UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

VASILE TEUŞAN

MATERIAL DE STUDIU I.D.

ANATOMIE, HISTOLOGIE, EMBRIOLOGIE
ANUL I, SEMESTRUL I

IAŞI, 2006

CUPRINS

Capitolul 1 Definiţia şi importanţa disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie ........................................................................................................ 3 1.1 .Definiţia disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie ................... 3 1.2 .Importanţa disciplinei de Anatomie, histologie, embriologie pentru zootehnie ....................................................................................................... 4 1.3 .Principiile de bază ale Anatomiei .......................................................... 5 1.4 .Terminologia utilizată în studiul anatomic ............................................ 5 1.5 .Elemente de orientare, Axe, Planuri ...................................................... 6 Capitolul 2 Aparatul de susţinere şi mişcare (locomotor) ............................. 8 2.1.Osteologie(studiul scheletului) ............................................................. 8 2.1.1.Scheletul membrelor anterioare ..................................................... 10 2.1.2.Scheletul membrelor posterioare ................................................... 15 2.1.3.Scheletul trunchiului, ..................................................................... 19 2.1.4.Scheletul capului ............................................................................ 23 2.2.Artrologie (studiul articulaţiilor) ........................................................ 29 2.2.1.Definiţia,clasificarea şi structura articulaţiilor ............................... 29 2.2.2.Articulaţţile membrului toracic(anterior) ....................................... 31 2.2.3.Articulaţiile membrului pelvin(posterior) ...................................... 32 2.2.4.Articulaţiile trunchiului .................................................................. 33 2.2.5.Articulaţiile capului........................................................................ 34 2.3.Miologie (studiul muşchilor) ................................................................ 34 2.3.1.Definiţia,clasificarea,structura şi rolul muşchilor scheletici .......... 34 2.3.2.Muşchii membrelor anterioare ....................................................... 38 2.3.3.Muşchii membrelor posterioare ..................................................... 40 2.3.4.Muşchii trunchiului ........................................................................ 43 2.3.5.Muşchii capului .............................................................................. 46 Capitolul 3 Histologie generală (studiul ţesuturilor) ..................................... 57 3.1.Definiţia,clasificarea,histogeneza ţesuturilor din organismul animal ..... 57 3.2.Ţesuturile epiteliale................................................................................. 57 3.3.Ţesuturile conjunctive............................................................................. 60 3.4.Ţesutul sanguin ....................................................................................... 64 3.5.Ţesuturile musculare ............................................................................... 67 3.6.Ţesutul nervos ......................................................................................... 68 Capitolul 4 Embriologie generală .................................................................... 75 4.1.Definiţii şi generalităţi, fazele dezvoltării ontogenetice ..................... 75 4.2.Gametogeneza ....................................................................................... 75 4.2.1.Spermatogeneza ............................................................................. 76 4.2.2.Ovogeneza ...................................................................................... 78 4.3.Fecundaţia ............................................................................................. 78 4.4.Dezvoltarea embrionară la mamifere şi păsări .................................. 79 4.4.1.Segmentarea ................................................................................... 79 4.4.2.Anexele embrio-fetale .................................................................... 82 Capitolul 5 Sistemul nervos............................................................................ 84 5.1. Sistemul nervos central ...................................................................... 84 5.1.1. Măduva spinării ........................................................................... 84 5.1.2. Encefalul ...................................................................................... 85 5.1.3. Meningele...................................................................................... 89 5.2. Sistemul nervos periferic .................................................................... 89 5.2.1. Nervii cranieni............................................................................... 90 5.2.2. Nervii spinali ................................................................................. 91 5.2.3. Nervii membrelor .......................................................................... 91
-1-

.....3.. 97 6.............. Analizatorul gustativ .........................................................................................................1.....................................................1................................5............4.............. 97 6....102 Bibliografie ...............Sistemul nervos al vieţii vegetative .....................................108 -2- ................................ Analizatorul olfactiv ....... Analizatorul vizual ............................................................................100 6... Producţiile cornoase ale pielii...... 97 6..................................5.101 6................................................ 97 6..................... Pielea .........................1............2.... Analizatorul cutanat ....................3..1........ Analizatorul acustico-vestibular ............................ 99 6...........2................................................ 92 Capitolul 6 Morfologia organelor de simţ (Sistemul analizor) .....................

Din această celulă. studiind părţile componente ale acestuia. gât. Histologia. Termenul de Anatomie provine de la cuvintele greceşti „ana"în părţi egale şi „temno"-a tăia. aparat sau sistem ce intră în structura organismelor animale. prin diviziuni multiple şi procese de diferenţiere ia naştere o varietate de celule diferenţiate. cartilaginoasă sau osoasă. Ca urmare a adaptării la deplasarea prin zbor. ♦ Păsări (Aves) sunt vertebrate homeoterme cu respiraţie de tip pulmonar şi piele uscată acoperită cu pene. culorii. embriologie Anatomia este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază forma şi structura organismelor vii (în cazul nostru. dimensiunilor. Anatomia a fost considerată multă vreme ştiiinţa structurilor animale studiate pe cadavru. Morfologia (ştiinţa despre dimensiuni şi forme) studiază alcătuirea internă şi externă a organismelor şi a organelor componente şi relaţiile dintre organe. Anatomia este o ramură a Morfologiei. trunchi. Animalele domestice care fac obiectul de studiu al Anatomiei aparţin claselor Mamifere (Mammalia) şi Păsări (Aves) din subîncrengătura Vertebrate (Vertebrata). Pulmonii prezintă formaţiuni anexe denumite saci pulmonari. Corpul acestora este alcătuit din cap. organelor şi sistemelor. a schimburilor de substanţe la care acestea iau parte şi a gradului de dezvoltare a creierului.1. coadă şi membre. La baza dezvoltării tuturor componentelor organismului animal este celula-ou (sau zigotul). raporturilor dintre diverse organe şi/sau formaţiuni utilizând ca principal mijloc de lucru disecţia (disocierea şi/sau tăierea metodică). Vertebratele se află în vârful arborelui filogenetic al Regnului Animal (Animalia) şi populează aproape toate spaţiile de viaţă ale Terrei. În urma fecundaţiei interne se depun ouă cu coajă calcaroasă care ulterior vor fi clocite. histologie. între ele. urmărindu-se cunoaşterea conformaţiei. Vertebratele (Vertebrata) sunt cordate (Chordata) superioare al căror schelet axial este reprezentat de coloana vertebrală. ţesuturile şi organizarea internă a organelor) se face de către Anatomia microscopică. Acestea. HISTOLOGIE. la rândul lor sunt alcătuite din regiuni şi subregiuni corporale. -3- . Membrele anterioare sunt transformate în aripi. Fiziologia etc. Studiul mai amănunţit al structurilor situate sub această limită (celulele. cutia toracică este extrem de stabilă şi unele oase sunt pneumatice (pline cu aer). Anatomia este ştiinţa organismului viu numai pentru cel care. prin formă. Definiţia disciplinei de Anatomie. păsările şi animalele domestice). EMBRIOLOGIE 1. altfel spus. Embriologia. încrengătura Cordate (Chordata). Anatomia are legături strânse cu alte ramuri ale Morfologiei: Citologia. Anatomia şi-a dobândit numele în perioada premergătoare descoperirii microscopului (1664-Robert Hook) când se practica doar o Anatomie macroscopică (activitatea acesteia oprindu-se doar la limita de vizibilitate a ochiului). păstrează permanent întregul în faţa ochilor. regnul Animal (Animalia).Capitolul 1 DEFINIŢIA ŞI IMPORTANŢA DISCIPLINEI DE ANATOMIE. tăierea în părţi egale a unui organ. volumului. Datorită gradului ridicat de diferenţiere şi specializare a ţesuturilor.

Anatomia microscopică (sau Histologia) are ca obiectiv principal studiul structurilor aflate sub limita de vizibilitate cu ochiul liber (celule.şi microscopice de anatomie. histologie. ţesuturi). aparatul nervos. pulmoniii. palparea. împreună. aceasta având. embriologie pentru zootehnie Anatomia oferă posibilitatea înţelegerii proceselor biologice şi ale elementelor necesare desfăşurării activităţii practice din domeniul creşterii animalelor şi păsărilor. În general. ficatul şi pancreasul. intestinul. un triplu scop: -4- .: urechile. Anatomia comparativă-are ca obiect de activitate evidenţierea caracterelor morfologice pe baza cărora se diferenţiază organele provenite de la specii diferite. Anatomia nu trebuie percepută doar ca un studiu de laborator şi/sau o disciplină pur didactică şi obligatorie prin procesul de învăţământ. aparatul respirator.: sistemul nervos este format din organe în structura cărora predomină ţesutul nervos). Artrologia şi Miologia). culoarea. Sistemul este reprezentat de un complex de organe cu origine comună şi în structura cărora se întâlneşte un ţesut predominant (de ex. consistenţa şi structura organelor precum şi modul de ansamblare al acestora în cadrul fiecărui aparat sau sistem. Studiul sistematic comparativ. se formează organele. desenul. rinichii etc). Din gruparea ţesuturilor şi prin funcţionarea lor.2 Importanţa disciplinei de Anatomie. deşi sunt diferite ca origine.Anatomia descriptivăstudiază forma. aparatul circulator. organele de simţ. cavitatea bucală. ochii. esofagul. Luând în considerare dimensiunile structurilor anatomice studiate şi metodele de lucru utilizate. împreună contribuie la realizarea digestiei. aparatul urinar. injectarea cu substanţe de contrast etc. fiind grupate în aparatul digestiv. Organul este o grupare de ţesuturi-morfologic individualizate-cu raporturi bine definite ce lucrează împreună şi îndeplinesc o funcţie specifică. analizează: aparatul de susţinere şi mişcare (Osteologia. bazat pe criteriul fiziologic. radiografia. aparatele şi sistemele. Anatomia macroscopică studiază organele. aparatul digestiv. În cadrul acesteia se diferenţiază: . volumul. într-un organ se deosebeşte parenchimul (format din elementele funcţionale specifice) şi scheletul (sau stroma) (de ex. în cadrul procesului de învăţământ. Anatomia topografică analizează printr-un studiu de sinteză rapoartele naturale ce se stabilesc între diferite formaţiuni din cadrul unei regiuni corporale.structură şi aptitudini funcţionale. Ţesuturile sunt structuri variate ca origine şi funcţie şi care nu sunt izolate ci sunt în legătură unele cu altele. Aparatul reprezintă un complex de organe cu origini şi structuri diferite care contribuie la îndeplinirea aceleiaşi funcţii fundamentale a organismului. faringele. distingem studii macro. modelul experimental. bazându-se pe observaţia macroscopică utilizând ca principale metode de lucru: disecţia. Din asocierea celulelor similare în vederea îndeplinirii unei anumite funcţii iau naştere ţesuturile. 1. stomacul. aparatele şi sistemele. aparatul genital. De ex. Investigaţiile histologice necesită aparate măritoare (microscoape optice şi electronice) şi tehnici de lucru complexe şi variate.

Necesitatea practică a studiului anatomic este exprimată prin capacitatea de înţelegere a morfologiei organismului viu pornind de la o analiză sistematică a structurilor corelate în permanenţă cu raporturile lor din organismul viu. 1. astfel încât. denumiri „vulgare" în funcţie de asemănarea lor cu unele obiecte din jur (de ex. creşte dependenţa organelor unele de altele şi de organism ca întreg.3. „coccys"-gr. vor putea înţelege mai rapid şi mai bine semnificaţia şi gravitatea modificării astfel încât să intervină în timp util pentru a remedia afecţiunea. > ştiinţific (prin orizontul biologic pe care îl conferă). > practic (prin aplicabilitatea noţiunilor în cadrul practicii clinice). larg răspândită în Evul Mediu printre oamenii de ştiinţă. hokokkyx-cuc sau osul „coccigian"-care la om este asemănător cu ciocul de cuc. Formaţiunile anatomice au primit. ♦ principiul conexiunilor-permite recunoaşterea unor organe diferite ca formă. aripa de la pasăre şi membrele anterioare de la mamifere). ♦ principiul diferenţierii şi integrării-arată că. şi. procesul de integrare este mai profund. Cuvier).. 1. completând lista acestora cu anumiţi termeni proprii. variaţiile mediului determină apariţia unor modificări structurale la nivelul organismului. organele sunt diferite ca formă dar echivalente ca origine embrionară şi filogenetică (de ex. ♦ principiul unităţii dintre structură şi funcţie-indică o relaţie bilaterală. la început. Terminologia utilizată în studiul anatomic Termenii ştiinţifici utilizaţi în Anatomia animală sunt identici cu cei utilizaţi în Anatomia omului. odată cu diferenţierea crescândă a formelor şi funcţiilor. organe diferite s-au modificat simultan datorită legăturilor dintre ele (a fost formulat de G. cele două elemente formează o unitate indivizibilă ce se influenţează şi se condiţionează reciproc. „pisiform"-m formă de bob de mazăre. nutriţie. fiziologie. crescătorii de animale vor putea sesiza modificarea formei şi/sau a funcţiei unui organ. ♦ principiul corelaţiei-indică faptul că. astfel că. „sacrum "-la romani sacru semnificînd sfânt.> educativ (cultivă munca sistematică şi ordonată din sala de disecţie). În contextul actual. Sistemul nervos şi vascular). genetică. reproducţie etc.: „crista galli "-creasta cocoşului. având informaţii de anatomie. „sesamoid"-ca o sămânţă de susan. La -5- . ♦ principiul convergenţei-indică asemănări aparente produse de procesul de adaptare la condiţii de mediu asemănătoare.4. prin păstrarea aceloraşi rapoarte faţă de organele esenţiale (de ex.recapitulare" scurtă a dezvoltării filogenetice. relativ puţini şi care nu pot fi găsiţi în terminologia altor ştiinţe. ♦ principiul unităţii dintre organism şi condiţiile de existenţă-relevă faptul că organismul şi mediul în care acesta trăieşte formează o unitate. Terminologia anatomică (sau nomenclatura) foloseşte limba latină. Nu este posibilă selecţia sau aplicarea unor tehnici noi şi moderne din genetică pentru ameliorarea raselor de animale dacă un crescător de animale nu dispune de cunoştinţe solide de Anatomie. Principiile de bază ale Anatomiei La baza Anatomiei stă: ♦ principiul omologiei-indică faptul că. ♦ principiul analogiei-arată că organele sunt asemănătoare dar totuşi diferite în plan ontogenetic. ♦> principiul embriologiei-indică faptul că dezvoltarea embrionară (sau ontogeneza) este o . în special naturalişti şi medici.

în Antichitate. > dorsale (sau orizontale)-sunt paralele la suprafaţa dorsală a corpului şi perpendiculare pe planurile median şi transversal. A. „arteră"-gr. întemeietorul (în 1851) Şcolii Veterinare din Bucureşti şi profesor de „exteriorul animalelor domestice". şi a Anatomiei în mod special). corpul animal ne folosim.muşchiul m.nervi Gl. multe dintre aceste denumiri sunt şi astăzi în uz. Nomenclatura anatomică pentru păsări apare într-o anexă a N.. cal). . . În descrierile pe care le vom face în continuare vom utiliza Nomina Anatomica Veterinaria (N.cestea se adaugă şi denumiri care aveau o semnificaţie funcţională (de ex. pentru a indica apropierea de extremitatea liberă a membrului se utilizează termenul de distal.Glandă Ggl. a apărut necesitatea stabilirii unui acord asupra totalităţii termenilor anatomici. prin aceste vase circulă aer.articulaţie N. absolvent al Şcolii Veterinare de la AlfortFranţa. . > paramediane (sau parasagitale)-sunt reprezentate de o serie de planuri paralele cu planul median.5 Elemente de orientare.A. . . crupă. . Axe. în general. .porţiunea Proc. Planuri Pentru afacilitadescrierea.artere a . ieiunus-înseamnă gol.) care ţine cont de poziţia normală patrupedă a mamiferelor domestice şi de o serie de abrevieri (sau prescurtări): A .V. în mod „simbolic". La începutul acestui secol.vene 1. pentru a indica apropierea de acest plan se foloseşte termenul de medial şi îndepărtarea faţă de acest plan se foloseşte termenul de lateral. bulet. . . Astfel.nervul n. a constituirii societăţilor anatomice şi a schimburilor internaţionale.venei vv. ca urmare a publicării unui număr mare de lucrări ştiinţifice. -6- .regiunea R. .). În Anatomie s-au adoptat şi unele denumiri de provenienţă hipologică (. jaret.ramura M. se credea că.artera aa . . Lista a fost aprobată pentru prima dată în 1963 la Hanovra (în Germania).ligament Ln.ganglion Porţ.limfocit Reg. Aceasta este valabilă şi astăzi şi cuprinde circa 6 000 termeni cu corespondenţă la 8 specii de mamifere domestice. pentru animale. pentru a indica apropierea acestora de trunchi se utilizează termenul de proximal.procesul Lig.hipo"-lat.V. La membre.nervului nn.arterei Art.muşchi V.V.muşchiului mm. revizuită apoi în 1965 la Gessen (în Germania) şi 1967 la Alfort în Franţa (localităţi cu contribuţii importante în dezvoltarea ştiinţelor biologice. . Pentru a indica poziţia şi orientarea în corp a formaţiunilor descrise se folosesc termenii de: cranial (indică apropierea de cap) şi caudal (indică direcţia opusă). gonaşe.: „jejun"-din lat.vena v. arteria-semnifică canal cu aer deoarece. cuvintele au fost introduse sub influenţa Şcolii franceze de către Prof.A. . Aceşti 2 termeni sunt folosiţi pentru formaţiunile de la gât şi trunchi ca şi pentru părţile membrelor situate proximal faţă de carp şi tars. . graset. > transversale (sau segmentale)-sunt corespunzătoare pentru planurile perpendiculare pe axul longitudinal al corpului. . lucru care s-a şi concretizat prin apariţia Primei nomenclaturi anatomice veterinare internaţionale denumită Nomina-Anatomica Veterinaria (N. negăsindu-se sânge în arterele cadavrelor). . ca de exemplu: bară. . În limba română. de nişte planurile convenţionale: > median (sau sagital)-împarte corpul în 2 jumătăţi egale (stângă şi dreaptă). flanc etc. Ion Andronic. Ultima revizuire a avut loc în 1973 la Viena (în Austria). .

distal faţă de carp. De asemenea. se folosesc termenii specifici: . .dorsal indică apropierea de acea parte a gâtului şi a trunchiului dispusă deasupra planului orizontal (termenul se poate utiliza şi pentu suprafeţele ce aparţin capului. Pentru degete. cozii şi membrelor. 1. Planurile convenţionale de orientare -7- .ventral reprezintă termenul cu semnificaţie opusă precedentului (respectiv îndepărtarea).abaxial (sau excentric)-are semnificaţie opusă (îndepărtarea). opusul termenului dorsal este palmar pentru membrul toracic şi respectiv plantar pentru membrul pelvin. Pentru membre.Pentru formaţiunile de la cap se folosesc termenii de rostral (sau oral) când se indică apropierea faţă de bot şi aboral. Fig. însă numai distal faţă de carp şi tars). se utilizează şi termenii de: . pentru extremitatea opusă. Poziţia faţă de suprafaţa corpului este apreciată prin termenii: superficial-profund şi extern-intern. De menţionat că.axial (sau concentric)-arată apropierea faţă de axul longitudinal al membrului. . pentru degetul III de la solipede se folosesc termenii de medial şi lateral.

din celule osoase tinere denumite osteoblaste ce alcătuiesc stratul osteogen prin care osul creşte în grosime. Este format. oasele se clasifică în: > lungi-prezintă un corp denumit diafiză terminat cu 2 extremităţi denumite epifize. între ele. cu excepţia locurilor de inserţie tendinoasă. După formă. În structura unui os intră: substanţă osoasă. vase sanguine şi nervi. humerus. 2. oasele craniului). dur-în diafiza şi corticala epifizelor oaselor lungi şi ţesut osos spongios. la animalele tinere.1. De asemenea. prin mijloace naturale denumite ligamente. > muşchi scheletici (sistemul muscular). în structura unor oase. măduva osoasă. tibie etc). endostul. Periostul acoperă osul în întregime.Capitolul 2 APARATUL DE SUSŢINERE ŞI MIŞCARE Aparatul de susţinere şi mişcare este alcătuit din: > schelet (sistemul osos). femur. > late-sunt oase cu una dintre dimensiuni mai reduse (de ex.În interiorul osului se află canalul medular (de ex. la exterior. radius. La mamifere se întâlnesc cavităţi intraosoase la nivelul oaselor craniene căptuşite de prelungiri ale mucoasei nazale denumite sinusuri. Structura oaselor. reprezentat de substanţa osoasă ce formează lamele şi/sau traveele ce se intersectează şi delimitează spaţiile areolare neregulate în care se găseşte măduvă osoasă. > Substanţa osoasă este formată din ţesut osos compact. a culiselor tendinoase şi a suprafeţelor articulare. > scurte-sunt oasele cu cele 3 dimensiuni reduse şi aproape egale ce prezintă la interior ţesut spongios. Sunt elemente dure ce determină forma şi dimensiunile corpului şi protejează organele vitale moi. > alungite-sunt oase mai subţiri şi mai lungi decât oasele din prima categorie şi fără canalul medular la interior (de ex. „osteon"-os şi „logos"-vorbire. -8- . sunt membranele fibroase ale osului la care participă împletitura inserţiilor tendinoase de la suprafaţa acestuia. periostul. Dimensiunea de lungime depăşeşte dimensiunile de lăţime şi grosime. > Periostul şi endostul. la nivelul punctelor de solicitări maxime. > cartilagii (sistemul cartilaginos). Partea din Anatomie care se ocupă cu studiul oaselor este denumită OSTEOLOGIE de la gr. La păsări se întâlneşte o categorie specială de oase care prezintă la interior o cavitate căptuşită de prelungirea unor diverticule ale mucoasei sacilor aerieni denumite oase pneumatice. apar nuclei de osificaţie din care iau naştere oasele sesamoidiene. Scheletul reprezintă totalitatea oaselor (cu origine mezenchimală) din corpul unui animal legate. Conformaţia oaselor. Reprezintă stratul profund. coastele). bogat vascularizat şi inervat ce vine în contact cu osul. OSTEOLOGIE (Studiul Scheletului) Oasele reprezintă componenta pasivă a aparatului locomotor asupra căreia acţionează componenta activă (reprezentată de muşchi). cartilajul de acoperire.

în general. canalele Havers şi Wolkmann. Se întâlneşte în diploea oaselor feţei şi a bolţii cutiei craniene. areolele ţesutului spongios. de o foiţă conjunctivă fibroasă denumită „pericondru". în care se găsesc celulele fixe şi mobile hematogene ce generează hematiile şi granulocitele ce imprimă culoare roşie acestui ţesut hematopoetic. Suprafaţa este netedă. La animalele mature se găseşte în areolele ţesutului spongios de la nivelul sternului. mai mult sau mai puţin convex.trochlee-este asemănătoare cu un scripete şi prezintă 2 buze separate de un şanţ median. apofizele au diverse denumiri: coronoidă (coroană). corpului vertebrelor. Se întâlneşte în canalele medulare ale oaselor lungi. Din punct de vedere histo-structural. este format din substanţă fundamentală denumită condrină. Are o consistenţă gelatinoasă. Este formată dintr-o stromă conjunctivo-reticulară. > Eminenţele nearticulare oferă. coracoidă (cioc de corb). > Eminenţele articulare sunt situate.spină-este o eminenţă mai mult sau mai puţin ascuţită. După rolul şi modul de formare. de culoare albăstrui-lăptoasă este bine fixat pe extremitatea osului cu care face corp comun şi este mai îngroşat în centru. este uşor flexibil şi acoperit. Măduva roşie este caracteristică animalelor tinere. la capetele articulare şi/sau la circumferinţa cavităţilor. > Cartilajul de conjugare este prezent la animalele tinere şi reprezintă acea zonă neosificată din modelul cartilaginos al osului de care depinde creşterea în lungime a oaselor. După structură şi aspect. loc de inserţie pentru tendoane şi sunt următoarele:proces (sau apofiză)-este o eminenţă bine detaşată de restul osului. uncinee (unghie). sfenoid şi bazioccipital. culoare cenuşie şi este semifluidă. tuberozitate-este o suprafaţă rugoasă. la suprafaţă. fibre conjunctive colagene şi celule conjuctive mature denumite condrocite ce sunt adăpostite câte 2-4 sau mai multe într-un condroplast. > Cartilajul articular de acoperire se dispune pe suprafeţele articulare şi este lipsit de pericondru.Endostul este o membrană conjunctivă elastică (asemănătoare periostului) ce căptuşeşte sistemul fundamental intern al oaselor lungi sau compacta internă a oaselor late. Accidente de suprafaţă ale oaselor. > Ţesutul cartilaginos hialin are aspect alb-albăstrui. mastoidă (mamelon cu numeroase cavităţi). se prezintă sub 3 forme: roşie. La extremităţile osului.creastă-este o eminenţă alungită. ♦ Cavităţile articulare sunt acoperite de ţesutul cartilaginos hialin: glenoidă-contactul cu capul articular al osului învecinat se face pe o suprafaţă redusă.linie-este puţin detaşată de suprafaţa osului şi are un aspect rugos. tubercul-este o eminenţă bine detaşată de suprafaţa osului dar mai redusă ca întindere. pterigoidă (aripă). măduva roşie participă la procesul de osificare şi constituie măduva osteogenă. condil-este un segment de cilindru. lucioasă. în special.odontoidă (dinte). galbenă şi cenuşie. Măduva cenuşie este caracteristică animalelor bătrâne atunci când rezervele de grăsime sunt consumate şi procesul de hematopoeză încetează.stiloidă (stilete). Suprafaţa oaselor nu este netedă astfel încât apar o serie de neregularităţi şi/sau accidente de relief-proeminente sau excavate. Măduva galbenă reprezintă o modificare a măduvei roşii la animalele mature prin creşterea treptată a numărului de celule adipoase ce înlocuiesc elemente hemato-formatoare. accidentele de suprafaţă ale oaselor sunt articulare şi nearticulare. spre extremitatea oaselor lungi şi sunt reprezentate de:cap articular-are aspectul unei calote sferice sau hemisfere. coastelor. după formă.cotiloidă-este mai adâncă şi cuprinde capul articular al osului învecinat aproape în în tregime. > Măduva osoasă este plasată în canalul medular al oaselor lungi. -9- . bine delimitată şi îngustă. cochlee-este negativul trochleii fiind alcătuită din 2 cavităţi separate de un relief median.

♦ zeugopodiul este format din 2 oase: radius şi ulnă (la membrul toracic) şi tibie şi fibulă (la membrul pelvin). claviculă şi coracoid (centura scapulară). sternul şi coastele.spată.1. .gaură-este o perforaţie în peretele osului prin care trec vasele sanguine şi nervii.oasele metatarsiene la membrul pelvin. piramidal. canal şi > conduct.♦ Cavităţile nearticulare sunt depresiunile care marchează amprentele unor muşchi. în special.oasele carpiene (scafoid. Privit în ansamblu. marele cunoiform. Scheletul membrelor anterioare Centura scapulară a membrului toracic este alcătuită din 3 oase: spată. faringelui şi laringelui denumit complex hioidian. scafoid. locul de trecere a unor tendoane. 2.oasele metacarpiene la membrul toracic. capitat. vase sanguine şi nervi. trapezoid. se sistematizează în 3 grupe regionale: > Oasele capului (sau scheletul capului) cuprinde oasele corespunzătoare bazei piramidei osoase a craniului ce adăposteşte encefalul şi asociate în neurocraniu şi oasele din porţiunea rostală ce adăpostesc o serie de organe esenţiale ale aparatului digestiv şi respirator şi asociate în splanchnocraniu (viscerocraniu sau oasele feţei). micul cuneiform.10 - . ♦ autopodiul corespunzător scheletului palmei şi/sau labei piciorului la om şi cuprinde 3 subregiuni: > bazipodiul are în componenţă la: membrul toracic . şanţ-este o scobitură superficială şi alungită pe unde trec. > acropodiul are ca bază anatomică osoasă cele 5 degete cu câte 23 falange (I. unciform). La acestea se adaugă şi o grupă de oase şi cartilaje articulate ce constituie scheletul şi/sau suportul limbii. acestea se sistematizează în găuri de ordinul: I. Ele sunt reprezentate de:fosă şi fosetă-sunt depresiunile mai largi sau mai înguste pe suprafaţa osului ce oferă loc de inserţie musculară. hiatus-este o depresiune întinsă şi anfractuoasă în care se deschid orificiile mai multor conducte. cuboid). ischium şi pubis (centura pelvină sau coxalul).1. . cuneiformul intermediar. > metapodiul este alcătuit din: .oasele tarsiene (astragal. incizură-este o depresiune pe marginea unui os.care se formează când un vas sanguin sau un nerv străbat un perete osos gros. Pe suprafaţa osului se întâlnesc numeroase găuri pentru vasele sanguine . membrul pelvin . III) fiecare apoi cei doi mari sesamoizi şi câte un mic sesamoid. fantă şi fisură-sunt spărturi înguste şi alungite. culisă tendinoasă-este un şanţ acoperit de ţesut cartilaginos hialin prin care alunecă tendoanele. asemănător structurate la membrul toracic cu cele de la membrul pelvin. > Oasele membrelor (sau scheletul apendicular) sunt organizate (la animalele domestice) în 2 complexe perechi: anterior (sau toracic deoarece vine în contact cu pereţii laterali ai cutiei toracice) şi posterior (sau pelvin deoarece se leagă de coloana vertebrală prin oasele bazinului). claviculă şi coracoid. II şi III. > Oasele trunchiului (sau scheletul axial) cuprinde: coloana vertebrală. ♦ stilopodiul este reprezentat de oasele: humerus (la membrul toracic) şi femur (la membrul pelvin). pisiform. scheletul vertebratelor. vase sanguine şi nervi. calcaneu. II. tendoane.de nutriţie ale osului. sau organe. Oasele membrelor toracice şi pelvine sunt omoloage şi prezentate comparativ pentru cele 4 regiuni: ♦ zonoscheletul (sau centura) este alcătuit din 3 oase: . După mărime şi topografie.ilium. trapez. Scheletul la animale şi păsările domestice. . semilunar.

. are aspect rugos şi este uşor convexă. Marginea dorsală (sau baza spetei) se dispune în apropierea coloanei vertebrale. la toate mamiferele. apofiza coracoidă ce reprezintă locul de inserţie pentru muşchiul coraco-brahial. În partea dorsală. această formaţiune se prelungeşte sub forma unui cârlig denumit proces hamat până în dreptul unghiului ventral. Clavicula. spata are un şanţ în care se prinde cartilajul suprascapular. caudo-cranial şi medio-lateral şi formează baza anatomică osoasă a regiunii spetei. de o creastă. La rumegătoare se termină aproape brusc de cavitatea glenoidă. şters la suine şi rotunjit la carnivore şi realizează o legătură între marginea dorsală şi cea cranială a spetei (carnasiere). Circumferinţa cavităţii este proeminentă şi rugoasă şi prezintă o adâncitură denumită incizură glenoidală. completat la marginea superioară de o piesă cartilaginoasă denumită cartilaj suprascapular. este fixat. în planul medial. 3 margini-cranială. turtită caudocranial. convexă în treimea superioară şi mijlocie şi concavă în partea inferioară şi formează incizura scapulară. 1/2 la iepure. aproximativ rectilinie sau uşor ondulată şi prezntă amprente pentru inserţii musculare.11 - . ♦ Faţa medială (sau costală) este uşor concavă şi prezintă o adâncitură largă denumită fosă subscapulară care. Raportul dintre fosa supraspinoasă (situată anterior) şi cea infraspinoasă (situată posterior) este variabil în funcţie de specie (1/1 la carnasiere. ♦ Unghiul caudal (sau toracal) este mai ascuţit şi tuberos şi depăşeşte. o apofiză suprahamată (sau para-acromiom La cabaline. Coracoidul lipseşte de la mamiferele domestice. leporide şi feline-datorită adâncirii incizurii scapulare). Mamiferele domestice sunt animale acleidale (fără claviculă) deşi se poate observa un rudiment de claviculă (la leporide şi carnasiere). rumegătoare şi porc. extrem de îngust la unele specii (de ex.Spata este singura piesă osoasă bine reprezentată. central. marginea cartilajului suprascapular. din cadrul centurii scapulare. ♦ Marginea cranială (sau cervicală) este mai tăioasă. în dreptul gâtului spetei printr-o proeminenţă denumită acromion. cal şi porc şi 1/3 la rumegătoare). Se dispune de o parte şi de cealaltă a porţiunii anterioare a cuştii toracice într-o poziţie oblică dorso-ventral. La feline şi leporide. Este un os lat. caudală şi dorsală şi 3 unghiuricervical. este delimitată de una sau mai multe suprafeţe de inserţie musculară pentru muşchiul dinţat ventral. la baza lui dispunânduse în sensul caudal. de gâtul spetei. caudal şi ventral. Spina scapulară se termină brusc la(carnivore şi leporide). cal. în apropierea marginii dorsale. Deasupra cavităţii glenoide şi înaintea ei se găseşte o tuberozitate supraglenoidiană pe care. denumită spină scapulară. ♦ Marginea caudală (sau toracală) este mai îngroşată. Extremitatea unghiului articular al spetei este sculptată de o suprafaţă articulară concavă denumită cavitate glenoidă destinată articulării cu capul articular al humerusului. de formă aproximativ triunghiulară. La iepure. în planul caudal. o tuberozitate. La suine prezintă. Faţa laterală este împărţită. tuberozitatea spinei scapulare este evidentă şi alungită. ♦ Unghiul cranial (sau cervical) este ascuţit la cabaline şi rumegătoare. La cabaline şi rumegătoare. Forma plană şi triunghiulară imprimă spetei 2 feţe -laterală şi medială. spina capulară începe pe „nesimţite" şi creşte treptat pentru a ajunge la o înălţime maximă unde formează tuberozitatea spinei scapulare. ♦ Unghiul ventral (sau glenoidal) este cel mai dezvoltat şi separat de restul spetei. alungită. spina începe şi se termină lent.

în treimea inferioară. o creastă-prelungită în jos şi distinct la animalele mari. Pe faţa anterioară a humerusului se găseşte o excavaţie denumită fosă radială (sau coronoidă). Extremitatea distală este turtită şi reprezentată de o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un şanţ median. deasupra porţiunii articulare se găseşte o fosă olecraniană flancată de 2 eminenţe alungite denumite epicondili (lateral şi medial). ♦ medială-este rectilinie. ce reprezintă locul pentru inserţia muşchiului brahial şi este delimitat. poziţie orizontală. Stilopodiul toracic este reprezentat de humerus şi formează baza anatomică osoasă a regiunii braţului. de creasta epicondilului lateral.medial. se dispune într-o poziţie oblică ventro-caudală şi stabileşte legătura cu sternul. Creasta deltoidiană este uşor recurbată. cilindrică şi recurbată în „S" la carnivore. convexă în sens caudo-cranial şi prezintă în treimea mijlocie un tubercul rugos denumit tuberozitate rotundă şi. este evident la cabaline. tuberculul mare-este dispus cranio-lateral. este falciformă. dispus oblic şi ventrocaudal ce se articulează proximal cu spata şi distal cu oasele regiunii antebrahiale (radius şi ulnă). comprimată lateral la suine. în planul posterior şi pe faţa medială. Extremitatea proximală este foarte dezvoltată şi prezintă 3 eminenţe mari: capul articular-are forma unei calote sferice şi este susţinut de un gât humeral scurt orientat caudal. spata are o formă complet diferită de cea de la mamifere. humerusul are corpul cilindric şi extremitatea proximală lăţită. este independent şi participă la formarea cavităţii glenoide. . în final. Humerusul este un os lung. uşor concavă în planul dorso. Pe faţa posterioară a humerusului. Capul articular este oval şi prezintă. o gaură aeriană largă. are aspect triunghiular. Extremitatea liberă a fiecărei părţi prezintă câte 2 suprafeţe articulare destinate articulării cu scapula şi coracoidul. ♦ cranială-este plană. La nivelul corpului se disting 4 feţe: ♦ laterală-prezintă pe toată întinderea sa o excavaţie largă denumită şanţ spiralat de torsiune . prezintă o suprafaţă articulară formată dintr-o trochlee-plasată medial şi un condil-dispus în planul lateral şi alcătuiesc un complex articular denumit condil humeral. în planul posterior. Coracoidul este osul cel mai dezvoltat al centurii scapulare. o piesă unică în formă de „V" (la galinacee) şi/sau „U" (la palmipede). aproximativ cilindric. Osul prezintă un corp denumit diafiză şi 2 extremităţi denumite epifize. Porţiunile anterioare ale tuberculilor humerali (mic şi mare) sunt separate de un şanţ intertubercular denumit culisă bicipitală prin care alunecă tendonul proximal al muşchiului biceps brahial. rumegătoare şi suine. vârful orientat în jos şi prezintă numeroase amprente musculare. Clavicula se obţine din unirea celor 2 clavicule la nivelul extremităţii ventrale rezultând. mai îngustă la nivelul extremităţii proximale şi mai lată în regiunea distală. format dintr-un vârf-anterior. în planul anterior.12 - . Extremitatea anterioară a spetei se articulează cu clavicula şi coracoidul. Forma osului este patrulateră spre cilindrică la cabaline şi rumegătoare. tuberculul mic-este dispus cranio-medial faţă de capul articular humeral şi este format dintr-un vârf şi o convexitate. direcţie caudo-cranială şi se dispune pe părţile laterale ale porţiunii anterioare a cuştii toracice. o gaură vasculară. Acest os este cu atât mai scurt cu cât pasărea este mai bună zburătoare. La păsări. de creasta humerală şi tuberozitatea deltoidiană şi. Extremitatea distală este alungită în sens transversal. Are un rol important în mecanica zborului. ♦ caudală-este rotunjită în sens latero-medial.La păsări. o convexitate-plasată caudal. alungită şi turtită dintr-o parte în alta.

metapodiu şi acropodiu. Acestea prezintă variaţii morfo-funcţionale dependente de modul de viaţă al animalului şi tipul de specializare a membrelor toracice. Autopodiul toracic este reprezentat. Solicitările (mecanice) în favoarea locomoţiei au determinat reducerea numărului de degete. la toate animalele domestice. Bazipodiul toracic (sau carpul). iar faţa posterioară este plană şi uşor concavă în sens dorso-ventral. Extremitatea proximală (sau capul radiusului) este şlefuită de una sau mai multe cavităţi articulare pentru condilul humeral (la carnasiere). are un corp perfect cilindric şi este uşor turtit la extremitatea distală. Este turtit în sens lateral şi are 2 feţe: medială-concavă şi lateralănetedă şi/sau convexă. Extremitatea distală proemină sub nivelul suprafeţei articulare şi formează apofiza stiloidă a ulnei (la cabaline) ce ajunge până în treimea mijlocie a radiusului. Regiunea este foarte variată ca formă şi structură deoarece şi specializarea extremităţii este orientată spre ultimul segment (acropodiu) şi dependent de numărul degetelor. vârful olecranului este mai puţin înalt La păsări. între extremitatea distală a humerusului şi primul rând de oase carpiene. Extremitatea distală este mai lăţită în sens transversal şi este reprezentată de o suprafaţă articulară pentru primul rând de oase carpiene. la toate vertebratele. astfel încât. Suprafaţa de articulare pentru humerus este mult alungită în sens transversal şi reprezentată de 2-3 cavităţi glenoide separate prin reliefuri şterse. Oasele carpiene sunt plasate pe 2 rânduri suprapuse: rândul proximal şi rândul distal . fiecare fiind alcătuită dintr-un număr variabil de oase ce alcătuiesc în totalitate „oasele mâinii". Radiusul este mai redus decât ulna. Radius-ul este un os lung plasat în poziţie aproximativ verticală înaintea ulnei. Osul prezintă o diafiză şi 2 epifize-proximală şi distală. Oasele antebraţului constituie baza anatomică a primei regiuni (a antebraţului) care se desprinde complet de trunchi. oasele antebraţului sunt în poziţie de pronaţie (carnasierele şi felinele pot executa mişcări de supinaţie care însă nu depăşesc 80°). de 2 oase denumite radius şi ulnă. La rumegătoare. La speciile domestice. iar sarcinile multiple la păstrarea numărului iniţial de 5 degete specific arhetipului pentadactil. oasele antebraţului au o dezvoltare invers proporţională cu cea de la mamifere. depăşeşte radiusul şi formează un „braţ de pârghie" denumit olecran (reprezintă locul de inserţie mobilă pentru musculatua extensoare a antebraţului). cavitatea glenoidală laterală a radiusului se articulează cu condilul şi buza laterală a trochleii. Extremitatea proximală prezintă o suprafaţă circulară destinată condilului superior al humerusului Ulna depăşeşte cu mult dimensiunile radiusului astfel că apare ca un os lung cu corpul cilindric şi uşor curbat.plasat caudo-lateral faţă de radius la care se articulează sau se sudează. Pe faţa anterioară se dispun 2 culise tendinoase (medială şi laterală) de alunecare pentru tendoanele muşchilorUlna este un os lung . Corpul radiusului este uşor turtit cranio-caudal şi curbat.13 - . Faţa anterioară este netedă şi convexă în ambele sensuri.Zeugopodiul toracic este reprezentat. de 3 subregiuni: bazipodiu. Este largă şi eliptică în sens transversal (la carnasiere). Corpul ulnei are dimensiuni mai mari decât radiusul (la carnasiere şi leporide. Cavitatea glenoidală medială este mai largă şi destinată articulării cu buza medială a trochleii humerale. suine şi carnivore depăşeşte extremitatea distală a radiusului Marginea cranială prezintă o adevărată apofiză în formă de cioc denumit apofiză anconee sub care se găseşte o incizură articulară în formă de semilună denumită incizură trochleară-destinată articulării cu trochleea humerală. Extremitatea proximală a osului este voluminoasă. Carnasierele şi leporidele prezintă-autopodiul pentadactil-dar cu mişcări mai limitate şi cu degetul I mai redus.

Metapodiul toracic (sau metacarpul). sunt prezente 4 oase metacarpiene (lipseşte metacarpul I). IV (inelar)-anulus şi V (mic)minimus. IV şi V). laterală şi medială La cabaline lipseşte osul trapezoid. la extremitatea proximală a metacarpienelor principale. pe linia mediană este vizibil un şanţ de sutură.Rândul distal de oase carpiene-unciform. La carnivore. metacarpul V este rudimentar.Oasele carpiene sunt scurte. degetele sunt numerotate de la I la V. sunt prezente numai la carnasiere şi leporide. bazipodiul toracic cuprinde 2 oase carpiene dispuse pe un singur rând şi sunt denumite carpo-radial şi carpo-ulnar. palmară (sau caudală). iar trapezul este neuniform ca aspect). ♦ Extremitatea proximală este rugoasă. la carnasiere. II-arătător (index). prin sinartroză. ♦ Extremitatea distală (sau condilul metacarpului) este sculptată de o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un relief median La cabaline este prezent un metacarp principal care are faţa cranială uşor rotunjită. La suine. La rumegătoare. la extremităţi. trapezoidul diferă de unciform. Pe părţile laterale sunt suprafeţe pentru articularea cu metacarpienele învecinate. trapezoid şi trapez-se articulează cu extremitatea proximală a oaselor metacarpiene (principale şi rudimentare). La rumegătoare . iar osul trapez-caracteristic animalelor pentadactile-este mult mai redus decât trapezoidul. aproape egale ca volum.Rândul proximal de oase carpiene-pisiform. capitat. au un volum redus şi o formă poliedrică neregulată (pisiformul este discoidal. restul degetelor au dispărut sau au rămas sub formă de vestigii. faţa anterioară a semilunarului se sudează cu scafoidul şi formează osul scafo-semilunar. Metacarpul secundar II este rudimentar şi se articulează. semilunar şi scafoid-se articulează cu extremitatea distală a oaselor antebraţului (radiusul şi ulna). La rumegătoare se sudează capitatul cu trapezoidul şi formează capitato-trapezoidul şi lipseşte trapezul. piramidalul este paralelipipedic şi asemănător cu o gheată ortopedică. articulară proximală. unciformul este osul cel mai dezvoltat. sculptată de una sau mai multe suprafeţe articulare plane sau uşor ondulate. iar I şi II au dispărut). articulară distală. unciformul este neregulat ca formă. semilunarul este cubic. în afară de degetul I (pollex) care are doar 2 falange (a II-a şi a III-a). În rândul distal. începând cu metacarpul corespunzător degetului mare (pollex). III. III (mijlociu)-medius.14 - . scafoidul are formă de scafă. Oasele metacarpiene sunt numerotate în sens medio-lateral. faţa caudală plană şi extremitatea distală prezintă 2 condili separaţi de un relief median şi două metacarpiene rudimentare (lateral şi medial) cu aspect aciform şi cu extremitatea proximală mai dezvoltată. Fiecare os prezintă 6 feţe: dorsală (sau cranială). La păsări. Acropodiul toracic are ca bază anatomică osoasă falangele. Fiecare deget este format din 3 falange. La păsări. Numărul şi forma oaselor metacarpiene sunt variabile în seria animală. La suine. la extremitatea caudo-ventrală. cu patru condili. Cele 5 degete de la om. prin prezenţa unui tubercul. metacarpul III este mai dezvoltat şi se sudează. începând cu cel medial (sistematizarea este similară cu cea de la om) în: I (mare)pollex. piramidal. La speciile pentadactile (carnasiere şi rozătoare). iar extremitatea distală apare dublă. capitatul este triunghiular ca formă. sunt trei oase metacarpiene (metacarpiene III şi IV sunt sudate. La carnivore sunt prezente toate cinci. numărul oaselor este complet. aproape cilindrice. Metacarpienele se articulează proximal între ele dar şi cu rândul distal de oase carpiene şi distal cu primele falange. cu metacarpul IV delimitând un spaţiu interosos metacarpal. Din punct de vedere numeric. variază de la 5 oase lungi paralele şi aproape egal dezvoltate la un singur segment metacarpian foarte dezvoltat. două reliefuri mediene şi o incizură. cu aspect cilindric (metacarpul I este mai redus). rumegătoarele au două degete (II şi IV) şi cabalinele unul singur (III). Suinele au patru degete (II.

Falanga I (sauproximală) are aspectul unui os lung cu 2 feţe: anterioarănetedă şi convexă în sens tranversal şi se îngustează înspre extremitatea distală şi palmară-ce prezintă asperităţi pentru inserţii ligamentare. 2. La păsări. falanga I-a este cilindrică.15 - . Faţa articulară prezintă două cavităţi glenoide pentru articularea cu falanga a II-a şi o suprafaţă alungită pentru micul sesamoid (unul singur pentru fiecare membru). La leporide şi carnasiere. este orientat oblic dorso-ventral şi cranio-caudal (la cabaline şi rumegătoare) sau tinde spre orizontalitate (la suine şi carnivore). Pe marginea coronară se detaşează eminenţa piramidală. Sesamoidul mic este alungit transversal. la rândul lor. Marginile laterale sunt concave în sensul dorso-ventral. printr-o simfiză ischio-pubienă. condilul concentric este mai mare decât cel excentric. Extremitatea distală se articulează cu falanga a II-a. Coxalul este rezultat din sudarea ilium-ului. Marginea cranială (sau creasta iliacă) este variată în funcţie de topografia unghiurilor . degetul IV este format dintr-o singură falangă şi degetul II are două falange. ischium-ului şi pubis-ului la nivelul cavităţii cotiloide-zona de contact a centurii pelvine cu stilopodiul pelvin. Falanga a III-a (sau distală) (la cabaline) prezintă trei feţe (parietală.2 Scheletul membrelor posterioare Centura membrului pelvin este asemănătoare structural cu centura scapulară. Extremitatea proximală este mai voluminoasă şi sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată de 2 cavităţi glenoide separate de un şanţ median. fiecare unghi fiind prevăzut cu 2 apofize: superioară (sau bazilară) şi inferioară (sau retrosală). 3 margini-cranială.1. este şlefuită de 2 condili separaţi de un şanţ median. cu simetricul. Faţa pelvină este dispusă medial. reprezintă suprafaţa de contact cu osul sacrum şi este denumită faţă auriculară. are formă uşor convexă şi este separată în 2 suprafeţe de o creastă redusă. este perfect vizibilă la animalul tânăr datorită ţesutului cartilaginos care separă conturul suprafeţelor articulare. ischium şi pubis) sunt sudate între ele într-un singur os denumit coxal (ca adaptare la mecanica locomoţiei terestre şi propulsie). la nivelul cavităţii cotiloide. degetul principal III este mai dezvoltat şi format din două falange. dorsal şi caudal. Cele 2 coxale (stâng şi drept) se unesc. cu extremitatea proximală sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată de 2 cavităţi glenoide separate de un relief median. Paleta iliacă este aplatizată şi prezintă 2 feţe-externă (sau gluteană) care se prelungeşte şi pe corp şi internă (sau sacro-pelvină) cu orientare medială. Prin intermediul ischium-ului şi pubis-ului. prezintă 2 suprafeţe-articulară şi flexoare. cu deosebirea că. trei margini (coronară. Sutura celor 3 oase. coxalul se articulează. În raport cu falanga I-a se găsesc oasele sesamoidiene mari în număr de două pentru fiecare membru. turtit în sensul craniolateral. Extremitatea distală este identică cu cea a falangei proximale. printr-o articulaţie simfizară pe linia ventro-medială şi dau naştere unui singur os denumit bazin (sau pelvis). Este format dintr-un corp care vine în contact cu cavitatea acetabulară şi o porţiune lăţită denumită aripă (sau paletă iliacă). Falanga a II-a (sau intermediară) este un os scurt. Ilium-ul este cel mai dezvoltat os al coxalului. soleară şi articulară) şi două unghiuri (lateral şi medial). 2 margini-proximală şi distală şi 2 unghiuri articulare. uşor curbată şi cu extremităţile tuberoase. Suprafaţa medială este mai redusă şi mai rugoasă.sunt prezenţi doi mari sesamoizi şi doi mici sesamoizi pentru fiecare membru. cele 3 oase (ilium. Faţa gluteană este denumită fosă iliacă externă şi prezintă o concavitate largă ce este parcursă de o linie mai mult sau mai puţin evidentă şi rectilinie sau curbă denumită linie gluteană. dorsală şi laterală şi 3 unghiuri: latero-ventral. soleară şi articulară). Se dispune pe partea laterală a regiunii sacrale.

Din sudarea acestuia la coloana vertebrală se formează plafonul cavităţilor abdominală şi pelvină. marginea dorsală se transformă într-o veritabilă creastă (mai mult sau mai puţin tăioasă) denumită supracotiloidiană (sau spină ischiatică ce aparţine. cu vârful orientat înainte şi prelungeşte ilium-ul la care se sudează în planul latero-caudal. de incizura acetabulară La păsări. Extremitatea cranială delimitează cavitatea acetabulară. prin simfiza ischiatică. Prezintă un corp denumit diafiză şi 2 extremităţi denumite epifizeproximală şi distală. se articulează. Faţa ventrală este ornată de rugozităţi pentru inserţii musculare şi de un tubercul pubian ventral. între ele. pe linia mediană. Stilopodiul pelvin este reprezentat de femur ce formează baza anatomică osoasă a regiunii coapsei.paletei iliace. contribuind la formarea incizurii ischiatice Faţa dorsală a tablei ischiatice este netedă şi uşor concavă. Faţa ventrală prezintă numeroase amprente de inserţie pentru musculatura adductoare a coapsei. în planul medial. în centru. Prezintă un corp şi 2 ramuri. solidă şi strâns unită la porţiunile toraco-abdominală şi sacrală ale coloanei vertebrale. Extremitatea proximală prezintă 2 eminenţe puternice: mediană (articulară) denumită cap femural şi laterală (nearticulară) denumită trochanter mare. în planul ventral. prin marginea ei medială. În planul anterior predomină un tubercul pubian dorsal. Toate aceste porţiuni sunt unite. gâtul capului femural pe care îl depăşeşte în înălţime (la . este orientat. mai solid şi mai lung din schelet. are o formă patrulateră. la formarea cavităţii acetabulare. Ilium-ul este osul cel mai dezvoltat din centura pelvină. împreună cu ischium-ul. Corpul osului este plasat lateral şi participă. printr-o membrană interpubiană. Marginea externă a porţiunii posterioare delimiteză incizura ischiatică mare ce este transformată într-o gaură ischiatică. cu simetrica. Ischium-ul ocupă porţiunea postacetabulară a coxalului.16 - . latero-median. Este osul cel mai mare. Extremitatea caudală depăşeşte. prin extremitatea lui anterioară. pe faţa ventrală a ramurii craniale se observă un şanţ orientat transversal care porneşte din incizura cotiloidiană. la toate mamiferele. în planul orizontal. uşor concavă în sensul craniocaudal şi convexă în sens transversal. La cal. Marginea laterală este situată pe corpul osului. îngroşată şi convexă la animalele de talie mică În dreptul şi deasupra cavităţii acetabulare. o mică fosetă ligamentară pentru inserţia ligamentului marele rotund care la cal. este de formă triunghiulară şi plasată excentric. este îngroşată. Pubis-ul este osul cel mai redus din centura pelvină plasat în partea ventro-cranială a acesteia. Jumătatea cranială pre-acetabulară este excavată de o fosă iliacă externă. cranio-caudal şi uşor oblic. centura pelvină este voluminoasă. se întinde de la a 2-a vertebră toracală până la vertebrele caudale. cu simetrica. Corpul este redus dar mai îngroşat şi participă la formarea cavităţii acetabulare. fiecare oferind câte o suprafaţă articulară de formă semilunară. are formă stiloidă şi circumscrie. Capul femural apare şlefuit de forma unei calote sferice ce prezintă. Cavitatea acetabulară (sau cotiloidă) este plasată în centrul coxalului şi este rezultată din unirea celor 3 oase. în realitate. Ischium-ul are formă triunghiulară. Se dispune între cavitatea acetabulară a coxalului şi extremitatea proximală a tibiei. Extremitatea caudală se lăţeşte şi formează tabla ischiatică cu o formă aproximativ patrulateră care. Trochanterul mare flanchează. ischium-ul şi are tendinţa de unire. ♦ Unghiul latero-ventral (coxal sau al şoldului) este reprezentat de 2-4 tuberculi: craniali (dorsali şi ventrali) şi caudali (dorsali şi ventrali). gaura obturată şi incizura ischiatică mică. lateral. datorită funcţiilor pe care le îndeplineşte membrul posterior (susţinerea greutăţii corporale şi locomoţia terestră). Pubis-ul este cel mai redus os din centura pelvină. ischium-ului). Sprânceana cavităţii cotiloide este întreruptă. Are forma unei hemisfere în fundul căreia se găseşte o fosă rugoasă pentru inerţie ligamentară.Faţa dorsală este netedă şi uşor concavă la locul de incidenţă a celor 2 ramuri.

La unele specii. La mamifere. Extremitatea distală a femurului este mai dezvoltată decât cea proximală. Tibia este principalul os al regiunii gambei. Trochanterul mare este deplasat în planul anterior. cu buzele uşor inegale şi prelungite pe faţa anterioară a femurului.rumegătoare şi leporide) sau este sub nivelul acestuia (la feline). Rotula (sau patella) se dispune între femur şi tibie. Este un os lung ce are formă de prismă triunghiulară la cabaline.. Condilii femurali au formă globuloasă. Zeugopodiul pelvin este cel de-al 3-lea segment al membrului pelvin. Condilii tibiali sunt separaţi. Corpul femural este perfect cilindric şi străbătut pe faţa posterioară de linii aspre. fibula suferă un proces de regresie şi prezintă un corp redus cu o suprafaţă de articulare numai pentru tibie. ştearsă şi rugoasă la suine şi tuberculiformă la carnivore. Condilii femurali sunt masivi şi îndepărtaţi. uşor orientată spre lateral şi delimitează o culisă musculară) şi două caudale (sunt dispuse în spatele tuberozităţii craniale.S" şters la carnivore. arcuat şi masiv ce prezintă un cap articular bine detaşat şi aproape sferic. este uşor alungită în sens cranial şi este formată dintr-o trochlee (dispusă anterior) şi 2 condili puternici (dispuşi plantar).printr-o creastă intertrochanterică puternică. suine şi carnivore. trochanterul mare este format dintr-o convexitate (cranial). prezintă o fosă plantară evidentă la cabaline. uşor redusă la rumegătoare. Sub capul articular femural. la animalele mici. printr-o proeminenţă intercondiliană ascuţită (sau spină tibială) şi de 4 fosete intercondiliene. Este un os lung. este format din 2 oase: tibie şi fibulă ce reprezintă baza anatomică osoasă a regiunii gambei. cilindrică la rumegătoare. Este formată din 3 tuberozităţi masive: una cranială (foarte dezvoltată. între ei. Are 2 extremităţi: proximală-mai dezvoltată şi articulată cu condilii femurali şi distală-orientată oblic. în planul lateral şi medial şi sunt destinate articulării cu condilii femurali). Rotula prezintă 2 feţe: posterioară (sau articulară) formată din 2 suprafeţe unite printr-un relief median şi anterioară (sau cranială) convexă şi cu asperităţi de inserţie La păsări. La păsări. Trochleea este formată din 2 buze inegale la cabaline şi rumegătoare şi egale (la suine şi carnivore) Are rol în aparatul pasiv al membrului pelvin. Trochleea femurală este largă. largă la cabaline. cu raza de curbură inegală. ce conferă un aspect condiloid. adâncă la rumegătoare. pe partea cranială a articulaţiei femuro-tibiale. ♦ Extremitatea proximală a tibiei este mai voluminoasă la toate speciile. laterală şi medială. în vârful eminenţei şi 1-caudală . în treimea distală.17 - . Suprafaţa de articulare este îngustă şi are forma unui fluture. o creastă (sub convexitate) şi un vârf evident (caudal). suprafeţele sunt şlefuite convex în toate sensurile şi separaţi de o fosă intercondiliană adâncă şi ornată de suprafeţe rugoase pentru inserţii ligamentare. rectilinie şi uşor curbată. La cabaline şi leporide. Prezintă 4 feţe convexe nedelimitate precis: cranială. denumite condili tibiali-medial şi lateral. se găseşte o proeminenţă mamelonată denumită trochanter mic (la leporide are forma unei creste verticale). rotula este mult alungită în sensul transversal. turtită cranio-caudal la suine şi ca un . 1-centrală. ventro-caudal şi articulată cu primul rând de oase tarsiene. caudală. Faţa laterală a corpului. Corpul femurului are formă prismatică la animalele mari şi aproximativ cilindrică. reducerea fibulei se face până la completa dispariţie a osului. în partea posterioară şi medială. femurul este cel mai puternic os din scheletul membrului pelvin. La baza vârfului se găseşte fosa trocanterică.cal. neregulate şi rugoase pentru inserţii ligamentare: 2-anterioare. Prezintă pe faţa proximală câte o suprafaţă uşor convexă în sensul cranio-caudal. trochanterul mare este unit de trochanterul al treilea . Pe faţa posterioară a extremităţii proximale.

este mai lung şi mai cilindric. La cal se sudează cuneiformul II şi III într-un singur os denumit micul cuneiform. Toate degetele sunt formate dintr-un număr de falange cu unul mai mult decât reprezintă numărul degetului respectiv. foarte ascuţită şi cu suprafeţe articulare plane separate de o redusă spină intercondiliană. Cuprinde 3 subregiuni pelvine: bazipodiul. nu execută mişcări de flexie şi extensie. spre extremitatea distală.18 - . Autopodiul pelvin (sau oasele labei piciorului) urmează acelaşi plan structural ca şi la membrul toracic. Degetul I este orientat caudal. > rândul distal cuprinde oasele: cuboid. se mai adaugă. astfel încât. oasele tarsiene sunt sudate în totalitate la metatarsul principal. Acropodiul este format din 4 degete numerotate în ordine medio-laterală de la I la IV. Numărul degetelor de la membrul pelvin este. Cochleea este flancată. la care. falangele seamănă mult între ele. Toate tipurile prezente sunt considerate ca derivate din arhetipul pentadactil. cu cel de la membrul toracic. metapodiul şi acropodiul. La păsări. deşi se remarcă o tendinţă vizibilă de reducere a lor. cu buze tăioase. iar degetele II şi V au aspect tuberos la extremitatea proximală. La carnasiere şi leporide se constată o reducere a numărului de degete de la membrul pelvin. într-un singur plan. la arhetipul pentadactil de 5 oase metatarsiene lungi. La suine sunt 4 degete: două bine dezvoltate şi două reduse. un nucleu fibro-cartilaginos dispus pe buza laterală a trochleii laterale. La păsări. la care se adaugă un metatarsian extrem de redus (rudimentul degetului I). ca şi omologul său de la membrul anterior. iar degetele II şi V sunt rudimentare. cu falangele corespunzătoare pentru acelaşi număr de degete. se sudează cuboidul cu scafoidul în cuboscafoid şi cuneiformul II şi III în marele cuneiform. Articularea oaselor tarsiene între ele se realizează prin intermediul unor ligamente scurte şi puternice. > Extremitatea distală prezintă o suprafaţă articulară (negativul perfect al unui scripete) denumită cochlee tibială destinată articulării cu astragalul. > rândul central cuprinde un singur os denumit scafoid. La carnasiere sunt 4 oase metatarsiene (degetul II este foarte redus) aproape egale ca dezvoltare. complexul articular tarsian. prin dispariţia degetului mare. un corp şi 2 extremităţi (proximală şi distală) dar. iar în secţiune transversală are formă rotundă. Suprafaţa acesteia este neregulată şi străbătută de numeroase linii popliteie. cuneiformul II(sau intermediar) şi cuneiformul I (sau mic). Fibula este redusă. La cabaline degetul III este foarte dezvoltat. o creastă tibială scurtă. orientaţi cranial. între ele ce formează baza anatomică osoasă a regiunii tarsiene şi sunt dispuse pe 2 rânduri în jurul unui os central prezent la toate mamiferele: > rândul proximal cuprinde 2 oase: astragalul şi calcaneul. pentru inserţii musculare. în general. Tipul de os metatarsian prezintă. şi 2 condili. La suine şi carnivore se găsesc toate cele şapte oase. la extremitatea proximală. pe ambele părţi de câte o proeminenţă maleolară-medială-mai dezvoltată şi ornată de o culisă musculară oblică şi laterală-ce aparţine fibulei. decât la nivelul articulaţiei tibioastragaliene. cuneiformul III (sau mare). ultima terminându-se ascuţit şi uşor recurbat.Corpul tibiei are aspect de prismă triunghiulară în jumătatea proximală şi se aplatizează în sens cranio-caudal. La rumegătoare. Bazipodiul pelvin este alcătuit dintr-un număr de oase scurte articulate. La rumegătoare. Extremitatea distală se termină cu o trochlee orientată caudal. tibia este perfect cilindrică şi prezintă. comparativ cu metacarpul. distal. are aspect arciform şi extremitatea proximală lăţită pentru articularea cu condilul lateral al femurului. acelaşi. degetele III şi IV se sudează. La păsări. Faţa caudală este lată şi se delimitează net de celelalte feţe prin muchii laterale. dispuse aproximativ paralel şi continuate. Metapodiul pelvin este reprezentat. .

în funcţie de specie şi/sau regiune. > opistolic (scobite caudal). > amficirţian (bombate la ambele capete). Dintre speciile domestice. ♦ Faţa dorsală a tuturor vertebrelor formează planşeul canalului neural în care se adăposteşte măduva spinării. Vertebra „ideală". orice vertebră prezintă caracterele tipice care o deosebesc de oricare alt os din organism. În regiunea coccigiană. în regiunea cervicală. mai fine şi mai înguste decât la membrul anterior. Pe faţa dorsală se observă arcul vertebral Corpul vertebrei are o formă aproximativ cilindrică pe toată lungimea rahisului. sacrală şi caudală. restul falangelor sunt identice cu cele de la membrului toracic. Detaliile anatomice sunt identice din punct de vedere al nomenclaturii. În regiunea toracală. vertebrele sunt bombate la ambele capete (de tip amficirţian). Se articulează cu faţa caudală a vertebrei precedente. toracică. os răsucit) şi se sistematizează în 5 regiuni distincte: cervicală. Privite individual.1.3 Scheletul trunchiului Scheletul trunchiului este reprezentat de coloana vertebrală. simetria bilaterală şi metameria elementelor componente. 2 suprafeţe triunghiulare rugoase. de obicei. După aspectul feţelor articulare ale corpurilor vertebrelor se disting vertebre de tip: > amficelic (scobite la ambele capete). lombară. > amfiplatin (ambele extremităţi sunt plate). > procelic (scobite cranial).verto-ere"-a se întoarce.coaste şi stern şi se caracterizează prin forma alungită.palmar" cu cel de . la mamifere.. în afară de diferenţele semnalate la degetul I. vertebrele sunt de tip amfiplatin (cu excepţia taurinelor şi cabalinelor unde vertebrele sunt de tip opistocelic exagerat în special în regiunea cervicală. Baza anatomică osoasă a regiunii degetelor o constituie falangele în număr de trei (I.. cu proeminenţa vertebrei următoare. are o formă plană. Dar. care reuneşte caracterele morfologice ale tuturor vertebrelor este denumită vertebră tip. La păsări. Este alcătuit din piese osoase articulate între ele denumite vertebre (lat. Falangele se aseamănă cu cele de la membrul toracic. .plantar". II şi III). indiferent de regiunea căreia îi aparţine. acestea sunt mai lungi. Numai degetul mare are două falange (I şi II) la care se adaugă sesamoizii mari şi mici. dar prezintă şi unele particularităţi. Pisica şi iepurele au numai patru degete. în mod inconstant numai la câine. ♦ Faţa articulară cranială poate fi plană sau convexă. vertebrele sunt de tip . La carnasiere şi leporide. 2. convergente şi perforate de găurile vasculare. > epihipic (cu capetele in formă de şa).19 - .. În general. degetul I poate fi prezent. Prezintă 4 feţe din care 2-la extremităţile cranială şi caudală-articulare şi 2-dorsală şi ventrală-nearticulare. ♦ Faţa articulară caudală este aplatizată sau excavată şi se articulează. ♦ Faţa ventrală este convexă în plan transversal şi prevăzută de o linie sagitală şi o creastă vertebrală ventrală. înlocuind însă termenul de . În regiunea toracală se observă feţele costale caudale dispuse simetric pe contur. Vertebra tip este formată din corpul vertebrei. Coloana vertebrală (sau rahisul) reprezintă axul osos al corpului. datorită planului comun de organizare.Numerotarea se face începând de la degetul mare în sens latero-medial. conturul extremităţilor este şlefuit de 2 suprafeţe articulare simetrice plasate la baza arcului neural destinate articulării cu capul coastei.

Numărul vertebrelor este caracteristic pentru fiecare regiune a coloanei vertebrale. cu excepţia primei vertebre.Canalul vertebral prezintă o apofiză de înălţime variabilă dispusă pe linia mediană denumită apofiză spinoasă. converg dorsal şi se unesc. regiunea cervicală are aspectul literei „S". Corpul vertebrei este modificat astfel încât se reduce la un arc ventral şi conferă vertebrei un aspect aproximativ inelar. În regiunea lombară. Gaura vertebrală laterală este . apofizele transverse sunt deosebit de dezvoltate în sens lateral şi se detaşează atât de pe corp cât şi de pe arc. Apofizele transverse au aspectul unor tuberculi aşezaţi sub apofizele articulare craniale. pentru a delimita plafonul tunelului neural.Arcul vertebral delimitează. 15-raţă şi 18-gâscă). împreună cu arcurile vertebrale similare ale vertebrelor precedente. Corpul vertebrelor este dezvoltat în sens sagital şi prevăzut. În regiunea toracală. la carnasiere. De o parte şi de alta a arcului vertebral se detaşează apofizele transverse a căror formă şi dimensiune variază de la o regiune la alta. îngroşate şi tuberoase. bicuspide şi străbătute. Arcul vertebral este format din 2 lame osoase simetrice care se deprind de la nivelul marginilor laterale ale feţei superioare. fiind adaptate pentru susţinerea craniului şi mobilitatea poliaxială a capului. este transformată într-o incizură.Faţa dorsală formează planşeul canalului neural şi este excavată de apofiza odontoidă care ajunge (de ex.Apofizele spinoase cervicale sunt reduse şi cresc în dimensiuni în sensul caudal. Arcul vertebral prezintă o dezvoltare exagerată a apofizelor articulare . Dimensiunile aripilor atlasului sunt direct proporţionale cu dezvoltarea apofizei spinoase a axis-ului. Prin articularea a 2 vertebre succesive incizurile intervetebrale sunt transformate în găuri intervertebrale (sau de conjugare) şi reprezintă orificiile prin care nervii rahidieni părăsesc canalul neural. Marginea cranială a aripii atlasului este perforată de gaura alară care. Faţa terminală cranială a vertebrelor este concavă în sens transversal şi convexă dorso-ventral. Numărul vertebrelor cervicale este de 7 la toate mamiferele domestice. Apofizele transverse sunt lăţite şi detaşate sub forma unor aripi. În regiunea cervicală. Arcul vertebral prezintă o serie de apofize şi formaţiuni articulare. de câte o gaură transversă transformată într-un veritabil conduct. pe faţa ventrală. perforate de gaura transversă şi continuate caudal cu o apofiză stiloidă. canalul rahidian. indiferent de lungimea gâtului. ♦ Atlasul este prima vertebră a regiunii cervicale. se diferenţiază net între ele dar şi faţă de restul vertebrelor din regiunea gâtului. la baza apofizei spinoase toate vertebrele prezintă câte 2 apofize articulare craniale simetrice. de ex. Apofizele transverse (sau aripile atlasului) au forma unor lame lăţite şi cu marginile libere. în planul anterior. între ele. mărginite de 2 suprafeţe orientate dorsal şi 2 apofize articulare caudale simetrice. de 2 fosete reduse. Baza apofizelor transverse este perforată de conductul transvers prin care trece artera vertebrală. mărginite de 2 suprafeţe orientate ventral. Astfel. astfel încât.Arcul dorsal este redus şi prezintă un tubercul delimitat. alungite cranio-caudal şi despărţite în 2 cuspide (sau tuberculi) unite printr-o creastă.coastă rudimentară" sudată la vertebra lombară denumită apofiză costiformă. apofizele transverse sunt lăţite.epihipic. are o conformaţie specifică în vederea articulării cu craniul.Vertebrele cervicale (Idenumită atlas şi II-denumită axis). la carnasiere) până la marginea cranială a atlasului. vertebrele cervicale sunt în număr variabil cu specia (14găină. Apofizele transverse sunt relativ dezvoltate. în general.. fiind considerate ca o . Faţa terminală caudală este convexă transversal şi concavă dorso-ventral. astfel că formula vertebrală este caracteristică pentru fiecare specie. cu o creastă şi uneori se termină cu un tubercul. La toate vertebrele cervicale. apofizele transverse sunt şlefuite de suprafeţele articulare pentru tuberculul costal. incizurile vertebrale sunt extrem de largi şi adânci.20 - . La păsări. la bază. Vertebrele cervicale.

Apofizele transverse sunt deosebit de dezvoltate. lung şi aplatizat dorso-ventral. La mamiferele domestice. evidente şi adăpostesc. lăţite la carnivore. Celelalte vertebre cervicale se aseamănă între ele. La păsări. vertebrele toracale se încadrează în tipul amfiplatin. Lungimea corpului vertebrelor este determinată de necesitatea de alungire a regiunii. ultima vertebră toracală este lipsită de aceste suprafeţe. Comparativ cu vertebrele din regiunea cervicală. Pe circumferinţa extremităţilor-cranială şi caudală-sunt şlefuite suprafeţe concave pentru articularea cu capul coastei denumite fovei costale-cranială şi caudală. iar extremitatea caudală mult mai puţin excavată. Creasta vertebrală ventrală este îngroşată. Gaura transversă este plasată caudal şi orientată vertical (la câine) şi/sau orizontal (la pisică şi iepure). pe faţa ventrală. Vertebrele lombare variază ca număr şi formă în funcţie de specie şi modul de viaţă al animalelor. lojile renale. vertebrele toracale se aseamănă mult cu vertebra tip. aspect de jgheab la rumegătoare şi conică la suine. la nivelul arcului vertebral. La mamiferele mici. o prelungire denumită apofiză odontoidă (semiconică la cal. având aspect de coarne de zimbru. La limita dintre corp şi arcul vertebral se detaşează. dirijate lateral. Apofizele spinoase şi mamilo-articulare au orientare cranială şi o anticlinie pronunţată. având corpul alungit şi o apofiză spinoasă în descreştere Vertebrele toracale.dispusă cranio-medial şi legată de gaura alară. anterior. dirijate lateral. aciculată la carnivore şi iepure). Apofizele accesorii se întâlnesc pe incizura vertebrală caudală numai la carnivore şi iepure. Axisul este cea de-a 2-a vertebră cervicală ce se caracterizează printr-un corp foarte dezvoltat la care se adaugă. de conductul transvers. Apofiza spinoasă este exagerat de dezvoltată (lăţită la rumegătoare şi porc. tras caudal). carnivore şi leporide) şi dorsal. Apofizele transverse sunt scurte. simetric. corpul vertebrei toracale este mai redus. la bază.21 - . Regiunea lombară a coloanei vertebrale este mult mai mobilă decât celelalte regiuni datorită creşterii în volum a apofizelor articulare craniale care se unesc la toate speciile cu apofizele mamilare şi realizează apofizele mamiloarticulare. apofizele articulare craniale au suprafeţele articulare orientate medial (concavo-convexe. Apofizele transverse sunt individualizate. Extremitatea cranială prezintă apofiza odontoidă care se articulează cu arcul vertebral ventral al atlasului Extremitatea caudală se articulează cu capul articular al vertebrei a III-a cervicală şi apare mult excavată. Feţele articulare caudale se micşorează treptat spre ultima vertebră. o apofiză spinoasă. prezintă-la extremitatea liberă-o suprafaţă articulară costo-transversală. iar apofizele articulare caudale orientate lateral (convexo-conave. extremităţile rotunjite la cal şi oaie. vertebrele lombare şi sacrale (14) se sudează într-o singură piesă osoasă denumită os lombo-sacral. . de jos în sus). Extremitatea cranială este mai puţin proeminentă. printr-un conduct alar. La rumegătoare şi porc. cu spine accesorii la bou. astfel că. Corpul vertebrei prezintă 2 feţe: dorsală (aspră) şi ventrală (prevăzută cu o creastă bine detaşată care se termină uneori cu un tubercul vertebral ventral. dezvoltate şi cu suprafeţe articulare orientate vertical. de jos în sus). apofizele transverse orientate caudal şi perforate. evidentă numai la primele vertebre şi bine detaşată şi tăioasă. Corpul vertebrelor lombare este masiv. Apofizele mamilare sunt excesiv de dezvoltate la iepure astfel încât apar la fel de înalte ca şi apofiza spinoasă. Conformaţia acestor vertebre este determinată de mecanica regiunii lombare a coloanei vertebrale. Apofizele articulare craniale şi caudale sunt individualizate. astfel că lungimea acesteia creşte începând de la prima vertebră toracală şi până în dreptul vertebrelor a III-a şi/sau a IV-a după care încep să scadă spre planul posterior şi rămâne constantă la ultimele vertebre. Extremităţile articulare (craniale şi caudale) ale vertebrelor lombare sunt aproape amfiplatine.

pentru articularea cu osul iliac. Începând cu vertebra a IV-a caudală corpul vertebral se reduce. Din unirea găurilor vertebrale se formează un canal sacral ce comunică cu exteriorul prin orificiile supra. 10 5 5 5 5 4 4 5 1 1 1 1 număr total 18 13 13 13 12 13 13 13 7 7 9 9 Perechi de coaste sternale asternale 8 8 8 8 7 7 9 9 8 4 4 6 6 flotante 2 2 2 2 oaie capră porc iepure câine pisică nutrie găină curcă raţă gâscă 13-17 6(10) . vertebrele sacrale sunt sudate. Formula costală la diferite specii Specia cal bou Tabelul 2. Vertebrele caudale sunt variabile numeric în funcţie de specie şi constituie baza anatomică osoasă a regiunii cozii. foarte dezvoltate la cal. Coastele sunt recurbate în arc şi formate din 2 porţiuni: dorsală-denumită coasta propriu-zisă şi ventrală-mai scurtă denumită cartilajul costal. prima vertebră sacrală. uşor convexă. La speciile domestice. Apofizele transverse proemină foarte mult la nivelul primei vertebre sacrale şi formează aripile sacrum-ului ce fac legătura cu cele 2 coxale. primele vertebre caudale formează un arc neural dorsal.2. Osul sacrum se articulează cu centura pelvină cu care delimitează cavitatea pelvină.şi sub-sacrale. iar apofizele arcuale se simplifică treptat până la completa lor dispariţie. bou. între ele. Aceste aripi sunt şlefuite de câte o suprafaţă auriculară pentru articulare orientate oblic-la animalele mari şi verticalla porc şi carnivore. . Faţa articulară cranială este eliptică. Coastele sunt oase alungite şi simetrice ce se articulează dorsal cu coloana vertebrală şi ventral cu sternul formând împreună scheletul toracelui.Vertebrele sacrale.1. Are o formă triunghiulară la majoritatea speciilor. Faţa dorsală a sacrum-ului prezintă. formând aripile sacrale.22 - . iar la unele specii un rudiment de arc hemal (carnasiere). cu vârful orientat înapoi şi uşor aplatizat dorso-ventral. Faţa articulară caudală este plană şi destinată articulării cu prima vertebră coccigienă. pe linia mediană. flancată de apofizele transverse ale primei vertebre sacrale. Au rol în echilibru (la carnasiere) datorită dezvoltării foarte mari. Apofizele articulare craniale sunt evidente la prima vertebră. De o parte şi de alta a spinei sacrale se deschid găurile suprasacrale care comunică cu canalul sacral şi reprezintă locul de emergenţă a ramurilor dorsale ale nervilor rahidieni. oaie şi îngroşate la porc. Vertebrele caudale sunt mult mai reduse decât vertebrele din celelalte regiuni. Arcul vertebral şi apofizele articulare ale ultimei vertebre sacrale sunt bine dezvoltate la carnasiere. mai mult sau mai puţin şi formează o piesă unică denumită sacrum. Extremitatea cranială (sau baza) reprezintă. La toate speciile.1.). o creastă sacrală mediană (sau spina sacrală) rezultată din sudarea apofizelor spinoase. prin 2 suprafeţe articulare corespondente. Numărul perechilor de coaste este variabil cu specia şi egal cu numărul vertebrelor din regiunea dorsală a coloanei vertebrale (tab. de fapt.

Cartilajele costale sunt aproximativ cilindrice. Este alcătuit din 2 părţi: > neurocraniul (sau craniul propriu-zis) > masivul facial (sau splanchnocraniul) La mamiferele domestice craniul este mult alungit antero-posterior pentru că masivul facial (sau partea viscerală) se dispune înaintea părţii neurale. Sternul prezintă 3 porţiuni: > manubriul sternal (sau presternul)-este reprezentat de prima sternebră care se articulează cu cartilajele primei perechi de coaste şi. alungit. Coastele sunt alcătuite din 2 porţiuni distincte: dorsală şi ventrală. turtit dintr-o parte în alta şi prezintă 2 feţe: medială-concavă în sens dorso-ventral şi laterală-convexă. > flotante (sau libere)-au extremitatea distală complet liberă şi sunt lipsite de sprijin pe stern. O coastă prezintă 1 corp şi 2 extremităţi-proximală şi distală. direct cu sternul. orientată caudal ce reprezintă baza anatomică a regiunii epigastrice. A lungirea aparent exagerată a masivului facial este determinată de importanţa pe . există 3 tipuri de coaste: > sternale (sau adevărate)-se articulează.În funcţie de modalitatea de fixare pe stern. 6-la suine. Numărul şi forma sternebrelor sunt variabile în funcţie de specie: 6-la cal. iar ultima pereche este asternală Sternul se dispune în planul ventral al corpului.1. La păsări. pe faţa ventrală. prin extremitatea ventrală (prevăzută cu cartilajul costal) şi pericondru. marginile sternului sunt prevăzute cu incizuri costale destinate articulării cu: cartilajele coastelor sternale. Extremitatea superioară a coastei are un gât scurt. o apofiză uncinee. la jumătatea anterioară a trunchiului. în plan rostral. tuberculul costal este şters iar suprafeţele articulare de la ultimele coaste lipsesc. au lungimea şi grosimea variabile şi se articulează sinartrodial. curbat. 2. 8 la canide şi felinae (de natură osoasă şi cu aspect cilindric). uşor turtite.23 - . a unei creste (sau carene) sternale care îi conferă un aspect trifaciat (la leporide). clavicula (la mamiferele cleidale) şi caracoidul (la păsări). > -apendicele xifoid (sau poststernul)-este reprezentat de o apofiză cartilaginoasă de forma unei palete lăţită dorso-ventral. > corpul sternului (sau mezosternul)-are formă diferită în funcţie de conformaţia sternebrelor. Totalitatea cartilajelor costale asternale formează un arc cartilaginos mobil denumit hipocondru (sau arcadă hipocondrală). 7-la rumegătoarele mari şi mici. numărul perechilor de coaste variază între 7-la galinacee şi 9-la palmipede. este aplatizat dorso-ventral sau lateral. datorită prezenţei. prezintă o apofiză cartilaginoasă denumită apendice traheal sternal. în mod indirect. Primele 2 perechi de coaste sunt flotante. pe faţa laterală a coastei următoare. cu marginile rotunjite. Gradul de arcuire al coastelor este maxim la perechea a 8-a şi rămâne constant până la perechea a 13-a. în planul dorsal cu coasta şi în planul ventral cu sternul-la coastele sternale. Apare ca o piesă osteo-cartilaginoasă formată din sternebre articulate între ele prin cartilaje. următoarele 4 (la galinacee) sau 6 (la palmipede) perechi sunt sternale. sprijinită. 5-7 la leporide. Corpul coastelor este arcuit. Extremitatea ventrală a coastei se articulează sinartrodial cu cartilajul costal. la jumătatea marginii caudale. > asternale (sau false)-se sprijină pe stern. Corpul costal este turtit latero-medial şi prezintă. prin extremitatea distală. De o parte şi de cealaltă.4 Scheletul capului Capul osos reprezintă acea parte a scheletului destinată protecţiei encefalului şi extremităţii anterioare a aparatului digestiv şi respirator.

lat şi de acoperire ce participă la formarea plafonului cutiei cranine. neregulat ca formă ce delimitează peretele posterior şi o parte din podeaua cavităţii craniene. printr-o incizură stilocondiliană. Lama perpendiculară se prelungeşte. faringelui şi laringelui). la exterior. frontalul. caudală-denumită bazisfenoid şi mediană -denumită corpul sfenoidului. învelite şi protejate. În fundul fosei condiliene se află gaura nervului hipoglos. Condilii occipitali sunt separaţi. alar. sfenoid. de apofizele stiloide (sau jugulare). în sens lateral.care o au organele de simţ. > Parietalul este un os par. Este un os impar. Prezintă 2 feţe: externă (exocraniană) şi internă (endocraniană) şi un contur foarte neregulat. şi cealaltă mai redusă. Faţa exocraniană prezintă o suprafaţă frontală de formă triunghiulară. > Occipitalul se dispune la extremitatea aborală a capului şi face legătura cu prima vertebrală cervicală. pătrunde în cavitatea craniană prin apofiza crista galli. În plan posterior prezintă gaura occipitală separată. o lamă cribiformă perpendiculară pe prima dispusă transversal şi 2 mase laterale ce alcătuiesc labirintul etmoidal. 2 perechi de aripi: una cu dispunere orală. Este format din 2 plăci osoase sudate pe linia mediană la nivelul suturii sagitale şi situat lateral (la carnasiere). ^ Sfenoidul este un os impar plasat la baza craniului în continuarea orală a porţiunii bazilare a occipitalului. Interparietalul este reprezentat de un os sudat de timpuriu la occipital şi dispus înaintea protuberanţei occipitale interne. parietale. ^ Etmoidul este un os impar plasat în porţiunea rostrală a craniului şi delimitează peretele anterior al cavităţii craniene. La oasele capului se adaugă oasele complexului hioidian (aparatul de suport al limbii. sudat. nazală şi orbito-temporală. trochlear-pentru nervul . în sens aboral. aparatul de prehensiune şi masticaţie la speciile de mamifere domestice. > Frontalul este un os masiv. se continuă. Prezintă 2 feţe:exocranianăconvexă şi netedă şi endocraniană-concavă în ambele sensuri. frontale) şi formează pereţii laterali şi plafonul cutiei craniene fie nepereche (occipital. De pe corpul sfenoidului se detaşează.24 - . situat pe faţa dorsală a capului osos. în planul ventral cu etmoidul. cu septum-ul nazal şi. printr-o fosă condiliană. de o parte şi de cealaltă a corpului sfenoidului câte o incizură pterigoidiană care. Prezintă 3 porţiuni: frontală. de 2 condili occipitali biconvecşi. Volutele etmoidale sunt acoperite de o mucoasă de tip olfactiv de la nivelul căreia. cu dispunere aborală şi aparţine bazisfenoidului Faţa exocraniană este convexă în sens transversal şi prezintă. Oasele craniului Craniul cuprinde oasele care contribuie la formarea cavităţii craniene: occipitalul. Oasele se dispun fie pereche (temporale. Labirintul etmoidal este format din numeroase volute etmoidale suprapuse. temporalul şi etmoidul. este mai dezvoltată şi aparţine presfenoidului. Este format din porţiunile: rostrală-denumită presfenoid. de o lamă osoasă extrem de fină denumită lamă papiracee (sau orbitară). sfenoidul. Faţa endocraniană prezintă o lamă osoasă transversală care se uneşte. netedă. cu congenerul şi delimitează craniul şi masivul facial. prelungirile celulelor senzoriale părăsesc etmoidul prin orificiile lamei cribiforme pentru a ajunge la lobii olfactivi. cu canalul pterigoidian ce se deschide în hiatul orbitar În hiatul orbitar se deschid 7 orificii: pterigoidian. Este format dintr-o lamă perpendiculară plasată în planul median. Faţa endocraniană este acoperită de amprentele circumvoluţiunilor cerebeloase. protuberanţa occipitală internă (opusă celei externe) şi creasta sagitală internă. neregulat. etmoid) şi formează baza şi peretele posterior al cutiei craniene. pe linia de simetrie. parietalul. de pe laturile căreia se detaşează procesul orbital (sau zigomatic). în sens rostral.

Faţa externă (sau facială) este uşor convexă. parietal.25 - . În planul aboral. incisivul. prin formaţiunile de la baza procesului zigomatic la realizarea articulaţiei temporo-mandibulare. În sens longitudinal. Faţa medială (sau nazală) formează peretele lateral al cavităţii nazale şi a sinusului maxilar. prin sutura cu simetricul. în acelaşi timp. Extremitatea anterioară a nazalului are un aspect stiloid şi contribuie la formarea incizurii nazo-incisive. palatinul. canalul lacrimal. Faţa externă se împarte în 2 porţiuni: facială şi orbitară separate de o creastă orbitară ce delimitează marginea orbitei. Pe faţa dorsală a bazisfenoidului se află o depresiune centrală denumită fosă hipofizară (sau şaua turcească) perforată lateral de canalul cranio-faringian. Prezintă 2 feţe: externă şi internă şi o circumferinţă. maxilarul. fisura orbitală. porţiunea squamoasă a temporalului şi bazisfenoid şi are axul mare cu vârful orientat oblic. ^ Lacrimalul este cel mai redus os al feţei dispus la marginea orală a orbitei contribuind la delimitarea acestei porţiuni a orbitei. ♦ porţiunea squamoasă (sau solzoasă)-contribuie la formarea pereţilor laterali ai craniului şi. mandibula şi complexul hioidian. de formă triunghiulară şi vârful rostral. printr-o margine convexă şi în planul lateral cu lacrimalul. cavernos. lacrimalul. Temporalul este un os par dispus pe părţile laterale ale cutiei craniene de o parte şi de alta a bazioccipitalului şi este format din: ♦ porţiunea pietroasă-formează împreună cu porţiunea timpanică o piesă unică şi piramidală care. în sensul dorso-caudal. a planşeului cavităţii nazale. Deasupra canalului infraorbitar. în planul median. marginea osului este lipsită de alveole şi formează diastema. corneţii nazali. Faţa internă este concavă în sens transversal şi formează plafonul cavităţii nazale. ♦ piramida temporalului-ocupă spaţiul delimitat de occipital. maxilar şi trochlear. iar deasupra ei. contribuie la formarea plafonului cavităţii bucale (baza anatomică osoasă a palatului dur) şi. De o parte şi de alta se află 4 ş anţuri sagitale paramediane: carotidian. se deschide conductul osos lacrimal. . Pe marginea ventrală a osului. Înaintea primei alvelole molare. Oasele feţei Splanchnocraniul cuprinde oasele care contribuie la delimitarea cavităţilor nazală şi bucală: nazalul. orbitară şi bucală. În spatele ultimei alveole dentare molare se află tuberozitatea maxilară. gaura rotundă-pentru nervul maxilar şi gaura etmoidală. De la marginea inferioară a feţei nazale se detaşează procesul palatin care. Aproape de marginea dorsală se află o creastă maxilo-turbinală pe care se prinde cornetul nazal ventral.trochlear. Se sudează. sinusul maxilar comunică cu cavitatea nazală. pterigoidul. în planul dorso-caudal se deschide hiatusul maxilar prin care. vomerul. cu simetricul şi formează creasta longitudinală internă. optic. La nivelul porţiunii faciale se observă un tubercul lacrimal. ^ Nazalul este un os de formă triunghiulară cu vârful orientat rostral. Prezintă o creastă facială puternică care se termină în planul rostral cu un tubercul facial (sau spina maxilară) deasupra căreia se află gaura infraorbitară (sau deschiderea canalului infraorbitar dentar superior). se găsesc alveolele dentare. prin gaura lacrimală. maxilarul şi incisivul. în treimea laterală a nazalului se observă creasta etmoidală-locul de implantare a cornetului nazo-turbinal (sau cornetul nazal dorsal). dispus pe faţa dorsală a capului şi formează baza anatomică osoasă a regiunii nazale. > Maxilarul este cel mai masiv dintre oasele feţei dispus ventro-lateral de osul nazal şi participă la delimitarea cavităţilor nazală. se sudează cu frontalul. datorită legăturii cu organul auditiv. este denumită porţiune auriculară.. La nivelul porţiunii orbitale se găseşte o depresiune adâncă denumită fosa sacului lacrimal în interiorul căreia se deschide.

prin sutura cu simetrica. orificiul gutural. ^ Corneţii nazali sunt formaţiuni osoase perechi de tip papiraceu prinse de pereţii laterali ai cavităţilor nazale şi răsucite în sensul longitudinal în jurul propriului ax. Apofiza palatină completează. care se sudează. uşor concavă şi se continuă pe apofiza palatină. vizibil pe capul osos la extremitatea orală. Apofiza nazală a incisivului delimitează. Extremitatea rostrală a osului este mai lată şi prezintă deasupra marginii ventrale creasta facială. prin extremităţile sale orale. Ramura recurbată a mandibulei are o poziţie aproape verticală faţă de corp şi prezintă: ♦ faţa laterală-este reprezentată de o scobitură largă şi foarte adâncă denumită fosă maseterică delimitată de o creastă maseterică. . pe faţa ventrală şi dorsală a acestuia. plafonul cavităţii bucale.26 - . Faţa laterală a mandibulei este netedă. prin gaura mentonieră. uşor convexă şi se îngustează rostral într-o gaură mentonieră. Corpul osului este plasat rostral şi emite 2 apofize: palatină şi nazală. prezintă 6 alveole dentare pentru premolarii şi molarii inferiori. Apare ca „o punte de legătură osoasă" între oasele feţei şi cele ale craniului. un corp redus ce formează porţiunea dură a planşeului cavităţii bucale.dintre care una este laterală şi una este medială. prin marginea aborală. deschiderile guturale.Incisivul se dispune la extremitatea orală a maxilarului. cu oasele lacrimal şi maxilar. în sens rostral. mai mult sau mai puţin. rostral. ^ Mandibula este un os impar. În fiecare cavitate nazală există câte 2 corneţi: dorsal (sau nazo-turbinal) şi ventral (sau maxilo-turbinal). împreună cu spina nazală. în sens aboral. Palatinul este un os ce se dispune pe faţa ventrală a capului osos în partea posterioară a apofizelor palatine ale maxilarelor şi delimitează. în sens lateral. Fiecare extremitate apare ca un os turtit în sens transversal ce prezintă. Faţa medială (sau linguală) este străbătută de o proeminenţă denumită linie miliană-pentru inserţie musculară. în dreptul diastemei. Lama orizontală completează. Prezintă 2 feţe-laterală şi mediană care se sudează la creasta pterigopalatină. Corpul mandibulei prezintă:o faţă dorsală şi una ventrală. participând la formarea planşeului orbitei şi arcadei zigomatice. Faţa externă prezintă 2 porţiuni-facială şi orbitalădespărţite de marginea infraorbitară prin care osul participă la delimitarea orbitei.Ramurile mandibulare prezintă fiecare câte două feţe. în planul rostral. ♦ faţa medială-este excavată de fosa pterigoidă perforată de intrarea în canalul mandibular. incizura nazo-incisivă.o margine orală şi una aborală. Acesta se prelungeşte posterior cu o ramură a mandibulei prin care se articulează cu temporalul. Lama perpendiculară delimitează. are forma unui jgheab aplatizat în sens transversal şi delimitează porţiunea ventrală a septum-ului nazal. Faţa labială este netedă. La nivelul suturii cu simetrica se află o suprafaţă denumită linie geniană-pentru inserţie musculară. Se articulează prin sinartroză cu apofiza zigomatică a temporalului. adăposteşte nervul şi vasele sanguine alveolo-mandibulare şi se deschide. Zigomaticul este un os par relativ redus şi dispus pe părţile laterale ale capului osos. Marginea dorsală este prevăzută cu un şanţ în care se sprijină septum-ul nazal iar cea rostrală vine în contact cu apofizele palatine ale osului incisiv. Marginea dorsală este groasă. Pterigoidul este un os redus ca dimensiune prezent sub forma unei lame sudate la apofiza pterigoidă a sfenoidului şi lama perpendiculară a palatinului şi circumscrie deschiderea guturală. delimitează. ^ Vomerul este un os impar dispus pe linia mediană de la presfenoid până la apofizele palatine ale osului incisiv. orificiile laterale. palatul dur şi. Apare răsucit şi prezintă 2 porţiuni: orizontală -plasată rostral şi ventrală -plasată în spatele primei lame. în planul oral. în funcţie de specie. la toate animalele.

procesul lingual (sau entoglosul). ♦ Apofiza condiliană a mandibulei este alungită. epihioidul. ♦ extremitate liberă (sau superioară)-este bifurcată. ♦ Apofiza coronoidă-este foarte lungă şi dezvoltată. prezintă un condil articular susţinut de un gât (în partea posterioară) separat.destinate suspendării limbii.V. convexă şi prezintă. a corpului animal scheletul reprezintă – 7-10% 15-20% 20-30% 4)În structura oaselor lungi (diafize) se găseşte -ţesut osos compact -ţesut Hawersian -ţesut epitelial 5)Periostul are rol în creşterea oaselor -în grosime -în lungime -nu are rol în creşterea oaselor 6)Fibrele “SHARPEY” sunt -fibre musculare -fibre colagen -fibre nervoase 7)Cartilajele de conjugare se găsesc -la nivelul epifizelor -la limita dintre diafiză şi epifiză 8)Eminenţele articulare sunt reprezentate de -condili -spine -apofize 9)Cavităţile nearticulare sunt -fosa -incizura -cochleea -condilul . faringelui şi laringelui la faţa ventrală a capului osos şi între ramurile mandibulei.♦ margine anterioară-este subţire. ♦ > Complexul hioidian este alcătuit din piese osoase şi fibro-cartilaginoase articulate între ele. în sens transversal. stilohioidul şi timpanohioidul. concavă şi se continuă. tirohialele. o curbură maximă denumită unghi mandibular (la carnasiere are aspect de tubercul). keratohioidul. printr-o incizură (adâncă) corono-condiliană de apofiza coronoidă (plasată oral).27 - . cu marginea alveolară a porţiunii molare a corpului mandibulei. eliptică şi convexă în toate sensurile formând articulaţia tempo-mandibulară. cu o suprafaţa articulară.. ♦ margine aborală-este mai groasă. depăşind în plan dorsal. corpul mandibulei şi reprezintă locul de inserţie musculară pentru muşchiul temporal. TEST CHESTIONAR DE EVALUARE OSTEOLOGIE 1)Organul anatomic este definit ca fiind o grupare ordonată -de ţesuturi -de aparate -de sisteme -de celule 2)Planul sagital se dispune -orizontal -vertical 3)Raportat la G. în planul ventral. în sens aboral. Cuprinde: bazihioidul.

10)Apofiza pterigoidă are o formă de -mamelon -de cârlig -de aripă -de coroană 11)Spata are o formă de iatagan la -câine -iepure -curcă -găină 12)Există şanţ spiralat (de torsiune) la humerusul de la -câine -cal -pisică -pasăre 13)Apofizele retrosale şi bazilare se găsesc la -pisiform -cuneiform -falanga a II-a -falanga a III-a 14)Pe faţa laterală a paletei iliace la porc se găsesc -linie gluteiană -creastă gluteiană -fosă iliacă 15)Tuberculul ischiatic se găseşte la nivelul -pubisului -coxalului -ischiumului 16)Fosa plantară există la femurul de -cal -câine -porc -vacă 17)În regiunea toracală există 13 vertebre la -cal -câine -vacă -iepure 18)În regiunea sacrală există 3 vertebre la -porc -iepure -câine -pisică 19)Gaura maxilară. sfeno-palatină şi palatină aborală se găsesc la nivelul -hiatusului orbitar -hiatusului maxilar -hiatusului mandibular 20)Gaura mentonieră se găseşte la nivelul -frontalului -sfenoidului -mandibulei .28 - .

după natura ţesutului de legătură şi forma suprafeţelor de contact: ♦ sindesmoza-este caracterizată prin prezenţa. ♦ sincondroza primară (I)-legătura dintre 2 piese osoase se face printr-un cartilaj hialin care. Este fibroasă. Articulaţia sinovială (sau diartroza) reprezintă majoritatea articulaţiilor mobile din cadrul aparatului locomotor ce constau în acoperirea suprafeţelor articulare cu cartilaj hialin. rezultând o sudare completă denumită sintostoză. fiind considerate practic imobile. Pentru realizarea unei articulaţii este nevoie de cel puţin 2 oase care se unesc. ţesutului fibros sau elastic denumit ligament interosos. Clasificarea şi descrierea principalelor tipuri de articulaţii După modul de evoluţie ulterioară a ţesutului mezenchimal necondensat. se osifică (de ex. este o articulaţie lipsită de mobilitate. Se dezvoltă când mezenchimul necondensat se transformă în ţesut fibros alcătuit din fibre conjunctive extrem de scurte care permit un grad redus de mobilitate. amortizează şocurile şi consolidează sistemul de susţinere. ♦ sutura-este caracteristică oaselor capului şi constă în interpunerea. prin diferite mijloace de legătură generate. la nivelul coloanei vertebrale. 2. se deosebesc 3 genuri. ♦ sincondroza secundară (II)-între 2 piese osoase se interpune o structură fibro-cartilaginoasă angrenată cu piesele osoase participante şi separată de acestea printr-o zonă redusă de cartilaj hialin care nu se osifică în mod normal (de ex. cartilaginoase şi sinoviale.rezistenta şi inextensibilă.2. Este formată din 2 straturi: extern şi intern. are loc. Se întâlneşte la oasele antebraţului (la carnasiere. în majoritatea cazurilor. de trecerea periostului de pe un os pe alt os. realizând o mobilitate extrem de redusă. între marginile îndepărtate ale oaselor. ♦ suprafeţele articulare ce aparţin la două oase diferite (capetele articulare înglobate în cavităţile glenoidă şi cotiloidă. dezvoltarea oaselor craniului primordial şi cartilajul de conjugare leagă epifiza de diafiză). > Articulaţia fibroasă este denumită şi sinartroză. între marginile oaselor.2. între ele. oasele carpiene şi apofizele spinoase ale vertebrelor). la articularea corpurilor vertebrale). ARTROLOGIE (studiul articulaţiilor). interpus între marginile oaselor şi periostul care trece de pe un os pe osul învecinat. între suprafeţele de contact interpunându-se un fibro-cartilaj care uneşte suprafeţele simfizare opuse .29 - .1. condili şi cavităţi glenoide. odată cu maturitatea. limitează şi dirijează sensul mişcărilor. sunt articulaţii cu o mobilitate redusă. Legătura organică dintre oasele scheletului se realizează prin intermediul articulaţiilor. În cadrul acestui tip de articulaţie. Articulaţiile: permit mobilizarea razelor osoase. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ţesutul fibros. creşterea în lăţime a oaselor > Articulaţia cartilaginoasă (sau amfiartroza)-se caracterizează prin continuitatea suprafeţelor de contact şi interpunerea ţesutului cartilaginos a cărui pericondru se continuă cu periostul oaselor participante. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ capsula articulară sinovială care este un manşon fibros ce reprezintă continuarea periostului de pe extremitatea unui os de la marginea suprafeţei articulare pe extremitatea osului următor. fie un fibrocarilaj. . a unei zone foarte reduse de ţesut fibros denumit ligament sutural prin care. se deosebesc 3 tipuri morfologice de articulaţii: fibroase. ♦ sincondroza-conţine fie un cartilaj hialin. este de 2 tipuri: ♦ simfiza-este un tip special de articulaţie cu mobilitate variabilă şi se întâlneşte doar la articulaţiile dintre cele 2 coxale.2. Majoritatea articulaţiilor de acest gen au un caracter temporar suferind odată cu vârsta un proces de „invadare" cu ţesut osos.

iar suprafaţa opusă formează negativul acesteia cochleea. articulaţia antebrahio-carpiană. Articulaţiile diartrodiale permit executarea unor mişcări foarte variate. permite mişcări de flexie şi extensie). adducţie-este mişcarea prin care extremitatea distală a unei raze osoase se apropie de planul median. Permite 2 tipuri de mişcări: flexie şi extensie. abducţie-este mişcarea ce îndepărtează extremitatea razei osoase de planul median. astfel încât. extensie.circumducţie şi uneori de rotaţie (de ex. redus cantitativ ce conţine biochimic: apă.trochleea-de la membrul anterior şi o suprafaţă plană. de a se opune uzurii şi de a amortiza şocurile. membrele toracice execută o mişcare de rotaţie pe direcţia cranio-medială. se prezintă sub forma unor burelete. diartrozele sunt de diferite tipuri: ♦ sferoidală-suprafeţele articulare participante la articulaţie sunt congruente şi au forma unor calote cu segmente sferice. Suprafaţa articulară este netedă. ♦ supinaţie-este opusul pronaţiei. lucioasă. rotaţie-este dată de mişcarea realizată în jurul unui pivot sau a axului longitudinal (de ex. ♦ pronaţie-la carnivore.dispuse periferic sau intraarticular şi au un rol important în mişcările pasive. substanţe proteice. săruri minerale. urme de grăsime etc şi are rolul de a favoriza alunecarea suprafeţelor articulare şi de a hrăni (prin imbibiţie) cartilajul articular. la carnasiere. După forma suprafeţelor articulare şi mişcările pe care le permite o articulaţie. ♦ trochleară (ginglima sau articulaţia „în balama")-este tipul de articulaţie la care. ♦ lichidul sinovial (sau sinovia)-este un lichid transparent de consistenţă vâscoasă. Porţiunea care vine în contact cu osul este strâns angrenată cu acesta şi se calcifică. dar forma eliptică a suprafeţelor articulare reduce posibilitatea executării mişcărilor la 2 axe perpendiculare confundate cu diametrul mare şi diametrul mic al suprafeţelor eliptice în contact (de ex. precizie în deplasare). Este o articulaţie ce permite mişcări de flexie.între ele. Sunt prezente sub forma unor ligamente capsulare (au forma unui manşon fibros care se dispune în jurul cavităţii articulare) şi funiculare (au forma unor fascicule răsucite în formă de frânghie. abducţie. flexie-constă în apropierea razelor osoase cu micşorarea unghiului articular şi este caracteristică diartrozelor. ♦ ligamentele-reprezintă continuarea periostului de pe un os pe alt os.30 - . ♦ cartilajele de acoperire-acoperă suprafeţele articulare ce reprezintă porţiuni din modelul cartilaginos al osului care nu se osifică. articulaţiile coxo-femurală şi scapulo-humorală permit mişcări de flexie. Mişcările executate la nivelul articulaţiilor sunt: alunecare-este mişcarea dintre două suprafeţe plane caracteristică diartrozelor plani forme. ♦ elipsoidală-este asemănătoare cu prima. şi au o sinovială comună. extensie. sunt mai subţiri în centru şi mai groase la periferie şi se interpun. parţial. abducţie. adducţie şi rotaţie. de culoare alb-albăstruie şi lipsită de pericondru. ♦ meniscurile-au formă semilunară. adducţie şi circumducţie). au rolul de a facilita alunecarea. în funcţie de forma suprafeţelor articulare şi a ligamentelor: Mecanica articulară. articulaţia atloido-axoidiană). între suprafeţele articulare. articulaţia tibio-astragaliană). ♦ fibrocartilagiile complementare-sunt formaţiuni care completează suprafeţele articulare. extensie. conferind membrelor. perii şi discuri articulare şi meniscuri intraarticulare ce au rolul de a absorbi şocurile şi de a realiza o angrenare perfectă. . etajele delimitate comunică. abducţie. cochleea-de la membrul posterior şi o suprafaţă plană). dar numai într-un singur plan (de ex. circumducţie-este o mişcare complexă ce constă în trecerea succesivă prin flexie. extensie-determină îndepărtarea razelor osoase şi măreşte unghiul articular şi este frecventă la articulaţiile diartrodiale.suprafeţele articulare sunt reprezentate de trochlee.

♦ complexe-sunt formate dintr-o capsulă articulară ce înglobează mai mult de 2 oase (humero-radio-ulnară). toracale. suprafeţele articulare participante aproape plane. în interiorul unui inel osos. complet sau incomplet. ♦ radio-ulnară (proximală. Articulaţiile membrului toracic sunt reprezentate de: > articulaţia scapulo-humerală (sau a umărului) este formată din cavitatea glenoidă a spetei şi capul articular al humerusului. La cabaline şi rumegătoare este de tip sinartrodial şi diartrodial. ♦ pivotantă (sau trochoidă)-este tipul de articulaţie la care. suprafeţele articulare sunt reprezentate de condili şi negativul acestora şi permite mişcări de flexie şi extensie în plan paramedian. carpienele şi metacarpienele prin . permit mişcări de alunecare limitate de mijloacele de legătură (de ex. Mişcările de lateralitate sunt anulate de prezenţa unor ligamente colaterale puternice. se roteşte în jurul procesului odontoid al axisului. cu o conformaţie de inel. ♦ plană (sau de tip artrodial)-este cea mai simplă articulaţie. Cuprinde 3 articulaţii complexe: ♦ humero-radială. medială şi di sta lă).înglobate de capsula articulară (antebrahio-carpo-metacarpiană). în care. 2. radiusul-prin cavităţile glenoide. > articulaţia antebrahio-carpo-metacarpiană (improprie „a genunchiului") este formată din oasele antebraţului. > articulaţia humero-radio-ulnară (sau a cotului) este formată din humerusprin condilul lateral şi trochleea medială. permiţând o mişcare de rotaţie (de ex. ♦ complexe articulare-sunt formate din mai multe mai multe grupe de articulaţii complexe . membrelor anterioare şi posterioare. După numărul oaselor care participă la realizarea unei articulaţii sinoviale sau diartrodiale.2. ♦ muşchiul capsular-consolidează articulaţia. După topografie.♦ condiliană-este tipul de articulaţie la care. sau la carnasiere. între tuberculii craniali ai humerusului. coloanei verterale. oasele carpiene şi tarsiene). ♦ „în şa"-este tipul de articulaţie în care suprafeţele articulare sunt concavoconvexe pe direcţia a 2 axe perpendiculare. extensie.2. se roteşte în jurul propriului ax. Articulaţiile membrelor anterioare (toracice) Membrul toracic este legat de trunchi prin muşchi. articulaţiile pot fi: ♦ simple-sunt formate numai din 2 oase alăturate (scapulo-humerală. procesele articulare ale vertebrelor cervicale. suprafaţa articulară de formă cilindrică. coxofemurală etc). fascii şi lame elastice. circumducţie. format din incizura radială a ulnei împreună cu ligamentul inelar). la suine şi carnivore ligamentele interosoase nu se osifică. semicilindrică sau şlefuită ca un pivot. articulaţiile se dispun la nivelul capului. Mişcările permise sunt de flexie. adducţie. la articulaţia radio-ulnară extremitatea proximală a radiusului se roteşte în jurul interiorului inelului. atlasul. ♦ humero-ulnară. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ o capsulă articulară-are forma unui manşon care înconjură extremităţile oaselor. permiţând mişcări de înclinare în 2 planuri perpendiculare(de ex. vertebrele cervicale la păsări şi articulaţia piramido-ulnară la rumegătoare). toracelui. ulna-prin suprafeţele articulare craniale şi incizia semilunară. ♦ un ligament capsular-reprezentat de 2 întăritori craniale care pornesc de la baza procesului coracoid.31 - . la articulaţia atloido-axoidiană. abducţie.

Articulaţiile membrului pelvin sunt reprezentate de: > articulaţiile bazinului-cuprind 3 articulaţii: ♦ sacro-iliacă stângă şi dreaptă-este formată din suprafeţele articulare ale ilium-ului şi sacrum-ului (unite prin capsula articulară însoţită de ligamentele sacro-iliace dispuse inferior şi superior). extensie şi alunecare. Cuprinde 6 grupe de articulaţii. Aceste două articulaţii sunt diartroze de tip condilian şi permit mişcări de flexie şi extensie. reprezentate de: ♦ articulaţiile antebrahio-carpiane. trochlee. Este o articulaţie de tip diartroză-amfiartroză. un ligament sacrosciatic de natură membranoasă care formează pereţii laterali ai cavităţii pelvine (prezintă. 2. în porţiunea ventrală. > articulaţiile falangiene (sau a acropodiului) sunt reprezentate de articulaţiile: ♦ metacarpo-sesamo-falangiană (sau a buletului) formată din condilii metacarpieni. marea şi mica gaură ischiatică). ♦ simfiza ischio-pelvină-rezultă din unirea celor două oase coxale care este de natură cartilaginoasă (la tineret) şi se osifică (la adulte) dând o articulaţie de tipul sinostozelor.3. ♦ sesamo-falangiană. ♦ sacro-ischiatică. > articulaţia coxo-femurală (sau a şoldului) se realizează între cavitatea cotiloidă a femurului şi capul articular al femurului. extensie şi rotaţie alcătuit din 4 articulaţii: . Este o diartroză condiliană ce permite mişcări de flexie şi extensie şi cuprinde 4 articulaţii: ♦ metacarpo-falangiană. > articulaţia femuro-tibio-rotuliană (sau a grasetului) este formată din suprafeţele articulare ale rotulei. Este o articulaţie de tip diartrodial ce permite mişcări de flexie. ♦ secundă inter-falangiană (sau a ghiarei. ♦ articulaţiile carpale interordinare distale. Este o enartroză tipică care permite o multitudine de mişcări. ♦ intersesamoidiană. cei doi condili ai femurului. ligamentul sesamo-falangian este încrucişat pentru a se solidariza cele două falange primare. la carnasiere şi leporide) este formată din condilii extremităţii distale a falangei a II-a.. ♦ primă inter-falangiană (sau a chişiţei) se realizează între cei doi condili ai extremităţii distale a falangei I-a şi cavităţile glenoide de la extremitatea proximală a falangei a II-a. articulaţiile autopodiului au mijloace de legătură duble. ♦ articulaţiile carpale interordinare proximale. Articulaţiile membrelor posterioare Membrul pelvin este legat de trunchi printr-o articulaţie sinovială şi ligamente foarte puternice. cavităţile glenoide ale falangei a III-a şi suprafeţele articulare ale falangei a III-a. ♦ articulaţiile inter-metacarpiane. cavitatea glenoidă a falangei I-a şi suprafeţele articulare ale sesamoizilor.suprafeţele articulare. ♦ articulaţiile carpale proximo-distale ♦ articulaţiile carpo-metacarpiene. Ligamentul posterior este întărit de inserţia muşchiului flexor superficial şi a ligamentului sesamoidian drept formând împreună marele burelet glenoidian ce completează marea teacă sesamoidiană. suprafeţele condiloide ale tibiei şi două meniscuri articulare cu rol de completare a articulaţiei femuro-tibiale.2. Este un complex articular ce permite mişcări de flexie.32 - .cu participarea ligamentului capsular anterior şi a două ligamente colaterale-anterior şi posterior. La rumegătoare. ♦ metacarpo-sesamoidiană.

Are rol de suspensie a capului şi gâtului. cu ligamentul cervical cu 2 porţiuni: funiculară (sau coarda ligamentului cervical) şi lamelară (sau lama). pe discurile inter-vertebrale şi pe faţetele rugoase ale corpurilor vertebrelor. Acesta este format din ligamentul supraspinos dorso-lombo-sacral care se continuă. Articulaţiile trunchiului Articulaţiile coloanei vertebrale sunt reprezentate de articulaţiile dintre: corpurile vertebrelor-sunt amfiartroze intervertebrale deoarece între suprafeţele articulare se interpun discuri intervertebrale de natură fibro-cartilaginoasă. cuprinde 6 grupe de articulaţii: tibio-tarsiană -se realizează între suprafeţele articulare ale tibiei. arcurile vertebrelor-sunt articulaţii unde participă suprafeţele craniale şi caudale ale arcurilor. astragalului şi calcaneului. inter spinoase şi ligamentul comun supraspinos (între occipital şi sacrum). ♦ condro-costale-între extremitatea distală a coastei şi extremitatea proximală a cartilajului costal. legate prin ligamente capsulare. Articulaţiile toracelui sunt reprezentate de mijloacele de legătură: ♦ costo-vertebrale-între capul coastei şi corpul vertebrei. Discurile se fixează de corpul vertebrelor prin două ligamente comune dispuse dorsal şi ventral. între feţele terminale ale vertebrelor. La acestea se adaugă: ♦ 2 ligamente fibroase comune lungi. Articulaţia tibio-tarso-metatarsiană(sau a jaretului). ♦ inter-tarsiană distală se realizează între suprafeţele articulare ale scafoidului.> ♦ femuro-tibială. ligamentul este înlocuit de muşchiul lung al gâtului).33 - . ♦ condro-sternală-între stern şi cartilajul costal al coastei sternale. Discurile intervertebrale sunt alcătuite din ţesut fibrocartilaginos (la periferie) şi ţesut pulpos (în plan central).tibio-patelară şi tibio-fibulară. mai groase în regiunea cervicală precum şi periferică. ♦ 1 ligament dorsal-plasat pe planşeul canalului rahidian. ♦ inter-tarsiană proximală-este articulaţia la care participă suprafeţele articulare ale astragalului şi calcaneului. ♦ tarso-metatarsiană-se realizează între suprafeţele articulare ale celui de al doilea rând de oase tarsiene şi metatarsiene. prin ligamente interosoase.4.2. Se realizează prin interpunerea unor formaţiuni fibro-cartilaginoase de formă discoidală. femuro-patelară. pe faţa superioară şi inferioară a corpurilor vertebrale. în partea cranială. ♦ 1 ligament longitudinal ventral-plasat pe faţa inferioară a corpurilor verebrelor a VI-a toracală până la prima vertebră sacrală (pe faţa inferioară a vertebrelor cervicale şi primele 5 vertebre toracale. . ♦ costo-transversale-între apofizele transverse ale vertebrelor toracale şi tuberozitatea coastei. formate din aglomerarea fibrelor periostale. ♦ cartilajele costale asternale-între cartilajul costal al unei coaste şi cartilajul coastei precedente acesteia rezultând un arc cartilaginos denumit hipocondru. ♦ inter-metatarsiene-este identică cu articulaţia intermetacarpiană şi se realizează între metatarsienele rudimentare şi cel principal. de la vertebra axis la osul sacrum(este cel mai lung ligament din corpul animalului) care se inseră-proximal (sau cranial) pe procesul odontoid al axisului. > articulaţiile falangiene sunt identice (cu unele excepţii) cu cele de la membrul toracic. Ligamentul cervical se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale şi ale primelor vertebre toracale şi tuberozitatea cervicală a occipitalului. ♦ medio-tarsiene (inter-tarsiane)-se realizează între primul şi al doilea rând de oase tarsiene. marele şi micul cuneiform şi cuboid. 2.

musculatura: . musculatura abdominală). ♦ extrinseci-leagă capul de regiunile învecinate (occipito-atloidiană).3. ţesutul muscular poate fi: neted. 2. cardiac şi striat.34 - .preia o parte din greutatea corpului. cu excepţia legăturii dintre mandibulă şi oasele temporale care este o diartroză condiliană. Se întâlneşte numai la nivelul organelor interne fiind responsabil . Articulaţia atloido-axoidiană se realizează între suprafeţele articulare ale atlas-ului şi axis-ului. Articulaţiile capului Articulaţiile capului (sau ale craniului) sunt reprezentate de mijloace de legătură: ♦ intrinseci-leagă oasele capului între ele. 2. o coloraţie palidă. Scurtarea muşchilor pune în mişcare oasele scheletului pe care sunt prinşi. ♦ extrinseci-leagă piesele hioidului de apofiza hioidă a osului temporal. extensie. înclinare laterală.5. articulaţiile capului sunt sinartroze. „ myos "-muşchi şi „ logos "-vorbire. De asemenea. presiunea abdominală ). Definiţia. format din 2 fascicule de fibre: superficiale şi profunde. clasificarea.3. diafragmul. Articulaţiile complexului hioidian sunt reprezentate de mijloace de legătură: ♦ intrinseci-leagă piesele hioidului între ele. Este o diartroză de tip pivotant ce permite mişcări de rotaţie. structura şi rolul muşchilorscheletici Miologia se ocupă cu studiul musculaturii scheletice (structură.1. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ un ligament capsular puternic. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de: ♦ un ligament capsular-întărit de 2 fascicule de fibre plasate pe părţile laterale şi 2 întăriri dorsale intersectate în „X". .completează pereţii anumitor cavităţi ale corpului (muşchii intercostali. ♦ 2 pungi sinoviale-câte una pentru fiecare condil. După criteriul morfo-funcţional.Articulaţia occipito-atloidiană este realizată între suprafeţele articulare ale atlasului şi ale occipitalului. Articulaţiile coloanei vertebrale permit mişcări de flexie. La animalele adulte. Termenul de Miologie provine de la gr. Este o dublă diartroză de tip condilian care permite extensia şi flexia capului. Mişcarea se realizează între limitele permise de articulaţiile dintre oase.participă la menţinerea echilibrului (are rol în statica animalului). dezvoltare şi poziţie) care reprezintă circa 40 % din greutatea corporală. Astfel este posibilă mişcarea diferitelor părţi ale corpului şi locomoţia animalului. ♦ un fascicul ventral axo-atloidian (dispus pe creasta ventrală a axisului şi tuberculul ventral al atlasului). plasat la periferie. la care se adaugă şi articulaţia temporo-mandibulară.2. Muşchii scheletici reprezintă componenta activă a aparatului de susţinere şi mişcare datorită proprietăţii acestora de a se contracta ca urmare a stimulilor nervoşi. . ♦ un ligament longitudinal (sau alar) dispus pe planşeul canalului rahidian între procesul odontoid al axisului şi faţa dorsală a arcului ventral al atlasului. .sprijină unele activităţi ale organelor interne (mecanismul respiraţiei. > Ţesutul muscular neted are o activitate relativ independentă de sistemul nervos al vieţii de relaţie (se numeşte muşchi involuntar sau al vieţii vegetative). MIOLOGIE (STUDIUL MUŞCHILOR) 2. roz-gălbuie. iar în secţiunile histologice este lipsit de striaţiuni. circumducţie şi rotaţie.

Muşchii compuşi au mai multe capete: 2 (biceps brahial). miofibrilele perforează tubul sarcolemic. contribuind. alături de schelet. La extremităţile fasciculelor musculare. Volumul muşchilor este variat în raport cu specia. La membre. În corpul unui mamifer domestic există 200-250 perechi de muşchi la care se adaugă şi câţiva muşchi impari. Fiecare muşchi este învelit într-un strat gros de ţesut conjunctiv denumit epimisiu care îl desparte de muşchii învecinaţi.doar de motilitatea viscerelor. > Ţesutul muscular striat de tip cardiac reprezintă o categorie specială de ţesut muscular care întruneşte caractere comune de la ţesutul muscular neted şi de la cel striat.35 - . După modul cum se prezintă cele 3 porţiuni (unice sau multiple) ale unui muşchi. . Structura muşchilor. 2 (digastricimuşchiul digastric) sau mai multe burţi (sau ventere) (poligastrici-dreptul abdominal) sau mai multe cozi: (extensori şi flexori digitali la speciile polidactile). vârsta. formaţiunea alungită alcătuită din ţesut conjunctiv fibros şi dens cu care muşchiul se prinde pe os. Se găseşte în ţesutul muscular cardiac şi aglomerările de ţesut muscular care îşi păstrează caracterele embrionare. starea de îngrăşare. ţesut conjunctiv. originea fixă a muşchilor este dispusă proximal. apar celule specializate în contracţie cu origine diferită care îşi asumă funcţia locomotorie. nervi şi formaţiuni auxiliare cu importanţă funcţională pentru muşchi. Pe măsura dezvoltării sistemului nervos. pierd striaţiunile transversale şi se transformă în fibre colagene). întretăindu-se în „X". pe 2 oase. denumită perimisium (are proprietatea de a acumula grăsime în cantităţi variabile cu rasa şi starea de întreţinere a animalului şi imprimă aspectul „marmorat" al muşchiului în secţiune). Conformaţia muşchilor. alcătuind ţesutul nodal. Ţesutul conjunctiv şi orientarea fibrelor musculare au importanţă funcţională deosebită. 3 (tricepps brahial) sau 4 (cvadricceps femural). Fiecare fibră musculară striată este învelită la exterior de endomisium (o lamelă fină de ţesut conjunctiv orientat spiralat ce suportă reţeaua vasculară capilară şi terminaţiunile nervoase. Ţesutul conjunctiv lax al perimisiu-lui formează un strat ce permite alunecarea fasciculelor musculare între ele fără frecare şi pierdere de energie. Locul de prindere a muşchiului pe osul fix reprezintă originea fixă (sau capul muşchiului) şi osul mobil reprezintă inserţia mobilă (sau coada muşchiului). Muşchii scheletici sunt organe care se pot izola şi individualiza. contracţia musculară. vase (sanguine şi limfatice). Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul epimisiu-lui a cărui structură laxă şi grosime sunt cu atât mai mari cu cât mobilitatea dintre doi muşchi este mai mare. acoperite de o teacă de ţesut conjunctiv bogată în vase sanguine şi nervi. Caracteristica fundamentală a musculaturii este contracţia musculară şi este condiţionată de însuşirea citoplasmei de a conduce şi de a răspunde la stimulii externi prin contracţie sau mişcări amiboidale. iar inserţia mobilă este dispusă distal. sexul. Această dispoziţie permite îngroşarea fibrelor musculare în timpul contracţiei. în general. se întâlnesc muşchi: simpli şi compuşi. diferite funcţional: unul este fix (sau mai puţin mobil) şi celălalt mobil şi asupra căruia se exercită forţa de tracţiune a muşchiului. fibrele colagene din perimisiu şi endomisiu au un traiect spiralat în jurul fasciculelor şi a fibrelor musculare. > Ţesutul muscular striat de tip scheletic intră în structura muşchilor striaţi (sau scheletici). Pentru a mobiliza piesele osoase. la realizarea formelor generale şi a exteriorului corpului. fibrele musculare se subţiază treptat prin alipirea endomisium-ului şi continuarea lui directă cu fibrele tendinoase (uneori. Muşchii au în structură ţesut muscular striat de tip scheletic. un muşchi se prinde. de contractilitate şi conductibilitate autonomă. Astfel. ♦ Capul şi coada unui muşchi se continuă cu un tendon (mai lung sau mai scurt). Acestea se reunesc împreună în fascicule mai lungi.care au ca principală caracteristică.

Pericarionul neuronului este situat în cornul ventral al măduvei spinării iar axonul său (se ramifică în muşchi pentru a inerva mai multe fibre musculare) formând împreună o placă motorie. se ramifică în reţele arteriale fine care se anastomozează. Porţiunea cărnoasă a muşchilor este bogat vascularizată. > senzitivă-fibrele senzitive conduc impulsuri proprioceptive de la muşchi şi tendoane spre sistemul nervos central care controlează în permanenţă starea . Fibrele tendinoase sunt mult mai fine decât fibrele musculare. Fiecare muşchi are un sistem vascular propriu şi aproape închis. Fasciculele tendinoase de la extremităţile fasciculelor musculare se asociază şi formează tendonul muşchiului care este învelit la exterior de epitendon de la care pleacă lame conjunctive înspre interiorul tendonului. Fibrele tendinoase sunt dispuse în direcţia tracţiunii exercitate de către muşchi. Nervii. Vasele limfatice ale muşchilor însoţesc arterele şi formează reţele capilare în jurul fibrelor musculare. fiecare fibră musculară este însoţită de mai multe capilare. Acesta se dispune fie sub formă de cordoane-la muşchii fusiformi şi penaţi denumite tendoane fie sub formă de foi subţiri şi largi-la muşchii laţi denumite aponevroze. neexistând decât foarte puţine legături cu formaţiunile învecinate. Aponevrozele sunt tendoane lăţite în care fibrele colagene sunt dispuse în mai multe planuri orientate pe direcţia liniilor de forţă servind pentru inserţia muşchilor laţi. Nervii însoţesc vasele sanguine şi se ramifică în muşchi. astfel că. are o dispoziţie asemănătoare cu cea din porţiunea cărnoasă a muşchiului. sunt vascularizaţi din abundenţă. Au traiect paralel cu muşchiul în tendoanele scurte şi spiralat în tendoanele lungi şi descriu spire largi care micşorează posibilităţile de disociere mărind rezistenţa faţă de forţele de torsiune. între ele. Muşchiul împreună cu sistemul nervos formează o unitate funcţională. Arteriolele terminale ale muşchiului (care însă nu se anastomozează) au un traiect perpendicular pe direcţia fasciculelor musculare. fiecare fibră musculară beneficiază de o triplă inervaţie: > motorie-fibrele motorii transmit impulsuri intermitente de la sistemul nervos central care comandă contracţia. Ţesutul conjunctiv lax care uneşte fasciculele tendinoase şi fibrele colagene. tendoanele şi aponevrozele sunt slab irigate. Inserţia muşchilor scheletici pe oase. astfel că. cartilaje sau alte formaţiuni se face prin intermediul ţesutului conjunctiv de la extremitatea porţiunii cărnoase a unui muşchi.zig-zag" (se formează intersecţii tendinoase). Activitatea musculară este coordonată de sistemul nervos prin stimuli eferenţi şi aferenţi. în consecinţă. Fracturile de tendon se vindecă mai greu decât fracturile osoase şi rupturile musculare datorită slabei irigări sanguine. Muşchii au un metabolism ridicat şi.36 - . printre fasciculele tendinoase formând peritendonul. Venele însoţesc arterele. Arterele pătrund în interiorul muşchiului prin anumite locuri. burţile sunt legate (între ele) prin fibre tendinoase dispuse în . Vasele sanguine.. prin endotendon în care se găsesc celulele tendinoase. La muşchii poligastrici. între ele. În schimb.Tendoanele şi aponevrozele. ceea ce face ca tendonul să fie mai subţire decât muşchiul căruia aparţine. au un traiect paralel cu al fibrelor musculare. Capilarele arteriale sunt dispuse în endomisiu. paralele şi strâns unite între ele care determină o rezistenţă foarte mare a tendonului la tracţiune. În structura fibrelor tendinoase intră fibre colagene ondulate. Tendoanele şi aponevrozele sunt dispozitivele pasive ale muşchilor ce transmit forţa de contracţie la razele osoase pe care sunt prinse. Sunt formate din fibre colagene dispuse paralel reunite în fascicule. sunt prevăzute cu valvule şi au rolul de a drena sângele din muşchi datorită contracţiilor musculare în timpul cărora sângele este expulzat în vene cu capacitate mai mare. Fibrele tendinoase din cadrul fasciculelor sunt separate.

printr-o aponevroză (o formaţiune fibroasă subţire şi largă ce reprezintă un tendon lăţit-de ex. Astfel. burta devenind prismatică. în general. capul şi coada se subţiază treptat şi se continuă cu câte un tendon. Muşchii sunt în raport de axul median al corpului sau învelitorile fibroase: > simetrici (saupari). > superficiali (sub piele) (pieloşi). ♦ semipenaţi-sunt formaţi din fascicule musculare scurte dispuse numai de o parte a axului principal a tendonului. > vegetativă-fibrele vegetative transmit incontinuu impulsuri de la sistemul nervos central la sarcolema muşchiului. muşchii abdominali ventrali). fibrele musculare se prind pe muşchi în ambele părţi. o mişcare de rotaţie piesei osoase). se realizează un dispozitiv de reglare automată a contracţiei musculare. extensori. muşchi lungi şi fusiformi la care. Pe laturile trunchiului de întâlnesc muşchi laţi formaţi din fibre paralele cu tendonul de tracţiune. adductori (apropie membrele de planul median). conferindu-i un tonus propriu. muşchii striaţi sunt de 3 categorii: ♦ lungi-au un ax principal de contracţie cu aspect de fus şi sunt alcătuiţi din cap (simplu sau divizat-biceps. se disting muşchi: flexori. după ce a primit inserţia fibrelor musculare oblice. astel încât. cvadriceps). Tendonul pe care se prind fibrele musculare oblice se continuă şi în dreptul porţiunii cărnoase a muşchiului. în funcţie de necesităţi. ♦ poligastrici-sunt formaţi din mai multe porţiuni musculare unite prin formaţiunile tendinoase corespunzătoare. La membre se întâlnesc. astfel încât. imprimă mişcări specifice de pronaţie regiunii antebrahiale şi rotaţia antebraţului. succesiv şi oblic faţă de direcţia de tracţiune a muşchiului. Forma muşchilor este variată şi dependentă de numărul şi aranjamentul fibrelor musculare faţă de direcţia tendonului. ♦ scurţi-au 3 axe de contracţie şi sunt dispuşi în jurul articulaţiilor. rotatori (imprimă prin contracţie. abductori (îndepărtează membrele de planul median). aspect de évantail şi formă triunghiulară. dreptunghiulară sau patrulateră. Un muşchi lat este format din fibre paralele sau aproape paralele cu direcţia de tracţiune. triceps. are un aspect subţire şi se întinde pe suprafeţe mari. ♦ flabeliformi-au fibrele musculare dispuse radiar ca un evantai în zona tendonului. Burta reprezintă porţiunea cea mai groasă a muşchiului şi este alcătuită din fibre paralele cu direcţia în care se execută tracţiunea.de contracţie (a muşchiului) şi de tensiune (a tendonului) adaptând impulsurile motorii transmise la starea actuală a muşchiului. Muşchii penaţi sunt formaţi din fascicule musculare scurte care converg simetric. După poziţia tendonului faţă de porţiunea cărnoasă se disting muşchi: *t* unipenaţi-tendonul acestora se întinde de-a lungul uneia dintre marginile muşchiului. > profunzi (sau subaponevrotici). pronatori (lucrând pe articulaţii pivotante. se continuă. La extremităţi. poziţia şi rolul muşchilor în corp. corp (sau burtă) şi coadă. ♦ bipenaţi-tendonul pătrunde în porţiunea cărnoasă a muşchiului. Când sunt mai mulţi muşchi fusiformi înveliţi de o teacă fibroasă comună. > impari-dispuşi în planul median (diafragm).37 - . După mişcările pe care le imprimă articulaţiilor şi pieselor osoase pe care se inseră. După formă. ♦ multipenaţi-sunt formaţi din mai mule tendoane care converg spre un tendon comun. ♦ membranoşi (sau laţi)-au 2 axe de contracţie. orientată cu faţa în jos sau spre .

marginea toracală şi unghiul toracal şi ventral se continuă cu fascia brahială. > muşchi mediali-sunt acoperiţi de fascia capulară medială care este mai puţin dezvoltată decât cea laterală. astfel că mişcarea decurge lin şi precis (de ex. După poziţia din diferite regiuni ale corpului.iar la cabaline pe tuberozitatea spinei scapulare prin intermediul fasciei scapulare laterale) şi posterioară-se inseră pe unghiul toracal şi marginea toracală a spetei. antagonistul său este muşchiul triceps brahial care este şi agonist al extensiei antebraţului). retractori. infraspinos-este plasat în fosa infraspinoasă şi are rol de abductor şi rotator dinăuntru în afară al braţului. tensori. coborâtori (sau depresori). au inserţia fixă pe spată şi inserţia mobilă pe humerus.are rol de abductor şi rotator al braţului. muşchiul agonist al flexiei este reprezentat de muşchiul biceps brahial.spate.2 Muşchii membrelor anterioare Muşchii membrului toracic se împart în: > muşchii regiunii spetei: sunt aşezaţi în jurul spetei. propulsori (desprinderea membrului posterior de pe sol sau biped posterior). 2. ridicători (sau levatori). astfel încât mâna să fie cu faţa în sus sau înainte. muşchii pot fi: > pieloşi. radiul şi ulna să apară încrucişate). unghiul cervical.38 - . > ale membrelor posterioare. este format din două porţiuni convergente spre tuberozitatea deltoidiană: anterioară (la rumegătoare se inseră pe procesul hamat. supinatori (imprimă mişcări specifice de supinaţie regiunii antebrahiale şi rotaţia antebraţului. > ai trunchiului. Se grupează în: > muşchi laterali-sunt acoperiţi de fascia scapulară laterală ce se inseră pe spina scapulară. marginea cervicală. iar radiusul şi ulna să fie paralele). ♦ Muşchii care se ajută în activitatea lor sunt sinergişti (de ex. sfincteri (închid sau deschid un orificiu: de ex. Muşchii antagonişti pot acţiona şi sinergic când se contractă împreună. tensor al fasciei scapulare laterale şiflexor al braţului când lucrează sinergic cu marele rotund. micul rotund (teres minor)-este situat sub deltoid şi are rol de abductor şi rotator în afară al braţului. > ale membrelor anterioare. Sunt reprezentaţi de: subscapular-este un muşchi lat de formă triunghiulară (la rumegătoare este divizat în trei porţiuni) şi se inseră fix pe toată fosa . protractori. Contracţia acestora se efectuează simultan cu o relaxare a agoniştilor. Aceasta se întâmplă pentru a fixa o articulaţie plasată proximal. ♦ Muşchii care determină o mişcare opusă sunt antagonişti. > ai cozii. astfel încât întreaga forţă de contracţie a unui muşchi agonist să fie aplicată la nivelul unei articulaţii distale. muşchiul brahial este un sinergist al muşchiul biceps brahial). muşchiul sfincter anal şi/sau piloric). > ai capului.3. deltoid-este situat relativ superficial. dilatatori. articulari (ataşaţi capsulei articulare) etc. Sunt reprezentaţi de: supraspinos-este situat în fosa infraspinoasă şi are rol de extensor al braţului şi tensor al fasciei brahiale. cabratori (desprinderea membrului anterior de pe sol şi ridicarea trenului anterior de pe sol sau biped anterior). ♦ Mişcarea caracteristică din cadrul unei articulaţii este iniţiată de unul sau mai mulţi muşchi agonişti. la nivelul articulaţiei cotului. printr-un mecanism reflex.

medială (se inseră fix pe faţa medială a humerusului sub tuberculul rotund) şi laterală (se inseră pe creasta anconee a humerusului). acţionează ca extensor al metacarpului. sunt formaţi dintr-un corp muscular fusiform şi un tendon distal.sunt reprezentaţi de muşchii biceps brahial-este un muşchi fusiform care se inseră printr-un tendon pe tuberozitatea supraglenoidă şi mobil pe tuberozitatea radială medială. acţionează ca protector al articulaţiei humero-radio-ulnare şi extensor al antebraţului.are rol de adductor şi rotator din afară în interior al braţului. are inserţia fixă pe apofiza coracoidă printr-un tendon lung şi inserţia mobilă pe tuberculul rotund.acţionează ca adductor al braţului şi flexor al braţului când lucrează în comun cu deltoidul. pe extremitatea proximală a metacarpului III) şi acţionează ca extensor al metacarpului. au inserţia fixă pe spată sau humerus şi inserţia mobilă pe radius şi ulnă. acţionează ca extensor al antebraţului când membrul este ridicat de pe sol şi ca propulsor când membrul este în sprijin pe sol. brahial-este situat în şanţul spiralat de torsiune al humerusului. marele rotund (teres major)-este un muşchi lung şi turtit ce se inseră fix pe unghiul toracal al spetei şi mobil pe tuberculul rotund împreună cu marele lat dorsal. muşchii regiunii anterioare cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: extensor digital comun-este un muşchi cu tendon multifid repartizat tuturor degetelor şi prezintă. coraco-brahialul-este un muşchi alungit învelit de o fascie proprie. este format din două porţiuni: lungă (caudală) şi lată (cranială). muşchii antebraţului (sau ai regiunii antebrahiale)-sunt situaţi în jurul zeugopodiului toracic. se prelungeşte cu un tendon fin ce trece peste tendonul extensorului carpo-radial şi se inseră mobil pe metacarpul II. tendonul distal trecând peste tendonul bicepsului brahial şi se prinde pe faţa posterioară a radiusului şi ulnă (la rumegătoare). se inseră fix pe creasta epicondilului lateral şi mobil-cu un tendon. acţionează ca adductor al braţului. Porţiunea musculară se inseră fix pe creasta epicondilului lateral.> > > > > subscapulară şi mobil pe tuberculul mic caudal al humerusului. muşchii braţului (sau ai regiunii brahiale)-sunt situaţi în jurul humerusului şi acţionează asupra antebraţului. în funcţie de specie o mulţime de variante de formă.39 - . este format din trei porţiuni: lungă (se inseră fix pe unghiul şi marginea toracală a spetei). acţionează ca flexor al antebraţului. are inserţia fixă pe interlinia radio-ulnară. . se inseră fix cu porţiunea lungă pe unghiul toracal al spetei şi cu porţiunea lată pe tendonul muşchiului marele lat dorsal (latissimus dorsi) şi mobil pe olecran şi pe fascia antebrahială. acţionează ca flexor al antebraţului.sprânceana" cavităţii glenoide până sub capul humeral. Se sistematizează în: muşchii regiunii anterioare cu acţiune proximală-acţionează ca extensori ai metacarpului şi degetelor. fiind reprezentaţi de: extensor carpo-radial-este cel mai voluminos muşchi de pe faţa anterioară.capsular-este reprezentat de un fascicul muscular redus (inexistent la rumegătoare) plasat înapoia articulaţiei scapulohumerale de la . se inseră sub capul articular humeral. După poziţie pot fi sistematizaţi în: anteriori ai braţului. posteriori ai braţului-sunt reprezentaţi de muşchii: triceps brahial-este cel mai voluminos muşchi de la membrul toracic.. tensor al fasciei antebrahiale-este un muşchi lat situat pe partea medială a porţiunii lungi a tricepsului. abductorul lung al policelui (sau extensorul oblic al metacarpului) este un muşchi redus plasat oblic pe faţa dorsală a radiusului. are rolul de tensor al capsulei articulare.

în spatele radiusului şi a ulnei. > muşchii regiunii posterioare cu acţiune proximală-acţionează ca flexori ai metacarpului şi falangelor. acţionează ca flexor al falangelor. acţionează ca flexor al metacarpului. deasupra buletului.3. pe partea medială a muşchiului flexor profund. flexor profund al degetelor piciorului-este format din trei porţiuni: humerală (se inseră pe vârful epicondilului medial). flexor carpo-ulnar-are aspect fusiform. prezintă o porţiune musculară în forma literei . are aspect semipenat la rumegătoare (este denumit şi extensor propriu al degetului IV). are inserţia fixă pe vârful epicondilului lateral şi cea mobilă pe pisiform şi. la speciile polidactile sunt bine dezvoltaţi. străbate marea teacă sesamoidiană . la rumegătoare. sub muşchii cu acţiune proximală şi sunt reprezentaţi de: flexor-superficial al degetelor-este situat sub scobitură. acţionează ca extensor al falangelor.tuberozitatea laterală a radiusului şi ligamentul colateral lateral. pe extremitatea proximală a metacarpului IV la cabaline sau V la rumegătoare. sunt plasaţi în stratul superficial şi reprezentaţi de: flexor carpo-radial-este plasat medial în contact cu radiusul.aceste mase musculare. prezintă numeroase variante în funcţie de specie. Muşchii membrelor posterioare Muşchii membrelor posterioare prezintă o masă musculară dezvoltată în concordanţă cu rolul pe care îl au în deplasarea animalului.ei se împarte în: > Muşchii crupei-sunt aşezaţi în jurul oaselor sacrum şi coxal. Inserţia distală este pe eminenţa piramidală a falangei a III-a. ulnară şiradială. Acţionează ca extensor al falangelor.apoi dă o inserţie pe falanga a II-a denumită lamă transversală ce se termină lăţit pe creasta semilunară. extensor digital lateral-este un muşchi lung. După regiunea pe care o ocupă. ¾ Muşchii regiunii autopodiale-sunt slab dezvoltaţi la animalele mari. cele două porţiuni se unesc deasupra carpului într-un tendon care alunecă prin marea teacă postcarpiană şi formează.. au una din inserţii pe aceste oase şi cealaltă pe femur şi sunt reprezentaţi de: gluteu superficial-este redus până la dispariţie.40 - . este situat pe partea medio-caudală a antebraţului. printr-un tendon. fiind transformaţi în cordoane fibroase cu rol în aparatul pasiv.3.V" (se inseră fix pe unghiul extern al ilium-ului şi spina sacrală-prin fascia glutee şi mobil pe throcanterul . acţionează ca flexor al metacarpului. apoi străbate inelul flexorului superficial. acţionează ca flexor al metacarpului.se inseră fix pe tuberozitatea radială laterală şi pe interlinia radio-ulnară şi se inseră mobil pe faţa anterioară a falangei I la cabaline şi pe falanga a II-a a degetului IV la rumegătoare. extensor carpo-ulnar-este plasat pe partea latero-caudală a antebraţului. este format din două porţiuni: humerală (se inseră fix pe vârful epicondilului medial) şi radială (se inseră pe marginea medială a radiusului). 2. cele 3 tendoane se unesc deasupra carpului într-un tendon puternic care alunecă prin marea teacă post-carpiană împreună cu tendonul flexorului superficial. un inel prin care alunecă tendonul flexorului profund şi se inseră bifurcat pe marele burelet glenoidian. se inseră fix la baza epicondilului medial şi pe olecran şi mobil pe pisiform. > muşchii regiunii posterioare cu acţiune distală-sunt plasaţi în stratul profund. se inseră fix pe baza epicondilului medial şi se prinde mobil pe extremitatea proximală a metacarpului III la rumegătoare şi II la cabaline.

prin gaura obturată. ligamentul sacro-iliac superior şi sacrosciatic şi mobil pe trochanterul mare caudal. se inseră proximal pe faţa medială a femurului şi distal-pe rotulă). Muşchii coapsei-sunt voluminoşi şi puternici situaţi în jurul femurului: > craniali-sunt situaţi pe faţa anterioară a femurului: tensor al fasciei lata. tendonul trece prin gaura ischiatică mică şi la rumegătoare. se inseră proximal în fosetele musculare de la sprânceana cavităţii acetabulare şi distal pe rotulă). gluteu mediu-este un muşchi dezvoltat ce se întinde de la masa musculară comună până la femur. prezintă 2 porţiuni-cranială ce se inseră pe . acţionează ca extensor al coapsei când membrul este ridicat de pe sol şi propulsor şi cabrator când membrul este în sprijin. vastul intermediar (este situat între vastul lateral şi medial. faţa internă a fasciei gluteene. cvadricepsul femural-este format din 4 muşchi: dreptul femural (este situat în partea anterioară a femurului. tuberozitatea ischiatică. acţionează ca tensor al fasciei lata. aponevroza coccigiană. acţionează ca adductor şi rotator lateral al coapsei. piriform-este reprezentat de o porţiune musculară cu inserţia fixă pe gluteul mediu şi mobilă pe creasta intertrochanterică caudală. se inseră proximal-pe faţa cranială a femurului şi distal-pe rotulă). acţionează ca exetrnsor al gambei şi propulsor. acţionează ca abductor al coapse. obturator intern-este situat pe planşeul cavităţii pelvine. unghiul extern şi intern al ilium-ului. în jumătatea laterală şi mobil pe creasta trochanterică laterală. acţionează ca tensor al capsulei articulare.se inseră fix pe unghiul extern al ilium-ului şi mobil-prin porţiunea aponevrotică-pe fascia lata. La cal.41 - . capsular-este situat între inserţia proximală a muşchilor dreptul femural şi vastul lateral. gemenii bazinului-sunt reprezentaţi de două fascicule musculare reduse situate între ischium şi tendonul muşchiului obturator intern. vastul medial. acţionează ca auxiliar al precedentului. obturator extern-este un muşchi lăţit situat sub gaura obturată ce se întinde de la conturul găurii obturate până la fosa trochanterică. acţionează ca abductor al coapsei. Muşchii profunzi ai bazinului-sunt plasaţi în contact intim cu oasele bazinului şi sunt reprezentaţi de: gluteu profund-este un muşchi scurt ce se inseră fix pe faţa externă a crestei supraacetabulare şi mobil pe faţa internă a trochanterului mare cranial. acţionează ca abductor al coapsei (la cal) şi adductor al copasei (la rumegătoare). pe patelă). aspect alungit situat sub gluteul mediu şi se inseră fix pe fosa iliacă externă. este plasat oblic înapoia femurului între faţa inferioară a ischium-ului şi faţa posterioară a femurului. pe jumătatea medială a fosei iliace externe. pe faţa internă a ilium-ului şi mobil în fosa trocantherică. acţionează ca auxiliar al gluteului mediu. peste gaura obturată. acţionează ca extensor al coapsei. sub muşchiul dreptul femural la care aderă. ligamentul sacro-sciatic.al III-lea femural) şi o aponevroză (se inseră pe tuberozitatea ischiatică). > latero-caudali-sunt situaţi pe faţa latero-caudală a femurului: biceps femural-ocupă partea caudo-laterală a coapsei. acţionează ca auxiliari ai gluteului profund. se inseră proximal pe spina sacrală. gluteu accesoriu-este un muşchi de formă triunghiulară. distal. vastul lateral (se inseră proximal pe marginea şi faţa laterală a femurului şi distal. pătratul femural-are aspect fusifor. se inseră fix pe masa comună. în jurul găurii obturate. se inseră fix pe pubis şi ischium.

fibularul III-este reprezentat (la cal) numai printr-o porţiune tendinoasă. > profund: pectineu-este situat sub muşchiul croitor. micul adductor-este un muşchi redus ca mărime ce se inseră pe faţa ventrală a pubisului şi faţa caudală a femurului. la rumegătoare. cabrator. în jurul găurii vasculare. tuberozităţile laterală şi cranială a tibiei şi distal. marele adductor-este un muşchi lung format din 2 porţiuni (scurtă şi lungă) ce se inseră proximal pe faşa ventrală a ischium-ului şi distal pe faţa poserioară şi pe condilul medial al femurului. propulsor şi cabrator. din tendon. este dezvoltat şi situat peste tibialul anterior. se desprinde o bridă fibroasă ce se inseră pe calcaneu. tendonul se bifurcă-unul se prinde pe metatars şi celălalt-pe micul cuneiform. acţionează ca extensor ala falangelor. acţionează caflexor al metatarsului. bifid (la cal) şi se inseră pe cuboid şi tuberozitatea proximală a metatarsului. la nivelul găurii vasculare. se desprinde o bridă fibroasă care ajunge până la calcaneu care. croitor-este un muşchi alungit ce se inseră proximal pe fascia lombo-iliacă şi distal pe ligamentul tibio-rotulian medial. acţionează ca adductor al membrului şi tensor al fasciei gambiere. acţionează ca flexor al gambei. acţionează ca adductor al coapsei. acţionează ca extensor al coapsei. se inseră proximal în fosa musculară cranială a femurului. acţionează ca extensor al coapsei. la cabaline. paralelă cu tendonul lui Achile. împreună cu cea a muşchiului biceps femural se ţes şi formează tendonul intermediar care. > anteriori cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: extensor lung al degetelor piciorului-are o porţiune musculară cu aspect fusiform ce se inseră proximal în fosa musculară cranială a femurului (la cabaline). se fixează pe tuberozitatea ischiatică). sub muşchiul fibularul al III-lea. . prezintă o extremitate simplă (la rumegătoare) ce se inseră proximal pe tuberozitatea ischiatică. acţionează ca adductor al coapsei. acţionează ca adductor. pretarsiană şi premetatarsiană. acţionează ca flexor al metatarsului (la rumegătoare şi în aparatul pasiv-la cabaline). extremitatea proximală este dublă şi se inseră pe marginea caudală a ligamentului sacroischiatic. se unesc în treimea mijlocie a metatarsului cu tendonul lateral al degetelor piciorului şi se inseră pe eminenţa piramidală a falangei a III-a. tendonul trece pe sub trei inele date de fascia gambieră. semitendinos-este situat în spatele şi pe partea medială a bicepsului femural (la cabaline. prezintă un tendon distal lăţit (la rumegătoare). acţionează ca adductor al coapsei. inserţia distală este pe condilul medial al femurului. se inseră proximal pe marginea anterioară şi faţa ventrală a pubisului şi distal pe faţa medială a femurului. porţiunea tendinoasă se lăţeşte şi se prinde pe creasta tibială. se inseră proximal pe fosa tibială.faţa anterioară a rotulei şi ligamentul tibio-rotulian şi caudală-se continuă cu o aponevroză ce se inseră pe fascia gambieră propriu-zisă.42 - . din grosimea muşchiului. > mediali-sunt reprezentaţi de muşchi dispuşi pe două straturi: > superficial: graţios-este un muşchi de formă lăţită ce se inseră fix pe simfiza ischiopubienă printr-o aponevroză comună cu a simetricului şi mobil-pe ligamentul tibio-rotulian medial şi fascia gambieră propriu-zisă. la rumegătoare. Muşchii gambeisunt situaţi în jurul tibiei şi fibulei şi se sistematizează în: > anteriori cu acţiune proximală-sunt reprezentaţi de: tibial anterior-vine în contact cu faţa anterioară a tibiei. contribuie la formarea corzii jaretului. împreună cu tendonul lui Achile. se prinde proximal pe spina sacrală şi tuberozitatea ischiatică. propulsor. propulsor şi cabrator. semimembranos-este situat oblic caudo-cranial. flexor al gambei şi tensor al fasciei gambiere.

Muşchii autopodiului pelvin-sunt slab dezvoltaţi ca şi cei din regiunea similară a membrului toracic. aponevroza este întinsă şi se prinde pe apofizele spinoase dorsale (cu excepţia primelor patru). acţionează ca ridicător al spetei. acţionează ca extensori ai metatarsului şi propulsori. între vertebre şi coaste sau în spaţiul intercostal. se inseră proximal pe tuberozitatea supero-laterală a tibiei. flexor profund al degetelor piciorului-este cel mai dezvoltat muşchi al regiunii.extensor lateral al degetelor piciorului-este un muşchi cu aspect fusiform ce se inseră proximal pe ligamentul femuro-tibial lateral şi fibulă. cei trei muşchi acţionează ca flexori ai degetelor piciorului. > axilari. prezintă o porţiune musculară inserată pe tuberculul rotund al humerusului. 2. la cabaline. flexor lung al degetelor piciorului-este un muşchi cu aspect fusiform ce se inseră sub tars înapoia tuberozităţii proximale laterale a tibiei. în treimea superioară a metatarsului. acţionează ca flexor al falangelor. tendonul se uneşte cu cel al felxorului lung al halucelui. Un muşchi specific autopodiului pelvin este extensorul scurt al degetelor piciorului. lombară şi costală. prin teaca mare post-sesamoidiană. se prelungeşte cu un tendon care. pe fascia toraco-lombară şi creasta iliacă. primeşte brida tarsiană şi se uneşte cu tendonul flexorului lung al piciorului. tendonul se uneşte sub tars cu tendonul flexorului lung al halucelui. ♦ Muşchii episomei (sau ai spinării) se dispun în jurul coloanei vertebrale. deasupra articulaţiei jaretului. . acţionează ca flexor al braţului când membrul este ridicat de pe sol şi propulsor când membrul este în sprijin pe sol. se uneşte cu tendonul tibialului posterior care. este format din 3 muşchi (solear şi gemenii: lateral şi medial al gambei) ale căror tendoane se unesc şi se inseră pe calcaneu. > posteriori cu acţiune proximală-sunt reprezentaţi de: triceps sural-este reprezentat de o masă musculară voluminoasă situată în planul superficial al muşchilor gambieri posteriori. se inseră proximal în fosa plantară şi distal pe calcaneu şi pe marele burelet glenoidian. la rumegătoare. se inseră proximal pe faţa posterioară a tibiei. > posteriori cu acţiune distală-sunt reprezentaţi de: flexor superficial al degetelor piciorului-este format dintr-o porţiune cărnoasă şi o puternică formaţiune fibroasă (la cabaline). > abdominali. marele lat dorsal (latissimus dorsi)-are formă relativ triunghiulară. în regiunile dorsale. tendonul se uneşte cu cel al muşchiului extensor lung al piciorului în treimea mijlocie a metatarsului.3. este denumit extensor al degetului IV.43 - . > toracali. acţionează ca extensor al falangelor.4 Muşchii trunchiului Muşchii trunchiului sunt complecşi şi se sistematizează în muşchii: > episomei. pe 4 straturi: > în stratul I sunt muşchii: trapez toracal-are formă triunghiulară. tibialposterior-este situat înapoia precedentului. se inseră fix pe apofizele spinoase ale grebănului şi pe aponevroza muşchiului marele lat dorsal şi mobil pe tuberozitatea spinei scapulare.

situat în loja ventrală a muşchilor: dinţat dorsal-stâng şi drept. separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală. în raport cu direcţia fibrelor: cranială-fibrele orientate oblic şi înapoi şi în jos ce se prind pe marginea cranială a coastelor (la cabaline:5-12. de o lamă elastică cu rol de amortizor. fibrele musculare sunt orientate transversal de la nivelul unui rafeu median până la cartilajele costale.44 - . trece peste feţele laterale ale coastelor a II-a şi a III-a şi ajunge până la al IV-lea cartilaj costal. acţionează ca basculator al spetei. apoi se inseră pe extremitatea liberă a primelor apofize transverse lombare şi pe ultima coastă. > în stratul III sunt muşchii: ilio-costal toracal-este un muşchi subţire. retractor al ultimei coaste-are originea pe extremitatea apofizelor transverse ale primelor două vertebre lombare şi se inseră pe ultima coastă. în loja dorsală a muşchilor seraţi dorsali fiind acoperit de o fascie puternică. dinţat toracal dorsal-este redus. primul fascicul se inseră pe creasta iliacă unde fuzionează cu muşchiul ilio-spinal şi formează masa comună. pe faţa medială. ilio-spinal-este format dintr-o serie de fascicule greu de individualizat dispuse în jgheabul vertebro-costal. intervine în expiraţie. porţiunea aponevrotică (sau centrul frenic) are o poziţie centrală. prin intermediul unor dinţături se inseră pe feţele laterale ale primelor coaste. acest muşchi prezintă 2 porţiuni. dinţat ventral toracal-intervine. acţionează în inspiraţie. în suspensia trunchiului între cele două membre toracice. împreună cu dinţatul ventral cervical. la taurine:5-8. transvers al toracelui-este un muşchi de formă triunghiulară situat în cavitatea toracică deasupra sternului. alcătuit din fascicule succesive orientate dorso-ventral. acţionează ca expirator. muşchiul este perforat de trei orificii prin care trec: artera aortă. ultimul tendon se prinde pe apofiza transversă a ultimei vertebre cervicale. se inseră pe apofizele spinoase dorsale şi lombare. la taurine: 7-8.esofagul şi vena cavă caudală. diafragmul-are aspect de cupolă musculo-aponevrotică a cărei convexitate pătrunde în cavitatea toracică.> în stratul II sunt muşchii: romboid toracal-are formă dreptunghiulară şi este dublat. acţionează ca extensor şi redresor al coloanei vertebrale. începând de la prima coastă. lung. se orientează spre suprafaţa serată de pe faţa medială a spetei. intervine în expiraţie. acoperă unghiul ilio-costal şi este alcătuit din porţiunile: musculară-cu fibrele orientate oblic şi festonată pe marginea ventrală datorită inserţiilor pe coaste şi aponevrotică-situată în prelungirea marginii dorsale. transvers al coastelor-este reprezentat de un fascicul muscular aplatizat orientat oblic ventro-caudal. situat la nivelul unghiului costal. la ovine: 5-7). caudo-cranial. se inseră fix pe vârful apofizelor spinoase ale vertebrelor toracale III-VI şi mobil pe faţa internă a cartilajului suprascapular. acţionează ca ridicător al spetei. pe faţa laterală prezintă o aponevroză. acţionează ca inspirator (porţiunea cranială) şi expirator (porţiunea caudală). ♦ Musculatura toracelui delimitează pereţii laterali şi planşeul cavităţii toracice fiind reprezentată de: intercostali-sunt situaţi în spaţiile dintre coaste atât în dreptul coastelor propriuzise cât şi în dreptul cartilajelor costale şi formează straturi de fibre musculare aproape perpendiculare între ele. porţiunea musculară este situată la periferie şi se prinde pe primele vertebre lombare. acţionează ca redresor al coloanei vertebrale şi expirator auxiliar. lăţit. la ovine-lipseşte) şi caudală-fibrele orientate oblic în jos şi înainte ce se inseră pe marginea caudală a ultimelor coaste (la cabaline-8. ♦ Musculatura axilară (sau pectorală) are rolul de a lega membrul anterior de trunchi şi este dispusă pe două straturi: . faţa medială a hipocondrului şi apendicele xifoid al sternului. restul fasciculelor se comportă identic. fasciculul următor celui de pe prima coastă sare peste 3-4 coaste şi se prinde pe o alta cu ajutorul unui tendon.

se inseră fix pe manubriul sternal şi mobil pe creasta humerusului şi delimitează. între aponevrozele muşchiului oblicul intern şi transversul abdominal. format dintr-o porţiune musculară situată pe faţa laterală a hipocondrului care se inseră pe coastele asternale şi ultimele patru coaste sternale sub forma unor dinţături care se angrenează cu dinţăturile muşchiului dinţat ventral şi se continuă cu o porţiune aponevrotică intinsă de formă triunghiulară ce se ţese cu aponevroza muşchiului oblic intern. acţionează ca adductor al membrului anterior şi tensor al fasciei antebrahiale. flexor al coloanei vertebrale. > psoas mare-este un muşchi situat pe partea laterală a muşchiului psoas mic dar este mai voluminos. ♦ Muşchii abdominali participă la formarea pereţilor cavităţii abdominale şi se sistematizează topografic în: > inferiori-sunt reprezentaţi de 4 perechi de muşchi care formează podeaua şi pereţii laterali ai cavităţii abdominale. Acţionează ca expirator. oblicul intern al abdomenului-este un muşchi lat de formă triunghiulară ce se inseră pe unghiul extern al ilium-ului de unde iradiază mobil pe faţa internă a ultimelor două coaste şi participă la formarea liniei albe. pectoralprescapular (sau subclavicular)-se inseră fix pe faţa laterală a sternului şi mobil pe fascia scapulară laterală. se inseră fix pe stern şi mobil-pe creasta humerusului (porţiunea cranială) şi pe fascia antebrahială (porţiunea caudală). intervine în actul parturiţiei (la femele) şi/sau al defecării. se inseră cranial pe tuberculii humerali şi caudal pe stern şi tunica abdominală. acţionează ca expirator şi flexor al coloanei vertebrale. > drept abdominal-este un muşchi poligastric ce se situează pe faţa ventrală. acţionează în comun cu muşchii oblici. Porţiunea aponevrotică participă la formarea liniei albe. împreună cu muşchiul cleido-brahial. se inseră pe faţa ventrală a sternului. acţionează ca adductor şi basculator al spetei şi propulsor (când inserţia este reversibilă). situaţi pe plafonul cavităţii abdominale.45 - . acţionează în propulsie (când membrul este în sprijin pe sol).marginea anterioară a pubisului şi tendonul prepubian. spaţiul delto-pectoral. Ei sunt: > oblic extern al abdomenului . . > profund: pectoral ascendent-este un muşchi de formă triunghiulară. la exterior. acţionează ca flexor al coloanei vertebrale lombare. > superiori-sunt acoperiţi. transversul abdominal-este un muşchi lat ce prezintă o porţiune musculară ce se inseră dorsal pe faţa internă a hipocondrului (prin dinţăturile ce se angrenează cu dinţăturile muşchiului diafragm) şi o aponevroză largă ce delimitează linia albă. porţiunea tendinoasă se inseră caudal pe tuberculul psoatic. cartilajele ultimelor coaste sternale şi primele coaste asternale. susţinător al masei intestinale. de fascia lombo-iliacă. pe două straturi (superficial şi profund) şi sunt reprezentaţi de muşchii: > psoas mic-este un muşchi cu aspect semipenat situat în apropierea liniei de simetrie. muşchiul acţionează ca basculator al spetei şi tensor al fasciei scapulare laterale. acţionează ca adductor al membrului anterior. pectoral transvers-este un muşchi foarte lăţit şi cu fibrele musculare orientate transversal. > muşchiul oblicul intern. se inseră pe corpul şi apofizele transverse ale ultimelor două vertebre toracale şi ale primelor cinci vertebre lombare. linia albă. se inseră pe corpul ultimelor trei vertebre toracale şi pe toate vertebrele lombare.este un muşchi lat.> superficial: pectoral descendent-este plasat în regiunea prepectorală. reprezintă deschiderea traiectului inghinal în cavitatea abdominală. când inseţia pe stern este fixă.

zigomatic şi lacrimal şi se prelungeşte oral cu un tendon lung ce trece peste vârful nasului. văl palatin. în: > pieloşi. > incisiv-este format din fascicule musculare reduse situate sub mucoasa labială. se inseră aboral pe fascia epicraniană şi osul frontal. > mental-este un muşchi impar redus. situat sub apofizele transverse lombare în direcţie oblică. la jumătatea orală se separă în două porţiuni: antero-dorsală (se inseră pe aripa laterală a nasului) şi ventrală (se inseră pe muşchiul . are rolul de a trage lateral şi de a coborî buza inferioară. situat sub muşchiul canin şi paralel cu acesta. cartilaje şi fascii şi sunt inervaţi de nervul facial. se uneşte cu omonimul şi formează o aponevroză comună ce se inseră oral pe muşchiul orbicular al buzei superioare. > coborâtor al buzei superioare-este specific rumegătoarelor şi suinelor. poziţie şi rol. oculare şi bucal: > pieloşi ai buzelor şi obrajilor-sunt reprezentaţi de: > orbicular al gurii-este situat între tegumentul extern şi intern al buzelor. este formată din două porţiuni: medială (se inseră pe creasta ileo-pectinee şi trochanterul mic) şi laterală (se inseră pe faţa inferioară a unghiului extern al ilium-ului şi pe articulaţia sacro-iliacă. laringe) ♦ Muşchii pieloşi ai capului au inserţia mobilă pe piele şi cea fixă pe oase. are rolul de a trage comisura buzelor înapoi şi în jos. faţa labială a mandibulei şi cele două rafeuri ale comisurii buzelor. se inseră aboral-pe tuberculul malar şi oral-pe partea laterală a buzei superioare. faringe. acţionează în prehensiunea alimentelor şi sfincter al orificiului bucal.porţiunea tendinoasă trece printre cele două porţiuni ale muşchiului iliac şi se inseră pe trochanter. reprezentat de un nucleu muscular fibros situat în ţesătura buzei inferioare. astfel încât apare ca un sfincter.46 - . acţionează în comun cu muşchiul psoasul mare. în buza inferioară şi aboral-în spatele ultimului molar. > cutanat alfeţei-este reprezentat de un fascicul muscular lăţit şi subţire ce reprezintă inserţia muşchiului pielos pe comisura buzelor. se inseră oralprintr-un tendon. lăţit. acţionează ca flexor şi rotator în afară al coapsei. > masticatori. Se clasifică după funcţie.5 Muşchii capului Muşchii capului se sistematizează după formă. are rolul de a trage buza inferioară în jos. > ridicător propriu al buzei superioare-este format dintr-un corp muscular fusiform uşor turtit ce se inseră ab or al pe maxilă. mânz. trece peste muşchiul maseterin şi se inseră oral pe muşchiul bucal şi comisura buzelor. miel) cu rol în supt. în: > pieloşi ai feţei-sunt reprezentaţi de muşchi reduşi situaţi în jurul orificiilor: nazale.3. y zigomatic-este un muşchi cu aspectul unei benzi musculare ce se inseră pe fascia maseterică sub spina maxilară. > ai organelor (limbă. acţionează ca ridicător al buzei superioare. 2. rol şi topografie. are rolul de a trage comisura buzelor spre înapoi. > hioidieni. se inseră pe faţa laterală a incisivului. > pătrat al lombelor-este un muşchi cu aspect fasciculat. acţionează ca înclinător lateral al coloanei vertebrale. foarte turtit. > pieloşi ai nasului sunt reprezentaţi de: > ridicător nazo-labial-este subţire. > iliac-este un muşchi situat în fosa iliacă internă. > coborâtor al buzei inferioare-este un muşchi cu aspect relativ fusiform situat paralel cu marginea ventrală a muşchiului buccinator. dinapoi spre dinainte. este specific tineretului (viţel.

parotido-auricular-are forma unei panglici subţiri ce se inseră fix pe fascia glandei parotide şi mobil sub baza conchiei auriculare. subţire cu fibrele orientate transversal peste apofizele nazale şi se inseră pe cartilajele alare şi pielea nărilor pe care o mişcă.fibrele sale se întreţes cu cele ale muşchiului orbicular al pleoapelor. scutulo-auricular profund mic-este alcătuit dintr-un fascicul muscular încrucişat cu precedentul. acţionează ca dilatator al nării la cabaline şi deviator lateral al comisurii buzelor la rumegătoare. au rolul de a roti pavilionul urechii în afară şi înapoi. este situat înaintea şi sub orbită şi acţionează ca tremurător al pleoapei. subţire şi acoperă spaţiul dintre cartilajul scutular şi creasta fronto. lateral al nasului-este situat în zona incizurii nazo-maxilare. fin. între cartilajul scutular şi partea posterioară a pavilionului.> > > > > > > ♦ > > > > > > > > > orbicularul gurii). are rolul de a trage cartilajul scutular înainte. . înapoia spinei maxilare şi oral. se inseră pe tuberculul lacrimal şi oasele care delimitează orbita. > pieloşi ai craniului şi pleoapelor sunt: frontal-este reprezentat de o formaţiune musculară subţire situată la baza apofizei orbitare. se inseră pe arcada zigomatică şi marginea antero-laterală acartilajului scutular. are aspect circular.47 - . orbicular alpleoapelor-este situat în jurul orbitei şi grosimea pleoapelor. > profund: scutulo-auricular profund mare-este alcătuit dintr-un fascicul muscular orientat medio. comisurii buzei şi aripii nasului. are rolul de abductor al urechii. > muşchii auriculari-au inserţia mobilă pe cartilajul conchal şi inseţia fixă pe formaţiunile din jur: zigomato-auricular-este situat între baza conchiei şi arcada zigomatică şi are rolul de a trage conchia auriculară spre înainte.lateral între cartilajul scutular şi partea medială a pavilionului. cu fibrele musculare orientate transversal între cele două narine şi inserţia pe faţa anterioară şi marginea laterală a cartilajelor alare. membrana fibroasă şi cartilajele aperturii. transvers al nasului-este un muşchi impar specific cabalinelor de formă patrulateră.pe aripa externă a nasului. > scutulo-auriculari-au rolul de a trage cartilajul scutular de cartilajul conchal şi sunt situaţi pe două straturi: > superficial: scutulo-auricular superficial mare-trece de pe faţa externă. are rolul de dilatator al narinelor. are rolul de a trage de cartilajul scutular spreînainte şi medial. est lat. acţionează pentru închiderea pleoapelor. se prind cu o extremitate pe cartilajul scutular şi cu cealaltă pe formaţiunile osoase din jur: zigomato-scutular-este foarte redus la cabaline şi foarte dezvoltat la rumegătoare. format din 4 porţiuni (la cabaline) ce se inseră pe oasele.parietală pe care se inseră cu o aponevroză. lacrimal (sau malar)-are formă triunghiulară. scutulo-auricular superficial mic-este alcătuit dintr-un fascicul muscular situat sub muşchiul precedent pe care îl încrucişează între cartilajul scutular şi partea dorso-caudal a pavilionului urechii. canin-are formă triughiulară şi se inseră aboral-pe maxilă. inter-scutular-este lat. acţionează ca tremurător al pleoapei superioare. > pieloşi ai urechii-situaţi în jurul cartilajelor auriculare şi sunt: extrinseci leagă urechea de formaţiunile învecinate: > scutulari-sunt situaţi în plan superficial. intervine în mobilitatea narinelor. fronto-scutular-este relativ scurt. marginea medială a cartilajului scutular pe partea medială a cartilajului conchal. lăţit şi situat între arcada orbitală şi marginea anterioară a cartilajului scutular şi are rolul de a trage cartilajul scutular spre înainte. acţionând împreună cu acesta. are rolul de ridicător al buzei superioare. cutanat nazal-specific rumegătoarelor.

Musculatura cervicală este învelită de trei fascii superficiale derivate din ţesutul conjunctiv: . > maseter-este situat pe faţa laterală a mandibulei. > pterigoidian lateral-este vizibil la cabaline şi ovine. se dispune în straturi şi asigură o mare mobilitate gâtului şi capului. propulsor şi uşor deviator lateral al mandibulei. sunt reduşi şi au rolul de a modifica pavilionul urechii. are rolul de a roti în lateral şi spre înapoi pavilionul urechii. în spatele molarilor. ♦ Muşchii masticatori sunt implicaţi în procesul de masticaţie: > buccinator-este situat în jumătatea anterioară a obrajilor şi este format din două porţiuni: bucală (este situată în planul superficial. > cervico-auricular profund-are aspectul unei benzi ce pleacă de pe coarda ligamentului cervical pe baza cartilajului conchal şi este acoperit de glanda parotidă. > cervico-auricular mijlociu-este situat parţial sub precedentul.> cervico-auricular superficial-este reprezentat de un fascicul muscular redus situat între baza conchiei auriculare şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a trage pavilionul urechii spre înapoi. acţionează ca ridicător şi propulsor al mandibulei şi deviator lateral al mandibulei (când acţionează singular). În afară de aceşti muşchi proprii ai gâtului. se inseră fix pe spina maxilară (tuberculul malar) şi creasta maxilară şi mobil pe curbura şi faţa laterală a mandibulei. este situat pe partea medială a bazei conchiei auriculare şi a conductului auditiv extern şi are rolul de a scurta conductul auditiv extern. ♦ intrinseci-se prind cu ambele extremităţi pe cartilajul conchal. are o formă triunghiulară. se inseră pe spaţiul interdentar al maxilei şi al mandibulei şi are aspect penat) şi molară (este alungită. situată în cea mai mare parte sub muşchiul maseter şi se inseră pe tuberozitatea alveolară şi mandibulă. este împărţit în două planuri: superficial şi profund-vine în contact cu faţa medială a mandibulei. situat pe faţa internă a articulaţiei temporo-mandibulare şi se inseră fix pe faţa laterală a apofizei pterigo-palatine şi mobil pe gâtul condilului mandibular. iar musculatura care a pătruns în teritoriul cervical ocupă o poziţie superficială. pe apofiza coronoidă şi marginea anterioară a mandibulei sub condilul mandibular. se inseră fix pe marginea crestei pterigo-palatine şi mobil pe faţa medială a mandibulei. > temporal-este format din două porţiuni-orbitară (se inseră fix pe suprafaţa fasciei temporale şi creasta temporală) şi temporală (se inseră fix pe creasta post orbitară) şi mobil-ambele porţiuni. ♦ Muşchii gâtului Musculatura regiunii cervicale este foarte dezvoltată. are rol de coborâtor al mandibulei. fibrele musculare sunt orientate pe două (la cabaline) sau trei direcţii (la ovine) ce se intersectează cu formaţiuni fibroase. Mobilitatea vertebrelor este dată de stratul muscular profund situat în vecinătatea vertebrelor cervicale (constituie musculatura intrinsecă a gâtului). acţionează ca ridicător al mandibulei. acţionează ca ridicător al mandibulei. > timpano-auricular-are aspect fusiform. acţionează ca propulsor şi deviator lateral al mandibulei. are aspect fusiform. > temporo-auricular profund-are aspect triunghiular. are rolul de a readuce bolul alimentar între tablele dentare. pleacă de pe creasta sagitală a occipitalului spre baza pavilionului urechii şi are rolul de a trage pavilionul urechii spre planul medial. > digastric-este format din două porţiuni cărnoase: prima-se inseră fix pe apofiza jugulară a occipitalului şi mobil pe ramura recurbată a mandibulei în dreptul tuberozităţii-porţiunea occipitală) şi a doua se inseră pe faţa medială a marginii ventrale a mandibulei. ulterior au migrat în regiunea gâtului şi trunchiului şi sunt la suprafaţa precedenţilor. se inseră pe gât şi trunchi.48 - . se inseră pe coarda ligamentului cervical şi pe faţa laterală a bazei pavilionului şi are rolul de a roti pavilionul urechii spre lateral şi înapoi. > pterigoidian medial-este situat pe partea internă a mandibulei. există o serie de muşchi care s-au dezvoltat în teritoriul cefalic. O altă grupă de muşchi este ataşată centurii scapulare. Musculatura proprie a gâtului se găseşte în profunzime.

> lung al capului-este flexor al capului. esofagul. > cleido-brahial-este intercalat între braţ şi gât şi se continuă. > omo-hioidian-este un muşchi lat dispus transversal. caudal. > sterno-hioidianul-are rol în deplasarea înapoi a hioidului şi a laringelui. TEST CHESTIONAR DE EVALUAREARTROLOGIE ŞI MIOLOGIE 1)Articulaţiile se pot clasifica după -mobilitatea lor -mărimea oaselor componente -topografia lor 2)În structura articulaţiilor diartrodiale participă -cartilajele de acoperire -cartilajele de conjugare -ligamentele capsulare -ligamentele periferice -lichidul sinovial . se inseră pe spina scapulară şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a ridica şi bascula spata. jgheabul jugular care adăposteşte vena jugulară. are rolul de înclinarea gâtului şi tragerea spetei spre înainte.> cervicală superficială-acoperă toată musculatura gâtului. > în stratul II se află: > romboid cervical-se inseră pe unghiul cervical al spetei şi coarda ligamentului cervical şi are rolul de a bascula spata. are rolul de a trage capul şi gâtul în jos sau lateral şi membrul toracic spre înainte. > ilio-costal cervical-are rolul de înclinător lateral al gâtului. > drept ventral al capului-este un tensor al capsulei articulare şi flexor auxiliar al capului. > splenius-este un muşchi lat de formă triunghiulară dispus pe laturile gâtului şi are rol de extensor al capului. > scalen-este alcătuit din două porţiuni-dorsală şi ventrală şi acţionează caflexor al gâtului. > cleido-transvers-are rol în înclinarea laterală a gâtului şi oscilaţia spetei. reprezintă continuarea fasciei superficiale a trunchiului şi se prinde pe ligamentul cervical. suspendă viscerele (traheea.49 - . > ventrală-cuprinde muşchi situaţi ventral faţă de apofizele transverse ale vertebrelor cervicale pe două straturi: > superficial-vin în contact cu traheea. > cleido-mastoidian-delimitează în regiunea ventrală. vasele sanguine şi nervii). esofagul. > sterno-tiroidianul. > mijlocie-reprezintă continuarea. prin acţiunea sa. a fasciei endotoracice. delimitează fundul jgheabului jugular şi acţionează asupra complexului hioidian. vasele şi nervii: > sterno-mandibular-are rol deflexor al capului. împreună cu sternomandibularul. cu precedenţii. > cervicală profundă-este specifică musculaturii stratului patru şi se prinde pe toate apofizele vertebrele cervicale. > profund-vin în contact intim cu vertebrele: > lung al gâtului-acţionează caflexor al gâtului. în regiunea cervicală. > dinţat cervical-este situat sub şi înaintea spetei. este situată în regiunea cervicală ventrală şi se inseră pe apofizele transverse cervicale. Musculatura cervicală este sistematizată în: > dorsală-cuprinde muşchi situaţi dorsal de apofizele transverse ale vertebrelor cervicale pe patru straturi: > în stratul I se află: > trapez cervical-este situat superficial. > drept lateral al capului-este flexor auxiliar al capului.

50 - . sacro-iliacă -art. Occipito-Atloidiană este o -amfiartroză -o dublă diartroză condiliană -o art. pivotantă 10)Muşchiul infraspinos are inserţia distală pe -creasta deltoidiană -tuberculul mare -suprafaţa infraspinoasă 11)Muşchii anteriori ai antebraţului sunt -flexor carpo-radial -extensor carpo-radial -extensor digital comun 12)Muşchiul triceps brahial are rol de -propulsor -extensor antebraţ -flexor antebraţ -rotator 13)Muşchii pieloşi ai nasului sunt -Canin -Ridicător naso-labial -Zigomatic 14)Muşchiul jugulo-mandibular are funcţie de -coborâtor al mandibulei -masticator -extensor al capului 15)Muşchii extrinseci ai hioidului sunt -jugulo-hioidian -milo-hioidian -kerato-hiodian 16)Muşchiul Sterno-hioidian are rol de -flexor al braţului -coborâtor al hioidului -este un muşchi hioidian extrinsec 17)Muşchiul Cleido-Brahial are inserţia distală pe -spată -humerus -stern 18)Muşchiul Psoas -mare au inserţia cranială pe -coaste -mic -primele vertebre lombare -creasta iliacă 19)Muşchiul Graţios are inserţia proximală pe -simfiza ischio-pubiană -gâtul iliumului -femur 20)Muşchii gemeni ai gambei şi muşchiul solear. sacro-pubiană -art. Femuro-Tibială are -două ligamente colaterale -un ligament capsular anterior -un ligament capsular posterior 9)Art. au funcţie de -flexori gambă -extensori metatars -propulsori . Humero-Radio-Ulnară permite mişcări de -flexie şi extensie -de alunecare -de rotaţie 6)Articulaţia Radio-Carpo-Metacarpiană este -un complex articular -o articulaţie complexă -o articulaţie simplă 7)Articulaţiile bazinului sunt -art. sacro-ischiatică 8)Art.3)Sindesmozele sunt articulaţii de -mobilitate mică -mobilitate mare -mobilitate medie 4)Adducţia este o mişcare -de apropiere a unui os de planul median -de îndepărtare a unui os de planul median 5)Art.

Fig. 3. .51 - . Fig. 2.

52 - . Fig. 5. 4.Fig. .

Fig. 6. .53 - . Fig.7.

8. .Fig.54 - .

Fig.Fig. . 9.55 - . 10.

Fig. . 11.Fig. 12.56 - .

celulele prismatice au înălţimea mai mare decât lăţimea. absorbţie sau secreţie. ţesuturile epiteliale pot fi simple (cuprind un singur strat de celule) şi stratificate (cuprind mai multe straturi de celule). Ţesuturile epiteliale Ţesuturile epiteliale sunt formaţiuni dispuse la suprafaţa corpului sau pe faţa cavitară a unor organe care comunică cu mediul extern. cuprinzând mai multe subgrupe. aparatul urinar şi/sau aparatul genital). Principalele criterii utilizate pentru clasificarea ţesuturilor sunt asemănările morfologice.1. În structura organismului animal se disting cinci grupe principale de ţesuturi: epiteliale. clasificarea şi histogeneza ţesuturilor din organismul animal Ţesuturile sunt formaţiuni morfologice în structura cărora intră diferite componente histologice elementare (celule. Denumirea derivă din cuvintele greceşti „histos” (ţesut) şi „logos” (ştiinţă). nervos şi sanguin. fiecare ţesut având o anumită structură şi un anumit tip de metabolism. celulele de la suprafaţă (de ex. celulele cubice au înălţimea aproximativ egală cu lăţimea.57 - . În acest caz. Definiţia. fiecare grupă. la rândul său. deşi epiteliul este alcătuit dintrun singur rând de celule.2. Definiţia este completată prin explicarea noţiunii de ţesut. Ştiinţa care se ocupă cu studiul caracterelor microscopice ale ţesuturilor din organismele vii se numeşte Histologie. originară din cuvântul francez „tissue” (structură sau ţesătură). Pentru funcţia de secreţie unele celule din membranele epiteliale se specializează în elaborarea unor substanţe particulare şi eliminarea acestora în mediul exterior. conjunctive. După modul în care sunt aşezate elementele constitutive (pe unul sau mai multe straturi). nucleul are o formă sferică şi este plasat central. prismatică etc. Elementele histologice din compoziţia unui ţesut provin prin dezvoltarea. diferenţierea şi specializarea celor trei foiţe embrionare. totuşi. substanţa intercelulară găsindu-se într-o cantitate foarte redusă. Pentru funcţia de protecţie. macroscopice şi microscopice. nucleul are formă ovoidă şi este plasat în axul vertical al celulei spre polul bazal. În grupa ţesuturilor epiteliale se întâlnesc structuri morfologice specializate pentru îndeplinirea unor funcţii de protecţie. proporţia dintre acestea şi funcţiile îndeplinite de elementele componente. Sunt formate în totalitate din celule. Celulele care intră în alcătuirea ţesuturilor epiteliale au formă variată: cubică. . ţesutul epitelial se structurează sub formă de membrane sau foiţe care realizează acoperişuri sau căptuşeli pe suprafeţele sau în interiorul organismului animal (pielea la exterior sau membranele ce căptuşesc arborele respirator. fiecare cu o structură morfologică particulară. au nucleul alungit după planul orizontal al celulei şi plasat central. În ţesuturile epiteliale pseudostratificate. nucleii apar la nivele inegale. 3.Capitolul 3 HISTOLOGIE GENERALĂ (studiul ţesuturilor) 3. muscular. celulele pavimentoase sunt aplatizate. pavimentoasă. aspectul elementelor componente. celulele caliciforme muco-secretorii din epiteliile respiratorii şi digestive care alternează cu celulele epiteliale obişnuite de acoperire de pe suprafaţa acestor mucoase) se specializează pentru această funcţie. fibre şi substanţă intercelulară). De exemplu.

Este alcătuit din trei rânduri de celule epiteliale. subţiri şi umflate la centru. Celulele constitutive sunt: absorbtive. Celulele sunt dispuse pe o membrana bazală. Pe aceste suprafeţe. în ansa Henle a tubului urinifer din structura rinichilor sau la suprafaţa mezenterului alături de un fascicul de ţesut conjunctiv. Acest tip de ţesut: căptuşeşte canalele glandelor exocrine. lichidul necesar menţinerii umede (umectate) a epiteliilor. Epiteliul pavimentos stratificat de tip cornean are o structură similară epiteliului pavimentos stratificat necheratinizat de tip mucos cu deosebirea că. se întâlneşte în epiteliul germinativ de la suprafaţa ovarului şi la baza foliculilor tiroidieni în normo-funcţie. pe o membrană bazală. Acest tip de epiteliu căptuşeşte cavitatea bucală(limba. reprezintă o formă rară de epiteliu. Acest epiteliu căptuşeşte cavităţile marilor seroase şi se numeşte mezoteliu. cu polul bazal. cu nucleii de formă ovală şi plasaţi central. Este reprezentat de epiteliul de la nivelul căilor respiratorii (epiteliul traheal de tip respirator) Epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat (de tip mucos) se dispune pe suprafeţele supuse ruperii şi uzurii. Nucleul este discoidal şi imprimă celulei un contur poligonal. > stratul intermediar este alcătuit din 5-12 straturi de celule poligonale. printre celule se pot observa macule şi zonule.Există însă şi segmente epiteliale în care activitatea secretorie este foarte intensă astfel că. ocupă 70-80% din spaţiul intern al celulei.a reţelei şi a foiosului. prin polul bazal.mucoasa rumenală. plasaţi central. mai mult înalte decât largi. Pentru că nucleii celulelor sunt situaţi la nivele diferite. se întâlneşte în capsula Bowman din glomerulul renal Malpighi. secretorii (caliciforme) şi ciliate: Ţesutul epitelial pseudostratificat este format din celule de formă prismatică. funcţia absorbtivă este redusă. > pavimentos stratificat de tip cornean.(desmozomi). unele celule se „afundă” în ţesutul subiacent şi formează structuri tubulare sau alveolare denumite glande. > pavimentos stratificat de tip urinar.plafonul planşeul) faringele. în acest caz. cu înălţimi diferite. Unele dintre aceste celule (celulele ciliate şi caliciforme) sunt înalte şi ajung până la suprafaţă altele sunt mai mici şi nu ating suprafaţa. stratul germinativ (sau profund) este format dintr-un singur rând de celule prismatice ataşate pe o membrana bazală foarte dezvoltată. care îi conferă acestui strat denumirea de strat spinocelular.58 - . Epiteliul pavimentos simplu apare ca o foiţă formată dintr-un singur strat de celule plate.esofagul. > stratul superficial este alcătuit din câteva straturi de celule pavimentoase şi aplatizate. Epiteliul stratificat prismatic . Ţesuturile epiteliale stratificate sunt epiteliile ce au un rol protector. > pavimentos stratificat necheratinizat (de tip mucos). După modul şi gradul de solicitare şi protecţie de la nivelul suprafeţelor umede sau expuse la aer. pe o membrană bazală. Epiteliul cubic simplu este format din celule de formă cubică şi de talie joasă. prin polul bazal. denumită membrana Bowman. Din punct de vedere morfo-structural acest ţesut este alcătuit din trei straturi de celule: bazal (germinativ sau profund). dispuse. se deosebesc următoarele tipuri de epitelii stratificate: > prismatic stratificat. Aceste celule se spijină. are rol de acoperire şi protecţie. provine din glandele situate în apropierea mucoasei . ca o consecinţă a inegalităţii înălţimii celulelor. Acestea s-au structurat diferit în funcţie de necesitatea pentru protecţia solicitată de fiecare segment al organismului animal. Nucleul este mare. dispuse pe un singur rând ce se sprijină. prin polul bazal. cu nucleii de formă ovală sau sferică dispuse. pe o membrană bazală. apare impresia de stratificaţie. cu nuclei discoidali. Epiteliul prismatic simplu este alcătuit din celule de formă prismatică şi talie înaltă. Peste acest strat se suprapun câteva rânduri de celule poliedrice care formează stratul . pe membrana bazală. are o formă sferică şi este plasat central. intermediar (mijlociu) şi superficial: > stratul bazal este alcătuit din celule cubice.

astfel că nu se observă nici o delimitare celulară. Unităţile secretorii sunt după natura secreţiei: de tip seros-formaţiunile secretorii seroase (acinii seroşi). păr etc). Epiteliile din suprafeţele uscate sunt reprezentate de epiteliul de tip pavimentos stratificat cheratinizat din piele sau de tip cornos (sau epiderma). puf. vârfurile îndreptate spre centrul unităţilor secretorii unde se găseşte lumenul şi în care se varsă produsul de secreţie. > stratul cornos apare ca un strat amorf fără nici o delimitare celulară. . Este asemănător structural cu epiteliul din suprafeţele umede. Acinii glandulari reprezintă unităţile morfologice. Acesta este stratul în care celulele epiteliale mor. Ţesuturile epiteliale glandulare (acinii glandulari). > stratul descuamant este superficial şi se desface în fâşii mai mari sau mai mici vizibile la suprafaţa externă a epiteliului. În anumite formaţiuni ale organismului animal unde activitatea funcţională normală impune cantităţi mari de substanţă secretată dar care sunt elaborate în cantitate insuficientă de către celulele epiteliului superficial. alunecă. Formaţiunile secretorii ale glandelor sunt acinii glandulari. Toate glandele sunt situate în ţesutul conjunctiv. Acinii sunt separaţi de canalele intralobulare sanguine printr-o cantitate de mică de ţesut conjunctiv care adăposteşte capilarele şi nervii. o parte din aceste celule pătrund în ţesutul subiacent. endo. fiecare umbrelă acoperind două sau mai multe celule subiacente . Celulele succesive devin din ce în ce mai aplatizate astfel încât stratul superficial este format doar din celule pavimentoase . lână. În organismul animal există trei tipuri de glande: > exocrine-îşi varsă produsul de secreţie printr-un canal la suprafaţa epiteliilor. stratul intermediar din celule cu aspect de „rachetă de tenis”. este umezit în permanenţă de filmul de lacrimi. > stratul intermediar este de tip mucos şi este denumit stratul lui Malpighi sau stratul cu spini). structurale şi funcţionale ale glandelor exo-. Apare ca un strat omogen şi strălucitor cu celule încărcate cu eleidină.Acest epiteliu deşi este expus în permanenţă la aer. intermediar şi granular) şi trei „moarte” (strălucitor. „glans” şi sufixul grec. cu aspect de „umbrelă”.îşi varsă produsul de secreţie direct în sânge fiind lipsite de canale excretoare.intermediar.şi amficrine. binucleate. este format din 2 sau 3 rânduri cu celule aplatizate şi cu citoplasma plină cu granule de keratohialină (originară din fracţionarea tonofilamentelor) de natură proteică. > endocrin. din această zonă se formează anexele cornoase ale pielii (ongloane. > stratul bazal (sau germinativ) este format din celule cubice şi/sau prismatice care reînnoiesc în permanenţă şi trec în straturile superioare. „crine” ce derivă de la verbul grecesc „krino”-a secreta). din care trei „vii” (bazal. cornos şi descuamant). Acest epiteliu este format din şase straturi de celule. este stratul în care eleidina se transformă în keratină şi se descuamează sub formă de praf cornos. iar stratul superficial din celule mari. Epiteliul pavimentos stratificat de tip urinar este un epiteliu stratificat de tip mixt. migrează şi se diferenţiază în structuri specializate denumite „glande” (denumirea provine de la primele formaţiuni studiate cu formă de ghindă-lat. La baza celulelor secretorii se află celulele mio-epiteliale. > stratul strălucitor (sau lucidum) apare ca un strat „mort” şi insensibil la stimulii interni sau externi. Glandele reprezintă stadiul cel mai organizat şi specializat al celulelor epiteliale pentru îndeplinirea funcţiilor secretorii. este format din 6-20 de straturi cu celule de formă poligonalăstratul granular (sau stratul lui Ulna) este situat deasupra stratului spinos. stratul germinativ este format din celule cubice. Celulele unităţilor secretorii au o formă mai mult sau mai puţin piramidală. de culoare roşie închisă. pene. cu deosebirea că se devitalizează şi se cheratinizează celulele stratului superficial. Nucleii sunt aplatizaţi şi fragmentaţi. > amficrine-au potenţialitate dublă: unităţi secretorii exocrine şi „gheme” (sau „cordoane”) de celule care secretă în capilarele sanguine.59 - . mai gros sau mai subţire.

ramificate . tunica medie a arterei aortei). în limitanta externă a arterelor de tip elastic. fibrele conjunctive (colagene. Fibre elastice-sunt subţiri (diametrul 1-2 microni). se hidrolizează parţial şi produce gelatina (sub acţiunea unei enzime bacteriene denumită colagenaza poate fi digerată). Celulele conţin la polul bazal ergastoplasmă şi la polul apical granule de zimogen. îndeplineşte funcţii importante în: formarea scheletului. sprijinul şi hrănirea ţesuturilor printre care sunt răspândite. predominând elementele mucoase învelite de celulele seroase la periferia acinului mucos într-o formaţiune cu aspect de semilună denumită semiluna Gianuzzi. ţesutul cartilaginos) sau în care predomină celulele conjunctive (de ex. Există şi varietăţi de ţesuturi conjunctive. Caracteristica principală a ţesuturilor conjunctive este conţinutul ridicat în substanţă intercelulară (sau fundamentală). Se dispun.60 - . anastomozate. Acinii mucoşi. Ţesuturile conjunctive Ţesuturile conjunctive sunt ţesuturile care leagă. Polul apical circumscrie un lumen strâmt care se continuă cu un canal excretor scurt. în care substanţa fundamentală (aflată din abundenţă) conţine câteva celule conjunctive (de ex.Nucleul este sferic şi dispus uneori la baza celulei. Aceste fibre conţin o proteidă specială impermeabilă denumită elastină care se dispune în plăci fenestrate şi poate fi distrusă de o enzimă denumită elastază. susţinerea. ♦ fibre reticulare sunt fibre scurte.2-1. Sunt alcătuiţi din celule tronconice sau aplatizate ce se inseră. lipide. 3. celelalte ţesuturi realizând structurile de suport şi sprijin ale organismului. diametru de 0. Aceste fibre se condensează fie sub epitelii (formează membranele bazale) fie în jurul capilarelor sanguine şi a celulelor . Fibrele conjunctive constituie formaţiunile histologice printre celulele conjunctive şi sunt reprezentate de: ♦ fibre de colagen. în ţesutul cartilaginos elastic. spumoasă şi conţine o cantitate mare de bule de mucigen . metaboliţi etc. proteine. extremitatea liberă se recurbează şi formează cârligul lui Bischoff. reticulare şi elastice). substanţa fundamentală este constituită din mucopoliozide. subţiri. formaţiunile fibrilare îndeplinesc rol de susţinere). Acinii micşti. fie în reţele cu ochiuri mari şi neregulate (de ex. Acinii seroşi. ţesutul hematopoetic şi adipos). deformat şi discoidal. de cele mai multe ori este aplatizat. împreună cu fibrele conjunctive. ţesutul conjunctiv lax) fie în suprafeţe lamelare (de ex. Substanţa fundamentală este formaţiunea histologică dispusă printre celulele conjunctive care. printr-un pol bazal larg. Citoplasma este clară.Ele formează o reţea extrem de fină cu ochiuri puţin vizibile dispuse printre fibrele de colagen. iar cu polul apical delimitează un lumen larg.0 microni şi sunt onofibrilare. Sunt limitaţi de o vitroasă (sau membrana bazală) pe care sunt aşezate celule secretorii (5-7 la număr) cu formă piramidală. sunt structurate dintr-o proteină denumită colagen care. Biochimic.Când se rup. pe membrana bazală. iar produşii de degradare rezultaţi din metabolismul celular sunt vehiculaţi spre capilare (în acest caz.3.>de tip mucos-formaţiunile secretorii mucoase (acinii mucoşi). ♦ celulele conjunctive (sunt reprezentate de 2 categorii de celule: autohtone şi emigrate din alte ţesuturi). componenţa şi duritatea sunt variabile în funcţie de tipul de ţesut conjunctiv). Alături de această componentă intercelulară amorfă există şi o substanţă fundamentală care reprezintă mediul permeabil pentru principii nutritivi dizolvaţi care traversează pereţii capilarelor şi ajung la celule. însă. Elementele histologice componente ale ţesuturilor conjunctive sunt: ♦ substanţa fundamentală (aspectul. prin fierbere şi la contactul cu apa. între ele.de tip mixt-formaţiunile secretorii mixte (acinii micşti). vaselor sanguine şi nervilor. Sunt formaţi dintr-un complex de celule mucoase şi seroase. Nucleii au formă sferică şi sunt dispuşi central sau în treimea inferioară a celulelor. glucide. Fiecare celulă are o bază largă şi un pol apical efilat.

de calibru mic şi în ţesutul hematopoetic. . Sunt celulele conjunctive cu aspect stelat sau fusiform care generează fibrele colagene şi cea mai mare parte a componentelor amorfe din substanţa intercelulară.sau bi-nucleolat şi conţine cromatină nucleară sub formă de cruste groase. mono. ovalară sau neregulată (în ţesutul conjunctiv lax). polimorfe şi numeroase prelungiri citoplasmatice. Celulele conjunctive sunt reprezentate: Celulele autohtone-sunt variate morfo-funcţional. ovoid sau invaginat şi conţine granule de cromatină extrem de fine care îi imprimă aspectul de nuclei „prăfoşi”. foiţa pia-mater a meningelui.glandulare (formează reţele mai dense pentru suport şi sprijin). inegale ca grosime şi ramificate. Melanocitele (sau chromatocitele) sunt celulele pigmentare masive de formă neregulată datorită numeroaselor prelungiri. Adipocitele (sau lipocitele) sunt componentele ţesutului adipos derivate din fibrocite (lipidele se acumulează într-o picătură mare astfel încât citoplasma şi nucleul sunt aplatizate şi plasate la periferie) şi histiocite (lipidele se dispun sub formă de picături mici sau vacuole cu nucleu central) care se dispun-fie izolate. raporturi cu celulele învecinate. adipocite şi melanocite (chromatocite).. Citoplasma corpului celular şi a prelungirilor este încărcată cu granulaţii de pigment melanic de formă sferică şi culoare neagră. se stabilesc. histamina şi serotonina. emiterea de pseudopode şi văluri cu care se prind de suporturi şi fagocitează particulele solide.61 - . Sunt celulele specializate în elabprarea de proteine. fibroblaste. fiind considerate din acest punct de vedere . plasat central. fibrocite. ovalar sau neregulat. este sferic. Mastocitele sunt celule relativ mari (10-25 pim ) de formă sferică. Macrofagele sunt histiocite cu rol de celule migratoare fagocitare ce se pot asocia între ele astfel încât să formeze celule gigantice plurinucleate. macrofage. de substanţă intercelulară. Adipocitele de origine histiocitară au aspect spongios datorită numeroaselor vacuole de lipide de dimensiuni diferite. Citoplasma are aspect vacuolar şi conţine un nucleu sferic. Aceste celule se întâlnesc în tunica coroidă a globului ocular. amorfă. Citoplasma conţine granule rotunde (diametrul 0. Fibroblastele şi fibrocitele sunt cele mai numeroase celule conjunctive. susţinută de o reţea de fibre reticulare condensate în substanţa amorfă ce se dispune la limita dintre membranele epiteliale şi ţesutul conjunctiv de susţinere. derm şi straturile bazale ale epidermei. Citoplasma conţine un nucleu ovalar (mono sau bi-nucleolat) dispus central. melanocite şi histiocite. Sunt celule de talie mare (100120microni) formă poliedrică şi întregul volumul celular ocupat de o veziculă plină cu lipide. cromatina nucleară este dispusă în cruste groase ce imprimă nucleului un aspect crustos.glande endocrine unicelulare „. Sunt celule de formă stelată datorită numeroaselor prelungiri prin care. sunt reprezentate de următoarele categorii celulare: mezenchimale de origine. Nucleul mic de 5 pim. Celulele tinere sunt denumite fibroblaste şi iau naştere din celulele mezenchimale dar care se pot diferenţia în adipocite. Celulele mature. Este celula „cap de serie”pentru toate celulele ţesuturilor de aceeaşi origine (sanguin şi muscular). se reduc numeric spre sfârşitul perioadei embrionare şi. Membrana bazală este reprezentată de un strat subţire. hialină. mastocite. Nucleul este mare. Sunt celule specializate să elaboreze heparina. Celulele mezenchimale de origine (sau mezoblastele) sunt evidenţiate în ţesutul conjunctiv embrionar. denumite fibrocite. Histiocitele sunt celule mobile. sunt mai mari cu citoplasma mai abundentă şi prelungiri mai puţine decât celulele tinere. la adult se găsesc în număr mic de-a lungul vaselor sanguine. fie grupate în lobuli adipoşi. histiocite. Adipocitele de origine fibrocitară apar sub forma unor vacuole mari.5 pim) omogene care maschează nucleul celulei. delimitate la periferie de o peliculă fină de citoplasmă şi un nucleu aplatizat cu aspect de inel cu pecete.

stratul conjunctiv subcutanat. Este localizat în: corionul mucoasei şi submucoasei tubului digestiv.Clasificarea ţesuturilor conjunctive Tabelul 3. în ansamblu. fibrocite. fibrele de colagen sunt grupate în fascicule lungi orientate în toate sensurile. Celulele mezenchimale sunt de formă stelată datorită numeroaselor prelungiri prin care au raporturi de contiguitate cu celulele învecinate şi delimitează ochiuri de mărimi diferite care îi conferă ţesutului. Este un ţesut bogat vascularizat. coroidă şi iris. f ăr ă predominanţa unor celule ţesuturi conjunctive propriu-zise lax celule cu predominanţa unor elemente fibre (ţesut fibros) ţesuturi conjunctive metaplazate cartilaginos osos substanţă fundamentală hialin elastic fibros haversian spongios periostul lamelar fibros mezenchimal reticulat corionul citogen adipos pigmentar tendinos aponevrotic fascial elastic mucos Ţesuturile conjunctive propriu-zise fără predominanţă Ţesutul conjunctiv lax . Unele fascicule se anastomozează (între ele) prin schimburi reciproce de fibrile de colagen. Fibrele conjunctive sunt dispuse în grosimea lamelelor formate din substanţă fundamentală densă. fibre şi celule) se află în proporţie egală. ordonat. Toate elementele componente (substanţa fundamentală.şi inter-visceral. Ţesuturile conjunctive propriu-zise cu predominanţa celulelor Ţesutul mezenchimal este format din celule mezenchimale şi substanţă fundamentală.62 - . Substanţa fundamentală are aspect gelatinos şi conţine celulele autohtone ţesutului conjunctiv (fibroblaste.este un ţesut conjunctiv neorientat în care. histocite. iar cel secundar reţelelor elastice). Se întâlneşte în: derm. Printre fasciculele de colagen se observă rare fibre elastice (dispuse în reţea) şi reticulare. ţesutul conjunctiv peri. Ţesutul conjunctiv lamelar este un ţesut dens. Ţesutul pigmentar este format din celule pigmentare aglomerate în zone compacte printre care se află câteva fibre conjunctive şi capilare sanguine.3. fibre de reticulină şi rare fibre colagene dispuse în substanţă fundamentală (redusă cantitativ). Celulele conjunctive sunt dispuse între lamele. epiploon şi glanda mamară). un aspect de reţea. . Se întâlneşte în capsulele corpusculilor senzitivi. mastocite şi adipocite) şi uneori câteva celule hematogene emigrate . alcătuit din lamele fine colagene dispuse în planuri suprapuse anastomozate oblic. Este specific stadiului embrionar de dezvoltare . organele parenchimatoase şi în structurile interstiţiale. Ţesutul adipos este format din celule adipoase (sau lipocite). Ţesutul adipos este de origine fibrocitară (paniculii adipoşi din hipodermul pielii sunt separaţi prin trabecule de ţesut conjunctiv. Celulele adipoase sunt grupate în paniculi adipoşi. fibre reticulare-dispuse într-o reţea densă şi capilare sanguine) sau histiocitară (este localizat în regiunile peri-genitală şi perirenală. Ţesutul conjunctiv dens este ţesutul conjunctiv în care fibrele conjunctive au grosime variabilă şi funcţii diferite (rolul principal revine fibrelor conjunctive.

L. Z.În secţiune transversală prin tendon se observă mănunchiurile de fibre de colagen secţionate transversal grupate în coloane cu aspect punctiform. I) grupate 2 câte 2. a unor granulaţii şi fibre conjunctive elastice.În secţiune longitudinală prin tendon. în organismul animal. Tenocitele sunt celule de formă stelată sau aripi (aliforme) cu prelungiri care înconjură mănunchiurile de fibre de colagen. fibrele elastice reduse numeric. T. în substanţa fundamentală. elemente celulare tinere (denumite condroblaste) şi mature (denumite condrocite).63 - . Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv metaplaziat care îndeplineşte. Ţesuturile conjunctive metaplaziate Sunt ţesuturile conjunctive a căror elemente constitutive suferă modificări adaptative: substanţa fundamentală se impregnează cu condrină (în ţesutul cartilaginos) sau oseină (în ţesutul osos) astfel încât. Ţesutul cartilaginos este un ţesut conjunctiv dens metaplaziat ce participă la realizarea structurii unor piese cu rol de susţinere. ligamentele articulare elastice) şi ţesutul elastic de tip lamelar (din peretele arterei aortă la mamifere). tunica abdominală. Ţesutul fascial este format din fibrele conjunctive colagene. nucleul este alungit şi plasat spre extremitatea celulei. Ţesuturi conjunctive propriu-zise cu predominanţa substanţei fundamentale Sunt reprezentate de ţesutul conjunctiv de tip moale (sau mucos) din structura cordonului ombilical (la mamifere). > de tip hialin. La microscopul optic celulele au formă prismatică. de culoare roz şi conţine puţine celule conjunctive mezenchimale şi rare fibre colagene. transparentă. care formează reţele în ochiurile cărora se dispun celulele cartilaginoase (izolate şi/sau asociate în grupe izogenice axiale de câte 2-3 condrocite). printre care se observă rare fibre elastice dispuse în reţea. Ţesutul aponevrotic este format fibre conjunctive colagene (încrucişate ca nişte panglici) ce formează spaţii interfasciculare quadrilate în care sunt celule de formă neregulată sau asemănătoare unor litere din alfabet (Y. cu nucl ei bi-geminaţi) şi rare fibre elastice. Structura acestui ţesut se modifică pe măsura înaintării foetus-ului în dezvoltare (se multiplică elementele fibrilare din masa substanţei fundamentale). Este un ţesut conjunctiv metaplaziat cu aspect sticlos şi/sau translucid datorită aspectului omogen al substanţei intercelulare în care se află condrocitele. Ţesutul elastic este alcătuit din fibre conjunctive elastice care se anastomozează şi formează o reţea în ochiurile căreia se observă câteva fibre conjunctive colagene şi celule conjunctive. Substanţa fundamentală este gelatinoasă. se observă mănunchiurile de fibre de colagen dispuse în coloane paralele (nucleii celulelor sunt dispuşi perechi în şiruri paralele) şi substanţa fundamentală plasată în spaţiile dintre coloanele de fibre conjunctive.Ţesuturile conjunctive propriu-zise cu predominanţa fibrelor conjunctive Sunt ţesuturile conjunctive formate din fascicule conjunctive voluminoase strânse şi orientate. omogenă. . elementele celulare şi fibrilare îşi modifică forma şi sunt înglobate în masa de substanţă fundamentală modificată. Ţesutul tendinos este un ţesut conjunctiv în care predomină fibrele colagene. asociate în mănunchiuri. formează o reţea în ochiurile căreia se dispun celule conjunctive. Ţesutul cartilaginos se prezintă în 3 varietăţi: > de tip elastic este un ţesut conjunctiv metaplaziat caracterizat prin prezenţa. Substanţa fundamentală este subţire şi are rolul de a lega fibrele conjunctive. Este specific în ţesutul elastic de tip fibrilar (din ligamentul cervical. Este alcătuit din substanţă fundamentală amorfă cu consistenţă de gel şi impregnată cu condrină. Este reprezentat în organismul animal de: cartilajul epiglotei şi a pavilionului urechii. fibre de colagen şi elastice. celule conjunctive-denumite tenocite şi substanţă fundamentalăredusă cantitativ. celule conjunctive fixe şi rare fibre elastice. 2 funcţii esenţiale: mecanică (asigură suportul pentru piesele din scheletul vertebratelor) şi rezervor de săruri minerale.

carbonat de calciu şi magneziu) în care se dispun fibrele conjunctive şi elastice calcificate. Este lichidă. Nucleii sunt numeroşi (2-40 nuclei). 3. circulă printr-un sistem conductor şi permite elementelor structurale să se deplaseze în interiorul acestora. circulant printr-un sistem închis de vase. formă aproximativ lenticulară. La mamifere şi om hematiile sunt anucleate.. Legătura dintre canalele Havers a 2 osteoane vecine se face prin canalele Volkmann. Substanţa fundamentală este denumită plasmă şi nu are o structură histologică. în toate direcţiile. Sunt celule voluminoase gigantice de formă ovoidă şi prelungiri mari. substanţa fundamentală prezintă cavităţi lenticulare denumite osteoplaste (similare cu condroplastele cartilajului) de la care pleacă. La păsări. > spongios (sau areolar) este format din lamele osoase subţiri ce delimitează o reţea lamelară cu pereţi discontinui şi cavităţi mari. neregulate şi intercomunicante. prelungiri şi expansiuni. osteoclastele sunt celulele osoase specifice zonelor de remodelare osoasă dispuse printre fibrele de colagen şi rarele fibre elastice calcificate. un sistem de cavităţi intercomunicante (lichidele transvazate din capilare pătrund în aceste canalicule şi umplu toate spaţiile din osteoplastele în care sunt dispuse celule osoase. toate celulele sanguine sunt nucleate. Citoplasma este spumoasă. Ţesutul osos se prezintă sub 3 varietăţi: > haversian compact-este format din sisteme Havers (sau osteoane). globulele albe sau leucocite. Osteocitele sunt celulele osoase tinere (sau osteoblastele maturizate) incluse în osteoplaste. Osteoplastele formează. vacuolară. multinucleate. dispuşi în corpul celular sau în prelungiri. în funcţie de etapa evolutivă a ţesutului osos. > elemente celulare structurale (sau figurate). privite din faţă au formă circulară. sunt mono. „ eritros „-roşu. Orientarea traveilor osoase este variabilă iar spaţiile delimitate sunt ocupate de măduva osoasă hematogenă şi celule adipoase. la ambele clase de vertebrate). Celule osoase au origine mezenchimală şi sunt reprezentate de 3 categorii celulare care. prin diferenţiere extremă. au formă lenticulară. Acesta formează. un sistem Havers (sau un osteon). celulele sanguine sunt de 2 tipuri: roşii şi albe iar fragmentele citoplasmatice se numesc plachete sanguine. canale fine şi ondulate (denumite canale osoase) care străbat substanţa fundamentală şi fac anastomoză cu canaliculele venite de la osteoplastele vecine.4. Este alcătuit din: > substanţă fundamentală. împreună cu canaliculele osoase.sau bi-nucleolate şi conţin cromatină fin granulară. Studiate la microscopul optic din profil au forma unui disc biconcav cu marginile rotunjite. Ţesutul sanguin este singurul ţesut „lichid” din organismul animal. la funcţia de a . Un sistem Havers conţine un capilar sanguin şi foarte puţin ţesut conjunctiv. ♦ Globulele roşii (hematiile şi/sau eritrocitele) sunt elementele sanguine a căror denumire provine de la gr.64 - . Are origine mezenchimală comună cu a ţesuturilor conjunctive . expansiuni citoplasmatice care pătrund în canalele osoase şi sunt lipsite de capacitatea de a se divide. Se dispune în lamele osoase concentrice şi stratificate ce formează lamelele haversiene care alcătuiesc un sistem în jurul unui canal central Havers.dar faţă de care prezintă o serie de particularităţi. La mamifere şi păsări. Cele 2 categorii de celule sanguine (roşii şi/sau albe) au preluat denumirea de la aspectul pe care îl au în sângele proaspăt (globulele roşii sau hematii la mamifere şi/sau eritrocite la păsări.Componentele histologice ale ţesutului osos sunt: Substanţa fundamentală este alcătuită dintr-o materie proteică denumită oseină şi o substanţă pre-osoasă impregnată cu săruri minerale (fosfat tri-calcic. sunt denumite: osteoblaste-sunt celulele osoase tinere ce au proprietatea de a se divide activ. dimensiuni de 15-20 microni. Are constituţia unei soluţii de cristaloizi şi coloizi în care sunt suspendate celule şi fragmente citoplasmatice. împreună cu lamele concentrice. bazofilă. cu partea centrală mai clară („ pierderea „ nucleului de aceste celule este considerată o adaptare. Printre lamele.

Hemoglobina are proprietatea de a se combina (reversibil) cu oxigenul transformându-se în oxihemoglobină (la nivelul pulmonului unde concentraţia de O2 din aerul inspirat este mare) (sângele oxigenat este răspândit în ţesuturi prin sistemul circulator).. citoplasma.5-1. Tabelul 3. Biochimic. Denumirea provine de la gr. C.umple complet. din organele hematopoetice.5-1.2.5 40-65 3-10 0-1. V.5 20-50 2-8 62-75 1-4 0. 1984) Specia cal vacă oaie capră porc iepure câine pisică şobolan şoarece om găină gâscă raţă Numărul (mii/mm3 sânge) 7-10 5-10 5-10 7-16 10-15 9-12 7-11 10-15 5-25 7-15 5-9 9-30 6-20 20-24 neutrofile 50-60 25-40 30-45 30-45 40-60 30-50 60-75 50-80 16-36 20-50 60-70 30-45 30-70 30-40 Formula leucocitară (%) eozinofile bazofile limfocite 0.5-1.5 40-70 3-8 0.3.). 1978) Specia cal vacă oaie capră porc câine pisică iepure cobai şoarece şobolan arici maimuţă găină porumbel gâscă raţă mii/mm3 sânge 7 500 6 000 10 000 13 000 6 590 6 000 8 000 5 000 5 000 9 000 8 000 11 000 6 000 3 500 4 000 2 900 4 000 Hematiile sunt distruse încontinuu de sistemul circulator şi splină (prin procese de hemoliză (ieşirea hemoglobinei din eritrocit) şi fagocitoză (distrugerea eritrocitului de către histiocit în organele hematopoetice şi hematolitice) simultan trecând.5 45-65 3-8 0-3 40-50 2-6 0.5-4.5-2 3-6 30-70 0. Numărul hematiilor (exprimat în mii/mm3 sânge) este variabil cu specia (tab. 3. Durata de viaţă a hematiilor (la mamifere) este de 90-120 de zile. Formula leucocitară la diferite specii (după Cotea.3. hematiile neoformate. hematiile sunt alcătuite dintr-un complex coloidal (60 % apă şi 40 % proteine) şi o heteroproteidă-hemoglobina (obţinută din holoproteidaglobina şi pigmentul –hem). în sânge. iar marginile netede permit rostogolirea prin lumenul intern al capilarelor). Numărul mediu de hematii la diferite specii (după Papilian V.5 30 2-5 1-6 40-70 4-15 0.5 20-35 2-9 0.5-1. Concomitent.2.65 - .5 65-80 0-5 0. hemoglobina participă la transportul CO2 sub formă de carboxihemogloină de la ţesuturi spre pulmoni. „leukos”-alb). Şi Roşca Gh. cu hemoglobină) (forma discoidală este ideală pentru absorbţia şi schimbul de gaze.5-1. ♦ Globulele albe (sau leucocitele).) Tabelul 3.0 20-90 2-6 0-5 42-59 4-12 monocite 1-6 4-10 1-40 3-5 0-5 1-5 3-7 5-6 1-6 3-7 1-10 3-6 0-4 2-7 .5-1.0 30-40 3-6 0. 3.5-1. La mamifere. există 5 tipuri de leucocite incluse în 2 familii: cu granulaţii în citoplasmă-denumite leucocite granulare şi fără granulaţii în citoplasmă-denumite leucocite agranulare (tab. Sunt celulele sanguine dispersate printre globulele roşii.

Numărul de plachete sanguine se exprimă (numeric) în mii/mm3 sânge şi este variabil cu specia: 170-978 ovine. 6 % taurine. sunt celule nucleate. Limfocitele sunt elementele sanguine produse de organele limfopoetice (splină. plachetele sanguine sunt deosebite de cele de la mamifere. Proporţia de leucocite granulare din formula leucocitară este variabilă cu specia (găină-6-8 % heterofile şi eozinofile şi respectiv 6-12 % bazofile. reniformă sau uşor lenticulară) şi dau impresia că sunt „pieptănaţi” (este modul caracteristic de dispunere a cromatinei nucleare). 11-17 % taurine şi ovine. 8 % ovine etc). gâscă 38-210 şi raţă 67-132).7-13 % gâscă. cu 2-6 lobi de formă şi mărimi variabile uniţi prin filamente de cromatină. bazofilele sunt rare şi prezente în proporţie variabilă cu clasa de vertebrate: 0.7 % la gâscă şi 1. În formula leucocitară. Nucleii sunt mari. 2.3-6 % cal. 35 % caprine. 1. prin afinitatea granulelor intracitoplasmatice pentru coloranţii neutri (leucocite neutrofile). Au proprietatea de afagocita. 187-944 caprine. Au tendinţa de a părăsi curentul sanguin.5 % la mamiferele domestice şi 3 % păsări (1-5 % găină. Plachetele sanguine (sau trombocitele) sunt fragmentele de citoplasmă suspendate grupat în sânge (la mamifere) printre celelalte elemente figurate.70-43. Au dimensiuni de 2-4 Ăim. 36 % suine. heterofilele sunt similare cu neutrofilele dar diferite. 60 % ecvine). Monocitele sunt elementele sanguine deformă sferică şi dimensiuni de 15-25 pim. granulaţii intracitoplasmatice egale şi foarte mari mari (astfel încât nucleul are aspect de bob de zmeură-la cal).5-4% raţă). proporţia monocitelor este variabilă cu specia: 0. În formula leucocitară.66 - . formată din numeroase granule) şi hialomera (este partea clară dispusă la periferie). 11-20 % suine. apar în proporţii variabile cu specia (0. acizi (leucocite eozinofile) şi bazici (leucocite bazofile). a incluziunilor în formă de bastonaşe fusiforme acidofile. Leucocitele granulare neutrofile sunt elemente sanguine polimorfonucleare cu dimensiuni de 10-12 pim. • Leucocite agranulare (denumite agranulocite) sunt de 2 categorii: mici şi numeroase denumite limfocite şi mai mari şi mai puţin numeroase denumite monocite. Au proprietatea de a fagocita complexele antigenanticorp.Leucocite granulare sau granulocitele sunt de 3 tipuri.45 % heterofile. gâscă-26. Un plachet sanguin este format din 2 componente: cromomera (cromatomera este partea colorată.8-8 % suine. îngloba şi distruge bacteriile în citoplasmă). Leucocitele granulare bazofile sunt elementele sanguine de dimensiuni medii (10-12 fim). au dimensiuni variabile (6-8 /um-mici. 2.1-0. 200-500 cabaline. prin prezenţa. 6. 3 % caprine şi ecvine. au aspect ovalar sau fusiform şi dimensiuni variabile (5-7 ăxm).1 % raţă. Leucocitele granulare eozinofile sunt elementele sanguine de dimensiuni medii (10-15 jxm). 260-700 taurine etc. În forma leucocitară. în citoplasmă. sunt lobulaţi.4-2. În formula leucocitară. La păsări se disting 3 categorii de leucocite granulare: eozinofilele şi bazofilele sunt similare cu cele de la mamifere. ocupă aproape jumătate din masa intracitoplasmatică. bi-nucleate (2 lobi uniţi printr-un filament de cromatină). citoplasmă relativ abundentă cu granulaţii grialbăstrui.4 % porumbel. 8-12 /um-mijlocii şi 12-18 pim-mari) şi conţin un nucleu sferic sau ovoid înconjurat de o citoplasmă subţire. 5 % galinacee. proporţia de neutrofile este variabilă cu specia (30 % taurine şi ovine. timus. 8-17 % găină. 4-20 % raţă. diferenţiate. Proporţia plachetelor sanguine este exprimată numeric în mii/mm3 sânge şi varia cu specia (găină 30-75. nucleu multilobulat. înmuguriţi în formă de treflă şi umbriţi de granulele mari cu forme şi dimensiuni variabile. Nucleii au formă variabilă (ovală. raţă 9 % eozinofile. formă circulară sau ovalară şi o durată de viaţă scurtă în circuitul sanguin. nodulii şi ganglionii limfatici). 810 % heterofile şi 4 % bazofile). .

se dispun. fusiformă. capete subţiate şi o porţiune centrală. striate de tip scheletic şi striate de tip cardiac)-specializate pentru realizarea contracţiilor musculare (excitabilitate şi contractilitate) şi substanţă fundamentală. În cadrul fiecărui fascicul. la exterior o membrană de natură conjunctivă. Fibrele musculare nedete se asociază în grupe. plasat central în celula musculară netedă. > cardiace-în ţesutul muscular striat de tip cardiac. Nucleul are forma şi mărimea variate cu tipul de celulă musculară. mai bombată. între ele. (denumită endomisium). Este ţesutul foarte bogat vascularizat şi inervat. Din punct de vedere structural. Dimensiunea fibrelor este variabilă (în arteriole. fiecare celulă musculară prezintă o membrană (denumită sarcolemă) cu structură lipoproteică trilamelară peste care se dispune. în jurul acestuia.3. structurală şi funcţională a muşchiului neted. . Citoplasma conţine două elemente principale: sarcoplasmă şi miofibrile (sau leiofibrile). cu un metabolism foarte intens ce intră în alcătuirea muşchilor scheletici din structura organismului animal şi a aparatului de susţinere şi mişcare. printr-o punte de ţesut conjunctiv cu predominanţă elastică şi reticulară şi se găsesc în dreptul nucleului leiocitului vecin. Nucleul ocupă partea centrală şi mai bombată a fibrei (conţine mai multă sarcoplasmă). Miocitele sunt celule alungite şi cu formă variată. > striate-în ţesutul muscular striat de tip scheletic. are o formă cilindrică. Fibrele musculare sunt de trei categorii: > netede-în ţesutul muscular neted. ♦ Ţesutul muscular neted este alcătuit din fibre musculare netede denumite leiocite-unitatea morfologică.5. lizozomi şi peroxizomi (foarte slab dezvoltaţi) dar şi organite specifice (microfilamente de actină şi miozină-organizate sub formă de miofibrile. mitocondrii.67 - . o plasă. este mononucleat. Miofibrilele pot fi: omogene (denumite leiofibrile-în fibra musculară netedă-sau leiocite) şi/sau heterogene (denumite rabdofibrile-în fibra musculară striată de tip scheletic-sau rabdocite şi/sau de tip cardiac-cardiofibrile). are dimensiuni mari: 500 microni lungime şi diametru de 20 microni). bombat în celula musculară cardiacă şi/sau alungit (30-40 nuclei/cm liniar). Ţesuturile musculare Ţesuturile musculare sunt formaţiuni histologice alcătuite din celule de formă alungită denumite miocite sau fibre musculare (netede. Sarcoplasma este o componentă mai „lichidă” a citoplasmei în care. unde are rol în reglarea presiunii sanguine are dimensiuni mici. ♦ Fibrele musculare striate de tip cardiac se dispun în reţea (cu o lungime de 100-150 microni şi diametru de 20 microni). Citoplasma (denumită sarcoplasmă) conţine organite comune de tipul reticulului sarcoplasmatic (sau REN) (este foarte dezvoltat şi implicat în fenomenul de cuplare a excitaţiei cu contracţia musculară în prezenţa ionilor de Ca+2. cu numeroase granule fine de cromatină în interior şi 1-3 nucleoli. în peretele uterului femelelor gestante. complexe Golgi. Fibra musculară netedă are o formă alungită. *t* Rabdocitul (sau fibra musculară striată de tip scheletic) este cilindrică (lungime de 5-35 cm şi diametru de 50-100 microni). formând. miofibrilele şi nucleul. ♦ Leiocitul (sau fibra musculară netedă) din muşchiul neted este fusiform (lungime de 50-500 microni şi diametru de 4-8 microni). denumite fascicule (sau mănunchiuri) ce se asociază şi formează muşchiul neted. dispus la periferia celulei musculare striate de tip scheletic. eventual ramificată (în artera aortă). Are proprietatea de a se plia în timpul contracţiei musculare şi de a se adapta la diminuarea dimensiunilor celulei. extremităţile a două fibre vecine sunt legate.

al vaselor sanguine. dar diferă de acesta. o formă particulară de energie denumită influx nervos care stimulează celulele altor ţesuturi. cu asemănări şi deosebiri faţă de ţesutul muscular neted şi ţesutul muscular striat de tip scheletic. structurală şi funcţională a ţesutului muscular striat de tip scheletic. în secţiune transversală. Se aseamănă cu ţesutul muscular neted. căilor genitale şi urinare. Dendritele sunt prelungirile scurte şi ramificate (dichotomic). dimensiuni de 10 microni lungime şi 5 microni diametru şi sunt dispuşi sub sarcolemă. 3. dar diferă de acesta. Axonul este o prelungire mai lungă şi subţire. Este specializat pentru înregistrarea stimulilor externi şi interni şi conducerea acestora pe distanţe lungi. prin formaţiuni speciale denumite discuri intercalare dispuse scalariform şi formează striuri scalariforme Eberth. anastomozate şi formează o reţea. Este format din fibre musculare care se unesc.68 - . Fibrele miocardiace sunt limitate de o membrană plasmatică lipoproteică ce vine în contact cu o membrană subţire (echivalentă cu sarcolema). cilindrice şi cu extremităţile ovoide. piriform. formând câmpurile Conheim. alcătuind stratul muscular denumit musculoasă. Fibra musculară striată prezintă striaţii transversale ale miofibrilelor. Ţesutul nervos Ţesutul nervos este un ţesut cu morfologie specială specific sistemului nervos şi analizatorilor. grupate şi separate de sarcoplasmă. indiferent de formă şi/sau mărime. între ele. nucleii au formă ovalară. Au o lungime de 5-35 cm. dendritice şi axonice-neuritice sau fibre nervoase. prin sinciţiul funcţional al celulelor componente. ovoidă sau sferică) (aspect-fusiform. sub acţiunea stimulilor externi sau interni.. Neuronul (sau neurocitul) este o celulă nervoasă specială caracterizată prin proprietatea citoplasmei de a produce. punctate. prin neuniformitatea miofibrilelor.6. Fibrele musculare striate de tip cardiac sunt ramificate. Rabdocitele sunt celule fibrilare lungi. prin prezenţa nucleului în planul central. diametru 20-100 microni. piramidal. > celulele secundare de susţinere şi nutriţie a celulelor nervoase principale denumite nevroglii. > Ţesutul muscular striat de tip cardiac este un tip special de ţesut muscular. triunghiular sau poliedric) (dimensiuni variabile între 14 şi 135microni). . sunt multinucleate (30-40 nucl ei/mm lungime). aspecte şi dimensiuni variabile (formăglobulară. reprezentate de discurile alternante (clare şi întunecate) care se succed în toată lungimea miofibrilelor. prin aspectul miofibrilelor. Corpul neuronului are forme. Elementele histologice componente ale ţesutului nervos sunt: > celulele nervoase principale denumite neuroni. Celulele au nucleii ovoizi plasaţi central. În sarcoplasmă se găsesc miofibrile (sau rabdofibrile) grupate în coloanele Leydig care. Ţesutul muscular striat de tip cardiac intră în structura miocardului ce are proprietatea de a se contracta ritmic şi involuntar. neramificată şi cu colaterale rare detaşate în unghi drept. prelungirile celulare. lungimea de 100 microni diametrul de 15-20 microni şi numeroase miofibrile alcătuite din miofilamente. Ţesutul muscular striat de tip scheletic este format din fibre musculare striate denumite rabdocite-unitatea morfologică.Muşchii netezi se întâlnesc în peretele tubului digestiv. apar sub formă de câmpuri poligonale strălucitoare. stelat. are un singur pericarion şi una sau mai multe dendrite cu ramificaţii diferite. Se aseamănă cu ţesutul muscular striat de tip scheletic. Neuronul. Neuronul este alcătuit din: corpul celular (sau pericarionul).

talie mare (30-80 microni) nucleu veziculos plasat central (sărac în cromatină nucleară). sunt foarte fine şi dispuse într-o reţea mai strânsă în jurul nucleului şi mai largă în restul corpului celular. formă piramidală. neuronii intră în legătură unii cu ceilalţi prin prelungirile neuronale de la nivelul sinapselor (gr. Sunt formate din neurofilamente şi microtubuli. reticul endoplasmatic rugos) şi organite specifice (neurofibrile şi corpusculi Nissl) şi un nucleu veziculos (cu aspect nucleolat) sărac în heterocromatină (şi-a pierdut capacitatea de multiplicare) dar este bogat în eucromatină nucleară. din corpul celular pleacă. formă sferică. complexe Golgi. pigmenţi etc. axonul emerge din polul opus (se întâlnesc în structura stratului mijlociu al retinei. au un singur axon ce se desprinde din mijlocul bazei piramidei la nivelul unui con de emergenţă axonică şi mai multe prelungiri dendritice . neurofibrile. aspect veziculos şi este bogat în granule fine şi dispersate de eucromatină. Nucleolii sunt mai mari şi foarte discreţi în nucleoplasmă.Pericarionul are o membrană celulară denumită neurolemă ce protejează. nodozităţi sau asperităţi în formă de spini. are dimensiuni mari. al ganglionilor: vestibular-Scarpa şi acustic-Corti). dendritele pleacă din unghiurile piramidei şi/sau a poliedrului. la suprafaţa celulei. Fibra nervoasă axonică are trei constituienţi principali: axoplasmă. De la pericarion pleacă. se divide în „T”: o ramură reprezintă dendrita. La nivelul sistemului nervos central. > pseudo-unipolari-au aspect piriform sau sferic. Fibrele nervoase sunt reprezentate de axonii şi dendritele neuronilor. prelungirile neuronale. centru celular. în unii neuroni (de ex. ei având doar dendrite (intră în structura retinei). celulele multipolare din măduva rahidiană). axolemă şi teci (sau învelitori externe). aparent. se disting tipurile de neuroni: > amacrini-sunt neuronii lipsiţi de pericarion. ovoid sau globulos şi au talie mică.69 - . membrana unui neuron se află în raport de contiguitate cu membrana unui neuron vecin). multipolari piramidali Betz din scoarţa cerebrală-sunt neuroni de talie mare. o singură prelungire neuronală groasă care. Denumirea provine de la faptul că. Neurofibrilele sunt dispuse în spaţiile dintre corpusculii Nissl. Nucleul este dispus central sau excentric. dendritele se detaşează dintr-o extremitate a corpului celular. iar axonul de pe o latură sau de la baza celulei. iar cealaltăaxonul (se întâlneşte în structura ganglionilor spinali şi în rădăcina senzitivă a nervilor cranieni). Neuroplasma este un coloid fosfo-proteic în stare de gel vâscos şi incolor. lizozomi. se ramifică dichotomic şi prezintă. dendritele pleacă din diferite puncte ale suprafeţei celulei. Când pericarionul are formă stelată. în diferite moduri şi direcţii. „synapsis”-a îmbrăţişa) (sinapsele reprezintă locul unde prelungirile eferente ale unui neuron se ating cu dendritele sau corpul celular al neuronului vecin sau. cu desebirea că. Acestea sunt de două tipuri: centrale (dispuse în sistemul nervos central) şi periferice (dispuse în sistemului nervos periferic). ribozomi. este dublată de foiţa externă a celulei gliale satelite. Aceasta conţine organite comune (complexe Golgi. bogat în granulaţii denumite corpi tigroizi (sau corpusculi Nissl). Corpusculii Nissl reprezintă granulaţiile cromatofile asemănătoare unor blocuri poliedrice cu aspect fusiform şi/sau de bastonaş. blocurile cromatofile sunt plasate unele lângă altele şi dau pericarionului un aspect de „încărcare” granulaţiile sunt cu atât mai numeroase cu cât celula este mai mare. citoplasma denumită neuroplasmă. mitocondrii. fie în interiorul sistemului nervos central. multipolari-au formă piramidală. peroxizomi. În funcţie de numărul şi modalitatea de emergenţă a prelungirilor neuronale. Prelungirile neuronale se termină. Tipuri de neuroni. Neurilema are structura generală a oricărei membrane celulare. fie sub forma nervilor periferici. după o traiectorie scurtă. stelată sau fusiformă. la exterior. bipolari-au aspect fusiform.

este alcătuită dintrun corp celular şi numeroase prelungiri gliale. se desprind din extremitatea subţiată a pericarionului. Printre corpii tigroizi se dispun neurofibrile sub formă de reţea mai densă în jurul nucleului. TEST DE EVALUARE HISTOLOGIE GENERALĂ 1)Epiteliul stratificat cornos îşi are originea în –ectoderm -mezoderm -endoderm 2)Epiteliul simplu cubic se găseşte –la suprafaţa ovarului -la interiorul vaselor sangvine -în structura tiroidei . dar bogat în eurocromatină-metabolic activă). corpul celular este polimorf (ovoid. Nevrogliile reprezintă elementele trofice.70 - . nucleu rotund şi numeroase prelungiri gliale. are aspect veziculos. Citoplasma este granulară (granulele sunt denumite gliosomi) şi conţine gliofibrile. între două strangulaţii Renvier). neuronii multipolari piriformi Purkinje din scoarţa cerebeloasă-sunt neuroni de talie mare (40-60 Ăj. sferic. elipsoidal sau lobulat) şi bogat în cromatină nucleară. complexe Golgi. veziculos şi colorat în galben . Nucleul este mare. multipolari stelaţi (sau neuronii motori) sunt localizaţi în coarnele ventrale ale măduvei rahidiene.m) şi aspect piriform (de pară). câteva prelungiri gliale noduroase şi puţin ramificate şi apar în substanţa nervoasă-albă şi cenuşie. Baza celulei este orientată spre stratul profund granular al scoarţei cerebelare. Axonul se desprinde de la nivelul conului de emergenţă axonică de la baza pericarionului. de susţinere şi izolare a ţesutului nervos ce separă elementele nervoase de vasele sanguine şi ţesutul conjunctiv. fibroasă-este denumită „ astrocit fibros „. plasmatică-este denumită „astrocit protoplasmatic” (sau „celulă în păianjen”). incluzii etc. Macroglia este formată din nevroglia propriu-zisă care este de diferite tipuri: ependimară-se dispune la nivelul canalului ependimar. fusiform sau triunghiular). are formă prismatică sau piramidală. numeroase prelungiri dendritice care se detaşează. apare frecvent în substanţa albă a centrilor nervoşi. Nucleul este mic şi intens colorat. izolare. Dendritele sunt reduse numeric la 2-3. Nevroglia periferică este reprezentată de celula satelită a neuronilor din ganglionii nervoşi rahidieni şi simpatici şi de celula Schwmann (dispusă în afara tecii de mielină Schwann. este plasat central (este sărac în heterocromatină. Celulele prezintă două prelungiri lungi şi ramificate şi manifestă proprietatea de fagocitoză a celulelor nervoase degenerate. sunt groase şi ramificate. nucleul veziculos. Nucleul mononucleolat. Nucleul este variat ca formă (sferic. au de talie mare (60-140 microni). Microglia (mezoglia sau celula lui Del Rio Hortega) apare în tot sistemul nervos şi este mai mică decât restul nevrogliilor. apare frecvent în substanţa cenuşie a centrilor nervoşi şi are o citoplasmă granulară.desprinse din unghiurile şi de pe laturile piramidei. Nevroglia din sistemul nervos central are aspect polimorf. are un corp celular mic şi citoplasmă încărcată cu gliofibrile ce pătrund în prelungirile care iradiază din corpul celular. În neuroplasmă sunt vizibile neurofibrilele şi corpusculii Nissl). Oligodendroglia are corpul rotund. apărare şi fagocitare. formează un epiteliu simplu discontinuu cu celule unite prin desmozomi. din unghiurile pericarionului. Corpii tigroizi au aspect de blocuri poliedrice mici . Corpii Nissl apar în neuroplasmă (ce excepţia zonei conului de emergenţă axonică) ca mici blocuri. iar extremitatea subţiată-spre stratul molecular al scoarţei cerebelare. Nevrogliile au un rol important în sistemul nervos: susţinerea şi nutriţia celulelor nervoase principale (prin picioruşele perivasculare ale macrogliilor). poliedrice.

3)Epiteliul prismatic simplu din intestinul subţire are rol –de absorbţie -de filtrare -de căptuşire şi protecţie 4)Epiteliul urinar este un epiteliu –simplu -stratificat 5)Epiteliile senzoriale se găsesc dispuse –în stomac -în organele de simţ -în rinichi 6)Celula mezenchimală este –mononucleată şi cu prelungiri -binucleată şi fără prelunigiri 7)Substanţa fundamentală conţine –proteine -apă -hormoni -leucocite 8)Ţesutul aponevrotic şi tendinos sunt ţesuturi conjunctive –orientate -semiorientate 9)Tenocitele sunt celule din –ţesutul osos -ţesutul cartilaginos -ţesutul tendinos 10)În ţesutul osos compact.71 - .CO2) 15)Eozinofilele prezintă în citoplasma lor –granule izodiametrice multiple -nu prezintă granule -granule diferite ca mărime 16)Monocitele au dimensiuni de -2-3µ -15-25µ -5-7µ 17)Miocardul conţine ţesut muscular –striat -neted -cardiac 18)Funcţiile ţesutului muscular sunt –contractibilitatea -de upport şi susţinere -glandulare 19)Ţesutul nervos are ca principale caracteristici –contractibilitatea -excitabilitatea -conductibilitatea -de căptuşire şi protecţie 20)Un neuron este format din –pericarion -dendrite -axoni -taxon . există celulele –osteocite -osteoblaste -osteoplaste -osteoclaste 11)Ţesutul sanguin are următoarele funcţii –transportă substanţe nutritive şi gaze (O2.CO2) –imunocompetenţă -căptuşire şi protecţie -homeostazie termică 12)Plasma sanguină conţine –apă -proteine -substanţe minerale -leucocite 13)Dimensiunile hematiilor din sângele mamiferelor sunt de -4-10µ -2-3µ -15-30µ 14)Funcţiile hematiilor sunt –imunocompetenţa -de a imprima culoarea roşie sângelui -de transport a gazelor (O2.

72 - .Fig. . 14. 13. Fig.

73 - .Fig. 15 .

74 - .Fig. 16 şi 17 .

În gastrulaţie. histogeneză şi organogeneză (formarea ţesuturilor şi a organelor). Segmentarea poate cuprinde întregul ovul (segmentare totală în cazul mamiferelor şi a omului) sau numai porţiuni ale acestuia (segmentare parţială în cazul reptilelor. Dezvoltarea continuă şi în afara organismului matern după actul parturiţiei cu perioada post-natală.Capitolul 4 EMBRIOLOGIE GENERALĂ 4.75 - . Dezvoltarea intrauterină se desfăşoară în 3 etape: embriogeneză (de la fecundarea ovulului şi până la apariţia celor trei foiţe embrionare: ectoderm. Segmentarea zigotului constă în diviziuni celulare succesive şi rapide. mezoderm şi endoderm şi a anexelor embrionare).fătarea sau naşterea. Modul în care are loc segmentarea depinde de cantitatea de vitelus pe care o conţine ovulul. gastrularea. creşterea şi dezvoltarea intrauterină parturiţia creşterea şi dezvoltarea extrauterină(sau în afara oului). gastrularea. Definiţii şi generalităţi. din vezicula embrionară unistratificată se formează gastrula. unele faze ale ontogenezei (fecundaţia. mezodermul-la grupele de animale superioare (foiţa embrionară mijlocie) şi endodermul( foiţa embrionară internă).1. histogeneza şi organogeneza) se desfăşoară în organismul matern şi reprezintă dezvoltarea intrauterină. segmentarea.fazele dezvoltării ontogenetice Dezvoltarea embrionară începe cu fecundaţia ovulului şi continuă cu segmentarea zigotului. Segmentarea se încheie odată cu formarea blastulei. segmentarea. fetală (continuă dezvoltarea organelor până lafătare). gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare şi a organelor şi ieşirea din ou. păsărilor şi insectelor). Ontogeneza este procesul de dezvoltare individuală a unui organism începând din stadiul de ovul fecundat până la maturitate. (respectiv foiţa embrionară externă). Tubul neural reprezintă sediul sistemului nervos de mai târziu şi este conservat în interiorul embrionului. . La mamifere. organogeneza. Ca rezultat al gastrulaţiei apar ectodermul. 4. Tubul neural ia naştere din ectoderm. parcurgându-se mai multe etape: fecundaţia.2. Foiţele embrionare constituie punctele de plecare în formarea organelor. Din cele trei foiţe embrionare se dezvoltă organele. Gastrulaţia şi formarea foiţelor embrionare.. Gametogeneza cuprinde ansamblul transformărilor prin care trec celulele germinale iniţiale denumite gonocite primordiale până ating stadiul de celule sexuale mature . Apariţia tubului neural şi a organelor.

2.Procesul de gametogeneză cuprinde:spermatogeneza şi ovogeneza şi se desfăşoară în 3 faze:germinativă (de multiplicare). spermatocitele de ordinul I se divid reducţional şi produc 2 spermatocite de ordinul II cu set haploid (n) de cromozomi.creştere (de dezvoltare)şi de maturare. Perioada de maturare se caracterizează prin faptul că. Perioada de creştere debutează odată cu pubertatea şi constă în creşterea şi dublarea volumului spermatogoniilor şi transformarea acestora în spermatocite de ordinul I.1. Spermatogeneza Spermatogeneza cuprinde totalitatea transformărilor prin care trec spermatogoniile (gonocitele primordiale masculine) până devin celule sexuale mature (spermatozoizi). Acestea se divid mitotic imediat şi rezultă în final 4 spermatide. 18 4. Procesul se desfăşoară la nivelul epiteliului germinativ din tubii seminiferi de la nivelul testiculului.76 - . care vor continua linia seminală. Spermatozoidul a fost pus în evidenţă pentru prima dată în 1667 de Ham din Leyda (la om) şi în 1679 de Antony Von . Perioada germinativă (sau de multiplicare) este parcursă în timpul prepubertăţii când gonocitele primordiale se divid mitotic şi produc 2 categorii de celule: mici-identice cu gonocitele primordiale şi altele mari-denumite spermatogonii „prăfoase " de tipul A care ulterior se vor divide mitotic (în mod repetat) generând spermatogoniile „crustoase" de tipulB. Spermatidele parcurg procesul de metamorfoză celulară denumit spermiogeneză în care fiecare spermatidă se transformă într-un spermatozoid Morfologia spermatozoidului. Fig.

Un filament spiral ce conţine circa 25 spirale şi este format din granule mitocondriale dispuse în jurul filamentului axial peste care.Leeuwenhöek (la animale). ţap.. se detaşează cu uşurinţă de coadă şi este acoperită la exterior de o membrană citoplasmatică foarte delicată. vier.Coada(flagelul) este formată din trei porţiuni sau piese numite. forma capului spermatozoidului este variabilă cu specia: sferică (om). este foarte fragilă. are aspect filamentos şi include o fibrilă centrală şi o teacă protoplasmatică. ovalară (berbec. 1999) piesa de conjugare este scurtă de circa 1 micron. H. se dispune între jumătatea anterioară şi posterioară a centriolului distal. Structura spermatozoidului (după Liebich. este alcătuită dintr-un filament axial (ce se reduce progresiv) acoperit. cotoi şi câine) sau spiralată (cocoş). formă variabilă cu specia şi conţine acrozomul-cu rol esenţial în procesul fecundaţiei pentru că perforează membrana externă groasă denumită zona pellucidă (din jurul membranei viteline a ovulului). Acesta eliberează o enzimă denumită hialuronidază ce are rolul de a depolimeriza acidul hialuronic („cementul" ce uneşte celulele coroanei radiata) şi de a favoriza pătrunderea spermatozoidului printre celulele foliculare şi fecundarea ovulului. 2 fibrile centrale peste care se dispun concentric 9 fibrile periferice duble (2+9+9). de o membrană externă. capul spermatozoidului are o lungime de circa 10 microni. piesă de conjugare(gât) şi flagel (sau coadă). se dispune în partea posterioară a capului spermatozoidului. seceră sau cârlig (şoarece şi şobolan). este alcătuită din filamentul axial înconjurat la exterior de 2 membrane (internă şi externă) fine între care se interpune un strat de citoplasmă şi un triplu filament spiral (permite mişcarea de înaintare a spermatozoidului). armăsar. principală şi terminală: piesa intermediară are o lungime de circa 10 microni. perforator acrozom spa]iul subacrozomic membrana acrozomic\ intern\ membrana acrozomic\ extern\ plasmalema coloane segmentare dispozitiv fibrilar inelar microtubuli mitocondrii Piesa intermediar\ centriolul proximal piesa bazal\ piesa terminal\ tubuli dispozitiv fibrilar Piesa principal\ inel (anulus) Fig. piesa principală este componenta cea mai lungă (de circa 50 microni) a cozii. 19. leagă capul de coadă. În plan central conţine un filament axial alcătuit din microtubuli. Spermatozoidul se dezvoltă din spermatocitul de ordinul II şi spermatide. Fiecare spermatozoid este alcătuit din 3 porţiuni principale: cap. superficială. *t* coada spermatozoidului (sau flagelul) este lungă. la exterior. piesa intermediară. Este alcătuită din 3 piese: intermediară. . piesa principală şi piesa terminală.77 - . la exterior. se dispune o capsulă externă foarte subţire denumită teacă protoplasmatică. După maturare.G. piesa terminală este componenta scurtă şi lipsită de învelişul spiral al cozii.

în ovar. Fecundaţia Fecundaţia este un proces biologic complex cu o durată totală de 12-16 h la animalele domestice. se asimilează reciproc şi generează celula-ou (sau zigotul). Se parcurg 3 faze: ♦ germinativă (de înmulţire)-se desfăşoară în timpul vieţii embrionare pornind de la ovogoniile din ovarul embrionar.000-100.2.2 Ovogeneza Ovogeneza cuprinde complexul de transformări prin care trece ovogonia din stadiul de celulă germinală iniţială până devine ovul matur (sau ovocit) apt pentru fecundare. În finalul perioadei de maturare se formează un ovul matur şi trei globuli polari. denumită ovocit de ordinul II şi cealaltă de talie mică denumită primul globul polar care se va divide. rezerva de celule sexuale femele pentru toată viaţa (circa 60.din ovocitul de ordinul II se formează un ovul matur şi încă un globul polar. ♦ de maturare a ovocitului-începe la pubertatea animalului şi se parcurg 2 diviziuni de maturare: meiotică (sau reducţională)-din ovocitul de ordinul I (sau primar) se obţin 2 celule inegale: una de talie mare haploidă (cu n cromozomi).3. lipide.: la hominidae 20-30 ani) şi reprezintă perioada în care se produce şi se acumulează vitelusul prin procesul de vitelogeneză Vitelusul este format din substanţele nutritive (glicogen. vehiculate de sânge şi pinocitate (în ovocite) cu microvilozităţile de la suprafaţa membranei ovocitelor primare.4. 20 4. mitotică (sau ecuaţională). Fig. . În perioada de dezvoltare embrio-fetală se formează. fosfolipide etc) produse în ficat.000 ovocite de ordinul I) care însă rămân în stare latent-biologică fiind blocate în profaza diviziunii meiotice (reducţionale) până la pubertate. ce constă dintr-o succesiune de fenomene interdependente în care cei 2 gameţi de sex opus (spermatozoidul şi ovulul) se contopesc.78 - . Procesul de ovogeneză se desfăşoară în zona corticală a ovarului în interiorul unei formaţiuni histologice denumită folicul ovarian. ♦ de creştere-debutează imediat după naştere şi durează ani de zile (de ex.

zona pellucida devine rezistentă faţă de acrozina altor spermatozoizi şi se realizează fecundaţia monospermică. se rupe membrana acrozomului şi se eliberează acrozina (sau hialuronidaza). egale şi dispuse diferit. ovulul reacţionează astfel încât granulele corticalei din ovocit îşi „varsă” conţinutul în spaţiul perivitelin. În noua celulă au loc procese metabolice intense care determină diviziuni de segmentaţie-complexe şi succesive-ale zigotului în celule din ce în ce mai mici şi mai numeroase. > amfimixie-constă în reproducerea sexuată adevărată. o enzimă ce depolimerizează acidul hialuronic şi favorizează pătrunderea spermatozoidului printre celule.1. g-cariogamia. f-eliminarea globulului polar secundar şi formarea pronucleilor. În urma contactului dintre acrozom şi membrana pellucida. fuzionarea gametului mascul cu gametul femel şi formarea celulei-ou (sau a zigotului). e-rotaţia fusului. Fazele procesului de fecundaţie a-penetrarea zonei pellucida. c-intrarea în spaţiul perivitelin.Fig. Procesul se declanşează la un interval variabil de timp de la fecundare. După ce primii spermatozoizi au pătruns în zona pellucida. iar la sfârşit. Segmentarea reprezintă ansamblul diviziunilor pe care le parcurge celulaou în urma cărora se realizează „edificiipluricelulare” simple denumite morulă şi blastulă.4.4. sunt constituite primele 2 foiţe embrionare. 4. embrionul este schiţat. Segmentarea la mamifere În momentul fecundaţiei au loc o serie de fenomene fizico-chimice atât în ovul cât şi în spermatozoid care au drept consecinţă restructurarea completă a aspectului general. Dezvoltarea embrionară la mamifere şi păsări 4. h-singamia Fecundaţia se realizează în 3 faze succesive: ♦> apropiere-are loc datorită atracţiei reciproce dintre cei 2 gameţi care se manifestă în treimea superioară a oviductului. . *t* penetraţie-constă în pătrunderea unor spermatozoizi printre celulele coroanei radiata de la periferia membranei pellucida. d-dispariţia granulelor corticale.79 - . 21. b-ataşarea.

> a treia-este transversală astfel încât planul de diviziune este paralel şi supraecuatorial.80 - . Morula are un volum mai mare decât celula-ou din care s-a format. > a doua-este orizontală şi perpendiculară pe planul primei diviziuni. în final obţinându-se 4 celule inegale denumite blastomere. celulele sunt nedeterminate şi indiferent de poziţia lor. din care 4 mici denumite micromere orientate spre polul animal (sau superior) şi 4 mari denumite macromere orientate spre polul vegetativ (sau inferior). Faza de blastulă (sau blastocist) se instalează când blastomerele din interiorul morulei încep să „secrete" lichidul blastocelic care împinge celulele .Procesul de segmentare se desfăşoară în timp ce zigotul se deplasează prin oviduct spre uter şi parcurge stadiile de dezvoltare de morulă şi blastulă. dacă sunt detaşate. Fig. regenerând organismul. 22 *t* Faza de morulă începe la câteva ore de la fecundaţie. Prin diviziuni ulterioare. se obţin 2 celule denumite blastomere ce au volumul total ce nu depăşeşte volumul zigotului. 64. rezultând în final 8 blastomere inegale. pot să evolueze până la sfârşitul dezvoltării embrionare. 32. 128) atât pentru macromere cât şi pentru micromere. numărul blastomerelor creşte în proporţie geometrică (16. timp în care zigotul parcurge câteva diviziuni succesive şi inegale: > Prima-este verticală şi longitudinală. Celulele rezultate în urma acestor diviziuni delimitează o formaţiune sferică „plină" de celule şi aspect muriform denumită morulă.

din fiecare celulă sau grup de celule.81 - . astfel că. *t* Faza de gastrulă se caracterizează prin formarea foiţelor embrionare ca urmare a unor intense procese de proliferare. După formarea notocordului şi a mezoblastului. Micromerele se divid mai rapid şi alunecă spre suprafaţa blastulei prin epibolie realizând foiţa externă denumită ectoblast (sau ectoderm). Macromerele sunt mai bogate în vitelus nutritiv şi alcătuiesc peretele polului vegetativ (inferior). se deplasează şi suferă o triplă invaginare: una mediană din care se formează un cordon plin denumit notocord şi două laterale dispuse între ectoblast şi endoblast din care se va forma cea de-a 3-a foiţă denumită mezoblast. Din acesta. enteropor sau gură primitivă) ce delimitează extremitatea caudală a corpului viitorului animal. pereţii sacilor celomici se resorb. endoblastul se va numi hipoblast. Micromerele conţin o cantitate redusă de vitelus nutritiv şi se dispun spre polul animal (superior). se invaginează prin embolie şi realizează o foiţă internă denumită endoblast (sau endoderm). Cavitatea de migrare nou formată se numeşte archenteron (intestin primitiv sau cavitate gastrulară) şi comunică cu exteriorul printr-un por denumit blastopor (gastropor. Iniţial. sacul mezodermic (sau somita) este alcătuit din 2 foiţe: externă denumită somatopleură (alipită de ectoderm) şi internă denumită splanchnopleură (alipită de endoderm). Mezoblastul se diferenţiază în grupe de celule din ce în ce mai evidente în zona dorsală (sau metamerizată) denumite somite (sau saci mezodermici-stâng şi drept) care pe măsură ce se vor dezvolta. prin diferenţierea ulterioară se va forma sistemul nervos. ectodermul se va numi epiblast (sau ectoderm definitiv). În timp. Din punct de vedere structural. didermic primitiv conţine: butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 2 rânduri: trofoblastul şi ectoblastul (sau blastomerele din discul lăţit). Această fază este denumită „preludiul diferenţierii" pentru că blastomerele ocupă anumite poziţii prin segmenări repetate şi. încep să se diferenţieze foiţele embrionare. După formarea tubului neural. fuzionează şi vor forma un singur sac celomic denumit cavitate generală secundară a corpului. tridermic primitiv conţine butonul embrionar cu blastomerele dispuse pe 3 rânduri: trofoblastul (la exterior). Faza de blastulă cuprinde 3 stadii de dezvoltare: monodermic (sau blastocistul) este reprezentat de 128 de celule embrionare (blastomere) care alcătuiesc trofoblastul (sau ectoblastul trofoblastic) ce are 2 zone: polul animal unde se află un „buton embrionar" (sau embrioblastul) cu o formă discoidală şi blastomerele lipite de faţa internă a trofoblastului şi cavitatea vitelină (sau lecitocelică) dispusă între trofoblast şi butonul embrionar. ulterior se vor separa şi vor delimita cavitatea celomică. creştere volumetrică şi intense mişcări celulare. cei 2 saci mezodermici comunică cu intestinul. Macromerele se divid mai lent. Foiţa externă (sau ectoblastul) suferă „o înfundare" datorită multiplicării celulelor componente pe linia mediană denumită invaginaţie neurală (sau şanţ neural) care se închide în timp şi formează tubul neural. spre finalul fazei. ectoblastul în contact direct cu trofoblastul şi endoblastul-stratul profund alcătuit din celule aplatizate ale butonului embrionar. are loc alungirea axială a gastrulei în sensul axial antero-posterior. Foiţa internă (sau endoblastul) este alcătuită din celulele embrionare care se multiplică.spre periferie unde se dispun sub forma unui singur strat de celule şi delimitează o cavitate blastocelică. vor pătrunde printre cele 2 foiţe embrionare. Notocordul are rol de coloană vertebrală pentru un interval limitat de timp după care dispare şi începe procesul de formare a vertebrelor datorită procesului de multiplicare a celulelor. .

ţesuturile musculare. pe măsură ce gestaţia avansează. plăcile Peyer) şi seroasele (peritoneul. ficatul şi pancreasul. timusul şi vezica urinară. smalţul dentar. părul. aceste formaţiuni sunt acoperite de o foiţă din epiteliul amniosului şi a . aparatul respirator. La exterior. organele hematopoetice (măduva osoasă hematogenă. pericardul şi mezenterul). După nidaţie. Alantoida este a doua învelitoare fetală. Amniosul contribuie la deschiderea gâtului uterin în timpul fătării. epiteliul bucal şi anal. Se formează din endoderm prin proliferarea şi evaginarea porţiunii terminale a intestinului primitiv. Vezicula ombilicală este de natură endodermică. fanerele. Această formaţiune este de natură ectodermică şi prezintă pe faţa externă ramificaţii denumite vilozităţi primare cu ajutorul cărora sunt absorbite substanţele nutritive din laptele uterin. glanda mamară. Din mezoblast (sau mezoderm) se formează dermul şi hipodermul. Endodermul evaginat antrenează la faţa lui externă ţesutul mezodermic din care vor lua naştere vasele sanguine alantoidiene. pleura. Aceasta este plină cu lichid amniotic în care se dezvoltă fătul şi îl protejează de acţiunea factorilor mecanici. medulosuprarenala. epifiza. ajută la dilatarea gâtului uterin. ia naştere în zona extraembrionară (prin gâtuirea cavităţii lecitocelice) şi comunică cu intestinul primitiv prin canalul vitelin. Amniosul este învelitoarea fetală internă ce provine din ectoblast şi delimitează o cavitate amniotică. extra-embrionară (reprezintă sacul alantoidian propriu-zis plin cu lichid alantoidian). Corionul are rolul de a asigura schimburile nutritive dintre mamă şi făt în timpul vieţii intrauterine. Corionul este învelitoarea uterină a foetusului care apare încă din timpul fazei de blastulă sub formă de trofoblast (sau procorion).Aceasta reprezintă momentul în care embrionul se găseşte în stadiul tridermic fiind alcătuit din 3 foiţe primordiale (ectoderm. tiroida.2. 4. se modifică cantitativ şi calitativ. Are rolul de a lubrefia tractusul genital pentru a favoriza expulzarea fătului. Lichidul amniotic lubrefiază tractusul genital. Lichidul alantoidian este limpede. Din endoblast (sau endoderm) iau naştere: tubul digestiv. de nuanţă gălbuie şi. Punga alantoidiană este complet dezvoltată şi este formată din trei porţiuni: > intra-embrionară (va deveni vezica urinară a fătului). invelitorile fetale sunt trei: corionul. astfel că are loc dezvoltarea veziculei ombilicale. Alantoida are rolul de a conduce vasele sanguine către corion asigurând nutriţia şi respiraţia fătului şi protecţia faţă de acţiunile mecanice şi.82 - . locul circulaţiei omfalo-mezenterice este luat de circulaţia placentară. la fătare. glandele salivare. hipofiza. Vilozităţile coriale de pe faţa externă a corionului pătrund în criptele situate pe faţa mucoasei uterine. glanda sebacee şi sudoripară. aparatul cardio-vascular.4. ganglionii simpatici. procorionul se transformă în corion şi vilozităţile primare în vilozităţi secundare. mezoderm şi endoderm). După dezvoltarea alantoidei. La mamifere. epiteliul senzorial (organele de simţ). vezicula ombilicală şi cordonul ombilical. > mijlocie (canalul urac). stabilindu-se astfel legătura dintre mamă şi făt. paratirodele. ţesuturile conjunctive propriu-zise şi metaplaziate (ţesutul osos şi ţesutul cartilaginos). Din ectoblast (sau ectoderm) se formează: sistemul nervos central. Anexele embrio-fetale Din cele trei foiţe embrionare se formează ţesuturile şi organele viitorului individ precum şi anexele fetale. alantoida şi amniosul. epiderma. splina. Cordonul ombilical este format din vasele ombilicale şi canalul uracunite prin ţesut conjunctiv lax cu aspect gelatinos denumit gelatină Warthon. limfonodulii.

există diferite tipuri de placentă: > epitelio-corială-cele două componente ale placentei (maternă şi fetală) îşi păstrează integritatea. > endotelio-corială-vilozităţile coriale distrug epiteliul uterin şi elementele conjunctive din corionul mucoasei uterine pentru a veni în contact direct cu vasele materne pe care le încorporează (până la distrugere) în mucoasa lor. Cordonul ombilical are rolul de a asigura transportul de la mamă la făt şi eliminarea produşilor de excreţie în alantoidă (prin canalul urac). > discoidală-la şoricioaică maimuţă şi femeie.alantoidei.Ce este spermatogeneza ? Daţi câteva detalii. > sindesmo-corială-în zona cotiledoanelor.Ce rol are placenta ? 5. 2. c. > hemocorială-vilozităţile coriale vin în contact direct cu masa sanguină maternă. Notă Soluţionarea problemelor se face pe coli A4. d.00 puncte Punctaj total: 10. b. vilozităţile coriale distrug o parte din endometru şi vin în contact cu elementele vasculo-conjunctive ale corionului din endometru.Selectaţi răspunsurile corecte la varianta-Fecundaţia este precedată de: a. se întâlneşte la suine şi ecvine.00 puncte Răspundeţi corect la următoarele întrebări: . În funcţie de repatizarea vilozităţilor coriale pe suprafaţa corionului. TEST DE EVALUARE 1. ovulaţie.00 puncte Evaluarea rezolvării testului: Scala de punctaj recomandată: 10. se întâlneşte la primate. Din punct de vedere histologic. 3. ovine şi caprine. contopirea celor doi gameţi. hemo-endotelio-corială-se întâlneşte la cobăiţă şi iepuroaică. există diferite tipuri de placentă: > difuză la suine şi ecvine. se întâlneşte la carnivore. Pentru fiecare întrebare (cu răspuns corect) se acordă 2.Ce este ovogeneza ? Daţi câteva detalii. > multicotiledonată-la taurine.00 puncte Punctajul optim preconizat: 8.Ce rol au anexele embrio-fetale ? 4. ovine şi caprine. > zonară-la carnasiere. se întâlneşte la taurine. migrarea embrionului prin coarnele uterine spre uter. Placenta este formaţiunea care rezultă din pătrunderea vilozităţilor coriale în criptele mucoasei uterine asigurând schimburile de substanţă în dublul sens.83 - . Vilozităţile coriale sunt formate dintr-un ax de ţesut conjunctiv lax acoperit de ţesut specific denumit trofoblast. maturarea spermatozoizilor.

o greutate medie de 270 g şi reprezintă circa 40 % din greutatea encefalului la ecvine. 5. Sistemul nervos central 5.respectiv ortosimpaticul şi parasimpaticul.El este rprezentat de către encefal şi de către măduva spinării. diametrul vertical de 12 mm. cea de-a 2-a se dispune la nivelul vertebrelor lombare IV-VI denumită intumescenţă lombară. elaborează un răspuns adecvat care este transmis organelor efectoare. Prelungirile dorsale sunt denumite coarne dorsale. Marginile laterale sunt rotunjite şi groase.1. măduva urmăreşte inflexiunile coloanei vertebrale şi prezintă 2 îngroşări (denumite intumescenţe) din care: una se dispune între vertebra a V-a cervicală şi a II-a toracală denumită intumescenţă cervicală. > Sistemul nervos central prelucrează informaţiile primite.iar Sistemul nervos vegetativ cuprinde cele două componente ale sale. Extremitatea cranială a măduvei se continuă cu bulbul rahidian. În secţiune transversală prin măduva spinării se observă: substanţă cenuşie-este dispusă la interior. au funcţie senzitivă (conţin neuroni senzitivi). de nervii sacrali ai cozii formând împreună „coada de cal". substanţa albă-este dispusă la exterior. Pe secţiune transversală. în forma literei „H". de culoare albă. diametrul transversal de 15-20 mm.1.Sistemul nervos al vieţii de relaţie cuprinde nervii cranieni şi nervii spinali(rahidieni). are forma literei „H" şi 2 porţiuni simetrice semilunare reunite printr-o bandă transversală reprezentată de comisura cenuşie. Aceste 2 intumescenţe corespund zonelor de desprindere a nervilor ce formează plexurile nervoase toracale şi lombare. Are aproximativ 192 cm lungime. fiind reprezentate de cordoanele laterale ale măduvei. glande). uşor aplatizat dorsoventral ce se întinde de la gaura occipitală până la extremitatea cranială a sacrumului. Are aspectul unui cordon lung.Capitolul 5 SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos este alcătuit din totalitatea structurilor de origine ectodermică implicate în explorarea şi cunoaşterea mediului intern şi extern prin prelucrarea. este bogat vascularizată şi culoare gri-brună (uneori nuanţă rozie). În canalul rahidian. Are forma unui cordon dublu cu 2 creste dorsale. înalte şi ascuţite şi 2 creste ventrale. analiza şi integrarea informaţiilor pe baza cărora se elaborează senzaţii sau comenzi pentru organele efectoare (muşchi. mai groase. > Substanţa cenuşie are o consistenţă redusă.84 - . într-un număr egal cu numărul găurilor de conjugare intervertebrale. cilindroid pe toată lungimea sa. De pe laturile cordonului medular se desprind nervii spinali. Fiziologia măduvei spinării are ca substrat-structura anatomică. > Sistemul nervos periferic este reprezentat de către sistemul nervos al vieţii derelaţie şi de către sistemul nervos vegetativ. Sistemul nervos cuprinde sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Prelungirile ventrale sunt denumite coarne ventrale şi au . pe ambele părţi.1. Măduva spinării se dispune în canalul rahidian. Extremitatea caudală a măduvei se subţiază treptat şi formează un con medular cu o lungime de circa 2-3 cm ce se prelungeşte cu un cordon nervos fin denumit „fir terminal" (sau filum terminale) şi străbate vârful conului dural Acest „fir terminal" de substanţă nervoasă este flancat paralel.

La vârful coarnelor se găsesc neuronii sensibilităţii somatice. 12 toracale. cornul dorsal cenuşiu şi şanţul dorsal lateral. 5 lombare şi 5 sacrale. Faţa ventrală prezintă şanţul median ventral cu aspectul unei fante mai largi care se întinde până la comisura albă a măduvei. se dispune la baza cornului ventral şi este evident în regiunea dorsală şi porţiunea posterioară a regiunii cervicale a măduvei. Aspectul şi mărimea sunt. asemănătoare cavităţii în care este adăpostit. la exterior. > ventral-este dispus între fisura mediană ventrală şi coarnele ventrale ale substanţei cenuşii astfel încât cele 2 cordoane ventrale simetrice. Substanţa albă acoperă. În anumite regiuni ale măduvei spinării. între cele 2 şanţuri există un şanţ intermediar care delimitează. de canalul ependimar. în planul central. se află şanţul colateral dorsal. Se deschide cranial. encefalul are greutatea şi dimensiunile variabile. lateral de acest şanţ. Cornul dorsal este orientat oblic. în extremitatea ventriculului IV şi caudal se termină. între ele. substanţa gelatinoasă.2. La baza coarnelor se găsesc neuronii sensibilităţii viscerale (volumul coarnelor dorsale este proporţional cu cantitatea de excitanţi ce provin din mediul extern). În regiunea cervicală.1. 5. prin comisura albă. un contur relativ neregulat şi este îndepărtat de conturul periferic al măduvei spinării printr-un strat gros de substanţă albă În acest corn îşi au originea neuronii motori multipolari destinaţi musculaturii somatice (extensoare-m partea laterală şi flexoare-m partea medială) şi a centurilor scapulară şi pelvină (în zona centrală). Legătura măduvei spinării cu periferia (receptori-efectori) se realizează prin nervii rahidieni micşti care corespund cu structura segmentară a măduvei spinării şi a vertebrelor alăturate: 8 cervicale. Este căptuşită. Cornul lateral are formă triunghiulară. la interior. dorso-lateral şi este mai subţire decât cel ventral. substanţa cenuşie şi este împărţită în 3 cordoane: > dorsal-este dispus între şanţul dorsal. Nervii rahidieni au o distribuţie segmentară (metamerică) şi asigură legătura cu o anumită zonă: cutanată (dermatom). Are o poziţie ventro-laterală.85 - . musculară (miotom) sau viscerală. În acest corn îşi au originea deutoneuronii senzitivi ce alcătuiesc Aspectul general al măduvei spinării. în lateral se află câte un şanţ colateral ventral prin care pătrund rădăcinile aparente ventrale motorii ale nervilor spinali. printr-o uşoară dilataţie. Este alcătuit din grupări nervoase vegetative.funcţie motorie (conţin neuroni motori). în general. de epiteliul ependimar. Cornul ventral este mai scurt dar mai voluminos decât cel dorsal. Fiecare nerv rahidian rezultă din unirea rădăcinilor medulare dorsale (senzitive) şi medulare ventrale (motorii). cu funcţie vegetativă. prin care pătrund rădăcinile aparente dorsale senzitive ale nervilor spinali. . La câţiva mm. la baza coarnelor ventrale se află câte un corn lateral redus. La câţiva mm distanţă. Comisura cenuşie leagă cele 2 jumătăţi de substanţă cenuşie şi este străbătută. sunt legate. fasciculul gracilis de fasciculul cuneiform. Encefalul Encefalul este adăpostit în cavitatea craniană. de cordon cilindroid turtit dorsoventral. Faţa dorsală este brăzdată de un şanţ median dorsal şi împărţită în 2 jumătăţi simetrice. Rădăcinile dorsale şi ventrale ale măduvei spinării se unesc în interiorul canalului vertebral şi formează nervii rahidieni micşti (30-31 perechi) cu distribuţie segmentară (metamerică). la nivelul conului medular. > lateral-este situat lateral de substanţa cenuşie între cornul dorsal şi cel ventral. În seria animală şi la speciile domestice. ca o manta. oferă pentru studiu: 2 feţe-dorsală şi ventrală şi 2 margini laterale.

Greutatea relativă a encefalului, raportată la greutate corporală vie este, în general, mai mare la animalele mici. Encefalul este format din 5 porţiuni principale (prezentate în sens caudo-oral,după cum urmează: miencefalul, metencefalul, mezencefalul, diencefalul şi telencefalul. Mielencefalul este format din:bulbul rahidian,pedunculii cerebeloşi caudali şi vălul medular caudal.Metencefalul este format din puntea lui Varolio,cerebelul şi pedunculii cerebeloşi mijlocii şi anteriori. Mezencefalul este format din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni; Diencefalul este compus din: talamusuri, hipotalamus (hipofiza, tuberculul cenuşiu, tuberculul mamilar şi chiasma optică); epitalamus (epifiza, trigonul şi habenulele epifizei) şi metatalamus (corpul geniculat medial şi lateral). Telencefalul cuprinde: rinencefalul (creierul olfactiv) şi emisferele cerebrale. Bulbul rahidian Este o formaţiune nervoasă cu aspect tronconic uşor aplatizată dorsoventral, oferind pentru studiu o bază, un vârf, 2 feţe şi 2 margini laterale. Baza este orientată oral şi delimitată de puntea lui Varoli, prin şanţul bulbo-pontin, dispus ventral. Vârful se dispune caudal, se continuă cu măduva spinării,de la nivelul găurii occipitalului. Faţa ventrală este mai largă la extremitatea orală, uşor convexă în ambele sensuri şi străbătută de un şanţ median ventral. De o parte şi de alta a fisurii se află 2 coloane de substanţă albă denumite piramide bulbare. Lateral de baza piramidelor bulbare şi caudal de puntea lui Varoli, se află corpul trapezoid, format dintr-o redusă bandeletă transversală care se prelungeşte cu originea aparentă a perechilor VII şi VIII de nervi cranieni. Pe laturile bulbului, de o parte şi de alta, se află originea aparentă a perechilor IX, X şi XI de nervi cranieni. Între şanţ şi piramidele bulbare, caudal de corpul trapezoid apare o eminenţă rotunjită şi puţin reliefată denumită tuberculul facial. Faţa dorsală este acoperită de cerebel şi participă la formarea trigonului bulbar al fosei romboide. Fisura mediană dorsală ajunge până aproape de jumătatea bulbului unde cordoanele dorsale diverg şi canalul ependimar se dilată, devenind superficial şi formează ventriculul al IV-lea. Din punct de vedere histologic, bulbul rahidian este alcătuit din substanţă albă şi substanţă cenuşie ce reprezintă, în mare parte, continuarea substanţei nervoase din măduvă, la care se adaugă o serie de nuclei şi fascicule nervoase proprii. Metencefalul este format din 3 componente diferenţiate din vezicula metecencefalică: puntea lui Varoli, cerebelul şi pedunculii cerebeloşi. Puntea lui Varoli (sau protuberanţa inelară) are aspectul unei benzi transversale proeminente dispusă între bulbul rahidian şi pedunculii cerebrali de care este separată prin şanţurile bulbo-pontine şi ponto-pedunculare. Extremităţile punţii se îngustează şi se recurbează dorsal şi pătrund în cerebel sub forma pedunculilor cerebeloşi mijlocii (sau braţele punţii). Faţa ventrală a punţii prezintă, pe linia mediană, un şanţ bazilar (este amprenta arterei bazilare) şi, pe părţile laterale, rădăcina aparentă a perechii a V-a de nervi cranieni. Faţa dorsală a punţii este delimitată, în lateral, de pedunculii cerebeloşi mijlocii care participă la delimitarea fosei romboide şi a trigonului pontin. Puntea lui Varoli este alcătuită din substanţă nervoasă cenuşie (dispusă sub formă de nuclei: masticator, lacrimo-nazal şi pentru nervii-abducens, trigemen, facial, oculo-motor extern şi acustico-vestibular) şi albă (formată din fibrele longitudinale ale fasciculelor ascendente şi descendente, transversale, de asociaţie şi rădăcinile nervilor cranieni ce pornesc şi se termină la nivelul punţii). Cerebelul (sau creierul mic) are aspect globulos, este uşor alungit transversal şi plasat în derivaţie cu axul cerebro-spinal. Are o greutate medie de circa 70 g şi ocupă compartimentul cerebelos al cutiei craniene. Conexiunile cerebelului cu celelalte formaţiuni ale sistemului nervos central se realizează prin: ♦ pedunculii cerebeloşi posteriori (cu măduva spinării);
- 86 -

♦ pedunculii cerebeloşi mijlocii (cu protuberanţa); ♦ pedunculii cerebeloşi anteriori (cu emisferele cerebrale). Anatomic, cerebelul este alcătuit din 2 emisfere cerebelare simetrice unite, între ele, printr-o formaţiune intermediară, denumită „vermis". Lobul medial (sau vermisul) are aspectul unui vierme inelat separat, prin 2 fisuri superfiale longitudinale, de lobii laterali. Este curbat dorso-ventral astfel încât, cele 2 extremităţi sunt foarte apropiate una de cealaltă. Din punct de vedere histologic, cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie (se dispune la exterior întrun strat subţire şi continuu sub formă de scoarţă cerebeloasă dar, şi la interior, sub formă de nuclei-fastigiali, dinţaţi şi globulos-înglobaţi în substanţa albă din vermis şi emisferele cerebelare) şi substanţă albă (dispusă la interior sub formă de nuclei). Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din 3 straturi: > molecular-la exterior; > cu celule Purkinje-la mijloc; > granular-la interior Pedunculii cerebeloşi sunt reprezentaţi de 3 perechi de cordoane nervoase alcătuite din substanţa albă ce leagă cerebelul de componentele sistemului nervos central. Mezencefalul reprezintă porţiunea cea mai îngustă a trunchiului cerebral situată între diencefal şi metencefal. Este alcătuit din: > pedunculii cerebrali şi tegumentul (sau calota) (în partea ventrală); > tuberculii cvadrigemeni (în partea dorsală). Pedunculii cerebrali sunt reprezentaţi de 2 mase de substanţă nervoasă albă plasate în partea ventrală a mezencefalului orientate divergent de la punte spre emisferele cerebrale. Între pedunculi se află un şanţ denumit fosă interpedunculară ocupată de structurile hipotalamice. Faţa ventrală este convexă în plan transversal şi marcată, în porţiunea mijlocie, de originea aparantă a perechii a III-a de nervi cranieni, înaintea căreia se observă o bandeletă pedunculară transversă care trece înapoia corpului geniculat medial, ajungând la tuberculul cvadrigemen posterior. Faţa dorsală este acoperită de calota mezencefalului şi tuberculii cvadrigemeni. Tuberculii cvadrigemeni sunt 4 eminenţe voluminoase rotunjite de culoare cenuşie, dispuse perechi pe partea dorsală a mezencefalului, de o parte şi de alta a liniei mediane (2 cu dispunere cranială şi 2 cu dispunere caudală). Tuberculii cvadrigemeni craniali (sau coliculii optici) sunt mai dezvoltaţi, au formă sferică, culoare cenuşie, sunt acoperiţi parţial de emisferele cerebrale şi sunt legaţi, de corpii geniculaţi laterali, prin braţul conjunctival cranial. Tuberculii cvadrigemeni caudali (sau coliculii acustici) sunt mai reduşi decât cei craniali, au culoare mai deschisă, se dispun înapoia precedenţilor, sunt distanţaţi între ei dar legaţi printr-o comisură albă transversală. Din punct de vedere histologic, tuberculii cvadrigemeni sunt alcătuiţi din straturi alternative de substanţă nervoasă cenuşie şi albă. La carnivore sunt mai dezvoltaţi coliculii caudali acustici, iar la restul mamiferelor domestice, coliculii rostrali optici La mamiferele inferioare, tuberculii cvadrigemeni reprezintă zona de proiecţie optică. La mamiferele superioare, aceste formaţiuni constituie doar o staţie de „releu" unde se face legătura dintre căile optice cu nucleii oculo-motori şi viscero-motori. Diencefalul (sau creierul intermediar) face legătura dintre mezencefal şi emisferele cerebrale. Este alcătuit din structuri nervoase talamice grupate în jurul ventriculului III (rostral de mezencefal), acoperit de emisferele cerebrale şi vizibil parţial doar la baza encefalului unde, hipotalamusul este încadrat de pedunculii cerebrali, chiasma optică şi tractusurile optice.
- 87 -

Este alcătuit din talamus (sau straturile optice), hipotalamus, epitalamus şi metatalamus (sau corpii geniculaţi). ♦ Talamusul (sau straturile optice) sunt 2 mase ovoide de substanţă cenuşie, relativ voluminoase, dispuse de o parte şi de alta a ventriculului III, înaintea tuberculilor cvadrigemeni, dorsal de porţiunea orală a pedunculilor cerebrali şi înapoia corpului striat de care este despărţit prin şanţul terminal-cu care formează corpii optostriaţi. Histologic, talamusul este alcătuit din substanţă albă-la exterior şi substanţă cenuşie-la interior, dispusă sub formă de nuclei. Hipotalamusul este alcătuit din chiasma optică, tractusurile optice, tuberculul cenuşiu, infundibulul (sau porţiunea proximală a neurohipofizei), glanda hipofiză şi corpul mamilar. Epitalamusul este formaţiunea nervoasă reprezentată de glanda epifiză (sau corpul pineal), habenulele epifizei, nucleii habenulari, tuberculul habenulei, comisura habenulară şi comisura caudală epitalamică. Epifiza este o glandă endocrină de culoare roşie-maronie, formă ovoidă sau fusiformă, lungime de circa 10-12 cm şi lăţime de 7 cm ce se dispune în şanţul format de talamus şi lama patrugeminală. Este ataşată de plafonul ventriculului III printr-o proeminenţă scurtă în care se prelungeşte cavitatea ventriculului. Habenulele epifizei sunt 2 tractusuri mici detaşate, în sens cranial, din lamela nervoasă circulară care fixează epifiza pe orificiul găurii comune posterioare dintre straturile optice şi tuberculii cvadrigemeni caudali. Aceste formaţiuni pleacă de la baza epifizei, se dirijează rostral pe fundul gutierei la deschiderea anterioară şi se unesc cu pilierii craniali ai trigonului cerebral. Metatalamusul este reprezentat de 2 proeminenţe nervoase situate pe feţele laterale ale talamusului denumite corpi geniculaţi (lateral şi medial). Fiecare emisferă cerebrală prezintă 3 feţe: ventrală, dorso-laterală şi medială şi 2 extremităţi: rostrală şi caudală. Faţa ventrală este denumită baza creierului, apare mai aplatizată şi cuprinde un complex de reliefuri şi şanţuri ce aparţin rinencefalului; este despărţită complet de congenera, în jumătatea rostrală, prin fisura interemisferică. În jumătatea mijlocie, prezintă o adâncitură denumită fisură cerebrală laterală (sau valea lui Sylvius) care începe dorsal de chiasma optică şi se prelungeşte pe faţa laterală. Caudal de fisura sylviană, pe faţa ventrală a encefalului, apare o eminenţă denumită lobul hipocampului (sau lobul piriform) şi, în planul rostral se află spaţiul perforat rostral (sau trigonul olfactiv) care prezintă, la suprafaţă, numeroase perforaţii. Formaţiunile comisurale inter-emisferice interioare sunt: corpul calos, trigonul cerebral, septul pelucid şi comisura anterioară (vizibile pe faţa medială a emisferelor cerebrale în secţiune sagitală) şi corpul striat şi hipocampul (vizibile în secţiune transversală şi orizontală). Corpul calos este reprezentat de o lamă groasă de substanţă nervoasă albă dispusă transversal în şanţul interemisferic. În secţiune sagitală se observă o porţiune mijlocie denumită trunchiul corpului calos şi 2 extremităţi: caudală (sau bureletul corpului calos ce se continuă, cranio-ventral, cu fornixul cerebral) şi cranială (sau genunchiul corpului calos ce se continuă cu o zonă subţiată denumită „ciocul" corpului calos). Faţa dorsală a corpului calos formează, în plan median, fundul şanţului interemisferic şi, pe laturi, de o parte şi de alta, 2 bandelete subţiri denumite striuri longitudinale. Cornul lui Ammon (sau hipocampul) aparţine porţiunii limbice a dispusă pe podeaua porţiunii caudo-mediale a ventriculului lateral corespunzător. Se dirijează caudo-lateral şi ventro-cranial ajungând până în porţiunea lobului piriform. Cele 2 coarne Ammon simetrice sunt unite la bază.
- 88 -

plin cu ţesut adipos semifluid. spaţiul epidural. Pe traiectul fibrelor nervoase se întâlnesc ganglionii nervoşi. Nervii senzitivi au originea în ganglionii de pe traiect. Pia-mater (sau leptomeningele) este o învelitoare conjunctivo-vasculară. mai groasă decât celelalte două dar mai puţin vascularizată şi prezintă 2 porţiuni: > craniană (sau cerebrală)-este aderentă la compactele osoase şi formează endostul care emite expansiuni sau prelungiri ce separă emisferele cerebrale (sau coasa creierului) şi/sau protejează cerebelul separându-l de emisferele cerebrale sau cortul cerebelos. prin fibrele eferente motorii. Nivelul de la care un nerv părăseşte substanţa nervoasă constituie „originea aparentă" iar nucleul de pericarioni din care emerg fibrele nervoase constituie „originea reală". fac legătura între centrii nervoşi şi organele efectoare şi fibrele aferente senzitive ce fac legătura între receptori şi sistemul nervos central. arahnoida şi piamater.Corpul striat (sau nucleii bazali) este reprezentat de o masă de substanţă nervoasă cenuşie străbătută de fascicule albe-dispuse la baza emisferelor cerebrale. Lichidul cefalo-rahidian are rol de protecţie a sistemul nervos. Arahnoida este o învelitoare subţire. este situat caudo. 5. > spinală (sau rahidiană)-are forma unei teci cilindice cu diametrul mai mare decât al măduvei spinării şi realizează. extremitatea rostrală este bombată. faţa superioară este netedă şi convexă. căi nervoase periferice care. . După origine. din asocierea cărora se formează plexurile nervoase prin intermediul cărora se realizează acţiuni asociate şi combinative. Dura-mater (sau pachimeningele) este învelitoarea externă de culoare albă. > lentiform (sau extraventricular)-corespunde cu planul trigonului olfactiv. de cornul lui Ammon-prin şanţul ventricular şi de talamus-prin şanţul circumpeduncular. foarte subţire şi transparentă ce aderă intim la substanţa nervoasă şi urmăreşte toate accidentele de relief. Zona principală de aglomerare a fibrelor albe formează „capsula albă internă" ce împarte substanţa cenuşie în 2 nuclei principali: > caudat (sau interventricular)-proemină pe podeaua ventriculului lateral.89 - .2. uşor alcalin. secretat în interiorul cavităţilor cerebrale de plexurile coroidiene. 5. conductibilitatea este centrifugă şi eferentă pentru nervii motori (constituiţi din prelungiri axonice) şi centripetă şi aferentă pentru nervii senzitivi (constituiţi din prelungiri dendritice). astfel încât. Nervii motori au originea în axul cerebro-spinal. are un aspect piriform. Este un lichid limpede. Există origini diferite pentru nervii motori şi senzitivi şi filete vegetative. Aceste structuri nervoase sunt învelite de trei foiţe de protecţie numite meninge: duramater. iar cea caudală este îngustă şi despărţită. nervii pot fi sistematizaţi în cranieni şi spinali. cu canalul vertebral.lateral de precedentul şi are forma unei lentile biconvexe.3 Meningele Sistemul nervos central este adăpostit în canalul rahidian (măduva spinării) şi în cavitatea craniană (encefalul). în continuarea straturilor optice şi a pedunculilor cerebrali. Sistemul nervos periferic Sistemul nervos periferic este alcătuit din numeroase fibre nervoase (grupate în fascicule) denumite nervi. de natură conjunctivo-vasculară ce realizează cu foiţa dura-mater-spaţiul subdural (conţine o cantitate redusă de lichid) şi cu foiţa pia-mater-spaţiul leptomeningic (sau subarahnoidian) plin cu lichid cefalo-rahidian.1.

regiunii obrajilor. > Nervul abducens (VI) (sau oculomotor extern) este motor. dinţilor. nervii motori (maseterin. jugulohioidian şi stilo-hioidian. gros. palatin mic şi palatin mare. a vălului palatin şi scăriţei şi cavităţii timpanice precum şi muşchii jugulo-mandibular.90 - . pterigoidian şi milohiodian) ce inervează musculatura masticatorie şi milohioidul şi senzitivi (lingual. . > Nervul acustico-vestibular (VIII) (sau stato-acustic) este format din 2 nervi: > acustic (sau cochlear)-cu originea reală în ganglionul lui Corti din urechea internă şi are funcţie auditivă. buza superioară. Acesta emite în traiectul său. obrajii. Originea aparentă este la nivelul extremităţii punţii lui Varoli. pielea din regiunea frunţii şi o parte din mucoasa nazală. > Nervul olfactiv (I) este reprezentat de 15-20 filete nervoase cu originea reală în celulele bipolare din mucoasa olfactivă şi originea aparentă pe faţa ventrală a bulbilor olfactivi şi reprezintă segmentul intermediar al analizatorului olfactiv > Nervul optic (II) are aspectul unui cordon cilindric cu originea reală în celulele nervoase din retină şi originea aparentă la nivelul chiasmei optice. voluminos şi are 3 componente: oftalmică (senzitivă). ajunge în fosa orbitară unde emite nervii: zigomatic.5. ganglionul semilunar Gasser de pe traiect (pentru fibrele senzitive). voluminos şi părăseşte cutia craniană prin marea gaură rotundă. nazal aboral şi infraorbitar şi are rolul de a inerva nările. buccinator şi temporal superficial) ce controlează sensibilitatea mucoasei linguale anterioare. ganglionii senzitivi (pentru filetele senzitive). > Nervul trigemen (V) este mixt. se divide în 3 ramuri: lacrimală. Originea reală este în nucleii masticator şi accesoriu din puntea lui Varoli (pentru fibrele motorii). cu excepţia perechilor I-a şi a II-a.1 Nervii cranieni La mamifere şi păsări sunt 12 perechi de nervi cranieni (numerotate cu cifrele romane I-XII) ce au originea reală în segmentele encefalului (pentru filetele motorii). Din ganglionul semilunar Gasser se desprind 3 nervi: oftalmic-este senzitiv. mandibulare. > maxilar-este senzitiv. Fibrele motorii inervează musculatura pieloasă a capului. Fibrele parasimpatice inervează glandele sublinguală. frontală şi nazo-ciliară şi are rolul de a controla sensibilitatea globului ocular şi a pleoapelor. lacrimală şi din mucoasa palatină şi nazală. dinţii şi tavanul cavităţii bucale. temporal profund. nucleii vegetativi (pentru filetele vegetative). pielea buzei inferioare şi a feţei. Nervul trochlear (IV) este pur motor are originea reală în nucleul trochlear din mezencefal şi originea aparentă este caudal de tuberculii cvadrigemeni.2. a planşeului cavităţii bucale. are originea reală în nucleii principal şi accesoriu din bulb. > vestibular-are originea reală în ganglionul vestibular Scarpa din urechea internă şi are funcţie în echilibru. > Nervul intermedio-facial (VII) este mixt şi format din 2 componente: motorie (reprezentată de nervul facial) şi senzorial-parasimpatică (reprezentată de nervul intermediar). > mandibular-este mixt. Fibrele senzoriale (gustative) inervează extremitatea rostrală a mucoasei linguale. receptori şi organele de simţ (pentru filetele senzitive) şi originea aparentă este pe faţa ventrală a trunchiului cerebral. maxilară (senzitivă) şi mandibulară (mixtă). inervează muşchiul oblicul dorsal al globului ocular. originea aparentă este în şanţul colateral de pe faţa ventrală a bulbului şi are rolul de a inerva muşchii (dreptul lateral şi posterior) ai globului ocular. mandibulară. Nervul oculo-motor comun (III) are originea reală în nucleul oculo-motor din mezencefal (pentru fibrele motorii) şi nucleul pupilar (pentru fibrele parasimpatice) şi originea aparentă pe faţa ventrală a pedunculilor cerebrali.

2.Originea aparentă este.3 Nervii membrelor Ramurile ventrale ale perechilor de nervi cervicali VI. lombari. ovine şi leporide) şi inervează. are originea reală în nucleii principal şi accesoriu din bulb şi originea aparentă pe faţa ventrală a bulbului. Nervii desprinşi din plex sunt sistematizaţi în: toracali (craniali şi caudali) şi ai membrului toracic. pentru componenta parasimpatică-în nucleul cardio-pneumo-enteric din bulb şi pentru componenta senzitivă-m ganglionul jugular de la nivelul găurii sfâşiate de pe traiect. are originea reală-pentru fibrele senzitive-m ganglionul pietros de pe traiect. 4-la ovine. VII şi VIII se anastomozează cu primele două perechi de nervi toracali şi formează plexul brahial destinat inervării membrului toracic. 5. 18-22-la canide şi 20-24-la feline etc) şi inervează musculatura şi pielea din regiunea cozii. pe laturile bulbului şi reprezintă segmentul intermediar al analizatorului acustico-vestibular. Fiecare nerv spinal este mixt şi are filete senzitive (rădăcinile dorsale). pentru ambele componente ale nervului acustovestibular. Nervii lombari sunt perechi (în număr variabil cu specia: 6-la cabaline.2 Nervii spinali Nervii spinali (sau rahidieni) sunt reprezentaţi de perechile de nervi desprinse din măduva spinării ce părăsesc canalul vertebral prin găurile de conjugare. Nervul spinal (XI) (sau accesoriu al nervului vag) are originea reală în nucleul ambiguu din bulb şi măduva spinării şi originea aparentă pe laturile bulbului. ♦ Nervii caudali (sau coccigieni) sunt perechi (în număr variabil cu specia: 1416-la leporide. 7-la carnasiere. prin ramurile dorsale-pielea şi musculatura regiunii şi. Are rolul de a inerva musculatura intrinsecă şi extrinsecă a limbii. ♦ Nervii cervicali sunt în număr de 8 perechi. Nervii spinali sunt după regiunea din care se desprind: cervicali. Originea aparentă este pe laturile bulbului). . cleido-travers şi trapez) şi ventrală (pentru muşchiul sterno-mandibular). ♦ Nervii sacrali sunt perechi (în număr variabil cu specia: 3-la carnivore.2.plexul sacral. Originea reală este pentru componenta motorie-m nucleul ambiguu din bulb. la limita cu măduva spinării.91 - . prin ramurile ventrale ale perechilor sacrale I şi II. 1417-la suine. ♦ Nervii toracali sunt perechi (în număr variabil cu specia: 18-la cabaline. musculatura şi pielea regiunii şi ultimele 3 perechi de ramuri ventrale formează plexul lombar. taurine. 13-la rumegătoare şi carnivore şi 12-la leporide). Plexul brahial are aspectul unei lame lăţite ce se dispune între cele două porţiuni ale muşchiului scalen. rumegătoare şi suine. Nervul gloso-faringian (IX) este senzitiv. Părăseşte cutia craniană şi se orientează spre aripa atlasului unde emite 2 ramuri: dorsală (pentru muşchii cleido-mastoidian. prin ramurile dorsale. fiecare pereche având 2 ramuri: dorsală şi ventrală. motor şi parasimpatic. simpatice şi senzitive. 5. motorii (rădăcinile ventrale) şi vegetative. fiecare având 2 ramuri: dorsale şi ventrale. pentru fibrele motorii-m nucleul ambiguu din bulb şi pentru fibrele parasimpatice-în nucleul salivator caudal din bulb. sacrali şi caudali. Nervul hipoglos (XII) este motor. cabaline şi leporide) şi inervează. lateral de piramidele bulbare. toracali. > Nervul vag (X) (sau pneumo-gastric) este mixt şi are filete motorii.

Nervul tibial emite ramuri musculare proximale pentru muşchii propulsori (biceps femural. micul rotund şi cleido-brahial. subscapular. se dispune pe faţa medială a humerusului şi este separat de nervul ulnar. 5. prin ramurile comunicante cenuşii. menţine funcţionalitatea normală a organelor interne şi realizează acea stare de echilibru denumită homeostazie. ajung la organe şi le inervează.3. tensor al fasciei antebrahiale. Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic are două componente: centralăreprezentată de centrii nervoşi vegetativi din axul cerebro-spinal (măduvă şi trunchiul cerebral) ce realizează conexiuni cu cortexul şi periferică-reprezentată de fibrele şi ganglionii vegetativi şi este dispusă în afara axului cerebro-spinal. extensor digital lateral. Sistemul nervos al vieţii vegetative Sistemul nervos vegetativ reprezintă componenta sistemului nervos care coordonează activitatea organelor interne. tibial (trece printre muşchii gemeni ai gambei. anatomic şi topografic. Nervul radial este cel mai gros. în planul ventral coloanei. din care derivă nervii digitali). alţii se dispun. Reglarea se face prin intervenţia reflexă a sistemului nervos care asigură funcţionalitatea organică. de unde. Emite pe traseu. Nervul axilar-inervează muşchii: deltoid. funcţional sunt antagoniste şi acţionează sub controlul sistemului nervos central. Din punct de vedere fiziologic. extensor carpo-ulnar şi pentru regiunea cutanată laterală a braţului şi antebraţului. în sensul că. extensor digital comun. marele rotund) şi braţului. reparatorie şi anabolizantă ce crează rezervele pe care le . Ganglionii vegetativi au o dispunere variată. femural (pentru muşchiul cvadriceps femural). unii se dispun lateral de coloana vertebrală şi realizează şanţul ganglionar para-vertebral (sau latero-vertebral). adductorii-mare şi mic şi graţios). safen (pentru pielea regiunii mediale a coapsei. Din anastomoza nervilor brahial şi median rezultă filete nervoase pentru muşchii pectorali-transvers şi descendent. Plexul lombo-sacral este sistematizat în 2porţiuni: ♦ cranială-cuprinde nervii: ilio-muscular (pentru muşchii psoasul mare şi psoasul mic). sistemul nervos vegetativ este sistematizat în două grupe-ortosimpatică şi parasimpatică-care. inervează musculatura netedă a organelor interne şi a vaselor sanguine şi coordonează activitatea secretorie a glandelor endocrine.Nervii membrului toracic sunt destinaţi musculaturii spetei (suprascapular. profund şi accesoriu şi tensor al fasciei lata). formând ganglionii intramusculari terminali. Fibrele eferente individualizate pot fi pre-ganglionare mielinice originare din centrii vegetativi pe care le uneşte de formaţiunile ganglionare şi post-ganglionare amielinice originare în ganglionii vegetativi. Fibrele aferente fac parte din nervii sistemului cerebro-spinal. prin artera humerală şi se termină în muşchiul abductorul lung al policelui. Fibrele nervoase vegetative sunt de două tipuri: aferente şi eferente. Toate organele au o dublă inervaţie: parasimpatică-reprezentată de componenta trofotropă. Nervul brahial-inervează muşchii coraco-brahial şi biceps brahial.92 - . pectineu. faţa medială a corzii jaretului şi se termină cu 2 nervi plantari: lateral şi medial. filete nervoase pentru muşchii triceps brahial. glute caudal (pentru muşchii biceps femural şi gluteu superficial). şi formează ganglionii pre-vertebrali sau la nivelul organelor. extensor carpo-radial. cutanat femural caudal (pentru pielea regiunii caudale a coapsei). anconeu. adaptează organismul la condiţiile de mediu extern. Sistemul nervos vegetativ împreună cu sistemul endocrin. marele sciatic (dă filete nervoase pentru muşchii profunzi ai bazinului). gambei şi metatarsului) şi obturator (pentru muşchii: croitor. ♦ caudală-cuprinde nervii: gluteu cranial (pentru muşchii glutei-mediu. semitendinos şi semimembranos) şi fibulare-superficiale şi profunde (pentru muşchii şi pielea din regiunile anterioară a gambei şi tarso-metatarsiană).

abdominală şi sacrală drept componente ale segmentelor medulare. Centrii vegetativi ortosimpatici sunt plasaţi pe coarnele intermediolaterale ale măduvei dorso-lombo-sacrale. Nucleul cardio-pneumo-enteric reprezintă originea componentei parasimpatice a nervului vag. Filetele pre-ganglionare intră în componenţa nervului vag. dinamogenă şi catabolizantă. furie şi perioada de boală. . De la acest nivel. componenta parasimpatică nu prezintă o individualitate specifică. lombară. Fibrele pre-ganglionare părăsesc măduva spinării odată cu rădăcinile dorsale şi ajung. Ganglionii vegetativi sunt reprezentaţi de lanţul ganglionar para-vertebral. în timpul atacului. Centrii nervoşi sunt grupaţi la periferia nevraxului şi realizează 2 segmente parasimpatice-cranian şi pelvin-de la care pleacă fibrele pre-ganglionare eferente ce fac sinapsă la nivelul ganglionilor parasimpatici. lângă nucleul oculo-motor Nucleul lacrimo-salivar cuprinde nucleii lacrimal şi salivar (rostral şi caudal) ce se dispun între nucleii nervului facial şi ambiguu din bulb. în stare de efort. > crează rezervele pe care le va mobiliza sistemul nervos vegetativ ortosimpatic. viscerele din regiunea cervicală. fibrele nervoase şi ganglionii nervoşi. Sistemul nervos parasimpatic. în organism. La mamiferele domestice. Ganglionii ortosimpatici se leagă între ei prin conectivele interganglionare. De la acest nivel. fibrele sale fiind componente ale nervilor periferici cranieni şi/sau spinali. Rolul sistemului nervos vegetativ parasimpatic: Prin dubla inervaţie orto-simpatică şi para-simpatică a tuturor organelor. prin intermediul ramurilor ventrale ale nervilor-pudend şi hemoroidal. un echilibru labil denumit homeostazie. ganglionii pre-vertebrali şi ganglionii intra-murali (din peretele organului efector).93 - . > intervine ziua. lungi şi scurte. pleacă fibre post-ganglionare ce ajung la organele efectoare. la plexul pelvin. când organismul se reface. în somn. Nucleul pupilar este localizat în mezencefal sub apeductul lui Sylvius. Parasimpaticul pelvin are originea în măduva spinării din regiunile lombară (IV) şi sacrală (I). cervicală. > fibrele postganglionare se distribuie organelor efectoare urmărind adventicea arterelor care irigă organele respective. până la nivelul colonului descendent. > acţionează: noaptea. ajung în interiorul cavităţii abdominale şi inervează. pe traiectul lor. toracală şi abdominală. se realizează. Rolul sistemului nervos vegetativ ortosimpatic: > coordonează procesele catabolice şi dinamogene asigurând energia necesară vieţii. în stare de repaus sau după boală.va mobiliza ortosimpaticul şi ortosimpatică-reprezentată de componenta ergotropă. a apărării. ♦ Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic este reprezentat de: centrii vegetativi. filetele postganglionare se orientează spre originea a colonului descendent din cavitatea abdominală şi pelvină. > coordonează procesele anabolice şi de asimilaţie-prin componenta trofotropă. Fibrele nervoase sunt pre-ganglionare (mielinice) şi post-ganglionare (amielinice). reparatorie. Ortosimpaticul prezintă porţiunile: cefalică.

00 puncte) Fig. 23. 2. 7. În substanţa reticulată din trunchiul cerebral se află centrii vitali ai (completaţi Notă 1. 4.6 Standardul de evaluare: calitativ (min.00 puncte 3. 10.00 punct Evaluarea rezolvării sarcinilor de la Capitolul 5.00 puncte 3. 6.1 Scala de punctaj recomandată: 10. 3. 7. 2..trunchiul nervului spinal" şi „trunchiul cerebral" ? (Pentru toate întrebările ce urmează se cere să menţionaţi răspunsul corect) TEST DE EVALUARE .2 Punctaj total: 10. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4.5 Punctajul realizat: 3.3 Punctajul optim preconizat: 8.1.94 - . Pentru fiecare întrebare (cu toate răspunsurile corecte) se acordă 1.00 puncte 3. Care sunt părţile componente ale sistemului nervos central ? Care sunt componentele sistemului nervos periferic ? Ce înţelegeţi prin sistem nervos vegetativ ? Care sunt componentele sistemului nervos vegetativ ? Sesizaţi diferenţa dintre pedunculii cerebrali şi pedunculii cerebeloşi ? Care este numărul de nuclei motori ai nervilor cranieni ? Sesizaţi diferenţa dintre originea aparentă şi cea reală a nervilor periferici ? Sesizaţi diferenţa dintre fibrele nervoase senzoriale şi cele somatice ? Puteţi diferenţia noţiunile: . 9. 5. 8. 3.

24. 25 şi 26 .95 - .Fig.

Fig. . 28. Fig.96 - . 27.

sunt specifici mamiferelor. Se disting 3 categorii de organe receptoare capabile să recepţioneze diferenţiat cele mai subtile modificări ale mediului ambiant: ♦ interoceptorii-culeg excitaţiile de la nivelul viscerelor aflate în raport. periost. direct sau indirect. Meissner-sunt prezenţi la mamifere şi au o structură complexă. gustativ. termice şi dureroase din piele: > terminaţiuni nervoase libere-sunt reprezentate de fibrele nervoase amielinice (receptori pentru durere) dispuse superficial şi în profunzimea straturilor pielii.1. legate între ele.97 - . ♦ exteroceptorii-primesc excitaţiile ce vin din afara organismului şi se împart în receptori cutanaţi şi pentru organele de simţ. Sunt alcătuiţi dintr-un bulb central granulos (străbătut de o fibră amielinică) înconjurat de o capsulă periferică. Segmentul periferic poate fi activat datorită specializării la un singur excitant specific şi adecvat. > organe încapsulate (sau corpusculii)-sunt alcătuiţi din extremitatea unei fibre nervoase ce pătrunde şi se ramifică într-o grupare de celule epiteliale. > intermediar (sau de transmisie)-reprezentat de calea nervoasă. printr-o teacă conjunctivă. Krause-au rol pentru recepţionarea senzaţiilor termice şi se dispun în derm. Se deosebesc 5 tipuri de receptori: cutanat. La mamifere. se găsesc în pielea ciocului şi/sau sub epiteliul mucoasei linguale la unele specii de păsări acvatice. olfactiv. > central-reprezentat de zona corticală. sunt specializaţi pentru recepţionarea excitaţiilor tactile. Un analizator este format din 3 segmente: > periferic-reprezentat de receptorii organului de simţ. vizual şi acustico-vestibular. Vater-Paccini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor de presiune. pleoapelor şi/sau a extremităţilor. perii tactili situaţi (cu diferenţele specifice) în jurul botului. au formă ovoidă şi sunt localizaţi preponderent în hipoderm. ♦ proprioceptorii-culeg excitaţiile mioarticulare. 6. cu rol de analiză şi integrare. cu mediul intern. conducerea şi transformarea în senzaţii a excitaţiilor provocate de o serie de stimuli din mediul intern şi extern. de presiune. Există diferite tipuri de corpusculi: Grandy-Merkel-se dispun printre 2-3 celule epiteliale.Capitolul 6 MORFOLOGIA ORGANELOR DE SIMŢ Analizatorii sunt organe de simţ reprezentate de un complex de formaţiuni anatomice cu rol în recepţionarea. la nivelul extremităţii membrelor şi tunica conjunctivă a globului ocular. sunt importanţi pentru a asigura sensibilitatea superficială cutanată. adventicea vaselor sangvine şi mezoul peritoneal. Analizatorul cutanat Segmentul periferic al analizatorului cutanat este reprezentat de receptorii ce culeg informaţiile tactile. . o grupare de celule aplatizate printre care se găsesc ramificaţii neurofibrilare. orientare spaţială şi echilibru. Ruffini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor termice localizaţi din hipoderm. ligamente. tendoane. sunt acoperiţi de o capsulă foarte subţire.

1. 6. pinteni. culoarea şi gradul de înclinare a părului sunt diferite în funcţie de specie. individ. intervine în perpetuarea speciei-prin feromonii elaboraţi de glandele speciale ce au rol de „apel sexual” şi. prin activitatea glandelor sudoripare. unghii. se condensează şi se orientează în planuri diferite şi formează fascia superficială a corpului. Are rol de: organ de simţ şi protector mecano-fizic al ţesuturilor subiacente. reglator termic al corpului la animalele hemeotorme (măreşte şi/sau micşorează evaporarea). Segmentul intermediar al analizatorului cutanat este reprezentat de nervii care au pericarionul în ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni şi/sau în ganglionii spinali şi cordoanele ascendente ale măduvei. dimensiunile. pielea este reprezentată de 3 straturi: > epiderm-este stratul superficial. la câine) depăşeşte 2-3 mm diametru fiind alcătuită dintr-un număr mare de neurofibrile. Aceştia prezintă. Segmentul central al analizatorului cutanat este reprezentat de ariile de proiecţie senzitivă localizate în cortexul lobilor parietali ai emisferelor cerebrale. penelor şi paniculilor adipoşi. a substanţelor hidrosolubile. > derm-este stratul cel mai gros (circa 84 %) dar şi cel mai rezistent din piele alcătuit din ţesut conjunctiv semiorientat. gheare (la carnasiere). Firul de păr este alcătuit din: .Perii groşi şi rigizi sunt denumiţi „peri senzitivi” sau „vibrize”. organ depurator ce asigură eliminarea produşilor toxici. glande sebacee şi sudoripare şi diferitele tipuri de glande modificate.1. castane. copite (la cal). permeabilitatea selectivă permite pătrunderea lipidelor şi. datorită proprietăţii de elasticitate apără organismul de acţiunea mecanică şi distrugătoare a corpurilor dure sau ascuţite. Forma. Epidermul are o intensă activitatea keratogenă în urma căreia iau naştere o serie de formaţiuni cornoase – denumite fanere-cu funcţii diferite: peri (la mamifere). Grosimea fasciculului nervos care abordează un folicul pilos senzitiv (de ex. muşchi pilo-erectori şi plumo-erectori. Din punct de vedere histo-structural. în interiorul folicului pilos. conţine glande sebacee şi sudoripare. la nivelul orificiilor naturale. într-o cantitate mai mică. stare de întreţinere. ongloane (la rumegătoare şi suine). anotimp şi regiune corporală. datorită părului. Producţiile cornoase ale pielii ♦ Părul acoperă suprafaţa externă a pielii mamiferelor.1 Pielea Pielea este un organ complex de natură conjunctivo-epitelială ce acoperă corpul animalelor în totalitate şi care. protector termic. pene (la păsări).98 - . foliculi piloşi. vârstă. prin diferitele producţii glandulare. contribuie la dimorfismul sexual. Este bogat vascularizat şi inervat. 6. solzi (pe picioarele păsărilor). protector cu o structură epitelială şi o intensă activitate-prin înmulţirea permanentă a straturilor bazale (are loc îngroşarea treptată a straturilor superficiale care se keratinizează şi se descuamează continuu pe măsură ce sunt înlocuite). alcătuind căile exteroceptive şi proprioceptive.2. în profunzime. se continuă cu mucoasele. prin integritate şi structură apără organismul de acţiunea unor microorganisme sau agenţi fizici. > hipoderm-este alcătuit din ţesut conjunctiv lax care. lacune sanguine interpuse între teaca epitelială şi cea fibroasă.

delimitat de celulele epiteliale ale mucoasei care se deschid la suprafaţa epiteliului printr-un por gustativ). Glandele mamare sunt glande sudoripare modificate. Glandele sudoripare sunt glande tubulare cu 2 porţiuni distincte: profundă (secretorie)-reprezentată de glomerulul sudoripar şi tubul sudorifer şi segmentul rectiliniu ce traversează dermul şi epidermul prin canalul sudorifer. forme şi structuri diferite: ♦ părul comun de acoperire (sau părul de contur)-este format din fire puternice. Analizatorul gustativ Analizatorul gustativ este implicat în realizarea simţului gustativ şi a ingestiei de furaje. faringelui. regresează şi/sau îşi încetează rolul odată cu încheierea activităţii fiziologice a aparatului genital. În structura pielii la mamifere există numeroase formaţiuni glandulare denumite: glande sebacee. răspândite pe cea mai mare suprafaţă a pielii şi dau culoarea blănii animalului. de apărare şi/sau atac. la carnasiere). secreţia sudorală se modifică în funcţie de starea fiziologică a animalelor).2. fie la suprafaţa pielii. de o teacă conjunctivă. Glandele sebacee sunt glande tubulo-acinoase compuse.> tulpină (sau porţiunea liberă şi flexibilă). în organism. Mugurele gustativ are formă de „butoiaş”. se inseră mai mulţi muşchi erectori. Analizatorul gustativ intervine. ♦ perii senzitivi (sau vibrizele) sunt perii rigizi cu lungimi şi grosimi diferite răspândiţi în jurul botului. În această formaţiune se deschid glandele sebacee şi. vălului palatin. pleoapelor sau între periniţele metacarpale şi carpale. ♦ Unghiile şi ghearele sunt formaţiunile cornoase ale epidermei dispuse la vârful degetelor. La mamifere se disting următoarele categorii de păr care au dimensiuni.Segmentul secretor este reprezentat de celule secretorii mari înconjurate de celule mio-epiteliale. pe suprafaţa externă. la declanşarea secreţiei salivare şi digestive. cu rol protector.99 - . > rădăcină (sau porţiunea înfiptă în derm) este înconjurată de straturi epidermice învelite. specializate funcţional să secrete lapte cu o structură de tip acinos care. mugurii gustativi sunt foarte numeroşi şi mari (de ex. Segmentul sudorifer (sau ghemul sudoripar) este intens vascularizat şi inervat. a unor substanţe nocive sau alterate. laringelui şi esofagului. sudoripare şi mamare răspândite diferit şi neuniform pe suprafaţa corpului. Secreţia sudoripară este de tip merocrin şi are un rol important în eliminarea toxinelor şi mecanismul de termoreglare (cantitativ. Prezintă 2 extremităţi: bazală (mai largă) şi apicală (prevăzută cu un canal gustativ. epiglotei. Segmentul periferic al analizatorului gustativ este reprezentat de mugurii gustativi de la nivelul mucoasei linguale. la exterior. În interiorul acestei formaţiuni pătrunde papila părului ce conţine un corion bogat vascularizat şi inervat. La nivelul papilelor fungiforme. ♦ Formaţiunile glandulare ale pielii la mamifere. din punct de vedere filogenetic. 6. sunt legate de glandele sudoripare. împiedicând pătrunderea. Glandele ceruminoase sunt glande sudoripare modificate situate în conductul auditiv extern specializate pentru producerea cerumen-ului. determinând alegerea hranei în funcţie de necesităţile fiziologice. Dezvoltatea şi funcţia glandelor mamare evoluează în paralel cu activitatea aparatului genital femel atingând o dezvoltare maximă în perioada de alăptare. de tip holocrin care îşi varsă produsul de secreţie fie în cavitatea foliculului pilos. Bulbul pilos (este o dilataţie piriformă înfiptă în hipoderm). formaţiunea completă fiind denumită folicul pilos. împreună cu analizatorul olfactiv. .

astfel că. leporide etc) mugurii gustativi sunt repartizaţi în număr relativ egal pe ambele feţe ale papilelor foliate. Acesta previne pătrunderea în organism. ♦ microsmatice-sensibilitatea olfactivă este redusă datorită faptului că. la suprafaţa epiteliului mucoasei. mamiferele sunt: ♦ macrosmatice-simţul olfactiv este exagerat de dezvoltat datorită faptului că. .din restul cavităţii nazale şi este format din neuroni senzitivi bipolari. Segmentul de conducere este reprezentat de axonii celulelor olfactive care formează filetele olfactive ce fac sinapsă cu dendritele neuronilor din bulbul olfactiv. au talie mică. Segmentul intermediar (sau calea gustativă) este reprezentată de: un proto-neuron situat pe traiectul nervilor cranieni şi 2 neuroni situaţi în nucleul tractusului solitar din trunchiul cerebral şi în talamus. Papilele foliate sunt rudimentare şi lipsite de muguri gustativi –la felinae. În funcţie de sensibilitatea olfactivă. La felinae. cetaceele. carnasiere. Segmentul central este situat în zonele corticale din circumvoluţiunea hipocampului şi scoarţa lobului temporal. Segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de un neuroepiteliu olfactiv dispuse în profunzimea cavităţilor nazale pe volutele etmoidale. mai numeroase decât celulele gustative senzoriale ce se dispun la periferie. rozătoare. parţial pe suprafaţa corneţilor nazali şi organul vomero-nazal Jacobson. pe calea aerului. rozătoare. fiind dispuse ca „doagele unui butoi”. excitaţiile culese de o singură celulă olfactivă determină excitaţia a 5-6 neuroni din segmentul central (de ex.La nivelul papilelor caliciforme. a unor substanţe chimice nocive. > bazale-sunt reduse numeric. Segmentul central este situat în porţiunea inferioară a girusului postcentral din scoarţa cerebrală.Epiteliul olfactiv se deosebeşte de cel respirator. se dispun în plan central şi înconjurate de celulele de susţinere. axonul unei celule olfactive realizează sinapse cu dendritele a 5-6 neuroni mitrali (din bulbul olfactiv). înconjuraţi de celulele epiteliale de susţinere. numărul mugurilor gustativi este redus.100 - . mugurii gustativi sunt numeroşi şi distribuiţi la baza pereţilor laterali (de ex. păsările). Prelungirile neuronale sunt lipsite de teaca de mielină şi se grupează în mănunchiuri formând filetele olfactorii care. după ce străbat lama ciuruită a etmoidului. carnasiere. abordează bulbii olfactivi. insectivore). > de susţinere-sunt celulele epiteliale modificate. 6. În structura unui mugur gustativ intră 3 categorii de celule gustative: > senzoriale-sunt în număr de 4-20 pentru fiecare mugur gustativ. la canidae). primatele. excitaţiile culese de celulele olfactive ajung. conducerea şi analiza informaţiilor legate de simţul mirosului. au formă lăţită şi sunt încurbate.3. La alte specii (de ex. se dispun pe o membrană bazală şi constituie precursorul celulelor gustative. iar la polul apical prezintă o excrescenţă globuloasă ce trimite. la o singură celulă mitrală şi la un singur neuron din segmentul central (de ex. permite aprecierea calităţilor olfactive ale furajelor şi declanşează secreţiile digestive. Analizatorul olfactiv Analizatorul olfactiv este specializat pentru recepţionarea. prelungiri subţiri denumite „cili olfactivi” acoperiţi de o peliculă protectoare de mucus. prin sinapse.

corneea prezintă un epiteliu simplu. vârful este orientat caudal spre „ ora serrata „ la nivelul joncţiunii cu coroida. delfinul).La păsări. fasciculele musculare au formă piramidală. > irisul este o membrană musculo-vasculară cu rolul de diafragm al ochiului ce se dispune posterior şi la o anumită distanţă de cornee cu care delimitează camera anterioară a ochiului. cetaceele cu dinţi. cu camera posterioară a ochiului şi se dispune între faţa aborală şi cea ovală a cristalinului. În ambele camere se află umoarea apoasă. Faţa externă este acoperită. Faţa internă este acoperită de un strat conjunctiv lax. secretată de plexurile proceselor ciliare. În centrul irisului se află orificiul pupilar. iar în cavităţile interioare . fixare. puţin extensibilă. prin orificiul pupilar. în partea caudală. secretorii şi mişcare ce îi asigură funcţionalitatea şi rezistenţa.♦ anosmatice-sensibilitatea olfactivă este aproape inexistentă (de ex. se continuă cu corneea la nivelul „limbului cornean”. Pupila are forma unei fante eliptice orientată transversal. Este alcătuit din 3 tunici suprapuse (de la exterior la interior): fibroasă. Camera anterioară a ochiului reprezintă spaţiul dintre faţa aborală a corneei şi faţa ovală a irisului ce comunică. pigmentatdenumit lamina fusca-prin care este legată de coroidă. Globul ocular are o formă aproape sferică (de ex.printre ele găsindu-se celule conjunctive. Polul anterior are formă eliptică. Corneea transparentă are formă ovală sau circulară. Faţa anterioară este acoperită de un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat dispus pe o membrană bazală groasă denumită membrana Bowman. este adăpostit în orbită.Pe faţa posterioară.se află mediile transparente şi refringente. de organe anexe (muşchi şi ţesutul adipos) şi în partea anterioară-de conjunctiva bulbară.este gros. de protecţie. vasculară şi nervoasă. Tunica fibroasă a globului ocular reprezintă învelitoarea externă. > corpul ciliar se dispune în partea anterioară a coroidei şi pe faţa posterioară a circumferinţei irisului fiind format din: muşchii cilari-au forma unui inel dispus în planul superficial al unghiului irido.alcătuit din lame de colagen şi fibre elastice dispuse paralel. iar la feline are forma unei fante verticale când este închisă şi/sau rotundă când este dilatată. la pisică şi iepure). are aspectul unei învelitori de culoare neagră ce căptuşeşte lamina fusca pe faţa interioară a sclerei şi în care predomină vasele sanguine şi celulele pigmentare. Au aspectul unor cute piramidale cu vârful orientat caudal ce reprezintă organul secretor al umorii apoase. Sclerotica (sau sclera) este o tunică groasă de 1-2 mm de culoare alb-mat.4. groasă şi rezistentă formată din 2 porţiuni: posterioară (sclerotica) şi anterioară (corneea). Polul posterior este prevăzut cu o lamă subţire şi perforată-denumită „lama ciuruită” prin care ies fibrele nervului optic.cornean. alcătuită din fibre colagene şi elastice ce menţin forma globului ocular. înconjurat de o serie de formaţiuni anexe. de natură conjunctivă.101 - . aspectul unei lentile convergente convexo-concave. Porţiunea senzorială a ochilor reprezintă evaginări ale substanţei nervoase a diencefalului. Analizatorul vizual Segmentul periferic fotoreceptor al analizatorului vizual este reprezentat de globul ocular şi organele sale anexe adăpostite în cavitatea orbitară. Tunica nervoasă a globului ocular (sau retina) este formată din 2 . pupila este rotundă. procesele ciliare-sunt reprezentate de plexuri vasculare aglomerate dispuse în interiorul unei strome conjunctive acoperită de retina ciliară. Tunica medie (sau vasculară) este formată din 3 segmente distincte: > coroida-este segmentul cel mai întins al membranei mijlocii. La carnasiere. numai cornetul nazal superior şi porţiunea corespunzătoare a cavităţii nazale sunt acoperite de epiteliul olfactiv 6.dispus pe o membrană subţire(Descemet-Demours).Ţesutul propriu al corneei.

este reprezentat de: ridicător al pleoapei superioare. printr-un sistem de ligamente fibrilare speciale denumite fibre zonulare ce alcătuiesc împreună cu corpul ciliar-zona ciliară (sau zona Zinn). situate în urechea internă: aparatul acustic-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor auditive şi aparatul vestibular-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor produse de schimbările de poziţie ale corpului.5. prin transvazare filtrată. > mijlociu-este alcătuit din 4 muşchi drepţi (dorsal. o structură complexă şi reprezintă originea reală a nervului optic. Analizatorul acustico-vestibular Analizatorul acustico-vestibular este alcătuit din fonoreceptorii şi proprioceptorii specializaţi pentru preluarea. Faţa externă vine în contact (împreună cu epiteliul pigmentar) cu coroida. se dispune posterior de iris şi este suspendat. Mamiferele prezintă 2 pleoape-superioară şi inferioară. care se asociază în lamele concentrice. are o grosime de 400-500 microni. >Macula (sau pata galbenă) este reprezentată de o uşoară fosă centrală înconjurată de o suprafaţă striată adaptată la vederea perfect clară a obiectelor fiind formată numai din celule cu conuri alungite. transparentă şi elastică denumită cristaloidă pe care se inseră fibrele zonulare.oblic dorsal şi oblic ventral. Lateral).102 - . care alcătuiesc un adevărat con muscular cu baza în apropierea centrului globului ocular. Anexele globului ocular sunt: ♦ organelele de mişcare-sunt reprezentate de muşchii globului ocular dispuşi în interiorul cavităţii orbitare pe 3 straturi succesive: > superficial-dispus sub periorbită. lacul lacrimal. canaliculele lacrimale. ventral. la nivelul proceselor ciliare şi este drenat în permanenţă în spaţiile venoase din unghiul irido-cornean. conducerea şi analiza informaţiilor legate de auz şi echilibru. de corpul ciliar.porţiuni distincte (limita dintre cele două formaţiuni fiind reprezentată de o linie uşor sinuoasă denumită ora serata): > retina vizuală (sau porţiunea coroidiană a retinei)-este sensibilă la lumină. Mediile refringente ale ochiului se dispun în interiorul celor trei camere ale globului ocular-umoarea apoasă (în camera anterioară şi posterioară) şi umoarea vitroasă (în camera vitroasă). Cristalinul este o lentilă organică biconvexă elastică complet transparentă ce permite modificarea diametrelor şi a razei de curbură în funcţie de necesităţi. foarte fină. ventral. ♦ Analizatorul acustic (sau auditiv). Faţa internă acoperă corpul vitros (de care este separată) prin membrana limitantă internă. > pleoapele-sunt organele protectoare ale globului ocular de forma unor cute ale pielii şi ale mucoasei conjunctivale ce acoperă partea anterioară a globului ocular. medie şi internă. fragilă şi transparentă. medial şi lateral. Umoarea sticloasă (sau corpul vitros) este reprezentată de o masă gelatinoasă. 6. cristalinul este învelit de o capsulă lamelară. La periferie. profund-este reprezentat de muşchiul retractor al globului ocular(drept posterior) alcătuit din 4 fascicule musculare (dorsal. aparatul lacrimal este alcătuit din: glandele lacrimale. carunculul lacrimal. Urechea este un organ complex format din 3părţi distincte: externă. punctele lacrimale. . Cristalinul este alcătuit din fibrede colagen dispuse paralel. sacul lacrimal şi canalul lacrimo-nazal. Umoarea apoasă este un lichid perfect transparent produs. Este reprezentat de 2 segmente periferice. lateral şi medial ♦ organele de fixare şi protecţie a globului ocular-sunt reprezentate de: > cavitatea orbitară-este căptuşită de o teacă fibroasă cu aspect de cornet (denumită periorbită). conductele excretorii. transparentă. dispusă în camera vitroasă ce conţine ţesut conjunctiv mucos (lipsit de vase sanguine şi nervi) acoperit la periferie de o membrană subţire şi vitroasă (denumită hialoidă).

> Conductul auditiv extern are ca bază anatomică porţiunile: cartilaginoasă (inelară) şi osoasă (apofiza osoasă al temporalului). În structura epiteliului utricular se observă o eminenţă ovoidă ce formează macula utriculară.> urechea externă-conţine elemente specializate pentru recepţionarea şi conducerea undelor sonore spre urechea medie şi funcţionează ca un „cornet acustic” mobil ce poate fi orientat spre sursele sonore. Capul scăriţei se articulează cu osul lenticular.şi gât. > Canalele semicirculare osoase sunt reprezentate de 3 canale ce formează fiecare câte un arc de cerc şi se deschid în vestibul (prin ambele extremităţi). Oscioarele acustice-prin sistemul de articulare-au rolul de a transmite şi amplifica vibraţiile timpanului la perilimfa din urechea internă şi sunt denumite: ciocan-este cel mai mare oscior auditiv alcătuit din: coadă. > Urechea medie se dispune în interiorul porţiunii timpanice a osului temporal. dar includ şi „ mânerul ciocanului ♦ mucos-acoperă faţa internă a timpanului şi este reprezentat de o mucoasă aglandulară ce conţine un epiteliu simplu pavimentos. se articulează. Este alcătuită din: pavilionul urechii (sau conchia auriculară)-reprezintă partea vizibilă a urechii. Columela este alcătuită din ţesut osos spongios Labirintul membranos este alcătuit din utriculă. 3 canale semicirculare şi melcul osos (sau cochlea). Nicovală-prezintă un corp şi 2 braţe (scurt şi lung) prin care. iar talpa scăriţei se prinde de marginea ferestrei ovale. este format dintr-un schelet cartilaginos acoperit de muşchii pieloşi ce îi asigură mobilitate şi modificări variabile în funcţie de specie şi pielea regiunii. în planul ventral. este formată din cavitatea timpanică şi 4 oscioare acustice articulate între ele. cu cele 5 deschideri ale canalelor semicirculare şi. în apropierea peretelui medial al urechii medii şi conţine perilimfa. Timpanul (sau membrana timpanică) desparte urechea externă de urechea medie şi este formată din 3 straturi: ♦ cutanat-este reprezentat de tegumentul urechii externe ce înveleşte faţa externă a timpanului. Utricula are forma unei vezicule ovoide ce comunică. > Analizatorul vestibular este reprezentat de neuroepiteliul de la nivelul crestelor ampulare utriculare (sau maculelor) şi saculare (din canalelele semicirculare). Scăriţă-este un oscior de forma unei „ scăriţe de şa „. Melcul osos (sau cochlea) este un canal osos răsucit în helix în jurul unei piese centrale denumită columelă ce formează peretele intern al melcului. pe 2 planuri care se includ între ele. într-o dilataţie ampulară.103 - . cu sacula prin canalul utriculo-sacular. saculă. ¾ Vestibulul comunică prin apeductul vestibulului în care se află canalul endolimfatic cu cavitatea craniană. utriculă şi saculă. Este format dintr-o cavitate centrală denumită vestibul. Direcţia oblică este variabilă cu specia şi se îngustează treptat spre profunzime. > Urechea internă este alcătuită dintr-un sistem de camere şi canale de legătură ce alcătuiesc labirintul membranos în jurul căruia se formează labirintul osos. cu osul lenticular. Pe capul scăriţei ce inseră muşchii scăriţei. Neuroepiteliul conţine celule de . în plan dorsal. ♦ fibros-este format din fibre conjunctive orientate radiar şi circular. prezintă un cap şi 2 braţe care se prind pe talpa ovală a scăriţei. Labirintul osos este plasat în porţiunea pietroasă a piramidei temporalului. capş. Segmentul central al analizatorului vestibular este localizat în lobul floculus din cortexul cerebelos. canale semicirculare membranoase şi melcul membranos. ce comunică prin trompa faringo-timpanică. Labirintul membranos conţine endolimfa. fiind închis de membrana timpanică.

Din ce este formată retina ochiului ? 9. În partea ventrală a ampulelor există câte o creastă groasă cu aspect semilunar denumită creastă ampulară (structura şi funcţiile sunt asemănătoare cu a maculelor). se sprijină reciproc şi delimitează tunelul lui Corti. Ce funcţii îndeplinesc receptorii tegumentari ? 4. pe suprafaţa superioară. Ce importanţă prezintă. Ce sunt analizatorii ? 2. de unde se formează nervul vestibular. se găsesc celulele auditive sprijinite de celulele de susţinere. în plan lateral şi medial.00 puncte) .00 puncte 3. De o parte şi de alta a tunelului Corti.5 3.2 Punctaj total: 10. canalul cochlear are un aspect triunghiular fiind plasat în partea periferică a rampei vestibulare şi dorsal de membrana bazilară. 7. Precizaţi care sunt funcţiile componentelor analizatorului acustico-vestibular. Acestea prezintă. Canalele semicirculare membranoase „imită” ca aspect. Sacula este o veziculă mai mică şi de formă rotundă dispusă sub utriculă (de care este legată printr-un canal utriculo-sacular). Ganglionul vestibular Scarpa este alcătuit din pericarionii neuronilor bipolari. Care sunt principalele tipuri de senzaţii gustative ? 5. 2. TEST DE EVALUARE (Pentru toate întrebările ce urmează se cere să menţionaţi răspunsul corect) 1. pentru organismul animal.5 Standardul de evaluare: calitativ (min. Care sunt membranele ochiului ? dar mediile refringente ? 8.1 Scala de punctaj recomandată: 10. 70-80 de stereocili. Organul spiral al lui Corti este alcătuit din: ♦ Celulele de susţinere se dispun central.00 punct 3. canalele semicirculare osoase. prin extremitatea apicală. sunt consolidate şi menţinute.00 puncte 3. Soluţionarea problemelor se face pe coli A4. Aceste celule sunt foarte mari şi formează pilierii (sau stâlpii) care. Polul apical al celulelor auditive prezintă cili auditivi. analizatorul olfactiv ? 7.3 Punctajul optim preconizat: 8. În secţiune transversală. număr şi poziţie. Care sunt componentele unui analizator ? 3. Peste polul apical al celulelor auditive se dispune o formaţiune cuticulară gelatinoasă denumită membrană tectoria. de tonofibrile. Evaluarea rezolvării sarcinilor de la Capitolul 6.4 Punctajul realizat: 3.susţinere (mai late la bază) şi celule senzoriale cu peri (au forma unor „amfore”.00 puncte 3.104 - . ♦ Melcul membranos (sau canalul cochlear) reprezintă porţiunea auditivă a labirintului membranos dispusă în rampa vestibulară.1-6. Notă 1. Care este compoziţia lichidului lacrimal şi ce rol are ? 10. Pentru fiecare întrebare (cu răspunsul corect) se acordă 1. în poziţie. Cum sunt repartizaţi mugurii gustativi pentru principalele tipuri de senzaţii gustative ? 6.

105 - . . şi 30.Fig 29.

31. .Fig.106 - .

32. .Fig.107 - .

vol. 15. Editura.“Anatomia animalelor de blanăNutria şi Dihorul”. 1976“Atlas de Anatomia Păsărilor domestice”. V. ANDRONESCU.V. Editura. H. 10. 7.V.V.. L. MAGHEY. BROWNN. 2000 . Iaşi.“Color Atlas of histology”. Bucureşti.Louis.“Anatomia animalelor domestice”. România. vol.-3th. C. I. România. Bucureşti. BOTĂREL. 1982-“Histologie şi Embriologie 6.GANŢA CARMEN. COTEA. C. USA... Iaşi. N.. Bucureşti.. IA Iaşi. J.. Tehnopress. CORNILĂ. 1979 . 1992-“Applied veterinary histology”.BIBLIOGRAFIE 1.Comp.. Bucureşti. GANŢA CARMEN. COTEA.. 1999 . V. 4. Editura Didactică şi Pedagogică.J.. N. Orizonturi Universitare. 2000 . A.E. Iaşi.. HRIŢCU VALENTINA. ENCIU. MANOLESCU. 23. vol. 1993-“Applied veterinary histology”-3th.T. N. România. and Therap. HRIŢCU VALENTINA. 17... LosAngeles.. ENCIU. I şi II. BANKS. Orizonturi Universitare. USA. ST. Editura Fundaţiei ”România de Mâine”. Timişoara.108 - . România..Anatomia funcţională a sistemului nervos. Inc.. 19. 24.S.“Structura şi ultrastructura organelor la animalele domestice ”Editura Ceres. 2001 . 1990-“Color atlas of veterinary hystology” Lea and Febiger. Baltimore. România. Lito I.. vol. ALEXANDRU.Wilkins.. N. 20. 1995 .. Orizonturi Universitare. St. Editura. M. România. Inc. Bucureşti.G. 1992-1993 . Lito. România.“Anatomia animalelor domestice”... 2000 . 2. 2001 . vol. V. N.C.“Histologie şi embriologie. USA. HRŢCU VALENTINA. ENCIU.R. ENCIU. Editura. Iaşi.“Digestive system of the fowl”. I.“Biologie celulară.. Bucureşti.I şi II. BANKS.. România. V.. CORNILĂ. COŢOFAN. V. GABOREANU. 1995 .I şi II. Editura. W. 1979 . DICULESCU.. România.. 1992-“Histologie şi Embriologie medicală veterinară”. Lito. Editura Academiei RSR. BĂRZĂ.. România.HRIŢCU VALENTINA. IA Iaşi.. HILLEBRAND. COTEA. MANOLESCU. COŢOFAN. 1998 . Informatică. 16.“Anatomia topografică a animalelor domestice”. 1975 . V. N. II. BOTĂREL. COŢOFAN.M. GABOREANU. Lito I. R.. 21. GANŢA CARMEN.“Anatomia animalelor domestice”. Ed. Beckembaum 3. vol. GANŢA CARMEN. N. V. V. vol. vol. 35. A. 14. V. Embriologie şi Histologie generală”. J. Timişoara.. Bucureşti. vol. AVRAM.“Anatomia animalelor domestice”.. Louis. St. S.W.. V. Path. C. R.“Histologie şi embriologie.“Tratat de hematologie animală”. CHIŢESCU.“Histologie comparată în scanning (SEM)”..S. 13. România. 12. COŢOFAN. MANOLESCU. V.. COŢOFAN. 22.Mosby-Year Book. 1992 . România. GHEŢIE. Embriologie şi Histologie generală”. I şi II. HRŢCU VALENTINA. C.. . COŢOFAN. A. COŢOFAN..J. Editura Didctică şi Pedagogică. 11. PALICICA. BACHA.. MosbyYear. COTEA.. R.“Anatomia topografică a animalelor domestice”. COŢOFAN. I şi II. Editura. 12-32.. A. Editura Ceres. Edition.L.. Book.Edition Williams.Jr. România.“Biologie celulară. România. Timişoara. C. PALICICA.COTEA.. COŢOFAN.. 9.J. ERLANDSEN..Orizonturi Universitare. 8. România. COTEA. Tehnopress.. M. V..“Structura şi ultrastructura organelor la animalele domestice” Editura Ceres.WOOD.. Iaşi. V. I. 1982 . 2000 . Editura ”Ion Ionescu de la Brad”. N. V. curs”. Bucureşti... Timişoara. PALICICA. 1975 . 18. 5..... 2000 . MANOLESCU. COMIŞEL.W.PALICICA. II. curs”.

IOLANDA..A. SCHUMACHER..C. GEORG.. România. I. 2000 . SEIFERLE. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Vasiliană-98. C. 1999 . Embriologie(organe. E. Histolohie.. 1999 . V. 28. ELENA. Embriologie”. O.“Anatomia comparată a animalelor domestice”. 32.. CHELARU.“Kompendium und Atlas der Allegemeinen Anatomie mit Zytologie und Histologie”. Editura”Ion Ionescu de la Brad”. THIEME. SCHUMMER. RADU.“Biologie celulară animală”. 1987 . MĂRGĂRINT. IOLANDA. 1990 . I... TEUŞAN. 1985 . 26. România. România. Leipzig. aparate. 1979“Anatomie.D.. E. PAŞTEA. ANA. GETA PAVEL. NICKEL.. CHELARU. 30.“Anatomie.“Anatomy of the domestic birds”. ANA. Editura “Ion Ionescu de la Brad”. Editura Didactică şi Pedagogică. PAMFILIE. 2002 “Fiziologia animalelor”... D. 27. E. II. MUREŞEANU. Editura ”Ion Ionescu de la Brad”. Iaşi. G.. Iaşi. Bucureşti.H. RFG. Hamburg. 31. 33.I şi vol. MĂRGĂRINT. A.. MARCU. Iaşi. V. şi alţii.. ”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. PAMFILIE. I. VEB. Iaşi. TEUŞAN.25. Berlin.“Fiziologie”.109 - . sisteme)”. 29.“Fiziologia animalelor”. Curs Lito. Verlag Paul Parey. BOIŞTEANU. 1977 .. . BICA POPII. Facultatea de Zootehnie. vol. România. P.R. R. Histologie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful