P. 1
Despre Retorica Lui Aristotel

Despre Retorica Lui Aristotel

|Views: 13|Likes:
Published by ada
filozofie
filozofie

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: ada on Aug 04, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/17/2014

pdf

text

original

Dochita I.

Ionut Sorin Curs Zi, anul II

CATEVA SCURTE OBSERVATII DESPRE „RETORICA” LUI ARISTOTEL

Aristotel este fara indoiala, unul din cei mai mari filozofi si ganditori ai lumii, fie ea antica, moderna sau contemporana. S-a nascut in 384 IH in Grecia in Stagira. Tatal lui era medic la curtea lui Filip II al Macedoniei. Preocuparile familiei sale sunt realiste. La 17 ani revine la Atena ajungand la Academia lui Platon. Va sta 20 de ani elev si profesor, a tinut prelegeri din filosofie. Ca si Platon, mentorul sau, s-a aplecat asupra cercetarii tuturor problemelor si nevoilor cetatii, dandu-le o interpretare originala si profunda. Va pleca in anul mortii lui Platon in Asia Mica si in statele grecesti din jur. In anul 342 IH, este chemat de Filip al Macedoniei pentru a se ocupa de educatia fiului sau Alexandru. Dupa ce ajunge Alexandru rege, Aristotel revine la Atena si isi deschide propria scoala filosofica langa fostul templu al lui Apollon Lykeios, scoala – liceu (Lykeion). Se va numi si scoala peripatetica – de la obiceiul din scoala de a se discuta filosofie plimbandu-se printre sirurile de coloane. Aristotel este intemeietor aproape universal a tuturor stiintelor, teoretizand logica, etica, retorica, economia politica, poetica, psiholog , al naturii. Opera sa filozofica si stiintifica este vasta, cuprinzand probleme de politica si morala, de metafizica si fizica, de estetica sau de retorica.

impresionand prin eruditia sa. nu ai fi putut indeplini o functie publica daca nu erai un bun retor. In acest sens si scop. Fiind un fin observator al psihologiei oamenilor. impresioneaza prin amploarea si adancimea. deci. un opus filozofic si nici nu are aceasta pretentie. prin contributiile originale. o lucrare cu puternice tendinte practice si pedagogice – nu este . Grecii recunosteau inca din perioda homerica puterea de convingere a cuvantului. insistand asupra ideii ca ea trebuie produsa de discursul insusi si nu prin . ca si in demonstratiile moderne”. astfel ca artele discursului erau un bun mijloc univaesal de influentare.”In vechime retorica era o stiinta care se invata cu multa seriozitate. „retorica” este arta de a vorbi in public (acesta fiind sensul initial al cuvantului grecesc „ritotiki”). profesor (printre altii. spune in versurle sale ca sfatul chibzuit al unui vorbitor poate calma spiritele si aduce liniste intr-o comunitate. „grecii erau o rasa cu un inalt spirit politic. fiindca numai asa puteau dobandi functii inalte in conducerea statului”. In fond. iar ambitia multora era sa fie buni oratori. Sau. intr-o alta forma deosebit de elocventa. Aristotel a analizat o multime de discursuri ale oratorilor vremii si a scos in evidenta care erau tehnicile discursului si care erau metodele de a convinge si a ajunge la influenta dorita a publicului. la curtea lui Alexandru cel Mare) si om politic – circumstante in care observa cat de important este de a sti sa vorbesti in public (de altfel. Hesiod. dar si cu o tendinta litigioasa. Aristotel scrie „Retorica”. Aristotel recunoaste importanta recurgerii la emotie. In toate domeniile s-a comportat ca un adevarat om de stiinta.Opera aristotelica cuprinde toate domeniile. un bun orator). Aristotel a fost militar.

precum tribunalul sau Adunarile. institutiile democratiei vor reprezenta elementele determinante care vor influenta diviziunea genurilor retorice in demonstrativ. . retorica este considerata o parte sau o sectiune a dialecticii. „Ea este o arta a dialecticii si a studiului caracterului uman. Deci. ea este destinata cu precadere subiectelor asupra carora delibereaza. care poate fi numita mai adecvat politica”. Pentru structura Retoricii. Pe baza acesti statut. Analizand retorica alaturi de dialectica. relatia dintre politica si retorica se fundamenteaza pe conditii politice favorabile si pe dialogul social. Aristotel sustine teza conform careia retorica si In principiu. frecvente in tribunalele grecesti. Aceste elemente erau deja evidente in cadrul functional al institutiilor politice ale Atenei. dar in practica. Oratoria. Dar. In cazul lui Aristotel. al elementului argumentativ. dialectica sunt in acelasi raport cu stiinta. accentul pus de Aristotel in „Retorica” sa este pe cel al argumentarii. politica revine in sfera comunicarii si a dezbaterii la nivelul cetatenilor cu aceleasi drepturi. Ea este o parte a dialecticii. poate trata orice subiect. scop al tuturor actiunilor. atat vorbitorul cat si auditorul Adunarilor urmeaza un scop politic: dobandirea fericirii. ca si dialectica. judiciar si deliberativ. in sensul ca trateaza argumentele ce nu presupun cunoasterea vreunei stiinte speciale si care pot fi urmarite si folosite de orice om inteligent (spre deosebire de demonstratia de tip stiintific. care presupune si o cunoastere speciala initiala).„nascociri fundamentale”. lundu-si forma din prima si continutul din a doua.

. dar va propune o abordare mai teoretica in legatura cu discursul. analoaga corpului omenesc:”.. Dialogul „Phaidros” descrie discursul subforma unei structuri unitare. trebuie sa aiba in vedere in special o cunoastere . iar in al patrulea rand argumentele verosimile. facute in spiritul acestora. un fel de expositio cu marturiile ei. si extremitatile. mai vorbeste si de confirmatie si de reconfirmatie” Platon afirma ca cel ce invata mestesugul retoricii are nevoie sa cunoasca in adancime sufletul uman si tipurile de discurs specifice acestuia. In al doilea rand. aceasta conceptie aristotelica despre retorica se datoreaza in mare parte lui Platon care. in „Phaidros”. Platon. o defineste ca fiind o stiinta filozofica bazata pe dialectica si psihologie si care.orice discurs se cuvine sa fie alcatuit asemeni unei fiinte vii: sa aiba un trup care sa fie doar al ei. asa cred.. Retorul care isi propune o discutie avand ca subiect dreptatea sau iubirea. pe care trebuie sa-l rostesti. Tot in „Phaidros”. la inceputul discursului.. de asemenea. recunoaste puterea persuasiva a cuvantului. menite sa se potriveasca unele cu altele si toate cu intregul”. sa aiba deci o parte de mijloc. se datoreaza exercitiilor de retorica din Academie. preambul. astfel incat sa nu-i lipseasca nici capul nici picioarele. Mi se pare ca omul acela din Bizant. in al treilea rand dovezile. „Mai intai vine. cel mai stralucit mester in ale oratoriei.Asa cum bine s-a exprimat si David Ross....

a societatii si a stiintei. trebuie sa argumanteze si sa convinga rational. Scopul oricarui discurs este obtinerea credibilitatii. iar patosul si discursul sunt cele trei elemente necesare pentru a obtine convingerea. cat si de „stiinta” si „retorica este puterea de a vedea posibilele cai de persuasiune a oamenilor cu privire la orice subiect dat” Persuasiunile sunt de doua feluri: extratehnice. credibilitatii este cheia oricarei actiuni practice. care trebuie exista deja si nu trebuie decat folosite si cele inventate de orator. Constructia unui discurs de acest fel are nevoie atat de „darul „truda”. Persuasiunile tehnice sunt divizate in trei specii: cele raportate la caracterul oratorului (adica acele procedeee ale discursului. deoarece oratorul trebuie sa fie „demn de incredere”. pentru a nu cadea in demagogie ieftina. Aristotel se exprima foarte clar: vorbirii” . trebuie apoi sa miste afectiv auditorul. Teza fundamentala a lui Aristotel (care provine de la Platon) . apoi cele ce vizeaza cresterea emotiei in auditoriu si cele care conduc la dovada exclusiv prin forza argumentului. cu scopul de a fi persuasiv. Un orator persuasiv trebuie sa fie in primul rand credibil din punct de vedere etic.unitara a omului. In concluzie. Obtinerea caracterul. iar in al treilea rand. rolul oratorului este de a concepe un discurs pe cale rationala. care tehnice. prin care retorul determina auditoriul sa-si formeze o parere buna despre caracterul sau).

sunt invinsi de adversari care nu au dreptate. intr-un caz dat. dar sunt mai experimentati sau abili. insa cel mai adesea sunt verosimile). dupa cum li se inspira bucurie sau tristete. dar trebuie sa fie produsa prin discurs pentru a fi retorica. comporta ceva persuasiv (asa cum medicina este mai putin arta de a vindeca. si nu din pricina vreunei deficiente de fond a artei retorice. pledantii. Aristotel analizeaza. Judecata ascultatorilor este diferita. care este corespondentul in retorica al inductiei logice (demonstratia. fie de impresia pa care o face asupra auditorului. al demonstratiei logice. Prima definitie a retoricii: retorica este mai putin arta de a persuada. Retorica ca si dilectica. decat arta de a trata un bolnav suferind de o afectiune anume). si entimema. prietenie sau ura. cat arta de a descoperii tot ceea ce. Dispozitia auditorilor depinde de pasiunile pe care vorbitorul le induce in sufletele lor. desi spun adevarul. aceasta a treia specie de persuasiune si arata ca se compune din doua subspecii: exemplul. „Argumentele prin exemplu nu sunt mai putin convingatoare. numai datorita lipsei de instruire in ceea ce priveste dovezile. Cu alte cuvinte. Aristotel distinge persuasivul real de cel aparent. insa entimemele . Caracterul oratorului este determinat fie de personalitatea morala a vorbitorului. Metoda entimemei este cea prin excelenta adoptata de retorica. caracterul pe care il simuleaza oratorul si pasiunile pe care le induce auditorului). mai intai. corespondentul in retorica al silogismului (ale carui premise sunt uneori necesare.este ca adevarul. are capacitatea de a persuada contrariile. chiar si in cazul argumentarilor retorice. Impresia morala are o mare eficacitate. El este primul care a expus teoria acestui mod de rationament. are mai multa forta persuasiva decat falsul.

judecam in legatura cu trecutul. laudam sau blamam actiuni prezente. dar altele sunt de domeniul altor arte. Ca spectator: auditorul nu are decat sa aprecieze talentul oratorului. Unele dintre aceste argumante sunt de domeniul retoricii sau dialecticii.in genul epidictic laudam sau „Timpurile”acestor trei genuri sunt diferite: deliberam a ceea ce se cuvine facut in viitor. judecatori ai trecutului. in genul judiciar aparam sau acuzam. Aristotel le distinge pe acestea dupa locul comun al posibilului si al imposibilului. iar utilul este bun. construiesc locurile comune. Scopurile fiecarui gen se constituie intr-o tripla diferentiere: deliberativul nu are in vedere decat utilul sau daunatorul. ci asupra actiunilor care ar putea permite atingerea lui. Aceste mijloace sunt utile. Trebuie. In genul deliberativ blamam. judecatori ai viitorului. epidictul nobil sau rusinos.smulg mai multe aplauze”. Aristotel face o deosebire importanta intre elementele retoricii si silogismele dialecticii. judeca lui poarta asupra trecutului sau a viitorului (cum face membrul Adunarii). Nu sustinem si nu combatem decat in privinta bunurilor si a relelor. Premisele retoricii si dialecticii determina locurile specifice sau specii. cu atat depasim limitele retoricii si ale dialecticii. Dar cu cat imprumutam de la alte arte premisele lor. Retorica distinge trei genuri care corespund celor trei feluri de auditori: spectatori. Nu deliberam asupra scopului. sustinem sau combatem. pe cand cele ale altor arte. Ca judecator. asadar. universul si individualul. marele si micul. sa descoparim locurile comune in legatura cu . Cele trei genuri au si locuri comune: posibilul si imposibilul. judiciarul vizeaza dreptul tinteste spre sau nedreptul.

de rationamente. In fiecare forma de guvernamant. Interesul este ceea ce mentine forma de guvernamant. un numar mare de copii. Aristotel mentioneaza ca scopul oricarei deliberari este fericirea. un numar mare de prietenii. Aristotel se limiteaza in Retorica la un scurt rezumat. Partile constitutive ale fericirii sunt: originea nobila. Aceasta observatie a lui Aristotel este pertinenta si perena. batranetea frumoasa.aptitudinea agonistica. ci trebuie sa se multumeasca la analiza a ceea ce este deja. Si asta. propunand mai multe definitii ale fericirii: traiul bun insotit de virtute. s-a ajuns la concluzia ca un om . virtutiile corporale (frumusetea. cu facultatea de a pastra pe unele si de a le folosii pe celelalte. pe care se cuvine sa le cunoastem. Posesiunea simultana a bunurilor interioare si a celor exterioare (a celor referitoare la corp) produce autarhie. numai pentru ca retorica nu trebuie sa cerceteze ceea ce ar trebui sa fie. suficienta mijloacelor de existenta. astfel. Modul argumentului care trebuie folosit este dictat de circumstantele in care lucreaza oratorul – trebuie sa tina cont ca oamenii carora li se adreseaza nu pot urmarii un sir prea mare de argumente logice. dupa o serie de studii ale unor psihologi americani contemporani. onorurile.binele si cu utilul. unde este expusa in detaliu clasificarea constitutiilor. sanatatea. decizia corpului suveran este suprema. bucuria de a avea copii. Un scurt perambul ne aminteste ca deliberativul trebuie sa aiba in vedere interesul. prosperitatea bunurilor si a sclavilor. dobandirea unei vietii agreabile. chiar daca face trimitere la Politica. Filozoful mai adauga acestor enumerari norocul si abilitatea de a conduce. virtutea. si nu mentioneaza decat constitutiile existente sau care au existat deja. reputatia. iar corpul suveran este diferit dupa formele de guvernamant. de silogisme. vigoarea).

Evenimentele sunt de doua feluri: argumente specifice. a bunului-simt. dar el nu poate adminte sub nici o forma ca ea nu este oportuna. avocatul accepta ca s-a cauzat un prejudiciu. dar poate folosi si argumente general valabile. Aristotel sustinand ca dialectica oratorica este ceva aproape natural. cu o anexa referitoarela dovezile „extratehnice” mentionate deja. atunci cand pot fi accentuate dupa toate aparentele.normal nu poate fi atent si nu poate retine mai mult de 4-5 idei forte. de persuasiune. Aristotel distinge trei ramuri ale retoricii: oratoria practicata de consilier. De asemenea. argumente rational sustinute de catre un alt vorbitor. cea a avocatului. „Atata timp cat cineva incearca . insa trebuie sa pledeze cu orice pret pentru probabilitatea sa morala. dar clientul sau nu a incalcat legea niciodata. Aristotel continua indicand tipurile de argument potrivite oratoriei politice. el va considera ca acestea sunt adevarate. elogiatorul poate accepta ca subiectul elogiului este inconstient de propriul interes. un bun orator va folosi inlantuiri scurte de argumente. Aristotel remarca cu ironie ca oratorul politic poate accepta ca fiind nedreapta cauza pentru care pledeaza. de elogiere a unui lucru existent in prezent. declararii si pledoariilor din curtile judecatoresti. iar. extrase din domeniile in care ele se afla. La fel. care au o mai mare putere de convingere. in loc sa deduca premisele in principiile prime. Continutul acestor capitole reprezinta o filozofie morala si politica populara. Retorul foloseste cu precadere argumente specifice. ce trateaza subiectul unor stiinte si argumente generale. si oratoria de prezentare. In conceptia lui Aristotel.

claritatea fiind asigurata prin folosirea cuvantului obisnuit si potrivit pentru exprimarea gandului. In Cartea a III-a. si nu in stiinte ale simplelor argumente” Explicatii despre diferitele stratageme ale meseriei de avocat (intrebuintate uneori si azi).d. dupa cum membrii sai sunt tineri sau batrani.sa construiasca dialectica sau retorica nu ca deprinderi practica. Stilul nu trebuie sa fie nici mediocru nici pompos. Stilul are o legatura directa cu alegerea cuvintelor. adica se ocupa de caracterele pe care ne asteptam sa le gasim in auditoriu. ci ca stiinte.. el nu face altceva decat sa anuleza in mod inconstiient caracterul lor natural. s. asa cum ar fi trecerea de la legile scrise la cele nescrise.a. le transforma in stiinta cu un obiect precis de studiu.m. Tonul trebuie ridicat sau coborat in functie de demnitatea subiectului. pentru a produce in cei care il asculta emotiile dorite de ei si de el. formeaza o sectiune ce trateaza despre „caracter”. Aristotel discuta despre siba drept virtutii permanente si fundamentale stil . . le intalnim in ultimul capitol al Cartii I – aici se ilustreaza acea trasatura a retoricii remarcata de Aristotel de a „demonstra contrariile” Capitolele 12-17. sau dupa cum au sau nu membrii anumite daruri inascute – oratorul trebuie sa-si adecveze stilul in functie de auditoriu. Procedand astfel. Cartea a II-a. dar acest lucru trebuie sa fie facut aproape neobservat. discursul trebuind sa isi pastreze caracterul de naturalete. care trebuie sa claritatea si adecvarea la subiect.

juridica si declamatorie. dar o parte din sustinerile lui Aristotel mai sunt general valabile. Aristotel afirma ca partile esentiale ale unui discurs sunt in numar de doua: situatiei proprii si expunerea demonstrarea ei. putem spune ca dezvolatrea pe cele doua planuri. „Retorica” a fost scrisa de Aristotel in scopuri pur practice. Chiar Aristotel declara ca nu este un deschizator de drumuri in materie si nici nu vrea sa fie considerat astfel. (adica filozofic si politic) reprezinta o sinteza de avengura ce intentioneaza reconsiderarea filozofica a retoricii. lectura „Retoricii” ramane deosebit de instructiva. El a vrut si a reusit sa scrie un manual al oratorului. este una valabila. . care Aristotel o propune in Retorica. In concluzie.Trecand la problema planului discursului. Dar consimte ca diviziunea exordiu. nu o expunere descriptiva a traditiei de pana atunci. tratand cele patru parti ale discursului din perspectiva celor trei tipuri de oratorie: politica. isocratica a discursului in: dovada si peroratie. expunerea situatiei. Desigur ca stilurile si conceptiile despre oratorie s-au schimbat in timp. Din aceste motive.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->