DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NĂSTASE, DAN Drept diplomatic şi consular / Dan Năstase – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006. 352 p.; 20,5 cm. Bibliogr. ISBN 973-725-509-7 341.7(075.8) 341.8(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 ISBN 973-725-509-7

Redactor: Lucia PLENICEANU Tehnoredactor: Sonia MILITARU Bun de tipar: 20.03.2006. Coli de tipar: 22 Format: 16/70×100 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr. 313, Bucureşti, sector 6, O.P. 83 Tel / Fax: 316.97.90; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

CUPRINS

Abrevieri ............................................................................................... Cuvânt înainte ....................................................................................... Introducere ........................................................................................... Relaţii politice şi relaţii diplomatice ................................................ Politica........................................................................................ Politica externă ........................................................................... Diplomaţia .................................................................................. Consideraţii asupra dreptului diplomatic ......................................... Valori şi principii........................................................................ Reguli ......................................................................................... Normele activităţii diplomatice .................................................. Definiţia dreptului diplomatic .................................................... Sursele dreptului diplomatic............................................................. Sursele de drept .......................................................................... Definiţia surselor dreptului diplomatic ....................................... Cutuma internaţională................................................................. Convenţia internaţională ............................................................. Principiile dreptului internaţional ............................................... Alte surse.................................................................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular.................................... Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt ........................... Norme privind forurile internaţionale......................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare.......................................... Doctrina dreptului diplomatic şi consular ........................................ Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular .................. Aspecte istorice .......................................................................... Contribuţii la doctrina actuală ....................................................

10 11 13 13 13 13 17 20 20 20 21 22 23 23 24 26 28 29 30 32 33 34 38 42 42 42 44 5

Misiunea diplomatică ......................................................................... Funcţiile misiunii diplomatice.......................................................... Reprezentarea statului ................................................................ Servirea interesului de stat.......................................................... Negocierea.................................................................................. Informarea .................................................................................. Componenţa misiunii diplomatice ................................................... Privilegiile diplomatice .................................................................... Privilegiul inviolabilităţii............................................................ Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ............................................ Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie........................ Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice, de impozite şi de taxe ................................................................. Privilegiul imunităţii .................................................................. Misiunea diplomatică ad hoc .............................................................. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt ..................................... Diplomaţia şefului de stat şi de guvern ...................................... Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie ....................................................................... Consideraţii generale asupra misiunii diplomatice ad hoc ............... Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc ....................................... Componenţa misiunii diplomatice ad hoc ................................. Sediul misiunii ad hoc ............................................................... Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc .................................... Forul internaţional .............................................................................. Conferinţa internaţională ................................................................. Definiţia conferinţei internaţionale ............................................ Practica organizării conferinţei internaţionale ........................... Organizaţia internaţională, for diplomatic ....................................... Definiţia organizaţiei internaţionale .......................................... Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională .................. Funcţionarul internaţional .......................................................... Reprezentarea diplomatică a statelor membre ale NATO în Consiliul Nord-Atlantic (excurs) ................................................... Relaţiile diplomatice ale NATO cu statele partenere ...................... 6

46 48 48 49 50 50 52 54 56 58 59 60 60 60 65 66 67 79 86 90 91 95 96 112 118 118 120 126 127 132 138 147 152

Organe subsidiare ale Consiliului Nord-Atlantic ............................ Secretarul general al NATO ...................................................... Secretariatul Internaţional al NATO .......................................... Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic ......................... Simbolurile NATO ..................................................................... Diplomaţia în Uniunea Europeană (excurs) ..................................... Valorile Uniunii Europene .............................................................. Principiile fundamentale ale Uniunii Europene .............................. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ............................. Politica Externă şi de Securitate Comună ....................................... Instituţiile Uniunii Europene ........................................................... Parlamentul European ................................................................ Consiliul European .................................................................... Consiliul (de Miniştri al) Uniunii Europene .............................. Comisia Europeană .................................................................... Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene ...................... Alte instituţii europene .............................................................. Actele juridice ale Uniunii Europene .............................................. Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene ........ Sediile Uniunii Europene ........................................................... Simbolurile Uniunii Europene ................................................... Cetăţenia Uniunii Europene ....................................................... Serviciul public pentru diplomaţie .................................................... Serviciul public intern pentru diplomaţie ......................................... Definiţia ministerului de externe ..................................................... Funcţiile ministerului de externe ..................................................... Atribuţiile ministerului de externe .................................................. Structura ministerului de externe .................................................... Serviciul public extern pentru diplomaţie ........................................ Relaţiile diplomatice ........................................................................... Stabilirea relaţiilor diplomatice ....................................................... Ruperea relaţiilor diplomatice ......................................................... Ambasada ............................................................................................ Funcţiile ambasadei ......................................................................... Reprezentarea statului acreditant ...............................................

153 153 154 155 155 156 158 159 160 161 168 169 169 170 171 173 174 176 177 177 180 181 181 182 184 184 186 186 189 193 194 194 197 202 203 203 7

Servirea intereselor statului acreditant ....................................... Negocierea ................................................................................. Informarea ................................................................................. Promovarea relaţiilor bilaterale ................................................. Înfiinţarea şi desfiinţarea ambasadei ............................................... Agrementul ................................................................................ Acreditarea ................................................................................ Desfiinţarea ambasadei .............................................................. Personalul ambasadei ...................................................................... Structura personalului ambasadei .............................................. Personalul ambasadei române ................................................... Ambasadorul ............................................................................. Corpul diplomatic ...................................................................... Privilegiile ....................................................................................... Inviolabilitatea ........................................................................... Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice şi de sarcini militare ................................................................... Privilegiul scutirii de impozite şi taxe ....................................... Privilegiul imunităţii .................................................................. Postul consular .................................................................................... Relaţiile consulare ........................................................................... Ruperea relaţiilor consulare ....................................................... Înfiinţarea postului consular ...................................................... Desfiinţarea postului consular ................................................... Personalul postului consular ............................................................ Funcţiile consulare .......................................................................... Privilegiile consulare ....................................................................... Privilegiul inviolabilităţii ........................................................... Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător ....................................................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală, de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare ................................................................. 8

205 206 206 207 208 211 213 216 218 218 224 226 229 231 232 245 246 247 248 249 251 257 258 260 261 266 267 271 282 283 287 289 294 295

................................................ Culisele ................................... Privilegiul imunităţii consulare ............................................ Funcţionarul consular onorific ........................................ Negocierea diplomatică (excurs) ... Scena.. Corespondenţa diplomatică (excurs) .......................................................................................................................................................................................................................................................................................... Aide-mémoire ........................................................................................................... Scrisori.............................................. Caracterul dramatic al negocierii ............................................................... circulare .................. La masa de negociere .........................................Privilegiul de a percepe taxe consulare ................. Publicul .............................................................. Negociatorul ........................................................................................................ Nota colectivă ........... rapoarte......................... Considerente definitorii ................... Nota diplomatică ..................... telegrame......... Scrisoarea personală ..................................................... Nota semnată .......................................................................................... Nota verbală ................................ Memorandumul ..................................................... Bibliografie ......................................................................... 298 298 302 309 309 313 314 315 318 333 335 335 335 336 337 339 339 341 342 347 9 ..........................................................

including Diplomatic Agents Crc – Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare Crd – Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice Crsroi – Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale SAIEA – Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică ScdcR – Statutul corpului diplomatic şi consular din România 10 .ABREVIERI Cefc – Convenţia europeană privind funcţiile consulare Cms – Convenţia de la Viena privind misiunile speciale CpiisONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite CpiONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite CPPCAIPPiDA – Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons.

Pentru claritate. fiind considerat subramură a dreptului public. Prima parte a prelegerilor se referă la primul plan al activităţii diplomatice. în aceste prelegeri. fie după eşec. aşadar a dreptului internaţional public (jus gentium). termenul „misiune ad hoc” acoperă ceea ce în surse şi doctrină se mai numeşte „misiune specială” sau „misiune nepermanentă”. parte a ansamblului de norme cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor şi ale organizaţiilor internaţionale. dreptul diplomatic şi consular este privit ca „beneficiar” al surselor. Selecţia efectuată în vederea lecturii propuse şi adnotările au prilejuit evaluări şi ordonări de norme după criteriile actualităţii şi rigorii „economice”. Ca urmare. pentru o perioadă determinată. pe care o desfăşoară protagoniştii politicii internaţionale. 11 . Exercitarea diplomaţiei ca profesie este prezentată exclusiv în cadrul organizării. din aceste prelegeri este de înţeles că dreptul diplomatic este dreptul misiunii diplomatice. cu încheiere fie după realizare. În cele ce urmează. la instituţiile a căror activitate ei o conduc şi o reprezintă şi la instituţiile la a căror activitate participă. al pregătirii sau al îndeplinirii misiunii diplomatice. mai precis a ramurii sale „externe”. Lectura selectivă a regulilor principale de drept diplomatic în vigoare este însoţită de explicaţii şi adnotări concentrate îndeosebi asupra semnificaţiilor definitorii ale diplomaţiei ca profesie şi ale instituţiilor prin intermediul cărora diplomaţia este exercitată în prezent. ca şi la drepturile şi obligaţiile companiilor şi ale indivizilor pe planul relaţiilor interstatale. În vederea atingerii unui obiectiv anume din domeniul relaţiilor interstatale.CUVÂNT ÎNAINTE Dreptul internaţional – corp de reguli referitoare la drepturile şi obligaţiile statelor în relaţiile dintre ele – conţine şi dreptul diplomatic şi consular. cu toate variantele. doctrinei şi principiilor de drept internaţional. misiunea diplomatică ad hoc. se constituie.

ambasadă. pot lipsi referirile detaliate la instituţii desuete precum legaţia.A doua parte a prelegerilor se referă la activitatea diplomatică din cadrul componentelor serviciului public pentru diplomaţie (minister. care au aplicare actuală. de care se poate ocupa istoria diplomaţiei. departament. în înţelesul desprins riguros din dreptul diplomatic. Pentru claritate. direcţie. termenul „privilegiu” se referă la domeniul indicat prin grupul confuz de cuvinte de prea multe ori utilizate la pluralul care îi conferă dimensiunea de spuză imprecisă: „facilităţi. Din parcurgerea normelor de drept diplomatic. nefiind suficient schimbul de misiuni diplomatice ad hoc. în aceste prelegeri. În general. Acest grup de prelegeri prezintă regulile principale privind activitatea esenţială prin care se exercită profesia de diplomat şi funcţionarea instituţiilor serviciului public de diplomaţie. dar numai în înţelesul cel mai larg. relaţiile diplomatice propriu-zise rezultă numai din îndeplinirea unor acte anumite de către fiecare stat. este evident că între două state care îşi primesc reciproc misiunile diplomatice „temporare” şi „permanente” există relaţii diplomatice. fără îndoială. pentru a se evita excluderea nefirească a misiunilor diplomatice ad hoc din sfera relaţiilor diplomatice. Altminteri. postul consular) se constituie în vederea atingerii obiectivelor din domeniul relaţiilor diplomatice şi consulare şi este. imunităţi”. despre relaţii diplomatice. privilegii. post consular). Misiunea diplomatică permanentă (ambasada. În condiţiile în care două state schimbă doar misiuni diplomatice ad hoc se poate vorbi. constituită pentru a funcţiona permanent. 12 . aşadar.

Celelalte organizaţii fac politică pentru a ajunge să facă politică de stat. se face politică externă. în exteriorul statului propriu. la evenimentele din acest domeniu. 13 . ca despre un instrument rigid. Despre politica externă se discută. Politica este. „interesul naţional”. Face politică acela care participă la conducerea treburilor publice.INTRODUCERE RELAŢII POLITICE ŞI RELAŢII DIPLOMATICE Profilul domeniului la care se referă dreptul diplomatic şi consular se clarifică prin configurarea domeniilor conexe: politica externă. Politica externă În străinătate şi în legăturile cu străinătatea. la guvernare. Politica externă este instrumentul prin care se acţionează asupra împrejurărilor externe. care funcţionează monoton. comunitate urbană şi totodată stat. sub constrângerea unor factori covârşitori precum identitatea naţională exprimată de „destinul istoric”. Statul face politică de stat. la confruntarea dintre partide. conducerea treburilor publice. securitatea naţională şi securitatea internaţională. în general. în prezent. Politica Vechii greci foloseau cuvântul politikê pentru a se referi la îndeletnicirea de a administra lumea şi pământurile polisului. a relaţiilor externe proprii. interesul naţional. pentru că străinătatea este afară. la ansamblul afacerilor publice. identitatea naţională. inert. dar şi a relaţiilor externe ale străinilor.

serviciile guvernamentale sunt mai puţin competente decât organizaţiile şi grupurile specializate. naţionale. dar nu exclusiv. considerate incontestabile. Procesul de constituire a politicii externe depinde de criterii numeroase şi felurite. Strategiile pot fi diferite. dezvoltare. compus din luări de poziţie şi din acţiuni conturate irevocabil. libertatea de credinţă. implicându-se nemijlocit în relaţiile internaţionale sau funcţionând ca grupuri de presiune. Interesele se constituie prin interacţiune socială şi deciziile de politică externă se iau sub influenţe culturale şi simbolice comune. a municipalităţilor. Relaţiilor politice dintre guverne li se adaugă interesul faţă de mediul înconjurător. Numeroase componente ale politicii externe sunt preluate de factori neguvernamentali. Domeniul politicii externe este mai larg decât ansamblul relaţiilor interguvernamentale. Celelalte organizaţii au alte criterii prioritare. În aceste domenii.La evoluţia identităţii naţionale contribuie şi adoptarea de norme internaţionale. a regiunilor. regionale sau globale. Satisfacerea interesului naţional înseamnă şi luarea în considerare a intereselor 14 . ale identităţii naţionale. Serviciile publice nu-şi asumă şi nici nu pot să-şi asume gama întreagă de preocupări specifice politicii externe. Ca urmare. departe de a fi un instrument finit. Participanţii la elaborarea şi aplicarea politicii externe se străduiesc să cuprindă în politica externă totalitatea preocupărilor lumii. De fapt. În condiţiile interacţiunii cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale locale. fiind rezultatul contribuţiei provinciilor. migraţie. Capacitatea guvernului de a orienta politica externă decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii. O parte a politicii externe se constituie în afara nucleului statului. Participă la acest proces şi factori extraguvernamentali. asimilarea lor ca părţi integrante ale identităţii naţionale. politica externă a statului rămâne instrumentul de reafirmare a suveranităţii statului şi a identităţii naţionale. politica externă apare de cele mai multe ori ca rezultatul momentan al unui proces complex de elaborare. Apare firesc şi concurenţa în privinţa obiectivelor prioritare. a diferitelor organizaţii teritoriale. Acţiunea externă a statului rezultă din decizii luate în timpul luptei interne pentru putere. Guvernul acţionează după criteriul suveranităţii. care acţionează direct asupra împrejurărilor externe. politica externă rezultă din laboratoarele guvernamentale.

în SUA. Apar diferende şi este posibilă trecerea de la colaborare la confruntare. politica din domeniul pensiilor. Henry Kissinger apăra. Din doctrina politică rezultă că relaţiile internaţionale ar fi anarhice. elaborată de cei care au ajuns să facă politică de stat. politica externă depinde de organizaţia cea mai puternică. Relaţiile interne şi cele internaţionale sunt ameninţate permanent de pericolul deteriorării până la anulare. în politica externă domină autoritatea publică. economice ale statului. care au componenţă transnaţională. extraneitatea. Anarhice. Nu totdeauna se ajunge la armonizarea punctelor de vedere interne asupra interesului naţional. în general.private. Întrucât condiţia esenţială a politicii externe este realitatea străinătăţii. politica pe care o ducea în Vietnam şi pe care Hans Morgenthau o critica în numele aceluiaşi interes naţional (BATTISTELLA. se recurge la „standarde multiple”. adică de stat. defineşte şi reglementează raporturile cu guvernele străine şi participarea statului la relaţiile internaţionale. Tot atât de decisivă este istoria statului. Determinante în politica externă sunt dimensiunile teritoriale. 15 . În anii 1960. pentru că statele nu au ajuns să recunoască o autoritate care să guverneze asupra acestor relaţii. În politică. se întreprind măsuri pentru întreţinerea relaţiilor. 147). este aplicată de serviciile statului. Au loc numeroase reuniuni ale reprezentanţilor de state la nivel înalt. demografice. se realizează acorduri. Politica externă a statului este activitatea prin care guvernul stabileşte. Apare şi o perspectivă supranaţională. Ca urmare. se alcătuiesc comisii. se concep mecanisme pentru stabilitate. politica din domeniul sănătăţii. La nivelul instituţiilor şi al simbolurilor. Politica externă. Alte servicii ale statului pun în acţiune alte politici ale statului: politica economică. Există organizaţii şi grupuri specializate care acţionează în domeniul politicii externe fără să aibă caracter exclusiv naţional. politica în domeniul educaţiei. de interacţiune cu străinătatea. Statele sunt prezente peste tot în lume pe scena politicii externe. inclusiv în politica externă. în numele interesului naţional. conferinţe ministeriale ale responsabililor de servicii diplomatice şi ale şefilor altor servicii publice. atunci când politica externă serveşte participării la procesele de integrare regională. relaţiile internaţionale sunt şi conflictuale (BATTISTELLA. 143).

Politica externă ca politică de securitate vizează asigurarea răspunsului real la imperativele vitale care alcătuiesc interesul naţional: supravieţuirea. Interesul naţional vizează supravieţuirea fizică. care însă nu pot fi ignorate. 101). bunăstarea economică. comercial le revine un loc important în politica externă. identitatea culturală (BATTISTELLA. discursuri parlamentare. Ca urmare. politica externă este privită ca instrumentul cu care sunt apărate. Politica externă este dominată de interesul faţă de securitate. lăsate în afara interesului naţional.Politica externă a statului se exprimă prin declaraţii ale autorităţilor. în relaţiile cu străinătatea. integritatea. Politica externă a statelor se află în raport direct cu politica militară. punerea colectivă în valoare a fiinţei naţionale. discursuri ale reprezentanţilor statului în timpul vizitelor pe care le întreprind în străinătate sau le primesc din străinătate. Diplomaţii şi militarii se întâlnesc însă atunci când participă şi colaborează la instituirea şi aplicarea măsurilor de suprimare sau de menţinere a păcii. interesele de durată ale comunităţii naţionale şi mai ales ale statului. Politica externă a statelor le-ar aparţine diplomaţilor şi efectul ei ar fi pacea. alţii ca fenomen. interesul naţional pare că transcende interesele private infranaţionale. Preocuparea faţă de exercitarea forţei nu se exprimă doar în sfera reglementării conflictelor. aptitudinea (autonomă) de a controla alocarea resurselor potrivit opţiunii guvernului. În acest 16 . Securitatea este şi condiţia ca toţi particularii să-şi poată promova şi apăra interesele private. Unii consideră interesul naţional ca principiu. 144). ar trebui ca în politica lor externă statele să prefere dreptul şi nu forţa. Interesul naţional Într-o viziune foarte răspândită. Enunţarea acestor valori evidenţiază că interesul naţional nu se reduce la însumarea intereselor private (ARON. independenţa politică. Astfel descris. nu pot fi expuse. Politica militară le-ar aparţine militarilor şi efectul ei ar fi războiul. Politica lor externă ar fi astfel o politică de pace. având câmpuri de acţiune incompatibile. intereselor pe plan economic. Se susţine că politica externă şi politica militară sunt instrumente contrare. Potrivit principiilor dreptului internaţional public. Securitatea internaţională În elaborarea şi înfăptuirea politicii externe prevalează atenţia acordată acţiunilor în care se recurge la forţă.

Prin diplomaţie se înţelege activitatea reprezentanţilor statelor legată de raporturile dintre state. Statul propriu este statul în afara căruia este străinătatea. Statele interacţionează în domeniul relaţiilor diplomatice prin diplomaţii lor. precum „revoluţia socială mondială”. Iluzoriu. Străinul nu aparţine comunităţii naţionale. Diplomaţia Termenul diplomaţie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă delicată cu tact. protejarea sau utilizarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător. lumea se divide în ceea ce este şi ceea ce nu este străinătate. Diplomaţia este profesia reprezentării statului în 17 . cărora le-au corespuns. societatea exprimă nevoia de securitate pe care numai statul o poate satisface şi statul îşi justifică accesul la bogăţiile economice ale societăţii prin producţia pentru securitate. Sunt doctrinari care. Diplomaţia armonizează ordinea unui stat cu ordinea altui stat. „războiul rece”. Prin diplomaţie se înţelege însă şi duplicitate. Naţiunea străină este altă naţiune decât naţiunea proprie. 134). coalizări. după ce şi-a examinat exigenţele securităţii proprii. cu politeţe. Relaţiile diplomatice şi consulare sunt relaţii între state şi statele sunt subiectele dreptului diplomatic şi consular. A spune că o ţară acţionează conform interesului ei naţional înseamnă că. conform percepţiei comune. concordant sau discordant. Diplomaţia statului este activitatea diplomatică desfăşurată de reprezentanţii lui. admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaţie. statului. Identităţile naţionale actuale sunt rezultatul tendinţelor globalizatoare. Fiecare persoană are un stat propriu. „extinderea democraţiei”. fiindu-i proprii o ordine străină. proliferarea armei nucleare. limba străină. uniuni) de state.complex de interese împletite. un stat străin cu un suveran străin şi o suveranitate străină. decolonizarea. În realitate. Identitatea naţională orientează interesul naţional şi politica externă îndeosebi pe planul ordonării obiectivelor. de statele străine. Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanţilor desemnaţi de state. declanşarea de conflicte etnice şi religioase. cetăţenia străină. unui stat străin. distinct de celelalte state. încearcă să şi le împlinească (WALTZ. persoanele trăiesc şi locuiesc în lumea întreagă. ci unei alte comunităţi. grupările regionale şi transregionale (alieri. numele străin. solidarizări. pentru fiecare persoană. concretizate în tentative de control mondial.

transmit şi primesc mesaje. pregătire. componente ale administraţiei statului. în lumina realităţii ca fiind. în primul rând. de fapt. unde se desfăşoară. Diplomatul deţine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicând regulile. dar şi din comunicarea dintre alţi reprezentanţi ai statelor care participă la misiuni diplomatice. în măsură considerabilă. Se spune că au talent. Diplomaţia este şi denumirea corpului agenţilor diplomatici ai statului. Se recurge la acest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. tradiţiile şi uzanţele legate de relaţiile dintre state. ca orice altă profesie. al conferinţelor şi organizaţiilor. În toate profesiile apar „artişti”. aşa cum au statute proprii profesorii. Fiecare din aceste servicii naţionale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfăptuire şi de apărare a intereselor statului naţional pe care îl reprezintă. Toate profesiile au temei ştiinţific. Datorită unor asemenea performanţe. activitatea diplomatică şi unde. experienţă. Realitatea impune considerarea diplomaţiei la nivel înalt ca fiind diplomaţia esenţială. „diplomaţia rusă”. Pe treapta supremă a ierarhiei diplomatice se află şeful statului. caracterizarea ca diplomaţie permanentă s-ar potrivi şi diplomaţiei din cadrul forurilor internaţionale. frecvent. diferendele dintre state. noţiunea semnifică serviciul diplomatic naţional. distincţia dintre formele de diplomaţie publică după criteriul formă permanentă/formă nepermanentă rămâne irelevantă. partea principală a diplomaţiei. Profesia de diplomat presupune aptitudini speciale. a celui care se pricepe să reglementeze. din comunicarea dintre şefii de state. Activitatea diplomatică constă. altfel decât cu forţa. nu doar în presă. Chiar dacă se practică în formule ad hoc sau „speciale”. reprezintă permanent statul. negociază cu alte state. în cadrul unor misiuni ad hoc sau în cadrul ambasadelor. se consideră că profesia este şi o artă. în cadrul unor delegaţii la forurile internaţionale. dar această profesie nu îl situează pe diplomat printre artişti. cei care le practică cu pricepere deosebită. despre „diplomaţia românească”. diplomaţie permanentă. Aceste servicii. Diplomaţia este aşadar profesia diplomatului. se ajunge la desfăşurarea lucrărilor la nivel înalt. dar şi în doctrină. diplomaţia la nivel înalt apare.relaţiile cu alte state. Diplomatul este funcţionar public având statut propriu. Totodată. 18 . ca şi despre „diplomaţia franceză”. dincolo de teorie. Relaţiile diplomatice sunt relaţiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. Deşi este uzitată. militarii şi poliţiştii. Când se vorbeşte. în primul rând în relaţiile politice cu alte state. ea în primul rând.

ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi temnicerul să te arunce’n temniţă. pe drum. activităţile diplomatice ar fi forme de comunicare oficială între state. Activitatea diplomatică şi activitatea consulară decurg din atribuţiile instituţiilor autorităţii statului. inclusiv instituţiilor pentru relaţii diplomatice. schimburi de vizite. reală şi nu se insistă pentru o judecată dreaptă. activitatea diplomatică. prin dialog şi negociere. cancelariilor şi ambasadelor. 19 . adică activitatea serviciului diplomatic al statului. 1539) Diplomaţiei îi este propriu gândul că şirul de violenţe neconvenabile poate fi evitat. instituţii ale diplomaţiei auxiliare. Această activitate le aparţine acestor instituţii. fără ierarhizare pe axa importanţei. Îţi spun Eu ţie: Nu vei ieşi de-acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. Unul dintre obiectivele definitorii ale activităţii diplomatice este reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor care apar între state. În consecinţă. fără diminuare de rol. corespondenţă.Instituţiile diplomaţiei la nivel înalt şi ale diplomaţiei forurilor internaţionale sunt instituţii primordiale ale activităţii diplomatice. În raport cu politica externă. aşadar prin diplomaţie. Activităţile diplomatice înseamnă în primul rând dialog. dacă se acceptă o pace strâmbă. Unei priviri sintetice asupra sensului major al activităţilor diplomatice şi consulare i se dezvăluie că prin aceste activităţi sunt puse în legătură statele suverane. „Când mergi cu pârâşul tău la judecător. dă-ţi silinţa ca. să te scuturi de el. Ea constă din discursuri. apare ca aplicarea unei tehnici de comportament în conducerea relaţiilor interstatale. a diferendului înainte de a se impune coerciţia violentă se regăseşte în învăţături cu notorietate impresionantă. Recomandarea soluţiei stingerii. Ele constituie mecanismul de întreţinere a relaţiilor dintre state. imaginară. fără negarea necesităţii lor indiscutabile.” (BIBLIA. misiunilor diplomatice. Reduse la esenţial. Activităţile diplomatice le oferă statelor calea paşnică de soluţionare a problemelor din ansamblul relaţiilor dintre ele. Calea diplomatică este calea utilizării compromisului pentru evitarea recurgerii la forţă. instituţiile diplomaţiei prin serviciile publice pot fi considerate. Statele îşi rezolvă problemele de relaţii şi prin forţă.

CONSIDERAŢII ASUPRA DREPTULUI DIPLOMATIC

Valori şi principii Activitatea diplomatică aparţine domeniilor relaţiilor interumane, interacţiunii şi organizării sociale. Dreptul diplomatic contribuie la coerenţa relaţiilor interumane, intra- şi extracomunitare. Temeiul normelor dreptului diplomatic se constituie din valori şi principii care decurg din sentimentele, idealurile, scopurile şi interesele comunităţilor regionale sau naţionale şi sunt legate de moralitate, dreptate, adevăr, precum şi de mijlocirile acestora de ordin economic şi politic. Valorile, ca temei al dreptului diplomatic, sunt ceea ce, îndeobşte, în funcţie de merit, importanţă, semnificaţie, utilitate, interes sau cost, se estimează a fi de dorit ca bun, drept şi adevărat în legăturile dintre state, în relaţiile dintre reprezentanţii acestora. Rostul dreptului diplomatic îl constituie valorile care compun forţa comunităţilor, din care emană vitalitatea societăţii, valori precum libertatea, respectul faţă de ţară şi democraţie, solidaritatea, eficienţa, confortul. De la asemenea valori şi principii pornesc, în privinţa dreptului diplomatic, respectul pentru celălalt, pentru străinul care fie soseşte ca să îndeplinească o misiune, fie îi oferă reşedinţă celui trimis. Dreptul diplomatic îşi datorează durabilitatea şi coerenţa unor principii juridice, ca elemente primare, nu doar primordiale, ci şi supreme (de principiis non est disputandum) ale normelor: egalitatea suverană a statelor, respectarea drepturilor fiecărui stat, nerecurgerea la forţă. Reguli Orice formă de activitate se desfăşoară după reguli. Obligatorie sau recomandabilă, regula este mijloc de orientare în acţiune, standard de evaluare a acţiunii, ghid de desfăşurare a acesteia, astfel încât să fie posibilă acomodarea reciprocă a participanţilor la activităţi comune, a tuturor membrilor comunităţii. Pentru vorbitorii latinei clasice, regula era bucata dreaptă de lemn utilizabilă ca măsură sau ca sprijin, rigla sau echerul dulgherului, linia care marca locurile din arenă, de pornire şi de sosire, ale întrecerii. Marcus Fabius Quintilianus s-a referit la regula vorbirii corecte (emendate loquendi regula). Problemele de matematică se rezolvă prin aplicarea de reguli. Fondatorii ordinelor religioase au stabilit reguli de respectat de către membrii acestora.
20

Potrivit lui Marcus Tullius Cicero, regula care deosebeşte dreptatea de nedreptate este legea (Lex est iuris atque iniuriae regula). Orice generalizare validă pentru o vreme poate fi considerată regulă. Reţele invizibile de reguli şi de rânduieli sociale orientează şi influenţează comportamentul fiecăruia (VANDER ZANDEN, 4). Pe lângă cele menţionate, canonul, ceremonialul, convenţia, indicaţia, învăţătura, norma, obiceiul, ordinul, porunca, pravila, preceptul, prescripţia, rânduiala, ritualul, sorocul, tipicul, tocmeala, uzanţa, uzul, toate sunt reguli sau agregări de reguli. Numai despre unele dintre ele însă se poate spune că sunt standarde autoritare, tipare exemplare, modele cu putere modelatoare, norme (nu doar repere, rigle, echere, şabloane, ci mai ales rationis normae) stabilind drepturi, obligaţii şi răspunderi, precum cutuma, inveterata consuetudine sau obiceiul înrădăcinat („al pământului”), practica îndelungată, considerată a fi „lege nescrisă”. Normele activităţii diplomatice Regulile activităţii diplomatice au rădăcini adânci în tradiţie; ele au fost preluate şi cultivate ca rod al unor învăţături fundamentale. În diplomaţie, de pildă, funcţionează reguli care exprimă grija faţă de ordinea ierarhică, prin care se ia în considerare importanţa participanţilor la acţiuni. La o ceremonie diplomatică, rangul participantului este dat de însemnătatea a ceea ce reprezintă. Calităţile fizice, morale, intelectuale ale persoanei participante sunt, în această privinţă, criterii complinitoare.
Conform tradiţiei creştine, şi cel mai mic poate fi considerat cel mai mare dacă este trimisul celui mai puternic: „Şi le-a venit un gând (celor doisprezece ucenici, după a doua vestire a patimilor: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor») «Cine între ei ar fi mai mare?» Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine şi le-a zis: «Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare.»” (BIBLIA, 1533)

Activitatea diplomatică le revine şi le aparţine serviciilor publice. Relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare sunt relaţii interstatale. Ca urmare, normele după care funcţionează aceste relaţii aparţin dreptului internaţional public.
21

Prin normele de drept diplomatic se stabileşte modul de aplicare a normelor de drept internaţional public şi, ca urmare, dreptul diplomatic este subramură a dreptului internaţional public. Sunt doctrinari care consideră că dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului internaţional (PRADIER-FODERE, 16). Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept internaţional pentru activitatea diplomatică. De respectarea principiilor şi regulilor dreptului diplomatic depind desfăşurarea normală a relaţiilor interstatale şi realizarea obiectivelor şi a principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite. La fel ca pentru toate celelalte activităţi umane, şi pentru activitatea diplomatică normele cu puterea cea mai mare de a stabili drepturi şi obligaţii se găsesc în lege, aceste norme constituind reguli de comportament sau de acţiune, scrise sau recunoscute oficial a fi determinate şi impuse de autoritatea de reglementare, a căror respectare este recomandabilă sau obligatorie. Legea poate avea formă de decret, hotărâre, ordin, ordonanţă, regulament, sentinţă, statut, aşa cum este adoptată de autorităţile competente. Pentru dreptul diplomatic, ca pentru întreg dreptul internaţional, „legea” are în primul rând forma de convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală, normele fiind rezultatul consimţământului statelor care le adoptă. Definiţia dreptului diplomatic Dreptul diplomatic însumează regulile diplomaţiei, mai precis regulile profesiei de diplomat şi pe cele ale serviciului public de diplomaţie. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementează raporturile dintre instituţiile subiectelor de drept internaţional abilitate să se ocupe de relaţiile externe ale acelor subiecte. Aceste instituţii nu acţionează în nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, dar nu sunt şi subiecte de drept. Deşi apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, instituţiile care reprezintă statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se referă la organizarea, îndatoririle şi competenţa instituţiilor de relaţii externe ale subiectelor de drept internaţional. Subiectele de drept internaţional decid asupra reglementării activităţii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimţământului subiectelor de drept internaţional asupra normelor în conformitate cu care se desfăşoară activităţile diplomatice.
22

Dreptul diplomatic are în vedere îndeosebi favorizarea legăturilor de prietenie dintre state, indiferent de diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale. Dreptul diplomatic serveşte exercitării funcţiilor şi realizării scopurilor organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală, regională sau subregională. Totodată, dreptul diplomatic are menirea de a asigura eficacitatea misiunilor diplomatice pe care le îndeplinesc reprezentanţii statelor. Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcătuit din: relaţiile consulare dintre state şi statutul (organizarea şi funcţionarea) misiunilor consulare. Relaţiile consulare dintre state înseamnă colaborarea statelor în vederea protejării cetăţenilor proprii, a respectării drepturilor acestora. Statul îşi protejează cetăţeanul şi când se află în străinătate, adică sub incidenţa jurisdicţiei statului străin. Este necesară conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistenţei ordinilor juridice diferite şi pentru realizarea relaţiilor consulare (stabilirea de relaţii consulare, misiunile consulare etc.) Ca şi diplomatul, consulul îşi reprezintă statul. Sunt numeroase punctele în care reprezentarea diplomatică a statului şi reprezentarea lui consulară se contopesc. Numeroase norme le sunt comune. Ca urmare, este normală includerea dreptului consular în dreptul diplomatic. Este firesc să se considere că normele consulare alcătuiesc un capitol special al dreptului diplomatic. Comisia de Drept Internaţional a ONU tratează Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare ca parte a dreptului diplomatic. În activitatea diplomatică şi consulară, sunt foarte numeroase situaţiile în care misiunea consulară este componentă a ambasadei şi consulii fac parte din personalul diplomatic al ambasadei.
SURSELE DREPTULUI DIPLOMATIC

Sursele de drept Pentru cunoaşterea, respectarea şi aplicarea dreptului, trebuie ca provenienţa prevederilor să fie de recunoscut şi recunoscută. Mai mult, ca să poată fi înfăptuită, trebuie ca regula să aibă o formă. Ca regula să devină faptă, trebuie ca esenţa şi conţinutul dreptului să-şi găsească exprimarea. Pentru cunoaşterea, înţelegerea, interpretarea şi aplicarea normelor juridice, se impune, ca prim pas absolut necesar, receptarea exactă a formulei care o redă.
23

Dreptului îi sunt aşadar necesare modalităţi proprii de exprimare, surse, adică locuri în care să se formeze şi unde să fie de găsit (POPA, 120). Sursele dreptului sunt scrise, precum actele normative, sau nescrise, precum cutumele; oficiale, precum actele normative, sau neoficiale, precum cutumele, doctrina; directe, precum actele normative, contractele, convenţiile, sau indirecte (elaborate de organizaţii nestatale, pentru a fi validate), precum cutumele. Sunt surse care creează norma, precum cutuma, legea şi convenţia. Sunt surse care interpretează norma, precum doctrina şi deciziile jurisdicţionale, jurisprudenţa. Definiţia surselor dreptului diplomatic Dreptul internaţional public nu s-a constituit într-un anumit moment identificabil al istoriei. Cu atât mai puţin componentele lui, precum dreptul diplomatic şi dreptul consular. Prevederile dreptului internaţional public, ale dreptului diplomatic şi ale dreptului consular sunt roade ale strădaniei normative în care s-au angajat generaţii milenare succesive. Sursele dreptului diplomatic sunt formele în care statele convin să exprime şi să consacre normele în conformitate cu care se exercită activitatea diplomatică şi consulară. În general, statele ajung la acordul de voinţă asupra normelor de drept diplomatic şi consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres convenţia. Normele principale de drept diplomatic şi consular sunt parte a dreptului internaţional, întrucât sunt expresie a acordului de voinţă al statelor. Sursele dreptului diplomatic şi ale dreptului consular se regăsesc printre sursele dreptului internaţional public. Surse importante de drept diplomatic şi consular, precum Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, menţionează în preambuluri scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, pe care le au în vedere statele-părţi la aceste convenţii. În cadrul Naţiunilor Unite s-a convenit să se considere ca surse de drept internaţional, în temeiul cărora să se soluţioneze problemele relaţiilor dintre state, convenţiile internaţionale fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale
24

acceptate de drept, principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; deciziile jurisdicţionale; doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; sentinţele considerate ex aequo et bono cu acordul statelor în litigiu.1 Pe lângă normele rezultate din consimţământul statelor, există însă şi norme cu privire la activitatea diplomatică şi consulară cuprinse şi în dreptul intern. Statele au competenţa de a conveni norme de drept diplomatic şi consular şi de a formula, fiecare, norme proprii în acest domeniu. Raporturile de putere din cadrul comunităţii sau dintre comunităţi, tradiţiile, opţiunile şi deciziile personalităţilor politice, ale instituţiilor de stat şi ale reprezentanţilor acestora (funcţionari publici, diplomaţi, negociatori) au determinat conturarea de uzanţe, de reguli fără caracter juridic, dar şi de norme juridice. Elemente generatoare comune şi funcţii similare favorizează estomparea deosebirilor dintre regulile juridice şi cele fără acest caracter şi, în consecinţă, facilitează transformarea a numeroase uzanţe în cutumă. În realitate, se întâmplă şi ca reguli care nu au caracter juridic şi care nu sunt considerate printre izvoarele de drept să exercite o autoritate comparabilă cu normele juridice. Prin lege pot fi abrogate cutume, dar nu se poate să se elimine formarea de uzanţe, de cutume noi şi nici tranziţia regulilor de la o stare la alta. Unei priviri atente i se dezvăluie continuitatea nu numai dintre cutumă şi lege, ci şi dintre acestea şi alte agregări de reguli, din domenii aflate în sfera juridică, consistenţa obligaţiei evoluând, în această continuitate, pe o scală care include şi nivelul absenţei totale. Izvoarele dreptului, legile, cutumele, doctrina şi jurisprudenţa sunt de fapt componente ale structurii sociale. Uzanţele, obiceiurile,
___________________
1 Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Articolul 38, alineatul 1. Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica: a. convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept; c. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. Articolul 59. Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează. 25

tradiţiile nu îşi găsesc locul în domeniul mai riguros delimitat, din unghi „nomocratic”, al dreptului întemeiat exclusiv pe autoritate, dar fac cel puţin obiectul sferei mai cuprinzătoare a dreptului, considerat, în spiritul „sophocraţiei”, a fi ştiinţă. Reguli servind simultan aceleaşi valori şi principii se regăsesc, în aceeaşi epocă sau în epoci diferite, atât în legi şi cutume, cât şi în uzanţe, practici şi obiceiuri. Marcus Tullius Cicero recomanda acţiuni legi morique parendum (dând ascultare legilor şi obiceiurilor). Comunicarea dintre state şi reprezentanţii acestora se menţine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementează diplomaţia. Alături de normele juridice, uzanţele îşi vădesc importanţa ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului internaţional. Inseparabile de drept, funcţionând ca auxiliar care stimulează, favorizează şi confirmă înfăptuirea dreptului, a dreptăţii, uzanţele sunt considerate adjuvant necesar în procesul de dezvoltare a dreptului internaţional. Domeniul uzanţelor şi cel al normelor juridice sunt permeabile unul faţă de celălalt. Rolul uzanţelor este cu atât mai important cu cât ele se pot transforma în reguli cutumiare. În practica internaţională, îndeosebi în domeniile diplomatic şi consular, s-a format şi s-a consolidat în timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic şi consular, precum elementele de ceremonie diplomatică sau mijloacele de acţiune diplomatică şi consulară. Cutuma internaţională În limba latină clasică, consuetudo însemna obicei şi consuescere, a (se) obişnui. În limbajul modern, cutuma se referă la obiceiul comunităţii. Este posibil ca obiceiul să devină drept. Nu toate obiceiurile însă devin drept, ci doar cele pe care statul le recunoaşte a fi devenit drept. În dreptul internaţional, inclusiv în dreptul diplomatic şi consular, este necesar ca măcar două state, statul propriu şi statul străin, să consimtă că un obicei poate fi normă de drept. Se poate ca un obicei invocat de justiţiabili să fie validat de instanţă. În dreptul roman se considera că mos majorum poate deveni cutumă, dacă este vechi şi practicat de demult, longa diuturne inveterata consuetudo, precum şi dacă există părerea că este necesar, opinio necessitatis. Mai trebuia ca obiceiul să fi căpătat contur precis, să fi putut să funcţioneze cu exactitate, după reluări frecvente. Se respecta ca dreptate şi regulă obiceiul îndelungat, dacă nu exista
26

este percepută ca valoare moştenită. Schwabenspiegel. sau Les Établissements. Hegel considera culegerea de cutume a fi cod de legi (POPA. ___________________ Asylum Case. a unei uzanţe constante şi uniforme de calificare unilaterală. în 1230. încât acestea să devină temei pentru hotărârile instanţelor judecătoreşti. Se poate observa că. Louis al IX-lea (Saint Louis). Judgment of 20 November 1950/Affaire du Droit d'asile. pe plan regional sau local. să stabilească şi sancţiuni. „în ceea ce priveşte dreptul internaţional american. exerciţiul considerat firesc datorită vechimii lui şi reluării lui frecvente. în cadrul practicii îndelungate. între 1273 şi 1282.” 3 Fisheries Case. un usage constant et uniforme/a constant and uniform usage. Pe planul dreptului internaţional. anume constanţa şi uniformitatea. s-au alcătuit colecţii scrise de cutume. care au în vedere examinarea respectării lor. „(…) atunci când statele acţionează considerând că aplică o regulă obligatorie şi răspund unei necesităţi (opinio iuris atque necessitatis). Columbia nu a demonstrat existenţa. acceptată de state ca normă de drept. traducând un drept pentru statul de azil şi un drept pentru statul teritorial. faptele supuse Curţii evidenţiază prea multe contradicţii şi fluctuaţii.” 27 2 . le-a dat în 1270. încât nu este posibilă degajarea unei cutume proprii Americii Latine cu forţă de drept.3 Norma aplicată repetat. 125). adică uzanţa internaţională. Arrêt du 20 novembre 1950. eventual. diuturna consuetudo pro jure et lege in his quae non excripta descendunt observari solet. totodată. „Atributele prin care uzanţa devine cutumă sunt acelea care fac uzanţa acceptabilă ca lege.normă scrisă. ca substanţă. Cutuma internaţională are. Au fost întâi cutumiare norme precum aceea conform căreia agentul diplomatic este inviolabil. În Evul Mediu. pe care regele Franţei. precum Sachsenspiegel. „oglinzi”. cutuma internaţională este uzanţa constantă şi uniformă. Şi cutuma internaţională se alcătuieşte din aplicarea într-atât de înrădăcinată a unor norme. pentru ca.” 2 Cutuma se constituie totodată prin generalizarea practicii statelor. cutuma internaţională este exprimarea tacită a consimţământului statelor cu privire la recunoaşterea unei reguli determinate ca normă de conduită obligatorie în relaţiile dintre ele.

Iugoslavia şi Turcia. la conferinţă au fost reprezentate Japonia. Arătând că victima nu fusese notificată ca participant la conferinţa internaţională. convenţia înseamnă. Convenţia internaţională este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state (POPA. tratat. ca jus scripta şi ca expresie a consimţământului liber al statelor. România. precum şi Bulgaria. 127). Convenţia internaţională Romanii desemnau prin cuvântul conventio un pact. Norvegia şi Suedia ca invitate. instant customs (POPA. Convenţia internaţională este sursa principală de drept internaţional ca sursă de drepturi şi obligaţii. SUA ca observator. Olanda. o întrunire sau un acord. pentru a se găsi o soluţie situaţiei create după ce Turcia a denunţat Tratatul de pace încheiat în 1920. sunt considerate norme practici nevalidate de trecerea timpului. Albania. Elveţia a găzduit la Lausanne o conferinţă iniţiată de Franţa. Convenţia internaţională prin care se consacră acordul explicit al statelor în legătură cu norme referitoare la activitatea diplomatică şi consulară este sursa principală de drept diplomatic şi consular. Spania. în codurile dreptului diplomatic şi consular şi în convenţii bilaterale. statul elveţian a refuzat să-şi asume răspunderea pentru a nu fi asigurat protecţia necesară. 127). Grecia. În prezent. În timpul lucrărilor. 28 . Delegaţia sovietică a fost admisă doar la dezbaterile privind problemele teritoriale. În relaţiile dintre state. a fost asasinat un membru al uneia dintre delegaţii. pact încheiat între două sau mai multe părţi. Pe lângă statele iniţiatoare. Dreptul diplomatic şi consular a fost formulat în convenţii multilaterale. la Sèvre. în conformitate cu norma cutumiară potrivit căreia statul-gazdă este ţinut să acorde protecţie participanţilor la o conferinţă internaţională (ANGHEL 1987.Între 22 noiembrie 1922 şi 24 iulie 1923. Italia şi Marea Britanie. 132). contract. pe plan juridic. Portugalia. Din poziţia elveţiană rezultă că Elveţia îşi asumase obligaţia de a-i proteja pe membrii delegaţiilor. angajament reciproc. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internaţional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile nereglementate. militare şi regimul strâmtorilor.

îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate (pacta sunt servanda). Nici o dispoziţie a Cartei nu autorizează Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat şi nici nu va obliga statele membre să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza Cartei. 4. 3. în afară de aceste cuvinte. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. 5. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: 1. Toţi membrii organizaţiei. 29 4 . Principiile dreptului internaţional Dreptul diplomatic (şi consular) izvorăşte şi din ceea ce Naţiunile Unite consideră a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverană a statelor. 7. ___________________ Carta ONU. Organizaţia va asigura ca statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. în relaţiile lor internaţionale. în caz de încălcări ale păcii şi în caz de acte de agresiune. ea [legea] consistă în cuvintele devenite solemne prin forma lor autentică. dar să se aducă atingere aplicării măsurilor de constrângere stabilite în caz de ameninţări împotriva păcii.Ca sursă de drept. Toţi membrii organizaţiei îşi vor rezolva diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. 253). 2. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie. trebuie să-şi îndeplinească cu bunăcredinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte. nimic nu are valoare de izvor formal de drept pozitiv…” (DJUVARA. Articolul 2. convenţia internaţională funcţionează ca şi legea – „formula ei [a legii]. spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de membru. 6. prin care ea porunceşte normele sale şi. Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. rezolvarea diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei. de această formulă sacrosanctă. Toţi Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite vor da organizaţiei întregul lor ajutor în orice acţiune întreprinsă de organizaţie în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere. abţinerea de la ameninţarea cu forţa şi de la folosirea ei4.

Alte surse Prin analogie. norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatică în formele ei dintr-o perioadă anumită se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activităţi. În 1949. Norme de drept diplomatic se găsesc şi în sentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie. trebuie să se dea interpretare restrictivă Convenţiei panamericane din 1928. la competenţele. cazul Haya de la Torre. Omul de stat peruan Victor Raul Haya de la Torre a fost acuzat că a participat la pregătirea unei lovituri de stat împotriva autorităţilor de la Lima. Ambasada Columbiei la Lima i-a oferit azil lui Victor Raul Haya de la Torre. deschizând cazul privind protecţia persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanele protejate de Franţa în Egipt. Franţa a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie împotriva Egiptului. Cazul s-a stins în 1950. La norme ale dreptului diplomatic se recurge când nu se găsesc soluţii formulate expres în dreptul consular. 349). de pildă. supra. drepturile şi obligaţiile reprezentanţilor statelor. întrucât Columbia nu avea calitatea să aprecieze faptele săvârşite de Haya de la Torre. la sesizarea Columbiei.5 A urmat. care a arătat că nu este datoare să predea persoana căreia îi acordase azil. în statutele unor organizaţii internaţionale care se referă. din decembrie 1950. i se ceruse Curţii să se pronunţe asupra caracterului azilului diplomatic şi a interpretării Convenţiei panamericane din 1928 privind dreptul la azil acordat în localurile misiunilor diplomatice. în sensul că statul peruan nu avea obligaţia să acorde liberă trecere persoanei căreia i s-a acordat azilul. în alte sentinţe pronunţate de instanţe. Norme privind ambasadele se extind şi asupra reprezentanţelor la organizaţiile internaţionale. Pe fond. Curtea a decis că nu îi revenea Columbiei ___________________ 5 Asylum Case. / Affaire du Droit d'asile. În 1949. Curtea a fost sesizată pe tema disputei dintre Columbia şi Peru cu privire la dreptul de azil. 30 . Curtea Internaţională de Justiţie a decis că azilul a fost acordat în afara ordinii legale. După părerea Curţii. întrucât guvernul egiptean nu şi-a continuat politica în conformitate cu care întreprinsese măsuri împotriva posesiunilor persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanelor protejate (EYFFINGER. Curtea nu a admis demersul Columbiei vizând interpretarea deciziei. v.

Franţa a sesizat Curtea împotriva SUA cu privire la drepturile persoanelor care au cetăţenia SUA şi cu privire la probleme ale jurisdicţiei consulare a SUA în Maroc. nu era o legătură de origine. referindu-se şi la cetăţenia germană a lui Nottebohm. resortisant din Liechtenstein. dar opţiunea le revine părţilor şi nu Curţii. putere protectoare a Marocului. reglementat prin capitulaţii. Principatul Liechtenstein a introdus o acţiune împotriva Republicii Guatemala la Curtea Internaţională de Justiţie. Judgment of 13 June 1951/Affaire Haya de la Torre. regimul şahului şi ayatolahul Khomeini a devenit liderul Iranului. Judgment of 27 August 1952 / Affaire relative aux Droits des ressortissants des Etats-Unis d'Amérique au Maroc .6 În 1950. Curtea a menţionat că sunt diferite căi de a încheia azilul. când a fost răsturnat. pentru că. pe care să o fi putut exprima cetăţenia. de către Liechtenstein a naţionalităţii nu este opozabilă Guatemalei în ceea ce priveşte exerciţiul protecţiei. Arrêt du 18 novembre 1953 & Affaire Nottebohm (deuxième phase) Arrêt du 6 avril 1955. SUA au sesizat Curtea în legătură cu ocuparea ambasadei americane din Teheran şi deţinerea ca ostatici a membrilor personalului diplomatic şi consular. Curtea a decis că Iranul avea obligaţia să îi elibereze pe ostatici şi să le permită să părăsească teritoriul iranian. precum şi ___________________ Haya de la Torre Case.7 În acelaşi an. solicitând reparaţii pentru modul în care Guatemala a tratat persoana şi bunurile lui Friederich Nottebohm. în Iran.8 În 1979. la baza apartenenţei lui Nottebohmn la Liechtenstein. 8 Nottebohm Case (Preliminary Objection) Judgment of 18 November 1953 & Nottebohm Case (Second Phase). formal. dat fiind regimul persoanelor cu cetăţenie americană. Arrêt du 27 aout 1952. strânsă. Curtea a precizat că oferirea. Curtea a arătat că plângerea Franţei privind încălcarea măsurilor ei nu era îndreptăţită. dar a cerut ca azilul să înceteze imediat în conformitate cu decizia anterioară. Guatemala a susţinut la Curte că solicitarea formulată de Liechtenstein nu poate fi acceptată. Franţa. 7 Case concerning Rights of nationals of the United States of America in Morocco. 31 6 . Judgment Of 6 April 1955 / Affaire Nottebohm (Exception préliminaire). Curtea a declarat inacceptabilă solicitarea Principatului Liechtenstein. Guatemala a susţinut că numai legătura de naţionalitate dintre stat şi individ dă statului drept la protecţie diplomatică. Arrêt du 13 juin 1951. întreprinsese măsuri de îngrădire a importurilor din SUA.obligaţia să-l predea pe Haya de la Torre statului peruan.

În dreptul intern. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Procesul de codificare a dreptului diplomatic a evoluat diferit în privinţa diferitelor domenii ale activităţii diplomatice: diplomaţia la nivel înalt. Order of 24 December 1979 – Fixing Of Time-Limits (Memorial and Counter-Memorial).9 În 1989. 32 9 . United States of America). Iran). Iranul a reclamat la Curte că SUA au încălcat dreptul internaţional şi ar trebui să despăgubească statul iranian şi familiile victimelor. În septembrie 1994. diplomaţia forurilor internaţionale şi activitatea serviciilor diplomatice şi consulare. şi doctrina. în urma doborârii unui avion civil care zbura deasupra apelor teritoriale iraniene. Este utilă. părţile au ajuns la un acord privind soluţionarea disputei lor şi cazul a ieşit din preocupările Curţii. Order of 12 May 1981 – Removal From List.). Order of 22 February 1996 Discontinuance / Incident Aérien du 3 Juillet 1988 (République Islamique d'Iran c. 10 Aerial Incident of 3 July 1988 (Islamic Republic of Iran v. În 1996 au ajuns la un acord. în identificarea şi înţelegerea normelor aplicabile activităţii diplomatice (şi consulare). Order of 15 December 1979 – Provisional Measures. ___________________ United States Diplomatic and Consular Staff in Teheran (United States Of America v. Iran) / Affaire relative au personnel diplomatique et consulaire des États-Unis a Téhéran (États-Unis d'Amérique c. dispoziţii de aplicare a unor convenţii în acest domeniu. În 1981. decizii judiciare cu privire la activitatea şi statutul diplomaţilor etc. înfiinţări sau desfiinţări de misiuni. arhivelor şi documentelor şi să întreprindă reparaţii.10 Curtea Internaţională de Justiţie s-a ocupat şi de probleme din domeniul normelor juridice privind organizaţiile internaţionale şi recent a avut în atenţie respectarea prevederilor dreptului consular.să reconstituie situaţia iniţială a Ambasadei SUA în privinţa proprietăţii. regulamente privind funcţionarea misiunilor. părţile au cerut amânarea sine die a cazului. acolo fiind explicate cutumele şi prevederile din convenţii. sunt reglementate instituţii diplomatice (numiri. Etats-Unis d'Amérique).

2530 (XXIV). 3166/XXVIII prin care a aprobat Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. drepturile şi obligaţiile şefului de stat. care a primit avizul favorabil al Adunării Generale a ONU. Pe de o parte. Adunarea Generală a ONU a aprobat Rezoluţia nr. Adunarea Generală a ONU a trimis această decizie spre examinare subcomisiei Conferinţei de la Viena care elabora Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice. desemnarea şi atribuţiile şefului de stat sunt reglementate de dreptul intern. care a enumerat normele care nu sunt aplicabile diplomaţiei ad hoc şi a propus ca diplomaţiei ad hoc să i se aplice. potrivit principiului jus repraesentationis omnimodae. prin care a adoptat şi a deschis spre 33 .Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt Din confruntarea codurilor de drept diplomatic cu actualitatea activităţii şi a relaţiilor diplomatice. pe plan internaţional. Conferinţa de la Viena a propus Adunării Generale a ONU reexaminarea problemei în cadrul Comisiei. Poziţia lui corespunde drepturilor şi obligaţiilor statului pe care îl reprezintă. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional şi-a propus să examineze diplomaţia ad hoc în vederea elaborării reglementărilor necesare. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. se dezvăluie o „lacună”: nu s-a formulat şi nu s-a convenit până acum nici o normă juridică internaţională privind conduita. La 8 decembrie 1969. În 1960. La 14 decembrie 1973. În doctrina dreptului constituţional şi a dreptului internaţional. Diplomaţia la nivel înalt se desfăşoară prin misiuni ad hoc la care şefii de state participă sau pe care şefii de state le înfiinţează şi le împuternicesc. activitatea. Independenţa lui în activitatea pe care o desfăşoară pe planul relaţiilor internaţionale este independenţa statului pe care îl reprezintă. drepturi şi obligaţii ca persoană. se consideră că şeful de stat are drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale. Dreptul diplomatic nu cuprinde reglementări asupra diplomaţiei la acest nivel. în textul căreia se fac referiri şi la şefii de stat. şeful statului nu are competenţe. A fost elaborat un proiect de convenţie. diplomaţia ad hoc a fost abordată în cadrul sesiunii a XII-a a Comisiei. prin analogie. În 1959. Pe de altă parte. normele care se aplică celorlalte misiuni diplomatice.

Naţiunile Unite au fost de acord să invite să devină părţi la Convenţie şi statele care nu sunt membre ale forului mondial şi nici ale unor agenţii specializate şi nici ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică şi nici părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.12 Convenţia de la Viena privind misiunile speciale a intrat în vigoare la 21 iunie 1985. Această Convenţie va rămâne deschisă aderării tuturor statelor care aparţin uneia dintre categoriile menţionate la art. 2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor aparţinând uneia din categoriile menţionate la art. 53. Norme privind forurile internaţionale În decembrie 1924. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Naţiunilor Unite. Pentru fiecare stat care va ratifica această Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare conform art. ___________________ Cms. 51 şi 52. 1. Articolul 54. Articolul 53. conform articolelor 50. 50: a) semnăturile puse pe această Convenţie et depunerea instrumentelor de ratificare şi de aderare. Această Convenţie va fi deschisă pentru semnare statelor membre al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate sau ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice.semnare şi ratificare sau pentru aderare Convenţia cu privire la misiunile speciale. Această Convenţie se supune ratificării. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 50. Consiliul Societăţii Naţiunilor a desemnat un comitet de experţi pe care i-a însărcinat să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional. la New York. Această Convenţie va intra în vigoare a treizecea zi după data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. Convenţia va intra în vigoare a treizecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare. până la 31 decembrie 1970. 50.11 S-a stabilit intrarea în vigoare a Convenţiei după ce 22 de state decid să o ratifice sau să adere la ea. precum şi statelorpărţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. 12 Cms. 34 11 . Articolul 52. Articolul 51.

Carta întocmită la San Francisco şi semnată de reprezentanţii guvernelor Naţiunilor Unite la 26 iunie 1945 (Carta Naţiunilor Unite) a stabilit. că Adunarea Generală a ONU va iniţia studii şi va face recomandări în scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui. desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept Internaţional care să întocmească studii cu privire la stadiul dreptului internaţional în domeniul identificat şi să elaboreze proiectele de articole. pe baza unor rapoarte anuale. Obiectivul Comisiei de Drept Internaţional. I s-a stabilit secretarului general al ONU obligaţia de a-i înştiinţa pe toţi membrii organizaţiei despre primirea fiecărui instrument de aderare. în privinţa fiecărui membru al organizaţiei. în cadrul Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU. stabilit prin statut. a fost constituită Comisia de Drept Internaţional a ONU şi s-a declanşat un proces amplu de studiu în vederea codificării. În practica ONU. 174(II)/21 noiembrie 1947 a Adunării Generale a ONU. La 13 februarie 1946. în ziua în care a depus spre păstrare instrumentul de aderare. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. convocarea unei conferinţe internaţionale speciale care să dezbată proiectul de convenţie şi să-l adopte. deschiderea spre semnare şi aderare a convenţiei. redactarea proiectului de convenţie internaţională şi prezentarea lui statelor în vederea exprimării de opinii. a procesului de codificare. se încearcă reprezentarea zonelor geografice şi a sistemelor juridice principale. care a inclus şi dreptul diplomatic şi consular. la articolul 13. specialişti notorii în drept internaţional. sugestii şi propuneri. Convenţia urmând să intre în vigoare. s-a precizat că aderarea se face prin predarea spre păstrare secretarului general al ONU a unui instrument de aderare. este promovarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi codificarea acestuia. Prin cei 25 de membri ai comisiei. prin Rezoluţia nr. 22 (I) prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei. Ca urmare. În articolul final. examinarea. propunându-le statelor membre să adere la ea. etapele codificării cuprind: identificarea domeniului. Preşedintele sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU are şi sarcina de a reprezenta Comisia de Drept Internaţional la lucrările Adunării. Convenţia a precizat că. atunci când instrumentul de aderare este predat în numele unui membru al 35 . având fiecare câte un mandat de cinci ani.

rezultă că această convenţie rămâne în vigoare între ONU şi fiecare membru al ONU care a depus instrumentul de aderare cât timp se păstrează calitatea de membru al Organizaţiei sau până când Adunarea Generală aprobă o convenţie generală revizuită şi statul membru devine parte la convenţia revizuită. În 1946. se presupune că acesta este în măsură să îndeplinească. de către statul care aderă. S-a precizat că acordurile adiţionale menţionate se supun Adunării Generale a ONU în fiecare caz în parte. În dispoziţiile finale ale Convenţiei. clauzele Convenţiei. prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. România a ratificat această convenţie la 21 aprilie 1956. 169 (II) din 31 octombrie 1947 şi ratificată prin decizia Congresului SUA. La 4 august 1947. 179 (II). S-a precizat că fiecare instituţie specializată va comunica textul Convenţiei şi textele anexelor care o privesc membrilor proprii care nu sunt membri ai ONU. Din text. La 21 noiembrie 1947. Prin instrumentul de aderare se precizează. instituţia specializată sau instituţiile specializate cărora statul se obligă să îi/le aplice prevederile Convenţiei. SUA au aderat la Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor 36 . la 4 august 1947. avându-se în vedere sediul oficiului acestora de la Geneva. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. s-a încheiat Aranjamentul provizoriu cu Elveţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite. în conformitate cu legile sale. s-a menţionat că aderarea la Convenţie se face prin depunerea la secretarul general al ONU a unui instrument de aderare. secretarul general al ONU convoacă o conferinţă de revizuire. I s-a dat posibilitatea secretarului general al ONU să încheie cu unul sau cu mai multe dintre statele membre ale ONU acorduri adiţionale pentru adoptarea dispoziţiilor Convenţiei în ce îl/îi priveşte pe membrul/membrii ONU.Organizaţiei. precum şi oricărui stat membru al uneia sau mai multor instituţii specializate. între ONU şi SUA s-a încheiat Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. pe care îi va invita să adere prin depunerea instrumentelor de aderare la secretarul general al ONU sau la directorul general al instituţiei. care a fost adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. supusă spre acceptare instituţiilor specializate şi spre aderare oricărui membru al ONU. care îşi produce efectul de la data depunerii sale. România a ratificat această convenţie la 27 iulie 1970. La cererea unei treimi a statelor-părţi la Convenţie. În 1970.

Comisia de Drept Internaţional a început să studieze relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale. 14 SAIEA. astfel încât ambele prevederi să fie aplicabile şi niciodată efectele celeilalte să nu fie limitate. la New York. Secţiunea 26. B. între Austria şi ONU s-a încheiat un acord cu privire la statutul participanţilor la Conferinţa de la Viena privind relaţiile diplomatice. Privilegii şi imunităţi A. considerate complementare. care a intrat în vigoare la 29 iulie 1957. delegaţii la conferinţă au beneficiat de statutul reprezentanţilor statelor la reuniunile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Comisia a prezentat Adunării Generale a ONU un proiect alcătuit din articole pentru o convenţie cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale. reprezentată. şi de membri. 37 13 . de directorul general. ARTICOLUL XV. guvernatorii desemnaţi în Consiliu împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor şi directorul general şi personalul Agenţiei beneficiază de privilegiile şi de imunităţile necesare exercitării independente a funcţiilor lor în legătură cu Agenţia. În 1962. Agenţia beneficiază pe teritoriul fiecărui stat membru de privilegiile şi imunităţile necesare exercitării funcţiilor ei. când este posibil. C. Prevederile Înţelegerii rămân aplicabile şi prevalente ori de câte ori aceste prevederi se află în conflict cu cele ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU. cele două prevederi vor fi. a fost adoptat Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). privilegiile şi imunităţile menţionate în acest articol vor fi definite într-un acord separat sau în mai multe acorduri încheiate de Agenţie. dar în fiecare caz de conflict absolut. Ca urmare. Capacitatea legală. Acordul a prevăzut extinderea asupra conferinţei a Convenţiei asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. în conformitate cu prevederile Rezoluţiei nr. s-a desfăşurat la Viena Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la reprezentarea statelor în ___________________ Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite.14 În 1961. în acest scop.Unite. În măsura în care oricare din prevederile acestei Înţelegeri şi oricare din prevederile Convenţiei Generale se referă la acelaşi domeniu. În 1971.13 La 23 octombrie 1956. care va acţiona conform instrucţiunilor Consiliului Guvernatorilor. Acest Statut conţine şi prevederi specifice dreptului diplomatic. prevederile acestei Înţelegeri vor prevala. Între 4 februarie şi 14 martie1975. Delegaţii membrilor împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor. 1289 (XIII) din 5 decembrie 1958 a Adunării Generale a ONU.

Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare În 1520. a Actului final al Congresului de la Viena. În 1895. Institutul pentru Drept Internaţional a elaborat un cod referitor la privilegiile şi imunităţile consulilor. fără să se mai refere la cele patru categorii de state menţionate în convenţiile privind relaţiile diplomatice şi consulare. În 1911. ___________________ 15 v. infra. a fost adoptată Convenţia de la Viena privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal. experienţa statelor membre în domeniul conferinţelor internaţionale a fost înmănuncheată într-un proiect de regulament de procedură. cinci state latino-americane au încheiat o convenţie privind relaţiile consulare. la sesiunea de la Cambridge a Institutului de Drept Internaţional. la ONU. La 21 noiembrie 1818. prin care s-a încercat o cale de evitare a diferendelor în materie. personalul misiunilor. din 17 articole. de Consiliul Societăţii Naţiunilor să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional s-a ocupat şi de domeniul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. Conferinţa panamericană de la Santiago de Chile a luat act de un proiect de cod cuprinzând 29 de articole privind activitatea diplomatică. A fost prima conferinţă de codificare la care ONU a convocat toate statele. în decembrie 1924. primul cod diplomatic. la Caracas. adoptată la 19 martie 1815. aplicabil la conferinţele organizaţiei.15 La 14 martie 1975. În 1896. acestui regulament. Între 1980 şi 1982. Carol Quintul. 38 . Primul cod al dreptului diplomatic a fost Anexa a XVII-a. Această anexă cuprinde Regulamentul precăderii. împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană (1519-1556). i s-au adus adăugiri referitoare la clasificarea agenţilor diplomatici. S-au adunat materiale şi s-a formulat propunerea să se actualizeze Regulamentul convenit în 1815. s-a ajuns la formularea unui regulament. Comitetul de experţi însărcinat.relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale. al imunităţilor diplomatice. şi Henry al VIII-lea al Angliei (15091547) au încheiat un tratat privind instalarea de ambasadori. la Aix-la-Chapelle. statutul agenţilor diplomatici.

plenipotenţiari şi. La 20 februarie 1928. Noutatea pe care a introdus-o această conferinţă. ca urmare. Comisia a prezentat un prim proiect al codului. la Caracas. a şasea Conferinţă panamericană (13 state) a adoptat Convenţia privind funcţionarii diplomatici. pe baza procedurilor ONU. în 1939. Comisia de drept internaţional a definitivat proiectul codului alcătuit din 45 de articole. La 5 decembrie 1952. când a fost tratată. printr-un tratat şi la 28 martie 1954 prin încheierea. la Havana. în abordarea domeniului. În 1929. potrivit recomandării Adunării Generale a ONU. Preocupările statelor din America de Sud în acest domeniu au continuat şi s-au concretizat. a fost încheiată Convenţia latino-americană privind azilul politic. Institutul American de Drept Internaţional a abordat acelaşi domeniu. Comisia de Drept Internaţional să pregătească un cod al normelor privind relaţiile diplomatice şi imunităţile. 685/VII. Conferinţa s-a desfăşurat între 2 martie şi 4 aprilie 1961. la titlul Asylum. În 1957. a fost situarea în centrul normelor a ambasadei. în condiţiile în care. 612). În 1928. la Montevideo. La 26 decembrie 1933. prin Rezoluţia nr. prin Rezoluţia adoptată la 7 decembrie 1959. la Viena. în Tratatul de drept internaţional penal încheiat tot la Montevideo. o convenţie internaţională. a avut loc reuniunea în cadrul căreia a fost elaborată. până la acea dată. activitatea de codificare se referea în primul rând la ambasadorul reprezentant al suveranului din statul propriu şi îi considera pe ceilalţi agenţi diplomatici componenţi ai suitei ambasadorului. la Havana. în cadrul unei conferinţe de plenipotenţiari. precum şi un cod al activităţii consulare. În 1958. a Convenţiei interamericane privind azilul diplomatic (ANGHEL 1984. să fie elaborată. o convenţie multilaterală privind relaţiile şi imunităţile diplomatice. Secretarul general al ONU a invitat statele membre să formuleze observaţii. ca. statele latino-americane au încheiat o Convenţie privind azilul.În 1925. Adunarea Generală a ONU a mandatat. Institutul de Drept Internaţional a examinat regulamentul imunităţilor diplomatice. la Montevideo. 39 . Au participat. pe baza acestui cod. în continuarea atenţiei acordate acestei probleme încă din 1889. Adunarea Generală a ONU a recomandat.

a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. Articolul 49. Prezenta convenţie va fi ratificată. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a statelor. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. convenţia va intra în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. menţionează că sunt convinse că scopul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi. subliniază că sunt convinse că o convenţie internaţională cu privire la relaţiile. până la 31 martie 1962. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite le va notifica tuturor statelor care aparţin uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48 a). la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al Austriei şi apoi. Articolul 50.16 ___________________ Crd. declară că sunt conştiente de scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. dintr-o epocă îndepărtată. Articolul 48. în conformitate cu articolele 48. statele-părţi amintesc că. 49 şi 50. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. precum şi oricărui stat-parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie în modul următor: până la 31 octombrie 1961.În Preambulul Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare. Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparţine uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 48. semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare. popoarele tuturor ţărilor recunosc statutul agenţilor diplomatici. 1. la Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York. adoptată la 18 aprilie 1961. oricare ar fi diversitatea regimurilor constituţionale şi sociale. Articolul 51. privilegiile şi imunităţile diplomatice ar contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. 2. 40 16 . Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. Articolul 52. menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni.

Articolul 76. Comisia s-a ocupat de acest domeniu în sesiunile din 1955 până în 1960. Adunarea Generală a ONU a convocat pentru 1963. ale unor instituţii specializate ale ONU sau părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. 2. la Viena. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. când s-a ajuns la formularea unui proiect de cod. o conferinţă a ONU care să definitiveze o convenţie asupra relaţiilor consulare. La aderare. ___________________ Crc. membre ale ONU. Articolul 77. până la 31 martie 1964. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare a fost adoptată la 24 aprilie 1963 şi a intrat în vigoare la 19 martie 1967. Prin Rezoluţia nr. În aprilie 1949. Între 4 martie şi 24 aprilie 1963. Comisia de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat 14 materii de codificat. a avut loc la Viena Conferinţa plenipotenţiarilor din 92 de state. Prezenta Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. 1.România a ratificat convenţia prin Decretul Consiliului de Stat nr. Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. după cum urmează: până la 31 octombrie 1963. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 566 din 4 iulie 1968. România a declarat că articolele 48 şi 50 contravin dreptului tuturor statelor de a deveni părţi la tratatele multilaterale prin care se reglementează domenii de interes general. Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 1685/XVI din 18 decembrie 1961. Articolul 74. la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria şi. Prezenta Convenţie va rămâne deschisă pentru aderarea oricărui stat aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74. Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. printre care şi dreptul consular. Articolul 75. la New York. precum şi oricărui stat parte la statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. 41 17 .17 România a aderat la Convenţie la 24 februarie 1972. apoi. Prezenta Convenţie va fi supusă ratificării.

Comisia de Drept Internaţional a prezentat Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale convenţii internaţionale privind statutul curierului diplomatic şi al valizei diplomatice neînsoţite. statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Convenţiei europene cu privire la funcţiile consulare. uneori le ierarhizează. De Indis et de iure belli. oferite de diverse surse. să pedepsească şi să facă război. ius gentium putea avea alte subiecte decât statele şi nu ar fi întemeiat pe respectul reciproc al suveranităţilor lor: violenţa nu conferă drepturi. Relectiones Theologicae elaborate de Francisco de Vitoria (1480-1546). În 1989. conţin două texte în domeniul dreptului internaţional: De potestate civili. Aspecte istorice Elaborarea propriu-zisă a unei reflexii moderne asupra ius inter gentium a început în secolul al XVI-lea.În 1967. Doctrina semnalează normele. le explică. le ordonează pe o axă istorică. profesor de teologie la Salamanca. statul are dreptul să-i protejeze pe oameni. puterea publică decurge din dreptul natural. dominican. ca şi societatea.” În concepţia lui Vitoria. Sublinia: „Ceea ce raţiunea naturală a stabilit între toţi oamenii este dreptul lumii. nu este de ignorat adevărul că normele au fost formulate pornindu-se de la contribuţia ştiinţifică a celor care au analizat raporturile juridice concrete. „dreptul la comunicare” este dreptul tuturor de a pleca şi de a veni oriunde pe lume. când a pornit conturarea uzanţelor şi a regulilor diplomatice şi închegarea lor în sisteme. Francisco de Vitoria credea că statul este necesar omului. Doctrinarii înşişi consideră că doctrina este doar sursă subsidiară a dreptului diplomatic şi consular. Totuşi. le-au comentat sau au participat la dezbaterile cu privire la norme deja în vigoare. marea trebuie să rămână liberă. scopul statului este binele comun. DOCTRINA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular Doctrina este sursă a dreptului diplomatic şi consular. 42 . Doctrina dreptului diplomatic şi consular este împletită cu doctrina dreptului internaţional public.

Nu a publicat în timpul vieţii decât De iure praedae commentarius (1604-1606). avocat şi scriitor. jurist practician. profesor la Paris. toate aceste comunităţi au nevoie de celelalte.trebuie ca un tratat să fie semnat liber. că este necesară o Societate a Naţiunilor. tratatul intitulat De legationibus. ci îl descoperă prin inteligenţă. Grotius este cunoscut mai ales pentru De iure belli ac pacis (1625). El considera totodată că războiul este singurul mijloc de restabilire a dreptăţii. deoarece lumea este împărţită în comunităţi politice distincte. care a îndeplinit misiuni diplomatice încredinţate de Sfântul Scaun. Suarez observase că nu poate exista un judecător între naţiuni şi că fiecare naţiune îşi este judecătorul propriu. chiar şi împotriva dreptului. iezuit spaniol. printre altele. rezident în Franţa. Jean Bodin (1530-1596) a recomandat ca ambasadele permanente să fie încredinţate diplomaţilor prudenţi. trebuie să se sprijine reciproc: legea umanităţi este că naţiunile îşi datorează asistenţă mutuală. Născut în Olanda. Jurist italian. un ansamblu de reguli obiective. Valladolid. ci şi comerciant. El şi-a notat observaţia că. Roma. poet. Scrierile sale au fost descoperite şi utilizate de urmaşi. moderaţi şi discreţi. plebiscitul sub constrângere nu are valoare. Sintagma ius gentium se regăseşte şi în De legibus et deo legislatore (1612). Suarez a susţinut. El credea că. El credea într-o societate universală. statul ajunsese puterea politică supremă. în vremea lui. la ale cărei legi se supun acţiunile oamenilor şi ale statelor. Albericus Gentili (1552-1608) a fost profesor la Oxford. Statele nu creează dreptul internaţional. dar nu numai atât. Dreptul internaţional este. În domeniul diplomaţiei. Hugo de Groot (Grotius) (1583-1645) a fost ambasador suedez. adică inerente solidarităţii oamenilor. progresul dreptului internaţional nu se poate atinge decât pe calea respectului faţă de persoana umană. Coimbra. care constituia capitolul al doisprezecelea din lucrarea Mare Liberum. deputat. inerente naturii. rezultat 43 . teolog. A publicat o lucrare despre dreptul de ambasadă (1585). Statul îşi cucerise suveranitatea şi înţelegea să o apere. lucrare elaborată de Francisco Suarez (1548-1617). exilat în Germania şi ulterior în Anglia fiind protestant. dar respectându-se caritatea şi fără lovirea celor nevinovaţi (copiii şi ambasadorii). filosof. Grotius a admis totuşi şi un drept internaţional voluntar. în viziunea lui Grotius. „o societate a genului uman”. Grotius nu accepta ideea că lumea ar putea fi alcătuită dintr-un conglomerat de suveranităţi. avocat.

în acest context. Produsul acestui joc liber al suveranităţilor este războiul. Paul Pradier-Fodéré. se numără Charles de Martens. D. domnul Ţării Munteneşti. capitolul al VII-lea. În prezent. Potrivit lui Grotius. în privinţa elaborării normelor de drept diplomatic şi consular. considerate astăzi lucrări de referinţă. al regilor. Moussa Farag. tocmai în acest scop. şi tradusă în româneşte în prima parte a secolului al XVII-lea. Peste încă mai bine de un secol. Traian Chebeleu. G. Dumitru Mazilu. În literatura parenetică moralizatoare sud-est europeană. caracterizată de comportamentul principilor ca suverani absoluţi şi că nimic nu poate limita voinţa statului suveran. vtori-logofătul Gheorgachi a scris. P. ca primă încercare românească de a teoretiza eticheta de la Curte. El considera că societatea interstatală este. Contribuţia românească la doctrina contemporană de drept diplomatic este marcată de numele unor iluştri teoreticieni şi diplomaţi. Printre ei. „Condica ce are întru sine obiceiuri vechi şi nouă a prea înălţaţilor domni”. Anghel. în esenţă. care au învăţat pre fiiu-său Theodosie…”. la începutul secolului al XVI-lea. Raoul Genet. a căror trimite în străinătate corespunde unui drept special. prezintă interes. Grotius le-a atribuit statelor obligaţii în raport cu supuşii şi faţă de vecini. După război. R. Heatley. datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. din porunca lui Grigore Vodă Calimachi. „Cum să cade domnilor să şază la masă şi cum vor mânca şi vor bea” şi al VIII-lea „…pentru solii şi pentru războaie” din „Partea a doua a învăţăturilor lui Neagoe voevodul Basarab. Harold Nicolson.din simplul consimţământ al statelor. Rodriguez Araya. La acelaşi nivel se situează contribuţiile judecătorilor la Curtea Internaţională de 44 . Ion M. Se trece de la câmpul de luptă la negocieri. S-au elaborat tratate specializate. Ernest Satow. Contribuţii la doctrina actuală Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat îndeosebi în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Intră în joc solii. Philippe Cahier. Ion Diaconu. realizată iniţial în slavonă. diplomaţii negociază. printre care Mircea Maliţa. activitatea doctrinară de prim-plan. la Iaşi. pe care istoricii literari o încadrează în „literatura de ceremonial”. E. ordinea supranaţională era incompatibilă cu această conduită. do Nascimento e Silva. se desfăşoară în cadrul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU.

Altele însă pot însemna rezistenţa ideilor vechi. Federico de Castro y Bravo. Dacă argumentele pe care judecătorul le consideră conclusive nu se regăsesc în sentinţă. opinia separată oferă posibilitatea exprimării lor. 45 . considera că opiniile separate exprimate de judecători sunt legate de realitate şi de evoluţia doctrinei juridice. Opiniile separate îi oferă judecătorului posibilitatea să explice motivul pentru care a votat favorabil sau negativ.Justiţie care îşi exprimă opiniile cu privire la deciziile şi avizele Curţii. Unele opinii pot fi legea viitorului. Opinia separată le poate fi de folos comentatorilor care examinează critic deciziile Curţii (EYFFINGER. 273). judecător la Curtea Internaţională de Justiţie între 1970 şi 1979.

46 . demnitari şi funcţionari ai statului. ori „permanentă” (MAZILU 2003. pe durata lor. şi misiuni diplomatice „permanente”18. Articolul 1. De fapt. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt. pentru o perioadă neprecizată. ___________________ 18 Cms. cuvântul missio se referă la acţiunea trimiterii. şi rolul. care includ şi misiunile consulare. special. Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad hoc. fie relaţiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de funcţii diplomatice generale. înfăptuitori ai relaţiilor politice cu străinătatea. continue. Misiunea poate fi şi funcţia.MISIUNEA DIPLOMATICĂ În latină. misiuni diplomatice „temporare”. este adecvată exclusiv atingerii unui obiectiv distinct. sunt misiunile celor care exercită diplomaţia ca profesie. aşadar „permanente”. există misiuni diplomatice la nivel înalt şi misiuni diplomatice auxiliare. ale şefului de guvern şi ale ministrului de externe. Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat. Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate. sarcina cu care este învestită o persoană. calitatea care i se atribuie pentru a o îndeplini. discontinue. Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici. Se pare că doctrina de drept diplomatic este de acord că misiunea diplomatică este ori „temporară”. Misiunile diplomatice auxiliare. După rangul agenţilor diplomatici. ad hoc. precum şi ale locţiitorilor lor. (…) b) „misiune diplomatică permanentă” este misiunea diplomatică la care se referă Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. precum şi ansamblul de activităţi specifice funcţiei sau rolului. fără limită de timp. misiunile corespund fie relaţiilor diplomatice privind împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări. Misiunea este treaba încredinţată cuiva. conform consimţământului propriu şi al statului străin. 239). mai precis pentru o perioadă limitată.

toate componentele legăturilor dintre două state. Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcţiona consimte. şi în asemenea momente. de state şi de foruri internaţionale.Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează. şi privind stabilirea de relaţii consulare. Statul sau forul internaţional care constituie o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod activ. respectării regulilor de curtoazie. 47 . să se acorde prioritate. se adoptă o poziţie politică prin care se răspunde la ceea ce se consideră a fi ilegalitate comisă de celălalt stat sau viciu în conduita acestuia. activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaţia altor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiunea va funcţiona sau funcţionează. a postului consular) este posibilă numai după stabilirea de relaţii diplomatice. reprezentanţilor statului acreditar le revin. întrucât actele lor care ar contraveni regulilor acesteia ar putea agrava situaţia relaţiilor bilaterale. Înfiinţarea misiunii diplomatice „permanente” (a ambasadei. Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinţă dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. aflate într-un moment critic deosebit. fie de decizia unuia dintre state notificată celuilalt stat. tocmai într-un moment de criză. Gentili avea certitudinea că acest drept le revine tuturor statelor. Nu există obligaţia juridică internaţională de a primi o misiune diplomatică. Cu toate acestea. Consimţământul statelor pentru constituirea de misiuni „permanente” depinde de consimţământul lor prealabil privind stabilirea de relaţii diplomatice. Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaţional. indiferent de religie. pentru posturile consulare. îndatoriri din sfera curtoaziei internaţionale. Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. pentru ambasade. Dreptul diplomatic nu prevede obligaţii pe planul comportamentului în ceea ce priveşte îndeplinirea actului de expulzare a unui diplomat. Prin renunţarea deliberată la curtoazie. Începerea. Referindu-se la dreptul la ambasadă (jus legationis). Grija care le revine statelor faţă de starea relaţiilor dintre ele impune ca. A. practic. în cazul încheierii unei misiuni diplomatice înainte de momentul care ar fi corespuns aşteptărilor. Statul sau forul internaţional care primeşte o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod pasiv.

stemă. misiunea. Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităţii statelor. ca funcţie a diplomaţiei. Funcţiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. funcţia este activitatea administrativă prestată. Fără limitarea diversităţii activităţilor prin care se realizează aceste funcţii. trebuie ca exercitarea să răspundă fără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaţional (DIACONU II. serviciul. imn. Câteva funcţii pot fi menţionate ca trăsături comune definitorii ale tuturor misiunilor diplomatice. 161). îndatorirea. Funcţiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea diplomatică Pe plan juridic. serviciul. postul. Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăţiţi să-şi reprezinte statul propriu pentru adoptarea de convenţii internaţionale bilaterale şi multilaterale. În relaţiile internaţionale. întrucât decurge din suveranitatea statului (CHEBELEU. 80). Reprezentarea statului Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate. Izvoarele de drept nu oferă însă o listă exhaustivă şi exclusivă a acestor funcţii. reprezentarea este funcţia instituţiilor autorităţii publice din orice stat. ca obligaţii şi drepturi ale diplomaţilor. Prin funcţie se înţelege şi gradul din ierarhia administrativă. 80). este posibilă numai în condiţiile respectării egalităţii în drepturi dintre state. sarcina. aşadar. dovadă a maturităţii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă („putere”) a sistemului internaţional (BARSTON. Într-o instituţie. adresându-se reprezentanţilor altui stat sau ai altor state. reprezentarea. latinii se refereau la îndeplinirea unei îndatoriri. slujba. Reprezentarea este funcţia diplomatică primordială (DIACONU II. Persoana aflată în misiune diplomatică acţionează în viaţa publică din străinătate şi îşi demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat: drapel. 48 . 18). Spunând functio. Descrierea concretă a funcţiilor principale ale misiunii diplomatice depinde de rangul agenţilor diplomatici şi de felul misiunii. funcţiile misiunii diplomatice apar.FUNCŢIILE MISIUNII DIPLOMATICE Funcţia sau funcţiunea înseamnă ce este de îndeplinit într-o activitate. rolul.

Prin diplomaţie. 363. 49 . a intereselor cetăţenilor acestui stat. stat terţ sau for internaţional. Criteriul principal de evaluare a funcţiei de protejare.Reprezentarea diplomatică. Servirea interesului de stat Motorul activităţii diplomatice îl constituie conjuncţia intereselor de stat. a intereselor statului reprezentat şi ale cetăţenilor săi este legat de respectarea principiului pacta sunt servanda. Consultările diplomatice. Încă o distincţie este necesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar. de pildă. şi reprezentarea din sfera dreptului civil (ANGHEL 1984. convergente sau divergente. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şi apărarea intereselor de stat. în relaţie cu un subiect de drept internaţional. fie prin împletirea susţinerii cu apărarea. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii. este diferită de reprezentarea internaţională. conduita lor elegantă sunt instrumente în operaţiile de slujire a intereselor naţionale. 364). de acomodare a intereselor divergente. Opţiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faţă de pacea şi securitatea internaţională şi poate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreţinerea relaţiilor externe. şi menţin astfel pacea. fie prin apărarea lui. Pentru soluţionarea crizelor apărute în relaţiile dintre ele. Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat fie prin susţinerea lui. funcţia care întruneşte obligaţia şi dreptul agentului diplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate. statele au posibilitatea de a recurge la proteste sau la dialog. statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre interesele lor contrare. care pot fi. care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine. Competiţia reală care motivează întâlnirile diplomatice este între interese. Politeţea şi elocvenţa agenţilor diplomatici. armonizându-le. în limitele admise de dreptul internaţional. faţă de interesele proprii. pe de o parte. sunt căi de soluţionare a diferendelor. iar exerciţiile de eleganţă cărora li se acordă doar întâietate aparentă se încorporează în această competiţie.

Mai mult. relevante pe plan politico-diplomatic. Misiunea diplomatică vehiculează informaţii: le culege. târguiala şi. se convin modalităţi de acomodare a intereselor divergente ale statelor. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. 50 . Ca urmare. individuale sau colective. dar şi în ansamblu. verbale sau scrise. activitatea diplomatică. Prin negociere. diplomaţia în ansamblu este sinonimă cu negocierea (DIACONU II. disponibilitatea permanentă de cooperare.Sunt pernicioase şi fără efect pozitiv real tonul agresiv sau discursurile tendenţioase. simultan. negocierea este funcţie diplomatică. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. în conformitate cu dreptul internaţional. întrucât negocierea este activitatea prin care se poate ajunge la soluţionarea prin înţelegere a problemelor care împiedică relaţiile dintre state. le transmite. Informaţia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă la statele şi societăţile străine sau la statul propriu şi la societatea proprie. Agentului diplomatic i se cere să distingă între adoptarea unei poziţii injuste şi exercitarea legitimă a libertăţii de expresie. Aceste demersuri pot fi oficiale sau oficioase. prin conduită şi formaţie profesională. Informarea Statele în numele cărora agenţii diplomatici îşi realizează demersurile sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii pozitive sau negative. astfel încât să nu se ajungă la diferend sau. În structura fiecărei acţiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta. 82). toţi cei care satisfac. Negocierea caracterizează în fiecare detaliu. în general. dacă statele sunt părţi ale unui diferend. le analizează. Negocierea În relaţiile internaţionale. să devină părţi ale unei înţelegeri. negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. criteriile definitorii ale profesiei de diplomat. publicabile sau confidenţiale. Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar negociind. le ordonează. Însuşiri necesare negociatorului au.

încercând să o controleze prin activităţi de supraveghere a spionilor. dar diplomaţia se numără printre domeniile de activitate care oferă cadru de disimulare a spionajului şi contraspionajului. să perpetueze. Există pe alocuri şi uneori impresia că spionajul şi contraspionajul ar constitui partea secretă a diplomaţiei. Spionajul şi contraspionajul sunt activităţi fără legătură cu diplomaţia. spionajul. 5). În realitate. „diplomaţia secretă” oferă varianta excesivă a discreţiei diplomatice. pentru a menţine aparenţa cooperării. care presupune observarea unilaterală. prin metode ilicite şi mijloace contrare dreptului internaţional. Ca purtătoare de informaţie. statele se adaptează la informarea ilicită. adică prin contraspionaj. Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menţinerea acestei funcţii a misiunii diplomatice pe planul cooperării. 51 . În divergenţă cu funcţia de informare a misiunii diplomatice se află spionajul. „diplomaţia secretă”. secretă a unei activităţi şi a celor care o desfăşoară. Metodele „diplomaţiei secrete” contravin metodelor proprii diplomaţiei.Utilizarea informaţiei false discreditează misiunea diplomatică. Căile ilicite de informare sunt disimulate prin împletire cu acţiuni normale. nu şi de jure. implică ostilitate. Ea este o abatere gravă de la principiile imperative ale dreptului diplomatic. Totodată. misiunea diplomatică depinde de loialitatea faţă de statul propriu şi de păstrarea încrederii pe care i-o acordă străinătatea. Regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. culegerea clandestină de informaţii în scopul descoperirii elementelor caracteristice reale şi întocmirii de rapoarte numai pentru uzul statului care spionează. „Diplomaţia secretă” are menirea să oculteze adevărul. întrucât face loc inegalităţii pe plan juridic între state şi favorizează poziţiile privilegiate ale unor state în dauna altora. Diplomaţia se află în raport invers proporţional cu politica de forţă şi derapajul activităţii diplomatice spre forme de tipul „diplomaţiei secrete” ar stimula tendinţele de a menţine prin forţă preeminenţa unor state asupra altora ori de a perpetua crizele specifice statelor aflate în situaţie dezavantajoasă (DUCULESCU 1992. De facto. aservirea unor state. întrucât constituie deformarea diplomaţiei cu scopul obţinerii de avantaje pentru statele antrenate în politica sferelor de influenţă. Trebuie ca misiunea diplomatică să evite „pescuitul” în apele tulburi iscate de agitatorii vieţii sociale şi politice. periclitarea securităţii. nici din iniţiativa lor. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă.

” (COUVE DE MURVILLE. Elaborarea politicii externe a statului nu se numără printre funcţiile diplomatice. Când la realizarea funcţiilor misiunii diplomatice nu participă doar o singură persoană. prejudicierea păcii. pentru desemnarea personalului misiunii diplomatice este statul care constituie misiunea diplomatică. Unuia dintre membrii grupului îi revine funcţia suplimentară şi distinctivă de şef al misiunii. Dacă. Nimeni nu a văzut o politică externă făcută de diplomaţi. funcţie auxiliară. şi pe calea aceasta. dacă este săvârşită de un diplomat. constituind. Statul constituie misiunea diplomatică în scopul îndeplinirii simultane a tuturor acestor funcţii sau numai a uneia/unora dintre ele. grupul de reprezentanţi ai statului. fie membri ai personalului diplomatic (diplomaţi. Persoanele care realizează funcţiile misiunii diplomatice sunt fie reprezentanţi ai statului (demnitari sau diplomaţi numiţi pentru a îndeplini funcţii primordiale). 28) COMPONENŢA MISIUNII DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este alcătuită din persoanele trimise să îndeplinească funcţii diplomatice şi să realizeze activităţile necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice. 52 . acestea alcătuiesc personalul diplomatic al misiunii. în mod vădit se caută secrete industriale. Diplomatului „nu i se cere să fie om de acţiune. încălcarea normelor legale. Când pentru misiunea diplomatică este definitorie o anumită funcţie diplomatică. de pildă. Nu este de neglijat că în activitatea prin care se culeg. ci mai multe persoane. prevenindu-se. prin mijloace ilicite. latent are loc inspectarea la faţa locului a capacităţilor celuilalt stat şi se înlătură posibilitatea agresiunii prin surprindere. dar realizează activităţi necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice alcătuiesc personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu al misiunii diplomatice. economice sau militare. Persoanele care nu participă nemijlocit la îndeplinirea funcţiilor diplomatice.Printre acţiunile sociale cu funcţii vădite se regăsesc şi funcţii latente. apare ierarhizarea funcţiilor: funcţie primordială. angajaţi ai serviciului public pentru diplomaţie cărora li se încredinţează funcţii auxiliare). informaţii despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor dintr-un stat. Competent. în mod exclusiv. se poate detecta o pereche de funcţii divergente. nici să gândească în domeniul politic.

În acest caz. este non grata membrul personalului diplomatic al misiunii diplomatice care nu este acceptat de statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin nu este obligat să primească pe oricare dintre persoanele incluse în personalul misiunii de statul care a constituit misiunea. statului care a constituit misiunea diplomatică îi revine obligaţia ca. în acelaşi timp. Cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice pentru că lipseşte acest consimţământ este persona non grata. Statul care constituie misiunea diplomatică are dreptul exclusiv să decidă cine să fie membru al personalului misiunii sale diplomatice. pentru ca fiecăruia să i se fixeze locul printre ceilalţi. Întârzierea în îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. fără întârziere. Consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează poate fi retras. Pentru ca o persoană să poată participa la îndeplinirea funcţiilor dintr-o misiune diplomatică este nevoie şi de consimţământul statului în care misiunea diplomatică va funcţiona. adică persoană care nu este dorită sau nu este binevenită. Între şefii de misiuni diplomatice aflaţi în acelaşi timp în acelaşi stat străin sau la acelaşi for internaţional se stabileşte ordinea de precădere în conformitate cu care ei participă la întruniri şi ceremonii. Este persona non grata şi cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice. să recheme din misiune această persoană sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin are dreptul să se opună includerii în personalul misiunii a oricăreia din persoanele desemnate şi incluse în misiune de statul care a constituit misiunea. dar are. pentru ca 53 . Componenţii misiunii diplomatice se ordonează conform ierarhiei interne stabilite prin reglementările statului care a constituit misiunea. obligaţia să aducă decizia la cunoştinţa statului pe teritoriul căruia îl trimite să funcţioneze. pentru că i s-a retras consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. Aşadar.Dar componenţa personalului misiunii diplomatice depinde de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona. componenţa misiunii diplomatice rezultă din respectarea simultană a drepturilor şi obligaţiilor în materie ale statelor implicate. În conformitate cu prevederile dreptului diplomatic.

fiecăruia să i se precizeze îndreptăţirea de a trece înaintea altuia sau de a-i ceda altuia pasul. 31) PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Constituirea misiunilor diplomatice implică preocuparea faţă de condiţiile în care misiunile îşi exercită funcţiile. Independenţa statului nu este ştirbită. Nu trebuie ca privilegiile diplomatice şi imunitatea diplomatică să fie considerate avantaje individuale. la elaborarea căreia nu este colaborator. statul îşi manifestă suveranitatea. cel trimis în misiune diplomatică are de satisfăcut aşteptări ample într-o ambianţă circumscrisă cu severitatea unor exigenţe contradictorii: „Nici precum Pilat. a normelor de drept diplomatic. dimpotrivă. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor acestora. 54 . ci. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. Consimţământul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirmă şi se realizează prin acordarea de facilităţi acestor misiuni. indiferent de regimurile lor constituţionale şi sociale. Acordând privilegii diplomatice. Rostul lor este întreţinerea condiţiilor necesare realizării funcţiilor în cadrul misiunilor diplomatice constituite de state pentru a le reprezenta şi pentru a le apăra interesele în străinătate. este confirmată tocmai prin participarea la relaţiile internaţionale şi prin aplicarea. diplomatul este cel care se perfecţionează în a umbla legănat pe marginea prăpăstiilor. acţionând la intersecţia intereselor statului propriu şi ale statelor străine.” (COUVE DE MURVILLE. ci mai degrabă precum Charlie Chaplin. acordate persoanei care îndeplineşte misiunea diplomatică. îndreptăţit să acţioneze numai în măsura în care se conjugă drepturile şi obligaţiile stabilite de dreptul diplomatic pentru statul propriu şi statul străin. nici precum Charles de Gaulle. Statele admit privilegiile diplomatice pentru a favoriza relaţiile dintre ele. a reglementărilor privind misiunile diplomatice în legătură cu constituirea cărora a adoptat deciziile pertinente sau şi-a exprimat consimţământul. Aplicând o politică externă comandată. ca misiuni având caracter reprezentativ de stat. nici precum Isus.19 ___________________ 19 Cms. conform principiului după care nu trebuie împiedicată activitatea misiunii diplomatice (ne impediatur legatio). [Preambul]. în acest scop.

Articolul 47. Crc. Întreţinerea misiunii diplomatice. Nu ar fi cu putinţă constituirea misiunilor diplomatice. Privilegiile diplomatice sunt esenţa statutului diplomatic. 1 (…) nu se va face discriminare între state. prin cutumă sau pe calea unui acord. fără acordarea de privilegii. al regimului juridic propriu diplomaţiei (ANGHEL 1984. Totodată. Scopul lor principal este să faciliteze contactele în cadrul amplu al dezvoltării relaţiilor şi cooperării dintre state. misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile statului străin pe teritoriul căruia acţionează. [Preambul]. statele au. al diplomaţilor şi al tuturor membrilor misiunilor diplomatice. Oferind şi asigurând condiţii de întreţinere a misiunilor diplomatice străine. Totodată. Din ignorarea prevederilor dreptului diplomatic referitoare la privilegii şi din încălcarea lor apar riscul blocării funcţiei de reprezentare şi cel al blocării misiunilor diplomatice. Articolul 49. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în 55 . al celor care desfăşoară activitate diplomatică. conform dreptului diplomatic. prin acordarea de facilităţi şi de privilegii şi prin acceptarea imunităţii juridice. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor misiunilor diplomatice.).21 Crd. în primul rând realizarea funcţiei lor de reprezentare.. obligaţia de a nu face discriminări şi de a nu afecta drepturile statelor care nu sunt implicate direct în stabilirea şi realizarea acestor condiţii. 457). Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. b) modificarea de către state. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. [Preambul].. 21 Cms. a întinderii facilităţilor. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor lor de posturile consulare în numele statelor (…). ca organe de reprezentare a statelor (. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. al misiunilor diplomatice. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. nu înseamnă şi deschiderea de căi pentru ingerinţa în treburile interne ale statului străin.20 Misiunea diplomatică nu se supune decât jurisdicţiei statului care a constituit-o. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state.Privilegiile diplomatice sunt garanţia necesară împotriva obstacolelor şi a presiunilor diverse. 2. 20 Cms. între ele. (…) scopul acestor privilegii şi imunităţi nu este avantajarea indivizilor. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale.

Toate privilegiile diplomatice se acordă şi se concretizează în condiţiile în care misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile şi uzanţele statului pe teritoriul căruia funcţionează. de asemenea. Ele au. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. în activitate. Privilegiile se aplică în condiţiile în care privilegiaţii respectă legea statului privilegiator. Articolul 41. drapelul şi stema statului care le-a constituit. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. Crd. Articolul 55. În conformitate cu Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. în această privinţă. este inviolabil dreptul la proprietate. întrucât prevederile privind concretizarea lui conţin subordonarea. aşa cum este stabilit în dreptul diplomatic. de asemenea. Acest privilegiu. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat.Privilegiile diplomatice sunt înlesnirile pe care statul străin le acordă misiunilor diplomatice şi personalului acestor misiuni în vederea îndeplinirii funcţiilor diplomatice. 22 Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. acordându-li-se dreptul de a utiliza.22 Inviolabilitatea rezultă din protecţia prin lege sau prin virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. (…) 1. Validitatea privilegierii depinde de respectarea de către statul privilegiat şi de reprezentanţii lui a legii statului privilegiator. Ele au. Privilegiul inviolabilităţii A fi inviolabil înseamnă a fi intangibil: jurământul este inviolabil. nimeni nu poate fi privat de acest drept… 56 . Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru. la legea statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează. Crc. este model pentru celelalte privilegii diplomatice. Misiunilor diplomatice li se asigură practic şi totodată simbolic exercitarea funcţiei de reprezentare. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. Misiunea diplomatică poate utiliza în statul străin simbolurile de stat ale statului pe care îl reprezintă fără să încalce prevederile legale în materie ale statului străin. ca şi secretul.

Astfel. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. Inviolabilitatea persoanei membrului misiunii diplomatice este considerată în doctrină privilegiul fundamental din care decurg toate privilegiile celelalte (CHEBELEU.sacralitate. În general. în ciuda argumentelor formulate şi bănuielilor exprimate de autorităţile statului străin. În dreptul diplomatic nu se precizează dacă se admite controlarea bagajului personal al membrului misiunii diplomatice şi în situaţia în care acest bagaj conţine. membrii unei misiuni diplomatice au privilegiul de a fi scutiţi de controlul bagajului personal de către autorităţile statului străin. Autorităţile statului străin au. este de aşteptat ca statul ale cărui autorităţi decid să întreprindă măsuri coercitive împotriva unui membru al unei misiuni diplomatice străine să demonstreze că persoana în privinţa căruia s-a întrerupt acordarea privilegiului inviolabilităţii este vinovată. în nici un caz. Statul pe teritoriul căruia misiunile îşi desfăşoară activitatea are obligaţia să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii misiunilor diplomatice străine. Pe de altă parte. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţii este a statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. Misiunile diplomatice sunt privilegiate întrucât inviolabilitatea lor este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice. obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei misiuni diplomatice. arestarea. autorităţile statului care primeşte o misiune diplomatică nu pot recurge. sediile lor. fără admiterea şi aplicarea căruia eficienţa funcţiilor misiunii ar fi mult diminuată sau chiar nulă. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice Sediile în care misiunile diplomatice îşi desfăşoară activitatea beneficiază de inviolabilitate. printre altele. Dreptul diplomatic tace în privinţa eventualităţii în care membrul misiunii diplomatice refuză să admită controlarea bagajului său personal. În toate cazurile în care se renunţă la aplicarea privilegiilor diplomatice. detenţia. documente ale misiunii. 569). împotriva membrilor misiunii. sunt inviolabile persoanele demnitarilor şi ale diplomaţilor. pe de o parte. Inviolabilitatea personală a membrului misiunii diplomatice Dreptul diplomatic şi consular stabileşte pentru membrii misiunii diplomatice privilegiul inviolabilităţii personale. 57 . la măsuri de constrângere precum percheziţia.

în repetate rânduri. considerată de unii doctrinari chiar principiu al dreptului diplomatic (DIACONU II. în cazul apariţiei unei dispute în legătură cu violarea principiilor şi regulilor de drept internaţional privind inviolabilitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi 58 . grupurilor şi organizaţiilor care încurajează. incluzând măsuri practice de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale persoanelor. ONU a condamnat întotdeauna energic actele de violenţă comise împotriva misiunilor diplomatice şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi a subliniat datoria statelor de a întreprinde toţi paşii adecvaţi pentru protejarea sediilor misiunilor diplomatice şi consulare şi pentru prevenirea oricărui atac împotriva reprezentanţilor diplomatici şi consulari. A fost manifestată preocuparea adâncă faţă de numărul din ce în ce mai mare de violări ale misiunilor diplomatice şi consulare şi ale reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi li s-a cerut statelor să respecte şi să aplice urgent principiile şi regulile dreptului internaţional referitoare la relaţiile diplomatice şi consulare şi îndeosebi să întreprindă toate măsurile necesare. securitatea şi apărarea tuturor misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor care se află oficial pe teritoriul de sub jurisdicţia lor. recunoscută necesitatea de a se garanta protecţia. securitatea şi apărarea misiunilor şi reprezentanţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale ca şi ale funcţionarilor unor asemenea organizaţii. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice este o normă foarte veche de drept internaţional. se acordă atenţie specială actelor de violenţă comise împotriva membrilor lor. organizează acte împotriva securităţii unor asemenea misiuni şi reprezentanţi şi se angajează în comiterea lor. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate În cadrul preocupării legate de nerespectarea inviolabilităţii misiunilor diplomatice. 97). apărării şi siguranţei misiunilor diplomatice şi consulare şi a chemat statele ca. provoacă. în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale de a garanta efectiv protecţia. În cadrul ONU a fost.Privilegiul inviolabilităţii sediilor misiunilor diplomatice înseamnă şi că autorităţile statului pe teritoriul căruia misiunile funcţionează nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefilor de misiuni şi nu pot dispune percheziţii. rechiziţii etc. ONU a recomandat statelor să coopereze strâns în domeniul protejării.

de construire şi de întreţinere a relaţiilor dintre persoane şi comunităţi. precum şi Rezoluţia 53/97 din 20 ianuarie 1999 privind examinarea măsurilor eficiente vizând protejarea şi securitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari. statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunii. 59 23 . cu valiza diplomatică şi cu utilizarea cifrului. îndeosebi cu elementele componente ale serviciului public de diplomaţie. Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. inclusiv la bunele oficii ale secretarului general al ONU. în special prin curier diplomatic.consulari. Eficienţa misiunilor diplomatice depinde de libertatea comunicării cu instituţiile statului care le constituie. Rezoluţiile 35/168 din 15 decembrie 1980 şi 36/33 din 13 noiembrie 1981 ale Adunării Generale a ONU privind evaluarea măsurilor efective de sporire a protecţiei. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. ca emiţători sau ca receptori de mesaje. fără a o controla. Privilegiul libertăţii de comunicare Comunicarea este acţiunea de punere în comun. ___________________ v. inclusiv a agenţilor diplomatici. de transmitere de mesaje. În conformitate cu dreptul diplomatic. de informare. securităţii şi apărării misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor diplomatici şi consulari. să facă schimb de informaţii şi să acorde asistenţa autorităţilor judiciare. actele de violenţă împotriva misiunilor diplomatic nu se pot justifica niciodată. ONU le-a recomandat totodată statelor să coopereze strâns cu statul pe teritoriul căruia s-au comis abuzuri. permiţând comunicarea. Potrivit Adunării Generale a ONU. Curier diplomatic curent este funcţionarul care însoţeşte valiza diplomatică şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. Comunicarea misiunii diplomatice cu instituţiile statului propriu se desfăşoară prin transmiterea de mesaje grafice sau verbale pe căile cele mai diverse. Această comunicare este liberă dacă se află exclusiv sub controlul celor care participă la ea. La ONU a fost instituită procedura de examinare a încălcărilor grave ale dreptului internaţional în privinţa securităţii misiunilor diplomatice23. protejând-o. să recurgă la mijloacele paşnice de soluţionare a disputelor.

a unei alte ordini juridice. a unui alt regim politic. de servicii publice. transportat în şi din străinătate. a unor alte mentalităţi. fără întârziere. laolaltă cu bunurile lor. care conţine corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie şi care nu poate fi deschis şi nici reţinut de autorităţile statelor străine. membrul misiunii diplomatice se confruntă cu imprevizibilitatea străinătăţii. de impozite şi de taxe Membrul misiunii diplomatice este scutit de obligaţiile stabilite de legea statului pe teritoriul căruia misiunea sa diplomatică funcţionează. trebuie ca serviciul public de diplomaţie să nu permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice şi. Trebuie ca membrilor misiunii diplomatice şi familiilor lor să li se dea posibilitatea. Acest privilegiu este menit să prevină aplicarea prevederilor legale care ar putea stânjeni funcţiile misiunii diplomatice. locul unde membrii misiunii nu îşi mai pot desfăşura în siguranţă activitatea.Valiza diplomatică este pachetul sau ansamblul de pachete. dacă nu chiar divergente faţă de cele al statului şi ale comunităţii proprii. Privilegiul imunităţii În străinătate. în întregime sau măcar în parte diferite. Statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea misiunea diplomatică are obligaţia de a le asigura membrilor misiunii libertatea de circulaţie chiar şi în situaţia în care relaţiile internaţionale s-ar deteriora într-atât încât s-ar ajunge la conflict armat. să părăsească. inclusiv mijloace de transport. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Membrii misiunii diplomatice au libertatea să circule pe teritoriul statului străin unde îşi desfăşoară activitatea. totodată. dar se poate ca accesul lor în anumite zone să fie interzis sau limitat din motive de securitate naţională. În conformitate cu dreptul diplomatic. ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. a unei comunităţi cu alte interese. În vederea diminuării nesiguranţei care învăluie acţiunea celui aflat în afara 60 . Privilegiul scutirii de prestaţii personale. dacă aceste obligaţii sunt incompatibile cu situaţia sa de cetăţean al altui stat.

membrul misiunii diplomatice beneficiază de imunitate. la Londra. prin acordarea acestui privilegiu se închide calea jurisdicţională pe care autorităţile statului străin ar putea interveni în activitatea misiunii diplomatice şi în viaţa membrilor ei. atât în domeniul penal. Încă pe vremea lui Alberico Gentili. le face posibilă independenţa în acţiune. În esenţă. 61 . 491). dar poate fi eventual expulzat. Imunitatea protejează misiunea diplomatică şi pe cel trimis să o realizeze. sancţionare. exceptarea lor de la supunerea faţă de jurisdicţia statului pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile (ANGHEL 1984. au precizat că nu se poate ca Mendoza să fie citat în faţa unui tribunal englez pentru că este protejat de imunitatea de ambasador. pentru actele civile. se aplica regula că ambasadorul este protejat de imunitate. Nu este posibilă exercitarea constrângerii prin reţinere. cât şi în domeniile civil şi administrativ. dar nici pentru fapte anterioare acesteia. Imunitatea diplomatică înseamnă imunitate de jurisdicţie. În 1584. jurisdicţiei penale. în esenţă. Imunitatea de jurisdicţie a celor aflaţi în misiune diplomatică înseamnă. Faţă de jurisdicţia statului străin. 488). Dreptul diplomatic nu admite ca autorităţile statului în care misiunea funcţionează să îl supună. că. sub nici o formă. nu este permisă judecarea membrului misiunii diplomatice pentru fapte din timpul misiunii. lui i se păstrează nealterate privilegiile diplomatice. îndeosebi cel al inviolabilităţii. este supus jurisdicţiei civile din locul de reşedinţă şi că nu se supune jurisdicţiei penale din locul de reşedinţă. că el poate circula liber. Mendoza a fost expulzat. anchetare. judecare. Unele excepţii de la imunitatea de jurisdicţie civilă corespund cu excepţiile de la privilegiul scutirii de impozite şi taxe. misiunii nu i se poate opune jurisdicţia acelui stat. A. Imunitatea de jurisdicţie confirmă şi întăreşte privilegiul inviolabilităţii.sistemelor juridic şi jurisdicţional al statului propriu. Gentili şi alţi câţiva jurişti consultaţi de britanici cu privire la acuzaţiile (complot vizând detronarea şi asasinarea reginei Elisabeth I) formulate la adresa ambasadorului Spaniei. Dacă diplomatului i se aplică exigenţele jurisdicţiei civile şi administrative. arestare împotriva persoanei aflate în misiune diplomatică (ANGHEL 1984. membrul misiunii diplomatice are nevoie de protecţia constând din privilegiul imunităţii. Mendoza. În eventuale litigii privind raporturile juridice ale misiunii diplomatice cu instituţii şi persoane ale statului străin.

ci statul are nevoie de imunitate. pot fi aplicate de statul care a constituit misiunea diplomatică.Sentimentul unui agent diplomatic cu experienţă profundă este că „mereu vizibil. de fapt. 506). întemeindu-şi pretenţia pe principiul egalităţii cetăţenilor. de pildă. Imunitatea membrului misiunii diplomatice faţă de jurisdicţia statului străin nu înseamnă în nici un caz şi câtuşi de puţin imunitate şi faţă de jurisdicţia statului propriu. 523). Imunitatea nu ţinteşte răspunderea. prejudiciatul se poate întoarce împotriva statului propriu sau a statului străin. 507-508). cel care se fisurează este diplomatul” (COUVE DE MURVILLE. nu pentru ansamblul faptelor sale. Dacă se admite imunitatea de jurisdicţie. incasabil. conform dreptului diplomatic. în loc de rigoare în definirea câmpului de aplicare a privilegiului imunităţii. 27-28). diplomatul trăieşte sub un clopot de sticlă – este imun (…) imunitatea înseamnă să te afli sub clopotul de sticlă al imunităţii. dar statul care a constituit misiunea diplomatică nu poate evita răspunderea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional (ANGHEL 1984. de fapt. ci competenţa jurisdicţională a autorităţilor statului străin (ANGHEL 1984. statul străin nu le poate aplica. întrucât beneficiază de imunitate de jurisdicţie. Dacă diplomatului i s-ar acorda imunitate exclusiv pentru o asemenea activitate. sunt. Tentativele de disociere fie între răspunderea statului şi aceea a diplomatului. Pentru activitatea oficială răspunde statul şi ca urmare nu sunt motive de privilegiere a diplomatului. inseparabile. răspunderea statului acreditant şi răspunderea diplomatului implicat nu se exclud. improvizaţii subtile prin care se poate evita răspunderea sau privilegierea. Atunci când exercitarea funcţiilor diplomatice se împleteşte. Imunitatea diplomatică nu înseamnă impunitate. cu acte de imixtiune în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. la înlăturarea privilegiului. nici misiunea şi nici membrii ei nu răspund în faţa legii interne a acestui stat. fie între actele de realizare a funcţiilor diplomatice şi cele private aduc. Procedurile şi sancţiunile pe care. De altfel. Pe calea distingerii dintre activităţile oficiale şi cele private ale diplomatului se ajunge. 62 . el nu ar beneficia în realitate de nici un privilegiu (ANGHEL 1984.

Nici misiunea diplomatică şi nici membrii ei nu pot suspenda imunitatea diplomatică şi nu pot renunţa la imunitatea diplomatică. Dacă nu sunt afectate funcţiile misiunii. 545). Imunitatea de executare dispare atunci când se opune caracterului privat al bunurilor reţinute. excluzând eventualitatea recursului abuziv la prevederile dreptului diplomatic (ANGHEL 1984. autorităţile statului care a constituit misiunea diplomatică evidenţiază. la obţinerea unei soluţii echitabile. ___________________ Crd. în general. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să contribuie prin tot ce îi stă în putinţă. Articolul 32 (…) 4. pe plan juridic. relaţiilor internaţionale. şi numai acest stat. Suspendarea imunităţii juridice sau renunţarea la imunitatea juridică face posibilă implicarea misiunii diplomatice şi a membrilor ei într-un proces juridic în străinătate. Imunitatea diplomatică devine inoperantă numai dacă statul care a constituit misiunea diplomatică. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să renunţe la imunitatea de jurisdicţie civilă a membrului misiunii implicat într-un proces civil.24 Imunitatea de executare înseamnă că nu este permisă supunerea membrului misiunii diplomatice la nici o formă de arestare sau de detenţie.Nu se admite invocarea imunităţii diplomatice de jurisdicţie în cazul unei crime de război. măsurile de executare a hotărârii se pun în aplicare numai dacă se renunţă la imunitate şi în privinţa executării. importanţa pe care o acordă relaţiilor diplomatice şi. Trebuie ca renunţarea să fie expresă şi clară. În orice caz. Prin renunţarea la privilegiul imunităţii. 63 24 . suspendă imunitatea acestei misiuni sau renunţă ratione personae la imunitatea unuia dintre membrii misiunii. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. Dacă statul care a constituit misiunea diplomatică renunţă la imunitatea de jurisdicţie civilă sau administrativă şi dacă din hotărârea instanţei rezultă că membrului acestei misiuni implicat îi revine obligaţia unei reparaţii. conformându-se şi curtoaziei internaţionale. pentru care este necesară o renunţare distinctă.

de beneficiar al unei moşteniri sau de om de afaceri pe cont propriu. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. se admite numai imunitatea ratione materiae şi. unde îşi desfăşoară activitatea ca membru al misiunii. ca urmare. Imunitatea personală a membrului misiunii diplomatice pentru acte private se limitează la teritoriul statului străin. întrucât aceste activităţi nu au legătură cu funcţiile diplomatice (DIACONU II. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. Dincolo de limita ratione temporis. Diplomatul nu beneficiază de imunitatea admisă ratione materiae. 64 . 116). în cazul în care desfăşoară activităţi patrimoniale.Imunitatea este admisă rationae personae. de proprietar. la durata misiunii. ratione temporis. ratione temporis şi rationae materiae.

importante. reprezentând statul. asupra ordinii publice. cât şi în forurile internaţionale. misiunea apare ca fiind constituită în vederea unei funcţii excepţionale. „Ad hoc” confirmă că misiunea este normală. Denumită „specială”. „misiuni speciale” ___________________ Cms. Din doctrină rezultă că. vamale. (…) a) „misiune specială” este misiunea temporară. cu statut diplomatic. a repatrierilor. 5). Sunt în misiune diplomatică ad hoc participanţii la reuniunile internaţionale. în terminologia dreptului diplomatic. Misiunea diplomatică ad hoc se utilizează atât în relaţiile externe bilaterale. 8). eventual. misiunea ad hoc a intrat abia în 1960. constituită în vederea unei funcţii anume. în timpul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU (ANGHEL 1987. a colaborării în transporturi şi comunicaţii. precum şi cei care îndeplinesc. încă una sau alte câteva funcţii specifice. Opţiunea pentru una dintre ele se impune pentru a înlătura impresia că ar coexista două tipuri de misiune. 65 25 . cu consimţământul celui din urmă. Articolul 1. Sunt în misiune diplomatică ad hoc şi delegaţiile sau delegaţii cărora li s-a încredinţat îndeplinirea anumitor funcţii diplomatice în una sau în mai multe ţări străine: negocierea sau verificarea aplicării unor acorduri generale sau privind domenii ale relaţiilor externe. dar oarecare. a deplasării forţei de muncă.MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar. fără îndoială. a îngrijirii de morminte şi de monumente comemorative (ambasadorii at large). trimisă de un stat pe lângă un alt stat. precum acordurile militare. în timp ce în realitate nu există decât un singur tip. Misiunea ad hoc este denumită şi misiune specială. financiare. în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia funcţioneză. pentru a trata probleme definite sau pentru a îndeplini o sarcină definită. este constituită pentru a exercita funcţia de reprezentare a statului şi.25 Noţiunile sunt sinonime (ANGHEL 1987.

dacă prezintă deplinele puteri sau dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi de a 66 . Se constituie şi misiuni diplomatice ad hoc considerate „secrete”. În dreptul internaţional. a altor întâlniri bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. 197). Misiunile diplomatice ad hoc sunt „secrete” atunci când se caută limitarea la maximum a numărului de indivizi cărora să le fie accesibil. Sunt. pentru nici unul dintre actele lor oficiale externe. se consideră deseori că o acţiune diplomatică se desfăşoară la nivel înalt dacă statele participante sunt reprezentate de persoane care nu au nevoie. În practică. Se constituie misiuni diplomatice ad hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt. poartă mesaje. de confirmarea deplinelor puteri. în forme şi cu prilejuri foarte variate. ale şefilor de stat sau de guvern. 194-197).) (CHEBELEU. conţinutul activităţilor prin care se realizează funcţiile acestor misiuni. negociază etc. care precizează că o persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat. aşadar. fie ca să se pregătească modificări în relaţiile internaţionale. precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. de participările la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC LA NIVEL ÎNALT Activitatea diplomatică este dominată de acţiunile diplomatice la nivel înalt. de vizitele reciproce şi de alte întâlniri bilaterale. într-o anumită perioadă. precum şi de numeroasele reuniuni internaţionale la nivel înalt. în misiune ad hoc persoanele care întreprind vizite în străinătate pentru a pregăti acţiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau de guvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat (CHEBELEU.(îşi reprezintă statul la ceremonii din state străine. a vizitelor la nivel înalt. aceste persoane au fost identificate în Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969. prin care se iniţiază negocieri sau chiar se negociază fie ca să se obţină sau să se schimbe informaţii.

nu pretinde prezentarea de depline puteri.26 Potrivit Convenţiei, în virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, şefii de stat, şefii de guvern şi miniştrii afacerilor externe sunt consideraţi ca reprezentând statul lor, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.27 Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul de externe sau reprezentanţii lor desemnaţi ca locţiitori sunt misiuni ad hoc la nivel înalt. Misiunile ad hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliile naţionale aparţin, evident, diplomaţiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje prin care se prezintă scuze din partea autorităţilor de stat, autorităţilor unui stat străin sau se formulează solicitări de sprijin economic, medical etc. Diplomaţia şefului de stat şi de guvern Diplomaţiei actuale îi este caracteristică amplificarea dialogului la nivelul şefilor de stat şi de guvern, multiplicarea întâlnirilor oficiale dintre aceştia, ca forme eficiente de întreţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile dintre ţările lumii. Acţiunile diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maximă a intereselor naţionale şi, ca urmare, sunt obiectul organizării ample şi totodată minuţioase şi riguroase. Diplomaţia la nivel înalt şi, deodată cu ea şi datorită ei, întreaga sferă a diplomaţiei exercitate de demnitarii de stat, prin misiuni ad hoc, sunt preponderente, reflectând decizia oamenilor politici de a controla direct relaţiile internaţionale, de a participa fără mijlocire tehnică sau profesională la negocieri.
___________________
26 Cdt, Articolul 7. Depline puteri. 1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă a) prezintă deplinele puteri cuvenite sau b) dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri. 27 Cdt, Articolul 7 (…) 2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat (…). 67

Doctrina diplomatică tratează, în numeroase locuri, activitatea diplomatică a şefilor de stat ca pe un şir de misiuni ad hoc. Statele consideră că asemenea misiuni diplomatice au caracter special, oricât ar fi de frecvente şi chiar dacă, prin periodicitate regulată determinată, de exemplu, de cuprinderea lor în mecanismul unor organizaţii internaţionale, nu mai pot fi definite ca extraordinare. Aparent, şeful de stat intervine în relaţiile diplomatice doar în momente deosebite, având o contribuţie extraordinară, eventual solemnă. În realitatea actuală, şefii de stat desfăşoară însă o activitate diplomatică permanentă, după un program foarte dens. Agendele lor zilnice cuprind deseori mai mult de o întâlnire internaţională la nivel înalt. De altfel, fie că misiunile pe care le îndeplinesc sunt considerate ca fiind ad hoc sau „permanente”, fie că sunt îndeplinite de diplomaţi în cadrul serviciilor publice sau de „funcţionarii diplomatici extraordinari”28, toţi cei cărora li se încredinţează misiuni diplomatice sunt trimişi de statul pe care îl reprezintă să îndeplinească într-un stat străin sarcini diplomatice stabilite în cadrul sistemului naţional de elaborare şi de realizare a politicii externe, condus de şeful de stat. Şeful de stat este şi diplomat. Realizându-şi atribuţiile, el exercită şi această profesie. Dialogul diplomatic intens desfăşurat direct de şefii de stat constituie forma principală de susţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile internaţionale. Interesele naţionale majore sunt abordate concludent îndeosebi la întâlnirile bilaterale la nivel înalt, desfăşurate fie în cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participării şefilor de stat la reuniuni internaţionale. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt se realizează ca urmare a deciziei adoptate de statul care o constituie, dar depinde totodată de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia înaltul demnitar întreprinde, în calitate de înalt oaspete, o vizită în vederea realizării misiunii sale diplomatice. De regulă, conform curtoaziei internaţionale şi reglementărilor interne din numeroase state, consimţământul statului vizitat se formulează înainte de constituirea misiunii diplomatice ad hoc la nivel înalt şi constă din trimiterea unei invitaţii, pe cale diplomatică, aşadar printr-o acţiune de diplomaţie auxiliară, realizată de serviciile publice pentru diplomaţie. Din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei
___________________ v. Convenţia cu privire la funcţionarii diplomatici, pe care 13 state latino-americane au încheiat-o în 1928 la Havana. 68
28

internaţionale, nu se întreprinde o vizită la nivel înalt în străinătate fără invitaţie din partea autorităţilor statului vizitat. Totodată, din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei internaţionale, nu se refuză primirea unei vizite la nivel înalt dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Din curtoazie, nici o vizită la nivel înalt nu se refuză, ci, dacă există motive temeinice, se întârzie acordarea consimţământului, se amână fixarea perioadei şi trimiterea invitaţiei. Vizitele diplomatice la nivel înalt constituie evenimente curente, normale. Frecvenţa lor foarte mare a devenit posibilă în condiţiile în care mijloacele de comunicare şi de transport fac posibile pregătiri complexe executate cu promptitudine maximă şi deplasări rapide. În secolul al XIX-lea şi până în ultima parte a secolului al XX-lea vizitele la nivel înalt erau evenimente istorice extraordinare.
Cu două sute de ani în urmă, a avut loc vizita în Franţa a Suveranului Pontif. La 25 noiembrie 1804, Papa Pius al VII-lea a sosit la Fontainebleau (BORDONOVE, 186). În septembrie 1808, a avut loc la Erfurt o reuniune la nivel înalt franco-rusă. Împăratul Napoleon, care a pregătit în detaliu întâlnirea, i-a cerut principalului component al suitei sale, lui Charles Maurice Talleyrand-Périgord, să parcurgă întreaga corespondenţă diplomatică dintre Franţa şi Rusia şi îndeosebi rapoartele ambasadorului francez la Sankt-Petersburg, Armand de Caulaincourt. A dispus să se redacteze un proiect de convenţie bilaterală care să-i fie pe plac ţarului Rusiei, ale cărui prevederi să neliniştească Austria, dar să nu conţină explicit obligaţia Franţei de a se angaja alături de Rusia în zona Levantului (BORDONOVE, 227-234). În septembrie 1959, liderul URSS, Nichita Hruşciov, a efectuat o vizită în SUA. Cu câteva zile înainte de vizită, o rachetă de fabricaţie sovietică ajunsese pe suprafaţa Lunii, unde depusese drapelul şi stema URSS. Într-un discurs public prilejuit de vizită, N. Hruşciov i-a adresat gazdei sale, preşedintele Dwight Eisenhower, un mesaj, în care şi-a exprimat preocuparea realistă faţă de menţinerea păcii în lume fără să-şi disimuleze, nici măcar din politeţe aparentă, conduita arogantă: „Considerăm că sistemul nostru este mai bun şi voi credeţi că al vostru este mai bun, dar nu trebuie ca, din cauza acestui diferend, să trecem la luptă deschisă, pentru că nu numai ţările noastre ar suferi pierderi enorme, ci şi celelalte state ar fi antrenate în distrugerea lumii.” Pe lângă 69

convorbirile oficiale la Camp David, programul vizitei a cuprins activităţi precum participarea la un spectacol la Hollywood, despre care N. Hruşciov a formulat aprecieri negative, fără reţinere, şi o întâlnire cu muncitorii unei oţelării din Pittsburgh, la care a polemizat cu liderii sindicali. Evaluările iluzorii şi intenţiile reale ale lui N. Hruşciov au făcut ca urmările vizitei să nu fie pe măsura declaraţiilor exaltate ale liderului sovietic („Am venit să văd cum muncesc sclavii în capitalism şi recunosc că ei nu o duc rău!” „Eisenhower este un preşedinte mare!” „Trăiască prietenia sovietoamericană!”). În anii următori, a fost ridicat zidul de la Berlin şi a avut loc criza rachetelor din Cuba (DUROSELLE, 227-229). La 15 iulie 1971, preşedintele SUA, Richard Nixon, a anunţat, spre surprinderea opiniei publice a vremii, că, ţinând seama de dorinţa sa de a vizita China, liderii Republicii Populare Chineze l-au invitat la Beijing şi el a acceptat invitaţia cu plăcere. Vizita preşedintelui SUA în China s-a desfăşurat între 21 şi 28 februarie 1972. R. Nixon a declarat după vizită: „Această săptămână a schimbat lumea!” Vizita a fost importantă prin acordul SUA şi Chinei de a elimina posibilitatea agresiunii şi a ingerinţei în treburile interne din relaţiile reciproce (DUROSELLE, 245). La 24 aprilie 2005, la Jakarta, cu prilejul reuniunii multilaterale la nivel înalt afro-asiatice, dedicate aniversării Conferinţei de la Bandung din 1955, a avut loc între prim-ministrul japonez, Junichiro Koizumi, şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao, o întâlnire de cincizeci de minute, „cu uşile închise”, pentru o discuţie despre neînţelegerea dintre autorităţile celor două state cu privire la conduita japoneză faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi reacţia chineză faţă de această conduită. Cei doi intrerlocutori au ajuns la concluzia comună că trebuie să menţină cooperarea amicală bilaterală (MEDIAFAX, 24 aprilie 2005).

Dreptul diplomatic contemporan ne apare ca fiind incomplet tocmai în privinţa protagoniştilor diplomaţiei actuale, reprezentanţii supremi ai statelor în relaţiile internaţionale. Normele de drept internaţional referitoare la diplomaţia şefilor de stat au, în mare parte, caracter cutumiar (DIACONU II, p. 23). Constatăm că statele nu au convenit norme tocmai cu privire la activitatea diplomatică pe care o desfăşoară şefii de stat şi de guvern, ale căror întâlniri oficiale au impactul cel mai puternic asupra climatului de înţelegere şi cooperare din relaţiile internaţionale. Nu au fost definite, până în prezent, prin
70

convenţii internaţionale, conduita, drepturile şi obligaţiile şefului de stat pe planul relaţiilor internaţionale. Intensificarea diplomaţiei la nivel înalt nu a determinat mutaţii pe planul dreptului diplomatic. Şeful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecărui stat, care îi reglementează modul de desemnare şi atribuţiile. În general, dreptul intern stabileşte că şeful de stat întruchipează suveranitatea statului în fruntea căruia se află. Nu există nici o regulă internaţională în conformitate cu care să fie definit şeful de stat, deşi activitatea lui diplomatică şi necesitatea ca el să exercite profesiunea de diplomat sunt evidente. Nu i se cer scrisori de acreditare, altfel de împuterniciri, de autorizaţii. El acreditează trimişi în state străine şi primeşte trimişi ai statelor străine. Se admite că are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului în ierarhia autorităţilor unde ocupă locul cel mai important. Cu autoritatea şi legitimitatea conferite de sufragiului popular, aşadar de voinţa naţiunii, şeful de stat personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El are o poziţie aparte prin magistratura supremă pe care o exercită, pentru că nici o altă autoritate în stat nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia României stabileşte modalităţile în care se exercită de către Preşedinte rolul de reprezentare a intereselor statului în relaţiile internaţionale.29 În conformitate cu prevederile Constituţiei, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Prin funcţie, Preşedintele României personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El este ales de popor, prin vot universal, direct, datorită căruia simbolizează voinţa naţiunii. În România, nici o altă autoritate a statului nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia nu îi stabileşte preşedintelui anumite domenii de activitate, dar, din textul constituţional, rezultă că Preşedintelui României, în exercitarea funcţiei, nu îi poate rămâne indiferent nici un domeniu.
___________________
29

Constituţia României, Articolul 91 (1). Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţi diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. 71

Preşedintele României reprezintă statul în relaţiile externe şi, în acelaşi timp, personifică naţiunea întreagă, acţionează în numele statului. Preşedintele României se bucură de imunitate: nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Din comentariile doctrinare, rezultă că imunitatea instituită pentru preşedinte nu se aplică numai pe perioada funcţiei, ci şi după această perioadă, pentru fapte din timpul exercitării mandatului. Imunitatea este absolută şi poate fi ridicată doar în cazurile prevăzute de Constituţie. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. În România, Guvernul, alcătuit din primministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, asigură, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament, realizarea politicii interne şi externe a ţării. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului de credinţă pe care primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului îl depun individual în faţa Preşedintelui României. Textul constituţional precizează că Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii; Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Totodată, Constituţia stabileşte atribuţiile următoare ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil (celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege); la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că Preşedintelui României îi revine poziţia cea mai înaltă în elaborarea şi înfăptuirea politicii externe şi că, în cadrul statului român, deţine rangul suprem în activitatea diplomatică. În general, şefii de stat deţin, potrivit dreptului intern al fiecărui stat, poziţia supremă în conducerea politicii externe şi sunt principalii reprezentanţi în străinătate ai statului în fruntea căruia se află. Prin magistratura supremă pe care o exercită, datorită autorităţii şi
72

legitimităţii conferite de sufragiul popular, aşadar de voinţa naţiunii, şefului de stat sau de guvern care îşi asumă, potrivit prevederilor constituţionale, personificarea statului atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe, îi revine o poziţie unică în stat şi în raporturile cu statele străine, poziţie aparte pe care nici o altă autoritate în stat nu şi-o poate asuma.
Preşedintele SUA este responsabilul având rangul cel mai înalt în conducerea relaţiilor externe ale Statelor Unite. El participă la reuniuni internaţionale la nivel înalt, în cadrul cărora se consultă direct cu alţi şefi de state. În Federaţia Rusă, actele de putere sunt înfăptuite de preşedinte, Adunarea Federală, guvern şi instanţele judecătoreşti. Preşedintele este şeful statului. El adoptă măsuri pentru apărarea suveranităţii Federaţiei, a independenţei şi integrităţii ei, stabileşte direcţiile principale ale politicii interne şi externe, reprezintă Federaţia în interior şi în relaţiile internaţionale, înfăptuieşte conducerea politicii externe, poartă negocieri şi semnează tratate, semnează scrisorile de acreditare ale diplomaţilor ruşi şi primeşte scrisorile de acreditare ale diplomaţilor străini. Preşedintele Franţei, considerat „întâiul protector al Constituţiei”, are datoria să garanteze independenţa naţională, integritatea teritorială, precum şi respectarea acordurilor Comunităţii şi a tratatelor. El acreditează ambasadori pe lângă statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini; negociază şi ratifică tratate. Titular al domeniilor esenţiale de conducere a statului, preşedintele Franţei împarte unele atribuţii importante cu guvernul. În doctrină, se vorbeşte despre „diarhia” franceză sau despre caracterul „bicefal” (preşedinte şi prim-ministru) al statului francez. La reuniuni internaţionale la care se iau decizii politice importante, Franţa este reprezentată atât de preşedinte, cât şi de prim-ministru.

Sunt şi state (având regimuri parlamentare sau monarhice) în care locul principal în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, precum şi în reprezentarea statului la acţiunile diplomatice bilaterale şi multilaterale îi revine şefului de guvern. În regimurile de acest fel, primul-ministru are atribuţii substanţiale pe planul angajării statului în relaţiile internaţionale. În general, guvernele participă intens la activitatea internaţională la nivel înalt, în toate statele, indiferent dacă acestora le este
73

De altfel. Coroana britanică deţine. unde este reprezentat de un guvernator. el fiind cel care participă. Germania este reprezentată de cancelarul federal. după tradiţie. Liniile directoare ale politicii Germaniei sunt stabilite de cancelarul federal. participă la reuniuni internaţionale. primesc şi acordă onorurile cele mai înalte. tratate. care este responsabil şi pentru realizarea lor. cel semiprezidenţial sau cel parlamentar. Monarhul de la Londra este şi şeful Commonwealth-ului şi şeful de stat al anumitor ţări din Commonwealth. preşedintele reprezintă Federaţia în străinătate. în numele Italiei. Nici un act al şefului statului italian nu este valabil dacă nu este contrasemnat de miniştrii care l-au propus şi care îşi asumă responsabilitatea. şeful de guvern se situează în proximitatea demnităţii supreme în stat. Dincolo de diferenţele impuse de regimurile interne. Parlamentul îl autorizează. aplică uzanţe legate de reprezentarea la nivel înalt a statului. Ca urmare. Coroana britanică nu desfăşoară activitate politică. Guvernele sunt chemate să pregătească. în prima ipostază. În vederea redării comparative a locului activităţilor externe ale şefului guvern în regimurile parlamentare. încheie. fără a dobândi în totalitate alura simbolică a acesteia. să avizeze. În Germania. Dincolo de tradiţie. Ca urmare. în realitate. în prealabil. se apropie de ministrul afacerilor externe. încheie tratate. faţă de cele prezidenţiale şi semiprezidenţiale. preşedintele Consiliului de Miniştri direcţionează politica generală a guvernului italian. În Italia. ratifică tratatele internaţionale. Funcţia reală de asigurare a stabilităţii politice a statului 74 . toate puterile în stat. preşedintele este şeful statului. în timp ce. negociază. acreditează ambasadori în statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini. să aprobe şi să aplice deciziile care se adoptă în activitatea diplomatică la nivel înalt. în numele Federaţiei. dar are responsabilităţi superioare. Marea Britanie este reprezentată pe lângă puterile străine de către „ambasadorii majestăţii sale”. îi acreditează şi îi primeşte pe reprezentanţii diplomatici.caracteristic regimul prezidenţial. după ce. şefii de guvernare primesc şi întreprind vizite din şi în străinătate. s-ar putea considera că. la acţiunile diplomatice la nivel înalt la care se adoptă decizii. Actele care au forţă de lege şi alte acte sunt contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri. la întâlnirile bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. în a doua ipostază.

este acompaniată de funcţia simbolică pe care monarhia o îndeplineşte prin rituri, prin fastul arhitectural şi vestimentar tradiţional. Îndeplinindu-şi funcţia de reprezentant al Regatului Unit, de şef oficial al Bisericii Anglicane, Elisabeta a II-a s-a aflat în centrul unor ceremonii memorabile pentru „bunii şi loialii ei supuşi” britanici (încoronarea din 1952, jubileul domniei din 1977, centenarul reginei-mame din 2002), dar şi pentru opinia publică europeană (marcarea în 1995, la Londra, a Zilei Victoriei, în cadrul festivităţilor închinate împlinirii unei jumătăţi de veac de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial). De fapt, persoana cea mai importantă din Regatul Unit, întâiul om politic britanic, „Premier”-ul, este primul ministru al Majestăţii Sale, redactor al Discursului Tronului, prezentat la deschiderea sesiunilor parlamentare, numit şi revocat – teoretic – ad nutum de monarh. Şeful Cabinetului britanic reprezintă la nivelul cel mai înalt statul în relaţiile internaţionale, pe plan bilateral şi multilateral. Împăratul este simbolul Japoniei. Orice acte în legătură cu problemele statului japonez, pe care le îndeplineşte împăratul, sunt avizate şi aprobate de guvern, care este, pe această cale, responsabil. Împăratul Japoniei nu are atribuţii de guvernare. Printre actele pe care le poate îndeplini, cu aprobarea guvernului, împăratul Japoniei se numără atestarea deplinelor puteri şi a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor japonezi, ratificarea tratatelor, primirea ambasadorilor şi miniştrilor străini şi exercitarea de acte ceremoniale. Puterea executivă în Japonia aparţine guvernului, care, printre altele, conduce afacerile statului, reglementează afacerile externe, încheie tratate, cu aprobarea Parlamentului.

În relaţiile internaţionale funcţionează regula nescrisă, potrivit căreia statele acceptă ca, la acţiunile diplomatice la nivel înalt, să participe în conformitate cu normele constituţionale proprii, funcţiile participanţilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind obiecte de preocupare pe planul relaţiilor internaţionale.
Doctrina de drept diplomatic marchează exclusivitatea dreptului intern în această privinţă, de pildă în textul următor, vechi de aproape două secole: „Titlurile suveranilor nu emană din jus gentium. Fiecare popor este stăpân să-i dea şefului lui titlul care îi convine şi este în drept să pretindă să fie tratat în consecinţă de ceilalţi suverani şi de celelalte naţiuni.” (MEISEL, 27) 75

Actele cu efect juridic ale celor care îşi reprezintă statul în diplomaţia la nivel înalt sunt acte ale statului (ANGHEL 1987, 53; DIACONU II, 24). Cel care, în calitate de conducător al afacerilor externe ale statului, semnează tratate sau avizează şi contrasemnează legile de ratificare a acestora răspunde pentru acordarea şi primirea de acreditări, poate declara război şi poate încheia pace, are capacitatea maximă de a acţiona pe plan internaţional (ANGHEL 1987, 52-53). Din practica relaţiilor internaţionale, rezultă că statele admit şi respectă principiul jus repraesentationis omnimodae, conform căruia şeful de stat are, potrivit dispoziţiilor constituţionale din statul propriu, drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale (ANGHEL 1987, 54; CHEBELEU, 287; MAZILU 2003, 235). Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are caracter personal, ci decurge din drepturile internaţionale ale statului în numele căruia acţionează şi pe care îl reprezintă. Cutuma care s-a conturat cu veacuri în urmă în relaţiile diplomatice dintre monarhii absoluţi rămâne actuală (ANGHEL 1987, 54) şi se aplică în prezent în mod axiomatic (CHEBELEU, 287). În trecut, funcţiona o regulă potrivit căreia monarhii aveau întâietate faţă de preşedinţii de republici, dar această regulă a rămas în paginile cărţilor de istorie. În relaţiile internaţionale actuale, în raporturile la nivelul şefilor de stat se aplică principiul egalităţii suverane a statelor, exprimabil şi în formula, odinioară valabilă exclusiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, şi, ca urmare, nu se face deosebire de rang nici între monarhi, nici între preşedinţi şi nici între monarhi şi preşedinţi. Aşadar, din aplicarea principiului egalităţii suverane a statelor rezultă că prerogativele constituţionale interne nu disting între şefii de stat pe plan extern (ANGHEL 1987, 52). Învestirea celui care acţionează şi reprezintă pe plan extern statul la nivel înalt este, de obicei, însoţită de acte solemne, de notificare şi de felicitare, prin care sunt înştiinţate statele străine şi prin care statele străine declară că acceptă efectele învestirii pe planul relaţiilor internaţionale (ANGHEL 1987, 55). Mesajele sau gesturile prin care şeful de stat sau de guvern, care deţine locul suprem în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, este felicitat pentru învestire marchează momentul de acceptare externă a celui învestit. Prin onorarea cu felicitări, care se referă la responsabilităţi şi titluri, adresate celui învestit se exprimă respectul faţă de demnitatea statului. Sunt introduse sau confirmate în comunicarea diplomatică dintre state
76

modul de adresare, titlurile, denumirea funcţiilor, ca şi semnificaţia şi importanţa acestora. Conform regulilor de curtoazie internaţională, învestirea (depunerea jurământului de către preşedintele de republică, încoronarea monarhului) este, în general, urmată de notificarea oficială, în străinătate, a începutului de mandat (de domnie). Se trimit, pe cale diplomatică, mesaje prin care se formulează angajamente legate de perspectiva relaţiilor cu statele înştiinţate. Prin aplicarea regulilor de curtoazie internaţională, ca răspuns la asemenea mesaje se formulează şi se transmit, pe aceeaşi cale, mesaje care conţin felicitări şi urări, precum şi angajamente privind relaţiile bilaterale. Mesajul de răspuns poate avea şi semnificaţia recunoaşterii în funcţie a celui învestit atât ca titular al atribuţiilor şi competenţelor conferite de dreptul intern, cât şi ca purtător al titlurilor corespunzătoare acestor atribuţii şi competenţe.
La 23 martie 1737, regele Marii Britanii i s-a adresat lui Carlos de Bourbon cu mesajul următor: „Frate (Monsieur Mon Frère), cu multă plăcere am primit scrisoarea Voastră, prin care îmi aduceţi la cunoştinţă înălţarea Dumneavoastră pe Tronul Celor Două Sicilii. Permanent am fost interesat de tot ceea ce Vă priveşte şi nu mă îndoiesc că veţi fi convins de bucuria adevărată pe care am resimţit-o la acest eveniment fericit. Bunul Dumneavoastră Frate, George R., St. James, …” Pe lângă „bucuria pentru evenimentul fericit”, textul confirmă că suveranul britanic îl consideră pe destinatar „Frate”, adică şef de stat, şi reiterează recunoaşterea trecerii, conform păcii de la Viena din 1735, a Siciliei, de la Austria la Bourbonii spanioli (MEISEL, 63). La 23 ianuarie 2001, preşedintele României i-a trimis preşedintelui Statelor Unite ale Americii telegrama următoare: „Depunerea jurământului şi preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii îmi oferă plăcuta ocazie de a vă adresa cele mai calde felicitări şi urări de succes în greaua şi plina de responsabilităţi demnitate de şef al statului. Îmi exprim speranţa că în următorii patru ani ai mandatului dumneavoastră relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii se vor dezvolta şi amplifica, în beneficiul ambelor părţi, pentru pacea şi bunăstarea popoarelor noastre. România doreşte continuarea şi amplificarea relaţiei de parteneri strategici dintre ţările noastre. Eu cred că putem identifica noi căi şi mijloace de întărire a colaborării în plan politic şi economic. România şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a deveni membră a NATO cât mai curând cu putinţă, pentru a participa şi în acest fel la procesul de normalizare şi de stabilizare a situaţiei din 77

Balcani şi din fosta Iugoslavie. Prezenţa Statelor Unite în zonă, eforturile diplomaţiei americane au contribuit decisiv la reducerea tensiunii şi la instaurarea păcii în zonă. România, vital interesată de consolidarea stabilităţii Balcanilor, va sprijini eforturile Administraţiei dumneavoastră îndreptate în această direcţie. Reiterez speranţa că vom avea cât mai curând prilejul de a discuta despre priorităţile şi obiectivele colaborării româno-americane, despre adâncirea democraţiei şi relansarea economiei în România, cât şi despre posibilităţi concrete şi pragmatice de aprofundare a relaţiilor dintre România şi SUA.”

Şefilor de stat şi de guvern, aflaţi în misiune diplomatică, statele străine le acordă privilegii, prin care protejează şi sprijină misiunea diplomatică la nivel înalt. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se recunoaşte totodată o imunitate specifică. Dreptul diplomatic confirmă aceste modalităţi de susţinere a misiunilor diplomatice la nivel înalt.30 Statele nu au convenit, cel puţin până în prezent, cu privire la semnificaţia exactă, detaliată a „facilităţilor, privilegiilor şi imunităţilor recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială”. Fără îndoială, şeful misiunii diplomatice la nivel înalt este sprijinit şi ocrotit măcar de privilegiile şi de imunitatea pe care statele le acordă fiecărui diplomat în exercitarea neîngrădită a misiunii sale. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se permite şi li se ocroteşte comunicarea liberă în scopuri oficiale cu autorităţile statului propriu şi cu autorităţile altor state, li se acordă scutiri de impozite şi de taxe.
___________________ Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975) prevede, la articolul 50, că şeful de stat aflat în fruntea unei misiuni la un for internaţional beneficiază de facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat. Cms, Articolul 21. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt 1. Şeful statului trimiţător, când se găseşte în fruntea unei misiuni speciale, beneficiază, în statul primitor sau într-un stat terţ, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială. 2. Şeful de guvern (…) şi alte personalităţi de rang înalt, când participă la o misiune specială a statului trimiţător, beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ, în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. 78
30

Reşedinţa în străinătate a şefului de stat este inviolabilă. Pentru alte activităţi decât cele prin care îşi exercită atribuţiile de gazde, autorităţile statului vizitat pot pătrunde în reşedinţa rezervată înaltului oaspete numai cu permisiunea lui. Când se află în străinătate îndeplinind misiuni oficiale, şefului de stat sau de guvern i se recunoaşte, pe lângă imunitatea stabilită prin normele constituţionale interne, o imunitate în relaţiile internaţionale, imunitatea suveranului, care înseamnă exceptarea de la jurisdicţiile şi de la alte reglementări (reguli stabilite de organele locale de ordine publică) ale statului străin pe al cărui teritoriu se află. Această imunitate se extinde, de obicei, şi asupra membrilor de familie care îl însoţesc. În cazul în care înaltul reprezentant comite o infracţiune este expulzat şi eventual i se interzice accesul pe teritoriul statului unde a comis infracţiunea. Reparaţiile revin statului al cărui înalt reprezentant este considerat infractor. Şefii de stat şi de guvern nu sunt exoneraţi, nici conform prevederilor dreptului intern, nici conform prevederilor dreptului internaţional referitoare la imunitate, de răspunderea penală pentru crime de genocid, contra umanităţii şi pentru crimele de război, pentru care se supun jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (DIACONU II, 114). Autorităţile statelor vizitate la nivel înalt îi acordă protecţie, pe planul securităţii, şefului de stat sau de guvern care le este oaspete, măcar ca pentru o „persoană care se bucură de protecţie internaţională”. Dacă şeful de stat sau de guvern întreprinde o călătorie particulară în străinătate, fără ca autorităţilor statului străin să li se notifice o misiune diplomatică la nivel înalt, aşadar dacă face o călătorie „incognito”, nu poate beneficia de privilegii şi riscă să fie supus, pentru eventuale acte în contradicţie cu normele din statul în care se află, jurisdicţiei acestui stat. Privilegiile şi curtoazia i s-ar putea acorda doar din momentul notificării, respectiv al consimţământului autorităţilor străine privind fie şi o vizită privată, considerată „misiune diplomatică neoficială” (ANGHEL 1987, 59). Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie În Codex Theodosianus, culegere de legi care au reglementat viaţa romanilor înaintea epocii lui Iustinian, funcţionarii imperiali erau numiţi ministeriales. Ulterior, în Codex Iustinianus, funcţionarilor
79

imperiali li s-a spus ministeriani. Pentru Publius Vergilius Maro, minister era cel care slujea în timpul ospăţului şi, pentru Lucius Annaeus Seneca, era paharnicul. Caius Sallustius Crispus le spunea oamenilor regelui ministri regis. În antichitatea romană, sclavii erau cei cărora le reveneau ministerele, adică slujbele. La începuturile lumii moderne i se spunea „ministru” persoanei care avea de îndeplinit o misiune. Regii erau „miniştrii lui Dumnezeu pe pământ”. Totodată, regii, principii încredinţau unui „ministru” administrarea regatului, grija afacerilor publice. Regele Franţei Ludovic al XIV-lea l-a desemnat ca ministru pe Jean-Baptiste Colbert (1619-1683). În secolul al XVIII-lea, în Europa, erau consideraţi miniştri sau miniştri de stat cei care participau de regulă la consiliile conduse de suveran şi cei cărora li se acordau responsabilităţi în domenii precum finanţele, relaţiile externe. Miniştrii actuali sunt membri ai guvernelor şi conduc departamente ale administraţiei de stat: internele, externele, finanţele. Ministrul de externe este denumit şi „şef al diplomaţiei”. Totuşi, întâiul diplomat al unui stat şi conducătorul politicii externe este, potrivit prerogativelor constituţionale, şeful statului. Trebuie să fie menţionat ca protagonist pe scena diplomaţiei şi a politicii externe şi şeful guvernului. De fapt, ministrul de externe, membru al guvernului şi subordonat primului-ministru, conduce serviciul public pentru diplomaţie, alcătuit din serviciul diplomatic intern, adică ministerul de externe, căruia îi revine administrarea relaţiilor externe, şi serviciul diplomatic extern, adică reţeaua oficiilor diplomatice ale statului în străinătate.
Omagiind cariera unui diplomat, Charles Maurice TalleyrandPérigord sublinia: „Trebuie ca un ministru al afacerilor străine să fie dăruit cu un fel de instinct care, avertizându-l prompt, să-l împiedice, înaintea oricărei discuţii, să ajungă să se compromită. Îi este necesară facultatea de a se arăta deschis, rămânând impenetrabil; de a fi rezervat (…); de a fi abil până şi în alegerea distracţiilor sale; trebuie să poată purta o conversaţie simplă, variată, neaşteptată, mereu firească şi uneori naivă; într-un cuvânt, nu trebuie să înceteze vreun moment, în douăzeci şi patru de ore, să fie ministru al afacerilor străine. Toate aceste calităţi, oricât ar fi ele de rare, s-ar putea să nu fie suficiente, dacă buna-credinţă nu le-ar da o garanţie de care ele au mereu nevoie (…) Diplomaţia nu este o ştiinţă a vicleniei şi a duplicităţii. Buna-credinţă nu îndreptăţeşte niciodată viclenia, dar admite rezerva; şi rezerva are particularitatea că sporeşte încrederea. Dominat de onoare şi de 80

interesul ţării sale, (…) de iubirea de libertate întemeiată pe ordine şi pe drepturile tuturor, un ministru al afacerilor străine, când ştie să fie [ministru al afacerilor străine], se găseşte astfel plasat în situaţia cea mai bună pe care o poate pretinde un spirit elevat, [inspirându-se din] sentimentul datoriei. Nu se cunoaşte destul ce putere se află în acest sentiment.” (BORDONOVE, 359-360)

În esenţă, rolul ministrului de externe este să realizeze legătura şefului statului şi şefului guvernului cu instituţiile autorităţii din statele străine, să fie aşadar persoana de mijlocire, middleman (OPPENHEIM, 764), ale cărei declaraţii publice pot angaja responsabilitatea statului pe plan extern.
Doctrina a reţinut ca exemplară decizia din 5 aprilie 1933 a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională prin care se recunoaşte că declaraţia formulată de ministrul de externe ca răspuns la o întrebare a unui reprezentant diplomatic străin creează o obligaţie pentru statul ministrului de externe. Ministrul de externe norvegian îi transmisese şefului misiunii diplomatice daneze la Oslo comunicarea, consemnată şi într-o notă, că Norvegia nu se împotriveşte ca Danemarcei să i se recunoască suveranitatea asupra Groenlandei de Est (ANGHEL 1987, 67). Curtea a arătat că răspunsul oral dat de ministrul de externe la solicitarea unui reprezentant diplomatic străin cu privire la o problemă din aria sa de activităţi oficiale angajează statul pe care ministrul îl reprezintă şi ca urmare creează o obligaţie pentru acest stat (CHEBELEU, 299). Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că declaraţiile unor demnitari de nivel înalt sunt probatorii când confirmă fapte sau conduite31 (DIACONU II, 31) şi pot da naştere la obligaţii internaţionale dacă este evidentă intenţia statului de a şi le asuma32 (DIACONU II, 31).

În conformitate cu uzanţele, numirea ministrului de externe se aduce, prin intermediul serviciilor publice pentru diplomaţie, la cunoştinţa statelor cu care statul în care funcţionează ministrul abia numit are relaţii diplomatice. Ministrul de externe îşi inaugurează, de obicei, mandatul acordându-le, la minister, audienţă colectivă solemnă şefilor de misiuni diplomatice străine. Este larg răspândită şi practica
___________________
31 Case of Military and Paramilitary Activities in and against Nicaragua. 32 Nuclear Test Case. 81

în cadrul cărora ambasadorii străini îşi prezintă scrisorile de acreditare şefului de stat. precum şi problematica vieţii internaţionale. proiecte. Activitatea concretă actuală a ministrului de externe are două laturi dominante: contribuţia la misiunile diplomatice ale conducerii statului prin lucrări pregătitoare şi premergătoare şi îndeplinirea misiunilor proprii. cuprinde. Programul anual al unui ministru de externe european. Sub conducerea ministrului de externe se redactează proiectele de convenţii bilaterale şi multilaterale la care statul urmează să devină parte şi se desfăşoară negocierea acestora în vederea pregătirii textelor pentru procedurile legale de exprimare a consimţământului. care.de a se transmite din partea miniştrilor de externe în funcţie mesaje de felicitare ministrului care se află la începutul exercitării funcţiei. la 82 . Printre răspunderile prioritare ale ministrului de externe se numără şi aceea pentru păstrarea arhivei diplomatice a statului. O parte foarte mare a activităţii ministrului de externe este dedicată participării statului la forurile internaţionale. Ministrul de externe este. în numele statului. Majoritatea misiunilor ministrului de externe este constituită în prezent din participări la conferinţe internaţionale şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor internaţionale. Ministrul de externe îi trimite în misiuni ad hoc sau permanente. adică în delegaţii sau la ambasade şi posturi consulare. aduce la Ministerul de Externe copiile scrisorilor de acreditare. Ministrul de externe are datoria de a-i informa pe şeful de stat. Este de datoria ministrului de externe să fie prezent la audienţele solemne. îşi pot transmite comunicări oficiale. Oficiile diplomatice – ambasadele şi posturile consulare – din străinătate se organizează şi îşi desfăşoară activitatea executând ordinele şi instrucţiunile primite de la ministrul de externe. în timp. Prin acest act. în septembrie. informaţii. Ministrului de externe îi revine responsabilitatea privind aplicarea prevederilor convenţiilor în vigoare la care statul este parte. pot negocia. potrivit reglementărilor interne şi internaţionale. pe diplomaţii şi consulii de carieră. primul interlocutor politic al fiecărui ambasador străin. printre altele: participarea. pe primul-ministru şi pe ceilalţi membri ai guvernului cu privire la evoluţiile pe plan internaţional care au sau pot avea efecte asupra promovării şi apărării intereselor statului. se deschide seria de audienţe în cadrul cărora ministrul şi ambasadorul pot aborda spectrul întreg al relaţiilor bilaterale. precum cel al României. înainte de a-şi începe activitatea.

de confirmarea deplinelor puteri. Articolul 21. (…) ministrul afacerilor externe şi alte personalităţi de rang înalt. Articolul 7 (…) 2. când participă la o misiune specială a statului trimiţător. Din această răsfoire a agendei cu misiuni obligatorii ale ministrului de externe rezultă că el este în primul rând protagonistul acţiunilor diplomatice reglementate de dreptul diplomatic referitor la diplomaţia forurilor internaţionale. ministrul de externe beneficiază şi de prevederile recomandărilor ONU privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite împotriva persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională. Europa de Sud-Est. în virtutea funcţiei lui şi fără a fi obligat să prezinte depline puteri. În conformitate cu dreptul internaţional. împotriva ministrului afacerilor externe în exerciţiu al Republicii Democratice Congo un mandat internaţional în scopul arestării sale provizorii înaintea unei cereri de extrădare către Belgia pentru ___________________ Cdt. Ministrul de externe în funcţie nu are nevoie. cit. în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă. Totodată. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt (…) 2. participarea. participarea la reuniunile ministeriale bilunare ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene. este considerat ca reprezentându-şi statul pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat. Cms.35 Clarificări privind statutul ministrului de externe s-au formulat şi prin deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie. 83 34 33 . pentru îndeplinirea obligaţiilor periodice ale statului (ca membru permanent sau nepermanent) faţă de acest for. participarea la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic.). beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ.dezbaterile generale ale Adunării Generale a ONU. participarea la reuniunile ministeriale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor zonale (Europa Centrală. ministrul de externe. la lucrările Consiliului de Securitate al ONU. privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. de facilităţi. Un judecător de instrucţie belgian a emis. la 11 aprilie 2000. măcar ocazională.33 Ministrul de externe aflat în misiune pe teritoriul unui stat străin beneficiază de privilegii conform uzanţelor şi prevederilor dreptului diplomatic privind misiunile ad hoc34. regiunea Mării Negre etc. pentru nici unul dintre actele oficiale externe pe care le întreprinde. 35 CPPCAIPPiDA.

Salomé Zourabişvili a demisionat din funcţia de ambasador al Franţei în Georgia şi a renunţat la remuneraţia pe care o primea ca ambasador din partea statului francez. În expunere. în funcţia de ministru de externe al Georgiei. În 2004. desemnează Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles ca instanţă competentă şi invocă dispoziţiile legii belgiene din 1993 referitoare la reprimarea violărilor grave ale dreptului umanitar. Republica Democratică Congo a acuzat Regatul Belgiei că emiterea de către Belgia a unui mandat de arestare împotriva ministrului afacerilor externe congolez violează principiul potrivit căruia un stat nu îşi poate exercita puterea pe teritoriul altui stat. Mandatul a fost difuzat în toate statele. La Cour Internationale de Justice. care indică naţionalitatea congoleză.36 După activităţile specifice şi după atribuţii este firesc să se considere că fiecare stat desemnează pentru îndeplinirea funcţiei pe unul dintre cetăţenii proprii. această situaţie singulară se înscrie ___________________ Congo c Belgique. Expunerea cuprindea şi sublinierea că nesocotirea imunităţii ministrului afacerilor externe contravine jurisprudenţei internaţionale. precum şi la Legea belgiană din 10 februarie 1999. dreptului cutumiar şi curtoaziei internaţionale. principiul egalităţii suverane între toţi membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi imunitatea diplomatică a ministrului afacerilor externe al unui stat suveran. s-a arătat că a fost violat dreptul internaţional prin competenţa universală prevăzută de legea belgiană în virtutea căreia a fost emis mandatul de arestare şi chiar prin mandatul de arestare. îndreptăţesc eventuale interogaţii cu privire la capacitatea statului în cauză de a îndeplini ansamblul funcţiilor specifice prin care se asigură suveranitatea sau disponibilitatea celor cărora le revine guvernarea în acel stat de a răspunde deplin la exigenţele suveranităţii. Requête introductive d'instance enregistré au Greffe de la Cour. 84 36 . Acceptând funcţia de ministru în guvernul georgian. franceză şi georgiană. inclusiv în Republica Democratică Congo. depusă la Grefa Curţii Internaţionale de Justiţie. dar nu se referă la funcţia de ministru al afacerilor externe.pretinse crime constituind „violări grave ale dreptului internaţional umanitar”. preşedintele Georgiei a desemnat-o pe Salomé Zourabişvili. care îndeplinea funcţia de ambasador al Franţei la Tbilisi şi avea cetăţenie dublă. 17 octobre 2000. Excepţiile. foarte rare de altfel. care l-a primit la 12 iulie 2000. Potrivit ministerului de externe francez. Mandatul de arestare. Prin acţiunea din 17 octombrie 2000.

Asemenea va fi însărcinat şi cu corespondenţa consulilor curţilor străine. între 19 iulie 1861 şi 22 ianuarie 1862 fusese ministru de externe al Moldovei. cât şi pentru cele de afară. de forma contractelor utilizate în Franţa pentru a se pune la dispoziţia guvernelor străine experţi de nivel înalt. secretarul de stat cel mai apropiat de şeful statului. Cancelaria va fi despărţită în două secţii: cea dintâi va fi însărcinată cu toate pitacele Domnului ce să dau pentru ocârmuirea trebilor din lăuntru precum şi cu primirea tuturor jălbilor ce se vor da către Domn. la întâmplare. după ce. Marele postelnic este şeful canţelarii Domnului atât pentru trebile din lăuntru. Ca urmare. Mihail Kogălniceanu a fost ministru de externe al României între 26 august şi 28 noiembrie 1869. apud DUCULESCU 1998. El s-a aflat în funcţie între 22 ianuarie 1862 şi 24 iunie 1862. Între 17 ianuarie şi 10 noiembrie 1859. (…) Va ţinea corespondenţia cu aghenţii Prinţipatului din Ţarigrad şi. funcţia de ministru al afacerilor străine al Moldovei a fost deţinută de Vasile Alecsandri. ce se află şezători în Principat. în domeniul contenciosului administrativ. 238). Cea de-a doua va fi însărcinată cu toată corespondenţa Domnului în limbi străine. Caracterul neobişnuit al acestei situaţii este confirmat şi de luarea în considerare în cadrul Consiliului de Stat al Franţei a sesizării formulate. Lui îi reveneau sarcinile diplomatice principale. 25 avril 2005).în cadrul cooperării dintre Franţa şi Georgia şi guvernul francez a decis să considere că a încheiat cu Salomé Zourabişvili un contract de asistenţă tehnică. Întâiul ministru al afacerilor străine al României („ministru al trebilor străine şi de stat”) s-a numit Apostol Arsache. între 27 aprilie şi 24 iulie 1876 şi între 3 aprilie 1877 şi 25 noiembrie 1878. de un sindicat din ministerul de externe francez (ACTUALITÉES DIPLOMATIQUES. ministrul afacerilor străine al Munteniei a fost Dimitrie Brătianu. ALEXIANU. ___________________ 37 În prima jumătate a secolului al XIX-lea. care între 10 octombrie 1959 şi 28 mai 1860 a fost şi ministru al afacerilor externe al Munteniei. îndeosebi păstrarea legăturilor şi întreţinerea legăturilor cu trimişii străini. cu Paşii de prin cetăţile marginii din dreapta Dunării. Articolul 153. 85 . Între 26 ianuarie şi 27 martie 1859. Paris. În primul deceniu al secolului al XX-lea. Regulamentul organic al Valahiei pus în aplicare la 1 iulie 1831. Salomé Zourabişvili a devenit beneficiara unei remuneraţii din partea guvernului francez în conformitate cu dispoziţiile legale în vederea aplicării unor asemenea contracte. de relaţiile externe al României se ocupa marele postelnic. Trebuia să se îngrijească şi de corespondenţa şefului de stat cu străinătatea37 (NEGULESCU.

nu se constituie o misiune diplomatică ad hoc. pe cale diplomatică. Misiunea diplomatică ad hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie (statul trimiţător. Trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul statului primitor. Brătianu. conform curtoaziei internaţionale. Andrei Pleşu. Adrian Năstase. Statul poate trimite o misiune specială pe lângă un alt stat cu consimţământul celui din urmă. Au fost miniştri de externe Take Ionescu (13 iunie 1920-11 decembrie 1921). Conform curtoaziei internaţionale. George Macovescu. ministru de externe al României a fost Titu Maiorescu. I. De la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi până în prezent au fost miniştri de externe ai României: Ana Pauker. Între 11 ianuarie 1911 şi 17 ianuarie 1914. Funcţia i-a revenit şi lui Grigore Gafencu între 21 decembrie 1938 şi 1 iunie 1940. în general. Duca (19 ianuarie 1922-30 martie 1926). CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA MISIUNII DIPLOMATICE AD HOC Misiunea ad hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprime voinţa acestui stat în cadrul funcţiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcţii. Ştefan Andrei. Corneliu Mănescu. În acelaşi timp. printr-un demers întreprins. Ion Gheorghe Maurer. Teodor Meleşcanu. Adrian Severin. confirmat formal eventual după constituirea misiunii diplomatice ad hoc (ANGHEL 1987. Grigore Preoteasa.funcţia i-a revenit pentru perioade scurte şi lui I. Din 24 noiembrie 1927 până la 10 noiembrie 1928 şi din 20 octombrie 1932 până la 30 august 1936. the sending state) şi depinde de consimţământul statului pe teritoriul căruia funcţionează (statul primitor. I. 86 . Simion Bughici. Articolul 2. Avram Bunaciu. 30-31). C. Ion Stoian. G. Sergiu Celac. Ilie Văduva. este posibil consimţământul tacit. l’Etat d’envoi. În cazul în care relaţiile dintre statul trimiţător şi statul primitor permit o abordare flexibilă. ministrul afacerilor străine al României a fost Nicolae Titulescu. nu se trimite o delegaţie în străinătate fără certitudinea că nu sunt motive pentru care statul pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona să nu consimtă ca misiunea să fie constituită. the receiving state). obţinut pe cale diplomatică sau pe oricare altă cale convenită sau acceptată reciproc. Petre Roman. Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu. nu se ___________________ 38 Cms. l’Etat de réception. Ioan Totu.38 Nu este totuşi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor.

41 Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca într-un stat primitor să funcţioneze simultan misiunile ad hoc ale mai multor state trimiţătoare pentru tratarea unei probleme a cărei soluţionare răspunde interesului comun al statelor trimiţătoare şi al statului primitor. totodată. cărora le revine obligaţia de a informa statul primitor despre această caracteristică a misiunii. Dacă misiunea diplomatică ad hoc se realizează în mai multe state primitoare. Două sau mai multe state care doresc să trimită o misiune comună pe lângă un alt stat informează statul de primire când încearcă să obţină consimţământul. Condiţia realizării acestor misiuni ad hoc simultane este acordul statelor participante.refuză primirea unei misiuni diplomatice ad hoc dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Conform dreptului diplomatic. despre o problemă care prezintă interes comun pentru toţi. cu consimţământul acestui stat. 40 Cms.40 Sunt situaţii în care o misiune diplomatică ad hoc reprezintă mai multe state. Articolul 6. Asemenea încălcări ale regulilor de curtoazie internaţională sunt totodată abateri de la principiul egalităţii suverane a statelor: impunerea unei activităţi oficiale pe teritoriul unui stat străin fără consimţământul acestui stat şi nerecunoaşterea dreptului de a constitui o misiune diplomatică ad hoc unui stat. Două sau mai multe state pot trimite în acelaşi timp o misiune specială pe lângă un alt stat. 198).42 Pe teritoriul aceluiaşi stat străin primitor şi acreditant ajung să funcţioneze simultan cel puţin o misiune diplomatică ad hoc a statului trimiţător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. 41 Cms. Articolul 4. se poate constitui misiunea diplomatică ad hoc şi dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu s-au stabilit relaţii diplomatice. conform Articolul 2. în condiţii similare. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 ___________________ Cms. pentru a trata împreună. trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul fiecăruia dintre statele primitoare şi. să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaţia misiunii. în timp ce se recunoaşte acest drept altui stat. 42 Cms. cu acordul tuturor acestor state. Articolul 5. Pentru trimiterea unei misiuni speciale nu sunt necesare relaţii diplomatice sau consulare. Articolul 7. Statul care doreşte să trimită aceeaşi misiune specială pe lângă două sau mai multe state le informează pe fiecare dintre statele primitoare când încearcă să le obţină consimţământul. 87 39 .39 Este posibil ca o misiune diplomatică ad hoc să se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relaţii diplomatice (CHEBELEU.

în această calitate. este autorizat să acţioneze în numele misiunii speciale şi să adreseze comunicări statului primitor. 88 43 . De atunci. egale pe plan juridic şi. fie prin intermediul misiunii diplomatice permanente. Statul primitor adresează comunicări privind misiunea specială şefului misiunii sau. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. Statul trimiţător nu poate considera că este obiectul unei discriminări atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şi misiunile altor state trimiţătoare. la începutul secolului al XIX-lea se înţelegea participarea. Şeful misiunii speciale sau. unul din reprezentanţii statului trimiţător.44 Dreptul diplomatic stabileşte că misiunea diplomatică ad hoc. care este rezultatul unei / unor convenţii între statul trimiţător şi statul ___________________ Cms. aplică acelaşi tratament misiunii statului primitor. în lipsă de şef. participanţi aşadar la o misiune diplomatică ad hoc. rang superior. Statele de ale căror decizii şi consimţăminte depinde misiunea diplomatică ad hoc sunt considerate. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. de pe poziţia de stat primitor. Dacă nu afectează drepturile şi obligaţiile altor state. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. Totodată. a întinderii facilităţilor. reprezentantului vizat mai sus fie direct. desemnat de acest stat. Prin misiune extraordinară. ca urmare. dacă. Articolul 14. la ceremonii în străinătate. 1. în numele statului. b) modificarea de către state. În aplicarea dispoziţiilor acestei Convenţii nu se va face discriminare între state. 44 Cms. între ele. statul primitor şi statul trimiţător pot conveni modalităţi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii. Articolul 49.43 Între misiunea diplomatică ad hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanţi autorizaţi.a stabilit că funcţionarii diplomatici aflaţi în misiune extraordinară. 1. în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-a confirmat. fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad hoc nu are ex proprio vigore precădere asupra ambasadei. nu au. discriminarea nu este permisă. dacă statul trimiţător nu a numit un şef. în conformitate cu dreptul diplomatic. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. prin cutumă sau pe calea unui acord. 2.

Nu a putut avea loc întâlnirea programată dintre Wu Yi şi premierul japonez. criminali de război de alianţa sovieto-americano-britanică). Junichiro Koizumi. Ulterior. printre care şi 14 militari consideraţi. autorităţile chineze au explicat că misiunea lui Wu Yi a fost întreruptă din cauza declaraţiilor premierului japonez privind sanctuarul Yasukuni (monument consacrat celor 2. fără să prezinte scuze: „Se poate înţelege că evenimente care impun măsuri urgente pot determina anularea unui program. 2. respectiv că misiunea este considerată încheiată.5 milioane de militari japonezi care şi-au pierdut viaţa în războaie. La 20 mai 2005. reamintind că nu acceptă ca alte state să-i dicteze conduita şi să se amestece în modul în care Japonia îşi onorează morţii. 1. Funcţiile misiunii speciale încep de la intrarea misiunii în contact oficial cu ministerul de externe sau cu oricare alt organ al statului primitor în legătură cu care s-a convenit. a anunţat că îşi întrerupe vizita (misiunea diplomatică ad hoc) şi părăseşte Japonia. după 1945.45 Ca şi începutul misiunii. încheierea ei depinde de acordul la care ajung statul trimiţător şi statul primitor. anume din prevederile cu privire la funcţiile ei şi la durata acestora. La 23 mai 2005. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe japonez a declarat că delegaţia chineză şi-a anulat programul brusc. Se poate ca acest acord să se refere la o dată anumită din calendar sau să decurgă din acordul privind constituirea misiunii. vicepremierul chinez Wu Yi. Miniştri japonezi au vorbit în public despre maniere străine de eticheta diplomatică. Articolul 13. din 1853. Ca urmare a acestei decizii. Junichiro Koizumi declarase că întreprinde vizite la sanctuar în calitate de cetăţean şi nu în calitate de om de stat. Autorităţile japoneze au criticat virulent „proastele maniere” diplomatice ale Chinei. începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi un reprezentant al autorităţilor statului primitor.” (MEDIAFAX.primitor. nici de remiterea de scrisori de acreditare sau de depline puteri. Începutul funcţionării unei misiuni speciale nu depinde de prezentarea acesteia de misiunea diplomatică permanentă a statului trimiţător. Trebuie ca misiunea să se încheie dacă unul dintre statele trimiţător şi primitor notifică statului celălalt că recheamă misiunea. 89 45 . 23 mai 2005). programul vizitei întrerupte nu a fost realizat în întregime. ___________________ Cms. dar în relaţiile sociale este necesar să se păstreze obiceiul exprimării de regrete. aflat în vizită la Tokyo.

pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă. Articolul 7. considerată a fi primordială. 200). aşadar semnificaţia la care se referă termenul ad hoc. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre statul trimiţător şi statul primitor nu antrenează de la sine încheierea misiunilor speciale din momentul rupturii. servirea interesului de stat. Statul trimiţător şi statul primitor stabilesc. 47 Cms. (…) 2.Începerea misiunii diplomatice ad hoc. precum reprezentarea. Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad hoc. de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiţător cu consimţământul statului primitor. pentru a o realiza. dacă nu se face o prorogare expresă.46 Este posibil ca misiunea diplomatică ad hoc să continue. 48 Cdt. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia. d) notificarea de statul trimiţător că pune capăt misiunii sau că o recheamă. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. c) expirarea duratei afectate misiunii speciale. Articolul 3. 90 . este necesar să satisfacă şi exigenţele altor funcţii specifice domeniului diplomatic. funcţia care o defineşte. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor încetează (CHEBELEU. e) notificarea de statul primitor că misiunea este considerată încheiată. aşa încât celelalte funcţii specifice diplomaţiei în general par a fi auxiliare. activitatea ei şi încheierea ei nu depind de starea relaţiilor diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor şi nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state. 2. Funcţiile misiunii speciale se încheie îndeosebi prin: a) acordul statelor interesate. Dreptul internaţional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad hoc participante la lucrările unui for internaţional îşi reprezintă statul propriu fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri pentru adoptarea textului unei convenţii adoptate în cadrul forului. Articolul 20. prin consimţământ mutual. în primul rând. Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc Pentru misiunea diplomatică ad hoc este definitorie o anumită funcţie diplomatică. precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau. funcţiile misiunii speciale.47 Misiunii diplomatice ad hoc îi revine. dar. organizaţie sau organ. în general.48 ___________________ 46 Cms. informarea şi să recurgă la negociere. b) îndeplinirea sarcinii misiunii speciale.

conform opţiunii proprii. d) angajarea ca membru al misiunii sau ca persoană în serviciul privat şi concedierea persoanelor rezidente în statul primitor. ci poate presupune că a obţinut consimţământul tacit al statului primitor (ANGHEL 1987. în legătură cu care s-a convenit: a) componenţa misiunii speciale. consimţământul – statul primitor acceptă componenţa misiunii. angajări şi concedieri. sosiri definitive. pe membrii misiunii speciale. 50 Cms. statul trimiţător nu este obligat să aştepte răspunsul pozitiv al statului primitor. constând din: încredinţarea sau retragerea de funcţii. numirea – statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii. precum şi orice modificare ulterioară a acestei componenţe. 91 49 . 5. După numirea membrilor misiunii. stabilirea componenţei misiunii ad hoc constă din etapele următoare: 1. 4. după ce a transmis statului primitor toate informaţiile utile cu privire la efectivul şi componenţa misiunii speciale şi îndeosebi cu privire la numele şi calitatea persoanelor pe care îşi propune să le desemneze. notificarea – autorităţile statului trimiţător aduc la cunoştinţa autorităţilor statului primitor componenţa misiunii. În alcătuirea misiunii diplomatice ad hoc. este urmată de momentul consimţământului privind efectivul şi componenţa misiunii în care acţionează statul primitor. După desemnarea persoanelor din misiune. (…) statul trimiţător îi numeşte. în care acţionează statul trimiţător. Articolul 8. În măsura în care obţine consimţământul statului primitor. Totuşi.Componenţa misiunii diplomatice ad hoc În conformitate cu dreptul diplomatic. 3. informarea – statul trimiţător informează statul primitor despre componenţii desemnaţi ai misiunii.49 Etapa desemnării.50 Statul trimiţător are obligaţia să ___________________ Cms. b) sosirea şi plecarea definitivă ale membrilor misiunii precum şi încetarea funcţiilor lor în misiune. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. componenţa misiunii este adusă la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. plecări definitive. statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii diplomatice ad hoc. decizia îi aparţine statului trimiţător. trebuie ca statul trimiţător să transmită statului primitor informaţii cu privire la numărul. Articolul 11. 2. desemnarea – statul trimiţător îi desemnează pe componenţii misiunii. de regulă ministerului de externe. Notificarea urmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenţa misiunii. numele şi calitatea persoanelor din componenţa misiunii. 35). b) sosirea şi plecarea definitivă ale oricărei persoane care îi însoţeşte pe membrii misiunii.

le revine una dintre poziţiile următoare: şef al misiunii52. Personalul misiunii diplomatice ad hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după rolul care le este atribuit. 57 Cms. 55 Astfel. Articolul 1. 1. trebuie ca sosirea şi plecarea definitivă să fie notificate în prealabil. personal administrativ şi tehnic şi personal de serviciu. 55 Cms. Articolul 1. 54 Cms. (…) d) „şef de misiune specială” este persoana însărcinată de statul trimiţător să acţioneze în această calitate.notifice. Articolul 1. Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad hoc pot funcţiona şi persoane „în serviciu privat”59. 56 Cms. (…) Se poate ca misiunea să cuprindă personal diplomatic. (…) 2. în cadrul acesteia. alcătuit din persoane cu sarcini domestice58. înainte de a avea loc. Articolul 1. sosirea misiunii diplomatice ad hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor. reprezentant al statului trimiţător53 sau membru al personalului54. şi cel de serviciu. Articolul 1. alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat56. (…) f) „membri ai misiunii speciale” sunt: şeful misiunii speciale. Articolul 1. reprezentantul statului trimiţător în misiunea specială şi membrul personalului misiunii speciale. (…) g) „membru al personalului misiunii speciale“ este membrul personalului diplomatic. în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: cel diplomatic. Articolul 1. ___________________ Cms.51 Persoanele numite în componenţa misiunii diplomatice ad hoc au calitatea de membru al misiunii şi. Articolul 9. 52 Cms. membru personalului administrativ şi tehnic şi membrul personalului de serviciu al misiunii speciale. (…) h) „membru al personalului diplomatic” este membrul personalului misiunii speciale care are calitatea de diplomat în cadrul misiunii speciale. (…) j) „membru al personalului de serviciu” este membrul personalului misiunii speciale angajat pentru activităţi domestice şi alte sarcini similare 59 Cms. alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice57. Articolul 11. cel administrativ şi tehnic. 58 Cms. 53 Cms. 92 51 . (…) k) „persoană în serviciul privat” este persoana utilizată exclusiv în serviciul privat al membrilor misiunii speciale. (…) i) „membru al personalului administrativ şi tehnic“ este membrul personalului misiunii speciale angajat în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii speciale. În afară de cazul în care este imposibil. Articolul (…) e) „reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială” este persoana căruia statul trimiţător i-a atribuit această calitate.

Poate. 93 60 . 3. care poate să şi-l retragă oricând. Statul primitor îşi poate rezerva dreptul prevăzut la paragraful 2 al acestui articol în privinţa cetăţenilor unui stat terţ care nu sunt cetăţeni ai statului trimiţător. totodată. Statul primitor are posibilitatea să refuze misiunea diplomatică ad hoc în cazul în care consideră că numărul componenţilor misiunii este prea mare. să refuze să admită orice persoană în calitate de membru al misiunii speciale. statul trimiţător are posibilitatea să nu ia în considerare cetăţenia persoanelor cărora le acordă calitatea de reprezentant al statului şi a celor pe care le desemnează să fie membri ai personalului diplomatic şi să includă printre reprezentanţii săi şi printre membrii personalului diplomatic al misiunii şi cetăţeni ai altui stat. fiecare etapă în stabilirea componenţei misiunii diplomatice ad hoc depinde de consimţământul statului primitor. 199). Dacă a început să funcţioneze în misiune.60 De altfel. statului trimiţător îi revine obligaţia ca. Realizarea acestei posibilităţi depinde de consimţământul statului primitor. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic ai acesteia vor avea în principiu naţionalitatea statului trimiţător. reprezentantul statului trimiţător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu prezenţa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul este persona non grata. Membrul misiunii care nu este reprezentant al statului trimiţător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenţa căruia statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul nu este acceptabil.Este de aşteptat ca statul trimiţător să încredinţeze îndeplinirea funcţiei primordiale şi a celor auxiliare ale misiunii diplomatice ad hoc cetăţenilor proprii. această persoană nu poate fi membru al misiunii. Întârzierea în ___________________ Cms. Totodată. fără întârziere. fără să datoreze explicaţii. Articolul 8. (…) Statul primitor poate să refuze admiterea misiunii speciale al cărei efectiv nu-l consideră rezonabil în privinţa circumstanţelor şi condiţiilor din acest stat şi necesităţilor misiunii. 1. În dreptul diplomatic. 2. Totodată. să o recheme din misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. Dacă despre persoana numită statul primitor informează statul trimiţător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă. fără să motiveze. care poate fi retras oricând. 61 Cms. Articolul 10. Cetăţenii statului trimiţător nu pot să facă parte din misiunea specială decât cu consimţământul acestui stat. statul primitor nu este obligat să primească în misiune pe oricare dintre componenţii acesteia 61 (CHEBELEU.

2. sfera activităţii membrilor misiunii diplomatice ad hoc este limitată întrucât le sunt interzise. 63 Cms. pe cetăţeanul sârbo-muntenegrean Cedomir Brankovici (urmărit de INTERPOL) a arătat că intrarea pe teritoriul bulgar a acestuia ar fi putut fi împiedicată numai dacă. 94 . adică funcţia pentru care a fost constituită ad hoc misiunea. în orice moment şi fără să-şi motiveze decizia. O persoană poate fi non grata sau neacceptabilă înainte de a sosi pe teritoriul statului primitor. Aşadar. să informeze statul trimiţător că oricare reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau oricare membru al personalului diplomatic al acesteia este persona non grata sau că oricare alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Şeful misiunii diplomatice ad hoc În cadrul misiunii diplomatice ad hoc. şi a doua. după caz. înaintea sosirii delegaţiei sârbo-muntenegrene din care făcea parte. după arestare. autorităţile bulgare responsabile. a celor care îndeplinesc funcţia diplomatică primordială. a celor care îndeplinesc funcţii diplomatice auxiliare. funcţia primordială. Statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor pe lângă misiunea specială. Articolul 12.îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu vor exercita în statul primitor o activitate profesională sau comercială în scopul unui câştig personal. l-ar fi declarat persona non grata. în cadrul îndeplinirii funcţiilor diplomatice. De altfel. la 28 aprilie 2005. Dacă statul trimiţător refuză să execute sau nu execută într-un interval rezonabil obligaţiile care îi incumbă în virtutea paragrafului 1 al acestui articol.62 Tribunalul din Sofia căruia.63 ___________________ 62 Cms. poliţia bulgară i l-a prezentat. statul primitor poate să refuze să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii speciale. în rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc pot fi două categorii de diplomaţi: prima. Statul primitor poate. având calitatea de reprezentant al statului. Articolul 48. este realizată de persoana desemnată ca reprezentant al statului trimiţător. în statul primitor. care cunoşteau componenţa delegaţiei. alte activităţi remunerate decât cele remunerate de statul trimiţător.

În cazul în care se convine că sunt necesare mai multe sedii. Misiunile speciale ale două sau ale mai multor state nu se pot întruni pe teritoriul unui stat terţ decât după ce au obţinut 95 . Articolul 9. sediul misiunii speciale se află în localitatea unde se găseşte ministerul de externe al statului primitor. Sediul misiunii speciale se află în localitatea convenită prin acord comun între statele interesate.64 Desemnarea şefului misiunii ad hoc se aduce la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. Misiunea specială se constituie dintr-unul sau din mai mulţi reprezentanţi ai statului trimiţător. 1. (…) 3.66 Sediul misiunii ad hoc În statul primitor. statul trimiţător îl desemnează pe şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanţi. 3 Dacă misiunea specială îşi îndeplineşte funcţiile în localităţi diferite. Articolul 16.67 Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad hoc din state trimiţătoare diferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terţ este permisă numai dacă statul terţ îşi dă consimţământul şi numai cât timp acest consimţământ este în vigoare. Articolul 18. în lipsa şefului. a reprezentantului la care se referă paragraful 1 al Articolul 14.Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea.65 Statul trimiţător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad hoc şi notifică ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primitor. se desemnează. Ordinea de precădere a membrilor unei misiuni speciale este aceea notificată statului primitor sau statului terţ pe teritoriul căruia se întrunesc două sau mai multe misiuni speciale. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. 67 Cms. dacă se admite că misiunea funcţionează în capitala statului primitor. Articolul 11. misiunea diplomatică ad hoc funcţionează în locul / locurile convenit/e de statul trimiţător şi statul primitor. Dacă misiunea cuprinde mai mulţi membri având calitatea de reprezentant al statului. mai precis în localitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat. tot prin convenţie. 2. sediul principal. statele interesate pot să convină că va avea sedii mai multe între care poate opta pentru un sediu principal. Articolul 17. 66 Cms. Nu se convine asupra sediului. În lipsa unui acord. 68 ___________________ 64 Cms. 68 Cms. ca şi suplinitorul lor eventual. în legătură cu care s-a convenit: (…) e) desemnarea şefului misiunii speciale sau. 65 Cms. dintre care statul trimiţător poate să desemneze un şef.

care îşi păstrează dreptul de a-l retrage. Articolul 47. Precăderea între două sau mai multe misiuni speciale care se întâlnesc pentru o ceremonie sau cu un prilej solemn este reglată după protocolul în vigoare în statul primitor. Când două sau mai multe misiuni speciale se întrunesc pe teritoriul statului primitor. în primul rând. notificate de statul trimiţător şi admise de statul primitor. precăderea între aceste misiuni este determinată. Această obligaţie constă.71 consimţământul expres al acestuia. Articolul 16. înlesnindu-i îndeplinirea funcţiilor specifice. 2. utilizată de protocolul statului pe teritoriul căruia ele se întrunesc. aşa cum sunt ele concepute în 96 . Statul primitor acordă misiunii speciale facilităţile necesare îndeplinirii funcţiilor sale. 1. se respectă ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiţătoare. La ceremonii. 3. 2. Dându-şi consimţământul. în limba utilizată pe teritoriul statului primitor sau ordinea stabilită prin acord special. în respectarea principiului neingerinţei. se respectă regulile de protocol ale statului primitor. 2.70 Privilegiilor acordate misiunii diplomatice ad hoc şi membrilor ei le corespunde obligaţia privilegiaţilor de a respecta legea statului primitor. 71 Cms. 70 Cms. Aceeaşi obligaţie înseamnă şi că nu le este permis misiunilor diplomatice ad hoc să devină sediul unor activităţi contrare dreptului internaţional. Statul terţ îşi asumă faţă de statele trimiţătoare drepturile şi obligaţiile unui stat primitor în măsura pe care o indică dându-şi consimţământul. la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad hoc. conform ordinii alfabetice a denumirii statelor. statul terţ poate pune condiţii pe care statele trimiţătoare sunt obligate să le respecte. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. ţinând seama de natura şi de sarcinile misiunii speciale. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. Articolul 22.În privinţa precăderii. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. în afara unui acord special. Înlesnirile pe care statul primitor le acordă misiunii diplomatice ad hoc străine sunt privilegii care fac posibilă atingerea scopurilor misiunii. 69 Cms.69 Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc Statul primitor are obligaţia de a-şi concretiza consimţământul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc străine.

73 În general. autorităţile statului primitor sunt obligate să aibă o conduită respectuoasă în relaţiile cu această persoană. acordându-i dreptul de a utiliza. se va ţine seama de legile. 73 Cms. Misiunea specială are dreptul de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu.Practic şi. ale dreptului internaţional şi să nu utilizeze privilegiile pentru a încălca principiul neingerinţei. În exercitarea dreptului acordat de acest articol (de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu). 72 Cms. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. aşa cum sunt ele concepute în această Convenţie. 74 Cms. Nu le este permis autorităţilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri de arestare şi de detenţie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc. totodată. să respecte reglementările din statul primitor. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. 2. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat.72 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările în materie din statul primitor. în activitate. 1. simbolic. misiunea diplomatică ad hoc şi personalul ei au obligaţia ca. de reglementările şi de uzanţele statului primitor.74 Misiunii diplomatice ad hoc şi personalului ei li se acordă protecţie legală. 97 . astfel încât să li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune. Totodată. ca şi prevederile convenţiilor bilaterale. Respectul datorat de autorităţile statului primitor faţă de persoana membrului această Convenţie. (…) 2. Articolul 19. Articolul 19. Articolul 47. în acelaşi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice. statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad hoc exercitarea funcţiei de reprezentare. drapelul şi stema statului trimiţător.

numai dacă această persoană este. înainte de a pleca spre Kiev. Responsabilii locali vamali au avut anumite îndoieli privitoare la respectarea unor formalităţi de plecare şi a fost necesară verificarea statutului cursei. numai în cazul unei acţiuni care priveşte activitatea lui profesională sau comercială.” (MEDIAFAX. în afară de cazurile [dacă nu este vorba despre (…) b) o acţiune privind o succesiune 98 75 . Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau faţă de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale (…).75 La 28 august 2005. Dreptul diplomatic permite însă aplicarea unor asemenea măsuri. a libertăţii şi a demnităţii lor. administrator. Senatorul republican Richard Lugar şi senatorul democrat Barack Obama au aşteptat trei ore la Perm. Nu se poate ca aceste persoane să fie supuse la orice formă de arestare sau de detenţie. (…) 4. de la Moscova.misiunii diplomatice ad hoc înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăţii şi demnităţii acestei persoane. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. s-a confirmat statutul diplomatic al cursei. 28 august 2005) Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc nu i se pot aplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti76. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. Lugar a declarat că nu cunoaşte motivele incidentului. executor testamentar.77 ___________________ Cms. Articolul 31. 76 Cms. moştenitor sau legatar. Ministerul de externe rus a publicat ulterior o declaraţie. nu în numele statului trimiţător. pe aeroportul Perm. Statul primitor le acordă tratamentul respectuos care li se cuvine şi întreprinde toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere a acestor persoane. Articolul 31. Articolul 29. cu titlu privat. vameşii ruşi au reţinut timp de trei ore o delegaţie din SUA care efectuase o vizită oficială în Rusia şi trebuia să călătorească în Ucraina. arătând: „Ne exprimăm regretul în urma acestei neînţelegeri şi pentru inconvenienţele suferite de senatori. Avionul a putut decola după ce. Persoana care reprezintă statul trimiţător în misiunea specială şi persoana membrului personalului diplomatic sunt inviolabile. (…) 4. 77 Cms. fără legătură cu îndeplinirea funcţiilor oficiale sau numai în cazul unui prejudiciu produs cu un vehicul folosit în afara funcţiilor oficiale.

să pătrundă în aceste localuri. 78 Cms. nici să rechiziţioneze. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. inspecţia se face numai în prezenţa persoanei interesate sau a reprezentantului ei autorizat. Trebuie ca permisiunea să fie exprimată de un reprezentant în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. autorităţilor statului primitor le revine obligaţia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un vehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate] şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…).Autorităţilor vamale străine le este permis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc doar dacă au informaţii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiecte decât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc le folosesc în activitatea lor oficială şi decât obiectele lor personale. neîngăduind ca localul acesteia să fie invadat sau prejudiciat. administrator. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. moştenitor sau legatar. autorităţile statului primitor nu pot. (…) 2.78 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu. Totodată. fără permisiune. bunurile şi mijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcţiilor diplomatice. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. În asemenea caz. în conformitate cu dreptul diplomatic. Ca urmare. Articolul 35. oricare ar fi această activitate. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de inspectarea bagajului lor personal. nici să supună măsurilor de executare aceste localuri. nici să percheziţioneze. 99 . mobilierul. nici să confişte. în afara situaţiei în care există motive serioase să se creadă că acest bagaj conţine obiecte care nu beneficiază de scutirea menţionată la paragraful 1 al acestui articol [adică scutirea pentru obiecte destinate uzului oficial al misiunii speciale şi obiecte destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni] sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus reglementărilor de carantină în statul primitor.

al şefului misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. celelalte bunuri utilizate în vederea realizării funcţiilor misiunii speciale şi mijloacele ei de transport nu pot constitui obiectul oricărei percheziţii. se poate ca statul trimiţător să încredinţeze. şi după încheierea funcţiilor ei.80 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază. Se poate presupune că a fost obţinut consimţământul în caz de incendiu sau de alt sinistru care ameninţă grav securitatea publică. este posibil ca. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. 1. Arhivele şi documentele misiunii speciale sunt inviolabile în orice moment şi orice loc s-ar afla. Localurile unde misiunea specială se instalează (…) sunt inviolabile. Dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu sunt relaţii diplomatice sau dacă aceste relaţii au fost rupte şi dacă funcţiile misiunii speciale s-au încheiat. chiar dacă se desfăşoară un conflict armat. fără consimţământul şefului misiunii speciale sau. 100 79 . imobilele. mobilierul lor. 3. 81 Cms. Trebuie ca acestea să poarte ori de câte ori este necesar semne de identificare exterioare vizibile. Trebuie ca statul trimiţător să retragă aceste bunuri şi aceste arhive într-o perioadă rezonabilă.81 ___________________ Cms. de privilegiul rezultat din obligaţia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. 2.79 De privilegiul inviolabilităţii misiunea diplomatică ad hoc beneficiază permanent şi peste tot în privinţa documentelor şi a arhivei sale. Nu le este permis agenţilor statului primitor să pătrundă în ele.autorizat al statului trimiţător. Articolul 46. dacă este cazul. confiscări sau măsuri de executare. păstrarea bunurilor şi a arhivelor unui stat terţ. dacă este cazul. fie de şeful misiunii permanente a statului trimiţător. bunurile şi arhivele misiunii diplomatice ad hoc să fie preluate de un alt stat. Dacă relaţiile dintre statul primitor şi statul trimiţător se modifică negativ. Statul primitor are obligaţia specială de a adopta toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau prejudicierea localurilor misiunii speciale. rechiziţii. Când funcţiile unei misiuni speciale se încheie. Localurile misiunii speciale. acceptat de statul primitor. adică fie de şeful misiunii diplomatice ad hoc. al şefului misiunii permanente. tulburarea păcii misiunii sau atingerea demnităţii sale. 80 Cms. 2. Articolul 26. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului primitor. acreditată pe lângă statul primitor. bunurile şi arhivele. Articolul 25. şi numai în cazul în care nu este posibilă obţinerea consimţământului expres al şefului misiunii speciale sau. precum şi bunurile şi arhivele misiunii speciale. trebuie ca statul primitor să respecte şi să protejeze localurile misiunii speciale cât timp aceste localuri îi sunt afectate misiunii speciale.

fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. (…) şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…).84 Misiunea diplomatică ad hoc este privilegiată şi pentru că statul primitor. Articolul 11. în afară de cazurile [dacă nu este vorba] despre o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. Locuinţa privată a reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi protecţie ca şi localurile misiunii speciale. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. 85 Cms. dar nu ___________________ Cms. Articolul 23. 83 Cms. Statul primitor sprijină misiunea specială. Documentele lor.83 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor misiunii diplomatice ad hoc să poată fi pus în aplicare. 1. 2. Articolul 30. să-şi procure localurile necesare şi să obţină locuinţe convenabile pentru membrii ei.82 Dreptul diplomatic permite însă aplicarea de măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti privind locuinţa persoanei care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. 1. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. Privilegierea înseamnă că statul primitor permite şi protejează. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi al locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30.Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. (…) 4. statul primitor are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a misiunii diplomatice. misiunea are obligaţia să notifice autorităţilor statului primitor. a documentelor. corespondenţa lor şi (…) bunurile lor beneficiază de asemenea de inviolabilitate. a corespondenţei şi a bunurilor ei private. de obicei ministerului de externe. dacă ea solicită. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. 84 Cms. dacă i se solicită. 36 şi 39. adresele acestor localuri.85 În conformitate cu dreptul diplomatic. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. 101 82 . numai în cazul unei acţiuni care priveşte un imobil aflat în statul primitor şi neaparţinând acestei persoane pe contul statului trimiţător sau care nu este folosit în scopurile misiunii. Articolul 31.

se marchează vizibil. cu guvernul statului trimiţător. Comunicând cu guvernul statului trimiţător. ale cărui autorităţi nu pot nici să-l aresteze. adică a întregii corespondenţe referitoare la misiune şi funcţiile diplomatice. 6. Când este practic posibil.87 ___________________ Cms. astfel încât să fie evident că sunt ale misiunii speciale. ca să preia direct şi liber valiza de la comandantul de navă sau de aeronavă.controlează comunicarea misiunii diplomatice ad hoc. cu misiunile diplomatice. Expresia „corespondenţă oficială” se referă la toată corespondenţa legată de misiunea specială şi de funcţiile ei. utilizând toate mijloacele adecvate. cu secţiile proprii. Curierul misiunii speciale. misiunea specială utilizează mijloacele de comunicare ale misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. având înscrise într-un document oficial împuternicirea şi precizarea numărului de pachete ale valizei. Valiza misiunii speciale nu poate fi deschisă şi nici reţinută. este inviolabilă şi beneficiază de protecţia statului primitor. Dreptul diplomatic nu permite deschiderea şi nici reţinerea valizei misiunii diplomatice ad hoc. Trebuie ca pachetele care constituie valiza misiunii speciale să poarte însemne exterioare vizibile cu privire la caracterul lor şi să nu conţină decât documente sau obiecte de uz oficial ale misiunii speciale. Articolul 28. este. misiunea specială poate să utilizeze toate mijloacele de comunicare adecvate (…) 87 Cms. Dreptul diplomatic obligă statul primitor să-l protejeze pe curierul misiunii diplomatice ad hoc. cu posturile sale consulare şi cu celelalte misiuni speciale sau secţiile proprii oriunde s-ar afla acestea. cu posturile consulare şi cu celelalte misiuni ad hoc ale statului trimiţător. Persoana curierului. Statul primitor permite şi protejează comunicarea liberă a misiunii speciale în toate scopurile oficiale. 4. misiunea specială îl poate trimite la punctul de intrare autorizat pe unul dintre membrii ei. Corespondenţa oficială a misiunii speciale este inviolabilă. indiferent de sediul lor. El beneficiază de inviolabilitatea 102 86 . Articolul 28. 5. ca şi cu misiunile diplomatice ale acestuia. Pachetele conţinând exclusiv documente sau obiecte de uz oficial. care trebuie să fie purtător al unui document oficial care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care alcătuiesc valiza. În situaţia în care un curier ad hoc este comandantul unei nave sau al unei aeronave comerciale. nici să-l deţină. în exerciţiul funcţiunii sale. care constituie valiza misiunii speciale.86 Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenţei oficiale. inclusiv valiza şi curierul. protejat de statul primitor. Curierii ad hoc ai misiunii diplomatice ad hoc beneficiază de privilegii numai până la remiterea curierului la destinaţie. 3. (…) 2.

de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcţiile diplopersoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţie. statul primitor le asigură. pe teritoriul său. este remisă de curierul ad hoc destinatarului. Articolul 27. dar el nu este considerat curier al misiuni speciale. În urma unui aranjament cu autorităţile competente. Trebuie ca acest comandant să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul de pachete care alcătuiesc valiza.Pentru a realiza funcţiile diplomatice. de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. 89 Cms. Autorităţile statului primitor au obligaţia de a înlătura orice eventuală atingere a acestei libertăţi. preluând-o din mâna comandantului de navă sau de aeronavă. Trebuie ca statul primitor să-i scutească pe reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi pe membrii personalului diplomatic al acestei misiuni de toate prestaţiile personale.88 Statul primitor scuteşte statul trimiţător. dispoziţiile paragrafului 6 al acestui articol vor fi aplicabile. în posesia valizei. misiunea diplomatică ad hoc are obligaţia de a respecta reglementările statului primitor cu privire la securitatea internă. Acest privilegiu poate fi invocat de misiunea diplomatică ad hoc doar în privinţa realizării funcţiilor diplomatice. 88 Cms. tuturor membrilor misiunii speciale libertatea de deplasare şi de circulaţie în măsura necesităţii de îndeplinire a funcţiilor misiunii speciale. de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii. În acest caz. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor cu privire la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive legate de securitatea naţională. pe care o are în răspundere. contribuţiile şi găzduirile militare. regionale sau comunale. direct şi liber. 8. Valiza misiunii speciale poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unei aeronave comerciale care trebuie să sosească la un punct de intrare autorizat. 7. Articolul 34. misiunea specială îl poate trimite pe unul dintre membrii ei să intre. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. misiunea diplomatică ad hoc şi pe membrii personalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune. Totodată. sub rezerva că imunităţile menţionate nu vor mai fi aplicate îndată ce valiza misiunii speciale. 103 . membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor. de impozitele şi taxele naţionale. contribuţiile şi găzduirile militare89. Se poate ca statul trimiţător sau misiunea specială să desemneze curieri ad hoc ai misiunii speciale. de toate prestaţiile personale.

pentru localurile ocupate de misiunea specială. pentru ce aparţine serviciilor aduse statului trimiţător. ca aceste taxe şi impozite să fie plătite de persoana care tratează cu statul primitor sau cu un membru al misiunii speciale. reglementările în domeniul securităţii sociale din statul primitor. 2.matice ale misiunii ad hoc. Articolul 24. 2. Prevederile dreptului diplomatic în materie nu împiedică aplicarea acordurilor bilaterale şi multilaterale cu privire la securitatea socială la care statul trimiţător şi statul primitor sunt părţi. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială sau membrii corpului diplomatic al acestei misiuni care au în serviciul lor persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol trebuie să respecte obligaţiile impuse angajatorului de dispoziţiile de securitate socială ale statului primitor. 5. cu condiţia a) ca el să nu fie cetăţean al statului primitor sau să nu aibă în acest stat reşedinţa permanentă. 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al acestui articol. conform legislaţiei statului primitor. dacă nu sunt impozite şi taxe percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. b) să fie supusă dispoziţiilor de securitate socială care pot fi în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ.91 ___________________ Cms.90 Privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială nu poate fi extins la cetăţenii statului primitor sau la cei care au reşedinţă permanentă şi nu poate fi invocat în situaţia în care membrii misiunii sunt angajatori şi trebuie să îndeplinească. în această calitate. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fi extinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic în această misiune sunt. Scutirea fiscală prevăzută în acest articol nu se aplică dacă trebuie. Dispoziţiile acestui articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale privind securitatea socială încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară de asemenea acorduri. 4. în măsura în care este admisă de acest stat. scutiţi de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul primitor. 91 Cms. statul trimiţător şi membrii misiunii speciale care acţionează în cadrul acesteia sunt scutiţi de orice impozit şi taxă naţională. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică de asemenea persoanelor în serviciul privat exclusiv al unui reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau al unui membru al personalului diplomatic al acestei misiuni. 3. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului primitor. regională şi comunală. 104 90 . În măsură compatibilă cu natura şi durata funcţiilor exercitate de misiunea specială. Articolul 32.

b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile private situate pe teritoriul statului primitor. 93 Cms. nici impozitele şi taxele datorate pentru veniturile private obţinute în statul primitor şi pentru capitalul prelevat ca urmare a investiţiilor în întreprinderi comerciale din statul primitor şi nici pentru impozitele şi taxele percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. sub rezerva dispoziţiilor Articolul 44. Acest privilegiu nu se referă însă la taxele de depozitare. a ipotecii şi a taxei de timbru. altele decât costurile de depozitare. c) drepturilor de succesiune percepute de statul primitor.92 Membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul scutirii de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii pentru obiectele pe care le folosesc în activitatea lor oficială şi pentru obiectele personale. naţionale. statul primitor autorizează intrarea şi acordă scutire de drepturi de vamă. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de toate impozitele şi taxele reale. cu excepţia a) impozitelor indirecte de natură a fi încorporate firesc în mărfuri şi servicii. nici la bunurile mobile ale unui membru decedat al misiunii. a ipotecii şi a taxei de timbru.93 ___________________ Cms. sub rezerva dispoziţiilor articolului 24. În limitele dispoziţiilor legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. nici la impozitele şi taxele datorate pentru bunurile imobile private pe care misiunea nu le foloseşte în contul statului trimiţător pentru funcţiile misiunii. a grefei. Articolul 33.Privilegiul scutirii de impozitele şi taxele naţionale. e) impozitelor şi taxelor percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. Articolul 35. regionale sau comunale nu se referă la impozitele indirecte incorporate în mărfuri şi servicii. regionale sau comunale. afară dacă persoana interesată nu le posedă în contul statului trimiţător în scopurile misiunii. în ceea ce priveşte a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii speciale. achiziţionate în statul primitor şi supuse prohibiţiei la export în momentul decesului. 1. a grefei. de taxe şi redevenţe conexe. de transport şi costurile aferente serviciilor analoge. 105 92 . d) impozitelor şi taxelor asupra veniturilor private care îşi au sursa în statul primitor şi a impozitelor asupra capitalului prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul primitor. pentru plata înregistrării. nici la cele de transport şi nici la costurile serviciilor de acest fel. pentru plata înregistrărilor. cu excepţia taxelor pentru localurile ocupate de misiune. b) obiectelor destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni.

Ei beneficiază de asemenea de imunitate juridică civilă şi administrativă în statul primitor. membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul imunităţii. care a decis.94 Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce membrul personalului diplomatic al misiunii ad hoc participă la o procedură juridică. oricare ar fi această activitate. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. arătând că Cedomir Brankovici face parte dintr-o delegaţie oficială sârbo-muntenegreană în Bulgaria şi beneficiază de imunitate diplomatică (MEDIAFAX. După arestare. Ministerul Apărării al Uniunii SerbiaMuntenegru a anunţat că poliţia bulgară l-a arestat pe Cedomir Brankovici. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un autovehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate. ei mai sunt privilegiaţi întrucât nu au obligaţia de a depune mărturie. administrator. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la Cms. Ministerul Croat de Interne şi cel al Justiţiei şi-au manifestat intenţia de a cere extrădarea lui Cedomir Brankovici. b) o acţiune privind o succesiune în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu sunt obligaţi să depună mărturie. Autorităţile bulgare au arătat că au dispus arestarea pe baza unui mandat de urmărire internaţională emis de INTERPOL. 28 aprilie 2005). moştenitor sau legatar. membru al unei delegaţii (misiuni diplomatice ad hoc) sârbo-muntenegrene aflate în Bulgaria. la 29 aprilie 2005. 1. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. dacă nu este vorba despre a) o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. 2. 106 . c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în statul primitor. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. comise în august 1991. care include imunitatea de jurisdicţie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. La 28 aprilie 2005. Articolul 31.În statul primitor. 3. ___________________ 94 În acelaşi cadru. să-l elibereze. colonel în armata Serbiei-Muntenegru. la solicitarea Croaţiei. Poliţia bulgară l-a prezentat pe Cedomir Brankovici unui tribunal din Sofia. după ce Tribunalul districtual din Sisak (Croaţia) l-a acuzat pe Cedomir Brankovici de crime împotriva populaţiei civile.

fie prin analogie.95 Se poate ca. ei îşi păstrează privilegiile şi imunităţile ca membri ai misiunii diplomatice permanente sau ai postului consular şi beneficiază în plus şi de privilegiile şi imunităţile acordate de această Convenţie. nu i se pot aplica măsurile de executare. Ca urmare. Articolul 41. nu există impedimente ca membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc să li se recunoască un statut asemănător cu statutul personalului diplomatic al ambasadei şi ca altor membri ai misiunii ad hoc să li se acorde tratament similar celui acordat personalului tehnic al unei ambasade. 3. Dacă una dintre persoanele vizate la paragraful 1 al acestui articol se angajează într-o procedură.96 Când se ___________________ 95 Cms. ei beneficiază de privilegiile acordate pentru ambele calităţi. pe lângă privilegiile şi imunităţile cuvenite ca membri ai misiunii ad hoc. Când membrii unei misiuni diplomatice permanente sau ai unui post consular în statul primitor sunt incluşi într-o misiune specială. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă. Dreptul diplomatic prevede că. a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni şi a altor persoane care beneficiază de imunitate în virtutea articolelor 36-40. 96 Cms. fie. Statul trimiţător poate să renunţe la imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor lui în misiunea specială. 107 . pentru care este necesară renunţare distinctă. 2. prin adaptarea privilegiilor menţionate la situaţiile concrete. Dreptul diplomatic prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că persoana membrului personalului diplomatic al misiunii ad hoc nu rămâne inviolabilă. Este posibil ca membrilor misiunii diplomatice ad hoc să li se acorde privilegiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. 2. Agenţii diplomatici sau funcţionarii consulari incluşi într-o misiune specială îşi păstrează privilegiile de care beneficiază ca membri ai personalului ambasadei sau al oficiului consular. 4.imunitate. Articolul 9. în situaţia în care membrii personalului diplomatic al misiunii diplomatice permanente (ambasadei) a statului trimiţător în statul primitor sunt şi membrii ai personalului diplomatic al misiunii ad hoc. În mod firesc. să i se dea acreditări speciale unui ambasador care conduce o ambasadă. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu implică renunţarea la imunitate în privinţa măsurilor de executare. pentru conducerea sau pentru îndeplinirea unei misiuni ad hoc. asimilându-i cu personalul diplomatic al misiunilor permanente. ea nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în privinţa oricărei cereri reconvenţionale legate direct de cererea principală. mutatis mutandis.

98 Cms. trebuie ca autorităţile statului primitor să acţioneze. nu beneficiază de privilegii. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. ca şi de scutirea de aplicarea legislaţiei privind securitatea socială. Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii speciale sunt scutite de impozite şi de taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.97 Membrii personalului de serviciu al misiunii ad hoc beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de exercitare a sarcinilor în cadrul misiunii. Membrii personalului de serviciu beneficiază şi de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele pentru salariile pe care le primesc în cadrul misiunii. Articolul 37. Altminteri. Întrucât nu beneficiază de privilegiul imunităţii juridice. se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. este evident firesc să se aplice prevederea care se referă la privilegierea mai mare (CHEBELEU. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. dacă este cazul. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute la articolele 29 şi 34. astfel încât să nu încalce. Aceste persoane beneficiază şi de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 35 în privinţa obiectelor importate la prima lor intrare pe teritoriul statului primitor. 197). prevăzută la Articolul 32. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiile acordate membrilor personalului diplomatic al acelei misiuni numai în împrejurările legate de realizarea sarcinilor în cadrul misiunii. 108 97 . 99 Cms.99 ___________________ Cms. nici de imunităţi decât în măsura admisă de statul primitor.98 Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii beneficiază de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele aplicate salariilor pe care le primesc în carul misiunii şi de orice alt privilegiu acordat de statul primitor. menţionată la paragraful 2 al articolului 31. Membrii personalului de serviciu al misiunii speciale beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în statul primitor pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi de taxe asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor. Totodată. Articolul 36. precum şi de privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor.constată că ar fi de optat între prevederi ale dreptului diplomatic concurent. în afara situaţiei în care imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul primitor. Articolul 38. prin exces.

Trebuie ca. trec pe teritoriul altui stat. membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. 101 Cms. beneficiază de privilegiile acordate personalului diplomatic. Membrii familiilor reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi ale membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de privilegiile şi de imunităţile prevăzute de articolele 29-35. Articolul 39. astfel încât să nu încalce. Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul misiunii ad hoc pot beneficia şi de alte privilegii. Totodată. dacă le sunt acordate de statul primitor.Membrii familiilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. dacă nu sunt cetăţeni ai statului primitor sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. nu beneficiază decât de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor. dacă este cazul. 109 100 . 1. care sunt cetăţeni ai statului primitor sau care au reşedinţa permanentă în statul primitor.100 Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul diplomatic al misiunii ad hoc a statului trimiţător beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. care nu sunt cetăţeni şi nici rezidenţi ai statului primitor. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni. Articolul 40.101 Misiunea diplomatică ad hoc. Ceilalţi membri ai misiunii speciale şi persoanele în serviciul privat care sunt cetăţeni ai statului primitor sau au reşedinţa permanentă pe teritoriul statului primitor nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acest stat le recunoaşte privilegii şi imunităţi. dacă îi însoţesc pe aceşti membri în misiunea specială. călătorind spre statul primitor sau înapoindu-se în statul trimiţător. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor ___________________ Cms. 2. autorităţile statului primitor să acţioneze. în privinţa cetăţenilor statului primitor care fac parte din personalul misiunii diplomatice ad hoc a statului trimiţător. prin exces. Dacă privilegii şi imunităţi speciale nu le sunt acordate de statul primitor.

decât dacă a fost informat anterior. Obligaţiile statelor terţe în virtutea paragrafelor 1. Articolul 43. când utilizarea teritoriului statului terţ se datorează forţei majore. 3. fie printr-o notificare. În condiţii similare celor care sunt prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. aceeaşi libertate şi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. 102 Durata privilegiilor în statul primitor este delimitată de intrarea membrului misiunii diplomatice ad hoc pe teritoriul statului primitor şi de părăsirea acestui teritoriu. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. După trecerea duratei de valabilitate a privilegiilor. 4. Statele terţe acordă corespondenţei şi altor comunicări oficiale în tranzit. care călătoresc cu ea sau care călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se întoarce în ţara lor. care însoţesc persoana vizată în acest articol paragraf. 2 şi 3 ale acestui articol. statul terţ îi acordă inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. nu trebuie ca statele terţe să împiedice trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii speciale şi a membrilor familiei lor. după încheierea funcţiilor lui în cadrul misiunii. se menţine imunitatea de jurisdicţie în privinţa actelor de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. 2. 2. ele acordă curierului şi valizei misiunii speciale în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. Oricare membru al misiunii speciale beneficiază de privilegii şi de imunităţi la care are dreptul de la intrarea pe teritoriul statului primitor pentru a-şi exercita funcţiile în misiunea specială sau. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 al acestui articol. Procedează la fel şi pentru membrii familiei beneficiari de privilegii şi imunităţi.statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. fie prin cerere de viză. Statul terţ nu este obligat să respecte reglementările în privinţa persoanelor menţionate la paragrafele 1. 5. membri ai familiilor lor sau curieri şi dacă nu s-a opus. 2 şi 3 ale acestui articol se aplică şi în privinţa persoanelor menţionate în aceste paragrafe. dacă se află deja pe acest teritoriu.103 ___________________ 102 Cms. de la notificarea numirii sale la ministerul de externe sau la alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit. 103 Cms. ca şi în privinţa comunicărilor oficiale ale misiunii speciale şi a valizelor acesteia. privilegiile şi imunităţile sale încetează normal în momentul în care părăseşte teritoriul 110 . despre tranzitul acestor persoane ca membri ai misiunii speciale. inclusiv mesajelor codificate sau cifrate. Dacă un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni traversează teritoriul sau se află pe teritoriul unui stat terţ. Când funcţiile unui membru al misiuni speciale se încheie. Articolul 42.

Misiunea diplomatică ad hoc, membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale şi în caz de conflict, când, în măsura în care este necesar, statul primitor îi privilegiază, îndeplinindu-şi obligaţia de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului şi le facilitează retragerea arhivei misiunii.104

statului primitor sau la expirarea unui interval rezonabil care i se acordă în acest scop, dar se menţin în privinţa actelor îndeplinite de acest membru în exercitarea funcţiilor sale. 3. În cazul decesului unui membru al misiunii speciale, membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază, până la expirarea perioadei rezonabile care să le permită să părăsească teritoriul statului primitor. 104 Cms, Articolul 45. 1. Trebuie, chiar în caz de conflict, ca statul primitor să acorde facilităţi pentru a le permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului primitor, ca şi membrilor familiilor acestor persoane, oricare ar fi naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul lui într-o perioadă optimă. Trebuie, în particular, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ele însele şi pentru bunurile lor. 2. Trebuie ca statul primitor să acorde statului trimiţător facilităţi pentru retragerea de pe teritoriul statului primitor a arhivelor misiunii speciale. 111

FORUL INTERNAŢIONAL

Romanii, când aveau de rezolvat sau de aflat ceva, ieşeau, ca şi grecii în agora, să se întâlnească în foruri, fie, cei de pe mare, alergau pe puntea vaselor (per foros cursent – Cicero), fie cei de pe uscat, în pieţele oraşelor, pentru politică (Forum Aurelianum, Forum Pacis, Forum Apii), pentru negoţul de vite (forum boarium), de legume (forum piscatorium) sau pentru spectacole (constituitur in foro Laodiceae spectaculum – Cicero). Mai erau pentru romani „foruri” celulele fagurelui (Vergilius) sau tabla pe care se aruncau zarurile (forus aleatorius – Suetoniu). Astăzi forul este locul de deschidere vastă dintr-un oraş, ca şi reuniunea pentru dezbatere. Problemele primordiale pe care diplomaţia le are de rezolvat se abordează îndeosebi în foruri internaţionale, întrucât forurile internaţionale răspund nevoii statelor de solidaritate şi de cooperare. În esenţă, în forurile internaţionale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociază soluţii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum şi norme pe care statele le consideră necesare întreţinerii relaţiilor interstatale. Diplomaţia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient în abordarea problemelor primordiale, celorlalte forme de diplomaţie rămânându-le aspectele secundare (ANGHEL 1987, 74) şi cele auxiliare ale relaţiilor dintre state. Obiectivele principale al desfăşurării activităţii diplomatice în forurile internaţionale sunt pacea şi securitatea internaţională. Ideea soluţionării diferendelor dintre state în cadrul unor reuniuni internaţionale dăinuie de veacuri.
Căutând soluţii în vederea menţinerii păcii, Émeric Crucé, scriitor parizian, recomanda, în 1623, în pamfletul său Le nouveau Cynée, referindu-se la absurditatea războiului, ca prinţii să stabilească la Veneţia o adunare permanentă a ambasadorilor, care să tranşeze fără pasiune conflictele dintre statele reprezentate. 112

Valorile pe care se întemeiază diplomaţia prin foruri internaţionale sunt evidente în activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.105 Diplomaţia prin foruri este cu mult anterioară diplomaţiei moderne prin ambasade (DIACONU II, 133).
Conciliile ecumenice, reuniuni ale episcopilor creştini, a căror serie a început la Niceea în 325, au luat decizii doctrinare, au dat reglementări în domeniul disciplinei ecleziastice şi au avut, totodată, impact considerabil asupra mişcărilor sociale, ideologice şi culturale din Europa şi regiunile proxime spaţiului european, inclusiv asupra relaţiilor interstatale. Creştinătatea constituie o comunitate multimilenară, a cărei coeziune originară vine din religie şi din limbă, dar căreia i-au fost proprii sisteme de schimburi economice şi comerciale la definirea şi constituirea cărora s-a ajuns şi pe calea diplomaţiei prin foruri. În 1648, la Münster şi Osnabrück, în Westphalia, au fost încheiate, în cadrul unui congres interstatal, tratatele de pace de la sfârşitul Războiului de 30 de ani. Diplomaţia europeană modernă a fost inaugurată astfel: s-a confirmat ideea dominantă a păcii de la Augsburg că frontierele religioase trebuie să coincidă cu frontierele statelor (cuius regio, eius religio); Sfântul Imperiu Romano-German s-a sfărâmat în câteva sute de entităţi statale; ___________________
105 Carta ONU. Preambul. Noi, popoarele Naţiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi din alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mare libertate şi, în aceste scopuri, să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să acceptăm principii şi să instituim metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanţii lor, reuniţi în oraşul San Francisco şi având depline puteri, recunoscute ca valabile şi date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Naţiunilor Unite şi înfiinţează prin aceasta o organizaţie internaţională care se va numi Naţiunile Unite. 113

regele Franţei a devenit rege în regatul propriu; Elveţiei i s-a recunoscut independenţa faţă de Imperiul German; Spania a recunoscut independenţa Olandei, cedându-i părţi din Flandra, Brabant, Limburg şi colonii din Asia; Boemia şi Moravia au devenit posesiuni habsburgice. După sfârşitul hegemoniei papale şi destrămarea unităţii lumii creştine, s-a declanşat dorinţa de relaţii internaţionale, îndeosebi pentru soluţionarea problemelor din relaţiile cu „păgânătatea”. S-au încheiat tratate, ale căror capitole le recunoşteau statutul personal creştinilor care ajungeau pe pământurile otomane şi admiteau că nu sunt obligaţi să se supună legilor Coranului.

Nevoia vitală de echilibru în întreţinerea relaţiilor internaţionale a determinat apariţia primelor foruri internaţionale moderne.
La 20 noiembrie 1815, Rusia, Austria, Prusia şi Marea Britanie au încheiat o alianţă permanentă – Sfânta Alianţă (la care, din 1818, s-a alăturat şi Franţa), manifestată prin conferinţe la nivel înalt denumite congrese (Troppau – 1920, Verona – 1823). Organizaţia a apărut ca „sindicat monarhic” şi a acţionat ca directorat al Europei. A fost înlocuită de „concertul european”, care a însemnat tot un for, o serie de conferinţe ale statelor puternice. În 1899, SUA au iniţiat Conferinţa panamericană, care a constituit un Birou, pentru a genera, în 1910, Uniunea Panamericană, premergătoarea actualei Organizaţii a Statelor Americane. Statele au răspuns şi nevoii lor de foruri de colaborare tehnică şi au trecut la coordonarea unor domenii de activitate prin conferinţe periodice şi birouri permanente: Uniunea Telegrafică Internaţională (1865) şi Uniunea Poştală Universală (1874).

Instituţionalizarea forurilor internaţionale s-a intensificat după Primul Război Mondial, sub semnul necesităţii imperioase de a se menţine pacea prin garanţii bazate pe principii clare şi pe mecanisme juridice. În prezent, se face diplomaţie în foruri internaţionale diverse: coaliţii, alianţe politico-militare, conferinţe internaţionale, organizaţii internaţionale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeană, mişcarea statelor francofone, Commonwealth-ul) (ANGHEL 1987, 75). Societatea Naţiunilor a fost o etapă în care s-a acumulat o experienţă bogată, pe baza căreia a urmat proliferarea forurilor internaţionale.
114

Naţiunile Unite, instauratoare ale păcii după cel de-al Doilea Război Mondial, au fructificat această experienţă îndeosebi pe planul asocierii statelor suverane într-o organizaţie cu vocaţie universală, care, în prezent, este preocupată de pacea şi securitatea lumii, dar şi de identificarea şi soluţionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului înconjurător etc. Războiul rece s-a purtat între două foruri internaţionale, Pactul Atlantic şi Pactul de la Varşovia, închegate în jurul superputerilor, SUA şi URSS. În timpul acestei confruntări, a devenit evident că forurile regionale ar putea fi instrumente utile în edificarea unui sistem de securitate colectivă. Coexistenţa paşnică, necesară în condiţiile în care forurile opuse, funcţionând ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive cărora le fusese destinată ONU, s-a profilat graţie diplomaţiei forurilor internaţionale, prin care s-a realizat, într-o primă etapă, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi, ulterior, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. În prezent, participarea la activitatea forurilor internaţionale este considerată criteriu de apreciere a însemnătăţii rolului jucat de state în lume. Statul cu importanţă de prim rang apare ca protagonist pe scena internaţională, adică este membru permanent al Consiliului de Securitate, şi ia parte la reuniunile Grupului „celor opt”. Activitatea diplomatică se desfăşoară, normal, în măsură considerabilă, prin reuniuni internaţionale, în foruri înfiinţate de state, la care participă delegaţii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internaţionale şi misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, înfiinţând foruri internaţionale la care trimit misiuni diplomatice, acţionează ca subiecte de drept internaţional. Misiunile diplomatice la forurile internaţionale se întrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, străin pentru cvasitotalitatea participanţilor (cu excepţia celor care reprezintă statul-gazdă), dar se acreditează pe lângă for. Obiectul funcţiei diplomatice de reprezentare îi împarte pe participanţii la forurile internaţionale în patru categorii: 1. cei care reprezintă statul-gazdă; 2. cei care reprezintă celelalte state; 3. cei care reprezintă forul; 4 cei care reprezintă alte foruri. Forul ca personalitate de drept internaţional are şi calitatea de a fi acreditar, adică primeşte acreditările misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
115

Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care găzduieşte sediul forului şi, pe de altă parte, de for. În raport cu forul ca personalitate de drept internaţional, statele membre dispun de drept de legaţie specific relaţiilor multilaterale, adică pot participa cu delegaţii şi reprezentanţe la activitatea forului. Un stat devine stat-gazdă pentru un for internaţional numai după ce îşi exprimă consimţământul să găzduiască forul. Pentru găzduirea şi a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor străine şi a reprezentanţelor diplomatice permanente ale acestora şi ale altor foruri membre, este nevoie de consimţământul separat al statului-gazdă. Consimţind să intre în raportul juridic internaţional de primire pe teritoriul său a sediului forului şi a delegaţiilor statelor membre, statul îşi asumă obligaţia de a trata acel for şi acele state astfel încât forul să poată funcţiona. Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care conţin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazdă se împletesc cu şi depind de raporturile stabilite între statul-gazdă şi for. Între statul-gazdă, pe de o parte, for şi misiunile diplomatice la for, pe de altă parte, se formează un raport juridic specific de ospitalitate diplomatică (ANGHEL 1987, 287). Relaţiile dintre misiunile diplomatice la for, care participă temporar sau permanent la activitatea şi/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalităţii suverane a statelor, precum şi normelor juridice statutare ale forului (ANGHEL 1987, 78-81). În for, li se asigură relaţiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil căii diplomatice de soluţionare a problemelor din relaţiile internaţionale. În asemenea condiţii, este posibil ca forul internaţional să ofere cadrul propice dezvoltării progresive a dreptului internaţional. Forul internaţional este, de fapt, reuniunea diplomatică multilaterală la nivel înalt, la nivel ministerial sau la nivel de experţi. În general, reuniuni ale experţilor şi ale miniştrilor pregătesc treapta superioară a negocierilor şi a deciziilor care se desfăşoară la nivelul şefilor de stat şi de guvern. Forul internaţional are o durată limitată (conferinţa internaţională) sau o durată nelimitată, fiind aşadar „permanentă” (organizaţia internaţională) (ANGHEL 1987, 161).
116

Organizaţiile internaţionale sunt rezultatul perfecţionării diplomaţiei prin conferinţe. Instituţionalizarea întâlnirilor multilaterale care se dovedesc utile şi eficiente facilitează întrunirea participanţilor, fără a fi nevoie să se recurgă la mecanismul greoi şi irositor de timp al convocărilor şi al organizărilor ab origine. În general, organizaţiile internaţionale au fost constituite pornindu-se de la conferinţele internaţionale, pe care statele participante au decis să le transforme în instituţii cu activitate permanentă. Conferinţele internaţionale pot fi privite ca modalităţi temporare de înfăptuire a politicii externe a statelor, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt instituţii ale acestei politici. Spre deosebire de organizaţia internaţională, conferinţa internaţională nu întruneşte caracteristicile definitorii de subiect de drept internaţional. Când conferinţa internaţională ajunge, din obiect al dreptului internaţional, subiect de drept internaţional, înseamnă că a devenit organizaţie internaţională. Se depăşeşte, în procesul de instituţionalizare a conferinţei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Când statele consimt să doteze conferinţa internaţională cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, înfiinţează o organizaţie internaţională.
Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a devenit, printr-o evoluţie care a durat peste două decenii, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Consultările multilaterale dintre delegaţiile statelor europene, ale SUA şi Canadei au început la 22 noiembrie 1972, la Helsinki. Conferinţa la nivel înalt care a adoptat Actul final de la Helsinki s-a desfăşurat între 30 iulie şi 1 august 1975. A urmat un şir de reuniuni internaţionale privind aplicarea prevederilor Actului final, în cadrul a ceea s-a numit „procesul CSCE”. Organizaţia a fost înfiinţată la 14 decembrie 1995, la Budapesta.

Organizaţiile internaţionale sunt foruri internaţionale, care s-au instituţionalizat şi au dobândit personalitate internaţională. Fiind înfiinţate prin consimţământul statelor, ca forme ale colaborării dintre acestea, şi având rezoluţii stabilite prin negociere şi convenţie de state, forurile internaţionale pot fi doar subiecte derivate de drept internaţional. Numai statele au capacitate juridică deplină, în timp ce forurile au o capacitate juridică limitată de prevederile convenţiilor interstatale pe care se întemeiază. Forurile internaţionale dispun,
117

posedă în măsură largă personalitate internaţională şi are capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. în cele mai multe cazuri. alianţă etc. Ca urmare. Lucrările se încheie după ce timpul de lucru stabilit de participanţi s-a scurs sau după ce s-a atins obiectivul stabilit iniţial. se prezintă proiecte. CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ Definiţia conferinţei internaţionale Conferinţa internaţională este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state să abordeze. Conferinţa internaţională este un eveniment unic. Luând în consideraţie caracterul pe care Carta i l-a acordat Organizaţiei.) (CHEBELEU. Activitatea conferinţei internaţionale. În cadrul conferinţelor internaţionale se desfăşoară dezbateri. prin Cartă. pentru că îndeplinirea funcţiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determină încheierea lucrărilor. realizarea unui acord interstatal. în cadru multilateral. Prelungirea duratei conferinţei nu înseamnă instituţionalizare. deci dacă are personalitate internaţională. 118 . prin care a răspuns şi la întrebarea dacă Organizaţia Naţiunilor Unite are calitatea de a prezenta o reclamaţie internaţională. fără ca organizaţia să poată fi considerată în vreo împrejurare „super-stat”. se negociază. participanţii având ca obiectiv. fiind titulară de drepturi şi obligaţii. a cărui desfăşurare este legată direct de obiectivul pe care iniţiatorii şi-au propus să-l atingă. de capacitate juridică pentru realizarea funcţiilor şi scopurilor lor. una sau mai multe probleme ale relaţiilor internaţionale. pe teritoriul statului de reşedinţă şi al statelor participante. La 11 aprilie 1949. 205-207). Curtea Internaţională de Justiţie a dat un aviz consultativ cu privire la reparaţia prejudiciilor suferite în serviciul Naţiunilor Unite. Curtea a constatat că.conform statutelor proprii. are caracter diplomatic. convocată din iniţiativa şi cu consimţământul statelor şi la care participă misiuni diplomatice ad hoc ale statelor. i s-au conferit Organizaţiei drepturi şi obligaţii distincte de cele ale Membrilor şi a conchis că Organizaţia. această activitate este obiectul dreptului diplomatic. Instituţionalizarea înseamnă transformarea conferinţei într-un alt tip de for internaţional (organizaţie internaţională.

negociere. delegaţiilor din Mexic.La 29 iulie 1946. Georges Bidoult. cu majoritate simplă. după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Conferinţa a durat patru luni. Franţa. care aveau drept de vot la conferinţă. Ucraina şi Iugoslavia. Preşedinţia conferinţei i-a revenit ministrului de externe al Franţei. delegaţiile din Italia. Lipsită de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept internaţional. Marea Britanie şi URSS) erau reprezentate de miniştrii de externe. precum şi de elaborarea şi adoptarea regulilor proprii de funcţionare. Bulgaria. Australia. Delegaţiile statelor „foste inamice” aveau dreptul să-şi prezinte punctele de vedere numai când erau solicitate să dea lămuriri şi explicaţii. Cuba. 234-245). Albania şi Austria li se rezervase doar o participare „consultativă”. ŢUŢUI. grupul celor 21 de Puteri aliate şi asociate. la etajul de jos. una pentru Balcani şi cealaltă pentru Finlanda. Polonia. Franţa. Olanda. formulată în numele Naţiunilor Unite (LACHE. participau la conferinţă prin reprezentanţi. Belgia. Brazilia. adoptare de documente etc. statul-gazdă. în comisia juridică şi de redactare.). Propunerile rezultate din dezbateri se adoptau prin vot. India. România. la parter. Bulgaria. de comisii. 119 . Cehoslovacia. în comisia militară. Delegaţia României a participat răspunzând la invitaţia statului-gazdă. Bielorusia. SUA. cinci state (China. Noua Zeelandă. la Paris a fost inaugurată Conferinţa de pace. Norvegia. Sarcina delegaţiilor din statele membre ale ONU era să formuleze recomandări pentru a fi luate în considerare în vederea definitivării tratatelor. Etiopia. de legitimitatea acceptată de statele participante necesară constituirii prezidiului. la un etaj inferior. care alcătuiau. România. Grecia. Africa de Sud. Au participat 32 de state situate pe patru nivele: La etajul de sus. Ungaria şi Finlanda alcătuiau grupul statelor „foste inamice” şi aveau statut de invitate. state membre ale ONU. Egipt. în cele cinci comisii politice şi teritoriale pentru cele cinci state menţionate şi în cele două comisii economice. care alcătuia „Comitetul miniştrilor afacerilor externe”. Ungaria şi Finlanda. Lucrările s-au desfăşurat în plenare şi în comisia generală. Consiliul de Miniştri a elaborat proiectele tratatelor cu statele de la etajul „invitaţilor”: Italia. Iran. conferinţa internaţională dispune de competenţe pe planul organizării lucrărilor (dezbatere. Canada. Obiectivul conferinţei era încheierea de tratate de pace între statele care se aflaseră în război. împreună cu membrii Consiliului miniştrilor afacerilor externe.

precum şi a regulilor de procedură. asupra schiţării ordinii de zi a conferinţei. Franklin D. de detaliere a problematicii de discutat. Pregătirile propriu-zise au început la reuniunea de la 120 . mai multor state sau unei organizaţii internaţionale. pe baza cărora să se poată desfăşura lucrările. Roosevelt. unele dintre aceste practici răspunzând aplicării unor reguli respectate de numeroase state. la conferinţa internaţională. cuprins în documentul intitulat „Carta Atlanticului”. Practica organizării conferinţei internaţionale În prezent. Este posibil ca iniţiativa privind întrunirea unei conferinţe internaţionale să aparţină unui singur stat. statele să-şi poată exprima cu deplinătate voinţa.Desfăşurarea organizată a lucrărilor conferinţei internaţionale şi atingerea obiectivului urmărit prin conferinţă depind de adeziunea participanţilor şi a autorităţilor statului-gazdă la un cadru juridic elementar. la care s-a recurs în mod repetat pentru organizarea şi desfăşurarea de conferinţe internaţionale. Astfel. Se oferă astfel prilej de aprofundare a tematicii. Numai prin realizarea acestei condiţii este posibil ca statele participante la conferinţa internaţională să se considere angajate faţă de prevederile adoptate. au fost iniţiate de preşedintele SUA. având ca obiectiv întrunirea unei conferinţe internaţionale. conţinutul lucrărilor şi al documentelor adoptate. de obicei. se obişnuieşte să se organizeze consultări între eventualii participanţi. la 14 august 1941. proiectul unei noi ordini internaţionale. Între momentul lansării iniţiativei şi cel al convocării. care lansase cu aproape patru ani înainte. la orice nivel sau în cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. Organizatorilor le revine. Consultările pot avea loc pe cale bilaterală. Iniţierea şi convocarea de conferinţe în cadrul organizaţiilor internaţionale decurg potrivit procedurilor şi normelor acestora. au constat dintr-un şir de alte conferinţe internaţionale. de precizare a obiectivelor urmărite. statele lumii dispun de o sumă de practici. trebuie ca. poziţiile şi consimţământul în legătură cu ordinea de zi. aprilie-iunie 1945). Pregătirile pentru Conferinţa Naţiunilor Unite pentru organizaţia internaţională (San Francisco. efortul de a identifica poziţiile divergente şi de a căuta punctele comune. Aceste pregătiri. care pot fi considerate componente ale unor proceduri internaţionale de largă recunoaştere. Consultările pregătitoare se concentrează. încă din această etapă.

Trebuie. ale statelor cu poziţie politică preponderentă pe plan internaţional se desfăşoară în localităţi izolate. Participanţii la pregătirea conferinţei discută şi despre stabilirea locului de desfăşurare a lucrărilor. adică al celor desemnaţi de participanţi să o reprezinte. Uniunea Sovietică. pe insule. mai ales cele la nivel înalt. preşedintele SUA a propus o organizaţie mondială. În etapa următoare a pregătirilor. 121 . la conferinţa internaţională de la Teheran (8 noiembrie – 2 decembrie 1943). în primul rând. ca să se evite eventuale atacuri teroriste sau să se împiedice accesul maselor de demonstranţi dornici să-şi manifeste nemulţumirea faţă de conduita politică a unor participanţi. care să cuprindă 35-50 de ţări.Washington (1 ianuarie 1942) a 26 de state. participante la Coaliţia împotriva Axei. în general. dar şi ceilalţi participanţi să întreprindă măsuri pentru desfăşurarea lucrărilor în securitate şi să asigure protecţia delegaţiilor. Pregătirile s-au încheiat abia după ce. ca statul-gazdă. Statul-gazdă propune o localitate de pe teritoriul său. şi nu în oraşe aglomerate. totodată. experţii s-au întrunit la Dumbarton Oaks. Ca urmare. marcată de conferinţa internaţională de la Moscova (19-30 octombrie 1943). În cadrul acelei reuniuni pregătitoare s-a conturat obiectivul principal al viitoarei conferinţe: angajamentul Naţiunilor Unite de a instaura pacea şi securitatea în lume. premierul britanic a propus înfiinţarea unei organizaţii mondiale şi a trei organizaţii regionale. s-a convenit modul de reprezentare la conferinţă a URSS. Se admite. conferinţele internaţionale. în zone montane. În ultima vreme. unde sunt întrunite condiţiile tehnice necesare. SUA şi China au ajuns la concluzia că obiectivul conferinţei este înfiinţarea urgentă a unei organizaţii generale internaţionale pentru „menţinerea păcii şi a securităţii pe baza principiului egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace”. la conferinţa internaţională de la Ialta (4-11 februarie 1945). că locul de desfăşurare al conferinţei (sediul lucrărilor) este inviolabil şi că autorităţile statului-gazdă nu pot acţiona în acel loc (sediu) fără acordul conferinţei. Ritmul pregătirilor a crescut şi. a Ucrainei şi a Bielorusiei. În acelaşi cadru. care a obţinut reprezentarea prin trei delegaţii: a Uniunii. Marea Britanie. S-a convenit ca o conferinţă pregătitoare la nivel de experţi să ia în discuţie aceste propuneri. lângă Washington (august-octombrie 1944).

Potrivit uzanţelor şi sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. I. să accepte ca România să participe la negocierile pentru armistiţiu de la Adrianopole. României i s-a refuzat dreptul de a participa la negocierile din cadrul Congresului de la Berlin din 1878. când. au putut să pătrundă la 1 iulie 1878 în sala de şedinţe. În cazurile în care organizatorul conferinţei internaţionale omite sau refuză deschis să invite state interesate. de data aceea absolut fără succes. i se adresase Marelui Duce Nicolae. atribut al suveranităţii. 98). Ministrul de externe. Brătianu. Mihail Kogălniceanu. are loc o abatere de la regulile de conduită în relaţiile internaţionale. Mihail Kogălniceanu. a insistat ca România să fie admisă la Congres. de a încheia tratate (exercitat chiar în timpul războiului abia încheiat. care s-a opus până în ultima clipă ca reprezentanţii României să fie admişi în sala de şedinţe. VOICU. subliniind că „nimeni nu poate să dispună de noi fără noi”. şi ministrul român de externe. unde Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs impresionant în apărarea drepturilor româneşti. precum şi la elaborarea şi adoptarea de eventuale documente exprimând poziţii şi angajamente comune (ANGHEL 1987. principiul egalităţii suverane a statelor este încălcat şi. 217-220). la 11/23 februarie 1878. simultan. nu şi-a putut reţine exclamaţia admirativă: „La Roumanie a ses hommes!” Anterior. Neţinând seama de dreptul recunoscut al statului român. la 10 ianuarie 1878. în cadrul cărora s-a convenit şi un protocol conţinând recunoaşterea rolului de beligerantă al armatei române (NEAGU. organizaţie internaţională) participanţilor. Carol I. rugându-l. Domnitorul României. Otto von Bismarck şi reprezentanţii Rusiei au pretextat că România nu poate fi admisă la Congres înainte de a i se recunoaşte independenţa. Doctrina de drept diplomatic se referă şi la necesitatea respectării principiului universalităţii forurilor internaţionale. convocarea conferinţei internaţionale se face prin invitaţii adresate de organizator (stat-gazdă. Cu procedeul discriminator al refuzului opus de organizatori invitării la o conferinţă internaţională a unui stat direct interesat de obiectul tematic al conferinţei s-a confruntat peste ani chiar 122 . fără discriminare. România şi Turcia au încheiat Convenţia privind remiterea fortăreţei de la Vidin trupelor române). Otto von Bismarck. primul-ministru al României. După dispute intense în cadrul Congresului. C. în conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferinţei.

autorităţile statului-gazdă îşi exercită dreptul suveran de a nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive întemeiate. de pildă a celor declarate anterior persona non grata. 98). precum şi numeroase măsuri îndreptate împotriva Germaniei. reprezentanţi ai statelor sau organizaţiilor care nu doresc să se implice în negocieri şi dezbateri. acte-finale). dar totodată contribuie la slăbirea prezenţei unui stat la lucrările conferinţei. să admită prezenţa observatorilor. În general. unde a fost adoptat Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919. este direct şi greu de pus în discuţie (ANGHEL 1987. Declarând persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinţa internaţională. ale cărui prevederi reglementau frontierele germane. inclusiv asupra listei statelor invitate.Germania. 36). să nu împiedice reprezentarea statelor la conferinţă şi desfăşurarea lucrărilor. este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante să le 123 . la reuniunile internaţionale la care participă. componenţa misiunii (delegaţiei) care le reprezintă. precum aceea a neacceptării pe teritoriu a unui delegat străin la conferinţă. Îndeosebi la conferinţele la care au loc negocieri urmate de încheiere de documente (convenţii. Dacă statul-gazdă este şi iniţiatorul conferinţei internaţionale. care nu a fost invitată la Conferinţa de pace. inclusiv statului-gazdă. Statul-gazdă care nu permite unui stat să participe la conferinţa internaţională convocată de o organizaţie internaţională contravine curtoaziei internaţionale. atunci impactul intereselor acestui stat asupra organizării conferinţei internaţionale. dar consideră necesar să se informeze asupra conţinutului acestora. Statele obişnuiesc ca. Conform unei uzanţe care ar putea deveni regulă de curtoazie internaţională. posibilităţile şi modul lor de acţiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală şi la misiunile diplomatice ad hoc. Conduita diplomaţilor participanţi la conferinţa internaţională. Statele invitate confirmă primirea invitaţiei la conferinţă şi comunică organizatorului. Autorităţile statului-gazdă pot să refuze prezenţa pe teritoriu a anumitor persoane. se caută ca rezolvarea acestui tip de probleme. statul-gazdă nu îl declară persona non grata pe conducătorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel înalt (ANGHEL 1987.

___________________ 106 Prin poziţia pe care o deţine. Se obişnuieşte ca lucrările conferinţei să înceapă cu o plenară inaugurală. în ordinea stabilită la pregătiri. 124 . Reprezentanţii statelor participante se succed la preşedinţia lucrărilor. a preşedinţiei conferinţei. împuternicirile oficiale de a negocia şi de a exprima prin semnătură consimţământul statului reprezentat. mai ales atunci când are de soluţionat probleme procedurale. delegaţii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la conferinţă) sunt acreditaţi sau legitimaţi în vederea participării la lucrări. 219). propune interpretări ale regulamentului de desfăşurare a lucrărilor. serviciilor acestora de secretariat. se recurge la formula preşedinţiei prin rotaţie. Verdross (ANGHEL 1987. 110). în limba oficială a statului-gazdă. a denumirilor statelor. îndeosebi cu privire la procedură: atribuţiile şi competenţele Cdt. Dacă nu toţi participanţii sunt de acord cu încredinţarea preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. Plenara inaugurală constituie momentul desemnării. a componenţei comisiilor şi secretariatului. întrucât autoritatea este a conferinţei. de obicei respectând criteriul listei alfabetice. preşedintele conferinţei poate influenţa. Participanţii la conferinţă pot adopta un regulament al lucrărilor.106 Deplinele puteri se verifică la începutul lucrărilor şi. Articolul 7. prin procedura convenită la pregătiri. inclusiv la negocierea de documente (CHEBELEU. Prin conducerea dezbaterilor de către preşedintele conferinţei se înţelege că preşedintele îi invită la cuvânt pe participanţi. primite din partea autorităţilor proprii.prezinte organizatorilor. care se desfăşoară conform principiului egalităţii suverane. Se consideră că preşedintele nu are autoritate asupra conferinţei. propune formule de soluţionare a confruntărilor. derularea lucrărilor. 1961) i-a fost încredinţată reputatului jurist şi profesor austriac A. În acest fel se respectă o tradiţie considerată regulă a curtoaziei internaţionale (ANGHEL 1987. chiar dacă autoritatea asupra lucrărilor revine plenului. în urma verificării. cit. Preşedintele Conferinţei privind dreptul mării din 1958 a fost Wan Waithayakon din Thailanda. Preşedinţia Conferinţei cu privire la relaţiile diplomatice (Viena. 108). Este cvasigenerală practica încredinţării preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. care cuprinde o ceremonie incluzând discursul de întâmpinare al reprezentantului statului-gazdă şi saluturile formulate de participanţi. pentru câte o şedinţă.

rotaţia la preşedinţia lucrărilor. conform căruia se atribuie câte un vot fiecărui stat reprezentat la conferinţă. Proiectul românesc al regulilor de procedură a constituit temeiul regulilor adoptate: egalitatea în dezbateri şi negocieri a delegaţiilor statelor. În general. Şi în cadrul Uniunii Europene. 32-33). comisiilor şi secretariatului. votul este ponderat. mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participanţilor şi cele ale numărului de voturi necesar adoptării de decizii. prezentarea amendamentelor. prin vot deschis. Conferinţa de la Dipoli a acceptat definiţia dată consensului de ambasadorii României şi SUA. votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal – par appel nominal. prin corespondenţă). Sunt conferinţe la care se practică şi votul ponderat. limbile de negociere şi redactare. Prin regulamentele de procedură se stabileşte numărul de voturi necesar adoptării deciziilor: majoritate simplă sau majoritate calificată (de două treimi. alocuţiunile de fond şi intervenţiile cu privire la procedură – motion d’ordre sau point of order). a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. La conferinţele Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale puterea de vot depinde de mărimea capitalului. relaţiile cu mass-media etc. Votul constituie un punct nodal al procedurii. La reuniunea pregătitoare de la Dipoli. în cadrul căreia protagonistă a fost delegaţia României. consensul necesar în adoptarea hotărârilor de fond şi procedurale. ordinea luărilor de cuvânt (distingerea între declaraţiile de poziţie. s-a dat o adevărată „bătălie diplomatică” cu privire la procedură. Valentin Lipatti şi George Vest: absenţa oricărei obiecţii exprimate de un reprezentant şi prezentate de acesta ca obstacol pentru adoptarea deciziei (LIPATTI 1993. se admite că puterea de vot decurge din principiul egalităţii suverane a statelor. desfăşurarea lucrărilor în afara alianţelor militare. by rollcall. prin eliminarea abordărilor „de la bloc la bloc” (între NATO şi Pactul de la Varşovia). Finlanda (1972). 125 . Dincolo de forma de exprimare. prerogative exclusiv tehnice pentru secretariat.preşedinţiei. Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens. prin vot secret. limitele cvorumului (numărul de participanţi necesar adoptării de decizii).). de patru cincimi etc.

de pildă. În realitate. care. coaliţia de state este admisă dacă se demonstrează că răspunde unei agresiuni. dar uneori şi economice. coaliţiile şi organizaţiile. impusă. Printre numeroasele grupări de state. ca lume a statelor grupate. În istoria relaţiilor internaţionale. apare mai puţin complicată în privinţa diversităţii intereselor divergente şi mai eficientă în realizarea intereselor comune.ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ. pentru a câştiga războiul în care s-au angajat. de ansambluri de state suverane care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele se numără alianţele. mai puternic. În prezent. eventual. statele se grupează. politicile de izolare adoptate de SUA sau de China nu au avut ca rezultat retrageri absolute din relaţiile cu alte state. Statele care alcătuiesc o coaliţie au ca obiectiv comun coordonarea acţiunilor militare şi diplomatice. Statele îşi asumă obligaţii în raport cu gruparea din care au hotărât să facă parte. De fapt. 126 . Fiecare grupare de state are ca urmare formularea de reguli şi de coduri interne. izolarea nu se numără printre opţiunile statelor. ca sancţiune de celelalte state. O asemenea grupare de state este coaliţia. peste voinţa statului. de multe ori. Statul care hotărăşte să intre într-o alianţă de state are în vedere. Nici o regulă de drept internaţional nu le interzice statelor să se asocieze pentru a atinge obiective comune. Istoria relaţiilor internaţionale a consemnat grupări temporare de state pentru soluţionarea unei probleme a relaţiilor internaţionale prin război. alcătuiesc grupări de state pentru a dobândi coerenţă în participarea lor la viaţa lumii. Izolarea este o stare anormală. Se adoptă norme stabile de participare la grupare. Statele se aliază pentru a evita pericolul unei agresiuni externe. nevoii de solidaritate. FOR DIPLOMATIC Pe planul relaţiilor politice internaţionale. Coaliţia de state având ca obiectiv purtarea unui război a devenit ilicită după ce Societatea Naţiunilor a decis astfel şi după ce au fost adoptate dispoziţiile Pactului BriandKellog. Înseamnă că statele dispun de libertatea de a se asocia. Motivul principal de aliere între state este securitatea. izolarea în relaţiile internaţionale este doar o excepţie teoretică. Apropierea şi gruparea statelor răspund. să evite hegemonia unui stat vecin mai mare. Gruparea de state se realizează prin convenţii internaţionale.

să coopereze ca state egale pe planul suveranităţii lor. O asemenea grupare este şi organizaţia interguvernamentală. Comisia Europeană a Dunării a fost înfiinţată în 1856. Dintr-o încercare de a defini. prin intermediul organelor proprii organizaţiei (ANGHEL 1987.Opţiunea statelor de a participa la o grupare de state le indică orientarea politică în relaţiile internaţionale şi le dezvăluie conduita. statele au în vedere. pe baza principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional (ANGHEL 1987. s-a constituit prima organizaţie internaţională modernă. sintetic organizaţia internaţională. care funcţionează pentru realizarea scopurilor stipulate în actele constitutive. Statele îşi propun să-şi coordoneze acţiunile recurgând la organizaţiile internaţionale ca la centre de cooperare permanentă. orientativ. 127 . care sunt active şi în prezent. ar putea rezulta că organizaţia internaţională este instituţia permanentă. În secolul al XIX-lea. Definiţia organizaţiei internaţionale În doctrina dreptului internaţional. însumând diverse asemenea tentative doctrinare. constituită de state. când înfiinţează organizaţii internaţionale. înfiinţată prin decizia Conferinţei de Pace din 1919. a apărut Organizaţia Naţiunilor Unite. care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele. ca ansambluri de state suverane. 144). 145). prin acordul lor de voinţă exprimat prin convenţie internaţională. În 1875 a fost constituit Biroul Internaţional de Greutăţi şi Măsuri şi. Comisia fluviului Rin. Dincolo de varietatea de orientări şi de conduite. în 1878. precum comisiile fluviale. organizaţia internaţională este privită ca asociere de state suverane care urmăresc să atingă un obiectiv de interes comun. statele au constituit organizaţii internaţionale cu competenţe preponderent tehnice. la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1945. Istoria relaţiilor internaţionale conţine exemple numeroase de grupări de state. Prima organizaţie cu vocaţie politică a fost Societatea Naţiunilor. Uniunea Poştală Universală. Prin Convention sur l’octroi de navigation du Rhin din 1804.

153-154). nu este superstat. 159). adică are aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. neavând teritoriu (DIACONU I. 108 Carta NU. 1. în mare măsură. beneficiară de drepturi şi având obligaţii. poate să desfăşoare activităţi şi să le suporte consecinţele (CĂPĂŢÂNĂ. organizaţia internaţională are o structură internă care funcţionează. 150). Personalitatea juridică. pentru atingerea unui obiectiv. Nu poate fi subiect principal de drept internaţional. 128 . Avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie privind Cazul Bernadotte (1949). care îşi poate exterioriza voinţa şi care. Au capacitatea a) să contracteze. c) să instituie proceduri legale. întrucât organizaţia internaţională nu-şi poate exercita suveranitatea. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor sale. Articolul 104. fără îndoială. aşa cum este statul. şi nici jurisdicţia teritorială (ANGHEL 1987. respectiv ale dreptului diplomatic definesc limitat organizaţia internaţională ca fiind organizaţie interguvernamentală. Din definiţie. organizaţia internaţională este subiect derivat de drept internaţional (ANGHEL 1987. Articolul 2. b) să achiziţioneze şi să dispună de proprietăţi imobile şi mobile. Organizaţia internaţională are personalitate (capacitate) juridică (ANGHEL 1987. prin expresia „organizaţie internaţională” se înţelege o organizaţie interguvernamentală. fiind rezultat al exercitării suveranităţii statelor. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional a propus definiţia următoare: Organizaţia internaţională este asociere de state. conform dreptului internaţional. Curtea a precizat că Organizaţia. Ca urmare. rezultă că organizaţia internaţională este o organizaţie interstatală. personalitate internaţională şi capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. constituită prin convenţie. CpiNU. cu toate că. Curtea a fost de părere că Organizaţia are capacitatea de a formula plângere dacă statul responsabil este sau nu este membru al Naţiunilor Unite. Cu unsprezece voturi împotriva a patru. are. Articolul 1. Naţiunile Unite au personalitate juridică. Este aşadar subiect de drept internaţional diferit de stat. 447). În înţelesul Convenţiei.107 Pregătind textul celor două convenţii. înfiinţată prin actul de voinţă al unor state.Sursele dreptului internaţional public. totodată. 150). prevăzută cu o constituţie (statut constitutiv) şi cu organe comune şi având personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. ___________________ 107 Cdt. având patrimoniu.108 Asemenea persoanei juridice de drept civil.

OMS a întrebat dacă utilizarea de către un stat a armei nucleare în cursul unui război constituie încălcarea obligaţiilor statului utilizator. aşa cum este această competenţă definită de actul constitutiv. în cadrul funcţiilor stabilite de statele care au constituit-o. Adunarea Generală a ONU a întrebat dacă este permis.Organizaţia are dreptul. în conformitate cu dreptul internaţional. Spre deosebire de personalitatea juridică a statului. 156). că este incompetentă să formuleze avizul solicitat şi a precizat că acest aviz poate fi rezultatul activităţii organizaţiei solicitatoare. de a încheia tratate cu statele membre şi cu alte organizaţii internaţionale (CĂPĂŢÂNĂ. pentru că organizaţia internaţională stă sub principiul specializării. având în vedere efectele armelor nucleare asupra sănătăţii şi mediului. ale dezarmării revin ONU şi nu organizaţiilor specializate. ci liceitatea acestei utilizări. În 1993 şi 1994. CIJ a decis. Problemele recurgerii la forţă. personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter funcţional. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite au solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) un aviz privind liceitatea utilizării armelor nucleare de către un stat aflat în conflict armat. cu unsprezece voturi împotriva a trei. OMS are obligaţii decurgând din aplicarea principiului competenţei sale speciale. organizaţia internaţională are competenţă funcţională atribuită de state şi nu este altceva decât instrument al cooperării interstatale care depinde voinţa statelor şi de cooperarea dintre state. să se recurgă la ameninţarea cu utilizarea armei nucleare sau la utilizarea armei nucleare în orice circumstanţe. ca subiect derivat de drept internaţional. adică OMS este abilitată să se ocupe de efectele asupra sănătăţii ale utilizării armelor nucleare sau ale oricărei alte activităţi periculoase şi să adopte măsuri preventive pentru protejarea sănătăţii populaţiei. şi a precizat că atribuţiile OMS sunt limitate la domeniul sănătăţii publice. CIJ a reţinut că avizul solicitat avea în vedere nu efectele utilizării armei nucleare. Ca şi celelalte organizaţii internaţionale.(DIACONU I. ale reglementării armamentelor. 467-468) 129 . Aşadar.

rezultă că organizaţia internaţionale are. Potrivit capacităţii sale juridice interne. poate intenta acţiuni în justiţie. 130 109 . poate achiziţiona şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. Organizaţia internaţională poate încheia convenţii. Articolul 104. ca organizaţie. ONU şi Belgia au încheiat acorduri privind repararea prejudiciului cauzat de Misiunea ONU în Congo. 464-465) . Când. îşi exercită voinţa proprie şi acţionează ca subiect autonom al ___________________ Carta Naţiunilor Unite.109 Organizaţia are drept de legaţie activ şi pasiv. organizaţia internaţională ia decizii. Organizaţia poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin centru de informare. şi în 1965. şi obligaţii internaţionale. ca subiect de drept internaţional. Organizaţia internaţională are drept la drapel şi la stemă (emblemă). nu şi statele membre. Organizaţia internaţională are dreptul de a-şi administra fondurile financiare. atât veniturile. Organizaţia nu-şi poate modifica obligaţiile care i-au fost stabilite de statele care au constituit-o. organizaţia poate încheia contracte. cât şi cheltuielile. 458) . ONU şi Congo. altele decât deciziile fiecărui stat membru în parte. prin birouri de legătură sau misiuni de observare. acorduri de exonerare de responsabilitate. reprezentanţi rezidenţi. birou de corespondenţă. Sunt posibile reprezentări pe lângă alte organizaţii internaţionale sau ale acestora. pentru că personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este opozabilă chiar şi statelor nemembre. Ca urmare. Organizaţia internaţională adoptă decizii prin care este angajată numai ea. prin organele sale. Din Avizul consultativ privind Cazul Bernadotte. de pildă cu statul pe teritoriul căruia realizează programe. statele pot fi reprezentate pe lângă organizaţia internaţională prin misiuni permanente (DIACONU I. În 1961. Numai statele-părţi la tratatul constitutiv pot să modifice acest tratat (DIACONU I.Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter obiectiv. conform cărora reparaţia revine statului beneficiar al programului. Aceste decizii sunt aplicate de organele organizaţiei şi actele de aplicare a acestor decizii nu sunt acte ale statelor membre. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale.

Statele le stabilesc organizaţiilor internaţionale pe care le constituie obiectivele definitorii. există şi membri asociaţi şi observatori. dar care are ca membri organizaţii internaţionale precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.relaţiilor internaţionale. De la norma componenţei strict statale a organizaţiilor internaţionale se fac şi excepţii. regulamentele unor organe ale organizaţiei. În rândul observatorilor. a fost înfiinţat la Viena Institutul Comun. În 1994. alte documente de bază ale organizaţiei. acordurile organizaţiei cu statul-gazdă sau cu statul pe teritoriul căruia organizaţia desfăşoară o anumită activitate. pe lângă statele cu acest statut se pot afla entităţi care au vocaţia de a deveni state (mişcările de eliberare naţională). organizaţii 131 . Banca Reglementelor Internaţionale. Fără să fie subiecte de drept internaţional. 451) . Sursele dreptului aplicabil în privinţa organizaţiilor internaţionale sunt: regulile cutumiare şi regulile scrise conţinute în convenţia de bază a organizaţiei. Pe lângă membrii cu drepturi depline ai organizaţiei internaţionale. statutul personalului organizaţiei. ci fiind doar componente ale statului federal sovietic. să asigure securitatea colectivă. subiecte derivate ale dreptului internaţional au legitimat un subiect derivat de grad secundar al dreptului internaţional. precum cele elaborate de o eventuală reuniune pregătitoare. Autonomia organizaţiei internaţionale implică şi independenţa funcţionarilor organizaţiei faţă de autorităţile statelor membre. îşi manifestă personalitatea juridică internaţională şi se comportă ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. pact. Banca Mondială. aşadar. statut şi chiar constituţie). căruia i s-a recunoscut personalitatea juridică. cartă. Ucraina şi Belarus au fost fondatoare al ONU. Deciziile organelor organizaţiilor internaţionale pot fi adoptate prin vot majoritar sau prin consens şi pot avea caracter obligatoriu pentru statele membre sau pot fi doar recomandări. Obiectivul Organizaţiei Naţiunilor Unite este să coordoneze acţiunea internaţională a statelor membre. Statele îşi exprimă acordul de voinţă de a înfiinţa o organizaţie internaţională şi de a fi membre ale acesteia încheind o convenţie (care se poate intitula tratat. Fondul Monetar Internaţional şi OCDE.

internaţionale sau organizaţii neguvernamentale. Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională Statul membru organizaţiei internaţionale trimite pe lângă organizaţie o misiune diplomatică pentru o perioadă nelimitată. 374). Este posibilă constituirea reprezentanţei permanente şi dacă statul-gazdă nu recunoaşte statul trimiţător.110 Totodată. 111 ___________________ 110 şeful statului. rezultă relaţia trilaterală stat membru al organizaţiei internaţionale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanentă – organizaţia internaţională – statul-gazdă. fie de ministrul de externe (CHEBELEU. abordarea problematicii pe planul acestei relaţii revenind organizaţiei (DIACONU II. la sediul organizaţiei. dreptul diplomatic reglementează organizarea şi funcţionarea reprezentanţei permanente la organizaţia internaţională a unui stat membru al organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. ca să-şi asigure. Guvernul Statelor Unite şi guvernul statului interesat. Dreptul diplomatic confirmă identitatea de misiune diplomatică a reprezentanţei permanente a statului interesat pe lângă organizaţia internaţională. Reprezentanţa permanentă este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie şi totodată al consimţământului exprimat în numele organizaţiei şi în numele statului-gazdă. 2. 127). Secţiunea 15. Persoanele numite de un Membru pe lângă Naţiunile Unite. 1. Reprezentanţi permanenţi pe lângă Naţiunile Unite. exprimarea voinţei proprii. „reprezentarea permanentă” în raport cu organizaţia (DIACONU II. În urma constituirii reprezentanţei unui stat străin pe teritoriul statului-gazdă unde funcţionează organizaţia internaţională. 111 Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. Articolul V. 257 (III) din 3 decembrie 1948 a Adunării Generale a . 279-293). 127). Drepturile observatorilor diferă de la o organizaţie la alta. Membrii permanenţi ai personalului lor. în calitate de reprezentant permanent principal sau de reprezentant permanent având rangul de ambasador sau de ministru plenipotenţiar. care sunt desemnaţi conform acordului dintre secretarul general. Statul membru este mai puţin implicat în relaţia cu statul-gazdă. 3. fie de şeful guvernului. Persoanele numite de un membru al unei 132 ONU a stabilit că trebuie ca reprezentanţii diplomatici permanenţi să-i prezinte secretarului general al ONU scrisori de acreditare semnate fie de Rezoluţia nr.

instituţii specializate definite în Articolul 57. 128). Membrii misiunii permanente a unui stat pe lângă organizaţia internaţională şi membrii misiunii diplomatice ad hoc a unui stat la reuniunile organizaţiei internaţionale participă şi la activitatea organelor organizaţiei. Guvernul Statelor Unite şi guvernul membrului interesat beneficiază. acestea pot restrânge privilegiile pentru reprezentanţii acelui guvern. În cazul în care guvernul unui stat membru nu este recunoscut de Statele Unite. servirea interesului de stat. care adoptă şi aplică decizii ale organizaţiei (DIACONU II. alineatul 2 al Cartei. Funcţia de reprezentare se concretizează în participarea la lucrările organizaţiei şi în relaţiile cu celelalte misiuni permanente. ca şi membrii permanenţi ai personalului reprezentanţilor lor pe lângă o instituţie specializată. la poziţiile statului propriu. desemnaţi conform acordului dintre directorul general al instituţiei specializate. Scopul principal al funcţiei de negociere exercitate de reprezentanţa permanentă este adoptarea de rezoluţii ale organizaţiei internaţionale. de aceleaşi privilegii şi imunităţi acordate de Statele Unite trimişilor diplomatici acreditaţi pe lângă ele. Reprezentanţa permanentă vehiculează informaţii referitoare la activitatea organizaţiei. pe teritoriul Statelor Unite. Reprezentanţei permanente îi revine şi funcţia specifică a participării la activitatea organizaţiei internaţionale. la activitatea şi la poziţiile celorlalte reprezentanţe permanente. 133 . Reprezentanţi permanenţi principali ai unui membru al unei instituţii specializate. 4.Statele care nu sunt membre ale organizaţiei internaţionale pot fi reprezentate pe lângă organizaţie de reprezentanţe permanente pentru observare. în calitate de reprezentant permanent principal. DIACONU I 458). informarea şi negocierea. Servirea interesului de stat se face îndeosebi prin exprimarea voinţei statului propriu în cadrul organizaţiei. Reprezentanţa permanentă îndeplineşte funcţii normale de misiune diplomatică: reprezentarea. sub rezerva condiţiilor şi obligaţiilor corespondente. atât în interiorul cât şi în exteriorul districtului administrativ. făcând parte din aceste organe. 127. având rang de ambasador sau de ministru plenipotenţiar pe lângă instituţia specializată la sediul ei în SUA. Negocierea la care participă reprezentanţa permanentă a unui stat la organizaţia internaţională are caracter multilateral şi obiectivul este armonizarea intereselor tuturor statelor membre (DIACONU II.

134 112 . tehnic-administrativ şi de serviciu115. experţi tehnici şi secretari ai delegaţiilor. 114 CpiONU.117 Adunarea Generală a ONU a recomandat ca şeful misiunii permanente să fie ___________________ Crsroi. în acest articol. asigurarea participării statului trimiţător la activităţile organizaţiei. care le transmite organizaţiei. consilierii. Trebuie ca numărul componenţilor să nu depăşească limitele normale. Primind reprezentanţe permanente la sediul ei şi misiuni diplomatice ad hoc la reuniunile ei. Reprezentanţii Membrilor (…) Secţiunea 16. protejarea intereselor statului trimiţător în relaţiile cu organizaţia. locţiitorii delegaţilor. expresia „reprezentanţi” îi include pe toţi delegaţii.Aceste funcţii fundamentale se îndeplinesc în forma proprie reprezentanţei permanente.116 Autorităţile statului trimiţător (şeful de stat sau de guvern. organizaţia internaţională îşi exercită pasiv dreptul de legaţie. Articolul 10. În alcătuirea reprezentanţei permanente. Se va considera că. 113 Crsroi. menţinerea legăturii dintre statul trimiţător şi organizaţie. Articolul IV. 117 Crsroi. experţii tehnici şi secretarii reprezentanţei. statul membru îşi exercită dreptul de a participa la activitatea organizaţiei. acceptate de statul trimiţător. şeful reprezentanţei. Partea a II-a.113 Reprezentanţi ai statelor la organizaţia internaţională sunt toţi componenţii reprezentanţei. (…) Funcţiile misiunii permanente constau din: asigurarea reprezentării statului trimiţător la organizaţie. consilieri. locţiitorii. ministrul de externe) emit scrisori de acreditare pentru şeful reprezentanţei permanente. promovarea realizării scopurilor şi principiilor organizaţiei prin cooperare cu organizaţia şi în cadrul ei. 115 Crsroi. Articolul 9. dar nu poate realiza funcţiile de negociere în cadrul organizaţiei şi de asigurare a participării statului propriu la activităţile organizaţiei. negocierea cu şi în cadrul organizaţiei. de organizaţie şi de statulgazdă.114 Reprezentanţa permanentă este condusă de un şef de misiune şi este compusă din trei categorii de personal: diplomatic. urmărirea activităţilor în cadrul organizaţiei şi informarea guvernului statului trimiţător despre aceste activităţi. Articolul 14. decizia îi aparţine statului trimiţător. Articolul 13. Trimiţându-şi reprezentanţii permanenţi la organizaţia internaţională. 116 Crsroi. Articolul 6. 112 Reprezentanţa permanentă pentru observare are funcţii asemănătoare.

Statul trimiţător aduce la cunoştinţa organizaţiei componenţa reprezentanţei şi fiecare modificare a acestei componenţe: numirea. adresele sediilor misiunii şi ale locuinţelor private. fie de statului trimiţător. 120 Crsroi. 135 . Crsroi. sosirea lor. Articolul 17. În statul-gazdă. trebuie ca toate statele membre ale organizaţiei internaţionale să aibă posibilitatea să înfiinţeze misiuni permanente pe lângă organizaţia internaţională.împuternicit prin scrisori de acreditare emise de şeful statului propriu sau de şeful guvernului sau de ministrul de externe. conducerea reprezentanţei este preluată de un şef ad interim. începerea şi încetarea activităţii persoanelor rezidente în statul-gazdă care lucrează în cadrul personalului reprezentanţei permanente sau în serviciul privat al membrilor acesteia. Articolul 15. reprezentanţii membrilor organizaţiei pe lângă organizaţie beneficiază. sosirea şi plecarea definitivă a oricărui membru de familie şi eventuala modificare a calităţii de membru de familie. Ordinea de precădere a şefilor de reprezentanţe se stabileşte ţinând seama de ordinea alfabetică a denumirii statelor membre ale organizaţiei. plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor.118 Statul-gazdă poate expulza un membru al unei misiuni permanente pe care nu îl consideră acceptabil.119 În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. Acreditarea se face pe lângă organizaţie şi nu pe lângă secretarul general al acesteia. funcţionează simultan misiunile diplomatice având rol de reprezentanţe permanente ale statelor membre ale organizaţiei internaţionale. Articolul 16. Aceste informaţii sunt comunicate statului-gazdă fie de organizaţie. sosirea şi plecarea definitivă a persoanelor angajate în serviciul privat al membrilor reprezentanţei şi încetarea activităţii lor în această calitate. titlul şi ordinea de precădere a membrilor reprezentanţei.120 Pe teritoriul statului care găzduieşte organizaţia şi unde ei funcţionează în această calitate. de privilegii precum: inviolabilitate personală. modificările în statutul lor în timpul serviciului la misiunea permanentă. după înştiinţarea organizaţiei şi a statului-gazdă. Dacă şeful reprezentanţei lipseşte. a bagajelor şi a documen___________________ 118 119 Crsroi. căruia i se transmite doar scrisoarea de acreditare. asemenea trimişilor diplomatici. poziţia.

telor. inclusiv în privinţa celor spuse şi scrise. c) dreptul de a utiliza cifru şi de a primi documente sau corespondenţă prin curieri sau valize sigilate. Articolul IV. de următoarele privilegii şi imunităţi: a) imunitate în privinţa arestării sau reţinerii personale şi sechestrării bagajului personal. statul trimiţător poate renunţa la imunitate sau îl recheamă pe cel în cauză şi dispune încheierea activităţii lui la misiunea permanentă. care se acordă reprezentanţilor diplomatici. Totodată. f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajului lor personal. membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice le revin obligaţiile de a respecta legile şi reglementările statului-gazdă şi de a nu se amesteca în afacerile interne ale statului-gazdă. b) inviolabilitatea tuturor înscrisurilor şi documentelor. Reprezentanţii membrilor la organele principale şi subsidiare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la conferinţele convocate de Organizaţia Naţiunilor Unite beneficiază. d) exceptarea lor şi a soţiilor lor de la restricţiile privind imigrarea.122. imunităţi şi înlesniri care nu sunt incompatibile cu cele menţionate. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975). Statul-gazdă le acordă reprezentanţei permanente şi membrilor ei privilegii. libertatea de comunicare cu utilizarea cifrului şi a curierului. precum şi imunitate de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite în calitate de reprezentanţi. când se află în exerciţiul funcţiunii şi când călătoresc spre şi de la locul întâlnirii. Secţiunea 11. care se găsesc în misiuni oficiale temporare. 127). exceptarea de la restricţiile în privinţa imigrării. Articolul 77. pentru a facilita astfel îndeplinirea funcţiilor diplomatice de care depinde funcţionarea organizaţiei internaţionale. de la orice forme de înregistrare a străinilor sau de la orice obligaţii de serviciu naţional în ţara pe care o vizitează sau prin care călătoresc în exerciţiul funcţiunii. e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb acordate reprezentanţilor guvernelor străine. 136 121 . ___________________ CpiONU. dacă beneficiarul imunităţii de jurisdicţie comite o infracţiune gravă în raport cu legea penală a statului-gazdă. Aceeaşi convenţie prevede ca statul trimiţător să procedeze la fel dacă are loc o ingerinţă gravă în afacerile interne ale statului-gazdă. Temeiul acestor privilegii este strict funcţional (DIACONU II. care nu fac parte din bagajele personale. facilităţi în privinţa schimbului valutar121. cu excepţia dreptului de a cere scutire de taxe vamale la mărfurile importate. ori de accize sau taxe de vânzare. g) orice alte privilegii. de care pot beneficia reprezentanţii diplomatici. 122 Crsroi.

în nici un caz. să-l urmărească şi să-l sancţioneze pe făptuitor. căruia îi revine obligaţia ca. Articolul 23.125 Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. adică neîncercând nici o formă de control. autorităţile statului-gazdă sunt obligate să-i urmărească şi să-i sancţioneze pe cei care comit asemenea acte. arestarea. statul trimiţător este obligat să-l recheme sau măcar să dispună încetarea funcţiilor acestuia.124 Localul reprezentanţei permanente şi arhivele ei beneficiază de inviolabilitate. Crsroi. a valizei reprezentanţei şi a mesajelor cifrate. 2. ___________________ 123 124 Crsroi. Articolul 22. 125 Crsroi. detenţia. 137 . Statul-gazdă are obligaţia de a garanta înfăptuirea privilegiului protecţiei reprezentanţei permanente şi a personalului ei diplomatic împotriva atentatelor la securitate. ocrotind-o şi îngăduind-o. Articolul 28. Organizaţia sprijină reprezentanţa permanentă şi statul-gazdă în aplicarea prevederilor de drept diplomatic în privinţa privilegiilor. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţi este a statului-gazdă. Statul-gazdă are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a reprezentanţei permanente. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. în cazul unui atac. Trebuie ca actele violente care ar impieta asupra libertăţii personalului reprezentanţei permanente să fie contracarate prin măsuri adecvate. un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente comite o infracţiune gravă evidentă la legislaţia penală a statuluigazdă sau dacă săvârşeşte un act de imixtiune gravă şi evidentă în treburile interne ale statului-gazdă.Dacă. în afara exercitării funcţiilor reprezentanţei permanente. Autorităţile statuluigazdă nu pot. alin. să recurgă împotriva membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei permanente la măsuri de constrângere precum percheziţia. dacă nu renunţă la imunitatea lui de jurisdicţie.123 Autorităţile statului-gazdă au obligaţia să-i ocrotească pe membrii personalului diplomatic al reprezentanţei. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. Între reprezentanţa permanentă şi statul trimiţător se poate comunica prin utilizarea curierului reprezentanţei. Totodată.

138 . Statului trimiţător îi revine obligaţia ca. accesul în anumite zone (cele de frontieră. chiar să le interzică.128 Implicarea într-un proces juridic. cărora membrii acestui personal le sunt proprietari sau locatari. scutirea. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. a taxelor şi a altor drepturi conexe. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor). 33. naţionale. scutirea de plata drepturilor de vamă. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă. a unui membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente este posibilă numai după ce statul trimiţător renunţă la imunitatea juridică.Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente au libertatea de a circula pe teritoriul statului-gazdă. regionale sau comunale. accesul este posibil dacă reprezentanţa permanentă notifică deplasarea şi autorităţile statului-gazdă o acceptă. 34 şi 35. prin misiunea diplomatică (reprezentanţa permanentă) şi prin misiunile ___________________ 126 127 Crsroi. Articolul 26. Articolele 32. În cazurile în care nu este interzis. în cazul în care nu renunţă la imunitatea de jurisdicţie. 128 Crsroi.127 Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de imunitate de jurisdicţie în statul-gazdă. ci doar reglementat. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. care însă poate să le reglementeze. Articolul 30. personale sau reale. Articolul 31. 126 Personalul diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de scutirea de orice impozite şi taxe. în statul-gazdă. regionale sau comunale asupra localurilor reprezentanţei. scutirea de impozite şi taxe naţionale. Ei nu sunt obligaţi să depună mărturie în instanţă.129 Funcţionarul internaţional În activitatea în cadrul organizaţiei internaţionale se intersectează funcţiile a două tipuri de serviciu diplomatic: primul tip: serviciul diplomatic extern al statului membru al organizaţiei. 129 Crsroi. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. din motive de securitate naţională. să întreprindă tot ce se poate pentru soluţionarea echitabilă a litigiului. Crsroi. statul-gazdă poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor.

Curtea Internaţională de Justiţie a admis că organizaţia internaţională are dreptul de exercita protecţie funcţională. în conformitate cu un contract bazat pe statutul personalului organizaţiei. pentru a obţine din partea statului răspunzător reparaţia prejudiciilor cauzate Naţiunilor Unite. în urma unei anchete interne. (…) este funcţionar internaţional cel care. În 2005. victimei şi aparţinătorilor acesteia. în 1945. acuzat în legătură cu scandalul referitor la programul „Petrol pentru hrană” din Irak. pentru a garanta independenţa agenţilor proprii. ONU are dreptul să formuleze. regulile privind cariera.130 Contele Bernadotte. de jure şi de facto. 139 130 . remunerat sau neremunerat. 211). trimis de ONU mediator în Orientul Mijlociu. Funcţionarul ___________________ CIJ. cu prevederile reglementărilor privind condiţiile de angajare. Persoana care îndeplineşte continuu şi exclusiv funcţii în cadrul organelor integrate ale organizaţiei internaţionale. Curtea a precizat că. Ca urmare. opozabilă statelor. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit că ONU era îndreptăţită să ceară reparaţie pentru prejudiciul suferit prin dispariţia unui funcţionar internaţional aflat în serviciul ei. a fost înfiinţată o entitate cu personalitate juridică. este funcţionar internaţional. o reclamaţie internaţională. remuneraţia.diplomatice ad hoc ale statului membru la reuniunile organizaţiei. pe directorul Secţiei de afaceri a Consiliului de Securitate. 131 Ibid. al doilea tip: serviciul diplomatic cu care poate fi asimilat ansamblul organelor integrate ale organizaţiei (ANGHEL 1987. modalităţile de protecţie socială. Avizul consultativ din 11 aprilie 1949 cu privire la Afacerea Bernadotte. Dreptul de a reclama este unul dintre drepturile necesare pentru atingerea scopurilor organizaţiei şi îndeplinirea funcţiilor ei. a fost însărcinat de organizaţia internaţională să îndeplinească una dintre funcţiile organizaţiei (…). aşa cum statele au dreptul de exercita protecţie diplomatică. Activitatea funcţionarului internaţional se desfăşoară în conformitate cu ordinea juridică internă a organizaţiei internaţionale. regimul disciplinar etc.131 Atribuirea calităţii de funcţionar internaţional se face prin învestire de către unul dintre organele organizaţiei internaţionale. a fost asasinat de extremişti israelieni. secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite l-a demis. angajat permanent sau temporar.

Un purtător de cuvânt al ONU a precizat că.000 de dolari din partea companiei egiptene African Middle East Petroleum. al cărei proprietar este un văr al lui Boutros Boutros Ghali.000 de dolari din mita menţionată s-au plătit de companii sau de persoane afiliate acestora care au câştigat împreună contracte ale Naţiunilor Unite în valoare de peste 79 milioane de dolari (MEDIAFAX. un funcţionar al ONU cu o carieră de 20 de ani. în Antigua. ca mită. apelând la serviciile unei companii independente de consultanţă. fraudă şi spălare de bani în cadrul programului Naţiunilor Unite „Petrol pentru hrană”. înfiinţate de Iakovlev în anul 2000. între 1996 si 2003. Benon Sevan. în vederea anchetării modului în care a fost realizat. Aleksandr Iakovlev. în rapoartele Comisiei Volcker. secretarul general al ONU. La 9 august.3 milioane de dolari au fost transferate într-un cont al firmei-fantomă Moxyco. a fost acuzat că.internaţional a fost informat despre decizia secretarului general şi şi-a încetat imediat activitatea (MEDIAFAX. un milion de dolari de la companii care doreau să obţină contracte în Irak în cadrul programului menţionat. Potrivit rapoartelor Comisiei Volcker. împreună cu cumnatul fostului secretar general al ONU. fiind acuzat de luare de mită. organele ONU au renunţat la imunitatea diplomatică a lui Aleksandr Iakovlev. după ce. programul „Petrol pentru hrană”. Din relatările presei rezultă că Alexandr Iakovlev şi-a recunoscut vina de a fi primit. în schimbul încredinţării unui contract din program. Boutros Boutros Ghali. a demisionat după ce a fost acuzat că i-ar fi procurat un loc de muncă fiului său la o firmă care făcea afaceri cu organizaţia. La 15 august 2005. Benon Sevan a respins acuzaţia. paralel. 9 august 2005). a ordonat o inspecţie la departamentul de achiziţii al organizaţiei. Organele ONU au constituit comisia condusă de fostul preşedinte al Rezervelor federale ale SUA. pornind de la acuzaţiile de corupţie formulate la adresa unor funcţionari ai organizaţiei. Biroul serviciilor de control intern ale organizaţiei desfăşoară o anchetă 140 . 9 august 2005). Rapoartele Comisiei Volcker se referă şi la implicarea în faptele cercetate şi a fiului secretarului general al ONU (MEDIAFAX. a primit. 9 august 2005). ca mită 160. În iunie 2005. 1. Fostul şef al programului. Kofi Annan. Alexandr Iakovlev a fost arestat pe teritoriul SUA. La solicitarea Procuraturii federale a SUA. susţinând că suma care figurează în contul său bancar i-ar fi fost lăsată moştenire de o mătuşă. şi-a prezentat demisia. Din rapoartele menţionate reiese că peste 950. Paul Volcker.

se desemnează reprezentanţi ai organizaţiei internaţionale. Totodată. răspunzători numai faţă de organizaţie. cu alte state. În îndeplinirea îndatoririlor lor. În aceste situaţii. beneficiază de activitatea sa. nici pe a statului propriu. reflectă autonomia organizaţiei internaţionale. El nu reprezintă nici o autoritate naţională. 1. Esenţa conduitei juridice a funcţionarului internaţional constă din independenţa faţă de autorităţile statului propriu şi loialitatea faţă de organizaţie. cu alte organizaţii internaţionale şi constituie misiuni pe teritoriile altor state decât statul-gazdă. funcţionarul internaţional se subordonează organizaţiei.cu privire activitatea lui Aleksandr Iakovlev. Kofi Annan şi-a luat angajamentul să adopte măsuri energice pentru combaterea corupţiei din cadrul ONU (MEDIAFAX. Independenţa funcţionarului internaţional faţă de autorităţile statelor proprii. fără a fi subordonat nici unuia dintre ele. în activitate. Ei se vor abţine de la orice act incompatibil cu situaţia lor de funcţionari internaţionali.132 Organizaţia internaţională are relaţii cu statele membre. care îşi desemnează reprezentanţii. Articolul 100. organele acesteia fiind doar ele apte să interpreteze reglementările interioare proprii. exclusiv interesul organizaţiei internaţionale. El nu cere şi nu primeşte dispoziţii de la autorităţi din afara organizaţiei. 141 . Misiunile se constituie şi reprezentarea se realizează prin decizia organelor organizaţiei internaţionale. 15 august 2005). 2. funcţionarii împuterniciţi să reprezinte organizaţia. Funcţionarului internaţional i se cere să răspundă la exigenţele autorităţii tuturor statelor membre ale organizaţiei internaţionale. În schimb. funcţionarul internaţional este reprezentantul intereselor tuturor statelor care. secretarul general şi personalul nu vor solicita şi nici nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la vreo autoritate exterioară organizaţiei. membre ale organizaţiei internaţionale. ___________________ 132 Carta ONU. Acceptarea de către funcţionarul internaţional a numirii lui în această calitate implică angajamentul de a servi. Funcţionarul internaţional este independent faţă de statul propriu şi faţă de statul pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile. în conformitate cu obiectivele şi statutul organizaţiei internaţionale. pentru a decide ce este în conformitate cu interesele organizaţiei. Fiecare membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internaţional al funcţiilor secretarului general şi ale personalului şi să nu caute să-i influenţeze în executarea sarcinilor.

Totodată.134 Statele privilegiază organizaţia internaţională pentru ca aceasta să-şi poată atinge. Articolul VII. Articolul 1. Statul elveţian este de acord că tribunalele elveţiene nu pot convoca Naţiunile Unite. Este de dorit ca printre aceste state să se numere statul-gazdă şi statul pe teritoriul căruia organizaţia îşi desfăşoară reuniunile şi activităţile operaţionale. Privilegiile de care beneficiază organizaţia îi garantează autonomia faţă de statele care consimt să i-o acorde. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru realizarea scopurilor sale. 142 . 158). statul (…) afectat are dreptul (…) să nu mai acorde organizaţiei privilegiul sau imunitatea de care s-a abuzat. funcţionând independent (ANGHEL 1987. Dacă un stat (…) consideră că s-a produs un abuz de privilegiu sau de imunitate (…). Ca urmare. Articolul 105. În cazul în care Curtea constată producerea abuzului. Acest statut se aplică în conformitate cu convenţiile încheiate de state. conform prevederilor dreptului internaţional. pentru că astfel ar fi încălcat principiul egalităţii suverane a statelor. 134 Acordul de sediu dintre Elveţia şi ONU. Ca urmare. organizaţia în ansamblu şi persoana căreia i se atribuie calitatea de funcţionar internaţional al organizaţiei internaţionale sunt îndreptăţite să beneficieze şi beneficiază de privilegii pe teritoriul statelor unde funcţionează. Este important ca acţiunile organizaţiei să nu fie supuse dreptului intern al unui stat. Consiliul Federal Elveţian recunoaşte personalitatea internaţională şi capacitatea juridică ale Naţiunilor Unite. 1. 158) 135 Carta ONU.Statutul funcţionarului internaţional răspunde necesităţilor funcţiei. problema (…) se supune Curţii Internaţionale de Justiţie (…). scopul în vederea căruia au constituit-o. nu este posibil.133 Elveţia a acordat privilegii oficiului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite.135 ___________________ 133 CpiisONU. Această protecţie acordată organizaţiei internaţionale şi funcţionarilor ei eliberează organizaţia şi pe funcţionarii ei de jurisdicţia tuturor statelor membre. dreptul diplomatic dezaprobă abuzul de privilegii în activitatea organizaţiilor internaţionale. Secţiunea 24. (ANGHEL 1987. ca Organizaţia să fie convocată în faţa instanţelor elveţiene (…). Dacă rezultatul la care se ajunge nu este satisfăcător (…). se organizează consultări între acest stat şi organizaţia internaţională pentru a se stabili dacă abuzul s-a produs şi pentru prevenirea repetării lui.

la expropriere. fonduri şi active. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. Localurile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt inviolabile. de la interdicţii şi restricţii asupra importurilor şi exporturilor în privinţa obiectelor importate şi exportate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru uz oficial. beneficiază de imunitate faţă de orice formă legală de proces.___________________ 136 Dreptul diplomatic oferă cadrul în care organizaţiile internaţionale să poată beneficia de: privilegiul posibilităţii de a deţine fonduri. b) Naţiunile Unite sunt libere să-şi transfere fondurile. Secţiunea 2. se înţelege totuşi că obiectele importate cu aplicarea acestei excepţii nu vor fi vândute în ţara în care au fost importate decât în condiţiile convenite cu guvernul acelei ţări. Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite. de la interdicţii şi restricţii a importurilor şi exporturilor de obiecte pentru uz oficial şi de publicaţii proprii. Organizaţia Naţiunilor Unite ia în considerare orice sesizare a guvernului oricărui membru. de a opera conturi în orice fel de valută. 143 . Este totuşi de înţeles că nici o renunţare la imunitate nu se extinde asupra nici unei măsuri de executare. Secţiunea 6.136 CpiONU. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. a) Organizaţia Naţiunilor Unite poate să deţină fonduri. sunt imune la cercetare. aurul şi valuta dintr-o ţară în alta sau în cadrul unei ţări şi să convertească orice valută deţin în orice valută. într-un caz particular. se înţelege totuşi că Naţiunile Unite nu vor cere exceptare de la taxele care nu sunt. Fără să fie restricţionate prin controale financiare. decât costurile serviciilor de utilitate publică. Secţiunea 7. judiciară sau legislativă. veniturilor şi bunurilor lor de la plata oricăror taxe directe. privilegiul exceptării activelor. c) exceptate de la taxele vamale. Exercitându-şi drepturile de la Secţiunea 5. activele. ca şi în general toate documentele care le aparţin sau sunt deţinute de ele sunt inviolabile oriunde ar fi amplasate. Organizaţia Naţiunilor Unite. privilegiul exceptării de la plata taxelor vamale. de a transfera şi a converti mijloace de plată dintr-o ţară în alta sau în cadrul aceleiaşi ţări. reglementări sau moratorii de orice fel. Secţiunea 3. la orice formă de amestec prin acţiune executivă. au renunţat în mod expres la imunitate. Organizaţia Naţiunilor Unite. privilegiul imunităţii juridice în cazul unor acţiuni privind bunurile lor mobile şi imobile. Bunuri. Secţiunea 4. Bunurile şi activele Naţiunilor Unite. privilegiul inviolabilităţii localurilor şi arhivelor lor. la confiscare. veniturile şi alte bunuri sunt a) exceptate de la plata oricăror taxe directe. aur sau valută de orice fel şi să opereze conturi în orice fel de valută. aur sau valută de orice fel. cu excepţia măsurii în care. b) exceptate de la plata taxelor vamale. Secţiunea 5. bunurile şi activele ei. în măsura în care se consideră că se poate da curs unor asemenea sesizări fără prejudicierea intereselor Naţiunilor Unite. la rechiziţie. Articolul II. administrativă. de fapt.

ibid. de regulă generală. să asigure aplicarea legilor şi respectarea ordinii publice. Autorităţile statului-gazdă au datoria să asigure liniştea în jurul sediului organizaţiei internaţionale şi să dispună de forţe de poliţie care. membrii vor efectua totuşi. (…) Secţiunea 5. oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine. administrative. rechiziţionate. Articolul III. care fac parte din preţ. 138 v. sediul ONU din Bagdad a fost devastat în urma unui atac cu un camion-capcană. judiciare sau legislative. aranjamente administrative adecvate pentru ca să fie remisă sau rambursată suma accizei sau a taxei.137 Sediile Uniunii Europene nu pot fi percheziţionate. printre care şi Sergio Vieira de Mello. pentru uz oficial. Localurile instituţiilor specializate sunt inviolabile: bunurile şi activul lor. Dacă apare conflict între legislaţia SUA şi regulile stabilite de ONU. confiscate. 144 . Au murit 22 de persoane. Pentru ca proprietăţile şi bunurile Uniunii Europene să fie supuse unor măsuri restrictive este nevoie de autorizaţia Curţii Europene de Justiţie. Cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite nu pretinde. expropriate. la solicitarea organizaţiei. când Organizaţia Naţiunilor Unite face cumpărături importante. În zonă rămân aplicabile însă legile şi măsurile instanţelor SUA. Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. CpiisONU.138 În august 2003. rechiziţionate. 137 v. se recurge la arbitraj. Secţiunea 8.Zona din New York a sediului ONU se află sub controlul şi autoritatea Naţiunilor Unite. de bunuri asupra cărora asemenea accize sau taxe sunt sau pot fi impuse. exceptarea de la accizele şi taxele asupra bunurilor mobile şi imobile. trimisul special al secretarului general al ONU în Irak. Dreptul organizaţiei internaţionale de control asupra sediului propriu. confiscate. autoritatea ei asupra sediului nu pot fi înţelese ca decurgând din suveranitatea asupra locului unde se află sediul. nu pot fi percheziţionate. când este posibil. Acţiuni oficiale în această zonă pot fi întreprinse numai cu permisiunea secretarului general al ONU. expropriate şi nici supuse constrângerii executive. Organizaţia nu dispune de prevederi legale care să echivaleze cu normele civile şi interdicţiile şi restricţiile asupra importurilor şi exporturilor în privinţa publicaţiilor lor.

Funcţionarului internaţional i se conferă privilegii în interesul organizaţiei internaţionale şi nu în avantaj personal. dar şi faţă de cele ale altui stat pe teritoriul căruia funcţionarul internaţional îşi ___________________ Carta ONU. a funcţiilor legate de Organizaţie. mai ales în condiţiile în care imunitatea ei este încălcată. din respect faţă de cuvintele spuse sau scrise şi faţă de orice act întreprins în calitatea lor oficială. ea ar putea totuşi pretinde. îi garantează independenţa faţă de autorităţile exterioare organizaţiei. îndeosebi faţă de autorităţile statului-gazdă. (…) 2. la ocuparea iniţială a postului. Din statutul organizaţiei internaţionale decurge statutul funcţionarului internaţional. c) imuni faţă de obligaţiile legate de serviciul naţional. fără taxă. de la restricţiile privind imigrarea şi înregistrarea străinilor. pentru funcţionarii internaţionali proprii. Chiar dacă organizaţiei internaţionale nu i se poate recunoaşte dreptul de a acorda azil la sediile ei. Funcţionarul internaţional este privilegiat ca să poată promova interesele organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. în calitate de reprezentant al organizaţiei internaţionale. ai privilegiilor similare acordate funcţionarilor de rang corespunzător de la misiunile diplomatice. 318). g) îndreptăţiţi să importe. e) beneficiari. conform regulamentelor proprii de ordine interioară. d) imuni. Este posibilă extinderea prevederilor cadrului legal propriu al organizaţiei internaţionale cu privire la privilegierea funcţionarului prin acorduri speciale între organizaţiile internaţionale şi statele-gazdă (CHEBELEU. în statul-gazdă. 319). 145 139 . Privilegiilor acordate organizaţiei internaţionale le corespund privilegiile acordate funcţionarului internaţional (ANGHEL 1987. în mod cu totul independent. f) beneficiari. ci doar de posibilitatea de a-l expulza pe infractor din sediu. CpiONU. în privinţa schimbului de devize. Funcţionarul internaţional beneficiază de privilegii. Privilegiile îi permit libertatea de acţiune. Reprezentanţii Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi funcţionarii organizaţiei beneficiază (…) de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru îndeplinirea. dreptul de a-i proteja. b) scutiţi de impozite pe salariile şi remuneraţiile care le sunt plătite de Organizaţia Naţiunilor Unite. mobilele şi bunurile lor. Articolul V. împreună cu soţii /soţiile şi rudele care depind de ei. Secţiunea 18 Funcţionarii ONU sunt: a) imuni faţă de orice proces legal. 658). asemenea trimişilor diplomatici. Articolul 105. laolaltă cu soţii / soţiile şi rudele care depind de ei. pe teritoriul statului unde îşi exercită funcţia139.penale ale statului-gazdă. de facilităţi similare de repatriere în timpul crizelor internaţionale.

Totodată. 658). Privilegiile îl protejează pe funcţionarul internaţional numai în cadrul funcţiei sale sau în relaţie cu exercitarea ei. de întocmire de rapoarte. de scutiri vamale şi fiscale. de libertate de deplasare. cetăţeni ai statului-gazdă. de imunitate de jurisdicţie civilă pentru actele prin care îşi îndeplinesc funcţiile. 146 . dar numai pentru perioada misiunii. de elaborare de studii. de investigare) li se acordă privilegii asemănătoare.îndeplineşte funcţiile. Funcţionarii internaţionali „de profesie” beneficiază de inviolabilitatea persoanei. Privilegiile se acordă diferit diferitelor categorii de funcţionari internaţionali. Funcţionarii internaţionali. se asigură respectarea principiului egalităţii suverane a statelor membre ale organizaţiei internaţionale (CHEBELEU. nu beneficiază de privilegiul inviolabilităţii personale şi nici de cel al imunităţii de jurisdicţie decât pentru acte oficiale în îndeplinirea funcţiilor (CHEBELEU 660-665). prin privilegierea funcţionarului internaţional. Experţilor în misiune (de mediere.

Alianţa se defineşte şi în raport cu sursa ameninţării. instituţii ale relaţiilor internaţionale. Lituania. În a doua jumătate a secolului al XX-lea. elaborează strategii comune şi formulează şi aplică o politică militară comună. Canada. Bulgaria. sunt licite doar alianţele defensive. Slovenia. Germania. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă a 26 de state (Belgia. Cehia. Dacă se alcătuieşte o alianţă. Portugalia. Luxemburg şi Olanda se angajau. în primul rând. grupări omogene de state ale căror ideologii dominante şi politici sunt asemănătoare. Letonia. Belgia. La 17 martie 1948. blocurile politico-militare elaborează politici publice internaţionale doar în măsura în care urmăresc atingerea obiectivelor lor militare. militară. statele care alcătuiesc o alianţă adoptă standarde comune de înarmare. Italia. Estonia. România. Islanda. Olanda. Statele Unite al Americii. Polonia. Alianţa îşi propune să definească şi să identifice pericolul (inamicul) pentru a-l înlătura. Grecia. obligaţia principală care decurge din alianţă este. În consecinţă. să-şi acorde asistenţă dacă ar suferi vreo 147 . Danemarca. Slovacia. Alianţa poate avea şi instituţii permanente. Spre deosebire de organizaţiile internaţionale interguvernamentale. pentru o jumătate de secol. a fost semnat la Bruxelles tratatul prin care Anglia. Franţa. Statelor aliate le revine obligaţia de a apăra statul agresat. Spania. Ungaria). Cooperarea militară în cadrul unui bloc politico-militar reflectă coordonarea politică. Luxemburg. În conformitate cu dreptul internaţional. Norvegia. Franţa. s-au format ca alianţe blocurile politico-militare. Statele dintr-un bloc politico-militar elaborează poziţii politice comune şi instituie instrumente comune ale blocului de dialog politic cu statele care nu fac parte din bloc. Marea Britanie. Turcia. care stabileşte obligaţii privind de cele mai multe ori garantarea reciprocă a securităţii în caz de agresiune din partea unui stat din afara grupării. Aşadar. se presupune că există cel puţin un inamic.REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A STATELOR MEMBRE ALE NATO ÎN CONSILIUL NORD-ATLANTIC (EXCURS) Alianţa este gruparea de state printr-o convenţie internaţională.

agresiune în Europa şi să se consulte în caz de agresiune pe un alt continent. prin care forţa aliată se juxtapunea armatelor naţionale. la 15 martie 1949. Tinde să devină. La 11 iunie 1948. în timp de pace. supremaţia legii. În prezent. S-a consolidat latura politică a parteneriatului prin accentul pus pe valorile în virtutea cărora acţionează statele membre ale Alianţei: libertatea. La 19 decembrie 1950. Portugalia şi Italia să adere la pact. Pactul a intrat în vigoare la 24 august. a unui Consiliu Consultativ. la 18 martie 1949. Tratatul a prevăzut întrunirea. s-a derulat procesul de elaborare a proiectului de Pact atlantic de către cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles. la Ottawa. NATO exprimă parteneriatul transatlantic al statelor membre din Europa şi al SUA. o organizaţie internaţională politică. Din octombrie 1948 până în martie 1949. înainte de a fi semnat. Islanda. 243). precum şi forme de cooperare economică. statele membre ale NATO au semnat Acordul privind Statutul Civil al NATO. referitor la reprezentanţii naţionali. În cadrul NATO. democraţia. Ceremonia semnării s-a desfăşurat la 4 aprilie 1949. care. după încheierea „războiului rece”. Danemarca. NATO trece printr-un proces de adaptare la exigenţele secolului al XXI-lea. La 20 septembrie 1951. la Washington. în acelaşi an. alianţe în afara ariei americane. Conceptele strategice al NATO au fost înnoite în diferitele etape din evoluţia Alianţei. 148 . statele membre interacţionează prin misiuni militare şi misiuni diplomatice. 242). având ca obiect principal securitatea şi incluzând dimensiunea militară iniţială. Consiliul miniştrilor l-a desemnat pe generalul american Dwight D. Textul a fost publicat. SUA şi Canada. Ulterior. NATO a trecut la gestionarea colectivă a crizelor din Europa şi a continuat să aibă în atenţie provocările la adresa securităţii statelor membre. dintr-o alianţă defensivă. la cererea semnatarilor. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (DIACONU III. cultura şi civilizaţia comune. A fost constituit Cartierul General Suprem din Europa al puterilor aliate (Supreme Headquarters of Allied Powers in Europe – SHAPE). au invitat Norvegia. Eisenhower comandant suprem în Europa. Locul de acţiune diplomatică este Consiliul Nord-Atlantic. socială şi culturală. Doctrina de drept internaţional include NATO printre organizaţiile regionale politico-militare (DIACONU III. Obiectivul iniţial al acestui parteneriat a fost asigurarea păcii şi stabilităţii continentului european. Senatul SUA a autorizat Administraţia să încheie.

pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nordatlantice. de câte un membru permanent având rang de ambasador. inclusiv prin folosirea forţei armate. statele părţi au înfiinţat un Consiliu în cadrul căruia fiecare stat membru să fie reprezentat în procesul de analiză a problemelor legate de aplicarea Tratatului. fiecare. Adoptarea deciziilor se face prin consens. 149 140 . În cadrul Consiliului. Consiliul se întruneşte cel puţin săptămânal la nivelul şefilor de stat sau de guvern. ___________________ Carta ONU. Guvernele statelor membre sunt reprezentate. Articolul 51. Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite. indiferent de nivelul întrunirii. care să recomande măsurile de aplicare a prevederilor privind dezvoltarea capacităţii individuale şi a celei colective de răspuns la un atac armat. al miniştrilor de externe. Măsurile întreprinse în exercitarea dreptului la autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate. Aceste decizii exprimă voinţa colectivă a guvernelor statelor membre. Fiecare ambasador.În temeiul articolului 9 al Tratatului de la Washington. sprijinirea statului membru sau a statelor membre atacate prin acţiuni imediate. al miniştrilor apărării sau al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale NATO. Consiliul Nord-Atlantic este organismul decizional cel mai important al NATO. exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite140. dreptul de a-şi exprima opiniile. în temeiul prezentei Carte. Consiliul Nord-Atlantic adoptă decizii şi emite declaraţii şi comunicate. statele membre au. membru permanent al Consiliului NordAtlantic. până când Consiliul de Securitate va fi adoptat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. în mod egal. Acelaşi articol a stabilit că întrunirea Consiliului se face prompt şi în orice împrejurare şi că se pot constitui atâtea organisme subsidiare câte sunt necesare şi a menţionat că se impune în primul rând un Comitet al apărării. este însoţit de o delegaţie politică şi militară. Deciziile adoptate de Consiliul Nord-Atlantic au aceeaşi validitate. de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.

ar întruni caracteristicile generale comune ale delegaţiilor reale. Şeful secţiei politice a delegaţiei permanente este. de 150 . ofiţer superior. civili şi militari.Într-o delegaţie care. cât şi în operaţii. El este numit de şeful statului şi coordonat de ministerul de externe. printre care: îi ţine locul reprezentantului permanent. Secţia pentru politica de apărare este condusă de un militar. inclusiv în structuri ad-hoc. Ca şi subalternii săi. Secţia pentru politica de apărare se ocupă îndeosebi de procesul de apărare în cadrul NATO. El îndeplineşte o gamă largă de sarcini. precum şi aspecte ale politicii de securitate şi de informare. Secţia pentru resurse de apărare şi economico-financiară se ocupă de administrarea resurselor militare comune ale NATO. având rang diplomatic de ministru plenipotenţiar sau ministru consilier. ambasadorul îşi reprezintă statul şi interesele acestuia în cadrul organizaţiei. lupta împotriva terorismului. Comisiei Ucraina-NATO. este numit de ministerul apărării. de cooperarea pe planul armamentelor. îşi reprezintă statul în forurile NATO. unde participă la elaborarea proiectelor de documente. Consiliului Rusia-NATO. Ei participă la organizarea vizitelor oficiale din statul propriu la sediul NATO. dacă este cazul. Ei participă şi la acţiunile de cooperare cu statele partenere în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic. controlul armamentelor şi dezarmarea. de dezvoltarea cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană în domeniul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare. Diplomaţii din secţia politică au sarcina de a prezenta politica şi poziţiile statului propriu organelor civile şi militare din subordinea Consiliului Nord-Atlantic. Dialogul Mediteranean. urmăreşte activitatea de ansamblu a delegaţiei permanente şi elaborează planificări şi rapoarte. consilier diplomatic şi are sarcina de a se ocupa de o serie amplă de probleme de securitate. care le permite forţelor armate ale statelor membre să coopereze atât în pregătire. de politica de apărare aeriană. coordonează procesul de pregătire a acţiunilor diplomatice pe planul relaţiilor dintre statul său şi NATO. prevenirea proliferării armelor de nimicire în masă. administrarea crizelor. Parteneriatului pentru Pace. ipotetic. de obicei. menţine legăturile de lucru cu delegaţiile permanente ale altor state şi cu oficialităţile NATO. Primul colaborator al reprezentantului permanent este un diplomat de rang înalt (ministru plenipotenţiar sau ministru consilier). de politica nucleară a NATO şi de evitarea proliferării armelor de nimicire în masă. planificarea apărării civile. precum prevenirea conflictelor.

El are atribuţiile de a convoca şedinţele de Consiliu şi de a conduce aceste şedinţe atunci când se procedează la alegerea secretarului general al Alianţei. dar locurile reprezentanţilor permanenţi la lucrări sunt fixate după ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. există şi o ordine de precădere după vechimea în funcţie a reprezentanţilor permanenţi. Reprezentanţii permanenţi acţionează în conformitate cu instrucţiunile primite din partea autorităţilor statului pe care îl reprezintă.finanţarea structurii de comandă militară integrată. în momente importante legate de politica de securitate a Alianţei. unul dintre miniştrii de externe este preşedinte de onoare al Consiliului Nord-Atlantic. de finanţarea activităţilor politice şi militare ale Cartierului General de la Bruxelles. de edificarea sediului nou al NATO. Consiliul Nord-Atlantic se întruneşte la nivelul şefilor de stat sau de guvern ori de câte ori este nevoie să se abordeze probleme importante. administrează şi controlează sistemele locale de comunicaţie şi informare. Anual. prin rotaţie în ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. inclusiv în structurile din domeniile securităţii şi securităţii informaţiilor. Secretarul general şi reprezentanţii permanenţi pot formula teme şi probleme pentru dezbaterile Consiliului. funcţionează şi reprezentantul statului-major al armatei statului reprezentat în Comitetul Militar al NATO. În cadrul delegaţiei permanente. În cadrul Consiliului. În cadrul Consiliului Permanent. La nivelul reprezentanţilor permanenţi se întruneşte Consiliul Permanent. ambasadorului reprezentant permanent cu vechimea cea mai mare îi revine funcţia onorifică de decan. asigură aplicarea politicilor de securitate ale NATO şi ale statului propriu. de obicei. de programul de investiţii al NATO. Dezbaterile şi hotărârile din cadrul Consiliului Nord-Atlantic au. de procurarea de servicii şi bunuri pentru organizaţie. Lucrările Consiliului Nord-Atlantic sunt prezidate de secretarul general al organizaţiei sau de adjunctul acestuia. Secţia pentru comunicare şi informare reprezintă statul în comitetele de specialitate ale NATO. Întrunirile Consiliului la nivelul miniştrilor de externe au loc. de două ori pe an. prin măsuri specifice adecvate. proiecte elaborate în organele subsidiare. ca temei recomandări. Reprezentanţii permanenţi prezintă în Consiliu poziţiile şi 151 . de cele mai multe ori.

prim-ministrul României i-a adresat secretarului general al NATO invitaţia de a vizita România şi a formulat solicitarea ca un ambasador al României să fie acreditat pe lângă Cartierul General al NATO de la Bruxelles. La 24 iulie 1990. 10-11 ianuarie 1994). Ambasada Greciei în Armenia. Pentru parteneriatul pe plan militar s-au instituit elemente de stat-major ale Parteneriatului pentru Pace. la 17 septembrie 1949. Centrul le furnizează cetăţenilor ucraineni informaţie. lansat la reuniunea la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic (Bruxelles. La 18 septembrie 1993. Prima şedinţă a Consiliului Permanent s-a desfăşurat la Paris. aplicându-se principiul egalităţii suverane a statelor membre. la 28 aprilie 1951. România a aderat la NATO. RELAŢIILE DIPLOMATICE ALE NATO CU STATELE PARTENERE Sunt state cu care NATO are relaţii de parteneriat. ministrul de externe al României a semnat la Bruxelles Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace. preşedintele României i-a trimis secretarului general al NATO o scrisoare prin care a formulat cererea oficială ca România să devină membru al NATO. La 20 decembrie 1990. La 4 noiembrie 1994. Aceste state sunt reprezentate la Cartierul General al NATO de misiuni diplomatice. 152 . asistenţă pentru cercetare şi sprijin în elaborarea de proiecte Oficiul de informare al NATO de la Moscova a fost înfiinţat în 2001. Ambasade ale statelor membre ale NATO în state cu care NATO are relaţii de parteneriat au rol de punct de contact al NATO: Ambasada Poloniei în Albania. La 26 ianuarie 1994. Hotărârile se adoptă prin consens. Centrul de informare şi documentare al NATO de la Kiev a fost înfiinţat în 1997 pentru îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii dintre NATO şi Ucraina. preşedintele României a vizitat Cartierul General al NATO de la Bruxelles. La 29 martie 2004. Prima şedinţă a Consiliului-Nord Atlantic a avut loc la Washington. România a devenit membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică.propunerile statelor pe care le reprezintă şi îşi informează statele despre propunerile celorlalte state membre.

Ambasada Sloveniei în Austria. Ambasada Greciei în BosniaHerţegovina. Ambasada Estoniei în Finlanda. Comitetul pentru infrastructură. Secretarul general al NATO desfăşoară o activitate diplomatică intensă. preşedinte al Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. Alte organe subsidiare sunt: Grupul executiv de lucru (pentru problemele legate de strategia din domeniul apărării). Ambasada Turciei în Azerbaidjan. Printre atribuţiile lui se numără acelea de preşedinte al Consiliului Nord-Atlantic. În noiembrie 2004. copreşedinte al Comisiei NATO-Ucraina. prezidează Forţele operative pentru controlul armelor convenţionale şi este preşedintele Grupului executiv de lucru. preşedinte al Grupului de cooperare mediteraneană. preşedintele Comitetului 153 . copreşedinte al Consiliului Permanent Comun NATORusia. UE. OSCE. Comitetul Politic funcţionează la nivelul adjuncţilor reprezentanţilor permanenţi sau al consilierilor şi consultanţilor politici ai delegaţiilor permanente. Secretarul general al NATO Alianţa îl are ca şef executiv pe secretarul general. îl înlocuieşte în absenţă. Comitetul pentru bugetul militar. Adjunctul secretarului general al NATO îl asistă pe secretarul general în exercitarea funcţiei. Asupra numirii lui se pronunţă guvernele statelor membre. Comisia superioară de resurse. preşedinte al Grupului pentru planificare nucleară. a întreprins o vizită oficială de trei zile la Washington. unde poartă convorbiri la nivel înalt. Ambasada SUA în Kazahstan şi Ambasada României în Republica Moldova. preşedinte al Comitetului pentru planificarea apărării. Secretarul general conduce Secretariatul Internaţional al NATO. Ambasada Bulgariei în Georgia. Comitetul pentru bugetul civil. precum şi o vizită la sediul ONU de la New York. Consiliul Europei). Ambasada Portugaliei în Irlanda. ORGANE SUBSIDIARE ALE CONSILIULUI NORD-ATLANTIC Comitetul Politic este organul subsidiar al Consiliului NordAtlantic în cadrul căruia se elaborează declaraţii şi comunicate. Ambasada Lituaniei în Belarus. El întreprinde vizite în statele membre şi partenere. Ambasada Ungariei în Croaţia. Are contacte cu deţinătorii funcţiilor de conducere din cadrul unor organizaţii internaţionale (ONU.

Biroul pentru securitate este condus de un director. care este consilierul principal al secretarului general în domeniu. de relaţii cu statele NATO şi cu statele partenere. Biroul de informaţii şi presă este alcătuit din servicii de presă şi mijloace de informare publică. a Comisiei NATO-Ucraina. Are în subordine Serviciul de sisteme informatice. Noua structură cuprinde şase departamente conduse de câte un asistent al secretarului general. preşedintele Comitetului mixt privind problemele proliferării. Cabinetul secretarului general al NATO este alcătuit din Cabinetul particular. funcţionarii Secretariatului Internaţional i se subordonează secretarului general. a Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia. de planificare. la reuniunea la nivel înalt de la Praga. redactează agende. Secretariatul executiv asigură funcţionarea Consiliului NordAtlantic. s-a stabilit reorganizarea Secretariatului Internaţional prin introducerea de metode administrative moderne. În activitatea lor. Secretariatul Internaţional este alcătuit din Biroul secretarului general. cinci departamente operative.NATO pentru apărarea aeriană. preşedintele Comisiei consultative comune. Biroul pentru informaţii şi presă şi Biroul pentru securitate al NATO. Cabinetul particular al secretarului general include un consilier juridic şi un consilier pentru afacerile central şi est-europene. Biroul administrativ şi Biroul inspectorului financiar. Secretariatul executiv. procese-verbale. Secretariatul internaţional al NATO În conformitate cu Acordul privind Statutul civil. rapoarte. condus de un director. Funcţionarii Secretariatului executiv consemnează lucrările consiliilor şi comitetelor. În noiembrie 2002. a Grupului de cooperare mediteraneană. a Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. Planifică şi organizează reuniunile la nivel ministerial şi la nivel înalt. Secretarul executiv al NATO i se subordonează secretarului general. Obiectivele reorganizării au fost redistribuirea responsabilităţilor între departamente şi îmbunătăţirea coordonării în legătură cu problemele-cheie şi programele-cheie. a fost alcătuit din funcţionari desemnaţi de guvernele statelor membre sau recrutaţi de Alianţă un secretariat internaţional. a Comitetului pentru planificarea apărării şi a Grupului de planificare nucleară. precum şi Biroul NATO pentru securitate. 154 .

preşedintele Comitetului Militar şi Statul-Major Militar Internaţional. În cadrul reuniunii la nivel înalt a NATO din 1999. a fost inaugurat un nou sediu al NATO la Porte Dauphine de la Paris. cu lăţimea măsurând trei pătrimi din lungime. pe documente şi publicaţii şi. al cărei desen a fost conceput de un membru al personalului internaţional. în cadrul căruia criteriul principal a fost realizarea unei instalaţii ultramoderne. A fost organizat un concurs de arhitectură. Secretariatul Internaţional. Primul sediu al Cartierului General s-a aflat la Palais Chaillot de la Paris. 155 . de la Washington. Simbolurile NATO La sediile NATO. în Belgia. în cadrul Cartierului General al NATO. menit să menţină caracterul dinamic al organizaţiei. La 15 decembrie 1959. s-a decis construirea la Bruxelles a unui sediu nou pentru NATO. care să răspundă nevoilor Alianţei în secolul al XXI-lea. bineînţeles. la solemnităţi. Consiliul NATO a aprobat drapelul organizaţiei: un compas (o stea) în culorile alb şi albastru pe fond albastru închis. unde îşi au birourile secretarul general. în locurile unde se desfăşoară activitatea curentă a organizaţiei. La 14 octombrie 1953. apare emblema NATO. adaptabile la procesul de înnoire continuă a organizaţiei.Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic De la 16 octombrie 1967. sediul permanent al Consiliului NordAtlantic se află la Bruxelles.

26-27). Luând în considerare asemănările şi deosebirile Uniunii Europene cu alte organizaţii internaţionale ale statelor. Pe plan juridic. 5). Tot pe plan juridic. astfel încât să se poată substitui. 250). dreptul de a apela la Avocatul Poporului (MATHIJSEN. statelor din grupare. puterea politică şi puterea judiciară.. Pe plan politic.DIPLOMAŢIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (EXCURS) Statele se asociază şi în grupări pe care le dotează cu structură statală. se constată că Uniunea Europeană este „organizaţie de tip special” (DIACONU III. O asemenea asociere implică participarea statelor la un proces de integrare în structura grupării. Uniunea Europeană înseamnă ansamblul de drepturi acordate cetăţenilor statelor membre: dreptul de a circula şi a avea reşedinţă pe teritoriul statelor membre. În Memoriile ducelui Maximilien de Sully (Mémoires des sages et royales économies de l’État de Henry le Grand). Uniunea Europeană este un for politic în curs de edificare. atribuit lui Henri IV. dreptul de a vota şi de a candida la alegerile municipale din statul pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa şi la alegerile pentru Parlamentul European.. unde este schiţată o federaţie europeană pe baza redistribuirii de teritorii din 15 state. Le Grand dessein. măcar parţial. condusă de Consiliul general. se găseşte un text notabil. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru în statele în care statul propriu nu este reprezentat. dotat cu puteri supreme. Uniunea Europeană este obiectivul de atins prin integrare (MTHIJSEN. Statele componente se situau pe picior de egalitate (LE DESSEIN. ansamblu de state suverane care au consimţit să acţioneze împreună în domenii ale relaţiilor dintre ele. şi şase consilii provinciale. în termenii dreptului internaţional.. Ele au convenit să se asocieze pentru a atinge 156 . Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională. dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European. 12 monarhice (şase ereditare şi şase elective) şi trei republici. 5).

semnat la 26 februarie 2001. Uniunea Europeană are drept de legaţie activ şi pasiv. 462). cu decizii obligatorii pentru persoane şi societăţi din statele membre şi pentru statele membre. achiziţionează şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. pe teritoriile acestor state. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că Uniunea Europeană are competenţe atribuite şi numai asemenea competenţe (Curtea a decis că Uniunea Europeană nu poate legifera în domeniul drepturilor omului şi nu poate adera la Convenţia europeană a drepturilor omului. la Maastricht (Olanda). are caracter obiectiv. ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. adică aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. Convenţiile internaţionale dintre Uniunea Europeană şi un stat sau mai multe state sunt negociate de Comisia Europeană şi încheiate de Consiliul European în numele Comunităţii. pentru că este opozabilă chiar şi statelor nemembre. de pildă tratate cu statele care au solicitat să adere şi au încheiat negocierile de aderare.obiective de interes comun prin intermediul organelor proprii organizaţiei pe care au constituit-o. poate intenta acţiuni în justiţie. reprezentanţi ai 12 state europene au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). În 1996. Uniunea Europeană este subiect derivat de drept internaţional. reprezentanţi rezidenţi. să dobândească şi să vândă bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie. statele pot fi reprezentate pe lângă Uniunea Europeană prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin delegaţii permanente. Uniunea Europeană apare. birouri de corespondenţă. centre de informare. inclusiv funcţii în locul statelor membre. Uniunea Europeană exercită jurisdicţie independentă.) În lumina acestei decizii. are dreptul să încheie contracte. Personalitatea juridică a Uniunii Europene. Ca urmare. La 7 februarie 1992. Uniunea Europeană încheie convenţii internaţionale. cel puţin deocamdată. 157 . Uniunea Europeană încheie contracte. care ulterior a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999) şi prin Tratatul de la Nisa. Uniunea Europeană adoptă norme care prevăd nemijlocit drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. ca şi personalitatea juridică a altor organizaţii internaţionale. Uniunea Europeană are organe comune şi personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. Uniunea Europeană îşi exercită funcţiile pe care i le-au acordat statele membre prin tratatele succesive.

La 29 octombrie 2004. inclusiv „apărarea valorilor comune. libertatea de stabilire. într-o societate caracterizată de pluralism. Uniunea le oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate. le 13 octobre 2004) consfinţeşte Uniunea Europeană căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru a-şi atinge obiectivele comune. a independenţei şi a integrităţii Uniunii”. la 1 noiembrie 2006 sau în luna următoare lunii în care va fi depus ultimul instrument de ratificare. Tratatul Uniunii Europene a fost construit pe trei „piloni”: (1) Comunitatea Europeană (Comunităţile Europene) caracterizată/e de libertăţile fundamentale ale pieţii comune: libera circulaţie a mărfurilor. ci a modificat tratatele constitutive ale Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului. Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom) şi Comunităţii Economice Europene. respectarea drepturilor omului. egalitatea. a forţei de muncă.. a intereselor fundamentale. libertatea. La intrarea în vigoare. a capitalului şi a plăţilor. a valorilor sale şi bunăstarea popoarelor sale. de securitate şi de dreptate fără frontiere interioare şi o piaţă interioară unde concurenţa este liberă şi nedeformată. toleranţă. a fost semnat Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa (Constituţia). VALORILE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană s-a constituit şi se dezvoltă având ca temei următoarele valori: respectarea demnităţii umane. nediscriminare. (2) Politica Externă şi de Securitate Comună. democraţia. solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. Uniunea are ca scop promovarea păcii. (3) cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. elaborat şi negociat în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. la Roma. inclusiv ale persoanelor care aparţin minorităţilor.. acest Tratat va abroga Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene. libera circulaţie a serviciilor. Constituţia pentru Europa (CONFÉRENCE. Uniunea coordonează politica statelor membre având ca scop atingerea obiectivelor comune şi îşi exercită asupra modului comunitar competenţele care i-au fost atribuite.Tratatul privind Uniunea Europeană nu a înlocuit. statul de drept. justiţie. Uniunea 158 .

Statele membre facilitează îndeplinirea misiunii Uniunii şi se abţin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. solidaritatea dintre generaţii şi protejarea drepturilor copilului. în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii teritoriale. Constituţia şi dreptul adoptat de instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor care i s-au atribuit au întâietate faţă de dreptul din statele membre. Fiecare competenţă neatribuită Uniunii în Constituţie le aparţine statelor membre. combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează dreptatea şi protecţia socială. Uniunea acţionează în limitele competenţei pe care statele membre i le-au atribuit în Constituţie pentru a atinge obiectivele pe care le stabileşte. În virtutea principiului atribuirii. în domeniile care nu aparţin competenţei sale exclusive. o economie socială de piaţă înalt competitivă. Uniunea şi statele membre se respectă şi se sprijină reciproc în îndeplinirea de misiuni decurgând din Constituţie sau rezultând din actele instituţiilor Uniunii. Promovează coeziunea economică. Respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la apărarea şi la dezvoltarea patrimoniului cultural european. Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele acţiunii avute în vedere nu pot fi atinse în 159 . precum şi identitatea lor naţională. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE Principiul atribuirii reglementează delimitarea competenţelor Uniunii. Respectă funcţiile esenţiale ale statului. socială şi teritorială şi solidaritatea statelor membre. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. care tinde la lichidarea şomajului (la folosirea deplină a forţei de muncă) şi la progresul social. inerentă structurii lor fundamentale politice şi constituţionale. Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii reglementează exercitarea competenţelor. În virtutea principiului subsidiarităţii. egalitatea dintre femei şi bărbaţi. În virtutea principiului cooperării loiale. Promovează progresul ştiinţific şi tehnic.lucrează pentru dezvoltarea durabilă a Europei fondate pe creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor. inclusiv în privinţa autonomiei locale şi regionale. menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. şi un nivel ridicat de protejare şi de îmbunătăţire a calităţii mediului.

dar pot fi atinse mai bine. coeziunea economică. cooperare administrativă. energia. În virtutea principiului proporţionalităţii. Uniunea dispune şi de competenţa exclusivă de a încheia un acord internaţional când încheierea este prevăzută într-un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei interne sau în măsura în care încheierea este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le altereze conţinutul. sport şi formare profesională. mediul.măsură suficientă de statele membre. Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii conform Protocolului asupra aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. DOMENIILE DE COMPETENŢĂ ALE UNIUNII EUROPENE Sunt domenii de competenţă exclusivă a Uniunii: uniunea vamală. transporturile. conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constituţiei. cultură. cât şi la nivel regional şi local. educaţie. protecţie civilă. problemele comune de securitate în domeniul sănătăţii publice. tineret. protejarea consumatorilor. Parlamentele naţionale veghează la respectarea acestui principiu conform procedurii prevăzute în protocol. politica monetară pentru statele a căror monedă este euro. spaţiul de libertate. 160 . pentru anumite aspecte. stabilirea de reguli ale concurenţei necesare funcţionării pieţei interne. pentru anumite aspecte. agricultura şi pescuitul. Uniunea dispune de competenţă pentru acţiuni de sprijinire. dezvoltare tehnologică şi spaţiu (fără să împiedice statele să-şi exercite competenţa proprie). Uniunea dispune de competenţă partajată cu statele membre în legătură cu piaţa internă. politica socială. conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune de pescuit. de coordonare sau de completare în domeniile protecţiei şi ameliorării sănătăţii umane. turism. socială şi teritorială. reţelele transeuropene. potrivit dimensiunilor şi efectelor acţiunii avute în vedere. dar nu şi în privinţa conservării resurselor biologice ale mării. atât la nivel central. cercetare. securitate şi dreptate. la nivelul Uniunii. industrie.

Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta deciziile europene necesare Politicii Externe şi de Securitate Comune. la solidaritate şi respect mutual între popoare. Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace adecvate. Consiliul European va identifica interesele strategice ale Uniunii şi va stabili obiectivele politicii externe şi de securitate comună. în special ale copilului. la eliminarea sărăciei şi la protejarea drepturilor omului. utilizând mijloacele naţionale şi pe cele ale Uniunii. Statele membre sprijină activ şi fără rezervă Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii în spirit de loialitate mutuală şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comune. pe identificarea problemelor de interes general şi pe realizarea unui grad crescător de convergenţă a acţiunilor statelor membre. pentru a defini o abordare 161 . inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comună care poate duce la apărarea comună. În aplicarea prevederilor Constituţiei. Din prevederile Constituţiei pentru Europa. Uniunea are competenţa de a defini şi de a-şi aplica Politica Externă şi de Securitate Comună. Ele se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i afecteze eficienţa. rezultă că Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene se întemeiază pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre. la comerţul liber şi echitabil. Contribuie la pacea. securitatea şi dezvoltarea durabilă a Planetei. Competenţa Uniunii în materia Politicii Externe şi de Securitate Comune acoperă toate domeniile politicii externe astfel încât ansamblul problemelor privind securitatea Uniunii. Politica Externă şi de Securitate Comună va fi executată de ministrul afacerilor externe al Uniunii şi de statele membre. precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional. Uniunea îşi afirmă şi îşi promovează valorile şi interesele. în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite. în special a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene va elabora această politică în cadrul liniilor strategice stabilite.POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ În relaţiile cu lumea. Statele membre se vor pune de acord în Consiliul European şi în Consiliul de Miniştri asupra fiecărei probleme de politică externă şi de securitate comună de interes general.

pentru a asigura menţinerea păcii. Politica de Securitate şi Apărare Comună face. 162 . pentru realizarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune. Politica Uniunii nu va afecta caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre şi va respecta obligaţiile decurgând din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi este compatibilă cu politica de securitate şi apărare comună. Statele membre care vor constitui împreună forţe multinaţionale vor putea de asemenea să le pună la dispoziţia Politicii de Securitate şi de Apărare Comune. Ea asigură Uniunii capacitatea operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta. prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale. în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună. decizii în unanimitate. conform Constituţiei. Statele membre sunt solidare. capacităţi civile şi militare pentru a contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Consiliu. Uniunea va putea recurge la această capacitate în misiuni în afara Uniunii. parte integrantă din Politica Externă şi de Securitate Comună. Înainte de a întreprinde orice acţiune sau de a asuma orice angajament care ar putea afecta interesele Uniunii. statele membre vor asigura posibilitatea ca Uniunea să-şi realizeze interesele şi valorile pe scena internaţională. rezultă că politica de securitate şi de apărare comună include definirea progresivă a unei politici de apărare comune a Uniunii. Ea va duce la o apărare comună din momentul în care Consiliul European va decide astfel în unanimitate şi le va recomanda statelor membre să adopte o decizie în acest sens conform normelor constituţionale. Executarea acestor sarcini se va sprijini pe capacităţile furnizate de statele membre. conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Statele membre vor pune la dispoziţia Uniunii. Se vor pronunţa asupra iniţiativei unui stat membru. a propunerilor ministrului de externe al Uniunii.comună. Parlamentul European va fi consultat asupra principalelor aspecte şi opţiuni fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va fi informat în legătură cu evoluţia lor. Prin convergenţa acţiunilor lor. Din Constituţie. fiecare stat membru va consulta celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului de Miniştri.

solidaritatea şi respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional. de cercetare. pentru a identifica nevoile operaţionale. conform articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite. universalitatea şi caracterul unitar al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. în cadrul Uniunii. Constituţia prevede ca acţiunea Uniunii Europene pe scena internaţională să se bazeze pe principiile conform cărora a fost înfiinţată. 163 . pentru păstrarea valorilor Uniunii şi servirea intereselor ei. de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare). în continuare. respectarea demnităţii umane. a participa la definirea unei politici europene a capacităţilor şi armamentului şi pentru a asista Consiliul în evaluarea ameliorării capacităţilor militare.Statelor membre le revine. a promova măsuri de satisfacere a acestor necesităţi. baza apărării lor colective şi instanţa aplicării ei. Dacă un stat membru va fi obiectul unei agresiuni armate. potrivit Constituţiei. Nu va fi afectat caracterul specific al Politicii de Securitate şi Apărare Comune a unor state membre. Ministrul de externe al Uniunii va putea să propună să se recurgă la mijloace naţionale ca şi la instrumentele reuniunii. Consiliul va putea încredinţa realizarea unei misiuni. obligaţia de a se angaja să-şi îmbunătăţească progresiv capacităţile militare şi vor institui. statul de drept. Angajamentele de cooperare în acest domeniu vor rămâne conforme angajamentelor asumate în cadrul NATO care va fi. a contribui la identificarea măsurilor utile consolidării bazei industriale şi tehnologice a sectorului apărării şi pentru a le aplica. pentru statele membre ale NATO. în acest scop. Consiliul va adopta în unanimitate deciziile privind Politica de Securitate şi Apărare Comună. egalitatea. s-a dezvoltat şi s-a extins şi pe care Uniunea are în vedere să le promoveze în lume: democraţia. Parlamentul European va fi consultat şi informat asupra aspectelor principale şi a opţiunilor fundamentale ale Politicii de Securitate şi Apărare Comune. o Agenţie în domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare. inclusiv pe cele privind lansarea de misiuni. Statele membre care satisfac criterii mai ridicate ale capacităţilor militare şi care şi-au asumat angajamente mai constrângătoare în domeniu în vederea misiunilor celor mai pretenţioase vor stabili o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. unui grup de state membre. celelalte state membre îi vor datora ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele lor.

cu organizaţii internaţionale. pentru menţinerea păcii. pentru a contribui la elaborarea măsurilor internaţionale de păstrare şi de ameliorare a calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale. social şi în privinţa mediului a statelor în curs de dezvoltare. ca şi principiilor Actului final de la Helsinki şi obiectivelor Cartei de la Paris. o regiune sau constituie o abordare tematică. Uniunea îşi va stabili şi va aplică o Politică Externă şi de Securitate Comună. pentru a încuraja integrarea tuturor statelor în economia mondială. regionale şi mondiale care împărtăşesc principiile menţionate. pentru a consolida şi a susţine democraţia. Consiliul European va decide în unanimitate asupra recomandărilor Consiliului de Miniştri. În cadrul principiilor şi obiectivelor acţiunii sale exterioare. Uniunea se va strădui să dezvolte relaţii şi să construiască parteneriate cu state terţe. Deciziile europene ale Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii se vor referi la Politica Externă şi de Securitate Comună. Constituţia stabileşte obligaţia ca statele membre să sprijine activ şi fără rezerve Politica Externă şi de Securitate Comună în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce. Uniunea va stabili şi va realiza politici comune şi va acţiona pentru a asigura un grad înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale. să lucreze de comun acord la dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii lor politice reciproce. în vederea unei dezvoltări durabile.Potrivit Constituţiei. inclusiv prin înlăturarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului internaţional. în scopul esenţial al eradicării sărăciei. în vederea apărării valorilor proprii. Constituţia le cere statelor membre să se abţină de la orice acţiune 164 . ţările şi regiunile care se confruntă cu catastrofe naturale sau de origine umană şi pentru a promova un sistem internaţional întemeiat pe cooperare multilaterală consolidată şi o bună guvernare mondială. acoperind toate domeniile politicii externe şi de securitate. conform principiilor şi scopurilor Cartei Naţiunilor Unite. Uniunea se va pronunţa în favoarea soluţiilor multilaterale pentru problemele comune. a securităţii. pentru a susţine dezvoltarea durabilă pe plan economic. prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale. drepturile omului şi principiile dreptului internaţional. pentru a ajuta populaţiile. independenţei şi integrităţii. îndeosebi în cadrul Naţiunilor Unite. ca şi la alte domenii care aparţin acţiunii externe şi privesc relaţiile Uniunii cu o ţară. statul de drept. a intereselor fundamentale. inclusiv celor referitoare la frontierele exterioare.

statul membru care se va abţine de la vot se va abţine şi de la orice acţiune susceptibilă a fi în conflict cu acţiunea Uniunii bazată pe decizia europeană şi celelalte state îi vor respecta poziţia. În spiritul solidarităţii reciproce. semnificaţia şi mijloacele de pus la dispoziţia Uniunii. adoptând decizii europene care stabilesc acţiunile Uniunii. prin care va stabili obiectivele. fie la cererea unui stat membru. dacă este necesar. modalităţile de aplicare a deciziilor europene şi consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre pentru desfăşurarea politicii lor. Aceste decizii europene vor angaja statele membre în luările lor de poziţie şi în conduita lor în acţiune. decizia Uniunii nu va fi adoptată. Consiliul va adopta deciziile europene necesare. ministrul de externe al Uniunii va convoca. fie din oficiu. Consiliul de Miniştri va adopta deciziile europene necesare stabilirii şi aplicării Politicii Externe şi de Securitate Comune. Dacă o situaţie internaţională va impune acţiunea operaţională a Uniunii. poziţiile Uniunii. inclusiv în legătură cu problemele având implicaţii în domeniul apărării.contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i prejudicieze eficacitatea de forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. ministrul de externe al Uniunii sau acesta sprijinit de Comisie vor putea sesiza Consiliul asupra oricărei probleme de Politică Externă şi de Securitate Comună şi supune iniţiative şi propuneri. Consiliul va decide în unanimitate. Fiecare stat membru. dar va accepta că decizia europeană angajează Uniunea. ca urmare a unei anumite evoluţii pe plan internaţional. Consiliul European va fi convocat în reuniune extraordinară pentru definirea liniilor strategice adecvate ale politicii Uniunii în această privinţă. Dacă se va impune o decizie rapidă. pe baza orientărilor generale şi liniilor strategice definite de Consiliul European. reuniunea extraordinară a Consiliului. Dacă se va impune. în patruzeci şi opt de ore sau. având cel puţin o treime din populaţia Uniunii. ca şi condiţiile şi perioada de realizare a acţiunii. Consiliul European va defini orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi va putea însoţi abţinerea de o declaraţie oficială şi nu va fi obligat să aplice decizia europeană. 165 . cât mai repede. Uniunea îşi va desfăşura Politica Externă şi de Securitate Comună definind orientările generale. Dacă membrii Consiliului care se vor abţine vor reprezenta cel puţin o treime din statele membre.

va putea să ceară sesizarea Consiliului European pentru adoptarea unei decizii europene în unanimitate. În absenţa unui rezultat. vor apăra. pentru motive politice naţionale vitale. I-40). În organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. unde nu vor participa toate statele membre. Consiliul. are intenţia să se opună adoptării unei decizii europene înainte de a fi adoptată cu majoritate calificată. Uniunea va putea încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în problemele Politicii Externe şi de Securitate Comune. când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei propuneri a ministrului de externe al Uniunii. inclusiv în cazul Consiliului de Securitate al ONU. Statele membre al Uniunii. unde vor apăra poziţiile Uniunii. când decizia europeană va aplica o decizie europeană stabilind o acţiune sau o poziţie a Uniunii şi când decizia europeană se va referi la numirea unui reprezentant special. la propunerea ministrului de externe al Uniunii. un reprezentant special căruia să-i confere un mandat în legătură cu problemele politice speciale. votând cu majoritate calificată. Statele membre participante vor informa statele neparticipante şi pe ministrul de externe al Uniunii despre lucrările şi problematica dezbătută în cadrul organizaţiilor internaţionale şi la conferinţele internaţionale. prezentată ca urmare a unei solicitări specifice a Consiliului European. cei care vor participa vor apăra poziţiile Uniunii. Ministrul de externe al Uniunii va asigura organizarea acestei coordonări. ministrul de externe al Uniunii şi miniştrii afacerilor externe din statele membre îşi vor coordona activitatea în Consiliu.Consiliul va decide cu majoritate calificată când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei decizii europene a Consiliului European referitoare la interese şi obiective strategice ale Uniunii. Când Consiliul European sau Consiliul de Miniştri va stabili o abordare comună a Uniunii (Constituţia. Consiliul va putea numi. nu se va trece la vot şi ministrul de externe al Uniunii va căuta. o soluţie acceptabilă pentru acest stat. în consultări cu statul membru implicat. care vor fi şi membre ale Consiliului de Securitate al ONU. Statele membre îşi vor coordona acţiunea în organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. Dacă un membru al Consiliului va declara că. în exer166 . Reprezentantul special îşi va exercită mandatul sub autoritatea ministrului.

să adopte măsuri adecvate privind controlul politic şi direcţia strategică de operaţii. Consiliul va putea autoriza Comitetul în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia. al acordurilor creând un cadru instituţional specific. Va supraveghea şi aplicarea politicilor convenite. un acord cu una sau mai multe ţări sau organizaţii internaţionale. va stabili directivele de negociere. autorizând deschiderea negocierilor şi desemnându-l pe negociatorul-şef al echipei de negociatori ai Uniunii. controlul politic al direcţiei strategice a operaţiilor de gestionare a crizei. În cazul acordurilor de asociere. Comisia sau ministrul de externe al Uniunii va prezenta recomandări Consiliului. formulând avize adresate Consiliului. al acordurilor cu implicare bugetară notabilă pentru Uniune şi al acordurilor privind domenii cărora li se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura 167 . poziţiile şi interesele Uniunii. Comitetul Politic şi de Securitate va exercita. Consiliul va autoriza începerea negocierilor. fără a prejudicia responsabilităţile care le revin conform Cartei Naţiunilor Unite. Uniunea va putea încheia. de acţiuni comune şi de proceduri particulare. aşa cum este determinată de Consiliu. dacă va fi cazul. Uniunea va putea încheia un acord de asociere cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale pentru a crea o asociaţie caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce. Consiliul va adopta decizia europeană de autorizare a semnării acordului şi. Un Comitet Politic şi de Securitate va urmări situaţia internaţională în domeniile relevante ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va contribui la stabilirea politicilor. care va adopta decizii europene. al aderării Uniunii la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.citarea funcţiilor lor. Negocierea acordurilor dintre Uniune şi statele terţe sau organizaţiile internaţionale se va desfăşura conform prevederilor Constituţiei. a aplicării provizorii. sub responsabilitatea Consiliului şi a ministrului de externe al Uniunii. Acordurile încheiate de Uniune vor lega instituţiile Uniunii şi statele membre. La propunerea negociatorului. fără a prejudicia activitatea ministrului de externe al Uniunii. în condiţiile stabilite prin Constituţie. va autoriza semnarea şi încheierea acordurilor. Consiliul va putea da directive negociatorului şi va putea desemna un comitet special în consultare cu care să se desfăşoare negocierile. organizând proceduri de cooperare. Consiliul va adopta decizia europeană privind încheierea acordului. La propunerea negociatorului.

cu Consiliul Europei. după ce va avea aprobarea din partea Parlamentului European. Parlamentul European. Instituţiile vor coopera loial. regulamente. Parlamentul European a solicitat ca fiecare membru al Comisiei Europene să compară. eficacităţii şi continuităţii politicii şi acţiunii sale. Uniunea va asigura. în faţa comitetului parlamentar responsabil pentru domeniul de competenţă. Parlamentul îi aprobă în grup pe preşedintele şi pe membrii Comisiei Europene. servirea intereselor Uniunii. În prezent. 168 . Consiliul European. asigurarea coerenţei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. urmărirea obiectivelor Uniunii. Uniunea va stabili orice cooperare utilă cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor specializate. Cadrul instituţional va cuprinde: Parlamentul European. ale cetăţenilor şi ale statelor membre. Consiliul European. Uniunea Europeană va dispune de un cadru instituţional vizând promovarea valorilor Uniunii. După intrarea în vigoare a Constituţiei pentru Europa. conform procedurilor şi condiţiilor prevăzute de Constituţie. înaintea de a primi aprobarea acestuia. de altfel. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi emit. Comisia (Comisia Europeană). Consiliul va adopta decizia europeană de încheiere a acordului. Consiliul (Consiliul de Miniştri). cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană şi cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Fiecare instituţie va acţiona în limitele atribuţiilor conferite în Constituţie. INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE În prezent. Guvernele statelor membre îi desemnează pe membrii Comisiei Europene. Comisia Europeană. legături oportune şi cu alte organizaţii internaţionale. care prezintă o declaraţie în Parlamentul European. directive şi decizii obligatorii. înainte de vot. în limitele puterilor conferite prin Tratatul Uniunii Europene. Membrii Consiliului European şi cei ai Parlamentului European sunt aleşi la nivel naţional. de comun acord cu preşedintele desemnat al Comisiei.specială prin care se cere aprobarea Parlamentului European. guvernele statelor membre ale Uniunii Europene îl desemnează pe preşedintele Comisiei Europene.

format din şefii de stat şi de guvern din statele membre. pentru relaţii publice. Vor putea fi convocate şi reuniuni extraordinare. preşedintele pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Consiliul European se va pronunţa prin consens. Parlamentul European (nu mai mult de 750 de cetăţeni europeni. pentru informaţii. pe baza lucrărilor Consiliului afacerilor generale. Potrivit Constituţiei. El va exercita. de asemenea. Va defini priorităţile politice generale. pentru studii. La lucrările Consiliului European vor participa miniştrii de externe ai statelor membre. Consiliul European Tratatul Uniunii Europene în vigoare a instituţionalizat Consiliul European. Nu va putea exercita mandat naţional. cu majoritate calificată. pentru comitete şi delegaţii. funcţiile de control politic şi consultativ şi îl va alege pe preşedintele Comisiei Europene. În prezent. funcţiile legislativă şi bugetară. direct. împreună cu preşedintele Comisiei. convocat de preşedintele Consiliului European. va asigura continuitatea lucrărilor. Preşedintele Consiliului European va conduce lucrările Consiliului European. liber şi secret. pentru un mandat de cinci ani. Consiliul European îşi va alege. Parlamentul European dispune de un Secretariat General condus de un secretar general alcătuit din opt directorate generale (pentru preşedinte. pentru traduceri şi servicii generale şi pentru finanţe şi control financiar) şi de un serviciu juridic. din preşedintele Consiliului European şi din preşedintele Comisiei Europene. dar nu va avea funcţii legislative. Consiliul European va fi alcătuit din şefi de stat sau de guvern din statele membre. pentru administraţie. 169 . Consiliul European se va întruni trimestrial.Parlamentul European În conformitate cu prevederile Constituţiei. conform criteriului pragului minim de şase membri pe stat membru şi al celui maxim de 86 de locuri) va exercita. A fost stabilit un Cod de conduită al personalului parlamentului. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună. fără a prejudicia atribuţiile ministrului afacerilor externe al Uniunii. aleşi prin sufragiu universal. Va prezenta un raport Parlamentului European după fiecare reuniune a Consiliului European. care va putea fi reînnoită o dată. împreună cu Consiliul Europei. În cazurile în care Constituţia nu dispune altfel. pentru personal.

Franţa. Miniştrii de externe se întrunesc în Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE). Consiliul Uniunii Europene adoptă o normă. este menţionat ca „solidaritatea statelor membre”. De la 1 ianuarie 1996 ordinea de rotaţie la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a fost următoarea: Italia. După intrarea în vigoare a Constituţiei. Acest mod de adoptare a deciziilor deosebeşte Uniunea Europeană de celelalte foruri internaţionale constituite pe baza dreptului internaţional.Consiliul (de miniştri al) Uniunii Europene În prezent. potrivit domeniului de competenţă. Marea Britanie. Luxemburg. Preşedintele Comisiei Europene şi membrii Comisiei participă la reuniunile Consiliului. Votul are loc la solicitarea preşedintelui sau a unuia dintre membrii Comisiei Europene. Irlanda. Finlanda. Olanda. Belgia. Portugalia. preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. pe rând. se votează cu utilizarea ponderilor: Belgia – cinci voturi. dar în interesul comunităţii. Luxemburg – două voturi. În cazurile în care. în Tratatul Comunităţii. dar este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre. potrivit Tratatului Uniunii Europene. Austria. Danemarca. Germania. Ei acţionează ca reprezentanţi ai statului propriu. Membrii Consiliului Uniunii Europene acţionează conform recomandărilor guvernului propriu. La reuniuni participă uneori mai mulţi miniştri ai aceluiaşi stat. Grecia. Consiliul Uniunii Europene este alcătuit din reprezentanţi la nivel ministerial ai fiecărui stat membru. şi norma se adoptă dacă se înregistrează numărul cerut de voturi. Consiliul (Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene) va exercita. Consiliul Uniunii Europene poate adopta decizii obligatorii pentru statele membre prin vot majoritar. la propunerea Comisiei Europene. fiind în acelaşi timp interguvernamental şi comunitar („supranaţional”). Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile economice generale ale statelor membre şi are puterea de a adopta decizii. să implice guvernul statului propriu. Suedia. Fiecărui stat membru îi revine pentru câte şase luni. împreună cu Parlamentul 170 . Majoritatea calificată se poate obţine dacă se combină state mici cu state mari. Spania. dacă Consiliul Uniunii aprobă cu majoritate simplă. dar ei nu constituie o conferinţă interguvernamentală. Eventualele divergenţe dintre interesele comunitare şi interesele statelor membre se rezolvă prin ceea ce. Consiliul Uniunii Europene este o instituţie a Comunităţii Europene. Germania şi Franţa – câte 10 voturi etc. autorizaţi.

Va pregăti reuniunile Consiliului European. Va trebui ca minoritatea de blocaj să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii. deciziile se vor adopta cu majoritatea calificată. Va veghea la aplicarea Constituţiei. Comisia Europeană În conformitate cu Constituţia. vor fi publice. abilitat să voteze. Consiliul Afacerilor Generale va asigura coerenţa lucrărilor formelor diferite de întrunire ale Consiliului. preşedinţia Consiliului va fi asigurată prin rotaţie de reprezentanţii statelor membre în Consiliu. Şedinţele Consiliului. Lucrările Consiliului de Miniştri vor fi pregătite de un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre. Preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene nu vor participa la vot în cadrul Consiliului European. Va elabora activităţile externe ale Uniunii. egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului. în afară de cazurile în care Constituţia prevede altfel. Dacă nu va adopta propuneri ale Comisiei sau ale ministrului afacerilor externe al Uniunii. reprezentând state membre care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii. cuprinzând cel puţin 15 dintre ei şi reprezentând state membre care cuprind cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene. Consiliul va fi alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. în care se vor dezbate şi se vor adopta proiecte de acte legislative. Va executa bugetul şi va gira programele. Va lua iniţiativa programărilor anuale şi multianuale pentru a se ajunge la acorduri interinstituţionale. Consiliul se va întruni în forme diferite. execuţie şi gestiune conform condiţiilor prevăzute de Constituţie. Va supraveghea aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu excepţia Consiliului Afacerilor Generale. Consiliul va adopta decizii cu majoritate calificată. conform liniilor strategice fixate de Consiliul European. În Consiliu.European. Lista celorlalte forme ale Consiliului de Miniştri va fi adoptată cu majoritate calificată de Consiliul European. cu excepţia Politicii Externe şi de Securitate Comune. majoritatea calificată se va defini ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului. funcţiile legislativă şi bugetară. Comisia Europeană va promova interesul general al Uniunii Europene. Va exercita funcţii de coordonare. 171 .

Mandatul Comisiei va fi de cinci ani. Comisia îşi va exercita responsabilităţile cu independenţă deplină.Un act legislativ al Uniunii va putea fi adoptat numai pornind de la o propunere a Comisiei. cu excepţia cazurilor în care Constituţia prevede altfel. incluzându-i pe preşedinte şi pe ministrul de externe. Membrii Comisiei vor fi aleşi. în afară de cazul în care Consiliul European nu va decide altfel în unanimitate. numărul membrilor Comisiei. Consiliul va adopta lista membrilor Comisiei. Selectarea membrilor Comisiei se va face prin rotaţie între statele membre şi conform deciziei Consiliului European. membrii Comisiei vor demisiona colectiv. inclusiv ministrul de externe. organ sau organism şi se vor abţine de la orice act incompatibil cu exercitarea funcţiilor lor sau cu executarea sarcinilor lor. Prima Comisie Europeană numită în aplicarea Constituţiei va fi compusă din câte un reprezentant din fiecare stat membru. După adoptarea moţiunii. eficacitatea şi colegialitatea şi îi va numi pe vicepreşedinţi dintre membrii Comisiei. va decide cu privire la organizarea internă a Comisiei pentru a-i asigura coerenţa. pe baza sugestiilor statelor membre. pe baza principiilor următoare: statele membre sunt egale în determinarea ordinii trecerii timpului de prezenţă a resortisanţilor lor în cadrul Comisiei. care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei. Alegerea se va face cu majoritatea membrilor Parlamentului. 172 . Membrii Comisiei nu vor solicita şi nu vor primi instrucţiuni din partea nici unui guvern. Preşedintele Comisiei Europene va fi propus Parlamentului European de Consiliul European. Comisia va răspunde colegial în faţa Parlamentului European. Preşedintele Comisiei va defini orientările în cadrul cărora Comisia îşi va exercita misiunea. instituţie. De comun acord cu preşedintele Comisiei. dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă. După încheierea mandatului primei Comisii. care va putea adopta o moţiune de cenzură. Consiliul European va numi cu majoritate calificată Comisia pe baza aprobării ei de către Parlamentul European. potrivit Constituţiei. va fi de două treimi din statele membre. inclusiv din preşedinte şi din ministrul afacerilor externe. ţinându-se seama de competenţa lor generală şi de angajamentul lor european. fiecare Comisie este alcătuită astfel încât să reflecte evantaiul demografic şi geografic al ansamblului statelor membre.

Ministrul afacerilor externe al Uniunii – pentru domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune – şi Comisia – pentru celelalte domenii ale acţiunii externe – vor putea formula împreună propuneri Consiliului de Miniştri. parlamentarii europeni au votat în favoarea formării unui serviciu diplomatic al UE. oricare membru al Comisiei va demisiona. va putea fi destituit cu aceeaşi procedură. prin propunerile sale. va purta. Va contribui cu propunerile sale la elaborarea acestei politici şi o va executa ca mandatar al Comisiei. Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene Comisiei Europene îi va reveni numirea. Va fi preşedintele Consiliului Afacerilor Generale şi unul din vicepreşedinţii Comisiei. În realizarea mandatului său. La 27 mai 2005. Ministrul de externe va conduce Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii. El va reprezenta Uniunea pentru domeniile aparţinând Politicii Externe şi de Securitate Comune. ca şi din personal detaşat de la serviciile diplomatice naţionale. în numele Uniunii. Ministrul de externe al Uniunii. ministrul de externe al Uniuni se sprijină pe un Serviciu european pentru acţiunea externă. eventual. dacă Uniunea doreşte să se impună mai clar pe plan extern. va contribui. dialogul politic cu terţii şi va exprima poziţia Uniunii în organizaţiile internaţionale sau la conferinţele internaţionale. cu majoritate calificată şi cu acordul preşedintelui Comisiei. această acţiune fiind calificată drept „foarte importantă”. care va lucra în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi va fi alcătuit din funcţionari ai serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei. care. care va prezida lucrările Consiliului Afacerilor Generale. la elaborarea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va asigura aplicarea deciziilor europene adoptate de Consiliul European şi de Consiliul de Miniştri.Dacă i se va cere de către preşedintele Comisiei. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiune externă vor fi stabilite prin decizie europeană adoptată de Consiliu. Va veghea la coerenţa acţiunii externe a Uniunii. care va decide asupra propunerii ministrului de externe al Uniunii. Rezoluţia adoptată de PE îi aminteşte 173 . a ministrului afacerilor externe al Uniunii Europene. după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei.

deoarece a fost considerată parte a unui plan de rezervă ce are menirea de „a salva unele aspecte din Constituţie. Parlamentarul german a criticat sugestia Berlinului. executivul de la Bruxelles ar deveni o „simplă organizaţie gen piaţă comună”. serviciul diplomatic european l-ar ajuta pe ministrul de externe al Uniunii Europene – post care va fi înfiinţat de Constituţia europeană – să-şi îndeplinească mandatul. care citează surse din Parlamentul European şi analişti. eveniment ce a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2004. Când Uniunea va stabili o poziţie cu privire la o temă de pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU. 174 . Declanşarea discuţiilor privind diplomaţia europeană a stârnit comentarii. Conform deputatului german de centru-dreapta Elmar Brock. comentând că. în cazul în care aceasta nu va fi adoptată democratic”. numit prin rotaţie. ci vor prezenta poziţiile comune ale UE”. fiind autonom şi deci prea independent. statele membre ale Uniunii membre ale Consiliului de Securitate vor solicita ca ministrul de externe al Uniunii să fie invitat să prezinte poziţia Uniunii. Brock a adăugat că „acestea ar putea fi transformate în ambasade ale UE. astfel. în ceea ce priveşte organizarea şi bugetul. Parlamentul fiind cel ce trebuie să aprobe cheltuielile administrative ale Comisiei şi Consiliului. Aceasta este o aluzie clară la puterea PE asupra resurselor financiare ale Uniunii. Una dintre temerile exprimate de PE în legătură cu serviciul diplomatic european este că acesta nu va face parte nici din Comisie şi nici din Consiliu. La sfârşitul negocierilor privind Constituţia europeană. relatează EUObserver. Alte instituţii europene Potrivit Constituţiei. guvernele au fost de acord să înceapă demersurile pentru crearea serviciului diplomatic imediat ce va fi semnat Tratatul constituţional. Tribunalul şi tribunalele specializate şi va asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Constituţiei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va cuprinde Curtea de Justiţie. dezvoltare şi ajutor de urgenţă. Rezoluţia arată că Parlamentul este convins că serviciul ar trebui încorporat.Comisiei că legislativul european trebuie să fie de acord cu orice decizie în privinţa înfiinţării efective a acestui serviciu – cunoscut ca Serviciul pentru Acţiune Externă. conform căreia Comisia Europeană ar rămâne fără responsabilităţi pentru comerţ. Referindu-se la cele 128 de delegaţii ale Comisiei Europene în lume. cu personal din statele membre. Ele nu vor mai fi reprezentanţe comerciale. în structura Comisiei Europene.

va examina conturile tuturor încasărilor şi cheltuielilor Uniunii şi va asigură gestiunea financiară corectă. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale vor constitui Sistemul european al băncilor centrale. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale din statele membre a căror monedă este euro şi care vor constitui Eurosistemul vor conduce politica monetară a Uniunii. Curtea va decide cu privire la recursul solicitat de un stat membru. de o persoană fizică sau de o persoană morală. Obiectivul principal al sistemului va fi menţinerea stabilităţii preţurilor. Parlamentul European. conform Constituţiei. Curtea va fi alcătuită din câte un judecător din fiecare stat membru şi va fi asistată de avocaţi generali. dar vor putea fi numiţi şi pentru alte termene de câte şase ani.Statele membre vor stabili căile de recurs necesare pentru asigurarea protecţiei jurisdicţionale efective în domeniile acoperite de dreptul Uniunii. Tribunalul va cuprinde cel puţin câte un judecător din fiecare stat membru. controlul conturilor Uniunii. Va trebui ca judecătorii şi avocaţii generali să ofere toate garanţiile de independenţă. Curtea de Conturi va fi instituţia care va asigura. Consiliul şi Comisia vor fi asistate de organele consultative al Uniunii Europene: Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. Comitetul Regiunilor va fi compus din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. titulari ai unui mandat electoral într-o colectivitate regională sau locală sau răspunzători politic în faţa unei adunări alese. Ei vor fi numiţi prin acordul comun al statelor membre pentru şase ani. cu titlu prejudicial. la cererea unei jurisdicţii naţionale. asupra interpretării dreptului Uniunii sau asupra validităţii actelor adoptate de instituţii. Va fi singura instituţie abilitată să autorizeze emiterea de euro. Va fi alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Comitetul Economic şi Social va fi compus din reprezentanţi ai organizaţiilor de angajatori şi din alţi actori reprezentativi ai societăţii 175 . Constituţia defineşte Banca Centrală Europeană ca instituţie cu personalitate juridică.

Legea-cadru europeană este definită ca act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în privinţa rezultatelor aşteptate. care să completeze sau să modifice anumite elemente neesenţiale ale legii sau ale legii-cadru. Dacă îi desemnează pe destinatari. îşi vor exercita deplin independenţi funcţia. cu semnificaţie generală pentru aplicarea actelor legislative şi a anumitor dispoziţii constituţionale. în interesul general al Uniunii. decizia europeană. recomandările şi avizele. regulamentul european. este obligatoriu numai pentru aceştia. civic. Statele membre vor întreprinde toate măsurile necesare în dreptul intern pentru aplicarea actelor juridice constrângătoare ale Uniunii. formulată împreună cu Parlamentul European şi cu Consiliul. Consiliul va adopta recomandări şi va decide asupra propunerilor Comisiei în toate cazurile în care Constituţia prevede adoptarea de acte la propunerea Comisiei. pentru a exercita competenţele Uniunii. Decizia europeană este definită ca act nelegislativ obligatoriu. Legea europeană este definită ca act legislativ cu semnificaţie generală. Deciziile europene şi regulamentele europene vor fi adoptate de Consiliul European şi. de Banca Centrală Europeană. 176 . profesional şi cultural. acte juridice ale Uniunii Europene. Recomandările şi avizele nu au efect constrângător. Membrii acestor comitete nu vor fi legaţi de un mandat imperativ. obligatorie şi aplicabilă direct în toate statele membre. lăsând instanţelor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor. îndeosebi în domeniile social-economic. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII EUROPENE Din Constituţie rezultă că instituţiile europene vor utiliza. legea-cadru europeană.civile. Legile şi legile-cadru vor putea delega Comisiei puterea de a adopta regulamente europene delegate. Legile şi legile-cadru se vor adopta la propunerea Comisiei. Regulamentul european este definit ca act nelegislativ. în cazuri speciale. precum: legea europeană.

De câte ori este posibil.Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Statele sunt reprezentate. Constituţia stabileşte că localurile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. centre de informare. Arhivele Uniunii sunt inviolabile. rechiziţionate. Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene Din Constituţie. Cooperarea lor se va intensifica prin schimb de informaţii şi prin evaluări comune. Delegaţiile Uniunii în state terţe şi pe lângă organizaţii internaţionale vor asigura reprezentarea Uniunii. Bunurile şi averile Uniunii nu pot fi obiect al nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară neautorizată de Curtea de Justiţie. Delegaţiile Uniunii se vor afla sub autoritatea ministrului de externe al Uniunii şi vor acţiona în cooperare strânsă cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre. guvernele statelor membre vor adopta dispoziţii adecvate în vederea remiterii sau rambursării sumei totale a drepturilor indirecte şi a taxelor la vânzare 177 . Nu pot fi percheziţionate. veniturile şi bunurile ei sunt exonerate de orice impunere directă. reprezentanţi rezidenţi. potrivit Constituţiei. parte a Constituţiei. Uniunea va beneficia de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale în condiţiile stabilite prin Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Uniunii Europene. pentru asigurarea respectării şi realizării deciziilor europene care vor stabili acţiuni şi poziţii ale Uniunii. Vor contribui la realizarea dreptului de protejare a cetăţenilor europeni pe teritoriul statelor terţe. pe teritoriul statelor membre. confiscate sau expropriate. Uniunea. pe lângă Uniunea Europeană. prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană este reprezentată pe lângă state de delegaţii permanente. proprietăţile. rezultă că. birouri de corespondenţă. Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în state terţe şi la conferinţele internaţionale precum şi reprezentanţii lor pe lângă organizaţiile internaţionale vor coopera. Constituţia prevede ca misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în statele terţe şi cele de pe lângă organizaţiile internaţionale să coopereze şi să contribuie la formularea şi realizarea abordării comune a problematicii relaţiilor internaţionale.

Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate. Totodată. Preşedinţii instituţiilor Uniunii le vor putea elibera membrilor şi agenţilor instituţiilor Uniunii permise a căror formă va fi stabilită cu majoritate simplă de Consiliu printr-un regulament european şi care vor fi recunoscute ca titluri valabile de circulaţie de autorităţile statelor membre. În domeniile vămii şi controlului. dacă nu se convin condiţii în acest sens cu guvernul acelui stat. taxelor şi drepturilor care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate generală. Uniunea este exonerată de orice drept de vamă. membrii acestuia vor beneficia. prohibiţii şi restricţii de import şi de export în privinţa articolelor destinate folosirii oficiale. pe teritoriul 178 . Uniunea este exonerată şi de orice drept de vamă şi de orice prohibiţie şi restricţie de import şi de export în privinţa publicaţiilor ei. aplicarea acestor dispoziţii nu va putea avea ca efect denaturarea concurenţei în interiorul Uniunii. Comisia poate încheia acorduri prin care aceste permise să fie recunoscute ca titluri valabile de circulaţie pe teritoriul statelor terţe. Nu se va putea stabili nici o restrângere administrativă sau de alt fel în legătură cu libera circulaţie a membrilor Parlamentului European în deplasările la/de la locul reuniunii Parlamentului European. pentru folosinţa ei. achiziţii importante. al căror preţ cuprinde drepturi şi taxe de această natură. Aceste permise le vor fi eliberate funcţionarilor şi agenţilor în condiţiile stabilite de statutul funcţionarilor şi de regimul altor agenţi ai Uniunii. Membrii Parlamentului European nu vor putea fi cercetaţi. În timpul sesiunilor Parlamentului European. Articolele importate astfel nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul statului unde au fost introduse. deţinuţi sau urmăriţi pentru motive legate de părerilor lor sau pentru voturile în exercitarea funcţiunii lor. membrilor Parlamentului European li se vor acorda de guvernul propriu facilităţile recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară şi de guvernele celorlalte state membre facilităţile recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară. Nu se va acorda nici o exonerare în privinţa impozitelor. Instituţiile Uniunii beneficiază pe teritoriul fiecărui stat de tratamentul pe care acel stat îl acordă misiunilor diplomatice în privinţa comunicaţiilor oficiale şi al transferului tuturor documentelor lor.care sunt cuprinse în preţurile bunurilor imobiliare sau mobiliare când Uniunea va efectua.

în calitate oficială. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia. ca şi consilierii şi experţii lor vor beneficia. în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb. sub rezerva. 179 . Ei vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe mobilierul şi efectele proprii cu ocazia începerii funcţiei în statul interesat şi de dreptul de a le reexporta cu scutire de taxe la încheierea funcţiei. de privilegiile. în ambele cazuri. Imunitatea îi va acoperi şi în deplasările la/de la locul de activitate a Parlamentului European. la regulile responsabilităţii funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei. sub rezerva aplicării dispoziţiilor Constituţiei cu privire. Pe teritoriul oricărui stat membru nu vor putea fi nici deţinuţi şi nici nu vor putea fi obiect al urmăririlor judiciare. de imunităţile recunoscute membrilor parlamentului din statul propriu. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept va fi exercitat. în condiţiile şi potrivit procedurii stabilite de legea europeană. sub rezerva. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii nu vor fi supuşi nici unei dispoziţii care limitează imigrarea. Pe teritoriul fiecărui stat membru şi oricare le-ar fi naţionalitatea. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept este exercitat. în condiţiile pieţii interne şi de a-l reexporta tot fără taxe. de facilităţile recunoscute prin uzanţe funcţionarilor organizaţiilor internaţionale. imunităţile şi facilităţile uzuale. pe de altă parte. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe automobilul pentru uz personal. achiziţionat în statul ultimei lor reşedinţe din care provin. Ei continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiilor lor. în ambele cazuri. Reprezentanţii statelor membre participanţi la lucrările instituţiilor Uniunii. pe de o parte. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii se vor supune. în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul deplasării lor la destinaţie sau al întoarcerii de la locul reuniunii. la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a statua asupra litigiilor între Uniune şi funcţionari şi alţi agenţi. Aceste dispoziţii li se vor aplica şi soţilor (soţiilor) şi membrilor lor de familie. inclusiv pentru cuvintele rostite şi actele scrise. nici formalităţilor de înregistrare a străinilor. Aceste privilegii li se vor aplica şi membrilor organelor consultative ale Uniunii. în profitul Uniunii.naţional.

Sediul Secretariatului General al Parlamentului European şi serviciile sale se află la Luxemburg. cât şi în statul domiciliului fiscal.unui impozit asupra salariilor acordate de Uniune. inclusiv sesiunea bugetară. Sediul Curţii de Conturi a Uniunii Europene se află la Luxemburg. În lunile aprilie. rezultă că sediile instituţiilor Uniunii se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre. vor fi consideraţi. Statul membru al Uniunii pe teritoriul căruia este situat sediul Uniunii le va acorda misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune privilegiile şi imunităţile diplomatice uzuale. altul decât statul domiciliului fiscal. Sediul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene se află la Bruxelles. dacă acest stat este membru al Uniunii. numai pentru exercitarea funcţiei lor în serviciul Uniunii. Bunurile lor mobile de pe teritoriul statului de şedere vor fi exonerate de impozit asupra succesiunilor în acest stat. Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg. unde se ţin cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare. Ei vor fi exceptaţi de impozitul naţional în această privinţă. Sediul comisiilor Parlamentului European este la Bruxelles. ca păstrându-şi domiciliul în statul domiciliului fiscal. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. în măsura în care acestea (aceştia) nu vor exercita activitate profesională proprie. iunie şi octombrie. a drepturilor de succesiune ca şi a convenţiilor care tind să evite dublele impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii. atât în statul de reşedinţă. Sediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este la Luxemburg. Fiecare instituţie a Uniunii va fi obligată să ridice imunitatea acordată unui funcţionar sau altui agent în toate cazurile în care consideră că ridicarea imunităţii nu contravine intereselor Uniunii. ca şi copiilor. În vederea aplicării impozitelor asupra veniturilor şi asupra averii. Privilegiile le vor fi acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul Uniunii. îşi vor stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. sesiunile Consiliului se ţin la Luxemburg. 180 . Sediul Băncii Centrale Europene se află la Frankfurt. Dispoziţia se va aplica şi soţiilor (soţilor). Sediile Uniunii Europene Din Constituţie. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care.

în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. 181 . Sediul Europolului se află la Haga. dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. au fost precizate simbolurile Uniunii. Ziua Europei se celebrează la 9 mai în întreaga Uniune. Drapelul Uniunii reprezintă un cerc din douăsprezece stele pe fond albastru. Cetăţenia Uniunii Europene Fiecare persoană care are naţionalitatea unui stat membru posedă cetăţenia Uniunii. de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale fiecărui stat membru în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. Cetăţenii Uniunii beneficiază de drepturi şi se supun îndatoririlor prevăzute de Constituţie: dreptul de a circula şi de a se afla liber pe teritoriul statelor membre. dreptul de a beneficia. pe teritoriul statelor terţe unde nu este reprezentat statul membru ai cărui resortisanţi sunt.Sediile Comitetului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social sunt la Bruxelles. dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European ca şi la alegerile municipale în statul membru unde îşi au reşedinţa. Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite de Constituţie şi de măsurile adoptate în aplicarea acesteia. care se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte. Sediul Băncii Europene de Investiţii se află la Luxemburg. Imnul Uniunii este extras din Oda Bucuriei din Simfonia a noua de Ludwig van Beethoven. Moneda Uniunii este euro. precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre limbile Constituţiei şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă. de a recurge la mediatorul european. Deviza Uniunii este „Unitate în diversitate”. Simbolurile Uniunii Europene Prin Constituţie.

S-ar putea ca elementul component cel mai dinamic al acestui serviciu.SERVICIUL PUBLIC PENTRU DIPLOMAŢIE Doar proiectarea ordinii cronologice a codificării în domeniul dreptului diplomatic asupra tipurilor de misiune diplomatică a putut determina părerea că misiunea diplomatică ad hoc ar fi o formă nouă de diplomaţie. dar absolut necesar. care s-a aflat chiar la originea diplomaţiei şi a fost multă vreme singura formă de diplomaţie (DIACONU II. 1). 182 . Misiunea diplomatică permanentă este totuşi mai nouă decât misiunea diplomatică ad hoc. inclusiv pe planul mobilităţii diplomatice ad hoc primordiale. prin precizarea şi amplificarea exigenţelor. Funcţiile ambasadei vor fi exercitate mai intens şi mai eficient. Acest serviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe. rămâne fără temei real în prezent şi în viitorul previzibil eventuala înscriere a ambasadei printre formele perimate de diplomaţie. Diplomatul ad hoc îşi va continua mobilitatea în sfera diplomaţiei primordiale. cu definirea lor mai clară. fără diminuarea condiţiilor juridice de exercitare. „clasică” (CHEBELEU. Dacă misiunile diplomatice ad hoc au îndeosebi obiective legate de substanţa politicii externe. Serviciul public pentru diplomaţie este necesar în primul rând pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalţi demnitari. ambasada. MAZILU 2003. 239). Chiar dacă ambasadei i s-ar putea atribui şi recunoaşte o anumită „clasicitate” în sfera formelor de diplomaţie. ci dimpotrivă. în timp ce misiunea diplomatică permanentă ar fi forma tradiţională. să devină virtuală şi sediul ambasadei să treacă în reţeaua informatică internaţională. în timp ce diplomatul de la ambasadă va continua să rămână sedentar. ca instrument de organizare a elaborării ei. de aplicare şi de consiliere (BARSTON. 133). serviciului public pentru diplomaţie îi revine administrarea relaţiilor externe ale statului. 191.

prin a căror activitate se realizează politica externă. filialele unor instituţii de propagandă (institute culturale). Elemente specifice ale serviciului public intern pentru relaţiile diplomatice intră şi în componenţa altor ministere şi instituţii ale autorităţilor statului. Cele două ramuri ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. ambasadele.Serviciul public pentru activitatea diplomatică se află sub autoritatea ministrului de externe. Aceste ministere participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cu personal (reprezentanţi ai statului. cuprind instituţii precum ministerul de externe. funcţionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic). secţiuni ale altor ministere. compartimente specializate ale serviciilor parlamentare şi ale administraţiei prezidenţiale. 183 . internă şi externă. consulatele.

Ministerul de externe reprezintă statul în relaţiile internaţionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaţii. 300). 184 141 . În comunicările lor oficiale. ori cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit. în dreptul diplomatic.SERVICIUL PUBLIC INTERN PENTRU DIPLOMAŢIE DEFINIŢIA MINISTERULUI DE EXTERNE Ministerul este instituţia specializată a autorităţii executive în stat care realizează funcţiile guvernării în domeniul care i se atribuie. ARTICOLUL 41. conform reglementărilor constituţionale şi programului de guvernare. Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar. cu Ministerul de externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. membru al guvernului. agenţii diplomatici se vor adresa ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat al statului în care sunt acreditaţi. alin. încredinţate misiunii de către statul acreditant. ministerul de externe este inconturnabil în relaţiile diplomatice. 20). întrucât. Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat.141 Această regulă clasică142 îi rezervă exclusiv Ministerului de Externe atribuţia de a realiza comunicarea cu străinătatea (CHEBELEU. Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinţa domeniului lor de activitate şi pot angaja statul în relaţiile externe numai cu împuternicire specială (DIACONU II. s-a stabilit că toate problemele oficiale încredinţate misiunii diplomatice se tratează. care este nucleul serviciului public intern pentru activitatea diplomatică. în primul rând. ___________________ Crd. trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său. prin intermediul ministrului sau al secretarului menţionat. Ministrul de externe conduce ministerul de externe. Ministerul este condus de un ministru. 142 Convenţia de la Havana cu privire la agenţii diplomatici (1928). Articolul 13. de asemenea. Comunicările cu celelalte autorităţi se vor face. 2.

ministerul de externe a purtat şi poartă denumiri diferite. atât din curtoazie. vizite. în practica relaţiilor diplomatice. În Marea Britanie. conducători ai instituţiilor autorităţii de stat recurg. Miniştrii şi alţi demnitari. fiecare în domeniul său. În România. În state diferite. din reglementări. Frecvenţa acţiunilor diplomatice de acest tip este un simptom al amplificării relaţiilor diplomatice. şi la „diplomaţia personală” sau „directă”. 185 . apoi Ministerul Afacerilor Străine. În SUA. ministerul de externe este un departament guvernamental (Office: the Foreign and Commonwealth Office). corespondenţă. în epoci diferite. Prezenţa permanentă a ministerului de externe în relaţiile externe ale statului este necesară în vederea îndeplinirii fără excepţiei a funcţiei de realizare a politicii externe în conformitate cu exigenţele interesului naţional (CHEBELEU. 104). ca instituţie nodală în relaţiile internaţionale. 300). În prezent. funcţionează ministere ale treburilor / afacerilor / relaţiilor / externe (Ministerio de Assuntos / Negocios / Relaciones Exteriores). se consideră fireşti informarea şi chiar consultarea ministerului de externe de către misiunile diplomatice străine de fiecare dată când ele comunică nemijlocit şi întreprind acţiuni în contact direct cu alte instituţii ale statului (CHEBELEU. în prima parte a secolului al XIX-lea s-a numit „Canţelaria Domnului pentru trebile de afară”.Astfel acest minister apare. se numeşte Ministerul Afacerilor Externe. 19). În aceste condiţii. ministerul fiind receptorul mesajelor şi emiţătorul lor. În America Latină. aspecte ale relaţiilor interstatale (DIACONU II. pentru a aborda problematica relaţiilor externe ale statului (BARSTON. ministerul de externe este instituţia principală care coordonează interacţiunea statului cu celelalte subiecte de drept internaţional (CHEBELEU. cât şi pentru eficienţa demersurilor. ca principal purtător de cuvânt (CHEBELEU. În Franţa funcţionează Ministerul Afacerilor Străine (Le ministère des Affaires Étrangères). în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi. prin întâlniri. 301). convorbiri telefonice. 298 şi 301). 297) şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaţional. Totuşi. în îndeplinirea funcţiilor care le revin. Doctrinarii dreptului diplomatic au observat că. dar şi a relaţiilor pe planuri multiple dintre state. a devenit evidentă tendinţa ca şi alte ministere să abordeze. serviciul public intern pentru activitatea diplomatică este asigurat de Departamentul de Stat.

ministerului de externe i s-au stabilit atribuţii adecvate. elaborează cadrul normativ şi instituţional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program.958 de posturi. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE Pentru înfăptuirea funcţiilor specifice. din care 597 în minister. În cadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăţii comunicări în numele statului. cu personalitate juridică. Promovează aceste interese în organizaţii internaţionale cu caracter universal. ca de la subiect de drept internaţional către alt subiect/alte subiecte de drept internaţional. ministerul de externe exercită câteva funcţii generale: reprezentare. regional şi subregional. reglementare. Serviciul public pentru activitatea diplomatică din România cuprindea în 2004. Ministerului de externe îi revine organizarea instituţiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare. organizare. ministerul de externe este instituţie a administraţiei publice centrale. Conectează statul la instituţiile internaţionale cu caracter politic. strategic şi economic. continental. în subordinea guvernului. sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. În vederea realizării acestor scopuri. în relaţiile cu străinătatea. control. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului de guvernare în domeniul politicii externe. Ministerul de externe coordonează reprezentarea statului prin realizarea funcţiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice. Ministerul de externe susţine şi apără. administrare. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte. interesele naţionale ale statului. 186 . 1. Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale în domeniul politicii externe. FUNCŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE În domeniul propriu de activitate.În România. Ministerul de externe reprezintă autorităţile statului în relaţiile cu străinătatea.

Ministerul de externe are în atenţie prezenţa instituţiilor naţionale şi a cetăţenilor în străinătate. respectând normele internaţionale. Ministerul de externe al României colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale. promovează interesele 187 . depune instrumentele de ratificare sau de aderare. în conformitate cu Programul de guvernare şi cu Programul de dezvoltare a României pe termen mediu. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora. participarea la activitatea organizaţiilor internaţionale cu caracter universal. Propune semnarea. ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate. efectuează schimbul instrumentelor de ratificare. pe baza legislaţiei naţionale şi în conformitate cu practica internaţională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statul este parte şi respectându-se legislaţia statului de reşedinţă a acestora. Prin ministerul de externe. aplicând legea. aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale. aderarea la acestea sau denunţarea lor. Instituţiile statului primesc asistenţă din partea ministerului de externe în derularea relaţiilor cu străinătatea. ratificarea. se menţine legătura dintre stat şi conaţionalii din afara frontierelor. Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate. culturale. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării. lingvistice şi religioase. Ministerul de externe iniţiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale. Iniţiază activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele. întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional. În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluţia raporturilor internaţionale şi sunt semnalate tendinţele care apar în viaţa internaţională.Acest minister administrează întreţinerea relaţiilor cu alte state. eliberează documente certificând deplinele puteri. notifică aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor. cu luarea în considerare a tendinţelor şi proceselor din economia mondială. prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. regional şi subregional. dezvoltării şi exprimării identităţii etnice.

semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr. luând parte la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european. realizarea şi promovarea în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate a unei strategii de informare. participă sau colaborează.economice ale României în relaţiile cu alte state. asigurând preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere. în funcţie de tematica şi calendarul stabilite de Consiliul Afacerilor Generale. sprijină sau coordonează. în prezent. îndrumă şi controlează activitatea 188 . ministerul de externe păstrează sigiliul de stat al României. 20/1993. normele legale de funcţionare stabilesc că ministerul de externe român asigură. Potrivit legii. Ministerul de externe supune spre aprobare şefului statului scrisorile de acreditare. cererile de agrement şi de exequatur. potrivit legii. Normele legale de funcţionare prevăd ca ministerul de externe român să păstreze originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale. de comunicare şi de imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare. la negocierea şi la încheierea de tratate. Totodată. aceleaşi norme prevăd că ministerul de externe român participă. precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universală. şi Comunităţile Economice Europene şi statele membre ale acestora. precum şi activităţile desfăşurate de România în instituţiile create prin acest acord. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României. Totodată. după caz. Ministerul de externe organizează. cooperează cu ministerele interesate la elaborarea. cu caracter regional şi cu alte grupări economice. cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale miniştrilor. la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. alături de ministerul integrării europene şi de celelalte ministere. originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi să îndeplinească obligaţiile decurgând din această calitate. împreună cu Ministerul Integrării Europene. la etapele procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ministerul de externe a fost reprezentat sau a participat. îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului european instituind asocierea dintre România. pe de o parte. după caz. după caz. pe de altă parte.

tehnic-administrativ şi de serviciu. de analiza şi de coordonarea activităţii de informare. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale. de circulaţia şi păstrarea documentelor curente. reprezentanţi ai societăţii civile. de personalul diplomatic. dar care au legătură cu domeniul relaţiilor internaţionale. Pe lângă direcţiile „de relaţii”. Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internaţională de către instituţiile şi reprezentanţii statului. există şi direcţii care se ocupă de aspectele juridice ale relaţiilor externe. ai comunităţii oamenilor de afaceri şi îşi orientează acţiunea în satisfacerea solicitărilor cetăţeanului. În cadrul ministerului de externe român. consular. ministerul de externe dezvoltă relaţii de cooperare cu alte instituţii guvernamentale. în măsura în care acestea intră în domeniul său de competenţă. Înainte de încheierea documentelor aferente acestor acţiuni. care îndeplineşte sarcini conform legislaţiei în vigoare şi uzanţelor internaţionale. În realizarea obiectivelor sale.reţelei externe a misiunilor diplomatice şi consulare ale statului şi organizează curierul diplomatic. personalul diplomatic şi consular lucrează în direcţii. economice şi culturale ale statului cu statele străine. STRUCTURA MINISTERULUI DE EXTERNE În cadrul ministerului de externe. de relaţiile culturale externe. de relaţiile statului cu forurile internaţionale şi de participarea la activitatea acestora. de arhiva istorică. Ministerul de externe avizează acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică. avizează proiectele de acorduri. ţine legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare străine în conformitate cu regulile şi cu practica internaţională. grupate geografic. funcţionează Protocolul naţional. precum şi proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state. de recepţionarea şi transmiterea comunicărilor prin mijloace specifice activităţii diplomatice. de administrarea şi de 189 . Totodată. de sistemul informatic al serviciului pentru activitatea diplomatică şi consulară. care se ocupă de relaţiile politice.

protocoale etc. prin solicitarea de informaţii şi de rapoarte şi prin analize periodice. În cadrul direcţiilor. Ministerul de externe publică poziţiile de politică externă ale statului faţă de evenimentele din lume. 190 . a aniversărilor de evenimente importante în dezvoltarea legăturilor bilaterale şi în activitatea forurilor internaţionale. Se elaborează sau se avizează proiectele de convenţii (tratate. Activitatea direcţiilor are ca obiect relaţiile statului cu alte state şi cu organizaţiile mondiale. Se redactează rapoarte. sunt identificate tendinţele caracteristice pe planul relaţiilor dintre state şi dintre ceilalţi participanţi la sistemul internaţional. Se pregătesc mandatele şi strategiile de negociere. Direcţiile înfăptuiesc obligaţiile legale ale MAE. se urmăreşte evoluţia situaţiei internaţionale. se elaborează proiectele de exprimare şi de concretizare a politicii externe a statului. sinteze documentare şi informări pentru şeful statului.finanţarea componentelor interne şi externe ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. şeful guvernului şi ministrul de externe. minister şi misiuni. precum şi aprecieri şi reacţii la politica externă a statelor străine. Se formulează propuneri privind: marcarea pe planul relaţiilor externe a inaugurărilor de instituţii şi a învestirilor în funcţiile de nivel înalt din statele străine. relaţiile dintre acestea. faţă de crizele internaţionale şi modalităţile de soluţionare a acestora.) bilaterale şi multilaterale. sărbătorirea zilelor naţionale. ca membru sau observator sau la lucrărilor cărora este invitat. Direcţiile organizează acţiunile diplomatice la nivel înalt. regionale şi subregionale la care statul participă. manifestarea solidarităţii internaţionale. Ele realizează îndrumarea activităţii misiunilor diplomatice în străinătate ale statului prin transmitere permanentă de informări şi instrucţiuni. În cadrul lor. Direcţiile ministerului de externe coordonează componentele serviciului public extern pentru activitatea diplomatică. cu privire la politica internă şi politica externă a statelor străine. Se evaluează impactul evenimentelor internaţionale asupra intereselor statului. participarea lor la forurile internaţionale. În direcţii se supraveghează modul de aplicare a prevederilor convenţiilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. Se redactează proiectele mesajelor şi discursurilor care prezintă politica externă a statului.

la ambasadele. secretarii de stat. Ministerul de externe român este încadrat cu personal diplomatic şi consular. au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul afacerilor externe. prin statut. rezolvă în conlucrare cu acestea toate problemele specifice domeniului. Această direcţie îndrumă şi orientează activitatea misiunilor consulare în străinătate. subsecretarii de stat. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. instituit prin Legea nr. dacă. diplomaţi de carieră şi au un statut socioprofesional specific. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare.Direcţiile menţin legături permanente cu misiunile diplomatice străine. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. Menţine legătura permanentă cu posturile consulare străine. Drepturile şi obligaţiile personalului diplomatic şi consular sunt stabilite de Statutul corpului diplomatic şi consular. Legea precizează că ministrul afacerilor externe. Din Lege rezultă că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. Direcţia consulară a ministerului de externe coordonează relaţiile statului în domeniul consular. Direcţia Protocolului asigură aplicarea în activităţile de relaţii a regulilor de curtoazie internaţională şi urmăreşte modul de concretizare a privilegiilor şi imunităţilor stabilite de prevederile convenţiilor bilaterale şi multilaterale. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României. Potrivit articolului 2 al legii. 191 . cu alţi funcţionari publici. secretarul general şi secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României pe durata exercitării funcţiei. de regulă. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. Legea menţionată a stabilit că membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. nu se stabileşte altfel. 269 din 17 iunie 2003. Elaborează proiectele convenţiilor consulare şi avizează proiectele de convenţii pe planul relaţiilor juridice externe. precum şi cu personal contractual.

a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al ministrului. în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. secretar III. funcţii diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le deţin. cu excepţia gradului de ambasador. Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe. secretar II. agent consular). ataşat diplomatic) sau gradele consulare (consul general. suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret. după caz.Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente. de către preşedintele României. modificarea. consilier diplomatic. consul. membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă. ministru plenipotenţiar. 192 . Conform Statutului. secretar I. la propunerea ministrului afacerilor externe. încadrarea personalului. Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare. ministru-consilier. viceconsul. Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot dobândi gradele diplomatice (ambasador. la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare.

fără ca încheierea prezenţei lor în misiune sau înlocuirile să-i afecteze caracterul permanent (CHEBELEU. În România. precum institutele culturale. dacă este cazul. desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice permanente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. persoanele se succed. posturile consulare şi alte misiuni. înfiinţarea. adică prin trimiterea de misiuni diplomatice în străinătate.143 Stabilirea de relaţii diplomatice şi de relaţii consulare este urmată. la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi. ca urmare. Articolul 2. ___________________ 143 Crd. de trimiterea de misiuni diplomatice. 193 . În îndeplinirea misiunii diplomatice permanente. reprezentanţele la forurile internaţionale. 359). Condiţia esenţială pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi trimiterea de misiuni diplomatice este consimţământul mutual. Instituţiile serviciului public extern pentru diplomaţie au caracter permanent şi. există dincolo de prezenţa în cadrul lor a celor trimişi să facă parte din personalul misiunilor. Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimţământ mutual. în general şi firesc.SERVICIUL PUBLIC EXTERN PENTRU DIPLOMAŢIE Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică este alcătuit din misiunile diplomatice permanente: ambasadele. respectiv consulare. a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului Cultural Roman. Se pot înfiinţa ambasade sau posturi consulare numai cu consimţământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vor funcţiona. Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică se formează prin stabilirea de relaţii diplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaţie.

Sunt doctrinari care consideră că. marcând caracterul permanent. Statele edifică relaţiile diplomatice şi întreţin misiunile diplomatice specifice acestor relaţii – misiuni „permanente”. 359) permanentă (CHEBELEU. Acest tip de relaţii înseamnă un grad superior de conlucrare între state. Relaţiile diplomatice sunt proprii statelor.RELAŢIILE DIPLOMATICE Relaţiile dintre persoane. STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă. 49). 84). Este necesar să fie reglementată funcţionarea serviciului public extern 194 . adică având durată nederminantă – pentru a dispune de un instrument de comunicare oficială (ANGHEL 1984. economică. stabilind relaţii diplomatice. dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaţii diplomatice (ANGHEL 1984. juridică. dincolo de cadrul acestui fel de relaţii sau în lipsa lor. 239). religioasă. umanitară. Când un stat îşi trimite reprezentanţi pe lângă un alt stat apare competiţia dintre competenţele suverane. Relaţiile diplomatice implică această competiţie. prin reprezentare. personalitatea juridică internaţională (MAZILU. care îşi admit reciproc. dintre comunităţi şi dintre state sunt de natură politică. 121). Normele dreptului diplomatic o reglementează. negociere. relaţiile diplomatice semnifică stadiul normal (CHEBELEU. maturitatea şi complexitatea conlucrării (ANGHEL 1984. socială. Activităţile de pe planul relaţiilor diplomatice fac parte din sfera activităţii diplomatice. militară etc. Domeniul diplomaţiei este mai larg decât cel al relaţiilor diplomatice. Şi relaţiile diplomatice au loc în această înşiruire. 357). informare. Misiunile diplomatice se realizează şi în afara relaţiilor diplomatice. culturală. în evoluţia conlucrării dintre state.

Am ferma convingere că relaţiunile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. Prevederile astfel convenite ___________________ Arhiva MAE. schimburi de scrisori între miniştrii de externe144 sau între alţi plenipotenţiari. Am onoarea a aduce la cunoştinţa Domniei Voastre cele ce urmează: La Conferinţa Micii Înţelegeri de la Zagreb. Având în vedere ceea ce precede. LITVINOV. LA GENEVA. cei trei miniştri de afaceri străine au decis între ei că ar fi oportun ca statele membre ale Micii Înţelegeri să reia relaţiile diplomatice normale cu URSS de îndată ce condiţiunile diplomatice şi politice necesare vor fi întrunite. 82. care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest scop. ţinându-se cont de competenţa teritorială a statului de reşedinţă. care decurge din suveranitatea statului acreditant. Aceste relaţii rezultă din exercitarea liberă a voinţei persoanelor juridice internaţionale. Domnule Comisar al Poporului. Vă rog să primiţi. Domnule Comisar al Poporului.pentru activitate diplomatică. Guvernul Regal al României a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu URSS şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. vol. drept rezultat al convorbirilor noastre. Acordul de stabilire a relaţiilor diplomatice este premers de actul politic de voinţă al fiecărui stat. respectiv trimiţător. Acordurile prin care se stabilesc relaţiile diplomatice pot fi tratate. sunt fericit de a vă informa că. clauze în cuprinsul tratatelor. În urma convorbirilor mele cu Domnia Voastră. 144 Domnule Ministru. URSS. din 22 ianuarie 1934. 239 –241. Ambasada sau postul consular îşi au independenţa lor. asigurarea 195 . TITULESCU ŞI M. f. 9 IUNIE 1934. Consiliul Permanent al Micii Înţelegeri a constatat la Geneva că condiţiunile politice şi diplomatice îngăduiesc acum fiecăruia dintre statele membre ale Micii Înţelegeri să acţioneze conform rezoluţiei din Zagreb în momentul oportun. Fond 71/1920-1944. Numai subiectul de drept internaţional poate stabili relaţii diplomatice. respectiv a statului de reşedinţă. la începutul lui iunie. dar se impune şi protejarea suveranităţii teritoriale a statului acreditar. Relaţiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. SCHIMBUL DE SCRISORI DINTRE N. în primul rând în conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. titulare de drepturi şi obligaţii internaţionale şi participante la relaţiile reglementate de dreptul internaţional. Relaţiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaţională deplină.

146 General Assembly – Twenty-fifth Session. economice şi sociale diferă.146 consideraţiunii mele celei mai înalte. Vă rog să primiţi. altul decât cel al stabilirii de relaţii diplomatice. asigurarea consideraţiunii mele celei mai înalte. comisar al poporului la afacerile străine. trebuie ca acordul dintre state să se refere explicit la stabilirea de relaţii diplomatice. Preambul (…) Luând în considerare importanţa menţinerii şi întăririi păcii interna196 . sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia. întrucât semnifică permanenţa conlucrării complexe (CHEBELEU. 67) Relaţiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit. Declaraţie în legătură cu principiile dreptului internaţional cu privire la relaţiile de prietenie şi cooperare între state. ministrul afacerilor străine al României. Dacă două state încheie un tratat pentru reglementarea relaţiilor lor într-un domeniu oarecare. Relaţii diplomatice sau consulare şi încheierea de tratate Ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state. juridice şi sociale. privilegiile suplimentare etc (ANGHEL 1984. 2625 (XXV). Încheierea unui tratat nu presupune în sine vreun efect pe planul relaţiilor diplomatice sau consulare.constituie acordul-cadru pentru convenţiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei. Resolution adopted on the Reports of the Sixth Committee. Articolul 74. acest tratat nu implică stabilirea de relaţii diplomatice. 145 Cdt.145 În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţile diplomatice s-a menţionat că stabilirea de relaţii diplomatice este realizabilă indiferent de deosebirile dintre regimurile constituţionale. Nicolae Titulescu. Domnule Ministru al Afacerilor Străine. Sunt fericit a vă informa că drept rezultat al convorbirilor noastre. Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu Guvernul Regal al României şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Statele membre ale ONU şi-au asumat obligaţia să coopereze chiar dacă sistemelor lor politice. Încheierea unui tratat nu are prin sine vreun efect în privinţa relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare. Litvinov. Domnule Ministru. Am ferma convingere că relaţiile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. politice. 122) Pentru instituirea relaţiilor diplomatice. în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite.

De altfel. statele membre să exercite. telegrafice. Ruperea relaţiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele între care relaţiile diplomatice au fost stabilite (ANGHEL 1984. când relaţiile diplomatice se rup (ANGHEL 1984. economice şi sociale sau de nivelul dezvoltării lor (…). discreţionare. aşadar faţă de acte contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri.147 Ruperea relaţiilor diplomatice este licită nu doar când se invocă motive cu caracter juridic. Ruperea relaţiilor diplomatice face parte dintre măsurile pe care organizaţiile internaţionale le prevăd pentru ca. prin acte individuale. Întreruperea relaţiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare. 68-69). poştale. ci din nemulţumire faţă de abateri de la curtoazia internaţională. a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei / ambasadelor) (ANGHEL 1884. Ca rezultat al deciziei unilaterale. ci şi când se fac referiri la abateri de la curtoazie (ANGHEL 1984. s-a întâmplat să se decidă ruperea relaţiilor diplomatice fără temei juridic. constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciat pacea şi securitatea internaţională. 197 . maritime. Articolul 41. aeriene. egalitate. astfel.RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Încetarea relaţiilor diplomatice este temporară. Ele pot să cuprindă întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare. prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie. 138). când relaţiile diplomatice se întrerup. 67). fie aplicând decizia unui for internaţional. ruperea relaţiilor ţionale bazate pe libertate. 68). 134). sau definitivă. Relaţiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un moment de instabilitate gravă şi situaţia autorităţilor menite să asigure concretizarea relaţiilor diplomatice este neclară (CHEBELEU. care nu implică folosirea forţei armate. 147 Carta ONU. trebuie să fie luate spre a se da urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri. 68). Încetarea relaţiilor diplomatice rezultă din declaraţii sau din acte fără echivoc (ANGHEL 1984. dreptate şi respect pentru drepturile umane fundamentale şi a dezvoltării relaţiilor de prietenie între naţiuni indiferent de sistemele lor politice. Statul care rupe relaţiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaţii. a statului suveran. precum şi ruperea relaţiilor diplomatice.

Le Gouvernement des Soviètes prend la responsabilité de la conservation de ce fonds et la remise de ce fonds entre les mains du peuple roumain. de Radio Petrograd. Scopul replicii este apărarea demnităţii şi a reputaţiei statului care. Chiar ruperea relaţiilor diplomatice este resimţită ca nesocotire a curtoaziei. ca act inamical. le Consulat Roumain et en général tous les agents du Gouvernement Roumain sont renvoyés par le chemin le plus court au delà de la frontière. ca reacţie. E. (…) Palais Tauride.2. à 2 heures d'après-midi. ___________________ 148 DISPOZIŢIILE CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI. Le 15 janvier. Nu numai încălcările dreptului internaţional duc la astfel de decizii. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. 73).diplomatice poate avea motive diverse. Le fonds roumains en or qui se trouve à Moscou est déclaré intangible pour l'oligarchie roumaine. deci şi abaterile de la curtoazie. prin ruperea relaţiilor diplomatice. Toutes les relations diplomatiques avec la Roumanie sont interrompues. le 13/26 janvier 1918. portant qu'un delai de 10 heures était donné à 198 . Partea a II-a. le Conseil des Commissaires de Peuple dispose: I. Fond 71/1914. 33. l'huissier vient de me remettre une note du Commissaire du Peuple aux Affaires Etrangères. Partea a II-a. vol. NR. Nemulţumirea politică poate fi satisfăcută mai uşor şi mai repede decât nemulţumirea faţă de afectarea spiritului de prietenie din relaţii. ci neapărat şi ambasada celuilalt stat.2. RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD PRIN STOCKHOLM ŞI PARIS. Considérant que la mesure préventive de brève arrestation du Ministre Plénipotentiaire roumain n'a pas eu d'effet. Şi actele contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. 1 DIN 25 IANUARIE/7 FEBRUARIE 1918. que les crimes suivent leurs cours. LA IAŞI. Fond 71/1914. Comunicat difuzat Arhiva MAE. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinţe inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinţează nu numai ambasada statului care a rupt relaţiile diplomatice. Arhiva MAE. pot nemulţumi – chiar fără temei juridic – într-atât încât să determine ruperea relaţiilor diplomatice. Vol. 34. de către statul cu care s-au rupt relaţiile diplomatice. Motivele politice care determină ruperea relaţiilor diplomatice pot fi mai puţin durabile decât motivele de curtoazie. apare în situaţia de învinuit (ANGHEL 1984. pentru ruperea cărora este suficientă declaraţia unilaterală iniţială. Efectele ei sunt însă bilaterale. Astfel se explică declaraţia privind ruperea relaţiilor diplomatice făcută. Asemenea declaraţie nu modifică situaţia juridică a relaţiilor diplomatice. Ruperea relaţiilor diplomatice este aşadar unilaterală.148. II. E.

au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iranul şi interesele României în Iran au fost preluate de Turcia şi cele ale Iranului în România de Legaţia Suediei. La 12 decembrie a început starea de război cu SUA149. în cazul în care măcar unul dintre statele beligerante decisese să le rupă. unul dintre state să declare că rupe relaţiile diplomatice (ANGHEL 1984. par la voie de Suède. La 24 iunie. s-a declanşat starea de război cu Anglia. Legaţia de la Belgrad şi reprezentarea intereselor statului olandez au fost preluate de Legaţia Suediei. NOTA l'honneur de communiquer au Gouvernement des Etats-Unis d'Amérique qu'en conformité avec les dispositions du Pacte Tripartite et en respect des 199 MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. vol. 149 Arhiva MAE. Legaţia SUA a notificat că a preluat interesele belgiene. La 14 octombrie. Fond/71/1939. Încetarea războiului permite reluarea relaţiilor diplomatice pe care războiul le-a întrerupt sau restabilirea relaţiilor diplomatice. CĂTRE LEGAŢIA SUA LA BUCUREŞTI. După ultimatumul englez din 30 noiembrie. preluate de Legaţia Elveţiei. La 7 mai. la 8 decembrie. la 7 decembrie. Potrivit presei. Ministrul Belgiei a comunicat. (…).9. Le Gouvernement Royal Roumain a . La 21 iulie. la 14 februarie. f. elle quittâ la Russie avec tout son personnel. declaraţia engleză privind starea de război cu România din 5 decembrie. Ca urmare. 340. Canada şi. Les démarches indirectes qu'avaient faites mes collègues de France et d'Amérique pour obtenir un sursis ont demeuré infructueuses. 88497 DIN 12 DECEMBRIE 1941. relaţiile diplomatice ale României au evoluat după cum urmează: Ministrul Olandei a notificat la 12 februarie că pleacă. 76). c'était une procédure d'expulsion. Canadei. S-a întâmplat ca. iar cele ale Angliei. la 11 februarie. s-a declanşat starea de război cu URSS şi interesele ruse au fost preluate de Legaţia Bulgariei. în afara celor umanitare. au fost rupte relaţiile diplomatice cu China.Relaţiile diplomatice sunt incompatibile cu soluţionarea problemelor din relaţiile interstatale prin recurgerea la forţă. La 22 iunie. la Mission roumaine pour que. 103. E. La note était comminatoire. s-a cerut Legaţiei Greciei să părăsească România şi interesele greceşti au fost preluate de Legaţia Elveţiei. interesele României în Anglia au fost preluate de Legaţia Suediei. înainte de declanşarea războiului. declanşarea războiului întrerupe ipso facto relaţiile diplomatice. că a fost numit în alt post şi. În 1941. Australiei şi Uniunii Sud-Africane în România de Legaţia Elveţiei. cu Australia şi Uniunea Sud-Africană. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iugoslavia şi interesele iugoslave au fost preluate de Legaţia Elveţiei.

SUA au declarat război României.Interesele României la Washington au fost preluate de Legaţia Suediei şi cele ale SUA la Bucureşti de Legaţia Elveţiei. 5764 DIN 19 DECEMBRIE 1941. comme suite à l'état de guerre intervenu entre les Etats-Unis d'Amérique. vol. le Cabinet de Bucarest ne voit aucun inconvénient à la reprise par la Suisse des intérêts égyptiens. 200 . În 1944. Conformément aux instructions de mon Gouvernement. Bucarest.Ministère -” La Légation d'Egypte saisit l'occasion de renouveler au Ministère Royal des Affaires Etrangères les assurances de sa haute considération. le 18 décembre 1941. La 15 decembrie. Fond 71/1920-1944. NOTA LEGAŢIEI ELVEŢIEI LA BUCUREŞTI NR. la Roumanie elle-même se trouve en état de guerre avec les Etats-Unis d'Amérique. le texte du télégramme en date du 15 décembre courant. vol. l'Italie et le Japon d'autre part. România a rupt relaţiile diplomatice cu Germania şi la 24 august a declarat război Germaniei. Egipt. 12. Dans l'attente de votre obligeante réponse. NOTA VERBALĂ NR. Prière prendre toutes dispositions pour faciliter départ ressortissants égyptiens et leur donner aide et assistance. du Ministère Royale des Affaires Etrangères d'Egypte: „Gouvernement Royal a décidé le 15 décembre rompre les relations diplomatiques avec Roumanie. Fond 71/1920-1944. la 6 iunie. Egiptul a rupt relaţiile diplomatice cu România150 şi interesele celor două state au fost preluate de legaţiile elveţiene151. 228 DIN 18 DECEMBIRE 1941 A LEGAŢIEI EGIPTULUI LA BUCUREŞTI. 151 Arhiva MAE. La Légation Royale d'Egypte présente ses meilleurs compliments au Ministère Royal des Affaires Etrangères et a l'honneur de lui communiquer. comme je me plais à l'espérer. La 30 august. Cette requête a été agréée sous réserve de l'assentiment du Gouvernement Royal de Roumanie. 12. la 8 septembrie. Egipt. Prière aviser gouvernement roumain et demander vos passeports et saufconduit puis câbler date départ. Avons fait part cette décision légation Roumanie Caire. 298. În 1942. et le Reich allemand. j'ai l'honneur de faire connaître à Votre Excellence que le Gouvernement Royal d'Egypte a demandé au Conseil Fédéral d'assumer désormais la représentation des intérêts égyptiens en Roumanie. Bucarest. je prie Votre Excellence d'agréer les assurances de ma haute considération et mes sentiments dévoués. le 12 décembre 1941. 150 Arhiva MAE. d'une part. s-a declanşat starea de obligations solidaires prévues par ce Pacte. Ressortissants roumains sont autorisés à quitter Egypte . CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. f. România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria şi. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR SRĂINE. ci-après. J'ai donc l'honneur de faire appel aux extrêmes bons offices de Votre Excellence en vue d'apprendre si. Accordons toutes facilités pour départ son personnel.

61). Articolul 63. culturale. culturale dintre state.război. 201 152 . Chiar dacă ambasadele se retrag. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare.152 De altfel. România a rupt relaţiile diplomatice cu Japonia. nu este posibil ca prin decizia de rupere a relaţiilor bilaterale pe planul activităţii serviciilor publice de diplomaţie să fie blocate comunicarea dintre state. Ruperea relaţiilor diplomatice are ca efect desfiinţarea ambasadelor (DIACONU II. rămân posibile misiunile diplomatice ad hoc (CHEBELEU. legăturile interumane dintre naţiuni (ANGHEL 1984. Interesele ungare au fost preluate de Legaţia Suediei. afară dacă şi în măsura în care existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare este indispensabilă pentru aplicarea tratatului. 140). Dreptul internaţional nu permite ca ruperea relaţiilor diplomatice să fie utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. Obligaţiile asumate prin convenţii internaţionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare fără excepţie. La 31 octombrie. comerciale. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre părţile la un tratat este fără efect asupra relaţiilor juridice stabilite între ele prin tratat. Singurul angajament pus în discuţie este cel din acordul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. 93). dar nu are ca efect ruperea relaţiilor economice. relaţiile lor economice. ___________________ Cdt.

prin secolul al XIV-lea. În 1581. pentru a denumi reprezentarea statului în alt stat: ambaxade şi apoi ambassade. Prin anii 1520-1525. ca şi personalul care exercită funcţiile misiunii. pentru a-l desemna pe „cel care conduce” sau cel care era „trimis în toate părţile”. În 1601. În secolul al XVI-lea. ambasada se număra printre instituţiile obişnuite ale statului. ambasada este instituţia administrativă constituită de stat (subiect de drept internaţional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaţional). Nevoia acreditării ambasadorilor în posturi fixe a venit din sporirea activităţilor diplomatice legate de convenţii şi alianţe.AMBASADA Din mărturii de la începutul mileniului trecut reiese că se folosea cuvântul germanic ambaht. o capitulaţie i-a acordat ambasadorului francez precădere între ceilalţi ambasadori. Charles al VIII-lea a fost reprezentat pe lângă toţi prinţii italieni. pe care francezii îl preluaseră. Îndeobşte se înţelege că ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un for internaţional. condusă de ambasador. În termeni juridici. Franţa avea în a doua parte a secolului al XVI-lea rezidenţi la Cracovia şi Copenhaga. Polonia şi Danemarca nu aveau însă reprezentanţi diplomatici la Paris. instituţia ambasadorului permanent s-a generalizat în peninsula italiană. cu consimţământul acestuia. În 1480. în vederea realizării relaţiilor diplomatice bilaterale. Din acest cuvânt s-a tras italienescul ambasciata. o altă capitulaţie i-a conferit Franţei protejarea Locurilor Sfinte din 202 . În secolul al XIII-lea funcţionau agenţi diplomatici permanenţi veneţieni (CHEBELEU. provenit din galicul ambactos. Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar. 361). S-a răspândit apoi în toată Europa. Instituţia ambasadorului permanent a început să funcţioneze din Quattrocento.

pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant. stabilind cinci funcţii preponderente: reprezentarea statului acreditant. pentru a facilita comunicarea oficială. Comisia ONU pentru dreptul internaţional a sintetizat îndatoririle ambasadei. ARTICOLUL 3. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) reprezentare a statului acreditant în statul acreditar. 1. îndeplinindu-şi astfel obligaţiile decurgând din stabilirea relaţiilor diplomatice. În 1583 şi 1612. pe care statul acreditar le admite. apărarea intereselor statului acreditant. e) promovare de relaţii de prietenie şi dezvoltare de relaţiile economice. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. informarea şi promovarea relaţiilor bilaterale. d) informare prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi elaborare de rapoarte pentru guvernul statului acreditant. Marea Britanie şi Olanda au obţinut privilegii asemănătoare. negocierea. Reprezentarea statului acreditant Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaţiile cu guvernul statului acreditar. 203 . Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcţie a ambasadei. nu se limitează la 153 ___________________ Crd. FUNCŢIILE AMBASADEI În cursul elaborării textului Convenţiei privind relaţiile diplomatice. Funcţiile enumerate conturează ansamblul activităţilor diplomatice ale statului acreditant. c) negociere cu guvernul statului acreditar. Dar funcţia de reprezentare este mai cuprinzătoare.153 Prin funcţiile enunţate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. constituie ambasade.Palestina. Statutul ambasadorilor veneţieni stabilea că au de transmis autorităţilor trimiţătoare câte o telegramă pe zi şi să facă un raport Senatului la încheierea misiunii. Statele care stabilesc relaţii diplomatice doresc să comunice între ele şi. b) apărare a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în statul acreditar în limitele admise de dreptul internaţional.

204 . Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru actele ambasadei. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) b) şefii de misiune diplomatică pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar. Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant. consultări.154 Din limbaj. Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună stema statului acreditant pe localurile misiunii. întrucât funcţia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale. sub conducerea ambasadorului. la ambasadori şi la însărcinaţii cu afaceri a. în primul rând. 155 Crd. Agentul diplomatic. Agenţii diplomatici de la ambasadă participă. (…) 2. şi pe mijloacele de transport ale acestuia. cu consimţământul statului acreditar. dar şi de ceilalţi diplomaţi ai ambasadei. Dreptul internaţional a stabilit că şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri. care înfăţişează demnitatea şi independenţa statului acreditant (ANGHEL 1984.reprezentarea guvernului. pe care ambasada îl reprezintă. îşi exercită. faţă de cetăţenii statului acreditant aflaţi pe teritoriul statului acreditar şi faţă de ambasadele statelor străine din statul acreditar. (…). 362). inclusiv reşedinţa şefului de misiune. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar. Articolul 7. statul este prezent în viaţa publică a statului acreditar. reprezentându-şi statul. pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar. 360).155 Reprezentarea diplomatică se realizează. negocieri (DIACONU II. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. de către ambasador. 81). demersuri. rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcţionează ca urmare a stabilirii de relaţii diplomatice între două state. ___________________ 154 Cdt. ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităţi ale statului (ANGHEL 1984. întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenţelor (DIACONU II. ai ambasadelor. i. îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice. dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul şi stema. îşi reprezintă statul în trei direcţii principale: faţă de instituţiile autorităţilor din statul acreditar. la solemnităţi. 82). Prin ambasada sa. ARTICOLUL 20. printr-o varietate mare de activităţi: expuneri. aşadar la ambasade. Ambasada.

în apropiere de Bagdad.Potrivit unei uzanţe extinse. Ambasadorului SUA i-a revenit sarcina să încerce să-l convingă pe prim-ministrul Italiei de justeţea anchetei. acţionând pe cale politică şi pe cale juridică. prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. ale cărei concluzii i-au exonerat pe militarii americani implicaţi în incident. în aceeaşi măsură. 162). Are rolul de voce autentică a autorităţilor din acest stat. conform căreia militarii au respectat toate procedurile pentru operaţiile de control şi nu s-au abătut de la regulament. ci. întrucât italienii care au participat la anchetă au refuzat să semneze concluziile acesteia şi. Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent. al Ambasadei Rusiei pentru a-i înmâna o nota de protest faţă de adoptarea în Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a unei declaraţii privind „genocidul armenilor”. numai cu câteva ore înaintea convorbirii de la preşedinţia Consiliului de Miniştri de la Roma. la 4 martie 2005. a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcţii. apare 205 . La 27 aprilie 2005. ministerul de externe al Turciei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri a. aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă. ministerul de externe italian l-a convocat pe ambasadorul SUA în Italia pentru o convorbire la preşedinţia Consiliului de Miniştri al Italiei despre concluziile anchetei americane asupra morţii agentului secret Nicola Calipari. Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nu doar de autorităţile acreditante. ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici (CHEBELEU. Servirea intereselor statului acreditant Ambasada este un instrument al statului acreditant. prim-ministrul declarase că ancheta nu era încheiată. şi de cele ale statului acreditar. Ca urmare a devierilor de la acest rol. de celelalte state participante la relaţiile diplomatice internaţionale. Nici serviciul public pentru diplomaţie în ansamblu şi nici componentele lui. Aplică.i. La 26 aprilie 2005. ambasada organizează acţiuni solemne de marcare a zilei naţionale a statului acreditant în statul acreditar. la Ankara. pe care militari americani l-au ucis. Misiunea ambasadorului american era dificilă. În convorbiri ambasadorul a susţinut poziţia autorităţilor militare americane. în relaţiile cu autorităţile statului acreditar.

Agentul diplomatic îşi culege informaţiile din convorbiri cu oficialităţile şi cu politicienii de cele mai diverse orientări. Cu consimţământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat terţ nereprezentat în acest stat. rostul de a da relaţiilor bilaterale temeiul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. 365). Statele moderne utilizează ambasadele pentru a se supraveghea reciproc (ANGHEL 1984. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. În postura de furnizor de informaţii despre statul pe care îl reprezintă. dar şi furnizează sistematic informaţii despre politica. Este posibil ca. şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral (ANGHEL 184. Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaţiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar. pe care le promovează şi le apără.156 Negocierea Prin negociere. acreditant şi acreditar. 113). 206 156 . în primul rând. ambasada să ocrotească şi interesele altui stat decât statul acreditant. extinde aceste relaţii. economia. statul acreditant poate să-şi asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale cetăţenilor acestuia. legislaţia ambelor state. negociind.riscul ca ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi până la urmă de jure a misiunii diplomatice. din observarea dezbaterilor parlamentare. Specifice pentru funcţia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state. ambasada soluţionează problemele care împiedică relaţiile bilaterale. cultura. în vederea elaborării de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are. clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le. Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină. Articolul 46. Informarea Funcţia de informare. a reuniunilor ___________________ Crd. din vizite la instituţii. cu acordul statului acreditar. Ambasadorul şi ceilalţi agenţi diplomatici sunt consideraţi surse oficiale de informaţii cu privire la ţara proprie. agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu. care culege. prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar. temporar.

Informaţia diplomatică nu este menită să producă satisfacţie sau insatisfacţie. Calitatea distinctivă a informaţiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea.” Dincolo de aceste închipuiri despre diplomaţie şi. În acelaşi spirit reapare şi preceptul: „Spune adevărul ca să-l derutezi şi să-l consternezi pe adversarul tău. al ambasadei. menţionat separat. Se reia din când în când fabulaţia că diplomatul ar fi „omul onest trimis în străinătate să mintă pentru binele ţării sale”. face parte şi rolul. de aplicare a soluţiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor. Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat. de investigare a posibilităţilor de dezvoltare a acestor relaţii. economică. ci să ofere temei de evaluare a situaţiei dintr-un domeniu sau altul (CHEBELEU. nici din iniţiativa lor.. Este posibil ca. Promovarea relaţiilor bilaterale Din funcţia de servire a interesului naţional. pentru reliefare. în cursul misiunii. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaţiilor dintre două guverne.publice în sferele politică. ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea guvernului străin din ţara de reşedinţă. socială. oricât de laborioase. incluse chiar în documente solemne. este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru colaboratorii lui să menţină contactul cu nivelurile cele mai mici. Ambasadorul este răspunzător pentru iniţierea şi întreţinerea acestor contacte. împotriva lor. valoarea menţionată să se dovedească a fi superioară oricărui alt fel de argumentaţii. 171). Este ascultat. regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. urmat şi obţine rezultate sonore dacă partenerii lui de negocieri sau cei cu care discută au convingerea că vorbeşte într-adevăr în numele guvernului său. de instrument de observare a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora. din întâlnirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media (CHEBELEU. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică (DIACONU II. În toate împrejurările. evident. datoria agentului diplomatic este să fie de bună-credinţă. 84). precum şi cu cele mai înalte ale guvernului şi ale societăţii. În vederea informării. Prin punerea ei în practică. 207 . culturală etc. 170).

să contribuie la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale în domeniul cărora îşi exercită misiunea. realităţile. 171). adică la amplificarea lor (DIACONU II. de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept internaţional. Statelor şi ___________________ 157 Arhiva MAE. A. în declaraţii pentru presă. succesiv. la toţi de faţă şi viitori sănătate. au fost unele dificultăţi în relaţii.157 În general. Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaţie. în primul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat.. Agentul diplomatic şi. 247. prin graţia Lui Dumnezeu şi voinţa naţională Domn al Românilor. ÎNFIINŢAREA ŞI DESFIINŢAREA AMBASADEI Ambasadele şi posturile consulare depind. LEGEA SUPLIMENTARĂ DIN 2/14 FEBRUARIE 1879 PENTRU ÎNFIINŢAREA PRIMELOR NOUĂ LEGAŢII ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE. când este posibil. nu regret nimic şi. prevenind. că: „Diplomaţia este capacitatea şi abilitatea de a comunica. în privinţa criticilor care i s-au adus că ar fi avut un comportament arogant. pe care le constituie. vol. abordându-i problematica în mod pozitiv. dar a menţionat totodată. după declanşarea operaţiunii militare din Irak. la încheierea misiunii sale ca ambasador al SUA la Ankara. Carol I. f. Eric Edelman s-a referit. respectiv le primesc. La 27 mai 2005. cât şi prin conduita sa.” Agentul diplomatic protejează relaţia pe care o serveşte. dacă mă uit înapoi. la evenimentele diplomatice la care a participat şi care au marcat dezvoltarea legăturilor americanoturce. regret ca unii mă consideră arogant. 86-87. şi turcii au înţeles care erau problemele. Se poate ca ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirea relaţiilor diplomatice.I.Ambasadorul contribuie la evoluţia relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar atât prin actele sale concrete. inclusiv prin înscrierea acestei funcţii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări doctrinare. am crezut că este absolut esenţial ca relaţiile bilaterale să revină pe calea cea bună şi să mă asigur că şi americanii. 85). precum şi de consimţământul acestora. dificultăţile sau crizele (CHEBELEU. ambasadele se constituie reciproc. ambasada este consecinţa relaţiilor diplomatice. nu cred ca aş face altceva diferit faţă de ceea ce am făcut. Decizia privind înfiinţarea ambasadei îi revine statului acreditar. Corpurile 208 . de relaţiile diplomatice şi consulare dintre acestea.

Art. În baza Jurnalului Consiliului Nostru de Miniştri sub nr.159 Legiuitoare au votat şi noi sancţionăm ce urmează: Lege Suplimentară relativă la legaţiunile şi consulatele române în străinătate. alin. în şedinţa sa de la 2 februarie 1879. Londra. Miniştrii conduc legaţii. 1.forurilor internaţionale le revine rolul de acreditant şi cel de acreditar. şi s-a adoptat cu majoritate de treizeci şi trei de voturi.1027 DIN 11/24 SEPTEMBRIE 1917. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. Petersburg. precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine. 8. b) clasa trimişilor. chiar dacă nu îl joacă simultan. Aceşti reprezentanţi vor putea fi însărcinaţi de guvern să reprezinte şi pe lângă alte curţi cari nu sunt enumerate în acest articol. Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie / primesc. Sunt instituite legaţiuni în posturile următoare: 1. cu reşedinţa la Washington. 2. Am decretat şi decretăm: Art. o legaţiune a României în Statele Unite ale Americii de Nord. Dimitrie Ghika. Viena. 5. pe măsura generalizării ambasadelor (CHEBELEU. Felul misiunii decurge din clasa căreia îi aparţine şeful ei. Constantinopole. 15 din Legea pentru reorganizarea Ministerului Afacerilor Străine. Legaţiuni. 209 .158 Ambasadorii conduc ambasade. (…) Această Lege s-a votat în Senat. Despre personalul diplomatic. Roma. 95. 4. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe… Articolul 15. Vicepreşedinte. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare. Pisca. (…) dat la Iaşi. Arhiva MAE. 7. legaţiile au dispărut treptat. Paris. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. 302. de întreţinere a relaţiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar. Titlul I. După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar. 1. vol. 1 . 2.Se înfiinţează pe ziua de 1 octombrie 1917. În a doua parte a secolului al XX-lea. ambasada poate exercita şi funcţii consulare. probl. şi activităţi de îndeplinire a funcţiei ecleziastice. Internunţii conduc internunţiaturi. DECRETUL NR. Având în vedere art. încheiat în şedinţa sa din 6 august 1917. 158 Crd. 363-365). Articolul 14. Ferdinand. Asupra raportului ministrului nostru al afacerilor străine sub nr 11017. 159 Crd. Nunţii conduc nunţiaturi şi desfăşoară. Articolul 3. la 11 septembrie 1917. D. Secretar. Athena. contra a douăsprezece. 6. 3. pe lângă activitatea diplomatică normală. pe baza dreptului canonic. 9. Belgrad. Berlin. 82/SUA.

Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată. 19315. 210 . Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat. de statul acreditant. este necesar ca statul acreditar să desemneze persoana care să fie şef de misiune160 şi ca statul acreditant să o accepte. (…). în mai multe state. Am decretat şi decretăm ce urmează: Art I Dl C. 3305 din 28 decembrie 1879 / 9 ianuarie 1880. Asupra Raportului ministrului nostru secretar de stat la 160 Departamentul Afacerilor Străine nr. după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate. istoric. după caz. problema se poate soluţiona prin desemnarea de locţiitori. Statul acreditant. Acest criteriu este soluţia la problemele care se pot ivi la intersectarea menţionată de suveranităţi. este numit în postul de ministru rezident al României la Atena (…) Carol. 1. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state. 2. religios (ANGHEL 1984. Dosar 77/E. Necesitatea obţinerii consimţământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne. conform suveranităţii proprii. Esarcu. actualul agent diplomatic al ţării la Roma. Articolul 4. el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa permanentă. pe lângă consimţămintele necesare privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi constituirea misiunilor. afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres. dar acest acord nu implică şi obligaţia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăţit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată.161 Statul acreditar îi primeşte pe diplomaţii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. 161 Crd. cultural. Articolul 5. Condiţia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opţiunea statului acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. pe teritoriul mai multor state.162 ___________________ Arhiva MAE. 4. 266). 1. poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic. Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni. criteriul menajării eventualelor sensibilităţi ale statului acreditar pe plan politic.În vederea debutului real al ambasadei. Decretul nr. 162 Crd. conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei.

TELEGRAMA NR. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. Articolul 5. le Gouvernement Royal a décidé de nommer Monsieur le Docteur Constantin Angélesco. ancien ministre d'Etat . este situaţia în care mai multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat. 165 Crd. Professeur à l'Université de Bucarest. O. 11081 DIN 8/21 AUGUST 1917 CĂTRE ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL SUA. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea. Dosar 16/Repr. 164 Crd. la Praga.164 Totuşi. En portant ce qui précède à votre connaissance j'ai l'honneur de vous prier de vouloir bien intervenir auprès de Votre Gouvernement afin d'obtenir l'agrément d'usage pour la nomination du M.Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaţie internaţională. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională. le Docteur Angélesco en la dite qualité. în principiu. … 3. député. 4. membrii misiunii diplomatice să aibă naţionalitatea statului acreditant. NOTA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. Dosar 77/A.165 Agrementul Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitării agrementului. dar nu imposibilă.163 Mai rară. naţionalitatea statului acreditant. „în principiu”. Petersburg. a ocupat variate şi importante posturi în instituţiile economice ale statului. TITULESCU DE LA CAP MARTIN. en qualité d'Envoyé extraodinaire et Ministre plénipotentiaire de Roumanie auprès du Gouvernement de la République.166 Este dreptul statului ___________________ Crd. dreptul diplomatic stabileşte ca. Deşi ştiu ce importanţă au pentru Soviete reprezentanţii comerciali – dovadă că. actualmente este reprezentant comercial al Sovietelor la Paris. El dă asupra lui următoarele informaţiuni: născut în 1892. 166 Arhiva MAE. Articolul 6. 437 DIN 4 AUGUST agrementul ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti pentru Mihail Ostrovski. a fost numit ca ministru reprezentantul 211 1934 A LUI N. a studiat dreptul la Universitatea din St. dacă statul acreditar nu se opune. Pentru Majestatea Sa Regele. 37. în timpul războiului a fost mobilizat ca ofiţer. Articolul 8. 1. Arhiva MAE. Litvinov cere . J'ai l'honneur de vous informer que à la suite de la création 163 d'une Légation de Roumanie à Washington. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE.

că Sovietele nu puteau face o alegere mai bună pentru România. Oricare ar fi răspunsul care trebuie să fie dat. În 1932. statul acreditar are obligaţia cutumiară să-l transmită cât mai repede. Dacă numele şefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat înaintea acordării agrementului. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului. în consecinţă. se încalcă o regulă de curtoazie. un simptom al unei crize în relaţiile diplomatice bilaterale. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice. Asigurarea caracterului confidenţial al procedurii de solicitare şi de acordare a agrementului oferă posibilitatea evitării unui eventual refuz frontal. (…) 212 . Atât statul acreditar. care nu poate să-şi preia misiunea. de către statul trimiţător. Răspunsul negativ se transmite în modalităţi cât mai discrete. după ce ţarul a refuzat să-l primească pe ambasadorul britanic întrucât nu i se ceruse ţarului agrement (ANGHEL 1984. a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi înţeleasă. cât şi statul acreditant ar fi nevoite să se confrunte cu inconvenientul publicării unui mesaj negativ care ar putea fi. Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a-mi comunica dacă consimte a da agrementul cerut. inclusiv în scris. a răspunsului pozitiv încheie schimbul de mesaje prin care se asigură continuarea normală a relaţiilor diplomatice. Statul acreditar nu este obligat să primească persoane nedorite în rândul personalului ambasadelor străine. Întârzierea sau amânarea răspunsului conţine sugestia ca statul acreditant să desemneze pe altcineva. măcar în aparenţă. Statul acreditar nu comercial de acolo – chiar cum nu cunosc nimic despre persoana propusă de Litvinov. Sunt cu adânc respect al Majestăţii Voastre. Formularea publică a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comportă primejdia deteriorării relaţiilor bilaterale. m-am adresat la Quai d’Orsay. conform deciziei sale suverane. mi-a spus că cunoaşte foarte bine pe Osatrovski. Formularea. Reacţia eventuală constând din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. că el este unul din principalii factori ai apropierii franco-ruse şi. relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Anglia s-au întrerupt pentru trei ani. 265).acreditar de a consimţi sau de a nu consimţi în privinţa desemnării ambasadorului din statul acreditant. ca presiune asupra instituţiilor care examinează solicitarea. în ţara de reşedinţă.

semnificând dorinţa de inaugurare favorabilă. în numele ministrului de externe. Misiunea diplomatică începe de facto la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar. Începutul misiunii este marcat de ceremonii. de gesturi solemne. 275). acreditarea constă din prezentarea scrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităţi îndreptăţite să le primească. ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. care urmează agrementului (ANGHEL 1984. Acreditarea Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării. oră. În orice caz. Articolul 4.167 Nimic nu îndreptăţeşte autorităţile statului acreditant să insiste pentru revizuirea răspunsului negativ (ANGHEL 1984. ___________________ 167 Crd. Când soseşte în statul acreditar. ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpului diplomatic. 277) şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi îşi confirmă consimţământul în această privinţă. 1. (…) 2. În intervalul de timp de la agrement la acreditare. Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului agrementului. dacă este cazul. traseu) autorităţilor statului acreditar şi. ambasadorul este întâmpinat. 273).este obligat să-şi explice răspunsul. întrucât agrementul obţinut nu implică obligaţia acreditării persoanei agreate (ANGHEL 1984. statul acreditant are posibilitatea să renunţe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva. 275). Prima acţiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea – procedura prin care statul acreditant îi confirmă calitatea de ambasador (ANGHEL 1984. autorităţilor statului/statelor de tranzit. În esenţă. Autorităţile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi. de către şeful serviciului de protocol diplomatic. După exprimarea consimţământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat. 213 . se impune respectarea practicii în materia acreditării din statul acreditar. După notificarea sosirii sale în statul acreditar. Primirea fără discriminare a trimişilor diplomatici străini constituie obligaţie juridică şi totodată o cerinţă a curtoaziei internaţionale.

însoţite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar. şeful de misiune diplomatică îşi asumă funcţiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare. îndeosebi cu decanul corpului diplomatic. 180). 214 . Letters of Introduction – pentru înaltul comisar în relaţiile diplomatice dintre statele din Commonwealth. se parcurg câteva etape formale inevitabile.168 Regulile de curtoazie internaţională completează această prevedere cu exigenţa că. inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi de ora sosirii şefului misiunii. Îi revine fiecărui stat obligaţia de a asigura uniformitatea faţă de fiecare clasă de diplomaţi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică. Respectarea acestei exigenţe se impune întrucât. calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui de a vorbi şi de a acţiona în numele autorităţilor statului acreditar. ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare. bula – pentru reprezentantul Sfântului Scaun). care trebuie aplicată uniform. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice este determinată de data şi de ora sosirii fiecăruia. ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic. 1.___________________ 168 Până la prezentarea scrisorilor de acreditare. Pentru a se ajunge la debutul misiunii. de la care va primi informaţii necesare cu privire la practica din statul acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice (ANGHEL 1984. ale căror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadrul unei ceremonii complexe. lettres de créance. întocmite într-o limbă de circulaţie internaţională sau în limba statului acreditant. 2. Se consideră că şeful misiunii şi-a asumat funcţiile în statul acreditar imediat după ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau după ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului de Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform practicii în vigoare în statul acreditar. ARTICOLUL 13. până la începerea misiunii sale. Letters of Credence. şeful de misiune diplomatică se abţine de la orice activitate publică. în conformitate cu normele dreptului diplomatic. menţionând numele ambasadorului. Scrisorile de acreditare (litterae fidei. conţin declaraţiile de voinţă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului pe care o certifică. În audienţă la ministrul de externe. Textul scrisorilor de acreditare adresate de şeful statului acreditant şefului statului acreditar (cu una Crd.

România. scrisorile de acreditare includeau solicitarea unui suveran adresată altui suveran de a avea încredere în purtătorul lor. Being 169 desirous to maintain and strengthen the Friendship and good Understanding which happily subsist between Great Britain and the Principality of Romania. Sir. Acele scrisori funcţionau şi ca salvconducte şi puteau cuprinde mesaje şi instrucţiuni cifrate. în privinţa acreditării şi a scrisorilor de acreditare. În scrisoarea de rechemare se comunică decizia de a i se încredinţa ambasadorului rechemat o misiune nouă şi se exprimă convingerea că acesta a mulţumit. W. I request that Your Royal Highness will receive Mr. A. Dosar 4/Repr. de pildă. În prezent. White in a favourable manner and will give entire Credence to all that he shall say to you in My name. My Brother and Cousin. sau cu solemnitate caldă: Foarte drag şi mare prieten) exprimă dorinţa de a întreţine şi de a aprofunda relaţiile cordiale dintre cele două state. Şeful de stat semnatar îi reînnoieşte şefului de stat adresant asigurările de stimă înaltă şi de prietenie constantă. după caz. especially when in 215 . precum şi cu încredere. and to prove himself worthy of this new mark of My Confidence. DIN 19 FEBRUARIE / 3 MARTIE 1879. dacă este cazul. scrisoarea de acreditare a ambasadorului care îşi începe misiunea se prezintă. ___________________ Arhiva MAE. Majestate. laolaltă cu scrisoarea de rechemare a ambasadorului precedent. despre calităţile căruia se subliniază că oferă garanţia îndeplinirii misiunii astfel încât să poată beneficia de încredere. White will fulfil the important duties of his Mission in such a manner as to merit your Approbation and Esteem. se continuă o îndelungată tradiţie169 a relaţiilor diplomatice moderne. Domnule Preşedinte. pentru bunăvoinţa cu care a fost onorat. Companion of my most honourable Order of Bath. de câte ori a avut prilejul. dându-i-se crezare deplină mai ales când îi transmite adresantului asigurări de stimă înaltă şi prietenie constantă şi urări de prosperitate statului acreditar. who has for some time been entrusted with the charge of British Interests in Romania to be My Envoy Extraodinary and Minister Plenipotentiary at the Court of Your Royal Highness. comunică decizia de desemnare a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar. WHITE CA MINISTRU AL ANGLIEI LA BUCUREŞTI . I doubt not that Mr. Şi în secolul al XIV-lea. Tradiţia utilizării scrisorilor de acreditare ca instrument de inaugurare a misiunii diplomatice durează de veacuri. De regulă. I have determined to appoint William Arthur White Esquire.dintre formulele Excelenţă. 1 SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI W. În încheierea textului se formulează rugămintea ca ambasadorul să fie primit cu bunăvoinţă.

Pétroniévitch la bienveillance dont Elle a bien voulu l'honnorer jusqu'à présent et de lui accorder pleine et entière confiance surtout lorsqu'il donnera à Votre Altesse Royale les assurances de la haute estime et de la sincère amitié. he shall assure you of My Esteem and Regard and express to you the sentiments of invariable Friendship and highest consideration with which I am Sir My Brother and Cousin Your Royal Highness Good Sister and Cousin. Victoria R et I Windsor Castle. un agent de protocol îl însoţeşte pe ambasador la domiciliu. March 3. SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI M. Se rostesc alocuţiuni. DIN 26 MAI/7 IUNIE 1879. le 26 mai 1879. Je prie Votre Altesse Royale de daigner continuer à M. Prince de Serbie. Altesse Royale et Cher Frère. Animé du vif désir de rendre de plus en plus intimes et cordiales les relations de mon pays avec la Roumanie. Ambasadorul este primit de şeful serviciului de protocol şi este prezentat şefului de stat. Nisch. avec lesquelles je suis de Votre Altesse Royale. 216 . precum schimbarea de regim politic sau chiar placing this Letter in the hands of Your Royal Highness. Dosar 17/Repr. Arhiva MAE. Obrenovitch. j'ai l'honneur de porter à la connaissance de Votre Altesse Royale que j'ai nommé Monsieur Milan Pétroniévitch pour me représenter auprès d'Elle en qualité de Ministre Résident. pour le développement des rapports de bon voisinage entre nos deux pays m'inspirent la conviction qu'il remplira à notre satisfaction commune les fonctions auxquelles je l'appelle. P. Pétroniévitch et le zèle qu'il a constamment déployé comme Agent diplomatique auprès du Gouvernement de Votre Altesse Royale. PETRONIEVICI CA MINISTRU AL SERBIEI LA BUCUREŞTI.Procedura prezentării scrisorilor de acreditare are caracter solemn.1. M. Un agent de protocol se deplasează la biroul sau la domiciliul ambasadorului. Preşedintele îl invită pe ambasador la un dialog de câteva minute. Les qualités qui distinguent M. se prezintă onoruri militare. La sosirea la sediul şefului de stat. După convorbire. La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de faţă ministrul afacerilor externe şi membrii principali ai serviciilor civile şi militare ale şefului de stat. 1879. Se prezintă cele două suite. Le Bon Frère M. evenimente care produc modificări structurale majore ale statului. Desfiinţarea ambasadei Ambasada se desfiinţează sub impactul unor evenimente majore în relaţiile bilaterale sau în evoluţia statului care a constituit-o: ruperea relaţiilor diplomatice. pentru a-l însoţi în deplasarea la sediul şefului de stat.

să obţinem la Berlin înainte de 10 aprilie exequaturul pentru reprezentantul nostru consular. 15469 DIN 15 MARTIE 1938. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariţia ambasadei. Fond 71/1920-1944. Dosar A. f. 217 . în general. în multe cazuri. Decizia de desfiinţare a ambasadei implică sfârşitul activităţii ambasadorului şi a întregului personal. Aştept instrucţiunile Excelenţei Voastre. ministrul Germaniei ne informează că „reprezentanţii diplomatici ai Austriei în străinătate au primit instrucţiunea de a se încorpora împreună cu întreg personalul reprezentanţiunilor Reichului”. cât şi aceea a statelor respective în Austria. Cauza cea mai frecventă de desfiinţare a ambasadei este ruperea relaţiilor diplomatice (DIACONU II. Ambasada se desfiinţează provizoriu sau definitiv şi în condiţiile în care statul acreditant nu poate asigura condiţiile materiale minime pentru prezenţa în misiune a reprezentanţilor săi. Dosar A. 518 DIN 31 MARTIE 1938 DE LA AL. nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinţarea ambasadei (ANGHEL 1984.dispariţia temporară sau definitivă a unui stat170. (…) Cred necesar. Arhiva MAE. stabilirea de relaţii diplomatice. vol. 94. Vol. La rândul său. ruperea relaţiilor diplomatice implică desfiinţarea ambasadei. reparcurgerea etapelor necesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaţională. CIRCULARA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaţiilor politice internaţionale. reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. 269. orice activitate între legaţiune. Ministrul Austriei ne-a comunicat verbal că a fost chemat la Viena pentru a primi instrucţiuni fiind invitat a încredinţa geranţa legaţiunii sale legaţiunii Reichului. Asemenea evenimente impun. Statele au. cerând preciziuni asupra atitudinii ce înţelege a adopta faţă de noua situaţiune creată atât în ceea ce priveşte reprezentanţa Austriei. GURĂNESCU. 60). 355. Cu începere de la 11 aprilie. în vedere să ___________________ Arhiva MAE. Fond 71/1920-1944. 183). 1/1938. Nici rechemarea ambasadorului. MINISTRU LA VIENA. f. pentru predarea şi continuarea normală a serviciului. urmată eventual de apariţia unui stat nou sau a unor state noi. 170 serviciul consular şi autorităţile locale încetează automat (…) Aflu din cercurile legaţiunii germane şi cele oficiale austriece că dacă nu anunţăm înainte de 10 aprilie data plecării noastre suntem expuşi după acest termen a nu mai beneficia de prerogativele diplomatice. Dacă desfiinţarea ambasadei nu înseamnă neapărat încetarea relaţiilor diplomatice. Rog a vă pune în raport cu guvernul pe lângă care sunteţi acreditat. 271. 1/1938. TELEGRAMA NR.

187). 218 . e) expresia „agent diplomatic” se referă la şeful misiunii sau la un membru al personalului diplomatic al misiunii. Structura personalului ambasadei Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic. a oricărora dintre membri. În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari.171 Ambasada. d) expresia „membrii personalului diplomatic” se referă la membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi. din persoanele trimise să desfăşoare activităţile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost constituită (ANGHEL 1984. misiunea diplomatică nu se întrerupe din asemenea cauze (CHEBELEU. data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor. ___________________ 171 Crd. g) expresia „membrii personalului de serviciu” se referă la membrii misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii. c) expresia „membrii personalului misiunii” se referă la membrii personalului diplomatic. h) expresia „om de serviciu particular” se referă la una din persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii. a oricăruia dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal. Formal. ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii. Dacă încetează activitatea în ambasadă a unui membru al personalului ambasadei. f) expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se referă la membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnic-administrativ al misiunii. ambasada există în continuare. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenţi diplomatici. b) expresia „membrii misiunii” se referă la şeful misiunii şi la membrii personalului misiunii. … a) expresia „şef de misiune” se referă la persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate. care nu sunt angajaţi ai statului acreditant. ca misiune diplomatică. personalul tehnicadministrativ şi personalul de serviciu. există indiferent de componenţa personalului. 359) .asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual în cadrul relaţiilor diplomatice bilaterale. PERSONALUL AMBASADEI Substanţa ambasadei constă din membrii personalului ei. Articolul 1. care nu este angajat al statului acreditant.

Articolul 17. navali sau aerieni.Membrii personalului ambasadei sunt desemnaţi de autorităţile statului acreditant. Articolul 11. Trebuie însă ca. 173 Crd. profesii sau activităţi comerciale de pe urma cărora să obţină venituri. dreptului intern (ANGHEL 1984.172 De altfel. (…) statul acreditant îi desemnează.175 Reglementarea raporturilor interne. să practice. de care depinde misiunea diplomatică. Articolul 7. statul acreditar nu este obligat să accepte în componenţa personalului ambasadelor străine orice fel de funcţionari. după criterii care decurg din legile proprii ale fiecărui stat. după cum consideră de cuviinţă. (ANGHEL 1984. din ambasadă. Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată de către şeful misiunii ministerului de externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. în afara sarcinilor pe care le au de îndeplinit în misiune şi pentru care sunt retribuiţi de statul acreditant. navali sau aerieni să-i fie supuse spre aprobare. Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal. Statul acreditar poate (…). dintre membrii personalului diplomatic şi stabilirea şi aplicarea de măsuri în vederea rezolvării problemelor apărute pe planul îndeplinirii funcţiilor diplomatice şi pe planul relaţiilor interumane. consulare etc. Statul acreditar poate cere ca numele ataşaţilor militari.174 Stabilirea ierarhiilor în cadrul personalului ambasadei se face de statul acreditant. care are obligaţia de a informa în această privinţă statul acreditar. fără discriminare. 219 172 . revine ministerului de externe al statului acreditar.173 Structura personalul ambasadei. care se îndeplinesc prin acţiuni politice. Agenţilor diplomatici nu le este permis ca. să refuze să admită funcţionari de o anumită categorie. răspunde funcţiilor variate care revin misiunii diplomatice constituite de statul acreditant. (…) 2. îndeosebi a celui diplomatic. în această privinţă. 174 Crd. pe membrii personalului misiunii. 175 Crd. să le aplice ambasadelor străine un tratament uniform. Statul acreditar poate să ceară ca statul acreditant să-i supună spre aprobare includerea în personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor desemnate să îndeplinească funcţiile de ataşaţi militari. comerciale. în statul acreditar. ___________________ Crd. 258). Articolul 42. 137).

Articolul 6. A considerat că vina pentru nerealizarea întâlnirii era a unui funcţionar de la Ambasada Israelului la Washington. O normă a dreptului diplomatic stabileşte ca. în principiu. a călătorit în Israel.În septembrie 2004. în principiu. Liran Peterzil. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. în care se sublinia că acesta i-a demis secretarul sub presiunea exercitată de Judith Nir Moses Shalom. un anchetator special a interogat zeci de martori. Potrivit presei. 1. dacă statul acreditar nu se opune. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea.176 Norma a fost formulată ţinând seama de loialitatea pe care diplomatul o datorează statului acreditant (DIACONU II. ar fi dorit să aibă. unul din protejaţii premierului Ariel Sharon. Sylvan Shalom a declanşat o anchetă administrativă cu privire la comportamentul lui Dannyl Ayalon şi al soţiei sale în relaţiile cu personalul ambasadei de la Washington. Madonna. o altă normă permite ca mai multe state să desemneze ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat de reşedinţă. Sylvan Shalom a declarat că se opune prelungirii misiunii lui Dannyl Ayalon la Washington. Totodată. 220 176 . dar dorinţa nu i s-a îndeplinit. 177 Crd. soţia ministrului de externe israelian. interpreta de programe de music hall din SUA. Judith Nir Moses Shalom. Totuşi. Sylvan Shalom. Potrivit precizărilor responsabilului pentru controlul funcţiilor publice din Israel. agenţii diplomatici să fie cetăţeni a statului acreditant. secretar al ambasadorului Dannyl Ayalon. cu acel prilej. Shmuel Hollander. 74). a fost făcută de guvern. Articolul 8. înainte de a întocmi un raport care să fie supus verificărilor la ministerul de externe. A urmat demiterea lui Liran Peterzyl din dispoziţia lui Sylvan Shalom. naţionalitatea statului acreditant. La rândul lui. Reacţia lui Dannyl Ayalon nu a întârziat şi a constat într-o plângere adresată consilierului juridic al guvernului cu privire la comportamentul lui Sylvan Shalom. în acest cadru. Sylvan Shalom a declarat că responsabilitatea pentru numirile în funcţiile diplomatice îi revine şi a ţinut să adauge că numirea lui Dannyl Ayalon. Chiar înainte de formularea concluziilor.177 În cazul în care statul acreditant ar opta pentru desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetăţean al statului acreditar sau a ___________________ Crd. o întâlnire cu Madonna.

În lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii. Cele două state pot. d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar. faptul că ei părăsesc serviciul acestor persoane. în calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul la privilegii şi imunităţi. sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea obiectul unei notificări prealabile. Se notifică ministerului de externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii. Trebuie ca statul acreditar să fie înştiinţat şi despre situaţiile în care se produc modificări în componenţa familiilor personalului misiunii. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce priveşte cetăţenii unui al treilea stat care nu sunt cetăţeni ai statului acreditant. statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal. faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei unui membru al misiunii.179 Normele de drept diplomatic nu permit ca numărul membrilor personalului ambasadei să depăşească efectivul pe care statul acreditar îl consideră acceptabil. c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul persoanelor menţionate la alineatul de mai sus şi. dacă este cazul. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al misiunii şi. Articolul 10. sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor la misiune. dacă este necesar. trebuie ca statul acreditar să-şi dea consimţământul. sosirea în misiune. Articolul 8. concedierea şi plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari. Ori de câte ori este posibil. despre angajarea. (…) 2.unui cetăţean dintr-un alt stat. dacă este cazul. 180 Crd. despre plecarea irevocabilă a lor şi a familiilor de la misiune. care poate oricând să şi-l retragă. 1. 3.180 ___________________ 178 Crd. 2. Acest consimţământ poate fi retras oricând. 1. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului acreditar decât cu consimţământul acestui stat. având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză. despre sosirea lor şi a familiilor lor la misiune. dar statul acreditant este obligat să ia în considerare şi condiţiile interne ale statului acreditar. 221 .178 Statului acreditant îi revine obligaţia de a înştiinţa statul acreditar despre desemnarea membrilor personalului diplomatic. Articolul 11. să încheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor diplomatice. 179 Crd. Nu se poate ca statul acreditant să fie constrâns să constituie o misiune cu o componenţă numerică insuficientă în raport cu sarcinile încredinţate.

economia de piaţă liberă şi democraţia. statul acreditar are dreptul să decidă că unul dintre membrii personalului unei ambasade străine este inadmisibil. Presa a relatat că. ca şi pentru Turcia. ___________________ 181 Crd. 222 . Abdullah Gul.Asupra încheierii prezenţei în misiunea diplomatică a unui agent diplomatic decid fie statul acreditant. pe teritoriul statului acreditar. fie statul acreditar. Eric Edelman va prelua un post important la Pentagon. precum şi în timp ce se află în misiune. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: … b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că. O asemenea decizie se poate adopta cât timp acel membru al personalului ambasadei străine se deplasează să ajungă în misiune. Astfel. care şi-a încheiat misiunea. Articolul 43. Diplomatul american a adăugat că relaţiile dintre SUA şi Turcia se pot dezvolta în continuare. se poate ca un agent diplomatic să fie declarat de statul acreditar persona non grata. şi-a luat rămas-bun de la ministrul de externe al Turciei. Agentul diplomatic se află în misiune până când autorităţile statului acreditant decid încetarea îndeplinirii sarcinilor pe care i le-au încredinţat şi înştiinţează statul acreditar despre această decizie. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar că funcţiile agentului diplomatic au luat sfârşit… 182 Crd. acest stat refuză să-l recunoască pe agentul diplomatic ca membru al misiunii. care împărtăşesc valori comune. presa a relatat că ambasadorul SUA in Turcia. Articolul 43.182 În orice moment. Ambasadorul american şi ministrul turc au examinat acţiunile bilaterale viitoare precum vizita la Washington a premierului turc şi vizita la Ankara a unei delegaţii a Congresului SUA. în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 9. după funcţia de ambasador al SUA la Ankara.181 La 27 mai 2005. căruia i-a spus că este satisfăcut de contribuţia pe care a putut să o aibă. Nu se poate ca agentul diplomatic să mai fie prezent în misiune dacă statul acreditar nu îl recunoaşte ca membru al misiunii. la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. sunt aliate şi aderarea Turciei la UE constituie un obiectiv important şi pentru SUA. precum cele ale drepturilor omului. în perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador la Ankara. Eric Edelman. întrucât cele două state.

încercând să influenţeze organizaţia obştească poloneză Uniunea Polonezilor din Belarus. Preşedintele Republicii Belarus. ar ___________________ 183 Crd. 2. apare obligaţia statului acreditant de a decide că sarcinile încredinţate celui declarat persona non grata sau considerat a fi inacceptabil încetează dacă nu a ajuns în misiune sau de a-l rechema din misiune. consilier. Semnificaţia declaraţiei şi a informării este. secretar I la Ambasada Poloniei la Minsk. în esenţă. Din relatările presei.Se poate ca statul acreditar să informeze statul acreditant despre oricare din membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o ambasadă străină că este inacceptabil. autorităţile din Belarus l-au declarat persona non grata pe un diplomat polonez. Autorităţile de la Minsk au respins cererea şi au acuzat Polonia că foloseşte această asociaţie pentru a organiza „o revoluţie în Belarus”. după caz. Aleksandr Lukaşenko. statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar. la 18 mai 2005. se amestecă în treburile interne ale Republicii Belarus. statul acreditar poate refuza să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. La 17 mai 2005. 1. că statul acreditar nu-i mai recunoaşte calitatea de membru al misiunii diplomatice agentului diplomatic declarat persona non grata sau funcţionarului considerat inacceptabil. de la ambasada belarusă la Varşovia. În consecinţă. Statul acreditar poate oricând şi fără a trebui să motiveze hotărârea să informeze statul acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Aleksander Kwasniewski.183 Pe teritoriul Republicii Belarus activează o asociaţie a etnicilor polonezi. Ca retorsiune. cerându-i să părăsească teritoriul statului acreditar în decurs de o lună. a declarat că Polonia. Decizia de a declara ilegal congresul a fost calificată ca fiind „scandaloasă” de preşedintele polonez. autorităţile poloneze au decis să expulzeze un diplomat. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol. care a cerut autorizaţia de a organiza un congres. Reprezentanţi ai statului poolonez au acuzat autorităţile de la Minsk că încearcă să controleze asociaţia menţionată şi s-au referit la acţiuni de intimidare a etnicilor polonezi întreprinse de organele de securitate ale statului belarus. Articolul 9. În acest caz. 223 .

Ministerul de externe polonez s-a referit la „criza gravă” din relaţiile dintre cele două state şi a precizat că ambasadorul polonez nu se va reîntoarce la Minsk până când situaţia din Belarus nu se va modifica. au dobândit diploma de licenţă la o instituţie de învăţământ superior. A fost convocată chiar o şedinţă a guvernului polonez care s-a ocupat de „situaţia din Belarus”. a unui diplomat de la Ambasada de la Varşovia a statului belarus. Manifestanţii au instalat un cort în faţa sediului ambasadei. conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare. Articolul 17. printre altele. La 21 iulie 2005. ambasadorul polonez la Minsk a fost rechemat la Varşovia. pentru scurt timp. care îndeplinea funcţia de consul. În apropierea ambasadei belaruse din Varşovia a avut loc o acţiune de protest împotriva reţinerii abuzive de către autorităţile belaruse a reprezentanţilor Uniunii Polonezilor din Belarus şi a unor ziarişti polonezi. (1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică.rezulta că aceste momente de criză din relaţiile diplomatice dintre Polonia şi Belarus aveau ca fundal politic neînţelegerea dintre cele două state cu privire la activitatea minoritarilor polonezi din Belarus şi la modul de tratare a acestor minoritari. ca retorsiune. şi preşedinta asociaţiei. că din personalul diplomatic al ambasadelor României în străinătate pot face parte cei care sunt îndreptăţiţi să ocupe o funcţie publică. Personalul ambasadei române În conformitate cu legile române. autorităţile din Belarus au decis să-l expulzeze pe diplomatul polonez Andrzej Buczak. nu 224 184 . Ministerul de externe din Polonia s-a adresat Comisiei Europene solicitând sprijin pentru asigurarea drepturilor minorităţii poloneze din Belarus. la 26 iulie.184 ___________________ ScdcR. cunosc cel puţin o limbă străină etc. în urma unei intervenţii în cursul căreia a fost reţinută. să-şi exercite drepturile politice şi civile. trupe ale forţelor speciale belaruse au preluat controlul asupra sediului Asociaţiei Polonezilor din Belarus. Disputa a continuat cu expulzarea. În aceeaşi zi. nu fac parte din partide politice. La 28 iulie. structura de personal şi regulamentul de funcţionare ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe. se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare. Reglementările româneşti stabilesc.

Tot el numeşte şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. Ministrul de interne îi numeşte pe ataşaţii de afaceri interne şi pe membrii personalului încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. emis de centrul medical care deserveşte Ministerul Afacerilor Externe. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Persoanele de la ambasadele româneşti. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României. ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. cu avizul ministerului de externe. c) şi g) persoanele care urmează a fi numite în funcţiile de ministru. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale se face de către Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se face de către ministerul de externe. Institutul Cultural Român şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni. care au atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale. ataşaţii apărării şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. cunoaşte cel puţin o limbă străină. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. face parte din partide politice. are o stare de sănătate corespunzătoare. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. Ministrul apărării naţionale îi numeşte pe ataşaţii apărării. precum şi specialiştii în probleme financiar-bancare se subordonează autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia. (1) lit. 225 . (1) lit. g) persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. atestată pe bază de act medical de specialitate. al relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale. secretar de stat sau subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.Funcţionarii desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în serviciul exterior acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Ministrul finanţelor îi numeşte pe specialiştii în probleme financiar-bancare. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. care consultă Ministerul Culturii şi Cultelor.

cu avizul ministerului de externe. Este considerată ambasador orice persoană care reprezintă în străinătate un domeniu de activitate din ţara proprie sau din regiunea proprie: „ambasador al sportului românesc”. oricărei persoane trimise în misiune în străinătate. acordarea acestui grad este apanajul preşedintelui României. precum şi şeful unei misiuni ad hoc. desfiinţate sau modificate şi reprezentanţii diplomatici. deţinătoare a rangului administrativ cel mai înalt din ambasadă. pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice ale acestora privind negocierea aderării României la Uniunea Europeană. Persoana având rolul de ambasador poate fi şeful ambasadei. sunt acreditaţi ___________________ 185 ScdcR. în limita posturilor alocate prin hotărâri ale guvernului. i se spune ambasador oricărei persoane purtătoare de mesaj adresat străinătăţii. În România. precum şi alte ministere şi instituţii desemnează. Potrivit unei formulări mai precise. deci şi ambasadele sunt înfiinţate. la ambasada României din statul care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi la ambasadele României din alte state membre sau candidate la Uniunea Europeană. Articolul 10. pregătirea pentru aderare şi armonizarea legislaţiei române cu reglementările comunitare. În România. ambasadorul este reprezentantul oficial al unui stat pe lângă alt stat. deci şi ambasadorii.185 Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni diplomatice. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret de către Preşedintele României. care acţionează în urma unei propuneri formulate de ministrul de externe. norma constituţională stabileşte că misiunile diplomatice. şeful unei misiuni diplomatice pe lângă un for internaţional. 226 . „ambasador al culturii orientale”.Ministerul Integrării Europene. Acţiunile ambasadorului şi mesajele pe care el le transmite în forme foarte variate sunt percepute ca emanând nemijlocit de la şeful statului acreditant. specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. indiferent de gradul diplomatic al persoanei căreia i s-a atribuit acest rol şi chiar indiferent dacă persoana face parte din rândul diplomaţilor de carieră. Gradul diplomatic de ambasador este cel mai înalt în ierarhia diplomatică. la propunerea ministrului afacerilor externe. Ambasadorul În limbajul comun.

la încheierea misiunii. învestit cu puteri depline. Atributul plenipotenţiar dezvăluia cândva că purtătorul lui avea mandat de negociator. stabilindu-se că. prin introducerea ratificării. Acest atribut a ajuns însă desuet ca urmare a complicării. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor. în calitate de ambasador. la propunerea Guvernului. 227 186 . diplomaţi de carieră care. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. Articolul 91. ca urmare a propunerii guvernului. propunerea persoanei care să fie şef al unei misiuni diplomatice permanente româneşti în străinătate (al unei ambasade). a mecanismului de exprimare a consimţământului statelor de a fi părţi contractante ale tratatelor. (…) (2) Preşedintele. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 a stabilit că agenţii diplomatici în misiune extraordinară nu sunt consideraţi a avea rang superior. Cel propus poate fi angajat al personalului diplomatic al serviciului naţional de diplomaţie (diplomat „de carieră”) sau o persoană participantă la viaţa publică. în dreptul diplomatic a fost consacrată. b) clasa trimişilor.şi rechemaţi de preşedintele României. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. 2. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe. În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor şi în concordanţă cu sensul major al regulilor de curtoazie. ___________________ Constituţia României. Articolul 14. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent.187 Titlul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar este o relicvă. prin normă juridică. Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. Agenţilor diplomatici care în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se aflau în misiune extraordinară li se recunoştea rangul superior în raport cu alţi agenţi diplomatici.186 Practic. 187 ScdcR. în afară de precădere şi etichetă. În afară de precădere şi de etichetă. nu depăşesc vârsta legală de pensionare. În mod excepţional pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care îndeplinesc condiţiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. îndeplinind exigenţele pentru intrarea în componenţa personalului diplomatic. de regulă. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat. ministrul afacerilor externe propune. 1. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor188. egalitatea dintre reprezentanţii diplomatici. 188 Crd. se formulează de către ministrul de externe. Articolul 19.

la primire. În cadrul ambasadei. Ambasadorul nu este ambasada. 228 . ca rang şi răspundere.189 Statul acreditar are obligaţia de a-l trata în acelaşi mod. În fiecare stat procedura primirii şefilor de misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă. Ordinea de precădere a ambasadorilor acreditaţi în acelaşi stat se stabileşte în conformitate cu data şi ora la care fiecare ambasador şi-a asumat funcţia. 116). în timp ce instituţia durează dincolo de succesiunea lor. El conduce ambasada (ANGHEL 1984. 55. ANGHEL 1984. Articolul 15. Articolul 20. ordinea de prezentare a scrisorilor de acreditare sau a copiei acestora fiind determinată de data şi ora sosirii ambasadorului în statul de acreditare. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar este reprezentantul unic al României în ţara în care a fost acreditat şi îl reprezintă pe Preşedintele României pe lângă şeful statului acreditar. Condiţia esen- Crd. Articolul 16. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la care şi-au asumat funcţiile (…)(…) 3. 190). mai precis cu data şi ora la care şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau la care şi-a notificat sosirea şi a prezentat o copie a scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt minister în legătură cu care s-a convenit anterior. Persoanele se succed la îndeplinirea misiunii. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun.___________________ 189 Pentru stabilirea clasei şefilor de misiune este nevoie de acordul statului acreditant şi al statului acreditar.192 În spiritul şi litera dreptului diplomatic. 192 ScdcR.190 Această normă consolidează regula de curtoazie potrivit căreia ofensa adusă agentului diplomatic înseamnă ofensă adusă celui/ statului pe care îl reprezintă şi omagiul. 190 Crd. asigurându-i aceeaşi procedură. şeful misiunii diplomatice este „reprezentant unic” al României pe lângă statul acreditar. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. 1. gestul de curtoazie faţă de agentul diplomatic se răsfrânge asupra celui/statului reprezentat. 191 Crd. pe fiecare ambasador. după aceleaşi criterii. Articolul 18. ca şi celorlalţi. În conformitate cu normele româneşti. ambasadorul deţine rolul primordial.191 Sunt state în care se acceptă uzanţe speciale în privinţa reprezentantului Sfântului Scaun. şeful de misiune diplomatică este distinct de misiunea diplomatică şi nu trebuie să fie confundat cu aceasta (CAHIER.

382-382). Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile. al ambasadei poate fi unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei şi. Numele însărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii.193 Este nevoie de consimţământul statului acreditar numai în cazul în care autorităţile statului acreditant sunt nevoite să numească un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca însărcinat cu afaceri a. instituţie notorie. şi unul dintre membrii personalului tehnic-administativ. cu consimţământul statului acreditar. care devine. Însărcinatul cu afaceri ad interim (a. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar. care funcţionează conform cutumei. şef de misiune. 1.i.ţială a şefului de misiune este misiunea. al ambasadei. sau en titre – e. Dacă lipseşte ambasadorul. Ministerul de externe al ___________________ Crd. să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale misiunii. 2. numai dacă nici unul dintre aceştia nu se află în statul acreditar şi dacă statul acreditar consimte. Nu este cu putinţă şeful de misiune fără misiune. i. ca titular (en pied – e.) al poziţiei de şef al ambasadei (CHEBELEU. (ANGHEL 1984. i. căruia îi revine provizoriu (ad interim) poziţia de şef al ambasadei. 293).) al ambasadei este membrul personalului ambasadei care îi ţine locul ambasadorului. atunci când ambasadorul lipseşte. fie. Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. provizoriu. Corpul diplomatic Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar alcătuiesc corpul diplomatic. însărcinatul cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada în afara oricărui provizorat.t. 229 193 . ambasada o conduce însărcinatul cu afaceri a. un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlul provizoriu de şef al misiunii.p.. în cazul în care acesta este împiedicat să facă acest lucru de către Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditant. Însărcinat cu afaceri a. Ambasada este cu putinţă fără ambasador. Spre deosebire de însărcinatul cu afaceri a.i. după înştiinţarea autorităţilor statului acreditar. un membru al personalului administrativ şi tehnic poate. Articolul 19.i.

privilegii diplomatice. 230 . având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaţi: ceremonii. Demersurile pe care corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităţile statului acreditar acoperă o gamă largă de acţiuni. Corpului diplomatic i se încredinţează şi funcţii cu efecte care depăşesc sfera relaţiilor cu autorităţile statului acreditar. Sub preşedinţia ministrului de externe al Olandei. corpul diplomatic de la Haga alcătuieşte Consiliul Administrativ Permanent al Biroului Administrativ al Curţii Permanente de Arbitraj. Articolul 16. decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcţie în statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare (CHEBELEU. Crd. Decanul corpului reprezintă corpul diplomatic când autorităţile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităţi sau pentru comunicări. de la transmiterea de felicitări. Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. respectarea normelor de drept internaţional. fie ambasadorului britanic (în state din Commonwealth). 3. ___________________ 194 Convenţia pentru reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale. până la formularea de proteste.). Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun195. El se poate adresa autorităţilor statului acreditar în numele corpului diplomatic. 407). de prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade. Astfel. Haga. 243 şi urm. transmiţând mesaje solemne sau formulând luări de poziţie îndeosebi în domeniul relaţiilor diplomatice. 1907.statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpului diplomatic. Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar (ANGHEL 1984.194 Această asociaţie a diplomaţilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. ţinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor. 195 v. Corpul diplomatic este o asociaţie de persoane. Articolul 49. fie ambasadorului francez (în state francofone). curtoazie internaţională.

Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor misiunii. protocolului etc. statului acreditar îi revine obligaţia de a facilita funcţiile diplomatice ale acesteia. nepretinzându-le prestaţii şi nepercepându-le taxe. s-au constituit şi sunt foarte active asocierile diplomaţilor din statele Uniunii Europene. asociere a ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. economice sau culturale dintre state. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. 197 Crd. ţinând cont de preşedinţia în exerciţiu semestrială şi promovând poziţiile şi orientările de politică externă comună. adică privilegii.dar numai după consultarea corpului diplomatic şi având consimţământul acestuia. recunoscându-le şi protejându-le libertatea de comunicare şi de circulaţie. ambasada are obligaţia de a respecta legile statului acreditar. în privinţa privilegiilor. de asemenea. PRIVILEGIILE ___________________ 196 În urma consimţământului dat cu privire la ambasada străină. Articolul 25. 231 . Decanul corpului diplomatic primeşte vizitele ambasadorilor care îşi încep misiunea şi pe ale celor care o încheie. Articolul 41. Astfel. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. statul acreditar are obligaţia să le acorde ambasadei şi membrilor ei „toate” înlesnirile196. Decanul corpului diplomatic îşi îndeplineşte funcţiile specifice fără a fi câtuşi de puţin lider al asociaţiei. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului acreditant. Se asociază pentru consultări şi pentru demersuri politice comune şi diplomaţii din state participante la alte foruri internaţionale sau din state situate în aceeaşi zonă geografică. care funcţionează ca grupuri care reproduc organizarea generală a UE. În acelaşi timp. au loc şi asocieri care reflectă relaţiile politice. respectându-le imunitatea juridică.197 Crd. Ambasada are. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au. În cadrul corpului diplomatic. Potrivit dreptului diplomatic. ceremoniilor. asigurându-le inviolabilitatea. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. El le prezintă ambasadorilor exigenţele specifice statului acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice.

Se perimează inevitabil iluziile precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituţiei faţă de drepturile celor care o servesc şi pe care trebuie să-i servească. securitatea ambasadelor şi a corpului diplomatic de la Bagdad a devenit tot mai precară. codificând dreptul consular. al ___________________ 198 Crc. Ihab al-Sherif. faţă de inviolabilitatea membrilor personalului (ANGHEL 1984.i. La 5 iulie. nici o acţiune de evaluare a pagubelor. La 3 iulie. Nu au fost victime. După doi ani de la codificarea dreptului diplomatic. asupra însărcinatului cu afaceri a. adică antepunerea inviolabilităţii ambasadei. 562). Îndeplinirea plenară. persoane neidentificate au lansat o sticlă incendiară în direcţia ambasadei Siriei din Berlin. Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcţiile. mai multe persoane înarmate au atacat maşina ambasadorului ceh. la 8 iulie. infra). 232 . în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. drapelul şi stema statului acreditant.198 Inviolabilitatea Prevederile dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei şi personalului ei protecţie legală. Nu au fost găsite explicaţii privind motivele atacului. în activitate. La 24 mai 2005. a fost răpit şi apoi. a funcţiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcătuiesc. Articolul 29. Comisia de drept internaţional a ONU a precizat. dar nu indiferent de libertatea lor de acţiune.Statul acreditar îi asigură ambasadei exercitarea funcţiei de reprezentare. acordându-i dreptul de a utiliza. ucis de o grupare potrivnică guvernului de la Bagdad. un angajat al ambasadei pakistaneze la Bagdad a fost răpit pe când se afla în drum spre o moschee. 3. nu au fost necesare nici intervenţia pompierilor. fără vreun impediment. că de acest privilegiu se beneficiază în limitele stabilite de reglementările în materie din statul acreditar. În aprilie 2005. Începând din 2004 şi îndeosebi în cursul anului 2005. astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune să fie contracarate pe cale legală. incluzând şi antepunerea bunurilor imobile şi a echipamentelor. şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. În septembrie 2004. (v. El a fost eliberat după două săptămâni. inclusiv a localurilor şi a mobilierului ei.

Ambasadei Bahreinului. gruparea liderului organizaţiei Al-Qaida din Irak. persoane înarmate au atacat maşina unor diplomaţi cehi din Bagdad. cerându-le să nu îşi retragă personalul în pofida atacurilor tot mai frecvente asupra misiunilor diplomatice din Irak. a anunţat prin televiziune că i-a executat pe cei doi diplomaţi algerieni. integrităţii corporale. libertăţii sau demnităţii reprezentan233 . al Ambasadei Algeriei la Bagdad şi un membru al personalului diplomatic al aceleiaşi ambasade. sănătăţii. Guvernul irakian a făcut un apel la ambasadele de la Bagdad. La 27 iulie. a criticat aspru atacurile îndreptate împotriva diplomaţilor străini din Irak şi a subliniat că alegerea diplomaţilor ca ţintă nu poate avea nici o justificare. Poliţiştii irakieni care îi însoţeau pentru a le asigura paza au răspuns cu focuri de armă. la bordul unui automobil cu însemne diplomatice. după ce în aceeaşi zi a fost ţinta unei tentative de asasinat la Bagdad. Nu a fost clar dacă atacul a fost îndreptat împotriva diplomaţilor sau împotriva poliţiştilor. Departamentul de Stat al SUA a decis ca ambasada SUA de la Ryad şi consulatele americane de la Jeddah şi Dhahran să fie închise cel puţin în acea zi. La 8 august. Atacul s-a produs la circa o sută de metri de localul ambasadei. La 21 iulie. Acelaşi purtător de cuvânt a precizat că decizia a fost luată din grijă faţă de securitatea personalului ambasadei pakistaneze din Irak şi va fi revizuită când se va constata ameliorarea situaţiei. Cei doi au fost atacaţi în timp ce se deplasau cu un automobil de teren de la sediul ambasadei la reşedinţa şefului de misiune. În 2005 au luat amploare informaţiile privind posibilitatea lansării de atacuri împotriva unor obiective americane din Arabia Saudită. Secretarul general al Naţiunilor Unite. prin centrul Bagdadului. Acţiunea autorităţilor este mai eficientă dacă are susţinere în cadrul juridic intern al statului acreditar. s-a tras cu arma. Kofi Annan. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. Abu Mussab al-Zarqawi.i. Diplomatul a fost rănit. Codul penal român condamnă infracţiunile contra vieţii. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe pakistanez a anunţat la 5 iulie că ambasadorul Pakistanului în Irak va fi transferat la Amman. au fost răpiţi însărcinatul cu afaceri a. autorităţile statului acreditar au obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei ambasade. Tot în iulie. Nici o persoană nu a fost ucisă sau rănită. care circula. Pe de o parte. Kofi Annan şi-a exprimat speranţa că autorii acestor acte vor fi urgent depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei.

Ministerul de externe chinez a răspuns. ambasada Japoniei la Beijing a protestat împotriva demonstraţiilor de stradă organizate în preajma ambasadei şi a consulatelor Japoniei. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. relaţiile internaţionale depind de inviolabilitatea ambasadelor. cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.tului unui stat străin (CHEBELEU. Ambasada a transmis imediat o notă de protest ministerului de externe polonez. fără excepţie. Din relatări a rezultat că mai avuseseră loc anterior atacuri asupra cetăţenilor ruşi din Polonia. La 15 decembrie 1979. Dacă este necesar. La 29 august 2005. din familiile personalului ambasadei Rusiei la Varşovia au fost atacaţi de 15 tineri polonezi. a tuturor persoanelor care au cetăţenia SUA. Un reprezentant al ministerului a declarat că se pregătesc măsuri dure în legătură cu incidentul de la Varşovia. prin care cetăţenii chinezi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conduita autorităţilor japoneze faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. la 31 iulie 2005. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). Vladimir Putin. că trebuie ca guvernul iranian să asigure eliberarea imediată. în apropierea localului ambasadei. Preşedintele Federaţiei Ruse. potrivit acordurilor în vigoare între Iran şi SUA şi dreptului internaţional general. exprimându-şi regretul faţă de cele întâmplate. trebuie ca autorităţile statului acreditar să recurgă chiar la protecţie poliţienească specială (CHEBELEU. adăugând că „nu poate fi vorba despre un accident 234 . La 1 august 2005. MAE rus a anunţat că „aşteaptă scuze oficiale” din partea Poloniei. reţinute la Ambasada SUA sau la ministerul de externe de la Teheran sau luate ca ostatici oriunde şi să le acorde protecţie deplină acestor persoane. 574). Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. ambasadorul Poloniei la Moscova a fost convocat la ministerul de externe al Federaţiei Ruse. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Sarajevo a arătat că a avut loc. a evocat incidentul la televiziune calificându-l ca „gest inamical” şi ca „delict”. patru copii. care strigau lozinci antiruse şi care le-au furat copiilor telefoanele mobile. ambasada SUA în Bosnia a fost evacuată din cauza unei ameninţări neprecizate. La 10 aprilie 2005. o operaţie a forţelor de ordine care a durat mai mult de o oră. 571). Mass-media din Rusia a relatat că.

pot spune că sunt foarte mâhnit şi le cer scuze copiilor personalului ambasadei ruse din Polonia. după ce a fost bătut de doi indivizi neidentificaţi. Procuratura teritorială din Moscova a deschis un dosar penal privind incidentul. întrucât incidentul are legătură cu „climatul antirusesc care se accentuează în ultimul timp în Polonia. în apropierea localului ambasadei. La 11 august. ministrul de externe polonez a declarat: „S-au înregistrat prea multe cazuri de partea rusă pentru a nu încerca să găsim un răspuns la această situaţie. calificând incidentul ca fiind regretabil. şeful de cabinet al preşedintelui Poloniei a declarat. a fost internat în spital cu diagnosticul de contuzie cerebrală. Ambasadorul polonez la Moscova a transmis ministerului de externe al Rusiei o notă referitoare la incident. dar nu s-ar fi simţit vinovaţi. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe polonez a declarat că „incidentul ţine de huliganismul ordinar” şi că li s-au cerut explicaţii oficiale autorităţilor ruse. de o persoană care l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele.” La 7 august. La 10 august. Totuşi.simplu. cerându-le ca vinovaţii să fie identificaţi şi pedepsiţi şi securitatea ambasadei poloneze de la Moscova să fie întărită. ambasadorul polonez la Moscova a declarat: „Ca ambasador şi ca polonez. La 2 august. Membrilor personalului ambasadei li s-a cerut să nu iasă pe stradă neînsoţiţi. precum scuzele”. În aceeaşi zi. cetăţenii Rusiei ar fi fost mâhniţi. conform Codului Penal al Rusiei.” Ministerul de externe din Polonia a anunţat că le-a adresat un protest ferm autorităţilor ruse. Ambasada Poloniei la Moscova le-a atras atenţia cetăţenilor polonezi aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse să fie prudenţi şi vigilenţi. întrucât atacul a fost acţiunea unor extremişti îndreptat împotriva unor copii şi nu o acţiune a polonezilor împotriva ruşilor. Poliţia din Moscova a anunţat că a extins 235 . cu sarcini în domeniul telecomunicaţiilor. Ulterior. că „incidente de felul celui în care au fost implicaţi copiii de la ambasada rusă se întâmplă peste tot şi nu este nevoie de gesturi politice. Dacă aşa ceva li s-ar fi întâmplat copiilor personalului de la ambasada pe care o conduc. un diplomat de la Ambasada Poloniei la Moscova a fost atacat. inclusiv în urma declaraţiilor neprieteneşti ale oamenilor politici polonezi”. la radio. un membru al personalului tehnico-administrativ al Ambasadei Poloniei la Moscova. ministerul de externe al Rusiei a anunţat că forţele de ordine ruse au declanşat o anchetă şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea securităţii ambasadei poloneze. a colaboratorilor acesteia şi a familiilor lor. posesor de paşaport diplomatic. Ministerul de externe al Rusiei a răspuns cu un mesaj de „compasiune”.

i-a cerut preşedintelui Rusiei.măsurile de protecţie în jurul localului ambasadei Poloniei. întrucât autorităţile poloneze aşteaptă reacţia preşedintelui Vladimir Putin la mesajul preşedintelui Alexander Kwasniewski. Adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse. Serghei Kisliak. 236 199 . arestarea. detenţia. autorităţile statului acreditar nu pot recurge împotriva membrilor ambasadei străine. şi de patru patrule de gardă. La 11 august. poliţia poloneză a reuşit să aresteze două persoane având legătură cu atacul de la Varşovia. care este păzită de cinci poliţişti. Vladimir Putin. în numele conducerii Departamentului de politică externă al Rusiei. căruia i-a exprimat. ziua. un ziarist polonez a fost bătut la Moscova. scorul este de 3-3!” Pe de altă parte. Preşedintele Poloniei.199 La 13 ianuarie 1917. noaptea. Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. regrete profunde în legătură cu agresarea huliganică. Statul acreditar îl tratează cu respectul ce i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. Un reprezentant al serviciilor de securitate ruse a menţionat că este posibil să se fi acţionat „ochi pentru ochi”. Un post de televiziunea de la Moscova a comentat. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. precum percheziţia. a diplomatului polonez. care fac tot posibilul pentru prinderea vinovaţilor şi că s-au întreprins măsuri suplimentare de securitate în privinţa Ambasadei Poloniei şi a personalului ei. în nici un caz. libertăţii şi demnităţii sale. la măsuri de constrângere. Diamandi şi a perso___________________ Crd. la 10 august. Consiliul Comisarilor Poporului de la Petrograd a decis arestarea şi încarcerarea în fortăreaţa Petropavlovsk a ministrului plenipotenţiar C. Paralel. Ambasadorul Poloniei la Moscova a precizat că nu va fi formulat un protest aparte cu privire la agresarea ziaristului polonez. să dispună ca autorităţile ruse să întreprindă măsuri ferme pentru identificarea şi pedepsirea agresorilor şi să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor polonezi aflaţi în Rusia. Aleksander Kwasniewski. la 11 august: „Acum. din 31 iulie. Articolul 29. asupra copiilor personalului ambasadei ruse. într-un pasaj subteran situat în apropiere de locuinţă. s-a întâlnit cu ambasadorul Poloniei la Moscova. Serghei Kisliak a menţionat că incidentul este anchetat minuţios de organele de ordine ruse.

în apropiere de Minsk. aflat în stare de ebrietate. 570). pentru scurt timp. 12 RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD. Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea pentru că autorităţile din Belarus au reţinut. ca mediator şi şi-ar fi asumat rolul de garant în vederea aplanării conflictului.200 La 24 august 2005. să mai conducă automobilul. LA 4/17 FEBRUARIE 1918.” Presa a relatat că diplomatul american reţinut de poliţia din Belarus urma să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale care i se opun preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. prin care era dezminţită informaţia difuzată de ziarul oficial maximalist Pravda. Diamandi a precizat că. dar am ridicat totuşi această problemă. TRANSMISĂ DE MINISTRUL V. 237 200 . comandantul fortăreţei i-a adus la cunoştinţă lui C. Diamandi a răspuns că nu acceptă să fie pus în libertate în asemenea condiţii şi a arătat că refuză să trateze afaceri de stat în închisoarea unde se afla ca urmare a unei infracţiuni violente de drept internaţional. Totuşi. un diplomat american. ANTONESCU DE LA PARIS. Dosar 77/D. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. După eliberare. Ştim că a fost reţinut pentru scurt timp. la 19 ianuarie. Ne-am exprimat îngrijorarea foarte clar. potrivit căreia eliberarea sa ar fi fost rezultatul convorbirilor purtate de corpul diplomatic de la Petrograd in corpore cu Vladimir Lenin şi că ambasadorul SUA s-ar fi oferit. C. a primit o scrisoare din partea ambasadorului SUA la Petrograd. într-un anumit fel. ___________________ Arhiva MAE. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat: „Am informat Guvernul din Belarus că suntem îngrijoraţi de faptul că autorităţile au reţinut pentru scurt timp un diplomat american care urma să participe la întâlniri diplomatice de rutină în oraşul Gomel. agenţii de circulaţie din statul în care misiunea diplomatică funcţionează îl pot opri pe membrul acestei misiuni. C. Militari ruşi au pătruns în localul Legaţiei României şi i-au arestat pe membrii personalului acesteia. în conformitate cu care eliberarea personalului Legaţiei României depindea de satisfacerea pretenţiei ca Guvernul României să întreprindă măsuri în vederea eliberării trupelor ruse încercuite şi arestate pe frontul românesc.nalului Legaţiei României. La 15 ianuarie. Diamandi comunicatul Consiliului Comisarilor Poporului. pentru a înlătura astfel eventualitatea unui accident (CHEBELEU.

201 În practică. 570). 575). În asemenea caz. Ambasada utilizează pe teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau ca reşedinţe. 570). indiferent dacă folosirea are ca temei un contract de închiriere (DIACONU II.202 Local al ambasadei înseamnă clădirile sau părţile de clădire care se utilizează pentru realizarea funcţiilor misiunii.Statului acreditar în care privilegiul inviolabilităţii personale a unui diplomat a fost încălcat îi revine obligaţia de a adopta măsuri reparatorii (ANGHEL 1984. inclusiv reşedinţa şefului misiunii. dar se permite controlul bagajului personal dacă există bănuiala întemeiată că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. înaintea călătoriei cu avionul (CHEBELEU. 238 . controlul bagajului personal ar fi justificat de bănuiala întemeiată că acesta conţine alte obiecte decât cele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. 587. sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii. trebuie ca agentul diplomatic sau reprezentantul său autorizat să fie de faţă. CHEBELEU. Articolul 1. 573). Diplomatul nu poate pretinde să beneficieze de privilegiul inviolabilităţii personale dacă din imprudenţă se implică în situaţii riscante sau dacă provoacă el însuşi conflicte în care este agresat (CHEBELEU. Localurile în care funcţionează ambasada. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de controlul bagajului său personal de către autorităţile statului acreditar. 1. ___________________ 201 Crd. cât şi locuinţele membrilor personalului diplomatic al ambasadei sunt în aceeaşi măsură inviolabile (CHEBELEU. şi bagajul agentului diplomatic este controlat electronic. Articolul 36. indiferent de proprietar. (…) 2. 202 Crd. Dacă se recurge la control. indiferent de proprietar. 99). Totuşi. Statul acreditar beneficiază de inviolabilitatea localului ambasadei prin care este reprezentat în statul acreditar. … i) expresia „localurile misiunii” se referă la clădirile sau părţile de clădiri şi din terenul aferent care. ca reşedinţă a agentului diplomatic. la aeroport. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat.

___________________ Crd. În alte localităţi.. Localurile misiunii. rechiziţii etc. trebuie ca autorităţile statului acreditar să se abţină de la acte de autoritate în localul ambasadei şi. care este obligat să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii ambasadei. 2. mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo. precum şi mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul nici unei percheziţii. 98).204 Pe de o parte. Responsabil pentru asigurarea inviolabilităţii localului ambasadei este statul acreditar. rechiziţii. numeroase state. al ambasadorului sau al însărcinatului cu afaceri a.i. Se facilitează astfel şi activităţile specifice ale corpului diplomatic. printre care şi România. Statul acreditant nu trebuie să stabilească. Nu este permis ca agenţii statului acreditar să pătrundă în ele decât cu consimţământul şefului misiunii. 565). Privilegiul inviolabilităţii localului ambasadei înseamnă şi că autorităţile statului acreditar nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefului misiunii. nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu (DIACONU II. 3. 1. şi-au menţinut ambasadele la Tel Aviv (ANGHEL 1984. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii. Inviolabilitatea localului ambasadei implică obligaţia specială a autorităţilor statului acreditar de la care nu se admite derogare. Articolul 12. 204 Crd. fără să fi obţinut în prealabil consimţământul expres al statului acreditar. Localurile misiunii sunt inviolabile.Stabilirea de sedii ale ambasadei se face numai cu consimţământul statului acreditar. Ambasada este privilegiată şi întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice în statul acreditar. Capitala Israelului a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim. 239 203 .203 Localul principal al ambasadei. 136). birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în care este stabilită misiunea însăşi. 135). sechestru sau măsuri executorii. Respectând Rezoluţia Adunării Generale a ONU prin care Ierusalimului i s-a stabilit regim internaţional. şi nu pot dispune percheziţii. sediul ei se stabileşte în localitatea unde funcţionează guvernul statului acreditar. Articolul 22. trebuie ca statul acreditar să acţioneze pentru prevenirea de acte violente îndreptate împotriva aceluiaşi local (ANGHEL 1984. pe de altă parte. tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia. se înfiinţează eventual birouri ale ambasadei (ANGHEL 1984.

Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat şi apoi părăsit de ambasadă. Ambasada beneficiază. bunurile şi arhivele. Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei condiţii nu se poate invoca privilegiul inviolabilităţii. 240 . 563). niciunde şi niciodată. Articolul 24. precum şi bunurile şi arhivele sale. 584). în cazul în care sunt prezentate instanţei (ANGHEL 1984. bunurile şi arhivele ambasadei să fie preluate de un alt stat. prin documentele pe care le conţine. Nu sunt diferenţe între privilegiul inviolabilităţii acordat statului acreditar pentru localul ambasadei. a corespondenţei şi a bunurilor private. precum şi arhivele. Inviolabilitatea localurilor şi a bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcţiilor diplomatice (DIACONU II. imobilul este considerat în continuare imobil de ambasadă şi statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui local (ANGHEL 1984. aşadar documente concordante cu funcţiile diplomatice. Asemenea documente pot fi utilizate în instanţă ca probe. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state sau dacă o misiune este rechemată definitiv sau temporar: a) statul acreditar este obligat. b) statul acreditant poate încredinţa paza localurilor misiunii. să aibă caracter diplomatic. Condiţia unică a respectării inviolabilităţii este ca arhiva. imobilele. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului acreditar. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul acreditant şi statul acreditar se rup sau se întrerup. c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. să respecte şi să ocrotească localurile misiunii. chiar în caz de conflict armat.206 Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. Ies de sub incidenţa inviolabilităţii documentele al căror conţinut vădeşte că au rezultat din culegerea de informaţii pe căi ilicite. Articolul 45.Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum. cu bunurile care se găsesc în acestea.205 Documentele din arhiva ambasadei rămânând inviolabile indiferent de persoana care le gestionează. 99). Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. 586). Inviolabilitatea rămâne intangibilă şi dacă se ___________________ 205 Crd. de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt transportate. 206 Crd. a documentelor. de privilegiul rezultat din obligaţia statului acreditar de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. documentele şi arhiva acesteia şi acelaşi privilegiu acordat diplomatului pentru reşedinţa şi bunurile lui (ANGHEL 1984. Este posibil ca.

de asemenea. 209 Crd. oricare ar fi ea. în cadrul legislaţiei sale. corespondenţa sa şi (…) bunurile sale beneficiază de asemenea de inviolabilitate. pe care agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. 2.. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. 1. Articolul 21. fie să ajute statul acreditant să-şi procure localurile în alt fel.întreprind măsuri de executare ca urmare a unei acţiuni reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. ci cu titlu particular sau a unei acţiuni privind o activitate profesională sau comercială. dacă este nevoie. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar.210 ___________________ Crd. administrator. adresele acestor localuri. de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. Articolul 30. să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii lor. 99). . Articolul 41. 36 şi 39. 210 Crd. dacă i se solicită. în sensul că statul acreditar ar avea obligaţia de a pune la dispoziţia ambasadei localuri (DIACONU II. El trebuie.209 Această prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretată extins. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi a locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. 2. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor.3. 208 Cms. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii… 241 207 . Documentele sale.. Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional.207 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor ambasadei să poată fi pus în aplicare. de obicei ministerului de externe. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. Articolul 11. ambasada are obligaţia să notifice autorităţilor statului acreditar.208 Ambasada este privilegiată şi pentru că statul acreditar. 1. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii. 1. a unei acţiuni privind o succesiune.

În esenţă. respectiv trimiţător. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. a arhivelor şi a mijloacelor de comunicaţie ale acestora (ANGHEL 1984. fără consimţământul şefului de misiune.La 15 decembrie 1979. Ulterior. la 24 mai 1980. care implică îngăduinţă faţă de folosirea localurilor de misiuni diplomatice şi consulare şi în alte scopuri decât cele legate de funcţiile ambasadei şi ale postului consular. precum şi al „azilului diplomatic”. a personalului acestora. Teza extrateritorialităţii localului ambasadei. Acordând azilul 242 . prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). fără ca autorităţile statului acreditar să poată interveni. La 5 mai 2005. ministerul de externe ucrainean l-a convocat pe ambasadorul din Belarus pentru a-i înmâna o notă referitoare la decizia autorităţilor de la Kiev privind verificarea informaţiilor despre evenimentele din jurul localului Ambasadei Republicii Belarus. ca o proiecţie în străinătate a unui spaţiu imaginar unde li s-ar îngădui autorităţilor statului acreditant să-şi exercite prerogativele. inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii. pe care statele din America Latină îl consideră a fi găzduirea din motive umanitare la ambasadă a persoanei urmărite de autorităţile statului acreditar pentru delicte politice. în localuri. care nu împiedică accesul în localul ambasadei al personalului acesteia şi nici pe cel al vizitatorilor. Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse deteriorării. 567-568). precum şi dacă liniştea necesară activităţii prin care misiunile îşi exercită funcţiile este tulburată şi dacă se aduc atingeri demnităţii misiunilor. Nota a cuprins constatarea că pichetarea ambasadei este o acţiune civică autorizată. a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul misiunii. Această teză stă la temeiul ideii că localul ambasadei sau al postului consular ar fi teritoriu al statului acreditant. potrivit acordurilor bilaterale şi dreptului internaţional. că trebuie ca guvernul iranian să asigure readucerea în posesia şi sub controlul exclusiv al autorităţilor SUA a Cancelariei Ambasadei SUA de la Teheran şi a Consulatului. Curtea Internaţională de Justiţie a subliniat incompatibilitatea conduitei statului iranian cu obligaţia stabilită de dreptul internaţional privind protejarea ambasadei şi a consulatelor SUA. are ca temei închipuirea unui teritoriu simbolic. În notă s-a precizat că organele de ordine ucrainene au întărit paza în jurul localului ambasadei.

stat acreditar. ambasada se amestecă în treburile interne ale statului acreditar în măsura în care contribuie direct la sustragerea azilantului de sub jurisdicţia statului căruia îi este cetăţean. azilul diplomatic este evident incompatibil cu funcţiile ambasadei şi. ambasada Columbiei la Lima (Peru) i-a acordat azil diplomatic omului politic peruan Victor Raul Haya de la Torre (1895-1979). ci are caracter umanitar şi poate fi considerată legitimă numai în condiţiile iminenţei şi persistenţei unui pericol. Haya de la Torre. era refugiat politic sau comisese un delict de drept comun. 101). R. În aceste condiţii. avea capacitatea să stabilească dacă azilantul. precum şi la întrebarea dacă statului peruan. Haya de la Torre ca fiind refugiat politic şi a cerut ca statul peruan să emită un document care să-i permită lui V. îi 243 . fiind posibile urmări precum declararea ambasadorului persona non grata sau ruperea relaţiilor diplomatice. Între Columbia şi Peru a apărut un diferend pe care cele două state l-au supus Curţii Internaţionale de Justiţie. este de neconceput înscrierea printre funcţiile diplomatice a acordării azilului diplomatic (DIACONU II. Neacordarea azilului diplomatic nemulţumeşte forţele politice din rândul cărora face parte azilantul şi care ar putea să ajungă să guverneze în statul acreditar. Haya de la Torre a comis un delict de drept comun şi nu putea beneficia de azil. Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie au avut de răspuns la întrebarea dacă statul columbian. Acordarea azilului nemulţumeşte forţele politice care guvernează în statul acreditar şi cărora azilantul li se opune. Ambasadorul Columbiei l-a calificat pe V. R. şeful Alianţei Populare Revoluţionare Americane. susţinând că V. ca urmare. voinţa ambasadei de a înceta acordarea azilului să se manifeste prin formularea cererii ca autorităţile statului acreditar să emită un permis de părăsire de către azilant a teritoriului statului acreditar (salvconduct) (ANGHEL 1984. R. Haya de la Torre să părăsească teritoriul peruan. stat acreditant. 613-615). Admiterea azilului diplomatic deschide calea crizei în relaţiile diplomatice. Guvernul de la Lima a refuzat. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdicţia statului acreditar nu are caracter juridic. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că soluţionarea problemei azilului acordat ar fi posibilă prin două acte succesive: autorităţile statului acreditar să ceară ca azilantul să părăsească teritoriul statului acreditar. V. care era acuzat de autorităţile peruane că provocase o rebeliune militară.politic. La 3 ianuarie 1949. R.

autorităţile ungare şi-au schimbat poziţia şi i-au permis lui J. dar numai în anumite condiţii. prin azil. R. cardinalul catolic Jozsef Mindszenty. Haya de la Torre a rămas în localul ambasadei columbiene de la Lima până în 1954. Haya de la Torre ar fi fost delincvent de drept comun. s-a refugiat la Ambasada SUA de la Budapesta. A revenit în Peru în 1957. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. Curtea Supremă de Justiţie a răspuns negativ la ambele întrebări. imobil în care autorităţilor statului acreditar. Parlamentul Republicii Ecuador l-a destituit pe şeful statului ecuadorian. nu le este permis să pătrundă fără 244 . J. dar a precizat că statul peruan nu a reuşit să demonstreze că V. La 20 aprilie 2005. Statul acreditar nu poate să continue procedurile iniţiate împotriva celui pe care îl urmăreşte fără a încălca inviolabilitatea localului misiunii diplomatice. Patru zile. După destituire. ca urmare.revenea obligaţia de a garanta părăsirea în condiţii de securitate a teritoriului peruan de către azilant. La 20 noiembrie 1950. pentru că este ingerinţă. În 1957 a câştigat alegerile prezidenţiale. În 1971. fostul şef al statului acreditar Ecuador s-a aflat într-un local al unei ambasade. la Quito. să-i acorde azil. Autorităţile ungare au refuzat să-i permită să plece în străinătate. Curtea internaţională de Justiţie a interpretat prevederea Convenţiei panamericane de la Havana asupra dreptului de azil (1929). preşedintele Lucio Gutierrez. 617-618). Mindszenty a rămas. întrucât acuzaţia de rebeliune militară nu intră în sfera dreptului comun. Columbia revendicase dreptul de a formula o calificare unilaterală şi definitivă obligatorie pentru Peru. să fie împiedicată acţiunea judiciară a autorităţilor care acţionează pentru a aplica o lege. nu era obligat să emită salvconductul. unde a fost considerat „oaspete”. În 1956. timp 15 ani. L Gutierrez s-a refugiat la reşedinţa ambasadorului Braziliei. Mindszenty să plece în străinătate (CHEBELEU. obligate să respecte privilegiul diplomatic al inviolabilităţii. arătând că nu se poate ca. Curtea a observat că statul peruan nu a cerut plecarea refugiatului de pe teritoriul propriu şi. în incinta ambasadei americane. V. fiind împiedicat de armată. dar nu a putut prelua puterea. conform căreia ambasada poate. şi justificarea esenţială a azilului constă din iminenţa sau persistenţa pericolului pentru refugiat. R. primatul Ungariei. când i s-a permis să se exileze în Mexic. după o criză politică îndelungată. marcată de manifestaţii de protest. azilul diplomatic încalcă suveranitatea statului.

245 . cu chipul acoperit cu un passe-montagne. Ministrul de externe ecuadorian a declarat că autorităţile ecuadoriene şi-au rezervat dreptul să le ceară autorităţilor braziliene extrădarea lui L. Gutierrez. Examen de mesures efficaces visant à renforcer la protection et la sécurité des missions et des représentants diplomatiques et consulaires. unde a fost găzduit. 53 din 1997211 a stabilit că trebuie ca statele să respecte dispoziţiile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice şi consulare şi a subliniat că statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor şi a misiunilor diplomatice şi consulare împotriva grupurilor organizaţiilor care ar avea intenţia să atenteze împotriva securităţii lor. către un aeroport. Gutierrez. ___________________ NATIONS UNIES. Pentru a-i facilita ieşirea discretă din imobilul diplomatic. Autorităţile braziliene au precizat că au acţionat „în conformitate cu tradiţia şi cu tratatele internaţionale”. GÉNÉRALE A/RES/53/97. dacă împotriva fostului preşedinte se deschid proceduri penale. Gutierrez. pentru a facilita soluţionarea crizei. Cinquante-troisième session. Distr. Point 147 de 211 l’ordre du jour. În cele patru zile. într-o reşedinţă militară. împreună cu soţia şi cu fiica sa. unde a înscenat măsuri de protecţie ample în jurul unui automobil cu însemne diplomatice. în primele ore ale dimineţii. cu care s-a îndreptat. L. având pe cap o cască. După câteva ore de zbor. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate Rezoluţia Adunării generale a ONU nr. a ieşit din localul diplomatic. dar nu din simpatie pentru L. Assemblée générale.permisiunea ambasadorului statului acreditant şi au datoria să împiedice pătrunderea oricărei persoane care nu beneficiază de o asemenea permisiune. de unde a părăsit teritoriul ecuadorian la bordul unui avion brazilian. în timpul cărora doi protestatari au decedat. La 24 aprilie 2005. L. însoţit de patru militari ai Grupului pentru operaţii speciale din poliţia ecuadoriană. s-a urcat într-un automobil de teren. Gutierrez a ajuns la Brasilia. imobilul a fost înconjurat de zeci de manifestanţi care cereau ca L. Gutierrez să fie judecat pentru că ordonase împotriva protestatarilor de la Quito acţiuni de reprimare. 20 janvier 1999. Résolution adoptée par l’Assemblée générale [sur le rapport de la Sixième Commission (A/53/628)] 53/97. poliţia ecuadoriană a organizat o diversiune la intrarea în imobil.

Ihab al-Sherif. Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatică să fie deschisă şi nici să fie reţinută de autorităţile statului acreditar şi ale statelor străine de tranzit. Curierul diplomatic însoţeşte valiza diplomatică. la Bagdad. asigurarea privilegiul inviolabilităţii. Dacă autorităţile statului străin îşi exprimă dorinţa ca valiza diplomatică să fie deschisă. Statul acreditar şi statele de tranzit îi datorează curierului diplomatic ocrotire. în conformitate cu dreptul internaţional. comunicare liberă înseamnă excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public de diplomaţie. Privilegiul libertăţii de comunicare Eficienţa ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate componentele serviciului public de diplomaţie. îndeosebi. îndeosebi abuzurile grave. Între ambasadă şi statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. În 2005. Ministrul de interne irakian încerca. acelaşi ministru a arătat că dispunea de informaţii potrivit cărora anumiţi ambasadori se întâlnesc cu terorişti şi le-a atras atenţia celor care se implică în acţiuni riscante că trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru securitatea proprie. se dusese într-un loc considerat primejdios. organizatorii răpirilor de diplomaţi şi ai atacurilor împotriva acestora. Aici. ocrotind-o şi îngăduind-o. la nivel naţional şi internaţional. determinarea statelor arabe islamice să-şi diminueze prezenţa diplomatică în Irak. A precizat chiar că şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice sau consulare. ONU le-a cerut statelor să întreprindă măsuri adecvate. după cum a declarat. urmăreau – potrivit observatorilor politici – izolarea guvernului irakian pe plan internaţional şi. adică neîncercând nici o formă de control. Statul acreditar are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunilor. a valizei diplomatice şi a mesajelor cifrate. Totodată. răpit la 3 iulie. să aplice un plan special de protejare a diplomaţilor. în special a celor care constau din acte de violenţă. autorităţile statului căruia 246 .Pe aceeaşi cale.

misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar. 1.212 Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar. misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare adecvate. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. 3. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege toată corespondenţa referitoare la misiune şi la funcţiile sale. Trebuie ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. Curierul diplomatic. care însă poate să reglementeze. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. Nu trebuie ca serviciul public de diplomaţie să permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în orice scopuri oficiale. chiar să interzică. oriunde se găsesc acestea. care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică. nici reţinută. care precizează numărul pachetelor din componenţa valizei diplomatice. 7. Pentru a comunica cu guvernul. Acest comandant trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul pachetelor din care se compune valiza diplomatică. Totuşi. În acest caz. sub rezerva că imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grijă. inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. 247 . ci de comandantul de aeronavă comercială desemnat printr-o împuternicire oficială.valiza diplomatică îi aparţine pot consimţi sau pot decide ca valiza diplomatică să fie readusă la instituţia de provenienţă. Misiunea poate trimite pe unul din membrii săi să ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei. ___________________ 212 Crd. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. Valiza diplomatică este însoţită de curierul diplomatic sau neînsoţită de curier. este ocrotit în exercitarea funcţiilor sale de statul acreditar. dar el nu este considerat curier diplomatic. Pachetele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant. 2. Articolul 27. dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile. 4. 6. Corespondenţa oficială a misiunii este inviolabilă. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă. 5.

. chiar în caz de conflict armat. statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii. 248 . altele decât cetăţenii statului acreditar. ca şi membrii familiei acestor persoane. statul acreditar poate să interzică sau să limiteze prin reglementări speciale accesul în zone precum cele de frontieră.213 Astfel. Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. accesul este posibil. ambasada. 214 Crd. s-ar ajunge la reducerea inacceptabilă a posibilităţilor ambasadei de a-şi realiza funcţiile (DIACONU II. Dacă statul acreditar ar extinde în mod exagerat zonele de interzicere a circulaţiei străine. înlesniri pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi. Articolul 26. indiferent de naţionalitatea lor. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegiile deja acordate în privinţa lor şi a bunurilor lor şi. El trebuie îndeosebi. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor.din motive de securitate naţională. statul acreditar poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. ci doar reglementat. accesul în anumite zone al agentului diplomatic. Articolul 44. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. dacă ambasada notifică deplasarea şi autorităţile statului acreditar o acceptă. Trebuie ca statul acreditar să acorde. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. în măsura în care este necesar. În caz de conflict. să părăsească teritoriul său în termenele cele mai potrivite. statul primitor îi privilegiază şi prin îndeplinirea obligaţiei de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului. de servicii publice şi de sarcini militare Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului acreditar sau ___________________ 213 Crd. inclusiv a diplomaţilor. dacă este nevoie. să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor. 106). 214 Privilegiul scutirii de prestaţii personale. În cazurile în care nu este interzis.

2. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. − scutirea. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic. şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditant sau într-un al treilea stat. Trebuie ca statul acreditar să-i scutească pe agenţii diplomatici de orice prestaţie personală. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. Articolul 33. ___________________ 215 Crd. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau şefului misiunii. agentul diplomatic este. cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. 217 Crd Articolul 28. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari216. 1. scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar.stânjenitoare pentru funcţiile diplomatice) ale cetăţeanului statului acreditar. conform legislaţiei statului acreditar. Articolul 35. precum rechiziţiile. personale sau reale. 216 Crd. Articolul 23. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale sunt scutite de orice impozite şi taxe. naţionale. − drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale217. 3. contribuţiile şi încartiruirile militare. indiferent de natura sa şi de sarcinile militare.215 Privilegiul scutirii de impozite şi taxe Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. 218 Crd. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar218. regionale sau comunale. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile statului 249 . 1. de orice serviciu public. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă în acesta reşedinţa lor permanentă. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol. 2.

care fac parte din gospodăria sa. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. De privilegiul scutirii de taxe şi impozite se ţine seama cu şase excepţii. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în care este admisă de acest stat. a taxelor şi a altor drepturi conexe219. taxelor şi altor drepturi conexe. inclusiv efectele destinate instalării sale. În asemenea caz. în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. prin natura lor. dacă nu le deţine în contul statului acreditant. de la această excepţie se face excepţie şi nu se percep taxe de succesiune asupra bunurilor imobile aflate pe teritoriul statului acreditar exclusiv în legătură cu prezenţa în misiune a celui decedat. Agentul diplomatic nu este scutit de drepturile de succesiune percepute de statul acreditar. 1. pentru: a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii. statul acreditar acordă intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă. pentru realizarea scopurilor misiunii. 4. altele decât cheltuielile de depozitare. 219 Crd. 2. de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare. El datorează impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare de pe teritoriul statului acreditar. 5. sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. fără a fi cetăţean al statului acreditar şi fără reşedinţă permanentă pe teritoriul statului acreditar. Agentul diplomatic plăteşte impozitele indirecte încorporate. Totuşi. afară de cazul că ar exista motive serioase să se creadă că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol. 250 . Articolul 36. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta. b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat.− scutirea de plata drepturilor de vamă. acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care angajează. ca membru al misiunii.

504). personale sau reale. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdicţia statului acreditar. Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe. afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar. trebuie ca agentul diplomatic să respecte normele legale în vigoare în statul acreditar care prevăd că este obligat să plătească înregistrarea. cu excepţii legate de unele aspecte ale jurisdicţiei civile şi administrative (ANGHEL 1984. statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. 251 220 . Altminteri. Numai în cazul în care. 220 Privilegiul imunităţii Statul acreditar este obligat să nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii. ci persoana diplomatului. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a agentului diplomatic se permit excepţii pentru acţiuni privind imobile private. ___________________ Crd. pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar. regionale sau comunale cu excepţia: a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. grefa. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 23. naţionale. având calitatea de şef de misiune sau fiind cel care tratează cu statul acreditant. grefă. Agentului diplomatic îi revine plata impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. în privinţa întregii lor activităţi. ipoteca şi timbrul privind bunurile imobiliare. ipotecă şi de timbru în ce priveşte bunurile imobiliare. pe teritoriul acestui stat. Articolul 34. sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din Articolul 39. c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar. f) drepturilor de înregistrare. pentru realizarea scopurilor misiunii.Nu i se acordă agentului diplomatic scutire de la plata impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare provenite din statul acreditar şi nici de la plata impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar.

506-507). 4. şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale. de asemenea. în afară de cazurile prevăzute de alineatele a. 222 Crd. b şi c de la paragraful 1 din prezentul articol. indiferent dacă aceste acte pot fi considerate ca aparţinând exercitării funcţiilor diplomatice sau ca fiind private. agentul diplomatic îşi pierde imunitatea de jurisdicţie numai dacă statul acreditant renunţă în mod expres la această imunitate. 2 Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. 1. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea ratione personae sau o poate suspenda. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie. 3. Dreptul diplomatic distinge între actele oficiale şi cele private ale membrilor personalului ambasadei. de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia. administrator. El se bucură. 2. Nu poate fi luată nici o măsură de executare faţă de agentul diplomatic.221 Diplomatul beneficiază de imunitate în legătură cu toate actele sale. Articolul 31.. Trebuie ca renunţarea să fie expresă. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate. Aşadar. afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală. Implicarea unui diplomat într-un proces juridic în statul acreditar este posibilă numai după renunţarea la imunitatea juridică. Articolul 32. pentru care este necesară o renunţare distinctă. 3. b) de o acţiune privind o succesiune. dacă nu este vorba: a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. 252 221 .şi pentru activităţi profesionale şi comerciale diferite de cele prin care se exercită funcţiile diplomatice.222 ___________________ Crd. dar nu în ceea ce priveşte activitatea diplomaţilor (ANGHEL 1984. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. 1. oricare ar fi ea. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie pe baza Articolului 37 intentează o acţiune. ci cu titlu particular. c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială.. clară şi autorizată de statul acreditant. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale.

el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie … intentează o acţiune. nici un stat nu este dispus să admită ca diplomaţii săi aflaţi în misiune în străinătate să fie supuşi unei jurisdicţii străine (CHEBELEU. chiar în caz de conflict armat. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oameni de serviciu particulari care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat.Din analizele întreprinse de doctrinarii dreptului diplomatic. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. Totuşi. Articolul 38. 578). se admite numai imunitatea ratione materiae. Dincolo de limita ratione temporis. … 3. ratione temporis. 1. 2. Imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în cazul în care acţiunea este intentată chiar de agentul diplomatic. Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunităţi iau sfârşit.223 Excepţiile de la imunitatea care i se acordă agentului diplomatic sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea agentului. Articolul 39.224 Imunitatea personală a agentului diplomatic pentru acte private se limitează la teritoriul statului acreditar.225 ___________________ 223 Crd. rezultă că. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. aceste privilegii şi imunităţi încetează în mod normal în momentul în care această persoană părăseşte ţara sau la expirarea unui termen raţional care îi va fi fost acordat în acest scop. de îndată ce numirea sa a fost comunicată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. la durata misiunii. Totuşi. Articolul 32. 3. 224 Crd. membrii familiei 253 . statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. iar dacă se află deja pe acest teritoriu. 2. Orice persoană având drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de ele de îndată ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost acordate de statul acreditar. practic. 225 Crd. În caz de deces al unui membru al misiunii. 1. agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale. dar ele continuă până în acel moment.

precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective.226 sale continuă să beneficieze de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază. sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.De imunitatea de jurisdicţie beneficiază şi familia diplomatului. statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului. ca şi familiile lor. În toate celelalte privinţe. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii. membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegii şi de imunităţi. precum şi de scutirea prevăzută la Articolul 33. 4. cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar. cu excepţia acelora care vor fi fost achiziţionate în această ţară şi care fac obiectul unor interziceri de export în momentul decesului său. Crd. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii. 3. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. 2. 254 . care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. până la expirarea unui termen potrivit. care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă. 226 Crd. beneficiază. de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-35. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu-şi are reşedinţa permanentă în acest stat ori a unui alt membru al familiei sale care face parte din gospodăria sa. Mai beneficiază de privilegiul imunităţii de jurisdicţie membrii personalului administrativ şi tehnic al ambasadei. 4. dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată la paragraful 1 al Articolului 31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-36. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar se datora exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al misiunii. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al Articolului 36 în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 39 … 3. ei nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul acreditar. dar numai pentru actele prin care îşi exercită funcţiile lor. Totuşi. dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă. 1. În caz de deces al unui membru al misiunii. până la expirarea unui termen potrivit. Articolul 37.

sergentul american Christopher van Goethen. a publicat un comunicat din care reiese că Christopher Van Goethen a fost acuzat de încălcarea unor prevederi ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră.227 ___________________ Crd. Articolul 40. în cazul în care această viză este cerută pentru a merge să-şi asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se întoarce în ţara sa. trec pe teritoriul altui stat. 3. călătorind spre statul acreditar sau înapoindu-se în statul acreditant. În acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în ţara lor. inclusiv mesajelor 255 227 . Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit. statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. Christopher van Goethen a părăsit imediat teritoriul României. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui al treilea stat. se afla la volanul unui automobil cu care se deplasa prin Bucureşti. pentru ucidere din culpă şi obstrucţionarea justiţiei. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. Autorităţile române au întreprins demersuri insistente pe lângă autorităţile americane în vederea cercetării şi judecării cazului în conformitate cu prevederile legale. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii. pentru adulter şi comportament reprobabil sub influenţa alcoolului. care i-a acordat o viză de paşaport. (RD) 1. Biroului Central al Detaşamentului de Infanterie Marină al Armatei SUA de la Quantico. Virginia. a fost acuzat de mai multe violări ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA: pentru conducerea imprudentă a unui autovehicul. precum şi pentru a nu se fi supus unui ordin sau regulament. în urma căruia a decedat un cetăţean român. statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor. După accident. comandant al detaşamentului de securitate de la această ambasadă. 2. pentru fals în declaraţii oficiale. În condiţii similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. La 18 aprilie 2005. pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului.La 4 decembrie 2004. membru al personalului tehnic al Ambasadei SUA în România. S-a abătut de la regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav. Ambasada.

autorităţile statului acreditant au posibilitatea ca.228 Fiind instituţie constituită de statul acreditant. ministerul de externe din Grecia a anunţat că ambasadorul Greciei in Slovacia a fost arestat de autorităţile de la Atena şi suspendat din funcţie în urma unei anchete asupra posibilei sale implicări într-o afacere de trafic cu arme. 578). fusese ambasadorul Ciprului la Teheran. să informeze statul acreditant. formulând o plângere prin care l-a acuzat pe Stavros Loizides de incorectitudine în domeniul financiar şi de hărţuire sexuală. ambasadei şi personalului ei li se aplică reglementările dreptului intern din acest stat (ANGHEL 1984. li s-a adresat autorităţilor cipriote. În aprilie 2005. cât şi comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice. 256 . 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică atât persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe. şi valizelor diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să le-o acorde. Ca urmare. dacă această viză este cerută. în vederea rechemării din misiune şi declanşării procedurilor legale cuvenite. … 4. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore. Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu îl poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant. aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. 228 Crd. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. care. 117. Presa a relatat că plângeri asemănătoare despre Stavros Loizides au apărut şi la sfârşitul misiunii sale anterioare din Africa de Sud. având cetăţenie iraniană.Agentul diplomatic nu este imun faţă de jurisdicţia statului acreditant. 4. despre conduita şi faptele considerate în afara legii. La 9 august 2005. în cod sau cifrate. Ministerul de externe de la Nicosia a arătat că serviciile juridice ale ministerului şi procurorii vor decide asupra cursului pe care trebuie să-l ia plângerea menţionată. Ele acordă curierilor diplomatici cărora li s-a acordat o viză de paşaport. ministerul de externe din Cipru a anunţat că autorităţile cipriote au declanşat o anchetă cu privire la acuzaţiile care i-au fost aduse lui Stavros Loizides. CHEBELEU. O angajată a ambasadei cipriote la Teheran. Articolul 31. până la 4 august.

reprezentându-le. Mulţi consuli îndeplineau funcţii judiciare. termenul a evoluat de la concile sau console. în secolul al XIII-lea. prim-consul a ajuns Napoleon Bonaparte. în locul Directoratului. când. se referea la magistratul municipal. În franceză. şi de afacerile dintre francezi şi turci. în antichitate. Ca şi astăzi. îndeplinind. capitulaţiile încheiate între Imperiul Otoman şi regele Franţei. fiind şi reprezentanţi ai autorităţilor. la Roma. la Marsilia. privind Europa ca pe o piaţă vastă. În 1525. Oficialilor turci li se 257 . în aceste domenii. Tribunalele turce au fost îndepărtate de litigiile dintre francezi. printre altele. Consulat mai este şi denumirea postului consular şi a imobilului în care acesta îşi are sediul. dar.POSTUL CONSULAR Latinii foloseau cuvântul consul referindu-se la fiecare din cei doi „colegi” (consuli) cărora le revenea magistratura supremă. misiunea de a le acorda asistenţă cetăţenilor statului propriu. de pildă. faţă de care poate exercita şi anumite competenţe administrative. ca succesori ai posesorilor de prerogative regale. la consul în secolul al XVIII-lea. În prezent. în 1799. autorităţile statelor au început să acorde atenţie circulaţiei oamenilor şi bunurilor. stabileau libertatea comerţului. În timp de pace. consulatul era funcţia consulului. îl desemna pe consilierul regal. veghind la aplicarea tratatelor şi a uzanţelor internaţionale. François I. în mare măsură. prin consulat. financiare. libertatea de şedere şi de navigaţie. Altminteri. denumiţi consuli. în 1802. a fost proclamat „consul pe viaţă”. juridice şi comerciale. Revoluţia Franceză le-a încredinţat guvernarea republicană unor magistraţi supremi. ulterior. în latina medievală. consulul este un agent al statului care acţionează în străinătate. Franţa era autorizată să-i salarizeze pe consuli oriunde în Imperiu. Acelaşi cuvânt. istoricii înţeleg şi regimul politic instaurat în Franţa. interesele. care. Astfel. Consulul era iniţial un negustor însărcinat să-şi reprezinte naţiunea. după 18 Brumar.

principiul reciprocităţii. tratamente favorabile. în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state care convin să stabilească relaţii diplomatice. (…) 2. se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare. În esenţă. … nu vor fi considerate ca discriminatorii … b) acordarea reciprocă. Articolul 72 … 2. 258 229 . fiscală şi privată. să instituie reciproc. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământ reciproc. Li se acorda francezilor în Turcia o poziţie privilegiată judiciară. prin cutumă sau prin acord. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. Pentru Franţa şi Turcia. Statele pot.231 Pe plan european. invocând prezenta Convenţie. stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea relaţiilor consulare230. inamicul comun era Imperiul Habsburgic. Articolul 2. statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice. De altfel. reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul propriu. consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare. 231 Crc. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state. în conformitate cu dreptul consular. în această sferă. ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite. a unui tratament mai favorabil… 232 Cefc. Franţa apărea ca protectoarea catolicilor din Levant. … Nici o Parte Contractantă nu poate pretinde. dacă nu există o indicaţie contrară. Articolul 44.232 Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să ___________________ Crc. Articolul 2.ordonase să sprijine şi să aplice deciziile autorităţilor franceze. Stabilirea relaţiilor consulare 1. în relaţiile bilaterale. RELAŢIILE CONSULARE Relaţiile consulare se stabilesc între două state. 230 Crc.229 Se poate ca. Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică.

prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini. În aplicarea dispoziţiilor acestei convenţii. De altfel. 2. în ordinea descrescătoare. 2. Nediscriminarea 1. după rang. Ca primă urmare. Postul consular este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare. dacă de pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. 156). să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de aplicare. Totuşi. Postul consular poate fi. câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale. Postul consular este o „misiune diplomatică permanentă”. statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state. un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. a claselor de posturi consulare: consulat general. 1. viceconsulat sau agenţie consulară. statele îşi pot trata posturile consulare reciproc asemănător. a ordinii juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă. potrivit convenţiilor bilaterale.233 Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice (CHEBELEU. b) faptul că statele îşi acordă reciproc. Crc.se realizeze prin consimţământ mutual şi ca şi din acest domeniu să excludă discriminarea. întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare în statul trimiţător. Consulatul general şi consulatul sunt înfiinţate ___________________ Crc Articolul 72. consulat. Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaţionale care să confirme. Articolul 73. 259 233 . relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaţiile consulare altui stat. Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi la aceste acorduri. prin cutumă sau prin acord. adică o misiune căreia la înfiinţare nu i se determină durata de funcţionare. scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale. de fapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice. nu vor fi considerate ca discriminatorii a) faptul că statul de reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii. În legătură cu a doua urmare.

fiind subordonate consulatului general sau consulatului. în afara sediului acestuia. rangul şi circumscripţia postului consular şi le supune aprobării statului de reşedinţă. (…) 4. Această posibilitate decurge din conţinutul juridic specific al relaţiilor ___________________ Crc. … 2. 235 Crc.235 După modul în care se constituie. postul consular poate fi de carieră – trimis (missus) când este condus de un funcţionar consular de carieră. relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile dintre state s-au deteriorat grav.236 Fiecărui post consular îi corespunde. Statul trimiţător fixează sediul. 1. ca teritoriu al exercitării funcţiilor consulare. relaţiile consulare se rup. aceste relaţii încetează.234 Viceconsulatul şi agenţia consulară sunt înfiinţate de consulatul general sau de consulat.237 Ruperea relaţiilor consulare Dacă unul dintre statele care au stabilit relaţii consulare dispare. rangul sau circumscripţia postului consular decât cu consimţământul statului de reşedinţă. viceconsulat sau agenţie consulară. circumscripţia consulară. Articolul 1. (…) 2. (…) Crc. Articolul 4. şi dacă relaţiile diplomatice s-au rupt. 237 Crc. chiar dacă nu au stabilit relaţii diplomatice. Există două categorii de funcţionari consulari: funcţionari consulari de carieră şi funcţionari consulari onorifici. sau onorific – consul ales (electus) când este condus de un funcţionar consular onorific. Din doctrina dreptului diplomatic şi consular rezultă că aşa cum se poate ca două state să stabilească relaţii consulare. 236 Crc. Articolul 1. Consimţământul statului de reşedinţă se cere şi dacă un consulat general sau un consulat deschid un viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât aceea în care consulatul general sau consulatul sunt stabilite. Dacă unul din statele care au stabilit relaţii consulare decide că trebuie ca aceste relaţii să înceteze. Articolul 4. … b) prin expresia „circumscripţie consulară” se înţelege teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea funcţiilor consulare. … a) prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general. … 260 234 .de statul trimiţător cu consimţământul statului de reşedinţă. 5. 151). 3 Statul trimiţător nu poate modifica ulterior sediul. consulat. Articolul 1. şi dacă s-a recurs la război (DIACONU II. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă se cere şi pentru deschiderea unui birou care face parte din consulatul existent.

Înfiinţarea postului consular Consistenţa relaţiilor consulare dintre două state rezultă din concretizarea funcţiilor consulare în activitatea consulatelor. 92). Articolul 2. care sunt instituţii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. mai ales că dreptul diplomatic stabileşte că relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile diplomatice au încetat. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare. 261 238 . de vreme ce. este necesar consimţământul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978.consulare (CHEBELEU. În practică. state între care relaţiile diplomatice s-au rupt au decis să-şi transforme ambasadele în posturi consulare. Funcţionarii consulari sunt trimişi în misiune numai de state. de pildă. Pentru înfiinţarea postului consular este obligatoriu consimţământul statului de reşedinţă. 108-110). prin formulări clare (ANGHEL 1978. Trebuie ca decizia privind încetarea relaţiilor consulare dintre două state să fie consemnată în documente. statele arabe au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. aşadar stabilit.238 În 1961. 81). 158). SUA au rupt atât relaţiile diplomatice cât şi pe cele consulare cu Cuba. 3. postul consular funcţionează ratione loci. Trebuie ca statul pe teritoriul căruia un stat străin îşi înfiinţează postul consular să consimtă la această înfiinţare.. dar le-au păstrat pe cele consulare. Funcţiile unui membru al postului consular încetează dacă unul dintre cele două state titulare ale relaţiilor consulare. Întreruperea sau ruperea relaţiilor consulare nu poate fi înţeleasă de la sine. În 1965.. decid astfel. dar pentru ca postul să fie înfiinţat. ___________________ Crd. Numai statele înfiinţează posturi consulare. . În alte cazuri însă statele ajunse în conflict şi-au încredinţat cetăţenii protecţiei unui stat neimplicat. Acordul bilateral privind stabilirea de relaţii consulare nu include acest consimţământ şi nici nu poate să-l includă. Statul trimiţător are dreptul să înfiinţeze postul consular. simultan sau separat. Determinantă în păstrarea relaţiilor consulare tocmai în momentele critice ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autorităţilor din statele implicate faţă de menţinerea mijloacelor de protejare a cetăţenilor proprii (ANGHEL 1978.

262 239 . prin care se precizează persoana. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiţător. 240 Crc. 241 Crc. commission) sau un instrument similar. dacă i s-a încredinţat o misiune de carieră sau una onorifică. (…) modalitatea de numire şi de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile. Stabilirea unui post consular 1 Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat. Dreptul internaţional nu are prevederi speciale legate de numirea şefului de post consular. dacă este consul sau consul general. prin care se exprimă voinţa statului trimiţător şi a statului de reşedinţă care să poată avea efecte normale pe planul activităţii consulare (ANGHEL 1978. precum şi orice alt element ___________________ Crc. Practic. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular ţin simultan de dreptul internaţional şi de dreptul intern al celor două state implicate241 (ANGHEL 1978. Fiecare stat acţionează în conformitate cu normele sale interne când desemnează sau când acceptă un şef de post consular. numirea în funcţia de consul general. nici nu are obligaţia de a-l accepta. Unui stat nu îi este permis să înfiinţeze un post consular pe teritoriul unui stat. Articolul 4. Articolul 10. fără ca statul pe teritoriul căruia va funcţiona postul consular să fie de acord cu înfiinţarea postului consular şi cu funcţionarea lui239 (ANGHEL 1978. 137-138). cele două acte sunt componentele unui acord între două state. Numirea şi admiterea şefilor de post consular 1. Articolul 10. circumscripţia şi sediul. se face prin Hotărâre a Guvernului. regulamentele şi uzanţele statului trimiţător şi respectiv ale statului de reşedinţă. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular sunt părţi ale aceluiaşi contract. Şefii de post consular sunt numiţi de statul trimiţător şi sunt admişi pentru exercitarea funcţiilor lor de către statul de reşedinţă. 75-76).Începerea misiunii consulare depinde de numirea şefului de post consular şi de acceptarea lui. Documentul prin care se notifică numirea şefului de post consular este patenta (lettre de provision. iar acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinţă. fără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acest sens. (…) 2. 136). Statul de reşedinţă al postului consular nici nu se poate implica în adoptarea deciziei de desemnare a şefului de post consular. şef al unui Consulat General al României.240 În România.

Articolul 11. Nivelul de adresare a patentei corespunde nivelului de emitere. Totodată. (…) 3. sau un act similar. Fiecare eventuală modificare a acestor date impune reînnoirea patentei (ANGHEL 1978.242 Ca şi scrisoarea de acreditare a ambasadorului. în conformitate cu statutul său şi cu dispoziţiile convenţiei consulare bilaterale. şef al unui post consular.considerat util de către emiţător. precum şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie bilaterale. având o anumită circumscripţie consulară şi precizează că şeful de post consular a primit instrucţiuni şi are competenţa să protejeze. statul trimiţător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicaţiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol. 263 242 . categoria şi clasa sa. atestând calitatea sa şi indicând. 141-142). comerciale. Patenta consulară sau notificarea numirii 1. sub formă de patentă. turistice. ministrul comunică numirea unui cetăţean al statului pe care îl reprezintă în calitate de consul. prin patentă se exprimă rugămintea ca guvernului statului de reşedinţă. Dacă statul de reşedinţă este de acord. întocmit pentru fiecare numire. Prin patentă. acceptându-i cererile şi recomandările pe care le formulează în calitate oficială. clasa lui consulară sunt precise şi exacte. care poartă antetul ministerului de externe. Patenta este valabilă în măsura în care datele pe care le conţine despre persoana celui trimis să fie şef de post consular. categoria funcţionarului. magistraţii şi autorităţile civile ale acestui stat să-i recunoască persoanei desemnate calitatea de consul şef al postului consular. drepturile şi interesele cetăţenilor şi persoanelor juridice din statul trimiţător şi să sprijine derularea relaţiilor economice. cu uzanţele şi cutuma curente în relaţiile dintre statele prietene. precum prim-ministrul sau ministrul de externe. Patenta poartă semnătura oficială şi este sigilată oficial. Şeful de post consular primeşte de la statul trimiţător un document. postul consular. în conformitate cu legile în vigoare. dar este posibil totuşi ca patenta să fie emisă şi de un alt reprezentant al administraţiei publice. culturale şi ştiinţifice. patenta consulului este emisă de şeful statului. numele şi prenumele său. circumscripţia consulară şi sediul postului consular. ___________________ Crc. ca regulă generală. garantându-i drepturile şi imunităţile proprii însărcinării sale.

În dreptul francez. din împuternicirea guvernului statului de reşedinţă. şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul. ca persoana desemnată a fi consul. Statul care refuză să elibereze un exequatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său. Statul trimiţător transmite patenta sau actul similar. de decizie de recunoaştere oficială a consulului şi de autorizare a exercitării funcţiilor consulare. Articolul 11. este facultatea pe care autorităţile civile o conferă unei decizii papale sau altor acte eclezistice în scopul de a le da forţă executorie pe teritoriul propriu (regium placet).244 Pe lângă înţelesul utilizat în acest context. la ministerul de externe al statului de reşedinţă. Exequaturul 1. prin toate mijloacele legale. însoţită de o notă verbală. potrivit principiilor dreptului internaţional. Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 14. ministrul de externe al statului de reşedinţă arată că. în cercurile religioase creştine. văzând patenta consulară prin care consulul a fost numit şef de post consular. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. Articolul 12. (…) 2. având o anumită circumscripţie consulară. şef de post consular să exercite funcţiile consulare încredinţate de guvernul statului trimiţător. autorităţile publice române sunt rugate să primească solicitările şi propunerile pe care consulul. în conformitate cu prevederile convenţiei consulare bilaterale. fie direct.Patenta este prezentată autorităţilor statului de reşedinţă pe cale diplomatică. Prin exequatur. 264 243 . care poartă antetul ministerului de externe emiţător. 244 Crc. să acorde protecţie şi asistenţă persoanelor fizice şi juridice ale statului trimiţător şi să ocrotească interesele acestui stat în statul de reşedinţă. oricare ar fi forma acestei autorizaţii. îndeosebi catolice. le formulează în calitatea sa oficială sau în numele guvernului statului trimiţător şi să-i asigure facilităţile. 2. şef de post consular.243 Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinţă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcţiilor consulare este exequaturul. Şeful de post consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie a statului de reşedinţă denumită exequatur. într-o audienţă. exequatur. 3. guvernului statului pe teritoriul căruia şeful de post consular trebuie să-şi exercite funcţiile. privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în temeiul convenţiei ___________________ Crc. fie prin transmitere. Prin exequatur. exequaturul este ordinul de punere în executare a unei decizii de drept străine sau a unei sentinţe arbitrale. admite.

247 Crc. obligat să vegheze la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru ca şeful de post consular să poată să se achite de obligaţiile misiunii sale şi să beneficieze de tratamentul prevăzut de dispoziţiile prezentei convenţii. În timpul activităţii sale. fie.245 Pe lângă emiterea exequaturului. El este. Există posibilitatea ca activitatea şefului de post consular să înceapă înainte de emiterea exequaturului. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a asigura condiţii de îndeplinire a misiunii de către cel acceptat. Numele şi prenumele gerantului interimar sunt notificate fie de către misiunea diplomatică a statului trimiţător. În acest caz.247 ___________________ 245 Crc. Articolul 15. membri ai misiunii. în primul rând prin informarea celor responsabili din circumscripţia consulară. dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile în aceeaşi măsură ca şi şefului de post. Articolul 13. notificarea se face în prealabil. Exequaturul este semnat de ministrul de externe şi sigilat oficial. un gerant interimar poate acţiona provizoriu ca şef de post consular. nu şi celorlalţi consuli. De regulă. funcţiile. Totuşi.consulare bilaterale. în cazul în care acesta este împiedicat să o facă. de către autoritatea competentă a statului trimiţător. fie şi provizoriu. 246 Crc. Autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să acorde asistenţă şi protecţie gerantului interimar. i se eliberează exequatur numai şefului de post consular. Articolul 14. ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister. 2. în caz de necesitate. nici funcţionar consular al statului trimiţător în statul de reşedinţă. Notificarea către autorităţile circumscripţiei consulare imediat după ce şefului de post consular i s-a admis să-şi exercite. prin preluarea temporară a funcţiilor de către un gerant.246 Continuitatea misiunii consulare se asigură. 3. Dacă şeful de post consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul său este vacant. privilegiile şi imunităţile de care şeful de post consular se bucură numai pe baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu 265 . de către şeful de post consular. sunt aplicabile dispoziţiile prezentei convenţii. În timpul cât aşteaptă eliberarea exequaturului. statul de reşedinţă nu este obligat să-i acorde unui gerant interimar înlesnirile. De regulă. Statul de reşedinţă poate condiţiona de consimţământul său admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic. de asemenea. Exercitarea temporară a funcţiilor şefului de post consular 1. statul de reşedinţă este obligat să informeze autorităţile competente ale circumscripţiei consulare. Admiterea provizorie a şefilor de post consular. fie. şeful de post consular poate fi admis provizoriu să-şi exercite funcţiile. în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţă.

chiar şi în cazul în care misiunea se încheie în împrejurările unui conflict. Se poate ca statul trimiţător să desfiinţeze postul consular. dar doreşte să evite deteriorarea relaţiilor cu statul trimiţător. Decizia privind încetarea de către funcţionarul consular a exercitării funcţiilor sale adoptată de statul trimiţător se comunică statului de reşedinţă. inclusiv prin punerea la dispoziţie de mijloace de transport. implică riscul prejudicierii relaţiilor consulare. Se poate ca un membru al postului consular să-şi prezinte demisia sau să decedeze. să-l recheme pe un membru al postului consular. este necesar să procedeze astfel încât să se ajungă la încetarea misiunii prin comunicări clare şi prin colaborare cu statul trimiţător. Consulii cărora li s-a încheiat misiunea şi familiile lor au obligaţia de a părăsi cât mai repede cu putinţă teritoriul statului de reşedinţă. Dreptul internaţional prevede de altfel posibilitatea unei succesiuni de acte în care statul trimiţător este cel care poate întreprinde măsura iniţială (rechemarea) în privinţa consulului căruia urmează să-i înceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de reşedinţă. prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresată statului trimiţător de a-şi retrage consulul. dacă statul de reşedinţă nu se opune. inclusiv sub forma retragerii exequaturului. el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile diplomatice. nemaifiind subiect de drept internaţional. Decizia unilaterală a statului de reşedinţă privind încetarea misiunii unui consul străin. Atunci când un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar de către statul trimiţător în condiţiile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. plecarea de pe teritoriul lui a consulilor şi a familiilor acestora.Desfiinţarea postului consular Misiunea consulară încetează dacă încetează relaţiile consulare. în urma unei demiteri sau a încredinţării unei sarcini noi. să comunice că acesta a devenit inacceptabil sau să-i retragă exequaturul. Statul de reşedinţă are obligaţia de a facilita. Se poate ca statul de reşedinţă să-l declare pe un membru al postului consular străin persona non grata. în condiţiile în care unul dintre titularii acestor relaţii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinţă. Trebuie ca statul de le îndeplineşte. 266 . 4. Dacă statul de reşedinţă este nevoit să recurgă la o asemenea decizie.

Locul şefului de post consular în ordinea de precădere se stabileşte după clasă şi. asemenea celorlalţi funcţionari consulari. spre deosebire de funcţionarii consulari. Şefii de post consular se împart în patru clase. alcătuind personalul consular. în cadrul clasei. Postul consular este condus. şi anume: a) consuli generali. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. după data admiterii prin exequatur sau. c) viceconsuli. e) prin expresia „angajat consular” se înţelege orice persoană angajată în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular. a admiterii provizorii. angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. inclusiv şeful de post consular. persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. pentru conducerea ansamblului de activităţi ale postului consular (ANGHEL 1978. precum şi angajaţi administrativi sau tehnici. Între doi şefi de post consular din aceeaşi clasă. 267 248 . d) agenţi consulari. f) prin expresia „membru al personalului de serviciu” se înţelege orice persoană în serviciul casnic al unui post consular. PERSONALUL POSTULUI CONSULAR La postul consular lucrează funcţionari consulari pentru realizarea funcţiilor consulare. distincţia în ordinea ___________________ Crc. Articolul 9. Articolul 1. chiar dacă normele legale în vigoare interzic exportul acestora.249 Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcţiilor consulare. viceconsul sau agent consular. admişi la aceeaşi dată.248 Personalul postului consular include personalul consular. cu excepţia şefului postului consular. şi alte categorii de personal. i) prin expresia „membru al personalului particular” se înţelege o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. b) consuli.reşedinţă să le permită să ia cu ei şi bunurile pe care le-au dobândit în timpul misiunii. h) prin expresia „membrii personalului consular” se înţelege funcţionarii consulari. însărcinată în această calitate cu exercitarea funcţiilor consulare. după rang. g) prin expresia „membrii postului consular” se înţelege funcţionarii consulari. eventual. din care fac parte şi şeful postului consular. precum şi. 1. (…). (…) d) prin expresia „funcţionar consular” se înţelege orice persoană. 119). Clasele şefilor de post consular 1. consul. 249 Crc. de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general.

Precăderea între şefii de post consular 1. inacceptabile. 268 250 . Articolul 16. alţii decât şeful de post consular (…). În cadrul procedurii de numire. Ordinea de precădere între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeaşi dată este determinată de data prezentării patentei lor sau a actului similar sau de data notificării … făcute statului de reşedinţă. Articolul 19. data admiterii determină ordinea de precădere. 3.250 Membrii personalului consular al postului consular sunt numiţi de autorităţile competente ale statului trimiţător. Geranţii interimari se situează. 2. Şefii de post consular au precădere asupra funcţionarilor consulari care nu au această calitate. înainte de a obţine exequaturul.251 Şi membrii personalului consular care nu sunt şefi de post consular pot primi exequatur. Se poate ca activitatea agenţiei să fie girată ___________________ Crc. Statul trimiţător notifică statului de reşedinţă. dacă legile şi regulamentele sale o cer.de precădere se face după data prezentării patentei. Geranţii interimari se situează în ordinea de precădere după toţi şefii de post consular. 4. conform voinţei sale. prenumele şi clasa celor numiţi. 4. Statul de reşedinţă poate. să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. 2. numele şi prenumele. Comunicarea se face astfel încât să nu li se ignore sau să nu li se încalce autorităţilor statului de reşedinţă dreptul de a declara persoanele numite. 251 Crc. este admis cu titlu provizoriu să-şi exercite funcţiile. Totuşi. statul trimiţător comunică autorităţilor statului de reşedinţă numele. după şefii de post consular aflaţi în exerciţiul funcţiunii. să solicite statului de reşedinţă să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. în cazul în care şeful de post consular. (…) statul trimiţător îi poate numi. Ordinea de precădere a şefilor de post consular din fiecare clasă este determinată de data acordării exequaturului. Articolul 19. în ordinea de precădere. categoria şi clasa tuturor funcţionarilor consulari. pe membrii personalului consular.252 Nu este obligatoriu ca statul trimiţător să desemneze un şef pentru o agenţie consulară. dacă legile şi regulamentele sale o cer. dacă este cazul. această ordine este menţinută şi după acordarea exequaturului. Numirea membrilor personalului consular 1. Între ei. Statul trimiţător poate. 252 Crc. cu timp suficient înainte. Numirea membrilor personalului consular (…) 3. ordinea de precădere este determinată de datele la care şi-au început exercitarea funcţiilor geranţii interimari şi care au fost indicate în notificări (…) 6.

de către şeful postului consular ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. dar asupra lui se poate pronunţa şi statul de reşedinţă. 3. Precăderea între funcţionarii consulari ai unui post consular. 269 253 . trebuie ca statul trimiţător să înştiinţeze statul de reşedinţă despre sosirea la post a celor numiţi ulterior. Articolul 69. despre plecarea lor şi.256 Pe lângă numirea funcţionarilor consulari.253 Trebuie ca numărul membrilor personalului consular al postului consular să nu depăşească nevoile reale în activitatea prin care se realizează relaţiile consulare. trebuie să obţină consimţământul autorităţilor din statul de reşedinţă.255 Dacă statul trimiţător decide să desemneze un funcţionar consular dintre cetăţenii statului de reşedinţă sau ai unui alt stat străin. iniţial şi ori de câte ori este modificată. 2. Această ordine se comunică autorităţilor statului de reşedinţă. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va stabili sau va admite agenţii consulare girate de agenţi consulari care nu au fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimiţător. statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile şi normale. având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză. Articolul 22.254 Statul trimiţător stabileşte ordinea de precădere a membrilor personalului consular al postului consular. Articolul 21.de un agent consular. Funcţionarii consulari nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului de reşedinţă decât cu consimţământul expres al acestui stat care poate să şi-l retragă oricând. 256 Crc. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular. Articolul 20. despre încetarea exercitării funcţiilor consulare. precum şi despre toate celelalte date legate de statutul acestor funcţionari. 255 Crc. Agenţi consulari care nu sunt şefi de post consular 1. Efectivul personalului consular. Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea statului trimiţător. Statul de reşedinţă îşi poate rezerva acelaşi drept în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii unui stat terţ care nu sunt şi cetăţeni ai statului trimiţător. 254 Crc. Trebuie să fie ___________________ Crc. în lipsa unei asemenea misiuni în statul de reşedinţă. Acest număr este stabilit de statul trimiţător. Naţionalitatea funcţionarilor consulari 1. Ordinea de precădere între funcţionarii consulari ai unui post consular şi orice schimbări care îi sunt aduse sunt notificate de misiunea diplomatică a statului trimiţător sau. dacă este cazul.

1. Când este posibil.înştiinţate autorităţile statului de reşedinţă şi despre situaţia persoanelor din familia funcţionarului consular care îl însoţesc la post. sosirilor şi plecărilor. dacă este cazul. 258 Crc. Asigurarea contra pagubelor.258 Trebuie ca membrii postului consular să respecte regulile în vigoare în statul de reşedinţă cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea mijloacelor de călătorie.260 ___________________ 257 Crc. Dispoziţii speciale referitoare la ocupaţia particulară cu caracter lucrativ. dacă este cazul. Se notifică ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţii desemnate de a acest minister: a) numirea membrilor postului consular. c) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care locuieşte împreună cu el şi. simultan. Se comunică date şi despre sosirea şi plecarea personalului particular. 270 . precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular. sosirea lor la postul consular după numire. precum şi despre momentul în care serviciul lor încetează. d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunităţi. Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul. Funcţionarii consulari de carieră nu vor exercita în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. faptul că o persoană devine sau încetează să mai fie membru al familiei. o persoană poate fi numită funcţionar consular de mai multe state. 259 Crc. 2. Numirea aceleiaşi persoane ca funcţionar consular de către două sau mai multe state.259 În conformitate cu dreptul consular. încetarea serviciului lor în această calitate. sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea să facă obiectul unei notificări prealabile. plecare lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor. le sunt interzise funcţionarilor consulari de carieră activităţile profesionale sau comerciale din care pot obţine foloase personale. Două sau mai multe state pot. să numească aceeaşi persoană în calitate de funcţionar consular în acest stat. Articolul 57. Articolul 56. 260 Crc. Notificarea către statul de reşedinţă a numirilor. Articolul 24. Articolul 18. cu consimţământul statului de reşedinţă. navă sau aeronavă.257 Cu consimţământul statului de reşedinţă.

156. 99). precum şi materialul de cifru. funcţiile consulare se realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător. 156-157). indiferent în a cui proprietate se află. Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul acreditar. precum şi mijloacele folosite pentru protecţie şi păstrare. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat în străinătate. 262 Crc. ___________________ 261 Crc. Clădirea sau partea de clădire folosită exclusiv de postul consular este local consular. postul consular are nevoie de sediu într-o clădire. corespondenţa. documentele. fişierele şi mobilierul utilizate pentru a le proteja şi păstra. 162). Spre deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional. benzile de magnetofon şi registrele postului consular. indiferent de suportul lor material (hârtie.262 FUNCŢIILE CONSULARE Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice. 271 . Articolul 1. Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. sunt folosite exclusiv de postul consular (…). casete. în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare ale statului trimiţător în statul de reşedinţă (CHEBELEU. Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae.Pentru exercitarea funcţiilor consulare. Postul consular îşi exercită funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. inclusiv evidenţa acestora. filme. pe teritoriul statului de reşedinţă a postului consular.). 1. filmele. documentele. atât cât admite ordinea juridică a acestui stat (CHEBELEU. (…) j) expresia „localuri consulare” se referă la clădirile sau la părţile de clădiri şi la terenul aferent care. Articolul 1.261 În componenţa postului consular intră şi arhiva care cuprinde toate înscrisurile. cărţile. dischete etc. 1. DIACONU II. (…) k) expresia „arhive consulare” cuprinde toate înscrisurile. corespondenţa.

de asemenea.266 În ambasadă se poate organiza o secţie consulară. 272 263 . întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie exercitate de misiunile diplomatice. după notificarea către statele interesate şi afară de cazul când unul dintre ele se opune în mod expres la aceasta. ___________________ Crc. Pentru derogare de la această regulă. Articolul 3. Ele sunt exercitate. Exercitarea de funcţii consulare în numele unui stat terţ. Exercitarea funcţiilor consulare.265 Pentru realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie neapărat de constituirea de posturi consulare. 266 Crc. Articolul 6. După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă şi afară de cazul când acesta se opune. Statul trimiţător poate. Articolul 7. este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul consular a fost constituit. precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună. un funcţionar consular poate. În acest scop este nevoie de extinderea acordului consular bilateral iniţial. Postul consular îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară.263 Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă. 265 Crc. 264 Crc. pe care le poate exercita şi ambasada. Exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei consulare. ci şi în numele unui alt stat. întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar modificarea preconizată. anume de consimţământul statului de reşedinţă care admite că împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei. un post consular al statului trimiţător poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ. prin care postul consular a fost constituit. să-şi exercite funcţiile în afara circumscripţiei sale consulare. Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular. Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare. Exercitarea funcţiilor consulare într-un stat terţ. cu consimţământul statului de reşedinţă. În împrejurări speciale. Articolul 8. de misiunile diplomatice (…). să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea de funcţii consulare într-un alt stat.Atribuţiile funcţionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la relaţiile consulare.264 Este posibil ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele statului trimiţător.

să fie însărcinat să reprezinte statul trimiţător pe lângă orice organizaţie interguvernamentală. autorităţilor de stat sau locale. În exercitarea funcţiilor consulare. Într-un stat în care statul trimiţător nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatică a unui stat terţ. să fie însărcinat să îndeplinească acte diplomatice. un funcţionar consular poate. cu consimţământul statului de reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie astfel afectat. se poate ca funcţionarul consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. pe de altă parte. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de consimţământul statului de reşedinţă. Numele membrilor misiunii diplomatice ataşaţi secţiei consulare sau însărcinaţi în alt mod cu exercitarea funcţiilor consulare ale misiunii sunt notificate ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine pe teritoriul propriu (ANGHEL 1978.267 Se poate ca statul trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. ___________________ Crc. dacă legile. Funcţiile consulare sunt. misiunea diplomatică poate să se adreseze: (a) autorităţilor locale din circumscripţia consulară. 209). 1.268 Această prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional (ANGHEL 1978. pe de o parte.. 273 267 . 3. 2. 268 Crc. Îndeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari. Competenţele şi responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale interne ale statului trimiţător. ale postului consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi. 194). b) autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă. astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini ai statului trimiţător (ANGHEL 1978. Mai mult.Ambasada li se adresează. prerogativele. după uzanţe. în vederea exercitării funcţiilor consulare. în statul de reşedinţă. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau acordurile internaţionale respectiv permit aceasta.. după notificarea de către statul de reşedinţă. Articolul 17. 195). Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică … 2. Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă. Un funcţionar consular poate. Articolul 70.

Funcţii consulare. culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă. artistic. ___________________ Crc. culturale şi ştiinţifice între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova în orice alt mod relaţii amicale între ele (…) Cefc. întreruperea misiunii şi rechemarea au avut ca scop evitarea unui scandal diplomatic. profesional. Articolul 2. 2. Funcţii consulare.Postul consular are îndreptăţirea să îndeplinească îndatoririle următoare: 1) să protejeze şi să apere drepturile şi interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. Conform ştirilor difuzate de mass-media din Germania. în limitele admise de dreptul internaţional (…). Articolul 5. în decembrie 2004. Articolul 5. Funcţiile consulare constau în (…) b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale. informaţii şi să informeze statul trimiţător şi persoanele interesate despre statul de reşedinţă. misiunea unui funcţionar al postului consular rus de la Hamburg a încetat şi funcţionarul a fost rechemat. turistic. Cefc. 271 Crc. despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale. economic. economice. ştiinţific şi al educaţiei. (…) [Funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul (…) de a promova şi dezvolta (…) cooperarea dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) c) a se informa.000 de euro. 274 269 . a face rapoarte în această privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate (…). Articolul 5. şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei din Germania a întreprins o vizită la Moscova. Funcţionarii consulari au dreptul să-i protejeze pe cetăţenii statului trimiţător şi să le apere drepturile şi interesele. (…) 2. persoane fizice sau juridice.271 Din relatările mass-media din Europa reiese că. Articolul 2. economice. ca şi în domeniile maritim şi al aviaţiei civile (…). 270 Crc. întrucât funcţionarul consular rus fusese surprins pe când încerca să cumpere. documente secrete de la un fost agent al serviciilor de informaţii ale armatei germane.269 2) să favorizeze relaţiile bilaterale ale statului trimiţător şi statului de reşedinţă270. în special în domeniile comercial. pe căi licite. pentru a rezolva discret o problemă apărută pe planul relaţiilor consulare germano-ruse. plătind circa 10. social. 1. Funcţiile consulare constau în: a) a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. prin toate mijloacele licite. Funcţii consulare. 3) să culeagă. Ei [funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul de a favoriza interesele statului trimiţător. La scurtă vreme după această vizită.

Cefc. inclusiv cu obligaţiile militare ale cetăţeanului statului trimiţător. să formuleze convocări şi orice alte documente adresate cetăţeanului statului trimiţător.. la referendumuri şi la alegeri şi sprijin pentru a putea participa la ele. Funcţii consulare. b) să le trimită cetăţenilor statului trimiţător notificări individuale cu privire la referendumurile şi alegerile naţionale şi locale şi să primească buletinele de vot ale cetăţenilor statului trimiţător abilitaţi să participe la referendumurile şi alegerile menţionate. 5) să le acorde ajutor şi asistenţă cetăţenilor statului trimiţător.). paşapoarte şi alte documente de călătorie. La postul consular se primeşte orice fel de declaraţie prevăzută de legile şi de reglementările statului de reşedinţă. ai statului trimiţător (…). Funcţii consulare. în special cele cu privire la cetăţenie. în ceea ce îl priveşte. Articolul 5. asistenţei sociale şi medicale. să publice anunţuri. Cefc.4) să funcţioneze ca birou de evidenţă a cetăţenilor statului trimiţător din statul de reşedinţă şi de înregistrare a acestora şi să le emită documente de identitate şi de călătorie. Articolul 7. 176). Funcţionarii consulari au dreptul: a) să îndeplinească formalităţile în legătură cu serviciul naţional obligatoriu. Funcţiile consulare constau în: (…) e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor. îndrumări şi servicii îndeosebi în domeniile securităţii sociale. 273 Crc. precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă în statul trimiţător (. Articolul 8. incontestabil de către autorităţile statului de reşedinţă.272 Dreptul funcţionarului consular de a-i înregistra pe cetăţenii statului trimiţător este cutumiar. b) să le emită şi să le înnoiască cetăţenilor statului trimiţător şi oricărei persoane îndreptăţite documente de identitate. Articolul 5. c) să acorde şi să înnoiască viza de intrare în statul trimiţător.273 ___________________ Crc. oferindu-le informaţii şi comunicări oficiale cu privire la obligaţiile cetăţeneşti. precum şi vize pentru persoanele care doresc să meargă în statul trimiţător. paşapoarte. Emiterea de documente de călătorie la postul consular exprimă suveranitatea statului trimiţător în raporturile cu persoanele care îi sunt cetăţeni şi care sunt beneficiare ale acestei funcţii numai cu condiţia să aibă această cetăţenie (CHEBELEU. dar nu implică şi obligaţia statului de reşedinţă de a considera. cu privire la aceste obligaţii. persoane fizice şi juridice. 250). că această înregistrare este relevantă (ANGHEL 1978. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-i înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător. Funcţiile consulare constau în: (…) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător. 275 272 .

De la postul consular. ca şi unele funcţii de ordin administrativ. Funcţionarii consulari pot să primească depuneri de sume de bani. rentele sau indemnizaţiile datorate cetăţenilor statului de reşedinţă şi să transmită aceste prestaţii celor care au dreptul la ele. b) să oficieze o căsătorie cu condiţiile ca măcar unul dintre soţii viitori să fie cetăţean al statului trimiţător şi nici unul dintre ei să nu fie cetăţean al statului de reşedinţă şi ca legile şi 276 . în conformitate cu legile şi reglementările statului trimiţător şi acordurile internaţionale în vigoare. Funcţionarii consulari pot să emită certificate de origine sau de provenienţă pentru mărfuri sau alte lucruri similare. în special în privinţa cetăţeniei. 1. Cefc. în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţă nu se opun la aceasta (…). 6) să exercite şi să emită acte notariale. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să întocmească sau să transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţenilor statului trimiţător. 274 Crc. 1. Asistenţa acordată de funcţionarul consular cetăţenilor statului trimiţător are două laturi definitorii: comunicarea cu aceşti cetăţeni pentru informarea şi orientarea lor şi comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) f) a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare. când beneficiarul nu este reprezentat în mod adecvat în statul de reşedinţă. Cefc. În special. Articolul 13. vărsămintele de pensii. asistenţei sociale şi medicale.Cetăţenii statului trimiţător sunt îndreptăţiţi să solicite şi să primească ajutor şi asistenţă din partea postului consular. de stare civilă şi administrative. Cefc. cetăţeanul statului trimiţător poate solicita şi poate primi sfaturi şi asistenţă cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legea statului de reşedinţă în domeniile securităţii sociale. Funcţionarii consulari au dreptul să primească orice declaraţie care ar putea fi pretinsă de legile şi reglementările statului trimiţător. Cefc.274 În faţa funcţionarului consular. Cefc. 179). ei pot. pentru demersuri în scopul concretizării sprijinului necesar (CHEBELEU. Funcţionarii consulari îi pot consilia pe cetăţenii statului trimiţător cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legile şi reglementările asupra securităţii sociale şi asistenţei sociale şi medicale din statul de reşedinţă şi să le acorde întreaga asistenţă în materie. în conformitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. cetăţeanul statului trimiţător poate depune jurământul prevăzut de legea statului trimiţător. Articolul 12. să primească. Articolul 10. îndeosebi cele din domeniul securităţii sociale. de documente şi de obiecte de orice natură remise de cetăţenii statului trimiţător sau în contul lor. 2. Funcţii consulare. Articolul 16. Articolul 11. Articolul 5.

funcţionarul consular în a cărui circumscripţie s-a produs decesul poate să-i preia lucrurile personale şi sumele de bani rămase de la cel decedat pentru a le asigura păstrarea imediată. 7) să apere interesele cetăţenilor statului trimiţător în privinţa succesiunilor. Măsurile de conservare sau de dispunere privind aceste lucruri sau sume de bani se supun legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. Articolul 5.275 reglementările statului de reşedinţă să nu se opună oficierii căsătoriei de către funcţionarul consular. 2. Actele emise de funcţionarul consular şi neadmise de statul de reşedinţă sunt cel mult valabile în ordinea juridică a statului trimiţător. 275 Crc. oficiază căsătorii dacă măcar unul dintre soţii viitori este cetăţean al statului trimiţător. sub rezerva dreptului autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de reşedinţă de a le lua în interesul justiţiei. Articolul 18. Articolul 19. în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţă. a contractelor de căsătorie în care cel puţin una dintre părţi are cetăţenia statului trimiţător. Cefc. funcţionarul consular are dreptul să preia şi să remită astfel de succesiuni cetăţenilor statului trimiţător. încălcări ale suveranităţii statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. Funcţii consulare. cu condiţia ca actele şi contractele să se refere la bunuri situate în statul trimiţător sau să fie destinate să producă efecte pe teritoriul acestuia. 277 . Când un cetăţean al statului trimiţător a decedat în statul de reşedinţă şi nu îşi are domiciliul şi nici reşedinţa acolo. dacă nici unul dintre ei nu este cetăţean al statului de reşedinţă şi dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun unei asemenea oficieri a căsătoriei. 234-235). în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). Cefc. deşi pot fi considerate ilicite.Funcţionarul consular exercită atribuţii de notar şi de ofiţer de stare civilă: emite sau transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţeanului statului trimiţător. Actele menţionate la alineatul 1 nu comportă excepţii de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de legile şi reglementările statului de reşedinţă. Dacă în statul de reşedinţă se permite să se preia şi să se remită succesiuni de importanţă mică fără obţinerea prealabilă a unui mandat judiciar. Emiterea sau primirea în formă notarială sau în formă analogă prevăzută de legea statului trimiţător a tuturor actelor şi contractelor privindu-l pe cetăţeanului statului trimiţător. Funcţiile consulare constau în: (…) g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător. a tuturor actelor şi contractelor indiferent dacă nici una dintre părţi nu are cetăţenia statului trimiţător. persoane fizice sau juridice.

cetăţeni ai statului trimiţător. conform articolului 23.276 Cefc. funcţionarii consulari au dreptul: a) să propună acestor autorităţi persoana susceptibilă să fie desemnată tutore sau curator. Dacă funcţionarului consular i s-a dat un mandat judiciar. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică dacă există compatibilitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. Cefc. 1. 278 . b) să vegheze asupra intereselor acestor minori sau ale celor lipsiţi de capacitate. 276 Crc. 2. mai ales atunci când este cerută instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei (…). Dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun şi fără prejudicierea oricărei măsuri pe care autorităţile competente ale acestui stat le-ar putea întreprinde. 3. şi să organizeze îndeosebi tutela sau curatela. fie prin intermediul unui reprezentat desemnat după cum se cuvine. Articolul 20. în circumscripţia în care bunurile sunt situate. funcţionarii consulari au dreptul de a apăra interesele minorilor şi ale altor lipsiţi de capacitate. îl informează pe funcţionarul consular interesat. Funcţiile consulare constau în: (…) h) a apăra. care îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă. sau. Funcţii consulare. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau de curatelă se află în statul de reşedinţă. la rândul lui. este sau ar putea fi interesat în aceste bunuri. Articolul 14. interesele minorilor şi ale celor fără capacitate. Articolul 5. procura prezumată îşi încetează efectul din ziua în care mandatul se încheie la cererea celui interesat. 3. în lipsă. a celui de care cel interesat este reprezentat sau în alt mod.8) să apere interesele minorilor şi ale incapabililor. cetăţeni ai statului trimiţător. ca şi cum cetăţeanul i-ar fi dat o procură. care nu îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă şi care nu este reprezentat legal. în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Dacă autorităţile statului de reşedinţă sunt cele care organizează tutela sau curatela. va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie din altă sursă. care. 1. cetăţeni ai statului trimiţător. nu are posibilitatea să-şi exercite drepturile. Procura prezumată a funcţionarului consular îşi încetează efectul din ziua în care este informat că acel cetăţean îşi apără interesele în statul de reşedinţă fie personal. funcţionarul consular din circumscripţia unde succesiunea este administrată sau girată. Când un defunct lasă bunuri în statul de reşedinţă şi când un cetăţean al statului trimiţător. şi când un cetăţean al statului trimiţător. 4. 2. are dreptul să-l reprezinte pe cetăţean în ceea ce priveşte interesele cetăţeanului în succesiune sau bunuri.

a navelor fluviale. în lipsa unor asemenea acorduri. să transmită acte extrajudiciare sau să execute comisii rogatorii la cererea statului trimiţător. Funcţii consulare. 278 Crc. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. să acţioneze în calitate de interpret pe contul acestor cetăţeni. f) să propună un traducător care să le acorde asistenţă cetăţenilor menţionaţi în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor] sau. Cefc.278 11) să exercite drepturile de control şi de inspecţie asupra navelor maritime. funcţionarii consulari au dreptul: a) (…) să se afle pe lângă aceşti cetăţeni. dacă este cazul. asistenţa unui jurist.279 Crc. ei nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele (…). în statul de reşedinţă. adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci când. e) să le asigure. în lipsa acestor acorduri.___________________ 277 9) să-i reprezinte pe cetăţenii statului trimiţător sau să le asigure reprezentarea adecvată în faţa autorităţilor statului de reşedinţă. Funcţii consulare. Funcţiile consulare constau în: (…) j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare sau. 279 Crc. d) să-i ajute. Articolul 5. Funcţiile consulare constau în: (…) i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare. Funcţiile consulare constau în: (…) k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi 279 . c) să-i asiste pe aceşti cetăţeni în raporturile lor cu autorităţile administrative (…) [competente din circumscripţia lor]. conform acordurilor internaţionale în vigoare sau. Articolul 9. în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). Articolul 5. când legile şi reglementările din statul de reşedinţă nu se opun. datorită absenţei lor sau din orice altă cauză. să comunice şi să discute cu ei şi să-i consilieze.277 10) să transmită acte judiciare şi extrajudiciare sau să efectueze comisii rogatorii. Cefc. dacă statul de reşedinţă nu se opune. să se informeze cu privire la incidentele care îi afectează pe aceşti cetăţeni. să autentifice acte judiciare. Funcţionarii consulari au dreptul. a reprezenta pe cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere. În vederea protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. în instanţe în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor]. cu consimţământul acestor autorităţi. Articolul 4. a aeronavelor şi a echipajelor lor având naţionalitatea statului trimiţător. în materie civilă şi comercială. Funcţii consulare. Articolul 5.

Articolul 31. rămânerea şi plecarea navei 280 . 1. d) să faciliteze. să primească declaraţiile asupra curselor lor. 292). imediat după ce li se permite practica liberă. în măsura în care legile şi regulamentele statului trimiţător autorizează aceasta. Articolul 5. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă. 280 Crc. destinaţia şi încărcătura. a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave. să examineze şi să vizeze documentele de bord. Funcţii consulare. Cefc. b) să examineze şi să vizeze documentele de bord. călătoria. 12) să acorde asistenţă navelor şi echipajelor lor. divergenţele de orice natură între căpitan. consulii francezi depindeau de Ministerul Marinei (ANGHEL 1978. funcţionarii consulari competenţi pot. Funcţiile consulare constau în: l) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k) din prezentul articol. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. a examina şi a aviza documentele de bord şi. să ancheteze incidentele şi să soluţioneze divergenţele dintre căpitan. când legea statului trimiţător dispune. Cefc.280 regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat. prin activitatea lui. 293).. în general. Articolul 28. privesc nava. Articolul 30. (…) Cefc. Se pot duce la postul consular dacă au timp disponibil înainte de plecarea navei. Căpitanul şi membrii echipajului sunt autorizaţi să comunice cu funcţionarul consular. ca şi asupra echipajelor lor (…). ofiţeri şi marinari. ofiţeri şi marinari (…). a face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi a reglementa. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-l interogheze pe căpitan şi pe membrii echipajului statului trimiţător. intrarea. precum şi pe alte persoane aflate la bord. Când o navă a statului trimiţător se află într-un port al statului de reşedinţă sau aruncă ancora în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. precum şi echipajelor lor. să se ducă personal la bord sau să trimită un delegat. c) să ia.Unii doctrinari consideră că supravegherea şi protejarea navelor maritime sunt funcţii primordiale ale posturilor consulare. 2. Funcţionarul consular. depoziţii sau să efectueze declaraţii maritime referitoare la evenimentele care îi privesc pe căpitan şi pe membrii echipajului. Funcţionarii consulari au dreptul de a acorda asistenţa adecvată navelor statului trimiţător care se află în porturile şi în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. exprimă atenţia firească pe care statul trimiţător o acordă ansamblului de activităţi naţionale desfăşurate în străinătate prin prezenţa navei acolo (ANGHEL 1978.

Funcţionarii consulari pot să adopte dispoziţiile necesare asigurării asistenţei medicale. înscrierea sau radierea unei nave în/din registrele statului trimiţător. Cefc. III. Cefc. Funcţiile consulare constau în: (…) m) a exercita orice alte funcţii încredinţate unui post consular de către statul trimiţător. funcţionarii consulari au dreptul să exercite orice alte funcţii consulare conferite de statul trimiţător neinterzise de legislaţia statului de reşedinţă sau cărora acest stat nu li se opune. îmbarcarea. Articolul 33. 1. 281 . i) să adopte măsuri pentru respectarea la bordul navei a legii statului trimiţător în domeniul navigaţiei. postul consular poate să ia în/din portul şi în/din apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. IV. (…) funcţionarii consulari au dreptul: a) să întreprindă măsuri pentru menţinerea ordinii şi a disciplinei la bordul navei statului trimiţător. Cefc. h) să primească. V. Cefc. Mai mult decât îndeplinirea funcţiilor consulare prevăzute de Convenţie. Funcţii consulare. II. Dacă în practica din statul de reşedinţă se admite.13) să îndeplinească şi alte funcţii încredinţate de statul trimiţător. documentele necesare ca nava să-şi continue drumul. Articolul 34. în numele statului trimiţător. înscrierea unei ipoteci sau a altui drept real care grevează nava. e) să emită. Articolul 44. orice modificare în privinţa proprietăţii unei nave din acest registru. de asemenea. să întocmească sau să semneze declaraţii sau documente stabilite de dreptul maritim al statului trimiţător cu privire la: I.281 Postul consular îşi desfăşoară activitatea în contact cu autorităţile statului de reşedinţă din circumscripţia consulară. inclusiv pe cele legate de salarii şi de contractele de angajare. f) să emită şi să înnoiască documentele speciale privindu-i pe marinari. Articolul 5. g) să adopte dispoziţii privind angajarea. să adopte dispoziţiile necesare pentru repatrierea acestor persoane. înarmarea sau dezarmarea unei asemenea nave. b) să soluţioneze divergenţele dintre căpitan şi echipaj. licenţierea şi debarcarea căpitanului sau a membrilor echipajului. 281 Crc. inclusiv a celor licenţiaţi. care nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune sau care sunt menţionate în acordurile internaţionale în vigoare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă. pierderea navei sau avariile suferite de aceasta. 2 Ei pot. Articolul 32. admise de legea statului trimiţător. inclusiv spitalizării căpitanului şi a membrilor echipajului. Funcţionarii consulari sau delegaţii lor au dreptul să acorde ajutor şi asistenţă căpitanului sau membrilor echipajului în raporturile lor cu autorităţile administrative sau judiciare ale statului de reşedinţă.

Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. condiţia esenţială a privilegiilor consulare de care beneficiază284. ale statului de reşedinţă. în privinţa funcţiilor consulare. 283 Crc. funcţionarii consulari au dreptul de a se adresa: autorităţilor administrative şi judiciare competente din circumscripţia lor. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta 282 . Respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă 1. ___________________ 282 Cefc. PRIVILEGIILE CONSULARE Potrivit dreptului consular. Indiscutabil este şi caracterul politic al funcţiei consulare de informare (ANGHEL 1978. Articolul 28. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. Articolul 3. şi Consiliul Europei. în legătură cu probleme privind această circumscripţie. Cu toate acestea. ei au obligaţia de a respecta legile statului acreditar.legătura şi cu autorităţile centrale ale statului de reşedinţă. se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri în sfera politică. În exercitarea funcţiilor consulare. să acorde întâietate protejării intereselor statului trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia. Această funcţie are caracter politic evident (ANGHEL 1978. în măsura în care le este permis. 213). administrative şi judiciare. 212). 284 Crc. au crezut de cuviinţă. pentru a rezolva probleme din circumscripţia consulară. Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă are caracter politic. Articolul 55. potrivit practicii din acest stat. în 1963.283 Funcţionarii consulari au. sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant. Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite. în 1967. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie consulară (ANGHEL 1978. 210-211).282 În general. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului trimiţător. 1. În acelaşi timp. (…) Statul de reşedinţă acordă orice înlesniri pentru îndeplinirea funcţiilor postului consular. precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. statul de reşedinţă are obligaţia de a acorda postului consular „orice” înlesnire. foarte asemănătoare cu funcţia diplomatică de informare. autorităţilor centrale competente.

321 sqq. 324). de la origine. dreptul consular se aseamănă. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului trimiţător. 285 Crc. În privinţa privilegiilor de acordat postului consular şi funcţionarului consular. Statul trimiţător are dreptul să-şi folosească drapelul naţional şi scutul cu stema sa în statul de reşedinţă. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat (ANGHEL 1978.).Sunt doctrinari care consideră că privilegiile consulare au provenit în sfera normelor cutumiare şi în codurile consulare dintre regulile de curtoazie internaţională. Articolul 29. Privilegiul inviolabilităţii Autorităţile statului de reşedinţă au. precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport. aplică principiul egalităţii suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a coopera şi de a avea relaţii amicale durabile (ANGHEL 1978. de câte ori este cazul. 3. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Drapelul naţional al statului trimiţător poate fi arborat. 333). întrucât se poate ca postul consular să fie marcat vizibil cu însemne solemne (CHEBELEU. 679). Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 1. cât şi de către conaţionalii funcţionarului consular. Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept diplomatic ne impediatur officium. cu dreptul diplomatic. iar scutul cu stema poate fi aşezat pe clădirea postului consular şi la poartă. 677. conform prevederilor acestui articol. Statul de reşedinţă îi asigură postului consular exercitarea funcţiei de reprezentare.285 Prin acordarea acestui privilegiu se facilitează identificarea postului consular atât de către organele de ordine locale. de regulamentele şi de uzanţele statului de reşedinţă. obligaţia de a-l respecta pe funcţionarul consular străin şi de a-i proteja libertatea şi demnitatea. 685). trebuie să întreprindă. fiind. măsuri prin care să împiedice uzurparea autorităţii legile şi regulamentele statului de reşedinţă. derogări de la jurisdicţia statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin. 283 . conform dreptului consular. Ca urmare. Există în dreptul consular restricţii pe care dreptul diplomatic nu le conţine (CHEBELEU. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. dar numai parţial. În exercitarea dreptului acordat prin acest articol se va ţine seama de legile. 2.

335-336). trebuie ca procedura să fie aplicată cu menajamentele cuvenite funcţionarului consular potrivit poziţiei sale oficiale. detenţie sau urmărire. ca urmare a comiterii unei crime grave. asigurându-i astfel inviolabilitatea persoanei. trebuie ca statul de reşedinţă să informeze. Notificarea cazurilor de arestare. Articolul 41.sale. detenţie preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui. ele au obligaţia de a înştiinţa statul trimiţător. În caz de arestare. Articolul 42. să-l încarcereze sau să-l urmărească penal pe funcţionarul consular străin. Articolul 40. Parţial. astfel încât să nu fie împiedicată îndeplinirea funcţiilor consulare. funcţionarul consular este obligat să se prezinte ca martor în situaţia menţionată. trebuie ca procedura îndreptată împotriva lui să fie deschisă în termenul cel mai scurt. actele de violenţă împotriva lui (ANGHEL 1978. în împrejurările menţionate la paragraful 1 al acestui articol. Crc. Statul de reşedinţă le va acorda funcţionarilor consulari respectul cuvenit şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei lor. Totuşi. ca urmare. 284 286 . Dacă autorităţile statului de reşedinţă decid să-l aresteze. Deţinerea funcţionarului consular este însă posibilă dacă autorităţile judiciare competente decid astfel definitiv. Când. libertăţii lor şi demnităţii lor. 2. Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari 1. a devenit necesară punerea în detenţie preventivă a funcţionarului consular. conform dreptului consular. 3. funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi vreunei alte forme de limitare a libertăţii lor personale decât în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. statul de reşedinţă este obligat să-l prevină neîntârziat pe şeful de post consular. 287 Crc. pe cale diplomatică. excepţie de la privilegiul inviolabilităţii şi. statul trimiţător. în general.286 Din prevederile dreptului consular se înţelege că. Dacă acesta este vizat el însuşi de una din aceste măsuri. Funcţionarii consulari nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente. arestarea şi deţinerea funcţionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care funcţionarul consular beneficiază. Cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 1 al acestui articol. prezentarea funcţionarului consular ca martor în cadrul unei proceduri penale angajate împotriva lui nu constituie. Se menţine fără excepţie obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l respecta pe funcţionarul consular străin pentru poziţia sa oficială. astfel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stânjenită cât mai puţin. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Când o procedură penală este angajată împotriva unui funcţionar consular.287 Inviolabilitatea persoanei funcţionarului consular nu este aşadar ___________________ Crc. Protecţia funcţionarilor consulari.

). 342). Autorităţile statului de reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale decât cu consimţământul şefului de post consular. 341).. Crc. trebuie ca aceleaşi autorităţi să nu pătrundă în spaţiile de lucru ale postului consular fără consimţământul şefului de post consular sau al şefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau însărcinat cu afaceri a. spre deosebire de inviolabilitatea diplomatului (CHEBELEU. pe care statele o pot corecta prin convenţii bilaterale.) din statul de reşedinţă. 689). Nu li se permite agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele fără consimţământul şefului misiunii (…).i. în care se poate introduce prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilităţii absolute (CHEBELEU. Postul consular beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu (ANGHEL 1978. mai mult. se consideră că derogarea de la inviolabilitatea absolută a localului admisă în dreptul consular este o eroare. (…) Totuşi. Întrucât prevederea de drept diplomatic subliniază caracterul special al obligaţiei care le revine autorităţilor statului de reşedinţă. Statul trimiţător şi ___________________ 288 Crc. 285 .) statul de reşedinţă are obligaţia specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea liniştii postului consular sau atingerea demnităţii sale. al persoanei desemnate de acesta sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător. (…) 3. Pentru autorităţile statului de reşedinţă. consimţământul şefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu sau de alt sinistru care impune măsuri de protecţie imediată. 682). Localurile misiunii sunt inviolabile. Trebuie ca autorităţile statului de reşedinţă să apere liniştea şi demnitatea postului consular prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea acestor localuri şi. (. Nici măcar autorităţile statului nu au dreptul să pătrundă în localurile consulare (ANGHEL 1978. Nu este permisă utilizarea postului consular ca sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional.289 În doctrină. Articolul 31. Inviolabilitatea localurilor consulare 1. 1. Articolul 22.absolută.. rezultă că măsurile de întreprins le depăşesc pe cele obişnuite din sfera asigurării ordinii publice. Articolul 31. 340 sqq. dreptul consular admite însă consimţământul tacit. Localurile consulare sunt inviolabile (…) 2.288 (ANGHEL 1978. 289 Crd.

În acest caz. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare. ca şi bunurile postului consular şi arhivele consulare. Articolul 55. în acest scop.291 Postul consular beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor consulare. nici mobilierului. nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziţie în scop de apărare naţională sau de utilitate publică. (…) 2. 3. 292 Crc. Acest ___________________ Crc. cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de postul consular. Protecţia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor statului trimiţător în circumstanţe excepţionale 1. (…) 4. nici mijloacelor de transport ale postului consular măsuri de rechiziţie pentru apărarea naţională sau în scopuri de utilitate publică. 291 Crc. Chiar dacă s-ar impune o expropriere. din localurile consulare. ca şi a bunurilor care se găsesc în ele şi a arhivelor consulare unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă.292 Permanent. Dispoziţiile paragrafului 2 din acest articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular a birourilor altor organisme sau agenţii. mobilierul lor şi bunurile postului consular. să respecte şi să protejeze localurile consulare. b) statul trimiţător poate încredinţa paza localurilor consulare. adecvată şi efectivă. Articolul 27. aceste birouri nu sunt considerate ca făcând parte. În cazul ruperii relaţiilor consulare între două state: a) statul de reşedinţă este obligat. 293 Crc. Dacă. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. inclusiv bunurilor şi arhivei postului consular293. conform acestei convenţii. ca şi mijloacele sale de transport. Localurile consulare.personalul postului consular au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. 286 290 . Articolul 31. Articolul 33. ar fi necesară exproprierea. chiar în caz de conflict armat. indiferent de condiţii. se vor întreprinde toate măsurile adecvate ca să se evite împiedicarea exercitării funcţiilor consulare şi statului trimiţător i se va vărsa o indemnizaţie promptă. chiar dacă se află în conflict militar cu statul trimiţător. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia să protejeze exercitarea funcţiilor consulare şi totodată să despăgubească fără întârziere postul consular. nici bunurilor. Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află.290 Inviolabilitatea localurilor consulare înseamnă şi că autorităţile statului de reşedinţă nu pot aplica nici acestor localuri. statul de reşedinţă este obligat să acorde protecţie localurilor consulare.

354). dacă i se solicită. pe care. ca statul de reşedinţă să ajute postul consular. acest post consular poate fi însărcinat cu paza localurilor postului consular care a fost închis. de către statul trimiţător. sunt aplicabile prevederile alineatului a) din paragraful 1 al acestui articol. 2. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a postului consular. c) statul trimiţător poate încredinţa protecţia intereselor sale şi a celor ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. a localurilor necesare postului consular sau să ajute statul trimiţător să-şi procure localuri în alt mod. este obligat să-l sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. sau b) dacă statul trimiţător nu are în statul de reşedinţă misiune diplomatică şi nici un alt post consular. Totodată: a) dacă statul trimiţător nu este reprezentat în statul de reşedinţă printr-o misiune diplomatică. Trebuie ca statul de reşedinţă să faciliteze dobândirea. În caz de închidere temporară sau definitivă a unui post consular. de asemenea. 287 . Comunicarea postului consular cu instituţiile statului trimiţător se desfăşoară pe căi diverse. cu exercitarea funcţiilor consulare în circumscripţia acestui post consular. cu consimţământul statului de reşedinţă. Articolul 30. protejând-o. totodată. în cadrul legilor şi al regulamentelor sale. 353).privilegiu a dobândit în timp o recunoaştere foarte largă. pe teritoriul său. Localurile 1. 294 Crc. El este consolidat de privilegiul libertăţii de comunicare. dacă este necesar. sunt aplicabile prevederile alineatelor b) şi c) din paragraful 1 al acestui articol. Privilegiul libertăţii de comunicare În conformitate cu dreptul consular. fără a o controla. a bunurilor care se găsesc acolo şi a arhivelor consulare. 294 Nu îi este permis postului consular să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. Postul consular este privilegiat şi pentru că statul de reşedinţă. să le obţină membrilor săi locuinţe convenabile. îl consolidează (ANGHEL 1978. 2. în special prin curier consular. fiind acordat şi respectat fără excepţie (ANGHEL 1978. Statul trimiţător şi funcţionarii lui consulari au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. dar are un alt post consular pe teritoriul statului de reşedinţă. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. Trebuie. permiţând comunicarea. precum şi.

5.295 295 Crc. Dacă autorităţile statului refuză să satisfacă această cerere. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial. cu excepţia situaţiei în care este cetăţean al statului trimiţător. 4. Convenţia stabileşte că trebuie ca valiza consulară să fie returnată dacă nu se acceptă deschiderea ei. care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care constituie valiza consulară. sub rezerva că imunităţile menţionate încetează din momentul în care curierul îi remite 288 . cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător. dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conţine alte obiecte decât corespondenţa. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi la funcţiile sale. Nu trebuie ca valiza consulară să fie deschisă. Articolul 35. Statul de reşedinţă permite şi protejează comunicarea liberă a postului consular pentru orice scopuri oficiale. nici reţinută. Libertatea de comunicare 1. inclusiv curierii diplomatici şi consulari. documentele şi obiectele vizate la paragraful 4 al acestui articol. Dreptul consular nu permite ca valiza consulară să fie deschisă şi nici reţinută de autorităţile statului de reşedinţă. 3. valiza este înapoiată la locul de origine. În exercitarea funcţiilor sale. Există posibilitatea ca autorităţile statului de reşedinţă să ceară deschiderea valizei consulare. prevederile paragrafului 5 al acestui articol sunt aplicabile. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenţa lor de către un reprezentant autorizat al statului trimiţător. nici persoană având reşedinţa permanentă în statul de reşedinţă. Statul trimiţător. Pachetele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială. curierul este protejat de statul de reşedinţă. 6. Totuşi. oriunde s-ar găsi ele. Comunicând cu guvernul. 2. Curierul beneficiază de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenţie. postul consular poate folosi toate mijloacele de comunicaţie adecvate.___________________ Curier consular curent este funcţionarul care însoţeşte valiza consulară şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. În acest caz. valiza diplomatică sau consulară şi mesajele în cod sau cifrate. dacă bănuieşte că ar conţine şi altceva decât corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie de provenienţă. misiunile sale diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. În afara cazului în care statul de reşedinţă consimte. curierul nu trebuie să fie cetăţean al statului de reşedinţă. Totuşi. postul consular nu poate instala şi nici nu poate utiliza un post de radioemisie decât cu asentimentul statului de reşedinţă.

Printr-un aranjament cu autorităţile locale competente. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. precum şi în caz de forţă majoră. Articolul 36. 7.297 Acest privilegiu asigură exercitarea funcţiilor consulare destinatarului valiza consulară care i-a fost încredinţată. 4. dar el nu este considerat curier consular. mesajele în cod sau cifrate ale postului consular. Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător Postul consular beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător. direct şi liber. postul consular îl poate trimite pe unul din membrii săi să preia valiza. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător 1. 296 Crc. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial. Obligaţiile statelor terţe (…) se aplică şi (…) când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. viză. având. de la comandantul navei sau al avionului. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarilor consulari de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni.Privilegiile consulare privind comunicarea sunt valabile şi în cazurile în care corespondenţa oficială. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului trimiţător să fie uşurată: a) Trebuie ca funcţionarii consulari să aibă libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător şi acces la ei. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. dacă este cazul. curierul consular. Articolul 54. 297 Crc.296 În doctrina dreptului diplomatic şi consular. şi valiza consulară tranzitează teritoriul unui stat terţ. s-a remarcat similaritatea dintre regimurile de privilegiere în domeniul libertăţii de comunicare pentru ambasadă şi pentru postul consular (CHEBELEU. Statului de reşedinţă îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular cetăţenilor statului trimiţător. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. 681). indicând numărul pachetelor din care se compune valiza consulară. (…) 3. dacă aceasta este necesară. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. Trebuie să li se 289 .

în caz de deces al unui cetăţean al statului trimiţător. Dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă deţin informaţii.298 acorde cetăţenilor statului trimiţător aceeaşi libertate de comunicare cu funcţionarii consulari şi de acces la ei (…). fără întârziere. c) dacă o navă având naţionalitatea statului trimiţător naufragiază sau eşuează în marea teritorială sau în apele interioare ale statului de reşedinţă sau dacă un avion înmatriculat în statul trimiţător suferă un accident pe teritoriul statului de reşedinţă. actele notariale şi de stare civilă. apărarea intereselor minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. dacă şi în măsura în care acest lucru este admis de legile.privind eliberarea de documente de călătorie. apărarea intereselor în succesiuni. de naufragiu şi accident aerian. Articolul 38. primirea declaraţiilor asupra curselor acestor nave. examinarea şi avizarea documentelor de bord şi efectuarea de anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi reglementarea divergenţelor de orice natură între căpitan. acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor. Articolul 37. precum şi echipajelor lor. Crc. Informaţii în caz de deces. nu trebuie ca transmiterea acestei informaţii să prejudicieze aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă cu privire la numirea tutorelui sau a curatorului. Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă.). reprezentarea juridică. b) să notifice fără întârziere postului consular competent toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetăţean minor sau incapabil al statului trimiţător. în circumscripţia consulară. (Totuşi. 1. Corelativ. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. acordarea de ajutor şi asistenţă. funcţionarii consulari pot să se adreseze: a) autorităţilor locale competente ale circumscripţiei lor consulare. 1. postul consular în circumscripţia căruia a avut loc decesul. trebuie ca autorităţile competente ale statului de reşedinţă să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător când. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale. autorităţile statului de reşedinţă au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu oficiul consular. sunt obligate: a) să informeze fără întârziere. Autorităţile statului de reşedinţă sunt obligate să aducă. la cunoştinţa oficiului consular întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului trimiţător. Crc. b) autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă. ofiţeri şi marinari. tutelă sau curatelă. … b) În situaţia în care cetăţeanul în cauză cere acest lucru. 298 Crc. să informeze fără întârziere postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul. În exercitarea funcţiilor lor. Articolul 36. un 290 .

b) să se informeze în legătură cu orice incident care afectează interesele cetăţenilor din statul trimiţător. dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. Articolul 36. funcţionarii consulari sunt îndreptăţiţi: a) (…) să ia legătura cu aceşti cetăţeni pentru a comunica şi pentru a discuta cu ei şi pentru a-i consilia. În scopul protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. Cu toate acestea. în orice moment. dacă este cazul. d) să îi ajute. Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată. prin vizitarea celui privat de libertate. Au. f) să propună un traducător pentru a le acorda asistenţă în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie.299 Acest privilegiu al funcţionarului consular corespunde cu dreptul cetăţenilor din statul trimiţător aflaţi în străinătate de a comunica. când cetăţeanul în cauză se opune la o asemenea intervenţie. (…) c) Funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. în acest caz. e) să le asigure. Acelaşi privilegiu corespunde cu obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l cetăţean al statului trimiţător este arestat. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. încarcerat. sub rezerva că trebuie ca aceste legi şi regulamente să permită realizarea deplină a scopurilor cărora le sunt destinate drepturile acordate pe baza acestui articol. 1. în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. încarcerat sau aflat în detenţie în circumscripţia consulară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. asistenţa unui jurist. corespondenţa cu acesta. Cefc.Privilegiul consular al comunicării libere cu cetăţenii statului trimiţător se concretizează. care sunt obligate să informeze persoana în cauză despre drepturile care îi revin. Trebuie ca drepturile la care se referă paragraful 1 al acestui articol să se exercite în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. în instanţe. încarcerat sau pus în stare de detenţie preventivă sau reţinut sub orice formă de detenţie. Articolul 4. încarcerată sau pusă în stare de detenţie preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţie trebuie transmisă fără întârziere de către aceste autorităţi. c) să-i ajute pe aceşti cetăţeni în relaţiile lor cu autorităţile judiciare [competente din circumscripţie]. 299 Crc. 2. totodată. 291 . să discute şi să corespondeze cu el şi să întreprindă măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. trebuie ca funcţionarii consulari să se abţină să intervină în favoarea unui cetăţean încarcerat. când legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun. măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. cu funcţionarul consular prin vizite directe la postul consular.

trebuie ca ele să-l informeze pe funcţionarul consular. acest funcţionar va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie dintr-o altă sursă. 1. 292 300 . Cetăţenii statului trimiţător au permanent dreptul să comunice cu funcţionarii consulari competenţi (…) şi. Aplicând reglementările statului de reşedinţă şi dacă acestea permit realizarea deplină a comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. La rândul lui.).301 Autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a-l informa pe funcţionarul consular imediat după ce au aflat despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni în legătură cu care funcţionarul consular ar putea avea dreptul de a reprezenta interese ale cetăţenilor din statul trimiţător.informa fără întârziere pe funcţionarul consular atunci când. Aceste drepturi se exercită conform legilor şi reglementărilor din statul de reşedinţă. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a transmite fără întârziere toate mesajele componente ale comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut fără a fi în situaţia executării unei sentinţe sau a unei hotărâri administrative definitive. ele îl vor informa pe funcţionarul consular interesat. în ceea ce îl priveşte. Totodată.. se află în statul de reşedinţă. aceste autorităţi au întreprins în privinţa unui cetăţean al statului trimiţător măsuri de privare de libertate. care nu execută o sentinţă sau o decizie administrativă definitivă. Articolul 5. cu condiţia însă ca aceste legi şi reglementări să permită reaşezarea deplină a scopurilor pentru care au fost acordate (. (…) 3. are datoria de a le transmite autorităţilor statului de reşedinţă informaţii din acelaşi domeniu. în limitele circumscripţiei sale. Funcţionarul consular este informat fără întârziere de autorităţile competente ale statului de reşedinţă când. 301 Cefc. care.300 Dacă autorităţile statului de reşedinţă iau cunoştinţă despre un cetăţean al statului trimiţător căruia i se cuvine aplicarea regimului de tutelă sau de curatelă. căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau curatelă. în circumscripţia consulară.. un cetăţean al statului trimiţător este obiectul unei măsuri privative de libertate din partea autorităţilor menţionate. func___________________ Cefc. să se prezinte la postul consular. Autorităţile competente transmit fără întârziere orice comunicare între funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. Articolul 5. Cefc. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător. Funcţionarul consular are dreptul să-l viziteze pe cetăţean şi să discute cu el. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi.

în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. După aceste decizii ale Curţii. în 1963. SUA au admis că au încălcat prevederea dreptului consular conform căreia funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător încarcerat. să discute şi să corespondeze cu el. 293 .ţionarului consular îi revine obligaţia de a informa autorităţile statului de reşedinţă dacă află înaintea lor despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni. Curtea Internaţională de Justiţie a dat. În cazul „Paraguay contra SUA”. 169). SUA au invocat acest protocol în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. conform unei scrisori datate 7 martie 2005 şi transmise secretarului general ONU. În 2001. dar au refuzat să amâne pedepsirea cu moartea a unui cetăţean paraguayan. statul care a întreprins măsuri de privare de libertate şi condamnare a unui cetăţean străin este obligat să-l informeze fără întârziere pe funcţionarul consular din statul acestui cetăţean. Protocolul le cere statelor semnatare să recunoască jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul străinilor deţinuţi şi care pretind că le-a fost încălcat dreptul de a se întâlni cu funcţionarii consulari ai statelor lor în timp ce sunt privaţi de libertate într-un stat străin. de secretarul american de stat. Acest protocol a fost propus chiar de Statele Unite. La 28 februarie 2004. au refuzat să aplice decizia Curţii şi au permis executarea unui cetăţean german (DIACONU II. SUA s-au retras dintre semnatarii Protocolului opţional al Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare. şi a fost ratificat de SUA şi de celelalte state semnatare ale Convenţiei de la Viena în 1969. Curtea a constatat. În martie 2004. Curtea a confirmat că. în 1979. în cazul „SUA contra Iran” privindu-i pe cei 52 de cetăţeni americani luaţi ostatici la Teheran. în cazul „LaGrand”. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. că SUA au comis o încălcare similară a dreptului consular. Din relatările mass-media rezultă că numeroase state au recurs la acest protocol pentru a-şi proteja cetăţenii condamnaţi la moarte în SUA. Condoleezza Rice. Kofi Annan. cu privire la cazul „SUA împotriva Mexicului – Avena şi alţi cetăţeni mexicani”. în relaţiile consulare. dar funcţionarilor lor consulari nu li s-a permis să ia legătura cu aceşti cetăţeni. o sentinţă prin care a permis ca 51 de mexicani condamnaţi la moarte să fie audiaţi din nou.

din motive de securitate naţională. Brazilia şi Canada. ___________________ Crc. care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. accesul într-o zonă precum cea de frontieră. Articolul 34. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. accesul funcţionarilor consulari în anumite zone. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. ceea ce presupune efectiv supervizarea sistemului nostru penal intern. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. prin reglementări speciale. În cazurile în care nu este interzis. Libertatea de deplasare.Comentatorii prin mass-media ai deciziei americane au remarcat că SUA doresc să contracareze presiunile internaţionale privind aplicarea pedepsei cu moartea. adăugând că printre cei care nu au semnat protocolul se numără Spania. ci doar reglementat. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. 294 302 . statul de reşedinţă poate să reglementeze sau să interzică. Denunţarea protocolului este o modalitate de autoprotecţie în faţa viitoarelor decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie care ar interpreta în mod similar convenţia consulară sau ar afecta sistemul nostru penal în moduri pe care nu le-am anticipat când am ratificat documentul. accesul este posibil dacă postul consular notifică deplasarea şi autorităţile statului de reşedinţă o acceptă. statul de reşedinţă le asigură tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său.” Acelaşi purtător de cuvânt a menţionat că mai puţin de 30 la sută dintre semnatarii Convenţiei de la Viena (166 de ţări) au acceptat şi protocolul opţional. se invocă şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase.302 Se poate interzice sau limita. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Funcţionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului de reşedinţă. Totuşi. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a explicat: „Curtea Internaţională de Justiţie a interpretat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiilor consulare într-un mod pe care nu l-am anticipat şi care se referă la anchetele penale ale statului şi la pedeapsa cu moartea.

dispoziţiile paragrafului 1 din acest articol nu se aplică nici funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. Scutirea de prestaţii personale. regionale sau comunale.Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală. naţionale. 306 Crc. ca şi de sarcinile militare. 1. Articolul 32. contribuţii şi încartiruiri militare Funcţionarul consular este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului trimiţător sau stânjenitoare pentru funcţiile consulare) ale cetăţeanului statului de reşedinţă. precum şi de permise de muncă305. Localurile consulare şi reşedinţa şefului de post consular de carieră. ___________________ 303 Crc. 304 Crc. de obligaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine le impun în materie de permise de muncă. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari306. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. dacă ei nu exercită nici o altă ocupaţie particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. în ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. indiferent de caracterul lui. Articolul 52. 305 Crc. Trebuie ca statul de reşedinţă să-i scutească pe membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. Scutirea de permise de muncă. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. Membrii postului consular sunt scutiţi. El este şi privilegiat şi prin scutirile de prestaţii personale303. nici unui membru al familiei sale. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Membrii personalului particular al funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari sunt scutiţi de obligaţiile menţionate la paragraful 1 din acest articol. 1. cu excepţia taxelor percepute ca remune295 . cum ar fi rechiziţiile. Totuşi. personale sau reale. sunt scutite de orice impozite şi taxe de orice fel. Articolul 47. de înmatriculare şi de permise de şedere304. Articolul 46. regionale sau comunale. contribuţiile şi încartiruirile militare. 2. Scutirea fiscală a localurilor consulare 1. 2. de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. asupra cărora statul trimiţător sau orice persoană acţionând în numele acestui stat este proprietar sau locatar. naţionale.

şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţă. de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reşedinţă. inclusiv câştigurile de capital. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 32. când. 2. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de orice impozite şi taxe personale sau reale. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. − scutirea de plata drepturilor de vamă. 4. membrii postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi. cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. f) taxelor de înregistrare. care-şi au sursa în statul de reşedinţă. 307 Crc. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din acest articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţă sau să nu-şi aibă reşedinţa permanentă în acest stat şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate socială care sunt în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. 2. sub rezerva articolului 32. în măsura în care ea este admisă de acest stat. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar307. Scutirea de regimul de securitate socială. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare. c) drepturilor de succesiune şi de mutaţie percepute de către statul de reşedinţă. 308 Crc. Scutirea fiscală 1. 3.− scutirea. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol. în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. Articolul 48. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 din acest articol nu li se aplică trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile de securitate socială ale statului de reşedinţă le impun celui care angajează. a taxelor şi a altor drepturi conexe308. de grefă. 2. regionale şi comunale. naţionale. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. 1. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică şi membrilor personalului particular care sunt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al acestui articol nu se aplică acestor impozite şi taxe. sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51. de ipotecă şi de timbru. cu excepţia: a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în preţul mărfurilor sau serviciilor. 3 Membrii postului consular 296 . Articolul 49. rare pentru servicii prestate special. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reşedinţă.

Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale. Scutirea de taxe vamale. statul de reşedinţă este obligat: a) să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului. inclusiv efectele destinate instalării sale. 309 Crc. Articolul 50. Articolele de consum nu trebuie să depăşească cantităţile necesare pentru folosirea directă de către cei interesaţi. cad în sarcina 297 . Ele nu pot fi supuse controlului decât dacă există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele menţionate la alineatul b al paragrafului 1 din acest articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau supus legilor şi regulamentelor sale de carantină. Acest control nu poate avea loc decât în prezenţa funcţionarului consular sau a membrului interesat al familiei sale. Articolul 51. membru al postului consular sau al familiei unui membru al postului consular. Scutirea fiscală a localurilor (…) nu se aplică (…). Crc. dacă. transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular. 3. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal. Articolul 32. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le poate adopta.− scutirea de taxe naţionale. În caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el. b) să nu perceapă taxe naţionale. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv prezenţei în acel stat a defunctului în calitate de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular. impozite şi alte redevenţe conexe. 1. Crc. 2. statul de reşedinţă autorizează intrarea şi acordă scutirea de orice taxe vamale. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. împreună cu permiterea exportului bunurilor mobile ale acestuia309. Angajaţii consulari beneficiază de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. b) obiecte de uz personal ale funcţionarului consular şi ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el. care angajează persoane ale căror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reşedinţă trebuie să respecte obligaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile ale unui defunct. cu excepţia celor care au fost dobândite în statul de reşedinţă şi care fac obiectul unei prohibiţii de export în momentul decesului.

Articolul 39. În timpul exercitării funcţiilor lor.310 Privilegiul imunităţii consulare Imunitatea de jurisdicţie a funcţionarilor consulari se limitează la fapte din sfera atribuţiilor consulare. 311 Crc. Drepturile şi taxele percepute astfel sunt convertibile liber şi transferabile în moneda statului trimiţător. de o navă sau de o aeronavă.Privilegiul acordat postului consular şi funcţionarului consular privind scutirea vamală este identic cu cel acordat ambasadei şi diplomaţilor (CHEBELEU. Imunitatea de jurisdicţie. Articolul 42. pe care acesta nu l-a încheiat expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător sau b) intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. Sumele percepute ca drepturi şi taxe prevăzute la paragraful 1 al acestui articol şi chitanţele aferente sunt exonerate de orice impozit sau taxă în statul de reşedinţă. 2. precum şi pe cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţă drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţător le prevăd pentru actele consulare. Drepturi şi taxe consulare. Privilegiul de a percepe taxe consulare Statul trimiţător stabileşte taxe de încasat de la cei care beneficiază de acte consulare. prevederile paragrafului 1 al acestui articol nu se aplică în caz de acţiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau un angajat consular. 1. 310 Crc.311 Dreptul diplomatic îl persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. 2. Articolul 43. Totuşi. 1. Cefc. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a funcţionarilor consulari se permit excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului trimiţător. Statul de reşedinţă acordă postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare. 298 . 680). funcţionarii consulari pot să perceapă drepturi şi taxe prevăzute de statul trimiţător.

dreptul să refuze să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător. 1. nici o măsură coercitivă sau o altă sancţiune nu i se poate aplica. precum şi membrii familiilor funcţionarilor consulari menţionaţi în paragraful 1 al acestui articol nu beneficiază de facilităţi. de asemenea. procedura trebuie să fie condusă. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica un funcţionar consular în îndeplinirea funcţiilor sale. Ceilalţi membri ai postului consular care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 3 al acestui articol. 190). Dacă statul de reşedinţă nu le acordă funcţionarilor consulari. Ei au. Excepţiile de la imunitatea care i se acordă funcţionarului consular sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea funcţionarului.exceptează pe diplomat de la obligaţia de a depune ca martor. Articolul 44. 686. Membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în cursul procedurilor judiciare şi administrative. întrucât în numeroase legislaţii această obligaţie este prevăzută anume pentru funcţionarul consular (CHEBELEU. 2. El poate să obţină mărturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular sau să accepte o declaraţie scrisă din partea sa ori de câte ori acest lucru este posibil. 312 Crc. statul de reşedinţă trebuie. Dacă un funcţionar refuză să depună ca martor. 2. Cetăţeni ai statului de reşedinţă şi persoane care au reşedinţa permanentă în acest stat. Obligaţia de a depune ca martor. Membrii familiei unui membru al postului consular şi membrii personalului particular care sunt ei înşişi cetăţeni ai 299 . care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. 3. Membrii postului consular nu sunt obligaţi să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor lor şi să prezinte corespondenţa şi documentele oficiale referitoare la acestea. facilităţi. DIACONU II. în timp ce dreptul consular nu îl exceptează pe funcţionarul consular de la această obligaţie. Articolul 71. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. Dacă împotriva unui asemenea funcţionar consular se angajează o acţiune penală. să respecte obligaţia prevăzută în Articolul 42. 1. Nu trebuie ca angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu să refuze să depună ca martori.312 Crc. în afară de cazul în care persoana se află în stare de arest sau de detenţie. membrii familiei lor. aceştia nu beneficiază de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitatea personală pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al Articolului 44. de asemenea. În ceea ce îi priveşte pe aceşti funcţionari consulari. privilegii şi imunităţi suplimentare.

2. Articolul 45.314 statului de reşedinţă sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază nici ei de facilităţi. Renunţarea la privilegii şi imunităţi. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. dacă se găseşte pe acest teritoriu. după încheierea funcţiilor consulare. pentru care este necesară o renunţare distinctă. c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită el însuşi în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare. Statul trimiţător poate renunţa la privilegiile şi imunităţile unui membru al postului consular (…).Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce funcţionarul consular participă la o procedură juridică. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la imunitate. Crc. 3. Totuşi. Articolul 53. Orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie de la intrarea sa pe teritoriul de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că funcţionarul consular nu mai beneficiază de inviolabilitate. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. 1. b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a) din acest paragraf şi membrilor personalului său particular. Articolul 57. 313 Crc. (…) 2. Ca urmare. din 300 . De privilegii beneficiază şi membrii familiei funcţionarului consular care îl însoţesc în misiune. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu poate fi socotită că implică renunţarea la imunitate în ceea ce priveşte măsurile de executare a hotărârii. 314 Crc. Dacă un funcţionar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicţie (…). 1. Privilegiile şi imunităţile prevăzute în acest capitol nu sunt acordate: a) angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ.313 Durata privilegiilor în statul de reşedinţă este delimitată de intrarea funcţionarului consular pe teritoriul statului de reşedinţă şi părăsirea acestui teritoriu. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă (…) şi să fie comunicată în scris statului de reşedinţă. Dreptul consular prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. 4. el nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. statul de reşedinţă trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice în mod excesiv exercitarea funcţiilor postului consular.

315 momentul intrării sale în funcţie la postul consular. 4. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază până la prima din datele următoare: aceea la care părăsesc teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. dar el subzistă până în acest moment. care le-a încuviinţat trecerea acordându-le viză. aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular. călătorind spre statul de reşedinţă sau înapoindu-se în statul trimiţător. Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui post consular pe teritoriul unui stat terţ se aplică şi în caz de forţă majoră. privilegiile şi imunităţile lor se menţin până în momentul plecării. în cazul în care aceasta este necesară. care îi însoţesc. în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale. beneficiază de privilegiile şi libertăţile consulare. 3. 2 Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. Nu trebuie ca statul terţ să le împiedice trecerea nici celorlalţi membri ai postului consular şi nici membrilor familiilor acestora. în condiţiile în care au satisfăcut exigenţele pentru obţinerea vizei de trecere. Articolul 54. Dacă funcţionarul consular traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui stat terţ care i-a acordat o viză. începând cu una din datele următoare: aceea de când membrul postului consular beneficiază de privilegii şi imunităţi conform paragrafului 1 al acestui articol. pentru a se duce să-şi preia funcţiile sau să ajungă la post sau pentru a se întoarce în statul 301 . Când funcţiile unui membru al postului consular încetează. Totuşi. imunitatea de jurisdicţie se menţine fără limite de durată. privilegiile şi imunităţile sale.Funcţionarii consulari şi membrii familiilor lor. existând totuşi rezerva că. În caz de deces al unui membru al postului consular. care îi însoţesc. chiar în caz de conflict armat. În ceea ce priveşte persoanele menţionate la paragraful 2 al acestui articol. precum şi acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului său particular încetează în mod normal la prima din datele următoare: în momentul în care persoana în cauză părăseşte teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop. precum şi membrii personalului său particular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie. trec pe teritoriul altui stat. privilegiile şi imunităţile lor încetează din momentul când ele încetează să mai locuiască împreună sau să mai fie în serviciul unui membru al postului consular. dacă aceste persoane intenţionează să părăsească teritoriul statului de reşedinţă într-un termen rezonabil. 5. atunci când. Obligaţiile statelor terţe. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale. 1. 315 Crc.

2 şi 3 ale acestui articol li se aplică şi persoanelor menţionate în aceste paragrafe. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici. trimiţător. funcţionarul consular onorific nu primeşte salariu. 2. Statul terţ va proceda la fel pentru membrii familiei care locuiesc împreună cu funcţionarul consular şi care beneficiază de privilegii şi imunităţi. statele terţe nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a membrilor familiilor care locuiesc împreună cu ei. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. precum şi de consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea se îndeplineşte. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. Articolul 70. Spre deosebire de funcţionarii consulari de carieră. ca şi comunicărilor oficiale şi valizelor consulare. continuă să fie determinate de regulile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice. când îl însoţesc pe funcţionarul consular sau călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se înapoia în statul trimiţător. Privilegiile şi imunităţile membrilor misiunii diplomatice. 317 Crc. În condiţiile similare prevăzute la paragraful 1 al acestui articol.317 Pentru activitatea sa. statul terţ îi va acorda imunităţile prevăzute în celelalte articole din prezenta convenţie care îi pot fi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică (…) 4. 3.Agenţii diplomatici care îndeplinesc funcţii consulare beneficiază de privilegii diplomatice. menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol. 4. ci este ales dintre rezidenţii de pe teritoriul statului de reşedinţă sau dintre cetăţenii acestui stat. Articolul 68. Caracterul facultativ al instituţiei funcţionarilor consulari onorifici. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. 302 . aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. 316 Crc. dacă aceasta este necesară. El nu este trimis de statul trimiţător.316 FUNCŢIONARUL CONSULAR ONORIFIC Realizarea relaţiilor consulare prin funcţionari consulari onorifici depinde de opţiunea statului trimiţător privind încredinţarea misiunii consulare unui asemenea funcţionar.

a fost împuşcat în abdomen şi a murit. în ordinea de precădere. şefi de post consular se situează. de taxe vamale) (DIACONU II. sarcinile pe care statul trimiţător le încredinţează unui funcţionar consular onorific sunt mai restrânse decât cele încredinţate unui funcţionar consular de carieră. Funcţionarul consular onorific îşi realizează funcţiile specifice în statul căruia îi este cetăţean. 450). dar nuanţează prevederile asupra inviolabilităţii localurilor şi arhivelor şi asupra unor scutiri (de percheziţie. Statul de reşedinţă este obligat să acorde funcţionarului consular onorific protecţia care poate fi necesară pe baza poziţiei sale oficiale. consulul onorific francez din Cap-Haitien. Dacă sunt şefi de post consular. Funcţionarii consulari onorifici. În aceeaşi zi. este indiscutabilă supunerea lui la ___________________ Crc. Din analizele doctrinare rezultă că. Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui acord bilateral. Ambasada Franţei în Haiti a anunţat că. Şi statul de reşedinţă poate cere limitarea funcţiilor unui funcţionar consular onorific (DIACONU II. practic. necunoscuţi au tras cu arma asupra unui comisariat de poliţie. funcţionarii consulari onorifici se situează.funcţionarilor consulari onorifici le este permis să aibă o ocupaţie paralelă lucrativă chiar şi în domeniul comercial (ANGHEL 1978. nu au rezultat date semnificative cu privire la autorul şi la motivele atacului. de impozite locale. Articolul 16. în fiecare clasă după şefii de post consular de carieră. de executare a bunurilor şi a averii. la 31 mai 2005. după funcţionarii consulari de carieră. Articolul 64. Paul-Henri Mourral. care consemnează dorinţa fiecărui stat de a numi funcţionari consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat. După primele investigaţii. Aşadar. Precăderea între şefii de post consular (…) 5. 196-198). la Port-au-Prince. în ordinea de precădere. inclusiv protecţie319. 303 318 . 196). 319 Crc. în timp ce circula cu automobilul său în apropierea aeroportului de la Port-au Prince.318 Statul de reşedinţă care a consimţit ca un funcţionar consular onorific să îndeplinească funcţiile consulare încredinţate de un stat străin are obligaţia să-i acorde funcţionarului consular onorific toate înlesnirile în vederea realizării funcţiilor menţionate. Dreptul consular îi acordă funcţionarului consular onorific un set minim de privilegii asemănătoare cu privilegiile funcţionarului consular de carieră.

Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul inviolabilităţii sediului său şi. Privilegiile (…) nu sunt acordate membrilor familiei unui funcţionar consular onorific sau unui angajat consular într-un post consular condus de un funcţionar onorific. statul pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific este obligat să-l sprijine pe funcţionarul consular onorific să-şi procure local pentru sediu. 304 320 .jurisdicţia acestui stat. Protecţia localurilor consulare. Dacă i se solicită.321 ___________________ Crc. privilegiile funcţionarului consular onorific care îşi exercită funcţiile consulare rămân în vigoare. ca urmare trebuie ca autorităţile statului pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific să apere liniştea şi demnitatea acestui post prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea localului în care postul funcţionează. El are obligaţia de a respecta legile şi reglementările din statul în care funcţionează. În eventualitatea unui conflict armat. (…) 3. 321 Crc. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare până în momentul în care funcţiile consulare încetează. Articolul 58. Funcţionarul consular onorific nu poate să-şi utilizeze sediul pentru activităţi contrare dreptului internaţional şi are obligaţia să nu îi dea localului consular utilizări incompatibile cu funcţiile consulare.320 Statul de reşedinţă îi asigură postului consular condus de un funcţionar consular onorific exercitarea funcţiei de reprezentare. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare din momentul intrării sale în funcţie. Statul de reşedinţă adoptă măsurile necesare pentru a proteja localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea liniştii sau atingerea demnităţii postului consular. Membrii familiei unui funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegiile consulare. Nici angajaţii consulari ai postului consular condus de un funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegii. Articolul 59. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului care a constituit misiunea consulară.

ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător. Arhivele şi documentele consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar găsi.323 Funcţionarul consular onorific are. 323 Crc. Articolul 61. în vederea realizării funcţiilor misiunii care îi revine. cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hârtii şi documente şi. protejând-o. libertatea de a circula pe teritoriul statului în care funcţionează. Când tranzitează teritoriul unui stat terţ. naţionale sau comunale. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. ca şi bunurile. dacă este cazul. al căror proprietar este statul trimiţător. Posturile consulare care sunt conduse de funcţionari ___________________ 322 Crc. Acest stat poate însă să reglementeze sau să-i interzică. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. dacă acestea sunt păstrate separat de alte arhive şi documente. statul în care funcţionarul consular onorific îşi realizează misiunea are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a acestui funcţionar. Scutirea fiscală a localurilor consulare. de corespondenţa particulară a şefului de post consular şi a oricărei persoane care lucrează cu el. permiţând comunicarea. inclusiv prin curier consular.Funcţionarul consular onorific beneficiază de scutirea de impozite şi taxe naţionale. corespondenţa oficială. având. mesajele în cod sau cifrate ale funcţionarului consular onorific. accesul în anumite zone. viză. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. sunt scutite de orice impozite sau taxe de orice natură. Articolul 60. 2. curierul consular. din motive de securitate naţională. Localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific. în special. fără a o controla. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le este proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular condus de funcţionarul consular onorific. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. şi valiza consulară beneficiază de privilegiile consulare care să-i permită tranzitul liber. cărţile sau documentele care se referă la profesiunea sau comerţul lor.322 Funcţionarul consular onorific beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor sale consulare. 1. precum şi în caz de forţă majoră. În conformitate cu dreptul consular. cu excepţia taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. în această calitate. Comunicarea funcţionarului consular onorific cu instituţiile statului care a constituit postul consular se poate desfăşura pe toate căile de comunicare specifice misiunilor consulare. 305 .

la cunoştinţa funcţionarului consular onorific întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. să acorde asistenţă navelor şi aeronavelor statului care a constituit misiunea consulară. Schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în ţări diferite şi conduse de funcţionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimţământului celor două state de reşedinţă. să le acorde şi să le faciliteze cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară asistenţă juridică. să efectueze acte notariale şi de stare civilă. ofiţeri şi marinari. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarului consular onorific de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. să primească declaraţiile asupra curselor acestor nave. În cazul în care funcţionarul consular onorific este deţinut preventiv sau este obiectul urmăririi penale. precum şi echipajelor lor. să apere interesele în succesiuni ale cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. să examineze şi să avizeze documentele de bord şi să efectueze anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi să reglementeze divergenţele de orice natură dintre căpitan. autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu funcţionarul consular onorific. (…) 4. ___________________ Crc. fără întârziere. autorităţile statului în care funcţionează au obligaţia să înştiinţeze autorităţile statului care a constituit postul consular. Articolul 58. Beneficiind de acest privilegiu. să acorde ajutor şi asistenţă. 306 324 .consulari onorifici şi care funcţionează în state diferite pot comunica prin valiza consulară numai cu consimţământul statelor în care funcţionează. Statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular şi cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. Corelativ. să apere interesele minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate.324 Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului care a constituit misiunea consulară. cetăţeni ai statului care a constituit misiunea consulară. Autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea sunt obligate să aducă. funcţionarul consular onorific poate să elibereze documente de călătorie.

nici taxe vamale. pentru rechizite şi alte materiale de acest fel. sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. precum şi de sarcinile militare ca rechiziţii. statul de reşedinţă acordă intrarea şi scutirea de orice taxe vamale.325 Funcţionarul consular onorific este privilegiat prin scutire de unele obligaţii – prestaţii personale. servicii de interes public. Articolul 65. de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru următoarele obiecte. Statul de reşedinţă trebuie să scutească pe funcţionarii consulari onorifici de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. 307 325 . 327 Crc. poate să întreprindă măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. funcţionarul consular onorific este privilegiat şi prin scutirea de obligaţiile privind înmatricularea şi permisele de şedere. contribuţii şi încartiruiri militare. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. pentru mobilierul de birou. nici alte redevenţe. firme. pentru cărţi şi imprimate oficiale. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Scutirea vamală. contribuţiile şi încartiruirile militare. Articolul 62. poate să poarte corespondenţă cu acesta. ştampile şi sigilii. 326 Crc. în statul în care funcţionează postul său consular. drapele. precum şi de cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. Articolul 67. Pentru stemele şi drapelele statului care a constituit misiunea consulară.326 Dacă nu exercită. materialul şi rechizitele de birou şi obiectele similare furnizate postului consular de către statul trimiţător sau la cererea sa. imprimate oficiale. cu excepţia celor care exercită în statul de reşedinţă o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. nici impozite.327 Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii funcţionarului consular onorific de impozite şi taxe se referă la ___________________ Crc. ţinând seama de reglementările din acest stat. Funcţionarii consulari onorifici. impozite şi de alte redevenţe conexe. o activitate profesională sau comercială în profit personal. funcţionarul consular onorific nu îi datorează statului în care îşi îndeplineşte misiunea. ştampile şi sigilii. indiferent de natura lui. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a percepe taxe consulare. pentru firme. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentele pe care le poate adopta. sarcini militare precum rechiziţiile. cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii oficiale de un post consular condus de un funcţionar onorific: steme.Funcţionarul consular îl poate vizita pe cel privat de libertate. cărţi. pe care le foloseşte în îndeplinirea funcţiilor consulare şi numai în acest fel. mobilierul de birou.

Trebuie ca funcţionarul consular onorific să participe la procedura penală deschisă împotriva lui. astfel încât funcţiile consulare să fie împiedicate cât mai puţin. procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular onorific pe baza poziţiei sale oficiale şi. 308 328 . Totodată. Statul care a constituit postul consular poate renunţa la privilegiile funcţionarului consular onorific. Articolul 66. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor sale consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. 329 Crc. Totuşi. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă însă că funcţionarul consular onorific nu mai beneficiază de privilegiul inviolabilităţii. Articolul 63.328 Pentru actele prin care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte funcţiile consulare. autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care funcţionează nu îl pot convoca nici măcar ca martor şi nici ca expert în legislaţia statului care a constituit postul consular pentru că beneficiază de imunitate de jurisdicţie. Funcţionarul consular onorific este scutit de orice impozit şi taxe asupra indemnizaţiilor şi onorariilor pe care le primeşte de la statul trimiţător pentru exercitarea funcţiilor consulare. imunitatea lui de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea. procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt. dacă funcţionarul consular onorific participă la o procedură juridică. de la care se permit însă excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului care a constituit postul consular şi reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Dacă împotriva unui funcţionar consular onorific este angajată o procedură penală. Ca urmare. trebuie ca autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi exercită funcţiile consulare să ţină seama de poziţia lui oficială. Procedura penală.indemnizaţiile şi onorariile pe care le primeşte pentru exercitarea funcţiilor consulare de la statul care a constituit postul consular. Atunci când apare necesitatea ca un funcţionar consular onorific să fie pus în stare de detenţie preventivă. Privilegiul imunităţii pentru actele de îndeplinire a funcţiilor consulare rămâne în vigoare timp nelimitat. în afară de cazul în care se află în stare de arest sau detenţie. Totodată.329 ___________________ Crc.

Prin negociere se pot depăşi crizele din relaţiile internaţionale. chiar periclitate de dezacord. state. întrucât corespunde intereselor lor şi ale comunităţii. prin negociere. negocierea este instrumentul indispensabil reglementării diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. Uneori negocierea este denumită „schimb de vederi” sau „consultare” (DIACONU III. Divergenţa intereselor produce diferendul. părţi ale înţelegerii. 309 . relaţiile întemeiate pe acord sunt deranjate. la înţelegere cu privire la soluţionarea diferendului din relaţiile lor sunt participanţi la înţelegere. convergenţa intereselor.NEGOCIEREA DIPLOMATICĂ (EXCURS) CONSIDERENTE DEFINITORII Negocierea este activitatea de realizare a înţelegerii prin care se poate ajunge la soluţionarea unui diferend. disponibilitatea de a negocia şi. 5). Diferendul este o problemă nesoluţionată apărută în relaţiile dintre părţile la diferend. caracterul informal al debutului negocierii. Prin astfel de nuanţări se marchează. Soluţionarea diferendului înseamnă obţinerea unui acord durabil. Diferendul perturbator se încheie după soluţionarea problemei. comunităţi. Cei care ajung. pe de o parte. se realizează dialogul necesar convieţuirii în pace (LIPATTI. 280-281). fie în conformitate cu înţelegerea la care părţile ajung edificând soluţia prin oferte şi acceptări ale componentelor acesteia. organizaţii. pe de altă parte. Temeiul relaţiilor este interesul comun. Esenţa soluţiei este decizia comună a părţilor diferendului devenite părţile înţelegerii. societăţi. Pe planul relaţiilor internaţionale. Obiectivul negocierii este înţelegerea. foruri internaţionale) în relaţiile cărora a apărut un diferend sunt participaţi la diferend. grupuri de persoane. părţi ale diferendului. Cei (persoane. care ameliorează relaţiile dintre părţi. după ce soluţia este stabilită şi aplicată fie în conformitate cu voinţa uneia dintre părţi. Ca urmare. impusă cu forţa părţilor celorlalte.

când negociază. [on the report of . în schimb. În acest cadru. atmosfera de încredere necesară. negocierii i se rezervă locul întâi în textul Declaraţiei de la Manila cu privire la soluţionarea paşnică a disputelor internaţionale.. căreia nu îi revine şi nici nu trebuie să-i revină rolul de „poliţist-mondial”.330 Principles and guidelines for international negotiations. Adunarea Generală a ONU situează negocierea printre mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor dintre state la care statele pot recurge conform opţiunii lor libere şi le cere statelor să aibă în vedere. soluţionându-şi diferendul pe calea negocierii (TOWARDS. să sprijine statele care au ajuns să fie părţi ale unui diferend să devină părţi ale unei înţelegeri. Soluţiile adoptate prin negociere multilaterală cât mai largă conţin şi garanţia aplicabilităţii. 279-280). conferinţele şi organizaţiile internaţionale sunt instrumente de negociere permanentă. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. 37). la care statele recurg ca să-şi administreze relaţiile reciproce. Adunarea Generală a ONU a stabilit principii şi îndrumări pentru negocierile internaţionale. The General Assembly. 282). nemijlocit. incertitudinea să se diminueze şi să se asigure. încetarea diferendului şi oferind posibilitatea cea mai generoasă de identificare şi de adoptare a soluţiei necesare (DIACONU III. Această primordialitate reflectă tendinţa generală de a recurge întâi la negociere pentru obţinerea înţelegerii necesare. În enumerarea mijloacelor paşnice prin care statele caută să-şi soluţioneze fără întârziere şi echitabil disputele internaţionale. Intervenţia în procesul de soluţionare a diferendului a unui terţ îngrădeşte această libertate. principiile şi normele dreptului internaţional. negocierea este considerată a fi mijloc flexibil şi eficient de soluţionare a diferendelor dintre state şi pentru formularea de norme internaţionale noi de comportament. o soluţie cât mai adecvată intereselor pe care şi le apără. poate. Statele care se angajează neîntârziat în negociere îşi menţin libertatea de a edifica direct. Organizaţia Naţiunilor Unite. pentru părţile implicate şi pentru securitatea internaţională. mai ales atunci când adoptarea se face prin consens (DIACONU III. Pornind de la prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi de la această menţiune solemnă din Declaraţia de la Manila. astfel încât conduita lor să poată fi previzibilă.. the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. Recalling 310 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY.___________________ 330 Forurile internaţionale. în negociere.. considerând urgentă.

Conscious of the existence of different means of peaceful settlement of disputes. 1. in order to maintain international peace and security and to promote international economic stability and progress. (g) States shall settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security. Noting that the identification of principles and guidelines of relevance to international negotiations could contribute to enhancing the predictability of negotiating parties. among other things. social. economic and social systems. the peaceful settlement of disputes and the creation of new international norms of conduct of States. are not endangered. and justice. (e) Any agreement is void if its conclusion has been procured by the threat or use of force in violation of the principles of international law embodied in the Charter. the general welfare of nations and international cooperation free from discrimination based on such differences. Considering that international negotiations constitute a flexible and effective means for. Bearing in mind that in their negotiations States should be guided by the relevant principles and rules of international law. 311 . and reaffirming. (b) States have the duty not to intervene in matters within the domestic jurisdiction of any State. or in any other manner inconsistent with the purposes of the United Nations. in this context. the right of free choice of those means. Recognizing that the following could offer a general. (c) States have the duty to fulfil in good faith their obligations under international law. (f) States have the duty to cooperate with one another. reducing uncertainty and promoting an atmosphere of trust at negotiations. Bearing in mind the important role that constructive and effective negotiations can play in attaining the purposes of the Charter by contributing to the management of international relations. in the various spheres of international relations.the purposes and principles of the Charter of the United Nations. non-exhaustive frame of reference for negotiations. notwithstanding differences of an economic. irrespective of the differences in their political. political or other nature. (d) States have the duty to refrain in their international relations from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of any State. Reaffirming the provisions of the Declaration on Principles of International Law concerning Friendly Relations and Cooperation among States in accordance with the Charter of the United Nations and of the Manila 1 Declaration on the Peaceful Settlement of International Disputes. the peaceful settlement of disputes among States and for the creation of new international norms of conduct. 2 Taking into account the objectives of the United Nations Decade of International Law. Reaffirms the following principles of international law which are of relevance to international negotiations: (a) Sovereign equality of all States. in accordance with the Charter of the United Nations. as enshrined in the Charter and recognized by international law.

să se străduiască să-şi continue eforturile în vederea obţinerii unei soluţii drepte. Adunarea Generală a ONU le recomandă statelor ca.Exprimând exigenţa ca negocierea să se desfăşoare în conformitate cu dreptul internaţional şi într-o manieră compatibilă cu obiectivul negocierilor. including the provisions of the Charter. o atmosferă constructivă şi să se abţină de la orice act sau gest care ar putea submina negocierea şi progresul ei. (g) States should use their best endeavours to continue to work towards a mutually acceptable and just solution in the event of an impasse in negotiations. (f) States should facilitate the pursuit or conclusion of negotiations by remaining focused throughout on the main objectives of the negotiations. (e) States should endeavour to maintain a constructive atmosphere during negotiations and to refrain from any conduct which might undermine the negotiations and their progress. subliniază importanţa participării la negociere a statelor ale căror interese sunt afectate direct de diferend. (d) States should adhere to the mutually agreed framework for conducting negotiations. Statele sunt îndrumate să adere la cadrul de desfăşurare a negocierii agreat mutual şi să încerce să menţină. in international negotiations the States whose vital interests are directly affected by the matters in question. Şi în acest context.331 ___________________ 331 the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. Adunarea Generală a ONU atrage atenţia asupra asigurării compatibilităţii dintre scopul negocierii şi principiile dreptului internaţional. acceptabile mutual. astfel încât acesta să poată fi atins. in an appropriate manner. Desfăşurarea fără blocaje a negocierii şi încheierea ei depind de concentrarea statelor-părţi asupra obiectivului principal de atins. 312 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY. (c) The purpose and object of all negotiations must be fully compatible with the principles and norms of international law. Adunarea Generală a ONU se referă la necesitatea încrederii între părţile participante la negociere. Affirms the importance of conducting negotiations in accordance with international law in a manner compatible with and conducive to the achievement of the stated objective of negotiations and in line with the following guidelines: (a) Negotiations should be conducted in good faith. în cazul în care negocierea intră în impas. [on the report of Principles and guidelines for international negotiations. în cursul negocierii. . (b) States should take due account of the importance of engaging. The General Assembly. (…) 2.

6). Sunt incompatibile cu conduita negociatorului de meserie optimismul excesiv. morală şi fizică a negociatorului. deprinderi temeinice în domeniile literaturii şi artelor. în timp ce negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere îşi prezintă poziţia: ascultarea cu atenţie maximă a acestei prezentări în vederea desprinderii în detaliu a elementelor utile înţelegerii preocupărilor părţii celeilalte. răbdare. Pregătirea negociatorului include adecvarea comportamentului. de a-şi stăpâni emoţiile. Trebuie ca negociatorul să dispună de educaţie şi de pregătire culturală la nivelul care face posibilă dotarea lui cu simţul umorului. istoriei. În acest scop. Cunoaşterea prin intuiţie simpatetică” a partenerului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere oferă posibilitatea unei cooperări reale şi fructuoase. autocontrol. cu abilitatea de a recurge în măsura adecvată la ironie şi cu priceperea angajării cu demnitate şi eficienţă într-un duel de replici (LIPATTI.NEGOCIATORUL Negocierea este o profesie. dobândirea de deprinderi şi cunoştinţe specifice. 313 . intropatie). perseverenţă. trebuie ca negociatorul să desfăşoare o singură activitate. Această încredere se bazează pe capacitatea de a-şi controla reacţiile. în general. abilitatea de a utiliza limbi străine. 6). de a evita crispările. subestimarea negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere (LIPATTI. inclusiv prin fuziune afectivă. Însuşirile necesare negociatorului le au. o activitate pentru a cărei exercitare este nevoie de specializare. Îndeplinirea funcţiei de negociator depinde de soliditatea intelectuală. toţi cei care satisfac prin conduită şi formaţie profesională criteriile definitorii ale profesiei de diplomat: eleganţă. prin empatie (Einhfuhlung. negociatori sadea sunt îndeosebi cei care au aptitudinea de a-l asculta pe celălalt şi harul de a ajunge să-l înţeleagă într-atât încât să-şi poată imagina că s-ar afla în locul lui la masa de negociere. cunoştinţe aprofundate în domeniile dreptului. Negociatorului îi este necesară concentrarea permanentă spre cunoaşterea celuilalt negociator. înclinaţie spre cooperare. de a nu le expune în orice moment. Printre diplomaţi. El are fără încetare nevoie de încrederea că este posibilă parcurgerea drumului până la edificarea înţelegerii.

Incompatibilitatea afectivă a negociatorilor. Angajarea în negociere în vederea rezolvării prin înţelegere a unui diferend le impune celor care au optat astfel să aibă constant în vedere primordialitatea înţelegerii. la care participă demnitari. fie înfăţişarea fizică a celuilalt. evaluările şi reevaluările succesive ale stadiului negocierii şi ale rezultatelor ei. se exclude orice moment de ignorare a elementelor de convergenţă pe care se întemeiază relaţiile afectate de o anumită divergenţă. Menţinerea acestei linii de conduită este cu putinţă numai dacă interesul în realizarea înţelegerii este real şi stringent. Pe de o parte. Cele trei planuri se oglindesc fiecare în celelalte. atitudinile acestuia.Sentimentele negative faţă de negociatorul părţii celeilalte îl descalifică pe negociator. se schimbă argumente. În această viziune. se desfăşoară o activitate birocratică. scena ar fi sala de negociere. întrucât negocierea se desfăşoară pe trei planuri paralele: lucrările de precizare a problemei de rezolvat prin înţelegerea preconizată. Pe de alta. tehnocraţi şi funcţionari. în cadrul căruia se propun formule de înţelegere. CARACTERUL DRAMATIC AL NEGOCIERII Este împărtăşită larg viziunea că negocierea are formă teatrală. regizori. orientarea ideologică. Protagonişti sunt şefii echipelor de negociatori. Evenimentele şi acţiunile dintr-un plan au ca efect fie dinamizarea. Viziunea teatrală este explicabilă. Actorul negocierii este negociatorul. De cele mai multe ori. este defavorabilă activităţii lor. dialogul negociatorilor la masa de negociere. în cadrul cărora se distribuie roluri. Este nocivă antipatia care are ca sursă fie vocea. dar mai ales adversitatea faţă de conduita. spectatorii ar fi persoanele interesate să cunoască desfăşurarea negocierii şi rezultatele ei. fie blocarea evenimentelor şi acţiunilor din planurile celelalte. o reprezentaţie cu scenarişti. unde decorul este dominat de masa de negociere. la care stau faţă în faţă negociatorii. scenografi şi actori. 314 . culisele ar fi birourile organizaţiilor sau instituţiilor reprezentate de negociatori. la negocieri participă echipe de negociatori. care face imposibil dialogul. În consecinţă. despre căile şi mijloacele de obţinere a înţelegerii şi despre consecinţele ei. formarea şi modificările opiniei publice despre şansele de realizare a înţelegerii.

ci cooperare. Nu poate avea. o clauză de „salvare” care prevede că fiecare parte are posibilitatea să denunţe convenţia atunci când consideră că interesul ei suprem este ameninţat de continuarea aplicării ei. 5). nici pe un ring de box. Negociatorii sau echipele de negociatori. negocierea se încheie cu înţelegerea realizată.Culisele Trebuie ca negociatorul să aibă în vedere că slujeşte două imperative: înţelegerea şi interesul părţii pe care o reprezintă. măsurarea gravităţii acestei divergenţe şi estimarea urgenţei cu care se impune găsirea soluţiei. adică nu se poate impune înţelegerea. aşadar. ci au între ei masa de negociere. demnă de apărat. Această claritate vine îndeosebi din convingerea lui că slujeşte o cauză justă. Fiecare parte vine la negociere cu memoria instituţională proprie. în convenţiile internaţionale se include totdeauna. adică de convorbire. Informaţiile despre concepţia părţii celeilalte asupra diferendului şi despre transformările treptate ale acestei concepţii sunt esenţiale pentru adoptarea deciziilor cu privire la 315 . nici într-o arenă. Sunt foarte utile distingerea divergenţei de interese. Negocierea nu este dispută. Negociatorul are nevoie de concepţia cu privire la această problemă a organizaţiei sau a instituţiei pe care o reprezintă. Negociatorului îi este necesară cunoaşterea în profunzime a domeniului în care se preconizează realizarea înţelegerii. Organizaţiei sau instituţiei şi negociatorului le este necesară descrierea clară a problemei de rezolvat. cât şi negociatorul să aibă disponibilitatea permanentă de a-şi completa şi de a-şi modifica această concepţie în cursul negocierii. nici învinşi. Totodată. nici învingători. nu se află pe un teren de luptă. trebuie ca atât organizaţia sau instituţia. Participarea la negociere depinde de pregătirea şi alimentarea unui flux abundent de informaţii cât mai consistente şi mai variate pe temele legate de diferend. Dacă are rezultat. Trebuie ca negociatorul să fie sigur că înţelegerea la care se ajunge este în aceeaşi măsură valabilă pentru ambele părţi. De altfel. Succesul negociatorului depinde de claritatea viziunii lui în privinţa rezultatelor de obţinut. Negocierea nu se pierde şi nu se câştigă. care se aşază faţă în faţă. într-o formă sau alta. dar în nici un caz în negocierea internaţională nu se poate ajunge la rezultat prin constrângere. a înţelegerii de edificat (LIPATTI. În nici un fel de negociere.

Ne luam apoi rămas bun. care expunea obiectul consfătuirii. ci doar răspundeam la invitaţia celorlalţi. declaraţiile celorlalţi. Noi luam cuvântul în general la sfârşitul reuniunii. Şi aceasta. Imperativul slujirii fidele a interesului părţii pe care o reprezintă îi impune negociatorului să cunoască şi să ia în considerare şi interesele aliaţilor. Căci nu trebuia depăşit un anumit prag. asistată de chibiţi. ci şi de la aliaţii acestuia. simultan. dar. în ordinea în care doreau să intervină. la diferite misiuni permanente ale ţărilor în cauză. cu mici nuanţe. Există mereu riscul ca înţelegerea la care se ajunge prin negociere să transforme o duşmănie veche într-o prietenie nouă. nu fără a fi făcut şi un superficial schimb de informaţii despre culisele conferinţei (…) Fiecare păstra însă pentru sine informaţiile de preţ şi nu arunca pe masa comună decât date fără prea mare valoare. să facem front comun în faţa duşmanilor … (…) Alteori (…) ne vedeam obligaţi (…) să contestăm brutal «linia de conduită» impusă de sovietici. lua cuvântul şeful delegaţiei sovietice sau locţiitorul său. care nu luam niciodată iniţiativa unor asemenea schimburi de vederi. sovieticii apelau la «corul antic». Negociatorul desfăşoară o negociere principală şi. paralel cu negocierile propriu-zise. chipurile. În 1973. rând pe rând. Urmau la cuvânt. fără să criticăm. Fiecare parte negociatoare caută să afle „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celeilalte părţi şi să disimuleze cât mai bine cu putinţă „ţinta” proprie şi „limita de rezistenţă” proprie. trasând linia generală de conduită. cam totdeauna acelaşi: după un schimb foarte scurt de banalităţi protocolare. care să spulbere mitul prieteniei şi întrajutorării tovărăşeşti (…) Era practic un «dialog de surzi» şi mai totdeauna o controversă România-URSS. Ambasadorii (…) [din] RDG. Povesteşte Valentin Lipatti: „Ne întâlneam. să se deterioreze prietenii vechi. sprijineau cu toţii ideile şi poziţiile sovietice. conform mandatului pe care-l aveam şi a tacticii pe care voiam s-o promovăm. aveau loc.elaborarea şi adaptarea progresivă a concepţiei proprii. Scenariul era. conform ritualului. câteva negocieri secundare. în timpul negocierilor privind Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Uneori sovieticii practicau şi o «intoxicare» menită să ne determine. întrucât. trebuie să obţină confirmări nu numai de la cel în numele căruia negociază. care. reprezentanţii celorlalte cinci ţări socialiste. Şi atunci ieşea scandal: iritaţi de argumentele noastre. „şedinţele de consfătuire” ale reprezentanţilor statelor Tratatului de la Varşovia. în general. cu excepţia noastră. pentru a ne preciza poziţia. în acelaşi timp. în timpul negocierii principale. (…) 316 .

cu care puteam vinde şi cumpăra. În 1973.” (LIPATTI. trebuia să găsesc acea idee sau formulare căreia el îi acorda toată importanţa şi să o blochez la rândul meu. Cel care negociază ca reprezentant al unei organizaţii sau al unui stat se află. pentru a pune la punct. îndrăznea să spună că «ar trebui poate să luăm în seamă şi argumentele tovarăşilor români». (…) Bulgaria. dar şi cu fermitate. Negociatorul este dependent de modul în care cel în numele căruia negociază îşi formulează şi îşi adoptă deciziile. Adoptarea deciziei necesare pentru continuarea negocierii este rodul unei negocieri paralele interinstituţionale în statul participant la negociere. de pildă. o monedă de schimb. Partida se încheia la egalitate. Dacă unul dintre ei. aveam de promovat o idee sau formulare care era blocată de partenerul X. riscând să-şi piardă funcţia. Ne apărea cu claritate că pentru a ne atinge obiectivele trebuia să blocăm cu precauţie. pe fond. după ce vom fi primit fiecare instrucţiuni suplimentare. privirea mustrătoare a lui Kovaliov îl readucea repede la realitate şi «disidentul» de o clipă o lăsa încurcată… Dacă treaba nu se potolea în acest fel. în care ne spuneam pe faţă tot ce trebuia să ne spunem.” (LIPATTI. 92-94) Negociatorul se sprijină pe activitatea unui laborator de stratageme prin care se concretizează strategia de realizare a înţelegerii şi tactica de negociere. urma o răfuială între noi şi sovietici. (…) Cehoslovacia sau (…) Ungaria îşi făceau datoria cu mai mult sau mai puţin succes. mai binevoitor sau mai distrat. în care fiecare dintre părţi să obţină ceea ce dorea. sub presiunea de a obţine un aranjament favorabil acelei organizaţii sau acelui stat. 52-53) 317 . Valentin Lipatti s-a deplasat de la Helsinki. în timpul participării la consultările multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. aspecte ale tacticii de negociere pe care o aplica: „Rostul întâlnirii noastre era să stabilim împreună care erau greutăţile majore ale negocierii şi ce tactici urma să folosim pentru a le depăşi. la Copenhaga. în mod artificial. criticându-ne sau ridicând în slavă justeţea liniei preconizate de sovietici. într-o discuţie confidenţială cu ministrul de externe George Macovescu. urmând să reluăm. interesele celor care ne făceau greutăţi şi să-i determinăm să accepte tratative do ut des.Polonia. Dacă. Consensul devenea astfel singura noastră armă eficientă de negociere. chiar dacă. locul consultărilor. aceasta îmi era acceptabilă. Am discutat (…) despre posibilităţile pe care consensul le putea oferi în această privinţă. Îmi cream astfel.

185.Este importantă. încă de la început sau pe parcursul negocierii. Se poate preciza. O singură variantă este exclusă şi deci de nediscutat: concesia ca efect al presiunii. propunerile şi poziţiile variate de prezentat în cursul negocierii. Scena. în exprimarea verbală şi în redactarea de texte. de arta sinonimiei (LIPATTI. fără viabilitate. Sugestiile. fixarea scopului înţelegerii în forma în care să fie prezentat părţii celeilalte. negociatorul îşi ţese autoritatea şi credibilitatea necesare la masa de negociere. ordonarea şi verificarea fără excepţie a tuturor informaţiilor relevante vehiculate înainte de începerea negocierii şi în timpul acesteia. Variantele de soluţie sau de părţi ale acesteia se pregătesc astfel încât din prezentarea şi examinarea lor să reiasă că se acordă fără dubiu atenţia cuvenită intereselor părţii celeilalte. negociatorul poate avea în vedere fie natura rezultatelor. 5-6). pe care trebuie să le studieze. Activitatea din „culisele” negocierii include şi acumularea. trebuie ca fiecare parte să identifice factorii de care depinde succesul negocierii. cu stimularea şi punerea în valoare a imaginaţiei. ca un şahist. 318 . Pe o asemenea cale s-ar ajunge la o înţelegere viciată şi deci fragilă. Are nevoie neapărat de talentul de a se exprima verbal fluent. Când îşi alege tactica. Scopului maximal de prezentat i se poate adăuga o menţiune privind timpul în care se doreşte atingerea lui: imediat sau într-o perioadă nedefinită. fie modul de comunicare. La masa de negociere Analizarea continuă şi interpretarea permanentă a mesajelor transmise de partea cealaltă la masa de negociere. LIPATTI. cât şi cu luciditate. în pregătirea negocierii. concepând proiecte multiple ale soluţiei în jurul căreia să se poată edifica înţelegerea. În alegerea tacticii de negociere. precum şi argumentele de susţinere a acestora se pregătesc atât cu pasiune. sunt obligaţii ale negociatorilor a căror îndeplinire răspunde exigenţelor privind menţinerea spiritului de cooperare şi desăvârşirea misiunii proprii (MALIŢA. cât mai aproape de semnificaţia autentică a poziţiilor şi argumentelor ei. Inspirat de situaţiile ipotetice. de a redacta precis şi de a dispune. dacă perioada de realizare a scopului înţelegerii este sau nu este negociabilă. 5-6). astfel încât o asemenea evaluare să contribuie la dobândire sentimentului că s-a încheiat cea mai bună afacere posibilă.

Formularea ex abrupto a unei cerinţe radicale privind conţinutul înţelegerii periclitează atmosfera propice înţelegerii şi spiritul de cooperare necesar la masa 319 . explicit sau implicit. de obicei. În elaborarea tacticilor de negociere. Acest debut al negocierii conţine. negociatorul aplică principiul cooperării. propuneri sau poziţii formulate de pe partea cealaltă a mesei de negociere. în aceeaşi măsură cu interesele părţii pe care o reprezintă. Elaborarea şi aplicarea acestor tactici cuprind: adoptarea şi prezentarea de poziţii faţă de diferend în general şi faţă de poziţiile părţii celeilalte. constituie temei al negocierii şi interesele părţii reprezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. Conduita empatică şi respectarea principiului cooperării fac posibilă asimilarea profesională de către negociator a ideii că nu toate sugestiile. trebuie să se acorde atenţie primordială intereselor în raport cu poziţiile prin care aceste interese sunt apărate şi promovate. negociatorul de meserie consideră firească şi posibilitatea acceptării acestor sugestii. Ca urmare. reprezentată de negociator. dar se poate avea în vedere abandonarea şi modificarea poziţiilor adoptate şi prezentate în cursul negocierii.Căutând empatia. şi mesajul părţii reprezentate privind dispoziţia reală de a negocia astfel încât părţile diferendului să devină părţi ale unei înţelegeri. o adresează părţii celeilalte/părţilor celorlalte a/ale diferendului. măcar situându-le sub propunerea: „Vă rog să mă corectaţi dacă greşesc!” (FISHER. că nu este necesară căutarea unei argumentaţii de respingere a fiecărei sugestii. Se poate ajunge la înţelegere numai dacă interesele sunt respectate. cu expunerea generală a negociatorului asupra obiectului înţelegerii de edificat. pe care partea diferendului. Se poate ca interesul invariabil să fie slujit cu o varietate amplă de poziţii susţinute cu varietăţi ample de argumente. propuneri sau poziţii. pentru edificarea înţelegerii nu trebuie să se ia în calcul abandonarea intereselor. formularea şi prezentarea de concesii. Abandonarea intereselor este sursă de neînţelegere. dacă nu pentru a demonstra că este dispus să şi le însuşească. Se poate interpreta esenţa acestei expuneri şi ca prezentare a cerinţei principale. 85) Negocierea se desfăşoară în conformitate cu tactici de conturare şi de obţinere a înţelegerii. El le poate chiar relua în cursul negocierii. propunerile şi poziţiile prezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere sunt de respins. re-expunându-le. formularea de argumente pentru susţinerea poziţiilor proprii. Activitatea la masa de negociere începe. admiţând cu consecvenţă că. Aşadar.

Apare chiar pericolul ca negocierea să se blocheze. dispoziţia de a negocia serios. Pe de altă parte.de negociere. în care (…) i-am expus pe 320 . care constituia pentru ei o prioritate absolută. cât şi pe parcursul negocierii atmosfera favorabilă dialogului şi asigurarea continuării lui cât timp este necesar se obţin şi prin prezentarea soluţiilor dorite sub forma unor variante supuse dezbaterii la masa de negociere. Rămâne indiscutabilă fermitatea în apărarea intereselor proprii şi în respectarea principiilor universale care guvernează relaţiile dintre state. Repulsia lor faţă de principiul nerecurgerii la forţă decurge. însărcinat să examineze măsuri de aplicare a principiilor de drept internaţional. care avea propuneri de aplicare a principiului reglementării paşnice a diferendelor dintre state – nu se înghesuiau să ne sprijine (…). Întâietatea acordată grijii faţă de evoluţia relaţiilor deteriorate de diferend. Sovieticii însă nu voiau decât crearea unei subcomisii care să se ocupe de principii şi. pe de alta. şi A. iar. din partea României. atât în laboratoarele părţii pe care o reprezintă. Inexistenţa unui organ de lucru subsidiar – care să examineze şi să convină asemenea prevederi – ar fi anulat toată strădania noastră. nici occidentalii – cu excepţia Elveţiei. Valentin Lipatti a notat: „Renunţasem la includerea expresă a nefolosirii forţei sau a ameninţării cu forţa în titlul punctului unu al ordinii de zi a conferinţei. precum şi dorinţei de a pune de acord interesele care au cauzat sau pot cauza divergenţe demonstrează şi dorinţa reală de a ajunge la înţelegere. din doctrina „suveranităţii limitate” la care nu renunţaseră. Valentin Lipatti. de măsuri de aplicare a lor. dar şi permanent în cursul ei se adoptă o conduită evident favorabilă criteriilor obiective de evaluare a propunerilor formulate la masa de negociere. dar nu puteam renunţa în nici un caz la prezentarea de propuneri menite să expliciteze şi să consolideze aplicarea principiului nerecurgerii la forţă. pe de o parte. După o discuţie nocturnă cu Kovaliov. Atât la începutul. la Geneva. eventual. Referindu-se la necesitatea constituirii unui organ subsidiar de lucru. cât şi în cele ale părţii celeilalte. negociatorul de meserie caută insistent să imagineze variante ale poziţiilor pe care le are de prezentat şi să stimuleze inventarea de astfel de variante. din grija ca o preeminenţă a acestui principiu să nu marginalizeze chestiunea inviolabilităţii frontierelor. Mai mult. În 1973. Încă de la începutul negocierii. Kovaliov. au negociat organigrama fazei a doua a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. din partea URSS. G.

În esenţă. se manifestă plenar dispoziţia de a respecta şi de a aplica principiile de conlucrare şi de a conlucra fără ezitare. Negociatorul acordă atenţie îndeosebi stratagemelor pe care să le poată utiliza pentru a realiza o afacere optimă în vederea profitului propriu. strategiile care prevăd o ofertă iniţială extremă par a favoriza încheierea fructuoasă a negocierilor pentru cei care recurg la stratagema ofertei iniţiale extreme. care ar putea fi satisfăcător pentru ambele părţi. însemnând ce aşteaptă fiecare parte de la negociere. După oferta iniţială extremă. în timpul negocierilor. întrucât are posibilitatea de a face concesii considerabile. În negocierile dintre state. Oferta iniţială extremă nu are efectul dorit la sfârşitul negocierilor. şi „limita de rezistenţă”. una dintre părţi vinde şi alta cumpără. care dă nivelul celei mai proaste înţelegeri acceptabile. imaginea că este generos. Nivelul profiturilor permise are un efect important asupra modului în care interacţionează negociatorii.şleau ce gândeam. negociatorul îşi elaborează stratagemele. am putut găsi o soluţie acceptabilă. urma să se consacre examinării măsurilor de aplicare a principiilor nerecurgerii la forţă şi reglementării paşnice a diferendelor. 464-466). stratagemele privind. Se poate descrie negocierea ca adoptarea şi părăsirea succesivă a poziţiilor proprii. când partea cealaltă cunoaşte „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celui care a formulat oferta sau când are mijloace de a 321 . Devine posibil ca. În cursul negocierii. cel care a formulat-o poate obţine. În cele mai multe cazuri. Pornind de la tactica stabilită în „culise”. După formularea ofertei iniţiale a uneia dintre părţi „ţinta” părţii celeilalte se poate modifica în favoarea părţii care a formulat oferta. Fiecare parte care negociază doreşte să obţină un profit cât mai mare. care. având un statut egal cu subcomisia însărcinată să redacteze principiile. cealaltă parte să propună concesii importante. negociatorii au în vedere: „ţinta”. ce voiam. prezentate ca fiind cereri sau oferte. şi anume crearea unui organ special de lucru (Special Working Body).” (LIPATTI. Partea cealaltă utilizează oferta iniţială ca pe un indiciu cu privire la „ţinta” şi la „limita de rezistenţă” a părţii care a formulat oferta. „nivelul înţelegerii”. în negociere. o problemă politico-militară nu se deosebesc de stratagemele la care se recurge pentru soluţionarea unei dispute în familie şi nici de cele comerciale (FELDMAN. 87-88) Simultan. de pildă. în reciprocitate.

inclusiv părerea că se recurge la stratageme insidioase. Negocierea în care participanţii cooperează. respectiv. Îmbunătăţirea relaţiilor sociale cu partea cealaltă se obţine prin edificarea unei atmosfere amicale şi unei stări sufleteşti pozitive în timpul negocierii. Negociatorul care poate declara convingător. determină rezultate satisfăcătoare. O asemenea impresie dăunează climatului de conlucrare de care depinde realizarea înţelegerii în urma negocierii.influenţa aceste repere. astfel încât înţelegerea să fie aplicabilă în timp util. Polemica în legătură cu poziţiile prezentate în cursul negocierii. impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte. Pentru edificarea înţelegerii privind soluţionarea diferendului şi simultan cu această edificare trebuie ca părţile diferendului să devină părţile înţelegerii şi negociatorii care le reprezintă să lucreze umăr-laumăr. în spiritul câştigului reciproc. în cursul negocierii. diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii. Printre metodele de a obţine concesii se numără: îmbunătăţirea stării sufleteşti a celeilalte părţi sau consolidarea relaţiilor sociale cu partea cealaltă. 322 . pentru a-şi explica semnificaţia poziţiilor prezentate oficial. Efectul unei asemenea strategii constă în sporirea înclinaţiei părţii celeilalte spre concesie. care nu duce la înţelegere. În acest caz. Din conduita excesiv de apropiată pot rezulta impresii confuze. ca şi formularea de discursuri în stil de rechizitoriu cu privire la aceste poziţii şi la susţinătorul lor afectează climatul necesar pentru realizarea înţelegerii. ci la eşecul negocierilor. ci să împiedice realizarea unei înţelegeri. Este posibil şi ca. Negociatorii se confruntă cu diferendul de soluţionat. Situarea faţă-în-faţă. dar nu se confruntă între ei. că înţelege poziţia prezentată de negociatorul de pe partea cealaltă a mesei de negociere contribuie substanţial la îmbunătăţirea atmosferei necesare dialogului. la oferta iniţială extremă este posibil să se răspundă cu o conduită fermă în negociere. de cealaltă parte a aceleiaşi mese reflectă situarea una faţă de cealaltă a părţilor diferendului. după oferta iniţială extremă. Negociatorii acordă importanţă timpului necesar pentru obţinerea înţelegerii. Calitatea atmosferei sporeşte însă dacă negociatorii dialoghează şi neoficial. sporirea senzaţiei celeilalte părţi că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm. de o parte a mesei de negociere şi. cealaltă parte să conchidă că ofertantul nu şi-a propus să negocieze serios. să nu fie tardivă.

Garantarea egalităţii este asigurată prin respectarea principiului că negocierea este cooperare. examinează cu exigenţă argumentele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. 323 . în cursul negocierii. 6). Strategia implică riscul ca negocierile să eşueze la apropierea termenului fixat. de regulă. Prin maleabilitatea invariabilă a unuia dintre negociatori se ajunge la impunerea deciziei uneia dintre părţi. Această abatere implică riscul de a bloca negocierea. Părţile care negociază au nevoie permanent de sentimentul că şansele lor de a ajunge la o înţelegere avantajoasă sunt egale. Negociatorii nu sunt combatanţi nici atât cât să satisfacă ideea confruntării care îi opune pe sportivi. Despre cel „agresiv” se crede că este dispus să participe la un duel verbal. Lupta lor se duce „cu metode şi finalităţi paşnice” (LIPATTI. trebuie ca această strategie să fie credibilă. sau tipul negociatorului flexibil. opinia publică despre ele conţine mituri având ca sursă reflectarea reciprocă a mijloacelor de negociere de utilizare a forţei. în negociere. aşadar improprii negocierii. Partea care adoptă această strategie poate recurge la ameninţarea că. În realitate. Fiind căi alternative de soluţionare a diferendului. o poziţie de forţă şi se străduieşte să o menţină. poate fi identificat tipul negociatorului perseverent. va recurge la o acţiune inacceptabilă pentru partea cealaltă. de oferte numeroase şi variate. Cu negociatori care prin conduita lor introduc în negociere înverşunarea şi produc o înţelegere precară. Agresivitatea şi încăpăţânarea sunt însă pernicioase. după trecerea momentului limită. pe de altă parte. aşadar nu la înţelegere şi. Despre cel „maleabil” se crede că este dispus să fie concesiv ca să evite confruntarea verbală. şi. declanşat prin adoptarea de poziţii extreme şi desfăşurat în vederea apărării acestor poziţii cu încăpăţânare. dezamăgitoare. înaintea oricărei concesii. pe de o parte receptiv faţă de ofertele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. Se abate de la principiul cooperării negociatorul care încearcă să ocupe.Impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte se poate obţine prin susţinerea cu insistenţă a unui termen limită pentru negociere. Pentru a fi eficientă. laborios în privinţa elaborării şi prezentării. Unul dintre aceste mituri se referă la tipurile de negociator: „agresiv” şi „maleabil”. este posibil ca negocierea să devină sursă de încordare şi nu de acord. chiar dacă partea care a impus presiunea timpului ar dori să le continue. care. negociatorul care tinde să fie prea îngăduitor cu negociatorul părţii celeilalte este demis.

La concesia următoare. Conform acestei strategii.Sunt compatibile fermitatea în apărarea intereselor părţii reprezentate şi receptivitatea faţă de interesele părţii celeilalte şi faţă de formele de exprimare a acestor interese. În 1973. se asociază fiecare concesie cu elemente de consolidare a poziţiei celui concesiv. dar oricum inacceptabilă. se poate preciza că împrejurările devin dezavantajoase pentru partea cealaltă. urmările conferinţei. Această strategie nu permite să i se dea părţii celeilalte impresia că după o concesie sunt posibile şi alte concesii. a acceptat îndeplinirea acestei dorinţe. La concesia următoare se argumentează că a fost posibilă în circumstanţe unice. Negociatorul de meserie ştie că se poate ceda foarte puţin şi doar în momentul potrivit (LIPATTI. s-a stabilit ca ordinea de zi să aibă patru puncte: securitatea. ştiinţifică şi privind mediul. Îmbinarea eficientă dintre fermitate şi flexibilitate este totuşi o performanţă foarte dificil de atins. propuse doar în reciprocitate. la Helsinki. în cadrul negocierilor pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. 6). „partea cea mai grea a muncii de negociere”. Trebuie ca prima concesie să fie însoţită de precizarea că este singura concesie posibilă. care a ştiut înainte de începerea negocierii că occidentalii doresc neapărat să înscrie pe ordinea de zi problematica umanitară. tehnică. la concesii puţine minime. Sunt utile aplicării acestei strategii explicaţiile credibile de după fiecare concesie. Trebuie să se evite orice element care ar putea fi interpretat ca fiind dovadă de slăbiciune de câte ori se propune o concesie. Sporirea senzaţiei părţii celeilalte că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm se poate obţine prin trecerea de la oferta iniţială fie extremă. excluzând concesiile unilaterale. Cu privire la „organismul permanent”. Statele occidentale au propus ca domeniului umanitar şi celui al cooperării culturale să li se rezerve un punct distinct pe ordinea de zi. întrucât devin imposibile anumite garanţii care ar asigura aplicarea corectă a înţelegerii. de abordat doar de negociatorii ajunşi la un grad foarte înalt de profesionalizare (LIPATTI. fie moderată. Negociatorii URSS au propus ca ordinea de zi să aibă trei puncte: 1) securitate. Delegaţia URSS. statele occidentale au susţinut că nu este necesară instituţionalizarea conferinţei. 6). Prin înţelegerea la care s-a ajuns în urma negocierii. dar cedând 324 . 2) cooperarea economică şi culturală şi 3) organismul permanent al conferinţei. cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii. cooperarea economică. s-a edificat înţelegerea privind ordinea de zi a conferinţei.

36. Chapitre IV.). apud TUŢESCU). acesta a fost mitul în umbra căruia autorităţile de la Moscova au obţinut confirmarea împărţirii postbelice a Europei prin Actul final de la Helsinki (LIPATTI. descrie situaţii din domeniile la care se referă dialogul şi. demonstraţia este deschisă. Masa de negociere este masă de dialog. aparţinând domeniului logicii. acceptând dramatic ca în ordinea de zi să se vorbească doar de urmările conferinţei. Argumentele Calea directă către diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii este persuasiunea. URSS. în realitate. Première partie. La masa de negociere se face schimb de mesaje. instrumentul negociatorului este argumentaţia şi nu demonstraţia. întrucât. 37-38). spre deosebire de demonstraţie. De fapt. nu presupune rigoarea constrângerii 325 . îndeosebi. dramatizând fiecare cedare parţială. 9. constă şi din dialog (TUŢESCU. şi-a oferit o sursă bogată de posibilităţi de cedare. Deşi. având caracter social. 0). Argumentaţia este ansamblul de mijloace („strategii discursive”) din domeniul exprimării prin cuvinte utilizate de negociator pentru a obţine adeziunea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere (TUŢESCU. apud TUŢESCU. Première partie. instituţionalizarea era contrară intereselor sovietice. produce o anumită impresie asupra negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. Chapitre IV. Ruşii au procedat la fel şi în privinţa „organismului permanent”. care este componenta unui sistem izolat şi care se adresează oricui. discursuri cu privire la păreri diferite sau contrare (VIGNAUX. 5. argumentează. prin schimb de enunţuri. Chapitre IV. argumentaţia convingătoare. Première partie. constă din retorică şi. expuneri. întrucât. 0). făcându-i pe occidentali să creadă că doreşte să poată dirija un for continental pentru a domina Europa. Acţiunea negociatorului poate fi explicată prin teoria modernă a argumentaţiei. propunând acest punct. menită să prezinte concesiile ca având temei logic. negociatorul recurge la toate funcţiile limbajului vorbit: se exprimă.3. În cursul negocierii.treptat. Se argumentează. adică în cadrul unei reuniuni polemice în care se conjugă şi se ciocnesc interese (PLANTIN. întrucât numai astfel răspunde exigenţei profesionale fundamentale privind soluţionarea prin înţelegere a unei probleme pe calea negocierii. în cadrul unei dezbateri. p. Jucându-şi rolul.

simultan. 255) şi i se adresează anume negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. 5. fie falsă. întrucât comunicarea prin cuvinte depinde de cooperarea dintre cei care îşi transmit şi recepţionează mesajele. Din ea rezultă exclusiv dacă obiectul la care se referă este adevărat sau fals. o disensiune. apud TUŢESCU. De altfel. precum şi alţi conectivi: conjuncţiile or. după logica impreciziei. Demonstraţia este doar o explicaţie. argumentaţia este utilă după ce a apărut o problemă. care se poate realiza numai cu acordul participanţilor de a dialoga. Ca instrument al negociatorului. 4) şi procesul edificării decurge sub semnul probabilului. potrivit refutaţiei sofistice. Chapitre IV. Chapitre IV. I. Chapitre IV. constând din argumentaţie şi contraargumentaţie (nostra confirmare.1). În ipostază negativă. o teză. Lanţul de argumente se alcătuieşte în dezbatere. şi după ce. negări polemice şi discursuri polemice. 5. care. combaterea de argumente. 60-61. fiind tautologică. 18. Première partie. Negocierea se bazează pe comunicarea prin cuvinte şi nu este posibilă decât ca formă de cooperare. a apărut nevoia trecerii de la disensiune la consens. Chapitre X. după ce a fost formulată o părere. a contrazicerii. Pentru respingerea aserţiunii negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. „argumentaţia care contrazice concluzia adversarului”. totuşi. contraria refutare). este. fie adevărată. adverbul dimpotrivă (GRICE. Argumentaţia înseamnă însă construcţie (EGGS. Première partie. Première partie. Première partie. prin formularea şi argumentarea unei alte teze. acest instrument conţine ca element distinctiv conjuncţia adversativă dar. cuprinde aserţiuni. 19 apud TUŢESCU.2). a evoluţiei treptate. se foloseşte contraargumentaţia.(PERELMAN – OLBRECHTS-TYTECA. Negociatorul îşi ţese sau îşi edifică argumentaţia înlănţuind premise şi justificări şi propunând concluzii (TUŢESCU. Argumentaţiei îi este necesar aşadar dialogul. în timp ce edificiul este în acelaşi timp cel mult verosimil. argumentele se înlănţuie prin forţa de argumentare şi contradicţia argumentativă (TUŢESCU. 1). Interlocutorii/negociatorii au măcar un singur obiectiv comun asupra căruia sunt de acord: realizarea discuţiei sau a negocierii. Dezbaterea. Acest acord înseamnă că fiecare interlocutor/negociator va participa la discuţie respectând exigenţele minime de care depinde desfăşurarea discuţiei. În argumentaţie. cooperarea este temeiul oricărui 326 . denumită de Aristotel antisilogism.

I. astfel încât să accepte o anumită concluzie sau să acţioneze într-un anumit fel. întrucât scopul discuţiei este influenţarea celui căruia i se vorbeşte de către cel care vorbeşte. Chapitre X. calitatea informaţiei să corespundă interdicţiei ca locutorul să nu afirme ceea ce consideră că este fals. nepunând întrebări la care să i se dea răspunsuri neplăcute şi nespunând necuviinţe care să-i lezeze pe cei pe care îi reprezintă în negociere. 327 . trebuie ca negociatorul să manifeste faţă de negociatorul de pe partea cealalată a mesei de negociere solicitudine şi să se abţină de la orice cuvânt şi de la orice gest care ar putea fi înţeles ca zeflemea sau ironie deplasată. descurajante. răspunzând prompt şi fără excepţie la critici. neadmiţând să-i fie încălcate drepturile. Chapitre X. Pe de altă parte. 1. 1. I. Pe de o parte. Negociatorul poate utiliza argumente prin care să susţină obţinerea de anvantaje unilaterale. orientarea negocierii spre concluzia preconizată (TUŢESCU. în timpul negocierii. 235-236. Première partie. sub presiunea evenimentelor. maniera în care se contribuie la discuţie să răspundă la exigenţele de claritate şi concizie. Chapitre X. trebuie ca negociatorul să-şi protejeze înfăţişarea proprie. atacuri şi insulte. trebuie ca negociatorul să evite desconsiderarea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere prin formularea brutală de pretenţii nechibzuite. Totodată. îndeosebi pe cele ale politeţii.schimb de cuvinte (TUŢESCU. Première partie. Regulile cooperării verbale sunt: pertinenţa mesajului (Parlez à propos!) să fie asigurată prin întreaga contribuţie verbală la discuţie. dintre care esenţială este a ceea a menajării negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. caracterul convingător al argumentelor prezentate. neînjosindu-se când este constrâns să facă un pas înapoi. nelăudându-se (KERBRAT-ORECCHIONI. fără a-şi afecta alura. înspăimântătoare. De respectarea acestor reguli depind eficienţa negocierii. trebuie ca. el să respecte regulile curtoaziei. apud TUŢESCU. să fie modest. Ca urmare.1). i se recomandă negociatorului: să fie prudent. Din gama argumentelor cu care se poate interveni în cursul negocierii fac parte şi cele referitoare la evenimente nedorite. Tot el însă poate utiliza şi argumente în avantajul ambelor părţi. 1). Pentru ca negociatorul să poată să-şi atingă scopul prin argumentaţia sa. Première partie. pentru a asigura eficienţa argumentaţiilor proprii. evitând expresiile excesive sau şocante.2). psihice şi culturale. Argumentele la care negociatorul recurge în cursul negocierii îi reflectă trăsăturile sociale. I. să fie decent. să fie demn. cantitatea de informaţie furnizată să fie suficientă.

298. (Prietenul prietenului meu îmi este prieten. imediat după ce. incluziunea etc. Uneori. se sugerează renunţarea la ele sau încetarea lor. şi. Se avertizează asupra irosirii unor eforturi şi se susţine necesitatea continuării lor. de încredere etc. 475. Argumentul sacrificiului constă din oferta prin renunţare în schimbul înţelegerii. ascendenţa. Argumentarea prin exemplificări incontestabile ajută la stabilirea de reguli noi. 381-394. Sunt momente în care negocierea decurge surprinzător. şi ameninţarea explicită. Argumentul reciprocităţii porneşte de la asemănarea dintre două evenimente şi evocă elementele simetrice. peste limitele admise de exigenţele profesionale. Negociatorul care încearcă să obţină prea mult dintr-o singură „lovitură” riscă să piardă foarte mult. Argumentul orientării se construieşte în jurul întrebării incitatoare „Încotro ne îndreptăm?” sau a variantei ei dramatice „Unde vom ajunge?” Argumentul abaterii de la termen/ţintă face apel la temerea compromiterii unui angajament.În vederea clasificării argumentelor s-au aplicat criteriul corespondenţei cu formule logice şi matematice. ca urmare. superioritatea. Se argumentează invocându-se legături precum cele dintre cauză şi efect. Stratagemele negative Negocierea este activitatea căreia îi este specific progresul pascu-pas. stratagemele negociatorului includ. ar fi pe cale să accepte poziţia celeilalte. precum şi criteriul raporturilor dintre evenimentele reale (PERELMAN – OLBRECHTSTYTECA. încât să se ajungă în punctul unei crize grave în negociere. a altui grup. 481).) Argumentul comparaţiei se referă la asemănările şi la deosebirile dintre evenimente. care nu 328 . în aparenţă. în timp ce argumentarea prin ilustrări vizând imaginaţia poate consolida adeziunea la respectarea unor reguli consacrate. Se evidenţiază consecinţele favorabile sau defavorabile ale unui act sau ale unui eveniment. Se atrage atenţia asupra inutilităţii unor investiţii materiale. Se întâmplă ca una dintre părţi să adopte o poziţie într-atât de negativă. Argumentul tranzitivităţii propune trecerea unei calităţi a unei persoane. identice. asupra altei persoane. 334. a unui grup. invocând egalitatea. dacă nu cumva totul. scopuri şi mijloace.

Presiunea. Această strategie cuprinde şi demersuri prin care se formulează. nefiind de aşteptat să dea vreun rezultat. Evitarea acestei situaţii nocive se poate realiza prin menţinerea cu insistenţă în centrul atenţiei a obiectului înţelegerii preconizate. care asigura preşedinţia lucrărilor. continuarea normală a negocierilor este posibilă cât timp presiunea nu ajunge să domine dialogul. În cazul în care se recurge la astfel de stratageme. deşi acesta solicitase cuvântul. de pildă. Incorectitudinea manifestată.are însă consistenţă. reprezentantul Finlandei. a propunerilor şi argumentelor care servesc edificarea înţelegerii. Pentru a se evita o asemenea evoluţie a negocierilor. minciuna. de atacuri personale împotriva negociatorului sau a liderilor forului reprezentat la negociere. Când se recurge la ea în cursul negocierii. Neadevărurile ajunse pe masa de negociere se combat cu argumente prin care se reconstituie realitatea şi prin prezentarea cărora se demonstrează că informaţiile vehiculate în cursul negocierii sunt verificate în detaliu. în schimbul concesiei dorite. Ameninţarea nu se numără printre instrumentele negociatorului de meserie. promisiuni. ca urmare. nu sunt de considerat în descrierea tehnicii de negociere decât în măsura în care negociatorul este nevoit să se confrunte cu ele şi să le depăşească pentru a face posibilă continuarea negocierii şi edificarea înţelegerii. ameninţarea. fără întârziere şi fără excepţie. a refuzat să dea cuvântul reprezentantului României. în şedinţa de deschidere a consultărilor multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. cu utilizarea de zvonuri. Valentin Lipatti. La 22 noiembrie 1972. În promisiune se poate insinua şi o ameninţare. incorectitudinea sunt stratageme contrare principiului cooperării şi. se poate sugera că aplicarea ameninţării nu depinde de partea implicată în negocieri care a formulat-o. prin încălcarea regulilor de desfăşurare a negocierii în scopul dezavantajării unuia dintre negociatori se contracarează prin respingerea ei energică şi prin argumentarea utilităţii regulii abia încălcate în vederea consolidării ei. Este exclus ca ameninţarea care ar viza exclusiv partea cealaltă să aibă vreun efect pozitiv pe planul negocierii. Promisiunea că se va renunţa la o eventuală sancţiune conţine şi ameninţarea cu sancţiunea. presiunea apare în forme specifice „războiului psihologic”. la Helsinki. 329 . Este posibil doar ca partea cealaltă să adopte o poziţie de rezistenţă sporită şi să devină mai rigidă în participarea la negociere.

coaliţii. simultan cu un protest. Pentru a se coaliza au de rezolvat problema modului de asociere şi problema distribuirii câştigului obţinut la încheierea negocierii. mai mult sau mai puţin consistente. nota: „(…) trebuia să stabilim. Între participanţii care doresc să atingă obiective comune. se alcătuiesc. Valentin Lipatti. Se poate descrie rezultatul la care se ajunge prin negociere având ca model fie „suma zero”. dar şi cu explicaţia că moţiunea de ordine fusese solicitată pentru împiedicarea adoptării de decizii care ar fi putut prejudicia convenirea normelor de procedură (LIPATTI. în cursul negocierii. negociatorul principal din partea României. Numai în acest fel puteam să ne promovăm obiectivele. care erau grele şi multe. parţial comune.” (LIPATTI. Condiţia ca asocierea să fie posibilă este asumarea de către negociatori a regulii conform căreia rezultatele înţelegerii îi revin fiecărei părţi proporţional cu contribuţia ei. pentru a deveni productiv şi a nu degenera într-un veto steril. de feluritele recompense care pot fi proiectate. Temeiul alcătuirii unei asemenea coaliţii este obţinerea de avantaje în raport cu cei neorganizaţi.conform regulii. ridicând pancarta cu inscripţia „România” şi strigând: Point of order! Incorectitudinea a fost prezentată la ministrul de externe finlandez. şi să izbutim să ne păstrăm identitatea. rămaşi în afara coaliţiei. diferite sau chiar opuse faţă de obiectivele celorlalţi participanţi. 91) Coaliţii În negocierea multilaterală. Pe marginea negocierilor de legate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. de la caz la caz. Rezultate Succesul negocierii depinde de rezultatele ei. când o parte câştigă şi cealaltă 330 . 91) Se coalizează cei care nu pot ajunge singuri să obţină o înţelegere avantajoasă pentru ei. fără să ne izolăm în mod periculos. participanţii au acelaşi scop. faţă de seturile celorlalţi. parţial divergente. dar fiecare participant în parte dispune de seturi proprii. prin care poate realiza acel scop. Fiecare parte dispune de un set de rezultate posibile ale înţelegerii preconizate. de căi şi de mijloace. alianţe sau cel puţin conivenţe cu alte ţări (…) Nu trebuia să rămânem niciodată singuri (…) Consensul trebuia mânuit cu grijă.

Rezultatul superior nivelului bilanţului de referinţă este considerat satisfăcător şi înţelegerea realizată chiar dacă. convenabil şi cuvenit. care constau fie în poziţia socială. Condiţia înţelegerii este ca fiecare parte la negociere să contribuie potenţial la schimbul de valori (bunuri) şi să-şi poată realiza speranţa că va obţine ceva din acest schimb. Pentru fiecare participant. fie în bunuri. Este posibil ca aceleaşi recompense şi costuri să-i satisfacă diferit pe participanţi. Cât timp obiectivul înţelegerii rămâne imperios pentru părţile participante la negociere. câştigând ceva. De altfel. conlucrarea 331 . cât şi costuri (THIBAUT & KELLY). fie în informaţii (FOA. Negociatorii în special şi părţile pe care ei le reprezintă conlucrează. faţă de rezultatul estimat înainte de începerea negocierii. V).pierde. În timpul negocierii se fac deseori bilanţuri de etapă. aşadar şi negocierea înseamnă atât recompense. părţile îşi calculează câştigul scăzând costurile din recompense. fie în servicii. E. fie în iubire. cooperarea. fie „suma variabilă”. interpersonală sau intercomunitară. În general. Rezultatul pe care participanţii la negociere îl consideră adecvat. fie în bani. Negocierea are succes când situaţia obţinută prin aplicarea înţelegerii la care s-a ajuns este preferabilă situaţiei dinaintea înţelegerii sau situaţiei la care s-ar fi putut ajunge fără realizarea înţelegerii. pare dezavantajoasă. Negocierea în ansamblu depinde de rezultat: continuă dacă rezultatul este pozitiv sau se întrerupe dacă rezultatul este negativ. pentru evaluarea oricărei conlucrări este nevoie de un nivel de comparaţie (THIBAUT & KELLY). După stabilirea recompenselor şi a costurilor. cu înţeles de interacţiune economică sau de conlucrare socială. când ambele părţi pot să beneficieze sau să piardă. negocierea se deosebeşte total de confruntare. constituie nivelul bilanţului optim la care se raportează bilanţurile parţiale şi bilanţul final. bazat pe experienţa lor anterioară şi pe modul în care percep satisfacţia altora din alte negocieri. „Suma variabilă” le dă ambelor părţi sentimentul că au ajuns la înţelegere. internaţională este considerată durabilă şi satisfăcătoare în funcţie de recompense şi de costuri. & FOA. Situarea negocierii sau a conlucrării sub acest nivel de comparaţie pune în pericol continuarea ei. Rezultatul pe care un participant la negociere estimează că ar putea să-l obţină din cea mai bună variantă posibilă de evoluţie a negocierii constituie nivelul bilanţului de referinţă. În evaluarea oricărei conlucrări se compară rezultatul final cu nivelul celorlalte variante posibile de rezultat (THIBAUT & KELLY). Cooperarea. fiind un aspect al cooperării.

Este posibil ca o combinaţie de opţiuni să ducă la un rezultat pozitiv pentru ambii participanţi. Se revine la cooperare dacă unul dintre ei decide să opteze astfel. când luarea în considerare a retalierii duce la concluzia că rezultatul poate fi dezavantajos pentru amândoi. dar nici de pierdut prea mult. Este riscant pentru fiecare să nu mărturisească. Prima evaluare a situaţiei nu ţine seama de comportamentul retaliatoriu posibil al celuilalt în viitor. după cooperare îndelungată. optând pentru varianta dezavantajoasă. 467-468) obţinute dintr-o conlucrare. dacă mărturiseşte celălalt. Ca o consecinţă. dacă nu mărturisesc fapta pe care au săvârşit-o împreună. & RAIFFA) 332 332 . având în vedere beneficiile scontate de părţi de la înţelegerea proiectată. se optează pentru cooperare. din care nu are de câştigat nici unul. se pot alege cu o pedeapsă de maximum opt ani. Ulterior. Este revelatoare în analiza rezultatului negocierii aplicarea unei matrice a beneficiilor (payoff matrix) (FELDMAN. (LUCE. în continuare nici unul nu mai cooperează şi pierd amândoi. Dacă mărturiseşte doar unul dintre ei. pentru fiecare. dar să fie mai avantajoasă pentru unul dintre ei. chiar dacă pierde în timp ce celălalt are de câştigat. Negociatorul îşi schiţează tiparul beneficiului pe care partea reprezentată la negociere îl scontează de la înţelegerea proiectată. unul dintre parteneri decide să adopte o opţiune în afara cooperării. Ei ştiu că. Acest tipar include opţiunile tactice proprii şi opţiunile tactice probabile ale negociatorului celuilalt. Negociatorul se află în situaţia de a soluţiona „dilema prizonierului”332. De obicei. Combinaţia de opţiuni dezavantajoase pentru ambele părţi ar putea fi consecinţa zgârceniei uneia. întrucât iniţiativele şi reacţiile îi sunt circumscrise de ___________________ Procurorul le spune celor doi bănuiţi de crimă că. dacă mărturisesc. riscă un an de închisoare. pentru că. Cea mai avantajoasă variantă pentru amândoi este să nu mărturisească. şi câştigă pe seama celuilalt. Se caută exploatarea celuilalt. cel care a mărturisit va fi închis trei luni şi cel care nu a mărturisit zece ani. Realizarea unei asemenea înţelegeri depinde de generozitatea negociatorului şi a părţii care cedează. Includerea celui care nu cooperează într-un cadru al cooperării va duce la o cooperare mai durabilă după reluarea cooperării. Este tentantă. Fiecare combinaţie de opţiuni duce la un anumit rezultat. a lăcomiei celeilalte. Nu este atractivă pentru nici unul varianta de a mărturisi.nefavorabilă în termeni absoluţi continuă dacă rezultatul ei mizerabil este superior celorlalte variante posibile. pedeapsa este foarte îndelungată. varianta de a mărturisi dacă nu mărturiseşte celălalt. separat. R. D. care duce la o pedeapsă îndelungată. contrară acesteia.

chiar când conlucrarea este. în consecinţă. precum şi posibilitatea să fie mai multe înţelegeri la care să se poată ajunge şi fiecare parte să aibă preferinţe divergente faţă de înţelegere (DEUTSCH). Negocierea implică posibilitatea ca părţile să ajungă la o înţelegere prin aplicarea căreia fiecare parte să fie avantajată sau cel puţin să nu fie dezavantajată faţă de situaţia în care nu s-ar fi realizat înţelegerea. Dacă una dintre părţi ar introduce în negociere ameninţarea pentru a beneficia în dauna celeilalte. ele ar obţine profituri similare. transparenţa publică a negocierii. Mai mult. Publicul Desfăşurarea negocierii sub observaţia publicului. Un criteriu aplicabil ar putea fi respectarea principiului egalităţii în drepturi a părţilor reprezentate. opţiunea raţională. Dacă s-ar ajunge la înţelegerea ca părţile să recurgă alternativ la beneficii. nici în cursul lor. Presiunea publică afectează eficienţa negociatorului. este sursă de presiune suplimentară asupra negociatorului. astfel încât să-şi poată cunoaşte şi explica în totalitate motivaţiile. fără îndoială. Regulile negocierii nu le permit negociatorilor să comunice nici înaintea negocierilor. adoptă o poziţie fermă şi relativ lipsită de maleabilitate. ar trebui ca resursele să fie distribuite proporţional cu mărimea nevoilor. conlucrarea lor rămâne minimă. Când este nevoit să apară în public. rezultă că gradul de conlucrare scade cu cât este mai mare posibilitatea de ameninţare cu folosirea armelor (DEUTSCH). indiferent de costuri.imperative generale şi el este constrâns să acţioneze în limitele mandatului. 473-474). În lumea dominată de criteriile pieţii. Din cercetările asupra ameninţării. Negociatorul este scutit de acest fel de presiune când negocierea se desfăşoară cu discreţie. Rezultatul înţelegerii preconizate prin negociere ar fi echitabil dacă beneficiul fiecărei părţi ar fi proporţional cu costul şi dacă raportul beneficiu/cost ar fi similar pentru părţi. Pe acest plan. se optează deseori pentru competiţie. 333 . Sunt nevoiţi să se raporteze ori de câte ori au de soluţionat o problemă de acest tip la schema abstractă a tiparului beneficiilor. domină şi comportamentul competitiv (FELDMAN. Dacă s-ar lua în considerare nevoile părţilor. ci la dezavantajarea amândurora. nu s-ar ajunge la sporirea câştigului acelei părţi. negociatorul doreşte să lase impresia că este puternic şi competent şi.

Dacă generalizările stereotipice specifice opiniei publice sunt însuşite de negociator. Se cultivă inerţia percepţiei sociale prin exploatarea decalajului dintre imaginea reală actuală a unor persoane. dirijate spre gândurile şi sentimentele fiecărei persoane. asupra comunicării dintre negociator şi instituţiile sau autorităţile pe care le reprezintă la negociere. a unor grupuri sau comunităţi şi imaginea iniţială formată. luându-se în considerare instinctele. Opinia publică asupra evenimentelor din relaţiile internaţionale este distorsionată de propagandă şi contaminată de stereotipii. Reprezentanţii statului propriu apar virtuoşi. în negociere apar complicaţii care conţin riscul abaterii de la obiectivul prevenirii sau încheierii ostilităţilor. pentru a le reorienta şi pentru a le controla. Opinia publică nu declanşează conflicte.Cursul negocierii este influenţat şi de impresiile unilaterale ale negociatorului şi de cele ale publicului asupra părţii celeilalte. în cele mai multe cazuri. Cercurile politice acţionează asiduu asupra opiniei publice. credinţa şi superstiţiile. 334 . Empatia este exclusă: nu se înţelege clar ce simte şi ce doreşte „inamicul”. similare celor de dresare a animalelor. Când negociatorul nu este împuternicit să decidă asupra formei finale a înţelegerii negociate. Opinia publică este agresată continuu de acţiunile politice prin care se propagă sistematic ideologiile. dar poate contribui la escaladarea conflictelor. descrise prin utilizarea de clişee arbitrare. sentimentele. asupra comunicării cu negociatorul părţii celeilalte. asupra valorificării informaţiilor de utilizat în cursul negocierii. tot ca efect al propagandei. recurgând la mijloace de persuasiune numeroase şi diverse. Negociatorii aflaţi sub presiunea opiniei publice pot fi influenţaţi de orientarea acesteia. Statelor străine percepute ca inamice li se atribuie comportamente false. Se cultivă ignorarea elementelor care ar putea modifica orientarea politică iniţială. Prejudecata are impact negativ asupra spiritului critic al negociatorului. Se întreprind operaţii complexe. Negociatorului îi este imperios necesară comunicarea cu organizaţia pe care o reprezintă sau cu instituţiile statului pe care îl reprezintă. ca să atragă militanţi în rândurile proprii şi ca să-i deruteze pe militanţii adverşi. este posibil ca această formă finală să fie diferită de forma convenită de negociatori şi astfel este posibilă prelungirea negocierilor. „Inamicul” are imagine diabolică. invincibili. se exercită presiuni asupra convingerilor.

menţiuni privind locul şi data emiterii şi apostila persoanei responsabile pentru emitere. Nota verbală Nota verbală este un document purtând antetul emitentului. nota semnată. între ambasade etc. nota verbală circulară. Valabilitatea notei diplomatice depinde de respectarea. nota colectivă. instituţiile serviciului public pentru diplomaţie al statului şi reprezentanţii lor o poartă cu demnitari şi cu instituţii diplomatice din străinătate. precum şi a regulilor de curtoazie internaţională. cu foruri internaţionale şi reprezentanţii lor. de o traducere neoficială într-o limbă utilizată larg în relaţiile internaţionale. 335 . număr de înregistrare. Textul este însoţit. a principiilor şi a normelor dreptului internaţional. nota identică) se redactează în limba oficială a statului reprezentat.CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ (EXCURS) Are caracter diplomatic corespondenţa (alcătuită din note diplomatice. memorandumuri şi scrisori) pe care demnitarii unui stat. ştampila emitentului. între ambasadă şi ministerul de externe al statului acreditar. aide-mémoire-uri. Nota verbală nu se semnează. Nota diplomatică (nota verbală. NOTA DIPLOMATICĂ Nota diplomatică conţine o comunicare oficială între subiecte de drept internaţional întreprinsă pe cale diplomatică. Se schimbă note diplomatice între instituţiile serviciilor publice de diplomaţie: între ministerele de externe. În textul notei verbale se utilizează doar formele verbale pentru persoana a treia şi nu se utilizează formele verbale pentru persoana întâi şi nici cele pentru persoana a doua. eventual. în conţinut şi formă.

în nota de răspuns. Hardy. trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. Schimbul de note verbale având conţinut identic are semnificaţia de acord interstatal. Nota verbală se încheie cu menţiunea că instituţia emitentă foloseşte prilejul emiterii notei verbale. Notele verbale au conţinut identic. Referitor la Nota predecesorului meu. îi atrag din nou atenţia Excelenţei Voastre asupra acestei propuneri. Textul notei semnate se înscrie sub antetul instituţiei emitente. Domnule Ministru. Se redactează utilizându-se formele verbale pentru persoanele întâi şi a doua (plural). Prin notă verbală se transmit comunicări administrative. fără modificări. de exemplu în domeniul protocolului. poartă număr de înregistrare şi conţine menţiuni privind data şi locul redactării. Dacă Excelenţa 336 . Arthur S. Excelenţă (sau Doamnă/Domnule <funcţia>). pentru a transmite sau pentru a reînnoi instituţiei destinatare expresia consideraţiei sale.” La 9 octombrie 1900. i-a adresat ministrului afacerilor străine al României. Nota verbală circulară este emisă de ministerul de externe al statului acreditar către ambasadele străine pentru a le transmite comunicări de interes general. de pildă atunci când în nota iniţială se formulează o propunere. Atena şi Belgrad. W. înainte de semnătura persoanei emitente.Textul notei verbale începe cu salutul instituţiei emitente adresat instituţiei destinatare urmat de menţiunea că instituţia emitentă are onoare să facă o comunicare anume. prin care se exprimă regretul guvernului Statelor Unite pentru inexistenţa unui tratat de extrădare între România şi Statele Unite şi dorinţa Statelor Unite de a începe negocierile în această privinţă. politice. să primiţi asigurarea înaltei mele consideraţii. cu o formulă de tipul: „Vă rog. Rockhill. Alexandru Marghiloman. nota semnată următoare: 9 octombrie 1900. din 18 ianuarie 1899. Nota semnată Nota semnată este instrument de corespondenţă între ministerele de externe. Redactarea notelor verbale în vederea efectuării schimbului de note verbale se face în urma negocierii prevederilor de inclus în textul notei iniţiale şi de reluat în nota de răspuns. care până acum a rămas fără răspuns. domnul W. care se reia. juridice. Nota semnată începe cu formula de apel „Doamnă/Domnule (funcţia)” sau „Excelenţă” şi se încheie. între ambasade sau între alte instituţii omoloage.

Alexandru Marghiloman. deşi se redactează şi se transmite în conformitate cu exigenţele proprii uneia dintre formele de notă diplomatică. nota semnată următoare: 20 decembrie 1900. Se redactează fie o singură notă care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente. din partea fiecărei ambasade emitente. Voi rămâne îndatorat Excelenţei Voastre dacă veţi fi atât de amabil să-mi trimiteţi cât mai curând posibil o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de guvernul Statelor Unite. 214). i-a adresat trimisului extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. fie note separate. Nota comună care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente se înmânează în audienţă comună la ministerul de externe al statului acreditar. Arthur S.Voastră ar fi dispusă să ia în considerare această propunere mi-ar face plăcere să vă trimit pentru analiză o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de Statele Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru încheierea unui astfel de tratat. Atena şi Belgrad. pe care îl voi considera drept proiect al tratatului propus de guvernul dvs.. dar simultan la ministerul de externe al statului acreditar. MILLIN. rămân al Dvs. Sperând într-o apreciere favorabilă din partea Excelenţei Voastre. Nota comună redactată separat de fiecare ambasadă emitentă se transmite separat. Hardy. am onoarea să vă informez că Guvernul Regal este pregătit să încheie o convenţie de extrădare cu guvernul Statelor Unite şi că lasă la dispoziţia guvernului american maniera în care vor începe negocierile. Ultimatumul nu este instrument al corespondenţei diplomatice. nota verbală şi nota semnată au aceeaşi valoare: angajează statul instituţiei emitente. (…). Ultimatumul este 337 . Ca răspuns la Nota Excelenţei Voastre din 9 octombrie anul curent. cu acelaşi text. redactat în conformitate cu acordul tuturor ambasadelor emitente. Cuprinde menţiuni privind locul şi data redactării. Aducând această chestiune în atenţia Excelenţei Voastre. Nota colectivă Nota colectivă conţine comunicarea solemnă scrisă. La 20 decembrie 1900. transmisă ministerului de externe al statului acreditar de mai multe ambasade străine. Domnule Ministru. vă rog să-mi permiteţi să vă asigur de înalta mea stimă şi consideraţie. ministrul afacerilor străine al României. Hardy. Marghiloman (HITCHINS. Pe plan juridic.

folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei. populată în principal cu ucrainieni. ministrul de externe al URSS i-a înmânat ministrului României la Moscova nota următoare: „În anul 1918. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: (…) 4. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea cu forţa a Basarabiei şi guvernul sovietic a declarat deschis acest lucru nu o singură dată. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia. Acum. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei. când slăbiciunea militară a URSS aparţine trecutului şi situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări. URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei. călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei. Recurgerea la ultimatum este abatere de la principiul de drept internaţional referitor la neutilizarea în relaţiile dintre state a ameninţării cu forţa. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. La 26 iunie 1940. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice. Basarabia. este drept că numai într-o măsură neînsemnată. România. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta. Articolul 2. un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.333 Scopul ultimatumului este notificarea unei poziţii irevocabile sau a formulării unei cerinţe însoţite de prezentarea măsurilor preconizate în cazul neîndeplinirii ei. 338 . cu Republica Sovietică Ucraineană. Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1.un act politic impropriu diplomaţiei. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi ___________________ 333 Carta ONU. Ultimatul conţine şi cererea categorică a unui răspuns prompt. cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţia naţională. 2 să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei (…). în relaţiile lor internaţionale.

Textul aide-mémoire-ului nu începe cu formulă de adresare. ca şi aide-mémoire-ul. În textul aidemémoire-ului se menţionează locul şi data redactării. fond 71/URSS. spera ca guvernul român să răspundă în aceeaşi zi întrucât toate termenele au expirat (Arhiva MAE. Aide-mémoire-ul nu se semnează. înaintea acestora sau după ele. vol. economice. MEMORANDUMUL Memorandumul sau memoriul este instrumentul utilizat. susţinute de brigăzi de transportoare blindate. Li se adaugă descrierea amplă a poziţiei statului reprezentat cu privire la problematica abordată. Conţine rezumatul considerentelor prezentate în convorbiri sau pe acela al considerentelor de discutat. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în cursul zilei de 27 iulie curent. În convorbirea cu ministrul României la Moscova.” (Arhiva MAE. 136). ministrul de externe sovietic a accentuat că. în vederea rezolvării paşnice a problemei. pentru consemnări privind convorbirile. precum şi argumente istorice. Memorandumul nu are antet. AIDE-MÉMOIRE Aide-mémoire-ul (denumit şi pro memoria) este instrumentul utilizat pentru consemnări privind convorbirile. Aide-mémoire-ul nu are antet. politice. Memorandumul nu se 339 . 1940 – 1941. 1940. fond 71/URSS. 91) Guvernul român era preocupat de prezenţa în apropierea Nistrului şi a graniţei bucovinene a 24 de divizii ale armatei sovietice. Textul memorandumului nu începe cu formulă de adresare.propunerile de faţă ale URSS şi că astfel va fi posibilă rezolvarea pe cale paşnică a conflictului prelungit dintre URSS şi România. În textul memorandumului se menţionează locul şi data redactării. iunie-iulie. precum şi de încălcările repetate ale spaţiului aerian românesc săvârşite de aviaţia militară sovietică. Emitentul înmânează aide-mémoire-ul celui sau celor cu care a purtat convorbirile la încheierea acestora. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. Considerentele prezentate sau de prezentat se detaliază. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. vol. culturale şi juridice pentru susţinerea acestei poziţii.

la această conferinţă. Ce dépôt a été. dépôts de la Caisse des Dépôts et Consignations de Roumanie. autres mesures de conservation. a avut loc Conferinţa economică europeană. documents. en fixait les conditions (…) Le transport du stock métallique (…) fut effectué… La révolution ayant éclaté en Russie en 1917. papiers de famille. şi s-a discutat despre recuperarea bunurilor acestor state aflate în URSS. M. Une entente intervenue à ce sujet entre le gouvernement roumain et le gouvernement russe. en date de 14/27 décembre 1916. archives et tableaux. appartenent à S. a prezentat. les forces roumaines étaient obligées de se replier en combattant. titres. le gouvernement provisoire russe 340 . ainsi que l’avoir de la Banque Nationale de Roumanie (…) Le gouvernement roumain fut obligé (…) de pourvoir à des nouvelles mesures de sécurité générale.semnează. tableaux de maîtres. etc. testaments. Les circonstances étaient telles que l’on était amené à songer même à la dure éventualité de l’abandon du sol national. de la Banque Nationale de Roumanie (banque privée avec le privilège d’Etat). appartenant à l’Académie Roumaine et à la Pinacothèque…. etc. La Roumanie fut alors consilliée de mettre en sûreté à Moscou l’encaisse métallique de la Banque Nationale de Roumanie.. sous la pression formidable de celui-ci. à la suite des événiments. bijoux. sous la menace de l’invasion du territoire par l’ennemi. issu de la guerre et dans les circonstances suivantes: Au mois du septembre 1916. 5) documents. au moment où. la Genova. en premier lieu. Textul redactat în limba franceză menţionează: Le dépôt fait par la Roumanie en Russie – communément désigné sous le nom de „Trésor roumain de Moscou” – est composé de: 1) totalité de l’encaisse métallique. parmi lesquelles. fut décidée l’évacuation des valeurs et le transfert à Jassy du siège. à son tour. la Reine de Roumanie. le gouvernement roumain fut obligé. un memoriu privind tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Brătianu. d’accord avec les Etats Majors alliés. condusă de prim-ministrul Ion I. în cadrul căreia au fost abordate raporturile statelor europene cu URSS. Delegaţia României. appartenent à des particuliers et consistant en valeurs. Emitentul îi transmite memorandumul destinatarului ca anexă la o notă verbală sau la o notă semnată. 2) bijoux. Între 10 aprilie şi 22 mai 1922. livres rares. de prendre. en dehors des mesures militaires dictées par les circonstances. comprenant les actes de propriété d’un très grand nombre de biens fonciers). en or. C. 4) valeurs et archives appartenant à des institutions financières et banques privées (archives du Crédit Foncier Rural.

îi scria ministrului Greciei la 341 . sous la forme d’une note verbale. de la Bucureşti. M. A l’observation du consul général de la France. ministrul afacerilor străine al României. Nicolae Titulescu. qu’il ne pouvait consentir (…) M. des scellés sur les chambres fortes. Fritsche a répondu que „les valeurs appartenant au gouvernement roumain étaient (…) purement et simplement confisquées (…) (…) un «lourd mystére» pèse sur le sort du trésor roumain de Moscou (…) (…) le gouvernement roumain. ainsi que des autres dépôts de l’Etat roumain (…) … à la suite de l’abandon du front Sud-Est par les troupes russes. la mission de faire une démarche conservatoire. après l’arrivée au pouvoir du parti maximaliste. où se trouvait le Trésor roumain (…) Les luttes politiques s’envenimant par la suite. dans les circonstances plus haut exposées.avait fait apposer. les gouvernements alliés étaient intervenus auprès du gouvernement roumain. afin de lui faire prendre des mesures de police contre les troupes russes débandées qui ravagaient la Moldavie (…) le gouvernement des Soviéts se déclarait en état de guerre avec la Roumanie (…) l’ambassade de France à Pétrograde fut chargée de la protection des intérêts roumains (…) l’ambassadeur de France donna. à son consul général à Moscou. Se poate recurge la acest instrument de corespondenţă când între emitent şi destinatar relaţiile personale sunt bune. commissaire aux Affaires Extérieures. Fritsche demanda au consul général de France de déposer entre ses mains les clefs des dépôts. (…) la situation était devenue très grave à Moscou (…) Mais. (ROMAŞCANU. Cette démarche. La 3 decembrie 1927. les représentants des Soviéts à Moscou commencèrent de manifester l’intention de s’emparer du trésor. auprès des commissaires du peuple. (…) fut effectuée le 14 février 1918. à son tour. fort de son droit (…) demande que la Conférence réunie à Gênes – prenant en considération sa juste requête – veuille décider la restitution intégrale du dépôt fait par la Roumanie en Russie. lue à monsieur Fritsche. 169-175) SCRISOAREA PERSONALĂ Scrisoarea personală este instrumentul prin care corespondează diplomatul sau demnitarul căruia i s-au încredinţat sarcini de reprezentare în cadrul unei instituţii a serviciului public pentru diplomaţie al statului propriu cu un diplomat sau cu un demnitar cu sarcini similare dintr-o instituţie a unui serviciu public pentru diplomaţie străin. Le 27 février.

Constă din scrisori. dar şi la Răsărit. Titulescu. Politis: „Scumpul meu ministru. telegrame. circulare. de care vroim să se ţină cont şi că dorim ca detenta ce se urmăreşte prin acordul cu Germania să-şi producă efectele nu numai în Apus. dar.Paris. care este punctul nostru de vedere în chestiunea reparaţiunilor. în sentimentele mele cele mai bune. RAPOARTE. exprimându-vă mulţumirile cele mai călduroase ale Guvernului român şi ale mele personal pentru concursul pe care ni l-aţi dat în faţa Curţii internaţionale de la Haga. La 29 noiembrie 1928. ministrul României la Londra. Am răspuns că. Churchill a răspuns că recunoaşte că România este o ţară care are interese în materia aceasta. că avem însă anume interese speciale. îndeplinesc o foarte plăcută datorie. nu România îl va zădărnici prin atitudinea ei. scumpul meu ministru. Nicolae Titulescu. cordiale şi devotate.” (TITULESCU. la Bucureşti. telegrama cifrată următoare: „Cu prilejul vizitei ce am făcut lui Churchill. Apoi am arătat cum. Apoi Churchill m-a întrebat surâzând ce gândesc de campania lordului Rothermere. între altele. N. atunci lordul Rothermere ar avea dreptul la recunoştinţa României. Am răspuns că nu am timp să mă ocup personal. 233) SCRISORI. acesta m-a întrebat. chiar dacă anuităţile ce ne-ar reveni ar acoperi anuităţile datoriilor de război. renumele dumneavoastră de jurist elocvent este prea bine stabilit printre marile instanţe europene ca să mai fie necesar să vă repet pe larg cu ce interes şi cu ce rară plăcere am citit şi admirat frumoasa dumneavoastră pledoarie în favoarea punctului de vedere român. Churchill a răspuns că el are impresiunea că primul rezultat al acestei campanii este o cristalizare mai puternică a stării de lucruri 342 . nu ne-ar rămâne nimic pentru sinistraţii noştri de război. rapoarte. este un mare noroc pentru România de a fi beneficiat pentru susţinerea cauzei sale drepte de concursul unei voci atât de autorizate ca a dumneavoastră. TELEGRAME. CIRCULARE Are caracter diplomatic şi corespondenţa oficială dintre instituţiile diplomatice ale aceluiaşi stat. Am auzit aci. dacă cele spuse mie de persoanele autorizate sunt exacte. N. Vă rog să credeţi. transmitea Ministerului Afacerilor Străine. utilizată nemijlocit pentru realizarea funcţiilor diplomatice. prin fixarea cotei de 1% din reparaţiunile germane şi prin amânarea reparaţiunilor Austriei şi Ungariei. Oricare ar fi rezultatul dezbaterilor. dacă Marea Britanie şi Franţa ajung la un acord.

dacă ni se face dezonoarea de a se suspecta buna noastră credinţă trebuie să se facă cel puţin credit inteligenţei noastre de a nu recurge la complicitatea Ungariei nesancţionistă şi vrăjmaşă nouă pentru a frauda dispoziţiunile pactului. 250-251) Aflat în străinătate. Am răspuns că prin reforma noastră agrară ideile de ordine s-au consolidat în regiunea noastră şi că ce ne trebuie azi este concursul tuturor pentru stabilizarea monedei şi a înzestrării armatei cu cele necesare. 3. N. Rog a le cere din partea mea o informaţiune cât mai precisă şi mai supravegheată. Roma. Titulescu. vă rog să telegrafiaţi de urgenţă legaţiunilor din Paris. Churchill părea preocupat de faptul că în momentul de faţă lumea este frământată de mari mişcări de idei. Punctul de vedere român în chestiunea embargoului este următorul: România îl acceptă dacă toate ţările producătoare de petrol îl acceptă şi ele. cerinţele următoare: „Mulţumesc pentru informaţiunile date cu privire la asasinarea lui Dolfuss.” (TITULESCU. Londra. ministrul afacerilor străine al României. dat fiind că pe baza lor avem de luat deciziuni.în Europa Centrală. se adresa prin telegramă cifrată Legaţiei României de la Londra şi dispunea: „Rog a te duce numaidecât la Foreign Office şi a vedea în numele meu pe Eden. ceea ce nimeni nu doreşte. Afecţiuni amicale. Stupide pentru că. se adresa ministerului de la Bucureşti şi formula. Ştirile date de presă că în cazul unui embargo de petrol România ar frauda dispoziţiunile Genevei sunt calomnioase şi stupide. Anglia sau alt stat? b) în ce consistă exact asigurările Statelor Unite cu privire la embargo până la votarea unei legi a neutralităţii care să-l autorize? c) ce este exact cu privire la pretinsa divergenţă dintre Guvernul canadian şi delegatul lui la Geneva? d) cum vede Eden desfăşurarea lucrurilor la Geneva şi atitudinea celorlalte state producătoare de petrol? Dacă este 343 . Am răspuns că trebuie să fim precauţi cu rezultatele viitoare ale unor asemenea campanii. ministrul afacerilor străine al României. 568) La 5 decembrie 1935. 2.” (TITULESCU. Nicolae Titulescu. căci nu trebuie să ne ascundem că revizuirea înseamnă război. Praga şi Belgrad să-mi comunice direct la Cap Martin consecinţele crizei politice austriece. Cum însă nici una din legaţiuni ale căror informaţiuni ar fi putut să-mi fie de folos nu s-a gândit să-mi telegrafieze. Berlin. pentru a nu face să li se nască ispita periculoasă la vecinii noştri din impresiunea ce am da că nu am fi la înălţimea misiunii noastre europene. prin telegramă cifrată. pentru a-i comunica următoarele: 1. În acest scop aş fi recunoscător dacă domnul Eden ar binevoi să-mi dea personal desluşiri asupra următoarelor chestiuni: a) cine ia la Geneva iniţiativa embargoului. Nicolae Titulescu.

dacă acţiunea Germaniei nu va fi de-a dreptul provocatoare.S. M-am străduit prin telegrame şi rapoarte să lămuresc politica realistă şi prudentă a Uniunii Sovietice: nici un risc şi cât mai multe profituri (…) Toate aceste argumente (…) sunt valabile şi astăzi. care urmăreşte probabil dobândirea unor precizări de ordin economic şi apropierea Rusiei de politica alianţei tripartite. Grigore Gafencu trimitea prin curier raportul strict confidenţial la care s-a referit în telegrama cifrată: „Domnule Ministru. I. Grigore Gafencu.S. să înfrunte orice risc. nemulţumit de atitudinea Sovietelor în chestiunea iugoslavă. şi anume: va aluneca Uniunea Sovietică în războiul mondial? Până acum. D-nii Schulenburg şi Rosso sunt încredinţaţi că nimic nu s-a schimbat în politica realistă şi prudentă a d-lui Stalin (…) 344 . 182 – 183).R. Această clarificare este cu atât mai trebuincioasă cu cât dependenţa economică tot mai accentuată a Reichului faţă de U. trimisul extraordinar şi ministrul plenipotenţiar al României la Moscova. Aştept curierul ca să trimit raportul amănunţit al situaţiei. Dacă Eden nu te poate primi. părerea mea era: hotărât nu. pe care l-am încheiat dezvoltând unele din părerile cuprinse în scrisoarea către domnul Cretzianu” (GAFENCU. asigurările ce i se vor cere. Impresia generală este însă că.” (TITULESCU. pregăteşte o acţiune diplomatică energică la Moscova pentru a obţine o clarificare deplină a situaţiei.unanimitate de principiu. rog a vedea imediat pe Vansittart. URSS se teme prea mult de puterea militară a Reichului şi este prea dornică să mai câştige timp ca să nu dea deocamdată. transmitea la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine telegrama următoare: „Călătoria contelui von der Schulenburg la Berlin şi şederea lui prelungită în Germania preocupă cercurile diplomatice din amândouă taberele. cere raporturi de încredere cât mai lipsite de echivoc. 706) La 23 aprilie 1941. argumentele acestea mai îngăduie o concluzie atât de categorică. a stârnit bănuiala că această acţiune de clarificare. este gata. Se presupune că guvernul german. într-un fel sau altul. trimiţând copiii şi bunurile în patrie. ce dată prevede el pentru punerea acestui embargo? Mulţumesc dinainte lui Eden pentru toate desluşirile ce-mi va da şi ce-mi sunt necesare pentru a răspunde la rândul meu întrebărilor ce mi se pun în ţară de guvern şi cercurile petroliere interesate. Întrebarea e însă dacă. Răspunsul dumitale la această telegramă îl aştept cel mai târziu până sâmbătă dimineaţă. în împrejurările de azi. Dramatica înlănţuire de evenimente din zilele din urmă aşază într-o lumină cât mai vie problema în jurul căreia se căznesc de atâtea luni toţi diplomaţii străini din Moscova. Faptul că membrii Ambasadei Germaniei iau unele măsuri de prevedere. La 25 aprilie 1941. în caz de insucces.

instrucţiuni de la mine» (GAFENCU. Sunt semne că războiul a intrat într-o fază nouă. reuniuni). În cadrul ramurilor internă şi externă ale serviciului public pentru diplomaţie. într-un raport. care poate avea urmări neprevăzute (…) V. Nu se amalgamează. ale ministrului de externe şi ale ambasadorilor. timpul consumat şi banii cheltuiţi pentru desfăşurarea acţiunii diplomatice în conformitate cu mandatatul stabilit. când se referă la acţiunile ambasadelor şi ale compartimentelor ministerului. pe care a notat: «Nu tocmai. şefului guvernului. În raport. se utilizează ca instrument de comunicare. se descriu convorbiri. când se referă la acţiunile diplomatice ale şefului guvernului. când se referă la acţiunile ministrului de externe şi ale ambasadorilor. era firesc ca negocierile ruso-japoneze să stârnească cel mai viu interes (…) IV. raportul cu privire la acţiunile diplomatice (vizite. a citit acest raport. care au un simţ mai viu pentru fatalităţi istorice decât mulţi diplomaţi. În practica redactării rapoartelor. se expun fapte. În conformitate cu aceste exigenţe.” Şeful statului român.». Diplomaţii anglo-saxoni şi diplomaţii statelor balcanice în luptă cu Germania au fireşte tendinţa de a da o mai mare însemnătate pactului de amiciţie încheiat de URSS cu Iugoslavia (…) III. să se separe relatările şi evaluările redactorului de relatările şi evaluările formulate în timpul 345 .» şi (pe ultima pagină) «Dl. În aceste împrejurări. Aceste rapoarte sunt adresate şefului statului. numărul de participanţi. se întocmesc rapoarte distincte. referiri la două sau mai multe acţiuni. se explică acţiuni şi se prezintă utilitatea şi rezultatele acestora. raportul justifică. convorbiri. explicit sau implicit. au apărut exigenţe vizând asigurarea coeziunii şi coerenţei tematice a raportului. şi a pus rezoluţiile: (pe prima pagină) «Dl Cretzianu este rugat să-mi ceară instrucţiuni pentru răspuns. 183 – 194). în redactare. ci cel mult să provoace o discuţie (…) II. fireşte fără iluzii deşarte şi cu foarte multă prudenţă. Totodată. trebuie ca textul raportului să se refere numai la obiectivul enunţat în titlu. Pentru acţiuni distincte. Luarea de poziţie de către URSS în conflictul dintre ţările balcanice cu ordinea nouă a fost pricepută şi simţită de marile mase. Ion Antonescu.niciodată Rusia nu s-a gândit să provoace un conflict. temei al deciziilor politice şi administrative. ca un act de apărare proprie (…) Ciocnirea posibilă între ordinea nouă şi Rusia Sovietică (…) sileşte guvernul sovietic să-şi revizuiască politica faţă de statele vecine (…) E un moment care ne-ar putea fi prielnic şi pe care l-am putea folosi pentru întărirea hotarului nostru înspre URSS. negocieri. Cretzianu. şi ministrului de externe. Se cere ca.

prin trimiteri şi retrimiteri la paragrafe anterioare sau ulterioare. data şi locul acestora. pe cel mult două-trei pagini şi se structurează astfel încât. biografii. adresări specifice eventual doar corespondenţei personale („Dragă…”. la prima menţiune. fără discuţie. Se asigură un permanent control asupra stilului de redactare şi nu se recurge la formulări inadecvate limbajului administrativ.) considerate părţi integrante ale raportului se includ în anexe. Se evită digresiunile. Raportul se redactează concis. Se evită precauţiile retorice inutile. de acronim şi. analiza şi propunerile rezultate din acţiunea diplomatică la care se referă. expresiile afective (autointerogaţii. liste. Este de aşteptat ca raportul să conţină precizări privind prenumele. denumirea instituţiilor se redă. concizie. între paranteze. coerenţă logică. Stilul diplomatic este identic cu stilul ştiinţific în măsura în care. şi numai cu iniţiala prenumelui urmată de nume. Raportul a cărui redactare necesită mai mult decât două-trei pagini se începe cu un rezumat de cel mult o jumătate de pagină. proiecte de convenţii. complet. din care să reiasă domeniul acţiunii şi obiectivul ei. repetiţiile şi transformarea textului în labirint. În redactarea corespondenţei diplomatice se ţine cont de exigenţe legate de claritate. să prezinte situaţia. 346 . date ordonate în tabele etc. în continuare. Detaliile (transcrieri de convorbiri/„stenograme”. precum familiarităţile. la prima menţiune. se formulează propuneri. urmată. numai prin acronim. rigoare pe toate planurile. note-verbale. termeni proprii.acţiunii diplomatice sau pe marginea acesteia de alte persoane sau instituţii. În conţinutul raportului. În rapoarte. în introducere. Se precizează totodată cine a stabilit mandatul acţiunii. se redau din programul acţiunii numai elementele legate strict de esenţa mandatului şi se face analiza acţiunii. cu argumentări. exclamaţii). conţinut şi încheiere. Introducerea cuprinde definirea misiunii. a activităţii. numele şi funcţia persoanelor participante la acţiunea diplomatică descrisă şi denumirea oficială a evenimentelor şi acţiunilor menţionate. incluzând poziţiile prezentate. indici. se caracterizează prin: vocabular adecvat. prenumele şi numele întregi. „Stimate…”). într-o singură frază explicită. În încheiere. Persoanele menţionate în textul raportului se redau cu funcţia. Situaţia se prezintă în introducere şi în prima parte a conţinutului. ulterior. evaluarea îndeplinirii mandatului. referitoare la esenţa mandatului. din care să rezulte clar rezultatele acţiunii şi efectele acestora.

L’intérêt national. Genève.. Talleyrand. Exposé du droit universel (Juris universi distributio.. Paris. Dreptul diplomatic. Libraire Minard. privilegiile şi imunităţile ANGHEL. A la recherche d’une diplomatie collective în „The Japanese Annual of International Law”. Goyard-Fabre et L. Une notion. Editura Lumina Lex. Le droit diplomatique contemporain. 1716 347 BATTISTELLA. M. Ion M. 1960 CAHIER. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. 1984 ANGHEL. Răspunderea în dreptul internaţional. Calmann-Lévy. 1987 Paris. Prince des diplomates. 1998 Bucureşti. 2-ième édition. Second Edition. Michael. Presse de sciences po. Drept diplomatic şi consular... Ion M. George Allen and UNWIN. du choix des ambassadeurs et des envoyés et des qualités nécessaires pour réussir dans ces emplois. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. M. Bucureşti. Arhiepiscopul Clujului. 4. Références inédites. London. Philippe. Relaţiile. Ion. 1998 . 1580). redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania. Dreptul consular. Dreptul diplomatic. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Paris. fifth edition. 1985 BORDONOVE. Paris. et trad. 1978 ANGHEL. Editura Lumina Lex. Modern Diplomacy.. Versiune diotorisită după Septuaginta. 2001 BODIN Jean. Diplomaţia ad-hoc şi diplomaţia ARON. De la manière de négocier avec les souverains. trois discours. M... de l’utilité des négociations. 1999 BOURQUIN. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ion M. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2002 Biblia sau Sfânta Scriptură. P. Tokyo. 1996 diplomatice. 1964 CALLIÈRES. Raymond. Bucureşti. sous la direction de Frédéric Charillon. Paris. în and New York. ANGHEL. ed. Libraire E. ANGHEL. Paix et guerre entre les nations. 1984 „Politique étrangère: nouveaux regards”. sprijinit pe numeroase osteneli. BARSTON.BIBLIOGRAFIE AKEHURST. 8e édition. François de. I. Dro. A Modern Introduction to International Law. PUF. 1984 multilaterală. London Bucureşti. Longman. Gérard Watelet. nr. Bucureşti. Editions Pygmalion. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dario. Georges. Jerphagnon. R. S.

Le diplomate. 1915 Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. Georgeta. Roma. Paris. Note-relatări. Maurice. Drept raţional.CAMBON. Regimul juridic al persoanelor juridice străine în România.a. Derrière la façade. Editura Lumina Lex. Paris. Victor. Antonie. Bucureşti. Bucureşti. CĂLINOIU. 2001 DESTREMAU.org/doc/RESOLUTION/GEN/ COUVE DE MURVILLE. DELEANU. CĂPĂŢÂNĂ.un. MURARU. Maurice. DEMETRESCU. Ion. Constituţia României – comentată şi adnotată. Bernard. II.. Editura Universităţii din Oradea. daccessdds. Lumina Lex. Ediţie îngrijită de Nicolae C. izvoare şi drept pozitiv. 2002. Bruxelles. Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România. Connecticut. De legibus CONSTANTINESCU. Le Nouveau Cynée ou Discours d’état. Presses Universitaires de Rennes. Yale University Press. Victor. Edition critique par Astrid Guillaume. 2003. Crestomaţie de drept constituţional. 1998 DUCULESCU. Jules. P. Oficiul de Informare Publică. 1973 DIACONU. IORGOVAN. le 13 octobre 2004. Plon. 1926 CARLINO. Constanţa. Quai d’Orsay. Soluţionarea unui conflict: procese constructive şi distructive. Dreptul diplomatic şi consular. 1995 DUCULESCU. ministère des Affaires étrangères. M. Constituţia României – comentată şi adnotată. 1992 établissant une Constitution pour l’Europe. Georgeta. including Diplomatic Agents. volumele I. Mircea. Editura Academiei. Sous la direction de Mireille Sacotte. New York. CIG 87/1/04Objet: Traité . Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons. Mihai. 2000 CICERO. [Contribuţie] în Romain Gary. Colloque du 2 février 2002. Ion. Bucureşti. O. 2003 COUVE DE MURVILLE. Bucureşti. 1982 348 CONFÉRENCE DES REPRÉSENTANTS DES GOUVERNEMENTS DES ÉTATS MEMBRES. Genesi e fondamento delle immunità diplomatiche. CĂLINOIU. Editura Enciclopedică. Constanţa. 1969 CHEBELEU. ÉcrivainDiplomate. 2005 DJUVARA. Paris. [1998] DUCULESCU. Continuitate şi discontinuitate în dreptul internaţional. Victor. Florin. 2004. Ioan. New Haven. Plon. Marcus Tullius. Editura Academiei Române. VASILESCU. Bucureşti. Emeric. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. f. Tratat de drept internaţional public. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume.. Nicolescu. Coorganisation: Anne Simon.. VIDA. DUCULESCU. Paris CRUCÉ. Ioan. introduction par Alain Fenet. Camil. Traian. Une politique étrangère (1958-1969). III. DUCULESCU. Naţiunile Unite. 1994 DEUTSCH. Editura ALL. Hachette. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică).

Resource theory of social exchange. Macdonald and Evans. Oxford. în THIBAUT. Clarendon Press (Carnegie Endowment for International Peace. Drept internaţional public. Victor. Grammaire du discours argumentatif. KASPI. Histoire des relations internationales de 1945.. Les Belles Lettres. Washington. Editons du Seuil. 1976. 1995 ECOBESCU. nr. Grigore. 1931-1932 GENTILI. The Classics of International Law). Law of Peace. Partea generală. 1985 FISHER. Raoul. Editors. Research. Paris.org/doc/ RESOLUTION/GEN EYFFINGER. 1996 FARAG. London. 1991 GENET. Oxford University Press (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. Morristown. 2003 GAFENCU. Paris.un. The International Court of Justice 1946-1996. The Classics of International Law). Dreptul tratatelor. Boston. R. Logique et conversation. Texte établi et traduit par Julien Reinach.. Institutes. 1993 ECOBESCU.. Armand Colin. Paul. 1982 (Getting to yes.. coll. Victor. General Learning Press. Bucureşti. Culegere de documente. Editura Politică. Hyperion XXI. 1994 Establishment of an International Law Commission. Augustin. Casa Europeană. & FOA. A. Contemporary Trends in Social Psychology. Misiune la Moscova 1940-1941. André. daccessdds.. Moussa.DUCULESCU. Theories. Bruxelles. McGraw-Hill Book Company. Kluwer Law International. All Back. DUCULESCU. Robert S. Nicolae. Victor. Drept comunitar european. H. Estover. Victor. Roger & URY. FUEREA. le générique. De Jure Belli Libri Tres. Paris. De Jure Belli ac Pacis Libri Tres. 1925 349 . Le topique. Paris. Bucureşti. Jean-Baptiste. DUCULESCU. Comment réussir un négociation. Plymouth. Social Psychology. coll. 1995 GAIUS. Houghton Mifflin Company. 30. Bucureşti. CARSON. 1972 FELDMAN. 1981) FOA. H. 1992 DUROSELLE. Maryan. 13e édition mise à jour – 2002. V. responsable de l’édition Bruce Patton. Editura „Continent XXI”. William. Manuel de pratique diplomatique – L’Ambassade. le figuré. în „Communication”. Traité de diplomatie et droit diplomatique. 1976 EGGS. Arthur. 2002 ECOBESCU. 1933 GREEN. traduit de l’anglais par Léon Brahem. 1979 GROTIUS. Paris. Nicolae. Bucureşti. Diplomaţia secretă. Hague. quatrième tirage revu et corrigé par Michèle Ducos. Nicolae. J. Applications. Univers enciclopedic. DUCULESCU. E. New Jersey. Bucureşti. International Law. Editions Kimé. J. SPENCE. Ekkehard. Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor. 1982 GRICE.

& RAIFFA. Compendiu de drept european. d’Emeric Crucé. Editura Dacia. Lumina Lex. Gheorghe. Bucureşti. L’Implicite. ŢUŢUI. R. Mihăilă. 2001 MAZILU. introduction par Alain Fenet. Dumitru. Bucureşti. Editura Club Europa. În tranşeele Europei. Bucureşti. ediţia a II-a. text ales şi stabilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. 1957 MALIŢA. Lumina Lex. 1972 MARCU. Paris. studiu introductiv şi note de Dan Zamfirescu şi G. Relaţii româno-americane 1859-1901. Diplomacy and the Study of International Relations. Mircea. Valentin. Bucureşti. Armand Colin.GROTIUS. Viorel. Bucureşti. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. HITCHINS. Editura Minerva. 2001 ordonnances. Şcoli şi instituţii. Despre dreptul războiului şi al păcii. Bucureşti. Miodrag. Charles de. Bucureşti. Imprimerie Nationale Éditions. 2001 MAZILU. Bucueşti. Edition critique par Astrid Guillaume. Viorel.icj-cij. HEATLEY. Dumitru. 1986 LACHE. Games and Decisions. 2002 MARCU. Mircea. Dreptul internaţional public. P. Violeta. MILLIN. Drept diplomatic şi consular. D. 1993 LUCE. Wiley. cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Keith. Bucureşti. Dumitru. Tratat. Editura Lumina Lex. România şi Conferinţa de Pace de la Paris din 1946. 1970 MALIŢA. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires. [Bucureşti].. Hugo. Leipzig. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Archives de Quai d’Orsay.. 2002 350 . Case Summaries / Résumé des arrêts. Drept internaţional comunitar. www. 2003 MAZILU. Bucureşti. Editura Militară. Drept comunitar general. Dumitru. Bucureşti. Diplomaţia. Teoria generală a dreptului. Catherine. Editura Lumina Lex. D. 1970 KERBRAT-ORECCHIONI. Editura politică. Editura Ştiinţifică. Le guide diplomatique. 1968 Oxford. după 1860 MATHIJSEN. LIPATTI. Editura didactică şi pedagogică. 1978 LE DESSEIN EUROPÉEN. Lumina Lex. Amintirile unui negociator. Diplomaţia. Editura Lumina Lex. avis consultatifs et ÎNVĂŢĂTURILE lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Pierre. Mihăilă. Bucureşti.org/ cijwww/ cdecisions/ csummaries/ INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE / COUR INTERNATIONALE DE JUSTICE. DIACONU. 2004. 1919 Documente diplomatice şi consulare. Cluj-Napoca. 1995 LE NOUVEAU CYNÉE ou Discours d’etat. Presses Universitaires de Rennes. Paris. 2001 MARTENS. Teoria şi practica negocierilor. 2002 MAZILU. Ediţia a 7-a. Redacţia publicaţiilor pentru străinătate „România”. Ştefan. H. Tratat privind teoria şi practica negocierilor. New York.

Paris. 1948/1955 OPPENHEIM. I. JC Lattès. Editura politică. 1977 NEGULESCU. H. L. Introduction à l’étude linguistique de la parole argumentative. Editura Enciclopedică. Romulus. 1944 NICOLSON.. Cours de style diplomatique. Droit international public.org/doc/RESOLUTION/ GEN/. A Translation with Commentary. profesionalidad. La nouvelle rhétorique. André. vol. Teoria generală a dreptului. Editions Klimé. Thémes. The Theodosian Code and Novels and the Sirmondian Constitutions. La diplomacia. Nicolae. Harold. do. Florence Le Core pour la direction et la coordination des recherches. 1992 PRADIER-FODERE. în „Diplomaţia română în slujba independenţei”. I. 5e édition. Droit international public. Editura politică.MEISEL. 2001 REUTER. Institutio oratoria REFERENDUMUL NAŢIONAL privind revizuirea CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI. Universitatea Bucureşti. Paul. Paul. [Princeton]. evolución.A. Mihail Gr. Tezaurul românesc de la Moscova. Documente.. Paris. 1999 RÉMY. Ioan. vol. RELAŢIILE româno-sovietice. Trésors et secrets du Quai d’Orsay. Regia Autonomă Monitorul Oficial“. Princeton University Press. Paul. vol. 14e édition. Reprinted 2001 by The Lawbook Exchange. 8th edition. Rosario. David. Harold. George.. Avec la participation de Yvon Roé d’Albert. Neuchâtel/Londra. Christian. Arta diplomatică.. Monique Constant. G. GROS. daccessdds. Marcus Fabius. and Bibliography. chez Chr. Traité de l’argumentation. Tome premier. I. Bucureşti. Diplomatie/Diplomacy. reglementación. ed II. Pierre-Jean (de l’Académie Française). 1823 independenţei naţionale a României şi Congresul de la Berlin. International Law – A Treatise. Paris. Presse. Paris. 1999 351 . I. Paris. Traités et documents diplomatiques. 1917-1934. Unele aspecte diplomatice ale recunoaşterii Arnold. 1960 RODRIGUEZ ARAYA. Essais sur l’argumentation. Bucureşti. Chaïm et OLBRECHTS-TYTECA. The Peace. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei. Clyde. Glossary. 1966 NICOLSON. Isabelle Richefort. ALEXIANU.1990 POPA. Diplomacy in International Law. Cours de droit diplomatique. Ltd. vol. 1972 NEAGU. PLANTIN. Bucureşti. NASCIMENTO E SILVA.1958 REUTER.un. 1932 ROMAŞCANU. edited by Lauterpacht PERELMAN. 1899 QUINTILIANUS. 19 octombrie 2003. 1952. Universitaire de France. Bucureşti. à Dresde. Întreprinderile „Eminescu” S. Libraire. R.. Paris. 2003 Relations between States and Inter-Governmental Organizations. Éditions de l’Université de Bruxelles 2000 PHARR. Lucie. E. Presse Universitaire de France. P. Facultatea de Drept. 1934 RUZIÉ. Bucureşti. Dalloz.. VOICU. Bucureşti. Leiden.

ac Deo Legislatore. John R. Georges. 1979 WATS. Nicolae Micu. Genève. Mariana. Dan.htm. New York. An Introduction to Sociology. et apostolicae adversus anglicanae sectae errores. Discord and Colaboration. Judgements. Ioan Voicu. Londra. 0. J. spe. et charitate.ro/eBooks/lls/Mariana Tutescu–Argumentation/ index. H. London 352 . Macmillan. Documente diplomatice. www. F. Librairie Droz. Wiley. Jean. The Legal Position in International Law Heads of States. Arthur. 1976 VITORIA.SAINT-AULAIRE. Procedures & Practices. Diplomatic Ceremonial and Protocol – Principles. 1957 SIMONESCU. H. 1980 WALTZ. The Classics of International Law). Paris. Paris. (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. A Guide to Diplomatic Practice. 1967 TOWARDS a strategy of peaceful settlement of international disputes and global reconciliation. New York. Essays on International Politics. MacGraw Hill. De Potestate Civili. 1994 SATOW. coll. The Social Psychology of Groups. Bibliothèque des textes philosophiques... Manuel de droit diplomatique. Arnold. Heads of Governments and Foreign Ministers în „Recueil des Cours de l’Académie de Droit International”. James W. Literatura românească de ceremonial. Nicolae. The Social Experience. volume one. SERRES. fide. Random House. Essai d’une logique discursive. Leçon sur le pouvoir politique. în Peaceful settlement of international disputes. Première partie. VANDER ZANDEN. The Johns Hopkins University Press. F. Baltimore.. L’argumentation. 2003 Gheorgachi 1762. 1944 THE PERMANENT COURT OF INTERNATIONAL JUSTICE. Orders and Advisory Opinions THIBAUT. Oxford University Press. 1988 VIGNAUX. Humanitas. coll. 2003. Vrin. Bucureşti. 249. II. & KELLEY. Contele de. Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”. London. Ernest. Theory of International Politics.unibuc. De triplici virtute theologica. W. Bruxelles. 1970. din franceză de Ileana Sturdza. Jean. studiu şi text. Bucureşti. 1959 TITULESCU. Confesiunile unui bătrân diplomat.. 1994 WOLFERS. 2003 TUŢESCU. Bucharest. Bucureşti. introduction. 1962 WOOD. Chapitre IV. Bruylant. New York. traduction et note par Maurice Barbier. vol. XXIst Century International Law basic texts selected and systematized by Nicolae Ecobescu. de. L’Argumentation. 1939 Defensio fide catholicae. Traducere SALMON. Selections from three works: De Legibus. Condica lui SUAREZ. Universitatea din Bucureşti. Introduction à l’étude du discours. Kenneth. Editura Politică.