1

1. INDICI ŞI METODE GENERALE DE ANALIZĂ A RISCURILOR CLIMATICE


Indicii şi metodele din această categorie au avantajul că se pot aplica pentru a determina
caracteristicile mai multor elemente şi fenomene climatice. De obicei, pentru aplicarea unor
astfel de metode şi indici se porneşte sau se recurge la formule statistice generale.


1.1. Determinarea intervalelor critice din punct de vedere al diferitelor elemente şi
fenomene climatice

Cu ajutorul acestei metode se pot pune în evidenţă intervalele critice din punct de vedere
climatic. Metoda se poate aplica mai multor elemente climatice: temperatura aerului, precipitaţii,
vânt, umezeală relativă, presiune etc. Ea constă în determinarea anumitor intervale din cursul
anului, exprimate în zile consecutive, în care un element climatic prezintă caracteristici medii
multianuale (cu diferite praguri de frecvenţă) care înscriu elementul respectiv în categoria
fenomenelor climatice de risc. De exemplu, metoda evidenţiază:
- intervalele în care există probabilitate mare de producere a temperaturilor mai mari de
30°C, mai mici de -20
0
C, sau
- intervalele cu probabilitate mare de producere a cantităţilor de precipitaţii mai mari decât
anumite praguri alese în funcţie de necesitate etc.
Pentru cele mai multe elemente climatice, cu ajutorul acestei metode, se poate determina
un singur tip de intervale critice, respectiv acelea în care valoarea elementului respectiv
depăşeşte anumite praguri sau se încadrează între anumite limite.
Există însă şi elemente pentru care se pot pune în evidenţă două tipuri de intervale. Astfel,
pentru elementul vânt se pot identifica intervale cu vânt şi intervale fără vânt. Pentru vânt se pot
evidenţia însă şi intervale pentru viteze şi pentru direcţii (intervale cu viteze peste anumite
praguri de valori sau intervale cu predominanţa diferitelor direcţii). De asemenea, pentru
precipitaţiile atmosferice se pot determina intervale critice pentru persistenţa precipitaţiilor
(intervale lungi de zile cu precipitaţii) sau intervale critice din punct de vedere cantitativ (când
cantitatea cumulată într-un anumit interval depăşeşte un anumit prag, stabilit după necesitate).
Rezultatele acestei metode sunt utile în multe domenii de activitate precum agricultura,
turismul, construcţii, dar şi în activitatea de zi cu zi a populaţiei. De exemplu, pentru activitatea
turistică, este foarte importantă cunoaşterea intervalelor cu probabilitate mare de producere a
precipitaţiilor în planificarea vacanţelor atât pentru persoanele particulare, cât şi pentru agenţiile
de turism care oferă spre vânzare sejururi de vacanţă în anumite regiuni. Pentru activitatea de
construcţii este importantă cunoaşterea intervalelor cu diferite lungimi pentru diferite grade de
umezeală relativă, cu diferite intensităţi ale vântului etc. În viaţa de zi cu zi, bolnavii cu diferite
afecţiuni ale aparatului circulator, ale aparatului respirator sau ale sistemului cardiovascular pot
fi afectaţi în intervalele cu temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute.
Pentru aplicarea metodei sunt necesare date zilnice ale elementului de analizat
(temperatura medie zilnică, suma zilnică de precipitaţii, presiunea medie zilnică, viteza
medie/maximă zilnică a vântului, umezeala relativă medie etc.). Lungimea şirului de date utilizat
trebuie să fie de minimum 30 de ani şi, de asemenea, acesta trebuie să fie omogen.
Exemplificarea metodei se va face pentru temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice
utilizând datele zilnice.

2


Fig. 1 Mersul anual al maximelor termice diurne la Suceava în intervalul 1970-2005 (zilele în care
temperatura aerului a fost ≥ 30
0
C= tropicale →disconfort termic)

Fig. 2 Mersul anual al minimelor termice diurne la Suceava în intervalul 1970-2005 (nopţile în care
temperatura aerului a fost ≤ -10
0
C – nopţi geroase; ≤ -20
0
C= foarte geroase →disconfort termic)
3



Fig. 3 Evoluţia anuală a cantităţilor medii diurne de precipitaţii la Suceava (1970-2005) – se
evidenţiază ca amplasament temporal intervalele cele mai ploioase şi cele mai secetoase din an
Fig. 4 Evoluţia anuală a cantităţilor maxime diurne de precipitaţii la Suceava (1970-2005) – zilele
în care precipitaţiile au depăşit pragul de 30mm prezintă excedent pluviometric pronunţat

1.2. Abaterea standard
Abaterea standard (cunoscută în statistică şi sub numele de abatere medie pătratică,
abatere tip sau deviaţie standard) este o metodă statistică cu ajutorul căreia se determină gradul
4

de împrăştiere (variaţie) medie al tuturor variantelor unei variabile faţă de nivelul mediu central.
Metoda se poate aplica pentru analiza şirurilor de date reprezentând temperatura aerului,
precipitaţiile atmosferice etc. Unii autori au folosit-o pentru analiza tendinţelor climatice (Giorgi,
2002, citat de Cheval, Dragne, 2003) sau a riscurilor climatice (Dumitraşcu et al., 2002, citaţi de
Cheval, Dragne, 2003). Abaterea standard se poate calcula automat în programul Excel cu
ajutorul funcţiei STADV.
Abaterea standard se calculează după formula 1:

o
|j
=
_
∑ (X
|j
-X
m
)
n
|=1
n −1

1
unde:
σ
ij
- abaterea medie pătratică, pentru intervalul i, la staţia j;
X
ij
- valoarea parametrului (temperatură, precipitaţii) în intervalul i, la staţia j;
X
m
- valoarea medie multianuală a parametrului pentru intervalului i, la staţia j;
n - lungimea şirului de date (nr. de ani) pentru care se face analiza (dacă intervalul de
analiză are 30 de termeni sau mai puţin, n-1 se înlocuieşte, în formulă, cu n).
Metoda poate fi utilizată pentru verificarea normalităţii distribuţiei unui şir de valori,
urmărindu-se gradul de abatere (exprimat în %) al valorilor faţă de media şirului, pe baza unor
„puncte de reper" fixe, stabilite în funcţie de valoarea σ (Cheval, Dragne, 2003). Astfel, se
calculează procentul de valori situate în diferite intervale:
- X
m
± σ, unde se încadrează cele mai multe valori ale oricărei variabile; pentru o
distribuţie perfect normală, acestui interval ar trebui sa-i corespundă 68,27% din valori;
- X
m
± 2σ, unde, în situaţia unei distribuţii perfect normale, s-ar regăsi 95,45% din
valorile şirului;
- X
m
± 3σ, căruia îi revin, în cazul distribuţiei perfect normale, 99,73% din valorile
şirului.


Fig. 5 Abaterile standard ale sumelor anuale de precipitaţii şi potenţialul de risc indus de aceste
abateri la Rădăuţi în intervalul 1961-2009

5

Pe baza distribuţiei în cadrul intervalelor menţionate mai sus, se poate stabili potenţialul
de risc al intervalului analizat.
Astfel:
- valorile situate în intervalul X
m
± σ definesc un potenţial de risc redus;
- valorile situate între [(X
m
- σ)...( X
m
- 2σ) şi (X
m
+ σ)...( X
m
+ 2σ)] definesc intervale
(luni, ani) cu potenţial de risc mediu;
- valorile situate între [(X
m
- 2σ)...( X
m
- 3σ) şi (X
m
+ 2σ)...( X
m
+ 3σ)] definesc intervale
(luni, ani) cu potenţial de risc mare (fig. 5);
- atunci când abaterile depăşesc ±3σ faţă de media multianuală, se identifică intervalele
cu potenţial de risc extrem de mare.


1.3. Anomaliile climatice standardizate
Pornind de la abaterea standard, prezentată anterior, unii autori (Kutiel şi Paz, 1998,
Maheras et al., 1999, citaţi de Cheval şi Dragne, 2003) au calculat anomaliile climatice
standardizate. Metoda este folosită, mai ales, pentru analiza precipitaţiilor atmosferice,
calculându-se astfel anomalia standardizată de precipitaţii după formula 2:

ASP =
X
|j
−X
m
o
|j
2

unde:
- ASP - anomalia standardizată de precipitaţii;
- i - perioada pentru care se calculează ASP (lună, anotimp, an);
- j - punctul de observaţie, staţia meteorologică;
- Xij - cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul i, la staţia j;
- Xm - cantitatea medie multianuală de precipitaţii a intervalului i, la staţia j;
- σ
ij
- abaterea medie pătratică a intervalului i, la staţia j.

La fel se poate determina anomalia standardizată de temperatură (AST) – fig. 6.
În funcţie de valorile obţinute, se pot stabili praguri pentru atribuirea de calificative
intervalelor analizate (luni, ani). Pe lângă stabilirea calificativelor, pragurile respective reprezintă
şi praguri pentru diferite tipuri de risc (tabelul 1).

Tabelul 1. Pragurile, calificativele şi tipurile de risc asociate în funcţie de valorile anomaliilor
standardizate
Valoarea
AS
Calificativul
Tipul de risc
asociat
<-2,50 Intervale foarte secetoase/foarte reci risc major
-2,50 ... -1,51 Intervale secetoase/reci risc mediu
-1,50 ... -0,51 Intervale puţin secetoase/răcoroase risc mic
-0,50 ... 0,50 Intervale normale din punct de vedere pluviometric/termic fără risc
0,51 ... 1,50 Intervale puţin ploioase/puţin calde risc mic
1,51 ... 2,50 Intervale ploioase/calde risc mediu
>2,50 Intervale foarte ploioase/foarte calde risc major

6



Fig. 6 Evoluţia multianuală a anomaliilor standardizate ale temperaturii aerului şi tipurile de risc
asociat acestora la Roman (1887 – 2002)

1.4. Curba cumulată a anomaliei standardizate (de precipitaţii, de temperatură)
Curba cumulată a anomaliei standardizate de precipitaţii - ASP sau temperatură - AST se
utilizează pentru determinarea acumulării excedentului sau deficitului de precipitaţii/temperatură
(în aer, dar mai ales în sol) de la o perioadă la alta. Aceasta întrucât, un interval cu o valoare
mare, pozitivă sau negativă, a ASP/AST, de cele mai multe ori, se produce izolat, urmând sau
fiind urmat de intervale cu abateri de semn contrar. În această situaţie, excedentul sau deficitul
unei singure luni (sau, după caz, anotimp, semestru, an) nu reuşeşte să atenueze efectul unor
perioade cu anomalii de semn contrar, produse anterior. Utilizând curba ASP/AST se pot
identifica perioadele de acumulare a excedentului de precipitaţii/temperatură pe panta ascendentă
a curbei, în timp ce, panta descendentă caracterizează perioade cu acumulare a deficitului de
precipitaţii/temperatură. Trecerea curbei prin pragul 0 semnifică schimbarea calitativă respectiv,
neutralizarea deficitului acumulat anterior (în situaţia când curba trece deasupra pragului) sau a
excedentului „remanent" din perioade anterioare (atunci când curba trece sub prag).
În calcularea valorilor pentru obţinerea curbei cumulate ASP/AST se porneşte de la
valorile individuale ale ASP, calculate pentru luni consecutive (anotimpuri, semestre sau ani
consecutivi).
Valoarea de reprezentat pe curbă corespunzătoare termenului an se va calcula după
formula 3:
a
n
= ASP
|
n
|=1
3

Pentru exemplificare, am ales valorile anuale ale sumelor de precipitaţii de la Staţia
meteorologică Cluj-Napoca, pentru intervalul 1961-2000 (tab. 2)

