Vintilă Mihăilescu: „Nu mai există ţăran român“

Published By Remus Tanasa On Wednesday, March 6th 2013. Under Social Tags: clasa sociala, romania,societate moderna, taranime

Antropologul Vintilă Mihăilescu explică cum a murit ţăranul român şi cum s-a născut prăpăstia dintre sate şi oraşe.
Forţat de comunism să devină muncitor-gospodar, împins de tranziţia postcomunistă să migreze şi scos definitiv din tiparul culturii ţărăneşti, ţăranul român a aşteptat integrarea în Uniunea Europeană cu mari speranţe, însă total nepregătit. Noua ordine, ca şi cele de dinainte, nu a venit cu o strategie agricolă eficientă, astfel că, deşi reîmproprietărit, omul de la ţară trăieşte drama de a nu-şi putea lucra pământul. Sau de a nu vrea. Anii de comunism au modificat puternic clivajul rural/urban din România, impingând ruralul către urban, prin industrializarea forţată. Ca un revers, primul de deceniu de după 1989, a făcut opusul. Antropologul Vintilă Mihăilescu explică, în seria publicistică realizată de Adevărul şi platforma media “România de la zero”, cum a murit ţăranul român şi cum s-a născut prăpăstia dintre sate şi oraşe. Plus ce şanse europene au ţăranii şi cum s -a modificat fundamental spiritul de comunitate. Cum a modificat comunismul clivajul urban-rural? Trebuie pornit de la ce a preluat comunismul, iar din acest punct de vedere lucrurile sunt destul de clare: a preluat o societatea rurală, cea mai largă din Europa şi care a rămas până astăzi cea mai mare societate agricolă şi rurală din Europa. Ce a făcut? A făcut ceea ce impunea modelul sovietic: cooperativizarea. Dar a mai făcut şi ceea ce impunea crearea omului nou: proletarizarea. Practic ţăranii nu mai au proprietatea terenului şi sunt împinşi spre industrie. Şi există şi o cerere mare a industriei prin industrializare. Apoi, a existat o migraţie masivă dinspre sat spre oraş. Dar ce s-a întâmplat în profunzime? În profunzime, însă, s-au petrecut alte două lucruri paradoxale. Nu a avut loc o reală proletizare a societăţii pentru că majoritatea oamenilor au rămas legaţi de gospodărie,iar majoritatea acestor muncitori nu au dorit să fie buni muncitori. Foarte mulţi muncitori preferau să aibă o slujbă mai prost plătită, dar cu mai multă libertate de mişcare. Asta le asigura cartea de muncă şi lichidităţile şi dacă nu era muncă de maximă responsabilitate, aveau mai mult timp liber pentru munca în gospodărie de unde veneau supravieţuirea şi alimentarea neamului. Pe scurt, comunismul a creat nu un muncitor, ci un muncitor gospodar, care este altceva. Pe de altă parte, în mod paradoxal, comunismul nu a reuşit să distrugă satul şi gospodăria sătească, ci, în final, a întărit -o. Concluzia este că nu a creat nici proletarul şi nu a destrămat nici ţăranul, ci a făcut un fel de struţo-cămilă, acest muncitor gospodar, forţat să migreze după căderea comunismului. Îl găsim necalificat pe şantierele de construcţii, unde este omul bun la toate, util, descurcăreţ, dar care nu este la nivelul instalatorului polonez. Metafora instalatorului polonez vorbeşte despre o pricepere, e o garanţie că acel om ştie să repare instalaţii. Niciodată nu o să avem o asemenea metaforă despre muncitorul român.

Ceea ce nu asigură un mod de muncă stabil. care se schimbă de la un guvern la altul. iar asta este o investiţie simbolică. Deteriorează şi tradiţia rurală. iar mijloacele de supravieţuire sunt cvasinule. Ce se întâmplă la sate. Majoritatea sunt kitsch şi nefuncţionale. deci banii ies din ţară. din când în când. cum spune un antropolog american. ci are politici agricole contextuale. s-a trecut foarte repede într-un exces de dezindustrializare postcomunistă. România nu a avut şi încă nu are un model agricol. în care populaţia rurală nemaiavând din ce să trăiască. cât şi externe. E un ca un cazan care tot fierbe. te priveşte ce faci cu el. doar cu o linişte de moment. ai pace socială la sat. muncitorul român face acel gen de muncă de meşteşugăreală. pentru că investiţiile pe care le fac ei sunt în consum. Adică ţăranul reprezintă România şi trebuie să trăiască ca în secolul XIX pentru ca noi. Aceste case trebuie văzute în registrul simbolic. mai mult. reîmproprietărim ţăranii. Pe de altă parte. pentru orice guvern migraţia a fost o mană cerească. nu o calificăm pe cea care rămâne. fierbe. Din acest punct de vedere. Mi -aţi distrus viaţa timp de două secole. frumos. este un produs al comunismului.Pe de altă parte. banii intră în circuitul de consum. Vedem ce case îşi fac cei care sunt plecaţi la muncă în străinătate. sau chiar mai mult pentru că mai multe sate au fost declarate oraşe – şi tensiunile acumulându-se în lumea rurală. până când dă pe dinafară. Acum are banii lui şi face ce doreşte. dar şi în bine. dar sunt modul ţăranului de a spune că din acest moment sunt stăpânul vieţii mele. iar preţurile au crescut. altă soluţie nu este. iar beneficiarii sunt firmele mari. aduc bani în ţară. În 1996 asistăm la prima inversare a fluxului de migraţie din istoria României: se întorc foarte mulţi la sate. Şi totuşi pierdem o forţă de muncă importantă. Şi aici a fost şi o politică a struţului. Cu ce drept cerem ţăranului să trăiască ca în secolul XIX? Or. Nu îţi încarcă bugetele de şomaj. noile generaţii rămân acolo. Ce a urmat în anii 90? Lucrurile s-au răsturnat pentru că. a plecat în străinătate. mai ales că accesul la piaţa muncii este unul sezonier şi la negru. Ei îşi reprimesc pământul în anumite limite. ce s-a întâmplat este refuzul ţăranului de a mai fi modernizat de alţii. dintr-un exces de industrializare comunistă. moralmente e ok. Majoritatea banilor proveniţi din această muncă se întorc în ţară şi intră în circuitul consumului. motiv pentru care încă vedem imagini cu ţăranii care ară cu plugul. toată lumea e mulţumită. nu mai pleacă la oraşe. pentru că neavând nicio strategie privind ruralul – populaţia rurală fiind jumătate din cea a ţării. Asta în condiţiile în care ai privatizat toată logistica agricolă. satul este invadat de cei care au plecat din oraşe. Şi aşa apare migraţia masivă. Cum afectează asta economia unei ţări în criză? În multe feluri şi în rău. dar mai ales printr-o ruralizare a marilor oraşe şi o „domesticire a industriei”. Cam 90% din ce câştigă se duce pe casă şi tot ce înseamnă întreţinerea casei. care nu este o calificare. în 4 ani a spart-o postcomunismul. Nu mai fac scandal. În final. nu pe productivitate. din motive atât interne. Din acest punct de vedere casele făloase cum li se spun e sunt . Dezindustrializarea masivă de la oraş a împins rapid populaţia numeroasă de la oraşe către sate. Iar cel care trebuie să transforme pământul este redus la mijloacele de producţie din secolul al XIX-lea. Este soluţia raţională. Altfel spus. ţi-am dat pământ. Practic nu ne ajută cu nimic. să ne bucurăm de un peisaj idilic. se creează un dezechilibru. dar pe termen lung asta se va întoarce împotriva noastră. Pe termen scurt. m-aţi modernizat şi m-aţi lăsat în fundul gol. nu are adevărate politici agricole. comunismul a redus clivajul sat-oraş. Deci pierdem o forţă de muncă. în aceeaşi măsură în care timp de 40 de ani a adunat -o comunismul. Şi de ce nu? Aici este o uşoară ipocrizie urbană. de depanator universal. doar că – şi aici este o tradiţie istorică păcătoasă în România – toate reformele funciare la noi au fost agrare şi nu agricole. adică centrate pe proprietate.

Câteva săptămâni. ci de interes. deci go for it. Practic. de neam. listele de invitaţi. Pentru că această solidaritate era legată şi de nevoia de ajutor în muncile agricole. Sigur. Pentru o mare categorie a străinilor care au cumpărat pământ. cum este cea pe bursă. asta îşi doreşte. În condiţiile în care nu mai aveau pământ. dar comunitatea se sparge. poate părea iraţional. Este un simbol de reuşită socială. care ştiu şi vor să investească şi au şi resursele necesare să o facă. Eu folosesc termenul de gospodărie difuză. Care au acces la piaţă şi care . pot obţine nişte bani. dar viaţa e mai mult simbolică decât materială. după criteriile satului unde te uiţi la casa omului şi vezi cu cine ai de-a face. un alt aspect care vine tot pe fondul disoluţiei solidarităţii. înainte de război se pot vedea semne care indică diminuarea acestei solidarităţi. Este o oportunitate de piaţă. Spiritul de comunitate? A dispărut de mult. dar din punct de vedere sufletesc. Darul de nuntă era de fapt o formă de ajutor reciproc. poate să facă mult mai mult. acest interes ridicat pentru propria locuinţă contrastează cu dezinteresul pentru spaţiul public. post-comunismul s-a retras din spaţiul public şi l-a privatizat.un simptom foarte interesant pentru că marchează de data aceasta nu depărtarea oraşului de sat. cum ar fi drumul din faţa casei. legată de anumite interese. dar nu recunoaştere. Faptul că undeva în Europa apare pământ aproape pe gratis. Complementar. asta este o speculaţie funciară. ci emanciparea ţăranului care spune că se depărtează şi că face cum vrea el pentru că are bani. desigur. pentru că cu acei bani. Deja din anii 50-60 încep să apară caietele de nuntă în care îţi notezi ca să ştii cât ai dat şi cât să ceri. Există un fel de solidaritate funcţională. la care contribuia tot satul. în termeni economici. ofertă mare. la ce să se ajute reciproc? Destrămarea solidarităţii se vede cel mai bine la evenimentul care obişnuia să adune tot satul: nunta. Plus că aici vin ajutoare europene. Pe de altă parte. La noi. comunismul a etatizat practic integral spaţiul public. Cum se explică asta? În comunism s-a destrămat solidaritatea de comunitate. Un început de fenomen în ultimii ani este apariţia străinilor care cumpără pământ la ţară. au început să apară şi întreprinzătorii reali. cei de la oraş aduceau cafeaua. cei de la ţară dădeau la schimb puiul. este o investiţie blind. Cum modifică asta ruralul? Este firesc ca ţăranii să vândă pământul. cu ocazia căsătoriei. Recunoaşterea de care tot omul are nevoie o obţii tot în sat. cu interesele lui personale. cerere mică. Care este momentul care marchează degradarea lui până la dispariţie? Începe întotdeauna cu modernizarea. adică în jurul unei gospodării se crea o întreagă reţea. Totuşi. După care. Şi o dată cu ea interesul pentru ceea ce am putea numi spaţiu public. dar degradarea ei începe masiv o dată cu colectivizarea. care ştiu ce înseamnă munca pământului. în nişte valuri succesive. funcţiona această solidaritate interesată a întregului sat. comunitatea acorda tinerilor un fel de egalitate a şanselor: te ajutăm să ai o gospodărie minimală. pe care nu au cum să îl obţină în Occident. de sat şi s-au creat solidarităţi de interese. Simbolic. individul a rămas în spaţiul privat. unde nu au cum să obţină aşa ceva. Listele de invitaţi înseamnă că faci o anumită selecţie: astfel solidarităţile se destramă şi se creează alt gen de reţele care nu mai sunt de solidaritate.

Că tot aţi pomenit de politic. Dar şi PSD-ul şi PDL-ul au ştiut foarte bine că cine neglijează ruralul pierde alegerile. veniţi pe urmele Prinţului Charles. ceea ce ar fi fost treaba statului. În momentul în care politizezi cultura de grâu avem o problemă. A fost ţăranul român pregătit pentru aderarea la UE? Categoric nu. PSD-ul a avut oameni buni în teritoriu în ultimii ani. ci creşte în legea lui. Potenţialul de producţie eco al României rămâne cel mai mare din Europa şi nişa asta nu va concura niciodată producţia agroindustrială. Dar până la urmă m-am lovit de ceea ce se cheamă prostie. Avea aşteptări? . Apoi au apărut şi francezi şi olandezi… În jurul acestora se dezvoltă o dorinţă de prozelitism. Mulţi astfel de întreprinzători sunt englezi. de ce nu. să caut explicaţii profunde. mai ales. prozeliţii. care este p oate cea mai recentă. grâul nu creşte la ordin politic. însă.ştiu mecanismele pieţei. De ce lipsesc politicile agricole? Am fost tentat. valorile şi aşa mai departe şi încep să miroasă cu ce se mănâncă această democraţie. pe de o parte. e vorba şi de aparatul din teritoriu. este a micilor întreprinzători care merg pe varianta eco. lucrurile evoluează şi pentru că tinerii pleacă în străinătate şi îşi deschid criteriile. de a-i ajuta şi pe ceilalţi să descopere frumuseţea şi valoarea pământului şi aşa au apărut. Şi PDL-ul a învăţat acest lucru. din populaţia locală. Această masă începe să aibă deja o influenţă crescândă în sat. ca mai tot intelectualul. Oamenii aleg după criteriile săteşti. moştenit din vremea comunismului. De unde vine prostia asta? În afară de Cioloş nu am prea avut un ministru al Agriculturii care să ştie despre ce e vorba şi. Aici din nou se vede lipsa unei viziuni agricole. De fapt s-au despărţit din acelaşi trunchi. care să gândească şi pe termen mediu şi lung. încep să aibă altă viziune şi alte pretenţii. aşa că…Singurii care nu au înţeles sau nu au fost în stare să o facă sunt liberalii. chiar dacă s-a mutat de la un partid la altul. să văd dacă nu e vreo teorie a conspiraţiei pe undeva. Dublată de lipsa de cunoaştere. Pe de altă parte. dar se poate trăi bine. Şi mai mult. E adevărat? În majoritatea satelor. pentru că preţurile sunt destul de mari şi dacă ai ambiţia de a construi o fermă şi un sistem de ferme din care să trăieşti decent şi cu plăcere. devine o masă care este doar parţial manipulabilă de liderii locali – iar aici un partid puternic este cel care are reprezentare bună în teritoriu. alegerile locale sunt personalizate şi nu politizate. De unde era să ştie ţăranul român mecanismele pieţei? A treia categorie. E aleasă o persoană pe care oamenii o resimt ca gospodar. de multe ori am citit că oamenii din mediu rural sunt o masă electorală manevrabilă.

că mâine o să mor de fo ame. dacă în timpul comunismului era CAP şi se internalizase sistemul de furt de la CAP. Partea rea este că flexibilitatea devine versatilitate. Es te un fel de necrozare socială a sistemului capilar. Or. Din acest punct de vedere. dar ea vine la pachet cu o continuare a sărăciei. Atunci. Categoric e o mare problemă. cum scade nivelul de trai. Este o spirală a sărăciei de tip psihosocial şi economic. dar înfloresc marile artere. În momentul în care nu mai ai acces la infrastructură.nu exista această angoasă ce o să fac mâine. vezi kilometru cu kilometru. s-a integrat prin ţărani şi nu prin intelectuali. ci la pachet. pentru că nu a avut create nişte aşteptări pe termen lung. această distanţă se reaccentuează selectiv în perioada post comunistă. Se creează nu numai o diferenţiere între sat şi oraş. Handicapul din acest punct de vedere a fost enorm. chiar dacă apar oportunităţi. Nu din punctul de vedere a l venitului per capita. din care familiile tinere pleacă. Eu circul foarte mult prin ţară şi se poate face o cartografiere a ruralului. însemna mobilitate. Dacă ţăranul tradiţional avea perioade mai slabe. prin învăţământul de masă şi mobilitatea socială şi geografică. Acest element face toată diferenţa. El rămâne mereu în joc şi îşi schimbă strategia după cum e nevoie. Este asta o fatalitate? Nimic nu e fatalitate. Atunci şcoala se desfiinţează. statistic vorbind. căci ea era uriaşă. Dacă mergi de -a lungul unei şosele mari sunt sate înfloritoare. România s-a integrat pe piaţa mondială mult înaintea integrării oficiale în Europa. Privatizând serviciile de transport. Sărăcia vine la pachet şi cu o serie de aşteptări şi când acestea nu se materializează. În prezent nu mai e CAP-ul ca plan B. după accesul la infrastructură. Mă întorc puţin la perioada interbelică. nu mai ai puterea să te gândeşti la ele. Asta duce la o depopulare a satelor. În mod paradoxal. nu mai există de fapt un plan B. iar planul A este lipsit de orizont. În acest sens se poate face o cartografiere foarte brutală a gradului de sărăcie şi de izolare. Capilarele mor. Dar în momentul în care e sărac 10 ani şi nu se schimbă nimic. urmate de perioade mai bune. Ţăranul e obişnuit să aibă perioade de sărăcie şi să se lupte cu natura. partea cea mai gravă este sentimentul lipsei de orizont. Partea bună este că în momentul în care se schimbă radical condiţiile. . dar când te abaţi pe drumuri secundare. Există clar o anumită flexibilitate în rândul românilor. Din acest punct de vedere ne asemănăm cu lumea a treia. investiţia în viitor scade. la altă şcoală. kilometri. are ani de secetă şi e sărac. îşi pierde speranţa. stăm mult mai bine. Dar e clar un handicap recent. În perioada comunistă transportul era al statului. cât diferenţele dintre sate.UE însemna migraţie. pentru că nu mai are copii. în măsura în care accesul la educaţie al celor de la sate scade. Or. dar la polul opus exista o clasă rurală foarte săracă. în momentul în care nu mai aştepţi nimic de la viitor. cu partea bună şi partea rea. Această prăpastie către oraş a fost redusă. Cu serviciile de sănătate se petrece acelaşi lucru. firmele private nu mai merg în sate unde îşi rup maşina şi sunt şi călători foarte puţini. Nu mă îngrijorează diferenţele dintre sat şi oraş. Pe urmă vine un an bun şi îşi revine. ci una şi mai accentuată între sate şi sate. nu rămâne cu gura căscată. dintr-un motiv foarte simplu: oricum începuseră să plece. obligatoriu şi în cel mai îndepărtat sat ajungea un autobuz. asta este altă poveste. per ansamblu. Cu ce preţ. atunci când se conturase o elită a României. Comunismul a avut un rol modernizator din acest punct de vedere. calitatea învăţământului scade. părinţii îşi trimit copiii. adică nu te poţi baza pe ei. accesul la şcoală e limitat – mulţi profesori fac naveta din oraş – şcoala decade. nu mai ai chef sa le cauţi. Mai este valabilă această discrepanţă? Această diferenţă a fost mult redusă în timpul comunismului. E sărăcia cea mai mare problemă la sate astăzi? Sărăcia nu vine niciodată singură.

care se face în necunoştinţă de cauză. . nu pentru a da bani sau pomeni electorale. care au devenit o problemă mare pentru ţările civilizate.care e la o limită de jos dar acceptabilă. ne uităm la depozitările de deşeuri radioactive. Sprijinul va fi ploaie în deşert. Statul trebuie să intervină. Se luptă Franţa să facă acest lucru. Discursul va fi politically correct. nu şi pe cea de risc. Principala pârghie de intervenţie rămâne cea politică. Nu e menirea UE să fac asta şi nici interesul să stimuleze prea mult asta.a stimula un nou concurent competitiv – pentru că avem resursele să fim competitivi – nu se va întamtâmpla. dar după ce devii oraş. iar populaţia nu ştie. iar asta poate avea efecte pe termen mediu greu de prevăzut. Nu va afla niciodată pentru că se joacă la alt nivel. Este România o piaţă pentru organismele modificate genetic? Sunt un risc major. ci prin prisma celor care nu mai au acces la nimic. E un joc la bursă care nu are nicio legătură cu strategii administrative. nu mai există ţăran român. Iar ceea ce nu se spune sunt consecinţele secundare. cu parte de risc. care e complexă. De ce au devenit mai multe sate oraşe? De unde pornirea asta de urbanizare? Aici este un joc cu dus-întors. dai pe pere. cu parte de eficienţă indiscutabilă. Această necrozare a extremităţilor este foarte gravă pentru că e vorba de organism ul social care se necrozează. Se joacă strict politic şi cu ocultarea totală a realităţii. Dacă eşti declarat oraş. ci pentru a construi un model al agriculturii. UE nu are niciun interes să transforme România în unul dintre cei mai mari concurenţi pe piaţa agroalimentară. cu parte de control. iar conflictele între ţările mari sunt în acest domeniu. La asta se adaugă şi interesele conducerii locale care oscilează între anumite tipuri de fonduri. vor fi doi jurnalişti care vor acoperi acest lucru. România acceptă să fie un fel de groapă de gunoi. care nu mai au unde să le depoziteze. despre organismele modificate genetic nu avem niciun fel de informaţie. Dacă despre deşeurile radioactive mai avem o imagine. chiar şi risc major. în condiţiile în care comisia cea mai contondentă este cea agroalimentară. a doua zi am şi uitat şi oricum 90% din populaţie nu înţelege. ci este doar o pârghie de acces la fonduri. poţi să accesezi nişte fonduri. de fapt. Populaţia României habar nu are. cu Hiroshima. dar nu mai pot. îţi dai seama că ai pierdut alte fonduri. Ştiu cazuri de sate care au devenit oraşe şi care acum vor înapoi. cum va arăta România rurală în 2030? Avem o necunoscută. La noi diferenţele cresc şi cresc mai mult între sate. nimic despre toate astea. Dar cei care decid văd doar partea de eficienţă. ceva rău. Populaţiile lor nu mai acceptă acest lucru. care oricum este saturată. nu va fi de tip strategie de tip naţional. dar să nu fim naivi. este o piaţă virgină care se poate extinde oricât la noi. Practic ce iei pe mere. Prin această lentilă. Cum este ţăranul român astăzi? Întâi şi întâi. să îşi păstreze în nişte limite potenţialul ei. dar să nu fim naivi. Dar aici nu poate interveni Uniunea Europeană? Uniunea Europeană intervine în nişte limite.

Ţăranii mai există doar în aceste zone necrozate social. Nu ai voie să ai producţie domestică pentru că ea trebuie să fie acreditată după criteriile de piaţă. ci pentru că au revenit la un mod de viaţă al economiei de subzistenţă. iar după 2007. Să îţi aminteşti cu nostalgie de viaţă ţărănească. Ţăranul nu poate exista decât ca membru al unei societăţi ţărăneşti cu un anumit stil de viaţă. Nu poţi să fii ţăran de unul singur. să o imiţi din când în când. Poţi să ai nişte comportamente de tip ţărănesc. nici la oraşele din România. Ţăranul este o categorie socială care se cheamă societate ţărănească.Îi spunem fermier. ori te transformi în fermier. dar nu mai este ţăran. http://foaienationala. sunt fermier. Atunci au redevenit ţărani nu pentru că au continuat să fie ţărani. Vorbeam de muncitorul gospodar. Dacă îmi fac o fermă. El se descurcă în gospodărie. Dar nu mai există ţărani. sunt pensionar. un anumit gen de muncă a câmpului. unde sunt ţărani pentru că nu au alte soluţii. iar a fi ţăran nu este o ocupaţie. Nu poţi să fii ţăran part time. Societatea ţărănească e pe cale de dispariţie. e cu un picior în oraş.ro/vintil-mihilescu-nu-mai-exist-ran-romn. să mai păstrezi nişte valori de tip ţărănesc. cu un picior în sat. Dacă eu mă mut la ţară şi cultiv legume. dar nu mai are aceleaşi relaţii cu restul satului. Dacă mă duc şi stau la sat. care presupune un anumit gen de cunoaştere sătească. ţăranul a dispărut în mod legal. ca să fim politically correct? Nu. pentru că modul de producţie domestic este interzis prin legile UE.html . şi nici nu au putut să devină fermieri. Şi atunci ori devii muncitor. un anumit tip de organizare a muncii în familie. Dacă sunt la pensie. sunt rentier. este un mod de viaţă. Care poate vinde porumbul şi să plece la muncă în Italia. unde au redevenit ţărani pentru că nu au avut acces nici la piaţa externă. el trăieşte la sat. asta nu înseamnă că devin ţăran.