăruia din ele. ci să-ţi continui cuvântarea. Deşi o voi face. ori binele în vederea plăcutului? Plăcutul în vederea binelui. Pe cît văd. eu însumi aş mai fi stat de vorbă bucuros cu acest Callicles. ci caut împreună cu voi.

e neînfrînatul pe care tu-l lăudai. să fie şi cu desăvîrşire bun. Dar fie! Sau această judecată a mea trebuie să-mi b fie respinsă. orice face este bine şi frumos. nici semenului său. ei şi spun că e bine rînduit întregul acestei firi. curajos. Aşa stînd lucrurile. Şi cine nu trăieşte în obşte. în viaţa privată ori publică. în acest scop. dar lucrul e cu atît mai rău cu cît este mai urît.c taţii — adică tocmai ceea ce Polos spunea că îmi recunoscuse Gorgias din sfială. Iar ceea ce credeai tu că Polos mi-a încuviinţat dintr-un sentiment de sfială rău înţeleasă. Fiind astfel. înţeleptul. Dacă s-ar întîmpla totuşi să aibă nevoie de aşa ceva. nici dezlănţuire ne-stăpînită.ferească de înfruntarea celor ce nu se cuvin. 508 a cum poate să lege prietenii? Spun filozofii. prietene. să-şi pregătească o purtare de aşa fel. Dacă şi sînt aşa. de vreme ce nu-i în stare să trăiască în sînul obştii. nu urmăreşte şi nu se fereşte de ceea ce nu se cuvine. pe zei şi pe oameni. de îndată ce săvârşeşte o nedreptate. şi cele personale şi cele publice. Acesta-mi pare să fie scopul către care trebuie să ne ţinem privirile încordate. evlavios. Callicles. spre a deveni fericit. şi prietenului său. Pentru a deveni orator bun. pasămite cine doreşte să fie fericit d trebuie să urmărească înţelepciunea şi să se exercite în ea. atunci trebuie să primească sancţiunea justiţiei şi să fie pedepsit. cum nici răutatea nu le-aduce păcătoşilor nefericirea. Iată părerile pe care eu le susţin drept adevăruri. pămîntul. atunci cînd mă întrebai de vorbesc serios ori nu. trebuie să fugă de neînfrînare — fiecare cît îl ţin picioarele — şi trebuie. cine făptuieşte aşa este fericit şi bine inspirat. mîh-niri. Astfel. întracolo fiee care să-şi îndrepte mijloacele sale. dovedindu-mi-se că eu am greşit şi ară-tîndu-mi-se că nici dreptatea. cineva trebuie să înceapă prin a fi drept şi destoinic în ştiinţa drep. nici cumpătarea nu hărăzesc fericiţilor fericirea. nu era decît adevărul. Mă arăţi aruncat la bu-nul-plac al oricui mi-ar ieşi în . dacă s-ar întîmpla să trecem prin cele mai mari primejdii. Acestea nu sînt altele. că apropierea dintre oameni. Tu-ţi închipui că grija noastră trebuie să fie: cum să dobîndim în viaţă mai mult şi scoţi geometria din preocupările tale. mai cu seamă. oameni. de sînt în joc lucruri. Aşadar a săvîrşi nedreptatea nu numai că este mai rău decît a o îndura. Acesta din urmă e tocmai potrivnicul cumpătatului. un prieten sau o rudă. într-adevăr. El ştie să-ndure cu tărie orice-i impune datoria să sufere. fie el însuşi. nu-mi pari a da cuvenita băgare de seamă acestor lucruri. în cazul că doreşte să fie fericit. iar eu susţineam cu tot dinadinsul că omul trebuie să-şi ridice învinuiri şi sie. fie altul din apropiaţii săi. Callicles. iar nu haos. decît tocmai cele susţinute de mine mai-nainte. este neapărat necesar T 472 PLATON c ca omul chibzuit. către înfăptuirea dreptăţii şi înţelepciunii. cît trăim. să cercetăm pentru ce mă ţii tu de rău şi dacă este drept să spui că eu nu-s în stare să mă apăr şi să mă descurc singur: pe mine. omul să nu lase frîu liber patimilor şi să n-apuce a le da satisfacere — căci e nemărginit răul — trăind o viaţă de tîl-har. plăceri. nu poate fi drag unul ca acesta. şi copilului. şi că. o. fiind cum l-am arătat: drept. nici zeilor. iată ceea ce leagă împreună cerul. cu toate că eşti un GORGIAS 473 cunoscător al lor. prietenia. în tot ce face. dreapta măsură. pe cînd păcătosul ce făptuieşte răul este nefericit. trebuie să se folosească şi de retorică. Callicles. sau — dacă este adevărată părerea mea — atunci e nevoie să cercetăm şi urmările. din această pricină. îţi scapă din vedere că numai proporţia geometriei este atotputernică între zei şi oameni. încît niciodată să n-aibă nevoie de pedeapsă. chibzuinţă şi dreptatea. în ce te priveşte.

o face fără voie. CALLICLES Presupun că-i aşa. care mă aduce în stare de robie. 509 a De nu izbuteşti a rupe aceste legături. Iar tu înfăţişezi o astfel de stare drept cea mai ruşinoasă din cîte există. Fie cum zici. eu şi Polos. noi zicem că-i mai rău cel de a nedreptăţi. va săvîrşi nedreptatea? Callicles. sau este nevoie să-ţi aduni toate puterile pentru a o înlătura? CALLICLES învederat că trebuie să intervină şi puterea. numai să te văd o dată ajuns la capătul expunerii. rămîn mereu la aceeaşi părere. Părerea mea. SOCRATE Dacă. dacă e drept sau nu. cînd a vorbit altfel decît mine. pentru asta. care-mi sparge casa sau. pe mine sau ce este al meu. este mai urit şi mai rău pentru acela care mă loveşte pe nedrept. tăgăduiesc aceasta. fie tu. Cît mă priveşte. trebuie să punem în joc o anumită putere şi chiar o artă spre a nu săvîrşi nedreptatea. nedreptăţitul. Aşa cum le-am rostit şi într-o expunere anterioară. Dar ce poate pune în joc omul spre a se ajutora şi apăra de acestea două: să-vîrşirea şi îndurarea nedreptăţii? Ce armă să ia: puterea. Callicles. nici pe cei apropiaţi ţie. surghiuniţi din stat şi chiar osîndiţi la moarte. fie unul mai tare ca tine. acestea se înlănţuie şi se menţin — ca să întrebuinţez o comparaţie mai tare — prin raţionamente de fier şi de diamant. după tine. lucrul măsurîndu-se după mărimea răului. ca ruşine. în al doilea c rînd. . dacă nu o învaţă şi exercită.cale. SOCRATE Pasămite. SOCRATE Şi ce zici despre săvîrşirea nedreptăţii? Poate spune cineva că-i de ajuns voinţa de a n-o să-vîrşi. atunci care-i ajutorarea pe care ar fi în adevăr ridicol să nu ţi-o poţi aduce ţie însuţi? Nu cumva-i tocmai aceea care depărtează de la noi neajunsul cel mai mare? Dar se impune să admitem neapărat că situaţia cea mai ruşinoasă este să nu te poţi ajuta nici pe tine singur. Oare altcum ţi se înfăţişează lucrul acesta. nici pe prieteni. care mă nedreptăţeşte. pe mine sau cele ale mele. cum sînt cei pătaţi de vreo nelegiuire şi care (ca să mă folosesc şi eu de vorba ta însufleţită) pot să fie pălmuiţi. că am fost constrînşi mai-nainte. în al treilea rînd împotriva răului de-al treiGORGIAS 475 lea. cînd face nedreptatea. că cel mai ruşinos dintre lucruri este să fii cu nedreptate pălmuit pe obraz. De este adevărat cum zic eu. prin urmare. pentru acela care mă fură. să pună în joc o anumită putere şi o artă fără de care. Socrate. mai mic cel de a fi nedreptăţit. este mai rău şi mai urît pentru făptaşul nedreptăţii decît pentru mine. voinţa? Să spun altfel. pentru a n-o săvîrşi? Sau trebuie. chiar dacă mi s-ar tăia capul sau o e altă parte a corpului. vine să nu te poţi ajuta faţă de-al doilea rău. Presupun deci că lucrurile stau aşa. pe cît pot să-mi dau seama. că nedreptatea este pentru făptaşul ei cel mai mare dintre rele şi că — de e cu putinţă să fie un rău mai mare decît acesta — este ca făptaşul să nu-şi ispăşească greşeala. într-un cuvînt. şi aşa mai departe. Dimpotrivă. sau aşa cum zic eu? CALLICLES Nu-i altcum. Tăgăduiesc. pentru a nu suferi nedreptatea este de ajuns să n-o vrei. deşi nu-mi dau lămurit seama cum sînt acestea. nu văd de ce n-aş spune-o şi acum. ni se înfăţişează aceste două rele: de a nedreptăţi sau de a îndura nedreptatea. răspunde cel puţin atît. despuiaţi a de avere. pe care de alt474 PLATON fel am arătat-o adesea. Callicles. e cu neputinţă să găsesc un fel de a vorbi mai drept. ştiu totuşi că nici unul dintre convorb bitorii pe care i-am întîlnit — ca în cazul de faţă — nu s-a putut feri de ridicol. a recunoaşte că nimeni nu săvârşeşte nedreptatea cu voinţă şi că oricine. după frumuseţea puterii cu care ne apărăm şi după ruşinea slăbiciunii noastre în această privinţă.

nici acesta nu i-ar putea fi prieten. făcînd orice vrea. să devină — cum zici tu — un om puternic în statul său. să le ispăşească. Nu găseşti? CALLICLES Ba da. puterea se va întoarce 511 a împotrivă-i şi va fi pentru el cel mai mare rău. să urmeze aceeaşi cale. avînd furia lui. SOCRATE Dar care este arta de-a te pregăti să nu suferi nici o nedreptate sau. potrivindu-se să dojenească şi să laude aceleaşi lucruri ca acela. Nu-i aşa? GORGIAS 477 CALLICLES Da. încît va săvîrşi cele mai multe rele. ce bucuros te laud cînd b spui ceva frumos! De data asta găsesc că ai vorbit foarte bine. a deveni pe cît cu putinţă mai asemenea aceluia. SOCRATE Bagă de seamă acum şi mai departe: poate găseşti că vorbesc tot aşa de bine. cum învîrteşti de fiece dată argumentele în sus şi în jos. SOCRATE Nu-i rămîne tiranului drept prieten de preţ decît unul care. Lui nu-i va face nimeni bucuros o nedreptate. nu-ţi dai seama că imitatorul unui tiran va putea desfiinţa pe cel care nu-l imită. nici nu se va gîndi. dacă în statul unde domneşte ca tiran un om de rînd şi lipsit de învăţătură s-ar găsi un ins cu mult mai bun ca dînsul. nu cumva tiranului i-ar fi frică de acela şi nu-i va putea fi niciodată un c prieten pe care să-l iubească din tot sufletul? CALLICLES Este adevărat. Ori nu? CALLICLES E limpede. ar d consimţi să fie stăpînit şi să i se supuie.CALLICLES Nici vorbă. El va fi cu sufletul întinat de păcate. cred tocmai contrariul. şi. să se pregătească. bunule Callicles. CALLICLES Nu ştiu. o spun şi bătrînii şi înţelepţii. SOCRATE în cazul acesta. căci tiranul l-ar dispreţui şi nu s-ar strădui să-i cîştige prietenia. Cred că cel mai bun prieten al cuiva este acela care-i seamănă cel mai mult. Socrate. desigur. de va vrea. ca unul ce sa făcut asemenea nedreptului său stăpîn. SOCRATE în acest chip. Nu-i aşa? CALLICLES Da. e CALLICLES Fără îndoială. Ce. unul ca acesta va avea o mare putere în statul său. el va ajunge să nu îndure nici o nedreptate. Să se deprîndă deci încă de tînăr a se bucura şi mîhni de aceleaşi lucruri ca despotul său. CALLICLES Şi astea-s adevărate. Eu socotesc că pregătirea sa va fi de aşa natură. CALLICLES Vezi. şi să-i răpească averea? SOCRATE Ba o ştiu. făcîndu-le. de a suferi pe cea mai mică posibil? Nu cumva eşti de părerea mea? Eu gîndesc că-i următoarea: sau ar trebui să 510a 476 PLATON deţii stăpînirea statului. după părerea mea. în tot cazul. sau atunci să fii prieten cu cei ce cîrmuiesc. SOCRATE Ei bine. SOCRATE Izbuti-va oare şi să nu facă nedreptăţi? Sau va fi departe de aşa ceva. SOCRATE Şi dacă vreunul dintre tinerii acestui stat s-ar gîndi aşa: „în ce chip să ajung la o putere atît de mare încît nimeni să nu-mi facă nici o nedreptate?" ar trebui. şi chiar adineauri v-am auzit. pe lîngă care de altfel va păstra mare înriurire? întrucît mă priveşte. cu alte cuvinte. Socrate. din pricina imitării despotului său şi a puterii de care dispune. Iată. sau chiar tirania asupra lui. . măcar. de vreme ce b nu-s surd. SOCRATE Şi dacă ar exista unul cu mult mai păcătos decît dînsul.

pe tine şi pe Polos, spunînd-o de cîteva ori, la fel cu mai toţi ceilalţi din ţara noastră. Acum află, din parte-mi, că va ucide pe oricine va vrea, însă o va face ca om rău faţă de unul bun şi drept. CALLICLES Bine, dar atunci tocmai această împrejurare nu-i mai vrednică de revolta noastră decît orice altceva? SOCRATE Nu, cel puţin omul cu judecată nu se revoltă; aşa cum o arată raţiunea. Nu cumva crezi că pregătirea noastră trebuie să se îndrepte numai în sensul de a trăi o cît mai îndelungată viaţă? Nu cumva întreaga noastră grijă trebuie să se concentreze spre găsirea mijloacelor de-a scăpa totdeauna de pri478
PLATON

c mejdii, ca de pildă retorica, de care mă îndemni să mă ocup mai de aproape pentru a scăpa teafăr din tribunale? CALLICLES Pe Zeus, cred că nu-i rău îndemnul meu. SOCRATE Spune-mi, preabunule, îţi pare de mare însemnătate ştiinţa înotului? CALLICLES Pe Zeus, mie unuia nu-mi pare. SOCRATE Şi totuşi, ea scapă pe oameni de la moarte sigură, cînd se întîmplă să cadă într-o astfel de nenorocire încît să aibă nevoie de ea. De-ţi pare însă de mică valoare, să trec la una mai însemnată. Să vorbesc de navigaţie. Vei recunoaşte că arta navigării mîntuie pe oameni de cele mai însemnate primejdii; şi nu numai sufletele, dar şi trupurile, şi averile, la d fel cu retorica. Şi cu toate acestea, ce modest, ce la locul ei ni se înfăţişează! Nu se trufeşte, nu-şi ia aere, ca şi cum ar face cine ştie ce ispravă. Dimpotrivă, căpitanul unui vas, după ce-şi dă osteneala să ducă la bun sfîrşit lucruri tot aşa de însemnate ca şi cele ce se tratează la tribunale, cînd mîntuie călătoria şi te aduce teafăr din Egina, nu cred că cere o răsplată mai mare de doi oboli. Dacă transportă pe cineva tocmai din Egipt ori din Pont, cel mai mare cîştig ce poate să-i iasă pentru o binefacere aşa de însemnată — aducînd teferi, cum ziceam înainte, şi debarcînd e în port şi pe tată, şi pe copii, şi avutul, şi femeia lui — este suma de două drahme. Cît priveşte pe mînu-itorul acestei arte, cel care a dus toate la un capăt, pe dînsul, o dată ce coboară de pe vas, îl poţi vedea plimbîndu-se pe malul mării, în preajma corăbiei, cu o înfăţişare modestă. Cred că el este în stare să judece atîta lucru, că nu se poate şti căruia dintre călătorii săi i-a făcut un serviciu nelăsîndu-l să se înece şi căruia o pagubă, 512 a el care-şi dă seama că nu i-a dat jos din corabie mai buni, la suflet sau la trup, decît erau cînd îi îmbarGORGIAS

479

case. Ştie doar că, dacă unul e stăpînit de boli trupeşti grele, fără vindecare, şi dacă nu s-a înecat, e o nefericire că n-a murit pe drum. Şi căpitanul se gîn-deşte că un astfel de om n-a putut fi întru nimic ajutorat de dînsul. Cu atît mai vîrtos va fi cînd are cineva boli multe şi fără lecuire în acea parte a fiinţei noastre care e mai de preţ decît trupul — am numit sufletul — şi cînd omul astfel bolnav va trebui totuşi să continue a trăi, chiar dinsul ajutorîndu-l în această direcţie şi scăpîndu-l, fie din valurile mării, fie din tribunal, fie de orice altă primejdie, deşi ştie bine că b celui rău nu-i e de nici un cîştig să trăiască: traiul lui rămîne cu necesitate un lanţ de păcate. Aşa se face că nu-i în obiceiul unui căpitan de vas să se fălească, deşi ne mîntuie de pieire. Dar, minunate prieten, nu se mîndreşte nici constructorul maşinilor de război, care în privinţa serviciilor ce ne aduce nu se lasă mai prejos decît căpitanul de corabie sau decît un general, sau decît oricare altul, el care scapă cîteodată oraşe întregi de la pieire. Şi ce? Nu stă el alături

de un avocat? Mai mult decît atît, Cal-licles. Dacă acest constructor ar vrea şi el, după pilda voastră, să-şi laude meseria, ar putea să vă acopere cu o ploaie de argumente, să vă spună şi să vă c îndemne a vă face constructori de maşini de război, ca dînsul, dovedindu-vă că toate celelalte meserii nu sînt nimic pe lîngă a sa. Şi ar avea destule fapte de invocat. Cu toate acestea, tu nu încetezi a-l dispre-ţui, pe el şi tehnica lui; îi priveşti de sus meseria şi n-ai încuviinţa, de pildă, să-ţi dai fata după băiatul lui, nici s-o iei pe a lui pentru copilul tău. Totuşi, dacă ne-am uita mai bine la faptele din ca-re-ţi faci merite, dă-mi voie să te întreb: cu ce drept dispreţuieşti tu pe constructorul de maşini şi pe cei d de care ţi-am vorbit adineauri? Ştiu ce-ai să spui: că le eşti superior şi că te tragi din oameni superiori. Dar dacă superioritatea nu constă în ceea ce arăt eu,

T
480
PLATON

dacă doar ăsta-i în adevăr meritul cel mare: de a te mîntui pe tine însuţi şi ale tale, aşa cum sînteţi, atunci eşti ridicol cînd dispreţuieşti pe meseriaş, pe medic şi celelalte meşteşuguri, care se săvîrşesc tocmai în vederea mîntuirii. Dar, o, fericitule, eşti măcar sigur că toată nobleţea şi binele constau în a mîntui şi în a fi mîntuit? Nu e cred că trebuie îngăduit omului, care e cu adevărat un om, să nu-l preocupe alt gînd decît acela de a trăi o viaţă cît mai îndelungată şi s-o iubească atît de mult; ci să se încreadă în această privinţă Zeului, şi să mai creadă şi pe acele femei care spun că nimeni nu scapă de soarta ce-i este scrisă, iar apoi să cerceteze în ce chip poate trăi cineva cel mai bine răstimpul care-i este dat să trăiască. Să se potrivească el oare stăpînirii politice sub regimul căreia trăieşte şi după care tu ar trebui, de pildă, să devii cît mai asemenea 513 a demosului atenian, de vrei să i te faci plăcut şi să capeţi o mare putere în stat? Ce folos izvorăşte de aici pentru tine şi pentru mine, minunatule, iată ce trebuie să vezi, ca nu cumva să păţim şi noi ca acele femei din Tessalia, despre care se spune că dau luna jos prin farmece. Goana după o asemenea putere în stat ne poate primejdui şi nouă tot ce avem mai scump în viaţă. Te-nşeli amar, Callicles, sînt încredinţat de asta, dacă-ţi închipui că există cineva în stare să te poată învăţa un meşteşug prin care să cîştigi în stat o deb osebită putere, fără să te adaptezi în totul — în cele bune sau cele rele — constituţiei sale politice. Căci nu e numai vorba să devii un imitator, ci să te asemeni cu ceilalţi chiar prin firea ta, de vrei să-ţi făureşti o prietenie sinceră cu demosul atenienilor şi, zău, chiar cu Demos al lui Pyrilamp. Cel ce te va face c asemenea lor, acela te va face şi om politic, după cum ţi-e dorinţa, şi în acelaşi timp orator. în adevăr, fiecare se bucură cînd i se vorbeşte potrivit cu gînGORGIAS

481

dul propriu şi se supără, iubite amice, de orice vorbire străină felului lor. Aducem vreo întîmpinare acestor susţineri, Callicles? CALLICLES Nu ştiu cum se face, Socrate, dar mi se pare că vorbeşti bine. Eu simt totuşi ca mulţimea: nu mă pot convinge. SOCRATE împotriva mea lucrează dragostea pentru demos, care zace în sufletul tău. Dar, dacă vom adinei mai des aceste chestiuni, vei fi convins. Acum adu-ţi aminte ce-am spus: două sînt căile de pregă- a tire, în ce priveşte trupul şi sufletul. Una vrea să mulţumească dorinţele, cealaltă să facă binele. Aceasta din urmă nu numai că nu face pe plac dorinţelor, dar li se şi împotriveşte. Nu-s astea cele precizate de noi înainte? CALLICLES Tocmai.

SOCRATE Şi am spus despre una că n-are altă ţintă decît o linguşire lipsită de orice demnitate. Nu? CALLICLES Fie — de vrei cu tot dinadinsul aşa. e SOCRATE Cealaltă, dimpotrivă, nu urmăreşte decît să ducă la desăvârşire ceea ce o preocupă, fie că-i vorba de trup, fie că-i de suflet. CALLICLES Se-nţelege. SOCRATE în grija ce se cuvine să purtăm statului şi cetăţenilor, n-ar trebui să ne îngrijim a face pe concetăţenii noştri oameni cît mai buni? Am aflat-o încă de mai înainte: fără asta, orice altă binefacere pe care le-am aduce-o ar fi zadarnică, o dată ce lipseşte de la temelie gîndul cel bun şi cinstit celor sortiţi fie să facă mari averi, fie să ajungă la conducere, fie 514 a la cine ştie ce altă putere. Să spunem că lucrurile sînt aşa? CALLICLES Fără-ndoială, dacă ţi-e mai plăcut aşa. SOCRATE Callicles, dacă am pune la cale o mare înfăptuire cu caracter public în materie de construcţii, nişte ziduri de cetate, de pildă, sau temple, sau arsenale, toate de mari proporţii, nar trebui să în-

T
482
PLATON

cepem prin a ne cerceta întîi pe noi înşine dacă b ne pricepem sau nu în arta construcţiei şi să vedem de la cine am învăţat-o? Ar trebui ori nu? CALLICLES Sigur că ar trebui. SOCRATE Trebuie să ne întrebăm, în al doilea rînd, dacă am mai construit vreodată o clădire, fie pentru vreun prieten, fie pentru noi înşine, şi să vedem dacă această construcţie e frumoasă ori urîtă. Să presupunem că, din cercetarea noastră, reiese că dascălii pe care i-am avut au fost capabili şi renumiţi, că noi am mai înălţat multe clădiri reuşite, c mai întîi împreună cu aceia, pe urmă părăsindu-i şi lucrînd singuri. Că, în sfîrşit, am construit şi lucrări cu caracter public. Presupune însă că nu putem arăta cine a fost maestrul nostru, nici ce construcţie am mai făcut — bineînţeles, lăsînd la o parte pe cele lipsite de orice valoare. N-ar fi o curată nebunie să ne gîndim la lucrări publice şi să ne îndemnăm unii pe d alţii în această direcţie? Vorbesc drept ori nu? CALLICLES Desigur. SOCRATE La fel şi cu toate celelalte. Dacă, de pildă, ne-am apuca să aducem şi noi foloase publice ca medici şi ne-am îndemna la aceasta unul pe altul, ca unii ce am fi destul de pregătiţi în această direcţie, nu ne-am supune unii pe alţii unui examen, eu cercetîndu-te pe tine, tu pe mine? „în numele zeilor! mi-ai putea spune atunci, să vedem, întîi, cum stă Socrate însuşi în privinţa sănătăţii corpului; să ne dăm seama, apoi, dacă vreun om — liber sau sclav — a fost vindecat de cine ştie ce boală, prin îngrijirile lui Socrate." La fel te-aş cerceta şi eu pe tine. e Şi dac-am afla că n-am ratat sănătatea nici unuia: străin, concetăţean, bărbat ori femeie, atunci, pe Zeus, Callicles, nu-i într-adevăr un lucru ridicol s-ajungă oameni ca noi la un grad de rătăcire aşa de mare în-cît să se apuce de-o slujbă publică, ba să-i îndemne şi pe alţii să facă la fel, înainte de-a fi săvîrşit pe cale
GORGIAS

483

privată unele isprăvi, înainte de a-şi fi făcut ucenicia, de-a fi dobîndit un număr de succese, înainte de a fi exercitat îndeajuns meseria? Nu ţi se pare lucru nebunesc să procedeze cineva astfel? CALLICLES Ba da. SOCRATE Dar acum, tu, cel mai bun dintre oa- 515 a meni! Fiindcă intri în viaţa publică, ba mă sfătuieşti la asta şi pe mine şi mă ţii de rău că nu fac la fel, nu e cazul să ne supunem unul

pe altul cercetării în următorul mod? „Haide să vedem: fost-a Callicles în stare să facă mai bun pe careva dintre cetăţeni? Există cineva, care să fi fost înainte: pervers, nedrept, neînfrînat, nechibzuit, iar prin Callicles s-a făcut cumsecade şi bun? Citează-mi un străin sau concetăţean, sclav sau liber." Rogu-te, spune-mi Callicles; dacă cineva te-ar lua la o astfel de cercetare, ce vei răspunde? Despre cine vei afirma că s-a făcut mai bun datorită convieţuirii cu tine? Ce? Pregeţi să-mi răspunzi dacă b există în adevăr o astfel de ispravă de-a ta, încă din timpul cînd trăiai ca simplu particular şi nu te apucaseşi de politică? CALLICLES Eşti iubitor de gîlceavă, Socrate. SOCRATE Dar nu din iubire de gîlceavă te întreb, ci dintr-o dorinţă curată de a şti în ce fel înţelegi că trebuie să faci politică în statul nostru. Dacă ai ajunge în capul trebilor statului, grija ta n-ar fi să faci din c noi cei mai buni cetăţeni? N-am convenit de atîtea ori că asta-i datoria bărbatului politic? Răspunde. Ne-am înţeles ori ba? Iată, să răspund eu şi pentru tine. Dacă asta-i datoria unui om de treabă şi prinosul ce trebuie să aducă propriului său stat, aminteşte-ţi acum de bărbaţii pe care mi i-ai citat puţin înainte: Pericle, Cimon, Miltiade şi Temistocle şi spune-mi: mai crezi că au fost nişte cetăţeni de ispravă? CALLICLES Eu, da. d

T
484
PLATON

SOCRATE Dacă într-adevăr ar fi fost, nu-i limpede că fiecare ar fi trebuit să facă pe cetăţeni mai buni decît erau înainte? Trebuia ori nu să-i facă? CALLICLES Da. SOCRATE Aşadar, cînd Pericle îşi începea cuvîntă-rile sale către demosul atenian, erau concetăţenii noştri mai răi decît în vremea ultimelor sale discursuri? CALLICLES Poate. SOCRATE Nu „poate", preabunule, ci „neapărat" i-a făcut mai buni, dacă într-adevăr acest cetăţean a fost un om superior. Doar aşa ne-am înţeles. CALLICLES Şi ce urmează de-aici? e SOCRATE Nimic. Mai spune-mi şi următorul lucru în această privinţă. Se zice de atenieni că s-au făcut mai buni datorită lui Pericle ori, dimpotrivă, că au fost stricaţi de el? întrucît mă priveşte, aud că Pericle i-a făcut pe atenieni leneşi, fricoşi, flecari şi iubitori de argint; că el a dat cel dintîi lefuri pentru slujbele publice. CALLICLES Astea le-ai auzit de la amicii spartanilor, de la cei cu urechi delicate. SOCRATE Dar iată altele, pe care nu le spun din auzite, ci le cunoaştem bine şi eu şi tu. Ştii că Pericle şi-a cîştigat un frumos renume la început, pe cînd atenienii erau mai răi. Totuşi, ei nu i-au dat lui Pericle nici o pedeapsă ruşinoasă. Dar pe la sfîrşitul vieţii, cînd aceia deveniseră mai buni şi mai virtuoşi datorită lui, ei l-au osîndit pentru furt şi puţin a lip-5i6a sit să nu capete chiar pedeapsa cu moartea, bineînţeles socotindu-l un om rău. CALLICLES Dar ce? Pentru asta-i Pericle om rău? SOCRATE Dar presupune că un astfel de bărbat ar fi fost numai îngrijitor de măgari, de cai sau boi. N-ar părea el un rău îngrijitor dacă, primind animale care nu azvîrl cu copita, nu împung şi nu muşcă, le-ar face să capete toate năravurile acestea şi le-ar sălbătici? Nu crezi că-i un îngrijitor rău, de orice fel,
GORGIAS

485

cel care a primit nişte vieţuitoare blînde şi le predă mai sălbatice decît le primise? Nu crezi aşa? CALLICLES Foarte rău — ca să-ţi fac plăcere. SOCRATE Mai fă-mi plăcerea şi spune-mi: este omul sau nu una dintre vieţuitoare?

CALLICLES Cum de nu? SOCRATE Şi grija lui Pericle nu se îndrepta către oameni? CALLICLES Da. SOCRATE în acest caz, nu sîntem înţeleşi că ar fi trebuit să-i facă pe atenieni din nedrepţi mai drepţi, dacă a fost în adevăr priceput în cele politice? CALLICLES Desigur. SOCRATE Dar cei drepţi sînt blînzi, cum zice Ho-mer. Tu ce zici? Nu-i aşa? CALLICLES Da. SOCRATE Totuşi i-a făcut mai sălbatici decît îi primise; şi asta chiar faţă de el, lucru la care se aştepta cel mai puţin. CALLICLES Vrei să fiu de aceeaşi părere? SOCRATE Dacă-ţi pare că spun adevărul. CALLICLES Bine. Fie şi acestea aşa cum zici. SOCRATE Şi dacă i-a făcut în adevăr mai sălbatici, atunci i-a făcut mai nedrepţi şi mai răi. CALLICLES Fie. SOCRATE încheiem dar această judecată spunînd că Pericle n-a fost un om bun în politică. CALLICLES Tu zici că nu, Socrate. SOCRATE Pe Zeus, din cele recunoscute împreună, la fel zici şi tu. Dar spune-mi şi de Cimon. Nu l-au alungat prin ostracizare tocmai aceia pe care el îi ocrotea mai mult? Şi asta, pentru a nu-i mai auzi glasul vreme de zece ani? N-au făcut acelaşi lucru şi cu Temistocle, pe care l-au mai osîndit şi la surghiun? Dar pe Miltiade, eroul de la Maraton, nu l-au condamnat prin vot să fie aruncat în prăpastie? De nu era pritanul, n-ar fi fost el zvîrlit acolo? Toţi aceştia,
486

T
PLATON

e dacă ar fi fost — cum zici — conducători capabili, nu păţeau aşa ceva niciodată. Nu văd de ce vizitiii buni nu s-ar răsturna cu trăsura mai degrabă la început decît mai tîrziu, cînd şi caii li s-au mai îmblînzit, cînd şi dînşii au devenit mai destoinici. Cum vezi, lucrul nu se întîmplă nici la minatul cailor, nici în alte împrejurări. Nu crezi? CALLICLES Da, nu se întîmplă aşa. SOCRATE Era deci curatul adevăr ce-am spus îna-5i7a inte: că nu ştim să fi fost în statul nostru vreun bun om politic. La rîndul tău, ai mărturisit că în vremea noastră nu sînt, însă că altădată au existat. Şi ai pomenit îndeosebi pe cîţiva — cei de care am vorbit. Dar iată că nici aceia nu-s mai presus decît cei din vremea noastră. Desigur, dac-au fost oratori de meserie, nau întrebuinţat nici adevărata oratorie (căci nu mai cădeau de la putere), nici pe aceea linguşitoare. CALLICLES Totuşi, Socrate, nici vorbă nu poate fi b ca vreunul dintre cei de acum să poată sta alături de oricare dintre aceia, în privinţa isprăvilor. SOCRATE Nici eu, minunatul meu prieten, nu le aflu vină ca slujitori ai statului. Mai mult, îi găsesc chiar mai buni decît cei de azi; mi se pare c-au arătat mai multă pricepere să pună la îndemîna cetăţii ce-şi dorea. în ce priveşte însă schimbarea înclinărilor manifestate de cetăţeni sau tăria de a-i abate, fie prin convingere, fie prin forţă, din calea lor, pre-făcîndu-i în oameni mai de treabă, nu văd — ca să zic vorba — nici o deosebire între ei şi cei de acum. c Şi doar asta-i marea sarcină a unui bun cetăţean. Că au fost mai capabili decît aceştia să facă o flotă, să înalţe ziduri, arsenale, precum şi multe altele de acest fel, sînt gata s-o mărturisesc, împreună cu tine. Bag seamă însă că şi eu şi tu cădem în ridicol, cu ce spunem. De cînd

întrebîndu-te într-o chestiune de gimnastică asupra celor ce au fost ori sînt dibaci să dezvolte T 488 PLATON corpul.a noscut şi înţeles că. îmbuibîn-du-se cu hrană. tu-mi înfăţişezi cîţiva oameni de aşa fel. au 519 a umplut oraşul de porturi. Aşa se întîmplă că tocmai pe cei care veniseră. vor arunca . deoarece mă aprobi uneori. adesea. Callicles. de cel care nu ştie că. poate. Lumea zice că ei au mărit Atena. mult după cel cînd au înfrint regulile igienei. cînd ne e frig veşminte. Dar cînd va veni ceasul încercării. în afară de aceste meşteşuguri. La fel se petrec lucrurile cu sufletul. cum ar b fi dacă. dacă ţi-aş răspunde în modul următor: „Omule. prin toate căile cu putinţă. ei n-au decît laude!" e Iată. mă întîmpini cu vorba că statul nostru a dat naştere la oameni politici buni şi capabili. ca să mă pricepi mai uşor. pe cînd gimnastica şi medicina joacă pe drept cuvînt rol de stăpîn. el însuşi se simte e legat să poarte grija corpului. ca de pildă brutar. pentru trupurile noastre. arsenale şi ziduri. Iată de ce. cînd ne e foame merînde. în materie de corp. înţeleg ca un om să fie în stare a procura cele necesare pentru trebuinţele de acest fel. Te-ai supăra. Cînd tentreb de nume. Mie-mi pare că în mai multe rînduri tu ai recu. aşternuturi. vorbindu-mi despre dînşii ca nişte minunaţi îngrijitori ai corpurilor. avînd această meserie. Pe aceştia — dacă mai sînt în stare s-o facă — îi ţin ei de rău. ca ştiind ce-i folositor de băut şi mîncat şi ce-i păgubitor sănătăţii. poate să le dea vreun sfat bun cade sorţul acuzaţiei. fără să ne înţelegem unul cu altul. pentru adevăraţii vinovaţi de relele de care suferă acum. Astfel de slugi nu fac decît să îmbuibe cu hrană şi să îngraşe trupurile oamenilor. în sarcina acestora cade cu adevărat întreţinerea corpului. cînd ne e sete băuturi. Căci numai ele au dreptul să poruncească tuturor celorlalte şi să se folosească de serviciile lor. îmi vorbeşti de slugi şi de inşi al căror rost se mărgineşte să procure altora satisfacerea poftelor. încălţăminte şi orice îşi poate dori un trup. tocmai aşa ni se înfăţişează şi purtarea ta. Primul fel e o treabă de rînd. ori pe Mithaicos. în calitate de cîrciumar. d Aceştia îi laudă. tu mi-ai răspunde şi ai cita în chip serios pe Thearion bucătarul. Marii noştri oameni de stat mai vechi. tot oameni care nu înţeleg nimic din ceea ce-i bun şi ales pentru semenii lor. nu te pricepi deloc la gimnastică. bucătar. mai există unul. în ce priveşte trupul şi sufletul. nu încetăm de a ne GORGIAS 487 învîrti în jurul aceluiaşi punct. negustor sau meseriaş. politiceşte. dar s-aleg cu pierderea sănătăţii lor de pînă atunci. întocmai ca unul care ar înţelege foarte bine ce zic. învinuirile lor cad însă asupra celor ce se întîmplă să fie de faţă şi să le dea sfaturi în momentul cînd le vine suferinţa. ţesător. l-au încărcat de biruri şi de atîtea altele de acest fel. Afundaţi cum sînt în neştiinţă. Nu-i de mirare că. îndată după aceea. cizmar sau tăbăcar. fără să se preocupe de înţelepciune şi dreptate. cel ce a scris despre bucătăria siciliana. care-şi propune să agonisească. al doilea bucate. Nu-şi dă seama însă dacă o astfel de creştere e altceva decît o umflătură nesănătoasă. ne stau la îndemîna două feluri de a le purta de grijă. întrucît primul face c plini minunate. celălalt vin. se zice despre celelalte meşteşuguri că sînt slugarnice şi josnice. ale cărui părţi sînt gimnastica şi medicina.discutăm. nici nu e de mirare să fie socotit ca atare. punîndu-le la dispoziţie tot ce poftesc. ca pricinuitori ai bolilor sau ai pierderii bunei lor stări de pînă atunci. Dar iată că. pe cînd pentru ceilalţi. nu învinuiesc pe cei care îi îmbuibă. Am credinţa că-mi pricepi gindul. moment care soseşte. ori pe negustorul de vin Sârambos. într-a-dins vorbesc cu aceleaşi pilde. căci proslăveşti pe cei ce ospătează pe ate-nieni. desigur. pe cînd 5i8a celelalte meşteşuguri n-o ştiu.

povăţuindu-i de bine. preabunule. dacă cele ce făGORGIAS 491 . după cît se pare. Ce-ar putea fi mai nefiresc decît asta? Cum d e cu putinţă ca nişte oameni. Dar tu. tu nu găseşti că-i ciudat ca omul ce se laudă că face pe alţii virtuoşi. Totuşi există un lucru destul de lipsit de noimă. 490 PLATON CALLICLES Tu nu poţi vorbi dacă cineva nu-ţi răspunde? e SOCRATE Poate că da. s-apucă ei înşişi să-l învinu-iască. o dată cu bunurile dobîndite acum. Cimon şi Pericle. sub cuvînt că aceia îi nedreptăţesc: fie pentru că nu-i plătesc. SOCRATE îi auzi deci şi tu pe cei ce spun mereu că educă oamenii în vederea virtuţii? CALLICLES Cum de nu? Dar ce te aştepţi de la 520 a unii ca aceştia. bunule. şi să-l declare drept cel mai rău? Crezi că este vreo deosebire între aceştia şi cei de care vorbeam înainte? Nu este. cum spuneam lui Polos. în tot cazul ceva foarte aproape. datorită unui dascăl care i-a dezbărat de nedreptate. este o nelegiuire să li se dorească pieirea. vor fi de faţă în momentul acela. socoteşti pe una — retorica — drept un lucru desăvârşit. prin refuzul tău de a-mi răspunde. vor fi slăviţi oameni ca Temistocle. Dar. Cu cei ce se consideră oameni politici se petrece tocmai ca şi cu sofiştii. tocmai el să se plîngă. cînd tu nu mai vrei să-mi răspunzi. de nu vei lua seama bine. sau împotriva prietenului meu Alcibiade. din b neştiinţă desigur. se revoltă contra nedreptăţii ce li se face şi afirmă că. de cei pe care el însuşi i-a pregătit să fie virtuoşi şi chiar au devenit astfel? CALLICLES Ba găsesc. de vreme ce mă întind şi eu la vorbă. atunci cînd b vor vedea că. Dimpotrivă. pierd şi pe cele de altădată. La drept vorbind. A fi sofist e una şi aceeaşi cu a fi retor. ca de nişte păcătoşi. în adevăr. deveniţi buni şi drepţi. ei îşi acuză destul de des şcolarii. sofistica întrece retorica în frumuseţe tot atît pe cît stă legiferarea deasupra judecăţii şi gimnastica deasupra me-dicinei. Callicles. din întîmplare. SOCRATE Ei sînt singurii care. socoteam că oratorii politici şi sofiştii sînt singurii oameni care n-au dreptul să se plîngă de cel educat de ei. adică tocmai vinovaţii de relele noastre. prietene. mai ales acum. Totul însă e o minciună. să săvîrşească nedreptatea chiar faţă de dascălul lor. tocmai în clipa cînd nu mai poartă nedreptatea în suflet? Căci de n-o au. Declarînd că pot preda virtutea. oricît ar fi de iscusiţi în alte direcţii. Cînd cetatea învinuieşte de vreo nedreptate pe unul dintre oamenii politici. în numele zeului prieteniei. fie pentru alte atitudini de nerecunoştinţa faţă de binele primit de la ei. dîn-du-se drept cîrmuitorii unui stat pe care-şi iau sarcina să-l facă desăvârşit. pe cînd faţă de cealaltă n-ai arătat decît dispreţ. că aşa ceva-i absurd? Dar m-ai silit să vorbesc ca un adevărat orator politic. în ce mă priveşte. oameni vrednici de tot dispreţul? SOCRATE Dar ce să spunem de ceilalţi care. c după ce-au adus cetăţii atîtea servicii. Bineînţeles. aceasta vi se va întîmplă fără să fiţi vinovaţi de relele noastre. spunînd că se întoarce cu răutate împotriva lor. Nu — căci această c plîngere s-ar îndrepta în contra lor. mai tîrziu. Poate că se vor înverşuna şi împotriva ta.GORGIAS 489 vina pe cei care. Nu-i aşa? CALLICLES Aşa e. ci cel mult părtaşi la vină. pot face binele numai pe încredere. capul unui stat nu poate fi lovit niciodată pe nedrept de însuşi statul pe care-l conduce. aceştia. într-adevăr. e vina lor că n-au adus şcolarilor folosul pe care li-l făgăduiau. cad totuşi în următoarea absurditate. după cum aud că s-a petrecut cu oamenii de altădată. pe care îl pot vedea şi astăzi. bag de seamă că învinuiţii se supără foc. cum ar putea-o pune în joc faţă de cineva? Nu găseşti.

SOCRATE Dar cînd este vorba de cel mai bun mijloc de a face pe cineva virtuos sau cum săşi conducă omul cel mai bine casa proprie ori ţara. pe nedrept. tu rămîi încredinţat că nu ţi se poate întîmpla nici un rău dintre acestea. cum că mă va ucide oricine va vrea. sau aşa. SOCRATE Şi astfel. semn rău dacă-i invers. lumea veştejeşte pe cel ce nu-şi dă sfatul în schimbul unei sume de bani. că numai un om rău omoară pe unul bun. Este sau nu aşa cum spun? CALLICLES Este. el n-are să se mai teamă că va fi nedreptăţit. spre a-i face cît mai buni? Să păstrez faţă de ei supunere. lăsîndu-l fără recunoştinţa cuvenită şi neplă-tindu-i salariul. dacă în adevăr este în stare să-i facă pe oameni drepţi. ca şi cum te-ai fi aşezat dincolo de orice primejdii. vor-bindu-le numai pe plac? Spune-mi adevărul. să port cetăţii noastre? Lămureştemă. pricina stă în faptul că acest soi de binefaceri este singurul care trezeşte. este şi ruşinos. pentru a nu-ţi c repeta răspunsul că jefuitorul nu va avea cum să se folosească de acest avut. cum l-a luat. Calli-cles. ca şi cum ar fi cu neputinţă să te tragă la judecată vreun ticălos oarecare. CALLICLES Cum văd. Nu-i aşa? CALLICLES Este. ca pedotrib pe cineva să alerge bine la întreceri. Socrate! De nu vei face aşa. în sufletul celui ce are parte de ele. Dar ceea ce-i nedrept. oricine poate păţi orice. Sau nu? CALLICLES Da. spune-mi-o frumos şi nobil. în cazul că maestrul a lăsat lucrul la voia aceluia. prin urmare. aşa îl va şi folosi. ar trebui să fiu cu adevărat un nebun de n-aş crede că. Şi.găduiesc sînt adevărate. SOCRATE Nu repeta ce mi-ai spus de atîtea ori. ci însăşi nedreptatea. Şi apare astfel ca un semn bun. SOCRATE Se înţelege. fără îndoială cel ce mă va tîrî acolo va fi un neruşinat. SOCRATE Pasămite asta-i pricina că nu e ruşine pentru cineva să ia plată în schimbul altor sfaturi ce ar da. SOCRATE Callicles. gîndul recunoştinţei. de pildă. se-nţe-lege. Căci nu încetineala la alergat îi face pe oameni nedrepţi. neînţelegîndu-se de mai înainte asupra preţului şi neluîndu-şi banii îndată. este şi rău. ca să nu-ţi răspund şi eu la fel. E altceva cînd ar fi vorba de un bine de natură deosebită. Nici: că voi fi jefuit de tot ce am.. într-un stat ca al nostru. de eşti în căutarea unui cuvînt mai potrivit. ca un doctor cu bolnavul. dacă cel ce a făcut binele îl şi primeşte la rîndul său.. Căci nici un om de treabă n-ar duce acolo pe unul ce n-a făcut nimănui o nedreptate. dacă voi fi d adus la tribunal şi expus la primejdiile de care vorbeşti tu. Să mă lupt cu atenienii. cum e de pildă pentru clăditul unei case sau în alte meşteşuguri. b SOCRATE Cu alte cuvinte. o dată ce dascălul înlătură tocmai acest lucru: nedreptatea. Se cuvine din parte-ţi să urmezi a-mi vorbi tot aşa de sincer cum ai fost la început. preanobile prieten. tu mă-ndemni să-l linguşesc? CALLICLES Slujbă de mysian. T 492 PLATON 521 a SOCRATE Ce fel de grijă mă-ndemni. CALLICLES Răspunsul meu e că trebuie să-ţi slujeşti poporul. Dar ştiu bine că. să pregăteşti. Acum iată. Şi n-ar fi de . Socrate. şi deci rămîne singurul în măsură să săvîrşească binefacerea fără vreo garanţie. Nu-i aşa? CALLICLES Ba da. Aici s-ar mai putea înţelege ca un elev să-şi înşele dascălul. CALLICLES Fireşte.

strîns aşa. iar dacă ar fi să pier din această neputinţă de a mă apăra. sînt gata să-ţi povestesc cum stă lucrul acesta. SOCRATE Şi socoteşti că ar fi pus în cea mai mare încurcătură şi n-ar şti ce să spună? b CALLICLES Desigur. cel mai puternic sprijin al său acesta este. rostind în cerc restrîns sau în public cuvinte aspre împotriva lor. ce îl înfricoşează e săvîrşirea nedreptăţii. că are o bună situaţie omul care în cetatea sa se vede fără putinţă de a se apăra? SOCRATE Da. al judecătorilor. Dar întrucît. SOCRATE Cred că eu sînt dintre puţinii atenieni. Să ajung în lumea lui Hades cu sufletul împovărat de nenumărate păcate. împlîntînd îndoiala în sufletele lor. acesta-i bărbatul care v-a făcut nenumărate neajunsuri. cînd vorbesc. ci numai în vederea unui bine superior. vă opreşte de la 522 a mîncare şi de la băut. e foarte de crezut. recunosc că nu voi fi în stare să mă apăr la tribunal. care vă ospătez din belşug cu tot felul de mîncăruri plăcute!" Ei bine. ce ţipete nu s-ar ridica din piepturile unor astfel de judecători? Ori poate crezi că nu vor ţipa? CALLICLES Tot ce se poate. Nu este ca mine. Dacă îmi dovedeşte cineva că nu mă pot apăra nici pe mine. după cum adesea ne-am înţeles. dacă mi-aş termina viaţa din pricină că am fost cu totul străin de linguşirile retorice. ce crezi că ar putea spune medicul? De-ar vrea să dea glas adevărului şi ar spune: „copii. ca să nu zic singurul. recunosc că c nu voi fi în stare să le răspund adevărul că pe bună dreptate spun toate acestea şi că aceea ce fac e numai în folosul lor. pentru nimeni care nu-i cu totul lipsit de judecată şi bărbăţie. Vrei să-ţi spun de ce anume mă aştept la orice? GORGIAS 493 CALLICLES O doresc mult. vă dă cele mai amare băuturi. nici faţă de zei. eu nu iau cu-vîntul pentru a face cuiva plăcere. Aşa că va trebui să îndur orice-mi va fi hotărît de soartă. dacă aş fi adus vreodată într-un tribunal. pe care sînt sigur că o vei lua drept basm. nimic altceva. îi taie. eu nu caut desfătarea altora şi nu vreau să mă folosesc de mijloacele către care tu mă îmbii. SOCRATE Tocmai aşa ceva cred că mi s-ar întîmpla şi mie. pe care mi-ai recunoscut-o şi tu de atîtea ori. Pînă şi pe cei mai mici dintre voi îi sluţeşte. fie doar faţă de mine singur. dacă va susţine cineva că stric pe tineri. mi-ar fi în adevăr ruşine. dar eu ţi-o . e Este însă locul să repet cuvîntul pe care l-am spus lui Polos: voi fi judecat întocmai ca medicul pe care l-ar învinui bucătarul în faţa unor copii. iată care este cea din urmă nenorocire. CALLICLES întrucît ai sfîrşit cu celelalte. ştiu bine că m-ai vedea îndurînd moartea e cu toată liniştea. vă chinuieşte. sau care astăzi încearcă să pună în joc o astfel de activitate. Dacă vrei. recunosc că maş mîhni foarte. fie faţă de puţini. care fac cu adevărat politică. Socrate. ori că vorbesc de rău pe cei în vîrstă. Şi te las să vezi dacă un astfel de om poate să se apere. să se înăbuşe. nici a celor ce pri494 PLATON mese aşa ceva. şi întrucît. Dacă e apărat de faptul că n-a rostit şi n-a săvîrşit vreodată ceva nedrept. Căci faptul însuşi de a muri n-are în sine pentru nimeni nimic înspăimîntător. de ce n-ai duce-o şi pe asta la capăt? 523 a SOCRATE Ascultă dar o prea frumoasă istorisire. prin-modul cum vorbesc. eu făceam toate acestea pentru sănătatea voastră". fie că mi-ar dovedi-o faţă de mulţi. Ci. căci eu nu aş putea să invoc plăcerile pe care le-aş fi pricinuit judecătorilor — considerate de aceştia binefaceri şi servicii. cînd ar fi tîrît înaintea acelor judecători cărora prigonitorul său le-ar spune: „Iată. CALLICLES Găseşti.mirare să mi se tragă şi moartea de aici. într-un cuvînt. Căci. eu nu rîvnesc nici situaţia celor ce săvîrşesc. dacă posedă cealaltă apărare. nici faţă de oameni. îi face să slăbească. nici pe altul în felul acesta. Pe de altă parte. copii. îi arde. Calli-d cles. Dimpotrivă.

cît şi a celor ce sînt judecaţi. în al doilea rînd. şi. Porunca. să fie prin urmare aduşi în faţa Scaunului numai după ce au murit. judecau în viaţă fiind. în ziua chiar cînd aceştia stăteau să-şi dea sfîrşitul. de altfel. Judecătorii acestora. departe de necazuri. în clipa cînd trebuie să se rostească. după ce şi-a lăsat pe pămînt toată podoaba de acolo. atunci cînd judecă. judecăţile lor nu erau bine întocmite. Pe de altă parte şi judecătorul trebuie să fie gol. că mulţi care au sufletele încărcate de păcat se bucură de trupuri frumoase. cel care îşi trăieşte viaţa după dreptate şi cu evlavie. nu mai puţin fiecare dintr-însele îşi păstrează starea proprie. adăugă el. Pentru aceea. şi-au împărţit-o între ei. de nobleţea neamului lor şi de bogăţie. iar din Europa pe Aiacos. Dimpotrivă. cel nedrept şi nelegiuit se duce la închisoarea ispăşirii şi-a dreptăţii.GORGIAS 495 dau ca pe o realitate. 524 a am şi orînduit ca judecători pe înşişi copiii mei: doi din Asia. de pe cînd omul era în viaţă. în mijlocul a toată fericirea. de aceea atît Pluton. Căci cele ce am de gînd a-ţi spune ţi le voi înfăţişa drept adevăruri. de îndată ce au luat de la tatăl lor stăpînirea lumii. care vine acolo desprins la rîndul său de toate neamurile. căci nu se mai poate să las a se judeca rău. tot după moarte să fie şi el. Callicles. pe la începutul domniei lui Zeus. ce-am auzit povestindu-se. prin faptul că ei înşişi sînt vii şi cu cele ale neamului viu. din cele spuse mai sus. Numai astfel poate fi dreaptă judecata. este dată lui Prometeu. cu sufletul său. şi nu mai T 496 PLATON puţin îmbrăcămintea. în vremea lui Cronos şi chiar mai tîrziu. să se isprăvească cu stae rea aceasta. Aşa. Se-nţelege. voi pune eu capăt acestei stări. corpul se păstrează cum eete şi arată urmele îngrijirilor sau încercărilor ce va . Atunci Zeus zise: „Dacă-i aşa. Şi era în vremea lui Cronos o rînduială în privinţa muritorilor — rînduială care a fiinţat de altfel în toate timpurile şi fiinţează şi acum pe lîngă b zei — că dintre oameni. închisoare care se numeşte Tartar. cînd cei ce se înfăţişează înaintea Scaunului vin cu straie pe ei şi sînt judecaţi încă în viaţă fiind? Apoi se mai întîmplă. cînd moare. Dar cînd s-au desfăcut unul de altul. Eu cred că moartea nu-i nimic alta decît despărţirea a două lucruri deosebite: sufletul şi trupul. cît şi supraveghetorii Insulelor Fericiţilor au adus faptul la cunoştinţa lui Zeus." Iată. lucruri pe care eu le cred adevărate. precum şi celelalte simţuri ale corpului stau în faţa spiritului lor şi îi acoperă vederea. judecătorii sînt impresionaţi d de mărturiile lor. pe oamenii vii încă. zise el. negreşit. Iar în acest chip se va da cea mai dreaptă hotărire asupra drumului ce trebuie sapuce oamenii dincolo. Poseidon şi Pluton. cel din-tîi lucru este ca oamenii să înceteze pe viitor a mai cunoaşte dinainte clipa cind moartea îl va ajunge pe fiecare. pentru cazul cînd unul sau altul dintre ceilalţi ar avea vreo nedumerire. Toate acestea. spunîndu-i că neîncetat veneau. oamenii trebuie să fie judecaţi goi în toate privinţele. atît a lor. se duce să locuiască în Insulele Fericiţilor. iar cînd soseşte ziua judecăţii. fie în cealaltă. prin urmare şi ochii şi urechile lor. Lui Minos îi voi da cuvînt hotărîtor în judecăţi. Eu. sufletul fiecărui împricinat mort. b după a mea socotinţă. le este o piedică. fie într-o parte. care depun mărturie că aceia au trăit după dreptate. pe Minos şi Radamante. zice Homer. lucru pe care ei acum îl ştiu. Iată şi ce poate urma. oameni c nevrednici să intre acolo. ei tîrăsc după ei o mulţime de martori. Şi cum era să fie altfel. Zeus. ca unul ce ştiu aceasta înaintea voastră. pentru a putea privi nemijlocit.

cînd trăia. toate sau cea mai mare parte din particularităţile lui. aici ori în infern. acesta. Callicles. ci şi din alte pricini. fie ale celor pe care omul şi le va fi întipărit în suflet.c fi îndurat. la cele mai mari. d frinte sau stîlcite pot fi văzute şi după moarte. De obicei. le va cerceta pe fiecare. nedrepţi fiind. Eu unul nu mă îndoiesc că şi Arhelau va sta în rîndul lor. Desprins de corp. cu deosebire cînd are de-a face cu un suflet lipsit total de sănătate. în orice chip îşi va fi pregătit în viaţă corpul. el va fi pletos şi mort fiind. cei pe care deprînderea şi nărăvirea în rele îi osîndeşte fără leac. la fel şi cu toate celelalte. dacă purta pe corp. datorită unei deprînderi căpătate de fiecare dată în viaţă. folosul cu care ei s-aleg. ori pe al unui puternic. cele din Asia vor veni la Radamante. va fi şi după moarte gras. de un trai din care a lipsit adevărul. Se folosesc însă alţii: toţi cîţi. în acelaşi chip va rămîne şi ca mort: va avea. într-un cuvînt. nu numai de bici. cîtăva vreme. fie ca urmare a modului său de a se fi hrănit. dacă-i adevărat ce mi-a spus Polos despre el. mai dureroase şi d mai înfricoşate suferinţe — eternă privelişte şi înştiinţare. Dacă. dintre regi. un om a avut în viaţă corpul mare. cutezanţa cea pătimaşă şi lipsa de măsură în fapte. Folos ei nu trag din pedeapsa proprie. din cauza păcatelor. trăgînd un folos din suferinţă. sfîşiat de biciul patimilor sau de cutele ce i-au întipărit adînc jurămintele strimbe. Şi nu rareori judecătorul are înaintea sa pe însuşi Marele Rege. Iar după ce judecătorul a cercetat un suflet păcătos ca acesta. pentru cei ce tot coboară în închisoarea infernului. dacă a fost gras. toate sînt strîmbate de 525 a trufie. Dar cei care s-aleg cu un folos şi care-şi ispăşesc în pedepse greşelile — fie c-ar fi osîndiţi astfel de zei sau de oameni — fac parte. Totuşi. Părerea mea se întăreş- . după ce e le va aşeza în faţă-i. Ba adaug şi pe toţi tiranii. Şi lucrul îmi pare că se întîmplă la fel şi cu sufletul. cu ocară. fiindcă dispun de-o putere suverană. căci nu-i alt chip a te c dezbăra de păcatul nedreptăţii. îi văd pe aceştia supuşi. de la unii ca ei nu rămîne decît pilda pentru alţii. i se vor putea vedea urmele pasiunilor ce-i străbătuseră viaţa: fie ale celor de la natură. e dobîndit nu mai puţin prin dureri şi suferinţe. dintre puternicii zilei şi. Judecătorul vede cîte un suflet pîngărit de neorin-duială şi de toate fărădelegile pe care i le-au pricinuit în viaţă puterea nemărginită. Nimic drept în el. într-o închisoare. de pildă. de asemenea. te-miri-ce urmă de biciuire ori altfel de răni. nedreptatea şi faptele vieţii de toate zilele. Şi ce i se cuvine unei fiinţe supuse astfel ispăşirii? Ce lot are omul pe care-l pedepseşte cineva pe bună b T 498 PLATON dreptate? Una din două: sau să se facă om de treabă. dacă ar fi avut mădularele frinte sau stîlcite cînd era viu. săvîrşesc cele mai mari crime şi cele mai blestemate fapte. fără să ştie al cui este. moliciunea. unde începe să-şi ispăşească prin suferinţe pedepsele ce i se cuvin. Cît despre vinovaţii cei mari. din rîndul celor ce s-au făcut vinovaţi de păcate ce se pot ierta. de pilGORGIAS 497 dă. eu sînt încredinţat că cea mai mare parte dintre cei sortiţi a rămîne pilde sînt aleşi dintre tirani. în genere. îl trimite numaidecît. cîţi vor mai fi fost. fie din ambele pricini. pentru ca oricine-l vede îndurînd cele ce îndură să se înfricoşeze şi să se facă mai bun. oricum. vizibile. de minciună. ca unii ce n-au iertare. fie în chip natural. dintre cei care s-au îndeletnicit cu cîrmuirea statelor. a avut grijă în viaţă să-şi păstreze părul. aceştia sînt oameni care. ori sufletul vreunui alt rege. el şi mort va fi mare. Iar cînd sufletele se vor înfăţişa judecătorului. Dacă. adică. şi pe acestea le poţi vedea pe trupul său neînsufleţit. cînd. de pildă. sau să fie de pildă altora. De altminteri.

sufletul unui ins oarecare. vezi şi tu singur că voi trei. Şi te ţin de rău. XI. a cărui faimă s-a lăţit peste tot cuprinsul locuit de greci: este Aristide al lui Lysimah.7 Cît mă priveşte. Ajuns în faţa judecătorului. de care a fost vorba. cu deosebire între oamenii înzestraţi cu autoritate vei găsi pe cei care devin criminali adevăraţi. nu cunosc poet care să fi menţionat pe Tersit. fiindcă era un simplu om de rînd. fiind supraveghetor. Sisif şi Tityos. cei mai capabili dintre toţi grecii de astăzi — tu. el nu vrea să ştie de dînsul nimic. Cum vezi. dacă am fi în măsură să căutăm dezlegarea în altă direcţie şi pe alte căi. Eu ştiu numai de unul. şi la noi şi aiurea — şi sper că s-or mai ivi — dintre cei virtuoşi şi buni. cît şi — cînd va fi să mor — în moarte. la fiul Aiginei. adăugind doar atît: dacă-i un rău cu iertare sau dacă e rău fără leac. cu însuşirile trebuitoare pentru a duce la îndeplinire cu dreptate sarcinile pe care li le încredinţează ceilalţi. Sînt cu totul vrednice de admirat asemenea cazuri. mai bune şi mai apropiate de adevăr. Şi. nici cine este. nu-i uşor să trăieşti după dreptate. într-adevăr. preţuindu-l. GORGIAS 499 Pricina? Nici nu i-ar fi fost lui cu putinţă. face 500 PLATON Aiacos. Nuci mai dînsul ţine în mînă sceptrul de aur. Trebuie să adaug totuşi că nimic nu 526 a te împiedică să întîlneşti şi printre cei puternici în rândurile cetăţenilor oameni virtuoşi. Poate că acestea îţi par un basm din cele pe care b le spun babele şi pe care le dispreţuieşti. cînd apar. 569. Odiseea. e Lăsînd deci la o parte cinstirile cu care sînt deprinşi cei mai mulţi dintre oameni şi urmărind numai adevărul. de nu vei mai fi în stare să-ţi ajuţi ţie însuţi. cum zice că l-a văzut şi Odiseu al lui Homer: Stînd şi pe morţijudeclndu-i cu schiptrul de aur In mînă. atunci cînd va veni şi pentru tine ziua dreptăţii şi vei fi supus judecăţii de care am vorbit puţin mai 527 a înainte. Callicles. preabunule. Alteori. ca simplu om de rînd. Căci să recunoaştem. Şi sfătuiesc cu întreaga mea putere pe toţi oamenii — se-nţelege. care şi-a îndeplinit în viaţă rostiri său şi nu s-a amestecat în alte lucruri). Dar aşa stînd lucrurile. să se coboare la o astfel de treaptă a păcătoşeniei. cînd el va pune mîna pe tine ca să te ducă acolo.Polos şi Gorgias —. GORGIAS 501 . pe cît pot. îmi voi da osteneala în fapt. 7 Homer. Callicles: cînd ai la îndemînă toate mijloacele de a fi nedrept. Callicles. în ale cărui opere ne sînt înfăţişaţi regi şi puternici care. ci doar că e un păcătos.. Aceleaşi lucruri. în schimb. îl trimite în Insulele Fericiţilor. fie altcineva (cu deosebire. fie om simplu. Iar Minos. contrar ideilor ce împărtăşeşti — să vă îndreptaţi către acest fel de viaţă şi să rîvniţi răsplata unei astfel de întreceri. cea b mai mare parte dintre cei puternici sînt păcătoşi.. nu altfel decît aş fi eu aici. Callicles. cînd judecătorul bagă de seamă că are înainte-i un c suflet care a trecut prin viaţă cu evlavie şi adevăr. după ce se încredinţează că-i aşa. nar fi nici o mirare să-l nesocoteşti. Şi unul şi celălalt judecă ţinînd în mînă o varga. Şi acum. sade jos. începe să-ndure suferinţele meritate. cel ce. Ba s-ar putea să te şi lovească cineva şi să te acopere de ocări. îl trimite în Tartar. n-a fost pus să sufere pedepse înfricoşătoare. jos. întorcîndu-ne la ce ziceam adineauri. eu sînt încredinţat de adevărul acestor spuse şi caut să văd în ce chip mă pot înfăţişa judecătorului avînd sufletul cel mai sănătos. o dată intrat acolo. deşi renumit ca păcătos pentru ticăloşia lui fără de iertare. nici din cine se trage. în împărăţia lui Hades. Dar. atunci judecătorul.. cum e cazul lui Tantal. totuşi. exact la fel. vei rămîne şi tu cu gura căscată şi ameţit. cînd acel Radamante. Acela. pot vorbi aici de cazul cînd are în faţă sufletul unui filozof. să fiu cel mai virtuos. te îndemn în rîndul întîi pe tine. Şi cît de puţini sînt muritorii care intră în această categorie! S-au ivit. erau osîndiţi la chinuri veşnice. atît în viaţă. pentru asta a şi fost el mai fericit decit unul dintre cei cu mare putere. primeşte un astfel de suflet.e te şi cu mărturia lui Homer. pe care o declar mai preţioasă decît toate celelalte răsplăţi de aici.

Ci nu pe aceea în care crezi tu şi spre care mă-mpingi şi pe mine. să ne mai şi fălim. PRIETENUL Ce s-o fi întîmplat între tine şi el? De c bună seamă că nu te-ai putut întîlni cu altcineva mai frumos decît el în această cetate. căci mi-o arată raţiunea însăşi. SOCRATE Şi ce dacă are? Tu nu eşti oare de acord cu Homer care spunea că cea mai frumoasă vîrstă e aceea cînd mijeşte barba. Pe Zeus! tu prînde îndrăzneală şi fii gata să primeşti chiar lovitura cea de ocară. Cel puţin aşa mi s-a părut mie.nu sînteţi în stare să faceţi dovada că altul e felul de viaţă ce ar trebui să ni-l însuşim şi nu acesta. dacă e o preocupare vrednică de dat în grija omului. şi acum? Vii de la el? Cum se poartă cu tine? SOCRATE Bine. de cea faţă de cîţiva. Dar vreau să-ţi spun ceva curios: deşi era de faţă. să te acopere de ocări. La cîtă neştiinţă ne-am coborit! T 502 PLATON Să ne călăuzim prin urmare de gîndul care ni s-a dezvăluit acum. care se dovedeşte folositor şi-n lumea de dincolo. vei fi fericit şi-n cursul vieţii şi după ea. dar lungile noastre discuţii. Nu numai atît. rămîi un om întreg. PROTAGORAS UN PRIETEN DE-AL LUI SOCRATE SOCRATE HIPPOCRATES PROTAGORAS ALCIBIADE CALLIAS CRITIAS PRODICOS HIPPIAS UN PRIETEN De unde vii. să te trateze d ca pe un om fără de minte. are de acum barbă în toată legea. să-ţi ispăşeşti prin c pedepse greşelile. căci nu-i bună de nimic. mă vei însoţi acolo unde. cît şi în cea publică. Şi dacă cineva se face rău într-o privinţă. lăsînd a crede că este ceva de capul nostru. Ascultîndu-mă deci pe mine. este să nu căutăm mai mult a părea decît a fi drepţi. de care vorbeam. PRIETENUL De unde e? SOCRATE DinAbdera. ca şi de cea faţă de alţii. Cal-licles. de mai multe ori nu i-am dat nici o atenţie.b biade? PRIETENUL Ei bine. chiar în marile probleme. ba chiar în cîteva rîn-duri am uitat de-a binelea de el. E într-adevăr lucru ruşinos ca noi. căci între noi fie vorba. el trebuie să fie pedepsit. PRIETENUL Ce spui? E cetăţean de-al nostru sau străin? SOCRATE Străin. dacă ajungi. dacă ai greşit. mi s-a părut tot frumos ca bărbat. ca şi de cea faţă de mulţime. văzîndu-l deunăzi. Socrate? Nu-i aşa că iar 309 a ai fost să vînezi graţiile lui Alcibiade? Ce-i drept. mai ales astăzi: a vorbit mult în favoarea mea. şi încă cu cineva mult mai frumos. de-abia atunci vom pune la cale ceea ce vom găsi că-i nimerit a orîndui. . Numai după ce vom fi străbătut împreună drumul virtuţii ne vom apuca şi de treburile politice. Să urmăm acestei învăţături şi s-o propovăduim şi celorlalţi. în vederea vieţii şi a morţii. SOCRATE Ba da. dacă-i place aşa. Socrate. şi mie. întocmai aşa cum e la Aici. Şi trebuie să fugim de toată linguşirea: de cea faţă de sine. în halul în care ne arătăm că sîntem. Zic bărbat. venindu-mi în ajutor. pe una singură n-au clintit-o din loc: anume că mai degrabă trebuie să ne ferim de a săvîrşi decît a suferi nedreptatea şi că. cînd de fapt ne schimbăm părerile asupra aceloraşi lucruri în fiecare clipă. punînd-o pururea în slujba dreptăţii. întrucît al doilea lucru de preţ după cel de a fi drept este ca. săvîrşind virtutea. atît în viaţa privată. Chiar de la el vin acum. Şi lasă pe oricine să te dispreţuiască. Iar de retorică să ne folosim ca de orice altceva. Este gîndul care ne învaţă că felul cel mai bun de a trăi viaţa este să practicăm dreptatea şi tot ce e virtute. deşi au izbutit să zdruncine toate teoriile. ca unii care vom fi atunci mai în măsură să hotărîm decît sîntem acum. căci nu-i nimic grozav în această suferinţă dacă.

. Dar toată lumea. dar m-am luat cu alte treburi şi am uitat de asta. Căci eu sînt şi mai tînăr şi nici nu l-am mai văzut vreodată pe Protagoras. căci este prea de dimineaţă." . dar de cum m-am sculat am pornit încoace. fiul lui Hipponicos. am zis eu. SOCRATE Bucuros. sclavul. miam zis: ăsta-i Hippocrates. hai deci 311 să mergem. nu i-aş cruţa nici pe ai mei. pînă se face lumină. i-am zis: „Ei.T 504 PLATON PRIETENUL Şi ţi s-a părut aşa de frumos străinul incit să spui că-l întrece pe fiul lui Cleinias? SOCRATE Cum să nu-mi pară. e nedrept pentru că el singur este om iscusit iar de mine nici nu-i pasă. mai frumoasă culmea iscusinţei? PRIETENUL Te-ai întîlnit dar cu cineva iscusit. „— Nu cumva aduci vreo veste rea? — Nicidecum. PRIETENUL De ce nu ne povesteşti şi nouă întîl-nirea." „O! Zeus şi voi ceilalţi zei! De-ar depinde numai de asta. dacă i-ai da bani. — Bine. în locul acestui sclav." Şi bîjbîind după scăunel se aşeză la picioarele mele şi spuse: „într-adevăr aseară. Tu abia acum ai aflat? — Ei! Pe toţi zeii! Aseară. Socrate? d SOCRATE Cu cel mai iscusit bărbat din vremea noastră. apoi." Iar eu cunoscîndu-i avîntul şi rîvna. eşti treaz sau dormi?" Eu. d apoi somnul m-a cuprins îndată din cauza ostenelii. îl laudă pe omul acesta şi spune că e cel mai iscusit la vorbă. PRIETENUL Şi tocmai te-ai văzut cu el înainte de a veni încoace? 310 a SOCRATE Stăturăm chiar de vorbă. Noaptea trecută. uite. dădu buzna înăuntru strigînd în gura mare: „Socrate. după ce îi deschise cineva. Socrate. Căci Protagoras stă destul de mult acasă. fiul lui Apollodor şi fratele lui Phason. atunci spune ce este şi pentru ce ai venit aşa cu noaptea-n cap? — A venit Protagoras. fratele meu îmi spune aşa într-o doară că a venit Protagoras. şi tocmai voiam să vin să-ţi spun că pornesc în urmărirea lui.. dacă recunoşti că Protagoras este cel mai iscusit. dacă ne vorbeşti. iar el zise rî-zînd: „Pe toţi zeii. vă voi fi chiar recunoscător dacă mă veţi asculta. PRIETENUL O! Ce spui?. de ce să nu mergem la el ca să-l prîndem acasă? După cîte am auzit. mai bine să ne ducem în curte şi să aşteptăm acolo. SOCRATE Atunci recunoştinţa va fi reciprocă. nici pe ai prietenilor. spunîndu-ne şi aflînd foarte multe lucruri unul de la altul. am zis eu. zise el." Iar eu i-am zis: „Să nu mergem încă acolo. mă pomenesc b că vine Hippocrates. mai-mai s-o spargă. Dar ascultaţi. zise el. încît ai încredere că îl vom găsi negreşit acolo. cunoscîndu-i glasul. ca să vorbeşti cu el pentru mine. plimbîndu-ne. M-am gîndit atunci să dau îndată fuga pînă la tine. după aceea să mergem. l-ai îndupleca şi te-ar face şi pe tine iscusit. am doar veşti bune. dar mi s-a părut că era prea tîrziu. spre zori." „Pe Zeus. nici nu l-am mai auzit: eram abia un copil rîndul trecut cînd a mai fost el pe aici. Căci PROTAGORAS 505 mi-a fugit Satyros. o preabunule. am zis eu. dragul meu. a tras la Callias. Socrate. şi începe să-mi bată în poartă cu bastonul. — De c ieri. Deci după ce am sosit şi am luat masa şi eram gata de-a merge la culcare. aşază-te aici. dacă nimic nu te reţine. zise el stînd în picioare lîngă mine. Protagoras a venit aici? SOCRATE Ba încă de vreo trei zile. şi ce? Ţi-a făcut oare vreun rău Protagoras?". dar tocmai pentru e asta am venit. după ce m-am întors foarte tîrziu de la Oenoe. PRIETENUL Şi noi ţie.

Socrate şi tu Hippocrates. Dar dacă cineva ne-ar întreba: «Ce fel de meşteşuguri cunosc zugravii?». — Cred totuşi că ştiu.După acestea sculîndu-ne. de pildă. dar m-aş mira c să ştii ce-i acela un sofist. . i-am răspunde că e vorba de acelea care ajută la pictarea chipurilor. că este cunoscătorul unor meşteşuguri. ci crezi poate că va fi ca aceea pe care ai primit-o de la grămătic şi de la citharist şi de la pedotrib? Căci tu ai învăţat cu fiecare din aceştia nu pentru meşteşug. — Aşa e. mergînd deci la Protagoras. am zis eu. ce e Protagoras acesta. căci răspunsul nostru mai cere încă o întrebare şi anume: despre ce te face sofistul să vorbeşti cu iscusinţă? De pildă. ca să-ţi faci o meserie din asta. ce i-am răspunde? Ce ştie el să facă? — Ce altceva am putea spune despre el. cu gîndul să-i plăteşti pentru învăţătura ce ţi-ar da-o. — Ştii. Socrate. Hippocrates. am zis eu. vom pune la bătaie şi banii prietenilor. între-bîndu-te cineva: «Ce sînt Polyclet şi Fidias cărora ai de gînd să le dai aceşti bani?» Ce ai răspunde? — Aş spune că sînt sculptori. Dacă însă ne-ar întreba următorul lucru: «Ce fel de meşteşuguri cunoaşte sofistul?». o! Hippocrates.— Aşadar pentru că e sofist mergem la el şi-l plătim. aşadar. căruia aveţi de gînd să-i daţi banii?» Ce i-am răspunde? Ce alt nume auzim că i se dă lui Protae goras. şi d aşa mai departe. — Bine. b l-am privit scrutător şi l-am întrebat zicînd: „— Ia spune-mi. Socrate. zise el. — Adică ce? — Că eşti gata să-ţi dai sufletul pe mîna unui sofist. dar nu pe deplin satisfăcător. eu şi cu tine vom fi gata să-i plătim pentru a-ţi da învăţătură. după cum arată şi numele. adică despre cîntatul la cithară. dacă nu. Dacă acum cineva văzînd la noi atîta rîvnă ne va întreba: «Spu-neţi-mi. — Iar tu însuţi ce urmăreşti să devii? — E limpede: să devin sculptor. dar acest lucru se poate spune şi despre zugravi şi despre zidari. sau nu ştii?. zise el. la cine îţi închipui că te duci şi ce înrîurire va avea asu506 PLATON pra ta? Dacă. dacă vor ajunge banii noştri ca să-l înduplecăm. aşa cum îi sade bine oricărui om şi îndeosebi omului liber. — Iar tu ce urmăreşti să devii? — Să devin medic. care face parte dintre Asclepiazi. cu gîndul să le plăteşti pentru învăţătură. nu-i aşa? — Da. aşa cum lui Fidias i se dă acela de sculptor sau lui Homer acela de poet. — Dar dacă te-ai duce la Polyclet Argianul sau la Fidias Atenianul. am zis eu. ducîndu-te la tizul tău Hip-pocrates din Cos. zise el. — Dar nu cumva. cineva te-ar întreba: «Spunemi. spuse el. anume că ei sînt cunoscătorii unor meşteşuguri. ce calitate a lui ai în vedere?» Ce-ai răspunde? — Aş răspunde că am în vedere calitatea lui de medic. Iar dacă nu ştii acest lucru. e limpede că urmăresc să devin sofist. Iar eu vrînd să-l pun la încercare pe Hippocrates. — înclin foarte mult să cred. ci pentru educaţia şi cultura ta generală. — Dar dacă cineva te-ar mai întreba apoi şi acest lucru: «Ce urmăreşti să devii tu însuţi mergînd la Protagoras?»" El însă roşind. căci de acum se luminase destul de bine ca să se poată vedea. adică dacă îl dai pe mîini bune sau rele. că învăţătura primită de la Protagoras va fi mai degrabă de celălalt fel. decît că se pricepe să te facă vorbitor iscusit? — Poate că am spune ceva adevărat. ne-am dus în curte. zise el. zise: „Dacă e să ne luăm după cele spuse mai înainte. cum îi zici tu. vrînd c să-i plăteşti lui Hippocrates. socoteşti că învăţătura pe PROTAGORAS 507 care o vei primi tu de la Protagoras nu va fi de acest b fel." Atunci eu i-am zis: „— în numele zeilor! Oare nu ţi-ar fi ruşine să te prezinţi înaintea grecilor ca sofist? — Ba da. dacă trebuie să spun exact ceea ce gîndesc. fiindcă ai de gînd să te duci la Protagoras să-i oferi bani ca să te primească. d am zis eu. nu ştii nici cui îţi încredinţezi sufletul. Hippocrates. ce eşti pe cale să faci. nu? — Desi-312 a gur. citharistul te face să vorbeşti cu e iscusinţă despre meşteşugul la care se pricepe el. — Spune atunci ce crezi că este sofistul? — Eu socot. auzim oare ceva corespunzător în ceea ce-l priveşte pe Protagoras? — Se spune despre el că este sofist.

care e mult mai de preţ decît trupul. după cum spui tu. nu ştiu nici ei ce e bun şi ce e vătămător pentru suflet. iar cumpărătorii lor sînt la fel de neştiutori. după ce a dat banii. de bună seamă ai chema la sfat prietenii şi rudele. cel care a luat învăţătura chiar în sufletul său şi a asimilat-o este fie păgubit. Socrate. — Dar sufletul se hrăneşte cu ceva. iar despre ce-i aia un sofist. Acum însă. eşti gata să cheltuieşti banii tăi şi ai prietenilor. Căci aceştia. şi de care depind toate ale tale. fără să discuţi sau să te sfătuieşti dacă trebuie sau nu să te încredinţezi lui. dacă nu cumva se întîmplă ca vreunul să se priceapă la îngrijirea sufletului. dar adesea. Căci mult mai mare este pericolul la cumpăra." După ce mă ascultă. învăţăturile însă nu poţi să le treci în alt vas. şi fără să fi stat vreodată de vorbă cu acela pe care îl numeşti sofist. nici cu vreunul din noi. după cum este el bun sau rău. dacă se întîmplă să ştii ce e bun şi ce e rău dintre acestea. — Ei T 508 PLATON bine.314 a rea învăţăturilor decît la cumpărarea alimentelor. fără să-l fi cunoscut. nu prea pari c a şti nimic. căci noi sîntem încă prea tineri pentru a lămuri un lucru aşa de însemnat. neapărat. fie cîştigat. atunci cînd le vînd. cercetînd zile-n şir. din cele ce vînd. într-adevăr. dragul meu. afară de cazul că vreunul dintre ei se în-tîmplă să fie instructor de gimnastică sau medic. atunci ce este acel lucru la care sofistul se pricepe el însuşi foarte bine şi la care îl face priceput şi pe ucenic? — Pe Zeus! Nu mai ştiu ce să-ţi răspund. negustorii mai mari sau mai mici. aşa cum fac cei ce vînd hrana pentru trup. despre acesta nu te sfătuieşti nici cu tatăl tău." i a Iar eu am zis după aceasta: „Atunci ştii la ce primejdie eşti pe cale să-ţi expui sufletul? Cu siguranţă că dacă era vorba să-ţi încredinţezi trupul cuiva. laudă întotdeauna celui doritor să ia toate cele ce au de vînzare. le laudă pe toate deopotrivă. apoi după ce-l vom fi ascultat să discutăm şi cu alţii. să nu te pui în primejdie jucînd la zar lucrurile cele mai de preţ. după cum recunoşti chiar tu. are libertatea să le pună de-o parte acasă şi să se sfătuiască chemînd pe cineva care se pricepe la ceea ce e bun de mîncat sau de băut şi ce nu. Tot astfel şi cei care răspîndesc diferite învăţături prin cetăţi. adică unul ca acela căruia eşti pe cale să te încredinţezi. mîncînd sau bînd. Şi să luăm seama ca nu cumva sofistul să ne înşele lăudînd cele ce vinde. aflînd de el abia aseară. cred că se află şi Pro- . sofistul este un fel de negustor sau traficant de mărfuri din care se hrăneşte sufletul? Mie cel puţin aşa mi se pare. o! bunule. Socrad te? — Desigur! Cu învăţături. am zis eu. atunci sofistul despre ce te face să vorbeşti cu iscusinţă? Nu e oare limpede că despre acel lucru la care se pricepe el însuşi? — Fireşte. dacă nu. vînzîndule ca pe o marfă şi făcînd negustorie. căci aici se află nu numai Pro.c tagoras. fie în rău. Hippocrates. b dacă e bine sau nu să-ţi dai sufletul pe mîna acestui străin de curînd sosit. ai grijă. prietenii tăi. şi b în ce cantitate şi cînd. Prin urmare. e La fel şi cei care cumpără de la ei. ca şi cum ai şti dinainte că Pro-tagoras merită toată încrederea. ai venit cu noaptea-n cap şi. dar cînd e vorba de suflet. ci şi Hippias din Elis. nici cu fratele tău. — Dar nu cumva. ne-ştiind ce e bun şi ce e rău pentru trup dintre mărPROTAGORAS 509 furile pe care le aduc. după cum o pornisem. fie în bine. te-ai fi gîndit mult dacă să i-l încredinţezi sau nu. cel care cumpără alimente şi băuturi de la băcan şi precupeţ are posibilitatea să le ia în alte vase. astfel încît cumpărarea lor nu e însoţită de mari primejdii. ci. după cum spui chiar tu. să mergem să-l ascultăm pe om. el zise: „— Aşa e. Aşadar pe acestea se cuvine să le cercetăm şi împreună cu cei mai vîrstnici decît noi. zise el.— Ei bine. fiind în cumpănă binele sau răul lui. şi mai înainte de a le primi în corp. atunci poţi cumpăra în deplină siguranţă învăţături de la Protagoras sau de la oricare altul. ci.

ne-am oprit pe loc să discutăm despre ceva ce se ivise în conversaţia de pe drum. Paralos. XI. deşi eram foarte curios să-l aud pe Prodicos: mi se părea că e nemaipomenit de priceput la toate şi că are ceva 1 2 Homer. vrăjindu-i cu glasul său înb tocmai ca Orfeu. Aproape de el. cu o fire deosebit de înzestrată în toate privinţele. Deci ca să nu rămînă lucrul neterminat şi ca să intrăm cu discuţia încheiată. pe care îi strîngea Protagoras de prin toate cetăţile pe care le cutreieră. venise şi Prodicos din Ceos. iar dintre cei străini nişte concetăţeni de-ai lui şi alţi cîţiva. după ce băturăm la uşă. Odiseea. o mare parte păreau străini. pe bănci." Cu e greu omul ne deschise în cele din urmă uşa. ." Gîndind că aşa este potrivit. împingînd uşa cu amîndouă mîinile cît putea de tare. o închise. Dar noi am bătut din nou iar el. Despre ce vorbeau. Acesta era tînărul. erau culcaţi Pausanias din cartierul Cerameicos şi împreună cu el un băiat încă tînăr şi. ne deschise d şi văzîndu-ne. Xantippos. Cînd am ajuns la pridvor. ne-a auzit şi pesemne plictisit de cei care tot veneau în casă datorită mulţimii sofiştilor. XI. fiul lui Acumenos. de 315 a o parte a lui. ci după ce se întorcea împreună cu cei de lîngă el. precum şi mulţi alţi oameni pricepuţi. împreună cu el se plimbau. Mi s-a părut a fi auzit că numele lui este Agathon şi nu m-aş mira dacă s-ar întîmpla să fie favoritul lui Pausanias. fiul lui Philomelos. 512 PLATON 316 a divin în el. Callias. pe paturile învecinate. Păreau că discută despre natură şi că-l întreabă pe Hippias diferite chestiuni despre astronomie. şi Char-mides. şi Philippides. Dar fiindcă vocea sa era foarte gravă. în jurul lui.510 PLATON dicos din Ceos. eu unul mă încîntam nespus văzînd cît de frumos manevrau ferîndu-se să stea vreodată în caPROTAGORAS 511 lea lui Protagoras ca să nu-l împiedice la mers. fiul lui Hipponicos şi fratele său după mamă. Ci fii pe pace. a zis: „Ei! Nişte sofişti! N-are timp. l-am zărit pe Protagoras plim-bîndu-se în vestibul. iar ei fermecaţi se luau după glasul său. oprîndu-ne în pridvor am discutat pînă ce am căzut de acord unul cu altul. de partea cealaltă aflîndu-se celălalt fiu al lui Pericle. fiul lui Pericle. şedeau Eriximachos. unul al lui Cepis şi altul al lui Leucolophi-des. După cîte cred. am venit pentru că trebuie să-l vedem neapărat pe Protagoras! Anunţă-ne dară. „L-am văzut chiar şi pe Tantalos"2. se producea în cameră un vuiet în care nu se mai distingea ce spune. într-adevăr. 582. din cauza mulţimii oaspeţilor. eu unul nu mi-am putut da seama de afară. şi părea că mai sînt şi alţii. Phaidros din Myrrinus şi Andron. care este cel mai renumit dintre discipolii lui Protagoras şi se pregăteşte să devină sofist de meserie. apoi ocolind veneau mereu în spate în chipul cel mai desăvîrşit." Şi îndată. Erau în cortegiu şi cîţiva localnici. după cîte cred eu. Privind acel cortegiu. Idem. apoi veneau cei doi Adeimantos. înfăşurat în blănuri şi velinţe destul de multe la număr. un eunuc. fiul lui Glaucon. Callias o golise şi le-o pusese la dispoziţie. 601. Aşa cum ar spune Homer. pe cît se părea. plecarăm. nici nu sîntem sofişti. Prodicos stătea încă în pat. ceilalţi din urmă se dădeau la o parte frumos şi în rîn-duială. portarul. dar era întro came-ră pe care Hipponicos o folosea mai mult ca magazie şi pe care acum. „văzut-am apoi"1 pe Hippias din Elis şezînd pe un jilţ în cealaltă parte a sălii. iar la înfăţişare foarte frumos. în urma acestora veneau alţii care se ţineau după ei ascultînd cele ce se vorbeau. fiul lui Androtion. precum şi Antimiros din Mende. căci. fără să deschidă. prietene. zic eu. nu venim la Callias. iar el stînd în jilţ dădea fiecăruia în parte răspunsuri şi explicaţii la întrebări. ne zise în chip de răspuns: „Ei! Voi ăia de colo! N-aţi auzit că n-are timp?" „Dar. De cum intrarăm.

După ce vei afla pentru ce am venit. apoi ne-am îndreptat către Protagoras. Eu unul susţin că meşteşugul sofisticii este vechi. După ce am intrat. cît şi lui Hippias că am venit de dragul lui şi d să se fălească faţă de ei. PROTAGORAS 513 alţii prin ritualuri şi profeţii. căci în totul am mulţi la număr. — Nouă ne e totuna. ca să asculte şi ei?" „Foarte bine". precum e şi Herodicos din Selymbria. socotesc că nu au obţinut ceea ce doreau. Aşadar. Afară de aceasta mai iau şi alte măsuri. au recurs la diferite tertipuri şi l-au tăinuit. Părerea a fost bine primită. astfel încît. Din muzică şi-a făcut pavăză Agathocle. însăşi încercarea ar fi o dovadă de multă sminteală şi în chip negreşit şi-ar atrage mai multă duşmănie b din partea oamenilor. dar cei care l-au mînuit mai înainte vreme. sofist de mîna-ntîi. s-au folosit chiar şi de gimnastică. iată am venit la tine cu Hippocrates acesta. eu am urmat un drum cu totul contrar acestora şi recunosc că sînt sofist şi că învăţ pe oameni. fie ei compatrioţi sau străini. nam avut nici un necaz din pricină că recunosc că sînt sofist. zise Protagoras. în acest timp au sosit . căci pe lîngă celelalte l-ar mai socoti şi şmecher. spre exemplu Iccos din Tarent. după cum spun. temîndu-se de pizmă. nu ar reuşi acest lucru. aparţine unei case mari şi înstărite. să discutăm despre toate acestea de faţă cu toţi cei ce sînt înăuntru. iar eu am zis: „— O! Protagoras. zise el. unii prin poezie. Nu au putut rămîne necunoscuţi celor puternici de prin cetăţi. aşa cum îi spui tu şi eu încuviinţez. Căci străinul care cutreieră cetăţi mari şi convinge pe cei mai buni dintre tineri să părăsească legăturile strînse pe care le aveau cu alţii. unele ca acestea trebuie să se păzească: într-adevăr. Deci dacă cineva. după cîte văd. „Nu vreţi să pregătim o încăpere in care să puteţi discuta şezînd?" zise Callias. temînduse de pizma ce şi-ar fi atras-o de pe urma lui. compatriotul vostru. Socrate. s-au folosit de acele meşteşuguri ca de o 317 a perdea. mai vîrstd nici sau mai tineri." Eu însă. fiind mare sofist la fel ca şi Pythocleides din Ceos şi mulţi alţii. fiu al lui Apollodor. pentru care au fost de fapt născocite aceste tertipuri. ci preamăreşte în cor ceea ce i se spune de către aceştia. odinioară stabilit la Me-gara. mulţimea de rînd nu pricepe nimic. Aceştia toţi. bănuind că vrea să-i arate atît lui Pro-dicos. să nu zic într-un ceas rău. încer-cînd să fugă. socotind că aceasta este o cale mai bună pentru a mă păzi decît prima. ca Homer şi Hesiod şi Simonide. duşmăniile şi uneltirile de tot felul. am zis: „Ce-ar fi să-i chemăm pe Prodicos şi pe Hippias. ca să spunem lucrurilor pe nume. acum e rîndul tău să hotărăşti dacă crezi că se cuvine să stai de vorbă despre acestea numai cu noi sau de faţă cu ceilalţi. apoi. cînd în urma noastră sosi şi frumosul Alcibiade. bucurîndu-ne la gîndul că vom asculta nişte oameni iscusiţi. pare că s-ar putea măsura cu oricare dintre cei de-o virstă cu el. ca adepţii lui Orfeu şi Musaios. dacă vreţi. ca şi pe cei dimpre514 PLATON ună cu dînşii. — Drept chibzuieşti. doreşte să ajungă cineva în cetate şi socoate că acest lucru i-ar c putea reuşi cel mai bine dacă tu te-ai ocupa de el. iar noi toţi. Aşadar. După vîrstă aş putea fi tată oricăruia dintre voi. zic. Eu însă nu sînt de acord cu toţi aceştia. căci acolo erau bănci de mai-nainte. şi cîtă grijă ai pentru mine. — Care-i acel lucru pentru care aţi venit? — Hippocrates acesta este din partea locului. o să hotărăşti singur. adică mai curînd să recunosc decît să tăgăduiesc. cel ce face. — Voiţi să stăm de vorbă singuri sau de faţă cu ceilalţi? răspunse el. Iată că deja sînt cîţiva ani c bunişori de cînd practic acest meşteşug. dîndu-se de gol. contemporan cu noi. După cîte cred. împreună cu Critias. şi-i determină să vină la el în nădejdea că vor spori în virtute datorită legăturii cu el. fiul lui Calaischros. îmi este peste măsură de plăcut. ne-am luat bănci şi paturi şi leam aşezat lîngă Hippias.Tocmai intraserăm. alţii. în ceea ce priveşte înzestrarea. nu-s de neluat în seamă pizma care se iscă pentru acestea. zăbovirăm încă niţel privind în b jur uimiţi de toate acestea.

învăţîndu-i calculul şi astronomia şi geometria şi muzica — zi-cînd acestea a privit către Hippias —. Aşa şi tu. pe cînd venind la mine nu va învăţa despre alt lucru decît cel pentru 319 a care a venit. deşi eşti la o vîrstă înaintată şi eşti atît de priceput. nici nu poate fi transmis de către unii oameni altora. dacă însă încearcă să-i sfătuiască altcineva despre care ei cred că nu-i de meserie. spune el. chiar din ziua în care va fi împreună cu el." Iar eu am zis: „Deschid vorba ca şi mai înainte. d dacă intră în legătură cu Protagoras. dar dacă tu o spui. dacă vei sta în preajma mea. chiar dacă acesta este foarte frumos şi bogat şi de viţă nobilă. ci rid şi fac larmă. de pildă. ducînduse la el. Dar nu despre aceasta e vorba. sau modul cum şi-ar putea gospodări cineva casa în chipul cel mai desă-vîrşit. venit de curînd aici. dacă chiar îl ai cu adevărat. am zis: „Protagoras. în fiecare zi vei înainta din mai bine către mai b bine. în ce lucru şi în care privinţă?»" Iar Protagoras auzind de la mine acestea zise: „— Te pricepi bine să pui întrebări. — Oare te înţeleg bine? am zis eu." Apoi Protagoras. nu pot să nu te cred. a zis: „O! tinere. Mi se pare că te referi la ştiinţa politicii şi promiţi să faci din oameni buni cetăţeni. Deci văd că atunci cînd ne stringem la sfat. sau e dat jos de la tribună şi scos afară de . ceea ce spui nu-i deloc lucru de mirare. cînd e vorba de coc răbii. că sînt şi aceştia de faţă. 516 PLATON sînt oameni chibzuiţi. n-aş dori însă să-ţi spun altceva decît ceea ce gîndesc. anume că fiind în preajma lui în fiecare zi se va face mai bun şi va progresa. şi pe cei dimpreună cu dînsul. Socrate. iar eu mă bucur să răspund celor ce pun bine întrebările. spunînd motivele venirii noastre. dacă totuşi cineva te-ar învăţa ceva ce se întîmplă să nu cunoşti. ar fi potrivit să re-318 a peţi. întradevăr. ce foloase va avea intrînd în relaţii cu tine. Socrate. Ar fi bucuros să afle. la fel şi în ziua următoare. sau modul cum le-ar putea face faţă şi cu fapta şi cu cuvîntul în cele mai bune condiţii. sînt chemaţi ca sfetnici arhitecţii şi sînt consultaţi cu privire la construcţii. l-ar întreba în ce privinţă va deveni mai bun stînd pe lîngă el. — Acesta este însuşi lucrul pe care îl făgăduiesc. — Ei! frumos meşteşug ai. îţi va fi dat încă din prima zi în care vom fi împreună să te întorci acasă mai bun decît erai. Eu consider că atenienii. Atît am avut de spus. dacă e vorba de construit ceva în cetate. şi. sînt chemaţi constructorii de corăbii şi tot aşa mereu cînd e vorba de lucruri ce pot fi învăţate şi deprinse. aducîndu-l pe Prodicos. Protagoras zise: „Acum. acela i-ar răspunde că în ceea ce priveşte cîntatul la flaut. ci e foarte firesc de vreme ce şi tu. Eu unul nu credeam că acest lucru se poate b învăţa. punîn-du-i această întrebare: «în ce privinţă zici că voi fi mai bun şi în ce voi progresa?». ai deveni mai bun. Hippocrates acesta se întîmplă să fie foarte dornic de a te cunoaşte. precum şi priceperea în treburile cetăţii. Socrate. luînd cuvîntul. iar sofiştii îi împing la ele împotriva voinţei lor. După ce ne-am aşezat cu toţii. e aceştia caută să scape de anumite discipline. Protagoras. spune tînărului acesta şi mie care pun următoarea întrebare în locul lui: «Hippocrates acesta. va pleca mai bun şi la fel se va întîmplă în fiecare din zilele ce vor urma. ci să presupunem. se cade s-o arăt. nici nu le trece prin gînd să-i primească sfatul. Căci ceilalţi ii plictisesc pe tineri. venind la mine." Dar eu auzind aceasta. Iar dacă s-ar duce la PROTAGORAS 515 Orthagoras din Teba. că Hippocrates acesta schimbîndu-şi îndată dorinţa ar vrea să facă cunoştinţă cu tînărul acela Ze-uxip din Heraclea. pînă cînd cel ce făcea încercarea sau renunţă singur să mai vorbească fiind copleşit de zarvă. pe ca-re-l sculaseră din pat. De ce socotesc că acest lucru nu se poate învăţa. Hippocrates nu va păţi la fel ca în cazul în care s-ar întîlni cu alt sofist. cele ce-mi spuneai mai înainte în privinţa acestui tînăr. zise el. auzind aceleaşi lucruri pe care le aude şi de la tine. Zeuxip i-ar răspunde că în ceea ce priveşte pictura. ar auzi şi de la el aceleaşi lucruri pe care le c aude acum de la tine.e Callias şi Alcibiade. Iar învăţătura pe care o predau eu este priceperea în cele gospodăreşti. Protagoras. ca şi ceilalţi greci.

nu cred că virtutea se poate învăţa. Epimeteu îl rugă pe Prometeu să lase pe seama lui toată treaba. socotind că tu ştii multe. dar cînd e vorba să delibereze despre organizarea cetăţii. acelaşi Pericle. al cărui tutore. Protagoras.te mijloacele cu cele necuvîntătoare. ci doar stau în cumpănă dacă să fac demonstraţia istorisindu-vă un mit. Pe unele le încălţă cu copite. ci şi în cea particulară. doar vor da undeva peste virtute. «—A " A fost o vreme cînd erau zei. se gîndi să le facă o pavăză faţă de schimbările de vreme rîn-duite de Zeus. Iată-l bunăoară pe Pericle. „Mi se pare atunci mai plăcut să vă pqveştegc-un mit. Sosise de acum şi ziua . fără a-şi da seama. Fiind el în mare încurcătură. pe unii îi înarma. pe altele le înzestra cu piei tari şi bătătorite. Acestea le orîndui avînd grijă ca nici un neam să nu fie expus pieirii. sau să vă explic prin raţionament. fie din rudeniile lor. îmbrăcîndu-le cu păr des şi cu piei groase în stare să le apere de frig şi de arşiţă şi ca să le fie fiecăreia aşternut natural atunci cînd se culcă. nu-i instruieşte nici el însuşi. bogatul sau săracul. Aşadar eu. După ce le dădu mijloa518 PLATON ce destule pentru a se apăra unele de altele. dar în cele ce este el priceput. ci ei singuri umblă de colo pînă colo aşa ca vitele ce pasc slobode pe pajişte. e celor ce le dădu o fire neajutorată le născoci un alt mijloc de scăpare. — Dar nu preget. au pus pe Prometeu şi pe Epimeteu să le împodobească şi să le împartă daruri fiecăreia după cum se cuvine. iată că vine Prome-teu să vadă împărţeala. . a cheltuit toa. şi vede că celelalte făpturi au de toate. nu pregeta. pentru faptul că fără să fi învăţat de undeva şi fără să fi avut vreun dascăl încearcă să dea sfaturi.către arcaşi din porunca pritanilor. şi nimeni nu se miră de aceştia. «La urmă. l-a îndepărtat de el şi l-a încredinţat lui Ariphron ca să-l PROTAGORAS 517 educe. Dar Epimeteu. ca mai înainte. nobilul sau umilul. zise el. unele învăţate de la alţii. Dacă vrei. Celor hărăziţi să fie mici le dădu aripi ca să poată fugi sau le făcu parte de adăpost în pămînt. Aşa procedează ei cînd e vorba de cele ce depind de meşteşug. ai să vii să vezi ce-a ieşit». avînd în vedere o dreaptă 321 a împărţeală. acesta l-a dat înapoi neavînd ce face cu el. altele descoperite chiar de către tine. Şi înduplecîndu-l s-a pus pe lucru. ţinînd seamă de aceste lucruri. zeii le-au plăsmuit sub pămînt ames-tecînd pămînt şi foc şi toate cîte se amestecă cu focul şi pămîntul. celor rînduite a servi ca hrană acestora. e Nu numai în viaţa publică stau lucrurile aşa. ceea ce depindea de 320 a dascăli i-a învăţat bine şi frumos. unora din iarbă. Şi aşa împărţi şi celelalte daruri. fratele mai mic al lui Alcibiade acesta de aici. nici nu-i dă pe mina altora. Şiţi pot b înşira încă mulţi alţii care fiind ei înşişi buni nu au putut face vreodată mai bun pe careva. iar acestora le dădu o înmulţire restrînsă. dar auzind cele ce spui tu mă clatin în această convingere. altora din fructele copacilor. negustorul sau armatorul. zise el. Unora le-a dat putere. cei mai pricepuţi şi mai de ispravă dintre cetăţeni nu sînt în stare să le transmită celorlalţi virtutea pe care o au. pe cele mari însăşi mărimea le salva. se d ridică şi îşi dau cu părerea atît dulgherul." Mulţi din cei ce şedeau lîngă el i-au spus să facă expunerea aşa cum doreşte. ca unul mai vîrstnic ce vorbeşte unora mai tineri. dar făpturi muritoare încă nu erau. să luăm pe Cleinias. în timp ce pe cei mai slabi îi înzestra cu iuţeală. le-a dat o înmulţire îmbelşugată. Socrate. doar. Dar mai înainte de a se împlini şase luni. iar omul este gol şi desculţ şi dezvelit şi dezarmat. temîndu-se ca el să nu sufere influenţa rea a lui Alcibiade. Unora le rîndui să se hrănească cu carnea altor făpturi. cît şi fierarul sau curelarul. care nu era destul de priceput. prin urmare e limpede că socotesc acest lucru cu neputinţă de învăţat. fie dintre străini. rămînîndu-i neamul omenesc neînzestrat şi nu ştia ce să facă. Apoi pregăti fiecăreia alt gen de hrană. tatăl acestor tineri de colo. ci arată-ne. Deci dacă poţi să ne demonstrezi mai clar c că virtutea se poate învăţa. De vreme ce urma să le scoată în curînd la lumină. fără iuţeală. asigurîndu-le supravieţuirea neamului. Dar cînd a venit şi timpul potrivit pentru acestea. altora din rădăcini.

» J Astfel. la fel şi ceilalţi meseriaşi. şi furînd meşteşugul de făurar al lui Hefaistos şi pe celălalt al Atenei le dădu omului. iar Prometeu a fost 1 PROTAGORAS 519 învinuit mai tîrziu (din pricina lui Epimeteu). afară de asta şi paznicii lui Zeus erau fioroşi. 322 a Deoarece însă omul avea în el ceva divin (datorită înrudirii cu zeii). care este cauza acestui lucru. îl trimite c pe Hermes să aducă între oameni ruşinea şi dreptatea. sau se supără pe el. temîndu-se să nu piară tot neamul nostru. care se întemeiază toate pe dreptate şi chibzuinţă. cînd este vorba de meşteşugul clăditu520 PLATON lui sau despre vreun alt meşteşug. în care trebuia să iasă şi omul de sub pămînt la lumină. răspunse Zeus. nici nu putea deveni folositoare cuiva — şi în acest chip îl înzestra pe om. Astfel înzestraţi. şi este firesc. Ce-i drept. oamenii locuiau la început risipiţi iar cetăţi nu erau. Astfel omul putea să se descurce în viaţă. . ea nu le era de ajuns şi pentru războiul cu fiarele. mai ia în seamă şi această dovadă: în ceea ce priveşte celelalte meşteşuguri. însă ori de cîte ori se adunau îşi făceau nedreptăţi unii altora. Să pun tot aşa şi dreptatea şi ruşinea în oameni d sau să împart la toţi?» «La toţi. Ca să nu socoti însă că te înşeli admiţînd că este efectiv convingerea tuturor că fiecare om are parte de simţul dreptăţii şi de cealaltă competenţă politică. cînd însă trec la discutarea chestiunilor ce presupun pricepere în treburile cetăţii. Timpul însă nu-i îngăduia lui Prometeu să se ducă pe Acropole. pentru furt. apoi articula sunetele şi cuvintele cu pricepere. atunci lumea sau rîde de el. încălţămintea şi aşternu-turile. şi începu să le ridice altare şi statui. se gîndi să fure dibăcia meşteşugărească a lui Hefaistos şi a Atenei dimpreună cu focul — căci fără foc nu putea fi dobîndită de cineva. Şi aşa se face că omul este înzestrat din belşug pentru viaţă. iar dacă cineva e care nu e printre cei puţini ar vrea să-şi dea cu părerea. Iar Hermes îl întrebă pe Zeus în ce fel să dea oamenilor dreptatea şi ruşinea: «Oare tot aşa cum au fost împărţite meşteşugurile să le împart şi pe acestea? împărţeala meşteşugurilor a fost astfel: un om avînd meşteşugul vindecării satisface pe mai mulţi oameni. ei piereau din pricina animalelor. pentru ca ele să fie orînduitorii cetăţilor şi legătura aducătoare de prietenie. Socrate. Atunci Zeus. după părerea mea. e firesc să îngăduie oricui să-şi dea cu păre-323 a rea.sorocită. după cît se spune. neştiind ce mijloc de salvare să găsească pentru om. găsi mijlocul de a se hrăni cu cele ce-i oferea b pămîntul. Atunci Prometeu. Socrate. dar priceperea în ale politicii îi lipsea. în care ei meştereau laolaltă cu drag. în care intră şi arta războiului. ca cel ce nu poate ţine hotarele ruşinii şi dreptăţii să fie nimicit întocmai ca o boală a cetăţii. Iată. ei căutau să se adune laolaltă şi să se apere clădind cetăţi. a fost singura dintre făpturi care a cinstit pe zei. căci ea era în mîinile lui Zeus. ei nu îi îngăduie. aşa precum spui tu. ca şi ceilalţi greci. aşa precum spui tu. căci erau întru totul mai slabi decît ele şi dacă priceperea meşteşugărească le ajungea pentru hrană. şi pune lege din partea mea. Atunci el se furişează în atelierul lui Hefaistos şi al Atenei. dacă cineva pretinde că este bun flautist sau că b stăpîneşte vreun alt meşteşug fără să fie aşa. socotind că fiecare are parte de această pricepere. altminteri nu ar putea exista cetăţi. inventă locuinţele şi hainele. socotesc că puţini au căderea să-şi dea părerea. şi toţi să aibă parte. căci nu ar putea fi cetăţi dacă numai cîţiva ar avea parte de ele ca în cazul celorlalte meşteşuguri. deoarece nu ştiau să facă rînduială în cetate şi din nou piereau risipindu-se. locuinţa lui Zeus. căci nu aveau încă nici o pricepere în ale politicii. şi din aceste pricini atenienii.

nici olă-ria. aşadar. chiar dacă oamenii ştiu că cineva este nedrept. voi încerca să-ţi dovedesc in cele ce urmează. ca să nu mai repete greşeala nici el. nici nu mustră. în schimb. cel care însă încearcă să b pedepsească cu judecată nu pedepseşte pentru greşeala comisă — căci lucrul săvîrşit nu se poate îndrepta — ci pentru viitor. nu-ţi voi mai spune o poveste. ci că se poate dobîndi prin învăţătură şi că prin studiu este agonisită de cel care o are. nici nu învaţă. ca să-i schimbe. cele spuse pînă acum se referă la faptul că oamenii admit pe oricine ca sfătuitor în cele ce ţin de această pricepere pentru că socotesc că-i este dat oricăruia să aibă parte de ea. atunci ceea ce în alte împrejurări e considerat a fi lucru chibzuit. în privinţa asta. chiar dacă acesta spune el însuşi în defavoarea lui adevărul de faţă cu mulţi. Acesta este gîndul pe care îl au în 522 PLATON minte toţi cei care pedepsesc fie în viaţa particulară c fie în cea publică. acest 325 a lucru nu este nici dulgheria. sau socotesc că este nebun cel ce nu se preface că are simţul dreptăţii. Dar mai este o nedumerire pe care tu ai pus-o în discuţie. ba. Cred că ţi-am demonstrat în chip satisfăcător. concetăţenii tăi. ce rost are pedepsirea celor ce să-vîrşesc nedreptatea. mai mult. văzînd că acesta este pedepsit. într-adevăr. şi nicăieri altundeva. mai pe . căci altminteri nu s-ar mai număra printre oameni. în cazul de faţă îl socotesc drept o nebunie şi susţin că toţi trebuie să spună că sînt drepţi. cred eu. desigur pentru că se presupune că o putea dobîndi prin studiu şi învăţătură. de pildă. ci dreptatea şi chibzuinţă şi pietatea sau. d ci li se face milă de ei. Ia gîndeşte-te. cît despre faptul că ei PROTAGORAS 521 o socotesc a nu fi dată omului în chip firesc sau de la sine. îşi atrage mînie şi pedepse şi mustrări pentru ele. Aşadar. are cusururile corespunzătoare acestora. din acest motiv se şi numără printre aceia care socotesc că priceperea se poate învăţa şi deprînde. stă în faptul că ei ştiu că însuşirile bune sau rele le vin oamenilor din fire şi din întîm-plare. în ceea ce priveşte însă simţul dreptăţii şi cealaltă pricepere în ale politicii.iar cei apropiaţi îl mustră ca pe un zănatic. Socrate. pentru cusururile despre care oamenii socotesc că le au unii şi alţii din fire sau în chip întîmplător. anume faptul de a spune adevărul. Căci nimeni nu pedepseşte pe cei care săvîrşesc nedreptatea numai şi numai pentru acest lucru. nici turnătoria. anume pentru că au greşit. Căci dacă există aşa ceva. în legătură cu oamenii pricepuţi şi anume de ce oamenii pricepuţi îi învaţă pe fiii lor toate cele ce se pot învăţa de la dascăli şi îi fac pricepuţi. pe motiv că nu e cu puc tinţă ca cineva să nu aibă parte de el într-un fel oarecare. că e firesc faptul că ai tăi concetăţeni admit şi pe făurar şi pe curelar să-şi dea cu păci rerea în treburile politice şi că ei socotesc că virtutea se poate învăţa şi deprînde. Acest lucru te va învăţa că oamenii cred că virtutea se poate dobîndi. Chestiunea se pune aşa: există sau nu un anumit lucru de care toţi cetăţenii trebuie să aibă parte pentru ca să poată fiinţa cetatea? Aici e se află dezlegarea problemei pe care ai ridicat-o tu. Oamenii pedepsesc şi mustră pe cei care-i socotesc că greşesc. fie că sînt. Printre acestea se află şi nedreptatea şi impietatea şi în general tot ce este contrariul virtuţii în viaţa 324 a publică. Socrate. dacă cineva nu posedă acele însuşiri despre care ei socotesc că pot fi dobîndite prin e studiu sau exerciţiu sau prin învăţătură. el socoteşte de fapt că virtutea se poate învăţa. pedepseşte pentru a preîntâmpina. cel puţin în cazul că cineva nu se răzbună ca un animal fără judecată. ci voi face un raţionament. fie că nu sînt. şi îndeosebi atenienii. nimeni nu se supără. Socrate. cine ar fi atît de smintit încît să încerce a face unul din aceste lucruri faţă de cei uriţi sau mici sau slabi? Cauza acestui lucru. dar în ceea ce priveşte virtutea de care au ei parte nu reuşesc să-i facă mai buni decît un altul. dacă vrei. ci dimpotrivă. pentru acestea fiecare se mînie pe celălalt şi-l mustră. nici altul. nici nu pedepseşte pe cei care le au. şi avînd în minte acest gînd.

din cauza stării rele a trupurilor. multe desluşiri. virtutea proprie omului. Dascălii de cithară la rîndul lor îi învaţă alte lucruri asemănătoare.scurt. în afară de asta. Dar acestea le fac mai ales cei ce dispun de mijloace. pentru ca cei tineri să se ferească a face ceva rău. îi trimit şi la instructorul de gimnastică pentru ca avînd trupuri mai sănătoase să le poată pune -în slujba unei gîndiri folositoare şi să nu se lase pradă laşităţii. distrugerea căminelor. Şi dacă ascultă. îl îndreaptă cu ameninţări şi cu bătăi. altul nu e. Fiind deci grija pentru . ca pe un lemn strîmb şi sucit. atîta timp cît trăiesc. să fie destoinici la vorbă şi la faptă. îndemnuri şi elogii ale oamenilor de ispravă din trecut. căci într-un fel dreptatea îndreaptă. îi pun să citească. Dacă ea este acel lucru de care trebuie să se ţină toţi şi în conformitate cu care trebuie să acţioneze oricare om. e d rîndul cetăţii să-i silească a învăţa legile şi a trăi după ele. ci întocmai aşa cum dascălii de gramatică desenează cu condeiul literele pentru acei copii care nu sînt încă în stare să scrie şi apoi le dau tăbliţa şi îi silesc să scrie după literele desenate. şi dacă acesta este lucrul de la care abătîndu-se cineva trebuie învăţat şi pedepsit. vezi cît sînt de ciudaţi oamenii de ispravă de vreme ce îi învaţă pe fiii lor celelalte lucruri. învăţîndu-l şi ară-tîndu-i că un lucru e drept şi altul nu e drept. pe altele nu. Pe lîngă asta. trebuie să fie izgonit din cetăţi sau ucis. în bănci. deci acest lucru putînd fi învăţat şi păstrat în grijă. căci în ele sînt 326 a multe sfaturi bune. ca să nu facă după cum îi taie capul. tocmai acest lucru să nu-l dea ei ca învăţătură şi să nu-i preocupe cu tot dinadinsul? Cel puţin aşa reiese. într-un cuvînt. în timp ce lucrul pentru care copiii lor îşi pot atrage c pedeapsa cu moartea sau exilul dacă nu-l cunosc sau dacă nu sînt pregătiţi în privinţa virtuţii. căci toată viaţa omului are nevoie de o bună mlădiere şi de arc monie. drept aceea fiii lor începînd să meargă la şcoală foarte devreme ca vîrstă. pînă ce se îndreaptă. or de mijloace dispun în cea mai mare măsură cei bogaţi. îi sileşte să conducă sau să se lase conduşi după ele. fie bărbat. altul urît. unul frumos. dacă aşa stau lucrurile şi dacă b aşa este în firea lor. e bine. iar pe lîngă pedeapsa cu moartea mai poate fi şi confiscarea bunurilor sau. indiferent dacă vrea să înveţe sau să facă altceva. insuflindu-le mai multă blîndeţe şi astfel devenind mai mlădioşi şi mai armo-nioşi. părinţii îi învaţă şi îi mustră. punîndu-i să b le execute şi făcînd ca armoniile şi ritmurile să pătrundă în sufletele copiilor. aflate şi rînduite de legiuitorii buni din trecut. dacă nu. cît şi la cuvînt. le dau să înveţe şi operele altor poeţi de vază care au alcătuit şi muzică. la voi ca şi în alte multe părţi.d pilul ajunge să înţeleagă mai uşor ceea ce i se spune. am demonstrat. Apoi cînd co. cel ce umblă în afara lor are e de dat socoteală. pe unele îndemnîndu-l să le facă. astfel încît copilul silitor să-i imite şi să se străduiască să devină asemenea lor. nu ascultă. fie copil. iar altfel nu. încetează foarte tîr-ziu. ei îi învaţă totuşi pe fiii lor alte lucruri pentru care nu există pedeapsa cu moartea sau amendă dacă nu le cunosc. Socrate! începînd încă din frageda copilărie. unul e cuviincios. fie femeie. după ce au învăţat să 524 PLATON cînte la cithară. După aceasta trimiţîndu-l la şcoală. este acela de îndreptare. fiind pedepsit şi învăţat. Iar dascălii ţin seamă de acestea şi după ce i-au învăţat literele şi sînt în stare să înţeleagă cuvintele scrise aşa ca mai-nainte pe cele rostite. cer să se acorde grijă e mai mult bunei purtări a copiilor decît gramaticii şi cîntatului la cithară. dar pe acesta nu? Că în viaţa particulară şi în cea publică ei consideră că acest lucru se poate înPROTAGORAS 523 văţa şi deprînde. în caz de războaie şi în alte împrejurări. tot astfel zic şi cetatea prescriindu-le legile. şi doica şi mama şi pedagogul şi chiar tatăl se străduiesc întruna pentru a-l face pe copil cît mai destoinic atît la faptă. iar dacă. iar numele ce se dă acestei răspunderi în faţa legii. poemele poeţilor buni şi îi silesc să le înveţe pe de rost. dar se îngrijesc şi de cuminţenia lor. După ce încetează să se mai ducă la şcoală.

nu-i nimic de mirare. mult mai mult decît alţii. atît în viaţa particulară. însă toţi ar fi flautişti cît de cît faţă de ceilalţi oameni care n-au nici o idee despre cîntatul la flaut. dacă nu. dacă şi elevul e de acord. nu cred că ţi-ar fi uşor. Dacă ai ajunge printre astfel de oameni întocmai ca mizantropii din corul acela. cine i-a învăţat pe fiii meseriaşilor noştri meseria pe care ei au învăţat-o de la tatăl lor. şi 328 a ţie ţi se pare că nu e nici unul. fie binevenit. ţi s-ar părea că nu e nici unul. şi invers. de aceea fiecare vorbeşte cu bunăvoinţă celuilalt şi-l învaţă despre cele drepte şi legiuite — deci dacă tot astfel şi în ceea ce priveşte cîntatul din flaut am avea deplină bunăvoinţă şi lipsă de invidie pentru a ne învăţa unii pe alţii. de vreme ce şi fiii lui Policleitos. şi fiecare atît în particular. iar fiul altcuiva. că fiii flautiştilor buni ar ieşi flautişti mai buni decît fiii flautiştilor slabi? Eu nu cred. La fel se întîmplă şi cu virtutea şi cu toate celeb lalte. sau de la prietenii tatălui lor care erau de aceeaşi meserie. cred. Socrate. ca şi fiii altor meşteşugari. Acum. şi de multe ori fiul unui c flautist bun ar ieşi prost flautist. pentru PROTAGORAS 525 a exista cetatea. cred. După cum dacă ai căuta cine e dascăl de elenă. precum şi că nu e nimic de mirare în faptul că fiii oamenilor de ispravă sînt răi. cît şi in cea publică. ar ajunge celebru. cît şi în public ar învăţa pe celălalt acest meşteşug şi l-ar mustra pe cel ce nu cintă bine şi nu ar exista nici o supărare pentru acest lucru. sau dacă ai căuta. faci nazuri. apoi îmi plăteşte numai atît. pentru a dovedi că virtutea se poate învăţa şi că atenienii aşa socotesc. dar dacă există cineva mai presus de noi. în stare să ne facă să înaintăm cît de puţin în virtute. să arăţi cine a fost dascălul lor. nici legi. pe cît le-a fost cu putinţă s-o înveţe de la el. zise el. ca cerce-tînd cine i-a învăţat pe aceştia. c declară cu jurămînt cît crede că face învăţătura primită. merge la un templu. pe cînd în cazul celor neştiutori e simplu. cu siguranţă că ţi-ar face plăcere să în526 PLATON tîlneşti oameni ca Euribates şi Phrynondas şi ai suspina după răutatea oamenilor de aici. aşa cum în prezent nu există nici o supărare pentru cele drepte şi legiuite. Eu cred că sînt unul dintre aceştia şi că pot fi de folos cuiva. mai avem speranţe în ei. căci sînt încă tineri. dacă eu am avut dreptate cînd spuneam mai înainte că. crezi oare Socrate. ci ar fi nişte sălbatici ca cei pe care ni i-a înfăţişat Phere-crates anul trecut la jocurile leneene." După ce Protagoras a făcut toată această e . aşa cum e cazul cu b alte meşteşuguri — căci ne foloseşte. Socrate. De aceea şi felul în care îmi iau onorariul este acesta: după ce omul a învăţat cu mine. care-s de o vîrstă cu Paralos şi cu Xantippos acesta. Dacă într-adevăr ceea ce spun este aşa — şi este fără doar şi poate aşa — gîndeşte-te la oricare alt obiect de studiu sau învăţătură pe care vrei să-l alegi. nici vreun ascunziş. adică de virtute. tuturor deopotrivă simţul dreptăţii şi virtutea.dreptate aşa de mare. nici vreo constringere care să-i facă cumva să se îngrijească de virtute. pe cît ar sta în putinţă fiecăruia. De pildă dacă nu ar putea exista cetatea. nici curţi de judecată. ci fiul cutăruia. Acestea au fost mitul şi raţionamentul pe care am vrut să ţi le spun. iar fiii celor răi sînt de ispravă. Socrate. pentru a-l face om de ispravă şi că merit salariul pe care îl cer. şi nu eşti dumirit dacă virtutea se poate învăţa? Dar ar trebui să te miri mai degrabă dacă virtutea nu s-ar putea învăţa. nu sînt nimic faţă de tatăl lor. dacă vrea îmi dă banii pe care îi cer. dacă nu am cînta toţi la flaut. nimeni nu trebuie să fie străin de 3271 un anumit lucru. ar rămîne fără nici o faimă. Despre aceştia însă nu putem încă afirma cu tărie aşa d ceva. Aşa socoteşte şi acum că omul acela care ţi se pare cel mai nedrept dintre oamenii crescuţi în respectul legilor este drept şi lucrător al dreptăţii dacă d îl compari cu oamenii care nu au nici educaţie. ba chiar ceva mai mult. te mai întrebi. Socrate. fiind neînzestrat. pentru că toţi sînt dascăli de virtute. De ce atunci mulţi fii din părinţi de ispravă sînt bicisnici? Ei bine. întîmplîndu-se să fie mai înzestrat de la natură pentru cîntatul la flaut.

Socrate. . parcă reculegîndu-mă cu greu am zis privind către Hippocrates: „— O! fiu al lui Apollodor. doar-doar o mai spune ceva. dacă cineva ar discuta despre acestea cu oricare altul dintre oratorii publici. nici în ceea ce priveşte rostul lor? Nu-i oare limpede că aşa trebuie să stea lucrurile dacă ne ţinem de exemplul luat? — Chiar aşa. dar nu sînt is-330 a cusiţi. aşa cum gura. — Nu. — Dar e uşor de răspuns la aceasta. dar e limpede că Protagoras o va lămuri de vreme ce le-a lămurit şi pe acestea multe. ba chiar cea mai de seamă parte este înţelepciunea. Iar eu. şi nici rostul lui nu este la fel cu al ei şi nici una din celelalte părţi nu este la fel cu cealaltă nici în ce priveşte rostul. sau cu evlavia. fără doar şi poate. de mai-nainte. sau neapărat dacă cineva ia o parte. fermecat. pe cale raţională. dar nedrepţi. — Da. alţii altă parte. — în ce fel. Mai înainte eu nu crezusem că există o preocupare omenească prin care cei buni devin buni. fie din partea lui Pericle. oare tot aşa b şi părţile virtuţii nu sînt la fel una cu cealaltă. aş zice că nu-mi mai lipseşte aproape nimic. nici ce întreba la rîndul lor. poate că ar auzi aceleaşi discursuri. nici în alte privinţe. Acum. Protagoras însă este în stare să pronunţe discursuri lungi şi frumoase.329 a văr. Socrate.demonstraţie încetă să vorbească. spuneai că Zeus c ar fi dat oamenilor simţul dreptăţii şi ruşinea şi apoi ai afirmat de multe ori în decursul cuvântării că simţul dreptăţii şi chibzuinţă şi pietatea ar alcătui 528 PLATON un tot. iau din aceste părţi ale virtuţii unii o parte. întocmai ca şi cărţile nu ar avea nici ce răspunde. — Hai să cercetăm împreună cum este fiecare din ele. sau cu chibzuinţă." Iar eu am zis: „— Aşadar nici o altă parte a virtuţii nu este totuna cu ştiinţa. Acum explică-mi cu acribie. următorul lucru. — înţelepciunea şi curajul sînt deci şi ele părţi ale virtuţii? — Desigur. acum m-am convins. Socrate. Protagoras. dar lămureşte deplin pentru sufletul meu un lucru care m-a mirat pe cînd vorbeai. cît îţi sînt de recunoscător pentru că e m-ai îndemnat să vin aici. chibzuinţă şi pietatea sau acestea pe care le-am enumerat acum sînt toate doar nume ale uneia şi ace-d leiaşi entităţi unice. nici în sine. dorînd PROTAGORAS 527 a-l asculta privii încă mult timp spre el. şi laolaltă de e întreg. sau sînt drepţi. adică aşa ca părţile feţei în raport cu faţa întreagă. Doar o mică nedumerire mai am. a zis el. dacă mi-ai mai răspunde şi la următorul lucru. zise el. — Şi fiecare dintre ele este altceva decît cealaltă? am zis eu. alteori dacă cineva îi întreabă încă ceva în legătură cu cele spuse. Spui că virtutea se poate învăţa şi sînt înclinat să-ţi dau dreptate ţie mai mult decît oricui. deoarece mulţi sînt curajoşi. sau cu dreptatea. sau cu curajul. ale cărui părţi sînt simţul dreptăţii. ochii. cum a dovedit adineauri. într-adevăr. anume dacă virtutea este un tot unic. adică virtutea. fie a altuia dintre cei iscusiţi la vorbă. tu ce părere ai? — Şi mie mi se pare tot aşa. întocmai ca părţile feţei? Căci ochiul nu este la fel cu urechea. îmi pare nespus de bine că l-am auzit pe Protagoras spunînd cele ce am auzit. ceea ce nu stă la îndemîna multora. şi retorii fiind întrebaţi un lucru mărunt b întind vorba la nesfîrşit. dar după ce am înţeles că într-adevăr terminase de vorbit. — Oare oamenii. într-ade. — Şi oare fiecare dintre ele are un rost propriu. Acesta este lucrul pe care mai doresc încă să-l ştiu. dacă însă i-ar mai întreba cîte ceva în plus. nasul. decît prin mărime sau micime? — în chipul cel dintîi mi se pare. dar e în stare deopotrivă să răspundă şi pe scurt la întrebări şi întrebînd să aştepte şi să primească răspunsul. urechile sînt părţi ale feţei? Sau ca părţile aurului care nu diferă una de alta. ea însăşi fiind un singur tot. am zis eu. răspunse el. le are pe toate? — Nicidecum. întocmai ca şi vasele de aramă care fiind lovite răsună şi vibrează îndelung cît timp nu le atinge nimeni. în primul rînd: dreptatea este un PROTAGORAS 529 lucru sau nu este nici unul? Mie mi se pare că e. căci cele pe care le-ai enumerat sînt părţi ale virtuţii.

De pildă. plin de mirare." Dar eu. aş spune eu unul răspunzînd celui care întreabă. aş zice că şi dreptatea este ceva pios şi pietatea este ceva drept. Dar ce importanţă are asta? zise el. — Ei bine. ne va întreba iarăşi: «Oare nu este pietatea ceva drept. deoarece am imprePROTAGORAS 531 sia că te-am cam supărat cu treaba asta. Dar bagă de seamă dacă ai ceva de obiectat. Dar nu e drept să numim asemănătoare lucrurile care au ceva asemănător între ele sau să le declarăm neasemănătoare pe cele care au ceva neasemănător dacă au cît de puţină asemănare. încît în acest chip ai putea demonstra. Dacă acum ar zice: «Are aces. întări el. Vreau să zic prin asta că discuţia va fi mai temeinică dacă am înlătura din ea pe «dacă». chiar cele despre care ziceam adineauri că au fiecare alt rost şi că nu sînt una la fel cu cealaltă. o Protagoras? Susţii tu cu adevărat că nici una din părţile virtuţii nu este la fel cu cealaltă? Al tău este cuvîntul acesta?» Ce i-ai răspunde? — Va trebui să recunosc. căci un lucru seamănă cu altul într-un chip oarecare. şi despre acestea că sînt toate asemenea unele cu altele. dar nici atît de mare pe cît pari tu a crede. de asemenea şi celelalte care par a fi cu totul opuse între ele. c dacă cineva ne-ar întreba pe mine şi pe tine: «O! Pro-tagoras şi Socrate. ci mi se pare că este o deosebire între ele. dar dacă crezi că şi eu am zis aşa te înşeli. eu unul i-aş răspunde că este ceva drept. sau nu? — Şi cu aceasta sînt de acord. — Nu-i vorba să-mi faci mie pe plac. şi aş zice: Vorbeşte cuviincios. credeţi oare că e şi ea ceva?» Am zice că da. totuşi într-un fel seamănă între ele şi sînt una ca cealaltă. dacă-mi îngădui. în ceea ce mă priveşte. — Dacă după asta ne-ar întreba: «Dar pietatea. Protagoras a răspuns acestea pe timpul cînd eu doar întrebam. Dacă vrei tu. este ea însăşi ceva drept sau ceva nedrept?». referitor la dreptatea pe care aţi pomenit-o adineauri. b iar pietatea este ceva nedrept. că este atît de simplu să recunoaştem că dreptatea este pioasă şi pietatea este dreaptă. Protagoras. albul şi negrul au o oarecare asemănare. oare şi tu? — Da. zise el. — Nu mi se pare deloc. aş răspunde la fel. dacă după ce am recunoscut acestea. — «Deci ziceţi că şi aceasta este un anumit lucru?» Am zice aşa. dacă vrei. sau eşti şi tu de părerea c asta. — Da. zise el. Socrate! — Dar ce îi vom răspunde. zise el. spuneţi-mi. după cîte d cred eu. omule! Cum ar putea fi altceva pios dacă pietatea însăşi nu ar fi ceva pios? Ce! Tu nu ai răspunde la fel? — De bună seamă. sau tarele şi moalele. zicînd: «Dar cum spuneaţi puţin mai înainte? Oare nu v-am auzit bine? Mi s-a părut că ziceaţi despre părţile virtuţii că au asemenea raporturi între ele încît nu este una la fel cu cealaltă?» Eu unul aş răspunde: în privinţa altor lucruri ai auzit bine. adică una e nedreaptă şi cealaltă nepioasă?» Ce-i vom răspunde atunci? 530 PLATON Eu unul. Numeşti ceva nechibzuinţă? — Da. să zicem că dreptatea este pioasă şi pietatea este dreaptă. mă e refer la părţile feţei.— Ei bine. ci e vorba să ne lămurim şi eu d şi tu. sau este ceva nepios. iar dreptatea ceva pios. există o asemănare între dreptate şi pietate. s-o lăsăm deoparte şi să ne ocupăm de altceva din cele ce spuneai. — Aşadar dreptatea este ceva drept. — Contrariul acestui lucru nu este oare înţelepciunea? — . tu ce răspuns ai da? Acelaşi ca şi mine sau altul? — Acelaşi ca şi tine. i-am zis: „— Oare tu socoti că dreptatea şi evalavia au între ele numai o 332 a mică asemănare? — Nicidecum. zise el. căci nu cer deloc să discutăm pe «dacă tu vrei» sau pe «dacă ţi se pare ţie».331 a ta dreptate. am zis eu. — Dar de bună seamă. şi anume că de bună seamă dreptatea este totuna cu pietatea sau este ceva foarte asemănător şi că mai mult decît orice dreptatea este la fel cu pietatea şi pietatea la fel cu dreptatea. e — Dacă apoi ne-ar întreba. Socrate. în ceea ce te priveşte. — «Oare acest lucru credeţi că este prin natura lui ceva pios sau ceva nepios?» La această întrebare eu unul m-aş supăra.

pune în discuţie mai întîi afirmaţia aceasta. — Atunci pe care dintre afirmaţii o vom retrage. fie că . „— Hai să rezumăm cele asupra cărora am căzut d de acord. a celor mulţi. dacă un lucru are neapărat un singur contrariu. dar fiecare dintre ele este o parte a virtuţii. zise el. — Deci cei ce nu acţionează drept. dacă ceva se face cu energie. ţi se pare că sînt chibzuiţi acţionînd aşa sau dimpotrivă? — Cred că sînt chibzuiţi. „— Un anumit lucru are un singur contrariu? — Da. — Dar sunet ascuţit există? — Există. „— Dar ia spune. — Aşadar. zise el. „— Deci dacă se fac în chip contrar nu este oare pentru că intervine o cauză contrară? — Desigur. aceste două afirmaţii nu se împacă defel una cu alta. — îţi aminteşti oare că mai înainte am căzut de acord că nechibzuinţă este con333 a trariul înţelepciunii?" Fu de acord. zise el. să nu ne descurajăm. nu-i aşa că fiecare lucru are numai un singur contrariu şi nu mai multe?" Fu de acord cu asta. deşi mulţi dintre oameni îl admit. — Mi-este totuna." El încuviinţă. Crezi oare că omul care săvîrşeşte nedreptatea este chibzuit cînd o săvîrşeşte? — Mie PROTAGORAS 533 unul mi-ar fi ruşine să admit acest lucru. . acţionează nechibzuit şi sînt nechibzuiţi acţionînd astfel? — Şi eu unul cred la fel. „Iar dacă ceva se face cu iuţeală. — Atunci cele făcute în mod nechibzuit sînt făcute cu nechibzuinţă. zicem că se face iute. întocmai ca şi părţile feţei? Pe care din două o vom retrage? într-adevăr. zicem că se face încet. — Aşadar. — Deci într-un caz se face cu chibzuinţă.Aşadar. sînt diferite atît ele. ei sînt chibzuiţi datorită chib. Sîntem de acord că există un singur lucru contrar altui lucru şi nu mai multe? — Da. ele se bat b cap în cap. — Prin urmare. un singur lucru fiind. iar dacă se face cu slăbiciune zicem că se face în chip molatic. — Dar atunci cînd oamenii acţionează drept şi cu folos. şi pe lîngă faptul că sînt fiecare altceva. — E adevărat că ceea ce se face în mod chibzuit se face cu chibzuinţă şi ceea ce se face în e mod nechibzuit se face cu nechibzuinţă?" El încuviinţă. se face din 532 PLATON cauze contrare? — Da. pare a avea drept contrarii şi înţelepciunea şi chibzuinţă. „Deci ceea ce se face într-un anumit chip se face datorită unei cauze. iar nechibzuinţă.b zuinţei? — Neapărat.Aşa cred şi eu. zicem că se face în chip energic. frumosul există? — Da. ci să cercetăm şi ce a mai rămas. de vreme ce îmi răspunzi aşa fie că tu crezi efectiv asta. Cum s-ar putea împăca. este sau nu aşa. sau dacă ceva se face cu încetineală. — Prin urmare. iar cele făcute în mod chibzuit. Protagoras? am zis eu." Fu de acord şi el. cît şi rosturile lor. iar c ceea ce se face în chip contrar se face aşa datorită cauzei contrare?" El se declară de acord şi cu aceasta. cu chibzuinţă?" Zise că-i de acord. — Am stabilit că ceea ce se face în chip contrar. Hai." Neavînd încotro. — Dar binele există? — Există. în celălalt caz cu nechibzuinţă? — Da. nu mai multe. în afară de rău? — Nu. — I se opune lui altceva afară de urîţenie? — Nu. „— Oare nu cumva chibzuinţă şi înţelepciunea or fi un singur lucru? Mai înainte ni s-a părut că dreptatea şi pietatea sînt aproape acelaşi lucru. — Am stabilit de comun acord că ceea ce se face în mod nechibzuit se face în mod contrar faţă de ceea ce se face în mod chibzuit? — Ba da. — Să mă adresez acelora sau să mă adresez ţie? — Dacă vrei. Pro-c tagoras. zise el. nechibzuinţă este contrară chib-zuinţei? — Se pare că da. — Lui i se opune ceva. — Nu cumva contrariul lui este altceva decît sunetul grav? — Nu. a acţiona nechibzuit este contrariul lui a acţiona chibzuit? — Da. — Adică în mod contrar? — Oare nu pentru că sînt contrare? — Bineînţeles. am zis eu. recunoscu. Protagoras? Oare pe aceea că există un singur contrariu corespunzător unui anumit lucru sau pe aceea prin care spuneam că înţelepciunea e altceva decît chibzuinţă.

doar atît cît să le potolească senzaţiile neplăcute care se ivesc în nas din pricina alimentelor şi mîncărurilor." e Din acel moment mi se păru că Protagoras era tulburat. zise el. dar sînt rele pentru muguri. altele însă sînt folositoare. întrebîndu-l: „— Te referi oare. doftorii şi multe altele sînt nefolositoare oamenilor. Astfel binele este ceva divers şi variat. ca şi pentru restul corpului. aşadar. astfel încît să nu termine niciodată vorba sau aşa de scurt. îl luai cu binişorul. — Crezi. — Cum. după cum. Altele nu sînt folositoare nici unora dintre aceştia. dacă fac bine săvîrşind nedreptatea. Unele sînt bune pentru rădăcinile pomului. altele pentru cîini. „— Hai. Căci şi uleiul este dăunător tuturor plantelor şi foarte dăunător pentru părul tuturor animalelor. am zis eu. Dacă deci ai de gînd să stai de vorbă cu mine. afară de cel al omului. eu unul le numesc bune. sau dacă fac rău? — Dacă fac bine. Altele sînt indiferente oamenilor. tot aşa şi acum. — Cum îmi ceri să-ţi răspund pe scurt? Să-ţi răspund mai pe scurt decît trebuie? — Nicidecum. dar dacă ai vrea să-l pui la tulpini şi pe lăstarii tib neri. d dacă cineva îmi vorbeşte prea mult. ca să stai de vorbă cu mine ai fi socotit că trebuie să-mi vorbeşti mai tare decît celorlalţi.nu. totuşi. adică de vorbirea pe scurt." Spunînd el acestea. iar eu am zis: „— O! Protagoras. dar sînt fo534 PLATON 1 lositoare pomilor. Aşadar. Altele sînt folositoare numai pentru boi. Protagoras. s-o luăm de la început! După părerea ta sînt vreunii oameni care să fie chibzuiţi să-vîrşind nedreptatea? — Să admitem. De bună seamă eu cercetez în primul rînd argumentele. chiar dacă nu le-ar fi de folos oamenilor. spuse el. dacă din întîmplare aş fi avut auzul slab. cei de faţă izbucniră în aplauze pentru că vorbise frumos. s-a înduplecat să răspundă. căutînd neajunsuri in argumentaţia care nu-i era pe plac. sau la cele care nu sînt defel folositoare? Chiar şi pe unele ca acestea le numeşti tu bune? — Nici gînd. — A fi chibzuit însemnează după tine a chibzui bine?" A zis că da." La început Protagoras a făcut nazuri. pentru părul omului este întăritor. — O! Socrate. mai taie din lungimea răspunsurilor şi e fă-le mai scurte dacă vrei să te pot urmări. am zis eu. dar eu ştiu că unele alimente. la cele ce nu sînt de folos nici 334 a unui om. am răspuns eu. spuse el. foloseşte-te de cestălalt chip. că există unele lucruri bune? — Da. zise el. bălegarul pus la rădăcinile tuturor plantelor este bun. pe Zeus. dacă vrea. băuturi. — Oare atît cît socot eu de cuviinţă să-ţi răspund sau cît socoteşti tu? — Am auzit că tu te pricepi şi poţi învăţa şi pe altul să vorbească despre aceleaşi S35 a lucruri pe larg. De aceea toţi medicii interzic celor bolnavi să folosească uleiul sau le îngăduie numai puţin de tot în mîncăruri. zise el. Deci văzîndu-l în această stare. dar nu şi cailor. în cele din urmă. — Da. păzindu-mă să nu-l supăr. „— Dar a chibzui bine. cu mulţi oameni m-am PROTAGORAS . încît chiar în cazul omului ceva poate fi bun pentru părţile din c afară ale corpului şi acelaşi lucru poate fi foarte dăunător pentru cele dinăuntru. uit despre ce era vorba. încît nimeni să nu-l întreacă. De pildă. dar în acelaşi timp mă cercetez deopotrivă şi pe mine cel care întreb şi pe cel d care răspunde. — Oare sînt bune cele ce sînt folositoare oamenilor? — Dar. întâmplarea face că eu sînt cam uituc. de vreme ce ai de-a face cu unul care e uituc. — Atunci atît cît trebuie?. îi distruge pe toţi. că se frămîntă şi că se lasă greu la răspunsuri. însemnează a delibera bine cînd fac nedreptatea? — Să admitem.

o cuvîntare lungă. Protagoras pare să aibă şi el dreptate cînd cere să-i fie îngăduit să discute aşa cum vrea. ar trebui să cedezi ca să fie cu putinţă convorbirea între noi. cel care a vorbit a fost. adică dacă aş fi discutat aşa cum dorea adversarul. Te rog dară să rămîi cu noi. lui Socrate îi va fi de ajuns. Dar în ceea ce priveşte talentul şi ştiinţa de a discuta prin întrebări şi răspunsuri. neîncetat am admirat dragostea ta de înţelepciune. iar ţie. zise el. Deci dacă şi Protagoras mărturiseşte că este mai prejos decît Socrate în ceea ce priveşte dialogul. iar Alcibiade este întotdeauna dornic de izbîndă în . deşi aş dori-o. Deci dacă doreşti să ne b asculţi. doar glumeşte spunînd că e uituc. încît aş dori să-ţi fac pe plac. deci şi acum o laud şi o apreciez. Tu însă. Socrate acesta mărturiseşte că nu poate face faţă la cuvîntări lungi şi cedează în faţa lui c Protagoras. în orice caz te-aş fi ascultat cu plăcere. „O! Prodicos şi Hippias. atunci nu m-aş fi dovedit mai bun decît oricare altul. aşa cum se spune despre tine. şi dacă aş fi făcut ceea ce-mi ceri tu. Hai. dacă mi-ai cere un lucru ce-mi stă în putinţă. Tu însuţi susţii. Callias îmi face impresia că ţine prea mult cu Protagoras. după cîte e cred. pentru că am de mers undeva. Dar dacă totuşi vrei să mă vezi pe mine şi pe Crison alergînd în aceeaşi cursă." Iar eu. nici n-ar fi ajuns celebru între greci numele lui Protagoras. fără să facă la fiecare întrebare. abătînd discuţia.535 măsurat în mînuirea cuvîntului. pe tine şi pe Protagoras. căci dacă o să pleci tu. care mă ridicasem de acum şi dădeam să ies. pe mine şi pe Protagoras. căci. să-ţi fie îngăduit să discuţi aşa cum vrei. Socrate. Callias mă apucă cu dreapta de mină iar cu stînga de man-tia aceasta şi zise: „Nu-ţi dăm drumul Socrate. pe scurt şi precis." După Alcibiade. cînd o să fii dispus să discutăm în aşa fel încît să te pot urmări. m-aş mira să cedeze pasul cuiva. eu unul nu pot alerga iute. am zis: „— O! fiu al lui Hipponicos." Şi în timp ce spuneam acestea m-am ridicat cu gîndul să plec. dar cum tu nu vrei. care va fi felul discuţiilor? Eu socoteam că una este să stăm de vorbă discutînd unii cu alţii şi altceva este să ţii un discurs. la rîndul tău. nici eu nu ţin cu tot dinadinsul să prelungim convorbirea noastră mai mult decît socoteşti tu de cuviinţă. atunci voi discuta cu tine. dar după ce m-am ridicat. iar eu am ceva treabă şi oricum nu aş putea să te urmăresc în cuvîntările tale prelungite. trebuie de fapt să-şi spună fiecare părerea fără înconjur. el însă poate alerga încet. am zis: „O! Protagoras. dacă nu. Că doar eşti iscusit. Mie mi se pare că Socrate are mai multă dreptate." Luînd însă cuvîntul Alcibiade zise: „Nu ai dreptate. căci nimic nu mi-ar face mai multă plăcere decît să vă ascult. roagă-l pe el să-mi răspundă şi acum la întrebări aşa ca mai înainte. drept răspuns. Critias. de asemenea. şi că nu ar dori să mai discute dînd răspunsuri — socotind că nu mai are nici un rost să rămîn împreună cu ei." Atunci eu — înţelegînd că nu era mulţumit de sine pentru răspunsurile de mai-nainte. că te pricepi să discuţi şi pe larg şi pe scurt. atunci să discute prin întrebări şi răspunsuri. îţi mărturisesc că eu însumi aş dori mult mai mult decît tine să mă pot ţine după aceşti alergători. Eu unul nu fac faţă la cuvântări lungi. nevrînd să dea d seamă şi lungind vorba pînă cînd cei mai mulţi dintre auditori uită la ce se referă întrebarea. Dar acum este ca şi cînd mi-ai cere să ţin pa536 PLATON PROTAGORAS 537 sul cu Crison din Himera care e campion la alergare 336 a sau să mă iau la întrecere cu vreunul din alergătorii de fond sau cu vreunul din alergătorii la cursa de o zi. care poţi şi într-un fel şi într-altul. Callias. nu vom mai putea discuta ca pînă acum. atunci roa-gă-l pe el să facă concesii. plec. Socrate are memoria foarte bună. dar nu sînt în stare. dacă refuză. discutînd. — Dar vezi. fă-ne nouă tuturor pe plac. vă asigur eu.

Aprobarea se află în sufletele celor care ascultă fără înşelăciune. pe cînd lauda se află adesea în cuvintele celor ce grăiesc altfel decît cred. pe cînd le. Astfel şi întîlnirea noastră ar deveni foarte plăcută. numai străinii şi duşmanii se ceartă unii cu alţii. ar fi nedrept ca unul mai rău să prezideze pe alţii mai buni.b erate. dar nici Protagoras. pierzînd pămîntul din ochi. dacă însă veţi alege pe unul care nu e cu nimic mai bun. Dacă va arăta că nu are chef să . iar Callias a zis că nu-mi dă drumul şi ceilalţi m-au rugat să aleg un epistat. nici cu Protagoras." Aceste cuvinte au plăcut celor ce erau de faţă şi toţi le-au lăudat. dacă Protagoras nu vrea să dea răspunsuri. Faceţi aşa cum vă spun eu. Critias. să nu se avînte în cuvîntări ca pe o mare. să nu ne dovedim întru nimic vrednici de această pretenţie. am încerca o bucurie c intelectuală fără seamăn şi nu doar o plăcere de rînd. dar nu trebuie să dea fiecăruia aceeaşi apreciere. iar dacă va fi egal. întocmai ca cei mai de rînd dintre oameni. Eu însumi. noi însă nu trebuie să ţinem nici cu Socrate. fiind tiranul oamenilor. la rîndul său. ci. pe cînd plăcerea de rînd este ceva la nivelul trupului. după ce voi răspunde la toate întrebările pe care va dori să mi le pună. anume să fim împreună şi să stăm de vorbă. a celor care vă ascultăm. ci se cuvine să dea mai multă apreciere celui mai priceput. vă cer să cedaţi şi să dezbateţi împreună probleme serioase. Căci nu este totuna: trebuie să ia aminte deopotrivă la amîndoi. Protagoras şi Socrate. ci să-i rugăm cu toţii pe amîn-doi să nu întrerupă conversaţia tocmai la mijloc." Aşa a vorbit Prodicos şi mulţi din cei prezenţi l-au încuviinţat. într-adevăr. Dar iată ce sînt gata să fac pentru a se îndeplini dorinţa voasPROTAGORAS 539 tră. ci mai slăbeşte şi lasă liber frîul cuvintelor. încît c degeaba va fi ales. şi care din acest motiv ne-am adunat acum din toată Grecia în acest sanctuar al ştiinţei şi in casa cea mai de seamă şi cea mai înstărită din cetate. dar să nu vă certaţi. dacă acest lucru nu-i place lui Protagoras. iar voi vorbitorii aţi do-bîndi în acest fel aprobarea noastră. cu toate pînzele întinse şi cu vînt prielnic din spate. o mîncare sau vreo senzaţie plăcută. ca 338 a să ne pară mai măreţe şi mai frumoase. aleb geţi un arbitru. cei ce participă la astfel de discuţii trebuie să dea ascultare deopotrivă ambilor vorbitori. un epistat. mi-e totuna. concetăţeni prin fire iar nu prin lege. Eu însă am zis că nu se cade să alegem un arbitru al cuvîn-tărilor. căci dacă cel ales va fi mai rău decît noi." După ce Critias a spus acestea. nici atunci nu ar fi drept. nu numai lauda.d trebe el. „O bărbaţi. căci cele asemănătoare se înrudesc prin fire. iar eu voi răspunde şi totodată voi încerca să-i arăt cum cred eu că trebuie să răspundă cel ce dă răspunsuri. prieteni. un pritan. pretinzînd totuşi că este. căci prietenii discută între ei cu bunăvoinţă. eu vă socot a fi rude. „Deci trebuie să alegeţi pe cineva mai bun decît noi. fiind cei mai învăţaţi dintre greci. să treceţi în mijloc ca şi cum noi în chip de arbitri v-am sili la aceasta şi nici tu Socrate să nu ceri cu acribie prea mare scurtimea răspunsurilor. ar însemna că-i puneţi supraveghetor ca unui om de rînd. şi acest lucru ar fi necuviincios. ca. e să ne sfădim între noi. După Prodicos a vorbit Hippias. dar nu în aceeaşi măsură. să în.d gea. Iar noi. ascultătorii. Deci ar fi ruşinos ca noi care cunoaştem firea lucrurilor.orice lucru ar interveni. luă cuvîntul Pro. ci amîndoi să ţineţi calea de mijloc. Deci eu vă rog şi vă îndemn. Dar după cîte cred eu. iar celui mai nepriceput o apreciere mai mică. de pildă. care să vegheze ca lungimea cuvântărilor fiecăruia să fie potrivită.337 a dicos: „Cred că ai dreptate. învăţatul. impune multe lucruri ce 538 PLATON sînt contrare firii. Căci a încerca o bucurie intelectuală înseamnă a învăţa ceva şi a dobîndi înţelepciune cu ajutorul gîndirii. Protagoras şi So. vă este într-adevăr cu neputinţă să găsiţi pe cineva mai învăţat decît Protagoras acesta. care sînteţi aici de faţă. să-mi răspundă el mie din nou în acelaşi chip. căci în ceea ce mă priveşte pe mine. căci unul asemenea nouă ar face la fel ca noi.

totuşi fu silit să se declare de acord ca. adresîndu-se lui Scopas. anume să nu strice reuniunea. Căci eu nu am impresia că Simonide se contrazice. am zis eu. a zis el. deşi afirmă acelaşi lucru ca şi el. „— Bine. Deşi lui Protagoras nu prea îi convenea. Asta va fi singura diferenţă. deşi vine de la un om înţelept. Ştii această odă sau să ţi-o spun toată?" Iar eu am zis că nu-i nevoie şi că întîmplător studiasem foarte serios acea odă. Drept care întrebarea mea de acum se va referi tot la ceea ce discutam noi adineauri. dar nu aşa cum crede Prota-goras. miinile şi mintea pătrat făurit fără cusur. deşi spune acelaşi lucru. Te chem. se cade să-i iei apărarea. aşa cum spune Ho-340 a mer că Scamandru fiind încolţit de Ahile îl chema în ajutor pe Simois. începu aşadar să întrebe astfel: „Eu cred. XXI. mă întorsei spre Prodicos şi. — Nu-i aşa că în primele versuri Simonide şi-a spus părerea sa proprie. iar atunci cînd eşti întrebat să ştii să dai seamă. Or e clar că. e alcătuită bine şi frumos sau nu? — Foarte frumos şi bine. fiul lui Creon Tesalianul. după ce va pune întrebări îndeajuns. — Crezi deci că acestea se împacă cu acelea? — Eu unul cred că da. anume că «e greu să devii cu adevărat om de ispra. şi să ştii să le explici. Apoi. în privinţa celor spuse de poeţi. Deci acum vezi dacă eşti şi tu de aceeaşi părere cu mine. atunci şi eu şi voi laolaltă îi vom cere ceea ce mi-aţi cerut şi voi e mie. Dar spune-ţi tu. — Crezi că este bine alcătuită. — Ai dreptate. Prodicos. zice el. anume că «e greu să fii bun». — Ştii deci că. strigîndu-l. PROTAGORAS 541 Tot aşa te chem şi eu în ajutor pentru ca Protago-ras să nu-l facă praf pe Simonide. a zis Prodicos. ci pentru că spune de . într-adevăr. i-am zis: „— O. Cum ţi se pare. amîndoi să ţinem piept puterii acestui om3. să dea iarăşi seamă răs-punzînd pe scurt. că pentru un om cea mai importantă parte a educaţiei este priceperea în domeniul poeziei. de fapt Simonide este concetăţeanul tău. sau mai pe urmă!" Zicînd acestea a stîrnit entuziasmul zgomotos şi admiraţia multora dintre auditori.c vă»? am zis eu. pe Zeus. dar vom muta discuţia pe tărîmul poeziei. 3 Homer. — Dar am cercetat îndea540 PLATON juns. „— Dar ţie. Prodicos." Totd odată însă mă temeam să nu aibă întru cîtva dreptate. am zis eu. a zis Prodicos. e greu săjii bun." Au fost toţi de părere că aşa trebuie făcut. am zis eu. şi declară că nu e de acord cu el. Iliada. — Pe Pittacos îl dezaprobă.răspundă precis la întrebare. crezi că «a deveni» este acelaşi lucru cu «a fi» sau e altceva? — Altceva. apoi mergînd ceva mai departe cu poezia uită şi îl dezaprobă pe Pittacos care afirmase acelaşi lucru. se combate pe sine. care sînt bine ticluite şi care nu. bunule. ca şi cum aş e fi primit o lovitură de pumn zdravănă. m-am întunecat şi fui cuprins de ameţeală în timp ce el zicea acestea iar ceilalţi aprobau zgomotos. a zis el. aceasta înseamnă să fii în stare 339 a a-ţi da seama. căci veţi veghea cu toţii laolaltă. pare-mi-se. mergînd mai departe cu oda. Simonide spune undeva. căci. încît greşeşte sau la început. — Ia c uită-te mai bine. pentru a cîştiga un timp în care să mă pot gîndi la ce-o fi vrut să spună poetul. cum că nu sînt unul şi acelaşi lucru şi toate cele b multe şi frumoase pe care le spuneai mai adineauri. părerea. 308. iar pentru asta nu-i nevoie de nici un supraveghetor. cu ajutorul căruia deosebeşti pe «a voi» şi pe «a dori». dacă poetul se contrazice singur? — Nu. atunci cînd cineva combate pe unul care spune aceleaşi lucruri ca şi el. Observi că acelaşi poet spune şi acestea şi cele de mai-nainte? — Ştiu. am zis eu. Căci pentru a-l salva pe Simonide este nevoie de rafinamentul tău. spunînd aceste două lucruri? La început spune chiar el că «e greu să devii cu adevărat om de ispravă». ca să-ţi spun adevărul. nu ţi se pare? — Cum ar putea să mi se pară că poetul este de acord cu el însuşi. adică la virtute. că b e greu desigur să devii cu adevărat om de ispravă în ceea ce priveşte picioarele. zicînd: Hai frate dragă. el zice undeva: Nici spusa lui Pittacos nu-mi sună bine. iar eu. Socrate.

ce bine ne prînde că este de faţă şi Prodicos la discuţia noas-341 a tră! Bagă de seamă. De bună seamă. am scrintit-o. s-ar putea ca ştiinţa lui Prodicos să fie divină. să-l consultăm pe Prodicos. întradevăr. care zice că «numai un zeu ar putea avea acest privilegiu». adică nu ceva rău. cu toate că te pricepi la multe altele. dacă vrei să mă pui la încercare. îl şi mustră pe Pittacos. lăudîndu-te pe tine. după cum spune Prodicos acesta. căci despre limba lui Simonide pe el se cade să-l întrebăm. dar după ce ai atins culmea ei. mai tare agravez boala. deşi a fost greu s-o dobîndeşti»4. Tu. ci grozavă boală şi grozav război şi grozavă sărăcie. a fi şi a deveni. ci ceea ce nu e uşor de făcut şi se face PROTAGORAS 543 cu multă osteneală. căci o bună dovadă că Simonide nu foloseşte cuvîntul e greu în loc de rău este versul următor. — Cum se poate? — Mare ar fi neştiinţa poetului. că asta vrea să spună şi Simonide şi că Prodicos o ştie şi el. pe urmă e uşor să o păstrezi. zise el. se întîmplă ca şi în cazul cuvîntului «grozav»." Atunci eu am zis: „— Pe Zeus. auzind acestea. ca şi cînd l-ar auzi spunînd că e rău să fii bun. că e greu să devii bun. Prodicos. dacă ar afirma că este uşor să păstrezi virtutea. sau grozavă sănătate. Căci grozav. nicidecum de cel din Ceos. am zis eu. pe cînd eu. căci ea începe de la Simonide sau chiar mai de departe. am zis eu. pentru a vedea cum 342 a stau cu privire la ceea ce tu numeşti pricepere în ale . căci în acest caz ar însemna că Prodicos vorbeşte de un Simonide prea cutezător. o Prodicos? — Rău. ci că e greu să fii bun: ori nu este acelaşi lucru. căci «zeii au pus osteneala înaintea virtuţii. ca fost elev al lui Prodicos.fapt altceva. pari a nu te pricepe la aceasta. din moment ce spune că numai un zeu ar putea avea această însuşire şi numai zeului îi acordă acest privilegiu. fiind originar din Lesbos şi crescut într-o limbă barbară? d —Auzi. nimeni nu spune de fiecare dată grozavă bogăţie sau grozavă pace. ceea ce după 4 Hesiod. ce spune Prodicos acesta? Ai ceva de spus la acestea?" Iar Protagoras zise: „— Nici vorbă să fie aşa. Dar sînt gata să-ţi spun care cred eu că este ideea lui Simonide în această odă. că e greu să devii om de ispravă. Protagoras. şi e sînt ca un doctor bun de luat în ris. Prodicos. — Dar ce altceva crezi că zice Simonide decît asta şi că îi reproşează lui Pittacos că nu ştie să deosebească bine cuvintele. care spune că e greu să fii bun. pentru care Prodicos acesta mă mustră de fiecare dată cînd. acestea însemnînd ceva rău. Dar poate că Prodicos şi mulţi alţii ar zice. înseamnă rău. împreună cu Hesiod. Protagoras. Protagoras. sau b pe altul. vechimea ei fiind considerabilă." Prodicos. Căci eu ştiu bine că şi Simonide înţelegea prin cuvîntul greu ceea ce înţelegem şi noi ceilalţi. zise el. Protagoras. Ce înţelegea Simonide prin cuvîntul greu. — Aşa este. vrînd să vindec. dar glumeşte şi pare că vrea să te încerce dacă eşti în stare să-ţi susţii părerea. 542 PLATON părerea tuturor oamenilor este lucrul cel mai greu dintre toate. deci dacă a fi nu e totuna cu a deveni. pe care tu nu îl ştii. — Dar şi eu cred. m-a aprobat. atunci mă întreabă dacă nu mi-e ruşine să numesc cele bune grozave. zic de pildă că Protagoras e un om grozav de priceput. — Tocmai de aceea. zise el. el nu vrea să spună că e rău să fii bun." Iar eu am zis: „— Pe cît se pare. Poate că şi cuvîntul greu c e luat de cei din Ceos şi de Simonide în sensul de rău sau în alt sens. pari acum a nu şti că poate Simonide nu a luat cuvîntul «greu» în sensul în care îl iei tu. 289. Munci şi zile. Protagoras. nici Simonide nu se d contrazice singur. am zis eu. spune el. căci Pittacos nu s-a exprimat precum Simonide. mă pricep. Protagoras însă a zis: „îndreptarea ta conţine o greşeală mai mare decît cea pe care vrei să o îndrepţi.

gonind pe pretinşii lor admiratori şi pe ceilalţi străini care ar mai fi adăstat. scurt şi cu miez. toţi ar încerca să deprîndă acel lucru. or Pittacos spunea că «e greu să fii bun». un fel de vorbire concisă." Iar Prodicos şi Hip-pias au stăruit să vorbesc.poeziei. ci lasă să se creadă că sînt superiori în privinţa războiului şi a vitejiei. unii au înţeles acest lucru şi anume că a fi la-cedemonian înseamnă a te ocupa mult mai mult de ştiinţă decît de gimnastică. Socrate. com-bătînd-o. ci e greu să devii om de . care îşi schingiuiesc urechile imitîndu-i. Dintre aceştia făceau parte şi Thales din Milet şi Pittacos din Myti-lene şi Solon. dar dacă vrei. umbla din gură în gură.c ţie şi-ar dobîndi mare renume printre contemporani. pe care le rostea fiecare dintre ei şi pe care ei înb şişi. şi Bias din Pri-ene şi Cleobul din Lindos şi Myson din Chenea şi se zice că al şaptelea între ei era Chilon Lacedemonia-nul. Aceştia toţi erau adepţi. Acest adaos d nu pare să aibă vreun rost decît dacă presupunem că Simonide se referă la afirmaţia lui Pittacos. ci şi femeile. dacă vrînd să spună că e greu să devii om de ispravă. dîndu-şi seama că a fi în stare să rosteşti asemenea cuvinte este la îndemînă 343 a doar unui om cu pregătire desăvîrşită. voi încerca să vă expun ce cred eu despre oda aceasta. vorbeşte tu. PROTAGORAS 545 De ce zic acestea? Pentru că aşa era filozofia celor de demult. împotriva acestei afirmaţii şi cu gîndul de a o ştirbi a alcătuit el toată oda. gravînd pe templul de la Delfi cuvintele pe care toată lumea le venerează: «Cunoaş-te-te pe tine însuţi!» şi «Nimic prea mult!». ca şi cum ar învinge pe un atlet renumit. Dar ei tăgăduiesc şi se prefac a fi neînvăţaţi ca să nu se dea de gol că întrec pe ceilalţi greci în ceea ce priveşte ştiinţa întocmai ca sofiştii pe care îi pomenea Protagoras. ca şi printre cei de demult. Deci după cît mi se pare mie. Atunci Simonide.b demonienii şi cei mai mulţi învăţaţi din lume acolo se află. la fel şi ceilalţi." Şi Protagoras. iar el ripostează zicînd: «Ba nu.Aşadar. dar va vedea că în mijlocul convore birii îi va arunca un cuvînt remarcabil. aceia care au dovedit rîvnă pentru ştiinţă din cele mai vechi timpuri şi în măsura cea mai mare sînt cretanii şi lace. lăudat de cei învăţaţi. îşi înfăşoară c picioarele în curele şi se antrenează de zor la gimnastică şi poartă mantale scurte. . vrednice de memorat. anume ştiinţa. admiratori şi elevi ai spartanilor in ceea ce priveşte educaţia. şia zis că dacă ar surpa această afirma. luînd ca dovadă faptul că dacă cineva ar dori să stea de vorbă cu cel mai umil dintre lacedemonieni va găsi că în multe privinţe pare slab la discuţie. socotind că dacă s-ar şti prin ce sînt superiori. încît interlocutorul va apărea că nu e cu nimic mai presus decît un copil. după ce a ascultat cele ce am spus. Dar printre cei de acum. concetăţeanul nostru. Dar să cercetăm cu toţii împreună dacă eu am dreptate. anume că e greu să fii bun. în aceste cetăţi nu numai bărbaţii se mîndresc cu pregătirea lor. se întîlnesc cu învăţaţii lor fără ştirea străinilor şi d nu lasă pe nici unul dintre tineri să se ducă în alte cetăţi. Prima parte a poemului ar părea nebunie curată. 544 PLATON Iar cînd lacedemonienii vor să stea de vorbă nestîn-jeniţi cu învăţaţii lor şi s-au săturat de acum să mai stea de vorbă cu ei pe ascuns. am zis eu. Deci ascunzînd acel lucru au păcălit pe admiratorii lor din diferite cetăţi. Printre greci. Şi oricine s-ar putea convinge că ştiinţa lor era de acest gen. aşa cum fac şi cretanii. pe urmă ar adăuga «pe de o parte». întocmai ca un lăncier dibaci. zise: „Dacă vrei. ca şi cum datorită acestora ar întrece lacedemonienii pe ceilalţi greci. şi desigur acest cuvînt al lui Pittacos. fiind ambiţios în ceea ce priveşte ştiinţa. adunîndu-se cu toţii. le-au dedicat lui Apollo ca pe o lamură a ştiinţei. «laconică». gîndindu-se la cuvintele scurte. te voi asculta eu pe tine. ca să nu-şi piardă deprînderile pe care le-au format ei. Veţi şti că spun adevărul şi că lacedemonienii au cea mai bună pregătire în ceea ce priveşte ştiinţa şi discuţia.

zici că e greu să fii bun. dacă cineva nu ar putea deveni medic făcînd rău. iar pe ţăran venirea vremii rele. subînţelegînd astfel cumva afirmaţia lui Pittacos şi făcîndu-ne să ni-l închipuim pe Pittacos vorbind şi pe Simonide răspunzînd. fie a ostenelii. Căci celui bun îi este cu putinţă să devină rău. să fii însă este cu neputinţă. însă este cu putinţă să devii c om de ispravă. cine ar putea deci deveni un medic rău? E clar că mai întîi cel care e medic şi apoi cel care e medic bun. Prin urmare. . toate cele ce urmează dovedesc că acesta e sensul în care au fost spuse. a c te menţine în această stare şi a fi om de ispravă. făcîndu-l să zacă.b va dintre acestea. nici în mînecă cu medicina. cu adevărat». ci îl trinteşte pe cel ce stă-n picioare. mergînd ceva mai departe parcă ar spune că «e greu cu adevărat să devii om de ispravă. la fel şi pe medic. ca şi cum ar fi unele lucruri e bune cu adevărat. fie a altei împrejurări. alteori bun. trebuie să fi fost mai înainte om de ispravă. poemul e foarte frumos şi alcătuit cu 546 PLATON grijă. iar acesta din urmă poate deveni şi om de nimic. De pildă. dar o dată ajuns. De fapt este greu să devii. nici zidari. pe cel ce este întotdeauna neajutorat nu-l loveşte. ci numai un zeu ar putea avea acest privilegiu. nu există om care să nu fie rău. dar ne-ar lua mult timp să-l analizăm aşa. fie a bolii. Acesta pare a fi rostul adăugirii cuvintelor «cu adevărat» şi al aşezării lor la urmă. PROTAGORAS 547 Dar care este oare fapta bună în privinţa literelor 345 a şi ce îl face pe om să fie bun în ceea ce priveşte literele? Desigur învăţarea lor. nu la aceasta se referă cuvintele «cu adevărat». Dar pesemne că nu l-a pus la locul lui firesc în poezie pe «cu adevărat». rău insă dacă face rău. nu am deveni nici medici. omul de rînd este întotdeauna năpăstuit. Noi cei care nu avem nici în clin. «cel mai mult durează şi sînt foarte de ispravă cei pe care zeii îi îndrăgesc». tu însă. unul spunînd: «O! oameni. totuşi se poate pentru cîtva timp. Dar nu spune cu adevărat de ispravă. dar este cu putinţă. pătrat făurit fără cusur. făcînd oricîte rele. Tot astfel şi omul de ispravă ar putea deveni cîndva şi om de nimic fie din pricina timpului. E rău cel care face rău. care este în primul rînd aceea de a combate în tot poemul afirmaţia lui Pittacos. e limpede că nu ar putea deveni nici medic prost. nici altce. aşa cum glă-suieşte şi mărturia altui poet care zice: omul de ispravă este uneori rău. Să examinăm însă caracterul său în ansamblu şi intenţia. nu este greu 344 a să fii. o Pittacos. Pittacos.ispravă. ci el este mereu aşa în mod necesar. Care e fapta bună care îl face pe medic să fie bun? Desigur învăţarea felului în care se îngrijesc bolnavii. orice om e bun. căci el este mereu aşa. e cu neputinţă şi nu e pe măsura puterilor omeneşti. iar celălalt răspunzînd: «O! Pittacos. vorba aceea: Jăcînd bine. asta cu adevărat este greu». Omul de nimic nu ar putea deveni vreodată om de nimic. ci să devii om de ispravă şi cu mîinile şi cu picioarele şi cu mintea. acesta ar putea deveni şi rău. iar altele ar fi bune dar nu cu adevărat. Desigur se poate discuta mult b despre fiecare din cele spuse în poem. iar singurul lucru rău în sine este pierderea ştiinţei. nu ai dreptate. încît omul care are mijloace şi este învăţat şi de ispravă atunci cind îi loveşte o năpastă fără leac nu poate să nujie rău. clnd îl loveşte năpasta fără leac». Astfel şi această parte a poemului duce la încheierea că nu e cu putinţă să fii om de ispravă şi să rămîi aşa. dar dacă urmează să devină om de nimic. e greu să fii bun». Aceasta ar părea o prostie nedemnă de Simonide. într-adevăr. e dar celui rău nu-i este cu putinţă să devină rău. Pe cine îl loveşte oare năpasta fără leac la începutul călătoriei pe mare? E limpede că nu pe omul obişnuit. aşa cum zici tu Pittacos. nu pe cel ce zace. arătînd că sînt bine ticluite. După d cum nu se cheamă că-l trinteşte pe cel care zace. pe cîrmaci l-ar face neajutorat dezlănţuirea unei furtuni mari. tot aşa pe cel ce are mijloace îl loveşte o năpastă fără leac.

încît cel ce se bucură să certe s-ar sătura certîndu-i pe aceştia.Toate acestea sînt spuse cu referire la Pittacos şi cele ce urmează în poezie lămuresc lucrurile şi mai mult. în schimb. ca nu cumva oamenii să dea vina pe ei pentru că nu le poartă de grijă. pe acesta nu-l voi critica. ci vrea să spună că el admite şi mediocritatea ca să nu fie obligat să mustre. în acest chip atacă cu străşnicie în tot poemul afir. de o patrie rea sau de altceva asemănător. nici cu totul neajutorat.d maţia lui Pittacos: laud şi îndrăgesc pe toţi aceia care nu săvîrşesc nimic urît de bunăvoie. De aceea parcă îi spune lui Pittacos: «Eu. căci eu îi îndrăgesc şi-i laud pe toţi» — şi s-a folosit de dialectul mytilenian spunînd lui Pittacos: «laud şi îndrăgesc de bunăvoie» (aici după de bunăvoie trebuie făcută o pauză în vorbire) «pe toţi aceia care nu fac nimic urît. căutind un om fără cusur. b Cei cumsecade. care nu e rău. silindu-se să-i iubească pe ai lor şi să-i laude. de aceea te critic. Căci el spune: de aceea eu nu voi irosi niciodată o parte a vieţii pentru o speranţă deşartă. Deci cei răi. PROTAGORAS 549 căci nu sînt cusurgiu. ca şi cum s-ar bucura văzînd şi găsind cusururi. ci ei ştiu bine că toţi cei ce săvîrşesc fapte urîte şi rele le fac fără voia lor.» La acestea cred. dar găsindu-l vă voi vesti şi vouă. dar se întîmpla să-i laud şi să-i îndrăgesc pe unii fără voia mea. fie pe altcineva. de pildă. Dar pentru că minţind straşnic 347 a pari să spui adevărul despre cele mai importante lucruri. sau să-i mustre că nu se îngrijesc de ei. se silesc să ascundă cusururile şi să aducă laude şi chiar dacă se mînie pe părinţi sau pe patrie. arată şi acuză răutatea părinţilor sau a patriei. Cred că i s-a întîmplat adesea chiar şi lui Simonide să laude sau să preamărească şi el fie pe vreun tiran. ci spune acest «de bunăvoie» referîndu-se la el însuşi. că nici unul dintre învăţaţi nu socoteşte că există vreun om care să greşească de bunăvoie sau să facă cele urî te şi rele cu bună ştiinţă. ei caută să se liniştească singuri şi să împace lucrurile. ceea ce nu poate fi printre noi cei ce culegem roadele pămîntului întins. atunci cînd au parte de aşa ceva. cunosclnd dreptatea folositoare cetăţii. dar găsin-du-l vă voi vesti şi vouă. Pittacos. ci fiind nevoit." . ci îmi ajunge dacă e mijlociu şi nu face nimic rău. Prodicos şi Protagoras. De bună seamă şi Simonide nu spune că-i laudă pe cei care nu fac rele de bunăvoie. Prin aceasta nu vrea să spună că toate lucrurile d sînt albe dacă nu se amestecă negrul în ele — ceea ce ar fi în multe privinţe ridicol —. Deci dacă ai fi spus măcar pe jumătate ceea ce se cuvine şi este adevărat. Eu însă cred cam e aşa. dar mulţimea proştilor este fără număr. nu te-aş fi mustrat. c nu te critic pentru că îmi place să critic. ca şi cum ar fi unii care fac răul de bunăvoie. 548 PLATON Şi acestea se referă la aceeaşi afirmaţie. iar pentru asta nu voi lăuda e pe nimeni. şi astfel ei caută tot mai multe cusururi şi stîr-nesc înadins şi alte duşmănii pe lîngă cele inevitabile. de un tată rău. că se gîn-dea Simonide cind a compus poemul. adesea i se poate întîmpla cuiva să aibă parte de o mamă rea. Şi spune: «nu caut om fără cusur printre cei ce culegem roadele pămîntului cu temelii largi. Căci nu era Simonide atît de neînvăţat încît să spună că îi laudă pe aceia care nu fac nimic rău de bunăvoie. căci cu nevoia nici zeii nu luptă. Căci el socotea că 346 a un om de ispravă adesea se siluieşte pe sine ca să devină prietenul şi lăudătorul cuiva. fiind nedreptăţiţi.» Toate lucrurile sîntfrumoase dacă cele urîte nu se amestecă în ele. căci Eu unul mă mulţumesc cu un om sănătos. nu de bunăvoie.

Protagoras dădea semne că nu ştie ce să facă. într-adevăr. zicînd că va răspunde. Acolo însă unde benchetuiesc oameni de ispravă şi educaţi. socotind că tu vei cerceta cel mai bine şi celelalte lucruri pe care se cuvine să le cerceteze un om serios. Ci ei lasă acest fel de reuniuni cu totul deoparte şi se întreţin singuri cu ajutorul discuţiilor. Tot aşa şi aceste reuniuni. să nu crezi că discut cu tine pentru alt motiv decît pentru a cerceta cele ce-mi sînt nelămurite. urmăreşte-mă tu pe mine. din d cauză că sînt needucaţi. crezi că e frumos acum din partea lui Protagoras să nu vrea să spună dacă dă răspunsuri sau nu? Mie nu mi se pare. prin noi înşine punînd la încercare adevărul şi pe noi înşine. adică cele legate e de virtute. dacă cuprînd oameni de felul acelora din care mulţi dintre noi ne pretindem a fi. ne e mai uşor nouă tuturor oamenilor cînd e vorba să facem ceva. privind spre Callias. Chiar dacă cineva gîndeşte de unul singur ceva. Tot aşa şi eu. chiar dacă beau foarte mult vin. dar dacă vrei. a zis: „Callias." Şi Protagoras ruşinîndu-se. c vom lăsa discuţia despre ode şi poeme. Iliada. dar ceva mai pe urmă. aceştia atunci cînd benchetu-iesc. alţii 348 a într-altfel. şi să stăm de vorbă unii cu alţii. ci ei sînt în stare să se întreţină fără aceste mijloace mărunte şi coe pilăreşti. neputîndu-se desfăta unii pe alţii prin mijloace proprii. Atunci Alcibiade. Cine altul ar putea fi acesta afară de tine. ori să spună că nu vrea să discute. pun mult preţ pe cîntăreţele din flaut. unii susţinînd că poetul zice într-un fel. în ceea ce priveşte însă primul subiect despre care am întrebat. dacă e de acord. şi cu ajutorul glasului lor se desfătează cînd sînt laolaltă. nici citharişti. s-a înduplecat cu greu să discute şi a cerut să-i pun întrebări. ca PROTAGORAS 551 să ducem la capăt discuţia pe care am întrerupt-o la mijlocul drumului. pentru acest motiv sînt bucuros să discut cu tine mai curînd decît cu oricare altul. îndată începe să caute în jurul lui pe altcineva căruia să-i arate şi cu care să se întărească. să-i răspundă el lui Socrate şi din nou să întrebe acesta. d Desigur. Protagoras şi Socrate. stau gata să te urmăresc dînd răspunsuri. procedînd aşa. cu ajutorul propriului lor glas. ca s-o ştim şi noi. lăsînd la o parte pe poeţi. X . să răspundă Socrate. dacă Protagoras vrea să mai pună întrebări. care nu te mulţumeşti numai să fii tu însuţi un om 5 Homer. Hippias. de Alcibiade care spusese acestea şi de Callias care îl ruga şi de aproape toţi cei ce erau de faţă. şi nu se lasă pînă nu-l găseşte. bucuros l-aş duce la bun sfîrşit cercetînd împreună cu tine. Dacă însă mai doreşti să întrebi. Pe aceştia sînt de părere că se cade să-i imităm şi eu şi tu. iar Socrate să discute cu altul sau altcineva să discute cu cine o vrea. plătind scump pentru un glas străin. aşa cum s-au înţeles cei doi. dacă b vreţi am să vă spun.Iar Hippias zise: „Cred că ai comentat bine poemul. Deci am zis eu: „— O! Protagoras. nu au deloc nevoie de glas străin. Cred că Homer are foarte multă dreptate cînd zice: merglnd amîndoi împreună unul văzu înaintea celuilalt?. ci ori să discute. nu vezi nici cîntăreţi din flaut." 550 PLATON Iar eu am răspuns: „Las pe seama lui Protagoras să aleagă care din două îi e mai pe plac. de rînd. să vorbim ceva sau să gîndim ceva. dezbătînd un lucru ce nu le stă în putere a-l dovedi. vorbind şi ascultînd fiecare la rîndul său în bună rînduială.b toare. nici dansatoare." Atunci Alcibiade a zis: „Desigur. Socrate. Căci discuţiile despre poezie mi se par a fi foarte asemănătoare cu petrecerile oamenilor simpli. nici cu cuvîntările lor. pe care nu ne stă în putinţă a-i întreba din nou despre cele ce vor să spună şi pe care cei mai mulţi îi aduc în discuţie. în care pot şi unii şi alţii să dea şi să primească dovezi. după cîte mi s-a părut c mie. acela al flautelor. acum se cuvine să continuăm." în timp ce eu spuneam acestea şi altele asemănă. iar dacă nu vrea. nici cu glasul lor. însă am şi eu ceva important de spus despre el. ca acela al poeţilor.

b apoi să cercetăm împreună. neruşinaţi şi neînvăPROTAGORAS 553 taţi. nepioşi. Aşadar. şi pe aceia care înfruntă lucruri pe care cei mulţi se tem să le înfrunte. dacă ai altă părere.350 a ţuri? — Da. ci ca părţile feţei care nu sînt asemenea nici cu întregul din care fac parte. — Oare aceşti oameni îndrăzneţi sînt şi curajoşi? — Curajul ar fi atunci ceva urît. şi decît ei înşişi. am zis eu. nu aşa ca părţile aurului care sînt asemănătoare unele cu altele şi cu întregul din care fac parte.552 PLATON de ispravă. . eu am încuviinţat. fiecare din ele fiind deosebită de cealaltă? Tu ai spus că nu sînt nume ale unui singur lucru. am zis eu. — Ia stai niţel. nici unele cu altele. Dincolo cei mai învăţaţi erau şi cei mai îndrăzneţi. explică acest lucru. vei afla că cei care ştiu sînt mai îndrăzneţi decît cei neştiutori. — Cum. am zis e eu. faţă de cum erau înainte de a fi învăţat. se referă ele oare la un singur lucru. Numeşti oare curajoşi pe cei îndrăzneţi sau pe alţii? — Da. sau fiecăruia dintre aceste nume îi corespunde o realitate proprie avînd fiecare rostul său. Deci cum să nu-ţi cer părerea în dezbaterea acestor probleme? Cum să nu te întreb şi să nu te consult? Asta ar fi cu neputinţă. însă curajul se deosebeşte foarte mult de toate celelalte.b noscători ai acestor meşteşuguri. ci fiecare din aceste cuvinte exprimă ceva deosebit. şi c că toate acestea sînt părţi ale virtuţii. dar dacă şi cei îndrăzneţi sînt curajoşi. şi că patru dintre ele sint destul de asemănătoare între ele. — Dar ia spune. acum doresc mai întîi să-ţi amintesc din nou cele ce întrebam la început în legătură cu acestea. dreptatea şi pietatea fiind cinci nume diferite. în faţa tuturor grecilor. o parte a ei este frumoasă şi alta urîtă sau toată este frumoasă? — în întregime şi chiar cît se poate de frumoasă. — Oare pentru că ştiu să facă acest lucru sau din alt motiv? — Pentru că ştiu. fiind totodată primul care cere plată pentru aceasta. şi încă din cale afară de îndrăzneţi. curajul. dar deosebit de curajoşi. deoarece aceştia nu sînt în toate minţile. d — Dar îţi spun. ceea ce spui merită să fie cercetat. întrebarea era aceasta: ştiinţa. ştiu. După cîte cred. dacă vei cerceta acest lucru. şi pentru că e ceva frumos te-ai făcut dascăl de virtute? — Ba chiar e ceva foarte frumos dacă nu cumva sînt pătimaş. sînt scufundătorii. tu te dai în vileag 49 a vestindu-l în gura mare. după ce au învăţat. — Ai văzut pe vreunii care. vei găsi mulţi oameni tare nedrepţi. Dacă îţi menţii aceeaşi părere ca şi atunci. Vei cunoaşte că am spus adevărul. Şi ai atîta încredere în tine însuţi încît. care zici tu că sînt curajoşi? Oare nu ai spus că cei îndrăzneţi? — Şi acum spun la fel. căci eu nu-ţi voi reproşa dacă vei spune altfel. în chipul următor: într-adevăr. cele ce ţi-am spus şi ţi-am răspuns. aşa ca alţii care deşi sînt oameni de treabă. — Ştii oare cine sînt cei care coboară cu curaj în pu. pe ceilalţi nu-i pot face să fie aşa? Tu însă eşti om de ispravă şi-i poţi face şi pe alţii oameni de ispravă. chibzuinţă. nu-mindu-te sofist şi dîndu-te drept educator şi dascăl de virtute. Socrate. că aceia care sînt îndrăzneţi în acest chip c nu par a fi curajoşi. a zis el. zise el. că toate acestea sînt părţi ale virtuţii. —Atunci. să fie îndrăzneţi la fiecare dintre ele? — Am văzut. fiind necu. crezi că virtutea e ceva frumos. — Şi aşa mai departe. fiind cei mai îndrăzneţi nu sînt oare şi cei mai curajoşi? Şi după acest raţionament. — Dar ca peltaşti cine luptă? Cei ce ştiu să mînuiască scutul rotund sau cei care nu ştiu? — Cei care ştiu. spune-ne. Nu m-aş mira să-mi fi spus acestea pentru a mă pune la încercare. ci par a nu fi întregi la minte. in timp ce alţii îşi ascund acest meşteşug. — Nu-i aşa. avînd fiecare rostul său propriu. Fiind întrebat de tine dacă cei curajoşi sînt îndrăzneţi. Socrate. nu ar fi oare ştiinţa totuna cu curajul? 554 PLATON — Nu reaminteşti bine. — Cine sînt cei care luptă călare cu mult curaj? Cei ce se pricep la călărie sau cei care nu se pricep? — Cei ce se pricep. a zis el.

— Deci a trăi în chip plăcut e bine. — Dacă cineva sfîrşeşte viaPROTAGORAS 555 ţa după ce a trăit în chip plăcut. căci îndrăzb neala le vine oamenilor şi datorită meşteşugului şi din mînie sau nebunie. nici rele. precum cei mulţi. Căci dacă procedînd tot aşa m-ai întreba intîi dacă cei puternici sînt capabili. apoi sînt unele lucruri dintre cele neplăcute care nu sînt rele. aş fi răspuns că d nu toţi. tu ai putea să spui. dacă trebuie să-ţi răspund tot atît de simplu pe cît e de simplă întrebarea ta. zise el. Socrate. nu este acelaşi lucru îndrăzneala şi curajul. Zicînd eu acestea. numeşti unele lucruri plăcute. folosindu-te de aceleaşi raţionamente. deşi cei îndrăzneţi nu sînt întotdeauna curajoşi. iar în al treilea rînd vin cele indiferente. — Să cercetăm acest lucru. Căci dacă mă întrebai atunci asta. rele şi unele lucruri neplăcute. am zis eu. să-ţi răspund că există unele lucruri dintre cele plăcute care nu sînt bune. — Acelaşi lucru spun deci întrebînd dacă nu sînt bune în măsura în care sînt plăcute sau întrebînd dacă plăcerea în sine nu este ceva bun. căci tu dai tonul discuţiei. ca şi capacitatea. sau s-o conduc eu? — Se cade s-o conduci tu. faţă de cum erau înainte de a fi învăţat. că după afirmaţia mea ştiinţa este tot-51 a una cu puterea. iar a trăi în chip c neplăcut e rău. şi decît ei înşişi. dacă din ele nu rezultă altceva? Şi apoi cele neplăcute la rîndul lor. — Cu condiţia ca plăcerea să rezulte din cele bune. a zis el. — Vrei cumva să conduci tu cercetarea. că d toate cele plăcute sînt bune şi cele neplăcute sînt rele. — Dar ne vom lămuri oare în felul acesta? După 3521 cum dacă cineva cercetînd pe un om după înfăţişare. a zis el. în privinţa sănătăţii sau a însuşirilor fizice. am zis eu. tot aşa doresc şi eu ceva asemănător în vederea . că unii oameni trăiesc bine iar alţii rău? — Da. a zis el. a zis el. vom mai discuta. Protagoras. a zis el. în aceeaşi măsură nu sînt oare şi bune. apoi întrebîndu-mă dacă cei ce ştiu să lupte sînt mai capabili decît cei care nu ştiu să lupte. nu numai pentru împrejurarea de acum. Socrate. nu ţi se pare că aşa a trăit bine? — Mie cel puţin aşa mi se pare. care nu sînt nici bune. bune? Căci eu zic aşa: în măsura în care sînt plăcute. sau chiar din nebunie şi mînie. Cît despre afirmaţia mea că cei curajoşi nu sînt îndrăzneţi. dar mi se pare că e mai prudent din partea mea. — Eşti de acord. pe cînd altele sînt. ci capacitatea rezultă din ştiinţă. ci că cei puternici sînt capabili. în măsura în care sînt neplăcute. dacă nu.