JOHN GRISHAM

... Şi vreme e ca să ucizi
A Time To Kill, 1989

Lui Renée, O femeie nespus de frumoasă, O prietenă nestrămutată, Un critic blând, O mamă duioasă, O soţie desăvârşită.

1 Billy Ray Cobb era cel mai tânăr şi mai firav dintre cele două brute. La douăzeci şi trei de ani, petrecuse trei din ei la închisoarea din Parchman, pentru deţinere şi trafic de droguri. Era un tip subţirel, dar extrem de dur. În închisoare o dusese relativ bine, pentru că reuşise, prin mijloace obscure, să facă rost de stupefiante, pe care le vindea sau le dădea negrilor şi gardienilor, pentru a fi favorizat. În anul de după eliberare, continuase să prospere, iar traficul cu droguri îl plasase într-o poziţie privilegiată în lumea interlopă din comitatul Ford. Era un adevărat om de afaceri, cu angajaţi, cu tranzacţii şi cu diverse obligaţii; tot, în afară de taxe. În Clanton, era cunoscut ca fiind printre puţinii care îşi permiseseră să plătească şaisprezece mii, bani gheaţă, pentru o camionetă Ford, de culoarea canarului, făcută la comandă. Roţile luxoase, cromate, cu anvelope speciale, fuseseră obţinute în urma unor tranzacţii dubioase. Fanionul care flutura la lunetă, îl furase de la un suporter beat, la un meci de fotbal al echipei Ole Miss. Camioneta era obiectul cel mai de preţ pe care îl deţinea Billy Ray. Acum stătea pe oblonul benei, fumând haşiş şi bând bere, privindu-l pe prietenul său, căruia îi venise rândul. Willard era cu patru ani mai mare, dar mult mai prost decât el. În general, nu avusese încurcături şi nici nu se implicase în "afaceri". Poate doar câte-o încăierare ocazională, urmată de o noapte petrecută la "răcoare", dar nu ceva ieşit din comun. Zicea că e tăietor de lemne,

dar nu prea intra în pădure, pentru că avea probleme cu spatele. Avusese un accident pe când lucra la o platformă maritimă din Golf. Compania petrolieră îi plătise atunci o sumă frumuşică, dar pierduse totul când îl părăsise nevasta. Ocupaţia sa actuală era aceea de zilier la Billy Ray Cobb, care nu plătea mult, dar îi trecea cu vederea prostia. În sfârşit, avea şi el o îndeletnicire, aşa cum îşi dorise de atâta vreme. Deşi împlinise zece ani, fetiţa părea mult mai mică. Stătea pe coatele care îi fuseseră imobilizate, legate cu sfoară galbenă de nailon. Picioarele îi erau desfăcute grotesc; dreptul era legat de un stejar tânăr, iar stângul, de un par putred, căzut dintr-un gard părăginit. Sfoara îi pătrunsese în carne, iar sângele îi şiroia pe picioare în jos. Faţa îi era umflată şi plină de sânge; avea un ochi tumefiat; celălalt era pe jumătate deschis, aşa că îl putea vedea pe bărbatul alb din camionetă. Nu se uita la cel de deasupra ei, care gâfâia şi înjura transpirat, făcând-o să sufere îngrozitor. Când termină, acesta îi trase o palmă şi începu să râdă. Celălalt izbucni şi el în hohote. Râdeau din ce în ce mai tare, rostogolindu-se prin iarbă, lângă camionetă, chicotind şi ţipând ca doi nebuni. Fetiţa se întoarse cu spatele la ei şi începu să plângă încetişor, ca să nu facă zgomot. O bătuseră mai devreme pentru că strigase după ajutor. O ameninţaseră chiar cu moartea, dacă nu-şi ţinea gura. Obosiră de atâta râs şi se urcară în remorcă. Willard se şterse cu cămăşuţa fetiţei, umedă de sânge şi de sudoare, ceea ce îl făcu pe Cobb să bombănească. Prietenul său îi întinse o bere rece, din frigorifer. Fetiţa suspina, scoţând sunete ciudate, înăbuşite. Apoi se linişti. Cutia cu bere, din care Cobb băuse jumătate, se încălzise, aşa că o azvârli spre ea, lovind-o în abdomen. Spuma albă se împrăştie peste tot. Apoi cutia se rostogoli printre gunoaie, alături de celelalte pe care le aruncaseră înainte. Willard nu prea nimerea la ţintă, dar Cobb era destul de abil. Deşi nu le stătea în caracter să facă risipă de bere, azvârleau cutiile pe jumătate goale, ca să doară mai tare. Pe lângă asta, era amuzant să vezi cum spuma sare în toate părţile. Fetiţa nu mişca. Berea caldă i se amestecase cu sângele întunecat şi i se prelingea pe faţă şi pe gât, formând o băltoacă. Willard îl întrebă pe Cobb dacă nu cumva murise. Acesta îi explică, în timp ce desfăcea o nouă cutie de bere, că negrii nu mureau dintr-atâta. Câteva şuturi, o bătaie, un viol erau un mizilic pentru ei. Ca să dai gata un "cioroi", îţi trebuie un cuţit, un pistol sau o funie. Deşi nu participase până atunci la un astfel de omor, trăise alături de negri în închisoare şi ştia totul despre ei. Când se ucideau unul pe altul, foloseau totdeauna o armă. Cei care erau doar bătuţi sau violaţi nu mureau. Cu albii însă era altceva, nu rezistau la astfel de lucruri.

Hotărât, negrii aveau capul mai tare. Willard păru satisfăcut de explicaţie. Îl întrebă pe Cobb ce avea de gând, dacă tot terminaseră cu ea. Acesta mai trase un fum de haşiş, apoi stinse ţigara turnând un strop de bere peste ea, şi zise că el nu-şi terminase treaba. Aşa că sări de pe oblonul maşinii şi se îndreptă, clătinându-se, spre micul luminiş, unde legaseră fetiţa... O înjură şi ţipă la ea, apoi îi turnă bere rece peste faţă, hohotind ca un nebun. Ea îl privea cum apărea de după copăcelul din dreapta, uitându-se fix între picioarele ei. Când începu să-şi lase pantalonii, fetiţa se întoarse îngrozită spre stânga şi închise ochii. O chinuia din nou. După o vreme, deschise ochii şi i se păru că vede ceva în pădure. Era un bărbat alergând înnebunit printre liane şi lăstăriş, era tăticul ei care striga şi o arăta cu degetul, venind disperat să o salveze. În momentul în care începu să-l cheme, bărbatul dispăru şi ea adormi. Când se trezi, îi văzu pe cei doi bărbaţi dormind, unul sub un arbore, iar celălalt întins lângă remorcă. Îi amorţiseră mâinile şi picioarele. Sub ea, sângele se amestecase cu berea şi cu urina, formând o pastă lipicioasă. Trupul ei mic era una cu pământul, iar când încerca să se mişte puţin, se auzea un trosnet uşor. Trebuia să scape, îşi zise, dar, cu toate eforturile, nu reuşi să se deplaseze decât cu câţiva centimetri spre dreapta. Picioarele îi erau legate atât de sus, încât fesele nu atingeau pământul. Membrele înţepenite refuzau s-o asculte. Cercetă pădurea cu privirea, doar-doar l-o zări pe tatăl său, şi-l strigă încetişor. Aşteptă puţin, apoi adormi din nou. Când se trezi, îi văzu mişcându-se prin apropiere. Cel mai înalt se îndrepta spre ea, bălăbănindu-se, cu un cuţitaş în mână. Îi apucă glezna stângă şi tăie furios sfoara, până se desprinse. Apoi îi eliberă şi cel de-al doilea picior. Fetiţa căzu ghemuită ca un făt, cu spatele la ei. Cobb aruncă o funie în jurul unei crengi groase şi-i făcu o buclă cu un nod mobil. O apucă pe fetiţă şi îi petrecu laţul de după gât, apoi traversă luminişul cu celălalt capăt al sforii în mână. Se aşeză pe platformă, lângă Willard, care fuma iar, zâmbindu-i complice. Cobb trase de sfoară până o întinse bine, apoi o smuci abil. Trupul mic şi gol tresări, târându-se până sub creangă. Fetiţa se înecă şi tuşi, iar el slăbi uşor funia, acordându-i generos câteva clipe de uşurare. Cobb legă sfoara de bara din spate şi mai desfăcu o bere. Cei doi stăteau pe oblonul maşinii savurând băutura şi uitându-se la fetiţă. Îşi petrecuseră aproape toată ziua lângă lac, unde Cobb avea un prieten cu o barcă şi nişte fete despre care crezuseră că vor ceda uşor. Dar presupunerea lor nu se realiză, deşi Cobb le oferise

generos bere şi droguri. Nemulţumiţi că fetele nu fuseseră receptive la avansurile lor, plecaseră de-acolo fără nici o ţintă. Pe fetiţă o văzuseră întâmplător. Mergea pe marginea drumului, ţinând în mână o sacoşă cu alimente. Willard o lovise în ceafă cu o cutie de bere. — Vrei să-i faci de petrecanie? întrebă Willard cu ochii strălucitori şi injectaţi. Cobb ezită o clipă. — Nţţţ! Fă-o tu, c-a fost ideea ta! Willard trase adânc un fum, apoi scuipă şi zise: — N-a fost ideea mea. Tu te dai mare că ştii să omori negri. Fă-o tu! Cobb dezlegă funia din jurul barei şi o întinse bine. Cum trase brusc, peste tot săriră bucăţele de coajă şi aşchii de ulm. Fetiţa tuşi. Deodată, se auzi ceva — un zgomot puternic de ţeavă de eşapament. Cei doi se întoarseră repede şi priviră în josul drumului prăfuit, până la autostrada din depărtare. Începură să înjure şi să se agite. Unul din ei trânti oblonul remorcii, iar celălalt se îndreptă spre fetiţă. Se aplecă şi o apucă, dezlegându-i laţul din jurul gâtului, apoi o târî şi o aruncă în maşină. Cobb o pocni şi o ameninţă că o omoară, dacă nu stă liniştită. Îi mai spuse că o s-o ducă acasă, numai să stea culcată şi să facă ce-i spune el; altfel, îi suceşte gâtul. Apoi, trântiră portierele şi plecară în viteză. Scăpase, avea să ajungă acasă. Cobb şi Willard făcură semn cu mâna când trecură pe lângă Firebird-ul zgomotos, pe drumul îngust şi murdar. Willard se uită în spate să se asigure că micuţa negresă stătea întinsă. Cobb o luă pe autostradă şi începu să gonească. — Şi-acu', ce facem? întrebă Willard agitat. — Habar n-am! răspunse Cobb pe acelaşi ton. Da'i musai să facem iute ceva, până nu-mi umple camionul de sânge. Uită-te la ea, mi-a mânjit tot! Willard reflecta, în timp ce-şi termina berea. — S-o aruncăm de pe un pod, zise el, mândru de idee. — Nu-i rău, nu-i rău chiar deloc! spuse Cobb, punând frână brusc şi dându-i ordin lui Willard să-i aducă o bere. Pete ieşi din maşină şi aduse două cutii. — E sânge şi-n frigorifer, dădu el raportul, în vreme ce porneau în viteză. Gwen Hailey avu un presentiment cumplit. De obicei, trimitea pe unul din cei trei băieţi la magazin, dar acum fuseseră pedepsiţi de tatăl lor şi aveau ca sarcină să smulgă buruienile din grădină. Tonya mai fusese şi înainte singură la cumpărături şi se descurcase. După vreo două ore, când văzu că nu mai soseşte, Gwen îi

trimise pe băieţi s-o caute. Aceştia îşi închipuiră că e pe la copiii lui Pounder, la joacă, sau că o fi îndrăznit să treacă de băcănie, să-şi viziteze prietena, pe Bessie Pierson. Domnul Bates, de la magazin, le spuse că fetiţa trecuse pe acolo, dar că plecase de vreo oră. Apoi Jarvis, băiatul mijlociu, găsi sacoşa cu cumpărături la marginea drumului. Gwen îşi anunţă soţul la fabrica de hârtie unde lucra. Îl luă apoi pe Carl Lee Jr. în maşină şi porniră pe drumul cu pietriş din spatele magazinului. Se duseră la armurăria veche de pe plantaţia Graham, să vadă dacă fetiţa nu era la mătuşa ei. Opriră la magazinul lui Broadway, care se afla cam la doi kilometri de băcănie. Nişte negri le spuseră că nu o văzuseră pe acolo. Străbătură toate drumeagurile şi toate uliţele prăfuite, pe o suprafaţă de câţiva kilometri în jurul casei. Cobb nu găsi nici un pod potrivit pentru planul lor. Peste tot erau negri cu pălării de pai uriaşe, care pescuiau cu undiţe lungi, de trestie. Stăteau nemişcaţi acolo, doar din când în când alungau câte o muscă sau omorau cu palma ţânţarii de pe obraz. I se făcu frică. Willard se îmbătase şi nu-l mai putea ajuta. Rămăsese să ia singur o decizie, în urma căreia fata să nu mai poată povesti ceea ce se petrecuse. Willard sforăia, în vreme ce el conducea frenetic pe drumurile acelea pline de pietriş, în căutarea unui pod sau a unui mal mai abrupt unde ar fi putut opri s-o arunce fără să fie văzut de o duzină de negri cu pălării de pai. Se uită în oglindă şi văzu că fetiţa încerca să se ridice. Apăsă pe frână şi micuţa se izbi de peretele din faţă al benei, chiar sub lunetă. Willard căzu de pe banchetă, dar nu se trezi. Sforăia în continuare acolo, jos. Cobb îi înjură pe amândoi. Lacul Chatulla nu era decât o groapă făcută de mâna omului, plină de mâl, cu un dig acoperit cu iarbă, ce se întindea cam pe o milă, pe graniţa a două comitate, Ford şi Van Buren, la sud-vest de primul. Primăvara, devenea cea mai mare întindere de apă din Mississippi, dar în miezul verii, când ploile încetau şi soarele înfierbânta apa puţin adâncă, lacul seca aproape cu totul. Conturul altădată îndrăzneţ al malurilor se restrângea, formând o băltoacă maroniu-roşcată. Era alimentat din toate părţile de pârâiaşe şi izvoraşe nenumărate, dar şi de două ape curgătoare mari, care meritau numele de râuri. Existenţa atâtor văi crease necesitatea construirii multor poduri pe marginea lacului. Cei din camioneta galbenă le traversau în disperare făcând eforturi să găsească un loc potrivit pentru a scăpa de pasagerul incomod. Cobb îşi amintea de un podeţ îngust, de lemn, care trecea peste Foggy Creek. Pe măsură ce se apropiau de el, văzu din nou nişte negri cu undiţe de trestie, aşa

că o luă pe un drum lăturalnic şi opri maşina. Lăsă oblonul în jos, trase fetiţa afară şi o aruncă într-o vale plină de mărăcini. Carl Lee Hailey nu se grăbi prea mult să ajungă acasă. O ştia pe Gwen prăpăstioasă. Îl mai chemase de atâtea ori de la fabrică, temându-se că i-au fost răpiţi copiii. Aşa că aşteptă până să se termine lucrul şi nu se grăbi, mai mult ca de obicei, spre casă. Fu cuprins de panică doar în momentul în care se apropie şi văzu maşina poliţiei parcată în faţa pridvorului. În afară de aceasta, pe alee şi în curte staţionau şi alte automobile, aparţinând celor din familia lui Gwen. Văzu şapte pălării de pai într-o maşină necunoscută, din care ieşeau nişte undiţe, prin geamurile laterale. Unde erau Tonya şi băieţii? Când deschise uşa din faţă o auzi pe Gwen plângând. În cămăruţa din dreapta, o mulţime de oameni erau aplecaţi asupra unei siluete mici, întinse pe canapea, înfăşurată în prosoape ude. Rudele plângeau în jurul ei. Când se apropie de pat, se dădură cu toţii la o parte. Lângă fetiţă rămase numai Gwen, care o mângâia uşor pe păr. Tatăl îngenunche în faţa canapelei şi atinse umărul fetiţei, vorbindu-i blând. Ea încercă să-i zâmbească. Faţa îi era o masă informă, sângerândă şi tumefiată, plină de vânătăi. Nu-şi putea deschide ochii umflaţi. Tatăl lăcrimă, uitându-se la trupul micuţ, înfăşurat în prosoape, care sângera din cap până în picioare. Carl Lee o întrebă pe Gwen ce s-a întâmplat. În loc de răspuns, aceasta începu să tremure şi să urle. Atunci, fratele ei o duse repede în bucătărie. Carl Lee se ridică şi-i întrebă pe cei din jur acelaşi lucru. Nu-i răspunse nimeni. Întrebă pentru a treia oară. Ajutorul de şerif, Willie Hastings, văr cu Gwen, îşi luă inima în dinţi, şi-i povesti că Tonya fusese găsită pe drum de nişte oameni care pescuiau lângă Foggy Creek. Fetiţa le spusese numele lui, iar ei o aduseseră acasă. Apoi Hastings tăcu şi privi în pământ. Carl Lee se uită la el aşteptând. Toţi ceilalţi coborâră ochii. — Ce s-a întâmplat, Willie? hohoti Carl Lee, uitându-se fix la poliţist. Hastings vorbi rar, cu ochii pe fereastră, şi repetă ceea ce-i spusese Tonya mamei sale. Se opri când auzi sunetul sirenei de la ambulanţă. Ieşiră toţi, cu feţele grave, aşteptând în pridvor. Echipa sanitară scoase o targă din maşină şi se îndreptă spre casă. Brancardierii se opriră în curte, dar Carl Lee, cu fetiţa în braţe, cu ochii şiroind de lacrimi îi ocoli. Intrară în ambulanţă. După ce închiseră uşile, brancardierii o luară cu grijă pe Tonya din braţele tatălui ei.

2 Ozzie Walls era singurul şerif negru din Mississippi. Mai existaseră astfel de cazuri în istoria recentă a statului, dar, pentru moment, era singurul. Se mândrea cu acest lucru, mai ales că în comitatul Ford şaptezeci şi patru la sută din populaţie era formată din albi. Şerifii negri de până atunci activaseră în comitate unde predominau oamenii de culoare. Oricum, nu mai fusese ales nici un şerif negru, de la Reconstrucţie încoace, într-o regiune în care albii erau majoritari. Se născuse în Ford şi se înrudea cu majoritatea celor de acolo, indiferent de culoare. Pe la sfârşitul anilor şaizeci, când s-a abolit segregaţia rasială în şcoli, a învăţat în prima clasă mixtă care a absolvit liceul din Clanton. Voise să joace fotbal în echipa Ole Miss. Aceştia însă aveau deja câţiva negri, aşa că s-a dus la Alcorn State, pe post de apărător în echipa Rams. Dar a fost nevoit să se întoarcă la Clanton, din cauza unei lovituri la genunchi. Fotbalul i-a lipsit mult, acum însă se simţea bine ca şerif, mai ales că la alegeri fusese preferat albilor. Copiii albi îl iubeau pentru că apăruse la televizor şi în reviste ca un adevărat erou. Părinţii îl respectau şi îl votaseră pentru că era un poliţist dur, care nu făcea nici o diferenţă între ticăloşii albi şi cei negri. Politicienii îl susţineau deoarece, de când ajunsese şerif, nu mai avuseseră loc anchete ale procuraturii pe teritoriul comitatului Ford. Iar negrii îl adorau ca pe unul de-al lor. Ozzie sărise peste cină aşteptând raportul lui Hastings, în biroul său de lângă camerele de arest. Avea un suspect, pe Billy Ray Cobb, un obişnuit al casei, despre care Ozzie ştia că vinde droguri, dar nu putuse să dovedească acest lucru... Ştia, de asemenea, că tipul era periculos. Dispecerul îi făcu legătura cu poliţiştii din teren, iar şeriful le dădu instrucţiuni să-l repereze pe Billy Ray Cobb, dar să nu-l aresteze încă. În total, avea doisprezece oameni în subordine: nouă albi şi trei negri. Aceştia se răspândiseră în tot ţinutul, să caute o camionetă Ford galbenă, cu un fanion la parbrizul din spate. Când sosi, Hastings plecă împreună cu şeriful la spitalul din Ford. Ca de obicei el conducea, iar Ozzie dădea ordine prin radio. În sala de aşteptare, găsiră tot clanul Hailey: unchi, mătuşi, bunici, prieteni şi oameni străini — toţi înghesuiţi în încăperea aceea mică. Mulţi stăteau pe hol şuşotind sau plângând înăbuşit. Tonya se afla la chirurgie. Carl Lee stătea pe o banchetă ordinară de plastic, într-un colţ mai retras, alături de Gwen şi de băieţii lui. Se uita în pământ fără să

observe mulţimea. Femeia îşi culcase capul pe umărul lui, plângând încetişor. Băieţii înţepeniseră cu mâinile pe genunchi, aruncând priviri furişe spre tatăl lor, aşteptând un cuvânt de încurajare. Ozzie îşi făcu loc prin mulţime, strângând mâinile tuturor în linişte şi bătându-i pe umăr, şoptindu-le că-i va prinde pe ticăloşi. Îngenunche în faţa lui Carl şi a soţiei acestuia: — Cum se simte? se interesă el. Carl Lee nu schiţă nici un gest că l-ar fi auzit. Gwen începu să plângă mai tare, iar obrajii băieţilor se umplură şi ei de lacrimi. Şeriful se ridică, bătând-o pe Gwen uşor pe genunchi. Unul din fraţii ei îi conduse pe Ozzie şi Hastings în hol, unde nu se afla nimeni din familie. Aici, strânse mâna şerifului, mulţumindu-i că a venit. — Cum se simte fetiţa? întrebă Ozzie. — Nu prea bine. E în operaţie şi cred că o să mai dureze până iese. Are oase rupte şi e în stare de şoc. Au bătut-o rău de tot. I-au găsit şi urme pe gât, probabil au încercat s-o spânzure. — A fost violată? întrebă el, sigur de răspuns. — Da. I-a spus mamei sale că au avut-o pe rând şi că au făcut-o să sufere îngrozitor. Medicii au confirmat violul. — Cum au reacţionai Carl Lee şi Gwen? — Destul de prost. Cred că sunt şocaţi. Carl Lee n-a mai rostit nici un cuvânt de când a venit aici. Ozzie îl asigură că-i va găsi repede pe cei doi făptaşi şi că-i va băga la închisoare. Fratele lui Gwen îi sugeră să-i ducă undeva departe, dacă-i prinde, pentru mai multă siguranţă. Ozzie îi spuse lui Hastings să tragă maşina pe un drumeag lăturalnic, cam la patru kilometri în afara localităţii. Ieşiră de pe autostradă şi ajunseră lângă o rulotă veche. Se întunecase. Ozzie bătu puternic în uşa din faţa lui. — Deschide, Bumpous! Rulota se clătină şi Bumpous se repezi la baie să arunce ţigara cu haşiş, pe care abia şi-o aprinsese. — Deschide, Bumpous! urlă Ozzie. Ştiu că eşti înăuntru. Deschide, că altfel sparg uşa! Bumpous se grăbi să-l asculte şi Ozzie intră. — Ştii ceva, Bumpous, de câte ori te vizitez, simt un miros ciudat şi aud cum tragi apa la closet. Îmbracă-te şi ieşi, că am o treabă pentru tine. — Ce? — Am să-ţi explic afară, c-aici nu poţi să respiri. Hai, grăbeşte-te! — Şi dacă nu vreau?

— Nici o problemă! Am să mă văd mâine cu poliţistul care răspunde de tine. l-am săltat şi i-am promis c-o să ia treizeci de ani pentru . când mai vindea droguri uşoare. — În cine? — În mucosu' ăsta de Bumpous. Ozzie îl urmărea pas cu pas şi ştia de micile lui afaceri. cu cine-a fost. lângă lac. Ştii că-şi dă drumul la gură. Cine-mi dă bani să mă descurc? Ozzie îi întinse douăzeci de dolari şi plecă împreună cu Hastings spre cârciuma lui Huey. să m-anunţe. Bănuim că Ray Cobb a fost implicat în după-amiaza asta într-o afacere urâtă. amână acest plan. — Cobb n-are nici o legătură cu violurile. şerifule. — Nici o problemă. Ai înţeles? — Nici o problemă. trăgându-şi din mers tricoul pe el şi încheindu-se la pantaloni: — Pe cine vrei să-nhaţi? întrebă el. — Eşti sigur că poţi avea încredere în el? întrebă Hastings. sună la dispecerat. — Pe Billy Ray Cobb. Eu am să fiu pe-aproape. iar Bumpous era conştient de acest lucru. Dă-i de urmă. În final. când am găsit la frate-su nişte marfă. Pentru moment însă. Bobbie Bumpous era unul din preferaţii lui. — După ce termini. şeriful voia să se folosească de Bumpous pentru a-l prinde pe Billy Ray Cobb când făcea tranzacţii de droguri. E un copil bun şi-ncearcă să-şi vadă de treabă. să facă rost de câte un dolar. joacă zaruri sau biliard cu el. — Hai că vin acu'! Ozzie zâmbi şi se îndreptă spre maşină. unde vrea să plece. — Sigur că da. De când a fost eliberat condiţionat. De când fusese eliberat condiţionat. — Ţine-ţi gura şi ascultă mai bine ce-ţi spun. aşa că îl ajuta ori de câte ori i se cerea. camioneta lui a fost văzută la Huey. E vorba de doi albi care au violat o fetiţă neagră. — Taci şi-ascultă. cu mici excepţii. — De ce? — Pentru că l-am prins acu' un an cu o cantitate apreciabilă de droguri. Află ce-a făcut astăzi. vezi tu. Bumpous ieşi după câteva minute. apoi trage-l de limbă. Sunt cam lefter. căzând rareori în păcat. dusese o viaţă rezonabilă şi aproape curată. Acum cinci minute. Du-te şi dă-i o bere. El e cu drogurile. Scăpase din închisoare de curând. Poţi să dai de el şi fără mine. Ne ajută şi-ar face orice i-aş cere. şerifule! — Altceva? — Mda. s-a dovedit demn de încredere. — Aşa e.

la celălalt capăt al autostrăzii. I-am dat atunci drumul şi m-am dus să-l caut pe Bobby. — Glumeşti? — Da' de unde! Tipul se pişase pe el! Să fi văzut cum stătea acolo. Se uită în jur şi intră degajat în bar. I-am spus. De-acolo puteau vedea bine cârciuma — "cârciumioara" — cum îi ziceau patronii. dispecerul îl anunţă pe Ozzie că informatorul îl reperase pe infractor la cârciuma lui Huey — un obiectiv situat pe autostrada 305. am doar o bănuială. lângă lac. — Informaţia asta restrânge numărul suspecţilor la vreo două mii! — Poate la mai puţin de-atât. am spart uşa şi-am intrat. Apăsă brusc pe frâne. Pur şi simplu. îl văzură pe Bumpous îndreptându-se spre local. iar spre dimineaţă mi-a mărturisit că are marfa de la el. alături de altele asemănătoare şi de câteva rulote. cu pompa de desfundat într-o mână şi în cealaltă. Am ciocănit. care se opriră prin apropiere şi aşteptară. Fetiţa a spus că aveau o camionetă cu roţi strălucitoare şi cu cauciucuri speciale. Peste treizeci de minute. Câţi crezi că mai sunt aşa lipsiţi de scrupule ca Ray Cobb? . nu m-a lăsat inima. apoi dădu înapoi şi parcă lângă camioneta lui Cobb. cu izmenele ude. Nu ştiu cât aruncase deja. e o plăcere să lucrezi cu el. De-atunci. încercând să desfunde WC-ul. ceva mai sus de local. — L-ai arestat? — Nu. că şi-a udat izmenele. că-l pun în libertate condiţionată. Bobby s-a speriat aşa rău. — Nu-s sigur. chiar acolo. pacheţelele cu droguri. numai în izmene. O altă maşină de patrulare se ascunse printre nişte arbori. sosiră alte două maşini de patrulare. I-am vorbit urât şi l-am ameninţat. şi-n momentul acela am auzit apa de la closet. în baie.asta. Deodată. Peste tot erau numai droguri. răscolind pietrişul şi stârnind praful. Camera era inundată cu apa refulată din closet! — Şi tu. Pentru că nu venea. — Da' el? — A-nceput să plângă ca un copil. cu tandreţe. dar cea mai mare parte răbufnise când s-a înfundat closetul. În câteva minute. Puştiul a plâns toată noaptea. L-am găsit la baie. Ajunseră la cârciuma lui Huey şi văzură camioneta lui Cobb în parcare. Se jura că nu mai face în veci aşa ceva. ce-ai făcut? — L-am ameninţat că-l omor. — Ce te face să crezi că Ray Cobb e vinovatul? întrebă Hastings. Opriră maşina pe un deal în spatele bisericii negrilor. A zis de mă-sa şi de ce-o să fie dacă intra la puşcărie şi tot felul de chestii d'astea.

Ozzie primea reclamaţii de la câte un motociclist şocat de ceea ce vedea în parcare. veni la Ozzie. În fiecare dimineaţă scuarul părea un maidan plin de cutii şi sticle aruncate peste tot. aşa că majoritatea clienţilor ieşeau să se uşureze printre camionetele din parcare. în timpul campaniei electorale. se întoarseră la mesele de zaruri. — Şi totuşi. A fost o eroare cumplită. Aşteptară două ore. drogurile. atunci. timp în care sosiră şi plecară tot felul de maşini. Cam o dată pe săptămână. dans şi multe încăierări. fără reclame colorate şi fără muzică live. în cazul ambelor localuri. aşa cum găseai la Huey's. Parcau maşinile în jurul tribunalului. — Sper să nu fi fost şi Bumpous printre ei. ca să bea. băuturile ilegale. Deodată. tăietori de lemne. unde găseai muzică. Oraşul era în stare de asediu. un grup de pastori locali rugându-l să redeschidă barurile. Şeriful ordonase să se închidă şi localurile pentru negri şi restaurantele în aer liber. îi lăsa în pace. era obligat să facă arestări. Altfel. se făcea trafic de droguri. şi nici o maşină nu scăpa neudată. dacă nu e? — Aflăm noi îndată. până se răcoriră. Cobb nu ştie să-şi ţină gura. Jocurile de noroc. minorii. mai ales când bea. faptul că nu se respecta ora închiderii şi multe altele constituiau. Procesele s-au înmulţit. Apoi. îţi spun eu sigur. un local mohorât şi pe-afară şi pe dinăuntru. Spargerile şi atacurile înarmate se triplară. dădeau muzica tare şi adresau cuvinte obscene locuitorilor înspăimântaţi ai oraşului. Rata infracţională a crescut imediat. Ozzie făcuse greşeala să închidă toate barurile deocheate din ţinut. dar mai ales să întâlnească femei uşoare. Îndată după prima sa alegere. Toaletele dinăuntru erau mici şi murdare. ei fuseseră cei care insistaseră să le închidă. pe uşa localului năvăli afară un grup de derbedei înfierbântaţi care se loviră la întâmplare cu pumnii şi cu picioarele. să joace biliard şi să asculte orchestra. fără îndoială.— Şi dacă nu e el? — Este. zaruri. În fiecare noapte. ca urmare a unei promisiuni necugetate din timpul campaniei electorale. Se uniseră toţi derbedeii şi veneau la Clanton în caravană. invadau scuarul cu sutele: făceau beţii. încălcări flagrante ale legii. Pastorii recunoscură că au . femei. În final. Atunci veneau toate neamurile proaste din patru comitate. iar închisoarea a devenit neîncăpătoare. se băteau. la Ann's Lounge. pocker mecanic. Unii plecau şi intrau alături. în secret. ore întregi de distracţii. Acest lucru se întâmpla mai ales lunea. Veneau aici şoferi. Cei care veneau aici ieşeau după câteva minute şi se întorceau la Huey's. Într-o săptămână avură loc două crime. comentă şeriful. El le reaminti politicos că. muncitori şi zilieri de la fermă. În schimb. când berea costa numai zece cenţi.

Sigur. lângă jocuri. . Atunci Ozzie o lăsă mai moale şi situaţia reveni la normal. scrâşnind cu roţile pe pietriş şi luând-o în viteză către biserică. îl vor susţine la viitoarele alegeri. o negresă virgină. — Cine-a fost cu el? — Pete Willard. Zicea că era o negresă drăguţă şi mititică. Conduse spre parcarea de lângă biserică şi se opri. Ozzie scrâşni din dinţi şi privi într-o parte. La zece şi jumătate. — E şi el în cârciumă? — Îhî. — Se distrează şi face glume despre ceea ce s-a-ntâmplat. — La ce masă stau? — În stânga. acolo. — Aşa-i. Îmi mai dai douăzeci? — Ce-ai aflat? — Despre ce? — Despre Cobb. punând o frână bruscă. e bine. — E beat. — Ştiu că-i acolo. N-o să-şi mai amintească nimic mâine dimineaţă. Sigur.greşit şi pledară pentru o dezamorsare a situaţiei. Porni la fel cum sosise. — Salut. Ozzie îi spuse unde se află şi peste câteva momente îl văzu pe Bumpous apărând şi îndreptându-se către camioneta lui. mersi. Râdeau amândoi de tot ce s-a-ntâmplat. la câţiva metri de maşina de patrulare. şerifule! strigă el. sunt doar vesel. Zice că a găsit. observă Hastings. — Dar l-ai găsit de două ore. nu-i făcea nici o plăcere că localurile de acest gen prosperau în comitatul său. — A mai zis şi altceva? — E beat mort. ai încercat vreodată să cheltui douj' de dolari pe bere de cincizeci de cenţi cutia? — Eşti beat? — Nu. în cârciumă. Cineva l-a-ntrebat câţi ani are fata şi Cobb a zis că opt sau nouă. Privi spre barul din depărtare. Ozzie se apropie de camionetă. Hastings închise ochii şi lăsă capul în jos. dispecerul transmise prin radio că informatorul telefonase şi voia să-l vadă pe şerif. dar era absolut convins că factorii ce determinau încălcarea legii se împuţinau când barurile erau deschise. în sfârşit. — De ce-a durat atât? — Mi-ai spus că pot sta toată noaptea. — Ooo. Altceva? Lui Bumpous îi dispăru zâmbetul de pe buze. da' te-ntreb. Toată lumea a-nceput să râdă.

Şeriful lovi puternic cutiile de bere de pe masă. Hastings scoase nişte hârtii. Bullard le semnă şi i le înapoie. iar Ozzie le aruncă peste cutiile cu bere. îndreptându-se spre o masă de lângă jocurile mecanice. nu-i aşa.Ozzie zâmbi: — În regulă. Cobb. dansatorii încremeniră. Poliţistul sună la uşa acestuia şi-i înmână două depoziţii şi două mandate de arestare. iar Looney îi mulţumi plin de respect. ajutorul de şerif ajunse în spatele bisericii şi-i dădu mandatele lui Ozzie. care mai sorbi o înghiţitură de bere şi zise: — Nu merg la puşcărie! Atunci. La unsprezece fix. — La o plimbare. care se afla într-o maşină parcată în faţa casei judecătorului local. iar spuma se răspândi peste tot. Peste zece minute. bilele de biliard încetară să se mai rostogolească şi cineva aprinse lumina. Acum ridicaţi-vă! Willard se uită disperat la Cobb. îşi apropie mâinile şi le întinse spre Looney care pregătise cătuşele. Nu-mi place să stric plăcerea nimănui. spuse Ozzie. zise Cobb hotărât. ca dintr-o fântână arteziană. de culoare închisă. Ceilalţi doi se ridicară de la masă şi trecură în rândul spectatorilor. dar negrii n-au ce căuta aici! exclamă Cobb şi toţi începură să râdă. dar dumneavoastră şi domnul Willard va trebui să veniţi cu mine. Hastings sună la dispecerat şi transmise cele două nume. Ai făcut treabă bună. iar când se liniştiră zise: — Vă distraţi. Looney. Billy Ray? — De ce nu? — Asta zic şi eu. — Îmi pare rău. Dispecerul comunică mesajul ajutorului de şerif. — Unde mergem? întrebă Willard. Toate privirile rămaseră aţintite asupra şerifului şi a oamenilor lui care străbăteau încet ringul de dans. în localul lui Huey orchestra se opri în mijlocul cântecului. Willard fu cuprins de panică. Willard şi încă doi tipi stăteau într-un separeu. Ozzie îşi lovi uşor palma cu bastonul şi-i rânji lui Cobb: . zarurile dispărură. avem şi mandat. Bumpous. Ozzie continua să rânjească. Ozzie se apropie rânjind. Masa era plină de cutii goale de bere. Eşti liber. Looney îi dădu lui Ozzie un baston de cauciuc lung. — Ai mandat? întrebă Cobb. — Da. domnule. Fu tras afară şi băgat în maşina poliţiei. — Nu mă mişc de-aici. Willard ţâşni în picioare. — Sunteţi arestaţi. Percy Bullard.

Aşa că aşezase ceasul în baie. Stătu aşa. Vreo întrebare? — Cât e ora? — E ora de mers la puşcărie. încălcând astfel o altă regulă pe care şi-o impusese. apoi afară. negru-mpuţit! Ozzie îl apucă de păr şi-l ridică. Ai dreptul la un avocat. în întuneric. ceasul stătea pe noptieră şi era mai uşor. Aceasta constituia una din regulile lui. spunându-i supărată că numai un nebun se putea scula la o asemenea oră. Nu mai ajungea la birou când trebuia. lovindu-l violent cu palma. până începu să-i pârâie laringele. Era cinci şi jumătate dimineaţa. Dacă nu-ţi poţi permite unul. uitându-se fix la numerele fluorescente care străluceau pe cadranul ceasului nesuferit. Mai demult. iar şeriful îl târî de păr de-a lungul ringului de dans. la tribunal. în întuneric. miercuri. peste prundiş. Cam de două ori pe an reuşea s-o împingă pe Carla. 3 Jake Brigance se rostogoli peste soţia lui şi se îndreptă clătinându-se spre baia mică. trăgând cu putere în sus. Atunci se ducea ea să oprească ceasul. Vestea despre viol se răspândi cu cea mai mare repeziciune. nu-şi mai permitea să se vâre înapoi în aşternut. Îi înfipse genunchiul în şira spinării şi-i băgă bastonul pe sub gât. ţinându-şi respiraţia buimac. să nu mai aibă pro- . Rânduri-rânduri de rude şi de prieteni se înghesuiau în sala de aşteptare şi pe holurile spitalului. bătrâne! — Du-te naibii. aşa că Jake trebuia să meargă câţiva paşi pentru a putea să-l reducă la tăcere. fără nici o îndoială. Mereu i se oprea inima când îl auzea. Odată în picioare. Acolo îl aruncară pe locul din spate. Tonya fusese scoasă de la chirurgie şi era într-o stare critică. ei erau vinovaţii. Carla se răsucea şi-l oprea înainte ca Jake să-l audă. lângă Willard. Îl amuţi. Cobb schelălăi. până cădea jos din pat. ceasul deşteptător. Însă tot ce vei rosti. câteva momente. Sunetul lui pătrunzător ajungea până în stradă. ţi-l va pune statul la dispoziţie. Atunci dormea până la şapte-opt şi-şi dădea toată ziua peste cap. va fi folosit împotriva ta. 15 mai. Apoi îl puse cu faţa la podea. Îi puseră cătuşele. Ozzie discuta cu fratele lui Gwen pe hol. până la maşină. Deşteptătorul era aşezat pe pervazul ferestrei. punându-l la curent cu cele două arestări.— Ai dreptul să nu spui nimic. Da. unde căută pe bâjbâite. aflată la câţiva paşi de pat.

Era frumoasă ca maică-sa şi semănau până şi la apucături. cu urdori la colţuri. aproape perfecte. Iar lui îi făcu plăcere s-o creadă. când soţia lui era în vacanţă. o sărută uşor şi stinse luminile.bleme. Până . Amândouă aveau ochii gri-albăstrui. dar el ştia că nu mai e mult până se va rări de tot. Ea însă mormăia şi îşi trăgea pătura peste cap. ar fi preferat ca plusul acela de maturitate să-i fie subliniat de riduri şi de păr grizonat. Rămase o clipă cu ochii la picioarele ei bronzate. Cu mâna dreaptă îşi dădu părul peste cap. nu avea nici un fir alb. până o făcu să se întoarcă spre el. dar că momentele acestea matinale ar trebui să le petreacă împreună. ca s-o trezească pe Carla. Se gândi la confraţii săi de vârstă mijlocie şi la cei mai bătrâni. Aprinse lumina şi începu să tragă sertarele şi să trântească cu zgomot uşile de la debarale. Lucrul acesta se întâmpla. nu era nici o problemă. pe gât. Aprinse lumina şi se uită oripilat în oglindă: parcă îi crescuse fruntea în timpul nopţii. Jake deschise încet uşa Hannei şi îngenunche lângă ea. Atunci trase aşternutul şi râse văzând-o cum se chirceşte tremurând. încălcând astfel trei reguli. subţiri. Ea îl asigurase în legătură cu plusul de maturitate pe care i-l dădea fruntea înaltă — lucru absolut indispensabil la un avocat tânăr. ca un ritual. Ea răsuflă adânc şi adormi la loc. Stătea în pat înconjurată de păpuşi şi de animale de pluş. Atunci dădeau păturile la o parte împreună. Cămaşa de noapte i se trăsese până în talie şi gândurile lui începură să o ia razna. cu chelie. iar pe obraz i se imprimase o cută. rugându-l să o învelească. O atinse şi începu s-o maseze. Din punctul acesta de vedere. iar Jake se dezbrăca rapid. ochii îi erau tulburi. La treizeci şi doi de ani. Făcea duşuri rapide. Jake ajunse la chiuvetă şi-şi dădu cu apă rece pe faţă. gata să plângă în orice moment. Îşi acoperi soţia. Jake încerca să-i demonstreze că putea să mai tragă câte un pui de somn şi în timpul zilei. Avea patru ani şi era singurul lor copil. apoi se bărbierea şi se îmbrăca la fel de repede. Când ajunse pe hol. Dar în dimineaţa asta se abţinu. ritualul acesta scăpa de sub control. Părul şi-l purtau la fel. O altă regulă era să ajungă la cafenea la ora şase fix. La acestea reflecta Jake sub jetul de apă. Se tundeau deodată. ca o cicatrice roşie. Cam o dată pe lună. ţinând cont de cât de repede-i cădea. Aşa fusese concepută şi Hanna. la aceeaşi coafeză. Carla îi spusese că mai are destul păr. I-ar fi plăcut să aibă o coamă deasă şi o frunte cât mai îngustă. Odată îmbrăcat. pe care o moştenea din familie. totuşi. Şi. Îl frământa însă începutul de chelie. Jake sări în pat şi o sărută pe ureche. în fiecare dimineaţă de vară. O sărută uşor pe obraz.

Dădu drumul căţelului în curtea din spate. care servea drept garaj. Carla şi-o dorise încă înainte de căsătorie. După ce o mai sărută o dată pe Hanna. ingenios şi copilăresc. fără să mai includem timpul petrecut de el şi de Carla cocoţaţi pe scară. apoi se întoarse să-şi admire casa. Ca orice casă în stil victorian. alese mai ales nuanţe de albastru. se duse la bucătărie să-i facă soţiei sale o cafea. Între ele se afla o balustradă bogat ornamentată cu o dantelărie somptuoasă. prelungit peste terasa de la intrare. prin aspectul ei provocator. La etaj. Panourile din faţă erau formate dintr-un colaj de şipci din lemn de cedru. o cumpărară uşor. vesel. din secolul al nouăsprezecelea. cu modele florale diferite: narcise. cochilii şi solzi roşiatici. terminat într-o rozetă de fier. a piersicii şi alb. irişi. Două clădiri din comitatul Ford erau înscrise în Registrul Naţional de Situri Istorice. şi aceasta avea ceva măreţ şi unic. construită de un lucrător de la căile ferate ieşit la pensie. sculptate manual. mai avea pe toată lungimea o cornişă ce se sprijinea pe cinci coloane rotunde. se ridica un foişor cu vitralii. unde acesta se uşură imediat şi începu să latre la pisica doamnei Pickle. Carla consultase un consilier într-ale culorii din New Orleans şi se sfătuise îndelung cu el. iar în stânga acestuia. se mândrea totuşi cu ea. culoarea lişiţei. Era o clădire în stil victorian. singurul Saab din ţinutul Ford. Se împrumutaseră zdravăn de la două bănci din Clanton. Zugrăvitul durase două luni şi îl costase pe Jake cinci mii de dolari. Până la urmă. Faţada uriaşă. trei ferestre boltite dădeau într-un balcon micuţ. pentru că n-o voia nimeni: fusese abandonată de douăzeci de ani. Max continua să . cu o balustradă meşteşugită. şi unde mai pui că era şi de culoare roşie! Şterse roua de pe parbriz şi descuie portiera. La cea de-a treia bancă îşi ipotecaseră automobilul. vecina lor. Acum turiştii se opreau şi o fotografiau. Puţini oameni îşi începeau ziua astfel.şi îmbrăcămintea le era identică. strânseseră cureaua vreo trei ani. Jake le adora pe amândouă. care murise chiar de primul Crăciun petrecut în casa nouă. floarea-soarelui. Apoi. răzuind cornişele. Deşi răcoarea dimineţii îl făcu să tremure. şi una din ele îi aparţinea. Mai jos se afla o terasă mare. frumoasă. nu se mai încumeta să propună o nouă vopsire. Când muri proprietarul din Memphis. alternând cu frontoane şi cu coloane miniaturale. Şi deşi nu-i prea conveneau unele culori. Era încă întuneric şi senin. vopsite în alb şi albastru de ardezie. Deşi o luase cu o ipotecă serioasă. cu un fronton şi cu un acoperiş ţuguiat. Jake se grăbi spre capătul aleii şi luă ziarele de dimineaţă pentru Carla. Privi pe strada Adams în amândouă părţile. simţi apropierea verii.

Tea Shoppe şi Coffee Shop. trezind gaiţele din arţarul doamnei Pickle. iar în curtea judecătoriei se înălţau stejari uriaşi. La micul dejun. Tribunalul din comitatul Ford avea aproape două secole şi fusese construit după ce iancheii îi dăduseră foc celui dinainte. de la est la vest. De prin anii şaptezeci. şi una pentru negri. ceva mai târziu. tenis. Majoritatea trecuseră prin biroul lui pentru câte un testament. O luă apoi pe Jefferson şi coti pe bulevardul Washington. Clanton era capitala comitatului. Clădirea veche şi maiestuoasă. de-a lungul anilor. îl rugau să le explice procedura Curţii Supreme şi alte ciudăţenii . Îl tachinau cu glume în care avocaţii erau luaţi peste picior. Generalul Clanton — fondatorul acestui orăşel — îl proiectase cu mult cap. sporovăind întruna cu fermierii. Intelectualii se întâlneau pe partea cealaltă a scuarului. Parcă maşina în faţa biroului său de pe strada Washington şi se îndreptă spre cafeneaua care deschisese deja de o oră. să-l pupe-n fund. De două ori pe săptămână. În scuarul din Clanton se aflau trei cafenele — două pentru albi. cu coloane în partea din faţă şi cu jaluzele negre la zecile de ferestre. înşiruiţi ordonat. Acolo stăteau de vorbă despre politica naţională. un act. nordiştilor. cu mecanicii şi cu poliţiştii — clienţii obişnuiţi ai localului. dar el le trecea cu vederea.latre. Era iubit şi acceptat de muncitori. Jake zâmbi şi fluieră la rându-i. ca şi cum le-ar fi spus politicos şi etern. pentru vreun proces sau alte probleme de genul ăsta. menţinându-l astfel curat şi tuns. puteai intra în oricare dintre ele. cercetaşii din localitate adăugau câte un strat gros de email. la distanţă egală unul de altul. Nu era o cafenea cu pretenţii. cu faţa spre sud. ca majoritatea liberalilor albi din Clanton. în mijlocul căruia se afla tribunalul. la Tea Shoppe. Jake lua câte un grătar în fiecare vineri la Claude's Shop. indiferent de culoarea pielii. Strada Washington trecea prin nordul scuarului central. aşa că avea un parc. care începură să cânte. era construită din cărămidă vopsită în alb. fotbalul şi pescuitul bibanilor. Jake era unul din puţinii intelectuali care puteau frecventa acest local. Renovările şi extinderile se făcuseră din asigurări. Dar şase zile pe săptămână era un client fidel la Coffee Shop. golf şi bursă. Era îndreptat. urându-i drum bun. dar nici una Lincoln sau Grant. sfidător. Chelneriţele se agitau încolo şi-ncoace servind cafeaua şi micul dejun. Ieşi pe strada Adams. Claude's Shop. pe strada Washington. La Coffee Shop discuţiile aveau ca obiect politica locală. Se întrebase adesea de ce orăşelele din sud aveau străzi cu numele de Adams. o echipă de puşcăriaşi îngrijea gazonul care înconjura clădirea. Din patru în patru ani. Scuarul era foarte întins. Jefferson şi Washington. Activitatea era în toi. un divorţ.

învârtindu-se în jurul lui ostentativ. îmi amintesc. Sigur. În ce fel de caz a fost implicat? — Droguri. fără răutate însă. Îşi turnă câteva picături de Tabasco în cereale şi le amestecă bine cu unt. dădea o mulţime de consultaţii juridice. însă. un mecanic de la Chevrolet şi de fraţii Bill şi Bert West. Ea îi atinse mâna uşor. acu' patru ani. — Nu. Uneori se contraziceau. — Billy Ray Cobb. nu l-ai apărat tu pe Billy Ray Cobb acum câţiva ani? Se făcu linişte în toată cafeneaua. Privirile se îndreptară spre avocat. Sosi acolo pe la şase şi timp de cinci minute nu făcu altceva decât să salute pe toată lumea. Într-un separeu de lângă masa lui Jake. Cred că a avut un avocat din Memphis. negrul ăla care a fost acuzat de crimă. — Pe cine au violat? — Îţi aminteşti de Hailey. A stat la Parchman si a ieşit anul trecut. Derutat mai mult de reacţia celor din jur decât de întrebare. adresându-i-se cu "dragă" şi cu "iubitule". care lucrau la fabrica de pantofi din nordul oraşului. acum câţiva ani. stăteau de vorbă trei poliţişti. Tot aici. Carl Lee? . care discutau despre pescuitul crapilor. Deşi nu erau totdeauna de acord cu el. Jake înghiţi şi încercă să-şi amintească numele. pe el şi pe Pete Willard. jeleu şi fulgi de cereale. era altceva. fără plată. pâine prăjită. Jake. L-am prins vânzând droguri. — Îl ştii pe fratele lui. Dell. — Viol? — Da. Prather păru satisfăcut şi reveni la clătitele lui. spuse Prather. să bată pe umeri şi să schimbe amabilităţi cu chelneriţele. ştiau că le va spune adevărul. Gustă o gură de cafea şi începu să mănânce liniştit alături de ceilalţi. îi aduse cafeaua şi micul dejun obişnuit. ospătăriţa lui favorită. După ce se aşeză. Cu Jake. fiind solicitat pentru felul său concis şi clar de a aborda orice chestiune. Faţă de ceilalţi avea o atitudine mai ţâfnoasă şi mai aspră.avocăţeşti. Jake aşteptă o clipă. Mâncă alături de Tim Nunley. nu l-am apărat eu. Cel mai solid dintre ei se întoarse şi întrebă cu voce puternică: — Spune. Jake îşi aminti. apoi întrebă: — De ce? Ce-a mai făcut? — L-am arestat pentru viol. repetă el cu voce tare. şi l-ai scos basma curată? — Lester Hailey. Apoi unse pâinea prăjită cu jeleu de căpşuni făcut în casă. să strângă mâini. oricare ar fi fost acesta.

dar era conştient că. se ocupa de multe cazuri criminale. Îl plăcea pe Jake. fiind avocat. Au văzut-o târându-se pe mijlocul drumului. E la spital. Atât i-a trebuit lui Ozzie. că şi-a dat seama imediat. Ştiu familia asta. Şi-au mai şi bătut-o rău de tot. — Unde i-aţi găsit? — La cârciuma lui Huey. spuse Prather. În timp ce clătina ceaşca de cafea. dar lui Jake îi pierise pofta de mâncare. — Amândoi? — Da. Jake se cutremură. în spatele băcăniei lui Bates. — De fetiţa lui e vorba. Prather se feri să-i spună prea multe. în pădure. şi-au violat-o. Atmosfera din cafenea reveni la normal. — Ştiu unde stau. iar ei au adus-o acasă. cu un fanion la lunetă. — Cumplit! — Aşa e. cu mâinile legate la spate. — Nu mai spune! — Da. — Cum s-a întâmplat? — Nu ştim încă totul. . sperând c-a murit. asculta distrat discuţiile aprinse despre maşinile japoneze şi despre pescuit. locuiesc pe Craft Road.— Cum să nu? Îl cunosc foarte bine. Rudele ei spun că nici n-au mai recunoscut-o. Nici nu mi-am putut închipui aşa ceva. în aşa hal au adus-o. Le-a spus doar cine-i taică-su. — Cine-a găsit-o? — Nişte negri care pescuiau pe Foggy Creek. Abia mai putea să vorbească. Nu e în stare să vorbească prea mult. — De unde ştiţi c-a fost Billy Ray Cobb? — I-a spus ea maică-sii c-aveau o camionetă galbenă. A trimis-o maică-sa la magazin. de mai multe ori. — Destul de rău. După plecarea fraţilor West. au dus-o undeva. — Cine-i Pete Willard? — Un prieten de-al lui Cobb. Ca să vezi! — Câţi ani are? — Zece. îşi trase scaunul în separeul poliţiştilor. Au aruncat-o din maşină. — Cum se simte? — Cine? — Fetiţa lui Hailey. i-am apărat aproape pe toţi. — Au luat-o în camioneta lui Cobb. nici n-ajunsese fata bine la spital.

— E încă la spital cu ceilalţi. îi ştie foarte bine pe toţi. pot lua închisoare pe viaţă. iar fermierii bătrâni. Scuarul se anima tot mai mult. Personal nu-l cunosc. Lângă cauciucurile prăfuite. clătinând din cap. se ridicau munţi de lubeniţe de Florida. Da' spune-mi. zise Looney. Jake începu să le explice. Hastings e ceva rudă cu fata. dând din cap. nu-i aşa? Jake aprobă. la ora unu. dar n-am întâlnit niciodată o astfel de situaţie. au să fie acuzaţi de crimă cu premeditare. dacă moare fata. parcau zeci de camionete cu fructe şi cu zarzavaturi. O parte din fermieri plecase la o întrunire matinală care se ţinea lângă Monumentul . — Asta cu siguranţă. Bineînţeles. — Treisprezece ani! zise Looney. pot. la închisoare? întrebă Looney. Jake îşi bău cafeaua şi se gândi la Hanna. — Atunci pot lua douăzeci de ani pentru răpire şi douăzeci pentru vătămare corporală gravă. dar n-am auzit nimic rău despre el. Jake îşi aruncă privirea pe fereastră. — Pentru viol. A sa numai în cazul în care vor fi acuzaţi de toate cele menţionate mai înainte şi dacă li se dă pedeapsa maximă. Sunt sigur că Bullard nu va fi de acord să pună în discuţie cauţiunea. Bullard vrea s-aştepte până la audiere. n-au să fie în stare s-o plătească. aranjau coşurile cu roşii. o face. de fapt. Da' cât au să stea. îmbrăcaţi în salopete colorate. — În principiu. cât crezi că le dă? întrebă Nesbit. Looney? Looney dădu aprobator din cap. Şapte pentru viol. al treilea poliţist. — Atunci nu pot ieşi pe cauţiune. însă nu se ţine cont de el. dar dacă. Presupun că vor fi acuzaţi şi de răpire cu vătămare corporală gravă. dacă nu are două condamnări anterioare. — Dacă nu moare fata. — Când e audierea preliminară? — Bullard a planificat-o astăzi. — Mda. totuşi. — Dezgustător! mormăi Looney. pentru o crimă de felul acesta. — Probabil că vreo treisprezece ani.— Puteam să-mi închipui. Pe lângă pajiştea din jurul tribunalului. Nu-i aşa. — Dar Carl Lee cum a primit vestea? Prather îşi şterse mustaţa de sirop. — Dar Cobb are deja cazier. trei pentru răpire şi trei pentru vătămare corporală gravă. Toţi îl ascultau cu atenţie. Ozzie a stat azi-noapte cu ei. castraveţi şi dovlecei pe obloanele şi pe capotele camionetelor. — S-a stabilit cauţiunea? — Nu încă. — Da.

Nu mai era în stare să facă nimic altceva decât să se uite la silueta acea firavă. cu două etaje. această clădire constituise sediul Wilbanks al celor care practicau dreptul. arăta rău. Jake presupuse că discutau despre viol. la Hanna. Poliţiştii terminară de mâncat şi Jake se ridică. un mecanic de la Chevrolet. La ora două. Avură voie s-o vadă pe la miezul nopţii. Jake practica dreptul singur. săreau în ajutorul sufletelor amărâte. Birourile lui Jake ocupau o clădire cu două etaje. bancherii. Se aşezaseră. Jake îi detesta pe aceştia. înconjurată de aparate şi de asistente. Doi dintre ei absolviseră la Harvard. Nu folosea decât cinci din cele zece . La apus. iar Jake era mândru că făcea parte dintre ei. în trendurile lor. bandajată. Numai construcţiile din colţul de sud-est şi sud-vest aveau trei şi. Aşa cum le spusese doctorul. Aproape toate clădirile din jurul scuarului erau din cărămidă. Avocaţii care lucrau acolo erau aroganţi şi gomosi. Din momentul terminării ei şi până în 1979. acolo. Se luminase şi era timpul să-şi înceapă serviciul. se afla banca unde îşi ipotecase maşina. Carl Lee nu putuse adormi pe canapeaua din sala de aşteptare. În jurul orei unu. O îmbrăţişă pe Dell. Tonya era într-o stare gravă. Gwen fu condusă sub sedative la mama ei. anul excluderii din barou a predecesorului său. plăti şi fu tentat pentru o clipă să se întoarcă acasă. companiile de asigurare. încă din 1979. Resturile erau "ciugulite" de ceilalţi paisprezece din ţinut. Cu trei minute înainte de şapte. pe bănci. pe canapea. în vreme ce ascultau bârfa oraşului. Aşa îi plăcea lui. Ozzie aduse cafea şi gogoşi şi-i povesti tot ce ştia despre Cobb şi Willard. Gwen îi sărutase faţa mică.Războiului din Vietnam. cu sediul în clădirea de lângă bancă. patru etaje. chiar lângă Coffee Shop. în general pe toţi cei care aveau bani. Firma Sullivan reprezenta marii fermieri. Aşa-numiţii avocaţi ai străzii. dar staţionară. Cei buni se strânseseră la firma lui Sullivan. Birourile lui erau uriaşe. mulţimea se împrăştie. Mai târziu. iar băieţii plecară acasă la unchiul lor. anul în care fusese radiat ultimul din barou. căile ferate. când familia Wilbanks stăpânea ţinutul Ford. Alături era un agent de asigurare pe care Jake îl pusese sub urmărire penală pentru falsificarea unei reclamaţii a lui Tim Nunley. meşterind tutun şi cioplind câte ceva. Construcţia data din 1890. intră în birou şi aprinse luminile. respectiv. asemănătoare tuturor celor care se înşiruiau în partea de nord a scuarului. în timp ce Carl Lee stătea la picioarele patului copleşit şi neclintit. scuzându-se. orientată spre tribunal. mai ales că în Clanton nu era nici un avocat destul de competent ca să-i stea alături. lăsându-l pe Carl Lee singur acolo.

lucru pe care îl recunoşteau şi cei mai înverşunaţi duşmani ai săi de la Sullivan. Ethel se simţise umilită. la fără frecvenţă. ctitoriseră biserici şi mulţi dintre ei lucraseră în domeniul public. până când Lucien îl concediase şi îl evacuase. pe care o numea "camera secretă". Mobila autentică de stejar consta în trei birouri. cu podeaua şi cu tavanul din lemn de esenţă tare.încăperi ale clădirii. clienţii începură să dispară. Cu chiu. dar nu îl . alături de şemineul uriaş. cel care fusese exclus din barou în 1979. din clasa a treia. pentru că nu avea ferestre. Pentru toată această opulenţă. Companiile mari de asigurări. Ethel Twitty. abia terminase dreptul de câteva luni. Familia Wilbanks condusese comitatul Ford zeci de ani. care îi fusese partener. în faţă ţi se arăta o privelişte impresionantă: scuarul şi tribunalul. Atunci Lucien îi dădu afară pe toţi. bogaţi. Fondaseră bănci. Mai avea o soră şi nişte nepoate. Bietul băiat îşi petrecuse cea mai mare parte a timpului prin case de nebuni. se afla o cameră de primire. îl părăsiseră şi ceilalţi parteneri mai tineri precum şi majoritatea clienţilor. Jake plătea patru sute de dolari pe lună proprietarului şi fostului său şef. De fapt. moştenise firma după moartea. bancheri. excelenţi fermieri. nici telefoane. Dacă ieşeai în balconul cu uşi din sticlă. Împreună cu el. încă din copilărie. După ce preluă conducerea firmei. cu excepţia secretarei favorite a tatălui său. Wilbanks & Wilbanks fusese multă vreme cea mai puternică şi mai prestigioasă firmă din nordul statului Mississippi. Nu era acela al unui Wilbanks veritabil. John Wilbanks fusese foarte apropiat de ea ani de zile. bancherii şi fermierii plecaseră cu toţii la Sullivan. a tatălui şi a unchiului său. iar avocatul îi zicea în glumă "fratele meu handicapat". De la Lucien se aşteptau multe. Încăperile goale de la etaj şi de la parter fuseseră ocupate cu ani în urmă de cei de la prestigioasa firmă Wilbanks. Dar. alături de o încăpere mai mică. cu vai. La parter. o sală mare de întruniri. politicieni. dar mai ales slujitori ai legii. Biroul lui Jake era la etaj. Deşi avea atunci patruzeci de ani. După accidentul de avion. nebunul îşi făcuse apariţia în Clanton. nici alte lucruri care ţi-ar fi putut distrage atenţia. într-un accident de avion. Lucien era singurul bărbat Wilbanks din generaţia sa. trecu şi examenul de atestare. Jake lucra la cel mai mic din ele. Unul din pereţi era acoperit de rafturi cu cărţi vechi. Toţi bărbaţii din familia lor studiaseră dreptul la Ivy League. dar ele nu erau menite decât să facă un mariaj bun. comportamentul lui începu să dea de gândit. sediul lui Jake era unul din cele mai frumoase din Clanton. spunând tuturor că e fiul nelegitim al lui John Wilbanks. unul plasat sub portretul lui William Faulkner. şcoli. Biroul propriu-zis al lui Jake avea cam o sută de metri pătraţi. Erau oameni mândri. o bucătărie şi o debara-depozit. Fără nici un dubiu. Ethel avea un fiu mai mic care semăna cu Lucien. Lucien.

mai tânăr cu câţiva ani decât el. abuzurile asupra copiilor. banca. o adevărată calamitate pentru Clanton. Lucien înjură curtea cu juri. Voia să se ocupe mai mult de cazurile criminale. Juriul fusese frapat de asemănarea dintre Lucien şi fiul secretarei. Firma devenise mai profitabilă ca oricând. Satisfăcut că distrusese totul. Se bucura de aprecierea câtorva sindicate libere din nordul statului Mississippi. îl pocni pe amărâtul de băiat. aşa că o opri pe Ethel Twitty la firma lui. A dat în judecată şcolile. Fusese propulsat de succesul obţinut în câteva cazuri de vătămare şi omor prin imprudenţă. şi-a vândut acţiunile de la Clubul rural. s-a înscris în NAACP şi în ACLU — organizaţii de drepturi civile — a demisionat din consiliul bancar şi a devenit. aşa că îşi selecta clientela cu multă atenţie. chiar şi în afara graniţelor comitatului Ford. A avut câştig de cauză în multe procese criminale. Nu-l mai interesa nimic altceva. pentru ca astfel să ajungă în atenţia tuturor. Şi-a lăsat barbă. Ethel şi soţul ei negară orice legătură de genul acesta cu familia Wilbanks. pentru că nu avea nici un casier de culoare. îşi apără înverşunat onoarea şi mândria. Fără familie. Firma Sullivan intentase acţiune în numele fratelui handicapat pentru obţinerea unei părţi din moştenire. Lucien alegea numai violurile. începu să simtă o atracţie puternică pentru "Jack Daniel's". pentru că refuza să paveze străzile în cartierul negrilor. dar Lucien se temu de complicaţii. hotărî să practice dreptul în cu totul alt fel decât strămoşii săi. dar Curtea era de altă părere. a părăsit biserica de care aparţinea. La procesul care urmă. a divorţat. în general. statul. pentru pedeapsa capitală şi fabricile pentru că nu-i apreciau pe muncitorii calificaţi. Dar mai mult ca orice voia să fie un radical înflăcărat. Lucien era furios. omorurile. Oraşul fierbea. atât printre negri. nu după multă vreme. pe guvernator din cauza condiţiilor din închisoare. Dorea să fie un avocat al drepturilor civile şi să lupte pentru ele cu toată forţa. Pe la sfârşitul anilor şaizeci. în afară de alcool. deveni un adevărat băutor. Lucien practica dreptul cu pasiune cincisprezece ore în fiecare zi din săptămână. cât şi printre albii săraci. precum şi moştenirea care le revenise lui şi surorii sale. cu clienţi şi cauze incomode. iar avocaţii lui Sullivan îl instruiseră să se comporte exact ca el. pentru segregaţie rasială.putuse opri. se dedicase trup şi suflet justiţiei. fu luat pe sus şi dus la puşcărie. Hotărârea judecătorească fusese respinsă şi anulată la recurs. Trăia prin munca lui. oraşul. Ethel îi ţinea contabilitatea. Reputaţia i-a crescut vertiginos. iar . drept urmare. Lucien era obişnuit să aibă bani şi nu îl preocupa niciodată această problemă. "Fratele" handicapat se aşezase strategic cât mai aproape de Lucien. Se stabili că băiatul avea dreptul la moştenirea lui John şi obţinu o treime din avere. cele mai cumplite cazuri pe care le refuza toată lumea.

îi punea pe avocaţii adversari în situaţii penibile. Nu respecta pe nimeni şi nu putea fi intimidat. Nici un alt slujitor al legii din Mississippi nu avea atâtea reclamaţii ca el.când îl angajase pe Jake. Lucien însuşi apăruse în pichetul de grevă. La procese. pentru că avea bani. Sindicatul de la o fabrică din nordul oraşului instigase la grevă. spanioli. violenţă şi instigare. Atunci patronii începură să angajeze muncitori noi şi urmară o serie de violenţe. îl arestară şi îl băgară la puşcărie. Peste un an. direct din facultate. prezbiterian şi avea o soţie drăguţă care îşi dorea copii. dar în zadar. Câţiva demisionară din prima lună. Unul singur a rezistat doi ani. dar a pierdut. fuseseră folosite toate metodele posibile. Un grup de spărgători de grevă încercase să intre în fabrică şi începuse încăierarea. Pe Jake l-a angajat în 1978. Se simţea distrus. Dar Lucien nu zisese nimic. Se întorsese şi o pornise încet spre ieşire. Lucien devenea de o francheţe periculoasă când bea. situat la optsprezece mile spre vest de Clanton. A făcut recurs de mai multe ori şi a pierdut de fiecare dată. un orăşel cu două mii cinci sute de locuitori. apoi îşi cerea scuze în faţa Curţii. se încăpăţâna şi se îmbăta mai rău. incompatibil cu un slujitor al legii. Nici unul nu-i intra în voie. pentru a-şi reuni oamenii. Jake fusese de faţă când Jackson îi dăduse vestea prin telefon. era alcoolic în toată puterea cuvântului. Impulsiv şi aspru din fire. învăţase să le împace pe amândouă. a fost o tragedie. Se temea toată lumea de el. cu atât acţiona mai nebuneşte. Era mai beat ca oricând. Dacă auzea că e bârfit pentru asta. A făcut din nou recurs. îi agresa pe martori. Lucien l-a angajat să vadă dacă îl putea corupe. dar asociaţii lui săraci îi suportau cu greu nebuniile. Dar nu amesteca niciodată băutura cu munca. Fiind în frunte. Curtea de Reclamaţii şi Comitetul Disciplinar acţionară rapid. Pentru puţinii oameni care îl iubeau. conservator. îl suspendaseră temporar. uitându-se în zare. Jake se aşteptase la o tiradă. femei. Cu cât bea mai mult. Lăsase receptorul în jos şi se îndreptase spre balcon. pentru că putea spune şi face orice îi trecea prin minte. evrei. Era un tiran. insulta judecătorul. Fu exclus din barou pentru comportament scandalos. Baroul se săturase de Lucien după atâţia ani. Deveni din ce în ce mai excentric. Între 1966 şi 1978. Lui îi dădea mâna să fie excentric. Lucien angajă unsprezece persoane: negri. Îl mustraseră în particular şi în public. mai ales că nu avea nici o altă ofertă aproape de casă. Tânărul era din Karaway. Se oprise . Lucien ştia acest lucru şi îi făcea plăcere. îi înjura şi-i făcea de ocară pe tinerii avocaţi. Era curăţel. Lucien fu exclus din barou. Jake acceptă slujba cu multă rezervă. Oamenii mergeau în vârful picioarelor când treceau pe lângă el. A fost chemat în judecată pentru atac.

în viteză. — Lucien! Te simţi bine? întrebase el. însă de locuit. cu vechiul lui Porsche jerpelit.. — Procesul lui Cruger a fost judecat? Jake lăsă privirea. băiatule. habar n-am! Mă gândeam să mă mut în Caraibe. Majoritatea acuzaţilor sunt vinovaţi. Ce planuri ai. Ştii bine că am prea mulţi. — Mă bucur că te văd. — Şi ce-ai făcut acolo? — Am băut rom. N-are importanţă cine îl apără. — Se pare că te-ai distrat. n-am nici un plan. S-a bucurat? — Da. Ar fi frumos. din spatele biroului. nu mai avură nici o veste de la el. ce mai faci? întrebă el cu căldură. dar m-am răzgândit. Jake se aşeză pe birou. Cred că se va judeca luna viitoare. să nu uiţi asta niciodată — zise el. Unde-ai fost atâta vreme? — În Cayman Islands. nu-i aşa? — Da. apoi la Jake.. — Nu. Jake. dar cred că totul e-n ordine. chiar foarte. Jake? — Mi-ar plăcea să rămân aici. De fapt. Pe curând. — Bine. bronzat şi relaxat. Cum merg treburile pe aici? — Cam agitat. În vremea aceasta. — E vinovat. — Foarte bine. Jake lucra cu râvnă la cazurile lui Lucien. De ce-ai plecat de acolo? — M-am plictisit. Altele erau pe rol sau fuseseră transferate. Jake îl aprobă. Ethel avea grijă ca totul să meargă bine la birou. Era treaz. îl găsi pe Lucien dormind pe covorul persan. Câteva luni. Au plătit optzeci de mii. Reuşise să rezolve câteva. În ceea ce mă priveşte. Tu ce-ai de gând? — Eşti un băiat bun şi vreau să stai aici în continuare. S-ar putea să călătoresc şi să-mi mai cheltuiesc din bani. chiar foarte bine. Peste vreo şase luni.o clipă şi se uită la Ethel care plângea. — Şi mie îmi parc bine. Wilbanks sări şi se aşeză pe scaunul îmbrăcat în piele. L-au angajat pe Fredrix. când Jake se întoarse după o zi obositoare. ducându-se la fereastră şi privind spre tribunal. — Ar fi trebuit să stau de vorbă cu el înainte de a pleca. Lucien. Lucien făcu un gest larg: . am stat pe plajă şi-am umblat după fete. — Ai rezolvat cu Medley? — Mda. Jake şi Ethel alergaseră la fereastra din faţă şi se uitaseră cum pleca. — Jake. Deschisese uşa şi rostise: — Ai grijă de toate. aşa mi s-a părut.

pe când tu. de cazuri. nu moştenise acest obicei de la Lucien! . Voi fi pe-aproape. Nu din cauza ta. fără prea mulţi timpi morţi. încuia uşa de la intrare. cu timpul. Îşi planifica ziua cu meticulozitate. dicta destul ca să-i dea de lucru secretarei până la prânz. Repet. Pune-mi lucrurile în nişte cutii. jenaţi. Dacă vrei. de clienţi. Se aflau într-o celulă mică. — Eşti foarte generos. Eu n-am nevoie de bani. Nu mă interesează! Lucien porni către uşă. Sunt convins că nu-ţi place.. Desigur. Ozzie ţipă la ei. Ozzie urlase la ei să stea liniştiţi. Aş dori să le muţi definitiv aici. o să-ţi fie mai greu. De dincolo de gratii se uitau la ei vreo doisprezece negri. să stai la biroul acesta pe care l-a adus bunicul meu din Virginia. Jake lucra sistematic şi meticulos. Ocupă-te tu de toate. dar e greu de înlocuit. ca să nu dărâme închisoarea! Jake era singur şi liniştit de la şapte la opt şi jumătate. E secretară bună şi ştie mai mult decât îţi închipui. Până deschidea. era fie la tribunal. — Aşa sunt eu. — Mulţi clienţi vor pleca. însă. Aceasta era o altă regulă strictă pe care o respecta. Pe la nouă. Apoi Jake întrebă: — Ce fac cu Ethel? — Ce vrei tu. după Războiul Civil. nu răspundea la telefon şi refuza să facă vreo programare. — Eşti foarte drăguţ. Dar sunt unii care m-au urmat ani de zile. Nu dădea telefoane până la unsprezece. vreau să te muţi aici. fie în compania clienţilor. Ţinea foarte mult la orele acestea liniştite. — Sună-mă dacă ai nevoie de mine. Lucien. dar te vei descurca până la urmă. în biroul acesta care a fost al tatălui şi al bunicului meu. când răspundea tuturor mesajelor primite dimineaţa. — Ce chirie-mi ceri? — Plăteşte-mi cât poţi tu. băiat bun! Râseră amândoi. sunt sigur că vei deveni un mare avocat. Cobb şi Willard se treziră cu dureri de cap şi cu ochii injectaţi.. poţi s-o dai afară. La început. Jake nici nu avea nevoie de toţi clienţii lui. Celula din stânga era înţesată tot de oameni de culoare. când sosea Ethel. Am să vin eu să le iau mai târziu. Ai grijă de dosare.— Vreau să-ţi dau ţie toate astea. alături de cea în care stăteau prizonierii care urmau să fie duşi la Parchman. Nu lăsa nimic nerezolvat. Încearcă să continui activitatea firmei.

domnule. le explica ea. Acolo. domnule Brigance! spuse Ethel prin interfon. — Vă caută o doamnă. De obicei. Toţi. după ora zece şi jumătate. Ethel vorbea cu o femeie. — Spune-i că nu mă interesează. iar la cei şaizeci şi patru de ani ai săi. răspunse Ethel. — Dar. Se uită în agendă. domnule Brigance. Făcu o cafea şi deschise corespondenţa. — Spune-i să se ducă la Drew Jack Tyndale. Ethel transmise mesajul. I-a spus cineva că sunteţi cel mai bun avocat criminalist din ţinut. În timp ce citea corespondenţa lui Jake. dar le va rezolva problema peste o zi. — Bună dimineaţa. Jake auzi nişte voci. domnule. dar nu mă interesează cazul ei. — Nu are programare. doamna vă vrea pe dumneavoastră. Ethel îi dădea afară sau îi programa a doua zi. dar văzu că nu arc nici o programare până la zece. dar zice că e vorba de ceva urgent. Dar Jake i se adresa cu "Ethel". dumnealui este locotenentul Griffin. la ora unu. îi scoase cătuşele şi îl puse să se aşeze pe scaunul de lemn din mijlocul încăperii mici. — Cine e doamna? Toţi spuneau că au urgenţe când dădeau buzna neanunţaţi. Era grăsuţă. părea de cincizeci. Jake respecta orele de audienţă cu toţi cei programaţi. Ethel! Ei îi plăcea să i se spună "doamna Twitty". — Programeaz-o pentru mâine dimineaţă. Acum sunt ocupat. — Dar zice că trebuie să găsească un avocat acum. ca la piaţă. inclusiv Lucien îi ziceau aşa. dar fiul ei e la arest. N-o cunoaşteţi. — Spune-i că aşa e. — Ştiu. Şeriful trecu în spatele biroului şi îl privi pe arestat: — Domnule Willard. — Da. Deodată. Jake simţi amuzamentul din vocea lui Ethel. de la . fără să fie frumoasă. se ţinea bine. aşa cum proceda de patruzeci şi unu de ani încoace. E bun şi nu cred că e ocupat. pentru că fiul ei va apărea la tribunal astăzi. dar cu intruşii era altceva. Ethel intră zgomotos. — Bună. Ozzie îl conduse pe Willard în biroul lui. Lucrul acesta îi impresiona pe oameni. apărătorul public. — Şi prenumele? — Earnestine Willard. mânca pesmeţi cu cârnaţi aduşi de acasă. despre vreun unchi sau despre vreun proces care avea să aibă loc peste trei luni! — O cheamă Willard.La opt şi jumătate. Domnul Brigance era foarte ocupat. Cine ştie ce voia să întrebe şi asta.

Ceilalţi sunt anchetatorul Rady şi ajutorii de şerif Looney şi Prather.circulaţie. Aici scrie că ţi s-au prezentat drepturile. Eu sunt şeriful Walls. dar tot ce vei spune. Mai întâi. ora opt şi patruzeci şi trei. — Dacă spuneţi. Willard îşi ridică privirea. îl cunosc. Mississippi. Mă îndoiesc însă că-ţi mai aminteşti ceva. Şosetele albe se murdăriseră şi se rupseseră în dreptul degetelor mari.. — Îl cunoşti pe Billy Ray Cobb? Willard ezită şi se uită la picioarele lui. — Ai fost ieri cu el? — Mda. — Da. azi-noapte. bine? — Nu ştiu. — Vrem să-ţi punem întrebări. — Ştii să citeşti şi să scrii? — Da. — Cu cine locuieşti? — Cu mama. Lake Village. — Ce maşină conduceai? . "Ce întrebare!" gândi el. Clar? — Mda. Ozzie apăsă pe butonul roşu al unuia din magnetofoane. — Bine. va fi folosit împotriva ta la tribunal. — Care e numele tău întreg? — James Louis Willard. vreau să mă asigur că-ţi cunoşti drepturile. Earnestine Willard. Willard semnă. cincisprezece mai. — Ai văzut că am dat drumul la bandă? — Mda. — Înainte de a începe. — Când aţi plecat? — Pe la trei. ai înţeles? — Îhî. Îl înconjuraseră şi uşa era încuiată. Sunt divorţat. dimineaţa.. numărul paisprezece. poţi să nu spui nimic. dacă nu vrei. pe care i-ai cunoscut deja. — Unde? — La cârciuma de lângă lac. atunci citeşte asta şi semnează. — Adresa? — Strada şase. Cizmele îi rămăseseră în celulă. Pe marginea biroului se aflau două magnetofoane. — Nu eşti obligat să vorbeşti. — E miercuri. — Pe ce drum naţional? — Pe Bethel.

spune-i domnului Willard cum sunt trataţi albii la Parchman. cu ochii în tavan.— N-am fost eu la volan. un tânăr alb din ţinutul Helena de lângă Deltă. am să fac tot ce pot pentru tine. Ozzie apăsă pe buton şi opri magnetofonul. Aflaseră că vine. apoi îşi dădu capul pe spate respirând adânc. Willard se aplecă. — Vreo mie. — Mă rog. şi tu baţi câmpii! — Mai bine ascultă-l pe şerif. spuse Griffin cu solicitudine. Îşi studie atent degetele de Ia picioare. Gardienii se uitau şi râdeau. — Îţi dai seama ce pot să facă negrii ăia cu un alb care a violat o fetiţă de culoare? Tăcere. Willard lăsă capul în jos. zise Ozzie. poţi face aici câţiva ani şi scapi. — Cred că nu mai vreau să spun nimic. l-au dus la Parchman. — Vreau un avocat. Nimănui nu-i e milă de violatori. Ne interesează Cobb. adăugă Rady. Nu trebuie să spui decât ce s-a întâmplat. omule! Vrea să-ţi salveze viaţa. apoi îi făcu cu ochiul locotenentului Griffin. — Locotenent Griffin. Da' ştii câţi albi sunt la Parchman? — Nu. — Ştii ce mulţi negri sunt acolo? Clătină din nou din cap. Pete. . zise Pete. — Uite ce e. L-au ţinut aşa noapte de noapte. dar să ştii că am legături cu procuratura şi încerc să te ajut. Trase adânc aer în piept şi zise: — Ai fost vreodată la Parchman? Willard dădu din cap. — Cam cinci mii. Griffin se apropie şi se aşeză pe marginea biroului. Ozzie îşi lăsă capul în jos şi oftă: — Ce crezi c-o să facă un avocat? O să te apere de negri? Eu încerc să te-ajut. În prima noapte. Sunt cu ochii pe băiatu' ăsta de când a ieşit de la Parchman. până l-au omorât. l-au luat vreo treizeci de negri şi l-au legat de un butoi. Dacă ne-ajuţi să-l înfundăm. a violat o negresă de doisprezece ani. Apoi zise. uitându-se la Willard: — Acu' vreo cinci ani. Cu tine nu avem mare lucru. După proces. Apoi s-au suit pe el. unde era aşteptat. Ozzie tăcu un moment. L-au găsit castrat şi înghesuit în butoi. vreo trei luni. Nu promit nimic. — Dacă ne-ajuţi. în ce maşină erai? Ezită. Vreau să pun mâna pe el neapărat.

— E mult mai sigur decât la Parchman. deşi era judecător de mai bine de treisprezece ani. picioarele cu pantofi uşori. din spatele biroului uriaş. — Ce drum? — Nu ştiu. Alături se auzea forfota mulţimii adunate în sala de judecată. — Unde aţi aruncat-o? — Nu mai ştiu. dacă te comporţi cum trebuie. — Da. — Cine a violat-o? — Amândoi. — Unde aţi dus-o? — Nu-mi amintesc. vă spun. care îşi făcea probleme din orice. Roba mică şi neagră a lui Bullard atârna într-un colţ de lângă fereastra dinspre strada Washington. — Bine. într-o încăpere vecină. Eram beat. nu era solicitat în cazurile de . amândoi. — Vom bate la maşină tot ce-ai spus şi-ţi dăm să semnezi. Willard aprobă. spuse şi Prather. nervos. Fumasem haşiş şi băusem mult. — Cum vrei tu. Avocaţii bârfeau pe aceeaşi temă. bine. Din fericire. Nu învăţase să se relaxeze. Ozzie apăsă pe butonul roşu. Billy Ray a fost primul. — Numai să nu-i spuneţi nimic lui Billy Cobb. Era tipul omului mic. promise şeriful. dacă vrei să stai la Parchman sau aici. deci. — De câte ori? — Nu-mi amintesc. Pete. Ozzie apăsă pe alt buton. în jurul automatului de cafea. Jur că nu-mi aduc aminte. — Eraţi numai tu şi Cobb? — Mda. Willard plecă privirea şi începu să-şi frece tâmplele. de sport. dornică să afle cât mai multe despre viol. Alege. Cred chiar că pot interveni să-ţi mai reducă din pedeapsă. de stejar masiv. Cum stătea pe scaunul acela înalt. — Unde aţi găsit fetiţa? — Pe drum. 4 Percy Bullard se foia nervos pe scaunul său tapisat cu piele. nu-i atingeau pământul. zise Ozzie. — N-o să-i spunem. — Aţi violat-o.

apoi rupse hârtia şi o aruncă la coşul de gunoi. — E o cerere a televiziunii din Memphis. bătu uşor la uşă. bătrânul aprod de la tribunal. mai ales spre Carl Lee care stătea aplecat. iar noi îi controlăm pe toţi cei care intră. I-am recunoscut pe câţiva. ca de obicei. — S-a asigurat paza? — Şeriful şi-a adunat oamenii în jurul tribunalului. cu coatele pe genunchi. — Intră! rosti Bullard poruncitor. aşezaţi pe scaunele tapisate din dreapta sălii. — Ce-i asta? Domnul Pate respiră adânc. Jake se uită pe fereastră la clădirea tribunalului. zise el. aruncând priviri scurte spre grupul de negri. acelea erau rezervate colegului său de la Curtea teritorială.anvergură. Domnul Pate îi puse o hârtie scrisă de mână pe birou. uitându-se pe fereastră. — Cred că sunt îngrijoraţi. deşi nu dorea să afle detalii în legătură cu violul. Domnul Pate. dar nu-i ştiu părinţii. domnule judecător. — Ce?! strigă Bullard cu faţa roşie de mânie. — Cam jumătate din sală. Era ora unu. — S-or fi gândit că-i judecăm astăzi. Vor intra curând. — Aţi găsit ceva? — Nu. Unde sunt? — În rotondă. Poliţiştii înarmaţi se învârteau peste tot bănuitori. Băncile din stânga erau goale. domnule. nu voia să piardă . Nu părăsise clădirea toată ziua şi. Carl Lee stătea în penultimul rând. — Unde sunt tinerii? — I-a adus şeriful. — Bună ziua. Nu se-adună atâţia nici la procesele de omor. spuse domnul Pate încetişor. iar el sărise peste masa de prânz. care vrea să filmeze şedinţa. Bullard se oprise la statutul de judecător local. — Dă-i afară din tribunal! Domnul Pate plecă în grabă. N-avea nici o treabă. — Câţi negri sunt în sală? întrebă Bullard fără nici o introducere. cu ochii în jos. bâţâindu-se pe scaun. — Îngrijoraţi. de ce? Doar nu le dau drumul! E doar o înfăţişare preliminară. Au venit şi cei din familie? — Cred că da. Ce vor? Domnul Pate scutură din cap şi nu zise nimic. înconjurat de zeci de rude şi prieteni. dar simţea nevoia de aer curat. Aparate de filmat în sala mea de judecată? urlă el din nou. — Asta înseamnă vreo sută de persoane. Judecătorul păru satisfăcut.

Willard se uită la grupul mare de negri. bărboşi şi murdari. — Acum ascultaţi. La o masă lungă de alături stătea Rocky Childers. puteţi chema primul martor. Tyndale se ridică: — Nu. În faţa uşii pe unde aveau să fie introduşi Cobb şi Willard se strânseseră câţiva reporteri care aşteptau nerăbdători. fără să se uite la ea. Traversă în fugă. Domnule Childers. sub vârsta de doisprezece ani. În spatele lui. Carl Lee îşi ridică privirea spre cei doi bărbaţi care îi violaseră fiica. Erau nebărbieriţi. procurorul comitatului. se poate renunţa la această înfăţişare. cu feţele boţite. către autostradă. pentru că toate locurile de parcare din jurul scuarului erau ocupate. Scopul acesteia este să se stabilească dacă există suficiente probe pentru ca aceşti doi arestaţi să compară în faţa marelui juriu. nu un proces. — Ridicaţi-vă! Intră Curtea! strigă domnul Pate. până într-o cămăruţă de lângă sala de judecată. — Foarte bine. atunci. care scria ceva şi avea o alură foarte importantă. murdare şi păreau complet derutaţi. Willard se uită din nou peste umăr. la negri. statul cheamă ca martor pe şeriful Ozzie . până la uşa din spate a tribunalului. Aceasta este doar o înfăţişare preliminară. În cazul în care există obiecţii. Looney le scoase cătuşele şi-i aşeză lângă Drew Jack Tyndale. printre reporteri. Trecură pe strada Washington. noi dorim să se urmeze procedura. pentru a fi apărate. urcă scările şi intră în sală printr-o uşă laterală. a lui şi a lui Cobb. onorată instanţă. Lumea aşteptă până când Bullard se aşeză. — Luaţi loc! ţipă el. În faţă şi în spate erau escortaţi de două automobile de patrulare. Cu siguranţă. La aceasta se adaugă şi culpa de răpire şi de vătămare corporală. apoi intrară pe o alee. începu Bullard cu voce puternică. Şeriful Walls mi-a înmânat depoziţiile prin care cei doi sunt acuzaţi de viol comis asupra unei persoane de sex feminin. în vreme ce Cobb se întoarse cu spatele. Jake îşi luă repede haina şi trecu pe lângă Ethel. — Onorată instanţă. doi poliţişti îi urmăreau fiecare mişcare. fiecare cu câte un poliţist lângă ea. Tinerii fură conduşi de şase poliţişti. Ozzie conducea maşina cu cei doi arestaţi. Erau nişte străini râioşi. sala era plină de lume. Închisoarea se afla doar la două blocuri de scuar. în partea de sud. Billy Ray refuza să se întoarcă. Hailey îşi acoperi faţa cu mâinile şi se aplecă din nou.înfăţişarea aceasta. În rândul din faţă se aflau mamele lor. apărătorul public. chiar în momentul în care domnul Pate îl conducea pe judecător spre locul lui. Unde sunt inculpaţii? Aduceţi-i înăuntru! Cobb şi Willard intrară în sală cu mâinile prinse în cătuşe. lipiţi de perete.

— Unde anume? — Pe Craft Road. Nu putea vorbi prea mult. — Ce-a zis fetiţa? — Că au răpit-o doi bărbaţi albi. Ozzie jură şi se aşeză pe scaunul martorilor. — În ce stare se afla? — Era violată şi bătută. — Şi ce-a aflat acolo? — A găsit-o pe mama fetei care semnalase dispariţia. pe la patru şi jumătate. Apoi a plecat să caute copila. Avea maxilarele rupte şi faţa zdrobită. — Onorată instanţă. — Ştiu cine e. — Aţi primit un telefon. într-o camionetă galbenă. părinţii fetei. în spatele băcăniei lui Bates. — Putea vorbi? — Cu foarte mare greutate. Avocaţii de lângă el se prefăceau că citesc materiale importante. Jake stătea în boxa juraţilor. — În ce stare este acum? — Critică. dar când s-a întors. ce s-a mai întâmplat? — Am căutat să pun cap la cap informaţiile de până atunci şi . — Apoi. fetiţa fusese adusă acasă de nişte pescari. prin care vi se semnala dispariţia unui copil? — Da. — Şi a reuşit să dea de ea? — Nu. domnule Childers. — Ce s-a întâmplat după aceea? — Ajutorul de şerif a chemat o ambulanţă şi fetiţa a fost dusă la spital. după-amiază. ştiu că sunt admise şi zvonurile într-o înfăţişare de genul acesta. — Ce spunea? Tyndale sări în picioare. cu un fanion la lunetă. — Vreţi să vă spuneţi numele? — Ozzie Walls. — Cum aţi acţionat? — L-am trimis pe ajutorul de şerif Willie Hastings la domiciliul numiţilor Gwen şi Carl Lee Hailey. ieri. — Sunteţi şeriful comitatului Ford? — Da. la câţiva paşi de boxa juriului. după spusele celor de acolo. dar ceea ce se întâmplă acum mi se pare o exagerare.Walls. mormăi Bullard răsfoind dosarul. — Se respinge! Taci şi stai jos! Continuaţi.

un fanion. Childers nu intră în detalii. renunţa rareori la preliminarii. — Acum. — Se potriveşte cu descrierea făcută de fetiţă? — Da. lăudându-se că au violat o fetiţă de culoare.m-am gândit la un suspect. Ştiind acest lucru. Childers se opri şi-şi verifică notiţele. majoritatea avocaţilor renunţau la aceste înfăţişări preliminare. Ozzie tresări şi se uită la el. de o jumătate de tonă. Cine era informatorul? Nu prea îşi aminteau ce se întâmplase la bar. mai ales că era vorba de Bullard. aşa că orice înfăţişare preliminară era o formalitate. spuneţi ce alte dovezi mai aveţi împotriva acestor pârâţi? — Am vorbit cu Pete Willard în dimineaţa aceasta. cauciucuri speciale. — Ce-aţi făcut în continuare? — I-am arestat pe cei doi şi-am cercetat camioneta înscrisă pe numele lui Billy Ray Cobb. de asemenea. Cobb şi Willard se uitară unul la altul. fetiţa care a fost violată. Lui Bullard nu-i dădea mâna să rişte. — Ce-ai făcut? îi scăpă lui Cobb. — Vă rugăm să faceţi o descriere a maşinii. — Este o camionetă Ford. iar la lunetă. astăzi. la arestul poliţiei. A semnat o declaraţie. galbenă. — Cui aparţine acest tricou? — Lui Tonya Hailey. pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra cazului. Ne-a confirmat-o tatăl ei. în vreme ce lovea cu ciocănelul. Îl văzu prima oară de când intrase în sală. — Linişte. aici de faţă. Jake se întoarse. Tyndale. Tyndale îşi linişti clienţii. . — Bun. nouă. — Şi ce-aţi găsit? — Urme şi un tricou plin de sânge. linişte! strigă Bullard. Carl Lee se ridică brusc. Şi ce-a aflat la berărie? — Informatorul mi-a spus că i-a auzit pe cei doi. Willard se chirci şi privi speriat. Are roţi cromate. Ştiau cu toţii că judecătorul trimitea cazurile de genul acesta spre a fi studiate de marele juriu. Alegătorii se supărau când favorizai un criminal. — Cum aţi acţionat? — Am luat legătura cu un om de încredere şi l-am trimis la berăria lui Huey. Jake însă le considera foarte importante. Auzind că era vorba despre el. lângă lac.

Domnule Tyndale. — Nu mai avem martori. onorată instanţă. — A înţeles despre ce e vorba? — Da. onorată instanţă. anchetatorul Rady şi locotenentul Griffin. Jake nici nu se aştepta la altceva din partea lui Tyndale. în vederea prezentării în faţa marelui juriu. aveţi martori? — Nu. puteţi pune întrebări. care se va întruni luni. Carl Lee privea neutru la cei doi tineri. — Atunci. — Nici nu poate fi vorba de aşa ceva! izbucni Bullard. ci să asculte. spuse Childers când Ozzie termină de citit. Toţi îl ascultau pe Ozzie. — A semnat ceva în acest sens? — Da. — Cine-a fost de faţă. . onorată instanţă. De fapt. Dacă moare. onorată instanţă. Aveţi vreo întrebare? Tyndale se ridică încet. — Vă rugăm s-o citiţi. Bullard strigă: — Domnul Tyndale. — Aveţi declaraţia? — Da.. — Bun. cel puţin pentru moment. — Bine. Curtea consideră că există destule dovezi împotriva celor doi pârâţi şi decide ca domnii Cobb şi Willard să fie reţinuţi. doi poliţişti. "Bună mişcare!" — gândi Jake. nu am nici o nelămurire. 27 mai. când a dat declaraţia? — Eu. aşa că nu avea nici un rost să se agite de pe acum. luaţi loc. de la patrula de circulaţie. care se apucase să-şi cureţe cizmele cu mâna. Era cel mai indicat ca apărarea să nu spună nimic la înfăţişările preliminare. — Pentru moment. Domnul Willard a semnat declaraţia? — Da. Am solicitat Curţii stabilirea unei sume rezonabile pentru. Se făcu linişte. marele juriu va cerceta cazul. Cobb se uita crunt la Willard. Se respinge cauţiunea. — Procuratura nu mai are nimic de adăugat. onorată instanţă. Înţeleg că fata se află într-o stare critică. se vor adăuga şi alte acuzaţii.— L-aţi avertizat pe domnul Willard asupra drepturilor pe care le are? — Da. — Următorul martor? zise judecătorul.. — Mulţumesc. aş dori să solicit o înfăţişare specială. să facă însemnări şi să-i lase pe grefieri să înregistreze mărturiile. onorată instanţă. — Da. Oricum. de faţă cu cei trei martori.

— Cu o albă?! Ce l-o fi apucat? — Păi. Carl Lee. — Ştiu că e dureros. A fost totdeauna un negru înfumurat. cei doi pârâţi rămân în custodia şerifului din Ford. Îl căută cu privirea pe Jake. Carl Lee nu mai spuse nimic. — Ce face acolo? — Lucrează la o companie de prelucrare a oţelului. — Ai şi dumneata o fetiţă. Carl Lee. Carl Lee nu se grăbea. Se scuză faţă de cei cu care era şi se grăbi să-l întâlnească. Poliţiştii se agitară în jurul acuzaţilor. — Tot ce poţi face e să te rogi pentru ea şi pentru noi. S-a şi-nsurat. până la maşină. — Nu m-am dumirit încă. — Şi mie. — Cum se simte? — Cred c-o să fie bine. Are slujbă bună. lucrurile mergeau rapid. Jake. iar Jake schimbă subiectul. în speranţa că starea ei se va îmbunătăţi. — Tu? Mergeau încet. Continuară să meargă. în aceeaşi sală. totul era în ordine. înconjurată de tot felul de aparate. — Se acceptă pentru luni. S-a şi-nsurat cu o fată albă. Bullard îl studie pe Tyndale. trecând printre reporteri. nevastă-mea a-nnebunit şi băieţii sunt înspăimântaţi. la coborâre. zise Jake.peste câteva zile. le puseră cătuşele şi ieşiră din sală. Cu el. — Dar Gwen? — Şi-a mai revenit. Vine . admirându-l pentru ideea care îi venise. spre holul din spate al tribunalului. Până atunci. Înfăţişarea fusese în spiritul lui Bullard — nu mai lungă de douăzeci de minute. Vreau să spun că acu' douăzeci şi patru de ore. Şedinţa se suspendă! Bullard lovi o dată cu ciocănelul în masă şi dispăru. — Îmi pare nespus de rău. îl ştii pe Lester. — Aş vrea să te-ajut. Nu mă gândesc decât să pun mâna pe ticăloşii ăştia. nu-i aşa? — Da. Jake stătea de vorbă cu alţi avocaţi şi se uita la mulţimea tăcută care ieşea din tribunal. şi îl văzu în rotondă. 20 mai. — Glumeşti! Lester căsătorit! — Da. Şi uită-te la noi acum: fetiţa mea zace într-un spital. — Unde-i Lester? — La Chicago.

— L-ai scăpat. sigur că da. Cred că soseşte deseară. Şi-apoi ai angaja doi avocaţi trăsnet care să demonstreze că eşti nebun. ce-ai face? — Nu ştiu. ci că Bowie merita să fie omorât. Jake. De cele mai multe ori. — Răspunde-mi la întrebare. sigur. aşa cum ai făcut la procesul lui Lester. — N-am spus că Lester era nebun. Jake. — Să te-ntreb altceva. — Ştiu. De ce? — Ai şi tu o fetiţă. — Pe-aici sunt aduşi în sala de judecată. — Nu vă ambalaţi. nu-i aşa? — Aşa se pare. — Sigur că da. — Da. iar tu ai pune mâna pe ei. — De ce? Se opriră la uşa din spate. Carl Lee aştepta. Maşina parchează chiar lângă uşă şi-i aduc repede sus. — Ce-ţi imaginezi. Ce-ai face? Jake se uită pe geamul uşii fără să poată da un răspuns. — Vreau doar să-şi vadă nepoata. Carl Lee se apropie de uşa din spate şi privi pe verandă. violată şi bătută. Sincer. — Câţi erau negri? — Toţi trei. . nu-i aşa? — Cine? — Tipii ăia. — Voi puneţi la cale ceva.astăzi pe-acasă. Jake? — Nimic. — Să nu faci vreo prostie. — Câte procese de omor ai avut. Dacă era vorba de fetiţa ta. Jake? — Trei. Carl Lee se apropie de scară şi se uită în sus. şi dacă ţi-ar fi violat-o doi negri. pe-aici sunt conduşi acuzaţii. apoi izbucni în râs. Închipuieşte-ţi-o într-un pat de spital. ce-ai face? — I-aş omorî. nu-i aşa? — Da. Pe-al lui Lester şi încă două. nu ştiu ce-aş face. — Ai mână bună la negri. Carl Lee zâmbi. Jake îl întrebă din nou: — De ce se-ntoarce Lester? — Chestiuni de familie. E o cale mai rapidă şi mai sigură. — Ţie ţi-e uşor să vorbeşti.

Îmi promiţi c-ai să vii să mă vezi la închisoare. trecură pe sub verandă şi o luară pe drumul care ducea spre strada Washington. . Am această datorie faţă de fetiţa mea şi de mine. Îşi strânseră mâinile. Avocatul promise că va trece pe la spital a doua zi s-o întâlnească pe Gwen şi pe ceilalţi din familie. Iar juriul ar putea fi îmbrobodit. fata refuzase categoric să călătorească spre sud cu soţul ei. vizavi de biroul lui Jake. în Cadillacul său. dar nici ai lui nu mureau de nerăbdare s-o întâlnească. — Încă un lucru. Carl Lee zâmbi.— Eşti pregătit pentru încă unul? — Mai bine linişteşte-te. după o clipă de gândire. Cine-ţi creşte copiii? Ticăloşii ăia nu merită un astfel de sacrificiu. Nu suntem la New York sau în California. Ar fi mult mai dificil să obţii achitarea. Eu aş avea o şansă. dac-ai fi în locul meu? Jake se apropie de Carl Lee. Familia lui Lester nu fusese deloc impresionată de părul blond al suedezei. nu-i aşa. Faţă de ai mei. Jake. Carl Lee. — Dar eu ce cusur am? — Aşa cum am mai spus. deşi nu era nimic ieşit din comun pentru un negru care se muta în nord să-şi ia o soţie albă. 5 Lester Hailey se căsătorise cu o suedeză din Wisconsin şi. — Dar tu ai putea s-o faci. Cu puţin noroc. iar noi trăim într-un comitat unde albii sunt majoritari. — N-ai spus tu c-ai face-o. Nu-mi găsesc locul până nu-i văd morţi. Jake? — Carl Lee. Cei din clanul Hailey nu-şi amestecaseră sângele niciodată. aş aranja ca nici un negru să nu facă parte din juriu. dar majoritatea ar dori să te vadă spânzurat. Deschiseră uşile. Nu are nici un rost. după ce mă arestează? Avocatul aprobă. linişteşte-te! — N-am de ales. — Cu mine e altceva. Bărbatul trebuie să-şi protejeze familia. îndreptându-se spre camioneta lui. deşi părea încă îndrăgostită de el. băiatul se temea să n-o piardă. în general. Probabil că ar fi unii care te-ar admira pentru ceea ce-ai făcut. — Ce şansă? — Sunt alb. Deşi o asigurase că nu avea ce să i se întâmple în Mississippi. Jake. Ştii bine că ai putea ajunge în camera de gazare. din cauza culorii pielii lui. Am s-o fac. Nu-i cunoscuse încă familia. aşa că acum călătorea spre Clanton singur. nu suntem la New York.

— Hai. Nu se mai văzuseră de la Crăciun. — Bine. Doar n-am condus o zi întreagă ca să te-ascult pe tine cum îmi foarfeci nevasta. într-o rezervă. Victima lui avea prea multe rude. înainte de cauţiune. Cu unsprezece ore în urmă. cum povestea ceea ce se întâmplase: violul. să poată vorbi în linişte. De fapt. Lester răsuflă uşurat. complotând până târziu. Medicii răsuflară uşuraţi. de fripturi şi de grătar de porc — mâncăruri serioase! Găsiră o cameră mică de aşteptare. unde se aflau mai multe scaune rabatabile şi o masă lungă. Îl îmbrăţişă pe Carl Lee. Tu ai venit singur? — Da. — Cum se simte? întrebă Lester. — Nu mai face pe nebunu'. uitându-se în lungul coridorului. de la un automat. plecase la Chicago imediat după proces. S-ar putea să vină acasă la sfârşitul săptămânii. Petrecuse numai o săptămână la arest. greu de pronunţat şi-i dăduse digestia peste cap. — Gwen ce face? — A-nnebunit de tot. Făcură planuri. după miezul nopţii. chiar sub afişul cu FUMATUL INTERZIS şi îl privi lung pe fratele lui mai mare: — Tu eşti bine? Carl Lee dădu aprobator din cap. Îşi aprinse o ţigară Kool. când jumătate din negrii din Chicago dăduseră buzna acasă. la etajul al treilea. Îl ascultă cu multă atenţie pe Carl Lee. Trecuseră patru ani de la procesul lui şi nu-şi mai amintea prea bine amănuntele. fusese anunţat de un văr că fetiţa era aproape moartă. mai ai gaze? Lester zâmbi şi tuşi uşor. răspunse Lester încurcat. În sala de aşteptare îi găsi pe verii lui citind nişte reviste. Lui îi era dor de mazăre. în Mississippi şi în Alabama. Lester găsi nişte şerveţele şi făcu un plan al tribunalului şi al închisorii. când plecase din Chicago. Lester aduse două ceşti cu cafea rece şi tare. Cei doi bărbaţi ieşiră pe hol. Avusese probleme cu stomacul Încă din ziua în care se căsătorise cu suedeza. mult mai bine. cu fişier. nu te supăra! Tu cum o mai duci. — Mai bine. arestările.Ajunse târziu la spital. în care puse puţin lapte praf şi amestecă atent cu degetul. apoi le schimbară. Îi pregătise tot felul de mâncăruri cu nume ciudate. şi nu mai văzuse locul acela de când fusese achitat. Tonya fu mutată de la reanimare. înfăţişarea. Pericolul trecuse. Acum e la maică-sa. În după-amiaza zilei de joi. iar cei din .

Deschise una din ele şi se trezi în sala de judecată. jucării şi flori. apoi bara cu uşi batante. purtându-se cu foarte multă grijă. Se aşeză la masa lungă. fără să se atingă de ele. Tribunalul era gol. Se întoarse şi se uită în depărtare. În rezervă se făcuse linişte. Intrau pe rând. Se întoarse în anticameră şi intră. Apoi se duse până la uşile din spate şi cercetă sala cu atenţie. În dreapta se afla una asemănătoare. Sala de la intrare se îngusta şi ajungea într-un hol. Cele două uşi din spate dădeau într-o sală de intrare rectangulară. identice cu cele din stânga. În seara aceea. Nu se vedea nimeni. plângea. maiestuos. erau nişte scări. Tribunalul teritorial din Ford îşi începea activitatea la ora opt dimineaţa şi o încheia la ora cinci după-amiază. Rănile o dureau şi. cu maxilarele rupte şi cu gura plină de fire. era un şir de scaune de lemn. chiar în faţa juriului. cu excepţia zilei de vineri. Carl Lee rămăsese ascuns într-o cameră de la primul etaj. sub portretul decolorat al lui Jefferson Davis. Se agăţau de pat şi-o ţineau de mână. Vizavi de boxa juriului . uneori. ca să studieze clădirea. o încăpere mică. patru pe patru. Camera era tot timpul plină de prieteni şi de cunoştinţe şi toţi o mângâiau. în dreapta. Boxa juraţilor era la perete. În faţa lui era o balustradă care separa publicul de completul de judecată. Însă aşa cum era. Le mâncau fraţii ei. până nu mai rămase nici un om de serviciu în clădire. sub portretele îngălbenite ale altor trei eroi uitaţi. în primul rând. în stânga lui Carl Lee. Mai urcă apoi vreo zece trepte. spunându-i vorbe de încurajare. la care stăteau procurorii. Apoi porni spre scări. pe cealaltă parte. cu spatele la perete. iar asistentele supravegheau tot acest pelerinaj. Trecu prin holul larg. încruntându-se la toată lumea din sală. Se aşeză pe unul din ele. exact cum îi spusese Lester. Mai încolo. cu o fereastră şi cu două uşi. Îşi puse mâinile la spate şi se sprijini de uşă.familie îi aduseră bomboane. În spatele meselor. în sala de judecată. către uşile din spate şi se uită pe fereastră. Arăta altfel decât miercuri. când se închidea la patru şi jumătate. ceva mai jos. timp de o oră. ca şi cum ar fi vrut s-o ocrotească. ajunse pe un palier mic şi făcu o întoarcere de nouăzeci de grade la stânga. I se dădeau calmante din trei în trei ore. Locul martorilor se afla lângă judecător. televiziunea din Memphis prezentă fotografiile celor doi bărbaţi. unde stătuseră Lester şi Cobb şi Willard. dar fetiţa nu putu să urmărească emisiunea. Stătuse într-o toaletă şi ascultase atent. până la anticameră. urcă zece trepte. Carl Lee îşi luă rolul de inculpat. semiluminat. nu putea decât să se uite la dulciuri. chiar în faţa şirului de scaune tapisate. Era linişte. Ascultă o clipă. Judecătorul stătea sus.

Vorbi rar: — Mai întâi. — Eu cred că nu. în momentul în care afli că se pune la cale o crimă. Pe la şapte. După ce coborî zece trepte. — De ce? Jake se legăna din ce în ce mai repede. chiar.masă de lucru plină de cărţi. exact cum îi spusese Lester. într-un ungher întunecat şi prăfuit. Suflase. sorbind din paharul cu limonadă. ajunse la palier şi privi în josul scării. când se întunecase. fără zgomot. el repetase toate mişcările pe care aveau să le facă cei doi bărbaţi care îi violaseră fiica. Urcând şi coborând. Carl Lee se ridică de parcă ar fi avut încă mâinile încătuşate şi urmă drumul pe care îl făceau acuzaţii. unde stăteau claie peste grămadă găleţi şi mături nefolosite. identică cu prima. — Şi n-ai de gând s-anunţi acest lucru? întrebă Carla închizând cuptorul pentru pizza şi turnând nişte limonadă în pahare. Dar eu nu am certitudinea c-o să se . Dar nu cred în realitatea acestei ipoteze. Încăperea ducea până sub scări. dispărând printre tufe. — Cred c-ar fi bine s-o faci. ca de la client la avocat. unde se lăfăi într-un scaun confortabil. în microfonul din boxa martorilor. în dreapta. ridică o fereastră de la toaleta vecină cu debaraua de serviciu şi se strecură afară. se afla biblioteca tribunalului şi două încăperi pentru martori. Carl Lee mai cercetă clădirea vreo oră şi văzu că scările celelalte duceau la o altă sală de aşteptare pentru inculpaţi. — N-ai auzit? Pe cine vei anunţa? — Nu vreau s-anunţ pe nimeni. În al doilea rând. Jos. în noapte. dădu peste o debara cu lucrurile oamenilor de serviciu. — Mai eşti aici? întrebă ea din nou. nu-i aşa? — Da. pe aici se foiau o mulţime de funcţionari şi de avocaţi. De aici se puteau vedea uşile din spate ale tribunalului şi mare parte din porţiunea de la intrare. eşti obligat s-o anunţi. De fapt. dacă sunt sigur. cred că mă şi consideră apărătorul lui. de probă. şi la masa juraţilor. — Nu. — Chiar dacă i-ai fi avocat. omul mi s-a adresat confidenţial. Orice tată în situaţia lui ar fi reacţionat la fel. pe stradă. Mai sus. la al treilea etaj. Jake se legăna încet în balansoarul lui de răchită din pridvor şi se uita la Hanna care sărea coarda pe trotuarul din faţa casei. Camera în care aşteptau inculpaţii se afla chiar în spatele acestei mese de lucru. nu sunt sigur că se plănuieşte o crimă. Se aşezase şi în jilţul judecătorului. În timpul proceselor.

spune. Chiar aş face-o. pot fi eliberaţi pe cauţiune. Am mai discutat destul despre asta. nu sunt. — Nu. totuşi. Sunt transportaţi de la puşcărie la tribunal şi invers. — Hai. — Va fi condamnat? — Tu l-ai condamna? — Nu ştiu. — Ştii bine că vorbesc serios. în balansoar. Bine că nu mă interoghezi! — "Vinovat" sau "nevinovat"? Ea îl privi serioasă. — Taci.întâmple aşa ceva. — Jake. — Numai că nu văd cum ar putea să-i omoare la închisoare. zise el neconvingător. căutându-şi rugătoare părinţii cu privirea. Uită-te la copilul acela inocent şi dulce care sare coarda. nu-i aşa? — Cu ce? — Să-i omoare pe băieţii ăia. agitându-şi paharul cu gheaţă. Doar nu stau numai acolo. dac-ai fi în juriu. mai adăugă ea. Carla îi strigă Hannei să nu se depărteze şi se aşeză lângă el. ai vota "vinovat" sau "nevinovat"? — Mereu trebuie să joc rolul ăsta cu tine. — Răspunde-mi. tu n-ai fi în stare să omori un om. — Ar fi greu să zic "vinovat". Dar. ai vota împotriva tatălui? Carla puse paharul pe pervazul ferestrei şi începu să cureţe plantele de uscături. — Eşti de acord cu ceea ce vrea să facă. — Bine. Jake râse şi ieşi din rol. pentru că şi eu aş proceda la fel. — Uşor. plină de sânge. zise ea nemulţumită. În afară de asta. Dac-ai fi în juriu. n-am de gând să mă cert cu tine. bine. încercând s-o ignore. Jake! El zâmbi. — Când? . dac-ar face-o. — Ai să-l aperi? — Sper. Doar eşti mamă! Închipuie-ţi-o acum pe fetiţa lui Hailey bătută. Jake presimţea victoria. Aminteşte-ţi de Oswald şi de Jack Ruby. nu l-aş acuza cu nimic. — Cred. Jake mâncă şi ultima bucăţică de pizza şi nu-i răspunse. c-ar trebui s-anunţi. — Nu începe iar. — Gândeşte-te atunci la Hanna.

Autorităţile nu putuseră să-l condamne niciodată nici pentru crimă. Dacă pot plăti. Îl pierduse în aceeaşi zi a anului 1971 în care puştiul care era pe atunci Carl Lee Hailey fusese împuşcat în picior.T. Bruster sau Cat Bruster cum i se mai spunea. Deţinea ilegal o mulţime de localuri cu dansatoare negre de striptease. într-un lan de orez din Vietnam. "Brown Sugar". 6 După câte se ştia. droguri. şi comandară câte un pahar de bere. În felul acesta. Ca urmare. în doi ani. Pe firmă scria "Bere Bud şi Sâni". K. urmărind spectacolul de striptease. — Cred c-ar trebui s-anunţi pe cineva despre intenţiile lui Carl Lee. Îşi găsi locul potrivit pe piaţă şi. cumpără o cârciumioară în South Main şi făcu foamea până când câştigă la pocher o curvuliţă. găseai multe alte lucruri. Făcuse mult bine în jur şi era considerat un prieten al politicienilor şi un erou al poporului său. nici pentru trafic de carne vie. Pentru Cat era mai important să fie apreciat de cei din comunitate. dincolo de ferestrele întunecate. — Cat e aici? îl întrebă Carl Lee pe barmanul care se apropia să-i servească. . Îi promisese atunci că nu va mai fi nevoită să facă trotuarul. era singurul negru chior milionar din Memphis.— Luni se stabileşte suma. de la un proxenet. ajunse un om foarte bogat. După război se întorsese la Memphis aducând cu el un kilogram de haşiş. sunt liberi. Nu avea decât un ochi. începu să fie foarte asaltat. evaziune fiscală sau comerţ cu arme. dar. între Vance şi Beale — zona cea mai "dură" din Memphis. aşa că mai cumpără un bar şi aduse mai multe dansatoare. dacă accepta să danseze goală pe mesele din localul lui. precum şi două biserici în partea de sud a oraşului. pentru că de câte ori intra într-un necaz ieşea basma curată datorită alor săi. Jake sări din balansoar şi se duse să se joace cu Hanna. Celălalt îi rămăsese undeva. Biroul lui era chiar deasupra unuia dintre localuri. Carl Lee şi Lester intrară sâmbătă după-amiază într-unul din barurile lui Cat. — Şi dacă nu pot? — Rămân în închisoare până se termină procesul. furt. — Asta fiind când? — Probabil că pe la sfârşitul verii. Acesta îl cărase în spate vreo două ore. până găsiră pe cineva care să-i ajute.

Cei doi se postară în spatele lor. pline de praf. ce bine-mi pare! Carl Lee se ridică şi se îmbrăţişară călduros. După un minut. din garda de corp. întorcându-se spre Lester şi trântindu-i un pumn în piept.. în dreptul lor atârnau nişte draperii grele. măi. — Mai vreau o bere! strigă Lester. sorbind din pahar. — Cat Bruster e aici? întrebă Carl Lee hotărât. eu şi Cat suntem prieteni buni. — Suntem foarte legaţi unul de altul. Ce-ţi mai face piciorul? — Bine. — Mi-a povestit totul despre dumneavoastră. Îmi amorţeşte. care împiedicau pătrunderea oricărei raze de soare. Ce bine-mi pare că te văd. nu-i aşa? . din care se revărsa o lumină slabă. reapăru între două oglinzi din spatele sticlelor cu băutură şi-i făcu un semn. spuse Carl Lee. Cat se uită admirativ la Carl Lee: — Măi.. — Ce mai faci. din spatele biroului de marmură şi se îndreptă spre Carl Lee: — Dragul meu Carl Lee Hailey! strigă el apropiindu-se. — E fratele meu. Lester. În tavan se rotea uşor un candelabru cromat. — Frumos. cu oglinzi. Urcară nişte scări. iar acolo barmanul descuie o uşă. Am luptat împreună în Vietnam. Se auzea o muzică plăcută. destul de bine. nu-i aşa? zise Lester admirând mobilierul. Barmanul plecă. Cat îşi făcu brusc apariţia. Cat. — Numele? — Hailey. — Cine întreabă? — Eu. Carl Lee îl urmărea cu privirea. — Aşa. — Aşa. Ferestrele aveau bare de oţel şi. pe o uşă mascată. — Bine. Hailey îl urmă. iar Lester şi Carl Lee fură invitaţi să ia loc. uneori. din Mississippi. când barmanul le aduse berea. zgrunţuros. Dar tu? — Eu? Excelent! Cine-i ăsta? zise el. — Îmi pare bine. iar tavanul verde. pentru mai multă siguranţă. Carl Lee Hailey.Acesta mormăi ceva şi se duse la chiuvetă să spele nişte halbe de bere. când plouă. spuse Lester. fără să-şi dezlipească ochii de la dansatoare. stereo. Covorul era auriu. de-l făcu să se clatine pe picioare. E din Chicago. da' ştiu că te ţii bine. pereţii roşii. Intrară într-un birou întunecat şi ţipător. băiete? întrebă Cat. Îi primiră doi tipi uriaşi. Lester. Eu şi Carl Lee suntem foarte legaţi unul de altul. îmbrăcaţi în costume negre. Barmanul plecă. Cat. dar în rest.

— O mie de dolari. acum. Îşi dădu seama că nu veniseră pentru orice fleac. Cat se aşeză la birou. Atunci ce vânt te-aduce? Carl Lee deschise gura ezitând. — De ce nu te muţi la Memphis ca să lucrezi pentru mine? zise Cat. iar gazda se aşeză pe marginea biroului. Prietenul lui îi oferise de lucru încă de acum zece ani. O mică favoare. pe care le foloseam în Vietnam? Am nevoie de una cât mai repede posibil. Cat. una adevărată. Ce veveriţe vrei să vânezi pe-acolo. De unde luase negrul ăsta amărât. îşi încrucişă picioarele şi se încruntă. — Cât? — Ştii că e ilegală. atâta bănet? Probabil că i-a împrumutat . Cal fu uşor surprins. pe un scaun de vinilin portocaliu. — O să te cam coste. Carl Lee se lăsă în fotoliu. Cat îi privi lung. — Dac'aş fi putut s-o cumpăr de la magazin. dintr-un orăşel din Mississippi. văzându-l pe Hailey căzut în admiraţie. bătrâne. — Eu aş bea o bere.Carl Lee aprobă şi-i zâmbi. pe la tine? — N-o vreau pentru veveriţe. iar Cat îi dădu drumul din îmbrăţişare. Sosi şi berea lui Lester. mulţumesc. Rânji. Cat rânji din nou. — Când ai nevoie de ea? — Astăzi. — Vrei una semi? — Nu. Apoi dădu din cap şi zise: — Aş vrea să-mi faci o favoare. Cat pocni din degete şi unul din cei doi vlăjgani dispăru. — Asta-i o armă tare-a dracului. orice doreşti! — Îţi aminteşti de jucăriile alea. — Mă bucur. zise Carl Lee. Cat deschise larg braţele: — Orice. M-16. — Îţi mulţumesc. spuse Lester. dar sunt mulţumit cu situaţia pe care o am acum. Carl Lee ştia ce va urma. — Îi am. legănându-şi picioarele ca un copil. n-aş fi fost aici. Cat îşi încrucişă mâinile pe piept şi se uită atent la prietenul lui. — Beţi ceva? — Nu. Cat.

Nici să n-aud. Arma e a ta. — Am o idee mai bună. Mai erau acolo şi alte limuzine. Din motive de siguranţă. i-o tăie Carl Lee. fără să se oprească. în care am. Uşa liftului se deschise la subsol. cu covoraş roşu. la capătul unui culoar scurt. Apoi îl anunţă că va dura cam o oră. Cei doi fraţi dădură din cap admirativ. — N-am nevoie decât de una. dar nu şi pentru tine. un Rolls-Royce şi o mulţime de maşini europene. Cat îi invită la o plimbare. — Toate sunt ale mele. trebuie mai întâi să urcăm. Cat îşi dădu la o parte petecul care îi acoperea ochiul stâng şi îşi şterse orbita goală cu o batistă. — Eşti foarte amabil. Dincolo de uşa asta. făcându-le un semn celor din garda de corp. spuse el. Carl Lee. pe care le urcară până la etajul patru. — Nu. arătând cu degetul. — O mie pentru alţii. La capătul holului se aflau nişte scări. cu mândrie. Îţi datorez ceva mai mult decât nişte amărâţi de bani. şi câteva femei goale. — Mi-ar plăcea să le văd. Îl urmară pe Cat prin uşa secretă şi coborâră într-un hol. — Aşteptăm. iar Carl Lee îl înghionti să tacă din gură. şi cu o tăbliţă pe care scria FUMATUL INTERZIS. Cat dădu un telefon şi mormăi câteva cuvinte în receptor. Cat apăsă pe un buton. — Pot să-ţi ofer vreo cincizeci. zise el. E păzită douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. decapotabilă. Cat le mai indică o uşa solidă. Cat. Pregătiţi-mi o maşină! O să ne ducem împreună s-o luăm. Când mi-o poţi da? — Stai să văd. Cat îi aruncă o privire fugară. bătrâne! — Atunci. din fier. Trecură încet pe lângă un şir de automobile Fleetwood. Intrară şi Cat mai apăsă pe un buton: — Ca să putem coborî. zise el. albă. Se uita la ea cu mândrie. — Cât aveţi aici? întrebă Lester sorbind berea pe care o ţinea în mână. — Aş fi mulţumit dacă ai primi banii.fratele lui. nimic. până când peretele se mişcă şi apăru un ascensor strălucitor. de lux. se bucură Lester. cât? — Nimic. spuse Carl Lee. — Aici îmi ţin banii. — Aici locuiesc eu. zise el amuzat. — Să trecem peste asta. aşteptând în întuneric vreo câteva secunde. de obicei. e sediul meu. Unul din băieţii de gardă aştepta lângă o limuzină curată. neagră. .

zise Cat. Bossul numea şirul de cocioabe dărăpănate şi scorojite "casele lui de închiriat". se afla câte o tavernă cu uşile deschise. lângă Beale.Şoferul claxonă şi porţile garajului se ridicară. zise Lester. în total. cu nume ca Îngerii. — Ce-aţi zice să luăm masa de prânz? le propuse Cat. iar Cat le spuse că şi preoţii erau proprietatea lui. iar Cat le arătă pe toate prietenilor săi. Intrară şi maşina dispăru. printre două magazii de cărămidă. Cine ştie ce se ascundea în ele? Trecură pe lângă două biserici frumoase. — Staţi liniştiţi. Aceste cluburi îl îmbogăţiseră. la numai câteva blocuri una de alta. Niciunde nu găseşti un cotlet ca în localul ăsta al meu. Bineînţeles. iar în faţa lor. Cat le arătă ruinele unei clădiri mâncate de flăcări. Înainte de a primi vreun răspuns. să vezi femei goale şi multe altele. Dar juriul n-a avut nevoie de mai mult de douăzeci şi şapte de minute pentru a rosti cele mai preţioase cuvinte din limba . Ieşiră pe o stradă cu sens unic. vechi de când lumea. pe bănci. zise Carl Lee. Mai erau şi cluburile. şi conduse. Cat. de lângă râu. netencuite. apoi închis cu zgomot. mai văzură nişte magazii de cărămidă. să mănânci bine. să asculţi muzică de calitate. — Să conduci încet! îi strigă Cat şoferului. când îl vizitase pe Cat ultima oară. stăteau negri tineri. Într-o fundătură fără nume. — N-am citit nimic despre tine în ultima vreme. Acum nu mai avea nici un rival. pentru evaziune fiscală. Oricum. La Cat sau Paradisul Negru — locuri unde te puteai duce să bei. şi le povesti cu însufleţire despre un tip care intrase în competiţie cu el. pentru supremaţie. şoferul viră brusc. n-ai să citeşti nici o reclamă prin ziare. limuzina era din nou pe străzile oraşului. Portbagajul fu deschis. Portăreii au pierdut vreo trei săptămâni să strângă dovezi. cu ferestre negre sau acoperite cu scânduri. bând bere şi sporovăind. într-o clădire. decât când intru-n bucluc cu justiţia. Erau opt. Criticii n-au ce căuta acolo! — Sună a discriminare. pe o alee strâmtă. Vreau să vă arăt câte ceva pe-aici. strigă la şofer: — Du-ne la Paradisul Negru! Anunţă-i prin telefon că venim să mâncăm. Opri şi tânărul din garda personală ieşi. grupuri-grupuri. — Cam aşa. Pe lângă acestea. nu mă folosesc de presă. pe lângă o rampă de încărcare. până la o poartă de pe partea dreaptă. La fiecare colţ. — Ultimul meu proces a fost acu' trei ani. În mai puţin de un minut. Carl Lee mai făcuse plimbarea aceasta cu câţiva ani în urmă.

— E parcată afară. iar Ethel era acasă. Cele mai bune idei îi veneau în dimineţile liniştite de sâmbătă. în 1969. Vin într-o jumătate de oră. Jake îl susţinuse pe Ozzie în timpul campaniei. Se încuia pe dinăuntru. Avocatul se răţoise la el în cursul unor interogatorii. Iar în portbagaj. răspunse acesta. dar şeriful ştia că nu era nimic personal. Vreau doar să stăm puţin de vorbă. ci doar chestiuni de serviciu. Îi plăcea să-l urmărească pe avocat la tribunal şi să-l tachineze cu "jocul". Dar tu? — La fel. spuse Lester. — Şeriful e-acolo? îl întrebă el pe dispecer. se apropie un bodyguard şi-i şopti lui Cat ceva la ureche. — Te-aştept. dacă avea vreun proces. în timpul proceselor. Jake lucra sâmbăta dimineaţa. Trecură câteva momente. sunt Jake Brigance. Lester o dădu pe whisky şi era criţă. La intrarea cu boltă a localului. îi aştepta un portar. — La telefon şeriful Walls. numai că am lăsat-o lângă celălalt local. citea deciziile de la Curtea Supremă şi.. — Cum?! exclamă Lester. Acesta zâmbi şi se uită la Carl Lee: — Aţi venit într-o Eldorado roşie. telefonă la închisoare. Fură serviţi cu tot felul de bunătăţi de un detaşament de chelneri.. Le-am auzit şi eu. Jake şi Ozzie se plăceau şi se respectau reciproc. Ce mai faci? — Bine. După ce mâncară. aşa că nu se supăra el numai pentru nişte întrebări mai dure şi mai tăioase. cu număr de Illinois? — Da. La unsprezece. Carl Lee bea ceai cu gheaţă şi depăna amintiri de război cu Cat. Cat mormăi de plăcere şi-l lovi prieteneşte în spate: — Nu pune întrebări. când Jake era student în anul al . încerca să schiţeze o strategie. bătrâne! Am avut grijă de toate. — Ozzie. Îi plăcea atunci să stea în linişte la birou. Jake. Nu suna nimeni. Mai stai mult pe-acolo? — Vreo două ore. Ce s-a-ntâmplat? — Mai nimic. nu se apropia de telefon şi nu avea nici un client. iar Lucien îl finanţase. după ce îşi luă micul dejun la Coffee Shop. Îşi punea dosarele în ordine. Un grup din garda de corp îi conduse într-un separeu mai depărtat de ringul de dans. Cat poate face orice. — Ştiu cum e. — Să văd. când aduseră cotletul acela excelent. Ca de obicei.afro-engleză: "Nevinovat".

dar nu e nici o problemă. Ozzie îi rupsese piciorul lui Jake. se va gândi cum să-i omoare pe ticăloşi. ce ai pe suflet. — În ce sens? — Uite ce-i. i-am reprezentat de multe ori pe ceilalţi din familie. — Bine. după înfăţişarea aceea de la tribunal. cu Carl Lee. e bine. în campionatul universitar. un tată negru se va întreba dacă fetiţa i se va însănătoşi fizic. miercuri. Ozzie. reflectând câteva momente. De-atunci. — Sunt cam îngrijorat în legătură cu Carl Lee. Deşi n-am avut încă de-a face cu Carl Lee. Jake. bobocule? îl întrebă şeriful. Totuşi. la un atac. Nemernicii ăia sunt singuri în celulă şi avem noi grijă de ei. nu-i aşa? — Eu am chiar două. Jake? . Jake. — Chiar deloc. E complet nebun şi-l înţeleg perfect. Jake. În fine. Mă simt obligat să te-anunţ. copii? Apoi. — Văd că nu glumeşti. oare. — Sunt în siguranţă. Ozzie teroriză apărarea echipei Karaway care era mai slabă. Am stat de vorbă. Am primit şi noi tot felul de telefoane anonime de ameninţare. — Spune. La sfârşitul reprizei a patra. după ce se aşezară. aşa că sunt sigur că el mă consideră avocatul lui. — E acelaşi cu al tău. Cei doi rivali neîmpăcaţi se întâlniră în finală. Şi dacă da. şi juca în apărare la Karaway. Timp de patru reprize. dacă nenorocirea asta n-a distrus-o mental si emoţional şi dacă nu va rămâne marcată tot restul vieţii. n-ar avea cum s-ajungă la ei. Şi tu şi eu avem câte-o fetiţă. Chiar dac-ar vrea. rămâne între noi. — Atunci. — Păi. Nu vreau să afle nimeni. va mai putea face. — Nu-i nici un pericol. tot ce vorbim aici.doilea. Ozzie făcea pe vedeta în Clanton. Cred c-ar fi mai important să stau acasă cu copiii mei decât la Parchman. Şi eu aş fi la fel. îl ameninţa mereu că i-l va "aranja" şi pe celălalt. — Adică? Ozzie se lăsă pe spate şi-şi încrucişă braţele. te-ntreb ceva. Negrii sunt foarte furioşi. Tu cum ai face. în cazul în care va trăi. — Tu ai face-o? — Uşor de-ntrebat! Nici nu ştiu ce să-ţi spun. dar era condusă de un băiat îndârjit şi vijelios. când scorul era 44-0. Spunea că vrea să-i omoare pe băieţi şi m-am gândit c-ar fi bine să ştii. — Ce crezi că simte Carl Lee? Spune-mi punctul de vedere al unui tată negru. ce urmări va avea această întâmplare.

