You are on page 1of 6

ROMÂNIA POST-DECEMBRISTĂ ÎN CIFRE ŞI STATISTICI

Silviu Pricope (http://silviupricope.wordpress.com) Prea multă lume judecă lucrurile simplist, iraţional şi visceral, de parcă o isterie generală a cuprins întreaga societate românească. Se aruncă cuvinte grele, politicienii se bălăcăresc în talk-show-uri, argumentele raţionale sunt date cu nonşalanţă la o parte, acestea fiind înlocuite de unele absolut aberante care nu au nimic de-a face cu logica sau cu o gândire intelectuală, chibzuită, sistematică şi metodică. Pur şi simplu, sub potopul de invective care abundă pe ecranele televiziunilor, românii au uitat să mai gândească raţional şi pragmatic. De aceea, îmi propun aici o mică analiză – total insuficientă (recunosc!) pentru a cuprinde complexitatea problemei abordate – care sper să aducă o mică rază de lumină într-un ocean de ignoranţă care pare că a cuprins România. Pentru a duce la bun sfârşit un astfel de demers mi-am propus să analizez câţiva indicatori economico-sociali care prin valorile lor reuşesc să creioneze în mare, portretul unei societăţi şi a unei ţări în ansamblu. Variaţia acestora de-a lungul unei perioade istorice ne oferă o imagine cât de cât cuprinzătoare a ceea ce a fost bun sau rău de-a lungul respectivei perioade. Respectivii indicatori nu au nimic de-a face cu o persoană sau alta, ci reprezintă nişte valori agregate ale unor realităţi cât se poate de obiective. Dintre indicatorii economico-sociali care creionează portretul unei ţări, m-am oprit asupra celor mai importanţi: salariul mediu net pe economie, rata şomajului, numărul de salariaţi din cadrul economiei, Produsul Intern Brut al ţării, rata de schimb euro-leu sau dolar-leu, nivelul investiţiilor străine, numărul de locuinţe, pensia medie, numărul de săraci care mănâncă la cantine sociale, numărul de centre de asistare pentru adulţi, nivelul indemnizaţiei de şomaj, numărul de şomeri şi rata inflaţiei. Sper să fiţi de acord cu mine că aceşti indicatori reuşesc să facă un portret destul de reuşit al unei ţări, fiei că ei sunt interpretaţi punctual la o anumită dată, şi cu atât mai mult dacă este interpretată evoluţia lor de-a lungul unei perioade mai lungi. Perioada post-decembristă poate fi împărţită – de dragul analizei – în câteva sub-perioade care se suprapun peste mandatele preşedinţilor pe care România i-a avut după revoluţie. Astfel, avem perioada 1990-1996 (Ion Iliescu), 1996-2000 (Emil Constantinescu), 2000-2004 (Ion Iliescu – Adrian Năstase) şi 2004-2012 (Traian Băsescu), fiecare din acestea cu specificul lor. Haideţi să vedem acum cum au evoluat toţi aceşti indicatori în aceste perioade distincte ale istoriei noastre postdecembriste. Pentru asta, am reţinut valorile acestor indicatori atât la începutul mandatului, cât şi la sfârşitul acestuia pentru a vedea evoluţia (sau involuţia) României de-a lungul respectivului mandat prezidenţial. Datele au fost sintetizate în tabelul de mai jos.

Ce putem vedea din acest tabel? Pur şi simplu nici nu ştiu cu ce să încep. De-a lungul perioadei 2000-2004. Sper să fiţi de acord cu mine că acest indicator ne of eră o bună imagine asupra nivelului de trai al populaţiei. la sfârşitul anilor 1996 acesta a reuşit performanţa să scadă la 125 de dolari. Haideţi să vedem evoluţia salariului mediu net pe economie. Absolut sugestiv. pentru ca în perioada 2004-2012 acesta să atingă nivelul actual de aproximativ 480 de dolari. salariul mediu net în România era de 155 de dolari. . se observă o revigorare a acestuia la nivelul de 170 de dolari. Dacă la începutul anilor 1990. În perioada Convenţiei Democrate a scăzut şi mai mult atingând nivelul de 100 de dolari.

La sfârşitul anului 1996.90% în perioada Convenţiei Democrate. România se bucura de o rată a şomajului infimă de 0.6%.Dar să spunem că această variaţie este pur întâmplătoare şi se datorează doar conjuncturilor internaţionale. aceasta atinsese deja 6. Nu putem să trecem cu vedere creşterile spectaculoase ale acestui indicator în perioada 1990-1996 – creştere de 6% .6%.3%. trebuie să vedem cum au evoluat şi alţi indicatori în aceleaşi perioade. Observăm că rata şomajului a crescut de la zero la mai mult de 10% pentru ca mai apoi să scadă până spre 4. Ne oprim acum asupra numărului de şomeri. La începutul anilor ’90. abia ieşită din comunism. pentru ca la sfârşitul anilor 2000 să ajungă la 10.5% unde pare că s-a stabilizat în ultima perioadă.şi de 3. în timp ce în perioada 2004-2012 aceasta să scadă şi mai mult până la valoarea de 4. . În perioada 200 -2004 se constată o scădere a acesteia până la nivelul de 6. a cotaţiei dolarului pe pieţele internaţionale şi aşa mai departe şi nu are nimic de -a face cu nivelul de competenţă al clasei politice conducătoare a respectivelor perioade. De aceea.49%.5%.

25 milioane de salariaţi şi în perioada Convenţiei Democrate cu încă alţi 1. această dezvoltare este lăsată mâna a doar 4. guvernanţii noştri reduc această forţă vitală a ţării. Ceea ce până mai ieri era cu plus în condabilitatea societăţii. Prin munca lor.2 milioane de anagajaţi (cu un vârf de 1. Aceştia sunt cei care pun în mişcare întreaga societate.15 milioane. O să mă mai refer doar la rata inflaţiei care este o componentă esenţială a nivelului de trai al populaţiei şi la nivelul investiţiilor străine în economiei. iar lipsa de pragmatism.35 de milioane la doar 3 milioane de oameni.2 milioane scădere în perioada 2000-2004 şi 0. Puţini oameni se gândesc la asta. în timp ce astăzi aparatul de stat numără aproximativ 1. aceleaşi lucruri sau chiar mai multe sunt asigurate doar de trei şi aşa mai departe. Nu îmi propun să analizez în detaliu întreg tabelul de mai sus care este mai mult decât cuprinzător. numărul salariaţilor a scăzut în perioada 1990-1996 cu 2. o componentă vitală a oricărei economii performante. populaţia activă care contribuie la progresul (sau regresulul) acesteia. patriotism şi viziune politică se vede de -a lungul întregului nostru eşicher politic. Cum să poţi asigura condiţii optime de dezvoltare propriului popr atunci când tu reduci dramatic forţa activă care susţine în spate toată această ţară? În loc să fie sporită această forţă activă care nu numai că produce efectiv bunuri şi servicii. dar mult mai diminuată (0. Aceste date – pe lângă informaţiile directe pe care le oferă – ne mai arată şi altceva extrem de interesant. trebuie să mai adăugăm şi faptul că la începutul anilor 1990 în administraţia de stat erau încadrate aproximativ 700. La începutul anilor 1990 aveam o pulaţie activă.27 milioane de oameni. în timp ce astăzi.000 de persoane. aceştia asigurau dezvoltarea României – mai mult sau mai puţin eficient (nu îmi propun să analizez acum acest lucru). . Ceea ce ieri era asigurat de 7 oameni astăzi. Pentru a vedea efectiv dimensiunea dezastrului.13 milioane scădere între 2004 şi 2012). Ei bine. după cum observăm din grafic. trecând-o în rândul asistaţilor sociali (fie că e vorba de pensionari sau şomeri).3 milioane.Evoluţia ratei şomajului trebuie analizată în contextul variaţiei numărului de salariaţi din cadrul economiei. producătoare de bunuri şi servicii taxabile de stat a scăzut în perioada post-decembristă de la 7. Deci populaţia activă. astăzi a devenit cu minus. încadrată în câmpul muncii de 8.5 milioane în perioada guvernării Tăriceanu). dar este şi pe propriile picioare nefiind asistată de un Stat lent şi prost administrator. După 2000 se observă o scădere.

Istoria post-decembristă se caracterizează printr-un aflux de capital străin în volume foarte diferite – în funcţie de perioadă – după cum urmează: . şomeri. Graficul de mai jos este mai mult decât convingător: Ultimul indicator pe care îmi propun să-l analizez se referă la nivelul investiţiilor străine în economia românească. Alături de mulţi alţi factori. Cei în mâna cărora ajung mai târziu (pensionari. Este un fel de „smântână” care este colectată din oala economiei de către cei care introduc în cadrul acesteia banii „falsificaţi”. ascunsă. conduc la dezvoltarea infrastructurii naţionale şi aşa mai departe. atunci când acestea nu au un caracter extractiv (altă dată despre acest subiect!) investiţiile străine reprezintă un factor decisiv de îmbunătăţire a performanţei unei economie. investiţiile străine crează locuri de muncă. Lipsa acestora echivalează cu imposibilitatea îmbunătăţirii tehnologiilor de producţie şi a productivităţii muncii. inflaţia nu reprezintă altceva decât o taxă mascată. etc) se trezesc că banii primiţi valorează din ce în ce mai puţin. O să mai revin asupra acestui aspect. Ceea ce nu poate fi luat pe faţă – pentru că oamenii s-ar revolta – este luat printr-un mecanism simplu numit inflaţie.Dincolo de cuvintele sforăitoare ale economiştilor şi politicienilor. Aceştia beneficiază de întreaga lor putere de cumpărare atunci când îi introduc în „ciorba economiei” care devine astfel mai diluată pe măsură ce aceştia se răspândesc în toatele sectoarele de activitate ale acesteia. afaceri care sunt impozitate de către stat. dar acum să mă întorc la evoluţia acestui indicator de-a lungul perioadei istoriei noastre post-decembriste. Pe de altă parte.

pentru că acestea ne pot oferi câteva informaţii concrete şi obiective.În încheiere. nu pot decât să fac un apel la o studiere mai atentă şi a celorlalţi indicatori şi date din tabelul de mai sus. . cât şi asupra clicilor politice care s-au aflat la conducerea acestei ţări. atât cu privire la situaţia exactă în care ne aflăm.