You are on page 1of 28

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAłIE FIZICĂ ŞI SPORT

PETRESCU TOMA GHEORGHE DANIEL

SABĂU ELENA

ATLETISM CURS DE BAZĂ

2007

1

CUPRINS Istoria, tehnica şi regulamentul de concurs în probele de atletism 1. EvoluŃia atletismului în lume şi în România 1.1. ExerciŃiile atletice în epoca primitivă 1.2. ExerciŃiile de atletism în Grecia antică 1.3. ExerciŃiile de atletism în feudalism 1.4. Atletismul în epoca modernă 1.5. Atletismul românesc în epoca modernă 1.6. Atletismul românesc în epoca contemporană 2. ConŃinutul, caracteristicile şi organizarea atletismului 2.1. DefiniŃia şi particularităŃile atletismului 2.2. Atletismul - sport formativ 2.3. Atletismul – sport competiŃional 2.5. Organizarea atletismului în România 3. Şcoala atletismului 3.1. Şcoala alergării 3.2. Şcoala săriturii 3.3. Şcoala aruncării 4. Tehnica şi regulamentul probelor de alergări 4.1. Bazele tehnicii alergărilor 4.2. Alergările de viteză 4.3. Alergările de semifond şi fond 4.4. Alergarea de cros 4.5. Alergarea de garduri 4.6. Alergările de ştafetă 5. Tehnica şi regulamentul probelor de sărituri 5.1. Bazele tehnicii săriturilor 5.2. Săritura în lungime 5.3. Săritura în înălŃime 6. Tehnica şi regulamentul probelor de aruncări 6.1. Bazele tehnicii aruncărilor 6.2. Aruncarea mingii de oină 6.3. Aruncarea greutăŃii

2

în program au figurat alergări pe plat şi peste obstacole. îşi etala în faŃa celor de-o seamă şi a supuşilor. (suliŃele erau din lemn. Tot în acest an se inaugurează prima ediŃie a Campionatelor Universitare în Romănia. 2. VerificaŃi-vă cunoştinŃele! ▪ Care erau acŃinile fizice practicate în epoca primitivă ? ▪ SpecificaŃi în ce constă valoarea deprinderii de aruncare în evoluŃia omului.1. pentru prima dată ? ▪ În ce an s-a desfăşurat primul Campionat universitar de atletism? 3 .7 kg). sub formă de întrecere (în organizare simplă). ▪ Săritura fără elan. 1. Primele înscrisuri despre întrecerile atletice sunt legate de Academia Militară Regală – Woolwich (din anul 194) şi Colegiul Exeter . de săritură sau de aruncare (întâi la Ńinta care era prada) au apărut şi s-au dezvoltat în strânsă legătură cu condiŃiile vieŃii. a fost cel din anul 1921 organizat la Cluj. ▪ Care este cea mai veche probă de aruncări ? ▪ PrecizaŃi săriturile practicate de grecii antici. pe distanŃa cuprinsă între PiaŃa Victoriei şi Calea Moşilor. ATLETISMUL ROMÂNESC ÎN EPOCA MODERNĂ Prima manifestare cu caracter atletic a avut loc în anul 1815. existând suliŃe vechi de aproape 4000 de ani.4 .4. Aruncările care se practicau. superioritatea. prin aceste manifestări puterea vremii. în şcoli. ca exerciŃiu pregătitor. (având diametre cuprinse între 17-30 cm şi o greutate între 1. 3. din anul 1928. atletismul organizat a fost practicat iniŃial de elevi. Englezi au organizat întreceri pe lângă colegiile şi universităŃile în care studiau tinerii nobili. la cea mai importantă competiŃie mondială. primul concurs de atletism cu participarea elevilor de la liceele Sf. fapt pentru care. activităŃile fizice erau îndeptate spre vânătoare şi pregătire pentru război. Aşadar.curse de fond denumite dolichos. exerciŃiu fizic specific doar omului”.cursă de viteză prelungiă denumită diaulos.1 stadiu (192. recunoscut oficial. EVOLUłIA ATLETISMULUI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA 1. 1. a găzduit şi prima ediŃie a Jocurilor moderne. când atleŃii din Transilvania şi Banat s-au dovedit a fi net superiori. ▪ PrecizaŃi lungimea cursei de dromos.IV) la Atena.4 stadii . Cea mai importantă perfecŃiune atinsă de om. primele probe fiind cele de alergări. la mijlocul secolului al XIX-lea. în cadrul pentatlonului. cu 10 atleŃi şi 2 atlete. EXERCIłIILE ATLETICE ÎN EPOCA PRIMITIVĂ ExerciŃiile de alergare. Grecia. Primele Campionate NaŃionale pentru femei şi juniori au avut loc în anul 1924. când s-a organizat la Bucureşti. Prima participare a atleŃilor români. . cu suliŃa sau cu pietre. ▪ Aruncarea suliŃei este cea mai veche probă tehnică din atletism. în schimbul unei taxe. de aruncările cu buzduganul. .Oxford (din anul 1850). . 1. Sava şi Matei Basarab. ATLETISMUL ÎN EPOCA MODERNĂ Atletismul s-a renăscut şi s-a reconstituit ca ramură a sportului în Anglia.cursă de semifond denumită hipichos. erau: ▪ Aruncarea discului. la care au participat şi atleŃii români. 1. EXERCIłIILE DE ATLETISM ÎN FEUDALISM În Evul Mediu. forŃa fizică. a fost atunci când el a aruncat obiectele la distanŃă: “aruncarea a devenit apanajul omului. 1. Aceştia erau preocupaŃi mai ales de aruncările cu lănci grele şi sporadic. în anul 1896 (5-15.4.cursă de viteză denumită dromos.00m având vârful de metal. respectiv la Jocurile Olimpice. ▪ PrecizaŃi trei competiŃii cunoscute sub numele „jocuri”.2 stadii . a căror prezenŃă a fost simbolică şi rezultatele modeste.8-24 stadii . EXERCIłIILE DE ATLETISM ÎN GRECIA ANTICĂ Alergările : . care se desfăşurau în Grecia antică. Primul Campionat naŃional. a fost la ediŃia de la Amsterdam. când austriaca Paukert Karolina a aleargat. seniorii şi cavalerii practicau unele exerciŃii în scopul fortificării corporale şi stimulării curajului. “Pioneratul” atletismului românesc a început cu adevărat în anul 1882.) Sărituririle care se practicau: ▪ Săritura în lungime cu elan. 5.27 m) . lungi de 1. ▪ Care este contribuŃia englezilor în promovarea exerciŃiilor de atletism ? ▪ Unde s-a desfăşurat prima ediŃe a Jocurilor Olimpice moderne ? ▪ În ce an a fost înfiinŃată actuala FederaŃie Română de Atletism ? ▪ În ce an a fost organizat primul Campionat naŃional de atletism ? ▪ Care este evenimentul mondial desfăşurat în anul 1928.80 – 2.

afective. .În probele de alergări şi marş se urmăreşte parcurgerea în timp cât mai scurt a unei distanŃe precizate. DEFINIłIA ŞI PARTICULARITĂłILE ATLETISMULUI Atletismul este o ramură a educaŃiei fizice şi a sportului care. prin ameliorarea condiŃiei fizice. disc. obstacole. greut.SPORT COMPETIłIONAL Probele atletice considerate a fi cele mai importante. suliŃă.stimularea senzorio-motricităŃii generale şi a proceselor psihice cognitive.195 km) 100 m garduri 110 m garduri 400 m garduri 3000m obstacole 4 x 100 m 4 x 400 m 20 km 50 km Lungime ÎnălŃime Triplusalt Prăjină SuliŃă Greutate Disc Ciocan Decatlon I zi:100m. rezistenŃă cardio-respiratorie.A. 200m. standardizate (greutatea.I.În probele de sărituri se urmăreşte obŃinerea unui zbor cât mai lung (la săritura în lungime şi la triplusalt) sau a unui zbor cât mai înalt (la săritura în înălŃime şi la săritura cu prăjina). greutate corporală optimă. . ATLETISMUL . suliŃă. dar şi întrecerea. ciocanul) la o distanŃă cât mai mare. 1500m Heptatlon I zi:100mgd. tonicitate troficitate şi supleŃe musculară. 1. fond. suliŃa. x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x Alergări de semifond Alergări de fond Alergări de mare fond Alergări de garduri Alergări de obstacole Alergări de ştafetă Marş Sărituri Aruncări Poliatloane (probe combinate) stadion x Tabel 2. respectiv alergări.. ATLETISMUL .A.grupa probelor combinate GRUPA DE PROBE Alergări de viteză PROBA 100 m 200 m 400 m 800 m 1500 m 5000 m 10000 m Maratonul (42. x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x FEM.grupa probelor de aruncări. 2. .. prăjină. . prin alergări. în mod special la tânăra generaŃie. 800m LOCUL DESFĂŞURĂRII pista stadionului “ “ pista stadionului “ pista stadionului “ şosea pista stadionului “ “ pista stadionului pista stadionului “ şosea “ stadion “ “ “ stadion “ “ “ stadion MASC.favorizarea dezvoltării fizice armonioase cu Ńinută corporală corectă şi prevenirea/corectare deficienŃelor fizice. sunt cunoscute sub denumirea de probe clasice. Concursurile de atletism cuprind grupe de probe şi probe care au caracteristici specifice.1. discul.ameliorarea motricităŃii generale şi ridicarea nivelului de practicare a unor probe de concurs. sărituri. II zi:110m gd.1. de semifond.lung. în funcŃie de cele 3 categorii fundamenale de exerciŃii. . mare fond.2. săritură şi aruncare. motivaŃionale.) se ordonează în primul rând în grupe de probe. ele nu îşi schimbă sensul general şi esenŃial motric. gr. înăl. păstrează evidenŃa rezultatelor şi la aceste probe.grupa probelor de sărituri. înălŃ. volitive. . CONłINUTUL – CARACTERISTICILE ŞI ORGANIZAREA ATLETISMULUI 2. vizează dezvoltarea armonioasă a organismului. respectiv: .grupa probelor de marş.. . . 3. sărituri şi aruncări. 400m. 2. Ca mijloc formativ al educaŃiei fizice şi sportive. contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului. garduri. la educarea fizicului. efectul pozitiv fiind sesizat la toate vârstele. 2. ştafetă. şi aruncări. . F. Grupele şi probele clasice din atletism 4 . pe care îl exprimă noŃiunile de alergare.optimizarea stării de sănătate. Oricum ordonăm aceste exerciŃii. prin numărul mare şi diferit de exerciŃii. atletismul Ńinteşte spre următoarele obiective generale: . . respectiv: creşterea rezistenŃei organismului la agenŃii patogeni. II zi: lung.activarea capacităŃii de relaŃionare cu mediul fizic şi comunicare socială.grupa probelor de alergări: de viteză.SPORT FORMATIV Utilizarea raŃională a exerciŃiilor de atletism.. . Tabloul probelor de atletism (Tabel 2.În probele de aruncări se urmăreşte trimiterea unor obiecte cu forme şi dimensiuni speciale.

.alergare cu pendularea gambelor înapoi şi înainte. în fiecare an. ▪ Cupa Europei ▪ Jocurile Balcanice ▪ Campionatele mondiale şi europene ▪ Grand Prix-urile 2. atletismul este coordonat de FederaŃia Română de Atletism (F. ŞCOALA ALERGĂRII Obiectivele şcolii alergării: . pe parcursul căreia.însuşirea deprinderii de a alerga. ORGANIZAREA INTERNAłIONALĂ A ATLETISMULUI Activitatea atletismului în plan internaŃional este dirijată de FederaŃia InternaŃională a AsociaŃiilor de Atletism (I.A. VerificaŃi-vă cunoştinŃele! ▪ DefiniŃi termenul de atletism.ameliorarea coordonării motorii a membrelor superioare şi a membrelor inferioare. înfiinŃată în anul 1912 şi alcătuită din specialişti ai domeniului. Acest for îşi desfăşoară activitatea în concordanŃă cu prevederile FederaŃiei InternaŃionale a AsociaŃiilor de Atletism la care este afiliată.).alergare în teren variat. ▪ Campionatele NaŃionale Şcolare în fiecare an. care manageriază activitatea atletică în România. for înfiinŃat în anul 1912. ŞCOALA ATLETISMULUI 3.alergare uşoară sau “alergare de coordonare”.alergare cu genunchii sus. ▪ Concursuri NaŃionale de sală pentru seniori. . Mijloacele şcolii alergării: . ▪ Care sunt cele trei categorii fundamentale de exerciŃii din atletism ? ▪ Care este scopul exerciŃiilor de marş şi alergare ? ▪ Care este scopul exerciŃiilor de sărituri ? ▪ Care este scopul exerciŃiilor de aruncări ? ▪ PrecizaŃi la ce fel de probe se referă conceptul de probe clasice.A.formarea capacităŃii de control a respiraŃiei în timpul alergării. 5 . . .1. juniori şi copii. . ▪ Campionatele NaŃionale Universitare în fiecare an. . 3. ŞCOALA ATLETISMULUI Şcoala atletismului reprezintă perioada iniŃierii în atletism.alergare în tempo moderat uniform.dezvoltarea capacităŃii generale de efort.5. ▪ Campionatele NaŃionale de copii. CompetiŃiile organizate de IAAF ▪ Jocurile Olimpice ▪ Campionatele Mondiale ▪ Campionatele Mondiale de cros ▪ Cupa Mondială de marş ▪ Campionatele Europene ▪ Jocurile Mondiale Universitare. Sistemul competiŃional intern cuprinde următoarele concursuri de atletism: ▪ Campionatele NaŃionale de seniori şi tineret anual. . încă din primii ani de şcoală copiii încep să deprindă mecanismele de bază specifice probelor atletice. la Stockholm şi alcătuit din reprezentanŃi ai unor FederaŃi NaŃionale. . ▪ Campionatele NaŃionale de juniori în fiecare an. . categoria I-a anual. tineret.2.R. ▪ Care este forul ce manageriază activitatea atletică pe plan mondial şi când a fost înfiinŃat ? ▪ Care este periodicitatea organizării Jocurilor Olimpice ? ▪ NumiŃi forul şi anul înfiinŃării lui.formarea capacităŃii de a percepe corect viteza de deplasare.alergare cu joc de glezne. a depăşit în prezent cifra de 200. corect şi relaxat. International Association of Athletics Federations). .F. ORGANIZAREA ATLETISMULUI ÎN ROMÂNIA În Ńara noastră. 4.A. Numărul Ńărilor afiliate la FederaŃia InternaŃională a AsociaŃiilor de Atletism.ameliorarea tonusului muscular.

sărituri în înălŃime.săritura în lungime cu elan liber (procedeul ghemuit) şi săritura în înălŃime cu elan (perpendicular pe ştachetă). .sărituri cu bătaie şi aterizare pe diferite obiecte: . Din acestea au derivat o serie de procedee care au devenit probe de concurs cum ar fi: .sărituri în lungime.sărituri peste obstacole aşezate în serie şi în „urcare".. a trunchilui şi a braŃelor. şi .educarea echilibrului şi a coordonării dinamice în faza de zbor. pentru clasele a VII-a şi a VIII-a. în funcŃie de condiŃiile diferite existente în teritoriu. . cu un picior înainte. avansând partea inferioară a corpului în raport cu partea superioară. 3.formarea simŃului elanului. împingere şi lansare. ŞCOALA SĂRITURII Obiectivele şcolii săriturii: -formarea deprinderii de a sări cu bătaie unilaterală (pe un picior).săritura în lungime întinsă pentru clasele a V-a şi a VI-a. se foloseşte unul din procedeele: . În programa şcolară sunt prevăzute din procedeele specifice săriturii în lungime următoarele: . .sărituri pe obstacole. pe genunchi. .alergare ritmată (“alergare cu ritm de 3 paşi.săritura în înălŃime cu păşire.însuşirea deprinderii de a arunca obiecte la distanŃă prin azvârlire. la groapa cu nisip. dinapoi-înainte şi de jos în sus.săritura în lungime cu 1 1/2 paşi în zbor. pe un genunchi. .2. .sărituri cu desprindere şi aterizare pe acelaşi picior . .sărituri în adâncime. prin acŃiunea membrelor inferioare.dezvoltarea forŃei şi detentei. Mijloacele şcolii săriturii: .are ca mecanism de bază : bătaia pe un picior cu desprindere în lungime.formarea capacităŃii de a păstra controlul bilateral în timpul efortului final. În şcoală.sărituri cu desprindere pe un picior şi aterizare pe celălalt: pasul sărit. cu înălŃimi în progresie continuă şi cu obstacolele plasate astfel încât să permită accesul de la unul la celălalt printr-un singur pas.săritura în înălŃime. . . de pe obstacole şi peste obstacole.săritura în lungime.cu ambele braŃe şi cu un braŃ.pas săltat. 5 paşi … peste obstacole joase”). .săritura în înălŃime cu răsturnare dorsală. . . .aruncări din deplasare cu 2 sau 3 paşi de mers/alergare cu ambele braŃe şi cu un braŃ. elastice şi echilibrate. 6 . . . în ghemuit. aşezat. . culcat dorsal. înainte cu latura opusă braŃului de aruncare). Mijloacele şcolii aruncării: ▪ Aruncarea tip azvârlire presupune o traŃiune liniară. . plecând de pe un picior. aterizând în groapă pe acelaşi picior.formarea capacităŃii de angrenare treptată în aruncare a întregului corp. . 3. la înălŃimi accesibile. . . .formarea capacităŃii de a depăsi obiectul.sărituri cu desprindere şi aterizare pe ambele picioare. de pe loc la groapa de nisip. SuliŃa şi mingea de oină se eliberează prin azvârlire. .are ca mecanism de bază : bătaia pe un picior cu desprindere în înălŃime. .sărituri de pe loc cu desprindere pe un singur picior. pe celălalt picior sau pe ambele picioare. .învăŃarea aterizării amortizate.dezvoltarea forŃei trunchiului şi a membrelor superioare. cu elan perpendicular pe ştachetă.aruncări de pe loc cu mingea medicinală din: stând (depărtat.alergare accelerată. .săritura în lungime cu desprindere şi aterizare pe ambele picioare.aruncarea mingii de oină. ŞCOALA ARUNCĂRII Obiectivele şcolii aruncării .3. .dezvoltarea capacităŃii de accelerare a acŃiunii de aruncare. .

Analiza ia în considerare ambele faze realizate de un picior. moment în care proiecŃia C. din stând cu spatele spre direcŃia de lansare. între două momente identice ale aceluiaşi picior. care la rândul ei se descompune în: forŃa de reacŃie normală (Rn). considerat ciclu complet (doi paşi simpli).aruncări de pe loc. ▪ Care sunt obiectele care se aruncă prin azvârlire? ▪ Care sunt obiectivele şcolii alergării? ▪ Care sunt obiectele care se eliberează prin împingere? ▪ PrecizaŃi principalele mijloace ale şcolii ▪ Care sunt obiectele care se eliberează prin lansare? alergării. ExerciŃiile din şcoala aruncării tip lansare se efectuează cu mingi medicinale de 2kg. ExerciŃiile din şcoala aruncării tip împingere se efectuează cu mingi medicinale de 2kg. Discul şi ciocanul (cu ambele braŃe) se eliberează prin lansare. . ▪ Aruncarea tip împingere presupune o presiune de jos în sus. În acelaşi timp.aruncări cu mingea medicinală de pe loc. Aceasta presupune contactul cu solul cât mai aproape de proiecŃia pe sol a centrului de greutate. ▪ Aruncarea tip lansare presupune o tracŃiune de jos în sus. ▪ Care este obiectul care se lansează cu un singur braŃ? ▪ Care sunt obiectivele şcolii săriturii? ▪ Care sunt obiectele utilizate în şcoala aruncării? ▪ Care sunt obiectivele şcolii aruncării? 4. În timpul fiecărei perioade. . din lateralînapoi (dreapta şi stânga). 3kg. mişcarea piciorului se analizează în trei momente considerate a fi cele mai importante. 3kg. solul (reazemul) acŃionează asupra corpului alergătorului cu o forŃă egală dar de sens contrar.1. cu ambele braŃe şi cu un braŃ.Faza de amortizare sau aterizarea. din stând cu faŃa pe direcŃia de lansare. . corpul alergătorului acŃionează asupra solului cu o forŃă (F). . pentru a 7 . este în punctul cel mai depărtat spre înapoi faŃă de punctul de contact. .Pasul alergător simplu este reprezentat de succesiunea tuturor fazelor realizate de membrele inferioare.perioada de sprijin. TEHNICA ŞI REGULAMENTUL PROBELOR DE ALERGĂRI 4.Pasul alergător dublu este reprezentat de succesiunea tuturor fazelor realizate de membrele inferioare. din stând lateral spre direcŃia de lansare.împingeri cu un braŃ din stând lateral şi cu spatele spre direcŃia de eliberare. luarea contactului cu solul se face pe partea exterioară a piciorului şi apoi suprafaŃa de sprijin creşte cuprinzând toată pingeaua până când corpul trece peste momentul verticalei.1. Analiza tehnicii pasului alergător Unitatea ciclică a alergării este pasul alergător.perioada de pendulare. dar de sens contrar. dinapoi-înainte. perpendiculară pe sol şi în sus şi forŃa de reacŃie tangenŃială (Rt). 4kg. pe o traiectorie curbilinie. are o acŃiune negativă asupra vitezei de alergare. Aşadar. îndreptată în sus şi înapoi. .aruncări din deplasare cu 2 sau 3 paşi de mers/alergare cu ambele braŃe şi cu un braŃ. paralelă cu solul şi egală cu forŃa tangenŃială (Ft). din diferite poziŃii. În acest moment.G. . În momentul contactului cu solul.aruncări cu mingea medicinală de pe loc. astfel: Perioada de sprijin este analizată prin trei faze sau momente. VerificaŃi-vă cunoştinŃel ▪ PrecizaŃi conŃinutul şcolii atletismului. prin tracŃiune pe deasupra umărului. prin: . BAZELE TEHNICII ALERGĂRILOR 4. prin tracŃiune de jos.G. 4kg.aruncări cu mingea medicinală de pe loc. Greutatea (sfera metalică) se eliberează prin împingere de la umăr. care se descompune în forŃa tangenŃială (Ft) paralelă cu solul şi forŃa normală (Fn) perpendiculară pe sol. cu ambele braŃe şi cu un braŃ. care se numeşte forŃă de reacŃie (R) a reazemului.1. Analiza începe din momentul în care piciorul atinge solul. . amortizarea constituie o fază care frânează continuitatea alergării şi care trebuie depăşită prin măsuri de execuŃie tehnică. forŃa de reacŃie a reazemului R. între două contacte . dinapoi-înainte. cu mingea medicinală.ExerciŃiile din şcoala aruncării tip azvârlire se efectuează cu mingi medicinale de şi mingii de oină. .

Zborul începe în momentul în care piciorul de impulsie părăseşte solul. când piciorul pendulant finalizează avântarea.2. realizează tripla flexie.Faza de pendulare anterioară (Figura 4. în faza următoare. iar membrele inferioare acŃionează în direcŃii opuse. acumulând o inerŃie care se adaugă forŃei de impulsie a piciorului de sprijin.OscilaŃiile verticale se formează în plan sagital şi sunt datorate momentelor de amortizare şi impulsie ale piciorului. respectiv între sprijinul pe un picior şi sprijinul pe celălalt picior. Tot în momentul verticalei viteza orizontală a centrului de greutate. . DiferenŃa de nivel dintre aceste două faze (înălŃimea zborului şi momentul verticalei) indică amplitudinea oscilaŃiilor care este acceptată până la 8 cm la alergarea de viteză şi până la 12 cm în alergarea de semifond şi fond. Faza de impulsie este faza activă a alergării. pe care o putem influenŃa prin reducerea unghiul de impulsie sau/şi mărirea forŃei de impulsie (forŃa membrelor inferioare). prin aplicarea forŃei asupra solului şi efectul acesteia determinat de rezultanta reacŃiei normale şi reacŃiei tangenŃiale. cu atât mai sus cu cât viteza alergării este mai mare. scurtând la maxim pendulul acestuia.reduce cât mai mult posibil acŃiunea negativă a forŃei de reacŃie tangenŃială. astfel încât planul vertical al gleznei să nu depăşească spre înainte planul vertical al genunchiului.) se formează când piciorul pendulant încrucişează piciorul de sprijin. Efectul de acceleraŃie creşte treptat odată cu înaintarea corpului. în momentul verticalei genunchiul piciorului pendulant trebuie să depăşească genunchiul piciorului de sprijin destul de mult Numai astfel.Faza de pendulare posterioară începe prin ducerea coapsei piciorului pendulant (care tocmai a terminat impulsia). coapsa ajunge aproape de orizontală. cele două forŃe F şi R acŃionează pe aceeaşi linie verticală. avântarea genunchiului spre înainte. după finalizarea impulsiei. . şi începe faza de zbor. şi o dată cu el genunchiul piciorului pendulant. OscilaŃiile corpului Aceste mişcări ale corpului apar în urma acŃiunilor segmentelor corpului în diferite planuri şi anume: verticale. Pentru a realiza această acŃiune. poate ajunge în punctul maxim în acelaşi timp cu finalizarea impulsiei executată de piciorul de sprijin. laterale. Creşterea amplitudinii oscilaŃiilor verticale 8 . ceea ce înseamnă că acesta se află în perioada de zbor. trebuie să se realizeze o scurtare a pendulului. spre următoarea fază de amortizare. pentru a putea fi dus foarte repede spre înainte.Momentul verticalei (Figura 4.1.2.Momentul verticalei corespunde trecerii centrului de greutate prin verticala ridicată din punctul de sprijin. . cât mai rapid şi economic spre înainte. . unde va trebui să realizeze avântarea pentru pasul următor. . mai exact în momentul în care centrul de greutate depăşeşte verticala. Faza de zbor în alergare se defăşoară între două perioade de sprijin.3. care este forŃa de reacŃie. raportată la secvenŃa fiecărui pas este cea mai mică. în perioada de sprijin şi sunt mici la viteze mari şi mai mari la viteze mici. Pentru ca faza următoare să fie eficientă. îndoind genunchiul piciorului pendulat. 4. Piciorul care a terminat avântarea se deplasează spre înapoi faŃă de bazin prin întinderea genunchiului într-o mişcare de “călcare agăŃată” din înainte spre înapoi foarte activă. La viteze mari. corpul alergătorului nu realizează vreun contact cu solul. Piciorul care tocmai a terminat impulsia se deplasează spre înainte faŃă de bazin şi ca urmare a accelerării din finalul impulsiei.Faza de impulsie se raportează la momentul în care piciorul se pregăteşte să părăsească solul la terminarea impulsiei. transversale. A B C Analiza perioadei de sprijin şi a perioadei de pendulare Perioada de pendulare începe din momentul în care piciorul părăseşte solul. dar în sensuri contrare şi este momentul în care au valoarea cea mai mare. această fază este pozitivă în acŃiunea piciorului de sprijin. flexia gambei pe coapsă ajungând la amplitudinea maximă. Ca şi în cazul perioadei de sprijin se distind trei faze sau momente de referinŃă în analiza tehnică.) începe din momentul în care centrul general de greutate. Şi aici coapsa urcă. Unghiul dintre coapsă şi gambă începe să crească. În această fază. în timp ce coapsa se ridică energic spre înainte. depăşeşte în plan anterior genunchiul piciorului de sprijin şi se încheie o dată cu atingerea punctului maxim al avântării genunchiului spre înainte. prin flexia gambei pe coapsă. .

Lansarea se efectuează cu paşii de alergare accelerată. la început depărtate. „Gata!” . În probele de viteză startul se execută obligatoriu de jos.Alergarea pe parcurs urmăreşte câştigarea vitezei maxime.2. dacă alergătorii au bazin lat sau dacă pasul se scurtează.determină o “alergare sărită”. 4. după 25-30m. Echilibrarea acestor oscilaŃii este efectuată de axa umerilor care acŃionează în sens opus (braŃ şi picior opus). OscilaŃiile corpului în alergare .se formează în plan orizontal şi sunt datorate proiectării înainte-sus a bazinului în faza de impulsie. cauzate de prelungirea impulsiei şi implicit a avântării piciorului pendulant. 4. când latura care pendulează este mai jos decât cea de sprijin. ALERGĂRILE DE VITEZĂ Alergările de viteză urmăresc parcurgerea distanŃei precizate.Startul reprezintă începutul alergării şi este foarte important în probele de viteză.. OscilaŃiile laterale sunt evidente dacă în timpul alergării picioarele sunt depărtate (pasul este larg). . într-un timp cât mai scurt. se apropie de axa alergării. . ele se evidenŃiază în alergare. trohanterul mare şi genunchiul piciorului oscilant sunt mai coborâte decât aceleaşi puncte ale piciorului opus. ..startul de jos şi lansarea de la start. în care primii 2-3 sunt lipsiŃi de amortizare. Specific acestei alergări este pasul lansat de viteză. duc la scăderea frecvenŃei mişcărilor membrelor inferioare în alergare şi în consecinŃă. aceste oscilaŃii nefavorabile alergării se pot reduce prin efectuarea contactului cu solul pe axa alergării sau prin rotarea bazinului spre partea piciorului de sprijin. până la 50-60m înregistrându-se creşteri mici. când partea oscilantă a bazinului trece înaintea celei corespunzătoare piciorului de sprijin. conform celor trei comenzi ale starterului: „Pe locuri!”. aceste oscilaŃii se compensează prin înclinarea inversă a axei umerilor (centurii scapulare).2.OscilaŃiile transversale . OscilaŃiile transversale prea mari. . .1. după care se urmăreşte menŃinerea alergării lansate şi implicit.. ceea ce aduce atletului beneficii importante din punct de vedere mecanic al randamentului de forŃa. în momentul verticalei. iar după 8-10. a vitezei. a vitezei obŃinute.. Important este ca viteza de 9 . atingând valori aproape maxime. în anumite limite. urmele lor. pocnetul pistolului! PoziŃia corespunzătoare comenzii "Gata!” . Paşii de alergare se lungesc în mod progresiv. pentru că favorizează impulsia în pasul de alergare. în unele cazuri chiar mai mari. ele au loc în plan transversal şi sunt considerate utile în alergare.12m/s. În practică. prin probă. situaŃie nefavorabilă deplasării rapide. Viteza de deplasare creşte treptat. În timpul desfăşurării cursei se pot atinge viteze între 9m/s . prin reducerea timpului de contact cu solul. a timpului de zbor şi implicit a îmbunătăŃirii eficienŃei în deplasare.. Tehnica alergării de viteză Proba se desfăşoară în succesiune cronologică şi tehnică în următoarele faze: .OscilaŃiile laterale se formează în plan frontal şi sunt produse de trecerea greutăŃii corpului de pe un picior pe altul.alergarea pe parcurs.Lansarea de la start se realizează după pocnetul pistolului şi urmăreşte ca din prima mişcare să se asigure impulsia în blocurile de start.sosirea..

Acest lucru obligă şi trunchiul la o poziŃie verticală. iar în sală de atletism de 0. de formă ovală. apreciindu-se că prin aceasta şi-a creat avantaj (a alergat o distanŃă mai scurtă decât ceilalŃi participanŃi). mai exact pe culoare. se desfăşoră pe pista de atletism.3. se efectuează în acelaşi loc. . „o singură plecare greşită este îngăduită fără descalificarea unuia sau mai multor atleŃi. pentru aceasta este necesar ca mişcările alergătorului să fie cât mai economice. Tehnica alergării de semifond-fond Fazele sau structura alergărilor de semifond.50m). respectiv la sfârşitul liniei drepte. mari şi foarte mari cu o viteză de regim apreciabilă. trasată perpendicular pe liniile culoarelor. aceasta este considerată o plecare greşită. 5 şi 6. La alergarea pe distanŃele anterior enunŃate. Pentru a contracara această forŃă. Alergarea se efectuează în sens invers mişcărilor acelor de ceasornic.30m şi 2.2. Culoarele de alergare sunt atribuite în serii prin tragere la sorŃi. .Alergarea pe parcurs În această fază a alergării. favorabilă succesiunii contracŃiei şi relaxării musculare. trunchiul este păstrat la verticală (uşor înclinat uneori la alergarea pe 800m). fiecare alergător fiind obligat să-şi păstreze culoarul până la sfârşitul cursei. iar braŃele îndoite 10 . alergătorul trebuie să economisească energia. 4.alergare să fie cât mai constantă. „pocnetul pistolului!” La comanda “Pe locuri!”. tinzându-se spre o impulsie neforŃată şi eliminarea mişcărilor inutile ale capului. 4. Un rol decisiv în alergările care solicită efortul de rezistenŃă. are lungimea de 400m şi este formată din două porŃiuni rectilinii şi două porŃiuni curbilinii.2. dar sosirea pentru toate probele. plecarea se efectuează cu start de jos. Când alergarea se desfăşoară în linie dreaptă şi un concurent se abate pe moment de la culoarul său.finişul şi sosirea. Cu 2-3m înainte de intrarea în linie dreaptă începe îndreptarea trunchiului. culoarul are lăŃimea de 1. ceea ce impune amplitudine mică şi uniformă a mişcărilor. Dacă un concurent începe mişcarea sa de plecare. cu impulsie şi pendulare mai puŃin energice. Pasul lansat de viteză are o lungime cuprinsă între 2. 4. va fi descalificat. . ConcurenŃii vor fi clasaŃi în ordinea în care o parte a trunchiului. „Gata!” şi când toŃi concurenŃi sunt nemişcaŃi. Pista de alergare (turul de pistă).60m. în funcŃie de lungimea cursei. La alergările de viteză. nu a jenat un altul. la alergările pe 200m (la o turnantă semicirculară.10m fiind delimitat de linii late de 5cm.Startul şi lansarea de la start În aceste probe regulamentul de concurs obligă participanŃii la abordarea startului “de sus”.startul şi lansarea de la start.Sosirea sau finişul constituie încheierea alergării. ce au făcut plecarea greşită. La toate probele de viteză este obligatorie plecarea cu start de jos. mai ales dacă concurentul în cauză. ParticularităŃile alergării în turnantă În probele de 200m şi 400m. linia interioară (din stânga alergătorului) nu face parte din lăŃimea culoarului său. indiferent ce atlet face o plecare greşită în alergare. Comenzile starterului sunt: „Pe locuri!”. Prevederile regulamentului de concurs Toate alegările de viteză. atinge planul vertical al marginii interioare a liniei de sosire. ALERGĂRILE DE SEMIFOND ŞI FOND În aceste alergări este necesară o dozare cât mai raŃională a efortului. care în faza de pendulare anterioară. antrenează şi bazinul. în această fază se urmăreşte obŃinerea unei viteze suficiente pentru a ocupa un loc în pluton. pentru acea alergare”. 4. îl are respiraŃia. Locul de plecare este diferit. Sosirea este marcată pe pista de alergări printr-o linie lată de 5cm. călcarea liniei din stânga a culoarului se consideră infracŃiune şi concurentul respectiv este descalificat. Tehnica de alergare urmăreşte stăpânirea unui pas cât mai suplu. aceasta nu se consideră o infracŃiune.1. În alergările de rezistenŃă. . contactul piciorului de sprijin cu solul se face pe pingea şi foarte aproape de proiecŃia verticală a centrului de greutate. în etapele superioare culoarele sunt ocupate conform performanŃelor obŃinute în calificări: primii patru performeri aleargă pe culoarele 3. În probele de alergări de viteză. caracterizat prin uniformitate şi constanŃă. În stadion. respectiv ritmul respirator. În fiecare pas se urmăreşte transferul bazinului cât mai rapid peste punctul vertical de sprijin. fapt uşurat de piciorul pendulant. cu ambele picioare în contact cu blocurile. cu rază de 36. gâtul. în scopul reducerii reacŃiunii care apare în momentul amortizării. . dar eficiente în acelaşi timp. relaxat. prin pas scurtat.. la linia de sosire.alergarea pe parcurs. Culoarele se numerotează de la interior spre exterior. umerii sunt relaxaŃi. proiectându-l spre înainte. ulterior. înainte de pocnetul pistolului. în acelaşi timp se intensifică acŃiunea energică a braŃului şi piciorului drept. respectiv cu umărul stâng spre interiorul pistei.. care poate ajunge până la 20 kg. alergătorul se înclină spre interior cu 2-3m înaintea intrării în turnantă. fond sau mare fond se ordonează tehnic în: .22 (4 picioare). cheltuiala de energie este mai mare pentru a învinge forŃa centrifugă. culoarul 1. comenzile starterului sunt: „Pe locuri!” . prin păstrarea lungimii paşilor. starterul va declanşa focul de pistol sau semnalul de plecare. mâinile sau picioarele) firul sau planul vertical dus prin marginea interioară a liniei de sosire. fiind primul de lângă bordura pistei. atunci când sprinterul atinge cu pieptul (nu cu capul. alergătorul aşază piciorul mai puternic lângă linia de start (cât mai aproape de aceasta). deplasarea se realizează prin „pasul lansat în tempo moderat”. pentru a se reuşi parcurgerea unor distanŃe medii.3. Pista de alergări este împărŃită în culoare.90-1. determinând astfel o poziŃie uşor arcuită a corpului din articulaŃia coxofemurală. dacă alergarea se desfăşoară în turnantă. trunchiului şi braŃelor.

iar corpul se aplecă înainte mai mult sau mai puŃin în funcŃie de înclinarea pantei. locurile la linia de start vor fi trase la sorŃi. trebuie să existe spaŃiu suficient pentru a nu îmbrânci sau jena alergătorul aflat în faŃă. . . pe distanŃe cât mai reduse în raport cu obstacolul. parcursul nu va cuprinde linii drepte lungi. Ieşirea din turnantă este marcată de o linie transversală după depăşirea căreia concurenŃii vor putea ocupa orice loc pe pista de alergări. 4. Orice alergător care îmbrânceşte un alt concurent.3. pe când la probele de 5000m şi 10000m. în scopul evitării busculadelor de la plecare. ALERGAREA DE CROS 4. cu aceeaşi abordare tehnică de la alergarea de viteză. pe ultimii paşi. . crosul se va desfăşura pe un traseu uşor ondulat. apă şi alte răcoritoare vor fi dispuse la plecarea şi sosirea în cursă. . această fază începe de obicei cu 200m – 300m înainte de sosire. respectiv până la linia de părăsire a culoarelor (linia lată de 5cm. acoperite cu iarbă. când se întâmplă prin stânga adversarului. accentuându-se expiraŃia. traversarea drumurilor publice fiind redusă. cu viraje largi şi linii drepte scurte. respectiv „atacarea” firului de sosire. 4. La aceste alergări plutonul se formează la începutul cursei. urmată de pocnetul pistolului starterului. ce traversează pista). doar pe parcursul primei turnante.finişul şi sosirea. În alergările de semifond şi fond. iar alergarea se păstrează astfel. fruzişuri groase). va atrage descalificarea acestuia. Prevederile regulamentului de concurs Alergările de fond şi semifond se desfăşoară pe pista stadionului. . depăşirea unui concurent se face de obicei prin dreapta adversarului. apropiindu-se de alergarea de viteză. îi taie calea sau îl obstrucŃionează. membri fiecărei echipe aliniindu-se apoi în şir. La start concurenŃii sunt obligaŃi să-şi ocupe neîntârziat locurile înapoia liniei de start. Finişul se declanşează în funcŃie de capacitatea de viteză a alergătorilor.Startul şi lansarea de la start Alergarea începe cu startul de sus. la ieşirea din ultima turnantă. în aşa fel încât îi incomodează înaintarea. pasul se lungeşte. câmpii. fapt ce ar atrage descalificarea. este dificilă elaborarea unei standardizări precise. Plecarea în toate probele din această grupă se efectuează cu start din picioare.la urcuşuri pasul este scurt. accentuând aplecarea trunchiului spre planul vertical al liniei de sosire. pendulează înainte şi înapoi degajate şi cu amplitudine redusă. . traseul va evita obstacolele foarte grele (gropi adânci. DistanŃa de lansare este în funcŃie de numărul concurenŃilor şi de valoarea lor. prin lansarea de la start. astfel: . PoziŃia trunchiului.1. locul de start este marcat de o linie curbă. Semnalul de plecarea în alergare este pocnetul pistolului. a braŃelor şi a capului.startul şi lansarea de la start. urcuşuri sau coborâri periculoase. astfel încât fiecare concurent pleacă la aceeaşi distanŃă de sosire. Când intenŃia de depăşire este regulamentară (prin dreapta). care va angrena automat şi inspiraŃia. prima turnantă este parcursă pe culoare. identic cu cel descris la alergarea de semifond-fond.Alergarea pe parcurs Adaptarea pasului alergător la terenul variat se realizează. iar concurentul aflat în faŃă se opune alergând în lateral (tăind calea) sau întrebuinŃând alte mijloace care să-l jeneze pe adversar în deplasare. este de subliniat rolul respiraŃiei care trebuie să fie ritmică şi profundă.4. este pasibil de descalificare din probă.la coborâre contactul este pe călcâie. după care se trece în alergare în pluton. 4. În toate alergările. va fi de asemenea descalificat. contactul cu solul se ia pe toată talpa.în teren moale. Sosirea se efectuează. 11 .2. impulsia este incompletă. Parcursul este stabilit pe terenuri deschise. derularea labei piciorului nu este completă. urmat de o alergare accelerată care durează până la ocuparea unui loc convenabil în pluton. Cu excepŃia plecării şi sosirii. . .4. apelându-se la comenzile de la probele de alergări de rezistenŃă. cu respectarea comenzii: „Pe locuri!”. o singură plecare greşită (înaintea pocnetului pistolului) este tolerată fără descalificarea unuia sau mai multor alergători. care trebuie să se afle în prelungirea trunchiului favorizează respiraŃia. contactul cu solul se face pe pingea. care să vizeze regulile pentru această probă.Finişul şi sosirea Ca şi la alergările de fond pe pistă şi la crosuri.la 90º şi uşor depărtate de corp. la „coarda din stânga” (lângă bordură pe culoarul 1 şi 2) . Tehnica alergării de cros Structura alergării de cros respectă aceeaşi succesiune tehnică: .2. izlazuri cu obstacole naturale şi dacă este posibil. nisipos trunchiul este vertical. alergătorul lăsându-se “purtat” de viteza obŃinută prin alergare la vale.4. iar impulsia nu va fi forŃată. Pocnetul pistolului este lansat după ce starterul s-a asigurat de faptul că toŃi concurenŃi sunt nemişcaŃi şi în poziŃie corectă de plecare.trecerea obstacolelor se execută după o accelerare în prealabil. cei cu performanŃe mai modeste la 100m şi 200m încep finişul cu 250-300m înainte de sosire. dar repetarea greşelii de către orice atlet. procedeu mai economic şi mai sigur. iar cei care sunt şi buni sprinteri îşi valorifică viteza pe finalul cursei. . trunchiul se înclină spre pantă. În proba de 800 m.Finişul şi sosirea În această fază viteza de deplasare creşte. obstacolele se depăşesc printr-un pas sărit prelungit sau prin călcare. La proba de 1500m plecarea se efectuează în linie dreaptă.alergarea pe parcurs. ajutând deplasarea. distanŃa pe care se execută finişul este în funcŃie de posibilităŃile atletului şi de poziŃia pe care o ocupă în pluton în acel moment. care au greşit. În proba de 800m plecarea se face pe culoare. Prevederile regulamentului de concurs Având în vedere circumstanŃele foarte variate în care se desfăşoară probele de cros.

pentru alergările de cros. impune aşezarea în primul blocstart a unui anumit picior. aspect esenŃial pentru o trecere eficientă a gardului. al corpului trebuie să se afle în baza de sprijin pentru a menŃine echilibrul general al corpului şi pentru a relua fără întârziere alergarea.1. aici corpul trebuie să treacă razant deasupra gardului. . cu talpa în flexie dorsală. trecerea gardului. proiecŃia C. 8 km pentru juniori.25m la alergătoarele consacrate. . dar poate fi şi de 7 paşi (pentru alergătorii foarte înalŃi) sau de 9 paşi (pentru alergătorii mai scunzi). Pasul peste gard are lungimea între 3. pentru a uşura îndreptarea trunchiului. aferente unui culoar este de zece.00-3. aspect necesar pentru trecerea primului gard. fapt de care depinde întreaga desfăşurare a cursei. cu menŃiunea că în poziŃia “gata”.5.finişul şi sosirea.atacul gardului să se facă fără pierdere de viteză.7.Startul şi lansarea de la start determnină în măsură majoră eficienŃa alergării de garduri. Alergătorii aşază piciorul de atac la o distanŃă de gard. . Acest picior trebuie să fie relaxat şi să aibă un timp “inactiv” în tragerea lui înainte. bazinul este mai ridicat decât la alergarea de viteză. În plus. câştigătoare este cea care însumează cel mai mic număr de puncte.15m (alergători). Ca o caracteristică a startului la alergările de garduri este poziŃia mai înaltă a bazinului la poziŃia "gata". .50m pentru femei).G.aterizarea după gard să se facă într-o poziŃie cât mai favorabilă alergării. pentru a pierde cât mai puŃin timp în faza de zbor. . 4.timpul de zbor peste gard să fie cât mai scurt.În stabilirea clasamentului pe echipe.40-3.pasul peste gard. Trecerea gardului (Figura 4. Acest element tehnic reprezintă veriga de bază a alergării de garduri. este parcursă în trei paşi foarte 12 . Pasul peste gard poate fi analizat prin momentele care îl compun: atacul gardului.2. Atacul gardului Aterizarea după gard este momentul în care se ia din nou contact cu pista. DistanŃele recomandate de FederaŃia InternaŃională a AsociaŃiilor de Atletism. ALERGAREA DE GARDURI Alergarea de garduri este de fapt o alergare de viteză. este în medie de 8. Probele clasice de alergare de garduri sunt 100m şi 400m-feminin şi 110m şi 400m-masculin. din această mărime 60% revine “atacului” (distanŃa de la care se atacă gardul) şi 40% aterizării (distanŃa de la gard până la contactul cu pista).30m. Tehnica alergării de garduri Fazele tehnice ale alergării de garduri se succed în următoarea ordine: .Pasul peste gard trebuie să fie executat cu o pierdere minimă de viteză. trecerea peste gard trebuie să îndeplinească anumite condiŃii: . asigurat de mişcările segmentelor. Pentru un număr de 8 paşi. . iar alergătoarele la aproximativ 1. în anumite planuri (mişcările compensatorii). Numărul de paşi alergători până la primul gard.14m pentru bărbaŃi şi 8. sunt în jur de: . 6 km pentru senioare. în care succesiunea obişnuită a paşilor este întreruptă de pasul de trecere peste gard.trecerea peste gard să fie razantă cu gardul.5. . Plecarea este obligatorie cu start de jos şi respectă succesiunea poziŃiilor şi mişcărilor ca în cazul alergărilor pe plat.90m (alergătoare) . pentru ca traiectoria centrului de greutate să aibă oscilaŃii verticale cât mai reduse. . piciorul mai puternic se plasează la start pe blocul dinainte.G. aceste elemente determinând trecerea în condiŃii optime a primului gard. aşezate conform prevederilor oficiale de concurs. în special de articulaŃia gleznei. indiferent de lungimea cursei numărul gardurilor dispuse pe pistă.alergarea între garduri. dincolo de gard. aterizarea după gard. . 4. Atacul gardului se execută de la o distanŃă de 1.Alergarea între garduri DistanŃa între garduri fiind aceeaşi (9. 4 km pentru junioare. Celălalt picior (de impulsie) este adus “remorcat” înapoi.) obligă aplecarea evidentă a trunchiul pe coapsa piciorului de atac. corpul trebuie să aibă un echilibru cât mai bun. Pentru a realiza un rezultat cât mai bun.40m. pentru ca atletul să ajungă în poziŃie optimă de trecere la primul gard.startul şi lansarea de la start. în jur de 1. Numărul paşilor până la primul gard.65m la alergătorii consacraŃi şi 3. Şocul aterizării este amortizat de articulaŃii.12 km pentru seniori.

“atacând” sosirea pe ultimii doi paşi. pentru .precis ritmaŃi: . Sunt dispuse zece garduri pe fiecare culoar. Proba 110mg (M) 100mg (F) 400mg(m şi f) DistanŃa până la primul gard 13. iar al treilea pas este cel mai scurt. conform comenzilor specifice alergărilor de viteză.80m la femei. cu mâna sau cu piciorul. în jur de 2m pentru bărbaŃi şi 1. atletul va fi descalificat. PrestaŃia în acest mod de deplasare include o componentă de bază. favorizează obŃinerea unei poziŃii optime de trecere peste gard.72m 13. se impune o trecere atentă şi echilibrată a gardului al zecelea (chiar dacă este ultimul). o constituie alergarea peste obstacole joase. conform Tabelul 4.84 0. în care al doilea pas este cel mai jos. “atacând” sosirea pe ultimii doi paşi. În această ultimă fază atletul participă cu toate resursele de care mai dispune. cu intenŃie vădită.50m 35.14m 8.00m DistanŃa de la ultimul gard la sosire 14.762 (F) DistanŃele regulamentare la alergarea de garduri (masculin/feminin – seniori) Toate alergările de garduri se desfăşoară pe culoare şi fiecare concurent trebuie să-şi păstreze culoarul de la un capăt la altul al alergării. dar mai lung decât primul.90 m pentru femei.67m 0.Alergarea după ultimul gard SpaŃiul rămas de parcurs de la ultimul gard până la sosire se aleargă în viteză maximă.05m 40.50m pentru femei. pentru realizarea acestei faze în cele mai bune condiŃii. atrage după sine descalificarea. SpaŃiul rămas de parcurs de la ultimul gard până la sosire se aleargă în viteză maximă. 13 .al treilea pas este scurt. În această ultimă fază atletul participă cu toate resursele de care mai dispune. cât şi o aterizare sigură şi fermă după gard. în care succesiunea obişnuită a paşilor este întreruptă de trecerea peste obstacole.primul pas este cel mai scurt: cam 1.00m 45m DistanŃa între garduri 9. 4.00m ÎnălŃimea gardurilor 1. el răstoarnă intenŃionat un gard.2. o alergare de viteză. dar doborârea gardurilor.60m pentru bărbaŃi şi 1. O variantă de alergare de viteză deosebit de antrenantă şi care induce efecte cumulative favorabile în pregătire. Prevederile regulamentului de concurs Alergările de garduri se desfăşoară pe culoare.02m 12.al doilea pas este cel mai lung. se impune o trecere atentă şi echilibrată a gardului al zecelea (chiar dacă este ultimul). . Dacă un concurent trece piciorul sau gamba mai jos de planul orizontal al gardului sau dacă după părerea judecătorului arbitru. Se înŃelege că în acest caz un alergător poate răsturna toate gardurile de pe culoarul său şi rezultatul obŃinut să fie valabil.Alergarea după ultimul gard realizarea acestei faze în cele mai bune condiŃii.914 (M).90m la bărbaŃi şi 1. Acest ritm.1. Acest tip de alergare este de fapt. Alte prevederi sunt identice cu cele de la alergarea de viteză. . care tine de perceperea ritmului de execuŃie. dar cel mai lung. cât şi o aterizare sigură şi fermă după gard. 0.5. ToŃi concurenŃii încep cursa cu start de jos. în jur de 1. Aterizarea după gard .

schimbul de aceiaşi parte . aflat pe pistă la o depărtare corelată cu viteza de deplasare a aducătorului şi viteza de accelerare a primitorului. Aducătorul oferă băŃul de ştafetă de jos cu mâna opusă celei în care se face primirea.6. cu mâna stângă. primitorul trece băŃul din mâna stângă. După modul în care se Ńine băŃul pe parcursul alergării schimbul făcându-se pe partea braŃului în care este purtat băŃul. pe partea interioară a culoarului. ultimului sprinter. totdeauna în exterior (pe partea dreaptă a primitorului). cu mâna dreaptă. Cu excepŃia primului alergător.interior.se bazează pe predarea băŃului de ştafetă de către aducător. Analiza tehnicii predării băŃului de ştafetă se face sub anumite aspecte şi anume: . . care au misiunea de a primii. în mâna dreaptă a primitorului. urmând să-l predea. Probele clasice de ştafete sunt atât pentru participare masculină. până la capătul cursei. Acest procedeu de schimb este folosit mai mult de alergătorii cu experienŃă în alergările de ştafetă. aflat în partea interioară a culoarului său. Fiecare echipă are patru alergători. La ştafetele cu schimbul de aceeaşi parte – exterior .conform modului în care se realizează predarea – primirea (de jos în sus/de sus în jos). un obiect cu formă şi dimensiuni stabilite prin regulamentul concursurilor de atletism. respectiv să treacă repede băŃul de ştafetă. Schimbul de aceiaşi parte – interior . Dezavantajul acestui mod de predare este acela că de cele mai multe ori trebuie mutată priza pe băŃ în timpul alergării. celui de-al treilea sprinter. purta şi transmite „băŃul de ştafetă”. în mâna stângă. 4. schimbul efectiv se realizează. schimbul făcându-se de partea braŃului care Ńine băŃul (schimbul de aceiaşi parte/schimbul alternat). . care se află în interiorul culoarului.schimbul de sus în jos . după primire. în mâna dreaptă. Schimbul de aceiaşi parte – exterior .al patrulea alergător primeşte băŃul în mâna dreaptă şi îl păstrează în aceiaşi mână. schimbul efectiv se realizează. în vederea începerii alergării. cu palma orientată în sus. cu trunchiul uşor răsucit înapoi. totdeauna în interior (pe partea stângă a primitorului). respectiv la atingerea „semnului de control”.se bazează pe predarea băŃului de ştafetă de către aducător.Tehnica schimbului de aceiaşi parte Schimbul de aceiaşi parte se poate efectua în două moduri: . Aşadar. primitorul trece băŃul din mâna dreaptă. .1.schimbul de jos în sus – primitorul întinde braŃul înapoi cu palma orientată în jos. în mâna stângă. Predarea băŃului de ştafetă „schimbul de jos în sus” . cu băŃul de ştafetă în mâna stângă. în mâna stângă a primitorului.al doilea alergător.4. pentru a observa apropierea aducătorului. . Aşadar. La acest procedeu primitorul întinde braŃul înapoi sus. în cazul în care schimbul nu se realizează mână lângă mână.6. . continuând să alerge în linie dreaptă şi predă băŃul de ştafetă. celui de-al doilea alergător. se folosesc doua procedee şi anume: schimbul de aceiaşi parte şi schimbul alternativ. în mâna stângă.rezolvă dezavantajul arătat mai sus.exterior. deoarece de fiecare dată primitorul apucă băŃul de celalalt cap. cu unchiul dintre degetul mare şi celelalte patru lipite şi întinse orientat spre aducător.al treilea alergător primeşte băŃul în mâna dreaptă.conform modului în care este purtat băŃul pe parcursul alergării de fiecare alergător. Subliniem faptul că primitorul se lansează în alergare. trece imediat băŃul în mâna stângă. urmând ca să procedeze la fel. care porneşte în alergare cu start de jos. atunci când aducătorul se află la o oarecare distanŃă de el. în mâna dreaptă.primul sprinter porneşte (cu start de jos) în alergare pe turnantă. cât şi pentru cea feminină: 4x100m şi 4x400m. ALERGĂRILE DE ŞTAFETĂ Ştafetele sunt singurele probe din atletism care se desfăşoară pe echipe. Imediat după preluare. Acesta după parcurgerea traseului său. va oferi băŃul în mâna dreaptă. Imediat după preluare. care îi oferă băŃul de sus în jos. . 14 . cu unchiul format de degetul mare şi celelalte patru degete lipite şi întinse orientat în jos. ceilalŃi sprinteri adoptă o poziŃie relativ înaltă.schimbul de aceiaşi parte .

numai în zona sau spaŃiul de schimb. prin trecerea din mâna dreaptă în mâna stângă. Tehnica schimbul alternativ Acest schimb este cel mai folosit în ştafetele de 4x100m. . fapt pozitiv la oferireprimire. . aducătorul decelerează alergarea păstrându-şi culoarul de deplasare. plasat la marginea interioară a culoarului său. aleargă pe turnantă şi îl predă schimbului următor în mâna stângă. 4. primeşte băŃul de ştafetă în mâna stângă şi aleargă în linie dreaptă. căruia îi predă în mâna dreaptă.Schimbul de aceeaşi parte – exteriorcu predarea de jos în sus Schimbul de aceeaşi parte – exterior poziŃia şi traseul alergătorilor Predarea-primirea se efectuează.este accesibil pentru începători. Schimbul de aceeaşi parte prezintă dezavantaje. .primul sprinter.al doilea sprinter..este „păstrată” lungimea băŃului pe parcursul schimburilor. maxime iar schimbarea băŃului dintr-o mână în alta poate afecta motricitatea alergării. deoarece: . începe alergarea cu braŃul de ştafetă în mâna dreaptă. poate constitui un pericolul. Schimbul alternativ – poziŃia şi traseul alergătorilor În acest procedeu: . deoarece: . până ajunge la al treilea sprinter. prin scăparea în momentul transferului.este sigur în condiŃiile în care băŃul se primeşte în mâna dreaptă. Schimbul de aceeaşi parte prezintă avantaje.2. de sprinterii consacraŃi şi presupune predarea-primirea băŃului de ştafetă cu aceiaşi mână.schimbarea băŃului dintr-o mână în alta în timpul alergării. . care este mai îndemânatică. 15 .este menŃinută viteza băŃului şi în zona de schimb. plasat spre marginea exterioară a culoarului său. După predarea băŃului de ştafetă. Procedeul este util deoarece în timpul desfăşurării acestei probe alergătorii trebuie să dezvolte viteze.6. conform regulamentului.

de ştafetă pot să înceapă alergarea cu cel mult 10m înainte de această zonă de schimb. printr-un început. săriturile care figurează ca probe de concurs. dar cea mai importantă fază este bătaia. numai până la ieşirea din turnantă.1.3.Elanul este fază săriturii în care se realizează acumularea de viteză orizontală. Alergătorii care primesc băŃul. cât şi prin acumularea unei anumite inerŃii. Toate fazele au o anume determinare în valoarea săriturii integrale. Scopul fundamental al săriturilor cu traiectorie orizontală este de a realiza un zbor cât mai lung. Aducătorii nu au voie să-i împingă pe primitori. iar cel de al doilea (primitorul băŃului) se deplasează pe acelaşi culoar. fiind precis definite. BăŃul de schimb va fi purtat în mână pe toată durata alergării şi schimbat fără a fi aruncat. BăŃul de ştafetă are forma unui tub sau bastonaş din lemn. după ce au predat băŃul. aleargă în turnantă cu băŃul de ştafetă în mâna dreaptă şi îl predă celui de-al patrulea alergător. BAZELE TEHNICII SĂRITURILOR În ordinea succesiunii actelor motrice. iar la săritura cu prăjina. în mâna stângă. în urma unui impuls. unde apar trei zboruri şi trei bătăi succesive. Locul este marcat de linii de 5 cm lăŃime. ▪ PrecizaŃi care este faza pozitivă a alergării. cum ar fi la triplusalt. În probele de 4x100m şi 4x400m primul alergător este obligat să efectueaze plecare cu start de jos. respectiv începută înainte de comanda starterului. Prevederile regulamentului de concurs Locul de desfăşurare a alergărilor de ştafetă este pista de atletism. celelalte realizându-se pentru a eficientiza la maximum bătaia. primeşte băŃul de ştafetă în mâna stângă şi aleargă în linie dreaptă până la capătul cursei 4. circumferinŃa de 12-13cm şi greutate de aproximativ 59 de grame. săriturile atletice sunt compuse din patru faze. ▪ DefiniŃi pasul alergător dublu. pentru a putea fi bine observat. zborul şi aterizarea. iar scopul fundamental al săriturilor cu traiectorie verticală este de a realiza un zbor cât mai înalt. 5. efectuată de un alergător. În probele derivate apar unele alternări ale acestor faze. în traiectorii mai mult sau mai puŃin verticale.TEHNICA ŞI REGULAMENTUL PROBELOR DE SĂRITURI Săriturile sunt deprinderi motrice. impune un avertisment adresat tuturor alergătorilor. Este indicat ca acesta să fie de culoare cât mai vizibilă. El poate părăsi culoarul său pentru a recupera băŃul. cu condiŃia de a nu scurta distanŃa de parcurs şi a nu deranja deplasarea altor alergători. toŃi componenŃii echipei alergă pe acelaşi culoar pe parcursul întregii curse. acumulată în alergare. . primul sprinter alergă pe culoar. necesară pentru executarea bătăii şi 16 . ▪ Care sunt fazele perioadei de pendulare ? ▪ PrecizaŃi conŃinutul fazei de zbor. ▪ Care sunt fazele perioadei de sprijin ? ▪ SpecificaŃi cum acŃionează reacŃia reazemului asupra corpului alergătorului. trebuie să fie ridicat de atletul care l-a scăpat.al patrulea sprinter. determinată aspecte legate de fazele de bătaie şi de zbor: SĂRITURILE Sărituri fundamentale TIPUL Săritura în lungime Săritura în înălŃime Triplusalt Sărituri derivate Săritura cu prăjina Clasificarea de bază a săriturilor 5. Precizăm faptul că locul regulamentar în care se transmite băŃul se numeşte “spaŃiu” sau “zonă de schimb” şi măsoară 20m. VerificaŃi-vă cunoştinŃele! ▪ DefiniŃi termenul de alergare.. bătaia. plasat spre marginea exterioară a culoarului său. plasat spre marginea interioară a culoarului său. obŃinându-se o viteză de desprindere. autoproiecteză corpul pe o traiectorie de zbor orizontală sau verticală. În proba de 4x100m. Săriturile sunt acŃiuni motrice aciclice (singulare). cu lungimea de 28-30cm. Acestea se ordonează în funcŃie de complexitatea lor.al treilea sprinter. respectiv: elanul. trasate pe latul fiecărui culoar. conŃinut şi un sfârşit. Sarcina atletului în realizarea unei sărituri este aceea de a trasforma traiectoria vitezei orizontale. La ştafeta de 4x400 m. care determină o fază de zbor în atârnare de prăjină şi o alta de zbor liber. care prin interacŃiunea forŃelor interne şi externe. o eventuală nouă greşală înseamnă descalificare pentru oricine o produce. după care se poate îndrepta spre “bordură”. metal sau alt material rigid. O plecare greşită. dar transmiterea băŃului se face numai în spaŃiul de schimb. . faza de zbor este condiŃionată de folosirea prăjinii.6. care compun mecanismul de bază. sunt studiate de regulă. aducătorul băŃului va rămâne pe culoarul său până la degajarea pistei. Dacă băŃul de ştafetă cade. În atletism. ▪ DescrieŃi oscilaŃiile verticale ale corpului în alergare.

Prin coborârea centrului de greutate se lungeşte drumul pe care acŃionează forŃele în momentul bătăii.). pe care se va transforma în viteză ascensională.) fapt ce crează dificultate în menŃinerea corectitudinii în execuŃie. Valorile vitezei.1. În momentul bătăii. La săritura în lungime.unghiul format de orizontală. elanul la sărituri poate avea o traiectorie: . Viteza de deplasare pe elan variază de la o săritură la alta. este direct proporŃională cu viteza acumulată.liniară şi perpendiculară pe pragul de bătaie ca la săritura în lungime şi la triplusalt. .Unghiul de contact . segmentele celelalte pregătesc avântarea. . viteza de elan trebuie să fie mare. Lungimea elanului este direct proporŃională cu mărimea vitezei ce urmează a fi dezvoltată şi se desfăşoară pe 3345m (19-24 paşi la bărbaŃi şi 18-21 paşi la femei) pentru săritura în lungime şi 15-20m (9-13 paşi) pentru săritura în înălŃime. trunchi.Unghiul de desprindere . în elan. la săritura în înălŃime elanul este mai redus comparativ cu exemplele anterioare. sunt superioare: În general. Finalul elanurilor. determinată de mărimea unghiului de desprindere. Astfel.curbilinie în raport cu ştacheta. prezintă o deosebită importanŃă dată de modificarea lungimii paşilor şi coborârea. Dacă în prima fază a bătăii.Bătaia este faza fundamentală a săriturilor atletice. părăseşte solul.20 secunde (Figura 5. 17 . deoarece valorifică viteza acumulată pe elan. Elementele caracteristice fazei de "bătaie" sunt: . În timp ce piciorul de bătaie execută amortizarea. la săritura în înălŃime cu păşire şi rostogolire ventrală. Elanurile sunt mai lungi la săriturile în lungime şi triplusalt. care uneşte locul de bătaie şi centrul general de greutate: . Aceasta se numeşte "viteza optimă" care.la săritura în înălŃime are sub 90°. Pregătirea bătăii se realizează pe ultimii doi paşi.2. . deosebim două aspecte distincte de terminate de forŃele de: . dar controlabilă şi compatibilă cu posibilitatea săritorului de transformare a ei în momentul bătăii. cu traiectoria reală a centrului general de greutate: .10-0. Pe pasul lung (penultinul) centrul general de greutate ajunge în punctul cel mai jos al traiectoriei pe elan. În principal este rectilinie. care începe o dată cu impulsia."scurt". deoarece viteza orizontală dobândită pe elan terbuie direcŃionată spre o traiectorie verticală. . în limite variabile. . .Unghiul de bătaie – (în momentul desprinderii) format din orizontala locului de bătaie şi dreapta care uneşte punctul de desprindere cu centrul general de greutate: .transformată în viteză ascensională. EficienŃa bătăii este condiŃionată de cantitatea de forŃă dezvoltată de săritor şi de lungimea traiectoriei pe care forŃa acŃionează asupra săritorului.la săritura în lungime are 73°-76°. ideal ar fi să se apropie cât mai mult de viteza maximă. . în partea a doua apare o creştere a acesteia. InerŃia pe care o capătă corpul în momentul desprinderii. prin ritmul ultimilor paşi. se produce o pierdere a vitezei. . prezenŃi în raportul: "lung" .la săritura în înălŃime are 60°-65°. începând urcarea pe pasul scurt (ultimul) şi continuat cu bătaia. în momentul în care piciorul de bătaie întins la maxim. Traiectoria elanurilor este diferită. care în atletism se execută întodeauna pe un picior (Figura 5. ca la săritura cu prăjina. care reprezintă în jur de 70% din acŃiunea de bătaie. pentru a ajunge la amplitudinea maximă. . la săritorii de elită. . umeri. Bătaia se consumă într-un timp foarte scurt de 0.avântarea celorlalte segmente ale corpului: picior liber. la triplusalt şi la săritura cu prăjina. Lungimea elanurilor variază în funcŃie de viteza dezvoltată pe elan şi capacitatea de trasformare în momentul bătăii.liniară şi oblică faŃă de ştachetă. în momentul contactului cu locul de bătaie. viteza de alergare pe elan tinde să fie maximă. braŃe. realizată de piciorul de bătaie.la săritura în lungime are 20°-24°.impulsie pe sol a piciorului de sprijin. dar la înălŃime este mai mică.format de orizontala locului de bătaie cu dreapta. în viteză ascensională.la săritura în lungime are 63°-68°.liniară şi perpendiculară pe ştachetă.la săritura în înălŃime are 45°-60°. Ambele momente se execută în strânsă legătură unul cu celălalt. în aceleaşi limite. a centrului general de greutate. Această avântare se execută cu mare viteză. la săritura în înălŃime cu răsturnare dorsală. cu excepŃia săriturii în înălŃime cu răsturnare dorsală.

4. . respectiv zborul „ghemuit”. În timpul zborului săritorul efectuează o serie de mişcări. Lungimea săriturii este condiŃionată de variabile precum: . al corpului şi amortizează şocului aterizării. cu cel cu paşi în zbor. 3 ½ paşi Combinat Săritură în lungime cu paşi şi extensie Procedee tehnice ale săriturii în lungime ▪ Săritura în lungime cu ghemuire este recomandată şcolarilor mici sau celor care se iniŃiază în atletism.G. s-a trecut la faza cu zbor „extins” sau”întins”.viteza de deplasare pe elan. Este unanim recunoscut faptul că bătaia este cea mai importantă fază a săriturii în lungime. În acest sens sarcinile acestei faze constau în obŃinerea înălŃării verticale şi menŃinerea vitezei orizontale. respectiv: Zborul Săritura Grupat Săritură în lungime cu ghemuire Extins ăritura în lungime întinsă Cu paşi Săritura în lungime cu 1 ½. Acest fapt a determinat apariŃia unor procedee tehnice tot mai elaborate. Zborul este faza care diferenŃiază procedeele tehnice ale săriturii în lungime. Fazele săriturii în lungime. . Săritura se efectuează mai ales în cadrul bateriei de exerciŃii din şcoala săriturii. Modalitatea de efectuare a zborului a evoluat de-a lungul timpului. Tehnicile şi mai evoluate utilizează paşi în zbor. supleŃe şi coordonare. amortizarea se face prin lucru rezistent al musculaturii membrelor inferioare. După bătaie. importanŃa ei trebuie marcată prin faptul că valorifică la maximum zborul traiectoriei C. care au scopul în scopul menŃinerii echilibrului corpului şi pregătirea aterizării.crt. Aceste mişcări trebuie se caracterizează prin amplitudine. preferă paşii în zbor sau combinŃii ale procedeul cu extensie. În zbor. la reluarea contactului cu solul. respectiv 0. în succesiune tehnică sunt: . traiectoria centrului general de greutate nu mai poate fi schimbată. În cazul în care după aterizare urmează o nouă fază de bătaie (triplusaltul).1. începătorilor.Zborul începe în momentul în care piciorul de bătaie părăseşte locul de bătaie.2. pe când săritorii experimentaŃi.12-0. Aterizarea este momentul în care săritorul reia contactul cu solul (Figura 5. 1 2 3 4 18 .13 secunde. .Elanul este prima fază a săriturii şi are scopul principal de a acumula viteză orizontale optime. Progresul în această probă se datorează valorificării vitezei elanulului şi îmbunătăŃirii tehnicii bătăii. până la reluarea contactului cu solul. ”2 ½” şi „3 ½”.unghiul de desprindere. 5. Nr. Faza aterizării se formează în finalul zborului. indiferent de mişcările pe care le face săritorul în zbor.G. până în apropierea momentului aterizării.Zborul durează din momentul desprinderii piciorului de bătaie de pe prag.2 ½. Traiectoria centrului general de greutate depinde de: mărimea vitezei de deplasare şi de unghiul de desprindere. Tehnica săriturii în lungime Una dintre cele mai naturale probe de atletism poate fi considerată săritura în lungime. respectiv „1 ½”. Zborul debutează cu gruparea rapidă a genunchilor spre înainte sus şi menŃinerea lor în această poziŃie.viteza de desprindere. .). de la cea mai simplă şi naturală fază de zbor.2. adică exact atât timp cât talpa se află pe prag. SĂRITURA ÎN LUNGIME 5.înălŃimea centrului general de greutate în momentul desprinderii (în condiŃii egale. mişcările care stau la baza tuturor tehnicilor sunt mişcări de rotaŃie care sunt reale şi compensatorii.Unghiurile formate în faza de bătaie la săritura în lungime şi săritura în înălŃime . .Bătaia este cea de-a doua fază a săriturii şi este foarte scurtă. Pentru începătorii se practică procedeu ghemuit sau cu „1 ½”. sunt avantajaŃi săritorii cu membre inferioare lungi).

fie în faŃa sau în spatele liniei de bătaie prelungită.atinge solul dincolo de linia pragului.). Sectorul de aterizare pentru săritura în lungime Bătaia se efectuează la pragul de bătaie construit din lemn. poziŃie de extensie la nivelul marilor articulaŃii.▪ Săritura în lungime întinsă sau cu extensie este un procedeu mai elaborat decât precedentul. iar lăŃimea de 1.22-1. în prelungirea pistei de elan. Se consideră o greşită o încercare a unui săritor. ▪ Săritura în lungime cu 2 ½ paşi în zbor presupune o tehnică mai elaborată decât cele anterior prezentate şi se diferenŃiază prin numărul de paşi executaŃi de săritor în timpul zborului. iar primul său contact cu solul la exteriorul zonei este mai aproape de linia de bătaie.21-1. 5. Zona de aterizare.22m ridicat faŃă de nivelul pragului de lemn. bătaie. decât urma cea mai aproape rămasă în nisip (Figura 5. primii opt săritori.25m fiind marcată de două benzi late de 5cm. respectiv legarea logică şi legică a fazelor: elan. la o înălŃime de 7mm. care presupune participarea mai activă a practicantului.în aterizare atinge solul în afara zonei de aterizare. cea mai apropiată lăsată de orice parte a corpului (cota “0” a ruletei). Acestea se măsoară de la urma faŃă de prag. cât mai înaltă. lung de 1. avansaŃi şi elevi din clasele gimnaziale. .depăşeşte linia de bătaie. Prevederile regulamentului de concurs Concursurile se desfăşoară condiŃii materiale standard. în caz de egalitate. corpul îşi schimbă poziŃia printr-o mişcare mai puŃin obişnuită. . în direcŃia alergării. Structura tehnică a săriturilor respectă mecanismul de bază.21-1. a cărui suprafaŃă este la acelaşi nivel cu pragul de bătaie. la nivelul pistei de elan.12.efectuează bătaia de o parte sau alta a extremităŃilor laterale ale pragului de bătaie. respectiv groapa cu nisip are o lăŃime minimă de 2. . în care pista de elan are lungimea minimă de 40m şi maxim de 45m. SĂRITURA ÎN ÎNĂLłIME Scopul săriturilor în înălŃime este de autopropiectare a corpului pe o traiectorie preponderent verticală. 5. Măsurarea lungimii săriturii Clasamentul se efectuează în ordinea descrescătoare a performanŃelor obŃinute.depăşeşte timpul acordat pentru efectuarea unei săriturii. Groapa de aterizare este umplută cu nisip fin şi umed. se ia în considerare următoarea performanŃă ca valoare. Procedeele tehnice au evoluat de-a lungul timpului: 19 . fiecare atlet având dreptul la trei sărituri. decât decât semnul cel mai aproape făcut în nisip.3.22 m şi lat de 20 cm. înainte de zona de aterizare.părăseşte zona de aterizare. .75m şi maximă de 3. marginea pragului dinspre groapa cu nisip. numită linia de bătaie se continuă cu pragul pentru plastilină lat de 10cm şi lung de 1. ▪ Săritura în lungime cu 1 ½ paşi în zbor este uşor de practicat de către începători. sub un unghi 30º.2. mai aproape de linia de bătaie. în ordinea performanŃelor au dreptul la trei încercări suplimentare. cu orice parte a corpului.00m fiind aşezată cu ax longitudinal.2. . dacă acesta: . respectiv 1 minut. plasat la o distanŃă de cel puŃin 10m faŃă de extremitatea zonei de aterizare. perpendicular până la linia de bătaie a pragului. având în vedere faptul că în timpul zborului. zbor şi aterizare. Ordinea desfăşurării săriturilor în concurs este trasă la sorŃi.

aflat depărtat de ştachetă. efectuată în linie dreaptă. Aceste articulaŃii preiau greutatea şi amortizează şocul produs de coborârea corpului de la o anumită înălŃime.Elanul constă într-o alergare accelerată de 5-7 paşi.5 m/s la săritori şi de peste 8. acŃionează braŃele şi umerii.Aterizarea este faza care începe din momentul în care piciorul de avântare ia contact cu solul. Piciorul rămâne întins până la depăşirea planului superior al ştachetei. iar dacă săritorul bate pe piciorul drept. Alergarea cu viteză controlabilă se efectuează degajat. numită astfel datorită aspectului pe care îl are acŃiunea membrelor inferioare în timpul zborului. implicit a corpului . elanul se efectuează din partea dreaptă a ştachetei. după care se îndoaie uşor. fapt pentru care tehnica se numeşte „FosburyFlop”.0 m/s la săritoare. Piciorul de avântare efectuează o mişcare înainte-sus. bătaie.Elanul se compune din două părŃi dinstincte.3. Argumentele care îl recomandă sunt: .1. la 2-3 lungimi de talpă sau 70-90cm de proiecŃia acesteia pe pista de elan. Zborul efectuat prin trecerea succesivă (păşire) a membrelor superioare peste ştachetă se constituie în veriga principală a tehnicii săriturii în înălŃime cu păşire. Structura tehnică a procedeului este aceeaşi. Viteza optimă atinsă în alergarea pe elan atinge valori de peste 8. dar conŃinutul se particularizează radical. dinapoi spre înainte. pe toată talpa.fază de accelerare constituită din 4-5 paşi de alergare rectilinie sau uşor arcuită.Bătaia se efectuează pe piciorul puternic. După depăşirea ştachetei. cu desprindere pe traiectorie verticală. Veriga de bază se constituie în totalitatea mişcărilor efectuate de săritor în timpul zborului. . respectiv: elan.45°. Zborul are aspectul unei păşiri în care piciorul de avântare urcă întins. . care se avântă energic. care întârzie liber în jos. Tehnica săriturii în înălŃime cu răsturnare dorsală În toate concursurile de atletism. . genunchiului. în prezent atleŃii practică procedeu de săritură cu răsturnare dorsală. intrarea în elan se face la un semn de control.Zborul Săritura Forfecare Săritura în înălŃime cu păşire Rostogolire laterală Săritura în înălŃime cu rostogolire laterală Rostogolire ventrală Săritura în înălŃime cu rostogolire ventrală Răsturnare dorsală Săritura în înălŃime cu răsturnare dorsală Procedee tehnice ale săriturii în înălŃime 5. cu punct de plecare 4-6 m. Tehnica săriturii în înălŃime cu păşire sau cu forfecare. angrenând şi braŃele în acŃiune. şi a şoldului. respectiv răsturnarea înapoi a trunchiului.procedeul poate fi utilizat în condiŃii materiale minime.procedeul este simplu.procedeul consolidează formarea la practicanŃi a deprinderii de bătaie blocată. oblic faŃă de planul ştachetei.2. cu vârful pe direcŃia elanului. în scopul combinării forŃelor interne şi externe spre proiectarea verticală a corpului. 20 . Săritura în înălŃime cu păşire 5. natural. iar trunchiul se apleacă înainte şi se răsuceşte uşor spre piciorul de bătaie. este un procedeu impus de programă în activitatea şcolară şi folosit cu atleŃii începători. zbor şi aterizare. Plecarea pe elan se efectuează de pe loc sau cu elan preliminar de 4 paşi de mers. În acelaşi timp cu avântarea piciorului liber. elanul se efectuează din partea stângă a ştachetei. dar sub un unghi de 35°. respectiv: . Procedeul a fost inventat de către săritorul american Richard Douglas „Dick” Fosbury. piciorul de avântare coboară rapid. constituită din 3-5 paşi de alergare. comparativ cu celelalte procedee.curba de impulsie cu o rază de curbură de 5-10m. urmat de piciorul de bătaie. prin flexie controlată a gleznei. . în exteriorul sâlpului care sprijină ştacheta. fapt ce favorizează depărtarea bazinului de ştachetă. Dacă săritorul bate pe piciorul stâng. cu genunchiul întins şi talpa în flexie dorsală. Ultimii doi paşi ai elanului respectă ritmul lung-scurt.Zborul începe din momentul întreruperii contactului piciorului de bătaie cu solul şi se încheie la primul contact al piciorului de avântare cu nisipul gropii.3. . . . Bătaia se execută puternic. accesibil.

zborul . În prima fază săritorul aşteaptă liniştit cu piciorul de avântare îndoit din genunchi până când „simte” că inerŃia generală se apropie de punctul maxim al traiectoriei.Zborul începe în momentul în care piciorul de impulsie părăseşte solul.1. nu se recomandă ştacheta de metal.85m îşi face a doua săritură. săritorul mai are dreptul la o singură încercare. conform înălŃimii minime fixată şi anunŃată de arbitrul şef şi va putea sării după cum doreşte. TEHNICA ŞI REGULAMENTUL PROBELE DE ARUNCĂRI 6. sublinind faptul că rularea se efectuează.. până în momentul 21 . BAZELE TEHNICII ARUNCĂRILOR Aruncarea tip azvârlire în care forŃa atletului este aplicată asupra obiectului. ▪ NumiŃi săriturile derivate specifice atletismului. Spre exemplu. deasupra umărului. 6.3. VerificaŃi-vă cunoştinŃele! ▪ PrecizaŃi scopul deprinderii de săritură. se află înaintea obiectului de aruncat. cu piciorul sau cu orice parte a corpului. locul de bătaie este orizontal şi doi stâlpi sprijină ştacheta.3. de pe călcâi pe toată talpa instantaneu. adică poate renunŃa la o încercare de la o anumită înălŃime. Pe suporŃi. 5.80 m. pentru a evita ca ştacheta să fie deplasată printr-o mişcare a zonei de aterizare care atinge stâlpii. el va fi eliminat din concurs. Între stâlpi şi zona de aterizare este un spaŃiu de cel puŃin 10cm. Şi la acest procedeu zborul trece prin faza ascensională şi trecerea peste ştachetă. pe care o poate efectua unde doreşte: fie tot la 1. Stâlpii sunt suficient de înalŃi şi vor depăşi cu cel puŃin 10cm. dar şi aici doboară ştacheta. 4. înălŃimea maximă la care va putea fi ridicată. ▪ Care sunt componentele forŃei de bătaie ? ▪ DescrieŃi rotaŃiile compensatorii şi precizaŃi rolul lor. în funcŃie de înălŃimile succesive la care se ridică ştacheta după terminarea fiecărui tur.80m şi abia la 1. ▪ NumiŃi săriturile fundamentale din atletism. Un concurent poate opta pentru intrarea în concurs. după terminarea fiecărui tur. fie la 1. Înainte de începerea concursului. dinapoi spre înainte. După fiecare tur de câte trei încercări. Lungimea totală a ştachetei este de 4m (+/.80m şi ratează prima încercare. soarta atletului fiind aceeaşi. prin tracŃiune liniară. Săritura în înălŃime cu răsturnare dorsală . un atlet va fi eliminat din concurs. cu o greutate de 2 kg.90m sau mai sus. Prevederile regulamentului de concurs Concursurile se desfăşoară în condiŃii materiale standardizate în care pista de elan are de 20-25m. 5. oricare ar fi înălŃimea la care s-au produs încercările ratate. bineînŃeles. săritorii sunt anunŃaŃi de un arbitru care este înălŃimea la care începe concursul şi înălŃimile succesive la care se va ridica ştacheta.2cm).85m. Zona de aterizare nu este mai mică de 5m lungime şi 3m lăŃime. Stâlpii nu se deplasează în timpul probei. ▪ SpecificaŃi forŃele care se fomează în bătaie la sărituri. ▪ EnumeraŃi fazele săriturilor din atletism. Ordinea efectuării încercărilor se stabileşte prin tragere la sorŃi. Desigur că cele trei încercări greşite se puteau produce şi la 1. Aceasta este din fibre de sticlă sau alt material potrivit.Bătaia PoziŃia iniŃială de declanşare a bătăii este cea pe care o are săritorul în momentul în care talpa piciorului de bătaie a realizat contactul pe toată talpa pe ultimul pas. între extremităŃile ştachetei şi stâlpi este un spaŃiu de cel puŃin 1 cm. După trei greşeli succesive. fără a trece ştacheta. Dacă săritorul greşeşte şi a treia oară. cu 3. ştacheta se ridică conform prevederilor regulamentare de ridicare succesivă. un atlet sare la 1. după care renunŃă să mai sară la 1. decât dacă judecătorul probei consideră că este necesar. Se consideră a fi ratată o săritură în cazul în care atletul doboară ştacheta de pe suporŃi sau intră în planul vertical al stâlpilor cu mâna. În cazul de faŃă. 10 cm. BraŃul care efectuează tracŃiunea. la orice înălŃime care urmează. Săritorul este obligat să execute bătaia pe un singur picior.

unghiul de lansare.numărul forŃelor .compunerea forŃelor – trebuie să se efectueze într-o anumită ordine. în probele de aruncări din atletism. În practică. 22 . .intensitatea forŃelor – viteza obiectului creşte proporŃional cu intensitatea forŃelor aplicate. a cărei lungime depinde de mai mulŃi factori. mâna aruncătorului fiind situată înapoia şi dedesubtul obiectului (aruncarea greutăŃii). se constituie în viteza cu care obiectul părăseşte mîna aruncătorului şi este condiŃionată de următoarele variabile: . În primul rând acŃionează grupe musculare cele mai mari şi mai puternice. Aruncarea tip lansare Precizăm faptul că. . braŃul (la aruncarea discului) sau braŃele (la aruncarea ciocanului) aruncătorului întinse lateral.ce intră în acŃiune şi care trebuie să fie cât mai mare. obiectele se eliberează cu un singur braŃ (mingea de oină. suliŃa. conform regulamentului de concurs. Mişcarea de aruncare trebuie să angreneze toată masa musculară a picioarelor.lungimea drumului – pe care forŃele acŃionează asupra obiectului – trebuie să fie cât mai mare. Traiectoria descrisă de obiecte în timpul zborului este o parabolă. până în momentul eliberării. care se pot contracta cu o viteză mai mare. greutatea şi discul) şi cu ambele braŃe (ciocanul). . cu cât forŃa acŃionează asupra lui timp mai îndelungat. De aceea. dar pe o traiectorie curbilinie.eliberării (aruncarea mingii de oină şi a suliŃei) Aruncarea tip azvârlire Aruncarea tip împingere în care forŃa atletului este aplicată sub forma unei presiuni. o tracŃiune dinapoi spre înainte.Viteza iniŃială (Vо) este cel mai important factor care determină lungimea aruncării. apoi succesiv grupele musculare mai mici. Aruncarea tip împingere Aruncarea tip lansare în care forŃa atletului este de asemenea. angrenarea simultană a forŃelor este greu de realizat datorită particularităŃilor corpului omenesc. se află înaintea obiectului de aruncat. respectiv: viteza iniŃială. rezistenŃa aerului. trunchiului şi braŃului (braŃelor). înălŃimea de eliberare. . ce se exercită asupra obiectului dinapoi spre înainte şi de jos în sus. Obiectul primeşte o viteză cu atât mai mare.

mişcare de translaŃie (înaintare) prin care masa corpului şi a obiectului trec de pe piciorul drept pe piciorul stâng (pentru dreptaci).42º.aruncarea discului 36º . opun tot timpul aceeaşi suprafaŃă.Pregătirea Priza sau Ńinerea mingii poate aplica două prize în funcŃie de mărimea (volumul) mingii: Ńinută pe rădăcina degetelor.aruncarea suliŃei 34º . sincronizată. .Forma elanului este determinată de tehnica de aruncare. . Obiectul trebuie să părăsească mâna aruncătorului de a o înălŃime cât mai mare faŃă de sol. Astfel. AcŃiunea sinergică. atletul se aşază cu piciorul stâng înainte pe toată talpa. . . Aruncarea mingii de oină presupune o acŃiune de tip azvârlire.pregătirea (priza şi poziŃia iniŃială). În acest caz: . în general viteza trebuie să fie optimă.de a asigura o viteză anume obiectului ce urmează a fi aruncat. a unei viteze pe care o imprimă atletul (braŃul. . 23 . Scopul mişcărilor care alcătuiesc elanul este: . atunci când diametrul lui se află în acelaşi plan cu traiectoria zborului. al mijlociului şi al inelarului.de a pune aruncătorul într-o poziŃie favorabilă efectuării cu maximă eficacitate a efortului final. 6. procedeul cu patru paşi specifici. poate fi obŃinută şi prin angrenarea succesivă. determină caracterul exploziv al efortului final. ca efect al legilor aerodinamicii. . .discul opune cea mai mică secŃiune. de forma obiectului cât şi de prevederile regulamentare.O valoare crescută a vitezei iniŃiale.36º. braŃele). Tehnica aruncării mingii de oină Descriem aruncare a mingii de oină. Aruncarea mingii de oină se desfăşoară în următoarele faze tehnice: . .1.elan liniar efectuat în practică sub formă de alergare (exemplu la aruncarea suliŃei) şi săltare (exemplu la aruncarea greutăŃii). celălalt sprijinit înapoi.Viteza elanului depinde de capacitatea aruncătorului de a stăpâni efortul de aruncare pe fondul unei anumite viteze de alergare.ÎnălŃimea de eliberare este distanŃa de la sol până la mâna atletului. . .aruncarea greutăŃii 38º . Astfel.greutatea şi ciocanul. al arătătorului şi al mijlociului cât şi cu degetului mare. o latură este formată de dreapta dată de direcŃia obiectului aruncat.2. . care se aşază pe minge. . se formează unghiuri de lansare cu următoarele valori.elan circular efectuat în practică sub formă de piruete (exemplu la aruncarea ciocanului. . pentru: . rezistenŃa aerului este direct proporŃională cu mărimea suprafeŃei secŃiunii dominante. arătătorului. .efortul final (de aruncare).mişcarea de rotaŃie prin care axa bazinului şi a umerilor se rotesc de la dreapta la stânga (pentru dreptaci). Elanul aruncărilor se caracterizează prin formă şi viteză.efortul final – de aruncare. procedeu accesibil începătorilor şi elevilor.RezistenŃa aerului este un factor determinant al lungimii zborului obiectului. a discului şi a greutăŃii). Momentul eliberării suliŃei şi greutăŃii.aruncarea ciocanului 42º .Unghiul de lansare are vârful la nivelul mâinii aruncătorului. act motric natural şi accesibilităŃii. coincide cu punctul cel mai înalt. Astfel.elanul (elanul preliminar şi paşii specifici de aruncare). .Efortul final are ca scop principal adăugarea la viteza dobândită în timpul elanului.2.Elanul reprezintă deplasarea aruncătorului.mişcarea de ridicare prin care corpul aruncătorului şi obiectul trec din poziŃie joasă în poziŃie înaltă. pentru a imprima o viteză prealabilă obiectului şi a realiza o poziŃie favorabilă efectuării efortului final.44º. este cel mai frecvent procedeu de aruncare. cooperantă) a tuturor forŃelor.elanul. . efort care are o influenŃă de 70%-80% în valoarea aruncărilor.suliŃa are secŃiunea dominantă cea mai mică. cu ajutorul degetului mare. Azvârlirea. PoziŃia iniŃială După fixarea prizei. pentru ca atletul să poată controla mişcările pe care le efectuează în efortul final. la care ajunge mâna aruncătoare. pe direcŃie liniară. . pe fracŃiuni de parcurs. Astfel efortul final implică trei forme de mişcare: .38º. cealaltă fiind paralelă cu solul. cu sens dinapoi spre înainte. (însumată. Fazele (etapele) aruncărilor atletice Probele de aruncări din atletism sunt componente motrice aciclice şi se compun din două părŃi: . ARUNCAREA MINGII DE OINĂ Această aruncare este probă de concurs pentru micii atleŃii de categoria “copii I” şi “copii II” în cadrul poliatloanelor. datorită formei sferice a obiectelor. 6. se disting două forme de elan: . dacă: . . unde forŃele declanşează o tracŃiune. ea fiind cuprinsă şi în cadrul activităŃii de educaŃie fizică şcolară. .

3.) din care se practică proba este cel specific aruncării suliŃei.5. astfel că.primul pas.1. Prin mişcările executate în efortul de aruncare. atletul ajungând cu axa umerilor paralelă cu direcŃia de aruncare. iar braŃul opus relaxat înainte. la care aruncătorul (dreptaci) ajunge cu piciorul stâng: . pe fondul cărora se execută anumite mişcări ritmice şi precise. formând un unghi de 30-35º cu verticala. sau pasul de blocaj este executat cu piciorul stâng.10m).50-2. . se execută cu piciorul stâng. pasul de aruncare. 6. fapt ce permite întinderea completă a braŃului cu mingea. la eliberare mingea atinge o viteză foarte mare. el fiind suportul pe care se desfăşoară efortul final. ARUNCAREA GREUTĂłII 6. până la un semn de control. pe pasul 1 şi 2 se duce înapoi braŃul aruncător. . când are loc “marea accelerare” a braŃului cu mingea.80-2. al corpului coboară cu 5-6 cm. el apare ca o unică şi continuă mişcare. Tehnica aruncării greutăŃii Structura tehnică a aruncării cu elan. de 1.) se desfăşoară sub forma unei alergării aciclice. .G. Precizări regulamentare în aruncarea mingii de oină Proba face parte din componenŃa poliatloanelor specifice categoriei de vârstă.3. gruparea). regulamentul impune aruncarea la distanŃă a acestei mingi pe deasupra capului. mişcări bazate pe contracŃii musculare “în val”.al doilea pas.4. se crează o viteză suplimentară. începând cu grupele musculare mari. iar pasul 4 este de „blocaj” sau de „aruncare”.20m) se execută cu piciorul drept.1. care este mai lung (2-2. mingea rămâne deasupra umărului executând mişcări oscilatorii. datorită vitezei de execuŃie imprimată de aruncător.elanul (paşi adăugaŃi. Sprijinul unilateral Paşii specifici de aruncare a mingii de oină Sprijinul bilateral (pasul de blocaj 6. Greutatea mingii de oină folosită în concurs este de 120-150 grame. trunchiul se înclină spre înapoi. Elanul preliminar Se execută între două semne de control şi constă dintr-o alergare liberă. peste piciorul stâng. Prin acest pas se urmăreşte devansarea (depăşirea) trenului superior. . săltare.Pregătirea pentru aruncare conŃine următoarele acŃiuni: Priza – sau Ńinerea greutăŃii.00m. braŃul cu mingea începe să se ducă înapoi. cu palma în supinaŃie. rezervată copiilor. iar braŃul liber (stângul) este adus îndoit în faŃa pieptului.pregătirea pentru aruncare (priza. iar braŃul cu mingea se menŃine întins. . printr-o pendulare activă a coapsei.2.Elanul Lungimea totală a elanului este în jur de 20 m şi se desfăşoară sub formă unei alergării accelerate (elanul preliminar) şi a unei suite de paşi specifici de aruncare (paşii de aruncare). PoziŃia corpului este verticală.al patrulea pas. piruetă) . compusă din 4 paşi specifici tehnicii de aruncare. pasul se execută “razant” şi suficient de lung (1. Sectorul (Figura 6.redresarea după aruncare. Paşii specifici încep la semnul de control. în scopul relaxării. fapt ce impune unele precizări de respectat. .controlând cu vârful solul şi duce braŃul drept sus. Paşii specifici de aruncare (Figura 6. în acest timp.G. pasul 3 este „încrucişat”. respectiv mecanismul de bază. fapt ce relaxează centura scapulo-humerală. Deşi efortul de aruncare cuprinde mai multe acŃiuni ale segmentelor corpului. fiind determinat şi de forŃa de impulsie a piciorului stâng. cu care se încrucişează. concomitent cu începerea ducerii mingii înapoi. C. tehnica fiind cea de azvârlire. . se execută cu piciorul drept.efortul final de aruncare. are loc şi răsucirea uşoară a axei umerilor spre dreapta. urmărindu-se o accelerare gradată.Efortul final Este cea mai importantă fază. constă în: . pasul încrucişat. reduse ca amplitudine. Se cunosc trei moduri de a realiza priza pe greutate.al treilea pas. cu cotul înainte şi mingea deasupra umărului. în funcŃie de aşezarea degetelor pe ea: 24 . poziŃia. . pasul fiind “veriga” de legătură a elanului cu “efortul” de aruncare.

În această fază. aruncătorul urmăreşte trimiterea trenului inferior înainte (depăşind obiectul) şi menŃinerea greutăŃii la distanŃă. acŃiunea de impulsie are rol mai mare decât avântarea. are loc o rulare de pe pingea pe călcâi. Gruparea se realizează din poziŃia iniŃială: aruncătorul apleacă trunchiul înainte iar piciorul stâng cu genunchiul flexat ajunge lângă piciorului de sprijin (drept). evitând însă ridicarea excesivă a centrului de greutate. relaxat. care se avântă pe direcŃia elanului. iar bustul se ridică progresiv. care preia greutatea sistemului aruncător-greutate. Aşezarea greutăŃii la nivelul umărului (A . Săltarea trebuie să fie cât mai scurtă şi razantă. Axa umerilor rămâne paralelă cu solul. celelalte răsfirate lejer pe greutate.7. respectiv: Impulsia. Trebuie subliniat faptul că. Aceasta se realizează printr-o împingere în sol. în acest fel realizânduse "gruparea".avântarea şi săltarea. Piciorul stâng. din care începe acŃiunea de impulsie. Greutatea parcurge un drum de 70-90 cm. puŃin în urma celui drept.Efortul final (de aruncare) are loc al doilea moment de accelerare a vitezei greutăŃii. Impulsia şi avântarea reprezintă faza în care. efectuată de piciorul drept si susŃinută de piciorul stâng. Impulsia o execută piciorul de sprijin şi se face printr-o extensie energică din articulaŃia genunchiului. Săltarea începe din momentul în care aruncătorul întrerupe contactul cu solul. când are loc o mişcare complexă de ridicare-rotare-înaintare.) asigurând astfel relaxarea braŃului. în direcŃia aruncării. în care se imprimă 80-85% din viteza iniŃială a greutăŃii.degetul mare şi degetul mic se află în lateral. .Elanul este o săltare razantă. "controlează" solul cu vârful şi asigură echilibrul general. Reluarea contactului cu solul are loc pe pingea. În această fază. se produce prima accelerare. prin piciorul drept (terminarea rulării) şi Ńine până la reluarea contactului cu solul tot pe piciorul drept. (Figura 6. iar braŃul stâng semiîntins este dus oblic-sus. executată pe piciorul drept. pentru a micşora la maximum oscilaŃiile pe verticală. . cu degetele orientate spre gât. 25 . spre mijlocul cercului de aruncare şi are două faze. Impulsia se realizează sub un unghi de aproximativ 60°. Sprijinul bilateral constituie faza în care are loc "marea accelerare". Unghiul traiectoriei pe care se mişcă greutatea este crescut cu 15o-25o. cu spatele spre direcŃia de aruncare.poziŃionare corectă B – poziŃionare incorectă) PoziŃia iniŃială a aruncătorului este stând pe toată talpa piciorului drept. După fixarea fermă a prizei. la marginea depărtată a cercului faŃă de terenul de aruncare. egal depărtate între ele (Figura Priza aplicată pe sfera metalică Presiunea sferei metalice este resimŃită la baza degetelor. mâna se flectează din articulaŃia pumnului sub presiunea greutăŃii şi este dusă sub bărbie în spaŃiul clavicular. cotul se află sub nivelul umerilor. trunchiul este în uşoară extensie.. Începutul efortului se realizează din sprijin unilateral.

dar numai după ce greutatea a părăsit mâna aruncătorului.92º.12. respectiv 4kg la femei. pentru a evita ieşirea din cerc (depăşirea). primii 8 atleŃi au dreptul la trei încercări suplimentare. Măsurarea fiecărei aruncări (Figura 6.11. Cercul pentru aruncarea greutăŃii Ordinea în care se desfăşoară aruncările este stabilită prin tragere la sorŃi.Redresarea după aruncare constă în oprirea inerŃiei aruncătorului. care are vârful în centrul cercului.260kg la bărbaŃi.Sprijinul bilateral în efortul final Aruncarea greutăŃii cu elan liniar . Piciorul stâng este tras razant spre înapoi.3. zgură sau orice material pe care obiectul lasă o urmă. este luată în considerare în alcătuirea clasamentului final.) se efectuează imediat după efectuare. după un tur de trei aruncări. aruncătorul execută o schimbare rapidă a sprijinului pe picioare şi coboară centrul de greutate. în jumătatea dinainte a cercului este plasată o opritoare (prag) care măsoară 1. Sfera din metal (greutatea) cu care se execută aruncarea este netedă şi cântăreşte 7. incluzându-le şi pe cele suplimentare. 26 . Aruncările sunt valabile dacă obiectul cade în interiorul sectorului de aterizare. dar trecând banda ruletei prin centrul cercului. de la urma cea mai apropiată de cerc. până la marginea internă a circumferinŃei cercului.prin săltare . Sectorul de aruncare poate fi iarbă.135m. iar dreptul este dus înainte lângă prag prin săritură. Greutatea este eliberată în sectorul de aruncare. În finalul efortului de aruncare. Timpul acordat efectuării unei încercări este de 1 minut.23m.) cu orice parte a corpului a părŃii superioare a opritoarei.21-1. Fiecare concurent are dreptul la 3 încercări.2. 6. lăsată de obiect (cota “0”). Cea mai lungă aruncare. ieşind prin partea posterioară a cercului. călcarea sau atingerea (Figura 6. format în spaŃiul delimitat de un unghi de 34. Prevederile regulamentului de concurs Aruncările se efectuează dintr-un cerc betonat având un diametru de 2. a solului sau a părŃii superioare a cercului de metal se va considera o greşeală. concurentul îşi începe aruncarea dintr-o poziŃie statică şi părăseşte cercul după ce sfera a atins sectorul de aterizare.

Editura Printech.Sinteze . T. C. Curs pentru studenŃii anului II (capitolele referitoare la tehnica probelor cuprinse în programă). – Atletism: note de curs (cap. Bucureşti. Curs de bază. Bucureşti..Roman. Bibliografie obligatorie . E. şi colab. Editura FundaŃiei România de Mâine. T.Tatu. la aruncări. Editura FundaŃiei România de Mâine.Metodica predării exerciŃiilor de atletism. Sabău.. Bucureşti. referitoare la tehnică). Editura FundaŃiei România de Mâine. Bucureşti. 1999 27 .. Buc. Gh.. D. Sabău. 1996 .. Bucureşti.. 2002 . . E.. 2000 . 2007 . Metodica predării exerciŃiilor de atletism în lecŃia de educaŃie fizică.. – Atletism. Editura ANEFS. M. – Atletism. Curs pentru studenŃii anilor I-II. – Atletism.. ▪ Care este structura tehnică în aruncarea greutăŃii ? ▪ PrecizaŃi locul de părăsire a cercului după efectuarea aruncării. Bucureşti. E. ▪ EnumeraŃi factorii care determină lungimea traiectoriei descrise de obiecte în timpul zborului. ▪ Care este cel mai important factor care detrmină lungimea unei aruncări ? ▪ Care sunt variabille care influenŃează vitaza iniŃală ? ▪ La ce se referă înălŃimea de eliberare a obiectului ? ▪ EnumeraŃi mişcările ce se produc în efortul final.Regulamentul concursurilor de atletism. V.. Metodica predării exerciŃiilor. 2005 Bibliografie facultativă .Sabău.. Rugină.Atletism. 2000 . E. I. ▪ Care este tipul de aruncare aplicat la eliberarea mingii de oină ? ▪ PrecizaŃi denumirea şi descrierea ultimului pas specific de aruncare.Facultatea de EducaŃie Fizică şi Sport Editura FundaŃiei România de Mâine..Plocon. – Atletism. FRA. D. Editura FundaŃiei România de Mâine. 2001 . 2000 . Gheorghe. .Tatu.Petrescu.Măsurarea lungimii aruncării greutăŃii VerificaŃi-vă cunoştinŃele! ▪ SpecificaŃi definiŃia aruncărilor atletice. T. Plocon. Editura FundaŃiei România de Mâine. Stoica. Bucureşti... Bucureşti.Barbu.

Metodica predării exerciŃiilor de atletism în lecŃia de educaŃie fizică.C. Didactică şi Pedagogică... Sabău. Bucureşti. . Regulament. 1995 17. I. Editura Printech. . 2001 Petrescu T. Stoica. I. Ed..Metodica predării exerciŃiilor de atletism. ANEFS. I.tehnica probelor 1. Editura Tehnoplast.Atletism . Bucureşti.. M. Bucureşti. Tatu. Editura Printech. T. E. 2002 9. Metodică. Bucureşti. 2. Bucureşti. Editura Alma Mater. 2000 16. D. ANS. Bucureşti.Atletism Curs pentru studenŃii anilor III şi IV... Petrescu. Editura Tehnoprint Grup. T. . Bucureşti. M. Plocon. 4.. 2001 19. Petrescu. Regulamentul concursurilor de atletism.. 2000 5. . . Alexandrescu.Revista FRA. Tatu. Bacău. . Bucureşti. – Atletism Curs de bază pentru studenŃii Colegiului Universitar de EducaŃie Fizică şi Spor... Editura FundaŃiei România de Mâine. Stoica. Editura FundaŃiei România de Mâine. Roman.. G. Sabău. T. L. M. – Atletism.Atletism Tehnica probelor. RaŃă. 1983 18. E. Ardelean.. . T.C.. Editura ANEFS. Tatu. Sabău. Braşov. Sabău E. T. INCPS. Metodica predării exerciŃiilor. D. Bucureşti. J. E.BIBLIOGRAFIA CURSULUI TIPARIT Ariile curriculare de educaŃie fizică şi sport pe cicluri de învăŃământ. Atletismul românesc . 1999 13. . 2000 8. – Manualul antrenorului de atletism din SUA. ANEFS. 1999.CapacităŃile motrice în atletism. Rugină.. 2002 14..FRA. 2003 6. – Aspecte tehnice şi metodice ale antrenamentului în probele de viteză. 2006.Atletism – curs pentru studenŃii anilor I şi II. Gheorghe D.. 3. . M. Tatu. . Sabău.Atletism Tehnică. 1997-2005 Barbu. . Bucureşti. Bucureşti. – Tehnica probelor atletice. Gh.. 2002 12.. FundaŃiei România de Mâine. T. T. Editura Omnia Uni.... Ed.. Plocon. 1999 15.. C.Ed. 2004 10. – Atletism.Atletism – curs de bază.Atletism. Editura FundaŃiei România de Mâine. 28 . Bucureşti.. Bucureşti. Rogers. Bucureşti. 2005 7. E. 2001 11. Stoica. Stănescu. Bucureşti..