Aurelian Burcu

PIRAMIDA TREBUINŢELOR UMANE FUNDAMENTALE

Editura Fundaţiei *Mercur* 2003

Omul este un complex de date şi năzuinţe. Omul este un univers. În fiinţa sa se întâlnesc toate căile şi se răsfrâng toate chipurile. Omul însă nu este un univers închis – nu trebuie să fie; dacă este, este din eroare – pentru că fiinţa sa, în ceea ce are mai caracteristic, năzuie dincolo de individual şi concret, năzuie mereu în afară de el, în ceea ce el îşi găseşte esenţa. De aceea omul este un adevărat univers deschis, în sensul unei dispoziţii de a-şi lărgi mereu orizontul, de a-şi îmbogăţi cuprinsul, până în a stabili o armonie şi-un echilibru cu lumea în realitate, cu existenţa înseşi. Omul adevărat se defineşte ca o nepotolită şi aprigă stare de căutare şi cucerire universală; el nu se simte om fără o rotunjire, fără o integrare şi împlinire a fiinţei sale. Ernest Bernea

De acelaşi autor: 1. Introducere în Sistemul Român de Drept: Dreptul Public, Ed. Argonaut 2. Introducere în Sistemul Român de Drept: Dreptul Privat, Ed. Argonaut 3. Dreptul afacerilor, Ed. Presa Universitară Clujeană 4. Dreptul mediului şi managementul dezvoltării durabile, Ed. Argonaut 5. Tehnici, instumente şi practici juridice în afaceri, Ed. Presa Universitară Clujeană 6. Psihologia managerială, Ed. Argonaut, 7. Drepturile soţilor asupra bunurilor comune – nepublicată 8. Devenirea umanã si Polisul în viziunea pitagoreicã – nepublicată 9. Manualul cercetătorului transdisciplinar , Ed. Mega 10. Fundamentele cercetării transdisciplinare, Ed. Argonaut 11. Psihopedagogia cercetării transdisciplinare, Ed. Argonaut 12. Managementul cercetării transdisciplinare, Ed. Argonaut 13. Manualul consilierului pentru dezvoltare umană, Ed. Mega 14. Fundamentele consilierii în Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane, Ed. Argonaut 15. Abilităţile consilierului pentru dezvoltare umană, Ed. Argonaut 16. Centrul de consultanţă în Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane, Ed. Argonaut 17. Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologică integrativă a personalităţii, Ed. Mega, 18. Metode practice pentru sporirea performanţelor individuale, Ed. Fundaţiei Mercur 19. Managementul succesului: curs practic pentru dezvoltare profesională, Ed. Mega 20. Comportamentul profesional: etichetă şi comunicare, Ed. Mega 21. Autocunoaştere şi dezvoltare personală, Ed. Fundaţiei Mercur 22. Legile universale ale Sistemului Psihic, Ed. Mega 23. În Marea Trecere a Gândului (cugetãri), Ed. Argonaut 24. Odă Femeii (versuri), Ed. Fundaţiei Mercur 25. Incantaţia trăirii: poeme existenţiale, Ed. Fundaţiei Mercur 26. Aforisme, Ed. Fundaţiei Mercur 27. Fundamentele educaţiei paideice, Ed. Fudaţiei Mercur

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

CUPRINS CAPITOLUL I DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINŢELOR MASLOW ŞI HERZBERG 1.Preambul............................................................................................................... 4 2.Abraham Maslow şi piramida trebuinţelor fundamentale .................................... 5 3.Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg.................................................. 9 CAPITOLUL II PIRAMIDA TREBUINŢELOR FUNDAMENTALE 1. Introducere......................................................................................................... 11 2. Nivelele Piramidei ............................................................................................. 12 o Nivelul fiziologic....................................................................................... 12 o Nivelul trebuinţelor de siguranţă ............................................................... 15 o Nivelul trebuinţelor ambientale ................................................................. 17 o Necesităţile sociale .................................................................................... 20 o Necesităţile de cunoaştere ......................................................................... 24 o Necesităţile de valorizare........................................................................... 26 o Necesităţile de creaţie................................................................................ 28 o Necesităţile de Identitate ........................................................................... 29 o Necesităţile de spiritualitate....................................................................... 32 o Nivelele de vârf: 10, 11 şi 12..................................................................... 33 CAPITOLUL III ASPECTE GENERALE ŞI COMUNE PRIVIND TREBUINŢELE 1. Asupra simbolismului numeric.......................................................................... 35 2. Regula de evoluţie a piramidei .......................................................................... 38 3. Ierarhia nivelelor ............................................................................................... 40 4. Actualizarea trebuinţelor ................................................................................... 40 a) Principii de bază .......................................................................................... 40 b) Caracteristici ale actualizării....................................................................... 44 5. Axiomele trebuinţelor........................................................................................ 47 CAPITOLUL IV ASPECTE CONEXE ŞI ALTE OBSERVAŢII PE MARGINEA TREBUINŢELOR FUNDAMENTALE 1. Grila piramidală personală................................................................................. 49 2. Axul central al piramidei .................................................................................. 50 3. Cele trei etape ale dezvoltării fiinţei.................................................................. 50 4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinţe .................................................. 51 5. Observaţii privind motivaţia.............................................................................. 53 6. Lumea de vis şi trebuinţele fundamentale ......................................................... 57 7. Nivelul de aspiraţii ............................................................................................ 61 8.Consilierea pentru dezvoltare umană ................................................................. 61 9. Piramida trebuinţelor şi ordinea socială ............................................................ 63

3

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

CAPITOLUL I

DOI PRECURSORI AI STUDIULUI TREBUINŢELOR MASLOW ŞI HERTZBERG
1. Preambul Multe au fost în timp preocupările oamenilor de ştiinţă în încercarea de a surprinde fenomenul uman în desfăşurare şi mai ales motorul tuturor acţiunilor sale, ceea ce stă în spate şi le face posibile, realizabile. S-a ajuns astfel în final a se descoperi că în structura psihică a fiecărei fiinţe umane, de la naştere şi pe parcursul vieţii sale se formează unele forţe interne, care acţionează motivaţional, adică impulsionând omul să manifeste anumite conduite, ori acţiuni, să aibă anumite aspiraţii sau idealuri, să resimtă afinitate sau repulsie pentru unele lucruri ori pentru altele etc. Toate aceste forţe au fost definite printr-un singur cuvânt: necesităţi, sau trebuinţe. Iniţial descoperite şi evidenţiate de gânditorii iluminişti, societăţile moderne le-au şi recunoscut pentru prima dată ca făcând parte intrinsecă din natura umană protejându-le şi garantându-le prin declaraţiile drepturilor omului şi prin constituţiile adoptate ca urmare imediată a lor. Mai târziu socialiştii au observat că simpla recunoaştere şi garantare pe hârtie nu e suficientă pentru a transpune în realitate necesarul de împlinire umană. Ei au fost primii care au tras un semnal de alarmă în acest sens: este necesar să existe instrumente practice pentru a realiza satisfacerea acestor necesităţi. Astfel au apărut diverse instituţii juridice (actualmente denumite publice) menite a da curs dezideratelor de împlinire a fiinţei umane pe diverse planuri: asigurarea unui nivel de trai decent, protecţia familiei, sau a membrilor acesteia (copii, femei), protecţia muncii, a sănătăţii angajaţilor sau a foştilor angajaţi, asigurarea minimului necesar de cunoaştere, a posibilităţii şi egalităţii de şanse în participarea la treburile comunităţii, protejarea demnităţii, investirea în dezvoltarea personală şi profesională, asigurarea libertăţii de gândire, de conştiinţă de spiritualitate etc. etc. Mai târziu s-a constatat, însă, multe dintre aceste instituţii create de societate în normala sa funcţionare, începeau să devină tot mai dăunătoare pentru progresul individului uman; unele tindeau să-l sufoce în demensul de a-i satisface trebuinţele acestuia, altele, dimpotrivă tindeau să creeze ele însele trebuinţe contrare naturii umane. S-a impus atunci din nou revenirea la definirea cu o cât mai mare exactitate a ceea ce, anterior fusese denumit, suficient de vag şi mai mult filosofic sau teologic, drept trebuinţă naturală. Se impunea de data aceasta intervenţia ştiinţei. Ştiinţa care se concentrează cu precădere pe mecanisme, funcţii şi legi (principii) universale; acelea altfel spus, care aplicate oriunde şi oricând permit obţinerea unor anumite rezultate previzibile, dar mai ales dorite şi utile. Printre cei care au încercat să ducă mai departe graniţele cunoaşterii cu privire la forţele ce fac posibilă şi determinabilă o anumită atitudine ori manifestare umană, se numără şi autorul volumului de faţă.

4

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Prezentul material dedicat trebuinţelor umane a pornit de la cercetările psihologului american Abraham Maslow, care pentru prima dată în istoria fenomenului uman, a descoperit o “ecuaţie” de funcţionare a sa, numită de el piramida trebuinţelor umane fundamentale. Autorul rândurilor de faţă, a ţinut apoi cont şi de teoria celor doi factori a unui alt cercetător al universului psihic, tot de origine americană: Friedrich Herzberg. Este motivul pentru care în capitolul introductiv vă prezentăm în sinteză viziunea acestor doi oameni de ştiinţă, pentru ca mai apoi să mergem împreună mai departe în – de acum – fostul necunosnut al sufletului uman, spre adescoperi noi dimensiuni ale realităţilor noastre interioare, centrate pe această ecuaţie de funcţionare a trebuinţelor numită Piramida lui Maslow. Pentru aspecte suplimentare, alte ecuaţii – spre exemplu ecuaţia personalităţii – şi legi după care se structurează şi funcţionează psihicul uman, autorul vă invită să faceţi apel şi la alte volume ale sale precum: “Psihologia fiinţei.Psihologia integrativă ecologică a personalităţii”, “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane” sau “Legile universale ale sistemului psihic”. 2. Abraham Maslow şi piramida trebuinţelor fundamentale Punând ordine în haosul – ce domnea până atunci – de impulsuri, instincte, necesitaţi, deprinderi, orientări, aspiraţii, procese afective, cognitive, volitive, intuiţionale, nevoia omului de sine şi de alţii, de realitatea transcendentă şi de divinitate, de creaţie şi sacralitate, de armonie şi împlinire în viaţă etc, Maslow oferă o grilă piramidală după care, pe de o parte putem recunoaşte locul şi funcţiile fiecărei trebuinţe, necesitatea existenţei trebuinţelor ca veritabil ghid de orientare, supravieţuire, creştere şi dezvoltare (evoluţie) – deopotrivă a individului cât şi a colectivităţilor (căci şi acestea sunt tot „organisme” psihice dar la un alt nivel). Iar pe de altă parte, el clarifică de acum încolo, pentru lume şi ştiinţe, până unde merge înrudirea omului cu animalul şi de unde acestea se despart, pentru ca primul să-şi poată recunoaşte şi afirme umanitatea ca trăsătură naturală şi specifică. Maslow a identificat iniţial numai 5 nivele ale trebuinţelor (sedus fiind de tradiţia numerologiei iudaice, aşa cum se va arăta în capitolul 3.1), pentru ca spre sfârşitul popasului său în acestă lume să observe că există şi o categorie specială numită de el trebuinţele de transcendenţă. (De povara tratării acestora, destinul său l-a scutit însă, fiind în sarcina altor actori veniţi mai nou pe scena lumii, la fel precm s-a întâmplat şi cu ceea ce tot Maslow prevăzut că va trebui să fie o “Psihologie a Fiinţei” – volumul cu acelaşi titlu arătat mai sus numărându-se printre îndatoririle unora dintre aceştia). 1. Necesităţi de subzistenţă. Aici intră un complex de necesităţi biologice şi sociale precum: hrană, adăpost, îmbrăcăminte, mijloacele economice de obţinere a bunurilor necesare vieţii. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este necesar supravieţuirii individuale materiale.

5

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

2. Necesităţi de securitate. Persoana umană are nevoie nu numai de bunurile care să-i asigure acum satisfacerea necesităţilor fundamentale, ci şi de protecţie împotriva mulţimii de factori distructivi, a agresiunilor de tot felul, împotriva catastrofelor naturale, a bolilor, împotriva oamenilor, a proceselor sociale distructive. Are nevoie de siguranţa continuităţii şi în viitor a condiţiilor care îi asigură în prezent viaţa venituri sigure, asistenţă socială şi sanitară în caz incapacitate de muncă, de boală, de accidente, de bătrâneţe.Într-un cuvânt, are nevoie de securitate. 3. Necesităţi de dragoste şi acceptare. Omul este o fiinţă socială. El nu există doar ca individ izolat, ci aparţine unor grupuri sociale: familie, comunitate locală, vecinătate, naţiune, dar şi unui grup de prieteni, unei comunităţi profesionale sau chiar spirituale. El are nevoie să se simtă acceptat de grupurile cărora vrea să aparţină, să se simtă integrat în mediul lor protectiv. El are, în consecinţă, nevoie de „Apartenenţă”.Altfel, se simte „singur”, „dezrădăcinat”, „rupt”. Omul are nevoie totodată de „dragoste”, de un sentiment pozitiv de acceptare, ca persoană unică, de către ceilalţi sau de către un altul. 4. Necesităţi de statut social.Omul are nevoie de prestigiu social, de aprecierea şi stima celorlalţi; dar şi de îcrederea şi stima de sine. Sistemil vieţii umane este deosebit de fragil. Buna lui funcţionare este asigurată de încredere celorlalţi şi, în mod secial, de propria încredere în sine. Lipsa de încredere, de apreciere, de respect este un factor ci influenţă profund negativă, inhibitor. Dinpotrivă, încrederea pe care fiecare o are în forţele lui proprii, stima celor din jur, reprezintă un stimulent puternic, oferă un mediu suportiv, îcurajator pentru a înfrunta dificultăţile şi incertitudinea vieţii. Există o veche zicală că „nimic nu susţine mai mult succesul, decât succesul”. Succesul, adică aprecierea celorlalţi, stima şi încrederea lor şi a ta însuţi în capacităţile proprii, este un element esenţial al mobilizării energiilor interioare şi al canalizării lor în realizarea de performanţe deosebite. Şi nu numai atât. O sursă principală a sentimentului de linişte sufletească, de confort psihic, de echilibru. Ştim cu toţii, din experienţa cotidiană că nimic nu ne paralizează mai mult efortul decât pierderea încrederii în sine. Defapt, lipsa încrederii în capacităţile proprii explică adesea într-o măsură decisivă eşcurile; blochează, timorează, distruge spontaneitatea creatoare. Dar şi atitudinea celorlalţi este importantă. De aceea, pierderea încrederii de sine şi a celorlalţi duce, prin cronicizare, la grave patologii psihice. Ţesătura de apreciere şi încredere în care omul este cuprins reprezintă o condiţie esenţială pentru stabilitatea fragilului lui echilibru existenţial. 5. Necesităţi de autoactualizare.Existenţa umană nu este o simplă realitate. Ea este în mare măsură o potenţialitate. Noi suntem nu numai ceea ce am făcut şi facem, dar şi ceea ce putem face. Suntem, în consecinţă, un set de capacităţi fizice, psihice, intelectuale de acţiune perfectibilă continuu. Activitatea noastră actualizează mereu aceste capacităţi, confirmându-le şi dezvoltândule totodată. Maslow sugerează că autoactualizarea – funcţionarea efectivă a posibilităţilor

6

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

individuale – reprezintă una dintre necesităţile fundamentale, specifice omului. Omul are nevoie nu numai să mănânce, să doarmă, să se îmbrace, să se adăpostească. El are nevoie totodată să acţioneze pentru a-şi pune în funcţie, în act, capacităţile sale de dezvoltare. Doar în acest fel se poate simţi orientat spre realizare. Nefolosirea tuturor posibilităţilor sau utilizarea lor parţială sub nivelul lor, este frustrantă, generatoare de insatisfacţie, de nefericire. Dimpotrivă, actualizarea acestora, acţiunea permanentă la cota lor maximă, duce către o stare de împlinire, de satisfacţie. Maslow introduce totodată ideea de creştere umană. Fiinţa umană este deschisă. Ea are nevoie de continuă perfecţionare, de dezvoltare creatoare. Capacităţile sale sunt într-un proces continuu de amplificare. Aceasta reprezintă starea de echilibru, deplinătate, de satisfacţie în viaţă. Aceste cinci clase (tipuri) de necesităţi formează o ierarhie. Ierarhia necesităţilor se caracterizează printr-o serie de proprietăţi care ne vor ajuta să înţelegem mai mult, comportamentul, motivaţia acţiunilor şi orientarea globală a persoanei. În primul rând, necesităţile umane sunt diferite din punct de vedere al importanţei. Unele necesităţi sunt mai importante decât altele. Ierarhia lor este cea indicată de ordinea în care au fost enunţate, enumerate. Cele mai semnificative pentru existenţa omului sunt cele de subzistenţă. Ele sunt precondiţii absolute ale existenţei. Urmează necesităţile de securitae, de apartenenţă şi dragoste, de statut social şi, în fine, cele de autoactualizare. După cum se vede opţiunea lui Maslow în vechea dispută corp/suflet este clară: necesităţile corporale sunt şi ele importante; satisfacerea lor reprezintă baza existenţei umane, dar necesităţile superioare, spirtuale sunt în fond cele mai semnificative pentru om, specifice existenţei lui. De aceea, nu există nici o opoziţie corp/suflet. Persoana umană poate fi considerată mai degrabă ca un edificiu complex, la temelia căruia este corpul biologic, cu necesităţile sale elementare. Dinamica presiunii necesităţilor asupra comportamentului este diferenţiată în funcţie de poziţia lor în ierarhie. Întreaga teorie a lui Maslow se bazează pe un enunţ fundamental: „Comportamentul uman va fi orientat cu prioritate de prima categorie de necesităţi nesatisfăcute din ierarhie”. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, o proprietate generală a raportului dintre necesităţi şi comportament. O necesitate exercită o presiune asupra comportamentului: îl orientează şi îl motivează spre satisfacerea ei. Ea nu acţionează însă întotdeauna activ asupra comportamentului. Din acest punct de vedere o necesitate poate avea două poziţii distincte: să fie manifestă sau latentă . O necesitate manifestă este aceea care presează activ asupra comportamentui, orientându-l spre satisfacerea sa. O necesitate latentă, fără a înceta să fie necesitate, nu exercită în respectivul moment nici o presiune asupra comportamentului. În ce condiţii însă, o necesitate este manifestă sau latentă? Există două situaţii distincte în acest sens. Prima situaţie: gradul de satisfacere absolut al necesităţii. O necesitate nesatisfăcută este activă, manifestă; presează asupra noastră, motivându-ne să acţionăm spre satisfacerea ei. Îndată ce a fost satisfăcută, ea trece în latenţă. Este ora prânzului. Dintr-o dată stomacul începe să se facă simţit. La început uşoare jene,

7

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

salivări, apoi dureri, stări de sfârşeală, nervozitate. Actul mâncării se insinuează în centrul preocupărilor. Dacă nu se dă curs satisfacerii acestei necesităţi, ea devine obsesie. Gândul ne zboară tot mai insistent la mâncărurile ce ne aşteaptă. Visăm cu ochii deschişi. Parcă totul în jur miroase a mâncare bine pregătită. Creşte nivelul de agresivitate împotriva obstacolelor care stau în calea acestei nevoi. Sunt persoane care declară adesea că devin nervoase când le este foame. În grade diferite, acest lucru este valabil în general pentru orice necesitate nesatisfăcută. Starea de nervozitate generată de nesatisfacerea sa reprezintă un montaj psiho-fiziologic, opunere a întregului organism sub presiunea acţiunii. Odată satisfăcută o necesitate-şi încetează presiunea asupra comportamentului. Din manifestă, devine latentă. După ce omul a mâncat, hrana dispare din preocupările lui. După ce a dormit s-a spălat, s-a îmbrăcat, aceste probleme încetează să mai existe ca probleme. Ele vor reveni în atenţie când se impune satisfacerea lor din nou. Aceasta este dinamica normală a personalităţii. Există însă şi patologii. Fixaţia excesivă asupra unei categorii de necesităţi, rămânerea lor manifestă chiar după satisfacere este anormală, şi duce la starea de boală. A doua situaţie gradul relativ de satisfacere a necesităţii (a se vedea şi Cap II) Maslow avansează ipoteza că dinamica unei necesităţi este afectată nu numai de gradul ei, de satisfacere/nesatisfacere, ci şi de dinamica celorlalte necesităţi. În consecinţă o necesitate va rămâne (sau trece în) latentă, chiar dacă este nesatisfăcută, în condiţiileîn care alte necesităţi mai importante îi iau locul. Acestea vor presa asupra comportamentului, vor capta toate energiile, trecând în latenţă pe cele mai puţin vitale. De aici şi semnificaţia tezei fundamentale a lui Maslow citată mai sus. Active, manifeste vor fi necesităţile din prima categorie nesatisfăcută din ierarhie. Dacă necesităţile de subzistenţă nu întrunesc condiţiile satisfacerii lor, ele vor fi manifeste, captând întreaga noastră atenţie şi împingând în latenţă toate celelalte necesităţi, indiferent dacă ele sunt sau nu satisfăcute. Când suntem ameninţaţi cu dispariţia prin înfometare este firesc să nu ne mai procupe problema securităţii la bătrâneţe sau în caz de boală; să nu ne mai preocupe actualizarea capacităţilor noastre intelectuale superioare. Problema dominantă va fi obţinerea hranei. Această teză are şi un complementar. Pe măsură ce o serie de nevoi fundamentale sunt satisfăcute, se blochează, devenind manifeste, nevoile din clasele superioare. Există deci o evoluţie a orientării personalităţii umane de la nevoile vitale, de supravieţuire, la cele superioare. Dacă cunoaştem configuraţia condiţiilor de viaţă al unei persoane sau grup social, vom putea prezice, utilizând această teorie, tipul de probleme spre care respectiva persoană sau grup social este orientată. Această idee se fundează pe o presupoziţie mai generală aaupra dinamicii sistemului uman. Resursele de activitate al persoanei umane sunt mai limitate. Omul nu se poate concentra simultan asupra satisfacerea tuturor necesităţilor sale. Datorită acestei limitări acţionale el trebuie mereu să-şi concentreze eforturile spre satisfacerea unui anumit grup de necesităţi, amânând pentru mai târziu pe celelalte care sunt mai puţin vitale.

8

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Teoria lui Maslow susţine ideea extrem de importantă a creşteri şi evoluţiei umane. Varietatea umană se datorează nu atât existenţei unei naturi umane variabile, cât manifestărilor diferite, în condiţii deosebite, ale aceleiaşi naturi (a se vedea în continuare, precum şi volumul nostru „Psihologia Fiinţei”). Ea aruncă o lumină atât asupra dinamicii individuale, cât şi asupra celei colective. Creşterea, evoluţia umană va avea loc de la necesităţile de subzistenţă spre cele de autoactualizare. Aceasta presupune şi o dezvoltare a mediului de viaţă al omului. Omul „se face”, se construieşte mereu în funcţie de condiţiile în care trăieşte. Dacă acestea sunt favorabile satisfacerii în linii generale a necesităţilor fundamentale – condiţii de subzistenţă, securitate prezentă şi viitoare, apartenenţă organică la mediul său social, atitudine pozitivă, suportivă etc – atunci el se va orienta în mod firesc spre actualizarea capacităţilor sale, spre creştere şi dezvoltare. 3. Teoria celor doi factori a lui Friedrich Herzberg Pornind de la analiza surselor care produc satisfacţia şi insatisfacţia în muncă, psihologul american Friedrich Herzberg în teoria sa asupra celor doi factori, a ajuns la o înţelegere mai generală asupra naturii umane, cu interesante implicaţii pentru gradul de satisfacţie. Omul are o dublă natură. Pe de o parte natura animală – nevoile biologice şi condiţiile fizice şi sociale de satisfacere al lor; plus tendinţa de a evita şi contracara orice factor din mediu cu acţiune negativă. În această categorie intră, de exemplu, nu numai foamea (necesitate tipic bilogică), dar şi nevoia de a câştiga bani ca instrument de satisfacere a tuturor nevoilor umane elementare. Pe de altă parte, o natură specific umană: nevoia de realizare, de „creştere” a personalităţii, de maturizare psihologică, socială şi culturală. Autorul pare să sugereze că pe fundamentul biologic se ridică o suprastructură umană caracterizată în mod special prin realizare fizică şi intelectuală, creştere psiho-intelectuală, dezvoltare. Până aici, nimic nou. Tot dualitatea biologic versus uman. Ideea interesantă din teoria lui Herzberg este aceea că satisfacerea nevoilor cuprinse în perimetrul celor două paliere ale fiinţei umane, împreună cu factorii care o condiţionează, au implicaţii distincte asupra stării de satisfacţie umană. Factorii care afectează, pozitiv sau negativ, prima categorie de nevoi sunt denumiţi factori de igienă. În sfera muncii, ei se referă în mod special la mediul de muncă: retribuţia, condiţiile fizice ale muncii, securitatea postului de muncă, relaţiile umane (cu şefii, cu subalternii, colegii, conducera întreprinderii). Factorii care afectează cea de-a doua categorie de necesităţi sunt denumiţi factori de creştere sau motivatori. În aceeaşi sferă a muncii, ei sunt plasaţi mai mult în perimetrul conţinutului muncii: calificarea cerută de postul de muncă, gradul de interes al activităţii, varietatea, creativitatea, posibilităţile de realizare şi creştere personală, responsabilităţile implicate, recunaşterea valorii personale. Aceste două categorii de factori au un comportament diferit, atât în ceea ce priveşte satisfacţia muncii, cât şi în ceea ce priveşte motivarea performanţei. Astfel, factorii de igienă, dacă lipsesc, produc insatisfacţie. De aceea sunt numiţi şi dissatisfactori. Prezenţa lor elimină starea de insatisfacţie, dar nu reprezintă

9

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

totodată şi o sursă importantă de împlinire sau de creştere şi dezvoltare. Dar contribuţia sa pozitivă este modestă. Dacă cineva spune că e fericit fiincă are un şef bun, înţelegem imediat că starea respectivă a putut să apară doar într-un mod excepţional: după o experienţă negativă sau în comparaţie cu alţi colegi şi necunoscuţi care au o experienţă „tristă” în acest domeniu. În mod absolut, deci neraportată la o altă experienţă ni s-ar părea absurd să considerăm că un asemenea factor poate prin el însuşi să conducă la fericire. Condiţiile „exterioare” de muncă – fizice, economice, social-umane – în măsura în care sunt bune, devin rapid „date”, lucruri normale de care nimeni nu se bucură în mod special. Doar după înlocuirea unor condiţii proaste cu unele bune remarcăm calitatea lor. Apoi, aceasta devine obişnuinţă, alte năzuinţe conturându-se. Cineva poate fi nefericit că lucrează într-o secţie murdară, că este supus la un zgomot insuportabil, la temperaturi excesive. Cu greu însă se poate considera fericit doar pentru că locul său de muncă este curat, igienic, liniştit. Acelaşi efect îl au factorii de igienă şi asupra motivării performanţei. Lipsa lor generează o atitudine negativă faţă de muncă, blochează performanţa. Prezenţa lor doar deblochează performanţa, dar nu este suficientă pentru a o motiva. În acest sens igiena la locul de muncă nu reprezintă un factor care să garanteze performanţe ridicate. Lipsa de igienă poate însă să le afecteze negativ. Acelaşi lucru este valabil, conform teoriei lui Herzberg, şi în ceea ce priveşte retribuţia. Un nivel scăzut al acesteia reprezintă o sursă puternică de insatisfacţie, un factor cu influenţă negativă, puternică asupra performanţei. Creşterea sa contribuie desigur, la instalarea unui sentiment de satisfacţie în muncă, la motivarea performanţei. Dar după ce depăşeşte un anumit nivel, ea nu mai este asociată cu creşteri proporţionale ale satisfacţiei şi performanţei. Retribuţia motivează şi generează satisfacţie mai mult „prin comparaţie”. Dacă unul câştigă „mai mult ca alţii” (şi nu contează cât anume în mod absolut) atunci, de regulă, el este mlţumit şi această situaţie îl motivează. Factorii de creştere sau motivatorii au o acţiune inversă celor de igienă. Absenţa lor nu este asociată în mod necesar cu insatisfacţie în muncă; dar prezenţa lor este o sursă importantă de satisfacţie. Din acest motiv sunt desemnaţi şi prin termenul de satisfactori. Lipsa unei munci variate, intersante, afirmă Herzberg nu este o sursă majoră de isatisfacţie. Existenţa ei însă este o bază solidă pentru sentimentul de împlinire, de satisfacţie, de creştere şi dezvoltare personală în viaţă. Aceeaşi influenţă şi asupra performanţei. Lipsa factorilor motivatori nu blochează performanţa: omul poate obţine performanţe ridicate şi în munci neinteresante, necalificate etc. Prezenţa lor reprezintă însă un important motivator al performanţei. O munca interesantă, creativă susţine prin ea însăşi performaţe ridicate. Deşi teoria celor doi factori este elaborată cu referire specială la sfera muncii, ea are o aplicabilitate mult mai generală. În orice sferă a vieţii am putea distinge dissatisfactori (condiţii a căror lipsă generează în mod accentuat insatisfacţie, nereficire, dar a căror prezenţă contribuie relativ modest la constituirea sentimentului pozitiv de plinătate în viaţă, de fericire) şi respectiv satisfactori (care acţionează mai accentuat prin prezenţa decât prin absenţa lor asupra satisfacţiei şi implinirii umane).

10

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

CAPITOLUL II PIRAMIDA TREBUINŢELOR FUNDAMENTALE I. Introducere O scurtă precizare metodologică şi conceptuală se impune de la început, pentru uşurinţa desfăşurării contextului actual. Astfel, denumirile pe care le-am dat în cele ce urmează, nivelelor Piramidei au urmărit să respecte două principii: şi anume tradiţia (pe cât posibil căutând a prelua formulările deja învăţate) pe de o parte, iar pe de altă parte, acolo unde lipsea un concept tradiţional, am vizat introducerea unuia care să sintetizeze ori să fie reprezentativ pentru valorile centrale ale nivelului respectiv (ex: nivelul „Identităţii” ori „Stimei de Sine”) şi care, prin ele însele, ca şi concepte desprinse de contextul explicativ ce le însoţeşte, nu spun prea multe despre întreaga complexitate a trebuinţelor manifestate la respectivul nivel. De aceea, subliniem din start, că aceste denumiri sunt oricând pasibile de a fi înlocuite cu altele mai corespunzătoare, ce cu siguranţă vor fi identificate ulterior prin cooperarea mai multor/altor specialişti. Astfel încât, important este ca noi să ne concentrăm pe înţelegerea fenomenelor ce se ascund în spatele acestor concepte, în toată complexitatea şi cu multiple valenţe specifice acestora. Şi în plus, să păstrăm o optică deschisă pentru a înţelege că aceste Trebuinţe aparţin Sinelui (adică Finnţei noastre interioare, autentice) la diverse stadii de evoluţie, ele fiind specifice deci, pentru tot ceea ce se numeşte în sens tradiţional „fiinţă vie”: plante, animale, oamenii şi regnurile supraumane, acestea din urmă nefăcând obiectul tratării prezente, întrucât, pe de o parte depăşesc posibilităţile actuale de înţelegere/percepere a fiinţei umane (datorită neactivării, neintrării în funcţiune a anumitor organe şi funcţii superioare) iar pe de altă parte, cunoaşterea acelor aspecte nu ar fi decât de utilitate teoretică, pe când interesul imediat al Psihologiei este – aşa cum ştim – acela de a identifica şi da în folosinţă instrumente prin excelenţă practice, puse în slujba devenirii/transformării umane (ceea ce presupune că acestea trebuie să fie dublu-adaptate: la posibilităţile şi la nevoile/necesităţile omului actual). Într-o reprezentare grafică, ierarhia Trebuinţelor se înfăţişează precum în diagrama de mai jos.

11

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Pentru început vom prezenta succint semnificaţia fiecărui nivel, ramânând ca, în final să realizăm anumite observaţii generale atât cu privire la simbolismul (după cum se va vedea) deloc întâmplător al diagramei, cât şi privitoare la semnificaţia de ansamblu a nivelelor. II. Nivelele Piramidei 1o Nivelul fiziologic Necesităţile fiziologice reprezintă totalitatea condiţiilor orientate spre menţinera homeostaziei organismului uman (hrană, apă, aer, inclusiv calitatea sanogenă a acestora). Prin noţiunea de „fiziologie” înţelegem în contextul de faţă, deopotrivă partea biologica („organică” şi „anorganică”) a organismului, cât şi structura energetică, „învelişul” sau „corpul” vital. Având în vederea că organismele vii se află într-o permanentă inter-relaţie de schimb, atât între ele, cât şi cu mediul, trebuie să observăm, în primul rând, că alterarea oricăreia din factorii amintiţi duce la tulburări semnificative ale homeostaziei. Starea ideală de echilibru total pe acest nivel ar fi aceea în care întreaga suită a legăturilor/corespondenţelor organismului cu mediu să funcţioneze perfect. Acest lucru însă nu se poate realiza practic şi tocmai de aceea Natura a prevăzut mecanisme (şi instrumente) având caracter reparator, cea mai evidentă manifestare a acestora reprezentând-o funcţia de adaptare. Această funcţie este cu atât mai puternică, adică organismul se adaptează cu atât mai uşor, cu cât este mai avansat pe scara evoluţiei. Astfel încât, pe bună dreptate s-a spus că omul este cea mai adaptabilă dintre toate speciile. Aspect datorat, de altfel şi complexităţii organismului său, în structura căruia se găsesc, de fapt, toate celelalte regnuri, întrucât sub aspect fiziologic, trupul uman conţinând regnul mineral, vegetal şi animal. 12

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Şi spunând din nou fiziologic trebuie să înţelegem atât partea materială (biologică) precum şi cea vitală (energetică). Adică organismul uman conţine fluide (câmpuri energetice) aparţinătoare deopotrivă animalelor, plantelor şi mineralelor. Acest aspect este de o importanţă capitală pentru înţelegerea comportamentului uman în anumite situaţii. Pentru că fluidele corpului său vital (preferăm noţiunea de corp pentru că redă mai bine aspectul structural complex, organic şi funcţional, decât aceea de „câmp” folosită în bio-fizică şi care semnifică mai mult un mediu decât un organism, ceea ce nu este cazul), fluidele corpului vital, deci, pe lângă funcţia de bază, aceea de a intreţine mişcarea (dinamica) şi a facilita schimburile (sau chiar mai mult, comunicarea între toate organismele componente ale Ecosistemului Naturii) au şi rolul de memorie universală a experienţelor rezultate de pe urma acestor schimburi, pe baza acestei memorii reglându-se funcţia de adaptare, amintită mai sus. Tot memoria fiziologică reprezintă fundamentul a ceea ce se numeşte instinct – adică reguli utile/necesare pentru facilitarea/realizarea supravieţuirii, a stării de existenţă. Instinctul, însă nu se reduce la lumea animalelor şi a oamenilor. Ştiinţele clasice l-au observat şi descris foarte bine la aceste nivele ale evoluţiei fiinţei pentru că era mai evident. Lumea plantelor, în egală măsură beneficiază de această Forţă Internă a fiziologicului lor, care le ghidează spre adecvarea comportamentului la mediu, în scopul perpetuării supravieţuirii individului şi speciei. Tocmai datorită faptului că organismul uman conţine structuri energetice aparţinătoare şi celorlalte regnuri, pot exista tendinţe/instincte specifice acestora, instincte care intră în general în componenţa a ceea ce se numeşte Temperament (descris foarte sugestiv încă de Hipocrate). Temperamentele condiţionează forma şi conţinutul exprimării, în structura de Personalitate, a multora dintre capacităţile, înclinaţiile ori trăsăturile de caracter ale unei fiinţe umane (şi nu numai) care se întrupează într-un astfel de organism. De exemplu o persoană se naşte cu toate calităţile şi abilităţile necesare unui bun orator sau actor, însă datorită temperamentului său melancolic, profund lipsit de energie va întâmpina mari dificultăţi în manifestare, trebuind să parcurgă un proces intensiv de autoeducare/modelare/instrucţie şi poate chiar să apeleze la surse complementare de energizare, desigur, totdeauna cu consecinţele colaterale. Sau viceversa: o persoană cu înclinaţie spre medicină chirurgicală să fie împiedicată de lipsa de răbdare şi „nervozitatea” mâinilor, imprimate de un temperament coleric. Desigur aici prin antrenament e mai uşor de rezolvat situaţia pentru că se aplică un principiu universal al Naturii: acolo unde se poate mai mult, se poate şi mai puţin. Surplusul de energie „strunit” şi canalizat corespunzător se poate dovedi de maximă utilitate mai ales într-o astfel de profesiune.

13

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Dincolo de importanţa în structurarea temperamentelor, asigurarea „instinctului vital” (sau al supravieţuirii) şi comunicarea între organisme, corpul vital (eteric) realizează totodată comunicarea între componentele aceluiaşi organism, fiind suportul informaţional al sistemului nervos. Partea materială: creierul, nervii, măduva (şi alte ramificaţii) precum şi sistemul limfatic (etc) reprezintă canalele prin care „energia” (eterul) se propagă purtând cu sine informaţiile necesare „hrănirii” tuturor sistemelor componente ale organismului. Astfel încât, alterarea homeostaziei pe acest nivel întâi al trebuinţelor (corespunzătoare întregii game de stări fiziologice, de la cele de simplu disconfort – foame, sete, frig etc – până la cele acute – boală) se datorează de cele mai multe ori disfuncţionalităţilor intervenite la nivelul energetic. Pe acest principiu se bazează toate terapiile energetice (orientale şi occidentale) de la Qi-Kong, acupunctură, Reiki şi reflexo-terapie, până la Hata Yoga. Toate urmăresc să refacă dezechilibrele energetice create prin insufucient de performanta circulaţie a fluidului vital. Vedem astfel că, dicolo de calitatea sa omogenă (sau pură) a factorilor de mediu (alimente, aer, apă, radiaţii etc) sub aspectul poluării, de o deosebită importanţă este şi calitatea substratului energetic pe care acestea îl poartă. Astfel, de exemplu carnea, din punct de vedere medico-veterinar poate fi „sănătoasă”, însă fluidele ce o însoţesc pot să aibă nivele diferite de vibraţie, determinate fie de gradul de evoluţie a speciei aparţinătoare (şi aici ne referim desigur la evoluţia biologică-materială, a organismului, observată de biologia darwiniană) fie de gradul de evoluţie al fiinţei ce locuieşte acel organism. Astfel organismul biologic al câinelui, delfinului, pisicii, elefantului deşi este mai puţin evoluat decât cel al maimuţelor primate, totuşi energiile vitale ale acestora sunt influenţate de fiinţa locuitoare mult mai avansată decât în primul caz. Şi e bine să reţinem că aceste energii, cu cât aparţin unei fiinţe mai evoluate, cu atât dobândesc o putere de organizare mai pregnantă, preluând şi reţinând mai mult din personalitatea acelei fiinţe. Astfel încât ele vor fi mai greu descompuse, prelucrate şi asimilate de către structurile energetice ale fiinţei care se hrăneşte cu acestea, existând tendinţa de a conserva impulsurile/instinctele proprii fiinţei de la care provin (Să ne amintim de rolul principal ca memorator al corpului energetic. Pe aceste principii se bazează postul alimentar utilizat ca instrument în toate sistemele de evoluţie spirituală, şi care face diferenţa între fluidele energetice ale diverselor surse de hrănire a omului) Este, credem, binecunoscut faptul că, sub influenţa elementului fundamental Foc, sub diversele sale aspecte uzuale (ardere, fierbere, prăjire etc) corpurile energetice se distrug (se dezorganizează), motiv pentru care intervine fenomenul denumit „moarte”, adică partea „materială” a organismului nu mai poate „funcţiona”. Sub aspect alimentar – dacă vorbim din punctul de vedere al fiinţei care tinde să-şi satisfacă nevoile acestui prim nivel, în discuţie – faptul acesta este deopotrivă benefic, dar şi 14

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

mai puţin benefic. El este benefic în măsura în care distruge structurile energetice superior organizate (ale animalelor). Carnea prăjită (sau fiartă) păstrează, de aceea mai puţin din fluidele iniţiale, decât cea crudă (în paranteză fie spus, nici aceasta nu le păstrează pe toate, întucât corpul eteric se dezintegrează într-o oarecare măsură din momentul încetării procesului de circulaţie a sângelui şi de repiraţie, aceste fiind purtătoarele energiei de viaţă, sau vitale, cum mai este numită). În ceea ce priveşte elementele vegetale sau apa, aceasta reprezintă un veritabil izvor de vitalitate care, fiind la un stadiu primar de organizare, va putea fi extrem de uşor adaptabilă trebuinţelor organismului uman (de exemplu) pe de o parte, iar pe de altă parte nu există riscul de „contaminare” cu structuri de personalitate de la fiinţele iniţial utilizatoare. De aceea aducera lor în contact cu elementul Foc şi distrugera acestora, nu poate fi considerată favorabilă (şi toate reţetele şi şcolile de alimentaţie naturistă ştiu aceasta). În altă ordine de idei, trebuie să mai observăm un aspect important. Fluidul eteric, prin calităţile sale, este captatorul impresiilor de mediu, deopotrivă venite de la experienţele pe care le trăieşte fiinţa în raporturile de schimb cu celelalte fiinţe, cât şi din trăirile interne ale acesteia, din stările ei afective, cognitive, mentale. De aceea dincolo de – accentuăm – calitatea/puritatea unui aliment (în sens generic), determinată cu instrumentele clasice de măsură, trebuie să avem în vedere conţinutul şi calitatea energiilor ce îl însoţesc. Pentru că satisfacerea necesităţilor pe acest nivel, fiziologic, presupune deopotrivă aspectele materiale (biologice), cât şi aspectele energetice (vitale). 2oNivelul trebuinţelor de Siguranţă Trebuinţele de Siguranţă cuprind ansamblul condiţiilor şi factorilor, deopotrivă externi şi interni, determinanţi pentru realizarea unei stări de echilibru prospectiv, adică de stabilitate, de certitudine a existenţei atât pentru prezent cât şi pentru viitor. În mod tradiţional, factorii incidenţi la acest nivel sunt împărţiţi în două categorii: externi şi interni. În rândul factorilor externi se înscriu: adăpostul îmbrăcămintea, „proviziile pentru ziua de mâine”, banii în cont, lipsa duşmanilor sau a pericolelor; existenţa unor surse certe de venit, ordinea socială (lipsa criminalităţii, respecarea dreturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, etc), calitatea elementară a vieţii (salubritate, alimentaţie sănătoasă etc), lipsa războaielor, tulburărilor sociale ori calamităţilor naturale etc. Din categoria factorilor interni putem aminti lipsa stresului puternic, al tulburărilor existenţiale marcante (boli fizice sau psihice; pierderea unor fiinţe apropiate faţă de care se crease o dependenţă profundă; pierderi materiale de anvergură etc). În fapt marea majoritate a factorilor interni rezidă într-o cauză primă datorată unor modificări în mediul extern; chiar şi acei factori ce – în aparenţă – ar ţine de profunzimea cea mai intimă a fiinţei, cum ar fi 15

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

concepţiile de viaţă, credinţele şi ideologiile etc şi care, nici ei, nu se schimbă decât tot sub impulsul unor experienţe exterioare şi prealabile trăite de subiectul în cauză. De aceea noi preferăm clasificarea după efectele produse şi nu după sursa (mai mult sau mai puţin aparentă) a acestora, în factori care ţin de siguranţa fizică şi factori ce afectează siguranţa psihică. Diferenţa dintre cele două categorii constând în faptul că unii produc efecte psihice pe când ceilalţi afectează doar structurile fiziologice. În realitate, însă prea rar vom întâlni elemente pure încadrabile doar în una sau alta dintre categorii. În general factorii perturbatori se prezintă ca un ansamblu complex, influenţând atât fizicul cât şi partea psihică, chiar dacă nu concomitent. De exemplu consumul alcoolului, în primul rând alterează funcţionarea fiziologică – chiar dacă sub aspect psihic produce o stare de bine, prezentându-se ca o falsă necesitate – iar în timp el va acţiona şi asupra structurilor psihice. Şi aici atragem atenţia asupra unei confuzii în general, împărtăşită de mulţi specialişti. Alcoolul, drogurile, mâncarea, sexul, etc şi toate aspectele care creează dependenţă, realizându-se prin intermediul unor funcţii şi organe biologice, afectează în fapt capacităţile psihice (lucru binecunoscut). Însă, (şi acum intervine eroarea) dacă se observă o scădere a memoriei, concentrării, stabilităţii musculare, cursivităţii gândirii, exprimării şi trăirii afective etc, aceste fapte se datorează alterărilor produse organelor fiziologice ce fac posibilă maifestarea în lumea fizică a capacităţilor proprii fiinţei umane. Dar capacităţile respective nu sunt alterate prin respectivele substanţe consumate. Atenţie foarte mare. E o diferenţă de esenţă între respectivele substanţe ce ţin de planul/realitatea fizică şi eterică, pe de o parte, şi capacităţi/abilităţi/ trăsături de caracter etc ce se află la un nivel cu mult superior, ţinând de fiinţa înseşi, iar nu de corpurile pe care aceasta le utilizează la un moment dat sau altul. Ceea ce poate însă afecta aceste din urmă apecte, este dezordinea produsă în organizarea vieţii. Organizarea vieţii reprezintă setul de conduite/ atitudini şi manifestări prin care individul îşi stabileşte strategia cea mai viabilă în măsură a-i permite să-şi conducă viaţa după propriile principii şi să-şi exprime propriile trăsături interioare. Altfel spus, pentru un om sănătos, organizarea vieţii este media dintre ceea ce crede el despre sine şi ceea ce vede lumea în el, sau mai exact personalitatea socială vie şi activă, rezultată din acţiunea sinergică a celor două extreme. În momentul în care derularea firească a acestei ordini strategice (reamintim, cuprinzând setul de credinţe, principii, valori, acţiuni etc personale) este tulburată de slăbirea coeziunii dintre forţele ce o menţineau (tăria voinţei şi claritatea gândirii, determinate de „înceţoşarea minţii”, voaloarea sau dimpotrivă accentuarea afectivităţii, slăbirea senzitivităţii la nivel fiziologic, alterarea simţului responsabilităţii etc), în momentul acela deci, îşi pot face intrarea în sistem diverse gânduri până atunci reprobate/respinse, diverse sentimente sau conduite neconforme. Acestea vor afecta valorile 16

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

amintite, iar nu substanţele fiziologice, care au constituit numai un instrument, un fel de “cal troian” pentru primele.
Aceste forţe, la început insesizabile, în timp, prin repetare, se vor amplifica şi multiplica ajungând – în situaţiile critice – să preia controlul asupra normelor de bază ale sistemului de organizare a vieţii individuale, putând introduce, nu doar în comportament, ci chiar în structura Naturii individuale sau a Caracterului aspecte (de obicei) degradante. (Pentru detalii recomnadăm volumul nostru “Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologică integrativă a persnalităţii”). Cel mai adesea astfel de factori, creatori de dependenţe, produc transformări doar la nivelul organismelor (corpurilor): fiziologic şi astral, dezorganizându-le (a se vedea, desprea cestea, volumul amintit mai sus). Însă din punct de vedere al omului în manifestare socială, o dezorganizare chiar şi numai la nivelul acestor corpuri poate fi suficient de negativă atât pentru el cât şi pentru ceilalţi, aducându-l în imposibilitatea de a-şi exprima capacităţile mentale, de exemplu (prin alterarea cerebrală ori a sistemului nervos) sau a capacităţii afective/volitive, a virtuţiilor (dragoste, afecţiune, milă, compasiune, simpatie, grijă, etc) prin „amputări” (destructurări) determinate în corpul astral. Parabolic (şi chiar puţin diabolic exprimat), Sf. Petru dacă venind în lumea fizică şi-ar altera corpul astral, toată măreţia şi virtutea sfinţeniei lui ar avea profund de suferit în a putea fi exprimată corespunzător. La fel ca drogurile – ce reprezintă agenţi, clasic, externi – există şi alte categorii de factori care afectează siguranţa unei fiinţe. De exemplu pentru om, stresul, ura, mânia, orgoliul, gelozia, invidia, tristeţea, injuriile, meschinăria (şi toată gama acestor „păcate” – depinzând desigur şi de gradul de „sensibilitate”, de curăţenie sufletească a persoanei în cauză, corelativă nivelului său de evoluţie) toate acestea, deci, vor constitui „pericole” (în sensul veritabil al cuvântului). Nu trebuie ca cineva să acţioneze, să orienteze asupra ei o astfel de influenţă (de ex. să-I adreseze o injurie); simpul fapt de a se afla într-un mediu saturat de altfel de influenţe îi afectează fiinţei umane profund starea de siguranţă psihică. Omul în cauză se simte agresat personal de aceste manifestări, se simte violat în integritatea, intimitatea şi standardul valorilor proprii. (Acesta este motivul pentru care toate legislaţiile moderne permit cauze ne derăspundere juridică precum legitima apărare sau starea de necesitate, chiar şi pentru situaţii în care sunt atacate şi puse în pericol valori comune şi universale ale societăţii, nu numai când este lezată în mod direct o anumită persoană determinată.)

3oNivelul trebuinţelor ambientale

Presupun asigurarea unui standard de calitate şi confort (inclusiv estetic) al vieţii, de organizare şi „amenajare” a „mediului de viaţă” (camera sau casa proprie, biroul, maşina, grădina etc.) în conformitate cu „gustul personal”, ori altfel spus, după propriile

17

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

norme/principii şi standarde de percepere/raportare la realitatea cotidiană, astfel încât existenţa proprie să fie nu doar un simplu fapt, un dat al naturii, sau o pură întâmplare, ci ea însăşi să poată reprezenta o sursă de satisfacţie umană interioară. La acest nivel întâlnim pentru prima dată pornirile artistice ale fiinţei. Manifestarea capacităţilor sale cu adevărat creatoare se va exprima plenar pe nivelul 7 (după cum vom vedea mai jos). La acel nivel ea are caracter de artă şi presupune o transpunere totală a fiinţei creatorului în opera de artă, o contopire a acestor două în afara oricărei condiţionări, determinări, sau control din partea raţiunii ori voinţei. Artistul creează dintr-o pornire interioară, dintr-un instinct existenţial trans-conştient şi trans-raţional. Aici însă, pe nivelul 3 lucrurile se petrec întocmai invers. Nevoia de ambient provine dintr-o examinare atentă a mediului exterior, urmată de o supunere a acestuia la normele/cerinţele ordinii interioare. Din compararea celor două dimensiuni (interior şi exterior) precum şi din conştientizarea altor trebuinţe (de exemplu nevoia de a avea un partener, ori nevoia de cunoaştere, sau de stimă de sine) se urmăreşte modificarea/ adaptarea spaţiului ambiental pentru ca prin funcţionalitatea sa să creeze starea de confort specifică şi utilă satisfacerii acestor trebuinţe. Se realizează în acest fel personalizarea mediului ambiental imediat înconjurător. Acest confort este deci mediat şi utilitar, dar nu lipsit de estetic. Este nevoia primară de estetic, nevoia fiinţei de a se înconjura de frumos – nu de dragul contemplării frumosului (acest lucru se petrece cum spuneam pe nivelul 7) ci pentru valoarea sa de accesoriu util. Astfel observăm de exemplu această nevoie manifestată în ornamentele obiectelor uzuale. Aceste ornamente sunt accesorii funcţionale ale obiectelor şi nu opere de artă, fiind create cu intenţia predeterminată de a înfrumuseţa ceva şi nu de dragul frumosului în sine. În alte situaţii ele sunt menite a transmite un mesaj (de ex. la vestimentaţie, sau maşini de lux), de a afirma o anumită poziţie socială, de a scoate în evidenţă anumite capacităţi personale ori aparteneţa la un anumit grup social (tatuaj etc). Sau pur şi simplu pentru confortul propriu şi personal; căci aici includem toate formele/culorile obiectelor de care cineva se înconjoară la un moment dat, de la designul noptierei sau a telefonului, la mobilier, zugrăveli interioare, birotică şi covoare, până la zona de locuit, spaţiul de relaxare, staţiunea sau plaja unde preferă să-şi petreacă timpul liber, maşinile, jocurile, ocupaţiile şi îndeletnicirile care îl atrag şi relaxează. Toate acestea se includ în vasta categorie a factorilor creatori de confort. Aceşti factori îndeplinesc deci următoarele funcţiuni: a) -adaptează ordinea exterioară a mediului după ordinea interioară a fiinţei locuitoare

18

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

b)-asigură crearea unui spaţiu personalizat, ce s-ar putea numi „turnul de fildeş” propriu, sau “propria vizuină” (vom vedea mai jos, pentru ca aceasta să devină un „cămin” trebuie să mai primească şi altceva: afecţiune, căldura altor suflete etc) c)-creează un cadru de reprezentanţă a fiinţei în lume; este interfaţa de contact menită să comunice în avanpost mesaje către interlocutori; totodată creează imaginea fiinţei în mediul special de viaţă d)-reglează procesele interne ale fiinţei în perioadele de tulburare, printr-o reacţie inversă: ordinea internă bulversată se regăseşte/reface prin contactul cu imaginea sa externă, fiind astfel un veritabil “templu personal al regăsirii de sine” e)-constituie spaţiu/mediu de reenergizare, de favorizare a introspecţiei şi sprijin în dezvoltarea personală f)-reprezintă un mediu simbolic, creând totodată un cadru, o imagine exterioară (extindere sau re-flexie a personalităţii) care-i permite sufletului să se contemple pe sine, de aici rezultând, pe de o parte autocunoaşterea (sau mai exact ajutând la cunaşterea de sine), iar pe de altă parte dându-i acestuia un sentiment de mulţumire, de împlinire de sine. Pentru că, în paranteză fie spus, o anumită doză de narcisism nu numai că este specifică şi binevenită, ci e absolut necesară fiecărei fiinţe având funcţia principală de catalizator al procesului autovalorizării (iubirea de sine). În lipsa narcisismului fiinţa nu ar pune preţ pe ea înseşi, oricât de dezvoltat ar fi orgoliul propriu. Pentru că orgoliul este orb; un instinct primar al supravieţuirii, perpetuării şi impunerii, dar în afara vreunei logici interne de funcţionare şi fără reguli structurale. Pe când narcisismul ajută fiinţa să se analizeze, să se contemple, să se cunoască şi pună în valoare. Orgoliul doar impune, narcisismul dovedeşte; clădeşte o structură afectivă şi raţională pe baza căreia fiinţa are motivaţia şi baza de sprijin pentru valorizarea de sine. Narcisismul este, de fapt, o nevoie de bază a Sinelui fiecărei fiinţe, şi nu se reduce doar la autocontemplare. Ci „oglinda” în care Sinele „se priveşte” este constituită din toate lucrurile şi fiinţele mediului său de viaţă: de la cele mai nesemnificative obiecte de uz personal/casnic, până la membrii familiei ori alte fiinţe înconjurătoare. Când soţia, mama sau fiica ne spun că ne iubesc, sau ce frumoşi/deştepţi/educaţi etc suntem; când pisica sau câinele se bucură de prezenţa noastră; când privim maşina preferată în garaj, ori ne punem o cămaşă îndrăgită; sau dimineaţa când bem cafeaua, din ceaşca la care ţinem atât de mult pentru că ne oferă satisfacţie/plăcere de fiecare dată când o privim; când facem o baie zilnică relaxantă, sau ne plimbăm în parc la sfârşit de săptămână ori ne întâlnim cu rudele/prietenii îndrăgiţi; toate aceste amănunte ale vieţii cotidiene care creează starea de confort, de ambient, de plăcere de a trăi, reprezintă instrumente/modalităţi/surse ori mai explicit „oglinzi” în care sufletul se contemplă pe sine, descoperindu-se (într-o oarecare măsură) împlinit în viaţă.

19

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Dacă aceste „oglinzi” sunt „sparte” imaginea va fi total necorespunzătoare. Narcis din noi se declară nemulţumit de propria contemplare, sau chiar scârbit, ori profund dezamăgit. Pentru că aceste lucruri mărunte ale vieţii cotidiene, aceste mici evenimente creatoare de imagine favorabilă, fac frumuseţea existenţei. Astfel încât pe bună dreptate s-a spus că „sufletul se împlineşte mai bucuros în lucruri mărunte, dar repetate, decât în contemplarea vreunui ideal măreţ, însă rece şi îndepărtat” (Francis Bacon). Dacă aceste aspecte lipsesc, nivelul 3 al Trebuinţelor Ambientale, aparent inofensiv, se dovedeşte a fi de o importanţă capitală, fiindcă el destructurează întreg edificiul piramidei. Poate fi omul cel mai mare savant al lumii, cel mai mediatizat şi apreciat (sincer) personaj social, posesorul unor averi şi afaceri prospere etc, dacă nu gustă acest necesar de plăcere din actele mărunte ale vieţii sale, va regăsi existenţa proprie nu doar searbădă, ci şi inutilă. Pentru că ce rost are să trăieşti dacă nu simţi satisfacţie de pe urma acestui fapt. Astfel încât, prin destructurarea/nesatisfacerea acestui Nivel, trece calea cea mai sigură ce poartă omul spre actul sinuciderii. Şi pe care se vor abţine de a o parcurge doar trei categorii de persoane: cei care îndrăgesc suferinţa de dragul suferinţei; cei prea laşi pentru a-şi pune capăt zilelor şi cei cu conştiinţa morală dezvoltată, care ştiu că este un păcat să dezerteze din faţa datoriei de a trăi.

4oNecesităţile Sociale

Nivelul necesităţilor sociale (sau societar) este, poate cel mai complex dintre toate nivelele piramidei, fapt determinat de multitudinea de funcţii ale Sinelui (a se vedea mai jos) care acţionează aici, dând naştere unei game variate de tendinţe multidirecţionate, dar care rămân totuşi interdependente, din acţiunea lor sinergică luând naştere o rezultamtă – care a şi dat numele nivelului – orientată spre raporturile cu „altul”. Acest altul poate fi un seamăn din aceeaşi specie sau din oricare alta; ceea ce contează este ca acesta să fie perceput ca un „suflet”, ca o fiinţă vie. Aspectul este important şi el ţine de gradul de dezvoltare/ evoluţie a fiecăruia în parte, precum şi de optica sa de viaţă. Dacă e să vorbim despre oameni, vom găsi unii care simt afecţiune şi se dedică astfel cu toată dragostea plantelor pe care le privesc drept fiinţe vii (aşa cum şi sunt, dealtfel) înzestrate cu viaţă şi simţire, pe când alţii chiar şi animalele le consideră lucruri, astfel încât nevoia lor de sociabilitate, de un altul (sau alţii) nu poate fi satisfăcută decâ de un seamăn uman. Această stare de fapt le îngrădeşte semnificativ posibilitatea de actualizare (de satisfacere permanentă) pe acest nivel, ei fiind strict dependenţi de societatea umană, aspect cu puternice repercursiuni negative mai ales în situaţii de neacceptare din partea semenilor, de încălcare a regulilor de convieţuire, de excludere etc. În astfel de momente el se vede în 20

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

imposibilitatea împlinirii pe acest nivel, pe când o persoană din prima categorie şi-ar putea satisface nevoile specifice prin intrarea în relaţie cu alte fiinţe. Sunt binecunoscute cazurile de „retragere din lume” din diverse motive (în special dezgust, dezamăgire ori oboseală psihică); dar nevoia de raporturi cu un „altul” rămâne la fel de valabilă, astfel că pentru cei ce nu pot da curs actualizării acesteia prin relaţii (de tipul celor de mai jos) cu lumea naturii (plante, animale), în timp, insatisfacţia aceasta se va acutiza putând duce la crize grave, ce vor afecta (paradoxal) chiar concepţia (şi aşa mărginită până atunci) despre viaţă şi fiinţe, în sensul că o vor restrânge şi mai mult. Persoana în cauză va gândi tot mai negativ şi exclusivist la adresa celorlalţi, se va închide în sine, comunicarea va tinde spre zero, apar comportamente brutale, descărcări de tensiuni necontrolate manifestate sub forma tendinţelor distructive (tinde să „sfarme” tot ce-i iese în cale), câmpul mental se îngustează; gândurile clare fac loc obsesiilor tot mai întunecate şi totul sfârşeşte de multe ori prin sinucidere (dar nu din voinţa controlată de a pune capăt aceste stări de lucruri, ci din întâmplare, din aceeaşi dorinţă de a distruge tot ce-i iese în cale, doar că acum obiectul era propriul trup). Vorbeam la început despre complexitatea structurală a acestui nivel derivată din acţiunea sinergică a mai multor categorii de trebuinţe componente. Iată în cele ce urmează câteva dintre principalele necesităţi structurante: a)Nevoia de a primi şi dărui afecţiune. Deci nu este vorba de trebuinţa de a fi alintat – care am văzut că se plasează pe nivelul 3, al necesităţilor ambientale. În cazul alintului (când ne complimentăm unii pe alţii) nu importă starea de adevăr sau fals a mesajului. Alintul (care este, în fapt, o „minciună sinceră”, bine intenţionată) se adresează imaginii noastre despre noi şi creşterii potenţialului de confort în viaţă (chiar prin îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale). Dăruirea-primirea de afecţiune, în schimb, presupune transmitera unui conţinut complex de trăiri afective, care scapă raţiunii şi deci nu pot fi supuse erorii/falsului. Afecţiunea în contextul acesta înseamnă trăire sinceră a stării de apropiere, de ataşament, de îndrăgire şi orientare sufletească spre celălalt; de „a pune suflet” din sufletul propriu în această relaţie. La nivel superior, deci la intensitate maximă, această trăire devine compasiune. (Concept ce nu trebuie confundat cu mila. Aceasta din urmă constă în voinţa/impulsul intern de a ajuta o fiinţă aflată într-o situaţie/stare inferioară, chiar cu riscul unor pierderi personale. Pe când compasiunea nu judecă, nu valorizează, nu apreciază echivalenţele între fiinţele raportului, ci doar tinde – dincolo de orice raţiune – la unificarea sufletelor celor două; este transpunera în celălalt şi identificarea cu el, rămânând în acelaşi timp tu însuţi, dar de care ai uitat; compasiunea presupune aşadar, o atitudine transpersonală). b)Nevoia de apartenenţă, adică aceea de a se simţi parte la un grup, o familie, un colectiv, un organism social; nevoia de acceptare, de integrare, de recunoaştere ca membru. 21

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Ea maschează nevoia de protecţie, de grijă, de sprijin şi suplinire a propriilor slăbiciuni (puncte slabe) de către ceilalţi componenţi ai grupului (în sens generic). De altfel Rousseau observa (în “Contractul social”) că întrega organizare socială, nevoia oamenilor unii de alţii, derivă, nu atât din dragoste reciprocă, pe cât din imperativul suplinirii lipsurilor şi slăbiciunilor individuale. Observăm că dacă nevoia de afecţiune presupune o relaţie biunivocă (individul primeşte, dar totodată trebuie să şi exteriorizeze afecţiunea, nu neapărat către cel de la care a primit-o) în cazul apartenenţei, în schimb, accentul cade pe el şi nu pe celălalt. Este o trebuinţă personală/individuală, unilaterală. c)Nevoia de comuniune se deosebeşte de nevoia anterioară prin aceea că, dacă nevoia de apartenenţă presupunea simpla acceptare/integrare protectoare în grup, nevoia de comuniune, în schimb, solicită ca între membrii grupului să existe un raport de intimitate şi deschidere, de căldură sufletească; o ambianţă complexă, cel mai bine descrisă prin conceptul de „cămin”. Sentimentul acesta de “comuniune socială” (cum îl numea Adler) nu depinde de numărul indivizilor ce compun grupul şi nici de categoria speciilor din care face parte. Un om şi un câine pot foarte bine să-şi transmită stări afective în măsura de a creea această atmosferă. Sau cel ce îndrăgeşte în mod deosebit florile/plantele se poate simţi „acasă” numai în grădina sa, în seră ori în pădure etc. „Sentimentul” acesta, deci, poate exista la fel de bine între doi membrii, ori se poate extinde la întreaga societate (umană, pentru că în rândul animalelor nu putem vorbi de o societate extinsă la nivel se specie, dar putem observa – şi lua aminte! – la comunităţile mai restrânse pe care acestea le creează ca structuri cu organizare şi raporturi inter-individuale ce depăşesc rosturile umane în mult puncte; ex: comunitatea lupilor, a suricatelor etc). Desigur dezideratul sentimentului de comuniune socială extins la nivelul întregii specii umane, rămâne încă un „ideal înălţător” (Adler) chiar dacă socialiştii şi-au propus de mai bine de două secole înfăptuirea lui. Mai trebuie ca societatea în ansamblul său să se maturizeze şi să urce (pe treptele piramidei) spre momentul intrării în funcţiune a acestui nivel. Pentru că societatea este ea însăşi o entitate distinctă de indivizi componenţi şi, ca orice entitate vie se supune aceloraşi reguli ale existenţei unor Necesităţi ierarhizate. La gradul de evoluţie actual comunitatea umană a reuşit accesarea doar primelor 3 trepte ale Piramidei. (Aceasta însemnând că organismul social nu „simte” încă nevoi superioare acestor trei descrise anterior). d)Nevoia de relaţie: este o nevoie rece şi distantă; ea nu presupune incidenţa vreunui sentiment/afectivitate, ci solicită simpla raportare la ceilalţi. Ea îşi are originea în principal în teama existenţială de singurătae, în necesitatea „de a fi cu cineva”. În diverse situaţii ale vieţii întâlnim oameni făcând lucruri aparent ciudate: vorbesc singuri pe întuneric, se mută mai bine la un vecin (pentru care nu avea nici un fel de afecţiune/atracţie/nevoie etc) decât să locuiască 22

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

singuri pe o anumită perioadă; caută compania unui animal (pe care până în aceea situaţie nu-l considerau „fiinţă”) pentru a fi cu „cineva” până încetează respectiva situaţie etc. Toţi oamneii trec prin astfel de momente, fiindcă toţi au această nevoie de relaţie. În afara sentimentului de frică, ori necesitatea de a învinge singurătatea, nevoia de relaţie se exprimă şi prin trebuinţa de un altul ca oglindă reflectoare a propriilor stări de spirit. Păstorul vorbeşte cu oile sale, gospodina cu animalele de casă, grădinarul cu florile etc şi nu din nevoia de comunicare (care, vedem imediat, presupune transmiterea către altcineva a unui mesaj) ci dintr-o necesitate a Sinelui numită Nevoia de Destăinuire (pentru necesităţile şi funcţiile Sinelui recomandăm volumul nostru amintit deja “Psihologia Fiinţei…”). Fiinţa (umană, în cazul discutat aici) doreşte să „stea de vorbă” cu ea însăşi, să realizeze un proces de autoanaliză de introspecţie, însă pentru aceasta are nevoie de un agent exterior „viu”, de un „alter ego” în care, dedublându-se (virtual) să-şi transpună sinele său conlocutor. Tot la nevoia de relaţie vom raporta şi atitudinile de conflict şi competiţie între un individ şi alte fiinţe componente ale unui grup. Nu este vorba de intenţia acestuia de a se impune (fiindcă atunci ne-am afla în prezenţa nivelului 6, al Stimei/Valorizării de Sine, aşa cum se va vedea mai jos), ci doar de dorinţa de a fi luat în seamă, se a-şi dovedi sieşi şi celorlalţi că există, că e prezent şi el acolo; de a fi acceptat, inclus, remarcat. În limbaj comun se spune despre un om (în special la oameni se manifestă şi mai ales la tineri) că „se dă în spectacol”. Tot ce urmăreşte este să atragă atenţia. De aceea această nevoie de relaţie (prin aspectul în discuţie) este cel mai frecvent întâlnită în ritualurile de curtare (la toate nivelele lumii animaliere, incluzându-l aici şi pe om). e)Nevoia de comunicare şi schimb/ transfer: constă în trebuita fiinţei de a transmite şi recepta mesaje, de a face schimb informaţional (pe toate căile, nu doar lingvistice) cu alte fiinţe. Este o necesitate de împărtăşire (care presupune a dărui ceva din ceea ce am fără a sărăci eu) şi totodată de creştere şi dezvoltare (de a-mi îmbogăţi bagajul informaţional cu aspecte utile progresului individual). Ea presupune neapărat un raport între cel puţin două fiinţe reale, un raport exterior, ce exclude introspecţia şi raporturile cu sine însuşi ca în cazul anterior. (De reţinut că prin conceptul de „informaţii” înţelegem orice tip de mesaj, fie că este vorba de gesturi, fapte, atitudini, stări de spirit, concepte etc). f)Nevoia de orientare: presupune raportarea la un sistem de norme unanim (sau larg) împărtăşit; călăuzirea în găsirea sensului vieţii, a exprimării sale ca fiinţă, a modalităţii celei mai viabile de adapare la existenţă, a căilor cele mai sigure de realizare a împlinirii de sine, prin orientarea după regulile (deja experimentate şi validate) aparţinătoare unei colectivităţi, care prin chiar existenţa sa (şi standardul existenţei sale) oferă o anumită garanţie în acest sens.

23

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Această necesitate se activează (intră în funcţiune) încă din primele faze ale existenţei fiinţei ca pui, şi are rolul primordial în deprinderea/ copierea comportamentului adulţilor (în faza iniţială), iar ulterior, când fiinţa creşte şi încep să funcţioneze „procesele psihice” superioare (afectivitatea, raţiunea, conştiinţa), tot această necesitate creează impulsul şi motivaţia necesară proceselor educaţionale (şi autoeducaţionale).

5oNecesităţile de cunoaştere

Reprezintă nevoia fundamentală ce caracterizează toate fiinţele dotate cu libertatea autodeterminării şi a devenirii de sine. Omul este prima entitate din lanţul evolutiv, care resimte puternic activarea acestui nivel în întreaga sa plenitudine, chiar dacă, anumite aspecte ale necesităţilor de cunoaştere le întâlnim şi la unele animale. Şi e normal să fie aşa dacă avem în vedere că pe acest nivel se manifestă una dintre Cerinţele Sinelui – anume aceea de lumină, de orizont, de orientare. (Pentru detalii recomnadăm din nou „Psihologia Fiinţei...” ) Vedem astfel la majoritatea animalelor, mai ales în perioada copilăriei, cel mai pregnant evidenţiată necesitatea de cunoaştere, manifestată în procesul de investigare a mediului înconjurător, de a interoga lucrurile şi fiinţele din spaţiul acestuia, de a pune înrebări şi a obţine răspunsuri menite a contura o anumită experienţă de viaţă. Puiul animalului este prin excelenţă o fiinţă dotată cu posibilitatea de a se mira. Dar mirarea lui este orientată unidirecţional, înspre exterior, înspre mediu, devenind astfel curiozitate. Curiozitatea reprezintă impulsul manifestat ca necesitate a Sinelui de a cunoaşte şi a se raporta la tot ceea ce întâlneşte în mediul său de viaţă. Abia la fiinţele umane (când Sinele, deci este la un nivel superior de evoluţie – şi de aceea nu se manifestă la vârstele mici, Sinele făcându-şi simţită prezenţa între 14 şi 21 de ani), acest impuls devine bidirecţional, fiind constituit deopotrivă dintr-o curiozitate exterioară şi o interogaţie internă. Altfel spus, fiinţa explorează mediul, descoperă şi ia contact cu lucrurile de aici, învaţă în mod primar cum să se poarte cu fiecare (ca şi animalele dealtfel) pe baza proceselor foarte bine observate de Pavlov şi care au legătură cu instinctul, adică aceea conştiinţă comună a speciei, de asemena observată de Jung şi denumit mental colectiv. Însă în afară de acestea, fiinţa-om îşi doreşte să cunoască legăturile dintre lucruri, locul şi rostul fiecăruia, legile care guvernează procesele observate; de asemenea el vrea să determine rostul său personal precum şi sensul vieţii sale. Pentru aceasta constatările, informaţiile obţinute din exterior sunt supuse unui proces de analiză şi sinteză cu ajutorul minţii sale şi mai mult chiar raportate la valorile şi răspunsurile pe care le descoperă în profunzimea universului interior. 24

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Până la stadiul animal fiinţele învaţă să se raporteze la lucrurile exterioare şi să se orienteze în mediu, în vederea actualizării, a satisfacerii trebuinţelor de pe nivelele văzute până aici. Însă ele nu au Conştiinţa de Sine, astfel că cea mai mare parte a funcţiilor de supravieţurie, adaptare, integrare, comuniune, comunicare etc sunt preluate de Spiritul-grup sau al speciei şi manifestate sub forma automatismelor, a instinctelor. Ceea ce face puiul animalului în perioada de învăţare a „regulilor jocului” potrivit speciei aparţinătoare, este să-şi reamintească, să-şi reactiveze aceste deprinderi specifice. Aţi observat, poate, că, în copilărie un pui de lup şi unul de căprioară se raportează unul la altul ca de la fiinţă la fiinţă; ei încă nu ştiu ce roluri joacă pe scena vieţii prezente până când vor creşte şi se vor activa deprinderile propriei specii. În stare naturală procesul este accelerat prin copierea comportamentului părinţilor sau celorlaţi membrii ai speciei şi abilităţile instinctuale sunt actualizate prin exersare. Crescut în alt mediu decât cel propriu speciei lui, puiul de animal nu va descoperi cine este cu adevărat decât târziu, la maturitae, când conţiinţa colectivă – sub forma sublimată a instinctului – îi va spune anumite lucruri despre el. Dar până atunci, respectiva fiinţă, crescând într-un mediu străin, va fi putut deprinde cu totul alte obişnuinţe; va fi putut învăţa despre ea că este altceva/altcineva decât îi spune instinctul. Acest lucru se observă cu atât mai pregnant, cu cât fiinţa-animal este mai înaintată pe cale evoluţiei şi se întâlneşte sub forma proceselor de domesticire şi dresare. De fapt ambele procese reprezintă modalităţi prin care fiinţele aparţinătoare diverselor specii sunt scoase din mediul lor natural şi, venind în contact cu o specie mai avansată, vor fi influenţate de regulile şi conduitele acesteia. Astfel, de exemplu animalele din gospodărie primesc un nume, un loc şi un rost; sunt învăţate să dezvolte şi exerseze animite abtitudini străine speciei lor; dobândesc un alt statut şi o altă personalitate; dar cel mai important, sunt educate să dea uitării impusurile/pornirile venite din conştiinţa colectivă şi să se conformeze noilor responsabilităţi superioare pe care le solicită statutul lor. Cu cât este mai avansată evolutiv respectiva fiinţă-animal, adică mai apropiată de stadiul uman al conştientizării de sine, pe atât de multe lucruri noi, străine speciei sale, va putea învăţa, procesul acesta ducând la o dezvoltare mai mult individualizată, a entităţii deci, şi nu a speciei. O astfel de fiinţă (să ne gândim la câinii de apartament, pentru că sunt mai apropiaţi de felul cum percep fiinţele-umane lumea şi viaţa, decât alte finţe-animal precum pisicile, ori elefanţii, ori vacile), va avea o gamă destul de largă de trebuinţe, de la cele primare la cele superioare ale valorizării de sine ca entitate unică, în calitate de personalitate, deci (a se vedea mai jos trebuinţele nivelului 6). În ceea ce priveşte necesităţile de cunoaştere ele se vor exprima deopotrivă în nevoia de orientare, de cercetare şi decoperire, de orizont, de libertate, însă numai la fiinţele umane; şi mai ales începând dinspre jumătatea stadiului de evoluţie în sus, se vor manifesta mirarea 25

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

interogativă şi reflexia interiorizată. De abia de acum fiinţa va începe să mediteze asupra rosturilor şi sensurilor celor ce le percepe în mediul său nu doar cu simţurile fiziologice (cele cinci simţuri clasice) ci şi cu Simţul Astral, cu Simţul Minţii, cu Intuiţia ori simţurile superioare: al Transcendenţei (al Sacrului), al Unificării etc. Trebuie să observăm, de aceea, că nivelul trebuinţelor de cunoaştere nu are decât parţial legătură cu forţele mentale, pentru că el nu se referă doar la înmagazinarea de informaţii şi descoperirea conexiunilor logice dintre acestea. Ci presupune o necesitate de încadrare armonică în lume şi în viaţă; de trăire în echilibru cu mediul, de adaptare – în toate structurile proprii – la ordinea, la cosmosul exterior. De edificare a unui sistem propriu de valori, un univers al său, propria Realitate care să-i fie deopotrivă confortabilă şi utilă procesului de dezvoltare personală; dar care, totodată, să fie viabilă: adică să poată prinde viaţă, să poată exista în cosmosul exterior, alături de Realităţile tuturor celorlalte fiinţe şi să poată, de asemenea supravieţui fără a fi denaturată de interacţiunea cu acestea. Este vorba deci de procesul simbiozei comune şi universla-sinergice dintre toate fiinţele conlocuitoare ale ecosistemului terestru. 6o Necesităţile de valorizare (Stima de Sine) Este domeniul a tot ceea ce are legătură cu trebuinţa interioară de putere, de punere în valoare, de demnitate proprie. Presupune deci existenţa (câştigarea şi permanentizarea) sentimentului (a trăirii interne) de respect de sine din partea celorlalţi, de apreciere şi recunoaştere, de validare a propriilor conduite de către un altul. Altfel spus, fiinţa priveşte în ochii celuilalt (fie el seamăn din aceeaşi specie sau nu) pentru a se descoperi pe sine, la adevărata valoare, aşa cum o regăseşte în sufletul aceluia. Pe nivelul anterior, am văzut, întrebarea „cine sunt?” şi „ce rost am?” era adresată universului exterior, componentelor şi structurilor acestuia. Însă ele i-au oferit fiinţei un răspuns rece şi distant, i-au descoperit un rost abstract, cu bătaie lungă, îndepărtat în viitorul devenirii sale şi pierdut într-o mare aglomerare a miliarde de alte fiinţe şi lucruri, fiecare cu rostul său. Acum însă fiinţa umană doreşte a se concentra asupra sa înseşi. În universul mare descoperit anterior o pândeşte riscul disoluţiei, al „topirii” printre celelalte lucruri, al pierderii importanţei de sine. De aceea se impune cu necesitate găsirea cât mai urgent a unui centru de greutate propriu, care să-i dea stabilitatea şi echilibrul în această mare externă a transformărilor continue şi totodată o axis mundi, o direcţie valorică absolut proprie de dezvoltare, o lege a sa personală ce merge înainte luminându-i calea şi deschizându-i drum printre multitudinea de lucruri, forţe, fiinţe din universul înconjurător.

26

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Începând cu nivelul 6, deci, fiinţa îşi începe propriu zis procesul construcţiei valorice de sine. Până acum a cunoscut ce o leagă de alte lucruri şi valori; din acest moment însă îşi doreşte a ieşi din jocul condiţionărilor universale, luându-şi destinul în propriile mâini şi câştigându-şi libertatea de acţiune, decizie, manifestare după propria sa voinţă. La nivelul 4, am văzut că fiinţa îşi identifica sensul existenţei sale cu cel al colectivităţii. Toate actele, gesturile, gândurile, optica sa de viaţă, felul de a fi etc, erau reproduse după regulile generale ale acestei colectivităţi. Căci ea, colectivitatea, reprezenta chiar fundamentul existenţei individului, în afara căreia acesta s-ar fi simţit total dezrădăcinat; şi-ar fi pierdut sensul existenţei sale. La nivelul 6 însă, după ce „a deschis ochii” minţii şi sufletului descoperind lumea şi multitudinea de raporturi, de lucruri, de posibilităţi şi transformări ce se petrec necontenit în universul exterior, ieşind altfel spus din limitele restrânse ale zidurilor colectivităţii şi putând acum privi în orizonturi îndepărtate, în sufletul individului se naşte dorinţa de a şi atinge aceste orizonturi; nu doar de a le contempla de la distanţă, ci de a experimenta, de a trăi realităţile existente acolo. Căci fiecare fiinţă este prin definiţie un Călător-explorator, iar devenirea nu reprezintă altceva decât Marea Trecere a fiinţei dinspre potenţă spre actualizare, spre existenţă, spre împlinirea de sine. Aici începe cu adevărat drumul ei în viaţă, cea de-a doua naştere: construcţia de sine. Fiindcă sub atracţia mirajului orizonturilor, fiinţa va lupta cu toate greutăţile ieşite în cale; va descoperi ce puteri are, ce capacităţi îi lipsesc, ce atitudini şi strategii trebuie să adopte pentru succesul înaintării: se va antrena continuu în procesul de autoperfecţionare; îşi va dori mereu să fie mai puternică, mai iscusită, mai capabilă. După câţiva paşi realizaţi astfel spre obiectivele propuse, va câştiga încredere în sine; după mai multe victorii reuşite, va dobândi gustul succesului. Acestea două o vor determina să se străduiască şi mai mult în dezvoltarea proprie, să-şi propună şi mai multe realizări, dar şi să lupte cu toată enrgia sa. Eroismul, virtutea personală, încep a prinde viaţă. Respectul de sine o propulsează spre nivele înalte e trăire şi încredere. De acolo de sus, din turnul său de fildeş lumea de jos nu are decât o singură valoare: aceea de a-i pune în evidenţă măreţia, strălucirea, gloria personală. Fiinţele, lucrurile din universul exterior contează doar ca probe, ca şi competitori ce trebuie învinşi, depăşiţi pentru atingerea obiectivelor individuale şi pentru savurarea succesului personal. Nivelul 6 este mediul cel mai prielnic pentru construcţia şi fortificarea Personalităţii. Din toate bătăliile purtate, din victorii şi înfrângeri, din experienţele parcurse, fiinţa desprinde anumite învăţăminte, trage anumite concluzii şi îşi stabileşte valorile, principiile, regulile şi strategiile proprii. Acum nu mai copiază, nici nu mai împrumută sisteme străine, ci îşi construieşte propriul univers valoric, precum o casă a sufletului edificată prin puterea 27

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

individuală: Caracterul. Dacă observă, analizează, descompune şi recompune lucrurile din universul exterior, dacă interacţionează cu acestea mai blând (în asociere) ori mai brutal (în competiţie), dacă se raportează din când în când la ele, este doar pentru a experimenta şi învăţa, pentru a dobândi cunoştinţe noi despre capacităţile sale, despre cheile succesului, despre sporirea performanţelor personale, despre creşterea şi împlinirea de sine. La nivelul Caracterului (a se vedea volumul „Psihologia Fiinţei...”) toate aceste puteri dobândite sunt apoi armonizate şi stabilizate, echilibrate între ele şi integrate într-un sistem unitar. De aici îşi va extrage în fiecare moment al Călătoriei prin viaţă deopotrivă energia, forţa, iscusinţa, încrederea în sine, demnitatea personală, echilibrul şi mobilitatea necesară spre a putea ţine piept lucrurilor, a se putea strecura printre, ori a trece peste ele, a-şi putea continua drumul dezvoltării personale, al împlinirii de sine prin atingerea Obiectivelor şi totodată spre a putea să-şi afirme şi impună identitatea proprie şi unică, în fiecare moment al călătoriei, pretutindeni în universul exterior şi interior precum şi în faţa tuturor componentelor acestui univers dublu. În această categorie distingem două tipuri de necesităţi care se presupun reciproc şi se intercondiţionează: pe de o parte dorinţa de încredere în forţele proprii care să asigure succesul în faţa unor probleme complicate ale vieţii, sentimentul de putere, de adecvare, de siguranţă, capacitatea de a înfrunta dificultăţile vieţii, al cărui corolar este sentimentul de independenţă şi libertate. Deci omul are nevoie să fie el însuşi, autonom şi responsabil de propria sa viaţă. Pe de altă parte, includem aici dorinţa de prestigiu, de reputaţie, de respect, recunoaştere şi apreciere din partea celor din jur. Cercetările efectuate de Alfred Adler au dovedit cu prisosinţă – fapt pe care îl putem experimenta şi noi, fiecare, individual cu privire la propria viaţă – caracterul puternic distructiv (pentru fiinţa umană, dar nu numai) al sentimentului de inferioritate, de slăbiciune, de neajutorare în faţa vieţii. 7oNecesităţile de creaţie Până la acest nivel putem spune – dacă ar fi să definim într-un cuvânt toate celelalte trepte ale Piramidei – că omul s-a căutat pe sine însuşi. În lume (societate), în viaţă, în univers, în lucruri, pretutindeni unde paşii cugetului său i-au permis a se îndrepta. A fost purtat pe braţe de semenii săi şi la rândul lui a dăruit sprijinul, dragostea şi afecţiunea sa atunci când rosturile naturii i-au maturizat sufletul. A călătorit prin lume, a descoperit pământul şi rostul lucrurilor, a cercetat universul. În ochii seamănului ca şi în stelele cerului, el a căutat răspunsuri despre sine. Şi-a oglindit chipul în rosturile acestora spre a-şi înţelege şi asuma rostul său propriu.

28

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Dar ce a descoperit acolo erau numai imagini; parţiale, inexacte; deformate de atâtea himere ale lumii, legate strâns de sufletul său. Trebuia să găsească un alt sistem de referinţă. Şi atunci l-a descoperit pe Meşterul Manole. Manole înălţase multe mănăstiri; cele mai frumoase din lume. Dar încă nu o zidise pe aceea a lui. Oamenii se bucurau de creaţiile sale, însă el le simţea goale, reci, distante. Simple alăturări de pietre: forme moarte. Manole era neîmplinit; pustiit de sine însuşi la fel ca şi aceste forme. Îi cere lui Dumnezeu sfatul, reţeta împlinirii; formula magică a creaţiei; pentru că în lipsa ei edificiul autentic nu putea prinde viaţă. Şi Dumnezeu i-a spus: trebuia să pună sufletul său la temelia zidirii (Ana este simbolul vieţii lui Manole). Trebuia să înveţe a dărui; a face darul suprem al vieţii: propria sa existenţă. Aceasta este reţeta şi arta creaţiei. Întocmai lui Manole, fiecare om se poate descoperi pe sine în măsura în care se reproduce în creaţiile sale. Pe cât de mult pune din sufletul său în ele, pe atât vor fi acestea mai vii şi-l vor oglindi mai fidel, iar el va deveni mai împlinit în viaţă şi în lume. De la creaţia materială, la cea biologică, la cea spirituală; creaţia este una singură şi manifestă un raport al omului cu sine însuşi – puterea lui de a se dărui. Fiindcă dintre toate fructele pământului, omul este singurul care sporeşte prin epuizare. 8. Necesităţile de Identitate Am grupat sub această titulatură toate acele trebuinţe ale fiinţei umane care converg spre descoperirea şi cunoaşterea de sine autentică. Până acum, pe celelalte nivele, anterioare, omul a căutat a se descoperi în lucrurile aparţinătoare universului exterior (semeni, alte fiinţe, obiecte, fenomene etc.). Pe nivelul 7, al creaţiei, descoperă că, pentru ca imaginile chipului propriu observate în lumea înconjurătoare să fie cât mai reale, este nevoie de o reflectare profundă a sufletului său în esenţa acestora, este nevoie de trans-punerea sa ca fiinţă în trupul, în formele lucrurilor exterioare. Este nevoie de manifestarea sa ca şi creator de valori. Însă oricât de fidele ar fi aceste trans-puneri exteriorizate în lucruri, oricât ar fi de mare numărul „chipurilor cioplite”, omul tot va trăi nemulţumirea fundamentală de a nu fi găsit răspuns la întrebarea despre esenţa şi identitatea obiectivă a sa însuşi. Imaginile descoperite în lucruri îi arată mai mult „ce poate” şi mai puţin „ce este”. Nevoia de esenţă, de autocunoaştere autentică rămâne încă prezentă. E adevărat că acum omul ştie cu mult mai multe aspecte evident definitorii pentru propria sa fiinţă. Dar toate aceste aspecte au caracter de reprezentanţă; ele sunt purtători de cuvânt ai fiinţei şi numai uneori, şi doar într-o anumită măsură, fideli. Pe nivelul 7 omul se descoperă pe sine ca şi creator potenţial de universuri. Întreg mediul exterior simte că îl poate transforma după propria-i voinţă; înţelege că toate lucrurile sunt legate prin norme şi se încadrează în anumite ordini mai mult sau mai puţin 29

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

generale. Că el însuşi, în măsura în care cunoaşte legile şi raporturile dintre lucruri, poate fi creator de noi cosmosuri. Lumea înconjurătoare, universul fizic i-o dovedeşte cu prisosinţă. Realitatea materială (biologică şi energetică), precum şi realitatea socială s-au lăsat modelate de mâna sa, după propria-i voinţă şi în funcţie de limitele (sau posibilităţile) cunoaşterii la un moment dat. Aceste două realităţi au fost pentru el mediile de lucru şi antrenament. Erorile uceniciei au prins contur în lumea exterioară pentru a purta peste timp – prin suferinţa aferentă – mesajul lor de înţelepciune spre folosul întregii specii umane. Dar evoluţia îşi urmează cursul ei firesc şi omul se regăseşte într-o bună zi matur, echilibrat, puternic, şi mai ales înţelept, educat. Este acum pregătit să realizeze o nouă descoperire crucială: dacă el poate crea sau măcar modela universuri exterioare, de ce nu ar putea, cel puţin în aceeaşi măsură să modeleze – sau chiar creeze – universul său interior? Începând cu nivelul 8, deci, fiinţa umană constată că nu contează atât de mult ce este, cât ce poate să devină. Omul se descoperă ca fiind propriul său creator. El depăşeşte natura şi stăpâneşte forţele acesteia. Constată că întreg universul înconjurător îi este dat ca sursă de inspiraţie şi material de lucru pentru a edifica astfel propria sa identitate. Manole din el nu se mai caută pe sine, ci se edifică. Omul devine astfel propriul său arhitect. El este cel ce trasează planurile şi tot el cel care înalţă zidurile. În funcţie de grandoarea edificiului vor trebui turnate fundaţiile. În funcţie de înălţimea aspiraţiilor va fi şi volumul de muncă şi cantitatea de moloz, însă şi multitudinea nivelelor şi splendoarea panoramei ce se deschide sufletului în faţa vieţii. Fiinţa umană se clădeşte precum orice creaţie: e nevoie de materiale, de cunoaştere şi iscusinţă, de planuri corespunzătoare, de muncă şi efort pe măsura acestor planuri. Pe nivelul 8 omul are o singură realitate în vizor, iar dimensiunile, precum şi conţinutul acesteia ştie că nu le poate împrumuta de niciunde altundeva. Trebuie să le producă singur. Cel mult se poate inspira din universul exterior. Toate lucrurile (fiinţe, evenimente, fenomene, etc.) pe care le întâlneşte pe drumul vieţii sale, le priveşte acum ca oportunităţi şi utilităţi în acest demers: al edificării proprii sale identităţi. El este acum asemeni gospodarului ce strânge pe lângă propria casă toate lucrurile necesare satisfacerii unui întreg complex de trebuinţe. Fiindcă omul contemporan este o fiinţă multireferenţială; el este un fluviu ce se reculege din nenumărate pâraie, şi o realitate alcătuită din multiple perspective. Fiecare dintre aceste rădăcini ale sale îşi are importanţa capitală, fiindcă doar împreună pot da naştere trunchiului numit fiinţa umană. Iar acesta este numai un început. Finalitatea şi împlinirea omului vine din puterea lui de a rodi şi bucura cu fructele sale o lume întreagă. Pe cât de frumoase şi înmiresmate sunt florile în anotimpul edificării de sine, pe atât va fi de îmbelşugată recolta în cel al dăruirii.

30

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Pe nivelul 7 omul deprinde meşteşugul sacrificiului şi renunţării la sine pentru a se pune în creaţia dăruită apoi celorlalţi. Pe nivelul 8 el înţelege că nu poţi culege dacă n-ai semănat mai întâi; că talentul dăruit de divinitate trebuie înmulţit, iar că adevărata sa măsură constă în capacitatea de a creşte şi dezvolta potenţialul înnăscut, pentru că numai aşa va avea cu adevărat ceva de dăruit lumii şi vieţii. Împlinirea de sine se naşte numai din această acţiune permanentă de a rodi şi a dărui. De a se dezvolta mereu şi a bucura necontenit lumea şi viaţa cu îmbelşugate fructele sale, crescute din seva proprie după puterea de pătrundere a rădăcinilor în lutul existenţei şi după aspiraţia ramurilor spre înălţimile cerului. Pentru că într-adevăr pe nivelul 8 coexistă nevoia de autocunoaştere (în sensul profund metafizic, al rădăcinilor) cu aceea de autocreaţie (edificarea propriei identităţi obiective, independent de influenţele lumii) şi cu nevoia împlinirii de sine. Împlinirea de sine reprezintă legea de bază şi necesitatea centrală care pune în mişcare şi direcţionează toate procesele evoluţiei la nivel cosmic. Dacă privim în lumea Naturii ( cel puţin la formele de viaţă accesibile nouă ca înţelegere) observăm că fiecare specie tinde în mod automat (instinctiv) să-şi manifeste în existenţa exteriztă natura sa interioară, acel ceva aparte, specific şi original care o deosebeşte de toate celelalte elemente ale mediului înconjurător. Însă omul este o fiinţă individualizată; a depăşit de mult cadrele limitate ale speciei, chiar dacă amprentele acesteia se mai resimt încă. Iar pe nivelele superioare: 6, 7 şi 8 el luptă pentru descoperirea, afirmarea şi mai apoi (aşa cum am văzut) reconstruirea, remodelarea unei identităţi proprii. Omul este deopotrivă o specie şi un element singular. Dar mai presus de toate el este o potenţialitate în continuă devenire; o misiune împlinită şi mereu de împlinit. Câinele sau panseluţa, stejarul sau elefantul se nasc astfel şi rămân toată viaţa în elementul lor natural. Omul, în schimb, nu se naşte om; el vine pe lume numai ca potenţialitate, ca aluat din care lumea, viaţa, întâmplarea – oricine în univers – pot modela orice formă. Însă cel mai important: el însuşi poate lua orice formă prin proprie voinţă. Poate împrumuta orice chip şi juca orice rol pe scena vieţii. Şi numeroase vor fi deopotrivă rolurile şi chipurile împrumutate până când, pe nivelul 8 va înţelege că în sfârşit a sosit momentul de suficientă maturitate, când necesitatea de a-şi făuri propriul chip, unic şi irepetabil se manifestă ca cerinţă fundamentală a vieţii. De acum omul nu va mai fi un doar un rol într-o piesă, ci deopotrivă un scenariu întreg, precum şi cel ce trasează cadrele acestui scenariu. Aceeaşi trebuinţă naturală şi universală a împlinirii de sine îşi pune din nou cuvântul, însă de data aceasta nu mai reprezintă cerinţa unei specii, ci vocea conştiinţei individuale.

31

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Omul este făuritorul propriului său destin. Şi el descoperă această condiţie individuală şi universală pe nivelul 8. Iar ca orice arhitect este şi rămâne responsabil de edificiul născut din efortul său. El înţelege că participă organic şi funcţional la constituirea unui întreg şi mai mare; simte că de buna sa dezvoltare, de progresul său corect, depinde întreaga stare de bine a universului în care fiinţează. Că toate lucrurile sunt legate unele de altele în ţesătura vieţii şi numai împreună cu alte fiinţe, dăruindu-se, luptând şi muncind pentru ele, poate fi asigurat progresul şi binele tuturor, precum şi împlinirea individuală a fiecăruia în parte. Omul descoperă astfel în sine valenţa, puterea şi responsabilitatea (îndatorirea) de reformator. În funcţie de standardul propriei dezvoltări la această responsabilitate precum şi nevoia manifestării valenţelor de reformator pot lua o formă sau alta, pot acoperi o arie mai largă sau mai restrânsă. Poate cuprinde un partener de viaţă, o familie sau o întreagă umanitate; poate viza plantele sau animalele; sau copiii orfani ori instituţiile sociale; poate urmări progresul culturii, al ştiinţei sau al peresoanei umane. Pretutindeni în jurul său omul descoperă, în toate formele de viaţă, posibilităţi de a face util, oportunităţi şi responsabilităţi de a contribui, după propria-i natură şi măsură la mersul înainte al lumii. Pentru că în această operă de reformare îşi află el menirea şi împlinirea; creşterea şi dezvoltarea propriei identităţi, realizarea de sine în viaţă şi în lume, prin viaţă şi prin lume. 9. Necesităţile de Spiritualitate Această categorie de trebuinţe are un specific aparte şi unic. Aşa cum s-a putut observa până aici, în general, există o repartiţie destul de clară şi o diferenţiere relativ exactă a categoriilor de trebuinţe, ele neamestecându-se şi neconfundându-se unele cu altele. Singurele raporturi permise şi care se realizează între acestea sunt de alăturare a efectelor, în mod cumulativ, întocmai precum fascicolele de lumină, fiecare pe frecvenţa ei proprie, se alătură pentru a da naştere unei raze. În cazul necesităţilor de spiritualitate, însă, avem de a face nu cu o concentrare a lor pe un anumit palier (nivel) ci dimpotrivă, cu difuzia acestora pe întreaga Piramidă. În cadrul fiecărui nivel şi în fiecare etapă a dezvoltării fiinţei în stadiul uman, a existat atracţia către dimensiunile transcendente ale realităţii; sentimentul sacrului, a ceva ce stă dincolo de toate lucrurile, dar este în acelaşi timp în ele, constituind esenţa acestora comună; trăirea mistică a vieţii ca valoare în sine. Indiferent că era un simplu păstor sau culegător, ori că a dezvoltat civilizaţii impunătoare, că este la începutul existenţei sale ca elev la Şcoala evoluţiei sau se află în preajma absolvirii, omul se simte instinctiv parte organică a Marelui Univers, la creaţia căruia participă clipă de clipă prin fiinţa, existenţa şi acţiunea sa. Diferenţa constă numai în 32

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

înţelegerea acestei unităţi ancestrale ce stă la baza întregii vieţi; înţelegere care sporeşte o dată cu trezirea conştiinţei de sine, cu descoperirea universului, a semnificaţiei şi rosturilor tuturor lucrurilor înconjurătoare, a identităţii proprii. Astfel indiferent că trebuinţa sa centrală se află pe nivelul 4 (al sociabilităţii) sau 7 (al creaţiei), omul simte în tot ceea ce face nevoia de a se raporta la o Forţă superioară, transecendentă lumii fenomenale, o putere care să legitimeze şi susţină toate intreprinderile sale din lumea asta. Fiindcă el este şi rămâne mereu, indiferent de rolul social pe care îl joacă la un moment dat (sau de nivelul său de evoluţie la şcoala vieţii), o fiinţă duală: deopotrivă spirituală şi fiziologică, deopotrivă divină şi pământească. Aşa cum recunoştea Pascal: “adevărata măreţie a omului este să poarte în sine deopotrivă raiul şi infernul, neantul şi eternitatea”. Findcă până la urmă aceasta este adevărate condiţie a omului: să fie o punte între pământ şi cer, să ridice prin munca şi dăruirea sa pământul spre cer şi să aducă prin puritatea sufletului său cerul spre pământ. Necesităţile nivelului 9 reprezintă până la urmă o culme a condiţiei umane: aceea de fiinţă liberă. Însă această libertate – şi deci actualizarea maximă a nevoii de spiritualitate – deşi se resimte pe fiecare dintre nivelele inferioare, se produce însă, în totalitatea sa doar aici. Pentru că, în momentul activării nivelului 9 omul simte cu cea mai mare pregnanţă nevoia de a da curs divinităţii din fiinţa sa cea mai profundă. Deşi trăieşte în continuare purtând în sine germenii infernului, fiinţa umană aspiră spre eden. Dar nu ca realitate exterioară, străină lui, ci, acum trecut prin nivelul al 8-lea în care descoperă puterea şi necesitatea de a fi arhitectul propriei sale deveniri, omul descoperă de data aceasta modelul tainic după care trebuie să traseze schiţele şi să înalţe edificiul fiinţei sale. Raiul, de-acum este în sufletul său. Înainte de a putea cu adevărat schimba ceva în realitatea exterioară, omul înţelege că trebuie să se transforme pe sine după anumite rigori ale devenirii cosmice, pe care acum le percepe tot mai clar ca fiind la baza întregii arhitecturi a lumii şi universului. El descoperă fraternitatea sa cu întreaga lume vie, şi înţelege că o singură fiinţă se manifestă în toate câte sunt, diferenţiate doar prin game armonioase de forme slujind unele altora în procesul transformării spre trepte superioare ale evoluţiei vieţii. 10. Nivelele de vârf: 10, 11 şi 12 Tratarea Nivelelor Piramidei se opreşte aici. Deşi are 12 trepte, numai primele 9 categorii de Trebuinţe Fundamentale sunt active în prezent. Ceea ce nu înseamnă că ele se şi actualizează. Diferenţa dintre cele două concepte este semnificativă şi trebuie luată în calcul pentru evitarea confuziilor.

33

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Activarea nivelelor se realizează prin procesele naturale ale evoluţiei pe Terra; aceste procese nu sunt supuse controlului speciei umane, ci numai şi numai regulilor după care se desfăşoară mecanismele şi progresul tuturor fiinţelor la Şcoala Planetei. Reglarea acestor mecanisme şi coordonarea proceselor, precum şi activarea nivelelor se realizează prin intermediul Modelatorilor Evoluţiei (Forţele Cosmosului, Naturii şi Fiinţei umane înseşi) dar ţinând cont de gradul de dezvoltare al participanţilor la procesele educaţionale: de fiinţele umane. Pentru că există o corespondenţă directă între gradul de evoluţie atins de fiinţa umană, reflectat în Nivelul Conştiinţei individuale (a se vedea “Psihologia Fiinţei…”) şi numărul de nivele active pe Piramidă. Întrucât, în momentul de faţă omenirea terestră se plasează ca nivel între limitele 4 – 9, cu media ponderată în urcare de pe 6 – 7 spre 7 – 8, este evident faptul că trebuinţele nivelelor de vârf (10, 11, 12) nu îşi pot face însă simţită prezenţa. Pe de altă parte trebuie să distingem activarea (aşa cum am văzut-o mai sus) de actualizare. Actualizarea reprezintă procesul prin care, în mod particular, o anumită fiinţă umană dă curs trebuinţelor de pe un anumit nivel sau mai multe, satisfăcându-le. Actualizarea presupune deci existenţa activă dar potenţială a trebuinţelor, care ulterior prin alegerea/opţiunea omului pot fi împlinite/satisfăcute sau nu, în această din urmă situaţie ele rămânând în stadiul de latenţă, de potenţialitate. În momentul actual al dezvoltării speciei umane pe Terra, sunt deci activate 9 nivele din totalul de 12, dintre care, de la caz la caz, fiecare om în parte poate actualiza un număr mai mare sau mai mic dintre acestea, restul rămânând în stare latentă, adică potenţială. Actualizarea trebuinţelor reprezintă un proces sinergic şi continuu, astfel încât graficul piramidei reprezintă o fluctuaţie neîntreruptă deopotrivă în intensitate şi amplitudine, variind de la un moment dat la altul al existenţei fiinţei umane (a se vedea şi explicaţiile în continuare).

34

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

CAPITOLUL III ASPECTE GENERALE ŞI COMUNE PRIVIND TREBUINŢELE 1. Asupra simbolismului numeric Am văzut în secţiunile anterioare unele aspecte privind cele 9 nivele activate ale Piramidei Trebuinţelor Fundamentale, din totalul de 12 câte sunt specifice pentru Fiinţa umană. Iniţial Maslow grupase aceste trebuinţe în 5 categorii, inspirat fiind de valoarea simbolică a numărului, care în tradiţiile hermetice reprezintă cifra omului. Şi într-adevăr, aşa cum am arătat şi cu altă ocazie, evoluţia vieţii umane este guvernată de 3 mari numere: 5, 7 şi 12. Aceste numere însă nu se referă la omul ca fiinţă, ca elev la şcoala vieţii, ci reprezintă cicluri, etape ale organizării procesului educaţional în întregime. Deci ele îşi pun amprenta asupra instrumentelor şi dotărilor Şcolii Planetare a Terrei, mai mult decât asupra fiinţelor în sine. Reprezintă forţe ce structurează omul ca specie biologică, nu fiinţa spirituală locuitoare la un moment dat a organismelor umane. Astfel numărul 5 corespunde etapei de evoluţie planetară în care omenirea a intrat o dată cu venirea lui Isus. Anterior numărul 4 structurase marile civilizaţii post-atlante (cu excepţia celei egiptene): asiro-babiloniană, chineză, hindusă şi greco-romană. O dată cu trecerea în etapa numărului 5 omul a avut posibilitatea să modeleze (sub influenţa forţelor de acest număr) personalitatea sa individuală şi unică. El parcurge procesul de separare din cadrul masei, de rupere faţă de valorile clasice, de încălcare a regulilor sociale inspirate de ordinea cosmică, de cădere în necredinţă etc. Acum se declară moarte zilelor; se pun bazele lumii pământului; omul caută să cunoască şi transforme natura şi societatea, după propria sa voinţă şi pricepere, refuzând modelele impuse de alte autorităţi: tradiţie, biserică, forţe politice etc. Începând cu Aristotel se nasc ştiinţele lasice (laice, atee, “necredincioase”, dornice să descopere singure realitatea). Timp de două milenii omenirea s-a aflat în această epocă a numărului 5 corespunzătoare luptei, suferinţei, afirmării şi edificării propriei identităţi; o epocă a catastrofelor şi reconstrucţiei, distrugerii şi regenerării (vechea civilizaţie chineză o numea Epoca Tenebrelor). Omul a fost fiul rătăcitor, necredincios rosturilor părinteşti, plecat în lume pe cont propriu, hoinărind de unul singur, suferind şi în cele din urmă biruind, devenind tot mai înţelept cu fiecare pas în plus realizat pe calea vieţii Finalul mileniului al doilea a găsit astfel, o dată cu trecerea în epoca numărului 6, omenirea pe cale de a fi pregătită pentru misiunea acestui număr (reamintim că numerele sunt simboluri, sunt “nume de cod”, apelative derivând din Ştiinţele Antice, date unor realităţi extrem de complexe, cu legi universale ce se manifestă pe toate nivelele de organizare a 35

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Vieţii, de la mineral la zei). Omul începe a-şi afirma de acum responsabilitatea activă, creativă şi participativă. Libertatea câştigată în perioada numărului 5 (deopotrivă fizică, psihică şi spirituală), autodeterminarea, identitatea (coloana vertebrală), cunoaşterea şi voinţa sunt câteva dintre elementele principale cu ajutorul cărora omul mileniului 3 porneşte în noua sa aventură, una dintre cele mai grandioase şi emoţionante căci combină două aspecte importante în egală măsură: reîntoarcerea fiului rătăcitor la tatăl său şi edificarea de către acesta a propriei sale case după modelul părintesc.(A se vedea şi textele biblice în acest sens , precum şi textele cărţilor sacre ale tuturor civilizaţiilor terestre) Omul se înţelege pe sine ca fiu al Arhitectului Suprem şi de aceea, având acum experienţa şi înţelepciunea atâtor greşeli şi suferinţe, porneşte la reconstrucţia universului său social, deopotrivă cu reformarea propriei sale fiinţe, după normele generale ale arhitectonicii cosmice, în deplină armonie cu tot ceea ce înseamnă viaţă şi fiinţă în lumea Naturii şi a Universului. Numărul 6 şi perioada acestuia în care am intrat corespunde Comunităţii Universale. Mulţi gânditori ai omenirii, de la Planon încoace s-au încercat în trasarea schiţelor unei astfel de lumi, însă totdeauna le rămânea ceva pe dinafară: ori refuzau să ia în calcul spiritul, ori refuzau materia (ex: Campanella, Morus, Owen, Fourier, Bacon, Saint Simon şi alţii). Comunităţile lor erau astfel limitate, truchiate fie datorită specializării (vezi Bacon de ex.) fie insuficientei perspective asupra fiinţei şi condiţiei umane. Fiindcă omul reprezintă un complex de realităţi în continuă devenire, un proces de derulare neîntreruptă ca un flux mare de forţe ce se originează în nenumărate cursuri adiacente, în nenumărate izvoare. (Recomandăm din nou “Psihologia Fiinţei….”) De fiecare dată când refuzăm, să luăm în calcul vreunul din acestea, nu facem decât să vorbim despre un om ipotetic şi neexistent în realitatea cotidiană. Această stare de fapt a făcut ca, în întregul curs al istoriei, toate încercările de a concepe lumea nouă să eşueze, rămânând simple şi nostalgice utopii: pentru că ele nu vorbeau despre omul concret, omul prezent clipă de clipă în viaţă şi în lume, deopotrivă fiinţă biologică, psihologică, social-culturală, natural-ecologică şi universalcosmică. Omul acesta real îşi conştientizează rostul său în lume sub aspectul întreitei misiuni existenţiale: de a se perfecţiona continuu ca fiinţă la Şcoala Evoluţiei, de a juca rolurile scenice primite la diverse momente în Spectacolul Lumii şi de a contribui prin forţe proprii şi după propria-i măsură la progresul şi buna dezvoltare a celorlalte fiinţe (înţelese ca fraţi spirituali şi naturali, deopotrivă elevi şi ei), cu diverse nivele de trebuinţe, de la cele fiziologice (primare) până la cele spirituale (de vârf), toate făcându-şi auzită vocea din profunzimea făpturii sale. Omul real are o Natură individuală proprie şi unică pe care trebuie să o manifeste activ în universul exterior, trebuie să o exprime afirmându-se astfel pe sine spre a realiza dezideratul fundamental al tuturor formelor de viaţă: împlinirea de sine, cel 36

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

mai autentic indicator care măsoară şi îndrumă fiinţa pe calea corectă a dezvoltării. În acest demers firesc al său, de a-şi împlini misiunea existenţială (cerinţa Conştiinţei şi dimensiunea cosmică), de a da curs Naturii Individuale şi de a reuşi satisfacerea tuturor celor 9 nivele ale Piramidei (după propriul algoritm), omul concret trebuie să-şi orienteze activitatea, aspiraţiile şi eforturile spre patru mari orizonturi, numite dimensiuni sau direcţii (perspective) ale vieţii sale reale: dimensiunea materială, cea socială, cea individuală şi respectiv cosmică. Toate acestea numai împreună şi înţelese ca aflate în interacţiune continuă şi sinergică, definesc realmente în întregime conceptul de condiţie umană. Comunitatea Universală ce se va creea în ciclul acesta al numărului 6, va ţine în mod obligatoriu cont de aceste cadre. (A se vedea în acest sens, detalii în volumele noastre “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”, “Devenirea umană şi Polysul în viziunea pitagoreică”, “Legile universale ale sistemului psihic”, “Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologică integrativă a personalităţii” ). Maslow s-a lăsat sedus de farmecul mistic al numărului 5 (dealtfel prezent şi în tradiţiile creştine şi evreieşti) ignorând că acesta se referă în fapt la procesul de învăţământ şi nu la elevi. Aşa cum am arătat în altă parte (a se vedea “Psihologia Fiinţei…”) Trebuinţele exprimate în exterior sunt expresia (cu excepţia celor fiziologice) a Necesităţilor fundamentale ale Sinelui, adică ale fiinţei înseşi, ce se activează treptat pe măsură ce aceasta avansează pe trepte superioare la Şcoala Evoluţiei. Manifestarea lor în lume şi viaţă se datorează deci cerinţelor intime ale fiinţei, unde ele îşi au originea. De aceea nu se vor supune numărului 5, ci vor fi guvernate de un alt număr care reflectă mai fidel nivelul de dezvoltare al fiinţei propriu-zise: numărul 12. Ca să înţelegem mai bine putem să facem următoarea analogie: numărul 5 ne spune despre nivelul şcolii (ciclul primar, gimnaziu sau liceu) pe când numărul 12 ne vorbeşte în mod concret despre nivelul de dezvoltare al unui anumit elev (este în clasa a 4-a sau în clasa a 9-a). Pentru că numărul 12 defineşte cele 12 etape de dezvoltare a fiinţei în stadiul uman, corespunzătoare nivelelor de creştere/evoluţie a Conştiinţei pe care noi le-am tratat în volumul amintit. Şcoala socială, a pământului, este inspirată după cea universală a progresului vieţii la stadiul uman. Meditând asupra proceselor pe care le observăm aici în societate, prin analogie, putem înţelege fenomene mult mai ample, de nivel cosmic, ale creşterii şi dezvoltării fiinţei la stadiul de om. Fiindcă principiul „cum e sus aşa şi jos” reprezintă aplicaţia Legii universale a similitudinii organizării vieţii şi evoluţiei fiinţelor pe nivele ierarhice de structurare a ordinii cosmice. Cel de-al treilea număr de care am amintit, numărul 7, îşi pune şi el amprenta asupra proceselor vieţii pe Terra, inclusiv asupra vieţii umane, ca o Forţă exterioară, o Forţă Modelatoare. Şapte este nivelul atins în evoluţia sa de planeta înseşi, fapt ce determină ca 37

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

toate elementele Lumii Naturale să fie organizate ţinând cont de acest număr (să ne gândim doar la cele 7 culori ale spectrului sau cele 7 note muzicale). Sub acest aspect intră în componenţa Forţelor ce modelează Personalitatea venind dinspre lumea Naturii, dar nu ne spune nimic despre fiinţa înseşi sau trebuinţele acesteia. Chiar şi trebuinţele primare (fiziologice) sunt guvernate mai intens de numărul 5, care reflecta stadiul organismelor întrebuinţate de om şi mai puţin de 7.

2. Regula de Evoluţie a Piramidei

Omul (şi omenirea) tinde la un moment dat spre accesarea unui anumit Nivel al Piramidei, dar Manifestarea lui concretă se conturează la nivelul imediat inferior. Nivelul spre care tinde, este cel pe care se realizează Împlinirea de Sine individuală; Nivelul concretizării este cel în care trebuie găsite mijloacele de acţiune şi înfăptuită acţiunea propriu-zisă. De fapt primul nivel este o virtualitate şi nu deziderat. Nu trebuie căutată satisfacerea lui; el e steaua călăuză, ce-l îndrumă pe călător în drumul lui care se desfăşoară pe pământ, nu în cer! Acest aspect este foarte important pentru toţi cei care lucrează în domeniul dezvoltării umane sau cere sunt implicaţi în raporturi de motivare a omului. Aceştia trebuie să determine la fiecare persoană în parte cele două nivele: „al stelei călăuză” şi „al drumului propriu”, adică nivelul standardului /cerinţei Sinelui, şi nivelul (imediat inferior) al locului unde persoana în cauză (şi consilierul) urmează să identifice mijloacele de acţiune şi să organizeze manifestarea. Per ansamblu, la nivelul Terrei, ne aflăm în momentul în care omenirea tinde spre N8 – Nivelulul Identităţii, al Regăsirii de Sine, dar se manifestă pe N7-al Creaţiei. Aceasta înseamnă că omul căutându-se pe sine, încearcă să se descopere în Opera sa, adică, altfel spus să se creeze, să-şi dea un Chip potrivit priceperii şi voinţei sale. Bineînţeles că nu reprezintă decât o Imagine/ o Reflexie a adevăratei sale Fiinţe, care este Sinele. În măsura în care această Imagine reproduce mai exact Adevărul (= realitatea Sinelui Individual) în acea măsură Sinele este mai mulţumit, mai împăcat. Este ceea ce numim „Împlinirea de Sine”. De abia cei ce caută realizarea N9-Spiritualitatea, „topirea în Oceanul de Viaţă”, „trăirea întru Dumnezeu” etc, vor descoperi Identitatea nudă a Sinelui lor real: adică ei înşişi. Este ceea ce obţin „misticii” şi în general „elevii”mai avansaţi la Şcoala Vieţii, care în Planul Fizic urmează (prin impulsul natural, firesc, prin cerinţa Sinelui propriu) o şcoală sau disciplină de pregătire spirituală.

38

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

O referire la acest proces de Evoluţie a Umanităţii (şi al Fiinţei la gradul de Om) găsim şi în cuvintele lui Isus din Evanghelie: „cel ce se caută pe sine, se va pierde [în chipul lucrurilor, n.n] dar cel ce Mă caută pe Mine se va regăsi”. În evoluţia omenirii putem vedea cum de la Aristotel s-a tins spre Cunoaştere (N5) dar s-au manifestat tendinţe sociale (N4) începând cu filozofii stoici şi până la Revoluţia Franceză; de la Renaştere s-a tins spre Creaţie, dar manifestarea s-a situat pe planul Mental, al dezvoltării Ştiinţelor, al Cunoaşterii şi al Imaginii de Sine a omului, al Educaţiei universale a omenirii. Având împlinite Nivelele inferioare ale Piramidei, adică: un anumit standard de viaţă, de organizare şi siguranţă a vieţii, o anumită condiţie de integrare şi participare socială (la viaţa comunităţii etc) şi o imagine de sine respectabilă (egalitatea tuturor oamenilor, drepturi şi libertăţi, dmnitate socială şi individuală, respect al identităţii persoanei etc), Omul, oarecum liniştit din punctul de vedere al Mediului, al Exteriorului, se poate îndrepta spre Interior, focalizându-şi atenţia spre Sine Însuşi. Prima încercare, la N7-Creator i-a adus un eşec:o imagine falsă, adică Orgoliul de Sine manifestat (exprimat) pe N6 – (al Stimei de Sine) şi al cărui efect îl reprezintă deopotrivă crizele globale (militare, sociale, politice) dezvoltarea şi haosul ştiinţelor, drepturile/demnităţile şi condiţia umană actuală. Secolele XIX şi prima jumătate a secolului XX sunt semnificative pentru aceste momente de suferinţă constructivă, de maturizare a umanităţii. Pentru că ele au dus, începând cu această ultimă dată la un salt calitativ: omul pătrunde mai mult în interiorul său (aici îşi aduc aportul deopotrivă curentele spiritualiste, inclusiv New Age şi dezvoltarea anumitor ştiinţe: fizicile cuantice, cibernetica, goemetriile neeuclidiene etc ) şi încearcă să se adreseze altor nivele, respectiv, începe să aibă un raport direct cu Conştiinţa, manifestat în planul realităţii sociale prin raportarea la legile eterne ale Vieţii. De aici au rezultat curentele şi orientările de fraternitate globală, ecologismele, protecţia ecosistemelor, drepturile civice ale animalelor, protecţia femeilor, copiilor, persoanelor defavorizate de soartă etc, şi ceea ce se numeşte „conştiinţa globală”, în fapt zorii trezirii Responsabilităţii individuale pentru binele colectiv, al celui de alături şi al tuturor fiinţelor dotate cu simţire şi care astfel pot suferi. În acest context, al tendinţelor generale de înfrăţire, omul începe să se întrebe, care este rolul său, ce poate să facă el prin efort propriu pentru, şi, în cadrul acestei mişcări universale. De aceea demersul lui de a se căuta pe sine ajunge la N7-Creaţia şi se organizează conform principiului: Omul există în măsura în care creează, în măsura în care se creează. Ca fi al Demiurgului, Omului îi revine această misiune: de Creator (debutant, desigur). De aceea nu numai că există în măsura şi în limita în care creează, dar mai mult: el şi creaţia sa sunt deacum un singur lucru!

39

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

3. Ierarhia Nivelelor După cum s-a arătat pe parcursul prezentării şi aşa cum putem observa din Diagramă, există o ierarhie bine stabilită a nivelelor şi o repartiţie relativ concretă şi exactă a trebuinţelor pe fiecare nivel. Desigur în primul rând se pune întrebarea de ce această ordine a ierarhiei? Dacă privim în universul înconjurător vom observa că tot ceea ce există (indiferent că vorbim de fiinţe, lucruri, fenomene, procese etc.) parcurge mai multe etape în devenirea sa, etape marcate de câteva puncte forte: naşterea, creşterea, dezvoltarea, maturizarea, reproducerea şi apoi, în final disoluţia sau reîntoarcerea în elementul de origine. (A se vedea în acest sens şi etapele parcurse de om pe traiectoria vieţii sale în această lume, prezentate de noi în ultimul capitol al volumului “Psihologia Fiinţei..”). La fel mineralul, la fel planta, la fel animalul şi omul. La fel însă şi Trebuinţele sale Fundamentale intră în acţiune respectând aceeaşi regulă universală a devenirii aplicată fiinţei umane. Astfel încât, dacă pentru a putea culege roade trebuie mai întâi să însămânţăm, să cultivăm şi să îngrijim recolta, întocmai la fel nu vom putea actualiza nivelul 7 al creaţiei (de exemplu) mai înainte de a avea asigurat fondul de echilibru şi materialul de bază pentru aceasta. Explicaţia ierarhiei nivelelor se regăseşte deci în necesitatea naturală (întâlnită pretutindeni în univers) de a respecta ordinea în desfăşurare constructivă a evenimentelor. Este o stare de fapt şi un principiu general, universal întâlnit.

4. Actualizarea Trebuinţelor a) Principii de bază Aşa cum s-a arătat anterior, în momentul de faţă, datorită proceselor de dezvoltare a vieţii pe Terra, pentru Fiinţa umană în manifestare (omul social contemporan, cum l-am numit noi), sunt „date în folosinţă”, adică activate, 9 dintre cele 12 Nivele ale Piramidei. Activarea lor presupune că există posibilitatea de a fi actualizate (adică satisfăcute) la un moment dat sau pe parcursul existenţei individului uman în planul fizic. Ele se manifestă ca o voce, ca o chemare interioară spre împlinire; ca o forţă ce orientează fiinţa de a găsi în mediul înconjurător mijloacele şi obiectele necesare satisfacerii acestor cerinţe. Trebuinţele reprezintă necesităţi orânduite pentru buna dezvoltare a fiinţei la stadiul uman şi ele corespund „instinctelor” proprii celorlalte specii. Deosebirea dintre ele este semnificativă însă şi reprezintă o distincţie de formă, de realizare sau proces, nicidecum de fond. În fond atât trebuinţele umane cât şi instinctele din lumea celorlalte vieţuitoare constituie Forţe modelatoare ale Universului puse la dispoziţia 40

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

fiinţelor pentru parcurgerea proceselor de creştere şi dezvoltare. Diferenţa constă însă în libertatea pe care începe să o câştige fiinţa o dată cu trecerea în regnul uman, libertatea de decizie şi opţiune, de participare la propria devenire. Animalul sau planta (de exemplu) sunt complet supuse acţiunii Forţelor Modelatoare ale Universului. Ele se aseamănă din acest punct de vedere cu un copil în faşă: este purtat pe braţe neîntrerupt şi toate acţiunile necesare dezvoltării sale sunt realizate prin şi de către altcineva. Omul însă corespunde copilului care învaţă să meargă pe propriile picioare, să se descurce singur în mediul înconjurător folosindu-se de cât mai multe dintre lucrurile şi oportunităţile de dezvoltare pe care acesta i le scoate în cale sub aspectul Forţelor Modelatoare. Căci tot ceea ce există este destinat utilităţii. Pe măsură ce creşte şi se maturizează (la Şcoala Evoluţiei Universale), Fiinţa Umană ajunge să înţeleagă întreaga Ordine Cosmică nu ca o alăturare spaţio-temporală de obiecte definite / delimitate, ci ca o transformare continuă şi reciprocă a Totului în Tot. Fiecare element al Întregului se naşte şi devine neîntrerupt prin acţiunea sinergică a tuturor celorlalte. Astfel încât Universul îi apare deopotrivă ca fiind creaţie şi evoluţie, ca o singură fiinţă şi totuşi o mare de fiinţe distincte, ca o personalitate complexă şi eterogenă, dar totuşi unitară. Iată de ce, în cazul Fiinţei Umane conlucrează o multitudine de Forţe la derularea proceselor dezvoltării sale (pe care noi le-am tratat în “Psihologia Fiinţei…”), dintre care unele sunt exterioare, ale mediului (cosmice, naturale, sociale), pe când altele aparţin nemijlocit fiinţei în sine, reprezentând puterile sale proprii, dezvoltate pe parcursul evoluţiei (ex: Voinţa, Caracterul, Conştiinţa, etc. – a se vedea volumul amintit). Omul va tinde tot mai intens spre utilizarea acestora din urmă, emancipându-se astfel de sub tutela dominatoare a forţelor mediului, lucru ce se va întâmpla definitiv la finele stadiului uman. Până atunci însă Fiinţa Umană va trebui să recunoască şi dea curs acestor Forţe Externe, ce i se înfăţişează ca veritabile călăuze, ghizi în măsură a-i orienta conduitele pe calea corectei dezvoltări evitând rătăcirea pe făgaşele proceselor degradante. Din interior el este călăuzit de normele Conştiinţei (vocea prin care se exprimă Universul şi legile sale); din afară Natura îl îndrumă prin intermediul puterii Piramidei. Datorită relativei sale emancipări şi libertăţii intrinseci (ce creşte o dată cu evoluţia fiinţei) omul are posibilitatea de a-şi impune voinţa asupra Forţelor Modelatoare, putând „rupe” ordinea naturală a Trebuinţelor. Ele, în mod natural, tind să se actualizeze de la bază vârf, conform ierarhiei şi datorită legii ce guvernează toate procesele devenirii „forţându-le” să parcurgă etapele „fireşti”: naştere, creştere, dezvoltare, maturizare, reproducere (creaţie), disoluţie. Omul însă poate „da peste cap” aceste reguli normale; el are acum capacitatea şi într-un anumit fel îndatorirea de a realiza „spargerea” ordinii clasice – aparţinătoare Lumii Naturii – spre a edifica propria sa ordine, propriul său cosmos. Această stare de fapt este o 41

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

nouă măsură a puterii sale, a dezvoltării superioare ce îi permite să aibă forţa de a domina tendinţele străine, de a le supune propriei voinţe creatoare. Astfel, dacă i se face foame, un animal comun va căuta cu prioritate satisfacerea trebuinţelor fiziologice, înainte de a da curs celor de sociabilitate (de a se juca alături de semeni, de ex.). Un animal superior, chiar dacă se simte în pericol (afectarea nivelului 2, al siguranţei) va prefera să-şi apere puii prin chiar preţul vieţii, dând curs în acest fel, cu prioritate, unui nivel superior (al sociabilităţii), „răsturnând” astfel ordinea ierarhiei „fireşti”. Această „răsturnare” reprezintă o excepţie în lumea animalelor, fiind întâlnită numai la cele superioare şi doar în anumite conjuncturi dintre care două sunt mai semnificative: instinctul matern al protecţiei (ca stare naturală pentru toate fiinţele) şi respectiv pornirea individuală de protecţie şi sacrificiu venită din sentimentul devoţiunii. Animalele sunt dotate deopotrivă cu organism astral şi cu mental (chiar dacă inferior). Ele nu se pot dedica unor idealuri abstracte, dar pot avea sentimente de profundă devoţiune pentru fiinţe concrete, particularizate. (Ex: câine care îşi apără stăpânul sau vacile care se protejează între ele – aceste specii fiind înclinate natural spre dăruire reciprocă. Tot astfel de sentimente se pot naşte şi în rândul animalelor comunitare – ex: lupii, suricatele, pinguinii sau focile etc. – comunitatea ca formă organizatorică având ca funcţie inclusiv dezvoltarea puterii de dăruire şi sacrificiu de sine pentru celălalt.) În cazul omului, această „dezordine” produsă în actualizarea nivelelor după regula ordinii ierarhice (naturale) este tot mai frecvent întâlnită. Astfel nu vom mânca până nu ne vom fi terminat temele sau munca de birou. Sau nu ne întâlnim cu prietenii ori partenerul atâta timp cât cercetarea de laborator, citirea unui studiu sau a unei cărţi ştiinţifice ne „captivează”, făcându-ne să „uităm” de alte trebuinţe ce în mod natural ar fi fost la rând. Fiindcă ordinea priorităţilor Fiinţei umane este diferită de aceea a proceselor naturale. Procesele naturale sunt comune speciei, dar omul depăşeşte specia, devenind mai întâi individualitate, pentru ca apoi, pe parcursul dezvoltării sale, să se transforme în unicitate şi specialitate. Iată de ce trebuie să observăm două aspecte extrem de importante pentru omul zilelor noastre: a) fiecare entitate umană are un sistem propriu de raportare la Trebuinţe; chiar dacă vocea Piramidei se face simţită după ordinea naturală, omul îşi stabileşte propria sa listă de priorităţi. De ex: pentru unii cunoaşterea este mai importantă decât raporturile de grup, de familie, de a dărui şi primi afecţiune (adică sociabilitatea), iar pentru alţii viceversa; pentru unii dedicarea vieţii pentru a sluji divinităţile (asceţii) elimină în parte celelalte nivele, pe când în cazul altora aceeaşi slujire a vieţii şi divinităţii se realizează prin intermediul altor

42

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

fiinţe (plante, animale, oameni) şi de aceea ei nu vor fi asceţi, ci ecologişti, asistenţi sociali, preoţi etc., păstrând importanţa celorlalte nivele după propriile lor criterii de combinare. Deci pentru fiecare fiinţă umană în parte există un nivel fundamental al Piramidei (o “axis mundi” a Piramidei), propriu, distinct de fundamentul natural (care este cel fiziologic), în jurul căruia gravitează toate celelalte nivele şi pornind de la care se constituie ordinea personală în satisfacerea acestora . b) întrucât omul este o fiinţă – în – devenire, un proces în continuă desfăşurare, în afara nivelului fundamental propriu (care, ţinând de profunzimea fiinţei şi de misiunea sa în această lume, rămâne neschimbat pe parcursul unei vieţi), fiecare om beneficiază de asemenea de o „reţetă” proprie de ordonare a priorităţii nivelelor. Această „reţetă” se stabileşte în funcţie de doi factori: • • Natura sa Individuală (a se vedea “Psihologia Fiinţei…”) fluctuaţia conjuncturilor vieţii (sau mai corect, situaţiile concrete întâlnite pe traseul

Drumului Vieţii Personale.) Întrucât fiinţa umană se orientează după obiective şi în funcţie de mijloacele, conjuncturile şi oportunităţile necesare atingerii acestora, ordinea de satisfacere a Trebuinţelor variază şi ea temporal şi conjunctural. Însă această variaţie nu este aleatorie (în mod obişnuit) ci se realizează pornind de la axul central – Trebuinţa Personală Fundamentală, în jurul căreia gravitează – şi mergând spre obiective, în direcţia corectă trasată de coordonate Drumului Vieţii Individuale / Personale. Faptul că de multe ori omul contemporan nu-şi caută sensul vieţii personale (cu obiectivele, Drumul şi toate aspectele Călătoriei – noi am tratat despre acestea într-un volum special dedicat şi amintit anterior – “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”) determină efectuarea de opţiuni greşite în satisfacerea trebuinţelor, lucru ce duce nu doar la o şi mai mare rătăcire, ci chiar la crearea de dependenţe, de tulburări şi distorsionări grave ale armoniei interioare. Pentru că trebuinţele sunt cele care asigură „energetic” structurile Fiinţei Umane. Ele aduc necesarul de energie deopotrivă pentru trup, suflet, minte şi spirit astfel încât să funcţioneze la potenţial optim, pentru ca, per ansamblu întregul sistem psihic – numit om – să se afle în stare de echilibru dinamic şi armonie interioară. Deci în final vom reţine trei factori, deopotrivă incidenţi şi care organizează / structurează specificul propriu al fiecărei fiinţe umane în parte, „reţeta” Piramidei sale: 1. Regula naturală de satisfacere în ordinea ierarhică de la 1 la 9 2. Trebuinţa Fundamentală Individuală / Personală, ca ax central al ordinii proprii (de la etajul acestuia întreg universul se vede altfel decât de la celelalte nivele) 3. Obiectivele vieţii personale. 43

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

În funcţie de gradul de evoluţie al fiinţei, de puterea voinţei sale individuale şi – de multe ori – în funcţie de conjuncturi, oricare dintre cei trei factori poate trece pe primul loc. De obicei factorul 1 (legea naturală) este subsidiar celorlalţi doi; factorul 2 (Trebuinţa Fundamentală Individuală) este „înnăscut” (făcându-se auzit ca o voce internă) pe când cel de-al 3-lea Factor (obiectivele) rămâne la libera alegere a voinţei individuale. Ei îşi combină şi exprimă forţa într-o variaţie neîntreruptă. Pentru o Fiinţă umană puternică, orientată corect în viaţă, care s-a regăsit pe sine şi rostul propriu, ordinea firească este 3 – 2 – 1. În rest diverse fluctuaţii. Toate Nivelele Piramidei se manifestă deopotrivă la fiecare entitate umană, chiar dacă unele (în special extremele) pot fi de multe ori slab resimţite (ex: cei cu tendinţe spre spiritualitate nu resimt puternic N1 şi N2 şi viceversa). Dar aceasta nu înseamnă că nu există, ori că ele ar putea fi ignorate. Chiar din contră, este strict necesar a ţine cont de ele în organizarea Planului de Viaţă, fiindcă tocmai aceste „mici” şi „nesemnificative” amănunte pot determina procese psihice dereglatorii semnificative, deşi omul nu realizează, nu conştientizează sursa (originea ori direcţia) de unde provine problema, dezechilibrul. Pentru că la urma urmei aceasta şi este: un dezechilibru. Principiul „buturuga mică răstoarnă carul mare” este cu atât mai valabil cu cât Pământul se află în „Epoca Omului de 6”, adică în Epoca Armonizării tuturor proceselor. De aceea trebuie luat în calcul fiecare aspect, pentru că acum totul contează, iar fiecare lucru îşi are un loc al său. La fel şi orice aspect întâlnit pe Drumul Vieţii, îşi are un loc şi un rost în existenţa şi în dezvoltarea noastră. Aceasta face ca să acordăm o atenţie doesebită întocmirii Planului de Viaţă şi să-l facem de o aşa manieră încât să poată fi oricând adaptabil, să permită integrarea şi sinergizarea (= armonizarea, cooperarea în sens creator) a tuturor acestor lucruri noi, la început necunoscute, dar care apar pe scena vieţii fiecare la momentul actului său. Astfel că Planul/ Proiectul Vieţii este şi o dovadă a capacităţii omului de a se supune transformării continue, pentru că Educaţia, în general şi cu atât mai mult la Şcoala Universului, presupune această permanentă transformare progresivă şi progresistă.

b) Caracteristici ale actualizării c1 Actualizarea este un proces continuu şi repetat (ciclic). Întocmai precum alimentarea maşinii cu combustibil se cere îndeplinită în mod continuu dacă dorim să funcţioneze neîntrerupt, la fel fiinţa umană şi structurile acesteia se impune a fi alimentate energetic prin satisfacerea conformă a Trebuinţelor. Această „conformitate” ţine de 44

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

„reţeta” individuală a fiecăruia (alcătuită după cum am văzut mai sus) iar în cadrul acesteia, de intensităţi specifice ale fiecărui nivel. Pentru cineva e suficient să mănânce de două ori pe zi, să se întâlnească cu prietenii / familia o dată pe lună şi să vizioneze un film pe săptămână; însă cea mai mare parte a timpului trebuie să o dedice picturii sau muzicii, ori cercetării sau rugăciunii. Altcineva în schimb merge la biserică o dată pe săptămână, citeşte o carte bună sau vizionează o galerie de artă o dată pe lună, mănâncă de 4 ori pe zi, dar îşi dedică majoritatea timpului copiilor şi familiei / rudelor sale. Iar aceste procese trebuie repetate în intervalele lor şi în mod continuu. Dacă un ciclu este întrerupt (ex: să mănânce de trei ori pe zi, sau să-şi întâlnească persoana iubită în fiecare zi), deficitul „energetic” suferit pe respectivul nivel nesatisfăcut creează o undă de insatisfacţie, aducând dizarmonia în întregul sistem psihic. Căci Fiinţa Umană este asemeni unui lac: orice influenţă exercitată, în oricare dintre punctele sale se repercutează şi resimte în întreg volumul de apă al lacului. Lacul este o combinaţie a moleculelor de apă, omul o creaţie sinergică a Forţelor Vieţii. c2 Actualizarea nu se realizează niciodată în întregime
Deşi pare un paradox, adevăratul progres al fiinţei se realizează nu prin satisfacerea completă a trebuinţelor ci tocmai din aspiraţia către satisfacerea lor. De aceea este necesar să existe un raport de echilibrare dinamică între satisfacere şi lipsa actualizării. O trebuinţă neîmplinită lipseşte fiinţa de energia necesară bunei dezvoltări. În schimb dacă se actualizează complet, o lipseşte de motivaţia progresului. Fiindcă până la urmă adevăratul motor al evoluţiei, forţa care împinge fiinţa spre înainte, se naşte din chiar absenţa/deficitul de satisfacere al trebuinţelor. Acest deficit a primit în psihologie numele de „strocke”, definind una dintre legile de bază ale sistemului psihic uman: nu împlinirile ne fac să avansăm, ci tocmai nevoile, adică lipsa de satisfacţie suprapusă peste dorinţa posedării/trăirii acesteia. Trebuie doar respectată o anumită proporţie între cele două, stabilită în funcţie de specificul aparte, unic, al fiecărei fiinţe. Astfel unii oameni se simt cu adevărat motivaţi doar dacă realizările (adică împlinirile) depăşesc semnificativ eşecurile/ lipsurile/ neîmplinirile. Pe alţii în schimb (iar aceasta este şi în funcţie de momentele şi conjuncturile existenţei sale particulare) tocmai uriaşele neîmpliniri i-au făcut să meargă mai departe antrenând, de cele mai multe ori cu ei o lume întreagă. Aşa s-au născut marile opere; aşa s-au creat revoluţiile; aşa se schimbă decorurile lumii sociale. Rolurile jucate pe scena vieţii sociale, cu cât sunt mai importante (corect spus mai marcante /active) cu atât se motivează mai mult prin neîmpliniri, decât prin succese. Ele sunt roluri puternice, grele; roluri destinate luptătorilor, reformatorilor. De aceea putem spune că, dintre toate făptuirile/realizările pământului, fiinţa umană este singura ce nu-şi atinge niciodată împlinirea dar o caută mereu.

45

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

c3 Actualizarea trebuie să se realizeze într-o anumită măsură Sufletului omului se hrăneşte cu speranţă, dar creşte numai din împliniri. Speranţa este forţa ce duce fiinţa mai departe spre orizontul zilei sale de mâine. Ea deschide perspectivele în faţa sufletului, îndepărtând / mutând linia împlinirilor înspre viitor şi punând între fiinţă şi orizont atracţia dorinţei. Însă pentru a putea înainta, sufletul omului are nevoie să se poată sprijini, cel puţin de fiecare dată când se avântă în zbor, pe ceva ferm, pe realităţi concrete, actualizate. Are nevoie de energie permanentizată sub forma împlinirilor, ca dovezi pentru suflet despre puterea şi existenţa sa în această lume. Fiindcă orice fiinţă umană ştie adevărul fundamental al condiţiei sale: a exista înseamnă a face, a crea, a realiza, a împlini. Iar aceasta în mod necontenit. Speranţa şi împlinirea, visul şi realizarea sunt cele două jumătăţi care numai împreună definesc realitatea numită Fiinţa umană, aşa cum o cunoaştem noi în lume. c4 Actualizarea – tendinţa spre împlinire – nu e specifică oamenilor Pretutindeni în Lumea Naturii fiinţele şi procesele se derulează urmând tendinţa spre un optim de împlinire a trebuinţelor. Planta îşi orientează frunzele spre a capta maximul de flux solar sau apa din precipitaţii; animalul îşi construieşte cuibul şi alege partenerul având în vedere cerinţele unei cât mai bune perpetuări a speciei ori bună dezvoltare (inclusiv siguranţă) a puilor. Reglarea populaţiilor la nivel ecosistemic de asemenea urmăreşte cea mai potrivită modalitate de dezvoltare a tuturor formelor de viaţă etc. În Lumea Naturii însă, tendinţa aceasta spre optim de împlinire se realizează prin reglajele automate ale Forţelor Modelatoare (a se vedea “Psihologia Fiinţei…”) Dar numai Fiinţa umană are posibilitatea şi îndatorirea de a-şi canaliza eforturile individuale şi a-şi alege căile proprii / personale în vederea realizării împlinirii de sine în viaţă şi în lume (a se vedea în acest sens şi volumul nostru deja amintit “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”.).

46

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

5. Axiomele trebuinţelor Din materialul parcurs până aici, şi din cunoaşterea fenomenului uman dobândită atât ca urmare a experienţei de zi cu zi, cât mai ales ca urmare a ştiinţelor, educaţiei şi autoreflexiei, fiecare dintre noi suntem în măsură să înţelegem că realitatea aceasata complexă, numită, pe bună dreptate “fenomenul uman” (sintagma a fost creată de preotul-om de ştiinţă: Theillard de Chardin, la începutul secolului XX), urmează în devenirea ei (naştere, creştere dezvoltare, perpetuare) anumite legi ale naturii şi cosmosului, universale şi deci mereu aplicabile. În continuare prezentăm unele dintre aceste legi sau principii (numite de noi axiome) aplicabile Trebuinţelor Fundamentale: 1. Trebuinţele sunt ierarhizate conform piramidei 2. Trebuinţele corespund nivelelor Conştiinţei şi se realizează după Nevoile Sinelui (pe care urmăresc a le împlini; a se vedea volumul “Psihologia Fiinţei…”) 3. Piramida aparţine lumii naturii, fiind deci aceeaşi la toţi oamenii, dar fiecare persoană are un sistem propriu al importanţei Trebuinţelor. Ele nu îşi schimbă locul pe Piramidă, ci doar îşi solicită actualizarea cu intensităţi diferite şi specifice pentru fiecare fiinţă umană în parte 4. Fiecare entitate umană are o “reţetă” proprie de actualizare a Trebuinţelor 5. Structura piramidală a Trebuinţelor se naşte în procesul de creare şi modelare a personalităţii socio-istorice, dar anumite trebuinţe există dincolo de aceasta, însoţind fiinţa de la o viaţă la alta, în toate planurile existenţei sale, întrucât misiunea trebuinţelor este aceea de a împlini nevoile Sinelui (necesare creşterii şi evoluţiei acestuia) 6. Există o Trebuinţă Centrală a Piramidei definitorie pentru o anumită persoană (TCF Trebuinţa Centrală Fundamentală) 7. În jurul TCF celelalte trebuinţe se organizează în funcţie de obiectivele individuale ale persoanei 8. Trebuinţele nu sunt specifice oamenilor, ci ele aparţin tuturor fiinţelor dotate cu sine şi care încep procesul autodezvoltării 9. Actualizarea unei trebuinţe la un moment dat, nu se realizează niciodată în întregime 10. Există un prag minimal în ceea ce priveşte cerinţa actualizării unei trebuinţe, care, o dată atins permite accesul spre trebuinţele superioare acesteia 11. Trebuinţele neactualizate cel puţin la nivelul pragului minimal, în timp, dacă se prelungeşte această stare de neactualizare, dau naştere refulărilor (refulările sunt “doze” mici de “neîmplinire de sine”) 47

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

12. Trebuinţele sunt menite să stimuleze şi menţină mereu la cote ridicatre Motivaţia. Motivaţia deci nu se naşte din trebuinţe, ci ea aparţine fiinţei (sinelui), făcânt parte din structura sa cosmică, potrivit principiului eficienţei universale şi progresului (alocarea corespunzătoare a resurselor, vizarea obiectivelor, parcurgerea procesului de împlinire a acestora etc – un adevărat management existenţial; acesta este rostul motivaţiei) 13. Trebuinţele sunt succedate, la un nivel superior, de interese. Piramiada reprezintă structura de bază, fundamentul creşterii fiinţei, dar ea este apoi depăşită de interese (pentru fiinţele umane la nivele superioare ale evoluţiei), rămânând numai un factor subsidiar de asigurare a existenţei fiinţei. Ea va funcţiona spre a crea o armonie între Regulile Naturii şi Interesele Fiinţei (uneori prin luptă, alteori prin conlucrare) având ca obiectiv nu numai existenţa pur şi simplu, ci creşterea, dezvoltarea şi evoluţia continuă a acesteia. 14. Trebuinţele sunt temporale: ciclice (1, 2, 3), permanente (4, 5, 6) periodice (neregulat, deocamdată: 7, 8,9) 15. Trebuinţele sunt condiţionate socio-istoric (adică depind de timpul, locul, mediul social în care se dezvoltă personalitatea) numai în ceea ce priveşte forma de satisfacere a lor; în esenţă (conţinut) ele ţin de Fiinţa-în-Sine (Sinele + Conştiinţa + Natura Individuală + Caracterul). Tot cee ce depăşeşte necesităţile acestor structuri constitutive prezintă riscul nocivităţii pentru respectiva fiinţă, putând devia procesul de bună dezvoltare a ei. Ele se numesc dorinţe, vicii, patimi, obiceiuri proaste etc. Toate sunt contrare proceslui firesc şi indiviudal (propriu, specific) al unei anumite fiinţe umane. Ele nu sunt Trebuinţe, ci iluzii sau capcane. False nevoi.

48

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

CAPITOLUL IV ASPECTE CONEXE ŞI ALTE OBSERVAŢII PE MARGINEA TREBUINŢELOR FUNDAMENTALE 1. Grila piramidală personală Ierarhia piramidală reprezintă starea naturală şi universală a prezenţei şi acţiunii Trebuinţelor, dar omul actual depăşeşte prin voiţa proprie condiţia sa naturală, putând impune/ stabili o altă ierarhie, sau măcar altă ordine în actualizarea trebuinţelor; altfel spus structura ierarhică fiind universală rămâne la fel satabilită, numai funcţionarea se schimbă, în raport cu o anumită ordine persoanlă de priorităţi existenţiale. Această ordonare diferită este absolut personală, ţinând de unicitatea factorilor structuranţi ai personalităţii; ea se poate realiza prin voinţă proprie, conştient, sau chiar în afara controlului conştient al fiinţei, datorită statutului său specific actualei condiţii (altfel spus, chiar în lipsa alegerii/opţiunii deliberate a omului, nivelele piramidei nu se actualizează în ordinea ideală, datorită intervenţiei unei serii întregi de factori externi, care în mod normal, atunci când evoluţia se realiza prin participarea Modelatorilor (în etapele primare ale dezvoltării omenirii), asigura corectitudinea proceselor, dar astăzi omul are misiunea de a participa prin forţe proprii – deci fără sprijin, doar sub supravegherea acestor forţe modelatoare – astfel încât trebuinţele şi vechea lor ieriarhie are caracter subsidiar în raport cu alte forţe terţe (printre care şi voinţa individuală) cărora le este astfel permis a interveni cu prioritate. Totodată Nivelele Piramidei Trebuinţelor ne indică doar categoriile mari şi universale de necesităţi naturale ale omului. Însă Natura sa Individuală conţine elementele particulare care definesc o anumită clasă de Trebuinţe. Astfel toţi oamenii au trebuinţe de sociabilitate, dar unii au nevoie de semeni pentru a le satisface, pe când alţii pot obţine această satisfacere şi în contactul cu alte fiinţe, sau cu divinitatea. De asemenea satisfacerea acestor trebuinţe prin intermediul semenilor poate îmbrăca o gamă extrem de variată de manifestări, vizând: categorii de vârstă (unii se simt bine în preajma copiilor, alţii a bătrânilor, de exemplu), alţii în cuplu sau în celibat, unii au nevoie de public larg, pe când alţii de intimitate sau singurătate etc. Modul de satisfacere a trebuinţelor variază pe parcursul vieţii în funcţie de factori precum: educaţia şi autoeducaţia, cursul concret al dezvoltării personale, experienţele prin care trece subiectul pe parcurs, optica de viaţă (generală şi cea cu privire la elemente particulare) mediul de viaţă etc. Calitatea Vieţii este dată de indicele Împlinirii de Sine, iar acesta reprezintă primordial o atitudine interioară, de raportarea absolut individuală, specifică şi unică la înteg ansamblul de 49

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

forţe ce acţionează (şi a căror rezultantă se modifică) clipă de clipă asupra omului. Orice modificare în sinergia forţelor produce variaţii ale acestui indice, numai că unele sunt suficient de slabe la un moment dat pentru a fi trecute cu vederea. Totuşi efectele acestora se pot amplifica în timp, prin cumulare cu altele, sau prin procesul de “autodezvoltare”, astfel încât în cele din urmă să devină periculoase. Este cazul fenomenelor cunoscute ca refulări, obsesii etc. Refulările reprezintă orice insatisfacere a trebuinţelor fundamentale naturale şi specifice subiectului uman. 2. Axul central al piramidei Există cel puţin o trebuinţă şi cel mult trei care reprezintă axul central al structurii de personalitate, în jurul căreia gravitează toate celelalte şi la care ele se supun; de asemenea în funcţie de acest ax, se construieşte şi optica de viaţă a persoanei, viziunea şi înţelegerea sa asupra proceselor existenţei, dar mai ales ea determină alocarea de resurse, orientarea strategiei existenţiale a fiinţei umane. Cunoscând ierarhia universală a trebuinţelor şi deopotrivă axul central al unei anumite persoane, vom putea mult mai uşor să intervenim în promovarea progresului acesteia prin stimularea în primul rând a nivelelor vecine (dar superioare) acestui ax. În acest fel fiinţa umană va avea (sau va găsi) mult mai uşor surse de motivare şi va descoperi atractivitatea şi a altor zone ale existenţei sale, până atunci în mod superficial ignorate; găsind aceste resurse la “costuri” mici (pentru că fiinţa umană în mod natural şi inconştient efectuează totdeauna raportul cost/beneficiu, de aici născându-se motivaţia), omul va continua din proprie iniţiativă şi pe cont propriu (chiar dacă la început cu un anumit sprijin extern) procesul persoanl de dezvoltare, adică de “cucerire” a nivelelor superioare ale piramidei. 3. Cele trei etape ale dezvoltării fiinţei Pretutindeni în Lumea Naturii fiinţele urmăresc a parcurge trei etape mari în existenţa lor, care în cazul speciilor preumane se realizează prin efortul Spiritelor Grup (şi la nivel de specie, nu de individ), dar în cazul omului în principal prin efortul propriu şi individual (a se vedea şi volumul amintit: “Psihologia Fiinţei…..”): • • • autoconstrucţia (crearea identităţii personale) afirmarea (recunoaşterea identităţii proprii de către ceilalţi) valorizarea (dezvoltarea prin “punerea în lucru” a identităţii, manifestarea exteriorizată, nerămasă doar în forul intern, a elementelor de specificitate, extinderea propriului sistem de valori în mediul exterior) 50

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Aceste etape se realizează în funcţie de nivelul evolutiv al fiinţei, în cazul omului, prin următoarele forme de exprimare/manifestare: • • • impunere (puterea fiziologică: omul se confundă cu trupul) colaborare/întrajutorare (puterea colectivului: omul se regăseşte în comunitate, echilibrul realizat prin schimb echitabil; justiţia, dreptatea) autoritate (forţa raţiunii: omul se defineşte prin ceea ce ştie şi gândeşte – puterea informaţiei şi a capacităţii de a o manipula; aristocraţia; principiul “supravieţuieşte cel mai puternic”) • • creativitate (forţa aptitudinilor şi calităţilor personale: omul este ceea ce poate face şi face în mod concret – omul este totalitatea realizărilor sale) slujire/dăruiere (forţa spiritului, virtutea – omul este nu doar ceea ce realizează creativ, ci aceste realizări dăruite celorlalţi; inclusiv propria persoană trebuie să fie o astfel de realizare) În acelaşi sens a se vedea şi teoria lui Alderfer, care împarte nevoile umane în: N. de existenţă; N. de relaţii; N. de dezvoltare. Noi considerăm însă că această repartiţie este epecifică tuturor fiinţelor vii din lumea Naturii, doar că abia la specia umnă etapele acestea încep să devină conştiente. În lumea Naturii fiinţele lucrează în baza instinctului universal al speciei, pe când în lumea sa omul beneficiază de un complex cu mult mai vast de instrumente de lucru (funcţii ale Sinelui, puteri ale Conştiinţei, virtuţi ale Caracterului, forţe ale Naturii Individuale – petru a reaminti numai câteva dintre cele interioare, sau forţe dobândite din mediul exterior, aparţinând: moştenirii genetice (bio-fiziologice), creşterii primare, educaţiei şi autoeducaţiei, instrucţiei, tradiţiei şi culturii etc; pentru detalii privind multitudinea de actori-forţe ce concură la formarea personalităţii şi trasarea destinului uman în lume, recomandăm volumele: “Psihologia Fiinţei….”; “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”). 4. Aspecte suplimentare privind unele trebuinţe Ajunşi în acest punct al tratării, trebuie să observăm că ceea ce Maslow a denumit Trebuinţă de Actualizare (sau autoactualizare) reprezintă Nevoia de Identitate (cum am denumit-o noi) de pe nivelul 8 al Piramidei manifestându-se şi sub următoarele aspecte: - Nevoia de putere individuală; de a-şi dovedi sieşi (în primul rând), dar şi lumii, că este în stare, că are posibilitatea/capacitatea de a face realizabile anumite lucruri; deci puterea nu se exprimă prin impunere asupra vreunei realităţi exterioare (fiinţe, lucruri, evenimente) ci sub aspectul său creator-calitativ. Fiinţa doreşte să creeze noi realităţi (lucruri) după anumite

51

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

modele interioare, proprii sufletului său, după dorinţele sale intime conforme cu Natura Individuală. - Nevoia de creaţie: reperezintă exprimarea capacităţii de creaţie; numai că, dacă pe nivelul 7 aceasta a fost dezvoltată sub aspectul ei mai mult sensibil, adică leagat de “slăbiciunile” artistice ale fiinţei, de subiectivitatea sa (un amestec de influenţe sentimentale şi intuiţionale), aici însă este vorba mai mult de o lege transcendentă şi obiectivă, o forţă externă care “îi porunceşte” din interior prin vocea conştiinţei, să realizeze, (să înfăptuiască) misiunea sa creatoare. Suntem la acest nivel în prezenţa acţiunii Ordinii cosmice; fiinţa se descoperă pe sine (de aceea se şi numeşte Nivelul de identitate) ca parte şi agent al înfăptuirii acestei Ordini. Legea şi Ordinea sunt sădite în cele mai profunde unghere ale făpturii sale; misiunea sa este să le descopere şi actualizeze, adică să le dea curs transpunîndu-le în realitatea lumii exterioare, la momentul social-istoric în care trăieşte. Este rolul pe care îl are de jucat pe scena vieţii. - Nevoia de reformare: nu doar creează, şi aduce pe lume lucruri noi, ci şi transformă la un nivel superior realităţile scenei vieţii, în acord cu Principiile universale (descoperite la nivel de Conştiinţă) - Nevoia de apartenenţă la ordinea cosmică - Sentimentul (starea de spirit) specific datoriei individuale (dar de dimensiune cosmică, în sensul că fiinţa se simte responsabilă şi pentru acele evenimente la care nu contribuit în mod direct, precum şi pentru starea de bună dezvoltare şi a altor categorii de fiinţe) Nevoia de Concordanţă se manifestă ca o necesitate de a pune de acord, de a crea o armonie între mai multe paliere ale pesonalităţii: ceea ce crede (convingerile personale, indiferent că sunt religioase ori laice, filosofice sau mistice, raţionale ori culturale etc) ceea ce ştie (cunoaşterea şi înţelegerea reală, practică al un moment dat, asupra realităţii şi proceselor/fenomenelor lumii înconjurătoare) ceea ce simte (toate stările fie ele senzaţii, afecte, sentimente, idealuri, intuiţii ori trăiri de conştiinţă; adică tot ceea ce face sufletul uman să vibreze şi nu ţine de domeniul raţiunii) ceea ce face (acţiunile proprii în realitatea fiziologică, materială) obiectivele, visele, aspiraţiile individuale

Nevoia de Concordanţă nu aparţine piramidei, ci ea caută să pună în armonie atât nivelele piramidei între ele, cât şi piramida cu interesele (a se vedea mai jos observaţiile privind motivaţia). Piramida trebuinţleor ne amintim noi că apaţine Lumii Naturii, adică este o scală naturală dăruită omului ca instrument de călăuzire în procesul corectei funcţionări şi dezvoltări a propriei sale fiinţe. Interesele în schimb pot fi bune (corecte) sau rele (deviante de 52

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

la cursul firesc al bunei dezvoltări). Ele se nasc sub impulsul diverşilor factori din universul în care fiinţa umană face parte la un monent dat (factori culturali, ideologici, tradiţionali, religioşi etc.). Dintre toate făpturile vii, omul probabil că este fiinţa cea mai uşor de înşelat, întrucât este dotat cu posibilitatea de a visa, de a spera, de a împărtăşi idealuri şi de a urmări să le transpună în realitate. Omul este singura fiinţă neterminată, misiunea vieţii lui fiind tocmai aceea de a se edifica pe sine însuşi. Ori în această călătorie a regăsirii şi actualizării de sine, în acest pelerinaj dinspre ceea ce este (o potenţialitate) spre ceea ce trebuie să fie (“sinele său individual şi unic”, cum ar spune Maslow), în calea finţei umane multe sunt orizonturile false ce se deschid, şi multe prăpăstiile îmbietor mascate în chipul celor mai ademenitoare iluzii. Toate acestea dau naştere la interese dintre cele mai variate şi puternice. Însă numai acele interese care respectă calea naturală şi unică a dezvoltării fiecărei fiinţe umane în parte vor fi bune; toate celelalte rămân capcane, obstacole, iluzii ori înşelătorii ale lumii; probe de atenţie şi vigilenţă pe care aceasta le plasează în calea devenirii omului-ucenic.

5. Observaţii privind motivaţia Întreaga dinamică şi toate transformările produse în lumea naturii se guvernează prin mecanismele managementului resurselor: dobândire, utilizare, investire, sporire etc. Împlinirea de sine, sau împlinirea condiţiei existenţiale are la bază (adică se sprijină fundamental, în lipsa acestora neputându-se realiza) nu atât posesia resurselor (resursele sunt realităţi abstracte) cât utilizarea acestora (“posesia de folosinţă”). Ceea ce omenirea a învăţat a reproduce în societate (pe latura economică, militară, stategico-diplomatică etc) reprezintă în mic operaţiuni ce se desfăşoară pretutindeni în Lumea Naturii şi la scară macrocosmică. Motivaţia se naşte din raportul cost/beneficiu pe care fiinţele îl realizează în mod natural (ca un automatism) în vedera devenirii lor (= identitate + afirmare + dezvoltare, ceea ce implică desigur şi supravieţiuirea, perpetuarea etc. dar aceştia trei sunt factorii cheie vizaţi, aşa cum s-a văzut mai sus). În Lumea Naturii procesele se desfăşoară la nivel de specie şi de către forţe superioare. În lumea umană însă, fiinţa are libertatea găsirii modalităţilor de atingere a celor trei factori, are posibilitatea de opţiune/alegere. De aceea numai în lumea oamenilor poate exista eroarea (sub toate aspectele sale: minciună, tăinuire, greşeală, etc). Omul, în schimb, este individualizat şi, la stadiul actual al dezvoltării, a dobândit şi atributul unicităţii. Această stare de fapt determină ca fiecare individ în parte să aibă o ierarhie proprie a Trebuinţelor Fundamentale şi, în funcţie de aceasta să stabilească obiective 53

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

specifice, care nu ţin de valori universale (ca în cazul celorlalte specii) ci de valori personale şi unice. El astfel poate stabili care sunt modalităţile concrete prin care atinge cei trei factori şi de aceea ceea ce din afară poate părea sacrificiu, din interior se poate vedea ca afirmare sau dezvoltare. Deci raportul cost/beneficiu trebuie văzut în lumina valorilor individuale şi în conjuncturile realităţii concrete în care, la un moment dat, o anumită fiinţă umană urmăreşte atingerea unuia (sau a tuturor) celor trei factori. Astfel înţelegem cum pot fi oamenii motivaţi să meargă (de bunăvoie, deci) la război, să pună în joc, altfel spus, propria lor existenţă, sau multe dintre valorile foarte importante ale lor: pentru că li se arată (prin manipulare, convingere sau orice alte mecanisme), sunt ajutaţi sau determinaţi să descopere alte valori mai înalte decât cele mai înalte de până atunci, sau să conştientizeze într-o altă lumină importanţa acestora. Şi valorile spirituale (deci nemateriale) ca şi cele băneşti pot suferi oscilaţii de apreciere, se pot devaloriza brusc sau să le crească cotaţia la fel de brusc. Dar raportul cost/beneficiu funcţionează întotdeauna corect, adică fiinţa urmăreşte un profit, un plus, orientându-se în direcţia acestuia, chiar dacă pentru aceasta slujeşte unor valori ce până atunci aveau o “cotaţie” redusă. Valorile sufletului uman se negociază ca la bursă: de o parte omul, de cealaltă lumea. Între acestea două Conştiinţa, Natura Individuală şi Caracterul încearcă să oprească haosul, să realizeze o anumită stabilizare pentru fiinţa în cauză, să o ferească de torentul lumii, de oscilaţiile permanente din mediu. Legea raportului cost/beneficiu este implacabilă. Dacă omul pierde la bursa valorilor, dacă greşeşte aprecierea importanţei fiecăreia la un moment dat (şi în fiecare moment), riscă să sufere, sau chiar să “dea faliment”. De aceea Conştiinţa, Natura Individuală şi Caracterul aduc anumite constante în existenţa sa, care să-l ferească de erorile de calcul. Erorile pot apărea din pricina efortului existenţial, a consumului energetic depus în procesele evolutive (urmărirea celor trei factori). În această situaţie, aceste constante acţionează ca veritabile automatisme, funcţionând cu un consum minim de energie – din inerţie. Ele sunt întocmai precum formulele matematice: o dată descoperite şi înţelese, le folosim ca atare, ca modele, fără a fi nevoie de fiecare dată să le deducem; adică nu mai pierdem timpul şi resursele să parcurgem întreg procesul fabricaţiei, ci luăm numai produsul finit, pe care îl utilizăm mai departe. Acesta este mecanismul progresului: folosim ceea ce avem deja, pentru a dobândi lucruri noi. Mersul înainte se realizează sprijinindu-ne pe pasul deja făcut anterior. Astfel încât omul nu trebuie să recapituleze de fiecare dată “oare cum am învăţat eu să nu ucid, sau să nu produc intenţionat suferinţă altuia şi de ce nu”; ci o “voce” internă îi afirmă şi impune aceasta. Este o normă proprie pe care el o ia de bună şi o utilizează mai departe în raporturile cu lumea. Acesta este un aspect important al fenomenului numit credinţă: ea

54

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

presupune că ne amintim lucruri pe care le ştim şi să folosim formulele/legile născute din învăţarea acestora. Pe măsură ce fiinţa devine mai evoluată, ea dobândeşte mai multe astfel de constante, deţine formule mult mai complexe şi mai puternice, care îi permit executarea de exerciţii grele la nivele superioare, dar şi, pentru lecţiile mai uşoare, îi asigură un standard crescut de siguranţă. Ea va putea fi cu mult mai greu de manipulat, pentru că “vede” mai clar mersul bursei valorilor şi nu poate fi determinată să greşească atât de uşor aprecierile. Se spune că “omul are personalitate”, sau “are caracter”, adică are constante puternice, menite să realizeze în mod corespunzător – corect pentru ea – raportul cost/beneficiu. Este necesar în acest context să operăm distincţia pe de o parte între motivaţia naturală (omul merge la luptă fiindcă la standardul său de evoluţie viaţa membrilor familiei este mai presus de viaţa altor fiinţe umane pe care le sacrifică, deci fără să greşească în acest fel) şi motivaţia artificială, sau falsă (când potrivit standardului propriu, ar fi avut posibilitatea să aprecieze că pentru el fapta de a sacrifica viaţa oricărei alte fiinţe umane nu duce la progres, la dezvoltare personală; că balanţa cost/beneficiu în realitate este cu minus, atâta doar că sub mecanismele manipulării, în acel moment i s-a părut că a crescut brusc importanţa anumitor valori; de exemplu gândeşte aşa: “nu mai contează atât de mult familia şi cei dragi care depind de mine, nici principiile mele de pacifist convins, ci eu merg la război să mă răzbun pentru lezarea demnităţii naţionale prin actul politic X; fără această revanşă eu personal nu mai pot trăi”. Pin manipulare, omul vede fals lucrurile, stabileşte eronat “cursul valorilor”, tocmai întrucât manipularea a reuşit să îndepărteze, să evite constantele personale; le-a “adormit” făcând omul să uite cine este şi împrumutându-i o nouă identitate utilă scoplului manipulatorului, dar nocivă pentru individ. La jumătatea secolului se considera că satisfacţia în muncă aduce cu sine performanţa, pentru ca în prezent să se constate că astăzi s-a inversat situaţia: obţinerea performanţei atrage satisfacţia. Faptul se datorează schimbării generaţiilor de oameni, în sensul în care ei au urcat pe piramidă de la nivelul 6 al stimei de sine şi autovalorizării spre nivelul 7 al creaţiei. Copii învaţă şi practică acele jocuri care le aduc satisfacţie, care le fac plăcere. Adulţii însă realizează acele lucruri pe care le consideră utile, folositoare, mai presus decât plăcute. Adică după principiul conform căruia “copii simt, tinerii intuiesc, adulţii apreciază iar bătrânii evaluează”, vedem că un copil este centrat pe senzaţii, pe când adultul pe obiective. La fel se întâmplă şi cu generaţiile de oameni care s-au schimbat o dată cu trecerea dintre milenii. Indivizii umani tind tot mai mult (la fel ca şi elevii din clasele mari ale şcolii) să se centreze pe dezvoltarea persoanlă, să se orienteze pe obiective, să investească în mod conştient în 55

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

creşterea şi valorizarea lor ca fiinţe unice. Elevii mai mici învaţă mai ales de nevoie sau de plăcere; ei sunt centraţi pe prezent; viitorul le rămâne străin. Nu ştiu încoto trebuie să meargă. Elevii mari încep să întrezărească tocmai acest viitor individual al fiecăruia, să investească în “amenajarea” acestuia, să parcurgă singuri acele lecţii de pe urma cărora ies îmbogăţiţi cu acele abilităţi şi compentenţe ce-i vor ajuta să se apropie tot mai mult de împlinirea personală în viaţă şi în lume. Aceasta presupune că fiecare individ se simte (într-o măsură mai mare sau mai mică, şi cu privire la o arie mai largă sau mai restrânsă de realităţi) responsabil asupra comportamentului său (prin vorbe, fapte, gânduri), asupra existenţei sale ca fiinţă şi asupra a ceea ce face sau nu face ca posesor al acestui statut. Fiindcă de acum încolo omul începe a se percepe ca Fiinţă. Deci nu animal superior, nici celulă a organismului social, nici trimisul sau fiul lui Dumnezeu pe pământ, nici oaie în turma vreunei religii, nici discipol al nu ştiu cărui zeu ori maestru. Ci pur şi simplu Fiinţă – elev la Şcoala Evoluţiei Universale – alături de alte multiple categorii de fiinţe, pe diverse grade de dezvoltare, care până acum i-au fost ascunse perceperii şi înţelegerii sale. Astăzi omul occidental deschide ochii pentru prima dată în existenţa sa pe pământ. Priveşte în jur şi începe să înţeleagă; priveşte spre el şi caută să se cunoască. De aceea va lepăda toate poveştile de grădiniţă pe care le-a auzit până acum şi va arunca toate cârjele de care s-a folosit ca să deprindă tehnica mersului. Mitologia, ştiinţa, filosofia, religia etc. vor deveni file de istorie şi obiecte de muzeu. La fel instituţiile sociale. Căci omul începe a-şi făuri aripi să zboare spre înălţimile condiţiei sale de semizeu. Tocmai de aceea va trebui să înlăture toate lanţurile trecutului. Zborul înseamnă libertate, împreună cu perspectivă şi responsabilitate. Toate acestea presupun viziune, orientare, cunoaştere, decizie persoanlă, strategie şi mai ales acţiune. Omul contemporan, mai mult ca oricând în istoria speciei sale, este un om al acţiunii, al demolării şi reconstrucţiei. Motivaţia reprezintă resortul evolutiv care pune în mişcare, din interior, sistemul fiinţei la stadiul uman (şi al celor ce se apropie de acest stadiu). Ea reprezintă o calitate (trăsătură, componentă a Sinelui) ţinând de natura sa cosmică. Prin intermediul ei fiinţele care încep procesul indiviudalizării sunt determinate să respecte standardele unui “management existenţial” eficient, în cadrul cosmosului urmărindu-se a se da curs legii progresului, fapt ce presupune o atentă alocare a resurselor, evitarea risipei, a pierderilor, a suprapunerilor etc. De aceea puterea şi impulsul motivaţiei vor canaliza eforturile fiinţei după aceste standarde. Piramida trebuinţelor fundamentale, precum şi regulile de organizare şi funcţioanre a acesteia, reprezintă instrumentele prin care motivaţia funcţionează transpunând în practică acest management eficient al creşterii şi dezvoltării fiinţei. Trebuinţele sunt menite să menţină mereu un standard optim al motivaţiei; deci ele nu creează motivaţia, ci numai alimentează funcţionarea (activarea) acesteia. 56

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Fiinţa umană contemporană este centrată pe obiective; de aceea interesele vor prevala trebuinţelor. Dar orice interes este absolut personal (individual) şi reprezintă punerea în curs a naturii individuale. Chiar şi compasiunea perfectă (centrarea pe celelalte fiinţe şi uitarea de sine) nu face decât să transpună în realitate o anumită stare a Naturii individuale la acest nivel evolutiv. Respectiva persoană şi-a depăşit stara de ego, de centrare pe sine, dar aceasta nu însemnă că nu are un motiv anume/ bine determinat de a face actele de compasiune. Nimic în univers nu se petrece nici de la sine, nici la întâmplare/ fără un motiv bine determinat şi absolut necesar. Uitarea de sine, a compasiunii, nu trebuie, de aceea, confundată cu inconştienţa; chiar dacă nu mai intervin procesele raţiunii pentru a explica “de ce?” totuşi există motive foarte puternice, transcendente mentalului, care vin din sfera cauzală, ţinând deci de legi şi principii, de Conştiinţă. Acestea nu au nevoie de explicaţii şi fundamente construite pe baza proceselor mentale; de aceea apar uneori ca paradoxuri. Pentru că fundamentarea lor s-a făcut în timp, pe parcursul evoluţiei; acum sunt sedimentate sub forma Legilor universale la nivel de Conştiinţă şi fac parte intrinsecă din Natura individuală a fiinţei. Deci dacă ea realizează acte de compasiune, este pentru a da curs acestor legi, (voce a conştiinţei), de a transpune în realitate, de a actualiza propria sa natură internă. Acesta este tot un interes individual, cu nimic diferit ca esenţă de interesele ego-ului; ceea ce le deosebeşte sunt realităţile cărora slujesc şi nivelul de evoluţie diferit al acestor realităţi. Dar în fond ele sunt şi rămân interese individuale ca expresie a strategiei de management existenţial, care ţine de esenţa întregii Organizări Cosmice, fiind aşadar implementat în structura fiecărei fiinţe, de unde începe a se manifesta din momentul începerii procesului de individualizare, adică de când acea fiinţă este tot mai conştientă de sine şi de universul în care vieţuieşte la un moment dat. 6.Lumea de Vis şi Trebuinţele Fundamentale Fiecare om poartă în sine un întreg univers. De când venim pe lume suntem însoţiţi de anumite gânduri, de anumite dorinţe şi chiar aspiraţii asupra devenirii noastre viitoare. Dacă întrebăm omul în prima copilărie “ce se va face el când va fi mare”, vom fi surprinşi să aflăm mai multe lucruri şi mai concrete decât ne-ar putea spune majoritatea psihologilor examinând aceeaşi persoană după 30 – 40 de ani. Pentru că fiecare dintre noi aducem pe lume un proiect. Întreaga noastră existenţă în societate constă în punerea în practică a proiectului individual, a misiunii noastre de viaţă. Pentru realizarea corespunzătoare a acestui deziderat, Universul ne-a înzestrat cu o serie de Forţe Modelatoare, puteri ce ne sunt alături, sprijinindu-ne, corectându-ne şi antrenându-ne mereu pe drumul desăvârşirii individuale şi al realizării proiectului vieţii. În afară de aceste 57

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

forţe externe, beneficiem de propriile noastre puteri interioare: normele Conştiinţei, virtuţile Caracterului, elementele componente ale Naturii Individuale etc. (a se vedea pentru detalii “Fundamentele consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane” şi “Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologică integrativă a personalităţii”). Am arătat anterior că satisfacerea Trebuinţelor conferă sufletului energia necesară învingerii obstacolelor şi greutăţilor vieţii, dar că, în acelaşi timp această satisfacere nu trebuie să fie totală, fiindcă în acest caz l-ar lipsi de motivaţia de a merge mai departe. Condiţia omului în progres / dezvoltare este o necesitate de actualizare continuă. Omul, spre deosebire de celelalte fiinţe, are posibilitatea – şi îndatorirea – operării prin propriile forţe a reglajului trebuinţelor, pentru a păstra proporţia ideală între satisfacere şi motivaţie. Natura nu realizează decât parţial acest reglaj, restul trebuind suplinit de către fiinţa umană. Animalul de exemplu, sau planta, nu luptă să obţină un anumit nivel de împlinire, ci o altă forţă (spiritul speciei) activează prin pârghiile instinctuale în acest scop. Omul însă, clipă de clipă, trebuie să se afle în acţiune, să-şi orienteze voinţa şi canalizeze eforturile, să pună în balanţă şi decidă de fiecare pas. Uneori însă împrejurările concrete ale existenţei sunt de aşa natură, încât să nu poată oferi satisfacerea pe moment a unora sau altora dintre trebuinţe (sau chiar nivele întregi), fie datorită unor factori obiectivi (ex: cauze karmice sau cele prevăzute în destin: degeaba îşi doresc să fiu Napoleon, întrucât nu se poate; sau să aibă o casă pe lună, ori să se fi născut fără cocoaşă) sau al unor factori de natură pur subiectivă (nu are curajul să rişte, sau puterea de a lupta ori învinge anumite forţe externe etc.). În astfel de situaţii echilibrul marii balanţe a Piramidei tinde să se destrame, perturbând armonia între nivele şi lăsând sufletul lipsit de energia / puterea de a merge mai departe pe drumul devenirii sale şi al realizării misiunii de viaţă. Pentru a remedia această situaţie deficitară, singura variantă – dacă nu putem schimba împrejurările exterioare – este să le modelăm / transformăm pe cele interne după propriile necesităţi de dezvoltare. Astfel Lumea de Vis va cuprinde toate acele aspecte necesare sufletului nostru dar care, indiferent din ce motive, nu se pot regăsi aici şi acum, pentru noi, în realitatea imediată şi concretă. Lumea de Vis este universul construit după optimul nostru de necesităţi; este lumea în care suntem şi ne manifestăm ca demiurgi. Aici însămânţăm şi culegem numai roadele bune, absolut necesare creşterii şi dezvoltării sufletului nostru. Putem aduce şi putem îndepărta orice lucru, oricând. Este o „realitate virtuală” a fiinţei noastre, însă la fel de reală şi de multe ori mult mai importantă decât cea exterioară. Aici orice dorinţă şi orice chemare a sufletului nostru poate prinde contur. Forţele astrale (sufleteşti) şi cele mentale (cognitive) sunt chemate să conlucreze pentru a trasa arhitectura acestei lumi şi a o popula cu necesităţi vitale pentru fiecare în parte. Lumea de Vis este, de aceea, un proiect prin care omul se realizează pe sine

58

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

ca fiinţă reală, în adevărata sa identitate care nu a putut prinde contur la un moment dat în lumea exterioară din motive, aşa cum am văzut, independente de voinţa sa. Lumea de Vis este totodată şi „planşa de lucru”, laboratorul în care avem posibilitatea să experimentăm, să greşim, să reparăm erorile să învăţăm în timp scurt şi cu minim de efort (dar mai ales de suferinţă!) lecţii ale vieţii absolut necesare. Pentru că aici avem posibilitatea să ne descoperim pe noi înşine: Natura Individuală, virtuţile Caracterului, normele Conştiinţei şi, mai ales (aspectul esenţial) să ne regăsim misiunea în această existenţă şi mijloacele necesare realizării ei precum şi obţinerea Împlinirii de Sine în viaţă şi în lume, acum şi aici. (Pentru detalii recomandăm volumul nostru “Fundamentele consilierii….”) Din perspectiva satisfacerii trebuinţelor, Lumea de Vis oferă o serie de avantaje, dintre cele mai importante oprindu-ne doar la următoarele: a) Avantajul imediat, raportat la prezent, vizează satisfacerea trebuinţelor şi obţinerea energiei necesare. Îmi doresc o casă în stil gregorian, dar nu o pot avea acum; construind-o în Lumea de Vis am ocazia să o folosesc ori de câte ori doresc: să o admir de la distanţă, să pătrund înăuntru, să mă plimb prin toate camerele, să-i schimb decorurile după voinţă, să locuiesc în ea, să invit prietenii, rudele etc. Este binecunoscut că adevărata bucurie, deplina satisfacţie, vine nu din consumarea sau aproprierea (posedarea) obiectului dorinţei, ci din dorinţa înseşi însoţită de speranţa atingerii obiectivelor. Această posibilitate, această perspectivă mereu deschisă şi realizabilă, acţiunea de a merge spre obiectul dorinţei, parcurgerea drumului ce ne departe de acesta, dau deplina satisfacţie sufletului nostru. Omul nu este o fiinţă posesivă, stăpânitoare, ci una contemplativă. Bucuria existenţială se naşte şi creşte pe măsură ce ochii sufletului admiră tot mai de aproape frumuseţile vieţii, iar paşii fiinţei noastre se apropie din ce în ce mai mult de ele. Orice frumuseţe atinsă în zbor de aripa sufletului uman devine trup împietrit în cimitirul trecutului. Omul este o fiinţă-îndevenire, o fiinţă-în-perspectivă. Frumuseţile vii ale vieţii sunt acelea ce merg mereu înaintea noastră. b) Al doilea avantaj conferit de Lumea de Vis ţine de perspectivă. Pe parcursul existenţei sale omul întâmpină la tot pasul numeroase dificultăţi, încercări şi uneori chiar oprelişti. Orice trebuinţă neactualizată în viaţa reală, orice obstacol neînvins acolo, poate fi realizat aici, în Lumea de Vis. Construind o imagine opusă realităţii nesatisfăcătoare şi purtând-o mereu în sufletul şi mintea noastră ea ne redă optimismul, energia şi tonusul de a nu vedea eşecurile. De a şterge cu buretele suferinţa produsă de acestea şi de a acoperi impedimentele create de ele în viaţa reală. Pe această imagine construită pozitiv se bazează toate terapiile moderne de creştere şi dezvoltare a fiinţei umane. Tot pe această imagine s-au bazat dintotdeauna

59

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

motivarea armatelor, construcţia imperiilor, realizarea marilor expediţii precum şi tot ceea ce ţine de fenomenul culturii şi civilizaţiei; toate realizările umane. Omul este o fiinţă optimistă de la natură. El visează şi îşi propune a transpune realitatea visului în lumea înconjurătoare. Orice plan se naşte mai întâi în minte şi prinde viaţă în sufletul său, înainte de a îmbrăca un trup în realitatea exterioară. Ca fiu al Demiurgului, omul se naşte cu această Lume de Vis, ca sarcină a vieţii sale; numai că pe parcursul existenţei sociale deprinde prostul obicei de a uita de sine, de misiunea vieţii, de bucuria contemplării frumuseţilor lumii, de îndatorirea de a munci şi a fi fericit. Răpit de valurile lumii începe a se considera pesimist, trist, urât, dezamăgit. El crede că simte şi raţionează el însuşi, când de fapt este gândit, este trăit de forţe externe. O corabie în derivă pe marea vieţii: aceasta este starea omului contemporan. Trebuie trezit corăbierul şi regăsite planurile călătoriei. El este acum înlănţuit în cală; trebuie eliberat şi readus la timonă făcut să simtă iarăşi briza mării şi chemarea orizontului; acestea îi vor reaminti de sine însuşi redându-i înapoi Lumea de Vis. Este misiunea vremurilor noastre; este datoria de prim rang a noii psihologii, a oamnilor de ştiinţă şi a tuturor celor ce înţeleg femonenul uman. c) Cel de-al treilea avantaj al Lumii de Vis, asupra căruia ne oprim aici constă în binecunoscuta şi amplu întrebuinţată regulă (mai ales în psihoterapiile comportamentalumaniste ale creşterii şi dezvoltării umane): „ceea ce gândim, aceea devenim”. Gândurile sunt matrici de manifestare; forţe ce conţin germenii unei întregi realităţi dezvoltată din ele în condiţiile prielnice. Orice gând care stăruie în mintea noastră un anumit timp, are tendinţa de a se actualiza, de a lua o formă, de a modela realitatea exterioară (inclusiv pe noi, ca parte componentă a ei) după matricea sa. Pe măsură ce îl alimentăm, el creşte şi devine tot mai puternic. Întreaga existenţă cosmică (tot ceea ce putem percepe noi oamenii şi încă alte multe lucruri) sunt realităţi modelate (şi în continuă transformare) prin interacţiunea şi combinarea sinergică a multiplelor forţe ale Universului, gândurile însele fiind matrici (sau ecuaţii) ce descriu astfel de forţe. Cu cât vor fi mai puternice, cu atât vor fi mai mari şansele de participarea lor la acţiunea comună a transformării realităţii înconjurătoare să lase o amprentă vizibilă. Fiecare gând primeşte putere creatoare de la fiinţa noastră; cu cât punem mai mult din sufletul nostru viu la temelia lor, cu atât mai mari sunt şansele de a prinde rădăcini adânci în lumea aceasta bântuită de furtunile deşertăciunilor şi pustiirii de sine. Fiindcă omul este o fiinţă la timpul viitor. Existenţa sa reală începe abia mâine, dar se naşte astăzi din visul său. Meşterul Manole nu este o legendă, ci o realitate vie trăind în fiinţa fiecăruia dintre noi. Lumea de Vis devine astfel laboratorul propriei noastre construcţii, locul naşterii identităţii şi unicităţii reale a fiecărei fiinţe umane concrete. 60

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

7. Nivelul de aspiraţii Psihologia modernă a demonstrat că necesităţile umane nu reprezintă „daturi” invariabile. Ele sunt dinamice: pot să crească sau pot să cadă. Pentru a desemna această variaţie se utilizează conceptul de nivel de aspiraţii. Cineva poate să spere la mai puţin sau la mai mult. Nivelul de aspiraţii este o stare psihologică, subiectivă şi depinde într-o măsură importantă de noi înşine. Ea este cu „dublu tăiş”: pe de o parte, motivează acţiunea, mobilizează energiile, susţine eforturile. Nu putem să realizezăm un lucru deosebit dacă nu aspirăm, dacă nu avem dorinţă puternică. Ridicarea nivelului de aspiraţii deci motivează şi susţine energic acţiunea. Scăderea nivelului de aspiraţii, scade şi motivaţia şi suportul interior. Pe de altă parte însă, aspiraţiile ridicate sunt dezastruoase în condiţii de eşec. Cel care doreşte mult un lucru poate suferi o adevărată catastrofă psihologică dacă nu-l va dobândi. Dacă nu-l va dori prea mult, şansele de a-l obţine scad, dar scade şi sensibilitatea la nereuşită. Şi în fapt, ştiinţa a demonstrat că nivelul de aspiraţii este în funcţie de condiţii. Când condiţiile sunt nefavorabile, nivelul de aspiraţii scade, protejând psihologic, imunizându-l pe om la pierdere. Este aici o chestiune de probabilitate. Dacă probabilitatea câştigului este mare, atunci strategia cea mai bună este avântul: nivelul de aspiraţii este coborât, crescând imunitatea la eşec. Dacă ne gândim puţin, ne vom da seama că o asemenea tehnică devine în unele împrejurări curentă în viaţa noastră. Foarte adesea omul îşi ajustează inconştient sau conştient aspiraţiile la posibilităţi. De multe ori dăm şi primim sfaturi de genul: „prea vrei multe”, „nu e bine să aspiri la prea mult”, „trebuie să te mulţumeşti cu mai puţin”. Nivelul de aspiraţii reprezintă deci un instrument esenţial al acţiunii umane. Dar el este utilizat cu discriminare, fluctuând în funcţie de configuraţia condiţiilor. În condiţii favorabile, ridicarea nivelului de aspiraţii asigură dezvoltarea, realizarea, creşterea umană. În condiţii defavorabile, scăderea nivelului de aspiraţii asigură doar adaptarea. 8.Consilierea pentru dezvoltare umană Consilierea pentru dezvoltare umană cunoaşte un principiu fundamental: omul are de la natură sădite în fiinţa sa cadrele corecte ale dezvoltării în acord cu armonia cosmică. Urmându-le, el resimte o stare de satisfacţie internă şi personală superioară oricărei alte bucurii, nu numai prin intensitate ci mai ales prin constanţă şi creştere. Bucuriile sunt precum un foc de paie: foarte intense la început, dar se sting în scurt timp, lăsând în urma lor exact opusul, suferinţa, egală ca intensitate cu bucuria iniţială. Bucuriile sunt satisfacţii momentane şi ele creează dependenţă, întocmai precum orice viciu.

61

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Nu există lucruri rele sau bune, ci utilizarea pe care noi o dăm acestora poate să fie în acord cu progresul nostru personal, sau nu. De aceea este necesar să cunoaştem natura şi modul de acţiune al fiecăruia dintre lucruri şi să păstrăm proporţiile utilizării lor în viaţa individuală şi comunitară. Pentru că viaţa este precum o reţetă de bucătărie: dacă am scăpat prea multă sare sau piper am compromis rezultatul final; dar în egală măsură fără să adaugăm toate ingredientele necesare (fie şi din frica de a nu ne înşela asupra proporţiilor) nu putem spune că am realizat un anumit fel determinat şi util de mâncare. Rezultatul va fi întâmplător, un sortiment ratat, prin consumarea căruia se va produce nu satisfacţie, ci suferinţă. Piramida trebuinţelor fundamentale, realizată personalizat pentru fiecare fiinţă umană în parte este cea care ne spune în mod concret cum, sub ce formă şi în ce momet anume trebuie să-şi facă intrarea în viaţa unei anumite persoane acele lucruri definitorii pentru propria identitate, regăsite de consilier în Natura Individuală a ei. (a se vedea şi volumul “Fundamentele consilierii…”) De aceea la întrebarea cum ştim care este reţeta completă, care sunt ingredientele necesare acesteia, nu ne va fi de prea mare folos să întrebăm tradiţia istorică a omenirii. Omul contemporan, precum şi societatea, sunt altele decât în trecut. Astfel încât este necesar să întrebăm omul: şi astăzi şi mâine şi în fiecare zi. Pentru că în fiecare zi reţeta se schimbă câte puţin. Omul poartă cu sine “schema de realizare” a acestei reţete; şi aceasta este unică pentru fiecare individ. Atunci se pune întrebarea cum se creează reţeta pentru comunitate, dacă membri acesteia sunt atât de diferiţi. Soluţia stă în tocmai această diferenţă şi varietate: pentru că fiecare individ prin specificul său, reprezintă un “ingredient” anume din reţeta finală, fără de care viaţa comunitară ar rămâne searbădă. Prin procesele universle ale Evoluţiei se trimit în Planul Fizic al Pământului, în Societate, exact oamenii de care aceasta are nevoie pentru a-şi prepara “hrana” necesară dezvoltării ei. Ceea ce trebuie să facă aceasta, este să recunoască reţeta necesară la un moment dat istoric, să recunoască oamenii şi să-i plaseze pe fiecare în punctul de optimă utilitate. După principiul: omul potrivit la locul potrivit. Consilierul în dezvoltare umană şi comunitară nu trebuie să se îngrijoreze prea mult în privinţa diferenţelor şi nici dacă un anumit model pe care el îl dezvoltă la un subiect dat se încadrează în standardele sociale. Societatea actuală are standarde eronate; ea nu-şi recunoaşte reţeta evoluţiei şi deci nici valorile individuale ale oamenilor. Însă fără dezvoltarea şi afirmarea specificului său aparte, persoana umană individuală nu poate realiza Împlinirea de Sine, adică nu poate să-şi continue drumul propriei evoluţii. De aici conflictul între om şi societate, aceasta din urmă având tendinţa de a limita dezvoltarea primului. De aceea omul va trebui antrenat/ pregătit pe două direcţii: una a dezvoltării individuale şi cealaltă a strategiilor de existenţa şi exprimare/ manifestare într-un mediu ostil dezvoltării 62

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

sale individuale. Fiinţa umană contemporană este sub acest aspect dizident în propria sa lume. Consilierul trebuie să-i asigure supravieţuirea şi dezvoltarea în condiţiile acestui statut. Nu este necesar să se întrebe dacă este corect sau nu un anumit model pe care îl dezvoltă. Adevărul şi eroarea sunt individuale, determinate în funcţie de specificul evoluţiei fiecărei Fiinţe umane. De aceea înainte de a recomanda un anumit model, el trebuie să cunoască în detaliu aspectele definitorii pentru condiţia universală a fiecărui subiect în parte: reţeta sa corectă pentru dezvoltare. Pentru că, aşa cum am mai spus, fiecare om are sădite în fiiţa lui intimă cadrele/normele/valorile necesare dezvoltării proprii în acord cu Ordinea Cosmică. Singura greşeală pe care o putem face, ca indivizi umani, consilieri sau societate, este să nu căutăm a cunoaşte identitatea fiecărei Fiinţe umane în parte şi să nu dăm curs necesităţilor sale proprii de dezvoltare. 9. Piramida Trebuinţelor şi ordinea socială Capitalismul a propus competiţia: cel mai puternic posedă cel mai mult. De aici bătălia pentru resurse şi putere. Socialismul a vizat evitarea suferinţei umane şi principiul: “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. De aici pericolul anihilării valorilor. Iluminismul şi-a dorit respectarea egalitatăţii şi demnităţii universale a tuturor oamenilor. Dar oamenii nu se nasc egali şi nici nu pot deveni egali în aptitudini/ competenţe, datorită unei multitudini de fatori. Este un fapt natural; pretutindeni întâlnit în ecosistemul terestru, la toate speciile. Deci egalitatea se referă la recunoaştere din partea societăţii şi la egalitate de şanse. Dar în regimul competiţional al capitalismului, în condiţiile concrete ale unei inegalităţi naturale (şi de neînlăturat) între indivizi, egalitatea de şanse rămâne numai un slogan; o pură utopie care conferă practic legalitate exploatării omului de către om prin tocmai posibilitatea faptică de a se concentra o mare cantitate de resurse în mâna numai unui grup restrâns de oameni. O soluţie propusă de noi se axează pe cunoaşterea naturii umane şi a funcţionării complexului de trebuinţe piramidal ierarhizate, guvernate de principiile arătate până aici în cuprinsul prezentului volum. Din observarea atentă a Naturii, confrom noilor concepţii ecologice, sinergice şi integratoare, realizăm că nu există o luptă pentru supravieţuire, şi nici o funcţionare mecanicistă a lumii speciilor, ci acestea trăiesc într-o mare simbioză, depinzând vital unele de altele. În acest context observăm şi organizarea sistemică a Lumii Naturale, fiecare sistem 63

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

la rândul său fiind creaţia concomitentă şi sinergică a tuturor celorlalte, o celulă într-un organism mai mare, ocupând un loc şi având un rol, unice, atât structural, cât şi funcţional. Astfel înţelegem două aspecte: pe de o parte că şi societatea umană este un astfel de sistem (se şi numeşte astăzi în ştiinţe “ecosistemul uman”), iar pe de alta, că sistemul social funcţionează după aceleaşi principii majore existente pretutindeni în Lumea Naturii, dar greşit înţelese până la finele secolului XX datorită concepţiilor mecaniciste ale celui anteror. Din acest context desprindem următoarea observaţie: societatea trebuie să asigure tuturor oamenilor acesul egal la resurse energetice pentru satisfacerea nevoilor de pe treptele 1-6. Competiţia trebuie încurajată numai pentru treptele 7-9. Altfel spus să fie competiţie la nivelele care dăruiesc societăţii şi egalitate la cele care primesc. Egalitatea însă trebuie să privească nu resursele, cantitativ, ci satisfacţia, calitativ, deci. Adică să urmărească la fiecare persoană cantitatea de resurse (şi forma specifică a acestora) necesare pentru asigurarea unei egalităţi de satisfacţii. Pentru aceasta însă este nevoie de reala cunoaştere a omului, adică de Ingineria Fiinţei Umane. Actualmente societatea a inversat regulile: în loc să ofere egalitate de satisfacţie pentru treptele 1-6 (acelea care primesc de la societate) şi competiţie concurenţială pe treptele 7-9 (cele care dăruiesc societăţii), ea oferă competiţie pentru resurse pentru nivelele 1-6 (dar posesia resurselor nu asigură satisfacţia vizată!, fiind o diferenţă enormă între satisfacţie şi instrumentul realizării ei; degeaba ai instrumentul dacă nu poţi efectiv să obţii satisfacţia) şi egalitate de tratament pentru cei ce dăruiesc societăţii (în sensul că tuturora li se aplică acelaşi tratament: indiferenţa). Iar de aici dezastrul universal al condiţiei umane: cei care cad pradă iluziei posesiunilor acestei lumi se simt profund dezamăgiţi (nu pentru că bunurile acestei lumi ar fi rele în ele însele, ci întrucât satisfacerea nivelelor piramidei se realizează prin alte mecanisme, nu datorită posesiunii); cei care doresc să dăruiască lumii roadele muncii, fiinţei şi existenţei lor se simt din nou neîmpliniţi, întrucât nu li se oferă minimul de posibilităţi pentru aceasta (savanţii, artiştii, creatorii de valori, umaniştii, ecologiştii etc) În concluzie vom reţine că procesul dezvoltării comunităţii umane se axează pe următoarele aspecte cumulative: • • • realizarea egalităţii de satisfacţie pentru nivelele 1-6 realizarea competiţiei pentru nivelele 7-9 canalizarea şi alocarea tuturor resurselor energetice pentru îndeplinirea celor două obiective

Modalitatea principală şi factorul determinant în implementarea acestor aspecte îl reprezintă, desigur (ca totdeauna în istoria evoluţiei societăţii umane) educaţia.

64

Aurelian Burcu

Piramida Trebuinţelor Umane Fundamentale

Utilizând instrumentul educaţiei realizarea competiţiei pe nivelele superioare se obţine pornind de la: • starea naturală a fiinţei umane care simte nevoia tot mai puternică de a satisface aceste nivele, fapt ce se realizează prin operaţiuni de creaţie, reformare, implicare socială, descoperire şi dezvoltare de sine, sprijinul semenilor, realizarea conştiinţei global-ecologice, a responsabilităţii colective etc. • educarea omului încă din primele faze ale copilăriei şi pe toată durata vieţii, prin toate tipurile de învăţământ (: formal, nonformal, informal) în sensul apropierii de celelalte fiinţe, a realizării conştiinţei simbiozei cu acestea, a fraternităţii, respectului unităţii în diversitate etc • educaţia care să pună accentul pe etică şi morală, mai presus de alte ştiinţe; etica şi morala urmând a se preda în mod repetat şi intens, mai mult chiar decât se învaţă în ciclul standard (12 clase) actualmente limbile materne. Pentru că etica şi morala sunt adevărata limbă maternă a omului actual. Omul trebuie să vorbească din conştiinţă; nu din trup (prin forţă şi brutalitate), nu din suflet (prin sentimentalisme) nu din gândire (prin utopii raţionaliste, reci şi moarte); ci din întreaga şi profunda sa Fiinţă plină de viaţă • educaţia care trebuie să devină permanentă; omul urmând a redescoperi adevărata sa identitate cosmică: şi anume aceea de fiu al Demiurgului, elev la Şcoala Vieţii, a Evoluţiei; trecerea sa prin lumea fizică a Pământului reprezintă numai o zi de şcoală, un laborator de lucru. Misiunea sa este autoperfecţionarea continuă prin participarea la modoficările creatoare ale lumii în care trăieşte. Aceste lucruri le-au spus de-a lungul timpului toate religiile, toţi poeţii, toţi filosofii, artiştii şi creatorii de valori; astăzi a venit rândul tuturor oamenilor a le transpune din vorbe – în fapte; • conţinutul educaţiei se schimbă cantitativ şi calitativ, în sensul cuprinderii informaţiilor necesare punctului anterior şi trecerii (ridicării) la un alt nivel superior de trăire; educaţia se va adresa mai mult conştiinţei şi simţirii superioare, decât raţiunii; raţiunea este numai un abecedar pentru primele două; şi nici o şcoală nu-şi poate permite să ţină elevii doar la stadiul de abecedar; • se vor promova valorile superioare, cele de pe nivelele 7-9 concomitent cu modalităţile de obţinere a lor.
• motivarea competiţiei pe nivelele superioare se realizează şi prin recunoaşterea

meritelor ( la cei de pe nivelul 7 şi 8 – 8,5) respectiv prin ascunderea meritelor individuale la ceilalţi (jmătatea superioară a nivelului 8 şi nivelul 9), dar în acelaşi timp prin sprijinirea tuturor în implementarea rezultatealor muncii lor utile comunităţii. Pe aceste nivele oamenii nu-şi doresc resurse, ci realizări; iar realizările nu sunt posesiuni (ei nu au nevoie de a poseda ceva) ci rezultate utile semenilor, lumii şi vieţii. Realizările sunt daruri pentru celelalte fiinţe! 65

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful