You are on page 1of 176

Universitatea „Ovidius” Constanţa

THEOLOGIA PONTICA
REVISTA CENTRULUI DE CERCETĂRI TEOLOGICE, INTERCULTURALE ŞI ECUMENICE „SF. IOAN CASSIAN”

IN MEMORIAM: PĂRINTELE ARHIDIACON PETRE I. DAVID

ANUL III (2010), NR. 3-4 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea „Ovidius” Aleea Universităţii, nr. 1, Constanţa Telefon: 040241670900

Colectivul redacţional Preşedinte: Arhiepiscop Dr. TEODOSIE Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ovidius” Constanţa Membri: Pr. prof. dr. Ioan SAUCA Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) Pr. prof. dr. Adrian NICULCEA Facultatea de Teologie Ortodoxă Constanţa Pr. Marie-Jacques de BELSUNCE Comunitatea „Sfântul Ioan” Bucureşti Prof. univ. dr. pr. Iosif BISOC, OFMConv. Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman Pr. prof. dr. Alexandru IONIŢĂ Facultatea de Teologie Ortodoxă Constanţa Pr.conf. dr. Nechita RUNCAN Facultatea de Teologie Ortodoxă Constanţa Ass. prof. dr. Emil TRAYTCHEV Decanul Facultăţii Theologie a Universităţii din Sofia Drd. Marina VASINA Institutul de cercetare iconografică din Sankt Petersburg Pr. lect. dr. Mihail SPĂTĂRELU Secretar AIDRom Bucureşti Redactor responsabil: Pr. prof. dr. Vasile NECHITA nechita_vasile53@yahoo.com Secretari redacţie: Pr. drd. Constantin CIOBANU Drd. Constantin RUSU Drd. Ioan DURA ISSN 1844 – 2870 Editura - acreditată CNCS Tel: 0332421250; vasi98iasi@yahoo.com; www.vasiliana98.ro Redactor: Florentin Busuioc Iaşi - România
Publicăm orice material legat de profilul de cercetare al Centrului de Cercetări Teologice, Interculturale şi Ecumenice „Sf. Ioan Cassian” Responsabilitatea pentru conţinutul fiecărui text aparţine, în exclusivitate, autorului Materialele trimise pentru publicare nu se restituie

CUPRINS

EDITORIAL † Arhiepiscopul Teodosie, E o datorie de onoare pentru noi, cei din Dobrogea, de a contribui la păstrarea dreptei credinţe ........................................................................... 5 STUDII Pr. prof. dr. Adrian NICULCEA, The Role of Reason in the Knowledge of God in the 'Personal' Theology of Karl Barth and in Orthodox Dogma ............................... 7 Lector univ. dr. rev. fr. Florin SPANACHE, A Theological Opinion of St. Gregory Palamas: The Saints Become Uncreated by Grace ..................................................... 10 Drd. Ioan DURA, Māyā: Caracterul iluzoriu al lumii în Advaita Vedānta ............. 17 Drd. Daniel JUGRIN, Cele trei ipostaze principiale plotiniene ................................ 33 Drd. Cristian-Vasile ONICA, Conceptele de ruşine şi onoare în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos .................................................................................... 47 BISERICA ŞI STATUL Prof. univ. dr. Gheorghe F. ANGHELESCU, Rostul unui parteneriat între stat şi biserică pentru dezvoltarea calităţii vieţii ................................................................... 57 IN MEMORIAM † Arhiepiscopul Teodosie, Un distins dascăl al Teologiei româneşti ......................... 68 Pr. prof. univ. dr. Nechita RUNCAN, Ecoul unei cărţi ziditoare de suflet de la sfârşitul mileniului al II-lea ........................................................................................... 72 Preot prof. univ. dr. Alexandru M. IONIŢĂ, Petru I. David - omul, teologul şi profesorul .......................................................................................................................... 79 Pr. Eugen DRĂGOI, Un apologet sui generis Diaconul profesor dr. Petru David .................................................................................................................................. 82 Pr. prof. dr. Gheorghe PETRARU, Relaţia dintre revelaţia lui Dumnezeu şi misiunea Bisericii în opera teologică a Prof. diac. Petre I. David. .......................... 86 Pr. prof. univ. dr. Gheorghe ISTODOR, Părintele profesor Petru I. David sectolog desăvârşit şi apologet de vocaţie .................................................................................. 96

........ 135 Pr.... 99 Masterand Doru Emanuel PANTAZI........ Liviu C..... dr...................................... dr........ David un misionar curajos .. Gavrilă ARGATU.................. univ.. Părintele profesor Petru David misionarul de la cumpăna dintre milenii ......I............ FRĂŢILĂ.......... univ... Marius Daniel PROFIR..................... Petre David – un sectolog al Teologiei moderne ..... prof.... univ....... Omagiu Părintelui profesor universitar doctor Petrică David ..... Chip de lumină .... dr........ Părintele profesor dr.................................... drd.... drd... David – ctitorul învăţământului teologic universitar dobrogean.............. 140 Ahim.............................. 102 Pr.. dr........................................................ Amintiri despre un coleg şi un bun prieten ... Marius GUGUCI.. 110 Pr................... prof.. Aurel Pavel........ 132 Pr..... 123 Pr................................ New Age – o provocare anticreştină .. Sfinţii militari în predica Părintelui David .... 119 Pr.............. Nicolai ZAGNAT....................... Ciprian Iulian Toroczkai........... Vasile MIRON........................ Vasile NECHITA.................................. Părintele arhidiacon Petru Ioan David afirmarea unui ecumenism integral ................ Neculai DORNEANU.. Adevăratul şi falsul ecumenism..................... dr...... Sărbătorile – daruri ale Învierii (Pr......................... 157 RECENZII † Calinic Botoşăneanul...................................Arhim. Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor........... univ............................... Legăturile Profesorului şi diaconului Petre David cu Basarabia ortodoxă de ieri şi astăzi.... drd.... Ştefan OPREA.......... Ştefan GUŞĂ....... Duminicile – peceţi ale Învierii. Dimitrie ISOPESCU.......... 142 Drd.......... Vasile NECHITA) ... 143 Pr......................................................... prof.......................... 149 ÎNSEMNĂRI Pr..... dr........ Petre David un dascăl şi teolog de vocaţie................................................... Vasile NECHITA) ...... Părintele profesor arhidiacon P..................................................... Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creştini (Pr. conf........ 174 ....... 167 Pr............................ prof......... Părintele Petre I...................

adică a fost un timp în care El nu exista şi că prin El a fost făcută lumea. primele şapte articole fiind elaborate la Niceea. din 381. de la Constantinopol. . însă au adăugat termenul „homoousios” – „de o fiinţă cu Tatăl”. DE A CONTRIBUI LA PĂSTRAREA DREPTEI CREDINŢE † Arhiepiscopul Teodosie Decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa Preasfânta Treime este adevărul suprem al credinţei creştine. Sindodul al II-lea Ecumenic de la . Siria şi Cezareea.Crezul apostolic (sau Crezul roman vechi) a apărut la Roma în secolul al IIIlea şi cuprinde învăţătura despre coborârea la iad (I Petru 3. Prin această expresie a fost respinsă învăţătura lui Arie. în vreme ce la Sfânta Liturghie se rosteşte Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan cu adaosul Filioque. Catolicii îl folosesc destul de rar. din anul 381 . Ultimul paragraf adoptat la Sinodul I ecumenic conţine o formulă de anatemă: „Cât priveşte pe cei care spun că ar fi fost un timp în care El (Fiul) nu era şi că înainte de a fi fost născut El n-a existat şi că El a fost adus în existenţă din nimic. care susţinea că Sfântul Duh este unul din duhurile sau îngerii slujitori ai lui Dumnezeu. a oricărei antropologii şi eclesiologii. pe aceştia Biserica îi anatematizează.EDITORIAL E O DATORIE DE ONOARE PENTRU NOI. Crezul sau Simbolul credintei reprezintă sinteza hotărârilor dogmatice de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea – ţinut în anul 325 – şi a celui de-al doilea. . iar la Constantinopol au fost alcătuite următoarele cinci. Crezul sau Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan totalizează 12 articole. acest Crez se rosteste la Botez în Bisericile occidentale. 18-19). Duminica. Eusebiu de Cezareea ar fi adus Crezul din Cezareea (primele sapte articole din Simbolul credinţei) şi l-ar fi prezentat participanţilor la sinod. care susţinea că Fiul nu există din veci. cât şi în cadrul Sfintei Liturghii. Era recitat la începutul secolului al VIII-lea. sau cei care afirmă că Fiul lui Dumnezeu este de o ipostasă (fire) sau substanţă diferita. comuniunea sfinţilor şi învierea trupului. Printre mărturisirile de credinţă care au circulat încă din vechime şi s-au păstrat în tradiţia dogmatică şi cultică se numără: . sau că Fiul este creat sau că este supus stricăciunii şi schimbării. punctul de plecare şi destinaţia ultimă a oricărei teologii şi spiritualităţi. La originea textului de la Niceea se află crezurile baptismale folosite în Palestina. Se crede că la Sinodul I ecumenic de la Niceea. CEI DIN DOBROGEA. El reprezintă coloana vertebrală a Bisericii şi însăşi unitatea de credinta mărturisită în Sfânta Treime. în vreme ce anglicanii înlocuiesc Crezul Apostolic cu cel atanasian la marile sărbători. Începând cu secolul al IX-lea. Crezul alcătuit la Sinodul I de la Niceea din 325 şi la cel de la Constantinopol. Sfânta Biserică şi viaţa viitoare. Potrivit acestei ipoteze.” Împotriva ereziei lui Macedonie. În Biserica Ortodoxă se rosteşte atât la Botez. Simbolul de credinţă este însuşi itinerariul creştinului. la serviciile de dimineaţă.Crezul atanasian a apărut în secolul al VI-lea în limba latină. sinodalii au confirmat ortodoxia Crezului.Crezul niceo-constantinopolitan sau Simbolul credinţei.

deoarece mărturisirea credinţei este o condiţie pentru Botez (Fapte 8. pentru că în acest fel ar fi fost acuzaţi de erezie de către monofiziţi. Timothei. Crezul a fost asociat nu numai cu Botezul şi Euharistia. Aceasta presupune nu numai să primim învăţătura. 150). Liturghia nu a fost lipsită de Crez nici până în secolul al V-lea. pe Care să-L însoţim cu sufletul. 1-2 – de folosirea unui crez la slujba Botezului şi a Liturghiei. Facem menţiunea că Biserica Romano-Catolică a introdus în Crez – contrar canonului 7 de la Sinodul al III-lea Ecumenic – expresia că Duhul „purcede şi de la Fiul” (Filioque). Ierom. Această misiune o avem ca pe un scump testament moştenit de la Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului. Gherman şi Dionisie cel Smerit. înseamnă că noi nu putem înţelege viaţa creştină decât numai dacă trăim intens momentele mărturisitoare ale Fiului lui Dumnezeu întrupat. precum şi de la alţi înaintaşi dobrogeni care au făcut din acest pământ apostolic un loc binecuvântat. ambele tabere se declarau fidele Simbolului niceo-constantinopolitan. atât în conţinutul său. generalizează Crezul în Liturghie pentru tot Imperiul. ci şi cu instruirea catehetica a candidaţilor la Botez. printr-o adevărată stratagemaă politico-religioasă. se pare că prima încercare de a formula un crez aparţine Sfântului Iustin Martirul (cca. Deja în anul 518. Să nu uităm că una dintre obligaţiile catehumenilor era rostirea în public a Simbolului de credinţă.6 THEOLOGIA PONTICA Constantinopol (381) afirmă dumnezeirea Duhului şi egalitatea Lui cu Tatăl şi cu Fiul. Mai târziu. cu inima şi cu credinţa la patimă şi la moarte. atât de sărăcită în vremea noastră de secularismul lumii în care trăim. pe lângă conţinutul lor liturgic-sacramental. sunt şi marturisiri de credinţă. Sfantul Ignatie aminteste – în Epistola către Tralieni IX. Învăţământul universitar din Dobrogea are o datorie de onoare în a contribui la păstrarea dreptei credinţe şi la întărirea unităţii de credinţă ortodoxă. În istoria Dogmaticii ortodoxe se observă o evoluţie a Crezului. introduce Simbolul de credinţă în Sfânta Liturghie. dar şi de la Sfinţii Cuvioşi Ioan Cassian. în toiul controverselor hristologice dintre ortodocşi şi monofiziţi. fiecare teolog şi fiecare cititor creştin se simte chemat la o trăire intensă a vieţii creştine. 36-38). pentru ca – astfel – să fim părtaşi la Învierea şi Înălţarea Sa la cer. În acest context. ci şi să o mărturisim şi să ne îmbrăcăm cu harul dumnezeiesc prin sfinţenia vieţii. când scaunul de Constantinopol a revenit ortodocşilor. ceea ce amplifica şi mai mult confuziile teologice”. în care mărturisirea dreptei credinţe a rodit „un nor de sfinţi”. Cu aceste gânduri ne alăturăm şi noi celor care – în acest an. în anul 471. În anul 512 patriarhul monofizit de Constantinopol. . Însă. Dacă Sf. cât şi în întrebuinţarea sa. la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – au prefaţat împlinirea în anul 2011. dacă ţinem seama de faptul ca anaforaua liturgică şi celelalte rugăciuni din Liturghie. patriarhul monofizit de Antiohia. Liturghie – centrul vieţii creştine – are în miezul ei mărturisirea credinţei. a 1630 de ani de la proclamarea Crezului niceo-constantinopolitan la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381). Petru Pruteanu susţine că „spre sfârşitul secolului al V-lea. Odată cu aprofundarea credinţei cuprinsă în Crez. aceştia nu mai puteau scoate acest Simbol de credinţă din Liturghie (chiar dacă el era destinat doar Botezului). Introducerea Crezului în Sfânta Liturghie s-a facut la sfârşitul secolului al Vlea. El are menirea de a păzi de erezii credinţa apostolilor. Petru Gnafevs (sau Fulon). Originea Crezului se află în contextul Botezului.

he wanted to offer the Romanian Church a reliable doctrinal tool against the Communist claims to subject 1 K. God is completely unpredictable and as such cannot be encompassed by our finite reason. . IV. pag. promoting a concept of a God-person. In his fundamental nothingness. essential for Barth's theology. Romania e-mail: niculcea_adrian@yahoo. completely incomprehensible in its decisions concerning the final fate of man and of creation as a whole. man cannot encompass with his finite reason the infinite majesty of the divine existence and can never pretend to know or understand the absolute divine will. On the basis of this. This was an ideology that attempted to dissipate God into nature.But He is all these as Creator of the world as a reality distinct from Himself. The Theology Faculty. into created matter and the unique party dreamt of the annexation of man to the extent of transforming him into the 'new man'. At the council of Barmen in 1933. în Dogmatica Bisericii.. This 'personalism' is meant to promote the idea of the radical difference between God and creation. and to demand the Church and implicitly the entire German nation absolute obedience.. any attempt of identification by a man or even a Church institution would inevitably be an idolatrous temptation.com The excessive trust of natural theology in the capability of reason to understand the existence and will of God allowed the Nazi ideology to set up Hitler as the 'messenger of God' on earth. In Communist Romania. Constanta. actively. prof. vol.”1 Briefly. with a message of according authority as the Scriptures.. is truly.STUDII THE ROLE OF REASON IN THE KNOWLEDGE OF GOD IN THE 'PERSONAL' THEOLOGY OF KARL BARTH AND IN ORTHODOX DOGMA Pr. pag. infinitely. used Barth's 'personalism' to defend God's independence faced with the aggressive offensive of the Marxist ideology on theology and anthropology. meant to obey completely the Marxist commandments. this phrase. Barth. Barth expressed his strong opposition towards this ideology. transcendent. What is the meaning of this 'personal' characteristic of God? Barth offers the answer when he says „. the same threat existed from the part of the Communist ideology.. Through this personalism of his doctrine concerning the being of God and man.156-158. cannot be conceptually shut in the narrow cage of a philosophic or religious system or of any 'scientific' concept. dr. to be carved forever in the conscience of man. the eminent Romanian dogmatist. imperturbably. Adrian NICULCEA The Department of Systematic Theology.He (God). Being a true person.1.186-188. Kirchliche Dogmatik. in order to eliminate the temptation to idolise any man. absolutely. Father Staniloae. . mysterious and impossible to encompass by human reason... any Church or even nature in general. suggests that man must understand his own self and the world he is living in as radically different as compared to the being of God.

Under these circumstances. Maximus suggests in Ambigua. God himself is present within this world and particularly within man. Consequently. The problem however lies in the fact that to this day. „the eternal models” that God used to create the classes of objects and the world in its entirety. studying this world. and particularly within the structure of the human being itself.8 THEOLOGIA PONTICA society. He can be „seen” in the created world precisely through 'the divine reasons” that support its structure and the way it is organised. This allows Orthodox theology to admit to human reason the ability to reveal the infinite majesty of God within the creation that modern man studies with so much intensity. Is personalism still a viable solution in the Orthodox current status quo? This seems to me as an essential question. to start phrasing an Orthodox solution to the famous 'medieval debates of the universals”. καθώς ἐστιν” (1 John 3:2). concerning His creature. such as Pseudo-Dionysius. It is clear that Orthodoxy has a different vision on the role and the abilities of human reason to know God. and through them. of its 'inner mechanisms' and of its final destiny. the Orthodox Church has never been plagued. a theory that would surely have a place in any dictionary on the theory or philosophy of knowledge or even in the school textbooks of physics and biology. man and his religion. even those „who pierced him. Great Patristic figures have already shaped this role. For this reason the Orthodox Church never felt the need to make a distinction between man and God like the West thought necessary. Even under Marxist pressure. Man can see God in himself precisely because he is made „in His image”. He is present within creation so that all men can see him „as He is (in eternity). even the pagans (Romans 1. by a real temptation of theocracy and has never felt the need to unleash religious wars against others. It has not managed to elaborate its own theory through which the modern man could adequately understand the nature of the physical and biological world. during its history. as St. that is the infinite majesty of God revealed through the creation! To establish the role of reason in dogmatic theology is to establish the uncreated nature of the genera and of the species. then the purpose of reason gifted to us by God is to discover „the divine reasons”. Man has deep within his psycho-physical structure „the models” or „divine reasons” according to which he was created. ὅιτινες αὐτὸν ἐξεκέντησαν” (Apocalypse 1:7). We must show modern man that the deeper he understands the manner of organisation of the physical world. the more he will realise that it has as ultimate support God's „plans”. different from the desacralising nominalist solution offered by Western thought. because the true essence of Barth's personalism is promoting in the conscience of modern man the radical difference between man and God from which stems the reason's fundamental inability to have any role in theology. the Orthodox „divine reasons” that structure our created world and the objects that form it need to be phrased in such a way that modern man. If the purpose of the sensorial experience is to perceive the finitude of the world of objects which form our created world. The progressive . Maxim the Confessor or Gregory Palamas. This solution was justified only in that given context. according to „the plan” He had eternally. to the 'rationality' to which Marxism lay an exclusive claim. 14-16). 2. Orthodoxy has not managed to come up with a refined understanding of this doctrine within the context of the modern debate on the role of human reason in the knowledge of God. can achieve through it a deeper understanding of its causes. 19-20. it has always promoted the ideal of the similarity of man with God to the extent of his divinisation. God is not isolated within the transcendence of his infinite condition.

as Barth suggests through his „personal” theology. to the extent of our divinisation. he indirectly contributed to an even more accentuated desacralisation of the post-war European conscience. Although through his „personalism” Barth attempted to take God completely outside the competence of human reason. . the finite and the infinite exclude each other. Only then there will be a possibility for the Orthodox teachings about reason to bring back the sacred into our modern world. Orthodoxy can strongly lay a claim to the idea that man uses his reason to discover precisely „his likeness” to God. As opposed to Protestantism.THEOLOGIA PONTICA 9 unveiling of the „reasons”. but to the discovery of the majesty of God within his creatures. an identification with the finitude of the human condition. The „likeness” with God does not presuppose a conceptual „dissipation” of God within any philosophic or religious system invented by any man. Orthodox theology cannot impose its vision on the role of reason concerning the knowledge of God from creation until the „transcendent reasons” of creation will replace in modern consciousness the „transcendentals” of Kant's thought as tools of understanding the finite world. Reason will not seek mastery of our transient finite world anymore. However. but the elevation of humanity to the level of the divine condition through divinisation. the infinite of the divine condition. will increase our understanding that we exist „in the image” of God and that our destiny is precisely „the likeness” with Him. of the „divine models” according to which we are created. anyone knows that the infinite God cannot be identical with the finitude of the human condition as the natural theologians think. The simple exercise of human reason must not lead the faithful man to the brusque realisation of the incalculable difference between the infinite divine majesty and the total nothingness of human condition. without fear of any fools thinking they are „the messengers of God”. Within the Orthodox space. always looking for „something better” (Hebrews 11:40). instead seeking to discover within itself and within the world „the transcendent reasons”. Orthodoxy does not need the „personal” theory of Barth concerning God to keep the temptation of natural theology at bay. The Orthodox man seeks to discover within himself „the likeness” with God through „the transcendent reasons” that support his inner organisation and his concrete existence.

„Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. by the very fact that he has a created being. the life and the good works of the faithful become «uncreated». p. vol. Spiritualitatea Ortodoxă. by raising them to the beyond-being and all-good Reason. „Analele Universităţii Ovidius – Constanţa.” Bucureşti. Sfinţii devin necreaţi prin har. Nr. making himself. 1. who lifted himself up above time and nature. 3 Sf. rev. 1 Pr.A THEOLOGICAL OPINION OF ST.”1 But through their sharing in the divine nature by grace. tâlcuiri ale unor locuri cu multe şi adânci înţelesuri din Sfinţii Dionisie Areopagitul şi Grigorie Teologul. dr.3 In this sense.” Bucureşti. who mentioned St. as the air which does not have the light is fully mixed up with the light. Maximos the Confessor as a backer of his assertions. as much as it is possible. also. This is the inverse consequence of the Son’s Incarnation. as we believe that the Very Giver of grace is by nature. the Patriarch Daniel. 4 Ibidem. Prof. University Ovidius Constanţa „God is not afraid to lift up the man to the sharing in His own Being. Gregory Palamas. he is a god only by grace. suggested by us. See. and the acquiring of a second nature by a stedfast will. 1981. in such a way that there was imprinted in them the all-useful reason which accomplishes their being and surpasses the reasons of things and of the virtues. and was likened to the Son of God. 116. my study O părere teologică a Sfântului Grigorie Palama. as some all-transpicuous mirror. they become what they have not been. in conformity with the antinomical logic of the contraries’ unity. „that is. pp. Dr. While remaining what they have been. Since the man. and as such. by habituating. Maxim Mărturisitorul. Dumitru Stăniloae. even if he becomes god. III. who communicated them during a private discussion. brought about by the supreme grace due to the virtues. colecţia Părinţi şi Scriitori bisericeşti. They enter the condition of the uncreated. 137. Florin SPANACHE The Faculty of Theology. 80. p. so they no longer bear anything but Its signs.”4 „Without father. ∗ . in as much as they become a fourth person in God. anul VI (2008). Their status is not completely altered. their old traits having been replaced by the best ones. 3) means the full abandonment of the natural traits. by virtues. 135-137. GREGORY PALAMAS: THE SAINTS BECOME UNCREATED BY GRACE∗ By the Lector univ. and having them become united with It so much. The latter one says about those who reach the God’s likeness that they have transported their contemplation from the sensible world to the world which is conformable to the thinking in the spirit. as Christ has entered the condition of the created. vol. fr. by grace. without mother. on this topic. 2 These ideas belong to His Beatitude. without genealogy” (Hebrews 7. Teologia Morală Ortodoxă. „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Seria: Teologie”. 1983. to his defication. St. Ambigua. Maximos remembers Melchisedec.2 This theological opinion has been analyzed and developed by St. he never jeopardizes the sovereignty of the divine Being.

by his time and space.. but descend to us from Him. As the bread saturated with wine receives the characteristics of the wine. „The likeness with the Son of God as eternal priest” means that he may keep the eye always open to serve God. but can not tell where it comes from. 1993. Pr. The time and the nature under which Melchisedec was naturally spending his life have been surpassed and completely forsaken by him through life and reason. So is everyone who is born of the Spirit” (John 3. the immortality. Basil the Great. that is. or the warmed metal receives the characteristics of the fire. Gregory Palamas says that God’s works. And the life. that is. 137-141. and it is no longer appropriate to attribute the characteristics of the forsaken ones with valor. p. become working spirits. do exist and are called as such by participation in the beginingless ones. 8 See Ibidem. Dumitru Stăniloae.5 by associating with those which are knowledgeable of their relationship with God. he is no longer called by his family and genealogy.8). 5 . cit. who have become the objects of its action. by their reason and will. the holiness and the virtue created by God in our nature. Prof. Maximos. 238-239. and which have existed as creatures before beeing born or being deified by grace. Palamas calls creatures both the made ones and the un-made ones. Prof. for the created ones and the un-created ones. p. by which he exists. since he enters the family of divine beings which are beginingless and immortal by grace. the beginingless virtues. and where it goes. „Editura Scripta. if they are lifted towards God. By his being born in the spirit. until they will attain through them to His likeness. which are principles. and employs the verb „to make.THEOLOGIA PONTICA 11 „Without beginning and end” means that he has acquired the transcendental knowledge as compared to this aeon and the contemplation which is above the material and immaterial being. His grace is infused in them and they become grace. 234.. p. Maxim Mărturisitorul. The unoriginated God is beyond His attributes.7 While invoking St. Dr. Dumitru Stăniloae. Dr. 237. which do not appear in us.8 The work of the Holy Spirit in the Holy Apostles. as St. 6 Sf. who says that the un-interrupted day is made by a sun which is different from the seen one. on the same as them the faithful. is beginingless and un-made. also. 52. cit. The cause of these processes is that the virtue is accustomed to struggle with the nature. 7 See. Gregory Palamas: „The wind blows where he wishes and you hear the sound of it. on the same as this is the God’s foreknowledge which was shared with the Prophets. They go through us and raise us to an uncreated participation in God. p. a contribution to their own birth in the Spirit. St. they receive the features of the entire God. and the contemplation with the time and the age in order for them not to become passions. but the greatness of the received ones. op. like Melchisedec.” also. 9 See Ibidem. their created nature being transformed by the changing and the overwheling of their qualities. in favor of a plan which is beyond nature. Maximos the Confessor and St. also. p.” Bucureşti. This verse refers to Christians.9 The most important See Pr. who become aware of their provenance from God. they having. by which the spirit has raised him and has extended him beyond the beginning and the end of his terrestrial existence. Viaţa şi învăţătura sfântului Grigorie Palama. are eternally in Him and within Him. op.6 Another biblical testimony for this process explained by St.

but that he is transposed into a different status and that he receives gratuitously a condition fundamentally strange as compared to the one of his own nature and this condition is the divine life. 240. Poezia a IV-a. 16 See Sf.10 In the man’s body and in his nature is imprinted. p.These forms are from eternity. „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. A study of Gregory Palamas. the characters of the elements of which he nurtures himself. was scrutinizing Her sublime conceptions – the forms of this world. together with the Spirit. Cent. 358. We can not say See Ibidem. at Prof. Prof. Prof.G. 39. we exist as idea from eternity.11 until his created activity stops and he receives the uncreated activity of God.” in conformity with the idea. nr. is the one which gives them this character. 15 Chiţescu. vol. Todoran.. etc. Let us have the same clear attention that. from those created by God. col.” Bucureşti. p. The man has received the power to create himself. P. apud Prof. we must make a categorical distinction between the divine idea of creation and the substance of the created world: God has created „after. Ion. the divine life which is possessed by them through grace. but they are not together-eternal with God. tobacco.” 1999. Nicodim Sachelarie. Maximos. Migne. Ion. Pr. similar to the alcohol. in the divine paradigms. And this One. 17. Also. P. Isidor. is that. Maximos about Melchisedec.” anul I.12 THEOLOGIA PONTICA assertion of St. L’idee de la creation dans la Philosophie chretienne in „ revue internationale de synthese chretienne orthodoxe.17 This cretive intention of God is a free and eternal intention. Todoran.” anul X (1958). Vladimir’s Seminary Press. 1958. Nicolae. who becomes ‚beginingless’ and about St.16 .. 12 Chiţescu. Teologia Dogmatică şi Simbolică. v. 1384D. 177-178. cit. 177-178. 60-69. 1928. nr. Teologia Dogmatică şi Simbolică. Ierom. 39. Pr.. which had to give birth to the world. we co-exist with God from the ages. Prof. apud John Meyendorff. II. 17 Georges Florovsky.” consequently. 1958. Despre lume. Pr. as in mind and in soul are imprinted the ideas of the read books. (St. “The Faith Press. Jud. p.” St.’13“14 In God’s plan..12 „The Christians become ‚eternal’ and ‘uncreated’ not by their own efforts. 1144BC. Grigorie Teologul.” Bucureşti.. by which the Father Himself will come to make His abode in us. fulfill by their intelligible grace a double river sent to us from the Father..15 and we have in ourselves from eternity the personal plan for deification. vol.. but it is not together-eternal with God. XCI. Prof. A study of Gregory Palamas. Petreuţă. XXXVII. Nicolae Chiţescu. Prahova. 10 11 . and not „from” this idea. Prof. „Ortodoxia. we may lose this possibility. Petreuţă. who lived ‘in the divine and eternal life of the Word who dwelled in him. to be „uncreated” does not mean that someone stops being a creature. Prof. Nicolae Chiţescu. p. „Editată de Parohia Valea Plopului. Pr. I. 1. XC. taken over from St. Paradigmele divine şi problemele pe care le ridică ele pentru Teologia Dogmatică. Nicolae. but when we gain the liberty to carry it out in our proper way. “Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. the „uncreated” word signify all the field of the „supernatural. pp. Gregory Palamas in this sense. op. „The intelligence. those who possess the Son are uncreated. Isidor. 16. 13 Ambigua. 620. p.G. pp. P. Gregory Palamas) has used the words of St. 1. p.G. 14 John Meyendorff. neither accidental.. Pravila bisericească. p. Paul. 420-421. 85.

op. cit. specific to the All Holy Trinity. an added self-sacrifice in addition. vol. by their sharing in His Being by grace. free and good. Grigorie Palamas.”22 God’s inter-penetration with those worthy of His Kingdom goes as far as to transform them in uncreated beings. but they are not „coeternal” with God. footnote 1. apud Sf. as says the Rev.. rather.. thus. are found. p. Prof. „un-limited by grace. p. Maximos.G. as God’s attributes. lumina şi desăvârşi. Prof. They hold to intelligence. Professor Dumitru Popescu. this is why our works and we ourselves become uncreated by the grace which participates in our good works. see. in Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţi. „Thus. Războiul nevăzut. sau despre simplitatea dumnezeiască şi mai presus de fire. as says St. Teologia Morală Ortodoxă. these deeds becoming conformable to the primordial plan existing in God from eternity. they have been invented in the immobile running of eternity which is incomprehensible to us. „All the virtues. even in its divine idea. being not necessary – as is the case with the divine paradigms of the world) – concerning the free acts of the divine will. Georges Florovsky. cit. „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 18 19 . or.21 Let us remeber the word of Christ Who exhorts us to lay up eternal treasures in heavens.” Bucureşti. countless in accordance with their multitude. as a continuation of its primordial putting at the foundation of our created being. God is present in us through His grace..” 1991. 19-20. VII. 39. is an absolute plus. where no one can break in and steal or destroy them (Matthew 6. the 148 footnote on the same page. 134. since they are the work of the uncreated grace in which the virtues. cit. the researcher have made the distinction between „to be eternal” and „together-eternal. also. cit. 400. that is. 39. due to their goodness by which they resemble God’s deeds. Nicolae Chiţescu. 21 Nicodim Aghioritul. op.. Nicolae Chiţescu.”18“19 The contingent character of the world dependent on God’s will and on the man’s could be best understood by the combination of the free will with the world’s things. pp. 23 Ambigua. they are borderless as to their dimensions. and another one is contingent (that is an arbitrary one. „Editura Arta Grafică S. III. since they are natural works of God and gifts of the Holy Spirit. are consequently beginingless and endless in accordance with St. 22 Pr. or. p. which may be or may not be. The good deeds become our eternal dowery. they are inside it. by which a spiritual order full of God is constituted. of the omnipotent divine liberty and of His plentiful love. 1076 C. but they do not hold to the divine Being. P. The Reverend Professor Dumitru Stăniloae assets that in the age to come we shall become gods. p. When we do good works.20 On this way. As we have mentioned. since it refers to Her Being.. how shall we inherit the Kingdom of God which „is the transmition by grace of the goodness which He has by nature?”23 In having them wholly gathered up in Himself. Basil the Great.” The paradigms are eternal. „The world. A. Despre împărtăşirea dumnezeiască şi îndumnezeitoare. Maxim Mărturisitorul. apud Prof.. op. rather. 91. op. 89. 20).THEOLOGIA PONTICA 13 any more: the ones which are God’s are scrutinized only by His Spirit!. since there are two modes of eternity: an essential one. that is. p. the man’s good works become uncreated. brought up-to-date through our will. an over-added reality. 1977. 20 Sf. The most consequent combination is the one of the free will with the virtues. vol. 243. the only things which may enter the life hereafter with us. p. Dumitru Stăniloae. through their participation in the beginingless virtues..

22. nr. which guides us and helps us to go on towards her by His power. 400.”26 Yet. „Editions Montaigne. 205. p. the Palamas’ assertions on the „uncreated” character of the Saints. p. or as an intelligible spotless gold. „Analele ştiinţifice ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. 1994. Filoc.28 Her revelation in the history as an extension of the eternal divine plan of salvation. burnt in the immaterial and divine fire.”24“25 „While making reference to the mystic of the great seventh century. P. II.” Bucureşti. „Editura Anastasia. which was then preserved both by the Hebrew people and by the heathen nations to a less extent. 90. the human soul was naturally looking for his God. op. apud Sf. Grigorie Palama. first as the paradisal Church. Theologie mystique de l’Eglise d’Orient. a Church in which the man has learned to communicate with God. have not appeared in the synodical decissions which were to approve his entire doctrine. nr. 31 Pr. 273. Constituţia teandrică a Bisericii. de Nicolae Grosu. so that there was a „barren pagan church” as say certain liturgical songs.27 having an atemporal and aspatial character.” 1992. Maxim Mărturisitorul. p. Grigorie Palama.” is made by the Father through the Son in the Holy Spirit. 12. and in those worthy of God. p. p.” Paris. p. but she had existed before it. Despre împărtăşirea dumnezeiască. there are some assertions made by some theologians on the Church. 178. 30 Vladimir lossky.. Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit. Învăţătura despre „Biserica primordială” în viziunea sfinţilor Trei Ierarhi – temei pentru receptarea unor valori necreştine în sânul creştinismului. 26 John Meyendorff. Aubier. so that they will no longer know themselves from themselves. in Ortodoxia.30 called. „they have become gods through deification. Teză de doctorat. the Lord puts the base of what is called the Church of the Old Testament.. also. and are full of divine work because of the overwhelming grace of the Spirit. The depths of her being have their origin in the ineffable depths of the Holy Trinity Who has established her not on the Pentecost..” an VII (1955). 1168 C. in the same sense.32 „The Church is not a society as all the other societies. 27 Prof. indestructible and complete at Pentecost. Sobornicitatea Bisericii. not all at once with the creation. In any case. 1944. in the eternal divine paradigms. trad. Despre împărtăşirea dumnezeiască.” Bucureşti. II. 25 Sf. 24 . 29 „After the sin.31 until them will reach the uncreated status and will be recapitulated in Christ by the purified unity of her nature. And even in the bosom of the unenlightened state of heathenism. she is a society in the image of the Sf. p. 400.14 THEOLOGIA PONTICA He shares with them and transmits them His glory and brilliance.G. through those who are whole. as an enlightened air and full of light. Dorel Pogan. by pouring out in all of her members. p. 90. p. so that there is a single work of God in all.29 then as the Church of Christ. cit. Nicolae Chiţescu. 9-10.” in accordance with the divine saying of Maximos. „Ortodoxia. also. 1992. Rom. Dorel Pogan. 35. Palamas has simply wanted to express the complete reality of salvation and deification made consummate in Christ.” as points out Serghei Bulgakov. 1. 151. Thus. 28 Pr. „the Kingdom of God” or „the Kingdom of heavens. „Editura Paideia. Capete gnostice. apud Pr. 34.” an XXXIX (1987). 32 Vladimir Lossky. „Studii Teologice. p. Constituţia teandrică. God „wandering wholly through the worthy ones with goodness. Lector Nicolae Achimescu.

loves Him in his stead. Mystagogia. op. since the Church exists from eternity in the bosom of the Holy Trinity and she is shared through the Spirit of divine love to all of those who desire her and get prepared to receive her in their heart. that God is entirely dwelling in him and loves him. called by St. 208. nr. In the last analysis the man overcomes the distinction of the created from the uncreated. This is the status of complete love. 39 Pr. but absolute unity in an absolute diversity. also. 2000. he becomes one with the angels in the unity of lived knowledge and ignorance of God’s presence.35 The Church. pp. Cosmosul şi sufletul. On this culminating stage he is entirely inter-penetrated by the whole God. by the living of His presence in oneself and in the cosmos. in which the man has God.” an XVI (1964). by illumination and the uniting with God. She is the consummation of God’s eternal plan: the unity of all. „Mitropolia Ardealului. reaching the habitual or definitive possession of grace. but feels. Gregory Palamas asserts that those who have in themselves the Son. by a continuous lifting up from the reached point to what is open ahead of him (in conformity with St. vol. 522. Maxim Mărturisitorul. If the below exceedings are conditioned by the passions’ liberation. he must overcome the spatial separations from the sensible world by penetrating with the spirit to any distance. he must overcome the temptation exerted by this world. Romul Joantă. outside of the identity by being. is the new existential plan of the world. that is. 1.. Prof. Nicolae Feodorov quoted by Paul Evdokimov. Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii. 273.”34 Wherefore. cit. XXIII. p. 33 . „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 4.. By this. P. and by the transparency gained by the world through him. „Ortodoxia. p. cap.THEOLOGIA PONTICA 15 Holy Trinity where there is no large and small. op. 263-264. being all that which God is. apud Pr. knows Him. p.” Bucureşti. 36 Sf. Selecta in Psalmos.” anul XXXV (1990). Teologia Dogmatică Ortodoxă. 37 Vladimir Lossky. the Holy Trinity must become both our personal program and our social program. p. 15-18. the man succeeds in surpassing the divisions brought in the creation by the fall of its ancestor: „He must become dispassionate to overcome the contradiction between sexes. which comes after the surpassing of the knowledge of the creation’s reasons. 38 Pr. 1.”36 also. also. cit. „The Church is full of Trinity. Le Christ dans la pensee russe. II. superior and inferior. Maxim Mărturisitorul. 34 Origen. Ambigua. Misterul Sfintei Treimi reflectat în misterul persoanei umane.39 St. do realize by Their intelligible grace a Pr.”38 By purification and the acquisition of virtues. are uncreated. Dumitru Stăniloae at Sf. 79. Dumitru Stăniloae. the Church descends on earth. to overcome its separation from Paradise.” Bucureşti. the exceeding of the separation from the angels comes through the contemplative knowledge of the creation’s reasons and by the knowledge above knowledge of God. together with the Spirit. Prof.XII. „Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Paris. also. 11986. col. discerns Him. footnote 328 b. t. 1265.G. 35 Pr. 1978. p. see. Maximos a „macroanthropos. p. chipuri ale Bisericii.”33 By the Holy Spirit.37 being „destined to contain all which exists: God and creation. to surpass the temptation of egoistic division of the world. Romul Joantă. IIIV. 44. nr. He must surpass the distinction between the sensible and intelligible worlds. Gregory of Nyssa’ epectheses). pp. Dr. 40. The Son. Dumitru Stăniloae. Prof.

by these assertions. neither all at once with the creation. to express the complete reality of salvation and of consummate deification in Christ. The depths of her being have their origin in the ineffable depths of the Holy Trinity Who had founded the Church not on the Day of Pentecost. By starting from certain testimonies of the Holy Scripture and of the Holy Tradition. but they point out clearer to the fact that. In the same sense. thus having an atemporal and aspatial character. Dumitru Măcăilă . at some theologians. St. there are some assertions on the Church. those who are considered to be similar to God. have transported their contemplation from the sensible world to the world which is conformable to the thinking in the spirit. also. Gregory Palamas had in view. in the eternal divine paradigms. but she had existed before the creation.16 THEOLOGIA PONTICA double river sent to us by the Father. dr. His assertions on the „uncreated” character of the Saints have not appeared in synodical resolutions to approve his entire doctrine. Translated by: The Rev. a river by which the Father Himself shall come to make His abode in us. by virtues.

but that does not mean the denial of the world’s existence. cu el însuși și cu Dumnezeu. Although for Western thought. care structurează relaţia dintre Brahman şi lumea fenomenală (jagat) într-un mod cu totul particular. cea mai dificilă de înţeles pentru occidentali. Ioan DURA Universitatea „Al. cea mai complexă în expunerile sale despre natura lumii şi. The perspective on the world. pe atât de dificilă întrucât vom fi nevoiți să explicăm prin terminologia și logica occidentală concepte din sfera filosofiei orientale. termeni de referinţă în metafizica advaitină. care este. but only contesting its reality. illusion. fără îndoială. this view seems to be paradoxical and contradictory. sūnya. aceasta pentru că statuează pe om într-o anumită relație cu universul. The relationship between Brahman and the phenomenal universe cannot be defined in accordance with the rules of common language. unreal. Stating that the world is māyā. o sumă de răspunsuri la întrebarea: ce este lumea? Intenția noastră în studiul de față este să aducem în prim plan perspectiva indiană asupra lumii. believing that it truly is what it appears to be. în vederea unei aproximări cât mai precise a învățăturii advaitine despre lume. . Se cuvine să remarcăm încă de la început că cercetarea noastră va urmări următoarea metodologie: precizarea categoriilor semantice ale termenilor real (sat) şi ireal (asat). is māyā. in absolutely way. which summarizes the main religious and philosophical directions of the Indian tradition. a appearance. filosofia cea mai larg răspândită în India de astăzi. for Vedānta is perfectly logical. The key concept. implicit. which expresses this state of the world in Vedāntic metaphysics. precum māyā. I. Varietatea religiilor și filosofiilor ne relevă diverse abordări ale acestei probleme și. The misleading consists in considering the māyā world as being real and consequently recognizing its value. analiza termenului māyā prin care se sugerează caracterul iluzoriu (aparent) al lumii și corespondența acestui termen cu sūnya din filosofia Mādhyamika. Intenția noastră este pe cât de inedită. Principalul obiectiv pe care ni-l propunem în acest studiu este să determinăm caracterul iluzoriu al lumii în perspectiva advaitinilor. Cuza” Iași Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” duraioan@yahoo. sat. as Śaṅkara presents. but is not unreal. real.com Abstract: Advaita Vedānta is the most important school (darśāna) of Hinduism. The key to the Advaita metaphysics consists in the relationship between Brahman and the world. It is an illusion. in the sense of non-existence. world Perspectiva ontologică asupra lumii este una dintre temele fundamentale ale gândirii umane. Its ontological status is lie between real and unreal. it is unique. în egală măsură. nor as non-identity. neither as identity. Keywords: Advaita Vedānta. māyā.MĀYĀ: CARACTERUL ILUZORIU AL LUMII ÎN ADVAITA VEDĀNTA Drd. implies showing its illusory character. cu referire strictă la Advaita Vedānta. The world is not real. Brahman.

sinele individual este Brahman. Life and Thought of Śaṅkarācārya.drept cel mai important și cel mai „ortodox” exponent al triplului fundament doctrinar al Vedāntei. lumea este falsă. ni se revelează ca fals. minții sau simțurilor. 3 Dacă non-dualismul vedantin implică faptul că întreaga lume a experienței noastre este o iluzie . Śaṅkara este considerat de către occidentali . Cuvântul mithyā aplicat lumii se pare că este providenţial în acest sens. cât și lumea psihică internă.. Real şi ireal în metafizica Advaitei Vedānta Esența învăţăturii advaitine este rezumată în următoarea śloka (strofa) din Bālabodhinī. dintre care cele mai importante sunt „non-iluzoriu” și „non-imaginar”. Dar în mod evident. Bhagavad-Gītā și Brahma-Sūtra. The Vivekacūḍāmaṇi of Śaṅkarācārya Bhagavatpāda: An Introduction and Translation.în felul următor: „Brahman este singura realitate. 41-99. XIX. atât ca întreg. Delhi. potrivit lui Ras Vihari Das („The Falsity of the World”. ne vom folosi de explicaţiile. 69-91. Motilal Banarsidass. p.ca și de tradiția advaitină . Înseamnă acest lucru și mai mult decât acesta (. tot ce ne este prezentat nouă. State University of New York Press. Citatul se găsește și în Vivekacūḍāmaṇi care îl are autor pe același Śaṅkara. Orice altceva pe care l-am putea defini ca real.. 2 „Brahman este real.18 THEOLOGIA PONTICA 1. o iluzie (māyā)3. constituit din Upaniṣade. nu deseori paradoxale. deşi exclude realitatea (sat). 1993. este doar aparent real. sistematizatorul non-dualismului vedantin: Ślokārdhena pravakṣyāmi yad uktaṁ graṅthakoṭibhiḥ Brahma satyaṁ jagat mithyā jīvo brahmaiva nāparaḥ2 În ordinea paragrafului citat. cu alte cuvinte.” 1 . Albany. lumea este o iluzie și nu există diferență între Brahman și sinele individual”. 2004.) De fapt. vezi: John Grimes. 2. 80) nu numai lumea fizică externă. iar Advaita promovează că realitatea este unitară: „Lumea nu înseamnă doar lumea exterioară vizibilă cu calitățile ei sensibile. Falsitatea.fapt pe care îl vom argumenta în acest studiu .Brahma satyaṃ -. o lucrare atribuită în mod obişnuit lui Śaṅkara1 (788-820). Shankara and Indian Philosophy. Deşi o iluzie are un statut ontologic special. no. lumea nu poate fi total ireală în sensul existenței fictive sau non-existenței. în: Philosophical Quarterly. Aceste aspecte vor deschide principalele trasee ideatice pe care va merge mai departe investigația noastră în oferirea unor răspunsuri edificatoare în ceea ce priveşte ontologia vedāntină: în ce coordonate semnificative se relevă realul şi irealul? Cine deţine această calitate a realului sau a irealului? Ce înseamnă că Brahman este real şi lumea este falsă? În încercarea noastră de a răspunde acestor întrebări.și anume că toate lucrurile care cad sub incidența simțurilor noastre sunt doar aparențe. 2004. paragraful 20. întrucât noi o percepem. pp. „lumea” încadrează. Ashgate Publishing Ltd. vezi Natalia Isayeva. nu este o non-ființă sau non-existență. din moment ce sunt experimentate ca pluralitate. Aceasta înseamnă numind lumea o iluzie. jīvo brahmaiva nāparah . gândi sau imagina un obiect. extern sau intern. 1943. ale lui Śaṅkara. formează o parte a lumii care. unde se observă că nu este folosit doar într-un singur sens. pp. Brahman poate fi numit real în mod propriu. iar orice altceva care nu poate fi identificat cu Brahman este fals (mithyā) sau. 70. este necesar de observat care este sensul termenului în semantică occidentală. nimic altceva”. p. Înainte de a da o definiţie realului în parametrii Advaitei. John Grimes traduce acest citat .. Pentru referințe biografice despre Śaṅkara. Govind Chandra Pande. Falsitatea este așadar afirmată despre tot ceea ce putem vedea sau simți. inclusiv sinele individual (jivātman) este identic cu această unică Realitate . ci într-un set de sensuri diferite. Real înseamnă: 1) „autentic”. nu implică irealitatea (asat). precum si fiecare element din ea.Brahma satyaṃ jagat mithyā.

opus lui artificial. Jñāna-Yoga . în cel mai elevat sens al termenului. In Search of the Absolute. unde este aplicat doar lui Brahman. pp. fiul unei femei sterpe sunt obiecte care au doar un statut conceptual. Ființa Supremă și sat sau a-sat în limbajul comun (vyāvahra): a) Sat = „Ființa”. 108-110. „Spiritual Values of Advaita Vedānta and social Life”. 410412. 1969. 4 . 1986. 4) „permanent”. 1983. 4 (Oct. 2) „natural”. 5) „existent” .. Vom indica în continuare precizările lui R. Advaita Vedānta: A Philosophical Reconstruction. DeSmet7 în ceea ce privește semnificațiile termenului sat8 în gândirea lui Śaṅkara. p. fenomenale și finite. dar nu poate fi niciodată. 5 Considerată axiologic din punctul de vedere al epistemologiei. b) Asat = „Non-Ființa”. 7 Cf. 33-45. No. În logica advaitină. „The Conception of Sat (Existence) in Śaṅkara`s Advaita”. irealitatea care este atribuită lor însemnă non-eternitate”. R. este probabil că cineva îi va acuza pe advaitini de incoerență și contradicție”. „The Meaning of Real in Advaita Vedānta”. imposibilul: un cerc pătrat. Ce este adevărat dintr-un punct de vedere nu trebuie să fie la fel când este văzut din celălalt punct de vedere.criteriul comun pentru existent este experiențiabil4. p. 19. Aceasta este unitatea atemporală. Tuck. 14. Chanakya Publications. Donald R. În acest sens realitatea este ceea ce nu poate fi anulată sau negată de orice altă experiență. în: Indian Philosophical Annual. vom adăuga încă o remarcă a cărei importanță este capitală în înțelegerea ecuației metafizice real-ireal în Advaita: accentuarea distincției . 1985. De asemenea. în: Philosophy East and West. Realul este Brahman Nirguṇa. care îl folosește în două moduri: Sat în sensul suprem (paramārtha). În această ordine de idei. State University of New York Press. „ființă” și „existență” . Chandradhar Snarma6 precizează: „Când realitatea care este negată acestor cuvinte însemnă realitatea pentru toate timpurile. ceea ce nu numai că nu este. pp. Delhi. 8 Sat este tradus în limbile europene prin „realitate”. A. 3) „non-imaginar” sau „non-iluzoriu”. Motilal Banarsidass. dincolo de concept. cunoașterea superioară) și aparā-vidyā (cunoașterea lumii fenomenale. sat poate fi folosit în sensul suprem (parāmartha). Vallooran. Așa cum John Grimes a remarcat „fără a fi foarte clari cu privire la această distincție. A Critical Survey of Indian Philosophy. opusul extrem al ființei. Albany. XVIII (1985-1986). Raju. Vezi: Eliot Deustch. această distincție este făcută între parā-vidyā (cunoașterea lui Brahman. vezi: P. Ramakrishna Puligandla. DeSmet. University Press of America. Richard Brooks. University of Hawai Press. 1988. P. 1969). 18. T. pp. Delhi. Honolulu. 51-54.dintre punctul de vedere al realului absolut (pāramārthika) și punctul de vedere al realului empiric (vyāvahārika)5. pp. T. cunoașterea inferioară). Suntem acum într-o poziţie mai bună în a aprecia utilizarea termenului real în metafizica Advaitei Vedānta.care este crucială pentru advaitini și care stă la baza întregii lor tradiții . Raju. Lanham and New York. p. 81-97. și anume. în: Annals of the Bhandarkar Oriental Research Institute XXXVI (1955). necondiționată. 279. nediferențiată de a fi și este aplicată exclusiv lui Brahman. Shillong. D. care durează. Veddrame Institute. 6 Chandradhar Sharma.THEOLOGIA PONTICA 19 opus lui fals. p.The Way of Knowledge: An Analytical Interpretation. Ele sunt adevărate și reale. Absolutul necalificat. A Critical Study of the Advaitic Philosophy of Religion as Interpreted by T. când sat este utilizat în vorbirea comună (vyāvahara) este aplicat tuturor lucrurilor existente. 386 .P. 1985. Structural Depths of Indian Thought.M. Vol. The Concept of Māyā in Śaṁkara and Radhakrishnan. precum contradicțiile. Mahadevan. Cf. pp. Toate lucrurile existente sunt relative.

putem spune că realitatea în optica lui Śaṅkara este: 1) „independentă”. I. non-dual. în măsura în care este indivizibilă şi 8) „eternă”. București. A. și astfel nenăscut. 398. Śaṅkara îl foloseşte în trei sensuri diferite. 1963. 3: „Eu sunt întotdeauna Unul. p.20 THEOLOGIA PONTICA c) sat = „ființa”. e) asat = orice delimitator de sat prin alteritate (anyattva). d) a-Sat = „non-Ființa”. Sat. Prentice-Hall. 2. în măsura în care este neîmpărţită şi neschimbătoare. liber. Aceste afirmaţii conduc direct la concluzia. În scopul de a aplica cuvântul real unui lucru. sunt diferit de nume-formă-acțiune”. practic (vyāvahārika).J. 4) „neschimbătoare”. Potter. 2) non-iluzoriu sau non-imaginar și 3) stabil. de durată sau permanent. în: Śaṅkarācārya. 3) „neîmpărţită”.X.7: „Eu Sunt Ātman. pp. p. B. 1936. aceste lucru trebuie să fie: 1) experiențiabil. Karl. conștiința pură. cunoscută în mod corespunzător ca înrădăcinată în Cauza sa internă. orice ființă finită. At the University Press. observăm că advaitinii utilizează cuvântul real într-o combinaţie a sensurilor 3. 7) „unitară”. Trei criterii pentru realitate vor fi corespondente acestor trei caracteristici ale realului: 1) „fiind subiectul sensului valid al cunoaşterii” (pramāṇa). 12 Cf. 4 şi 5 sugerate mai sus. unul fără de pereche și de aceea lipsit de [orice] dualitate!”.2: „Eu sunt de-a pururi Supremul Brahman. Aşadar. 2001. „The Meaning of Real in Advaita Vedānta”. 9 10 . p. Cambridge. Surendranath Dasgupta. Upadeśa Sāhasri I. Trad. în măsura în care este neîmpărţită. I. 1957. Editura Herald. totul. se dovedește a fi inegală ei (aSat). doar iluzoriu (prātibhāsika) şi cu totul ireal (tūcchika). Englewood Cliffs. Acesta este motivul pentru care Śaṅkara susține că această Realitate este ekamevādvitīyam („Unul-fără-al-Doilea”)10 și că tot ceea este multiplu trebuie să fie o iluzie (māyā). Despre cele patru niveluri ale realităţii: realul ultim (pāramārthika). Shastri. Studies in Post-Samtkara Dialectics. totdeauna unic.Cartea celor o mie de învățături. manifestându-se doar ca un numitor extrinsec (upādhi). În acest sens A. Presuppositions of India's Philosophies. 5) „indivizibilă”.6: „Eu sunt neschimbător și nici nu mă pot modifica din vreo cauză pentru că sunt non-dual”. în măsura în care Brahman este punctul final al relaţiei de dependență. anulează toate celelalte experienţe.XI.IX. în măsura în care este independentă de orice altceva care ar putea să o limiteze. pentru advaitini. II. supremul Brahman.VIII. Există un singur lucru care îndeplineşte toate aceste criterii. 11 Richard Brooks. în sens strict. omniprezent. doar Conștiință pură. cunoaşterea lui Brahman (Brahmajñāna) este experienţă care neagă. 2) „posedând o eficacitate practică” (arthakriyātva) şi 3) „fiind insurmontabil în cele trei timpuri” (trikālābhādhyatva)9. dar care este în ea însăşi imposibil de negat11. I. H. N. A History of Indian Philosophy. în măsura în care este nelimitată şi ne-relațională. 241. 223. realul pragmatic. sunt prin propriami natura de-a pururi liber. Calcutta. B.. în măsura în care este neschimbătoare. potrivit căreia. Vol. Shastri12 afirmă: Richard Brooks. Upadeśa Sāhasri . 166. 6) „non-activă”. În ceea ce privește termenul ireal (a-sat). „The Meaning of Real in Advaita Vedānta”. 398. Pe linia celor afirmate până acum. non-dual”. 2) „nelimitată de nimic altceva”. Toate aceste caracteristici sunt predicate de advaitini exclusiv lui Brahman. corespunzător contradicţiilor fiecăreia din cele trei criterii prin care s-a sugerat sensul termenului real (sat). din limba sanskrită: Florina Dobre și Vlad Șovărel. vezi: Cf. şi acesta este Brahman. University of Calcutta. aceeași ființă finită când. p.

care este „luată sau percepută incorect”.THEOLOGIA PONTICA 21 El (Śaṅkara.n) aplică frecvent termenul ireal la tot ceea ce nu este Brahman. Cu toate acestea. R. realul practic. ceea ce a afirmat el presupune o împătrită distincţie între realul complet. ea e boltă în care rezidă lumea fenomenală de nume și forme. așa cum subliniază Richard Brooks14. prin urmare orice trebuie să fie Brahman. singură realitate care există în mod propriu15. în acest context din urmă. el va include lumea percepţiei obişnuite în cadrul semnificației cuvântului real. Anantakrishna Sastri. Bombay. dacă percepem eronat lumea. 386. De altfel. s-ar părea mult mai literal să-l extindem la „greşeală”. limbajul și experiența Potrivit învăţăturii advaitine. 2. rezervând cuvântul ireal pentru a desemna visele. Prin urmare. și anume. astfel de traducere ar aduce mai multă claritate în poziţia Advaitei. Brahman este Realul absolut. deşi Śaṅkara nu este consecvent în folosirea acestor termeni. ultim.M. De cele mai multe ori. iluzoriul şi complet ireal. 15 Deoarece Realitatea Ultimă este găsită doar în Brahman. atunci judecăm greşit asupra ei pe baza ignoranţei noastre. el va folosi uneori cuvântul ireal sinonim cu nonexperiențiabil. pp. ci mai degrabă este ceea ce nu constituie un obiect al cunoaşterii). n. apoi. ceea ce înseamnă fie: 1) „unitate” sau „cuplu”. King argumentează că nici o școală hindusă nu a susținut vreodată imanența 13 . chiar dacă această traducere nu poate fi redată foarte precis în limbile europene. dând ca exemple atât de comune în toate filosofiile indiene: coarnele iepurelui. dacă realitatea este unitară. Cu alte ocazii. māyā este fără îndoială cea mai fascinantă și îndrăzneață doctrină metafizică. a cărei natură este identică în cele trei moduri temporale. kiṁtu kvacid apy upādhau sattvena pratīyamānatvānadhikaraṇatvam”(Irealitatea nu este contradictorie realităţii. Unul-fară-al-doilea (a-dvaita). Precizări conceptuale ale termenului māyā Deși implică multe neajunsuri hermeneutice și paradoxuri. atunci pluralitatea lumii nu poate fi reală. Advaitinii care i-au urmat lui Śaṅkara au dezvoltat această perspectivă asupra realității și au încercat să limiteze statutul ontologic al lumii și au restrâns sensul irealului la obiectele imaginare13. Cuvântul mithyā derivă din al treilea sens şi este folosit adverbial cu înţelesul „impropriu”. pe baza simţurilor şi a percepţiei asupra ei. De fapt. vezi: Madhusūdana Sarasvatī.. p. Nirnayasagar Press. Acest sens este extins la forma nominală însemnând „fals”. sunt greşite. În această logică. Şi. 14 Richard Brooks. 50-51. se pare că el face o distincţie între real. „contrar” sau „incorect”. Fiind luate în calcul aceste precizări conceptuale a termenilor de real.trikālādhyatvarūpasattvavyatireko nāsattvaṁ. Cuvântul mithyā este o contradicţie a termenului mithūyā derivat din rădăcină mith. Advaitasiddhi. halucinaţiile şi alte asemenea. el va folosi sintagma „complet ireale” (atyantāsat) ca să se refere la asemenea entităţi imaginare. 2) „a întâlni” sau „a angaja” ori 3) „alternativă”. ireal şi complet ireal. că judecățile pe care în mod normal le facem despre lume. 1937. În aceste Poziţia lor cu privire la distincţia dintre real şi ireal este rezumată de Madhusūdana Sarasvatī în Advaitasiddhi: „. Termenul lor uzual pentru lumea aparenței a fost mithyā (fals). Desigur. şi anume învăţătura despre māyā. în continuare ne permitem să aducem în discuţie poate cea mai complexă învăţătura orientală care vizează relaţia dintre Brahman şi lumea fenomenală. Vedānta este panteism.. Frecvent. with three commentaries and critical summary by M. „The Meaning of Real in Advaita Vedānta”. În gândirea lui Śaṅkara. ireal. fiul unei femei sterpe etc. există o tendință printre cercetătorii occidentali să se definească ontologia indiană ca panteistă: Brahman este tot ceea ce este.

p. Efectul nu este un obiect cu totul nou. Śaṅkara nu acceptă atât logica ipotezei creaţioniste (Āraṁbhavāda). „Unul” şi „cei mulţi” sunt la fel de reali şi aparţin aceleaşi ordini de realitate. fiind descrisă ca Pariṇāmavāda. Cauza şi efectul sugerează o relaţie. 1989. etape.ipoteza creaţionistă. dezaprobând cele două teorii Āraṁbhavāda și Pariṇāmavāda18.22 THEOLOGIA PONTICA circumstanţe. Calcutta. 1950. A doua teorie este aceea a transformării „Unului” în „mulţi”. Mīmāṁsā şi Viśiṣṭādvaita lui Rāmānuja au explicat creaţia pluralităţii din prakṛti (materia) fără de început. p.” 18 În istoria gândirii filosofice indiene.şi „cei mulţi” . 1991. Pluralitatea în starea nematerială este adusă la starea grosieră. n. realitatea nediferenţiată. Roy Chowdhury (The Doctrine of Māyā. 17 În această idee A. nici cea a teoriei transformării (Pariṇāmavāda) în cele două moduri: 1) transformarea lui prakṛti în pluralitate (Prakṛti-pariṇāma-vāda) şi 2) transformarea lui Brahman în pluralitate (Brahman-pariṇāma-vāda). Richard King. în: Scottish Journal of Religious Studies. propunând ca soluţie interpretarea conceptului māyā. atât cauza. Vol. „Brahman and the World: Immanence and Transcendende in Advaita Vedānta”. brută de Īśvara. Atunci care este valoarea ontologică a acestei pluralităţi de nume-forme (namān-rūpā) care constituie universul fenomenal? În plus care este relaţia dintre Brahman şi universul fenomenal? În ce categorie. Das Gupta & Co. Sāṅkhya şi Rāmānuja într-o anumită măsură o acceptă.n. afirmăm implicit că există fiinţe de o asemenea natură încât Brahman nu este ca ele.) şi le dă în schimb armonie şi consistenţă. Atât efectul cât şi cauza sunt adevărate. nu aşa). Şcolile filosofice realistice Nyāyā. vol. 16 John Grimes. K.. 10. în: Scottish Journal of Religious Studies. relaţia cauză-efect nu poate fi admisă. În fond.) gravitează”16. Acesta este motivul pentru care „Unul” este considerat ca fiind cauza instrumentală. „Unul” este în relaţie inseparabilă cu „mulţii”.în diverse moduri. 5I. Cauzalitatea este o activitate. Critica ipotezei creaţioniste rezultă din mai multe rațiuni: prima şi cea mai mare dificultate este non-inteligibilitatea conceptului cauzalităţii şi contradicţiei inerente în toate categoriile care implică relaţie. apare ca diferenţiată şi particularizată în multiplicitate. El afirmă că prin negarea non-Sinelui prin metoda neti. Teoria transformării este calibrată de Rāmānuja într-un mod special. neti (nu aşa. dar evidentă a universului? Dacă Realitatea este doar Una. În această perspectivă.n. Efectul este acţiunea Stăpânului Suprem (Īśvara) asupra lui prakṛti. Brahman este cauza materială şi eficientă a celor „mulţi”. Cauza şi efectul sunt două stagii. Aceasta este doctrina Āraṁbhavāda . Prin această învăţătură. Relaţia este una de dependenţa organică (śarīra-śarīri-vhāva şi antaryāmi). Cauza se transformă în efect. ale unuia şi aceluiaşi obiect. Śaṅkara nu a putut nega pur şi simplu evidența lumii. n. școlile (darśāna) au explicat relaţia dintre „Unul” Brahman . p. Śaṅkara explica cum Brahman non-dual. nivel de realitate se încadrează lumea? Acestea sunt întrebări pe care Śaṅkara le înfruntă printr-un ascuţit geniu filosofic. Mādhva-Vedānta. Śaṅkara s-a folosit de acest termen māyā în scopul de a reconcilia declaraţiile Upanișadice despre creaţie17 şi pentru a explica natura universului. „concept cheie în metafizică vedāntină în jurul căruia întreg sistemul său (Advaita. 12. cum evaluam pluritatea aparentă.lumea fenomenală . 7) remarcă că māyā „însumează contradicţiile upanișadice (declaraţiile despre creaţie și cele care neagă lumea multiplicităţii. „Radhakrishnan and Śaṅkara`s Māyā”. Aceeaşi problemă poate să apară în evaluarea relaţiei care conectează cauza . Ceea ce este latent în cauză devine patent în efect. O examinare mai atentă a doctrinei māyā va demonstra inadecvarea termenului panteism aplicat Vedāntei. fiind potenţial prezent în cauză. Cf. necalificată a divinității supreme. 108. cât şi efectul. Dacă sunt absolut diferite. cum poate exista altceva pe care noi în mod obişnuit îl caracterizăm ca evident prin simţurile noastre? Datorită acestui fapt.

se încalcă legea că ceva care este non-existent nu poate aduce altceva în fiinţă. Teoria susţine că efectul există înainte de a veni la existenţa în cauza materială.9. Māyā. 1964. așadar activitatea cauzală îl manifesta şi. 1980. Stephen Kaplan. În ceea ce priveşte teoria transformării (Pariṇāmavāda) nu este lipsită de afirmații ilogice. 23 M. Advaita Vedānta. Karunakaran. Śaṅkara nu neagă cauzalitatea. conceptul māyā este folosit ca nume al forţei de divizare. Venkatarama Iyer. Apte. p. Bombay. Translated by Swami Nikhilananda. Acest lucru duce la un infinit regres. M. Vācaspati Miśra tratează această problemă astfel: „Când spunem că lumea este non-diferită de Brahman. Brahman este fundamentul (adhiṣṭhāna) şi lumea este o aparență (vivarta) pe el. C. ia o formă nouă. A Philosophical Reconstruction. ci doar negăm diferenţa reală (na khalu ananyatvam īṭi abhedam brūmaḥ kim tu bhedam vyāsedhāmaḥ)”.19: „eka eva parameŚvaraḥ kūtasthanityo vijñānādhātur avidyayā māyayā māyā vivād anekthā vibhāvyate. interpretarea filosofiei Sāṅkhya că schimbarea este reală şi că schimbarea formei e o schimbare a Realităţii. nediferențiat prin māyā apare ca diversitate20. nu rezistă criticii. în: Philosophy East and West. O analiză literală a cuvântului ne relevă caracterul negativ al termenului. este o relaţie de o singură parte. 2006. 4 (Oct. „Mind. iar acest concept al realităţii este necesar.. Realul Suprem în sine non-dual. The Concept of Sat în Advaita Vedānta. Advaita Vedānta. El explică relaţia cauza-efect într-un mod unic: cauza apare ca efect. dar nu merge suficient de departe în explicarea apariției multiplicității lumii. 19 Cf. nu va fi nici o lume a aparenței.THEOLOGIA PONTICA 23 Māyā în optica lui Śaṅkara este principiul apariției pluralităţii lumii în Brahman non-dual. 24 Cf. Lumea este o suprapunere pe Brahman. Prin urmare. p. and Holography: A Phenomenology of Projection”. matr care înseamnă „a măsura”. Deci. iar privitor la această ecuaţie Śaṅkara obiectează: este Sāṅkhya corectă în afirmarea că această schimbare în formă înseamnă o schimbare în Realitate? Va fi corectă numai dacă formă a avut o realitate proprie. În altă ordine de idei. . 30 20 Cf. Efectul este dependent de cauză. 4. Progressive Publishers. Popula Book Depot. atotputernicia lui Īśvara suferă în încercarea de a crea. Asia Publishing House. Calcutta 1956. 33. K. dar într-o ultimă analiză. Forma este doar o stare a substanţei şi nu poate fi separată de cea din urmă. p. ci neagă realitatea independentă a lumii. Quilon. în Brahma-Sūtra Śaṅkara Bhāṣya: Bādarāyanā's Brahma-Sūtras with Shankarāchāryā's Commentary. No. Delhi. Sri Sankara Sanskrit Vidyapeetham. Această teorie este fără nici un dubiu o dezvoltare a primei teorii. în absenţa lui Brahman. datorită materialului pe care trebuie să opereze. Studies in Philosophy. 1960. Śaṅkara`s Commentary on Māṇdūkya Kārikā III. Vol. Imperfecţiunile lumii nu vor afecta în nici un mod perfecţiunea absolută a lui Brahman. Efectul are o nouă formă. Pentru a admite că efectul este ceva care este de o nouă formă. 95. nānyo vijñānadhādhāturasti21. şi anume faptul că māyā se referă la „cel/cea care” ya „nu este” şi efectul. 21 Brahma-Sūtra Śaṅkara Bhāṣya. pp. dar el nu afirmă schimbarea lumii sau teoria materialismului sau naturalismului. și nu reciproc. 374. 189-191. principiul care măsoară incomensurabilul şi creează forme în „cel fără forme”: eka eva parameŚvaraḥ kūtasthanityo vijñānādhātur avidyayā māyayā māyā vivād anekthā vibhāvyate. Advaita Ashram. Śaṅkara nu afirmă identitatea dintre Brahman şi lume. nu afirmăm identitatea lui Brahman şi a lumii. Translated into English by V. ceea ce face ca Unul să apară ca mulţi19. Eliot Deutsch.3. nānyo vijñānadhādhāturasti”. ca efect. Conceptul de identitate în diferenţă nu rezistă criticii. Bhattacaraya. Aceasta înseamnă că. 1983). în Māṇdūkya Upaniṣad with Gauḍapāda's Kārikā and Śaṅkara`s Commentary. p. Pentru a distinge forma de Realitate trebuie implicată folosirea conceptului relaţiei. este neinteligibil. 22 K. Devine evident faptul că doctrina lui Śaṅkara despre māyā este „pandantivul logic”22 sau „concomitentul necesar”23 al învăţăturii sale despre Brahman. „a construi”24. Vezi: R. Etimologic māyā derivă din rădăcină verbală mā. I. „a forma”.

Editura Herald. 7 în Vedānta-Sūtra with the Commentary of Śaṅkarācārya. 25 26 . Să se știe că natura (prakṛti) este iluzie”. În Ṛg-Veda (X. nu mă recunoaște ca nenăscut și neclintit”. A Comparative Study of „Thinking of Being” and „Advaita”. 25: „Învăluit de iluzia (māyā) produsă de magia [mea]. 30 Bhagavad-Gitā VII. În Bhagavad-Gitā30. Part I. with special reference to the Vedānta. 2. „relativitate”.M. 29. p. precum puterea specială a Stăpânului Suprem (Īśvara) sau a lui Viṣnu. „artă divină. a măsura . inclusiv budism și jainism. Devanandan. el. Aceştia pot fi încadraţi în două seturi: a) „iluzie”. Varuna. pp. prin care ceva este măsurat. 31 Bosco Correya. 1890. Outlines of Hinduism.” În limbile europene termenul māyā a fost tradus sau cel puţin semnalat într-o gamă caleidoscopică de termeni. London. În Śvetāsvatara Upaniṣad29. p. The Doctrine of Māyā. II. forţa inerentă lui. Kerala. 2006. Jyotir Dharma Publication. Ca putere a lui Cf. Heidegger and Śaṅkara. New Delhi. Max Müller (Ed. „magie cosmică”. este reținut în acest [univers]. comentariu și note explicative: Sergiu Al-George. 28 Edward Gough remarcă: „Doctrina māyā sau a irealității dualității subiectului și obiectului și a irealității pluralității sufletelor individuale și mediul lor este foarte prezentă încă din filosofia indiană timpurie. „aparență”.2) termenul māyā apare frecvent şi este folosit pentru a semnifica puterea supranaturală a zeilor precum Indra. 1950. T. Editura Informația Documente Spirituale. Cosmo Publications. p. George Thibaut (trans. Māyā este energia lui Īśvara33. iluzie. 32 Vedānta Sūtra Bhāṣya II. „puterea lui Īśvara” şi „principiul expresiei de sine”27. o problemă căreia i-am rezervat câteva remarci în studiul de față. Întrebuinţarea timpurie a termenului māyā în Scripturile hinduse28 relevă certitudinea adoptării şi rămânerii lui Śaṅkara în tiparul tradiţiei. București. eu nu sunt revelat tuturor. D. magie etc. această proiecţie iluzorie a lumii prin care Brahman incomensurabil apare ca şi cum ar fi măsurat. Lutherworth Press London. 34. Luzac & Co. Aceeaşi rădăcină dă sensul de a construi. „desfăşurare universală”. note introductive și comentarii: Ovidu Cristian Nedu. 194-195. în Upaniṣad. „exteriorizare” şi b) „putere cosmică”. pp. Mahadevan. Harry Oldmeadow. 27 Cf. māyā este considerată ca echivalent al conceptului sūnya. F. Mitra etc. Philosophy of the Upanisads. Traducere din limba sanskrită. Semnificațiile conceptului māyā în gândirea lui Śaṅkara Conform lui Bosco Correya31 Śaṅkara utilizează māyā cu următoarele semnificații: 1) Putere divină sau energie creativă32. Bombay. ceea ce ne conduce la ideea aparenței sau iluziei. precum şi prakṛti. 2. măsurând astfel. māyā este folosit în sensul de iluzie. În scrierile budiste. „farmec”. „obiectivizare”. Traducere din limba sanskrită. această lume. prin care transformă potenţialul în actualitate (lumea). 149.) in The Sacred Books of the East. 29 Śvetāsvatara Upaniṣad IV. Trebuie menţionat faptul că termenul māyā nu este o inovaţie sankariană în peisajul metafizic vedāntin. cuvântul māyā apare în multe locuri şi are sensuri variate. „contingență”. 3. At the Claredon Press. [percepându-se drept] un altul.P. București. „distingere”. Prabhu Dutt Shastri. vezi P. 1979. cu mintea tulburată. Chetana.). în: Asian Philosophy. 131-146. Oxford. Aceste sensuri prime ale termenului māyā sunt confirmate și de Prabhu Dutt Sastri26: „Cuvântul māyā este derivat din rădăcină verbală mā. „ascundere”. în Bhagavad-Gitā.54. 237). (Edward Gough. şi implicit.24 THEOLOGIA PONTICA mā25. The Concept of Māyā. 1992. Pentru trimiterile la māyā în literatura tradițională indiană. 9-10: „Din cauza iluziei. 1911. „Śaṅkara’s Doctrine of Māyā’”. 1956.miyate anayā īti. indian. An Essay in Historical Survey of the Hindu Theory of the World.

Trebuie să ţinem cont de modul în care Śaṅkara structurează configurația divinului în Advaita. Şi prin urmare.n. căruia nu i se poate aplica nici o definiție pentru că este absolut transcendent și indefinibil. al cunoașterii empirice (vyāvahārika). și devine obiectul actului de venerație al credinciosului. că lumea este reală. El încetează de a mai fi Brahman şi devine Īśvara”.non-născut. precum puterea de ardere de focul însuşi. Atâta timp cât nu am ajuns la conștiința non-dualității sinelui individual (jīvātman) cu Sinele Suprem (Para-Ātman).nemanifestat. 36 O precizare interesantă despre caracterul lumii în Advaita o oferă Lawrence J.nu așa. Practic vorbim de doua dimensiuni ale aceluiași Absolut. lumea nu este falsă sau rea. necesară pentru a contracara acuzațiile de nihilism și negare a lumii”. nishreyasa . Śaṅkara`s Upadeśsāhasri Critically edited with Introduction and Indices. care nu este în legătură directă cu terminologia filosofică. Acesta este punctul de vedere pāramārthika. alteori. International Society for Neoplatonic Studies. dimensiuni care decurg din optica în care privim lucrurile: pāramārthika sau vyāvahārika. ele denotă în primul rând «magia» sau se referă la acest înţeles. ne rămâne ca factor de referință Īśvara ca principiu absolut. În orice caz. diferire numeric. nu așa. nu factualitatea lumii.Marele Magician . ea este doar nefundamentală. tot ceea ce există este considerat ca aparţinând ordinii potenţialităţii. fără atribute.). 280) remarcă „O minte limitată nu-l poate înţelege pe Brahman (Parā Brahman). n. Prin māyā. Din cadrul unei asemenea perspective nu rezultă existența reală a două principii absolute. Tokyo. omniprezenței etc. Brahman este Saguṇa sau Īśvara. 2. Brahman asociat cu māyā și. în R. Neoplatonism and Indian Thought. 33 . p. În consecință. Nirguṇa Brahman poate fi sugerat doar cu lipsa atributelor existenţiale: aja . Brahman este neatins de māyā. ceea ce ar contrazice unicitatea lui Brahman. 34 Vedānta Sūtra Bhāṣya I. visarga dincolo de vizibil. C. neti-neti . din moment ce aceasta nu este adevărul esenţial al realităţii infinite a Sinelui Absolut (Brahman). Aceeaşi utilizare a termenului māyā poate fi găsită în Upadeśa-Sahasri”35.aduce la existenţă lumea manifestată. Sharma (A Critical Survey of Indian Philosophy. dar nu independentă de Brahman. din moment ce vorbim despre Brahman. ci la înțelesul lumii. nu o ființă în propriul ei substrat. p. Lumea există într-un anume mod şi relaţia ei cu Brahman este indescriptibilă. Norfolk. 2) Starea potenţială sau germinală a lumii înaintea creaţiei34. prin urmare. 40. 1973. guvernatoare. fără calități. Lumea este māyā36. În mod real Brahman este Nirguṇa Absolutul nemanifestat. fiind dincolo de Īśvara este aspectul personal a impersonalului Brahman. Sat. El anunță „polaritatea” a doi Brahmani: Nirguṇa (Parā-Brahman) și Saguṇa (Aparā-Brahman) sau Īśvara. în legătură cu lumea ca și cauză și susținător al ei. ci modul în care ne uităm la lume. Din unghiul ignorantului.fără forme. toate discuţiile despre Brahman sunt în mod real despre Īśvara . ordine a māyā-ei. Baine Harris (ed. Uneori Upanișadele spun că lumea este aparentă și doar singur Brahman este real. Hatab. Hatab: „Sensul māyā-ei nu se referă la existența lumii.THEOLOGIA PONTICA 25 Īśvara . 3) Puterea de a crea iluzia sau magia. arupavat . Lumea fenomenală îşi are bază în Brahman. Chiar şi cuvintele Brahman necondiţionat «Parā Brahman» se referă în mod real la Īśvara condiţionat. precum un magician care nu este afectat de propria magie. 22 35 Sengaku Mayeda.non-cauzal. 36. dar este folosit adesea de dragul comparaţiei. 4) Pentru a desemna întreaga lume fenomenală. Īśvara . Cf. Brahman Nirguṇa este prin excelență Ekamevādvitīyaṃ (Unul-fără-al-doilea). māyā este inseparabilă de El.). Sengaku Mayeda notează că „ori de câte ori māyā şi derivatele sale sunt utilizate în BSBh (Brahma-Sūtra Bhāṣya. avyakta . The Hokuseido Press. „Plotinus and the Upanisads”. p. Brahman Saguṇa este determinabil de atributele atotputerniciei. deoarece întreaga lume este un rezultat al māyā-ei. dincolo de cunoaştere şi de non-cunoaştere. Lawrence J. Această opinie privind statutul lumii este una importantă. Din moment ce Brahman este singură Realitate adevărată.

University of Hawaii Press. Śaṅkara afirmă: „Ar putea să nu fie nici o non-existență (a entităților externe) deoarece entitățile externe sunt percepute în fapt. Matesz. nu este în fapt și în principiu niciodată negată.28. Fost. M. 48. tot ceea ce este contradicție în sine și nu poate posibil exista. „Appearance and the Laws of Logic in Advaita Vedanta”. „Appearance and the Laws of Logic”. H. pe de o parte. dar nu în totalitate ireală”. Trebuie remarcat totuși că aparența nefiind reală. 388.. (. p. fiind susceptibilă de a fi devalorizată și contrazisă de noi experiențe. Metafizica contestă că realul și irealul sunt seturi complementare. precum un cerc pătrat. Care este. Similar acestei opinii se pronunță și Karl H.. Puligandla and D. citat de E. Brahman şi lumea fenomenală sunt non-diferite şi există ca Realitate şi aparență. Apte. care înseamnă ceea ce este permanent. pp. 1998). 82 38 Frederic F. p. Honolulu. 26 (March 1986). Advaita Vedanta. nu în ultimul rând. 88 40 Śaṁkara. asta nu însemnă că ea este non-existentă. în: Philosophy East and West. coarnele iepurelui. s-ar puntea cineva întreba. 3 (Jul. „ Playful Illusion: The Making of Worlds in Advaita Vedānta”. Realitatea singură este exhaustivă41. 163 . în Brahma-Sūtra Shankara-Bhāshya: Bādarāyana's Brahma-Sūtras with Shankaracharya's Commentary. Potter. o oală sau o bucată de pânză.2. 41 Puligandla & Matesz. 1969. No. aparența nu poate fi reală. toți advaitinii sunt de acord că lumea trebuie să fie plasată pe un nivel inferior de realitate decât Brahman. pentru că în Advaita irealul se referă la imposibilitățile logice. aparent al lumii. Deutsch. prin urmare. Realul ultim. p. niciodată negat de o altă experiență . 80 42 Eliot Deutsch. trebuie să se situeze în afara presupusei exhaustive dihotomii a realului si irealului. atotprezentă și cea care „consumă toate limitele posibile conștiinței (existenței)”37. nu înseamnă că este scoasă din ecuația existenței și dusă pe planul non-existenței: „Ce înseamnă a numi lumea o iluzie și în același timp să-i atribui existența? Răspunsul se găsește pentru Advaita Vedānta în termenul real. Delhi. conștiința non-duală. Motilal Banarsidass. ceea ce este trikālābādhyam. Astfel. Aparența există. Realitatea. Aparența. fiind experiența noastră a lumii fenomenale. II. V. 15. cum ar fi un stâlp.) O entitate externă este invariabil percepută în fiecare cunoaștere. care include doar starea fără obiecte. ci contradicția realității. Brahma-Sūtra-Bhāṣya. p. starea acestui nivel inferior? Este o completă negație. etern. Advaita Vedānta. 32 43 K. trad. fiind actual percepută”40. Eliot Deutsch42 subliniază caracterul iluzoriu. Lumea așadar nu este reală. 1991. 39 Deutsch. Ea nu poate fi niciodată non-existentă. infinit. deoarece aparența este întotdeauna capabilă de a fi negată. nimicul? Dacă este așa. anulată în principiu și în fapt38.26 THEOLOGIA PONTICA categoriile intelectului. Popular Book Depot Bombay. p. Presuppositions of India's philosophies. fiul unei femei sterpe.. Realitatea (Brahman) este atotcuprinzatoare. Vol. în sensul că deși lumea nu are realitate absolută. Se impun aici unele precizări. Irealul este astfel nul. 1960. Advaita Vedānta: A philosophical reconstruction. Potter43: În orice caz. însă aparența nu poate fi nici ireală. un perete. 31.si Brahman singur se potrivește acestui sens. 95-96. care este caracterizată de distincția subiect-obiect și. pp.39 Aparența și realitatea sunt în întregime incomensurabile. dar nu este reală. advaitinii trebuie să comită o eroare postulând o relație care nu are 37 R. în: International Philosophical Quarterly. Irealul nu este așadar complementar realității.

) pe realitatea Ființei Una multiplicitatea înșelătoare a lumii. māyā este ignoranța (avidyā). Ne rezumăm la a aproxima că există o conexiune intimă între conceptele māyā si avidyā. A Critical Survey of Indian Philosophy. Rudolf Otto. Este cunoaştere greşită sau înţelegere greşită44. ceea ce nu ne permite spațiul acestui studiu. Ele sunt aferente. un mod necorespunzător de abordare a realității. Māyā este adjunctul lui Īśvara și avidyā este considerată ca adjunctul lui jīva (sinele individual). o privațiune a vederii. Ființa.) Prin urmare advaitinii trebuie să înzestreze irealitatea empirică cu mai multă ființă decât nimic și mai puțină decât Brahman. 47 Există o adevărată controversă între cercetătorii europeni și vedantini dacă māyā și avidyā definesc unul și același lucru. Ltd. Confundăm o funie cu un şarpe. Dacă māyā este comparată cu puterea magică a unui magician. dar când funia este cunoscută în mod corect. p. Indian Philosophy. Este suprapunerea pe un lucru a unui caracter al altui lucru. Această iluzie este produsul minții (manas).” Vezi: Sudhindra Chandra Chakravarti. Bertha L. 275. Considerăm că importanța acestei problematici impune o analiză de ansamblu. şarpele încetează să mai fie şi vedem că e doar o funie. de a reprezenta greșit sau denaturat realitatea (vikṣepa-śakti). Această interpretare a māyā-ei subliniază faptul că există o suprapunere de multiplicitate peste realitatea unitară.lanțul ciclului morții si renașterii. interpretarea lui R. și anume lumea fenomenală.. Bracey and Richenda C.. māyā este acea putere misterioasă a lui Brahman care ne induce în eroare pe noi în luarea lumii empiricii ca realitate. prins în saṃsara . dar noi am substituit altceva în locul său. Otto implică faptul ca atunci când cineva cunoaște corect. de asemenea. Nu numai că nu reușim să-l percepem pe Brahman. 1927. Este o eroare precum „funiașarpe”. Calcuta. Rudolf Otto45 explică māyā nu atât de mult ca o negație a realității lumii. Mysticism East and West: A comparative Analysis of the Nature of Mysticism. ca multitudine de obiecte separate (prapancha) și Sinele (Ātman) se vede ca un sine separat (jīvātman).. vol. 46 „Ceea ce apare în afara realității ultime și încetează să apară în momentul în care natura realității ultime este realizată este māyā. ignoranța (avidyā) dispare47. Cu toate acestea. 6) Māyā este distrusă de cunoaşterea corectă. ci ca o negație a multiplicitatea lumii: Māyā «suprapune» (. Māyā este astfel nu doar o definiție negativă. Când cunoaşterea adevărată răsare. Deci.THEOLOGIA PONTICA 27 nici un termen (. vorbim de māyā. adevărată (Para-vidyā). 1987. 30-31): „Metafizic. 44 45 . există identitate între sinele individual și Brahman46. Philosophical Foundations of Bengal Vaiṣṇavism. 84. Epistemologic. acolo este dificultatea înțelegerii adevăratei sale naturi (ignoranța). atunci avidyā este viziunea înșelată a spectatorilor. Radhakrishnan. care este Una singură. în cursul acestei lumi schimbătoare. Este suficient să invocăm aici afirmația lui Eliot Deutsch (Advaita Vedānta. 587. apare sinelui individual ca lume. George Allen & Unwin. II. Ea are puterea de a ascunde realitatea (āvarana-śakti) și. trans.. Brahman. omul nu poate descifra puterea divină. pp. Payne. p. Vezi și S.. o condiție transcendentală care nu este necesară. Sharma. The Theosophical Publishing House Wheaton. 1969. Sinele vede și cunoaște pe Sine însuși ca Brahman etern. Academic Publishers. Aceste indicații permit să se înțeleagă diferența de nuanță semantică a identității sensului sugerat de termenii māyā-avidyā: din perspectiva obiectivă. 8. este pozitivă în măsura în care acesta produce o iluzie (bhāva rūpam ajñānam)”. iar din perspectivă subiectivă vorbim de avidyā. deoarece acolo unde este puterea divină. London. iluzia varietății si multiplicității dispare. Pluralitatea lumii nu C. 5) Māyā este de natura supraimpoziției (adhyāsa). Atunci când atinge cunoașterea adevărată și completă (samyagdarsanam). concepţiile greşite despre lume dispar. ca multiplicitate. p. p.

toţi filosofii advaitini afirmă că este bhāva sau pozitivă49. nici ireală ca un cerc pătrat. Brahma-Sūtra Bhāṣya II. Dar când māyā apare diferenţiată în forma efectului. chiar în momentul când aceasta este confundată cu un şarpe. pe care noi nu o putem înţelege cu uşurinţă în adevărata sa natura52. Sharma. În condiţia ei cauzală nediferenţiată. p. care este cunoaşterea funiei. lumea este identică cu Brahman şi inseparabilă de El.” 48 49 . şarpele este privit ca māyā după ce este negat de cunoaşterea discriminatorie (viveka).38). p. Dacă lumea are o oarecare realitate aparentă. Aceasta este viśesāvasthā. Māyā nu are realitate fără a fi în dependență de Brahman”. Māyā poate fi explicată din perspectiva celor două puncte de vedere: pāramārthika şi vyāvahārika. I. intermediară.4. 88. Este realul (sat) în această stare. fiul unei femei sterpe. pentru că nu este manifestată ca ceva diferit de Brahman. 50 Kazi Nurul Islam. 51 Cf. În exemplul iluziei șarpelui confundat cu o funie. noţiunea de māyā este introdusă şi adaptată semantic pentru a explica creaţia lumii şi natura realității acestei lumi. pentru că aici nu este privită separat de Brahman. 3: „Māyā este în mod propriu numită nemanifestată sau nedezvoltată din moment ce nu poate fi definită fie ca ceea ce este sau ceea ce nu este. aspectul ei particular. şi în consecinţă este perspectiva ordinară vyāvahārika asupra māyā-ei51. Kokileswar Shastri. este Unul-fără-alDoilea. Acesta este perspectiva pāramārthika asupra māyā-ei. Indicând caracterele esențiale ale māyā-ei. Funia rămâne în propria sa natură. este ireală (asat).28 THEOLOGIA PONTICA poate afecta puritatea şi non-dualitatea lui Brahman. ceea ce înseamnă că este altceva decât realul şi nu irealul. 4. Spunem că şarpele nu este lucrul real. vezi Kokileswar Shastri. Brahman. Vohra Publishers & Distribuitors. Nu este nici reală precum Sinele Absolut. Indeterminabilitatea māyā-ei în relaţie cu Brahman Cum s-a precizat. 1931. dar nu sat. Māyā nu poate fi reală. A Realistic Interpretation of Śaṅkara Vedānta. În acelaşi timp māyā nu poate fi absolut ireală pentru că acest univers care este ipostaza diferenţiată a avyakta (nemanifestat) nu este absolut ireal. Allahabad. Există între Brahman si māyā o relație tādātman (hrahman vādinah kathā miti cita? tasya tādātman lakṣaṇa sambandhopapattair. „Brahaman este atât bhāva și sat. A Realistic Interpretation of Śaṅkara Vedānta. 31. În această stare nediferenţiată. Chandradhar Sharma notează: C. 275. Când avidyā dispare odată cu cunoaşterea dreaptă (vidyā). Deci Śaṅkara atribuie māyā-ei o anume realitate relativă. Luăm irealul pentru real şi realul pentru ireal. 1988. Calcutta University. Sinele Absolut non-dual este realizat şi dualitatea subiect-obiect dispare. p. A spune că un lucru este māyā înseamnă a spune că este contradictoriu sau că acesta conţine propria negaţie50. puterea care o cauzează trebuie să fie în mod necesar reală. pentru că este văzută ca diferită sau separată de Brahman. Aceasta este sāmānyāvasthā ei. māyā există nedivizată şi inseparabilă de Brahman. 40 52 Vedānta Sūtra Bhāṣya. aspectul ei universal. A Critique of Śaṅkara`s Philosophy of Appearance. deoarece Brahman este singură Realitate Absolută. În ceea ce priveşte întrebarea dacă māyā este bhāva padārtha sau abhāva padārtha. Aceasta este māyā48. A Critical Survey of Indian Philosophy. Māyā este ori de câte ori eşuăm în realizarea unităţii Realului Ultim. p. o categorie pozitivă sau negativă.2. dar māyā este bhāva. trebuie afirmat că māyā are de asemenea şi un aspect negativ. Dar considerând lucrurile într-o ordine logică.

4. Pentru a marca indeterminabilitatea māyā-ei. dar nici nu admite că māyā este o realitate independentă de Brahman pentru că ar contrazice învăţătura sa fundamentală: Brahman este non-dual. Chatterjee. 53 54 . Calcutta.. Indian Philosophy. trebuie să fie măcar identică cu Brahman sau un produs al lui Brahman.THEOLOGIA PONTICA 29 Māyā este indescriptibilă şi indefinibilă pentru că nu este nici reală. nu se poate afirma despre māyā că ar fi absolut reală ca Ātman sau Brahman. Unul-fără-al-doilea. Dar māyā nu poate fi ambele concomitent. nici ireală sau amândouă. În măsura în care pare a fi ceva. 1960. daca ar fi așa. respectiv.” Vezi și Michel Hulin. este suficient de reală pentru că da naştere lumii aparenței. p. Deutsch (Advaita Vedanta. Acum se pune întrebarea: dacă māyā are o anume realitate. Paris. incapacitatea noastră de a-l supune sub orice categorie obişnuită şi asta nu înseamnă că el nu are o anumită realitate. E. diferită și non-diferită. Nu este reală. deoarece nu are o existenţă separată de Brahman. nici ireală. 56 D. Ca o primă concluzie a cercetării noastre notăm că în Advaita Vedānta māyā este concepută ca fiind indeterminabilă (anirvacanīya)54 deoarece este imposibil de determinat natura lui ei în termenii categoriilor limbajului discursiv55. Şi iarăşi. deoarece contradicții precum diferența si non-diferența nu pot fi aplicate unuia și aceluiași lucru.. este de neconceput (acintya) și indescriptibilă (anirvacanīya). textele scripturistice care afirmă non-diferența ar trebui contrazise. pentru că toate conceptele rezultă din ea. 29) explică că „. 416. care este relaţie dintre māyā şi Brahman? Din moment ce are o anume realitate. p. Bayard Éditions. nu este ireală. în încheierea acestui studiu ne-am propus o scurtă evaluare a relației dintre termenii C.māyā este fără început (anādi). în măsura în care aceasta este contrazisă într-un final de o anume experienţă. Brahma-Sūtra-Bhāṣya I. deoarece. 2001. „Māyā şi fiecare obiect iluzoriu au această natură şi ne obligă să recunoaştem această natură că ceva unic şi indescriptibil în termenii realităţii ordinare sau irealitate”56. nu este ireală. ca cărui realitate nu este niciodată contrazisă. 274-275. Nu este reală. Corespondențe semantice între māyā şi sūnya Cu titlu de elemente secundare și derivate. Nu este reală pentru că constituie o limită la Brahman şi. a spune că māyā este anirvācya înseamnă doar a descrie un fapt. De asemenea nu poate fi non-diferită. Şi nu este nici reală. 88-89. 5.University of Calcutta. despre un obiect iluzoriu nu se poate afirma că este ireal ca cercul pătrat. deoarece proiectează lumea aparenței. care nici măcar nu pare că există.3. An Introduction to Indian Philosophy. Sharma. ceea ce ar denatura simplitatea absolută a lui Brahman. pentru că este adevărată atât cât durează. pentru că identitatea nu este posibilă între inteligent și inert. dar nu mai puțin importante pentru a avea o noțiune completă a caracterului iluzoriu al lumii în Advaita. A Critique of Śaṅkara`s Philosophy of Appearance. pentru că dispare în fața cunoaşterii. Śaṅkara nu admite că māyā este identică cu Brahman. 57 Kazi Nurul Islam. pentru că această concepţie este contradicţie în sine53. pp. pp. totuşi. Datta & S. 94 55 Cf. p. pentru că timpul începe doar odată cu ea. Considerăm oportună în acest context al discuțiilor explicația lui Kazi Nurul Islam57 în ceea ce privește caracterul paradoxal al māyā-ei și relația dintre Brahman și māyā: Māyā nu poate fi în mod real diferită de Brahman. Śaṅkara et la non-dualité.

Realitatea Supremă în Cf. 1971. p.dincolo de producere. dar nu că Absolutul este o non-entitate: sūnyatā este negativă doar gândirii. nefiind nici cognoscibilă. Sūnya este ceea ce nu este nici fiinţă. 160.dincolo de eternitate. nici non-ființă. 55. inexprimabilul60. nici amândouă. pătrundere şi 8) anirgamam dincolo de ieşire. 1992.dincolo de intrare. T. În acest sens realitatea nu este nici sat. 63 Cf. întrucât sunt unele opinii în rândul cercetătorilor în filosofia orientală că acești doi termeni ar fi echivalenți.. Astfel. State University of New York Press. 6) anānārtham dincolo de pluralitate.T. Bosco Correya. Raju. Sūnya este utilizat ca un simbol al inexprimabilului. 93. denotând aceeași perspectivă asupra statutului ontologic al lumii. În numirea realităţii. The Central Philosophy of Buddhism. The Foundational Standpoint of Mādhyamika Philosophy. Nāgārjuna stabileşte criteriile sūnyavāda-ei întrun mod proeminent. Albany. În primul verset din Mādhyamika-kārikā. The Philosophical Tradition of India. 4) aśāśvatam . cunoscută la modul general ca sūnyavāda58. nici să vorbim despre diversele aplicații pe care le ocazionează în domeniul filosofiei indiene. George Allen & Unwin. Realitatea este dincolo de dihotomiile intelectului. 1960. 193. Cf. p. Nu putem expune acum în mod complet această concepție. Gadjin Nagao. În mod cert realitate ar însemna ceea ce este eliberat de orice pluralitate. Sūnyatā rezumă că Absolutul este inaccesibil gândirii. London.V. şi anume. „gol”. 5) anekārtham . p. nici asat.30 THEOLOGIA PONTICA māyā și sūnya. nici non-existență. aceasta logică ne-ar conduce să înțelegem acest concept în sensul că definește tocmai nihilismul. ci ne vom mulțumi doar să-i semnalăm conotațiile importante care ne interesează în cercetarea noastră. 93 61 „anirodham anutpādam anucchedam aśāsvatam anekārtham anānārtham anāgamam anirgamam”. cuvântul sūnya. 60 Kazi Nurul Islam. The Emptiness of Emptiness. 59 Sūnyatā nu este un negativism pur. Lumea este indescriptibilă. Pe scurt. Nu neagă pur și simplu toate afirmațiile despre realitate. În fapt. Keenan. P. A Critique of Śaṅkara`s Philosophy of Appearance. Māyā a dobândit aceeaşi definiție. W. este inexprimabilă. nota 70. unul din cei mai complecși termeni în filosofia budistă. Cf. sūnya este folosit de budişti în mod esenţial în a interpreta realitatea. Sūnya este ideea centrală în Mādhyamika. p. 3. sūnya înseamnă a spune ceea ce este avācya. 62 Cf. nici 63 niciuna .R. dar în sine este cunoașterea non-relațională a Absolutului.dincolo de disoluţie. ci și toate negațiile despre realitate. Pe de altă parte. a fost înţeles şi interpretat foarte greşit.dincolo de distrugere. deoarece ea nu este nici existenţă. coborâre. 2) anutpādam . Translated by John P. 1989. p. Motilal Banarsidass. anabhilāpya. A Study of the Mādhyamika System. Heidegger and Sankara. Perspectiva constă din opt negaţii61: 1) anīrodham . Dar în fapt nu este așa. Absolutul este indescriptibil deoarece este transcendental şi este dincolo de capacitatea intelectului de a-l descrie în mod adecvat. nici descriptibilă. Deși neagă totul și nu are nici o sugestie pozitivă. Ibidem. Realitatea empirică este radical relativă. în câmpul filosofiei occidentale. Această relativitate radicală a realităţii este numită pratityasamutpāda62. Sensul literal al acestui termen este „vid”. George Allen and Unwin Ltd. London. 7) anāngamam .dincolo de unitate. p. 129 58 . Observăm aici corespondența semantică dintre cei doi termeni în discuție. Murti. Diferitele dimensiuni ale realităţii sunt relativ legate una de alta. C. nota 34. p. Huntington & Geshe Namgyal Wangchen. 3) anucchedam . An Introduction to Early Indian Mādhyamika. Delhi. dar sūnya pentru gânditorii budişti nu înseamnă „nihilism” sau „un vid gol” 59.

deşi înseamnă irealitatea sau contradicţiile lumii. n] sunt în cele din urmă ireale deoarece pot fi numite nici existente. Această Realitate este dincolo toate pluralităţile. Ele sunt indescriptibile sau māyā. prin urmare. cât şi sinonimă pentru ea. 262 Tattvoddyota 2. citat în Kazi Nurul Islam. nici non-existente. Post-Śaṅkara Dialectics. sūnya. Vedānta este mai interesată în dezvoltarea acestei concepţii spre perfecţiune.29. În al doilea rând. putem nuanța că este suficient de evident că termenii sūnya şi māyā nu pot fi echivalaţi.2. A. B... Nu poate fi discutată. Sharma vis-a-vis de tema discutată în acesta ultimă parte a studiului: Sūnya este folosit într-un dublu sens.. p. 320-322. Este indescriptibilă. Poziţia sūnyavādinilor este aceea că lumea este plină de contradicţii şi prin urmare. nu înseamnă propria sa irealitate. Dacă asumăm rezultatele analizei de până acum.. Cu toate acestea este Paramārtha sau realitatea ultimă.67 Concluzii Această expunere sumară asupra caracterului iluzoriu al lumii în Advaita Vedānta permite să se înțeleagă. în timp ce sūnya-vāda este mai puţin interesată să dezvolte concepţia despre Realitatea Ultimă. sūnya-vāda este mai interesată să accentueze irealitatea ultimă a tuturor fenomenelor. precum şi Brahman (Realitatea Absolută). Este ca Brahman. Singura diferenţa dintre sūnya-vāda şi Vedānta este. Înseamnă māyā. p. 94 67 C.. Trebuie să fie realizată direct. deoarece toate categoriile intelectului eşuează în a o înţelege deplin. A Critical Survey of Indian Philosophy. pp. Şi acest lucru nu este nefiresc dacă ne amintim că sūnya-vāda reprezintă etapa anterioară. Advaitinii susţin că a spune că lumea este māyā nu implică faptul că māyā este Adevărul Ultim. Śaṅkara şi adepţii săi sunt aplecaţi să accentueze realitatea empirică a tuturor fenomenelor. Kazi Nurul Islam. sūnya şi māyā sunt fundamental diferite una de cealaltă.. Realitatea Ultimă este Tăcere. Dar māyā nu este concluzia contradicțiilor. în timp ce Vedānta reprezintă stadiul ulterior al dezvoltării aceleiaşi idei. Sūnya are o dublă semnificaţie: înseamnă relativitatea sau irealitatea lumii şi propria sa realitate.. p. 120.THEOLOGIA PONTICA 31 Mādhyamika este aproape identică cu Brahmanul advaitinilor64. ci doar sinonimul ei66. 66Cf. găsim oportun să încheiem cu afirmația lui C. A Critique of Śaṅkara`s Philosophy of Appearance. Ca și concluzie a celor afirmate. A fost probabil numită de Mādhyamika sūnya deoarece nici o dovadă raţională nu i se poate aplica pentru că este absolut fără caracteristici. Deşi există o asemănare izbitoare între sūnya-vāda şi māyā-vāda aşa cum a punctat Ānandatīrtha. în primul rând. În primul rând.. diferenţa pe ce este pus accentul. Shastri. Dar sūnyavādinii susţin că a spune că lumea este sūnya implica faptul că sūnya este esenţa lumii. n. A Critique of Śaṅkara`s Philosophy of Appearance. deşi sūnyavādinii nu afirma că sūnyatā există. Cuvântul māyā. 64 65 . De aceea Anandatirtha în a sa Tattvoddyota punctează că nu există nici o diferenţă între sūnya-vāda şi māyā-vāda: na ca śūnyavādinaḥ sakāśad vailakṣaṇyaṃ māyāvādinaḥ65. „Lumea este māyā” înseamnă că lumea este plină de contradicţii. cât de diferită este această Cf. Empiric înseamnă pratitya-samutpāda sau doar relativ. Această diferenţă este de o natură dublă. Ele [pluralitățile lumii. Sharma. nici ambele. Dar simplul fapt că acestea sunt simple aparențe implică că trebuie să existe o Realitate pe care acestea sunt numai simple aparenţe. Dar sūnyatā este atât o concluzie a contradicţiilor.

dar nici că poate fi redusă la irealitate. facem judecăți asupra ei și o experimentăm prin simțurile noastre.în gândirea lui Śaṅkara . dar nu în sens absolut. Avidyā trebuie depășită prin realizarea identității Ātman-Brahman. Lumea pentru creștin este mediul în care își lucrează mântuirea. care nu denotă că lumea este reală. la o simpla non-existență. Lumea nu este un ceva care obturează cunoașterea lui Dumnezeu. Existența ei se datorează actului voinței și iubirii lui Dumnezeu.32 THEOLOGIA PONTICA perspectivă hindusă asupra lumii în raport cu cea creștină. prin realizarea conștiinței non-duale. Lumea este creația lui Dumnezeu. aparent îi permite o anume realitate. iar în actul îndumnezeirii sale el trebuie să o spiritualizeze în vocația de „preot al creației”. Atâta timp cât îi acordăm lumii caracterul realului suntem în ignoranță. atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu. Caracterul ei iluzoriu. și implicit într-o falsă cunoaștere. întrucât o observăm. În creștinism lucrurile stau cu totul în alt mod. . dacă ne putem pronunța în acest mod. are substanță reală. omul intră efectiv într-o relație dialogică cu Dumnezeu: astfel lumea devine mediator care reflectă iubirea. Am observat că înțelegerea relației dintre Brahman și lume .stă în interpretarea conceptului cheie māyā. ci prin contemplația rațiunilor divine din ea.

But Plotinus was the first to bring forward a coherent doctrine concerning the One or the Good. pentru ultimi 26 de ani din viaţă. În 243. Le Néoplatonisme. 1953. Teora. 2007]. Routledge. Daniel JUGRIN Facultatea de Teologie Ortodoxă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Abstract: Neoplatonism (Neo-Platonism) is a term which usually designates the reinterpretation of Plato’s philosophy by Plotinus and the post-Plotinian Platonists. în şase cărţi de câte nouă tratate fiecare. The three Plotinian Hypostases are approximately the three forms of the Absolute. original and much more coherent and attractive than any other Middle Platonist pattern. so the result was. The World of Forms. the vital and immanent principle. although always transposed in a Platonic key and related with the entities from the Dialogues. rom. rom. The thought thinking itself and into which the Being and the Intellect coincide. the One would be The Good of the Republic identified with the ultimate One of Parmenides. Plato. 1970. 1995. Acolo. firmly distinguished and transcending His first product. the Republic. vezi: A. 1918 [Neoplatonismul: un studiu asupra istoriei elenismului. Neoplatonismul1 este un termen ce desemnează de obicei filosofia lui Platon în forma reinterpretată de către Plotin2 şi platonicii post-plotinieni. Cătălina Anghelina.T. corresponding to the three previous systems: Platonism. Philosophy in Late Antiquity. Herald. 11 sq.e. Brun. Camdridge University Press. Împreună cu maestrul său – care n-a lăsat nici o scriere –. Plotinus. vezi: R. 3 sq. Smith. Pentru o descriere în detaliu a vieţii şi activităţii lui Plotin. the Soul. Wallis. in many ways. Vrin. 1988 [Neoplatonismul. Presses Universitaires de France. Paris. p. This originality expresses itself especially in the account about the first principle which transcends being and from which all the realities flow: The One or the Good. Hypostases. Bucureşti.H. Armstrong. Duckworth. London. There is already in his forerunners – in a more or less confused state – the idea that the ultimate principle of reality is beyond every determination and description. Plotin se alătură expediţiei Împăratului Gordian III către Persia. A study in the history of Hellenism. el a ţinut prelegeri şi a compus cele 54 de tratate aranjate de discipolul său. Th. 7 sq. Whittaker. J. trad. A. 1 . Moreau. Bucureşti. Aristotelism and Stoicism. George Allen & Unwin Ltd. Neoplatonism. Anghel. the Divine Intellect which is also authentic existence in a Platonic way. the Intellect. Plotinus. p. probabil în căutarea înţelepciunii din Orient. p. i. Termenul este Pentru o prezentare detaliată a neoplatonismului. the world soul resembles the Stoic’s Absolute. de unde şi numele de „Enneade”.CELE TREI IPOSTAZE PRINCIPIALE PLOTINIENE Drd. London / New York. J. Plotin poate fi considerat fondatorul filosofiei neoplatonice. Plotin ou la gloire de la philosophie antique. the One. Keywords: Neoplatonism. 2004. Parmenides. în schimb. 2000]. Al. 2 Plotin (205-270) – considerat unul dintre cei mai mari gânditori din toate timpurile – a studiat timp de 11 ani în Alexandria cu Ammonius Saccas (185-250). care s-a dezvoltat continuu ca una dintre cele mai persistente şi viguroase curente de gândire de-a lungul tuturor epocilor ulterioare ale culturii occidentale. The NeoPlatonists. trad. el a călătorit. would be Aristotle’s first principle. către Roma. Taking this supposition as a starting point. dar când Gordian a fost asasinat de propriile sale trupe. but he carved this pre-existing material sharply and diligently and circling his intellectual experience. Finally. The thought of the Platonist and Neopythagorician predecessors constituted the ground for the Plotinian metaphysical speculations. Porfir.

Plotin şi Ammonius nu ştiau că sunt neoplatonişti.1. a cincea – filosofia minţii. a fost extraordinară. nu a fost disponibilă direct în Occidentul latin.3 [44] 5). 1940. 232-304) – cel mai faimos discipol al lui Plotin -. încât sistemul rezultat a fost. trad. prin aceea că tinde să estompeze îndatorarea lui Plotin faţă de platonicienii dinaintea lui – în special. „A brief Description of Neoplatonism”. a doua – fizica sa. Harris. Platon. ca reformatori la depărtare de şase secole. A. Cambridge University Press. SUNY Press. 2002. 4 Desemnată astăzi ca pre-neoplatonism sau medioplatonism. Cf. 6 Enneadele au fost compuse între anii 254 şi 267 şi au fost aranjate ulterior într-o formă „sistematică”. să facem greşeala de a încerca să explicăm sistemul plotinian cu totul prin intermediul antecedentelor sale istorice. prin aceea că ar putea sugera o diferenţă mult mai radicală între filosofiile lui Platon şi Plotin decât ar fi justificat. a treia – cosmologia sa. Cf. „Lămuriri preliminarii şi interpretare la filozofia lui Plotin”. p. o biografie a maestrului său. Ţelul filosofiei şi vieţii umane devine nu doar cunoaşterea. însă. Humanitas. R. Deşi extrem de profunde şi stimulatoare. în 1492. şi trebuie să căutăm – pe cât se poate fără a cădea în subiectivism şi imaginaţie nestăpânită – în gândirea sa proprie şi în viaţa personală motivele care l-au condus să adopte şi să adapteze elementele din tradiţie în maniera în care a făcut-o. 1976. lămuriri preliminare şi note de Idem. întrucât Plotin pare să presupună că cititorul are deja o cunoaştere completă a sistemului său. în: Idem (ed. Întrucât a fost scrisă în greacă. care a scris.34 THEOLOGIA PONTICA întrucâtva înşelător3. şi nu pot fi priviţi ca platonici puri. p. ei nu au reuşit să se elibereze de influenţe în concepţia lor referitoare la fundamentele platonismului. să fie numită cea mai prost scrisă carte. Bucureşti. The Cambridge History of Late Greek and Early Medieval Philosophy. îndreptată către o experienţă a unirii şi iluminării. deoarece nu a circulat pe scară largă. The Significance of Neoplatonism. 1976. 2-3. Termenul „neoplatonism” a fost utilizat doar începând cu jumătatea secolului al XIX-lea. Cornea. „Greek Philosophy from Plato to Plotinus”.H. 14. întrun cadru marcat de căutarea salvării pe calea unei mistici metafizice. a posedat singurul şi unicul adevăr. original7 şi mult mai coerent şi atractiv decât orice se poate descoperi în medioplatonism8. R. al II-lea. 26: 8 Neoplatonismul îl reinterpretează pe Platon. The Significance of Neoplatonism. care au circulat pe scară largă. a patra – psihologia sa. pretindea el.). Prima Enneadă prezintă filosofia sa morală. şi a şasea – doctrina sa privind realitatea. p. în Idem (ed. Ph. de asemenea. sub multe aspecte. desigur. I î. 1967. în: Plotin. Plotin a fost un geniu original de primă mână. Harris. Vechea Academie şi platonismul perioadei dintre sec. „A brief Description of Neoplatonism”.B. Plotin şi Ammonius se refereau la ei înşişi în primul rând ca reformatori şi nu ca inovatori ai platonismului. Cf. şi vremea sa4 –. 5 Cf. VI. prin aceea că sugerează că tot platonismul post-plotinian poartă amprenta filosofiei lui Plotin. până ce Ficino nu a efectuat o traducere a lor. p. încorporând învăţătura lui Aristotel. Merlan. în 3 .H.2 [43] 1. Opere I. probabil. 2. dar. Influenţa directă asupra istoriei filosofiei a fost minimă.Hr. ei erau ambele. dar influenţa sa indirectă prin intermediul altor lucrări neoplatonice inspirate de ea. atunci când discută oricare dintre teme. Armstrong (ed. 7 Nu trebuie.[10]8.21 sq. SUNY Press.).). în fapt. VI. The Architecure of the Intelligibile Universe in the Philosophy of Plotinus. însă el a prelucrat materialul preexistent disponibil cu o penetraţie critică şi o atenţie deosebită îndreptată înspre propria experienţă intelectuală. Mai mult decât şi-au dat seama. Cambridge Universtiy Press. şi. Armstrong. în final. au fost ei înşişi produsele unei tendinţe generale către un eclectism prezent în gândirea sec. p. pe când – în multe cazuri – influenţa asupra altor platonici a fost doar una limitată5. imaginată de Porfir (c. Ei au căutat să restabilească gândirea lui Platon în puritatea ei originală. atunci când a fost inventat de către cercetătorii germani pentru a distinge gândirea lui Plotin şi a succesorilor săi de forma mai completă de platonism care rezulta din toate scrierile lui Platon. Vezi şi A.B. în A. Plotin susţinea că este un platonic ortodox (Enneade V. Gândirea predecesorilor platonicieni şi neopitagoricieni a reprezentat baza speculaţiilor metafizice ale lui Plotin6. Enneadele merită.

10 Cf. între Aici şi Acolo. Obiecţia sa majoră este că orice Intelect. 1-10. Franke (ed. O recunoaştem ca o pluralitate limitată. cu toate acestea. Literature and the Arts.11.b. Timaios 27b şi Republica 509d. ci spiritul: i. Merlan. The Cambridge History of Late Greek and Early Medieval Philosophy. şi astfel Intelectul nu poate fi o entitate simplă. Distincţia şi opoziţia dintre „lumea inteligibilă”12 şi „lumea sensibilă”13 – care sunt. 5. Republica 509. 27. lumea inteligibilă (Enneade 5. 12 Cf. J. „Introduction: Plotinus’ Place in the History of Thought”. 1 (Sep.12). Rist. 9 Plotin l-a criticat pe Aristotel pentru că a făcut din Intelectul (Mintea) care se gândeşte pe sine Principiul prim al universului .1. „A brief Description of Neoplatonism”. dar şi gândirea însăşi este o multiplicitate. 236. Expresia nu se găseşte la Platon.B.8-16. vol. p. are o componentă cvasi-materială (cum a descris-o Aristotel) numită „materia inteligbilă”... 1-20.1. deosebit în mod clar de şi transcendând primul său produs.2.). în Idem (ed. dar pe care o subliniază în mai multe rânduri14. cel care gândeşte şi gândire. Henry. p. Plotin. 6.e. Enneade 2. cu cele trei Ipostaze principiale – care marchează grade în structura sa – reprezintă pentru Plotin sfera realităţilor divine15. Faber and Faber Limited. Republica 517.H. St. MacKenna. Martinus Nijhoff. 3. 49. în: Plotinus.c.1: κόσµον αἰσθητὸν. este vorba de doctrina – mergând înapoi până la Socrate – privind imaterialitatea şi imortalitatea sufletului. Platon. p. 16 Care e considerată de obicei ca fiind tipic plotiniană.e. Exista deja la predecesorii săi – într-o varietate de forme mai mult sau mai puţin confuze – ideea că principiul suprem al realităţii este dincolo de sau mai presus de orice determinare sau descriere. The Review of Metaphysics. no.4. care vorbeşte totuşi despre „locul inteligibil” (cf.6. Intelectul9 divin (Νοῦς) care este. ci o unire cuprinzătoare cu Principiul ultim al realităţii.3.49: κόσµῳ… αἰσθητῷ.1. începuse să-l redescopere pe Platon. 11 Vezi descrierea pe larg a acestor trei principii esenţiale la: P.8. Acest curent de gândire apare în ambianţa medioplatonismului. Harris. 15 Cf.M. despre „zeul inteligibil” (cf. „The One of Plotinus and the God of Aristotle”.1-5). 75. Enneade 5. Cambridge University Press. 19562. Timaios 92. 5.). existenţă reală în sens platonic. şi. London. (Cf. există nu numai o dualitate între subiect şi obiect.5: νοητὸν τόπον) şi.4. The Enneads. University of Notre Dame Press. Plotin. Ca tot ceea ce este plural.35-37). Mai întâi.Hr. A. în final. p. Religion.Vezi Ph.3.11-14. Apoi. (Enneade 2.5. i.7.4. Enneade 5. The Significance of Neoplatonism. I. p. Lumea Formelor10. 1973). R. în Academia ateniană.1. 13Cf.2: νοητοῦ … τόπου. de asemenea. . xxxviii sq. este o axiomă pe care Plotin nu simte nevoia să o mai demonstreze. trad. trebuie să gândească ceva. probabil. care în primul secol î. Armstrong. Cf.4. între Idei şi sensibil. legate împreună –.9. în Idem (ed. Enneade 4. On what cannot be said: Apophatic Discourses in Philosophy. Lumea inteligibilă. există o distincţie clară între lumea eternităţii şi lumea timpului. cf. Intelectul şi Sufletul – nu este litera.7. From Platonism to Neoplatonism. 5.e. Trei puncte esenţiale ale doctrinei lui Platon sunt esenţiale de asemenea şi pentru Plotin. Dar Plotin a fost primul care a scos la iveală o doctrină coerentă privind pe Unul sau Binele. p. noţiunea de a sensul intelecţiei formele obiective. The Hague.). 1967.7: νοητοῦ θεὸς). i.d. vol.48.8: κόσµος νοητὸς. doctrina absolutei transcendenţe a principiului prim plasat dincolo chiar şi de Idei şi de Fiinţă11. 19683. „Plotinus”.THEOLOGIA PONTICA 35 Această originalitate se reflectă în mod special în prezentarea pe care Plotin o face principiului prim care transcende existenţa şi din care procedă toate realităţile: Unul sau Binele. lumea platonică a Formelor. 2007. În cazul Intelectului aristotelic. după mai multe secole centrate pe etică şi antropologie.8. Ceea ce este nou în doctrina celor trei Ipostaze16 – Unul. dacă este angajat în gândire. W. 14 Enneade 6.36: νοητὸν κόσµον. potrivit lui Plotin. Cf.

p. Teologia lui Plotin este deci o sinteză17 de cosmogonie (kosmos – lume) şi psihogonie (psyche – suflet)18. viz. Humanitas. A. Cornea foloseşte totuşi majuscula când referirea se face la Principiu. când este utilizat în context filosofic. deoarece Principiul. sens 17 . supraraţională. cât mai mult ca atitudini spirituale. 2000. Henry. În franceză. Prima Ipostază este cea a Unului. dominându-şi prin voinţă esenţa. care nu deliberează. şi acesta a fost făcut de nenumărate ori. de a aduce însuşi subiectul gândirii în lumea inteligibilă. dat. 3 vol. Totuşi. s-au folosit variantele Intellect. Amarcord. mai ales în tratatul 39. în: Plotin. 182-187 [trad. trei. în engleză. vezi F. semnificaţia cuvântului ipostază (ipostas) a ajuns foarte particulară – chiar dacă termenul tinde astăzi spre polisemie (e. Dan Ungureanu. 14-15. s-a preferat Intellect. Este adevărat că atât cuvântul „ipostază”. a fost în general acceptată de critică şi a rămas cumva o viziune standard. Intelligence şi Esprit. Opere III. VI. 2008. p. p.. cât şi trei apar la Plotin. înzestrată cu voinţă. după limba greacă. dacă ele sunt corecte. „dispoziţie” sau „aspect”). precumpănitor pronumele demonstrativ masculin: Acela. Vrin. Aceste forme masculine. Mai trebuie reţinut că. 23 şi p. sau trei naturi: Unul (τὸ ἕν20). al originalului ὑπόστασις. Cornea. Cu toate acestea. Plotin foloseşte. 20 În ceea ce priveşte redarea în limba română a principalelor concepte plotiniene am adoptat opţiunile de traducere ale lui A. Astfel. (E. Chindea. Humanitas. „Unul” este neutru. Vezi întreaga discuţie la: G. „Hypostases plotiniennes et Trinité chrétienne”.g. Cornea. Bucureşti. La Philosophie de Plotin. deşi nu contrariază rezultatul acestor raţionamente. care este atât Prezentarea acestei sinteze făcute de E.g. De aici şi până la trasa o legătură între „treimea” lui Plotin şi Treimea creştină nu a fost decât un pas. 1-52). 1998. 33 şi p.8. Pentru termenul τὸ ἕν existau două variante posibile: „Unu” (gen. J. Bucureşti. Paradoxul transcendenţei la Aristotel şi Plotin. des şi în mod neobişnuit pentru el. p. 18 Cf. Picavet. şi cu atât mai mult când vine vorba de Plotin. „Unului”). 2009. în limbile moderne. şi capabilă să se autogenereze. Totuşi. în general. Bucureşti. imposibil de redat în traducere în distincţie de forma neutră ar putea fi necesare în condiţiile în care Plotin vorbeşte în acest tratat despre Unu ca despre o persoană. obiecte distincte –. nu utilizează raţionamentele. pentru a sugera că „Unul” nu este un nume propriu. Forma „unu” cu minusculă a fost adoptată când se făcea referire la unitatea inferioară Unului. referinţa teologică revine. xli. (totuşi nu şi forma masculină a numeralului). p. precum Zeus. Cornea optează pentru cea de-a doua variantă. „Introduction: Plotinus’ Place in the History of Thought”. ca şi în română) din cauza semnificaţiei sale teologice (dogma creştină ne vorbeşte despre o singură Fiinţă divină în trei Ipostasuri). exprimate în ediţia sa la Enneade. 19 Cuvântul „ipostază” (care în limba română vine prin intermediarul francez hypostase) este doar un calc. rom. Cele trei Ipostaze principiale Plotin distinge trei Ipostaze19 principiale. Paris. ideea că teologia lui Plotin coincide cu o teorie despre trei ipostaze nu are acoperire nicăieri în textele plotiniene.36 THEOLOGIA PONTICA face „Ideile” stări ale existenţei Intelectului – şi nu. ca până atunci. Annuaire de l’École pratique des hautes Études. 21 Traducerea numelui celei de-a doua ipostaze plotiniene i-a pus pe traducători în faţa unor dificultăţi insolubile. V-ème section. nu este o persoană ca în tradiţia iudeo-creştină. Sciences religieuses. Iahve sau chiar Dumnezeu. Humanitas. 1917. dat. la Plotin. Bréhier. Intelectul (νοῦς21) şi Sufletul (ψυχή22). Paris. p. El. 152157]. spre deosebire de greacă. „lui Unu”) şi „Unul” (gen.. de a considera Ipostazele nu atât ca entităţi. „Lămuriri preliminare”. sect. Timişoara. 2003-2009. în germană – Geist. „situaţie”. 115-117. însă ele nu apar niciodată pentru a indica un grup de principii teologice supreme. Dificultatea este dată de faptul că νοῦς înseamnă la Plotin gândirea intuitivă. „stare”.. El s-a încetăţenit ca atare în limbă (în franceză. la care şi numărul ipostazelor pare să fie acelaşi. P.

Cf. susţine Cornea. Este esenţial de subliniat faptul că această producere24 nu se face în timp. Din acest punct de vedere. El reia de la Platon nu doar indicaţiile despre un principiu de dincolo de fiinţă şi de gândire. împărţit în trei niveluri. Cornea traduce pe ψυχή prin „natura Sufletului”. 2011. în: Plotin. 15. Dacă Intelectul este în mod imediat generat de Unu – de care rămâne mereu asociat –. A. la fel ca A. Neoplatonismul şi aporiile originii inefabile. Dezavantajul lui „Spirit” este că nu se înrudeşte etimologic cu „inteligibil” care redă pe νοητόν. Plotin concepe generarea ipostazelor ca pe un proces lipsit de deliberare. El este o fiinţă inteligibilă. Dincolo de fiinţă.2. „gândirea discursivă” bazată pe raţionamente. veşnic prins în contemplarea principiului prim şi în gândirea de sine (după modelul Intelectului divin aristotelic). 116. ceea ce explică de ce Plotin poate s-o considere pe Afrodita ca fiind simbol al Sufletului. nici „Inteligenţă” nu-l posedă. A. Plotinus. ci este pur ontologică. 115. pentru νοῦς. Cornea. realizată neîncetat. întru eternitate. de Unu. „Lămuriri preliminare”. de care. Oxford. 22 ψυχή: „Suflet” (de asemenea cu majusculă. este numită de Plotin (urmând modelul platonic din Republica 511d) διάνοια sau λογισµός. p. continuu. mediat. Vezi Marilena Vlad. 33 sq. liniştit. Ultima dintre cele trei Ipostaze – anume Sufletul – guvernează lumea sensibilă. 1993) traduce printr-un decalc latin. necontenit. 26 Plotin insistă mult asupra acestei continuităţi în distincţie: „Există ca un fel de viaţă lungă. Cf. ea este numită „emanaţie” sau „procesie”. una după alta. ceea ce D. 25 Termenul s-ar putea traduce în mod literal şi prin „subzistenţe”. traducând pe πνεῦµα. cu majusculă.R. cât şi scopul ei final. eternă şi incoruptibilă. O’Meara (cf. şi fiecare de către cea imediat superioară ei. An Introduction to the Enneads. fără soluţie de continuitate. Aici dificultatea este de altă natură şi specifică limbii române: ψυχή este în greacă de genul feminin (ca şi âme în franceză şi Seele în germană). 15-16. Opere III. Bucureşti. respectând etimologia „derivaţie”. El va obţine în felul acesta un sistem complet al realităţii. E. Cornea. spontan. Zeta Books. „Spirit” are o conotaţie creştină. A. Ipostaza secundă este cea a Intelectului divin. „Tradition and Personal Achievement in the Philosophy of Plotinus”. şi este creat numai indirect. 2003. în Plotin. 24 Tehnic. „O interpretare a filozofiei lui Plotin sau cum să luăm metafizica în serios”. Opere I. nu este o geneză istorică cu un început şi un sfârşit. întinsă în lungime. dar mereu distincte una de cealaltă26. Apoi. Plotin vorbea despre ἀπόρροια (revărsare). Intelectul este modelul inteligibil al întregii realităţi. p. fiecare dintre părţile sale aflate în atingere este diferită. Sufletul este produs de Intelect. printr-o „revărsare a unui preaplin” (cf. Dimpotrivă. în: Plotin. Cornea. imprimându-i formă şi ordine. de asemenea. rămâne legat. cu toate dezavantajele lui. sau un act gratuit. la Plotin. Ipostazele25 se produc în lanţ. concept cu care νοῦς-ul plotinian nu are nimic de-a face. pentru a indica dimensiunea de „ipostază” a sa).) 27 Ipostazele superioare le produc pe cele inferioare printr-un fel de generozitate. dar totul este continuu cu sine” (Enneade 5. 23 Plotin a tras concluziile pe care textele platonice le lăsau deschise. p. ci şi alte indicii privind nivelurile ulterioare. Cuprinzând totalitatea formelor inteligibile. Sufletul nu este însă decât o imagine a modelului inteligibil23.THEOLOGIA PONTICA 37 principiul şi sursa primă a Fiinţei. „natural”. şi că deci nu poate fi pus în relaţie cu sintagma κόσµος νοητός – „Univers inteligibil” – un echivalent. p. p. care compun ansamblul realităţii. Ibidem. Opere III. care manifestă identitatea dintre Fiinţa primă şi gândirea pură. „Lămuriri preliminare”.2. Am optat. Cf. Humanitas. p. Cf. pentru varianta „Intelect”. urmând să se opereze distincţie evidentă între „Intelect” la Plotin şi ceea ce în mod uzual se numeşte „intelect”. fără efort pe care nici „Intelect”. 3: „revărsare a unui singur rezervor infinit de . Bucureşti. Cornea. varianta „Spirit” ar fi fost mai convenabilă. Ipostaza superioară produce27 de la sine. Oxford University Press. În situaţiile în care femininul este obligatoriu pentru sens. Dodds.

/Parmenide la Platon/ este în acord cu /doctrina celor trei naturi. 1997. Opere I. p. 5. p. frigul la zăpadă. II. 1. p. la Plotin. L. 1928). Această actualizare secundă28. Intelectul. el fiind unul şi plural (ἕν-και-πολλα)37. 3/4 (Jul. .1. 32 Vezi E. 329. New Haven / London. p. XX-LIX. cu „Dualitatea indefinită” a lui Platon din doctrina esoterică şi. Opere I. Cele trei Ipostaze plotiniene sunt. Unul. H. corespunde celei de-a doua ipoteze34.E. 6. Allen. „Plotinus and Parmenides”. Saffrey. vol. în vreme ce al treilea /unu/ este unu şi multiplu.. Cf.15. cu „materia inteligibilă” care reprezintă substratul Formelor. Cornea. Unul ar fi Dumnezeul lui putere”) care nu poate rămâne la sine.Oct. cel care este în mod suveran unu.13-14. 6. în linii mari. („La Platon. într-un sens profund şi foarte elenic.”. .11-12. Deşi superiorul nu are nevoie de inferior.21. „The Neoplatonic Interpretation of the Parmenides”. 129-142. Pornind de la această supoziţie. 31 Enneade. 35 Cf. pe de altă parte. însă în vremea lui Plotin ea era considerată autentică. p.42. şi „mărinimia” şi „liberalitatea” sa – pe de alta.1. Fiecare dintre cele trei Ipostaze se revendică de la câteva referinţe platonice de maximă importanţă. pe de o parte.2.G. Textul cel mai elocvent – în care sunt rezumate referinţele fundamentale – este paragraful 8 al tratatului Despre cele trei realităţi primordiale30.. păstrându-se închise. generoasă. Sufletul. n. totuşi simpla perfecţiune şi superioritate se dăruiesc pe sine şi nu sunt „meschine” sau avare cu darurile lor. 28 Plotin identifică această actualizare secundă în cazul Unului.27-32. Enneade 4. p. iar Unul nu are nevoie de nimic. în: Plotin. Superioritatea autentică este. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. Dodds. 117.8. p. Cornea. Cf. mărinimoasă.7. Plotin este primul gânditor la care găsim în mod explicit acest tip de identificare32: Unul prim (τὸ πρῶτον ἕν) corespunde primei ipoteze33.38 THEOLOGIA PONTICA sau raţionament. Astfel. Jackson.2. care este Fiinţa unitară. sau al treilea unu (τρίτον ἓν). cele trei Ipostaze principiale corespund primelor trei ipoteze din partea a doua a dialogului Parmenide. contemplând-o.11 şi 22. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. dar cuprinde în acelaşi timp pluralitatea Ideilor (Formelor). 219. şi A. o ἐνέργεια (actualizare) externă.1. corespunde celei de-a treia ipoteze36. Enneade 5. Yale University Press.) Cf. cele trei forme ale Absolutului aparţinând celor trei filosofii care l-au precedat: platonismul. 60. 317 sq. diferită de actualizarea propriei esenţe şi care se raportează la aceasta din urmă precum căldura la foc. De asemenea. Scrisoarea a II-a este apocrifă. apoi spune că al doilea unu este unu-multiplu.D. în Plato’s Parmenides.15.1.7. cea a unului-plural (ἕν-πολλα)35. în Proclus. R. sau unul secund (δεύτερον ἓν). Καὶ σύµφω νος οὕτως καὶ αὐτός ἐστι ταῖς φύσεσι ταῖς τρισίν. şi astfel se defineşte şi se desăvârşeşte prin asemănare unilaterală cu ea29. A. The Classical Quarterly. 38 Cf.4.8. 29 A. 37 Enneade 5.D. aristotelismul şi stoicismul.2. deşi întotdeauna transpuse în cheie platonică şi puse în legătură cu entităţile din Dialoguri38. Cornea. Cf. 5. 116-117.8.2.6. se întoarce spre sursa sa. I. Cornea.23-27: Ὁ δὲ παρὰ Πλάτωνι Παρµενίδης ἀκριβέστερον λέγων διαιρεῖ ἀπ΄ ἀλλήλων τὸ πρῶτον ἕν͵ ὃ κυριώτερον ἕν͵ καὶ δεύτερον ἓν πολλὰ λέγων͵ καὶ τρίτον ἓν καὶ πολλά.8. Opere I. 6. Théologie platonicienne. Westreink. no. 36 Parmenide 155e4-157b5.1-4.8-11. trad. Prin aceasta. 6. Intelectul şi Sufletul corespund celor trei regi din Scrisoarea a II-a (312e31).2.14.40 şi 53. sau lumina la Soare.3. indefinită la început. 30 Enneade 5. Vezi şi B. „The Parmenide of Plato and the Origin of the Neoplatonic One”. Parmenide vorbeşte mai precis şi distinge primul Unu. 22. 330.14-15. p. „Introduction”. Plotin stabileşte un echilibru între „naturaleţea” şi „necesitatea” creaţiei – pe de-o parte –. 33 Parmenide 137c4-142a8 34 Parmenide 142b1-155e3. în: Plotin.R.

Enneade 5. Sufletul este principiul activ care produce întregul univers şi îl ordonează.1. Dincolo de fiinţă…. Cf.) 40 Metafizica 1072b. sufletul lumii evocă anumite trăsături ale Absolutului stoicilor. On what cannot be said. P. Pentru a le genera pe toate. 331. 43 Plotin face apel şi la alte referinţe platonice. Şi Unul suprem. însă.10) Într-adevăr. p. I. 50. Căci Intelectul este receptacolul inteligibilului şi al Fiinţei. n. ca sursă pentru cele trei ipostaze principiale ale sale. „Le Parménide de Platon et son interprétation néoplatonicienne”. 448-449. El devine inteligibil atingându-se pe sine şi gândindu-se pe sine. Henry. Unul secund. Unul trebuie să nu fie nici unul dintre ele. principiul suprem este Intelectul care se gândeşte pe sine şi este supremul Bine. monismul filosofiei lui Plotin ajunge să aibă ca obiect nu mai puţin de trei realităţi divine aşezate ierarhic. Conform schemei platonice din Timaios 41d. care conduce tot ceea ce există în cer şi pe pământ (Legi 896e). Astfel. 45 Marilena Vlad. cât şi a celei inteligibile – pornind de la o sursă comună. 70 şi 71. XXIII. le dă naştere pentru că ajunge să le cuprindă pe cele produse de Unu. şi are grijă de întregul univers (Legi 897c). chiar dacă fiecare în felul său. 83 sq. Aristotel face ca Intelectul să nu mai fie Primul. principiul vital imanent din lume41.g. acesta deţine Formele inteligibile ale lucrurilor (Timaios 29a-b). 20072. Grila de lectură sistematică a textelor platonice42 – având în centru cei trei Unu corespunzând primelor ipoteze din Parmenide43 – este actul instaurator al tradiţiei neoplatoniciene44. Intelectul (Demiurgul) a dat naştere Sufletului şi l-a însărcinat cu guvernarea lumii sensibile. 37. Cf. Bucureşti. „Introduction: Plotinus’ Place in the History of Thought”. p. p. potrivit lui Plotin. xliv. p. Spunând că El se gândeşte pe sine. iar Sufletul le dă viaţă pentru că se găseşte în ele când sunt transformate în corpuri. 1973.8. 39 ..” (trad. în schimb. Opere I. Căci fiecare este cauză a întregii realităţi (iar nu doar a unei părţi a acesteia) şi totodată transcendentă. 41 Cf. astfel încât Intelectul şi inteligibilul devin identice. corespunde cauzei (αἴτιον) din Philebos 26e şi 30c. p. Cornea. Astfel. p. chiar dacă subiectul şi obiectul gândirii coincid în fapt. Cf. dacă Unul le produce în mod efectiv. Unul prim (care este mai presus de Intelect) – identificat cu Binele de dincolo de (mai presus de) Fiinţă (Republica 509b9) – mai este numit şi „Tată al cauzei (τοῦ αἰτίου πατέρα)” (Scrisori 323d4). Caracterul de principii (ἀρχαί) le vine acestor realităţi superioare din două trăsături pe care le vedem repetându-se cu fiecare dintre ele. 36.THEOLOGIA PONTICA 39 Platon – Binele din Republica identificat cu Unul absolut din Parmenide. p. A. Vezi. şi Intelectul divin. În sfârşit. Cornea. 62. 1074b.1. Dacă Intelectul este prins în contemplarea Principiului prim şi în auto-contemplarea Formelor inteligibile. Marilena Vlad. n. Humanitas. fiind identificat cu Fiinţa eternă. veritabilă. separarea logică în subiect şi obiect introduce o alteritate şi. 44 Vezi J. 42 „Colajul” din diverse texte platoniciene disparate este extrem de semnificativ pentru paradigma hermeneutică a Antichităţii târzii. Franke. fiind identificat şi cu Demiurgul (δηµιουργός) din Timaios 41d. p. Opere I. (Vezi Enneade 5. La Aristotel. Revue de théologie et de philosophie. Elementul central al acestei interpretări este viziunea unei structuri unitare a realităţii – atât a celei sensibile. Gândirea care se gândeşte pe sine însăşi şi în care Fiinţa şi Intelectul coincid39 ar fi principiu prim aristotelic40. W. la Plotin. astfel. 329. A treia ipostază corespunde Sufletului lumii (τοῦ παντὸς ψυχή) de la Platon. în: Plotin. A. în schimb. Dincolo de fiinţă…. Cornea. adică superioară în raport cu întreaga realitate. Intelectul. Trouillard. şi Sufletul universal generează totalitatea lucrurilor. Unul nu ar mai putea fi cu desăvârşire Unu. care transcende realitatea însăşi45. sau Intelectul. Metafizica 1072b sq: „Iar Intelectul se gândeşte pe sine însuşi percepându-se ca inteligibil. e. Timaios 41d5 sau 34b3. pentru a le cuprinde şi a fi toate Cf.

unu-multiplu Intelect Realitate 1 C.19. care comunică întrucât îşi transmit un conţinut comun cu care nici unul dintre ele nu se identifică totuşi pe deplin. Între A şi D domneşte discontinuitatea totală. ar avea o structură bine proporţionată (pe care ar avea-o în chip identic şi Forma corespunzătoare în „lumea întâi”). în cele din urmă. se poate spune că A se regăseşte în B. Ceea ce Unul produce. 51 Enneade 5. Unu Existenţă 1 B. Avem astfel o serie de patru termeni: 46 A. 507b. 4. 11. în: Plotin. 3. Intelectul trebuie să nu fie un anumit lucru. .3. deoarece El este despărţit radical de orice multiplicitate. Cornea.4. (cf. care. Opere I. sugerat de Platon. fiindcă îl posedă sau îl include pe B. unei ierarhii între principiile însele. Intelectul conţine. 47 Aşa cum explică A. simplificate. Vezi A. Obţinem o relaţie de incluziune recurentă care nu este. sau pur şi simplu existentul. ce reprezintă modelul universului sensibil (κόσµος αἰσθητὸς) (cf.8.40 THEOLOGIA PONTICA cele produse de Unu. 17-20).16. B – în C. ele devin unificate. p. decât până la un punct. Un dublu salt o întrerupe.22. în: Plotin. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. încercând să concilieze filosofia greacă cu teologia ebraică. deci nicăieri. Expresia κόσµος νοητός nu apare la Platon.4. dar A nu se regăseşte în D.3. dar nu este. sau de la Realitate la Existen ţă – menţine comunicarea nivelurilor. De opificiis. atunci şi B seamănă cu A”). iar pentru a se afla în toate cele cuprinse anterior în Intelect. însă nu şi Intelectul însuşi. Republica 508c. G. Deşi Plotin vorbeşte despre două lumi distincte: lumea sensibilă (κόσµος 49 νοητός ) şi cea inteligibilă (κόσµος αἰσθητὸς50). 5. multiplu Materie Existenţă 2 În viziunea interpretativă a lui A. tranzitivă. Totuşi unitatea intimă şi completă a acestor principii este exclusă. Sufletului şi Intelectului (ce sunt factori de unificare). adică pentru a fi pretutindeni. Iată de ce Unul va fi transcendent Intelectului. deşi fiecare termen este în continuitate cu cel anterior! Altfel spus: un singur salt de nivel: de la Existenţă la Realitate.2. ci pentru că. Raportul transcendent al fiecărui dintre principii la referinţa comună (totalitatea lucrurilor) face astfel loc unei transcendenţe şi deci unei diferenţe şi. 132 sq. în mod intrinsec. 50 Enneade 5. iar Sufletul transpune în materie lucrurile cuprinse în Intelect. care va fi transcendent el însuşi Sufletului universal48.4. Opere I. Cornea. fiindcă descoperă că îl posedă pe B în calitate de principiu fondator. Phaidros 247c-e). vorbise doar de un loc (τόπος) al Ideilor (cf. totuşi numai lumea inteligibilă există cu adevărat: ea este existentul veritabil (τὸ ὄντος ὄν)51. care.3. lucrurile de Aici sunt frumoase nu pentru că. nu este unul dintre lucrurile pe care le conţine şi nu poate fi preluat odată cu ele47. Chindea. iar acest „mod diferit” poate fi explicitat şi schematizat astfel: A seamănă cu B (principiul său). în schimb. Cornea. Enneade 2.9. poate mai bine spus. Plotin regândeşte relaţia de asemănare în termenii asemănării unilaterale (diferită de tipul geometrico-artistic. sau. ca atare. însă ea este întâlnită la Philon din Alexandria. Paradoxul transcendenţei. Căci Intelectul conţine ceea ce Unul produce. 5.3. mulţumită prezenţei în ele a Unului prin intermediul vieţii.) 48 Cf. al relaţiei bilaterale: „dacă A seamănă cu B. p 78. C – în D. plasează formele platoniciene – despre care susţine că sunt create – într-un logos divin.9.9. ceea Dar Unul nu se regăseşte în Materie. Platon. Sufletul trebuie să nu fie în nici unul dintre ele. 49 Cf. unu şi multiplu Suflet Realitate 2 D. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. 126-131 passim. Timaios 30c-d). Astfel. Cornea.16.9. p. iar Sufletul transpune în Materie46.1. (A.

într-un anume fel. 131-136. Intelectul cu Formele sau Sufletul) nu există într-un loc. John Carey. 72) „Lumea inteligibilă” în forma imaginată de medioplatonici apare ca o dublură a lumii vizibile. cu atât îşi va satisface mai bine funcţia. ἡ οὐσία)52. copia.e. Lumea sensibilă are fiinţă pentru că participă la inteligibilul a cărui imagine53 este. ar fi de mirare şi în plus şi imposibil dacă /incorporalul/.4. în: Plotin. pe care o manifestă şi care. devenită vizibilă în imaginea sa. reflectarea (εἴδωλον). răstoarnă raportul de vizibilitate: cu cât lumea vizibilă se va arată mai puţin pe sine. perfectă. posibil. De fapt. Cornea. 160-162. 84. devine posibil să-l considerăm în chip simultan pretutindeni şi nicăieri.8. dacă Acolo nu există loc. conceptul de logică (aşa cum îl revizuise şi pe cel de asemănare): inteligibilul nu mai este la el dubletul idealizat al sensibilului55. Materia (ὕλη) nu este un substrat capabil să dea o consistenţă lumii sensibile în mod separat de lumea inteligibilă54. Essays in Honour of John Dillon. Opere I. ci este o realitatea de alt tip. în Tradition of Platonism.9. în baza asemănării bilaterale. aflate într-o continuă devenire. fie el şi inteligibil (decât în sens figurat). 54 Vezi G. imaginea. Invers. logica de Acolo nu mai poate fi aceeaşi cu logica de Aici56: Nu trebuie să ne mirăm. ar fi prezent pentru alt lucru situat într-un loc.THEOLOGIA PONTICA 41 ce este (τὸ ὄν. A. sau ar fi prezent în felul descris de noi. Iar acestea. diminuată. singura care îi justifică o astfel de existenţă. 1999. Aşa cum explică Andrei Cornea. dacă ceea ce nu se află în nici un loc este prezent pentru orice lucru care se află într-un loc. este necesar ca pentru fiecare să fie prezent ca un întreg57. şi fiind prezent pentru orice lucru. frumoasă. în caz că ar avea un loc propriu al său. lucrul este. Paradoxul transcendenţei. de vreme ce el nu are parte de loc. sublimându-şi opacitatea spre a servi drept oglindă lumii invizibile – devenind mai transparentă şi deci mai nevăzută –. Plotin revizuieşte un concept moştenit pe linia tradiţiei platoniciene: i. ἀρχέτυπον). lucrurile senzoriale îşi obţin realitatea. Dimpotrivă. p.17. corporale. în: Plotin.T Runia. Inteligibilul – cuprinzând Formele eterne – este originalul (παράδειγµα. Platon descrie raportul dintre inteligibil şi sensibil drept unul dintre original (model) şi cópie. dar nu prin ea însăşi. o lume „paradigmatică”. p. 52 53 . el este prezent ca un întreg pentru lucru pentru care este prezent. Dar raţiunea arată că. ed. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. Ashgate. D. 57 Enneade 6. Cornea. De aceea. noţiunile de „loc” şi de „spaţiu” nu au sens „Acolo”. În sens riguros. secundară. Opere I. ci datorită lumii invizibile. iar lucrurile sensibile. „A brief History of the Term kosmos noetos”.3. chiar dacă una de ordinul doi. sau în general ar fi prezent. Lumea vizibilă există. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. eternă. căreia nu i se pot aplica regulile de logică ale corporalităţii. reprezintă imitaţia (µίµηµα). p. imitându-le sau participând la ele. 55 Aceasta ar fi implicat doctrina asemănării bilaterale. iar pasajele respective din Platon (şi chiar din Plotin) care vorbesc despre aşa ceva trebuie înţelese numai la Enneade 5. în primul rând pentru că inteligibilul (indiferent dacă Unul. Chindea. Formele sunt realitatea autentică şi. (A. 56 Cf. p. Plotin pare să gândească într-un registru radical: dacă se renunţă la asemănarea bilaterală. aşadar. Cf. nu există „loc inteligibil”. dar similară acesteia din urmă.

se gândeşte pe sine62. 62 Cf. egală cu sine în eternitate. la nivelul Sufletului apare sub forma desfăşurării temporale64. nici cu întregul.” (Enneade 4. Conţinând şi deopotrivă fiind identic cu Formele60. el este prezent întreg. al gândirii discursive. Intelectul este unu-multiplu disociabil din punct de vedere logic şi totodată inseparabil spaţial. atâta doar că Sufletul creează timpul: ceea ce în Intelect există simultan. în întregul său.” (Enneade 5. Cornea.2. Opere I.T. Intelectul. Acesta poate rămâne în sine şi fi oriunde în altă parte. 85-86. Sufletul deşi este şi el etern. trăind în afara timpului. 472. 3. în: Plotin. în: Plotin. este fiecare Formă în parte. LI: Ceva poate fi deopotrivă în afara a altceva şi înăuntru. LC este descrisă de Plotin astfel: … „la aceste lucruri nici o parte nu este identică nici cu o altă parte. prin câte o parte a lui.1) Iată şi o ilustrare condensată a lui LI cu referire la Suflet: „… şi în toate el nu animă. spune Plotin. Cf. 61 Unde se combină concepţia lui Aristotel despre Intelect ca „gândire care este gândire a gândirii” (Metafizica 1074b 397) cu Lumea Formelor a lui Platon. LC: Ceva este ori în afară. nemişcat şi totuşi în mişcare. iar fiecare Formă este un Intelect viu. iar partea trebuie să fie mai mică decât totul şi decât întregul. R. în contrast cu regulile logicii corporalităţii (LC): 1. A. Intelectul plotinian61. Acolo „toate sunt pline de viaţă. dă viaţă tuturor corpurilor. ori înăuntru a altceva. ori poate reconstitui oricând întregul. de parcă clocotesc”59. 4. gândind Formele cu care este identic. LC: Distribuţia presupune întotdeauna separare. Inteligibilul „fără loc” este descris de Plotin ca o lume esenţialmente interpenetrabilă şi transparentă.12. este preocupat de devenire şi implicat în ea. partea raţională (λογιστικóν). ci. oameni. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. LI: Partea este echivalentă cu întregul. 121.) 59 Enneade 6. A. „The Spiritual Importance of Not Knowing”. supra-conştientă şi supra-raţională care se păstrează în contact permanent cu Intelectul. A doua ipostază a sa. care reuneşte totalitatea Formelor şi reprezintă Fiinţa autentică. LC: Transmiterea se face numai cu pierdere din partea transmiţătorului. 85) sintetizează regulile logicii obiectelor „fără loc” – „logica incorporalului” (LI) propusă de Plotin.4. sediul conştiinţei. adică Realitatea permanentă. Dar şi în acest caz. Spre deosebire de Intelect. p. al instinctelor şi al creşterii vegetative (φυτικόν). p.7. echivalent cu întregul Intelect. Dimpotrivă. Cf. căci nu există timp acolo. în vreme ce Sufletele individuale animă corpurile – astre. 64 Intelectul rămâne etern în imobilitatea gândirii care se gândeşte pe sine şi care se întoarce spre Unu. îmbucătăţindu-se. Opere I. fără să se despartă niciodată de el. p. dar şi al imaginaţiei (φανταστικόν). p. dar şi deopotrivă întregul tuturor Formelor. lipsită de devenire sau de preocupare pentru devenire. Wallis. animale şi 58 . Opere I. Cornea („O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. şi o parte inferioară. LI: Transmiterea se face fără pierdere din partea transmiţătorului. al voinţei. ori într-un alt loc. Nici Sufletul63 nu se comportă în chip fundamental diferit de Intelect. Acesta este ori în sine. cât şi a prezenţei sale în toate modurile şi locurile.42 THEOLOGIA PONTICA modul figurat şi alegoric58. Sufletul Universal animă corpul întregului Univers. 63 Plotin distinge în Suflet – fie el universal sau individual – trei părţi: o parte superioară. A. o parte medie. El este Realitatea autentică. în: Plotin. LI: Distribuţia unei entităţi incorporale nu presupune separarea sa în părţi disjuncte. pretutindeni asemănător „părintelui care l-a generat” atât în privinţa unităţii. câte un corp în parte. pe care le animă şi de care se îngrijeşte. aşadar disociat şi totuşi indisociabil. LC: Partea este diferită de întreg şi nu-l poate niciodată reface. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. Sufletul are de-a face cu corpurile.1. 2. 60 Ce sunt tot atâtea Intelecte vii. Şi viziunea lui Plotin asupra Nous-ului ca „clocotind de Viaţă” arată inadecvarea viziunilor tradiţionale chiar şi pe acest nivel. Cornea. infraconştientă şi infra-raţională – sediul senzaţiilor.

când un cal. Festugière (La Révélation d'Hermès Trismégiste. este totuşi divizibilă. Opere I. putând să-şi manifeste oricând – dacă vor – unitatea originară şi indisolubilă: Într-adevăr. şi de Unul care este prezentat în sine. fiind deopotrivă „divizibil şi indivizibil”.65 Sufletul este deci „unu şi multiplu”. Librairie Lecoffre. sunt eterne şi identice cu Sufletul universal sau mai exact echipotente cu el şi între ele. ci în sens ascendent. Într-adevăr. Platon ajunge să pună în discuţie posibilitatea a ceva care depăşeşte gândirea noastră. care sunt „surori” deopotrivă între ele şi cu Sufletul Lumii. p. şi niciodată nu există pentru el viitorul.THEOLOGIA PONTICA 43 Sufletul universal este declarat identic în esenţa sa cu toate Sufletele individuale. Opere I.1.-J.66 Unul-Binele Dacă în mod tradiţional gândirea nu se poate desfăşura decât în spaţiul fiinţei. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”.) 65 Enneade 4. fiecare parte conţine întregul. însă nu în sens inferior – ca nefiinţă absolută67 – . iar fiinţa este sfera predilectă a gândirii. în care Fiinţa apare ca unitate relativă. La acestea s-ar mai putea adăuga şi cea din Sofistul 244e-245b. în: Plotin. Cf. A. ca un prag superior al gândirii. 118-120 passim. iar cuvântul „este” îi aparţine veşnic. separat de Fiinţă – în prima ipoteză din Parmenide. Ele sunt părţile Sufletului universal. şi atunci /în viitor/. IV: Le Dieu Inconnu et la Gnose. dar este indivizibilă. diferită de Unul absolut. A. 69 Cf. 137c4-142a8. Intelectul însă este toate lucrurile. vol. primindu-şi unitatea de la acesta69. (Cf.1. inseparabile.2. dar. p. în general. în afara timpului şi a spaţiului. având părţi diferite /în locuri diferite/. 1954. Părţile (Sufletele individuale) se despart aparent. chiar şi cele ale plantelor. Cornea. 26. şi nu există nici ceva trecut. Căci el le posedă pe toate stând în nemişcare în sine şi el numai este. şi un inteligibil care se ocupă cu corpurile. fiindcă stă întreagă în toate părţile şi în oricare din ele e întreagă. fiindcă e prezentă în toate părţile corpului în care se află. intră în spaţiu şi timp şi animă Lumea. el este.4. „O interpretare a filozofiei lui Plotin…”. care realizează o schemă a locurilor în care . 68 Marilena Vlad. p. 79-91). Cornea. enunţată în Republica 509b6-10. p. Plotin distinge între un inteligibil care rămâne în sine. ele nu sunt conştiente de asemănarea lor cu Totul. Paris. În esenţa lor. 67 Sofistul 238c8-11. chiar plante. Există două referinţe devenite clasice – pe care neoplatonicii le vor exploata din plin – în care Platon iese din sfera strictă a fiinţei şi a gândirii. 86-87. A. întotdeauna un individ din cele existente. 66 Enneade 5. ca un pas dincolo de fiinţă (ἐπέκεινα τῆς οὐσίας)68. punând problema unui „dincolo”: este vorba despre problema unui Bine de dincolo de fiinţă. mereu alte. Dincolo de fiinţă…. toate Sufletele. şi iarăşi alte /înfăţişări/ cunoaşte Sufletul: el este când Socrate. dar. în: Plotin. aşa cum întregul e echivalent cu fiecare parte: /Natura Sufletului/ nu este una precum continuitatea /corporală/. şi totuşi rămân legate.

72 Marilena Vlad. Unul nu poate avea părţi. Unul nu poate fi numit ca atare. toate Ideile sunt prezentate în dialogurile platonice ca fiind cu adevărat Fiinţă – în opoziţie cu lucrurile aparţinând tărâmului sensibil. Republica 509b.) 71 În Republica (VI 509c). se pare că cele cunoscute primesc de la bine nu numai faptul de a fi cunoscute. nici în altceva. În consecinţă. Cf. Astfel. 27. deoarece îl face posibil. aşadar nu poate fi nici egal. Ideea Binelui este ridicată deasupra celorlalte Idei. Banchetul 210e2-211b3. În acelaşi fel. p. A doua referinţă platonică preluată de neoplatonici ca indicaţie a unui principiu anterior fiinţei este prima ipoteză referitoare la Unul (sau ipoteza henologică) din dialogul Parmenide. opinie sau Platon atinge tema depăşirii fiinţei. numit. ci în acest punct al dialogului. Marilena Vlad. De aceea. Cu toate că pasajul rămâne unul izolat la Platon. 342a7344c1. şi despre El nu poate exista ştiinţă. în: Dincolo de fiinţă….4-5. . Unul nu participă la Fiinţă: el nu este şi nu este nici măcar unu. Scrisoarea a VII-a 341b7-d2. Dialogul desfăşoară în continuare o serie întreagă de negaţii ce se dovedesc a fi necesare. Această expresie este surprinzătoare. cunoscut sau perceput. Dincolo de fiinţă…. Platon însuşi nu continuă această linie de gândire. p. Merlan. aşadar el nu este. p. 19. 73 Parmenide 137. care echivalează Unul cu Binele şi îl ridică mai presus de Fiinţă. obiectele cunoaşterii primesc faptul lor de a fi cognoscibile (τὸ γιγνώσκεσθαι) – precum şi faptul de a fi (τὸ εἶναί) şi fiinţa (οὐσία) – de la ceva superior fiinţei înseşi. binele nefiind el însuşi fiinţă. Acesta este Binele de dincolo de Fiinţă (ἐπέκεινα τῆς οὐσίας)71. şi un aspect al acestei superiorităţi este exprimat prin formula care plasează această Idee supremă „dincolo” (sau „mai presus”) de tărâmul fiinţei (ousia). Unul nu participă nici la timp (căci cele ce participă la timp sunt egale sau inegale ca vârstă). ci că lor le vine de la acela şi faptul de a fi şi fiinţa. Parmenide 141e7-142a7. nu poate fi nicăieri şi nu poate fi mişcat. În consecinţă.c.b. nici nemişcat. ce urmează în privinţa lui? Dar admiterea Unului în sine presupune excluderea oricărei forme de pluralitate: dacă este unul. ştiinţă. aşadar nu are început. Ph. trad.) Unul care a fost afirmat în ipoteză se arată a fi dincolo de gândire – fie că prin gândire înţelegem definiţie. mijloc sau sfârşit. 70 Cf. nu a fost şi nu va fi (căci acestea sunt părţi ale timpului). gândit (deşi în această primă ipoteză l-am numit şi l-am gândit deja într-un fel. Dar dacă nu poate fi situat nici în sine. „Greek Philosophy from Plato to Plotinus”. el nu poate avea o figură (σχήµα) – precum circulară sau dreaptă –. Nefiind plural. senzaţie sau opinie. În concluzie.44 THEOLOGIA PONTICA Platon compară obiectele cunoaşterii cu obiectele vizibile70: acestea din urmă primesc lumina – care le face vizibile – de la soare. în general. Republica 509. atunci Unul nu poate fi ceva plural (εἰ ἕν ἐστιν͵ ἄλλο τι οὐκ ἂν εἴη πολλὰ τὸ ἕν73).6-10: Καὶ τοῖς γιγνωσκοµένοις τοίνυν µὴ µόνον τὸ γιγνώσκεσθαι φάναι ὑπὸ τοῦ ἀγαθοῦ παρεῖναι͵ ἀλλὰ καὶ τὸ εἶναί τε καὶ τὴν οὐσίαν ὑπ΄ ἐκείνου αὐτοῖς προσεῖναι͵ οὐκ οὐσίας ὄντος τοῦ ἀγαθοῦ͵ ἀλλ΄ ἔτι ἐπέκεινα τῆς οὐσίας πρεσβείᾳ καὶ δυνάµει ὑπερέχοντος. Unul nu poate fi exprimat. Lucrurile cognoscibile şi existente primesc acest fapt de a fi şi de a fi cunoscute de la ceva care nu mai este el însuşi existent. 137c-142a8: ipoteza radicală a existenţei Unului înţeles ca nonplural: dacă Unul însuşi există. unul nu poate fi nici identic. nici inegal. care este superior domeniului vizibil. pentru că. nu poate fi definit. odată ce admitem Unul non-plural. discuţia se opreşte brusc.”. ca în faţa unui lucru ce nu trebuie rostit72. ci dincolo de fiinţă. 26. depăşind-o ca vârstă şi ca putere. este însă de primă importanţă pentru Plotin. nici diferit (cu sine sau cu altceva). Unul pe care îl admitem ca non-plural nu are Fiinţă şi nu poate fi cunoscut. („Tot astfel.

Marilena Vlad. (Οὐδ΄ ἄρα ὄνοµα ἔστιν αὐτῷ οὐδὲ λόγος οὐδέ τις ἐπι στήµη οὐδὲ αἴσθησις οὐδὲ δόξα74) În plus. Republica 509c3-4: „tu eşti de vină.”). odată cu Plotin. St. Cf. Études de Philosophie antique. în vol. London. Plotin77 consideră că atât Binele de dincolo de fiinţă78. Faber and Faber Limited. Binele. Henry. După această remarcă. 80 Din această identificare a Binelui de dincolo de Fiinţă cu Unul absolut se naşte ideea unui „Principiu prim” – care va sta în centrul gândirii neoplatonice. elaborată în cele mai mici detalii. R. „Le Parménide de Platon et la théologie négative de Plotin”. care susţine o gândire filosofică foarte bine angrenată. p. p. Dodds83. P. „de o bogăţie şi o savoare incomparabile”84. 132 sq. MacKenna. El suprapune cele două aporii platonice: ceea a Binelui de dincolo de fiinţă şi cea a Unului care nu este. în schimb. 77 Cf. 19562. p. p. Dar principiul suprem nu este doar Unul. Parmenide 142.5. aşa cum se exprima Bréhier.) şi imposibilitatea – observată de personajul Parmenide – de a admite Unul care nu este (Platon. el este Primul. p. 74 75 . Dacă la Platon Binele de dincolo de Fiinţă nu este niciodată tematizat ca atare. 83 Vezi E. „The Parmenides of Plato and the Origin of the Neoplatonic One”. în Plotinus. trad. situează Binele „dincolo de fiinţă” şi care îi neagă lui Unu toată multiplicitatea81 – fie ea virtuală şi logică. xvi-xvii. Dodds.THEOLOGIA PONTICA 45 nume. 78 Republica 509b9. Unul devine binele însuşi. centrul unei vieţi afective care este la Plotin. o multiplicitate a numelor.3-4. p. Parmenide 142a6-8: „Este oare posibil ca lucrurile să stea aşa în privinţa unului? Eu nu cred. Enneade II. 1955. Dincolo de fiinţă…. Din nou. Cf. că m-ai obligat să spun ce cred despre el”. 28-29. Cf. însă eşecuri incluzând tentativa de a se reînnoi pe termen nelimitat. Parmenide 142a7-8. Platon nu continuă această direcţie. spuse. ci o prezintă ca pe o concluzie greu de acceptat. şi trece la cea de-a doua ipoteză asupra Unului76.R. Această identificarea care. Dincolo de fiinţă…. Bréhier. 232-233. este mai degrabă o suită de eşecuri în efortul de a-L sesiza pe Unul prin gândire. cât şi Unul din prima ipoteză henologică79 indică principiul absolut al tuturor lucrurilor. „Introduction: Plotinus’ Place in the History of Thought”. în termenii lui Platon. 31. El suprapune astfel refuzul lui Socrate de a vorbi despre Binele de dincolo de fiinţă (Platon. poate chiar imposibilă75. iar Unul ce se sustrage Fiinţei este prezentat în cadrul unui exerciţiu dialectic.9.1. determinat prin negaţii demonstrate dialectic. Marilena Vlad. The Enneads. 129-142. 84 Dialectica plotiniană nu este deloc o creştere graduală către Unul. 81 Plotin a tras concluziile pe care textele platonice le lăsau deschise. atributelor. Dincolo de fiinţă…. aşadar într-o ipoteză. Originea parmenidiană a Unului plotinian ca inefabil şi imposibil de desemnat decât prin negaţii a fost bine stabilită de către E. 79 Parmenide 137c4-142a8. 82 Cf. formelor sau aspectelor – constituie fundamentul „teologiei negative”. prima Ipostază principială80. se arată că Unul nu are fiinţă nici măcar atât cât să poată fi Unu (deşi sa admis că Unul este). 76 Cf. în special. Socrate refuză să continue expunerea despre Binele de dincolo de fiinţă. care – în cazul lui Plotin şi a discipolilor săi – a jucat un rol atât de important ca parte a doctrinei referitoare la principiul suprem şi la experienţa mistică82.a. iar Unul-Binele devine Ipostaza principială supremă. p. 32. şi ca atare. Marilena Vlad. E.

L.19.1. putem menţiona interpretarea Binelui din Republica cum că s-ar situa dincolo de Fiinţă (cf. Acest ultim aspect al anteriorităţii Binelui faţă de cunoaştere şi gândire – nu este prezent în mod explicit în textul Republicii. 6. Marilena Vlad. Bâlbă. Unul din prima ipoteză ajunge să preia rolul Binelui din Republica. Iată de ce se poate spune că despărţirea de Platon. p. Principiul prim va fi astfel „dincolo de fiinţă” (ἐπέκεινα οὐσίας86) şi „dincolo de gândire” (ἐπέκεινα νοῦ)87. Adevăr hermeneutic şi locuri obscure.16. p. Lectures de Platon. 509a9-c10) sau interpretarea abuzivă a dialogului Parmenide [cf. dar neoplatonicii îl deduc în mod explicit din identificarea Binelui absolut cu Unul prim. În ceea ce ne priveşte. 6. Iaşi.11. Se poate întocmi o întreagă listă a contrasensurilor plotiniene. p. C. Annexe 3. 128-129.38. 85 Căutarea unităţii absolute îl conduce. cu siguranţă dincolo de filosofia originară a lui Platon. Enneade 1. 32.1. aşadar.-M. vezi şi mărturia istorică a lui Proclos. V Cousin). despre care se spune că dă fiinţă şi cunoaştere. pe care „nici una dintre fiinţe nu îl poate percepe”. Chindea. Paradoxul transcendenţei. Brisson. Charrue. G.4. . ci „dincolo de gândire”. îi vine lui Plotin din această aspiraţie monistă. Plotin.8. 87 Cf. 6. în G. 43-115. fără a fi el însuşi Fiinţă. chiar dacă nu este niciodată recunoscută.29. 2008.2.46 THEOLOGIA PONTICA Astfel. J. République. 1978.42.8. „Dincolo de fiinţă – o „transcendenţă uluitoare” şi interpretarea ei neoplatonică”. 131-133 passim. 630-640]. 86 Cf. n. 5. 5.13. şi fără a fi el însuşi cunoscut şi gândit. Cf. VI. Paris.19. Les Belles Lettres.9. Bondor.8.7. p. Commentarium in Platonis Parmenidem (ed. Plotin lecteur de Platon.8. Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza. pe Plotin dincolo de fiinţă şi. ci „dincolo de Fiinţă”85.

face o analiză a acestor concepte evaluându-le din perspectiva specificităţii semnificaţiilor pe care onoarea şi ruşinea le au în cadrul societăţilor din jurul bazinului Mediteranei. Honor and Shame in the World of the Bible (Semeia 68. excepting the beginning of His Passions. 18). Don C. shame. Key words: honour. MN: Liturgical Press. In the Gospels. Prin referirea la valorile pe care atât onoarea cât şi ruşinea le au. Vezi Halvor Moxnes. and that the son enjoys the honour that is due His Father. 1995) iar mai apoi întregului Nou Testament în The Hope of Glory: Honor Discourse and New Testament Interpretation (Collegeville.v@gmail. Prin aprecierea valorii onoarei şi ale ruşinii. 28. putem aprecia cu mult mai bine contextul în care aceste învăţături au apărut şi ce rol funcţional au jucat. “BTB Readers Guide: Honor and Shame”. 1991). These concepts may offer a good explanation for the depiction of certain biblical personalities. Benjamin (ed). 1996). Cristian-Vasile ONICA Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Stanniloae” din Iasi onica. Protection. In the New Testament. Neyrey. bound and beaten in public by the Roman soldiers but does not lose His honour. 1999). and material benefits would be counted among them. Mediterranean world.c. BTB 23 (1993). Jesus is presented as enjoying the highest possible honour already. Jesus is shamed by being stripped naked. 1 . Matthews.1 Opera lui Bruce J. aşa cum sunt prezentate în scrierile Noului Testament. Halvor Moxnes. MA: Hendrickson. urmând direcţiile trasate de către Malina şi Neyrey. putem oferi o mărturie importantă referitoare la modul în care societatea din acele timpuri funcţiona şi în legătură cu modul în care oamenii trăitori în acele vremuri se raportau la acestea. as some scholars used the values of honour and shame for explaining some Old and New Testament passages. given the fact that wealth is a component of honour. deSilva analizează aceste concepte mai întâi aplicându-le Epistolei către Evrei a Sfântului Apostol Pavel în lucrarea Despising Shame: Honor Discourse and Community Maintenance in the Epistle to the Hebrews (Atlanta: Society of Biblical Literature. (Mathew. 167–176. the body of Christ is subject to great honour. Vezi “Honor and Shame in Luke–Acts: Pivotal Values of the Mediterranean World.com Abstract: The concept of honour and shame has deep roots in the world where Jesus and his disciples lived and taught their preaching. Malina şi Jerome H. as various people honour him. Jesus’ teachings.CONCEPTELE DE RUŞINE ŞI ONOARE ÎN ÎNVĂŢĂTURA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS Drd. honour. A very important agent for honour and shame is the human body. Neyrey este semnificativă în ceea ce priveşte oglindirea şi aplicarea acestor concepte ale ruşinii şi onoarei vieţii şi activităţii Mântuitorului. Jerome H. David A. Vezi de asemenea şi Victor H.” în The Social World of Luke–Acts (ed. Passions Delimitări conceptuale Conceptele ruşinii şi onoarei au rădăcini adânci în lumea în care Domnul nostru Iisus Hristos şi Ucenicii săi au trăit şi şi-au predicat învăţăturile. Peabody. 25–26. Atlanta: SBL.

Semnificaţia acestui termen.R. and Patronage : a study of institutions and moral values in a Greek mountain community. pp.7 W. William B. acesta fiind de fapt şi punctul central în determinarea şi descrierea identităţii unei persoane.Briggs. Amin.639 – 640. Pe baza acestor afirmaţii. George A. 20 – 21). termenul ce desemnează conceptul de onoare. Eerdmans Publishing Company.48 THEOLOGIA PONTICA Cuvântul „onoare” provine de la cuvântul latin honos. atât de natură publică precum şi de natură domestică şi să să fie capabilă în identificarea potenţialelelor pericole şi în oferirea de soluţii pentru prevenirea lor. 4 Bruce J. Massachusetts. S. „Binecuvântat este numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului. 71. putem descrie onoarea ca fiind reputaţia pe care un individ o are în societate. atunci cand facem trimitere la calitatea de persoană. Hendrickson Publishers. dar la fel de bine poate fi văzută şi ca valoare a unui individ în faţa propriei sale persoane. să fie înzestrată cu nobleţe a sufletului şi de asemenea trebuia să fie competentă în ceea ce priveşte soluţionarea diferitelor probleme. 1979. Oxford . 5 Eerdmans Dictionary of the Bible. The New Testament World. 2000. Honour. honoris şi este cel mai frecvent pus în legătură cu ideea de respect şi cu existenţa unor demnităţi ce se manifestă în spaţiul public.” (Ps. Louisville. 61. 269-271. 1991. însă delimitările conceptuale sunt în unele cazuri destul de dificil de apreciat întrucât onoarea şi slava sunt din punct de vedere conceptual strâns legate atât teologic precum şi terminologic. ”Honor”. Cambridge. Abingdon Press Nashville. slavă. „În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea” (Ps.8. Slava sau cinstea de care se poate bucura o persoană pe parcursul vieţii este considerată a fi un dar venit de la Dumnezeu şi se extinde asupra tuturor binecuvântărilor ce se revarsă şi care completează fiinţa umană: înţelepciunea. Malina. Tot pământul se va umple de slava Lui. Family. dar în acelaşi timp poate considerată şi ca modalitate prin care această revendicare poate receptată în chip pozitiv de către societate.4 Onoarea poate fi de asemenea privită ca fiind revendicarea personală a propriei valori. Buttrick. pp. cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. 3 Francis Brown. pp. femeile având un rol destul de scăzut în ceea ce priveşte viaţa publică. de puterea sa în a se implica în problemele publice iar nu în ultimul rând de îndrăzneala şi curajul de care poate da dovadă. Charles A. credinţa şi statutul conferit de gen. combinată cu valoarea pe care acel individ o are în mijlocul grupului din care face parte. Clarendon Press. bogăţia. pp. de atitudinea sa ca soţ şi ca părinte. în The Interpreter’s Dictionary of the Bible – an Illustrated Encyclopedia. p. The New Brown – Driver – Briggs – Gesenius Hebrew and English Lexicon. 458-459.603-604 6 Ţinând cont de caracterul patriarchal al societăţilor la cere facem referire. John Knox Press. valoarea. avem in vedere în primul rând bărbaţii.5 În cultura mediteraneană. 7 John Kennedy Campbell. Amin. 1964.2 În ebraică.Driver. UK. Onoarea poate fi descrisă ca fiind atitudinea ce priveşte congruenţa unor concepte precum puterea. Harrelson.). 2 . Kentucky. dar şi cu ideea de răsplată.” (Ps. glorie este 3 kavod.7). 1993. (Ed. Despre această obârşie divină a darurilor revărsate asupra subiectului uman găsim mărturie şi în cartea Psalmilor: „Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri. Peabody. O persoană onorabilă trebuia să dea dovadă de integritate. mai potrivită timpului în care trăim dar şi principalul sens cu care este utilizat diferă de termenul honores pe care îl cunoşteau romanii. 5). onoarea unei persoane6 era pusă în relaţie cu autoritatea pe care aceasta o avea asupra casei sale. 36.

43. 9 Prin comparaţie cu cea atribuită. Reading with Anthropology. Yale University Press. Vezi : Bruce J. statutul onoarei sale este pus în discuţie.33-34. Paternoster Press. făcându-se astfel transferul acestei valori din spaţiul privat către cel public.12 Anumite virtuţi precum fidelitatea. printr-o relaţie strânsă. 2005. New Haven. BTB 23 (1993).41-43. op. Vezi: Halvor Moxnes. Lawrence. Manhood in the Making: Cultural Concepts of Masculinity.cit. Atunci când onoare pretinsă este recunoscută public ea este confirmată iar odata cu aceasta urmează şi aşteptări pe măsură din partea celui ce a dobândit acest statut. “Honour and Shame in Luke-Acts: Pivotal Values in the Mediterranean World” în Jerome H. integritatea sunt comune ambelor genuri. valoarea pe care o persoană o avea depindea în cele din urmă de recunoaşterea acestei valori de către societate. puterea şi statutul. la fel cum şi răul este considerat a fi lipsa binelui ori cum întunericul este perceput ca absenţa luminii. atunci când facem referire la noţiunea de onoare. chiar dacă Aceasta era moştenită la naştere. Models for Interpretation. Malina. dacă cineva dovedeşte că este laş prin faptul că fuge de pe câmpul de luptă.. discursul public la care avem noi acces ne oferă foarte puţine informaţii despre cum aceste concepte erau văzute în lumea femeilor. Vezi: Bruce J. onestitatea. ruşinea este cea care îi ia locul. Ea poate fi atribuită8 sau dobândită9 şi conţine două elemente importante: onoarea pretinde valoarea şi recunoaşterea valorii afirmate de către societate. “BTB Readers Guide: Honor and Shame”. dacă acestea îşi pierdeau cinstea. ruşinea se răsfrângea asupra întregii familii şi din acest motiv femeile erau private uneori ca o potenţială sursa a ruşinii. De obicei. Stăpânul oferă acces la aceste bunuri si strânge în jurul său supuşi. Tinând cont de faptul că apartenenţa la grup era atât de important în ceea ce priveşte caracterizarea identităţii unei personae. Astfel. Cu toate că onoarea poate fi considerată o calitate interioară. fiecare copil bucurîndu-se de statutul pe care familia sa îl avea în societate. Atunci când nu este lumină se aşterne întunericul iar când dispare onoarea. Peabody. 11 David D. Aşa cum indică şi denumirea. Malina & Jerome H. 12 Din moment ce bărbaţii ocupau poziţii dominante în societate iar rolul femeilor ţinea în principal de probleme din sfera preocupărilor domestice. Relaţia stăpân-supus implică accesul la bunuri într-o societate în care acestea sunt limitate. neoficială dar totuşi socială. 10 Louise J. nefiind în legătură cu faptele săvârşite. într-o anumită măsură ne referim intrinsec şi la cea de ruşine întrucât de cele mai multe ori ruşinea este privită a fi absenţa onoarei. onoarea dobândită are la bază faptele virtuoase. Mass: Hendrickson. p. că este timid ori că are un caracter slab sau nu poate să îşi întreţină familia din cauza lenei.10. 1991. un bărbat trebuia să işi păstreze buna reputaţie a femeilor aflate în grija sa deoarece. pp. întrucât valoarea lor capătă valenţe diferite la bărbaţi faţă de femei din moment ce şi rolurile acestora în societate sunt considerate diferenţiat. dar conceptul de onoare pentru un bărbat implică modalităţi diferite de conduită decât pentru o femeie. pp.11 Se poate afirma faptul că acest concept al onoarei şi al ruşinii este în strânsă legătură şi cu apartenenţa la gen.10 O persoană îşi poate pierde onoarea dacă eşuează în ceea ce priveşte factorii de care onoarea sa depinde. onoarea atribuită se dobândea doar prin apartenenţa la o familie. onoarea şi beneficiile materiale ar trebui considerate printre ele. Gilmore. Neyrey. Protecţia. aceasta putea fie câştigată fie pierdută în nenumăratele lupte pentru supremaţie în cadrul unei societăţi sau a unei comunităţi.THEOLOGIA PONTICA 49 Onoarea exprimă anumite atitudini ce sunt aprobate de către societate în anumite domenii ce produc unele intersectări cu religia. Neyrey (Ed) The Social World of Luke-Acts. p. Pentru a-şi păstra onoarea. Drept urmare. 1990. 167–176. 8 . p. este necesar a se face precizarea că statutul se dobândeşte prin intermediul recunoaşterii de către grup.

până şi ruşinea poate fi sinonimă cu onoarea având astfel un înţeles pozitiv. Reading with Anthropology.440-441. aşa cum reiese atât de clar din textul de la 2 Regi 10. poate fi spus că. onoarea este deseori în strânsă legătură cu reputaţia. DeSilva. Ruşinea era de asemenea asociată cu crima. 1994. iar căpetenia rea va fi vorbită de rău. aceasta este imediat urmată de o menţionare a ruşinii. Weidenfeld and Nicholson.50 THEOLOGIA PONTICA de multe ori acest fapt nu este exprimat în mod explicit. 16Bruce J. Paternoster Press. “Despising Shame: A Cultural-Anthropological Investigation of the Epistle to the Hebrews”. Vol. “Honour and Social Status”. pp. Atunci când se face o referire la onoare. The Values of Mediterranean Society.14 Conceptele mediteraneene despre ruşine şi onoare pot oferi o explicaţie bună pentru descrierea unor personalităţi biblice din moment ce o serie de teologi au folosit valorile onorii şi ruşinii pentru a interpreta unele pasaje din Vechiul şi Noul Testament. Şi a poruncit regele să li se spună: «Rămâneţi în Ierihon până vă vor creşte bărbile şi atunci vă veţi întoarce»“. şi apoi le-a dat drumul. John Knox Press Louisville. Lawrence. până la şolduri. Peristiany (ed. autorităţii asupra familiei sale. Ruşinea cu o conotaţie pozitivă poate fi întâlnită în societatea grecească. Julian Pitt-Rivers. p. 113. aceste calităţi arată că un bărbat trebuia să aibă capacitatea de a-şi proteja familia. Ruşinea dispreţuitoare este una dintre valorile culturii greceşti. 1-5 „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David şi a ras fiecăruia jumătate de barbă şi le-a tăiat hainele pe jumătate. 2005.). 14 Louise J. Honour and Shame.13 Ruşinea este privită ca fiind dependentă de părerile unui grup şi ca mod de sancţionare socială în structurile sociale mediteraneene. de a-şi apăra reputaţia şi de a preîntâmpina orice fel de umilinţă. acesta a trimis înaintea lor. Ruşinii i se poate atribui o valenţă pozitivă dacă luăm în considerare faptul că neruşinarea este dezonorantă şi că o persoană care le posedă pe lângă onoare şi dorinţă de detaşare faţă de orice acţiune ce îi poate aduce o lezare a onoarei. în J. a cărei relevanţă este strâns legată de prezenţa ori de absenţa celeilalte. în Journal of Biblical Literature.15 Există numeroase texte biblice care ne oferă mărturie despre calităţile unui om onorabil. pp. ruşinea reprezintă preocuparea unei persoane în ceea ce priveşte reputaţia sa şi poate avea valenţe pozitive atunci când o privim din perspectiva individului ce caută a-şi menţine onoarea. Când i s-a spus aceasta lui David. până în măsura în care aceasta poate face o persoană să fie sensibilă la onoare şi limtările sociale. 1993. London. 13 . Mai mult. pp. soţia. adulterul şi răpirea deoarece persoana ce săvârşea adulter era considerată ca fi un fel de ucigaş întrucât îi uzurpa locul ce revenea doar soţului răpindu-i astfel bărbăţia. În societatea spaniolă. din moment ce onoarea unui om are statut legal. 1965. 15 David A. În Vechiul Testament onoarea unui bărbat era asociată curajului. aşa cum o fecioară şi păstrează puritatea onorându-şi astfel viitorul soţ. De cealaltă parte. ca într-o construcţie bi-polară. Malina. bărbăţiei şi a voinţei manifestate prin apărarea reputaţiei. Acest lucru sensibilizează o persoană la presiunile societăţii. 3. refuzului de a cădea pradă umilinţelor. Kentucky. 16 Aşadar.39-43. 48-49. care nu este altceva decât mândrie. The New Testament World.G.11. deoarece erau foarte batjocoriţi. are o reputaţie bună. iar acest lucru implică faptul că reputaţia defineşte onoarea. fiicele ori surorile. din moment ce căpetenia bună va fi vorbită de bine. No. De asemenea trebuie menţionat şi faptul că onoarea unui bărbat era in mod direct legată şi de puritatea femeilor din familia sa: mama.

18 Domnul nostru Iisus Hristos. pp. No. în afara cercului familial. de către credincios lui Dumnezeu. robie sau exil. Mântuitorul este prezentat ca bucurându-se deja de cea mai mare cinstire ce se poate aduce cuiva. Shame. Honour and Shame in the Gospel of Matthew. 53. Acesta este motivul pentru care onoarea şi cinstea se cuvin anumitor persoane. II Regi 19. Journal of Biblical Literature. De obicei. s-a bucurat de cea mai mare cinstire dintre toţi oamenii din moment ce El este Fiul lui Dumnezeu. de către un copil părinţilor săi sau de către o persoană care are onoarea pătată unei persoane ce se bucură pe deplin de ea. chiar dacă nu a fost recunoscut de către propriul popor ca fiind Mesia. oameni care credeau că această viaţă este singura bucurie a omului (cap. 17 . dar odată cu trecerea timpului. Mai mult. 3 . "Honour. “Despising Shame: A Cultural-Anthropological Investigation of the Epistle to the Hebrews”. Neyrey. în aceste cazuri ruşinea luându-i locul. 21. titlu ce este de o maximă importanţă ce îi conferă o cinstire pe măsura slavei Sale. Unii dintre adepţii Săi erau bucuroşi să îşi părăsească locul din societate. 9. Kentucky. in Journal of Biblical Literature.19.2 (summer 1996). întâlnim ceea ce cunoscut sub denumirea de onoare atribuită întrucât familia este principala instituţie în timpurile biblice. Un alt mijloc prin care se subliniază cinstirea Domnului Iisus Hristos este prin comparaţia cu o personalitate marcantă din Vechiul Testament iar acest lucru s-a făcut datorită faptului că Moise se bucura de o cinstire profundă în conştiinţa poporului evreu.201-203. pot fi găsite mari diferenţe între importanţa onoarei şi ruşinii la „poporul ales” şi alte neamuri. găsim referinţe la tratamentul ruşinos aplicat drepţilor de către păgâni. Ruşinea şi onoarea în lumea Noului Testament Dacă luăm în considerare literatura iudaică. Desilva. textele de la II Cronici 32. la judecata de apoi. asociază ruşinea cu eşecul şi cu înfrângerea militară. Chiar dacă cei care trăiau fără frica lui Dumnezeu îi supuneau pe vechii creştini la dispreţ şi ruşine. Vol. aceea că El şi apostolii Săi căutau onoarea şi un loc bine stabilit în societate. în virtutea descendenţei lor dintr-o anume familie şi din acest motiv Domnul Iisus Hristos este prezentat ca făcând parte din casa lui David. 115. Astfel. spre exemplu de către un tânăr unei persoane mai în vârstă. p. Louisville. În Cartea Înţelepciunii lui Solomon. În Noul Testament.4). 18 David A. Westminster John Knox Press. Olyan. p. 19 Jerome H. Atunci când onoarea se explică prin descendenţă şi prin nume. aceste dorinţe de reintegrare reapar şi îi constrâng pe unii dintre credincioşi ca într-un final să se retragă din comunităţile care i-au marginalizat şi le-a minimalizat eforturile de a-şi recăpăta onoarea din ochii societăţii. 113. 30.THEOLOGIA PONTICA 51 Onoarea este un lucru ce este datorat de cel inferior celui ce se află deasupra sa. cei din urmă vor fi mântuiţi. and Covenant Relations in Ancient Israel and Its Environment”. cele mai multe persoane erau considerate a fi Saul M. Este important de analizat problema cu care s-a confruntat Domnul Iisus Hristos în vremea Sa. Mântuitorul este numit şi Arhiereu. Astfel este limpede că onoarea poate fi văzută ca o monedă de schimb valoroasă ce este în permanenţă la mare căutare. Vol.445-448. însă la fel de bine poate fi pierdută prin înfrângere. No. Ezechiel 32. Psalm 68. 17 Onoarea poate fi câştigată de asemenea şi prin victorie militară. ţinând cont de faptul că bogăţia este o componentă a onoarei şi că Fiul se bucură de cinstirea ce se cuvine Tatălui.

pentru numele Meu. Mântuitorul are o imagine onorabilă. 22 Jerome H.14-15) ori Iair. 27-30) Un important agent al onoarei şi ruşinii este trupul omului. 27). p. cad în genunchi în faţa Sa. pp. Matei 9. 5). 21 . The New Testament World. În contextul diferitelor tipuri de binefaceri cerute de la şi oferite de către Domnul nostru Iisus Hristos. Kentucky. Mântuitorul este un servitor şi nu este servit de nimeni şi prin aceasta El îşi exercită calitatea de binefăcător. Chiar dacă Mântuitorul este numit fiul lui David sau rege al lui Israel.52 THEOLOGIA PONTICA dezonorabile atâta timp cât acestea nu dovedeau contrariul. 42-44. Cei care îşi părăsesc bunurile materiale pentru a-L urma pe Mântuitorul. înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”. patimile aduc asupra Sa o anume ruşine. despre El se ştie că nu avea nici o posesiune şi că nu îşi cere onoare pe baza averii ori a statutului social. întrucât are un statut special care îi permite un acces permanent către Tatăl: „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul. exceptând începutul patimilor. Oamenii deseori cădeau la picioarele Sale şi Îi aduc omagii. mare onoare. acesta este adeseori numit „fiul lui David”..18. Matei 2. 37-38. Deşi în majoritatea cazurilor oamenii cad la picioarele Sale. întrucât diferite persoane îl onorează. sau mamă. 32-35. 41. op. „Datu-Mi-s-a toată puterea. în majoritatea cazurilor. nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni. 19. ci mai degrabă al clasei conduse. în consecinţă.cit. fapt care Îi aduce rspect şi.3. însă El îi răsplăteşte în Împăraţia lui Dumnezeu: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi. Cum Fiul lui Dumnezeu este onorat în Împărăţia lui Dumnezeu prin şederea de-a dreapta Tatălui. au parte de mare cinstire. în cer şi pe pământ” (Matei 28. decât numai Tatăl. pe măsură ce este umilit de soldaţii romani care Îl dezbracă.27 -34. din moment ce semnificaţia numelui său este aceea de om al ruşinii. 18). Şi mâinile Mântuitorului sunt agenţi ai binefacerilor. trupul lui Hristos este subiect de mare onoare. Un moment de mare încordare şi onorare a persoanei Domnului Iisus Hristos este cel al spălării cu ulei al picioarelor Sale de către Maria Magdalena (Ioan 12. însă chiar şi această legătură de sânge a Mântuitorului cu regii Israelului nu demonstrează că El este un rege pământean. sau tată. se poate spune că persecutorii Săi credeau că dacă Îi vor lua din gloria de pe pământ – simbolizată prin 20 Bruce J Malina. la rândul lor. Matei 26. când nu o fac sau cei care nu o fac. sau ţarine. cei care.22 În ceea ce priveşte averea. Marcu 5.(Matei 10. pe pământ stau de-a dreapta Fiului. În istoria poporului lui Israel. numele foştilor regi21 nu aveau întotdeauna o conotaţie pozitivă. sau femeie. 20 În Evanghelia după Matei ni se spune că Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor bune şi că Mântuitorul este mediatorul binefacerilor divine. trupul Mântuitorului păstrându-şi astfel poziţia de cinstire. loc de mare cinste. întrucât cei pe care Îi atinge se vindecă de boală şi alţii Îi cer permisiunea de a sta de-a dreapta Sa. Îl leagă şi Îl bat în public.38. El nu are comportamentul unui membru al clasei conducătoare.11). întrucât nu toţi erau binefăcători. 1993. 7.22). Făcând o paralelă. În Evanghelii. Chiar dacă. Marcu 14. aşa cum au făcut-o magii (Matei 2. mai marele sinagogii (Luca 8. decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11. Neyrey. prin aceasta putându-se uşor deduce că El merită cinstea şi onoarea atât de mult încât chiar şi picioarele Sale sunt cinstite. sau surori. În acest context putem oferi exemplul regelui Işboşet (‫שׁת‬ ֶ ֹ‫ִֽישׁבּ‬ ְ ‫)א‬. suferă ruşine. Ioan Botezătorul ( Ioan 1. John Knox Press Louisville. fiind foarte dificil pentru o persoană să se asocieze cu alta atât timp cât reputaţia familiei nu era bună. sau copii.

iar Hristos Mântuitorul. Îi fac plecăciuni: „Bucură-te. era că lucrurile revelate de Dumnezeu nu deveneau evidente pentru popor imediat. Matei foloseşte termenul de profet în nenumărate rânduri. în mod evident. de aceea este mult mai uşor pentru ei să Îl respingă. fiind rezervată doar pentru criminali şi uzurpatori. deşi Pilat nu I-a găsit vină. regele iudeilor!” (Ioan 19. asemeni unor persoane fără pic de onoare. din punctul de vedere al naratorului. când. în nici un caz nu este ruşinat prin evenimentele legate de patimi. Neyrey. Într-o anumită măsură toate acestea pot fi văzute ca o prefigurarea a evenimentelor viitoare. Faptul că Matei scrie despre acest episod şi că aminteşte despre dimensiunea profetică a misiunii lui Iisus. 3). Israel nu mai cunoscuse nici un alt mare profet. p. pentru a i se amplifica dezonorarea publică. Brown prezintă o explicaţie detaliată a ceea ce evangheliştii au dorit să exprime prin textele referitoare la Patimile şi Moartea Domnului Iisus Hristos şi de asemenea se pare că armonizează aceste mesaje şi explicaţii pentru cititorii moderni.). Prin aceste mijloace a reuşit să realizeze această cercetare temeinică a multitudinii de materiale bibliografice pentru cititorii laici avizaţi. Îşi păstrează onoarea şi încă Îi este sporită prin moarte. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui” (Matei 13. din partea celor care Îl cunosc cel mai bine. şi mai ales din casa Sa. Brown . este pasajul din Evanghelia lui Matei: „Şi se sminteau întru El. Se poate observa faptul că autorităţile romane au reuşit să transpună onoarea lui Iisus în ruşine. la El Însuşi. Iisus Îşi recapătă onoarea. Întregul ritual roman al încoronării a fost urmat. Mai mult. poate fi asociat ideii de onoare. Edinburgh. Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul profet care are o comuniune imediată cu Tatăl. Problema care se punea în cazul profeţilor. Horrell (ed. Mântuitorul se referă.23 Crucificarea era cea mai umilitoare şi dureroasa dintre execuţii.G. 57). Anchor Bible. oameni din oraşul Său. răstignire.”The Death of the Messiah: From Gethsemane to the Grave”. 1999. Astfel Iisus vorbeşte despre modul în care profeţii sunt trataţi în mod obişnuit. El comprimă toate cele patru relatări evanghelice într-o singură naraţiune. Iisus nu primeşte recunoaşterea pe care o merită pentru că oamenii nu văd în El nimic deosebit faţă de oricare alt locuitor din Nazaret şi de aceea încep să Îl jignească. . 1999.24 De mare interes în ceea ce priveşte paradigmele onorii şi ruşinii. Social-Scientific Approaches to New Testament Interpretation. de foarte multă vreme. Iisus merge mai departe şi subliniază faptul că această respingere vine. dar într-o manieră batjocoritoare şi însoţite de acte ruşinoase şi torturi fizice. acest fapt nefiind de omis. ca unul din Sfânta Treime şi nu poate fi distrusă. din moment ce Iisus trebuia să se bucure de cinstire dar aceasta îi este refuzată de însuşi poporul Său.162. îşi bat joc de Mântuitorul punându-I pe cap coroană de spini – cea mai onorabilă parte a trupului Său – şi. prin moarte şi înviere. vol I-II. în batjocură. din moment ce. în mod particular.THEOLOGIA PONTICA 53 haine – Îi vor putea distruge gloria eternă. referindu-se la marile căpetenii religioase care vorbeau în numele Domnului. "Despising the Shame of the Cross: Honour and Shame in the Johannine Passion Narrative”. de aceea profeţii erau respinşi sau huliţi. însă acea glorie Îi este conferită de natura sa veşnică. în D. şi în cazul lui Iisus de asemenea. este obligat să Îşi poarte crucea până la locul execuţiei. Iisus este descris într-o asemenea manieră încât. moarte şi înviere. aceştia cu greu pot accepta faptul că 23 Jerome H. În situaţia de mai sus. Iisus nu se încadrează în sistemul lor de valori. Asemeni familiei lui Iisus. după patimi. dar menţine unicitatea fiecareia prin stilul comentariului său. cu excepţia lui Ioan Botezătorul. T&T Clark. 24 Vezi: Raymond E. în timp ce ceilalţi au fost simpli receptori ale lucrurilor revelate de Domnul.

Marcu spune că Iisus n-a putut face o minune în Nazaret din cauza necredinţei oamenilor (Marcu 6. 1. De aceea Domnul Iisus Hristos are parte de acelaşi tratament pe care l-au experimentat şi alţi profeţi din partea societăţii. Mântuitorul este pus în faţa respingerii Sale de către cei mai apropiaţi ai Săi. aceasă problemă este clarificată. No. p. a permis primilor creştini să înţeleagă respingerea lui Mântuitorului de către liderii de poporul Său. acest lucru se Joseph H. Hellerman. Nu s-au aşteptat niciodată ca Împărăţia să ajungă să fie atât de aproape de ei sau să vină într-un mod atât de ascuns (13.46). 54. Marcu 6. nu lupta unui tânăr creştin cu îndoielile asupra existenţei lui Dumnezeu întrucât acesta deseori îşi dovedeşte propria existenţă prin fapte care duc la credinţă şi nu doar la recompensarea ei. ”Honor And Shame Rhetoric As A Unifying Motif In Ephesians”. în Bulletin for Biblical Research Vol. Chiar dacă toate cele care I se fac. Oamenii printre care a crescut Iisus nu erau pregătiţi să Îi îmbrăţişeze înţelepciunea şi puterile miraculoase. dezbrăcatul. la rândul lor. 58). ca scuipatul. în mod interesant. Locuitorii din Nazaret îşi considerau oraşul atât de mic şi de insignifiant încât nu s-ar putea aştepta ca un profet să se ridice dintre ei ( Ioan 1. Îl degradează doar pentru o scurtă perioadă de timp. Gosnell. 29-36). vor fi respinşi: Dacă vă urăşte pe voi lumea.205. care şi aceştia.2 (June 2000). Asemeni lui Ieremia (Ier 1.115-117. însă niciodată nu s-au gândit să aplice concret învăţăturile acestora. riscă să Îl ia deşert (v.pp.26 Trebuie reţinut totuşi faptul că problema ridicată în acest caz este a ostilităţii create de necredinţă. Acest principiu de respingere.25 25 .16. op. 4). după Înălţarea lui Iisus. 18). Domnul Iisus Hristos va avea parte de o respingere mai mare decât cea a profeţilor (23. În Evanghelia după Matei. dar câştigă încă şi mai multă glorie şi prestigiu. nu numai că nu îşi pierde onoarea prin acest tratament ruşinos.1 (2006). 11-14). 42). Cei care sunt ostili scopurilor lui Dumnezeu nu se pot plânge că nu primesc dovezi ale puterii Sale. 31-33). legaţi de El prin cele mai importante relaţii ale societăţii şi prin sânge (Matei 13. Acesta este motivul pentru care cei care erau cei mai aproape de Împărăţie nu au recunoscut-o şi au trecut mai departe.cit. 27 Peter W. Chiar dacă Domnul Iisus Hristos primeşte un tratament dur din partea evreilor şi a autorităţilor romane. 213–228. dovezi oferite deseori celor care cred în El. acest chin ruşinos se metamorfozează într-o înălţare a stututui Său. Contemporanii lui Iisus au accentuat ceea ce ştiau deja: faptul că profeţii erau respinşi. JETS Vol.. pp. Într-un mediu atât de mic precum Nazaretul. 21-23). Însă toţi cei care Îl cunosc pe Iisus dar nu Îl ascultă. toţi ar putea crede că deja îl cunosc pe Domnul Iisus Hristos. Ioan 6. 11. No.27 Într-o altă măsură. lovitul. să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (Ioan 15. 53-58). 11. sunt menite să Îl batjocorească şi să Îl dezonoreze. Olyan. 57. 25 El Însuşi mai mare decât un profet (Ioan 5. ”Challenging the Authority of Jesus: Mark 11:27–33 and Mediterranean Notions of Honor and Shame”. Dumnezeu permite necredinţei noastre să îşi limiteze activitatea. 5). evanghelistul spunând că Mântuitorul nu a înfăptuit miracolul din cauza necredinţei lor (Matei 13. 43. ce apare foarte clar în Evanghelii (Ioan 13. acest lucru însemnând probabil că Iisus a refuzat să se comporte ca un simplu magician la cererea poporului Său.cit. pentru că apoi. 12. op. p.28 Ritualul torturării efectuat de soldaţii romani. 26 Saul M. 28 Bruce J Malina. care a crescut împreună cu ei şi pe care Îl cunosc poate fi diferit faţă de ei. ruşinea suportată de Iisus se va continua asupra discipolilor Săi. doar atât timp cât durează torturarea.54 THEOLOGIA PONTICA „unul de-al lor”.

dar legătura cu noua origine.THEOLOGIA PONTICA 55 întâmplă doar în ochii persecutorilor. New York. Evangheliile. p.29. prin Hristos aduce demnitatea divină pe pământ şi mântuieşte natura umană prin cruce. Legătura noastră cu această nouă origine în Hristos ne este oferită prin Slăvirea Sa şi nu printr-o cauza naturală. Mântuitorul lumii. Dacă pentru toţi cei dinainte de Hristos. cum doar persoana aflată într-o poziţie mai înaltă poate pune o asemenea întrebare. ca în cazul lui Adam. Neyrey. 14) şi cu recunoaşterea demnităţii Domnului Iisus Hristos de către Pilat. Cea mai grea luptă împotriva celui rău s-a dat pe cruce şi acolo a fost păcatul iertat iar prin Înviere s-a mântuit poporul omenesc. prin aceste acţiuni degradante. cu răspunsul primit de Moise pe Muntele Sinai: Eu sunt Cel ce sunt (Ieşirea 3. s-a făcut de dragul oamenilor şi pentru salvarea noastră. Este adevărat astfel că pierderea întregii demnităţi şi onori. moartea pe cruce era o moarte plină de ruşine. pp. care este Hristos. dobândind astfel onoare prin putere şi control. Mantzaridis. În Evanghelia lui Ioan. The Deification of Man. Potrivit învăţăturilor Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi.30 Mântuitorul Iisus Hristos este cel care adresează primul întrebările. din moment ce s-a oferit pe El Însuşi ca „antidot împotriva sfatului celui rău”32. iar răspunsul Său are o rezonanţă puternică când zice „Eu sunt acela”. în momentul prinderii Sale în Grădina Ghetsimani. Crestwood. Vladimir’s Seminary Press.29 Majoritatea situaţiilor în care este pus Mântuitorul Iisus Hristos. atunci când spune: Iată Omul. executată de Hristos.156-157. iar creştinii sunt „Logosului întrupat”31. poate fi obţinută doar prin libera participare la regenerarea naturii umane. Atribuirea naturii umane de către Cuvânt prin Fecioara Maria este punctul de plecare al Întrupării Sale şi al divinizării întregii umanităţi căzută prin păcatul lui Adam. Răspunsul „Eu sunt acela” are legătură.cit. recunoscându-L. 29 30 . indirect. op. 1984. În cazul Mântuitorului ne putem referi la onoarea proprie. Ibidem. p.28. precum şi prin postura trupului. Jerome H. ori a slavei de care se bucura Domnul nostru Iisus Hristos. 32 Ibidem. Actul căderii soldaţilor poate fi interpretat fie ca o recunoştere a unui statut superior. specială pe care El o posedă şi care este slava şi onoarea prototipului. Iisus este singurul învăţător şi călăuză. însuşi faptul că Mântuitorul îi întreabă pe soldaţi pe cine caută. îl prezintă pe Iisus într-o asemenea manieră că ruşinea şi umilirea suferite de El sunt doar dovezi ale slavei Sale: „Nu trebuia oare. ruşinea fiind dată uitării. Când Cuvântul Domnului a luat natura umană (kenosis) i s-a adăugat întreaga slavă şi a fost eliberat de legătura morţii şi stricării. denotă control şi onoare.. Originea noastră din Adam ne leagă în mod direct cu vechea rădăcină. precum şi primirea celei mai crunte umiliri pe pământ. Domnul Iisus Hristos ne oferă înţelepciunea luptei împotriva răului. St. şi acest antidot se regăseşte în îndeplinirea actului de ascultare şi umilire supremă în faţa lui Dumnezeu. ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? ” (Luca 24. 26). El îşi menţine controlul. deoarece El deţine mereu controlul situaţiei. 31 Georgios I. chiar dacă par a fi în defavoarea Sa. acest lucru se întâmplă doar în aparenţă. p. într-o oarecare măsură.156. În cazul prinderii şi judecării lui Iisus. iar soldaţii cad la pământ.

Potrivit principiului său. Relevanţa nu este doar aceea de a observa cum Mântuitorul a reuşit să transforme ruşinea în onoare. transformare pe care el o consideră o ironie. ca participanţi la sacrifciul Său mântuitor. op.157. oferindu-ni-se astfel posibilitatea de a fi asemeni lui Dumnezeu. Neyrey. cel ce este mort pentru lume este Viu iar ruşinea este transformată în onoare. Fiul lui Dumnezeu. aceasta are o cu totul altă conotaţie. Putem vedea că o serie de valori antice legate de onoare şi ruşine se regăsesc în societatea noastră post-modernistă în timp ce unele devin perimate pe măsură ce valorile societăţii tind să se schimbe în funcţie de interesele individuale şi colective. un rol major îl are nu doar observarea acestor valori. . 33 Jerome H. Neyrey subliniază transformarea ruşinii în onoare prin persoana Mântuitorului şi prin intermediul învăţăturilor Sale33. dar se poate spune că aceste haine de care Fiul lui Dumnezeu este dezbrăcat sunt hainele pe care Adam a fost forţat să le poarte ca urmare a căderii sale în păcat. cei ce ne mântuim. Această viaţă biologică este transformată de Iisus într-o viaţă spirituală. ci şi modul în care acestea funcţionează şi care este relevanţa lor pentru omul modern. Hainele din piele de animal purtate de Adam reprezintă mortalitatea oamenilor. este puterea lui Dumnezeu. Iisus Hristos. Hainele pe care Adam le-a primit după căderea în păcat sunt date jos de pe singurul om fără de păcat. este nebunie. În cazul antropologiei onoarei şi ruşinii aplicate vieţii şi învăţăturilor lui Iisus. Studiile despre onoare şi ruşine ne introduc într-o lume diferită de cea pe care majoritatea dintre noi o cunoaşte din viaţa de zi cu zi. ci aceea de a înţelege modul în care noi putem face acest lucru. sacrificiu care a oferit posibilitatea de a schimba ruşinea păcatului adamic cu slava Învierii lui Hristos. 18-19). rezultatul fizic absolut al căderii în păcat şi orintarea omului către o viaţă biologică. cea de-a doua devine prima.56 THEOLOGIA PONTICA Mântuitorul suferă o ruşine îngozitoare când este dezbrăcat cu forţa. această ruşine fiind de fapt onoare: „Căci cuvântul Crucii. pentru cei ce pier. În ochii duşmanilor crucificarea este simbolul suprem al ruşinii dar pentru adepţii şi cei pentru cei care cu adevărat cred în El. p.cit. iar pentru noi. Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o” (1 Corinteni 1. prin Mila şi Slava Sa.

au început să acţioneze şi în vederea instituirii unui cadru juridic necesar să garanteze în mod efectiv drepturile şi libertăţile enunţate în tratatele şi pactele europene (dar şi internaţionale) la care România era co-parte semnatară sau la care ţara noastră trebuia să adere ulterior.identificarea totală. (5) „modelul american” . libertăţi şi responsabilităţi. deşi unele au suferit unele modificări în decursul vremii (inclusiv după anul 1989). din partea Puterii (Statului). aflat în zona de Răsărit a continentului. toate instituţiile administraţiei de stat. folosind. ANGHELESCU anghelescug@gmail.BISERICA ŞI STATUL ROSTUL UNUI PARTENERIAT ÎNTRE STAT ŞI BISERICĂ PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂŢII VIEŢII Prof. de decenii şi secole. majoritatea valabile şi astăzi. (4) „modelul post-bizantin” . o echitate relaţională.-lor şi în viaţa mass-media. instituţiile politice ale Statului nu este potrivit în nici un fel să se amestece şi să intervină în activitatea curentă a Bisericii. adecvate. la puterea executivă. Tot aşa. dr. Gheorghe F. univ. legislativă. constant şi în permanenţă. instituţie cu caracter naţional după cum ne arată datele şi informaţiile istorice. Dintre aceste norme ecleziale ortodoxe este bine să invocăm „Regulamentul pentru . înfiinţate după Decembrie 1989.cooperarea distinctă. este necesar să avem în vedere actele normative interne ale acesteia. Într-o societate democratică este necesar ca puterile Statului să fie despărţite (independente) între ele.G. România ca stat european. mai exact. în această privinţă. Cultelor şi organizaţiilor religioase li se pot asigura şi solicita pe deplin drepturi. bine definită prin acte normative specifice interne şi internaţionale. vecină apropiată cu morala confesiunilor religioase (şi de ce nu cu cea a tradiţiei socio-culturale româneşti). la o societate democratică. În acest sens. Mai mult decât atât. Finanţarea bisericilor În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română. s-a implicat după evenimentele social-politice din Decembrie 1989 în procesul de trecere de la o societate organizată tipic comunist. judecătorească.com Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Argument Când vorbim despre un parteneriat între Stat şi Biserică (Culte) în Uniunea Europeană sau în Statele Unite ale Americii observăm o varietate de modele: (1) „modelul francez” . când ne referim. (2) „modelul englez” . numai invocând.separaţia radicală.N. (3) „modelul german” . cu o economie de piaţă.un posibil model ortodox. puterea politică nu trebuie să intervină în activitatea de organizare şi funcţionare a O. păstrând şi apărând.independenţă profundă.

. 90% din spitalele pentru cei cu handicap fizic şi mai ales neuro-psihic din Belgia sunt administrate de Biserica Romano-Catolică. 25 emise de Sinodul de la Antiohia. azilelor pentru săraci (ptohiile sau ptohotrofiile). arhiepiscopiile. 1 defineşte astfel averea bisericească: „bunurile care aparţin Patriarhiei. care prin art. Această prevedere normativă evidenţiază ca proprietar al averii bisericeşti fie instituţia eclezială centrală (eparhia). centrul mitropolitan şi Administraţia Patriarhală.R. în acest sens. oficiul protopopesc.). 32. viticole. Pentru a înţelege mai bine dreptul de proprietate al unităţilor de cult ale B. Întocmai ca în actele normative ecleziale ale Patriarhiei Române. suprafeţe lacustre şi de păşuni etc. Suedia. protopopiatelor. pomicole. fie cea teritorială (protopopiatul). caselor de oaspeţi pentru primirea celor cu o situaţie materială precară (xenodohiile).234 din 29 Septembrie 1950. mânăstirilor şi celorlalte persoane juridice ale Bisericii Ortodoxe Române”. este extrem de firavă. terenuri agricole. trebuie studiat. mânăstirile. centrul eparhial arhiepiscopal.) de către Biserica Ortodoxă Română. diferite tipuri de clădiri. recte în anul 2008). centrul eparhial episcopal. În mod asemănător avem situaţii de parteneriat între Stat şi Biserică în Danemarca. Italia. mitropoliile. spitalelor organizate în case destinate adăpostirii şi îngrijirii bolnavilor (nosocomiile). Unii oameni politici români care au legături şi simţăminte cu tradiţia socio-culturală şi politică românească din perioada interbelică consideră că nu trebuie să uităm că Biserica în ansamblul ei (şi aici ne referim la toate cultele recunoscute din România) a ştiut şi a reuşit să administreze şi gestioneze avutul ţării mult mai bine decât au făcut-o instituţiile Statului. se pot susţine financiar şi material o multitudine de acţiuni de binefacere (filantropice) ale Bisericii. silvice.58 THEOLOGIA PONTICA administrarea averilor bisericeşti”. prin Decizia nr. odinioară.R.: Canonul Apostolic 40. Finlanda. precum se întâmplă astăzi în unele state membre ale Uniunii Europene şi precum se întâmpla. Filantropia cu susţinere de la bugetul de stat pe care o desfăşoară Bisericile. Germania şi nu numai).O. Canoanele 24. eparhiilor (episcopii şi arhiepiscopii). episcopiile. azilelor pentru bătrâni (gherontocomiile). analizat şi respectat „Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române” din Februarie 1949 (şi el. fie cea locală (parohia). parohiilor. Deşi există un compartiment de resort în Secretariatul de Stat pentru Culte ! Suntem departe de situaţia unor ţări din Uniunea Europeană (de exemplu: binecunoscuta Asociaţie Romano-Catolică „Caritas” din Viena are 50% din finanţarea întreprinderilor sale de la bugetul de stat austriac. care prin art. prin toate părţile sale componente. şi aprobat de Ministerul Cultelor. îmbunătăţit după 1989. parţial. 186 defineşte ca persoane juridice de drept public: parohiile. votat de Adunarea Naţională Bisericească în şedinţa din 26 Februarie 1950. caselor de adăpost pentru fete (partenocomiile). în conformitate cu dispoziţiile art. Novela 120 şi 121 din Codul lui Justinian etc. Prin administrarea şi gestionarea patrimoniului recuperat de la Statul Român (bunuri mobile şi bunuri imobile: obiecte ecleziale. la noi în ţară când ne referim la: fiinţarea azilelor pentru văduve (chirocomiile). folosindu-se bani de la bugetul de stat al Regatului Belgiei. deja invocate. sunt desemnate de legislaţia străveche bisericească răsăriteană şi legislaţia bizantină (ex. leagănelor de copii părăsiţi sau găsiţi (brefotrofiile). persoane juridice cu drept de proprietate următoarele unităţi bisericeşti: oficiul parohial. protopopiatele. Totuşi o problemă complicată este activitatea socio-caritabilă a Bisericilor. Norvegia.O. 168-170 din Statutul B.

THEOLOGIA PONTICA 59 Din nefericire în ţara noastră nu a fost susţinută realizarea unor pârghii financiare şi fiscale legale pentru dezvoltarea firească a vieţii religioase a Cultelor/Bisericilor. cu o firavă experienţă în politica etnico-religioasă. socio-ecologice. fie la centrul spectrului politic. mai ales în domeniul acţiunilor social-caritabile (acel procent care echivalează cu 2% din impozitul pe venitul global al cetăţeanului este deosebit de modest. comparativ cu năzuinţele şi tendinţele Uniunii Europene. cu cât ofertele juridice de la o ţară la alta scot în evidenţă. pentru că prin aceasta putem să vorbim de raporturi cu durabilitate instituţională. politica dialogului este cea mai potrivită pentru a înţelege cât mai bine unii de la alţii experienţa confesională din spaţii socio-culturale diferite. socio-juridice şi. nu în ultimul rând. în ţările fost comuniste situaţia în acest raport relaţional. socio-culturale. Implicarea cu izbândă a Bisericii în ţara noastră în diverse regiuni ale ţării şi în comunităţile româneşti din diferite spaţii geografice ale lumii poate fi determinantă şi rezolvată în variate domenii de interes public (prin logistica ministerelor) şi prin multiple activităţi cu un anume specific: socio-educaţionale. guvernamentali. este unica instituţie din societatea românească care a precedat regimului comunist-ateu şi îi supravieţuieşte în contextul actual. această clasă politică în bună parte şi nu în puţine situaţii neavând habar de minime cunoştinţe de . Trebuie să nu uităm că Biserica ca instituţie cu caracter public-privat (în ansamblul ei) şi aici ne referim la toate confesiunile religioase. cultural-artistice şi mentale ce au condus şi mai guvernează încă spaţiul european. judeţeni sau locali. în concordanţă cu cerinţele societăţii. fie că este poziţionată la stânga. în viaţa morală şi religioasă a cetăţeanului credincios şi a familiei sale. fie politic. de lege. Pentru politica religioasă dintr-o Europă Unită. promovate şi adoptate acte protocolare între cele două instituţii pentru toate domeniile de interes. Considerăm că întreprinderea aceasta a înţelegerii şi folosirii unei politici comparative este cu atât mai semnificativă în peisajul bătrânului continent. Rostul unui parteneriat durabil şi eficient între stat şi biserică Un parteneriat viabil şi rezistent între Stat şi Biserică este o de o reală necesitate. fie la dreapta. este încă neclară. nu de puţine ori confuză şi chiar nerezolvată în mod firesc. socio-profesionale. încărcat cu multe şi variate tradiţii. socio-artistice. prin vocaţia sa misionară şi pastorală. Faptul acesta poate fi explicat prin nivelul clasei politice. fie juridic. Politica repartizării resurselor financiare de la bugetul de stat sau de la rezerva bugetară care sunt destinaţi Bisericilor nu trebuie folosită în mod electoral de către factorii decidenţi: parlamentari. convergentele socio-istorice. mai ales când discutăm despre poziţionarea pozitivă elocventă a relaţiilor dintre Stat şi Biserică/Culte/Organizaţii Religioase şi când încercăm să înfăptuim un cadru legislativ performant. Repartizarea cu pricina trebuie să se aplice numai prin intermediul cadrului legal bine stabilit între Stat şi Biserici (Culte) şi nu altfel. socio-caritative. limitat şi încă neînţeles pentru rostul său de contribuabili). nu în ultimul rând. Aici avem ca exemple situaţiile din fostele ţări comuniste europene. Comparativ cu ţările din vestul continentului unde relaţia Stat-Biserică şi cadrul legislativ sunt ameliorate de mult timp şi funcţionează normal. nu în ultimul plan. Trebuiesc redactate. toate acoperite prin diferite documente normative adecvate şi.

dar susţine şi componenta de tratament pe termen lung şi prevenţie. cel al politicii religioase. dacă există voinţă politică. materializate în diverse acte normative guvernamentale. în condiţiile în care este cunoscut deficitul de resurse la bugetul de stat. astfel încât în vreme ce noi învăţăm modelul în care să înţelegem şi să abordăm lumescul. sociologică. derivând firesc din doctrina sa creştină. nu în puţine cazuri. Avem suficient de multe de învăţat de la Bisericile din Occident care deja cu decenii şi secole au realizat experienţa modernităţii şi a societăţii plurale şi autonome. trecerea unor servicii sociale sub administraţia Bisereicii. Finanţarea următoarelor activitaţi aflate în sfera asistenţei sociale. reguli şi acte normative. teologică şi. Mai precis. dezbaterii despre reforma sistemului de asistenţă socială oferind o soluţie concretă.60 THEOLOGIA PONTICA bază ale unei politici religioase coerente. istorică. juridică.care judeca sistemul de asistenţă socială concentrându-se pe creşterea resurselor financiare şi amplificarea dependenţei de Stat . regulamente şi legi. mai ales pe fondul crizei economice (Bugetul de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale are trei componente majore care însumează aproape 70 de miliarde de lei: 55 pentru fondul de pensii. nu în ultimul rând. de asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate de acestea. se oferă o soluţie complementară de suport social. evitănd cazurile de asistaţi cu viaţă de lux. Între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Apusene există un schimb de daruri (spirituale). sunt grav afectate de lipsa informaţiei socio-istorice şi culturale. prin îndrumarea spirituală pe care o acordă Biserica. se răspunde direct. Nu este vorba numai de un schimb la nivelul superficial al istoriei. Totuşi. Anexă normativă cu comentariu: Lege privind parteneriatul dintre stat şi biserică în domeniul serviciilor sociale (2011) Adoptarea la începutul lunii martie 2011 în Camera Deputaţilor . România prin viaţa sa religioasă poate oferi Uniunii Europene după intrarea sa la 1 Ianuarie 2007 modelul sau de credinţă viabilă în Dumnezeu de care are nevoie spiritualitatea continentului nostru. iniţiate de culte. la o analiză politică (atentă şi profundă). Prin acest proiect.camera decizională – a proiectului privind parteneriatul stat-biserică în domeniul asistenţei sociale este un pas concret pentru reforma sistemului de asistenţă. observăm subit că în cei peste 20 ani de democraţie plăpândă. Prin implicarea Bisericii. potrivnice năzuinţelor majorităţii absolute din cadrul populaţiei credincioase ale acestor societăţi postcomuniste. apăsat neîncetat de peste două secole de o profundă secularizare. Implicarea comunităţii locale şi a Bisericii nu numai că garantează o mai corectă orientare a resurselor. 10 pentru servicii sociale şi 5 pentru şomaj). psihologică. Această lege dovedeşte că există soluţii alternative de ajutor pentru cazurile sociale. partenerii noştri occidentali ar putea să înveţe de la noi cum să abordeze eternitatea.nu soluţionează şi nici nu previne problemele sociale. precum şi de asociaţiile cu caracter ecumenic: . Legea instituie următoarele reglementări: 1. dincolo de orice viziune prea optimistă sau prea pesimistă. de asumarea deficitară şi eronată a tradiţiei din propria ţară şi de o influenţă deloc benefică în ceea ce priveşte acceptarea şi adoptarea fără rezerve a unor principii. Viziunea postcomunistă . cele mai multe din tendinţele şi opţiunile politice în acest aşa de sensibil domeniu public. diplomatică. prin implicarea autorităţilor locale şi a Bisericii.

dar incomplet”.copii aflaţi în dificultate.implicarea comunităţii. asociaţiilor şi fundaţiilor religioase. transparenţa.persoane vârstnice lipsite de venituri. Reacţia Patriarhiei Române la „Legea parteneriatului Stat-Biserică” vine la aproape o lună după ce aceasta a fost adoptată în Camera Deputaţilor şi la o zi după ce Preşedenţia României a retrimis-o Parlamentului la reexaminare. compartimente etc. eficacitatea utilizării fondurilor publice. . nu pot asigura o îngrijire şi o educaţie corespunzatoare copiilor. prevazută de lege. 5. cofinanţarea de minimum 20% din partea solicitanţilor . tratamentul egal. fără susţinători legali. 4. în cadrul căruia Patriarhia Română inventariază două „aspecte pozitive” şi şapte „aspecte discutabile” din textul proiectului legislativ. Autorităţile administraţiilor locale vor deveni parteneri la proiecte prin punerea la dispoziţie a terenurilor. Principiile care stau la baza finanţării activităţilor sunt: libera concurenţă. cultele pot organiza şi acorda servicii sociale. . Biserica are un rol esenţial în coagularea comunităţii în jurul unor priorităţi sociale. 2. respectiv departamente.servicii sociale. . . al medierii etc.persoane adulte cu dizabilităţi. clădirilor şi a unor sume de bani necesare derulării acţiunilor finanţate. . Deşi are destule componente pozitive această lege a parteneriatului dintre Stat şi Biserică (Culte) a fost mult comentată şi criticată de unele instituţii implicate sau neimplicate în derularea acestui viitor act normativ.. spre reexaminare. Legea privind parteneriatul dintre Stat şi Culte în domeniul serviciilor sociale „pune în concurenţă directă Biserica Ortodoxă Română cu minorităţile religioase care sunt masiv sprijinite financiar din străinătate”. ori cu dizabilităţi. „Există riscul pentru credincioşii ortodocşi de a fi supuşi prozelitismului altor Culte”. 3. Potrivit calităţii lor de furnizori de servicii sociale.direct. bolnavi sau greu deplasabile. mai ales în această perioadă de criză economică. Biserica poate stimula voluntariatul care trebuie sa devină o formă esenţială de implicare a comunităţii. Sunt vizate următoarele categorii de persoane: . alături de autorităţile locale şi de comunitate în desfăşurarea unor activităţi din sfera asistenţei sociale. la o zi după ce Preşedenţia României a retrimis legea la Parlament. Avertismentul a fost lansat de Patriarhia Romănă. nu au acces la servicii de asistenţă medicală şi nu sunt cuprinse în sistemul de protecţie socială al statului. 6.THEOLOGIA PONTICA 61 . din cauza resurselor financiare şi materiale reduse. prin structurile proprii unităţilor de cult.persoanelor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale. .formarea şi instruirea corpurilor de voluntari. care nu se pot întreţine singure. Patriarhia Română anunţa printr-un comunicat de presă că această lege nu a fost elaborată la solicitarea . după cum urmează: . Se va asigura participarea tuturor cultelor. se arată într-un comunicat de presă intitulat „Un demers pozitiv.familii sarace care.prin asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în acest scop.acţiuni caritabile.activităţi de educaţie şi formare inclusiv în domeniul îngrijirii persoanelor dependente. . . Obiectivul principal al legii este de a facilita implicarea Bisericii.

2. 2. Biserica desfaşoară activităţi de asistenţă socială în şi în favoarea persoanelor cu dizabilităţi. Bisericile Protestante etc. Asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică este forţată şi incorectă. 5. 7. Patriarhia Română susţine că „se impune ca toate aceste aspecte negative să fie avute în vedere cu ocazia reexaminarii „Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale în Parlamentul României. şomeri. 3. Biserica Ortodoxă Română: 10. criteriu care corespunde contribuţiei la bugetul de stat a credincioşilor diferitelor culte.). „Aspecte pozitive: 1. iar nu de parteneri. . încurajând astfel coresponsabilitatea şi cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale. bătrânii şi victimele calamităţilor naturale. 4. Legea trimisă la promulgare face o distincţie clară între activităţile sociale ale Cultelor fundamentate pe o convingere şi experienţă spirituală puternică devenită tradiţie şi activităţile sociale ale ONG-urilor. 2).” În finalul comunicatului. Or.6 milioane euro. enunţat clar în „Legea Cultelor”. atitudine care descurajează cooperarea între diferitele Culte în vederea realizării de proiecte comune şi încurajează confruntarea dintre acestea. există riscul pentru credincioşii ortodocşi de a fi supuşi prozelitismului altor Culte doar pentru că acestea obţin importante fonduri din străinătate şi au structuri de asistenţă socială mai performante. aderenţa mare la mase şi nici motivaţie spirituală ca un Cult Religios. În actuala formulare a legii. fiind vizate doar activităţile cu tinerii. Mai precis prezentăm mai jos punctul de vedere al Patriarhiei Române despre acest act normativ. În actuala formulare a legii nu este prevazută clar asigurarea continuităţii sprijinului în cazul unor activităţi sociale de durată ale Cultelor. Sprijinul de 80% de la buget este mai incert decât sprijinul de 98% din Fondul Social European (fonduri europene). adică despre o mentalitate de piaţă transpusă în relaţiile dintre culte.62 THEOLOGIA PONTICA Patriarhiei Romane. 3. 2. Legea acordă prerogative prea largi autorităţilor locale (care elaborează raport de oportunitate asupra proiectelor) şi celor centrale (cu drept de apel la proiecte). Legea recunoaşte cultelor calitatea de parteneri sociali şi cea de furnizori de servicii sociale. migranţi. fără a se preciza care este iniţiativa Cultelor. nici dreptul cultelor de a participa la evaluarea proiectelor. ci este iniţiativa legislativă a unui grup de parlamentari. care nu au aceeaşi durabilitate în timp. Legea limitează drastic domeniile în care statul sprijină activităţile sociale ale cultelor. Aspecte discutabile: 1. dependenţi etc. 6. ci se foloseşte sintagma „după caz” (art. aşa cum se enunţă în titlul legii.” În cele ce urmează prezentăm motivele pentru care Preşedenţia României a retrimis legea în Parlament spre reexaminare. fără referire expresă în text la criteriul proporţionalităţii. contribuţia proprie a Cultelor fiind doar 2%.9 milioane euro. Legea pune în concurenţă directă Biserica Ortodoxă Română cu minorităţile religioase care sunt masiv sprijinite financiar din străinătate. Biserica Romano-Catolică: 12. organizate cu sprijin extern (A se vedea şi clasamentul actual al finanţării întreprinderilor socio-caritabile de către culte în ţara noastră alcătuit de Revista „Forbes” (2009): 1. Acestea sunt reduse la rolul de simpli executanţi ai demersurilor şi intereselor autorităţilor de stat. Legea vorbeşte despre libera concurenţă. mai ales pentru Cultul Mozaic şi Cultul Musulman. 9 alin.

şi dacă nu mai poţi te ajutăm noi. a unui procent anume din impozitul pe venit. cultele care desfaşoară activităţi de asistenţă socială beneficiază de o subvenţie de până la 80% din valoarea proiectului aprobat. Articolul 15 al legii transmise spre promulgare stabileşte ca procedură de finanţare prevazută de prezentul act normativ să deroge de la prevederile Legii nr. Acest act normativ a suscitat mult interes „pro şi contra” din partea politicienilor şi societăţii civile. 350/2005 să fie în mod transparent. Legea transmisă spre promulgare reglementează finanţarea din fonduri publice a programelor iniţiate de culte pentru dezvoltarea şi derularea de servicii sociale şi acţiuni caritabile. În prezent. 2 vol. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. în cele mai multe ţări. Dar principiul este cel clasic al subsidiarităţii. Noile mişcări religioase. 2 al acestei legi. cadru didactic universitar care s-a preocupat mult de teologia socială şi doctrina socială a Bisericii în ţara noastră în ultimii ani. lector la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj. precum şi pentru formarea şi instruirea corpurilor de voluntari care activează în domeniul asistenţei sociale. cu modificările şi completările ulterioare. „A recunoaşte subsidiar că activitatea cultelor religioase este benefică nu este un demers greşit”. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică. organizate ca instituţii publice. Editura Limes. a declarat Radu Preda. „cultele au fonduri proprii”. Iaşi. stabilirea unor proceduri clare de finanţare în această lege ar fi benefică şi pentru a nu crea impresia unei politizări a modului de acordare a finanţărilor pentru culte la nivelul autorităţilor locale”. nivelul subvenţiilor acordate nu poate depaşi costul mediu lunar de întreţinere. Conform prevederilor legii transmise spre promulgare. a arătat concis Radu Preda. cultele au propriul lor buget şi colaborează în termenii: cât ai tu şi cât îmi dai tu. Cluj-Napoca. este reglementată prin Legea nr. Nicolae Achimescu. Gheorghe F. . expres şi clar stabilită prin prezenta lege şi nu reglementată ulterior printr-o hotărâre a Guvernului. Considerăm că este oportun ca procedura de finanţare derogatoare de la regimul general stabilit prin Legea nr. Corpus legislativ privind viaţa religioasă din România (1989-2006). cultele nu au un buget fix. Editura Vasiliana’98. Anghelescu etc. la noi. 2. pe persoană asistată din unităţile de asistenţă socială de stat. De altfel. doctor în teologie. ca rest? Ori. Faci ce poţi tu. pe de alta parte. BIBLIOGRAFIE: 1. sigur cu condiţia ca proiectul să fie de interes”. act normativ de forţă juridică inferioară legii.THEOLOGIA PONTICA 63 “1. în parteneriat cu autorităţile publice. 2002. care este şi la baza politicii europene. legea instituie un tratament diferenţiat în acordarea de finanţare publică între culte. ca prestatori de servicii sociale. care înfiinţează şi administrează unitaţi de asistenţă socială. Noi ne oprim doar la Radu Preda. ceea ce cumva complică situaţia. Acesta a explicat că „cel putin principiul acestui proiect este bun şi european”. Numai că. Astfel. „Prin încasarea directă. pe de o parte şi celelalte organizaţii neguvernamentale care prestează activităţi caritabile din domeniul serviciilor sociale. precizând că parteneriate de acest gen funcţionează şi în alte state. Considerăm că Statul ar trebui să încurajeze mai mult inserţia socială a persoanelor care beneficiază de programele de servicii sociale în cadrul familiilor şi nu în cadrul unor unităţi de asistenţă socială. Potrivit art. cu profil similar.. prestarea de servicii de asistenţă socială de către entităţi neguvernamentale. 3. 2008. 2. tot prin ajutorul statului desigur.

Bucureşti. Fondul Europa. Anul IV. Anul III.64 THEOLOGIA PONTICA 3. p. Facultatea de Teologie”. Anghelescu. 13. p. Gheorghe F. Gheorghe F. România 1944-1989. Succinte aprecieri şi înţelesuri. The National Institute for the Study of Totalitarism. în „Annales Universitatis Valachiae. Libertatea religioasa din România în contextul integrării în Uniunea Europeana. Anghelescu. Gheorghe F. 137-144. p. Gheorghe F. 7. 4/1999. nr. Justeţea şi sacralitatea textelor patristice de odinioară în Europa Comunitară a zilelor noastre. 81-84. în „Analele Universităţii din Craiova”. Anghelescu în colaborare cu Paul Caravia etc. 7-8/1999. Histoire et actualitė. Gheorghe F. 8. 12. Ortodoxia în contextul social-istoric al Europei de astăzi. 7/2001. the central administration of the Churches-Glimpes -. Dictionaries. 215-228. Nr. An III. Organ Oficial al Organizaţiei Naţionale pentru Apărarea Libertăţii Religioase. Seria: Teologie. p. Arhiepiscopia Târgoviştei”. 4. Anghelescu. Nr. Constanta. Programul Phare 2002 de Micro-Proiecte. Gheorghe F. 143-151. Seria: Teologie. Editor AIDROM – Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România & Centrul de Cercetări Teologice. în „Analele Universităţii din Craiova”. Puncte de vedere privind viaţa religioasă în România. Sâmbăta de Sus. 3/1998. Editat de Consiliul Judeţean Braşov în parteneriat cu Mănăstirea Constantin Brâncoveanu. 139-153. The Romanian Academy. Anghelescu. 228-236. Târgovişte. Gheorghe F. Spiritualitatea româneasca între tradiţie şi actualitatea ecumenică a integrării europene.. 3/1998. Nr. Facultatea de Teologie”. Anghelescu. în „Candela Moldovei”. Sâmbăta de Sus. 92-98. 11. Craiova. 31-40. 5. în colaborare cu Estera Emanuela Anghelescu. în „Almanah Bisericesc. Anghelescu. Interculturale şi Ecumenice „Sf. 2005. 2006. 28 aprilie – 2 mai 2004. Anghelescu. 10. în „Analele Universităţii din Craiova”. Anghelescu. p. p. Ed. 6. Iulie 2006. p. Editura Universitaria. 14. în „Conştiinţă şi libertate”. De la New Delhi la Porto Alegre 1961-2006”. Anghelescu. 1999. Editura Universitaria. în „Almanah Bisericesc. 1991. Religion et pouvoir. Gheorghe F. Anul VI. Succinte observaţii în „Simpozionul «Ortodoxia românească şi rolul ei în Mişcarea ecumenică». Craiova. Gheorghe F. Târgovişte. Semnificaţia instituţiei social-caritabile şi medicale cu caracter confesional în cadrul relaţiei stat-biserică la începutul mileniului trei în România. în „Ortodoxia parte integrantă din spiritualitatea şi cultura europeană”. Bucharest. 66-70. Gheorghe F. Ioan Cassian”. Mănăstirea Constantin Brâncoveanu. The Imprisoned Church. Anghelescu. în „Analele Universităţii din Craiova”. 9. Quelques considérations sur les relations entre l’état et l’église dans la société romaine d’hier et d’aujourd’hui. Nr. p. From the religious and political life in Romania. Seria: Teologie. Gheorghe F. Asigurarea transparenţei exercitării drepturilor religioase în activitatea socio-caritativă din România. 2003. p. an VIII. Wirtschftliche Betatigugsfelder der Sekten. 186-196 şi în „Analele Universităţii ‘’Valahia’’. Seria: Teologie. Gheorghe F. 2006. . Anghelescu. p. Târgovişte.

24. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. Viorel Buta. . Marea discuţie parlamentară în jurul Legii Cultelor – 1928. Editura Anastasia. Teologia şi practica diaconiei în dialogul ecumenic (ediţie bilingvă germano-română). p. Schiller Verlag. Hermann Schoenauer. Persecuţia Bisericii Catolice din România comunistă în lumina documentelor diplomatice franceze. 2000. Gheorghe F. îngrijire de ediţie. Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist – promotori ai dialogului pentru unitatea creştină... HermannstadtBonn. Editura Eikon. R. Străinul – persoană fizică. Seria: Teologie. Arhepiscop Teodosie al Tomisului. Jurgen Henkel ed. Nr. Iacob şi îngerul. Bucureşti. în „Annales Universitatis Valachiae”. p. 2007. Teodor Baconsky. Albert Rauch”. Implicaţii ale religiilor asupra securităţii în contextul extinderii U. Facultatea de Teologie. 2006.THEOLOGIA PONTICA 65 15. Editura Albatros. 2001. 23. ediţia a II-a revizuită. Gheorghe F. Târgovişte. 2007”.. 19. Târgovişte. Arhiepiscopia Târgoviştei. 45 de ipostaze ale faptului religios. Bucureşti & Târgovişte.. 1998. Statul şi Biserica în actualul context socio-cultural şi politic european. 2008. order and discipline”. 2007. Ovidiu Bozgan. 22. Editura Bizantina. Regimul juridic al străinilor în România. 2000. „Orice diaconie porneşte de la altar”. Editura Didactică şi Pedagogică. 66-82.E. 1996. Bucureşti. Bucureşti. Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană. Religie şi Putere în relaţiile internaţionale contemporane. f.. Anghelescu. 21. Arhiepiscopia Târgoviştei. Gheorghe F. 27. Universitatea „Valahia” Târgovişte. adăugită şi actualizată sub coord. Contribuţii necesare la securitatea şi stabilitatea europeană. Jan Nicolae. Editura Humanitas.studiu documentar -. Editura IALPRESS [Slobozia]. 2008. 1 (2005). Comparative law. ediţia a III-a la Bucureşti. ClujNapoca. în Volumul cu ed. Alba Iulia. Constantin Buchet. 2005. Bucureşti. Secretariatul de Stat pentru Culte.e. Bucureşti. Mădălina-Virginia Antonescu. Emil Jurcan. 20. 2009. 25.A. Editura ALL BECK. Editura Universităţii din Bucureşti. 17.. 2008. 1999. Radu Carp. 2006. Constantin Mostoflei. Dr. şi sub patronajul Ministerului Culturii şi Cultelor. Pentru un creştinism al noii Europe. Viaţa religioasă în România . Biserica noastră şi cultele minoritare. 26. Editura Paideia. p. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. în colaborare cu un colectiv din Secretariatul de Stat pentru Culte. 67-76. Dr. 47-76 (apărut cu titlul Statul şi Biserica în actualul context socio-cultural şi politic european). editori. studiu introductiv şi note de Constantin Schifirnet. Bucureşti. 239-256 [carte / volum omagial] . 2007. Editura Reîntregirea. p. România versus Vatican. 453-462 [carte / volum omagial]. Religia în tranziţie. Bucureşti. Ipostaze ale României creştine. Teodor Baconsky etc. 18. p. „Wer ist die Kirche ? / Cine este Biserica ? Omagiu Monseniorului Dr. 16. lui Adrian Lemeni etc. Anghelescu. Tendinţele din societatea românească în „Convergent World Religions. România. Anghelescu etc. în „Analele Universităţii OVIDIUS Constanţa”. 2006.

vol. Sibiu. Nicolae Dură. Drept Canonic Ortodox. 32. Codice di diritto canonico. editori. Bucureşti.. Patriarhia Română la Ceas Aniversar”. 2003. Bucureşti. Introducere în medicina pastorală. Sandu Frunză. Editura Bizantină. Volumul I: Instrumente . Valahia University Press. 2006. Pentru o democraţie a valorilor: strategii de comunicare religioasă într-o societate pluralistă. p. Reconciliere Creştină şi Unitate Europeană. Testo ufficiale e versione italiana. Editura Univers Enciclopedic. 47. Bucureşti. 2006. Religia în societate la început de secol XXI. 45. Editura Renaşterea. 36. 42. Târgovişte. Bucureşti. ediţie îngrijită de Ioan-Vasile Leb & Radu Preda. Ioan N. Cluj-Napoca.. 2003. Editura Christiana. Bucureşti.66 THEOLOGIA PONTICA 28. Valahia University Press. Ecumenism. Simpozion internaţional. 1984. Tendinţe europene. Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană. Bucureşti. 771-794. Nifon Mihaiţă. 1990. 31. 2005. Seminar internaţional organizat la Colegiul Noua Europă. Nifon Mihaiţă Editor. 29. Ionuţ-Gabriel Cordoneanu.. 37. Radu Petre Muresan. 2005. Adrian Gabor. O abordare ortodoxă.. 2006. traducere şi glosar de Leonard Gavriliu. Principii de Bioetică. Bucureşti. Editura Evloghia. 46. Sibiu. Bucureşti. 44. Kirche-Staat-Gesellschaft/Biserica-Stat-Societate. Biserica şi Statul. Pavel Chirilă etc. editori. Floca. 39. 2008. colecţia „Oxford”. Contribuţii necesare la securitatea şi stabilitatea europeană. Dicţionar de Politică. 2005. Texte şi comentarii. Legea privind libertatea religioasă şi regimul cultelor. 1993. Biserica Ortodoxă Română sub Regimul Comunist (1945-1958). Târgovişte. 30. 41. Editura Christiana. 2009. Roma. Editura INST. Principalele instrumente internaţionale privind Drepturile omului la care România este Parte. Editura Colegiul Noua Europă. Bucureşti.. Bucureşti. Canoanele Bisericii Ortodoxe. I. 2008. editori. 43. Unione Editori Cattolici Italiani. 2 volume. Pavel Chirilă etc. Legislatie şi Administraţie Bisericească. Darul sacru al vieţii şi conştientizarea responsabilităţii umane pentru acesta. Fundamentalismul religios şi noul conflict al ideologiilor. Cluj-Napoca. 40. Irina Moroianu-Zlătescu etc. Editura Limes. de Iain McLean. Editat de Evangelischen Akademie Siebenbürgen (EAS). EIBMBOR. Floca. 34. Cultele şi Statul în România. 12-13 Septembrie 2005. 2003. Bucureşti. 2001. Radu Ciuceanu etc. Biserica şi Statul în primele patru secole. Ioan N. 2006. Două studii. 38. 35. în „Biserica în Misiune. 30 noiembrie – 1 decembrie 2001. Florea Ştefan. Institutul Ludwig Boltzmann pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene. f. Bucureşti. coord. Spitalul Creştin.e. Bucureşti. Nifon Mihaiţă. 2002. EIBMBOR. Libertatea religioasă în context românesc şi european. Florea Ştefan. Bisericile Europei şi „Uniunea Europeană”. Adrian Gabor. Editura Sofia. Statutele cultelor religioase din România. Bucureşti. Editura Universităţii din Bucureşti. Colocviul internaţional desfăşurat la Cluj-Napoca în zilele de 10-11 mai 2002 – ACTA-. 33. 2001.

. Rusă şi Bulgară. Dumitru Popescu.. 51. universale. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Patriciu-Dorin Vlaicu. în „Ortodoxia”. Editura Sigma.B. Ortodoxia şi problemele lumii contemporane. Editura Regiei Autonome Monitorul Oficial & Fondation Robert Schuman. 2003. Libertate şi autoritate în Ortodoxie după Sfinţii Părinţi. Bucureşti. XXXVI. O invitaţie la dezbatere. Regulamentele de procedura ale instituţiilor disciplinare şi de judecată din Bisericile Ortodoxe Autocefale: Română. Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Stan. 2003. Teologie şi politică. An. 56. Editura Polirom. 59. 123-147. Editura Bildner.. 1991. 1998. Stan.M. 57.I. Bucureşti & Târgovişte. 2004. 61. Bucureşti.. 1999. Misiunea Bisericii într-o lume secularizată. 4. Statutele Bisericilor Ortodoxe Nord-Dunărene şi Nord-Pontice. XLIII. Teza de Doctorat.R. 2003. 2003. Nr. Texte. Tratat de Asistentă Socială. Editura Anastasia. Istoria Religiilor. Radu Preda. Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial. Biserica Ortodoxă şi religiile necreştine. An. Bucureşti. Bucureşti. Editura Scripta. Alexandru I. 60. 58. Anastastasios Yannoulatos. 1984.B. Bucureşti. Alexandru Stan. 1998. 50. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Libertatea Credinţelor Religioase. Alexandru I. note şi comentarii. Nr. Legislaţie privind Asociaţiile şi Fundaţiile. Michael-Williams Stan. 52. 2005. 55. Bucureşti & Târgovişte. 2006. Bucureşti. p. Editura Arhidiecezana Cluj. Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor. în „Ortodoxia”. prefaţă de Adrian Năstase. Sorin Popescu etc.THEOLOGIA PONTICA 67 48. E. Robert Schuman. 62. 2004. Editura Institutului Român pentru Drepturile Omului. Pentru Europa. Manual pentru Seminariile Teologice. 53. Remus Rus. p. Bucureşti. Cluj-Napoca. Iaşi. Alexandru Stan. Miruna Tătaru-Cazaban ed. Bucureşti. Verginia Vedinaş. Greacă. Biserica în Stat. 3. 49. Michael-Williams Stan. traducere din limba franceză de Pompilius Celan. Volumul II: Instrumente Regionale.O. 54. 2008. . Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în Ţările Uniunii Europene. 2003. 1991. Bucureşti. Alexandru Stan. 151-281. Editura Bizantină. George Neamţu etc. De la Sfinţii Părinţi la Europa Unită.

IN MEMORIAM

UN DISTINS DASCĂL AL TEOLOGIEI ROMÂNEŞTI † Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului Decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ovidius” Constanţa Părintele profesor Petre I. David s-a caracterizat printr-o exemplară apropeire de studenţi, printr-o sensibilitate cu totul aparte şi printr-o cunoaştere a Sf. Scripturi cu adevărat profundă şi duhovnicească. Iată cele trei aspecte – la care voi mai adăuga unul – pe care vreau să le subliniez în creionarea chipului unui distins profesor al Teologiei româneşti, dascăl despre care trebuie să spunem că a slujit cu abnegaţie Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Puţini dintre foştii noştri dascăli de Teologie au arătat o deschidere sufletească, plină de o bunătate şi de o sinceritate cuceritoare, ca Părintele profesor Petre I. David. Pentru el nu conta din ce provincie proveneai, aşa cum se mai întâmpla cu unii dintre profesorii care arătau în această privinţă chiar o solicitudine preferenţială. Părintele David se purta cu multă afecţiune şi nu de puţine ori mai spunea câte o glumă; faptul acesta contribuia la dezinhibarea studenţilor. Aşa s-a purtat pe vremea când i-am fost student şi tot aşa se va purta şi peste ani, când unele nenorociri – care s-au abătut asupra sa – l-ar fi putut determina să fie mai reţinut, mai circumspect, mai rezervat. Avea o anume bunătate contagioasă care nu i-a lipsit – din fericire – niciodată. Cred că dintre toate calităţile sale, bunătatea este cea mai ades subliniată de cei care ar încerca să-i evoce neuitatul chip. Aş spune că a ştiut să promoveze o bunătate „fără frontiere” şi necenzurată. Personal, cred că această trăsătură de caracter trebuie să domine frumuseţea chipului unui dascăl şi să reveleze inima unuia care se dedică formării şi educării slujitorilor Altarului străbun, precum şi propoveduirii – cu timp şi fără timp – a Evangheliei lui Hristos într-o lume din ce în ce mai lipsită de înţelesul duhovnicesc al lucrurilor care ar putea să ne facă mai minunată viaţa; desigur, nu în sensul orwellian. Cea de-a doua trăsătură a sufletului său – de ales dascăl al Teologiei româneşti – a fost sensibilitatea; această calitate l-a făcut să se dedice permanent cu toată fiinţa păstrării şi apărării – nu numai atunci când a fost cazul! – frumuseţilor Ortodoxiei străbune. Această calitate sufletească – aşa cum spunea fericitul întru adormire Patriarhul Justinian, al cărui ucenic a fost – l-a făcut să fie un dascăl atent la toate manifestările ucenicilor săi: studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Prin această sensibilitate i-a „molipsit” efectiv de zelul său pentru apărarea dreptei credinţe. De aceea, şcoala de misiune – datorată strădaniilor Părintelui profesor Petre I. David – este una care îşi propune cultivarea acestei sensibilităţi

THEOLOGIA PONTICA

69

faţă de frumuseţile credinţei noastre dreptslăvitoare; putem spune – fără teama de a greşi – că fără o asemenea sensibilitate sporită, nici un slujitor al Bisericii noastre nu poate împlini lucrarea de apostol şi vestitor al Evangheliei lui Hristos. Părintele Petre I. David a avut acea sensibilitate la care ne cheamă Mântuitorul: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). Adică acea sensibilitate plină de pacea lui Hristos şi de emoţia trăirii Cuvântului lui Dumnezeu, dar totodată şi lipsită de tulburările grijilor lumeşti. Adică de acel spirit al secularizării atât de puternic şi de devastator – din punct de vedere duhovnicesc – al sufletelor multor mărturisitori ai lui Hristos. Sensibilitatea Părintelui Petre I. David se vădea cu prisosinţă la orele de curs, din discuţii şi din prietenia sa; cel mai evident însă ea se manifesta în timpul excursiilor. Pot spune – fără teama de a greşi – că nu am cunoscut pe cineva mai sensibil în timpul excursiilor. Trăia cu emoţie întâlnirea cu locurile sacre ale neamului. Ceea ce este important însă că ştia să-i facă a vibra la cote înalte şi pe ceilalţi excurşionişti; în cazul nostru, colegi şi studenţi. Ca să nu mai vorbim de bogăţia şi selectivitatea pe care o vădea în prezentarea vastelor sale cunoştinţe despre mănăstirile şi bisericile vizitate. Iată de ce excursiile sale rămân ceva de neuitat. Mai trebuie ceva de adăugat în acest sens: Sensibilitatea Părintelui Petre I. David avea o anume pace şi împăciuire; asta pentru că marele dascăl de Teologie ştia să sublinieze un anume sens şi să dea o anume direcţie aşteptărilor ucenicilor săi. Chiar şi un reproş – de altfel îndreptăţit în cazul unui dascăl faţă de un ucenic mai neascultător! – ştia să-l facă în aşa fel încât să trezească în suflet acea emoţie sfântă de care este nevoie în trăirea şi mărturisirea dreptei credinţe. Dar şi în aprofundarea scrierilor sfinte, fără de care nici o misiune de propoveduitor al Evangheliei nu cunoaşte rodnicia darurilor făgăduite de Hristos-Domnul. Iată că am şi ajuns la ceea cea de-a treia trăsătură a Părintelui profesor Petre I. David: râvna pentru cunoaşterea Sf. Scripturi. Mulţi dintre ucenicii săi au fost – cum am spus şi mai sus – „molipsiţi de dragostea sa pentru scrierile sfinte şi, în special, pentru textele biblice. Nu a iubit Sf. Scriptură din alte motive decât din acelea că în ea se află Cuvântul revelat al lui Dumnezeu şi că între toate cuvintele pe care le auzim în viaţă cuvintele lui Dumnezeu sunt un adevărat izvor de înţelegere şi de înţelepciune; asta pentru că, cuvintele lui Dumnezeu dau sens şi frumuseţe vieţii noastre. Pentru a justifica modul în care Părintele profesor Petre I. David cunoştea şi utiliza textele Sf. Scripturi, voi lua ca exemple câteva pasaje din predicile sale. Iată, de pildă, ce spunea despre Revelaţia divină în predica la Duminica după Botezul Domnului: „Revelaţia divină s-a făcut cunoscută lumii mai ales prin Domnul Iisus Hristos; Dumnezeu descoperindu-se perfect dar neexplicabil (Evrei 1, 1), locuind printre noi oamenii (Ioan 1, 14). Iată deci cum ne putem forma o convingere proprie că

70

THEOLOGIA PONTICA

într-adevăr «credinţa vine din auzire» (Ioan 6, 45; Romani 5, 17), pătrunde în sentimente (Romani 10, 10) şi se manifestă prin trăire (Ioan 10, 38; Iacob 5, 15).” Un alt exemplu ni-l oferă în predica la Intrarea Maicii Domnului în Biserică: „Darul cerului a găsit loc pe pământ şi taina cea din veac ascunsă s-a făcut cunoscută (Coloseni 1, 26) prin Sfânta Fecioară Maria, prin întruparea Domnului. Îngerii s-au minunat şi oamenii s-au închinat cu adevărat Celui ce acelaşi este ieri, azi şi în veci (Evrei 13, 8). Şi dacă El este aşa şi cei prin care a săvârşit minunea au devenit fii prin har şi vase alese (Fapte 9, 15), au fost sfinţiţi şi desăvârşiţi (Evrei 2, 11; 6, 7-9), făcându-se pildă pentru noi în credinţă, în faptă, în evlavie (Evrei 13, 7). Ştia, de asemenea, să combine cunoaşterea Sf. Scripturi cu cunoştinţele din istorie şi cultură; în cazul poporului român nu se ferea să facă referire la contribuţia sfinţilor din Dobrogea: „Naşterea lui Mesia – «Cel vechi de zile» – calculată de un strămoş al nostru daco-roman, Dionisie cel Mic din Dobrogea (secolul VI), este deci creatorul unei vorbiri noi în înţelegerea descoperirii în natură (epifania) a lui Dumnezeu cel Viu – Cel existent – (adică) al viilor (Matei 22, 32) şi Izbăvitorul tuturor (Coloseni 1, 13).” În acest context – legat de Moş Crăciun şi de Maica Sfântă – face referire la colindele noastre străbune: „Aceste nestemate – care vorbesc despre originea noastră latină şi datinile noastre strămoşeşti, care ne identifică fiinţa între cele mai vechi civilizaţii ale Europei – au în centrul lor pe Moş Crăciun şi Maica Precista”; totodată, colindele ne arată şi ce calităţi trebuie – după pilda Maicii Domnului să împodobească sfântul chip al viitoarelor mame: „Bunătatea, cinstea, fecioria, curăţia”. De aceea, se poate considera că în colindele româneşti se oglindeşte trăirea adevărurilor revelate şi îndeplinite, dar se exprimă şi acea „teologie simplă, trăită şi cultivată din generaţie în generaţie”. În sfârşit, n-am putea trece cu vederea modul în care Părintele profesor Petre I. David ştia să îndemne pe ascultătorii săi – studenţi credincioşi, cercetători întru aprofundarea sensurilor spirituale ale credinţei – să se preocupe a face o permanentă legătură între Sf. Scriptură şi cultura neamului din care ne-am născut: Sf. Ap. Andrei – naşul nostru în credinţă, cel care ne-a uns fruntea cu mirul lui Hristos – „se înscrie printre puţinii ucenici care nu s-au îndoit de rostul Domnului Iisus în lume. După Învierea Mântuitorului s-a convins că Acesta este cel prezis de profeţi şi după Pogorârea Sfântului Duh începe propoveduirea Evangheliei, în Ierusalim şi împrejurimi. După ce cutreieră Asia Mică, trece în Caucaz, apoi în Sciţia, Dacia Pontică (Dobrogea de astăzi), întâlnind oameni harnici şi dornici să afle calea cea dreaptă a mântuirii şi sufletului. Deşi aici se vorbea limba greacă (dialectul comun) de către comunităţile greceşti de pe malul Pontului Euxin (Marea Neagră), Apostolul Andrei ia contact cu reprezentanţii autohtoni deci, favorizând răspândirea creştinismului în sanctuarele adoratorilor lui Zamolxe. După câţiva ani de activitate, Sfântul Andrei continuă drumul prin davele (cetăţile) dacice spre Grecia şi este răstignit pentru Hristos pe o cruce în formă de

în special. Ap. . Deşi nu o spune în mod explicit. în sudul Dunării sau la Patras (Ahaia)” – arăta neuitatul dascăl în predica la Duminica a doua după Rusalii. Iată de ce nu întâmplător – considera cu neclintită convingere neuitatul dascăl – „Sfânta Cruce străjuieşte Sfântul Altar. iconostasul. fapt care este mai mult decât evident. Rândurile de faţă am vrut să fie un smerit omagiu care se cuvine a fi adus fostului meu dascăl şi vrednicului sprijinitor în afirmarea preocupărilor teologice pe pământul dobrogean. care au înflorit pe acest pământ străbun. Părintele profesor Petre I. David face o legătură nemijlocită între răstignirea Sf. David: aceea de a se fi simţi legat prin toate fibrele fiinţei sale de istoria şi culltura. Acest fapt explică de ce ultimii ani i-a închinat strădaniilor de a sprijini înflorirea învăţământului teologic universitar în străvechea cetate a Tomisului.THEOLOGIA PONTICA 71 X. adică întreaga viaţă creştină din Dobrogea – acest pământ al statornicei buneivoiri şi al nedezminţitei bineţi – dar şi de pe întregul întins al vatrei româneşti. pe care-l evocăm. Mântuitorul Hristos şi Crucea Sa”. aceste descoperiri – ca şi multe altele – „ne arată că Sfânta Cruce era cinstită de strămoşi în primele veacuri ale creştinismului şi că bisericuţele creştine erau construite în formă de cruce. Cruci din Postul Mare de „descoperirile arheologice de la Niculiţel şi Dinogeţia”. Cruci. pe pământul dobrogean. Andrei şi cinstirea de către români şi strămoşii lor a Sf. Prin ultimele exemple alese am vrut să subliniez o a patra calitate a Părintelui profesor Petre I. care adaugă vetrei străbune o frumuseţe ale cărei rădăcini stau înfipte în acest binecuvântat pământ şi de care nu se poate lipsi fără a se păgubi pe sine şi – odată cu aceasta – întreaga Europă căreia îi oferă o inedită şansă de dialog şi de afirmare a unei constructive diversităţi cu Orientul şi lumea sa spirituală şi religioasă. iar bazilicile creştine de la Histria demonstrează puternica şi curata credinţă în adevăratul Dumnezeu. în acest unic areal de interculturalitate şi pluralism religios dar şi de armonioasă conlucrare interconfesională creştină. motiv pentru care ne simţim datori să-l mărturisim împreună cu el – marele nostru dascăl. fapt oglindit de altfel – cum arată în predica la Duminica Sf. casele creştinilor”. turla bisericilor.

ECOUL UNEI CĂRŢI ZIDITOARE DE SUFLET DE LA SFÂRŞITUL MILENIULUI AL II-LEA Pr. prof. univ. dr. Nechita RUNCAN Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa În anul 1990, după liniştirea valurilor Revoluţiei din Decembrie ’89, apărea, la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, un consistent volum de predici misionarpatriotice pentru tot anul, elaborat de binecunoscutul diacon şi profesor universitar dr. Petru I. David, titular al catedrei de Îndrumări misionare şi Ecumenism la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi apoi la Facultatea de Teologie din Constanţa. Intitulat sugestiv „Caută şi vei afla…”1 (adevărul n.n.), volumul adună la un loc cele mai gustate predici ale autorului, publicate până atunci în diferite reviste bisericeşti din ţară şi din străinătate. Atras de drumeţii şi pelerinaje, iubitor de monumente religioase şi de natură, admirat deopotrivă de profesorii de teologie şi de studenţii teologi, diaconul P.I. David s-a făcut cunoscut nu numai ca smerit slujitor al Altarului strămoşesc, ci mai ales a strălucit prin strădania sa de a transmite cuvântul Evangheliei „cu timp şi fără timp” (II Timotei 4, 2). Purtând un har aparte, predicile sale sunt fixate pe temeiul Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Pentru exemplificare nu ezita să aducă în atenţia ascultătorilor experienţa Sfinţilor Mărturisitori şi a Cuvioşilor care au vieţuit în Hristos şi în dragoste faţă de aproapele. Această dragoste s-a făcut simţită în sufletul poporului nostru şi a devenit fereastra spre cer a cugetului românesc. Având un puternic caracter pastoral-misionar, predicile părintelui David sunt de un real folos în mănăstiri şi în bisericile de mir, la diferite ocazii solemne şi chiar în dialog cu cei de altă credinţă. Toate cele afirmate în predicile sale au fost mai întâi studiate şi experimentate de autor. Cuvântul ziditor din predicile sale sparge zăgazul formal, specific Omileticii, şi introduce pe ascultător sau pe cititor în cutele sufletului omului rănit de păcate; răscoleşte, trezeşte, dar şi vindecă, alină, apoi linişteşte cu faptele de răscumpărare ale Mântuitorului Hristos, cu dreapta învăţătură a Sfinţilor Apostoli şi a Maicii Domnului, cu trăirea, pilda şi experienţa Sfinţilor Părinţi. În Binecuvântarea care prefaţează volumul de predici Caută şi vei afla …, Inalt Prea Sfinţitul Eftimie al Romanului spunea, între altele: „Predicile se pot rosti de pe amvon, se pot citi cu evlavie, cu lumânarea sau cu candela aprinsă, fiindcă sunt cuvintele lui Dumnezeu redate prin grai omenesc. Acestea se pot învăţa pe de rost, pot fi folosite pentru tineri şi bătrâni, în catehizare şi pentru lecţiile de religie din şcoli ...”2.

Diac. P.I. David, Caută şi vei afla – predici misionar-patriotice la toate sărbătorile anului, la sfinţi mari, la cuvioşi, propovăduitori şi mărturisitori români, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, 636 pagini; 2 Eftimie, Episcopul Romanului şi Huşilor, Binecuvântare, la vol. Diac. P.I. David, Caută şi vei afla…, p. XII;
1

THEOLOGIA PONTICA

73

Considerăm acest volum de predici o chemare, un îndemn, dar şi o bogată experienţă de viaţă întru Hristos, rod al unei munci de peste un sfert de veac. Deşi au trecut peste două decenii de la apariţia lui, rămâne un important izvor de inspiraţie pentru lucrarea pastoral-misionară şi omiletică a slujitorilor din Biserica Ortodoxă. Pentru părintele David cuvântul avea un rol major, existenţial, întrucât el alină durerea, mângâie inima, îndeamnă şi fortifică voinţa noastră. Cuvântul este haina sufletului, o adevărată harismă ce lucrează mântuirea omului prin dragoste. Cuvântulîntrupat (Ioan 1, 14) a fost trimis de Tatăl în lume, prin Duhul Sfânt (Fapte 2, 3-4), ca săi înveţe pe Sfinţii Apostoli tot adevărul (Ioan 15, 26), iar, prin succesiune, şi pe slujitorii de azi ai Bisericii. Propovăduind Evanghelia prin cuvânt, noi vorbim în numele lui Dumnezeu pentru noi şi pentru credincioşii noştri şi îndeplinim, în acelaşi timp, mandatul încredinţat de Mântuitorul numai Sfinţilor Apostoli şi succesorilor lor, când zice: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh ...” (Matei 28, 19). Pornind de la aceste consideraţii, Părintele Petru I. David face un interesantă Introducere, întitulată Cuvântul, armă împotriva vrăjmaşilor3, în care arată rolul cuvântului în actul creaţiei, în proorocirile Vechiului Testament, apoi în Vestirea Evangheliei de către Iisus Hristos – Cuvântul întrupat şi, în sfârşit, în rostirile strămoşilor noştri, de la Sfântul Apostol Andrei, care ne-a încreştinat4, şi până astăzi. În viziunea sa, cuvântul exprimă sentimentul de bucurie, sau de tristeţe, concretizat prin doine, balade, colinde, obiceiuri, datini şi multe alte forme religioase, ca răspuns al poporului român credincios la Evanghelia mântuirii5. Poporul n-a renunţat la fondul etnic precreştin, dar l-a altoit, l-a modelat după noua credinţă în Hristos, dându-i sens eshatologic şi renunţând la destin sau soartă. Renunţarea aceasta s-a făcut prin cuvânt şi faptă, prin convingere şi experienţă mărturisitoare. Aşa se face că, Sfântul Apostol Andrei a fost primit de strămoşii noştri ca „om bun” şi ca „moş” de către copii şi tineri6. Izvorul nesecat al cuvântului rostit, ca poruncă a propovăduirii Evangheliei prin predică şi cateheză, se găseşte în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie7. Strămoşii noştri au primit Cuvântul Evangheliei prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, ajutat de Sfântul Apostol Filip, apoi prin colonişti romani încreştinaţi, aduşi în ţinuturile noastre

Cf. Cuvântul, armă împotriva vrăjmaşilor, în Introducere la vol. Diac. P.I. David, Caută şi vei afla …, p. XIII; 4 Diac. P.I. David, Despre originea getodacilor şi începutul creştinării lor, în „Mitropolia Olteniei”, XXX, Craiova, 1980, nr. 1 – 3, pp. 154 – 161; 5 Idem, Preţuirea pruncilor în colindele religioase româneşti, în „Mitropolia Olteniei”, XIX, Craiova, 1967, nr. 11 – 12, pp. 875 – 878; 6 Idem, Iată, vine Moş Crăciun, în „Învierea”, Ierusalim – Israel, 1985, nr. 7 – 12, p. 3; 7 Vezi, în acest sens, volumul colectiv, Îndrumări misionare, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1986, p. 32 – 51; Prof. Nicolae Chiţescu, Scriptură, Tradiţie şi tradiţii, în „Ortodoxia”, XV, Bucureşti, 1963, nr. 3 – 4, p. 64 – 82; Pr.prof.dr. Dumitru Stăniloae, Revelaţia prin acte, cuvinte şi imagini, în „Ortodoxia”, XX,Bucureşti, 1968,nr. 3, p. 153 – 162; Idem, Sfânta Scriptură şi Tradiţia apostolică în Mărturisirea Bisericii, în „Ortodoxia”, XXXII, Bucureşti, 1980, nr. 2, p. 68 – 72; Idem, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1978, pp. 35 – 56;
3

74

THEOLOGIA PONTICA

după cuceririle romane, precum şi prin misionari din Asia Mică şi din regiunile Pontului Euxin, care uneori au ajuns chiar până în Palestina8. Propovăduitori ai creştinismului la strămoşii noştri au fost şi după retragerea administraţiei romane în sudul Dunării (271 – 275), dar de acum limba de circulaţie era cea dacoromană, iar Biserica era păstrătoarea tradiţiilor creştine şi transmiţătoarea adevărului în noua limbă9. Odată cu disputele doctrinare din Imperiul roman încreştinat, creştinismul dacoroman n-a fost influenţat de vreo erezie, ci a rămas ortodox, datorită fondului apostolic al Bisericii noastre10. Ierarhii tomitani şi dacoromanii au participat la sinoade ecumenice şi locale, întotdeauna apărând dreapta credinţă. Pentru aceasta, de pildă, un ierarh destoinic precum Niceta de Remesiana, era apreciat atât de mult de Sfântul Paulin de Nolla11. În timpul năvălirilor barbare, propovăduirea Cuvântului adevărului n-a încetat. Glia străbună a dat lumii creştine de atunci mari apărători ai dreptei credinţe şi martiri12. În acele vremuri grele, călugări dacoromani descriu locurile noastre, alcătuiesc opere teologice, iau apărarea ierarhilor năpăstuiţi, traduc din limba greacă în limba latină, unii ajung în Apusul Eurpeim, înfiinţând mănăstiri cu viaţă sfântă după modelul Răsăritului. În felul acesta, se crează un misionarism specific străromân, care ajută la convertirea unor migratori până la creştinarea slavilor şi ruşilor13. O serie întreagă de scriitori şi teologi îşi aduc aportul literar la patrimoniul teologic şi spiritual ortodox14, se organizează şi se întăresc mănăstirile şi sihăstriile pe toată aria de formare a poporului român. Întreaga perioadă a năvălirilor barbare (275 – 1241) a fost considerată o adevărată luptă de supravieţuire a elementului românesc, de menţinere a dreptei credinţe şi a fiinţei naţionale. Strămoşii noştri au dat numeroşi sfinţi şi martiri, cuvioşi şi

Diac. P.I. David, Dacii şi legăturile lor cu Ţara Sfântă, în „Învierea”, Ierusalim – Israel, 1983, nr. 10 – 12, pp. 2 – 3; Idem, 9 † Nestor Vornicescu, Aethius Histricus, un filosof străromân de la Histria, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, pp. 19 – 20; 10 Pr.prof.dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1991, pp. 63 – 93; Nechita Runcan, Două milenii de viaţă creştină neîntreruptă în Dobrogea, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003, pp. 14 – 42; Idem, Misionari şi Teologi de vocaţie ecumenică la Dunăre şi Mare din primele şase secole creştine, Ed. PIM., Iaşi, 2007, pp. 12 – 14; Idem, Sfântul Andrei, apostol al lui Iisus Hristos, la români, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 1994, pp. 29 – 40; Idem, Valenţe universale ale creştinismului dobrogean în primele şase secole, Ed. Performantica, Iaşi, 2006, pp. 14 – 29; Pr. Niculae Şerbănescu, Pătrunderea şi dezvoltarea creştinismului în Scythia Minor, în vol. „De la Dunăre la Mare”, Galaţi, ed. a -II- a, 1979, pp. 24 – 28; Pr.prof. I Rămureanu, Noi consideraţii privind pătrunderea creştinismului la traco-geto-daci, în „Ortodoxia”, XXVI, Bucureşti, 1974, nr. 1, pp. 169 – 173; Epifanie Norocel, Pagini din istoria veche a creştinismului la români, Ed. Episcopiei Buzăului, Bucureşti, 1986, pp. 32 – 36; 11 Vezi, în acest sens, teza de doctorat a lui Ştefan Alexe, Sfântul Niceta de Remesiana, în „Studii Teologice”, XXI, Bucureşti, 1969, nr. 7 – 8 şi extras; 12 *** Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, lucrare apărută sub îngrijirea Mitropolitului Nestor Vornicescu al Olteniei, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1986, pp. 102 – 193; 13 Pr.prof.dr. Ioan Rămureanu, Pr.prof.dr. Milan Şesan, Pr.prof.dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală, vol. I, Bucureşti, 1987, pp. 465 – 492; 14 Pr.prof.dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1979, pp. 56 – 280;
8

P. a predicii. pp. 1988. Bucureşti. 5 – 6. Mircea Mare-Voievod dătător de legi şi datini. Astfel. Alexandru Mareş. David. Institutul Biblic şi de Misiune al B. cit. Nu trecem cu vederea nici Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă (1642). învederează – prin artă şi cultură – forţa cuvântului în luminarea poporului român19..prof. 5. În perioada fanariotă. 15 . pp. vede lumina tiparului Biblia de la Bucureşti. Mircea Păcurariu. XL. 17 Pr. Prin tipar. în demersul său ştiinţific. numită şi Cazania lui Varlaam21. alţii stiuţi numai de Dumnezeu şi neconsemnaţi în sinaxare. în vol. 11 – 12.prof. pp. Bucureşti. în Moldova şi în Transilvania17. fiindcă ea avea aceleaşi rânduieli în Ţara Românească. 495 – 498. II. catehezei. 1943. 59 – 80.I. 1994. În această perioadă se reorganizează centrele eparhiale: Mitropolia de la Argeş (1359). 1981. 22 Lucrarea. pp.. vol. Ed. dar mai ales împotriva încercării prin violenţă psihică a papalităţii de a converti grupările cumane şi de a abate de la dreapta învăţătură Biserica Română. a apărut la Editura Minerva din Bucureşti.R.dr.. în 1646 este tipărită lucrarea Cele şapte Taine ale Bisericii. XXXI. Craiova. Bucureşti. Întâia şcoală românească din Scheii Braşovului. Duminica tuturor sfinţilor. însoţită de o prezentare „filologică”. 68 – 79. cuvântului ocazional. a Sfintei Scripturi. Bazându-se pe argumente istorice şi filologice. în anul 1643. ci şi arhitectura. în ciuda influenţelor greceşti. Bucureşti. David. Mircea Păcurariu. Perioada înfloritoare din vremea voievozilor Mircea cel Bătrân. Părintele P. După perioada fanariotă Diac. Didahiile lui Antim Ivireanul. sculptura şi pictura. pass. 20 Ion Gheţie. 21 O ediţie a Cazaniei apărută în Editura Academiei Române. nr. Ştefan cel Mare. unii cunoscuţi. apare Răspuns la Catehismul calvinesc22. monahii şi dascălii de biserici rămân neclintiţi în tradiţia românească.. op. Psaltirea lui Dosoftei (1673). cit. I. Părintele Petru David arăta. Predica şi cateheza au continuat dezvoltarea şi desăvârşirea cuvântului în sânul poporului. 19 Diac. Descălecările sau întrepătrunderea populaţiei româneşti de dincolo sau de dincoace de Carpaţi au creat o apărare organizată împotriva năvălitorilor păgâni prin întemeierea Principatelor Române. în anul 1984.. nr. 1981. 239 – 371.I.dr. O. Limba slavonă: „o limbă neştiută patrioţilor noştri”.THEOLOGIA PONTICA 75 mărturisitori. Ei sunt cinstiţi în cadrul general-liturgic din Duminica Tuturor Sfinţilor15. Bucureşti.. ctitor pentru eternitate. Vezi şi Prof. mai ales în sânul poporului român20. 1985. Originile scrisului în limba română. Vasile Olteanu. „Dascăli de cuget şi simţire românească”. Iancu de Hunedoara etc. pp. că apariţia tiparului a constituit momentul cel mai important în transmiterea cuvântului scris. Mitropolia Sucevei (1400). 18 Pr..I. P. în anul 1688. Vieţile Sfinţilor (1673) şi alte comori ale rostirii româneşti şi de apărare a credinţei ortodoxe strămoşeşti.1600) etc18. Mitropolia Severinului (1370). apare cea mai necesară lucrare: Carte românească de învăţătură. în „Mitropolia Olteniei”. op. Braşov. pp. a cărţilor de cult. apoi. clerul şi poporul. predica din fiecare biserică românească s-a uniformizat. în anul 1645. Acum apar şi şcolile româneşti. 16 † Antonie Plămădeală. în „Glasul Bisericii”. 64 – 67. Mitropolia Bălgradului (. Pictura interioară a bisericilor noastre a devenit o adevărată Sfântă Scriptură în imagini. iar. s-a generalizat şi a răspuns întotdeauna imperativului vremii. Se dezvoltă nu numai „şcolile de psaltichie”. el susţinea că preoţii şi catehizatorii n-au predicat în altă limbă decât cea a poporului16. 1972. David era un aprig susţinător al elementului autohton în cultura şi spiritualitatea creştină a poporului român. vol.

11 – 12. unde Privegherea. Ibidem. Totuşi. Oradea. Vetre de sihăstrie românească. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură. a II. i-au întărit cugetul şi i-au creat starea de încredere şi îndrăzneala de a predica „cu timp şi fără timp” (II Timotei 4. 1981. slujim oamenilor. academiilor teologice. 1983. Sibiu. 1980. Calea. Catedra de Omiletică. Bucureşti. 25 Vezi. 7 – 10. Pr. în „Glasul Bisericii”. în acest sens. Galaţi. Iustin şi Teoctist – precum şi cele ale ierarhilor din vremea acestora. Pentru noi creştinii. 1991. Dură. Despre credinţa ortodoxă. Roman.I. Bucureşti. ed. a plecat de la persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Dumnezeu adevărat şi Om desăvârşit – fără de care n-am înţelege căile Descoperirii lui Dumnezeu în lume şi nici concretizarea Arătării Sfintei Treimi. Catehetică şi Pedagogie generală. 27 Amintim doar câteva dintre ele: † Antonie.76 THEOLOGIA PONTICA (1711 (14) – 1821) şi paşoptistă. Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu. Adevărul şi Viaţa (Ioan 14. nr. Bucureşti. 11 – 208. având ca bază unitatea de credinţă ortodoxă neschimbată23. Cuvânt de învăţătură la Duminici şi sărbători. Cuvântări liturgice. 857 – 874. 1981. nr. nr. Idem. părintele P.prof. XCVII. 521 – 522. Ioanichie Bălan. Bucureşti. nr. 24 Pr. constatăm că autorul n-a ţinut cont de anumite regulile uzuale omiletice în aşezarea predicilor. Ioan Bunea. P. 1980. Convorbiri duhovniceşti. Pr. 26 Pr.prof. † Gherasim.R. 6) şi plinitorul credinţei adevărate şi mântuitoare în Dumnezeu (Evrei 12. Spre sfârşitul secolului al XIX lea – precizează Părintele David – toţi scriitorii şi preoţii români s-au adăpat din izvorul predicatorial românesc..a. 167 – 172. Ed. până la apariţia ei. David face precizarea că volumul Caută şi vei afla…este mai degrabă o experienţă personală de slujire permanentă de aproape 25 de ani în Mănăstirea Antim din Bucureşti. 1987. Nicolae V. Constantin Stănuleţ. pp. Mitropoliei Olteniei. † Nestor Vornicescu. pp. 2). 1987. Trecând la partea formală a lucrării. 578 – 581. 4. Preotul Popa Şapcă. Institutul Biblic şi de Misiune al B. 3 – 4. autorul a folosit tot ceea ce s-a scris în ultimii cincizeci de ani în domeniul predicatorial. Sibiu. Cluj. precum şi alte slujbe şi rânduieli. Ed. 437 – 500. 1985.dr. 1978. Pateric românesc. pp. Omul şi opera sa. Episcopul Oradiei. Institutul Biblic şi de Misiune al B. † Teofil al Clujului.. în „Ortodoxia”. Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă. XLI.O. şi mai cempletă ediţia 1988. Din predosloviile cărţilor noastre bisericeşti. Hristos este plinirea Legii şi a profeţilor (Matei 5. Bucureşti. 2). Înfiinţarea seminariilor teologice. cu specială privire la poporul român. Rolul Mănăstirii Antim din Bucureşti în Revoluţia din 1821. Sibiu. în „Studii Teologice”. Descătuşarea. organizarea facultăţilor de teologie la români au desăvârşit pregatirea predicatorială şi de slujire a clerului ortodox prin catedre speciale25 şi prin discipline de studii omiletico-catehetice şi pedagogico-educative26.. Institutul Biblic şi de Misiune al B. 1979. Făcând un adevărat periplu în istoria cuvântului şi a predicii.O. Predici la duminici şi sărbători. 23 . în „Biserica Ortodoxă Română”. Ştefan Slevoacă. XXXIII. Cărţile de cult şi de predici sunt însoţite de minunate prefeţe24. Mircea Păcurariu. pp.dr. 1990. Ilie Cleopa. Râmnicul Vâlcea. la întreaga suflare românească. Diac. Materialul omiletic din cartea Caută şi vei afla… a fost împărţit Vezi în acest sens. 1981. pp. Arhim. nr. la care se adaugă şi cărţile de predici tipărite de preoţi şi călugări între anii 1940 – 199027. 1981. În elaborarea lucrării Caută şi vei afla…. 1786 – 1986. 1987. Oradea. Pr. Astfel.O.R. Ed. Craiova. Acatistele şi Paraclisele. 17). Idem. XXXIII. 1 – 2. Slujind lui Dumnezeu. 1982. 1982. David. Mitropolitul Ardealului.I. predica era presărată cu iz de trezire la adevăr şi la unirea socială şi naţională a tuturor. Bucureşti. a utilizat principalele lucrări ale marilor patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române Justinian. 100 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti. † Vasile. 1976. Constantin Galeriu. Pr. 1983. pp.R. Bucureşti. Idem. Ed.

635 – 636). 629 – 630). dar prin ocrotirea şi ajutorul celor care sunt modele de trăire în Hristos. 33 Ibidem. În acest capitol este oglindită viaţa şi trăirea principalilor sfinţi ştiuţi şi cinstiţi de întreaga Biserică atât din Răsărit cât şi din Apus33. 30 Ibidem. 631 – 632). 28 29 . Lucrarea părintelui prof. în Sfânta Treime preaslăvit. de cinstirea Sfinţilor. 315 – 366. uneori după sugestiile auditoriului. Sunt prezentate aici 18 predici la Sfinţi ai neamului nostru. până la Schimbarea la Faţă. închinat Sfinţilor mijlocitori şi ocrotitori ai Bisericii Ortodoxe Române este extrem de sensibil. Petru I. Predicile din acest capitol sunt aşezate în patru subdiviziuni: Ceata cerească. Însă. pp. pp. Cartea de predici Caută şi vei afla… a părintelui profesor dr. fie din dorinţa unor ierarhi36. până la eroii martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989. Capitolul al-V-lea. pp. 509 – 622. În general. 3 – 66.dr.univ. În capitolul al-IV-lea este înfăţişată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Caută şi vei afla … (semnal). apoi un buchet de predici (în număr de 4) închinate unor sfinţi din neamul nostru care sunt cinstiţi de alte Biserici (din Răsărit sau Apus)34. Acest ciclu de predici este legat de adorarea sau preaslăvirea Mântuitorului Hristos. Ibidem. Capitolul al-VI-lea cuprinde predici la Sfinţi. autorul a adăugat şi câteva predici la sărbătorile pentru preacinstirea Maicii Domnului28. pp. învăţătură şi exemple de viaţă creştinească. obiectelor sfinte (Sfânta Cruce). după rânduieli şi perioade calendaristice. pentru a arăta că persoana divino-umană a lui Hristos şi-a găsit locaş în sfinţenia Fecioarei Maria. îngerilor şi obiectelor sfinte. care este. P. plecând de la Sfântul Andrei – Părintele creştinismului românesc. Sfinţi veneraţi de către toată creştinătatea şi Sinaxar special32. Martiri. atât de necesar în cercetarea şi aprofundarea temelor omiletice şi catehetice. Materialul omiletic din acest capitol are două subdiviziuni şi anume predici la Duminicile pregătitoare pentru înţelegerea Postului Paştilor şi predici la Duminicile Postului Mare29. intitulat Cinstirea îngerilor. David. fie prin ediţii speciale. Mărturisitori din calendarul ortodox. continuând cu Botezul. Sinaxar special. atrăgător în conţinut. deschide perspectiva credincioşilor în înţelegerea mai profundă a praznicelor împărăteşti. David Caută şi vei afla… s-a răspândit în toată ţara. dar ţinând cont şi de Naşterea din veşnicie. 369 – 505. germană (p. după trebuinţă şi importanţă. 31 Ibidem. În capitolul al-II-lea sunt prezentate predici la Duminicile Triodului. Capitolul al-III-lea cuprinde predici la Duminicile Penticostarului. 161 – 312. care înfăţişează preaslăvirea lui Hristos prin înviere. care oglindesc răscumpararea adusă de Hristos. în capitolul I sunt prezentate predici la Praznicele împărăteşti. Diac. Astfel. Caută şi vei afla …. 119 – 157. 633 – 634) şi rusă (p. Petru I. pp. tot o cale de a ne închina lui Dumnezeu. pornind de la Naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu. 32 Ibidem. zonale35. 34 Ibidem. 35 Idem. Acest capitol înclude predici la Cincizecime sau la Rusalii şi la Sfânta Treime (a doua zi). În acest capitol este inclusă şi Înălţarea Domnului.THEOLOGIA PONTICA 77 de autor în şapte capitole. David se încheie cu un Indice. pp. apoi la toate Duminicile Rusaliilor (în număr de 32)31. pp.I. Cuprinsul cărţii este prezentat nu numai în limba română ci şi în franceză (p. Roman – Huşi. 69 – 116. ca să poată deosebi adorarea ce se cuvine veşnic numai lui Dumnezeu. 1990. engleză (p. alt praznic împărătesc închinat Domnului nostru Iisus Hristos30. Ultimul capitol (al-VII-lea). în cele din urmă. Cinstirea Sfintei Cruci.

din Athos sau alte aşezăminte. 1992. 38 P. Alba Iulia. Ed. cea mai completă colecţie de predici de la sfârşitul secolului XX. de la Locurile Sfinte. este faptul că autorul a ajutat cu donaţii multe mănăstirii din România. am admirat cuvântul fulminant în predicile sale şi sunt încredinţat că va rămâne pildă peste veacuri ca autentic misionar al Altarului străbun. Pentru toate ostenelile sale în ogorul Ortodoxiei. cititori şi ascultători. Ed. Craiova. 1992. datorită conţinutului său enciclopedic. Arhiepiscopiei Alba Iulia. filologică şi pedagogică. Cred că nu greşesc dacă consider această lucrare cea mai populară carte de predici de la sfârşitul mileniului al-II-lea. (Matei 7. nr. Curtea de Argeş. 1981. 1998. 9 – 12. făcea parte din Comisia Sfântului Sinod de cercetare şi documentare a Sfinţilor propuşi pentru canonizare. Rompit. alcătuind. Era un bun cunoscător a toată ţara.. Din istoria Sfinţilor poporului roman.78 THEOLOGIA PONTICA aproape toate parohiile din ţară şi de peste hotare solicită această carte. rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i facă veşnică pomenirea. Constanţa. 7). va lumina generaţiile de teologi. L-am cunoscut personal pe autorul cărţii. alcătuind studii. intitulată sugestiv Caută şi vei afla. Ibidem. dar şi pentru faptul că cititorii au fost colegi ai autorului. Bucureşti. a efectuat pelerinaje cu studenţii în ţară şi în străinătate. a însoţit în toate eparhiile Patriarhiei Române Delegaţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru cunoaşterea la faţa locului a sfinţilor canonizaţi (1992 – 1993). în „Biserica Ortodoxă Română”. 39 Idem. Pasiunea autorului se dovedeşte a fi una originală.. atât de necesară misionarismului ortodox român actual. 1997. Credem că este. Ed. 36 .I. slujitori. m-a impresionat întotdeauna energia sa creatoare. Ed. Cartea sa de zidire sufletească. doritori de mântuire în Hristos Domnul nostru. Ibidem. 37 Vezi articolul Canonizarea şi consacrarea la faţa locului… a Sfinţilor români. 7 – 9. sau lângă moaştele sfinţilor canonizaţi. cu Sinaxar dobrogean. Eparhiei Argeşului. Arhiepiscopiei Tomisului. Pe parcursul celor 636 de pagini ale cărţii. Ibidem. rar întâlnit la dascălii universitari. Un fapt cu totul excepţional. reportaje şi cercetări inedite37. în acest sens. Trecut istoric şi locaşuri de cult în localitatea Rugetu-Vâlcea. în „Mitropolia Olteniei”. 1995. predicatori. nr. El însuşi a fost ctitor al bisericii din satul natal39. adevărat ecou peste veacuri. un interesant ghid al Sfinţilor români38. Slujea cu multă pasiune la locul. istorică. David. cu Sinaxar ardelean. studenţi ai săi sau credincioşi care l-au auzit predicând. autorul demonstrează o vastă cultură teologică.

Glumiţi. A deschis uşa unui birou alăturat. mia arătat un scaun şi o masă şi mi-a înmânat un pachet de articole şi studii să le analizez şi să refer asupra lor. Alexandru M. XXXIV (1182). Se îmbrăca modest şi niciodată nu a păstrat pentru sine două haine. miam îndreptat paşii. am ieşit. Dicţionarul teologilor români. nr. dar acesta m-a atenţionat că am greşit direcţia. M-a luat de mână şi m-a condus la directorul Administraţiei patriarhale.OMUL. dr. 143-144. i-am răspuns. Omul Petru I. Prezentându-mă i-a spus că sunt omul pe care îl căuta. pp. După un schimb de cuvinte. TEOLOGUL ŞI PROFESORUL Preot prof. Nu cred să fi refuzat pe cineva. condus de regretatul preot consilier Dumitru Soare – cu care mai apoi aveam să lucrez şi să colaborez în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 240. avea o inimă mare şi îndatoritoare. conducătorul instituţiei spunându-mi că mă va înştiinţa la timpul potrivit. în care a ridicat – din agoniseala proprie – o mândreţe de sfânt locaş pentru consătenii săi. mi-am îndreptat – cum am apus – paşii către ieşire. neobosit şi dispus pentru alte eforturi. În permanenţă era în mişcare.. ibidem. schimbasem cuvinte protocolare şi atât. Mânca destul de puţin. Plăcut surprins m-a întrebat de unde ştiu că mă căuta. univ. Puţintel la trup. Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti. prima uşă la care am bătut ducea în biroul de lucru al redactorului buletinului oficial al Patriarhiei Române. A fost iniţiatorul construirii aici a unei şcoli moderne. devotament. omnipotentul preot Gheorghe Gagiu. p. cărora le cerea sinceritate. Eu sunt cel care vă caută şi care vă solicită „o vorbă bună”. Una trebuia să ajungă la cel gol.PETRU I. se odihnea tot pe atâta şi întotdeauna era loc şi pentru mai mult şi pentru mai bine. atunci în căutare de personal. Absolvent al celor trei ani de magisteriu sau doctorantură. al magazinului sătesc şi a altor edificii necesare obştii de la Rugetu Fometeşti. semn de bun augur pentru mine. se manifesta întocmai şi cu cei apropiaţi. căutam un loc de muncă. Mulţumindu-i Părintelui David. 579581. 133. Un fapt de-a dreptul extraordinar şi pe care îl subliniem şi cu această ocazie – dealtfel foarte rar întâlnit în lumea dascălilor de Teologie şi nu numai – este acela că Pentru aceia care vor să cunoască date şi amănunte bio-bibliografice îi invităm să vadă. dr. univ. revista „Biserica Ortodoxă Română”. cum se numea pe atunci această etapă pregătitoare şi premergătoare susţinerii doctoratului în Teologie. Pe aceştia i-a respectat şi iubit şi pentru ei nu a cruţat nici un efort. an marcat de tragicul cutremur din 4 martie. Arhidiaconul Petru I. Pură întâmplare sau mai degrabă rânduiala bunului Dumnezeu. Mircea Păcurariu. IONIŢĂ Facultatea de Teologie Ortodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Era prin primăvara anului 1977. Bucureşti. Preot prof. XXIX ( 1977). altruism. Către această instituţie. 5-8. DAVID . Ne văzusem de mai multe ori în diverse împrejurări. 1996. printre altele. David mi-a oferit – practic – locul de muncă şi o pâine. aflat în situaţie limită. pp. Activasem pentru câteva luni la Sectorul Relaţii externe bisericeşti. p.. Exigent cu el însuşi. a căminului cultural. David1. nr 1-2. Nu şi-a uitat obârşia şi nici satul natal Rugetu Fometeşti (Vâlcea). 1 . 2010.

univ. Contribuţia culturii teologice româneşti. Restructurată şi imbogăţită. precum şi la păstrarea credinţei străbune. Dacă pe culoarele Unversităţii „Ovidius” din Constanţa sunt afişe cu „fumatul interzis” şi amenzile de rigoare. dr.după cum numea Varlaam mitropolitul învăţăturile heterodoxe ale vremii lui . 3 Să se vadă şi temeinica lucrare Ecumenismul.l-a determinat pe slujitorul Altarului şi dascălul de Teologie Petru I. Petru I. le atrăgea – cu subliniere – atenţia de a nu-şi înbolnăvi trupurile cu tot felul de ierburi şi idei venite de la cel vicelan.80 THEOLOGIA PONTICA Arhidiaconul Petru I. după decembrie 1989. David a fost donator şi ajutător aproape la toate mânăstirile din România. a însoţit în toate eparhiile Patriarhiei Române delegaţia Sfântului Sinod pentru cunoaştere la faţa locului a sfinţilor canonizati ( 19921993). David. Înconjurat de mulţimi de tineri. „Diortosea” lucrările altora. aceasta se datoreză în mod exclusiv Arhidiaconului profesor universitar doctor Petru I. 1976)3. Îi chema pe ascultătorii săi la iubirea de ţară şi de neam. 1998). 2 . David a făcut parte din Comisia Sfântului Sinod pentru cercetare şi documentare a sfinţilor propuşi pentru canonizare. la Sfântul Munte Athos şi la alte aşezăminte. la locurile sfinte. În editură. „Fii ai pierzaniei” – îi cataloga pe împătimiţii tutunului. Nu a avut daruri muzicale deosebite. De remarcat că spre cercetarea contactelor Ortodoxiei cu alte confesiuni şi aprofundarea climatului religios modern şi contemporan al Apusului. Această lucrare a însemnat nu numai îmbogăţirea bibliografiei sectologice româneşti – în condiţiile aspre ale scrisului teologic. vol I-IV (Bucureşti. Factor de stabilitate în lumea de astăzi (Bucureşti. dr. Nu credem să fie colţ de ţară românească unde să nu fi ajuns şi să nu fi slujit şi ţinut cuvânt de învăţătură. sever controlat de autorităţile vremii – ci şi afirmarea opţiunii majore a Părintelui arhid. alcătuind studii. reportaje şi pagini de cercetare inedite şi a slujit la locul. pe care i-a înconjurat cu dragostea sa neţărmurită şi nedisimulată. 1997. David pentru studiile misionare şi de sectologie. Cu şi pentru două lucruri era intolerabil şi chiar impasibil: fumatul şi denaturarea cu bună ştiinţă a adevărului de credinţă mântuitor. David îi aparţine şi valoroasa lucrare Invazia sectelor asupra creştinismului secularizat şi intensificarea prozelitismului neopăgân în România. univ. locaşul sau lângă sfintele moaşte. Petru I. (Bucureşti. Călător şi bun cunoscător al meleagurilor româneşti. Avea îngăduinţa şi răbdarea necesare pentru cei din jurul său. Păzirea dreptei credinţe de „otrava de moarte sufletească”. iar pentru creaţiile proprii făcea din noapte zi. Le vroia cât mai argumentate.2000). Aspectul revelaţiei divine. Arhidiaconul prof. dar a iubit nespus sfintele slujbe. prof. Arhidiaconului profesor Petrache – cum îl alinta vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist – nu îi erau deloc indiferente uitările Arhidiaconului prof. David să purceadă la întocmirea unei lucrări de Sectologie. lucrarea a fost imprimată în două ediţii – Arad (1987) şi Curtea de Argeş (1994) cu titlul Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar2. cât mai agiornate şi vrednice de încredinţat tiparului. pe care l-a susţinut în anul 1977 cu teza: Premise ale dialogului anglicano-ortodox. dascălul teolog fusese atras încă din perioada studiilor pentru doctorat. Petru I. apărută în anul 1977. la catedră sau în cadrul anumitor întruniri cu caracter ştiinţific şi de cercetare se manifesta hotărât şi tumultos. univ. dr. ori la amvon. iar pe semănătorii de neghină în ogorul şi cultura adevărului de credinţă „fii ai satanei”.

a cărei titulatură s-a tot schimbat. etc. Doar prietenia dintre Ştefan Voitec – la care i se pusese o „vorbă bună” – şi patriarhul Iustin Moisescu a putut dezamorsa această „lucrătură” aberantă şi care. în ianuarie şi în iulie – de la mormântul lui Eminescu. călcător al canoanelor. Tot soiul de personaje au fost promovate pe „uşa din dos” şi pentru merite de cu totul altă natură decât pregătirea şi ţinuta ştiinţific-teologică şi moral-academică. colaborator al securităţii. Este necesară această mărturie – clarificare care i-a lăsat fără grai pe cei care îl obligau să-şi respecte angajamentul!? Petru I. A iubit şcoala Bisericii. David adesea a fost declarat ca fiind imoral. unele poate cunoscute.THEOLOGIA PONTICA 81 şi înstrăinările legate de aceste simţăminte şi responsabilităţi. altele în mod categoric necunoscute de cei mai mulţi. Rămâne viu în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi care l-au înţeles. cu toate acestea. fanatic şi mistic etc. şcoala teologică în care s-a format şi în cadrul căreia – la rându-i – a format şi îndrumat multe serii de studenţi. patriotic şi – desigur – intelectual şi teologic. Ne vom mărgini numai la a face trimitere la invocarea unor ciudate şi caraghioase motive pentru a-l împiedica să-şi desăvârşească studiile şi pentru a-şi susţine lucrarea în vederea acordării titlului academic de doctor în Teologie. fraudulos. Amintim aici şi acum doar faptul că pe tot timpul activităţii sale didactice universitare a fost nelipsit – cu studenţii săi. de unde şi chemările sale insistente. impostor. David. I s-a creat o catedră ad-hoc. îndrumându-i şi fortificându-i moral. civic. A întâmpinat multe greutăţi pentru a-şi definitiva studiile şi foarte multe pentru a ocupa o catedră univeristară. la un moment dat. Dar n-a fost aşa. A organizat – împreună cu ei şi pentru ei – pelerinaje şi excursii de studii în ţară şi în străinătate. Dacă nu le-aş fi cunoscut nemijlocit şi dacă în momentele de grea cumpănă nu aş fi zăbovit ceasuri întregi în dialog cu cel implicat. acuzat că şi-a luat angajament în acest sens şi – că pus să scrie – sub titlul de declaraţie el a scris de fapt dictare. semnatarul acestor puţine rânduri. masteranzi şi doctoranzi în Teologie. dr. Nu este locul să detaliem aici aceste aspecte. capacitaţi de verva şi de dragostea sa. recunoscând că au mai fost şi plătiţi! Câţi ştiu însă că Petru I. îi făgăduim – şi cu acest prilej – că va rămâne acelaşi om. Ce să mai spui şi de un alt fapt incredibil? S-a ajuns chiar până la desfinţarea catedrei de Teologie fundamentală pentru a-i bloca accesul universitar. Boala ascunsă şi neprietenii i-au grăbit sfârşitul fizic şi pământesc. Arhidiaconul prof. nu a fost şi nu este deloc singulară în şcoala teologică românească. din păcate. David era „suplinitor” al suplinitorului – trimis cu alte rosturi în afara graniţelor – unei catedre desfiinţate!!! Şi. Toate acestea îi erau străine. răzvrătit. calitate cu care – din păcate – mulţi teologi încă bravează. Tot timpul era înconjurat de studenţi. Dumnezeu să îl odihnească în pace! . aş striga răspicat: imaginaţie bolnavă şi invenţii de om frustat! Acuzaţii şi calomnii de tot soiul îi erau puse în seamă: trăire în concubinaj şi divorţat. Petru I. şi nu numai. darămite de crezut. teolog şi profesor în inima şi în cugetul nostru. În ceea ce priveşte ocuparea unei catedre univeristare lucrurile sunt realmente de neimaginat. prezenţa şi activitatea sa în învăţământul teologic superior românesc rămân un moment de referinţă. A fost ca nimeni altul „cel mai iubit dintre pământenii” Institutului Teologic de grad Universitar şi – mai apoi – ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Iară noi. univ. motiv pentru care asemenea calificative îi definesc pe detractorii săi.

dar care afişau o preţiozitate „ştiinţifică”. iată. Părea uneori un magician care se juca cu expresiile şi ideile. la întruniri cu caracter ecumenic peste hotarele ţării. De aceea. cu digresiuni menite să fixeze cunoştinţele şi cu utilizarea unui limbaj agreabil. studenţii. PETRU DAVID Pr. mai ales pe tineri să se implice pe acest drum care este . compara ideile. prelegerile sale nu erau fastidioase. Prefaţându-i volumul Ecumenismul. Numai că olteanul şugubăţ le demonta falsa corolă şi-i înrăma în portrete de cuvinte potrivite. la puterea de selectare a unui imens material… Cartea are meritul de a aduna la un loc mai ales eforturile ultimei jumătăţi de veac al XX-lea înspre unitate. m-am codit. cu dezinvoltură. cu mare circulaţie. studii. încep să devină istorie… Felicit pe autor pentru realizarea acestei cărţi. cel mult. care deveneau embleme caricaturistice ale profesorilor. Am început să rememorez frânturile întâlnirilor mele cu Părintele Petrică David şi să le colectez. strângea informaţii bibliografice. iar noi le aşteptam ca pe nişte ore de relaxare în care misionarismul şi apologia ortodoxe le desluşea pentru noi. Unii dintre colegii săi universitari – cu morgă academică neacoperită valoric. cuvinte. părintele studia publicaţii de specialitate. ale tuturor bisericilor creştine. fără ifose de savant sau de emitent al unor enunţuri de memorat ca nişte axiome.UN APOLOGET SUI GENERIS DIACONUL PROFESOR DR. spre deliciul studenţilor. vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală aprecia travaliul academic al Părintelui David şi larga informaţie de care uza în lucrarea respectivă: „Autorul dispune de o informaţie largă asupra tuturor formelor organizate de adunare la un loc a confesiunilor… Să luăm aminte la aparatul critic. volume. participa la sesiuni de comunicări ştiinţifice. Dar stăruinţa colegială a biruit. publica articole. factor de stabilitate în lumea de azi (Editura Gnosis. care – fără îndoială – va stimula interesul pentru ecumenism şi-i va îndemna. Păcat că n-a avut darul desenului. pe care şi cei mai din urmă studenţi o suspectau de ignoranţă poleită cu titluri şi diplome – îl expediau la confiniile academismului teologic şi-i acordau. precum cel al Părintelui Petrică. întâlniri de a căror „stocare” nu m-am îngrijit deliberat la vreme. Ci le îmbrăca într-o expunere plăcută. În spatele acestui demers academic stătea o muncă impresionantă. fapte. Ce imagini ar fi zugrăvit! Misiologia – pe care o preda ca disciplină de studiu – era împănată de picanteriile cele mai neaşteptate. fără să-mi ascund uimirea că în subconştientul meu se aflau păstrate imagini. eforturi care. Eugen DRĂGOI Parohia „Înălţarea Domnului” – Galaţi Când părintele coleg Vasile Nechita – profesor universitar la Facultatea de Teologie din Constanţa – m-a rugat să scriu câteva pagini în memoria profesorului nostru Petru David de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (pe vremea studenţiei noastre Institutul Teologic de Grad Universitar). fără preţiozităţi didactice. Ce să scriu? Mă întrebam sondând golul amintirilor despre dascălul de odinioară la al cărui profil părea că nu prea luasem seama în anii studenţiei şi nici după aceea. 1998). un zâmbet superior de acceptare în spaţiul lor înalt şi inaccesibil deplin unor astfel de spirite libertine. dar şi al altor dascăli ai Teologiei din capitală. Bucureşti.

dar şi a preoţilor din parohii (confruntaţi cu prozelitismul heterodox al anilor '70-'80). cu mare drag. iar lucrarea Ghid tematic pe temeiul Bibliei în dialogul asupra credinţei creştine (extras din „Îndrumător bisericesc. După ce a ieşit din criptă. Părintele David publica – în 1985 şi 1986 – două importante studii de care foarte mulţi misionari ai Bisericii noastre s-au folosit cu mult succes. 57-83) îmi scria: „P. extrasele – din revistele în care au fost publicate – celor două materiale. căutând punţi durabile şi argumente irefutabile în favoarea unei unităţi creştine. Am slujit la Sfânta Liturghie. împreună cu părintele profesor. Preocupat de a pune la îndemâna studenţilor teologi. că aici trebuie să fi fost un mare centru episcopal!” Timpul şi cercetările sistematice ulterioare i-au dat dreptate. care şi-a fracturat inconştient coloana succesiunii apostolice. Părintele profesor Petru David – care a părăsit în urmă cu opt ani această lume în care noi încă mai trăim – şi-a canalizat bună parte din căutările şi energiile sale creatoare către fenomenul complex al ecumenismului creştin. golite de sevă doctrinară coerentă şi nearticulate la Teologia patristică. formaţiunile noi sectare. Nu accepta. dar nu una de tip facil. a exclamat către Arhiepiscopul Antim: „Eu cred. în urmă cu câţiva ani (1971). argumentând „mersul în gol” al unui parteneriat dintre o Biserică tradiţională şi o formaţiune fără istorie. în frumoasa biserică etajată de pe promontoriul incintei. cu concesii doctrinare şi ignorarea tradiţiilor teologice şi cultice străvechi. unde se descoperiseră. pericol al vieţii. în care însuşi Arhiepiscopul Antim învestise mult din vremea tinereţii sale. 1985. Într-adevăr. pp. unitar. graţie arheologilor şi literaţilor. surprize menite să contureze şi mai pregnant imaginea istoriei creştinismului primelor veacuri la Dunărea de Jos. bunăoară. nu numai pentru faptul că ele au constituit un instrument util de lucru. Înalt Prea Sfinţite. impresionat până la lacrimi. Atal. pe care le coordona cu deosebită pricepere şi cu nemaiîntâlnită consecvenţă Arhiepiscopul de pioasă amintire Antim Nica. cu urări de spor în apărarea adevărului de credinţă şi de viaţă”. consilier Eugen Drăgoi. Păstrez. 15 august – important aşezământ monahal (mijlocul secolului al XIX-lea). misionar şi patriotic”. 5. care ne-au fost de mare folos generaţiei noastre de slujitori în spaţiul de misiune pe care-l administram. bunăoară. 53-95) mi-o oferea cu dedicaţia: „P. c. 1986. dar şi pentru entuziasmul debordant al părintelui diacon – situat uneori la graniţa afirmaţiilor riscante! – faţă de creştinismul primar din spaţiul dobrogean. al moralei în societatea contemporană (extras din revista „Glasul Bisericii”. Camasie şi Filip. Îmi aduc aminte că învăţatul ierarh de la Dunărea de Jos aprecia demersurile misionar-ecumenice ale universitarului Petru David şi preocuparea sa pentru dialogul ortodoxo-anglican. Am fost martor. ca diacon. pr. După această vizită am mers la hramul Mănăstirii Celic-Dere din Dobrogea – Adormirea Maicii Domnului. la „agapa” unei întruniri ecumenice serioase. personal pot mărturisi că scrierile Părintelui David m-au sprijinit în iniţierea şi derularea programelor misionare din Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos. nr.THEOLOGIA PONTICA 83 drumul spre un viitor creştin mai coerent. pe care le-a conservat Biserica de Răsărit de-a lungul a două milenii. Pe studiul Sectele religioase. c. credibil. consilier cultural al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. XV şi XVII). XLV. folositor tuturor şi poate şi societăţii vremii noastre şi a viitorului…” (pp. Studii serioase. muncite. bazilica şi cripta cu moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic. materiale apologetice uşor de consultat şi de utilizat. cu dragoste”. Îmi aduc aminte că . care permanent furniza. pp. Bucureşti. dar şi pentru dedicaţiile pe care autorul mi le-a făcut. la o vizită pe care Părintele David a făcut-o sitului arheologic de la Niculiţel.

dacă eşti consilierul Înalt Prea Sfinţitului. nu-ţi respecţi familia»“. 57) ideile acelui panegiric de pe amvonul mănăstirii dobrogene care a făcut să crească în mine statura de orator. inexplicabile rezistenţe. nu-ţi iubeşti mama. I. neştiind că într-o zi va trebui să scriu câteva rânduri – e drept mult prea palide . Părintele m-a liniştit. dacă nu cinsteşti şi nu cânţi imnuri şi colinde pentru Maica Domnului. evident. dar şi cele mai modeste căsuţe de creştini sunt protejate de chipul blajin al Preacuratei… Un mare istoric şi filolog (B. în maniera sa dinamică şi convingătoare. ca de altfel a tuturor sfinţilor. Părintelui David). Tot atunci. prin rostirea unor ectenii în limba rusă. Din această cauză ereticii şi negativiştii au contestat Sfintei Fecioare calitatea de Născătoare de Dumnezeu. care – pentru credincioşii mai puţin cunoscători – recomanda „meniul vieţii veşnice” (expresia aparţinea. diacon cu vechime (a fost hirotonit în 1968). Teribile suferinţe.84 THEOLOGIA PONTICA eram foarte emoţionat de conslujirea cu dascălul meu. lângă cruce sau de-a dreapta Mântuitorului. ca să ne protejeze de practici parohiale „neortodoxe”. În cele mai cunoscute muzee ale lumii cu valori inestimabile tronează chipul Sfintei Fecioare în rugăciune. David. P. aşa cum se deprinsese părintele în timpul studiilor sale la Academiile teologice din Zagorsk (Moscova) şi Leningrad. 1996. argumentând. succese deosebite în propovăduirea Sfintei Evanghelii au avut aceia care au invocat-o în rugile lor sincere şi dezinteresate. cu intenţia de a nu plonja în bârfă – din Bucureşti. despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii. de alt slujitor. păstra încă în parte tradiţia liturgică slavonă. teolog şi apologet a Părintelui David: „În istoria Bisericii – spunea părintele predicator – Maica Domnului are o cinstire aparte. într-o predică publicată (P. normal că şi frăţia ta eşti Prea înalt!) că eşti cu mine. Aşa s-a întâmplat cu Arie şi Nestorie şi în aceeaşi categorie intră toate sectele de astăzi în a căror naivitate şi nerozie este respinsă cinstirea Sfintei Fecioare. nu-ţi protejezi fiica. În cinstea Preacuratei Maria. ne descurcăm noi”. p. Altădată pomenea. la solicitarea Arhiepiscopului Antim. aziluri au fost înfiinţate sub patronajul Maicii Domnului. nu ţii la sora ta. Îmi mai aduc aminte că – potrivit adagiului antic: „Ridendo castigat mores” – Părintele David. după expresia sa. Preaînalte (aşa îmi spunea de câte ori ne întâlneam. Am regăsit. care îngăduia să se vândă la pangarul bisericii în care slujea „prescuri vulcanizate” (adică revindea prescurile oferite de credincioşi la Sfântul Altar – în care aceştia obişnuiau să înfigă lumânarea – după ce completa cu miezul de la altă prescură golul lăsat de lumânare!). orfelinate. dar ieromonahii din lavră nu mai ştiau ruseşte. Editura Episcopiei Argeşului. Predici. Toate formele de artă au închinat Sfintei Fecioare măiestria lor. fin observator al celor care se întâmplă în banalul cotidian. Pentru prima dată (şi cred şi ultima) am cădit cu Sfântul Chivot pe umăr. Astfel. lângă Fiul ei. aşa ca în treacăt. Ţin minte că Părintele arhidiacon David le-a impresionat pe maicile în vârstă din mănăstire (pe vremea aceea mănăstirea avea viaţă de sine). Născătoarea de Dumnezeu după trup. ne vorbea despre un părinte – nu dădea niciodată nume. lucru pe care i l-am mărturisit încă înainte de începutul sfintei slujbe. Părintele profesor a rostit o predică electrizantă. înseamnă că eşti străin de neam. mai târziu. Curtea de Argeş. Caută şi vei afla. Hasdeu) spunea: «Creştine. alcătuind o listă de mâncăruri care-i plăceau răposatului (sau răposatei) pentru pregătirea parastasului! Regret că multe din cele pe care le-am auzit de la charismaticul profesor le-am uitat. zicându-mi: „Lasă. ea fiind mai sfântă decât toţi sfinţii. ne servea indirect lecţii de pastoraţie. întrucât Mănăstirea Celic-Dere. Sub Sfânt Acoperământul ei şi a dreptei cinstiri şi-au găsit alinarea multe suflete îndurerate. De fapt primele spitale. s-au ridicat celebre monumente şi înalte locaşuri de cinstire. înfiinţată de un arhimandrit rus.

Personalitatea părintelui profesor Petru David ne-a înrâurit propriile destine slujitoare. De aceea. i-am propus să alcătuiască o antologie din propriile studii despre creştinismul din spaţiul dintre Dunăre şi Mare. . Părea vlăguit de boala pe care încă o ducea pe picioare. M-a durut vestea plecării sale dintre noi. contribuţia sa de netăgăduit la identificarea căilor de dialog în cadrul demersurilor ecumenismului contemporan. efortul său intelectual de a valoriza spiritualitatea autohtonă. pe care mă ofeream să i le public în volum. în iulie 2003. amintirea neobositei sale trude întru apărarea doctrinei ortodoxe. Cu câteva luni înainte de a se stinge ne-am întâlnit aleatoriu în sediul Arhiepiscopiei Tomisului. pilda patriotismului său nefăţarnic.THEOLOGIA PONTICA 85 faţă de statura celui evocat – alăturându-mă celor ce au conservat mai bine şi mai substanţial personalitatea academică a acestui apologet sui generis. dar îşi păstrase spiritul comunicativ prea bine cunoscut. modelul nonşalanţei sale academice. Părintele David îndrumând – la Facultatea de Teologie din străvechea cetate a Tomisului – alte generaţii de tineri teologi. Nu intuiam că îl văd pentru ultima dată în viaţă. dacă-mi aduc bine aminte. Ne-a lăsat drept moştenire opera sa teologică. Am discutat atunci mai mult şi. îi suntem datori măcar cu aceste neînsemnate rânduri evocatoare.

şi ea trebuie percepută în primul rând ca actul prin care Dumnezeu cel personal sau suprapersonal pentru a păstra proporţia dintre divin şi uman se descoperă omului ca un subiect ce se deshide acestuia în orizontul cuvântului. prof. David acest mesaj.1 Acest aspect a fost subliniat şi la simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca din 21-22 noiembrie 2005 cu titlul Repere teoretice pentru o Apologetică creştină contemporană. Piatra Neamţ. Părintele David a abordat capitolul fundamental al Apologeticii. cu siguranţă. prof. 1994. aceasta intitulându-se Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelaţiei divine. Religia Culturii. având în vedere specificul Bisericii Ortodoxe în general de a fi legată intim cu cultura unui popor în care s-a realizat într-o perioadă îndelungată ceea ce se numeşte astăzi tehnic. misionare şi pastorale. De fapt. Spre Tabor. ci. DAVID. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului. Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelaţiei divine.2 1. laborios. dar care trebuie adus la zi pentru a ne exprima respectuos faţă de acest vast domeniu al teologiei ştiinţifice şi mărturisitoare. Arad. cel mai vizibil poate în opera Părintelui martir Ilarion Felea. vol. de altfel aplicat în orizontul Teologiei ortodoxe româneşti. 3-6/1976. I. dr. dintre Biserică şi etnic. David. fără an. procesul de inculturaţie a Evangheliei. Mănăstirea Runc. Ed. iar acesta nu poate fi decât după măsura divinului. Idem. P.RELAŢIA DINTRE REVELAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI MISIUNEA BISERICII ÎN OPERA TEOLOGICĂ A PROF. PETRE I. David Revelaţia este temeiul religiei creştine. Dacă Dumnezeu se revelează oamenilor o face aceasta cu un anumit scop. Editura Crigarux şi Mănăstirea Petru Vodă. Gheorghe PETRARU Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi Părintele profesor Petre I. Aspecte actuale în reflecţia apologetico-misionară Pr. apoi dialogul dintre credinţă şi cultură. Revelaţia lui Dumnezeu. I-III. 1 . David. Nu întâmplător a lăsat Părintele Prof. Idem. al viziunii şi al iubirii pentru a-l conştientiza de dimensiunea reală a existenţei sale. un proiect didactic şi de cercetare teologic amplu. unul dumnezeiesc ceea ce aduce lumină şi spre ordinea umană care datorită acestei valorizări divine nu poate fi destinată decât spre Ilarion Felea. în Studii Teologice. Religia iubirii. Petru Rezuş. anume de a uni Teologia Fundamentală sau Apologetica cu Teologia Misionară. 2 Diac. din temeinice motivaţii teologice. Revelaţia în viziunea Părintelui prof. 2007-2008. titularul disciplinei de Teologie Misionară de la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti a lăsat un testament pe care nu ştiu dacă l-a împărtăşit tuturor ucenicilor săi dar personal mi l-a încredinţat. DIAC. de faptul că este o fiinţă iubită de Dumnezeu şi chemată la comuniunea veşnică cu Creatorul şi Mântuitorul lumii şi al oamenilor. şi în lucrarea pentru obţinerea titlului de doctor în teologie sub îndrumarea ştiinţifică a pr. Petru I. teologie şi ştiinţe.

„revelaţia divină este comunicarea din partea lui Dumnezeu a unor adevăruri ascunse”3 pentru omul din orizontul naturalului. fiind subiectivă şi obiectivă. a comuniunii cu Dumnezeu în iubirea cu vectori cognitivi. a vederii lui Dumnezeu şi a Operelor Lui. 2008. apostolii. Din această istorie şi din viaţa acestei comunităţi izvorăsc comentariile. Moise. „discursul despre Dumnezeu este fundamental în viaţa unei comunităţi istorice.THEOLOGIA PONTICA 87 un orizont sublim. şi pentru destinul din veac dar şi pentru cel legat de Dumnezeu cel veşnic. Biserica Cincizecimii constituie continuitatea istoriei poporului lui Israel. credinţă supraraţională şi fapta cea bună. sfinţii nu sunt doar fizionimii remarcabile sau eroi sau învăţători care sunt menţionaţi de anumite cărţi. întemeiere. părinţii. Cuvântul neîntrupat. ai aceluiaşi popor. fiind inerent omului ca fiinţă gânditoare şi cu dispoziţie apriorică spre metafizic. judecătorii. De aceea. Aceste aspecte reies incontestabil din lectura Bibliei dar şi din experienţele sfinţilor consacrate în şi ca Tradiţie eclesială ce irump tainic în orizontul lor personal pentru a confirma. singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”(Ioan 17. 3 4 . profetic evidenţiază faptul că Teologia Fundamentală accentueauă dimensiunea cunoaşterii4. mai ales în momente critice. Ibidem. diaconii.6 Cunoaşterea teologică este una personală. prezbiterii. numai în această comunitate se află întreg conţinutul vieţii. în legătura cu Dumnezeu Însuşi. profeţii. cu alte cuvinte a vederii slavei divine. legând acest proiect divin pentru om de cunoaşterea teologică ce este totodată experienţă luminoasă a relaţiei. Omul creat laolaltă cu lumea. Introducere în gnoseologia teologică. patriarhii. în alt chip. istorică şi imanentă dar si metafizică. evidenţă epistemologică. Pentru filosoful român cunoaşterea implică triada opinie. minunat în viaţa unor persoane pe care doar El le interpelează într-un parcurs normal de viaţă spirituală întru credinţă pentru a conferi unei experienţe personale unice şi irepetabile întemeiere comunitară. De altfel. evoluţia sa istorică. în trupul unui popor şi în agenţii harismatici care sunt membre ale acestui trup. transcendent.”p. adevăruri care privesc pe om în totalitatea sa. Teologia este expresia şi interpretarea continuă a acestei vieţi. Cognitio. Cunoaşterea teologică reprezintă prioritar un dar al lui Dumnezeu ce survine gratuit. adică cu lumea şi cu istoria. 6 Mircea Flonta. luminoase Ibidem. prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu obiectivă deşi este circumscrisă unui subiect care se învredniceşte doar din partea lui Dumnezeu de o astfel de harismă. respectiv har. De aceea. p. Bucureşti. fără nici o legătură cu creaţia. cunoaşterea teologică este una întru bucuria vieţii şi a mântuirii. p. Acest adevăr este confirmat de Hristos Însuşi care proiectează pe om spre zările eternităţii. Cunoaşterea este un apanaj al raţiunii şi dorinţei umane de împlinire. 5 Nikos Matsoukas. inclusiv cea teologică5 fiind pe făgaşul dimensiunii cogniţiei elaborate ulterior în ştiinţele umaniste. Cuvântul Întrupat (Hristos). Părintele David cu spirit vizionar. cu căderi şi ridicări. adevăr. episcopii. Bucureşti.3). altfel spus. Editura All. evangheliştii. Matsoukas. dar şi ca o consecinţă a dăruirii şi efortului ascetic. Evoluţia acestei comunităţi. vestigiile şi cărţile sfinte. 1997. Editura Bizantină. este înţeleasă într-o continuitate neîntreruptă. traducere de Maricel Popa. ci sunt purtători harismatici ai adevărului şi vieţii: toţi sunt membri ai aceluiaşi trup. 114. regii. ceea ce justifică concepţia teologică exprimată mai sus de N. O introducere critică în problema cunoaşterii. De aceea. obiectivitate în istorie. 223. viaţa Bisericii ar părea arbitrară. Pentru teologul grec. ai umanităţii întregi. de la Dumnzeu şi iubirea lui întru har şi lumină divină veşnică la omul cu aspiraţie spre Absolutul fiinţial. transcendentă. 54. neaşteptat. „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe Tine. discursul despre Dumnezeu este unul permanent în gândirea şi experienţa oamenilor. adică a simţirii şi experierii prezenţei puternice. fără răăcini. paradoxală. preoţii.

Fiul şi Duhul Sfânt. al rugăciunii. de factură existenţială şi spirituală. eficienţa lor se manifestă oriunde şi oricând acolo unde cuvintele legate ontologic de Persoana divină a Celui ce le-a rostit sunt acultate liturgic. Foundational Theology. Petru I. li se confirmă subiectiv dar cu finalitate obiectivă universală pentru toată umanitatea mântuirea şi viaţa veşnică în Hristos. ci pentru a înţelege descoperirea lui Dumnezeu ca un act permanent în istoria oamenilor prin care El Însuşi instituie sacramental relaţia cu fiecare dintre cei ce răspund iubitor chemării Lui. Scriptură ne oferă spre cunoaştere şi iubire un Dumnezeu personal. şi o constituie permanent pentru că este fundamentul ei sine qua non. „principiul noetic aparţine raţiunii şi raţiunea a fost iluminată prin Revelaţie”7. lectură. deschizând spre Dumnezeu şi Împărăţia Sa veşnică. După cum afirmă Părintele David. mişcând inima şi producând bucuria comuniunii inefabile ce nu ar mai suporta întrerupere. Schűssler Fiorenza. este una de la persoanăla persoană de la Dumnezeu la om şi este necesar să facem saltul spre o viziune cognitivă mai specifică actualmente. Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelaţiei divine. în rugăciune. reprezintă dimensiunea cognitivă cu valoare de adevăr. 8 Ibidem. convorbire spirituală difuzând informaţie. Viaţa şi Lumina omului credincios. Tradiţie. anume aşa cum o defineşte F. cărora prin hristofanii. al aducerii-aminte neîncetate de iconomia divină pentru om ce se plineşte în Hristos şi se actualizează prin Duhul Sfânt în Biserică.8 Tatăl.88 THEOLOGIA PONTICA şi evidente a lui Dumnezeu care în taina adâncului personal se sălăşluieşte haric. vederea semnului Sf. în logica teologiei patristice şi ortodoxe dar şi a celei anglicane ce funcţionează în triunghiul Scriptură. cu posibilitatea justificării valorizante în limbaj uman dar care transcende prin experienţă spirituală ceea ce este lumesc. 42. confirmînd Revelaţia. raţionalitate. de fapt pe Hristos Domnul înviat. Cazul de pe Tabor al vederii luminii divine este elocvent în acestă privinţă şi el se repetă în viaţa misticilor dar şi a poporului credincios ce pătrunde şi desluşeşte Taina creştinătăţii. mariofanii. „corelaţia dintre credinţa în stabilirea eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu şi manifestarea istorică a dreptăţii lui Dumnezeu oferă contextul imediat al formelor de mărturisire şi de credinţă ale comunităţilor creştine primare despre Învierea lui Iisus. Domnul Împărăţiei cerurilor. 7 . Cruci. David. 9 Francis Schűssler Fiorenza. 240. ele exprimă afirmaţia centrală a credinţei creştine şi o localizează în practica Botezului şi în actul mărturisitor. 223. Asrfel. al jertfei martirice. în Noul Testament Treimea de Persoane divine. Cuvintele Scripturii sunt vii permanent. sacramental în exerciţiul virtuţilor. E important că credinţa în actul mântuitor al lui Dumnezeu în Hristos nu Diac. p. apariţia sfinţilor din Împărăţia cerească şi alte multe semne şi minuni. de faţă. Crossroad New York. p. 1984. în carte. Dumnezeu care Se revelează şi credinţa omului şi a comunităţii mărturisitoare şi fidele Domnului ei care este prezent. Jesus and the Church. relatate în Tradiţia acesteia şi mai ales în Vieţile Sfinţilor noştri de la început până astăzi. Ca forme baptismale de mărturisire. p. chiar Biblia. Cu alte cuvinte experienţele revelaţionale din istoria iconomiei mântuirii despre care relatează Scriptura şi care se continuă în Biserică. Cunoaşterea teologică. Revelaţia istorică şi obiectivă cuprinsă în Sf. de „corelaţie existenţială”9 între evenimentul fundaţional. chiar exprimată clasic în sensul de adequatio rei et intellectus. meditaţie. acest aspect fiind foarte important în înţelegerea Revelaţiei pentru a nu risca obiectivarea şi fosilizarea acesteia în în istorie şi literă.

în inaugurarea timpului Bisericii ca viaţă cu Hristos în Duhul Sfânt Mângăietorul este cu tottul evident. unirea cea îndumnezeitoare. pe Cel ce este Adevărul şi Viaţa (Ioan 14. dincolo de limitele oamenilor şi atacurile uneori furibunde la adresa ei. temei al credinţei şi vieţii mărturisitoare a Bisericii (I Corinteni 15.15) şi cei care se conformează voinţei Sale iubitoare şi mântuitoare într-o istorie evidentă. a plinirii ei în moartea şi Învierea lui Hristos. p. culminând cu Euharistia. pentru a-i invita la metaistoria Împărăţiei se pretează exigenţelor epistemologice actuale11 care susţin un parcurs de la concret. Hristos „Începătorul şi Plinitorul credinţei”(Evrei 12. bunătatea. pacea. 12 Mircea Miclea. cu Hristos cel înviat. credinţa mărturisitoare. Toate acestea se regăsesc în comunitatea locală a Bisericii lui Hristos unde cel ce doreşte calea spirituală unică şi autentică.în realitatea ce propune Calea şi care se identifică cu Calea. o istorie conectată permanent la transcendenţa divină ce depăşeşte totodată o aparentă şi fără sens istorie liniară şi absurdă. 2-3) şi Biserica Sa. Psihologie cognitivă.12 de fapt a Unicului ce stă la temelia oricărei derulări şi desfăşurări fenomenologice în realitatea obiectivă. strategii cognitive actuale preiau tema prototipului. Putem vorbi. Care este şi Cel dintâi. Faţă de criterii universale ale certitudinii şi îndoielii este firesc. concrete. pp. aşa cum Viaţa este la originea vieţii. Mircea Flonta. jertfa supremă a martirajului pentru Hristos şi poporul credincios ne fac să vorbim de un pozitivism teologic şi eclesial ce dă glas despre adevărul divin şi invită la convertire spre bucurie şi mântuire. 149. Acest adevăr istoric şi metaistoric. lăcaşul de cult. aşadar de un pozitivism al Revelaţiei. Astfel. 231. practice şi teoretice. cit.3) care stă la baza oricărei tipologii umane în ontologia şi funcţionalitatea ei multifenomanală în structura creaţiei ce aspiră la prototip.6) De altfel. cel căutător şi doritor de Dumnezeu nu trebuie decât să se incadreze – frame . în aşa numitele forme de viaţă-Lebensformen. ea este universală pentru că aceasta este voia şi lucrarea Domnului ei ce se concretizează în misiunea ei în care primeză factorul divin. a accepta o anumită opinie drept certă prin examinatrea modului în care funcţionează într-un context particular de viaţă şi activitate.Prototip. Iaşi. Dumnezeu cel Atotputernic prin secole până la Parusie. local-universale cu Dumnezeu în comunitatea vizibilă unde prin Sfintele Taine. omul se transfigurează în orizontul sfinţeniei. Hristos Dumnezeu. Chip al Fiinţei personale divine (Evrei 1. 2003. Cel Sfânt şi Bun fiinţial temei al participării la sfinţenie. Biserica se circumscrie unui astfel de criteriu.THEOLOGIA PONTICA 89 este doar o simplă afirmare a unei date izolate în istorie ci această credinţă formează o viziune a întregii realităţi în relaţie cu realitatea istorică”10. cu fundament în realitate. 146. de permanenţa comuniunii reale. bucuria. concret.13 Faptul că există prototipul. 273-278. indumnezeitoare află adevărul ca persoană ce propune iubirea. prezenţa textului sacru şi a hermeneuticii permanente de la Părinţii Bisericii până astăzi. 43. înţelepciunea. „stâlp şi temelie a adevărului”(I Timotei 3. al iubirii pregustând viaţa veacului ce va să fie. Cuvântul la baza cuvintelor fiinţelor raţionale. 14). ceea ce în cazul Revelaţiei. Avery Dulles afirmă în acest sesns că în istorie experienţa spirituală şi Ibidem. Editura Polirom. decelabil în istoria mântuirii oamenilor până astăzi. cu semne palpabile date de extensia universală a Bisericii. de la o localizare nesemnificativă iniţială dar totală în esenţa ei teandrică. pp. p. conform pozitivismului logic exprimat în gândirea lui Wittgenstein. Metode teoretico-experimentale. într-o accesibilitate la acesta dată de vocaţia pentru divin structurală constituţiei antropologice. află pe Hristos care deja îl aşteaptă. op. 13 Ibidem. 10 11 . palpabil spre ceea ce este universal.

15 Ilarion Felea.(Galateni 1. arhitecturale vor fi integrate discursului şi practicii ei misionare. intercreştin afirmă că Avery Dulles. dreptate. Arad. în sens de viaţă a omului în lume. unde este Hristos şi adevărul Său acolo este şi Biserica Sa. Hristos şi toate aceste achiziţii doctrinare.6-9).17 Evanghelia este una. Rupturile. Hristos este temeiul unităţii creştine existente ontologic în Biserica cea una şi de refăcut prin darul Duhului unităţii cu revenirea la adevărul unic mântuitor din Biserica Sa unde S-a Dumnezeu S-a revelat şi prin misiunea căreia în dinamica vecurilor umanitatea este încorporată la Hristos cel unul a celor separaţi de trupul tainic hristic. 163. Cerf. 242. Astfel. Paris. spirituale. p. 1987. înainte de formularea dogmatică. eficientă până astăzi. vis. iubire. aspect ce reprezintă în viziunea misionară a Părintelui David plinirea speranţei mesianice a lui Israel şi a întregii umnităţi. Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelaţiei divine. Cardinal. 2005. evanghelizatoare. unul dintre noi fără de păcat şi Mântuitorul nostru prin jertfa Sa Tatălui şi înnoirea fiinţei umane prin învierea Sa. prezenţa şi lucrarea apostolică. A History of Apologetics. Totodată nu orice pretenţie de viziune. vizibilă. Religia culturii.”16 Emanuel. Ignatius Press. Părintele David. În acest sens Revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos înseamnă „dezvăluirea fiinţei Sale tainice celei mai profunde. Hristos este Învăţătorul adevărului în Biserica Sa cea una. Petru I. misiunea Bisericii există deja.14 Cu alte cuvinte. San Francisco. 14 . pe baza cărora cineva se angajează în misiune fără apartenenţă la Biserică sau. Hristos. vindecătoare a sufletelor şi a trupurilor. un aspect major legat de Revelaţie este plinirea acesteia în Persoana şi lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos. Idem. de sfinţire a poporului lui Dumnezeu este una mântuitoare dintru începutul Bisericii prin ierahia sacramentală fie în lăcaşul de cult. a umanităţii Sale pentru noi. David. apostolică şi sfântă şi de aceea. universală. mai grav. Misiunea Bisericii premerge şi anticipează marile momente ale stabilirii adevărului de credinţă mântuitor pe baza kerygmatică a Scripturii şi împreună cu Hristos Domnul în Duhul Sfânt şi încorporează prin credinţă şi har umanitatea aparţinând dicverselor culturi cristalizate în istoria omenirii. separaţiile dintre creştini duse uneori până la ură ce au apărut în Biserică se datorează doar faptului că o parte dintre creştini au pus accent mai mare pe autoritatea gândirii umane. canonine. 278.90 THEOLOGIA PONTICA explicarea acesteia în opera teologică este mai mult apologetică şi pozitivă decât dogmatică şi speculativă. Editura Episcopiei Aradului. public. cea propoveduită de Biserica lui Hristos pentru extinderea acesteia în lume şi istorie şi creşterea poporului unic al lui Dumnezeu în diversitatea culturilor veacului şi în unitatea mărturiei dreptcredincioase. de stabilirea canoanelor şi regulilor spirituale. Călăuza creştină. 17 Diac. este una evidentă. particular. Comuniunea creştinului este cu Hristos şi nu cu vreun gânditor sau filosof al vremelniciei. a filosofiei veacului decât pe adevărul revelat al Scripturii actualizat real şi eficient în Tradiţia creştină ca Biserica cea una mântuitoare. fie în casa şi comunitatea credincioşilor. pp. 191-193. 226. 2002. Dieu qui vient à l’homme. cultice. împotriva acesteia autorizează persoane private la evanghelizare. fiind de fapt cultura Duhului şi „forma ce a luat-o credinţa religioasă din momentul în care omul a descoperit efectiv pe Dumnezeu”15 sau Dumnezeu a venit la om pentru a-l încredinţa de unicul adevăr spiritual şi mântuitor. întru adevăr. fiind articulată Capului ei. cu privire la dialogul ecumenic. p. 16 Joseph Moingt. De fapt. p. p.

1998. Ecumnismul. într-un dialog viitor. sunt palide poziţii ale unui creştinism în frământare dar şi o evidentă mărturie a neînţelegerii învăţăturii revelate. pp. 432. În acest sens. 2. un factor de stabilitate în lumea de astăzi. p. o Teologie fundamentală cu capitolele ei clasice. omul credinţei şi receptivitatea doctrinară şi sacramentală a revelaţiei în Biserica lui Hristos este astăzi inseparabilă de Teologia Misionară. Dialogul ecumenic. el avertizează asupra pericolului sincretist atunci când baza revelaţională a unităţii eclesiale este părăsită. 15. Dumnezeul Revelaţiei. Ibidem. împăcării şi păcii.18 Aparent tradiţionalist şi fundamentalist.THEOLOGIA PONTICA 91 „un dialog în afara graniţelor Revelaţiei divine nu are valabilitate. propaganda antifilosofică. Chiar dialogul interreligios21 este acceptabil dacă se propune credinţa revelată. Dar dialogul interreligios nu trebuie să ducă la relativism doctrinar. Baza unităţii creştine este dată de tipologia apostolică în viziunea Părintelui David şi de dreapta credinţă ce au fost conferite Bisericii instituţionale. prozelitismul confesional. 437.19 de fapt atribute divine fundamentale ce se extind din fiinţa divină treimică la realitatea eclesială. p. fără o bază doctrinară. „o convorbire bilaterală responsabilă”20 după propria definiţie. De aceea. Biserica Ortodoxă iese în întâmpinarea celorlalte confesiuni cu învăţătura primelor veacuri ale creştinismului şi cu viaţa însăşi a credincioşilor ei care au experimentat adevărul credinţei din Evanghelia dreptăţii.2) aleşi de oameni sau declaraţi ei înşişi slujitori. referindu-se concret la noile mişcări religioase faţă de care nu se poate aplica decât măsura intrasigenţei. Bucureşti. Editura Gnosis. De aceea. Relaţia dintre Teologia fundamentală/Apologetica creştină şi Misiologie Această problematică poate fi dedusă din prezentarea sintetică a reflecţiei teologico-misionare a unor teologi din ultima vreme ce au refăcut o relaţie necesară între Revelaţia lui Dumnezeu şi misiunea Bisericii ce actualizează permanent. 303-305. „Ortodoxia vine în întâmpinarea celor de alte credinţe” dar atenţionează că unitatea nu se poate realiza decât în adevăr şi iubire. 22 Ibidem. acest mesaj este unul realist şi este confirmat de evoluţiile ulterioare în sensul că adevărul apropie pe creştini iar prozelitismul măreşte prăpastia separării. 18 19 Ibidem.22 Revelaţia reprezintă pentru Părintele David vectorul adevărului divin al Bisericii misionare ce extinde şi actualizează adevărul divin în timpul şi spaţiul istoriei umane cu vocaţia unică şi luminoasă a veşniciei Împărăţiei în identitatea ei religioasă unică şi ireductibilă la cele mundane sau mai curînd Dumnezeu prin Biserica Sa şi cu ea vine la noi spre a ne înfia şi îndumnezei pentru că suntem ai Lui. Mai mult. O ierarhie apostolică nu poate dialoga cu falşii apostoli (Apoc 2. Ibidem. trebuie să dispară ca tremeni de discuţii pentru a înţelege mandatul lui Hristos ca toţi să fie una (Ioan 17. 227-228. păstrătoare şi transmiţătoare a întregului tezaur creştin de învăţătură şi dreaptă doxologie. aşa cum se va vedea şi din cele ce vor fi expuse în capitolul următor al lucrării prezente. abuzul de creştinism etc. 20 21 . Încercările de apropiere dintre Biserici. are fundament revelaţional pentru că şi credinţa vine prin dialog de la Dumnezeu la omul prin care lucrează Însuşi Dumnezeu. Idem. pp.21). p.

3. David. 27 Diac. Cofelle afirmă că deşi Misiologia nu constituie.Calea: prin Iisus Hristos Domnul nostru. întoarcerea. 379-386. in articolul dedicat misiunii Bisericii. Waldenfels: 1. Misionarul definitiv al Tatălui. 24 Ibidem. 863.Fundamentul: Dumnezeu vorbeşte prin profeţi şi deplin prin Iisus Hristos. articolul Mission redactat de Gianfranco Cofelle. 26 Hans Waldenels. Montreal/Paris. aspecte evdenţiate. temelia credinţei creştine. p. în general. şi subiectivDictionnaire de Théologie Fondamentale. aşa cum a vorbit profeţilor şi plenar prin Cuvântul Întrupat. G. deci implicit misionară.25 Hans Waldenfels26. inima acestei discipline. oferă o structură tematică a acestei discipline. Bellarmin/Cerf. 1992. Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelaţiei divine. pp. În logica actualelor lucrări de Teologie Fundamentală care au depăşit reducţionismul raţionalist al demonstraţiei existenţei lui Dumnezeu prin vestitele argumente. Atfel. dar fundamentată în Dumnezeu cel Viu. Misiologia „ne aminteşte de exigenţa prezentării lui Hristos ca Trimis. pe care o redăm după H. „îndrăznim să credem că Teologia fundamentală ar trebui să fie locul privilegiat pentru a înţelege caracterul misionar al Bisercii”23. pluricreştin. articolul Evangelisation. şi de Părintele David în lucrarea sa de doctorat. 874. în tratatul său de Teologie Fundamentală. asistăm la o revenire în casa Teologiei. după configuraţia următoare. de Hervé Carrier. 25 Ibidem. propoveduirea adevărului mântuirii şi comuniunea de har şi iubire cu Hristos şi Treimea dumnezeiască.401. ce indică esenţial trimiterea Bisericii de către Însuşi Dumnezeu pentru a vesti Evanghelia lumii şi indică şi conţinutul misiunii. sous la direction de René Latourelle et Rino Fisichella. De aceea. Cerf. 23 .Locul: În comunitatea Bisericii. totuşi. a Cuvântului lui Dumnezeu. la fundament. de altfel. propunând specificitatea credinţei revelate creştine. Manuel de Théologie Fondamentale. Paris. punct de sosire al unei pedagogii divine şi punct de plecare pentru o ulterioară călăuzire spirituală spre mântuire”24 în peisajul plurireligios. p.27 2. În celebrul Dicţionar de Teologie Fundamentală. termenul de evanghelizare care are semantic o pondere religioasă şi creştină mai evidentă şi care în ultima vreme se substituie celui de misiune ne duce la primul enunţ kerygmatic. a Revelaţiei şi la o structurare tematică.92 THEOLOGIA PONTICA pretutindeni şi întotdeuuna cuvintele Revelaţiei şi harul divin sau mai exact prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu în lume este una în Biserica slavei Sale prin care transfigurează lumea spre mântuire şi viaţă veşnică. Petru I. convertirea lor şi a valorilor create de ei la Adevărul unic. secularizat al lumii de astăzi. Revelaţia nou-testamentară. angajată în dialog cu religiile şi cultura. capul ei. pe care o consideră una contextuală. 336-337. Mai ales. Fiul şi Cuvântul ipostatic al lui Dumnezeu. p. Treimea de Persoame ce „vorbeşte” lumii definitiv prin Iisus Hristos în Biserica Sa. un capitol de eclesiologie fundamentală şi misionară ce ancorează misiunea Bisericii obiectiv în Hristos. un capitol de hristologie fundamentală. Hristos şi Evanghelia Sa. cuvintele şi lucrarea Sa mântuitoare se continuă prin Duhul Sfânt prin misiunea Bisercii ce apără Evanghelia şi o proclamă lumii ca unicul adevăr veşnic ce trebuie să înalţe pe oameni şi cultura lor la Dumnezeu prin metanoia. 1990.

cu un limbaj universal al credinţei creştine. adică conturarea bazelor constitutive ale Revelaţiei şi credinţei. El conturează şi câteva aspecte ale apologeticii actuale ce diferă de cea din secolele trecute. activ permanent în istorie şi lume. un dialog ce păstrează şi confirmă totodată identitatea religioasă. Astfel. 2. textele sacre. după teologul spaniol. articulat fundamentului transcendent. b) o dimensiune religioasă şi ecumenică cu o reflexie sobră şi rezonabilă ce în contextul pluralist religios trebuie să respecte religia celuilalt.Existenţa adevăratei Biserici. 28 . d) o dimensiune formal-fundamentală cu conceptualitatea actuală.Existenţa lui Dumnezeu şi a religiei. 31-39. real. cum trebuie înţeles Dumnezeu şi limbajul textului sacru. o reîntoarcere la cunoaşterea teologică specifică credinţei şi prin credinţa ce iluminează raţiunea şi viaţa omului conform Revelaţiei. 3. de altfel în concordanţă cu subiectivismul epocii actuale ce cheamă la reflecţia raţiunii credincioase. 1989. Iaşi. a limbajului vremii noastre în care trebuie prezentate categoriile revelaţionale şi eclesiale. a) o axă fundaţional – hermeneutică. Ediciones „Secretariado Trinitaria”. a adevărului religios creştin unic şi unitar. a) o dimensiune apologetică subiectivă. 2006. c) o dimensiune istorico-sistematică ce studiază Revelaţia divină în sine cu izvoarele ei. act de autocomunicare şi autodăruire divină spre comuniunea cea întru cunoştinţă spirituală şi mântuitoare. Ecumenism.15). Dumnezeu ca realitate tripersonală revelată. 4. demonstratio religiosa.THEOLOGIA PONTICA 93 comunitar în credinţa mărturisitoare şi supraraţională. trei axe se întrevăd pentru operaţionalitatea acestui studiu teologic. 24. actualizat liturgic pe de o parte şi omul credinţei în instituţia Bisericii mântuirii. în lucrarea sa dedicată Teologiei Fundamentale. pp. în funcţie de reflecţia unor teologi proeminenţi în problemele analizate. Aceste capitole ce vor fi dezvoltate ulterior sunt schiţate şi în volumul personal Teologie Fundamentală şi Misionară. 1. de fapt un dialog cu lumea printr-o „diaconie intelectuală” .28 Salvador Pie i Ninot.lingvistică ce trebuie să pună la dispoziţie ştiinţa interpretării limbajului teologic al credinţei în Dumnezeu cu specificul şi realismul lui. b) o axă apologetico – misionară. dar de la Dumnezeu.Cunoaşterea. e) o dimensiune hermeneutico . Salamanca. f) o dimensiune critico – practică. pe de altă parte. împarte structura obiectului de studiu în trei părţi. Editura Performantica. de fapt traducerea metodică a factorului critic şi fundamental ce ţine de orizontul credinţei.Existenţa religiei adevărate. a creştinilor. 29 Salvador Pié i Ninot.29 De aceea. în lumina lui Hristos. Demonstratio catholica. demonstratio christiana. Tratado de la Theologia Fundamental. „Dar Razón de la esperanza”(I Petru 3. o adecvare a spaţiului public.apostolatul cultural în limbajul Prof. social-politic cu exigenţele unei credinţe vii şi mărturisitoare. asupra fundamentelor ei. apologetica actuală ar trebui să ia în seamă următoarele aspecte şi să se structureze în perspectivele pe care le sugerează acestea după cum urmează. Vasile Ispir – o anunţare şi o proclamare a Evangheliei vieţii şi mântuirii.

fundamentul. implicit.P. p.inclusiv Biblia. Ibidem. Verlag Styria. La rândul său. orice narativ teologic.30 Francis Schűssler Fiorenza. 2003. T & T Clark. InterVarsity Press. I) Credinţa şi ştiinţa credinţei. 75. anume medierea lumii prin limbaj şi gestionarea cunoaşterii atât cât este posibil prin acesta. ci prin ele însele. .a prezenţei logocentrice. II) Revelaţia. 4) De la Teologia fundamentală la ce fundaţională. 2) Întemeierea Bisericii. pp. 24-25. a urmării lui Hristos prin purtatea crucii într-o autentică viaţă creştină. Louisville. prin altceva decît ele însele. pp. pp. Philosophical Foundations for a Christian Worldview. c) o axă a mărturiei întru speranţă. 2001. Grand Rapids/Cambridge. 33 J. o pivotare spre antropologie ca centru de receptare şi manifestare a credinţei prin care omul omul „aude” şi „vede”34 pe Dumnezeu cel revelat spiritual. filantropică. 355. Stanley Grenz. JohnR. Crossroad New York. accentuând nu o filosofie primă sau o metafizică a prezenţei. John Knox Press. Wien. Structura demersului ce este fundamentat hristologic prin evenimentul mântuitor major al Învierii lui Hristos este următoarea: 1) Învierea lui Iisus. de alte argumente exterioare lor. Anthony C. adoptă următoarea structură ce este o sinteză remarcabilă între Teologie fundaţională şi Misiologie. mişcă inima şi place la nivel de limbaj discursiv . ele singure oferindu-se drept argumente demonstrative şi fiind. temelia. Fundamentaltheologie.31 Astfel. credinţa religioasă a mărturisitorului creştin nu pot fi justificate de alte credinţe. 285. justificare şi retorică creştină ce oferă informaţie. Guarino. Beyond Foundationlism. 73-74. spirituală. 352. suport pentru alte explicaţii. 2009. 30 31 . Downers Grove. 2-4. ci faptul că tot ceea ce suntem şi ne înconjoară sunt construcţii sociale şi culturale în contextul unic al imanenţei istoriei. de fapt şi un răspuns teologic la postmodernismul non-fundaţional ce exclude orice fundament ontologic şi.94 THEOLOGIA PONTICA demonstraţie. în cazul de faţă. totodată. Shaping Thelogy in a Postmodern Context. Illinois. Kőln. Westminster. New York. hermeneutico-misionare. are o temelie. propune o ascultare a cuvintelor Scripturii împreună cu acceptarea doctrinei creştine. Kentucky. 34 Heinrich Fries.32 Acest demers se înscrie în perspectiva evitării conflictului cu nonfundaţioniştii spre a demonstra „adevărul cunoaşterii adevărate şi justificate”33 ce stă pe un temei. Franke. o „teologie fundaţională ca Hermenutică reconstructivă”. London . An Introduction. teologul american ne oferă următoarea schemă a gândirii sale apologetico-misionare sau. sacramental. în raţionalitatea lor. Biserica Sa. protologic eshatologic şi se răscoală împotriva totalizărilor episistemice ale marilor texte ale istoriei. Hristos.în logica oratorică a lui Quintilianus. Heinrich Fries împarte lucrarea sa de Teologie fundamentală în trei părţi. în lucrarea sa de Teologie Fundamentală. Astfel . Foundations of Systematic Theology. Thomas G. Dumnezeu. Foundational Theology. IPV Academic. mai curând. 2005. 3) Misiunea Bisericii. dogmele. Moreland & William Lane Craig. Thiselton. 32 Francis Schűssler Fiorenza. pp. pp. UK. Eerdmans. ce nu pot fi separate de Dumnezeu ce le-a rostit atunci şi astăzi cu aceeaşi putere şi eficienţă receptivă din partea oamenilor şi mântuitoare prin Acelaşi Dumnezeu unic revelat. 49-50. Graz. Hermeneutics. Jesus and the Church. o veritabilă „metafizică a mărturiei”. p. existenţial. 1985.

sacramentală.dar care a simţit că trebuie accentuat aspectul Revelaţiei şi implicit pe Dumnezeu ca Subiect ce se deschide iubitor omului. a mandatat intelectul spre cunoaştere şi înţelegere cerebrală în echilibrul perosnalităţii ce se înalţă în spirală spre Dumnezeu. Paulist Press. Freiburg. 37 Walter Kasper. specificce apologeticii din prima jumătate a secolului al XX-lea. Paginile de faţă reprezintă un omagiu şi un act de recunoştinţă pentru profesorul care a sădit în mintea ucenicilor seminţele ştiinţei teologice.Sectologia . New York. p. Retrieving Fundamental Theology. Paris. la simbol. Basel. Cerf. Ea revine la experienţa religioasă mistică. la iubirea aproapelui38 aşa cum s-au manifestat acestea dintru început în Biserică.11. 1985. să rezoneze în lume aceleaşi cuvinte ale Revelaţiei ce sunt interpretate în diverse culturi care sunt spiritualizate prin harul transfigurator şi iluminator al Duhului lui Hristos prin care toate sunt menţinute în mângîierea şi bucuria divină. 2005. la rugăciune şi dimensiunea liturgică a existenţei creştine. a citit taina suletului însetat mistic de iubire pentru Hristos şi Biserica Sa. 36 Marcel Neusch. Acest scurt parcurs în Teologia fundamentală ilustrat de câteva personalităţi teologice ce au aprofundat domeniul. Dumnezeu. ne arată clar intuiţiile şi exigenţele părintelui David ce a excelat în domeniul teologic al apărării dreptei credinţe faţă de prozelitismul neoprotestant şi al noilor mişcări religioase de inspiraţie extrem orientală sau esoterico-ocultiste. Teologia fundamentală se ocupă în principal de Dumnezeu care se revelează şi ale Cărui cuvinte din Scriptură. fides quaerens justitiam socialem. Le Dieu des Chrétiens. 35 . Jűrgen Werbick. inclusiv pleiada de teologi sau filosofi care le-au inspirat scriitura. 105. 847. a liturghisirii şi propoveduirii dreptei credinţe suntem siguri mijloceşte la tronul divin pentru toţi cei care l-au înţeles. O teologie fundamentală operează cu cele trei elemente religioase de bază. respectiv în perspectiva cunoaşterii. Les traces de Dieu. care structurează tratatul său de Teologie Fundamentală în patru capitole. 38 Gerald O’Collins. Pentru Jűrgen Werbick. fides quaraensadorationem. Paris. a acţiunii sociale şi a adoraţiei liturgice. deci a Bisericii misionare în fiinţa ei ce are cap pe Hristos şi stă pe temelia Apostolilor ce au mandat de a propovedui Evanghelia mântuirii şi a elibera de întunericul veacului poporul lui Dumnezeu. Den Glauben verantworten. ascultat şi iubit. În misiunea ei. p. „tradiţia paralelă” în Occidentul creştin . pp. respectiv în creştinism. Cel care ne-a încredinţat de dragostea sa şi ne-a dorit bucuria permanentă a cercetării şi scrisului teologice. face să răsune. Biserica evanghelizează. 2005. vede trei stiluri de a face teologie. p. 1) Religia. The Three Styles of Contemporary Theology. Teologia fundamentală este apologetica credinţei creştine35. în zona aporeticii37 acele demonstraţii raţionale despre Dumnezeu şi suflet.THEOLOGIA PONTICA 95 III) Biserica. Eine Fundamentaltheologie. 1993. 3) Mîntuirea. de fapt cuvintele prin care Însuşi Dumnzeu vorbeşte cel mai bine despre Dumnezeu36 în logica pascaliană. Herder. fides quaerens intellectum scientificum. sunt preluate şi vehiculate în misionarismul creştin. Eléments de Théologie Fondamentale. Cerf. o realitate perenă pentru misiunea Bisericii inplan intern şi în lume. 80-108. omul credinţei şi Biserica mântuirii şi plasează în plan secund. 4) Biserica. 2) Revelaţia. Wien.

DAVID SECTOLOG DESĂVÂRŞIT ŞI APOLOGET DE VOCAŢIE Pr. Aceştia. Valentin. Tertulian apără creştinismul în faţa autorităţilor romane care au condamnat creştinismul. arată că Fiul lui Dumnezeu. cel mai important dintre apologeţii de limbă latină care a trăit şi activat la sfârşitul secolului al II-lea începutul secolului al III-lea. În partea „latină” îl avem pe Quintus Septimius Florens Tertullianus. Apelle. etc. dezvoltând o aprigă prigoană şi ucigând creştinii pentru religia lor. În „Apologeticul”. sau mai simplu Tertulian. apărându-l. Biserica şi-a format apologeţii care au apărat învăţătura şi viaţa Bisericii întrun mod admirabil şi paradigmatic totodată. Încă din perioada primară. una din figurile cele mai proeminente ale Bisericii creştine din secolul al II-lea. dr. au luptat şi luptă neîncetat pentru apărarea dreptei credinţe în faţa ereziilor şi sectelor de tot felul care . întâlnim pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Hermoghene. şi anume din partea religiei iudaice dar şi din interiorul religiei creştine. De la început trebuie să recunoaştem rolul deosebit de important pe care dimensiunea apologetică a avut-o şi o are în cadrul misiunii creştine. prof. Dintre apologeţii de limba latină mai numim pe Minucius Felix şi pe Sfântul Ciprian. Dintre apologeţii de limba greacă mai amintim şi pe Teofil al Antiohiei sau pe Atenagora Atenianul. univ. ereziile şi sectele nou apărute reprezentând o reală provocare la adresa învăţăturilor şi practicilor creştine. cuvânt de provenienţă greacă (απολογια care înseamnă „discurs de apărare”). Lucrarea „Despre prescripţia contra ereticilor” apără creştinismul în faţa ereziilor apărute care au apărut ca ciupercile din pământ după ploaie: ereziile lui Marcion. Observăm că în perioada primară apologeţii au apărat credinţa creştină revelată de influenţele ereziilor politeiste monoteiste (iudaice) şi moniste (neoplatonice) de atacurile sectelor de toate felurile (în spcial din sfera gnozei „creştine”) şi nu în ultimul rând de provocările şi încercările venite din partea imperiului roman şi ale unei societăţi pseudo-religioase. însă trebuie să ne referim puţin şi la noile provocări ale apologeţilor contemporani. „Dialogul cu iudeul Tryfon” arată superioritatea religiei creştine în faţa celei iudaice. Am amintim mai sus câteva aspecte ale activităţii apologeţilor din Biserica primară. în acelaşi timp de acuzaţiile pe care iudeii le acreditaseră în lumea romană împotriva lui.PĂRINTELE PROFESOR PETRU I. de la care avem cele două Apologii prin care încerca să prezinte creştinismul înaintea lumii romane păgâne. găsind exemplu viu în Sfinţii Părinţi. Negidiu. din partea conducătorilor Imperiului Roman pe teritoriul căruia religia creştină era în plină dezvoltare. Gheorghe ISTODOR Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Apologia. de atacurile venite din sfera religioasă. S-a întrupat şi S-a răstignit pentru mântuirea noastră şi dovedeşte că Biserica creştină este întemeiată de Iisus Hristos. Astfel. ca fiind singura religie adevărată. a reprezentat în Biserica primară activitatea de a apăra învăţătura creştină de atacurile venite din sfera politică. Cel veşnic.

1997 iar vol II şi III apărute la Editura Europolis. dar în mare măsură cu provocările venite de la o societate secularizată. astfel. În acest context. a fost reevaluată. I apărut la Editura Christ – 1. Trebuie menţionat faptul că. acestea încep să cunoască o aşa zisă „prigoană”. însă. dezvoltarea şi doctrina sectelor vechi şi noi. Sectologie. în gândirea şi opera părintelui profesor. din cauza faptului că activitatea lor era văzută în special ca un mijloc de pătrundere a ideilor şi influenţelor occidentale în mentalitatea românilor. apărută în două ediţii. Călăuză creştină. Curtea de Argeş. Pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în fata prozelitismului sectant. Pe de altă parte. elevilor şi în activitatea catehetică a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române. Având în vedere faptul că sectele şi-au canalizat energiile în explicarea Sfintei Scripturi şi. în acest context. părintele David are o contribuţie extraordinară în apărarea învăţăturii creştin-ortodoxe în faţa sectelor şi ereziilor care au activat pe teritoriul ţării noastre. de asemenea. David ca sectolog este susţinută de cele două cărţi ale sale în acest sens: 1. Contribuţia părintelui profesor Petru I. Bucureşti. Biserica era forţată să-şi desfăşoare activitatea doar în interiorul Bisericii ca locaş de închinare. Astfel. Pe lângă importanţa misionară a acestor volume se poate observa din mesajul lor cum apărarea credinţei neamului românesc s-a împletit cu apărarea tradiţiilor şi valorilor poporului român. cât şi „Invazia sectelor” nu . apologeţii contemporani au de a face nu numai cu provocările unei societăţi pseudo-religioase. cărţile Părintelui David au fot şi sunt de un real folos pentru toţi preoţii. disciplină care a promovat adevăratele valori ale Ortodoxiei în contextul ecumenismului contemporan şi a detaliat modalităţile de apărare a dreptei credinţe de ereziile şi rătăcirile eterodoxe. regimul comunist a acceptat prezenţa sectelor în România şi le-a recunoscut prin legea cultelor. Invazia sectelor asupra creştinismului secularizat şi intensificarea prozelitismului neopagân în România. au ajuns să aibă foarte multe învăţături greşite şi în contradicţie cu adevărata dogmă creştină. prin Părintele David. Arad. 2000. Misiologia. Surprinderea misiologiei ca disciplină teologică este expresia dorinţei comuniştilor de a extirpa dimensiunea misionară a Bisericii Ortodoxe. Constanţa. vol. Acestea au ajutat şi ajută în continuare la combaterea principalelor interpretări eronate ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii ca fundamente revelaţionale. în anii ’50. profesorii şi teologii în activitatea lor în păstorirea credincioşilor. putem afirma fără să ne fie teamă că greşim faptul că dimensiunea apologetică s-a împletit cu cea patriotică. o disciplină prin care se teoretiza anumite noţiuni abstracte. 1987 şi Editura Episcopiei Argeşului. Editura Episcopiei Aradului. în 3 volume. De asemenea. desacralizată şi de-creştinată. Astfel. şi. în educaţia religioasă a tinerilor. 1994 şi 2. astfel şi-a recăpătat rolul de disciplină teologică prin care se analizau mijloacele de realizare a adevăratei misiuni creştin-ortodoxe.THEOLOGIA PONTICA 97 au reînviat şi reactualizat ereziile cu care s-a confruntat Biserica primară. În acest context are loc reînfiinţarea catedrei de Sectologie în facultăţile de Teologie. cu timpul. Misiologia – ca disciplină teologică sistematică – era redusă la Sectologie. Iniţial. se analiza apariţia. atât „Sectologia”. Este necesar să punctăm şi care era raportul dintre sectele de toate felurile şi conducerea comunistă.

este cel mai bun exemplu în acest sens. David. să vedem viaţa Bisericii şi iconomia lui Dumnezeu ca un întreg unitar. . combaterea sectelor este pusă în antagonism cu căutarea unităţii. cartea Ecumenismul – factor de stabilitate în lumea de astăzi. Având în vedere toate cele câte am vorbit despre Părintele profesor Petru I. 3) disidenţa – grup de „credincioşi”care au aparţinut unui cult sau unor ceremonii care au avut loc în altă epocă istorică şi pe care unii le socotesc depăşite. ci era dublată şi împletită de viaţa în Hristos. atât dimensiunea apologetică dar şi dimensiunea catehetică şi pedagogică. Părintele profesor este primul care sintetizează şi sistematizează fenomenul sectar. În cadrul misiunii de după revoluţia din 1989 accentuează. accentul cădea pe continuitate sub semnul iubirii lui Dumnezeu şi al proniei Acestuia. proverbială am putea spune. atât pentru creştinii zilelor noastre. putem spune. Părintele David iubea atât Biserica. Trebuie precizat că abordarea fenomenului sectar nu era una doar teoretică. că acesta a fost o personalitate importantă. ceea ce ne face să îl considerăm drept o mare personalitate a teologiei româneşti. plecând de la mişcările neo-protestante şi nu de la denominaţiuni. atât la catedră dar şi în faţa Sfântului Altar. El insista să vedem misiunea Bisericii dintr-o perspectivă panoramică. deoarece dimensiunea anamnetică este deosebit de importantă fiindcă uitarea reprezintă adevărata moarte. o desfacere sau o tăgăduire a unor reguli generale sau particulare. cât şi pentru profesorii noştri trecuţi la cele veşnice. fiind de drept un vrednic urmaş şi continuator al operei păintelui profesor Petru Deheleanu. pe care o numeşte o grupare de creduli suigeneris nemulţumiţi de confesiunea sau cultul lor şi a căror doctrină este pseudofilosofică sau eretică. şi-a făcut ucenici care să-i continue opera şi lucrarea în Biserică. destins dar şi distins. dar şi slujirea. cât şi coltul Bisericii. învăţăturile şi dogmele ei. şi anume: 1) secta. că mi-a fost magistru. providenţială pentru timpul în care a trăit dar şi pentru învăţământul şi altarul Bisericii Ortodoxe Române. Cei care l-au cunoscut pe părintele au văzut în el o bunătate. îmbinând fericit instruirea. De asemenea. fiind un profesor de excepţie la Facultatea de teologie din Bucureşti. apărută la Editura Gnosis din Bucureşti în anul 1998. Astfel.98 THEOLOGIA PONTICA fac altceva decât să aducă un răspuns ortodox pertinent şi competent faţă de aceste provocări. Astfel. 2) erezia – abaterea de la credinţa iniţială şi cobaterea acesteia. 4) schisma – o abatere de la disciplina Bisericii. era unul polemic. Mă simt mândru că l-am cunoscut. Nuanţează şi defineşte cu deosebită competenţă elementele constitutive ale fenomenului sectar. Tonul părintelui David. fiind un bun şi dedicat slujitor al Sfântului Altar. este o ruptură. deoarece nu a făcut niciodată vreun rău nimănui. De asemenea. fără teama de a greşi.

univ. Comunica deschis şi fără rezerve. jovial. mai afectuoşi şi mai prolifici magiştri pe care i-a avut teologia ortodoxă românească în ultimile trei decenii. încât simţeai o deosebită plăceresă stai în preajma unui asemenea om. Aceste cuvinte se potrivesc de minune şi Părintelui profesor Petre David. în clasă şi în afara orelor de curs. căci părintele avea simţul umorului. pline de substanţă şi de vervă retorică. fie la catedră. Vasile MIRON Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Referindu-se la responsabilitatea şi importanţa covârşitoare pe care o comportă misiunea de părinte şi îndrumător duhovnicesc şi la zelul pastoral şi spiritul de dăruire jertfelnică care trebuie să-l însufleţească pe cel rânduit să îndeplineasca o astfel de chemare. Cuvântul rostit era dres cu sare şi ţesut cu firul delicateţei şi ironiei sale fine şi moralizatoare care îi era atât de caracteristică. plăcute. să trezeşti şi să luminezi conştiinţele adormite sau întunecate de păcat. popular. Acest lucru şi l-a propus să-l facă Părintele profesor David şi a izbândit să-l realizeze în mare măsură. totuşi nu aveţi mulţi părinţi. ca să devină viguroase. conf. La traducerea în faptă a acestui obiectiv l-au ajutat şi calităţile sale sufleteşti cu care l-a înzestrat Dumnezeu: generozitatea. să înlături obiceiurile rele şi să altoieşti vlăstarele tinere ale Bisericii. pentru că aveai de la cine învăţa. Era mereu afabil. .”De aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos. în public sau în particular şi spunea lucrurile pe nume. să mlădiezi şi să formezi caractere. fie la amvon. aşa cum a reuşit să facă Părintele Profesor Petre David. El şi-a îndeplinit cu prisosinţă rolul pe care l-a avut la catedră. dr. cu stilul său de viaţă şi cu metoda sa proprie de lucru. PETRE DAVID UN DASCĂL ŞI TEOLOG DE VOCAŢIE Arhim. pentru că ştia să îmbine armonios teoria cu realitatea faptică. căci a ştiut ce înseamnă să fii profesor de teologie. însă puţini profesori au izbutit să pătrundă în conştiinţa posterităţii şi să se apropie atât de mult sufleteşte de ucenici. Fiecare dascăl de teologie a avut personalitatea lui distinctă. să modelezi suflete. iar când era cazul. cu fondul sufletesc şi cu orizontul de cunoştinţe. însă nu la voia întâmplării. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4. deschiderea şi disponibilitatea sufletească. 15). chiar şi satirică. roditoare şi nevestejite în ogorul spiritual al lui Hristos.PĂRINTELE PROFESOR DR. Sfântul Apostol Pavel se adresa astfel fiilor săi sufleteşti: .. inteligenţa sa nativă şi excepţionalul său talent oratoric cu care cucerea auditoriul. cât i-a stat în putinţă. iar exemplele practice şi pilduitoare veneau să încununeze argumentarea ideilor şi afirmaţiilor sale juste şi obiective. cu timp şi fără timp. Orele de curs ale părintelui erau o adevărată delectare. Ele constituiau o adevărată pecetluire a discursurilor sale patetice. iar prelegerile atractive. unul dintre cei mai distinşi.. specific disciplinei pe care o preda. ci cu simţul răspunderii şi fără să lezeze demnitatea cuiva. sfătos şi volubil. simţul intuitiv şi psihologic. instructive şi interesante. sensibilitatea.

Facultatea de Teologie de la Bucureşti şi cursurile de doctorat la aceeaşi instituţie. a îndeplinit şi diferite sarcini şi misiuni administrativ culturale la Tipografia Institutului Biblic. şi prietenos. Cei ce asistau la aceste cursuri benevole şi educative erau numiţi în mod sugestiv „fii pierzaniei”. preoţie etc. a evocat activitatea didactico-publicistică şi munca de cercetare ştiinţifică a fostului coleg de catedră. Consiliul profesoral de la Facultatea de Teologie din Constanţa. S. David a fost „sarea şi piperul consiliului profesoral”. a fost cel mai iubit cadru didactic al celor două Facultăţi de Teologie. cand a trecut la Domnul. Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor mare de preoţi şi ierarhi în frunte cu I. prof.. P. pentru că. Vâlcea. la câteva clipe după întrunire. l-am însoţit pe ultimul drum şi l-am prohodit în paraclisul Sf.100 THEOLOGIA PONTICA În afara programului de curs. cu râvnă şi cu abnegaţie. S-a născut în ziua de 9 martie 1938 în satul Fometeşti. Începând cu anul 1977 este încadrat pe postul de asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Începând din anul 1992 a predat în regim de cumul şi la Facultatea de Teologie din Constanţa. dr. Ne-am ridicat cu toţii în picioare. un adevărat model de părinte. disciplina Îndrumări misionare şi ecumenism. căsătorie. luna iunie. la ambele instituţii de învăţământ teologic. a afirmat şi faptul că Părintelui prof. care.. tocmai îşi propunea să valideze transferul său de la Bucureşti la Constanţa pe aceeaşi specialitate. În anul 1976 îşi susţine teza de doctorat în teologie cu tema: „Premize ale dialogului anglicano-ortodox. Teodosie a subliniat faptul că părintele profesor David a fost pionul principal care a militat şi s-a zbătut pentru înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Constanţa. adică un om de echilibru. Nicolae Necula. act care nu s-a mai putut traduce în faptă. P. părintesc şi sociabil. Aspectul revelaţiei divine. decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti. iar printre alte aspecte şi merite deosebite pe care le-a remarcat. în mijlocul învăţăceilor săi. După 3 zile. am primit deodată vestea tristă şi neaşteptată a trecerii sale în lumea veşniciei. S-au rostit în acel moment vibrante şi emoţionante cuvântări în care s-a evidenţiat şi elogiat personalitatea părintelui profesor. S. Pr. împărtăşea sfaturi şi susţinea conferinţe programate din vreme în care aborda teme legate de viaţă. I. întrunit în ziua trecerii sale la cele veşnice. adică ucenici pe care părintele încerca să-i ocrotească şi să-i izbăvească de confuziile şi cursele dăunătoare ale acestui veac înşelător şi trecător. am păstrat un moment de reculegere. lăsând în urmă regrete eterne şi o grea pierdere pentru învăţământul teologic românesc. iar pentru vitalitatea şi temperamentul său cald. iar în vara anului 1986. în momente de tensiune. Teodosie. intreţinea discuţii libere cu studenţii. Ecaterina din Bucureşti unde a slujit ani îndelungaţi. În cursul anului 1968 este hirotonit diacon pe seama bisericii Mănăstirii Antim din Capitală. este titularizat profesorla secţia Sistematică. iar ulterior. în paralel. învăţător şi slujitor. jud. completate şi aprofundate cu studiile teologice de la Zagorsk (Moscova) pe care le efectuase în urma unei burse de merit acordată de Patriarhia Română. În discursul său. Arhiepiscopul Tomisului. ştia să . participau toţi studenţii care îl admirau şi îl apreciau pe părintele profesor.” . care l-a avut ca mentor şi coordonator de licenţă pe regretatul şi emeritul dascăl. comuna Hurezi. La aceste cenacluri. apoi am cântat în cor „Veşnica pomenire”şi imnul „Cu sfinţii odihneşte Hristoase. apreciată cu calificativul „Magna Cum Laude”. Contribuţia culturii teologice româneşti”. apoi Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş. până în ziua de 28 mai 2003. a urmat cursurile şcolii primare în satul natal. funcţionând.

s-au a bolii care îi măcina sănătatea. în ciuda stresului. însă cu sufletul este veşnic prezent printre noi. recenziilor şi articolelor apărute în revistele noastre bisericeşti. a colegilor. părintele profesor s-a străduit să aplice în viaţă şi în practică mesajul sublim al dumnezeiescului Învăţător. a cunoscuţilor şi a apropiaţilor săi de care s-a simţit permanent legat sufleteşte. acela mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5. cel mai productiv dintre toţi profesorii de teologie pe care i-am avut la Bucureşti. adevărate capodopere de teologie: cărţi de predici. a oboselii. De la erezie la sectă (studiu istorico-religios al fenomenului sectar). Toate aceste scrieri celebre.THEOLOGIA PONTICA 101 consoleze. Ecumenismul – Factor de stabilitate în lumea contemporană. a ucenicilor. David erau cele mai frapante şi mai captivante. prof. Figura Părintelui prof. . tratate de apologetică. credem că nu greşim dacă afirmăm cu toată convingerea şi certitudinea că prelegerile Părintelui prof. documentate temeinic şi ştiinţific şi actualizate la contextul vieţii religioase al zilelor noastre. David va rămâne neştearsă pe firmamentul memoriei noastre. Dintre ele aş încerca să menţionez doar câteva titluri: Caută şi vei afla. Lucrând cu timp şi fără timp. care a spus: „Cel ce va face şi va învăţa. ca să nu mai pomenesc de numărul imens al studiilor. cu paradigmele şi sintagmele sale înţelepte şi cu sentinţele sale proverbiale. noi l-am considerat. să tempereze spiritele şi să cumpănească forţele cu ironiile sale fine. a căror cifră se ridică la ordinul sutelor. Încerând să-i analizăm modul în care îşi desfăşura misiunea de la catedră. care s-a străduit cu toată fiinţa să apere frumuseţea şi sublimitatea Ortodoxiei în conjunctura ecumenică de astăzi. Călăuza ortodoxă (Manual de sectologie pentru studenţii teologi). o antologie cu Vieţi de sfinţi români.. de misiologie şi de ecumenism. de o inegalabilă profunzime şi erudiţie teologică îl definesc pe Pr. scrise la un înalt nivel academic.. Ne-a părăsit cu trupul. Rămân prezente şi actuale operele sale monumentale şi valoroase. 19). Invazia sectelor. David ca fiind cel mai fecund şi mai zelos misionar şi apologet al timpurilor noastre. iar în ce priveşte opera. (colecţie de predici).

în epocile ulterioare. prof. a reîntoarcerii la patria din care s-a plecat.9. 1-2/1967. a restaurării unei comuniuni trăite odinioară. David. când fiecare membru al comunităţii punea cel mai mare preţ pe câştigarea mântuirii şi a vieţii veşnice. Antonie Plămădeală. Nu în sensul că atunci era realizat un ecumenism integral – căci lacune erau şi în acele vremuri – ci în sensul că oamenii se străduiau cu alt suflet şi la alt nivel să menţină un ecumenism bine închegat într-o singură Biserică pe care. 3 Petru I. p. Este clar că lucrarea de refacere a unităţii creştine presupune un proces îndelungat de discuţii. Dar ca să se Pr. Coman. ca idee a menţinerii unităţii eclesiale a existat încă din epoca creştină primară. Dar. După ce mileniul al II-lea a fost mileniul despărţirilor confesionale creştine (catolicismul. Ecumenismul a apărut ca încercare de refacere a unităţii creştine. XIII . de eforturi care vor continua în toate domeniile. Bisericile stau acum la aceeaşi masă şi dezbat problemele care le despart. Mitropolitul Transilvaniei. o acceptare a adevărului împotriva oricărui interes fie el spiritual sau politic. a recâştigării unei bucurii pe care această comuniune o presupune.PĂRINTELE ARHIDIACON PETRU IOAN DAVID AFIRMAREA UNUI ECUMENISM INTEGRAL Masterand Doru Emanuel PANTAZI Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Ne simţim mâhniţi că în zilele noastre ideea şi fapta ecumenica reprezintă atât de puţin în comparaţie cu cele din epoca sinoadelor ecumenice. Astăzi. înseamnă că despărţirile produse începând cu anul 1054 au provocat prăpastii destul de adânci şi reparaţiile sunt destul de grele. nr. pp. ca expresie a unităţii dar mai ales. fiind preocupaţi ca prin slujirea aproapelui să slujească lui Hristos şi toţi să fie una după porunca Mântuitorului. datorită noilor sale forme adaptate la situaţia lumii creştine de astăzi. Intercomuniunea presupune o cunoaştere reciprocă profundă între biserici. în Ecumenismul factor de stabilitate în lumea de astăzi. ceea ce n-a fost posibil până acum. stau şi în faţa aceloraşi altare rugându-se împreună chiar dacă nu au ajuns încă la intercomuniune3. una dintre cele mai mari descoperiri ale acestui veac2. iar noi cei de azi nu reuşim să eliminăm ceea ce ne desparte. protestantismul sub toate formele lui precum şi neoprotestantismul şi denominaţiunile creştine). 3-22. în Ecumenismul factor de stabilitate în lumea de astăzi. termenul de ecumenism are noi forme cu care a apărut încă de la începutul secolului XX. Faptul că într-o jumătate de veac nu sa putut realiza idealul propus. 2 Dr. urmaşii au sfâşiat-o. fiind. Ecumenismul. Important e că drumul spre unitate s-a deschis şi o nouă mentalitate care duce spre o mult dorită reîntâlnire se instalează de la o zi la alta. poate deveni de aici înainte1. în Studii Teologice. 1 . Sinoadele Ecumenice ca expresie a universalităţii Bisericii. Ioan G. Cuvânt înainte p.

în mod obiectiv. 8 Petru I. apoi a pătruns în esenţa fiecărei confesiuni căutând să înţeleagă diferenţele dureroase ce există între oameni şi gustând din bucuria adevărului a ales să se jertfească unei vieţi în care să atragă pe oameni la o cunoaştere mai profundă a Ortodoxiei. Anul XXXVI. 184-198. David. pp. în Studii Teologice. El a afirmat întotdeauna poziţia fermă a Bisericii Ortodoxe vis-a-vis de ecumenism. El şi-a cunoscut foarte bine propriul popor. I. Bucureşti. propria credinţă ajungând astfel să se cunoască pe sine dar nu s-a oprit aici. Mai mult decât atât. a semenilor. 4 5 . învăţătura ortodoxă e clară: nu se poate despărţi iubirea de adevăr. De asemenea. Prin viaţa şi activitatea sa ne dă un exemplu clar asupra modului de a trăi în slujba lui Dumnezeu. p. în Ecumenismul factor de stabilitate în lumea de astăzi. Iar adevărul este în Sfânta Scriptură şi nu putem face nici o dată paşi reali în sensul unităţii creştine atâta timp cât unii ignoră în mod voit aceste adevăruri numai pentru interesele propriei lor confesiuni. afirmă P. p. căci cel care încâlceşte minţile oamenilor. nu are mai multă putere decât Cel care l-a creat pe om4. Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul. 10. 1975. a civilizaţiilor. P. pornind de la Descoperirea dumnezeiască şi de la ideile formulate de Sfânta Scriptură. A studiat istoria popoarelor. de a trăi pentru afirmarea în lume a ecumenismului integral. Editura Institutului Biblic. Specificul Ortodoxiei. Destinul Ortodoxiei. David. nr. Teză de doctorat. Petru Ioan David care este dovada că ortodoxia românească a avut şi are şansa de a beneficiea de ajutorul unor teologi bine pregătiţi şi bine intenţionaţi. principalul mijloc de transmitere a revelaţiei dumnezeieşti7. Situaţia nu este însă fără ieşire. 6 Diac. a unităţii. dar egal cu Sfânta Tradiţie şi care nu neglijează tradiţiile locale. Editura IBMO. 1989. Dacă protestanţii caută să facă această unitate punând accentul pe iubire. conf. pornim la această încercare temereră5.THEOLOGIA PONTICA 103 ajungă la o cunoştere reciprocă între toate bisericile creştine şi să fie în comuniune. Pentru a înţelege corect ideea de ecumenism şi modul în care acesta trebuie să se manifeste. să se cunoască cu adevărat. Cu nădejdea că Dumnezeu ne va ajuta să descoperim măcar o mică parte din adevăr. pentru că desăvârşirea se atinge atunci când ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. p. am luat ca reper personalitatea Arhid. 1. este claritatea şi neacceptarea nici unui compromis şi acest lucru a însemnat păstrarea unui echilibru în cadrul discuţiilor ecumenice şi neacceptarea nici unui acord cu privire la aspecte doctrinare importante.I. fiecare trebuie mai întâi să se cerceteze pe sine. I. Bucureşti 1977. 76. de unde rezultă că o parte recentă a Istoriei Universale este comună tuturor creştinilor şi necreştinilor8. Ion Bria. Teologia ortodoxă a subliniat întotdeauna necesitatea realizării unei unităţi în sânul creştinismului.12. Prof. 5-6/1984. 7 Justin Popovici. Bucureşti. David. Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi6 Biserica Ortodoxă se află deja înăuntrul Mişcării ecumenice în mod ireversibil. Revelaţia divină în dialogul anglicano-ortodox. Ortodoxia stă chiar la originea Mişcării ecumenice iar unele dintre direcţiile majore ale ecumenismului au fost trasate chiar de către reprezentanţii ortodocşi în această mişcare. ei au avut o contribuţie importantă la alcătuirea istoricului Mişcării ecumenice. David. Acest proces de creştere împreună este deosebit de important deoarece reprezintă punctul de plecare a procesului ireversibil de cunoaştere şi recunoaştere Idem. P.

ci de la arhieria Mântuitorului Hristos.Cu trecerea timpului şi cu creşterea răului nu vor mai avea peste cine păstori. indiferent de pe ce treaptă socială sau ierarhică s-au aflat: episcopul Teodor de Mopsuestia. Separarea şi despărţirea eretico-umanistă a dragostei şi adevărului este o dovadă de lipsă a credinţei dumnezeieşti-omeneşti şi de pierdere a echilibrului şi dreptei gândiri spirituale dumnezeieşti-omeneşti9. 11 Sf. traducere de Pr. nu are margini. I.. mari dascăli şi ierarhi. mai mult decât atât.. 305. prin lucrarea preoţiei. cit. ci în toate Bisericile şi confesiunile creştine care doresc cu adevărat apropierea de un real. 1-2/1968. nr. Ei au reuşi să îmbrace veacurile cu straiele eternităţii. de la cultura şi testamentul înţelepţilor omenirii. Conf. P. slujind lui Dumnezeu prin transformarea societăţii şi modelarea conştiinţelor. există atitudini pozitive asupra prezenţei ortodoxiei în Mişcarea ecumenică. sunt doar câteva exemple10.104 THEOLOGIA PONTICA reciprocă. în concepţii în principii şi. străluciţi în nelegiuiri. au rămas şi vor fi până la sfârşitul veacurilor. nu şi-au pătat conştiinţa cu false învăţături. Fecioru în B. Responsabilitatea Misionară după Sfinţii Trei Ierarhi în Studii Teologice. luceferi pământeşti ai dreptei credinţe. Ei nu au luat în deşert sufletul lor. 5-6/1984 p. de la experienţa Sfinţilor Apostoli şi a urmaşilor acestora. iar astăzi prin lumina Sfinţilor Trei Ierarhi putem observa clar care sunt descendenţii acestora în lumea creştină. În contextul ecumenic. David. Anul XXXVI. în toată Ortodoxia se face prăznuirea lor. Biserica Ortodoxă are toate darurile. împărăteasa Eudoxia. Iată îndemnul sfinţilor de a merge în lume şi de a sluji aproapelui. ticăloşi în faptă. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau mai scurt: Despre preoţie. Acesta este rolul Ortodoxiei în Mişcarea ecumenică: de a apăra adevărul. drept şi eficient ecumenism. Psihoza acestora.. fiindcă Sfinţii Trei Ierarhi au fost. Vom încerca însă să redăm şi o atitudine rezervată cu privire la compatibilitatea învăţăturii ortodoxe cu conceptul de Mişcare ecumenică. op. Diac. bolile psihice ale credulilor sunt bine surprinse de Sfântul Grigorie Teologul: slabi în credinţă. nr. din pricina lipsei de cultură şi a obrăzniciei lor năvălesc buluc. Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul care sunt pentru întreaga ortodoxie ocrotitori. Grigorie De Nazianz. ea deţine Justin Popovici. nebunia religioasă. Aşadar. Ei au demascat fără cruţare pe falşii slujitori. toţi vor să fie învăţători în loc de ucenici. nu au răspuns vocaţiei preoţeşti numai pentru ei ci pentru întreaga turmă cunoscătoare sau mai puţin iniţiată şi îndeosebi au apărat adevărul de credinţă revelat contra născocirilor rătăciţilor epocilor. de a-l face cunoscut şi în nici un caz de a ne amesteca cu ereticii pierzându-ne astfel identitatea propriei noastre credinţe strămoşeşti. 141. Sluga vicleană şi leneşă nu a avut niciun folos din îngroparea talantului. Biserica Ortodoxă prezintă garanţia unei credinţe nealterate bucurându-se de o moştenire lăsată peste veacuri de Sfinţii Părinţi din vremea Sinoadelor Ecumenice. Nu putem aici să nu amintim de Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare. Adorarea lui Dumnezeu prin cinstirea înaintaşilor. 9 10 . nu s-au abătut de la poruncile Mântuitorului şi predaniile Sfinţilor Apostoli.asupra oricărei învăţături şi calcă în picioare frumoasele mărgăritare ale adevărului11... D.. Nu de la o ambiţie omenească nici de la o acţiune personală au plecat ei. toţi vor să ajungă profeţi. învăţători. arhimandritul Arie.R. folosindu-ne de darurile Mântuitorului Hristos. în sfârşit de la vocaţie şi responsabilitate misionară. Dar nu numai în Biserica Ortodoxă.O. spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În ziua de 30 ianuarie. de la trăirea în Hristos a părinţilor lor. p. prin slujirea oamenilor. Ei nu mai cred în Dumnezeu ci în rătăciri. are toate remediile pentru bolile societăţii. Nu se poate mântui cel ce nu lucrează pentru izbăvirea aproapelui. de comuniune şi solidaritate.

apropierea dintre noi care gândim teologic şi.. Să fiu eu lumină.Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. unitatea poporului român. 155. toleranţă şi pace. cultele creştine din România au intrat deja într-un dialog tematic în vederea unităţii. ca să sfătuiesc cu pricepere. a avut multă deschidere faţă de alte civilizaţii împrumutând din spiritualitatea şi tradiţia altor popoare. Ecumenismul local al cultelor religioase din România şi unitatea poporului român13 În jurul acestui subiect au existat multe discuţii deoarece anumiţi autori de specialitate afirmă că poporul român. să fiu eu aproape de Dumnezeu. din sufletul unit cu Dumnezeu al fiecărui român. În situaţia actuală. relaţiile interreligioase şi interetnice reprezintă o practică veche. dar asta nu l-a împiedicat să fie deschis şi îngăduitor faţă de străini. nu a acceptat dezvoltarea culturii şi spiritualităţii altor popoare cu care a intrat în contact dovadă fiind credinţa nealterată şi conservată peste secole.. de diferite confesiuni. în Studii Teologice. P. manifestând un respect firesc faţă de limba. Să fiu eu sfânt. de-a lungul vremii. chiar dacă unii nu conştientizează încă acest lucru. paşnică şi chiar prosperă. 3-4/1982. cu obiceiuri diferite dar care totuşi au dezvoltat o societate frumoasă. anul XXXIV. în România. ca şi în opinia majorităţii teologilor.. de diferite etnii. nr. Conferinţa Bisericilor Idem.THEOLOGIA PONTICA 105 răspunsurile tuturor tainelor acestei lumi. ci vom căuta să scoatem în evidenţă cum s-a înţeles ecumenismul în cercurile teologilor noştri. Diac. ca să apropii pe alţii. simţim şi trăim româneşte. ca să conduc cu mâna. I. din contră. având permanent în vedere unitatea poporului român. 146. Să fiu eu înţelept. Ecumenismul local al cultelor religioase din România şi unitatea poporului român. tradiţia şi spiritualitatea acestora. ca să sfinţesc pe alţii.12 2. a păstrat-o ca pe un odor de mult preţ. ca să luminez pe alţii. Mai categoric şi poruncitor este Sfântul Grigorie Teologul: .aceasta este regula de purtare a oricărei păstoriri duhovniceşti: să nesocoteşti totdeauna folosul tău. David. noutatea lui pentru mai bine şi înţelegere între diferite culte. În opinia Părintelui Profesor Petru Ioan David. ca să înţelepţesc pe alţii. Aşadar. Dovada acestor trăsături este facută de realitatea din zilele noastre.. conf. încununează de fapt efortul general spre unitatea în Hristos şi pacea lumii. Aşadar. în acelşi timp. Aşa cum parohia este celula Eparhiei. dacă ne uităm la anumite regiuni ale ţării în care există oameni. tot astfel ecumenismul local este temelia şi impulsul spre întărirea încrederii în organismele ecumeniste centrale (Consiliul Ecumenic al Bisericilor. toate acestea nu trebuie decât împărtăşite celor care au nevoie de ele. venită din firea omului. ecumenismul local îmbrăcând mai multe forme de manifestare. Generalizându-se această atitudine a românilor putem spune că poporul român se poate caracteriza prin ospitalitate. pp. în folosul celorlalţi. Alţi istorici sau antropologi afirmă că poporul român. realitatea este undeva la mijloc şi anume că românul şi-a cunoscut foarte bine credinţa şi tradiţia moştenită peste veacuri. să întreţină acest ecumenism şi să îl dezvolte în sânul ţării împărtăşindu-l totodată şi altor tări şi culte: nu vom face aici o statistică. Acest atribut major al ecumenismului local. 12 13 . În sfârşit. poporul român împreună cu Biserica Ortodoxă strămoşească sunt datoare să înţeleagă.

Ibidem. ca după aceea clerul. romano-catolici. că unele biserici ar fi dezavantajate faţă de altele. consolidarea lui economică. nu s-au făcut progrese pe linia asigurării libertăţii religioase în România. în anul 1920. capii cultelor din ţara noastră. anul XXXIV. au avut loc mai multe întâlniri între liderii acestora. în Studii Teologice. în Ecumenismul factor de stabilitate în lumea de astăzi. contribuţii la întărirea prestigiului internaţional. români şi maghiari. spunea. I. Înaintaşii noştrii. David. nr. au socotit pământul un dar al lui Dumnezeu şi de aceea. un unitarian şi un armean – în contextul Mişcării „Alianţa mondială pentru promovarea prieteniei internaţionale prin Biserici” (19141948).272. p.iată toleranţa şi ospitalitatea poporului nostru . încercând să facă din liberate un haos.14 Odată cu introducerea ecumenismului ca practică a cultelor din România. iar aceste realităţi au ca bază unitatea poporului român15. În acelaşi an. Ecourile primului Congres mondial al partizanilor păcii. evanghelici-luterani. Libertatea religioasă anunţată de noua constituţie de atunci (1991) şi mai apoi de legea cultelor a fost greşit înţeleasă de unii. cei care au venit aici cu pace şi bucurie. Conferinţa Creştină pentru Pace).” Putem afirma că toată acţiunea Bisericilor şi cultelor din România a avut în vedere totdeauna şi permanent unitatea poporului român. la care colaborează Bisericile şi cultele din România. 3-4/1982. pp. ca şi părinţii lor. că nu s-ar acorda minorităţilor religioase drepturile necesare pentru a-şi profesa propria religie16. predicând pacea şi buna înţelegere între toate naţionalităţile conlocuitoare. p. Biserica Ortodoxă Română a chemat la colaborare toate cultele din ţară în vederea noilor realităţi ale poporului nostru. 14 15 . reformaţi. cu acest prilej. Patriarhul Justinian. subliniind importanţa acestei prime consfătuiri ecumeniste locale. „frăţietatea cultelor” ia o formă teologică organizatorică: ecumenismul local în urma consfătuirii la Palatul patriarhal din Bucureşti a conducătorilor de Biserici şi culte din România. Biserica Ortodoxă Română a iniţiat un Comitet local al cultelor (1925). David. constituit din 40 de membri – ortodocşi. şi explicând. Nu trebuie trecut cu vederea că. credincioşilor ortodocşi.această frăţietate între poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare s-a consolidat.106 THEOLOGIA PONTICA Europene. de înţelegere. I. noi. 266. în ascultarea noastră. la 23 iunie 1949. 16 P. între altele: „Am căutat ca mai întâi.293. de frăţie. trebuie să ne întâlnim în Hristos”. au fost primiţi ca fraţi . importanţa vitală pe care o are buna convieţuire. Ecumenismul local al cultelor religioase din România şi unitatea poporului român. ortodocşi şi protestanţi. ţinut la Praga şi Paris (1949) pătrunseseră în conştiinţele tuturor oamenilor cinstiţi de pretutindeni. să poată cu adevărat să aibă tot succesul în propovăduirea lor. Ecumenismul local se bucură de aprecieri în rândul credincioşilor Bisericii noastre. de dragoste. P. să dăm pildă poporului. apărarea independenţei şi suveranităţii. fiindcă teologii gândesc şi acţionează plecând de la realităţi concrete. pentru ca primii paşi ai acestei mişcări să fie făcuţi corect şi bine înţeleşi de toată lumea: la prima întâlnire a teologilor ortodocşi români cu teologii reformaţi. 268-269. Înainte de constituirea celor mai importante organisme ecumenice. de respect reciproc pentru credinţele noastre. după 1989. au compromis şi au diminuat activitatea Ecumenismului local datorită sistemului normativ încă neclar: desigur au existat voci în mijloacele de informare interne şi străine care au afirmat că. după 1989 alianţe de tot felul au ştirbit. precum şi atitudinea credincioşilor diferitelor biserici şi culte religioase din ţara noastră în noul spirit creştin de apropiere şi respect. Părintele Gala Galaction a salutat pe premergătorii noştri: „Noi. s-a continuat şi este trainică şi astăzi.

pentru a transmite la Roma un acord al întregii Ortodoxii în problema dialogului cu Biserica Romano-Catolică. au făcut şi fac promisiuni sau au încurajat autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene să ia măsuri administrative în domeniul agenţilor vieţii religioase caracterizate prin intoleranţă şi discriminare17.THEOLOGIA PONTICA 107 Se impune necesitatea să facem o distincţie clară între această imagine deformată privind libertatea religioasă în România şi realităţile existente în viaţa neamului. p.. Fără îndoială că au existat cazuri de producere a unor acte de intoleranţă şi discriminare din motive religioase sau confesionale. În aceste condiţii. politic şi administrativ necesar acordării unor largi drepturi şi libertăţi religioase este un proces care nu se poate încheia în câţiva ani şi mai ales în condiţii economice. Patriarhul Atenagora al Constantinopolului dorea să convoace un mare sinod al Bisericilor Ortodoxe autocefale. Un prim exemplu ar putea fi schimbul de vizite care a avut loc în 1965-1967 între Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora al Constantinopolului.. Patriarhul Atenagora răspunde: Noi suntem în unitate cu Biserica Romei şi în numele lui Hristos noi căutăm să stabilim intercomuniunea care va face să dispară pentru totdeauna orice urmă a separaţiei noastre seculare şi cu atât mai absurde. Crearea în România a cadrului juridic. 19 Ibidem. Schisma nu a fost nicicând decretată şi sancţionată. Papa Paul al VI-lea în mesajul înmânat Patriarhului Constantinopolului spunea: În lumina lui Hristos. în faptă. 3. p. ci să aibe o semnificaţie aparte.. p. dar acestea nu au fost rezultatul unor demersuri programatice ale autorităţilor publice centrale. 298. Ibidem. năzuinţa ecumenică continuă să însufleţească cu putere lumea creştină şi să dea naştere unor noi şi noi declaraţii. noi vedem cât de urgentă este necesitatea de a învinge obstacolele pentru a ajunge să aducem la plenitudinea şi la perfecţiunea sa comuniunea deja atât de bogată care există între noi18. În vederea vizitei pe care trebuia să o întoarcă. eveniment care a încurajat intensificarea acţiunilor ecumeniste dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Aşa se explică opiniile care au cerut reînfiinţarea şcolilor confesionale subvenţionate de stat. sociale şi politice nefavorabile. întâlniri şi acte din partea diferitelor Biserici creştine. în ciuda atâtor curente oculte care mai de care mai agresive. pentru a obţine sprijinul electoral al unor clerici sau culte. Credea într-o schimbare rapidă şi eficientă a relaţiilor de până atunci ale celor două Biserici: Să Ibidem. Ministerul Învăţământului nu a aprobat această cerere justificând că această problemă este soluţionată prin Legea Învăţământului. 17 18 .Dezbinarea noastră s-a făcut din cauza unor neînţelegeri între un patriarh şi un cardinal şi.19. 299. Repere ale ecumenismului din punct de vedere ortodox La început de Mileniu III. 296. Amploarea acestei Mişcări ecumenice a fost alimentată de câteva evenimente care au marcat evoluţia relaţiilor interreligioase. Unele partide politice. de curtoazie. În acord cu liderul de la Roma. Patriarhul ţinea cu orice preţ ca vizita sa să nu aibe un caracter pur formalist.. respectivele voci au afirmat că acest răspus „echivalează cu lipsa libertăţii religioase”.

Aşadar. în staulul şi sub ascultarea „unicului păstor” de la Roma21. ci se apropie şi doctrinar24. care presupune apropierea între confesiuni. unii dintre Întâistătătorii ortodocşi s-au manifestat de acord cu întrunirea unui astfel de sinod. Astfel Părintele P. 20 21 . a vrut să arate atitudinea obiectivă a Bisericii Ortodoxe faţă de ecumenism. 303. iar ideea catolică despre Dumnezeu. au prins într-o tipologie de neîntrecut. e nevoie ca toată lumea creştină să se întoarcă la tradiţiile ortodoxiei. 301-302. Avem impresia că în ecumenismul contemporan există multe confuzii în ce priveşte scopurile lui şi de aici neputinţa lui de a concentra eforturile tuturor bunăvoinţelor într-o singură direcţie şi anume spre scopul esenţial şi necesar. pp. Ibidem. în expunerea din şedinţa Sfântului Sinod la care a asistat şi Patriarhul Atenagora a fost foarte clar: Ca să se poată ajunge aici este nevoie ca Biserica RomanoCatolică să renunţe cu desăvârşire la pretenţia ei de stat al lui Dumnezeu pe pământ. La Bucureşti. sau în orice caz. ci ca o natură mobilă. esenţial. Desigur. Se spune că Biserica creştină ar fi mai puternică dacă ar fi unită. la integritatea învăţăturilor apostolice mărturisite de Biserica nedivizată de la început care prin evanghelia propovăduită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi mai apoi prin discipolii Săi. prin acest exemplu. capabilă de desăvârşire indefinită. Bisericile creştine nu numai că ajută omenirea şi se apropie între ele în mod practic. vizita Patriarhului Constantinopolului la Roma n-a constituit un pas nou. Deschizându-se lumii de astăzi şi colaborând împreună pentru rezolvarea problemelor ei. Prin aceasta antropologia catolică se apropie de cea ortodoxă. dialogul şi cunoaştrea reciprocă interreligioasă dar mai ales. Alexei. istoriei şi Scripturii. I. realitatea divină care li s-a revelat şi care ne mântuieşte în Domnul. p. p. nici trăinicie23. spunea că în Biserica Ortodoxă nu există un papă care să decidă pentru toţi ci aceasta este astfel organizată încât nu se poate ca un singur reprezentant al unei Biserici locale să ia decizii pentru toată Ortodoxia. Ibidem. 23 Ibidem. însă pentru ca atitudinea să fie unanimă între toate Bisericile Ortodoxe autocefale. 303-309. cu vădită intenţie de expansiune lumească şi cu pretenţii primaţiale. Patriarhul Moscovei. era necesară o pregătire mai îndelungată. 24 Ibidem. Sfinţii Apostoli care sub lucrarea Sfântului Duh. 22 Ibidem. deschiderea dialogului teologic22. Declaraţiile de felul acesta ascund dorinţa unora după o unitate organizatorică şi administrativă a creştinismului. Un alt reper al direcţiei ecumenismului ar fi reprezentat de sobornicitatea ca unitate dogmatică în varietatea şi independenţa Bisericilor locale. mai ales după progresul atât de rapid în domeniul ştiinţelor naturii. Să renunţe la modul de a considera toate celelalte Biserici creştine ca pe nişte oi rătăcite. David. 299. pentru un ecumenism integral. pp. ci doar un eventual început al intercomuniunii. 314. care urmează să se întoarcă fără condiţii. ce nu are nici rost. p. Patriarhul Justinian. Putem astfel da exemplu de câteva apropieri doctrinare realizate sau în curs de realizare: catolicismul a început să nu mai considere natura închisă în graniţe şi de nemişcat. O astfel de concepţie aspiră după un creştinism înţeles ca o putere lumească. politică.108 THEOLOGIA PONTICA unim Trupul lui Hristos – a spus Sanctitatea Sa Patriarhul – adunând cele despărţite şi unind pe cât se poate cele risipite20.

.I. 192-193. de aici şi schimbarea concepţiei protestante despre materie. confirmă şi afirmă adevărul revelat de Mântuitorul Iisus Hristos. pentru că şi desăvârşirea sau sfinţenia sunt virtuţi creştineşti spre care toţi credincioşii sunt datori să propăşească. înţelegem că iubirea de aprope presupune mai ales a-i oferi adevărul. Protestantismul părăseşte şi el concepţia despre „sola fide”. Să nu ţinem lumina sub obroc ci pătrunşi de adevărul lui Hristos. capabilă să iubească pe toţi cei care acceptă adevărul răsplătindu-i cu viaţa veşnică. . Călăuză creştină. Îndrumaţi fiind de scrierile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai căror ecouri sunt profesorii şi teologii de astăzi dintre care face parte şi Părintele Arhidiacon Profesor Petru Ioan David. acela care slujeşte prin fapte bune. 25 P. Un protestant recunoaşte. David.THEOLOGIA PONTICA 109 se apropie de cea a Sfântului Grigorie Palama despre energiile divine. oricât s-ar strădui cei potrivnici să o nege. considerate toate fără deosebire ca păcătoase. ideal. iar Biserica Ortodoxă este Biserica Adevărului.. cu dispreţul pentru faptele omului. pp. prin care am renăscut. contrar învăţăturii genuine protestante. să ne lăudăm în lume cu credinţa în care ne-a născut. totuşi nimic nu ne împiedică să alegem această direcţie în dialogurile interreligioase. deoarece orice descoperire ştiinţifică. Concluzii Deşi a vorbi despre un ecumenism integral înseamnă a vorbi despre un lucru perfect. că natura umană poate fi restaurată încă în lumea aceasta prin fapte de slujire25.. Creştin adevărat a început să fie considerat şi de protestanţi. Se stie bine că progresul lumii este astfel şi un câştig al Bisericii şi un avans al creştinismului spre Biserica cea una şi sobornicească. în care credem şi în care ne vom mântui. aşadar.

Au urmat apoi nestorianismul. 2 1 . Începuturile fenomenului sectar le putem socoti încă din timpul lui Simon Magul. asupra iconoclasmului nu a putut opri formele de manifestare ale sectarismului din contră. Bucuresti. Aceste câteva exemple de erezii fac parte din începuturile sectarismului şi sunt pomenite în Sfânta Scriptură. lector dr. Triumful ortodoxiei din 843 d. atentând totodată şi la cultul Bisericii Ortodoxe. Calvin. Dorinţa de îmbogăţire. Malachton sunt până astăzi un nesecat izvor de apă rea pentru noi şi noi erezii. Secolele următore sunt secolele destinate ştiinţei şi tehnicii. macedonianismul. a încercat să cumpere de la Sfinţii Apostoli „puterea de a împărtăşi Duh Sfânt prin punerea mâinilor” (Fapte 8. lipsa preoţilor sau decăderea lor morală sunt numai câteva din cauzele care au dus la apariţia fenomenului sectar în Biserică Ortodoxa. Această cerere de obligativitate a legii mozaice pentru toţi creştinii poate fi socotită printre primele tendinţe de sectă în creştinismul timpuriu. având un răsunet mare în istoria creştinismului. dar acum apar primii „prooroci mincinoşi” şi primii sectari în adevăratul sens al cuvântului care susţin că numai religia pe care o propovăduiesc ei este cea dreaptă şi numai prin această învăţătură a lor. care în neştiinţa sa. Fenomenul sectar s-a manifestat apoi în „iudaizanţi” sau „iudeo-creştini” care au cerut obligativitatea legii mozaice pentru toţi creştinii. Fenomenul sectar s-a continuat apoi în cele patru partide din Corint care au luat naştere şi care vor duce apoi la ruperea unităţii Bisericeşti a Corintului. individul se poate mântui.PETRE DAVID – UN SECTOLOG AL TEOLOGIEI MODERNE Pr. 1 După epoca apostolică în creştinism apar alte erezii care vor fi un pericol real pentru Biserică. În secolul al XVI-lea fenomenul sectar culminează cu o nouă reformă produsă de Luther care a fost pista de lansare a tuturor sectelor. prin apariţia iconoclasmului. 9-24). Cu toate că. Principiile date de iniţiatorii reformei: Luther. Fenomenul sectar a culminat între secolele VIII-IX. 2003. care a dus o luptă puternica împotriva icoanelor. Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucuresti. sectarismul se manifesta mai departe fiind una din cauzele care a produs schisma cea mare a Bisericii. După „iudaizanţi” apar „neognosticii” care opreau de la căsătorie şi de la mâncarea de carne. apolinarismul. în apus aceste secte nu s-au localizat au căutat teren în altă parte Pr. Liviu C. existând chiar din timpul Apostolilor. arienii secolul al III-lea. p. Suport de curs la disciplina Misiune si Ecumenism. necunoaşterea învăţăturii Bisericii creştine. Aşa au fost gnosticii care au apărut în secolul al II-lea. drd. Hr. FRĂŢILĂ Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Fenomenul sectar îşi are originea chiar la începutul creştinismului. Aceste erezii apărute în epoca post-apostolică sunt menţionate de istorie. Apusul este scena apariţiei acestor rătăciţi influenţaţi de puterea capitalismului şi a burgheziei. David Pestroiu.

a fost necesar ca Biserica să i-a atitudine faţă de aceste învăţături greşite. Diferenţa dintre apariţia sectelor în Răsărit şi apariţia lor în Apus constă în faptul următor: „cele din Apus au apărut din nemulţumirile faţa de rigorismul Bisericii Apusene. nu numai prin propovăduire Evangheliei. p. Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului.THEOLOGIA PONTICA 111 ajungând până la noi. dar sectele au apărut. pp. basme. de cel ce tăgăduieşte întruparea Fiului lui Dumnezeu. de noi «mesia»(Matei 24. prin faptă. XVI . 4 Diac. ci şi prin multele şi folositoarele scrieri.11). David. să nu uităm că în anul 1948 s-a tipărit „cel mai important tratat antisectar nedepăşit până acum: Sectologia de Prof. a multor învăţaţi teologi românicare cu tot zelul şi dragostea pentru credinţa străbună au încercat să o apere de diferitele erezi sectare. Constantinescu. Constanta. dr. schimburilor comerciale dreptul la libertate şi religie. Aici amintim Manualul de Sectologie. echilibrat în credinţa străbună a fost surprins. ci şi a învăţa pe credincioşii noştri „învăţătura cea bună” cum spune Sfântul Apostol Pavel. în trei ediţii – ultima. poporul român paşnic din fire. N. pentru păstrarea ei aşa cum au primit-o de la Sfântul Apostol Andrei care a încreştinat poporul român. Strămoşii noştri sub conducerea şi oblăduirea episcopilor şi preoţilor au luptat pentru apărarea dreptei credinţe.23) şi de hristoşii vremii”3.”5 După căderea ateismului comunist biserica noastră dreptmăritoare prin marii teologi români şi prin conducătorii ei. Au urmat alte scrieri. iar preoţii erau de multe ori nepregătiţi în faţa noii situaţii. În Răsărit nu au fost reforme religioase. Ibidem. a intensificat învăţătura de apărare a dreptei credinţe împotriva sectelor năvălitoare asupra poporului român. p. Bucureşti. I. adepţii fiind socotiţi duşmani ai neamului românesc şi credinţei lui. pentru a o păstra şi pentru a o mărturisi prin cuvânt. Chiar şi fără apariţia Reformei în Răsăritul Ortodox tot ar fi existat secte. de antihrist. Petru Deheleanu. dintru început a apărat dreapta credinţă faţă de profeţii mincinoşi după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: feriţivă de aceştia (Matei 24. Pericolul sectar fiind atât de evident şi accentuat pentru istorie şi fiinţa neamului românesc. iar cele din Răsărit din libertatea prea mare dată de Biserica Răsăritului. prin aleşii săi. adică de cel ce falsifică Evanghelia. prin scrieri. poveşti. Cu toate acestea pe teritoriul ţării noastre în decursul timpului. de Al. 1998. IX 4 Ibidem. cei de alte credinţe. „Biserica. depăşind cadrul legal au început o adevărată avalanşă de convertiri şi evanghelizări. datorită relaţiilor diplomatice. dar nu numai de aceştia ci şi de diferite superstiţii. la Arad 1948. Sectologie. unde se pare că au prins rădăcini destul de adânci. p.”2 Încă din cele mai vechi timpuri poporul roman s-a confruntat cu nenumărate erezii care au încercat să abată pe credincioşii noştri de la credinţa străbună prin multe metode şi metehne demonice. 1943. Acum au început să apară primele scrieri importante a teologilor români despre învăţătura greşită a sectelor şi combaterea lor. XVI 5 Ibidem.XVII 2 3 . P. „urmând ca toate sectele religioase să fie scoase înafara legii prin Decretul 927/1942.” 4 Datorită acestei situaţii biserica prin aleşii săi şi marii teologi ai timpului au început nu numai a combate învăţătura greşită apărută în sânul ortodoxiei.

limitează libertatea personală. P. aflată într-o tranziţie care nu se mai termină. cât şi pentru urmaşii noştri. P. La o populaţie săracă. David prin lucrările sale a arătat şi a scos în evidenţă învăţăturile greşite ale sectelor spunând: „ sectele de acum „ moderne” şi cu „ credinţă nouă” evidenţiază minciuna.I. se înmulţesc înainte de catastrofe. De aceea majoritatea sectelor moderne au în doctrina lor spectrul „mileniului” şi adepţii forţatei parusii justifică „programarea”venirii Domnului. Cu un zel pastoral extraordinar. ruptura şi chiar crima deoarece stăpânul lor „dintru început a fost ucigător de oameni” (Ioan 8. P. falsitatea.112 THEOLOGIA PONTICA Unul dintre cei mai mari scriitori. pentru popor. cu o propovăduire a cuvântului dreptei credinţe. neoprotestante sau necreştine se desfăşoară în cadrul populaţiei declarată ortodoxă. organizaţiile religioase violente duc la obscurantism. străine de scopurile declarate la întemeierea lor. dar care vrea să fie spre ţările de unde vin „misionarii întunericului”. cu scrierile sale de necontestat în faţa sectelor. în confuzii. cer autodeterminări. Părintele profesor dr. Propaganda sectară se face în numele libertăţii şi al democraţiei. Propaganda acestor organizaţii şi mişcări sectare. la o populaţie care trăieşte complexul lipsei de libertate. Scrierile Părintele profesor David împotriva sectelor au încercat să scoată în evidenţă nu numai adevărurile de credinţă primite de la Sfintii Apostoli. războaie mondiale şi se regrupează în timp de pace „profeţind” sau indicând „ce va fi mâine”. uneori criticat de „învăţaţii lumii moderne” a lăsat în urmă învăţături de aleasă preţuire atât pentru cler. cât şi constienticiozitatea clerului şi a poporului de a apăra credinţa împotriva ereziilor străine.I. Ibidem. de aşa –zisa libertate religioasă. se înfăptuieşte prin mijloace financiare de care Biserica noastră nu dispune. 6 7 Ibidem. individuală. în numele libertăţii şi al dreptului omului. David. Apostoli la făcut să fie unul dintre cei mai vigilenţi şi exigenţi apărători ai ortodoxiei împotriva sectelor şi învăţăturilor greşite apărute pe teritoriul ţării noastre. sectele. dornică de experienţe exotice. revoluţii. revolte sociale. 7 Unele din aceste organizaţii desfăşoară activităţi. ea vine prin cetăţeni ai democraţiilor occidentale spre care tinde tânăra democraţie românească. Dragostea. prin scrierile sale împotriva ereziilor şi a sectelor. p. Părintele profesor dr. grupările anarhice. sectologi şi apărători ai dreptei credinţe a fost şi regretatul Părintele profesor dr.I. ideile acestor „misionari” au început să prindă. la victime ale misticismului bolnăvicios. mai ales că mulţi dintre ei văd Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie care chipurile. 44) mulţi din reprezentanţii sectelor fac uz de drepturile omului . Multe secte învrăjbesc neamurile. David. folosesc arma şi ameninţarea politică. de multe ori. 1. etniile. Nenumăratele scrieri şi articole publicate în revistele de specialitate sunt doveditoare şi mărturisitoare a acestor lucruri frumoase. Dacă mintea întunecată de păcat a dus la religia naturii. acesta a apărat şi a mărturisit credinţa cea adevărată. dezordinea. Ca şi mare teolog sectolog al vremurilor noastre. .” 6 Părintele profesor în lucrările sale de Sectologie menţionează faptul că sectele apar acolo unde frica şi teroarea stăpânesc pe om. râvna şi avântul său de a apăra şi de a păstra dreapta credinţă aşa cum am primit-o de la Sf.

grupările anarhice şi organizaţiile religioase violente au cetate pe nisip. formule sau teorii. mai recent teoriile geocentrismului. ci au fost ancoraţi de Renaştere şi umanism. de aceea fenomenul sectar este contrar genezei lui. folosirea cărţilor apocrife drept inspiraţie şi cu autoritate (Evanghelia lui Toma. categoriile de gândire aristotelice. ori sectele. Părintele profesor David aminteşte: 1. cunoscând noile concepţii şi vădindu-le interesele propagatorilor care sunt străini de credinţă şi de neamul nostru. Părintele P. sau Noul Testament este considerat o îngrămădire de cărţi fără logică. este extern preocupărilor sale. sofismul. anarhice. dar toate laolaltă se izbesc ca valurile „de corabia Evanghelică unde priveghează Cel care este Alfa şi Omega”8. 3. grupările anarhice şi organizaţiile violente religioase din timpul nostru folosesc obscurantismul şi fanatismul cu scopuri străine Evangheliei. David în lucrările sale spune că Biserica Ortodoxa Romana s-a organizat odată cu naşterea poporului român. şi pătrunde acolo unde dezechilibrul psihic şi social îi este permis. analizând apariţia. Neînţelegerea Vechiului Testament prin împlinirea Noului Testament. . De fapt. având la bază principiu lansat de reformă: interpretarea individuală şi liberă a Bibliei. 8 Ibidem. neoplatonismul. fac front comun. sau contrazicerea „religiei” cu filozofia din care a purces pretenţia unor cercuri religioase de „a corecta” texte ale Bibliei sau de a decreta noi principii religioase „nedescoperite” de Iisus Hristos. se asociază. adaptarea unor reguli. care apără credinţa strămoşească şi îndeamnă la apărarea şi păstrarea dreptei credinţe. se contrazic. 2. Justificarea credinţei de către secte prin diferite doctrine filozofice: idealismul platonic. atenţia şi vigilenţa slujitorilor Altarului strămoşesc şi profesorilor de religie trebuie mărite în funcţie de prozelitismul mişcărilor religioase din lumea modernă. p. dogma şi învăţătura lor greşită precum şi metodele şi modalităţile de apărare a dreptei credinţe împotriva învăţăturii lor mincinoase. Sectologie sau Apărarea dreptei credinţe şi Invazia sectelor (în 3 volume). epicureismul. rezultatele astronomice etc. Apocalipsa lui Pavel etc. profesorii de teologie trebuie să-şi apere credincioşii şi elevii. Fenomenul sectar este născut şi hrănit în medii şi comunităţi confuze.I.I. 35.THEOLOGIA PONTICA 113 Ca apărător al dreptei credinţe împotriva ereziilor şi a sectelor sub oblăduirea Părintele profesor P. ci să capete încrederea celor mulţi. În toate scrierile sale Părintele profesor P. fără importanţă în credinţă. Printre nenumăratele cauze a apariţiei sectelor în lucrările sale. ceea ce a permis nu numai să se răspândească concepţiile lor. gnosticismul. toţi sectanţii. Totuşi. Alte grupări folosesc o strategie anticomunitară răpind timpul preocupărilor obişnuite ale credincioşilor ortodocşi. Împlinirea nereuşită a culturii cu religia.). despotice şi nedrepte. rămânerea la ceremonii depăşite. Dintre acestea amintim: Călăuza creştină. În lucrările sale el spune că „reformatorii” n-au început acţiunea izolat. David au văzut lumina tiparului unele dintre cele mai importante cărţi. David apără dreapta credinţă. unele pretins ştiinţifice (vechi sau noi) cu explicarea „Cuvântului” lui Dumnezeu – practica terapeutica a nazireilor şi chiar. De aceea slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane. Reformatori s-au folosit de cultura veche în noi aspecte pentru contestări.I. universaliile sau mai recent teoriile tomiste şi neotomiste.

în anumite epoci ale istoriei – atât colective. 5). Aceste nevoi şi aceste aspiraţii de bază se pot descrie ca tot atâtea expresii ale căutării umane de integrare şi de armonie. 8. cât şi social. 44) şi dacă nu ar fi mândria nu am avea sectanţi . identifică o gamă de motive particulare care. 19 şi 1. etc. 7. înlătură frica de fenomenele naturii. încât întunecă facultăţile intelectuale. “O analiză a acestor motive se poate face numai în cadrul contextului atât de special în care ele apar.” Aceste situaţii de criză revelează nevoi diferite. 2003. simpla curiozitate etc. cât şi individuale – par să se fi ascuns. 10 Ibidem. fiecare în parte. distrus sau rătăcit pentru acele persoane descurajate de o schimbare rapidă. în acelaşi timp. Sectele pretind că au şi dau răspunsuri. în sfârşit. aspiraţii şi probleme „care necesită. 9 . la căutarea acelor valori constitutive care. teorii nihiliste ale disperaţilor secolului şi multe altele.114 THEOLOGIA PONTICA curente „teologice” moderne.” 10 Pr. răspunzând de multe ori la nevoile afective în aşa măsură.” Ele reprezintă. şamanismul. p. David Pestroiu. duce la nihilism (Psalmi 2. de fapt. de un stres accentuat. În concluzie „nebunia” religioasă. Nu este uşor să sesizezi aceste nuanţe de multe ori subtile mai ales cele ce izvodesc din partea păcatului mândriei. cu alte cuvinte devine un fiu al Împărăţiei lui Dumnezeu. Necunoaşterea tainelor vieţii şi disperarea în faţa morţii. toteismul. interesele sau presiunile politice. pe plan intelectual. cum zice psalmistul. trezeşte conştiinţa omului. “Cauzele relativului lor succes sunt în mod evident multiple şi pot fi indicate la diferite nivele. „cercetarea adevărului” (Matei 7. de participare şi de realizare la toate nivelele existenţei şi experienţei umane. mişcările religioase scientiste. apoi sunt acele tehnici ale sectelor de racolare şi de formare. încercări „de a ajunge la o căutare umană a adevărului şi semnificaţiei. 5. lector dr. Bucuresti. în practică. fetişismul. îl determina la curăţie. Unele rezultate sau explicaţii ştiinţifice speculate şi denaturate de creatorii de religii sau „aleşi şi profeţii” timpurilor. Mai mult. 7) sau necunoaştere: „Dumnezeu este lumină” (Ioan 3. idolatria şi zeităţile de tot felul. Cu toate acestea. Aceste au apărut ca şi ciupercile după ploaie în medii dezechilibrate social şi stresate psihic. 10): erezia este frica minciunii (Ioan 8. pe când. o fac pe plan afectiv şi. Înainte de toate sunt acele nevoi şi aspiraţii pe care un individ consideră că nu le poate satisface în propria Biserică. Suport de curs la disciplina – Misiune si Ecumenism Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucuresti. răspunsuri concrete adecvate.” 9 Deci sunt enumerate mai multe cauze ale ivirii sectelor ele decurg din una şi aceeaşi cauză: păcatul cel cu multe nuanţe. practici spiritiste şi justificările teozofice. se revelează a fi cu adevărat universale. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4. 8) şi nu crede nimeni în El din frică (II Timotei 1. starea de păcat susţine religia naturii – evoluată sau statică -: animismul. rezultatele unei analize generale pot să identifice şi. 7) luminează mintea. 3). Interdependenţa crescută în lumea contemporană poate fi una din cauzele acestei universalităţi. îl reintegrează în har. Fenomenul pare să fie simptomatic pentru structurile depersonalizatoare ale societăţii de azi – create în Occident şi exportate pe scară largă în restul lumii – care creează multiple situaţii de criză atât la nivel individual. 4. mai există motive ce nu au legătură cu apartenenţa la o Biserică sau la noile grupări: interesele economice. p. Sunt şi alte surse ale sectelor şi grupărilor anarhice. de teamă. în egală măsură. Nu înţeleg pactul strămoşesc şi refuză sa-l înlăture prin botezul cu apă şi Duh Sfânt (Ioan 3.

Sibiu. nici alta dintre aceste două grupări nu poate fi numită. cu câteva excepţii. După definiţia pe care i-a dat-o Părintele Iosif Trifa. reprezentanţi ai zonelor. Nr. considerată sau tratată ca o sectă. I. Dacă „ stilismul” se întâlneşte şi în alte biserici ortodoxe. Întâlnirile membrilor Oastei Domnului au loc în biserici. credincioşii români şi Biserica n-au cunoscut discuţii sau certuri dogmatice care au tulburat odinioară Bizanţul şi Roma de aceea. Oastea Domnului este „aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”. . cu unele practici. În zilele noastre. p. n-a putut face adepţi prozelitismul protestant. unde dispune de Editură. pentru că ele nu profesează. cel puţin până la o vreme. totuşi. 12 După 1948 mişcarea a fost trecută de regimul comunist în ilegalitate. Librărie şi tipografie proprie. înainte şi după Primul Război mondial. poezii religioase.” 11 Ce este şi cine este Oastea Domnului? Oastea Domnului este o mişcarea din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. după Slujbele Bisericii. case parohiale sau particulare. aşa cum s-a văzut. p. cântări. ele se apropie în ultima vreme de cultele neoprotestante şi de secte. Editura Sibiu. David. Programul acestor întâlniri frăţeşti. Nici una. Alte cauze interne au provocat ruperea din unitatea Bisericii Ortodoxe Române a unor credincioşi şi constituirea. printre altele a grupărilor separatiste printre care amintim Stilismul şi Oastea Domnului. 2004. care a luat fiinţă în anul 1923. însă. Situaţia s-a schimbat. 290. 6.13. P. nerespectând disciplina ei. Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului. cu binecuvântarea Sf. Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu. Sectologie. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. nici urmaşii acestora şi nici sectele religioase. Oastea Domnului este condusă de un Sfat Frăţesc Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri. la iniţiativa Preotului Iosif Trifa. 1998. 12 Revista Iisus Biruitorul. Aici se tipăreşte. vechimii creştinismului pe meleagurile lui de formare şi a condiţiilor istorice specifice. Activitatea Oastei Domnului are ca bază aşa numitul „voluntariat al laicilor”. Constanta. când contactele mai dese cu Apusul au favorizat pătrunderea sectelor din America în Europa şi răspândirea lor în imperiul austro-ungar. Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritoriul României dar şi dincolo de graniţele ei.THEOLOGIA PONTICA 115 1. vreo învăţătură deosebită de cea a Bisericii Ortodoxe: „Ele se manifestă numai ca grupări sau mişcări separate sau pe lângă Biserică. chiar dacă din mişcare fac parte şi numeroşi clerici. Oastea Domnului – grupare separatistă sau sectă? Datorită firii blânde şi evlaviei moştenite de la strămoşii săi geto-daci. gruparea Oastea Domnului este specifică Ortodoxiei româneşti. între români. cuprinde: rugăciuni. cuvinte de învăţătură şi de mărturisire 11 Diac. săptămânalul „Iisus Biruitorul” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”. iar în 1990 „Oastea Domnului” a fost reabilitată de Statul Român şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe.

trebuie să se lupte după lege (II Timotei 2. să iubiţi Biserica. De asemeni. dr. Oastea Domnului dezvoltă o bogată activitate socială în penitenciare. după a mea slaba putere. aduc pagube Bisericii. în loc de folos. Bucuresti . iar dacă sunt ostaşi numai cu numele şi au părăsit practica tradiţionala a Bisericii lui Hristos. p. ea a adus mare folos Bisericii. Liturghia după Liturghie. Sfântul Apostol Pavel arăta că ostaşii lui Iisus Hristos. „cel ce predica fără să fi fost trimis de episcopul sau preotul sau. Părintele Ioan Bria – reputat profesor şi teolog ortodox. După aceea s-au făcut pepinieră pentru sectari. De atunci am făcut legământ cu Iisus şi m-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui şi m-am făcut ostaş al lui Iisus Hristos!”. Parintele Cleopa. 1990. „cât încă mai sunt în viaţă. Roman. să vă spovediţi regulat. dacă vor să se încununeze. Şi eu sunt un ostaş de când m-a născut mama. Şi dacă nu crede. p. în anul 1923. David. Sectologie. care în numele Sfântului Gheorghe lupta împotriva catolicilor. nu mai mergeau la biserica. să ascultaţi de preoţii voştri. care. Ne vorbeste Parintele Cleopa. Mai mulţi preoţi şi profesori ai învăţământului românesc vorbeau şi caracterizau Oastea Domnului. 290 13 . 16 Despre Oastea Domnului . să faceţi milostenie după putere.„o mişcare de emancipare a vieţii religioase a ortodocşilor români. P. de când m-am botezat şi am legământ cu Hristos că voi face voia lui. dr.I. Ioaniche Balan. la întrebarea unui ucenic despre Oastea Domnului acesta îi răspunde: Tu spune-i: „Eu sunt în Oastea Domnului de când m-am botezat şi eram cât o păpuşă. ci dezertori şi oameni nelămuriţi în credinţa. Acestea trei au mers cât au fost conduse de Mitropolitul Nicolae Bălan. Editura Episcopiei Romanului. axată pe coordonarea activităţii creştinilor practicanţi (unii chiar habotnici)”. asociaţia Sfântului Gheorghe. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. 13 Un alt înfocat apărător al dreptei credinţe. P. foarte mulţi creştini părăseau imoralităţile.ca grupare separatistă apărută în cadrul Bisericii Ortodoxe Române Părintele prof. Se adunau prin case şi cântau cântări făcute de ei.” 15 Deci. Mergeau la spitale.116 THEOLOGIA PONTICA duhovnicească. eu v-am învăţat cât am putut din mila lui Dumnezeu. 14 Arhim. apoi unii ca aceştia nu mai sunt ostaşi ai lui Hristos. 1996. cateheze şi activităţi pentru copii şi tineri. David.140. 14 „Oastea Domnului a fost aprobata de Biserica odată cu organizaţia de binefacere a femeilor din Bucureşti. adu-i Molitfelnicul şi arată-i unde spune: „Iată te-ai făcut ostaşul lui Iisus Hristos”. pe scurt spune că ar fi: . a protestanţilor şi a uniţilor. zonal sau regional. acela este pe calea neascultării şi ştim cu toţii că neascultarea lucrează moarte. 17 Diac. duceau ajutor la cei bolnavi. I. 139. în spirit tradiţionalist. să nu lipsiţi de la sfintele slujbe. Cât timp au avut conducători buni. fraţilor. Ion Bria. Şi alta asociaţie era în Ardeal. aşezăminte sociale şi umanitare. p. să vă rugaţi cât mai mult şi să vă iubiţi duhovniceşte unii pe alţii”. 157. 16 Ibidem. nu ca sectă.17 Atâta vreme cât este Pr. 15 Ibidem. Nu-mi mai trebuie legământul tău.5 ). Iată. ci ca o grupare separatistă apărută sau reorganizată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi Aparţinând de aceasta. cunoscând şi apreciind activitatea Oastei Domnului – a ilustrat plastic adunările Oastei Domnului cu conceptul: „Liturghia de după Liturghie”. p. îngrijeau bolnavii.” Ca şi sectarii.” V-am răspuns la întrebările voastre şi vă îndemn cu toata dragostea – spunea marele duhovnic din Moldova celor ce-l ascultau. „nu ascultau de preot. prof.

. dar au existat şi excepţii (Cluj şi Simeria). Sotiria. care s-au lipit la grupări neoprotestante.THEOLOGIA PONTICA 117 controlată de Biserică. Unele grupări de „ostaşi” s-au separat de parohiile pe lângă care s-au constituit iniţial. cu: rugăciuni. Topraisar). condusă de episcopul Valerian Trifa (nepotul lui Iosif Trifa). ci e o familie restrânsă. A nu se confunda cu secta Armata salvării. Organizaţii similare au apărut în Grecia: Zoi. „ostaşii” au fost obligaţi să se integreze în sistemul cultelor recunoscute de stat: majoritatea s-au întors la parohii. polca. au început să se grupeze în jurul unor lideri laici. citiri şi explicări din Sf. mişcarea în sine are un rol benefic: ajută ierarhia în munca pastoral-misionară. .Sprijin mitropolitan: tipografie proprie la Sibiu. iun. Manifestare specifică: adunări după Liturghie în Biserici sau case (mai ales în după-amiezele duminicilor şi sărbătorilor). Întemeietori: Mitrop. se răspândeşte rapid în toată ţara. care predică în biserici şi organizează viaţa parohială în locul preoţilor. s-au înregistrat cazuri de desprindere a ostaşilor de la Ortodoxie sau trecerea lor la anumite culte (cu totul sporadic. predilecţia spre psihoza apocaliptică. unde au fondat „Vatra” (în S. În concluzie Părintele prof. săvârşirea de liturghii pe mormântul lui Iosif Trifa. mazurca etc. apărută sau reorganizată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. sub deviza „Veniţi la Iisus!” şi salutul: „Slăvit să fie Domnul!”. Nicolae Bălan al Ardealului şi pr. La aceasta a contribuit şi măsura comunistă de suprimare a tuturor organizaţiilor cu caracter religios după 1948. pentru mântuirea sufletelor noastre. Organizează pelerinaje la hramuri de biserici şi mânăstiri. împărtăşania oferită spre păstrare laicilor. Scriptură etc. P.A).. Timotei şi Ştefan Popa (Techirghiol.1989). Deşi pe patul de moarte îndeamnă: rămâneţi în Biserică!.compunerea şi executarea unor imne străine spiritualităţii şi tradiţiei româneşti (melodii de vals. Izbucneşte un conflict între Iosif Trifa şi Nicolae Bălan. Mulţi au plecat în străinătate.exagerări doctrinare în broşuri şi imne. culegeri de cântări etc.). deci să dezbine unitatea parohiilor. fără consum de carne şi alcool) Dizidenţe: grupările amintite: Cluj şi Simeria. nunta fără respectarea tradiţiilor folclorice româneşti (fără muzică – în afara imnelor „Oastei” – fără dansuri. Trifa publică predici. S-a născut şi trăieşte sub aripa Bisericii. N-avem . Liderul Oastei în perioada comunistă: Traian Dorz (m. . David o asociază ca fiind o grupare separatistă. Exagerările lor sunt: – accentuarea rolului pastoral al unor lideri „ostaşi” laici. iar pr. după cum vom vedea). o comuniune de frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii. Ne trudim doar să ieşim din comunul vieţii. Oastea Domnului nu are nici o pretenţie dogmatică sau canonică. când unii membri s-au amestecat în politică (de partea legionarilor). ajungând să desfăşoare o activitate de sine stătătoare. delegatul lui – în 1923 se înfiinţează primele grupări la Câmpeni şi Sibiu. să nu se mai supună preoţilor parohi. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia. unde editează revista Iisus Biruitorul. acolo unde autoritatea bisericească a lipsit. ajutat de „consilieri”: Pr. dezlegarea perpetuă (împărtăşire fără altă spovedanie). Avramescu – „mitropolitul Oastei din Dobrogea”.spovedania publică.U. Trifa e caterisit în 1937 şi moare în 1938. Însuşi conducătorii şi adepţii acestei organizaţii mărturisesc despre ei: “Oastea Domnului este un copil al Bisericii. după decesul lui urmează o perioadă de instabilitate pentru Oaste. precum şi cea condusă de pr. Iosif Trifa. să creştem în Domnul. Nu putem trece cu vederea nici faptul că. imne. broşuri moralizatoare.I.

BIBLIOGRAFIE: Biblia sau Sfânta Scriptură.. revista Iisus Biruitorul.S. Teodor Cios. Ereziile primelor opt veacuri crestine si dainuirea lor la inceputul mileniului trei. prof. 2004 18 Ibidem. Bucureşti. Delegatul Sf. Sectologie. filantropice etc. Iosif Gafton al Argeşului. Editura Buna Vestire. cu toata fiinţa. predici. Arad. Ioanichie Bălan. în trecut: Ep. 1982 . Justinian al Maramureşului. Editura Sfanta Arhiepiscopie a Tomisului. acţiuni sociale. Editura Episcopiei Romanului. Editura Partener. Sectologia. Se implică misionar prin: pelerinaje. 1996 Pr. Editura Arad. 1948 Pr. Arhim. cateheze. Pr. au reorganizat Editura Oastea Domnului şi publică. Organizarea astăzi: .13. dr. Ioan al Oradiei.sub directa ascultare a Sf. Sibiu. Tratat antisectar. Bucureşti . 2010 Revista Iisus Biruitorul. p.O. Au un consiliu preoţesc format din personalităţi precum: Pr. Constanţa. 1943 Prof. dr. astăzi: P. 291 .118 THEOLOGIA PONTICA nimic de adăugat canoanelor.. Petru Deheleanu. Au reactivat şi completat Statutul de funcţionare a Oastei. (mulţi sinodali membri sau simpatizanţi. Vasile Mihoc (Sibiu).I David. Pompiliu Nacu.a.sau Apărarea dreptei credinţe.S. Constantin Onu (Piteşti) ş. P. dr. Calinic al Argeşului.P. 2005 Nicolae Constantinescu. Sinod al B. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sinod pentru problemele Oastei: I. conf. Serafim al Germaniei ş. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască. Galati.). Andrei de Alba Iulia. dr. Ţin mai multe congrese.P. Roman. Bucuresti.a.” 18 acest fragment face parte din Moţiunea din 12 septembrie 1937 (cu valoare de testament şi hotărâre în legătură cu poziţia şi rolul Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă). Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste sau în contra Bisericii. regulile existente ale Bisericii.S. Ne vorbeste Părintele Cleopa. Taina Dreptei Credinţe. după 1989. dr. Apologie şi Sectologie.R. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. 1998 Prof. Beiuş. nr. Sectologie.

dar şi pericolele ce îi pândesc pe cei ce se străduiesc să îşi câştige mântuirea sufletului. Nu sunt uitate experienţele sfinţilor. Cautăşi vei afla. pot fi folosite atât de tineri. pentru aşa ceva au răspuns Sfinţii Părinţi”. p. În volumele intitulate sugestiv Caută şi vei afla a folosit. Părintele David a pus viaţa sa în slujba aproapelui. ostenind cu timp şi fără timp. Petre David. Editura Episcopia Argrşului. Părintele s-a dovedit a fi un bun misiolog. un fin cunoscător al dogmelor Bisericii şi un aprig apărator al credinţei strămoşeşti. iese in evidenţă darul şi strădania părintelui de a transmite cuvântul Sfintei Scripturi prin predicile sale şi prin exemplul viu al vieţii sale. Astfel. cu lumânarea sau candela aprinsă. A ştiut să-şi apropie studenţii. aşa cum se procedează din nefericire în zilele noastre. A organizat pentru aceştia excursii si drumeţii în toată ţara. o experienţă şi o muncă neobosită. 1 . aşa cum o înţelegea Părintele David. pentru a arăta calea ce duce către Împaraţia cerurilor. Predici misionar-patriotice. adică Persoana completă a Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos. care l-au cinstit ca pe un preot si l-au iubit si respectat ca pe un frate mai mare. un îndemn. De aceea. în Egipt şi în Sfântul Munte. se continua cu predica misionară şi exegeza convingătoare. la cuvioşi.SFINŢII MILITARI ÎN PREDICA PĂRINTELUI DAVID Pr. propovăduitorişi mărturisitori români. drd. Acest lucru a făcut ca să fie iubit de către studenţi. Predicile părintelui au un har aparte. 1996. la schiturile şi mănăstirile din ţară dar şi în Ţara Sfântă.1 În structurarea materialului. cat şi de bătrani. am ţinut cont de întrebarea cugetului: ce îi este de folos sufletesc şi ce îi trebuie credinciosului împilat de atâtea ideologii? Or. Predicile Părintelui David sunt – în fapt – o chemare. Şi cine iubeşte natura cu siguranţă ăa iubeşte şi coroana creaţiei divine. după propria mărturie. iubitor de monumente şi de natură. Curtea de Argeş . la toate sărbătorile anului. nu a ţinut cont de metode şi reguli omiletice. 4. viaţa lor în Hristos şi dragostea lor în slujba aproapelui. tot ceea ce s-a scris în ultimii 50 de ani în domeniul predicatorial: „Am citit tot ceea ce a fost posibil şi am căutat să nu imit şi nici să copiez pe cineva. Predicile sale pot fi citite cu evlavie. . Misiunea. Părintele a fost pentru aceştia un adevărat prieten şi exemplu de urmat. temeiul lor fiind Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. ci de dragostea ascultătorilor şi de dorinţa lor de a înţelege taina credinţei. Marius GUGUCI Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Pentru a-l înţelege pe Părintele David trebuie să-l cunoaştem mai bine pe omul David. adică omul. cuvioşilor. Diac. Nu mai puţin predicile – pentru conţinutul lor catehetic şi structurarea lor pedagogică – pot fi folosite şi ca adevarate lecţii de catehizare. Părintele a fost un mare amator de drumeţii. la sfinţi mari.

. Sfântul Mucenic Procopie. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Teodor. devin peste noapte absolut teferi! Exasperându-şi călăii. perşi. niciunul nu este oponent. Biserica le slaveşte însă o altfel de biruinţă. arabi sau otomani . fie în doxologia specifică oştilor din cele trei ţări româneşti medievale. toţi fac cariere publice semeţe în societatea pagână a vremii. Câteva caracteristici hagiografice îi unesc semnificativ: toţi se trag din familii bogate. toţi sunt în cele din urma decapitaţi şi lasă cu toţii în urma lor moaşte făcătoare de minuni. Sfântul Mare Mucenic Mina. dar devin dizidenţi în momentul în care sunt agresaţi şi provocaţi religios. Teodor Tiron. Dimitrie. au dispus de multă putere. aristocrate. chiar şi la o vârstă de mai puţin de 35 de ani. Potrivit discursului iconografic exterior. Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat. Sfântul Mucenic Nicetas. în care armata Bizanţului lupta împotriva adversarilor – avari.şi invoca protectia Sfinţilor mucenici militari. ci o victorie repurtată asupra idolatriei pagâne. aproape morţi. înstărite. nu se sfiesc să arunce în obrazul cezarului refuzul lor tranşant de a se închina idolilor. Astfel ei sunt guvernatori. balaurul suliţat de Sfântul Gheorghe. fizic. Toţi sunt slujbaşi fideli ai puterii imperiale. de pe o zi pe alta. desigur. Vah. în spaţiul etnic românesc s-a dezvoltat cultul Sfinţilor Gheorghe. după cum o dovedeşte şi calendarul Bisericii noastre. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Preluand segmente din tradiţia creştină bizantină. Sfântul Mucenic Mercurie. Teodor Stratilut etc. o biruinţă duhovnicească perfect circumscrisă teologic de troparele care le sunt dedicate. Procopie. Uciderea acestora nu reprezintă biruirea unui rău generic. Odata în plus trebuie amintit. de plăgi. vârsta medie a ostaşilor-mucenici este de 28 de ani. Toţi practică o netemătoare francheţe. Pe toţi îi prinde jertfa în toiul primei tinereţi. cu toate ca au avut sub comanda lor armate. favoriţi ai acestuia. Sfântul Mucenic Agatonic. toţi sunt – pentru o vreme – vindecaţi miraculos. purtători de biruinţă al căror dor de Hristos a biruit iubirea trupului şi care – pentru dreapta credinţă – au ales jertfa totală. sunt simboluri limpezi ale idolilor surpaţi. Acestea demonstrează dezvoltarea cultului sfinţilor militari şi rezistenţa la primejdiile constituite de eterodocşi. Datorită faptului că presiunile şi agresiunile pagânilor puneau deseori în pericol spaţiul românesc. slavi. pe care i-a cinstit în special şi faţă de care a arătat o evlavie deosebită. Toţi sunt biruitori prin jertfa de sine. stârnind stupoare şi imediat abundente convertiri subite. Se cuvine neapărat subliniat faptul că niciunul din sfinţii militari nu este prăznuit pentru vreo biruinţă armată. ei considerau că fapta le este înlesnită şi protejată de Maica Domnului (protectoarea capitalei bizantine) şi de sfinţii militari însăşi răspandirea numelor de botez: Gheorghe. frecvenţa reprezentării lor fie în iconografia lăcaşurilor bisericeşti şi a aşezămintelor mănăstireşti. Dumitru şi. generali. treptat-treptat. Sfântul Mucenic Nestor. prefecţi şi chiar proximi ai cezarului şi uneori. O listă completă a sfinţilor militari ai creştinătăţii cuprinde pe Sfântul Mucenic Artemie. de fracturi şi de jupuiri. iar uneori. Nestor. românii au simţit că – aparându-se şi luptând sub semnul crucii – ei apără însăşi „poarta creştinătăţii”. Toţi sunt supuşi unor chinuri greu de imaginat.120 THEOLOGIA PONTICA Între predicile părintelui David un loc aparte îl au predicile despre sfinţii militari. Sfântul Mucenic Lup si Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. în clipa mărturisirii. că şi trupurile impunse ale împăraţilor Decius. Diocleţian şi Maximian. că ei sunt mărturisitori în Domnul. intelectual şi duhovniceşte. Faptele sfinţilor militari au fost transmise şi prăznuite de ortodocşi. De aceea. toţi sunt excepţionali înzestraţi nativ.

Dar chiar şi pe planul acesta lăuntric. Vorbind în pilde. pentru a-i avea în continuare ca ocrotitori şi mijlocitori către Dumnezeu. 52). Domnul Iisus Hristos spune: „Întoarce sabia ta la locul ei. Sunt câteva lucruri care ne avertizează asupra complexităţii problemei. că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”. căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5. ascultătorul vede desfăsurându-se în faţa sa viaţa sfântului. În cinstea tuturor sfinţilor. În Epistola sa sobornicească.Mai întâi că „pacea” evanghelică . nu este pacea în sens politic. p. că toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri!” (Matei 26. Dar tot El: „Nu socotiţi că am venit să Iacob 5. În ea se află adevărul disponibil şi pentru cel care ştie să citească şi pentru cel care nu cunoaşte învăţătura. 16 Sfântul Ioan Damaschin. ea nu exclude – ba chiar implică – „războiul nevăzut”. demne de urmat. Sfinţii pictaţi în Biserică sunt pentru noi modele vii. Biserica a rânduit zile de pomenire în calendarul ortodox în care toată suflarea ortodoxă să aducă mulţumire lui Dumnezeu prin intermediul sfinţilor. arma în general? Întrebările acestea nu-s tocmai uşoare.“Fericiţi făcătorii de pace. ci în sens duhovnicesc. modele. apărători care se roagă lui Dumnezeu pentru noi ? Da. 146. 2000. Sfântul Apostol Iacob ne îndeamnă: „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul. Prahova. Biserica şi credincioşii ei le poartă numele. Editura Valea Plopului.THEOLOGIA PONTICA 121 Din predicile Părintelui David învăţăm că sfinţii militari sunt pentru noi. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu. bucurându-ne în aceste zile de prăznuire în chip duhovnicesc”. O problemă de care trebuie să ţinem cont când vorbim despre pace este aceea de a face diferenţa dintre pacea mesianică şi pacea socială. lupta paulinică a omului duhovnicesc cu ispitirile de orice fel. Dimensiunea războinică a istoriei. aducând roade.3 Predicile Părintelui David – pe lângă faptul că sunt pline de învăţăminte – au un limbaj viu. la care ne cheamă Hristos. provoacă o seamă de nedumeriri în conştiinţa creştină. În acest sens Sfântul Ioan Damaschin ne povăţuieşte: „Dar nu trebuie cinstiţi oare apărătorii întregului neam omenesc. trebuie să-i cinstim ridicând biserici lui Dumnezeu în numele lor. opusul războiului ca înfruntare armată? Este compatibil războiul cu spiritul creştin.2 Sfinţii sunt mijlocitori între noi şi Dumnezeu. în cunoaşterea şi înţelegerea esenţei învăţăturilor dogmatice şi a rânduielilor liturgice ale Bisericii străbune. Biserica este o biblie nescrisă. Cuvintele rostite de la amvon de Părintele David sunt menite să aprindă în sufletul ascultătorilor întrebări şi să mocnească dorinţa de a găsi răspunsuri la aceste întrebări. Pictura Bisericii este pentru noi un izvor viu. Este oare „pacea” evanghelică. numite acatiste. nestins şi nesecat de dreaptă învăţătură. care ne ajută prin exemplele pilduitoare ale vieţilor lor şi ne învaţă să perseverăm în urcuşul nostru moral-duhovnicesc. pe care le foloseşte în cultul său. ca o problemă de atitudine interioară şi personală. Despre credinţa ortodoxă. 2 3 . În semn de adânc respect şi mulţumire. adică o Scriptură vie ca şi Dumnezeu cel viu. asemenea celorlalte „fericiri” ale Predicii de pe munte. ca să vă vindecaţi. prăznuind pomenirile lor. patimile pe care le-a îndurat dar şi nădejdea şi credinţa nestrămutată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. în vreo măsură oarecare? Îi este îngăduit creştinului să ridice „sabia”. 9) – ne apare mai degrabă. Acestea îl captivează pe ascultător şi parcă cu ochii minţii. dintotdeauna şi de pretutindeni. Astfel Biserica a alcătuit în cinstea şi memoria lor şi nişte rugăciuni special.

şi „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”!). glorios. ci sabie” (Matei 10. Printre alte nume ale lui Dumnezeu. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici! Nu faceţi din casa Tatălui Meu casă de negustorie! Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: „Râvna casei Tale mă mistuie” (Ioan 2. Dumnezeu ne cere alte măsuri comportamentale. Biblia nea familiarizat şi cu acela de „Domnul oştirilor”. nici nu întorc obrazul. La noi. şi oile şi boii. stă astăzi. îndeamnă: „Acum. mai ales în Apus. . şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. mărturiseşte cronicarul. Şi făcânduşi un bici de ştreanguri. n-am venit să aduc pace. 36). înaintea prinderii Sale. ci se angajează în luptă. uneori împreună şi cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Tradiţia creştină este plină de sfinţi-militari (în frunte cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. 34). şi pe schimbătorii de bani. dacă Vechiul Testament este plin de relatările episoadelor războinice ale „poporului ales”. 34). Cavalerul creştin – mai târziu Cruciatul – a devenit. Nici unul dintre Sfinţii Părinţi n-a considerat păcătos pe oşteanul ce luptă în războaie. la capătul a două mii de ani de creştinism. Împăraţi. Şi. „atletul lui Christos”. generali. “Războiul sfânt” împotriva necredincioşilor a constituit. Se pare că. Ioan făcând apel la terminologia clasică a războiului. cu binecuvântarea ierarhilor bisericeşti. În sânul armatelor creştine au existat întotdeauna preoţi şi duhovnici. apărând Biserica Legii Noi. războaiele. ne arată din icoane spada lui de foc. Nici n-a recomandat neamurilor să se lase prădate şi nimicite. în noaptea Ghetsimanilor. Aşa se explică – poate – şi gestul Sfântului Nicolae. precum Hristos apărase odinioară Templul Legii Vechi. i-a scos pe toţi afară din Templu. armatele şi armele îşi au rostul lor în istorie (care nu e domeniu al perfecţiunii) şi că.. Noul Testament se încheie cu viziunea tainică a Armaghedonului. cel ce l-a pălmuit pe ereticul Arie în plin sinod ecumenic. din Bizanţ şi până în Peninsula Iberică. în ceasurile de cumpănă. un exemplu. armate întregi au pornit la bătălie.. ci „Luptă-te în numele crucii şi vei învinge!” (In hoc signo vinces). iartă-le lor. În orice caz. Uneori au pus chiar ei mâna pe arme. sute şi sute de ani. cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” (Luca 22. uneori. rânduiţi de Biserica însăşi. Cei „chemaţi şi aleşi şi credincioşi” (Apocalipsa17. Marelui Constantin nu i se porunceşte: „Nu te lupta!”. Izvorâtorul de mir). că nu ştiu ce fac” (Luca 23. însufleţind oştirile de credincioşi. altădată – când e vorba de păstrarea sfinţeniei lui Dumnezeu – ni se înfăţişează altădată în ipostaza biciuitorului: „Şi-a găsit şezând în Templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei. un Ştefan cel Mare. de-a lungul Evului Mediu creştin. cu greu poate fi contrazisă aserţiunea că „pacea nu-i decât răgazul dintre două războaie”. Arhistrategul oştirilor cereşti. cinstit la noi şi în alte părţi ca patron al oştirii.. atunci când nu mai este în joc simpla noastră individualitate ci comunităţile creştine sau istorice din care facem parte. dacă nu chiar de însuşi Arhanghelul Mihail. 14) nu-şi înclină capul. Purtătorul de biruinţă. a marii înfruntări de pe urmă între slujitorii lui Hristos şi slujitorii lui Antihrist. o constantă. Mai ales. Cel ce se ruga pentru cei ce-L răstigneau: “Părinte.122 THEOLOGIA PONTICA aduc pace pe pământ. apărător cu arma în mână al „porţilor creştinătăţii” (dar. în ceata sfinţilor…Mihail. măcar în anumite condiţii. Iar blândul Iisus. Există numeroase relatări conform cărora armatele dreptcredincioşilor erau însoţite în războaie de câte un înger al Domnului. 14-17).

PĂRINTELE PROFESOR PETRU DAVID MISIONARUL DE LA CUMPĂNA DINTRE MILENII Pr. mai ales. este vorba de acea „diferenţiere între toleranţa ideatică şi toleranţa civică”. p. un adevărat formator de caractere pline de solicitudine şi dăruire pentru slujirea Altarului străbun. iar în ultimele două decenii de mereu amânata revenire la normalitatea unui adevărat stat de drept. 2004. trimiterea este cea care dă autoritate oricui împlineşte lucru de evanghelist. întrucât „oamenii trebuie să aibă dreptul la dezacord. 21. fără a dispreţui alte confesiuni sau a refuza un sincer şi nesesar dialog ecumenic în aceste vremuri în care alţi nori de furtună s-au ridicat şi continuă să se ridice împotriva dreptei credinţe. aşa cum sublinia şi fericitul întru adormire Patriarhul Teoctist. acea iubire jertfelnică din partea credincioşilor şi a slujitorilor în ridicarea de noi altare de rugăciune şi de Diacon Andrei Kuraev.care a fost afirmat în perioada interbelică din nevoia întăririi unităţii şi uniformizării vieţii bisericeşti din provinciile care s-au unit cu Ţara-mamă şi a unui fructuos dialog intercrştin în noul context creat de înfiinţarea instituţiilor ecumenice – să fie adaptat noilor condiţii datorate dictaturii comuniste. 12-13). Mai întâi a trebuit să găsească posibilitatea ca apostolatul creştin şi social . adevăr oglindit de mulţimea ucenicilor care i-au continuat – la catedră sau la altar – lucrarea de întărire şi de apărare a unităţii de credinţă ortodoxă. stabilită prin hotărârile Sinoadelor ecumenice. Ce a adus cerştinismul lumii. În cadrul acestui imens efort de documentare. Daruri şi anateme. Or. Şi asta pentru că a început să se uite ceea ce a adus creştinismul lumii. ea trebuie căutată şi dacă e rănită trebuie îngrijită pentru a dobândi vindecarea. întrucât „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta. adică de vestitor al Cuvântului dumnezeiesc. În cadrul acestei „şcoli de misiune ortodoxă” un rol deosebit de însufleţitor l-a avut Părintele profesor Petru David. Părintele profesor Petru David a argumetat cu prisosinţă că motivaţia misiunii nu trebuie confundată cu trimiterea la misiune pe care au primit-o ucenicii Mântuitorului. la o critică aspră a opiniilor opuse”1. la discuţie. acestă punctare – pe care o găsim subliniată de misionarii tuturor timpurilor şi de marii misiologi – a făcut ca în acei ani de îngrădire comunistă să se manifeste o dinamică puternic misionară a slujirii pastorale. 1 . dacă ţinem seama că în această privinţă nu au lipsit abordările inter şi pluridisciplinare. pe când motivaţia misiunii este oglindită de pilda Păstorului cel Bun: Oaia cea pierdută nu se întoarce singură la staul. trad. aprofundare şi adaptare la amintitele realităţi sociale Misiologia şi ecumenismul au jucat un rol deosebit. ci dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5. dr. iar în aceşti ani în care – în ciuda libertăţii – nu s-a afirmat întotdeauna latura ziditoare a credinţei să se afirme. întrucât – după modelul lui Iisus – îşi pune viaţa pentru oile sale (Ioan 10. 4). Marius Daniel PROFIR Parohia „Învierea Domnului” – Iaşi Şcoala teologică românească din ultima jumătate de secol a fost confruntată cu cele mai diverse probleme. de Nina Nicoalaevna. Editura Sophia. Bucureşti.

Însă. iugoslavi.55. adică o netăgăduită împlinire a acelei „liturghii a săracului” de care vorbea Sfântul Ioan Gură de Aur. la care se adaugă –sau ca o consecinţă a sa – slăbirea unităţii panortodoxe. manifestată în diversitatea expresiilor culturale şi etnice. bulgari. fără apărare. aparţinând Diacon Andrei Kuraev. Editura Paralela 45. dintr-o dată. atât la nivel bisericesc instituţional. ecumenismul n-a reuşit şi nu va reuşi să stăvilească prozelitismul sectar. 2004. 2002. n. Credinţă şi cunoaştere.pierderea creştinătăţii este dublă: Pe de o parte se risipeşte imaginea autentică a unităţii creştine originare. trad. Apud Florin Mihăilescu. ocultismul şi – pe urmele lor – homosexualitatea au redobândit permis de liberă circulaţie în cultura europeană” 2. De la proletcultism la postmodernism. vechile umbre au început din nou să capete un contur puternic. trebuie să consemnăm o slăbire a încrederii creştine reciproce. după mine. pentru Bisericile Ortodoxe din fostele ţări comuniste – între care se numără şi Biserica străbună – această jumătate de secol a însemnat o trecere „de la proletcultism la postmodernism”. de Emilian Cioc. asupra conceptului şi asupra religiei înseşi şi asupra a ceea ce se numeşte religie). Pe linia aceleiaşi punctări se cuvine a proceda şi în cercetarea deficienţelor misionare care s-au înregistrat în această ultimă jumătate de secol. universitară. Mai întâi. n. cum arată Jacques Derrida: „Ce se întâmplă în ziua de azi cu religia. dacă ar fi să folosim cuvintele lui Florin Mihăilescu. greci. Constanţa. cu ceea ce noi numim astfel? Despre ce este vorba? Despre ce este vorba şi de ce aceasta merge rău? ce se ascunde sub acest vechi nume? Ce survine sau revine în lume. o justificată atitudine critică a fost manifestată din partea Ortodoxiei privind unele manifestări prea „liberale” şi – mai ales – „libertine”.175. cât şi la nivel de slujitori şi credincoşi: „Mulţi dintre intelectualii – între aceştia trebuie să-i considerăm şi pe telogi. globală. 4 Jacques Derrida. Piteşti/Bucureşti. spontană. . în 1923. fapt care a determinat unele Biserici Ortodoxe – după ce au răspuns cu încredere la chemarea creştinilor de alte confesiuni să ia parte la dezbaterile ecumenice – să se retragă şi să-şi exprime dezamăgirea faţă de ecumenism. În acest spectru de libertăţi se înscrie şi aşa-zisa „hirotonie” a femeilor în cadrul Bisericilor protestante. în acest caz – neglijarea gândirii creştine răsăritene . neognosticismul a ajuns să conteste Revelaţia divină şi lucrarea sfinţitoare a Sfântului Duh. Apoi. cit. mulţumindu-se să-şi întemeieze cultura generală – în cazul nostru gândirea teologică.români. Or. 59-60.124 THEOLOGIA PONTICA aşezăminte filantropico-sociale. p. paradoxul este că protestanţii la începuturi au respins preoţia. – pe cunoaşterea literaturilor occidentale” şi a curentelor teologice apusene3. n.4 Acestor deconstrucţii postmoderne au fost supuse şi textele biblice. Editura Pontica. abordarea ei ar trebui să fie mai directă. op. 2 3 .. albanezi au doar foarte vagi noţiuni unii despre cultura celorlalţi. influenţate – cum spune Patriarhul Chiril al Moscovei – de morala seculară. n. sub această denumire? bineînţeles. ale cărei valori în postmodernism tind să înlocuiască pe cele ale Evangheliei lui Hristos: „Într-adevăr. p. iar acum o acordă şi femeilor! Practic. precum şi inspiraţia autorilor textelor sacre. Miturile astrale. pp. această formă de întrebare nu poate fi separată de întrebarea fundamentală (asupra esenţei. pe de altă parte se pierde conştiinţa autenticului originar. a traducerii Bibliei. culturală. Nu putem spune că această deconstrucţie ar fi început odată cu tipărirea. pe măsură ce creştinismul este eliminat din viaţa socială. masivă şi imediată. Veacul şi iertarea (interviu cu Michel Wieviorka). aproape în stilul unui filosof obligat să trimită un scurt comunicat de presă”.

aceasta aparţine Bisericii noastre dreptslăvitoare. Din această cauză . p. Dar dacă privim mai atent înţelegem cauza ascunsă a ceea ce s-a întîmplat: Cei care au negat cinstirea Sfintei Cruci. a sfinţilor şi a icoanelor nu mai puteau pretinde că au autoritatea morală. ceea ce a făcut ca respectul faţă de textul scripturistic să fie mult slăbit. spirituală şi bisericească de vorbi despre Psaltire şi Cazanie. a Maicii Domnului. Nu punem în discuţie probitatea „ştiinţifică” a traducerii făcută de Cornilescu. Cartea aceasta nu este o carte ca celelalte. Tot Bisericii acestui neam – pe care M. 138 şi 137. ci şi ediţia „folosită de baptişti până în 1923”. Astăzi Biblia este din nou în ciculaţie şi trebuie să redevină cât mai urgent cartea de căpetenie a neamului”6. Însă nu putem nega faptul că ea a fost utilizată adeseori ca alternativă la textul Bibliei sinodale de către aceste grupări. Lecturând aceste îndemnuri de a citi şi aprofunda textele scripturistice nu putem uşor înţelege de ce această nouă traducerea a avut totuşi un impact negativ. Ohaio. cotribuind – în mod paradoxal – la efectul opus îndemnului făcut de Daniel Brânzei: „Cel care apucă să citească Biblia măcar o singură dată nu o va mai părăsi nicicând. Eminescu o numea „Maica spirituală a neamului românesc” – a aparţinut şi primul text al Sfintelor Scripturi tipărit într-o tipografie a unei misiuni americane din Smirna. Cultura noastră naţională a început cu «Psaltirea» şi cu «Cazania». care este încununarea tuturor traducerilor anterioare.şi încă este din partea celor care aparţin Alianţei Evanghelice – apreciată ca având o limbă mai clară. Mai întâi. apărută la Iaşi. Noul Testament (1838) Biblia cu explicaţii. pp. 6 Prefaţă la Biblia cu explicaţii. Iar acest loc de cinste pentru limba română îl ocupă Biblia de la Bucureşti sau a lui Şerban Cantacuzino. ceea ce a determinat larga ei răspândire în rândul membrilor aparţinând grupărilor neoprotestante şi folosirea ei – în pofida ediţiei Sfintei Scripturi. Alexa Popovici în Traduceri moderne ale Bibliei în limba română – „traducerea aceasta a fost adoptată de toate confesiunile evanghelice şi este folosită şi astăzi”5. Berlin. Biblia a fost cartea pe care au învăţat străbunii noştri să «buchisească». cum a o face Daniel Brânză: „Oferim cititorilor romîni (sic!) un îndrumar de studiu al Sfintelor Scripturi. se impune o precizare: Biblia nu se traduce decât o singură dată în limba unui popor sau neam. a cărei traducere a fost făcută de Niţulescu – în mod exclusiv până astăzi. tipărită de organizaţia Christian Aid Ministries. pregătind spiritele creştine din ţara noastră pentru a se manifesta cu indiferenţă faţă de Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu revelat pentru mântuirea noastră. într-un cuvânt fiind mai „literară”. ci pretenţia celor care îi acordă prioritate faţă de alte traduceri că este „încununarea” traducerilor anterioare. 1998.THEOLOGIA PONTICA 125 lui Dumitru Cornilescu. cele două cărţi atât de respectate de adevăratul creştin.spune dr. Or. care a fost . o spunea însuşi Luther reformatorul. mai ales că este şi una ditre lucrările întreprinse „de Societatea Biblică Britanică” şi „are titluri pe secţiuni”. Şi tot ca magnetul care arată întotdeauna Nordul şi ea te poate ajuta să-ţi găseşti drumul în viaţă. fiind conştienţi că limba este în permanentă transformare. Mesajul ei vine spre noi din timpul secolelor trecute. Este bucuria noastră să vă încurajăm să citiţi Biblia şi să vă ajutăm să o faceţi cu mai mult folos. 5 . ediţia a V-a. Pe paginile ei ne întâlnim cu civilizaţiile care s-au succedat pe faţa pământului şi cu ideile veşnice care au pătruns în vremelnicia noastră trecătore”. care a fost nu numai „cea mai răspândită ediţie de Biblie românească”. Cartea aceasta te ţine strâns aşa cum magnetul ţine acul metalic . iar izvorul inspiraţiei ei urcă «până în zilele veşniciei». I. care reuşeşte să redea mai fidel textul biblic.

În Călăuza creştină. cu atât mai mult cu cât „resposabilitatea traducerii. agreată de Societatea Biblică Britanică. p. ci în rânurile neoprotestanţilor – nu reprezintă textul a cărui autoritate nu poate fi contestată. fapt care circumscrie problematica mediului creştin în care s-a născut Reforma în secolul al XVI-lea. a tipărit Psaltirea a cărei traducere „a fost făcută de Keller. Sectologie. punerea pe două coloane a unor texte din Noul Testament – tipărit în 2009 – fiind mai mult decât convingătore. traducere care „derutează pe mulţi cititori ai Bibliei”. 12 Ibidem. cum se practică la sectele religioase astăzi”12. o traducere făcută de învăţaţi ai Bisericii noastre. aşa cum a fost cazul lui Cornilescu. Călăuza creştină. potrivit textului Scripturii”11 şi ţinând cont de obiecţiile sau modificările reformate. Pentru ortodocşii. adaptării sau reeditării Sfintei Scripturi o are Biserica şi nicidecum companiile comerciale sau ^cercurile^ de traducători particulari. folosite în scopul intensificării prozelitismului neoprotestant nu este lipsită de interes. un grec românizat. Iar Socitatea Biblică Britanică pentru Străinătate. mai ales dacă se ţine cont de pertinenta subliniere a Părintelui David că nu se poate nega faptul că limba evoluează şi că unele expresii se schimbă. care valorifica diotosirile anterioare8. cum spune şi în subtitlul cărţii „pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei crdinţe în faţa prozelitismului sectant” – un întreg capitol este dedicat Bibliei în traducerea lui D.126 THEOLOGIA PONTICA „la dorinţa episcopilor din Valahia” şi Vechiul Testament „de un preot cu numele Ioan”7.atât de răspândit nu „în ţară şi îndeobşte acceptat de toată lumea”9. fapt care stă la o deconstrucţie şi o „secularizare” a Cuvântului lui Dumnezeu. Editura Episcopiei Argeşului. 133 şi 135. Cornilescu.. 10 Petre I.I. majoritari din ţara noastră. el reprezintă „traducerea”. Şi asta nu pentru că spunem noi. p.şi de Ştefanides. un evreu creştin” . după exemplul lui D.angajat de Socitatea Biblică . 1994. la 1863 şi 1867. precum şi Noul Testament. Cornilescu10 . 11 Ibidem. fapt pentru care mulţi termeni au fost pur şi simplu transcrişi în limba latină. această traducere fiind făcută „tipărituri engleze. precum şi diortosirile ulterioare nu pot fi impropriate de niciun teolog care se află în afara ei. care a impus limbajul biblic – în contextul interculturalităţii greco-romane – în limba greacă. Dimpotrivă.418-435. p. Iată de ce o reoconsiderare a unor texte. 425-426. 9 Ibidem. din care au fost preluaţi de limbile moderne. neologismele nu pot fi cenzurate şi nici interzise unele conotaţii care ţin de mersul general al culturii umane.. David. menite nu atât a apăra credinţa în Învierea lui Hristos – Traduceri moderne. acest fapt constituie un mare impediment din cel puţin două motive: în primul rând pentru că traducerile apusene sunt făcute după Vulgata şi nu după Septuaginta. mijloc prin care nu învăţătura lor este verificată prin adevărul scripturistic. ci pentru că o simplă comparare cu textul traducerii făcute de Societatea Biblică Interconfesională din România ne convinge de acest fapt.pp. David. franceze şi germane. 427. în al doilea rând pentru că toate criticile protestante ţin cont de contextul Apusului creştin. ci este adaptat credinţelor pe care le practică însuşi limbajul biblic.. Curtea de Argeş. Ibidem. Aşadar. Nu este necesară analiza textului întregii Sfinte Scripturi. 7 8 . „textul actual al Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu” . care a semănat de la început zarvă. Dar asta nu înseamnă că se poate proceda la „diortosirea” pusă în practică de neoprotestanţi. Sectologie – scrisă de Părintele Pertre I. p.136. p.

textelor prezentate de Părintele David le vom adăuga varianta interconfesională. privind misiunea Sfinţilor Apostoli. slujirea preoţească şi dobândirea mântuirii. care a apărut în limba română.R. Înainte de a prezenta această comparare paralelă – ţinând cont de cartea amintită (ediţia a II-a a Călăuzei ortodoxe) . Bucureşti. nici cea pe termen scurt nu poate fi trecută cu vederea. fără unele rezerve. unitatea credinţei şi a Bisericii. Vatimo Lyotard şi cei care aparţin aşa-zisei franch school. Bucureşti. în afara celor religios-morale”13.. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. criticile lui Derrida. îi insuflă instabilitate în credinţă şi neîncredere în autoritatea Sfintei Scripturi”. menţionez că s-a folosit ediţia britanică (ediţia din 1987.şi o nemotivată sete de dispută sau de reinterpretări fără nici o rânduială sau vreun rost. care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989.... întrucăt – în cele două decenii. 5-6). de aici nemaifiind decât un pas de făcut în vederea folosirii „textelor biblice în alte scopuri. Din acest motiv. o singură credinţă. Efeseni 4. ci aprinde o bolnăvicioasă imaginaţie – de tip scince fiction . . lăsată în scris – ca normă de credinţă.n. îl derutează pe cel credincios. n. tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist. Nu greu de observat că unitatea este un dat.. romanele lui Dan Brown şi cele asemenea acestora. nici singura traducere interconfesională. nu poate fi acceptată.” (Efeseni 4. – deruteză spiritul uman.. până ce vom ajunge toţi unirea credinţei. În acest sens. Ca să nu mai vorbim de faptul că asemenea traduceri nu cultivă o sinceră şi statornică dragoste faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. pentru a înţelege motivele reale şi nu cele presupuse sau bănuite. 2006) şi cel al traducerii interconfesionale (Noul Testament. un Dumnezeu al tuturor. o asemenea scriere devine pericol sufletesc. bineînţeles însoţite de comentariile de rigoare acolo unde e nevoie.. până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei. a textului tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul (Biblia sau Sfânta Scriptură.13 până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei. de aici rezultă că nu poate fi decât o 13 Ibidem. traducere după textele originale greceşti. Societatea Biblică Interconfesională din România. Iată de ce considerăm că pertinenţa glasului său nu poate fi minimalizată. deformează conştiinţa cititorului şi din textul biblic – ca descoperire a lui Dumnezeu. Unitatea ţine de faptul că este „un singur Domn. spiritul său de fervent misionar l-a ajutat să dicearnă pericolul pe care-l reprezintă asemenea traduceri în perspectiva pe termen mediu şi lung. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. un sigur Botez. pe linia abordată de Părintele David. din păcate. 2009). noile curente legate de self-religious sunt o mărturie de necontestat că aceste deconstrucţii datorate criticilor protestante şi neoprotestane pot fi folosite mai uşor împotriva credinţei în Hristos...a textelor din Noul Testament. folosită de Părintele David). voi selecta textele care dovedesc faptul „că este un pericol real” tipărirea şi difuzarea Bibliei în traducerea lui Cornilescu. au dovedit cu prisosinţă adevărul că „asemenea producţii – dictate de raţiuni „practice”.Pentru importanţa lor. iar unirea rămâne ceva de realizat. acest fapt dovedind că semnalul de alarmă pe care – acum un sfert de veac – l-a tras Părintele David este unul de o netăgăduită actualitate.THEOLOGIA PONTICA 127 în numele unui gnosticism de nuanţă new-age-istă.O.

128

THEOLOGIA PONTICA

singură şi unică Biserică. Aceasta este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim şi în Crezul niceo-constantinopolitan: „una, sfântă, sobornicească şi apostolică”. Negreşit, unirea doresc să realizeze cei care – implicit – mărturisesc prin aceasta starea de despărţire în care se află; de aici şi paradoxul: Ecumenismul – ca mişcare de refacere a unităţii creştine – a pornit din lumea protestantă, care – în decurs de 100 de ani, cât comemorăm de la Conferinţa de la Edimburg – nu numai că n-au înregistrat niciun progres pe calea unirii sau a refacerii unităţii celor care mărturisesc pe Hristos, ci au adâncit şi mai mult faliile despărţitoare prin „noile” Biserici şi denominaţiuni creştine, între care mişcarea numită penticostalistă sau harismetică ocupă un loc mai mult decât grăitor. Pentru o accentuare a conştiinţei unităţii credinţei celei adevărate, ortodocşii mai ales după criza ecumenică înregistrată în anii 80, după Adunarea generală a Consiliului Ecumenic care a avut loc la Addis Abeba – au depus toate eforturile ca Simbolul niceoconstantinopolitan, atât în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene (CBE), cât şi în organismele Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), să devină bază comună de discuţii şi dezbateri intercreştine. Aşa, la Riva del Garda (1978), s-a rostit Crezul fără adausul Filioque, iar în 1981 – anul comemorării a 1600 de ani de la Sinodul II ecumenic – doi ortodocşi, între care şi Părintele Dumitru Popescu (director de studii în cadrul CBE), au susţinut referate cu privire la Crezul niceocontantinopolitan. Tot prin strădania reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe – la Adunarea generală a CEB, care a avut loc în februrie 2006 la Porto Alegre (Brazilia) – să se accepte Crezul niceo-constantinopolitan, ca bază de discuţii intercreştine. De ce este importantă această contribuţie ortodoxă? Din două motive: Se acceptă – ca bază de discuţii – o formulă aprobată de două Sinoade ecumenice (Niceea, 325 şi Constantinopol, 381); apoi, să nu uităm că în tradiţia apuseană – comună romanocatolicilor şi protestanţilor – Simbolul apostolic se bucură de o prioritară consideraţie. iar cei neprihăniţi vor în merge în viaţă veşnică. Matei 25,46 iar drepţii vor merge la viaţa veşnică. iar drepţii vor merge viaţa veşnică.

Mântuirea este legată de Jertfa Mântuitorului Hristos. Din acest motiv credinciosul se roagă să-l ajute a dobândi această mântuire, adică să-l învrednicească Dumnezeu de a primi acest dar. În această privinţă, după cum vedem prioritate are acţiunea divină şi nu cea umană. Or în cazul neprihănirii – accentuată în textele protestante şi neoprotestante – accentul se pune pe strădania individuală a credinciosului, ajungându-se astfel la paradoxala afirmare din partea celor ce neagă rolul faptelor bune în dobândirea mântuirii să se accentueze tocmai pelagianismul de care îi critică pe romano-catolici. Şi – cum spune Părintele David – „colaborarea credinciosului cu harul lui Dumnezeu şi credinţa lucrătoare prin dragoste (fapte bune)” devine dintr-o acţiune în care credinciosul trebuie să se arate a fi împreună-lucrător la mântuirea sa – „cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră”, ne îndeamnă Sfţntul Apostol Pavel (Efeseni 2,12) – una pasivă; acest fapt reiese şi din aceea că „verbul este folosit numai la forma pasivă” (p.428). Acest lucru îl putem observa şi din alte versete biblice nou-testamentare pe care le-au tradus în aceeaşi manieră, pentru a sublinia că omul credincios este în faţa harului, prin Botez nu i se iartă păcatul strămoşesc, asemenea unui buştean, dacă ar fi

THEOLOGIA PONTICA

129

să folosim expresia dragă lui Luther. Iată câteva exemple oglindind acest adevăr, că traducerile protestante, din care face parte şi cea a lui Cornilescu, au adaptat textele biblice la învăţăturile lor de credinţă şi nu s-au preocupat să le fundamenteze pe adevărul lui Dumnezeu, care a fost revelat oamenilor sfinţi şi a fost păstrat întreg de Biserica lui Hristos: Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Matei 27,24 Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia. Matei 6,33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui... Romani 5,18 Aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; Galateni 5,5 noi aşteptăm în nădejdea dreptăţii credinţă. Tit 3,7 Ca, îndreptându-ne harul Lui... Eu sunt nevinovat de sângele acestui om drept.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui...

Căutaâi mai întâi dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea Lui...

Printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă;

Tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulţă vor fi făcuţi drepţi.

aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii...

Duh din

Noi aşteptăm cu nădejde, în Duhul, dreptatea care vine din credinţă

Pentru că odată socotiţi făcuţi neprihăniţi prin harul Lui...

prin

Pentru ca noi să fim făcuţi drepţi prin harul Său...

Această privire a credinţei ca o stare pasivă şi de aşteptare – atâta timp cât numai cei aleşi şi predestinaţi se mântuiesc – este în concordanţă cu principiul sola fide; acesta, ca dealtfel întreaga învăţătură protestantă, este mai mult decât paradoxal: Dacă totul este predestinat sau hotărât de Dumnezeu şi faptele bune nu au niciun rol în dobândirea mântuirii, cum se poate justifica îndreptarea numai prin credinţă, fără a nu cădea în latura opusă? Adică, negăm credinţă lucrătoare prin iubire şi fapte bune, dar ridicăm soclu unei credinţe abstracte, chiar raţionaliste, tranformând-o într-o veritabilă practică gnostică sau deschizând căi unei asemenea viziuni cu totul seculare din moment ce totul depinde de credinţa omului; până la urmă nici nu poate fi evitată întrebarea: Cine dispune de predestinare omul sau Dumnezeu, ori sunt la fel de neputincioşi unul în faţa celuilalt? Omul nu neprihănit Legii... este prin socotit faptele Galateni 2,16 Omul nu se îndrepteză din faptele Legii... Niciun om nu ajunge drept prin faptele Legii...

130

THEOLOGIA PONTICA

Accentuarea aproape obsesivă a credinţei – ca fiind singura cale de dobândire a mântuirii ne încredinţează de adevărul că învăţătura protestantă – cum o spune dealtfel şi Luther în disputa cu Erasmus – merge nu numai pe linia negării libertăţii umane sau a liberului arbitru, ci caută să forţeze pe orice om să dorească mântuirea; în intenţia sa e un lucru lăudabil, pe când în practică a dus la dezvoltarea unui spirit de agresivitate contrar iubirii pe care ne-o cere sau o aşteaptă Dumnezeu de la noi. Or, acest spirit după cum putem uşor discerne nu propoveduieşte un Dumnezeu al iubirii, ci unul al răzbunări; acest fapt nu crează în credincioşi o stare de bucurie şi o deschidere spre comuniune, ci o stare revendicativă şi încărcată de frustrări, ceea ce facilitează improprierea viziunilor milenaristice şi apocaliptice întunecate. O atenţie deosebită în acest sens merită a acorda felului în care privesc protestanţii şi neoprotestanţii preacinstirea Maicii Domnului, cinstirii sfinţilor şi icoanelor. Dacă o asemenea viziune pesimistă este promovată de gândirea protestantă, ne putem aştepta ca faţă de sfinţii lui Dumnezeu - şi în primul rând faţă de Maica Domnului – să arate cinstirea cuvenită? Nicidecum. Aceeaşi viziune maniheistgnostică predomină şi în privinţa sfinţeniei, ajungându-se la paradoxul că protestanţii şi neoprotestanţii se consideră a fi sfinţi într-o Biserică fără sfinţi, fără Maica Domnului şi fără imaginile sfinţeniei, pe care le reprezintă iconele sfinţilor întru care – cum spune psalmistul – minunat este Dumnezeu. Ei consideră icoanele a fi chipuri cioplite – după cuvântul psalmistului: „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor vorbi, ochi au şi nu vor vedea, urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei care îi fac pe ei şi toţi care se încred în ei” (Psalm 134,15-18) – fără a citi cele ce se spun mai sus: „Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul, cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru” (Psalm 134,1-2). Oare sfinţii lui Dumezeu pe cine reprezintă ei, dacă nu pe cei care stau în casa Domnului? Atuci cum pot fi asemănate icoanele lor – sau chipurile împodobite cu sfinţenia lui Dumnezeu – cu închipuirea idolească? Numai că în gândirea unor asemenea creştini s-a întâmplat ceva, care îi face orbi faţă de slava sfinţeniei lui Dumnezeu pe care sfinţii au purtat-o ca şi Moise pe feţele lor: „Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând că Moise are faţa strălucitore, s-au temut să se apropie de el”; frica fiiilor lui Israel nu i-a făcut să fugă – cum fac protestanţii şi neoprotestanţii de sfinţenia lui Dumnezeu – ci i-a făcut să privească plini de teamă sfântă faţa lui Moise, care strălucea (Ieşire 34, 30 şi 33). Şi se spune în Deuteronom: „ De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise, pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului..., nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor lor” (34,10). Oare să fi dispărut fi dispărut toţi sfinţii Săi, care „sunt sub mâna Lui şi au căzut la picioarele Lui ca să asculte cuvintele Lui” (Deuteronom 33,3)? Iar slava pe care Iosua a primit-o de la Moise – căci Domnul i-a zis: „Dă-i din slava ta, ca să-l asculte toată obştea fiilor lui Israel” (Numeri 27,20) – a pierit din sânul poporului ales? Nicidecum. Atunci cu cât mai mare va fi slava celor care s-au împărtăşit din slava Fiului lui Dumnezeu? Şi cine poate tăgădui cuvintele Arhanghelului Gavriil că Maica Domnului este binecuvântată între femei pentru că „binecuvâtat este rodul pântecelui” ei (Luca 1,42) fără a se face necinstitor de cele sfinte?

David care a dorit în permanenţă să apere adevărurile de credinţă creştin ortodoxe. Invazia sectelor asupra creştinismului secularizat şi intensificarea prozelitismului neopăgân în România. p. după decembrie 1989. Nici icoana ei nu este chipul întrupat. numai aşa ne vom face părtaşi vinului celui bun. al bucuriei de a ne număra între fiii şi moştenitorii Împărăţiei cerurilor. 14 . ca pe o amprentă nepieritoare a spiritualităţii poporului român. David. 2000. Părintele Petru I. vvol. mărturisind faptele minunate pe care Cel Preaînalt le-a făcut cu ea. ci transparenţa ei. acest testament este îndemnul ei plin de iubirea sa de mamă: „Faceţi ceea ce vă va spune” (Ioan 2. să conştientizeze clerul şi credincioşii Bisericii străbune de valoarea nepreţuită a tezaurului de credinţă pe care îl mărturisesc şi pe care trebuie să-l predea mai departe generaţiilor viitoare „ca pe un odor de mare preţ”. adică să împlinim cu sfinţenie tot ce ne învaţă Mâtuitorul nostru Iisus Hristos. Editura Europolis. Petre I.”14 Citind aceste rânduri ne dăm seama de zelul misionar al Părintelui Profesor Petru I.14). Constanţa.5). simpla luare aminte la „testamentul” ei – unul din motivele pentru care ucenicul iubit al Mântuitorului a scris Evanghelia sa – ne-ar fi deajuns pentru a ne convinge că Maica Domnului se cuvine a fi cistită şi ascultată cu smerenie de toţi creştini.THEOLOGIA PONTICA 131 Chiar dacă nu am asculta imnul pe care Maica Domnului l-a înălţat lui Dumnezeu.5)ci din ea s-a întrupat Mesia (Matei 1.56. III. 19-21-23) şi este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu-Om (Emanuel Isaia 7. David scria: „Sfânta Fecioară nu ţine locul Fiului (Ioan 2. În acest sens. fiii Bisericii.

prof. ceea ce ne dădea posibilitatea să ne cunoaştem şi în felul acesta să ne apropiem unii de alţii. înr-un an intrau – odată cu studenţii mireni – monahi şi. În anul nostru am avut colege. Dimitrie ISOPESCU Parohia „Sf. fost preot la Baden-Baden în Germania. dr. N. Popescu.AMINTIRI DESPRE UN COLEG ŞI UN BUN PRIETEN Pr. dar nimeni nu spunea nici un cuvânt despre ce s-a întâmplat. Nicolae Lungu. dar profesorul amintit mai sus n-a mai venit. primul colocviu trebuia să-l susţinem cu Dl. Studenţii mireni proveneau de la seminariile de atunci – Bucureşti. Ciobanu. la prima oră. astfel numărul mare de studenţi de la început se redusese la mai puţin de jumătate. în alt an. În cele din urmă s-a aflat de la rectorat că fusese internat de urgenţă în spital. mulţi dintre colegi nu aveau viza necesară. sala noastră de curs a devenit paraclisul Institutului Teologic care funcţionase până atunci în spaţiul de sub sala de festivităţi. Pentru acest părinte venerabil şi doctor în Medicină Patriarhul Justinian a creat această catedră care îşi propunea ca viitorii preoţi. monahii-călugăriţe. Nicolaescu la Noul Testament. la vremea respectivă. care până atunci fusese biserică de parohie şi se făcea cu Dl.Iaşi În toamna anului 1958 după susţinerea examenului de admitere. Argeş. prof. Oltenia. Muzica liniară şi psaltică cu Dl. Am aşteptat destul de mult. Gh. Mofleni (Craiova) – ceea ce a făcut ca să ne fie mai greu a ne cunoaşte şi a ne omogeniza. Teodor M. selectate fiind de conducerea mănăstirilor şi după cum fusese recomandate de duhovnicii lor. Neamţ. Teodor M. ceea ce îi obliga ca – în termen de 24 sau 48 de ore – să părăsească institutul. prof. Venise dispoziţie de la rectorat ca – pe ani de studiu – să predăm buletinele de identitate unui delegat. La returnarea buletinelor de identitate. În toamna anului 1959. căci se aplicase tristul Decret 410 de înlăturare din mănăstiri a vieţuitorilor care nu îndeplineau condiţiile de vârstă şi studiu. Muntenia. colegele noastre călugăriţe dispăruse. care să le ducă la Miliţia capitalei pentru obţinerea vizei de flotant în Bucureşti. Coman la Patrologie. ne-am prezentat – ca studenţi ai Institutului Teologic Universitar din Bucureşti – în anul întâi. Dintre colegi au început să se remare la învăţătură mulţi studenţi cu dorinţa de a . Am început orele de curs cu profesorii noştri: Pr. Popescu. aproximativ 50 de călugăriţe absolvente ale seminariilor monahale de la Mănăstirile din Moldova. I. În februarie 1959. Kiril Popescu. Vladimir Beliceanu la Vechiul Testament. să poată acorda primul ajutor credincioşilor bolnavi sau să aibă îndemânarea de a preveni unele epidemii – atât de dese în anii ’50-’60 – până la venirea unui cadru medical. prof. prof. fusese arestat. când vor fi trimişi în satele izolate unde nu vor fi medici. Dispăruseră din institut şi părinţii monahi. în legătură cu „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim. Istoria Bisericii cu Dl. Parascheva” . Buzău. La început am urmat şi ore de Medicină pastorală având ca profesor pe Pr. când am început al doilea an universitar. Pr. de fapt. Ecaterina. Practica liturgică s-a mutat în biserica Sf. Eram cam 150 de studenţi cu toţii. Colegele noastre călugăriţe erau mai în vârstă. Pr. Întrucât anul I de atunci era numeros. deşi era foarte punctual. Aşa cum stabilise vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian.

care – la lucrări scrise – formula subiecte de-aşa manieră încât. că Părintele profesor I. ca nu cumva să formeze teologi mistici. căsătoria n-a mers. Am păstrat legătura. Am comunicat Părintelui profesor situaţia dificilă în care mă aflam şi aşa a fost coptat studentul de atunci – de fapt absolventul – Petre I. Niciodată nu uita să spună foarte clar: „Cine copie şi l-am prins. judeţul Suceava. El a obţinut o bursă de studii şi a reuşit să viziteze o serie de centre universitare europene. unde şi predica. a divorţat şi la proces avea nevoie de un avocat. din momentul când l-am prins. care şi-a continuat studiile. cu ce te-au supărat că ai ţipat aşa la ei”? .THEOLOGIA PONTICA 133 se evidenţia la Patrologie. care l-a hirotonit diacon şi l-a rânduit să slujească la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Deşi această catedră fusese desfiinţată. Ba. venind la Putna – că la o sărbătoare mai mare a asistat la slujbă în strana arhierească fericitul întru adormire Patriarhul Iustin. ca şi la practica liturgică de la paraclis. Când ieşea la predică se prezenta academic. Acest student venea de la Seminarul din Mofleni-Craiova. Au rezultat doi copii: Ciprian şi Cecilia de care s-a ocupat insistent. Însă cel mai mult s-a remarcat la orele de Morală predate de Părintele profesor diacon Orest Bucevschi. nu mai este student”. mai ales după ce eu am fost numit preot la Parohia Putna. spunându-mi că a cerut cuvânt în apărare: „Audeamur et altera pars”. pentru că Morala era îndrăgită de toţi studenţii. Apoi s-a căsătorit. despre trăirea mistică şi rolul rugăciunii în viaţa creştină. urcând treptele universitare şi-a susţinut doctoratul. a luat de la bibliotecă şi Capitalul lui Marx. de aceea. Era anul în care se încheia cooperativizarea agriculturii. iar ei mi-au răspuns că pământul care le-a mai rămas de la comasare nu le dă posibilitatea să mă ajute material la studiu. În primăvara anului 1962 eram în anul patru. dacă n-ai învăţat temeinic nu făceai faţă. când i se spunea că este oltean. Gh. Însă n-a prins pe nimeni şi nici n-a sancţionat pe nimeni. Povestea – mie şi familiei mele. mai ales. Coman pretindea că la examene să oferim nu „oase”. cu toate notiţele pe masă şi cursurile. unul dintre ei a fost Petre I. David. David. A reuşit să fie un apropiat colaborator al fericitului întru adormire Patriarh Justinian. ci „muşchi”. Eu am întrebat pe părinţii mei dacă mă pot întreţine la studiu. Apoi orele cu Părintele profesor Petru Rezuş la Îndrumări misionare pe care Părintele profesor se silea să le facă deopotrivă şi mai atrăgătoare şi mai cu seamă acea discreţia necesară atunci când se introducea chestiuni de mistică. Divorţul s-a pronunţat şi la ceva vreme s-a recăsătorit cu doamna pe care el o numea „academician”. el se recomanda că este vâlcean. se poate considera că a fost student. La sfârşitul slujbei a mers la patriarh i-a sărutat mâna şi se aştepta să-l felicite pentru predica rostită. Printre studenţii care s-au remarcat a fost Petre I. dar patriarhul l-a întrebat cu oarecare ironie: „Ce ţi-au făcut oamenii aceştia. serios. el încerca să ne strecoare destule noţiuni despre misiunea Bisericii. fiind bine informat. fiind nevoit să se apere singur. Ordonat. dar de loc era din localitatea Fometeşti-Vâlcea. David. Fusese remarcat şi de colegi şi de profesori la materiile de învăţământ. nu se amesteca în diferendele care se iveau între colegi. Obţinea note bune la lucrările scrise şi era activ la toate aceste seminarii. Printre colegii noştri s-au remarcat destui la seminariile şi cursurile universitare. Dar ca să fie mai convingător gesticula şi uneori ridica tonul. Părintele profesor Petru Rezuş mi-a propus să mă înscriu la magisteriu şi apoi la doctorat şi să rămân la catedră. citea mult şi la materiile de specialitate şi cărţi de beletristică. Din lipsă de bani nu l-a angajat.

a exclamat: „Ce frumuseţi ne-a prezentat acest tânăr!” Făcea excursii cu studenţii teologi în locuri istorice din aproape toate locurile cu monumente istorice importante. cu prilejul sfinţirii bisericii după reparaţiile de consolidare şi pictare a bisericii de către pictorul Ion Grigore. îl felicitau şi unii chiar îl îmbrăţişau pentru acest studiu apărut în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”. Din păcate. înaintaşii săi ar fi plecat în Rusia împreună cu Domnitorul Dimitrie Cantemir. A avut din păcate şi unele diferende. iar studenţii ne-au răsplătit cu melodii de neuitat. A fost coleg bun şi apropiat cu cei cu care avea afinităţi de preocupări. după bătălia de la Stănileşti. Publicase un studiu despre Sf. Caută şi vei afla. A făcut o călătorie în Ţara Sfântă împreună cu un grup de studenţi care au susţinut un concert în Ierusalim într-o sală mare. a fost invitat la Suceava de către Părintele protopop Ciobotar Mandache. Slujbă arhierească a fost săvârşită de Mitropolitul Teoctist înconjurat de un sobor mare de preoţi şi diaconi. unde – printre altele – au interpretat corul bărbătesc din opera Nabuco: „Corul robilor”.134 THEOLOGIA PONTICA Ştiindu-i calităţile oratorice. aşa a şi plecat. care iau evocat meritele şi calităţile. Haralambie”– 10 februarie – din Iaşi. L-au însoţit colegi. Mese şi ungere cu Sf. Cu acel prilej soţia mea – Prof. atunci când – în biserica „Sf. ascultându-l profesorul academician Gheorghe Platon. Când eram preot la Putna îmi solicita – dacă pot să-i trimit – fructe şi în special fasole. Petre David şi Arhim. a fumatului. în 1711. Paisie Velicicovschi în care afirma că acesta ar fi de spiţă moldovenească. arhiplină. A participat şi la slujba de hram la biserica „Sf. după predică. Venind la Iaşi. ne-a delectat cu aceleaşi melodii corale. Când unii părinţi iubitori de carte au aflat cine este companionul meu. şi Marele Mir. Regret că n-am putut participa la înmormântarea lui. m-a rugat să-l însoţesc la câteva mănăstiri nemţene. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l răsplătească pentru tot binele făcut! . A scris mult şi bine. Silvia Isopescu – l-a primit cu o agapă bogată. Iustinian. am putut constata şi noi cei din Iaşi ce impresie a putut face amintitul cor. Sava” – acelaşi grup de studenţi însoţiţi de Prof. A publicat apoi cursul lui destul de voluminos de Sectologie – Invazia sectelor – apoi o carte de Predici la praznice împărăteşti şi la Sfinţii de peste an. toată sala s-a ridicat în picioare. a excesului de risipă vestimentară. căci ziua înmormântării a coincis cu pomenirea de un an a morţii fratelui meu Radu în Bucovina şi n-am putut lipsi. îi plăcea mult fasolea din ţinuturile nordice. modest şi cumpătat. pe Prut. anunţândune din vreme şi cerându-ne confirmarea. pe care le evoca făcând aluzie la „Proorocul Daniel în graoapa cu lei”. În timpul slujbei de sfinţire a Sf. enoriaşul bisericii. ceea ce l-a definit în toată lucrarea lui misionară. care era parohul bisericii „Sfânta Înviere” din oraş. Mereu a avut grijă să organizeze revederile de promoţie. discret cum a trăit. prefera legume. Era un scormonitor de noutăţi şi nu se lăsa până nu aducea în lumină cele mai mici amănunte. De altfel. Părintele protopop Ciobotar mi-a spus: „Aşa de frumos a vorbit Părintele diacon David. prietenul sfinţiei voastre că toată slujba şi celelalte cuvântări au fost umbrite de cuvintele părintelui diacon”. studenţi numeroşi şi colegi de facultate şi de catedră. Fiind total împotriva alcoolului. chiar prazul specific oltenesc. ascultându-l. Pot spune că a trecut efectiv ca o umbră. Mânca puţin. Când au început să cânte studenţii.

David face parte din categoria atât de preţioasă şi rară a reperelor de care avem nevoie. Rămâne ca posteritatea să-i conteste sau să-i aprobe părerile. mântuitoare. din păcate. te ajută să te ridici. prin opera scrisă sau lucrarea pragmatic săvârşită . Personalitatea sa nu poate fi trecută astăzi cu vederea. desigur. A fost un luptător pentru apărarea credinţei ortodoxe atacată neîncetat de misionari sau activişti ai diferitelor secte creştine sau religii păgâne. cea dreaptă.I. dificil să te afli într-o lume în care te poţi trezi că lupţi şi împotriva atacatorilor din afara Bisericii Ortodoxe. să fie păstrată şi trăită corect! De aceea el poate deranja pe cei pasivi. Nu prezenţa fizică le impune şi nici o prezentare sau campanie de promovare iscusit făcută de cineva interesat – personalităţile se impun de la sine prin activitatea lor. care înalţă. Neculai DORNEANU Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Personalităţile sunt repere rare şi tocmai de aceea foarte preţioase. astfel. A fost un luptător pentru a-i învăţa pe credincioşi să respecte şi să practice credinţa ortodoxă. şi împotriva celor care dinlăuntrul ei. deşi timpul a trecut cu hărnicie şi s-au numărat deja şapte ani de la trecerea sa la Domnul. În toate s-a dovedit un misionar curajos! Un astfel de om nu este uşor de acceptat. Misionarul are darul de a insista pentru ca învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos să fie propovăduită. Oricum. Părintele David a fost un luptător. deranjează uneori. discută. de asemenea să greşească faţă de învăţătura sau trăirea autentic ortodoxă. Smerenia ne naşte din conştientizarea distanţei care te desparte pe tine de cel pe care-l admiri – o distanţă care asumată nu separă ci aduce o „micime” ziditoare. şi pe cei care dintr-o evlavie greşit exprimată sau dintr-o prea mare apropiere de duhul secular al lumii pot. DAVID UN MISIONAR CURAJOS Pr. A slujit la altarul şi amvonul Bisericii dar şi la catedră în timpul greu al ultimelor decenii ale regimului comunist dar şi în anii de după căderea acestuia. dar să lupţi. polemizează. drd. aduce şi siguranţa că te afli pe calea cea bună. dar. odată exprimate acestea pot aduce clarificări sau. pot provoca rău prin exagerările sau separatismul lor. ortodoxă. aşa cum este firesc să fie un misionar. Satisfacţia porneşte iniţiativa care a dus la trezvia necesară pentru a observa. de folos şi altora să descopere sau redescopere realităţi poate uneori pe nedrept trecute cu vederea. Părintele profesor David a avut acest curaj asumat în scrierile pe care le-a publicat. Poţi fi.I. ani de libertate dar nu lipsiţi de pericole pentru spiritualitatea ortodoxă şi Biserica noastră – aşa după cum nu s-a sfiit să o arate.PĂRINTELE PROFESOR ARHIDIACON P. cel . Părintele profesor P.pentru aproapele. în egală măsură. un sentiment de satisfacţie dar şi de smerenie absolut necesară. caută rezolvări. Este. A fost un luptător pentru ca de pe băncile facultăţile să iasă studenţi pregătiţi din punct de vedere misionar pentru slujirea preoţească.în bine . al credincioşilor ortodocşi dar şi al studenţilor teologi. pe indiferenţi dar. pentru a descoperi ceea ce este ziditor. totodată. A fost un slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. cu adevărat. El pune probleme. să te reconsideri dacă este nevoie. Când descoperi sau ţi se descoperă o personalitate ai.

pot rămâne mărturie despre unele realităţi care odată cu trecerea timpului pot pieri sau. în lucrarea lor misionară poartă tainic şi pun în practică poveţele mentorului lor de la Catedra de Misiologie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. din păcate. Acestora li se adaugă miile de elevi seminarişti sau studenţi teologi care le citesc pentru a se forma şi pentru a fi gata să formeze la rândul lor . la cuvioşi. Părintele profesor David a fost un misionar al cuvântului predicat atât în timpul cenzurii comuniste cât şi după sfârşitul acesteia. Predicile şi panegiricele scrise .I. evoluţia ei în timp şi valoarea celor afirmate sau învăţate de el. Om al cuvântului ziditor s-a dovedit a fi Părintele David nu numai în faţa studenţilor. Greu este să cuantifici care a fost efectul predicilor sale în inimile celor care l-au ascultat… Ca şi în cazul studenţilor. strămoşeşti. credem că mulţi dintre creştinii care i-au ascultat predicile au devenit şi ei misionari fie prin îndreptarea propriei lor vieţi. credincioşi pe care. David a fost un formator misionar pentru multe generaţii de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Moldova. însă. Acolo unde aceştia slujesc. deşi tainică. Unii.ca preoţi sau profesori de Religie . îl pomenesc şi astăzi la Sfintele Liturghii. care au devenit mai apoi misionari în slujba lui Hristos. În cele peste trei decenii şi jumătate de slujire diaconească Părintele David a fost un predicator care a îmbogăţit sufletele multor credincioşi cu învăţăturile Bisericii. la universitate. la sfinţi mari. învăţat şi pregătit pentru a fi preoţi ai sfintelor altare ale Bisericii noastre Ortodoxe.pe credincioşii care le vor fi încredinţaţi.David slujitorul şi teologul misionar se poate vorbi şi discerne. fie prin sprijinirea aproapelui pentru a trăi curat vieţuirea creştină. uşor accesibilă pe rafturile bibliotecilor. Predici misionar-patriotice la toate sărbătorile anului. Cele mai multe dintre omiliile şi panegirile sale se găsesc în consistentul volum Caută şi vei afla. i-a îndrumat cu putere multă. este chiar mai vizibilă şi lucrătoare decât cea publicată. prima operă a marelui profesor de misiologie român o reprezintă miile de studenţi teologi pe care i-a îndrumat. Cartea cunoştea în anul 2002 deja a cincea ediţie. Despre Părintele P. I. pot duce la naşterea altor realităţi chiar mai rele. Oltenia. propovăduitori şi mărturisitori români cu Sinaxar recent: Muntenia.136 THEOLOGIA PONTICA puţin. au apărat cu succes şi seriozitate învăţătura ortodoxă şi pe credincioşii ortodocşi de atacurile eterodoxe sau de spiritualităţi şi practici străine Bisericii noastre. Să fie socotită de Dumnezeu osteneala aceasta pe care oamenii nu o vor putea niciodată aprecia la justa valoare! Altfel spus Părintele Arhidiacon David a fost un formator a unei mulţimi de misionari ortodocşi care. care dezvăluie peste timp personalitatea sa misionară. timp în care nu toţi au reuşit. ceea ce arată. poate şi datorită lui. prin omiliile rostite. Opera vie a Părintelui profesor David. ci şi în faţa credincioşilor prezenţi la sfintele slujbe în biserică. Arhidiaconul profesor doctor P. Colecţia amplă de predici pe care Părintele David le-a publicat în volumul Caută şi vei afla pot servi în egală măsură ca model omiletic pentru preoţi dar şi ca sursă de îmbogăţire duhovnicească pentru orice creştin. să nu se autocenzureze din teama că ar putea deranja pe cineva… Dar cel mai bine poate fi cântărit Arhidiaconul David prin intermediul scrierilor sale. De aceea. în timp ce mulţi alţii îi folosesc scrierile în lucrarea lor misionară. sunt convins. de aceea mărturia celor care l-au cunoscut dar mai ales a operei sale scrise m-au ajutat în cele pe care le scriu. Nu l-am avut profesor pe Părintele David . pe deoparte preocuparea permanentă a autorului de a o aduce la zi. iar pe de altă parte interesul pe care cititorii l-au arătat faţă de conţinutul ei. credem cel mai mult atunci când îi cercetăm şi aprofundăm opera scrisă.

menit să ajungă atât la inima cât şi la mintea ascultătorului. în raport cu Dumnezeu. a Sfintei Cruci. cu aproapele şi cu noi înşine. centrale sau mitropolitane. de preoţi şi de oricine doreşte să fie informat în spaţiul misionar creştin ortodox. Regimul comunist nu încuraja misiunea creştină dar avea certitudinea că proliferarea sectelor era un rău dincolo de orice ideologie. dar şi a omului duhovnicesc şi patriot totodată. la care se adaugă studiile semnate în revistele teologice. Duminica a 3-a. care izvorăşte din inimă dând valoare şi frumuseţe. de a-l iubi mai multe şi de a-i fi tovarăş în veşnicia raiului. chiar gândurile şi inima fiecăruia. Călăuza creştină a apărut din teascurile Editurii Episcopiei Aradului într-o perioadă în care astfel de apariţii erau extrem de rare dar şi extrem de necesare. iar voinţa la împlinirea învăţăturii evanghelice prin fapte bune. bine structurat. nu pot fi ocolite de studenţii teologi. cât şi pentru cei care doresc să se îmbunătăţească spiritual şi intelectual totodată. 1 . editată în anul 1987 de Editura Episcopiei Aradului. Prin cartea sa Profesorul arhidiacon P. ce a unor om cult. slujitor al Sfântului Altar al Bisericii Ortodoxe şi mesager al valorilor naţionale româneşti. cu un mesaj clar. Deşi cel care le-a rostit acum este în viaţa cea veşnică vocea sa mai răsună. I. Caută şi vei afla. profunzimea dar şi curajul autorului.I. adăugită şi completată. Aceste două mari lucrări de specialitate. Constanţa. După două decenii ea a fost urmată de o trilogie Invazia sectelor. Sufletul credinciosului se desăvârşeşte dacă lucrează cu trupul în curăţenie şi sfinţenie: mintea este folosită la ascultarea şi primirea Sfintei Evanghelii. cu o listă impresionantă de lecturi. Europolis.”1 Panegiricele la vieţile unor sfinţi trezesc cititorului dorinţa de a învăţa mai mult despre sfântul cinstit. ediţia a V-a. Folosul lor rămâne la fel de important şi trebuie să rămânem recunoscător celui care le-a rostit pentru că s-a ostenit şi le-a dat spre tipărire – altfel mulţime de învăţături de folos ar fi fost pierdute! Dar cea mai vie imagine a Părintelui profesor P. Cât de expresive sunt introducerile şi cât de pline de conţinut cuprinsul predicilor sale! Iată un astfel de început: „Creştinismul oferă posibilitatea de a cunoaşte pe Cel ce ştie toate. precum şi imboldul de a-i urma exemplu. Ca omilet Părintele profesor David rămâne un reper atât pentru cei care caută surse de inspiraţie pentru propriile predici. Citind predicile Părintelui Profesor David ţi se descoperă personalitatea sa. măsurat în cuvânt. David răzbate din opera sa de apărare a credinţei ortodoxe în faţa prozelitismului sectelor creştine sau a unor religii sau curente şi mişcări religioase păgâne. De asemenea ele sunt fundament de studiu şi pentru cei care doresc să se lămurească asupra provocărilor spirituale la care a fost supusă societatea românească la începutul celui de al treilea mileniu creştin. Nicio predică nu pare a semăna cu alta vădindu-se astfel originalitatea şi refuzul de a utiliza şabloane în favoarea spontaneităţii. în urechile celor care le citesc. bine informat. Ed. 97-98. prin omiliile publicate. fie că acesta este un om simplu sau un ascultător pretenţios. sentimentul la pătrunderea învăţăturii creştine în toată fiinţa credinciosului. în vol. corectată. pp. operă de deplină maturitate care însumează peste 1000 de pagini şi dovedeşte capacitatea de sinteză. Opera sa principală în Misiologie este Călăuză creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar.THEOLOGIA PONTICA 137 de profesorul de misiologie de la Facultatea de Teologie de la Bucureşti îl dezvăluie pe acesta ca pe un predicator experimentat.

proprii Părintelui David. Realismul acestei cărţi nu s-a diminuat odată cu trecerea timpului.138 THEOLOGIA PONTICA David a reuşit să transmită dincolo de catedra universitară. ci mai degrabă o formă de convieţuire. de multiplele contacte ecumenice şi de vastele cunoştinţe interdisciplinare Părintele David a reuşit să scrie o sinteză unică. Călăuza creştină îşi justifică pe deplin numele. de înţelegere a Bisericilor dintr-o ţară sau alta. oferă răspunsurile necesare. XVI.”2 Cine poate să contrazică astfel de afirmaţie sau o asemenea viziune este liber să o facă! Iar astfel de afirmaţii. în bibliografia românească. 1987. pe care aceasta a indus-o în egală măsură. poate cel mai mare. apărându-o dar şi învăţând pe alţii să o apere la rândul lor. Însă. pe rând. apărută la sfârşitul anilor 1990. grupări misionare necreştine. dar niciodată nu li se poate refuza faptul că au avut darul de a aborda segmente sensibile pe care alţii le-au trecut cu vedere fie din teama unor posibile complicaţii. apoi de unele secte care activează în ţara noastră şi. mesajul şi argumentele necesare pentru a-ţi întări propria credinţă şi pentru a lupta împotriva celor care atacă învăţătura Bisericii Ortodoxe. şi ca o reală continuare a ei. dar acest lucru nu a fost în măsură ca. odată cu 2 Călăuza creştină. Asupra acestei opere merit să insistăm. regional de împăcare. sunt des întâlnite în opera sa fie apologetică. pe care le poate da cine este atacat de prozelitismul sectar. dintr-un stat. dar şi ca o armă cu care poate învinge atacurile sectare. carte de deplină maturitate misionară şi teologică. este bine să precizăm. de fapt atât de realiste. Episcopiei Aradului. din secolul XX. Profitând de bogata experienţă academică. Poate fi oricând şi un instrument pentru oricine ar studia viaţa Bisericii Ortodoxe Române la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI. Ceea ce individualizează şi impune această operă nu este numai bogăţia informaţiilor pe care le pune la dispoziţia celor interesaţi ci şi dezinvoltura. de linişte. pastorală şi misionară. atât de limitată. se înscrie şi trilogia Invazia sectelor. Părintele David nu face nici o concesie atunci când este vorba de apărarea credinţei şi învăţăturii Bisericii Ortodoxe. O dovadă în acest sens stau cuvintele scrise atunci despre ecumenismul local. corecte. de fenomenul sectar de-a lungul timpului. dacă nu religios măcar unul naţional. Cine o parcurge poate să o folosească cu succes ca o busolă sigură pentru a evita rătăcirile de la credinţa adevărată. o implicare care pare că a fost totală. în final. Ea are meritul a fi prezentat la zi doctrina şi activitatea unor. sinceritatea şi curajul cu care este expus propriul punct de vedere – uneori afirmaţiile sale pot fi discutabile. Părintele David a fost un teolog şi misionar implicat în viaţa Bisericii pe care a slujit-o. de întrajutorare. misionară sau omiletică. Părintele David a cunoscut din plin cenzura comunistă sau autocenzura. Acesta este unul dintre marele merite ale Arhidiaconului profesor David! În acelaşi spirit al Călăuzei creştine. Cartea are trei părţi principale care se ocupă. cu atât mai mult cu cât ea îl prezintă ca pe unul dintre cei mai mari profesori de misiologie români. Arad. fie din comoditate sau neimplicare. deocamdată. Ed. regiune sau continent în vederea acţiunii comune spre un ideal. . a unor secte creştine sau a unor mişcări sau grupări din interiorul Bisericii Ortodoxe a căror activitate poate fi socotită la limita canonică sau dogmatică. în ciuda unei poziţii aparent atât de irenice. ortodoxă. p. de colaborare a cultelor sau religiilor respective. cuvinte care se dovedesc la fel de actuale şi astăzi: „Ecumenismul local nu este o încercare sau o descoperire nouă de a ieşi din impas.

Numai aşa se explică curajul (nu este simplu să ataci. David rămâne o personalitate aparte în rândul profesorilor de teologie ortodoxă din România şi al slujitorilor sfintelor altare ale Bisericii noastre. preocupat de apărarea dreptei credinţe sau de posibilele devieri de la aceasta (cum este cazul „silvestrienilor” ).I. însă. Învăţător de la amvon sau de la catedră. Nu suntem în măsură să ne pronunţăm asupra veridicităţii şi imparţialităţii afirmaţiilor făcute de reputatul profesor. să-i fie iertat. pe care alţii le-au ocolit sau au refuzat să le ia în discuţie cel puţin. şi cărţile pe care le-a scris cu atâta curaj. astăzi cei mai mulţi dintre ei clerici. însă. chiar voalat. rânduri care nu sunt puţine în trilogia despre care vorbim. la fel cum nu poate fi bănuit că nu a mărturisit credinţa cea dreaptă până la capăt! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu drepţii în împărăţia Sa. Scrierile sale pot suferi de subiectivismul firesc firii umane dar nu li se poate refuza o notă de obiectivitate care face ca ele să fie normative pe mai departe. iar altele prea aspre. dar în teamă faţă de Dumnezeu care ştie sufletul omului. Mai mult el a avut curajul de a aborda teme. Cel puţin acest lucru îl putem înţelege atunci când îi citim unele rânduri din care răzbate cu certitudine acest lucru. poate că altele sunt subiective. Părinte P. Sigur. . Părintele David are şi el dreptul la păreri personale. O face. într-o manieră lipsită de teamă faţă de om. multe dintre ele au fost scrise din grija pentru apărarea drepteicredinţe – acest lucru este greu de contestat. Poate că unele afirmaţii sunt hazardate. Cele două opere îl recomandă ca o adevărată personalitate. pentru că nimeni nu poate să-l acuze că nu L-a iubit pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi Biserica Sa Ortodoxă şi nici nu poate fi suspectat că n-a fost în stare să-şi pună sufletul pentru „oile sale”. specifice spaţiului românesc.THEOLOGIA PONTICA 139 redobândirea libertăţii. Poate de aceea Părintele David este de o luciditate deranjantă chiar: recunoaşte ceea ce este pozitiv dar nu ascunde ceea ce poate fi discutabil sau greşit din punct de vedere ortodox. personalităţi „pe val” a timpului tău. după căderea comunismului. nu pleca de la păreri personale ci de la apărarea şi promovarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe. sau să analizezi mişcări spirituale contemporane „la modă”) de a-şi exprima propriile păreri deschis. Acum la şapte nai de la trecerea sa la Domnul rămân mărturie vie a operei sale studenţii pe care i-a îndrumat. prin prisma misionarului consacrat. apologet al Ortodoxiei. dar putem să ne pronunţăm asupra faptului că au fost curajoase şi cel puţin în parte autentice. Dacă uneori a exagerat. dar caută să le subordoneze intereselor Bisericii pe care a slujit-o şi le înfăţişează cititorului pentru ca acesta să se întărească în credinţă şi să devină la rândul său un misionar. dar nu li se poate suspecta nici unora dintre ele sinceritatea! O sinceritate care. să-l oprească sau măcar să-l intimideze să se exprime liber şi să-şi spună părerile cu francheţe.

Cultivarea. Pentru a putea urca pe aceste culmi ale vieţii duhovniceşti. înt-un climat moral. Prezenţa sa la ore era tonefiantă. a conştiinţei împlinirii destinului său în lume. a vocaţiei sale de colaborator al lui Dumnezeu în lucrarea de spiritualizare. a modului de a gândi sănătos. o răsturnare a rosturilor vieţii. material. este posesoarea unui fond moral cu multiple şi variate posibilităţi de actualizare. El afirma cu multă fineţe că viaţa morală a preoţilor. a îndumnezeirii sale prin har. nu s-a lăsat condus de interese. care oglindeşte în fiinţa sa ceva din frumuseţile divine. de transfigurare prin har a lumii. antroposofie. a unui suflet armonios. Cursurile sale erau străjuite de multă râvnă pentru a-l face pe ascultător să înţeleagă că viaţa trăită fără perspectiva spirituală a vieţii veşnice. nu este altceva decât realizarea frumuseţii morale. este un reflex al frumuseţii inefabile a Dumnezeirii. sănătos. tradiţiile populare româneşti. a valorii sale unice. 20). Dar lucrarea de spiritualizare a omului. Ca şi oarecând Marele Vasile din Cezareea Capadociei. religioase. pentru a putea gusta şi vedea cât de bun este Domnul (Psalm 32. Aşa l-am perceput. ajungându-se până acolo încât să spui răului bine şi binelui rău (Isaia 5. Mereu spunea că a trăi viaţa doar pe plan biologic. prof. 8) este necesară lucrarea de înlăturare din albia vieţii a tuturor aluviunilor. cultivarea conştiinţei demnităţii omului. a virtuţilor morale. a vieţii. obiceiuri cu implicaţii mistice. .. înseamnă de fapt dezamăgire. scăderile morale ale clerului şi ale teologilor. încurajatoare pentru studenţi. iar călcarea canoanelor duce la erezie morală.. nu s-a închis în carapacea egoismuluisau a insensibilităţii faţă de semeni sau credincioşii care îi ascultau cu nesaţ predicile de la Mănăstirea Antim. o răvăşire sufletească. aşa l-am văzut pe Părintele profesor Petre David în cei patru ani de studiu teologic universitar de la Bucureşti (1980-1984). Părintele diacon Petre David nu a conceput viaţa şi nu a trăit-o limitând-o la orizontul acestui veac. religioase. un simţământ dureros. amar. însă cu multă abilitate. pentru a o face mai transparentă. sunt factori care contribuie la formarea caracterului religios-moral. mai aptă pentru a primi luminile cereşti.CHIP DE LUMINĂ Pr. disciplina călugărilor trebuie să fie exemplară. Ştefan OPREA Seminarul Teologic Liceal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. a mâlului care fac insensibilă fiinţa noastră faţă de lucrarea lui Dumnezeu. ca purtătoare a unui suflet nemuritor şi a chipului lui Dumnezeu (Facere 1. Îmi aduc cu drag aminte de cursurile de Îndrumări misionare de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Cursurile sale abordau o paletă variată de subiecte: teosofie. cu ajutorul harului divin. părintele Petre David înfiera. 26). New Age. moral. Piatra Neamţ Fiinţa omenească. spiritual. înseamnă închidere sufletească faţă de harul divin.

încreştinarea strămoşilor. În fiecare sâmbătă seara era cu nerăbdare aşteptată prezenţa sa în mijlocul „ucenicilor pierzaniei”. spaţiul în care a vieţuit şi şi-a desfăşurat activitatea ca dascăl de teologie Părintele Petre David. tiparul şi altele). sfătuind şi îndrumând generaţii de studenţi. a slujit 35 de ani ca diacon. Acolo. Acolo era un bastion al rezistenţei ortodoxe contra comuniştilor. Personalitatea sa este împodobită cu harisme. Părintele profesor Petre David rămâne o personalitate marcantă a şcolii teologice româneşti a secolului al XX-lea. pentru a-i savura predica sau meditaţia de la Mănăstirea Antim. De aceea.THEOLOGIA PONTICA 141 segmente valoroase din istoria neamului românesc (geto-dacii. Părintele arhimandrit Sofian Boghin. Această pedagogie a avut la bază capacitatea sa de înţelegere a sufletelor teologilor. Aşadar. a slujit neîntrerupt ca diacon la umbra marelui său duhovnic. . a plecat dintre noi nu ca un învins. A reuşit să „formuleze” o adevărată teorie pedagogică vizând povăţuirea tinerilor studenţi teologi şi nu numai. care avea multe elemente împrumutate din logoterapie. cum obişnuia să ne numească. vreme de 35 de ani. iar aceasta constituie esenţa experienţei sale de profesor şi diacon. ci ca un învingător care i-a chemat şi pe alţii să guste bucuria biruinţei în Hristos. a fost stimat şi iubit de teologi şi ortodocşii evlavioşi din Bucureşti. A trăit la umbra Mănăstirii Antim. Optimismul pe care-l manifesta şi stilul său chiar umoristic ţineau de o psihologie a misiunii. capacitate luminată permanent de Dumnezeu. sfinţenia voievozilor. Din păcte cuvintele lui nu au vindecat şi sufletele celor care nu l-au admirat. este cel al mănăstirii şi cel academic. năvălirile păgânilor.

ci chiar şi pe cei care au trecut pe la noi sau tangenţial au avut legături cu poporul român. care îl pomenesc la sfintele slujbe şi se roagă. ca sămânţa sa cadă în pământul cel bun şi să aducă rod. prietenos. părintele profesor – care trăia şi simţea pe deplin această nedreptate – ar fi dorit şi prin argumentele aduse a şi reuşit. l-am întâlnit în câteva rânduri şi am avut câteva schimburi de păreri. Ştefan GUŞĂ Mănăstirea „Movila lui Burcel” . nu l-am avut nici măcar ca oaspetepelerin la mănăstirea unde eram închinoiviat. „rodea” şi „rumega”. Paisie de la Mănăstirea Neamţ. uneori chiar prea sincer. l-am cunoscut. De aici aş putea spune ca l-am cunoscut şi l-am apreciat mult mai mult. indiferent în ce sector de activitate lucrează. iubit şi căutat de ucenicii săi. se bucură mult când constată ca foştii săi elevi. M-aş referi aici doar la Sf. dacă nu înmiit sau însutit. n-am slujit niciodată împreună şi nici n-am avut prilejul de a sta de vorbă mai mult. Se purta cu ei ca un „frate” mai mare. Pacat. aici. dr. nu numai în domeniul Teologiei. când nu prea se putea vorbi de „sfinţi români”. o fi nevoie de apărători ai credinţei celei adevărate şi o fi încă. I-am citit însă un volum de Predici si un tratat de Îndrumări misionare sau de Sectologie. jos pe pământ şi-a format şi a lansat o pleiadă de tineri teologi. Oricum. Ştim noi. sincer. dar dădea la iveala lucruri cu totul şi cu totul noi. îndeosebi cei sud-dunăreni îl doreau a fi de origine slavă cu ramificaţii în sud. Era un om al cărţii. acesta a fost Părintele profesor universitar doctor Petrică David. Era un om foarte deschis spre comunicare.Vaslui Nu am avut bucuria să-l am porofesor. dar nu şi respectul reciproc. un OM cu o căldura sufleteasca rar întâlnită. făcând să dispară distanţa dintre catedră şi bancă.OMAGIU PĂRINTELUI PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR PETRICĂ DAVID Ahim. Da. scris cu acrivie pentru studenţii teologi şi nu numai pentru aceştia. deschis si primitor. Dar tot în sensul bun al cuvântului. deşi alţii. care împingea uneori patriotismul până la „naţionalism”. sociabil. Era un „patriot” înrăit. uneori cu un ceas mai devreme. apărători ai dreptei credinţe. . măcar înzecit sau îndoit. Şi mulţumirea fostului dascăl va fi deplină aşa cum fiecare dintre noi. ucenici au deprins câte ceva din ceea ce dascălul le-a transmis. Îţi făcea plăcere să stai de vorba cu sfinţia sa. dedicat studiului. atrăgător şi cu o vorbă bună pentru orişicine ar fi intrat în discuţie cu Preacucernicia sa. depusă la catedră. La sfârşitul cursurilor de Teologie era o îngrămădeală între studenţi. care mai de care. să-i „românizeze” nu numai pe români. pentru ca bunul Dumnezeu să-i răsplătească osteneala. mare păcat că a plecat prea devreme dintre noi! Ar mai fi putut încă da mult Teologiei ortodoxe romaneşti. poate şi acolo sus. pe care-l considera din viţă românească. Datorită faptului că s-a născut şi a trăit în plină perioadă comunistă. Dar ştim noi că Dumnezeu pe cine iubeşte îl cheamă la Sine. comunicativ. vorbăreţ. Petrica David. Din spusele foştilor studenţi – cu care am stat de vorbă şi mi-au mărturisit – era apreciat. să prindă un subiect de licenţă la Părintele prof. studenţi. Şi totuşi. în plină activitate.

Acum era rândul Basarabiei de aş întoarce obolul Olteniei cu un ierarh de origine basarabeană. a fost ierarhul Nestor Vornicescu. istoric-patriot. O caracterizare a Înalt Preasfinţitului Nestor – cu mult respect dar şi cu multă dragoste – o realizează acest scrib al cuvintelor „meşteşugite” ca şi smeriţii monahi de altădată. cercetător erudit. Spune despre regretatul mitropolit că era un exemplu de „călugăr smerit. Episcop Nestor Vornicescu ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei şi P.LEGĂTURILE PROFESORULUI ŞI DIACONULUI PETRE DAVID CU BASARABIA ORTODOXĂ DE IERI ŞI ASTĂZI Drd. O primă interferenţă cu un basarabean o va avea seminaristul Petre cu spiritualul său de la Curtea de Argeş. 3 Ibidem. dragostea sinceră şi aprecierea pentru noul chiriarh”2.I. ales şi instalat Mitropolit al Olteniei. Cred. Anul XCVI(1978). Efrem Enăcescu.S. prin smerenia acestui călugăr umblând în galoşi care i-a dat sfatul potrivit la momentul potrivit. Nicolai ZAGNAT Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Este mai puţin cunoscut şi chiar inedită această dimensiune de cunoaştere a Profesorulului Petre David prin prisma Basarabiei sau a teologilor basarabeni. Alegerea şi instalarea P. În acest reportaj alcătuit de Diaconul David este consemnată reacţia de moment a membrilor Colegiului Electoral Bisericesc de la finalul şedinţei de alegere a Prea Sfinţitului Nestor Severineanul ca şi Arhiepiscop al Craiovei: „Pe feţele tuturor se citea bucuria şi emoţia firească. ierarh înţelept. P.David. astfel la 1970.381. Aceasta o mărturiseşte Diaconul Nicolae Ceruţa. 1 . este ales arhiereu vicar a Mitrpoliei Olteniei.381. unul dintre studenţii basarabeni veniţi la studiu la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.5-6. în urma unui pelerinaj din anul 2001 la Curtea de Argeş. Nr. scriitor recunoscut. teolog iscusit. regretatul Profesor David îşi amintea figura harismatică a spiritualului său din seminar. care-l va marca pe parcursul vieţii sale. muncitor şi perseverent. Referitor la acest episod de alegere şi instalare a Înalt Preasfinţitului Nestor. p. p. slujitor demn şi cu alese calităţi muzicale. l-a inspirat profund prin smerenia sa. după care ne Diac. apoi în 1977. Diaconul David mai consemnează trăirea lăuntrică a noului-ales Mitrpolit al Olteniei.378. că Dumnezeu a binecuvântat Basarabia şi i-a dăruit un ierarh de origini oltean. Părintele Mihai David. despre care menţionează că a fost „vădit emoţionat de alegerea sa”. răbdător şi iertător”3. care a fost aproape de profesorul şi diaconul David. Eftimie Luca în scaunul de Episcop al Romanului şi Hişilor în „Biserica Ortodoxă Română”.S. Buletinul Oficial al Patriarhiei Române. după cum mi-a mărturisit însuşi fratele Părintelui profesor Petre David. preot la biserica Cuţitul de Argint din Bucureşti. Diaconul Petre David a publicat un semnificativ repotaj documentar1. 2 Ibidem. om de omenie. p. Una dintre personalităţile Bisericii Ortodoxe Române.

datorită funcţiei de referent la Departamentul de relaţii externe a Bisericii Ortodoxe Ruse.144 THEOLOGIA PONTICA prezintă discursul Mitrpolitului Nestor. precum şi – mai apoi – suferinţele şi ororile celui de al doilea război mondial. Mircea Păcurariu. astăzi Sanct-Peterburg5. la Bucureşti. Издание Московской Патриархии. însemna despărţirea de cei dragi şi anume de familie şi prieteni.385. basarabeancă prin adopţie. teologul român este primul reprezenant al Bisericii Ortodoxe Române. Pr. vrednici muncitori ai gliei noastre străbune. care funcţionau din Chişinău – Catedrala episcopală „Ciuflea”. dar într-un mod public era nevoit să-şi cenzureze cuvintele: „Sunt născut din părinţi ţărani. Dicţionarul Teologilor Români. Părintele Petru Buburuz. Este un sentiment dureros să te bucuri de laurii împlinirii – cum a fost acesta de a fi ales şi înscăunat mitropolit – şi să nu ai în preajmă în acele momente pe nimeni din familie! Alte legături cu basarabeni. Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Între anii 1972-73 Diaconul Petre David obţine o bursă de a urma studii de specializare la Academiile Teologice din Zagorsk. absolvent al Academiei Teologice din Leningrad. şi anume. Acolo va avea ocazia să se întâlnească şi să cunoască pe studentul Grigorie Mihalaş la Academia Teologică din Moscova şi Petru Buburuz. Apoi. p. Biserica „Tuturor Sfinţilor”. astăzi Serghiev-Posad şi Leningrad. Împreună cu Părintele Buburuz vizitează cele patru biserici. deoarece a copilărit şi a studiat la Reni în Basarabia şi poartă înlăuntrul său spiritul basarabean de odinioară. „Suferinţele şi ororile celui de al doilea război mondial” în mintea unui basarabean patriot – cum a fost şi vlădica Nestor.274. p. care probabil voia să se exprime referitor la originile sale basarabene. Bucureşti. 2010. care a susţinut teza de magistru de Teologie ortodoxă cu tema Sfântul Ipolit Romanul şi «Tradiţia Apostolică»6 la Academia Teologică din Moscova. dr. mult decât atât. ca fiu al unuia dintre cei care şi-au vărsat sângele în Munţii Tatra”4. dar şi de copilăria sa printr-o sârmă ghimpată. prof. în 1986. Dicţionarul Ortodoxiei Româneşti. Biserica „Sfânta Treime”. 4 5 . 6 Lucrarea a fost publicată în revista “Studii Teologice” la “Editura Patriarhiei Moscovei”.181-200. стр.1975. şi la înscăunarea vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist. dar din „Basarabia”. Протоиерей Петр Бубуруз “Богословские Труды”. dar şi necazurile şi lipsurile vieţii grele a ţărănimii din trecut. ambii colegi fiind din fosta Republică Sovetică Socialistă Moldovenească. care vizitează Eparhia Chişinăului în perioada postbelică şi este primit în audienţă de Înalt Preasfinţitul Ionatan la reşedinţa episcopală. Despre înaltul ierarh Nestor Părintele David spune că era un „fiu de răzeşi”. participă – în delegaţiile Patriarhiei ruse din anul 1972. pribegiţi prin ţară sunt: Maica stareţă Iustiniana de la sfânta mânăstire Govora – adormită întru Domnul – şi Maica stareţă Simfora de la sfânta mânăstire Techirghiol. care în acea perioadă avea funcţia şefului de arhivă a Episcopiei Chişinăului şi a Moldovei. însemnau ocuparea Basarabiei din 1940 de către trupele sovietice şi apoi în 1944. însoţind patriarhul Pimen al Moscovei – la vizita Bisericilor Ortodoxe surori din Serbia. Grecia şi România. Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” – şi împrejurimile Chişinăului. mai. Москва. De mic copil am cunoscut bucuria muncii la câmp. Cei doi teologi Diaconul David şi Preotul Buburuz se vor mai mai întâlni cu alte ocazii până la prăbuşirea „cortinii de fier”. cuvânt – desigur – care nu putea să-l pronunţe. După cum mi-a mărturisit Părintele Petru Buburuz. Ibidem. În vara anului 1973 Diaconul Petre David – după mai multe intervenţii către autorităţile sovietice – este acceptat să viziteze Chişinăul.

secte. conferinţe organizate la Bucureşti şi în ţară. Mărturia scrisă despre respectul profund şi prietenia strâns legată dintre aceste două personalităţi ale Bisericii străbune o găsim în mărturisită din partea Profesorului David în Prefaţa cărţii editate de părintele Buburuz Sfântul Ipolit Romanul şi «Tradiţia Apostolică»: Părintele Petru Buburuz este un „distins credincios al Legii străbune. Tipografia “Cartea Românească”. tradiţie cultivată în partea de Răsărit a gliei străbune – la Cernăuţi şi Chişinău”. în Protoiereu Petru Buburuz. Marea mulţumire a sa – ca slujitor al Bisericii Ortodoxe – va fi întărită şi prin citirea. pp. justificarea acestei afirmaţii de a conferi acestor două oraşe „tradiţia atât de puternică a luptei împotriva ideologiilor şi sectelor” se găseşte în organizarea congreselor misionare din perioada interbelică la Chşinău – în 192910 şi 193311 – şi Cernăuţi – 1930 –. p. diac Petru David. Aspecte misonare din Basarabia. Prof. Bons Offices. 12 Arhim. în “Misonarul”. nu poate fi trecută cu vederea şi activitatea intensivă a misionarilor eparhiali în aceste regiuni răsăritene ale ţării13. în “Biserica Ortodoxă Română ”.Antim Nica. dar şi în fondarea revistei „Misionarul” în 192912. participă la diferite întruniri. tema abordată. 655. nr. studierea şi punerea în aplicare a ceea ce a aşezat în scris”8. Referitor la această lucrare. cei doi prieteni Diaconul şi profesorul Petre David şi Protoiereul Petru Buburuz se întâlnesc mai des odată cu Revoluţia din decembrie 1989 şi independenţa Republicii Moldova din 1991. Sfîntul Ipolit Romanul şi «Tradiţia Apostolică». experimentat ecumenist la Paris. dar şi de consilier administrativbisericesc al Mitropoliei Basarabiei. 1929. 7. Ilustrul profesor misiolog apreciază şi remarcă rolul misionar a lucrării în provinciile cu „tradiţia atât de puternică a luptei împotriva ideologiilor şi sectelor. 40. fomat la St. Chişinău. 9 Ibidem. 937. 10. pp. Referitor la această lucrare susţinută de Părintele Petru Buburuz în vederea obţinerii titlului de magistru în Teologie şi pe care Profesorul David a cunoscut-o până la traducerea şi editarea lucrării în limba română din anul 2002. de transformare a unor structuri ateist-materialiste. Părintele a îndrăznit şi a reuşit. unde a fost trimis în misiune ca slujitor al Bisericii Ortodoxe”7. 10 Congresul Misionar din Chişinău. p. Petersburg. 7 . 7-8. p. 8 Ibidem. Astfel. dr. Profesorul David subliniază şi semnificaţia misonară a acestei lucrări a „Părintelui Petru Buburuz de a pune în faţă o lucrare meritorie.Dr. Sfânta Tradiţie ca mijloc de descoperirea lui Dumnezeu şi putere pentru menţinerea unităţii Bisericii. renumitul teolog şi misionar menţionează: „Munca din tinereţe a autorului. 13 Ibidem. 1942. 2002. 4-5. Părintele David. 40-41. 11 Congresul Misionar din Chişinău.THEOLOGIA PONTICA 145 Desigur. Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti. iar Părintele Buburuz în calitate de decan şi profesor al Facultăţii de Teologie din Chişinău. grupări anarhice”9. o cunună a strădaniilor sale în ogorul sfânt al apărării dreptei credinţe în aceste momente cruciale. dar şi de reapariţie a nenumărate erezii. Chişinău. traducerea operei Sfântului Ipolit şi pătrunderea în înţelesul ei şi în contextul apologetic şi polemic al vremii constituie o cutezanţă. p. eminent teolog creştin. nr. zelul său în a elabora o lucrare folositoare de suflet. adică încă de acum trei decenii – în anul 1972 – când Părintele David era cu o bursă de studii la Zagorsk şi Leningrad. în funcţia de profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În mod cert. 1933.

a bisericilor parohiale. care l-a cunoscut pe Profesorul David este Protoiereul Victor Mihalaş. Preotul Victor remarcă perioada de prigoană asupra Bisericii din Basarabia. teză de doctorat Realităţi misionar-pastorale şi ecumenice în Basarabia după al doilea război mondial (Bucureşti. care nu a fost publicată până în prezent. protopop şi secretar al Episcopiei de Cahul şi Comrat. la praznicul „Adormirii Maicii Domnului”. La iniţiativa Profesorului David.146 THEOLOGIA PONTICA Un alt preot basarabean. În perioada postdecembristă din România şi proclamarea indepedenţei Republicii Moldova – dar şi a Ucrainei – tinerii români basarabeni şi bucovineni vor putea veni să studieze la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi – în acelaşi timp – vor participa la cursurile de Misiolgie ale Profesorului David. Întâlnindu-se în fiecare an la hramul Sfintei mânăstiri Techirghiol. arhimandrit şi consiler-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. călugărilor şi a mirenilor din Basarabia în Siberia şi Kazahstan. dar şi pe Profesorul şi diaconul Petre David. 2004). care este şi hramul sfintei mânăstiri prin intermediul Maicii stareţe Simfora l-am cunoscut – atunci tânărul preot – pe recentul absolvent al Academiei Teologice din Serghiev-Posad. secretar a Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei. scapeţii şi inochentiştii în perioada anilor 1945-1995. lector şi titular al disciplinei Teologie pastorală la Academia Teologică din Chişinău. El va susţine examenele şi referatele pe parcursul anilor de studiu având îndrumător pe profesorul David. În lucrarea de doctorat. preotul Victor Mihalaş va urma Facultatea de Teologie din Bucureşti cursurile şcolii doctorale şi va scrie teza de doctorat cu titlul Realităţi misionar-pastorale şi ecumenice în Basarabia după al II-lea război mondial 1945199514. care au rămas neuitate în amintirea lor. Absolvenţii basarabeni ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti şi-au însuşit studiile ilustrului Profesor David şi astăzi au devenit preoţi cu o frumoasă activitate misionară. penticostalii. Am fost profund impresionat de predica şi puterea de cuvânt. în ziua de 15 august 1994. cum sunt baptiştii. când simpla mărturisire de fi creştin-ortodox era pedepsită de autorităţile statului ateo-comunist din fosta Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. preot paroh la biserica „Buna-Vestire” din municipiul Chişinău. care îşi desfăşoară activitatea prozeletistă în Basarabia. Vlad Lapte şi Vasile Murafa preoţi la parohia „Sfânta Vineri” din Prot. Marcel Dodu. în perioada anilor 1972-73. El descrie în respectiva lucrare dificila misiune a Bisericii Ortodoxe din Basarabia în perioada anilor 1945-1988. adventiştii. Veniamin Goreanu. după cum mi-a mărtirisit el însuşi. Victor Mihalaş. preot în localitatea Vrăneşti. atunci când profesorul David a aflat că tatăl Părintelui Victor – preotul Grigorie Mihalaş – i-a fost coleg la Academia Teologică din Serghiev-Posad. închiderea mânăstirilor. care scria de obicei în liniştea serii din mînăstire articole şi predici. precum şi deportările preoţilor. Vadim Cheibaş. din cauza decesului din anul 2003 a regretatului Profesor Petre David. O mică contribuţie a Preotului Victor Mihalaş a fost ajutorul de a traduce din limba română în limba rusă cuprinsul cărţii de predici a Profesorului David Caută şi vei afla. 14 . La Sfânta mânăstire Techirghiol. În teza de doctorat autorul menţionează evoluţia sectelor neo-protestante. precum şi sectele mistice: molocanii. hlâştii. Preotul Victor Mihalaş s-a ataşat foarte mult de Profesorul David. fostă Zagorsk. martorii lui Iehova. dar teza o va susţine – în anul 2004 – la profesorul Remus Rus. Victor Mihalaş. Apropierea a fost şi mai mare. Dintre aceştia amintim pe Nicolae Goreanu.

precum şi Cauze ale pătrunderii sectelor18 în mai multe numere ale acestei reviste. 17 „Misionarul”. i-am povestit că – împreună cu alţi colegi din Chişinău – am înfiinţat Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi – prin aceasta – încercăm să dezvoltăm o activitate misionară în rândurile tineretului. Părintele a scos bani din buzunar şi mi i-a dat spunându-mi: „Ia banii pentru procurarea biletului de întoarcere în Basarabia”. nr. „Misionarul”.THEOLOGIA PONTICA 147 Bucureşti. În anul 2004 în cadrul Mitropoliei Basarabiei s-a înfiinţat revista „Misionarul” fiind ales redactor-şef teologul Anatolie Telembici. nr. nr. Eu sfios. p. În incinta bibliotecii acestei instituţii din Chişinău sunt prezente cărţile Părintelui David: Caută şi vei afla. 10. i-am spus părintelui: „Părinte am bani de bilet”. 2005. că la invitaţia unui prieten – pe atunci student teolog. 18 „Misionarul”.5. În cadrul Academiei Teologice din municpiul Chişinău (Republica Moldova) se studiază discplina teologică Sectologie şi ca suport didactic pentru studenţii teologi sunt folosite cărţile Părintelui profesor David Invazia sectelor (volumele I. mai. fără barbă. p. cred că nici nu mai respiram. decembrie. Sinaxar transilvan. Personal l-am cunoscut pe Părintele profesor David. 8. 10. doresc să consemnez. De la autor. Lilian Ciachir. octombrie. astăzi Preotul Marcel Dodu – am mers la Sfânta mânăstire Antim din Bucureşti. p. 2005. p. nr. Discutând cu părintele profesor. nr. 11. Părintele profesor mi-a dăruit o carte – Caută şi vei afla – cu un autograf în care mi-a scris: „Fratelui-student Nicolae Zagnat. 5. nr. apoi a insistat: „Dacă ai de bilet. Plăcut impresionat. referitor la sectele neo-protestante. diacon la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Giuleşti din Bucureşti. 5. Părintele parcă intrase în mintea şi inima mea. 15 16 . Ceruţa Nicolae. Invazia sectelor. prin intermediul Părintelui Ilie Costescu din Bucureşti. „Misonarul”. august. Era sâmbătă seara şi biserica era arhiplină de credincioşi. ia pentru ce ai nevoie”. 2005. 06 decembrie 1996”. Copleşit de puterea de exprimare a părintelui. 6. 5. care publică mai multe articole ale profesorului David Petru. ianuarie 2006. noiembrie. 2005. 1. „Misionarul”.5. Dintre aceşti absolvenţi Diaconul Nicolae Ceruţa şi-a susţnut teza de master la Profesorul David cu tema: Mişcarea inochentistă în trecut şi astăzi15 în anul 2001. se săvârşea slujba utreniei. 2004. referitoare la activitatea prozeletistă a sectelor . p. sectele mistice-slave şi mişcările post-moderniste şi new-age etc. II şi III). 5. Am Nicolae Ceruţa. nu mai auzisem în viaţa mea un cuvânt de învăţătură trăit cu atâta intensitate şi energie de un predicator. teză de master Mişcarea inochentistă în trecut şi astăzi. Amintim de studiile: De la erezii la secte16. După încheierea serviciului divin pe amvon a venit un diacon. 2001. În final. am rămas uimit. prin predarea Religiei în şcoală. „Misonarul”. care m-a prezentat ca student al Academiei Teologice din Chişinău. ianuarie. pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe. Era în preajma prăznuirii Sfântului Nicolae. 5. Bucureşti. 2005. organizarea unei şcoli de catehizare şi a uniu ziar studenţesc. partea I şi partea II-a17. p. după cum eram eu obişnuit în Basarabia că toţi slujitorii bisericii aveau barbă şi a început să predice Efectiv. „Misonarul”. lector la catedra UNESCO din Bucureşti. p. nr. 1. Un fapt remarcabil este acela că numeroşi preoţi din Republica Moldova apreciază – cu un deosebit interes – autencitatea şi semnificaţia cărţilor Părintelui profesor Petre David.

după deschiderea graniţei şi Revoluţia din 1989 a promovat şi a stăruit a-i călăuzi în tainele învăţăturii misionare pe studenţii teologi basarabeni veniţi la studii. . semnat de Părintele David – sunt menţionate acele verigi tari. Aşa cum în articolul Urmaşii lui Dimitrie Cantemir din Rusia. Am rămas copleşit şi de acest gest al Părintelui David. care au făcut cinste culturii noastre. dar uitate. Profesorul şi diaconul Petree David se înscrie în rândurile „exploratorilor” culturii româneşti de peste „graniţă”. Profesorul David a dezvoltat relaţii de prietenie cu preoţii basarabeni Petru Buburuz. În călătoria sa în unele ţări din fosta Uniune Sovetică. Iată de ce Preacucernicia sa reprezintă o verigă vie. apoi. puternică şi plină de dragoste care a legat pe românii ortodocşi din Basarabia de Biserica străbună. Grigorie Mihalaş. şi anume într-o perioadă de restrişte vizitează bisericile din Chişinău şi clericii basarabeni.148 THEOLOGIA PONTICA răspuns: „că am bani la mine destui”.

dacă sunt asumate cu acea necesară responsabilitate. care face ca aceste aprecieri să fie mai personalizate. mai ales. din această cauză am . Aş dori ca rândurile de faţă să se constituie în acest atât de mult amânat răspuns. în vederea obţinerii unor noi şi necesare îmbunătăţiri. În primul rând. conferenţiar şi profesor de Misiologie şi ecumenism. mai ales că de atunci a trecut un deceniu şi ceva. În ce consta surprinderea? În aceea că lăsam un centru vechi universitar – ca Iaşul – pentru a preda la Constanţa. unde Univeritatea „Ovidius” deabia se pornise la drum.PĂRINTELE PETRE I. prof. Dificultăţile ţin însă de faptul că asemenea evaluări cer o „transcendere” a domeniului sau domeniilor în care a activat cel evocat. Pentru mine sinceritatea Părintelui profesor David – pe care nu l-am avut profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. dr. impuse fiind de legea progresului. David. Ai putea face multe pentru noua facultate de Teologie! I-am răspuns că voi da curs onorantei invitaţii. se pot exprima sau dezbate aspecte legate de activitatea celui evocat.com Facultatea de Theologie Orthodoxă Universitatea „Ovidius” Constanţa Orice evocare a unei personalităţi presupune anumite oportunităţi. aspecte bineînţeles mai puţin cunoscute. Deşi – în mod logic – nu se poate ignora că în orice fel de evaluare există şi un anumit grad de subectivism. responsabilitatea de lector la Colegiul universitar de institutori – Teologie ortodoxă. precum şi o anume „distanţare” în vederea unor aprecieri obiective. distanţă care în mod firesc ar fi putut intra în cel mult o promenada zilnică. Mai este nevoie să mai adaug ceva: Surprinderea era cu atât mai mare cu cât – în anii ’90 – am refuzat să candidez pentru un post la reînfiinţarea Facultăţii de Teologie din Iaşi. Cu atât mai mult cu cât de Iaşi mă legau parohia. Şi totuşi. dar l-am cunoscut în cadrul redacţiei publicaţiilor centrale ale Bisericii Ortodoxe Române – a fos mai mult decât cuceritoare. responsabilitatea de inspector şcolar (ISJ Iaşi). acest fapt nu este chiar aşa de uşor. dar şi dificultăţi. această invitaţie mi-a fost adresată cu o aşa mare doză de sinceritate – şi de implicare în sprijinirea noii facultăţi constănţene – încât n-am putut să o refuz. spre surprinderea multora. ceea ce am şi făcut. Părintele profesor David mi-a spus: De ce nu vii la Constanţa. sau se pot face anumite evaluări necesare pentru domeniile de activitate implicate. univ. DAVID – CTITORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TEOLOGIC UNIVERSITAR DOBROGEAN Pr. vreau să spun că Părintelui profesor îi datorez venirea la Constanţa. ca lector de Istoria şi filosofia religiilor pentru un an şi ceva şi apoi ca lector. Mai întâi. cărora niciodată nu le-am dat vreun răspuns anume. cum pare a fi la prima vedere. Avem nevoie de oameni cu iniţiativă. cu atât mai mult. Or. atunci când cel evocat este Părintele profesor Petre I. pe lângă Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. ce a avut în ea atât de convingător invitaţia Părintelui David? – a fost întrebarea pe care mi-au adresat-o foarte mulţi prieteni. de care mă desparte cel mult un kilometru. Oportunităţile sunt legate de faptul că se pot exprima lucruri care nu au mai fost spuse sau consemnate. Vasile NECHITA nechita_vasile53@yahoo. După ce mi-am susţinut doctoratul în Teologie (martie 2000).

nu treuie să uităm că lucrurile – prin logica cea mai simplă – impuneau a fi gândite în perspectiva anilor ce vor veni: Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Iaşi – singura pe toată Moldova. nu a neglijat importanţa unei Psihologii religioase. Piteşti. precum şi în alte oraşe europene. cu puterile mele. dar şi cu experienţă bogată acumulată în cadrul Institutului Biblic şi de Misiune al BOR – cu viziunea şi cu zelul său se recomanda a fi cel mai potrivit pentru această misiune de spiritus rector al noii facultăţi. Adrian Niculcea şi Claudiu Cotan (Bucureşti). în acest caz facultatea constănţeană se vădea a fi mai mult decât necesară. mai ales atunci când elemente locale au fost cooptate în rândul cadrelor didactice. Oradea) şi două secţii de Teologie didactică (Timişoara. Ioniţă. la sute de kilometri. sudul Ucrainei şi. experienţa Preacucernicilor nu putea decât să fie benefică pentru anii de început. acestui ultim motiv i se adauga – în subsidiar – un altul: Părintele profesor Petre I. Baia Mare). precum şi o secţie de Teologie-Istorie (Galaţi)? În al patrulea rând. Macedonia şi Albania. dacă privim lucrurile în raport cu celelalte provincii româneşti. unde locuiesc diverse naţionalităţi sau etnii de culturi.150 THEOLOGIA PONTICA acceptat chemarea sa. personalitatea Părintelui profesor Petre I. Constantin şi Emilian Corniţescu. religii şi confesiuni diferite. Cluj-Napoca. Or. deşi aici s-au ivit primii muguri de Teologie străromână. în timp . doar pentru motivul că mai există încă trei în Muntenia (Bucureşti. La care s-a adăugat şi faptul că Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teodosie – pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor – urma să vină la Constanţa şi să se preocupe de destinele noii facultăţi. pentru a împlini responsabilităţi universitare la Constanţa. David – preocupat de dialogul ortodocşilor cu anglicanii. precum şi Părintele Vasile Citirigă (Tg. chiar cu riscul de a-l supăra pe Prea Fericitul Patriarh Daniel. Voiam să fiu alături de IPS Sa – ca fost coleg de seminar – şi să ajut. cultivate în medii apropiate de cel dobrogean. Alba Iulia. oare înseamnă pera mult pentru Dobrogea această facultate de Teologie. Părintele David avea autoritatea necesară ca pământul dobrogean să-şi poată recăpăta ceea ce i se cuvenea. mai ales. În al doilea rând. urmând a răspunde cerinţelor specifice promovării unor dialoguri teologice şi religioase. cu excepţia secţiei de Teologie-Istorie de la Galaţi – nu putea şi nici nu era de dorit să încerce a absorbi toate cererile care aveau să vină din Basarabia (Republica Moldova). Mă gândesc la românii din Bulgaria. În al treilea rând. pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. invitaţia Părintelui David a avut darul de a-mi aminti de faptul că Dobrogea a fost pe nedrept păgubită. un ţinut diferit de Moldova şi totuşi atât de asemănător. Târgovişte) şi una în Oltenia (Craiova). căreia urmau să i se mai adauge Părinţii profesori Dumitru Radu. cu recunoscute stagii de pregătire la Zagrosk şi Sankt Petersburg. Muntenegru. Iar Părintele rofesor Petre I. un alt mare misionar al Bisericii noastre. De fapt. înfiinţată prin desprinderea de Facultatea de Litere. Frankl. în frunte cu Părintele Nechita Runcan. Dumitru Colotelo. despre care amintea mereu. după ce n-am vrut să rămân în ascultarea de consilier cultural – iată acum acceptam să merg. la acest început de drum al noii facultăţi. din moment ce Părinţii Alexandru M. David era o garanţie că această iniţiativă va avea sorţi de izbândă. în special cu Ardealul. Dacă în Ardeal şi Banat funcţionează patru facultăţi (Sibiu. ceea ce mi-a dat un sentiment de siguranţă în plus. David pe de o parte se arăta preocupat de logoterapia lui Viktor E. Mureş) se adăugau celor de la Constanţa. ca şi Părintele Constantin Galeriu. din Balcani.

atât de sugestiv. Editura Vasiliana ’98. Interculturale şi Ecumenice „Sf. promovând o cercetare adecvată arealului dobrogean. Rusia. mozaicii din Orientul Apropiat). care urmează a fi luminat pe calea analizei existenţiale”. pacienta spune că trăieşte „într-un vacuum existenţial” pe care nu-l poate defini. Domnul academician Alexandru Surdu1. vreau ca viaţa mea să aibă din nou un sens”. Faptul că se accentuează numai plăcerile vieţii. 2010.4 Este ştiut că Frankl a descoperit principiile logoterapiei în lagărul de la Auschwitz. prof. Frankl: „Nevroza – una din simptomele cel mai des întâlnite în lumea în care trăim şi din nefericire în rândul tinerilor. dar şi cu reprezentanţii religiilor abrahamice (islamicii din Turcia şi Bulgaria. Iaşi. prin care se caută a se cultiva un constructiv dialog între ortodocşii ale căror ţări sunt riverane Mării Negre (Armenia. cel mai mult m-a ajutat întotdeauna faptul că trebuie să am grijă de cineva. David intenţiona ca pe lângă Facultatea de Teologie din Constanţa să se înfiinţeze un Centru de Înalte Studii Teologice şi Misionare. dacă ar fi să dăm crezare celor spuse de Viktor E. Ioan Cassian” a încercat să concretizeze multe din ceea cea dorea să înfăptuiască Părintele profesor. Personal am şi susţinut asemenea preocupări. aflaţi în căutarea unui sens al vieţii. prin publicarea unei cărţi despre religiile abrahamice în contextul postmodernismului2. este vorba de sistemul de securitate şi de tortură în care au fost implicaţi înşişi deţinuţii. dar încearcă să-l descrie: „E ca un mers spiritual în gol. 225. agreată de regimul comunist – şi de Teologia fundamentală sau Apologetica creştină. Într-o lume tot mai afectată de promovarea unui freudism fără limite. dr. care nu văd într-o perspectivă optimistă viitorul lor – poate fi depăşită abia printr-o orientare şi o ghidare a pacientului spre un sens concret al existenţei personale. 4 Ibidem. Georgia. de Daniela Ştefănescu. 60. Ucraina). din anii 1927-1932 – Centrul de Cercetări Teologice. care poate oferi noi direcţii de abordare a unei misiuni creştine în rândul tinerilor. Bucureşti. al cărui sistem de organizare şi control se asemăna cu cele din „lagărul comunist”.THEOLOGIA PONTICA 151 ce psihologiile umaniste au rămas „fără suflet”. p. Editura Trei. atârnă în aer. Astfel. diferită ca mod de abordare de Îndrumările misionare – acea Sectologie „fără sectari”. Ca şi acolo – a constata cu durere. dar acum sunt singură. 3 Teoria şi terapia nevrozelor. negreşit că se impune – din punctul de vedere al cercetărilor teologice şi interculturale – a se valorifica experienţa logoterapiei. Biblia alături de Tora sau Pentateuhul şi Talmudul. Bulgaria. p. 2010. Vasile Nechita. p. Acestui centru – CCTIE – i se datorează şi publicarea revistei „Theologia pontica”. Bucureşti. Editura Biblioteca Bucureştilor.3 Marele psiholog – reprezentant al celei de „a Treia Şcoli de Psihologie din Viena” – îşi fundamentează afirmaţia sa pe mărturisirile unei paciente. o neloială competiţie economică şi o discriminare în egalitatea de şanse contribuie la crearea unei anumite stări de nevroză. Din această răscolitoare mărturisire reiese importanţa valorilor religioase şi morale în articularea unui sens al vieţii. 2008. 1 2 . mai ales după ieşirea din lagăr – că Vezi Izvoare de filosofie românească. Părintele profesor Petre I. cum spunea Părintele Iustin Popovici – de promovarea unei autentice Misiologii ortodoxe. Moldova. trad. cum se exprimă această cerinţă a zilelor noastre. chiar dacă Părintele David n-a mai reuşit să concretizeze acest vis – inspirat de sublinierile lui Nae Ionescu. Pr. dar şi de Coran – ar putea fi „un obiect de studiu” comparat. Valorificând contribuţiile interbelice. totul mi se pare lipsit de sens. Religiile abrahamice în contextul postmodernismului. Introducere în logoterapie şi analiza existenţială. 227.

ştiut fiind că Sfinţii Părinţi ne oferă atâtea exemple care sunt mult mai practice în acest sens. din moment ce prin ele – susţinute fiind şi de date statistice – se accentuează importanţa dragostei creştine în maturizarea duhovnicească a credincioşilor. însă principiile amintite – adică cele care ţin de logoterapie – nu contravin credinţei noastre. adică în oamenii care se nasc şi cultivă bunul simţ şi în cei care nu au acest bun simţ. Frankl a simţit nevoia cultivării principiilor logoterapiei. fie însă la o experienţă a semenilor pe care o întâlneşte. Din acest motiv întrebarea este îndreptăţită. şi anume. din care 3. fie la un sens care îndeplinit.152 THEOLOGIA PONTICA oamenii se împart în două mari categorii. pentru faptul că racilele sociale amintite în loc să se vindece. Este adevărat. Iar Părintele Petre I. racile care se pot observa peste tot la noi sub forma beţiei. pp. mai ales. Dar peste toate trebuie spus un adevăr de neocolit: Părintele profesor Petre I. într-un cuvânt. sociologiei. 14-15.5 milioane au plecat în străinătate! Şi dacă mai adăugăm aceea că – din păcate – nu se întrevăd pentru cei plecaţi prea mari şanse de a se întoarce în România. David era foarte optimist în acest sens. Astfel. întărite şi de observaţiile că toţi cei credincioşi au rezistat mai bine decât cei care s-au declarat a fi necredincioşi. culturii şi istoriei. Mai mult – într-o lume seculară – principiile logoterapiei ne ajută să identificăm cele mai rodnice soluţii practice pentru a elimina „racilele sociale”.n. fără a cădea într-un fel de para-misionarism creştin. . Această observaţie a fost cea care l-a detereminat să aprofundeze principiile logoterapiei: „Autotranscendenţa marchează faptul fundamental-antropologic că existenţa omenească trimite mereu la ceva ce nu este ea însăşi. care trebuie pusă este aceasta: Putem lăsa ca lucrurile să rămână în această stare? Nu ne strică în nici un fel ca – pe lângă mijloacele tradiţionale – să folosim metodele moderne de tratament social sau psihosocial. Din cele 22 de milioane de români – în ciuda afirmaţiilor oficiale – trebuie să spunem că astăzi în România trăiesc ceva mai puţin de 19 milioane. Şi întrebarea următoare. Şi apoi să nu ignorăm faptul că nu mai este timpul – după două decenii de dezorientare morală – să privim lucrurile atât de simplist. cum ar fi posibil să nu mai ţinem cont de situaţia în care degradarea morală şi socială a atins alarmante cote negative? În faţa aestei situaţii Biserica noastră străbună – cum sublinia acum câţiva ani Fericitul întru adormire Patriarhul Teoctist că poporul român este supus unei nefericite diminuări – trebuie să ia măsuri urgente. desigur. minciunii şi hoţiei. produse de nevroza postcomunistă. David avea darul de a transmite această încredere şi de a face optimişti pe studenţii şi ascultătorii săi. mai rău se adâncesc. începând cu strădania de a-şi impropria 5 Ibidem. când – în slujba pentru o cauză sau iubirea faţă de o altă persoană – trece peste sine ori se uită pe sine (n. nici nu mai este nevoie să mai amintim de proporţiile alarmante pe care le înregistrează la noi imigraţia şi scăderea natalităţii.) – este ca şi ochiul care îşi poate îndeplini funcţia de a vedea lumea numai în măsura în care nu se vede pe sine.”5 Şi totuşi de ce trebuie să considerăm faptul că logoterapia ne-ar putea oferi nişte adecvate şi eficiente mijloace de consiliere a credincioşilor Bisericii noastre? – s-ar putea unii să se întrebe. la ceva sau cineva. de „răzbunare” faţă de cele îndurate în timpul regimului comunist. Desigur. iar complet e însuşi omul numai acolo unde se mistuie dăruirea faţă de o sarcină. Cu adevărat omul devine om aşadar abia atunci. dar nici nu se preocupă „să-i suplinească” lipsa. Adică. care duc la o „autodistrugere” a poporului român. În multe din studiile sale folosind datele psihologiei.

care demonstrează în mod ştiinţific şi metodic că „fără a include autotranscendenţa în imaginea pe care ne-o facem despre om. 103.8 mai bine spus. după căderea regimului comunist. Iar acest sens al vieţii înseamnă „posibilitatea de a modifica realitatea. p. Din nişte obiecte supuse forţei silnice şi nedreptăţi deveniseră nişte oameni puşi pe harţă. din nefericire o vedem că are loc şi în viaţa noastră. în starea de libertate. „pe lângă urâciunea morală rezultată în urma acelei bruşte eliberări de sub tensiunea sufletească – ne spune Frankl – mai era vorba şi de alte două trăiri fundamentale care ameninţau să strice caracterul deţinutului. 15. pe care am numi-o „viaţă post-lagăr-comunist”. Plecând de la această realitate. Unii au diagnosticat această stare ca nostalgie.n. rămânem lipsiţi de înţelegere în faţa nevrozei în masă din ziua de azi. Meteor Press. Alois Habinger a putut demonstra că „sentimentul de lipsă de sens a vieţii a crescut în câţiva ani la peste dublu”6. Şi acest sentiment „este însoţit – cum am arătat mai sus. 8 Omul în cântarea sensului vieţii. care – lipsite fiind de importanţă – tindeau să ia locul adevăratelor fapte importante. Iar acestei „răsturnări” i se adaugă „urâciunea morală”. Această „răsturnare”. n. aşa sau altminteri”. fie în mod creator. adică prin „a trăi experienţa cuiva în întreaga sa unicitate şi particularitate înseamnă a iubi”. experenţiale şi atitudinale”. el suferă mai puţin de un sentiment de inferioritate. cum spune Viktor E. Îşi justificau comportamentul cu experienţele groaznice prin care trecuseră. – de un sentiment de vid. „din asupriţi. prin reconsiderarea rolului pe care-l joacă în viaţa noastră valorile „creatoare. deveniseră asupritori. din răspunsurile lor reieşea că 16% aveau drept ţel „a face mulţi bani”. Cred că nici nu mai este nevoie să spunem că această stare au trăit-o majoritatea românilor. care a interogat 7948 de studenţi. Faptul acesta devenea evident în evenimente minore”. Frankl. ci existenţial. pp. Astăzi. Bucureşti. în mod paradoxal. cu precădere în fapte şi evenimente cotidiene. aşa se face că mulţi dintre foştii deţinuţi. acum liber: amărăciunea şi dezamăgirea suferite după revenirea la viaţa de mai înainte” 9. prin realizarea unei opere. ibidem. David – nu pot ignora datele oferite de National Institute of Mental Health. cât mai degrabă de un sentiment de absurditate.THEOLOGIA PONTICA 153 experienţele de genul celei aparţinând logoterapiei. în timp ce 78% voiau „să găsească un sens şi un scop vieţii lor”. încât „oamenii cu o natură ceva mai primitivă nu pot scăpa de influenţa brutalităţilor care i-au înconjurat în viaţa de lagăr”. cum spuneam că adesea o afirma şi Părintele David.7 N-am fi preocupaţi de aceste principii logoterapeutice – în această perioadă postcomunistă – dacă viaţa noastră nu s-ar asemăna. Iată ce spunea în această privinţă Frankl: „Omul eliberat dintr-o dată de tensiunea sufletească poate suferi anumite deteriorări ale sănătăţii sale morale şi spirituale”. Astăzi omul nu mai este în general frustat sexual. fie printr-un alt mod de viaţă. de Silvian Gurada. trad. din 48 de facultăţi americane. Cu alte cuvinte. Ca să nu mai spunem că alte studii sunt şi mai alarmante! Deşi nu doresc cu tot dinadinsul să fac apologia logoterapiei – atât de preţuită în aspectul ei practic de Părintele Petre I. care ne duce la disperare. 9 Ibidem. dar cum să consideri nostalgici pe cei care au suferit ororile comunismului? De ce nu este posibil să facem un pas mai departe? Adică să vedem că Cf. cu cea experimentată de cei care au cunoscut ororile lagărelor naziste în perioada de după eliberare. de lipsă de sens”. de un «vacuum existenţial»“. Ibidem. 22-24. 6 7 . p.

ba încă mult mai intens”. Caută şi vei afla. cu aproapele şi cu noi înşine”. p. s-ar putea să întrebaţi dacă într-adevăr e nevoie să vorbim doar despre oamenii de treabă? Este adevărat că aceştia formează o minoritate. adică „mintea este folosită la ascultarea şi primirea Sfintei Evanghelii.14 Perspectiva logoterapiei vedem că şi găseşte o triplă articulare: în Dumnezeu. Aflaţi în această stare de amărăciune şi dezamăgire – sub ameninţarea că „suferinţa nu mai are margini”. De unde putem şi desprinde rolul de neînlocuit pe care îl poate juca credinţa în depăşirea unor asemenea stări de derută existenţială. iar voinţa la îndeplinirea învăţăturii evanghelice prin fapte bune. dacă putem spune aşa. coborând societatea românească într-un nefericit şi neaşteptat moral şi social. Predici misionar-patriotice la toate sărbătorile anului. Ibidem.I.13 Nu e nevoie să mai amintim de Auschwitz sau de nefericita noastră perioadă de tranziţie pentru a înţelege de ce mizerii morale este capabil omul.” 10 De aici până la ajunge fiecare dintre noi. Ca o paradigmă a sfinţeniei – pe linia acestei logoterapii duhovniceşti – pe care o putem exersa în viaţa noastră de creştini este prezentat chipul de trăire duhovnicească dar şi de abordare teoretică. 169. iar de la Hiroshima ştim care este miza”. nefericiţi cobai ai sistemului totalitar comunist – „după toate câte le-a îndurat” – a nu se mai „teme de nimic altceva. a acestei desăvârşi Ibidem. totuşi. 2002. David arăta – în predica la Duminica Sf... p. p. căci: De la Auschwitz ştim ce anume este capabil să facă omul. dar aceasta va deveni încă şi mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun. subliniat de un mare psiholog al secolului trecut.”12 Din sublinierile de mai sus ne dăm cu uşurinţă seama că nu putem trece cu vederea că trebuie să fim vigilenţi. că celui care a suferit i se oferă o neaşteptată perspectivă. în ei văd eu provocarea de a ne alătura minorităţii. că „poate încă să mai sufere. atunci lupta noastră nu poate să înceteze! Pentru a realiza acest fapt.. ca şi cei care au trăit în lagărul comunist. în raport cu Dumnezeu. Însă nu putem uita niciodată de ceea ce a însemnat pentru istoria omenirii Hiroshima: Dacă miza noastră este să apărăm viaţa şi să o facem cât mai frumoasă prin darul lui Dumnezeu. 10 11 . mai mult ei întotdeauna vor rămâne o minoritate. Constanţa. nu mai nădăjduiau să găsească vreun sens vieţii lor: „Această dezamăgire. Viktor E. un centru de cercetări misionare nu poate trece cu vederea un apect atât de important cum este acesta al logoterapiei. 13 Ibidem. 104. Frankl: „Desigur. care îi aştepta pe suficienţi deţinuţi a fost o experienţă peste care oamenii aceştia au găsit că le este greu să treacă şi că este deosebit de greu pentru psihiatru să îi poată ajuta să o depăşească. David. adică „vigilenţi într-un dublu sens. 105. ci „oportunitatea” celor care au profitat de căderea regimului comunist. Cruci din Postul Mare – că „sufletul credinciosului se desăvârşeşte dacă lucrează cu trupul în curăţenie şi în sfinţenie”. în aproapele şi în noi înşine. Editura Europolis. Ba. 98. P. sentimentul la pătrunderea învăţăturii creştine în toată fiinţa credinciosului. ci numai de Dumnezeul său”11 a fost – după cum fiecare dintre cei care nu şi-au pierdut credinţa o poate constata – o cale grea pe care numai credinţa i-a ajutat să o poată parcurge. p. Or. 12 Ibidem.154 THEOLOGIA PONTICA nu nostalgia propriu-zis. Căci lumea se găseşte într-o stare rea. Părintele profesor Petre I. 14 Diac. Şi. datorită pierderii celor dragi dar şi dispreţului celor din jur care nu le înţelege suferinţa şi nici nu considerau că ar trebui să o înţeleagă – foştii deţinuţi.

18 Ibidem. aşa cum spunea şi Frankl: „În ce priveşte posibilitatea de a găsi un sens în suferinţă. s-au potolit cei mistuiţi de credinţa în nemurirea sufletului. p. marii cuceritori ai spiritualităţii şi exemple de urmat în credinţa cea adevărată şi singura mântuitoare a Domnului Hristos” – întrucât din fiinţa şi lucrarea sa duhovnicească „s-au mângâiat cei din necazuri. Acest sens necondiţionat este dublat de valoarea necondiţionată pe care o are fiecare persoană în parte. hipnoza. cum vrea să ne confirme Părintele Petre I. Însă – peste toate acestea – a considerat că „viaţa duhovnicească a fiecărui credincios şi a tuturor în general face parte din preocupările cele mai valoroase şi mai grele totodată ale misiunii creştine”18. au reînviat cei morţi în deznădejde. iar asta se întâmplă pentru că ea se întemeiază pe valorile pe care omul le-a realizat în trecut şi nu depinde de utilitatea persoanei la momentul prezent”20. răbdarea stoică. se afirmă că adevărate valori pot fi considerate numai acelea care sunt realizate Ibidem. este – după cum vedem – eliminată orice viziune zisă „umanistă” despre om. p. pentru că postulează neîncetatul urcuş duhovnicesc – „acest monument al literaturii universale” – care nu ar rămâne decât „un document de cugetare şi gândire. 103. Ioan. Ioan Scărarul ca find cel care „a coborât pe Dumnezeu în inima sa şi La transmis tuturor acelora care doresc desăvârşirea”16. Putem presupune că a cunoscut tainele „vindecării bolilor şi alinării suferinţelor”. denumită în mod simbolic Scara. s-au înflăcărat gânditorii şi înţelepţii lumii. 17 Ibidem. o lucrare – din păcate prea puţin cunoscută astăzi. p. cel puţin potnţial necondiţionat. Iată de ce nu-i o exagerare a-l considera pe Sf. adică bazată doar pe ceea ce numi o morală utilitaristă. Sfântului Ioan Scărarul i se datorează. p 102. 107. p. este vorba de amintita scriere a Sf. această nevoie de sens este de fapt „crucea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o asume”. s-au răscolit talente şi s-au născut opere nemuritoare în patrimoniul sfânt al geniului uman”15. 165. David. Ibidem. chiar şi în cele mai nenorocite. 15 16 .THEOLOGIA PONTICA 155 duhovniceşti în scrierea Scara de către Sf. înţelegând prin aceasta că „a studiat medicina hipocratică. Tocmai aceasta garantează calitatea nepieritoare a demnităţii omului. deşi această lucrare ar putea ajuta pe mulţi să-şi regăsească sensul vieţii – ce poate fi considerată a fi un adevărat „colos al spiritualităţii autentice creştine”. 102. iar pe de alta. Ioan Scărarul. Ioan Scărarul”. încât nu întâmplător un mare misionar al Bisericii noastre – Mitropolitul Varlaam al Moldovei – consemna în prefaţa unui manuscris al Scării: „Această carte este mai dulce decât mierea. Am ales rândurile scrise de Părintele profesor David despre Scara Sfântului Ioan Scărarul întrucât ele se referă la această „nevoie de sens al fiinţei umane” de care vorbeşte deopotrivă logoterapia. dar trebuie să fii albină duhovnicească pentru a putea culege nectarul din fiecare floare a treptelor ei”19. dacă nu ar ţâşni din el izvoare de viaţă sfântă a cărei bază este trăirea Evangheliei mântuirii de însuşi autorul ei. ibidem. 19 Cf. 20 Omul în cântarea sensului vieţii. Pe de o parte. practica indiană Yoga. el fiind cel care se numără între „marii trăitori ai credinţei creştine. tot aşa îşi păstrează fiecare persoană în parte valoarea. După cum viaţa îşi păstrează în mod potenţial sensul în orice condiţii. presopunctura şi acupunctura şi mai ales meditaţia orientală”17. sensul vieţii este unul necondiţionat.

156

THEOLOGIA PONTICA

printr-o „transcendere personală”, adică printr-o „depăşire a propriei condiţii ontologice”. Într-un limbaj teologic-creştin, printr-o conlucrare – sinergie – cu harul sfinţitor al lui Dumnezeu. De fapt acest lucru îl propune şi Sf. Ioan Scărarul, care încearcă – în lucrarea sa de o deosebită importanţă duhovnicească, practicată în majoritatea mănăstirilor ortodoxe şi nu numai – să concentreze „experienţa de veacuri a omenirii şi tendinţa ei de a face pe om mai bun, mai înţelegător, mai luminat”; dar nu prin propria putere şi experienţă, ci prin împreună-lucrarea cu harul lui Dumnezeu. De aceea – aşa cum spunea Părintele profesor Petre I. David – Scara „este crucea fiecăruia, este curcubeul aruncat de forţa spirituală a omului peste zările şi orizontul obişnuit, unde se află adevărata fericire şi trăirea sfântă, ca răsplată a faptelor bune”. Iată de ce – din sublinierile Părintelui Petre I. David, făcute în spiritul unei Misiologii practice – preocuparea neîntreruptă a Sf. Ioan Scărarul n-a fost alta decât aceea de a îndemna pe cei mai puţin desăvârşiţi duhovniceşte să nu ezite a încerca „suirea pe scară, sfătuiţi (fiind) de cei care – prin chemare – au primit tainele Împărăţiei veşnice”, având încredinţarea că numai cei care încearcă au cele mai reale şanse de a se înscrie în rândul generaţiilor care încă din vremea Sfântului Ioan Scărarul, care „până astăzi gustă cu sufletul eternnele învăţături evanghelice trecute prin sita de inimi largi a sfântului”.21 Scrierea Sf. Ioan Scărarul ne încredinţează totodată şi de faptul că întotdeauna este adevărat numai ceea ce înnobilează pe om: aşa înţelegem de ce dorea să sublinieze acest lucru şi Mântuitorul atunci când – în dese rânduri – căuta să sublinieze un adevăr ca acesta, spunând că „adevărul ne va face liberi”. Divinul Învăţător sublinia de fapt că libertatea este trăsătura fundamentală a personalităţii umane, care poate să-şi asume şi să stăpânească o situaţie dificilă în care se află la un moment dat. În această privinţă, Charlotte Bühler arată că „tot ce putem face este să studiem viaţa acelor oameni care par să fi găsit răspunsuri la întrebările ultime ale vieţii, în contrast cu cei care nu au reuşit acest lucru”.22 De aici înţelegem că libertatea – pentru a fi asumată responsabil – trebuie să vizeze nu doar simplul sens al vieţii în cuprinderea ei pământească pe cât „sensul ultim al vieţii”; în acest sens, sfinţii – cum spune şi Frankl – ne pot fi călăuze, ajutători şi mijlocitori pentru a primi harul lui Dumnezeu spre a ne desăvârşi duhovniceşte prin săvârşirea faptelor de iubire creştină. Este important să înţelegem că numai acest adevăr – legat de existenţa noastră creştină, pe care o putem face să iasă din starea „letargică” în care ne-au aruncat dezamăgirile şi nemulţumirile, legate de nesfârşita şi derutanta „perioadă de tranziţie” – poate înnobila şi înfumuseţa viaţa noastră de zi cu zi. Nu pot încheia aceste rânduri fără a aminti de ceea ce spunea Jean-Marie Lustiger: Nu există valori morale şi religioase de tranziţie. Ele sunt pur şi simplu valori prin care fiinţa umană capătă o frumuseţe nobilă! Preocupările misionare ale Părintelui profesor Petre I. David – aşa cum ne-o arată în primul rând predicile sale misionare – au fost caracterizate de grija sa permanentă de a axa sau de a centra slujirea misionară a Bisericii noastre pe cultivarea acestei frumuseţi nobile. Dar nu oricum, ci ţinând cont de experienţa celor care au cunoscut ororile unui regim, care nu s-a deosebit prea mult de lagărele de concentrare naziste. Şi mai ales având în vedere că, din punct de vedere spiritual, pentru foarte mulţi, regimul comunist – cum spune I. Ioanid – a fost „închisoarea noastră cea de toate zilele”.

21 22

Caută şi vei afla..., p. 105. Omul în cântarea sensului vieţii, p. 159.

ÎNSEMNĂRI NEW AGE – O PROVOCARE ANTICREŞTINĂ Pr. Gavrilă ARGATU Parohia „Naşterea Domnului” – Suceava
Abstract: The new religiosity begins psychologicly and socialy in world’s secular progressive nature and finds its most handy catalyst in globalisation. In the post-modernist background, New Age makes an anacronic turn to its more primitiv, atavistic formulas of the human being precissely out of the desire to erase the christian mark of civilisation and to mark it with the atributes of neo-paganism. Keywords: globalisation, secularization, sincretism, postmodernism, holistic.

Noul val religios este doar unul din efectele multiple ale procesului de secularizare şi globalizare. Noua religiozitate îşi are începuturile sub aspect psihologic şi social în caracterul progresiv secular al lumii, iar în globalizare găseşte catalizatorul cel mai la îndemână. Cunoaşterea acestui proces este un imperativ, deoarece este unul în desfaşurare şi în continuă evoluţie. Din acest motiv o conturare a caracteristicilor sale este necesară, pentru că trăindu-l, aflându-ne în mijlocul lui, îl simţim din plin, însă paradoxal, întâmpinăm greutăţi în a-l identifica cu exactitate. Să definesc, mai întâi, ce se înţelege prin noţiunile de secularizare şi globalizare, cu precizarea care trebuie făcută : secularizarea este un proces ce a afectat cu precădere ţările occidentale, iar efectele ei se resimt, în chip firesc, şi în societatea românească. Astfel, dacă în Apus secularizarea şi-a avut într-o oarecare măsura vârsta de aur, momentul de maximă înflorire, la noi (şi în general în ţările ortodoxe) este un proces ce abia acum se observă. Etimologia termenului de «secularizare» provine din latină. Rădăcina cuvântului «saeculum»1 înseamnă ori «în vecii vecilor, un timp îndelungat», ori «lumea acesta» ca opusă lumii lui Dumnezeu. În Evul Mediu s-a optat pentru înţelesul de lumea acesta, cu un caracter mai neutru, nemaiînsemnând lumea aflată sub stăpânirea Satanei. În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin secularizare se înţelegea transferul de terenuri de sub control bisericesc sub control civil2. Această accepţiune surprinde latura cea mai puţin nocivă din punct de vedere spiritual a secularizării. Totuşi şi această latură subliniază una dintre cele mai importante implicaţii ale secularizării : pierderea monopolului sau diminuarea rolului religiei în ceea ce priveşte viaţa oamenilor. Ceea ce a început ca o eliminare fizică a prezenţei Bisericii în societate, a sfârşit printr-o eliminare a Bisericii din conştiinţa oamenilor. La rândul ei, „globalizarea” a devenit termenul standard prin care se defineşte interdependenţa crescândă din ultimii ani între diferitele popoare ale lumii. Aceasta interdependenţă nu se referă doar la factorul economic, ci şi la o anumită conştientizare din punct de vedere politic şi cultural a acestei interdependenţe, conştientizare ce facilitează realizarea de legături între ţări şi culturi diferite. Cercetătorii subliniază azi existenţa unei secularizări externe a societăţii, dar mai grav, a unei secularizări interne a creştinismului. De la o lume secularizată (fără
Georghe Guţu, Dicţionar Latin-Român, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 1180. Cf. Mircea Mandache, Procesul de secularizare şi modernizarea societăţii europene, în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul X, nr 1-2/1999, p. 27.
1 2

158

THEOLOGIA PONTICA

Biserică) se evoluează la o Biserică secularizată, sau la o religiozitate secularizată, adică una ce a pierdut contactul cu principiile fundamentale ale creştinismului şi care încearcă să răspundă secularizarii lumii prin metode seculare. Sociologul Daniel Bell afirma că secularizarea reprezintă «un proces vag, al dizolvării şi diferenţierii societăţii moderne, prin care religia devine tot mai mult credinţă personală»3. Mai mult, «scientismul, ştiinţa modernă neagă sau nu este preocupată de existenţa lui Dumnezeu. Ştiinţele secolelor XIX-XX, paralel cu ateismul filosofic, au negat în general existenţa lui Dumnezeu, implicit Revelaţia»4. Emile Durkheim defineşte secularizarea ca un declin al religiei, declin care se manifestă pe mai multe nivele : «pierderea puterii de către Biserică, separarea de stat, trecerea grupurilor religioase la grupuri autonome, incapacitatea instituţiilor religioase de a-şi aplica regulile asupra instituţiilor civile şi, mai general, pierderea controlului asupra vieţii indivizilor, depărtarea intelectualilor de Biserică, incapacitatea Bisericii de a produce o elită intelectuală»5. Deşi majoritatea copleşitoare a sociologilor şi teologilor văd secularizarea ca un fenomen opus religiosului, găsim şi câteva excepţii. Una dintre acestea este Friederich Gogarten, care în cartea sa, ’’Destinul şi speranţa lumii moderne’’ (1953) afirma că secularizarea este o consecinţă firească a credinţei creştine, în sens pozitiv, lumea devine un spaţiu destinat lucrării libere şi responsabile a omului. Sensul pozitiv al secularizării se păstrează atunci când omul îşi asumă lucrarea sa istorică în Hristos. Dacă această lucrare e realizată în afara unei relaţii cu Hristos, secularizarea devine secularism, ce coincide cu pierderea credinţei şi ’’decreştinarea’’ lumii6. Vedem deci că secularizarea este un concept ce nu poate fi analizat izolat de aspecte precum modernitate, globalizare, individualism, laicizare, pluralism. Cu toate acestea, folosire sincretică de elemente religioase diverse este o dovadă a lipsei de maturitate în gândire, dar şi sub aspectul dezvoltării temporale a noilor credinţe, deoarece după cum afirmă sociologia, ’’în fazele lor primitive de dezvoltare, (...) religiilor le este caracteristic sincretismul, altfel spus, nediferenţierea, indiferenţa şi contopirea de idei atât între unele şi altele dintre ideologiile religioase, cât şi între aceste ideologii şi alte idei din lumea profană...’’.7 Iar , pe toate planurile. «Tentaţia puterii politice şi dominaţia mondială, tendinţa de a înlocui orice religie istorică, tradiţională cu secta face ca aceasta să devină « o nouă formă de subversiune prin care câteva organizaţii internaţionale, cu ambiţii nemăsurate, exploatează în lumea occidentală fiinţe umane prin procedee imorale»8. Astfel de organizaţii sunt în general cele de tip milenarist : Martorii lui Iehova, Mormonii, Bahai, New Age9.

Daniel Bell, Die grosse Erneurung : Religion und Kultur, in nach-industriellen Zeitalter, in ’’Die Zukunft der Westlischen Weld’’, 1976, pp. 178-206, apud Mircea Mandache, op. cit., p. 28. 4 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Teologie fundamentală şi misionară. Ecumenism, Ed. Performantica, Iaşi, 2006, p. 172. 5 Daniele Herveu Leger, La religion pour memoire, CERF, Paris, 1993, p. 38. 6 Pr. Gh. Popa, Comuniune si innoire spirituala in contextual secularizarii lumii moderne, Ed. Trinitas, Iaşi, 2002, p. 14. 7 Petru Berar, Religia în lumea contemporană, Ed. Politică, Bucureşti, 1976, p. 18. 8 Alain Woodrow, Les nouvelles sectes, p. 124, apud Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România, Ed. Vasiliana 98, Iaşi, 2006, p. 81. 9 Ibidem.
3

prin clericalismul pompos. Polirom. N. întrebarea : noile mişcări religioase manifestă o respingere a lui Hristos. Ed. Or. dar Bisericile insistă. J. Biserica e astăzi mormântul lui Hristos. fireşte. Deşi Iisus Hristos este omniprezent în doctrinele noilor mişcări. a doua. M. nelăsându-se antrenată în acest curent dăunător. 10 11 . apud Jean Delumeau. prin bunăstarea materială şi prin predicarea unui Hristos mort. nu a unui centralism autoritar şi crispat”11. mutilat. Giuliano Şfichi. datorită erorilor de interpretare. Iaşi. pătimind a doua oară. Alice A. Acest caz este cu precădere întâlnit în Occident. Boissonnat. în principal pe moartea Lui. fie pentru a se erija în salvatori mesianici ai omenirii. Dealtfel. 2006.argumentată cu tot felul de subtraturi esoterice . religie universală prin excelenţă” iar posibilul triumf al unui umanism universal oferă o noua şansă creştinismului cu condiţia „renunţării la triumfalism şi prin asumarea până la capăt a rolului pe care i-l dictează tradiţia evanghelică. un Hristos de nerecunoscut din perspectiva creştină. prin autoritatea nejustificată. după modelul Său. a cărei valoare nu a fost încă pe deplin contestată de Occident din cauza faptului ca este redescoperită abia de curând. în acestea se vede o altă dimensiune. şi nici în viaţa interioară a oamenilor (şi iar se face apel la exemplul mulţimii tot mai bulversate şi mai alienate. în mod strategic. 1974. Îl regăsim ca pe un personaj ciuntit. J. trad. care se folosesc de El după bunul plac. Aubert. pentru a-şi facilita atragerea de adepţi din sânul creştinismului. că religia creştină nu mai este o soluţie credibilă. iar piatra teologiei a fost răsturnată la uşa mormântului’’10. în lucrarea lor: „Notre foi dans ce siècle” (Credinţa noastră în acest secol) sunt de părere. fie pentru a-şi acorda legitimitate.. din fericire. Le retour du Christ. Notre foi dans ce siècle.THEOLOGIA PONTICA 159 Se ridică. că progresiva unificare a lumii constituie „o şansă extraordinară pentru creştinism. în cel mai autentic spirit new-age-ist. Geneva. Aubert. Care este exilat undeva în istorie. Ed. 55.iar aspectul uman al persoanei lui Hristos bantuie şi astăzi minţile întunecate şi obtuze ale liderilor şi întemeietorilor de noi mişcări religioase. În lipsa unei opţiuni viabile din partea creştinismului apusean. Camdessus. p. fiind o consecinţă a teologiei catolice şi a viziunii acesteia asupra lumii şi Jertfei lui Hristos : ’’Biserica lui Hristos a ajuns istovită şi ineficace (după cum a demonstrat-o Al Doilea Razboi Mondial) – şi putem spune că şi toate conflictele de după acest moment tragic al istoriei. ed. pentru că oricât de vehement ar protesta Biserica Catolică sau oricât ar condamna unele acţiuni armate. Dar. Când acestă radiografie a teologiei şi spiritualităţii catolice va coincide cu viaţa Bisericii Ortodoxe. iar Biserica să ofere imaginea unei comunităţi frăţeşti. sau chiar mai buni decât Hristos.Bailey. sau a creştinismului ? Răspunsul este unul nuanţat. nici încetarea lor – din cauza îngustimii dogmelor. complet necreştină a dumnezeirii sale .. Camdessus. Lucis. În aşteptarea zorilor. lumea se va afla într-adevăr în faţa unei căderi spirituale fatale. 195. nici o denominaţiune sau doctrină filosofică. asadar o nouă paradigmă : crearea şi susţinerea « motivată » că religia creştină nu s-a confirmat ca doctrină salvatoare în istorie (atunci se face apel la exemplele marilor conflicte militare sau ale crizelor de tot felul). Se conturează. Învierea Sa e acceptată. care îşi pierde reperele ontologice). de Hristos nu poate face abstracţie nici un grup religios. p. Boissonnat şi M. nu poate împiedeca nici iniţierea (de care sunt responsabile cercurile oculte ale organizaţiilor financiare şi militar-industriale). există o îndreptare tot mai mare către spiritualitatea orientală. Autori ca spre exemplu M. Biserica Ortodoxă luptă pentru o învăţătură fundamentată pe Sfinţii Părinţi şi Tradiţie.

p. Europa şi întâlnirea religiilor (despre pluralismul religios contemporan). timpul nostru seamănă cu universalismul şi cu sincretismul epocii eline. trad. părând să devină chiar un principiu experimental. schisme. omul fiind eliberat astfel şi de povara păcatului. Astfel. că a produs numai conflicte. 1997. 12 . În contemporaneitatea postmodernistă. spre deosebire de timpurile patristice. 33. venit cu precădere din partea mişcării New Age. Radu Părpăuţă. de-ar fi să ne referim aici doar la criticii marxişti şi la alti critici vehementi ai religiei. Un nou Ev Mediu. pp. 417. Aceasta a devenit mai mult teza acelor ideologii care şi-au făcut din aceasta un deziderat major. Cluj-Napoca. De această dată. 13 Pr. afirma că „Azi. De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru. David. care astăzi este o lume plană. I. creştinismul a parcurs deja un drum lung. Limba păsărilor. p. un chip şi o unitate despre care Sf. faptul că dă prea multă importanţă «eului». Humanitas. Limes. 17. Între timp. Ed. p. Nu putem să neglijăm aici un aspect ce reprezintă o lipsă a Bisericilor. Bucureşti. Bucureşti. creştinismul şi gândirea creştină sunt puse faţă în faţă cu o incontestabilă neomogenitate religioasă. În urmă cu mulţi ani. 255-257. călăuze pentru contemplaţie. noţiunea atât de scumpă creştinismului de «persoană» dispare. Orientul consideră că nu « eul » este ceea ce omul are mai profund. s-a dovedit că lucrurile stau. Ed. Bucureşti. Dr. coincide cu Dumnezeu’’. experienţa comună a sacrului s-a anemiat. ea reapare în alte locuri şi forme decât cele de până acum”13. ci « sinele ». cu totul altfel. Grigorie Teologul vorbea atunci cu ochii spre viitor. iar religiosul Pr. Prof. Polirom. „Religia nu dispare pur şi simplu. Inchiziţie şi războaie religioase. pe care nu-l mai poate săvârşi cu adevărat12. nici grade spirituale de atins. 16 Nikolai Berdiaev. cu asemenea diversitate culturală. La fel. Deosebirea este în reprezentarea actuală a lumii. Christ. Nikolai Berdiaev. însă. 2001. ci îşi deplasează direcţia inclusiv spre structura socială. iar în lucrarea „Un nou Ev Mediu”. Creştinismul şi-a „atins limitele universalităţii sale în expansiune”14. O imensă nostalgie cuprinde cea mai mare parte a omenirii”16. Invazia sectelor-coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III. 15 Andrei Pleşu. Ed. p. 2002. care împreună cu societatea modernă scapă deseori din vedere un element esenţial : personalitatea umană. „Modelul nostru a suferit profunde mutaţii paradigmatice: nu se mai admit realităţi care ne depăşesc. cât sfârşitul lumii vechi… Spiritualiceşte. pentru că modelul lumii noastre nu mai este unul vertical: pentru noi nu mai există o scară a treptelor de fiinţă care îşi are sursa în transcendent. 44. Noile mişcări religioase. dar care coincide cu opiniile tuturor mişcărilor religioase de inspiraţie orientală : ’’Mai este un lucru pe care New Age îl reproşează creştinismului : faptul că acesta dezbină. pentru că nu ia parte la existenţa noastră istorică în acestă lume. Ed. Iar acest « sine » mai profund. totuşi. Iaşi. nu mai oferă praguri de suit”15. Multă vreme s-a crezut că secularizare va conduce treptat la dispariţia completă a religiei din viaţa omului. Ed. Paideea. libertăţii şi responsabilităţii. cu atât mai mult existenţe angelice care regentează sferele superioare. 14 Anca Manolescu. care a dat lumii o ordine. 2005. 1994. Nicolae Achimescu.160 THEOLOGIA PONTICA Regăsim astfel un alt reproş adus creştinismului. resimţea relativa analogie între timpurile trecute şi vremea noastră. noi trăim nu începutul unei lumi noi. „Imensa nostalgie „ de care vorbeşte Berdiaev nu contează în amploarea ei statistică ci în faptul că ea se măsoară doar pe verticală: dacă într-o lume ca a noastră.

religios . (iar de aici până la anarhism sau violenţă nu mai este decât un pas). 33. În opinia teologului catolic Roman Bleistein. Să le analizăm pe rând.regresia”18.. ori fabricate ale transcendenţei nu mai stârnesc adeziunea”17. p. tânărul intră în ceea ce se numeste criză de legitimitate. apud Pr. 38. p. 1979. cit.Totalizarea este procesul prin care individul în loc să-şi găsească o sinteză între propriul său eu şi mediul social în care trăieşte. Dr. către trascendent. Nicolae Achimescu. manifestă o formă de neoarianism religios). Zinke . în comparaţie cu orientările şi normele religioase tradiţionale. Procesul de maturizare spirituală şi căutare a propriei identităţi presupune modele tot mai greu decelabile într-o societate care nu se mai regăseşte pe sine.la care societatea contemporană este martoră. sau cel puţin un răspuns parţial.confuzia de identitate.Confuzia de identitate. într-un cerc esoteric. fie prin supra-identificarea cu „eroi „ sau „lideri” idealizaţi.. din nou. care prin supralicitare conduce la pierderea credinţei şi a manifestărilor normale ale religiozitătii.cit. alunecă spre o alternativă. tocmai pentru a se elibera de tirania nesiguranţei în care trăieşte. spre exemplu. prin conştientizarea acestei căderi. 19 Cf. în op. aspiraţia către absolut. rezultatele statisticilor contemporane cu privire la influenţa pe care „modelul Becali” îl are asupra tinerei generaţii). la o confuzie de roluri şi la incapacitatea omului de a fi statornic în plan social.. şi pot de asemenea determina apariţia celui de al treilea fenomen . Mildenberger.totalizarea şi 3. profesional. de ce şi mai ales cum sunt posibile asemenea evoluţii? Răspunsul. Şi cum societatea nu-i face o ofertă convingătoare. Frankfurt am Main. pentru că individul ajunge într-un fel de ghettou. p. 3. 223 sq. Jugend zwischen Flucht und Aufbruch”. iar aici mă refer la pătura intelectuală. M. pot duce până la o aparent completă anulare a propriei individualităţi.”Religionen am Rande der Gesellschaft-Jugend in Sog neuer Heilsversprechungen”. Prof. în L. religiozitatea „poate apărea ca o sete dupa transcendent atunci când reprezentările convenţionale. ar putea sta în facilitatea acestor noi modele de religiozitate. Anca Manolescu. omenirea mai are şansa redescoperirii dimensiunilor metafizice a propriilor tradiţii şi religii. „Die religiöse Revolte. adică evadarea din prezent şi reîntoarcerea la tipuri primitive de comportament. care sunt mai uşor acceptate de către tânăra generaţie (şi nu numai. p.implicit adeziunea la fenomenele New Age : 1. Regresia. apare atunci când supraoferta obiectelor de identificare şi „ideologiile” contemporane nu mai este orientată suficient de către societate. 16. München. Riscurile majore vin din ceea ce generează acest mod de comportament. Statisticile sunt ingrijorătoare ! Ambele direcţii enunţate mai sus. Cf. La rândul ei. Prin redescoperirea religiozităţii autentice. Gefährdete Identität.THEOLOGIA PONTICA 161 cade în derizoriu. 17 18 . Apare în chip firesc întrebarea. pentru că împreună pot contribui decisiv la înţelegerea mecanismelor care declanşează marile mutaţii în plan religios . 2. op. Astfel. Această supraofertă produce prin neselectivitate (condiţionată de factorii şi eficienţă educaţională). se poate declanşa. în contrapondere. „fascinaţia noilor mişcări religioase constă tocmai în faptul că ele încearcă să-i facă o ofertă alternativă … pentru că există trei riscuri în procesul de căutare a propriei identităţi : 1. 1997. care paradoxal. (a se vedea. Roman Bleistein. totalizarea îmbracă fie forma unei supralicitări a identităţii colective. ori prea familiare. 2. metamorfozate tragic în fanatism religios19.

pe care ne-o dezvăluie observaţiile -şi pe o bază teoretică . nr. Noutatea fundamentală constă în enunţul potrivit căruia Universul evoluează. mai ales datorită lucrărilor fizicianului belgian Georges Lemaître.ca Universul să rămână veşnic într-o stare egală. în aceste condiţii Providenţa Nicolae Achimescu. Editura de Vest. Una dintre cele mai de seamă reprezentante ale gândirii de tip New Age-ist. vechea ştiinţă mecanicistă.„ Teologie şi viaţă”. aceasta. foloseşte noţiunea de „perioadă de cotitură” şi vorbeşte. şi anume atât în plan individual şi general uman. Din perspectivă religioasă.luarea în calcul a expansiunii Universului. Acesta este raţionamentul care stă la baza modelelor de big bang. În zilele noastre au fost măsurate deplasările spre roşu ale câtorva zeci de mii de galaxii. De aici rezultă că Universul trebuie să fi fost mai dens în trecut. în rev. Impărăţia răului-New Age. o teorie a „atomului primitiv”. Marilyn. 23 Pr. Consideraţii critice din perspectiva creştină. terapeutic şi religios. în sensul unei „reţele” (germ. sunt modelele de big bang. New Age şi ecologia. Dintre modelele pe care le-au imaginat. Dominique. Vechea paradigmă. dar toate converg într-un anumit punct. Aceasta a fost înţeleasă şi admisă la începutul anilor '30. susţinând că omenirea traversează astăzi o aşa-numită „perioadă de cotitură”. Bucureşti. care. din urmă. după legea expansiunii. Tot el i-a înţeles primul implicaţiile : dacă Universul este în expansiune. cu cerinţa . 24 Cosmologia secolului XX este fondată pe o bază observaţională . Dar Lemaître nu a folosit acest termen. care confirmă vasta mişcare universală de expansiune. Polirom. „tranformarea personală şi socială în era Vărsătorului”22. (Marilyn Ferguson. 1997. Raţionamentul de pornire este simplu : după legile noastre fizice. Christiana. trad. nu a fost băgată în seamă de colegii săi. astrofizicianul Fred Hoyle. Neacceptând big bang-ul. şi de o „nouă imagine despre lume”. sarcina esenţială a cosmologilor constând în reconstituirea istoriei lui cu ajutorul modelelor cosmologice. ea a fost botezată teoria „big bang-ului” de către unul dintre principalii săi opozanţi. într-un mod uimitor de exact. 1980. un fapt atestat de observaţii.mai degrabă metafizică . mişcările şi persoanele „particulare care pledează pentru o schimbare pe această linie într-un sistem reţelar unic. lucru ciudat. 2005. propunând.: „Netzwerk”. p. Laurenţiu Zoicaş (coord). de o „nouă gândire”. se măreşte continuu: materia se diluează. Capra şi alţi fizicieni moderni susţin „plenitudinea lumii”24 structura holonomică a acesteia. social. numită a „stării staţionare". e deja depăşită. 188.162 THEOLOGIA PONTICA New-Age este o denumire generală pentru o „serie de curente şi idei foarte variate”20 care îşi au rădăcinile în tradiţii cu totul diferite. Curând. ecologică şi feministă. el trebuie să evolueze. 1-6. însumează toate grupările. pentru că reuşea să împace expansiunea. 20 . Cf. Dan Bădulescu. Ed. singurele care justifică observaţiile. este eliminată în prezent de o alta nouă. 22 Bruno Würtz.aplicarea teoriei relativităţii generalizate. să aibă o istorie. ştiinţific.”network” echivalând cu o „conspiraţie blândă”21. Los Angeles. Aquarian Conspiracy. 2001. în viziunea autoarei. p. 1994. Trebuie deci să existe întotdeauna aceeaşi cantitate de materie. cât şi la nivelul întregului cosmos. în acelaşi context. Lecourt (coord). 107. Iaşi. atunci pe cale de a se naşte. p. şi anume în cel personal. materia nu poate să apară sau să dispară. în anii '30. 45. Lemaître chiar a încercat să integreze în reconstituirea trecutului Universului ideile fizicii cuantice. Timişoara. Veritabil precursor al cosmologiei moderne. dar într-un volum care. Ed. Această schimbare trebuie să se realizeze prin „transformarea conştiinţei”. el propunea o teorie concurentă. Această „conspiraţie” acţionează. Dicţionar de Istoria şi Filosofia Ştiinţelor. respectiv vechea formă de explicare a realităţii. pedagogic. p. În opinia sa. densitatea ei scade. 21 A se vedea Ferguson. Această teorie era foarte ispititoare. care presupune o schimbare reală în toate domeniile. 254. engl. New Age. potrivit noului principiu al intercorelaţiei componentelor Cosmosului. fiind desemnată către Capra ca una holistică. Specialistul în fizică atomică Fritjof Capra23.

cea ce Henry Corbin numea „mundus imaginalis”. Maxim Mărturisitorul. religiile şi toată cohorta de mistici asiatice. p. etc. cum ar fi: Era Solară. gnoze şi neognoze considerate drept „religio mentis”29. Era Androgină (în opoziţie cu patriarhatul de până acum). 83. New-Age poate fi definită ca o neomitologie. Ed. care o va înlocui pe cea actuală. Georgescu. Era de Aur. magie. neo-ocultism. practici mantice preluate în esoterisme şi antropozofisme de toate facturile au invadat „piaţa spirituală” cu oferte irezistibile pentru cei neîntăriţi în credinţă. Ed. 2001. Era Răspântiei. Chatterji.este post-modernist şi în sensul că acesta îşi însuşeşte în chip formal şi exterior tradiţii şi mituri cărora le conferă un nou conţinut. sistemele cabalistice. 16. Bucureşti. Era Holistică. C. Gnoza. Şamanismul de toate formele. Era Păcii. simboluri. prin extensie. Din aceeaşi perspectivă. în opoziţie cu principiul masculin Yang)28. p. 2005. ed. 26 Noţiunea de „holism”datează din 1926. Paideea. de culte ale marilor misterii. generalizarea concepţiei holiste. a „Peştilor” cât şi mişcarea în sine. dar acum depăşită. Sophia. Microcosmos şi mediator. Era Acvariană. 29 Lucian Grozea. care va promova noile principii pe care aceasta le presupune. p. prezentului şi viitorului. Era Vărsătorului. Bucureşti. fapt care presupune crearea unei religii unice. trad.corespunzătoare Mântuitorului Iisus.. Tocmai din acest motiv. Aceasta presupune. pp. în care acredita teza unei evoluţii a materiei în structuri de organizare a energiei mereu progresive. 1961.W. pretind că doar ele pot să satisfacă nevoile cognitive. Vezi Jan Smuts.J. fiind lansată de către omul politic şi filosoful aud-african dr. de exemplu Sfântul Maxim Mărturisitorul considerând că această Providenţă înseamnă „păstrarea lumii finite în diversitatea ei” 25 şi nicidecum într-o abordare holistică26. 9. by E. axiologice. neopăgânism. Anca Popescu. discipline arcane oculte. Unităţile din care sunt ansamblate – respectiv: imagini. Era Ioaneică (în opoziţie cu mileniile pauline). prin noţiunea acesta de de eră trebuie să se înţeleagă atât o epocă viitoare. 27 Bruno Würtz. trad. Holism and Evolution. Era Ecologică. neomagie.cit. religiozitate şi pseudo-religiozitate . New-York. Antropologia teologica a Sf. Bucureşti. afective. În ultimele două decenii. Toate pretind a construi şi oferi o imagine coerentă asupra lumii. mitologiile antice resuscitate şi adaptate noilor cerinţe. 61-88. Unităţii şi Armoniei Universale etc. Putea afirma că New-Age-ul . op.impregnat de mituri. filosofice şi copte). Fireşte. 2001. o politică vizionară globală.THEOLOGIA PONTICA 163 divină apare mai mult sau mai puţin identică dragostei dumnezeieşti. 28 C. Filozofia ezoterică a Indiei. cu acea a „Vărsătorului-Aquarius”27. conţinut. a trecutului.sferă”. care funcţionează doar în baza propriei consistenţe. Era Experienţialităţii. 25 . Ed. mijloace sau tehnici folosite de către această mişcare ne obligă să amintim că ea apare şi sub multe alte denumiri în afară de NewAge „Era Nouă”). metafizice sau estetice ale unor grupuri sau indivizi. figuri arhetipale – formează o „ imago . Diversitatea de surse. Sinnot. universale. înainte de toate. În plan esoteric are loc înlocuirea vechii ere a „Peştilor” . Jocurile fiinţei în gnoza valentiniană orientală (aspecte ale gnosticismului de tip siro-egiptean după mărturiile patristice. Era Principiului Yin (principiul feminin din spiritualitatea taoistă. revigorarea practicilor esoterice. Herald. depăşirea procesului de individualizare şi a egoismului care marchează societatea occidentală contemporană. Jan Smuts în cartea sa „Holism and Evolution". în afară de Lars Thunberg. transformare a omului printr-o aşa-numită revoluţie spirituală.

97. psihedelism. P. la o diversificare a acesteia. E. în schimb. să zdruncine certitudini şi credinţe. Bruno Wütrz. Or. facilităţi şi modele de viaţă lipsite de componenta credinţei creştine. spiritul antitehnologic al mişcării ecologice şi 2. generatoare a info-sferei. Rene Guenon.”31 Dealtfel.. 32 Sue Knight. a instaurării unui nou mod de gândire. Dumnezeu a existat. Alice A. „Istoria a dovedit dintotdeauna că umanitatea nu poate exista în afara lui Dumnezeu. prin spargerea porţilor percepţiei spre aşa-zise planuri sau realităţi paralele. Carl Gustav Jung. Religii in dialog. 2006.se motivează şi se articulează tocmai în Existenţa Supremă. sunt consideraţi precursori ai mişcăm. Swedenborg. precum Pico de la Mirandola.164 THEOLOGIA PONTICA scepticismul sau chiar antirealismul unor filosofi postmoderni. cât şi explozia informaţională. a realităţii virtuale.ele sunt niste fenomene sociale şi religioase reale. respectiv „a unei schimbări de paradigmă. dar având în vedere caracterul holist al acestei doctrine şi anumite personalităţi mai vechi sau mai noi. p. p. există şi va exista totdeauna în conştiinţa omenirii. ca o pe reemergenţă a laturii religioase refulate de raţionalismul modern. al multiplelor forme de manifestare. Pe acest fond. Toate acestea propun o „întoarcere în interior”. prin formule de misterii antice sau de neoşamanism reactivat. răspândirea fenomenului ocultist se încadrează în ceea ce sociologul american Peter L. prin psihotehnici de tipul „psihologiei umaniste” a lui Abraham Maslow (1908-1970) care îi oferă atributul de substitut religios. Prof. 30 31 . în care asistăm la o revenire în forţă a ofertei oculte. revigorarea esoterismului şi ocultismului. este din ce în ce mai vizibil efortul pe care organizaţiile supranaţionale îl depun pentru impunerea unor paradigme improprii unei civilizaţii autentic spirituale. grevată pe fondul aşteptărilor din parte unora. oferind în contraofertă. iar printre acestea. 2004. Totul pe fondul unei repăgânizări a civilizaţiei umane tot mai bulversată. Dar. sau visării.40. in genere. abundă un imens puzzle de practici esoterice mai noi. Bucureşti. Meister Eckhardt. materializată fiind în cele două forme de exprimare: 1. Ed. care sunt asociaţi acestui curent. sau care au dominat Antichitatea. E.”30 Orice altă tentativă este sortită eşecului. Jacob Böhme.cit. Theilhard de Chardin.. Aşa-numitele religiozităţi de avangardă. Nicolae Achimescu. 267. în „care nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualităţii”32. cum sunt Nelson Goodman. două domenii: pe de o parte redescoperirea şi revalorizarea practicilor şamanice de către diferite mişcări: hippy. imaginat sau trăit.la Era Vărsătorului. ca pe o revitalizare sau o respiritualizare a unei umanităţi ameninţate de sterilitate spirituală. se vor regăsi în aşa-numita psihologie transpersonală. Bailey109. acei maeştri ai ocultismului precum Alan Kardec. într-o bună măsură. Curtea Veche. la această mutaţie au contribuit. p. flower power. indiferent cum judecăm aceste manifestări . Aceste noi tendinţe religioase de reinterpretare a vocaţiei lumii şi conceptelor ei. Lucian Popescu.ca pe o reîntoarcere la un iraţionalism nociv. etc. Eliphas Levi. indiferent cum a fost conceput. Tehnicile programării neuro-lingvistice.. Rudolf Steiner. Iaşi. trad. op . Berger numea „dezmodernizarea conştiinţei” . cel al New Age-ului. Dr. Criticii creştini. pentru că Dumnezeu este existenţa absolută şi orice existenţă relativă -aşa cum este cea umană . Ar fi lipsită de suportul propriei existenţe. Adolf Huxley. Hilary Putnam sau Humberto Maturana. Trinitas. nu fac decât să submineze realitatea. sunt de părere că totul a început cu Elena Petrovna Pr. Ed. Blavatsky. Cu toate acestea. şi care acum sunt resuscitate..

Ed. 90. care se consideră „sat planetar”.. care. care va publica în douăzeci de volume.THEOLOGIA PONTICA 165 Blavatskaia. Aici se studiază lucrările cu caracter ocult ale Alicei Bailey şi se aplică o nouă pedagogie.. Alte elemente au fost preluate din filosofia greacă a lui Heraclit35. în nordul Scoţiei. Cu toate acestea. Conform New-Age. devine prima preşedintă a acestei comunităţi. dintre care nu au lipsit nici drogurile. Unitatea universală este scopul către care se îndreaptă evoluţia.cit. Prof. M. op. When Humanity comes of Age. Ea este cea care anunţă prima „revelaţie” cu privire la aşa-numita „nouă eră”. California. Lucis Publishing Company. 36 Vera Alder. în care nici o parte nu este mai importantă decât celelalte.. Încă din 1975 a început să se facă publicitate mişcării Noii Ere... existenţa şi echilibrul ei sunt determinate de cele două principii aparent opuse. prin Şcoala Waldorf. propus de mişcarea New-Age. trad. 68. iar apoi. ci acel „Hristos” pe care ei înşişi îl numesc Mentorul universal şi Maitreya. Manual de istoria religiilor. Ed. Bucureşti. 33 34 . IBMBOR. între altele. 1982. fondat în 1962. pp.. ieroschim. p. Unul dintre cele mai importante centre ale mişcării New-Age a fost Institutul Esalen din Big Sur. Există. p. Scarpi. Raveri. a fost fondat aşezământul Findhorn-Community. scrie ea. Bailey a Companiei Editoriale Lucifer („Lucifer Publishing Company”). în Ereziile contemporane-o devărată ameninţare. cea mai importantă precursoare a ceea ce se cheamă astăzi „spiritualitate New-Age” este Alice Ann Bailey (1880-1949)33. Foarte importantă pentru istoria ocultă a new-ages este fondarea. s-au experimentat diferite tehnici şi terapii „alternative”. dar complementare. Nicolae Balca. 2003. o corespondenţă totală între ceea ce numim macrocosmos şi microcosmos omul aparţinând microcosmosului. Humanitas. în l922. 1974. Ce cuprinde însă „planul” Noii Ere ? Care sunt ţintele ei? Primul şi cel mai important obiectiv al Noii Ere este o stăpânire mondială care va fi exprimată printr-un guvern mondial. a fost vreme de mulţi ani leagănul mişcării. o nouă Ordine mondială a lucrurilor şi o religie mondială. dar nu unica şi irepetabila Persoană dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos. pp. pe drept cuvânt. Ed. un model pentru modul „alternativ” de viaţa. 66. Giovani Filoramo (coord). P. 2006. o religie mondială. noi amănunte referitoare la noua ordine mondială. astfel. Evanghelismos. Ştefan Nuţescu. citată de Părintele Arsenie Vliangoftis. In ansamblul ei. 354-355. Dr. Mihai Elin. vol.. M. Bucureşti. motiv pentru care a şi primit un nou nume. Vera Alder : „Există într-adevăr. unul feminin şi celalalt masculin. preluate din taoism34 şi completate de către fizicianul Capra cu idei din cartea chineză I-Ging. pune în lucrare şi pe cea Bruno Wütrz. Dar să vedem ce spune importanta reprezentantă a Noii Ere. o economie mondială. Istoria filosofiei antice. În acest institut. după aceea (1924). 29-39. Adepţii Noii Ere nu ascund că există un plan mare şi divin. Planul universal cuprinde: un organism mondial. alături de conspiraţia ascunsă. p. Massenzio. Bucureşti. lumea trebuie percepută ca o „ţesătură” dinamică de relaţii. care avea sa stârnească multe controverse pe seama numelui ei..”36. cea care în 1875... pătrunsă şi în România post-decembristă. că o ierarhie spirituală va duce omenirea la înfăptuirea planului divin şi că în perioada actuală capul ierarhiei este Hristos. de către A. sub conducerea lui Michael Murphy şi Richard Price. Până atunci acţionase în culise. I. a treia preşedintă a Societăţii Teosofice. considerate „mijloace sacre” de revelaţie divină a naturii realităţii. un plan şi un scop în spatele întregii creaţii. trad. şi anume yin şi yang. 35 Diac.

6. iar pentru atingerea acestui scop creează confuzia38. încercând să pervertească dinlăuntru spaţii care interesează mişcarea. reprezentanţii noii Ere înţeleg exterminarea tuturor acelora care nu sunt de acord cu scopurile Noii Ere. lucru foarte obişnuit pentru ei. printre altele.37 9.166 THEOLOGIA PONTICA arătată. dacă este cu putinţă. şi mai ales creştinii. Stăpânirea unei noi rase de supraoameni. Toţi cei care se împotrivesc. îi identifică pe creştini şi pe toţi cei care se împotrivesc concepţiilor lor cu fiara din Apocalipsă sau cu Antihrist. Impunerea cu forţa a limitării naşterilor (avorturile). Scopul noii Ere acum nu este să golească bisericile. În perioada pe care o parcurgem acum acţionează mai ales în chip coruptiv. adică cu cei care vor fi de acord că toate religiile. Acesta pare a fi unul dintre secretele cele mai întunecate ale Noii Ere.. şi iniţiere luciferică. spre exemplu. 2. Iniţierea maselor în aşa numitul sistem planetar care se numeşte. 68-71. 37 38 Acest aspect aminteşte de doctrina nazistă. aşadar. 3. cit. dragostea şi unitatea mondială”. Fecundarea artificială. „Planul” cuprinde. nu este nevoie de nici un Dumnezeu Care să-1 mântuiască. gradul de pericol al „Codului lui da Vinci” care nu neagă ci doar seamănă îndoiala). concepţia demonică ce spune că omul este dumnezeu din fire şi. care neagă. Discipolii Noii Ere. de asemenea. . denaturând în mod grosolan Sfânta Scriptură. care aminteşte de concepţiile naziste. Părintele Arsenie Vliangoftis. şi în acest scop se folosesc în principal mijloacele mass-media. Ceea ce până atunci se adresa doar unora spre iniţiere. adică propagandă. 4. şi Creştinismul împreună cu ele. Un control mondial asupra alimentelor. Aşa numita Operaţie de curăţire. să le umple cu oameni care să aibă cugetarea pervertită (poate astfel se vas înţelege. Controlul genetic. 7. Operaţia de curăţire o vor pune în lucrare când mişcarea se va instaura în toată lumea şi atunci îşi va arăta adevărata ei faţă. op. deşi propovăduiesc „pacea. 8. pp. Sistemul mondial al cartelei de credit. Prin acest termen. sunt căi care duc la acelaşi scop. şi următoarele scopuri secundare: 1. sunt acelaşi lucru. în lojile oculte şi în alte societăţi secrete. vor trebui să dispară de pe pământ printr-o procedură de purificare mondială. Ei spun că Antihrist este orice persoană sau grup care neagă firea dumnezeiască a omului. prin urmare. Un sistem economic mondial. 5. adică o acţiune de afierosire satanei. acum se arată tuturor. Evenimentul principal al „planului” este venirea „Hristosului-Vărsător” al Noii Ere şi instaurarea împărăţiei lui. ci.

aşteptate cu interes de slujitorii Bisericii noastre. de preacinstirea Maicii Domnului. 2010. Editura Doxologia. legate de venerarea Presfintei Treimi. Iaşi. 219 p. să nu mai vorbim de preocuparea permanentă a Preasfinţiei Sale de a aprofunda permanent pregătirea teologică. ci şi din celelalte ţinuturi româneşti. Duminicile – peceţi ale Învierii (40 de predici la Duminicile Octoihului). Faptul că aceste predici izvorăsc dintr-o bogată experienţă pastorală – să nu uităm că Preasfinţia Sa are peste două decenii de slujire arhierească! – dă şi mai multă greutate sublinierilor întâlnite în cadrul discursului omiletic. Publicate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei. prin această credinţă în Hristos cel înviat. cele 70 de predici ale Presfinţitului Calinic acopăr duminicile şi sărbătorile mai importante dintr-un an bisericesc. Frankl. ale căror consecinţe dezastruoase se răsfrâng asupra familiei şi a vieţii comunitare. ceea ce pentru un slujitor al Altarului străbun se constituie într-un necesar vademecum omiletic. filosofică şi ermineutică. Sărbătorile – daruri ale Învierii (30 de predici). putem să fim mărturii vii pentru cei care se află în această căutare a sensului vieţii.. . 2010. distingându-se prin bogate referinţe scripturistice. trebuie spus că – prin publicarea cărţilor Preasfinţiei Sale – editura mitropolitană ne pune în faţa unei binevenite şi mult-aşteptate provocări: aceea de a intensifica în slujirea noastră pastorală preocuparea omiletică şi catehică. nu numai de cei din Moldova. prin ţinuta grafică deosebită. adorarea Sfintei Cruci şi cinstirea care se cuvine a se aduce sfinţilor – fraţii noştri mai mari întru mărturisirea lui Hristos cel înviat. Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. dar şi prinr-o binevenită documentare istorică. predicile Preasfinţiei Sale ne conving – deopotrivă pe slujitori şi credincioşi – de adevărul că numai credinţa în Hristos dă sens vieţii noastre şi că. pe care ştie să-l insufle într-un mod discret celui care îi lecturează captivantele pagini. De fapt. promotorul unei psihologii a înălţimilor. dacă ar fi să folosim cuvintele lui Viktor E. Iaşi. 247 p. Aceste două volume de predici – prefaţate de 51 de predici la sfinţi şi urmată de două închinate Triodului şi Penticostarului – se înscriu între apariţiile de prestigiu ale Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Editura Doxologia. filocalice şi patristice. Preasfinţitul Părinte Calinic Botoţăneanul ne-a obişnuit cu apariţii dese şi de bună calitate. Efectiv. promovate de aşa-numitul neoliberalism. ţinând cont de urgenţele misionare legate de noile atacuri datorate sincretismelor religioase şi alternativelor moralei seculare.RECENZII † Calinic Botoşăneanul. dar şi printr-o îngrijită tehnoredactare ce oglindeşte o preţuire aleasă faţă de textul tipărit. iar pentru un student în Teologie – sau un simplu credincios – într-un mijloc de documentare şi aprofundare a adevărurilor de credinţă.

în fiecare sfânt „fiind vizibil chipul de lumină al strălucirii feţei lui Hristos”. strălucirea ei cerească”. Astfel. Este . precum şi la urmărirea unui fir roşu al discursului pe care îl propune celui care îi lecturează predicile. cele trei mari perioade liturgice şi chemarea tuturor oamenilor de a deveni fii ai lui Dumnezeu: „Cincizecimea este legată ontologic de Învierea şi Înălţarea Domnului. precum şi a celor care au nevoie de ajutorul nostru în a-şi împlini chemarea de a se arăta vrednici fii ai Împărăţiei cerurilor. despre care spune: „Învierea Domnului a deschis un nou ciclu în istoria omenirii. aceste calităţi contribuie la aceea că toţi cititorii – ca şi ascultătorii. Atunci cînd este nevoie foloseşte în mod elegant propoziţiile apodictice. Este vorba de Duminica tuturor sfinţilor. Fraza este scurtă şi sugestivă. Din acest motiv predicile Preasfinţiei Sale au drept scop să ne convingă de adevărul de temelie al credinţei creştine: Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. la exprimarea şi frazarea ideilor. care reprezintă „desăvârşirea Bisericii lui Hristos în veacul ce vine. acest fapt face ca dicursul omiletic şi catehetic al Preasfinţiei Sale să aibă tonul rostirilor patristice. care este sfinţirea noastră (I Tesaloniceni 4. nu ezită a face unele pertinente sublinieri care îi sunt caracteristice. clară. prin împărtăşirea cu Hristos cel răstignit şi înviat. atunci când Preasfinţia Sa rosteşte cuvânt de învăţătură – să pună sub o THEOLOGIA PONTICA altă perspectivă. nu este posibilă o autentică trăire a sfinţeniei la care ne-a chemat Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. precum şi de rostul pedagogic al pildelor Mântuitorului. apelând la imagini sugestive. În concluzie. întreaga lor viaţă întru Hristos. stabilind premiza renaşterii şi trasfigurării întregii creaţii”. desigur mult mai luminoasă. Preocupat de oglindirea Sfintei Scriptiri în textele filocalice publicate în limba română şi nu numai. concentrând în sine lucrarea de desăvârşire a omului. Din acest motiv putem spunem că – spre deosebire de alte creaţii de gen. Mărturie sunt sfinţii – prăznuiţi în prima Duminică de după Pogorârea Duhului Sfânt – expresie a lucrării Duhuluii Sfânt în Biserică şi în lume”. Faptul că Preasfinţia Sa s-a confruntat cu diverse ocazii în care a trebuit să rostească un cuvânt de învăţătură se poate uşor ghici din conţinutul bogat. logică şi lămuritoare. exprimarea academică şi documentarea punctuală cu privire la subiectele abordate. Iar cei care au fost mai îndoielnici în a mărturisi pe Hristos să pună un început rodnic unei vieţi de reînnoire duhovnicească. fără de care în condiţiile dificile – datorate acestei nesfârşite tranziţii. adică omiletice – predicile Preasfinţitului Calinic se disting prin exprimare cursivă. În mod prioritar – aşa cum reiese şi din titlurile alese pentru cele cinci volume de predici – Preasfinţitul Calinic ţine să sublinieze adevărul că fără înflăcărarea inimii. ajută intuiţia celor ce lecturează predicile să pătrundă mai uşor în miezul problemelor prezentate spre aprofundare. În raport cu Învierea Domnului trebuie privite marile sărbători creştine.168 Mai presus de toate este însă această dragoste statornică faţă de credinţa străbună. 3). cu destruoase urmări asupra trăirii credinţei – n-ar fi posibilă o jertfelnică slujire a lui Hristos şi a Bisericii Sale. mesajul predicilor Preasfinţiei Sale mergând direct la inima cititorului – înflăcărează inima şi mişcă voinţa pentru a împlini voia lui Dumnezeu.

care izvorăşte din lumina Învierii lui Hristos. Nu este un optimism de genul celui pe care ni-l oferă lumea virtuală. dacă ar fi să ne referim la un fapt concret. în aceste vremuri în care agresiunea unui gnosticism de nuanţă sincretist-newage-istă este mai virulentă ca oricând. Numai căderea în păcatul neascultării de Dumnezeu l-a făcut să piardă această conştiinţă de fiinţă a bucuriei. alienându-l în de sine şi de semenii săi. de trăitori ai valorilor religioase şi morale specifice credinţei creştine. în acest sens faptul că peste 85% din cei intervievaţi mărturisesc nevoia de sens al vieţii.izvorăşte acea lumină optimistă a predicilor Preasfinţiei Sale. Or. zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15. izvorât din credinţa în Hristos cel înviat. În perspectiva acestui optimism existenţial orice om care primeşte credinţa în Hristos poate nădăjdui că la sfârşitul veacurilor Dreptul Judecător îi va adresa chemarea – ca şi slugii celei credincioase din pilda lui Iisus – de a moşteni Împărăţia cerurilor. Din salutul adresat de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria înţelegem că omul a fost creat de Dumnezeu să fie fiinţa bucuriei. lumea digitală şi super-tehnicizată şi care îl rupe pe om de realitatea acestei vieţi. dar şi de îndrumători ai generaţiilor care vin după noi pe drumul acesta de lumină al sfinţeniei care dă sens vieţii umane. optimismul care izvorăşte din credinţa în Hristos cel înviat îl face pe om să redescopere această chemare fiinţială de a fi fiinţa bucuriei şi de a trăi această bucurie în relaţie sau în dialogul său cu semenii. Acest optimism. pe când cu puţin peste 15% se arată preocupaţi de veniturile băneşti sau economice. slugă bună şi credincioasă. acest mesaj că numai Hristos cel înviat dă sens şi împlinire vieţii noastre – pe care Presfinţitul Calinic ştie să-l sublinieze cu prisosinţă – este cel pe care vestitorii Cuvâtului lui Dumnezeu trebuie să-l aibă cu prioritate în vedere.THEOLOGIA PONTICA 169 universităţi ale lumii la chestionarele şi anchetele efectuate în ultimii ani. nu este un optimism iluzoriu sau trecător. care este o împărăţie a bucuriei şi a cărei pregustare o putem avea încă din această viaţă: „Bine. ne ajută să ne asumăm resposabil condiţia noastră de creştini mărturisitori ai Evangheliei. peste evident că din raportarea predicilor la sublinierea paulină – „Dacă Hristos n-a înviat. a Cărui centralitate – cum spune Părintele Dumitru Stăniloae – dă sens şi strălucire întregii vieţi creştine. în condiţiile unei nesfârşite perioade de tranziţie. 14) . mai ales. pe de altă parte. această realitate – care devine tot mai acută şi în România. asociindu-se unei tendinţe self-religious pe de o parte şi unei sărăciri spirituale a vieţii umane în general. dar contribuie la o şi mai mare deteriorare a condiţiei umane şi a viziunii cu privire la lumea în care trăim – impune reconsiderarea rolului credinţei în Hristos cel înviat în afirmarea sensului vieţii. în perspectiva căruia să-şi proiecteze şi să-şi realizeze viaţa. zadarnică este atunci propoveduirea noastră. Se cuvine a preciza că acest optimism. în care valorile morale şi religioase au suferit o regretabilă depreciere. Că este nevoie de toate acestea în lumea în care trăim o dovedesc numeroasele studii şi răspunsurile pe care le-au dat tinerii din numerose . Or. ca să mai vorbim de faptul că şirul crizelor economice nu numai că nu se termină. Aceasta este lumină lui Hristos cel înviat. Nimeni nu poate spune că nu este semnificativ. Or. de nevoile sale vitale şi ontologice.

spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi nevestejită în ceruri pentru voi” (I Petru 1. în condiţiile în care participarea la Sfânta Liturghie tinde să se transforme într-o nedorită asistenţă pasivă – fiecare credincios se face împreună-călător cu Hristos – „cel înviat din morţi prin dreptatea lui Dumnezeu” – asemenea ucenicilor care mergeau spre Emaus. peste multe te voi pune. p. Hristos nu a înviat pentru Sine. care „dă o interesantă explicaţie numelui Miriam. care au fost martirii şi sfinţii” (Sărbătorile. Ci de una vie. prin Învierea lui Hristos din morţi – ne-a născut din nou spre nădejde vie. care nu au în miezul lor comuniunea cu Hristos cel euharistic. Botezul (prin care ne-am îmbrăcat cu haina nestricăciunii). Nu este vorba de o credinţă acceptată doar raţional sau formal. cu Care ne împărtăşim euharistic. O vedem din înseşi sublinierile prin care ne solicită să depăşim şi să biruim indiferentismul religios din vremea noastră. nu aduc cinstirea cuvenită sfinţilor. Cele şase litere ale numelui întruchipează cele şase taine mai presus de fire. pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Prin această permanentă împărtăşire cu Hristos cel euharistic – e nevoie de subliniat acest adevăr. spune Mărturisirea de credinţă”. este „izvorul de viaţă al tuturor celor care împlinesc voia lui Dumnezeu. Învierea (prin care ni s-a dat bucuria) şi Înălţarea la ceruri (prin care firea omenească a fost aşezată de-a dreapta Tatălui)”. 103).170 puţine ai fost credincioasă. p. leacul credinţei este de neînlocuit..105). ci pentru a noastră mântuire. nu putem uita – cum spune Preasfinţia Sa – că prin naşeterea Maicii Domnului „începe să se înscrie împlinirea istoriei mântuirii neamului omenesc” (Ibidem. Fiecare silabă are câte două litere. Care – după mare mila Sa. Moartea pe Cruce (prin care am primit viaţa veşnică). Iată de ce Hritos cel răstignit şi înviat. Preasfinţitul Calinic ştie să cultive în inimile cititorilor acest optimism. Preasfinţitul Calinic reia frumoasele sublinieri ale Sfântul Antim Ivireanul. Bunavestire (prin care s-a descoperit taina cea din veac ascunsă). Aşadar. Preasfinţia Sa să adauge: „Prezicerile . pentru ca.. Bucuria Învierii este şi bucuria vieţii” (Ibidem. intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25. p. după cum ne arată prietenii şi următorii Lui. în frunte cu Maica Domnului. „Învierea lui Hristos este garanţia învierii noastre. 3-4). chiar dacă se numesc creştine. din care izvorăşte nădejdea vieţii celei veşnice. De acest adevăr ne încredinţează şi Sfântul Apostol Petru: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Naşterea (prin s-au împăcat cerul şi pământul). care este trăirea zilei celei neînserate” – ne încredinţează Preasfinţia Sa. în continuare.. Astfel. iubirea Sa jertfelnică nu poate fi împărtăşită decât printr-o reală şi o efectivă împătăşire cu Cel care „va continua să ne descopere în veşnicie taina Sa. cea dumnezeiască şi omenească. hrănită cu permanenta împărtăşire cu Hristos cel euharistic. 143). Pentru a fi mai convingător. simbolizând cele două firi ale lui Iisus Hristos. a crede în Hristos cel înviat nu înseamnă a merge la acele adunări creştine. Mai ales că asemenea adunări. Or. şi anume. THEOLOGIA PONTICA Într-un cuvânt. Acesta este şi motivul pentru care niciun credincios nu poate intra „în bucuria vieţii veşnice fără Hristos cel înviat. după adevăr şi dreptate. 21). prin cele trei silabe ale numelui se înţelege că va naşte o Faţă (Persoană) a Sfintei Treimi.

patimi şi păcate. cât şi proorocii au trecut pe lângă cel căzut între tâlhari.. din păcate. numită adesea „Ierihonul existenţei sublunare” – sunt ajutaţi să-şi tămăduiască rănile şi să-şi diminueze durerile pe care ni le provoacă rănile păcatelor. În schimb. putem spune despre acest sfânt că este cinstit în cele trei religii. evreii şi musulmanii se roagă şi cinstesc împreună relicvele Sfântului Ioan. celor implicaţi în îngrijirea cazului Hristos le-a lăsat – ca acont – doar doi dinari sub rezerva ca. căci «muntele cel sfânt în pântece se alcătuieşte. pe care cu credinţă o fericim» (Stihira la Vecernia din 9 decembrie). Cel care a făcut milă cu el a fost Însuşi Mâtuitorul Iisus Hristos.. Această încredinţare m-a determinat să scriu aceste câteva rânduri despre predicile Preasfinţiei Sale şi să recomand studenţilor.206).. pentru că toţi cei credincioşi – răniţi fiind de răufăcătorii acestei lumi. proorocilor se împlinesc acum. pp. dar şi tuturor celor care vor să-şi îmbogăţescă cunoştinţele cu privire la credinţa străbună sau ar dori să ofere o călăuză credibilă şi uşor accesibilă celor care vor să cunoască valenţele interculturale şi ecumenice ale credinţei noastre. de la realităţile cele mai de jos trebuia să se ridice la cele mai mari. scara cea dumnezeiască se sădeşte. Ierihonul este iadul. turnându-i untdelemn şi vin. Preasfinţitul Calinic citează un expresiv pasaj din predicile Sfântului Nicolae Velimirovici: „Omul căzut între tâlhari este Adam cu cei coborâtori din el. o veche reţetă orientală. . Naşterea Maicii Domnului face începutul unui nou fel de naştere. locul cel de Dumnezeu umblat se înfrumuseţează. aşa cum arată Preasfinţia Sa cu privire la cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul de către credincioşii celor trei religii abrahamice: „Creştinii.. Sfântul Ioan Damaschinul dă şi o altă explicaţie naşterii Maicii Domnului: «Celui ce singur este „nou sub soare” (Eclesiast 1. tâlharii sunt duhurile rele. pentru că „Hristos nu rămâne dator nimănui!” (Duminicile. fapt pentru care înţelegem de ce icoana Dreptului Judecător. naşterea de la Dumnezeu sau «din Duhul». iar levitul – proorocii. trebuia să fie prima născută pe Primul Născut dintre toate creaturile»” (Ibidem. rangul cel nears începe a odrăsli şi năstrapa cea cu mirul sfinţeniei râurile cele ce îndepărtează sterpiciunea de Dumnezeu înţelepţitei Ana. La rândul lor.THEOLOGIA PONTICA 171 Numai El a putut să-i lege şi să-i vindece rănile. Însă. împreună cu Maica Domnului... că mult mai multe aspecte legate de credinţa în Hristos cel răstignit şi înviat va avea prilejul să le adâncească cel care va lectura volumele de predici ale Preasfinţitului Calinic. scaunul cel mare al Împăratului se pregăteşte. Ierusalimul este raiul. Negreşit. p. atât Legea. Pentru a ilustra acest adevăr. masteranzilor şi doctoranzilor facultăţii noastre lecturarea acestor volume.9) – încununarea minunilor – trebuia să Îi fie pregătită calea tot prin minuni şi încet.169).p. pentru ca Mântuitorul să-Şi manifeste mai mult mila decât dreptatea Sa” (Sărbătorile. preotul – Legea. 141-142). pentru ca apoi să-l încredinţeze spre îngrijire apostolilor şi preoţilor adevăraţi ai Bisericii şi să-l ajute să-şi recapete tămăduirea deplină a rănilor sufleteşti şi trupeşti cauzată de vicii. sfinţii sunt pentru noi asemenea celor care se asociază samarineanului milostiv. le va da diferenţa”. la întoarcere. Sfântul Ioan Botezătorul apare mijlocind.

De aceea. de fapt. în 007. N-aş dori ca această afirmaţie să fie luată ca o critică la adresa altor creaţii omiletice şi catehetice şi nici ca o circumstanţă atenuantă privind faptul că genul omiletic şi catehetic nu ar permite o abordare ecumenică a unor aspecte legate de credinţa creştină. aşa cum s-a întâmplat la Adunarea generală a CEB de la Porto Alegre (februarie 2006) sau a fost subliniat în cadrul Adunării Ecumenice Europene. a manifestării cultice şi a organizării canonicadministrative. am vrut să subliniez o calitate excepţională a predicilor Preasfinţitului Calinic. Vasile NECHITA .172 Prin acestă prezentare. din punct de vedere etnic sau cultural – în privinţa mărturisirii credinţei. prof. ea reprezintă Biserica originară. este vorba de aceea că promovează prezenţa mărturisirii dreptei credinţe fără a afecta dialogul interconfesional şi interreligios. Pr. dr. Ceea ce vrea să spun este că prin stilul şi maniera de abordare ale Preasfinţiei Sale se oglindeşte spiritul cu adevărat irenic – dar şi lipsit de compromis. conştientă că reprezintă THEOLOGIA PONTICA Biserica în ecumenicitatea credinţei sale. O asemenea calitate poate fi rar întâlnită la creaţiile de gen. atunci când trebuie mărturisit adevărul credinţei – specifc Ortodoxiei. aşa cum a fost dintru începuturi şi a rămas unitară – în ciuda diversităţii ei. Cu acestă conştiinţă a şi activat în cadrul organismelor ecumenice şi sa străduit să impună ca bază de discuţie şi de dialog în cadrul CEB şi CBE Simbolul de credinţă niceoconstantinopolitan. care a avut loc la Sibiu.

Dar. Care lucrează în Biserică. unde „a avut o contribuţie decisivă pentru partea ortodoxă” (p. 274). mai ales. începând cu perioada interbelică. cât darul Sfântului Duh. Sfinţii Iustin Popovici şi Nicolae Velimirovici – precum şi a părinţilor atoniţi în afirmarea poziţiei Ortodoxiei în cadrul Mişcării ecumenice. fie prin intermediul teologilor. a fost „invitat şi a participat la toate şedinţele pregătitoare şi la adunările CEB – Evanston (1954). New Delhi (1961). unul relativist şi minimalizant). Editura Univesităţii Lucian Blaga din Sibiu/ Editura Andreiana. Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. crearea Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Amsterdam. Florovsky şi Dumitru Stăniloae. de asemenea. Adevăratul şi falsul ecumenism. Florovsky (1893-1979) i-a fost consacrat primul capitol (pp.Pr. 1948) şi aderarea unui însemnat număr al Bisericilor Ortodoxe la CEB (New Delhi. subliniinduse că se numără printre pionerii Mişcării ecumenice. 20).17-68). în calitatea ei de „plenitudine a Duhului eclezial manifestat în Trupul lui Hristos” (p. pentru că a accentuat dimensiunea orizontală în detrimentul celei verticale. intrat în creştinism prin ecumenism” (p. Aurel Pavel. atunci când acesta „a devenit caricatura stupidă a unei «comunităţi mondiale» groteşti – cea mai lumească utopie pe care o poate găzdui ideologia religioasă – el s-a simţit tot mai înstrăinat de căutarea neînsufleţită a unei unităţi creştine care . Ciprian Iulian Toroczkai. precum şi la Conferinţele mondiale ale „Faith and Order” de la Lund (1952) şi Montreal (1963). al cărui membru a fost ales încă din 1948. apărută cu binecuvântarea ÎPS Dr. fie prin intermediul unor reprezentanţi ai ierarhiei lor saccerdotale”. Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creştini. lucrarea pe care ne-o propun autorii – cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu – se remarcă prin abordarea echilibrată a temei. Laurenţiu. precum şi print-un spirit critic din care nu lipseşte exprimarea nădejdii că unitatea creştină nu va fi atât rezultatul strădaniilor celor ce-L mărturisesc pe Hristos lumii de astăzi. acest mesaj este cu atât mai necesar din partea Ortodoxiei – singura Biserică adevărată. În această calitate a luat parte – până în 1961 – la fiecare şedinţă anuală a Comitetului central al CEB. Cavarnos. se constituie într-o inedită evaluare a contribuţiei pro şi contra ecumenismului din partea unor mari teologi ortodocşi – Părinţii profesori Georges V. prin acrivie ştiinţifică. Prezentării contribuţiei pe care i-o datorăm Părintelui Georges V.6). Uppsala (1968)”. 2010 Noua apariţie pe care o semnalăm. Determinată de apariţia cărţii „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinului – care „vizează o postulată dualitate între credinţa autentică a Bisericii lui Hristos (cea ortodoxă) şi spiritul «tolerant» al acestei lumi (în realitate. în ultimii săi ani a devenit „un critic sever al Ecumenismului contemporan” (p. cum se arată în Introducere (p. 1961) a oferit ortodocşilor posibilitatea de a fi „o prezenţă constantă în dialog.21). aşa cum scrie C. 278) – astăzi când Mişcarea ecumenică „a intrat într-o criză”.

Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) – „numele celui mai important teolog ortodox român din secolul XX” – autorii i-au consacrat capitolul al treilea (pp. Popovici sunt până astăzi două nume de referinţă în cercurile antiecumeniste ortodoxe (după cum se va vedea. în special” (p. Cu toate deziluziile pe care i leau produs derapajele ecumenice. 124-125).69). 130-131). De la început se face precizarea că Părintele D. iexistente ca atare” – este răspunsul autorilor (pp.174 lipsea de substanţă şi de principiu în favoarea compromisului şi a superficialităţii”. Însă nu poate fi trecut cu vederea faptul că „reticenţe faţă de poziţia lui Iustin Popovici au arătat nu doar autori occidentali. Din prezentarea autorilor reiese cu claritate că cei doi teologi sârbi au THEOLOGIA PONTICA fost împotriva Mişcării ecumenice. anul 1964 fiind un an semnificativ: odată cu eliberarea din închisorile comuniste va deveni „un participant destul de activ la diverse întruniri ecumenice” (p. cât şi motivele pe care le-au avut să manifeste această atitudine. cât şi părintele I. ci şi autori ortodocşi” (p. 132).69131) este închinat prezentării contribuţiei Părintelui Iustin Popovici (1897-1979).asupra teologului sârb care a fost nemulţumit – până la revoltă – de faptul că „dialogul ecumenic contemporan. după cunoştinţele mele. poziţia sa – aceea de a recunoaşte „implicit posibilitatea unei oarecare forme de eclezialitate. participarea Ortodoxiei la Mişcarea ecumenică la un nivel teologic” (p. canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă. consideraţiile Părintelui Iustin Popovici – ridicat la rangul de «oracol naţional» – pot. Motivul? „Preluate în anumite cercuri ortodoxiste conservatoare radicale sau în unele grupări politice interesate în disimularea religioasă a conflictelor interetnice. Biserica autentică” (pp. Cel de-al doilea capitol (pp. Un spaţiu relevant este acordat şi sublinierii influenţei pe care a avut-o Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) .supranumit „Hrisostomul sârb” . însă „ea rămâne deschisă dezbaterilor şi este. dovadă a «puţinătăţii credinţei». 68). 66). din păcate. 93). însă în din punct de vedere al contribuţiei sale la dialogul creştin biografia sa cunoaşte trei perioade. conduce la o autoexaltare fanatică şi iresponsabilă a unei «Ortodoxii» ideale. Opoziţia lor „nu vizează «diversitatea» trăirii vieţii în Hristos. el reprezintă „cea mai dură voce care răsună la adresa Occidentului .în general . 129).şi a ecumenismului. Părintele Iustin Popovici considera că un asemenea dialog încalcă principiul: „esenţa dragostei este adevărul şi dragostea viază doar umblând în adevăr” (p. în concluzie. ei vor fi de exemplu citaţi în repetate rânduri de părinţii de la Muntele Athos)”. valoroasă prin dubla provocare pe care o impune” (p. purtat «în numele dragostei». Stăniloae se numără printre „pionerii ecumenismului” (Ion Bria). în orice caz. ci depărtarea de la unitatea fiinţială a vieţii Trupului lui Hristos. Anul 1989 însemnând retragerea sa definitivă din . cum arăta Arhiepiscopul Chrysostomos de Etna din California (p. chiar şi în afara graniţelor canonice ale Bisericii Ortooxe” – nu cunoaşte continuatori. 67). în concluzie „atât episcopul Nikolai Velimirovici. nu putem să fim deacord cu cele afirmate de Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam: Părintele Georges Florovsky a fost „primul care a ridicat. 132-197). se înfăptuieşe pur şi simplu în chipul unui «sentimentalism găunos».

după a mea ştiinţă. Memoriul din 2008 (pp. prof. aşa cum îmi confirma – în decembrie 1989 – Dr. 218-231). Documentul Mănăstirii Paraklitu . dintre referinţele cu privire la teologia Părintelui Dumitru Stăniloae lipsesc contribuţiile Părinţilor Dumitru Popescu şi Dumitru Radu. fiindcă adevărul nu se teme de dialog” (p. Din păcate. care a primit un răspuns din partea Mitropolitului Ioannis Zizioulas – „implicat în dialogul ortodocşilor cu romano-catolicii” (pp.254-259) şi mărturii personale ale monahilor athoniţi (pp. Acesta este şi motivul principal pentru care recomand această carte cu toată căldura studenţilor. Comunicatul din 2006 (pp. mai ales a înţelegerii rolului pe care l-a avut teologii şi ierarhii români. având drept fundament iubirea şi dimensiunea cosmică a mântuirii realizate în Iisus Hristos Dumnezeul-Om. la imediatul existenţial al mântuirii. a lui Hristos. 279). care poate fi realizată „numai printr-o întoarcere la obârşia primordială a experienţei bisericeşti. trebuie spus că „Ortodoxia nu se teme de dialog. Ultimul capitol (pp. totuşi celelalte confesiuni creş‐ tine nu sunt lipsite de valoare” (p.259-265). 268-269): „Nefiind un tezaur de muzeu. 271). dr. opera Părintelui Stăniloae „reprezintă. efectiv. deşi Biserica Ortodoxă este socotită Biserica adevărată. masteranzilor şi doctoranzilor facultăţii noastre. 231-242). aspect mărturisit atât de Sfânta Scriptură.196). prin coordonatele ei interioare. pe atunci Secretar general al CEB. cât şi de Tradiţia Bisericii” (p. 207-213). Nu pot să nu fiu deacord cu concluzia pe care Părintele profesor Aurel Pavel şi ucenicul Preacucerniciei sale ne-o propune citândul pe Christos Yannaras: „Ortodocşii vor trebui să lucreze spre o «convertire» a Mişcării ecumenice”.THEOLOGIA PONTICA 175 despre ecumenism (pp. 213-218). O primă „consecinţă a acestui fapt constă în aceea că. în literatura de specialitate românească – de faptul că „vocea athonită” a avut şi are o mare însemnătate în lumea ortodoxă (p. Ortodoxia trebuie să se afle într-un dialog permanent cu lumea”. nici măcar în lista bibliografică nu au fost amintiţi. Din succinta prezentare cred că a reieşit cu pregnanţă faptul că această carte a autorilor sibieni nu poate lipsi din biblioteca oricărui doritor de a aprofunda contribuţia ortodoxă la afirmarea unui dialog creştin de un înalt nivel teologic. Vasile NECHITA ecumenism. precum şi cele ale Mitropolitului Antonie Plămădeală. Emilio Castro. 198-273) este consacrat poziţiei părinţilor atoniţi faţă de ecumenism. adică la Tradiţia teologiei şi a praxis-ului eclezial al creştinătăţii nedivizate a celor şapte Sinoade ecumenice” (p. un sincer prieten al Bisericii noastre. ci suflarea vieţii mântuitoare a oamenilor. Aşa cum spune Cristinel Ioja. Sunt prezentate Scrisoarea din 1993 (pp. este de asemenea amintită poziţia antiecumenică a profesorului Dimitrios Tselenghidis. Consider că a fost o scăpare ce va fi remediată în ediţiile următoare. motivată fiind această abordare – unică. Pr. precum şi câteva texte athonite privitoare la dialogul cu necalcedonienii (pp. „Sobornicitatea deschisă” şi „Bisericile nedepline” fiind cele două concepte pe care le-a consacrat în dialogul ecumenic: „cea mai substanţială contribuţie a sa la teologia ecunismului ortodox este aplicarea pricipiului «unitate în diversitate»“ (N. 143). Moşoiu). o autentică invitaţie la dialog între Biserici şi chiar între religii. deplină. „Mărturisirea de credinţă” de la Volos (2009) (pp. 206).242254).