Iar Lester s-a hotărât să facă el treaba asta. Automobilul lui Hailey opri pe iarbă. Nu ştiu exact. uitându-se într-un punct. Apropo. Un prăpădit de negru care trebuia omorât. cei trei băieţi. Probabil c-aş înnebuni. Depinde numai şi numai de completul de judecată. câteodată. Cel puţin. Încearcă numai să-i convingi că nemernicii trebuie omorâţi. se strânseră o mulţime de oameni la spital. Dar să ştii că m-aş gândi să-l omor pe cel care-a făcut-o. Mi-ar fi cumplit de greu să pun capul pe pernă. cred. de ce crezi c-a venit el de la Chicago? — E foarte apropiat de fratele său. dar vizitatorii începuseră s-o cam obosească. zise el. — Ca în cazul lui Monroe Bowie. Dacă nu. Verii. unchii. Fură urmaţi de o procesiune de prieteni. — Dar ce hotărâre ar lua tribunalul? — Depinde de cine judecă procesul. dar voia să se întoarcă până la prânz şi să-şi îndeplinească îndatoririle de familie. iar în spate. în final. Mama ei îi îmbrăţişa picioarele. — Părerea mea e că mulţi vor fi alături de un tată care s-a hotărât să-şi facă dreptate. de rude şi de necunoscuţi. la externare. mătuşile şi vecinii se apropiară de ea şi-i zâmbeau cu lacrimi în ochi. Ozzie. Fetiţa stătea în faţă ca un om mare. pe birou. când văzură maşinile. Vreau să-ţi spun că în ţinutul ăsta oamenii s-au cam săturat de violuri. fără să scoată un cuvânt. Îşi strânseră mâinile. Pe ea n-o deranja că se ducea la serviciu şi în zilele libere. Alături de ea se aşeză Gwen. Carl Lee ieşi să discute cu Lester şi cu alţi bărbaţi. — Toţi gândesc aşa. pentru a fi alături de fetiţa lui Hailey. Carl Lee împinse scaunul cu rotile până la maşină. iar. în curtea din faţă. fără să scoată o vorbă. se rezolvă treaba. apoi intră şi o aşeză pe o canapea. care se îmbulziră spre pridvor. Mulţimea se linişti.— Cam la fel. Jake plecă direct acasă. cu ochii pe el. rişti să fii condamnat la moarte. unde îl aştepta Carla. unde o luă uşor în braţe şi-o puse pe unul din locurile din faţă. albii aşa gândesc. Caravana ieşi încet din oraş. iar fraţii stăteau neclintiţi. Ozzie îl întrebă despre picior. ca de obicei. Tatăl ei nu spunea nimic. de tâlhării şi de crime. oricum. Duminică după-amiază. Suntem. mama lăcrima. Dacă dai peste un juriu corect. Tonya era fericită că ajunsese acasă. Fraţii ei mâncau în . iar Carl Lee urcă scările. cu lista de sarcini ce-i reveneau pentru sâmbătă. Oamenii nu prea au încredere în sistemul nostru judiciar. — Exact. Şi mie-mi vine să-i spânzur. În faţa casei aşteptau alţi oameni. cu fetiţa în braţe. Apoi schimbară vorba. ştiindu-l încă viu.

domnule judecător. care îl aştepta împreună cu şeriful. cazurile treceau la Curtea teritorială. toţi cu drept de vot. Bullard era atât de agitat. de cele de până acum. Cei care îl sunaseră juraseră că vor fi în sala de tribunal luni. dar era tot timpul ocupat. Childers fu convocat la judecător. dar alegătorii îl făcuseră să renunţe la aceste gânduri. sub privirile amuzate ale lui Ozzie. Primise încă de miercuri zeci de telefoane de la negri. din comitatul Polk. aşa că-şi permiteau să conducă un Buick nou. care avea şi el telefon şi stătea pe strada Benington. iar el. Sigur. hoţi de prăvălii şi delincvenţă juvenilă. însă. Singurele lui cazuri se limitau la beţivi. aşteptând să fie ales din patru în patru ani pe un post în care nu făcea nimic. În ziua cu pricina. — Nu ştiu. totuşi. la ora douăsprezece şi jumătate. ca acum. Mai era şi judecătorul Bullard care îl sâcâia peste măsură şi pe care îl dispreţuia din tot sufletul. avea o soţie cu o slujbă bună. sau cel puţin aşa pretindeau. aşa că rămase în postul acesta de procuror. ci judecătorul Percy Bullard. să facă orice pentru a trece drept nişte albi bine educaţi. Aşa cum inculpaţii de culoare nu puteau să-şi plătească sumele stabilite pentru cauţiune. tot astfel Cobb şi Willard să rămână după gratii. Nu prea m-am gândit la asta. Apoi. Le explică. să vadă ce vor face el şi Bullard.bucătărie. trebuia să conducă înfăţişările preliminare. până la judecată. Childers promise să facă tot ce îi stătea în putinţă. încât nici nu putea sta jos. când oameni de teapa lui Cobb şi Willard o făcuseră de oaie. Se ratase ca avocat. Rareori apărea câte ceva deosebit. domnul Rufus Buckley. Primea cincisprezece mii de dolari pe an şi n-avea nici o clipă liberă. o înfăţişare pentru stabilirea cauţiunii nu era cine ştie ce pentru Childers. — Ce sumă propui? se răţoi el la Childers. împreună cu prietenii şi cunoştinţele lor. 7 La cei patruzeci şi doi de ani ai săi. că nu el e cel care stabileşte suma. Când era mai tânăr. să-şi plătească taxele la club şi. . Din fericire. unde acţiona adevăratul procuror. — Nu crezi c-ar fi timpul s-o faci? Se plimba de colo-colo în spatele biroului. apoi se ducea la fereastră. prin statutul său. El fusese cel care stopase cariera politică a lui Rocky. dar aceasta se deosebea. Rocky Childers nici nu-şi mai amintea de când era procuror al comitatului Ford. se-ntorcea. şi rămâneau în închisoare. avusese ambiţii politice. în general. însă. care erau foarte îngrijoraţi de perspectiva eliberării celor doi.

dacă ies. Apoi. la nişte arbori. bineînţeles. Băieţii aceştia ar trebui să rămână închişi spre binele lor! Negrii sunt cam neliniştiţi şi-ar putea s-o păţească. de la Memphis. Urmăreau cu încântare cum se zbăteau familiile disperate. — Mulţumesc. E greu să-ţi dai seama de venituri când e vorba de afaceri cu droguri. începu acesta tărăgănat. ca apoi dumneata să pari rezonabil. Dar cum rămâne cu înfăţişarea? — O ţinem. — Să-i cerem o sută de mii lui Willard şi două sute lui Cobb. ca judecător. Ştia că datorează câteva favoruri şi celor de culoare. — Bănuiesc că vrei ca eu să propun câte trei sute de mii de căciulă. replică Childers rece. ca şi când ar fi avut în minte o listă cu toţi avocaţii. Şeriful şi procurorul îşi făcură cu ochiul. mulţumesc! Cât ai să ceri? — Cer totdeauna mai mult decât m-aştept să se stabilească. trebuie să hotărâţi. — N-am auzit niciodată de el. Am auzit că şi-a angajat un avocat trăsnet. eu voi fixa aceste sume. Cel mai bine e să stabiliţi o sumă mare. şerifule? — Păi. care trebuie să sosească astăzi. — La naiba! Mie de ce nu mi s-a adus la cunoştinţă? Pe cine-a angajat? — Pe unu' Peter K. . Bernard. pe oameni. aşa că are ceva bani. În felul acesta. aş sugera o sumă mai zdravănă. chiar dacă albii reprezentau în acest ţinut şaptezeci şi cinci la sută. — Pe cine? — Păi. răspunse Childers. — Adică? — Nu ştiu. M-a sunat în dimineaţa aceasta. ripostă Bullard cu un aer superior. Casierii îl iubeau pe Bullard pentru hotărârile sale. ca de obicei. cum ipotecau tot ce aveau pentru a strânge cei zece la sută care le-ar fi permis înaintarea cauţiunii. — Ce zici. dar nu ştiu ce să spun de Cobb. remarcă Childers. Nu prea m-am gândit la asta. Cred că poate strânge vreo treizeci-patruzeci de mii.— Nu tocmai. Ceafa lui Bullard se înroşi. Îl privi pe Ozzie cu severitate. negrii erau mulţumiţi — lucru foarte important. Dumneavoastră. Asta cred c-o să-i mulţumească. bucurându-se în sinea lui că îl vede nervos pe judecător. Apoi. Suma pentru cauţiune va fi exorbitantă. îşi pironi privirea pe fereastră. răspunse Childers stins. — Au bani? — Willard e lefter. zise Childers. Bullard stabilea sumele la un nivel atât de înalt şi din motive politice. Ţi se pare destul? — Da.

— Vezi că am nişte apă cu gheaţă în sertar. răspunse Childers. Ia o cană şi adu-mi-o aici. Lester îi vedea pentru prima oară. Ar fi fost un adevărat spectacol şi. — Bine. Domnul Pate aştepta afară. Veniseră aceiaşi negri ca miercurea trecută. unde? Cobb şi Willard fură escortaţi din camera de aşteptare şi aşezaţi la masa apărării. Acum urmăreau fiecare mişcare a celor doi acuzaţi. Tyndale. Bullard încuie uşa fierbând şi îşi turnă o vodcă. — Procurorul e aici? — Da. Simţi o arsură plăcută şi i se aprinseră obrajii. numai că aduseseră cu ei şi nişte prieteni. spuse Tyndale. zise Ozzie. — Nu e nevoie. — Toată lumea în picioare! Intră Curtea! strigă domnul Pate. domnule judecător. aşa că nu se vor adăuga elemente noi la dosar. Carl Lee nu mai era în sală. — Ne-am strâns aici pentru a stabili cauţiunea. pe care o dădu pe gât furios. Înţeleg că victima a ieşit din spital. Peste cinci minute. Părăsiră încăperea. în vreme ce acestuia i se scoteau cătuşele. Trebuia consemnat. În total. aprobă şi domnul Bernard. Parcă vedea negresele grase călcându-i în picioare şi pe bărbaţii lor ciopârţindu-i cu bricegele şi cu şişurile. Ai să mă chemi ca martor? îl întrebă el pe Childers. dar îşi dădu seama că erau sute şi renunţă. fără să se ridice. îndreptându-se spre uşă. Îi venea să-i dea afară pe toţi poliţiştii şi să-i lase pe acuzaţi la dispoziţia negrilor. Acuzaţii sunt pregătiţi? — Da. Apoi încercă să numere negrii din sală. — Da. înainte să se fi ridicat cineva. Vodca îl înviorase. zise el tare. Acuzarea celor doi a reieşit clar din înfăţişarea preliminară. s-ar fi făcut dreptate. încercând să zâmbească. Gândul acesta îl făcu să îşi zâmbească în barbă. Unde sunt acuzaţii. Noul avocat al lui Cobb îi zâmbi clientului său. pe deasupra. aşa că nu intenţionez să stăm prea mult. Din cauza naturii violente a acestor . domnule judecător. nici nu se uită la el. Apărătorul lui Willard. Domnul Pate aprobă şi dispăru. onorată instanţă. Bullard pătrunse în sala de proces înţesată de lume. Miercurea viitoare începe judecarea pârâţilor pentru viol. Cred că n-o să chem pe nimeni. de miercurea trecută. — Aşezaţi-vă! strigă judecătorul. nu am solicitat nici un martor. răpire şi agresiune.— Nu-mi pasă cât stabileşti tu! ţipă judecătorul. Childers se adresă judecătorului: — Onorată instanţă. Îi făcu semn lui Pate care se apropie. — Mi se pare corect. erau nouă. Luă o ceaşcă în care părea să aibă apă cu gheaţă şi sorbi o înghiţitură. Chemaţi primul martor. Bullard numără poliţiştii.

zise judecătorul. — Păi. Cunoaşteţi legile locale din Ford? — Păi. — Onorată instanţă. Bău furios din cană şi se uită sever la procuror. cu cazier. onorată instanţă. Bullard fu gata-gata să se înece cu "apa" lui. — Şi le-aţi citit cu atenţie înainte de a vă aventura în tribunalul meu? — Aş putea spune că da. domnule. de faţa cu toată lumea. un judecător din Memphis îl dăduse afară din sala de judecată fiindcă nu avea licenţă pentru Tennessee. domnule judecător. — Nici nu-mi imaginam altfel. — Aţi înţeles ce scrie la paragraful 14? Cobb se uită cu neîncredere la noul său avocat. Îşi drese vocea şi-şi puse deoparte ochelarii academici. pe când era avocat. cred că da. — Aveţi un exemplar cu aceste legi? — Da. înainte de a apărea în instanţă la tribunalul lui. admise Bernard. nu prea. Ce tot vorbeşte ăsta? Ce sumă maximă? Aşa ceva nu există! — Cât propuneţi. Bernard se simţi luat pe nepregătite. — Onorată instanţă. nu mi-l prea amintesc. "Nu prea" poate însemna şi altceva decât "nu"? Avocaţii din boxa juraţilor începură să chicotească. O jumătate de milion! Îşi bătea joc de el. Bernard. "O jumătate de milion? Nici nu poate fi vorba!" gândi Bullard. statul cere stabilirea sumei maxime pentru cauţiune. La paragraful 14 se precizează că un avocat care are licenţă în alt stat trebuie să se înscrie în Consiliul . — Are cuvântul apărarea. Avocatul lui Cobb se ridică în picioare. De atunci. — Sper că măcar pe aceasta o aveţi. nu am obţinut licenţa în Memphis. la care se adaugă faptul că numitul Cobb este un criminal periculos.fapte. Cu ani în urmă. nu pierduse nici un prilej să se răzbune. — Înţeleg. dar o am pe cea pentru Tennessee. — Ca să fiu sincer. — Aveţi autorizaţie să practicaţi avocatura în Mississippi? îl întrerupse Bullard. Îl mai trimise pe domnul Pate după nişte "apă cu gheaţă". permiteţi-mi să mă prezint: mă numesc Peter K. cu rame de os. având în vedere vârsta victimei. Toţi ştiau că Bullard îi ura pe cei din Memphis şi le cerea să se înscrie în Consiliul Local. provocând din nou râsete înfundate. domnule Childers? — Fiecare câte jumătate de milion. Sunt din Memphis şi am fost solicitat de domnul Cobb să îl apăr. anunţă Childers cu mândrie şi se aşeză.

în calitate de consilier local. domnule. — Da. cred c-am citit această regulă. de încredere. orice sumă ar fi stabilit judecătorul. apărarea propune audierea ca martor a numitului Fred Cobb. — Deci. Bullard zâmbi. bătu uşor cu stiloul în masă şi cercetă chipurile negrilor. Reuşi chiar să verse câteva lacrimi penibile. — Foarte bine. mă angajez eu. chiar foarte ingenioasă. — Adică. După ce jură.. care îl făcură pe Bullard să întoarcă privirea. semeţindu-şi capul: — Onorată instanţă. Corect? Bernard îşi coborî privirea şi rămase cu ochii aţintiţi pe un dosar galben de pe masă. dintr-un orăşel uitat de lume. dar aveam de gând. care ar fi meritat să fie eliberat contra unei sume mai mici. Aduse dovezi că Ray Cobb avea o poziţie materială privilegiată. negrilor li s-ar fi părut puţin.Local când apare în instanţă la tribunalul meu. — Altceva? întrebă Bullard când Tyndale îşi termină examinarea. După înfăţişare şi comportament. Cu toate acestea. deci nu avea nici un motiv să dispară. Childers nu puse nici o întrebare. Un nemernic. — Atunci unde e dovada de la Consiliul Local? — N-o am. Chemaţi primul martor al apărării. Bernard o chemă ca martor pe mama lui Cobb. că fusese crescut în comitatul Ford. Bernard se ridică din nou. răspunzând detaliat la întrebările lui Bernard. "Apa" cu gheaţă îl încălzise. era pe cale să fie compromis total de un prăpădit de judecător cu limba ascuţită. în mod excepţional. Sublinie faptul că pârâtul era un cetăţean cu picioarele pe pământ. aşa că nu voia să-i supere. domnule judecător. şi vă rog să consemnaţi. . Tyndale procedă la fel cu cei din familia lui Willard. O jumătate de milion! În felul acesta. după acordarea cauţiunii. care repetă ceea ce spusese Fred. Când îi veni rândul. martorul se aşeză. Frumoasă mişcare.. să dau permisiunea domnului Bernard. — Da. De altfel. Fusese bine instruit. fratele pârâtului Billy Ray Cobb. Atunci. Bullard luă o înghiţitură de "apă". Tyndale se ridică încet: — Onorată instanţă. Childers ăsta! La alegeri obţinuse 51% din voturi şi ştia că majoritatea procentelor proveneau de la oamenii de culoare. ce vreţi să spuneţi? izbucni Bullard. să ia parte la această înfăţişare. — Mai repede! mormăi Bullard. aţi venit de la Memphis. Atunci. aşa că se mai potolise şi el puţin. Bernard era un avocat rafinat. că familia şi prietenii locuiau aici. aşa îi mersese şi faima. aţi citit regulamentul şi l-aţi ignorat deliberat.

de cel puţin zece ori pe zi. Bernard se ridică. — Domnule judecător. Urmări cu atenţie cum li se puneau cătuşele celor doi acuzaţi. Ajuns pe palier. pentru Pete Willard şi la două sute de mii. apoi spuse repede: — Stabilim cauţiunea la o sută de mii. Şedinţa se suspendă. Lăsa ferestrele deschise chiar şi când era frig. Uneori pufăia o ţigară ieftină. Bineînţeles. Acuzaţii vor rămâne în custodia şerifului. cu mâinile încătuşate. expirând fumul pe deasupra străzii Washington. Ochi rapid şi deschise focul. Îl urmară Willard şi ajutorul de şerif. era cufundat într-o linişte copleşitoare. sfâşiind liniştea. pentru Billy Ray Cobb. aş dori să mai trec o dată în revistă poziţia clientului meu. Jake ieşea în balcon să privească centrul oraşului. ieşi în balcon şi îşi aprinse o ţigară. se uita repede afară. în vreme ce . Oraşul Clanton. Luni. apăru Carl Lee Hailey cu o mitralieră în mână. în stomac şi în piept. sumele nu se ridicau la prea mult. cauţiunea se stabilise la cincizeci de mii. să se asigure că nu s-a întâmplat nimic. Looney. Mulţimea se buluci spre uşile din spate. pentru a se stabili o sumă rezonabilă . o întoarcere la dreapta şi încă zece trepte până la etajul întâi. pentru că îi plăcea să lucreze în zgomotul de fond al orăşelului.Procurorul şi cei doi avocaţi se uitară lung unul la altul... Se întoarseră zadarnic pe scări. apoi începură să urle. îşi sprijini capul în mâini şi spuse o rugăciune scurtă. aşa neajutoraţi cum erau. până la plata acestei sume. în cadrul ei. fu primul care coborî scările. Cobb fu lovit primul. Cei doi îngheţară o fracţiune de secundă. apoi la judecător. Zece trepte până la palier. Afară mai aşteptau trei poliţişti fumând şi uitându-se la reporteri. în faţă. Mississippi. chiar înainte de ora două. Când se făcea linişte. ascultă. Cobb. Lester fu mulţumit de sumele propuse. dar Lester rămase la locul lui. şi se buluciră unul într-altul. în astfel de cazuri. Bătu în masă cu ciocănelul şi plecă repede în biroul său. când uşa murdară de la debaraua de serviciu se izbi de perete şi. apoi Willard. Răpăielile puternice zguduiră tribunalul din temelii. Apoi. Când fusese el judecat pentru uciderea lui Monroe Bowie. Când dispărură în anticameră. Looney se pregătea să coboare. Staţi jos! Bullard ezită o clipă. victima fusese un om de culoare şi. 20 mai. — Nici vorbă de aşa ceva! Mi-ajunge cât am auzit. Cei doi din faţa lui erau aproape jos. unde îşi termină vodca din cană şi mai destupă o sticlă.

fără însă să se aventureze pe scări. . Gloanţele ricoşau în ziduri. Şuvoiul purpuriu de pe podea înainta rapid spre poliţiştii care se dădură înapoi înspăimântaţi. Jake îşi făcu loc prin mulţimea lovită de streche. se odihnea peste cadavrul lui Willard. urlând din răsputeri. dar reuşise să se târască până în anticameră. în total. vocea lui Carl Lee. Cobb. spărgând cu un scaun fereastra de la toaletă şi aruncându-se în tufe. Jake alergă la intrarea tribunalului. Sângele li se amestecase şi se scursese pe trepte picurând şi strângându-se într-o baltă. privind în susul scărilor. Looney fusese împuşcat în picior. dar nemaiauzind nimic. Când termină. prelingându-se apoi încet pe pereţi. Cobb mai apucase doar să se întoarcă şi toate gloanţele i se înfipseseră în spate. cu pistolul în mână. Ecoul bubuiturilor părea că va bântui etern acest tribunal. Lester ascultă cu intensitate.sângele şi carnea li se amestecau. Carl Lee trase. Acolo Ozzie încerca să domolească panica. iar poliţiştii se repeziră în anticameră. Osul frontal îi fusese spulberat şi faţa îi era plină de creieri. Lui Jake i se întoarse stomacul pe dos. iar picioarele îi atârnau. unde se chirci şi ascultă gemetele muribunde ale celor doi şi râsul dement al negrului. Capul îi era îngropat în burta lui Willard. sau ceea ce mai rămăsese din el. Când începuse masacrul. la parter. Domnul Pate încuiase uşa. Plecă împreună cu avocatul spre spatele clădirii. Peste tot se simţea mirosul greu al prafului de puşcă. Lester înţepeni. părăsi sala. La auzul împuşcăturilor. unde oamenii de ordine evacuau clădirea. Willard reuşise aproape să ajungă pe palier. ar fi bine să pleci. se urcă în camionetă şi se îndreptă spre casă. aruncă puşca peste cele două cadavre şi fugi. fără să-şi dezlipească privirile de pe cadavre. Sângele continua să se reverse din cele două trupuri fără viaţă şi acoperise complet ultimele şase trepte. Ceilalţi poliţişti rămăseseră îngenuncheaţi lângă maşini. zise Ozzie. Pe scări se revărsa o mare de trupuri în derivă. oferind un tablou înfricoşător. În timp ce trăgea. iar carnea şi sângele săreau în toate părţile. se auzea printre rafale şi ricoşeuri. Prather pândea în faţa uşii. — Jake. Apoi ajunse în stradă. Bullard înşfăcase sticla şi se băgase sub birou. Mamele lui Cobb şi Willard începură să ţipe. stridentă şi batjocoritoare. Jake traversă în fugă strada spre intrările din spatele tribunalului. şapte sau opt rafale lungi. Şase poliţişti cu armele în mâini stăteau nemişcaţi. jos. până în rotondă. înjurându-i pe reporterii care se buluceau spre el.

în cadrul ei. Atunci. Ozzie? — Nu. Lester apăru în spatele lor. când la oamenii lui. apăru Carl Lee cu Tonya în braţe. Copiii încercaseră să înţeleagă. Ozzie şi echipajele lui de poliţie părăsiră oraşul în cinci maşini de patrulare. de ce? — Pentru că o să facem poze. Se uită la prietenul lui. parcă. Cele două grupuri se măsurară. îşi sărută soţia şi se îndreptă spre şerif. uitându-se încurcat când la ei. ai înţeles? Ozzie aprobă. camioneta lui Carl Lee şi Cadillacul roşu. iar în stânga cei trei băieţi. Nu se vedeau decât maşina lui Gwen. — Vrei să-mi pui cătuşe. dar ceilalţi doi priveau curajoşi şi mândri. strânseseră probe şi curăţaseră locul. Aleea din faţa casei lui Hailey era aproape goală. ajunseră pe Craft Road. După ce trecură de băcănia lui Bates. Îi îmbrăţişă şi toţi începură să plângă. Hastings era în fruntea convoiului. o să strângem dovezi şi n-ai ce căuta aici. Dar să nu-l interoghezi fără mine. dar că nu va lipsi prea mult. de Illinois. în poziţie de tragere. dar nu se mişcă. să amâne cât mai mult momentul care avea să urmeze.— De ce? — Aşa. şi. Pricepuseră. Ozzie. Peste două ore. Carl Lee le explicase ce făcuse şi de ce. apoi la ceilalţi poliţişti. Cel mai mic plângea încetişor. Nu se auzeau decât suspinele mamei. — Spune. după ce făcuseră fotografii. agăţându-se de el. În dreapta stătea Gwen. Într-un târziu. Gwen şi băieţelul începură să plângă mai tare când Lester o luă pe Tonya din braţele tatălui său. Carl Lee se ridică. dorind. Ozzie dădu cu piciorul într-un morman de gunoi. Poliţiştii se postară la poartă. urcă-te-n maşină. — Bine. numai că nu acceptau ideea că tatăl lor va trebui să plece la puşcărie. Uşa din faţă se deschise încet. Carl Lee îngenunche în faţa celor trei fii ai săi şi le şopti că trebuie să plece. Ozzie ştia că nu va întâmpina rezistenţă. rosti: — Ar fi bine să vii cu mine. aşteptând ca unul din ei să rupă tăcerea. Se opri o clipă. ale fetiţei şi ale băieţelului mai mic. Carl Lee dădu aprobator din cap. urmărindu-l cu privirea pe şeriful care se îndrepta singur spre casă. 8 . bătrâne.

— Pe cine? — Vă spun după ce mutaţi maşinile. şi un uşor atac de cord. Dubele posturilor de televiziune din Memphis. urmat de un şir de faruri albastre.Moss Junior Tatum şi Jake stăteau de vorbă liniştiţi în biroul lui Ozzie. — E Prather la el. pe rând! Da. au fost omorâţi doi oameni. — Aveţi vreun suspect? — Mda. — Ce face Looney? întrebă el. şi aşteptau cu nerăbdare sosirea noului prizonier. Reporterii şi operatorii aşteptau în parcarea dintre închisoare şi autostradă. aşa că Moss ieşi şi dădu ordin să fie mutate. O să sosească în câteva minute. Se făcu însă că nu le aude şi intră în camera înţesată de lume. Alături de el stătea Carl Lee. — Detalii? — Habar n-am. iar Ozzie se duse la . — Au sosit! strigă unul din gardieni şi se repeziră cu toţii la ferestre. — Aveţi de făcut vreo declaraţie? strigă un reporter. fără cătuşe. Moss dirijă maşinile până fu mulţumit de rezultat. — Mda. Ozzie conducea primul automobil. — Ne puteţi spune ceva despre crimă? — Da. Hastings se sprijini de banchetă şi făcu semne prieteneşti către camerele de luat vederi pe lângă care treceau. — Cine i-a omorât? — L-aţi arestat? — E implicată şi familia fetei? — Au murit amândoi? Moss zâmbi şi dădu din cap: — Pe rând. Parcară în spatele închisorii şi intrară toţi trei. dar aglomerată. numai să nu mai blocaţi drumul cu dubele. Poliţiştii. Carl Lee fu încredinţat gardianului şef. Ceilalţi râseră. Cred că e bine: doar o rană uşoară la picior. avem un suspect şi l-am arestat. mişcaţi-vă dubele de-aici. — Da. apoi se apropie de mulţime cu o scobitoare în colţul gurii şi cu degetele mari vârâte pe sub cureaua pantalonilor. Nu eram acolo când s-a-ntâmplat. Asta-i tot! Moss se întoarse la închisoare urmărit de întrebările reporterilor. Jackson şi Tupelo încurcau circulaţia. la spital. iar camerele de luat vederi şi microfoanele năpădiră trotuarul. Dubele se mişcară imediat. administratorii şi alţi angajaţi ai închisorii se strânseseră într-o încăpere mare. adăugă Moss zâmbind.

— Ei bine. n-a zis aproape nimic. iar Jake îi telefonă Carlei să urmărească şi să-nregistreze ştirile. reporterii ăia vor să stea de vorbă cu tine. Moss. — Nu ţi-a făcut mărturisiri. Eşti sigur c-a făcut-o el? — Da. Am arestat un suspect. Da! Îl ştii pe Murphy. Ozzie ieşi. I se fac poze şi celelalte formalităţi. ăla care spală podelele la tribunal? — Cum să nu-l ştiu? Se bâlbâie rău de tot. suspină şeriful. — Mulţumesc. de ce-ţi spun eu toate astea? — Ce contează? Oricum aflu. — Este tatăl fetiţei violate? — Da. nu-i aşa? — Nu. fără întrebări. dar nu e grav. — Există martori oculari? — Nu avem cunoştinţă de aşa ceva. — Sigur. Se numeşte Carl Lee Hailey şi e din comitatul Ford. unde aştepta Jake. E învinuit de două crime. După o clipă intră şi Moss. Looney poate să confirme c-a fost Hailey. — Unde l-aţi găsit? — Acasă la el. că n-a mai putut scoate o vorbă. S-a speriat aşa de tare. Stătea şi mânca pe scara cealaltă. — În ce stare se află? — Bună. zise Ozzie. — Ai să stai îndată de vorbă cu Hailey. oare. — Cum îl cheamă? . — A mărturisit? — Nu. Unde e Carl Lee? — În celulă. Durează cam o jumătate de oră. — Bine. zise şeriful. Da'. Le-am spus că vii imediat. — A fost împuşcat şi un poliţist? — Da. Şeriful se afla acum în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi. sunt sigur. mai devreme sau mai târziu. — A văzut cineva cum s-a-ntâmplat? Ozzie îşi şterse fruntea cu o batistă roşie. timp de o oră. — Vă rog. Am impresia că Lester l-a învăţat cum să procedeze. el a văzut scena.el în birou. De fapt. schilodul ăla mic. apoi făcu o pauză. — Ozzie. — De unde ştiţi că el e autorul? — Suntem deştepţi. E la spital.

unde se făceau. la o masă de lângă alcoolmetru. Carl Lee. — Cum te simţi acum? Carl Lee se relaxă în scaun: — Păi. Sunt sigur că poţi. aşa. N-aveam nimic cu tipii până nu şi-au bătut joc de ea. iar ochii. banii. şi-şi încrucişă mâinile la piept. Apoi fu fotografiat şi i se luară amprentele. pe care Carl Lee o semnă şi puse data. E ca de la cer la pământ. Îşi zâmbeau cu simpatie. — Nu prea. nu am nici o informaţie în plus. aşa c-ai să mă scoţi şi pe mine din necaz. rosti: — Nu m-ai crezut când ţi-am spus. Ozzie se scuză şi plecă. îl conduse într-o încăpere mică. — Cum adică? — Crezi că poţi. imediat după viol.— Looney. Îmi pare rău pentru părinţii lor. Jake zâmbi. Faţa îi era relaxată. Nici nu mă gândesc s-ajung în camera de gazare. pe când Lester a ucis un negru. Pentru moment. Ozzie îl aştepta în faţa uşii. iar când ieşi. Nu e nici o plăcere să ucizi. limpezi. Acum. Acolo aştepta Jake. Şi vă rog să nu-mi mai puneţi întrebări. să omori nişte oameni cu sânge rece şi apoi să spui la tribunal că meritau să fie ucişi. de obicei. Carl Lee se liniştise. — Când va avea loc înfăţişarea preliminară? — Nu sunt eu judecătorul. Am văzut cum l-ai scăpat pe Lester. exact aşa cum îi spusese Lester. Într-un târziu. DeWayne Looney. d-aia te-am angajat. cheile. marea diferenţă e că tu ai omorât doi albi. la tribunal. Tu i-ai omorât? — Ştii bine că eu. Gardianul îi luă portmoneul. fără să scoată vreun cuvânt. — Ţi-e teamă? — De ce? — De camera de gazare. Nu că mă bucur de ce s-a întâmplat. Jake? — De ce să-mi fie teamă? Nu pe mine m-aşteaptă camera de . ceasul. — Nu. Avocatul şi clientul stăteau faţă în faţă. — Dar ce credeţi? — Poate mâine. studiindu-se reciproc. inelul şi briceagul şi făcu o listă de inventar. Au primit ce meritau. M-aş fi simţit mult mai bine dacă fetiţa mea n-ar fi trecut prin tot calvarul ăla. fără să păţeşti nimic? — Dar Lester? — Fiecare caz îşi are specificul lui. — Nu e chiar aşa de uşor. testele de alcoolemie. dădu din cap. Nu se mai văzuseră de miercurea trecută. mă simt mai bine. — Ţi-e teamă. poate miercuri. Jake. Aici.

chiar foarte bun: corupt şi ambiţios. Louis sau din Chicago. Îşi aruncă ochii peste el. — Nu se întoarce la Chicago? — Pentru moment. când începe procesul? — Înfăţişarea preliminară ar putea avea loc mâine sau miercuri. nu-i aşa? — E bun. Nu ştia nimic dinainte. nu aveau cum să plătească sume mari. înainte de omor. pentru publicitate. Acela va fi judecat de Tribunalul teritorial. însă în alte cazuri m-a-nvins el pe mine.gazare. Uitasem de el. E cam al dracului. Aplica taxele în funcţie de client. De exemplu. în general. — Nu-mi prea dai speranţe. da' e Lester cu ea. Te-a ajutat şi Lester? — Nu. — Şi când crezi că va începe procesul? — Ştiu eu? Pe la sfârşitul verii. depinde de Bullard. — El e judecător? — La înfăţişarea preliminară. — Da. da. — Da. avea altă părere. îl ştiu. Poate îţi mai aminteşti. Îl ştii de la Lester. "Idiotule!" gândi Jake. Jake îşi deschise servieta şi scoase un dosar în care avea un contract pentru servicii legale. din comitatul Van Buren. Nu le place că stau la puşcărie. da. pentru o crimă pe care o recunoştea. Uneori îi ajuta câte o rudă mai înstărită de la St. Clientul său era pasibil de pedeapsa capitală. deşi îl ştia pe de rost. unu' mare. Lester avea un frate în California. care . dar cazurile acestea erau foarte rare. atunci. Cazul ăsta o să-i convină de minune. Jake. Spune. iar negrii. din Memphis. Dar nu şi la procesul propriu-zis.. nu. — Aha! Mi se pare că e bun. cel târziu în septembrie. — Şi cine-i judecător acolo? — Omar Noose. — Gwen ce face? — E înnebunită. cu Lester. — Este.. Cum putea să-i dea vreo speranţă. — Puştii? — Ştii cum sunt copiii. O să aibă Lester grijă de ei. — Cine-i Buckley? — Rufus Buckley e procurorul-şef. da' nu l-am lăsat. dar acum. I-am spus ce vreau să fac şi-a vrut să m-ajute. când trupurile acelea nici nu se răciseră bine? Sigur. — De unde ai făcut rost de armă? — Mi-a dat-o un prieten. — L-ai învins. gălăgios. Buckley o să grăbească lucrurile. — Bun.

Lui Jake nu-i făcea nici o plăcere să discute despre bani. — Da. ca să-l poată plăti pe Jake pentru Lester. Apoi am să-mi ipotechez iar pământul şi-ţi dau tot ce iau. Cât poţi plăti? — Pot să-ţi dau o mie pe loc. existau avocaţi care ar fi preluat cazul pe mai nimic. — Corect. la familie şi zise. şi semnezi o chitanţă. — Cât vrei? întrebă Carl Lee. Taxa fusese de cinci mii. dar majoritatea plăteau sau promiteau că vor plăti. Uneori se mai târguiau. După ce îţi ipotechezi pământul. Clienţii voiau să ştie imediat cât îi va costa şi aveau tot felul de reacţii. Hai să fie nouă. îmi dai şi restul. Am făcut târgul. zise el cu mândrie. — Şi dumneata mă poţi apăra pentru mai puţin de zece mii. — Zece mii. iar ei îi plătiseră jumătate înainte şi restul în rate. timp de trei ani. — Ştii bine că poţi plăti mai mult de-atât. Jake se gândi la cât pământ avea Carl Lee. . dar de câte ori poţi fi gazat? — Ai dreptate. La fel şi surorile. — Dar lui Lester i-ai cerut cinci mii. Jake se gândi o clipă şi rosti: — Am o idee mai bună. fie că n-a putut. aşa că au fost nevoiţi să-şi ipotecheze cele câteva pogoane din jurul casei. — Hai să ne-nţelegem pentru şapte mii cinci sute. Hai să stabilim aşa: îmi plăteşti o mie acum.. fie că n-a vrut. dar nu făcuse nimic pentru el. — E-n regulă. Sigur. — Aşa e. — Îţi dau şase. numai pentru publicitate. — Şapte. avea şi cazuri în care clientul ieşea trântind uşa.lucra la poştă. Jake studia dosarul cu contractul. Depinde de cât îmi vor împrumuta pentru pământ. — Îţi dau cinci. Cred că atâta pot să te plătesc. — Bine. încercând desperat să-i stabilească o taxă cât mai rezonabilă. Unii erau şocaţi. Carl Lee şi Gwen o duceau acceptabil. alţii înghiţeau în sec. Jake se aştepta la această remarcă. — Lester a omorât un singur om. într-un târziu: — Taxa e zece mii. la slujba lui. Carl Lee înţepeni. — Opt. Deci îţi dau acum o mie şi-ţi fac chitanţa pentru şase mii cinci sute. Pe când tu. I se părea partea cea mai grea.. dar aveau familie numeroasă.

nu? — Corect. — Sunteţi apărătorul domnului Hailey? Jake se întoarse şi îl privi lung: — Chiar vreţi să ştiţi? Ei bine. Jake îi spuse. — Toţi avocaţii sunt aşa. domnule? — Jake Brigance. dacă putea să grăbească procesul şi când va fi eliberat. mai ales. adăugă Moss. Jake se îndreptă spre camerele de luat vederi. Majoritatea reporterilor hoinăreau încolo şi încoace. dar nici n-am prea întâlnit oameni bogaţi acuzaţi de omor. Apoi îi promise că o va suna pe Gwen şi pe şeful lui. însă. aşteptând să afle câte ceva. — Cât i-ai fi cerut unuia cu bani mulţi? — Cincisprezece mii. — Vă rugăm să vă apropiaţi puţin. — Cine i-a omorât pe cei doi? — Nu ştiu. — Nu. — Jake adoră să fie filmat. cu juriul. răspunse Jake înţepat. sunt avocat. Carl Lee fu condus într-o celulă de lângă cele în care se aflau deţinuţii de drept comun. împreună cu ceilalţi poliţişti. aşa că îl căută pe şofer. Carl Lee vru să afle amănunte cu cauţiunea. la fabrica de hârtie. Saab. încercând să pară indiferent. — O grămadă de bani! Ai luat vreodată atât de mult? — Nu. Automobilul său. — Domnul Hailey e tatăl fetiţei care a fost violată de cele două victime? — Corect. Se întunecase.Jake completă contractul şi chitanţa. era blocat de o dubiţă a televiziunii. . cu martorii. iar Carl Lee le semnă. — Mamăăă! Vorbeşti serios? — Foarte. că vor avea destul timp să discute despre toate acestea. — Aveţi amabilitatea să ne răspundeţi la câteva întrebări? — Nu vă promit nimic. Ozzie îl urmărea din clădire. Îl interesa. — Domnul Hailey? — V-am spus că nu ştiu. zise el. — Sunteţi apărătorul domnului Hailey. încercând să pară uşor iritat. — Lucraţi la poliţie? îl întrebă un reporter. răspunse Jake cu nonşalanţă. sunt. — Cum vă numiţi.

Carla înregistră şi această secvenţă. dacă reuşea să obţină achitarea unui negru care omorâse doi albi. ce face? — Vă interesează dacă-i place la închisoare? întrebă Jake cu un zâmbet ironic.— Pentru ce-a fost arestat? — Pentru uciderea lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard. prin corespondenţii lor din Memphis. imediat după achitarea lui Lester. Interviul lui Jake avusese loc mai târziu. Ce să mai vorbim. — Nu comentez. — Când va apărea la tribunal? — Probabil mâine sau miercuri. da. însă. — Păi. — Da. După o cină rece şi frugală. — De ce nu comentaţi? — Aţi stat de vorbă cu domnul Hailey? întrebă alt reporter. pe fondul sonor al împuşcăturilor. Se simţea bine. aşa că nu fu prezentat la ştirile de seară. Înregistraseră pe peliculă şi momentul în care oamenii de ordine căutau să se adăpostească. uitându-se la apa care uda gazonul. Nici nu se putea concepe un caz mai potrivit pentru a fi pus în valoare. Jake fu mulţumit de felul în care arăta şi se simţi mândru. iritat că era deranjat de reporteri. Dar încă n-a fost acuzat de nimic. — Va recunoaşte că e vinovat? Jake zâmbi şi răspunse: — Bineînţeles că nu. dichisit şi pedant. acum câteva momente. arătos şi arogant. Două reţele transmiseseră în direct. Savura publicitatea şi se aştepta la şi mai mult. La ora zece. totul. în faţa unui juriu dintr-o zonă atât de conservatoare ca Mississippi! . cu servieta în mână. se aşeză în balansoarul din pridvor. Posturile de televiziune din Jackson şi din Tupelo filmaseră imagini cu Cobb şi Willard intrând în tribunal. înconjuraţi de poliţişti. şi ieşind acoperiţi cu cearşafuri albe. — Credeţi că domnule Hailey va fi condamnat pentru cele două crime? — Nu comentez. iar cei cu care se întâlnea la Coffee Shop îl tachinaseră luni de zile pe tema aceasta. iar Carla făcuse o mulţime de înregistrări. — Ce face? — Nu-nţeleg ce vreţi să spuneţi. Mai apăruse o dată la televizor. Vestea despre crimă se împrăştiase în tot ţinutul. apăru pe micul ecran. — Păi.

totuşi. — Da. Era reporterul. Looney era foarte cunoscut în oraş. Localul se umpluse din zori de poliţişti şi de curioşi care citeau ziarele şi stăteau de vorbă despre ceea ce se petrecuse alături. nimic. În spital fiind. În momentul acela sună telefonul. — Şi dacă pierzi? — N-am să pierd. urmăriţi de reporteri şi felicitaţi din toate părţile. La douăsprezece fără zece. Vocea de la celălalt capăt al firului îl făcuse scârnăvie vândută negrilor şi-i promisese o moarte frumoasă. După ce stătu de vorbă cu el.. — Nu mai cobi. recunosc. de ce mă mai întrebi? — Ca să văd dacă recunoşti.— De ce zâmbeşti? îl întrerupse Carla din visare. Ştiu exact la ce visezi. Dell Perkins vându mai multe cafele şi gustări decât oricând. iar publicaţiile din Memphis şi din Jackson prezentau imagini ale lui Cobb şi Willard. — Las' că ştiu eu! Te gândeşti la proces. cât şi după crimă. editorul şi în acelaşi timp patronul ziarului "The Clanton Chronicle". Fotografia lui Jake apăruse pe prima pagină a unui ziar din Tupelo. Cu toate acestea. — Ei bine. Totuşi. Carl Lee nu apăruse în nici un cotidian. deşi nu prea vorbăreţi. la tribunal. Toate. . la camerele de luat vederi şi la o posibilă achitare. spulberară enormităţile acestea. iar nouă ne va aduce o grămadă de bani. însă.. atât înainte. în ultimele şase zile. Parcă te vezi ieşind din tribunal cu braţul pe umărul lui Carl Lee. relatau în detaliu ceea ce se întâmplase la Clanton. gata de atac. Jake îi telefonă lui Gwen şi maistrului de la fabrica de hârtie. Şi celelalte cârciumi erau înţesate de lume. şi toţi se interesau de starea lui care se dovedi mult mai gravă decât se crezuse. — Dacă reuşeşti. poliţiştii din cafenea. Acest caz mă poate propulsa pe cele mai înalte culmi. 9 În marţea aceea de după crimă. dacă reuşesc. — Ăăă. — Dacă. primi prima ameninţare anonimă. Lumea ştia că omorul fusese înfăptuit de Carl Lee. Apoi îl căută alt ziarist de la o publicaţie matinală din Memphis. — Atunci. circulau zvonuri în legătură cu un grup de oameni înarmaţi care se transformaseră până la urmă într-o adevărată bandă de negri sălbatici.

aşa că dădu nişte telefoane inutile. au venit nişte reporteri. într-o lumină potrivită filmărilor. Atunci. Din discuţii reieşea că văzuseră cu toţii fotografia din ziar a lui Jake. — Invită-i în sala de şedinţe. dar aceştia se prefăcură că nu-l văd. reporterii îl rugară să se aşeze la unul din capetele mesei. Îşi aranjă cravata şi se pieptănă. După ce potriviră microfoanele şi lumina.. — Bună ziua. Ethel cârâi din nou în interfon: — Domnule Brigance. fu intervievat de o doamnă frumoasă. O să le treacă lor. — Jake. La ora nouă. n-am putea renunţa la audierea preliminară şi să transferăm procesul la Tribunalul teritorial? — Domnule judecător. După vreo oră. ştiţi bine că n-am obiceiul să renunţ la înfăţişările preliminare. Ce mai faceţi? — Groaznic! Ascultă. aşa că mâncă repede şi plecă. domnule. şi se aşeză în faţa rafturilor cu cărţi vechi şi scumpe. zise Bullard şovăind. Ethel îl anunţă că are legătura cu Bullard. Dar. stăpân pe situaţie. Se uită apoi pe geam la dubele televiziunii. mâine dimineaţă e înmormântarea şi cred că ar fi bine să aşteptăm pînă-i îngroapă pe amărâţii ăia. Cobor îndată. Mă gândeam că-mi faci o favoare. gândi el. aproape de ieşire. bine? — Da. Jake se lumină. Hotărî să-i facă să aştepte. domnule judecător? — Hai că-mi place! Uite ce e. Jake sosi la ora şase şi se aşeză lângă nişte fermieri. Se înclină puţin. sunteţi avocatul lui Carl Lee Hailey? — Da. ce crezi. — Da. Nu-mi place deloc să mă implic în cazul ăsta. pe mâine.. fardată excentric cu portocaliu: — Domnule Brigance. — Când vrei să fixăm înfăţişarea preliminară? — De ce mă-ntrebaţi pe mine. dumneata îl aperi pe Carl Lee Hailey? — Da. Acolo. când iese Looney din spital. . Le făcu un semn de salut lui Prather şi colegului său. dar nu-l întrebă nimeni nimic. — Ce-ai zice s-o fixăm mâine la două? — E bine. — De unde? — Cred că de la Memphis şi de la Jackson. Apoi coborî. domnule judecător. trecând pe lângă Ethel fără s-o bage în seamă şi intră în sala de şedinţe.. Simţi răceala celor din jur.dăduse declaraţii în legătură cu identitatea criminalului. domnule judecător. — A fost acuzat de uciderea lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard. ştiu. cred că-i o idee bună..

E prea devreme să discutăm strategia de apărare. cred că există şi această posibilitate. — Ce ziceţi. dacă nu cumva va fi transferat la altă instanţă. e-adevărat. Depinde de ce va hotărî juriul după înfăţişarea preliminară. pentru că nu au fost stabilite capetele de acuzare. Exista posibilitatea să fie sau nu acuzat. vor începe cercetările luni. încă neimplicaţi. 27 mai. — Credeţi că judecătorul Bullard va transfera cazul la Tribunalul teritorial? — Nu prea sunt motive de îndoială. aceea de vătămare corporală a unui ofiţer de poliţie. — Iar cele două victime erau. — Da. la ora două. Ne aşteptăm la o a treia acuză. ştiind că răspunsul său îl va intriga pe Bullard. la rândul lor. — Domnul Hailey a recunoscut? — E nevinovat. după-amiază. domnul Looney? — Da. în Clanton? — Da. cazul va fi pus pe rol la sfârşitul verii sau la începutul toamnei. în acest sens. v-am mai spus. — Vreţi să spuneţi că procesul va fi judecat aici. s-ar putea să nu fie acuzat? Iată o ocazie bună pentru Jake să arunce momeala. Mississippi. Acest lucru avea să se întâmple luni. — Da. — Când are loc această înfăţişare? — Mâine. Deci. comitatul Van Buren.— Aşa este. Viitorii juraţi se plimbau încă liniştiţi pe străzile oraşului. — Vă gândiţi să demonstraţi că acuzatul era iresponsabil? — Nu sunt dispus să discut acum strategia de apărare. — Veţi cere un astfel de transfer? — Bună întrebare! Nu sunt pregătit să vă răspund. se uitau la televizor şi discutau despre cazul Hailey. acuzate de viol comis asupra fiicei domnului Hailey. — De unde este domnia sa? — Din Chester. — Când va începe procesul? — Presupunând că va fi acuzat. — Cine va fi judecător? — Domnul Omar Noose. — Va fi acuzat şi de rănirea ajutorului de şerif. . citeau ziarele. — Unde? — La Tribunalul teritorial al comitatului Ford. — Când se va constitui juriul? — Luni dimineaţă se va depune jurământul. asta depindea de juriul care nu fusese încă selecţionat. replică Jake.

Are patru copii — trei băieţi şi o fată. Se duce în fiecare duminică la biserică. Decorat în Vietnam.— Ce v-ar putea determina să cereţi transferul procesului la altă instanţă? "Dorinţa de a găsi un ţinut în care negrii să fie majoritari". juraţii au de ales între mai multe posibilităţi. în comitatul nostru. la proces. după transferul la Tribunalul teritorial. — E-adevărat că fratele lui a fost judecat pentru omor. în Mississippi. Iată o nouă ocazie să marşeze. acum câţiva ani? — Da. adăugă Jake. zise doamna din Memphis. nu-i aşa? — În trei. în Ford. — Ne veţi permite să stăm de vorbă cu el? — Bineînţeles că nu. Îşi vede de treaba lui şi nu vrea să fie tulburat. cauţiunile. — După câte ştiu. — Şi în câte aţi obţinut achitarea? — În toate. — Aveţi dreptate. ceea ce înseamnă douăzeci de ani de puşcărie. cu familia. dar a fost achitat. — I-aţi fost apărător? — Da. N-a mai fost implicat în nici o încurcătură. Îşi plăteşte impozitele la timp şi deţine un lot de pământ. nu se pun în discuţie până la stabilirea capetelor de acuzare. gândi Jake. Dar dumneavoastră porniţi din nou de la ideea că va fi acuzat. Dar. răspunse Jake apăsat şi rar. — Cine ia decizia de transfer? — Judecătorul Noose. În cazul stabilirii acuzaţiei de crimă. ceea ce poate duce chiar la pedeapsa cu moartea. — Cum se simte fetiţa domnului Hailey? . juriul îl poate găsi pe inculpat vinovat de omucidere. în cazuri de omor. — Aţi apărat în multe cazuri de omor. Ar exista toate motivele pentru a i se fixa o sumă rezonabilă chiar acum. Juriul însă îl poate declara nevinovat. Suma va fi deci stabilită de judecătorul Noose. aici. răspunse: — Motivele obişnuite: prea multă publicitate etc. Apoi. Munceşte cincizeci de ore pe săptămână la fabrica de hârtie din Coleman. până acum. E un tip simpatic. sau de crimă cu premeditare. — S-a stabilit cauţiunea? — Nu. zâmbind în faţa camerelor de luat vederi. fără cazier. — Ce ne puteţi spune despre domnul Hailey? Jake se relaxă şi reflectă o clipă. aici. — Are treizeci şi şapte de ani şi e căsătorit de douăzeci. şi probabil că nici nu va fi stabilită până la formarea capetelor de acuzare. etc.

Voi fi fericit să mai stăm de vorbă. Fără îndoială. la rândul lor. dispăru imediat. Reporterii se uitară unii la alţii. Bărbaţii mâncară repede şi se întoarseră la umbra stejarului. se strânseseră sub un stejar din fundul grădinii. curată şi frumoasă. Acum aveau datoria de a se răzbuna. iar vărul fu însărcinat să ia legătura cu ei. la şaisprezece kilometri de Clanton. aşa că se urcară în maşini şi plecară la Clanton. după o ceremonie foarte modestă. Femeile terminară de pregătit prânzul. cele două familii îşi îngropară morţii. spre cimitirul de ţară. Jake ştia că momentul acesta. Iar albii nu puteau face nimic. Acum erau răsfăţaţi şi protejaţi de guvern şi de lege. pentru că începeau să pună întrebări trăsnite. cu mult înainte — le povesti vărul — iar. beau whisky şi discutau despre zilele fericite când negrii îşi vedeau lungul nasului. Poate îi va interesa pe cei din Klan. Doamna Cobb locuia într-o casă albă. iar femeile se învârteau pe lângă doamna Cobb. la ora zece. Cred că va fi bine. consolând-o. Cele două trupuri îşi găsiră odihna veşnică la capetele opuse ale cimitirului mic şi supraaglomerat. După încă două-trei cuvinte de consolare. Vă stau oricând la dispoziţie. După ceremonie. cu condiţia să mă anunţaţi din timp. Şi bunicul lui Cobb aparţinuse acestei organizaţii. lângă Lake Village.— E acasă. Cei doi fii ai săi. era cel mai periculos. Se ridică şi îşi încheie haina. în copilărie. încercând să mai formuleze o întrebare. lângă comitatul Nettles. un penticostal proaspăt hirotonisit. bătrânul le povestise cum erau spânzuraţi negrii în ţinuturile Ford şi Tyler. când îşi epuizaseră resursele. oraşul Clanton nu mai era cel care fusese înainte . Îşi amintiră că la ora două se ţinea înfăţişarea preliminară. Ceremonia a fost scurtă şi cu lacrimi puţine. Exista o lojă la sud de Jackson. împreună cu verii şi cu prietenii lor. de duminică. mulţimea se dispersă. Camionetele şi Chevroleturile murdare se mişcau încet în urma dricului tras de un singur cal. Unul din veri avea un prieten în Ku-Klux-Klan şi promise că-l va suna. şi plecară. Bărbaţii mestecau tutun "Red Man". Reporterii îi mulţumiră. — Vă mulţumesc pentru vizită. Miercuri dimineaţă. Predicatorul. Dar nu voia nimeni să se bage. Parcară în spatele unei bisericuţe din cărămidă roşie. luptă cu disperare să pună pace şi linişte în gândurile celor care formau mica procesiune funerară. Părinţii lui Cobb divorţaseră când era mic. iar tatăl său venise de la Birmingham să asiste la înmormântare.

Îl mai sună o dată pe Jake şi îl imploră să treacă peste audierea preliminară. vânând poveşti şi interviuri. fără să i se clintească un muşchi de pe faţă. O parte din reporteri îngăimară ceva. răspunse Moss Junior. mai mult de la cimitir. pentru a suta oară. minţea de stingea şi străinii nu-şi puteau da seama când spunea adevărul. dacă ar fi în juriu. dar el se simţea în siguranţă încuiat acolo. — Sunteţi sau nu. — Da sau nu? . Bullard refuză să mai părăsească biroul şi să răspundă la telefon. întrebând omul de pe stradă. Jake continuă să-şi mănânce pâinea prăjită. — Da?! Cine sunt? — Avem dovezi că atacul a fost autorizat şi finanţat de o ramură a organizaţiei "Black Panthers". fără să comunice nimic nou. Reporterii voiseră să filmeze înmormântarea dar. Dar nu primeau un răspuns clar. de la etajul întâi al tribunalului. domnule? — Şi ce dacă sunt? izbucni Jake. din celălalt capăt al încăperii. Obişnuiţii casei. ce părere are despre întâmplare şi cum ar vota. băiatul cel mare al doamnei Cobb. deşi fraţii lui Cobb fuseseră de acord. Ziariştii îl aşteptau pe Bullard în holul biroului său. — Nu cumva sunteţi avocatul domnului Hailey? strigă unul din ei. aveţi dovada că există bande înarmate? — Da. inclusiv Jake. Răspundea la câte douăzeci de întrebări. ceilalţi notară tot ce le spunea. interesul se îndreptă către Moss Junior căruia îi plăcea să-şi bată joc de presă. Carele de filmare şi automobilele televiziunii mişunau în jurul scuarului şi pe străzi. fără să spună nimic. Operatorii şi reporterii de televiziune dădeau unii peste alţii pe trotuarele din jurul scuarului. echipe de filmare şi fotografi de la mai multe agenţii de presă. Mulţi dintre ei erau bărboşi. se uitau chiorâş la străinii care le invadaseră sanctuarul. Avocatul nu fu însă de acord. Acel eveniment tragic şi sângeros care durase mai puţin de cincisprezece secunde transformase orăşelul într-o adevărată Mecca pentru jurnalişti. — Domnule. cu vodca lui. — Va fi declarat vinovat? — Acum îmi iau micul dejun. aşa că luaseră imagini pe apucate.de crimă şi aveau să treacă luni de zile până când aceste două feţe ale urbei să se suprapună din nou. Localul Coffee Shop era foarte tăcut. îi înjurase şi îi alungase când încercaseră să intre în casă. Pe lângă aceasta. vorbeau cu accent ciudat şi nu mâncau fulgi de cereale. Apoi însă. La început Ozzie fusese preferatul lor. doamna Willard se opusese. alţii se uitară lung. Freddie. spuneţi.

Te-am văzut aseară la ştiri. Arătai nemaipomenit. am auzit că mergem la tribunal. cât de rău îmi pare c-am tras în el! Nici măcar nu l-am văzut.. Oricum. — Da' eu când o s-apar la televizor? Nu e drept: eu am făcut crima şi tu cu Ozzie vă daţi mari. nu-i aşa? Avocatul nu zise nimic. dar Jake rămase sobru. — Îmi acordaţi câteva momente mai târziu? — Da. Mâncarea-i bună. — Ce mai face Looney? — Nu ştiu. Carl Lee. — Nu-i prea rău.— Nu comentez. "Wednesday". S-ar putea să aibă vreun martor ocular pe care îl vor folosi mai târziu. audierea preliminară e doar o formalitate. nu aşa de bine cum credeam. Jake admise să acorde un interviu gratuit unui ziar din Memphis. — Ce să le spun? — Nimic! Să nu cumva să stai de vorbă cu cineva. cel puţin aşa cred. Localnicii izbucniră în râs. — Au să te acuze de atac asupra lui Looney. — Poftim?! — Da. În orice caz. Deşi s-ar putea să fie altfel acum. Carl Lee era odihnit şi relaxat. De ce? — Pentru audierea preliminară. — Mda. Vă stau la dispoziţie cu şaizeci de dolari ora.. Am să te fac celebru. Deocamdată ne mărginim să ascultăm ce spune fiecare. de ce nu? — Nu fac comentarii în timpul micului dejun. — Cum ţi se pare-n închisoare? întrebă Jake. — Nu. să vedem cam cum stau lucrurile. apoi se baricadă în camera lui "secretă". Nu e mare lucru. dar străinii nu se dădură bătuţi. Iau masa cu Ozzie. să se pregătească pentru audierea preliminară. — Glumeşti. Pe la amiază. Nici măcar cu judecătorul sau cu procurorul. Jake. la închisoare. programaţi-vă. se duse să-şi viziteze faimosul client. Mă uit şi la televizor. din cauza televiziunii. Negrul rânji. despre Looney. Jucăm şi cărţi. Ozzie îi va spune judecătorului despre puşcă şi amprente. peste vreo oră. în biroul lui. — Totuşi. în parcare. Văzu de la fereastra celulei forfota reporterilor. da. — Doamne. — De ce nu comentaţi? — Pur şi simplu. Scopul este ca judecătorul să stabilească dacă există probe destule pentru a supune cazul marelui . — O s-apari astăzi.

— Parcă-s nişte corbi care-aşteaptă să moară un câine la marginea drumului zise Moss Junior. Şi ce dacă? întrebă Prather.juriu. aşa că se săturase de presă. şi înjurau în barbă ceata de reporteri. Ozzie! — Ce? întrebă Prather. Miercuri îi dăduse afară pe reporteri de câteva ori. — Mi-a venit o idee. Ozzie şi Moss Junior ţineau parcarea sub observaţie. uitându-se printre jaluzele. însă e bine să-i ascultăm. Jake pleci. nu-i aşa? — Da. — Cred că vor veni mulţi astăzi. — Ce? întrebă Moss Junior. ordonă Ozzie. Bullard procedează totdeauna aşa. Ai vorbit cumva astăzi cu Gwen sau cu Lester? — Nu. de ce se mai ţine? — Putem să trecem peste această înfăţişare. e o formalitate. Se făcuse două fără un sfert şi era timpul ca prizonierul să fie transportat la tribunal. gândindu-se la câte interviuri ar pierde. — Au fost ieri pe aici şi mi-au spus că vor asista la înfăţişarea preliminară. — Sunt ceva de speriat! adăugă Prather. Au impresia că tot oraşul e la cheremul lor. — Hai să mergem. — Atunci. — Doar n-ai să faci una ca asta. să-i dau nişte instrucţiuni. Se ţin ca scaiu'. Scoate-i pe Carl Lee şi pe Curtis Todd. — Mai e Curtis Todd în puşcărie? — Da. — Şi când te gândeşti că mai sunt încă pe-atâţia la tribunal! Ozzie nu prea vorbea. înţelegi? — Mi se pare corect. împreună cu ceilalţi poliţişti. În parcare dădu peste reporterii care aşteptau ieşirea lui Carl Lee din închisoare. cred că şi pentru ei e un caz important. Ăsta-i scopul unei audieri preliminare. — Păi. Repet. — Seamănă puţin cu Carl Lee. . Moss Junior rânji şi se uită la şeriful care nu-şi dezlipise ochii de pe fereastră. Era prea ocupat ca să piardă vremea cu interviurile. Dar e bine să vedem cam ce poziţie are procuratura. nu-i aşa? — Bănuiesc că da. spuse el. dar nu răspunse la nici o întrebare de-a lor. replică Jake. la tribunal. Fusese criticat într-unul din ziare pentru lipsa intenţionată de vigilenţă. Iese săptămâna viitoare. Adu-l pe Todd aici. La unu şi jumătate se duse la tribunal şi se ascunse în biblioteca de la etajul trei. I-am sunat luni seară.

Deodată. apoi autostrada. Gardienii rânjeau şi ei. Câţiva se luară chiar după el. el n-are nici o treabă. Acolo îi aşteptau mai mulţi poliţişti din escortă. — Numai Brigance e de vină. sări într-o parte şi începu să alerge sălbatic. veţi recunoaşte că sunteţi vinovat? — Domnule. Putea să treacă peste faza asta. Dumnezeule! E doar o audiere preliminară. Curtis Todd îşi scoase cătuşele şi se duse acasă. Mă pune pe mine în situaţia să-i scot din sărite pe negri că nu-i dau drumul. Ajuns în pădure. pe o stradă mai dosnică. Fusese eliberat cu o săptămână mai devreme.Peste zece minute. Ozzie. prizonierul o luă la fugă. — Minunat! Zece tone de negri! Bănuiesc că sunt şi zece tone de feţe palide. Eu sunt cel care trebuie să fie reales. — Cam câţi negri sunt în sală? îl întrebă Bullard pe domnul Pate. Pe măsură ce se apropiau de reporteri. Reporterii începură să strige şi să rupă rândurile. veţi cere o expertiză pentru dovedirea iresponsabilităţii? Prizonierul zâmbea şi îşi continua mersul agale spre automobilul poliţiei. pentru o poză cât mai clară şi mai sugestivă. iar pe mitocanii albi. nu-i aşa? . Ştie bine că voi transfera procesul. El se fâţâie în faţa camerelor de luat vederi. Se răsuci. — Doamne. — Nu vă grăbiţi. nu veţi recunoaşte? — Ce le veţi spune? — Domnule Hailey. că nu-l execut pe loc! Las' că-i arăt eu lui Brigance pentru asta. — Zece tone. să găsească poziţia cea mai bună. domnule judecător. aşa că domnul Pate îi mai turnă un pahar. fără să-i dea importanţă. Fotografii alergau de colo-colo. În acest timp. Terminase vodca din cană. poliţiştii se întoarseră în clădirea închisorii şi trântiră uşile. până se pierdu într-un pâlc de arbori. Curios însă. — Sunt ceva şi din ăştia. de faţă cu toată lumea. Începu şi valul de întrebări: — Domnule. lăsând corbii să se învârtă cât vor. trecând prin mulţime. camerele de luat vederi şi aparatele de fotografiat lucrau febril. Prizonierul avea ochelari fumurii şi cătuşe şi era flancat de şase poliţişti. aşa cum era înconjurat de poliţişti şi de reporteri. traversând parcarea. — Sala e plină? — Geme. Moss Junior şi Carl Lee ieşiră pe uşile din spate şi o luară spre tribunal. se plânse Bullard. doar l-am rugat de două ori. uşa din faţă a închisorii se deschise şi ieşiră.

având ca martor pe şerif şi pe Moss Junior. Şeriful şi-a chemat şi rezervele. al judecătorului. Poliţiştii îi urmăreau atent. — Bun.— Nu. Dar l-a interogat anchetatorul meu. Domnul Pate îi mai aduse judecătorului o cană cu "gheaţă". Aţi stat de vorbă cu el? — Eu nu. fără apă. — Să nu văd aparate de fotografiat! — S-a făcut. E în sală. Acesta jură şi se aşeză pe locul martorilor. alţii făceau portretul acuzatului. din care făceau parte fraţii şi verii răposatului Billy Ray Cobb. — Chemaţi primul martor! îi ordonă el lui Rocky Childers. domnule. — Cine e anchetatorul dumneavoastră? — Poliţistul Rady. precum şi de-a lungul pereţilor sălii. Nu sunteţi în pericol. prin care se recunoştea criminalul în persoana lui Carl Lee. destul de tare ca să audă şi reporterii. — Cum îl mai cheamă? — Nimeni nu ştie. pentru a fi înregistrată. — Da. exact ca înainte de anii şaizeci. Poliţiştii stăteau solemni pe culoarul care îi despărţea. Când Bullard ajunse la locul său. în final. trupurile. Hai să mergem! Sala tribunalului era împărţită în două jumătăţi de culori diferite. În rândurile mai din faţă era un grup de albi beţi. al avocatului şi. — L-au adus pe Hailey? — Da. Toţi sunt gata şi vă aşteaptă. Murphy şi-atât. Unii luau notiţe. — Câţi ofiţeri sunt în sală? — Destui. Jake lua notiţe pe pagini întregi. — Procuratura îl convoacă pe şeriful Ozzie Walls. — Dar presa? — S-au postat în rândurile din faţă. rănile. şi le . — Domnule. domnule judecător. arma. mai există şi alţi martori oculari? întrebă Childers. Ozzie verifică semnătura lui Looney şi citi declaraţia. De obicei intervenea doar când aceştia minţeau. Rady jură şi luă loc pe scaunul martorilor. Nu avea de gând să-i pună şerifului întrebări şi nici să cheme vreun martor. amprentele de pe armă. — Vor face un erou din negru' ăsta! mormăi unul din grupul albilor. cu Brigance. când segregaţia rasială funcţiona din plin. Onorabilul îşi mai umplu cana cu o vodcă. omul de serviciu. Murphy. Childers emisese o declaraţie semnată de Looney. uşile din spate fură încuiate. Primul rând era ocupat de jurnalişti de toate felurile. fără entuziasm. Se relaxă şi începu o poveste lungă descriind scena omorului. — E-n regulă.

Avea să ia o atitudine mai ofensivă mai târziu. Lucrează aici. Şi ce-a zis? — Despre ce? Childers îşi dădu capul pe spate. Se respinge! Continuaţi.. Jake se ridică: — Onorată instanţă. — Dumneavoastră. — L-a putut identifica pe cel care-a tras? — Da. când începea procesul. l-am înţeles cam greu. Ozzie se gândi că va avea multe de învăţat din acest proces. mă opun! Ştiu că sunt admise şi zvonurile într-o astfel de audiere. Mulţumesc. în boxă. omul de serviciu. Rady era nou şi nu prea avusese ocazia să depună mărturie până acum. domnule Brigance? zise judecătorul. Ştiţi cum e el. ridicându-se în picioare. Bullard îl trimise pe domnul Pate după apă cu "gheaţă".atrăgea atenţia. dar îl puteţi chema pe Murphy să depună mărturie. domnule. — Stătea pe scara de vizavi. în tribunal. — Bine. — Domnule Rady. — Nici eu. pentru evitarea unor neînţelegeri. Spuneţi-ne ce v-a povestit despre crimă. pentru că era agitat şi se bâlbâia mai tare ca de obicei. aţi avut ocazia să staţi de vorbă cu Murphy? întrebă Childers. — Altceva? . Murphy. — Domnule.. — Spune-ne doar ce-a zis şi nu mai comenta! urlă Bullard. zise Childers. — Bun. domnule Childers. — Care Murphy? — Nu ştiu cum îl mai cheamă. Jake se aşeză nemulţumit. — Şi-a văzut tot? — Aşa a zis. da. I-am arătat fotografiile a zece negri şi l-a indicat pe cel care stă aici. răspunse Jake. — Despre crimă. nu mai avem nici o întrebare. — Mulţumesc. A zis că a văzut un bărbat negru care a tras în doi albi şi într-un poliţist. — Aaa. domnule! — Bine. domnule. Onorată instanţă. De ce să nu ne spună el? — Pentru că se bâlbâie şi nu vreau să-i ascult gângăvelile timp de treizeci de minute. — Martori aveţi? — Nu. ce v-a spus Murphy despre omor? — Păi. Unde se afla când s-au întâmplat toate acestea? — Cine? — Murphy.

Mai întâi. Carl Lee ajunse la închisoare. să se uite într-o carte. considerând că i-a făcut să aştepte destul. Şi-a cam pierdut capul în faţa presei. înainte de a fi supus aprecierii juraţilor. Lui Carl Lee i se puseră repede cătuşele şi fu escortat afară. pentru că se duse să-l salute pe judecător. domnule. pe distanţa dintre uşă şi automobilul poliţiei. Se repeziră spre el cu un microfon pe care scria ceva cu litere roşii: — De ce n-aţi solicitat stabilirea sumei pentru cauţiune? întrebă un reporter. să facă acest lucru în cazuri de omor.— Nimic. înainte chiar de a se fi golit sala de tribunal. domnule Brigance. . Mai răspunse la câteva întrebări. — Nici n-a fost vorba de aşa ceva până acum. e prea devreme să răspund la această întrebare. Apoi urcă până la etajul trei. Jake coborî în rotondă. De-abia după aceea putem vorbi despre apărare. — A mai zis că se opune categoric unui transfer la altă instanţă de judecată. E o prostie din partea dumnealui să facă comentarii asupra acestui caz. Fotoreporterii abia reuşiră să prindă câteva instantanee cu inculpatul. — Veţi adopta o apărare bazată pe iresponsabilitatea inculpatului? — Aşa cum v-am mai spus. Aveţi de făcut vreun comentariu? — Mă tem că domnul Buckley vorbeşte ce nu trebuie. — Să tragem concluzia că nu vă prea înţelegeţi cu procuratura teritorială? — Treaba dumneavoastră! Domnul Buckley e un procuror bun şi un adversar valoros. — Mulţumesc. apoi se scuză şi plecă. — O voi solicita mai târziu. Şedinţa se suspendă. De fapt. apoi pe negri. Jake nu făcu imprudenţa să ceară stabilirea sumei pentru cauţiune. Bullard nu obişnuia. Domnul Hailey va rămâne în custodia şerifului. Reporterii îi solicitară câteva clipe lui Jake şi acesta le spuse că va veni imediat în rotondă. l-ar fi enervat rău pe judecător. fără cauţiune. După golirea sălii. acest lucru n-ar fi condus la nimic bun. S-ar putea să nu fie acuzat. Îi făcu să aştepte. clădirea era păzită cu străşnicie. Poliţiştii îi scoaseră mai întâi pe albi. În zona uşilor din spate. procurorul şef. — Domnul Buckley. Atâta doar că-l ia gura pe dinainte. În al doilea rând. Să vedem ce spune juriul. nici nu-i pasă unde va avea loc procesul. Curtea consideră că există destule dovezi pentru a reţine inculpatul până când acesta va apărea în faţa marelui juriu. oricum. a spus că sigur va fi acuzat.

Lucien Wilbanks scrisese o carte despre cum poţi manipula presa. Fu încântat să-şi vadă numele menţionat atât de reporteri. şi încă foarte bine. Putea să imite felul de a vorbi al negrilor şi al . Era mulţumit. avea o bază solidă. interesul fusese îndreptat mai ales asupra lui Brigance şi a inculpatului. Era la a treia legislatură şi ambiţiile începuseră să-i crească. Considera că era timpul să avanseze la Procuratura generală. considera că întreaga populaţie a statului era "clientul" lui. să se strecoare. aproape de graniţa cu Tennessee. era cel mai tânăr procuror şef din statul Mississippi. medicii îi tăiară piciorul lui Looney. Rufus Buckley răsfoia ziarele. Era un procuror bun. spre nord. Un proces de omor era cea mai bună ocazie pentru Rufus. Avea patruzeci şi unu de ani. Ştia să predice. El se trăgea din Tyler. Avea nevoie de publicitate. încât îi făcea să dorească să vină în sala de tribunal direct cu funia. puteau s-o elimine din viaţa comunităţii. Din punct de vedere politic. 10 Marţi dimineaţa. Remarcile peiorative contau mai puţin pentru el. trimiţând la moarte mai mulţi oameni decât oricare procuror din statul Mississippi. În timpul alegerilor se remarcase printr-o exigenţă ieşită din comun. prin voia Domnului. Aştepta cu nerăbdare ziua de luni. dar era mulţumit că acesta îi menţionase numele în faţa ziariştilor. Se pricepea să vorbească în faţa unui juriu.Miercuri noaptea. Van Buren şi Milburn). Trebuia să fie văzut şi auzit. ca pe prima ocazie în care putea să aibă un rol însemnat. dacă nu chiar să fie ales guvernator. Tyler. dar nu era încă destul de cunoscut în afara teritoriului său (Ford. Jake înţelegea pe oricine care voia publicitate. atât înainte. în care locuia Buckley. Oamenii urau crima şi. Comitatul Ford era chiar la nord de Smithfield. Congresul. reşedinţa ţinutului Polk. ironic şi ipocrit. şi îl instruise bine pe Brigance. cine ştie? Îşi făcuse deja planul. Polk. Trecuseră de atunci nouă ani. să se roage. iar acesta îi dădu vestea si lui Carl Lee. Savura perspectiva unui proces lung şi scârbos. Îşi luă în serios această obligaţie. împreună. nu-i plăcea Jake. Gălăgios. Timp de două zile. Dar Buckley nu-i purta pică. pentru a-l spânzura pe acuzat. era timpul să se amintească şi de procurorul şef. cât şi de domnul Brigance. cât şi după proces. mai jos de genunchi. Îi telefonară apoi lui Ozzie. Mai târziu. citind cu interes relatările despre audierea preliminară din comitatul Ford. Când fusese ales prima oară. să invoce şi să-i aducă pe juraţi într-o stare de exaltare atât de puternică.

— Da. Când urmăresc să obţin o condamnare. — Aveţi copii? — Da. ceea ce intenţionez şi în acest caz. — Veţi cere pedeapsa cu moartea? — Da. Dar ceea ce nu pot trece cu vederea nici eu. Cert e că va fi oricum condamnat. — Prin urmare. avocatul apărării. Îi plăcea mult oraşul Clanton. — Deci. îl înţeleg. Îi invită la el şi se aşeză măreţ în jilţul său de piele din spatele biroului. uitându-se la ceas. care i-ar pedepsi aşa cum merită pe vinovaţi. Buckley îşi drese vocea: — Păi. Dar aş avea toată încrederea în sistemul nostru judiciar. Avea o părere bună despre juraţii din Ford. nici sistemul nostru judiciar. nu se poate să nu reuşesc. Domnul Brigance este un apărător foarte capabil. iar acest lucru impresiona. dar procuratura din Mississippi e pregătită pentru orice. pentru că nu există nici o îndoială în privinţa premeditării. Când ajunse în biroul lui din tribunalul din Polk. alături de orice părinte în situaţia lui. Sunt. Nu. a spus că s-ar putea ca juraţii să nu-l acuze pe clientul său. păstrându-şi aerul serios. una chiar de vârsta fetiţei lui Hailey şi mi-aş pierde minţile dacă li s-ar întâmpla un lucru atât de cumplit. că era foarte ocupat. vă aşteptaţi la o condamnare? — Cu siguranţă. Şi el ştie foarte bine că-i aşa. Sunt oameni foarte capabili. — Anticipaţi că apărarea va invoca iresponsabilitatea acuzatului? — M-aştept la orice. îl înţelegeţi pe Carl Lee Hailey? Zâmbi preocupat.albilor simpli. . Luni. fără îndoială. când şi-au dat seama că am dreptate. cazul va fi prezentat în faţa marelui juriu. sunteţi sigur că se va aplica pedeapsa capitală? — Bineînţeles. — Domnul Brigance. — Va fi solicitată o tranzacţie? — Nu prea cred în negocieri de felul acesta şi bănuiesc că nici Brigance nu se gândeşte la aşa ceva. Nu ştiu ce truc va folosi. Le explică. dar că va face cumva să găsească vreo câteva clipe libere pentru a le răspunde la întrebări. V-o promit eu. este încercarea aceasta de a-şi face singur dreptate. iar în după-amiaza aceleiaşi zile. Deci inculpatul va ajunge în camera de gazare. se va pronunţa şi acuzarea. Rufus avu surpriza plăcută să vadă echipa de filmare aşteptându-l. — Credeţi că procesul se va ţine în Ford? — N-are importanţă unde. veţi vedea. în nici un caz. am un băieţel şi două fiice. Reporterul era din Jackson. ar fi mai bine ca domnul Brigance să fie ceva mai realist. — Domnule Buckley. Juraţii din Ford au votat întotdeauna ceea ce le-am cerut.

în afară de faptul că bea şi . te-ntreb eu. cred că n-aţi făcut bine că aţi luat cazul ăsta. iar Buckley se oferi să-i stea oricând la dispoziţie. De fapt. M-au ameninţat pentru că lucrez cu dumneavoastră. atunci nu-l schimba. Lucien obişnuia să treacă pe la birou sau să sune o dată pe lună. Bine. — E adevărat.— Domnia sa zice că n-a pierdut nici un proces de omor propus de dumneavoastră. Şi Jake era îngrijorat. Jake îl sună din nou pe Ozzie. nu prea avea ce face altceva. Dacă vreau să-ţi ştiu părerea. Cei care-au sunat aici au zis c-au să aibă "grijă" şi de familia dumneavoastră. Au zis c-o să-mi pară rău că am slujba asta. — Nu mă interesează părerea dumitale! Nu te plătesc să-mi alegi cazurile. Spune-mi. — Schimbă-ţi numărul. acum câteva minute. ce-au zis? — De fapt am exagerat spunând că au fost obsceni. Se informa asupra cazurilor în curs şi ţinea pasul cu orice noutate ivită în domeniul dreptului. Zicea că nu l-ai mai vizitat de cinci săptămâni. Vrea să i-l duci dumneata în după-amiaza aceasta. nu-i aşa? Vă asigur că mi-am luat revanşa aproape în întregime. — Nu vreau să-mi schimb numărul. După vreo oră. ca s-o liniştească. — Bine. Ethel urcă scările legănându-se şi se opri în faţa biroului mare: — Domnule Brigance. Îl anunţase încă de miercuri pe Ozzie că primise astfel de mesaje. Nu-mi place treaba asta. Până atunci. Zâmbetul îi dispăru brusc. fă-i raportul şi i-l duc eu mai târziu.. însă.. — De patru. dar ridică nepăsător din umeri. Plătesc eu. Se aplecă peste birou şi-l privi aspru pe reporter. Reporterul îi mulţumi pentru favoarea făcută. Vă spun sincer. Ethel îl anunţă prin interfon: — A sunat Lucien şi mi-a spus să-i fac un raport cu ultimele cazuri. Jake îi făcu semn să se aşeze: — Stai jos. mi-e frică. Dar pun pariu că n-a amintit nimic despre nenumăratele procese de vătămare corporală şi de tâlhărie. Îl am de şaptesprezece ani. Ethel. Eu. taci din gură! Secretara se bosumflă şi ieşi. — Da' eu nu vreau! — Nici o problemă! Ce mai doreşti? — Păi. Ethel. Dar să ştii că nu e mare lucru. soţul meu şi cu mine am primit aseară un telefon obscen acasă şi unul aici. Şi eu l-am schimbat.

până la miezul nopţii. cu limba ascuţită. dar Jake le refuză pe toate. care îi asculta cu interes discursurile moralizatoare. — Crezi că merit felicitări pentru asta? — N-am avut un caz aşa "gras". în ce sens? — Mă refer la publicitate. Decăzuse mult de când fusese exclus din barou. deşi am trecut prin multe. Ăsta-i jocul avocaţilor. Pe lângă aceste predici. ceea ce era un obicei foarte plictisitor. Jake îi făcea vizite cel puţin o dată pe lună.. sorbind whisky şi citind materiale despre cazurile pe rol. care-i înjura pe avocaţi. Jake îşi parcă automobilul în spatele Porsche-ului murdar şi lovit al lui Lucien şi-i înmână dosarele. — "Gras". îi dădea tot felul de sfaturi inutile. Era alcoolic şi îşi petrecea majoritatea timpului pe terasa din faţă a casei lui mari şi albe de pe deal. De acolo putea admira tot oraşul. preferând să piardă vremea. Am mai vorbit despre aceste lucruri de nenumărate ori. Avea o servitoare cu studii de asistentă medicală. de la prânz. Trebuie să te vinzi publicului. — Felicitări! — Pentru ce? întrebă Jake. dacă eşti apărătorul străzii. la faimă. Ştia totdeauna totul despre cazurile lui. Hai să discutăm cazul Hailey. pe deasupra clădirilor şi a arborilor din scuar. Lucien era un bătrân bolnav. unde nu-ţi mişti fundul şi câştigi o mie de dolari pe zi despicând firul în patru şi. — De ce? — Gândeşte-te la statistică. Jake era singurul lui prieten. îl întrerupse Jake cu calm. Jake. e altceva când lucrezi pentru o corporaţie sau pentru o agenţie de asigurări. Se ducea la aceste întrevederi dintr-un sentiment al datoriei. De acolo se vedea tribunalul. cu excepţia zilelor când se ducea la poşta din cartierul negrilor. — Lucien. pe judecători şi mai ales pe procurori. Carlei nu-i plăcea să-l vadă băut. uimindu-l pe Jake. să ştii.. care îi aducea băutura pe terasă. Oamenii când dau de necaz se adresează unui avocat despre care au mai auzit. mori de foame. Rareori mânca sau dormea. Dacă rămâi necunoscut. mai ales că nu cobora niciodată în oraş. riscând totdeauna. — Cine-a zis că voi cere un astfel de transfer? — Eşti prost dacă n-o faci.juca la bursă. Lucien îi oferi un whisky sau vin sau bere. Comitatul ăsta nu are decât douăzeci şi şase la sută oameni de culoare. Nu se salutară. — Pentru cazul Hailey. Sigur. În orice alt ţinut din Mississippi . Se aşezară în nişte balansoare de nuiele de pe terasă şi priviră oraşul. la vreo opt străzi depărtare de scuar. până la capăt. — Bine bine! Pun pariu că Noose va refuza să transferi procesul în altă parte. Într-un târziu.

privindu-l cu încredere pe bătrânul aceasta cu barbă colilie. A intervenit deja presa. — Da. Dădu din cap. Vor renunţa. etc. în ţinut. Jake nu ştia acest lucru. dar nu te sfătuiesc. Poţi pretinde că judecata n-a fost corectă. Ce şanse aş avea să-l mut în alt comitat. aş stârni mai întâi tapaj publicitar. ai de ce te lega pentru recurs. zise el. — Atunci. Vreau să-ţi spun că nu există om în Mississippi care să nu aibă idei preconcepute despre vină şi nevinovăţie. care îi zâmbi lui Jake. iar procesul a început. în Van Buren. . care găsea totdeauna răspuns la orice problemă. patruzeci la sută. Un juriu în confuzie înseamnă un punct în minus pe tabela lui Buckley. Aici rişti ca toţi juraţii să fie albi şi. Traversă terasa cu un mers elegant şi îi luă paharul. Să fiu în locul tău. din cauză că procesul n-a fost transferat. într-un fel. Se va lăsa păgubaş. lungă şi murdară. — Cine e Sallie? — Îngrijitoarea mea. Lucien. — Mulţumesc pentru încurajare. De exemplu. de ce să cer transferul? — Pentru că. Tu ai nevoie de un juriu cu cel puţin un negru care să te-ajute să-i pui în divergenţă. Dacă reuşeşti transferul. ai şanse mai multe. — Atunci există riscul unui apel. Aşa că. — Unde ai găsit-o? întrebă Jake. până la urmă. îţi spun eu. — Paharul meu e gol.sunt cel puţin treizeci la sută negri. Toată lumea a auzit de întâmplarea asta. poate pe undeva în deltă? — Nici să nu te gândeşti! Ai dreptul să ceri transferul. frumoasă şi distinsă. ţipă Lucien. drăguţă şi foarte închisă la culoare. Avea mai puţin de treizeci de ani şi era bine făcută. crede-mă. şi nu numai aici. în vreme ce îşi făcea apariţia o negresă înaltă. e inutil. am văzut cum iau ăştia deciziile. — Sallie. din punctul lor de vedere. Atunci să mă duc la Noose şi să-i spun că vreau să transfer procesul într-un comitat unde juriul să fie format din mai mulţi negri! — Poţi să faci şi asta. atunci când amărâtul ăla va fi condamnat. — Nu. — Nu cumva crezi că Noose nu se va prinde. aş câştiga simpatia oamenilor etc. — Nu-i nimic! Îi mai pui o dată în divergenţă. dacă vrei. Cazul ăsta-i prea mare şi va fi şi mai mare. răspunse ea. — Bun. De fiecare dată învăţa câte ceva de la Lucien. aruncând cuburile de gheaţă în tufe. dar nu să alegi tu locul. Lucrul acesta înseamnă mai mulţi negri în juriu.

— Cât îi plăteşti? — Da' ce te interesează? Mai mult. — Trebuie s-o faci. Doar n-ai de gând să spui că i-a împuşcat pe băieţii ăia doi. declară Lucien cu severitate. decât îi dai tu lui Ethel. — De ce? — Se pare că omorul a fost premeditat. Nu-i aşa? — Da. Lucien savură momentul. Va fi greu. bineînţeles. Lucien zâmbi şi bău din pahar. Lucien reflectă un moment. oricum. — Pun pariu că face o mulţime de alte lucruri. — Sigur că nu. E şi asistentă medicală. — Nu-ţi face tu griji în privinţa asta! — Văd că nu eşti prea optimist în legătură cu şansele mele de a obţine achitarea. — Locuieşte aici? Nici un răspuns. el e perfect normal şi nici n-am de unde să scot nişte pseudopsihiatri care să-l declare nebun. — Nu. rânjind. — Aşa e. Din câte informaţii am. — Sunt sigur c-ai să-l scoţi nebun. spunându-le celor din juriu c-a fost acasă cu familia când s-a petrecut omorul. Şi-a planificat cu multă grijă toate mişcările.Lucien rămăsese cu ochii pierduţi în depărtare. Jake îşi puse paharul cu ceai pe masă şi se legănă uşor. ştii? "Sigur". cu cătuşe şi neînarmaţi. — Atunci ce alte mijloace de apărare mai ai? Trebuie să spui că e nebun! — Dar. — Unde ai găsit-o? — Habar n-am! — Câţi ani are? Lucien tăcea. în legitimă apărare. mai zise el. spre clădirea tribunalului. — D'aia îţi spun că nu prea stai pe roze. . — Dar juriul? Ştii bine că vor ţine cu Hailey. — Şi nici n-ai să-i creezi un alibi. Hailey a urmat un plan bine stabilit. gândi Jake. Îngrijitoarea-asistentă se întoarse cu paharul de whisky şi cu ceaiul. N-ai altă cale. Lucien. — Nu ştiu. — Ai cam încurcat-o. Vei susţine c-a fost un accident.

— Ciotul? — Da. Lucien îi potolea din nou elanul. e bine. I se tăiaseră picioarele. dacă aceasta e şi vrerea lor. da. Cât mi-aş mai fi dorit un . El. dar de obicei avea dreptate. da. asta în cazul că doreşte s-o facă. fie că pierzi. Nu-i lipseşte decât un picior! — De unde ştii? — Am şi eu sursele mele. Ai stat destul de vorbă cu presa. Spune-mi. E timpul să te apuci de lucru. Jake. — Ţine minte. Aseară i-au amputat piciorul. Nu intenţionez să-ţi distrug orice urmă de speranţă. cum ai de gând s-o scoţi la capăt cu asta? — N-a fost nimic intenţionat. Numai să nu te avânţi prea mult. acuzat de uciderea a doi albi.— Tocmai de aceea e nevoie să pledezi pentru nebunie. E o situaţie foarte ciudată: justiţia va ieşi învingătoare. — O. Trebuie să conduci lucrurile în aşa fel încât să aibă şi ei de ce se lega. o cale prin care să-l poată scoate nevinovat. Lucien îşi clătină paharul care scoase un sunet plăcut. — Uite ce e. O să facă din Hailey un negru oarecare. — Nemaipomenit! Va fi foarte convingător când bietul băiat va compărea ca martor şi le va arăta ciotul. Le poate schimba simţămintele. N-are importanţă convingerea lor că Hailey nu-i nebun. — Crezi că vor să-l achite? — Unii. fie că nu. — Lui Looney?! — Da. şi rămase cu ochii aţintiţi asupra lichidului maroniu. Numai că Buckley va face mult tărăboi pe chestiunea crimei cu premeditare. cu atât mai mult: a vrut să-şi facă singur dreptate şi a omorât doi oameni. Jake se apropie de marginea terasei şi se sprijini de o coloană. cel pe care l-a rănit domnul Hailey. Toţi cei acuzaţi de crimă sunt în culpă. Lucien se duse la marginea terasei şi scuipă în tufe. a plănuit totul cu multă grijă. pentru moment. dar nu imposibil. Sistemul nostru judiciar nu prevede ca fiecare să-şi facă dreptate după cum îl taie capul. Procesul acesta poate fi câştigat. Trebuie să le oferi o ieşire. domnul Hailey e vinovat. lovit de cuburile de gheaţă. Era expert în a găsi fisuri de fiecare dată când avea un proces. greu. Trebuie să crezi în izbânda ta. — Credeam că n-are nimic. — Dar ajutorul de şerif? Atacul violent cu intenţia de a omorî un poliţist e o chestiune de viaţă şi de moarte. Ceea ce contează este ca juriul să aibă o bază legală pentru achitare. Şi tipul nu-i de neglijat. fără doar şi poate. Bătrânul făcea raţionamente pentru propria-i plăcere. ciotul.

oricum n-am altceva de făcut. sună Atcavage: — Jake. De ce nu te duci să afli? Lester plecă. Doar am apelat si eu la tine. După zece minute. — Ţi-e teamă? întrebă ea. Ai actele la tine? — Sunt în buzunar. îţi promit. doar n-o să-l fur pe frate-meu. dar nu fusese niciodată ameninţat ca acum. nu mi-aş pune. Parcă stabilisem că-mi dai o mie. Probabil nu sunt decât nişte puşti sau prieteni de-ai lui Cobb. — Voi avea nevoie de ajutorul tău. Şi Bullard şi Childers. ştiu că eşti avocat bun. Jake. — Sau poate tu. Te-a mai împrumutat o dată. — Păi. — Gwen a avut nevoie de nişte alimente. Stan Atcavage. Lester numără nouă hârtii de câte o sută de dolari şi îi puse mândru pe birou. Suntem prieteni. toţi. nu pot să le acord împrumutul. Mai fusese sunat şi în cazul celorlalte procese de omor pe care le apărase. când Hanna se duse la culcare. bine! Când se duce Gwen la bancă.astfel de caz! — Vorbeşti serios? — Bineînţeles. Dar cum să-mi înapoieze împrumutul. Nu-mi fac probleme. în această parte de lume. Ţie ţi-e frică? — M-aş fi simţit mai în siguranţă dacă n-am fi primit astfel de telefoane. Ar fi bomba secolului. E alături de banca de asigurări. sunt numai nouă sute. — Toată lumea se confruntă cu aşa ceva. dacă-l condamnă la moarte? . Parcă Atcavage îl cheamă. în faţa lui Jake. Jake. — Nu tocmai. Nu merită. sub nici un motiv. Dacă văd că lucrurile iau o întorsătură nedorită. Câştigă-l şi vei ajunge celebru. mă retrag. când cu divorţul. Dacă-l condamnă? Nu te supăra că zic asta. — Îl ai. familia în pericol. Orice avocat ar visa aşa ceva. Te vei îmbogăţi. După cină. Cât crezi că-mi împrumută? — N-am idee. să împrumute restul de bani? — Mă voi întâlni eu cu bancherul. — Şi dacă se-ngroaşă gluma? — Carla. el şi familia lui. — Hai. de nişte whisky. Declaraţia lui n-o prea impresionă pe Carla. nu-i aşa? — Da. Ozzie primeşte cu sutele. Jake îi povesti Carlei despre telefoanele pe care le primise la birou. — Bine.

Claude. Dacă nu-şi poate plăti datoria. Claude însuşi le aduse farfuriile cu costiţă şi cu salată de varză. Jake. Cu ani în urmă. oricum n-am nevoie de ea. La micul dejun. o ştia toată lumea. dar nu pot împrumuta bani pe baza asta. Acum. "Nouă sute de dolari pentru un proces ca acesta!" 11 Claude nu se gândise niciodată să-şi tipărească meniul din localul său. Am toată încrederea în priceperea ta. Dar mi-e imposibil să-i acord împrumutul. dar ce se întâmpla dacă era condamnat? "Minunat!" gândi Jake. — Mulţumesc. Ştiu că tu eşti singurul care l-ai putea salva şi sper s-o faci. nici banca. — E o cocioabă curată. Claude observă că acestora le plăcea grătarul la fel de mult ca negrilor. plus o casă veche. Jake. Se aplecă spre Jake şi zise încet: — Îţi urez noroc. Stan. Las-o baltă.— Uite ce-i. iar preţul varia în funcţie de comandă. Nu are nici o valoare. nu el. cu aceleaşi rezultate. Vinerea avea grătar şi costiţă. Îmi pun cenzorii-n cap. — Nu mai vorbi aşa. Zece pogoane cu arbori şi mărăcini. Jake şi Atcavage se aşezară la o măsuţă de lângă bucătărie. Claude râse şi spuse tare: — Pot să mă ofer ca voluntar? . Stan. pentru că toţi clienţii ştiau cu ce îi putea servi. Jake! — E o casă frumoasă. nimic mai mult. pentru încredere. numai că nu ştiau să-l pregătească. Toţi doreau ca fratele lui să fie achitat. rămâi stăpân pe zece pogoane de pământ. — N-are cum să fie aşa! — Jake. plătită aproape integral. Singura lui perspectivă acum e închisoarea Parchman. Lester mai încercă la Banca Populară şi la Ford National. — Pe atunci era frate-su la puşcărie. Atunci se înmulţeau şi clienţii albi. Şi pe o cocioabă. nu-i aşa? — Da. Sper să fii în juriu. nici eu. — Mulţumesc. pregătea orice. — Ai mai ipotecat-o şi înainte. în afară de orez şi pâine prăjită. nu mai era nevoie. când îl deschisese. nu-şi putuse permite aşa ceva. care avea o slujbă bună la fabrica de hârtie. da. Sper să-l scoţi din necaz. E tot ce-şi doreşte noua mea nevastă.

aşa că miercurea veneau cu zecile. dar Claude sărise-n sus de două palme şi le spusese că dacă nu vor grătar. Erau. Pe negri nu-i deranja. Din momentul în care ţi se aducea farfuria. După expirarea acestora. din cauza oaselor. Lângă aparatul de marcat stăteau doi străini care se uitau la Claude cu teamă. — Mai am zece minute. — Mă bucur că vă cunosc! spuse Jake cu un zâmbet. comandaseră salată. mai bine să plece. spuse McKittrick care îl văzu pe Claude venind de la . iar oamenii priveau chiorâş la vitrine. — Sunteţi cumva Jake Brigance. — Sigur că da! După-amiaza aceasta sunt liber. — Ne putem întâlni mai târziu. salutând şi dându-i afară pe cei care terminaseră de mâncat. câte-o costiţă. dar se oferi să acorde cinci mii. vinerea. De câte ori Claude devenea bănuitor şi privea sever. ei luau cuminţi. Claude nu mai prididea luând comenzi şi servind. mâncaţi. după ce se uită la el câteva minute. — Nu aveţi cuţite pentru friptură? îl întrebară ei pe Claude. — Ce-aţi zice de ora patru? — E bine. E vineri. Mâncarea era grea şi săţioasă — o adevărată calamitate pentru tubul digestiv al albilor. bombănindu-l pe Atcavage că n-a vrut să acorde împrumutul. Acesta îşi dăduse ochii peste cap şi plecase bombănind. Bancherul se arătă ferm în decizia lui. Apoi strigase în gura mare că "nătărăii ăştia vor salată". de la "New York Times". probabil. Pe trotuar se formase deja o coadă. din nord. cât mai curând posibil. pentru că folosea prea multă grăsime la preparare. nu puteai rămâne mai mult de douăzeci de minute. da' repede! le zisese el. De altfel. schimbându-şi atitudinea. Claude. de la bunica lui. — Poftim. ca să facă mai multă vânzare. Unul din ei îl observă pe Jake şi. apărătorul domnului Hailey? — Da. Avea o reţetă specială. — Nu mai trăncăniţi şi mâncaţi odată! striga el. — Mai ai şapte! Miercurea avea somn prăjit şi atunci clienţii puteau sta treizeci de minute în local. Claude făcea nota de plată şi îşi invita clienţii afară. — Mă ocup de cazul Hailey şi aş dori să ne întâlnim. pe un ton tranşant. se apropie şi se aplecă să-i vorbească. Jake bănuia că sunt ziarişti. Albii îi evitau localul în această zi. în mână. Avocatul însă îi atrase atenţia că n-ar fi corect. deşi se vedea cât de colo că nu se puteau obişnui cu stilul acesta.Jake se apucă să mănânce. dacă Jake voia să-l gireze pe Carl Lee. Dar dumneavoastră cine sunteţi? — Roger McKittrick. după ce-i servise.

nu mi se va mai întâmpla vreodată ca un reporter de la "New York Times" să mă solicite. — Uite ce-i. altele mai slabe. îmi bat la uşă cel puţin zece copii din ăştia care vor să se angajeze. Unele luni sunt bune. Poţi să-ţi imaginezi? Exact ca într-o fabrică! Bănuiesc că s-au dus la Oficiul forţelor de muncă şi au stat la coadă. voi avea clienţi cu ghiotura. Toţi vor să-l vadă condamnat. Acum câteva luni. — Şi dacă pierzi? Jake tăcu o clipă. având mai multe procese. Avocaţii sunt . Nu ştiu ce fel de lume va veni atunci să mă solicite. iar avocaţii prea mulţi. Nu voi mai avea o astfel de ocazie. Se tem c-aş putea deveni prea mare şi că le voi lua clienţii. din punct de vedere financiar? — Habar n-am. am să fiu un erou. Plăteşte şi pleacă! Jake şi Atcavage terminară în cincisprezece minute. în zonă. N-o să te propulseze? — Dacă voi câştiga. Şi erau avocaţi. nu secretare sau şoferi de camion. Bineînţeles. Cazurile serioase sunt puţine. după cum ştii. n-o să-mi prea aducă bani. — Cazul acesta o să te facă celebru. N-o să-mi mai fac griji cu ziua de mâine. — Bineînţeles că mă gândesc la ziua de mâine. Acum aşteptau asaltul verbal din partea lui Claude. — Asta cu siguranţă. uitându-se după Claude. — Indiferent de rezultat. voi primi şi bani mai mulţi. e dureros dacă pierd. apreciind frăgezimea costiţei. Orice avocat din ţinutul ăsta îşi doreşte să dau greş. Competiţia e dură. Suntem prea mulţi — paisprezece. în orăşelul ăsta. După ce se va termina. Dacă voi câştiga. Am un venit net de cincizeci de mii pe an. Stan.bucătărie. bobocule! îi strigă Claude. publicitatea care se face îmi va fi favorabilă. într-o cafenea. În oraşele mari. Şi voi putea să-mi aleg procesele. Jake. e şi mai rău. Dar. pentru un interviu. chiar aici. împreună cu nişte operatori adormiţi. nu-i aşa? întrebă Atcavage. Iar Facultăţile de drept produc tot mai mulţi absolvenţi. — Hai să vorbim serios. dintre care puţini îşi găsesc de lucru. — Ce-nseamnă asta. nu putem fi toţi putred de bogaţi. — Ne vedem atunci. — Aşa sper. o firmă mare din Memphis şi-a concediat câţiva avocaţi. În fiecare an. De-aceea procesul ăsta e atât de important pentru mine. Şi n-o să-mi mai pese de ziua de mâine. în Clanton. O diplomă în drept nu mai înseamnă acelaşi lucru ca altădată. Meseria asta-mi aduce cam patru mii pe lună. — Îmi pare rău că ţi-am pus o astfel de întrebare. — Hai. Oricum. Îşi linseră degetele şi se şterseră la gură. Ţi-a expirat timpul.

Nu scăpase ocazia de a se întreţine cu obişnuiţii de la Coffee Shop şi Tea Shoppe. Aşa că trăiesc de pe o lună pe alta. lucru care mi-ar plăcea şi mie. să ştii. McKittrick era din Texas. sătulă fiind de-atâţia reporteri. Eu la ce să m-aştept? Sunt apărătorul beţivilor. al soţilor şi al soţiilor care se bat între ei ca chiorii — oameni lipsiţi de posibilităţi materiale. Spre deosebire de confraţii lui jurnalişti care se străduiau să folosească o limbă cât mai literară. Îşi propuse să plece după câteva zile din oraş şi să se întoarcă la începerea procesului. Uite. Au. făcând un gest spre biroul lui Jake. oricum. Fosta soţie a lui Willard. Mi-ar plăcea ca unii clienţi de-ai lor să vină la mine. precum şi mama acestuia. — Şi tu eşti tot aşa? — Sigur. McKittrick îşi puse şi el reportofonul pe birou şi zise: — Pot să ştiu de ce? . le explică Claude. impresionându-i în felul acesta pe localnici. meticulos şi băgăcios. de exemplu. de la Huey şi Ann's Launge. unde îi întâlni pe foştii colegi de muncă ai lui Carl Lee. el făcea uz de o mulţime de regionalisme. dar doamna Cobb refuză. Sosise la Clanton încă de miercuri. — Un magnetofon. dar Claude se cam uită la ceas şi la noi. Am tot dispreţul pentru avocaţii de acolo. Cred că e timpul să plecăm. firma lui Sullivan. îl întrerupse Atcavage. într-o anumită măsură. nu pot să nu-i invidiez pentru onorariile şi pentru protecţia de care se bucură. Mi-ar plăcea să continuăm discuţia. Gwen şi Lester îi răspunseseră la câteva întrebări. dar nu-i permiseseră s-o vadă pe Tonya.foarte geloşi. aşa că vorbea uşor tărăgănat. iar de Crăciun li se dă câte o primă. Acelaşi sfat îl primise şi de la Bullard. siguranţa câştigului. la cheremul lor. pentru a se documenta asupra acestui omor care făcuse vâlvă în toată ţara. — Asta ce mai e? zise McKittrick. McKittrick era un tip atrăgător. Unul din fraţii lui Ray se oferi să discute cu el contra cost. se arătară dispuse să stea de vorbă cu el. pentru că avocatul avusese o costiţă în plus. Reporterul refuză şi se duse apoi la fabrica de hârtie. Au avantajul că primesc lunar o sumă frumoasă. Dădu o fugă şi la procuratura din Smithfield. iar aceştia îi sugeraseră să-l abordeze pe Jake. — Jake. Stătuse de vorbă cu Ozzie şi cu Moss Junior. Nota de plată a lui Jake era mai mare cu şaptezeci şi unu de cenţi decât a lui Atcavage. răspunse avocatul. dar mi-e şi ciudă. al criminalilor. de asemenea.

E aba judecătorului. Ne-aţi pus o etichetă. dacă va fi judecat aici. — Vă aşteptaţi la neplăceri? — Mă străduiesc să le evit. aşa că. De ce presupuneţi că v-aş considera rasişti? — Pentru că ştiu că gândiţi aşa. te simţi atras de subiecte de senzaţie şi sunt sigur că vei scrie un articol bine documentat şi moralizator. vom încerca să-l transferăm. . — Păi. — Oricum. — Nu prea aveţi încredere în mine. nu-i aşa. Ştiţi bine că am dreptate. Procesul va decurge normal. McKittrick dădu din umeri şi scrise ceva în carneţelul său. — Vreţi să spuneţi că va fi judecat de un grup de rasişti? — Nu. — Şi pe lângă asta. — Unde? — Nu e de competenţa noastră să propunem locul. — De când te-ai mutat la New York? Jake zâmbi. aşa că am timp să mă conving de ce vei scrie. mă consider din sud. pentru că a ucis doi albi şi pentru că va fi judecat de un juriu în majoritate alb. În altă ordine de idei. n-am spus asta. — Da. pentru că e negru. atunci n-aveţi de ce să vă faceţi probleme că înregistrez interviul. Nu-mi place să se răstălmăcească ceea ce spun. Cei doi îşi puseră în funcţiune aparatele de înregistrat. — Bine. — De ce nu aveţi încredere în mine? — Pentru că fiind reporter la un ziar din New York. am tot dreptul să-l înregistrez. mie îmi luaţi interviul. prefer să-mi spui Jake. dacă vreau. Procesul e peste câteva luni. E biroul meu. — Greşeşti! Mai întâi de toate. — Aţi prefera să se desfăşoare aici? — Cu siguranţă. nu lucrez la un ziar de senzaţie. — Vreţi să răspundeţi la întrebarea pe care v-am pus-o? — Da. eu sunt din Texas. — Om trăi şi-om vedea. domnule Brigance? — Bineînţeles că nu. — Nu mi s-a reproşat niciodată aşa ceva.— Sigur. clătinând din cap semnificativ. Nici măcar n-am sugerat aşa ceva. dar ziarul la care lucrezi e la New York. — Corect. — Sunteţi de părere că procesul lui Carl Lee Hailey are şanse să decurgă normal în comitatul Ford? — De ce nu? întrebă Jake. în care ne vei prezenta pe toţi ca pe nişte provinciali rasişti şi ignoranţi.

Dar să presupunem c-ar fi alb —. — Sistemul reflectă societatea. care nu e totdeauna corectă. Cine crezi că face parte din juriu? Aceiaşi oameni care au fost înscrişi pe listele de alegători. ar mai ajunge la proces? — Cred că da. — Prin urmare. — E acelaşi lucru. nu într-un stat ca Mississippi. la alegerile trecute. — Şi ar fi condamnat? — Vreţi un trabuc? zise Jake. — Aşa e. Nu sunt prea sigur ce s-ar întâmpla la New York. — Dacă ar fi alb. Deci. De ce nu-l întrebaţi pe domnul Hughes dacă sistemul funcţionează aici în defavoarea negrilor? — Mă refeream la sistemul judiciar. domnul Hailey va fi condamnat? — Tot ce se poate. Dacă-mi amintesc bine. mulţumesc. sistemul juridic nu funcţionează prea bine. — Atunci nu puteţi înţelege. ar mai fi acuzat? — N-are rost să facem presupuneri de felul acesta.— De unde a făcut Hailey rost de un M-16? Jake îşi drese vocea. Cel puţin. nici n-a fost încă acuzat. Şi-apoi. Texas sau Wyoming. Cine e? — A candidat pentru postul de şerif. — Dacă domnul Hailey va fi probabil condamnat. — Nu. — Nu. dacă ar fi alb. Hughes e alb. Sistemul e peste tot marcat de subiectivismul uman. iar un alb nu. . uitându-se la reportofon: — Nu ştiu. Dar nu se deosebeşte cu nimic de cea din New York. din Massachusetts sau din California. — De ce? — Aveţi vreo fiică? — Nu. când e vorba de negri? — Aţi stat de vorbă cu Raymond Hughes? — Nu. cum explicaţi că sistemul acţionează asupra amândurora în acelaşi fel? — Păi. într-un comitat în care albii sunt majoritari în proporţie de şaptezeci şi patru la sută. — Nu fiţi aşa sigur. căutând în sertar şi aprinzându-şi cu bricheta o havană "Roi-Tan". a obţinut cam treizeci la sută. n-ar fi condamnat. nu acţionează la fel. alături de Ozzie care e negru. — Cred că nu vă mai înţeleg.

Dar ce-aveţi de spus în legătură cu sistemul juridic din New York? Ani de zile. noi am greşit şi am plătit al naibii pentru asta. — Uite ce-i. McKittrick aruncă o privire la ceas. — Da. dar prezbiterienii şi metodiştii terminau postul duminical mai devreme şi ajungeau la restaurant înaintea baptiştilor. zise McKittrick. nu-i aşa? — Cu siguranţă încă nu ştim. Pe vremea când îi făcea curte. Carla fusese baptistă. la fel şi personalul din primării. Accept însă invitaţia dumitale. să nu crezi că-s băiat rău. Sincer. Şi în şcolile noastre elevii albi învaţă alături de cei negri.— Şi credeţi că domnul Hailey va fi tratat la fel de corect aici. Hailey nici n-a fost acuzat încă. fariseii de acolo ne-au arătat cu degetul şi ne-au cerut să nu mai facem discriminări rasiale. dar eu nu beau. metodist. Ne-am conformat până la urmă şi n-a fost sfârşitul lumii. Aceştia soseau acolo pe la douăsprezece şi jumătate şi erau nevoiţi să stea la coadă. va fi acuzat. — Să nu consemnezi asta. Recunosc. în sistemul de votare. prin hotărâre judecătorească. cel puţin ne dăm toată silinţa. Juriile dumneavoastră sunt constituite numai din albi. La urma urmei. va fi. Hai să terminăm interviul la o bere. iar Jake. — Cu siguranţă. deşi ne mişcăm încet şi anevoios. ajunseseră . Enoriaşii acesteia din urmă erau mai numeroşi şi mai bogaţi. privindu-i pe ceilalţi cum mănâncă şi le fac semne ironice. iar Jake opri casetofonul. Jake se bucura că nu e baptist. Când veţi publica interviul acesta? — Cred că duminică. — N-am avut intenţia să reactualizez bătălia de la Gettysburg. Biserica prezbiteriană se afla chiar în faţa celei mai importante biserici metodiste unite din Clanton. e prea devreme să discutăm despre acest lucru. Dumneavoastră ne arătaţi însă în continuare cu degetul. Ce să-ţi spun? Încă nu ştiu ce strategie de apărare voi aborda. Aici nu cumpără nimeni ziarul la care lucrezi. — Sigur că da. Amândouă erau vizibile din unghiul în care se situa marea biserică baptistă. Da. dar e foarte posibil. — De fapt. — Îmi pare rău. n-are importanţă. Îi considera pe aceştia puţin cam habotnici şi nu agrea deloc slujba lor de duminică seara. ca la New York? — Vreau să spun că la New York există tot atâta discriminare rasială ca în Mississippi. Dar dumneavoastră aţi ignorat cu bună ştiinţă neregulile care se petrec în şcoli. Dar am tras o mulţime de învăţăminte şi.

iar Jake era sătul să tot răspundă la aceleaşi întrebări. au plecat pe timpul verii la Wilmington. În duminica aceea. zise Eva rar. Te-am urmărit toată săptămâna la televizor. — Ce mai fac părinţii tăi. le mai ajungeau bunătăţile încă o săptămâna. Roagă-te pentru noi. Văzu câteva feţe necunoscute şi. Carla îi aruncă o privire lui Jake. Pentru că nu reuşeau să mănânce decât foarte puţin din toate acestea. Aveau un singur fiu. fără să asculte predica. Plecară să mănânce la Karaway. trecând amândoi la prezbiterieni. dând mâna cu prelatul. — Mi-a plăcut mult predica. Am vorbit ieri cu mama. dar destul de tineri să străbată ţara în lung şi-n lat. Tipic pentru cei din sud. vreme de doisprezece ani. — Am auzit şi noi. ca şi cum ar . Gene şi Eva Brigance locuiau în vechiul cămin părintesc. chifle şi fursecuri de casă. se aşezară în strana lor cu Hanna dormitând între ei. două feluri de sos. oferindu-i o chiflă. la părinţii lui Jake. plăcinte cu piersici şi lămâie şi cornuleţe fragede cu căpşuni. Copiii mei au fost entuziasmaţi când ai apărut. la ieşire. îşi dădu seama că erau reporteri. chiar în centrul localităţii. în faţa a doisprezece cetăţeni onorabili şi a publicului. — Mă bucur că te văd. îi răspunse reverendul. — Vă duceţi să-i vedeţi? întrebă Eva. Jake se uita la pastor şi îşi imagina cum îl va înfrunta pe Buckley la tribunal. legume şi zarzavaturi proaspete din grădină — fierte.la un compromis. de vreo cinci pogoane. coapte sau crude. ca la o personalitate. — Mulţumesc. Se afla aproape de strada principală şi de şcoala unde învăţaseră Jake şi sora lui. Casa se întindea pe o suprafaţă mare. Cei din jur se uitau pe furiş la Jake. pregătiseră carne friptă. Jake. aşa aveam de gând. minţi Jake. — Bine. în vreme ce turna ceaiul dintr-un vas vechi. pe un ton indiferent. Începând cu ziua de luni. în fiecare vară. care muia nişte fasole verde în farfuria Hannei. Erau mulţumiţi de noua lor biserică şi nu prea lipseau de la slujbă. Depinde de programul lui Jake. Ambii părinţi erau pensionari. pepeni verzi şi galbeni. — Da. Eva şi Carla împachetau ceea ce rămânea. Carla? o întrebă domnul Brigance. Carla îl privea pe predicator. S-ar putea să aibă o vară cam încărcată. — Sunt la Knoxville? — Nu. pe Jake. judecând după insistenţa cu care îl priveau. de porţelan. gândindu-se la felul în care avea să schimbe aspectul sufrageriei. în mijlocul unui teren împădurit. care locuia la New Orleans. şi o fată mai mare. nu trecuse masă la care să nu se abordeze acest subiect. Nu voia să aducă în discuţie cazul Hailey. La Clanton.

Femeile leşinau. mamă. preocupaţi.fi vrut să-i reamintească fiului ei că nu i-a mai sunat demult. Cam pe când cei din familia Brigance îşi terminau masa. Reverendul ţopăia în jurul amvonului. în timp ce Hanna se uita la prăjituri. mamă. am schimbat numărul. zise domnul Brigance. Cei din cor se clătinau. iar corul cânta ce se nimerea. — Nu. Am putea vorbi despre altceva? Cei doi începură din nou să mănânce. zise Eva. chelălăind. Diaconii dansau. convulsiile . chiar crezi că-l vei scăpa? — Îmi fac griji pentru voi. întindea mâinile şi începea să lovească amvonul cu forţa Dumnezeului Atotputernic. băiete? întrebă domnul Brigance. draga mea. Aşa ne-a spus şi telefonista. — Aveţi telefonul defect. fără să se uite la domnul Brigance: — Nu-mi face plăcere deloc să vorbesc despre cazul acesta. ca de obicei. pianistul — alta. muzica murea pe loc. că aţi dat numărul la secret. — Cred că va trebui să ne informăm din ziare. apoi. tivit cu roşu. Începură o discuţie despre Canada. — Da. Agee ştia exact când furia atingea apogeul. sleiţi de puteri. — I-a omorât cu sânge rece. când delirul ducea la epuizare şi turma avea nevoie să-şi tragă sufletul. în veşmântul său alb. M-am săturat de el. săreau şi se smuceau. urlau diferite strofe ale aceluiaşi cântec. — Am aflat şi noi din ziare. Bărbaţii gemeau şi-şi ridicau braţele spre ceruri. Cei patru adulţi mâncau încet. foarte înţeleaptă. ţipând la Dumnezeu şi transpirând. După atâţia ani de experienţă. în vreme ce copiii priveau în sus înspăimântaţi. Jake îi zâmbi mamei sale. Atunci. rugându-se. Poate fi un caz foarte periculos. — Iartă-mă că nu te-am anunţat. În acel moment. — N-are importanţă. Organistul interpreta o melodie. dar am fost tare ocupat. Balamucul creştea pe măsură ce leşinau tot mai mulţi şi se liniştea când enoriaşii erau cuprinşi de oboseală. lăcaşul sfânt al Capelei Muntele Sion CME se legăna şi se cutremura sub încercările pline de devotament şi de frenezie ale bunului şi dreptului reverend Ollie Agee de a-şi înflăcăra enoriaşii. — Cei doi i-au violat fetiţa. zise tatăl. Cei mai în vârstă cântau. Nora lor se arătase a fi. Ce-ai spune dacă i s-ar întâmpla acelaşi lucru Hannei? — Ce-i aia "violat"? întrebă Hanna. ştiu. Eva se opri din mâncat şi-şi drese vocea: — Jake. Am trăit într-o agitaţie continuă. răspunse Carla.

Carl Lee mânca în fiecare seară cu şeriful. Reverendul Agee coborî de pe podium şi se îndreptă dansând spre familia Hailey. Cei mai în vârstă nu se lăsară mai prejos. Aceştia aşteptau cu inima cât un purice să se întoarcă acolo. În urmă veneau şi băieţii. Carl Lee nu se simţea prea rău la puşcărie. la acţiunea juridică a unei organizaţii de apărare a drepturilor deţinuţilor. Îl găsiră pe Looney singur. Deodată. Carl Lee se furişă împreună cu Ozzie şi cu Moss Junior. dar. ţinând cont de situaţia în care se afla. Mâncau aici patruzeci de deţinuţi pe lângă care mai ciuguleau şi gardienii. Carl Lee aruncă o privire fugară spre piciorul acestuia. Toaletele de la Parchman erau puţine şi înfundate. într-o rezervă. Bătrânii strigau tot mai tare. Mâncarea era preparată de două negrese uriaşe. copiii se opreau din plâns. sora Crystal leşină ostentativ. împreună cu unchiul Lester. Chiar când reverendul se pregătea să vorbească. aşa că membrii corului se enervară. Era momentul predicii. Închisoarea fusese clădită de curând. aşa că acceptase să-l însoţească. cei leşinaţi se trezeau. pe uşa din spate. după plecarea lui Gwen şi a lui Lester. Micuţa Tonya mergea fără a fi ajutată. mai ales cei care stăteau cu el. Organistul şi pianistul zdrăngăneau cu foc imnuri de tot felul. apoi corul murmură. aceeaşi melodie. pe banii statului. acasă era mai plăcut. nu se putea plânge. Se simţea aproape la fel de bine în postura de vedetă ca avocatul lui. Îl urmară cu toţii. Ar fi dorit să stea de vorbă cu ziariştii. ţinând-o de mână pe mama ei. ridicându-se în picioare. Reverendul făcu un semn cu capul către organist care începu să cânte uşor. unde aşteptau prizonierii de drept civil. şchiopătând. Ideea de a face o vizită la spital i se păru bună şerifului. iar ţânţarii bântuiau necruţători. Sigur. însă Ozzie nu se obosise să le precizeze acest lucru. iar mulţimea se retrăgea supusă în strane. târziu. şi se aşezară în faţă. se temeau de Hailey. să le povestească despre fiica lui. Diaconii li se alăturară şi ei. dornici să-i ureze lui Tonya bun venit. Celula lui Carl Lee se afla lângă cea cu numărul doi. la paturile tari şi la lipsa aerului condiţionat. Duminică după-amiază. uşile se deschiseră şi în cadrul lor apăru familia Hailey. pricepute în arta culinară. pentru a fi auziţi în acest vacarm. pe intervalul din mijloc. Deşi violenţi. Fuseseră angajate temporar. apoi îi strânse mâna şi îşi exprimă regretul. dar care nu prea ştiau să socotească. legănându-se.încetau. gândindu-se cu groază la mâncarea mizerabilă. urmată fiind de celelalte femei. cu lacrimi în . Treisprezece puşcăriaşi aparţineau închisorii Parchman. dar Jake îi interzisese să dea interviuri. despre faptul că locul său nu era în puşcărie. care cădeau ca muştele. Se mişcau încet.

şi suma aceasta nu ajungea nici pentru salariul minim. n-avea decât să-şi găsească alt avocat. aşa că nu ai voie să stai de vorbă cu Looney decât în prezenţa avocatului tău. Lui Jake i se muiară picioarele. lăsându-l pe Carl Lee cu avocatul său. Ai înţeles? — Nu prea. trebuie să găseşti o cale. — Poftim?! — Ce. — Uite ce-i. — Spune-mi cum. în legătură cu taxa. Carl Lee. Era nedrept să muncească pe nimic. fără nici o ezitare. recunoscu Carl Lee. — Îţi dau actele pe casa mea. dacă-ţi mai vin idei. Oricum. Nu mă pot lăsa ruinat de un caz. Jake se hotărî să pună piciorul în prag. — La spital. Jake trebuia să-şi primească onorariul. te rog să m-anunţi şi pe mine. — Ai mai stat de vorbă în ultima vreme cu Lester? — Da. Carl Lee putea să facă rost de bani. a trecut p-aici cu Gwen şi mi-au adus câte ceva. Doar nu putea să-l apere pentru nouă sute de dolari. — Nu-mi trebuie casa ta. Asta-i tot! El nu-i de partea noastră. — Da' cu ce-am greşit? — Looney va fi vedeta martorilor acuzării. Cazul acesta avea să dureze vreo trei luni. Jake îşi dădu seama că n-avea de ales. doar avea atâtea rude! Gwen provenea dintr-o familie numeroasă. şi ţi-i dau. Dumneata eşti avocat. am făcut ceva rău? — Aş vrea să m-anunţi şi pe mine înainte de a mai face astfel de vizite. să-şi vândă automobilele. . — Unde-aţi fost? întrebă Jake bănuitor. Ar trebui să facă toţi un sacrificiu. — A fost ideea mea. cel puţin. — Nu-mi vine să cred că Ozzie a făcut una ca asta! bombăni Jake. propuse Carl Lee. altfel. Vreau bani. poate şi ceva pământ. Sunt avocat şi se presupune că mai şi câştig. Mi-a spus despre bănci. Looney îi acceptă scuzele. Ozzie şi Moss se scuzară. când se va cere pedeapsa cu moartea. Când se furişară înapoi. la Looney.ochi. îl găsiră pe Jake la birou. — N-am cum să te ajut pentru nouă sute de dolari. Carl Lee. Adăugă că ar face orice numai să-l vadă sănătos. Bine? — Bine. şase mii cinci sute de dolari.

. În schimb. Până la proces vei sta la închisoare. — Pentru ce?! — Pentru trimiterea în judecată. — Ştii că mi-am pierdut slujba . asta înseamnă că mâine se va stabili dacă vei fi judecat sau nu. Vor face mare tapaj pe tema asta. doar dacă vrea. 12 Onorabilul Omar Noose nu fusese mereu ceea ce era acum. dar am să-ţi plătesc. crede-mă! "Nu şi dacă te vor condamna la moarte". Poate mai durează puţin. şi mi-a încasat lichidarea. cu atât îl urăsc mai tare. gândi Jake. dar de cele mai multe ori n-o face. — Îmi pare rău. judecătorul trebuie să citească acuzaţia în plen. să fie în atenţia camerelor de luat vederi. O să fie ca un junghi în coaste. Dacă vei fi acuzat mâine. Chiar dacă Noose ţi-ar stabili cauţiunea. — Când? — A trecut Gwen pe-acolo.— Jake. dovedise un talent remarcabil. Sincer. Carl Lee.. Frumos. în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. când mă va auzi. Şi când vom cere cauţiunea. Atunci a aflat. Înainte de a deveni judecător teritorial în circumscripţia douăzeci şi doi. Îşi închipuie că nu mă mai întorc. am să-ţi plătesc. Poate. În cazul proceselor de omor. pentru deschiderea sesiunii din luna mai a Curţii. — De ce să nu-mi stabilească cauţiunea? — Pentru omor. îţi promit. Tribunalul va fi plin de oameni. Noose începe după-amiază un proces de tâlhărie. aşa că nu te mai gândi la asta. dar Noose va stabili data procesului. Cinci legislaturi în Mississippi îl corupseseră şi îl învăţaseră arta manevrelor şi a . Buckley o să se foiască de colo-colo fumând. judecătorul nu e obligat s-o acorde. Apoi schimbă subiectul: — Ştii că juriul se întruneşte mâine şi că se va pune în discuţie şi cazul tău? — Aşa că mă judecă? — Nu. ca politician. de reporteri. fusese un avocat lipsit de vocaţie. răspunsul va fi tot negativ. vineri. nu? Să munceşti neîntrerupt într-un loc şi să te dea afară. oricum n-ai avea cu ce s-o plăteşti. Cu cât mă gândesc la el mai mult. E o zi mare. Să-l vezi pe Buckley ce-o să mai ţipe. numai pentru că ai lipsit cinci zile. atunci ne vom prezenta miercuri sau joi la tribunal. Noi vom pleda pentru nevinovăţie. Judecătorul Noose va fi prezent. cu clienţi puţini. pentru trimiterea în judecată.

Senatorul Noose prosperase ca membru al Comitetului Financiar al Senatului. judecătorul Noose se dedică studiilor juridice. reprezentând. pe un scaun de lemn. după un început nesigur. cu părul sur. dar prezenţa . care îşi potrivea roba şi ochelarii lui oribili. avea un nas monumental. îşi luă avânt. numeroşi candidaţi la juriu şi le mulţumesc că au răspuns la apelul nostru. Astfel. În acest timp. răbdător. el şi familia lui. Onorabilul Ichabod Noose. judecătorul Loopus. D.manipulărilor politice. cu onoare. împreună cu silueta sa înaltă. cu ramă neagră pe care-i purta mereu. trăgând microfonul mai aproape şi dregându-şi vocea. cu ocazia deschiderii sesiunii juridice din mai. suferi umilinţa înfrângerii. Văd. aşa că-şi permitea să fie cinstit. lung şi foarte ascuţit. Pastorul local murmură o rugăciune lungă şi complicată. Ştiu că n-aţi avut de ales. Jake se aşezase lângă bară. În 1972. dintr-un salariu de şapte mii de dolari pe an. R. iar mulţimea din sală se ridică. respectat de majoritatea avocaţilor şi de Curtea Supremă. Aş ruga-o pe doamna Clerk să consemneze absenţii nominal. toţi dichisiţi şi cu o alură extrem de importantă. Ichabod Noose. — Bună dimineaţa! ţipă el. la şaizeci şi trei de ani. ca majoritatea politicienilor. dar sever. nu ştiuse să se oprească la timp. iar restul fu ocupat de alţi împricinaţi împreună cu familiile şi prietenii lor. des şi ciufulit. Buckley şi asistentul său. Observ că s-a prezentat majoritatea membrilor baroului. 1979 şi 1983. stăteau la masa procuraturii. apoi mulţimea se aşeză. fără să-i folosească la ceva. Ozzie rostea incoerent paragraful statutar care deschidea oficial sesiunea din mai a Curţii teritoriale din Ford. ca să iau personal legătura cu ei. Fusese apoi ales şi reales în 1975. de reprezentanţii presei şi de o mulţime de curioşi. predecesorul său. Musgrove. aşa că la alegerile din vara anului 1971. ex-senatorul Noose deveni judecătorul teritorial Noose. stângace. muri. care îi susţinea ochelarii hexagonali. Viitorii juraţi umplură o parte a sălii. Avea un venit de şaizeci de mii pe an. Membrii baroului se aşezară în boxa juriului. Noose convocase toţi avocaţii din ţinut la şedinţa de deschidere a sesiunii acesteia. Plin de căinţă şi foarte umilit de căderea lui rapidă de la putere. Funcţionarii şi grefierii se uitau atent la Ichabod. Pentru mine e o plăcere că mă aflu aici. devenise un judecător bătrân şi înţelept. de asemenea. Acum. privind pe deasupra mulţimii. Era un om liniştit şi plin de farmec. şi. care îi respingea rareori verdictele. şi unii se întrebau cum de o duceau atât de bine. statul. Dar. Nasul. aşa că Noose îşi convinse prietenii din magistratură să-l determine pe guvernator să-l numească în locul decedatului. Judecătorul luă loc în fotoliu. şi cu vocea piţigăiată îi atrăseseră o poreclă secretă pe care avocaţii o rosteau în şoaptă: Ichabod.

— O zi şi jumătate. am să-i rog pe domnii avocaţi să ne scuze. avem destule procese şi solicit. dar şi foarte aroganţi. Vom face lista generală a juraţilor acum. aşa că era trimis tineretul. Jumătate din avocaţii de la firma Sullivan erau de faţă. deşi încerca să pară indiferent şi plictisit. plictisiţi. Îndată ce se va stabili componenţa generală a juriului şi. Buckley se ridică în picioare încet: — Suntem gata. întâi pe cele penale. — Bine. până săptămâna viitoare. inclusiv. majoritatea cazurilor urmează să treacă pe lista negocierilor. — Şi apărarea e pregătită să-şi preia atribuţiunile. şase capete de acuzare. programat pentru mâine. două capete de acuzare. Avem cam două procese pe zi. anunţă el emfatic. interveni Musgrove. Atac armat. Vă veţi convinge singuri că suntem destul de aglomeraţi. Demnitatea îi împiedica să se amestece cu membrii obişnuiţi ai baroului. Sunt sigur că fiecare membru al baroului deţine o listă a programărilor judiciare. pentru că afla astfel cine prelua procesele respective. apoi pe cele civile. zise Tyndale. — Onorată instanţă. onorată instanţă. îi făcea plăcere să asculte lista. Pretextau totdeauna că fuseseră convocaţi la Curtea Supremă din Jackson sau la Curtea Federală din Oxford. reacţia procuraturii şi a apărării era aceeaşi. Jake nu avea nici un caz în sesiunea din mai şi. dar. arătându-se gata pentru începerea proceselor. Cazul William Daal. delapidare mare. fals. programat pentru mâine. — Cam cât timp anticipaţi că va dura procesul? întrebă judecătorul. colaborarea atentă a baroului. Să trecem iute în revistă cazurile. urmând să-i selectăm pentru procesele de până săptămâna viitoare. — Bun. pentru că vom trece la alegerea juriului. după câte înţeleg. răspunse Buckley. Partenerii mai vechi ai acestei firme nu se "coborau" să asiste la citirea listei de procese. — Procuratura supune atenţiei tribunalului cazul lui Warren Moke.dumneavoastră este vitală în procesele noastre. voi face programarea trimiterilor în judecată şi a primelor înfăţişări. începem treaba. pentru a satisface dorinţa lui Noose şi pentru a . Stăteau în primul rând. după ce acesta va stabili acuzaţiile. iar Tyndale dădu din cap aprobator. în acest sens. Prezenţa lui în sală mai crea avantajul că putea fi admirat de cei prezenţi acolo. după aceea. Noose continua să citească lista. la ora unu. Roger Hornton. apoi. De fiecare dată. Cazul acesta trece la negocieri. avocatul din oficiu. programat să fie trimis în judecată în după-amiaza aceasta. În dimineaţa aceasta vom stabili juriul. Cu toate acestea.

dar îi detesta mai cu seamă pe tinerii asociaţi ai firmei lui Sullivan. A apărut ceva neprevăzut în programul meu. acest caz a fost programat de miercuri într-o săptămână. Gardner. Toată lumea chicoti. De altfel. la Curtea Federală din Memphis. care. — Da. Lotterhouse se înroşi.. Acesta era un ochelarist viclean. domnul Lotterhouse a avut un deces în familie. din motive lucrative. la rândul lui. dacă-mi permiteţi. prime. Noose începu să citească lista proceselor civile: — Collins contra Royal Consolidated General Mutual Insurance Company. când i-a murit un unchi domnului avocat. Şi. precum şi pe apărătorii lor.amâna. continuă Gardner. Clienţii lor erau companii de asigurare care preferau să nu vină la procese. E timpul să fie judecat. fusese stabilit să fie prezentat în noiembrie anul trecut. mă tem că voi fi nevoit să cer o amânare.. era în culmea furiei. i-ar fi costat mai puţin şi ar fi fost mai corect să-şi plătească dările fără să se mai încurce cu firme de genul acesta. numeroasele procese ale firmei. — Onorată instanţă. Trebuia să fie judecat în februarie şi s-a amânat din cauza unui deces în familia soţiei domnului Lotterhouse. avocatul acuzării. Stătea plin de sine între doi asociaţi de la Sullivan. — Am observat. dacă ar fi putut. cu şapte dosare care îi aduceau un venit de o sută de dolari pe oră . avantaje. Secundele se transformau în minute. cu studii la Harvard. Ba. Jake ura aceste companii. primul termen era pentru august. Îmi pare nespus de rău. pentru a obţine o amânare. care erau cam de vârsta lui. Am introdus o moţiune azi dimineaţă. cum scria pe antetul scrisorilor sale. l-ar fi distrus pe Jake. zise Noose. Mă . Iar orele însemnau onorarii. şi atunci. Lotterhouse se ridică încet. Ei bine. domnule. — Cred că s-a întrecut orice măsură. Ştia că i-ar fi sucit gâtul. domnule judecător. Dar companiile de asigurare şi reprezentanţii lor habar n-aveau de acest lucru. cazul acesta a fost programat acum două luni. Domnul Lotterhouse vrea să amâne acest proces la infinit. Winston Lotterhouse. aşa că avocaţii străzii de tipul lui Brigance îşi câştigau existenţa stându-le în coaste şi obligându-i să plătească mai mult decât dacă ar fi făcut-o de la început. aceştia ar fi redus la tăcere pe oricine le-ar fi stat în cale. înfumurat. Am fost convocat să particip la pregătirea unui proces. minutele în ore. Sigur. — Onorată instanţă. mai mult. iar clientul meu are tot dreptul să afle odată rezultatul. delegându-i pe cei de la Sullivan să le apere interesele. Cel mai mult însă. Cred că ne putem declara fericiţi că acum n-a mai murit nimeni. Dar. Brigance îl ura pe Lotterhouse sau L.

domnule Lotterhouse. pentru juraţi. făceau parte dintr-un statut mai vechi. care se aşezară în faţa colegilor săi. "Doamne-ajută!" gândi Jake. Dintr-un total de aproximativ nouăzeci de candidaţi. Deşi unele erau ieşite din actualitate. Noose era îngăduitor cu cei de la firma lui Sullivan. şi două pentru adjuncţii lor. Lotterhouse îi zâmbi judecătorului şi îşi scoase ochelarii: — Domnule judecător. Juraţii se ridicară unul câte unul. Noose deveni sever şi le ţinu o cuvântare asupra responsabilităţii civice a fiecăruia. dar fu mai neînţelegător cu scuzele de ordin economic.. dar cărora li se cerea să piardă mult mai puţin timp. îmi permiteţi. Cei de peste şaizeci şi cinci de ani puteau să se retragă. importanţa pe care o avea şi procedura. Două din cazurile lui Jake fură amânate pentru sesiunea din august. După ce Noose termină de citit lista proceselor civile. Acesta începu să le citească tare. Le arătă diferenţa dintre ei şi juraţii de proces. — Există cineva printre dumneavoastră care participă la jocuri de noroc sau căruia îi place să bea peste măsură? Candidaţii râseră. Era amuzant să-i vezi pe fiecare în parte ridicându-se şi încercând să explice pierit cât de importantă era prezenţa sa la fermă. dar nu se ridică nimeni în picioare. După ce intrară toţi. grefierul extrase optsprezece nume dintr-o cutie şi le aşeză pe masa din faţa judecătorului. Juraţi solemn că vă veţi dărui cu totul sarcinilor ce vă revin. la magazin sau la tăiatul lemnelor în pădure. Nu mai accept nici o amânare. urmau să fie aleşi doar optsprezece pentru marele juriu. Cazul se va judeca miercuri.opun categoric unei amânări. că veţi . zâmbindu-i lui Lotterhouse. zise ea. — Nu. Noose îi scuză fără rezerve pe candidaţii care aduseră argumente ce ţineau de sănătate. Cele mai multe se refereau la calitatea morală şi fizică a candidaţilor la juriu. dacă voiau. la fel de importanţi. — Ridicaţi mâna dreaptă. Grefiera veni lângă ei. Gata cu tergiversările. îi instrui Noose. nu vă permit. După ce Noose îşi termină întrebările. de jurăminte. restul intrând în componenţa juriului de proces. în calitatea pe care o aveţi. îndreptându-se încet spre portiţa care despărţea sala de locurile comode din boxa ce le era destinată. Noose îi chemă şi pe ceilalţi patru. de diverse necazuri şi urgenţe. care trebuia respectat. îl întrerupse Noose. Le explică rolul marelui juriu. îi invită pe avocaţi să părăsească sala şi îşi îndreptă atenţia asupra rezervei de posibili juraţi. — Ridicaţi-vă pentru jurământ. Se aflau douăsprezece scaune acolo. cu o cărticică neagră. Apoi le puse nenumărate întrebări. De obicei..

cât şi de cele ale victimelor şi veţi hotărî dacă există sau nu temei pentru ca o persoană sau alta să fie învinuită de o anumită crimă. aşa e? Excelent! Sunt sigur că vă veţi achita onorabil de noile dumneavoastră sarcini. apoi juriul se aşeză. puteţi să investigaţi orice act criminal. orice cetăţean suspectat de ilegalităţi. Acuzatului nu i se va permite să apară în faţa dumneavoastră. o veţi face atunci când domnul Buckley. vă rog să vă ridicaţi. în modul cel mai strict cu putinţă. atunci veţi formula un cap de acuzare formal. Vă rog să-i urmaţi pe domnii . Puteţi să chemaţi persoanele respective când doriţi. Jake observă că erau două femei negre şi opt albe. Mulţumesc! Dumnealui este domnul Rufus Buckley. Din acest motiv. o ultimă chestiune: la alegerile din februarie. Domnule Buckley. vă va solicita. în timpul acestei sesiuni. apoi câteva ore pe lună. domnule Musgrove. Mulţumesc. Acum. aproape toate de la ţară. — Doamnelor şi domnilor. tot din Smithfield. R. Acum o să vă rog pe dumneavoastră. Mi se pare că sunteţi învăţătoare. comitatul Polk. domnule Musgrove. Musgrove. Sunteţi optsprezece şi dacă cel puţin doisprezece consideraţi că o persoană trebuie judecată. Deliberările dumneavoastră vor avea caracter privat. Aţi fost aleşi ca juraţi. domnule Buckley. dar. îşi începu Noose discursul obişnuit. Îl va asista pe domnul Buckley. Vreo şapte dintre juraţi îi erau cu totul necunoscuţi. Prin lege. şi se vor desfăşura numai în prezenţa personalului juridic şi a celor care au legătură cu procesul. Acesta este domnul D. adjunctul procurorului districtual. vă va supraveghea deliberările. atunci aşa va fi. în comitatul Ford. E din Smithfield. voi desemna pe acest post o femeie de culoare. procurorul districtual. Dacă da. Vi se interzice categoric să dezvăluiţi ceea ce se discută între juraţi. în mod normal. procurorul districtual. Ia să vedem! Laverne Gosset. indiferent cine ar fi el. Înţeleg că vă aşteaptă peste cincizeci de cazuri. să vă ridicaţi. funcţia de prim-jurat a fost îndeplinită de un bărbat alb. Vă veţi întâlni săptămâna aceasta în fiecare zi. Dumnealor reprezintă statul Mississippi şi vor înfăţişa cazurile marelui juriu. Aveţi o putere considerabilă. Aveţi responsabilitatea de a trece în revistă cazurile ascultând fără părtinire şi ţinând cont atât de părerile oficialităţilor legale. până în septembrie. Vă mulţumesc. Subliniez faptul că sarcinile care vă revin nu vă vor lua prea mult timp.audia imparţial şi veţi lua decizii asupra tuturor chestiunilor şi cazurilor care vi se vor prezenta. Într-un fel. şi veţi funcţiona în această calitate până la alegerile viitoare. din sesiunea din august. aşa să vă ajute Dumnezeu! Urmă un cor de "da"-uri. Unde este doamna Gosset? Bun. păstrând tradiţia şi dorinţa Departamentului de Justiţie. E timpul să vă apucaţi de treabă. Aveţi dreptul să convocaţi martorii şi să le studiaţi depoziţiile.

în camera specială. prins în flagrant. Să vedem. lui Buckley îi veni o idee. pe scările din faţă ale tribunalului. Atunci acuzaţiile vor fi fost formulate. se aşezară cu toţii la două mese lungi. un bărbat negru de douăzeci şi cinci de ani. — Câte cazuri aveţi? — Cinci. la ora două dimineaţa. pe 12 aprilie. Se scuză şi ieşi pe hol. — Inspectorul-şef Nolan Earnhart. E prima abatere. pentru moment. În acest moment.Buckley şi Musgrove jos. Deci? — Are cazier? întrebă Mack Loyd Crowell. la o masă. Iată câteva exemplare. iar el va putea da mai multe informaţii. Vă mulţumesc şi vă urez noroc. să-i întâlnească pe reporteri. căutând prin hârtii. — Aşa e. alertaţi fiind de alarma silenţioasă. — Nu. în Griffin's Feed. Nu îndrăznea să se uite la juraţii care aşteptau să înceapă. un şofer de camion şomer. îmbrăcat într-o uniformă ponosită. Un portărel pensionar. domnule. parcată în spate. se aşeză lângă uşă. din Karaway. din Karaway. nişte dosare. Camera era bine păzită. Apoi convocă o conferinţă de presă la ora patru. va trebui ca unul din dumneavoastră prezinte o moţiune. Când ajunseră în camera juriului. pe jumătate olog. Deodată. . zise Buckley emfatic. — Bună întrebare! Aşa trebuie să procedaţi totdeauna. Registrul de casă împreună cu unele bunuri se aflau în maşina lui Bulow. Secretara le aduse dosarele. La închisoare. nu-i aşa? îl ajută Buckley. — Domnilor juraţi. zise el. aveţi voie să puneţi întrebări. E rândul dumneavoastră. Am ajuns la magazin. pentru că. şeful departamentului de poliţie din Karaway răsfoia. Mai aveţi vreo nelămurire? Nimic? Bun. — Spuneţi-vă numele! lătră procurorul. făcând semne prieteneşti reporterilor şi spunându-le că nu are nimic de comentat. de la poliţia din oraşul Karaway. După prânz. pe jumătate surd. Buckley se plimba prin încăpere. trebuie să fie condamnat ca recidivist. răspunse şeful. Da. — Prezentaţi-l pe primul! — Da. zâmbind tuturor: — Şi doriţi ca juriul să-l acuze pe Fedison Bulow pentru spargerea magazinului şi pentru furt. agitat. mormăi şeful. a dat o declaraţie de trei pagini. destinată juriului. cazul Hailey avea să fie prezentat în după-amiaza aceea. dacă a mai avut abateri. Primul caz este cel al lui Fedison Bulow. Buckley îşi conduse mândru noul juriu.

sunteţi amabilă să faceţi dumneavoastră primul pas. Buckley decise că atmosfera era tocmai bună pentru ceea ce avea să urmeze. Câţi sunteţi de acord cu acuzarea lui Fedison Bulow pentru spargere şi pătrundere într-un spaţiu comercial şi pentru delapidare? Ridicaţi mâna. Se făcu linişte. Acum să votăm. — Prezintă mai întâi cazul Hailey. Deschise uşa şi-i făcu semn lui Ozzie să intre. desigur! De ce n-avusese el noroc de un mare juriu feroce.astfel încât marele juriu să poată redacta un act de acuzare împotriva lui Fedison Bulow. puternici. Şeful prezentă şi celelalte patru cazuri din Karaway. Îi făcu să se simtă importanţi. Votară în unanimitate. fără să scoată nici un cuvânt. În toate erau implicate persoane la fel de vinovate ca Bulow. Nici unul din juraţi nu se putea decide să introducă moţiunea. Optsprezece priviri se aţintiră asupra mesei. Deveniră mai îndrăzneţi cu întrebările: — Are cazier? — De când? — Până când? — De câte capete de acuzare putem să ne folosim? — Când va fi judecat? — E în libertate acum? Pentru că scăpaseră de cinci cazuri şi fuseseră stabilite acuzaţiile fără nici o disensiune. lucru care îl edifică asupra juriului: erau toţi timoraţi şi se temeau să vorbească. Are de prezentat mai multe cazuri. De fapt. Sunt sigur că majoritatea îl cunoaşteţi. Ozzie răsfoi documentele. — Domnilor şi doamnelor. Juraţii tăcură sub privire atentă a lui Buckley. care le urmărea orice reacţie. Buckley aştepta. gata să introducă moţiuni pentru a acuza pe toată lumea de orice? — Doamnă Gosset. din greşeală. apoi rosti: — Carl Lee Hailey. apoi se scuză că luase alt dosar. Tăcerea se prelungea. nu-şi lua ochii de la juriu. Majoritatea se uitau într-un punct de pe masă. După sute de ex- . purtând pe umeri povara justiţiei. zise Buckley. propun să fie acuzat. domnule Walls? Ozzie căută prin hârtii. iar Buckley răsuflă uşurat. Buckley îşi învăţa marele juriu cum să acţioneze. Obişnuia să facă acest lucru de multă vreme. nu avusese de gând să prezinte întâi acest caz. Liberali. în calitate de prim-jurat? — Da. Încet-încet. acesta este şeriful Walls. Care este primul. ca şi cum ar fi pierdut ceva. — Mulţumesc. când şeriful trecu pe lângă el. Buckley era sigur că reuşise să "citească" în sufletele juraţilor. şopti Buckley. Chiar şi atunci când interoga un martor.

— Probele.perienţe similare. Am confruntat amprentele de pe ea cu cele ale domnului Hailey şi se potrivesc. bine. de asemenea. Majoritatea albilor păreau degajaţi. a omorât prin împuşcare pe numiţii Billy Ray Cobb şi Pete Willard. spre Ozzie. Dacă e nevoie. în timp ce Ozzie răsfoia dosarele mormăind. replică Buckley. răspunse Ozzie. Flăcăii ăştia doi pe care i-a-mpuşcat i-au violat fetiţa.. gata de luptă. a rănit un poliţist. şerifule? — Da. apoi pe Ozzie. mai aducem unul. — Vreo întrebare? îl întrerupse Buckley. Arma folosită e o mitralieră M-16. om de serviciu la tribunal. iar dumneata ai pune mâna . avea aceeaşi expresie cu negrii. Ozzie se opri din răsfoit şi zise: — Păi. Murphy. — Şerifule. Acum o săptămână. Procurorul se uită neliniştit la juraţi. — Aveţi vreo întrebare? repetă Buckley. — Să zicem că ţi-ar viola-o cineva. Rufus! Toată lumea ştie de cazu' ăsta! L-au dat o săptămână la televizor. Crowell stătea cu spatele. Ozzie se lăsă pe speteaza scaunului. — Ai vreo fetiţă? — Da. Deşi era cam derutat. Pot să-l chem. ilegală. — Prezintă-ne doar probele. — Bine. Spune tot ce ştii. Carl Lee Hailey. câţi martori ai pentru cazul Hailey? întrebă procurorul uşor iritat. numai pe mine. pe care am recuperat-o. răspunse Crowell. ţanţoş şi arogant de-a lungul încăperii. nu-i aşa. devenise expert în materie. îşi încrucişă picioarele şi zise: — La naiba. Doamna Gosset arăta extrem de cucernică şi serioasă. bărbat negru de treizeci şi şapte de ani. Buckley îşi dădea seama că se prevestea ceva furtunos. apoi se opri la celălalt capăt al meselor. — Unu' dintre ei a mărturisit. Aceştia îl priveau agitaţi pe şerif. Se uită în jos. pe DeWayne Looney. care mai e încă în spital. Bun. întorcându-se şi fixându-i cu privirea pe procuror. un om de la ţară cu înfăţişare dură. cu piciorul amputat.. Avem o declaraţie semnată de poliţistul Looney care confirmă că Hailey este cel care a tras. nu-i aşa? — Da. uitându-se pe fereastră. Numai Mack Loyd Crowell. dacă vreţi.. — Ai copii. Aşa că-şi dădu seama imediat că vor fi necazuri. — Da. El îşi împinse scaunul înapoi şi se îndreptă spre fereastră. şerifule? — Suntem siguri că da. Cei cinci negri se închistară şi deveniră aroganţi.. Există şi un martor ocular. Crowell se plimba încet.

răspunse Ozzie rar. Ce i-ai face ticălosului? Vorbeşte. — Ce vorbeşti?! Hai. ce-ai face? Ozzie se fâstâci şi se enervă. — Două capete de acuzare pentru omor premeditat şi unul pentru agresarea unui poliţist. Era posibil ca marele juriu să nu-l acuze pe Carl Lee. — Da. — Nu sunt obligat să răspund la această întrebare. — Şi asta vrei. l-ar mutila şi apoi l-ar ucide pe ticălosul pervers care s-ar atinge de fetiţa lui. Crowell se retrase din nou la fereastră. în faţa marelui juriu. dar ştia că lucrul acesta era absolut necesar. aşa că răspunzi la întrebare. şerifule. Ce-ai face? Ozzie înţepeni. căruia i se înroşise ceafa. Se ridică şi-şi căută cuvintele: — Martorul nu e obligat să răspundă. Zic că acest mare juriu trebuie să-l acuze pe . alt negru.pe făptaş. îl luă el peste picior. prin gazare. — Şi vrei să-l acuzăm pentru asta? întrebă domnul Frady. Spune adevărul. Agresarea unui poliţist. Te ascultăm. — Haide. fără drept de apel. Cel mai important caz din cariera lui era pe cale să se ducă de râpă. marele juriu putea să acuze pe oricine. privindu-l speriat pe Buckley. să depui mărturie. Se uită sfios la Buckley. dacă vrem. Crowell era prea inteligent ca să fie în marele juriu. căruia i se citea în priviri admiraţia pentru şerif. nu-i aşa? Buckley se aşeză şi se uită la Ozzie lipsit de expresie. Era la mâna unui şofer de camion fără serviciu. Nu că el ar fi dorit altceva. — Eşti absolut sigur că el a făcut-o? întrebă Lemoyne Frady. suntem siguri. — Da. cu siguranţă. I-ar fi plăcut să spună adevărul. văr prin alianţă cu Gwen Hailey. — Nu ştiu ce-aş face. nu-i aşa? Eşti martor. Dar nu putea. Crowell se întoarse şi ţipă la el: — Stai jos şi taci din gură! Nu primim ordine de la dumneata! Te putem pune sub acuzaţie şi pe dumneata. Adio proces! Toate aveau să se termine în faţa marelui juriu. hai! Buckley intră în panică. dă-ne un răspuns cinstit! Spune adevărul. Crowell îl încolţise pe şerif cu fervoarea unui avocat care tocmai prinsese martorul cu minciuna. la prima întrunire. Da. — Omorul cu premeditare înseamnă pedeapsa capitală. Acesta se aşezase pe scaun şi-l treceau sudorile. replică Ozzie. Cineva l-a plătit. — Ce pedeapsă ar primi? întrebă Barney Flaggs. Ozzie? întrebă Flaggs. să le explice că l-ar castra bucuros. închisoare pe viaţă. Barney. Ştia prea multe. — Nu mai spune! Ai venit aici. cu ochii pe Crowell.

Buckley ridică degetul: — Nu sunt obligat să stau jos şi nici să tac! ţipă el. cum o băteau şi-i dădeau cu piciorul. Şi mai gândiţi-vă şi la tâlharii ăia beţi şi drogaţi. Pentru că dacă nu te conformezi. Ce ziceţi? Nu-i aşa c-au găsit ce-au căutat? Ar trebui să fim mulţumiţi că i-a omorât. cu mâinile legate la spate. Era buimăcit şi simţea cum i se întoarce stomacul pe dos. Hailey merită un premiu. Vreau să discutăm un pic. unde-i e locul. Eu unul mă simt mai în siguranţă. bucurându-se de atenţia tuturor. te putem da afară. Iar dacă refuzi. stai jos şi taci! Buckley se aşeză lângă aprodul care se trezise. Domnul Hailey ne-a făcut un mare serviciu. vă cer un lucru. replică Crowell. Gândiţi-vă la biata fetiţă. Mi se pare că vrei să ne bagi cazu' ăsta pe gât. Buckley îl urmărea cu teamă. — Ba da. cum o violau pe rând. Încercaţi să v-o imaginaţi culcată acolo. Dumneata stai jos. Sunt momente în care trebuie să te comporţi ca un bărbat. — Bun. — Înainte de a vota. cu un zâmbet caustic pe buze. Crowell se plimba încet în jurul meselor. o să-ţi cerem ajutorul. Dumnezeule. zise Crowell. la familia lui. fără să mai fie în stare să scoată vreun cuvânt. Dacă avem nevoie. se ridică: — Domnule. ne ducem la judecător. nevasta sau poate mama? Câţi? Ridicaţi mâna! Şapte-opt braţe ţâşniră în sus ca la comandă. nu o pedeapsă. şi asta nu-mi place deloc. aţi terminat? Nu primi nici un răspuns. eşti. aş dori să vă explic vreo câteva . au încercat chiar s-o omoare. ştiind că ticăloşii ăia nu mai pot omorî şi viola alţi copii. Doamnelor şi domnilor. Asta vreau. Crowell termină şi se întoarse la fereastră. Când fu sigur că şi-a sfârşit tirada. Crowell zâmbi şi continuă: — Îl admir pe omul acela! Ca să faci aşa ceva. ai nevoie de curaj. întorcându-se de la fereastră. E un om adevărat şi-a făcut ceea ce trebuia. — Mai aveţi întrebări? îi întrerupse Buckley. dacă i-ar viola cineva fiica. domnule Buckley. Mi-ar plăcea să fiu ca el. Şi-o să pleci cu coada-ntre picioare! Buckley înţepeni. Vreau să vă întreb ceva.domnul Hailey. Mai bine să-l lăsăm să se ducă acasă. Să nu-l acuzăm. Avem dreptul să-ţi cerem să părăseşti încăperea. Câţi dintre dumneavoastră ar proceda la fel ca domnul Hailey. Închipuiţi-vă acum că propriile voastre fiice ar fi fost în locul ei. iar Buckley lăsă capul în jos. — Aşa că dacă vrei să asculţi în continuare deliberările noastre. Mi se pare că are zece ani. — Mulţumesc. răspunse Crowell rece. plângând şi strigându-şi tatăl în ajutor. — Ia-o mai uşor.

anunţă doamna Gosset. Marele juriu n-are nimic comun cu acestea. zise altul. Iar dacă e nevinovat. murmură Barney Flaggs. — Datoria acestui mare juriu este să-l acuze. În cazul în care are o bază legală pentru ceea ce a făcut. Buckley vorbi repede: — Cineva să prezinte o moţiune prin care domnul Hailey să fie acuzat de crimă cu premeditare şi de agresiune asupra unui poliţist. să ridice mâna. Dacă există însă argumente în apărarea lui şi dacă-i va convinge şi pe juraţii de proces. dacă acuzarea nu-şi poate susţine argumentele. Buckley se înfierbânta tot mai tare. dacă s-a petrecut sau nu o infracţiune. — Şi eu zic la fel. — Solicitarea mea e să nu fie acuzat de nimic. Marele juriu nu are căderea de a judeca acest caz. ascunzându-şi bucuria. vor putea fi prezentate la proces. replică Buckley cu mândrie. Votară cinci negri. Marele juriu trebuie să stabilească validitatea acuzaţiei. Ozzie se stăpâni. A omorât doi oameni şi l-a schilodit pe al treilea. Acum. . Marele juriu nu poate stabili vina cuiva. atunci inculpatul va fi achitat. fiţi siguri. Împreună cu Crowell. Procuratura acuză de crimă şi trebuie să demonstreze acest lucru. Asta ce înseamnă? — Înseamnă că se confirmă probele pentru acuzare. vă supun atenţiei faptul că numitul Carl Lee Hailey a comis o crimă: de fapt. Încercă să vorbească. Dacă există argumente în apărarea lui. trei. se va vedea la judecată. erau şase. nu-i aşa. — Iar eu o susţin. — Ce facem acum? întrebă doamna Gosset. strigă Crowell. — Avem două moţiuni. sau dacă are norocul de o apărare bună. de la proces. dar nu mai era în stare să articuleze cuvintele. vor hotărî să nu fie condamnat. zise doamna Gosset. Îi revenise încrederea. Lui Buckley i se muiară genunchii. va fi achitat. — O fac eu.lucruri. Dumneavoastră trebuie să decideţi. Domnul Hailey va fi judecat corect de doisprezece oameni cinstiţi şi imparţiali. spuse unul din albi. Toţi cei care sunteţi pentru acestea. — Mai aveţi vreo nelămurire? întrebă Buckley neliniştit. Acest lucru îl fac juraţii de proces. Ceilalţi juraţi. Asta se va întâmpla mai târziu. după ce aţi ascultat probele pe care le avem. Avem martori oculari. domnule şerif? Ozzie dădu din cap şi zise: — Aşa e. Dar nu intră în atribuţiile acestui mare juriu să hotărască astăzi eliberarea domnului Hailey. Aşa! Sunt douăsprezece voturi pentru şi şase împotrivă. — Cei care sunt pentru. atunci e nevoie de o solicitare. ridicaţi mâna. Moţiunile căzură. Bun. Asta-i menirea tribunalului.

Să nu spunem că a lipsit doar un vot ca acuzaţia să nu mai poată fi susţinută? Nu-i aşa. Îl ridică apoi în slăvi pe judecătorul Noose. Deliberările noastre sunt absolut secrete. în afara acestei încăperi. punându-şi în valoare tot talentul şi puterea de convingere. domnule Buckley? Procurorul ieşi. ridicând în slăvi marele juriu. apoi se adresă marelui juriu: — Să luăm o pauză de zece minute. Îi ucisese fratele cu sânge rece. aşa că participanţii nu se îmbrăcară în alb şi nici nu ţinură cuvântări înălţătoare. Se întrecu pe sine. Mai avem vreo patruzeci de cazuri aşa că vă rog să nu lipsiţi prea mult. Rufus Buckley. pentru marea lui înţelepciune şi onoare. Mai plecară câţiva reporteri. Buckley coborî treptele din faţa tribunalului. Nu era drept. El era cel care reuşise să îl aducă în faţa judecăţii şi să-i convingă pe juraţi. condamnat la moarte. Îi şopti ceva secretarei. trântind uşa. era el însuşi. fratele răposatului Billy Ray. Îl îngrijorau însă peste măsură zvonurile că negrul avea să fie considerat nebun şi că va scăpa. Adunarea fusese convocată printr-un prieten de-al lui Freddie care îl cunoştea pe Stump. în dimineaţa aceasta. Se stabiliseră probele de acuzare? Cobb nu era sigur. Apoi le spuse reporterilor că Hailey va fi. Era antipatic. condamnă cu indignare crima lui Hailey. Apoi. Aclamă inteligenţa şi puterea de discernământ a juraţilor din comitatul Ford. Se ascunsese într-o debara şi aşteptase să apară Billy . dar el îşi continuă tirada. fluturând actele de acuzare. înconjurat de reporteri. Câţiva reporteri plecară. De fapt. 13 Stump Sisson. Vrăjitorul Imperial al Klan-ului din Mississippi. Întrunirea nu avea un caracter ritual. cu siguranţă. dar auzise că procesul va începe pe la sfârşitul verii. agresiv. convocă adunarea într-o cabană mică. Cei câţiva membri ai grupului stăteau de vorbă cu domnul Freddie Cobb. Nu discutaţi nimic. din inima pădurii de pini din comitatul Nettles. Reporterii fură copleşiţi. arogant şi plin de sine. Aş dori să vă reamintesc ceea ce a spus domnul judecător Noose. Plecară cu toţii obosiţi şi plictisiţi. sau la începutul toamnei. — Ce tot zice? îl întrerupse Crowell.Respiraţia îi reveni la normal şi-şi recăpătă culoarea în obraji. la vreo 230 de mile spre sud de Ford. Ţinu un discurs moralizator.

Comitatul Ford va deveni terenul lor de-a v-aţi ascunselea. mai ales în ceea ce priveşte apărarea criminalilor. Procesul programat peste câteva luni constituia pentru Klan o ocazie excelentă pentru organizarea unei revolte. Hailey se bucura chiar de un tratament privilegiat şi de protecţie din partea lui. Noaptea aveau să bage lumea-n sperieţi cu telefoane de ameninţare şi cu cruci în flăcări. Poate era doar un zvon. astfel. albii nu mai aveau altă şansă. Tânăr.. pentru că. ce mare lucru? Cine era avocatul negrului? Brigance. ca NAACP. Willard. Cum altfel. şi se purtau cu el regeşte. dar auzise că nu va audia el acest caz. Că doar urmăriseră cu toţii emisiunile de la televizor şi citiseră presa. în robele lor albe. Are o reputaţie excelentă. probabil că nu. Bullard deţine funcţia de judecător districtual. le vor oferi spectacolul excitant al dezbinării şi al scandalului. Dar fratele lui? O violase pe fetiţă? Nu se ştia sigur. atrăgând atenţia cetăţenilor şi camerelor de luat vederi. Se vorbeşte că procesul va fi transferat în alt comitat. La naiba. că doar şi şeriful era negru. precum şi de justiţie şi de guvern. Ştiau cum să provoace violenţa. El le-a spus reporterilor că va pleda pentru iresponsabilitatea inculpatului şi că.Ray. îmbrăcaţi în robe albe. Vor ţine cuvântări. celălalt tânăr.. un tip din Clanton. deşi nu erau iubiţi. Ziua vor putea mărşălui în jurul tribunalului. Dar erau conştienţi că fratele lui Freddie primise ceea ce meritase. Dacă ar ieşi. iar politicienii liberali propun tot mai multe în defavoarea albilor. cu glugile lor ţuguiate. E clar că totul fusese premeditat şi. Presa va fi în delir. de-a uliul şi porumbeii. îl vor elibera. de-a hoţii şi . cu toate acestea. Ce putea face Klan-ul în această privinţă? Negrii sunt protejaţi. Negrul se afla la închisoare? Da. ACLU şi altele. săptămâna aceasta. Cine era judecătorul? Încă nu se ştie. A câştigat mai multe procese de felul acesta. De ce să violeze o fetiţă neagră? Şi chiar dacă ar fi făcut-o. mascaţi. Sisson şi ceilalţi membri ai Klan-ului îl ascultară cu atenţie pe amărâtul de Cobb. Avea destule femei. în prezent. Le plăcu mai ales partea cu organizaţiile pentru drepturile civile. De aceea Freddie Cobb se adresase Klan-ului. atacând pe neaşteptate. aşa că nu se cunoaşte judecătorul. Numai că era de neconceput ca dreptatea să fie făcută de mâinile unui negru. dar destul de bun. când vor mărşălui ordonat. era posibil ca Hailey să fie eliberat. Erau conştienţi de efectul produs asupra negrilor. dar Billy Ray nu mărturisise nimic. în afara Klan-ului! Cine s-ar mai ridica în favoarea lor? Toate legile sunt pentru negri. Auzise că va fi scos pe cauţiune. declarase că erau vinovaţi. de tot felul de grupări pentru drepturile omului. Cineva trebuie să-i susţină şi pe ei.

Parcă-i vedea pe ai lui Buckley lipiţi de scaune în faţa televizorului. organizaţia ducea lipsă de adepţi. Vor fi primiţi membri cu drepturi depline în Ku-Klux-Klan. Acest caz putea fi scânteia pentru o recrudescenţă a rasismului. Dădură cu toţii din cap. dornici să-şi vadă eroul. — Din păcate. schimbând canalele disperaţi. în pădurea din comitatul Ford. Trebuia doar să găsească vreo şase oameni şi îl vor pune şeful organizaţiei din Ford. Cobb le spuse că are destui veri dispuşi să intre în Klan. când postul din Tupelo va transmite ultimul buletin meteorologic. Oricum. S-au destrămat de mult. care îi va scoate pe toţi albii adevăraţi din bârlogul lor. cu tot ritualul. în vreme ce el ţipa la ei să facă linişte. vor avea noi recruţi. un pic. Plecă în al nouălea cer. aşa că nici un jurat nu va mai vota pentru achitarea unui negru. atunci ne vom implica sigur. vor ieşi din încăpere lăsându-l singur cu îndoielile sale şi cu speranţa că va apărea mai târziu. Cobb reflectă o clipă. şi jurară că se vor răzbuna. Carla şi Jake stăteau îmbrăţişaţi pe canapea. indignaţi. cu lumina . Se vor uni şi vor face un adevărat circ din procesul lui Carl Lee Hailey. În felul acesta vor putea face o ceremonie de constituire a grupului. Aveau timp să-şi cheme tovarăşi şi din alte state. Comitatul Ford va deveni iadul pe pământ. — V-aş putea ajuta cu ceva? — Sigur. încheieturile. E o ocazie bună să ne dezmorţim şi noi. Bunicul meu făcea parte din Klan. ne puteţi da numele tuturor celor implicaţi? îl întrebă Sisson. Pe la şapte. Ce-aveţi de gând? — Nu ştim încă precis. Erau siguri că nici un membru al Klan-ului nu putea pierde o astfel de ocazie. Nu apăru nimic despre Buckley la ştirile de după-amiază. — Păi. — Vrei să spui că bunicul victimei a fost membru al organizaţiei? — Da. — Domnule Cobb. răspunse Cobb cu mândrie. Cu siguranţă.vardiştii. Îi spuseră lui Cobb să mai strângă vreo cinci-şase prieteni cu aceleaşi idei. la noi nu mai există nici un grup. Jake schimbă canalele micului său televizor alb-negru din birou şi râse satisfăcut văzând că nici un post nu transmitea ştiri în legătură cu decizia marelui juriu. — Când puteţi afla? — Să mă ia naiba dacă ştiu. mândru că avea să calce pe urmele bunicului său. dar mai mult ca sigur că ne vom implica. Hailey putea deveni strigătul lor de luptă. Pe la zece. de unire. dar mai întâi trebuie să deveniţi de-al nostru. însă juriul încă n-a fost numit. Cred că la proces. — Da. în stradă.

perspectiva că un nevinovat ar putea fi trimis la moarte prin gazare. pe muteşte. De fapt. — Ştii ce nu-mi place la procesele tale de omor? zise ea. Îşi sprijini unul din picioarele ei frumoase sus. — Nu. am să-ţi trimit o notă de plată. — Nu. spaima. împingând cu picioarele ei perfecte perniţele de pe canapea. — Atunci.stinsă. în camera întunecată. îţi semnez gratis. nici unul din cele trei pe care le-am avut. iată-l pe Buckley pe treptele din faţa tribunalului. lăsându-l pe meteorologul de serviciu fără glas. Numai nouă. filmând scuarul şi frumosul centru al oraşului Clanton. — Probabil sângele. De ce a convocat o conferinţă de presă ca să anunţe rezultatul votării? — Păi. că n-am pierdut până acum nici un proces de omor. fluturând hârtiile şi ţipând ca un predicator de stradă. Începu să se descheie la nasturi. el e cel care acuză. Lumina albăstruie a televizorului licărea ca un stroboscop. — Imperfecţiunea sistemului nostru judiciar. zise Carla. în timp ce crainica le ura. văzându-şi tatăl la tribunal. — Vrei să-i dai şi un autograf? — Numai contra cost! Ţie. — Am observat. încheiată până la gât. camera schimbă imaginea. În sfârşit. — Excelent! Şi dacă pierzi. în faţa unui juriu ostil? — Nu. După o clipă. Carla era îmbrăcată într-o rochie veche. — Modul lipsit de scrupule în care se poartă poliţiştii şi . pe fondul pielii bronzate. — E agresiv. măcelul. — Îţi reamintesc. — Teama unei familii tinere. sus. începuse să se vadă porţiunea de mătase a sutienului. aşteptând ştirile. în timp ce reporterul de pe canalul patru îl prezenta telespectatorilor. Sub rochia descheiată. — Nu. — Să nu uiţi să faci nişte copii şi pentru mama. Apoi se opri asupra reporterului care anunţă în câteva cuvinte că procesul va începe pe la sfârşitul verii. pentru efortul pe care l-am făcut decupând şi lipind tăieturi din ziare. draga mea. celor din apărare. noapte bună. Albumul meu cu tăieturi din ziare se îngroaşă rapid. Carla opri sonorul cu telecomanda. Începu să se joace cu nasturii. pe speteaza canapelei. nu ne plac ziariştii.

în faţă. De fapt. O mai înjurase o dată pentru asta. pe motive de neplată a pensiei alimentare. Cămăşile. în cazul în care soţia lui s-ar fi gândit să divorţeze. Era solidă şi se obişnuise să suporte zbenguielile lor! Corcitura de Max fugi instinctiv pe scări şi se opri de pază la uşa Hannei. lenjeria — toate zburară peste lămpile şi măsuţele din cameră. îi pasa divorţurile.. pe la zece şi jumătate. lupta din sufletul omenesc. orice. 14 Harry Rex Vonner era o namilă de avocat specializat în divorţuri murdare. la rândul lui. furia. Erau prieteni şi nu-i puteau suferi pe cei de la Sullivan. Un fermier bogat îl plătise ani de zile numai să fie sigur că îl are de partea lui. — Fierberea. Când intră în birou. — Eşti pe aproape. primită în dar de la părinţii ei. Îşi desprinse sutienul de mătase. — Bun. Vonner dădu buzna şi o întrebă pe Ethel dacă Jake e la birou. — Ai nevoie de mişcare. Putea să obţină copiii. Scara se zgâlţâia sub picioarele lui. din acest motiv îl solicitau cu toţii. maşina.procurorii. Am o copie a acuzării aici. Vezi că vin de la tribunal şi Noose te vrea acolo. Ea dădu din cap afirmativ. pasiunea dezlănţuită. să stabiliţi trimiterea în judecată. care. O să mă duc. gâfâia ca sufocat. casa. Marţi dimineaţa. Harry Rex zâmbi: . zise ea. Harry Rex îi trimitea toate cazurile penale lui Jake. tot rahatu'. să discutaţi împreună cu Buckley despre cazul lui Hailey. Ştii tu. în timp ce trupurile li se cufundau printre pernele de pe canapeaua veche. Era viclean şi vicios. cuptorul cu microunde. ferindu-se să-l întrebe dacă are audienţă. — 'neaţa. când îşi pun în minte să termine un nevinovat? — Nu. emoţiile intense şi necontrolate. el înjura pe toată lumea. M-a rugat să-ţi spun.. — Bănuiesc c-ai auzit ce-a fost cu marele juriu. data procesului. ferma. — Sigur. Dacă n-ar fi scările astea. Harry Rex! Ai reuşit s-ajungi până aici? — De ce nu-ţi faci biroul la parter? îl întrebă el printre gâfâieli. lăsând vederii sânii ei perfecţi. ai trece de două sute de kilograme! — Mersi. care băga mereu la puşcărie câte un amărât.

— Nu, nu. Vreau să spun dacă ştii cum a fost cu voturile. Jake se uită curios la el. Harry Rex era primul care afla întotdeauna orice. Se mişca abil în toate cercurile ascunse şi dubioase. Era o sursă de bârfe, deşi, de multe ori, spunea adevărul. Legenda lui Harry Rex începuse cu douăzeci de ani în urmă, cu ocazia primului său proces. Compania căilor ferate pe care o penalizase cu câteva milioane refuza să plătească şi, după trei zile de proces, juriul se retrase pentru deliberări. Avocaţii Companiei se neliniştiră, văzând că verdictul întârzie. Îi oferiră douăzeci şi cinci de mii lui Harry Rex, să se liniştească. El însă îi dădu la dracu', fără să clipească. Clientul lui voia banii. Îl înjură şi pe el. După câteva ore, juraţii ieşiră epuizaţi, cu verdictul de o sută cincizeci de mii. Harry Rex le dăduse cu tifla avocaţilor de la căile ferate, îşi înjurase clienţii şi apoi plecase la cârciumă. Acolo, plătise de băut pentru toată lumea, povestindu-le cum pusese el microfoane în camera juriului. Bineînţeles, vestea se împrăştie imediat, iar Murphy descoperi o mulţime de sârme de-a lungul conductelor de încălzire centrală. Procuratura începu să dea târcoale, dar nu se găsi nimic. De atunci, judecătorii ordonau aprozilor să controleze camera juriului, când Harry Rex avea vreun proces. — Cum ai aflat amănunte despre votare? întrebă Jake bănuitor, tărăgănând cuvintele. — Am şi eu sursele mele. — Bine. Spune-mi cum s-a votat? — Doisprezece la şase. Dacă mai era unul, n-ai mai fi ţinut în mână actul ăsta de acuzare. — Doisprezece la şase! repetă Jake. — Buckley era să facă infarct! Unu', Crowell, a-nceput totul. Era gata-gata să-i convingă să nu formuleze actul de acuzare. — Îl ştii pe Crowell? — M-am ocupat acu' doi ani de divorţul lui. Prima lui soţie a fost violată de un negru şi a-nnebunit. A divorţat de ea şi s-a mutat de la Jackson, la Clanton. Aici, s-a însurat cu o gloabă de la ţară. Căsătoria a durat cam un an. El i-a tăiat macaroana lui Buckley. Ce mi-ar fi plăcut să-l văd pe Crowell zbierând la el să tacă şi să stea jos! — Povesteşti de parcă l-ai fi văzut. — Nu, am aflat prin cineva. — Prin cine? — Asta-i bună, Jake! — Ai pus iar microfoane? — Nici vorbă! Sunt însă un bun ascultător. E încurajator, nu-i aşa? — Ce?

— Votul acesta strâns. Şase din optsprezece au votat pentru eliberarea lui imediată. Cinci negri, plus Crowell. Excelent! Să bagi vreo doi negri în juriul de proces şi n-ai treabă. E clar? — Nu e chiar aşa uşor. Dacă se judecă în comitatul acesta, s-ar putea ca toţi membrii juriului să fie albi. E un lucru obişnuit aici şi absolut legal. Plus că tipu' ăsta, Crowell, pare căzut din lună! — Aşa i s-a părut şi lui Buckley. Ar trebui să-l vezi pe rahatu' ăsta cum se-mpăunează pe la tribunal, gata să dea autografe, numai pentru că a apărut aseară la televizor! Nimeni nu vrea să vorbească de asta, dar el se străduieşte din răsputeri să le reamintească. E ca un mucos care vrea să atragă atenţia asupra lui. — Fii cuminte! S-ar putea să ajungă guvernator. — Nu şi dacă pierde în cazul ăsta. Şi există toate premisele să fie aşa, Jake. O s-alegem un juriu bun, doisprezece cetăţeni de treabă, apoi o să-i plătim. — Eu nu ştiu nimic. — Îţi spun eu, metoda asta nu dă greş! Puţin după ora douăsprezece şi jumătate, Jake intră în camera judecătorului, din spatele sălii de şedinţe, şi dădu mâna cu Buckley, cu Musgrove şi cu Ichabod. Noose îi făcu semn să ia loc şi se aşeză şi el în spatele biroului. — Jake, o să-ţi răpim doar câteva minute, zise el, privind de-a lungul nasului său celebru. Aş dori să ţinem şedinţa de trimitere în judecată mâine dimineaţă, la ora nouă. Ai vreo obiecţie? — Nu. E bine, răspunse Jake. — Mâine dimineaţă vor mai fi câteva trimiteri în judecată. Apoi, la ora zece, începem un caz de furt prin efracţie. Bine, Rufus? — Da, domnule. — Bun. Să vorbim acum despre data procesului lui Hailey. După cum ştiţi, următoarea sesiune începe, aici, în a treia zi de luni a lunii august. Cred că va veni foarte multă lume, după publicitatea care se face. Cred că ar fi bine să punem procesul pe rol cât mai repede. — Aveţi dreptate, se băgă Buckley. — Jake, de cât timp ai nevoie ca să pregăteşti procesul? — De şaizeci de zile. — Şaizeci de zile! exclamă Buckley neîncrezător. De ce atât de mult? Jake nu-l băgă de seamă şi îl privi pe Ichabod care îşi aranja ochelarii şi studia agenda de lucru. — Ne putem aştepta la transferul procesului la altă instanţă? întrebă judecătorul. — Da. — Oricum, nu contează, zise Buckley. Va fi condamnat oriunde s-ar judeca.

— Păstrează-ţi remarcile pentru televiziune, Rufus, spuse Jake liniştit. — Tu vorbeşti de televiziune?! replică Buckley. Am văzut că te-ai simţit foarte bine în faţa camerelor de luat vederi. — Vă rog, domnilor! zise Noose. La ce alte moţiuni ne putem aştepta din partea apărării? Jake reflectă o clipă. — Vor mai fi câteva. — Le-aş putea şti şi eu? întrebă Noose, cu o nuanţă de iritare. — Domnule judecător, nu am de gând să vorbesc acum despre strategia pe care o voi folosi în apărare. Abia s-a formulat acuzaţia, iar eu încă n-am discutat cu clientul meu. Mai avem de lucru. — De cât timp ai nevoie? — De şaizeci de zile. — Glumeşti! izbucni Buckley. Eu sunt gata de proces şi mâine! Şaizeci de zile, e ridicol! Jake începu să fiarbă, dar nu zise nimic. Buckley se duse la fereastră bombănind iritat. Noose îşi studia, în continuare, agenda. — De ce şaizeci de zile? — S-ar putea să fie un caz complicat. Buckley râse, dând din cap. — Atunci ne putem aştepta la o apărare bazată pe iresponsabilitatea inculpatului? întrebă judecătorul. — Da, domnule. Un control psihiatric durează. Apoi, procuratura va cere o nouă expertiză. — Înţeleg. — Pe lângă aceasta, s-ar putea să mai avem şi alte probleme de rezolvat, înainte de proces. E un caz serios şi vreau să-l pregătesc cum trebuie. — Domnul Buckley? zise judecătorul. — Fie ce-o fi! Pentru noi, tot una. Procuratura e gata şi mâine. Noose notă în agendă şi îşi aranjă ochelarii care îi alunecaseră pe nas, oprindu-se într-un neg plasat chiar în vârful acestuia. Din cauza acestui defect, precum şi a formei ciudate a capului, domnul judecător îşi comandase nişte ochelari cu braţe lungi, pe care nu-i folosea niciodată la citit. Jake bănuia demult acest lucru, dar nu îndrăznise să-i spună că forma hexagonală şi culoarea portocalie a lentilelor erau ridicole şi atrăgeau şi mai mult atenţia asupra nasului. — Cât anticipezi că va dura procesul? întrebă Noose. — Trei-patru zile. Numai că s-ar putea să ia ceva timp alegerea juriului. — Domnule Buckley? — Mi se pare rezonabil. Dar nu înţeleg de ce e nevoie de atâta timp pentru pregătirea unui proces care va dura doar trei zile. Cred

că ar putea fi judecat mai curând. — Linişteşte-te, Rufus, zise Jake calm. Televiziunea va fi aici tot timpul, chiar şi după proces. Nu vei fi ignorat. Ai să dai interviuri, conferinţe de presă, ai să ţii predici, discursuri, de toate! Aşa că nu-ţi face griji! Buckley făcu ochii mici şi se înroşi. Se îndreptă spre Jake. — Dacă nu mă-nşel, domnule Brigance, ai dat mai multe interviuri şi ai fost filmat mai des decât mine, în ultima săptămână. — Corect. Şi eşti gelos, nu-i aşa? — Nu, nu sunt gelos. Nu-mi pasă mie de televiziune! — De când? — Domnilor, vă rog! îi întrerupse Noose. Se pare că vom fi implicaţi într-un caz lung şi incitant, aşa că cer avocaţilor să se comporte profesional. Agenda mea e destul de încărcată. Singura posibilitate ar fi în săptămână care începe pe douăzeci şi doi iulie. Vreo obiecţie? — Nu. Mie-mi convine, zise Musgrove. Jake se uită la Buckley zâmbind, apoi îşi notă în carneţel data stabilită. — Bine. Atunci, până luni, opt iulie, să se îndosarieze toate actele şi moţiunile dinainte de proces. Trimiterea în judecată s-a stabilit pentru mâine, la ora nouă. Mai aveţi întrebări? Jake se ridică, dădu mâna cu Noose şi cu Musgrove, apoi plecă. După masă îşi vizită faimosul client în biroul lui Ozzie, la puşcărie. Carl Lee primise o copie după hotărârea marelui juriu şi acum avea câteva întrebări pentru avocatul său. — Ce înseamnă omor cu premeditare? — Cel mai rău lucru. — Câte feluri de crime sunt? — În linii mari, trei: prin imprudenţă, crimă obişnuită şi cu premeditare. — Cât înseamnă omorul prin imprudenţă? — Douăzeci de ani. — Şi cel obişnuit? — De la douăzeci de ani, la închisoare pe viaţă. — Dar crima cu premeditare? — Condamnare la moarte, prin gazare. — Şi cât pot lua pentru vătămarea unui poliţist? — Închisoare pe viaţă, fără drept de apel. Carl Lee studia actul de acuzare cu atenţie. — Vrei să spui că am două condamnări la camera de gazare şi una pe viaţă? — Încă nu. Mai întâi, ai dreptul la un proces care, apropo, a fost programat pentru douăzeci şi doi iulie.

— Peste două luni! De ce aşa târziu? — Avem nevoie de timp. Trebuie să fii consultat de un psihiatru care să te declare iresponsabil. Apoi Buckley te va trimite la Whitfield, să fii examinat de medicii lor. Bineînţeles, aceştia vor spune că n-ai nimic. Vom strânge probe, şi eu, şi Buckley. Toate astea durează. — Nu se poate mai repede? — Nu-mi convine mie, mai repede. — Şi dacă vreau eu? izbucni Carl Lee. Jake se uită la el cu atenţie: — Ce-i cu tine, bătrâne? — Trebuie să ies de aici cât mai repede! — Parc-ai zis că-ţi place la puşcărie. — Da, dar trebuie să mă-ntorc acasă. Gwen nu mai are bani şi nici nu găseşte de lucru. Lester are necazuri cu nevasta. Îl sună tot timpul, aşa că nu mai stă mult pe-aici. Şi nu-mi place deloc să cer ajutor de la rude. — Dar sunt sigur că ele ar face-o cu plăcere. — Unii, da. Au însă şi ei problemele lor. Trebuie să mă scoţi de aici! — Uite ce-i, mâine dimineaţă vei fi trimis în judecată. Data procesului s-a stabilit a fi pe douăzeci şi doi iulie şi nu poate fi schimbată; aşa că las-o baltă! Ţi-am spus cum va fi mâine? Carl Lee negă. — N-o să dureze nici douăzeci de minute. Vom apărea în faţa judecătorului Noose care îţi va pune câteva întrebări, apoi voi trece eu la rând. Acuzarea va fi citită în public şi vei fi întrebat dacă ai primit şi tu un exemplar. Va trebui să te declari vinovat sau nu. După ce vei răspunde, judecătorul va anunţa data procesului. Şi cu asta, tu vei termina. Însă eu mă voi "bate" în continuare cu Buckley, să te scot pe cauţiune. Noose va refuza categoric, aşa că vei sta la închisoare până la proces. — Şi după proces? — După proces, n-ai să mai fii la puşcărie, zise Jake, zâmbind. — Promiţi? — Nu. Mai ai vreo întrebare în legătură cu înfăţişarea de mâine? — Nu mai am. Spune, Jake, cât ţi-am plătit? Avocatul simţi că lucrurile iau o întorsătură neplăcută. — De ce mă întrebi? — Mă gândeam, doar... — Nouă sute, plus o chitanţă. Gwen nu mai avea nici o sută de dolari. Plătise taxele, iar proviziile erau pe terminate. Îl vizitase duminică şi plânsese o oră. Aşa era ea, intra în panică uşor. Doar ştia şi el că situaţia e disperată.

Familia nu prea avea cum să-i ajute. Poate cu verdeţuri din grădină şi cu câţiva dolari pentru lapte şi ouă. Când veneau la înmormântări sau la spital, erau foarte săritori. Îşi petreceau timpul cu generozitate în bocete şi văicăreli. Dar când era vorba de bani, se împrăştiau ca potârnichile. Nu se puteau baza nici pe familia ei, nici pe a lui. Vru să-i ceară lui Jake o sută de dolari, dar se hotărî să aştepte până când Gwen va rămâne fără nici un ban. Atunci îi va fi mai uşor s-o facă. Jake îşi răsfoia hârtiile, aşteptând. Clienţii acuzaţi de crimă, mai ales negrii, cereau totdeauna înapoi o parte din banii pe care îi plăteau ca onorariu. Avea, oricum, îndoieli că va vedea mai mult de nouă sute de dolari, aşa că nu-i va da nimic înapoi. Negrii se ajutau foarte mult între ei. Până la urmă, intervenea şi biserica. Nu era nimeni lăsat să moară de foame. Jake îşi puse documentele în servietă şi aşteptă. — Vreo întrebare, Carl Lee? — Da. Ce să spun mâine? — Ce-ai vrea să spui? — Vreau să-i spun judecătorului de ce i-am omorât pe băieţii ăia. Mi-au violat fetiţa. Trebuia să fie împuşcaţi! — Şi vrei să spui asta judecătorului? — Da. — Şi crezi c-o să-ţi dea drumul? Carl Lee nu mai zise nimic. — Uite ce e, bătrâne. M-ai angajat ca avocat pentru că ai încredere în mine, nu-i aşa? Dacă e nevoie să vorbeşti, îţi spun eu. Dacă nu, trebuie să taci. Vei avea posibilitatea să-ţi spui păsul în iulie, la proces. Până atunci, însă, eu voi fi cel care va da toate explicaţiile necesare. — Ştiu. E dreptul dumitale. Lester şi Gwen plecară împreună cu copiii la doctor acasă. Trecuseră două săptămâni de la viol. Tonya mai şchiopăta puţin, dar nu putea să alerge şi să urce scările, ca fraţii ei. Maică-sa o ţinea de mână. Picioarele şi fesele n-o mai dureau aşa tare. I se scoaseră bandajele de la încheieturile mâinilor şi de la glezne, iar tăieturile se vindecaseră frumos. Nu mai rămăsese decât pansamentul şi vata dintre picioare. Se dezbrăcă şi rămase într-o cămăşuţă, alături de mama ei, pe un pat medical tapisat. Gwen o îmbrăţişă şi-o încălzi la piept. Doctorul se uită în gura fetiţei şi-i masă maxilarul. Îi cercetă încheieturile, apoi o întinse pe pat şi o atinse între picioare. Ţipă şi îşi încleştă mâinile de gâtul mamei sale care stătea lângă ea, alinându-i durerea.

15 Miercuri, la cinci dimineaţa, Jake îşi sorbea cafeaua şi se uita, gânditor, la scuarul întunecat din jurul tribunalului. Avusese un somn extrem de agitat, aşa că îşi părăsise cu câteva ore în urmă aşternutul cald, încercând cu desperare să-şi aducă aminte de un caz din Georgia despre care auzise în timpul facultăţii. Era vorba de felul cum se acţionase pentru obţinerea cauţiunii într-o situaţie în care acuzatul nu avea cazier, era proprietarul unui teren la ţară, muncea într-un loc stabil şi se bucura de o familie numeroasă. Îi fu însă imposibil să-şi amintească. Cazurile de acest fel pe care le întâlnise în Mississippi erau cu totul la dispoziţia judecătorului, care nu ieşea pentru nimic în lume din litera legii. Jake dorea să găsească ceva cu care să-l înfunde pe Ichabod. Se temea să ceară eliberarea pe cauţiune a lui Carl Lee. Era sigur că Buckley ar fi început să ţipe, să ţină predici, dând ca exemplu o mulţime de cazuri minunate; iar Noose l-ar fi ascultat zâmbind, iar în final ar fi refuzat acordarea cauţiunii. Iar Jake ar fi rămas cu buzele umflate. — Te-ai trezit devreme astăzi, iubitule, îi spusese Dell clientului ei preferat turnându-i cafeaua. — În loc să te bucuri că mă vezi... Nu mai dăduse pe aici de când cu amputarea piciorului lui Looney. Ştia că poliţistul era iubit de cei care frecventau cafeneaua şi că exista un resentiment faţă de el, ca avocat al lui Hailey. Se prefăcea însă că nu observă. — Ai o clipă liberă? o întrebă Jake. — Sigur că da, zise Dell privind în jur. La cinci şi un sfert, cafeneaua nu era încă aglomerată. Fata se aşezase pe un scaun în faţa lui Jake. — Ce se vorbeşte pe-aici? întrebă el. — Nimic deosebit: politică, pescuit, recolta de anul acesta. Nici o schimbare. De douăzeci de ani de când lucrez aici, servesc aceeaşi mâncare aceloraşi clienţi, iar conversaţiile sunt mereu la fel. — Nimic nou? — Ba da, cazul lui Hailey. Toată lumea vorbeşte de el. Când intră însă vreun străin se revine la discuţiile obişnuite. — De ce? — Pentru că dacă arăţi că ştii prea multe, nu mai scapi de reporteri. — E chiar aşa de rău? — Nuuu! Afacerile nu ne-au mers niciodată aşa de bine. Jake zâmbi şi îşi amestecă fulgii de cereale cu unt şi cu Tabasco.

— Tu ce crezi despre cazul ăsta? Dell se scărpină pe nas cu unghiile ei lungi, frumos lăcuite şi suflă în cafea. Era cunoscută pentru francheţea sa, aşa că Jake se aştepta la un răspuns cinstit. — Sigur, e vinovat. Doar a omorât doi oameni. Pe de altă parte însă a avut motive serioase s-o facă. Să ştii că sunt destui de partea lui. — Să presupunem că ai face parte din juriu. Cum ai vota? Dell privi spre uşă şi salută un poliţist. — Ce să-ţi spun? Primul meu impuls ar fi să iert pe oricine ar omorî un violator, mai ales un tată. Dar, pe de altă parte, nu poţi permite oricui să pună mâna pe armă şi să-şi facă singur dreptate. Ai putea demonstra că era nebun când a făcut-o? — Să presupunem că da. — Atunci aş vota "nevinovat", chiar dacă n-aş crede aşa. Jake îşi unse felia de pâine prăjită cu gem de căpşuni şi dădu din cap aprobator. — Dar cum rămâne cu Looney? întrebă ea. Îmi e prieten. — A fost un accident. — Crezi că ajunge să le spui asta? — Nu. Arma s-a descărcat singură. Looney a fost rănit din greşeală, dar mă îndoiesc că ăsta ar fi un argument serios în apărare. L-ai condamna pentru împuşcarea lui Looney? — S-ar putea. A rămas fără un picior. Cum să-l socoteşti nebun când a tras asupra lui Cobb şi Willard şi sănătos când l-a împuşcat pe Looney? Jake nu insistă şi schimbă subiectul. — De mine ce se bârfeşte? — Cam aceleaşi lucruri. A întrebat cineva de tine zilele trecute şi i-am spus că nu mai ai timp să treci pe aici, acum, că eşti o celebritate. Au murmurat ei ceva, dar nu te-au criticat în gura mare. Nici nu le-aş fi permis, de altfel. — Eşti o scumpă. — Sunt o muiere a dracului şi tu o ştii foarte bine. — Nu-i adevărat. Încerci doar să pari aşa. — Ia te uită! Se ridică repede şi ieşi din separeu, răţoindu-se la nişte fermieri, care îi făcuseră semn să le mai toarne cafea. Jake rămase singur, aşa că se duse la birou. La opt şi jumătate, când sosi Ethel, era aşteptată de doi reporteri, care insistară să stea de vorbă cu Jake. Secretara îi refuză şi vru să-i dea afară, dar ei nu se lăsară. Auzind vorbăria de jos, Jake încuie uşa. N-avea decât să se lupte ea cu ei, cum o şti! Se uită pe fereastră la o echipă de operatori din spatele

sever şi preocupat. în ultimii douăzeci de ani. traversând strada ţanţoş. Însă voi ţine o conferinţă de presă la ora trei după-amiază. Se şi vedea la ştirile de seară. — Domnului Hailey i se va permite să răspundă la întrebări? — Poate. Jake deschise uşa şi reporterii îl urmară pe trotuar. — Va fi şi domnul Hailey la conferinţa de presă? — Da. de-a lungul străzii. îşi va schimba traseul.tribunalului. Încă nu m-am decis. dar numai câteva meritau să fie luate în serios. — Vreţi să ne răspundeţi la câteva întrebări? zise unul dintre ei. — Acum. răspunzând la întrebări. va veni şi ea. în ciuda refuzului său categoric. Un ziar din Atlanta considera că este crima cea mai senzaţională din sud. Dar toţi se îngrămădiseră la uşile din spate. Ethel dispăru în sala de şedinţe. O clipă. Zâmbi şi simţi o descărcare plăcută de adrenalină. Primise la birou mai multe telefoane de ameninţare. ce va fi la proces! Şuşoti ceva cu Moss Junior. articole lungi pe prima pagină. Dacă astăzi era atâta agitaţie. întrebări. reporteri. nu. împreună cu familia. Jake mergea încet. Pătrunse în clădirea tribunalului fără să atragă nici el atenţia cuiva. Trebuie să mă întâlnesc cu judecătorul Noose. — Pe ce temă? — Pe tema acestui caz. lăsându-i pe reporteri să discute despre conferinţa de presă. salutându-i pe reporteri cu căldură. îi trecură prin minte gânduri negre. — Şi fetiţa? — Da. Ozzie aruncă o privire pe fereastra închisorii spre gloata care îl aştepta pe Carl Lee în parcare. probabil şi fotografii pe coperţile revistelor. Buckley îşi dorise să fie întâmpinat măcar de unu-doi reporteri. — Unde? — La mine în birou. Ar fi preluat cazul şi gratis! Câteva momente mai târziu coborî totuşi şi întrerupse ciondăneala de la parter. dar le respinse imediat. Jake îşi luă rămas bun şi intră în tribunal. Pe viitor. Şi nu era decât o trimitere în judecată! Ce-o să fie la proces?! Zeci de camere de luat vederi. spre tribunal. apoi poliţiştii îl înconjurară pe Carl Lee şi ieşiră printre . replică Jake politicos. — Nu. urmat de reporterii care îl rugau să dea un interviu. Judecătorul Noose îşi parcă maşina lângă o gură de incendiu din faţa poştei. — Numai câteva întrebări. să-l poată vedea pe acuzat.

— Da. negru. până găsi documentul privitor la cazul Hailey. Noose luă un dosar roşu. apoi avocatul îl conduse la bară. — Aţi citit-o? — Da. Câţiva desenatori schiţară în grabă scena. observă un inculpat cu cătuşe. Marii juraţi ai statului Mississippi aleşi dintre cetăţenii cinstiţi şi loiali ai comitatului Ford. — Şi aţi discutat pe această temă cu apărătorul dumneavoastră? — Da. judecătorul îşi dădu seama că e Hailey. legal confirmaţi. nu-i aşa? mai zise el şi se întoarse lângă client. Aţi primit şi dumneavoastră una? — Da. — Sunteţi Carl Lee Hailey? întrebă judecătorul. Noose planificase vreo douăsprezece înfăţişări de trimitere în judecată pentru ora nouă dimineaţa. păzit de doi poliţişti. Jake se uită la procurorul care nu avea nici un motiv să ia cuvântul la această înfăţişare. Să se prezinte domnul Hailey. proaspăt acuzaţi. Părea un evanghelist gata să predice la televiziune. oarecum luat pe nepregătite. în numele şi sub autoritatea statului . Sala se linişti. sub jurământ. apoi îşi potrivi ochelarii. zise Noose dregându-şi vocea. Îi scoaseră cătuşele. — Am în faţă o copie a actului de acuzare redactat de marele juriu. Buckley era îmbrăcat într-un costum cu vestă. — Aţi înţeles despre ce e vorba? — Da. — Statul contra lui Carl Lee Hailey. Acolo se opriră şi se uitară în sus. escortaţi de trei maşini de patrulare noi. In capăt. Se pieptănase cu părul lins. — Domnul Brigance e apărătorul dumneavoastră? — Da. însărcinaţi să stabilească acuzaţiile din ţinutul mai sus menţionat. — Străluceşte în întuneric. Se uită în primul rând spre grupul de bărbaţi cu figuri dubioase. Se va urma procedura legală şi voi citi actul de acuzare în faţa Curţii. spre judecătorul care parcurgea agitat textul acuzaţiei. cazul 3889. Porniră în grabă spre tribunal. se aşeză pe scaun şi începu să caute prin hârtii. Brigance îi spunea ceva la ureche. Jake se apropie de el şi-i şopti: — Frumos costum. lipit de ţeasta lui mare. în aşa fel încât să nu-l incomodeze la citit. Rufus! — Mulţumesc. din poliester. până la o dubită.reporteri. — Bun. Atunci Buckley se ridică şi se apropie. replică el.

domnul Buckley are nelămuriri în legătură cu procedura. vă aşteaptă pedeapsa cu moartea prin gazare. Se uita dispreţuitor la Carl Lee. — Aţi înţeles că. procesul dumneavoastră e stabilit pentru luni. onorată instanţă. 22 iulie. atentând la liniştea şi demnitatea statului. — Sunteţi vinovat sau nu? — Nu sunt vinovat. Actul este autentic şi a fost semnat de Laverne Gossett. stabileşte că numitul Carl Lee Hailey din comitatul şi statul amintite mai înainte. Statul se opune oricărei încercări de acordare a eliberării pe cauţiune. — Onorată instanţă. şi al lui Pete Willard. pentru a putea fi auzit de reporterii din rotondă. Se apropie măreţ de masa la care stătea Musgrove şi îşi şoptiră amândoi câte ceva. înainte de a fi formulată. încălcând astfel legea. Ca de obicei. Artiştii plastici se concentrau asupra personajelor principale. plini de importanţă. chirăi Noose. zise Buckley cu voce puternică. a comis infracţiunea de omor premeditat asupra lui Billy Ray Cobb. — Onorată instanţă. sub jurisdicţia acestei Curţi. Toate actele şi moţiunile trebuie îndosariate până la 24 iunie şi predate la 8 iulie. Buckley observă că îl desenau şi pe el. Noose îşi consultă agenda. dar continuă. Ardea de nerăbdare să vorbească. Asta se învaţă încă din facultate. la penitenciarul din Parchman? — Da. Reporterii luau notiţe. prin atacarea directă a Codului din Mississippi. acuzatul nu a făcut încă nici o cerere de eliberare pe cauţiune. Vreau să subliniez. gata să-l înghită pe criminalul acesta nenorocit. Nu se poate opune unei cereri. Noose îşi recăpătă respiraţia. Apoi traversă sala şi se angajă într-o discuţie confidenţială cu unul din funcţionari. prim jurat al marelui juriu. domnul Brigance face totdeauna cerere de eliberare pe cauţiune şi sunt sigur că va proceda şi astăzi la fel. După câteva momente. şi l-a împuşcat. Buckley se simţi atins. Jake strânse pumnii şi-i veni să urle. aşa că le oferi imaginea clară a profilului său. Jake îşi dădea seama de circul pe care îl făcea Buckley şi încerca din răsputeri să îl ignore.Mississippi. fiinţă umană. alături de avocatul său. Atât Carl Lee cât şi Jake dădură aprobator din cap. încă de pe acum. — Domnule Hailey. se întoarse lângă acuzatul care stătea nemişcat. cu intenţia de a-l omorî. — Mai e ceva? — Da. dacă veţi fi condamnat. poliţist. că statul se opune unei . în vreme ce publicul îl privea cu atenţie. — Aţi înţeles capetele de acuzare? — Da. pe DeWayne. o fiinţă umană.

îi spuse el printre dinţi. — Bun. iar eu nu am acordat niciodată cauţiunea într-un caz de omor premeditat. După cum ştiţi. — Cu atât mai rău. — Ştiu. Ar trebui să vorbeşti mai puţin. spuse Jake. depinde numai de voinţa mea. când Buckley îl apucă de braţ. Buckley dădu din cap. îl întrerupse Noose. bătrâne. Se înroşise şi îl privea pe Jake cu dispreţ.. — Mi-am planificat s-o cer la momentul potrivit. însă domnul Buckley a intervenit cu tot acest teatru. Nu văd de ce aş face excepţie acum. Discutară despre conferinţa de presă. pentru domnia sa lucrurile nu sunt prea clare. Domnule Hailey. — Nu are nici o importanţă. Jake îşi deschise servieta şi se pregătea să-şi aranjeze documentele. unde îl aştepta un poliţist cu cătuşele. de lângă sala de şedinţe de la parter. Peste vreo douăzeci de minute. până la proces. zise Buckley. Buckley era mult mai solid ca Jake. La ora două. domnule judecător. Carl Lee se întoarse la locul lui din primul rând. domnule Brigance? — Da. Tăcerea e de aur.asemenea pretenţii. Jake dădu din umeri şi puse un dosar pe masă. replică Jake. şi m-am gândit deja dacă într-un asemenea caz se poate pune problema aşa. fără să scoată nici un cuvânt. clanul Hailey în frunte cu unchiul Lester intră în biroul lui Jake pe uşa din spate. acestea fiind zise. domnule judecător. şi iritarea lui creştea neliniştitor. Jake îi făcu cu ochiul lui Buckley şi părăsi sala. vi se ordonă să rămâneţi în custodia şerifului din comitatul Ford. — Foarte bine. Ia mâna de pe mine. — Foarte bine. — Vreţi să spuneţi că refuzaţi acordarea cauţiunii? — Da. — Ai făcut pe nebunu'. — Nu m-ai impresionat cu nimic. — Mi-am dat seama. — Tu ai vrut-o. Buckley îi dădu drumul. — Mai aveţi ceva? — Nu. — Păi de ce nu aşteptaţi până formulează cererea? întrebă Noose cu o nuanţă de iritare în voce. Un poliţist observă incidentul şi-i despărţi. Avocatul îi primi într-o încăpere mică. — Cereţi cauţiunea. Brigance. — Aveţi în vedere să cereţi cauţiunea? întrebă Noose. mi-am propus s-o cer.. Ozzie şi Carl .

Chiar dacă o veţi face. — Pentru început. iar cea din spate. Şeriful şi avocatul îi lăsară singuri. soţia lui. domnul Buckley s-a apropiat de mine. cu Tonya în braţe. de alţi doi. Jake voia să fie fotografiată în rochiţa ei cea mai bună. Jake făcu o scurtă pauză şi-i zâmbi fetiţei: — Iar în braţele lui Carl Lee. apărarea. care rămase uimit de propria lui abilitate în a-i manevra pe ziarişti. Din cauza tatălui ei.. voi face câteva remarci. Vă rog să nu vă adresaţi domnului Hailey sau altui membru al familiei sale. iar aparatele de fotografiat şi de filmat înregistrau imaginile. este Gwen. Carl Lee Jr. — Procesul va avea loc în Clanton? — Noi. — Dumneavoastră sunteţi prieten cu domnul procuror? — Nu. vom introduce o moţiune prin care să cerem . la tribunal? — Domnul Hailey a fost trimis în judecată. căutând să nu piardă nici un detaliu. Pe masă erau zeci de microfoane. dar mai ales de disponibilitatea acestora de a se lăsa manipulaţi. După pronunţarea trimiterii în judecată. Uşa din faţă era păzită de un poliţist. vârsta şi numele. iar Carl Lee. oricine ar fi fost ei. Procedura legală interzicea dezvăluirea identităţii unui copil violat.Lee se strecurară neobservaţi pe aceeaşi intrare din spate. el s-a declarat nevinovat. zise Jake. — Din ce cauză s-a comportat aşa? — Domnului Buckley îi cam cedează nervii în situaţii mai delicate. toată lumea îi cunoştea chipul. m-a apucat de braţ şi a vrut să mă agreseze. Se aşeză la un capăt al mesei. cei trei fii ai săi. În stânga mea. unde Ethel îi invită nepoliticos să stea jos şi să o lase în pace. dar cu fetiţa lui Hailey era altceva. Şeriful Walls şi Lester stăteau în spatele avocatului şi a celor din familia Hailey. Acum sunt gata să vă răspund la întrebări. iar Jake îi conduse în biroul unde aştepta familia Hailey. Gwen fu plasată la stânga lui. Jarvis şi Robert. la dreapta. În al doilea rând. eu nu le dau voie să vă răspundă. pe genunchii lui Carl Lee. în spate. Ştia că astfel va fi văzută şi de membrii juriului. în picioare. Conferinţa de presă fu minuţios regizată de Jake. Atunci a intervenit un poliţist. iar dumnealui e fratele domnului Hailey. — Aţi avut cumva o altercaţie cu procurorul districtual? — Da. Lester. eu voi fi cel care va răspunde la întrebări. — Cum au decurs lucrurile astăzi. Mai întâi. iar procesul a fost stabilit pe data de 22 iulie. Locul fu invadat de reporteri care se îngrămădiră în încăpere şi pe hol. stă Tonya Hailey. cu băieţii lui Hailey în spate. aş dori să vă prezint familia inculpatului.

Tatăl avea o slujbă la fabrica de hârtie. — Ne puteţi da nume? — Nu încă. Lucrul acesta ne-a şocat şi ne-a tăiat pofta de viaţă tuturor. în fiecare duminică. dar nu mişcau. Nu pot face pronosticuri în această privinţă. Existenţa lor a fost zguduită din temelii. Noi le vom pune la dispoziţie experţi în psihiatrie. Aceşti copii riscă să fie crescuţi fără tată. Apoi. Gwen începu să plângă încet. Copleşit. Localitatea însă va fi stabilită de judecătorul Noose. — Vă gândiţi la o apărare bazată pe iresponsabilitatea acuzatului în momentul crimei? — Da. din motive cunoscute numai de Dumnezeu. Hainele fuseseră transmise de la unul la altul. Băieţii păreau scoşi din cutie. iar mama lor trebuie să-şi găsească un serviciu. nici bani. toţi care suntem implicaţi. ceva bani la bancă. cu cămăşi albe şi cu papioane roşii. Carl Lee o mângâia uşor pe Tonya şi se uita. Nu ştiu. fără expresie. cât de serioase sunt aceste ameninţări. ca să vă răspund la întrebare. însă. nu s-a mai putut stăpâni. în costumele lor de marinar. totul părea sigur şi stabil. — Am auzit că domnul Hailey a fost ameninţat cu moartea. Părea derutat. într-un punct de pe masă. în faţă cu perspectiva camerei de gazare. Şi băieţii erau speriaţi. tatăl a clacat. Acum stă la închisoare aşteptând procesul. iar Jake îi întinse o batistă. Şi el şi familia sa. — Aveţi în faţă o familie foarte reuşită. Aruncă o privire către Carl Lee şi Tonya. domnule. şi şeriful. — V-aţi consultat deja cu el? — Da. neajutorat. doi nemernici beţivi şi drogaţi au comis acel act oribil asupra fiicei lor de zece ani. — Cam ce repercusiuni a avut întâmplarea asupra familiei Hailey? Jake reflectă o clipă. Va fi nevoită să cerşească de la prieteni şi de la rude. Şi. pentru a-i putea întreţine. Mergeau la biserică împreună. — Aveţi posibilitatea s-o dovediţi? — Depinde de juriu. Puritatea fiicei lui e pierdută.transferul la altă instanţă. Nu mai are nici slujbă. în vreme ce camerele de luat vederi continuau să-l filmeze. E-adevărat? — Da. . familia aceasta a fost profund afectată de întâmplarea nefericită de care vorbim şi nu ştie ce se va mai întâmpla cu ea. — Veţi pleda în sensul acesta? — Da. viaţa lor era frumoasă şi liniştită. dar erau curate şi călcate impecabil. şi eu. minţi Jake. Acum două săptămâni.

cât şi la cele de noapte. În dimineaţa aceea. Moss Junior îl conduse pe Lester în celula lui Carl Lee. Când te-ntorci aici? — Oricând vrei tu. — Îmi pare rău. ca să facă rost de bani. Vin sigur. 16 Suedeza sună de câteva ori. Lester nu fusese acasă. uitasem cât e de rău! zise Lester. — Trebuie să plec acasă. mă dau afară.. spunându-i că era la pescuit sau la tăiat lemne. apoi plecă la Chicago. Celula era întunecată şi liniştită. Lester. nene. Pe primele pagini ale ziarelor de joi apărură fotografii semnificative din timpul conferinţei. dar n-am de ales. De câte ori telefonase. Se săturaseră unul de altul până-n gât. chefuise destul. Era suedez?. la rândul lui. înainte de a se lumina.. Două ore mai târziu. Se . sună telefonul şi răspunse Lester. Staţiile şi reţelele de televiziune locală prezentară secvenţe filmate. văd eu. Poţi? — Ştii bine că voi fi aici. Obosise să tot inventeze scuze. ca şi cum nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva. Se ridicară şi se îmbrăţişară. — M-a sunat nevastă-mea azi-dimineaţă. Vineri dimineaţă. N-aş vrea să plec. — De ce? întrebă Carl Lee. — Doamne. Cadillacul roşu parcă în faţa închisorii. Fraţii vorbiră în şoaptă. — Înţeleg. mormăi Lester încurcat. — Sunt mândru de tine. Soţul ei plecase în Mississippi de două săptămâni şi era îngrijorată. ca să nu-i iubească pe ceilalţi. atât la ştirile de seară. Îi povestise despre fostele lui iubite. — Sper să nu rămân prea mult aici. În paturile din faţă nu stătea nimeni. Carl Lee fu vizitat de avocatul său. Dacă nu mă prezint mâine la lucru.Ce juriu ar fi putut face din ei nişte orfani? Conferinţa de presă fu o adevărată lovitură. iar Gwen o minţise. Moss Junior descuie uşa celulei. Atunci o să le fie greu alor mei.. Stăteau pe marginea patului de lemn al lui Carl Lee şi se uitau tăcuţi unul la celălalt. Mai am nişte zile de concediu. îi mai spuse el fratelui mai mare. — Ar fi bine să vii la proces. Carl Lee dădu din cap înţelegător. iar Lester ieşi.

Numerele de înmatriculare erau de Tennessee. Carl Lee mai avu un vizitator în dimineaţa aceea. împreună. de la rudele soţiei tale. Ştii că e numai la o sută cincizeci de kilometri de locul ăsta? Şi nu pot să te salvez decât dacă voi convinge juriul că ai fost iresponsabil când i-ai omorât pe băieţii ăia. Mă numesc Cat Bruster şi vreau să vorbesc cu şeriful Walls. nu mie. După douăsprezece zile de puşcărie şi două înfăţişări la tribunal. Şi dacă nu poate fi vândut. Avem nevoie de mărturia unui specialist. Se îndreptară apoi. nu are nici o valoare! Mie îmi trebuie bani lichizi! De fapt. se lămurise asupra sistemului judiciar. Automobilul ocupă trei locuri în parcare. ai înţeles? Carl Lee se aplecă şi urmări un păianjen de pe covorul prăfuit. Sistemul voia să-l pedepsească pentru o faptă pe care el o considera absolut necesară. trebuia să-i omoare. lucrurile stăteau cu totul altfel. şi asta cât mai repede! Jake trânti uşa şi ieşi din închisoare. că nu vor fi nici un fel de probleme. Ştii cât te costă o expertiză pentru proces? — De unde să ştiu? întrebă Carl Lee. — Carl Lee. de la biserică. oare. care deschise portiera pentru boss.. Când intrară. Nu regreta nimic Dar se gândise. secretara se opri din bătut la maşină şi zâmbi suspicios. Sosise într-o limuzină neagră. să-l ţină la puşcărie şi să-l zdrobească. uriaş. Pe atunci. dar numai în trecere. acestea i se păreau fleacuri. Dar acum. ca lui Lester. — N-am nevoie de pământul tău! Şi ştii de ce? Pentru că nimeni nu vrea să-l cumpere. — Bună. de la surori. la sărăcie. ci medicilor! — De ce? — De ce?! repetă Jake indignat. la avocaţi şi psihiatri? Poate. zise cel mai mic dintre cei doi. îndreptându-se spre uşă. Rememoră orele şi clipele de dinaintea crimei. Cere de la fraţi.. Jake era iritat şi avea ochii înroşiţi. spre închisoare. la puşcărie. — Bună dimineaţa. O mie! De unde poţi face rost de atâţia bani?! — Ţi-am dat tot ce-am avut. Ce-i trecuse atunci prin minte? Fără nici o îndoială. am stat ieri de vorbă cu doi psihiatri din Memphis.întâlniră în biroul lui Ozzie. Ţi-am oferit chiar şi. — O mie de dolari! strigă Jake. de oriunde! Trebuie să faci rost de bani. Pentru că nu vreau să ajungi la camera de gazare. Se gândise că-l vor judeca şi-i vor da drumul. — Fă rost de bani! strigă avocatul. Degeaba susţinem noi doi c-ai avut atunci o clipă de nebunie. Iar singurul lui aliat îi cerea imposibilul şi ţipa la el furios. să-i lase copiii orfani. Şi doctorii nu lucrează pe gratis. . De la volan ieşi un bodyguard negru. cu şofer.

Garda de corp nu mişca. — El e Tom Firavul. poate să ia şi el loc. bine. — Ca un câine poliţist? — Exact. Îi zicem aşa pentru că are un nume prea lung. şerifule. în birou. Am luptat în Vietnam împreună. — Ştii. Dar el. Am zăcut împreună două luni. Despre ce vrei să vorbim? Cat stătea picior peste picior. nu-i aşa? — Chiar crezi că are nevoie de aşa ceva? — Bine. — De la dumneata a luat mitraliera? Firavul mârâi. — Înţeleg. îl lămuri Cat. Nu ne-a mai ars să ne-ntoarcem acolo vreodată. eu şi Carl Lee suntem foarte legaţi. Veniţi amândoi la mine. — Domnule Bruster. iar şeful lui se aşeză pe un scaun în faţa şerifului. Nu ştii că a primit pentru asta şi o medalie? — Nu. şerifule. — Nu. Odată. pe genunchi. într-un spital din Saigon. Ozzie îl asculta cu atenţie. Şeriful îşi auzi numele şi ieşi din birou să-l întâmpine pe vizitatorul acesta rău famat. Acolo. — N-are pistol. Aşa a fost instruit. apoi ne-am mişcat cururile noastre negre şi-am plecat din Vietnam. — E un fel de gardă de corp. îi spuse Ozzie lui Cat. iar Cat zâmbi larg: . — Aşa e. Carl Lee m-a luat în spinare şi m-a cărat şchiopătând printre gloanţe. până după un dig. deşi nici şeriful nu era o stârpitură. eu sunt Ozzie Walls. — Da. cu mâinile pline de diamante. omul meu are necazuri şi vreau să-l ajut. E vorba de Carl Lee Hailey. Două ore s-a chinuit cu mine şi mi-a salvat viaţa. unul din chiriaşii hotelului dumneavoastră confortabil. Grupul nostru pierise. — Bine. — Dacă vrea. am venit să-l ajut. Îşi strânseră mâinile. cine e? întrebă Ozzie. am fost împuşcat în cap şi el în picior. — Îmi pare bine! Mă numesc Cat Bruster şi sunt din Memphis. privind spre bodyguard. de la televiziune. Firavul se opri în picioare lângă uşă. — În regulă. Ce vânt te-aduce în comitatul nostru? — Păi. — Acu'. să stea lângă uşă. în picioare. unul din prietenii mei a dat de bucluc.— În ce problemă? — În legătură cu domnul Hailey. ştiu cine eşti.

apoi începură să se lovească uşor. — Mda. De cinci ori m-au judecat. Cat îl îmbrăţişă şi se uită entuziasmat la el. Numa' că n-au putut riposta. mită. cu pumnii.. Tot ce-ţi . — Ai un avocat bun. nu ştiu nici eu. — Da. Ţi-l aduc imediat. nu-i aşa? — Da. Ai apărut în presă mai mult ca mine. arme.— Bineînţeles că nu. Acesta pricepu şi-i lăsă singuri. Cat. aşa că nu regret că i-am împuşcat. ca boxerii. Carl Lee se uita încurcat la şerif. Da' era şi mai bine dacă nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea. — Am citit în ziare că procesu' e-n iulie. — Carl Lee. — Am întors-o pe toate feţele. îţi pare rău? Carl Lee se foi în scaun şi privi în tavan. scandal. Nevastă-ta ce face? — E bine. Numa' că tu reuşeşti totdeauna să scapi. aşa zic şi eu. bătrâne. crede-mă! De ce nu mi-ai spus de-atunci ce-aveai de gând cu mitraliera aia? — Păi. e foarte bun. — Ai dreptate. Se descurcă ea. în ultima vreme. — Ce. bătrâne. Cat se ridică şi începu să se plimbe prin birou.. Firavul închise uşa şi se postă din nou în faţa ei. Să fi fost ca-nainte. Firavul făcu un pas lateral şi în două minute Ozzie se întoarse cu prizonierul. — Nu-mi fac griji cu mine. numai să-l faci pe Firav să se dea la o parte din uşă. M-au acuzat pentru o mulţime de lucruri: droguri. jocuri de noroc. nu sunt prea sigur. ca să fie mai aproape unul de altul. — Foarte bine. pentru tot ce-ai făcut. Dar familia. în picioare. Numai că ar fi fost mai bine dacă nu-mi prăpădeau copila. e-aşa simplu? — Da. ştii câte procese-am avut? — Cred că multe. — Vrei să-l vezi? — Mai încape încă vorbă? Da' ce. Carl Lee puse două scaune faţă în faţă. — Adică? întrebă Carl Lee neştiind exact ce gândeşte prietenul lui. De mine. curve. — Aşa e. Asta vreau să zic. Trebuie să fie cumplit pentru tine. — Cum a fost? — Ca-n Vietnam. admirând diplomele şi certificatele de merit ale lui Ozzie. Am trecut şi pe la poliţia federală şi pe la procuratură. Cat vorbi primul: — Sunt mândru de tine. — Ăsta-i motivul pentru care am venit să te văd. dar sigur că nu era el aici degeaba. — Cinci.

deşi o idee avea el. da. E o şarlă. — L-ai văzut la televizor. — Cred că l-am văzut la televizor. politicienii. Apoi rosti: — Şi ce-i cu asta? Cat îi puse mâna plină de carate pe genunchi. acu' vreo cinci ani. în legătură cu această problemă. Se bagă în toate procesele dificile. — Am deja un avocat pe care nu-l pot plăti. numai să mă apere de orice neplăceri. Şi copoii îl urăsc de moarte. Carl Lee? Toate acuzaţiile erau adevărate. — Niciodată! N-au putut să mă prindă cu nimic. Dar iată-mă liber. — Pentru că am cel mai bun. — Ştii de ce nu m-au putut condamna? Hailey dădu din cap. Nu trebuie să plăteşti nimic. mi-amintesc. — Cine e? întrebă Carl Lee curios. mită. D-aia am venit la tine. — Da. Anu' trecut i-am dat o sută de mii. — Crima. — Păi. N-a pierdut nici unul. Apare şi în ziare. foarte des. vrea să te ajute. Sunt liberi. Carl Lee. interesul lui Carl Lee crescu. — Cum îl cheamă? — Nu se ocupă decât de cazuri penale. aici. — Cum îl cheamă? Cat se sprijini de spetează şi se uită solemn la Carl Lee. omu' ăsta n-are cum să piardă. — Bo Marsharfsky. Hailey privi în sus încercând să-şi amintească. Ţi-aduci aminte de negrii ăia doi care au aruncat un filfizon în Mississippi? Au fost prinşi în flagrant. Dar ştii ce-i place cel mai mult? — Nu. Preferă traficanţii de droguri. cel mai murdar şi cel mai ticălos avocat din zonă. Dintr-o dată. De câte ori crezi că m-au condamnat? — Nu ştiu. Îţi spun eu. E înnebunit după cazurile de omor. I-a scos basma curată. lucruri de-astea. E sub orice critică.trece prin minte. Nu pierde nici o ocazie. mai ales droguri. — Sunt sigur. de vorbă cu tine. — Cum a aflat de mine? . jecmăniri. Şi ştii ceva. — Procesu' a ţinut două săptămâni şi i-a scăpat. tot felul de fluieră-vânt. Face orice să câştige un caz. E angajatu' meu permanent. Cinci procese câştigate! Carl Lee zâmbi cu admiraţie. De unde să-i dau bani? — Nu te costă nimic. La Memphis numai el se ocupa de criminali. zise el. pe mine.

Ştii cum sunt avocaţii.— Din ziare şi de la televizor. Cat îşi dădu ochii peste cap uluit. avocatul era şi mai tânăr. Carl Lee. N-are nevoie de ajutor. Îşi aminti. oricât m-ar costa. Carl Lee. — În nici un caz! El nu lucrează cu nimeni. Carl Lee. — Vrea să lucreze împreună cu avocatu' meu? încercă el să găsească un compromis. Toţi ziceau aşa. Nu-ţi face tu griji. — Uite ce-i. bătrâne! zise Cat dispreţuitor. Eşti pe muchie de cuţit. Dacă băiatu' face o singură mişcare nepotrivită. Nu te juca! Dintr-o dată. pocnind din degete. studiindu-şi picioarele. te costă viaţa. Nici n-a terminat bine şcoala. însă. De unde să ia o mie de dolari pentru doctor? Până atunci. — Păi asta costă. I-am povestit de noi doi şi l-a apucat nebunia. Vei avea cel mai bun avocat şi cei mai buni doctori. Marsharfsky are cincizeci. zise Cat. Tipu' ăla al tău o să-l încurce. Dă-l dracu' pe puştiu' ăla! N-avem timp să ne . de procesul lui Lester. Cat plăteşte tot. — Păi am un avocat foarte bun. — E un puşti. Ieri am trecut pe la el pe la birou şi l-am găsit citind ziarele. Carl Lee! Ascultă-mă! Banii nu sunt o problemă pentru mine. Băiatu' ăla al tău n-o să aibă niciodată atâtea procese de omor câte a apărat el. Am trecut prin multe procese şi ştiu ce complicat e. şi te trezeşti în camera de gazare. Nu-ţi poţi permite să rişti. Zicea că trebuie să se ocupe de căzu' tău. nu glumă! — Plătesc eu tot. O mie de dolari pentru un amărât de doctor! Iar Cat îi oferea tot ce era mai bun! — Nu-mi place deloc să-i fac una ca asta avocatului meu. Mai bine gândeşte-te la tine. Jake i se păru lui Hailey un copil. E vorba de viaţa ta. Îţi trebuie tehnică. nu înţelesese că avea nevoie de un psihiatru. Îi cunoaşte pe toţi. — D-aia ai venit? — Exact. Ajunge o mică greşeală şi totu' se duce de râpă. Ajunge o singură greşeală. dar era clar că nu se putea altfel. Marsharfsky e perfect. — Nu fi prost. şopti el. — Câţi ani are? — Cred că vreo treizeci. I-am spus c-o să-l ajut. — De exemplu? — Doctori psihiatri. Carl Lee era în mare încurcătură. nu glumă. pentru a crea un efect mai puternic. Ţi-am văzut poza pe prima pagină. Pe vremea aceea. Carl Lee îşi puse cotul pe genunchi. Zicea că ştie foarte bine de cine are nevoie ca să te scoată.

— E bine. Formă un număr. Ştii cum sunt avocaţii. domnule. Nu-i decât un avocat. La televiziune nimic? întrebă ea. Carl Lee simţi că se înfierbânta. I-am făcut şi eu lui un serviciu. — Nouă sute de dolari. — Vrei să-l concediez pe avocatul meu şi să-l angajez pe al tău? zise el precaut. Nu vezi cât tapaj de presă a făcut puştiul ăsta deja? Ăsta-i visu' oricărui avocat. sigur că da! — Şi-o să plăteşti tu tot? — Bineînţeles. Caută-l pe Frank Fields de la "Post" şi spune-i că vreau să apară pe prima pagină. — Dă-mi o convorbire cu taxă inversă la 901-56666-9800. — Da. — Şi ce-i cu banii ăştia? — Sunt ai tăi. Puse receptorul jos şi-o întrebă pe secretară dacă articolul era gata.gândim la chestii d-astea. Spune-le să caute în setul de fotografii pe cea mai nouă. — Ne-am înţeles? întrebă Cat zâmbind. De fapt. mâine dimineaţă. îmi ajut doi prieteni. Trimite-l imediat la ambele ziare. Cat Bruster la telefon. dar voi ţine o . iar el îl citi cu atenţie. — De ce vrea să se ocupe de cazu' meu? — Pentru publicitate. — Aşa sunt eu. Bo Marsharfsky era în biroul său de la etajul al douăzecilea. zise avocatul. şi vreau un fir direct cu Bo Marsharfsky. zise el. Cat numără nouă hârtii de câte o sută. I se părea că-i mişcă în buzunar. — Eşti foarte bun cu mine. cu atâta bănet în dreptul inimii. — Cât? întrebă Cat pocnind din degete spre bodyguard. Cat. Ne-am înţeles? — Da. celălalt m-a scos din rahat acu' doi ani. Acum avea mâncare pentru copii. Firavul scoase un teanc mare de bani. Ea i-l înmână. dându-i o bancnotă de o mie de dolari. s-o ţină în mână. — Da. Cat îl bătu pe umăr cu căldură şi ridică receptorul telefonului de pe masa lui Ozzie. Voia să se uite la bancnota aceea mare. dacă mai ai nevoie. Îi trece lui! — Da' l-am şi plătit. — Şi mai ia ceva pentru copii. Să m-anunţi. apoi îi băgă lui Carl Lee în buzunarul de la cămaşă. aşa că îşi apăsă pieptul cu mâna. dintr-o clădire aflată în centrul oraşului. Unu' mi-a salvat viaţa cu ani în urmă. — N-am timp acum să le dau un interviu. e-n regulă.

un titlu: "Jake Brigance iese din scenă". Sigur era ceva important. înainte de a pune mâna pe receptor. sună telefonul. Convorbirea se întrerupse. Citi articolul din nou. — Dormeam. În "The Memphis Post" era un titlu mare despre moartea în Orientul Mijlociu. cu ziarul în mână. — Ai citit? întrebă el. Nu spunea mare lucru. Mai jos. cum i se mai spunea. apoi îl puse pe masă. Nu era indicat să se ducă acum la cafenea. un chip necunoscut. "Rechinul". Jake se uită lung la telefon.. Poliţistul plecă repede şi închise uşa. Jake îi aruncă ziarul în faţă. însă.. îşi văzu fotografia. era vorba de o greşeală. Era un ticălos rafinat şi lustruit. — Alo? zise el slab. Fusese la Carl Lee cu o zi în urmă. unde aşteptau ziarele de dimineaţă. Hailey se aşeză pe o canapea tapisată cu vinilin. — Ai văzut ziarele? — Cât e ceasul? — Du-te după ziare şi sună-mă după ce citeşti. Se aşeză la masa lui Ethel şi mai citi o dată articolul. lângă el. Lucien avea toată admiraţia pentru el. Sigur. — Ce faci? întrebă Lucien. Îi va spune mai târziu. nu găsi nimic. Dedesubtul lui. Carla nu se mişcă din aşternut. scria: "Intră în joc Bo Marsharfsky". În cele din Jackson şi din Tupelo. Rămase cu gura căscată şi i se muiară genunchii. Mai scria că se anunţă surprize mari şi că are încredere în juraţii din comitatul Ford. dădu drumul câinelui în grădină şi alergă. Apoi îl văzu pe Carl Lee şi. săptămâna viitoare. Luă ziarul şi plecă la birou. Articolul anunţa angajarea celebrului avocat în cazul "negrului răzbunător". Se aşeză pe marginea patului frecându-se la ochi şi încercă să-şi amintească ziua când îl mai sunase Lucien acasă. unde aştepta Jake. Le aduse în bucătărie şi scoase elasticul din jurul lor. Îl ştia pe Marsharfsky. pe îndelete. după care avocatul îşi anunţa o conferinţă de presă la Clanton. Era mai mult o istorie a cazurilor apărate cu succes de Marsharfsky. tăcut. Apoi se uită lung la fotografia de pe prima pagină . până în stradă. într-o pereche de pantaloni kaki şi-şi puse un veston. Lucien nu prea găsea cuvinte de consolare. Sub ea. Se îmbrăcă. în tricou şi în slip. Duminică dimineaţa. Moss Junior îl conduse pe Carl Lee în biroul lui Ozzie. la şase şi jumătate. Jake se rostogoli spre perete şi răsturnă veioza. Îşi făcu o cafea.conferinţă de presă la Clanton. Soţia lui dormea adânc. .

fără să se sinchisească de ziar. — De ce-ai făcut asta. — Lui nu-i plătesc. nu să aflu din ziare. — Mi-ai cerut prea mult. Carla îşi luă micul dejun neliniştită.. şi tu îmi ceri să fac imposibilul.. Nu-i plătesc. Îi plăcu treaba cu negrul răzbunător. Îl rugase pe Ozzie să-l sune pe Jake şi să-i spună vestea. Lester avea să afle. — Tu l-ai angajat pe cel mai bun avocat din Memphis şi-l plăteşte altcineva? — Da. — Ceee?! — Ai auzit bine. A plecat ieri. fără să zică nimic. "O să vedem noi!" îşi zise avocatul. Nu e procesu' lui. Jake. Şi te rog să nu-l suni. Îi era ruşine şi se simţea îngrozitor. dar şeriful nu voise să se amestece. Îşi au avocaţii lor. — Nu te interesează pe tine. Sunt hotărât. nu avea de gând să-şi ceară scuze. Nu-ţi poţi permite să mă plăteşti pe mine şi tu-l angajezi pe Marsharfsky. Jake. — Nu cumva lucrează pe gratis?! — Nu. — Cine? tună Jake.Carl Lee îl privi. Îşi studie fotografia de pe prima pagină. ei nu l-ar fi angajat pe Marsharfsky. — Nu. — Ba da. Dar cine altcineva? Carl Lee luă ziarul şi îl împachetă frumos. pur şi simplu! Carl Lee se uită la propria-i fotografie. Nu. oricum. Ar fi trebuit să-l anunţe. gândi Jake. Nu te interesează decât banii. curând totul. Îl plăteşte altcineva. — Şi n-ai de gând să-mi spui cine e? întrebă Jake ceva mai liniştit. nu-ţi voi spune. — Ai stat de vorbă cu Lester? — Nu. — Banii. eşti! Trebuia să fi avut curajul să mă chemi şi să-mi spui dinainte. Probabil o organizaţie de drepturi civile. ar fi fost prea scump pentru ei. Jake. Oricum. Eu stau aici la puşcărie. Îţi cer o explicaţie. aşa că să-şi vadă de treabă! — El unde e? — La Chicago. Carl Lee? — Nu sunt obligat să-ţi dau explicaţii. Jake se pregăti să iasă: — Asta e! Sunt concediat. Aflase despre Marsharfsky . dar hotărârea nu mai putea fi schimbată. Şi-apoi.

. zise ea neconvingător. Îşi scoase pantofii şi o porni peste gazonul ud. El îşi umplu ceaşca cu cafea şi se duse în pridvorul din spatele casei. — Nu. — Ai stat de vorbă cu el? — Da. Când sosi. Tufele şi iarba îşi aşteptau toaleta săptămânală. Se gândi la Buckley şi parcă-l auzea râzând. — Mai sunt şi alte cazuri. — Cred că e cazul să tund gazonul. — Îmi pare rău. să câştige bunăvoinţa şomerilor care aveau să voteze. — Da. Soarele strălucitor încălzea gazonul des şi verde. în după-amiezile de duminică. zise ea. se reuneau săptămânal. mă simt bine. la tipii din cafenea şi-şi jură să nu mai calce niciodată pe acolo. — Şi ce-a zis? Jake dădu din cap. — Te simţi bine? întrebă ea. În anii când aveau loc alegeri. Se încheiau tranzacţii. Îi veniră în minte reporterii şi aparatele de filmat şi simţi un junghi în stomac. Jake. Consiliul se dovedise un bun susţinător al negrilor. zvântând roua şi făcând-o să se ridice într-o pulbere vaporoasă. uitându-se la gardul viu neîngrijit care mărginea grădiniţa lungă şi îngustă. N-o să ne mai fie teamă să ridicăm receptorul. fără să scoată un cuvânt. ceea ce era mai important. — Vrei să mănânci? întrebă ea. Mulţumesc. de lângă un mirt firav — singurul arbore mai acătării din grădină. o luă de mână şi-i zâmbi. El se întoarse.de la un reporter care îl căutase pe Jake. — Hai să vedem şi faţa bună a lucrurilor. spuse el. Apoi. nu mi-e foame. Sorbea lichidul fierbinte. 17 Consiliul Ministranţilor era un grup de predicatori negri care se formase pentru a coordona activităţile politice locale ale comunităţii oamenilor de culoare din comitatul Ford. să se uite la o colivie de păsări stricată. Lester era singurul care mai putea face ceva. — Ştiu. se gândeau strategii şi se schimbau bani. El continuă să studieze colivia aceea de păsări. Carla păşi pe urmele lui şi se opri în spate. pentru a sta de vorbă cu candidaţii şi pentru a analiza rezultatele preliminare şi. nu-şi spuseră nici un cuvânt.

Vor avea loc şi conferinţe de presă. la lăcaşul în care predica. Atunci. lucrul acesta dădea rezultate uimitoare. Le promise că întrunirea va fi scurtă. De obicei. Nu mai aveau prea mult timp până în iulie. Dacă ar fi fost alb. iar oamenii simţeau în suflete elanul generozităţii. pe la ora patru. Publicaseră o mulţime de . aveau să se organizeze colecte speciale. cât şi din cauza şocului pe care îl avusese. Reverendul Ollie Agee convocă o întrunire specială a Consiliului. Scopul adunării. în sală se aflau douăzeci şi doi de membri. Trebuia să se bată fierul cât era cald. Şi organizaţia NAACP trebuia să intervină în acest caz. Carl Lee n-ar mai fi ajuns la proces. Poate chiar boicoturi ale diverselor afaceri cu albii. creştea în mod spectaculos afluxul de daruri şi ofrande către bisericile oamenilor de culoare. Acesta continuă să-şi expună punctul de vedere. Când reverendul Agee luă cuvântul. Carla făcuse clătite şi îşi luară micul dejun pe terasă. mai ales cei aparţinând Bisericii lui Christos. Adunările din Memphis şi din Jackson le promiseră ajutorul. duminică după-amiază.În timpul alegerilor. în timpul predicilor de dimineaţă şi de seară. Îl anunţară pe directorul general. aveau să-şi înceapă curând slujba de seară. demonstraţii şi marşuri. aşa că nu se mai duseră la biserică. Jumătate din fonduri vor trece la fundaţia care se va ocupa de procesul lui Hailey. parcarea de lângă biserică începu să se umple cu automobile elegante. în comitatul Ford. Cel puţin. Existau douăzeci şi trei de biserici ale negrilor. până mai exista interes pentru acest caz. Banii trebuiau strânşi cât mai repede. Fură cu toţii de acord cu reverendul Agee. Predicatorii aprobară şi plecară să oficieze vecernia. Iar lucrul acesta trebuia adus la cunoştinţa celor de la NAACP. Jake dormi până târziu. Trebuie să creeze o fundaţie care să-i apere drepturile şi una pentru a-i întreţine familia. era acela de a coordona ajutorul moral. deoarece unii predicatori. politic şi financiar pentru Carl Lee Hailey — un membru de nădejde al bisericii. le explică el. reverendul Agee va conduce activităţile celor două fundaţii. Întrunirile erau secrete şi participau la ele numai predicatorii care fuseseră invitaţi de membrii Consiliului. împreună cu Hanna. atât din cauza oboselii. Începând cu duminica viitoare. fiecare predicator urmând să răspundă de propria lui congregaţie. nu în comitatul Ford. Îşi termină slujba devreme şi. turma lui se împrăştie spre casă. Agee îşi luă responsabilitatea de a ajuta familia cu discreţie maximă. observând că prima pagină din "The Memphis Post" era plină cu informaţii despre Marsharfsky şi despre celebrul lui client. Ca de obicei. Nici nu se mai uită la ziarele de duminică dimineaţa.

văzând-o pe Hanna cum le ţinea păpuşilor prelegeri despre igienă. râseră pe înfundate. care se juca şi îşi odihnea căpşorul pe umărul lui. costeliv şi firav. fetiţa era sănătoasă. iar medicii răsuflară uşuraţi. — Duminica trecută am fost la biserică. câte unul pe zi. Naşterea fetiţei fusese un calvar. Crescuse în greutate peste două kilograme şi jumătate. alături de el. mândri. Va fi greu. intersectându-se cu bărcile cu motor zgomotoase. Se lăudă că nu pierduse nici un proces de omor. decât prin adopţiune. îndrăznea să pună mâna pe incubator şi plângea ca un copil. pentru moment. — Şi. când îi auzea glasul. Se rugase aşa cum n-o mai făcuse niciodată. în timpul slujbei. Dormea într-un balansoar şi visa că are o fetiţă frumoasă. Îi scoaseră tuburile. nu te-ai gândit decât la procesul acela. cu jucării şi plecară spre lac. Apa maronie crescuse. În curând. Jake citi articolul fără să comenteze şi aruncă ziarul la gunoi. Carla îi sugeră să iasă la un picnic şi. Încărcară automobilul cu mâncare. Se vor ivi o mulţime de probleme sociale şi legale. zise el. urma retragerea. Cazul Hailey reprezenta pentru el marea încercare. dar. cu vreo două luni şi jumătate înainte de termen. După ce mâncară. care se agăţa de viaţă. Hanna îşi aranjă păpuşile şi automobilele pe una din pături şi începu să vorbească şi să se joace cu ele. zise Carla. dar el avea încredere în înţelepciunea şi în loialitatea juraţilor din Mississippi. Ambarcaţiuni colorate strident tăiau oglinda apei încolo şi-ncoace.fotografii şi de citate din declaraţiile avocatului. Venise pe lume prematur. iar părinţii o aduseră. în timp ce Jake scotea mâncarea şi casa cu păpuşi. Medicii le sugerară să nu mai aibă copii. nu se împotrivi. După o lună. Promise o pledoarie romanescă. . ochii i se umpleau de lacrimi. Când rămânea singur. iar pronosticurile fuseseră extrem de nefavorabile. lacul Chatulla era punctul de atracţie al ambarcaţiunilor de tot felul. clătinând sceptici din cap. Jake stătuse unsprezece zile lângă incubatorul din maternitate privind la trupşorul acela vânăt. acasă. în timp ce o armată de medici şi de asistente urmăreau monitoarele. Acum. potriveau drenele şi acele. — E prima oară în ultimele două săptămâni când te văd şi eu mai relaxat. asistentele începură să zâmbească. brunetă cu ochi albaştri. care trăgeau după ele schiori nautici pe jumătate beţi. deşi avea de lucru. în doisprezece ani. întinzându-se pe pătură. Părinţii ei ascultau şi zâmbeau. de nici un kilogram şi jumătate. Îi auzea până şi vocea. dar. Carla aşternu două cuverturi groase sub un stejar de pe panta unui deal.

a pus mâna pe cel mai bun avocat criminalist din Memphis. din Memphis. — Cine-i ăsta? — Un hoţ şi traficant de droguri. Oricum.— Tot la el mă gândesc şi acum. Şi nu-l costă nici un ban. Carla. — Nu se ştie. — Atunci să-i spună Carl Lee. Două lepădături! — Ţi-a povestit Carl Lee? — Nu.. Marsharfsky e avocatul lui. fără convingere. Rostea cuvintele rar şi cu dispreţ. Ştie că fratele lui îl va certa şi-i va atrage atenţia că a greşit. — Cine-i plăteşte onorariul? — Un prieten vechi de-al lui Carl Lee. — Ce vrei să spui? Doar n-o să-i telefonezi tu. Vocea îi era calmă. — Nu-i adevărat. — Nu ţi se pare că forţezi nota? — Nu cred. unul Cat Bruster. A greşit şi încă nu-şi dă seama. El însă se uita la o barcă cu pânze care se împotmolise în noroiul de la ţărm. Carla miji ochii şi îl privi intens. Greu de precizat. — Nu mă deranjează să vorbim în continuare despre asta. Dar . m-am gândit la asta. dar hotărâtă. — Sunt sigură că va citi în ziare. iar Lester e singura persoană care mă poate ajuta. — Ai ţinut totdeauna discursuri despre etica profesională. — Vrei să schimbi subiectul. Cred că Hanna mai vrea nişte suc de portocale. Lester are dreptul să ştie şi. — Să fiu sincer. vreau să obţin din nou cazul. — Lester ştie? — Nu încă. — Nu. — Aşa ar trebui. — Aşa că ai să te bagi tu în chestiunile de familie. Eu sunt un avocat foarte cinstit.. dacă stă Lester de vorbă cu el. — S-a terminat. — Jake. aşa că l-am întrebat pe Ozzie. Dar cred că Lester ar trebui să ştie. bine? — Ştiu şi eu? — Crezi că se răzgândeşte? — S-ar putea. ştii bine că nu e cinstit ceea ce vrei tu să faci. mai ales când dau de necaz. zise Jake. Ce-ţi mai pasă ţie? — Carl Lee nu îndrăzneşte să-i spună lui Lester. În orice caz. Negrii sunt atât de imprevizibili. — Treaba lui. El n-a vrut să-mi spună nimic. dar n-o va face.

E greu de suportat. acuzându-l că vânează cazurile. fără să le mai dea atenţie. Apoi ar fi stat de vorbă cu Gwen şi cu Ozzie şi i-ar fi convins că singurul avocat care putea obţine achitarea era el. Însă n-am citit pe niciunde că nu e etic să redobândeşti ceva. Carl Lee ar fi cedat şi l-ar fi chemat înapoi. alături de tine şi de Hanna.acum recurgi la tot felul de tertipuri. — Eşti dezamăgit. nu să-l obţin. nu-i aşa? — Sigur. — Să-l redobândesc. Şi asta nu e bine deloc. Apoi l-ar fi mituit şi l-ar fi pus să-l îmbrobodească pe Carl Lee. acolo. Ce-ar fi făcut el într-o astfel de situaţie? Probabil că ar fi închiriat un avion şi ar fi zburat la Chicago să-l aducă pe Lester. Dacă l-aş câştiga. Hanna ceru fursecuri şi Carla începu să scotocească prin coşul cu merinde. Ca străin. Cu siguranţă. — Ba da. aş ajunge cel mai vestit avocat prin partea locului. Se gândea la Lucien. S-ar putea să mai ai de adăugat câte ceva. Jake se lăsă într-un cot. Pur şi simplu. în aer liber. — Şi presupui că lui Marsharfsky îi pasă de etică! Cum crezi c-a pus mâna pe cazul ăsta? A fost angajat de un om pe care nici nu-l cunoaşte. Probabil că s-ar fi certat cu Marsharfsky la telefon. Lucien Wilbanks. — Nu e nici o diferenţă. Aşa ar fi procedat Lucien. Dar trec eu şi peste asta! — Ce să fac cu albumul cu tăieturi din ziare? — Nu-l arunca. — Nu e corect. — E bine ca tu să faci acelaşi lucru? — Nu-i acelaşi lucru. N-ar mai trebui să ne facem griji cu banii. Era o cruce lungă de doi metri şi jumătate şi lată de un metru şi . L-ar fi asigurat că Marsharfsky n-avea nici o şansă în Mississippi. Nu e cinstit să lupţi prin orice mijloace. ameninţându-l că-l reclamă pentru lipsă de etică. Ar trebui să venim mai des. Dar nu pot pierde ceva ce n-am. ar fi fost privit cu neîncredere de cei din juriu. Toţi avocaţii îşi râd acum în barbă. — Ţi-e jenă? — Puţin. — Pentru că mă simt bine aici. poate. Şi ei vorbeau de etică! — De ce zâmbeşti? îi întrerupse Carla gândurile. în final. aşa că trebuie să accepţi situaţia. — Şi dacă l-ai pierde? — Tot aş avea de câştigat. Carl Lee şi-a angajat alt avocat. ca să obţii cazul. l-a luat cu japca. Jake. cu excepţia lui Harry Rex. N-o să mai am vreodată un caz ca ăsta. ca să pui mâna pe un caz.

în zonele rezidenţiale. În ritualuri se foloseau de obicei cruci mari. Apăsă precipitat pe butonul soneriei. aşa că s-ar putea să ardă vreo câteva ore.jumătate. Stăteau amândoi în pridvor. cu câteva ore înainte de ivirea zorilor. Jake veni buimac la uşă şi încremeni. de pe strada Adams. Ultima cruce fusese înfiptă în curtea unui negru acuzat de violarea unei femei albe. conştient fiind că Prather ştia la fel de puţin despre crucile în flăcări. Vrei să chem pompierii? Jake se uită în susul şi în josul străzii. cu excepţia locului unde ardea crucea. — Nu ştiu.. Câteva momente mai târziu. Las-o să ardă. nu-i aşa? — E curtea ta. cu gâtul uscat. Nu şi-au lăsat cartea de vizită. Intră pe alee şi parcă în spatele automobilului Saab. cu unele mai mici. cu pântecele revărsându-i-se peste curea. Era aproape trei şi jumătate dimineaţa. ca şi el. — Când au telefonat? — Acum un sfert de oră. Ne-au sunat şi ne-au spus ce-au făcut. la marginea oraşului. într-un târziu. cu mâinile în buzunar. După cum miroase. Jake. N-are rost să trezim pe toată lumea. — Cine-a făcut asta? întrebă Jake. dar era mai comod să faci raiduri nocturne. din cauza vântului. Strada era întunecată şi liniştită. — Nu. Nu se-ntâmplă nimic. Camioneta dispăru apoi în noapte şi se opri lângă o cabină telefonică. Nu se vedea nici o lumină aprinsă. cu ochii speriaţi. Prather nu se mişca. În comitatul Ford nu mai avusese loc de ani de zile o astfel de acţiune. alături de poliţist. este îmbibată de gaz. pe aici. ultima oară a fost la Karaway. — 'neaţa. spuse Prather. După câte-mi amintesc. ci mai ales de semnificaţia acesteia. poliţistul Marshall Prather intră pe strada Adams şi văzu imediat crucea arzând în curtea lui Jake. crucea fu coborâtă din remorcă şi implantată în faţa casei în stil victorian. stătea acolo. — Habar n-am. de unde fu anunţat dispecerul poliţiei.. stând în pridvor şi privind flăcările. — Cât va arde? întrebă el. hipnotizaţi nu numai de crucea în flăcări. Luni dimineaţa. În sfârşit. Jake îşi trecu degetele prin părul care i se zbârlise. Aruncară o torţă şi lemnul luă foc imediat. — N-am mai avut aşa ceva de multă vreme. . fără să-şi ia ochii de la foc. în nouă sute şaizeci şi . făcută special ca să aibă loc în remorca unei camionete. Apăsă pe sonerie din nou.

zise Jake. nu sunt localnici. cu mâna la gură. Şi atunci lucrurile se complică. de ani de zile. — Dumnezeule. — Şi-a fost adevărat? întrebă Prather. — Ştii. dându-şi seama de naivitatea lui. Pocnetele şi trosniturile se înteţiră. — Îţi aminteşti? — Da. Sunt câţiva prin sudul statului. apoi din nou în lungul străzii. răspunse poliţistul. Eram la liceu. — Se pare că s-au întors. cine a făcut aşa ceva? — N-am nici cea mai mică idee. în Ford. — Credeam că nu mai există. — Spune-mi. Jake. Speră pentru o clipă că se va stinge repede. zise Prather. dacă sunt membri ai Klan-ului. FBI-ul ne-a spus că organizaţia asta e de domeniul trecutului. Prather îşi drese vocea. — Fă ceva. replică Jake. în pridvor. dar. fără să fie văzută de nimeni în oraş. dar p-aici. — Mai mult ca sigur. şi culege bumbac. aşa ştiu eu. sătul să tot stea acolo. ştii ceva despre vreun membru activ al Klan-ului prin zonă? — Absolut nimic. să nu crezi că vreau să te supăr. Apoi zâmbi. Prather păru satisfăcut. mormăind ceva. aici. A fost condamnat pe viaţă. Am ieşit şi ne-am uitat cu toţii.— 1967. Carla împietrise de spaimă. nu-i aşa? — Bănuiesc că nu ştiu să citească. Prather? . — Stai s-o chem pe Carla. Cel puţin. — De ce? — Pentru că tipii ăştia. — Juriul aşa a zis. Jake. Ce zici. E şi acum la Parchman. iar flăcările se înălţară cu şi mai multă strălucire. — Cum îl chema pe negrul ăla? — Robinson şi nu mai ştiu cum. — Ku-Klux-Klan-ul? — Asta cu siguranţă. au greşit adresa. înroşind-o. după câte zic ziarele. nici unul. nici o filială. în timp ce intra în casă. Cine altcineva mai dă foc la cruci? Jake aprobă. Prather. S-a bănuit c-a violat-o pe Velma Thayer. Strălucirea flăcărilor se reflecta pe faţa ei. în afară de ei. Se întoarse împreună cu soţia lui. Jake! Stinge-o! Jake se uită la cruce. — Asta nu mă-ncălzeşte cu nimic.

Maşina poliţiei se îndepărtă. zise Jake. şi se uitau la poliţistul care stingea focul. se oferi Prather. Asta ar însemna că se reorganizează Klan-ul în comitatul nostru. nu se vor mai limita la a da foc la câteva surcele.. — Te bucuri că m-a dat la o parte? — Mă bucur c-a găsit pe altcineva. explozii.. Deci. Cei doi se aşezară în balansoar. N-aş vrea să vadă vecinii. — Du-te şi vezi ce face Hanna. Am crezut că toate acestea ţin de trecutul îndepărtat. în halate. — Mulţumesc. o să fim lăsaţi în pace. — Parcă aş citi un număr vechi din "Life". altfel. nu-i aşa? — Ştii bine că da. îi spuse Jake Carlei. apoi îşi potrivi cascheta.— Nu ştiu ce să zic. legănând-o uşor. — De ce? — Pentru că mi-ai zis-o! — Iartă-mă. Dar te poţi exprima şi altfel. uitându-se la crucea care fumega încă. — Dacă ai un furtun. când ăştia sunt în stare să ne dea foc la casă? Nu merită. zise Jake. Vreau din tot sufletul să ajungi un avocat cunoscut. Eu unul mi-aş face mai multe griji. în halat. bătrâne. omoruri chiar. dar nu cu preţul ăsta. Jake. Dacă avertismentele nu aveau efect. Poate ar fi bine să-i anunţăm că te-a dat la o parte. Jake o luă pe genunchi. bine? Prather îşi şterse mâinile de pantaloni. — Bună idee. bătăi. După un sfert de oră. ce semnificaţie are? îl întrebă Carla pe poliţist. Era frumoasă chiar şi acum. dacă ar fi de pe la noi. Ţi-e frică. În cazul dumneavoastră. sting eu focul. Aşa. Dar. Oricum. care intra în casă. sună imediat la dispecerat. urmau acte de violenţă. o dată ce nu mai e avocatul lui. — Nu. a doua oară vor acţiona mai drastic decât acum. Lemnul sfârâia şi fumega sub jetul de apă. — Dar crucea. habar n-am ce-ar putea însemna. Cum să nu fiu înspăimântată. precum şi pe cei care constituiseră organizaţiile pentru drepturi civile. — Mulţumesc. să-ţi vezi de treabă. — S-a făcut! N-o să afle nimeni. vom pune casa sub urmărire câteva zile. Dar dacă se mai întâmplă ceva. Au uzat de aceste metode ani de zile. . — Sau un capitol dintr-o carte de istorie. — Eşti avertizat. pentru a intimida pe toţi cei care simpatizau cu negrii. la trei şi jumătate noaptea. e modul lor de a spune că Jake trebuie să-şi ia mâinile de pe Hailey. Prather încolăci furtunul şi îl puse pe un strat de flori din spatele tufelor. dar ce-ai vrea să-ţi spun? Că eşti terminat sau. Jake şi Carla stăteau acolo. că. în felul acesta. Te rog să nu spui nimănui.

Ethel o bătea la maşină. în ziar. — Te rog fă-mi legătura. Aţi fost măreţ! — Fleacuri! Aş dori să stăm puţin de vorbă în legătură cu Hailey. Ce mai faceţi? — Excelent. Pe la nouă dimineaţa. când sună Marsharfsky şi ceru să vorbească cu Brigance. — Păi. — N-aţi menţionat acest lucru. ridicând receptorul din biroul lui: — Alo? — Domnule Brigance. dar avem şi telefoane şi poştă. în timp ce serveşte cafelele! — Ce facem cu asta? întrebă ea. — N-are importanţă! Spuneţi-mi. — Atunci e bine. pe aici. până nu se deschide cafeneaua! Parcă o văd pe Dell Perkins povestind întâmplarea în cele mai mici amănunte. — Eu mă duc să mă culc. Jake. — Da. dacă nu sunteţi prea ocupat. — Da. — După câte ştiu. n-am. îi spuse Jake secretarei. să ne ducem la Memphis şi să-i dăm foc în grădina lui Marsharfsky. nu-i aşa? — Nu. Vor afla că nu sunt implicat. sunt Bo Marsharfsky din Memphis. — Înţeleg. — Am o idee! Hai s-o împachetăm. Mi se pare că apar şi la Clanton. Sunt sigur că aţi citit ziarele de sâmbătă şi de duminică.— Nu se mai întorc. — Sunt încântat s-o facem. — Crezi că se va afla? — În nici un caz. Jake îşi scrisese deja cererea de renunţare la cazul Hailey. aţi citit articolele. N-o să credeţi. făcând un semn către crucea care abia se mai zărea în întuneric. — Ştiu. unii nu. — Atunci. şi-or să-şi ceară scuze! — Nu-i de râs. toţi judecătorii au această pretenţie? — Unii da. Au terminat cu noi. — Vreţi să spuneţi că n-aveţi licenţă pentru Mississippi? întrebă Jake neîncrezător. Noose cere licenţă? . în Mississippi există o reglementare prin care un avocat din alt stat trebuie să facă o cerere de intrare în consiliul local.

ce mai faci? — Minunat! — Bine. fiule! Ele mă caută pe mine! — Aşa ca acum.. Jake nu fu în stare să-şi mai scrie corespondenţa. Sunteţi nebun! Nu vreau să-mi văd numele alături de al dumneavoastră! — Ascultă. poate. dacă l-ar fi auzit. Autorităţile locale se simt mai bine aşa. — Glumiţi! ţipă Jake. mare sculă! Te surprinde. 18 Nici Gwen şi nici Ozzie nu aveau numărul de telefon al lui . Jake primi un telefon de la Walter Sullivan. — Înţeleg că te ai bine cu procuratura. dar în statul nostru există legi şi reglementări etice împotriva deturnărilor de cazuri. În orice caz. Lucien ar fi fost mândru de el. Voiam doar să ştii. Chiar înainte de prânz. De fapt. Ştiu foarte bine cum ai pus mâna pe caz. Ascultă. Ai auzit vreodată de aşa ceva? Bineînţeles că nu. când am avut procese în alte state. ai auzit. de întreţinătorul tău. — Mulţumesc. — Frumos din partea dumneavoastră! — Bănuiesc că n-aţi vrea să. Jake. — Jake. Am apărat împreună vreo doi granguri din lumea bancară acum câţiva ani.— Uneori. încât să cred c-a dat de tine la mica publicitate. avocăţelule! Marsharfsky şi-o primise cu vârf şi îndesat. Dar de etică profesională. Bo Marsharfsky mi-e prieten vechi. voi supune metodele tale spre analiză marelui juriu. nu-i aşa? Îţi faci iluzii că sunt atât de naiv. pe unii care fuseseră acuzaţi de fraudă. domnule Rechin? — Nu vânez eu cazurile.. Şi i-am scăpat. Poate alături de ăia care fac avorturi! — Mi-a fost recomandat. Te salut. ţărănoiule! — Ascultă tu. E un avocat de mâna-ntâi! S-a asociat cu mine în cazul lui Carl Lee Hailey. Îşi petrecu după-amiaza pe terasa lui Lucien. aşa am procedat totdeauna. Abia am fost dat la o parte şi dumneavoastră vreţi să vă ajut. Jake îi închise telefonul şi ieşi din birou. — Da. Am să te reclam! Mai mult. Mai bine de o oră.

nu îl trăgea inima deloc să muncească. şi cred că Iris îl ştie. dar nu avea bani pentru aşa ceva. uitându-se pe fereastră la clădirea tribunalului. Oricum. Atunci. Tank era clientul lui Jake şi îi dădea adesea informaţii în legătură cu negrii care îl frecventau. dacă ar afla. De cele mai multe ori a fost singur. fără să facă mare lucru. îl sună pe Tank Scales. După câte-am auzit. Ştie toată lumea. când era Henry plecat din oraş. Cum reuşea să trezească mila pentru "bieţii" lui clienţi — traficanţi de droguri. Se gândi să-şi ia un concediu. lucrurile începură să intre pe făgaşul lor normal la Jake la birou. — L-ai văzut pe Lester Hailey în ultimele două săptămâni? întrebă Jake. Îi era greu să abordeze alte cazuri. în afară de Henry. ar băga cuţitu' în ei. Simt că-mi ies din minţi când îl văd cu ea. şi cel puţin o duzină erau Lester. proprietarul unuia din cele mai selecte localuri din ţinut. Bărbatu-său e un tip dur. Scales trecu pe la biroul avocatului marţi dimineaţă. . Tank. — Cu Iris nu l-ai văzut deloc? — Ba da. a făcut doi copii cu Lester.Lester. Lester se ducea adesea pe acolo. ai putea să stai de vorbă cu Iris? — Nu vine prea des pe la mine. nu l-am mai văzut. Cred că primeşte şi bani de la el. la Chicago. Cu toate acestea. Bietul om! Află el într-o zi şi parcă te văd cu încă un proces de omor! — Ascultă. telefonista îi răspunse că sunt două pagini cu numele de Hailey. Clienţii îşi făcură din nou apariţia. Avocatul încercase să se ocupe de ei. Am făcut câteva partide de biliard la o bere. fără să realizeze că mai erau atâţia avocaţi care ar fi acceptat cazul chiar şi pe gratis. Îşi amintea foarte bine de spectacolele pe care le dădea acesta la procese. Se tot întreba de ce fusese trădat de Carl Lee. La informaţii. frustrat şi stresat. — A mai venit cu cineva? — Nu. a adus-o de câteva ori. dar nu se putea concentra. — Am nevoie de numărul de telefon al lui Lester. — Da. Se simţea umilit. Îl ura pe Marsharfsky. — Trăiesc împreună de vreo zece ani. Jake ceru primele cinci numere. Îşi petrecea vremea la birou. Insistase prea mult în privinţa banilor. la mine în bar. a plecat la Chicago săptămâna trecută. iar scorpia de Ethel încerca să fie mai dulce ca oricând. dar nu nimeri. — Da. — Sigur că-l ştie. — Poţi să-mi afli numărul? Miercuri. în drum spre bancă.

Ce-ai pe suflet? Noose îşi scoase roba. Nu fusese văzut. Marsharfsky se trăgea din Midwest. chelălăind: "Clientul meu a fost supus unui tratament inuman de poliţia din Memphis" sau: "Clientul meu e nevinovat. o aruncă pe un scaun şi se întinse pe birou. . Nici n-ar trebui să fie judecat. când uşa se izbi de perete. Curtea teritorială avea să fie în sesiune până vineri şi era o dovadă de respect să programeze o întrevedere scurtă cu Noose pentru a-i explica împrejurările în care fusese nevoit să renunţe la caz. Stai jos. aşa că intră în biroul lui pe o uşă laterală. Prinse momentul când Buckley nu era prin preajmă şi se duse să vorbească cu judecătorul. pierduse şi el destule procese. — Am probleme cu spatele.tâlhari. iar onorabilul apăru în toată splendoarea lui. N-am ştiut că se va-ntâmpla aşa ceva. ce mai faci? întrebă el. aşa-i? — Da. — Jake. Jake. Şi-l amintea cum se uita cu tupeu la camerele de luat vederi. Doctorul mi-a spus să mă întind pe o suprafaţă tare ori de câte ori am ocazia. Odată ce trupul mătăhălos se linişti. Vreţi să vă las singur? — Nu. domnule judecător. — Bine. Se aşeză lângă fereastră şi îl aşteptă pe Ichabod să intre. Mă pregăteam pentru procesul din iulie. "Dar cum se face că a mai avut vreo patru condamnări?" "A fost o înscenare a FBI-ului. după câte îşi amintea. Îmi puteţi acorda un minut? zise Jake. Şi-a angajat alt avocat. Cererea de retragere va fi aprobată. în vreme ce închidea uşa. dacă apare pe la poliţie. Am văzut moţiunea. Marsharfsky nu fusese încă văzut prin Clanton. ce-ai pe suflet? — Cazul Hailey. Ştia că Noose lua o pauză de zece minute în jur de trei şi jumătate. Jake îl ura şi. — Mi-am dat seama. — Înţeleg. Toţi erau vinovaţi şi meritau să fie condamnaţi la ani grei de închisoare. nu! Spune-mi. domnule judecător. domnule. Ozzie îi promisese lui Jake că îl va anunţa. Lucrul acesta se întâmplă peste cinci minute. politicieni corupţi. închise ochii şi respiră adânc. tocmai când avea un caz civil. dacă nu chiar la moarte. dosare şi chiar telefonul care tocmai suna. — Cu un nume ca ăsta o să dea lovitura în comitatul Ford. — N-ai de ce să te scuzi. judecătorul îşi încrucişă mâinile pe stomac. Nu eşti tu de vină. Se mai întâmplă. Oricum. dând jos cărţi. Da' cine-i Marsharfsky? — E din Memphis. — Sigur. E un cetăţean onorabil care-şi plăteşte taxele şi îşi face datoria faţă de ţară". De data asta e nevinovat". a plătit pentru ce-a făcut. aşa că nu avea cum să fie îndrăgit de cei din sud.

tocmai plecam. adăugă Jake. — Unde?! . — Domnule judecător. Judecătorul Noose îşi odihneşte spatele. Trebuie să fug. iar eu ieşeam. Robert şi pe toţi ceilalţi de la firmă. Mi-a spus că. zise Jake. de obicei. Winston Lotterhouse cu altă coadă de topor de la firma Sullivan. dar domnul Buckley e la dumneavoastră în birou. dar sunt încântat că am această ocazie. aşa că Jake se hotărî să plece. Îl cunoşti pe K. noi nu ne prea ocupăm de criminali. Aveţi grijă cu spatele. — Am auzit. Lotterhouse o căuta cu lumânarea. — Mulţumesc. — Jake. pe F. e timpul să mă retrag. mai ales din Memphis. Am mai avut eu necazuri cu intruşi de genul ăsta. domnilor. Dacă nu ne vom vedea în iulie. Jake. — Atunci ar fi bine să se asocieze cât mai repede. nu-l întrecea pe-al lui! Nu are licenţă pentru Mississippi. nemaiştiind unde să se bage de ruşine. în august sigur voi fi la tribunal. Walter. Ştii. oricum. se asociază cu un localnic atunci când iese din perimetrul său. noul nostru asociat? — Nu. Mă bucur c-am avut ocazia să stăm de vorbă. — Nu. zise Jake. — Luaţi loc. Salutaţi-i din partea mea pe J. dacă vrea să vină aici. Şi vezi ce faci. Peter Otter. Nici nu apucă bine să iasă pe uşa din spate a biroului. — M-a sunat cumva Tank Scales? o întrebă pe Ethel. Peter. zise Lotterhouse. — Da. punând piciorul pe prima treaptă. gândindu-se că. — Interesant! Cunoaşte procedura asta? — Nu ştiu dacă a mai avut vreun caz în Mississippi. că în faţă îi apărură onorabilul L. Încântat de cunoştinţă. domnule. Noose sufla tot mai greu.— Da. replică Jake. Jake. sunt sigur că Walter Sullivan te-a anunţat că firma noastră va juca rolul consiliului local în cazul Carl Lee Hailey. — Îmi pare rău că ţi s-a întâmplat tocmai ţie. — Durerea ta mă copleşeşte. Alergă direct la birou. Jake se opri. — Bună. — Mi se pare un caz interesant pentru firma noastră. reproşându-şi că s-a băgat singur în gura lupului. — Ştiu. Jake se strecură pe uşa din spate a tribunalului. zise Noose. domnule. K. — Te deranjăm cumva? — Nu.

— M-am săturat de tine. Se uită la ea fioros şi rosti printre dinţi: — N-am ştiut că are programare. tăcere. de ani de zile. — E un rahat plătit să-i înfunde pe oameni. de tine. procurorul luă loc pe un scaun din sala de şedinţe şi aşteptă. Peste câteva minute. în biroul dumneavoastră. că nimeni. — Nu-mi pasă! Ştie şi el că e un rahat! Jake se aplecă şi mai tare: — Vrei să-ţi păstrezi slujba. — Pentru asta te-aş putea concedia. — A insistat. iar Jake se aşeză la celălalt. incapabilă să mai scoată o vorbă. — Sunt foarte ocupat. Ce treabă ai cu mine? — Pur şi simplu am trecut să te văd. — Bună ziua. Ethel nu schiţă nici un gest şi nu răspunse. Rufus. Din nou. — Atunci. ia-l pe domnul Buckley de guler şi adu-l în sala de şedinţe să stau de vorbă cu el. — Nu ştiam că el e stăpân aici. Ethel? Secretara dădu din cap. — Îmi pare rău. El se aplecă mai mult.— Sus. Procurorul stătea la un capăt al mesei. Jake intrase în bucătărioara de alături să bea un suc de portocale. nu-ţi pare rău. nici măcar soţia mea. Buzele începură să-i tremure şi faţa ei avea acum o expresie disperată. nu urcă aceste scări. atingându-i aproape obrazul. urcă în biroul meu. Ethel îşi dădu seama că făcuse o gafă. Peste un sfert de oră. deschise uşa şi intră în sala de şedinţe. Voia să-l fiarbă puţin pe Buckley. M-am săturat de felul în care te porţi cu oamenii. — N-am ştiut că are cheia biroului meu. zise ea cu ochii în pământ. — Abia aşteptam bătălia. — Ssst! Vă poate auzi. Dar nu în biroul meu. M-am săturat de atitudinea şi de vocea ta. — Aşa e. de lipsa ta de disciplină. — Şi să discutăm despre cazul Hailey. Şi să nu mai faci vreodată greşeala asta! Ethel îşi şterse ochii şi urcă. dacă nu sunt eu la birou. Ştii bine. . în general. aşa că nu se grăbi să-şi termine oranjada. Ethel. — Sună-l pe Marsharfsky. murmură ea cu ochii în lacrimi. — Nu. Ce vânt te-aduce? — Frumoasă încăpere! Bănuiesc că aici şi-a avut Lucien biroul. mai ales că aveam de luptat cu tine. Se apropie încet de ea şi se aplecă. — Nu are.

Ai câştigat. — Mă simt onorat. — Bun.. — Aşa e. Dar nu cred c-ai venit aici să discutăm despre reputaţia lui. chestii d-astea. Şi să ştii că fără să trişez. îţi aminteşti? Imediat după acuzare. şacalule. ţie. nu-i aşa? — Linişteşte-te. — M-a sunat o dată la telefon.Eşti un adversar valoros. — De când cu Lester Hailey. Marsharfsky a venit în oraş? — Nu ştiu. Sunt numai curios. lui Marsharfsky. — Nu. ţi-am spus că intenţionam să vorbim despre Hailey. Jake. ce strategii de apărare ar putea fi folosite. lui Walter Sullivan. — Îţi primesc scuzele. în faţa camerelor de luat vederi.. Jake. — Important e că am câştigat. în afară de asta. Iartă-mă dacă m-am folosit şi eu puţin de ele. — A promis c-o să ţină o conferinţă de presă săptămâna asta. — Ce anume? — Păi. — Aşa e. — Nu chiar. Dar şi dacă l-aş cunoaşte ca pe tata. Nu cumva te temi de el? — Nu. dar văd că eşti foarte ocupat. în general. n-am ce discuta cu tine. de-atunci. care-ar fi şansele să fie achitat. Eu am ieşit din joc. — Ţi-e cam dor de camerele de luat vederi. la una din conferinţele tale de presă. dacă a fost într-adevăr iresponsabil când a făptuit omorul. — Nu mă înţelege greşit. dar ai jucat necinstit. — În fine. nu-i aşa? — Cred că ai dreptate. Ce ştii despre Marsharfsky? — De-asta ai venit? — Oarecum. Vă las vouă toate camerele de luat vederi. — Parcă garantai că va fi condamnat. — Ai trişat. Asta mă face să mă simt mai în largul meu. Are o reputaţie bună. Ştiu cât de rău îţi pare. Şi. — Nu l-am întâlnit până acum niciodată. atunci. nici tu nu-mi eşti simpatic. — Şi-ai venit aici să discutăm despre conferinţa lui de presă. Voiam să vorbim despre caz. iar Noose s-a prefăcut că nu observă. N-am nici o simpatie pentru tine şi asta de mai multă vreme. tot nu ţi-aş spune nimic. domnule guvernator! — Resping această insinuare. Te-ai făcut de rahat. Altceva? — Nu se poate să nu fi vorbit cu el. Rufus. .

nu ţi-a prea mers. zise el. de asta eşti aici. ridicând vocea. Ştirea va apărea la ţanc. nu. — Iar eu voi spune presei. — Am să-i spun lui Noose. Dacă mai lipsea un vot. De aceea umbli atâta după publicitate. ai făcut-o! Acum te rog să pleci. Du-te şi fă cercetări la marele juriu. — Te-aş învăţa câte ceva despre cum se lucrează cu criminalii. Ştie toată lumea că-i aşa. — De aceea mi-ar fi plăcut să preiei tu cazul. ca de obicei. ăsta-i adevărul. Rufus. Te-aş pune eu la punct. cu marele juriu? Buckley înţepeni. mai bine. O. — Carl Lee Hailey nu e criminal. guvernatorule. — Nici o problemă. Doar am fost înlăturat. — Îmi fac doar datoria. mi-aş dori să te ocupi tu de cazul ăsta. în spatele scaunului său. să-mi reaminteşti că nu mă mai ocup de caz. — La fel ca atunci. — Aşteaptă şi ai să vezi! — Ai nevoie de douăsprezece voturi din douăsprezece. Brigance. Ai vrut să mai presari puţină sare pe rană. prin împrejurimi. Se încruntă şi-l privi pe Jake cu ură. Vrei să fii guvernator. — Şi mie mi-ar plăcea. — Ce ştii tu de marele juriu? — Tot atâta cât ştii şi tu. Ei. — De ce? Doar e adevărat. Ţi-ai condamna şi mama pentru câteva articole pe prima pagină. Sau. Pe frunte îi apărură trei cute adânci. Hai. dac-ai şti cât mi-aş fi dorit! Faţa i se înroşi. înaintea procesului. pleacă! — Cu plăcere. Brigance. Iartă-mă că te-am deranjat! . — Vor mai fi şi alte ocazii. — N-ai să îndrăzneşti! — Acum.— De ce? Ştii bine că-i adevărat. — Ai să vezi tu cum am să-l aranjez eu! — N-o să-ţi fie prea uşor. Nu mai am nici un motiv. vezi dacă nu-i vreun reporter pe-aici. Îi pedepsesc pe criminali. guvernatorule! — Nu-mi mai zice aşa! strigă el. — Până acum. — Oricum. ăla erai! — Nu-i adevărat! — Fii serios. Am aflat în câteva ore. ştii? Că. Buckley se ridică şi începu să se plimbe încolo şi încoace. de fapt. doar nu stai de vorbă cu un reporter! Ştiu exact ce s-a-ntâmplat acolo.

aşa că nu exista nici o posibilitate de a fi salvat de închisoare. Îi cunosc bine pe oamenii de-aici şi ştiu cum se comportă când ajung în juriu. — Nici măcar n-are licenţă pentru Mississippi. dar mai întâi trebuia să-şi aranjeze nişte afaceri. Mă bucur de nu mai pot că nu mai ai cazul ăsta. Lui Jake îi plăceau cazurile de felul acesta. — Eşti ocupat? îl întrebă el pe şerif. deci. Se distraseră şi ei un pic la bar. Noul client îi promisese o mie cinci sute de dolari. la barul din Massey. — Ştiam. Nici măcar nu i-a telefonat. Am văzut cum lucrezi. Se duse la poliţie în după-amiaza zilei de joi. Avea să stea la Parchman vreo şapte ani. — Foarte bine! Lasă-l să fiarbă! Nu mi-e milă deloc de el. Fusese prins a treia oară în această postură. Ajungea un juriu alb căruia să-i pese prea puţin de răfuielile negrilor. aşa că Jake avea posibilitatea şi datoria să-i viziteze şi să stea de vorbă cu Ozzie. apoi se luaseră la bătaie. Ai stat de vorbă cu Carl Lee? — În fiecare zi. Primul era un negru care înjunghiase pe unul de-ai lor. Tu eşti avocat şi nu mă îndoiesc că ai dreptate. aşa că Jake fu repede angajat de doi proaspăt acuzaţi. Rufus! Marele juriu din comitatul Ford fusese extrem de activ. — Nu mai spune! . am doar de făcut nişte acte. dar nu murise nimeni. Abia-l aşteaptă Noose! Nu-i înghite pe avocaţii din alte părţi. — Ce vrei să spui? — O zi bună. Nu se lasă ei impresionaţi de pălăvrăgeala unuia venit din afară. — Crezi c-a făcut o greşeală? — Sunt sigur.— Şi mie-mi pare rău. condamnarea nu-şi avea rostul. Jake. Buckley deschise uşa. în aprilie. Amândoi erau arestaţi. pentru că achitarea se obţinea uşor. Ţi-au mai pus vreo cruce în curte? — Nu. Ar fi trebuit să vină până acum. Celălalt acuzat era un puşti alb care furase o remorcă. Şi. privind la sutele de hârtii împrăştiate peste tot. slavă Domnului! Mi-a ajuns una! — Nu l-am văzut pe prietenul tău din Memphis pe aici. Dar nu fi aşa sigur. — Ciudat! zise Jake. apoi se opri: — Te-am minţit. Eşti de-acord? — Nu ştiu ce să spun. — Nu. E cam neliniştit.

Jake aşteptă în camera de testare al alcoolemiei. aşa-i? — Da. Îşi purta cicatricea ca pe un trofeu şi fuma "Kool". ca şi cum televiziunea era ceva obişnuit în meseria lui. zise Jake. Ai fost şi avocatu' lu' Lester. Leroy purta haine de culoare portocalie fosforescentă. Ce zice de noul lui avocat? .— Da. Despre fapta lui. domnule Jake. osoase. Ozzie părea îngrijorat şi se uita la Jake cu atenţie. dar nu zâmbi. M-au angajat ai lui în dimineaţa asta. aveau destul timp să discute. — Cine ţi-a recomandat să mă angajezi? întrebă avocatul. iar la gât îi atârnau două şiraguri slinoase de boabe de porumb. A zis că sunteţi un avocat bun. în această fază. Nu prea vorbeşte mult. Pe dumneavoastră şi pe Carl Lee. purta nişte şlapi verzi. care pornea de la ureche şi mergea până la nara dreaptă. — Îl aperi pe Leroy? — Da. Am fost angajat de mama şi de fratele tău. la uşă stătea de pază un poliţist. Obrazul îi era brăzdat de o cicatrice mare şi veche. Jake îşi notă toate numerele de telefon pe care i le dădu clientul. da' că el a angajat altu'. am stat ieri de vorbă cu el. căutând ceva în servietă. şi pe Lester. Era clar că înjunghierile constituiau un capitol frecvent în viaţa lui. — Vino cu mine. Nu avea şosete. Dar. — Leroy. În picioarele lui negre. — Îl cunoşti pe Carl Lee? — Da. — Nu! N-am nici un motiv să-l văd. invitându-l să ia loc pe un scaun pliant de lângă automatul de Pepsi. îl interesau mai ales banii. vătămare corporală gravă. Jake umplu trei pagini cu însemnări despre Leroy Glass. se prezentă avocatul. — Vrei să-l vezi? — Pe cine? — Pe Carl Lee. — Io stau acum cu Carl Lee în aceeaşi celulă. În vreme ce avocatul punea întrebări. domnule Jake. — Nu mai spune! — Da. — V-am văzut la televizor. în dimineaţa aceasta. — Mă bucur că vă cunosc. Îl întrebă cât are. de la cine avea de gând să împrumute. până când îi fu adus noul client. specifice închisorilor din comitatul Ford. Pe cap avea un fel de bigudiuri roz din burete. — Aşa e. din Memphis. Brigance se simţi mândru. dacă rudele aveau să-l ajute. M-a mutat aseară cu el. eu sunt Jake Brigance. Vreau să stau de vorbă cu Leroy Glass.

— Îţi spun ceva. La început. Carla nu-şi făcea probleme. încercând să se strâmbe. — Bună treabă. n-a vrut să mi le dea. Jake îl văzu pe Tank Scales sprijinit de maşina lui. Jake îşi ascunse cu greu satisfacţia. de ce-ar face-o? Oare ar fi părut că cerşeşte cazul? Nu era . aşa că riscă să fie dat afară din tribunal. — Ai aici două numere. Se aşeză la birou şi se uită la cele două numere. — Bine. Mă tem că prietenul tău a făcut o mare greşeală. Jake plecă de la poliţie direct la birou. Nu mai pot să-l sfătuiesc.— Nu ştiu. — Cineva ar trebui să-i spună. El e din Tennessee. dar Jake îi cumpărase un cuptor cu microunde. La urma urmei. Zicea că dumneavoastră l-aţi vizitat în fiecare zi. nimic! Şi-avea un nume ciudat. ca să te scoatem de-aici. domnule Jake. Era aproape de opt şi se întunecase. Tank. — De ce nu-i spuneţi? — Pentru că el a renunţat deja la mine. dacă vine aici. — Am să ţin cont de asta. dacă-mi promiţi că nu-i spui lui Carl Lee. într-o zi. Nu-i spun. decât dacă n-ai altă soluţie. Acum trebuie să plec. Mâncarea se răcise. Ăla de sus e de acasă. În dimineaţa asta era tare nervos că n-a venit deloc să-l vadă. bine? — Bine. Nu-i sufli o vorbă lui Carl Lee. reflectând. — Iţi rămân dator. — Noul lui avocat nu poate să vină la el. Nu voia să-l audă Carla când îi telefona lui Lester. — Nu? De ce? — Pentru că nu are licenţă ca să practice avocatura în Mississippi. de la serviciu. nu-l ţin minte. — S-a făcut. aşa că nu era mare lucru să o încălzească. — Bine. mâncau când venea el acasă. celălalt. — Mi-ai promis că n-o să-i povesteşti nimic din ceea ce vorbim. oricât de târziu ar fi fost. Dar a trecut aseară pe la bar şi-am îmbătat-o. Afară. Nu-l căuta însă la slujbă. Le ai de la Iris? — Da. două. da' ăsta nou. Stinse cu piciorul un chiştoc pe care tocmai îl aruncase şi scoase din buzunar un petec de hârtie. mai curând sau mai târziu. Carl Lee îi spusese să nu telefoneze. — Promiţi? — Jur. Dimineaţă mă voi întâlni cu girantul tău.

Jake? Pe cine-a angajat? — Îl ştii pe unu'. O să vină să se dea . Am citit a doua zi în ziare. Jake? — Carl Lee a renunţat la serviciile mele şi a angajat un avocat trăsnet din Memphis. să-l vadă pe Carl Lee. Jake. din Memphis? — Sigur că da. Era opt şi jumătate. să-l sune pe Lester şi să-i spună că fratele lui l-a dat o parte şi şi-a angajat alt avocat? Ar fi fost. — Jake Brigance din Mississippi. nu. Cine sunteţi? zise suedeza cu un accent specific. asta da. Jake se uită la ceas. — Un moment. Lester. N-am avut timp nici să respir. Ascultă. Cam obosit. ce mai faci? — Bine. Dar să-l critice pe Marsharfsky? Probabil că nu. Cred că e din Chicago. — E bun de ceva? — E o lichea. e polonez. Vorbeşte tot ca ăştia? — Vorbeşte de parc-ar avea prune în gură. — A-nnebunit de tot! De ce-o fi făcut-o. la fel ca la Chicago. Dar dumneata? — Excelent. — Cine-i avocatu' ăsta? — Bo Marsharfsky. dar bine. ai vorbit cumva cu Carl Lee săptămâna aceasta? — Nu. — Jake! — Lester. — Alo? — Casa Hailey Lester? — Da. Cel mai bine era să-l sune pe Lester şi să lase lucrurile să decurgă de la sine. Să ceară să fie reangajat? Ei. oare. În dimineaţă următoare mi-am văzut poza în ziar şi am citit c-am fost concediat. ar fi fost necinstit. Îl plăteşte Cat. Nici nu s-a sinchisit să-mi spună. — Da. Îi apără pe toţi prăpădiţii şi pe traficanţii de droguri din Memphis. A venit vinerea trecută de la Memphis şi s-a dus la poliţie. — Aşa e. Cat Bruster. lipsit de etică să-i răspundă la întrebările despre noul avocat şi să se arate îngrijorat de soarta lui Carl Lee? Sigur. — Ce este. sunt câţiva polonezi pe-aici. — E avocatul lui. cred că după ce-ai plecat tu. — Ai citit ziarele? — Nu. — După nume.necinstit să procedeze astfel? Ce să facă. Ce s-a întâmplat? — N-o să-ţi vină să crezi. — Ce?! Vorbeşti serios? Când? — Vinerea trecută. Am plecat vinerea trecută şi-am lucrat două schimburi.

Lester tăcu vreo câteva secunde. De atunci. Îţi dai seama de importanţa juriului numai atunci când iese din sală. Mâine . Dumnezeule. Era nevoie de o confruntare între cei doi fraţi. Doisprezece oameni se ceartă şi hotărăsc pedeapsa pe care-o primeşti. El e foarte hotărât. nu s-a mai lucrat deloc în cazul lui. nu l-am mai văzut. Ştie foarte bine că Bruster şi Marsharfsky sunt nişte ticăloşi. doar ai trecut şi tu prin aşa ceva. Ştii cum e un proces de omor. iar tu eşti singurul de care ascultă. Am auzit că fratele tău e tare supărat din cauza asta. — Tîmpitu'! Carl Lee n-a fost niciodată prea deştept. acolo. — Nu cred să rezolvi mare lucru prin telefon. — Ozzie a stat de vorbă cu el? — Da. Idiotu'! — Ai dreptate. gândi Jake. Jake. Lester. După câte ştiu. Dar ştii tu cum e Ozzie. şase iunie. m-am dus direct la închisoare şi l-am întrebat de ce-a procedat aşa. Nu. — Stai să mă gândesc. La telefon. Mereu am gândit eu în locul lui. Carl Lee ar fi refuzat mai uşor. Bineînţeles. — Sunt sigur că Marsharfsky se descurcă excelent la el. — Ce-aş putea face. Era cam jenat. dar nu se amestecă. în Ford. Ştii cât e de încăpăţînat. Oamenii de aici nu au încredere în el. nu-mi vine să cred! E prost rău dacă-şi închipuie că mitocanii ăia din juriu o să stea să-l asculte pe filfizonul din Memphis. Lester. Iar lucrul acesta îl poţi face şi tu foarte bine. — Aţi stat de vorbă după ce te-a schimbat? — Sâmbătă. după ce-am citit ziarele.mare aici. — Cred c-ar fi bine să-l sun. — Aşa e. — Să ştii că sunt foarte îngrijorat pentru el. Am zece ore libere. Jake. Jake? — Nu ştiu. — Ai dreptate. — Doamne. însă în Ford o să-i fie mai greu. mormăi Lester. nu mi-a putut răspunde. Ăia n-au încredere nici în avocaţii din comitatul Tyler. Până acum nu încălcase etica. care-i la o zvârlitură de băţ! Doamne. Viaţa ta e-n mâinile lor. Are nevoie de ajutor. Doamne! Jake zâmbi. Juriul este cel mai important. Nu prea vorbeşte. Dar nici Marsharfsky nu l-a vizitat. De aceea trebuie să ştii să vorbeşti cu ei. Venirea lui Lester de la Chicago ar fi avut impactul dorit. pentru deliberări. Nici nu-mi vine să cred c-a făcut aşa ceva! A luat-o razna. apoi întrebă: — Ce zi e astăzi? — Joi. Numai tu îl poţi schimba şi lucrul acesta nu se realizează de la depărtare.

I se răspunse că nu. — Care Iris? — Hai. Carl Lee mi-a spus să nu-ţi telefonez. Jake? — Aici. E mult de condus. Încă un lucru. de la Iris. Mai sunt şi alte cazuri. Profitând de această situaţie. Discutară despre Leroy Glass şi despre puştiul cu maşina furată. Aş putea pleca de aici mâine. Mai făcu câteva complimente în dreapta şi-n stânga. Mânca şi zâmbea. Lester. 19 Vineri. acum că nu se mai ocupa de cazul Hailey. — Bine. Eu o să mă duc la închisoare şi dacă am nevoie de dumneata. te sun la birou. chiar înainte de închiderea tribunalului. Toată lumea ştie. Musgrove plecaseră cu toţii. Merită să faci efortul ista. Aşa că . cu excepţia cererii lui de renunţare la caz. la miezul nopţii şi să ajung la Clanton sâmbătă dimineaţa pe la zece. — E-n regulă.lucrez în schimbul de la patru la douăsprezece noaptea şi mai intru duminică. în afară de bărbatul ei. apoi plecă la birou. — Sper să nu afle. la birou. Avea o datorie de zece mii de dolari. Îl răsfoi şi îşi dădu seama că nu fusese adăugat nimic în ultima săptămână. nu te mai preface. Jake le făcu o vizită şi.. Apoi să pornesc înapoi duminică devreme. Lester. ca să fiu la patru în Chicago. despre Carl Lee. Buckley. Dacă află. — Unde vei fi sâmbătă. Tribunalul era gol. după ce flirtă cu secretarele şi cu grefierele. Hanna dormea. Noose. El vorbi puţin. — E foarte important.. Leroy Glass era încă în închisoare. Mă suni sâmbătă. Carla se simţea mai în siguranţă. iar familia nu-şi putea permite să plătească un girant. puse mâna pe dosarul lui Carl Lee. — Şi eu de unde ştiu? — Păi. dar mă descurc eu. bine? Mâncară pe la zece şi jumătate. Jake telefonă grefierei şi o întrebă dacă la ora aceea se derula vreun proces. Lester. zisese ea. Nu-i mai ameninţa nimeni şi nici o cruce în flăcări nu-şi mai făcuse apariţia în grădina lor. Că te mai faci cu un client! — Abia pot să mă descurc cu ăştia pe care îi am. Marsharfsky şi consilierul lui local nici nu atinseseră dosarul. dar nu şi despre Lester.

Leroy păru satisfăcut de explicaţie. Dar avocatul avea nevoie de el la închisoare. Toată lumea ştie când pleacă bărbatu-său. Cine ştie? Oricum. — Asta nu-nseamnă nimic. îi promise Jake. — De ce? — Pentru că ea n-are copii şi nici nu poate să facă şi nu-i place să fie singură. Deci. Dar. — E măritată? — Da. Şi mie-mi convine să ieşi ca să te duci la muncă şi faci rost de bani pentru onorariu. cine e femeia pentru care v-aţi bătut? întrebă Jake. Ozzie mi-a spus că mai e încă la spital. — Parcă nu pe ăsta l-ai înjunghiat. dar n-am rezolvat încă i problema garanţiei. Ştiţi ce vreau să spun. Moss însă zice c-a ieşit. "Ce proces!" gândi Jake. — Gagica lu' Willie.rămase să împartă celula cu Carl Lee. li se făcea chiar favoarea de a plăti cinci la sută şi apoi o anumită sumă lunar. nu-i aşa? — Nu e rea. Da' parcă acasă-i mai bună. aşa e. parcă ai spus că venise cu Willie Hoyt. nu cred că l-ai rănit prea rău. bărbatu' ei era plecat din oraş. — Nu. domnule Jake. pe Curtis Sprawling. Voi aranja eu lucrurile. pentru că toată lumea a început s-o . — Ce face negrul ăla de l-am înjunghiat? — Nu ştiu sigur. spune-mi. — Dar mi-ai spus că voi fi eliberat până acum. — Ai tăi n-au cu ce plăti. Jake se gândi o clipă. Jake putea oricând să-i rezolve această problemă lui Leroy Glass. Leroy. el îi scria imediat actul de garanţie. Jake avea un prieten care dădea gajuri şi care se ocupa şi de cazurile lui. — Willie şi mai cum? — Willie Hoyt. e sigur că urmează o bătaie. Fiind vorba despre Brigance. — Dar. incapabil să-şi amintească pe moment. — Cum îl cheamă pe soţul ei? — Johnny Sands. Dacă apare într-un bar. — De ce? — Păi. — Vrei să spui că v-aţi bătut pentru femeia altuia? — Da. dacă voia. — Mâncarea e bună aici. De câte ori pleacă din oraş se iscă o bătaie. — Te scot eu de-aici. încercând să-şi amintească. îmi pare rău. Faceţi dumneavoastră ce ştiţi. — În regulă. Dacă nu exista pericolul ca respectivul client să dispară după ce era eliberat. dar mai durează câteva zile. — Uite ce e.

Doar ştie că sunteţi avocatul meu! — E-n regulă. N-ai cum să te-abţii. Dac-aţi vedea-o! — Am s-o văd în boxa martorilor. dar trebuie să-i spună cineva. — Bun. mai are destule cazuri importante. V-am promis doar. E tare supărat. că-i cam ţâţâie fundu'. zise Jake. Leroy rămase cu privirea aţintită pe perete. Nici nu mai ştie în cine să aibă încredere. Ce conta c-a înjunghiat un om şi putea fi condamnat la douăzeci de ani de închisoare? Dovedise în lupta corp la corp că era valoros. apoi se aplecă spre Leroy şi coborî vocea: şi-ţi mai spun un secret. Majoritatea sunt mult mai slabi decât se crede. Doamne! Avocatul continuă. — Înseamnă că-i o femeie de milioane. Îi ştiu eu. Nimic. A hotărât singur ce-are de făcut. Noul său avocat n-a făcut nimic pentru cazul lui. — O. E om în toată firea. Nu ştie nimic de noul lui avocat. Carl Lee merită mai mult. e tare frumoasă. . Nici o hârtie la dosar. dosarul lui. domnu' Jake. — Nuuu. — Ascultă. În plus. E prea ocupat. domnule Jake.curteze. Nu-i băiat rău. — Asta-i rău. — Uite ce-i. Stau tot cu el în celulă. Apoi nu le mai pot face faţă. Abia m-am abţinut să nu-i spun. Tot n-avem altceva de făcut. nici cu altcineva înainte de a renunţa la serviciile mele. el nu s-a consultat nici cu mine. toată săptămâna. să o invite la dans. Stăm de vorbă toată ziua. se împăunează şi se angajează să rezolve mai multe cazuri deodată. E o convorbire confidenţială. zâmbind şi visând la nevasta lui Johnny Sands. — Sper că nu i-ai spus ce-am discutat ieri. Leroy. — Aşa lucrează vedetele astea! Fac multă gălăgie. — Da' să ştiţi. — De-asta nu s-a dus să-l vadă pe Carl Lee? — Sigur că da. Am consultat. ai mai vorbit cu Carl Lee? — Bine-nţeles. — Bine. Nu-i pasă lui de Carl Lee. să-i cumpere de băut. — Însă pentru el n-am fost destul de bun. acum o jumătate de oră. nu? — Cred că Hailey e cam derutat. — Să nu-i spui ce discutăm noi aici. — Mi-a spus că sunteţi bun şi că veneaţi mereu la el şi că am noroc că v-am angajat. Leroy se încruntă: — Doamne.

— Nu. nu mare lucru. — E nebun. domnu' Jake? — Fără îndoială că da. întinzându-se pe pat.— El a vrut aşa. — A zis ceva despre mine? — Nu. — Unde-ai fost? îl întrebă Carl Lee pe tovarăşul său de celulă. — Eu nici nu l-am văzut. — Nu. — Pari îngrijorat. — Credeţi că va fi condamnat. Nici ţie nu ţi-ar conveni ca avocatul tău să dezvăluie ce-i spui. în nici un caz supărat. după ce gardianul încuie uşa. — Nu mare lucru? Adică? — M-a întrebat ce mai faci. N-are decât să suporte consecinţele. Jake mi-a spus că se rezolvă în câteva zile. sunt încă probleme cu garanţia mea. — Nu e supărat pe mine? — S-ar putea să fie îngrijorat pentru tine. Îl aşteaptă camera de gazare. — Şi ăsta de acum e foarte bun. aşa cum nu-ţi promit nici ţie. Leroy se aşeză pe patul lui din faţa lui Carl Lee. — Carl Lee mi-a spus că noul lui avocat a declarat în ziare că o să-l scoată nevinovat. În timpul procesului poţi avea multe surprize. — Leroy. cu mâinile sub cap. Îl împături şi îl puse sub priciul lui. — Am vorbit cu avocatu' meu. Ce-a zis Jake de mine? — Jake mi-a spus că tot ce vorbesc cu el e confidenţial. — Cu Jake? — Mda. tu ştii ceva şi nu vrei să-mi spui. Ai veşti proaste despre cazul tău? întrebă Carl Lee. — Ziceţi că dumneavoastră l-aţi fi putut salva? Jake se relaxă şi-şi încrucişă picioarele. Şi-a angajat o hahaleră de avocat. — Atât? — Mda. Numai un avocat prost face o astfel de greşeală. care avea un ziar în mână. — De ce e-ngrijorat? — Nu ştiu. n-am promis aşa ceva. care n-are timp să se ocupe de cazul lui şi nici să stea de vorbă cu el. — Ai avut un avocat foarte bun şi i-ai dat papucii. . răspunse Leroy.

săptămâna asta. Leroy decise că momentul era destul de periculos. aşa că avea o scuză să-i dezvăluie lui Carl Lee tot ce aflase de la Jake. Moss Junior era de serviciu. Gwen se comporta fără nici o raţiune. să-şi facă vreun plan. ca să-l scape. zise el. Ozzie era nehotărât. E o hahaleră care-o să te pună bine. celula se micşorase parcă tot mai mult. Dacă n-o făcea. — Noul tău avocat e o hahaleră. — Eşti nebun. risca să fie pocnit. N-a lucrat nimic la dosaru' tău. iar eu ţi-am răspuns ce cred. de teapa lui Bruster. Nu se putea concentra.— De unde ştii? Doar nu l-ai văzut niciodată. — Şi ce-a zis? Leroy tăcu. Apărase oare Marsharfsky vreodată un om cinstit? Ce vor spune juraţii când îl vor vedea alături de el? Sigur. nu mai avea încredere în nimeni. Carl Lee se duse la uşă şi apucă barele strâns cu mâinile lui mari şi puternice. — De unde ştii tu asta? — L-am întrebat pe Jake. Se uită ameninţător la el. sunt nebun! Aşteaptă să vezi pe cine-o să scoată iresponsabil! N-ai decât să te bazezi pe el! — De când te pricepi tu la toate astea? — M-ai întrebat. În trei săptămâni. Recunoscu vocea . Lester — la Chicago. Cei o mie nouă sute de dolari pe care-i primise de la cel mai mare traficant de droguri din Memphis. d-aia şi-a luat un avocat viclean dintr-un mare oraş. — Au să te pună pe frigare. În afară de Jake. Nu ştia nimic sigur şi nu avea încredere în nimeni. — Bine. să reacţioneze. Nici un semn de la domnul conte! E prea ocupat şi nu pleacă el din Memphis pentru unu' ca tine. aşezându-se pe marginea patului lui Leroy. Nu-i pasă decât de publicitate. iar lui îi era greu să gândească. Carl Lee mormăi ceva fără să se întoarcă. zise Leroy. Nu se gândeşte el la tine şi la cazu' tău. — Vreau să ştiu ce-a zis. Leroy. sună telefonul din biroul lui Ozzie. iar el îşi găsise alt avocat! Din cauza banilor. Altfel de ce să fi angajat un avocat faimos dintr-un oraş atât de mare? — Ştii ce-or să spună ţărănoii ăia din juriu. Şi n-are timp nici de cazul tău. era vinovat. — Ce? — Au să creadă că amărâtu' ăsta de negru e vinovat. E prea ocupat să vină să stea de vorbă cu tine. când au să-l vadă pe Marsharfsky? întrebă Leroy. Are clienţii lui. Carl Lee! Sâmbătă dimineaţa la ora şase şi jumătate.

— Am crezut că nu mai trăieşte. — Nu. prin anii şaizeci. avocaţi. alături de inteligenţa sa ieşită din comun. Acum avea şaptezeci şi opt de ani şi se putea deplasa singur. Vin şi eu mai târziu. E ăla pe care l-au scărmănat membrii Klan-ului. În 1975 suferise un atac. zise Ozzie. — Da. Mergea mândru şi demn. Habar n-am de ce. cu ajutorul unui baston. El i-a învăţat pe negri să facă marşuri şi să boicoteze. În zilele lui de glorie din anii şaizeci. îl ştii pe predicatorul ăla negru. precum şi în alte oraşe din nordul statului Mississippi. ca să-l vadă pe Carl Lee. A organizat marşuri şi acţiuni de protest la Clanton şi Karaway. Carl Lee sări în picioare. reverendul Isaiah Street? — Nu cred. ajutându-i să-i înregistreze pe alegătorii de culoare. Prin calmul lui caracteristic. Raţiunea însă nu-i fu afectată cu nimic. a reuşit să contribuie la abolirea segregaţiei rasiale fără multă violenţă în comitatul Ford. — Ce-i cu tine la ora asta? Te-ai şi trezit? — Nici eu nu ştiu ce-i cu mine. — Ba da. Ascultă. — Aaa. Fu invitat să intre şi să ia loc în biroul şerifului. A fost primul membru al organizaţiei pentru drepturi civile din comitatul Ford. îl ştii. aşa că Moss se duse după Hailey. reverendul Isaiah Street fusese forţa motrice a activităţii pentru drepturi civile din comitatul Ford. Refuză să fie servit cu cafea. care. De vreo zece ani e bolnav. În vara anului 1964. atrăsese simpatia şi admiraţia negrilor.şerifului. L-au bătut şi i-au dat foc la casă. Street. Invită-l în biroul meu şi lasă-i să stea de vorbă. ţinându-se cât mai drept posibil. dar poartă-te frumos cu el. Carl Lee? întrebă el în şoaptă. liniştită. după medicamente. M-a sunat pe la cinci şi jumătate şi-am stat de vorbă pîn-acu'. A ţinut să-mi reamintească toate favorurile politice pe care mi le-a făcut. Nu era un radical. în urma căruia paralizase pe partea dreaptă. Avea o fire blândă. dar şi a multor albi din ţinut. Unii din ei au stat la el acasă în tot acest timp şi au continuat să-l viziteze şi după ani de zile. în vara anului '65. — Te-ai trezit. . i-a întâmpinat pe studenţii din Nord. — În ordine. îmi amintesc. bătrân. A stat alături de Martin Luther King în Memphis şi în Montgomery. dar o mai duce încă. ca să nu-i trezească pe ceilalţi puşcăriaşi care ar fi început imediat să strige după micul dejun. — Şi ce voia? — O să vină pe-acolo la şapte. A predicat vreo cincizeci de ani la biserica Springdale din nordul oraşului. garanţi sau iubite.

. N-am putut să dorm. domnule? întrebă Carl Lee. aşezându-se lângă reverend. între libertate şi închisoare. Mi se pare un sistem fragil. Carl Lee îl mai întâlnise pe reverendul Street când era în ultima clasă de la East High. sprijinit în baston. îl cunoşti pe reverendul Isaiah Street? întrebă Moss politicos. aşa că răzbunarea unui tată era cu totul firească. pe canapea. — Achitarea ta de un juriu alb va însemna o mare victorie a negrilor din Mississippi. Şi nu numai a celor de aici.— Da. dar necesar. — Cred că te-ntrebi de ce am venit aici. — Da. — Juriul e foarte important. Dar ce ne facem dacă juriul e compus din albi? Şansele nu sunt aceleaşi. Ozzie mă lasă să fac ce vreau eu. Suntem foarte mândri de el. Ozzie. chiar foarte bine. neştiind exact ce să zică. cu ani în urmă. Cum se poartă cu tine? — Bine. Cazul tău e privit cu interes de toată lumea. Nu-l mai văzuse pe reverend de când acesta suferise atacul. Violarea unui copil e un lucru oribil. Carl Lee îl studie pe bătrânelul acesta fragil şi firav. fiule. — Da. Doisprezece oameni de nivel mediu care nu înţeleg prea bine legea şi sunt intimidaţi de proces hotărăsc soarta unui inculpat. — Ai un vizitator. E un om bun. dar uneori mi se pare necesară. Unul negru trezeşte aceeaşi înţelegere din partea oamenilor de culoare. Car Lee. fiule. Toată comunitatea negrilor e neliniştită. nu-i aşa? — Da. Nu sunt adeptul violenţei. — Şi eu am stat la închisoare. După abolirea segregaţiei se transformase în liceu. E un loc cumplit. mai mult ca sigur că ai fi fost achitat. între viaţă şi moarte. — Ce mai faceţi. Ai făcut o faptă bună. hai! Moss descuie celula fără să facă zgomot. Dacă ai fi fost alb. Vă las să discutaţi. — Da. — Bine. Trupul îi era slăbit şi obosit. răspunse Carl Lee. L-am întâlnit cu ani în urmă. Reverendul bătu uşor cu bastonul în podea. cred eu. însă. Înţelegi? — Cred că da. A unui tată alb. — Şi de tine suntem mândri. — Sunt îngrijorat de soarta ta. Dar tu? — Atâta cât se poate. Sfinţia Voastră. Carl Lee încuviinţă. — Bine. dar mintea nu-şi pierduse ascuţimea. — Carl Lee. o şcoală pentru negri. — Da. Trebuie să aleagă între vinovăţie şi inocenţă. iar vocea răsuna puternic şi plăcut.

lăsând capul în jos şi frecându-se la ochi. deşi a fost un act brutal. — Un prieten mai vechi. un simbol al rasismului adânc implantat în conştiinţele lor. ca noi toţi. — El nu mă costă nici un ban. Carl Lee respiră adânc şi îşi frecă tâmplele. Ai făcut ce-ai crezut că e drept. care intraseră în conflict cu municipalitatea. Bănuiam că are de gând să-i "vândă" pe gunoieri. dar pe nedrept. Dar întrebarea e: vei fi tratat sau nu ca un om de culoare? — Şi dacă mă condamnă? — Asta ar fi o altă palmă pentru noi. şi negrii şi albii gândesc astfel. I-a scos pe câţiva din încurcătură. în 1968. Eram cu dr. — Aici nu suntem la Memphis. — Exact. aşa-i? — E expert criminalist. Nu trebuie să fii condamnat. — Da? Când? — La Memphis. Şi-a făcut un nume apărându-i pe toţi gangsterii. King. dacă vei fi condamnat la moarte. S-a făcut dreptate. Nici unul din clienţii lui nu e curat. Marsharfsky îi apăra pe gunoierii aflaţi în grevă. şi că îngreuiază astfel negocierile. când erau singuri. Carl Lee se chirci şi mai tare. Şi cred c-aveam dreptate. continuă reverendul.— Am făcut ceea ce trebuia să fac. . L-aţi cunoscut? — Da. pentru că erau cu toţii vinovaţi. bineînţeles. zise Hailey. — Te-ai întâlnit cu el? — Nu. Carl Lee se ridică brusc. — Asta pentru că s-ar putea ca el însuşi să fie un criminal. numai din cauza reputaţiei lui. — Încerc să fac tot ce pot pentru asta. oribil. al vechilor prejudecăţi. Mi-e teamă că vei fi considerat vinovat. — E cel mai bun avocat din Memphis. hoţii şi codoşii. Ar fi un dezastru. Era arogant şi cu mult tupeu. cu coatele pe genunchi. — Oare? Să stăm puţin de vorbă despre avocatul tău. sub motiv că face agitaţie în rândul populaţiei albe şi îi incită pe negri. Îţi spun eu. Din cauza asta sunt îngrijorat pentru tine. — Cine? — Cineva care e la fel de îngrijorat de soarta ta. — Cine v-a spus să veniţi aici? întrebă el moale. al urii. — Onorariul lui nu mai are nici o importanţă. L-a înjurat chiar. făcu doi paşi şi se întoarse cu spatele la reverend. Carl Lee încuviinţă. — I-am urmărit ascensiunea. I-a cerut lui Martin Luther King să părăsească oraşul.

mâncarea erau cu totul altfel decât ale celor din sud. şi păţise la fel. Cazul tău e destul de dificil. Lester era pentru soţia lui doar un capriciu. cu totul altfel decât albii din sud. Nu se simţea în largul lui alături de ei. Se îndreptă spre sud singur. autostrada era luminată în curgerea ei monotonă printre ferme şi oraşe mai mari. Se obişnuise şi. Mai erau şi excepţii. aşa cum făcuseră atâţia negri. ca de obicei. — Sunt profund mişcat de grija pe care mi-o purtaţi şi vă mulţumesc c-aţi venit. o casă curată şi copii bine îmbrăcaţi. pentru a-şi găsi o slujbă bine plătită care să îl scape de spectrul sărăciei. Negrii erau cum erau. după ce scapă de Henry. situaţia nu avea cum să se schimbe. mortalitatea infantilă. E timpul să plec. . Locuia şi muncea în nord. Nu-i păsa lui de rasism. din cauza unor albi nemernici şi beţivi. Din fericire. chiar dacă va fi mai puţin evident. cu ani în urmă. aşa cum şi el se simţea atras de Iris. Hailey îi strânse mâna. Nu-ţi înrăutăţi situaţia încurcându-te cu un nemernic ca Marsharfsky. Soţia lui plecase la familia ei în weekend. Carl Lee. chiar înainte de miezul nopţii. deşi nu avea de gând să se mute acolo. care îi promisese că se va căsători cu el şi va veni la Chicago. de la care ştia la ce se putea aştepta.Câteva momente nu mai scoaseră nici un cuvânt. Lester plecă din Chicago vineri. felul de a vorbi. încât se hotărâse să părăsească locurile natale. dar nu se ducea în vizită niciodată. Carl Lee avea o slujbă bună. Prea multă ignoranţă şi sărăcie. oricum. dar albii nu aveau nici un fel de scuză pentru un astfel de comportament. casele lor dărăpănate. Plăcut pentru că avea să-şi vadă familia. reverendul se sprijini în baston şi se ridică: — Am vorbit destul. ca Champaign sau Effingham. Una din verişoarele soţiei sale se căsătorise cu un negru. Era plăcut şi dureros totodată să se întoarcă în Mississippi. dar nu se simţea acasă. Probabil că aveau să divorţeze curând. Suedezii erau oameni cumsecade şi l-ar fi tratat cu multă dragoste. Mama lui era în Mississippi şi-i era dor de ea. dacă le-ar fi permis s-o facă. Mult noroc. Obiceiurile. iar ea se săturase de el. Lucrurile acestea i se păreau intolerabile în aşa măsură. Într-un târziu. Bănuia că-şi găsise pe altul. Dar lui Lester i se păreau ciudaţi. Dar acum se dusese totul de râpă. situaţia era alta acum. nu aveau copii. După miezul nopţii. Tot albii erau atotputernici acolo. la Green Bay. şomajul descurajant. Ceea ce îl deranja însă cel mai mult erau ignoranţa şi sărăcia negrilor. dureros pentru că dădea din nou ochi cu sărăcia. — Pur şi simplu aceasta e părerea mea. Lui îi plăcea acolo. Ştia că nu va dispărea niciodată.

Se făcu ora zece. zise Ozzie. — Da. Aceste fapte se petrecuseră în 1893. în scuarul din Clanton. — Nici o surpriză. Unsprezece. pentru că trebuie să stea de vorbă cu un nou client. Douăsprezece.într-o lume cu pretenţii ca a lor. Se aud înjurături şi ţipete. Jake răsfoi nişte dosare şi făcu nişte însemnări pentru Ethel. S-ar putea să ai o conversaţie mai lungă. — Da? întrebă Jake. Ajunse. Jake sări ca un arc şi apucă febril receptorul. Nu dormise de douăzeci de ore. iar Lester se mândrea cu fapta fratelui său mai mare. — Alo? — Jake? Ozzie la telefon. Cine e? — Vino cu mine în birou. Ora două. pe care îl mai traversă o dată în Memphis. Aţipi pe canapeaua din birou. Mulţumită lui Dumnezeu. — E şi Lester acolo? — Da. Copie documentele. găsi dosarul unui caz mai vechi. Jake zăbovi o vreme în biroul lui aşteptând să sune telefonul. Venise oare Lester la Clanton? Ar fi putut să-l viziteze pe Leroy. Telefonul sună la două şi un sfert. la închisoare. De vreo treizeci de minute. Lester trebuia să fi sosit în oraş. Va lucra în grădină mai târziu. ce s-a întâmplat? — Eşti invitat să vii aici. care prezenta cazul unui soţ achitat pentru vina de a-l fi omorât pe cel ce-i violase soţia. cei doi muriseră. — Carl Lee. apoi le aruncă la gunoi. arătând spre biroul lui. — Vin imediat. ceva mai târziu. — E nevoie de tine. Ora unu. deasupra râului Cairo. — Stau de vorbă de patru ore. Şi el vrea să te vadă. Între timp. s-au mai liniştit. — De ce? zise el făcând pe inocentul. din Wyoming. în sfârşit. îl anunţă Ozzie printre barele de fier ale uşii. — Pentru ce? — Carl Lee vrea să-ţi vorbească. . răsări soarele. — Da. După şase ore. Carl Lee a ieşit şi mi-a spus să te chem. ai un vizitator. Inima îi bătea cu putere. dar mai bine nu. Îi telefonă Carlei şi o minţi că nu poate veni la masă.

— De ce? — Pentru că aşa vrea Lester. Jake se enervă. Hailey era vizibil iritat. — Aţi trimis după mine? — Da. atunci ţine-te de el. Lester oftă şi îşi frecă ochii. zise Carl Lee. linişteşte-te! zise Lester. — În regulă. — Şi ce doreşti? — Vreau să-ţi încredinţez din nou cazu' meu. Jake luă loc pe un scaun pliant pe care îl sprijini de peretele din faţa lui. pe mine nu m-au chemat acolo. Intri singur. se apropie de el şi-i strânse mâna. — Asta presupunând că eu aş mai fi de acord. — Cine-a trimis după mine? — Eu. — Şi mie-mi pare bine. Atunci nu sunt de acord. — Dacă Lester mă vrea pe mine. iar Lester era întins pe canapea. Jake. — Spune-i tu. Se ridică şi dădu mâna cu Jake.— Mulţumesc. Carl Lee stătea la birou. ajungându-l aproape . zise Lester. Te comporţi de parcă mi-ai face cine ştie ce favoare. zise Jake ridicând vocea. Ce vânt te-aduce pe-acasă? — Treburi de familie. Ia loc. — Aşteaptă. E treaba ta şi a lui Jake. iar tu pe Marsharfsky. — Nici vorbă. ci de o înţelegere între tine şi avocatul tău. fără să-l bage în seamă pe Carl Lee care se legăna pe balansoarul lui Ozzie. Carl Lee are să-ţi spună ceva. — Mă bucur că te văd. Jake. După trei minute de tăcere. Jake se uită la Carl Lee. Carl Lee? — Exact. — Vrei cazul sau nu? — Încerci să mă reangajezi. Jake bătu la uşă. Se uită atent la Lester. — Ce? sări Lester şi se uită uimit la Jake. Nimeni nu zicea nimic. — Vreau să ştii că aici nu e vorba de un cadou pe care îl dai sau îl ceri înapoi. zise Hailey. Trebuie să stăm de vorbă. Hai să intrăm. Jake se ridică şi porni spre uşă. bătrâne. Se simţea obosit şi frustrat. E cel mai potrivit pentru cineva care nu e în stare să gândească singur. Lester închise ochii şi se întinse pe canapea. — Intră! Deschise şi pătrunse încet în încăpere. realmente furios. — Eu nu mai scot nici un cuvânt. Jake.

Îşi îngropă faţa în palme şi vorbi: — Sunt tare derutat. uitându-se la fratele lui. — N-am nimic de explicat.de uşă. zise Lester. Ai renunţat la mine acum o săptămână şi n-ai avut tăria să-mi spui. Acum mă chemi din nou pe mine şi te-aştepţi să dau fuga. — Dar cu banii? întrebă Lester. şi hai să stăm de vorbă. — Am crezut că dumneata i-ai telefonat să vină. Jake. îl vrei pe Jake să te apere? — Da. Tot ce pot face e să am încredere în oameni. zise Carl Lee. Bun. dar nu zise nimic. fără să mă gândesc c-ai putea să te schimbi din nou. Carl Lee îşi curăţa unghiile încurcat. zise avocatul uitându-se la Hailey. Nu te condamn că eşti supărat pe Carl Lee. Lester minţea cu multă . A greşit. — Mai vorbim noi. — Cum rămâne cu doctorii? întrebă Carl Lee. zise acesta. Oricum îmi datorezi cel puţin o explicaţie. Deci explică-te! — Hai. — Bine. — Bine. Să punem lucrurile la punct. — Ba da. stai de vorbă cu Jake. Mă îngrijorează soarta fetei mele. zise Lester. în tine şi în Lester. Jake zâmbi încurcat. Dar dumneata. Hailey se sprijini cu coatele de masă. — Acelaşi onorariu. — Ne vom ocupa de asta chiar astăzi. nu pot lucra la cazul tău. Nu prea mai avem timp. Jake? — Explică-mi de ce renunţi la Marsharfsky şi mă reangajezi pe mine. ai. îl rugă Lester. Îndată ce veţi fi luat legătura cu el. Jake se potoli. Eu n-am mai fost într-o astfel de situaţie în viaţa mea. Nu ştiu încă. — Bine. a familiei şi chiar a mea. E bine? — Sunt de acord. — Şi ai încredere în mine ca avocat? — Da. Fiecare îmi spune altceva. Locul ăsta mă înnebuneşte. te rog. Trebuie să mă apuc repede de lucru. Vreau ca dumneata să te ocupi de cazul meu. Sunt cu nervii la pământ. iar Lester se lăsă din nou pe canapea. A trebuit să aflu din ziare. — Ia loc. Sper să meargă. Acuzatul zâmbi. Lester hârâi puternic şi Carl Lee râse. — Trebuie să-l anunţi pe Marsharfsky. — Vedem noi cum acţionăm. Ia loc. Carl Lee. în timp ce-i întindea un scaun. anunţaţi-mă. dar el jură că nu. ştiu. Până când nu stai de vorbă cu el. Carl Lee. Jake. Am citit şi despre avocatul tău nemaipomenit care n-a catadicsit nici măcar să vină să te vadă. Îţi voi plăti eu cumva.

Îi spusese că-l va informa pe Marsharfsky. Toate aceste oraşe aveau ziare cu ediţii duminicale voluminoase. Am auzit că vine în după-amiaza aceasta. Schimbarea avusese loc mult prea târziu. nu era nimic Sperase ca Richard Flay să fi scris ceva. Se săturase să se tot ascundă şi să se simtă . când îl întâlnise în faţa închisorii. în noaptea de sâmbătă spre duminică. N-avem timp de ele acum. — Dacă-l vezi. la umbra unui copac. Nu găsi nimic nici în ziarul din Memphis. Acum se bucura că luase această hotărâre. stătea un reporter aşteptând să se întâmple ceva. Dispecerul îl trezi la ora patru duminică dimineaţa şi. şi la patruzeci şi cinci de minute de Tupelo. Jake. Dumneavoastră sunteţi Jake Brigance . — Da. 20 Cam pe când Lester părăsea oraşul. să-i spună despre hotărârea luată.. la nord. nu-i aşa? — Nu. la trei faţă de Jackson. În cotidianul din Jackson. şi acum îşi reproşa că nu stătuse mai mult cu el. Poate luni să apară ceva. — Am crezut că l-a angajat pe Bo Marsharfsky. Cat păru indiferent şi ocupat. împreună cu Carl Lee. Sâmbătă noaptea îl sunase. pentru a lua ziarele din cutia poştală. În faţa închisorii. Lester dormi adânc pe canapeaua din biroul lui Ozzie. spune-i c-a sosit prea târziu. — Lasă scuzele. în halat. nici în cel din Tupelo. Nu adusese în nici un fel vorba despre bani. lucru care îl ajutase foarte mult în timpul procesului său. pe Cat. Actualul avocat al domnului Hailey. Jake coborî pe alee. aşa că Jake se cam aştepta la acest lucru. după ce bău o ceaşcă de cafea.. De fapt. de-asta sunt aici.seninătate. Clanton se afla cam la o oră. Le împrăştie în faţa lui şi începu să le răsfoiască. domnule. — Fostul avocat al domnului Hailey. faţă de Memphis. — Iertaţi-mă. spre sud. iar Jake se abonase la fiecare. — Iartă-mă. plecă la Chicago. pentru că soţia lui avea să găsească multe materiale pentru albumul ei cu tăieturi din ziare. nu cumva sunteţi domnul Brigance? — Cine întreabă? — Sunt Richard Flay de la "The Jackson Daily".

Vestea se va împrăştia rapid printre toţi asociaţii acestuia. Ce trebuie să facem mai întâi? — Să găsim un psihiatru ieftin care să zică. Era curios ce reacţie va avea "marele" avocat. Ajungea o scrisoare către judecătorul Noose. cu o copie pentru procuror. nu-i va trimite nimic. în faţa lui. ieri. Probabil că va scrie un articol la ziar. acolo. spuse Lucien. Lucien s-a trezit? — Un moment. pe douăzeci şi doi. nu? — Da. sau pe codoşul ăla. să-i dea noutatea. . — Mda. — Aaaa. "răzbunătorul vigilent"! Da? — De ieri. Te sun peste vreo două zile. Carla se sculă la o oră normală şi îl găsi pe soţul ei în bucătărie cu ziarele împrăştiate peste tot. sunt eu. — De ce aşa devreme? Doar e duminică. Dar va trebui să stea în banca lui până va apărea ştirea că fusese reangajat în cazul Hailey. Făcu o cafea şi se aşeză la masă. — Cunosc eu omul potrivit. El îi zâmbi şi îşi continuă lectura. Avem de lucru. — La cinci şi jumătate. — Alo? — Lucien. să-i anunţe. ceva. Cu siguranţă că va fi şocat după ce va vedea ziarele. Jake formă numărul lui Lucien. Carl Lee îl sunase pe Marsharfsky. Asistenta-îngrijitoare-paznic îi răspunse la telefon. — E destul de curând. pentru lipsa lui de etică profesională. Vor găsi chiar articole de lege în care se incriminau astfel de fapte. — La ce oră te-ai trezit? întrebă ea. Oricum. în pat. care se vor strânge în marea lor sală de şedinţe şi îl vor face pe Brigance cu ou şi cu oţet. către Lucien şi înmânându-i receptorul. întorcându-se. — Jake la telefon. — Bun. Lui Buckley. fără să scoată nici un cuvânt.umilit. Cu siguranţă. După o mică ezitare. însă. el îi va scrie lui Sullivan o scrisoare prin care să-l anunţe. — Când e procesul? Parcă prin iulie. Pune-te pe treabă. Nu-i va face onoarea de a i se adresa personal. Carl Lee m-a reangajat. Jake. Era puţin trecut de şapte. ce vrei? — Am noutăţi. — Care caz? — Al lui Hailey. zise ea. apoi îl va suna pe Sullivan. — Sallie? — Da. Cazul e din nou al meu.

— Într-adevăr. şi-atât! — Nu poţi să ştii.— N-am putut să dorm. îţi spun eu. în timp ce mă voi ocupa de proces. crucea din grădină. împreună cu Hanna. Mie mi-e teamă de nebunii ăia. o să se uite lumea lung la noi. n-o să te prea vedem pe tine! Nu pot să plec pentru şase săptămâni! — Sunt foarte multe de făcut. — Suntem obişnuite. am o idee. — Îmi pare rău de ce-am spus aseară. Vom mai primi vreo câteva telefoane. Necazul e că tu nu priveşti niciodată partea bună a lucrurilor. Toate telefoanele acelea de ameninţare. Păcat că n-am cu cine împărtăşi ceea ce simt. — În schimb. — Eşti prea surescitat? Jake lăsă ziarul. până după proces. — Jake. — Promiţi? — Sigur că da. Jake zâmbi. — Dar procesul e peste şase săptămâni! Vrei să stăm la Wilmington atâta vreme? — Da. da.. mă fac să îngheţ numai la gândul că vei continua. Se vor bucura că sunteţi împreună şi. la părinţii tăi. . Chiar foarte. în Carolina de Nord. — Vei lua avionul şi vei pleca. la biserică. — Doar am discutat aceste lucruri aseară şi n-am de gând să reiau subiectul. — Nu trebuie să-ţi ceri scuze. Nici nu-ţi poţi imagina ce-nseamnă cazul ăsta pentru noi. — Îmi iubesc părinţii. Ştiu cum te simţi.. dacă se-ntâmplă cine ştie ce? — N-o să se întâmple nimic. pentru nimic în lume. sunt cam emoţionat. dar asta-i prea de tot! — Nu vă vedeţi prea des. mă retrag. — Crezi că vei rezista? — În ceea ce te priveşte. Ce folos că vei câştiga un milion de dolari. acest caz mă înspăimântă. — Dacă treaba devine serioasă. Nu-mi pun eu familia în pericol. Procesul ăsta o să-mi răpească tot timpul. aş putea spune. vei scăpa de teama asta cu Klan-ul şi cu crucile lor în flăcări. şi ei vor fi încântaţi să stea cu Hanna mai multă vreme. Voi munci zi şi noapte. S-o trimitem numai pe Hanna. — Mor de nerăbdare s-o aud. — Mai ai şi alte noutăţi? — Voi nici nu veţi mai exista pentru mine. pe de altă parte. Totuşi.

ca să fiu liniştită. iar operaţiunea se repetă şi în timpul vecerniei. Ea dădu din cap şi începu să caute în ziare pagina de modă şi de reţete culinare. va păstra toată suma în biserică şi va dispune cheltuirea unei părţi importante în beneficiul familiei Hailey. — Ai găsit ceva în ziare? — Nu. poate. prizonierii din . la rândul lui. El. — N-o să reziste mai mult de o săptămână. dar încă nu ştie nimeni. Cu cât era mai mare recipientul colector. dar cred că n-au avut timp să afle. luni dimineaţă. aşa că oamenii se vedeau obligaţi să doneze o sumă frumuşică. — Vii la biserică? — Nu. M-am gândit că. precum şi faptul că erau implicate organizaţiile de apărare a drepturilor civile. fără mine. din acesta. ziarele din Jackson o să anunţe noutatea. pentru a strânge banii destinaţi lui Carl Lee şi familiei sale. — Aaa. Cafeaua era gata. înţeleg! Atunci.— Dacă nu e periculos. — Iar tu. predicatorii subliniau importanţa acţiunii pentru micuţa Tonya şi pentru tatăl ei. de ce s-o trimitem? — Pentru mai multă siguranţă. Lucrurile mergeau destul de bine. — De ce nu? Eşti din nou o vedetă! — Da. Duminică seara târziu. fiecare predicator avea să facă totalul şi. — Aşteaptă până mâine dimineaţă. la fel! — Aşa e! Nici nu se poate pune problema! Trebuie s-o am mereu sub ochi. S-ar bucura să-şi petreacă vara cu bunicii ei. duminica viitoare! — Bineînţeles! În toate bisericile din zonă apărură coşuri şi găleţi care circulau de la un enoriaş la altul. — Cred c-ai cam pierdut noţiunea timpului. un mare procent avea să fie trimis reverendului Agee. — De unde ştii că vor scrie ceva? — Îţi promit eu. după o săptămână de inactivitate. cu atât contribuţia fiecăruia părea mai mică. banii număraţi. Duminică după-amiază. Pentru a stimula generozitatea enoriaşilor. Recipientele fură golite. între orele două şi cinci. aşa că doamna Brigance o turnă în ceşti şi-i oferi una soţului ei.

era un amestec de fotbal. de pe o străduţă lăturalnică. nu se iscau niciodată bătăi. Ozzie îi dădea drumul lui Carl Lee în curte mai devreme. Surprinzător. descuie porţile. — Câte biserici participă? — Toate. Tonya stătea totdeauna lângă tatăl ei. — Când ne dau banii? — Nu mi-au spus. El se aşeza fără să vorbească cu nimeni şi privea îngrămădeala aceea din faţa porţilor de baschet. îngrădită. Dar aşa. De fiecare dată. poliţistul Hastings. O pereche îi ceru voie lui Carl Lee să mănânce la masa lui. rugby şi baschet. dar nu şi la bani. Au mai spus ceva despre mila creştină şi că eşti un erou al neamului tău. iar cei mici alergară spre tatăl lor. la umbra unui pom. În vreme ce soţia lui aranja masa. ce se voia un joc adevărat. Vărul ei. din comitat. cu bărbaţii lor. Carl Lee privea satisfăcut în jur. omul care făptuise un omor de proporţii. aşa că se aşezară şi ei pe iarbă. soţii şi prietene de-ale puşcăriaşilor. — Cine? — Biserica. privind jocul hibrid din faţa porţilor de baschet. în fiecare duminică. Erau câţiva vizitatori. El însă refuză. după binecuvântare. În exterior. şi se ducea la închisoare. de jur împrejur. — Au început să facă o colectă pentru noi. gândi Carl Lee. Ce surpriză plăcută. astfel încât să ocupe o masă mai bună. Reverendul Agee a zis că toate bisericile negre vor strânge bani. În curte se aflau câţiva arbori umbroşi. Dacă ar fi fost alb. cât de scump ne costă tot. Vor face lucrul ăsta. care stăteau pe iarbă. Aveau voie să fie vizitaţi de un număr limitat de prieteni sau de rude. precum şi cu interzicerea ieşirii săptămânale în curte.închisoarea comitatului Ford erau scoşi într-o curte mare. Gwen pleca cu copiii de la biserică. pentru noi şi pentru onorariul avocatului. Se aştepta la ajutor din partea bisericii lui. observând invidia celorlalţi. probabil că mulţi ar fi venit să-i ceară de mâncare. nişte mese rupte şi un teren de baschet bine întreţinut. De fapt. Gwen sosi cu copiii înainte de ora trei. în dimineaţa aceasta. Aceasta pentru că deţinuţii ştiau că riscau să fie pedepsiţi cu izolarea în carceră. şi nimeni nu avea curajul să-i facă o astfel de "propunere". şi câtă nevoie avem să fim ajutaţi de biserică. . după masă. până la proces. spuse Gwen. — Frumos din partea lor! Ce-au zis de mine? — Au discutat despre cazu' tău. sau mai firav. fără arbitru şi fără reguli. păzeau poliţişti cu câini. timp de o oră. pe la ora trei. timp de o lună. el era Carl Lee. — Cât? — Nu ştiu.

cum e? Gwen clătină din cap şi îşi acoperi ochii cu mâinile. Dar crede că ar trebui examinată şi de specialistul din Memphis. Maxilarul e aproape vindecat şi s-ar putea să-i scoată sârmele. Îşi dădu seama că ceva nu era în regulă. — Cum se poartă băieţii cu ea? — Foarte frumos. Tonya stătea liniştită. — Cât o să coste treaba asta? — Nu ştiu. Am ceva de discutat cu mama voastră. — Băieţi. — Ce-a spus doctorul? întrebă Carl Lee. bărbaţi ascunşi prin debarale şi se trezeşte ţipând. Îşi prinse fruntea în mâini şi scrâşni din dinţi. Mi-a spus ... încercând să vorbească. întrerupând tăcerea. cam peste o lună.. Dar vrea s-o trimită la un specialist din Memphis. Se uită şi la părinţii ei care plângeau şi stăteau de vorbă. ascultându-i pe fraţii ei care se certau cine să fie poliţistul şi cine — hoţul. nu e sigur. — Dar cu problema cealaltă. zise Gwen. Gwen se opri şi îşi şterse ochii. Doctorul a spus că are nevoie de un psihiatru. printre suspine: — N-o să aibă copii niciodată. Gwen mai rupse un şerveţel de hârtie şi îşi şterse faţa cu el. — E sigur nouăzeci la sută. — Deci. Rosti. lângă gard. — Păi. Unde e psihiatrul? — La Memphis. — Ce-a zis? Gwen ridică fruntea şi făcu eforturi să vorbească printre lacrimi: — Mi-a spus. — Coşmarele au început să se înteţească. Lui Carl Lee i se făcu rău. care îşi tamponă ochii pripit.. O ocrotesc cât pot. Mai are nişte usturimi. cu ochii plini de lacrimi. luaţi-o pe sora voastră şi duceţi-vă să vă jucaţi acolo. dar curând va putea să iasă cu ceilalţi copii. într-o lună. Copiii se conformară ordinului. Nu m-am interesat încă. Îi dădu unul şi soţului său.Cine ştie când. marţi. — Mi-am imaginat eu. Începu să suspine puternic şi îşi înfundă faţa într-un şerveţel de hârtie. aşa că începu şi ea să plângă. gândi Carl Lee. Şi să fiţi cuminţi. Mi-a spus că trebuie dusă acolo. — zise ea. Trebuie să dorm cu ea în fiecare noapte. Altfel s-ar putea să fie mai rău. Începu să plângă. că i-au distrus tot. Lângă gard. Ea dădu din cap. udă de transpiraţie. Visează bărbaţi care o urmăresc prin pădure. — Că e bine. Când se trezeşte noaptea . s-o faci cât mai repede. ştergându-şi faţa udă cu palmele. Încă nu poate să sară şi să se joace.

zbătându-se şi ţipând. ei se apropie speriaţi de patul ei şi încearcă s-o ajute. cu cătuşele la mâini. Carnea le putrezea.ţipând. Nici măcar nu m-a sunat.. — Când? — Ieri. n-a vrut să se mai culce. — Băieţii sunt bine? — Le e dor de tine. Un copil al nimănui. urletele lor de ajutor. Bănuiesc că ai fost informat de domnul Marsharfsky că . Atacul lor fusese atât de brutal. Zâmbi şi acum. — Dar ai zis că Jake e prea tânăr. felul în care căzuseră unul peste altul. spaima din privirile lor. — Chiar crezi asta? — Nici eu nu mai ştiu ce să cred. iar sufletul le ardea în iad. Zgomotul împuşcăturilor. Apoi. Walter. L-am angajat din nou pe Jake. ruinaseră trupul şi mintea fetiţei lui. dar e bun. Primul soldat vietnamez pe care îl ucisese îi trezise mai multă milă decât cei doi ticăloşi. până când fraţii ei nu i-au promis că vor dormi la picioarele patului. Râsese. înainte de a muri. încât îi vedea peste tot.. în vreme ce el îi aştepta. Oare va putea uita vreodată ce i se întâmplase? Poate că o va ajuta un psihiatru. morţi şi îngropaţi. Azi-noapte. Avocatu' ăla din Memphis n-a apărut deloc. Dar va redeveni vreodată ceea ce fusese înainte? Iar ceilalţi copii o vor trata normal? Ce şi-or fi spus ăia? Că e doar o negresă mititică. — Am greşit. încât ea nu va mai putea avea niciodată copii. Oricum. Carl Lee se forţă să zâmbească. Ce conta un viol? Îşi aminti cum arătau la tribunal. Carl Lee începu să se plimbe încet pe lângă gard. chiar. Scrisoarea către Walter Sullivan era gata: Dragă J. văzându-l cu automatul îndreptat spre ei. E tânăr. văzându-le ţestele sfărâmate şi sângele ţâşnind din trupurile lor încremenite. Era mândru de ceea ce făcuse. Dar. Se gândi la băieţii ăia doi. Îşi aminti că zâmbise la vederea acestei scene cumplite. Ne-am întins cu toţii acolo. ca să îi execute. cu lumina aprinsă. Aşa că l-am angajat din nou pe Jake. Abia atunci se hotărâse să fugă. cum coborau scările. — Mai e puţin. n-am de gând să-mi petrec restul zilelor în închisoare. Întreabă-l pe Lester. — E procesul tău. atât de violent. aşteptând-o şi ameninţând-o. ca toţi de felul ei.

ca reprezentant al consiliului local. Ne pregătim de proces. îţi aminteşti? — Mă acuzi că vânez cazuri? — Da. iar Jake se stăpâni să nu-l înjure. închizând telefonul. la nouă şi jumătate. — Nu l-am cunoscut înainte de a mă fi angajat. Winston Lotterhouse. Vânez cazuri în fiecare clipă. Sunt pentru furtul de genul acesta. Vă rog să consemnaţi prezenţa mea în acest caz. Cea expediată lui Noose fu la fel de scurtă: Stimate domnule Noose. Linişteşte-te. nu-şi mai au rost. acest caz mi-a fost furat mie. — După câte îmi amintesc. pentru data de 22 iulie. Aşa că. — Nici nu era nevoie! Ţi-ai trimis codoşul. O copie a acestei scrisori îi fu trimisă şi lui Buckley. Cum aud de un caz penal de proporţii. ai dreptate. Nu trebuie să-i cazi în plasă. fără rezerve. şi vreau să ştiu cum ai reuşit. domnule Brigance. — Şi dacă vreau cazul Hailey. Şi mă folosesc de orice metodă pentru asta. Jake. — N-ai decât! zise Jake. Vă rog să luaţi la cunoştinţă că am fost reangajat de Carl Lee Hailey. înainte de a ridica receptorul. Cu stimă. Îşi aprinse o ţigară ieftină şi începu să lucreze la moţiunea pentru transferul procesului la altă instanţă. Nu se opri din râs vreo zece minute. Jake lăsă telefonul să sune o vreme. — Ştii ceva. Îţi urez o zi bună. Marsharfsky tăcu. — Ce să reuşesc? — Să-mi furi cazul. bineînţeles. Jake. Cu stimă. De-aia am atâţia bani. . replică Jake. îl voi avea. Marsharfsky îl căută luni. — Ciudat! N-ai menţionat în ziar aceste lucruri. Scrisoarea îi fu trimisă lui L. încerc să pun mâna pe el. şi serviciile tale. — Alo? — Cum ai reuşit? — Cine e la telefon? — Nu ţi-a spus secretara? Sunt Bo Marsharfsky. gândi Jake.angajamentul lui faţă de Carl Lee Hailey a luat sfârşit.

Cu Hailey e altceva. W. Pune-i întrebări trăsnite şi. pentru a-l achita. — Nu ştiu ce să spun. — Şi ce-o să se întâmple dacă voi constata că n-a fost iresponsabil în momentul crimei? — Atunci nu vei mai fi martor la proces şi nici nu-ţi va mai apărea fotografia şi numele în ziar. Spune-ţi părerea cu hotărâre. — Nu trebuie să spui decât că a fost iresponsabil. la Jackson. T. — Nu prea sunt sigur că merge. — Ştiu. adică atracţia nestăpânită pentru "Jack Daniel's". iar Lucien se mai ducea. Lucien se opri ca să mai tragă o duşcă. — Nu vezi că am mai zis cândva aşa. Îl cunoştea pe Lucien de ani de zile şi colaboraseră în câteva cazuri de omor comise de iresponsabili. să-l vadă. Avea un vizitator care trebuia să vorbească cu Jake. Era vorba de dr. după asta. îl instrui Lucien. Se bucurau mult când se întâlneau. Ai voie să-l întrebi orice. Eşti medic. Nu vei putea da nici interviuri la televiziune. — Are vreo portiţă de scăpare? . Stă la puşcărie şi aşteaptă cu nerăbdare să vorbească cu cineva. Lor nu le pasă dacă e sau nu nebun. — Ăia n-aveau nici o şansă. din aceleaşi cauze ca şi prietenul lui. — Fă ce-ţi spun eu. Ştii tu ce să faci. spune-i c-a fost nebun. — Chiar aşa? — N-are importanţă! — Dar ce e important? — E important să-i dai posibilitatea juriului să se lege de ceva. un psihiatru pensionar din Jackson. uneori. nu-i aşa? Atunci acţionează cu demnitate. Acum stăteau pe terasă şi îl aşteptau pe Jake.Două zile mai târziu. la Clanton. — Poţi s-o faci. Era foarte important. vechiul amic. — Va fi nevoie să-l vizitez de mai multe ori. mai ales că aveau ocazia să se îmbete împreună. ia notiţe. Îşi mai vizita. Ieşise la pensie cu un an înainte de radierea din barou a lui Lucien. Lucien o sună pe Ethel să-i spună să-l anunţe pe Jake să treacă pe la el. şi sunt amândoi la Parchman. Chestionează-l. — Uite ce-i. — Fă cum spun eu. Dar au nevoie de un motiv pentru a da o decizie în favoarea inculpatului. Bass. Comportă-te ca un medic adevărat. Treaba asta n-a prea mers niciodată. fii arogant. din când în când. Ambii criminali se mai aflau încă la Parchman. — Ar fi indicat să-l examinez.

Între el şi Lucien se afla o baterie plină cu gheaţă şi cu băutură. Atunci. care a avut motive să comită omorul. cu excepţia cazurilor în care e vorba de banii statului. — Da. Lucian dădu din cap enervat. jumătate din populaţie e nebună! Dacă ar zice că inculpaţii sunt iresponsabili din punct de vedere legal. Nici unul din ei nu era nebun. Pentru vârsta lui. deşi eu am susţinut acest . Bass îşi termină paharul şi îşi mai turnă unul. — Atunci de ce nu are şanse mari? — Legea spune că motivele lui n-au un temei solid. Whitfield e plin de oameni normali. — E un bărbat de ispravă. într-un comitat unde predomină albii. ar fi concediat imediat. juriul l-ar fi declarat nevinovat înainte de proces. Cine poate pune la îndoială părerea ta profesională? — Procuratura s-ar putea să-şi aducă experţii ei. — Eşti cel mai amărât doctor pe care l-am cunoscut. — Si cel mai sărac. ţi-am spus doar. apoi va veni la proces şi va spune că e cel mai normal om pe care l-a întâlnit vreodată. — Nu ştiu ce să spun. n-a mai avut situaţii de iresponsabilitate. — Interesant. dacă-mi amintesc bine. — Dar avocatul lui? întrebă el. Tu eşti expertul. Bine că nu e vreunul să-mi pună tot felul de întrebări stupide. — Toată lumea se aşteaptă să fii mândru şi arogant. are oarece experienţă. Trebuie să te comporţi ca atare. Nu prea am încredere în bigoţii ăştia de aici. Şi cu asta. Îţi dai seama cu cine ai de-a face! — Iar juriul o să mă creadă pe mine? — Te comporţi de parcă n-ai mai fi trecut prin aşa ceva. — Nu cumva a lucrat cu tine? — Da. — Şi. n-a mers cu argumentul ăsta. — Trebuie să vină dintr-o clipă într-alta. — Mi s-a părut că ai zis altceva. Dar. au un psihiatru din Whitfield. nu există iresponsabili. În opinia lui. El o să examineze inculpatul vreo câteva ore. e negru. — Urât din partea ei. în afară de asta. Nu e la primul caz de omor. Toată lumea a fost blagoslovită cu mintea întreagă. — Şi dacă ar fi alb? — Dacă ar fi fost alb şi dacă ar fi omorât doi negri care i-ar fi violat fetiţa. am spus totul.— Foarte îngustă. — Îmi place că eşti atât de încrezător. Până acum. — Ştii bine că mi s-a întâmplat de două ori: un violator şi un criminal. Aşteaptă numai să-l întâlneşti pe procuror.

Era desculţ şi îşi înfundase picioarele în tufele de la marginea verandei. care ţi-a rezolvat problemele pentru o nimica toată. Şi iată că sunt şi acum la puşcărie. privindu-l lung pe Lucien. Văd că nici ţie nu-ţi merge prea rău. — Numai doamna aceea. — Bine. — Asta pentru că ai avut dreptate de fiecare dată. Şi de fiecare dată m-ai scos la liman. clătinând paharul cu băutură spre Lucien. Peste o oră. — Oricum. plecând după altă sticlă. ajunge! Ţi-am spus că sunt gata să-mi dau tot concursul. — Jake. Se ridică de pe scaun şi se îndreptă spre marginea terasei. cutremurat de râs. — N-am uitat. îţi aminteşti? — Bine. ţinându-se de burtă. Plus dosarele în care fostele tale soţii dăduseră declaraţii în legătură cu comportamentul tău adulterin. Ai mai fost acreditat ca expert. ce mai faci? bolborosi el. în astfel de cazuri. Nu îţi mai face griji. — Ar trebui să bei mai puţin. Lucien mai sorbi o înghiţitură şi se uită lung la lichidul maroniu. nu-i aşa? M-am străduit să-ţi ascund proastele obiceiuri în faţa Curţii. zise Lucien. Nu le-am lăsat nici măcar să încerce. în şedinţe săptămânale? Asigurările nu te-au ajutat cu nimic. când sosi Jake. — Recomandările tale sunt bune. Lucien se legăna uşor într-un balansoar uriaş. — Mi-ai spus că eşti gata să m-ajuţi. zise acesta cu pioşenie. nu existau martori. . — Nu li s-a oferit şansa. bine. Jake urcă scările şi se opri. Numai că nu-mi place ideea sălii de judecată. în care pluteau cuburi de gheaţă. Doctorul adormise în scaunul lui de la capătul terasei. Bass puse paharul la o parte şi izbucni în hohote. — A. Lucien.lucru. Dar cum rămâne cu acreditarea mea? — Am impresia că nu prea te trage inima. aşa că l-ai chemat pe dragul de Lucien. spuse Jake uitându-se la sticlele goale de lângă el. — N-au avut cum s-o dovedească. — Îţi aminteşti de măgăria aceea cu doamna pe care o tratai pe canapea. — Câţi clienţi şi pacienţi ţi-am trimis eu de-a lungul anilor? — Nu destui ca să-mi plătesc pensia alimentară. De câte ori te-am divorţat? — De trei ori. Ştii bine că-mi eşti dator. băiatule. nu. scăpându-te de tribunal. — Dar cu asta cum rămâne? zise el. — Eşti beat.

de când beţi astăzi? — Bem de la micul dejun. Aşa că s-a lăsat de profesie. doisprezece iunie. Terasa părea cuprinsă de aburul urât mirositor care izvora din nările sale imense. Băutura şi pensiile alimentare.— Voiam să-l cunoşti pe omul acesta. Lucien avea faţa şi ochii roşii. Bea ca un peşte. dacă mai are dreptul să profeseze? — Da. — Atunci. scoţând sunete guturale. Mi-e. încercând să se ţină în capul oaselor. oricum. De fapt. de neveste şi de avocaţii hrăpăreţi. M-am ocupat de trei divorţuri de-ale lui. — O să-ţi placă de el. — Cine e? — E psihiatrul nostru. Şi te costă foarte puţin. Sforăia zgomotos. — L-am ajutat eu pe el. — Normal. Am lucrat împreună în multe cazuri de genul acesta. N-are probleme. Suntem prieteni buni. — Nu mai spune! Şi ce zi e astăzi? — Miercuri. hohoti Lucien. apoi se opri. Jake făcu vreo câţiva paşi spre doctor. nu-i aşa? — Băutura l-a dat gata. clătinându-şi paharul cu cuburi de gheaţă. — În psihiatrie. T. Bass stătea întins pe spate. dator. — E bun? — Cel mai bun. De când beţi? — De vreo treizeci de ani. Ajunsese să dea tot ce câştiga pentru pensii alimentare şi întreţinerea nevestelor. — Cum se descurcă? — Păi. — A cerut el să iasă? — Vrei să spui. — Vreau să spun. din Jackson. — Aşa cum arată şi el. — El te-a ajutat să le termini? rosti Jake. Are toate acreditările necesare în regulă. Bass. doctorul W. zise Lucien cu mândrie. într-un fel. zise Lucien. cu cămaşa descheiată şi cu gura deschisă. arătând spre sticle. a reuşit să se ascundă. n-o să-ţi ceară nimic. Da' ce contează? — Mai lucrează? — Acum e la pensie. — Ăsta-i doctor? întrebă Jake. Ne va ajuta în cazul Hailey. . — M-ai liniştit. dar la proces e totdeauna treaz-luminat. E trei şi jumătate. — Vrei să bei ceva? — Nu. îmi place. aşezându-se lângă Lucien.

Scopul conferinţei de presă era ca adunarea să îşi spună cuvântul. Locuieşte în Jackson. lovindu-se într-o creangă din tufe. apoi începu din nou să sforăie. Mai luă unul şi reuşi să-l lovească direct în nas. în vreme ce fostul lui şef râdea şi arunca bucăţele de gheaţă în capul doctorului W. dar cam lipsit de etică. Îşi întinse piciorul drept. Lucien luă un cub de gheaţă şi-l aruncă spre capul doctorului. Trezeşte-te.— Asta mi se pare şi mie! — Face ceva comerţ cu droguri. — Punct ochit. — Ce face pe-aici? — A venit în vizită. Doctorul scoase un grohăit şi se întoarse pe-o parte. iar piciorul îi rămase agăţat de spetează. dar nu-l nimeri. beţivule! Jake coborî scările. printre hohote de râs. să-şi exprime adeziunea faţă de un localnic şi să anunţe crearea Fundaţiei de apărare a lui Carl Lee Hailey. De fapt. iar scaunele şi mesele străluceau într-o ordine perfectă. Bass. L-am sunat duminică după-amiază. Poliţistul DeWayne Looney părăsi spitalul în cârje şi se duse la închisoare. Vrea să-l vadă pe Hailey. Scaunul se clătină şi doctorul căzu. văzând că e nevătămat şi că nici măcar nu se trezise. Directorul executiv al filialei locale din Memphis adusese şi el cinci mii bani peşin pe care îi pusese pe . Se lovi cu capul de podeaua de lemn. dar nu-i place deloc acolo. păstrându-şi însă insigna. Pregătiseră prăjituri şi mici daruri pentru colegul lor. T. — Lasă-l în pace! îi strigă Lucien. dar se opri. care avea să lucreze ca dispecer de acum înainte. e prea mult spus "droguri". uniforma şi salariul întreg. Era cea mai mare biserică a negrilor din comitat şi. punct lovit! bolborosi Lucien. chiar mâine. precum şi câţiva prieteni. Nu e nimic ilegal. martor al apărării. 21 Sala de întruniri a bisericii Springdale fusese curăţată şi aranjată cu grijă. să cânte. unde îl aşteptau şeriful. de jur împrejurul încăperii. Jake se repezise instinctiv spre el. Vinde narcotice uşoare pe care poate să le prescrie fără necazuri. Directorul naţional al organizaţiei NAACP venise cu un cec de cinci mii de dolari şi cu promisiunea că va mai dona şi în viitor sume importante de bani. din Clanton. evident. poliţiştii şi gardienii. Dacă se poate. cât mai repede posibil. aşa că reverendul hotărâse ca întrunirea să aibă loc acolo. Se strâmbă şi tuşi.

Când termină tirada. Adunarea fremăta. în ziarul de marţi.masă cu ostentaţie. de ură şi rasism. În mijlocul sălii se afla un grup de reporteri şi de cameramani. nici nu s-ar fi pus problema procesului. Răspunse apoi la întrebări. Cam câţi bani se vor strânge? Estima că vreo cincizeci de mii. Intră astfel în ritm. Discursul lui ţinu trei sferturi de oră. Prinse momentul să amintească statisticile naţionale ale criminalităţii. Procesul va fi strigătul de luptă al negrilor de pretutindeni. Fruntea îi transpirase. Apărarea lui Carl Lee va costa destul de mult. Se legă de sistemul judiciar care nu voia altceva decât să condamne un om cinstit şi bun. din cauza reflectoarelor de la televiziune. Jake citi despre Fundaţia de apărare. dacă se poate. Vorbi de o familie distrusă. Se ridicară cu toţii în picioare. ţinându-se de mâini şi începură să cânte înflăcărat "Vom fi învingători". reverendul Agee se urcă din nou pe podium şi-i făcu un semn pianistului. . ale închisorilor. unde procentajul nedreptăţilor era şi mai mare şi hotărî că procesul trebuia transferat în altă parte. mult mai puţini decât fusese prevăzut. până la ultimul bănuţ. aşa că s-ar putea să nu le ajungă. Făcu un rechizitoriu. iar cheltuielile cu avocaţii şi cu psihiatrii nu sufereau nici o amânare. Agee vorbi primul. Îndemnă pe toţi negrii să doneze cât mai mult. Cincizeci de mii pentru taxe legale! Se enervă şi se gândi că s-ar putea ca Hailey să renunţe din nou la serviciile sale. în general. un nevinovat care. Dar directorul naţional nu se lăsă mai prejos. la Washington. Vor acţiona şi apărătorii de la NAACP? Desigur. dacă ar fi fost alb. pe când fetiţa avea numai opt ani. Nu prea mai era timp. iar membrii consiliului. Trase concluzia că întreg sistemul judiciar era controlat de albii care persecutau oamenii de culoare. Le promise demonstraţii şi marşuri. Aproape de Agee stătea şi Gwen. Apoi se referi la comitatul Ford. Apoi. în favoarea avocaţilor de la NAACP. Se pregăteau deja cu toţii. făcând să se zguduie podiumul şi microfoanele. dar credea că banii vor fi folosiţi numai pentru ajutorarea familiei. Erau prezenţi vreo două sute de enoriaşi negri. la nişte mese din faţa adunării. Aduse în discuţie bunătatea şi inocenţa celor din familia Hailey şi felul în care o botezase pe Tonya. al rasismului. Amândoi stăteau lângă Agee. iar adunarea îl secondă. Era un precedent greu de egalat. Auzise nişte zvonuri în legătură cu colecta de la biserică. în spatele lor. Carl Lee se afla pe primul loc pe lista priorităţilor şi vor depune toate eforturile pentru apărarea lui. inspirat de aparatele de filmat. ale delincventei. de treizeci de minute. deveni răutăcios. Se manifestă cu şi mai multă furie decât reverendul Agee.

dar n-am avut până acum un astfel de caz. Li se mai spunea "Batalionul morţii". Jake ceru ca inculpatul să fie consultat la Clanton. cu a ta. scoţând în evidenţă caracterul rasist al societăţii. dar Noose îl refuză. — Cu câte maşini mergem? — Cu două. Jake voia să-i dea ultimele instrucţiuni clientului său. iar examenul medical urma să aibă loc la ora nouă. Toţi. mâncând o gogoaşă. Nu aveau decât astfel de cazuri şi erau extrem de eficienţi. — Te-aştepţi la necazuri? întrebă Jake. devotaţi sarcinii lor de a apăra pe criminalii negri. aşa că mai bine spune-mi tu cât durează expertiza. NAACP se ocupa de bani şi de stârnirea negrilor. Jake solicită. Eu cu a mea şi tu. — Cam cât veţi sta acolo? îl întrebă Brigance pe Ozzie. se gândeau să ajungă la Clanton. să aibă veste antiglonţ. Şi multă muniţie. Hastings intră adormit în birou. în fiecare maşină. Acum. inclusiv Carl Lee. Hastings mormăi ceva şi ieşi. nu-i aşa? — Sigur că da. Deşi pierdeau de multe ori. apărându-i pe negrii care făptuiseră omoruri răsunătoare. — Tu eşti avocat. Mai ales două din ele se . chiar înainte de începerea procesului. iar la tine Riley şi Nesbit. Îi ordonă şerifului să-l transporte pe Carl Lee la Spitalul Public de Boli Nervoase din Whitfield. Cu o săptămână mai devreme. La mine vor sta Pirtle şi Carl Lee. Whitfield era cam la trei ore depărtare de Clanton. Mississippi. scopul principal era acela de a-i scoate martiri pe toţi cei acuzaţi. Ai mai fost acolo. Jake îşi bea cafeaua împreună cu Ozzie. dreptul de a-şi însoţi clientul şi de a asista la examinare. aşa că aveau destul timp să vină la Clanton. — Trei sau patru ore. dar judecătorul îi interzise şi acest lucru. în aşa fel încât să nu mai ajungă pe scaunul electric sau în camera de gazare. — Am primit nişte telefoane dubioase. Citise despre tipii ăştia: erau şase bărbaţi specialişti în crime cu premeditare.Mai erau cinci săptămâni până la proces. Am dus tot felul de nebuni. Erau foarte inteligenţi şi talentaţi. atunci. care făcuseră ravagii în sud. aşteptându-l pe Carl Lee să se spele şi să se schimbe în haine curate. în biroul lui. din partea procuraturii. răspunse Ozzie. în biroul acestuia. Miercuri dimineaţa devreme. Pregăteşte maşinile Vreau să pornim la cinci şi jumătate. — Luăm şi arme? — Câte trei. Buckley făcuse toate actele necesare pentru examenul psihiatric al lui Carl Lee. Unde urmează să stea? — Au nişte celule speciale.

— De ce? Dumneata mi-ai spus că nu contează ce zic eu acolo. — Prind fluturi. — Doar e clientul meu. uitându-se-n tavan şi prefăcându-se că vânează ceva. aşa că prefer un drum mai puţin aglomerat. din oraş. cu ochi sălbatici. Carl Lee îşi băgă două paie în nas şi începu să înconjoare biroul în vârful picioarelor. Au hotărât dinainte rezultatul expertizei. dar că banca . probabil. — Ascultă. Carl Lee rânji la el. — Pentru moment. Doctorii ăia lucrează pentru procuratură.. — Lucrezi pentru comitatul ăsta. zise Carl Lee. Jake ceru mutarea la altă instanţă şi avea posibilitatea să demonstreze că inculpatul risca un proces defavorabil lui. treaba e foarte serioasă. aşa că. Şi lui Ozzie i se păru caraghios. către optzeci şi nouă. vrei să mă comport ca un nebun. O vom lua. Oricum. — Mă bucur că eşti de aceeaşi părere. aşa e.. pe magistrala paisprezece. Hastings deschise uşa şi rămase în prag. în vreme ce Jake îl instruia ce să facă la Whitfield. — A-nnebunit de-a binelea! zise Ozzie. — Io n-o să le spun decât numele şi numărul meu de ordine. care să declare acest lucru. în Clanton. Sunt slujbaş al statului. nu-i aşa? zise Carl Lee râzând. Atcavage spuse că l-ar putea ajuta. ce punea apoi în punguţa de hârtie. mai zise el trântind uşa şi părăsind închisoarea. — Pe ce rută o iei? — Cei mai mulţi călătoresc pe autostrada douăzeci şi doi.refereau la călătoria asta. Avea nevoie de martori. Aşa că n-are importanţă ce voi spune sau ce voi face acolo. — Ce naiba face? întrebă Hastings. Jake îşi înşfăcă servieta şi porni spre ieşire. cu mult public. nu vor spune că am fost nebun când i-am împuşcat. — Nu se aşteaptă nimeni să mergeţi pe acolo. golind o pungă mică de hârtie. zise Jake. Avea să fie o înfăţişare lungă. apoi mai "prinse" ceva de deasupra capului. Carl Lee. persoane de încredere. — Cred c-ar fi bine să-l lăsaţi la Whitfield. onorabile. — Interesant! exclamă Jake. clar! spuse Carl Lee. E cale lungă până la Whitfield. douăzeci şi patru iunie. Carl Lee înfulecă în grabă un ou cu pesmeţi. Noose programase audierea pentru luni. nu-i aşa. — Ştiu. Ozzie? — Eu nu mă amestec. Jake. în Clanton.

Personal. S-ar fi dus să mănânce la Coffee Shop sau la Claude. Oare mai conta unde avea să se judece procesul? Lucien avea dreptate: publicitatea făcută cuprinsese toate comitatele din Mississippi. Lucien nu avea credibilitate. Reporterii s-ar fi îngrămădit în faţa biroului său în fiecare dimineaţă. dar asta fusese înainte de a se pune problema avocaţilor de la NAACP. Sigur. Procesele erau chinuitoare. lui Jake îi convenea ca evenimentele să se deruleze în oraş. Lui Jake îi plăceau juraţii de culoare. mai ales când inculpatul era negru. studiind. publicitatea ar fi fost mult mai mare. Aşa cum i se spusese. în cazurile de omor. creau insomnii şi tensiuni devastatoare. Buckley va găsi. de ce să schimbe instanţa? Culpabilitatea sau inocenţa lui Carl Lee fusese deja stabilită de prezumtivii juraţi din Mississippi. Era absolut necesar ca procesul să se judece într-un ţinut cu procentaj mai mare de oameni de culoare. pur şi simplu. La gândul acesta. Se gândea cu groază că va fi nevoit să stea vreo două săptămâni într-un motel şi apoi să pledeze într-un tribunal necunoscut. De regulă. Aşa că. şi l-ar fi urmărit. exista posibilitatea să obţină achitarea. alţii negri. Harry Rex se oferi cu plăcere. sau chiar să dea o fugă până acasă. procentajul albilor era mai mare decât în comitatele învecinate. alegea candidaţi negri pentru juriu. Iar dacă erau mai mulţi. până la tribunal. împotriva marilor corporaţii şi a companiilor de asigurare şi se dovedeau mai liberali în legătură cu banii oamenilor. Pe lângă toate acestea. Aşa că s-ar fi simţit mai în siguranţă într-o ambianţă prietenoasă şi cunoscută. aproape de familia lui. Îi prefera şi în procesele civile. Jake simţi un fior plăcut. pas cu pas. Sallie servea micul dejun pe terasă. fiecare cetăţean al statului cunoştea cazul. aşa că Jake renunţă să-l mai întrebe. la tribunalul de lângă biroul său.nu-i permitea s-o facă. putea petrece clipele libere la el în birou. Brigance vru să . Iar clientul putea rămâne la închisoarea locală. În comitatul Ford. dar toate aceste inconveniente păleau în faţa importanţei pe care o avea un juriu format din oameni de culoare. Nu se grăbeau să dea cu barda. care vor declara că procesul se putea judeca cinstit şi la Clanton. Pe de altă parte. Erau de partea năpăstuiţilor. Problema schimbării instanţei de judecată fusese minuţios analizată de Lucien. nu aveau prejudecăţi. Jake sosi punctual. martori onorabili. după începerea procesului. Un singur negru ar fi putut să influenţeze juriul. relaxându-se. deşi aceştia erau cam rari în comitatul Ford. dimineaţa. nu era chiar indiferent unde va avea loc procesul. Şi reverendul Agee fu de acord. Unii din posibilii membri ai juriului erau albi. în faţa concetăţenilor lui. cu siguranţă. În aşteptarea procesului. pregătindu-şi martorii sau. la ora opt.

Porţile se deschiseră şi cele două maşini intrară în viteză. şeful psihiatrilor. Tot ce ştiau. Încuiară uşa. Pirtle. Pe la patru veniră doi gardieni care îi puseră cătuşele şi îl transportară cam o jumătate de milă. — E-n al doilea automobil! strigă cineva şi alergară cu toţii spre maşina lui Hastings. încercă să protesteze o dată sau de două ori. La opt şi jumătate. Gardienii se opriră pe hol şi aşteptară în faţa uşii. zise el. — De ce conduceţi dumneavoastră? — Şi ce-i cu uniforma asta? — M-au făcut poliţist. în care se afla biroul doctorului Wilbert Rodeheaver. Începu să-i pună întrebări în legătură cu data naşterii. rosti şeriful tărăgănat. lui Hailey. — Mda. în cea mai mare parte a timpului. Whitfield se afla la câteva mile de Jackson. — Unde e Carl Lee Hailey? strigă un reporter nerăbdător. dar. apărură două maşini cu însemnele comitatului Ford. 22 . De acolo fu condus. fără să clipească. Elevul luă notiţe. ascultă cu atenţie. whisky cu apă. aşa că se întoarseră la Clanton.bea cafea şi suc de portocale. în alt imobil unde se afla celula sau camera care îi era destinată. Porţile erau păzite de doi gardieni care se certau cu reporterii. Interogatoriul dură două ore. Carl Lee Hailey era aşteptat în clădirea principală. După prânz. arătă către şofer şi zise: — El e! — Sunteţi Carl Lee Hailey? ţipă un reporter la Hastings. în partea rurală a comitatului Rankin. intră la el un asistent în alb. Lucien avea materiale în legătură cu toate cazurile de la Tribunalul Suprem. Lucien. Ozzie coborî geamul. — Unde e Hailey? întrebară ei. cu nişte hârtii în mână. Timp de trei ore dezbătură problema schimbării instanţei de judecată. făcându-i cu ochiul în spate. până la o clădire modernă din cărămidă. din ultimii opt ani şi vorbea despre ele ca un profesor. cu fiecare eveniment şi persoană din viaţa lui. — E în cealaltă maşină. împreună cu Ozzie şi cu ceilalţi poliţişti. Şeriful şi oamenii lui nu mai aveau nimic de făcut. le spuseseră de nenumărate ori: Carl Lee era programat să sosească la ora nouă. care stătea pe locul din faţă. Reporterii şi cameramanii alergară spre prima maşină.

Washington şi New York. "East Side Motel". Îi ignorau pe intruşi şi îşi vedeau de treburile lor. Barul de la "Clanton Court" devenise spelunca reporterilor. De la balconul biroului său. altul în spatele tribunalului. dar majoritatea oamenilor se îndreptară spre sala de judecată. Un grup se postă în faţa închisorii. până la proces. Această înfăţişare era prima confruntare directă. cu accente ciudate. toţi reporterii se strânseră în restaurantul de la "Best Western" pentru a-şi bea cafeaua şi a face presupuneri. Comparau însemnările pe care le făcuseră cu zvonurile şi cu poveştile din oraş şi beau până se ameţeau. aceasta se umpluse de lume. Dar publicaţiile lor făcuseră unele remarci mai puţin plăcute. Cel mai mare şi mai frumos dintre ele. era ocupat de ziariştii din Memphis şi din Jackson. Acolo stăteau de vorbă despre orăşelul acesta şi despre procesul care urma. cu toate acestea. Motelul "Clanton Court" avea un restaurant şi un bar foarte bun şi fusese rezervat pentru reprezentanţii presei din Atlanta. pentru perioada de judecată. douăzeci şi trei iunie. La ora opt. după lăsarea serii. Zâmbi. îşi dublase tarifele şi. Chiar reporterii din Memphis şi din Jackson aveau dificultăţi în a smulge informaţiile de la localnici. Pe la opt şi jumătate. Unul din reporterii din Jackson ţinu să sublinieze caracterul nesigur al acestei ştiri. Circula zvonul că Noose e bolnav. şi se părea că va fi singura. "The Best Western". Cel mai puţin elegant dintre ele. neconfirmată oficial. aşezaţi în faţa televizorului. Era singurul loc unde mai puteau întâlni o faţă prietenoasă. Oamenii se săturaseră să tot fie calificaţi drept înapoiaţi. în legătură cu locuitorii din Clanton. oraşul fu prietenos faţă de străinii aceştia cam neciopliţi. Motelurile se umplură în seara de duminică. Era gata să-l înfrunte pe Buckley în faţa camerelor de luat . Funcţionarii de la tribunal deveneau surzi la întrebările intruşilor gălăgioşi. Mai era o lună până la proces. se ocupaseră toate camerele. că nu vrea să conducă această audiere şi că intenţionează să ceară Curţii Supreme să numească pe altcineva. Inima îi bătea puternic. La început. bădărani şi rasişti.Trecuseră cinci săptămâni de la moartea lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard. Cea mai gălăgioasă cafenea devenea liniştită în momentul în care apărea un străin. aşa că aceştia adoptară o atitudine de tăcere rece faţă de intruşi. Camerele din cele trei moteluri din Clanton fuseseră deja rezervate. pentru că nu era nimic altceva de făcut în Clanton. În dimineaţa zilei de luni. iar stomacul îi tremura. Negustorii din apropierea scuarului aveau o atitudine neprietenoasă faţă de orice necunoscut. Jake urmărea activitatea intensă din jurul tribunalului. înainte de înfăţişarea pentru schimbarea instanţei de judecată. îşi strânseră cu toţii microfoanele şi camerele de luat vederi şi porniră spre scuar.

— Procuratura se opune unei astfel de moţiuni! ţipă Buckley sărind ca ars. — S-ar putea să avem câteva obiecţiuni scrise pentru preîntâmpinarea unor probe. domnule. domnule. zise Noose sever. domnule Buckley. în faţa presei. — Moţiuni in limine? — Da. până acum. — Corect. — Curtea are în faţă. — Bun. vom depune o cerere prin care să solicităm un număr mai mare de candidaţi la juriu. aşa cum veţi face. Bineînţeles că vă veţi opune. E treaba dumneavoastră. Jake era uimit de starea lui Ichabod.. Vreau să mă asigur că nu vor interveni neplăceri. domnule. Jake îşi dădu ochii peste cap. — Va consulta şi alt psihiatru? — Da. Altceva? — Deocamdată. zise Noose rece. procuratura are vreo moţiune? — Nu. începând cu ziua de astăzi. Părea obosit şi bolnav. Procesul a fost programat pentru data de douăzeci şi doi iulie. onorată instanţă. Aceasta înseamnă patru săptămâni. Noose se uită de-a lungul nasului. — Continuaţi. cererea inculpatului pentru schimbarea instanţei de judecată. Aş dori să ştiu dacă a fost la Whitfield. Ce alte moţiuni mai anticipaţi? — Onorată instanţă. săptămâna trecută. Toţi erau la locul lor.. Vă rog să nu strigaţi la mine. Dar vă rog să nu ne mai întrerupeţi. de altfel. nu. — Acum. Deci. Aveţi destul timp s-o faceţi. la masa lui. asta s-a rezolvat. la sala plină de lume. domnule Brigance. prin ochelari. domnule Buckley. în cazul oricărei moţiuni introduse de apărare. — Staţi jos. după ce ne terminăm treaba. răspunse Buckley slab. — Vă mulţumesc. — Bun. Buckley se lăsă în scaun şi-şi ascunse faţa îmbujorată. până la . Probabil din cauza stresului. Am stabilit o dată limită pentru depunere şi alta pentru rezolvare. smulgându-şi ochelarii şi fulgerându-l cu privirea pe procuror. Noose nu îl repezise niciodată. tună Buckley aproape în picioare. Inculpatul a făcut o cerere pentru examinarea psihiatrică. răspunse Jake. începu el. — Le vom audia la proces. — Da.vederi. domnule Buckley.

Oamenii cinstiţi din acest comitat au deja o părere în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia lui Carl Lee Hailey. Jake se ridică şi traversă încet sala. Poate undeva. probabil. — Unde sugeraţi să aibă loc? întrebă judecătorul. E. unde oamenii să nu cunoască atâtea. dar morţile i-au făcut celebri. Tonya nu era în sală. nu-i vom chema pe toţi. Voi fi aici cu o săptămână înainte. — Alegeţi cinci mai importanţi. — D-dar. nu vom avea nevoie de toţi. — De ce? — Din motive evidente. domnul Hailey a cerut ca procesul acesta să fie mutat din comitatul Ford. Cer să se introducă moţiunile la timp. ce-a făcut şi ce i s-a întâmplat familiei sale. dumneavoastră câţi martori veţi chema? — Douăzeci şi unu. onorată instanţă. Acum. în spatele tatălui lor. Sunt vreo patru sute de . moţiunea dumneavoastră pare să fie în ordine. dar insistase să vină. Buckley se făcu mic şi se uită la Musgrove.proces. Noose răsfoi dosarul din faţa lui şi începu să citească moţiunea lui Jake de schimbare a instanţei. imposibil să găseşti pe cineva din comitatul Ford care să nu-şi fi format deja o părere în legătură cu inculpatul. undeva. era cunoscut de foarte puţini. Motivul e serios: publicitatea care s-a făcut în acest caz va împiedica o derulare normală a lucrurilor. — Domnule Brigance. dar ar trebui să fie cât mai departe posibil. Acesta e acuzat de omorârea a doi oameni. onorată instanţă. onorată instanţă. care s-au născut şi ale căror familii locuiesc aici. Vieţile lor n-au fost publice. — Douăzeci şi unu?! strigă judecătorul. pentru a audia şi a decide asupra oricărei chestiuni. Sigur. — Domnule Buckley. N-am de gând să stau aici toată ziua. toată lumea ştie cine e. deci. Câţi martori aveţi? — Trei. pe ţărmul golfului. zise Buckley cu mândrie. La fel şi domnul Hailey. în legătură cu cazul Hailey. în afara comunităţii. Acest proces ar trebui să fie judecat în altă parte a statului. dumneavoastră sunteţi cel care aţi cerut schimbarea instanţei de judecată. Gwen stătea împreună cu cei trei băieţi în primul rând. Vă rog să vă prezentaţi moţiunea. spre podiumul de lemn din faţa boxei juriului. — Onorată instanţă. — Nu am în vedere un comitat anume. pentru a nu tergiversa lucrurile. Pe douăzeci şi doi iulie trebuie să fim gata cu toate. Avocatul îi şoptea ceva lui Carl Lee a cărui prezenţă nu era obligatorie acum. — Da. prin spatele lui Buckley. — Domnule Brigance.

la hârtiile sale. Clanton. şi consultam un registru de la fondul funciar. — Ce ştiţi despre el? — Că a omorât doi oameni. şi că a rănit un poliţist. De şaizeci şi patru de ani. în tribunal. dând din cap. — L-aţi întâlnit vreodată pe Carl Lee Hailey? — O singură dată. de douăzeci şi doi de ani.mile până acolo şi am siguranţa că oamenii nu ştiu atâtea ca aici. parcă s-a întâmplat într-o luni. în apropierea uşii din spate a tribunalului. — Vreţi să vă spuneţi numele? — Harry Rex Vonner. Îl văzu cu coada ochiului pe Buckley. — Cum aţi aflat de omor? — Păi. unde se declanşase nebunia. — De când locuiţi la Clanton? — Dintotdeauna. Mă aflam la primul etaj. . nu-i aşa. Am întrebat un poliţist ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns că băieţii ăia doi fuseseră împuşcaţi. pe DeWayne Looney. toată sala. Auzisem de Billy Ray Cobb. Atunci am auzit focuri de armă. — Sigur. Am mai adăstat pe-acolo şi curând am auzit că autorul omorului este tatăl fetiţei violate. Îi zâmbi lui Jake. domnule Brigance? — Cum să nu! — Credeţi că există vreo persoană din statul acesta care să nu fi auzit de procesul Hailey? Jake se uită în jos. zise el liniştit. rânjind. Însă au şi ei televizoare şi citesc presa. — Cred că nu. Suflă în microfon şi zgomotul umplu. Lemnul scârţâi sub greutatea lui. Am ieşit iute în hol. numărul opt mii patru sute nouăzeci şi trei. — Aţi cunoscut pe vreunul din băieţii aceia? — Personal. — Chemaţi-vă primul martor. pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard. Mississippi. — Şi adresa? — Strada Caderbrush. — Care a fost prima dumneavoastră reacţie? — Eram şocat. Harry Rex Vonner jură şi se aşeză pe scaunul martorilor. — Dumneavoastră credeţi că locuitorii din sudul statului nu au auzit despre cazul acesta? — Ba da. Îi auzi pe desenatori scrijelind pe blocurile lor chipurile celor prezenţi. nu. dar sunt foarte departe de aici. Dar am fost la fel de şocat şi când am auzit prima dată despre viol. — Cu ce vă ocupaţi? — Sunt avocat. ca un ecou. ca majoritatea oamenilor.

S-ar putea să aveţi dreptate. nu ţipaţi la mine! Dumnezeu mi-e martor. dar vă cer să nu vă mai ridicaţi până nu aveţi de spus ceva important. nu despre ce-a auzit de la alţii. Toate transmiteau ştiri în legătură cu omorul şi cu arestarea. Domnule Brigance. — Ce ştiţi despre viol? Buckley sări în picioare. de pe masă. Am prins şi New York-ul. — Mă opun. — Anume? Buckley se ridică şi făcu o plecăciune de japonez. — Cum aţi reacţionat când aţi aflat că prezumtivul asasin era tatăl fetiţei? — Nu a fost o surpriză prea mare pentru mine. Atunci. vă rog să staţi la locul dumneavoastră. dacă se mai întâmplă o singură dată. prin cablu. violul e irelevant. Noose îi răspunse la fel de dulce: — Mulţumesc. Am şi eu copii şi l-am înţeles. zise el cu glas dulce. Secundele treceau. ce ştiţi despre viol? — Numai ceea ce am auzit. voi considera aceasta un ultragiu adus Curţii. aş dori să mă opun. m-am uitat cam la tot ce transmiteau posturile din Memphis şi Tupelo. — Vă mulţumesc. — Domnule Buckley. Toate posturile de televiziune transmiteau acest lucru. iar Buckley privea într-un punct fix. Aşa ceva nu se mai întâmplase la Clanton. Acum. Dădeau imagini de arhivă ale tribunalului şi ale închisorii. — Ce-aţi auzit în legătură cu violul? . Mississippi. domnule Vonner. domnule judecător. zâmbindu-i lui Buckley. apoi se aşeză. în seara aceea. Aşadar. Noose se aplecă şi se uită în jos. Chicago şi Atlanta. Martorul trebuie să vorbească numai despre ceea ce ştie în mod direct. zise Jake. Vreau să spun că toţi ne-am gândit c-ar putea fi el. Intervenţia dumneavoastră se respinge. acum! Noose îşi smulse din nou ochelarii şi se uită mânios la procuror. vă rog să continuaţi. domnule judecător. — Şi ce-aţi văzut la televizor? — Păi.— Când aţi aflat că domnul Hailey a fost arestat? — Mai târziu. Se mută de pe un picior pe altul. Dar nu suntem la proces. domnule judecător. — Vă mulţumesc. Ştiu că vă vine greu. Am luat la cunoştinţă că vă opuneţi. — Dacă-mi permiteţi. la el. vă veţi ridica politicos şi veţi vorbi liniştit. domnule Buckley. nu-i aşa? Nu ne aflăm în faţa juriului. Îl admiram. domnule judecător. dar se respinge. dacă nu aveţi nimic împotrivă. Violul nu are relevanţă. Şi acum am o simpatie deosebită pentru el. E vorba de o simplă audiere. Era tapaj mare.

Ştie toată lumea. — E un lucru bine cunoscut în comitat? — Da. — Unde aţi auzit discutându-se? — Peste tot. — Ce-au făcut?! — S-au pişat pe ea. E un . în afară de Harry Rex. ce ştiţi despre omor? — Aşa cum spuneam. — Puteţi să spuneţi exact unde s-au petrecut evenimentele? — Aici. nimeni. li s-au pus cătuşele. — Credeţi că e adevărat? — Ştiu sigur. Nici Jake. Încă de a doua zi. bătând uşor cu ciocănelul în masă. încercând apoi s-o spânzure. — De unde ai aflat despre viol? — Din tot oraşul. minunându-se de cunoştinţele ezoterice ale prietenului său. Domnul Hailey se ascunsese într-o debara a oamenilor de serviciu. nici Buckley nu auziseră despre acest lucru. absolut peste tot! — Aţi vorbit cu cineva care era de părere că nu Hailey e criminalul lui Billy Ray Cobb şi al lui Pete Willard? — Nu. la curăţătorie. poliţiştii au dat detalii în legătură cu violul. pentru o audiere de stabilire a cauţiunii. N-a fost om cu care să stau de vorbă şi să nu cunoască detalii despre viol. iar DeWayne Looney. au violat-o de mai multe ori. Băieţii erau aici. — Spuneţi-ne. însoţiţi de poliţişti. nu ştia. Jake se apucă să scrie ceva în dosarul lui. Când au coborât scările. la biserică. Erau beţi şi au legat-o de un copac. Mi se pare că atunci când au părăsit sala. la intrarea din spate în tribunal. la cârciumile din oraş. după amiaza. la Coffee Shop. Au fost omorâţi. era într-o luni. rănit. la bancă. din care a ieşit şi-a deschis focul.— Cobb şi Willard au luat-o cu forţa pe fetiţa lui Hailey şi au dus-o undeva. Era ceva arhicunoscut. Nu există abţineri în această privinţă. domnule judecător! Sala fremătă. — De unde aţi aflat? — Din oraş. la magazinele de băuturi. în pădure. Toată lumea ştie. Noose dădu din cap. De fapt. domnul Hailey a sărit dintr-o debara. sub genunchi. cu un M-16 în mână. Au urinat chiar. pe ea. dedesubtul nostru. oamenii de aici şi-au format deja o părere în legătură cu vina sau cu inocenţa lui Carl Lee Hailey? — Absolut sigur. În baruri. — Ce ziceţi. N-o să găsiţi nici o persoană în acest comitat care să creadă aşa ceva. la Tea Shoppe. I-a fost amputat piciorul. din ziare.

domnule Vonner. Şi am s-o fac pe îndelete. mi-aş dori să am puterea sa fac ceea ce a făcut el. — Domnule Vonner. Sunteţi de părere că oamenii ar trebui să poarte arme şi să-şi regleze conturile prin atacuri? — Sunt de părere că dreptul fiecărui copil este de a nu fi violat şi că părinţii au dreptul să şi-l apere. Se îndreptă ţanţoş spre podium. Dacă aş fi în locul judecătorului. o diplomă. nu l-aş judeca. — Şi ce "verdict" aţi da? — Domnule Buckley. N-ai cum să găseşti trei oameni. nu-i aşa? — Sunteţi deosebit de perspicace. — Şi credeţi că ar avea şanse mai mari. — Domnule Vonner. Nu mai am întrebări. Şi mai cred că sunteţi un laş mincinos. domnul Hailey ar putea fi judecat corect în acest comitat? — Nu. ca să priceapă toată lumea. dacă pretindeţi că nu l-aţi omorî pe cel care v-ar viola fiica. Toţi cei treizeci de mii de locuitori ai comitatului l-au judecat deja. Dacă aş fi fost în locul şerifului. zise el cu umilinţă prefăcută. — Şi vreţi să-l vedeţi achitat. Şi. Dacă aş fi în locul juriului de proces. nu-i aşa? . dacă aş avea. spuse Noose. nu aş deschide acţiune împotriva lui. domnule judecător. Buckley îşi trecu degetele prin păr. încă înainte de proces. da? — Mi-aş da toţi banii. în alt comitat? — Cred că are dreptul la un juriu care să nu fie complet edificat. ca şi cum ar fi vrut să se asigure că fiecare fir e la locul lui. Dacă aş fi în locul procurorului. faţă de acest caz. da! — Fiţi atent cum vorbiţi. — Vă mulţumesc. în Ford. aş înnebuni de-a binelea. care să nu-şi fi format deja o părere. — Dumneavoastră l-aţi achita. domnule Buckley. domnule. — Aveţi simţăminte foarte puternice. oricare ar fi ea. daţi-mi voie să vă explic. şi fiecare şi-a format o părere. dumneavoastră l-aţi "judecat" deja pe Carl Lee Hailey? — Să fiu al naibii. Nu ai cum să alegi un juriu imparţial. dacă fiica mea ar fi vreodată violată. dar îşi păstră calmul. Sunt de părere că taţii adevăraţi ar trebui să aibă un drept special de a omorî pe orice pervers care se atinge de copiii lor. Dacă aş fi fost în locul marelui juriu.subiect fierbinte. şi l-aş trimite acasă. la familie. nu l-aş fi acuzat. iar dacă a mea ar fi legată şi violată de doi ticăloşi drogaţi. aş vota să i se dea cheia oraşului. Cred că fetiţele sunt fiinţe deosebite. vă rog! zise Noose. — Înţeleg. Buckley fierbea. — După părerea dumneavoastră. nu l-aş fi arestat.

de când se întâmplase. O mulţime.— Asta am şi spus. ordonă Noose. evident. între doi fraţi din Consiliu. Sigur. Da. v-aţi putut da seama care sunt majoritari? — Nu tocmai. Făceau aproape parte din familie şi suferise împreună cu ei. — Sunt avocat. Ozzie trebuia să fie de partea lor. Era doar vorba de enoriaşii lui şi îi cunoştea de ani de zile. Nu zisese nimic de avocaţii de la NAACP. — Şi aţi stat de vorbă şi cu alţii care sunt de aceeaşi părere cu dumneavoastră? — Cu mulţi. Vocea lui profundă şi gravă nu avea nevoie de microfon. Jake îi zâmbi procurorului şi anunţă: — Şeriful Ozzie Walls. domnule Buckley. Harry Rex ieşi. Luă loc în sală. de partea procuraturii. Am trecut întâmplător pe aici şi am aterizat în scaunul ăsta. — Domnule Vonner. Doar e negru. vorbise cu o mulţime de oameni. după viol. domnul Brigance este unul din ei. Habar n-aveam de audierea de azi. cunoştea detalii în legătură cu violul şi cu omorul. — Din discuţiile pe care le-aţi avut cu diverşi. Buckley îi puse şi el o întrebare: — Aţi întâlnit vreun negru care să fie de părere că domnul Hailey trebuie condamnat? — Nu. Jake se dusese la el la biserică să-i pună nişte întrebări. Buckley şi Musgrove îşi apropiară capetele şi începură să şuşotească. zise Jake. Pastorul fu condus la locul martorilor. El şi încă douăzeci şi doi de predicatori erau membri ai Consiliului şi stătuseră mult de vorbă despre cazul Hailey. După părerea lui. nu mai existau indecişi în comitatul Ford. — Dar există şi unii care l-ar condamna? — Bineînţeles. Nu era datoria lui să ia apărarea . Cu siguranţă. Da. Fusese de acord să depună mărturie. procesul nu avea cum să fie judecat corect aici. şi am tot felul de prieteni. Buckley îşi aruncă hârtiile pe masă şi se aşeză. Reverendul se retrase. şi fiecare îşi avea opinia formată faţă de vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. Reverendul era un martor excelent. — Chemaţi martorul următor! zise Noose. — Reverendul Ollie Agee. de partea legii şi a ordinii. — Chemaţi martorul următor. sunteţi prieten bun cu domnul Brigance? Harry Rex zâmbi şi îşi îndreptă privirile spre Noose. — Şi v-a rugat să veniţi şi să depuneţi mărturie? — Nu. Buckley îşi făcu o însemnare în carneţel.

— Deci toată lumea crede că el e criminalul. — E ultimul dumneavoastră martor? — Da. — Vreţi să puneţi şi dumneavoastră vreo întrebare. Dar îi ajunseseră bobârnacele primite. apoi răspunse rar: — Trebuie să fii surd. — Credeţi că el i-a omorât pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard? — Da. — Da. domnule. îi spuse Jake lui Noose. Judecătorul închise uşa biroului său şi îşi scoase roba. aşa că marşă pe viol şi pe detaliile sângeroase. un proces corect? — Nu mă pot pronunţa în această privinţă. gândi Buckley. — Circulaţi mult prin comitatul acesta? — Da. Repetarea faptelor devenise plictisitoare. domnule judecător. — Vă rog să treceţi peste asta. — Şi staţi de vorbă cu multă lume? — Da. ca să nu fi auzit de Carl Lee Hailey. Asta mi-e slujba. — Aţi întâlnit pe cineva care să nu aibă încă o opinie în legătură cu vinovăţia lui? — Nu există o astfel de persoană în comitat. când sunt la ananghie. cei cu care am stat de vorbă. — Nu mai am întrebări. domnule Buckley? Acesta rămase la locul lui şi dădu din cap că nu. domnule. aici. Jake îşi dădu seama de starea procurorului. Să luăm o mică pauză. — Bun. Îşi ţin parte. Jake conduse discuţia spre viol şi spre antecedentele lui Cobb şi Willard.acuzaţilor. Domnul Pate îi aduse o cafea neagră. Noose se sătură. dumneata l-ai arestat pe Carl Lee Hailey? — Da. . aşa că se abţinu. Cel puţin. Vreau să stau puţin de vorbă cu avocaţii. domnule. — Poate avea loc. domnule Brigance. zise judecătorul. aşa că Buckley vru să protesteze. În sală izbucni vacarmul pe când Noose pleca însoţit de avocaţi şi de domnul Pate. Dar sunt sigur că n-ai cum găsi doisprezece oameni care să nu ştie totul despre viol şi despre omor. Până la urmă. în acest comitat. care să creadă că nu i-a ucis el? — Nu. — Aţi întâlnit pe cineva. Şerif Walls. — Aţi întâlnit pe cineva care să nu fi auzit de Carl Lee Hailey? Ozzie făcu o pauză. orb şi tâmpit. Iată că nu poţi să ai niciodată încredere într-un negru. — Sigur.

— Aceeaşi mărturie? — În linii mari. şeriful etc. Cine sunt? — Floyd Loyd. — Păi. apoi la silueta stângace din dreptul geamului. de acum. mă gândesc să dau un ordin de păstrare a tăcerii. Noose se duse la fereastră mormăind. După părerea lui procesul se poate derula aici. — Sunt sigur. Crezi că sunt orb? V-aţi luptat cât aţi putut să ieşiţi în evidenţă. aţi spus că aveţi peste douăzeci de martori. domnule. judecător de pace în districtul al treilea din Ford. — E o idee bună. Procesul va fi un circ. Aveţi de făcut vreun comentariu? Buckley era palid şi tremura. Şi eu mă gândeam la aşa ceva. cu inima strânsă. De câţi aveţi. — Presupun că n-a auzit niciodată de cazul ăsta. să ne întoarcem la audierea noastră. da. — Dar de ce? — Pentru că nu-mi place ideea că voi doi judecaţi acest proces în presă. Tăcu un moment. Am văzut cum fugi de publicitate. Mă deranjează publicitatea şi nu vreau ca acest caz să fie judecat de presă. . Călcarea acestei dispoziţii înseamnă sfidarea justiţiei. — Vă dau ordin să păstraţi o discreţie absolută.— Domnilor. Dar dumneata. până la terminarea procesului. apoi începu din nou să murmure. Avocaţii se uitară unul la altul. nevoie? — De cinci sau şase. în condiţii bune. domnule Buckley? — La cine se referă acest ordin? — La dumneata şi la domnul Brigance. — Şi acum. nu sunt sigur. Nu veţi discuta nici un aspect al acestui caz cu reprezentanţii presei. Aveţi întrebări? — Nu. — Altcineva? — Nathan Baker. zise Jake. spuse Jake repede. Buckley dădu din cap şi se uită la Musgrove. dar nu ieşi nici un sunet. inspector în districtul numărul unu. Deschise gura. din comitatul Ford. E valabil pentru toţi cei care lucrează sub jurisdicţia noastră: avocaţi. Domnule Buckley. de fapt. — Ce vrea să spună? — Locuieşte aici de cincizeci de ani şi e în funcţia aceasta de vreo zece ani. — Aşa e bine. Vi se cere să nu mai daţi nici un detaliu în legătură cu acest caz.

Fiecare martor are voie să . răspunse Musgrove. — Altcineva? — Grady Liston. — Acesta e un mod nou de a privi lucrurile. Avem martori. — Aceeaşi mărturie? — Da. avocat în districtul paisprezece. — Asta-i tot? — Domnule judecător. la fel de mult ca locuitorii din Ford? — Da. Buckley se uita mut la Jake. avocat din districtul nouă. în condiţii optime. Îi cunoaşte bine pe locuitorii din comitat şi crede că procesul va fi cinstit. — Altcineva? — Şeriful Harry Bryant. — N-a fost condamnat. Aşa că situaţia e aceeaşi ca în Ford. domnule Musgrove. A fost doar acuzat.— Altul? — Edgar Lee Baldwin. noi avem şi mai mulţi. N-am mai auzit aşa ceva. — A fost acuzat acum câţiva ani. — A făcut atâta cale. ca să depună mărturie că toţi pădurarii lui ştiu despre caz. parcă. comitatul Tyler. — Bun. nu se realizează nimic. zise Jake. în favoarea celei de-a doua teorii. Faţa lui Buckley se înroşi mai tare ca oricând. susţinem că procesul poate avea loc aici. — Nici n-am spus aşa ceva. Ce ne va spune domnul Baldwin? — Trăieşte aici de o viaţă. vă aducem la cunoştinţă că publicitatea făcută a cuprins toate comitatele din acest stat. Ceva cu FBI-ul. În al doilea rând. Deci. dar toţi cu acelaşi gen de mărturii. parcă. noi avem două teorii împotriva schimbării instanţei. adăugă Jake. domnule. Atunci ne putem limita la cei şase? — Da. transferând procesul în altă parte. Mai întâi. Holbă ochii şi căscă gura larg. domnule. — Unde vine asta? — În sud-vestul statului. — Gata. — Pe cine mai aveţi? — Pe Robert Kelly Williams. izbucni Musgrove. gata! zise Noose. dacă sunteţi de altă părere. — Şeriful Bryant? Ce are de spus? Musgrove vorbi în numele procuraturii: — Domnule judecător. fost inspector. — Nici eu. în Ford. — Voi audia dovezile dumneavoastră. domnule.

aşezându-se lângă fereastră. Trebuia să vă duceţi dumneavoastră după ea. În dimineaţa aceasta n-am încasat nimic. — Haideţi să stăm jos. zise ea fluturând un teanc de facturi. Dar apelul lui Buck Britt? E o mie de dolari. Patru mii de dolari. Nu v-au mai rămas destui în bancă pentru a vă plăti taxele pe luna aceasta. gândi Jake.vorbească cinci minute şi în două săptămâni voi da răspunsul la această moţiune. — Eşti secretara cea mai bine plătită din oraş. Mai aveţi vreo întrebare? 23 Era dureros să-i refuzi pe reporteri. — Nimic?! — Nici măcar un bănuţ. acum trei săptămâni. Domnul Liford nu a semnat cesiunea. Reporterul îi mulţumi şi plecă. — Ce vrei să-mi spui? — Despre bani. Un reporter mai îndrăzneţ de la "Newsweek" se strecură înăuntru şi îl rugă pe Jake să-i permită să-i facă o fotografie. — Desigur. Iunie e pe sfârşite şi n-am încasat decât o mie şapte sute de dolari. Ţi-am mărit salariul acum trei luni. Trebuie să discutăm ceva. spunând că nu are comentarii de făcut. în vreme ce şeful ei se îndrepta spre scări. S-a hotărât să plece. — Cecul lui nu are acoperire. nu-mi amintesc. Dorea un portret serios. în sfârşit. — Îmi acordaţi câteva momente? întrebă Ethel politicoasă. Îl urmară pe Jake de-a lungul străzii Washington. şi îşi găsi refugiul în biroul său. — Dar cum a rămas cu Liford? Trebuia să depună trei mii. Ethel dădu din cap: — Domnule Brigance. dosarul acela nu s-a încheiat încă. pe fundalul rafturilor cu tratate de drept. — Uitaţi-vă la hârtiile astea. Jake îşi aranjă cravata şi îl invită pe fotograf în sala de şedinţe. De unde plătesc? — Cât mai am în bancă? — Vineri erau o mie nouă sute de dolari. vă amintiţi? — Nu. Jake închise ochii şi duse mâna la frunte. Avocatul se scuză. unde îi poză fără să scoată un cuvânt. legate în piele. A fost returnat de bancă de-acu' . — Nu e vorba de banii mei.

totuşi. — Îmi pare rău. — Câte telefoane aţi primit? — Mai multe. . Paisprezece ani petrecuţi alături de Lucien o căliseră şi fizic şi psihic. aşa ca poţi fi liniştită. şi eu am fost ameninţat. nu-i aşa? — Aşa e. dar rămăsese.două săptămâni. Dar luna viitoare? Mai sunt patru săptămâni până la proces. — Şi să mor de foame? Ştiţi că Bud nu mai lucrează de zece ani. O să ne ducă la faliment! — La câte din facturi ai întârziat cu plata? — La mai multe. atunci n-ai decât să pleci. Există tot felul de indivizi dubioşi. ca de obicei. de când aţi preluat cazul Hailey. dar n-am luat lucrul acesta în serios. pentru cine? — Pentru mine şi pentru Bud. E speriat. — Nu mai staţi de vorbă cu clienţii şi nu mai răspundeţi la telefoane şi. — Tensiunea îi creşte întruna. Ethel. o să incendieze casa sau o să-i pună dinamită. I-am promis Carlei că voi renunţa la caz. nu-mi mai ţine teorii! — Toate au rămas în urmă cu o lună. Unde să mă duc să muncesc? — Uite ce-i. Ce rău am făcut? — Poate ar fi bine să demisionezi. — Ajunge! — Şi asta. Nu vă mai gândiţi la altceva. În ultimii cinci ani a avut trei crize şi nici acum nu se simte prea bine. Dar sunt îngrijorată. Aşa că. — Ethel. Vreo doi au zis că ne omoară.. Iar dacă nu te potoleşti. să ştii că te dau afară! — Ţi-ar plăcea să mă concediezi. De fapt amândurora ne e teamă. — Îngrijorată. — Ce-i cu Bud? — E un om foarte bolnav. Spune-i şi lui Bud să nu-şi facă probleme. De atunci e pe biroul dumneavoastră. Ameninţările nu trebuie luate în seamă. — Taci din gură. Ethel! Dacă nu mai rezişti. buzele începură să-i tremure şi o podidiră lacrimile. femeie. murmură ea. în momentul acela. puternică. Vă obsedează. nu-i aşa? — Nici nu-mi pasă! Ethel era o femeie dură. Mai ales după telefoanele alea. Secretara tăcu şi respiră adânc. Ne ameninţă că ne dau foc la casă. — Ştiu.. Ne avertizează că ştiu unde locuim şi dacă Hailey va fi achitat. Lăsă capul în jos. — De fapt. dacă e vreun pericol real.

Crede-mă.— Asta mă îngrijorează şi pe mine. Apoi. toată noaptea. mama şi fratele ei mai mare urcau în pod cu o lanternă şi cu un pistol în mână. se duse direct la Hailey acasă. Tonya refuza să se apropie de pat. Trupuşorul de lângă ea se zbătea şi în somn. Ethel. Oamenii sunt nebuni şi pot face orice. — Nu-i nimic. I se părea că umblă cineva prin pod. — Fac eu rost de bani. Abia atunci se refugia în lumea viselor. nu trebuie să te sperii. În fiecare noapte rămânea o rudă sau un prieten să păzească familia. Tonya se convinse că nu era nimeni. "Eşti iritabilă de patruzeci de ani!" gândi Jake. Miercurea se ducea Hastings. Şi a mea e sub urmărire. se arsese un bec dintr-o cameră. sus. dacă nu ardeau toate becurile din casă. Nu sunt decât nişte puşti nenorociţi. Era rândul lui să doarmă acolo. — Îmi pare rău c-am plâns şi că am fost atât de iritabilă. până când diavolii dispăreau în noapte. târându-se spre patul ei sau furişându-se prin debarale. Am să-i spun lui Ozzie să fie mai atent cu casa dumitale. din cauza luminilor aprinse. Willie Hastings îşi termină tura la ora zece seara şi. Nu se putea dormi cu lumina aprinsă. urmărind-o când se ducea la culcare. La început Gwen adormea greu. Willie le spuse noapte bună băieţilor şi o sărută pe Tonya. Deci. Îi arătă pistolul şi-i spuse că va sta treaz pe canapea. Îi văzuse doar. Într-o noapte. Ea îşi şterse ochii. — Şi cu astea? zise ea. Willie îşi scoase cizmele şi se întinse pe . atunci când se ducea ea la culcare. aşteptând să adoarmă toată lumea şi s-o ducă iar în pădure. de cowboy. Ştia că sunt acolo. Pe la miezul nopţii. de atâtea ori. arătând facturile. în ultimul timp. — Cred că îţi faci prea multe griji. Se temea că bărbaţii aceia o pândeau din întuneric. — Veţi face dumneavoastră acest lucru? — Sigur. cu nişte cizme grele. nici o cameră din casă nu putea rămâne în întuneric. după ce îşi perforă fişa de pontaj. Le auzise vocile la fereastră şi le văzuse ochii însângeraţi. Controlă debaralele din casă. gata s-o lovească. care o ţinea strâns în braţe. Se retrase în braţele mamei sale şi începu să plângă uşor. O dată pe săptămână. se obişnuise şi reuşea să aţipească de câteva ori pe noapte. nu te nelinişti. însă. Plânsese până când fratele mai mare al lui Gwen se dusese la un magazin cu program permanent şi cumpărase mai multe becuri. Dormea cu mama ei.

Se conformară cu toţii. Vineri. Tonya stătea pe pat. În ultimele cinci săptămâni trecuseră de multe ori prin aşa ceva şi ştiau că n-au cum s-o liniştească. Da' de ce-ţi trebuie? — Ce contează? . Bancherii aveau o teamă organică de sălile de tribunal. Obişnuiţii casei stăteau de vorbă. Comandară costiţă şi salată de varză. să asiste la audiere. Ceru ca unchiul Willie să stea la fereastră. Stan.canapea. aproape. cu faţa la perete şi plângea. fetiţa mea. totuşi. pentru că tot veni vorba. Localul era aglomerat. pe podea. Willie aşteptă până se liniştiră. nu altceva. fără garanţie! — Da' cine a adus vorba de împrumuturi? — Tu ai amintit de bănci. apoi aşteptă. iar Jake nu voia să-i producă neplăceri. Devii robul ei. Îi luă. spunându-le că mai aveau doar zece minute. aşa că mai bine ar tăcea şi-ar mânca. — Parcă îl luasem în pene pe Buckley. Gemu o vreme. pentru a lua masa de prânz împreună.. Fii liniştită. Jake şi Atcavage se întâlniră la Claude. ivirea zorilor. privind scena neputincioşi. cu arma în mână. aşa că avocatul îl admiră pe prietenul său că îşi învinsese fobia şi venise. Jake era mândru de el. tremurând. ce-ar fi să-mi împrumuţi cinci mii. se duse la fereastră. Aţipise.. lângă fereastră. şi nu văzu nimic. Claude se învârtea încolo şi încoace. Atcavage asistase la audierea de schimbare a instanţei. în braţe pe băieţi şi-i duse în camera lor. ca în vremurile bune. Înşfăcă arma şi se repezi în dormitor. Claude era în vervă. Era oribil. să îi pândească pe ticăloşi. — Bine. — N-ar trebui să-i judeci pe alţii. Îi văzuse la fereastră. Era primul bancher din istoria comitatului Ford care a avut curajul să apară la tribunal.. ca de obicei.. apoi se calmă. Jake îşi termină costiţa şi făcu o strâmbătură. ca martor de rezervă. E uşor să cazi în această ispită. pentru nouăzeci de zile. cât de rău îmi pare! Ai să mă ierţi vreodată? — Dacă-mi dai împrumutul. Carl Lee Jr. Gwen o îmbrăţişă. Puse pistolul jos. Nimeni n-o să-ţi facă vreun rău. dar cel puţin nu se vedea nici un străin prin preajmă. iar fraţii ei să doarmă la picioarele patului. — Nu-i nimic. — Spune. Gwen o mângâie şi-i culcă uşor capul pe pernă. Mai greu e să te dezbari de ea. Stan. Cei trei băieţi veniră lângă pat. când auzi ţipătul. cu tine. Banca nu prea fusese de acord. Avea talentul rar de a te înjura într-un mod care îţi făcea plăcere. boscorodindu-i pe toţi clienţii lui fideli. — Vai. mama şi unchiul Willie sunt aici. din propria lui voinţă. pe rând. aşteptând-o.

— Ştiu cât timp vă ia. — Nouă sute de dolari?! — Da. te omor. — Hailey te-a cam lefterit. — Ascultă. — Cam aşa. Atcavage se uită la ceas. Ce garanţii mai vrei? — Iartă-mă. zise el tare. Nu ţii minte că Hailey n-a putut face nici un împrumut? — Nu prea ai dat lovitura. te rog. costiţa a fost cam tare. — Bineînţeles. nu mi-am permis să las ceva în farfurie. în localul meu. Oricum. — Când pot ridica cecul? — La trei după-amiază. — Bun. n-ar fi fost nevoie să apelez acum la tine. dacă îţi trece prin minte că mi-o poţi astfel lua. nu-i aşa? Avocatul zâmbi şi el. Am spus cinci minute! — Tot aia e. — La trei e bine? — Cred că da. domnule Mare Sculă. Stan. — La preţul ăsta. Nu eşti la tribunal. poate. Poţi să-mi returnezi banii în nouăzeci de zile? — Ce-ntrebare! Bineînţeles că pot! Bancherul zâmbi. — Da' văd c-ai mâncat tot. pe tine n-ar trebui să te intereseze decât dacă îţi voi înapoia sau nu banii în nouăzeci de zile. Ştiu cum lucraţi. — Fără garanţie? Jake se şterse la gură şi se aplecă peste masă. dacă i-ai fi împrumutat banii lui Carl Lee. Mi-e greu să mă mai concentrez în altă parte. Zise liniştit: — Casa şi maşina îmi sunt ipotecate. cu tot felul de comitete. iar poza care ţi-a apărut în ziare nu valorează nici cât o ceapă degerată. — Mai aveţi cinci minute. suma cerută. — Cât câştigi pentru cazul ăsta? — Nouă sute minus zece mii. dacă aşa scrie la carte şi dacă respectivii funcţionari vor fi în toane bune. . spuse Claude rânjind. cum? — Uite ce-i. dar. Apăru Claude şi le mai turnă ceai în pahare. — Opt.— Adică. replică Jake. — Prefer să-ţi dau ţie împrumutul. de vicepreşedinţi. — Excelent! Când? — Pari disperat. ca în final să mi se aprobe. Poate să-mi pun fetiţa drept gaj. De luni în trei săptămâni e procesul şi până atunci nu sunt în stare să mă ocup de altceva.

Am stat de vorbă cu el. Duminică după-amiază. Şi. Aşteaptă până la proces. Pun pariu că era beat. până acum. iar umezeala călduţă şi grea se strecura peste tot. ziceau că sunt mândri de mine şi c-am făcut ce trebuia. aşa că abia aşteaptă să mă vadă scăpat. — Ce-a zis? — Mai nimic. Nişte trăsniţi! — Cum s-au purtat cu tine? — Cu cătuşe şi cu pereţi capitonaţi! — Nu mai spune! Chiar te-au ţinut într-o încăpere cu pereţii căptuşiţi? spuse Gwen amuzată. un beţiv nebun. Ziceau că sunt cineva. care zice că e psihiatru. — Înseamnă că e un doctor bun. — Bineînţeles! Se uitau la mine ca la un animal ciudat. pentru copiii puşcăriaşilor.— Dacă faci pe nebunu'. Gardienii mei. — De unde ştii ce-au să zică? — Aşa mi-a spus Jake. — Şi doctorii ce-au spus? — N-au spus nimic încă. când au să mă declare sănătos. familia Hailey mânca sub arborele din curtea închisorii. unu' negru şi-unu' alb. în biroul lui Ozzie. — Cum a fost la Whitfield? — Nimic deosebit. în vreme ce Carl Lee şi copiii se înfruptau cu pui prăjit cald încă şi transpirau. Gwen încetă să mai zâmbească şi se uită într-o parte. Eu cred însă că şi el e îngrijorat. Apoi şi-a luat nişte notiţe. Da' Jake mi-a spus că e-n regulă şi că la proces n-o să vină beat. Cei mici se grăbiră să termine şi alergară apoi spre legănuşul pe care Ozzie îl instalase de curând. Jake mi-a spus c-o să facă tot ce vrem noi. — Se potriveşte cu ăia de la Whitfield. Au fost tare drăguţi cu mine. Se purta de parcă se temea să nu-l omor şi pe el. — De unde e? — Cred că din Jackson. cuiva. — A găsit şi el vreun doctor? — Da. zise Atcavage ridicându-se şi aruncând un dolar pe masă. te costă şi mai mult! — Plecăm. . Gwen alunga muştele. reuşind chiar să chicotească. făcând pe nebunu'. Vara îşi făcea simţită prezenţa. Ştii bine că n-am de unde plăti atât. — Atunci. Mi-au pus o mulţime de întrebări şi mi-au făcut câteva teste. de ce l-a angajat? — Pentru că e gratis. Datorează ceva. Mi-a pus nişte întrebări pe care nu le-am înţeles nici unul dintre noi. a avut mereu dreptate. Un doctor adevărat costă peste o mie de dolari.

cu brio. Se strânseseră. preferând slujba de la NAACP. Agee era de părere ca majoritatea banilor să treacă la Fundaţia de apărare. specializat în criminalistică. când toată lumea ar fi dat şi ultimul cent pentru ajutorarea lui Carl Lee. Familia putea fi ajutată cu alimente de surorile din biserică. Mai colectaseră vreo şase mii pentru Fundaţia de apărare. Consiliul dezbătuse problema unor colecte noi. fiind în închisoare? Carl Lee ridică sprâncenele şi îi făcu cu degetul. — Cât? — Vreo două sute. Norman Reinfeld era un avocat de vreo treizeci de ani. la Harvard. reverendul Agee privea printr-o spărtură din vitraliul bisericii sale la maşinile elegante care soseau la întrunire. la vârsta record de douăzeci şi unu de ani şi refuzase oferta generoasă de a intra în biroul de avocatură al tatălui său. El era încă stăpânul. Terminase dreptul. Deşi era foarte bun. era momentul potrivit. în acest scop. Până acum nu dăduseră nici un ban familiei. Cu toate acestea. 24 Duminică. fără să-l privească. Se puseseră de acord să se întrunească a doua zi la biserica Springdale din Clanton. De atunci. — Să văd ce pot face. — Câţi bani mai ai? — Mai puţin de cincizeci de dolari. Nu era treaba ei să pună asemenea întrebări.— Ne trebuie bani şi acasă. Reverendul îi aştepta pe cei de la NAACP pentru a primi instrucţiuni în legătură cu repartizarea cheltuielilor. şopti ea. chiar dacă se afla la închisoare. — Cum adică? Crezi că poţi face rost de bani. — Iartă-mă. pentru mâncare şi pentru taxe. dar nu era uşor să strângi bani de la oameni săraci. Era o întrunire de lucru. Avocaţii de la NAACP aveau să sosească şi ei curând. de pe Wall Street. Presa nu va avea acces. nu . aşa că trebuia să se gândească la o strategie de lucru. Cei de la NAACP urmau să sosească în oraş în dimineaţa aceea. Se uită la soţul ei. se dedicase cu totul apărării negrilor condamnaţi la moarte. peste şapte mii de dolari. Urmau să stabilească suma pe care aveau s-o doneze familiei Hailey. puţin înainte de ora cinci. zise ea.

Acesta era Hailey. Îi văzuse murind şi. Reverendul Agee îi promise o întâlnire cu acuzatul cât mai curând posibil. — Şase mii! repetă Reinfeld. care. iar avocatul se simţise extrem de umilit. îşi jurase să treacă peste lege. — Cincisprezece mii de la NAACP. Plus optsprezece avocaţi vanitoşi. Dar acesta nu era un caz obişnuit. lucrul acesta ar fi trecut neobservat. Somnul venea greu când aveai de apărat treizeci şi doi de clienţi pasibili de pedeapsa cu moartea. astăzi. în opinia lui. Crima făptuită sub oblăduirea legii îl scotea din sărite. Era prieten cu şeriful. aspru şi veşnic prost dispus. Ar fi făcut orice. împreună cu echipa sa. Şi de acolo. o dată ce nu fusese angajat de acesta. Reinfeld vorbi puţin. unde îl aştepta alt caz de omor. Reinfeld fu mulţumit. Rareori dormea mai mult de trei ore pe noapte. unde fuseseră spânzuraţi sute de negri. Cu treizeci de ani în urmă. zise Agee cu mândrie. Dar reuşise. care ţinu un discurs lung despre activitatea lor în comitatul Ford. ca distracţie. — Asta ştiu şi eu. de fiecare dată. numai să se renunţe la pedeapsa cu moartea. acum ar fi fost teribil de activ cu pregătirile de plecare la Clanton. la ora actuală. unde albii împuşcaseră atâţia negri. aşa că era necesar să aibă o întrevedere cu el. mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi. răzbunătorul. Tatăl adus în situaţia să-şi facă singur dreptate. cel târziu mâine dimineaţă. când îi atacase cineva. Luni. era la fel de odioasă ca fapta clienţilor săi. Părea bătrân. fără să-i pese nimănui. să nu mai ţină cont de etică şi să înfrunte Curtea. fu prezentat Consiliului de însuşi reverendul Agee. dacă ar fi fost alb. În mod normal. totuşi. electrocutaţi sau otrăviţi. numai pentru că avuseseră curajul să se apere. Spuse că el nu putea să-l apere pe Hailey. Cel mai vestit caz din ţară. pentru că la prânz urma să plece la Memphis. Cât aţi strâns pe plan local? — Şase mii. să comute multe pedepse cu moartea la închisoarea pe viaţă. — Câţi bani aţi colectat? întrebă avocatul. în Georgia. Avea treizeci de ani şi-i dădeai patruzeci şi cinci. Majoritatea clienţilor lui meritau să ia drumul camerei de gazare. Iar acum un tată omorâse doi ticăloşi care îi violaseră fetiţa şi risca să ajungă în camera de gazare. Patru din clienţii lui Reinfeld fuseseră gazaţi. Unde-i marele suport material cu care vă lăudaţi? Şase mii! Cât mai puteţi strânge? Până la proces nu mai sunt decât trei săptămâni! Membrii Consiliului tăceau.avusese prea multe succese. Asta-i tot? Credeam că sunteţi mai bine organizaţi. Era un caz de care avea să se ocupe personal. în subordine. . Evreul ăsta era plin de energie. Şi mai era vorba de Mississippi. Plus alte şaptesprezece cazuri care aşteptau procesele. unde albii violaseră atâtea femei de culoare.

şi refuzăm cel puţin opt. Dar pentru cei din Ford. în zece state. . cel puţin un psihiatru şi cam atât. — Păi. dar nu-mi ajunge pentru ceea ce plănuisem eu. Reinfeld îşi potrivi ochelarii cu ramă de os şi se scărpină în barbă. — De cât aveţi nevoie? — De cel puţin cincizeci de mii. — Nimic? — Nimic. Nu am decât opt avocaţi disponibili. din lipsă de personal şi de fonduri. Asta înseamnă douăzeci şi una de mii. cu vreo şase detectivi. — E puţin. Şi mai bine ar fi o sută de mii. Au dat tot ce-au putut şi nu cred că mai putem strânge încă treizeci de mii. programate în următoarele cinci luni. Şi înclin să cred că nici dumneavoastră nu vreţi altceva. — Nimic. — De cât aveţi nevoie? — Depinde de cât de bine vreţi să-l apărăm pe domnul Hailey. Sunteţi în Mississippi. Douăzeci şi una de mii înseamnă ceva. cu o mulţime de psihiatri. încă vreo cinci mii. e mult. Ăsta nu-i un caz simplu şi aş vrea să-l câştig. domnule Reinfeld. Doi avocaţi. zise Hillman pierit. — Cam cât aţi mai putea strânge? — Probabil. zise Agee. — Uite ce-i. Pentru o astfel de sumă vom face tot ce putem. Cei cincisprezece mii pentru domnul Hailey au fost donaţi de doi consilieri locali şi de biroul nostru. încercăm acum să strângem ceva. — Şi la ce v-aţi gândit dumneavoastră? — La o apărare excepţională. Reinfeld se uită în pământ şi continuă să-şi mângâie barba. — Atlanta? — Cinci mii. unde oamenii sunt săraci. cu trei sau patru avocaţi. Avem cam zece solicitări săptămânal. — Dar consilierul statului? — Care stat? — Mississippi. zise cineva. — De ce nu? — Întrebaţi-i dumneavoastră. Avem încă treizeci şi unu de cazuri de crimă pe rol şi şaptesprezece înfăţişări. — Aşa e. Ceilalţi sunt ocupaţi cu alte procese. — Cât a dat adunarea din Memphis? — Cinci mii. Şi dumneavoastră veniţi cu şase mii.Singurul alb din grupare pornise la atac cu mult zel. arătând spre reverendul Henry Hillman.

Dar... — Cât aveţi până acum? întrebă Agee. — Păi... — Nimic, nu-i aşa? N-aţi strâns nici un ban, spuse Agee cu voce puternică. — Hai, Hillman, spune-ne cât ai strâns, interveni reverendul Roosevelt, vicepreşedintele Consiliului. Hillman amuţise. Până atunci stătuse liniştit în strana lui, aproape adormit. Şi iată-l acum în colimator. — Vom contribui şi noi cu ceva. — Sigur că da, Hillman. Voi ne bateţi tot timpul la cap să contribuim pentru tot felul de investiţii, pe care nu le vedem niciodată realizate. Mereu ne cereţi şi noi vă trimitem. Şi acum când avem nevoie, vii aici şi stai liniştit, fără să-ţi pese. — Nu-i adevărat! — Nu începe cu minciunile, Hillman! Reinfeld se simţi încurcat şi îşi dădu seama că atinsese un punct nevralgic. — Domnilor, vă rog, să trecem mai departe, zise el cu diplomaţie. — Bună idee, remarcă Hillman. — Când ne putem întâlni cu domnul Hailey? întrebă Reinfeld. — Mâine dimineaţă, răspunse Agee. — Unde? — Vă sugerez să ne întâlnim în biroul şerifului Walls. E singurul şef de poliţie negru din Mississippi. — Am auzit. — Cred c-o să ne lase la el în birou. — Bun. Cine e avocatul domnului Hailey? — Un băiat de aici. Jake Brigance. — Invitaţi-l neapărat şi pe el. Îi vom cere ajutorul. Va fi mai uşor. Vocea antipatică, subţire şi lătrătoare a doamnei Ethel străpunse liniştea după-amiezii, făcându-l pe Jake să tresară: — Domnule Brigance, şeriful Walls, pe linia doi. — Bine. — Mai aveţi nevoie de ceva? — Nu. Poţi să pleci. Jake apăsă butonul pentru linia doi. — Bună, Ozzie. Ce s-a întâmplat? — Ascultă, Jake. Au sosit în oraş nişte mărimi de la NAACP. — Alte noutăţi? — Fii atent că vor să se întâlnească cu Hailey, mâine dimineaţă.

— De ce? — E unu', Reinfeld... — Am auzit de el. Conduce echipa lor de apărători criminalişti. Norman & Reinfeld. — Da, el e. — Mă aşteptam la asta. — Păi, acum e-aici şi vrea să stea de vorbă cu Carl Lee. — Şi tu, cu ce eşti amestecat? — M-a sunat reverendul Agee şi m-a rugat să te anunţ. — Spune-le că nu vin. Clar şi răspicat! Ozzie tăcu vreo câteva secunde. — Totuşi, vor să vii şi tu. — Vrei să zici că sunt invitat? — Da. Agee şi Reinfeld au insistat să fii prezent. — Unde? — La mine în birou, la ora nouă, dimineaţa. Jake trase adânc aer în piept şi răspunse rar: — Bine, voi fi acolo. Carl Lee unde e acum? — La el, în celulă. — Cheamă-l la tine. Vin în cinci minute. — De ce? — Să ne facem rugăciunea împreună. Reinfeld şi reverenzii Agee, Roosevelt şi Hillman stăteau pe scaune aliniaţi perfect, în faţa şerifului, a lui Carl Lee şi a lui Jake, care fuma o ţigaretă ieftină, cu intenţia vădită de a face aerul din încăpere irespirabil. Pufăia puternic şi se uita în podea, încercând să-şi arate întreg dispreţul pentru Reinfeld şi pentru echipa lui. Nici acesta din urmă nu făcea vreun efort ca să-şi ascundă sfidarea faţă de avocăţelul de provincie din faţa lui. Era arogant şi insolent din fire. Jake, însă, trebuia să facă eforturi pentru asta. — Cine a convocat această adunare? întrebă Brigance curios, întrerupând tăcerea care se prelungea. — Păi, noi, răspunse Agee, cerând ajutor din priviri lui Reinfeld. — Atunci, daţi-i drumul! Ce doriţi? — Ia-o uşor, Jake, zise Ozzie. Reverendul Agee m-a rugat să ne întâlnim aici, pentru a-i înlesni domnului Reinfeld o întâlnire cu Carl Lee. — În regulă. S-au întâlnit. Şi-acum, ce mai e, domnule Reinfeld? — Am venit pentru a ne pune la dispoziţia domnului Hailey, răspunse Reinfeld. — În ce fel? întrebă Jake. — Din punct de vedere juridic, bineînţeles.

— Carl Lee, l-ai chemat, cumva, pe domnul Reinfeld? — Nu. — Sună a ofertă, domnule Reinfeld. — Lasă teoria, domnule Brigance. Ştii bine cu ce mă ocup şi de ce sunt aici. — Aşa puneţi mâna pe toate cazurile? — Nu punem mâna pe nimic! Am fost chemaţi de filiala locală a NAACP-ului şi de alte organizaţii pentru drepturi civile. Nu ne ocupăm decât de crime cu premeditare şi suntem foarte buni. — Bănuiesc că sunteţi singurul avocat care puteţi să vă ocupaţi de un caz atât de important. — M-am descurcat, până acum. — Dar ai şi pierdut. — Oricum, mă ocup de cazuri aproape pierdute. — Înţeleg. Şi consideraţi că şi acesta e unul din ele? Vă aşteptaţi să-l pierdeţi? Reinfeld se ciupi de barbă şi se uită dispreţuitor la Jake. — N-am venit aici să mă cert cu dumneata, domnule Brigance. — Ştiu. Ai venit să-ţi oferi talentele avocăţeşti nemaipomenite unui acuzat care n-a auzit niciodată de dumneata şi care, întâmplător, e mulţumit de apărătorul său. Ai venit să-mi iei clientul. Ştiu exact de ce eşti aici. — Sunt aici pentru că am fost invitat de cei de la NAACP. Asta-i tot. — Înţeleg. Toate cazurile dumitale sunt de la NAACP? — Lucrez pentru această organizaţie, domnule Brigance. Conduc echipa de apărători criminalişti şi mă duc acolo unde mi se cere. — Câţi clienţi ai? — Vreo câteva zeci. Ce importanţă are asta? — Şi toţi aveau avocaţi când te-ai băgat dumneata? — Unii da, unii nu. Încercăm întotdeauna să lucrăm cu apărătorii locali. Jake zâmbi. — Minunat! Îmi oferi şansa să-ţi car servieta şi să fac pe şoferul prin Clanton. S-ar putea, chiar, să mă trimiţi după câte un sandviş. Ce perspectivă palpitantă! Carl Lee stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, privind ţintă, într-un punct de pe covor. Reverenzii îl urmăreau cu atenţie, aşteptând să-i spună ceva avocatului sau, eventual, să-l facă să tacă şi să-l anunţe că-l concediază, pentru că, de acum încolo, cazul lui va fi preluat de avocaţii de la NAACP. Numai că Hailey stătea impasibil şi aştepta. — Avem să vă oferim multe, domnule Hailey, zise Reinfeld. Cel mai bine era să fie calm, înainte de a şti dacă acuzatul voia

să-şi schimbe apărătorul. Un acces de furie din partea lui putea strica totul. — Ca, de exemplu? întrebă Jake. — Specialişti, resurse materiale, expertize, avocaţi axaţi numai pe crime cu premeditare. În plus, avem un număr mare de medici competenţi, pe care îi folosim în astfel de cazuri. Găseşti la noi tot ce vrei. — Câţi bani aveţi pentru cazul acesta? — Nu e treaba dumitale. — Chiar aşa? Atunci e cumva treaba domnului Hailey? La urma-urmei, e cazul lui. Poate vrea şi el să ştie cât puteţi cheltui pentru a-l apăra. Nu-i aşa, domnule Hailey? — Ei, bine, domnule Reinfeld, cât sunteţi dispuşi să cheltuiţi? Reinfeld începu să se foiască, uitându-se crunt la reverenzi, care, la rândul lor, îl priviră sever pe Carl Lee. — Până acum, vreo douăzeci de mii, admise Reinfeld moale. Jake râse şi dădu din cap neîncrezător. — Douăzeci de mii! Vorbeşti serios, nu-i aşa? Douăzeci de mii! Credeam că trăiţi pe picior mare. Anul trecut aţi reuşit să strângeţi o sută cincizeci de mii pentru criminalul acela care a omorât un poliţist şi n-aţi putut să-l scăpaţi. Iar pentru curva aia din Shreveport aţi cheltuit o sută de mii. Aia care şi-a omorât clientul. Nici pe ea n-aţi salvat-o. Crezi că acest caz e numai de douăzeci de mii? — Dar dumneata cât ai pentru cheltuieli? — Dacă poţi să-mi spui şi mie la ce te-ajută să ştii, mai stăm de vorbă. Reinfeld dădu să-i răspundă, dar renunţă şi se aplecă spre reverendul Agee, frecându-şi tâmplele: — De ce nu vorbeşti dumneata cu el? zise avocatul, arătând spre Hailey. Cei trei reverenzi îl priviră sever pe Carl Lee. Ar fi vrut să fie singuri cu el, fără nici un alb de faţă. Puteau să vorbească atunci, ca de la negru la negru. I-ar fi putut explica altfel lucrurile, l-ar fi convins să renunţe la tinerelul ăsta alb şi să angajeze nişte avocaţi adevăraţi, pe cei de la NAACP. Oameni care ştiau cum se luptă pentru apărarea unui negru. Dar nu erau singuri cu el şi nu-l puteau blestema. Trebuiau să arate respect albilor de faţă. Agee vorbi primul: — Uite ce-i, Carl Lee, noi încercăm să te ajutăm. L-am adus aici pe domnul Reinfeld, care, la rândul său, şi-a chemat toţi avocaţii şi toată lumea s-a pus la dispoziţia ta. Noi nu avem nimic împotriva lui Jake. E un avocat tânăr şi capabil. Dar poate lucra împreună cu domnul Reinfeld. Noi nu-ţi cerem să renunţi la Jake, ci doar să-l angajezi şi pe domnul Reinfeld. Pot conlucra foarte bine.

— Nici să nu vă gândiţi! zise Jake. Agee tăcu o clipă şi se uită neputincios la Brigance. — Hai, Jake, noi n-avem nimic împotriva ta. Ştim că e o ocazie mare pentru tine. Vei putea lucra cu mari avocaţi. Ai să capeţi multă experienţă. Noi... — Să fim înţeleşi, sfinţia ta. Dacă şi Carl Lee îi vrea pe avocaţii dumitale, e-n regulă. Nu mă bag pe gâtul nimănui. Dar nici nu amestec lucrurile. Lucrez singur, sau nu mai lucrez deloc. Nu există cale de mijloc. E cazul meu, sau al vostru. Tribunalul e prea mic să încăpem eu, Reinfeld şi Buckley. Reinfeld se uită în tavan şi clătină din cap, cu un zâmbet arogant. — Deci, Carl Lee e cel care hotărăşte, spuse reverendul Agee. — Bineînţeles! Doar el m-a angajat, aşa că e singurul care are dreptul să renunţe la serviciile mele. De fapt, n-ar fi prima oară. Oricum, nu sunt eu cel care riscă o condamnare la moarte. — Ce părere ai, Carl Lee? întrebă Agee. Negrul se uită lung la reverend: — La ce veţi folosi cei douăzeci de mii? — De fapt, sunt mai mult de douăzeci de mii, răspunse Reinfeld. Băieţii de-aici au mai strâns vreo zece. Toţi banii vor fi folosiţi pentru a pune la punct apărarea dumitale. Avocaţii nu au nici un profit. Dar avem nevoie de doi-trei anchetatori şi de tot atâţia experţi în psihiatrie. Ne trebuie unul pentru testarea juriului. Metodele folosite de noi sunt foarte scumpe. — Măi, măi! Şi câţi bani aţi reuşit să strângeţi de la oameni? întrebă Carl Lee. — Vreo şase mii, îi răspunse Reinfeld. — Cine s-a ocupat de colectă? Reinfeld se uită la Agee. — Bisericile locale, răspunse reverendul. — Şi de la biserici, cine a ridicat banii? mai întrebă Carl Lee. — Noi, zise Agee. — Vrei să spui că dumneata, nu-i aşa? întrebă Carl Lee. — Păi, cam aşa. Adică, fiecare biserică mi-a predat banii, iar eu i-am depus în cont, la bancă. — Aha! Şi-ai depus fiecare bănuţ? — Bineînţeles! — Sigur ca da! Dar să te întreb altceva: câţi bani le-ai oferit soţiei şi copiilor mei? Agee se schimbă la faţă şi ceru ajutor din priviri celorlalţi reverenzi. Aceştia însă păreau preocupaţi de apariţia unei gângănii pe covor, aşa că nu-i fură de nici un folos. Toţi ştiau că Agee îşi luase partea leului şi că nu ajutase familia Hailey cu nimic. De fapt, reverendul fusese cel care avusese de câştigat din toată afacerea asta.

Nu mai era un secret pentru nimeni. — Cât le-ai oferit, sfinţia ta? repetă Carl Lee. — Păi, am crezut că banii ăştia ... — Spune, cât? — Banii urmează să fie folosiţi pentru taxele avocaţilor şi pentru lucruri de-astea. — Dar în biserică ai zis altceva. Ai spus că-mi vei ajuta familia. Îţi dăduseră lacrimile, încercând să-i convingi pe oameni să dea tot ce aveau, pentru copiii mei lipsiţi de hrană şi de ajutor. Nu-i aşa, sfinţia ta? — Banii sunt tot pentru tine, Carl Lee. Spre binele tău şi al familiei tale. Ne gândim cum ar fi cel mai bine să-i folosim pentru a te scăpa de necaz. — Şi dacă n-am nevoie de avocaţii dumitale? Ce faci cu cei douăzeci de mii? Jake chicoti. — Bună întrebare! Ce se întâmplă cu banii, dacă domnul Hailey nu vrea să te angajeze, domnule Reinfeld? — Nu sunt banii mei, răspunse avocatul. — Atunci, poate ne poţi spune dumneata, domnule Agee. Reverendul nu se mai putu stăpâni şi i se adresă lui Carl Lee, arătându-l cu degetul: — Ia ascultă, Carl Lee! Ne-am scremut mult să strângem banii ăştia. Ştii ce înseamnă să aduni şase mii de dolari de la nişte oameni săraci, aşa cum sunt cei din comitatul nostru? Am muncit de ne-au ieşit ochii până am reuşit să-i facem pe amărâţii ăştia să dea tot ce-aveau. Şi asta numai pentru că sunt convinşi că ai dreptate şi că trebuie să scapi din procesu' ăsta. Să nu îndrăzneşti să spui că n-ai nevoie de banii lor! — Nu-mi ţine mie predici, zise Carl Lee moale. Deci, oamenii săraci din comitat au donat şase mii. — Exact! — Şi restul de bani de unde provin? — De la NAACP. Cinci mii, din Atlanta, cinci din Memphis şi cinci de la organizaţia naţională. Totul cu destinaţie precisă: apărarea ta. — Deci, îi pot folosi numai dacă îl angajez pe domnul Reinfeld? — Da. — Dar ceilalţi bani? — Ce întrebare! La asta nu ne-am gândit încă. Am crezut că vei aprecia faptul că am strâns aceşti bani pentru tine. Îţi oferim cei mai buni avocaţi şi nici nu-ţi pasă! Se lăsă o tăcere apăsătoare. Toţi, avocaţii, reverenzii şi şeriful aşteptau cu sufletul la gură răspunsul inculpatului. Carl Lee îşi muşcă buzele şi privi în pământ. Jake îşi mai aprinse o ţigară. Nu

avea emoţii, doar era obişnuit să fie dat la o parte. — Vă trebuie un răspuns pe loc? întrebă Carl Lee, într-un târziu. — Nu, zise Agee. — Ba da! interveni Reinfeld. Până la proces nu mai sunt nici trei săptămâni şi noi am avea nevoie de vreo două luni ca să-l pregătim cum trebuie. Timpul meu e prea preţios ca să aştept după mofturile dumitale, domnule Hailey. Ori mă angajezi acum, ori o lăsăm baltă! Şi grăbeşte-te, că pierd avionul! — Păi, dacă-i aşa, atunci pleacă mai repede şi să nu-ţi mai treacă vreodată prin minte să mai faci cale-ntoarsă pentru mine. Am să-mi încerc norocul cu prietenul meu, Jake.

25 Organizaţia din Ford fu constituită la miezul nopţii, unsprezece iulie, într-o poieniţă din apropierea unui drum de ţară ce trecea printr-o pădure din nordul comitatului. Cei şase viitori membri stăteau în picioare, emoţionaţi, în faţa crucii în flăcări şi repetau cuvintele ciudate rostite de un vrăjitor. Un şef şi două duzini de membri ai Klan-ului, îmbrăcaţi în robe albe, cu glugă, priveau ceremonia şi interveneau cu incantaţii, când era cazul. În drum, stătea un om de gardă, cu o puşcă în mână, trăgând cu ochiul spre tovarăşii săi, dar fără a scăpa din privire drumul, pentru a nu risca vizitatori nepoftiţi. Exact la miezul nopţii, îngenuncheară cu toţii şi închiseră ochii, în vreme ce li se trăgeau pe faţă glugile albe ale Klan-ului. Cei şase deveniră, astfel, membri cu puteri depline ai organizaţiei. Ei erau: Freddie Cobb, fratele răposatului, Jerry Maples, Clifton Cobb, Ed Wilburn, Morris Lancaster şi Terrell Grist. Marele dragon dădu fiecăruia binecuvântarea, murmurând jurămintele specifice Klan-ului. Flăcările crucii încingeau feţele noilor membri, care îngenuncheaseră sufocaţi de costumaţia groasă în care fuseseră înveşmântaţi. Transpiraţia li se prelingea pe obrajii înroşiţi de căldură şi se rugau în sinea lor ca dragonul să înceteze odată ceremonialul şi vorbăria aia fără sens. Şi, când acest lucru se întâmplă, în sfârşit, noii membri se ridicară repede şi se îndepărtară de cruce. Fură îmbrăţişaţi de fraţii lor întru credinţă. Îşi scoaseră robele albe şi porniră cu toţii spre cabana de peste drum. Gardianul rămase să păzească intrarea, iar ceilalţi se aşezară în jurul unei mese, făcându-şi planuri în legătură cu felul în care vor acţiona şi cinstindu-se cu whisky.

Poliţistul Pirtle îşi făcea rondul de noapte, de la zece la şase dimineaţa. Tocmai se oprise la restaurantul non-stop al lui Gurdy, să mănânce o plăcintă şi să bea o cafea, când fu anunţat prin radio să vină de urgenţă la închisoare. Era puţin trecut de miezul nopţii. Pirtle plecă imediat şi se îndreptă spre poliţie. — Care-i necazu'? îl întrebă el pe dispecer. — Am primit un telefon anonim, acum câteva minute, de la cineva care voia să vorbească cu şeriful. I-am spus că nu e de serviciu, aşa că m-a întrebat cine îl înlocuieşte. De-aceea te-am chemat. Zicea că e ceva foarte important şi că revine într-un sfert de oră. Pirtle îşi turnă nişte cafea şi se aşeză comod în scaunul cel mare al lui Ozzie. Nu aşteptă mult până sună telefonul. — Pe tine te caută! strigă dispecerul. — Alo? răspunse Pirtle. — Cine sunteţi? întrebă vocea. — Poliţistul Joe Pirtle. Cu cine vorbesc? — Şeriful unde e? — Bănuiesc că doarme. — Bine, ascultă cu atenţie, pentru că vreau să-ţi spun ceva extrem de important şi n-am de gând să mai sun o dată. Îl ştii pe negrul ăla, Hailey? — Da. — Îl cunoşti şi pe avocatul lui? — Sigur că da. — Atunci, ascultă. Până-n ora trei, din moment în moment, casa lui va sări în aer. — Cine-o să facă asta? — N-are importanţă. Mai bine gândeşte-te că nu e nici o glumă. Treaba ta! Dacă nu mă crezi, stai liniştit şi aşteaptă. Casa poate sări în aer oricând. Omul de la celălalt capăt al firului tăcu, dar nu închise încă. Pirtle ascultă, o vreme, apoi zise: — Mai eşti la aparat? — Noapte bună, poliţistule! Se auzi declicul telefonului, care întrerupse convorbirea. Pirtle sări în picioare şi alergă la dispecer. — Ai ascultat? — Bineînţeles! — Sună-l pe Ozzie şi spune-i să vină direct acolo. Sunt la Brigance acasă.

până-n ora trei. Dacă nu-i putem opri şi-i expunem pe-ai lui Jake la un astfel de risc? Ozzie se ridică şi apăsă cu putere pe butonul soneriei. — Aşa e. dinspre scuar. Era ora unu fără cinci. Cea mai înaltă dintre ele se mişca sprinten. Toate ferestrele clădirilor de pe stradă erau întunecate. Erau Ozzie şi Nesbit. în pat. Ozzie se întoarse spre Nesbit: — Dă-mi mie aparatul tău de transmisie şi ascunde-te în curtea din spate. semn că locatarii dormeau adânc. Maşina avocatului se afla parcată dedesubtul terasei. pune-te în locul lui. a zis că cineva o s-arunce în aer casa lui Jake. Se gândi să nu-l anunţe. — Încă nu. Aşteptă. noaptea. Stai liniştit acolo şi fii atent. Poliţistul îşi scoase revolverul din tocul de piele. ca să nu fie văzut. . crezând să suntem nişte hoţi? Ozzie se uită pe stradă. cu viteză mică. fără să fie văzut. dar ce se-ntâmplă dacă ne-aude şi iese cu pistolul. Peste puţin timp. Ce-ai zice dacă poliţiştii ţi-ar înconjura casa la unu' noaptea. Şi ne-a avertizat că nu e nici o glumă. — Uite ce-i. La capătul străzii apărură nişte faruri. — Cum s-a exprimat exact? întrebă Ozzie. Pirtle se întâlni cu ei pe alee şi se retraseră cu toţii într-un colţ mai întunecat al verandei. — Cred c-ar fi bine să-i trezim. Începură să şuşotească. fără să observe ceva neobişnuit. în patru labe. — Deşurubează becul din faţă! ordonă el. Nesbit se strecură în spatele casei şi găsi un mic spaţiu între tufişuri. atenţi la orice mişcare de pe stradă. Intră acolo. fără să ştii nimic? Ozzie se uită atent la casele din depărtare. văzu două siluete alergând spre el. iar tu să fii. Se învârti în jurul casei. aşteptând ca să apară cineva cu o bombă. — Asta-i tot? — Da. Poliţistul deşurubă becul de pe terasa din faţă şi se aşeză pe un scaun de nuiele. Pe lângă casă trecu o camionetă roşie. Pirtle se făcu mic în scaunul lui. Nu văzu nimic. Mi s-a părut că vorbeşte foarte serios.Pirtle îşi ascunse maşina într-o fundătură de pe strada Monroe şi merse pe jos până acasă la Jake. — De când eşti aici? — De vreo douăzeci de minute. până nu vine Ozzie. — Păi. — Îl anunţi pe Jake? întrebă Pirtle. Din cuibul acela putea să urmărească ce se întâmplă afară. Dacă ciocănim acum la uşă. fără să zică nimic. vor aprinde toate luminile. Ozzie. bine mersi.

Ozzie? — Pot să intru? — Da. — Deci. Se aşezară în camera de zi întunecată. Noi o să ne-ascundem afară. Vin imediat. până acum. care se pitise în scaunul de răchită. de la o organizaţie de drepturi civile. pe chei undeva. în jurul casei? — Da. care au fost omorâţi de Klan. Dar. Cine ştie? Căzură amândoi pe gânduri. — Da. — L-am pus pe Pirtle în faţă şi pe Nesbit în curtea din spate. Acu' vreo zece minute. Era într-o cămaşă boţită ce-i trecea de genunchi. de unde se putea vedea totul pe terasă. pe terasă. ce s-a-ntâmplat? — Stai aici. crezi că e mâna Klan-ului? . de la etaj. nimic. Ia una şi-mbracă-te! Stai la pândă la una din ferestrele alea frumoase. lângă Philadelphia. Nu cred să vină prea mulţi cu bomba. îi spuse şeriful lui Pirtle. iar în mâna avea un pistol încărcat. — Ai destui oameni? — Da. — Dar cine sunt? — Habar n-am! Ar putea fi cineva din Klan. Dar ceva-mi spune că nu-i de glumă. Eram copil. dacă n-ar fi anunţat cineva. — Am primit un telefon anonim acum vreo jumătate de oră. Se pare că mereu se găseşte câte unul de-ai lor care trădează. — Vă mulţumesc. Şi acel "cineva" era din Klan. spune-mi. — De ce crezi asta? — Nu ştiu. — V-aţi uitat peste tot. — Ce propui? — Să stăm şi să aşteptăm. Pirtle a văzut o camionetă roşie trecând încet pe stradă. — Vorbeşte o dată! zise Jake. N-am descoperit nimic suspect.— L-am deşurubat deja. Altceva. îţi aminteşti de funcţionarii ăia trei. în 1964? I-au găsit arşi. — Jake. Ai o puşcă? — Am destule arme. Asta-i tot ce putem face. prin care eram anunţaţi că cineva vrea să-ţi arunce casa în aer. N-au sosit încă. Uşa se deschise brusc şi apăru Jake cu privirea buimacă. dar tot atât de bine şi vreun liber-profesionist. dar îmi amintesc. Ozzie apăsă din nou pe sonerie. — Ce s-a întâmplat. Jake puse pistolul lângă el pe canapea şi îşi frecă tâmplele. — Nu i-ar fi găsit nimeni. Văzură pe fereastră ţeasta lui Pirtle. cu privirea aţintită în stradă. Un informator. Ozzie închise uşa în urma lui şi stinse lumina din hol. — Bine. Şi credem că e ceva serios. Intuiţia.

În momentul în care se întoarse s-o ia la fugă. ca o zdreanţă. părăsi strada. . Jake îl ochi cu carabina. aşa că să nu-ţi faci nici o grijă. Dacă ar fi vreun liber-profesionist. — Să mă culc! Jake. — L-am prins! strigă Ozzie. — Cum te cheamă? întrebă Ozzie răstit. silueta coti pe lângă casa lui Jake şi aşeză geamantanul sub fereastra dormitorului. — De care să nu râdă nimeni. urmărindu-l atent pe omul care se îndrepta acum spre el. — Mie mi-ar plăcea să-i prind. de după casă. Gemu de durere şi căzu la pământ. aproape de geamantan. care îşi încărca puşca. îi spuse el Carlei. Carla îşi ţinea capul în mâini şi se uita la Jake. Să nu aprinzi lumina. — Păi. Dar să n-aprinzi nici o lumină. Jake coborî scările liniştit. Dacă nu punem mâna pe ei acum. Jake o aduse pe Hanna. — Mă duc sus. gata de atac. dar asta nu mă-ncălzeşte cu nimic. ar putea fi şi-o glumă. cine ne-ar fi anunţat? Cu cât e mai numeros grupul. Carla se îmbrăcă în pripă.— Aşa se pare. Şi data viitoare nu se ştie dacă ne mai anunţă. Ozzie îl înşfăcă pe suspect de gât şi îl aşeză lângă casă. aş vrea să-i pun pe fugă. ca să nu-i punem pe fugă. Pirtle şi Nesbit apărură în fugă. cred că nu mai eşti în toate minţile! Aşteptarea nu fu lungă. îndreptându-se spre grădiniţa vecinilor. Deocamdată. Omul mormăi ceva şi-şi lăsă capul în jos. pe întuneric. — Ai s-o anunţi şi pe soţia ta? — Da. — Logic. nu se vedea prea bine. o aşeză pe canapea unde adormi imediat. Când se apropie cam la două case. cu atât şansele de a se afla ceva sunt mai mari. Ozzie îşi scoase repede pistolul şi bastonul de cauciuc. Locul e înconjurat de poliţişti. în mână cu o cutie sau un geamantan mic. Pirtle se strecură ca un şarpe printre tufişuri. Era ameţit şi urechea îi atârna ruptă. fu lovit puternic în urechea dreaptă de bastonul poliţistului. în camera de primire. — Sigur. Mă duc chiar acum. Ozzie care pândea în tufişurile din faţa casei îl văzu primul: era un tip care mergea degajat pe stradă. — Şi eu aş face la fel. — Mă întorc imediat. Era înspăimântată. au să mai încerce o dată. — Să nu-mi fac griji! Eşti nebun? — Încearcă să adormi din nou.

— Pleacă şi să nu te întorci decât peste o jumătate de oră! — Ce s-a-ntâmplat. punând-o pe bancheta din spate. — Mai avem să-ţi punem o singură-ntrebare. Ozzie îl mai pocni o dată. privindu-l. aplecat asupra lui. punându-i bastonul sub nas. dându-l peste cap. Sări în picioare şi se dădu înapoi: — Se-aude un ticăit! zise el încet. să intre pe scaunul de la volanul Cutlass-ului ei. Apoi. în picioare. Ozzie îl izbi.— Te-am întrebat ceva! zise Ozzie. O trase apoi pe Carla şi o obligă. zicând printre dinţi. strigând-o pe Carla. Jake îngenunche lângă geamantan şi ascultă. — Ar fi bine să-nveţi iute! spuse Jake cu un glas ceva mai puternic. — Îţi spun mai târziu. înainte de a-ţi rupe toate oscioarele. Omul începu să se vaite. Căzu într-o parte. înlemniţi de frică. Ozzie ridică bastonul şi îl izbi puternic în glezna dreaptă. — Ce-i în geamantan? strigă el. înjurând. — Dinamită. Faţa îi era plină de sudoare. răspunsul. Jake se uită lung la geamantan. Îşi muşcă buzele şi începu să sufle rapid şi zgomotos. — Fă ce-ţi spun! Ia cheile maşinii şi fugi! El o luă pe Hanna şi o duse în braţe până la automobil. Ozzie ridică geamantanul cu grijă şi îl plasă între picioarele rupte ale ticălosului. chinuit. aproape. Ieşi de pe alee şi se pierdu în noapte. Alergă spre uşa din faţă. Ce-i în geamantan? Nu primi nici un răspuns. Jake? întrebă ea. în faţă. izbindu-l de zidul casei. — Ia repede cheile maşinii! Ia cheile maşinii! — De ce? întrebă ea repezit. Când se întoarse. prinsă de ţeava de gaz. Omul închise ochii şi lăsă capul în jos. văitându-se de durere. Urechea îi . Gemea. Pirtle şi Nesbit stăteau lângă ei. rupându-i şi cealaltă gleznă. — Nu-ţi spun! veni răspunsul. Acum nu e timp de explicaţii. se retraseră cu toţii la o oarecare depărtare. Jake se făcu alb ca varul şi genunchii începură să-i tremure. Să te depărtezi cât mai mult de strada asta! — Dar de ce? Ce-ai găsit? — Dinamită. Jake îl găsi pe atentator cu mâna stângă încătuşată. Ozzie se aplecă asupra atentatorului. iar Nesbit se sprijini moale de zidul casei. Carla nu mai zise nimic. — Nu ştiu s-o dezamorsez. Omul urlă şi îşi prinse piciorul în mâini. Osul pârâi îngrozitor. veni. cu pistoalele în mâini. Lui Pirtle îi căzu pistolul din mână.

— Linişte! spuse Jake. omul strigă din nou. în legătură cu asigurarea. Îşi luă bastonul şi se apropie de el. Apoi. — A plecat cu fetiţa. — Am să-ţi frâng coastele una câte una! Mai bine vorbeşte. zise Ozzie. Lângă bărbatul legat se afla o grămadă de batoane de dinamită. Stăteau neliniştiţi de vorbă. şeriful chemă dispeceratul. Era singurul expert în explozivi. Nevăzând pe nimeni străin. — Unde e soţia ta? întrebă şeriful. zise omul respirând greu. — Ai dezamorsat-o? întrebă Ozzie îngrijorat. — Eşti asigurat. Pirtle. E casa lui. cu degetele. iar între picioarele lui zăcea un ceas mare. Unde sunt? — Pupă-mă-n cur! Ozzie se ridică şi privi în jur. aşteptând. — Îl mai lăsăm câteva minute şi te duci tu.atârna ca o frunză căzută. — Nu l-am văzut în viaţa mea. — De ce eu? — Bine. L-ai recunoscut? — Nu. zise Ozzie. cotiră încet. Lui Jake aproape că i se făcu milă de el. — Daţi-mi o lanternă. adăugă Nesbit. de la care porneau tot felul de sârmuliţe. Omul atinse uşor. Am auzit un zgomot. Ozzie îngenunche lângă el şi luă ceasul cu sârmele. atunci se duce Nesbit. — Dacă leşină şi nu mai poate opri bomba? întrebă Jake. Omul gemu şi tresări. Pirtle i-o întinse pe-a lui. Valiza goală fusese aruncată într-o parte. şi toţi alergară după colţul casei. spuse Ozzie. Pirtle clătină din cap. când ajunseră la colţ. ridică bastonul şi-l izbi sub braţul atârnat de cătuşă. nu-i aşa? întrebă Nesbit. — Am nevoie de ambele mâini. Nu se atinse de dinamită. prin care îl anunţă pe Riley să vină. rotund. să vezi ce-a făcut. — Încearcă numai cu una. închizătoarea geamantanului. — Da. — Unde sunt ortacii tăi? Nu primi nici un răspuns. — Cred c-ar trebui să se ducă Jake. — Ce să-ţi spun! zise Jake. După câteva secunde. Îngheţară. din tot comitatul. Nesbit mai făcu o remarcă stupidă. Alergară şi. . — Să ne îndepărtăm! zise Ozzie. — Nu-i nimic de râs aici! zise Jake.

Jake întoarse privirile. te rog. în coaste. Şi ei sunt speriaţi şi-au insistat să te duci acolo. — Încetează. — Bine. — Şi dacă nu vreau să plec? — Te rog. fără să spună nimic. până după proces. Am o mulţime de treburi pe cap. despre omul pe care îl prinseseră şi despre cel care aştepta în camionetă. Carla era speriată. Îţi promit că nu mi se va întâmpla nimic. Clientul meu riscă să fie trimis la camera de gazare şi nu mai sunt nici trei săptămâni până la proces. GMC. Şeriful ridică din nou bastonul. Ea nu păru prea convinsă. Nici un răspuns. Ozzie o să-mi dea o gardă de corp. Plecăm în câteva minute. maşina ei apăru încet pe alee. iar casa va fi păzită zi şi noapte. zise el. Jake îi povesti despre bombă. Jake turnă nişte cafea şi încercă să se comporte cu calm. La două şi un sfert. — Unde? — Discutăm înăuntru. O parcă pe locul de sub terasă. — L-am sunat deja pe tatăl tău şi i-am spus tot. — Hanna doarme? întrebă Jake. Jake aştepta nerăbdător sosirea soţiei sale.— Unde sunt? repetă Ozzie. în vreme ce şeriful îi mai aplică o lovitură nenorocitului ăluia. nervoasă şi tremura. — Câţi sunt? — Unul singur. Va trebui să muncesc douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. — Unde sunt? — La câteva străzi mai încolo. se milogi captivul. într-un moment ca ăsta? — Şi cu tine ce va fi? — N-o să mi se întâmple nimic. fără să se poată stăpâni. voi rămâne să dorm la birou. — Da. — Cu ce maşină? — Cu o camionetă roşie. Cum poţi să mai stai la discuţii. — Hai să mergem! ordonă Ozzie. — Unde sunt? Nu primi nici de data asta vreun răspuns. până pe . Câteodată. Las-o acolo. Ea se uită fix la ceaşca de cafea. Carla. până se termină totul. deschizând uşa. — Vreau ca tu şi Hanna să plecaţi la Wilmington şi să staţi la părinţii tăi. Carla. — Uite ce-i. N-am dreptul să pierd.

În acelaşi salon cu celălalt. E bandajat tot. — Eşti dur. E prea târziu. Apoi l-am interogat. — Păi. Hanna era somnoroasă.douăzeci şi doi iulie. ar fi cam greu de recunoscut acum. nu-i aşa? — Numai când n-am încotro. Jake le sărută şi promise că le va suna în fiecare zi. — Nu. ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Carla se duse în dormitor şi începu să împacheteze. — Cine e individul? îl întrebă Jake pe şerif. — Mă simt de parcă m-ai fi minţit. Dar camaradul lui? — L-am găsit adormit în maşină. Cred că e prieten cu familia Cobb. să mai am şi grija voastră! Te rog. i-ai rupt şi ăstuia picioarele? — Jake. pleacă. — Da. dar fericită că îşi va vedea bunicii. nici nu poate fi vorba de-aşa ceva. Cred că am cam minimalizat lucrurile. — Nu-l recunoaşte nimeni? Ozzie se gândi o clipă. La şapte şi jumătate. La cinci. Stă pe lângă Lake Village. Conducea Jake. — Nu-i aşa. privindu-şi soţul care citea un ziar. s-a opus când am vrut să-l arestăm. Avionul plecă la timp. era în biroul lui Ozzie. Mânca încet. la vreo jumătate de milă de casa ta. la nouă şi jumătate. Jake zâmbi. — A fost cât pe-aci să ne omoare. Îl cheamă Terrell Grist. Tatăl tău te-aşteaptă la aeroportul din Raleigh. Carla tăcea. — Avionul pleacă din Memphis la şase şi jumătate. Aş fi vrut să te-ajut. dar el n-a prea fost dispus să coopereze. Unde e acum? — La spital. — Doamne. prietene. aşa că a trebuit să-l potolim. iar din momentul începerii procesului n-o să mai dau deloc pe-acasă. dar stabiliseră să nu se certe niciodată în faţa Hannei. — N-am auzit niciodată de el. Ar fi avut foarte multe de spus. Jake. N-are nici un act asupra lui. Parcă n-ai avut nici tu nimic împotrivă. îşi luară micul dejun pe aeroportul din Memphis. iar Carla nici nu se uita la el. — În momentul acesta. şi acum nu mai pot da înapoi. Şi nu vrea să vorbească. . — Habar n-am. Asta îmi mai trebuie. Ai promis că te retragi dacă se-ngroaşă gluma. să trăiţi! După un sfert de oră. sorbind din când în când din ceaşca de cafea. ieşeau din Clanton. Un coate-goale de pe-aici. Ozzie. Noose nu-mi va permite. Jake repetă acest nume de câteva ori.

Se uita la ventilatorul din tavan. în străfundurile sobconştientului său. Zicea că nu ştie nimic. dar somnul nu venea. — Bună dimineaţa. — Da! strigă el. încercând să pară treaz şi vesel. Era nouă. — Îţi mulţumesc. — Înţeleg. Jake. Jake. dar nu-ţi promit nimic sigur. răspunse el slab. — Vrei să spui că s-au folosit de un profesionist? — Tot ce e posibil. Jake se duse la el la birou. Fă tot posibilul. Ai vreo preferinţă? — Nu. I se făcu greaţă. — Domnule Brigance! Jake auzi chemarea undeva. — Sigur. — Am să pun un poliţist să te păzească tot timpul. acum n-ai mai fi fost în viaţă. Ocupat cu pregătirile pentru proces. chemă Ethel prin interfon. domnule judecător. — Bună dimineaţa. Jake ameţi şi se aşeză pe canapea. — Dacă se poate. — Ce-ai zice de Nesbit? — E bine. Era programat să explodeze la ora două. Ozzie. Cine mai ştie? — Doar eu şi subalternii mei. Fără turnătorul ăla. bine. Ochii îi ardeau. Dormise o oră. până după proces. n-ar mai fi rămas nici urmă de voi toţi. Se simţea de parcă ar fi primit o lovitură sub centură. — Bine. Riley a cercetat explozivul şi-a zis că mecanismul e foarte bun. la telefon. îndreptându-se ameţit spre birou.. dar nu-i putea închide. domnule judecător! zise el vioi. mormăi el. .. Nici un răspuns. — Domnule Brigance.— Ce-a spus? — Nu mare lucru. Se uită la ceas. Se ridică în capul oaselor. La fel nici familia ta. îşi făcu o cafea şi se întinse pe canapea. Probabil şi casa ar fi fost ştearsă de pe faţa pământului. Dacă s-ar fi declanşat. Mulţumesc. — Încă ceva! Presupun că nu vrei să se facă vâlvă cu treaba asta. Sunt convins că nu-l cunoaşte pe tipul cu dinamita. Simţea nevoia să aţipească. — Judecătorul Noose. Ce mai faci? — Excelent. — Ţi-ai trimis familia de-acasă? — Da. Cred că putem păstra secretul.

la Chester. — Şi mie mi-ar face plăcere. — Mă bucur că te văd. — Bun. Suntem foarte buni prieteni. Era la fel de urâtă ca Ichabod. domnule judecător. Avocatul îi spuse că şi el are aceeaşi aversiune faţă de procuror. Familia Noose locuia într-o casă impunătoare. Cu ce ocazie? — Vreau să discutăm despre cazul Hailey. de la Curtea Supremă. apoi la Senat. unde îl aştepta judecătorul. Pe la unsprezece şi jumătate. o servitoare pregătea masa. să mâncăm împreună. la un pahar. unde m-am întâlnit şi-am stat de vorbă. Pe Jake îl surprinse faptul că recunoştea că nu-l suferă pe Buckley. în afara oraşului. de parcă acest caz era o adevărată povară. bând ceai cu gheaţă şi uitându-se la corespondenţă. în vreme ce îl conducea pe terasă.— Îmi dau seama. Am fost colegi de facultate. domnule judecător. Spune. Aşa că. Jake zise Ichabod cu căldură. E o chestiune delicată. cu judecătorul Denton. Alături. Am studiat şi documentele tale şi pe ale lui Buckley. Atunci. dacă voi fi de acord cu schimbarea instanţei. Jake nu mai fusese în vizită la ei şi nici n-o cunoscuse pe doamna Noose până acum. Mi-ar face plăcere să te invit la prânz. şi mi-a spus că toată lumea vorbeşte acolo despre cazul tău. în sudul statului Mississippi. în ceea ce priveşte schimbarea aceasta de instanţă. El locuieşte în comitatul Dupree. Clădirea aparţinuse familiei soţiei de mai bine de o sută de ani şi. Aveţi o casă foarte frumoasă. iar avocatul se întrebă cum or fi arătând copiii lor. Jake. Pentru Ichabod procesul ăsta era un chin. în timp ce mâncau supa şi sandvişurile cu carne de pui şi salată. Îl opresc oamenii pe stradă şi-l întreabă ce are de gând să facă dacă va fi transferat în comitatul lor. Discutară despre cazul Hailey. — Jake. deşi nu voia să recunoască. Îl primise politicos la uşă şi încercase să facă puţină conversaţie. zise el. în afară de munca la birou. ce program ai astăzi? "Ce-i astăzi?" se gândi el. ne vedem la unsprezece şi jumătate. — Mi-a făcut mare plăcere să accept invitaţia dumneavoastră. dar auzise despre ea că este o snoabă de familie bună. se menţinea foarte bine. unde am putea să ne ducem? N-avem cum să părăsim statul şi sunt . Îţi mulţumesc că ai venit. Am fost săptămâna trecută la o conferinţă de pe coasta golfului. Înşfăcă iute agenda. deşi necesita unele reparaţii. — Nimic deosebit. care pierduse toată averea. Toată lumea şi-a format deja o opinie şi imaginează-ţi că sunt la aproape patru sute de mile depărtare. sunt cam încurcat. — Bine. la mine-acasă. Părea obosit.

E greu să iei o hotărâre. Am stat mult de vorbă şi-am băut multe pahare. în statul nostru. în această privinţă. Denton mi-a spus că are aceeaşi părere cu mine. toată lumea cunoaşte detaliile faptei cu mult înainte de derularea procesului. presupunând că există posibilitatea găsirii unui juriu care să nu se fi decis în legătură cu acest caz. s-a făcut cam multă publicitate. Iar cazul acesta le întrece pe toate. . domnule judecător. Procesul va avea loc. în Clanton. Nu prea-mi convine. mulţumesc. unde ne ducem? — Judecătorul Denton nu şi-a spus părerea? — Nu prea. acolo. — Crezi că oamenii aceia nu şi-au format deja o părere? — Bănuiesc că da. nu poţi avea nici o certitudine. că oamenii şi-au format deja o părere în legătură cu acest caz. se ştie despre clientul tău.convins că peste tot. Şi Denton a admis că n-a mai întâlnit ceva asemănător. Jake. Eşti de acord? — Păi. — Ţi-ar plăcea. Să presupunem că procesul va avea loc în Ford. îmi place la Clanton. Unul care ar înţelege problema perfect! — Da. pe lângă deltă? Noose zâmbi. în acest sens. dar n-am nici un motiv să-l mut. ba. Vreau să te gândeşti bine. Apropo. Dar dacă accept să transferăm cazul. mai mult. E aproape de casă şi sala de tribunal are aer condiţionat. — Nu văd nici un motiv să transferăm procesul. — Aşa că. Atunci poţi să faci apel. mai ales în cazurile delicate. când e vorba de un omor de un asemenea răsunet. Nu suntem la tribunal. vrei să bei ceva? — Nu. Dacă o facem. undeva. Ştiu că s-a făcut multă publicitate. precaut. încercând să găsim o soluţie. — Nu m-am gândit la asta. şi a mai spus că va fi greu să găseşti un juriu total imparţial. Am discutat mai mult despre faptul că schimbările astea de instanţă nu prea sunt acceptate. Pe lângă asta. De aceea te-am invitat aici. Nu vom schimba instanţa. Crede că majoritatea celor de la Curte vor fi pentru derularea procesului la Clanton. — Aşa e. nu-i aşa? — Bineînţeles! Am putea forma un juriu excelent. şi care ar fi pe jumătate format din negri. Sigur. unde te-ai gândit s-o facem? — Ce-aţi zice. în Mississippi. aici. — Vorbiţi de parcă v-aţi fi decis deja. zise Jake. pentru faptul că nu ţi-a fost aprobată cererea de schimbare de instanţă. Cu televiziunea şi cu presa de astăzi. şi că inculpatul va fi condamnat. fără să te plasezi de o parte sau de alta a baricadei. — Hai să stăm de vorbă normal. ne îmbătăm cu apă rece.

fie plecau pe ţărmul lacului Sardis. — Cred că fac ceea ce trebuie. La început. dar îşi amintea de câteva ocazii amuzante. pentru că obişnuia s-o bea cu prietenii. Îi era dor de zilele acelea fără griji. ca să-şi protejeze pielea. doar s-o ducă bine. Fetele nu-i băgau în seamă pe studenţii beţi de la drept şi se ungeau cu tot felul de uleiuri. Era foarte frumoasă şi asta îi atrăsese atenţia. Nu să se îmbogăţească. petrecând ore întregi în discuţii la o bere. unde puteau admira trupurile bronzate ale studentelor din clubul feminin universitar. pentru că. ca majoritatea membrelor clubului feminin din universitate. când profesorii erau mai severi decât trebuia. Jake îşi amintea totdeauna de studenţie. la terminarea liceului. Nu prea se îmbătase în studenţie. pentru că fusese primul său automobil nou. la dinamită. nu-i păsa. şi. încercă Jake să-şi arate simpatia. dar din politeţe se prefăcu interesat de tot ceea ce-i arăta Ichabod. mai ales în anul întâi. acesta este un ordin.Noose luă un dosar. fie că intrau în câte un bar. — Cu plăcere. fusese achitat în întregime. visând. fusese foarte liniştită şi cam snoabă. din care scoase un plic. Îi era dor de burlăcie. Îi era dor de Volkswagen-ul lui broască. ca tot americanul. O cunoscuse la începutul ultimului semestru de studenţie şi se căsătoriseră în şase luni. I-am trimis o copie şi lui Buckley. Ura Facultatea de drept — orice student normal avea aceleaşi simţăminte — dar se gândea cu nostalgie la timpurile bune şi frumoase de atunci. să prospere. prin care se respinge cererea ta de a schimba instanţa. Să ştii că m-am gândit foarte serios asupra acestui lucru. primit în dar. la cutie sau la sticlă. la casa lui. când întrecuse măsura. Vineri după-amiaza. Insistă să-i arate lui Jake grădina cu trandafiri. Apoi apăruse Carla. deşi avea un mariaj fericit. — Jake. cu data de astăzi. când era timp frumos. aşa că petrecură o oră admirând florile. Îi era dor mai ales de după-amiezele de vineri şi de stilul de viaţă lipsit de griji. pentru a-l pune la dosar. iar colegii lui erau în aceeaşi situaţie. ba cu taxele. îşi făcea mereu griji ba cu ipotecile. spre deosebire de Saab-ul pe care îl avea acum. deşi stresul era de nesuportat. Noose chemă servitoarea şi-i comandă gin cu apă tonică. Acum. iar aici am una pentru tine. — E o problemă delicată. oricum. când se întâlnea cu colegii şi. când avea un venit. Originalul e în plic şi ţi-aş rămâne recunoscător dacă l-ai duce funcţionarilor de la tribunal. Jake se gândea la Carla şi la Hanna. şi de berea la halbă. . Îi era dor de zilele când n-avea un ban în buzunar.

şi ea n-are ce să zică. după terminarea facultăţii. După ce ieşeai din Chester. Carla se afla la nouă sute de mile depărtare. Acum. la câteva mile era un magazin cu semnul "Coors" în vitrină. deşi nu se prea găsea. El nu era complet pregătit şi simţea cum devine din ce în ce mai stresat. Dacă vreau să beau bere. cât şi faptul că fata nu avea ambiţii în legătură cu realizarea ei profesională. Se oprise de două ori. nici la tribunal. că o găseai pe toate cărările. Nu înţelesese niciodată cum o frumuseţe ca ea putea fi atât de lipsită de siguranţă. fără prea multă încredere în sine. îndrăgostit fiind până peste urechi. pe verandă. ca să se uşureze şi mai cumpără nişte "Coors". bând şi citind un tratat asupra apărării bazate pe iresponsabilitate. La Ole Miss era o delicatesă şi comerţul cu bere "Coors" la sticlă aducea un profit considerabil în campusul universitar. Pierduse cea mai importantă moţiune de dinainte de proces. Eu sunt şeful. Îşi parcă maşina în spatele Porsche-ului şi se strecură pe trotuar cu berea rece în mână. Studia artele liberale şi nu intenţiona să lucreze decât câţiva ani. Dar îi era dor de câte o bere. nu putea să meargă decât într-un singur loc. admiră peisajul şi termină toată berea. nu acasă. nimic special. Îşi dorea o soţie care să stea acasă. Arăta grozav şi se simţea la fel. Un ticălos încercase să-i omoare familia şi să şteargă din Registrul de monumente istorice casa care-i aparţinea. Jake? — Aaa. — Da. iar mama sa nu lucrase niciodată. Fusese berea lui preferată în studenţie. . Nu se grăbi. Închise cartea şi zâmbi. la vederea berii din mâna asociatului său. Pur şi simplu mi-a fost sete. să se îngrijească pe ea şi să-şi crească liniştită copiii. Fusese dragoste la prima vedere. însă. să îndosarieze porcăria aia pe care i-o dăduse Ichabod. Jake opri şi cumpără o jumătate de duzină de cutii cu bere. Jake rânji şi el. fără să-şi dea aere.Dar descoperi curând că era caldă şi sensibilă. da. Când fusese copil. Aşa că Jake se lăsă de băutură în ultimul semestru şi slăbi vreo şapte kilograme. Familia ei avea bani. Procesul carierei lui avea să aibă loc peste vreo zece zile. atunci beau. pe vremea aceea. N-avea nici un chef să se ducă la birou. — Cu ce ocazie. Treburile mai puteau aştepta şi până a doua zi. în două ore. Străbătu cele şaizeci de mile dintre Chester şi Clanton. Dar ce-o să zică nevastă-ta? — Nu-mi dă ea mie ordine! Sunt propriul meu stăpân. nici la birou. Şi-i era sete. Se simţea nemaipomenit. lumea prefera să bea "Budweiser". Dar ea nu accepta băutura. Bineînţeles. Lucien se legăna uşor în balansoar. Ca de obicei. Era vineri şi era cald. tatăl ei obişnuia să bea cam mult şi păstra amintiri dureroase în această privinţă. În starea în care se afla. Pe Jake îl încântaseră atât banii familiei.

când a fost schimbată instanţa. — Nu te baza pe asta. — De cine? întrebă din nou Jake. Un juriu alb în întregime. şi un drept de apel. Rânjea de parcă ar fi ştiut ceva şi aştepta să fie rugat ca să spună. — Da. — Trebuie să fie plecată pe undeva. Cred că se teme să mute procesul. De ce-ai fost acasă la Noose? — Am stat de vorbă despre proces. Noose s-a consultat deja cu cei de la Curtea Supremă. Au o vilă pe malul mării unde-şi petrec verile.Jake sorbi cu sete. uitându-se la prietenul său. — Poftim?! — Exact! Procesul va avea loc la Clanton. — De cine? Lucien admira lichidul auriu din pahar şi amesteca cuburile de gheaţă cu degetul. Crede că n-are de ce se teme. Apoi se şterse cu mâneca şi mai bău puţin. Lucien sorbi o gură şi-şi linse buzele. — În Carolina de Nord. cu ochii mici şi înroşiţi. — Când a plecat? — La şase dimineaţa. în cazul în care Carl Lee va fi condamnat. dacă se pune problema. A refuzat să transfere procesul. Lucien îşi luă paharul şi îl clătină în mână: — Sallie! ţipă el. în vreme ce luam masa de prânz. dar nu şi una juridică. — De ce să-i fie frică lui Noose? — Pentru că e şantajat. — De când bei? — De vreo două ore. Sallie aduse băutura şi luă din berea lui Jake s-o pună la frigider. Zice că vor fi de partea lui. Apoi întrebă: Şi-a argumentat hotărârea? — Da. — Ţi-am spus eu c-aşa o să se-ntâmple! Asta-i o judecată de bun simţ. după ce-am plecat de la Noose de-acasă. de la micul dejun. pe la unu şi jumătate. — E un idiot! Pot să-i dau vreo douăzeci de exemple. de când bei? — Ca de obicei. — Sigur că da. Dar tu. — Ea a plecat în dimineaţa asta şi tu te-ai şi îmbătat! — Încă nu m-am îmbătat. zise Jake. . împreună cu Hanna. A luat avionul din Memphis. Am cumpărat o jumătate de duzină. Noose greşeşte. Va sta la părinţii ei până după terminarea procesului. nu-i aşa? întrebă el. — Ştii ce-nseamnă asta. A spus că e imposibil să găseşti undeva un juriu care să nu aibă deja o părere în legătură cu acest caz.

— Ştii bine ce curvă politică nenorocită e Buckley. — Are tot felul de căţei. E foarte confidenţial. Nu înţeleg. . guvernator. Buckley i-a pus la cale. Dacă se-ntâmplă acest lucru. — De Buckley. rosti Lucien. cum poţi să spui că-l ascultă pe Buckley? — Dacă taci o dată din gură. Dacă însă îl lasă la Clanton.— De Buckley. — Cine l-a sunat? — Să-ţi dau un exemplu. Înţelegi? — Da. Mi-a spus-o chiar el. dar acum e liber. — Ştii cât îşi doreşte să câştige procesul ăsta. împreună cu vreo doi amici. Am aflat dintr-o sursă absolut serioasă. îmi amintesc de el. — Îmi dau seama. — Atunci. — Buckley n-are nici o influenţă asupra lui Noose. îl vor sprijini. — Ştiu foarte sigur că s-a dus acasă la Noose. Judecătorul îl dispreţuieşte. astăzi. Dar numai dacă îmi promiţi că nu spui nimănui. E foarte ambiţios. — Te superi dacă te rog să-mi explici şi mie? — Cred că am să-ţi explic despre ce e vorba. Jake termină berea şi strigă după Sallie. pe care i-a pus să-l sune pe Noose şi să-i sugereze să nu mute procesul din Ford. — De unde ai aflat? — Am eu sursele mele. — Cine ţi-a spus? insistă Jake. crede că poate începe campania pentru postul de procuror general. dacă acceptă transferul procesului. — Nu-mi vine să cred. — Ştiam că n-o să înţelegi. la următoarele alegeri va pierde postul de judecător. — De la cine? — Nu pot să-ţi dezvălui. am să-ţi spun. plin de sine. Jake dădu din cap. — Vrei să spui. repetă Jake. Au ajuns chiar să-i spună că. am să-ţi explic. — Indiferent ce. Îţi aminteşti de hoţul ăla care-a fost şerif în comitatul Van Buren? Motley? L-a prins FBI-ul. În timp ce mâncam. — Treaba ta! Da' să ştii că-i adevărat. Şi are încă multă trecere în comitatul lui. — N-auzi că nu pot să divulg? Nu ţi-e clar? — Cum poate Buckley să-l preseze pe Noose? — Dacă m-asculţi. — Da. şi i-a spus franc să lase procesul la Clanton. în diverse funcţii.

se afla în spatele Porsche-ului. — Nu pune întrebări. Băură în linişte câteva minute. Soarele apusese la opt şi un sfert. începând să practice avocatura? Câştigă şaizeci de mii pe an şi-o să moară de foame. Se uită la Lucien fără expresie.— Şi Noose ce-a zis? — S-au înjurat reciproc. dacă nu mai e ales. Se îndreptă spre scările care duceau pe verandă. ci cu moartea. la rândul său. Iar Buckley ştie lucrul ăsta şi îi bate la cap pe toţi bigoţii din ţinut că procesul nu trebuie mutat din Clanton. — Şi de ce-şi face griji? — Jake. Trebuie să ţină de slujba asta cu dinţii. care nu mai poate fi decât judecător. pentru ca Hailey să-şi ia pedeapsa. la alegerile viitoare. — În legătură cu cine? — Cu Noose. şerifule! rosti el cu limba împleticită. — Cunosc simţământul ăsta. nu fi prost. Am cinci dormitoare. — Ce? — A fost şi ameninţat. alb ca varul. Berea era excelentă. care. Mi-a spus un informator de-al meu. Lucien fu primul care îl văzu. — Şi mai e ceva. ştii tu cum se fac alegerile. iar Motley i-a spus judecătorului că n-o să obţină nici cincizeci de voturi. — Te salut. Am auzit că face pe el de frică. — Mersi. judecătorul e strâns cu uşa. legănându-se amândoi în balansoarele lor. — Se pare că un profesionist. — Eşti bine venit aici. Cine era tipul? — Nimeni nu ştie. am auzit. Iar Noose e conştient că aşa vor proceda. — Da. — Bună seara. I-au promis c-o să anuleze buletinele cu numele lui şi că le vor completa pe cele goale. Cine era tipul? Jake rămase cu gura căscată. Majoritatea judecătorilor sunt ca el. E un om bătrân. cumva. Ţi-l imaginezi. Nu din punct de vedere politic. când Ozzie îşi parcă maşina în spatele Saab-ului. A chemat poliţia să-i păzească locuinţa şi poartă pistol. Jake unde e? . — Ce-ai auzit? — De chestia cu dinamita. Lucien. Din acest motiv. murmură Jake. în Van Buren.

Te rog. pe canapea. Stătea acolo. legănându-se uşor. Pleoapele celuilalt îi erau lipite şi nu le putea desface decât cu degetele. de pe vremea când sorbea cu nesaţ din băutura aceea maronie şi gustoasă. de ce-o făcuse? Hai să . Abia dacă reuşea să se odihnească vreo câteva ore după ultimul pahar. niciodată. aşa să-i spui! — Nici vorbă. spre uşa care ducea în încăpere. De ce? Asta era totdeauna întrebarea pe care şi-o punea îndată ce se trezea. ascultând zgomotul acela ciudat din creier. Spune-i că m-ai văzut şi c-ai stat de vorbă cu mine şi că n-ai nici cea mai mică îndoială că sunt viu şi nevătămat. Jake se frecă la ochi. Mai spune-i c-o sun mâine. Adică. îl auzi pe Lucien râzând în hohote. În momentul acela. Jake deschise ochii şi se chinui să stea în capul oaselor. îndată ce deschise ochiul stâng. Picioarele îi zvâcneau din cauza pantofilor. Burta îi ghiorăia şi-i venea să vomite. clătinându-se. 26 Ultima mahmureală de care-şi amintea fusese în vremea facultăţii. Odată ce deschidea ochii şi începea să-i vâjâie capul. cu cinci-şase ani înainte. Jake se îndreptă. Îi era greaţă. Ceafa îl durea. dar senzaţia cumplită de greutate în creier. Nu îndrăzni nici să mişte. moartea ar fi fost o binecuvântare. însă. Sun-o tu şi spune-i! Ozzie coborî de pe verandă. E foarte îngrijorată. întins. În vreme ce forma numărul. El. Nu putuse niciodată să înţeleagă acest lucru. cu pantofii în picioare. Ozzie străbătu podeaua scârţâitoare şi se opri în faţa trupului intrat. A sunat toată după-amiaza şi nu te-a găsit. Ozzie. explică Lucien plin de solicitudine. somnul refuza să mai vină. — M-a căutat Carla la birou şi m-a întrebat de tine. băiete! Eşti om în toata firea. complet îmbrăcat. pentru că nu avea pernă. Îi era teamă c-ai murit. — Unde-i telefonul? strigă el la Sallie. Îşi dădu seama că nu-i de glumit. Nu ştia nimeni nimic de tine. în comă. N-avea nici un chef de glume.Lucien făcu un semn cu capul spre capătul terasei. uitându-se la ventilatorul din tavan care se rotea uşor. pentru că nu putea să doarmă până nu-şi revenea. Jake avea probleme mari după beţie. Îl înghionti uşor în coaste. — Trage un pui de somn. respiraţia anevoioasă şi arsura din ochi îi redeşteptară amintiri vii. Auzi un sforăit liniştit. gura uscată. Nu mai ştia exact data. a doua zi de dimineaţă. Prietenii lui de la facultate puteau dormi zile-n şir după beţie. parcă. — Spune-i că n-am murit. unde avocatul zăcea în balansoar.

devenise preţios. cu mult drag. — Cum te simţi? insistă ea. fără nici un folos. Nu mai erau decât nouă zile. Se gândea că o va impresiona dacă îi va spune că a stat toată noaptea la birou şi a lucrat. Trase adânc aer în piept. nişte cazuri de iresponsabilitate şi că a vrut să sune mai devreme. Trebuia să bea apă. iar el îi răspunse da şi fu singurul lucru pe care îl crezu. apoi. După a şasea bere. într-o astfel de situaţie. Nu-i păsa. Pe la şase şi jumătate. aşa că-i venea să stea cu gura deschisă. Se înfuriase. care i se prelinse pe lângă colţurile gurii. Dar limba i se îngroşase. Capul începu să-i vâjâie şi mai tare. Încercase să pară treaz la telefon. Se întinse pe masa de şedinţe. dar nici asta nu ţinu. Avea o asigurare pe viaţă destul de mare. dar ameţeala violentă din creier nu se domoli. şi. Dar n-a fost aşa. Totul se întâmplase numai din cauza lui Lucien. Scăpă de unele mici dureri. dar inima îi bătea cu putere. vara. Apoi se gândi la Carla. dar se controlase. şirul. o bere îl răcorea. De ce? Făcu un duş fierbinte la el la birou. O trimisese pe Sallie la magazin să cumpere o ladă întreagă de bere "Coors". Noul avocat putea obţine o amânare a procesului. alimentând "ciocanele" minuscule care făceau zgomotul acela infernal. Dar acum. Şi-i frecă şi încercă să şi-i cureţe cu degetele lui urât mirositoare. şi totuşi lumina îi străpungea ochii. Aşa că nu s-ar fi atins nimeni de casa lui. oricum. din acel moment. Dar de ce zece. Îşi aminti că. îi venea să vomite numai când se gândea la băutură. Mai rămăseseră doar câteva cutii. o sună din nou. numai în chiloţi. . Ceasul de pe masă arăta două şi jumătate. O. Bău încet apa caldă. şi îşi dori să moară. închizând ochii. Luându-şi avânt. cu grijă şi se târî până în bucătărie. Limba i se uscase de tot. pompând mai mult sânge în creier. precum câinii. pe care o plătise el. Îşi frecă uşor tâmplele. Becul de deasupra sobei avea un abajur destul de mare. îl încurajase pe Jake să bea. Îşi mişcă picioarele. aşa că ea îşi dăduse seama că e beat. din tot ceea ce-i spusese el. — Nemaipomenit! zise el. Încercă din greu să pară vesel. cincisprezece sau chiar douăzeci? Pierduse. nu le mai simţea gustul şi. însă nu mersese telefonul. Sallie va şterge podeaua. Lucien se arătase plin de solicitudine. reuşise să-şi amelioreze starea bând încă o bere. Îi spusese că studiase toată după-amiaza. de ce? Se ridică încet. împreună cu Lucien. timp de o oră. iar cuvintele-i ieşeau greu din gură. traversă camera de zi şi ieşi pe verandă. şi le puse cu greutate în pământ. Fie şi două sau trei.zicem. Nu-i mai venea să iasă. Timpul îl presa. nu mai bea decât de dragul de a se îmbăta. iar el irosise o zi cu beţia lui nesăbuită. unul câte unul. pe vremea când era student. Îl întrebase dacă mai aveau casa. Doamne. Era plină încă de cutii goale de bere.

draga mea. — E-n regulă. nu-i aşa? — Da. Ce doriţi? — Trebuie să stau de vorbă cu dumneavoastră. — Am venit la birou la trei noaptea. parcat lângă Saab-ul lui Jake. dar e ceva important. — Aveţi nevoie de serviciile mele? întrebă el. totodată. Soarele puternic o orbea. Te sun eu mâine. oricine era. Jake se aşeză pe un colţ al biroului lui Ethel. Îşi ţinea mâinile adânc în buzunarele jeanşilor decoloraţi şi strâmţi. În orice caz. iluminându-i. părul auriu-roşcat. dându-şi însă imediat seama că nu era aşa. Am foarte mult de lucru. se duse la toaletă şi vomită. — Încântat de cunoştinţă. — Nu. Fata intră degajat. Am să stau mai mult la Lucien. Jake ignoră vreo cincisprezece minute bătăile insistente de la uşă. Ea ezită o clipă. Jake coborî şi deschise uşa. pe Nesbit. — Sunteţi Jake Brigance? zise ea. Vreau să vă răpesc numai cinci minute. punând mâna streaşină la ochi. — Dar n-ai dormit nici joi noaptea.— La ce oră te-ai băgat în pat? "Ce pat?" gândi Jake. — Sunt foarte ocupat. Cred că e mai sigur acolo. zise el cu mândrie. n-am putut să dorm. — N-o să mi se întâmple nimic. Ea tăcu. zise ea tandru. Simţi o undă de îngrijorare în glasul ei rece. — Ştiu. aşa cum se uita în sus. Puse receptorul jos. — La trei?! — Da. în parcare. — Da. şi se simţi mai bine. Doarme în maşină. săptămâna care vine şi cealaltă. iar el simţi cum se-ncălzesc firele de telefon. Până la urmă Jake ieşi în balcon şi strigă: — Cine-i acolo? Femeia se depărtă puţin de casă si se sprijini de un BMW negru. — O singură silabă sau două? . ca la ea acasă. arătându-i un scaun de lângă uşă. — Imediat după ce te-am sunat. până atunci. ştia cu siguranţă că el e înăuntru. — Mă tem pentru tine. de aceea nu se dădea bătut. Îi strânse mâna ferm şi se prezentă: — Sunt Ellen Roark. zise el. — Dar ai şi garda de corp.

mulţumesc. s-a mutat la New York. — Şi eu m-am însurat cu o fată drăguţă din liga asta. aşa e. — Vrei o cafea? — Nu. — Cu ce recomandări te poţi lăuda? — Mă trag dintr-o familie genială. sub îndrumarea lui Guthrie. În două silabe! Pot să-ţi spun Jake? — Sigur că da! — Bine. Se vedea că nu poartă sutien. Părul des şi ondulat îi cădea greu pe umeri. — Ce te face să crezi c-aş avea nevoie de ajutor? — Ştiu că nu lucrezi cu nimeni şi că n-ai funcţionar juridic. Vara trecută am lucrat la Liga de Apărare a Prizonierilor din Sud şi-am . în Mississippi. Tricoul negru. — Acum. O studie cu atenţie. n-aveam de gând să mă adresez cu "domnule". nu-i aşa? — Da. — Aha! O publicaţie minunată! Ţi-a plăcut poza. — Aaa. Rork e la Boston şi Row Ark. — Nu mă surprinde. cu nebunul de George Guthrie. — N-am avut plăcerea. — Ştii că m-a trântit la examen. nu-i aşa? — Păreai cam ţeapăn. — Eşti din Boston. la facultate. m-am născut la Boston. subliniindu-i linia frumoasă a sânilor. dar nu era rea.— Poftim? — Vă numiţi Rork sau Row Ark? — R-o-a-r-k. la Ole Miss. — La Ole Miss?! Cum de-ai ajuns acolo? — Mama e din Natchez. bine călcat. poţi să-mi spui ce vânt te-aduce la Clanton? — Carl Lee Hailey. Apoi. Făcea parte din liga feminină de la Ole Miss. unde l-a cunoscut pe tata. i se potrivea de minune. Jake zâmbi şi se aşeză pe scaunul lui Ethel. — Termin facultatea în decembrie şi-mi fac practica de vară la Oxford. că am făcut cunoştinţă. În orice caz. Oricum. — Da. arăţi mai bine în realitate. — De unde ştii toate astea? — Din "Newsweek". Tata se numeşte Sheldon Roark şi e un avocat criminalist vestit. — Te deranjează dacă-ţi spun Ellen? — Chiar te rog. Ce vânt te-aduce în Mississippi? — Studiez dreptul. — Sunt toate una şi una. în anul întâi? — De fapt. M-am cam plictisit. Am luat bacalaureatul cu summa cum laude şi sunt a doua din anul meu. am venit să te-ajut la proces.

dar mă fascinează. Sunt înnebunită după o asemenea atmosferă. — Aşa se-ntâmplă cu toţi juriştii din sud. când sala e plină de lume şi de poliţie. Şi ăsta e procesul proceselor. Nu îmi pot explica de ce. pe când eram la liceu şi cincizeci când eram la colegiu. Dacă e nevoie. chiar acum. iar tensiunea face aerul irespirabil. L-am urmărit ocupându-se de criminali. aşa că voi lucra pe gratis. în Texas. Are optsprezece avocaţi în subordine. . când i s-a făcut injecţia cu otravă. în Florida. înainte chiar de a învăţa să conduc. de violatori. Am mai mulţi bani ca tine. Numai să mă laşi să lucrez în umbră şi să văd ce se-ntâmplă. şi pe Willie Ray Ash. Carolina de Sud. paisprezece ani. voi bate la maşină. L-am văzut pe Elmer Wayne Doss murind pe scaunul electric. de terorişti. Mă voi ocupa de cercetare. într-un asemenea proces. Implicaţiile rasiale sunt enorme. Îţi promit că n-o să te încurc cu nimic. — Spune-i să stea la locul lui. angajat pentru trei săptămâni. de hoţi. E un mediu excelent pentru formarea unui criminalist şi-am fost acolo. Îmi doresc să devin un bun avocat. — Mi-a fost teamă că vrei să te iau partener la proces. într-un mod aproape pervers. Îmi plac la nebunie procesele de omor. de părinţi care îşi omorâseră copiii.luat parte la şapte procese importante. un părinte care a omorât doi albi care i-au violat fetiţa. Când am timp. în sud. Dar eu nu sunt avocat. Îmi cunosc lungul nasului. în cadrul unei firme din Spartanburg. toţi foarte inteligenţi şi talentaţi. Sunt femeie şi ştiu ce înseamnă asta aici. dar mă şi simt atrasă de el. — E procesul visurilor oricărui avocat. am să-ţi car servieta şi-am să-ţi fac cafeaua. Îmi voi începe cariera la douăzeci şi cinci de ani şi visul meu este să lupt împotriva pedepsei cu moartea. — Asta-i tot? — Tata-i putred de bogat şi. eu sunt singurul copil. Vei avea un funcţionar juridic fără salariu. Nu vreau decât să-l urmăresc. de copii care îşi omorâseră părinţii. — Nu. unde oamenii sunt cuprinşi de ură împotriva acuzatului. mă ocup de apelul unor condamnaţi la moarte. voi răspunde la telefon. alături de ei. — De ce te interesează atât cazul ăsta? — Vreau să stau în sala de judecată. — Judecătorul Noose nu suportă femeile avocat. Am crescut în biroul de avocatură al tatălui meu şi-am făcut cercetări juridice. Tata mi-a spus că ar apăra pe gratis. redactez scrisori pentru ACLU şi. unde e vorba de viaţă şi de moarte. deşi suntem catolici de rit irlandez. în Boston. Nu sunt din sud şi locul acesta m-a înspăimântat totdeauna. iar avocaţii se străduiesc din răsputeri să-l scoată nevinovat. Munceam patruzeci de ore în biroul lui.

te angajez. Coborî în sala de şedinţe. unde nu era prea multă lume. — De unde-ai mai auzit-o şi pe-asta? — Din "Newsweek". — Sună promiţător. mă angajezi.ci student la drept. după un pui de somn. Jake comandă chiftele cu brânză. — Te doare capul? — Rău de tot. Jake se trezi. unde îi puse dosarul în faţă. pe care le împrăştiase pe masă. rondele de ceapă prăjită şi trei prafuri pentru dureri de cap. — Da. aşa că liniştea era de-a dreptul asurzitoare. Scria în articolul acela ca eşti un familist model. — Din cauza stresului? — Nu. — Ai o bibliotecă frumuşică. cred că nu e nevoie să-ţi mai spun. — Am observat după praf. Sunt mahmur. — Deci. Fata îl studie timp de o oră. pentru sâmbăta după-amiază. că fumezi trabucuri ieftine şi nu bei nimic. — Mahmur? Credeam că nu bei decât ceai. nu-i aşa? Jake îşi întoarse privirea şi respiră adânc. Erau singurii albi din local. azi-noapte m-am făcut cui şi-am dat la boboci toată dimineaţa. pe canapea. Patronul lipsea. Apoi o duse în sala de şedinţe. Fata scosese din raft o mulţime de cărţi. . însemnându-şi anumite pagini. — Chiar crezi tot ce citeşti? — Nu. — Unele din cărţile acestea n-au fost deschise de douăzeci de ani. — Am să te las să-i explici tu diferenţa. Cazurile astea sunt foarte complicate. Jake o conduse în camera secretă de la etaj. — După colţ e o cârciumă unde se servesc mâncăruri grase şi cereale. — Ţi-e foame? — Foarte. Îl cuprinsese o uşoară greaţă. Aş putea face nişte cercetări suplimentare. La două şi jumătate. Fata zâmbi fericită: — Când începem? — Chiar acum. Ca să-ţi spun. că eşti prezbiterian. Se duseră împreună la Claude. Acum îşi lua notiţe. Ameţise iar şi simţea nevoia să se ducă la toaletă. — Bine. că nu te pasionează decât munca ta.

— Atunci vei fi o avocată grozavă! Jake amestecă prafurile într-un pahar cu apă cu gheaţă şi le înghiţi pe nerăsuflate. Se pare că e mâna Klan-ului. la Dothan. Vara trecută. — Am mai fost ameninţată. zise ea cu mândrie. — Trebuie să fie un tip nemaipomenit. Locuiam ascunşi într-un motel dintr-un oraş vecin. Uitasem ce rău e după. uitasem cu totul ce-mi place. Cred că ăsta-i un motiv serios pentru a te îmbăta. de obicei? — Nici nu-mi mai aduc aminte. când am împlinit cincisprezece ani. E bine să ştii de la început. — S-a dus la părinţii ei. Era. — De ce beau avocaţii aşa mult? — Învaţă asta de la facultate. iar ieri dimineaţă ne-au pus dinamită la fereastra dormitorului. În viaţa mea nu m-am simţit atât de duşmănită. tatăl tău. — Ce bei. — Îmi pare rău. pân-aseară. Se ocupă de cazurile cele mai controversate. N-am mai băut din studenţie. Am primit telefoane anonime de ameninţare cu moartea. M-a părăsit ieri dimineaţă. — Nu ştie. — Ce-o să spună soţia ta? — În legătură cu ce? — Cu beţia. Se strâmbă şi se şterse la gură. De fapt. gata să fim linşaţi la orice colţ de stradă. până după proces. — Îmi pare rău. — Şi cum ai scăpat? — Port totdeauna la mine un pistolaş şi i-am convins că ştiu să mă folosesc de el. Nici un avocat din tot statul n-a vrut să ia cazul. când m-au atacat doi bărbaţi în hol şi-au încercat să mă răpească. şi sper să n-o mai fac vreodată. Mi l-a dat tata. Am fost primiţi în oraş ca nişte intruşi.Fata râse amuzată. acolo. de optzeci de ani. până-ntr-o seară. Fata îl urmărea cu un zâmbet amuzat. Alabama. acuzaţi de sodomizarea şi de strangularea unei bătrâne albe. unde ne-am simţit în siguranţă. am apărat doi adolescenţi negri. — Slujba pe care tocmai ai obţinut-o e foarte periculoasă. . Poliţia a aflat la timp şi i-a prins. Am şi permis de portarmă. suficientă dinamită pentru a ne distruge casa şi a ne omorî pe toţi. de genul celor despre care citeşti în ziare. aşa că au chemat Liga de Apărare. Tatăl tău bea? — Glumeşti?! Doar suntem catolici! — Tu bei? — Bineînţeles! Tot timpul. — S-a atentat la viaţa lui de nenumărate ori.

de ce ai ales Ole Miss? întrebă el. numai la Ivy League. la dispoziţie. E însoţit permanent de o gardă de corp. Nici n-avea nevoie. — Incredibil! Şi asta o spune avocatul unui criminal! — Mi-aş dori să ne întoarcem la execuţiile publice. Avea o faţă inteligentă. era foarte sărac şi a fost adesea umilit de avocaţii bogaţi. îşi dori să trăiască. Nasul îi era mic şi ascuţit. dar nici nu căuta să fie. mă voi stabili aici. Ochii de un verde metalic deveneau ficşi când începea să vorbească. în ţara asta. punctat ici-colo de câte un pistrui. fără proces şi fără avocat. De obicei. pentru prima oară după beţie. — Mare lucru! Şi eu am unul. ieri. tu nu eşti? — Nu. să studiez. în vreme că grăsimea îi picura în farfurie. că nu-mi dă nici un ban! Apoi. nu-i aşa? — Deloc. Ciugulea ca o păsărică. Jake mesteca. — Tata nu-i poate suferi pe cei de la Ivy League. Asta îl pasionează pe el. Am vrut să mă conving singură. Acum. Jake îşi dădu seama că nu e proastă deloc. — De ce eşti atât de pornită împotriva pedepsei cu moartea? — Ce. Avea un zâmbet provocator şi misterios. pe care se citea nonconformismul. Mâncarea grea îi drese stomacul şi. Mi-a spus să mă duc oriunde.unde opinia publică cere spânzurarea imediată a inculpatului. Eu sunt chiar pentru. de pe pajiştea din faţa tribunalelor! — Râzi de mine. extrem de atrăgătoare. nu. — Au o şcoală bună. Nu se farda. După fiecare înghiţitură. În afară de aceasta. Ochii îi străluciră ameninţători şi încercă să descopere o urmă de slăbiciune pe faţa lui. . Fata se opri din mâncat. Nu era frumoasă. — Spune-mi. râde de ei. Fata dădu la o parte roşiile şi ceapa şi-i oferi lui Jake cartofii prăjiţi. cei de-aici sunt hotărâţi să practice în continuare pedeapsa cu moartea. mai era şi mama. se ştergea la gură. Necazul cu pedeapsa capitală e că n-o aplicăm destul. de familie bună. — Şi eu am studiat acolo. Îl cheamă Nesbit şi nu e-n stare să nimerească nici un elefant! Mi l-au pus. se duc la Ivy League. cu poveştile ei fermecătoare despre regiunile din sud. Avea tenul palid al oamenilor cu părul roşcat. Faţa îi era plăcută şi avea o expresie caldă. Dar nu prea vin studenţi eminenţi din nord. aşa că. iar când râdea. Pe vremea când şi-a făcut studiile acolo. Zâmbetul de pe buze îi dispăru. Sosi şi mâncarea. făcea gropiţe. mai mult ca sigur. — Chiar vorbeşti serios? — Foarte. încercând să nu se uite în ochii ei.

— E o barbarie! — Astfel de crime sunt barbare. Nici nu se mai gândeau la chiftelele cu brânză. da. Dar cei doi care i-au violat fetiţa. şi vom mărşălui cu lumânări aprinse în mână. conform legii? — Care lege? De exemplu. în ambele cazuri. Vorbeau din ce în . moartea lui înseamnă o uşurare pentru toată lumea. Dacă e un vagabond care violează o fetiţă de trei ani şi-o sufocă apoi într-o groapă cu noroi. Cred că ţi-ai schimba părerea. — Iar eu sunt uimit când întâlnesc oameni ca tine. Deci. — E un lucru oribil. — Sunt surprinsă că gândeşti aşa. în momentul în care va fi pus pe scaunul electric voi veni în faţa închisorii împreună cu toţi iezuiţii şi cu alte suflete nobile. după câte-mi amintesc! — Eu am asistat la două. singura plăcere care-ţi mai rămâne e să-i auzi văicărindu-se în camera de gazare. nu voi asista la nici una. vreodată. la o execuţie? — Nu. cântând imnuri de slavă. Iar când doi ticăloşi violează un copil de zece ani. — Ai asistat. — Înţeleg. Studiez fapta şi criminalul. şi voi blestema ceasul în care l-am cunoscut. voi sta alături de copiii şi de văduva lui. Atunci. nimic mai potrivit ca scaunul electric. următorii zece ani mi-i voi petrece făcând apeluri şi luptând din răsputeri să-i salvez viaţa. apoi îi rup maxilarul cu cizmele lor ascuţite de cowboy. lângă mormântul din cimitir. atunci îl trimiţi la camera de gazare. — Erau şi familiile victimelor de faţă? — Da. Dacă ai de-a face cu un traficant de droguri care-a omorât un ofiţer de poliţie. să încerci să salvezi nişte oameni care şi-au "cerşit" condamnarea la moarte şi au obţinut-o.— I-ai spus asta şi domnului Hailey? — Domnul Hailey nu merită pedeapsa cu moartea. Apoi. dacă ai vedea vreuna. Pe ce criterii stabileşti cine merită şi cine nu să fie omorât? — Foarte simplu. Cum poţi risipi atâta energie. Iar dacă nu voi reuşi. e foarte simplu. — Bun. apoi le dă foc. Dacă e vorba de un evadat care ajunge la o fermă şi torturează nişte bătrâni. — Nu mai spune! La ce te poţi aştepta de la un stat ca ăsta? Voi aţi fost totdeauna în contradicţie cu restul ţării. Moartea e prea frumoasă pentru oameni de genul ăsta. în Massachusetts nu există aşa ceva. — Erau şi ei îngroziţi? Şi-au schimbat cumva atitudinea? Bineînţeles că nu! Coşmarul lor luase sfârşit. — Şi dacă domnul Hailey va fi condamnat la moarte? — Dacă se întâmplă aşa ceva.

— Aşa e. dacă nu cumva se îmbată la proces. la şase zile după viol. — S-a făcut. unul la altul. — Sunt convins că ai legitimaţia de membru în geantă. eşti concediată. pe furiş. — Da. — Cunoşti regulamentul M'Naghten? întrebă Jake. Jake se uită în jur şi observă că erau priviţi. — Vreau un rezumat al tuturor deciziilor luate. atunci. În 1976. Ia un şerveţel. şi cum facem să cîştigăm acest caz? — Noi? — Mai lucrez încă pentru tine. ca să scape de camera de gazare. Se pare că ştia bine ce face. — Trebuie să recunosc. — Atunci. nu-i aşa? — Sigur. iar tu subalternul. când s-a optat pentru o definire mai liberală a . care a aderat la organizaţie. — Bine. clientul nostru şi-a plănuit cu grijă omorul şi i-a ucis pe cei doi cu sânge rece. şefu'! Care-i strategia? — Tu. Numai că vreau să-ţi reamintesc că eu sunt şeful. în ultimii cincizeci de ani. — Ei. S-ar putea să fie vreo sută. a avut loc celebrul caz Hill. Şeful tău îţi dictează nişte instrucţiuni. eşti o adevărată luptătoare.ce mai tare. Row Ark. — Înseamnă că nu avem nici o modalitate de apărare. — N-ai nici un pic de respect pentru Carta Drepturilor Omului? — O ador! Îi dispreţuiesc. — Glumeam. însă. uitându-se. Jake comandă cafea şi încă două prafuri pentru dureri de cap. Şi lucrul ăsta pare imposibil de demonstrat. — Nu trăiesc decât pentru noile încercări pe care mi le oferă sala de tribunal. Fata se conformă. după regulamentul M'Naghten. Va fi greu să-l împiedicăm. Aşa că vei cere pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. ronţăind. cum ai proceda? — Păi. Mănâncă! Îşi terminară chiftelele liniştiţi. pe judecătorii care o interpretează. — Aşa târziu? Bănuiesc c-ai fost ultima din cercetaşele de la tine. — Aşa e. din şcoală. Ellen zâmbi din nou şi-i luă o rondea de ceapă din farfurie. Va spune tot ce vrem noi. de Curtea Supremă a statului Mississippi. — M-am înscris în ACLU de la şaisprezece ani. Avem un psihiatru? — Oarecum. Singura noastră şansă e pledoaria bazată pe iresponsabilitate. să ne apucăm de lucru. din ceea ce ştiu. — Ce părere ai de ACLU? întrebă ea.

Deocamdată. Cafenelele erau pline şi se făceau pronosticuri în legătură cu procesul. 15 iulie. după ce-au fost împuşcaţi? Ar trebui să găseşti o modalitate să nu apară în faţa juraţilor. dar nu înainte de ora nouă. Se răspândise deja vestea că procesul va avea loc la Clanton. Aduseră îngrăşământ special pentru gazon şi puseră în funcţiune artezienele. poartă sutien. căldura era insuportabilă. — În jeans. Pe la ora zece. e grasă şi. Bătrânii de la monumentul din Vietnam priveau curioşi toate aceste pregătiri. atât. O echipă repara şi vopsea zidurile tribunalului. pe nume Ethel. — Nu va fi simplu. 27 Luni. Fu trimis la dracu'. Cu o săptămână înainte de judecată. Aş vrea să fie gata miercuri. iar lumea se pregătea de spectacol. — Ai pretenţii la o anumită ţinută? — E bine aşa. Să-mi faci un rezumat scurt. N-ar fi rău s-o faci şi tu. Ţin să fiu lăsat în pace. Ai văzut fotografiile celor doi. Altceva? — Nu ştiu încă ce să-ţi spun.iresponsabilităţii. nu mai mult de douăzeci de pagini. dimineaţa. Negustorii din . o secretară. cum eşti. — Violul este punctul forte în apărarea asta. — Bun. Vreau ca juriul să aibă cât mai multe detalii. Să mă mai limpezesc puţin. — Să mă mai gândesc! — Nu vreau să mă distragă nimic de la lucru. Lucrul ăsta trebuie bine studiat. de-acum încolo. din fericire. Ştii să baţi la maşină? — Nouăzeci de cuvinte pe minut. Are şaizeci şi patru de ani. pentru că ziariştii voiau să aibă confirmarea rezervărilor pe care le făcuseră. fără şosete? — Mai am o angajată. — Mă prezint luni la serviciu? — Da. — S-a făcut. Gardianul care supraveghea munca le spuse să nu mai arunce mucurile de ţigară pe trotuar. Am vreo trei cazuri de la care putem porni şi cred că-i putem demonstra lui Noose că violul e relevant. Telefoanele sunau întruna la cele trei moteluri. Ozzie îşi trimisese oamenii să tundă gazonul şi să smulgă buruienile. — Eram sigur. — Mai sunt câteva lucruri pe care aş vrea să le pun la punct.

Sunară la Memphis. între orele patru după-amiaza şi douăsprezece noaptea. De data aceasta. astăzi. iar Noose fusese de acord. E ordinul lui Noose. — Câte sunt aici? — O sută cincizeci. numele juraţilor trebuie să rămână secrete. deschiseră uşile şi puseră ventilatoarele în funcţiune. şi o punea pe masă. — În regulă. în vreme ce bea o cafea împreună cu Jean. la întâmplare. Apărarea ceruse un grup cât mai mare de oameni. De asemenea. Jean îşi petrecu toată sâmbăta alegând. îşi vor da seama. Scrisese o mie de fişe. Mai trecuse prin aşa ceva şi i se dăduse peste nas. cel puţin până miercuri. se vor cerceta toate etapele procedurii de alegere a juriului. — Bănuiesc că. celălalt alb. la Jackson şi la Chicago pentru marfă pe care s-o vândă la un preţ mai ridicat săptămână care urma. — Am înţeles. atunci. se opriră şi numele fură bătute la maşină. Dintre aceştia aveau să fie aleşi juraţii în procesul lui Hailey. Nu mă întreba de ce. cu datele personale şi cu adresa. Fiecare scotea câte o fişă. Fiecare pas în selectarea lor fusese îndrumat cu grijă de judecătorul Noose. — Aşa multe? — E un caz important. pe viitorii candidaţi la juriu. fără să se uite. din jurul scuarului. apoi le pusese într-o cutie de carton. de pe listele electorale. zise ea. iar inculpatul condamnat la moarte. — Va trebui să-mi folosesc toţi oamenii. până luni dimineaţa. dar Noose mi-a dat indicaţii precise în acest sens. şi o informă că procesul se va derula acolo. — Juraţii trebuie să se prezinte la tribunal miercuri. cu toţii. Numele fiecăruia era bătut într-o rubrică specială de pe lista care fu încuiată într-un fişet. . Noose o sună pe Jean Gillespie. Unul din ei era negru. — Adresele nu precizează despre ce proces este vorba şi nu trebuie să li se spună nimic viitorilor juraţi. nu i se va putea reproşa nimic. Îi dădu instrucţiuni să aleagă o sută cincizeci de candidaţi la juriu. ca să le-mpart. din care să fie selectaţi doisprezece.magazinele mici. Dacă juriul avea să fie alb în întregime. Când ajunseră la o sută cincizeci. — Judecătorul Noose vrea ca oamenii să fie anunţaţi. la ora nouă. — Probabil. Ajutoarele ei începură să extragă câte una. Ozzie bătu cu palma în teancul de hârtii. grefiera de la Curtea Teritorială. la apel. cu grijă. Primi instrucţiunile. Oamenii tăi nu au voie să dea nici o informaţie când înmânează citaţiile. Aşa a ordonat Noose. oricum. când sosi şeriful Ozzie Walls. care ştia exact ce e de făcut.

Pot să păstrez un secret. După câteva secunde.. — Am nevoie de ea acum. am apelat la tine. Am încredere în tine şi doresc din tot sufletul să câştigi acest caz. Vrei să dau de bucluc? — N-o să dai de bucluc. O urmă în birou şi închise uşa în urma lui. Jean! — Uite ce-i. . — Până miercuri? De ce? — Nu ştiu. trântind uşa.. — Să-l ia naiba pe Buckley! Ai impresia că el joacă cinstit? E un şarpe şi ştiu că nu-l simpatizezi mai mult ca mine. zise el serios. Dar nu pot să nesocotesc ordinele judecătorului. Jean se aşeză la biroul ei şi îşi şterse lacrimile de pe obraji. dă-mi lista aia nenorocită. dacă aşa vrea domnul judecător. Ozzie plecă. — Poate chiar mai puţin. Jake. Jake ieşi ca o furtună.. eu sau Buckley? — Hai. apăru Jake şi începu să flirteze cu secretarele şi să-i zâmbească grefierei. Mă gândesc la tine mai mult decât la orice alt avocat pe care îl cunosc. Nu pot aştepta până miercuri. — Jake. — Jake. Jean. — Mi se pare necinstit faţă de Buckley. — Te rog dă-mi lista. dar nu pot s-o fac. La ora zece dimineaţa. noi doi am fost totdeauna foarte apropiaţi. eu sau Buckley? — Te rog! — Cine a încercat să-ţi bage fiul la puşcărie. Jake.. când toţi au vrut să-l dea afară din biserică pentru greşeala aceea de contabilitate? — Nu e vorba de lipsă de loialitate. Jean. pur şi simplu mi-e imposibil. Când am avut necazuri cu fiul meu. — Cine te-a ajutat să fii aleasă ultima oară. n-am cum. — Cine ţi-a salvat fiul de închisoare. Jean. — Ştiu de ce-ai venit.— Îmi pare rău. eu sau Buckley? — Nu e frumos ce faci. — Dă-mi lista. Aşa mi-a ordonat Noose. Dar Omar a fost foarte categoric. Jake. Harry Rex dădu buzna la Jake în birou şi-i întinse lista completă a juriului. dar nu pot să ţi-o dau. pentru că n-o să ştie nimeni. zise el. până miercuri. zise ea sever. — Dă-mi lista. — Ei. — Nu pune întrebări. — Cine a luat apărarea soţului tău. — Nu pot. Jake. Te iubesc şi pe tine şi pe Carla şi pe Hanna. Am foarte mult de lucru. zise ea slab.

Un fost client de-al lui. Noi îl admirăm pentru ce-a făcut. sau "Lucrează la fabrica de pantofi. Roosevelt Tucker. — Aşa e. Va veni şi Lucien. Numele unei feţe bisericeşti. Un obişnuit de la Coffee Shop. — Se pare c-o să ne distrăm. încercând să facă legătura cu un chip sau cu ceva cunoscut. Vreau să discutăm despre juriu. Să zbori creierii cuiva. Trebuie să găsim şi câţiva juraţi care să gândească la fel. Pe noi nu ne deranjează sângele şi violenţa. — Pe ea? — Da. De unde ai lista? — Nu mă-ntreba. să facem un portret ideal de grup. cel mai mult. Mai mult nu ştiu nici eu. lista avea un aspect foarte palid! Recunoscu cel mult treizeci dintre ei. mă tem de femei. aşa că ăştia n-o să-l înghită. — Sunt un domn. — Ce? — Ai s-o cunoşti mai târziu. cu un M-16. Bineînţeles că nu vor fi de acord cu violul. Erau un Willie Mae Jones. de la clubul Garden. pentru că suntem taţi. Nişte tineri taţi. Noi doi putem înţelege.Lângă fiecare nume. După nume. Numai că omul nostru e negru. Ai vreun model de juriu? — Nu ştiu încă. Leroy Washington. Dar am găsit o armă secretă. violenţă. Bessie Lou Bean şi încă alte câteva nume de negri. Lucien spunea că e mai bine să ne bazăm pe femei fiindcă sunt mai sentimentale. dar ele pun mai mult preţ pe viaţă. Şi. O prietenă de-a mamei lui. Ne întâlnim aici. "Fost client de-al meu — urăşte negrii". Învăţătoarea lui din Karaway. la ora opt. parcă acuzat de furt din magazin. Rex făcuse câte o însemnare de felul: "Nu-l cunosc". în general. Un fermier de frunte. s-ar putea să fie de partea noastră". — Eşti un adevărat prieten. Să încercăm să identificăm toţi oamenii de pe listă. Eşti ocupat miercuri seara? — Nu cred. Eşti gata de proces? — Încă nu. dar era de aşteptat. Cunosc vreo câteva femei care ţi-ar . Jake citi fiecare nume pe-ndelete. vârsta sau ocupaţia. Cred că răzbunarea le surâde mitocanilor. — Greu de zis! Majoritatea sunt albi. Poate încă vreo două persoane. Arme. li se pare ceva de neconceput. — Ce părere ai? întrebă Harry Rex. cu oarecare educaţie. Am făcut adnotări la douăzeci şi şase de nume. — Interesantă teoria ta. A omorât doi de-ai lor. — Nu sunt de părerea asta. majoritatea păreau albi. Harry Rex. Dar. Nu erau trecute adresele. De ce? — Bine.

Avură grijă să nu facă zgomot şi ascultară în continuare. — Mi-a spus mie. Ethel o studie cu atenţie. — Vorbeşti serios? — Da. — Bună dimineaţa. de douăzeci de ani. — Ce ţi-a spus?! ţipă Ethel. Îl chem imediat. din cap până-n picioare. apoi zâmbi şi-i făcu semn lui Harry să-l urmeze. până la scări. — Nu pierd eu ocazia asta! Jake auzi voci la parter şi duse degetul la gură. Va face tot ce-i voi spune. Jeans.tăia beregata. şi se opriră. — Nu te deranja. Am fost angajată sâmbătă de Jake Brigance. care cred că e şeful dumitale. — Nu eşti îmbrăcată cum trebuie pentru biroul ăsta! Eşti indecentă! Harry Rex ridică din sprâncene şi-i zâmbi lui Jake. Ethel. întâmplător. un tricou larg. Una e pe listă. de altfel. mocasini fără şosete. Fata intră cu o servietă mare sub braţ. fără nimic pe dedesubt. — Unele din clientele tale? — Da. Aşa că mi l-am lăsat şi eu acasă. — Sunt absolut sigură că nu lucrezi aici! insistă secretara. — Angajată pe ce post? — Ca funcţionar juridic. — Numai c-ai uitat ceva. — Eu am vorbit deja cu el. Row Ark. ca toate femeile din Clanton. Jake şi Harry Rex se retraseră în birou şi o aşteptară. — Poţi să vii luni la tribunal? Vreau să participi la alegerea juriului şi apoi să mă ajuţi. dacă le-ai trece pe dinainte. mi-a spus că pot să vin îmbrăcată aşa. — Şeful meu care. este şi şeful tău. Merseră în vârful picioarelor. cu mâinile încrucişate pe piept. — Păi. ca să audă mai bine ce se întâmplă la biroul lui Ethel. Ascultă. Alege-o şi-i spun eu cum să voteze. — Pentru dumneata. Vreau să-mi cunoşti un prieten bun. — E sus? întrebă Ellen rece. pe Harry Rex Vonner. . sunt doamna Twitty. — Da. nu mi-a spus nimic. nu-i aşa? — Jake mi-a spus că am voie să uit şi că nici dumneata nu porţi sutien. zise Jake. — Eu sunt sigură că da. — Cu cât te plăteşte? — O sută de dolari pe oră! — Dumnezeule mare! Trebuie să vorbesc mai întâi cu el.

Avocatul îi strânse mâna şi rămase cu ochii aţintiţi la tricoul fetei. — Sunt încântat că te cunosc. Row Ark. Mă va ajuta până la terminarea procesului lui Hailey. unul pe care nu e bine să-l crezi niciodată. îi explică Jake. — Multe s-au dus. zise Jake. — Harry Rex e cel mai josnic specialist în divorţuri din comitatul Ford. Sunt zeci de cazuri M'Naghten şi toate foarte lungi. — Nu. — De ce-ai angajat o femeie pe postul de funcţionar juridic? întrebă el brutal. Row Ark. — Aveţi ceva împotriva femeilor. — Cum merge treaba? întrebă Jake. Am terminat jumătate din ele. — Ai grijă. Şi mă costă foarte puţin. care îi căzuseră mai jos de glezne. M-am gândit să lucrez astăzi toată ziua aici. zise Harry Rex. spuse ea. murdare. e o păpuşă! — Şi de cât timp ai nevoie pentru asta? — Eu unul o ştiu de douăzeci de ani şi încă mai aştept clipa aia. Ne mai vedem noi . Aici nu s-a mai făcut dragoste de pe vremea lui Lucien. o linişti Brigance. — Eram sigur c-o să-ţi placă. — Îmi pare bine că te-am cunoscut. fără să-şi poată dezlipi privirea de la sânii fetei. Rosti: — E dulce. fără să se mai uite la fată. o avertiză Jake. ca majoritatea studenţilor din anul trei. — Am eu grijă de ea. — Zi-i Row Ark. — Atracţia e pur fizică. domnule? întrebă Ellen. — Frumos! rosti Vonner. Harry Rex se îndreptă spre uşă. Dacă ajungi s-o cunoşti mai bine. iubesc femeile. doamnă. spuse Ellen. zise Harry Rex. vestonul mototolit de culoare bleumarin şi cravata roz strălucitoare. de nailon. — Harry Rex este un avocat de-aici. o dată cu Lucien. — Cine e Lucien? — Ai să-l cunoşti în curând. — Încet. — S-ar putea să te fac a cincea mea nevastă. spuse Jake. — Secretara ta e scumpă foc. zise Harry Rex. De fapt. asta dacă nu voi fi atacată de scorpia de la parter. — Row Ark e un geniu în drept penal. Care ziceai că e prenumele dumitale? — Ellen. M-am căsătorit cu patru. e cel mai josnic şi-atât! — Mulţumesc! zise Harry Rex. pantalonii kaki soioşi şi tociţi. Ellen nu putu să nu remarce şosetele lui lăbărţate.

Să-l primim cum se cuvine! Încăperea mică se umplu de aplauze şi de strigăte entuziaste. Jake stătea aproape de uşă. scoţându-şi şorţul şi îndreptându-se spre el. Jake dădu prietenului său o copie a listei. era important să intre. — Mulţumesc. Tank. O încuie şi o verifică atent. pe care le oferi tuturor. Deodată. "Jake! Jake!" strigă cineva. iar lui i se părură cele mai frumoase cuvinte auzite vreodată. cu desperare. Vezi pe câţi îi cunoşti şi mai . Michael Jackson îşi termină cântecul la tonomat şi se lăsă o linişte apăsătoare. Glasul lui Lionel Richie străbătu prin ferestrele deschise şi mulţimea se linişti. Tank aprinse un bec de la uşa din faţă. Era prima dată când venea aici şi nu se putea spune că-i făcea plăcere. Harry Rex. cu cravată. Poţi veni un pic pân-afară? — Sigur. Când ieşiră. iar Tank scoase dintr-un sertar un teanc de cărţi de vizită de-ale avocatului. Jake Brigance. Despre ce? — Treburi de serviciu. Îşi strânseră mâinile cu căldură. — Fiţi cu toţii atenţi. Patruzeci de perechi de ochi negri se aţintiră asupra bietului băiat alb.pe-aici. Se oprise acolo. Dădea din cap şi zâmbea. Mai mulţi băieţi de la bar veniră să-i strângă mâna lui Jake. observă mişcare la bar şi genunchii începură să-i tremure. aşa că îşi luă inima în dinţi şi deschise uşa. totuşi. Parcă departe de clădirea mică şi cenuşie şi se gândi chiar să lase motorul să meargă. ca să poată pleca repede. Ezită o clipă. se sprijiniră de capota Cadillac-ului galben al lui Tank. spuse Jake. cam la nouă kilometri de Clanton. după lăsarea întunericului. în cazul în care Tank nu era acolo. Dar nu era nici unul acolo. neajutorat. apoi îşi zise că. Ne vedem miercuri seara. de două ori. — Uită-te la fiecare nume. aproape convins că n-o mai găseşte întreagă la întoarcere. el e avocatul lui Carl Lee Hailey. E prieten bun cu mine. Dar renunţă la această idee. Lui Brigance îi reveni culoarea în obraji.. ieşind de după tejghea. un prieten. Muzica de la tonomat se auzea urlând prin fereastra deschisă şi i se păru că desluşeşte zgomotul unei sticle sparte pe masă sau în capul cuiva. Îl văzu pe prietenul lui.. în costum. când ajunse Jake acolo. Parcarea la barul lui Tank Tonk era plină. mai ales că-şi iubea maşina şi hoţii s-ar fi putut ivi oricând. Dar nimeni nu-i întoarse zâmbetul. Localul se afla ascuns pe un drum de ţară. care încerca să pătrundă în universul lor întunecat. încercând să pară unul de-ai casei. căutând din priviri. — Ce vânt te-aduce pe la noi? — Vreau să vorbesc ceva cu tine.

Tank primise ultima listă. De-aceea ţi-am adus lista. — O fac cu plăcere. se zărea o căsuţă de ţară. Dell de la Coffee Shop. îmbrăcată în negru. Stan Atcavage. când avusese prima criză. Tank. din 1975. Încercuieşte-i pe toţi negrii. scrie în dreptul lui ce ştii despre el. Fiul lor handicapat care semăna într-o oarecare măsură cu Lucien locuia. Dar zgomotul se repetă. Ethel auzi zgomotul şi ieşi. Chiar şi Ozzie primi o listă. Împreună cu o a doua. Bud nu mai lucra de ani de zile. La mai puţin de cinci kilometri de bar. Iar dacă recunoşti vreun alb. Era aproape zece. Probabil că nu era decât un câine. — Tu eşti şeful. chiar cu asta se îndeletnicea luni seara: curăţa fasole şi asculta radioul. Dacă nu ştii sigur. în vreme ce curăţa fasole. iar Jake se duse la birou. unde Ethel şi Bud Twitty locuiau de aproape patruzeci de ani. Deodată. Era o casă plăcută care păstra în ea amintirile frumoase de pe vremea când îşi crescuseră copiii. care îi răsuci mâna şi-i încolăci gâtul cu braţul. dar să nu spui nimănui. De fapt. care îl înşfăcă şi-l trase jos. Am nevoie de ea miercuri dimineaţă. din motive ştiute numai de el. nu-i aşa? — Nu. la Miami. Se ridică şi se îndreptă spre capătul verandei. Dădu radioul mai încet. iar avocatul le împărţise celor mai buni prieteni. Fu târâtă pe verandă de unde văzu cum ceilalţi doi îl molestau pe soţul ei. Lucien. Îl loviră în abdomen şi-i umplură faţa de sânge. Apăruseră din întuneric şi urmăreau scena de parcă ar fi fost cei trei magi lângă iesle. cu glugi ţuguiate şi cu măşti roşii. apăru o siluetă uriaşă. Zilele îi erau numărate şi lui i-ar fi plăcut să moară la el pe verandă. Atunci. un avocat din Karaway pe nume Roland Isom şi alţi câţiva. — Câţi sunt negri? — Să-mi spui tu câţi sunt. Îşi pierdu îndată cunoştinţa. Pe trotuarul din faţă. . dar fu şi ea înşfăcată de un al treilea individ. Ethel lucra la bucătărie. află cât poţi de repede. Dinspre firma luminoasă se strecura până la ei o rază. Tank apropie lista de ochi ca să vadă mai bine. dar nu e ilegal. împiedicând-o astfel să scoată vreun sunet. Ethel bătuse mai multe exemplare. Casa era mult mai liniştită acum. care se stabiliseră acum în nord. Urmase un infarct şi alte două atacuri serioase. auzi un zgomot. erau trei siluete îmbrăcate în robe albe lungi.interesează-te despre ceilalţi. îl târî pe bătrân până la scările ce duceau pe verandă.

. pentru patru sute de . Gwen sună la birou şi-i răspunse noua secretară. Totul s-a întâmplat din cauza ta! O ascultă cum îl învinuia şi se enervă. nici nu mă gândesc! Văd eu atunci ce fac. lăsându-l pe Bud încă în viaţă. asta ca să plătesc strictul necesar. Ellen Roark. în ultima vreme. plecară şi cei îmbrăcaţi în alb. nu poate face mare lucru şi are şi-aşa destule pe cap. Ethel coborî scările în fugă şi se aplecă asupra soţului ei bătut. ştii foarte bine. — Dar biserica nu vă dă nimic? — N-am văzut un bănuţ de la ei.. 28 Marţi dimineaţa devreme. Nouă sute minus cinci! Îi mai rămâneau patru sute din tot onorariul! Ăsta da. — De cât ai nevoie? — De cel puţin cinci sute. — Ai stat de vorbă cu Carl Lee? — Nu i-am spus nimic de bani. Spune-i-o şi soţului meu. — Alo! — Jake. Ce s-a-ntâmplat? Femeia începu să plângă: — Jake. Cei trei terorişti în negru dispărură. Ne dau de mâncare. Oricum. Acţionă interfonul până îl defectă. În afară de oasele rupte. eşti ocupat? — Foarte. bătaia deveni ceva monoton. te caută soţia domnului Hailey! Avocatul închise cu zgomot tratatul pe care îl citea şi ridică nervos receptorul. — Mi-ai spus că nu e nici un pericol. Aruncă o privire în camera de aşteptare la rudele şi prietenii celor doi. La taxele de luna viitoare. scânci ea. Ethel făcuse o scenă şi dăduse toată vina pe Jake. dar n-au cum să ne plătească şi taxele. Toţi ochii erau aţintiţi asupra lui. record! Apărare pentru omor.După un minut lung şi chinuitor. păreau ei că spun. — De ce nu te-ajută familia? — Sunt oameni săraci. Ne sună toţi portăreii să plătim taxele şi ipotecile. Unul din şefi dădu ordin să înceteze. el mai suferise un atac de cord. avem nevoie de bani. aşa că urcă scările în fugă şi strigă: — Jake. Da. N-am cui să cer împrumut. Jake părăsi spitalul după miezul nopţii. e numai vina ta. Apoi. dar fără mari speranţe.

dolari! Îi veni o idee. Sunt câteva lucruri despre care trebuie să discutăm. Aşadar. — Nu-i nimic. părinte. Te-ai folosit de numele meu şi al familiei mele. Îl găsi la biserică. Noi ne-am gândit că banii pot fi folosiţi pentru apărarea lui Carl Lee. — Chiar mai mult de-atât. — Şase mii de dolari! repetă ea. înseamnă că-i mai aveţi şi acum. în vreme ce Carl Lee stă la închisoare. după ultimele socoteli. Când sosi. a renunţat automat şi la bani. — Voi fi scurt. Jake îi spuse că trebuie să se întâlnească să discute despre proces. — Poţi fi la mine. iar el m-a sfătuit să păstrez întreaga sumă. pe la ora două? — Trebuie să iau şi copiii cu mine. sosi clanul Hailey. n-are cu ce-şi plăti taxele şi primeşte mâncare de pomană. . Închise receptorul şi căută numărul reverendului Agee. mai ales pe Tonya. la două. Pentru că pentru Hailey i-aţi strâns. Agee înţepenise. pentru când se va face apelul. Ceea ce nu înţeleg este de ce nu aţi dat nici un ajutor familiei. Gwen. reverendul o îmbrăţişă pe Gwen şi-i mângâie teatral pe copii. De câteva săptămâni încoace. În situaţia aceasta. nu-i aşa? Chipul lipsit de expresie al lui Gwen se umplu de uimire şi de mânie. Bănuiesc că vrei să-i păstrezi dumneata. Mi se pare că aţi reuşit să strângeţi şase mii de dolari. Şi v-aţi descurcat de minune. ca avocat al apărării. Le-ai spus celor din biserică să doneze bani. din dragoste pentru noi. părinte. iar Gwen n-are serviciu. Copiii îşi aminteau de încăperea aceasta de la conferinţa de presă. Numai să vii. aşa că promise că va fi acolo. — Dar e treaba mea! izbucni Gwen. vin. Refuzând să fie ajutat de NAACP. privindu-l pe reverend. Şi aflu acum că ai depus întreaga sumă la bancă. de la rude şi de la prieteni. Îi aşeză pe toţi în jurul mesei. aţi început să faceţi o colectă pentru familia Hailey. la birou. — Bine. Agee era un martor important al apărării. — Stai puţin. l-am întrebat pe domnul Reinfeld ce să fac. ce aveţi de gând? Agee zâmbi onctuos şi rosti: — Nu-i treaba dumitale. nu-i aşa părinte? Am auzit şi eu de treaba asta. zise Jake. când fuseseră impresionaţi de mobilierul elegant şi de mulţimea tratatelor din raft. ca să strângi banii ăştia. într-o bancă. Iar banii zac undeva. Nu ştiu şi nici nu mă interesează unde sunt banii. Cum n-a mai fost nevoie să-i daţi celor de la NAACP şi nu mi i-aţi oferit nici mie. începu Jake. Mai întâi.

— N-aş putea spune că sunt chiar ai lui.. Jake dădu din cap şi înjură în gând. zise Gwen. — Nu înţeleg nimic din toate acestea. Jake deschise uşa şi făcu un semn. — Mulţumesc. oarecum ameninţător. — Carl Lee ştie ce facem. — Iar dacă dumneata ai şase mii în bancă pentru noi şi nu vrei să ni-i dai. privindu-l de sus. — Hai să vedem. Vru să-l înjure pe Reinfeld. vezi. apăru Carl Lee însoţit de Ozzie. Se ridică şi se îndreptă spre biroul de lângă sala de şedinţe. Reverendul îl privea în panică. Domnul Reinfeld mi-a spus că soţul tău va fi condamnat pentru că nu l-a angajat pe el. Fii sigur că nu-i vom risipi fără cap! Carl Lee Jr. zise reverendul. În acest caz. — Bun. zise Jake. — Înţeleg. tot pentru Carl Lee îi ţinem. dar nu era vorba de asta. Jake luă problema în mână: — Aşadar. zise el neconvingător. hai să-l întrebăm pe Carl Lee cum vrea să-şi cheltuiască banii. minţi Agee. zise Agee. . ca să-l plătim pe Reinfeld. — Nu-nţeleg. nu atât pe Agee. care să fie în stare să-l salveze. să depind de alţii şi să mă gândesc că-mi pierd casa. — Dar nu s-ar putea spune nici că sunt chiar ai dumitale. Atunci vor fi folosiţi banii. Atunci. aşa că-şi muşcă buzele. îi răspunse reverendul zâmbind. După câteva minute de îmbrăţişări şi de sărutări. Aşa că. L-ai întrebat pe Carl Lee ce vrea să facă cu banii lui? Zâmbetul viclean al reverendului dispăru şi acesta începu să se foiască în scaun. Copiii începură să ţipe şi se repeziră la tatăl lor. Ochii lui Gwen se umplură de lacrimi şi îşi încleştă pumnii. se va face apel. — Dar sunt pentru Carl Lee. părinte. replică Ozzie. şi Jarvis încercau să-şi liniştească mama şi se uitau fix la reverend. dar îşi dădu seama că n-are rost. Gwen.. va fi nevoie de un nou avocat. Repet. cât pe Reinfeld. spuse Jake. l-ai întrebat pe Carl Lee cum vrea să-şi cheltuiască banii? — Cred că s-a discutat şi lucrul acesta cu el. Tot ce ştiu e că m-am săturat să cerşesc mâncare de la toată lumea. nu-i aşa? Iar după ce Jake va pierde procesul. Se aşeză pe colţul unei mese. Agee era desperat. Agee se uită la ea cu tristeţe.Jake îşi clătină capul şi strânse din dinţi. faci o mare greşeală. dar. Carl Lee o dădu jos pe Tonya din braţe şi se îndreptă spre scaunul pe care stătea reverendul. — E foarte simplu.

Iar predica o va ţine Carl Lee. Le voi spune ce negru şmecher şi mincinos eşti. — Ai terminat? întrebă Agee. Ozzie. pentru care era să fiu dat afară acum doi ani. — Hai să-ţi spun ceva ce-o să te afecteze şi mai tare. Ozzie. Dacă vei încerca să mă opreşti. De asemenea.. ştii tu care. la naiba! . pentru că le voi spune tuturor să te alunge. gândeşti tot aşa? Sunt foarte afectat. atunci îţi voi spune cât de jignit mă simt că tu şi Gwen gândiţi astfel. i-ai strâns ca să-i impresionezi pe cei de la NAACP. Agee se uită în jur şi-i văzu pe toţi. n-ai procedat cum trebuie şi ştii asta foarte bine. Duminica viitoare voi veni împreună cu Carl Lee la biserică. părinte. părinte. numai din dorinţa de a te pune bine cu cei de la NAACP. I-ai luat de la negrii din comitatul nostru cu promisiunea c-o să ne-ajuţi. S-ar putea să predice mai bine de o oră despre tot ce le-ai făcut lui şi familiei. S-ar putea să-ţi pierzi şi slujba. — Şi tu. Ai să-ţi pierzi maşinile elegante şi costumele din stofă scumpă. Dacă da. le voi povesti şi despre afacerea aceea din Jackson. se rugă Agee. — Când vreţi banii? — Cât de repede-i poţi scoate. Le voi povesti cum ai cumpărat tu Lincoln-ul acela furat. Ai adunat banii ăştia în numele meu. El le va spune enoriaşilor tăi că banii pe care i-au donat sunt tot în buzunarul tău. şi cum era gata-gata să fii condamnat. — Asta simţim şi asta-ţi spunem. — Imediat. Şi le voi mai spune şi de şperţurile pe care le-ai luat de la agenţia de pompe funebre. spre binele familiei mele. Ai minţit. pentru o sută de dolari. De fapt. am să-ţi pun cătuşe. dând din cap şi privindu-l dojenitor. — Nu mai vorbi aşa. Iar când va termina. pentru că n-au cu ce-şi plăti taxele. Nu ne pasă că te simţi jignit. despre care mai ştie şi femeia aceea uşoară. — Au dreptate. inclusiv pe copii. i-ai minţit şi pe ziarişti. — Şi n-am să uit nici de secretul ăla al nostru. nu pentru familia mea. Ai minţit şi în biserică. Ozzie făcu un pas înainte. Ne vom strecura afară din închisoare şi ne vom face apariţia chiar înainte de a începe să predici. ai minţit pe toată lumea. Le va spune cum i-ai minţit. N-o să-ţi mai dea nimeni bani pentru biserică.. ca să fim înţeleşi. Carl Lee îşi puse un picior pe scaunul reverendului şi se aplecă spre el. că Gwen şi copiii îşi vor pierde casa în curând.— Hai s-o luăm pe-ndelete.. voi lua şi eu cuvântul. voi anunţa pe toţi negrii din ţinut că nu ne-ai ajutat cu nimic şi că eşti un mincinos ticălos.. — Dacă nu ne dai banii.

Îţi dai seama! — Mă şi mir că nu s-a auzit nimic pân-acum. Plus ameninţările cu moartea. — Ce frumos din partea lui! Ai încredere-n el? — Doar ţi-a salvat viaţa. — Aveţi vreo idee cine-a făcut-o? — Cu siguranţă. Iar oamenii mei sunt discreţi. — Bud cum se simte? întrebă Jake. zi şi noapte. Vrea să ne dea în judecată pentru molestare în timpul arestului. Terrell Grist. în robe albe. N-au cum să fugă. Avocatul le făcu cunoştinţă şi se aşezară toţi trei la birou. Îţi zice "avocatu' negrului".Jake şi Ozzie îi lăsară singuri pe cei din clanul Hailey şi urcară la etaj. Am şi un informator. Nu se putea auzi decât de la tine sau de la funcţionarii tăi. — Ăia cu dinamita? Se vindecă frumos. Pentru marţi. — Îmi închipui! — Când îi trimiţi în justiţie? — După proces. Mi-a promis c-o să mă sune numai dacă află că urmează să fie omorât sau rănit cineva. da! Îşi zice Mickey Mouse. aici. unde o găsiră pe Ellen îngropată în cărţi. Sunt sub cheie şi-i păzeşte un om de-al meu. îi mutăm la închisoare şi începem să facem formele. Sunt sigur că e vorba de ei. au plănuit un marş de mari proporţii. — Aşa e. deocamdată. N-a sosit nici rezultatul testului pentru amprente. cei din Klan. — Ce mai fac "băieţii mei"? întrebă Jake. în Ford. Face parte din Klan? — Nu mi-a spus. — Ce spui?! — Da. — Cine i-a pus la "treabă"? — Nu ştim încă. — Unul e de prin partea locului. — Şi eu. la fel. am coborât şi până la Ethel s-o întreb de sănătate. M-a sunat duminică acasă şi mi-a spus că el ţi-a salvat viaţa. Îi ţinem în spital până la terminarea procesului. Bineînţeles. Se leagă toate. apoi dinamita şi-acum Bud. — Şi cine face parte din grup? — N-am amănunte. Depinde de noi. M-a informat că s-a constituit oficial o filială a Klan-ului. — Mai ştie şi Lucien. dar nu i-am spus eu. . — Da. — Când m-am dus azi-dimineaţă să mă interesez de ăia doi. Mai întâi. nu-i aşa? întrebă Ellen. Doar i-a văzut pe ăia. Mi-a spus că nu şi-a revenit şi că e tot într-o stare critică. crucea în flăcări din curtea ta. Grist şi domnul X n-au cum să vorbească. zise Jake. Şi nu scoţi nimic de la ei.

mestecară tutun şi scuipară împreună. expert. despre nepoţi şi despre vreme. apoi . — Oricum. zise Tierce. — Un marş al Klan-ului. Locuiau în afara oraşului Karaway şi deţineau un ogor de vreo optzeci de pogoane. în Clanton! Nu-mi vine să cred! — Nu-i de glumit. Era Will Tierce. într-o gaură cioplită de el în podea. replică Ozzie. N-a intrat în amănunte. pe când acesta se apropia. în faţa tribunalului. — Dă-mi şi mie nişte tutun. I-am cerut guvernatorului să ne sprijine cu patrula de circulaţie. — S-ar putea să ai dreptate. până seara târziu. Nu apucase să scuipe decât de două-trei ori în gaura pentru tutun. pentru că le făcuse mereu câte un serviciu. marţi. dar pierduse la alegerile din '83. săptămâna asta. Will. M-am gândit la ceaiul cu gheaţă al Lelei şi mi s-a făcut sete. numai cu şapte voturi.— Klan-ul? — Da. stând de vorbă despre recoltă. Nu v-am mai văzut de multă vreme. — Ia de-aici. după o cină frugală. pe care îl scuipa apoi. marşuri. Joe Frank Perryman se aşeză pe terasă să citească ziarul de seară şi să mestece tutun. Îşi strânseră mâinile şi se aşezară comod. ba cu materiale pentru rigola de lângă drum. pe care îl munceau cu râvnă. zise Joe Frank. fost preşedinte al supraveghetorilor din comitatul Ford. Ce-ai rezolvat cu lista? — Mâine e gata. Stătură de vorbă. Joe Frank. Ce vânt te-aduce pe la noi? — Sunt în trecere. — Îţi vine să crezi că Noose vrea să judece procesul aici? întrebă Jake. Erau oameni harnici şi liniştiţi. acţiuni de protest şi atacuri din partea Klan-ului vor avea loc oriunde s-ar ţine procesul. Lela avea să termine de spălat vasele si-apoi pregătea câte un pahar de ceai cu gheaţă. — Bună. Iar Klan-ul. Omul îşi făcuse datoria în district timp de douăzeci şi patru de ani. S-ar putea s-avem de furcă. când apăru o camionetă dinspre autostradă. Acesta era ritualul lui de seară. zise Ellen. ba cu câte un camion cu pietriş. — Şi gluma o să se-ngroaşe şi mai rău. Familia Perryman îl susţinuse totdeauna pe Tierce. pe care îl beau împreună pe terasă. Marţi seara. Parcă în faţa gazonului de lângă terasă şi din maşină apăru un chip cunoscut. — Câţi vor fi? — Mouse nu mi-a spus şi asta. NAACP-UL demonstrează mâine. — Bună.

— Nu m-am gândit la asta. recunoscu Joe Frank. nu mai suntem în siguranţă. iar domnul Noose ştie să fie aspru. Iar dacă mai continua situaţia asta. — Şi ce şansă am să fiu ales? — Una la sută! spuse Lela. din păcate. numai că n-ai dreptul să-ţi faci singur dreptate. de cum i-a omorât pe băieţii ăia? — A avut dreptate s-o facă. se băgă Lela în vorbă. când apărură ţânţarii. De obicei. Pentru asta există lege. Joe Frank. — Fii sigur! Iar dacă negru' ăsta scapă. . ştiind că pot ieşi basma curată pe motiv de iresponsabilitate. — Sper să faci ce trebuie. îl închidem. Seceta fu subiectul cel mai îndelung discutat şi Joe Frank spuse că uscăciunea din vara aceea deţinea recordul din ultimii zece ani. care îşi vor permite să ucidă de câte ori cineva nu le va face pe plac. — Păi. — Aş fi lăsat totul în seama tribunalului. — Ce-ai fi spus dacă era vorba de fiica ta. Negrul şi-a pregătit fapta dinainte. Fasolea mai avea şanse. era îngrijorat din cauza bumbacului. — Nu mă gândeam că ştie toată lumea. — Trebuie să-i ţii pe negri la respect. — Ia spune. însă. până la căderea serii. La fel ca şi în cazul ăluia care l-a împuşcat pe Reagan. — Ştii ce mă-ngrijorează? zise Tierce. nu-i aşa? — Aşa cred.băură ceai cu gheaţă. Toţi o să poarte arme şi-au să caute gâlceavă. Ceea ce mă îngrijorează e că. — Ce părere ai. atunci când trebuie. recolta de bumbac era compromisă. Da' cine ţi-a spus? — Nu mai ştiu. Aici nu suntem la New York sau în California. e o minciună. Joe Frank. Faptul că vor să-l scoată iresponsabil pe negrul ăla. Nu mai căzuse un strop de ploaie din iunie. admise Joe Frank. Avem nevoie de oameni cu picioarele pe pământ. îi explică Joe Frank soţiei lui. Avem un sistem judiciar bun. Am nădejdea că vei fi în juriu. — Mă-ntreb de ce m-or fi ales. unde criminalii se plimbă în voia lor. am avut treburi pe la tribunal şi cred că acolo am auzit. în procesul de săptămâna viitoare. după ce va scăpa. Se aşteaptă să se prezinte vreo sută. Am auzit vorbindu-se. am auzit c-ai primit citaţie pentru a participa la alegerea juriului. E clar că e crimă cu premeditare. — Da. El. — Am auzit c-au trimis o sută cincizeci de citaţii. Puşcăria Parchman e plină şi nu scapă nimeni uşor de-acolo. când prindem un violator. E o modalitate necinstită de-a scăpa pe cineva de pedeapsă. E procesul negrului ăluia. În plus. Asta-i buba cu procesu' Hailey. — Da. Will? întrebă Lela. lucrul acesta va da apă la moară tuturor negrilor.

la fel ca prietenul nostru. dar bombănea la fiecare câte ceva. — Bineînţeles! De cum l-am văzut. nu va mai fi judecat pentru trafic de droguri. putea fi mândru de el. cu ochiul. Vreo doi se arătaseră ostili.— Atunci. cum ar fi politica locală şi munca de la drumuri. Jake ciuguli din cotletul gras de porc şi observă că Ellen făcea acelaşi lucru. Lăsarea întunericului marca ora de culcare pentru cei doi fermieri. — Dar el seamănă a democrat? întrebă Jake. pe care se putea conta. de mama. cu o ceaşcă de cafea în faţă şi cercetă lista juriului. le explicase cum e cu justiţia. — Uite ce-i. Nu sunt decât o adunătură de republicani fanatici de dreapta. m-am liniştit. N-am timp. spuse Ellen. Dar bunul lor prieten. Ellen râdea amuzată de reacţiile bătrânului şi-i făcea mereu. Majoritatea numelor îi erau necunoscute. Toţi vor fi juraţi buni. Se aşeză la masa din bucătărie. — Şi asta face din tine un progresist? întrebă Lucien. dar nu mă face republican! — Păi. — Tot cred că eşti republican. — Face din mine un radical. îţi dau voie să vorbeşti de nevastă-mea. lui Jake. cu-atâta treabă la fermă. ultimul. zise avocatul.. Jake. — Nu-i adevărat! Obişnuiesc să mănânc la crâşma lui Claude cel puţin o dată pe săptămână. . dac-arăţi ca un republican. Lucien lăsă lista din mână şi dădu cu cotul în furculiţa care căzu de pe masă. Rufus. Prietenul lui. Chiar că Rufus putea fi mândru de el! Şi îi promisese că nepotul lui. Tierce îşi luă rămas bun şi plecă acasă. Avea lista juriului în faţa lui şi comenta de fiecare dată când recunoştea pe cineva. — Cel puţin optzeci la sută din populaţie. Eu. văzându-şi de băut. Conversaţia alunecă spre alte subiecte. Tierce. Lucien. Jason Tierce. Scrise OK în dreptul fiecăruia. — Atunci. Nu ştiu să aprecieze drepturile civile. Încercuise şase nume de pe listă şi reuşise să stea de vorbă cu toţi. Row Ark. Oamenii de-aici sunt nişte proşti. aici de faţă. la început. eu sunt republican. sau chiar de strămoşii mei. Era mai beat ca oricând.. Lucien stătea în capul mesei. — Dar să ştii c-am avea nevoie de tine în juriu. zise ea. Am fost primul din istoria comitatului şi. evident. în vederea menţinerii ordinii în comitatul lor. arătând spre Lucien. mi-am dat seama că e democrat. — Ştii câţi membri ACLU sunt în Ford? o întrebă Lucien pe Ellen. — Unul. — Sallie! strigă el. fără să se uite la mâncare.

pot s-aduc o ladă de whisky! Bunicul meu a construit clădirea aia! Îţi aminteşti? — Cum aş putea uita aşa ceva? — Row Ark. Mi-a plăcut mâncarea şi conversaţia. În 1967. — Ţine-ţi gura. Specialişti în drept". Jake. Pleoapele lui Lucien se îngreuiaseră. M-au considerat nebun! — Îţi poţi imagina! interveni Jake. Ai cumva idee care va fi următorul avocat care va fi dat afară din barou? Începu să râdă de se zguduiau pereţii. spuse avocatul. zise Jake. — Sallie! Apoi. fără licenţă aici. imitându-l pe Lucien. — Row Ark. zise Jake. Fără alcool. de ce nu te muţi tu la Clanton. Când se linişti. zise Jake. — Unde? — La opt. De fapt. să deschidem împreună o firmă care să se ocupe numai de cazurile ce ţin de ACLU? La naiba.— Ai văzut? ţipă Lucien trântind paharul de podea. — De ce nu te duci tu la Boston? întrebă Jake. fără să zică nimic. mulţumesc. — Da' de ce nu te duci tu la dracu'? — Asta ce mai e? întrebă Ellen. — E biroul meu şi dacă vreau. Capul îi tot cădea în faţă fără voia lui. Row şi Ark. — Row Ark. — Bineînţeles că şi negroteii au rămas cu gura căscată. — Casă de nebuni. ştii care-a fost ultimul avocat dat afară pentru totdeauna din barou. republicanule! Row Ark. hai să ne-mbătăm! — Nu. împreună cu tine şi cu încă vreo doi. când veni să facă ordine. ştii cine-a fost al treilea care s-a înscris în NAACP? — Rufus Buckley. — "Wilbanks. zise el serios. — Cu cine? — Cu Harry Rex. Jake îi făcu fetei cu ochiul. Îi trase lui Sallie o palmă peste fund. Lucien. — E un argument ieftin. — Şi-au schimbat cumva impresia de-atunci? întrebă Jake. — Toţi. rosti Lucien tare. de Curtea Supremă din Mississippi? Ellen le zâmbi amândurora graţios. adu-l şi pe bătrânul tău din Boston şi-ai să vezi ce treabă vom face împreună. întrebă: — Ce-i cu întâlnirea de mâine seară? — Vreau să trecem în revistă lista juriului. toată lumea zicea că nu mai sunt în apele mele. — Eu. Lucien Wilbanks. . cu Stan Atcavage şi mai văd eu cu cine. se întoarse spre fată: — Row Ark. la mine în birou.

salutându-şi prietenii. O sună. iar oamenii fură conduşi spre un pavilion de vară din părculeţ. treizeci şi unu. apoi se retraseră la umbra magnoliilor şi a stejarilor. Străzile lăturalnice care duceau spre scuar deveniră neîncăpătoare. Sute de negri îşi părăsiră automobilele pe străzi şi se îndreptară spre scuar. se opriră lângă poştă şi cele treizeci şi una de uşi se deschiseră brusc. din '50 — '60. grupul de tineri repetă acest strigăt de luptă: — Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe . Pe cer nu era nici un nor si nu se simţea nici o boare de vânt care să mai domolească arşiţa şi pâcla. din cauza maşinilor. în dorinţa de a-şi ridica glasul într-o lume a albilor. Cei mai bătrâni şi mai slăbiţi găsiră refugiu în holul tribunalului. de la etaj. Jake refuză invitaţia de a mai sta pe verandă şi se retrase în camera lui temporară. Pentru prima oară în anul acela temperatura atinsese 37° şi existau premise să crească şi mai mult. Jake nu-i spuse de întâmplarea cu Bud Twitty. care însă nu mai putură înconjura scuarul. Mai sosiră câteva autobuze. deşi îşi făceau griji pentru el. în total. După ce înconjurară tribunalul de trei ori. Numărul celor veniţi continua să crească. Se gândiseră că acum era o ocazie bună să strige. dar veniseră şi destui tineri. care se răcoreau fluturând batiste şi evantaie de hârtie. din cauza traficului intens. Transpirai din cap până în picioare. înţesate de negri mai în vârstă. care nu apucaseră anii de glorie ai marşurilor şi protestelor pentru drepturi civile. în final. Mişunară în jurul pavilionului de vară. Brigance îi promisese Carlei că va sta la Lucien. Se descărcară lângă Coffee Shop. Se ridicară şi-l lăsară pe Lucien la masă. Majoritatea erau în vârstă. din cele care transportau copiii la şcoală. în jurul scuarului din Clanton apăru un convoi de autobuze. Se linişti. Se mişcau încet.dar acum trebuie să mă întorc la Oxford. să protesteze şi să cânte "Vom fi învingători". aşteptând să-şi primească placardele. unde reverendul Ollie Agee dădea ordine şi împărţea placarde albastre şi albe pe care scria: "Eliberaţi-l pe Carl Lee". Ellen plecă. aflând că amândouă sunt bine. Autobuzele se goliră. apărură trei studenţi care urcară pe treptele tribunalului şi strigară: — Eliberaţi-l pe Carl Lee! Dintr-o dată. Erau. Aşteptau să fie dirijaţi şi. chiar dacă stăteai la umbră. unul după altul. 375 Miercuri după-amiază.

— E nouă fără un sfert. iar deasupra orăşelului se ridică. dar ţi-am spus să fii aici la opt fix. Agee îi linişti şi. Agee se legăna în ritmul mulţimii. mai în faţă. două mii de voci o acompaniară. făcându-i pe toţi să verse lacrimi de emoţie. Lucien sosi târziu şi pe jumătate "făcut". Când terminară. Adusese o sticlă cu el şi-acum îi îmbia şi pe ceilalţi să bea. iar cântecele de libertate încetară. Ozzie şi oamenii lui dirijau circulaţia până către autostradă. Agee ceru să se facă loc presei. pentru a înălţa rugăciune către Dumnezeu. sfânt. îşi începu predica. — Da' ce. apoi. Fu însă refuzat categoric. mă plăteşte cineva ca să vin? întrebă el. cu aparate de fotografiat şi de filmat în mâini. când urechea lui formată sesiză urme de oboseală în mulţime. Vuietul mulţimii se auzea până hăt. Lucien. gloata înnebuni şi mai tare şi strigătul ei se auzi până-n cartierele rezidenţiale liniştite. . Urlau cu toţii. Ferestrele clădirii se deschiseră şi apărură feţele curioase ale secretarelor şi ale funcţionarilor din tribunal. care deschise larg gura şi lăsa să curgă. părea un adevărat dirijor. cu câteva însemnări. — Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee! Timp de cincisprezece minute Agee conduse acest delir. Reverendul Roosevelt dădu dovada unui înalt talent oratoric. Strigătele deveniră mai anemice. emoţionant. Aşa cum era de aşteptat. negrii începură să urle şi mai puternic. În momentul în care rosti "amin". — Nu. scoţând o foaie de hârtie din buzunar.Carl Lee! Negrii îşi părăsiră adăposturile umbroase şi se apropiară de scări. noua formulă de luptă: "Eliberaţi-l pe Carl Lee!". de la marginea oraşului. spre podium. unde fusese improvizată o tribună cu megafoane. cu o perucă roşie strălucitoare. Era un adevărat spectacol să-l priveşti. imnul de slavă a celor mulţi. cineva strigă "Eliberaţi-l pe Carl Lee!". de microfon se apropie o negresă solidă. Mii de negri agitau pancartele şi-şi spărgeau plămânii. Te-aşteptăm de aproape o oră. prima strofă din "Vom fi învingători". Predicatorii din spatele ei începură imediat să bată din palme şi să se legene uşor. se apropie de microfoane şi ceru să se facă linişte. Încurajaţi. La vederea lor. Începu să danseze pe podium şi să bată din palme. împreună cu predicatorii care îl însoţeau. la unison. şi să înceteze orice zgomot. Agee şi ceilalţi predicatori îşi croiau drum prin mulţime. departe şi lumea ieşi de prin magazine şi din blocuri să vadă ce se întâmplă. Într-o armonie surprinzătoare. "Păsările de pradă" se repeziră pe scări. dar acţiunea lor era inutilă.

meriţi să fii tratată ca un bărbat. Te consider egala mea. — S-ar putea să iasă ceva interesant. am tot respectul pentru tine. Buckley o să facă tot ce poate să-i înlăture pe negri. la muncă egală şi că poţi decide singură dacă să faci sau nu copii. dar plătesc eu. spuse Jake. — De acord. Dar n-avem nici o şansă. — Tu să taci! Ellen se ridică şi se uită lung la Lucien. Dădu din cap şi-i zâmbi lui Lucien. Bună. — Negru. — Eu lucrez mai bine când sunt beat. Vor umbla cu lumânări aprinse. Jake dădu din cap: — Va fi o noapte lungă. Cred în toate prostiile alea feministe. — Las-o baltă! — Ce tot fac negrii ăia. În procesele de omor. pentru că în faţa mea sexul tău nu contează. Iar eu vă informez că asta-i casa mea. până o să le-ajungă ceara-n gât. adăugă Harry Rex. Vreau să spun că s-ar putea să tot mărşăluiască vreo cincisprezece ani. — Femei. Lucien. zise Lucien. zise ea şi ieşi din birou. zise Lucien. Lucien scoase din buzunar un teanc de bancnote şi continuă: — Şi. — Bine. de la gheaţă. Au jurat să stea acolo până-l vor elibera pe Carl Lee. Au inima mai largă. adăuga Harry Rex. în care tu stai cu chirie. Studia o listă adnotată a juriului. — Row Ark. Jake îşi puse picioarele pe birou şi începu să pufăie din trabuc. slavă Domnului. — Şi eu. Eşti om ca toţi oamenii. atunci. zise Jake. Harry Rex îşi schimbă atitudinea şi-şi turnă un strop de whisky în cafea. Aşa că am voie să vin aici când şi cum vreau. în jurul tribunalului? — Fac de gardă. — Nu. e indicat să fie femei în juriu. construită de bunicul meu. — Ca fundul unui cărbunar. — S-ar putea să fie o veghe cam lungă. în acest sens. Primul lucru pe care vreau să-l facem este să alegem un juriu ideal. te voi trimite pe tine să ne cumperi o duzină de bere "Coors". Row Ark. zise Lucien. Deci. Am încredere că meriţi să fii plătită la fel ca un bărbat.— Şi mi-ai mai spus să n-aduc nici băutură. zise Lucien. Trebuie să ne gândim la anumiţi albi. Au ocazia să stabilească un record. — Bineînţeles. Ellen stătea la biroul cu portretul lui Faulkner. — Te rog să nu te-mbeţi! Avem mult de lucru. mai simţitoare şi înţeleg durerea . zise Harry Rex. interveni şi Atcavage. mai mult decât convenabil.

vă rog! Ce spuneţi de Victor Onzell? Îl cunoşti. Ozzie zice că e negresă. Jake ridică mâna. — John Tate Aston. Brigance fu singurul care se ţinu tare pe poziţie. din nord. — De ce e pe listă? întrebă Atcavage. au murit sau au plecat din zonă. Unii mor. Fiind din nord. Un alb venit de undeva. — N-ai nici un haz. după care se aşeză din nou la birou. indiferent de vechimea pe care o au în sud. I-o puse lui Lucien în braţe şi desfăcu o cutie. specializat în divorţuri. în Mississippi. Locuiesc aici de cinci ani. Jake nu vru să bea. Conduce o autobază de pe autostradă. — Nu l-aş alege. Credeam că eşti un amărât de avocat. — Aşa şi e. . e client la banca noastră. dar mă pricep la juraţi. — Ia-o! spuse Lucien. mai ales să-i asculţi pe furiş. nu gândeşte ca noi.altuia. — Nu. Au ales o sută cincizeci de nume. — Nu se operează asupra listelor electorale. Ne trebuie părinţi de fetiţe. lipsit de prejudecăţi. se vor prezenta numai vreo sută douăzeci. Probabil că e împotriva deţinerii de arme şi tot felul de chestii d-astea. — De când te-ai specializat în alegerea juriilor? îl întrebă Lucien. — Îţi mulţumesc foarte mult. e căsătorit. alţii pleacă — rosti Harry Rex. răsfoindu-şi hârtiile. dar. care să interzică participarea lor la jurii. care-ar fi procedat la fel. Mă tem de ianchei. îl ironiză Jake. nu e indicat să alegem femei. poate chiar o fiică. Lucrează la uzina de carburanţi din Karaway. probabil. Stan? — Da. zise Lucien. Am fost totdeauna de părere că ar trebui să se scoată o lege aici. Mi se pare potrivit. între două înghiţituri de whisky — şi nu se poate ţine o evidenţă strictă. — Da. Ele nu pot să înţeleagă gestul de a lua arma-n mână şi de a ucide. spuse Harry Rex. anunţă Jake. — De ce? — Are copii. spuse Harry Rex. Are vreo patruzeci de ani. Ellen se întoarse cu berea. dintre aceştia. — Aş vrea eu! replică Jake. — Poftim? — Am zis că e mort. Aici e nevoie de taţi tineri. Femeile sunt cele mai potrivite. în cazul acesta. cu trei sau patru copii. în cazul proceselor de omor. — Eu l-aş alege. e. zise Lucien. De trei ani. — E mort. dar Atcavage mărturisi că i se făcuse sete. — Fraţilor. — Caroline Baxter. dacă ar fi fost în situaţia lui Hailey. Dacă e din nord. Restul.

Eddie Mack. Harry Lee. Aş prefera să nu treacă de cincizeci de ani. nu-i aşa? — Aşa e. când e vorba de negri. Johnny Ray. Jerry Wayne. ca Ray Cobb şi ca Willard. replică fata. — Nu mi s-a-ntâmplat să-ntâlnesc vreo femeie cu numele ăsta. Billy Wayne. Nu-i aşa. — Ce fel de juriu ne-am dori? întrebă Ellen. Uitaţi-vă numai la Row Ark. — Cred că greşiţi. — Ce părere ai de Harry Rex? întrebă Harry Rex. pe imigranţii ilegali. spuse bancherul Atcavage. Bobby Lee. eventual de vârstă mijlocie. anunţă Jake cu voce puternică. — Aşa. nu dispunem decât de nume. Betty Pearl. Lucien. fiecare candidat la juriu va trebui să completeze un formular. din cauza numelui. ca nume de bărbat. şi m-aş feri de femei şi de ţărănoi. Luni. în tot comitatul ăsta. — Cred că se potriveşte unui ţărănoi. e un ţărănoi. încercând să . Chiar şi nevestele lor se numesc Bobbie Sue. Jake îi întrerupse. dar generaţia mai tânără a acceptat integrarea lor în societate. Femeile sunt mai înţelegătoare. — Oamenii mai în vârstă au totdeauna ceva împotriva negrilor. spuse Lucien.— Joe Kitt Shepherd. — Asta zic şi eu. pe cei care abuzează de copii. la tribunal. — Îi simpatizează pe criminali. însă. pe homosexuali. zise Lucien. — Pentru că albii tineri sunt mai toleranţi. sunt sigur. — Ai dreptate. Thelma Lou. — Păi. — Ea şi cu mine suntem singurii care avem în buzunar câte o legitimaţie ACLU. — Mi se face rău. — Vreau să spun. dar e un mitocan. Nu cred că e prea cunoscut. — Unul format din familişti tineri. — Nu. Tinerii sunt mai puţin bigoţi. — Clyde Sisco. zise Lucien. — De ce vorbeşti aşa? întrebă Harry Rex. remarcă Lucien. — Nu ai cumva adresele şi ocupaţia fiecăruia? întrebă Atcavage. Eu l-aş şterge de pe listă. Sally Faye. Row Ark? — Aşa e. Până atunci. — De ce? se oţărî Lucien. pe lângă lac. — După nume. spuse Harry Rex. Lucien. — Dell Perry mi-a spus că are un magazin de momeli. Mary Belle. de genul Billy Ray. Şi spun asta. — Le voi şti numai în ziua procesului. pe atei. Jesse Earl. Majoritatea ţărănoilor au două prenume. Ea e înţelegătoare cu toată lumea.

Vorbesc foarte serios. mai luară o gură de bere şi aşteptară următorul nume. într-un proces civil şi i-am promis c-o să-i dau zece la sută din suma pe care o vor stabili la judecată. — Cazul Stubbefield? întrebă Jake neîncrezător. Îşi dau foc la casă din trei în trei ani. — Cred că ne-ajung vreo cinci mii de dolari. a fost ales în juriu. iar eu am obţinut cel mai "baban" verdict din istoria comitatului Ford. — Glumeşti. Recordul acela n-a fost întrecut nici astăzi. Lucien. într-adevăr. zise Lucien. Lucien luă o-nghiţitură şi-şi linse buzele: — Cu optzeci de mii. — Ce. — Las-o baltă! exclamă Jake. tipul poate fi cumpărat. acum zece ani. Poate fi cumpărat. las-o baltă! Se făcu linişte şi toţi se uitară la Jake să se convingă că. — Care a fost partea ta? întrebă Atcavage. — Măi. Chiar n-ai auzit de ei? strigă el şi se uită la Harry Rex. — Şi l-ai plătit? întrebă Harry Rex. — Ştii bine că nu. — De unde ştii? întrebă Harry Rex. Jake lăsă lista jos şi se frecă la ochi. Toţi. nu-i aşa? zise Jake cu jumătate de gură. De unde ştii că poate fi cumpărat? — Pentru că eu însumi l-am cumpărat o dată. dar niciodată în astfel de cazuri. în septembrie 1947. Are multă putere de convingere. la apel. Şi-a construit o casă nouă şi-apoi i-a dat foc. — Exact ce-ai auzit. Recunosc. — Ai ghicit. în bancnote de câte-o sută. Încăperea fu cuprinsă de tăcere. — Şi? întrebă Harry Rex. — Cu cât? întrebă Harry Rex. băiete! În proces cu North Texas Pipeline.aplaneze lucrurile. — Poate fi cumpărat. Văzând că nu. — Patruzeci la sută. să fie! exclamă Atcavage. — Ce vrei să spui? întrebă Jake. zise el cu mândrie. — Şi. când sunt nevoit s-o fac. calculau. Opt sute de mii de dolari! Verdict confirmat de Curtea Supremă. Îşi dădea seama că putea fi adevărat. nu era interesat de persoana lui Clyde Sisco. — Am zis. mint uneori. nu ştii? Nu-i ştii pe cei din familia Sisco? Cei mai mari şarlatani din partea asta de ţară? Sunt profesionişti şi profită cât pot de companiile de asigurare. Pe la zece . — Nu. fără optzeci de mii. bani peşin. dar nu-i venea să creadă. Era pe lista juriului. cu excepţia lui Lucien.

câtă vreme sunt de serviciu. Primele cutii fură împărţite. pe Lucien şi pe Atcavage la el. — Nu pot să cumpăr alcool. L-a sunat deja pe şerif să-i spună şi el i-a spus că e-n regulă. O păstrase pentru el. minţi Lucien. Peste o oră. cu lumânări aprinse în mâini. Nesbit păru satisfăcut cu explicaţia aceasta. Ia douăzeci de dolari. uitându-se la procesiunea negrilor. strigă el. Nesbit îi luă pe Harry Rex. Doreşte o duzină de cutii "Coors". În partea de vest a scuarului erau parcate o mulţime de maşini.şi jumătate. Lucien îi ordonă lui Atcavage să aducă berea de jos. Nesbit deschise portiera maşinii de patrulare. Nesbit. — Nu e pentru tine. — Cum îl cheamă? — Nesbit. petrecerea lua sfârşit. protestă Nesbit. şi în câteva minute se întoarse cu un set din care lipsea o cutie. Lucien ieşi în balcon şi se uită la negrii care treceau de colo-colo. apoi vom face câte-o fişă pentru fiecare membru al juriului. atâta vreme cât nu bei tu. — Da! Ce s-a-ntâmplat? — Jake vrea să te duci să cumperi nişte bere. Jake bău prima cutie. iar lângă ele stăteau câţiva bărbaţi. Iar şeriful i-a spus că nu-i pasă ce faci. care îşi aşteptau rândul la ritualul cu lumânările. în maşină. Jake şi funcţionara lui se aşezară pe balcon cu câte o bere în mână. E pentru domnul Brigance. — Cine l-a sunat pe şerif? — Domnul Brigance. ce-i cu poliţistul ăla din maşina care staţionează în faţa casei mele? — E garda mea de corp. — Care-i pasul următor? — Încerc să aflu câte ceva şi despre cei pe care nu-i cunosc prietenii mei. Nu ne lipsesc informaţii decât pentru vreo douăzeci de indivizi. şi-i duse acasă. uitându-se la negri. — N-am cum să fac aşa ceva. Lucien se aplecă imprudent peste balustradă. Şi. — N-a fost rău! zise Jake liniştit. Lucien îi aruncă douăzeci de dolari de la balcon. — Hei. — De când asta? îşi râse Lucien în barbă. — Jake. Peste vreo oră. nu mai aveau nici o bere. crede-mă. până . are mare nevoie. Nesbit. deoarece terminară de studiat lista. — Nu doarme? — Probabil că da. Am făcut adnotări aproape în dreptul fiecărui nume. O să-i cunoaştem ca pe propriile noastre buzunare. Îi e sete.

iar poliţistul rămase pe alee. — S-a făcut. Nesbit aruncă cutia goală de bere pe trotuar. ca să ne asigurăm că n-are probleme cu disciplina. Trăim într-un oraş mic. Parcară de-a lungul drumului de ţară. Intrară îmbrăcaţi normal. o dată ajunşi înăuntru. Prezenţa ta va părea suspectă. — Ştiu. erau necesare şi câteva prezentări. şi făcu două ture. mi l-a recomandat Lucien. — Rezumatul pe care mi l-ai făcut e o capodoperă. Row Ark. ora unu noaptea. să spui că lucrezi în locul lui Ethel. va şti toată lumea. iar dacă ţi se pun întrebări. dar. Tipul mă cam îngrijorează. Era joi. Apoi parcă între Saab şi BMW. întreabă pe la asociaţiile medicale. Nesbit se întoarse în scuar. Nesbit îl urmă la el acasă. curate şi călcate cu grijă. — Nu te duci acasă? întrebă Jake.2. domnul Bass. uitându-se la demonstranţi. Lumea vorbeşte. Telefonează. Avocatul parcă lângă maşina Carlei. Îşi admirară reciproc ţinuta ajutându-se la îmbrăcat. Nu vreau să am surprize din cauza lui. 18 iulie. — N-ar fi o idee bună. şefule! Jake îşi termină berea. Nu-l cunosc personal. Află tot ce poţi despre el. vine mâine şi vreau să studiaţi împreună cazurile M'Naghten. se schimbară în robe cu glugă. de pe întreg cuprinsul statului. încuie biroul şi vorbi ceva cu Nesbit. — Mulţumesc. — Pentru asta aş avea nevoie de un sutien mai mare. Psihiatrul nostru. — N-ar fi rău să te gândeşti şi la asta. Se strânseseră . În curând. iar nevastă-mea a plecat de câteva zile de-aici. — Poţi să rămâi aici şi să dormi pe canapea. Trebuie să puneţi la punct fiecare întrebare pe care i-o voi adresa la proces. Deşi majoritatea se cunoşteau între ei. Cred că m-ar prinde cu alcoolemie de cel puţin 0. în apropierea cabanei din inima pădurii. aşa că e bine să stai la tine în birou şi să faci cercetările cu discreţie. — Sper că-ţi dai seama că nu sunt atât de amabilă cum încerc să par. Se uitau cum negrii se schimbau unii pe alţii. — Uite ce-i. pe strada Adams. Jake îi ură noapte bună.luni. Apoi se instală la volan. 30 Sosiră în grupuri de câte doi-trei.

Strânseră rândurile. se îmbarcară cu toţii în vreo douăsprezece maşini şi porniră spre oraş. Ascultară cu foarte mare atenţie discursul plin de entuziasm al lui Stump. iar unii dintre ei se postară chiar la câţiva paşi de semicerc. iar el nu contenea să le admire sacrificiul. podiumul fu imediat invadat de câţiva specialişti care instalară microfoane. Grupul de negri de sub stejar se mărise.patruzeci. Lumea începu să se foiască. Şacalii presei se înghesuiau pe lângă pavilionul de vară. Negrii puteau demonstra cât voiau. ca în zilele de glorie. pericolul unor atacuri ale unor bande de ticăloşi negri tineri. formând un semicerc în jurul podiumului de la intrarea în clădire. dar ţanţoşi şi importanţi în robele lor albe. Stump Sisson se învârtea mulţumit prin încăpere. Era necesară o resuscitare a entuziasmului din vremuri trecute. Ozzie presimţi pericolul. Era o realizare. El. din faţa tribunalului. sorbind câte-o gură de whisky. dar era foarte important că veniseră acolo. Stump. Ştia că au familii şi servicii. cotiră spre stânga şi o luară prin mijlocul părculeţului. şi când acesta termină. Ei aveau datoria să ia apărarea albilor din statul Mississippi. încercând să zărească ceva. spunându-le cât de mândru era de ei. dornică să audă ce avea să spună şeful Klan-ului. Autorităţile locale îşi dăduseră aprobarea. Îşi plasă oamenii în punctele strategice ale scuarului. înainte de meciul decisiv. privind în depărtare. trăgând firele până la aparatele de filmat şi la reportofoane. Trotuarele se goliră. În momentul în care Stump îşi opri oamenii. Membrii Klan-ului păşeau cu grijă. ca un antrenor încurajându-şi echipa. în bulevardul Washington. Sub un stejar stătea un grup de negri tineri. în vreme ce se deplasau pe bulevard. Le explică însă că marşul lor implica şi multe riscuri. Poliţiştii se . dacă aveau de gând să creeze necazuri. Exista. Când ajunseră în dreptul tribunalului. dar ei îl asigurară că au venit doar să privească şi să asculte. O întrunire ca aceasta nu mai avusese loc de ani de zile. Şeriful îi ameninţă cu închisoarea. către partea de nord a scuarului. Aşa că trebuia să fie foarte atenţi şi să nu iasă din rând. nu-i păsa nimănui. Grupul apăru de pe o stradă lăturalnică. însă. creştea agitaţia în jurul scuarului. Ziariştii se călcau unii pe alţii în picioare. Le cerceta uniformele şi le aranja cu grijă. — Vin! strigă cineva. făcându-i pe spectatori să se holbeze amuţiţi. cu totul. Pentru că puţini se puteau lăuda c-au văzut vreodată un marş al Klan-ului. avea să vorbească. Dar un marş al albilor era periculos. iar şeriful negru le promisese că va menţine ordinea. mascaţi sinistru. pe măsură ce se apropia de ora două. iar lumea se apropie. încercând să se apropie tot mai mult. Negustorii şi clienţii lor ieşiră pe trotuar. conduşi de Stump.

de sus. şi ceilalţi negri. poliţistule! Fă-i să tacă! Nu eşti în stare să-i linişteşti? Vedeţi. nu a unor amărâţi de negri! Dinspre străzile şi aleile laterale. la unison. Am venit aici să vorbesc în numele albilor lipsiţi de protecţia legii. de după clădirile din cărămidă. Asta-i o întrunire a Klan-ului. Ozzie se plasă. când v-aţi întâlnit aici. — Mă numesc Stump Sisson. — Eliberaţi-l pe Carl Lee! — Eliberaţi-l pe Carl Lee! Faţa şi-aşa roşie a lui Stump deveni stacojie. — Eliberaţi-l pe Carl Lee! repetară. Cerem să se facă dreptate şi. care s-au săturat de crimele şi de violurile negrilor. negri-mpuţiţi! Noi nu ne-am băgat ieri. la fel ca voi! Faceţi linişte! Dar mulţimea striga cu şi mai multă râvnă: "Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee!" — Unde-i şeriful? E de datoria lui să facă ordine şi să păzească legea. Fotografii şi reporterii de la televiziune încercau . Jake privea atent de la fereastra unui birou de la etajul al doilea al tribunalului. — Pe voi nu v-a invitat nimeni aici! le strigă Stump. zise el. în câteva secunde. fără să piardă din ochi grupul de negri. animalelor! Trupa lui stătea nemişcată. negri-mpuţiţi! îi înfruntă Stump. îi văzu pe negri apropiindu-se încet. din Mississippi. între cele două grupuri adverse. Fă-ţi treaba. împreună cu oamenii lui. Gura. ca Hailey să fie condamnat şi să-şi mişte curul lui negru spre camera de gazare! — Eliberaţi-l pe Carl Lee! strigă cineva din mulţime. cu spatele la mulţimea gălăgioasă. Ozzie ceru întăriri prin radio. oameni buni. în mijlocul lor. privind mulţimea de negri. Avem şi noi dreptul să demonstrăm în pace. Gluga albă — atâta vreme simbol al urii şi al violenţei în sud — revenise în prim-plan. scoţându-şi masca. — Eliberaţi-l pe Carl Lee! — Gura. Nou-veniţii se alăturară celorlalţi negri şi. ce se-ntâmplă când alegeţi negri în funcţii de conducere? Strigătele continuară şi Stump se depărtă de microfoane.plimbau agale prin mulţime. Îşi apropie gura de microfoane şi strigă: — Ţineţi-vă gura. Ozzie însuşi se postă sub stejar. Oare care din oamenii aceia îi aprinsese crucea în grădină? Şi cine pusese la cale plasarea bombei la fereastra lor? Şi care va încerca să acţioneze în continuare? De acolo. văzând adunătura aceea de laşi care îşi ascundeau chipul sub măşti. şi sunt mândru că deţin funcţia de Mare Vrăjitor în Imperiul Invizibil al Ku Klux Klan-ului. în proporţie cam de zece la unu. Stump şi acoliţii săi se văzură în minoritate. mai ales. I se făcu rău. începu să curgă un şuvoi întunecat către tribunal.

O mână criminală îl pocnise cu un drug de fier în cap. şacalii presei alergau de colo-colo. Stump urlă şi se rostogoli pe trepte. În centrul bătăliei. În loc să se adăpostească. Zgomotul împuşcăturilor îi sperie pe combatanţi. Incitaţi. Nici operatorul nu scăpă mai uşor. Mississippi. Podiumul de lemn ardea. Mai sosiră câţiva oameni de ordine şi împrăştiară mulţimea. Se expuneau de bunăvoie pericolului. Ţipă sfâşietor şi căzu. O femeie reporter transmitea în direct. Sosiră întăriri de la poliţia locală. În depărtare. Nesbit. Prather şi Hastings stăteau spate în spate şi trăgeau cu pistoalele lor de serviciu în aer. iar personalul medical acordă primele îngrijiri răniţilor. Ziarista din Memphis era inconştientă şi sângera la cap. Într-o clipă. CBS acordă acestor ştiri un spaţiu foarte larg. Nimeni nu se uita la fereastra aceea mică de la etajul al treilea. Din întunericul ei ţâşni o bombă incendiară care ateriză la picioarele lui Stump explodând şi învăluindu-l în flăcări. Nu murise nimeni. la marginea trotuarului. se auzeau sirenele Salvării şi ale pompierilor. Ozzie se ridică ameţit. uitându-se la televizorul din sala de şedinţe. încercând zadarnic să facă ordine. iar în aer se simţea miros de benzină. doar-doar or prinde o imagine cât mai sângeroasă. cu robele lor albe pline de ţărână şi sânge. reporterul scăpase . şi le scoaseră ca la comandă. După toate aparenţele. Harry Rex şi Ellen mâncau o pizza călduţă. Aerul se umplu de fum. Alt cameraman filmă toată scena. Ozzie fu prima victimă. Dar şi oamenii lui Stump erau pregătiţi de asalt. Se transmiteau evenimentele petrecute în ziua aceea în Clanton. Se apropiase de unul din membrii Klan-ului. Sosiră în curând pe câmpul de bătălie. Ozzie fu ajutat să urce într-o maşină a poliţiei. Aveau şişuri ascunse. prin fum. scuarul deveni un câmp de bătălie. frecându-şi ceafa. de pietre şi de strigătele de durere ale celor loviţi. care se deschidea încet. cu ciomege şi cu cuţite. Trei dintre oamenii lui îşi lepădară robele şi îşi scoaseră măştile încercând să stingă focul.să imortalizeze momentul. Focul continua să ardă. Unul dintre operatori fu lovit cu o cărămidă în ochi şi aparatul de filmat i se rostogoli pe trotuar. Încăierarea începu. Poliţiştii se aliniară între negri şi Klan. Trupurile cădeau. Mai mulţi membri ai Klan-ului zăceau în nesimţire. Primul fu ridicat Stump Sisson. negrii începură să-i atace pe toţi cei care purtau robe albe. Poliţiştii alergau în toate părţile. Se uitară speriaţi în toate direcţiile şi se regrupară. care tocmai "terminase" doi adolescenţi negri şi se trezi atacată cu şişul. împreună cu operatorul ei. Jake. Câţiva răniţi rămaseră întinşi pe iarbă.

Era Carla. care a suferit arsuri grave şi se află internat la Mid South Burn Hospital din Memphis. — Mai bine că n-a făcut-o. . Vrăjitorul Imperial al Klan-ului. — Am văzut chiar acum ce s-a-ntâmplat. Alo! — Jake. Unul din ei e localnic. Harry Rex. Cel mai serios afectat pare să fie domnul Sisson. — E soţia ta. primite în după-amiaza aceasta — zicea el — nu se cunoaşte numărul exact al răniţilor. eşti bine? — Bineînţeles că sunt bine. aici. Vrea să vină acasă. Şi presupun că aş fi fost anunţat înainte de CBS. Nu e nimic de râs." — Asta-i o noutate pentru mine. ca avocat. Îngrozitor! Unde erai? — Păi. Reporterul dispăru şi Dan Rather spuse că va reveni. zise Jake. — De unde sunt? — De peste tot. Reporterul continuă: "Procesul lui Carl Lee a fost programat pentru luni. Ce mai face Hanna? — Bine. — Nu. dându-i receptorul lui Jake. Du-te şi mai ia o pizza. zise Harry Rex. la televizor. în Clanton. "După ultimele informaţii. — Mulţumesc. — Înseamnă că Noose e prost dacă nu schimbă instanţa. eram într-una din robele acelea albe. Răspunse Harry Rex. la etajul al doilea. — Asta ce-nseamnă? întrebă Ellen. — Cine sunt oamenii aceia? — Câţiva erau cei care au aprins crucea în curtea noastră şi au pus bomba aia la fereastra dormitorului." Fură prezentate imagini ale momentului când explodase bomba şi începuse toată hărmălaia din scuar. Jake. — Nici un cuvânt.nevătămat din încăierare şi relata evenimentele pe măsură ce se perindau imaginile video. — Te rog. Se zvoneşte că procesul va fi amânat şi/sau va fi transferat la altă instanţă. Pentru moment. nu se ştie ce efect va avea incidentul asupra acestuia. Cinci din ei sunt în spital şi adresele lor pot fi localizate pe întreg cuprinsul statului. Am avut locuri excepţionale şi-am văzut spectacolul. în sensul ăsta? întrebă Harry Rex. Ai de ce te lega la apel. A fost foarte incitant. Se va amâna cumva procesul? — Mă îndoiesc. — Am stat în biroul lui Jean Gillespie. Îţi sunt recunoscător pentru încrederea pe care o ai în mine. — N-ai auzit nimic. Telefonul sună. Putem s-ascultăm şi noi? zise el.

Uneori. te iubesc şi mă tem pentru tine. cea mai mare parte a timpului. Vă ştiu pe amândouă în siguranţă. dar cu garda de corp după mine. dar nu mă tem. dar nu fusese nevoie să fie internaţi şi povesteau cu lux de . Dar e altceva cu tine şi cu Hanna. — Nu. — La revedere. Unsprezece din ei aveau răni mai serioase. — La revedere.— Eşti în afara oricărui pericol? — Sigur că da. — Înseamnă că şi tu eşti în pericol. în Carolina de Nord. bând whisky şi discutând despre răni. dar nu acum. Carla. Harry Rex plecase după pizza. — Ţi-e dor de ea. — Unde e soţia ta? — La Wilmington. Acolo-şi petrec părinţii ei toate verile. Murdară. — Fac tot ce-mi stă-n putinţă să nu mă expun. înjurându-i pe negri. mersi. — Mi-e dor de ea. — Nici nu-ţi dai seama cât de mult te-nţeleg! Pe la miezul nopţii. nu garantez nimic. nu-i aşa? — Mai mult decât îţi imaginezi. Linişteşte-te şi ai grijă de Hanna. Nu-ţi face griji. Am gardă de corp şi un pistol pe care-l port tot timpul la mine. Câţiva abia se întorseseră de la spitalul din Memphis. Jake îi înmână receptorul lui Ellen care îl puse în furcă. se aflau în cabană. unde îl vizitaseră pe Stump Sisson. — Cum să nu-mi fac. Ea şovăi: — Unde stai? — La Lucien. — Şi eu te iubesc. Te rog să fii înţelegătoare. dar eu mă-ntorc. Dacă vii aici. până se termină. — Jake. Nici nu poate fi vorba să te-ntorci! Să nu mai discutăm! Părinţii tăi ce mai fac? — Nu te-am sunat ca să discutăm despre părinţii mei. ci pentru că mi-e teamă şi vreau să fiu cu tine. — Şi eu vreau să fiu cu tine. dar nevătămată. — Ce mai e cu căsuţa mea? — E bine. mai trec şi pe-acasă. — Crede-mă că şi ei îi e dor de tine. acolo. Jake? Trebuie să fiu alături de tine! — Nici vorbă! — Am s-o las pe Hanna aici. care le spusese să continue planul.

iar unul dintre ei marca ţintele. "Nişte amărâţi de beţivani!" gândi el. Ei. Evitară oraşul şi localităţile mai mari.amănunte câţi negri buşiseră înainte de-a o lua şi ei pe cocoaşă. înşfăcă puşca şi aşteptă. ca un par. s-o implanteze în faţa casei şi să-i dea foc. în timp ce ceilalţi trei aveau să care crucea. preferind să meargă pe drumurile de ţară întunecate. dând dintr-un şanţ într-altul. aşteptând fără nici un ţel. În loc de asta. Se agăţară de remorcă. Îi urmări. zâmbind. Programaseră douăzeci de case pentru noaptea aceea — douăzeci de nume pe care le luaseră din lista candidaţilor la juriu. îşi spuseră şi ceilalţi povestea lor. Scoaseră o hartă a ţinutului. Luaseră cu ei. erau eroii. îmbibate cu gaz. începură să discute despre ce aveau de făcut de-acum încolo. Deodată. cu farurile stinse. în grădina din faţă. alunecând şi înjurând. cu motorul în funcţiune. Luther se piti după un tufiş de lângă verandă şi ochi. fără zgomot. Atunci. auzi o împuşcătură. văzu camioneta aceea ciudată care o luase pe aleea lui. Trebuia să-i salveze. După vreo două ore de băut şi de povestit. de data aceasta. Cei trei încercau desperaţi să iasă din noroi. Apoi. însă. Apoi. Planul de atac era simplu: camioneta avea să oprească la o oarecare depărtare de casă. Cel mai mult se distrară când o matahală le spuse cum o lovise pe reportera din Memphis şi pe operatorul ei negru. Şoferul luă o gură de bere şi aşteptă să vadă crucea în flăcări. Apăsă pe ambreiaj. Şoferul trebuia să aştepte. acolo unde oamenii se duc devreme la culcare şi dorm adânc. în fiecare maşină. Bătrânul Luther trase din nou când apăru camioneta care se opri lângă şanţ. într-o abundenţă de whisky şi de veselie. Auzi voci şi văzu trei siluete care duceau ceva. cei bandajaţi. Planul fu împlinit cu bine în nouăsprezece cazuri din douăzeci. Se formară cinci echipe a câte patru oameni care se îmbarcară în camionete şi porniră în noapte să-şi îndeplinească misiunea. — Ţineţi-vă bine! le strigă şoferul. câte patru cruci de mărime medie. camioneta se va apropia şi-i va culege în fugă. în camionetă. în vreme ce Luther trase. cu privirea cum se depărtau în viteză. departe de aglomerări şi fără vecini. Izbucni o nouă împuşcătură. fără să aprindă lumina. Ţintele lor se aflau în locuri izolate. . Camarazii săi abandonară totul şi se refugiară într-un şanţ de lângă drum. Dar Luther Pickett fusese trezit cu puţin timp înainte de un zgomot ciudat şi omul se aşezase pe terasa din faţă. ducându-i spre ţinta următoare. Şoferul auzi înjurături. pe un drum lăturalnic. Unul din membrii Klan-ului îi sună pe toţi cei de pe listă de la un telefon public şi le spuse să se uite în grădină.

pe ăştia nu-i prinzi uşor. Avocatul îi dădu câteva instrucţiuni lui Ellen şi plecă la Smithfield. — Douăzeci de viitori juraţi! repetă Noose. după cele . Azi-noapte au plasat cruci în flăcări în curţile a douăzeci din ei. Apoi se aşeză în primul rând. — Au prins vreunul? — Bineînţeles că nu. Noose fu şocat. — Asta seamănă a intimidare. Nu mai era nici un spectator. avocaţii. nu-i aşa? — Nu-mi pasă unde mutaţi procesul. — La viitorii noştri juraţi? — Da. cineva a pus Klan-ului la dispoziţie lista candidaţilor la juriu. — Unde? — Undeva. Sau poate vrei în Brower. Şi-apoi. domnule. — Da. — În mod evident. În orice caz. nu e cinstit să fie judecat aici. procentajul negrilor e şi mai mare. — Deci. intră în tribunal şi-i făcu un semn de salut lui Noose. O s-avem un juriu pe cinste. După câte ştiu. Mi se pare că şaizeci la sută din populaţie e de culoare. Jake avu acelaşi simţământ. de ce-ai venit aici? — Aţi auzit ce s-a întâmplat ieri? — Am văzut la televizor. să prezideze un proces civil. Judecătorul părea plictisit. la fel. Ajuns acolo. aţi auzit ce s-a întâmplat? — Nu. După ce martorul termină de vorbit. "Ce deştept eşti! Un geniu!" gândi Jake. — Dar în dimineaţa aceasta. da! Poate în comitatul Carey. Ai şanse să câştigi. Noose ceru o mică pauză şi Jake îl urmă în biroul din spate. dar. eu ce să fac? întrebă el cu o undă de frustrare în glas. aseară. — Să aprobaţi schimbarea instanţei. în partea de sud a statului. dând din cap şi scărpinându-şi-l din când în când. S-au concentrat la stingerea focului. dar doamna Ichabod îl informă că era plecat în comitatul Polk. Jake. şi.31 Vineri dimineaţa Jake telefonă acasă la Noose. Noose îşi trecu degetele prin părul lui des şi grizonat. — Da. domnule. după două minute. Lucrurile nu stăteau bine nici înainte. — Bună. — Aşa zic şi eu. plimbându-se prin încăperea mică.

enervat de încăpăţânarea lui Noose. — De ce vă temeţi să-l mutaţi? . — Poftim? — Am spus că nu voi acţiona.întâmplate ieri. însă. Noose se temea de ceva. — Sunt convins că aşa se va întâmpla. Vedeţi bine ce repede se duce vestea. deocamdată. am putea renunţa la toţi şi să alegem alţii. Tot grupul se va simţi ameninţat. Continua să se uite pe fereastră. Părerile sunt deja formate. Noose se trânti în scaun. — Am putea renunţa la cei douăzeci. N-are importanţă nici măcar dacă sunt albi sau negri. De asemenea. — Atunci. Nu eram pe roze nici până la apariţia "pomilor de Crăciun" împodobiţi de Klan. e acelaşi lucru. avea un motiv serios. îl şantaja cineva. Nu există posibilitatea să alegem un juriu corect. — Vrei să spui că nu putem alege un juriu destul de negru. Cu siguranţă. Dar. — Asta n-o să ajute cu nimic. îl ţinea secret. Dar. în comitatul Ford. admise Jake. — Pot să vă întreb de ce? — Cred că nu contează unde-l judecăm pe Carl Lee Hailey. de-acum încolo. Indiferent unde ne-am duce. dar nu voia să recunoască. răspunse Jake caustic. pentru a calma spiritele? — Nu voi acţiona în nici un fel. nu-i aşa? — Nu. De asemenea. Întrebarea care se pune e cum veţi acţiona dumneavoastră. ne putem aştepta la orice. când începe procesul. sunt activi aici. albii sunt într-o dispoziţie belicoasă. Aşa văd eu situaţia. Lucien avea dreptate. Pe oricine-aţi alege din comitatul Ford e totuna! Şi cum aţi putea opri Klan-ul să nu înspăimânte şi următorul juriu? Nu ţine! — Ce te face să crezi că nu vor acţiona şi în altă parte. Lui Jake nu-i venea să creadă. lunea viitoare. voi avea grijă să-i interoghez pe juraţi. Îşi scoase ochelarii şi începu să-şi pipăie vârful nasului. domnule. Tot comitatul ştie sau va şti curând ce s-a-ntâmplat. Vreau să spun că n-avem cum găsi juraţi care să nu-şi fi format deja o părere despre acest caz. zise Noose brutal. Jake se gândi că avea dreptate. medită el cu glas tare. pe care. nici cine face parte din juriu. Singurul lucru pe care am să-l fac este să renunţ la serviciile celor douăzeci. — Nici asta nu ţine. lucru care a influenţat deja pe unii posibili juraţi. dacă voi muta procesul? zise Noose sarcastic. Urmează ca tu să-ţi dai silinţa acum să-ţi alegi pe cine trebuie. Iar Carl Lee Hailey are dreptul să fie judecat de doisprezece oameni care să nu fi stabilit dinainte dacă e vinovat sau nu.

mie nu-mi e frică niciodată să judec un proces. cu nasul în tratatele de drept. explicându-i că fusese imposibil să se restrângă la mai puţin. . De altfel. Jake se înfurie pe Ellen. pentru că nu are nici o importanţă unde se va ţine procesul. Ellen explicase de ce nu era posibil să se renunţe la prezentarea fotografiilor celor două victime. Mereu se găsea careva care să bată sau să strige. Rezumatul se încheia cu o scurtă prezentare a legii curente. în Clanton. să mai afle câte ceva despre proces. Vreau să spun că am cântărit situaţia foarte bine şi concluzia mea e clară. urmărind apoi evoluţia apărării. Te-aş întreba mai bine de ce te temi tu. Începuse cu primul caz. Jake intră în biroul lui pe uşa din spate. domnule. pentru că nu-i ceruse să facă aşa ceva. pe motive de iresponsabilitate. dar diferenţa dintre acesta şi cazul Hailey era enormă. Iar eu nu sunt de acord cu transferul. procesul nu va fi mutat. în felul acesta. Telefonul suna întruna. cu aplicabilitate la cazul lui Carl Lee Hailey. în Clanton. însă. era o capodoperă. — Bine. Rezumatul pe care i-l făcuse. Descoperise un caz mai vechi. trăgând aceeaşi concluzie ca şi el: rareori scăpau de pedeapsă. Jake nu-l mai atingea. mai ales reporteri. Mai bătuse la maşină şi treizeci şi una de pagini despre crime justificate. în statul Mississippi. Trecuse peste cazurile insignifiante. Dar nu-i reproşă nimic. Singura care mai ridica receptorul era Ellen. Clienţii erau de domeniul trecutului. dacă se întâmpla să fie pe aproape. Cercetarea pe care o făcuse nu avea nici un fel de cusur. Dar îl căutau şi prietenii care voiau să intre pentru a mai sta de vorbă cu el. mie-mi convine să fie judecat aici. timp de o sută cincizeci de ani. Într-un document mai scurt. — Să mă tem? Păi. dacă evenimentul va avea loc la Clanton? — Mi se pare că v-am explicat. iar ea nu găsise nici o cale prin care să nu fie folosite la proces. îi dăduse şaptezeci şi cinci. Îi ceruse să nu scrie mai mult de douăzeci de pagini. De data aceasta. după omor. de numai paisprezece pagini. din Anglia anilor 1800. fără nici un spaţiu liber. scrise la maşină. detaliindu-le cu mare pricepere pe cele importante. Fusese achitat. o găsi în sala de şedinţe. peste trei zile. atunci pe luni. Mai ai vreo problemă? — Nu. Asta-nseamnă. Statul întreg ştia de ele. Cea din faţă fusese încuiată de vreo săptămână.Ichabod făcu ochii mici şi îl fixă pe avocat. în Mississippi. sperând. Ea. Deci. în legătură cu cazurile M'Naghten. — Uite care-i treaba: domnul Hailey va fi judecat luni. când un bărbat prinsese şi omorâse un evadat înarmat.

scria ca în tratatele de drept. Te urmăresc de-o săptămână şi mi-am dat seama că nimic nu-ţi este imposibil. Era un dialog deosebit de bine condus şi avocatul se miră de felul în care fata reuşise să-l asezoneze.odată ce îi prezentase tot ce-i comandase. — Ştiu. dar tu poţi s-o faci. Cea mai mare surpriză o avu când citi prezentarea ei despre doctorul W. T. Aş vrea să-l întreb pe Rodeheaver. şeful de la Whitfield. — S-ar putea să fie nevoie să dai telefoane pe la avocaţii care-au . Chiar şi atunci când acuzaţii erau evident nebuni. Până acum. aici. — Unde baţi? — Am vaga impresie că Rodeheaver e împotriva confirmării iresponsabilităţii. — I-am întâlnit numele de câteva ori. în care juriul să fi hotărât achitarea. Mi-ar plăcea să găsim un astfel de caz. Bass. Pregătise douăzeci şi cinci de pagini cu întrebările pe care trebuia să le pună Jake şi cu răspunsurile lui Bass. E-acolo de când lumea şi are experienţa a sute de cazuri de iresponsabilitate. în săptămâna aceea. Fata îşi puse carnetul deoparte şi ascultă. decât cercetarea. Când era de vârsta ei. — Aşa ceva e foarte greu de găsit. după ce acuzatul a fost condamnat şi-a făcut apel. — Psihiatrul din partea procuraturii este doctorul Wilbert Rodeheaver. arată bine. în orice situaţie. subtil şi spiritual totodată. Şi încă ceva. — Cum a mers? întrebă fata. la proces. Aşa cum ştii. şi discutaseră amănunţit cazurile M'Naghten. Se întâlnise de două ori cu el. — Când termini? — Cam când îţi trebuie? — Dacă e posibil. în faţa juriului. minus cei douăzeci. singurele cazuri peste care-am dat sunt cele de la Curtea Supremă. — N-a vrut să cedeze. îl interesa mai mult partea romantică a lucrurilor. — La ce lucrezi? — Sunt pe cale să termin prezentarea care susţine necesitatea discutării în detaliu a violului. astea mă interesează cel mai mult. deşi era studentă în anul trei. şefule. până duminică aş vrea s-o am. deşi se vedea clar că realitatea îl contrazicea. cu aceiaşi candidaţi la juriu. Aş dori să aflu de câte ori a fost implicat direct în proces. Ea însă. care au fost "subtil" ameninţaţi. el n-a dat acest verdict. — Mă flatezi. Row Ark. Procesul va începe luni. — E nebun. — Buuun. cum se face că el a afirmat că un anume individ era sănătos. Achitările nu sunt prezentate. Dar pe mine.

— Bine. cu câţiva ani în urmă. are o camionetă. dar nu ştiau despre care era vorba. poartă cizme de cowboy. Să nu-ţi faci nici un program pentru masa de seară. soţia. Jake îşi puse documentele în două serviete şi plecă. Cu siguranţă. încearcă. Sallie nu era acolo. Atcavage dăduse. Ault trecuse pe la el. Sunt sigură că-l vrei pentru ieri! — Nu tocmai. Avocatul era foarte mulţumit de modul lui de lucru. Pe Lucien îl găsi dormind în balansoar. Nu spune nimănui unde mă aflu. Gerald Ault. şefu'! — Ai mâncat? — Nu mi-e foame. Jake răsturnă conţinutul celor două serviete pe un scaun. Zici că nu-i aşa urgent? — Nu. după felul în care vorbea. Lucien avea mai multe tratate de drept decât toţi avocaţii la un loc. Jake zâmbi când îi scrise numele pe fişă. negru pentru oamenii de culoare. pentru femei. aşa că puse semnul întrebării în dreptul lui. prin birou. indiferent de sex. spuse: — Sunt la Lucien. dar. te rog. vreau să te invit la masă ca între doi profesionişti. Primul nume era Barry Acker. secretară la o bancă. —Bine. Următorul era Bill Andrews. e proprietarul unui magazin de feronerie cam neprofitabil. căsătorit a doua oară. roşu. pentru bărbaţi. — Vrei să-mi propui o întâlnire amoroasă? — Nu. o raită pe la magazinul lui şi constatase că are şi ceva educaţie. Ce mai nume! În cartea de telefon existau vreo şase! Jake. — Da. un teanc de cartonaşe şi mai multe creioane marcatoare: albastru. Dar nu mă suna decât în caz de maximă urgenţă. Înainte de a ieşi. dar să te grăbeşti cu prezentarea violului. Mă îndoiesc că audierea lui Rodeheaver se va face mai repede de-o săptămână. patruzeci. cu trei copii. e de treabă. — Nu prea ştiu cum am să abordez problema. O să fie greu. dintre care două fete. Harry Rex şi Ozzie cunoşteau fiecare câte unul. şefule. Jake urcă în biroul de la etaj.avut cazuri în care a fost şi el implicat. marţi. Buckley nu se străduia atât. când banca îi luase . — La ce vrei să lucrezi? — La componenţa juriului. Îl scrise cu litere de tipar pe un cartonaş şi făcu vreo câteva însemnări: vârsta. iar pe birou aşeză o listă alfabetică a juriului. îi place să vâneze. Jake notă fişa cu nouă. aşa că mai ai ceva timp. — Ce vrei să spui? — Mi-a venit o idee.

singurul copil al unei familii de nebuni care îşi investiseră toţi banii în căile ferate. Acum ştia câte ceva despre o sută unsprezece persoane din juriu. salvându-i pe cei din familia Ault. când Jake se întoarse de la Lucien. Ault lucra acum într-un magazin de mărunţişuri. cei cu educaţie şi liberalii. Se opri. Era un intelectual educat la Princeton. Cu siguranţă. până atunci. cu lacrimi în ochi. câte un zece. Ault predase o vreme la o şcoală. Acolo. Scrisese automat. în dreptul fiecărui negru. Soţia se îmbolnăvise grav de rinichi şi cheltuielile cu tratamentul îi ruinaseră.dreptul de a mai achita ipoteca pe casa lui din Clanton. în dormitorul lor de la etaj. fu mai greu. Deodată. Alergaseră la fereastră şi începuseră să plângă şi să ţipe. închise tratatul de pe birou şi se uită la el. Şase ore lucră la lista juriului. tinerii fură notaţi mai bine decât bătrânii. nu păţiră nimic. Jake scrise un zece în dreptul numelui său. Un motociclist care trecea întâmplător se oprise şi spărsese uşa. Flăcările cuprinseseră toată clădirea. se strecură în casă. pe când dormeau. cu excepţia dormitorului lor. Toată lumea îi mulţumise salvatorului. Ellen bătea la maşină. Jake ştia despre Gerald Ault ceva despre care ceilalţi habar n-aveau. — Unde mergem să mâncăm? — Facem o excursie. luptă cu flăcările şi cu fumul şi ajunse sus. Fusese primul negru pe care îl văzuseră copiii. — Unde? — Ai fost vreodată la Robinsonville. concentrându-se asupra numelor. Apoi. unde o şi cunoscuse pe soţia lui. În cazul albilor. îi înşfăcă pe Gerald şi pe fratele lui şi sări de la etaj. salvatorul se stropi din belşug cu apă de la furtunul din grădină. închipuindu-şi-l pe fiecare deliberând şi aducând argumente. Pe când era copil. familia lui trăia la o fermă de lângă autostradă. Mississippi? . Le dăduse şi note. Într-o noapte. apoi fusese şeful bibliotecii şi. în Pennsylvania. Buckley nu avea cum să fie mai bine informat. funcţionar la tribunal. iar Gerald şi fratele lui se treziseră încercuiţi de flăcări. făcând fişe. Părinţii şi lucrătorii de la fermă urlau zadarnic pe pajiştea din faţa casei. Ea se trăgea din comitatul Ford. Printr-un miracol. în dormitor. izbucnise un incendiu. Focul se întinsese repede. Bărbaţii primiseră note mai mari decât femeile. sparse fereastra. soţia lui se îmbolnăvise şi îşi pierduseră casa. Nu putea suferi muncile grele. Gerald Ault era unul dintre puţinii oameni albi care îi iubeau din suflet pe negri. mai târziu. la fel. la tribunal. Îi elimină pe candidaţii care primiseră avertismentul din partea Klan-ului. Sosiseră aici tocmai când părinţii fetei fuseseră ruinaţi şi viaţa lor se transformă într-o luptă continuă pentru existenţă.

dac-o înşel. de unde cumpără un carton de bere "Coors" şi o sticlă rece de Chablis. — Chestia asta nu prea ţine aici. — E bine cum eşti.. Nici mai mult. Ce e acolo? — Nimic. să ne prefacem că suntem doi prieteni care iau masa împreună. Row Ark. — Ce meniu avem? — Grătar. Ellen făcu pe barmaniţa şi desfăcu două cutii de bere. dar sunt gata de drum. nici mai puţin. Am o căsătorie fericită. — Nu. să nu dai frâu liber imaginaţiei specifice generaţiei tale. întâlnind în drum camioane cu buşteni. — Cam la o oră şi jumătate. Jake apăsă pe acceleraţie şi trecură în viteză podurile de peste nenumăratele râuri care se varsă în lacul Chatulla. Urcară dealurile acoperite de vegetaţie verde închis. Jake coborî geamurile. nemaipomenit. — De unde ghiceşti tu la ce mă gândesc? Chiar crezi că eşti irezistibil şi că mor de nerăbdare să te seduc? — Nu-ţi cer decât să-ţi vezi de treabă. Stinseră luminile şi plecară cu Saab-ul. — O oră şi jumătate? Mor de foame! — Atunci bea bere. îi explică el. Masa asta e strict profesională. Părul ei des şi ondulat flutura uşor. creveţi. Nevastă-mea e-n stare să facă moarte de om. Soarele apunea în depărtare. Eu sunt şeful. dar ştiu exact ce-ţi trece prin minte. Jake opri în dreptul unui magazin de băuturi. zise el. acolo. — Cât e de departe restaurantul acela? întrebă ea. în jeans decoloraţi. după ce porniră mai departe.. Aşadar. — Se pare că tu eşti cel care are idei de-astea. în afară de bumbac. fără şosete şi un tricou marinăresc. în ultima lor cursă pe ziua aceea. eliberată de prejudecăţi sexuale. în jurul feţei. tu. — Trebuie să vii cu băutura de-acasă. — Foarte bine! Atunci. Îţi spun eu că merită. — Uite ce-i. Un prieten bărbat nu . de soia şi de un restaurant micuţ. Ellen îşi dădu capul pe spate şi închise ochii. — Om vedea. în sud.— Nu. cu trei numere mai mare decât măsura ei. lăsând vântul să intre în maşină. — Sigur că da! — Vorbesc serios. Era îmbrăcată ca de obicei. — E nevoie de ţinută specială? Jake se uită cercetător la ea. picioruşe de broască şi somn. Ellen luă o gură de bere. pe autostradă. angajata mea şi nu va fi decât o masă de afaceri.

ai? — Nu cunosc nici unul. lor le place să discute de copii. Dar asta-i treaba lor! — Ai putea fi prieten cu un homosexual? — Cred că da. Nu-şi dau seama ce pierd. Pur şi simplu. am greşit! Eşti republican. vânătoare. Mai desfăcu două. în comitatul Ford. N-am înţeles niciodată antisemitismul. care să fie prieten cu o femeie. la voi. politică. Dacă soţia mea s-ar întâlni să ia masa cu un bărbat. zise ea. mobilă — lucruri la care eu nu mă pricep deloc. De ce sunt nevestele din sud atât de geloase? — Pentru că aşa le-am educat noi. . Ea îi luă cutia goală de bere din mână şi o aruncă pe bancheta din spate. păi tu eşti un adevărat liberal! Spune-mi. Mie-mi plac evreii. dacă e-nsurat. nu merge! — De ce? — Pentru că bărbaţii nu au prietene. Soarele scăpătase şi aerul greu se răcorise. i-aş suci gâtul şi-aş da imediat divorţ. Eram foarte apropiaţi. Cu nici un chip! Eu unul nu cunosc nici un om aici. de modă. Cred că aşa ceva nu s-a mai întâmplat de pe vremea Războiului Civil. — În nici un caz! — Şi nici iubiţi. nu putem fi prieteni. de altfel. — Asta-mi place mie aici. se trăieşte încă în Evul Mediu. Nu. — Asta-i absurd. de reţete culinare. nu. pe când eram student. Am avut un prieten foarte bun. — Deci. — Te rog. În schimb. — Nu. — Aici. nu am nici o femeie-prieten. — Doamne. spune-mi! — Iar tu n-ai nici o prietenă? — De ce să am ca prieten o femeie? Ele nu sunt dispuse să vorbească despre fotbal. în ţinut. Îl chema Ira Tauber şi era din New Jersey. în sud: oamenii sunt atât de toleranţi! — Mulţumesc! — Dar prieteni evrei.poate lua masa cu un prieten femeie. atâta vreme cât nu ştiu că e. Ştii prea bine că şi Iisus era din neamul lor. dacă e căsătorit. devenind tăios la viteza de o sută patruzeci de kilometri pe oră. Dacă afli de vreunul. — Bineînţeles! — Soţia ta nu are nici un prieten? — Din câte ştiu eu. ce gândeşti despre homosexuali? — Mi-e milă de ei. I-am şi spus-o. lasă-mă să conduc. Şi nici un vreau. aici. procese sau despre orice altceva ce mă interesează pe mine.

În restaurant erau trei rânduri de mese. pe trepte. deodată. subalternul. — Poate doriţi să vă servim nişte murături prăjite cu mărar? îl întrebă ea pe Jake. — Şi cum se numeşte restaurantul? întrebă ea. un fel de magazin. nu e nici o îndoială. se auziră râsete şi chicoteli. eu sunt femeie. Lumea-i zice tot Hollywood. Intrară. La o intersecţie. Eu sunt şeful. până intrară în localitatea pe care o căutau. Merle. Jake zâmbi şi acceleră. Lângă uşă. A dispărut într-un incendiu şi-a fost reconstruit la Robinsonville. unde o negresă bătrână. Dacă nu-ţi place. iar atmosfera e nemaipomenită. din Mississippi. — Un subaltern ciudat şi frumos. sunt subaltern. O chelneriţă turnă bere dintr-o cană şi le făcu semn să se aşeze la o măsuţă roşie. Voi. dealurile dispărură şi terenul deveni plat. pe jumătate ocupate. luând câte-o gură de bere. Pe-o parte a drumului se aflau o mulţime de case de lemn goale. Trecură prin nişte intersecţii şi. Ellen întoarse capul. dar frumoasă. iar vizavi. — Eu nu sunt o femeie. De la masa vecină. Jake înşfăcă sticla de Chablis şi o conduse pe funcţionara lui juridică sus. de aici. în jurul căruia parcaseră vreo douăsprezece automobile. ce suntem? — Păi. — În privinţa asta. la Boston. — Cum? — Hollywood. — Hollywood. uitându-se la peisajul încântător prin care treceau. eu sunt avocatul şi tu eşti funcţionarul meu juridic. Jake se uită cu nesaţ la sânii ei conturaţi frumos de tricou. cotiră spre stânga şi merseră spre vest. mai demult. nu mâncaţi aşa ceva? — Frigeţi chiar totul aici? — Tot ce e comestibil. se afla o scenă mică. — Murături prăjite cu mărar? — Sigur. muzică bună. — Tu eşti bărbat. — De ce se numeşte aşa? — Pentru că. — Şi ce-i aşa grozav? — Au mâncare excelentă. Prin fereastră străbătea o muzică plăcută. Patru perechi . tu. Ellen îşi zâmbi în barbă şi îşi trecu degetele prin păr. — Te rog! Două porţii. Mai are avantajul că se află la mare distanţă de Clanton şi n-o să mă vadă nimeni luând masa cu o femeie frumoasă. localul se afla într-un orăşel cu numele acesta. stătea la pian şi cânta "Nopţi ploioase în Georgia". mănânc eu tot.— Atunci. Ellen se încruntă şi se uită la Jake.

Chelneriţa le turnă Chablis şi ei toastară pentru Carl Lee Hailey şi nebunia lui. Nu-ţi plac murăturile cu mărar. Dar el e expert şi-şi va spune opinia ca specialist. era beat şi indiferent. Ca să-ţi spun sincer. totuşi. — Ce-mi place mie aici. da. foarte inteligentă. Va spune tot ce vrem noi. eşti atrăgătoare. Jake comandă creveţi şi somn pentru amândoi. Tăie una în două. e că poţi sta oricât şi poţi face orice. ai putea lucra la orice birou de avocatură din ţară. — L-ai fi oprit. Am stat de vorbă cu el de două ori. Atunci. clientul nostru ştia exact ce face. În curând vor începe să cânte şi să danseze. — Cum? — Exact în acelaşi fel. dacă ai fi putut? — I-am spus lui Ozzie despre planul lui. O înghiţi şi împinse repede farfuria în faţa lui Jake. Abia se petrecuse violul şi fata era între viaţă şi moarte. — Tipic iancheilor! zise el. Ellen încerca să se-apuce de murăturile prăjite. Miercuri. — E martorul perfect. — Ce zici de Bass? întrebă Jake. nu. Row Ark. — Şi asta te pune pe gânduri? — M-ar pune. apărând nişte condamnaţi ce-şi merită soarta. săptămâna asta. Întreg restaurantul era plin de râsete şi de toasturi. Cred că ne poate fi de folos la fel ca orice alt psihiatru. Mi-a şi arătat locul de unde avea de gând să-i împuşte pe nenorociţii ăia. fără să se hotărască să înceapă. Acum. Carl Lee mi-a spus ce-o să facă înainte cu câteva zile de-a comite omorul. dacă ar fi un martor ocular. să faci bani frumoşi şi.toastau în cinstea cuiva sau a ceva. vrei să-ţi iroseşti cariera în cazuri care îţi alungă somnul. Ellen trecu peste picioruşele de broască. Row Ark? — Şi tu ai insomnii. o luă cu furculiţa şi suflă. Şi eu aş fi procedat ca el. nu l-aş fi oprit nici dacă aş fi fost sigur că intenţiona să facă ce-a făcut. Lui nu-i pasă care-i adevărul şi-o să spună ce dorim noi. Row Ark. — Crede că Hailey a fost iresponsabil. nu mi-am dat seama. Nu te înţeleg. Nu te bagă nimeni în seamă. Tu crezi? — Nici vorbă. cu mărar. din cauza aceloraşi oameni. — De ce nu l-ai împiedicat? — Pentru că nu l-am crezut. Le întorcea de pe o parte pe alta. e vorba . Oricum. Cine l-ar putea contrazice? — E credibil? — Când nu e beat. Dar atunci nimeni n-ar fi crezut că se va întâmpla un asemenea lucru. Apoi o băgă în gură şi mestecă agale. A fost uşor. când a comis crima? — Nu. Ce te face să te-avânţi aşa.

— Da. Anul viitor. deşi toată lumea credea asta. Chelneriţa le aduse un platou cu picioruşe de broască. nu ştia nimic sigur. li se întâlniră privirile. zise el. Îşi luară rămas bun de la chelneriţă şi de la Merle. O clipă. Momentul se prelungi. pe farfurii fierbinţi. apoi. în biroul şerifului. Lumina roşie de la firma restaurantului se reflectă pe faţa fetei. Sfârâiau în unt şi miroseau a usturoi şi a sos picant. — S-ar putea. o lăsă să se încălzească puţin şi plecară prin noapte. Pe la miezul nopţii. Row Ark. de data aceasta ordinele veneau de sus. Până acum. va fi altul. Să-ţi aduci aminte de vorbele mele. Bună mişcare. veni somnul la grătar. iar el se va uita la tine pentru ultima oară. — Dac-aş putea. însă. Se întâlniră toţi trei după o oră. cântând alături de ea.de Carl Lee Hailey. dar nu erau locuri libere. ai să fii alt om şi-ai să-ţi dai seama cât de barbar e sistemul ăsta. Chelneriţa le aduse creveţii într-o tigăiţă neagră. Ozzie se aşeză pe marginea patului. bine prăjite. Jake termină de băut un pahar cu vin şi-şi luă o grămadă la el în farfurie. — Şi eu la fel. apoi pe Jake. Îl sună pe primar. — Sunt prea ameţit. În momentul în care condamnatul va fi legat de scaunul electric. pe undeva. Ellen îşi puse o porţie mare şi mâncă hămesită. dar promise că-l va anunţa la timp. domnule. Merle. Am văzut un motel pe-aici. sticla se golise şi începură să se stingă luminile. chiar c-aş face-o. O dată şi o dată tot ai să pierzi şi-ai să vezi ce îngrozitor e când i se aplică pedeapsa. Vor fi represalii. Mickey Mouse îl sună sâmbătă dimineaţa devreme pe Ozzie acasă şi-i spuse că se anunţau necazuri şi mai mari din partea Klan-ului. Mă-mbeţi si-apoi încerci să profiţi de mine. numai să te primească. La sfârşit. aşa că urma o perioadă de violenţă extremă. Jake porni maşina. Încăierarea de joi nu se petrecuse din cauza lor. cântăreaţa. Mâncară şi băură încet. Jake îşi puse centura de siguranţă. Întăririle din alte state erau pe drum. savurând aceste delicatese si uitându-se unul la altul. masându-şi uşor umflătura din ceafă. apoi se îndreptară către maşină. ca să fiu în stare să conduc. . Ei mărşăluiseră în linişte şi-acum şeful lor era pe moarte. — Atunci am să-mi las barbă şi mă-nscriu în ACLU. începu un dixie şi toată lumea începu să bată ritmul din palme.

— Mai degrabă pe nisipuri mişcătoare. nevenindu-i să creadă. Ştiu asta de la un informator de încredere. — Şi ce-ai de gând să faci? întrebă primarul. Procesul va începe luni. — Cineva spunea că există posibilitatea mutării sau amânării procesului. aici. — Doamne. Spitalul nostru e prea mic ca să ne permitem aşa ceva. se află pe un teren solid? întrebă Ozzie. — I-ai povestit de crucile în flăcări? — I-am spus tot. — Şi să ocupe oraşul? — Da. Cel puţin aşa mi-a spus informatorul meu. Trebuie să luăm nişte măsuri. Şi s-a şi prostit. zise Ozzie. masându-şi ceafa uşor. însă nu vreau să văd pe nimeni omorât. Am simţământul că Klan-ul va face o neghiobie. — A-nnebunit? întrebă primarul. Ştiu că e o măsură drastică. nu-mi place că trebuie să procedăm aşa. Ozzie îşi schimbă punga cu gheaţă. — Exact. — Garda Naţională! repetă primarul. dar cred că ar fi bine să-l sunaţi pe guvernator. Negrii sunt mânioşi şi iritabili şi nu le trebuie decât foarte puţin să ia foc. Şeriful îşi mişcă încet capul şi schimbă iar punga cu gheaţă. asta-i chiar o măsură drastică. — Din punct de vedere juridic. Sper să nu mă spuneţi. Şi robele acelea albe sunt nişte ţinte excelente. — Domnule primar. să trimită aici Garda Naţională.— Situaţia riscă să ne scape de sub control. Unii abia aşteaptă un prilej ca să-nceapă să tragă. Aşa e? — Nu. — Da. Şi vor fi implicaţi membri de-ai lor din toată ţara. — Da. Nu cumva exagerezi? . — Atunci cred şi eu. Cică aduc întăriri din alte state. Cu arme şi cu toată dotarea. — Acelaşi informator? întrebă Jake. Jake dădu din cap. zise Ozzie care îşi pusese o pungă cu gheaţă la ceafă şi se strâmba de durere la fiecare cuvânt. M-am întâlnit ieri cu judecătorul Noose şi mi-a spus că nu acceptă schimbarea de instanţă. Pentru protecţia cetăţenilor. cum ar fi să încerce să omoare pe cineva. — Vreau din tot sufletul să prevenim o nouă încăierare. — Şi tu crezi asta? — N-am curaj să nu ţin cont de ce s-a spus. Klan-ul vrea să se răzbune pentru ceea ce s-a petrecut joi. — Să patruleze pe străzi? — Da.

aşa că fură nevoiţi să parcheze în drum. Nu mai rezistăm la încă o încăierare. Curtea din faţa casei lui Hailey era plină de maşini. la maşina poliţiei. mulţimea năvăli în grădina din faţă. strategia pe care aveau s-o urmeze în timpul procesului. de parcă era pentru ultima oară. în vreme ce primarul se frământa la gândul că orăşelul lui va fi invadat de soldaţi. Ce se va-ntâmpla dacă şi negrii vor organiza ceva? N-am destui oameni. Râdeau şi vorbeau tare. domnule primar. mai ales că există posibilitatea unei condamnări? Clar. cu Garda Naţională în jurul tribunalului? Îşi imagină juraţii trecând. Primarul fusese reales ultima oară la diferenţă de mai puţin de cincizeci de voturi şi nu-şi permitea să facă nici o mişcare. ideea era excelentă. fără să se gândească foarte bine înainte. Reverendul Agee spuse o rugăciune de mulţumire. în jeep-uri sau chiar în tancuri. domnule primar. îmbrăţişat de prieteni. printre soldaţii înarmaţi. Îi strânse pe toţi patru în braţe cu desperare. cerându-i ajutorul. Cum s-ar mai putea alege un juriu imparţial şi neinfluenţabil. Carl Lee intră ca un om liber şi fu. apărându-se de ţânţari. Trebuie să fim ajutaţi. — Nu-mi pasă mie de politică! replică primarul nervos. Din ochii tuturor curgeau lacrimi. Ozzie observă rânjetul fugar al lui Jake. Bărbatul uriaş îngenunchease şi îşi înfundase faţa în trupurile firave ale copiilor. E clar că n-am destui oameni ca să fac faţă. prin uşa din spate a închisorii. — Cred că n-avem de ales. — Ce părere ai. Klan-ul aprinde cruci în tot ţinutul. Mulţimea îi privea în tăcere. de rude şi de copiii lui. Bucătăria era plină de bunătăţi şi oaspetele de onoare fu aşezat în capul mesei. . Ozzie şi Hastings îşi umplură farfuriile şi ieşiră pe terasă. convins fiind că Ozzie şi Jake ştiau foarte bine adevărul. Şeriful se temea de momentele în care Carl Lee va fi transportat de la închisoare la tribunal şi înapoi. Sâmbătă. Jake? întrebă primarul. după căderea întunericului. După masă. V-ar putea afecta şi din punct de vedere politic.— Deloc. de speranţă şi de bun venit. înconjurat de familie. iar noi nu-i putem opri. Acuzatul însuşi demonstrase că atunci era posibil orice. care plângeau. îndreptându-se spre Craft Road. N-am fost în stare să oprim o încăierare petrecută sub nasul nostru. Nu-i anunţase nimeni că va veni. îndată. Ozzie şi Hastings îl conduseră pe Carl Lee. Jake fu de părere că era o idee excelentă. Copiii se jucau. Cum să mai fii imparţial într-o astfel de situaţie? Cum să mai insiste Noose ca procesul să aibă loc în Clanton? Cum să se opună Curtea Supremă la mutarea procesului. unde începură să discute. luni.

ridicându-şi corturile. îi omorâse pe cei doi tineri. în scuar. Era eroul lor şi se mândreau că-l cunosc personal. În ochii acestor oameni. Fumau şi stăteau sprijiniţi de stâlpii de iluminat. alături de familia lui. Ozzie le spuse că era timpul să plece. 32 Duminică. în jurul lui Gwen şi al lui Carl Lee. Rămăsese cu gura căscată de uimire. apoi intră în maşină. totul ar fi fost o joacă. auzise voci în stradă. Cu o zi înainte de proces. Bud Twitty muri în noaptea aceea. Îl ascultară cu atenţie când le vorbi despre proces. Fata se hotărâse să doarmă acolo. aşa că dorea să-i vadă pe toţi în sală. Sigur. Le spuse că avea nevoie de rugăciunile şi de suportul lor moral. cu siguranţă că ar fi primit şi-un premiu pentru ceea ce făcuse. după părerea lor. Trei plutoane de soldaţi întindeau funii şi băteau pari în pământ cu nişte ciocane enorme. fură ridicate baricade. el se afla la închisoare dintr-un singur motiv. ca să nu uite să trimită flori. Se auzeau comenzi prin radio şi superiorii ţipau la oamenii lor să se grăbească. dându-şi silinţa să pară cât mai bine organizaţi şi milităroşi. Dacă ar fi fost alb. Pe la miezul nopţii.iar adulţii rămaseră pe terasă. însă. După ce se întinse. iar santinelele îşi ocupară posturile. În părculeţul din faţa tribunalului se organiză un post de comandă. se întrebau dacă-l vor mai vedea vreodată acolo. Dispecerul îl sună pe Nesbit. Acesta îşi notă în agendă. Carl Lee fusese acuzat. Credeau cu putere în asta. Deci. pe canapea. în jurul lui Carl Lee. pe terasă. aşezat pe capota maşinii. Începuse războiul! Străzile erau pline de camioane şi jeep-uri cu soldaţi care coborau în fugă. numai pentru că era negru. pe care le atribui evenimentelor ce aveau să înceapă a doua zi. dar cu un juriu alb. În sinea lor. aşa că Jake se culcă la el. îi îmbrăţişară şi le promiseră că vor fi luni la tribunal. chiar lângă pavilionul de vară. când văzu scena ce se derula în jurul tribunalului. Nesbit. Stătură în atmosfera aceea umedă ore-ntregi. sâmbătă seara stătuse cu Ellen la Lucien pe terasă. Peste tot. dar nu asta era problema. Jake se sculă de la ora cinci. care îl anunţă pe Jake. la birou. De fapt. Se sculase şi se duse bâjbâind pe balcon. La plecare. Carl Lee o îmbrăţişă pe Gwen şi pe copii. îi privea cum fortificau oraşul . până târziu. L-ar fi acuzat doar cu jumătate de gură. cu un nod în gât şi cu dureri de cap.

Noose era furios. Începu o goană nebună. — Cât veţi sta aici? — Nu ştiu. — Vă aşteptaţi la necazuri? — Nu. Jake se întoarse pe balcon şi se uită la militari. înarmaţi şi la jeep-urile lor. fără să-l consulte? Era procesul lui. — Cum vă numiţi. Vestea despre invazie se răspândi rapid în dimineaţa aceea liniştită de duminică. aşteptând să se lumineze şi să apară ceva interesant. Se învârteau prin scuar în grupuri mici. Se plimbară în jurul scuarului. după ce ieşiră de la biserică. aşa că. aşa că nu-l anunţaseră pe Noose. Ozzie fusese de aceeaşi părere. inspectând trupele şi pavilioanele. — Se unde sunteţi? — Booneville. Acum era în siguranţă. aşa că Nesbit se putea duce acasă să se odihnească până seara. în chioşcul de vară. camioanele plecară în nordul oraşului.Clanton. Moss descuie tribunalul pentru ca soldaţii să aibă acces la toalete şi la apa de băut. într-un loc special amenajat pentru Garda Naţională. De fapt. Jake făcu o cafea şi i-o duse jos. lăsând să pătrundă mulţimea. primarul se gândise la asta. uitându-se la soldaţii aceia adevăraţi. După ce coborâră toţi. locuitorii oraşului se duseră cu toţii spre scuar să se convingă cu propriii lor ochi că armata împresurase tribunalul. până în zori. camerele de luat vederi şi microfoanele înregistrau orice cuvânt rostit de câte un sergent sau un caporal. domnule? — Sergent Drumwright. — De ce-aţi venit? — Am fost chemaţi de guvernator. Santinelele mutară baricadele. Intrase în vorbă cu vreo doi gardieni. Cam aşa se discuta în scuar. . — Unde vine asta? — Cam la o sută cincizeci de kilometri de aici. Cum îndrăzniseră să cheme Garda Naţională. — Cine ştie? — Bănuiesc că guvernatorul. Şacalii presei aflară de existenţa trupelor abia după ora nouă. dar Jake îi explicase că era de datoria lui să ferească oraşul de necazuri. Ozzie indică unele puncte şi colonelul păru să fie de acord cu ceea ce voia el. — De ce v-a chemat? — Ca să ţinem lucrurile sub control. Estimă numărul lor cam la două sute. nu a judecătorului. Şeriful veni împreună cu Moss Junior Tatum şi făcură cunoştinţă cu colonelul. Oamenii se învârteau încolo şi-ncoace.

e a ta şi nu te costă absolut nimic. Row Ark. Jake le răsfoi. — Am înţeles. Îmi cer scuze pentru volumul mare. măi. dar au fost multe de spus. — La naiba. Aşa că nu mai cârti. sănătos. E o invenţie nouă. Da. îi răspunse ea. Poate că ea n-avea s-audă despre asta şi era mai bine aşa. — Bună seara. Avea şi cuprins şi bibliografie. Iată rezultatele pe care mi le-ai cerut. Pentru că nu se anunţase nimic oficial. Row Ark. Îşi luă rămas bun. nu se simţise niciodată mai în siguranţă ca acum. — Măi. doar nu ţi-am cerut un tratat! — Ştiu că te sperie orice lucrare mai doctă. şefule. pe scaune pliante din pânză. Era o lucrare excelentă. a celor din nord. începură să . în proces. Mă doare de azi dimineaţă. O sună apoi pe Carla şi-i povesti cum fusese desfăşurată Garda Naţională. Se duceau la pescuit cu barca tatălui ei. în legătură cu cererea de acceptare a folosirii datelor despre viol. mai avea şi garda de corp. Acesta era în balcon. Ellen Roark descuie uşa din spate şi puse pe masa din bucătărie o pungă cu alimente. Stăteau sub arbori. trupele erau epuizate şi li se făcu dor de casă. la fel ca toate cele dinainte. E lucrarea unui geniu. Da. Sute de soldaţi înarmaţi îl păzeau. Pentru că se întuneca din ce în ce mai mult. întinzându-i un dosar gros. Oamenii se plictisiseră să se tot uite la soldaţii care le păzeau tribunalul. iar paginile erau numerotate.Jake stătea în balcon bând cafea şi trecând în revistă fişele juriului. să trăiţi! Te doare cumva capul? — Da. Fata dispăru. Ai cumva un mixer? — Ce să am? — Un mixer. redactat de un student în drept foarte dotat. Am bătut la maşină mai bine de zece ore şi simt nevoia să beau ceva. uitându-se la fişe şi la clădirea tribunalului. După douăsprezece ore de arşiţă sufocantă şi de pâclă în centrul din Clanton. Se întunecase şi circulaţia din scuar se mai domolise. aşa că am făcut eforturi să nu folosesc cuvinte mai lungi de trei silabe. cu un talent deosebit de a gândi şi a scrie clar. şi casa era la locul ei. lângă cuptorul cu microunde. dorindu-şi mai mult ca oricând să le aibă alături. suntem foarte nebunatici astăzi! N-ai putea să-mi faci un rezumat de vreo treizeci de pagini? — Ştii ceva? Ţi-am oferit un studiu documentat. El era bine. de-a noastră. — Bună seara. Se foloseşte la bucătărie. — E unul pe raft. Scoase un dosar din geantă şi începu să-şi caute şeful. şi-l înjurau pe guvernator. De fapt. iar Hanna ar fi vrut să fie şi el acolo. nu-i spuse de moartea lui Bud Twitty.

alţii îşi căutaseră refugiu. . — Am să beau. — Row Ark. — Vai. e tequila cu suc de lămâie şi cu Cointreau. sub privirile. — Margaritas. Jake se uită la halba lui. Dar de ce margaritas? — De ce nu? Jake închise ochii şi bău. În dreptul poştei. ce mutre or să facă.tragă tot felul de sârme din clădirea tribunalului. Unii dintre soldaţi jucau cărţi. Credeam că orice student la drept ştie reţeta. — Ce fel de rom? — I-aş spune poşircă. în tribunal. E frumos. iartă-mă! Cu siguranţă o ştiam şi eu pe vremea studenţiei. Nimeni nu rosti nici un cuvânt. o văduvă de vreo sută de kilograme. ca să lumineze tabăra. Halba ei se golise pe jumătate. Ellen se întoarse cu două halbe pline cu un lichid verde. Negrii cu lumânări o luară pe strada Washington. când au să vină aici. pentru veghe. — Asta ce mai e? — Bea. Le puse pe masă şi se aşeză şi ea. — N-am mai băut margaritas de opt ani. zise Jake zâmbind. Îmi voi reînnoi moţiunea de schimbare a instanţei. eşti o femeie plină de talente. Îmi va fi respinsă. — Unde e sarea? — N-am pus nici la mine. devenite dintr-o dată atente. Nu-mi place. îşi făcură apariţia mai mulţi negri cu lumânări. — Bine. Fusese prima persoană de culoare care băuse apă rece din fântâna publică din scuar şi trăise s-o spună. — Nu e rom. de teama ţânţarilor. — Incredibil! Pare un câmp de război. — Îmi pare rău. mă voi asigura că reporterii înregistrează faptul că procesul are loc într-un adevărat circ. atunci beau şi eu tot aşa. dacă n-ai fi şeful meu. Ai să te simţi relaxat. Se uită la soldaţi. Apoi. Jake mai luă o înghiţitură. Fata se uită la scuar. dintre care nouă făcuseră şi colegiul. nu-i aşa? Gândeşte-te la juraţii noştri imparţiali. Începură să păşească de-a lungul trotuarului de pe strada Jackson. Jake sorbi şi ultima picătură şi se linse pe buze. Liderul grupului era doamna Rosia Alfie Gatewood. — Mulţumesc. Dar aş vrea să ştiu ce e. ale celor mai bine de două sute de soldaţi înarmaţi. mâine dimineaţă. care crescuse unsprezece copii. — Doar o subalternă. — Da.

într-un jaf. — Nota? — Mi se pare că zero. Sunt vreo două sute douăzeci. — Ce notă i-ai dat? — Cred că şase. Acum câteva minute. aproximativ cincizeci şi cinci. — Ai memorat toate fişele? Jake aprobă şi luă o gură de margaritas. când au sosit Miss Gatewood şi prietenii ei. cu doi copii mari. Cu mulţi ani în urmă nepotul ei a fost împuşcat în cap. cu lumânările. rasa. Sosi runda a doua de margaritas. dar au primit întăriri. Numele. — Are o livadă de măslini pe lângă Mays. — Am simţământul că-i cunosc de ani de zile. Ellen luă fişele: — Coreen Hagan. încă de dimineaţă. ocupaţia. zise ea sorbind din halbă. Jake se gândi puţin.— De ce-au venit soldaţii? — Şeriful şi primarul l-au sunat pe guvernator şi i-au spus că e nevoie de Garda Naţională. Ellen îşi termină băutura şi plecă să-şi mai prepare una. în jur de treizeci. — I-ai dat zece. Se trage din Florida. — Pe câţi îi ştii personal? — Pe foarte puţini. — Da. mai bine . Cam atât. — Vârsta. Sunt sigur c-a citit în Biblie despre "dinte pentru dinte". Divorţată. — Vârsta. Penticostal devotat. N-o să fie în juriu. L-au informat că spitalul nostru e prea mic pentru procesul ăsta. s-au întâlnit cu duşmanul. — Foarte bine. — De unde vin? — Din Bonneville şi din Columbus. Urăşte oamenii de culoare. Secretara unui agent de asigurare. de doi negri. Au fost învinşi de câteva ori. vârsta. educaţia — citise întruna aceste informaţii. I-a pus jos cu privirea. Dar m-am informat asupra tuturor. Jake luă fişele pentru a suta oară şi le întinse pe masă. Şase copii. La prânz i-am numărat. Miliard Sills. Nu are mai mult decât liceul. starea civilă. Aproximativ şaizeci de ani. Lucrează la fabrica de mobilă din vestul oraşului. două sunt fete. de-atunci. — Clay Bailey. În plus. aşa că acum joacă popa prostu'. mi se pare că din cei şase copii. — Au stat toată ziua aici? — M-au trezit la cinci dimineaţa. I-am urmărit tot timpul. pentru a menţine liniştea şi ordinea în Clanton. la Little Rock.

— Mă simt onorat. Spune-i să vină la petrecerea noastră de pe terasă şi să privească spectacolul trupelor pregătite pentru bătălia cea mare. de altfel. mai degrabă decât al unui luptător. 22 iulie. Dormise vreo trei ore. Nesbit îl duse acasă şi-l aşteptă pe alee. Stomacul îi ghiorăia îngrozitor şi simţi o durere violentă în abdomen. Nu era momentul să se gândească la mahmureală. E un drăguţ. La miezul nopţii. Nesbit dormea la volan ca un copilaş. 33 Luni. Se aşezară pe balcon discutând numele de pe listă. bând zeama aceea picantă. ştergându-şi bărbia de salivă. o cămaşă albă şi o cravată de mătase. potrivită. — Ce spui? Te-a impresionat capacitatea mea intelectuală?! — Printre altele. Am reuşit să uluiesc un geniu în drept penal. Avocatul făcu un duş şi se bărbieri repede. Jake îl trezi şi se aruncă pe locul din spate. Jake sări din aşternut şi se uită la ceas. — Sunt impresionată. Pe fiica lui Sheldon Roark! O summa cum laude în carne şi oase! Stai să-i spun şi lui Harry Rex. — Pe Lucien nu-l chemăm? — Nu! M-am săturat de el! Harry Rex aduse nişte tequila. strigând la soldaţi şi lălăind tot felul de cântece deocheate. dacă la asta te referi. Se întinse să ia telefonul.decât Buckley. Nesbit o duse pe Ellen la Lucien. aşa cum făcea. găsită undeva. Avea aerul unui dandy. în fundul barului său. Jake fu de partea funcţionarei lui. iar Harry Rex plecă acasă pe jos. — Nici urmă de dinamită. apoi intră din nou în maşină.. Apoi alese un costum sobru de lână.. Jake se culcă pe canapea. . Le făcu un semn santinelelor care se uitau la el de peste drum. — Unde-i elefănţelul? Mi-e dor de el. aşa cum îi ordonase. Se certă violent cu Ellen asupra reţetei de preparare a margaritei. — Ai găsit totul bine? întrebă Nesbit. Dădu drumul câinelui. Nu mult după ultimul pahar cu margaritas. Nesbit râse ca de o glumă bună. Pantalonii îi veneau perfect. — Du-te şi Cheamă-l.

— Ce-i cu tine la ora asta? îl întrebă Jake. Pe la ora cinci. — Mulţumesc. Harry Rex. pe lângă asta. — Mulţumesc. pe masă îi cădeau firimituri din gură. — Totuşi. — Da. Astea-s de la Dell. Într-un carneţel erau toate datele despre doctorul Bass. bătu la uşă Harry Rex. — Ea a scris toate astea? întrebă Harry Rex cu gura plină. la Ole Miss. Are probleme cu practica. A ieşit pe locul doi. enervându-şi conlocutorii. cu iniţiale aurite. Luă patru aspirine şi bău un pahar mare cu suc de grapefruit. Ochii îi ardeau. are şi uşurinţă la scris. în câteva secunde. — Eşti neliniştit? — Ca o curvă în biserică. Nu trecuseră decât treizeci de minute de când plecase de acolo. Îşi puse dosarul în servieta lui neagră. Aprinse luminile şi îşi făcu o cafea. în anul ei. zise el. părea un spărgător. pe şaptezeci şi cinci de pagini. Intrară în scuar şi Jake coborî în faţa biroului său. dar nu mi-e foame.În orice situaţie. capul îl durea de oboseală. În întunericul de-afară. Apoi îşi turnă cafea. Sunt cam neliniştit. L-am sunat pe prodecan. Se aşeză pe toaletă şi mai trecu o dată în revistă fişele juriului. — Arăţi cam răvăşit. La teorie. dar el voia să ştie exact unde putea găsi orice document. Fuseseră puse în ordine de Ellen. — Mi l-a cumpărat Carla. Totul era pregătit. — E tare. Făcuse însemnări în legătură cu posibilele obiecţiuni ale lui Buckley şi găsise argumente legale contra acestora. — Aşa e. iar el le dădea jos cu mâneca. — N-am putut dormi. e excelentă. precum şi planul mărturiei lui. dar se şi simţi umilit să le primească de la un student în anul trei. — Cred că e foarte inteligentă. care mi-a spus că are toate şansele să termine prima. Harry Rex băgă mâna în pungă şi scoase nişte pateuri. Le ştia pe toate. E îngrijorată. Şi. de piele. scoţând o pungă unsuroasă. E o prezentare a tuturor cazurilor de iresponsabilitate din Mississippi. Jake fu mândru de pregătirile acestea în vederea procesului. Jake stătea în faţa lui şi răsfoia documentaţia despre cazurile M'Naghten. Aranjase dosarul pe puncte şi subpuncte. — Ce ştii despre ea? În timp ce mesteca. Tot felul de bunătăţi calde. . Zâmbi mulţumit de talentul organizatoric al fetei. ai un costum frumos. Aşternu filele dosarului lui Carl Lee Hailey pe masa din sala de şedinţe. A făcut-o în trei zile.

Da. — Iar tu ai fost de acord cu el. izbucni în hohote. dar să n-o vadă nimeni. — Cred c-am să-ncerc! exclamă el. dacă n-ai făcut-o. — Da. Nu-mi rămâne decât să aştept. S-ar putea să irite femeile din juriu. al câtelea am terminat? Oamenii s-au bucurat că m-am întors în Clanton să practic avocatura şi că nu m-am dus cine ştie pe unde. — N-ai s-o laşi să stea la masa consiliului.... nu-i aşa? — Aşa zice. zise el. Jake zâmbi. Harry Rex se şterse la gură cu laba lui uriaşă. Apoi. nu-i aşa? — Nu cred. — Îi place de mine. — Eşti cam agitat. — Atunci. care trăieşte cu o negresă. Am vrut să fac contestaţie. Cum aţi zis că vă numiţi. din nouăzeci şi opt. De asemenea. că nu e nimic de capul tău. Sper să fie decentă. — Te-ai culcat cu ea? — Nu! Doar n-am înnebunit. — Ce voia? — A zis că eşti o ruşine pentru rasa albă. dacă aveţi vreun mesaj. Prima zi e mai grea. O să stea în umbră. peste tot. i-l transmit eu cu plăcere.. dacă s-o îmbrăca. Aş fi putut termina al nouăzeci şi doilea. împrăştiind firimituri din gură. o dată ce ţi-ai făcut ucenicia cu Lucien. domnule . nu-i aşa?. — Nu-i aici. Sunt de acord cu dumneavoastră. aici... e bine să fie de faţă. dar m-au prins copiind la un examen. ca tine. cu faţa luminată de un zâmbet. — Când vine Row Ark? — Nu ştiu. domnule? Harry Rex zâmbi şi închise telefonul. — De ce nu? Era atât de sincer şi o spunea fără ură. pentru că aperi oameni de culoare. Sună telefonul. — N-am nimic. Auzise povestea aceasta de o sută de ori.. Harry Rex! — Ai înnebunit. Nici nu-ţi vine să crezi!. puiule. dar până la urmă m-am gândit că tot aia e. dar. ia-o tu! Am destule pe cap. Cred că se . păi. — Dumnezeule! Mă-ntreb cu ce s-o îmbrăca? — Mai bine zis. Dar cui îi pasă. Ştii ce pudic e Noose. pentru că te-ai pretat să aperi un negru ca Hailey. Jake îi făcu semn şi Harry Rex ridică receptorul. Sunt gata de atac. A mai adăugat că speră într-o pedeapsă exemplară din partea Klan-ului şi că baroul te va da afară. Harry Rex despachetă un sandviş cu pui şi brânză. făcându-i cu ochiul lui Jake. e groaznic. Toate pregătirile au fost făcute.. Femeia asta se dă uşor.— Eu am fost al nouăzeci şi treilea.

Da.simte bine acum. Dar nu era aşa. Se îmbrăcase ca o sudistă sadea. zise ea. Când puse receptorul jos. — Pentru mine. La şase. într-un costum sobru cenuşiu. Mi-aş dori să am gustul tău la îmbrăcăminte. fu de părere Harry Rex. Harry Rex tocmai o felicita pentru asta. — Biroul domnului Jake Brigance. înainte cu trei ore de proces. de fapt şapte în Wilmington. . — Mulţumesc. indiferent dacă sunt liberale sau nu. — Arăţi minunat. — E un reporter! ţipă Harry Rex. Row Ark. dar suntem impresionaţi pentru că nu ne aşteptam să ai atâtea haine. — Are diaree! îi explică el reporterului. suntem nişte porci. Se uită şi la Harry Rex. Jake se aşteptă s-o găsească într-o fustă mini. Incredibil! Se şi fardase uşor. Nu. Harry Rex înşfăcă receptorul. unde noi facem complimente femeilor. ea nu-şi mai exprimă dorinţa să vină acasă. Harry Rex scoase şi ultimul sandviş din pungă. lui nu-i era frică de asta. — Ei. — Te rugăm să nu te superi. dar tu ai vrut să vii în sud. Îi promise c-o va suna în seara aceea. Telefonul sună din nou. Îşi strânsese părul într-un coc. Harry Rex. pentru că suntem toţi trei aici. Jake îşi frecă mâinile şi încercă să pară entuziasmat. că s-a descărcat. spuse şi Jake. Pentru prima oară. Ea îi spuse că s-a trezit de mult şi că acum citea ziarul şi bea o cafea. pentru că ştiu că o liberală ca tine n-are nevoie de aşa ceva. Se părea că îşi pusese şi sutien. Avem treabă. Coborând. nu. — O prepar eu. Venise Ellen şi Harry Rex vorbea tare cu ea. ce-aţi vrea să facem? — Să preparăm nişte margaritas. — Ce-i în punga aia? întrebă ea. — Micul dejun. despre Mickey Mouse şi despre ameninţări. ci de juriul care va fi ales şi de reacţia acestuia faţă de el şi de clientul lui. După părerea lui Harry Rex. avocat. sub bluza de mătase neagră. Jake porni spre toaletă. Jake o sună pe Carla. cu o jachetă en coeur. arăta ca un adevărat avocat. Ne cerem scuze că te-am admirat. consilier şi guru în drept. — Nu! strigă Jake. Jake îi povesti despre Bud Twitty. zise Ellen. dar nu spuse nimic. O desfăcu şi scoase un sandviş cu cârnaţi. Altceva n-avea importanţă. auzi zgomote la parter. — Şi tu la fel. rosti acesta. consultant juridic. — Sunt pe oliţă. zise ea.

în dubele lor colorate. lângă mine şi Carl Lee. Vor fi. aşteptând duşmanul. când sosiră şacalii presei. în Mississippi. astăzi? — După ce răsare soarele. Baricadele se ridicară la loc. probabil. Tu vei sta în spatele meu. adăugă Harry Rex. Tu şi acuzatul veţi sta singuri. între patru ochi. decise Jake. — În biroul acesta nu se mai bea alcool. Ivirea zorilor fu momentul în care soldaţii îşi începură activitatea. Soldaţii îi înconjurară şi le spuseră că nu aveau voie să parcheze maşinile lângă tribunal. — Chiar aşa! — Şi ne face plăcere să mai bem împreună. Ştie unde-i tribunalul? — Nu vei sta la masa de consiliu. înconjuraţi de forţele răului. — Dar eu? întrebă Harry Rex. vreo sută douăzeci. după câteva minute. în timpul procesului. — Cât durează? întrebă Ellen. Asta durează. Militarii erau încruntaţi şi atenţi la orice automobil care sosea. după fişe. unde stau? — Da' ştiu că are experienţă! exclamă Harry Rex. Încearcă să-i identifici. Noose va rosti câteva cuvinte în faţa candidaţilor la juriu şi apoi se face alegerea. înfruntând moartea. adăugă Ellen. — Aş dori să stai în spatele funcţionarului meu juridic. începem procesul. — Noose nu te place deloc. să afli tot ce se poate despre juriu. Harry Rex. — Fie cum vrei tu. avem dreptul să stăm de vorbă cu fiecare candidat.— Care e primul pas. — Mulţumesc! — Dar vom fi încântaţi dacă vei fi de faţă. La ora nouă. alţii. Câţiva se aşezară la intrarea în tribunal. — Înţeleg. — Ca să vă fac rost de tequila. Şacalii dispărură pe străzile lăturalnice şi. Lucrurile se precipitară puţin pe la şapte şi jumătate. . apărură pe jos cu aparatele de filmat şi cu microfoanele în mâini. Aici. lângă bară. — Eu ce fac. Cel mai bine ar fi să ne prefacem că nu ne cunoaştem. — Şi tata face-aşa. Ar face o criză dacă i-aş cere să-ţi dea voie la discuţii. şi străzile fură blocate. — Mă bucur că eşti de acord. — Cam aşa. — Până la pauza de prânz. uneori. continuă ea. zise ea ştergându-se la gură. — Două sau trei zile. Am să-l rog pe Noose să-ţi permită să asişti la discuţiile secrete.

Rosti ceva ininteligibil chiar şi pentru el însuşi. În rândul doi se aşezară desenatorii. Colonelului burtos îi fu dat pentru prima oară în viaţă să se afle în faţa unui membru al Ku Klux Klan-ului îmbrăcat în robă. Se formă imediat o coadă. pe timpul procesului. Aşa cum era de aşteptat. Familia va sta în faţă. care se strecurau cu pas iute printre soldaţi. Klan-ul se simţi obligat să apară în plină lumină a zilei. străbăteau încet strada Washington. Participanţii la marş fură conduşi de Ozzie într-un loc din părculeţ şi acolo începură să mişune nerăbdători. Pe de altă parte. La ora opt. Aceştia începură să strige: "Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee!" Membrii Klan-ului îşi încleştară pumnii şi strigară la rândul lor: "Executaţi-l pe Carl Lee! Executaţi-l pe Carl Lee!" La comandă. zgomotul creştea şi aparatele de transmisie intrară în funcţiune. care se năpusti apoi în rotondă şi în alte locuri din clădire. Vreo douăzeci de indivizi. şi păstrând locurile pentru juriu libere. aduseră un detector de metale şi îl puseră la intrarea în tribunal. dar observă camerele de luat vederi şi se intimidă. într-un loc de pe pajiştea din faţa tribunalului. aşezându-i pe fiecare. unde li se spuse că acela era fieful lor. cu glugă. Ozzie îi sări în ajutor. — Bună dimineaţa. băieţi! le spuse el rece. Trei poliţişti înarmaţi până-n dinţi începură să controleze lumea. încercuindu-i. colonelul le promise că trupele nu vor avea treabă cu ei. ştim că nu putem să vă împiedicăm să staţi aici. Fură somaţi imediat de soldaţi. aşa cum putu. Murphy. le explică. omul de serviciu care fusese martor la evenimentele sângeroase.la uşa din spate. mai ales pentru a-i impresiona pe viitorii juraţi. Autobuzele bisericilor parcară în apropiere şi oamenii fură conduşi încet pe strada Jackson de reverenzii lor. Pe măsură ce se apropiau de scuar. sub privirile vigilente ale Gărzii Naţionale. Alţii se aşezară pe trotuare. Fură cu toţii de acord. două şiruri de soldaţi se aliniară între cele două tabere. îmbrăcaţi în robe albe. Vreau să înţelegeţi că suntem mai numeroşi şi că v-am avertizat să nu faceţi vreo prostie. Dacă stăteau acolo. apariţia robelor albe îi stârni pe negri. Purtau pancarte cu "Eliberaţi-l pe Carl Lee" şi cântau. — Dacă mă urmaţi şi faceţi ce vă spun. Începură să sosească juraţii. Prather dirija "circulaţia" în sala de proces. — Aşa e. n-o să aveţi necazuri. şi cu vreo două palme mai înalt decât el. liniştiţi. Ozzie vorbi ceva cu colonelul şi soldaţii se relaxară. că tribunalul se deschide numai la ora opt. zise conducătorul lor. Se luară după Ozzie şi după colonel. Ţineau citaţiile strâns în mâini şi ascultau strigătele celor . Vru să reacţioneze dur. Un grup vru să urce în rotonda de la etajul al doilea.

Buckley întârzie puţin în Cadillacul său bine întreţinut. Va fi singur în faţa Curţii. Lucien îi spusese că frica aceasta era bună. Se întinse pe canapea. Le-am spus că ai renunţat la caz şi că ai părăsit oraşul. Fu puţin dezamăgit. când acesta intră în biroul ei. adăugând. închise ochii şi se gândi la o mie de alte lucruri pe care i-ar fi plăcut să le facă. pentru că. La doi paşi în urmă. şefule? întrebă Ellen. Chiar şi jurisconsult. Juraţilor nu le păsa nici de avocaţii care vorbesc repede şi elocvent. Brigance se mai uită o dată la fişele împrăştiate pe birou. Simţi nevoia să se ducă la toaletă din nou. oricum. Tirul întrebărilor se revărsa asupra lui. Lucien îl convinsese că adevărul îi impresiona cel mai mult. indiferent de înfăţişarea avocatului. Musgrove purta servieta marelui om. nici nu mi-aş dori altceva. după fiecare răspuns. Uşa era încuiată. Jake se plimba agitat prin birou. — Te-aşteaptă câţiva reporteri afară. Ellen lucra la o informare. luându-şi din nou micul dejun şi stând la taclale. când şi-ar fi dorit să fie agent de bursă sau de asigurări. Totul e să nu arate că se teme. era un aliat. — În momentul acesta. Onorabilul Rufus Buckley sosi în Clanton şi-i informă pe soldaţi cine era el şi ce-avea de făcut. ca acum. Trebuia să fie o persoană importantă. Se apropie de uşile balconului. La parter. tipii ăia nu făceau diaree şi nu vomau din cauza serviciului lor.două grupuri. iar Buckley încălcă regulamentul de cel puţin opt ori. nevenindu-le să-şi creadă urechilor. Reprezentanţii presei începură să se agite. dar erau momente. Lucien îi spusese să-şi facă din frică un prieten. nu scapă de ea şi n-avea nici un rost să şi-o stârnească împotrivă. nici de cei caraghioşi sau eleganţi. ca să poată fi ajuns de reporteri. Strigătele pătrundeau pe fereastră asurzitor. Porni agale spre tribunal. — Gata de atac. că nu are voie să dezvăluie nimic din ceea ce tocmai dezvăluise. Se săturase de ele. Cu siguranţă. zâmbind întruna. — Ai auzit de Wendall Solomon? — Nu prea. Harry Rex era la Coffee Shop. De cele mai multe ori simţea că-şi iubeşte munca. — Cum te simţi. dacă i se permisese să-şi parcheze maşina acolo. . dar şi juraţii se vor simţi la fel. pretinzând să-şi parcheze maşina pe locul rezervat procuraturii. Plecăm în câteva minute. Coborî şi fu imediat înconjurat de aceştia. Se întoarse la birou şi mai citi o dată comentariile asupra juriului. Orice avocat trăia astfel de momente în faţa unui nou juriu.

— Clientul dumneavoastră se va bucura de un proces cinstit aici. — Tatăl tău cum reacţionează? — Bea două-trei pahare de Martini şi ia un calmant. având grijă să-i strângă mâna şi să-i zâmbească. Un poliţist îl întrebă pe Jake. Dar întrebările continuară. după ce a stins toate luminile şi a încuiat uşa. — E adevărat că v-aţi trimis familia departe. — Ce părere aveţi de Garda Naţională? — Sunt mândru de ea. până după proces? Jake şovăi o clipă. cu spatele la public. De fiecare dată se frământă atât de mult. atenţi la orice mişcare. Stă aşa. e normal. e foarte iritabil înainte de proces. — Nu am nimic de comentat. Carl Lee stătea la masa apărării. Urcară scările din spate. — Chiar foarte bine! — Par agitat? — Arăţi obosit. — Nu comentez. Nimeni nu îndrăzneşte să stea de vorbă cu el. — Hai să mergem! Afară. — E-adevărat că sunteţi ameninţat de Klan? — Nu comentez. iar poliţiştii se plimbau pe interval. — E adevărat că veţi protesta împotriva condiţiilor în care se derulează procesul? — Până nu începe. peste tot. . cu toate astea. Jean Gillespie făcea prezenţa juraţilor. Apoi se culcă pe birou. n-am cum s-o fac. dar merge! Jake se uită la ceas. zise avocatul fără să se oprească. Doctorul lui îi dă sedative şi. Ellen deschise servieta şi aranjă dosarele pe masă. bătându-l pe umăr. reporterii îşi începură milogeala. Într-un fel. chiar până în clipa în care trebuie să intre în sală.— Lucrează la Fundaţia de Protecţie a Prizonierilor din Sud. Jake îşi salută clientul cu căldură. cine e ea? — Nici o problemă. încât nu mai poate nici mânca. la Clanton? Jake dădu din cap. e cu mine. Am ucenicit vara trecută pe lângă el. Şi asta după ce-a avut peste o sută de cazuri de omor. nici dormi. apoi zise: — Nu comentez. — Înseamnă că ştii despre ce e vorba. arătând-o pe Ellen: — Jake. apoi se uită la reporter. E cu nervii încordaţi şi deprimat. în sud. A avut mai mult de o sută de procese.

Clanul Hailey stătea frumos în primul rând. . îi şopti Musgrove lui Jake. guvernatorule! ţipă Jake. Îmi dau seama de tensiunea în care sunteţi amândoi. Aş vrea să se consemneze. Nu pot să nu constat. Norma Gallor. în final. — Daţi-mi voie să intervin în acest moment. Vă rog să vă adresaţi cu "domnule". domnule. Numai margaritas era de vină. începu să scrie. Procesul va fi lung şi chinuitor. — Aveţi vreo problemă preliminară. Ichabod. Toţi erau cu ochii pe el. dădu mâna cu Lester. Aţi înţeles ce vreau să spun? — Da. O bătu uşor pe umăr pe Gwen. e normal. iar Noose spuse că era o practică obişnuită. ca nişte mici statui. — Noose ne cheamă în spate. începu Noose. — Ţine-ţi gura. însă. Tonya şi băieţii erau gătiţi în hainele lor de duminică şi stăteau între Gwen şi cumnatul ei. — Îmi cer scuze. aşa că fata fu acceptată. o oarecare aversiune pe care o aveţi unul faţă de altul. să stea de vorbă cu noi.Jake îi şopti ceva clientului său şi se uită în sală. să vă abţineţi de a vă mai întrerupe unul pe altul şi de a ţipa. fetiţa care fusese violată de cei doi ticăloşi.. atâta vreme cât sunteţi în tribunalul meu. Te rog să nu mi te mai adresezi cu "guvernatorule". Buckley nu avu nimic împotrivă. Juraţii urmăriră scena cu multă atenţie. în momentul în care acesta se întoarse la masa apărării. pe care le-o prezentă tuturor. — Protestez! îl întrerupse Buckley. Am fost şi eu în situaţia voastră şi ştiu ce simţiţi. Într-un fel. nu. îi înghionti pe băieţi şi. N-am terminat şi te rog să nu mă mai întrerupi! Buckley şi toţi cei de faţă rămaseră cu gura căscată. spuse procurorul. aşa că se apropie de ei şi începură să discute. o îmbrăţişă pe Tonya. gândi Ellen. — Noi.. Dar insist ca. — Noi avem mai multe. — Mai întâi. Jake intră împreună cu Ellen. zise Jake. Le spuse că era studentă în anul trei la Ole Miss şi că lucra ca funcţionar juridic pentru el. în mijlocul lor. domnule. domnilor? întrebă Noose. la o astfel de ripostă. Jake le zâmbi şi-i făcu semn lui Lester. Viitorii juraţi îl studiau cu atenţie pe avocatul lui Carl Lee. — Da. Sunteţi avocaţi excelenţi şi îmi pare bine că luaţi parte la un proces de importanţa acestuia. domnule Brigance. îmi reînnoiesc moţiunea de schimbare a instanţei. şi n-am să vă cer să vă strângeţi mâinile şi să fiţi prieteni. Buckley şi grefierul stăteau de vorbă. cu plăcere. Acesta se gândi că era un prilej bun ca să le atragă atenţia asupra familiei inculpatului. spuse Buckley calm. grefiera. deschizând un dosar.

zise Noose. — Excelent! replică Jake sarcastic. zise Noose brutal. la fel de gălăgioşi. continuă avocatul. Buckley se uita la Jake cu rânjet maliţios pe faţa lui mare. dacă s-au prezentat. Buckley avea şi el un discurs. Moţiunea se respinge. O prezint Curţii. de un juriu imparţial. E . — Vă aşteptaţi la un apel. guvernatorule. Deşi abia îl cunoscuse. — Nu am de gând să schimb eşalonul acesta. Ar trebui să înţelegi. — Am intenţia să renunţ la serviciile celor douăzeci. pentru a-mi susţine argumentele prin care cer schimbarea candidaţilor la juriu. în ceea ce priveşte intimidarea. s-au postat soldaţii înarmaţi ai Gărzii. Când termină de vorbit. Încerc numai să mă asigur că omul meu va fi judecat în condiţii bune. în timp ce noi ne pregătim să alegem juriul. tribunalul este înconjurat de trupe ale Gărzii Naţionale. Pe pajiştea din faţa clădirii se află un grup de membri ai Ku Klux Klan-ului care urlă la un grup de negri. — Vă mulţumesc. domnule Brigance? întrebă domnul Buckley. Din ceea ce ştim. domnule Brigance. — Pe ce criterii? — Pentru că au existat încercări făţişe de a fi intimidaţi.— Bine. Azi-dimineaţă. domnule judecător? — Nu. atunci. Ne-ar lua cel puţin o săptămână. Va fi imposibil să alegem nişte juraţi imparţiali. dar nu voia să-l întrerupă pe Jake. nu mă aştept la un apel. Ellen înţelese de ce Jake şi Harry Rex nu-l puteau suferi pe Rufus Buckley. Între cele două grupuri. acuzatul îşi reînnoieşte cererea de schimbare a instanţei. Dar ce facem cu cei ameninţaţi despre care nu ştim nimic? Şi cu cei care au auzit ce li s-a întâmplat celor douăzeci? Noose se frecă la ochi. şi vă rămân recunoscător. să se vadă negru pe alb. — Am aici o listă. când e vorba de viaţa unui om? Vorbim despre justiţie. Puteţi continua. Vreau să menţionez că astăzi. Cer să fie ataşată raportului către Curtea Supremă. Mai aveţi ceva? — Apărarea cere schimbarea întregului eşalon al candidaţilor la juriu. — Ce mai contează atât. procurorul spuse: — Îmi permiteţi să dau un răspuns. douăzeci dintre ei s-au trezit cu cruci în flăcări în grădină. cu amănunte. Dreptul la un proces cinstit ţine de Constituţie. au asistat la tot acest circ. — Nu. Am şi nişte copii ale unor rapoarte ale poliţiei. a celor douăzeci de juraţi care au primit vizite. când candidaţii la juriu se îndreptau spre tribunal. fără să spună nimic. 22 iulie. După cum spuneam. domnule judecător.

numărul doi. peste şaizeci de ani. uitându-se la Ellen. anunţă judecătorul. pe care i-l înmână lui Noose. Harry Rex clătina din cap. "Zero la unu" — gândi avocatul. — Câţi juraţi mai avem? întrebă Noose. — Nu puteţi găsi nici măcar doi. cu un venit modest. numărul trei. Era albă. În sală se făcu linişte mormântală. cu o privire cruntă. Avea nota zero pe fişă. numărul cinci. Sunt sigur că putem găsi doisprezece oameni potriviţi pentru juriu. Domnul Pate fu trimis după Jean Gillespie. domnule Brigance. — Nouăzeci şi patru. ştiind că unii din membrii lui ar fi putut fi intimidaţi de o şleahtă de derbedei în robe albe care nu au alt ţel decât să-l vadă pe clientul meu spânzurat. grasă. judecătorul le permise să se retragă şi să îşi ocupe locurile în sala de judecată. Jake notă numele primului ales. Jean Gillespie le amestecă bine şi scoase un bileţel. — Jo Beth Mills. Albă. îi şopti Jake lui Ellen. — Marcia Dickens. — Gerald Ault. Jean mai extrase un bileţel. zise Noose calm. ignorant şi rău. juratul numărul unu. După ce se duse în sala de şedinţe şi le spuse că se renunţă la serviciile celor consemnaţi. Jake se făcu mic pe scaunul lui. Ce mai ai de spus? — Nimic. Rândul din faţă fusese eliberat şi doamna Malone se aşeză înspre culoar. — Ajung. Avea un şef negru. Doar ca atunci când renunţaţi la serviciile celor douăzeci să nu menţionaţi şi motivul real. cât putu el de tare. Fiecare din cele zece loji avea câte zece locuri pe care urmau să se aşeze membrii juriului. Zero la doi.ridicol că nu vreţi să schimbaţi juriul. Apoi. Noose îi înmână o listă cu douăzeci de nume. Jake se uită desperat la Jean. — Vă pot îndeplini dorinţa. numărul patru. — Moţiunea ta se respinge. Jake se făcu şi mai mic şi începu să-şi frece tâmplele. Zero la trei. grasă. Era notată cu doi pe lista lui. . murmură el. — Incredibil. — Carlene Malone. Zero la patru. Jean se întoarse. la întâmplare. de vreo cincizeci de ani şi lucra pentru un salariu mic la o fabrică de cămăşi din Karaway. — Reba Betts. destul de tare ca să audă şi Noose. Numele candidaţilor la juriu fură scrise pe bileţele. Apoi fură introduse într-un cilindru de lemn. Era o femeie albă.

Jake o îmbrăţişă şi-i mulţumi. Jake presimţea dezastrul. nu se atinse de nimic. Harry Rex se repezi la mâncare. El. Noose îi prezentă apoi pe avocaţi şi explică natura acuzaţiilor. fără personalitate. al doilea rând conţinea şapte femei albe. înfometat ca de obicei. să termine. când se hotărî. — Nu-mi place deloc cum s-a făcut alegerea. Dacă avea noroc. numărul unsprezece. Aranjă fişele pe masă în ordinea în care fuseseră aşezaţi juraţii. dar numai doi recunoscură că avuseseră relaţii amicale şi înainte de luna mai. Noose mai bătu câmpii până la douăsprezece şi jumătate. zise iar Harry Rex. luând o gură de ceai. Prin lege. care nu aveau nici una notă mai mare de trei. Acesta se aşeză lângă Ault. în vreme ce juratul numărul unu. de pe lista lui. unde Jean extrase numele a şapte bărbaţi. Carl Lee reuşi să zâmbească: primul negru de pe listă. Harry Rex luase notiţe şi făcuse însemnări tot timpul cât Noose anunţase numele juraţilor. timp în care Jean trebuia să bată la maşină lista numerică a numelor. — Nu-mi place deloc. Uşurarea nu veni decât în momentul în care se ajunse la a patra lojă. Următoarele patru fură femei albe. avea dreptul la douăsprezece recuzări. Nici unul dintre cei prezenţi nu negară că ştiau ce se întâmplase. cu gura plină. Cineva îi sugeră să folosească microfonul. anunţă Noose. Buckley puse un semn negru în dreptul numelui său. La unsprezece fix. luă loc lângă Reba Betts. însă. Toţi îl ştiau. în sfârşit. Jake era din ce în ce mai îngrijorat. Jake începu să le studieze. repetă el. încercuindu-i numele. fără arătarea motivului. nu-şi folosea decât jumătate dintre ele pentru prima lojă.Jake zâmbi. Când Noose termină de citit. După ce aşeză şi ultima fişă. doi negri şi pe Godsey. Se retrase până la două. Era un dijmaş de vârstă mijlocie. Îl prezentă pe Carl Lee şi întrebă dacă printre cei din juriu era cineva care se înrudea cu el sau îl cunoştea. iar el îl plasă la câţiva centimetri de nas. cu vocea în scădere. Vorbi tare şi vocea lui piţigăiată şi nesuferită răsuna violent în sala mare a tribunalului. insistând să-i trimită nota de plată. numărul şase. — Alex Summers. — Walter Godsey. Alegerea aceasta dură aproape o oră. Noose se retrase pentru cincisprezece minute. . ciugulind dintr-un cartof prăjit. Jake şi Ellen folosiră pauza pentru a-şi revedea fişele. dintre care patru erau negri. Noose reveni în sală şi ceru să se facă linişte. Ellen stătea lângă el. Buckley zâmbi şi el. Dell aduse sandvişuri calde şi ceai cu gheaţă. Şi el fu de părere că nu stăteau pe roze.

TU n-ai vota pentru condamnarea nimănui. muieri albe! zise Harry Rex. O ticăloasă albă şi rea. vrei să taci? izbucni Jake. Mai rămân nouă albi. femeile au mult suflet. — Să te fereşti de prima. — Putea fi şi mai rău. nu-i aşa? — Poate că nu. — Tu ce zici. În mintea ta dementă. Bagă-i tu pe toţi în gură şi vezi-ţi de mestecat! — Cred că n-ai dreptate cu femeile astea. Harry Rex înghiţi repede şi spuse: — Cred c-ar trebui să-l lăsăm pe Carl Lee în plata Domnului şi să ne liniştim! Ellen se uită la fişe. — Mai rău de-atât?! Singura situaţie în care ar fi fost mai rău era dacă primii treizeci ar fi purtat robe albe! — Harry Rex. Îmi plac femeile albe. spuse Ellen. să fie castraţi şi să fie lăsaţi să moară. indiferent ce-ar fi făcut. Doar noi suntem victimele violurilor. — Row Ark. — Încerc şi eu să v-ajut. zise Ellen. bărbaţii graşi şi albi sunt cei mai răi. Row Ark? întrebă Jake. trei negrese şi treizeci de femei albe. ce-ţi spune c-ar trebui să facem cu ei? — Să fie spânzuraţi cu capul în jos. Mai rău nici că se putea. mănânci sandvişul ăsta? Harry Rex desfăcu pacheţelul şi se apucă de mestecat. n-am ce zice! făcu Harry Rex. din Lake Village. — Nu-mi place deloc cum s-a făcut alegerea. Se pare că ne-am ales cu un juriu feminin. una. — După părerea mea. Dar n-au ce căuta în juriu. dar. tu eşti o comunistă de la ACLU. s-ar mai termina o dată cu ticăloşiile. Ţi-am mai povestit doar. n-aş vota pentru condamnare. spuse Harry Rex. — Nu mă înţelege greşit. Row Ark. de Carlene Malone. poate. — Şi zici că felul tău de a înţelege legea e constituţional. . răspunse Jake mohorât. chiar şi violatorii de copii sunt victimele sistemului. avem opt bărbaţi negri. — Din primii cincizeci. — Dar mintea ta civilizată şi raţională. — Muieri albe. Eu am fost însurat cu patru. E din familia aia. Jake. Sunt înclinată să-i dau dreptate lui Lucien. fără proces. — Eu. Vrei cartofi prăjiţi? — Nu. Ellen se uită lung la el. — M-aş feri aproape de toţi. nu-i aşa? — Aici.— Vrei să taci? izbucni Jake. aproape toţi neinteresanţi. Harry Rex se forţă să râdă tare. De regulă.

Era înfricoşat pentru că se putea întâmpla să nu fie în stare să reuşească să fie la înălţimea aşteptărilor. . Da. Spuse că e avocatul poporului. Aia de un metru jumate. mă opun! Domnul Buckley face orice altceva. devenea genial. E prea la urmă. — Se admite! chelălăi Noose la microfon.— Mulţumesc! replică Jake. de cei care aveau încredere că-i va apăra de criminali. şi de fiecare dată simţea acelaşi lucru. Şi asta. să schimbe rapid registrul. nu te mai gândi la ea. Doar ei îl aleseseră. clientul lui fiind statul Mississippi. vocea îi devenea caldă. Acuzase mii de criminali. — Ai umor. pentru că-şi dădea seama de imensa responsabilitate pe care o avea faţă de cei care se bizuiau pe el. Care zici c-a fost clienta ta. nu pune nici o întrebare. Jake se sătură şi rosti: — Domnule judecător. ca a unui bunic povestind nepoţilor. era neliniştit şi înfricoşat. umilindu-se şi spunând că se consideră prietenul juriului. lansându-se într-o tiradă pentru care l-ar fi invidiat orice predicator. Era procurorul lor de nouă ani şi le mulţumea locuitorilor din Ford pentru această onoare. domnule Buckley. Vorbea persuasiv. Se exprima liber. pentru înfăptuirea dreptăţii. Noose bătu cu ciocănelul în masă şi se făcu linişte. alături de care avea să lupte pentru aflarea adevărului. Jake ascultase pălăvrăgeala aceasta de nenumărate ori. numai selecţie de juriu nu. aia care ar face tot ce-i spui? Ellen îl luă peste picior: — Trebuie să fie numărul douăzeci şi nouă. alături de oameni. Da! Îi era teamă şi nu se ruşina să recunoască. însă. În procesele foarte importante. captând atenţia tuturor. Putea. Dacă nu aveţi nimic de întrebat. făcându-i pe juraţi să înţeleagă că numai verdictul "vinovat" mai putea salva societatea de la pieire. care cântăreşte două sute de kilograme! Harry Rex se şterse la gură cu o foaie de hârtie. Numărul şaptezeci şi patru. zise el. După vreo zece minute. La ora două. Când se adresa juriului. reprezentantul statului care lupta. apoi la juriu. — Procuratura să-şi spună părerea în legătură cu preselecţia. Era un orator înnăscut. unde se opri şi se uită la public. Zâmbi şi se prezentă. Promise că nu-i va dezamăgi. După câte văd. Procurorul districtual se ridică semeţ şi porni spre bară. băiatul cel bun. spre liniştea întregii societăţi. atunci luaţi loc. O ştia pe de rost: Buckley. Observă că desenatorii se puseseră pe treabă şi un moment păru că pozează.

Le spuse că se vor vedea mâine din nou. Îi avea pe toţi la degetul mic. practic. Ar fi putut continua până dimineaţa. Pancartele albe pe care scria . într-atât erau de transpiraţi. Procurorul scoase un carneţel şi se lansă în citirea nenumăratelor lui întrebări. în câteva secunde. Şi. Când şi unde? Apoi. Aveau prieteni în justiţie? Pe cine şi unde? Interogatoriul dură trei ore. prefăcându-se jignit. când Noose îl opri. Dacă procesele la care participaseră au fost civile sau penale. cu cătuşele. sau măcar acuzat. spulberând tensiunile. Buckley era un maestru în materie. în vreme ce mulţimea ieşea din sală. Se ridicară mai multe mâini. fără oprire. Uniformele decolorate li se lipiseră de trupuri. Îi întrebă şi dacă vreunul din membrii familiilor lor fusese victima unor criminali. care se plimbau cu nonşalanţă pe trotuarele din centrul oraşului Clanton. domnule judecător. nu mai era nimic de adăugat. Harry Rex şi Ellen nu mai pridideau cu însemnările. Se ridicară două mâini. cum votaseră şi când. înveselind audienţa.— Vă rog să mă iertaţi. pe care soldaţii îl luară în pavilioanele improvizate. Ozzie îl conduse jos. Jake stătu câteva momente de vorbă cu clientul său. la ora nouă. După ce discuţia cu avocatul se termină. Îi întrebă. Aduseseră cu ei scaune pliante. Pusese nişte întrebări la care Jake nici nu se gândise vreodată. dacă fusese vreunul supus violenţei. 34 În Ziua a Doua. arşiţa spulberă toată roua de pe gazonul din faţa tribunalului. În vremea aceasta. Judecătorul suspendă şedinţa până a doua zi. Predicatorii negri îşi conduseră oamenii la locul lor. Se ridică o ceaţă deasă şi lipicioasă. unde îşi ridicară tabăra. era în plină desfăşurare. învăluind picioarele soldaţilor. Carl Lee îngenunche în faţa familiei lui şi-i îmbrăţişă pe toţi. se pregăti şi micul dejun. zise Buckley supus. unde îl aştepta o grămadă de poliţişti. apoi. dacă victima fusese om de culoare sau alb. Îl interesa dacă mai fusese vreunul în această situaţie de jurat. Ozzie aştepta alături. soarele apăru iute la orizont şi. ca apoi să arunce câte o glumă. Când şi unde? Atentatorul îşi primise pedeapsa? Fusese alb sau negru? Jake. Se mai adăposteau de arşiţă pe sub câte un arbore sau în câte un magazin. răcitoare pentru apă şi măsuţe pentru jocuri de cărţi. Se ridicară câteva mâini. La ora cinci. dacă cineva dintre rudele apropiate fusese condamnat. Abordă cu delicateţe chestiunile personale.

care se lăudase că nu pierduse până acum nici un proces de omor. Se exprima elevat. la locurile lor. apoi făcu acelaşi lucru cu Carl Lee şi cu familia acestuia. Aprecie plin de respect dovada profesionalităţii procurorului în ceea ce priveşte întrebările puse juriului. alb. în ziua precedentă. în căutarea senzaţionalului. Membrii Klan-ului se duseră şi ei. În momentul în care auziră strigătele celor două grupuri se repeziră în faţa tribunalului. ascultători. Era Ziua a Doua. Mărturisi că nu mai avea multe de întrebat el însuşi. fără să se crispeze. urmărit de ochii nerăbdători ai celor nouăzeci şi patru de candidaţi la juriu. La ora nouă. greu de urmărit. Reporterii alergau buimaci de colo-colo. cu chipul lui Carl Lee înconjurat de culorile roşu. Nici acum nu se ridică nici o mână. există cineva printre dumneavoastră care să aibă ceva împotriva apărării pe baza iresponsabilităţii inculpatului? Se auzi o rumoare scurtă. dar nu ştiau cum. Buckley informă că nu mai are de pus nici o întrebare. lăsând-o la urmă pe Tonya. Agee făcuse afişe alb-negru. ca un gard. Câţiva ar fi vrut să reacţioneze. Se mai prezentă o dată. Avocatul Brigance îşi simţea stomacul fierbând."Eliberaţi-l pe Carl Lee" fură înfipte în pământ. ar fi cineva dintre dumneavoastră care să nu fie de acord cu verdictul "nevinovat"? Întrebarea era. Se ridică tremurând şi se îndreptă spre bară. sub valul de obscenităţi care trecea pe deasupra capetelor lor. într-atât fusese de exhaustiv colegul său. în legătură cu iresponsabilitatea clientului său. dând ordine prin radio. ştiind că majoritatea erau încurcaţi. Soldaţii formară imediat cordoane până pe trotuar. . totuşi pe înţelesul tuturor. De fapt. judecătorul Noose salută pe toată lumea din sală. Ştiau cum să acţioneze: abil şi profesional. Reuşi să pară relaxat şi încrezător. Le agitau în faţa negrilor şi ambele grupuri începură să strige unul la altul. — Dacă reuşim să demonstrăm că domnul Hailey nu a fost responsabil în momentul când a tras asupra lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard. albastru. dar nu se ridică nici o mână. Vocea îi era puternică. Mulţimea îl privea intens pe tânărul acesta bun de gură. Aveau pancarte albe pe care scriseseră cu litere mari. Jake îi urmări cu atenţie. dar caldă. ora opt dimineaţa. Îi prinsese nepregătiţi şi le sădi în minte această idee a iresponsabilităţii. Se uită în agendă şi rosti: — Doamnelor şi domnilor. roşii: "Executaţi-l pe Carl Lee". intenţionat. Dar îşi dădea seama că în acest moment se gândeau cu toţii la ceea ce le spusese el. liniştiţi. Ozzie şi colonelul se agitau.

— Foarte bine. domnule. Nu mai am nimic de întrebat. Se uita la judecătorul care era la fel de uluit. se întoarse împreună cu ea. că omorul a fost premeditat. doamna Carlene Malone. Sunt pentru pedeapsa cu moartea. încercând să contracareze cele trei ore de poliloghie cu care îl plictisise Buckley. adăugă şi Buckley. cu un aer încrezător. După câteva momente. Jake. — Foarte bine. N-o să dureze mult. îi spuse judecătorul. atunci. scoţându-şi roba. doamnă Malone. Aveţi opinii ferme. aş adăuga că grupul ales mi se pare excelent. domnule. dumneavoastră veţi fi nevoită să vă pronunţaţi în această privinţă? — Da. Noose începu să vorbească: — Presupun. Cred că ar trebui aplicată în mai multe cazuri. Ellen şi domnul Pate îl urmară pe Ichabod în biroul din spate şi se aşezară cu toţii la masă. zise el. să poftească primul jurat. Musgrove. — Vă rog să luaţi loc. de un fel sau altul. — Asta-i tot? întrebă Noose. nu ziseră nici un cuvânt. la indicaţia lui Noose. aţi putea să vă pronunţaţi în favoarea pedepsei cu moartea? — Bineînţeles. Jake continua să-i zâmbească. Domnul Pate se duse s-o cheme. domnule Brigance? — Ba da. Aş dori să am o discuţie cu avocatul apărării şi cu procurorul. domnule judecător. — Corect.asta şi urmărise. Bineînţeles. nu. — Vă daţi seama că. zise Jake. spusele lui erau în totală contradicţie cu ceea ce gândea. Buckley nu ştia ce să creadă. De asemenea. Domnule aprod. domnilor. domnule. Buckley. spuse Jake. în legătură cu pedeapsa cu moartea? Femeia dădu neliniştită din cap: — O. fiind aleasă în juriu şi în ipoteza că domnul Hailey va fi condamnat. — Dacă procuratura demonstrează fără nici cea mai mică umbră de îndoială. domnule judecător. că vreţi să puneţi întrebări fiecărui membru al juriului. îşi dădea seama că nu are nici un rost să repete întrebările procurorului. Buckley îi făcu lui Musgrove cu ochiul. . Era timorată. Chiar nu mai aveţi nimic de spus. — Aşa este. Cei de faţă îi zâmbiră. domnule. în legătură cu pedeapsa cu moartea. mai fermecător ca oricând. nevenindu-i să creadă. dar. S-ar mai termina o dată cu răul în lume. — Vă mulţumesc.

În birou intră Marcia Dickens. Vă place sau nu. — Înţeleg. ca majoritatea negrilor. Puteţi să părăsiţi tribunalul. Noose îşi scoase ochelarii şi deveni profesoral: — Conform legii. voi cere să nu vi se permită să staţi în rândul juraţilor. cărora le explică felul în care trebuiau să răspundă judecătorului. o femeie albă mai în vârstă. Aţi putea. în timpul unei pauze. Operaţiunea aceasta dură până pe la mijlocul după-amiezei. Mulţimea privi curioasă cum Ault pleca din sală. doamnă Malone. Aprodul chemă martorul numărul şase. Se întoarse după câteva momente şi se aşeză în primul rând. E o cruzime şi e împotriva firii. da. Minţise în legătură cu pedeapsa cu moartea. N-o să vă reţinem mult. Noose îi mulţumi şi chemă următorul jurat. care privea în pământ. Da. Indiferent care ar fi acuzaţia. dacă aţi fi în juriu. era împotriva acesteia. intră Gerald Ault. repetă Noose formula. cu chipul încruntat. Sunt cu totul împotriva acestui lucru. pe Alex Summers. Al treilea şi al patrulea fură la fel de neiertători. procuratura cere să se renunţe la serviciile domnului Ault. Ault era uluit şi se uita la Jake. răspunse Ault cu însufleţire. In realitate. Dar dacă rămâneţi. aveţi sentimente puternice pentru sau împotriva pedepsei cu moartea? — O. Buckley îşi drese vocea şi rosti sumbru: — Domnule judecător. n-aş putea face aşa ceva. — Se admite cererea dumneavoastră. în nici un caz. — Pot să ştiu şi eu de ce? întrebă Gerald. zise Noose. când ultimul jurat părăsi sala. Jake zâmbea întruna. şi îl conduse în birou. Buckley făcu din nou cu ochiul. Mai întâi. — Vă mulţumim. strângând din dinţi. Mai târziu. era şi ea în favoarea pedepsei cu moartea şi nu avea reţineri în a vota pentru ea. să vă pronunţaţi în favoarea pedepsei cu moartea? — Nu. De aceea nu e corect să alegem juraţi care nu iau în considerare legea. în sala de proces. arma secretă a lui Jake. domnule. sunteţi eliberat din sarcina aceasta. domnule Pate. dacă existau dovezi de vinovăţie. domnule. Domnule Ault. ea se aplică legal în Mississippi şi în majoritatea statelor. domnule. gata să omoare. în birou.— Mulţumesc. dintr-un motiv sau altul. Unsprezece dintre ei fuseseră eliberaţi . Mi-e ruşine că trăiesc într-o societate care permite omorul legal. zise Noose. Invită-l pe al doilea. Puteţi să vă întoarceţi la locul dumneavoastră. Apoi. stătu de vorbă şi cu ceilalţi juraţi negri. Curtea e obligată să renunţe la serviciile oricui nu ia în considerare existenţa pedepsei cu moartea. că aţi venit.

Mai propuneţi opt. respingem pe douăzeci şi unu. Jake şi echipa lui stăteau în biblioteca de la etajul trei. Jake era uluit. nouăsprezece. cu posibilitatea de a mai respinge patru. respinge zece. — Amândoi aţi acceptat juraţii patru. Noose numără conştiincios. Parcă îi citise gândurile. respingem pe douăzeci şi cinci şi douăzeci şi şase şi acceptăm pe douăzeci şi şapte şi douăzeci şi opt. apoi doi. Ellen voia femei. aşa că fiecare dintre dumneavoastră aveţi dreptul să respingeţi douăsprezece persoane şi să propuneţi douăsprezece persoane care să facă parte din juriu. doi. Cred că sunt doisprezece. Jake şi Ellen se retraseră la bufet. domnilor? După cum ştiţi. să mă consult? — Cinci minute. Acum îi cunoştea pe toţi. răspunse Noose. şapte şi treisprezece. Asta înseamnă doisprezece. îl respinge pe cincisprezece. — E rândul dumneavoastră. Procuratura acceptă juraţii numărul unu. — Apărarea renunţă la serviciile juratului numărul unu. Jake şi Ellen încercuiră numele şi făcură nişte însemnări. îl respinge pe numărul cinci. domnule. acceptă numerele unsprezece. doisprezece şi treisprezece. Noose se retrase la trei şi jumătate. dându-le timp avocaţilor să-şi revizuiască însemnările. domnule Brigance. trei. îi respinge pe opt. Acolo îi aştepta Harry Rex. trei şi patru. studiind fişele. respingem pe douăzeci şi trei. — Acceptăm pe şaisprezece. — Da. respingem pe şaptesprezece. unsprezece şi doisprezece. — Da. nouă. douăzeci. Jake îşi studie lista şi şterse nişte nume. Harry Rex. acceptă şase. acceptăm pe douăzeci şi patru. acceptăm pe optsprezece. îi acceptă pe patru. e din nou rândul dumneavoastră. acesta e un caz foarte important. bărbaţi. domnule Buckley. Procurorul propusese numai femei albe şi respinsese doi negri şi un bărbat alb. îl acceptă pe treisprezece. Vă rog să începeţi în ordine numerică. Buckley respinsese din nou negrii şi bărbaţii albi. şase. respinge pe paisprezece şi acceptă numărul cincisprezece. Domnule Buckley. pe şase şi pe şapte. Noose se uită la lista lui cu juraţii care rămăseseră. acceptăm pe douăzeci şi doi. sunt doisprezece.pentru rezerva pe care o arătaseră faţă de pedeapsa cu moartea. zise Buckley. — Îmi permiteţi o clipă. Venise vremea să se hotărască. şapte şi opt. . apoi se adresă avocaţilor: — Sunteţi gata.

— Respingem numerele douăzeci şi nouă şi treizeci. De fapt. Mai am dreptul la patru respingeri. — Îi acceptăm pe amândoi. Ce părere ai de Sisco? întrebă Harry Rex. Următorii doi — negri. — Să revenim la dumneavoastră. domnule Buckley? Douăzeci şi nouă şi treizeci. — Nu mai aveţi dreptul la nici o respingere. Barry Acker. zise Ellen. Jake studie lista. cât şi pe Sisco. — Atunci. A scos din joc toţi negrii. Am ajuns la numărul douăzeci şi nouă. — Foarte bine. patru din următorii şase sunt negri. în vreme ce judecătorul şi avocaţii luară loc în faţa sălii. Domnule Buckley. — Dumneavoastră. — Domnule judecător. Juratul treizeci şi trei era un bărbat negru. Treizeci şi patru. albi cu toţii. — Bine. zise Jake. — Mi-e teamă de el. Urmează două femei albe. treizeci şi unu şi treizeci si doi. Să alegem acum două rezerve. Domnule Buckley. punând lista pe masă. — Îl respingem pe treizeci şi trei şi îi acceptăm pe treizeci şi patru şi treizeci şi cinci. Până acum. — Îi acceptăm. Zece femei şi doi bărbaţi. Noose citi lista şi juraţii fură conduşi la locurile lor de Jean Gillespie. Ne mai rămân două respingeri. nu-i aşa? întrebă Noose. treizeci şi trei şi treizeci şi patru. Mai avem dreptul la patru respingeri. dar Buckley n-o să lase lucrurile să ajungă atât de departe. — Excelent! Să-l alegem. Şi să-l cumpărăm! — Ce să-ţi spun! De unde ştii că nu a fost "cumpărat" deja de Buckley? — Eu l-aş alege. Se întoarseră în birou şi se aşezară. Ellen fu de părere să-i respingă atât pe Acker. zise procurorul. la fel ca Buckley. Lucien mi-a spus că-i un ticălos care se lasă cumpărat.— Uită-te la asta. uitându-se repede la numele negrilor care urmau după Sisco. pe care o voia Jake. Amândoi aveţi dreptul să vă opuneţi de două ori. — Apărarea e de acord cu amândoi. numărul treizeci şi unu e Clyde Sisco şi treizeci şi doi. Negrii din . — Aşa e. o femeie albă. — Ştiu că-l vrei pe Acker. — Da. Asta înseamnă doisprezece. respingem numerele douăzeci şi doi şi douăzeci şi opt. Domul Pate făcu linişte. atunci. domnule Brigance. avem un juriu format numai din femei albe. sunt surprins că s-a apropiat atât de mult de a patra lojă.

în şoaptă. acolo unde se stabilise locul de întâlnire după fiecare înfăţişare. Moartea aceasta era a patra care avea legătură cu violul lui Tonya Hailey: Cobb. Acum. — E secret. la spitalul de arşi din Memphis. Mai aveţi vreo întrebare? Cei doisprezece rămaseră uluiţi la aflarea veştii că nu se vor duce acasă atâtea zile. Willard. murmurând. Îmi dau seama că e greu. Era timpul să se întâmple ceva. veţi fi "sechestraţi". dumneavoastră aţi avut cinstea de a fi aleşi pentru juriul care va judeca acest caz. după cum ştiţi. — Tu ai ales juriul ăsta? îl întrebă Carl Lee pe Jake. — Domnilor şi doamnelor. Veţi dormi la un motel în afara oraşului. pe Jean. care rămâne secret pentru marele public. Aleşii se suiră într-un autobuz Greyhound care părăsi oraşul escortat de două maşini de patrulare şi de un jeep al armatei. Vestea ajunse repede la urechile celor din cabana din pădure. la copii. . îi repetă ea. acum. dinte pentru dinte! Mai recrutaseră încă cinci localnici şi acum erau unsprezece membri ai Klan-ului în comitatul Ford. până nu se termină procesul. — Am să-ţi explic mai târziu. Noose bătu cu ciocănelul în masă şi sala începu să se golească. În câteva minute vă veţi retrage până mâine dimineaţă şi veţi avea voie să telefonaţi acasă pentru a vi se aduce haine şi articole de toaletă. Erau plini de energie şi gata de acţiune. procesul fusese prea liniştit. Pe la şapte. după indicaţiile pe care vi le voi da. de unde acesta sună acasă şi ceru să i se aducă haine şi o periuţă de dinţi. Bud Twitty şi. la slujba lor. ziseră ei. De ce tocmai ei? Doar erau atâţia propuşi! Pentru a nu reacţiona careva. Jean Gillespie escortă primul jurat în biroul judecătorului. adică veţi fi cazaţi la un motel şi nu veţi avea voie să mergeţi acasă. — Unde mergem? o întrebă femeia. — E secret. Aţi jurat că veţi cumpăni drept şi veţi urma legea. zise Jake. familiile veniră cu geamantane şi cutii. Răzbunare.sală priviră unii la alţii. Îşi neglijase sănătatea ani de zile şi acum nu rezistase arsurilor care produseseră o mulţime de complicaţii. Până în momentul acela. soţului. Noose îşi drese vocea şi privi la noul juriu. Sisson. dar aşa cere legea. Nu le venea să creadă. Se gândeau la familie. la treaba pe care o aveau de făcut fiecare. Stump Sisson muri marţi noaptea.

putea să adăpostească o duzină de copii. Încetă să-l mai maseze şi îşi luă halba cu margaritas. din afaceri. Dinspre pavilioanele militare se auzeau râsete. — O să te ducă Nesbit. Avusese numai o fiică şi n-avea alţi nepoţi în afară de Hanna. obosise. cinci şi jumătate. — Şi tu. Cei mai apropiaţi vecini se aflau la vreo două sute de metri. Margaritas îl calmase şi cuvintele îi ieşeau uşor din gură. Casa de pe plajă era destul de izolată. îl contrazise. Carla termină de citit articolul şi se apropie de fereastra salonului. îi plăcea să stea în pat până după ivirea zorilor. Unde stai în noaptea asta? — Unde crezi c-ar fi mai bine să stau? — Cred că locul tău e în apartamentul pe care-l ai la Ole Miss. Ellen plecă să mai pregătească un rând de margaritas. cu titlul "Un juriu complet alb pentru Hailey". Începu să-i maseze gâtul uşor. Acum. bogat. — Ellen. e zece şi jumătate şi mi-e somn. uitând să-şi mai bea cafeaua. Fata îşi apăsă sânii de spatele lui. Nu era lună. când îşi vânduse firma din Knoxville şi se retrăsese. cu numeroase camere şi cu trei etaje. Tatăl Carlei o construise cu zece ani în urmă. Pe vremuri. Citi cu atenţie. Soarele tocmai se ridicase într-o splendoare portocalie. Când termină. îl întrerupse de câteva ori. de pe strada Adams. rostindu-şi discursul de deschidere pentru a suta oară. uitându-se la lumânările care se mişcau încet în întunericul din scuar. — Sunt prea beată ca să conduc. Avea talent. Discursul era perfect. Se întoarse şi aşeză halbele pe masă şi rămase în spatele şefului său. El îi spusese cândva că i-ar . El se simţi relaxat şi închise ochii. pierzându-şi privirea pe întinderile oceanului. Se obişnuise să se scoale automat la. cel târziu. îl critică şi se certară vreo trei ore.Jake se plimba de colo-colo prin faţa canapelei. unde vei sta? — În casa mea şi a soţiei mele. se aşezară în balcon. Jake se ridică şi se aplecă peste balcon: — Nesbit! Trezeşte-te! Pleci la Oxford! 35 Carla găsi articolul pe pagina a doua a ziarului de dimineaţă. mai ales după un păhărel. Ellen asculta cu atenţie. Casa. dar viaţa alături de Jake îi schimbase obiceiul. din valuri.

negrul Ben Lester Newton şi Francie Pitts. noaptea trecută? Dădură din cap. unde îi aşteptau poliţiştii. — Vă rog să luaţi loc. Oamenii dădură din cap. iar juraţii se uitară prin geamurile întunecate la grupul de negri şi la oamenii Klan-ului separaţi de cordonul soldaţilor. Sper că vă simţiţi bine şi că sunteţi gata să începem. unde fiecare îşi ocupă locul ştiut. Apoi. — Bun. să vă vorbească şi să vă inflenţeze în vreun fel. Milburn se afla la vreo şaizeci de kilometri nord de Clanton. la şapte şi jumătate. îi salută el cald pe juraţi. Li se pregătiseră cafea şi gogoşi calde. pentru a-i escorta. Avea o populaţie de trei mii de locuitori şi două moteluri. cu motorul pornit. domnilor şi doamnelor. în camerele din motel. Toţi ştiau că plasaseră cruci în flăcări în grădina câtorva candidaţi la juriu. intră Curtea! tună domnul Pate. zise Noose. Cotiră în spatele clădirii. În mare măsură. îşi împlinise acest vis. Cei doi juraţi de rezervă. Unul din ele. Cu siguranţă. de piele. stătură de vorbă despre familiile şi slujbele lor. despre cele două victime. în comitatul Temple. Temple Inn. erau în drum spre Clanton. Nu aveau televizoare. În autobuz. dar majoritatea atunci se vedeau pentru prima dată. Cele zece femei fură repartizate în cinci încăperi. era gol. Dacă încearcă cineva să ia legătura cu . Bună dimineaţa. dar nu aduseră vorba despre asta în autobuz. iar Barry Acker avea să stea cu Clyde Sisco. li se aduse şi micul dejun. primiră camere separate. cu excepţia a opt camere rezervate. aprodul îi informă că e ora nouă şi că erau aşteptaţi în sala de judecată. — Atunci e-n ordine. pe malul râului Tippah. însă. Doi-trei se cunoşteau dinainte. lăsându-se greu în jilţul lui. Evitară timizi orice referire la sarcina lor. Era un bărbat ciudat. Masa de seară de marţi le fu servită în cameră. dar ea îl iubea. Urcară în camera juriului. Aţi discutat despre caz? Minţiră că nu. avocaţi şi despre Klan. Îi conduse prin mulţime în boxa juriului. că discutaseră destul. — Bun. Judecătorul Noose le atrăsese în mod special atenţia să nu discute despre caz.plăcea să se ducă la lucru înainte de a se face ziuă şi să se întoarcă după lăsarea serii. în vreme ce autobuzul îi aştepta afară. iar a doua zi. După treizeci de minute. — Ridicaţi-vă. Trăia cu mândria că muncea mai mult decât oricare avocat din Clanton. păzite straşnic de soldaţi. despre inculpat. despre viol. Le-ar fi plăcut să sporovăiască o mulţime de lucruri. Iată ce vă voi întreba în fiecare dimineaţă: a încercat cineva să ia legătura cu dumneavoastră. Autobuzul sosi în faţa tribunalului la nouă fără cinci. iar citirea ziarelor era interzisă. aprobând. a negaţie.

iar Buckley se abţinuse. se lăsa convins. Doar îi reprezenta pe toţi cetăţenii din Mississippi. pentru sacrificiu. va ieşi învingătoare. — Vă rog. Acum suntem gata să începem procesul. gândi Jake). Jake îi zâmbi fugar lui Ellen. ca echipă. Ellen citise că detaliile lugubre nu erau admise. de poliester. care. Sigur. de cele mai multe ori. Începu prin a mulţumi juriului pentru prezenţă. alături de adevăr. în discursurile de deschidere. mai ales că juriul îl asculta cu atenţie şi. vă rog să mă anunţaţi imediat. dar acum se întrecu pe sine însuşi. avocatul poporului. Evident. O clipă crezuse. că Buckley simţise că trebuie să . Această sinceritate prefăcută îl irita pe Jake. vreţi să luaţi cuvântul? Procurorul se ridică şi se încheie la haina lui lucitoare. Îi plăcea intervalul acesta de timp. din Smithfield. Buckley era maestru în a convinge un juriu. Teatrul acesta se repeta la începutul fiecărui proces. Dar Jake ştia din experienţă că Ichabod nu lua în seamă opoziţiile. împreună cu Cei Doisprezece Aleşi. violul fusese un lucru îngrozitor. El. Îl luase gura pe dinainte şi existau destule argumente pentru a fi oprit. în necesitatea răzbunării. Fusese cu totul alături de Carl Lee şi de Gwen. Buckley se urcă pe podiumul mic de lemn din faţa juriului. Primul punct pe ordinea de zi îl constituie pledoariile de deschidere ale avocaţilor. era dreptatea. încă de la începutul proceselor. Vă atrag atenţia că ceea ce vor spune ei nu constituie mărturie şi nici nu se va consemna. uniţi împotriva răului. Sarcina pe care i-o dăduseră acum era împovărătoare. cel puţin deocamdată. Buckley alesese varianta prezentării deschise a violului. iar când auzise de întâmplare. Era un lucru interesant. Şi el avea o fiică de vârsta lui Tonya Hailey. însă. Pălăvrăgi despre dorinţa lui fierbinte de a-şi face datoria faţă de cei care avuseseră atâta încredere în el. — Da. în faţa juriului. când toţi erau cu ochii pe el. aşteptând în linişte să-i audă cuvintele. El.dumneavoastră pentru a vă influenţa. onorată instanţă. ("Ca şi când ar fi avut de ales". Ceea ce urmăreau ei. i se făcuse rău. se vor strădui să afle adevărul. pentru comportamentul lor civic. decât dacă jignirile depăşeau o anumită limită. Brigance se aşteptase la o confruntare critică în legătură cu dorinţa lui de a vorbi despre viol în proces. care trebuiau anihilaţi pentru totdeauna. Era mândru de ei şi fericit că avea ocazia să conlucreze într-un caz atât de important. el nefiind decât un amărât de procuror de provincie. îi va conduce pe drumul cel bun. unde respiră adânc şi răsfoi câteva hârtii. atunci. Procurorul era personajul pozitiv care lupta pentru dreptate şi pentru pedepsirea răufăcătorilor. pentru că se gândise la propriii lui copii. Domnule Buckley.

cu siguranţă. Fiecare de capul lui. în jur. nici tribunale. din când când. în care răzbunătorii ar mişuna pe toate drumurile! Nici tu poliţie. Era o ironie a sorţii.vorbească deschis. în statul lor. zise el ridicând vocea. prin mijloace obscure. Era o mişcare bună. Dovada era concludentă: omor premeditat. Ellen zâmbi şi ea. Desigur. ridicând-o deasupra capului. pe unde ştia că vor trece băieţii aceia. În sfârşit. Buckley se prefăcu că îşi aranjează hârtiile. şi le explică de ce Carl Lee alesese tocmai o astfel de armă: era obişnuit să tragă cu ea. Şi el s-ar fi gândit la asta. din Vietnam. o dată ce. Cariera lui fusese însă brutal întreruptă de Carl Lee Hailey. Se mişca de colo-colo pe podium. dar asta n-avea nici o importanţă. Acest sistem funcţiona pentru că. într-o manieră ceva mai profesională. toată lumea cunoştea detaliile. nici închisoare. Deci. violul lui Tonya Hailey avea parte de un proces! Buckley le explică şi că era absolut normal ca orice părinte să vrea să se răzbune pentru aşa ceva. zeci de violatori. plănuit cu grijă. Inculpatul aşteptase o oră într-o debara de lângă scară. Trebuiau întrebate şi mamele lui Cobb şi Willard asupra corectitudinii procesului la care fuseseră supuşi fiii lor. O aşeză jos. Carl Lee stătea acolo. când el însuşi nu credea în astfel de lucruri. Toată lumea se uita crunt la Carl Lee. Imaginaţi-vă o societate lipsită de lege. oricum. la sfârşitul şedinţei. apoi se uită la ceas. Reîncepu discursul. Dar. de la gând la faptă era cale lungă. Era unul din cei mai cinstiţi apărători ai ordinii pe care îi cunoscuse. N-o putuse cumpăra de la orice magazin. I se amputase piciorul. apărarea va spune că a fost un accident. făptuit cu sânge rece. pe podium. Se referi apoi la poliţistul DeWayne Looney. adăugă el dând din cap. fără a fi pedepsiţi. Jake îşi curăţa unghiile cu un cuţitaş privind. personal. era ilegal să ai aşa ceva. gândi Jake. subliniind faptul că procuratura va demonstra că omorul fusese premeditat. zise el. pentru a lăsa timp juriului şi publicului să se gândească la această ultimă aserţiune a sa. Cu ce greşise el? Sigur. lansându-se într-un discurs de douăzeci de minute despre felul în care acţiona sistemul juridic în Mississippi şi despre cum condamnase el. dacă oamenilor de teapa lui Carl Lee li s-ar permite să-şi facă singuri dreptate. existau atâţia cetăţeni lucizi şi. Buckley se apropie de o măsuţă pe care se afla arma: — Iat-o. Îşi planificase totul. s-ar prăbuşi. la închisoare pe viaţă. să strecoare un automat M-16 în tribunal. Se opri o clipă. Lucra în această funcţie de paisprezece ani şi era un familist desăvârşit. aşteptând un proces cinstit. Reuşise. fusese necesar să umble după ea. Nu constituia un . plictisit.

după o oră şi jumătate. Le-ar fi plăcut să li se ofere. Le povesti despre propria lui fiică. făcându-i să asculte de zece ori acelaşi lucru. Cât de mult se deosebesc de băieţaşi. de legătura specială care se creează între tată şi fetiţă — o legătură inexplicabilă şi indestructibilă. deşi. ameninţându-se unii pe alţii. şi-l concentră şi mai mult. pe scurt. Îşi exprimă admiraţia pentru domnul Buckley. dacă doi ticăloşi drogaţi le-ar fi violat cu . juraţii. oare. Scurtează-l cât poţi. Fiecare avea la dispoziţie o oră. În afara tribunalului îi puteau înjura. Juraţii se plictisiseră şi se uitau la public. era mare. de multe ori. Desenatorii nu mai schiţau nimic. Începu să vorbească despre fetiţe şi cât sunt ele de sensibile. ar fi făcut-o cu plăcere. ar mai fi fost atât de înţelegători. îşi scotea ochelarii. Brigance îi explicase toate aceste lucruri clientului său. cu cravata sau cu un colţ al cămăşii. şi-i ştergea de parcă ar fi fost unşi cu untură. se uitau în jur plictisiţi. Buckley termină şi lumea răsuflă uşurată. zece minute. În sfârşit. Jake se gândise să ţină un discurs scurt. Era prea mult pentru procuror. pentru a nu adormi.argument în Mississippi. Ţinu un discurs de paisprezece minute şi juriul reuşi să fie atent la fiecare cuvânt. Verdictul trebuia să fie "vinovat". Repeta operaţiunea din cinci în cinci minute. că era în stare să se dovedească atât de iertător. Se ştia că judecătorul făcea lucrul acesta când se plictisea. Nu pierdea nimic din vedere. Aşa că erau nevoiţi să recurgă la tot felul de tertipuri pentru a-şi omorî timpul: se uitau la ceas. pentru discursul de deschidere. apoi şi-i plasa din nou deasupra negului. dar ca juraţi deveneau neputincioşi în această privinţă. Nici nu se întâmplase să adoarmă. pe nas. dacă propriii lor copii ar fi păţit aşa ceva? Adică. de câtă protecţie au nevoie. Oamenilor nu le plăceau avocaţii tocmai pentru pisălogeala asta a lor. In loc de asta. — Sunt de acord. faţă de orice pervers beţiv care i-ar fi putut viola fiica. după maratonul lui Buckley. Aşa şi făcu. în vreme ce martorii şi avocaţii ţipau înfierbântaţi. Jake îl văzuse adesea ştergându-şi ochelarii cu batista. care începu să se repete. Juraţilor le părea rău că nu puteau să-i facă să tacă şi se simţeau frustraţi. se scărpinau. în timpul proceselor. — Pauză. Dar. zise Carl Lee. atunci. Nu agreau pălăvrăgeala avocaţilor şi pentru că voiau să scape cât mai repede de proces. toate datele. rapid. dar. anunţă Noose şi se îndreptă iute spre toaletă. apoi să dea verdictul. dar se plictisea îngrozitor. reporterii se opriseră din scris. Într-adevăr. ei. iar Noose îşi şterse ochelarii de nenumărate ori. Nu exista nici o scuză pentru violenţele comise.

unde l-aţi văzut? — La capela funerară. fu ea instruită. — Foarte bine! Domnule Buckley. — Da. — Asta-i tot? întrebă Noose uluit. că era vorba de fiicele lor.. — Când l-aţi văzut pentru ultima oară. — Sunteţi Cora Cobb? întrebă Buckley. Îi sfătui să nu-l condamne pe Carl Lee.. conchise Buckley. Era o femeie de la ţară pe care o părăsise bărbatul de pe vremea când copiii nu împliniseră zece ani. Jake nu luă în seamă ţipetele şi continuă cu voce blândă. la rându-i. — Mă opun! strigă Buckley. — Se admite! ţipă Noose. Avea aproape cincizeci de ani. arăta de şaizeci. puteţi chema primul martor. cu voce tunătoare. — Cum era? — Mort. Îşi termină repede discursul. — Da. domnule. legându-le. în viaţă? — Cu câteva clipe înainte de a fi omorât. la familie. lăsând juriul într-o mare dilemă. dar fiecare ştia că avea s-o facă mai târziu. Nu se referi la iresponsabilitate. — Nu mai am nimic de întrebat. domnule. — Unde locuiţi? — Pe strada a treia. — Unde l-aţi văzut? — Aici. Le ceru să-şi imagineze. Aprodul se duse în camera martorilor şi o aduse pe doamna Cobb. Cu toate acestea. vopsindu-şi părul şi fardându-se. răspunse ea şi începu să plângă. — Vorbiţi în microfon. în timpul procesului. din Lake Village. .bestialitate fiicele. — Unde a fost omorât? — Jos. — Şi ultima oară. — Procuratura o solicită pe Cora Cobb. Aceasta depuse jurământul cu Jean Gillespie şi se aşeză. ea fiind nevoită să lucreze. Îi pierduse din mână încă de mici. — Câţi ani avea fiul dumneavoastră când a murit? — Douăzeci şi trei. în schimburi. la o fabrică de mobilă dintre Karaway şi Lake Village. comitatul Ford. Băieţii ei crescuseră singuri. domnule. în sală. dar încerca să pară mai tânără. lovindu-le cu piciorul. ci să-l trimită acasă. — Aţi auzit împuşcăturile? Începu iar să plângă. Jake dădu din cap şi se aşeză lângă clientul său. — Sunteţi mama decedatului Billy Ray Cobb? — Da.

ca s-o consoleze. — Vă rog să-l admonestaţi şi să cereţi juriului să nu ia în considerare. spuse Jake frumos. — Trucuri ieftine. — Numai câteva întrebări. apoi se întoarse către juriu şi zise: . E interzis să fie prezentat aici cazierul victimei. plimbându-se pe podium. Dar Jake îşi dădu seama că avea acum o şansă care nu putea fi pierdută. apoi printre cei din sală. Se vedea că se cam preface. fusese chemată doar să confirme moartea fiului ei şi să trezească mila celor prezenţi. câţi copii a violat? — Mă opun! Mă opun! ţipă Buckley. Probabil că Buckley o instruise să verse două-trei lacrimi. la rându-i: — Se admite! Nu sunteţi la subiect. domnule Brigance? Doamna Cobb era un martor inofensiv. domnule judecător! răcnea Buckley. dând din mâini şi privindu-l disperat pe Noose care urla. în vreme ce se îndrepta spre doamna Cobb cu o batistă. de parcă i s-ar fi făcut o favoare.— Aveţi de spus ceva. Femeia se şterse la ochi. — Doamnă Cobb. De fapt. doamnă Cobb. zise Jake tare. răspunse Buckley. în spatele lui Buckley şi al lui Musgrove. Aprodul o ajută să se ridice şi o conduse prin faţa juriului. întorcându-se la locul lui. sărind în picioare. — Ar trebui admonestat. vă rog s-o conduceţi. Noose îl fixă pe Jake cu privirea. cu ochii ieşiţi din orbite şi roşu ca para. În tot acest timp. îi şopti Musgrove. până ieşiră. nu era chiar aşa de afectată. plângând din ce în ce mai tare. — Mai aveţi şi alte indicaţii? întrebă Noose. — Puteţi pleca. Prin microfon se auzeau vaietele ei în toată sala. — În aceşti douăzeci şi trei de ani. domnule judecător. Suspina şi se clătina la fiecare pas. e adevărat că fiul dumneavoastră a fost condamnat pentru trafic cu marijuana? — Mă opun! urlă Buckley. zise judecătorul. — Îmi retrag întrebarea. trebuia lăsată în pace. — Spuneţi că fiul dumneavoastră avea douăzeci şi trei de ani când a murit? — Da. zise Jake. se rugă Buckley. — Se admite! — Mulţumesc. — Nu. domnule Brigance! Doamna Cobb plângea în hohote. Domnule Pate. hohotele ei răsunând puternic. Brigance. Nu avea nimic de câştigat supunând-o unui interogatoriu şi. Putea să stârnească interesul judecătorului şi al juriului. oricum.

în sală. — Pete Willard era fiul dumneavoastră? — Da. ca un resort: — Mă opun! Mă opun! Mă opun! — Se admite! Se admite! Se admite! Strigătele o speriară pe doamna Willard. — Câţi ani avea fiul dumneavoastră când a murit? — Douăzeci şi şapte. spuse ea. dar curate şi frumos călcate. Şi viaţa ei fusese dură. Buckley îşi depărtă scaunul de masă şi se aşeză pe marginea lui. — În ce stare? — Era mort. uitându-se şi el la Jake. sunt Jake Brigance. Noose îşi scoase ochelarii şi se aplecă puţin în faţă. când l-aţi văzut? — În capela funerară. Hainele îi erau ieftine. Jură şi se aşeză. o consolă Buckley. — Da. câţi copii a mai violat? Buckley ţâşni. bănuitor. . dar avea o oarecare decenţă care o făcea mai demnă de milă decât pe doamna Cobb. gata să sară. uitându-se cu teamă. zise ea ştergându-şi ochii cu un şerveţel. anunţă Buckley pe un ton mai liniştit şi mai şovăitor.— Vă rog să nu luaţi în considerare această ultimă întrebare a domnului Brigance. — De ce ai făcut asta? îl întrebă Carl Lee pe Jake. domnule. Când începu să plângă. Carl Lee coborî privirile. Fu introdusă şi doamna Willard. Nu-şi vopsea părul şi nici nu se farda. la Jake. adăugă el. — Sunteţi Earnestine Willard? întrebă Buckley. — Aţi auzit rafala care l-a ucis? — Da. cu voce slabă. — Foarte puţin. zise avocatul. Nu mai am nici o întrebare. Doamnă Willard. — În timpul acestor douăzeci şi şapte de ani. — Procuratura cheamă ca martor pe Earnestine Willard. — Îmi pare rău. — Şi unde locuiţi? — Lângă Lake Village. — Şi ultima oară. domnule. o făcu cu discreţie. Femeia dădu din cap. care începu să plângă şi mai tare. adăugă el fără compasiune. — Apărarea are ceva de întrebat? făcu Noose. — Când l-aţi văzut viu ultima oară? — Aici. domnule. înainte de a fi omorât. — Îţi explic eu mai târziu.

domnule judecător". Buckley se ruga cu braţele ridicate: — Asta n-ajunge. a făcut o mişcare genială. — Nu ne-am făcut probleme. zise Jake. Pentru a treia zi. Permise martorei să se retragă şi luă o pauză. m-am gândit eu. ce s-a întâmplat acolo? — Nu mare lucru. A dat prima lovitură. domnule judecător! Vă rog să-l admonestaţi! — Haideţi în birou. L-a enervat atât de tare pe Buckley. Femeile acelea au fost aduse ca să trezească mila. Row Ark? — Credeam că patru. încât nu cred să-şi mai revină din starea asta. dar i-a trezit şi le-a demonstrat că e vorba de un război. — Ce s-a întâmplat în biroul judecătorului? — Chiar vrei să ştii? — Da. zise Jake. refuză să vorbească despre proces. — Da. Noose îl respectă pentru că nu se lasă intimidat de el. Noose l-a cam frecat pe Jake. ce s-a întâmplat acolo? — Roşii sunt eliminaţi trei etape. Ellen luă numai puţin. însă. — De ce le-a făcut pe doamnele acelea bătrâne să plângă? — Păi. Jake. cu sandvişuri şi cu margaritas. bău suc de grapefruit. până la ora unu. Acesta i-a răspuns că-i pare rău şi i s-a adresat cu "guvernatorule". Brigance. Apoi. domnule judecător! Admonestaţi-l! — Îmi retrag întrebarea. ştiai. însă. după câteva minute i-a zis iar "guvernatorule". Buckley a ţipat la judecător: "Auziţi cum îmi zice! Vă rog să faceţi ceva!" Iar Noose i-a răspuns: "Vă rog. Harry Rex întrebă ce se întâmplase în biroul judecătorului. Îţi spun când mă întorc. răspunse ea. masa fusese pregătită şi adusă personal de Dell. Harry Rex aştepta în balconul lui Jake. O mişcare foarte inteligentă. Le-a arătat tuturor că se află într-o sală de tribunal şi că nu se teme de nimeni. domnule. Iar Jake: "Vă mulţumesc. — Nişte ticăloşi! . comportaţi-vă civilizat". Trebuie să mă duc la toaletă. o să-l aibă! Rufus a-nceput să ţipe că Jake a stârnit juriul. da-i trece! Buckley voia război şi prietenul nostru i-a spus că. — Spune-mi. domnilor. dacă nu se calmează. atât cât să-şi liniştească nervii. dar Jake a reamintit juriului ce-au făcut băieţeii lor. înainte de a muri. — Row Ark. da. consecutiv. — Bine. le ordonă Noose. Harry Rex.— Vă rog să-l admonestaţi. Juraţii au fost şocaţi. privind la carnavalul din scuar. Mâncară şi se odihniră pe balcon. întorcându-se la locul lui. de la Coffee Shop.

Se simţise chiar jenat. e cel mai grozav pe care l-am văzut în viaţa mea. şi trasaseră împreună ultimele mişcări ale lui Cobb şi Willard. Buckley făcuse desene mari şi colorate. În statul Mississippi se luase hotărârea să fie admise. ci doar o gaură mică.— Chiar dacă mai există vreun resentiment din partea juriului. în legătură cu folosirea lor la proces. pe terasă sau ca şi cum s-ar fi îmbătat. procurorul şi ceilalţi urmăreau cu atenţie expresiile de pe feţele lor. care deveneau oripilate şi dezgustate. nu fură ascultate. în piept. Uneori. şaisprezece pe douăzeci şi patru. deşi nu erau plăcute la vedere. Fuseseră înrămate profesional. Pe pereţi se vedea sânge şi bucăţi din trup erau împrăştiate în toate părţile. Fotografiile de felul acesta erau foarte periculoase şi provocatoare. Cei de la procuratură puneau în evidenţă aceste detalii şi le descriau cu lux de amănunte. — Dumnezeule! murmură ea. Jake văzuse doi juraţi vomitând la vederea unui cadavru măcelărit. Apoi. E-n stare să stoarcă lacrimi şi din piatră seacă. poza aceea! Dar majoritatea fotografiilor de genul acesta te înfricoşau şi te făceau să-ţi vină rău. — Aşteaptă să vezi argumentaţia finală. fără probleme. îndată ce se uitau la ele. Jake se întoarse şi îşi turnă o margaritas mică. Dar constituiau probe importante. pe o terasă. Buckley obişnuia să ceară voie politicos să arate fotografiile juriului. Harry Rex bău ca un marinar. Pentru vârsta lui. nu-i aşa? — E foarte bun. şi o pasă celui de lângă el. care privi. aşa că nu avea urme de sânge. Jake văzuse aceste fotografii cu o săptămână în urmă şi protestele lui. Era un bătrân uriaş şi musculos. în faţa Curţii. pe scările tribunalului. procurorul pregăti un set de fotografii color. De exemplu. ale celor doi proaspăt împuşcaţi. — Jake e bun. până la ultimul martor. Ele ajutau juriul la luarea deciziilor. iar glonţul nu-i mai ieşise din trup. îşi amintea de un împuşcat în inimă. Arăta de parcă ar fi căzut. vor uita. din boxa juriului. Buckley înmână prima fotografie doamnei Reba Betts. nu te înfiorau chiar aşa. ca să-şi liniştească nervii. Apoi. li se făcea chiar rău. . plin de oroare. Prea era curată. când o arătase juriului. După-amiază. în somn. cum spuneau cei de la Curtea Supremă. Jake văzuse multe poze cu cadavre şi. lucru pe care procuratura nu-l mai făcuse până atunci. indiferent de reacţia celor prezenţi. Erau înspăimântătoare. cu creierul împrăştiat. ca Lucien. iar judecătorii consimţeau. dând-o următorului. Era cea cu capul lui Willard. Ozzie fu primul martor al procuraturii. întinşi pe scări.

din care re. Şerif. — Foarte bine. Buckley le dădu alta. le spuse Noose juraţilor. Jake îşi răsfoia notiţele. e inadmisibil şi domnul Brigance ştie lucrul acesta! Ozzie dădu din cap afirmativ. — Cer ca întrebarea să nu fie consemnată şi juriul să n-o ia în considerare! — Îmi retrag întrebarea. — Mă opun! Mă opun! Domnule judecător. Următorul martor al lui Buckley fu un specialist în amprente. zâmbind. Buckley tremura. zise Jake. — Nu mă opun. agitând arma deasupra capului. zise Buckley. rosti Jake.Când o văzură toţi. — Domnule judecător. — Nu. Judecătorul îl întrebă dacă are ceva de adăugat. eu. — Şi ce-aţi făcut cu ea? — Am împachetat-o într-o pungă de plastic şi-am dus-o la poliţie. Se îndreptă agale spre podium şi întrebă: — Dumneavoastră i-aţi arestat pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard? Buckley îşi împinse scaunul înapoi şi se trase pe margine. dacă va fi nevoie. în momentul în care a fost violată? — Zece ani. Concluzia lui era aceea că . domnule judecător. Acest ritual dură vreo treizeci de minute. răspunse el prompt. până când am trimis-o domnului Laird. — Vă rog să nu luaţi în considerare ultima intervenţie a domnului Brigance. procuratura cere să se ia în considerare această probă. Procurorul luă apoi mitraliera şi i-o arătă lui Ozzie: — Puteţi identifica această armă? — Da. îi spuse Jake lui Buckley. — Se admite. domnule procuror? întrebă Noose. Am ţinut-o sub cheie. — Nu mai am nici o întrebare. gata să sară. — Nu mai avem nimic de întrebat. care vorbi o oră pentru a informa juriul despre ce acesta ştia de săptămâni de zile. atunci. — Cine a luat-o de acolo? — Eu.. — Şi câţi ani avea fetiţa. — Mai aveţi ceva. eşti liber. — E adevărat că Pete Willard a semnat o declaraţie. — Din ce motiv? — Pentru violarea lui Tonya Hailey. de la Washington.. rosti Buckley. de la laboratorul de criminalistică din Jackson. — Da. este cea găsită la locul faptei.

din ordinul judecătorului. iar când santinelele le băteau în uşă la ora şase dimineaţa. de la locul faptei. 36 Obligaţiile cetăţeneşti ale juraţilor deveniră tot mai importante. la cinci şi un sfert. Lester şi pentru copii. Ca de obicei. "Omorul făptuit a doua oară de procuratură". Negrii stăteau în partea stângă. de la laboratorul de criminalistică. Apoi Noose bătu cu ciocănelul în masă şi anunţă următoarea şedinţă pentru a doua zi dimineaţa la ora nouă. Apărarea nu avu întrebări pentru nici unul din experţi. a cărui mărturie fu plictisitoare şi banală. Dădură din cap politicoşi şi ieşiră din sală. unii din ei chiar îmbrăcaţi. alături de alte rude care nu mai avuseseră loc în faţă. rândul din faţă fu rezervat de Hastings pentru Gwen. pe dreapta. Liniştea era întreruptă numai de juraţii care ieşeau şi-i rugau să le schimbe câte-o fisă pentru automatul de sucuri. Acesta îi răspunse că nu avea. Noose îşi luă rămas bun de la juraţi. nu făceau altceva decât să joace cărţi şi să sporovăiască despre proces. aşa că. Prather deschise uşile şi-i controlă pe toţi cu detectorul de metale. păzind în întuneric şi în singurătate. Agee şi membrii Consiliului stăteau în rândul doi. În a doua noapte petrecută la Temple Inn. Da. Plictiseala devenea insuportabilă. erau deja sculaţi. Se culcau devreme. Îi luă şi lui o oră să tragă concluzia. cum îi zicea Jake acestui teatru inutil. "The New Yorker". Pentru a patra zi rotonda tribunalului era înţesată de public încă de la ora opt. veseli că se întorc la Clanton. "The Smithsonian" şi "Architectural Digest". la fel ca a predecesorului său. — Nu aveţi cumva şi "Penthouse"? îl întrebă Sisco pe proprietar. Li se dădură nişte reviste vechi. după ce-i instrui bine să nu discute despre caz. dar va încerca să-i facă rost. Veni apoi un expert în balistică. Închişi în camerele lor. Reverendul îşi împărţea sarcinile între a dirija grupul de agitatori de . fragmentele găsite proveneau din mitraliera M-16. după ce arătase juriului o mulţime de scheme şi de diagrame. Joi avură cârnaţi şi clătite la micul dejun. aşa că se programaseră cu rândul. Lumea observase că la ora opt şi jumătate nu mai erau locuri libere în sală. Mâncară cu poftă şi se urcară în Greyhound. O boală de care sufereau toţi. O călătorie până la capătul culoarului pentru a aduce gheaţă şi Cola devenise de-a dreptul o ocazie specială. rămaseră şi fără telefoane.amprentele aparţineau lui Carl Lee Hailey. La fiecare extremitate a coridorului stăteau câte doi soldaţi. iar albii. fără televizoare şi fără ziare.

— Dar a zis că va fi de acord. — Vom fi de acord. În dreapta lui. în biroul judecătorului. eu am dreptul să demonstrez în amănunt. îi ordonă Noose procurorului. În mod normal nu venea. fu introdus Carl Lee. acordându-le tuturor permisiunea să se aşeze. Personal. Dar procurorul insistă ca medicul să intre în amănunte. Inculpatul le zâmbi celor din familie şi se aşeză. domnule judecător. îmbrăcat în roba lui preferată. Cu câteva minute înainte de ora nouă. Mai devreme. larg. prefera sala tribunalului. unde se simţea mai în siguranţă. Aşa că se puse pe treabă. Anatomopatologul vorbi timp de trei ore despre câte gloanţe îl străpunseseră pe Cobb şi câte pe Willard. Demonstră cu lux de amănunte. domnule.afară şi a asista la proces. arma se afla lângă cadavrele ciuruite suficient pentru ca moartea să fi survenit de zece ori. Îşi trimitea un subaltern care să explice cauzele morţii. anunţă Buckley. intră patologul laboratorului de criminalistică. din scuar. Unul dintre poliţiştii din escortă îi scoase cătuşele. spusese Buckley încăpăţînat. De fapt. Până acum. îşi făcu apariţia. aşa că omul prezentă o mulţime de fotografii de la autopsie. Jake ceruse să se scurteze explicarea cauzelor morţii. În sală. se uită la avocaţi. se aflau familiile şi prietenii victimelor. — Am dreptul s-o demonstrez. domnul Pate făcu un pas înainte şi rosti: — Toată lumea în picioare! Intră Curtea. lăsându-i să intre pe cei doisprezece. la procese. dar Buckley nu vru să renunţe. plisată şi cam decolorată. Ichabod. nu ceda Buckley. pe partea cealaltă a intervalului. dar nu se îndura nici de mulţimea reporterilor şi a camerelor de luat vederi. Suntem gata. Avocaţii luară şi ei loc pe scaunele lor şi sala se linişti. dacă vei spune pur şi simplu că au murit din pricina multiplelor leziuni cauzate de gloanţele din mitraliera M-16. precum şi planşe anatomice. Dar acesta era cazul Hailey şi se simţise obligat să prezinte el însuşi lucrurile. — Unde e domnul Musgrove? — Întârzie puţin. ce făcuse fiecare după ce pătrunsese în trup şi consecinţele asupra . se comportaseră cum trebuie. Îi salută pe juraţi şi îi întrebă dacă se întâmplase ceva sau nu. personal. din punctul lui de vedere. în stilul clasic al procuraturii. — Nu. Aprodul aruncă o privire pe uşa de lângă boxa juriului şi o deschise. zisese şi Noose. — Chemaţi următorul dumneavoastră martor. de când se despărţiseră. spusese Jake. Când totul fu pus la punct. era cazul cel mai simplu pe care îl avusese în ultima vreme: trupurile fuseseră văzute murind. apoi. Apoi.

— Onorată instanţă. Ocuparea unui loc era atât de preţioasă. La început îşi chemase clienţii. Planşele anatomice fură agăţate de stative speciale. câte o întrebare şi îşi nota răspunsul. Paisprezece. La doisprezece ani îşi cumpără primul certificat de proprietate şi are cont în bancă. pe care o foloseşte pentru a împărţi ziarele. În Clanton. El e cel care la cinci ani îşi deschide o tarabă unde vinde limonadă şi-ţi cere douăzeci şi cinci de cenţi pentru un pahar de apă colorată. iar Noose.organelor vitale. încât nimeni nu ieşea pentru prânz. până când Noose dădu pauza de masă. Sâmbăta dimineaţa. Îşi ia. — Aveţi răbdare. şi cel care vinde felicitări de Crăciun doamnelor bătrâne. pentru vară. anunţă două ore de pauză. atrăgeau atenţia tuturor că acela era locul lor şi se duceau apoi la toaletă. în al lui Willard. În timpul competiţiilor sportive interşcolare vinde tricouri cu însemnele echipelor de fotbal. pentru a le propune oamenilor să le aranjeze grădina. Ştie că are un gust mizerabil. dădea din cap şi se uita la acei juraţi care nu adormiseră încă. aşa cum sunt ele prezentate de procuratură. o remorcă dotată cu tot ce trebuie pentru îngrijirea gazonului. apoi. numele lui era Hinky Myrick şi avea şaisprezece ani. în vreme ce alţi copii se uită la desene animate. repeta Jake din treizeci în treizeci de minute. în cazul lui Cobb şi unsprezece. El e primul copil de pe stradă care îşi cumpără o maşina de tuns iarba. Buckley mai punea. Marţi şi miercuri vânduse sandvişuri în faţa tribunalului. dar e conştient de faptul că adulţii îl găsesc drăgălaş. El e descurcăreţul. el vinde alune şi seminţe în faţa tribunalului. Apoi începură să joace cărţi. unde luară masa de prânz. pe credit. Li se interzisese să părăsească tribunalul. obosit şi ameţit. Hincky mirosise ocazia. de la Western Auto şi bate la uşa caselor. din când în când. simţi că oamenii erau la nevoie. La cincisprezece. Jake se foia pe scaun. iar medicul indica traiectoria fiecărui glonţ în trupul omenesc. Aşteptă neliniştit în rotondă. viitorul milionar. dar apoi pornise el însuşi cu marfa printre rânduri. Juraţii fură treziţi de aprod şi conduşi într-o cameră specială. E puştiul care îşi cumpără din propriii lui bani prima bicicletă. . Doctorul termină pe la amiază. chiar în ziua în care îşi ia permisul de conducere. apoi trecu printre poliţişti şi intră în sală. Dar majoritatea sufereau cu stoicism pe scaune. replica Buckley tăios. Unii se sculau. în faţa juriului. În fiecare orăşel din sud. îşi cumpără cu bani peşin prima camionetă. există câte un puşti născut pentru a câştiga uşor bani. am fi fericiţi să ni se dea voie să fim de acord cu cauzele morţii.

Luni alergase prin tot oraşul să facă rost de mese pliante. În Clantonul dinainte de proces. atât la micul dejun. — E democrat sau republican? — Democrat. Bucătarul se mişca încet. uitându-se la ceas. Acum intrase şi oamenii îi plăteau cât cerea. Hincky îi mai dădu douăzeci de dolari. un dolar şi jumătate. Cafenelele erau pline de soldaţi şi de străinii care nu reuşeau să găsească locuri în sală. Hincky era omul zilei. îşi părăseau birourile din bănci. Era un profitor înnăscut. — Se comportă mai mult ca un republican. pajiştea din scuar atrăgea mai multe fete frumoase decât concursul pentru Miss Mississippi. spre bănci sau în alte locuri unde aveau ele treabă. Se întâlneau cu prietenele şi bârfeau. — Se aude că vrea să devină guvernator. — Ceea ce nu prea se va mai întâmpla. îi înmână douăzeci de dolari bucătarului şi-i dădu comenzile. de mult uitată în nordul statului Mississippi. O salată cu sos şi pâine costa doi dolari. cât şi la prânz. Miercuri. trei dolari. — N-are cum să câştige în statul ăsta fără votul negrilor. Tot pe la douăsprezece. Meniurile de la Chinese Deli se împachetau pentru vizitatorii veniţi din alte părţi. Îşi termină repede marfa şi cei care nu apucaseră începură să-i facă şi comenzi. Majoritatea îşi cumpărau câte ceva de mâncare de la Chinese Deli şi se aşezau pe băncile din jurul tribunalului. aşa că funcţionarele renunţaseră la plimbările lor şi mâncau la birou. toată lumea condamna componenţa juriului. frumoase. după procesul acesta — Sper să-ncerce. Arborii şi băncile se aflau în zona de război. din tribunal. numai să nu-şi piardă locul.până în spatele clădirii. Klan-ul reprezenta un subiect incitant de discuţie. iar chelneriţele abia reuşeau să se strecoare să servească. ca să le vadă pe prietenele lor. apăreau şi băieţii. La Tea Shoppe. amiaza începea cu zece minute înainte de ora douăsprezece. O farfurie cu pui prăjit şi mazăre. discuţia se referi mai ales la antipatia crescândă faţă de procuror. bancherii şi alte oficialităţi analizau felul în care acest proces afectase oraşul. O cutie cu limonadă. Dar şacalii presei iubeau robele albe. prin publicitatea neobişnuită. Joi. La orele amiezii. aşteptă. Apoi. spre poştă. Alergă până la Claude. Dar procesul schimbă lucrurile. când secretarele bronzate. . îmbrăcate provocator. Nici un client nu cunoştea personal pe cineva din această organizaţie. Procesul adusese o undă de prosperitate. Procesul era singurul subiect de conversaţie. Lumea aştepta la coadă să se elibereze câte o masă în local. la care Claude nici nu visase vreodată. Pentru prânz desfiinţară intervalul. din agenţiile de asigurare şi porneau pe trotuar.

— Nu înţeleg ce spuneţi! . încât biata femeie a izbucnit în plâns. — Cred că e ceva special. Aseară a luat un interviu mamei lui Cobb şi. salată. procuratura îl chemă în boxa martorilor pe Murphy. localnici şi străini. Jack Jones mestecă. Amărâtul acela se bâlbâise aproape o oră. din Ohio. apare albă. aici. Femeia asta e o scorpie. făcându-le să pară fenomene normale prin partea locului. pentru filmare. cum filmau orice manifestare extremistă a Klan-ului sau a grupului de negri. Coffee Shop oferea clienţilor săi costiţă ţărănească de porc. canalul patru. de-i aşa portocalie? întrebă Tim Nunley. Era însă foarte greu pentru grefieră să-şi dea seama când nega sau când afirma ceva. — Cu ce naiba s-o fi dat pe faţă. bineînţeles. Soseau în haite din toate părţile ţării şi în douăzeci şi patru de ore "ştiau" absolut totul despre oamenii din Clanton. Dell servea aceste bunătăţi într-o înghesuială nemaipomenită de soldaţi. în Mississippi. studiind şi el faţa femeii. — Ai văzut-o aseară la televizor? întrebă Jack Jones. pentru a le trage de limbă. spunea Buckley mereu. Nunley nu părea prea convins. Omul dădea din cap şi sorbea câte o gură de apă. Nu-i răspunse nimeni. — Păi. a sâcâit-o atâta.Joia. a prezentat câţiva membri ai Klan-ului. decât dacă se dă cu portocaliu. Localnicii îi urmăriseră cum vânează oficialităţile. Pe ecran. îi urau din tot sufletul. Mi s-a făcut rău. Legea nescrisă a localului era să nu stai de vorbă cu nimeni care purta barbă sau avea un accent mai ciudat. cereale cu smântână şi cartofi prăjiţi. Joi după-amiază. — Atunci ce folosesc negrii. la prânz. când apar la televizor? întrebă el. care şi-au exprimat părerea în legătură cu tot ceea ce ar trebui să facem noi. uitându-se la o ziaristă care stătea într-un separeu de lângă uşă. Cu o seară înainte. domnule Murphy. Prea mulţi din reprezentanţii presei îşi trădaseră gazdele şi scriseseră lucruri ruşinoase şi neadevărate despre localnici. încercând să răspundă cât mai corect posibil. De unde e? — Din Memphis. ea nu e albă? — Ba da. Din aceste motive. — Calmaţi-vă. cum tăbărau asupra lui Carl Lee care însă nu-i băga în seamă şi se făcea că nu aude întrebările lor idioate. — Nu. Plutea un aer de răceală total diferit de atmosfera prietenoasă din primele zile de după omorul comis de Carl Lee. dar la televizor nu se vede albă.

omul de serviciu. domnule? — DeWayne Looney. Jake se ridică. — Mulţumesc. judecătorul se uită disperat la Jake. apărarea nu are nici o întrebare. — N-am înţeles ce aţi spus. Următorul martor fu poliţistul Rady. urlând şi râzând în hohote. Ellen închise ochii. — Şi acum. — Era complet golită. şi se îndreptă şchiopătând spre boxa martorilor. domnule judecător. Juraţii erau în culmea furiei. El informă juriul că găsise o cutie goală de Cola în debaraua de sub scări şi că amprentele se potriveau cu ale lui Carl Lee Hailey. — Nu. ultimul nostru martor. răsuflă Noose. negrul ieşise şi începuse să tragă în ei. cel care stătea acolo. — Vreţi să vă spuneţi numele. Buckley suspina. Da. Acesta intră sprijinit într-un baston. Murphy încerca să răspundă şi se împotmolea la câte un "p" sau "t". "Mare lucru" — gândi Jake. Grefiera îl privi lung. reieşea că Murphy se afla pe scări şi bea Coca Cola. el era omul. — Câţi ani aveţi? . Clanton. Omului îi fusese sete! Vorba ceea. rosti Buckley pe la ora patru.Atunci. disperată. — Aveţi ceva de întrebat? întrebă el chinuit. anchetatorul de la departamentul şerifului. grefiera. derutându-i pe toţi cei de faţă. Buckley se uita mândru la el. — Şi adresa? — Strada Bennington. — Era goală sau plină? întrebă Buckley dramatic. Ofiţerul DeWayne Looney. Observase un negru care se strecurase într-o debara. dar nu-i dăduse importanţă. Apoi. domnule Brigance. când băieţii începuseră să coboare. Îşi scoase pistolul şi i-l dădu lui Pate. îi şopti Carl Lee. Mississippi. "Oswald a mâncat un pui. — Vreţi să repetaţi? zicea procurorul. cu toată răbdarea de care era în stare. în boxă. Când procurorul se aşeză. — Lasă-te păgubaş. se scuza. Jumătate din cei prezenţi îşi rodeau unghiile. Harry Rex îl pâsâi. el nu avea nici o întrebare pentru Rady. Din toată bălmăjeala. După ce reuşea. spunea. cam la doisprezece metri de el. uşurat. se lansa într-un şir de bâlbâieli. domnule judecător. La sfârşit. Noose îşi tocise ochelarii. să treacă de aceste consoane. ascultându-l pe Murphy. cu greu. în mână cu agenda sa de lucru. aşteptându-l pe Kennedy!" Nu. numărul o mie patru sute şaizeci şi opt. — Îmi ppppparrre rrrrrrău. jalnic. aruncase arma şi fugise. Juraţii îşi frânseră mâinile şi se uitară la el atenţi.

— Da. n-am văzut pe nimeni. — Cine erau deţinuţii aceia? — Billy Ray Cobb şi Pete Willard. ieşise deja. şi invers. la tribunal. Cobb ajunsese aproape jos. peste Willard. răspunse Looney cu naturaleţe. Cei doi urlau şi se zvârcoleau neputincioşi. — Şi ce s-a întâmplat cu piciorul dumneavoastră? — Mi l-au amputat. de parcă lucrul acesta se întâmplase adesea. De la genunchi în jos. al doilea şi eu ultimul. Ce vi s-a întâmplat dumneavoastră? — Aşa cum v-am mai spus. — Unde lucraţi? — La departamentul şerifului. I-am dus în cămăruţa de-acolo şi am aşteptat câteva momente. domnule. izbindu-se-n perete şi nimicind totul în calea lor. însă. domnule. când am simţit arsura. — Da. Prather plecase înainte. — Se auzea şuieratul gloanţelor. Era cea mai zgomotoasă armă pe care o auzisem vreodată şi părea că răpăielile nu se vor sfârşi niciodată. ajutor de şerif. ţipau amândoi. încercând să se întoarcă. care trăgea cu mitraliera. apoi Prather a luat-o spre ieşire. . La început. Cobb a fost trântit în spate. şi i-am scos de aici. apoi au căzut grămadă. Willard. După cum ştiţi. primul. — Şi ce faceţi acolo? — Sunt dispecer. dar noi îi păzeam. Cobb. Noi răspundeam de cei doi prizonieri. — Pe la ce oră vă pregăteaţi să plecaţi de la tribunal? — Pe la unu şi jumătate. Mai erau şi alţi poliţişti de faţă. — Şi? — Am încercat să coborâm scările din spate. — Unde lucraţi în douăzeci mai? — Eram poliţist activ. domnule. — Ce s-a întâmplat când s-a terminat înfăţişarea? — Le-am pus cătuşe imediat. Eu mă aflam pe palier. Trebuia să transport doi prizonieri de la închisoare. — Cine mai era de serviciu cu dumneavoastră? — Prather. Cred că unul din gloanţe a ricoşat în perete şi m-a lovit în picior. aveau cătuşe. în comitatul Ford. Încercam să urc scările. — Da. După o clipă. când au început împuşcăturile.— Treizeci şi nouă. În momentul acela. nu trecusem de palier. gata să cobor. mi-a apărut în faţa ochilor Carl Lee Hailey. După cum v-am mai spus. — Eraţi de serviciu? — Da. Vă rog să descrieţi tot ce-aţi văzut. Apoi? — Apoi.

Carl Lee v-a împuşcat în picior. I-a ochit pe băieţii ăia doi. Lui Buckley îi căzu pixul din mână şi se prăbuşi pe scaun. Se uită întunecat la martorul lui cel mai important. răspunse Jake. Noose îşi tot ştergea ochelarii. în tot vacarmul acela infernal.— L-aţi văzut bine pe cel care trăgea? — Da. — Credeţi că a fost cu intenţie? — O. Răspunsul fusese perfect. — S-a uitat si la dumneavoastră? — Păi. Dar Buckley şi Musgrove îşi aduseră aminte de diagramele colorate şi îl făcură pe Looney să se plimbe puţin prin faţa lor. în vreme ce Musgrove scotea materialele din sală. după câte-mi dau seama. într-un târziu. aici de faţă. pentru că v-a împuşcat? — În nici un caz. domnule Looney. — Domnule Looney. domnule. Omul se exprimase clar şi concis. . Jake reuşi cu greu să-şi înăbuşe un zâmbet. — Vreţi să-l vedeţi pedepsit. — Numai câteva. domnule. de parcă era nebun. Jake îşi masa fruntea şi nasul. râsul lui se auzea mai tare ca şuieratul gloanţelor şi ca urletele celor doi. Şi ceea ce n-am să uit niciodată este că. să se vadă mai bine cum şchiopătează. E vorba de domnul Hailey. Juraţii erau agitaţi. nu prea m-am uitat în ochii lui. Avocatul se uită la juraţi. — O. Fiecare cuvânt îşi avusese rostul lui. să vă spun sincer. nu! A fost un accident. Îl repetase cu Looney de nenumărate ori şi ieşise excelent. În mod logic. la cine se uita Carl Lee când trăgea? — La băieţii aceia. parcă scăpase de la ospiciu. bineînţeles că nu. — Aşadar. De fapt. — Îl puteţi arăta juriului? — Da. domnule. mărturia lui Looney ar fi trebuit să se termine cu această întrebare. domnule. trezind simpatia tuturor. Aceştia rămăseseră cu gura căscată. — Ce făcea când trăgea? — Ţipa şi râdea. nu v-a ochit pe dumneavoastră. — Domnule Brigance. — Aşadar. aveţi vreo întrebare? întrebă judecătorul. — Da. Şi i-a şi nimerit de fapt. A făcut exact ce-aş fi făcut şi eu. Nu am nimic împotriva lui. Jake scrise sau se prefăcu a scrie ceva în agendă. A fost tare ciudat. ca să mai amâne cu câteva secunde întrebarea cea mai importantă din proces. mă mişcăm în direcţia opusă. Juriul îl ascultase cuvânt cu cuvânt.

. nu răspundeţi! zise Noose tare. în hol. Am şi eu o fiică. Îşi dădu seama că erau Ozzie şi Nesbit. ca de obicei. aşa cum era. Jake se întoarse la locul lui şi spuse: — Îmi retrag întrebarea. scoţându-şi ochelarii. Buckley amuţi. Presupun că dumneavoastră aveţi vreo două moţiuni.. cu un deget mare şi ferm. Ar merita să-l decorăm. — Cu ce vă pot ajuta? îi întrebă el. 37 Jake se trezi în întuneric. El. Îl fac ţăndări. în birou. — Vă rog să nu luaţi în considerare intervenţia aceasta. în vârful picioarelor. — Vreţi ca juriul să-l condamne pe Carl Lee? Buckley sări în picioare. zise Noose. dându-le aceleaşi instrucţiuni. Looney le zâmbi şi ieşi din sală şchiopătând.. Intrară după el. rosti Noose. Buckley se ridică încet şi teatral: — Procuratura se opreşte aici. — Chemaţi următorul martor. cu o uşoară indispoziţie. şi încercă să identifice cele două siluete care aşteptau în întuneric. zise Ozzie. Nu vreau să fie condamnat! E un erou. domnule judecător. de parcă cineva ar fi apăsat continuu pe buton. Nu răspundeţi! — Mă opun! Mă opun! ţipa Buckley. Vorbim despre ele la mine. — Bun. — Astăzi au de gând să te omoare. Tinerii ăia i-au violat fata.— Ce vreţi să spuneţi? — Vreau să spun că nu-l condamn pentru ce-a făcut. Dacă îndrăzneşte cineva să mi-o violeze. — Faceţi linişte! zise Noose. o durere de cap datorată oboselii şi berii "Coors" şi auzi sunetul inconfundabil al soneriei. răcnind: — Mă opun! Mă opun! Întrebare nepotrivită! — Nu! urlă Looney. e un om mort. Judecătorul le permise juraţilor să plece. Deschise uşa din faţă. în cămaşă de noapte. le spuse Noose juraţilor. — Domnule Looney. — Da. — Foarte bine. exact cum a procedat şi Carl Lee. uitându-se la Jake. la ora nouă. şi amână întrevederea pentru vineri. Looney la fel. bătând cu ciocănelul în masă. — E un erou! Daţi-i drumul! strigă Looney la Buckley.

Moara abandonată de lângă silozuri se afla pe vechea cale ferată dezafectată. care cobora şi se intersecta cu Cedar Street. — Ce metodă au ales pentru executarea mea? întrebă Jake. — Jake. Şacalii presei mirosiseră ceva şi se ţineau ca scaiul. apoi devenea mai bună şi mai lată. n-o remarcase nimeni. văzu agitaţie în jurul biroului avocatului. — Nu mi-a spus. Astăzi e o zi mare. aşa cum stătea acolo. e treabă serioasă. în cămaşă de noapte. . — Poate c-au să şi reuşească. nu departe de scuar. — Dar ştia? — N-a intrat prea mult în detalii. fac un duş. şi e momentul răzbunării. la Lodysville. cam la jumătatea celui mai înalt deal din Clanton. M-a sunat ieri să mă anunţe că se pune ceva la cale. mă bărbieresc şi sunt gata. — Şi eu ce să fac? Să mă predau? — Le ce oră te duci la birou? — Păi.Jake se aşeză pe canapea şi îşi masă tâmplele. simţindu-se vulnerabil. acum cât e ceasul? — Aproape cinci. doar merită mai mult. Îl vor îngropa pe Stump Sisson. care se aşeză sub balcon. Încrederea îi fu întărită şi de porţia zdravănă de whisky. — Atunci. A revenit acum două ore şi mi-a spus că tu eşti fericitul. Alături era o stradă asfaltată pe porţiuni. până când se unea cu Quincy Street — graniţa de est a scuarului din Clanton. în acel siloz părăsit. neîngrijită. în dimineaţa aceasta. — Cine? — Cei din Klan. veni un pluton de soldaţi. aşteptând. dar şi cam depărtată. Harry Rex şi Ellen priveau de la etajul al doilea al tribunalului. La cinci şi jumătate. îl duseră la birou şi încuiară uşile. — Te-aşteptăm. era sigur. omul cu masca avea o perspectivă clară. nu-i aşa? — N-am avut ocazia să discutăm despre asta. a tribunalului. Jake ieşi flancat de Ozzie şi de Nesbit. — Ţi-a spus Mickey Mouse? — Da. Deodată. O luară pe strada Washington. Bâjbâi pe întuneric şi ochi printr-o gaură pe care. La ora opt. A spus doar că vor încerca să te omoare astăzi. Au plănuit să te omoare. Exersase mişcarea de la ora şapte şi jumătate. — De ce eu? De ce nu-l omoară pe Buckley sau pe Noose. Din locul pe care îl alesese.

— Şi unde e acum? — La spital. şeriful ieşi. în legătură cu oamenii lor din tribunal. Ţi-o aducem imediat. Soldatul strigă din nou. Soldaţii alergau din toate părţile spre cel împuşcat. răspunse un soldat. Altă împuşcătură. arătându-i jeep-ul care se pierdea în depărtare. — L-au împuşcat în gât! strigă cineva. Ozzie se opri lângă el. Hai. înconjurat de reporteri. înjurând şi strigând: — Ce dracu s-a-ntâmplat? Am auzit nişte împuşcături. pe uşa întredeschisă. — Cine-a fost împuşcat? întrebă Jake. Motorul mergea. în întinderea câmpiei. spunea alcoolul. pe stradă. iar şoferul fuma "Lucky Strike". îi răspunse Ozzie. alăturându-se soldaţilor de-afară. încă una. ochitorul intră în panică. Nesbit se apropie de Jake: — Eşti teafăr? Colonelul apăru de după colţ. Reporterii şi echipele televiziunii se culcară şi ei la pământ. dar îşi ţineau aparatele în sus. Căzu pe podea şi îşi îngropă capul în mâini. Jumătate din soldaţi se aruncară la pământ. Camarazii celui căzut îl ridicară şi îl duseră spre un jeep. Jake intrase la adăpost. Mai aveau de asistat şi la înmormântarea din sudul statului Mississippi. nerăbdător să audă împuşcătura carabinei. Abia putea vedea prin lunetă capul avocatului. ca să prindă orice imagine sângeroasă. punându-şi mâinile la ceafă şi uitându-se în pământ. — Mackenvale a fost lovit. ascunsă într-un depozit vechi de lângă siloz. uitându-se la soldaţi. Unde e servieta mea? — E acolo. Ozzie îşi luă aparatul de transmisie de la brâu şi dădu ordine dispecerului. pe uşile tribunalului. răspunse el. fără să-şi ia mâinile de la ochi.Unul din camarazii lui îl aştepta într-o camionetă. îşi aruncă arma pe locul din spate al camionetei şi dispăru. Apoi. În vreme ce grupul ajunsese pe Washington Street. Un soldat din pază ţipă sfâşietor. săltând încolo şi încoace pe fundalul verde al ierbii. Tu n-ai nimic? — Cred că nu. — Unul din soldaţii de pază. — E grav? . iar ceilalţi îl înşfăcară pe Jake şi îl traseră sub verandă. Îşi calculă timpul şi acţionă trăgaciul când ţinta se apropiase de uşile din spate ale tribunalului. fă puţină agitaţie. — A fost împuşcat! strigă cineva. una după alta. împreună cu tovarăşul său. Împuşcătura se auzi cu claritate. Puşcaşul ieşi repede din siloz. Când fu clar că împuşcăturile încetaseră.

Eu mă duc sus. zise Ozzie într-un târziu. Hai la birou să te schimbi. El nu le observase încă. zise Nesbit. Nu s-a mişcat de zece minute. Dar acesta ajunsese deja în comitatul vecin. Pe costumul gri deschis al avocatului se vedeau două-trei picături de sânge. prepară nişte margaritas. cu puştile încărcate. — Nu ştim încă. — Jake. Harry Rex încuie uşile. — A murit. ştiu eu sigur. — Jake. Jake urcă şi îşi scoase haina. dar erau vizibile şi destul de mari. în sus. — Ia trimite un jeep acolo. răspunse Ozzie. îi spuse Ozzie. — În dimineaţa aceasta. presărate pe ici-colo cu înjurături obscene. — Ce s-a-ntâmplat? întrebă Buckley.— Părea destul de rău. Soldaţii se împrăştiară în toate direcţiile. neluând în seamă întrebările lor absurde. fără să deschidă ochii. au încercat să-l omoare pe Jake. înainte de a fi doborât. apoi la Harry Rex. spuse Harry Rex. Ceilalţi se priviră unii pe alţii. te simţi bine? îl întrebă şeriful. — A văzut cineva ceva? întrebă colonelul. Am auzit cum i-a pârâit gâtul. nu-i aşa? întrebă încet avocatul. gata de luptă. Harry Rex şi Ellen se opriseră pe scările unde fuseseră împuşcaţi Cobb şi Willard. — În beregată? De ce l-au mişcat? Nu răspunse nimeni. zise el moale. Trecură pe lângă reporteri. pe trotuar. E la spital. lângă Jake. ai sânge pe haine. să vedem ce-i. — Row Ark. . cu sângele gâlgâind. — E o idee. în vreme ce Noose îşi deschidea servieta. — Domnule judecător. — Nu ştiu. — Ce importanţă are? mormăi el cu nasul în pământ. în căutarea asasinului. Ozzie puse servieta pe podea. îi spusese lui Jake: "Ce prostie!" Căzuse apoi ţipând. în vreme ce îl scoteau din tribunal. zise Ozzie uitându-se pe strada Cedar. L-au nimerit în beregată. — Cum se simte? îl întrebă el în şoaptă pe Nesbit. să stau cu el. Colonelul dădu oamenilor săi nişte ordine. — Se pare că s-a tras de pe deal. — A murit. — Da. Îşi amintea că. am avut nişte probleme. lăsând gărzile la intrare. Ozzie se uită la Nesbit. gândindu-se la soldatul care fusese împuşcat alături de el. Dell se uita din mulţime la Jake.

Ellen se duse în bucătărie. Astăzi nu mai vin acolo. zise Harry Rex. domnule judecător? — Nu. — Nu vin la tribunal. Jake. — Când crezi c-ai să te trezeşti? întrebă Noose sever. Afară e periculos. — La el în birou. Noose dădu din cap şi se uită la receptor. — Păi. când ajungeţi aici. Nu mă interesează ce faceţi acolo. oricum n-o să fiu de faţă. — Aţi văzut vreun om împuşcat. — Jake unde e? întrebă judecătorul.— Poftim?! — Când? — Acum vreo oră. să stăm puţin de vorbă. Habar n-avem cine a făcut-o. — Vino aici. Ozzie şi Buckley se uitară unul la altul. Crezi că te vei simţi mai bine. — E Noose. atunci? — La ora aia o să fiu beat pulbere. care e acum la chirurgie. Jake. — Mi-a spus să-l sunaţi. când venea la tribunal. — Sigur că da. Jake. Noose tăcu şi se gândi câteva clipe. — Nu. întinzându-i telefonul lui Jake. Harry Rex îşi acoperi ochii. Nu am chef. sorbind din paharul cu margaritas. — Ai fost rănit? întrebă el. — Ce n-ai să faci? — Am zis că nu vin azi la tribunal. în schimb au rănit un soldat din gardă. Era o puşcă cu bătaie lungă. — Hai să stăm în pauză. Jake? — Nu tocmai. E cam şocat. Jake. — Ce spui?! — Am zis că voi fi criţă. zise Jake. — Alo? — Te simţi bine. — Eşti drăguţ să repeţi? — Am spus că nu-mi pasă. — Şi eu aş fi la fel. Jake. cu noi cum rămâne? — Nu-mi pasă. Noose se strădui să spună şi el ceva. zise Noose înţelegător. — A tras cineva vreodată în dumneavoastră. Nu l-au nimerit pe Jake. . Ozzie formă numărul şi-i dădu receptorul judecătorului. Cineva a tras asupra lui. până la ora unu. — Aţi văzut sângele cuiva ţâşnind şi murdărindu-vă hainele? — Nu. vădit îngrijorat. care ţipă de durere? — Nu. Nu ies din birou.

Acum. Îşi plasaseră toate aparatele acolo. Jake puse receptorul jos. — Mă bucur! Ce să le spun celor din juriu. Promise să sune şi mai târziu. pentru că nu i se întâmplase nimic şi era protejat de toată Garda Naţională. făcând un circ de nedescris. — A băut? — Nuuu. Voi fi gata mâine dimineaţă. Lucien era furios. fără să zică nimic. şi-a fost străpuns de glonţul hărăzit lui Jake. Dar e foarte impresionat din cauza băiatului aceluia împuşcat. — Vrea să rămânem în pauză până mâine dimineaţă. îi spuse Noose lui Buckley. — Dar mâine? — Mâine e sâmbătă. împăciuitor. Am încredere în dumneavoastră. era nevătămat. Clientul tău stă şi te aşteaptă singur. iar Harry Rex plecă să aducă ceva de băut. ca să fie treaz a doua zi de dimineaţă. după ce Carla se va fi liniştit. acum? Stau şi ne aşteaptă în camera specială. dar ziariştii îl informau că s-a încuiat acolo şi că nu deschide nimănui. Lui Noose nu-i venea să creadă că avocatul îi închisese telefonul în nas. O sunase după ce băuse vreo trei pahare şi vorbise şi cu tatăl ei. Vestea se împrăştie repede şi în faţa biroului lui Jake năvăli presa. El şi Lucien intrară în clădire prin spate. — L-a şocat foarte tare. domnule judecător. E vorba de juriu. Până la urmă i-l întinse lui Ozzie. Se luptase toată noaptea de joi cu Bass să nu bea. — Ştiu. Se mai oprea câte un prieten îngrijorat şi voia să stea de vorbă cu Jake. Asta ar tulbura pe oricine. Contrar obiceiului. Da. Judecătorul se uită pe fereastră şi îşi scoase ochelarii. — Zice că nu vine astăzi. puţin după ora zece. — Bun. aşteptând pe cineva care le-ar fi putut furniza vreo noutate. pentru că trebuia . domnule judecător. Doctorul Bass fusese programat să apară în faţa instanţei vineri dimineaţă. Buckley rămase tăcut. dar m-am gândit să ţinem procesul şi mâine. zise Ozzie. Sala e plină-ochi. care dădu din cap. răspundeau ei celor care se interesau de soarta lui. din cauza hohotelor de plâns. Era chiar lângă el. căruia îi spusese s-o liniştească. răspunse Ozzie.— Luni. Jake nu bea. Discuţia cu Carla fu extrem de dificilă. Ce să le spun oamenilor ăstora? — Găsiţi dumneavoastră ceva.

Se urcă apoi în maşina ei şi . Lester fu cooptat în rândurile lor şi îi dădură un pahar cu Bloody Mary. Doctorul Bass bău cu poftă şi mai ceru. Refuză şi ceru ceva cu whisky. M-am săturat de poşirca asta. Soldatul a ieşit din sala de operaţie. Hai să cumpărăm nişte "Jack Daniel's". Sună telefonul. Ar fi putut să se ducă la Lucien. Se certă cu Ellen în legătură cu ingredientele care trebuiau folosite la amestecuri. Ea spălă ibricul de cafea. Făceau eforturi să nu se uite la Jake. Îi servi pe toţi. din belşug. Îşi revenise. punând receptorul jos: — Era Ozzie. Era nouă şi jumătate seara. Medicii cred că va rămâne paralizat. Apoi zise. Ajunse în sala de şedinţe plină de sticle goale. Se gândea şi la câte ore plăcute pierduseră. Harry Rex aduse băutură din belşug. Lucien şi Harry Rex îşi dădeau cu presupusul în legătură cu identitatea celui care trăsese în avocat. intrând în sala de şedinţe. Jake avea nevoie de cât mai multă protecţie. Toate luminile erau stinse. în care turnă o cantitate apreciabilă de vodcă suedeză. Nesbit. care îşi masa fruntea. pe podea. îi ordonă Lucien lui Ellen. Harry Rex adăugă Tabasco. Se mişcă cu atenţie. Dormise cinci ore. îl umplu cu Bloody Mary. Ieşi şi încuie uşa din faţă. abţinându-se. Îşi găsi şeful în camera secretă sforăind liniştit. putea s-o ducă până la Oxford. fără să facă zgomot. Ellen îşi dădu seama că dormise pe canapeaua din biroul lui Jake. O bătaie uşoară în uşa din spate întrerupse acest moment de reculegere.să depună mărturie sâmbătă. Ellen îl privea tăcută pe Jake. Jake reuşi să-i zâmbească palid lui Lester. de resturi ale mesei de prânz. fără să spună nimic. Glonţul s-a înfipt în şira spinării. de cutii de bere şi pahare de plastic. În plus. dar trebuia să se schimbe. Băură cu toţii. după câteva ore. — De-acord cu tine. — Bună idee! zise Lucien. Prietenul ei. nu exista nici o cale să-l ţină de la băutură două zile la rând. sorbindu-şi băutura. dar nu era nevoie. apoi îşi întoarse privirea spre rafturile de cărţi. — E Lester Hailey. care stătea într-un colţ şi rămăsese cu ochii aţintiţi asupra rafturilor de cărţi. zise ea. — Du-te să vezi cine e. Când se trezi. Încăperea era goală şi în întuneric plutea un miros greu. Ridică Harry Rex şi ascultă cu atenţie. rosti Bass. care plecă imediat. aşa că porni uşor pe scări. Lucien aruncă o hârtie de o sută de dolari pe masă şi Harry Rex plecă după whisky.

domnule. Semicercul tăcut se apropiase la vreo trei metri. Ea se zbătu şi înjură. fu lovită puternic şi trântită la pământ. căutându-şi portmoneul. Bărbatul scoase un cuţit cu vârful curbat de sub robă şi începu să taie resturile bluzei. înlăturând pătura cu care o înfăşuraseră. foarte frumos! zise bărbatul plesnind-o peste fese. dar nu se auzi decât un geamăt. doamnă? zise unul dintre ei. târfă! Unul dintre ei scoase cheile de contact şi deschise portbagajul. Cu gesturi măreţe. Remorcară Lincoln-ul de BMW-ul fetei şi se pierdură în noapte. O loviră şi o traseră spre un par. într-atât era de ud. — Sunteţi beată. dar funia îi strângea gleznele puternic. unde o mână de adepţi ai Klan-ului stăteau în jurul unei cruci aprinse. Fata vru să-l lovească cu piciorul. Ea văzu robele albe şi glugile ţuguiate. — Căţea iubitoare de negri! Căţea iubitoare de negri! Ellen îl înjură. El îi tăie fusta cu cuţitul. Părul părea spălat. Cei doi răpitori îşi puseră repede robele şi măştile şi o scoaseră pe fată din portbagaj. . Ca de obicei. Îl auzi apropiindu-se. Cei doi bărbaţi strânseră funia mai tare. Se apropiară doi oameni în uniformă. Ea se zbătea şi scotea sunete guturale. — Căţea iubitoare de negri! zise el şi-i smulse bluza de mătase. Ceilalţi se apropiară. — Nu. Crucea în flăcări lumina întreaga poiană. pe care i-l băgaseră în gură. — Stai cuminte. când văzu farurile albastre în urma ei. Slipul îi căzuse până pe coapse. în momentul acela. Fu aruncată pe jos. Încercă zadarnic să scuipe căluşul de vată uleios. I-o scoase uşor. O siluetă cu mască porni spre ea. Parcă pe marginea drumului şi aprinse becul. Bărbatul îi desfăcu fermoarul fustei. Mâinile îi erau strâns legate de stâlp. în jurul pieptului şi al taliei. stropind-o cu salivă mirosind a tutun. până într-o poiană. cu gesturi de magician. Ajunseră pe un drum de ţară şi se înfundară în pădure. cu spatele la adunare. Se depărtă puţin ca să-şi admire opera. Spatele şi picioarele goale ale fetei şiroiau de transpiraţie. Aproape că ajunsese la Oxford. alături de cruce. Focul ardea acum cu putere. la tiv. până jos. Se întinse să-şi ia actele. — Frumos.porni. O acoperiră cu o pătură groasă şi o legară cu o funie. sfâşiindu-i-o. dar nu se putea mişca. O aruncară înăuntru şi trântiră capacul. bărbatul îi tăie şi sutienul şi îl aruncă în flăcări. unde o legară. conducea cu o sută pe oră. dar. Nu reuşi decât să tuşească. Încerc să-mi găsesc permisul de conducere. emanând o undă de fierbinţeală care începu s-o deranjeze pe fata legată de stâlp.

Fata gemu. Se depărtă puţin şi începu să pocnească în aer. în cazul unor procese importante. acuzându-se reciproc că îşi pierduseră slujbele din cauza băuturii. Îşi repeta de trei ore că trebuia să uite de soldatul împuşcat şi de Klan. Toată după-amiaza trecută. Nesbit îi dusese acasă pe amândoi. În maşină. în clădire. Cine ştie. Plecară în momentul în care violenţa discuţiilor ajunsese la apogeu. Participanţii nu protestau. Era ziua lor liberă şi. Când fu sigur că plecaseră. unde îl sună pe şeriful comitatului Lafayette. privitor la apărarea pe bază de . de la un telefon public. se desprinse dintre cei care priveau un bărbat mai înalt. Nu spuse nimic. dar nu mişcă. În clipa aceea. înghiţind o mulţime de prafuri pentru dureri de cap. singura posibilitate de a participa la şedinţă. poate vor mai avea loc şi alte evenimente sângeroase. când juriul nu avea voie să ia contact cu restul lumii. ţipând şi înjurându-se. Pe la şapte. Deasupra lor.Bărbatul scoase de sub robă un bici. Apoi plecă la Oxford. Nici localnicii nu aveau nimic împotrivă. doctorul se certase cu Lucien. Mulţi se foiau pe lângă biroul avocatului. Strânse resturile hainelor ei şi încercă s-o acopere. pentru că asta însemna scurtarea cu o zi a procesului. o dezlegă şi o aşeză într-un luminiş. localurile din centrul oraşului erau pline de străini. În drum. Se aştepta la coadă pentru ocuparea unui loc. de ameninţări şi de orice altceva care nu avea implicaţii directe asupra procesului. După ce terminară. Cel mai înalt se apropie şi o apucă de păr tăindu-i-l. Unii mai flecari se lăudau că fuseseră clienţii acestui om de vază. "ţinta" stătea la masă şi sorbea ce mai rămăsese în pahar din seara trecută. pentru unii dintre ei. apoi se pregăti s-o lovească. dar biciul dispăru. cineva aruncă un chibrit aprins în BMW-ul care fusese împroşcat cu benzină. Mickey Mouse se strecură afară din tufişuri. Lângă picioarele ei apăru o grămăjoară mătăsoasă şi roşcată. care dădu din cap. doar-doar l-or zări pe cel care încercaseră să-l împuşte. Reciti capodopera lui Ellen. 38 Şedinţele de sâmbătă erau rare dar nu neobişnuite. se certară tot drumul. Rosti o rugăciune scurtă prin care cerea ca Bass să se prezinte treaz la înfăţişarea din dimineaţa aceea. lângă poiană. Fuma "Roi-Tan" şi încerca să-şi şteargă pânzele de păianjen de pe creier. urâţind-o. se îndreptară spre maşinile lor.

Studie şi rezumatul expertului său în psihiatrie şi. — Doctorul W. Buckley.iresponsabilitate. faţă de juriu. domnule. Noose invocă anumite urgenţe care apăreau adesea în decursul unui proces. Hai să începem. deşi nu părea impresionant. — Puteţi să invitaţi primul dumneavoastră martor. îndreptându-se spre podium. în rândul al doilea. agăţat chiar deasupra umărului lui Buckley. Ei erau singurii paisprezece oameni care nu ştiau ce se întâmplase vineri dimineaţa şi nu considera potrivit să le spună. cu ochii la portretul decolorat al unui judecător mort de mult. zâmbindu-şi prosteşte. — Unde ţi-e funcţionarul juridic? întrebă Noose. se adresă el lui Jake. — Cum te simţi în dimineaţa aceasta. călcându-i pe picioare şi deranjându-i pe oameni cu servieta lui de piele mare şi goală. dând din cap mohorâţi. Jake? îl întrebă Noose cu căldură. dar continuă să zâmbească juriului. Jake se uită la ceas. Musgrove şi domnul Pate se uitară toţi în jos. Noose. — Bine. anunţă Jake. Când termină. Trebuia să fie aici. Bass stătea alături de Lucien. Buckley şi Musgrove îşi făcură cu ochiul. T. — Curtea e pregătită? îl întrebă el pe domnul Pate. Domnul Pate îl conduse către boxa martorilor spunându-i să . Noose îşi ceru scuze. — Foarte bine. era bun pentru comitatul Ford. — Eşti gata? — Sigur că da. juraţii răsuflară uşuraţi. — Jur. păstrând un moment de tăcere respectuoasă. — Da. în sfârşit. care stătea lângă uşă. Se ridică zgomotos şi îşi croi drum pe culoarul din mijloc. mai ales că specialistul cel mai apropiat se afla la peste o sută de kilometri. jur! făcea Bass către Jean Gillespie. — Nu ştiu. Schema generală a întrebărilor pentru Bass trebuia foarte puţin revizuită. Jake auzi rumoarea creată în spatele lui. timp de zece minute. — Soldatul ce face? — A paralizat. Bass. pentru amânarea întâlnirii de ieri. din cauza cărora se iveau întârzieri. Judecătorul Noose îi aruncă procurorului o privire fugară şi se uită apoi cu compasiune la Jake.

cu cizma dreaptă pe genunchiul stâng. Le purtase foarte rar. Struţul ar fi fost mândru de el. Bass şi-o admira. expertul părea treaz şi arogant. Bass. — Susţinută de cine? — De Consiliul Spitalelor şi al Educaţiei Medicale al Asociaţiei Americane de Medicină şi de autorităţile statului Texas. Lucien conchise că aceste cizme aduc noroc. insistând că sunt prea scumpe. se încălţase cu o pereche de cizme din piele fină. Jake îşi ridică privirea şi văzu cizma care se arăta în toată splendoarea ei. gri închis şi lucrat de comandă. zise el şi nimeni nu mai dădu atenţie cizmei. Îl privi pe Jake rânjind cu importanţă. nouă sute opt. — Profesiunea? — Sunt medic. de struţ. — Pentru care? — Pentru Texas. în 1960. — Unde aţi studiat? — Mi-am luat bacalaureatul la Millsaps College. Era îmbrăcat cu cel mai bun costum pe care îl avea. Cu doisprezece ani în urmă. Rânji. uitându-se la juriu. Avocatul tuşi şi se întoarse la notele lui. 1963. care îl costaseră mai bine de o mie de dolari. — Când aţi obţinut-o? — Pe trei noiembrie. Jackson. — Când aţi obţinut licenţa? — Pe opt februarie. — Ce adresă aveţi? — West Canterbury. juraţii o priveau. deşi vinovat. Deşi epuizat şi mahmur. — Aveţi licenţa pentru Mississippi? — Da. în 1956. Lucien insistase să le încalţe într-un caz de iresponsabilitate. Jake se opusese să le poarte. W. Bass îl ascultase şi inculpatul scăpase de pedeapsa cu moartea. — Aveţi licenţă şi pentru alte state? — Da. Mississippi. 1962. Lucien zisese însă că juraţii erau proşti şi nu-şi vor da seama şi că vor avea încredere în cineva care poartă obişnuitele cizme. Bass îşi încrucişă picioarele. — Dr. T. Trecând peste protestele lui Jake. — Vă rog să vă spuneţi numele. fusese condamnat la închisoare. cântărindu-i valoarea. Le purtase la încă un caz de omor şi acuzatul. şi am primit diploma de doctor în medicină la Universitatea din Dallas. — Este o şcoală de medicină oficială? — Da. .vorbească tare şi la microfon.

Jake se îndoia că era cineva în sală care să înţeleagă ce spune Bass. dar vorbele ieşeau din gura unui expert de mare clasă. Pentru prima oară de când îl văzuse. întorcându-se spre juriu. din Denver. — Şi în ce a constat atestarea dumneavoastră? — Am dat o serie de examene orale şi scrise.Bass se relaxă puţin. — Când? — În aprilie 1967. — Psihiatria este ramura medicinii care se ocupă cu tratarea tulburărilor mentale. Bass era la înălţime. Am studiat la secţiile de psihopaţi şi neuropsihiatrie. — V-aţi luat diploma în psihiatrie? — Bineînţeles. — Domnule doctor. — De când practicaţi psihiatria? — De douăzeci şi doi de ani. explicaţi-ne cum v-aţi specializat în psihiatrie. ca . vă rog. am petrecut douăsprezece luni ca intern la Centrul Medical "Rocky Mountain". domnule doctor. al Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi al Asociaţiei Medicilor din Mississippi. apărarea îl prezintă pe doctorul Bass. de psihiatrie. la copii. — Unde v-aţi făcut internatul? — După ce mi-am luat diploma. — Explicaţi-ne ce înseamnă aceasta. — Numiţi-l. a unui om inteligent. M-am aplecat cu interes asupra tratatelor de psihologie. de psihopatologie. Jake răsuflă uşurat. aparţineţi vreunui grup profesional? — Da. zise el făcând câţiva paşi spre juriu. Adesea are în vedere şi malfuncţiile creierului. un centru de perfecţionare oficial. — Sunt membru al Asociaţiei Medicale Americane. — Ce specialitate aveţi? — Psihiatru. cu etiologie necunoscută. În ciuda cizmelor. precum şi asupra celor de tratament al acestor boli. — Acum. şi văzu că Musgrove îi face lui Buckley cu ochiul. mutând piciorul şi expunându-şi vederii cizma stângă. adolescenţi şi adulţi. comportamentală. Jake se apropie de Noose şi îl privi intens: — Domnule judecător. Jake aruncă o privire în hârtiile sale. credibilitatea îi creştea cu fiecare răspuns. Practica mi-a fost îndrumată de profesori competenţi şi a vizat şi medicina generală. Se legăna uşor în scaunul confortabil. — Specializarea mea în psihiatrie constă în doi ani petrecuţi la Spitalul de Boli Nervoase din Texas.

Jake rămăsese în picioare. sunteţi expert în psihiatrie? — Da. domnule Brigance. în mod regulat. procuratura nu e de acord ca acest om să depună mărturie.expert în psihiatrie. domnule Buckley. — Foarte bine. — Se respinge. — Aţi publicat vreun articol în psihiatrie? — Nu. — Aţi predat vreodată această disciplină? — Nu. — Văd câte cinci până la zece pacienţi pe săptămână. nu-i aşa? — Cam aşa. . Doriţi să interogaţi acest martor. — Domnule doctor. zise Noose. care se uita prin documentele lui. — Aţi avut vreo funcţie militară. cu gura căscată. — Aţi lucrat vreodată sub auspicii guvernamentale? — Nu. în cadrul acestor organizaţii? — Nu. domnule judecător. domnule Buckley? Procurorul se ridică cu notiţele în mână: — Da. — Consult pacienţii. dându-şi importanţă. acum practicaţi psihiatria în mod curent? Expertul ezită şi se uită la Lucien. — Ce poziţie aveţi acum în spital? — Nici una. Aroganţa şi încrederea începură să dispară de pe chipul medicului. — Câţi pacienţi aveţi şi cât de des îi vedeţi? întrebă Buckley. E clar că nu e în măsură să o facă. Ellen tot nu venise. — Dar vreo carte? — Nu. Jake se aşeză lângă Carl Lee. — Domnule Bass. dar nu îngrijorat. sunteţi membru al mai multor asociaţii medicale din America. ca expert în psihiatrie. Îi aruncă o privire fugară lui Jake. Vreau să-i pun câteva întrebări. Puteţi continua. — Unul sau doi pe zi. — Şi asta numiţi dumneavoastră practică regulată? — Consult cât vreau eu ! Buckley trânti agenda pe masă şi se uită la Noose: — Onorată instanţă. pe care le-aţi numit mai înainte? — Da. — Aşadar. Surprins.

— De câte ori? — De trei ori. coşmaruri. — Când l-aţi examinat prima oară? — Pe zece iunie. nu discutaseră niciodată mai mult de-o oră. când i-a împuşcat pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard. Vocabularul lui Bass depăşea puterea de înţelegere a unor neprofesionişti. cu excepţia Vietnamului. exact ca în Vietnam. domnule Brigance. — Aţi făcut singur această examinare? — Da. Carl Lee se gândi la ororile războiului. — Cu ce scop l-aţi examinat? — Cu scopul de a stabili care este starea lui mentală obişnuită. domnule doctor. Se simţea satisfăcut că-i omorâse pe cei doi. — Aşadar. ca orice veteran de război din Vietnam. în legătură cu perioada aceea. De fapt. Am vorbit mult despre trecutul lui. Bass îşi schimbă poziţia cizmelor. care nu păru impresionat. conştient că procurorul aruncase cu noroi în martorul lui cel mai de seamă. în Vietnam. Carl Lee urmărea reacţiile juraţilor şi îl asculta pe doctor cum vorbeşte despre experienţele trăite de el în război. şi domnul Hailey a avut câteva experienţe oribile acolo. trezind suspiciunea. A omorât acolo. Toate visele şi coşmarurile pe care le avusese Carl Lee de-a lungul anilor îşi găseau acum semnificaţia în vorbele psihiatrului. — I-aţi făcut anamneza? — Chiar foarte amănunţit. uneori. — A povestit fără reţineri despre Vietnam? . dumneavoastră l-aţi examinat pe acuzatul Carl Lee Hailey? — Da. precum şi cea din douăzeci mai. cu grenade în mâini. — Păi. dar nu era nebun. Suna foarte bine. Îi explicase toate acestea lui Bass. Avea. — Ce-i cu Vietnamul? Bass îşi încrucişă mâinile pe burta lui uşor bombată şi se încruntă cu importanţă. Îşi dorea să nu fi trecut niciodată pe-acolo.Jake îşi strânse hârtiile şi se întoarse spre podium. Îşi pierduse atâţia prieteni! A fost tare rău. — Şi ce-aţi aflat? — Nimic deosebit. chiar şi copii care luptau înarmaţi. — Cât a durat? — Trei ore. atâta lume. — Unde l-aţi examinat? — La închisoarea din comitatul Ford.

Raza lui vizuală se opri pe chipul unui bătrân bărbos. cu o expresie îndurerată. la fel ca şi efectele pe care le avusese asupra inculpatului. într-un proces mai vechi. Dar asculta cuminte. după câteva secunde. explicând cât de greu fusese să afle toate ascunzişurile din mintea lui instabilă.— Nu tocmai. Sisco îşi întoarse ochii spre Carl Lee. ca şi cum ar fi analizat spusele medicului. Bass îşi mângâie bărbia. — E timpul pentru pauza de dimineaţă. cu excepţia violului. — Aţi discutat despre acest lucru cu Carl Lee? — Pe larg. care părea la fel de plictisit şi admira cizmele doctorului. Aşa cum îl ştia. Jake se gândi o clipă. îşi întoarse privirea spre bătrânul avocat. cu gravitate. zise el. — Ca să fiu sincer. în timpul celor trei întrevederi. mi-ar lua foarte mult timp să explic implicaţiile violului asupra domnului Hailey. În sfârşit. Merita. în afară de Vietnam. era vorba de cinci mii. Jake se hotărî să facă următoarea mişcare. — Explicaţi juriului ce influenţă a avut violul asupra lui Carl Lee. Cinci sute sau cinci mii? se întrebă Lucien. ce-aţi mai consemnat. mişcând buzele. Lucien se săturase să-l asculte pe Bass şi începu să se uite la juriu. Cât? zise Lucien. pe Sisco. Părea cam încurcat. oricum va plăti. pentru a-şi îndeplini sarcinile civice şi a da un verdict drept. care îi înmânase. După o oră. — Domnule doctor Bass. Carl Lee nu-şi amintea să fi avut o astfel de discuţie. — Voi încerca. apoi spre Buckley. fără să scoată nici un sunet. doar-doar o întâlni privirea lui Clyde Sisco. optzeci de mii de dolari. Ne vedem la ora unsprezece. Până la zece şi jumătate. Deodată. . Cât? Spuneau. cândva. în legătură cu anamneza? — Nimic. răspunse Bass. ochii lui Lucien. N-avea importanţă. Sisco începu să se gândească la un preţ rezonabil. apoi spre unul din reporterii din primul rând. în vreme ce se uita la Bass. scărpinându-se-n cap. dar. tot războiul fu trecut în revistă. Noose îşi ştersese ochelarii de o sută de ori şi băuse vreo zece cafele. însă. îşi răsfiră cinci degete pe faţă. Simţea nevoia imperioasă să se ducă la toaletă. — Aţi putea face un rezumat pentru juriu? Bass dădu din cap. parcă. domnule Brigance. Amândoi rânjiră imperceptibil. Sisco se uită din nou la martor. mimând o tuse subită.

— A fost foarte bine. Sir Robert Peel. când un bărbat pe nume Daniel M'Naghten a încercat să asasineze pe primul ministru. Jake. — Nici să nu te gândeşti! repetă Jake. . dacă a ştiut. Bass stătea pe scaunul martorilor şi se uita ca prin ceaţă la juriu. Lucien! îi ceru Jake. zise Bass. — Vreţi să explicaţi juriului această regulă? — Bineînţeles. La ora unsprezece. — Nici să nu te gândeşti! rosti Jake. sau. Regula M'Naghten este valabilă în ceea ce priveşte iresponsabilitatea criminală. — Şi ce înseamnă această regulă? — Foarte simplu. — Păi. — Avem treizeci de minute la dispoziţie. cunoaşteţi testul referitor la regula M'Naghten? întrebă Jake. Ai să-ţi calmezi şi tu puţin nervii. Datează din 1843. — Bineînţeles! replică Bass cu un aer de superioritate. În timpul procesului. Funcţionează încă în Anglia şi în şaisprezece state de la noi. Reuşise să-şi calmeze nervii. îl susţinu Lucien. Edward Drummond. spuse Bass desperat. s-a constatat că M'Naghten suferea de schizofrenie paranoidă. Nu l-a nimerit. — Cum vi s-a părut? întrebă Bass agitat. dar l-a împuşcat pe secretarul lui. atât în Mississippi. n-a realizat că greşeşte. — Şi eu aş vrea. Juriul a votat "nevinovat". că nu şi-a dat seama ce-a făcut. Era conştient de existenţa desenatorilor din primul rând. Începând cu acel moment. — Numai un păhărel! strigă Bass coborând scările. — Simt nevoia să beau ceva. — Nu! Să nu faci aşa ceva. trebuie să se demonstreze clar că acuzatul a făptuit crima în condiţiile unei boli psihice. — Domnule Bass. a fost fondată regula M'Naghten. Hai până la tine la birou. Te descurci excelent. atunci când se face o apărare pe bază de iresponsabilitate. cât şi în încă cincisprezece state. aşa treaz. — Bună idee! exclamă Bass. — Una mică doar. zise Jake. Orice om se presupune a fi normal. cizmele sunt punctul cel mai important. urmându-l pe Lucien care pornise pe scări. Zâmbi şi se abţinu cu greu să nu chicotească. protestă Lucien. Dar nu-ţi mai tot arăta cizmele. zise Lucien.Bătu cu ciocănelul în masă şi dispăru. pe motive de iresponsabilitate. Îi urmase pe Jake şi pe Lucien în biblioteca de la etajul trei. aşa că încercă să pară cât mai expert posibil. — Ştii bine că nu te poţi opri numai la una mică! — Hai cu noi.

Abia putea să deschidă gura. Într-un fel. iar cei doi i-au râs în nas. Termenul desemnează starea mentală a individului. În acel moment. n-a recunoscut-o. domnule doctor. acuzatul ne părăsise. a stat de vorbă cu fiica lui. — Da. din punct de vedere mental. Cum aşa ceva nu s-a întâmplat. Vreau să spun că se aştepta la o execuţie oficială.— Mai simplu. Studie planul făcut de Ellen şi văzu că nu mai rămăseseră decât două întrebări. iar când cineva i-a spus că a fost violată. spunându-i că ea n-are tată. — Aveţi vreo opinie în legătură cu capacitatea lui Carl Lee . Răspundea juriului şi nu avocatului care îi punea întrebările. în ziua de douăzeci mai. El trăia într-o altă lume. Jake aşteptă puţin. a considerat de datoria lui să acţioneze. în timpul procesului. Dacă un inculpat nu poate distinge răul de bine. nu are nici o semnificaţie. în momentul comiterii omorului. Jake respiră adânc şi sondă mai profund: — Aşadar. Imediat după tragica întâmplare. dar i-a spus că-l văzuse atunci. bătută şi aproape spânzurată. după examinarea pe care aţi făcut-o. din cauza maxilarului rupt. pentru o asemenea faptă. la spital. mi-a spus că trebuia să fie omorâţi şi nu putea înţelege de ce erau protejaţi de poliţie. Aştepta mereu ca unul din gardieni să scoată pistolul şi să le zboare creierii. a pierdut legătura cu realitatea. a acestui an. fugind spre ea. — Din punctul de vedere medical. ţinând cont de observaţiile pe care le-aţi făcut în legătură cu Carl Lee Hailey şi cu diagnosticul stabilit asupra condiţiei sale mentale. — În ziua de după viol. în pădure. — Vă rog să definiţi nebunia. zise Bass rar. — Aşadar. pot. vă puteţi pronunţa în legătură cu starea mentală a lui Carl Lee Hailey. Vă puteţi imagina ce înseamnă asta pentru un părinte? Apoi i-a spus că l-a strigat în ajutor. ca vorbele acestea să-şi facă efectul. a avut o ruptură totală cu realitatea când i-a fost violată fiica. atunci e nebun. ceva s-a întâmplat în creierul lui. din punct de vedere legal. credeţi că putea face diferenţa între bine şi rău? — Pot afirma cu certitudine că inculpatul a fost incapabil să distingă între bine şi rău. din punctul de vedere al legii. O dată. Bass ştia că tot ceea ce spunea suna foarte bine. s-o salveze şi i-a reproşat că a dispărut. Era deziluzionat şi a clacat. în momentul omorului? — Da. — Şi care este părerea dumneavoastră? — Părerea mea este că acuzatul.

Hailey de a înţelege ceea ce făcea? — Da. — Aşa e. Jake îi zâmbi clientului său. îl privi pe Jake şi-i zâmbi imperceptibil. Jake îşi strânse hârtiile şi se duse la locul lui. — Domnule doctor. cu un oarecare farmec. — Cum vi se spune? — W. — Da. T. zise procurorul. îndreptându-se spre podium. Nu mai am nici o întrebare pentru acest martor. Bass. în vremea studenţiei? — Nu. — Aţi fost vreodată cunoscut sub numele de Tyler Bass? — Nu. Fu primul semn încurajator din partea juriului. Toţi erau cu ochii aţintiţi asupra lui Bass şi se gândeau la mărturia lui. Jake era pierit de frică. Întrebarea nu putea să însemne decât necaz. — Înţeleg. Apoi se uită la juriu. e bine. — Sub ce nume? — William T. — Aţi folosit vreodată numele de Tyler Bass. — Sunteţi sigur? Buckley pusese întrebarea ridicând o sprânceană. care este numele dumneavoastră întreg? Jake îngheţă. — Mulţumesc. — Poate când am fost mai tânăr. Bass. — Până acum. — Sunteţi sigur? . — Aţi fost student acolo? — Din 1956 până în 1960. Mi se pare că aţi studiat la Universitatea din Texas. chiar dacă acesta se numea W. — Şi care este această opinie? — Ca psihiatru.T. Jake nu şi-l putea imagina pe Buckley contrazicând un psihiatru. care zâmbea şi dădea din cap. afirm cu certitudine că inculpatul nu şi-a dat seama ce face. Buckley ştia un secret din trecutul psihiatrului. Întrebarea ascundea ceva. — William Tyler Bass. sugeră Bass. Îi aruncă o privire lui Lucien. Wanda Womack. Lui Jake i se făcu teamă. domnule doctor. de când începuse procesul. Bass. o femeie tânără. şopti Carl Lee. — Eşti un psihopat adevărat! — Aveţi ceva de întrebat? îl întrebă Noose pe Buckley. răspunse expertul pierit.

Ciuliră toţi urechile. răspunse Bass printre dinţi. — Unde v-aţi născut? — Carbondale. — Şi în ce zi v-aţi născut? — Paisprezece septembrie. în sală. răspunse Bass cu ochii la actele acelea. în 1956. Se temea că se va pierde. — Bineînţeles că nu! răspunse Bass disperat. avea să fie dură. Era momentul să se opună. când o auzi. — Da.— Bineînţeles. Illinois. unde Musgrove îi înmână nişte hârtii. dar se simţea paralizat. ca la plutonul de execuţie. Carl Lee. În sfârşit. Jake ştia că trebuia să se ridice şi să oprească chinul acela. — Şi numele ei de fată? — Skidmore. Carl Lee se uita la avocatul lui. dacă va lua acum cuvântul. care. Buckley îi zâmbi: — Domnule doctor. răspunse doctorul prefăcându-se arogant. Bass se uită la procuror. Însăşi faţa lui Bass era un răspuns. La fel. Texas. Buckley continuă: — Ziceţi că n-aţi fost acuzat de crimă gravă. — Sigur că da. în Dallas. Buckley dădu din cap şi se îndreptă spre masă. sub numele de Tyler Bass? . Jake îşi dădu seama că Bass era terminat. dar Jake nu fu în stare. — Care este numărul dumneavoastră de cod? — 410-96-8585. cu siguranţă. — Cum se numea mama dumneavoastră? — Jonnie Elizabeth Bass. cu aspect important. — Sunteţi sigur? tună Buckley. ca să asculte următoarea întrebare. Alt semn. — Bineînţeles. Buckley mai făcu un semn în agendă. Buckley tăcu vreo câteva momente. — N-aţi fost niciodată acuzat de o crimă gravă? — Sigur că nu. 1934. — Chiar sunteţi sigur? întrebă Buckley. aţi fost vreodată acuzat de crimă gravă? Întrebarea răsună cu ecou. — Sunteţi la fel de sigur ca şi de ceea ce aţi afirmat până acum despre Carl Lee Hailey? Aceasta fusese întrebarea capcană şi. pe şaptesprezece octombrie. Buckley bifă ceva în agenda sa.

Bass nu-l luă în seamă pe judecător. aşa ceva. nu s-ar fi gândit nimeni. ci se uită lung la procuror: — V-aţi greşit omul. Doctorul lăsă privirea. — Domnule judecător. Nu avea nici o obiecţie. un semn cu mâna. . am aici nişte fotografii făcute de poliţia din Dallas. Sigur. cărora nu le scăpa nimic. pentru comiterea unui viol dovedit. — Sunteţi sigur că e o minciună? — O minciună sfruntată. proba se putea pune la dosar. Putem aduce argumente convingătoare că Tyler Bass este aceeaşi persoană cu martorul aici de faţă. domnule Bass. — Nu mai avem nici o întrebare. domnule Bass? Poate vă reîmprospătează memoria. de unde scoase o fotografie. Poliţiştii de pe margini ascultau atenţi. — Aveţi vreo obiecţie să punem aceste probe la dosar? întrebă Noose. spuse Buckley. Dar că era vorba de viol. Buckley scoase un document şi îl studie. doar. Jake nu fu în stare să se ridice. Vreţi să le vedeţi? Nici un răspuns. Reporterii nu mai scriseră nimic. privindu-l pe Jake. Dar regulile de procedură nu permiteau. — Aţi fost sau nu acuzat de viol dovedit? Nu primi nici un răspuns. o clipă: — Ziceţi că pe şaptesprezece octombrie 1956 nu aţi fost acuzat de viol? Jake îşi dăduse seama că era vorba de ceva important. Buckley veni spre martor. Buckley se îndreptă din nou spre Musgrove. Acum era nevoie de un discurs emoţionant. — E o minciună. — Ei bine. Tot aşa li se părea şi juraţilor. — Vreţi să vă uitaţi la astea. 1956. pe unsprezece septembrie. domnule doctor. domnule Bass? — La dracu. care îi dădu un plic. care să-i facă să plângă pe juraţi.Buckley puse întrebarea. Noose se întoarse spre martor. răspunse Bass neconvingător. atât de mila lui Bass cât şi pentru Carl Lee Hailey. — Vă rog să răspundeţi. — Ştiţi să deosebiţi adevărul de minciună. Făcu. în vreme ce se uita la juriu. cum să nu? Noose îşi puse ochelarii şi se aplecă în faţă. în momentul acela. Juraţii înţepeniră. procuratura pune la dispoziţia instanţei aceste documente care dovedesc că sentinţa finală împotriva numitului Tyler Bass a fost aceea de "vinovat".

Jake se închise în toaleta de lângă bufetul din tribunal. Lui Jake îi veni din nou să vomite. Jake continua să se uite în sală. Brigance aruncă o privire în sală doar-doar o vedea o expresie de încurajare. Jake încercă să se ridice. Vreau să stau de vorbă cu avocaţii. Cred că avem cu toţii nevoie de puţină odihnă. — Acum o oră am primit un telefon de la şeriful din comitatul Lafayette. Era important ca juriul să vadă cât de şocaţi sunt acuzatul şi avocatul lui. şi vomită. ne-am putea retrage până la ora unu? — Dar e abia unsprezece şi jumătate. puteţi pleca. aşa că se presupune că a fost bătută. Gwen plângea. — Facem pauză până la ora două. între reverendul Ollie Agee şi Luther Roosevelt stătea Norman Reinfeld. toţi albii răsuflară uşuraţi. În sfârşit. domnişoara Ellen Roark. Au oprit-o pe drum şi au dus-o în pădure. — Domnule Brigance. ca şi cum ar fi spus: "Ţi-am spus eu?" De partea cealaltă. e în spital. Lester stătea cu braţele încrucişate. Se aplecă peste masă şi zise: — Domnule judecător.— Dumneavoastră. Are capul plin de contuzii şi de tăieturi. — Foarte bine. Se puse în genunchi. — Nu. Când uşa se închise. — Bine atunci. Dar îi fu imposibil. Privirile li se întâlniră. . — Domnule Brigance. Îşi scoase haina şi o aruncă pe jos. puteţi să vă chemaţi următorul martor. în biroul meu. Ozzie stătea în faţa judecătorului şi încerca să converseze cu Buckley şi cu Musgrove. Jake îl urmări cu privirea plină de ură. — Următorul martor. I-au tăiat hainele şi părul. Lucien îşi mângâia barba şi se uita în pământ. Îşi masa tâmplele şi se gândea ce bine ar fi fost să-l vadă pe Bass bătut! Noose se uită la avocatul apărării cu milă. zise Noose. — Ce s-a întâmplat? — Nu ştim sigur. — Jake. vă simţiţi bine? Nu primi nici un răspuns. — Stai să m-aşez. care zâmbeau. Domnule Bass. zise Ozzie. Nu fu în stare să scoată nici un cuvânt. Funcţionarul tău juridic. domnule Brigance? zise Noose. Doctorul ieşi repede. numai că următorul martor nu a sosit încă. Ne retragem până la ora unu. Evreul se încruntă. minţi el. acesta intră şi se scuză pentru întârziere. lângă W.C. plin de dezgust. Îl aşteptau pe Jake. În rândul al treilea. Câţiva îi rânjiră lui Jake. dând din cap. — Da. am veşti proaste. zise Noose. spuse Jake liniştit.

pe care-i venea s-o arunce în capul lui Lucien. Lucien bea şi se uita la luminile din zare. Nu avea cazier. care era iarăşi gravidă. — Unde locuieşte? — De ce vrei să ştii? — Vreau să-i fac o vizită. mai demult? — A crezut că nu mai ştie nimeni nimic de asta. — Unde? — Acasă. la trei ani după ce fusese pronunţată. — A plecat. cu o săptămână înainte de a termina facultatea. zise Lucien. — Ştiai? — Ce? — De condamnarea aceea? — Nu. cu o sticlă goală de bere în mână. Acte nu mai sunt. — Bass mi-a spus că înregistrarea acuzaţiei fusese ştearsă din acte. — Nu te condamn. Vreau să-i trag o mamă de bătaie la el acasă. pe canapea. Dar a fost condamnat. Tăceau amândoi. şi băieţelul. Au continuat să se vadă şi ea a rămas gravidă. Lucien stătea cu paharul în mână şi se uita în depărtare. — Ce s-a întâmplat cu fata? — Din ceea ce mi-a spus. spre scuarul care se golise.Jake urcă scările încet. — De ce nu ţi-a spus asta. era fiica unui judecător din Dallas. Nu mai rămăseseră decât soldaţii şi adolescenţii care-şi făceau rondul de sâmbătă seara. Bătrânul s-a înmuiat şi a şters mărturia din acte. au pierit într-un accident de tren. după o vreme. Bass s-a căsătorit cu ea şi a avut un băiat. Îşi dădu seama însă că. — Şi nu ţi-a povestit asta niciodată? — Nu mă interoga atâta! Dacă aş fi ştiut. Nu ştiu exact. Atunci a început să bea şi nu i-a mai păsat de viaţă. are dreptate. amestecându-şi gheaţa în pahar. Într-un fel. — Nu înţeleg. Dar fata era îndrăgostită de el. . Nimeni n-a ştiut. Jake îşi puse sticla de bere pe un scaun şi luă un pahar pe care îl umplu cu cuburi de gheaţă. soţia lui. nu l-aş fi chemat ca martor. A fost acuzat de viol. Apoi îşi turnă whisky. Bass plecase din Clanton. oricum. — Vrei să-mi explici şi mie? — Din ceea ce mi-a spus Bass. în Fort Worth. n-ar fi simţit nimic. — Unde e doctorul? întrebă Jake. care i-a prins făcând dragoste.

— Cred c-ar trebui să te dai bătut. pentru că psihiatrul lui Buckley nu sosise. Nu cred că a avut prea mult de câştigat. dar a fost privit cu ură. — Nu ai cum să te retragi acum. Jake. — Row Ark cum se simte? — Nimic nou. Aşa că s-a amânat pentru luni. El refuză. Am sunat şi sora mi-a spus că nu poate să vorbească. Dădu drumul jetului în tufişuri. Jumătate din comitatul Ford e aşa. — Asta-i bine. Se obişnuise . A zis că am pierdut şi că vrea alt avocat. Cred că s-au simţit amândoi jigniţi. plină de demenţi. părea o victimă a potopului. — Acum două săptămâni mi-au pus dinamită la fereastră. Aşa desculţ cum era. — Sper să nu fie nimic grav. A strigat o oră la Carl Lee. Lumea asta e nebună. Ieri au tras în mine şi-au rănit un soldat. fără să vorbească. A mers pe urmele lui Bass. Lucien se duse la marginea terasei şi-şi descheie şliţul. — După ce s-a încheiat înfăţişarea. care a făcut pe deşteptul şi i-a răspuns în acelaşi fel. — Şi cum s-a descurcat Carl Lee? — Bine. Sallie îi mai aduse de băut. — Da. nu-i aşa? — Aşa cred. Dar cui? Duşmanul e invizibil. Jake. Saliva îi curgea pe la colţul gurii şi se prelingea pe portiera Ford-ului poliţiei. până la urmă. — Să-l ia naiba pe clientul meu. L-au omorât în bătaie pe soţul secretarei mele. pe jumătate afară din maşină. A încercat din nou să-mi dea papucii. — E o ticăloasă de radicală. dar e deşteaptă. — Nu e vina ta. Stătură în întuneric. — Are nevoie de tine. — Aş face-o. le-aş da servieta cu acte şi le-aş spune că mă predau. Avea un gust îngrozitor. Clientul tău are nevoie de tine. I-am făcut să plângă. Acum au răpit-o pe Ellen şi i-au tăiat hainele de pe ea. Mă duc mâine s-o văd. Mă întreb ce mai urmează. Mă simt vinovat pentru ce i s-a întâmplat. — Buckley ce-a făcut? — S-a înfuriat.Jake bău o gură de whisky. Sallie veni şi îl întrebă pe Jake dacă nu vrea o gustare. a încercat să renunţe la serviciile mele. Nesbit atârna. cred că am mai salvat ceva. La interogatoriul meu. E o fată bună. — Ce s-a mai întâmplat în după-amiaza aceasta? — A depus mărturie şi Carl Lee şi s-a terminat la patru. dar au să-l condamne. M-aş duce chiar acum la tribunal.

— S. — Îmi pare rău. — Brigance e tot acolo? — 10-4. zise şeful. Trebuie să mergem acasă la tine. — Ia-l şi adu-l acasă. — Doar un căţel. Ozzie. iar adăpostul pentru maşini ardea ca o torţă. Şeful îi văzu şi le veni în întâmpinare. — Un căţel! Jake dădu din cap. — Trezeşte-te! E urgent. care se buluciseră în faţa clădirii şi priveau ca simpli spectatori. făcând cordoane şi organizându-se. Se strânseră lângă maşina lui Ozzie. sâmbătă spre duminică. e cineva în casă? — Nu. Se opriră pe scări şi se uitară spre tribunal. În mod ciudat. — Atunci e bine. nu-i aşa? Jake dădu din cap negativ. după două săptămâni de pază. Se învârteau de colo-colo. Aşa m-am gândit şi eu. fu trezit de dispecer. În depărtare se vedea o trâmbă de fum. intră şi-l găsi pe Jake dormind pe canapeaua din camera din faţă. . Câţiva soldaţi adăstau neputincioşi pe lângă jeep-uri. răspunse el.O. Jake venea în fugă. sirenele maşinilor de pompieri şi vociferările atrăseseră toţi vecinii. — Ăla nu e Volkswagen-ul tău. Maşinile pompierilor parcaseră în dezordine în faţa casei. Jake sări în picioare şi-l urmă pe Nesbit. împreună cu Nesbit. — Jake. Cutlass-ul Carlei scotea un fum gros. urcând uşor spre luna nouă. şi nu se mai vedea aproape deloc. E urgent. 8. Apucă microfonul. — Se pare că de la el a pornit focul. uitându-se la flăcări. De la fiecare fereastră ieşeau flăcări. într-un cor de faruri. pompierii acţionau cu frenezie. de la cauciucuri. pornind dintr-o pălălaie portocalie. ca şi acum două ore. Zgomotul flăcărilor. în vreme ce-şi ştergea bărbia cu mâneca stângă. Nesbit călcă peste sticlele goale de pe terasă. Strada Adams era blocată de o mulţime de camionete care veniseră în ajutor. în faţa casei doamnei Pickle. Puţin după ora douăsprezece. Focul era strălucitor. pe strada Adams.să doarmă în maşină. Prather şi Hastings stăteau lângă cisterne. — La Wilbanks? — 10-4. lângă el se mai vedea un automobil arzând. — Unde e 10-20? — În acelaşi loc. Împreună cu voluntarii.

Pe la ora trei. căţelul. — Plec acum. Timp de două ore Jake. Au montat. probabil. nu e deschis nici un local. — Vrei s-o suni tu pe Carla şi să-i spui asta? — Nu. l-a parcat şi a fugit. dar efectul era nul. Pe la răsăritul soarelui. — De ce crezi asta? — Păi. . Cred că va trebui s-o suni tu. Ozzie. făcu Harry Rex. zise şeful pompierilor. Jake.— Nu înţeleg. — Ce să zic? Până la urmă. — Va arde până-n temelii. — Dacă nu e maşina ta. — Du-te până la Harry Rex şi adu-l încoace. duminica. un dispozitiv de aprindere automată. iar la patru nu se mai vedeau decât nişte ruine care fumegau. — La ora asta. Două plutoane de pompieri se ocupau de furtunurile de apă. alergând şi dând ordine în dreapta şi în stânga. Din când în când se apropia câte un vecin care îşi exprima compasiunea şi întreba de Carla şi de Hanna. Jake se uită la Nesbit: — Îmi faci un serviciu? — Sigur că da. uită-te şi tu: toată casa e cuprinsă de flăcări. — E cazul să luăm micul dejun. Prather şi doi voluntari aprobară. După cum au decurs lucrurile. — De când arde? — Noi am sosit aici de vreo zece minute şi focul se întinsese deja. Harry Rex se uită la ceas. e vorba de un profesionist. Numai hornul şi siluetele celor două maşini carbonizate mai rămăseseră în picioare. Vezi cum arde adăpostul? Betonul nu ia foc. Jeturi puternice ţâşneau până la ferestrele de la etaj. Cred că arde de o jumătate de oră. curioşii şi poliţiştii se retraseră. — Nu e nici o grabă. nu ştii că eu pot găsi mâncare caldă la orice oră din zi şi din noapte? — În parcarea aia de camioane? — Da. Doamna Pickle izbucni în plâns când Jake îi spuse că Max. N-aş vrea să piardă spectacolul. Înseamnă că cineva a pus benzina în Volkswagen. a fost mistuit în flăcări. Jake şi Harry Rex se plimbau printre ruine. de obicei. — Aa. E incredibil ca în câteva minute focul să ajungă până la acoperiş. Harry Rex şi Nesbit stătură în maşina poliţiei şi se uitară la flăcări. pompierii îşi strânseră furtunurile şi plecară şi ei. înseamnă că altcineva a parcat-o acolo. nu e decât o casă.

Jake se uită la omuleţul acela cu părul roşu şi ochii verzi. dacă nu tace din gură. I se făcură radiografii şi. Cine e la telefon? — Îl cunoaşteţi pe Clyde Sisco? — Da. Sheldon auzi rumoare în hol. — Cred că sunteţi Sheldon Roark. Şi după ce terminăm. deci. i-l întinse lui Lucien. Aşeză ziarul pe pat şi deschise uşa. fără să ştie starea reală a fetei. — Cincizeci de mii.— Bine. dar putea fi mult mai rău. cu picioarele sprijinite de speteaza unui scaun. — Sună-mă dimineaţă. pentru că era avocat şi n-a mai avut un proces de-o săptămână. medicii nu-i dăduseră detalii. ne ducem s-o vedem pe Row Ark. Cine e? — Sunteţi Lucien Wilbanks? — Da. Contuziile se mai vindecaseră. — Excelent! Abia aştept s-o văd fără păr. Asistenta le explica supărată că vizitele încep la două. Sallie apucă receptorul şi. 39 Sheldon Roark stătea pe pervazul ferestrei. peste şase ore. Contuziile se vor vindeca şi părul îi va creşte la loc. înainte de a muri. Harry Rex îi spunea că nu-i pasă lui de orele de vizită. Pe unul din ele. Cineva se certa cu asistenta. . văzu fotografia fiicei lui şi un articol despre prima ei întâlnire cu Klan-ul. că Ellen e logodnica lui şi că voia s-o mai vadă o dată. Ellen se odihnea în pat. dar aşteptându-se la ce era mai rău. Jake şi Harry Rex se strecuraseră pe coridor şi fuseseră prinşi. iar medicul îi promisese că va pleca acasă miercuri. — Ce se-ntâmplă? întrebă Sheldon. Zburase cu avionul timp de şapte ore. dacă nu plecau. O speriaseră şi o bruscaseră. — Da. şi citea despre procesul Hailey în ziarele de dimineaţă din Memphis. nici de alte regulamente din spital. cu capul bandajat. o dă în judecată. Urechea stângă avea douăzeci de copci. medicii îi spuseseră să nu mai fie îngrijorat. aşa că va chema paza. — Da. după ce răspunse. Nu fusese violată şi nici biciuită. Când îl sunaseră la Boston. după aflarea rezultatelor. care căuta să-şi găsească o poziţie comodă pentru a vorbi. O mai ameninţă că.

Nu e nici o problemă. soră. — Da. aşa mi-a spus. Harry Rex începu cu trei chifle şi o cană de lapte. Are douăzeci de copci la urechea stângă şi unsprezece. zise Harry Rex. Am venit la dânsul. Jake a primit nişte şuturi serioase. Şeriful mi-a spus că întâmplarea s-a petrecut într-o poiană. Când îl lasă în pace pe el personal. — I l-au ciopârţit cu un cuţit bont. robe albe şi vreo doisprezece bărbaţi. zise Sheldon. Acum. — Hai să ieşim. — Cât e de grav? întrebă Jake. — Da. — Ce-a văzut? — Nu mare lucru. aşa că şi-a izbit capul de stâlpul unde o legaseră. Doctorul a zis că va ieşi miercuri din spital. Aparţine unei fabrici de hârtie. Dânşii au venit la mine. Bufetul de la etajul întâi era gol. Hai să bem o cafea. Jake şi domnul Roark băură câte o cafea neagră... remarcă Harry Rex. Probabil că lucrul acesta i-a speriat. — Părul îi arată groaznic. — Eu sunt Harry Rex Vonner. la vreo cincisprezece kilometri de-aici. — Ziarele sunt vacs! zise Harry Rex. — Aa. cu gura plină. zise Sheldon. Cruci în flăcări. îi răpesc funcţionarul juridic sau îi dau foc la casă. Mi se face foame când intru-ntr-un spital. Am discutat mult aseară. — După cum scriu ziarele. am citit despre dumneata. — Au vreun bufet pe-aici? întrebă Harry Rex. — Poftiţi înăuntru. Loviturile de la cap şi le-a făcut singură. la cap. Intrară şi rămaseră cu ochii aţintiţi asupra fetei. Dar au băgat-o-n sperieţi cumplit. zise acesta. lucrurile nu merg prea bine. Ellen gemu uşor şi se întinse. zise el.— Eu sunt Jake Brigance. — Vreţi să spuneţi că n-au bătut-o? — Nu. — Traumatism uşor. dând mâna cu Sheldon Roark. spre răsărit. Cel. I-au tăiat şi hainele şi-au ameninţat-o c-o biciuiesc. Credea c-au s-o violeze şi-au s-o omoare. care dormea. — Da. — Ţi-au incendiat casa?! . — Şeriful a primit un telefon anonim de la un tip pe nume Mickey Mouse. Se va face bine. da! Vechiul meu prieten. vrei să ne laşi în pace? Ea jură că va chema garda şi plecă. — Cine a găsit-o? întrebă Harry Rex.

Băieţeii îşi ştergeau ochii cu şerveţele şi îşi suflau . încercând să se abţină cât mai mult. Va depune mărturie mâine dimineaţă. nu. zise Sheldon. spuse Sheldon cu un zâmbet. M-a sunat în fiecare zi şi m-a ţinut la curent cu evoluţia lucrurilor. Cred c-am să vin. Am văzut încăierarea de săptămâna trecută. apoi vom rosti pledoariile finale. — Cu atât mai puţin în Ford. — Pentru mine n-ar face un lucru ca ăsta! exclamă Harry Rex. Cred că juriul îşi va da verdictul după-amiază. Mi-ar fi plăcut să mă ocup de el. E un caz celebru. — Câţi psihiatri va aduce procuratura? — Unul singur. — La Boston există vreo filială a Klan-ului? întrebă Harry Rex. A pornit cu dezavantaje foarte mari. Mi se pare că omul meu îşi caută alt avocat. adăugă Harry Rex. I-au ars toate. Nu e nici un pericol? — Asta nu vă pot garanta. — Ne-am uitat cum a ars până în temelii. — Îmi pare rău că n-o să fie şi Ellen acolo. — Asupra mea s-a tras de câteva ori. în faţa copiilor. la televizor. Hailey a comis omorurile. — Îmi pare rău că aud asta. — E al dumneavoastră. le-a plănuit cu atenţie şi nu s-a putut baza decât pe o amărâtă pledoarie de iresponsabilitate. — Nici nu mă mir. Am fost foarte atent. dacă vreţi! zise Jake. A durat patru ore.Jake dădu din cap. Vă prezint judecătorului şi-i voi cere să aveţi acces şi în biroul lui. — Azi-noapte. chiar şi la noi. — Sper să ai un as în mânecă. — Cred că Jake a făcut treabă bună. — Mi s-a părut că mirosiţi a fum. — Ce-ar fi să veniţi şi dumneavoastră mâine să asistaţi la proces? zise Jake. Nici nu s-a tras asupra mea. pentru că ştiam că e şi Ellen implicată. Nici în Boston juriul nu ar fi fost favorabil. — Nu mai are mâneci! zise Harry Rex. pentru la urmă. Mai fumegă încă. — Unde a greşit Jake? întrebă Harry Rex. — Păcat! Băieţii ăştia îţi umplu viaţa! — Aşa se pare. — După câte ştiu eu. Şi eu am fost ameninţat de multe ori. Soţia lui Woody Mackenvale stătea pe o bancă lângă salonul soţului ei şi plângea încet. Împreună cu izmenele. Stau aici până marţi. dar cea mai mare pagubă pe care mi-au făcut-o a fost să-mi taie cauciucurile.

ploaia începu să biciuiască în rafale puternice pământul uscat. — Mi-a salvat viaţa. Neaşteptat. Când trecură pe lângă spelunca lui Huey. iar parbrizul crăpat şi plin de insecte moarte. Willie Nelson lălăia pe casetă. Glonţul se înfipsese în măduvă şi îl paralizase pentru totdeauna. dar ştergătoarele de parbriz funcţionau. Şi viaţa lor fusese liniştită. În celelalte şase zile. printre rânduri. În Bronco-ul lui. norii se îngrămădeau ameninţători. dar nu ştia deocamdată cum. Pe jos. zise Jake. Avea o slujbă bună. Se mişcau furioase într-o parte şi-ntr-alta. din respect pentru Dumnezeu. Jake cumpără un carton cu şase cutii de la băcănia lui Bates şi porniră spre lac în automobilul murdar al lui Harry Rex. uitându-se la băieţi. Jake sorbea din cutia cu bere şi privea prin parbriz. Spre sud-vest. Ea închise ochii şi dădu din cap: — Şi-a făcut datoria. berea se vindea de dimineaţa până la miezul nopţii. care ascultau în linişte. iar Harry Rex cânta şi el bătând ritmul pe volan. Soţul ei fusese antrenor la echipa de juniori. Cauciucurile erau tocite. închideau la şase. era şi mai rău. Harry Rex se plimba nervos de colo-colo. Oamenii se opreau şi cumpărau câte un carton şi porneau mai departe să ia masa la o bunică. Era un om activ. Ploaia se îmbibă în bumbac şi în tecile de soia şi. Aerul condiţionat nu mai funcţiona de şase ani. Woody era maistru la o uzină din Booneville. Dar duminica procedau astfel. . înlăturând noroiul şi insectele. Lângă el se afla un grup de rude. nu-i va lua nimeni la ochi. când aceiaşi oameni se duceau la slujba de seară. unde jucau şi fiii lor. dar Harry Rex îl înjură. iar tufele de pe marginea drumului deveniră verzi şi proaspete. la o mătuşă sau în familie. Jake îngenunchease în faţa ei şi asculta ce aflase şi ea de la medici. Ciudat. Când cânta. Au să se descurce ei cumva. Când vorbea. pe motive de prostie. zăceau zeci de cutii goale de bere şi de sticle sparte. când ieşea lumea de la biserică. Începu să plângă şi mai tare. Jake îi sugerase să meargă cu Saab-ul.nasul. Îi dădu numărul de telefon de la birou şi-i spuse să-l sune oricând avea nevoie de ceva. după terminarea procesului. Şoseaua se răcori şi deasupra autostrăzii se ridică un abur greu. Praful fu spălat. Promise că va mai veni. Ne descurcăm noi. Până acum. Jake o îmbrăţişă şi îi mângâie pe băieţi. Jake luă un şerveţel şi îşi şterse ochii. Magazinele unde se vindea bere deschiseră duminică pe la prânz. se formară mici pârâiaşe. avea un timbru aspru şi gutural. Mergeau încet spre lac. ea nu avusese serviciu.

Iar când fiică-mea va afla că Max a murit ars. — N-am de gând să-i spun. Va face apel şi va angaja alt avocat. din cauza expertului pe care l-am adus. Juriul crede că sunt un mincinos ordinar. Se aşezară la o masă de beton şi priviră şiroaiele care biciuiau suprafaţa lacului Chatulla. Aşa văd eu lucrurile. — Te-ai ţăcănit de tot. pentru care am fost plătit cu nouă sule de dolari. Soldatul ăla zace în spital. va divorţa.Furtuna se înteţea. Opri la băcănia lui Treadway. Clientul meu vrea să renunţe la serviciile mele. Hai să-l chemăm pe Bass. Bei prea mult şi-ţi pierzi minţile. în clipa de faţă. I le aruncă lui Jake pe genunchi. Sunt pe cale să pierd cel mai mare caz al carierei mele. — Ce s-o anunţ? — Despre casă. — Am ce merit. Lui Harry Rex i se făcu foame. Nu există nici o îndoială. unul din ACLU. nimic! — Cred că ai avea nevoie de un psihiatru. Negrii cu pălării de pai şi cu undiţe se adăposteau pe sub poduri. aşteptând să se liniştească furtuna. Aşa că mă vor da afară pentru incompetenţă. Pârâiaşele se umflară şi curgeau mai repede. în vreme ce Harry Rex mânca ambele porţii de somn. Toată lumea va da vina pe mine. când va fi condamnat. sorbind cu zgomot din cutia cu bere. nici bani. Cred c-am s-o reconstruiesc înainte de a se întoarce. Jake. Nu voi mai avea nici nevastă. pentru că lucra la mine. Negrii mâncau saleuri şi biscuiţi şi spuneau poveşti pescăreşti. Jake. Traversară barajul sub un ropot puternic de ploaie. dau faliment. iar când va auzi de casă. cu un glonte în măduva spinării. — Vrei să spui până la sfârşitul săptămânii? — Da. şi mai cumpără nişte bere. Casa mea frumoasă pe care o fotografiau toţi turiştii a ajuns cenuşă. Nevasta m-a părăsit. N-o să se mai poată mişca toată viaţa şi mă voi gândi la el până în clipa morţii. — Când ai de gând s-o anunţi pe Carla? întrebă el. două porţii de somn şi o pungă de şorici cu boia iute de ardei. nici slujbă. Harry Rex dădu casetofonul mai tare. Jake bea bere. O voi pierde. nici casă. Ia o bere! — Mă voi muta la Lucien şi-o să stăm împreună pe terasă toată . Ultima mea angajată este internată cu părul ciopârţit şi traumatizată. Harry Rex parcă lângă un refugiu. În curând. care mă va acuza că n-am fost în stare să-l scap. Soţul secretarei mele s-a prăpădit din cauza mea. Ploaia bătea darabana pe acoperişul de tablă sub care se adăpostiseră. mă va urî toată viaţa. nici copil. lângă lac. Mai sunt şi cei din Klan care se ţin de capul meu şi care au încercat să mă împuşte.

ziua. — Îmi dai mie biroul tău? — Crezi că divorţează? — Tot ce e posibil. Eu am trecut prin aşa ceva de patru ori, aşa că ştiu cum se leagă ele de orice. — Carla nu e aşa. Sunt în stare să sărut pământul pe care calcă, şi ea ştie asta. — Oricum, va dormi pe pământul gol când se va întoarce. — Nu. Vom locui într-o rulotă cochetă şi confortabilă, până ne revenim. Apoi voi găsi eu altă casă veche, pe care s-o cumpărăm, şi-o să începem o viaţă nouă. — Probabil ai să găseşti altă soţie, ca să începi o viaţă nouă. Ce-ar face-o să părăsească o vilă pe malul mării şi să vină să stea într-o rulotă, la Clanton? — În rulotă voi fi eu. — Nu-i un argument, Jake. Tu vei fi un beţiv falit, dat afară din barou, căzut în dizgraţie. Toţi prietenii, în afară de mine şi de Lucien, te vor uita. Ea n-o să se mai întoarcă niciodată. S-a terminat, Jake. Ca expert în divorţuri, te sfătuiesc să faci tu primul pas. Acţionează acum, mâine. Nici n-o să-şi dea seama ce s-a întâmplat. — Pe ce motiv să dau divorţ? — Pentru părăsire de domiciliu, în momentul în care aveai mare nevoie de ea. — Asta-i un motiv de divorţ? — Nu. Dar vom susţine şi că suferi de o iresponsabilitate temporară. Lasă-mă să mă ocup eu de toate, după regula M'Naghten. Eu sunt cel mai mare ticălos în materie de divorţuri, nu uita! — Cum aş putea să uit? Jake aruncă sticla începută, pentru că berea se încălzise prea tare, şi destupă alta. Ploaia se mai potolise şi, dinspre lac, începu să bată un vânt răcoros. — Au să-l condamne, nu-i aşa, Harry Rex? zise Jake, uitându-se în zare. Vonner termină de mâncat şi bău zdravăn dintr-o sticlă de bere. Vântul îi umplu faţa de picături de ploaie. Se şterse cu mâneca. — Da, Jake. Omul tău o s-o păţească. Am citit asta în ochii lor. Circul cu iresponsabilitatea n-a ţinut. Oricum, Bass n-a fost primit cu simpatie, iar după ce Buckley şi-a ridicat poalele, orice speranţă s-a dus pe copcă. Nici Carl Lee nu a făcut nimic pentru a ieşi din rahat. Tot discursul lui a părut regizat, iar, uneori, a fost prea sincer. Ca şi cum cerea milă. A fost un martor deplorabil. M-am uitat la juriu în timp ce vorbea. N-am văzut nici un pic de înţelegere în ochii lor. Au să-l condamne, Jake, şi asta foarte repede. — Mulţumesc pentru sinceritate!

— Sunt prietenul tău şi vreau să fii pregătit pentru orice, mai ales pentru apel. — Ştii ce, Harry Rex? Mi-ar plăcea să nu fi auzit niciodată de Carl Lee Hailey. — Cred că e prea târziu pentru asta, Jake. Îi deschise Sallie şi-i spuse că-i pare rău pentru casă. Lucien era sus, în birou, lucrând. Nu se îmbătase. Îi arătă un scaun şi Jake se aşeză. În jurul lui se aflau o mulţime de tratate. — Mi-am petrecut toată după-amiaza lucrând la discursul final, zise el, făcând un semn către dezordinea de pe masă. Singura ta speranţă este această pledoarie de încheiere. Trebuie să fie fără precedent. — Presupun că ai realizat o astfel de capodoperă. — De fapt, da. E, oricum, mai bună decât ai putea tu s-o faci în momentul ăsta. Presupun că ţi-ai petrecut după-amiaza de duminică jelind după casa ta şi înecându-ţi necazul în bere. Aşa că am lucrat eu pentru tine. — Mi-ar plăcea să am ambiţia ta, în materie de abstinenţă alcoolică. — Şi beat sunt mai bun ca tine, ca avocat. — Cel puţin, eu mă pot numi avocat. Lucien îi întinse un teanc de hârtii. — Iată-l! E o compilaţie din cele mai bune discursuri de încheiere pe care le-am ţinut eu, la viaţa mea. Lucien Wilbanks la apogeu, în slujba ta şi a clientului tău. Te sfătuiesc să-l memorezi şi să-l spui cuvânt cu cuvânt. Nu încerca să improvizezi sau să-l modifici. Ai să strici tot. — Am să mă mai gândesc. Nu ştii c-am mai făcut-o o dată? — Cine ştie, poate merge. — La naiba, Lucien! Lasă-mă în pace! — Linişteşte-te, Jake! Hai să bem ceva. Sallie! Sallie! Jake aruncă discursul pe canapea şi se îndreptă spre fereastră. Când sosi Sallie, Lucien comandă whisky şi bere. — N-ai dormit deloc, în noaptea asta? — Ba da, de la unsprezece la douăsprezece. — Arăţi groaznic. Ai nevoie de odihnă. — Mă simt groaznic! Iar somnul n-o să mă ajute cu nimic. Nu mă poate ajuta nimic altceva, decât sfârşitul acestui proces. Eu nu înţeleg, Lucien! Nu înţeleg de ce lucrurile au luat o astfel de întorsătură! Oare chiar nu meritam să am puţin noroc? Cazul ăsta n-ar fi trebuit să fie judecat în Clanton. Ne-am ales cu un juriu îngrozitor, clar influenţat. Dar n-am cum s-o dovedesc. Martorul

nostru forte a fost discreditat. Acuzatul a depus o mărturie deplorabilă. Iar juriul nu are încredere în mine. Nu ştiu ce putea fi mai rău. — Încă mai poţi câştiga acest caz, Jake. E nevoie de un miracol, dar se mai întâmplă şi de-astea uneori. Mi s-a-ntâmplat adesea să câştig, numai datorită discursului final. Aminteşte-ţi că ajunge ca unul singur să nu fie de acord cu ceilalţi şi victoria-i a ta. — Vrei să fac juriul să plângă? — Dacă poţi... Dar nu-i uşor. Eu unul cred în lacrimile lor. Asta înseamnă foarte mult. Sallie aduse băuturile şi o urmară pe terasă. După căderea serii, le dădu sandvişuri şi cartofi prăjiţi. La ora zece, Jake se scuză şi se retrase în camera lui. O sună pe Carla şi discutară o oră. Nu-i spuse nimic de casă. Simţi o durere ascuţită în stomac, dându-şi seama că într-o zi sau alta va afla Puse receptorul jos şi se rugă ca ea să nu fi citit în ziare despre asta.

40 Clanton reintră în normal luni dimineaţă, când baricadele fură din nou puse ia locul lor, în jurul scuarului, iar soldaţii se adunară, să menţină ordinea în oraş. Patrulau în grupuri, urmărindu-i pe cei din Klan, care îşi ocupară locul. Veniră apoi şi negrii. Ziua de odihnă le conferise un plus de energie, aşa că pe la opt şi jumătate corurile se auzeau puternic. Căderea lui Bass dăduse noi speranţe celor din Klan. În plus, ştiau că incendiul fusese o lovitură reuşită. Acum, strigau mai tare ca de obicei. Pe la nouă, Noose îi convocă pe avocaţi în biroul lui. — Am vrut doar să vă văd că sunteţi bine, sănătoşi, zise el rânjind. — De ce nu mă pupi în cur, domnule judecător? îşi zise Jake în barbă, destul de tare, însă, pentru a fi auzit. Procurorii îngheţară. Domnul Pate tuşi. Noose se aplecă într-o parte, nevenindu-i să creadă: — Ce-aţi spus, domnule Brigance? — Am zis că putem să-ncepem. — Aşa mi s-a părut şi mie. Ce-ţi mai face funcţionarul juridic? — O să-i treacă. — A fost Klan-ul? — Da, domnule judecător. Acelaşi Klan care a încercat să mă omoare. Acelaşi Klan care a aprins cruci în curţile candidaţilor la juriu. Acelaşi Klan care i-a intimidat, probabil, deja, şi pe cei aleşi.

Da, domnule, e acelaşi Klan. Noose îşi scoase ochelarii: — Poţi susţine aceste afirmaţii? — Vreţi să spuneţi, dacă am declaraţii semnate şi legalizate, din partea membrilor Klan-ului? Nu, domnule, nu sunt prea cooperanţi! — Dacă nu poţi dovedi, mai bine las-o baltă. — Da, domnule judecător. Jake ieşi din birou trântind uşa. După câteva secunde, domnul Pate chemă sala la ordine şi se ridicară toţi în picioare. Noose salută juriul şi le promise că nu mai e mult până ce chinul acesta se va încheia. Nu-i zâmbi nimeni. Avuseseră un sfârşit de săptămână foarte plicticos, la Temple Inn. — Procuratura mai are ceva de zis? îl întrebă judecătorul pe Buckley. — Mai avem un martor, domnule judecător. Fu adus doctorul Rodeheaver, din camera martorilor. Se aşeză cu grijă pe scaun şi făcu un gest cald de salut, către juriu. Avea înfăţişarea unui adevărat psihiatru: costum negru, pantofi. Buckley veni pe podium şi zâmbi juriului. — Sunteţi doctorul Rodeheaver? tună el, uitându-se la juriu, ca şi cum ar fi vrut să spună: "Acum aveţi în faţă un psihiatru adevărat". — Da, domnule. Buckley puse zeci de întrebări, în legătură cu instruirea lui profesională. Rodeheaver era sigur pe sine, relaxat, pregătit şi obişnuit să depună mărturie. Vorbi pe larg despre experienţa pe care o avea pe plan profesional. Buckley îl întrebă dacă a scris articole de specialitate, iar el a răspuns că da. Timp de zece minute, îşi prezentă rezultatele cercetărilor ştiinţifice. Primise premii pentru realizările sale atât în Mississippi, cât şi în alte state. Era membru al tuturor organizaţiilor pe care le menţionase Bass şi încă al câtorva. I se recunoscuse competenţa în studiile asupra creierului omenesc. Era rafinat şi sobru. Buckley îl prezentă ca expertul lui, iar Jake nu avu nici o întrebare. Procurorul îl întrebă: — Domnule doctor, când l-aţi examinat prima oară pe Carl Lee Hailey? Expertul se uită în notele sale. — Pe nouăsprezece iunie. — Unde l-aţi examinat? — În cabinetul meu de la Whitfield. — Cât timp l-aţi examinat? — Vreo două ore. — Cu ce scop l-aţi examinat? — Pentru a stabili starea lui mentală atunci, precum şi în momentul în care i-a omorât pe domnii Cobb şi Willard.

— I-aţi făcut anamneza? — Anamneza a fost făcută de unul din asociaţii mei. Eu i-am verificat-o, doar. — Şi ce a reieşit din această investigare? — Nimic deosebit. Mi-a vorbit mult despre Vietnam, dar nimic deosebit. — A povestit degajat despre Vietnam? — Sigur că da. El a vrut s-o facă. De parcă i se spusese dinainte acest lucru. — Ce-aţi mai discutat în cadrul primei întrevederi? — Am abordat foarte multe subiecte: copilăria, familia, educaţia, slujbele avute, aproape tot. — V-a povestit despre violarea fiicei lui? — Da, cu multe detalii. Îl durea acest subiect, cum, de altfel, m-ar fi afectat şi pe mine. — A povestit despre ceea ce l-a determinat să-i omoare pe Cobb şi Willard? — Da, am vorbit şi despre acest lucru. Eu am încercat să stabilesc gradul de înţelegere al inculpatului, cu privire la fapta sa. — Ce v-a spus? — La început, nu mare lucru. Dar, mai târziu, şi-a deschis inima şi mi-a povestit cum a inspectat tribunalul cu trei zile înainte şi cum a găsit încă de atunci un loc potrivit de pândă. — Dar despre omorul propriu-zis? — Nu s-a exprimat în această privinţă. Mi-a spus că nu-şi prea aminteşte, dar eu nu cred. Jake sări în picioare: — Mă opun! Martorul trebuie să spună ceea ce ştie, nu ce crede, nici să facă speculaţii. — Se admite. Vă rog să continuaţi, domnule Buckley. — Ce altceva aţi mai constatat, în legătură cu starea lui sufletească, cu atitudinea şi cu felul său de a vorbi? Rodeheaver îşi încrucişă picioarele şi începu să se legene uşor. Îşi încruntă sprâncenele, în semn că gândeşte adânc. — La început, n-a prea avut încredere în mine şi se ferea să mă privească în ochi. Îmi răspundea scurt la întrebări. Nu se simţea în largul său, pentru că era păzit şi, uneori, avea cătuşe la mâini. Dar mai târziu şi-a deschis sufletul şi a vorbit degajat aproape despre tot. A refuzat să răspundă la câteva întrebări, dar altfel aş putea spune că a colaborat foarte bine. — Când şi unde l-aţi examinat din nou? — A doua zi în acelaşi loc. — În ce stare era şi ce atitudine a avut? — Aproape la fel ca în ziua precedentă. La început, distant, în

final, deschis. A vorbit, în general, despre aceleaşi subiecte ca în ziua precedentă. — Cât a durat această examinare? — Aproximativ, patru ore. Buckley se uită în actele sale, apoi îi şopti ceva lui Musgrove, care aprobă. — Aşadar, domnule doctor, aţi putea să daţi un diagnostic în legătură cu starea psihică a inculpatului, în urma examenului efectuat în zilele de nouăsprezece şi douăzeci iunie? — Da, domnule. — Şi care este diagnosticul? — În nouăsprezece şi douăzeci iunie, domnul Hailey părea perfect normal. — Vă mulţumesc. Acum, pe baza examenului făcut, aţi putea stabili starea lui mentală în ziua omorului? — Da. — Şi care era aceea? — În momentul acela a fost perfect normal. — Pe ce vă bazaţi aserţiunea? Rodeheaver se întoarse spre juriu şi deveni profesoral: — Trebuie stabilit nivelul de premeditare implicată în acest caz. Bineînţeles, a avut un motiv pentru a acţiona. Şi, ca să fiu înţeles, domnul Hailey şi-a plănuit cu atenţie fapta. — Domnule doctor, cunoaşteţi regula M'Naghten, ca test pentru stabilirea iresponsabilităţii criminale? — Desigur. — Şi ştiţi că un alt psihiatru, domnul doctor Bass, a comunicat juriului că inculpatul nu era în stare să deosebească răul de bine şi, ca urmare, nu e capabil să înţeleagă natura faptelor sale? — Da, ştiu. — Sunteţi de acord cu mărturia aceea? — Nu. O găsesc tendenţioasă şi, personal, mă simt jignit. Domnul Hailey însuşi a depus mărturie că şi-a plănuit acţiunea. Deci, a admis că situaţia lui mentală în acel moment nu l-a împiedicat să gândească. Acest lucru se numeşte premeditare, în orice tratat de medicină şi de drept. N-am auzit niciodată spunându-se, despre cineva care plănuieşte o crimă, şi recunoaşte că aşa a făcut, că a fost inconştient. E absurd. În momentul acela, Jake fu convins că era absurd. Rodeheaver avea credibilitate. Jake se gândi la Bass şi înjură în gând. Lucien stătea lângă negri şi aproba fiecare cuvânt al lui Rodehevear. În comparaţie cu prietenul lui, era infinit mai credibil. Sisco încerca să-i prindă privirea, dar Lucien i-o evita sistematic. Mesagerul nu-l sunase luni dimineaţă, aşa cum îi spusese. Un gest

afirmativ din partea bătrânului avocat ar fi însemnat încheierea târgului. Sisco ştia regula şi aştepta un răspuns. Dar nu-l primi. Lucien voia să discute mai întâi cu Jake. — Aşadar, domnule doctor, în urma examinării, aveţi vreo opinie în legătură cu disponibilitatea inculpatului de a deosebi răul de bine? — Da, am. — Şi care e această opinie? — Că starea mentală era normală şi că ştia să deosebească răul de bine. — Dar în legătură cu capacitatea de înţelegere a faptelor sale, aveţi vreo părere? — Da. — Şi ce părere aveţi? — Că a înţeles foarte bine ce a făcut. Buckley îşi strânse hârtiile şi se înclină politicos. — Vă mulţumesc domnule doctor. Nu mai am întrebări. — Domnule Brigance, aveţi de întrebat ceva? zise Noose. — Da. — Mi-am închipuit. Să luăm, un sfert de oră, pauză. Jake nu îl băgă în seamă pe Carl Lee şi alergă pe scări, în biblioteca de la etajul trei. Acolo îl aştepta Harry Rex, zâmbind. — Fii liniştit, Jake. Am sunat la toate ziarele din Carolina de Nord şi n-a apărut nimic despre casă. Nici despre Row Ark. Carla nu ştie nimic. — Minunat! Îţi mulţumesc, Harry Rex. — Pentru puţin. Uite ce-i, Jake. Nu-mi face plăcere să aduc discuţia despre asta, dar trebuie. — Spune repede. — Ştii bine că-l urăsc pe Buckley. Mai mult chiar decât tine. Dar cu Musgrove mă înţeleg. Aş putea să vorbesc cu el, şi să încerce cumva să exploreze posibilitatea unei pledoarii la înţelegere. — Nu! — Ascultă, Jake. Omul tău mai are aproximativ patruzeci şi opt de ore, până va fi condamnat la moarte. Dacă vorbesc cu Musgrove, i-am putea comuta pedeapsa în închisoare pe viaţă. I-ai salva, în felul acesta, viaţa. Dacă nu pricepi, însemnă că eşti orb, prietene. — De ce să accepte Buckley un târg? Ne are, doar, la degetul mic. — Poate că nu acceptă. Dar lasă-mă, măcar, să încerc. — Nici să nu te gândeşti, Harry Rex. Rodeheaver se întoarse la locul lui. Jake se uită la el şi se gândea că, în toată cariera lui, nu ieşise niciodată învingător în lupta cu un expert. Aşa că nu avea de gând să se contrazică nici cu acesta. — Domnule doctor, psihiatria se ocupă de studiul minţii

omeneşti, nu-i aşa? — Da. — Şi nu este o ştiinţă exactă, nu-i aşa? — Corect. — Dumneavoastră puteţi examina o persoană şi să trageţi o concluzie, care poate să fie diferită de a altui psihiatru, nu-i aşa? — Da, e posibil. — De fapt, zece psihiatri pot da zece verdicte diferite, nu-i aşa? — E puţin probabil. — Dar posibil, nu-i aşa, domnule doctor? — Da. La fel ca în cazul opiniilor legale. — Dar acum nu discutăm despre lege. — Aşa e. — Adevărul este că, în multe cazuri, psihiatria nu ne poate spune cu exactitate ce probleme mentale are persoana. — Adevărat. — Şi psihiatrii se contrazic adesea, nu-i aşa? — Bineînţeles. — Dumneavoastră pentru cine lucraţi, domnule doctor? — Pentru statul Mississippi. — De când? — De unsprezece ani. — Şi cine îl acuză pe domnul Hailey? — Procuratura statului Mississippi. — În cei unsprezece ani, de câte ori aţi depus mărturie, pentru stabilirea iresponsabilităţii? Rodeheaver se gândi un moment. — Cred că acesta este al patruzeci şi treilea proces. Jake se uită în hârtiile lui, apoi zâmbi maliţios, privindu-l pe doctor. — Sunteţi sigur că nu e al patruzeci şi şaselea? — S-ar putea. Nu ştiu exact. Sala amuţi. Buckley şi Musgrove se prefăceau că răsfoiesc dosarele, dar îşi îndreptară atenţia asupra martorului. — Deci, aţi depus mărturie, pentru procuratură, de patruzeci şi şase de ori? — Dacă aşa spuneţi dumneavoastră! — Şi, de patruzeci şi şase de ori, aţi spus că acuzatul nu e iresponsabil, din punctul de vedere legal? — Nu sunt sigur. — S-o spunem mai clar: de patruzeci şi şase de ori aţi stabilit că acuzatul nu era nebun. Corect? Rodeheaver se foi o clipă şi în priviri îi apăru o undă de îngrijorare.

— Se respinge. — Sunt cu toţii psihiatri. nu-mi amintesc. din punctul de vedere legal. pentru el? — Exact. atunci să ne spuneţi numele acelui acuzat şi locul în care a fost judecat? Buckley se ridică şi îşi încheie haina. — Da. Staţi jos. Domnul doctor nu e obligat să-şi amintească numele şi locurile proceselor în care a apărut ca martor. nu-i aşa? — Corect. şi Lou Watson. — Bine. Nu-mi amintesc de nici unul. vă amintiţi că aţi depus mărturie în procesul unui cetăţean numit Danny Booker. — Cinstit. — Onorată instanţă.. domnule doctor? Doctorul îi aruncă o privire fugară procurorului. — N-aţi văzut niciodată un acuzat iresponsabil. Memoria îmi joacă o festă. sau nu. nu aţi depus niciodată mărturie în favoarea acuzatului? — Sincer. M D. Jake ridică un teanc de hârtii. nu. am văzut. — Oare. O. pe care le flutură în faţa martorului. MD. nu-i aşa? — Da. — Nu. Aşteptau atenţi răspunsul. McGuire. în decembrie 1975? — Da. atunci. vă spun ceva? — Da. într-un târziu. nu-i aşa. G. Jake aruncă o privire spre juriu. — Dar numele Noel McClacky. Erau mai mulţi. îmi amintesc de cazul acesta. din cauză că. atunci. Jake se îndreptă încet spre masa apărării şi luă un dosar gros. domnule doctor. răspunse el. — Nu-mi amintesc. în toţi aceşti unsprezece ani. Vă rog să răspundeţi la întrebare. . din punctul de vedere legal. Rodeheaver inspiră adânc şi se uită în tavan. M D. din comitatul McMurphy. domnule doctor? — Ba da. — Şi aţi depus mărturie că nu era iresponsabil. nu-i aşa? — Da. — Şi sunt cu toţii calificaţi. Vă puteţi aminti de vreun proces în care acuzatul să fi fost găsit iresponsabil? — Sunt sigur că au fost câteva. — Domnule doctor.— Nu sunt sigur. nu vă puteţi aminti. — Vă mai amintiţi câţi psihiatri au depus mărturie. procuratura se opune acestor întrebări.

Corect? Expresia de pe faţa lui Rodeheaver confirmă acest lucru. Chiar dacă nu văd personal fiecare pacient. aţi fost unu contra trei. — Iar dumneavoastră aţi spus că era sănătos. la Whitfield. dumneavoastră aţi depus mărturie că Danny Booker era sănătos. nu-i aşa? întrebă Jake. — Schizofrenic paranoidă? — Posibil. din . Domnule doctor. Jake mai luă o hârtie şi păru că o citeşte. domnule Brigance. Am atâţia pacienţi doar. Ezită vreo câteva secunde. nu-i aşa? — Da. — Înţeleg. Aşadar. — Câţi medici au fost de părerea dumneavoastră? — După câte îmi amintesc. domnule doctor. nici unul. Jake se întoarse la bară. pe care. nu-i aşa? — Corect. Ridică vocea. pe motive de iresponsabilitate. — Şi acum. — Vă mulţumesc. din punctul de vedere legal. zise Rodeheaver. — Prin urmare. — Vă mulţumesc. — E la Whitfield. adresat juriului. lăsându-se clar să se înţeleagă că răspunsul era da. În 1975. — Şi ce diagnostic are? — Nu ştiu exact. unde se află astăzi Danny Booker? Rodeheaver îi aruncă lui Buckley o privire desperată. dumneavoastră sunteţi şeful psihiatrilor. şi că a înţeles exact ce face atunci când a comis crima. vreau să fie clar pentru juriu. — Cred că da. dar eu sunt convins şi acum că aveam dreptate. este pacient al spitalului din Whitfield sub supravegherea dumneavoastră şi e tratat de schizofrenie paranoidă. — Da. — Deci.— Şi ei toţi l-au examinat pe domnul Booker şi şi-au exprimat părerea că bietul om era nebun. însă. — Corect. se află în îngrijirea dumneavoastră directă. Ce-a făcut juriul atunci? — L-au găsit nevinovat. — Sunteţi direct sau indirect responsabil de tratamentul fiecărui pacient de acolo? — Sunt direct responsabil. — Presupun. iar juriul nu a fost de acord cu dumneavoastră şi l-a găsit nevinovat. — Vă amintiţi de procesul unui om pe nume Adam Couch. o mască imediat într-un zâmbet cald. De atunci. domnule doctor Rodeheaver. ceilalţi medici acţionează sub supravegherea mea.

domnule doctor? — L-a găsit nevinovat. împotriva domnului Couch? — Corect. — Ţineţi minte câţi doctori au depus mărturie că e un om extrem de bolnav. — De când? — Cred că de la proces. Admiteţi în spital pacienţi sănătoşi. că.comitatul Dupree. Jake mai luă nişte hârtii. — Era vorba de un viol. — Înţeleg. vă amintiţi de procesul numitului Buddy Wooddall din comitatul Cleburne. sigur. era iresponsabil? — Au fost vreo câţiva. — Aţi auzit de următorii doctori: Felix Perry. ca şi cum i-ar fi spus că s-a săturat şi că ar trebui să facă ceva să se termine o dată. care a avut loc în mai 1977? — Îmi amintesc. — Da. era iresponsabil? — Aşa au spus. din punctul de vedere legal. nu-i aşa? — Da. după câte-mi amintesc. — Şi juriul ce-a făcut. — Omor. — Şi-au spus cu toţii că. din mai 1979? — Da. nu-i aşa? — Da. — Pe motive de iresponsabilitate? — Da. avocatul poporului. — Domnule doctor. din punctul de vedere legal. — Şi aţi spus juriului că e sănătos? — Da. Se uita la avocatul lui. — Unde se află acum domnul Couch? — Cred că e la Whitfield. — Aţi depus mărturie ca expert în psihiatrie şi aţi spus că nu e . — Iar dumneavoastră aţi fost singurul medic de altă părere? — Da. din partea procuraturii. Gene Shumate şi Hobny Wicker? — Da. — Şi au depus mărturie pentru domnul Couch. dacă se poate spune aşa? Rodeheaver începu să fiarbă. — Şi dumneavoastră aţi depus mărturie. — Sunt psihiatri? — Da.

facem o pauză. un raton. Stai să auzi pledoaria finală. Cinci la unu. Jake se uită calm prin hârtii. — Vă amintiţi câţi psihiatri l-au mai consultat? — Mi se pare că erau cinci. după atâtea zile. Înţeleptul bunic-profesor începu să-şi piardă firea. Lângă micul cimitir. Carl Lee se aplecă şi se adresă pentru prima oară. Aici. pe motive de iresponsabilitate. domnule doctor. Dacă nu ajungeţi să daţi astăzi un verdict. domnule. Casa fusese încuiată şi părăsită de două luni. — Mai aveţi întrebări. În spate. Îşi încrucişă braţele. domnule Brigance. apoi îşi reveni şi încercă să zâmbească. apoi îi privi pe juraţi. model 54. Nu mai avem nici un martor. — A fost găsit nevinovat. avocatului său: — L-ai cam pus cu botul pe labe. Într-un colţ. Ne vedem la ora două. — Puteţi să continuaţi. — Cum vă explicaţi asta. pentru a pune la punct unele detalii. — Exact. pentru ca vorbele să-şi facă efectul. care ţineau răcoare. înconjurată de arţari. le strânse şi rosti: — Cred că am auzit destule de la martorul acesta. un iepuraş şi nişte bobocei de raţă. era un câmp ce se întindea până la poalele unui deal. — Şi asta nu-i nimic. Mă voi întâlni acum cu avocaţii. zăcea un cauciuc de la un Buick. Sub un stejar de la marginea câmpului îşi îngropase trei câini. domnule Buckley? — Nu. Procuratura se abţine. de ulmi şi de stejari bătrâni.nebun? — Da. domnule judecător. dincolo de copaci. apoi vom asculta pledoariile finale. Ce verdict a dat juriul? Mânia creştea pe chipul lui Rodeheaver. se afla o curticică pentru păsări. aşteptând puţin. Jake îl evită pe Harry Rex şi plecă la Karaway. zise Noose. Jake. mersese pentru prima oară cu bicicleta şi se jucase cu mingea. domnule doctor? — Nu trebuie să ai totdeauna încredere în decizia juriului. Casa copilăriei sale era o clădire veche din mijlocul oraşului. procesul e pe sfârşite. izbucni el. indiferent de arşiţa verii. Jake făcuse primii paşi. Un copil din vecini . Aceasta se va întâmpla la ora două şi va dura vreo două ore. Jake se uita la el cu o expresie răutăcioasă. într-un târziu. atunci vă veţi retrage şi îl veţi da mâine. Acum. Noose se adresă juriului: — Doamnelor şi domnilor.

pe timpul verii. Se sculă şi îşi aranjă hârtiile cu grijă pe scrin. minţise? Că se puteau îndoi de competenţa lui profesională? Le ceru să-l judece cinstit pe Bass şi pe pacientul acestuia. Se uită pe fereastră şi se văzu legănându-se pe roata aceea de lângă mormintele câinilor. Deasupra dulapului atârna un şir de mănuşi de baseball. În urmă cu treizeci de ani. făcându-şi temele. Pereţii rămăseseră împodobiţi cu fotografii făcute împreună cu echipa. O data îi spusese că. Pe scrin. cu trofee. Să le spună ceva ce nu fusese menţionat aici. Fata cu care se încurcase avea şaptesprezece ani. Lumea e plină de psihiatri şi i-ar fi fost uşor să găsească altul. la proces. Simţi o durere ascuţită în stomac. Descuie uşa şi urcă în camera lui de la etaj. ridicând mâna dreaptă. Înscrisese de şapte ori în cinci meciuri. săptămânal. acesta avusese o legătură sentimentală cu o fată sub optsprezece ani. Îi rugă să-l creadă că. Archie Manning şi Hank Aaron. Avocatul intră în sala de judecată şi se trezeşte deodată în faţa unui juriu străin. atunci îşi compromite clientul. era o cască. Mustangii din Karaway. Le spuse că nu ştiuse de condamnarea lui Bass. undeva. cu postere de-ale lui Pete Rose. dacă ar fi ştiut că Bass avusese probleme. Mai târziu. în legătură cu doctorul. Îi părea tare rău. jură chiar. Avea totul filmat. plină de animale de puf. căruia nu-i poate oferi decât sinceritatea lui absolută. Şi-acum. Se gândi la Hanna şi la Max şi ochii începură să-i lăcrimeze. Iar dacă ceea ce spune nu e credibil. Dar ar fi vrut ca juriul să afle mai multe. Îşi aminti de fiecare "procesiune" funerară şi de promisiunile tatălui său că-i va cumpăra alt câine. Şi-ar fi dorit să fie cu ei. de câte ori intra în cameră. Se gândi la camera Hannei. Apoi. Părinţii lui plecaseră undeva. Jake venea să controleze lucrurile o dată pe săptămână. Din tavan atârna o cască de fotbal. Se adresă juriului. nu se gândise să aducă în faţa lor un martor cu antecedente penale. Patul i se păru tare mic. se aştepta să-l găsească acolo. acum. în Texas. Apoi se studie în oglindă. cu pereţii tapetaţi şi i se puse un nod în gât. într-un raft de bibliotecă. Oare asta însemna că. s-au căsătorit şi au avut un băiat. Îşi scoase pantofii şi se întinse. acum. Atunci se uita prin albumele sale. Mama lui o mai ştergea şi acum. Oricum. nu ale lui Lucien. el nu ştia nimic despre trecutul doctorului.tăia iarba şi aranja gazonul din faţă. de praf. Erau notele sale. Începu cu clarificarea celui mai sensibil punct: doctorul Bass. însărcinată a . Îşi ceru iertare. Era neschimbată. în Canada. cu ochii înlăcrimaţi. niciodată.

— Mă opun! strigă Buckley. într-o lume nebună. aşa că dacă mai făcuse greşeli. timp în care nu va înceta să se întrebe. Prin omor.. între el şi fetiţă se stabilise o legătură pe care nu o putea explica. În fiece oră din zi şi din noapte se va gândi la ceea ce i s-a întâmplat. Jake îi ignoră din nou. aproape suferindă. dar nu avea nici o importanţă pentru procesul lor. — Se acceptă. o personalitate. să încerce să înţeleagă de ce agresorii ei mai sunt în libertate. Deci. Domnule judecător. — Mă opun! zise Buckley. drăguţă şi inocentă. Durerea e a familiei. Carl Lee are şi el o fiică.doua oară fiind. de ce.. în atitudinea lor faţă de Carl Lee. cel puţin. Continuă. O cheamă Tonya. rosti Noose. dăduse greş adesea. un specialist care tratase o mulţime de cazuri grele. se întreba dacă nu cumva şi el avusese vreodată o legătură cu o fată sub optsprezece ani. Tot ce spunea venea din suflet. E o fetiţă de zece ani. Îşi dădu seama că nu se folosise de însemnările lui. Probabil. ci se uita îndurerat la juriu. Când lucrul acesta i se întâmplă unei femei. desigur. Amintirea nu se estompează niciodată. Doctorul prezentat de procuratură este. Jake îşi ceru iertare pentru lipsa lui de experienţă. la cei cinci anişori. vă rog să nu vă referiţi la lucruri care nu au acoperire. El era singurul ei sprijin. nu va mai putea avea niciodată copii. a suferit un accident de tren şi a pierit împreună cu fiul lor. Victima are o viaţă întreagă înainte. aceasta înţelege. În legătură cu Rodeheaver. Lucien era treaz şi urmărea reacţiile juriului. Nu era un predicator juridic ca adversarul său. Jake le-o arătă juraţilor. nici pe Buckley. în acest sens. îi ruga să nu se lase influenţaţi. Domnule Brigance. pentru că. dar se descurca minunat. Dar ea. Dar violul e mult mai rău. El nu avea nici o vină. Vorbi despre viol şi explică de ce era mai rău decât crima. fără să mai ţipe. victima dispare şi nu mai e obligată să sufere. cea mai mare crimă o constituie violarea brutală a unui copil. Părea liniştit. Jake nu îi băgă în seamă nici pe Noose. sincer. Avea şi el o fiică şi alţi copii nu-i va mai da Dumnezeu. când era vorba să depună mărturie în procesele penale. Avea o expresie obosită. — Se aprobă. Totuşi. Ce mai conta asta? În tinereţe se puteau întâmpla multe. Nu avusese niciodată procese ca domnul Buckley. nu există acte la dosar. Mărturia lui trebuia privită cu precauţie. Juraţii îl priveau şi-i ascultau fiecare cuvânt. întinzând mâna. Dar un copil? Presupuneţi că sunteţi părinţii unui . la rândul ei. Numai la Sisco nu se uita.

astfel de minor. o lacrimă. Trebuia să fie lăsat să se întoarcă la familia lui. Pentru prima oară în ultimele două zile. plină de sânge şi bătută. cel puţin. — Se acceptă. Le mai spuse să-l ierte. ar întoarce şi celălalt obraz şi ar aştepta ca justiţia să ia o hotărâre. . Ea îşi aştepta tatăl acolo. Acum. în primul rând. apropiindu-se. Carl Lee merita o medalie sau. Îl vedea în visurile ei când se afla la ananghie. Vorbi despre Cobb şi Willard. aşa cum o făcuse şi poliţistul fără picior. Vă rog să nu luaţi în considerare aceste aserţiuni. Aşa ar face domnul procuror şi pentru asta ar fi admirat. în felul acesta. în afară de mamele lor? Violatori de copii! Traficanţi de droguri! Va suferi. aici. la familie. Vocea îi deveni mai calmă şi anunţă că se apropie de sfârşit. Se uită la juriu şi o văzu pe Wanda Womack cum îşi ştergea. dar a dispărut. ce-ar face. Cum aţi putea să-i explicaţi ce i s-a-ntâmplat? — Mă opun. apoi schimbă placa. în comitatul Ford. Ce suflet iertător şi înţelegător! Dar cum ar proceda un tată obişnuit? El însuşi. Voia să le rămână în minte o singură imagine: aceea a unei fetiţe legate de doi arbori. Ce-aţi face dacă aţi avea la dispoziţie o mitralieră M-16? Domnul Buckley v-a spus cum ar fi procedat: ar suferi pentru fetiţa lui. L-a strigat şi atunci. fără ei? Copiii sunt mai feriţi de pericolul violului. Premiaţi-l şi trimiteţi-l acasă. Le ceru să dea curs dorinţei lui Looney. apoi internată în spital. familiarizaţi cu mitralierele M-16 şi că fiica v-ar fi fost violată. între viaţă şi moarte. privind desperată în pădure şi părându-i-se că vede pe cineva. fu înlocuită de indignare. avea la fel de mare nevoie de el. acum. simţi o licărire de speranţă. Pentru vieţile lor se zbătea procuratura. Aşa a spus şi Looney. Îi ruga să nu i-l ia. că aţi fi veterani din războiul din Vietnam. Dar cine le va simţi lipsa. îndurerată. cu picioarele desfăcute. zise el. dreptate. alergând s-o salveze. ca să bea o gură de apă. În sală se făcuse linişte. Jake se opri. Hai să presupunem. un ropot de aplauze. Iar după câteva zile violatorul ar fi prins şi l-aţi vedea la trei paşi de dumneavoastră. societatea. Ar spera că ticălosul va fi trimis la Parchman. Dar Jake nu pierdu ocazia. dacă ar avea un M-16 în mână? Bineînţeles că le-ar zbura creierii! Era simplu. Era tatăl ei. oare. Se făcea. pe furiş. pentru că au dispărut? Nu era viaţa. de unde nu va mai scăpa niciodată. Ei erau cei care începuseră acest şir de necazuri. mai sigură. ca şi atunci. în tribunal. pentru că e un erou. Toţi părinţii pot răsufla uşuraţi. în vreme ce Jake se aşeză lângă clientul său. Atitudinea umilă.

Harry Rex. însă. Spectatorii îşi păstraseră locurile şi vorbeau liniştiţi. Nimeni nu se aştepta la un verdict rapid. — Donna Lou Peck. Barry Acker fu ales conducătorul juriului. Lucien şi Jake plecară "să mănânce". la ora nouă. de a le spune că au timp să delibereze până la şase. pentru moment. Aveţi ceva împotriva acestui lucru? Nimeni nu protestă. — Reba Betts. nu înainte. — Nu m-am decis. o abţinere de moment şi un "nevinovat". — Nu m-am decis. Ca să vedem cum stăm. — Vinovat. — Vinovat. — Suc Williams. Oamenii ieşiră încet. — Deocamdată. alături de familia lui. — Votaţi "vinovat". — Jo Ann Gates.La patru. să vă abţineţi. cinci "nu m-am decis". — Vom discuta. Aprodul îi încuiase pe juraţi în camera lor specială şi le spuse rezervelor să ia loc într-un hol micuţ. nu m-am decis. şedinţa se amâna până marţi. — Carol Corman. — Vinovat. — Frances McGowan. — Nu m-am decis. aşteptând neliniştiţi. Vreau să discutăm. Lui Carl Lee i se dădu voie să stea în primul rând. Clyde Sisco. Noose îşi luă rămas bun de la juriu. — Vinovat. iar dacă nu se ajungea la un verdict. Puteţi. — Rita Mae Plunk. "nevinovat" sau "încă nu m-am decis". Eu sunt Barry Acker şi verdictul meu este "nevinovat". Se pare că . zise Acker. poate chiar şapte. — Mă abţin. Buckley şi Musgrove aşteptau în biroul lui Noose. — Deci aţi votat unsprezece. Aceasta înseamnă cinci "vinovat". — Wanda Womack. Toţi stăteau în jurul a două măsuţe. — Eula Dell Yates. — Vinovat. Judecătorul se retrase până la şase şi-i sfătui pe avocaţi să nu plece prea departe sau să-şi lase numerele de telefon la secretariat. — Bernice Toole. — Vă propun să facem o repetiţie pentru votare. — Nu m-am decis.

Jake. fără să vorbească prea mult. aş accepta imediat. privind oraşul de la picioarele lor şi apărându-se de ţânţari. Începură să cerceteze documentele. — Asta se numeşte corupţie. Oricum. Asta înseamnă douăzeci şi cinci de mii. — Jake.mai avem de lucru. oferindu-se pentru ultima oară să le dea de mâncare. Uită-te ce ţi-a făcut procesul ăsta. Dar am câştigat totdeauna. bei de stingi. — Bănuiesc că tu crezi că Buckley nu e corupt. Nu-mi fac griji! Ştii că mie nu-mi pasă de bani. 41 Stăteau de ore întregi pe terasă. Sallie scoase capul pe uşă. Singurul lucru care îl preocupă e să câştige! Şi ai şansa unică să-l baţi pe teren propriu. E mult. . Nu-şi face el probleme cu etica şi cu părerea celorlalţi. Le era foame şi voiau să se retragă. numai să câştige acest caz. — Puţin îmi pasă de etică. fotografiile şi amprentele. Ar minţi. Eu nu m-aş da în lături. Lucien. până la urmă. Clyde Sisco vrea douăzeci şi cinci de mii. Lucien. iar Jake "Coors". — Eşti nebun. Te rog foarte mult. dar n-am încălcat încă principiile etice. dar Lucien ceru whisky. — Înainte de a spune "nu". Şedinţa fu amânată pentru a doua zi la ora nouă. Amândoi refuzară. În schimb. Ajunge să se opună de unul singur. N-are treabă cu morala. am primit un telefon în după-amiaza aceasta. mai mult decât oricine de pe-aici. Lucien. Nu mai ai casă. — Da. Dacă aş fi în locul tău. Din când în când. Avocatul dădu din cap. de morală şi de conştiinţă. dar ştii bine că am bani. Plătesc eu şi mi-i dai tu înapoi în câţiva ani. Ştie că nu e sigur că va obţine achitarea. Trecu o oră. Se făcuse din nou foarte cald. Nesbit venea pe terasă şi aducea bere rece. ascultă-mă. ca să influenţeze juriul. dar poate să blocheze juriul. nu mai ai masă. La şase îl informară pe judecător că nu reuşiseră să dea un verdict. Sallie vru să le dea de mâncare. fără să scoată nici un cuvânt. — Nici să nu-ţi treacă prin minte. — Bineînţeles! Da' nici cu tine nu mi-e ruşine. ar da mită şi-ar fura. fără ca vreunul din ei să mai scoată vreun cuvânt. şi cincizeci pentru obţinerea achitării. Aerul umed le lipea cămăşile de trupuri. profesiunea te va înnebuni.

Încet-încet luminile oraşului pieriră pe rând. În întuneric, se auzea sforăitul lui Nesbit. Sallie aduse de băut pentru ultima oară şi le spuse noapte bună. — Asta-i partea cea mai grea: să aştepţi ca doisprezece oameni obişnuiţi să dea un sens luptei de până acum. — E un sistem tâmpit, nu-i aşa? — Da, este. Dar, de obicei, merge. Juriul are dreptate în nouăzeci la sută din cazuri. — Nu prea mă simt tare pe poziţie. Aştept un miracol. — Jake, fiule, miracolul acesta se va petrece mâine. — Mâine? — Da. Mâine dimineaţă, devreme. — Vrei să-mi explici? — Jake, mâine pe la amiază, în scuar se vor afla peste zece mii de negri. — De ce? — Ca să strige "Eliberaţi-l pe Carl Lee!". Ca să bage spaima-n toţi şi să intimideze juriul. Vor fi atât de mulţi negri, încât albii se vor ascunde pe unde pot. Guvernatorul va fi nevoit să trimită şi mai multe trupe. — De unde ştii? — Pentru că eu am pus la cale totul. — Tu? — Ascultă, Jake. În primii mei ani de practică, cunoşteam fiecare predicator negru din cincisprezece comitate. Mă rugam împreună cu ei, mărşăluiam şi cântam. Ei îmi trimiteau clienţi, eu le dădeam bani. Eram singurul avocat radical alb din Mississippi. Erau oamenii mei. Acum, am dat câteva telefoane. Vor începe să sosească mâine dimineaţă. Pe la amiază, n-o să mai ai loc de negri. — De unde vor veni? — De peste tot. Ştii bine că negrilor le place să protesteze şi să facă marşuri. Pentru ei, va fi nemaipomenit. Abia aşteaptă! — Eşti nebun, Lucien. Prietenul meu nebun. — Vei câştiga, puştiule. În camera 163, Barry Acker şi Clyde Sisco îşi terminaseră ultima partidă de gin rummy şi se pregăteau de culcare. Acker făcu rost de câteva monede şi spuse că voia să bea o Cola. Sisco răspunse că lui nu îi e sete. Acker trecu, în vârful picioarelor, pe lângă gardianul adormit. Automatul nu funcţiona însă aşa că deschise uşa uşor şi urcă la etajul al doilea. Introduse monedele şi primi o cutie de Coca Cola dietetică. Se aplecă să o ia, când se simţi trântit de două siluete care apăruseră

din întuneric. Îl târâră într-un colţ mai întunecat. — Tu eşti Barry Acker? întrebă cel mai înalt, printre dinţi. — Da! Lăsaţi-mă în pace! Acker încercă să se elibereze, dar agresorul îl luă de beregată şi îl împinse în perete. Cu mâna cealaltă scoase un cuţit de vânătoare şi i-l puse sub nas. — Ascultă-mă bine! şuieră agresorul. Ştim că eşti căsătorit şi că locuieşti pe Forrest Drive, la 1161. Mai ştim şi că ai trei copii care se joacă şi merg la o şcoală pe care o cunoaştem. Soţia ta lucrează la bancă. Lui Acker i se muiară picioarele. — Dacă negrul ăsta scapă, o să-ţi pară rău, şi ţie şi familiei tale. Te vom urmări ani de zile. Îl trânti la pământ. — Dacă sufli un cuvânt cuiva, îţi terminăm un copil. Ai înţeles? Cei doi dispărură. Acker inspiră adânc. Rămase acolo, în întuneric, prea speriat ca să mai poată mişca.

42 Credincioşii se strânseră cu sutele pe la bisericuţele negrilor şi aduseră cu ei coşuri pline cu mâncare, scaune pliante pentru picnic, răcitoare şi căni cu apă. Lângă ei aşteptau zeci de autobuze şcolare şi de dubiţe ale comunităţii. Oamenii se salutau şi discutau despre proces. Săptămâni de zile analizaseră situaţia lui Carl Lee. Sosise timpul să dea o mână de ajutor. Erau printre ei bătrâni ieşiţi la pensie, dar şi familii întregi, cu căţel şi purcel. Urcară în autobuze şi porniră. Cântau şi se rugau. Pe drum, li se alăturară şi alte grupuri. La ivirea zorilor, autostrăzile erau pline de caravane ale pelerinilor. Când ajunseră, blocară toate străzile care duceau spre scuar. Parcară acolo şi coborâră. Colonelul cel gras tocmai îşi terminase micul dejun şi acum privea atent, din chioşcul de vară. Văzu mulţimea de autobuze şi de maşini care se îndreptau spre tribunal. Baricadele erau însă solide. Începu să dea comenzi, iar soldaţii intrară în alertă. La şapte şi jumătate îl sună pe Ozzie şi îi spuse de invazie. Acesta sosi imediat şi stătu de vorbă cu Agee, care îl asigură că nu e decât un marş paşnic. Ozzie întrebă câţi au venit, iar reverendul îşi dădu cu părerea că erau mii. Mii de negri. Îşi făcură tabăra sub stejarii bătrâni şi începură să mişune în toate părţile, cercetând împrejurimile. Îşi despachetară mesele şi scaunele. Erau, într-adevăr, liniştiţi. Dar când se auzi primul strigăt de

"Eliberaţi-l pe Carl Lee!" se auzi un tunet de voci care repeta lozinca. Şi încă nu era ora opt! Marţi de dimineaţă, un post de radio al negrilor din Memphis lansase chemarea de ajutor. Li se spusese că era nevoie de ei la Clanton, pentru a demonstra şi a susţine cauza lui Carl Lee. Toţi activiştii pentru drepturi civile şi politicienii negri din marele oraş porniră la drum. Agee preluă conducerea. Se folosi de un corn pentru a se face auzit. Îi organiza pe nou veniţi, indicându-le locul unde să se aşeze. Îi asigură pe Ozzie şi pe colonel că totul era în ordine. Lucrurile merseră bine, până la apariţia grupului care reprezenta Klan-ul. Mulţi dintre negri nu erau obişnuiţi cu robele acelea albe şi începură să se manifeste zgomotos. Se apropiară strigând şi ameninţând. Trupele de soldaţi înconjurară grupul de robe, apărându-l. Cei din Klan, de frică, rămaseră tăcuţi. Pe la opt şi jumătate, străzile oraşului erau înţesate. Mijloacele de transport fuseseră abandonate peste tot, într-o dezordine cumplită. Spre scuar continua să se scurgă un şuvoi de negri. Circulaţia era paralizată. Primarul îl imploră pe Ozzie, în pavilionul de vară, să facă ceva. În jurul lui colcăia o masă întunecată care vuia la unison. Şeriful îl întrebă pe primar dacă voia să aresteze pe cineva din faţa tribunalului. Noose parcă maşina la un service, cam la opt sute de metri de închisoare şi se duse la tribunal, însoţit de un grup de negri. Îl priveau curioşi, fără însă să spună ceva. Nimeni nu-şi dădu seama că era o persoană oficială. Buckley şi Musgrove parcară pe o alee din strada Adams. Porniră înjurând spre scuar. Trecură pe lângă ruinele casei lui Jake, dar nu făcură nici o remarcă. Erau prea ocupaţi cu înjurăturile. Greyhound-ul cu juriul însoţit de trupele de pază sosi în scuar pe la nouă şi douăzeci. Cei paisprezece pasageri se uitau prin ferestrele întunecate ale autobuzului la carnavalul de-afară. Nu le venea să-şi creadă ochilor. Domnul Pate făcu ordine în sală, iar Noose salută juriul. Se scuză pentru vacarmul de afară, dar nu-l putuse împiedica. Dacă nu avea nimic de raportat, puteau începe deliberările. — Foarte bine. Vă puteţi retrage în camera juriului. Ne întâlnim la prânz. Juraţii se conformară. Copiii lui Hailey se aşezaseră la masa apărării, lângă tatăl lor. Spectatorii, de data aceasta în majoritate negri, începură să discute. Jake se întoarse la birou. Şeful juraţilor, Barry Acker, se aşeză în capul unei mese lungi şi prăfuite şi se gândi la sutele, poate miile de localnici care îşi făcuseră datoria în această cameră, în ultimul secol. Mândria pe care

o resimţise pentru că fusese ales în rezolvarea unui caz atât de important se risipise ca fumul după întâmplarea din noaptea trecută. Se întrebă câţi din predecesorii lui fuseseră ameninţaţi. Ceilalţi îşi făcură câte o cafea şi se aşezară liniştiţi în jurul mesei. Camera aceasta îi trezi amintiri plăcute lui Clyde Sisco. Data trecută când mai fusese aici, se dovedise că funcţia de jurat putea fi extrem de profitabilă. Savura gândul că va fi din nou recompensat pentru un verdict corect şi cinstit. Mesagerul lui nu-l contactase încă. — Cum aţi vrea să procedăm? întrebă şeful. Rita Mae Plunk era extrem de ameninţătoare. Era o femeie aspră care locuia într-o rulotă, fără bărbat. Avea doi băieţi certaţi cu legea. Aceştia îşi exprimaseră deschis ura faţă de Carl Lee Hailey. Mae avea de spus câteva cuvinte, ca să-şi descarce sufletul. — Aş vrea să iau cuvântul, îl informă ea pe Acker. — Bun. Atunci, să începem cu dumneata. Apoi, să vorbim pe rând. — Ieri, când am făcut o repetiţie de votare, am dat verdictul "vinovat" şi îmi menţin părerea. Nu văd cum ar putea cineva să facă altfel. Aş dori să-mi explicaţi şi mie, ce argumente aţi avea ca să votaţi în favoarea unui cioroi. — Să nu îndrăzneşti să mai rosteşti acest cuvânt! ţipă Wanda Womack. — Am să spun "cioroi" de câte ori vreau eu! Şi n-ai să mă împiedici tu s-o fac! replică Rita Mae. — Te rog să nu mai foloseşti cuvântul acesta, zise Frances McGowan. — Consider că îmi faci o ofensă personală, adăugă Wanda Womack. — Cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi! ţipă Rita Mae. — Potoleşte-te! făcu Clyde Sisco. — Doamne! zise şeful. Uite ce e, doamnă Plunk, hai să fim cinstiţi. Fiecare dintre noi folosim acest cuvânt, câteodată. Unii mai mult, alţii mai puţin. Dar sunt oameni care îl consideră jignitor, aşa că, vă rog, nu-l mai folosiţi în timpul dezbaterilor. Avem destule pe cap, oricum. Sunteţi de acord cu această sugestie? Toată lumea aprobă cu excepţia doamnei Plunk. Se hotărî să ia cuvântul Sue Williams. Era bine îmbrăcată, frumoasă, de vreo patruzeci de ani. Lucra la protecţia socială, din comitat. — Eu nu mi-am exprimat, ieri, votul. Dar sunt tentată să fiu alături de domnul Hailey. Am şi eu o fiică şi aş înnebuni dacă ar fi violată. Pot foarte bine să înţeleg un părinte care îşi pierde minţile, într-o astfel de situaţie. Aşa că sunt de părere că am greşi dacă l-am judeca pe domnul Hailey ca pe o persoană perfect raţională.

— Crezi că a fost iresponsabil, din punctul de vedere legal? întrebă Reba Betts, o indecisă. — Nu sunt sigură. Dar ştiu că nu avea cum să fie echilibrat, după un asemenea şoc. — Deci, îl crezi pe tâmpitul ăla de doctor, care a depus mărturie în favoarea lui? întrebă Rita Mae. — Da. A fost la fel de credibil ca doctorul procuraturii. — Mi-au plăcut cizmele lui, zise Sisco. Nu râse nimeni. — Dar e un tip cu cazier, spuse Rita Mae. A minţit şi a încercat să ne ducă. Nu are cum să fie de încredere. — S-a culcat cu o minoră, zise Clyde Sisco. Dacă asta-i o crimă, atunci jumătate din noi ar trebui să facem închisoare. Nici acum nu-i aprecie nimeni gluma. Clyde se hotărî să-şi ţină gura, pentru moment. — Mai târziu, s-a căsătorit cu fata, spuse Donna Lou Peck, altă indecisă. Îşi spuseră, pe rând, opiniile şi răspunseră la întrebări. Cei care voiau condamnarea nu mai rostiră cuvântul "cioroi". Lucrurile deveniră mai clare, acum. Majoritatea indecişilor înclinau să dea verdictul "vinovat". Li se părea că totuşi, fapta lui Carl Lee fusese premeditată. Dacă i-ar fi prins când îi violau fetiţa şi i-ar fi omorât, ar fi fost de înţeles. Dar el îşi plănuise fapta timp de şase zile, ceea ce nu putea face o minte înfierbântată. Wanda Womack, Sue Williams şi Clyde Sisco înclinau spre achitare. Ceilalţi voiau condamnarea. Barry Acker era clar nehotărât. Agee desfăşură o pânză mare albastră cu alb, pe care scria "Eliberaţi-l pe Carl Lee". Cincisprezece predicatori se pregătiră să o poarte în fruntea marşului. Se postaseră în mijlocul străzii Jackson, cu faţa spre tribunal, în timp ce Agee dădea ordine mulţimii. Mii de negri îi urmară spre partea vestică a scuarului, strigându-şi lozinca atât de cunoscută în oraş, într-un cor nesfârşit. Pe măsură ce se apropiau de tribunal, li se mai adăugau şi alţi participanţi. Mirosind pericolul, negustorii încuiară magazinele şi se retraseră la casele lor, în siguranţă. Îşi verificară poliţele de asigurare, să vadă dacă erau valabile şi în caz de tulburări sociale. Soldaţii cei verzi se pierdură într-o mare neagră. Colonelul, transpirat şi nervos, ordonă trupelor sale să înconjoare tribunalul şi să fie ferme. În vreme ce Agee şi ai lui intrau pe strada Washington, Ozzie se întâlni cu un grup de membri ai Klan-ului. Încercă să-i convingă că lucrurile puteau lua o întorsătură neplăcută şi că nu le mai putea garanta securitatea. Le recunoscu dreptul la întrunire, dar le ceru, cu tact, să

părăsească scuarul, înainte de a începe vreun necaz. Aceştia dispărură repede, fără să comenteze. Când negrii trecură pe sub fereastra camerei juriului, toţi cei doisprezece se repeziră să se uite afară. Vuietul continuu făcea să vibreze ferestrele. Cornul portavoce părea un difuzor. Jurii se uitară uluiţi la mulţimea aceea de negri care umpluse strada şi continua după colţ. Toţi cereau, prin placarde făcute de ei, eliberarea lui Carl Lee. — N-am ştiut că sunt atâţia cioroi în comitatul Ford, zise Rita Mae. Ceilalţi gândiră la fel. Buckley era furios. Se uita, împreună cu Musgrove, de la o fereastră de la etajul al treilea. Rumoarea de afară le întrerupsese conversaţia. — N-am ştiut că sunt atâţia negri în comitatul Ford, zise Musgrove. — Nici nu sunt. Cineva i-a asmuţit încoace. Mă întreb cine. — Probabil că Brigance. — Da, e posibil. E convenabil să facă circul ăsta, în vreme ce juriul deliberează. Sunt vreo cinci mii de negri acolo, jos. — Cel puţin. Noose şi domnul Pate priveau şi ascultau din birou. Judecătorul nu părea fericit. Era îngrijorat pentru juriul lui. — Nu văd cum se vor concentra cu zgomotul acesta. — Şi-au ales bine momentul, nu-i aşa, domnule judecător? zise domnul Pate. — Cam aşa. — Nu ştiam că sunt atât de mulţi negri în comitat. Le luă douăzeci de minute domnului Pate şi lui Jean Gillespie până îi găsiră pe avocaţi şi până restabiliră ordinea în sală. Când toate fură aranjate, fu invitat juriul. Oamenii intrară şi se aşezară la locurile lor, fără să zâmbească. Noose îşi drese vocea: — Doamnelor şi domnilor, e vremea să mergem la masă. Sunt sigur că nu aţi terminat încă deliberările. Barry Acker aprobă. — Haideţi să luăm o pauză de prânz, până la unu şi jumătate. Îmi dau seama că nu puteţi părăsi tribunalul, dar vreau să staţi la masă liniştiţi, fără să vă mai gândiţi la caz. Îmi cer iertare pentru ceea ce

se petrece afară, dar nu pot face nimic. În birou, Buckley se înfuriase. — E o nebunie, domnule judecător! În asemenea condiţii, juriul n-are cum să se concentreze. E clar că e o încercare deliberată de intimidare. — Nu-mi place deloc! zise Noose. — Cineva a pus totul la cale, domnule judecător. Se vede de la o poştă că e cu intenţie! strigă Buckley. — Nu e bine deloc, adăugă Noose. — Sunt gata pentru reluarea procesului. — Nu sunt dispus să fac aşa ceva. Tu ce spui, Jake? Jake rânji şi spuse: — Eliberaţi-l pe Carl Lee! — Foarte amuzant! grohăi Buckley. Probabil că tu ai plănuit toate astea. — Nu. Dacă vă amintiţi, domnule Buckley, eu am încercat să previn o asemenea întâmplare. Am cerut mereu o schimbare de instanţă, încercând să vă conving că procesul acesta nu trebuie să aibă loc aici. Dumneavoastră l-aţi dorit la Clanton, domnule judecător, nu-i aşa? Sunteţi amândoi caraghioşi, dacă vă plângeţi acum. Jake rămase uimit de propria lui aroganţă. Procurorul bombănea şi se uita pe fereastră. — Uită-te la ei! Negri sălbatici! Trebuie să fie vreo zece mii! În timpul prânzului, numărul lor crescu la cincisprezece mii. Veniseră maşini din toate părţile. Unele aveau număr de înmatriculare de Tennessee. Oamenii făcură autostopul ca să ajungă la Clanton. Agee le dădu o pauză pentru masă şi scuarul se calmă. Negrii erau liniştiţi. Îşi scoaseră alimentele din coşuri şi din răcitoare şi îşi împărţiră mâncarea. Se strânseră sub copaci, dar umbra nu ajungea pentru toată lumea. Intrară cu zecile în tribunal, să ia apă şi să se ducă la toaletă. Alţii se plimbau pe stradă, uitându-se prin vitrinele magazinelor închise. De teama neplăcerilor, Coffee Shop şi Tea Shoppe îşi ferecaseră uşile în timpul prânzului. Aşa că în faţa localului lui Claude se formă o coadă imensă. Jake, Harry Rex şi Lucien se odihneau pe balcon şi se amuzau privind circul din stradă. Nivelul dintr-o cană mare cu margaritas scădea văzând cu ochii. Din când în când se alăturau şi ei corului, strigând: "Eliberaţi-l pe Carl Lee!" sau cântând "Vom fi învingători". În afară de Lucien, nici unul nu ştia versurile. El le învăţase în vremurile de glorie din anii şaizeci, când lupta pentru drepturi civile şi pretindea că e singurul alb din tot comitatul care cunoaşte toate strofele. Pe atunci, se ducea chiar şi la bisericile negrilor, după ce într-a lui se hotărâse excluderea oamenilor de culoare. Totuşi,

continuase să-şi plătească dările. Din când în când, sub balcon se oprea câte o echipă de televiziune. Reporterii încercau să-i adreseze întrebări, dar Jake se prefăcea că nu-i aude, strigând în continuare: "Eliberaţi-l pe Carl Lee!" La unu şi jumătate, Agee îşi luă cornul, îşi aranjă oamenii şi porniră în jurul scuarului. Veneau tot mai mulţi să li se alăture. În camera juriului se lăsă o tăcere care dură mai bine de cincisprezece minute, după ce Reba Betts trecu de la "indecişi", la "nevinovat". Spusese că dacă ar fi violat-o un bărbat, i-ar fi zburat creierii, dacă ar fi avut posibilitatea. Scorul era acum de cinci la cinci, cu doi indecişi. Biata Eula Dell Yates fusese când de o parte, când de alta şi toţi erau conştienţi că ea va vota cu majoritatea. Izbucnise în lacrimi la fereastră şi fusese condusă la locul ei de Clyde Sisco. Voia să plece acasă. Zicea că se simte ca o prizonieră. Strigătele şi marşul erau în toi. Când cornul se auzi sub fereastră, frica ajunse la apogeu în camera juriului. Acker încercă să facă linişte, iar ceilalţi aşteptau impacientaţi să treacă valul. Dar, nu mult timp după aceea, se auziră alte glasuri sălbatice. Carol Corman fu prima care se interesă de securitatea lor. Cele trei ore de vacarm le distruseră complet nervii. Conducătorul le sugeră să schimbe subiectul şi să vorbească despre familiile lor. Bernice Toole, una din acuzatoarele moderate, le sugeră ceva la care se gândiseră cu toţii, dar nu avuseseră curajul să spună. — Hai să-i spunem judecătorului că am ajuns într-un punct mort. — O să anuleze procesul, nu-i aşa? spuse Jo Ann Gates. — Da, răspunse conducătorul. Şi se va judeca peste câteva luni. Mai bine cerem o păsuire până mâine. Toată lumea fu de acord. Nu erau pregătiţi să renunţe. Eula Dell plângea încetişor. Pe la patru, Carl Lee se apropie de unul din geamurile laterale împreună cu copiii. Acţionă un buton şi fereastra se deschise automat spre un balconaş. Îi făcu semn poliţistului şi sări afară, ţinând-o pe Tonya în braţe. Mulţimea îl văzu şi începu să-l strige pe nume. Dădură buzna în clădire, dispărând de sub balcon. În fruntea demonstranţilor, Agee ieşi din stradă şi traversă spaţiul verde. O viermuială neagră de oameni năpădi locul, până sub balcon, împingând înainte, să-şi vadă eroul mai de-aproape. — Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee! Eliberaţi-l pe Carl Lee!

răspunse conducătorul. — Bănuiesc că nu aţi ajuns încă la un verdict. Jake? — Nu e legal ca juriul să delibereze în altă parte decât în tribunal. procuratura propune să permiteţi ca juriul să delibereze în altă parte. Noose studie cazul şi îi înmână hârtiile lui Musgrove. — Bineee. vă rog! rosti Noose. — Domnilor. ceva mai civilizat. — Mă bucur că gândiţi astfel. în momentul în care Jake intră pe uşă. din această cauză. — Du-te dracului. . Atunci. Jean Gillespie le spusese că-i aşteaptă judecătorul. domnule judecător şi am hotărât să plecăm şi să ne odihnim o noapte. — Nu văd de ce nu s-ar duce la motel. spuse Noose. împreună cu trupa lui. — Cer rejudecarea procesului! Cer rejudecarea procesului! ţipa el la Noose. La apel. spre tribunal. nu-i aşa că aţi ajuns într-un punct mort? — Am discutat şi noi acest lucru. Judecătorul local a permis juriului să delibereze într-o bibliotecă din oraş. la el în birou. comitatul Linwood. Îmi cer iertare pentru situaţia ivită. special. răspunse Jake. acolo se aflau numai negri. — Domnule judecător. — Pregăteşte sala. din 1963. — Ce părere ai. Iată aici cazul Dubose. Noose era tulburat. Jake se îndreptă.Hailey îşi salută fanii cu gesturi largi. domnule judecător. îi ordonă judecătorul domnului Pate. Acolo e linişte şi foarte puţini ştiu unde se află. Cu excepţia reporterilor. — Se respinge. Buckley spumega. Juraţii păreau timoraţi. — Aşa e. apoi o sărută pe Tonya şi îşi îmbrăţişă băieţii. Îi îndemnă şi pe ei să salute mulţimea. S-a întâmplat să se defecteze instalaţia de aer condiţionat. În ciuda protestelor apărării. Le-a atras atenţia că inculpatul trebuie judecat numai la tribunal şi că juriul ia decizii doar în camera destinată lui. — Poate vrei să zici că propui rejudecarea procesului. în timpul caniculei. cu ochii scăpărând. iar mâine să încercăm din nou. acela de "vinovat". Să fim civilizaţi. procuratura propune rejudecarea procesului. juriul a dat un verdict. Brigance! Tu ai pus totul la cale! Tu ai complotat răzmeriţa asta! Ăia de-afară sunt cioroii tăi! — Unde-i grefiera? Vreau să se consemneze tot! ţipă şi Jake. judecătorul de la Curtea Supremă a considerat decizia ilegală. zise Buckley. scoţând din buzunar nişte hârtii şi punându-le pe birou. — Să ştii că asta-i o idee bună. guvernatorule! Nu dai tu ordine aici! zise Jake. Nu suntem încă în măsură să luăm o hotărâre. — Fără a-mi da amănunte în legătură cu votarea.

eu unul nu pot face nimic. Tim Nunley. stai liniştit. redus la tăcere. Lucrurile au luat o întorsătură periculoasă. de săptămâni de zile. fu aprinsă o cruce. de vreo două nopţi. Mickey Mouse fu. 43 Era miercuri. repet. sau unsprezece la unu împotriva ta. domnule. Îi asculta pe camarazii lui care se îmbătaseră şi înjurau. Mulţi nu aveau să se mai întoarcă vreodată în comitatul Ford. Apoi. Aşa că. ia copiii şi du-te la mama ta. Jake dormise mai mult de opt ore. aruncă un chibrit aprins. la ora nouă. Căzuse lat pe canapeaua din biroul lui şi se trezise în zgomotul preparativelor militare. Şeful lor. astfel. fost client de-al lui Jake şi un obişnuit de la Coffee Shop. Amânăm şedinţa pentru mâine. Se ridică şi mai luă o bere. — Foarte bine. În vreme ce îl legau de un stâlp. îl asigură Pate. care prevesteau . Pentru prima oară. Îşi împachetară tot ce mai aveau pe acolo şi plecară acasă. şi bea o bere. Îl bătură cumplit. stătea pe o canapea din cabana din mijlocul pădurii. mecanic la uzinele "Chevrolet".dar." — Poţi să-i dai asta soţiei mele? Numărul nostru de telefon e 881-0774. S-ar putea să fie şase la şase. Nu spune nimănui. Era numai ochi şi urechi. săriră toţi asupra lui. Barry Acker prinse un moment şi-i înmână lui Pate un bileţel pe care scria: "Luana. ori în favoarea ta. Va trebui să treceţi peste asta. Observase că. apoi îl legară şi îl scoaseră afară. Carl Lee îl bătu pe Jake pe umăr. Deodată. Cei care stăteau pe margine văzură cu oroare cum bătăuşii turnară benzină pe el şi pe stâlpul de care era legat. cel cu biciul. se cam fereau de el şi simţea că i se pregăteşte ceva. Stai acolo până se termină procesul. Apoi îl biciuiră. Barry. Mai aveţi ceva? — Nu. — Asta ce-nseamnă? — Înseamnă că au ajuns într-un punct mort. până deveni o masă de carne vie. Trei dintre camarazii lui îl împinseră la perete şi începură să-i care la pumni. Fă cum îţi spun. îi pronunţă condamnarea la moarte. — Bineînţeles. până în locul în care fusese uns membru al Klan-ului.

S-ar putea să procedăm la fel şi astăzi. dar. Făcu un duş şi se bărbieri. — Ce ţi-au mai făcut. dar bătăile inimii îi spuneau că aceasta era ziua hotărâtoare. ce se mai vorbeşte? — Ieri. spuse Andy Rennick. într-un separeu din colţ.ceva rău. . pe care le cumpărase de la farmacie. — Bine. în ultima vreme? — Nimic. puţin cam scurt şi o idee prea larg. — Păi. — Carla ştie? Jake dădu din cap. Jackson şi Tupelo publicau aceeaşi fotografie a lui Carl Lee. cu fetiţa în braţe. dacă e cazul. Le răspunse la tot felul de întrebări. Jake se scuză şi plecă. la prânz. apoi luă nişte întăritoare. Dell îi sări de gât. — Ce-ţi face familia? întrebă Dell cald. ca un copilaş. îi îndeamnă să vină la Clanton. făcând semne cu mâna. îi răspunse el. Jake spera din tot sufletul să fie aşa. de duminică dimineaţă. deasupra mulţimii. cele ale negrilor. Erau prea mulţi negri şi ne-a fost teamă de vreo încăierare. ca să tulbure juriul. apoi se gândi la Carla şi i se puse un nod în gât. Răsuflă uşurat şi. "Nemaipomenit!" gândi Jake. Se bucurau că îl vedeau din nou. am închis localul. bineînţeles. Jake. mergea. luând în considerare situaţia. ce se întâmplă dacă îl condamnă? — S-ar putea să iasă urât de tot. Îi veni în minte dezastrul de pe strada Adams. — Cum poate suporta juriul să audă tot zgomotul ăla? întrebă Bert. Vorbesc cu Carla în fiecare seară. — E speriată? — Înspăimântată. Nu era nimic despre casa lui. Îşi scoase şorţul şi se aşeză lângă el. i se făcu foame. Bietul de tine! — Mă descurc eu cumva. se apropiau şi îl băteau pe umăr. deodată. turnându-şi Tabasco în ouăle jumări. Se îmbrăcă într-unul din cele mai elegante costume ale lui Stan Atcavage. stând în picioare în balcon. Se odihnise. Toate cotidianele din Memphis. Când îşi făcură apariţia străinii. astăzi. mai vin negrii ăia? întrebă Bert West. tocmai de-aia fac negrii gălăgie. — Am auzit că vor chema şi mai mulţi. Le fusese dor de el şi ţinură să-i spună că erau de partea lui. Pe măsură ce veneau clienţi. Alergă după ziare. — Ce spui. Comandă tot ce aveau în restaurant. Jake. bănuiesc. — Cred că sunt speriaţi. tăind o clătită din farfurie. Toate staţiile de radio din Memphis. Pe-aici. — S-ar putea. — Mi-am închipuit.

Zău că nu-mi mai pasă. tot timpul cât autobuzul se târî prin piaţă. Timp de o oră. până în spatele tribunalului. Mulţimea înaintă până la colţul străzii Jackson cu strada Quincy. Eula Dell şedea singură plângând mocnit. şi dacă mai am o zi cum a fost cea de ieri nu mai rezist. Se gândi la clienţii pe care îi avusese până atunci. bând cafea. Eula Dell Yates dădu un ţipăt. Nici o clădire n-ar mai rămâne în picioare în partea aceasta a oraşului. N-am pus geană pe geană azi-noapte. acesta îi asigură pe noii sosiţi că situaţia e sub control şi că n-aveau decât să-l urmeze în pas vioi. Se îndoia că şi-ar asuma cineva riscul de a asigura protecţia juraţilor după o astfel de sentinţă. Barry Acker se gândea la proporţiile scandalului ce-ar urma unui verdict de vinovăţie. — Nici eu n-am dormit azi-noapte. Soldaţii şi poliţiştii. lăsându-l pe aprod să închidă uşa. Militarii înarmaţi formară un culoar între autobuz şi clădirea tribunalului şi astfel Ozzie putu urca nestingherit. iar ceilalţi priveau. care rostise verdictul de vinovăţie fără prea multă tragere de inimă. Din el se revărsă un şuvoi de negri purtând în mâini scaune pliante şi coşuri cu mâncare. iar colonelul era nervos. îl însoţiră la pas. Peste zgomotul gloatei. Ozzie însă nu se lăsa convins. Stătea pe balcon. şi-am intrat acum şi-n toată nebunia asta. — Iată-i că vin! strigă Agee în microfon. Lângă fereastră. mai zise ea plângând mai tare. Ce viaţă tihnită de familie avusese până atunci! Nu era făcut pentru lucruri măreţe. formând o baricadă vie în jurul autobuzului. cu o secretară zâmbitoare. o ţinea de mână. străzile erau înţesate de demonstranţi. O treceau fiorii de câte ori auzea strigătul gloatei de afară: "Eliberaţi-l pe Carl Lee!" — Nu-mi pasă ce facem aici. şi nici tribunalul. Pe la nouă. era pe punctul de a ceda. Haideţi să ieşim cumva de-aici. printre lumea adunată. Îşi imagină un birou de avocatură liniştit. Într-un colţ. cred c-o să fac un şoc nervos. aşezat lângă fereastră. fumând şi uitându-se la soldaţi. Jake fumă privind satisfăcut cum locul se umplea de demonstranţi gălăgioşi dar paşnici. Jo Ann Gates. Probabil că n-ar mai apuca nici unul din ei să . Clyde îi întinse o batistă de hârtie şi o mângâie pe umăr. Clyde Sisco. Se adunară cu toţii în jurul ibricului de cafea. Vreau acasă. Primul autobuz sosi la şapte şi jumătate şi fu oprit de soldaţi. zise ea.Nu putea decât să aştepte. la copii. Reverenzii ieşiseră cu toţii să-şi dirijeze enoriaşii şi să-i convingă pe Ozzie şi pe colonel că nu erau violenţi. încremeniţi de spaimă. Nu i-am văzut pe ai mei de opt zile. dar nu mai suport. Se îndreptară spre părculeţ.

Şi uite-aşa. rosti ea molcom.ajungă măcar până la autobuz. Ei bine. Tolănit pe sofaua din biroul său. Wanda Womack îşi drese glasul. Zău că nu-mi pasă dacă-l condamnăm ori îi dăm drumul. să mă ascultaţi. I-am putea spune domnului judecător Noose că am ajuns într-un impas. cred c-o să putem împacheta cazul acesta înainte de vremea prânzului. în imaginaţia dumneavoastră. Aşezată în capul mesei. Sala va fi plină din nou cu oameni ca noi. S-ar putea să doară. şi dacă fiecare va fi cinstit cu sine însuşi.. soţiile. — La ora asta. acelaşi judecător va prezida un alt juriu. Bine că-şi trimisese nevasta şi copiii în Arkansas. cei de-acum. aruncând mâţa moartă în curtea vecinului. ne-am putea întoarce liniştiţi acasă. spuse şi Bernice Toole.. Membrii juriului vor fi puşi în faţa aceloraşi probleme în care ne zbatem acum. părinţii noştri. Dacă-l condamnăm. Asta e intimidare. şi-atât. ochii. un juriu din comitatul nostru. — Nu mă interesează nimic. să închideţi ochii. Ei bine. şi nu vor fi cu nimic mai deştepţi decât noi. Jake asculta poveştile lui Lucien despre faimosul lui tată şi măreţul lui bunic şi prestigioasa lor firmă . ce mai conta dacă o-ncercau şi pe-asta?.. dar e bine să vă gândiţi şi dumneavoastră. iar el ar fi nevoit să ceară rejudecarea procesului. totuşi. Wanda putea fi sigură că erau cu toţii numai urechi. acolo erau în siguranţă. Barry Acker se întoarse la locul lui. cuminţi. cei de-aici. m-am gândit la ceva. În fond. soţii. că nu mă mai ţin nervii. ăştia de afară or să facă ţăndări clădirea cât ai clipi. a cărei sentinţă sunase ferm. scânci desperată Eula Dell. format din prietenii. pentru că tot nu puteam să dorm. În sală nu se mai auzeau decât zgomotele care pătrundeau de-afară. părerile sunt împărţite aproape egal. Închiseră. — Mă simt ca o ostatică. Clyde îi întinse şi ei un pachet cu batiste de hârtie. Şi acum. Nu vreau decât să ieşim de aici. pân-aici? Tăcerea din încăpere însemnă consimţământul tuturor. iar după câteva luni s-ar repeta toată tevatura asta: domnul Hailey va fi rejudecat chiar în această sală. S-ar putea să vă facă să scormoniţi în străfundul inimii şi să vă luaţi la-ntrebări sufletul. dar haideţi să facem odată ceva. uite ce vreau să faceţi: vreau să mă însoţiţi. Îmi daţi sau nu dreptate. — Azi-noapte. faceţi treaba asta. — Bine.. cazul trebuie scos la liman acum! Ar fi o greşeală de neiertat să ne fofilăm. Suspinele încetară brusc. crispată: — Am o propunere care ar putea rezolva cazul ăsta.

— Şi maică-ta? îl întrebă Rex. au stors tot ce-au putut. — Dă-o naibii. — Umpluse casa de ţîngăi. aveau un farmec nou. înţelegi. era mic şi roşu. de fiecare dată. — Şi cum a murit? — De gonoree. nestăpânit. dar s-a ţinut demnă până la capăt. — Să nu-mi zici d-astea despre frate-meu. M-a ţinut o bună parte din copilărie la hotelul "Peabody" şi mă scrobea de sus până jos şi eu. să nu tulbure apele-n familie. pe care o interesa doar cât de albastru îţi e sângele. eu mă străduiam să mă-nvârt la patru ace printre puştimea poleită din Memphis. Îmi venea să intru în pământ. în culmea unui entuziasm cinic. Lucien. i-a spus bătrânului să fie discret.. Nu mi-e ruşine să spun că e frate cu mine. — Şi ea când a murit? întrebă Harry Rex. strigă el. cum ai luat-o pe căi greşite? — Păi. Şi cum n-a aflat prea mult sânge albastru pe-aici. şi poţi să mă crezi că era o mândreţe de fată la vremea aceea. pe-atunci. ea era o cucoană d-aia tipică din Sud. cu bărbia la nas. Unchiul meu era proprietarul plantaţiei mari din sudul oraşului şi al mai multor . cred c-a-nceput când eram în clasa întâi. mai ales tontul ăla. ăla nedospit la minte? întrebă Jake. şi doi dintre ei semănau leit cu mine.. Tata a angajat-o pe maică-sa când avea şapteşpe ani. Şi lui Jake îi plăcea s-asculte poveştile acestea. şi uite-aşa m-am ales eu cu un frate vitreg cretin. — Dar cum e cu fiul lui Ethel. şi nici pe maică-mea nu dădeam prea multe parale. Ei. — Cu şase luni înainte să moară taică-meu în accidentul de avion. protestă Lucien. Ethel Twitty era cea mai faină bucăţică din tot comitatul Ford. Tare nu-mi plăcea chestia asta. nu se poate! — Mă rog.de avocatură şi despre toţi fraierii pe care-i secaseră ei de parale şi de pământuri. — Ei. — E dezgustător. Da. Ea ştia despre Ethel. zise Jake. şi-a petrecut mai toată viaţa la Memphis. da. l-a dus trei ani. — Şi tu. deşi le mai auzise de-atâtea ori. dar asta e. E cel mai deştept din familie. căznindu-se să-şi dea aere ca să fie primită în sânul familiilor de bumbăcari de pe-acolo. dar nu zicea nimic. de cancer. Cred şi eu că i s-au lipit labele de ea lui taică-meu! M-apucă greaţa când mă gândesc acum. cu un papion proptit sub bărbie. n-au iertat pe nimeni! Harry Rex râse spart. — Toată moştenirea mea e construită pe matrapazlâcurile înaintaşilor. şi el a fost discret. a luat-o de la un argat.

Lucien fu cel care înşfăcă receptorul. Zâmbiră. De-atunci a început nonconformismul meu. De data asta. dar şoferul m-a luat de mână. ascultă. nu c-aş fi fost eu vreun simpatic — însă toţi se-ntreceau în a mă detesta. săracii? De-asta avem aşa de mulţi negri cu numele de Wilbanks pe-aici: toţi sclavii din comitatul Ford au fost ai noştri. cei mai mulţi şi-au păstrat numele familiei de care aparţinuseră. . şi când a fost să-ncep şcoala. Mai toată copilăria am stat pe-acolo. Se uitară atent unul la altul. de-aici. — Dacă ar fi să mă gândesc la apucăturile înaintaşilor mei. mai ales într-un orăşel amărât cum e Clanton. zise. Ei. când au fost eliberaţi sclavii. — A greşit numărul. foarte delicat.. din clasa întâi. — Eşti nervos? îl întrebă Lucien. prietenul meu cel mai bun se numea Willie Ray Wilbanks. Asta se petrecea pe vremea recesiunii. şi nici cu bătrânul. căreia parcă-i putea tot timpul şi se uita de sus la toţi. Fără mişto: străbunicul meu l-a cumpărat pe străbunicul lui şi.familii de negri. — Mă rog. Toţi tovarăşii mei de joacă erau negri. Prin urmare m-am dus la şcoala albilor. Willie Ray şi ceilalţi din gaşcă s-au urcat în autobuzul care mergea la şcoala pentru negri. Harry Rex ridică receptorul. M-a altoit şi bătrânul. Eu am început să urlu. unchiul meu m-a dus acasă şi i-a spus mamei: "Lucien s-a urcat în autobuzul negrilor". care era prea ocupat ca să-i mai placă ceva. — Vreau să se termine. servitorii care m-au crescut erau negri. Toţi îl urau pe puştiulică de bani gata. ţinându-şi respiraţia. unde n-am încetat niciodată să trec drept puştiulică de bani gata. închise ochii. dar mai târziu.. sparse Jake tăcerea. atât. pur şi simplu pentru că ai mei aveau bani. să ne-ntoarcem în clasa întâi. Jake se întinse. fiindcă taică-meu era foarte ocupat. iar maică-mea era şi ea ocupată până peste cap la cluburile alea de sorbitori de ceai. câteşitrei încremeniră cu ochii la el. cred că sunt neam cu toţi. şi m-a dat jos. Maică-mea s-a făcut albastră şi-a-nceput să-mi măsoare poponeţul cu palma. Când sună telefonul. ce-aţi fi vrut să facă. M-am urcat şi eu. Jake se ridică în picioare. M-am hotărât atunci să nu semăn cu maică-mea. Wilbanks. În fond. chiar în biroul ăsta. De-asta nu mă prea uit eu cu ochi buni la bani. a recunoscut c-a fost mişto. — Cred că ai şi rude printre ei. Acum. parcă. îl puse la loc. zise Jake. Aşa că mi-am băgat picioarele în toată afacerea şi mi-am zis că eu unul vreau să mă distrez un pic. apoi îl puse în furcă. — Aşa . peste ani. şi majoritatea şi-au luat numele ăsta. Telefonul sună din nou.

Nici un sunet nu mai pătrundea de afară. Arată ce poţi. frecându-se la tâmple. — Dacă pierzi. să poftească juraţii.. — Am învăţat şi eu multe. — O. de portretul lui Robert E. voi evacua sala. vitejeşte. În sală. unde douăzeci de mii de negri încremeniseră îngenuncheaţi. — Am fost anunţat că juriul a luat o hotărâre. zise Jake în timp ce-şi încheia haina luată de la Stan. — Şi eu ce fac? se văită Harry Rex. curtea se cufundă într-o tăcere încordată. că juriul e gata. mulţi îşi muşcau unghiile. fiindcă negrii ăia or să facă ravagii în tribunal. Vom invita juriul imediat. Jake îşi făcu apariţia din antecameră. Se deschise uşa. Juriul şi-a terminat dezbaterile. mai întâi. înghiţise tribunalul şi împrejurimile. Ascultătoare. Nu uita să mulţumeşti juraţilor. Agee anunţă. domnule aprod? Prea bine. vezi ce le spui ziariştilor. cu ochii înlăcrimaţi.. Şi acum. iar şeriful are ordin să scoată din sală pe oricine ar provoca neorânduială. Gwen se ştergea la ochi. Nu voi tolera ieşiri necontrolate... Se îndreptară spre coloanele din faţă. se rugară cu multă râvnă la Dumnezeu să-i dea libertate omului lor. copii. Când Noose îşi luă în primire locul. femei. Ceru să se facă linişte. privindu-l pe Lucien. se băgă Harry Rex în vorbă. Milioane de oameni vor fi cu ochii pe noi. bărbaţi. Lester se uita la Jake. Sosise clipa. — Ciudat mai sună sfatul ăsta din gura ta. prin care se scurse un veac de tăcere până când îşi făcu apariţia. Carl Lee se agăţă cu privirea. recunoscu Jake. Copiii erau năuciţi şi speriaţi. adunaţi la un loc. îl privi lung pe Carl Lee. iar mulţimea amuţi dintr-odată. Dacă câştigi. sfătos. fii calm. Până şi soldaţii. unde Agee le porunci să se roage în genunchi. — Mă cam suflă vântul. Lucien. şi mare atenţie la ce-ţi iese din gură. dar mai înainte vreau să fac câteva precizări. mulţi erau cufundaţi în rugăciune. de la primul până la ultimul. Lee. cuprins de spaimă. Doamne. Ozzie şi Moss Junior îi aşezară pe oameni în sală şi pe soldaţi şi poliţişti pe lângă ziduri şi de-a lungul culoarului din mijloc. făcu Jake. Îmi vine să vărs. ca musulmanii. . atârnat deasupra capului lui Noose. Aşa este. Jake. din capul scărilor. Jake lăsă ochii în pământ. începu Lucien. — Ascultă. Jake se ridică. ia-o la fugă cât poţi de tare. La nevoie. aşezat la masa apărării. Eula Dell Yates. — Era Jean Gillespie. Şi dacă pierzi. O linişte grea. gloata îngenunche. profundă.— Care-i treaba? vru să ştie Harry Rex. apoi trecu cu privirea peste asistenţă. se rugau pentru achitare.

— Referitor la toate capetele de acuzare. Arătau speriaţi. ce-i drept. cu ochii spre cer. speranţele sale erau îngropate. îşi amintea cum juraţii zâmbeau în timp ce-şi ocupau locurile. Eula Dell înota în lacrimi. Gwen dădu un ţipăt şi izbucni în lacrimi. linişte. rostită într-un astfel de moment. Barry Acker ţinea în mână o foaie de hârtie care captiva privirile tuturor. îngropându-şi capul în braţele lui Lester. ţâşnind spre balustradă. Reverenzii se ridicară în picioare şi. noi. totul este în ordine. Noose îl fixă pe Carl Lee: — Acuzatul este rugat să se ridice. cu faţa spre acuzat. Sala se dezlănţui. Jo Ann Gates şi Bernice Toole îşi tamponau ochii cu batista. vă rog să daţi citire. fără prea mare tragere de inimă: — Linişte. totuşi. De atunci. îşi trăgea nasul — singurul sunet în încăperea ticsită. Femeia despături foaia. Jean Gillespie luă hârtia şi o duse. ocupând cu sfială boxa juraţilor. De fiecare dată. La primul proces penal. îşi făgăduise să nu-i mai privească niciodată pe juraţi. era grea de cele mai sinistre implicaţii. la rândul ei. într-un deget ridicat în semn de clemenţă. Câteva clipe mai târziu avea să afle că surâsul acela însoţea de fapt satisfacţia că un răufăcător n-avea să mai bată străzile în libertate. ofiliţi. acesta rosti: — Din punct de vedere al procedurii. am stabilit că inculpatul este nevinovat. Carl Lee se întoarse. Tonya şi băieţii săriră de pe locurile lor din primul rând şi se agăţară de el. niciodată nu s-a putut abţine să spere într-un semn complice cu ochiul. Jake se jurase să nu se mai uite în direcţia juriului înainte de a se da citire verdictului. După ce o studie o veşnicie. această poruncă. . aţi stabilit un verdict? — Da. pentru un avocat criminalist. Îi tremurau mâinile şi-l durea burta. porniră să strige: "Aleluia!". linişte în sală!. neajutorată. pe considerent de iresponsabilitate..Intrară pe rând. "Iisus fie lăudat!" şi "Doamne! Doamne! Doamne!" În zadar încerca Noose să-i cheme la ordine.. Noose îi înapoie lui Jean Gillespie hârtia care consemna verdictul: — Doamnă grefier. răspunse conducătorul juriului cu un glas piţigăiat. ceea ce-l făcuse pe Jake să spere într-un verdict de achitare. — Doamnelor şi domnilor. dar îi era imposibil. nervos. Plânsul nu putea să însemne decât un singur lucru. Jake nu se îndoia că limba engleză nu-i străină de porunci mult mai înfricoşătoare — şi totuşi. însă. Jake simţea că i se face rău. împuţinaţi. — Vă rog să-l înmânaţi grefierei. judecătorului. cuprinsă de delir. domnule judecător. Şi. juriul.

paralizat.. Noose îl privi. În urma deliberării. Carl Lee dispăru înăbuşit sub un morman de îmbrăţişări. până la conferinţa de presă pe care le-o oferi. se aşeză lângă avocatul lui şi-l luă în braţe. şi rămase aşezat la masa apărării. pentru ora paisprezece. plângeau trecând peste stăvilarul ruşinii. . strivind glasul neînsemnat al lui Noose: — Linişte. dar mai avu putere să hotărască să nu se dea în spectacol. să spună că n-are de făcut comentarii. Cu coada ochiului îi vedea pe Musgrove şi Buckley adunând dosare. Reacţia întârziată a celor de sub cerul liber se adăugă tumultului. Ozzie îşi ridică mâinile şi vorbi. fără vlagă. la motel.Nu-l mai auzea nimeni în mijlocul vacarmului şi se consolă repede la gândul că un pic de bucurie nu strică. declar şedinţa suspendată. îl strângeau pe Jake în braţe. Familia. se strângeau în braţe. Judecătorul mai îngădui un minut de bucurie revărsată. continuă judecătorul. după care ceru şerifului să restabilească ordinea. Poartă-te cu eleganţă. Vacarmul se muie. Buckley şi Musgrove ieşiră printr-o uşă laterală. cu elegantă generozitate. care plângea de-a binelea. dispăru pe uşă şi traversă în goană rotonda. Acestuia nu-i rămase decât să ridice mâinile. urmând să ne întâlnim pe 15 august. prietenii îl strângeau în braţe. ai fost judecat de un juriu alcătuit din oameni ai comunităţii în care trăieşti. asediindu-l pe Jake cu o artilerie de întrebări. Nu-mi amintesc de vreo probă care să menţioneze că eşti şi în prezent un om periculos ori că ai nevoie în continuare de tratament psihiatric. ai fost găsit nevinovat. se nărui. Dacă nu mai e nimic de adăugat. într-un vraf înghiţit apoi cu lăcomie în pântecele servietelor.. se stinse. tot soiul de hârtii impunătoare. în aşteptarea autobuzului care urma să-i ducă. eşti un om liber. râzând printre sughiţuri de plâns. atât putu schiţa. buza prinse să-i tremure. se întoarse la masa apărării. strigând cât îl ţineau puterile: — Nevinovat! Nevinovat!. inert. Barry Acker obţinu promisiunea şerifului de a-l escorta până acasă şi de a-i asigura protecţie permanentă peste zi. îşi spuse în sinea lui. lăudând pe Domnul. în biroul său. Un surâs obosit în direcţia juriului. sleit de orice putere. Atunci se rupseră toate zăgazurile acolo. Un băiat ţâşni printre doi poliţişti. Prin urmare. spunându-i lui Jake cât e de iubit. formulare. Jake se simţea stors. afară. iar juraţii fură încuiaţi în camera juriului. linişte în sală!. pentru ultima dată. Dădură buzna ziariştii. Dădu din cap către Jean Gillespie. dând din cap. Ochii i se sparseră în lacrimi.. surâzând: — Domnule Hailey. Carl Lee le dădu drumul copiilor..

observă Lucien. felicitări. lasă-l să-şi guste clipa. Or să facă . — Păi şi-o gustă. departe de nebunia mulţimii. "Acasă. înfruntând o mie de microfoane. "Eu vreau acasă". repeta el. — Hai de-aici! urlă Jake. Se opriră pe ultima treaptă. Îşi croiră drum printre oameni.La rândul lui. Harry Rex rodea la oase de parcă nu mâncase de o lună. Din când în când. îşi aşteptau eroul care urma să-şi primească binemeritata baie de laude şi simpatie. Cotcodăceala armatei de gazetari nici că se mai putea distinge. — Măi. Murdar pe degete. — Unde ţi-ai parcat maşina? îl întrebă pe Lucien. aşteptând cuminţi într-un colţ. mulţumiri înălţate la cer într-o cascadă răsturnată nestăpânit." Sărbătoarea înflori pe de-a-ntregul pe pajiştea din faţa tribunalului. mult dorita siluetă apăru în cadrul uşii. nemăsurat. Harry Rex. Carl Lee îşi făcu drum cu greu prin îmbulzeală. dansuri. cu încăpăţânare. — Spune-le că eşti în pană de clienţi. lăsă să-i scape un zâmbet nedefinit. — Taci. Jake îşi cobora mâna pe care o flutura ca să mai ţipe câte ceva. la ora două. bătăi prieteneşti pe spate. îi sugeră Harry Rex. pe trotuar. — Clienţii n-or să mai fie o problemă. După două pahare. despre nu-ştiu-ce conferinţă de presă în biroul lui. îi aruncă Harry Rex. cu gura plină. Sallie le servi cotlete de porc şi gogonele. După o jumătate de oră de strigăte neîntrerupte. Pe verandă. Strânşi în faţa tribunalului. Jake se răsfăţa mâncând alene şi bând pe-ndelete din şampania rece ca gheaţa. Jake observă un grup de gazetari în faţa biroului său. Cântece. Lucien dădu la iveală o sticlă de şampanie scumpă. cum de nu! Uită-te la rânjetul ăla şi nu-ţi mai trebuie nimic.. traversară holul şi ieşiră prin uşa din spate. îl luă Lucien la rost. — Ce să le spun ziariştilor? întrebă Jake. la umbra coloanelor. ce faţă tâmpă ai. Carl Lee fu asaltat de reporteri. împreună cu avocatul şi familia lui. Cu fiecare minut deveneau mai nerăbdători. Într-un târziu.. vreau acasă. Strigătul de întâmpinare sparse piepturile şi timpanele. Douăzeci de mii de glasuri bubuiră în tot atâtea salve când îl îmbrăţişă pe avocat şi când făcură semn cu mâna spre unduirea de chipuri încremenite în strigare. îmbrăţişări. jurându-se că o ţinuse special pentru ocazia asta. "Îl vrem pe Carl Lee! Îl vrem pe Carl Lee!". lacrimi. Acesta arătă spre o stradă lăturalnică şi se făcură nevăzuţi în spatele cafenelei. Jake se strecură în clădirea tribunalului şi-i găsi acolo pe Lucien şi pe Harry Rex.

aruncă o privire prin curte. de care se apropiau. Jake voia să-l creadă. O arătă pe a doua. Cum şoseaua principală era şi ea aglomerată. Eu sunt Mack Loyd Crowell. Harry Rex strivi frâna. zise Jake. iar Harry Rex trase maşina în apropiere. — Lucien. Jake îşi băgă şoferul într-un labirint de uliţe cu pietriş. băieţel. Jake. Jake arătă cu mâna într-o parte.coadă la uşa lui. să ia jaful ăla de Bronco sau obrăznicătura de Porsche? Jake zise că el nu conduce. sunt mândru de tine! Jake îi scutură mâna. dădea indicaţii. — Ce? — Dar vreau să fii sincer. vreau să te-ntreb ceva. ai câştigat pe spezele tale. am fost în marele juriu care mai că nu l-a acuzat de nimic pe amărât. Uşa se deschise larg. smuci volanul spre stânga şi intră cu maşina pe o altă uliţă pietruită.. ascultându-l pe Harry Rex cum cântă împreună cu radioul maşinii. aşa că nu mai insistă. sub un copac. În cele din urmă se aruncară în Bronco. până îşi aduse aminte: Mack Loyd Crowell. apucă mâna lui Jake şi o strânse: — Mă bucur mult. evitând şuvoiul de trafic care se întorcea revărsându-se dinspre scuar. În cele din urmă ieşiră la lumină. omul care i-a spus lui Buckley să tacă . Îşi continuară drumul în linişte. ce vrei? — Eu sunt Jake Brigance. de-acum. Bună treabă ai făcut. Harry Rex înjura cu gura până la urechi. un necunoscut. iar Jake. repetându-i numele în gând. prin zăpuşeala cruntă.. Jake coborî. — Încotro mergem? vru să ştie Lucian. gonind spre lac. iar strigătul său răsună ca un foc de pistol. aşezat lângă şofer. şi Harry Rex se desfăşură în voie. — Juri c-aşa e? — Jur în faţa lui Dumnezeu. cu mâna pe-un teanc de Biblii. — Da. — Ce? — L-ai uns pe Sisco? — Nu. 44 Se ciondăniră din cauza maşinilor. Lucien se ghemui pe bancheta din spate. şi . zise Jake urmărind cu privirea un şir de case pe partea dreaptă. Pe neaşteptate. Ieşi un bărbat. — Ai răbdare. omul se năpusti pe verandă. O luară pe străduţele lăturalnice. urcă pe verandă şi bătu la uşă.

Le-a zis să-şi închipuie cum zăcea amărâta acolo şi cum ţipa după taică-său în vreme ce ăia-i cărau la picioare în gură şi-i zburau dinţii şi-i crăpau fălcile şi-i spărgeau nasul. Jake. mai tot timpul. — Mulţumesc. Harry Rex parcă maşina . s-a mai abţinut o cucoană.. de la ancheta juriului. zise Jake. — Păi. Mersi. şi le-a spus că. e cam dusă de oboseală. Mack Loyd. să ştie c-o ajunge Crăciunul în camera juraţilor şi tot n-ar vota condamnarea lui Carl Lee. Eram în trecere şi mi-am amintit adresa ei. Nu suntem căsătoriţi. nici ei n-au cum să simtă altceva. Pe Craft Road. zău. aici locuieşte. — Aha. dădu din cap. Şi au trecut la vot secret. da. mi-aduc aminte. copii încinşi în joacă şi părinţi tolăniţi la umbra pomilor sau pe capotele automobilelor. Jake îi sorbea cuvintele. a tras cot la cot cu tine. Le-a cerut să fie cinstiţi cu ei înşişi. — Ei da.. şi că siluitorii erau negri.din gură şi să stea jos. respiraţia tăiată. şi că au legat-o cu un picior de un copac şi cu altul de un gard. văzând cum Jake se tot uita spre uşă.. Femeia îi zâmbi. Preşedintele juriului a numărat voturile. ar fi făcut moarte de om. Curtea din faţă gemea de maşini. dacă sunt sinceri cu ei înşişi. o sută de automobile adăstau bară la bară. Wanda le-a zis că ea una. Le-a zis să-şi închipuie doi negri beţi turnând bere peste ea şi pişându-se pe faţa ei şi râzând ca idioţii. Acum doarme. că pân' la urmă a votat şi ea ca lumea. apoi izbucni în plâns. Chiar atunci auzi un zgomot şi o văzu pe Wanda Womack în uşă. ca şi mine de altfel. înţelegi.. dădu şi ea din cap. După aia le-a spus să-şi închipuie că puştoaica era blondă cu ochi albaştri. erau douăsprezece la zero. n-o trezi. — Mi-a spus cum s-a-ntâmplat. bătrâne. şi toţi doisprezece au scris că da. Îşi muşcă buza. reuşi el să bâiguie într-un târziu. Nu fu în stare să spună nimic. — Lasă. dar ne-am lipit şi noi. — O cauţi pe Wanda? întrebă Crowell. Zece au fost de acord. — Cum adică? Ce s-a întâmplat? — I-a convins pe cei din juriu să închidă ochii şi s-o asculte. Femeia îşi şterse ochii. c-au violat-o de nu ştiu câte ori şi c-o-njurau pentru că era albă. Şi după aia le-a spus să-şi închipuie că fetiţa era a lor — că era fiica lor. dar au sărit pe capul ei şi-au luat-o la înjurături în aşa hal. El se uită la ea prin plasa de ţânţari de la uşă. de-o parte şi de alta a aleii care ducea la casa lui Hailey. A fost dură treaba. în caz că le-ar fi căzut la îndemână. în şedinţa marelui juriu de acuzare. să scrie pe o foaie de hârtie dacă i-ar fi omorât sau nu pe nenorociţii ăia.

Zău că da. strângându-şi mâinile. băieţi. Jake şedea la birou. Mă duc acum la ei. băieţi? — Ca un cur. — Subscriu. îi spunea nevesti-sii că peste trei ore pleacă din Memphis şi c-o să ajungă în Carolina de Nord pe la zece. se simţea bine. îi las să-mi tragă chipu-n poză. Jake. Jake şi Carl Lee. şi vreau să-i împart cu voi toţi. — Mulţumesc. şi în curând fură beţi criţă. în urletele şi aplauzele mulţimii. zise Harry Rex. Avocatul şi clientul său stăteau tolăniţi în hamacuri. Rex şi Lucien munceau de zor la ultimele înghiţituri de margaritas. Tâmpit. se răsti Harry Rex la el. aşa că să nu piardă ştirile de seară. Se îmbrăţişară. iar ai reuşit! Strângeri de mâini. că-i e dor de ea şi c-o să vină repede. Îşi turnară ultimele picături de margaritas. zise Lucien. Apoi închise. Îşi căutau amândoi cuvintele. Agee îl luă în braţe. Erau zeci de ziarişti în sala de conferinţe. Jake. Ai o mie de gazetari la picioarele tale şi pleci din oraş. Jake se privi în oglindă. lângă cutia de scrisori. lăudând pe Dumnezeu. Dădeau răspunsuri la întrebările care cădeau ca grindina. de la poartă şi până pe verandă. să bea o duşcă. cumva. — De ce pleci azi?! îl luă la rost Lucien.într-un şanţ. Carl Lee coborî din hamac ieşindu-i înainte. cum arăt. zise Harry Rex. eroii zilei. băieţi. cu toată familia după el şi-un cârd de admiratori. cum îţi spuneam. Tonya alerga şi ţopăia înconjurată de un iureş de copii. — Eşti tâmpit. bătăi pe spate. — Îmi sunteţi dragi. se terminase totul. Nouă sute de dolari mi-au dat pentru procesul ăsta. vorbind la telefon cu Carla. Îi mai spuse c-o iubeşte. Lester îl înşfăcă de braţ şi-i zise: — Ai reuşit încă o dată. — Mai stai câteva zile. Jake. — Ei. în faţa unei ceşti de cafea. îl rugă Lucien. toate erau în ordine. — Te-ai scrântit. Jake. Jake se sculă în picioare. tâmpit rău de tot. La ora două şi jumătate. fură înconjuraţi. — Liniştiţi-vă. Jake. Te rog. Da. Da. Mâine o s-o sune pe Ellen. îşi potrivi cravata lui Stan şi zâmbi amicilor lui. copleşit. Oamenii năvăliră să-l întâmpine pe avocatul lui Carl Lee. N-o să mai ai nicicând altă ocazie ca asta. bâigui Carl Lee. dădură băutura pe gât . le servesc câteva răspunsuri la întrebările lor tâmpite şi după aia o şterg din oraş. Lucien şi Harry Rex se duseră cu Lester şi alţi prieteni sub un copac. dacă pleci.

Am început în toamna anului 1984. Parcă eram hipnotizat. undeva. cel puţin nu atunci când m-am apucat de scris. a devenit vulnerabilă şi jalnică. atunci când am început să scriu această carte. nu-mi amintesc să fi conştientizat aceste gânduri. Adevăratele drame au loc zi de zi. dar ar fi. întâmplător. n-ar îndrăzni să le dezvăluie. o persoană înclinată să-şi facă planuri pe care nu le poate duce niciodată la bun sfârşit. Am fost şi sunt şi acum fascinat de sălile de tribunal. pe-un colţ al biroului.şi îl însoţiră pe Jake Brigance către sala de conferinţe. Atunci. exact la trei ani după terminarea Facultăţii de drept. am simţit în mine impulsul de a-l împuşca eu însumi pe agresor. pe când eram complet lipsit de experienţă. Mi-am dorit. să fac eu însumi dreptate. în alte condiţii. Oamenii spun în faţa Curţii lucruri pe care. Şi totuşi. vă mărturisesc cinstit. La început. Pentru mine a fost o experienţă copleşitoare. Renée. în general. urmărind pledoariile unor avocaţi de vază. însă. a început să mă obsedeze ideea răzbunării paterne. l-ar înţelege cu toţii. în nenumăratele săli de tribunal din toată ţara asta. Am asistat odată. . în zorii carierei mele juridice. Îmi şi imaginam teancul bine aranjat de pagini dactilografiate. suficientă simpatia lor pentru obţinerea achitării? Ideea acestui roman a prins contur la capătul a trei luni de frământări. Nu-mi venea să cred că tot acel coşmar prin care trecuseră ea şi familia ei era adevărat. apoi. să-i fiu tată. singurul meu gând era să o termin. şi nicidecum pe ecrane sau scene. Când l-am terminat. Aşa că am scris primul capitol de mână. petreceam ore-n şir la judecătorie. Încet-încet. Văzând-o cum suferă în faţa completului de judecată. să-l citească. visam. NOTA AUTORULUI Pentru că sunt. mândria care m-ar fi cuprins când le-aş fi spus clienţilor şi prietenilor mei că acela e un roman scris de mine. că avea să vadă şi lumina tiparului. Mă întrebam ce-aş fi făcut dacă ar fi fost vorba de propria mea fiică. Bineînţeles. Ce hotărâre ar lua un juriu format din indivizi obişnuiţi şi mediocri faţă de un asemenea părinte? Fără îndoială. pe tot felul de foi găsite prin dosarele de la tribunal. Pentru că ceea ce auzeam era un adevărat roman. deşi mă aflam acolo doar ca spectator. aceasta avea să fie prima mea încercare serioasă de a face literatură. la un proces în care o fată depunea mărturie împotriva bărbatului care o violase cu brutalitate. A impresionat-o atât de puternic. timp în care nu m-am mai putut gândi aproape deloc la altceva. în subconştient. fetiţa părea foarte curajoasă. oare. o clipă ce mi s-a părut nesfârşită. am rugat-o pe soţia mea. dar.

. Cartea fusese acceptată de mulţi alţi agenţi şi editori. dar mă îndoiam de felul în care reuşeam s-o pun pe hârtie.. când-cum. Oamenii aveau altceva mai bun de făcut. fără să se întâmple nimic. S-a vândut bine aproape de casă. l-am trimis şi pe acesta la New York. total neinspirat. mai ales la insistenţele soţiei mele. Nu mi s-au propus nici reeditări. Renée s-a arătat cu totul captivată. Firma. Jay a luat manuscrisul şi mi-a spus să mă apuc. cariera mea scriitoricească a luat-o pe un făgaş nesperat. în martie 1991. Aşa cum se întâmplă de obicei cu primul roman. Am terminat Firma în 1989 şi i-am trimis-o lui Jay.. Cartea a fost cumpărată de editura Doubleday / Dell. Acum nu mai practic avocatura. impunându-mi. şi acesta a trecut neobservat. am observat cu uimire că teancul de foi scrise crescuse considerabil şi că jumătate din carte era gata. în sfârşit. Uitasem scopul pe care mi-l propusesem la început şi m-am surprins gândindu-mă la contracte. să-mi spună că. Trudeam înainte cu încredere oarbă. care citea săptămânal cinci-şase romane poliţiste. când am avut nişte treburi importante. nici traduceri în alte limbi. nu mă prea pricep la titluri. În general. Jay Garon. Cred că a fost al şaselea sau al şaptelea la care m-am gândit. A trecut un an. rareori mi s-a mai întâmplat să-mi scape o zi.. de spionaj şi altele de genul acesta. un ritm de cel puţin o pagină pe zi. Povestea era minunată. dar timp de zece ani am făcut-o în stilul lui Jake . la drepturi de autor şi la festinuri cu diverşi agenţi şi editori — visuri de romancier nepublicat! La capătul a trei ani. La îndrumarea lui. Succesul Firmei a trezit interesul şi pentru . am revăzut textul de nenumărate ori şi i-am găsit un titlu nou. nu m-am oprit. totuşi. Totuşi. cu excepţia unei perioade de vreo lună. iar când a apărut. i-am mai dat două capitole. ea. când Jay m-a sunat într-una din zilele lunii aprilie 1988. Apoi însă. I-am urmat sfatul. cartea va fi publicată.Şi vreme e ca să ucizi.Şi vreme e ca să ucizi Sunt multe elemente autobiografice în acest roman. . După un an. N-am abandonat nici o clipă. Peste o lună. între timp. de groază. consideram scrisul un fel de hobby pe care mi-l satisfăceam pe ici-colo. când Renée termină de citit ultimul capitol. de alt roman. dar restul lumii a ignorat-o complet. Wynwood a tipărit cartea în cinci mii de exemplare şi a publicat-o în 1989. Nu-şi prea pierdea vremea cu fleacuri! Pe vremea aceea. Dar titlul a fost anulat îndată ce manuscrisul a ajuns în mâinile noului meu agent. Acesta văzuse primele trei capitole şi mi-a trimis imediat un contract de reprezentare.încât mi-a mărturisit că abia aşteaptă să continuu. Intitulasem cartea. Eram cu totul cufundat în scrierea celui de-al doilea roman. Dangăt funebru. Bill Thompson de la Wynwood Press îmi citise manuscrisul şi îl cumpărase imediat.

Oxford. deşi i se pot reproşa multe. Mississippi 30 ianuarie 1992 . şi ne simţim amândoi copleşiţi de tensiunea pe care o provoacă un proces de omor. Saab. Acest roman a fost scris din suflet şi. chiar de-aş putea. Multe lucruri pe care le spune sau le face Jake sunt similare cu cele pe care le-aş spune sau le-aş face eu însumi. Am fost un avocat al străzii. deşi nu cu prea mult succes. Avem acelaşi tip de automobil. la fel ca Jake.Brigance. în împrejurări asemănătoare. n-aş schimba nici un cuvânt. adică am pledat pentru oameni. Am vomat în toaletele tribunalului şi am suferit de insomnii. Am cam aceeaşi vârstă cu Jake. Toate aceste lucruri am încercat să le redau cât mai fidel în naraţiunea mea. nu pentru cine ştie ce mari corporalii sau bănci. iar în liceu am jucat pe post de apărător în echipa de fotbal a şcolii.