7

Tab. 2 Valorile individuale (ASPi) şi cumulate (ASPc) ale anomaliei standardizate de
precipitaţii pentru intervale cu lungimea de un an, la Staţia meteorologică Cluj-Napoca
(1961-2000)
Anul ASP i
ASP
c
Anul ASP i
ASP
c
Anul ASP i
ASP
c
Anul ASP i
ASP
c
1961 -1,9 -1.9 1971 -0,3 0.4 1981 0,2 2 1991 0,7 -1.5
1962 -0,1 -2 1972 0,7 1.1 1982 -0,4 1.6 1992 -0,5 -2
1963 -0,6 -2.6 1973 -0,7 0.4 1983 -2,0 -0.4 1993 0,0 -2
1964 -0,3 -2.9 1974 1,0 1.4 1984 0,7 0.3 1994 -0,4 -2.4
1965 -1,0 -3.9 1975 -0,7 0.7 1985 0,1 0.4 1995 0,0 -2.4
1966 0,2 -3.7 1976 -0,4 0.3 1986 -1,3 -0.9 1996 0,3 -2.1
1967 -0,3 -4 1977 -0,8 -0.5 1987 0,1 -0.8 1997 1,5 -0.6
1968 0,8 -3.2 1978 0,8 0.3 1988 -0,5 -1.3 1998 1,1 0.5
1969 1,4 -1.8 1979 -0,3 0 1989 0,7 -0.6 1999 1,2 1.7
1970 2,5 0.7 1980 1,8 1.8 1990 -1,6 -2.2 2000 -1,5 0.2

Cu ajutorul datelor obţinute se reprezintă curba cumulată a anomaliei standardizate de
precipitaţii (fig. 7).


Fig. 7 Curba cumulată a anomaliei standardizate de precipitaţii (pentru sume anuale)
la Cluj-Napoca (1961-2000)

În ceea ce priveşte interpretarea rezultatelor, aceasta constă în identificarea, pe curbă, a
intervalelor de timp în care panta este crescătoare, fapt ce corespunde unei acumulări de
precipitaţii, în situaţia exemplificată se poate observa perioada 1968-1975, în care până în 1970
se neutralizează deficitul acumulat anterior anului 1968, iar între 1970 şi 1975 se acumulează un
excedent real de precipitaţii. De asemenea, începând din 1981 se observă o pantă generală
descendentă până în 1995.

1.5. Metoda de descriere sintetică a anomaliilor climatice (magnitudinea)
Cu ajutorul acestei metode se pot descrie anomaliile climatice luând în calcul doi
parametri: durata anomaliei şi intensitatea acesteia. Metoda a fost descrisă de Aristiţa Busuioc
8

(1992). Ea se poate aplica mai multor elemente climatice (temperatură, precipitaţii, vânt,
umezeală relativă, presiune etc.), iar intervalul (pasul) de timp este variabil, magnitudinea
putându-se calcula pentru fiecare lună/anotimp/semestru/an.
În funcţie de intervalul pentru care se aplică (lună, anotimp, semestru, an) sunt necesare
date medii (sume, în cazul precipitaţiilor) lunare/ anotimpuale/semestriale/anuale ale elementului
de analizat. Lungimea şirului de date utilizat trebuie să fie de minimum 30 de ani şi, de
asemenea, acesta trebuie să fie omogen.
În prezentarea de faţă, exemplificarea metodei se va face pentru precipitaţiile atmosferice.
După cum este bine cunoscut, pentru o omogenizare spaţio-temporală, anomaliile
climatice se determină cu ajutorul anomaliei standardizate.
Pasul 1. Astfel, în determinarea magnitudinii se porneşte de la calculul intensităţii
anomaliei standardizate de precipitaţii I (I - intensitatea anomaliei = suma algebrică a
anomaliilor din fiecare an, anotimp, lună etc.) pentru fiecare interval de timp al perioadei
analizate ), după formula:

ASP =
X
|j
− X
m
o
|j

unde:
- ASP - anomalia standardizată de precipitaţii;
- i - perioada pentru care se calculează ASP (lună, anotimp, an);
- j - punctul de observaţie, staţia meteorologică;
- Xij - cantitatea de precipitaţii căzută în intervalul i, la staţia j;
- Xm - cantitatea medie multianuală de precipitaţii a intervalului i, la staţia j;
- σ
ij
- abaterea medie pătratică a intervalului i, la staţia j.

o
|j
=
_
∑ (X
|j
-X
m
)
n
|=1
n −1

unde:
σ
ij
- abaterea medie pătratică, pentru intervalul i, la staţia j;
X
ij
- valoarea parametrului (temperatură, precipitaţii) în intervalul i, la staţia j;
X
m
- valoarea medie multianuală a parametrului pentru intervalului i, la staţia j;
n - lungimea şirului de date (nr. de ani) pentru care se face analiza (dacă intervalul de
analiză are 30 de termeni sau mai puţin, n-1 se înlocuieşte, în formulă, cu n).
Rezultatul astfel obţinut, în urma acestui calcul reprezintă intensitatea anomaliei
climatice.
Pasul 2. Constă în determinarea duratei D (durata =numărul de ani, anotimpuri, luni etc.)
anomaliei cu acelaşi semn (anomaliile pozitive includ şi valorile egale cu 0).
O serie de timp a unei anomalii regionale reprezintă un interval în care anomalia îşi
păstrează semnul (pozitiv sau negativ). Aceste intervale se identifică prin triplete de genul (A, D,
I), în care:
A – anul, anotimpul, luna în care a început anomalia;
D - durata (numărul de ani, anotimpuri, luni etc.) anomaliei cu acelaşi semn (anomaliile
pozitive includ şi valorile egale cu 0);
I - intensitatea anomaliei (suma algebrică a anomaliilor din fiecare an, anotimp, lună
etc.).
Mărimea care ia în considerare cele două caracteristici (durata şi intensitatea) poate fi
considerată ca fiind magnitudinea vectorului corespunzător (M), calculat ca:
M =
¸
D
2
+I
2

4
9


căruia i se asociază semnul + sau -, în funcţie de tipul anomaliei (pozitivă sau negativă) şi unde:
M - magnitudinea;
D - durata (numărul de ani, anotimpuri, luni etc.) anomaliei cu acelaşi semn;
I - intensitatea anomaliei (suma algebrică a anomaliilor din fiecare an, anotimp, lună
etc.).
Ţinând cont de rezultatele astfel obţinute se pot ierarhiza perioadele excedentare,
respectiv deficitare pluviometric, dintr-un anumit punct de observaţii, sau dintr-o regiune
omogenă din punct de vedere spaţial.
[IMP! Este de remarcat faptul că, în anumite situaţii, intervalele cu valori maxime sau
minime ale intensităţii anomaliei nu se includ perioadei cu cea mai mare magnitudine (situaţie în
care se obţine efectul cumulat al duratei şi al intensităţii anomaliei)].

1.6. Metode de alegere a claselor de valori în analiza frecvenţei
Datorită volumului mare de date cu care se lucrează în climatologie, pentru obţinerea
unor rezultate care să ofere o imagine sintetică se impune o ordonare riguroasă a acestora pe
grupuri sau clase de valori (CV).
Împărţirea în intervale de frecvenţă se face respectând anumite reguli (Barber, 1988, citat
de Dragotă et al., 2003):
- intervalele trebuie să includă toate valorile şirurilor;
- limitele intervalelor trebuie să fie simple şi precise (exemplu: 0,50; 1,00; 1,50 etc.); de
obicei, se aleg valori rotunde;
- limitele intervalelor nu trebuie să se suprapună (exemplu: 0,00...0,50; 0,51...1,00;
1,01… 1,50 etc.);
- intervalele trebuie să fie omogene.
Pentru stabilirea numărului de clase de valori se pot utiliza mai multe metode (prezentate
sintetic de Dragotă et al., 2003):
a. Metoda „ 5 log n", unde n reprezintă numărul total de valori din şir. Formula
respectivă conduce la valoarea maximă a numărului de clase care pot fi alese. Astfel, pentru un
şir de 40 de valori, numărul maxim de clase care poate fi utilizat este 8. În funcţie de valoarea
minimă şi cea maximă din câmpul de valori, se stabilesc maximum 8 clase, conţinând un număr
variabil de elemente.
b. Metoda intervalelor egale se bazează pe divizarea şirului de valori într-un număr de
intervale egale (ca écart, ca nr. de termeni). Reprezintă generalizarea metodei anterioare,
alegerea numărului de clase (intervale) nefiind, în acest caz, condiţionată matematic. Numărul
optim de intervale sau clase în care poate fi împărţit un şir de date este dat de metoda „5 log n".
c. Metoda pragurilor reprezentative se referă la împărţirea unui şir de valori în
clase, în funcţie de praguri alese ca urmare a scopului urmărit. De exemplu, pentru analiza
temperaturilor diurne se folosesc pragurile reprezentative (tab. 3).

Tab. 3. Praguri reprezentative pentru stabilirea claselor (intervalelor) de valori pentru
temperatura aerului

Comentariu Pragul reprezentativ Definirea
Noapte cu t
min
mai mică de -10°C Noapte geroasă
Zi cu t
min
mai mică de 0°C Zi de iarnă
Noapte cu t
min
mai mare de 20°C Noapte tropicală
Zi cu t
max
mai mare de 30°C Zi tropicală
Zi cu t
max
mai mare de 35°C Zi caniculară
10


d. Metoda percentilelor se bazează pe ordonarea crescătoare a celor n valori dintr-un şir, într-un număr de k părţi egale (n/k) (Ţarcă,
1998, citat de Dragotă et al, 2003). Metoda se poate folosi pentru analiza tendinţei de evoluţie a extremelor climatice (Easterling et al., 2000, citat
de Dragotă et al., 2003), în acest scop fiind urmărită evoluţia percentilei 90.


2. INDICI ŞI METODE SPECIFICE DE ANALIZĂ A RISCURILOR CLIMATICE
GENERATE DE DIFERITE ELEMENTE ŞI FENOMENE CLIMATICE

Indicii din această categorie se folosesc pentru a determina caracteristicile şi potenţialul
de risc dat de anumite fenomene climatice. Ei au fost elaboraţi pentru fiecare tip de element sau
fenomen climatic separat.

2.1. Structura perioadelor ploioase/secetoase
Cu ajutorul acestei metode se poate determina structura perioadelor ploioase şi secetoase
(DSPPS) sau, altfel spus, frecvenţa de apariţie a perioadelor ploioase/secetoase cu diferite
lungimi. Metoda poate fi utilizată şi la determinarea riscului pluviometric excedentar prin
intensitate sau prin persistenţă într-un areal dat. Metoda este mult utilizată în Franţa
(Douguedroit, 1987).
Pentru DSPPS sunt necesare date referitoare la sumele zilnice de precipitaţii pentru
arealul analizat. Se recomandă ca lungimea şirului de date să fie de minimum 30 de ani
(lungimea minimă recomandată de O.M.M. pentru analiza datelor climatice), iar şirul trebuie să
fíe omogen. Concret, pentru DSPPS trebuie parcurse trei etape distincte.
Etapa 1. Identificarea perioadelor ploioase/secetoase. Aceasta este etapa cea mai
laborioasă, mai ales, dacă nu există un program automat de selectare a datelor.
Astfel, din şirul de date zilnice se identifică, pentru fiecare luna/ anotimp/semestru/an
perioadele ploioase/secetoase cu diferite lungimi.
Se consideră perioadă ploioasă acel interval de zile consecutive cu precipitaţii când suma
zilnică a fost egală sau mai mare de 0.1mm. În funcţie de scopul pentru care se realizează
analiza, se pot considera zile cu precipitaţii acelea în care suma precipitaţiilor este egală sau mai
mare de 0,5mm, 1,0mm etc. (de exemplu, pentru agricultură se consideră zi cu precipitaţii atunci
când suma zilnică este mai mare de 0,5mm). Perioadele ploioase/secetoase situate la contactul
dintre două luni/anotimpuri/semestre/ani se includ, în mod convenţional, la luna/
anotimpul/semestrul/anul în care a început intervalul ploios/secetos.
Etapa a II-a. Centralizarea datelor. După ce s-au identificat perioadele ploioase/
secetoase, datele se centralizează. Ulterior se pot selecta datele necesare pentru pasul de timp la
care se va lucra (lună, anotimp, semestru, an) şi se poate determina numărul de perioade
ploioase/secetoase cu diferite lungimi pentru respectivul interval.
Pentru perioadele ploioase, se pot calcula, în continuare, diferiţi parametri. Astfel, se
poate determina cantitatea medie (mediană) de precipitaţii a fiecărui tip de perioadă.
În continuare, se poate determina cantitatea medie de precipitaţii pentru o zi, pentru
fiecare tip de perioadă.
Etapa a III-a. Interpretarea rezultatelor. Pentru perioadele secetoase, în funcţie de
frecvenţa lor se stabileşte o scară cu gradul de vulnerabilitate al regiunii analizate pentru
perioadele secetoase cu diferite lungimi.
Pentru perioadele ploioase, se poate stabili, în mod asemănător, o scară cu gradul de
vulnerabilitate al regiunii analizate pentru perioadele ploioase cu diferite lungimi. In plus, în
funcţie de cantitatea medie zilnică de precipitaţii pentru fiecare tip de perioadă se poate stabili
tipul de risc pluviometric excedentar respectiv, risc pluviometric excedentar prin persistenţă,
11

atunci când cantităţile medii zilnice sunt apropiate ca valoare pentru perioade cu lungimi diferite,
şi risc pluviometric excedentar prin intensitate, atunci când cantitatea medie zilnică scade odată
cu creşterea duratei perioadei ploioase.

2.2. Indicele pluviometric lunar Angot
Indicele pluviometric lunar Angot, coeficientul pluviometric lunar sau, prescurtat,
Indicele Angot, se foloseşte pentru evidenţierea caracteristicilor variaţiei anuale a precipitaţiilor
atmosferice şi, mai cu seamă, pentru determinarea tipurilor de variaţie a acestora în cursul anului.
Se evidenţiază, în felul acesta, intervalele ploioase (k >1) şi intervalele secetoase (k <1),
permiţând definirea unei tipologii a precipitaţiilor (tipuri de regim anual) până la nivel de ţară
sau zonă climatică (Dragotă', 2003).
În funcţie de numărul de zile din lună, se calculează, pentru fiecare lună din an raportul:

k =
3ó5q
Qn
5
unde:
k - indicele Angot
365 - numărul de zile dintr-un an;
q - cantitatea medie zilnică de precipitaţii dintr-o anumită lună;
Q - cantitatea medie multianuală de precipitaţii;
n - numărul de zile din luna respectivă.
În funcţie de valorile obţinute, se atribuie calificativele de lună ploioasă - pentru valorile
supraunitare - şi lună secetoasă, pentru valorile subunitare.

2.3. Determinarea riscului de izbucnire şi propagare a incendiilor
Pentru realizarea unor hărţi cu riscul de izbucnire şi propagare a incendiilor naturale sau
antropice se utilizează S.I.G. ArcView, în sistemul „raster". Suprafaţa pentru care se doreşte
calcularea riscului de izbucnire, respectiv propagare a incendiilor va fi împărţită în suprafeţe de 1
km
2
(pixeli de 1 km).
Înainte de calcularea riscului de izbucnire, respectiv propagare a incendiilor pentru
regiunea analizată, trebuie să se determine clasele parametrilor, ce vor fi utilizaţi ca straturi de
informaţii:
- gradul de acoperire cu vegetaţie forestieră: > 60%, 30-60%, <30%;
- gradul de înclinare al pantelor: >15°, 3-15°, <3
0
;
- densitatea reţelei de drumuri (scară neelaborată!!);
- clasa de altitudine: ≥ 800 m, 300-800 m, <300 m.
Pentru identificarea riscului de izbucnire a unor incendii în diferite regiuni se utilizează
indicele de izbucnire a incendiilor elaborat de Chuvieco, simplificat (Carrega, 2003):
R
tt
=4D+2V-A 6
Unde:
R
ii
- riscul de izbucnire a incendiilor;
D - densitatea reţelei de drumuri (km/km
2
);
V - clasa de vegetaţie forestieră;
A - clasa de altitudine.

12

Indicele de propagare a incendiilor, a fost stabilit tot de Chuvieco (citat de Carrega,
2003) şi, este utilizat pentru a exprima riscul ca, odată apărut (pe suprafeţe de câţiva sau câteva
zeci de m
2
), incendiul să se extindă. În acest scop, se utilizează formula 7:

R
pt
=6V+4P-A-D 7
unde:
R
pi
- riscul de propagare a incendiului;
V - clasa de vegetaţie forestieră;
P - clasa de pantă;
A - clasa de altitudine.
D - densitatea reţelei de drumuri (km/km
2
);
Ponderea pe care o ocupă diferiţi parametri în formulă este direct proporţională cu
importanţa lor în declanşarea/propagarea incendiului. Uneori, acelaşi element constituie factor
favorizant pentru izbucnire şi factor restrictiv pentru propagarea incendiilor (vezi, densitatea
reţelei de drumuri) sau invers.
Astfel, caracteristicile vegetaţiei sunt foarte importante atât pentru izbucnirea, cât şi
pentru propagarea incendiilor (prezenţa stratului ierbos şi a celui forestier, incendiul izbucnind,
de cele mai multe ori, în stratul inferior şi propagându-se apoi spre cel superior). Densitatea
reţelei de drumuri este factor favorizant în cazul izbucnirii incendiilor (cea mai mare parte a
incendiilor izbucnesc în imediata apropiere a drumurilor), şi este factor restrictiv în cazul
propagării incendiilor (acţionează ca o „barieră" sau ca un „gol de combustibil" în calea
propagării incendiului). Altitudinea, implică şi condiţiile climatice de bază ale regiunii (de
exemplu, o altitudine mică implică temperaturi mai ridicate, umezeală relativă a aerului mai
mică, precipitaţii care se produc mai rar, viteze mai mari ale vântului) care favorizează sau nu
propagarea incendiilor. De asemenea, panta acţionează numai ca factor puternic favorizant al
propagării incendiilor, cunoscut fiind faptul că pe o pantă accentuată incendiul se propagă mult
mai uşor şi mai repede comparativ cu terenurile plane sau mai puţin înclinate.
2.4. Indicele global de intensitate pluvio-eoliană
Indicele global de intensitate pluvio-eoliană sau, mai scurt, indicele pluvio-eolian (IPE),
stabilit de doi cercetători români, Dumitru Ţâştea şi Carmen Dragotă, este un indicator expresiv
privind potenţialul de impact simultan al precipitaţiilor şi vântului, acesta fiind considerat cel mai
activ cuplu de elemente meteorologice asupra mediului geografic.
Formula după care se calculează acest indice este:

IPE=4.09√FxI
8
unde:
V - indicele de intensitate eoliană;
I - indicele de intensitate pluvială.
Indicii de intensitate pluvială (I) şi respectiv, eoliană (V) se obţin prin medierea generală
a celor mai mari cinci valori corespunzătoare pentru cinci dintre anii perioadei analizate,
selectate în ordinea descrescătoare a intensităţii maxime pluviale şi a vitezei vântului produsă
simultan, pe durata segmentelor de ploaie alese.

I=
∑ (t
|1
+t
|
2
+t
|3
+t
|4
+t
|5
)
n
|=1
n×5

9
Unde:
I - indicele de intensitate pluvială;
i - intensitatea pluvială din timpul fiecărei secvenţe de ploaie alese (mm/min);
13

j - anul din şir pentru care se calculează suma celor mai mari 5 intensităţi;
n - numărul de ani luaţi în calcul (lungimea perioadei de analiză);
1, 2, 3, 4, 5 - cele mai mari 5 valori ale intensităţii pluviale din 5 ani ai intervalului
analizat, aranjate în ordine descrescătoare.
Analog, se calculează şi indicele de intensitate eoliană:

V=
∑ (V
|1
+V
|
2
+V
|3
+V
|4
+V
|5
)
n
|=1
n×5

10
Unde:
V – indicele de intensitate eoliană;
v - intensitatea eoliană din timpul fiecărei secvenţe de ploaie alese (viteza în m/s);
j - anul din şir pentru care se calculează suma celor mai mari 5 intensităţi;
n - numărul de ani luaţi în calcul (lungimea perioadei de analiză);
1, 2, 3, 4, 5 - cele mai mari 5 valori ale intensităţii eoliene din 5 ani ai intervalului
analizat, aranjate în ordine descrescătoare.
Alegerea celor mai mari cinci valori de intensitate pluvială din 5 ani se face pentru a
exclude evidenţierea valorilor record-absolut pentru o anumită regiune fizico-geografică. De cele
mai multe ori, această valoare este precedată sau precede o perioadă lipsită de energie şi deci,
efectul său se pierde prin echilibrarea spaţială. In schimb, cele mai mari cinci valori ale
intensităţii alese din fiecare an al perioadei luate în calcul, reflectă o caracteristică spaţială sau,
altfel spus, o valoare medie a maximelor (Dragotă, 2003).

3. INDICI PENTRU IDENTIFICAREA RISCULUI BIOMETEOROLOGIC
Indicii care fac parte din această categorie iau în calcul modul de reacţie al organismului
uman ca urmare a acţiunii combinate a diferitelor elemente şi fenomene meteorologice şi nu
intensitatea sau durata acestora în sine. De aceea, pentru calcularea unor astfel de indici este
nevoie de parametri ai mai multor fenomene şi elemente meteorologice.
3.1. TEE – temperatura efectiv-echivalentă. TEE este un indicator bioclimatic care
reprezintă temperatura efectiv resimţită de corpul uman în diferite condiţii de mediu climatic.
Poate fi urmărit cu bune rezultate în perioada caldă a anului (sezonul cald), exprimând relaţia
[11] dată de temperatura aerului la termometrul uscat – t(
0
C), viteza vântului – v(m/s) şi
umiditatea relativă f(%), în conformitate cu formula Missenard, 1937 (Krawczyk, 1975;
Teodoreanu 2003, 2007).

[11]
Confortul termic este dat de un interval îngust cuprins între 16,9
0
şi 20,8
0
TEE, în cazul în
care în condiţii normale, cu o vestimentaţie relaxantă, al cărei albedo este unul mediu, într-o
poziţie de repaus, organismul nu înregistrează pierderi sau câştiguri semnificative de căldură.
Sub, sau peste acest interval, organismul are senzaţia de frig sau căldură, fapt ce aduce
modificări metabolice, în scopul de a menţine temperatura corporală internă (homeostazia
termică) constantă. Intervalele de confort termic variază pe glob în limite largi în funcţie de
latitudine şi rasa umană (14,4-20,6
0
TEE – Marea Britanie; 16,7-21,8
0
TEE – regiunea Yakovenko
din Federaţia Rusă; 18-22
0
TEE – S.U.A.; 23,3 -29,4
0
TEE – ţările tropicale – Teodoreanu,
Bunescu, 2007).
14

N. Z. Mihailov (Baibakova ş.a., 1964, cf.
Teodoreanu, 2002), clasifică băile de aer în funcţie de
TEE, după cum urmează:
- băi de aer rece 1 – 8,9
0
TEE,
- băi de aer rece moderat 9 – 16,8
0
TEE,
- băi de aer confortabile 16,9 – 20,8
0
TEE,
- băi de aer moderat cald 20,9 – 22,9
0
TEE,
- băi de aer cald 23 – 27
0
TEE,
- băi de aer foarte cald >27
0
TEE.
Calculând valorile medii ale TEE după datele
de la staţiile meteorologice din Podişul Sucevei (tab. 4), pe o perioadă de 48 de ani, observăm că
deşi poziţia geografică (altitudine, latitudine, longitudine – tab. 4) este relativ diferită, rezultatele
sunt asemănătoare (TEE medii lunare şi anuale fiind mai reduse cu circa 2
0
TEE în nordul
podişului, la Rădăuţi, aşezat de altfel şi într-o
depresiune, faţă de sudul podişului, la Roman ÷ tab.
5, fig. 8).
Mai mult, dacă analizăm datele obţinute,
vom constata că numai în luna iulie şi august şi
numai în sudul podişului (Roman, fig. 8), se
constată băi de aer confortabile, ceea ce subliniază
faptul constatat de cercetători şi anume că, în
bioclimatologie valorile medii nu sunt edificatoare.
Acest fapt este explicabil prin aceea că
organismul uman suportă şi temperaturile ridicate,
din timpul zilei şi cele mai scăzute, din
timpul nopţii.

3.2. ITU – Indicele de temperatură
– umezeală
Există două metode de calcul a
acestui indice şi de exprimare a lui:
„adimensional”, „în unităţi”, sau calibrat pe
scala temperaturii, adică în „grade C”.
Valorile semnificative, încep de la pragul în
care disconfortul este mare (80 de unităţi,
respectiv 40
0
C).
Parametrii meteorologici necesari
pentru a calcula indicele de confort termic
(ITU) exprimat atât în unităţi, cât şi cel
Tab. 4 Staţiile meteorologice din
Podişul Sucevei (poziţionare şi
altitudini)

Tab. 5 Mediile lunare ale TEE (
0
C)
în Podişul Sucevei (1960-2008)
TEE I F M A M I
Rădăuţi -9,1 -8,1 -3,5 3,2 9,8 13,5
Suceava -8,2 -7,5 -3,0 3,4 9,8 13,4
Fălticeni -7,6 -6,5 -1,8 4,5 10,5 14,4
Roman -7,9 -6,6 -1,8 5,5 11,5 15,5
TEE I A S O N D
Rădăuţi 15,2 14,9 10,3 4,6 -1,3 -6,3
Suceava 15,3 14,8 10,4 4,8 -1,8 -6,0
Fălticeni 15,9 15,6 11,3 5,8 -0,4 -4,8
Roman 17,4 17,1 12,8 6,7 0,3 -5,0


Fig. 8 Evoluţia anuală a valorilor TEE (
0
C) la staţiile
meteorologice din Podişul Sucevei (1960 – 2008)
15

calibrat în grade sunt temperatura aerului la 2m şi umezeala relativă.
Indicele de temperatură umezeală exprimat în unităţi recomandat de O.M.M. (Dragotă,
2003, Marinică 2006, Teodoreanu şi Bunescu, 2007) se obţine utilizând formula [12]:

ITU = (T x 1,8 + 32) – (0,55 – 0,0055 x U) [(T x 1,8 + 32) – 58)] [12], în care:

T = temperatura aerului (°C) la înălţimea adăpostului meteorologic (2m);
U = umiditatea relativă (%) la acelaşi nivel.
Confortul sau disconfortul termic este apreciat în conformitate cu valorile din următoarea
scală: ITU ≤ 65 unităţi indică starea de confort; 66 ≤ ITU ≥79 unităţi indică starea de alertă; ITU
≥80 unităţi starea de disconfort.
Acest indice are pentru Podişul Sucevei o aplicabilitate limitată ca timp la sezonul cald al
anului. Utilitatea lui este validată mai ales în situaţiile de vreme cu disconfort din timpul verii,
fiind un ideal indicator al stărilor de timp când complexul temperatură-umezeală depăşesc
pragurile de alertă sau de disconfort. Totuşi situaţiile de disconfort cauzate de valorile mari ale
complexului temperatură-umezeală, au o frecvenţă mai redusă în Podişul Sucevei, comparativ cu
alte subunităţi/unităţi geografice (Câmpia Moldovei, Câmpia Crişurilor, Bărăgan).

Calculând valorile medii lunare ale
indicelui ITU la staţiile meteorologice din
podiş se constată asemănarea condiţiilor
bioclimatice din întregul podiş, dar şi
ineficienţa indicelui care arată în toate lunile
anului valori sub pragul de alertă, cu excepţia
lunilor iulie şi august, când, în sudul podişului,
se înregistrează valori peste pragul de alertă
(fig. 9).

3.3. Puterea de răcire a vântului
(indicele de stres cutanat). Organismul uman,
prin părţile sale descoperite (pielea) vine în
contact direct cu atmosfera terestră ai cărei
parametri (luminozitate, radiaţie, temperatură,
umiditate, vânt etc.), impun acestuia, o adaptare la complexul meteo-climatic prin declanşarea
termolizei sau a termogenezei. În anumite situaţii termoreglarea nu este solicitată.
În 1974, Beçancenot, reluând formula indicelui de vânt rece, stabileşte pe baza unei
formule [13] un indice denumit puterea de răcire a vântului care ţine cont de doi parametri
meteo-climatici: temperatura aerului şi viteza vântului. Reprezintă un concept meteoro-fiziologic
care exprimă în termeni obiectivi acţiunea combinată a temperaturii aerului şi vitezei vântului
asupra bilanţului caloric al organismului uman (Ionac şi Ciulache, 2008).

Fig. 9 Regimul anual al valorilor ITU (unităţi)
la staţiile meteorologice din Podişul Sucevei
(1960 – 2008)
16

Formula simplificată de calcul pentru puterea de răcire a vântului este:
P = (10 v+10,45-v) x (33-t) [13] în care:

- P = puterea de răcire exprimată în kcal/m
2
/h,
- v =viteza vântului în m/s,
- t = temperatura aerului în
adăpostul meteorologic raportată
convenţional la pragul de 33
0
C.
- Apoi, valorilor puterii de
răcire a vântului, încadrate pe clase (tab. 6)
li s-au stabilit, în funcţie de reacţiile
organismului uman, indici de confort sau
disconfort cu diferite valori şi semne
(negative, nule sau pozitive). Aceştia sunt
denumiţi indici de stres cutanat. Ei redau
caracterul timpului/climei, dar şi gradul în
care, organismul uman este supus stresului
indus de valorile mai mici sau mai mari ale
puterii de răcire a vântului (tab. 6).

3.4 Temperatura echivalentă
puterii de răcire a vântului Tpr. Indicele
puterii de răcire a vântului este completat
de un altul denumit temperatura
echivalentă puterii de răcire a vântului -
Tpr. Acesta reprezintă temperatura pe care
ar atinge-o aerul la anumite valori ale
vitezei vântului. Formula de calcul pentru
Tpr (după Siple P.A. şi Passel C.F., 1945,
citaţi de Ionac şi Ciulache în 2008) este
dată de relaţia [14]:

T
pr
= [33 + (T
usc
-33) x (0,474 +
0,454 v-0,0454v)]
[14] în
care:

- T
p.r.
= temperatura
echivalentă puterii de răcire a vântului
Tab. 6 Puterea de răcire a vântului (kcal/m
2
/h) şi
semnificaţia indicelui de biostres cutanat
(P.A. Siple, J.P. Beçancenot, 1974)
Puterea de
răcire
(kcal/m
2
/h)
Indicii de
stres
cutanat
Caracterul
(semnificaţia)
Tipul de stres
0-149 -2 hipotonic
stres prin
declanşarea
termolizei
vara
150-299 -1 hipotonic
stres prin
declanşarea
termolizei
vara
300-599 0 relaxant
nu solicită
termoreglarea
600-899 +1 hipertonic
stres prin
declanşarea
termogenezei
iarna
900-1199 +2 hipertonic
stres prin
declanşarea
termogenezei
iarna
1200-1499 +3 hipertonic
stres prin
declanşarea
termogenezei
iarna
> 1500 +4 hipertonic
stres prin
declanşarea
termogenezei
iarna

17

exprimată în
0
C,
- T
usc
= temperatura aerului măsurată la termometrul uscat exprimată în
0
C,
- v = viteza vântului exprimată în m/s.


Intervalelor valorice ale P le corespund intervale cu anumite valori ale Tpr (tab. 7).
Efectele P (şi ale Tpr aferente) asupra fiziologiei umane depind de intensitatea pierderilor
calorice suferite de corpul omenesc (tab. 7).
Din tab. 8 se constată că în perioada mai-septembrie mediile lunare ale acestui indice
arată condiţii de confort, iar din noiembrie până în martie, disconfort accentuat, restul de luni
(octombrie, aprilie) fiind încadrate la uşor disconfort.
Tab. 8 Mediile lunare* şi anuale ale temperaturii echivalente puterii de răcire a vântului (
0
C) în
Podişul Sucevei

I F M A M I I A S O N D Anual
Rădăuţi (1961-2006) -8,9 -8,2 -3,2 4,2 11,1 14,9 16,9 16,6 12,0 5,8 -0,5 -5,4 4,6
Suceava (1961-2006) -8,7 -7,8 -3,0 4,4 11,4 15,3 17,3 16,9 12,3 6,1 -0,7 -5,8 4,8
Fălticeni (1961-1998) -6,8 -6,0 -1,0 5,8 12,6 16,5 17,8 17,5 13,3 7,5 0,9 -3,9 6,2
Roman (1961-2006) -6,8 -6,0 -1,1 6,5 13,4 17,7 19,7 19,3 14,8 8,9 2,0 -3,5 7,1
*pentru calcule sau luat în considerare mediile lunare ale temperaturii aerului înregistrate la termometrul uscat şi mediile lunare ale vitezei
vântului
3.5. Indicele de stres pulmonar
Aerul atmosferic, cu particularităţile sale (termice, compoziţionale, higrice etc.) este
inspirat prin căile respiratorii superioare şi ajunge la nivelul alveolelor pulmonare. Prin
intermediul acestora se realizează schimburile respiratorii care pot fi interpretate ca procese de
difuziune (Teodoreanu, 2002). Unul din parametrii aerului de care depinde bunul mers al
schimburilor respiratorii este reprezentat de tensiunea vaporilor de apă din atmosferă (e) şi care
este exprimată în mb (hPa).
Tab. 7 Puterea de răcire a vântului, temperatura echivalentă puterii de răcire a vântului şi
efectele fiziologice induse de aceasta (după Ionac şi Ciulache, 2008)
Puterea de răcire a vântului P
(W/m
2
)
Temperatura echivalentă puterii
de răcire a vântului – T
pr
0
C
Efecte fiziologice
P =200-400 T
pr
>+10 Nici un disconfort (confort)
P =400-600 +10 ≥ T
pr
>-1 Uşor disconfort
P =600-800 -1 ≥ T
pr
>-10 Disconfort accentuat
P =800-1000 -10 ≥ T
pr
>-18 Foarte frig
P =1000-1200 -18 ≥ T
pr
>-29 Stres hipocaloric
P =1200-1400 -29 ≥ T
pr
>-50
Risc la degerături în condiţii de expunere
prelungită
P >1400 T
pr
≤ -50
Risc la degerături instantanee
18

Becancenot calculează în 1974 indicii de stres pulmonar grupaţi pe şapte intervale
valorice (tab. 9), încadrate într-o scară de stres întocmită de J. P. Nicolas. Scara lui Nicolas
cuprinde trei trepte în funcţie de valorile tensiunii vaporilor de apă.
Atunci când e < 7,5mb se manifestă
stresul prin tendinţa de deshidratare sau
concentrare moleculară a sângelui (de regulă
iarna), iar când e >11,7mb stresul se
manifestă prin tendinţa de hidratare sau
diluţie a plasmei (vara). Când e este cuprins
între 7,5 – 11,6mb stresul este echilibrat (tab.
9). La valori ale lui e >31,3mb apar
dificultăţi pentru respiraţie.

3.6. Indicele biomedical agresiv (IBA)
Indicele biomedical agresiv elaborat
de un colectiv de medici (Rivolier et al.,
1967, citaţi de Gaceu, 2003) se calculează pe
baza unor parametri şi coeficienţi climatici
cu acţiune în cazul afecţiunilor bronho-
pulmonare.


IBA =¢
1
+0 +F +¢
2

3
−2I 15

Unde:
¢
1
=(R
>5û%
+RR +t
RR
)/5 16

R >50% - umiditatea relativă mai mare de 50%;
RR - cantitatea de precipitaţii (mm);
t
RR
- durata precipitaţiilor (ore).
iar
- numărul de °C sub 12 sau sub 25;
V- viteza medie a vântului (m/s);
(Psi)
2
- constantă cu valoarea 5 pentru fiecare variaţie bruscă a presiunii atmosferice
care depăşeşte 2 hPa/oră;

3
- constantă cu valoarea 5 pentru orice fenomen meteorologic deosebit (ceaţă, furtună,
vijelie);
I - durata de strălucire a Soarelui (ore).

Valorile negative ale IBA indică zile favorabile din punct de vedere biomedical, în timp
ce valorile pozitive indică o reală agresivitate biometeorologică.
Tab. 9 Indicele de stres pulmonar funcţie de
tensiunea vaporilor de apă (Becancenot, 1974)
Tensiunea
vaporilor de
apă (e)
Indice Tip de stres
0 - 4,0 (+2) deshidratant, iarna
4,1 - 7,4 (+1) deshidratant, iarna
7,5 - 11,6 0 echilibrat
11,7 - 15,9 (-1) hidratant, vara
16,0 - 21,1 (-2) hidratant, vara
21,2 - 26,5 (-3) hidratant, vara
26,6 - 31,2 (-4)
hidratant, vara

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful