LUCRARE DE LICENŢĂ

DISCIPLINA:

DREPT PROCESUAL CIVIL
TEMA:

TERŢELE PERSOANE ÎN PROCESUL CIVIL

CUPRINS
I. Consideraţii generale 1. Aspecte generale referitoare la participanţii în procesul civil ...................................3 2. Părţile în procesul civil ............................................................................................4 a. – Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil ........................................4 b. – Condiţii pentru a fi parte la procesul civil ............................................5 II. Terţele persoane în procesul civil 1. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul civil .....................................................................................................................7 2. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil ...................................13 a. Intervenţia ....................................................................................14 a.1. ► Noţiune. Feluri. ...............................................................14 a.2. ► Intervenţia voluntară principală .......................................16 - Noţiunea şi trăsăturile intervenţiei voluntare principale .....16 - Sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale..........17 - Procedura intervenţiei voluntare principale......................19 - Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală ........................................................................................................................24 a.3. ► Intervenţia voluntară accesorie .......................................30 - Noţiunea şi importanţa intervenţiei voluntare accesorii......30 - Domeniul de aplicabilitate al intervenţiei accesorii ...........31 - Procedura intervenţiei voluntare accesorii ........................33 - Efectele procesuale ale intervenţiei voluntare accesorii....38 b. Chemarea în judecată a altor persoane .....................................39 - Definirea şi importanţa instituţiei .......................................39 - Condiţiile chemării în judecată a altor persoane ...............41 - Procedura chemării în judecată a altor persoane .............42 - Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane 46 c. Chemarea în garanţie ..................................................................48 - Definirea şi importanţa instituţiei .......................................48 - Domeniul de aplicabilitate al chemării în garanţie .............49 - Condiţiile chemării în garanţie ...........................................54 - Procedura chemării în garanţie .........................................54 - Efectele chemării în garanţie .............................................60 d. Arătarea titularului dreptului .........................................................62 - Definirea şi importanţa instituţiei .......................................62 - Condiţiile arătării titularului dreptului .................................62 - Procedura arătării titularului dreptului ...............................63 - Efectele arătării titularului dreptului .................................. 64 IV. Bibliografie ..............................................................................................................65

2

"Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane". [art. 49 alin. (1) Codul de procedură civilă]

I. CONSIDERAŢII GENERALE
1. Aspecte generale referitoare la participanţii în procesul civil. Întreaga soluţionare a procesului civil implică, cu necesitate, existenţa unor participanţi la activitatea judiciară, respectiv a unor autorităţi statale şi a unor persoane fizice. Autorităţile şi persoanele care devin participanţi la activitatea de judecată poartă denumirea de subiecţi procesuali. Un rol promordial în activitatea judiciară revine instanţei de judecată, care acţionează în cadrul desfăşurării procesului civil în calitate de autoritate statală specializată în activitatea de distribuirea a justiţiei. Autoritatea judecătorească îşi desfăşoară prerogativele pe baza unor principii democratice, precum autonomia acesteia în raport cu alte autorităţi publice, având menirea de a contribui la înfăptuirea unei justiţii imparţiale. Naşterea oricărui proces implică însă existenţa unor persoane care datorită nerealizării unor pretenţii pe care le au una împotriva celeilalte pe cale amiabilă, trebuie să se adreseze instanţei de judecată. Aceste persoane care declanşează un litigiu cu privire la un drept pentru rezolvarea căruia este necesar să se adreseze instanţei de judecată se numesc părţi. Orice litigiu presupune, aşadar, participarea a cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume: una care formulează pretenţii (reclamantul) şi alta împotriva căreia se formulează pretenţia (pârâtul). Reclamantul şi pârâtul sunt subiecţi procesuali indispensabili, căci fără prezenţa lor activitatea judiciară nu este posibilă. În cadrul şi în cursul procedurii de judecată mai pot interveni, de asemenea, şi alte persoane. Acesta este, în primul rând, cazul terţilor care pot participa la activitatea judiciară, fie datorită propriei lor iniţiative, fie din iniţiaţiva părţilor principale. Odată introduse în proces terţele persoane devin părţi ale acestuia.
3

P. Stoenescu. pârât fără precizarea unui conţinut exact al acestora. 1957.R’’. O poziţie aparte în procesul civil revine Ministerului Public. – Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil Codul de procedură civilă foloseşte deseori noţiunile de parte. 66. Editura Ştinţifică. experţii. în determinarea noţiunii de parte s-au avut în vedere uneori interesele contrarii ale persoanelor între care s-a ivit litigiul1. Într-o altă opinie s-a susţinut că ’’interesele contrare’’ nu pot fi afirmate ’’fără o bază de drept material care să le justifice pe plan procesual’’ 3. pag. Noţiunea de parte are un caracter complex şi este folosită în accepţiuni diferite. desfăşurarea şi soarta procesului civil. Părţile în procesul civil a. Astfel. referitoare cel mai adesea la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acţiunii civile. caz în care şi organele de executare devin participanţi la activitatea judiciară. Ea trebuie cercetată din perspectiva a două accepţiuni: una materială şi alta de natură procesuală. Hilsenrad şi I.P. pag.Adeseori. etc. Editura Ştinţifică. Aceştia sunt însă participanţi procesuali auxiliari. ediţia a II-a. 1957. rolul lor fiind unul subsidiar. 4 . Lipsa unei definiţii legale a generat naşterea unor controverse în literatura de specialitate. Partea generală’’. În procesul civil mai pot participa şi alte persoane. Leş.. în sensul că cel puţin una dintre ele ’’. părţile.. O a doua accepţiune este bazată pe faptul că în procesul civil figurează şi persoane care nu au calitatea de părţi ale raportului juridic de drept substanţial. procesul civil parcurge şi ultima sa fază: executarea silită. 2 A.pretinde că are de realizat un drept împotriva celeilalte sau celorlalte. care vizează doar lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei. Editura Junimea. interpreţii. 2. terţele persoane şi organele de executare sunt participanţi procesuali principali. Iaşi. 4 I. în lucrarea ’’Procesul civil în R. pag. cum ar fi: martorii. Acesta partcipă la activitatea judiciară atât în calitate de subiect procesual. ’’Tratat de drept procesual civil’’. reclamant. cât şi ca organ de stat specializat în asigurarea şi garantarea legalităţii.111-113. Bucureşti. 3 D. Hilsenrad şi I. datorită faptului că prin activitatea lor este influenţată direct naşterea. iar 1 Concepţie exprimată în literatura de specialitate de către A. p.4 Prima are conotaţii evidente care ţin de natura dreptul substanţial. 2002. În această concepţie părţi în procesul civil devin persoanele care exprimă interese contrare. 1974.73. Bucureşti. care au nesocotit acest drept’’2. Bucureşti. ’’Acţiunea în procesul civil. Stoenescu.R’’. în lucrarea ’’Procesul civil în R. în sensul că în procesul civil părţile litigante sunt şi subiecte ale raportului juridic dedus judecăţii. Editura All Beck. Radu. 66. Instanţa.

calitate procesuală. de I. Tot la această opinie anchiesează şi alţi autori străini. afirmarea unui drept şi justificarea unui interes. Bucureşti. 44. pag. în acelaşi timp. Stoenescu şi Gr. cea a profesorului Ioan Leş ( ’’Tratat de drept procesual civil’’. Bucureşti.167. care este definit ca fiind o ’’normă de conduită pentru toţi subiecţii procesului’’2. condiţii care trebuiesc îndeplinite. Însă. – Condiţii pentru a fi parte la procesul civil În literatura noastră de specialitate nu există un consens cu privire la condiţiile necesare pentru ca o persoană să dobândească calitatea de parte în procesul civil. vol.pentru participarea la activitatea judiciară este necesară doar afirmarea unui interes propriu în confruntarea cu o altă persoană fizică sau juridică. Bucureşti. şi împărtăşită de renumitul profesor Ioan Leş. literatura juridică italiană remarcă distincţia dintre raportul de drept substanţial. calitate şi interes. ‘’Codul de procedură civilă comentat şi adnotat’’. printre care: J. Editura Naţional. Goldschmidt. capacitatea procesuală şi calitatea procesuală. iar condiţiile 5 .1 Această ultimă opinie este apreciată ca fiind cea mai elocventă. Desigur. Bucureşti. şi pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte a procesului civil: afirmarea unui drept (sau a unei situaţii juridice protejate de lege). 5 V. pag. procesul civil presupune participarea a cel puţin trei părţi: instanţa. Astfel. şi dreptul procesual. pag. 2002. 1996. în ‘’Drept procesual civil român’’. Editura Didactică şi Pedagocică. 6 1 Graţian Porumb. Într-o altă opinie4 sunt considerate ca suficiente doar condiţiile referitoare la capacitate. 2002. 319-320. Porumb. etc. în forma sa cea mai simplă. respectându-se astfel principiul constituţional al egalităţii părţilor în faţa justiţiei. Negru şi D. 1972. cât şi în literatura de specialitate din alte ţări. 125. I.174) se susţine că nu există suprapunere perfectă intre condiţiile pentru a fi parte în procesul civil şi în condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile (condiţiile pentru a fi parte în proces ar fi in acest sens: capacitatea procesuală de folosinţă. care este considerat de către judecător ca ’’obiect al judecăţii’’. nu trebuie cercetat fondul dreptului. Radu. ediţia a II-a. în ’’Tratat de drept procesual civil’’. I. b. 1966. vol. Teoria generală’’. Leo Rosenberg. în lucrarea ‘’Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Editura Didactică şi Pedagogică. pag. Editura All Beck. Gabriel Boroi. în sensul că acestea sunt tratate tot timpul de către instanţă în acelaşi mod. în ’’Drepr procesual civil’’. Editura All Beck. ediţia a II-a. Editura All Beck. pag.Ciobanu ’’Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. sunt reţinute patru condiţii de exercitare a acţiunii civile. ‘’…Pentru a determina cine este reclamant şi cine este pârât. cadrul procesual iniţial poate fi amplificat şi prin atragerea în proces a unor terţe persoane. M. ci numai aspectul procesual’’. 2001. În opinia dominantă5. o persoană care formulează pretenţii şi una care se apără. 4 V.M. Unii autori3consideră că o persoană poate fi parte a procesului civil dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: capacitate procesuală. 6 Într-o altă concepţie. 3 V. atât în doctrina noastră.74. Bucureşti. interesul. pag. Bucureşti. calitatea procesuală şi interesul. în lucrarea ’’Instituciones de Derecho Procesual’’. Ciobanu. 2 Această opinie este susţinută de Piero Calamandrei. Poziţia părţilor principale (reclamantul şi pârâtul) este una de egalitate. Teoria generală’’.

(1) Cod de procedură civilă: ’’ Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente’’. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă). precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă)1 sau. 1 V.. Ciobanu şi Gabriel Boroi. Bucureşti. 2 Ioan Leş. justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte într-un proces civil2. altfel spus. 7. Editura All Beck. 109 alin.Afirmarea unui drept rezidă în faptul că pentru declanşarea unui proces civil este necesară formularea unei pretenţii. TERŢELE PERSOANE ÎN PROCESUL CIVIL pentru exercitarea acţiunii civile: capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.cit. calitatea procesuală şi interesul). Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care pune în mişcare acţiunea civilă. Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. iar capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale. Curs selectiv’’. respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. cât şi moral. 6 . Capacitatea procesuală este aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. Interesul poate fi atât material. II. afirmarea unui drept. deci de a sta în judecată. ’’Drept procesual civil.M. 2005. pag. ediţia a III-a. pag. lucru afirmat şi de art. 82. op.

stricto sensu. Prin urmare. „Tratat de drept procesual civil”. Codul de procedură civilă se referă la acest concept în cartea a II-a. Ed. Pentru ca hotărârea să devină opozabilă şi altor persoane 1 2 Murzea Cristinel. Într-o altă perspectivă conceptul de terţe persoane desemnează chiar poziţia unor subiecţi de drept până în momentul introducerii lor în proces. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul civil.Leş.2 Codul de procedură civilă francez nu a preluat însă dispoziţiile Ordonanţei din anul 1667 în această materie. Ed. prin terţe persoane se desemnează participarea la activitatea judiciară a acelor persoane care au intervenit sau au fost introduse în proces după promovarea iniţială a actului de sesizare (caz în care aceştia primesc în momentul introducerii în proces calitatea de părţi). All Beck. pag. „Drept roman”. mai prevedea şi o a treia. însă legiuitorul român a consacrat în Codul de procedură civilă intervenţia principală. capitolul III din Titlul I. Intervenţia terţilor din dreptul roman a fost preluată în 1667 de Ordonanţa franceză.3 Instituţia participării terţelor persoane la procesul civil începe să aibă o importanţă din ce în ce mai accentuată în societatea contemporană. faţă de alte persoane străine de proces fiind o res inter allios acta. prin terţe persoane determinăm acei subiecţi de drept care sunt străini de procesul civil existent între reclamant şi pârât. 91-93 3 I. În accepţiunea sa obişnuită. 92. care pe lângă cele două forme de intervenţie ale dreptului roman. ea găsindu-şi aplicaţii în cele mai diverse materii. Cu ocazia modificării Codului de procedură civilă român din anul 1990. p. „Participarea părţilor în procesul civil”. Instituţia participării terţelor persoane în procesul civil îşi are originea în dreptul roman. devenită celebră în acest sens. noţiunea de terţe persoane are în vedere situaţia unor persoane străine de un anumit raport juridic. diferită în dreptul procesual civil faţă de dreptul substanţial.1. în mod evident. ulterior instituţia participării terţelor persoane fiind reglementată şi prin legile de organizarea judecătorească din anii 1925. Conceptul de terţe persoane este folosit destul de frecvent în doctrină şi jurisprudenţă. Hotărârea judecătorească dobândeşte autoritate de lucru judecat numai între părţile care au participat la soluţionarea litigiului. Semnificaţia acestei noţiuni este. pag. a fost introdusă şi intervenţia accesorie. Romprint”. 100. Într-o primă perspectivă. 2002. I. 7 . şi anume intervenţia forţată.1Procedura romană cunoştea două forme de participare a terţilor în proces: intervenţia în interes propriu şi intervenţia alăturată. 1929 şi 1943. iar chemarea în garanţie doar ca o excepţie dilatorie. intitulat: „Alte persoane care pot lua parte la judecată”. 2005. Leş.

Participarea terţelor persoane la activitatea judiciară contribuie într-o manieră considerabilă şi la o mai bună administrare a justiţiei. calitate procesuală. Soluţionarea unor raporturi ligioase întrun asemenea cadru procesual prezintă şi alte avantaje. periclitate în substanţa sau întinderea lor. Condiţiile generale de admisibilitate ale participării terţelor persoane la procesul civil. ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale. a unor raporturi juridice conexe. pag. Terţul este obligat să ia procedura din faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces.59. Această necesitate decurge din faptul că în absenţa terţilor drepturile lor ar putea fi uneori. pe de altă parte. ci şi printr-un mijloc procedural cu caracter preventiv. Teste grilă”. deoarece poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa1. Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efectele şi faţă de alte persoane. Un asemenea deziderat se concretizează practic în posibilitatea soluţionării. Curs selectiv. Editura All Beck. cum ar fi: evitarea posibilităţii pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii. ci a reclamantului sau a pârâtului. Şi în cazul terţelor persoane este necesar. În plan procesual. 8 . Introducerea unor terţe persoane întrun proces în curs de desfăşurare are însă şi unele inconveniente. realizarea unei economii de cheltuieli şi de timp. De asemenea.decât cele care au participat la activitatea judiciară este necesară introducerea acestora în procesul civil. pentru 1 Viorel Mihai Ciobanu. într-un singur cadru procesual. fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei. se pot soluţiona şi raporturile dintre una din părţile principale. în primul rînd. Dreptul de a participa într-un proces civil existent între părţi la un moment dat este însă condiţionat de anumite cerinţe de fond şi de formă. Gabriel Boroi. Bucureşti 2005. pe de o parte şi terţele persoane. este necesară introducerea acestora în proces. mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate). adică pe lângă soluţionarea raporturilor litigioase dintre părţile principale. „Drept procesual civil. direct sau indirect. ediţia a III-a. drepturile şi interesele legale ale terţilor sunt ocrotite nu doar de aplicarea principiului relativităţii lucrului judecat. cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el. iar alteori s-ar putea ca interesul uneia dintre părţi să reclame introducerea unui terţ în proces. Un astfel de mijloc procedural este reprezentat tocmai de instituţia participării terţelor persoane la procesul civil. afirmarea unui drept şi interesul. întrunirea condiţiilor pentru îndeplinirea oricărei activităţi judiciare: capacitatea de folosinţă.

Interesul propriu al terţului trebuie să existe şi în cazul intervenţiei accesorii. Opiniile exprimate atunci3 s-au întemeiat şi pe un text lipsit de echivoc. 334-335. III. legiuitorul nu a mai reiterat condiţia interesului născut şi actual în materia intervenţiei. născut şi actual”. „Tratat de drept procesual civil”. intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”. acela care are un interes legitim. “ Codul de procedură civilă adnotat”. Dan. care se impune să fie respectată şi în acele împrejurări în care terţele persoane sunt introduse în proces ca urmare a iniţiativei părţilor principale. participarea terţelor la procesul civil mai impune şi respectarea câtorva condiţii specifice.. În cazul intervenţiei principale caracterul personal al interesului rezultă din chiar dispoziţiile legale: art.. În urma modificării Codului de procedură civilă. fiind necesară justificarea interesului de a participa la procesul declanşat între alte persoane. respectiv pe art.. Bucureşti. p. „Tratat de drept procesual civil”. interesul trebuie justificat de partea care a iniţiat introducerea terţului în proces. În literatura juridică de specialitate din perioada antebelică s-au purtat discuţii în privinţa caracterului născut şi actual al interesului. (2) Cod procedură civilă „. în anul 1948. P. 94. O altă condiţie este cea a afirmării unui interes în faţa organelor judiciare. caz în care interesul poate fi determinat de faptul că neimplicarea lui directă în proces ar putea provoca o acţiune ulterioară împotriva sa.. Acestea se referă la: existenţa unui proces civil pendent şi existenţa unei legături de conexitate între cererea principală şi cea de participare a terţului la activitatea judiciară.exercitarea formelor de participare a terţelor persoane în procesul civil mai este necesară şi întrunirea condiţiei capacităţii procesuale de exerciţiu. Legea nu poate proteja orice interes. 3 E. este firesc ca şi interesul de a interveni să fie supus unor anumite cerinţe. p. vizează doar interesul pe care trebuie să-l justifice cel care formulează o cerere de intervenţie în temeiul art. Leş. 49 Cod procedură civilă. 49 alin.2 El presupune nu numai justificarea unui folos material sau moral de pe urma activităţii judiciare. Interesul de a interveni în procesul civil reprezintă un interes special în raport cu interesul de a acţiona. Leş. 93. De aceea. Cu toate acestea. p. Pe lânga condiţiile generale de admisiblitate. vol. Iaşi.296. pag. stricto sensu. 9 . I. Astfel. 247 Cod de procedură civilă care dispunea că poate interveni „. Vasilescu “ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. 1 2 I. 1914. 1943. În atare ipoteză. interesul afirmat trebuie să fie un interes personal.1 Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare. interesul de a interveni reprezintă o condiţie sine qua non.

luat în universalitatea sa (de altfel. 1 Viorel Mihai Ciobanu. în temeiul art. sa atace actele viclene. fie pentru a apăra pe una dintre părţile în litigiu cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului. creditorii chirografari ar fi putut şi ei să declanşeze procesul civil. aşadar. sub sancţiunea de a nu-şi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. expres prevăzute de lege. cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină. în considerearea împrejurării că orice fluctuaţii ale patrimoniului debitorului (mărirea sau diminuarea activului patrimonial) influenţează posibilitatea creditorilor chirografari de a-şi satisface creanţele. creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte. 974 Cod civil)1. urmează a se aplica principiul resoluto iure dantis. pag. întrucât actul de adjudecare prezintă un efect purgic. chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor. terţii sunt practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată. fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor. creditorul ipotecar al pârâtului are interesul de a interveni la judecată. direct sau indirect. sprijinindu-i pretenţiile sau apărările. să aparţină terţului. în cazul în care reclamantul ar câştiga. ci poate să se alăture părţii respective. Teste grilă”. iar pricina nu ar avea caracter personal. un alt exemplu se referă la urmărirea silită imobiliară. pentru a dovedi că imobilul este proprietatea pârâtului. creditorii unui coindivizar sunt obligaţi să intervină în procesul respectiv. Gabriel Boroi. in numele lor personal. cel care are obligaţia de a garanta pe una dintre părţile din proces nu este obligat să aştepte ca acesta să formuleze o cerere prin care să-şi valorifice obligaţia de garanţie pe cale incidentală sau principală. în cazul partajului succesoral. 975 C.. fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câştige. de pronunţarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte. din care se desprinde concluzia că.Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate. pentru situaţia când debitorul ar fi reclamat. ţinând cont şi de faptul că. art. 1718 Cod civil nerecunoscându-le decât un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. fie pentru a-şi valorifica un drept al său. având în vedere că. evitând astfel un proces ulterior în care ar trebui să invoce dispoziţiile art. În anumite cazuri. cu scopul de a câştiga împreună. facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor”). Curs selectiv. etc. Cu titlu de exemplu: într-un litigiu care are ca obiect revendicarea unui imobil. 58-59. 975 Cod civil (creditorii „pot de asemenea.civ. „Drept procesual civil. 10 . resolvitul ius accipientis. Un exemplu în acest sens este cel dat de art. astfel încât garantatul să nu se mai îndrepte împotriva garantului. 785 Cod civil. deoarece ei nu vor mai putea ataca împărţeala pe calea prevăzută în art. uneori interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate.

Porumb. Condiţia legăturii de conexitate dintre cererea principală şi cererea de intervenţie a terţului nu trebuie confundată cu excepţia de conexitate reglementată de art. notă la sentinţa civilă nr. Intervenientul trebuie să fie străin de proces până în momentul formulării cererii de intervenţie. în Ioan Leş „Tratat de drept procesual civil”. acţiuni cu care instanţele au fost sesizate separat. 164 Cod procedură civilă. relaţie de aşa natură încât protejarea unui interes al terţului sau al uneia dintre părţile principale nu s-ar putea realiza fără soluţionarea conexă a cererilor respective. (1) Cod de procedură civilă. nici o dispoziţie procedurală neprevăzând-o în mod expres. III. potrivit căruia intrevenţia se poate promova „.296. În cazul participării terţilor în proces. 4691/1975 a Jud. Vasilescu “ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. 11 . în cazul conexităţii ne aflăm în prezenţa a două procese civile diferite. într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. Această condiţie este destul de sumar analizată în literatura de specialitate1. 1943. 93. pag.. 155. vol. O alta distincţie se referă la faptul că în materia conexităţii mai este necesar ca între cele două sau mai multe pricini civile să existe o legătură de obiect şi cauză. P. Aceasta presupune ca terţul să nu fi participat în calitate de reclamat sau de pârât în procesul civil respectiv2. condiţia enunţată se poate desprinde din partea finală a art.Existenţa unei legături de conexitate implică existenţa unei anumite relaţii între cererea privind participarea terţilor şi cererea principală. Iaşi. vol. care pentru o mai bună administrare a justiţiei se impun să fie reunite. p. în curs de soluţionare. de aceea s-a statuat în 1 Gr. p. care se referă la întrunirea a două sau mai multe acţiuni civile distincte. În cazul intervenţiei. În atare situaţie numai în cadrul unui proces civil în curs de desfăşurare terţul poate promova o cerere de intervenţie. într-o asemenea împrejurare nemaipunându-se problema reunirii mai multor procese în curs de soluţionare. la aceeaşi instanţă sau la instanţe diferite. pe când în cazul participării terţilor în proces este necesar uneori ca cererea să se refere chiar la acelaşi obiect ca şi acţiunea principală (în ipoteza în care terţul pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul). „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. alteori însă obiectul cererii de intervenţie poate fi distinct de obiectul acţiunii principale. I. întervenţia lor vizează un litigiu deja declanşat între părţile principale.. 49 alin. Sibiu. Existenţa unui proces civil în curs de judecată este determinată de caracterul incident al tuturor formelor de participare a terţelor persoane în procesul civil. 2 Ioan Leş. Ergo.

practica judiciară că persoana care a participat ca reclamant într-un proces nu poate formula o cerere de intervenţie în interes propriu în acel litigiu3. decizia nr. în Ioan Leş „Tratat de drept procesual civil”. 12 . 2. 49-66. p. Bacău. Codul de procedură civilă reglementează formele de participare a terţelor persoane la procesul civil amănunţit în art. Condiţia trebuie îndeplinită şi în cazul celorlalte forme de participare a terţelor persoane în procesul civil. 1799/1956. Aceste dispoziţii 3 Tribunalul reg. pentru motivul că acestea reprezintă mijloace procedurale puse la dispoziţia părţilor principale în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime în raport cu persoanele iniţial străine de litigiul respectiv. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil. 93.

civ. când iniţiativa participării la proces aparţine chiar terţului. .).). . Dacă participarea terţului în proces este determinată de iniţiativa uneia dintre părţile principale. Felurile intervenţiei.). . si are la bază criteriul iniţiativei persoanei care solicită lărgirea cadrului procesual cu privire la părţi. Aşadar. 57-59 Cod proc. pe calea intervenţiei forţate. arătarea titularului dreptului). în timp ce intevenientul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi din proces. a oricărei persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată. fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces. 60-63 Cod proc.legale consacră următoarele forme de participare a terţilor la activitatea judiciară: . Astfel.intervenţia (art. INTERVENŢIA ÎN PROCESUL CIVIL Noţiune. civ. intervenţia are un caracter voluntar (intervenţia voluntară mai este denumită uneori şi intervenţie activă.).chemarea în judecată a altor persoane (art. Această distincţie este facută de literatura de specialitate. 13 . chemarea în garanţie.chemarea în garanţie (art. Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au un interes. a. Este de subliniat faptul că atragerea unui terţ la judecată la iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile prevăzute expres de lege. deoarece intervenientul voluntar îşi apără de bunăvoie propriile interese. nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care ar avea posibilitatea să intervină voluntar. 49-56 Cod proc. civ.arătarea titularului dreptului (art. directă sau propriu-zisă). intervenţia are un caracter forţat (acest tip de intervenţie cuprinde următoarele forme de participare a terţilor la proces: chemarea în judecată a altor persoane. 64-66 Cod proc. Prevederile procedurale în vigoare nu fac însă o distincţie categorică între intervenţia voluntară şi cea forţată. legea nu prevede în mod general introducerea în procesul civil. civ.

în relitate ei nu sunt părţi. Cererea de intervenţie voluntară poate fi formulată de către orice terţ care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe într-o pricină sau care pretinde un drept propriu. „Drept procesual civil. p. înainte de formularea ei. ce constă în introducerea unui terţ. Gabriel Boroi. în strânsă legătură cu obiectul acelei pricini. „Drept procesual civil. Asadar. Curs selectiv. 61 14 .După cum rezultă din însăşi denumirea acesteia. într-un proces aflat în curs de judecată. Viorel Mihai Ciobanu. cei care sunt consideraţi a fi reprezentaţi în proces (de exemplu. s-a pronunţat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins ca urmare a unui act procesual de dispoziţia (desistarea reclamantului. Teste grilă”. . Cu toate acestea. şi anume: . intervenţia voluntară este de neconceput dacă nu există un litigiu sau dacă nu mai există un litigiu pendente. Intervenţia voluntară ar fi inadmisibilă atunci când. Gabriel Boroi. având în vedere că între reclamant şi terţul chemat în garanţie de către pârât nu se stabilesc raporturi procesuale directe (dacă nu se admite această soluţie.existenţa unui proces civil în curs de judecată. în procesul respectiv. iar aceasta din urmă doreşte să obţină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului. încheierea unei tranzacţii judiciare) ori a intervenit perimarea. Intervenţia poate fi definită astfel ca fiind: „acea instituţie procesuală care conferă terţului posibilitatea de a participa din proprie iniţiativă într-un proces în curs de judecată între alte persoane în scopul valorificării unui drept propriu sau spre a sprijini apărarea reclamantului sau pârâtului”1. trebuie să i se recunoască dreptul de a introduce o cerere de intervenţie voluntară principală.introducerea unui terţ. nu însă şi de o persoană ce a dobândit deja calitatea de parte în acel proces. 96. din iniţiativa acestuia. Curs selectiv. intervenţia voluntară reprezintă acea formă de participare a terţelor persoane la judecată. atunci ar trebui să se accepte că terţul chemat în garanţie poate formula o cerere 1 2 Ioan Leş. Astfel: dacă se revendică un bun şi pârâtul cheamă în garanţie persoana ce i-a vândut bunul respectiv. invocând rezoluţiunea sau nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu pârâtul. intervenţia voluntară prezintă două elemente definitorii. deoarece. 61 3 Viorel Mihai Ciobanu. anchiesarea pârâtului la toate pretenţiile reclamantului. Există totuşi anumite situaţii3 în care s-ar putea discuta în ceea ce priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare formulată de către o persoană ce este ori a fost parte în procesul respectiv. din propria sa iniţiativă. Având în vedere caracterul ei incidental. pag. „Tratat de drept procesual civil”. creditorii chirografari ai părţilor) pot interveni. Teste grilă”. pag. ci numai hotărârea care se va pronunţa le va fi opozabilă2.

„Tratat de drept procesual civil”. pag. Teste grilă”. 61 Idem. dacă procesul continuă fără una dintre părţi datorită atitudinii acesteia (de exemplu. M.1 O altă ipoteză ar fi aceea în care reclamantul îşi formulează pretenţia împotriva mai multor pârâţi. (1) Cod procedură civilă. pag. în primul alineat. 96. deci şi a intervenţiei voluntare. sau apără drepturile uneia dintre părţi – intervenţie voluntară accesorie. în lucrarea ‘’Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Articolul 49 Cod procedură civilă. intervenţia volunatră a persoanei respective este inadmisibilă. Curs selectiv. 1996. fără încălcarea intereselor celorlalte părţi). este un terţ faţă de pretenţia supusă judecăţii. În ceea ce priveşte denumirile de „ intervenţie în interes propriu” şi „intervenţie în interesul uneia dintre părţi”. după caz. însă. Din cuprinsul aceluiaşi articol 49 alin. 15 . renunţă la judecata faţă de unul dintre pârâţi. o parte a anchiesat la hotărâre sau nu a exercitat şi ea calea de atac în termenul prevăzut de lege). atunci acesta va putea să intervină voluntar. p. pag. Gabriel Boroi. „Drept procesual civil. acestea comportă anumite discuţii în literatura de specialitate3. după ce prevede. unul dintre pârâţi a anchiesat la pretenţiile reclamantului. aceeaşi autori conchid că „în schimb. 49 Cod proc. că: „ oricine are un interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. mai rezultă şi faptul că terţul trebuie să justifice întotdeauna un inters propriu. fie ea principală sau accesorie. Bucureşti. Editura Naţional. ci şi împotriva adversarului acesteia din cererea de chemare în judecată).reconvenţională nu numai împotriva părţii ce l-a chemat în garanţie. pe motivul că nu sunt exacte. după cum terţul invocă un drept propriu – intervenţie voluntară principală –. dispune în alineatul (2) că: „ intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”. 3 Ioan Leş. nu mai are calitatea de parte în procesul respectiv independent de voinţa lui. I. Teoria generală’’. aşadar. ci.2 O altă persoană care ar putea să formuleze o cerere de intervenţie voluntară (în nume propriu) ar fi reprezentantul legal sau convenţional al unei părţi. aşa cum se desprinde din cuprinsul art. intersul fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile. 333. neacţionând în nume propriu. dreptul invocat. Ciobanu. soluţia contară echivalând cu o revocare a unui act unilateral sau. deoarece. . până a se intra în dezbaterea fondului. întrucât ceea ce distinge cele două feluri de intervenţie voluntară nu este interesul. care aparţine 1 2 Viorel Mihai Ciobanu.61. indiferent de felul intervenţiei. iar în alineatul ultim. cu o revenire unialterală aspura unei convenţii sinalagmatice (cum ar fi: tranzacţia judiciară încheiată numai de unele părţi. că intervenţia în procesul civil este de două feluri. care aparţine terţului intervenient în toate situaţiile. vol. Rezultă. ori cu o eludare a anumitor dispoziţii legale imperative (cum ar fi: cele referitoare la termenul în care poate fi exercitat apelul)”. deoarece în momentul introducerii cererii de intervenţie. V. că intervenţia „este în interesul uneia dintre părţi când sprijină numai apărarea acesteia”. civ.

Bucureşti. pag. Ciobanu. Pentru exercitarea intervenţiei principale sunt necesare aceleaşi condiţii ca şi pentru acţiunea civilă. Stoenescu. Astfel. aceasta deoarece prin intermediul ei terţul urmăreşte valorificarea unui drept propriu. I. Un asemenea incident procedural este determinat de iniţiativa unei terţe persoane. 1996. Bucureşti. O altă menţiune ar fi aceea că în Noul Cod de procedură civilă francez. după ce se precizează că intervenţia voluntară poate fi principală sau accesorie (în art. Editura Servo-Sat. „Tratat de drept procesual civil”. 2 Gr. V. vechiul articol 247 alin. fie pentru apărarea drepturilor uneia dintre prigonitoarele părţi”.1 Intervenţia voluntară principală Noţiunea şi trăsăturile intervenţiei principale. Literatura de specialitate 3 consimte însă.(2) Cod procedură civilă: „ Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”. 325. 49 alin. un incident procedural de natură a amplifica cadrul iniţial cu privire la părţile din proces. un astfel de incident se deosebeşte de celelalte incidente ce pot aduce modificpri în legătură cu acţiunea sau cu mijloacele de apărare şi care sunt determinate de părţile principale. (1) şi este accesorie în cazul în care sprijină pretenţiile unei părţi. 330 alin. întrucât prin intermediul ei se urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv. „ Tratat de procedură civilă”. pag. că intervenţia principală nu poate fi identificată întrutotul cu o acţiune civilă propriu-zisă. Editura Didactică şi Pedagogică. în primul rând. prevedea că „intervenţia se va putea face fie pentru recunoaşterea drepturilor intervenientului.terţului în cazul intervenţiei voluntare principale. 328). În conformitate cu art. 2000. respectiv părţii în favoarea căreia s-a intervenit în cazul intervenţiei voluntare accesorii. 50 alin. I. (1) Cod proc. Considerarea intervenţiei principale ca o acţiune derivă şi din faptul că.M. 155.I. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Bucureşti. 16 . Porumb. 1977. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. G. civ. Naţional. Ed. Intervenţia principală constituie. Din acest punct de vedere. De aceea. este de remarcat că dispoziţiile corespunzătoare din reglementarea anterioară anului 1948 aveau o redactare superioară. vol. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. vol. intervenţia principală se constituie ca o veritabilă acţiune2 civilă. potrivit art. să susţină partea respectivă [art. „ Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”. s-a observat că intervenţia principală se înfăţişează şi ca o cerere conexă care se grefează 1 Sub acest aspect. 329 alin. Ion Deleanu. între cele două instituţii existând deosebiri importante determinate şi de cerinţele specifice de exercitare ale intervenţiei. I. Din perspectiva conţinutului său. Caracterul incident al intervenţiei impune asemenea particularităţi. din punct de vedere formal. II. (1) şi (2)]. S. pag. 131. pentru a-şi conserva drepturile sale. vol. pag. 304. vol. se dispune că intervenţia este principală atunci când se formulează o pretenţie în profitul intervenientului (art. pag. (2) Cod procedură civilă. Zilberstein. aceasta din urmă fiind admisibilă dacă autorul ei are interesul. vol. Boroi. 190 3 I.

dar conexă cu cererea principală. ca rezultat al caracterului strict personal. o 1 2 Ioan Leş.M. pe de o parte.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Curs selectiv.Ciobanu şi Gabriel Boroi. pag.M. I. Boroi. iar rigoarea unor principii de drept substanţial sau procesual demonstrează şi necesitatea recunoaşterii unor excepţii de la principiul menţionat4. dacă într-un proces de divorţ se solicită şi partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. pag. Spre exemplu. Ciobanu. între pretenţia formulată de către terţ şi cea din cererea introductivă de instanţă. 192. Curs selectiv. pag. În considerarea trăsăturilor prezentate intervenţia principală poate fi definită ca o acţiune prin care terţul intervenient formulează o pretenţie distinctă. etc. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. sau acţiunile referitoare la anularea adopţiei. ediţia a II-a.pe acţiunea reclamantului. 4 Ioan Leş. . 6 G. 111-112. Această excepţie se sprijină pe faptul că în acest domeniu acţiunile au un caracter strict personal şi ca atare pot fi exercitate numai de către titularul dreptului subiectiv. în litigiile respective trebuie să participe numai anumite persoane. I. 3 G. vol. pag.M. 17 . deoarece este necesară existenţa unei idenţităţi de obiect între cele două cereri. în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile2. 326. nu ar exista o legătură suficientă care să justifice întârzierea soluţionării pricinii cu caracter strict personal. vol. iar pe de altă parte. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. cum ar fi: desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei. „„Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. în lucrarea „Drept procesual civil. „Drept procesual civil. pag. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. „Notă critică la sentinţa civilă nr. 111. într-un proces pendent între alte persoane. Ar rezulta că. 6583/1987 a Judecătoriei Braşov. „Participarea părţilor în procesul civil”. Cu alte cuvinte. terţul nu ar putea să invoce acelaşi drept ca şi reclamatul. intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil. Sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale. 63. tăgăduirea paternităţii5. 191. Teste grilă” de V. V. pag.M. Literatura de specialitate 6 precizează însă că. Ioan Leş. I. 98.3 Această constatare este exactă cu precizarea că ne aflăm doar în prezenţa unui principiu în materie. Se observă în acest sens că legea nu limitează formularea cererii la anumite materii. vol. O primă excepţie se referă la inadmisibilitatea cererii de intervenţie voluntară în pricinile cu caracter strict personal. „Tratat de drept procesual civil”. Aşa fiind se poate afirma că intervenţia principală constituie o acţiune civilă specială1. atunci cănd litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal părţile formulează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter. punerea sub interdicţie sau ridicarea interdicţiei. Ciobanu. pag. V. „Participarea părţilor în procesul civil”. în regulă generală. 5 V. Astfel. Teste grilă”. 63. pag. Boroi.

o terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva respectivă. în „ Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual”. aflând de cererea de strămutare. caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie. 239 din Codul muncii. 12/1994. 19-20: pornindu-se de la o situaţie particulară ivită în practica instanţei supreme. în Revista „Dreptul”. Aceasta deoarece judecarea conflictelor colective de muncă se face în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Se apreciază că art. modificarea suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă pot exista situaţii când ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală.S. pag. 64. întrucât în această materie o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală. în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală. indiferent de data angajării sau afilierea lor la o organizaţie sindicală nu constituie un argument suficient pentru a justifica în toate cazurile extinderea efectelor hotărârii judecătoreşti în privinţa salariaţilor ce nu pot fi consideraţi că au fost reprezentaţi de sindicat în procesul respectiv.. nu duce la un proces distinct. Pop. „ Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual”. astfel încât părţi în instanţa de strămutare trebuie să fie părţile din pricina a cărei strămutare se solicită. 326/21. Pop. care nu pune în discuţie pretenţia dedusă judecăţii şi care. prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate. iar argumentul care justifică inadmisibilitatea intervenţiei principale în litigiile individuale de muncă nu ar mai putea fi folosit2. pag. secţia comercială. 19-20. 19-20). a introdus o cerere de intervenţie voluntară principală. cererea formulată de salariaţii care nu sunt membrii ai sindicatului ce este parte în proces. s-a arătat că „intervenţia în nume propriu” ar fi admisibilă şi în instanţa de strămutare.terţă persoană ar pute să intervină pentru a-şi valorifica un drept cu privire la un anumit bun supus împărţelii. în speţa ce a prilejuit formularea acestui punct de vedere. Teste grilă”. s-a solicitat strămutarea judecării unui recurs. partea a indicat în cererea de strămutare o altă persoană decât aceea care îi era adversar în litigiul de fond. V. „Drept procesual civil. Pentru litigiile colective de muncă . pag. fiind de rea-credinţă. care apoi a respins ca neîntemeiată cererea de strămutare (C. în Revista „Dreptul”. ci şi despăgubiri. ca de altfel şi „intervenţia în interesul uneia dintre părţi”. Aşadar. 3 T. Curs selectiv. potrivit căruia. 12/1994. de exemplu. în măsura în care legea nu dispune altfel. pag.06. O altă excepţie admisă se referă la inadmisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cazul litigiilor de muncă (conflicte de drepturi şi conflictele de interese). desigur prin reprezentanţi aleşi de către aceştia. cererea formulată în speţă nu era altceva decât o simplă cerere prin care cel interesat menţiona adevăratele părţi din proces. învederând 18 . 63. încuviinţată în principiu de instanţa supremă. Strămutarea constituie un incident procedural în legătură cu judecarea unei pricini. citată de T.M. nr. 12/1994. nr.3 1 2 V.J. „Drept procesual civil. Teste grilă”. 1. pag. încheierea nr. Chiar şi în litigiile referitoare la executarea. Se consideră1 însă că soluţia urmează a fi nuanţată. în sensul că ea priveşte numai litigiile individuale de muncă. deşi este de competenţa unei alte instanţe. conchid următoarele: „Este însă discutabilă calificarea cererii respective ca fiind o intervenţie voluntară principală. nr.1994. nota de sobsol nr. 12/1994. Aceasta din urmă.M. T.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Curs selectiv. Pop în acelaşi articol din revista „Dreptul” nr. dar.

cu excepţia unor cazuri limitativ prevăzute de lege. (2) teza I C. fiind vorba despre o cerere incidentală. dintre posibilele consecinţe procedurale ale formulării unei intervenţii voluntare principale. iar terţul intervenient devine parte în proces numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale. (1) Cod proc. având instanţei de strămutare reaua-credinţă a părţii care a solicitat strămutarea. în instanţa de strămutare nu se discută niciodată fondul”. pag. 40 alin. însă. deoarece ar trebui să se admită că pe calea intervenţiei voluntare principale s-ar putea invoca nu numai un drept subiectiv civil.Unii autori 1 au susţinut faptul că în materia conteciosului administativ obiectiv2. deci atunci când prefectul exercită atribuţiile de tutelă administrativă.. Însă. ci şi un drept procedural. Raţiunea fixării acestui termen constă.. 50 alin. ] şi va dispune citarea adevăratelor părţi pentru rezolvarea cererii de strămutare. 2 Expresia de „contecios administrativ obiectiv” este folosită de unii autori pentru a desemna acel contecios administrativ care îşi are izvorul normativ în prevederile înscrise în art. Textul menţionat face trimitere la art. Soluţia (pe care autorii menţionaţi nu o împărtăşesc) „duce la un cerc vicios. vol. se apreciază că teza inadmisibilităţii de plano a intervenţiei voluntare principale este discutabilă în privinţa litigiilor de contecios administrativ obiectiv3.” 1 E. în scopul înştiinţării oricărei persoane interesate. precum: strămutarea.M. argumentându-se în acest sens că. Ciobanu. existenţa unei cereri principale ce are ca finalitate apărarea interesului general ar fi ireconciliabilă cu intervenţia unei terţe persoane care urmăreşte realizarea unui interes individual. un conflict de competenţă. intervenţia voluntară „ se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor”. civ. 122 alin. care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată. prin atacarea actelor autorităţilor administraţiei publice locale în faţa instanţei de contecios administrativ. 70-71. În consecinţă. Potrivit art. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă dacă este făcută cu ocazia şi în vedrea rezolvării unor incidente procedurale. în faptul că terţul ar putea să afle relativ târziu despre existenţa litigiului în care ar avea interesul să intervină. În conformitate cu dispoziţiile art. dar drepturile procedurale (cu excepţia dreptului de a sesiza instanţa) nu pot fi exercitate decât de părţile din proces. cererea de perimare. 19 . nu se poate alcătui completul de judecată. cu atât mai mult cu cât declanşarea unui proces civil nu este supusă unor formalităţi de publicitate. În urma unei asemenea cereri preşedintele instanţei va cere dosarul pricinii [art. Procedura intervenţiei principale. proc. În plus. civ. conţinutul acesteia trebuie să se refere şi la cererea principală. 50 alin. (5) din Constituţie şi în Legea nr. civ. pag. 1/1995. intervenţia voluntară principală presupune invocarea unui drept subiectiv civil. civ. 112 Cod proc. 3 V. în Revista „Dreptul” nr. având valoarea unui principiu general. Pe de altă parte. (2) Cod proc. ar putea fi admisă numai întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. în sensul că un atare termen se aplică în orice materie. 328. Popa „Discuţii în legătură cu intervenţia în interes propriu în cazul contenciosului administrativ” . De asemenea. recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanţă sau când. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. datorită recuzării. „Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”. Dispoziţia citată are menirea de a asigura principiul contradictorialităţii şi al dublului grad de jurisdicţie. I. etc. 215/2001 privind administraţia publică locală. în primul rând.

În lipsa unei anume precizări în cuprinsul art.. 1212/1991. un caracter practic şi se întemeiază tocmai pe imposibilitatea modificării de către instanţă a propriei sale încheieri de admitere în principiu.M. 150 Cod proc. intervenţia voluntară principală trebuie făcută înaintea primei instanţe. cotele ce le revin şi masa bunurilor supuse împărţelii”4. Ulterior. aşa cum se precizează şi de către instanţa 1 2 Ioan Leş. „Tratat de drept procesual civil”. Dar. în „Probleme de drept din Deciziile Curţii Supreme de Justiţie (1990-1992). Curs selectiv. ediţia a II-a. civ. pag. Ţinând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie soluţionarea cererii principale. civ. în măsura în care se referă la chestiuni asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu. 8. colegiul civil. Teste grilă”. 285. „. instanţa supremă a revenit asupra acestei practici şi a decis că intervenţia principală. 98. pag. 20 . Editura Orizonturi. întrucât instanţa nu poate reveni prin hotărârea finală asupra celor statuate prin încheierea pronunţată. Bucureşti. textul nefăcând nici o distincţie. cum sunt calitatea de copărtaşi a părţilor. civ. pag.. cu excepţia situaţiei prevăzute în art. pentru a nu se răpi părţilor un grad de jurisdicţie. Tribunalul Suprem. folosită de srt. (2) Cod proc.. acest moment se determină conform art. deoarece prin ea se statuează asupra unor chestiuni esenţiale legate de fondul pricinii. „Tratat de drept procesual civil”. Decizia nr. Jurisprudenţa mai veche a decis că în materie de partaj intervenţia principală nu poate fi formulată decât anterior admiterii în principiu a acţiunii principale1. în considerarea opiniei majorităţii autorilor de jurisprudenţa5.civ. încheierea de admitere în principiu „are caracterul unei hotărâri de fond. 247-248.S. pag. după natura litigiului”2.. pag. nota de subsol nr. nu mai poate fi formulată după închiderea dezbaterilor privind admiterea în principiu a acţiunii. 246. sub acest aspect. 50 alin. Decizia nr. V.în vedere că terţul deduce judecăţii o pretenţie proprie. După concluziile pe fond ale părţilor. (3) Cod proc. se referă la dezbaterile care precedează hotărârea finală a procesului şi nu la dezabaterile anterioare hotărârilor ce se iau prin încheieri interlocutorii. dacă instanţa de judecată consideră că este lămurită.. urmează a se retrage în vederea deliberării.. 50 alin. 1993. 67. Soluţia are. fiind vorba despre declaraţia pe care o face în acest sens preşedintele. Cu această motivare se ajunge la concluzia potrivit căreia după admiterea în principiu a acţiunii de partaj intervenţia principală este tardivă.Ciobanu şi Gabriel Boroi. 5 Ioan Leş. secţia civilă. „Drept procesual civil. (2) Cod proc. 4 Ibidem. pag. 3 C. 50 alin.3 Pentru a ajunge la această soluţie instanţa supremă a apreciat că în materie de partaj. legiuitorul a stabilit că închiderea dezbaterilor reprezintă momentul limită până la care intervenientul principal îşi poate depune cererea. 1357/1967 în Culegerea de Decizii ale Tribunalului Suprem 1967. Instanţa supremă a statuat ulterior că sintagma „înainte de închiderea dezbaterilor”. 98. ediţia a II-a.J.

Legea nu prevede şi momentul până la care terţul poate şă intervină în instanţa de apel. în sensul că. potrivit legii. deoarece. rejudecarea 1 De precizat este faptul că. 196. este de strictă interpretare şi aplicare.2 În ceea ce priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cadrul rejudecării fondului după casare. 3 Cod proc. 21 . Un argument în sprijinul acestei soluţii poate fi desprins şi din art. în mod corespunzător. dacă la judecata în primă instanţă au existat mai mult de două părţi. textul nu ar vorbit numai de intervenţia voluntară accesorie. civ. în acest context. dar numai unele au fost atrase la judecata în apel. civ. civ. intervenţia principală este admisibilă şi după pronunţarea încheierii de admitere în principiu a acţiunii de partaj. soluţia justificându-se prin aceea că. pe de o parte. deşi legiuitorul a suprimat dreptul de apel pentru situaţia respectivă. vol.supremă. În caz contrar. prevede o excepţie de la regula enunţată. Terţul nu poate să îşi formuleze pretenţia sa pe cale incidentală nici în cazul în care recursul s-ar exercita împotriva unei hotărâri care.. Boroi. este nevoie doar de acordul acestora din urmă. dispoziţia legală referitoare la judecata în primă instanţă. 51 Cod proc. intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel”. se disting următoarele situaţii: dacă s-a casat cu reţinere. într-o astfel de ipoteză. şi anume aceea conform căreia „cu învoirea părţilor. adică nu antrenează o judecare a fondului în chiar soluţionarea căii de atac. iar. ca orice normă specială. art. recursul nu are caracter devolutiv.. În legătură cu această învoire a părţilor. indiferent că a fost recurată o hotărâre pronunţată în apel sau o sentinţă nesupusă apelului.1 Art. în mod expres. Intervenţia voluntară principală este inadmisibilă în recurs. astfel încât urmează a se aplica. 50 alin. de subliniat este faptul că. noua reglementare a partajului judiciar nu consacră. însă terţul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va obţine şi fată de părţile pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă şi irevocabilă. momentul fiind deci acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel. pe de altă parte. dacă legiuitorul ar fi intenţionat să permită formularea cererii de intervenţie voluntară principală şi în recurs. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. opinia promovată de către aceasta este incidentă doar în măsura în care intervenţia principală se referă la chestiuni asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admiterea în principiu. (3) Cod proc. cererea este inadmisibilă. 50 alin. se pronunţă fără drept de apel. cererea intervenientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. necesitatea pronunţării unei încheieri de admitere în principiu. 2 G. în cazul casării cu trimitere la instanţa de apel care apronunţat hotărârea recurată sau la instanţa de apel competentă. I. pag. întrucât soluţia contrară ar transforma recursul într-un apel.

52 alin. fiind deci guvernată de dispoziţiile legale din materia apelului.fondului echivalează cu o judecată în apel. cu alte cuvinte. „Drept procesual civil. în condiţiile stabilite de art. problema admisibilităţii cererii intervenientului principal se pune. 317 alin. Pentru a fi preîntâmpinată o eventuală surprindere a părţilor între care s-a legat iniţial raportul juridic procesual.1 În cazul contestaţiei în anulare. terţul îşi poate formula pretenţiile până la închiderea dezbaterilor. pag. final Cod proc. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. 68 G. În cazul în care un terţ formulează o cerere de intervenţie voluntară principală. I. în cazul în care casarea cu trimitere s-a făcut pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. Referitor la cealaltă cale extraordinară de retarctare. împotriva unei sentinţe nesupuse apelului sau împotriva unei hotărâri pronunţate în apel. rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în primă instanţă.M. potrivit legii. cererea terţului poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părţile convin în acest sens. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”.civ. de asemenea. Curs selectiv. Teste grilă”. „Drept procesual civil. contestaţia în anulare specială a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă2. pag. pag. dacă pretenţia terţului este susceptibilă de a fi soluţionată în litigiul pendente. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă se rejudecă fondul ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac de retractare şi numai atunci când: contestaţia în anulare de drept comun a fost exercitată.Ciobanu şi Gabriel Boroi. iar cererea de revizuire a fost încuviinţată în principiu. deşi cererea de revizuire s-a admis.civ. hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului. Teste grilă”. în cazul motivului prevăzut de art. 22 . ca urmare a admiterii cererii de revizuire3. 322 pct. numai dacă are loc o rejudecare a fondului. 3 Este însă posibil să nu existe o rejudecare a fondului. – contrarietatea de hotărâri. Dacă s-a admis în principiu cererea de revizuire a hotărârii pronunţată în apel. într-o atare situaţie.civ. Boroi. 68. terţul are deschisă numai calea unei cereri principale . 197. vol.Ciobanu şi Gabriel Boroi. 7 Cod proc. precum şi pentru a se asigura dreptul la apărare a acestora şi contradictorialitatea. spre exemplu. În situaţia în care s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunţată de o instanţă în recurs. această din urmă soluţie îşi găseşte aplicarea şi atunci când s-a casat cu trimitere într-o pricină în care. prevede că instanţa se va 1 2 V.M. prima problemă pe care instanţa de judecată o are de rezolvat este aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviinţată în principiu. în această din urmă situaţie cererea intervenientului principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. însă. În cazul în care s-a atacat o hotărâre de primă instanţă (rămasă definitivă prin neapelare). cât şi a primei instanţe. art. Curs selectiv. aşa încât cererea de intervenţie voluntară principală poate fi depusă până la inchiderea dezbaterilor. (1) Cod proc.V.

Diferă numai persoana care ar avea interesul să atace încheierea. care să justifice soluţionarea împreună a celor două cereri. cât şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale. nu face nici o deosebire. 69. instanţa va trebui să verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea cererii. instanţa de judecată se va pronunţa printr-o încheiere.1. 206. 52 alin. pricare dintre părţile iniţiale. (2) Cod proc. 23 . civ. dacă. se desprinde concluzia că încheierea în discuţie poate fi atacată atât în cazul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. Această ipoteză prezintă particularitatea că se recunoaşte dreptul de a exercita o cale de atac unei persoane care nu a dobândit calitatea de parte în procesul respectiv. considerând că acesta nu justifică un interes legitim. Asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei voluntare principale. aceasta fiind. Curs selectiv.Ciobanu şi Gabriel Boroi. 2075/1998. instanţa de judecată va trebui să verifice câteva aspecte. nu poate formula în apel alte motive decât cele referitoare la soluţia dată cererii sale. pag. terţul care a formulat cererea. rezultă că încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală este supusă acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. (2) Cod proc. Dacă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie. citată de V. după caz. cum ar fi: dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu. 52 alin. Teste grilă”. Încheierea. pentru cea de a doua situaţie. pag. nota de subsol nr. chiar şi 1 “Intervenientul căruia în primă instanţă nu i s-a admis în principiu cererea de intervenţie. o va respinge ca fiind inadmisibilă. secţia a IV-a civilă.pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie numai după ascultarea părţilor şi a celui care intervine. potrivit art. deci nu poate critica pe fond soluţia dată acţiunii principale” – Curtea de Apel Bucureşti. Încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală are caracter interlocutoriu. desigur. civ. dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie. instanţa trebuie să o soluţioneze pe fond. în „Culegere de practică judiciară civilă 1998”. ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. Făcând aplicarea principiului accesorium sequitur principale. „nu se poate ataca decât o dată cu fondul”. iar. dacă terţul a formulat cererea sa înlăuntrul termenului prevăzut de lege. Întrucât art. astfel încât instanţa care a pronunţat-o nu mai poate reveni asupra ei. numai după pronunţarea acesteia din urmă. „Drept procesual civil. pentru prima situaţie. iar. decizia nr. Înainte de a decide cu privire la încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. prin care va admite în principiu cererea terţului sau.M. în ipoteza în care terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel. ţinând cont de faptul că terţul intervenient dobândeşte calitatea de parte numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale1.

ediţia a II-a. 3 Prescripţia se întrerupe de la data introducerii cererii de intervenţie voluntară principală. 101. Împotriva cererii de intervenţie voluntară principală. (3) Cod proc. aceasta pronunţând deci o încheiere de respingere a cererii ca inadmisibilă. neexistând riscul de a i se opune puterea de lucru judecat. pag. nu de la data pronunţării încheierii de încuviinţare în principiu a cererii. părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient. 297. De asemenea. oricare dintre părţile principale pot formula o cerere reconvenţională4. deoarece 1 2 G. va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă”]. în sensul că prescripţia se consideră a nu fi întreruptă în cazul în care cererea de intervenţie voluntară este respinsă.Ciobanu şi Gabriel Boroi. 199. 24 . vol. „Drept procesual civil. întreruperea prescripţiei extinctive3. „ Tratat de drept procesual civil”.atunci când ar constata ulterior că a greşit primind să judece pretenţia terţului pe cale incidentală. terţul va putea să îşi reitereze pretenţia printr-o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor din procesul în care a vrut să intervină. 156. Aceste efecte sunt: învestirea instanţei cu judecarea pretenţiei terţului intervenient. 70. pag. se perimă sau terţul intervenient renunţă la judecată V. instanţa poate trece la judecarea fondului. 52 alin. Ioan Leş. pag. pag. III. dacă părţile convin.: „cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”). În cazul neîncuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală de către instanţă. Teste grilă”.M. întrucât cererea sa de intervenţie nu a fost soluţionată pe fond1. I. întreruperea este numai provizorie şi condiţionată. pag. vol. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. anulată. dreptul subiectiv pretins de terţ devine un drept litigios. în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie. 17 Cod proc. instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi. dacă este cazul (art. prorogarea legală de competenţă. Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală se produc numai dacă instanţa de judecată pronunţă o încheierea de încuviinţare în principiu. vol. iar în aceeaşi şedinţă de judecată pot fi administrate toate probele necesare soluţionării cauzei. I. Vasilescu. civ. civ. Curs selectiv. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale şi va fixa termen în care poate fi depusă întâmpinarea [art. „Tratat de drept procesual civil”. Ioan Leş. „„Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere odată cu hotărârea de fond. : „După încuviinţarea în principiu. pag. nu însă şi în cazul respingerii cererii terţului ca inadmisibilă. 4 Gr. terţul devine parte în proces. P. Boroi. „ Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. indiferent dacă hotărârea pronunţată îi este sau nu favorabilă)2. După încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie. cu toate consecinţele care decurg din această calitate (în aceste condiţii autoritatea lucrului judecat se va răsfrânge şi asupra intervenientului principal. Totuşi. Porumb.

în care poziţia de reclamant este deţinută de terţul intervenient. astfel încât. pag. Această independenţă procesuală se reflectă şi în raport de unele acte de dispoziţie ale părţilor principale. Dintre prevederile art. Vasilescu. „Drept procesual civil. De altfel. 297.M. cel interesat poate să formuleze şi o cerere reconvenţională. şi anume atunci când cererea reconvenţională este formulată de către pârât împotriva cererii prin care s-a declanşat procesul civil. cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie. 135 Cod proc. ca şi cererea reconvenţională introdusă după acest termen să fie judecată împreună cu cererile deja formulate (cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală). ori după acelaşi moment procesual pârâtul să depună o cerere reconvenţională împotriva reclamantului fără consimţământul acestuia. 297.Ciobanu şi Gabriel Boroi. pag. urmând să obţină neutraliazrea obligaţiei pretinse de terţ împotriva sa ori atenuarea acestei obligaţii sau. Curs selectiv. civ.Ciobanu şi Gabriel Boroi. acest moment nici nu ar mai putea fi luat în considerare pentru formularea cererii reconvenţionale.M. 70. V. 100. adică după prima zi de înfăţişare reclamantul să îşi întregească sau să îşi modifice cererea de chemare în judecată fără consimţământul pârâtului. În ceea ce priveşte termenul în care urmează a se depune cererea reconvenţională. în principiu.M.. Terţul intervenient se bucură însă şi de o poziţie independentă faţă de celelalte părţi. Teste grilă”. se observă1 că nu se poate recurge la art. în cazul în care terţul ar interveni după prima zi de înfăţişare. Din momentul admiterii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. în termenul stabilit de instanţă pentru depunerea întâmpinării. vol. terţul devine parte în procesul civil. (3) Cod proc.. III. 119 alin. vor fi reţinute totuşi acelea conform cărora cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea. 2 V.intervenţia voluntară principală este o adevărată cerere de chemare în judecată. „Drept procesual civil. 119 alin. iar cea de pârât revine părţilor iniţiale. Curs selectiv. civ. toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru părţile principale. Părţile pot conveni. 70. Vasilescu. civ. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. pag. condamnarea terţului intervenient faţă de ea2. (3) Cod proc. Curs selectiv. Intervenţia voluntară principală nu trebuie să constituie însă un prilej pentru părţile iniţiale de a formula pretenţii una împotriva celeilalte. vol. 25 . Cu alte cuvinte. 1 V. prin introducerea unei cereri reconvenţionale le cererea de intervenţie voluntară principală. pag. 70. III. partea trebui să tindă la realizarea unei compensaţii judiciare între creanţa sa şi creanţa pretinsă de terţul intervenient.. Teste grilă”.Ciobanu şi Gabriel Boroi. făcând în acest sens aplicarea art. Totuşi. „Drept procesual civil. pag. 3 P. deoarece acest articol are în vedere situaţia de drept comun. având în această calitate. Teste grilă”. fapt pentru care este considerat un veritabil reclamant în procesul civil3. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. P. după caz.

în practica judiciară1 s-a decis uneori că în ipoteza renunţării reclamantului la judecată sau la dreptul pretins o atare împrejurare se răsfrânge şi asupra intervenţiei principale.). nota de subsol nr. Soluţia este pe deplin justificată. etc. 195. pe viitor.Ciobanu. 6. căci intervenţia principală reprezintă o veritabilă acţiune civilă2. 330. în „Revista Română de Drept” nr. 101. refacerea unei expertize. pag. Bucureşti 1997. se apreciază5 că acesta poate să introducă o cerere de chemare în judecată a altei persoane (art. Boroi. I. 3 V. 5 Idem. pag. textul de lege menţionat este expresia caracterului incidental al cererii de intervenţie. chiar dacă aceasta a fost admisă în principiu. I. civ. pag. „cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei”. reaudierea unui martor. precum şi o cerere de chemare în garanţie. cărora hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă4. întâmpinarea. Naţional. V. 1 Ioan Leş. pag. 330. spre exemplu. toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el. dacă nu ar exista motive pentru amânarea judecării cererii principale. Mai mult. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate3. înscrisurile depuse de părţile iniţiale. etc. Ciobanu. vol.M. Având în vedere că terţul a dobândit calitatea de parte în proces şi că are poziţia procesuală de reclamant. 100. deşi au fost administrate în contradictoriu numai cu părţile iniţiale.). I. Astfel. 2 Ioan Leş. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. totuşi. sunt opozabile terţului intervenient. ceea ce înseamnă că terţul trebuie să şi le procure singur. deoarece acesta din urmă poate fi formulată numai de către pârât. civ. 26 . aşa încât acesta nu va mai putea solicita readministrarea lor. în care autorul citează Sentinţa civilă nr. 4691/1975 a Judecătoriei Sibiu. „ Tratat de drept procesual civil”. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. nu însă şi o cerere de arătare a titularului dreptului.M. vol. vol. pag. 53 Cod proc. Ed. Legea nu prevede obligativitatea comunicării către terţul intervenient a unor copii de pe actele aflate la dosar (cererea de chemare în judecată. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. 6/1978. „ Tratat de drept procesual civil”. 47-48. Terţul nu ar mai putea să solicite refacerea unora dintre actele de procedură îndeplinite anterior intervenţiei ori să invoce unlităţile relative acoperite între timp. dacă aceste incidente intervin anterior admiterii în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu desistarea reclamantului principal determină şi inadmisibilitatea soluţionării în continuare a intervenţiei. 57 Cod proc. S-a pus problema de a şti dacă intervenientul principal are posibilitatea de a cere introducerea în cauză şi a altor persoane. Conform art. pag. terţul nu poate obţine un termen spre a lua cunoştinţă de actele dosarului. Probele aflate la dosar. 4 G. deoarece s-ar întârzia soluţionarea cererii de chemare în judecată. În rezolvarea unor asemenea incidente esenţial este doar momentul în care intervin actele de dispoziţie.

. nu este supusă nici unei căi de atac. chiar dacă nu există putere de lucru judecat. deoarece efectul prorogării 1 2 P.Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală (art. pe de o parte. precum şi la alte neajunsuri în legătură cu activitatea administrativă a instanţei2. 55 Cod proc. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care.Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu. instanţa ar putea fi influenţată de hotărârea deja pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată. Conform autorului P. ceea ce nu este cazul pentru încheierea respectivă. civ. Tot pentru ipoteza în care se dispune disjungerea. Măsura disjungerii celor două cereri trebuie să fie luată de către instanţă cu multă precauţie spre a nu lipsi de conţinut şi finalitate o instituţie creată de legiuitor în scopul soluţionării împreună a unor raporturi juridice conexe. dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia acelaşi art. una cu privire la cererea principală. op. III. Pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea. Vasilescu. practic. civ. nu ar echivala cu o veritabilă judecare separată a celor două cereri. iar această împrejurare ar putea fi determinată de dorinţa de a nu pronunţa o hotărâre care să contrazică. cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa a apreciat faptul că este necesar să se rezolve împreună pretenţiile respective. împrejurarea că la întocmirea celui de al doilea dosar trebuie făcute copii de pe unele acte de procedură (cele care ar interesa şi soluţionarea pretenţiei terţului) nu reprezintă un incovenient atât de important încât să determine adoptarea unei soluţii care. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. civ. din modul în care este redactat art. pag. deşi legea nu prevede în mod expres. Acest din urmă procedeu ar putea duce la întârzierea judecării eventualei căi de atac exercitate împotriva primei hotărâri.. iar cealaltă asupra cererii incidentale. În plus. ci doar pronunţarea a două hotărâri.cit. un act administrativ al instanţei poate forma obiectul unei căi de atac numai dacă există o prevedere legală expresă în acest sens. iar nu să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar. civ. deoarece această măsură afectează soluţionarea unitară a unor pretenţii între care a existat legătură. iar. la soluţionarea pretenţiei terţului. având caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei. trebuie reţinut că instanţa nu îşi va declina competenţa. Instanţa trebuie să uzeze cu prudenţă de prerogativa de a dispune disjungerea. 27 .. 55 Cod proc. se apreciază1 că este necesar să se constituie un dosar separat pentru cererea terţului intervenient. „intervenţia se judecă o dată cu cererea principală”). permite instanţei să dispună disjungerea ( art. . 55 Cod proc. rezultă că măsura disjungerii este lăsată de către legiuitor la aprecierea suverană a instanţei. pe de altă parte. 297-298. instanţa poate hotârî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit”). vol. „. 55 Cod proc. Vasilescu. însă. nici măcar parţial. cele stabilite de aceeaşi instanţă printr-o hotărâre anterioară. Acest lucru este pe deplin justificat prin aceea că.

2 S-a pus problema în literatura de specialitate de a şti care este soarta cererii de intervenţie voluntară principală în ipoteza când. 73. terţul intervenient se va putea prevala. 2 Potrivit autorilor V. se pronunţă o singură hotărâre. intervenientul voluntar principal va putea să exercite căile de atac prevăzute de lege. 28 . Teste grilă”. pag. iar cealaltă respinsă. S-a precizat în literatura de specialitate 1 că nu pot fi admise în întregime atât cerea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie voluntară principală. vol. 4 P. De asemenea. „Drept procesual civil. Curs selectiv. 331. pag. de hotărârea ce i-a dat câştig de cauză.Ciobanu şi Gabriel Boroi. La aceste soluţii se mai adaugă şi admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată. 72: „Este însă posibil ca ambele cereri să fie respinse. nu s-ar mai putea continua judecarea pretenţiei 1 G. după încuviinţarea acesteia în principiu.M. pag. s-a conchis că admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată atrage în mod automat respingerea celeilalte cereri şi invers. faţă de părţile iniţiale. 197. care vor fi recuperate atât de la reclamant. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. I. precum şi a strânsei legături dintre cele două cereri. „Drept procesual civil. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. V. Ciobanu. 3 P. Curs selectiv. dacă acestea au acelaşi obiect şi deci se exclud reciproc. admiterea în parte atât a cererii de chemare în judecată. admiterea în întregime a unei cereri şi admiterea în parte a celeilalte cereri. însă numai pentru situaţia în care pretenţia reclamantului iniţial şi cea a terţului intervenient există doar o legătură de conexitate. datorită caracterului incidental al intervenţiei voluntare principale. respingerea unei cereri şi admiterea integrală sau în parte a celeilalte cereri. fără a exista şi identitate de obiect. Într-un asemenea caz. I. vol. care va fi opozabilă tuturor părţilor. fiind fără relevanţă dacă hotărârea respectivă este sau nu atacată şi de către una din părţile iniţiale. 353-354. solicitând punerea acesteia în executare silită. soluţiile pot fi următoarele: respingerea ambelor cereri. V. III. cât şi de la terţul intervenient. De asemenea. Porumb. vol. se consideră că. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. este posibil ca ambele cereri să fie admise numai în parte sau ca una din cereri să fie admisă în parte. 297-298. în ambele situaţii cheltuielile de judecată urmând a fi suportate de toate părţile. III. aşa încât el are dreptul la acoperirea cheltuielilor de judecată avansate. 297-298. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Boroi.) subzistă chiar şi atunci când cele două cereri nu mai sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. „“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. s-ar stinge judecata referitoare la pretenţia din cererea introductivă de instanţă fără a se pronunţa o hotărâre de fond. Vasilescu. pag. pag. după cum hotărârea defavorabilă terţului intervenient îi va putea fi opusă de oricare dintre părţile iniţiale. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală.M. vol. Teste grilă”. I.de competenţă (în temeiul art. Asadar. Daca identitatea de obiect este numai parţială. În cazul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală s-au soluţionat împreună. vol.Ciobanu şi Gabriel Boroi. iar în această situaţie pârâtul din cererea introductivă de instanţă este cel care a câştigat procesul.3 Într-o primă opinie 4. nici măcar parţială”. civ. de exemplu. Vasilescu. pag. Gr.M. 17 Cod proc. pag.

etc. pe de altă parte. ci acesta trebuie să o reitereze pe cale principală la instanţa competentă. nota de subsol nr. însă. pag. 529/1995 a Curţii de Apel Galaţi. în privinţa cererii principale) nu ar afecta cu nimic cererea de intervenţie voluntară principală. 5 V.cit. Într-o a doua opinie1. greu de acceptat că. Se mai precizează. iar. se distinge după cum judecata cererii principale s-ar stinge. 73. se observă5 faptul că şi în cazul acestora sunt incidente dispoziţiile art. „Drept procesual civil. fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată. existând deci posibilitatea rezolvării ei independent de cererea introductivă de instanţă. datorită unei cauze existente în momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În ceea ce priveşte cauzele de stingere ce existau la data introducerii cererii de chemare în judecată. deoarece era competentă să 1 2 Gr. 2. ca prescrisă. vol. conform opiniei în cauză. 4 Potrivit V. în privinţa cererii de intervenţie voluntară principală. iar cererea de intervenţie voluntară principală are caracter de sine stătător. actele procedurale de dispoziţie ale părţilor iniţiale (desigur. situaţie în care instanţa va continua să judece cererea terţului intervenient. cererea sa urmând a fi respinsă ca atare. iar.Ciobanu şi Gabriel Boroi. pag. Curs selectiv. pag. Teste grilă”.Ciobanu şi Gabriel Boroi. op. 74. deoarece nu ar fi posibil ca terţul intervenient să obţină o hotărâre de fond favorabilă. pe de o parte. ca lipsită de interes. judecata acesteia din urmă nu ar mai continua în cazul anulării cererii introductive de instanţă. În cadrul acestei concepţii. dacă reclamantul nu este titularul dreptului real. în susţinerea acestei ultime opinii. Curs selectiv. dacă terţul ar pretinde acelaşi drept real ca şi reclamantul.. în Sinteza practicii judiciare 1995. în cazul acţiunilor (cererilor) reale nu ar putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. înseamnă că el nu are calitate procesuală activă. Teste grilă”. 29 . 134: „Este nelegală soluţia instanţei prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată. I. pag. judecarea cererii incidentale nu ar mai putea continua.. 73. fără a pune în discuţie şi a se pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară principală formulată în cauză”. 356. Această soluţie se explică prin aceea că intervenientul principal are o poziţie independentă în proces. unde este citată Decizia civilă nr. indiferent de cauza pentru care nu s-a mai judecat pe fond cererea de chemare în judecată4.terţului.M. „Drept procesual civil. efectul prorogării legale de competenţă. Acest exemplu duce la concluzia. întrucât. civ.M. 17 Cod proc.M. al respingerii ei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă2. Porumb. datorită unei cauze ulterioare introducerii acestei cereri. situaţie în care continuarea judecării cererii incidentale nu s-ar mai justifica. În opinia majoritară3 se apreciază că instanţa va soluţiona în continuare cererea intervenientului principal. pag. în sensul că instanţa a devenit competentă să judece cererea de intervenţie. 3 V.Ciobanu şi Gabriel Boroi. că şi atunci când s-ar stinge judecata cererii principale subzistă.

o rezervă trebuie făcută pentru situaţia în care cererea principală este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că ar fi de competenţa unui organ fără activitatea jurisdicţională sau este respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române. ci el are un interes propriu în participarea la activitatea judiciară. potrivit Codului de procedură civilă portughez. după caz. op. 335 terţul este denumit „asistent al părţii”. chiar dacă aceasta din urmă nu a mai ajuns să fie soluţionată pe fond. 74.. în cele mai varii materii. deoarece terţul nu invocă o pretenţie proprie şi nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţile iniţiale să fie condamnate faţă de el.este în interesul uneia dintre părţi când sprijină numai apărarea acesteia”. respectiv o pretenţie distinctă de pretenţia părţii în favoarea căreia a intervenit. sau pe pârât. deoarece. intervenţia voluntară accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor. intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare.cit.judece cererea principală. Denumirea este sugestivă în ceea ce priveşte exprimarea principiului potrivit căruia terţul nu reclamă un drept propriu în justiţie. În literatura de specialitate intervenţia accesorie este denumită şi intervenţie conservatoare sau auxiliară. 30 . Constituind o cerere incidentală prin care terţul nu invocă un drept propriu. întrucât prin intervenţia formulată poate evita o acţiune ulterioară împotriva sa. Intervenţia voluntară accesorie are un scop limitat. instanţa nu devine competentă nici în privinţa cererii incidentale. (3) Cod procedură civilă intervenţia „. Ca natură juridică. în art. nefiind competentă să judece cererea principală. ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit. 3 Cu toate acestea. ci doar sprijină pe reclamant. pag.. nu şi al obiectului litigiului. prin apărările pe care le face. Potrivit art.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Drept mărturie a utilităţii acestei instituţii o constituie şi frecventa sa folosire în practica judiciară.M. Din textul de lege se poate desprinde concluzia că intervenţia voluntară accesorie este cererea prin care un terţ care justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare. 1 Idem. 49 alin. pentru a apăra drepturile uneia dintre părţile iniţiale2. Aceasta nu înseamnă totuşi că terţul se transformă într-un simplu apărător al părţii în favoarea căruia a intervenit3. ci tinde.. iar din această calificare decurg consecinţe practice deosebite în ceea ce priveşte regimul juridic al intervenţiei accesorii.1 Intervenţia voluntară accesorie Noţiunea şi importanţa intervenţiei accesorii. 2 V. Utilitatea şi importanţa intervenţiei accesorii rezită tocmai în necesitatea apărării pe această cale a unor interese proprii ale terţului.

vol. „ Tratat de drept procesual civil”. intervenientul accesoriu are un interes personal. „ Tratat de drept procesual civil”. s-a decis că intervenţia accesorie este admisibilă şi într-o contestaţie la executare2. poate interveni salariatul care a înlesnit producerea pagubei. deoarece ar putea să creeze impresia că. când s-a făcut o plată nelegală. secţia civilă. dacă într-un proces de divorţ s-a cerut şi partajarea bunurilor comune). I. I. distinct de cel al părţii pe care o apără.. în procesul respectiv. 153. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. Chiar daca în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu. Boroi. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. vol. pag. 31 . folosul practic nu se răsfrânge şi asupra terţului. 102. terţul trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine. în „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem” 1969. Intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. pag. Ciobanu.Domeniul de aplicabilitate a intervenţiei accesorii. ci numai asupra părţii în favoarea căreia a intervenit. precum şi situaţia în care intervenţia ar privi o cerere accesorie sau incidentală care nu are un astfel de caracter (de exemplu. intervenient poate fi cel care a dispus plata respectivă. însă. Doctrina juridică consideră în mod constant că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă în orice materie.cit. în pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibila. în litigiile locative. vol. în litigiile individuale de muncă (conflicte de drepturi). nota de subsol nr. G. Porumb. S-a arătat că interesul terţului ar fi acela de a sprijini partea pentru care intervine. 4 Gr. pag. având în vedere că prin interes se înţelege folosul practic. pag. iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a 1 1 Gr. pag. ceea ce nu este exact. Cel mai adesea intervenţia accesorie este folosită în cadrul acţiunilor reale imobiliare. pag. Instanţa supremă a mai stabilit că. 3 Ioan Leş. intervenient poate fi cel care a luat această măsură. decizia nr. iar. op. ca şi în cazul intervenţiei voluntare principale. pag. 2 Tribunalul Suprem. 251. aceste ipoteze se mai adaugă şi posibilitatea sindicatului de a interveni pentru a apăra drepturile unui membru al său3. dup cum urmează: dacă se contestă decizia de desfacere a contractului de muncă. 102..M. în litigiile succesorale şi chiar în cadrul unor litigii privitoare la stabilirea răspunderii civile delictuale. Spre exemplu. Porumb. Totuşi. 2. I. citată de Ioan Leş. „ Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. se poate observa că afirmaţia nu este completă5. 156. 202. exceptând situaţia în care o normă juridică specială ar dispune în sens contrar. în litigiile pentru stabilirea despăgubirilor. se poate formula o cerere de intervenţie accesorie. 647/1969. faţă de care este legat printr-un interes juridic conex cu procesul4. G. În realitate.75. întrucât nici o dispoziţie procedurală nu o limitează în mod expres. 5 V. Boroi.

prin ele însele. Vasilescu. 333. al asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. 82 alin. I.cit. 298. acestea nu justifică. aceeaşi fiind soluţia şi atunci când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine. vol.1983 pag. op. S. 304-305. ediţia a II-a. 199. În privinţa problemei de a şti dacă un interes colectiv ar justifica o intervenţie voluntară accesorie într-un litigiu în care ar fi vorba despre interese individuale ale părţilor iniţiale. conexe cu această situaţie juridică. Cu alte cuvinte. Procedura intervenţiei voluntare accesorii.părţii respective. al asociaţiilor pentru protecţia mediului. (1) Cod proc. cererea de intervenţie voluntară accesorie este inadmisibilă dacă ar avea ca scop determinarea unei jurisprudenţe pe care terţul ar putea să o invoce într-un viitor proces al sau. Judecata la prima instanţă. s-a apreciat2 că răspunsul este afirmativ. deoarece hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certitudinea că drepturile sale. Cererea terţului va trebui să cuprindă totuşi şi menţiuni privitoare la 1 2 P. Teoria generală. nu sunt afectate cu nimic. ci este suficient şi un interes moral. vol. este vorba despre un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual. spre exemplu. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. terţul urmăreşte să preîntămpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi. grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut şi actual interesului intervenientului accesoriu. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. ca o simplă cerere. în cazul sindicatelor. vol. Din cele mai sus menţionate. aşa cum se întâmplă. pag. V.M. Stoenescu. G. Editura Didactică şi Pedagogică. III. În ceea ce priveşte sentimentele de afecţiune faţă de una dintre părţi. Ergo. rezultă că nu sunt exacte nici susţinerile conform cărora nu ar trebui ca interesul intervenientului accesoriu să fie născut şi actual ori că ar fi suficient un interes eventual sau condiţional1. 3 I. tocmai de aceea este suficient să respecte dispoziţiile înscrise în art. civ. susţinând pe una dintre părţile iniţiale. Intervenţia voluntară accesorie se înfăţişează. Zilberstein. în cazul intervenţiei voluntare accesorii. Deşi prejudiciul pe care l-ar putea suferi terţul nu este decât eventual. iar nu ca o acţiune de sine stătătoare3.”. din punct de vedere al formei. Hotărârea. o cerere de intervenţie voluntară accesorie.. pag. I. însă numai pentru situaţiile în care o dispoziţie legală expresă conferă legitimare procesuală grupului. Ciobanu. pag. Terţul va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără. de exemplu. Boroi. Nu ar fi suficient nici un interes de principiu. Interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial. Bucureşti . „Drept procesual civil. 32 .

hotărârea ce se va pronunţa va produce efecte faţă de părţile din proces. care. înlăuntrul termenului acordat de instanţă în acest scop. întrucât acestea se judecă potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă. deoarece. chiar şi în faţa instanţei de recurs (art.2 Prevederile art. după cum a fost atacată o sentinţă. pronunţată în compunerea prevăzută de art. iar.76. civ. (2) şi (3) din fosta Lege pentru organizarea judecătorească. Ergo. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale. Se apreciază că întâmpinarea poate fi depusă chiar de către partea în favoarea căreia s-a promovat cererea de intervenţie accesorie. problema poate fi actualizată. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai în faţa primei instanţe. 326-327). în funcţie de natura pricinii. chiar direct în căile de atac. prin ipoteză. pag. va hotărî asupra încuviinţării în principiu intervenţiei voluntare accesorii.justificarea interesului de a interveni şi să indice partea în favoarea căreia s-a acţionat. în conformitate cu reglementarea anterioară. 51 Cod proc. dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă. în „Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem” 1975.M.cit. pe de o parte. ci în orice fază a judecăţii.76) cât şi în practica judiciară [Tribunalul Suprem. care nu poate fi atacată decât odată cu fondul. în sensul că ea s-ar pune în ceea ce priveşte recursul în interesul legii. În cazul în care încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie.M. 227] că. „ Tratat de drept procesual civil”. pag. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie1. completul a 7 judecători. Cu toate acestea se apreciază (V. această din urmă cerere ar fi admisibilă.. Ciobanu. pag. G. Boroi. A fortiori. 1. V. că în cazul recursului în interesul legii. iar după ce va verifica dacă terţul justifică un interes propriu.. o decizie de apel sau o decizie pronunţată în recurs. de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţie proprie. Intervenţia voluntară accesorie poate fi formulată în orice fază a procesului civil.M. Deşi recursul extraordinar nu mai există. G. 5. Ciobanu. printr-o încheiere interlocutorie. intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. 39 alin. pag. se aplică şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii. instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine. pag. 102. Ciobanu. iar acestea din urmă au posibilitatea să formuleze întâmpinare. este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară. 33 . Boroi. de altfel. I. vol. nota de subsol nr. op. nota de subsol nr. decizia nr. Acest lucru s-ar putea produce 1 2 Ioan Leş. ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel. în apel sau în recurs. civ. „Cererea de intervenţie în interesul uneia dintre părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs”). s-a decis că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă şi atunci când cauza este pendente în faţa instanţei de recurs extraordinar. 52 şi 53 Cod proc. 24/1974. Terţul are posibilitatea să intervină pentru a apăra pe una din părţi şi în cadrul căilor extraordinare de atac de retractare. astfel încât. V. „ Tratat de drept procesual civil”. Se precizează în literatura juridică (Ioan Leş. interesul de a determina o jurisprudenţă favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie. op. pe de altă parte.cit. 102. pag. nici nu trebuie citate.

V. „Efectele juridice ale intervenţiei terţelor persoane în procesul civil socialist român”. Intervenientul poate să formuleze orice cerere sau apărare care sprijină în mod obiectiv poziţia procesuală a părţii în favoarea căreia s-a formulat intervenţia. op. 103. cit. Curtea Supremă de Justiţie nr. Terţul intervenient va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul încuviinţării în principiu a cererii sale. Având în vedere natura juridică a intervenţiei voluntare accesorii. instanţa de judecată va considera un asemenea act ca şi cum nu ar fi fost îndeplinit. În nici un moment nu trebuie ignorat faptul că şi intervenţia voluntară accesorie a fost reglementată de lege în vederea ocrotirii unor interese ale 1 2 Ioan Leş. nota subsol 1. nu pot formula însă o cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu. civ.77. 53 Cod proc. 102... pag.M. civ. În acest sens prin actul potrivnic intereselor părţii în favoarea căreia s-a intervenit se înţelege orice act ce ar sprijini poziţia celeilalte părţi şi ar duce la căderea în pretenţii a părţii apărate de intervenientul accesoriu. adică un mijloc procedural apt să conducă în mod nemijlocit la valorificarea unor pretenţii proprii ale intervenientului. „ Tratat de drept procesual civil”.cit.. aşa încât.atunci când partea în favoarea căreia s-a exercitat dreptul de intervenţie apreciază că o atare cale procedurală este potrivnică intereselor sale1. Părţile iniţiale. Leş. Gheciu. legea stabileşte că terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără. 3 Idem. principiul limitării activităţii procesuale a intervenientului nu trebuie înţeles într-o manieră absolută.). potrivit căreia natura actelor procesuale potrivnice trebuie să fie apreciată în mod obiectiv2. însă actele de procedură ce urmează vor fi îndeplinite şi faţă de el (art. În literatura de specialiate s-a acreditat opinia. pag. cu alte cuvinte. În acest sens s-a subliniat că „. lucrare citată de I.. Sintagma folosită de legiuitor ridică probleme de interpretare legate de conţinutul conceptului de act potrivnic. Textul menţionat prevede însă ce sancţiune intervine în cazul în care terţul ar face un act de procedură potrivnic intereselor părţii a cărei poziţie o susţine. G. 255. Ciobanu. Terţul intervenient nu este un simplu „asistent” sau „apărător” al părţii în favoarea căreia a intervenit. 54 Cod proc. art. cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine”. ca neavenit. M. pag. Asadar.interesul la care face referire textul este acela de a respinge pretenţiile adversarului şi de a câştiga procesul”3. 34 . dispunând că „în intervenţia făcută în interesul uneia din părţi. 2/19687. Boroi. aprobată de marea majoritate a jurisprudenţei. Acest lucru este întemeiat pe faptul că intervenţia accesorie nu constituie o acţiune civilă propriu-zisă. op. pag. El va putea invoca orice excepţii care sunt de natură să sprijine apărarea părţii în favoarea părţii căreia a intervenit.

deoarece scopul interogatoriului este obţinerea mărturisirii (recunoaşterii). arătându-se că legea nu exclude o atare posibilitate şi că partea respectivă ar putea să considere că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale2. interese ce se pot afirma şi realiza deopotrivă prin sprijinirea poziţiei procesuale a părţilor principale. care. Totuşi. pag. G. Ergo. 139-140.. Se susţine uneori faptul că intervenientul accesoriu nu ar putea propune probe noi şi nici nu s-ar putea substitui părţii în favoarea căreia a intervenit pentru a invoca excepţiile procesuale pe care această parte omite să le opună adversarului. se poate opune părţii ce a făcut-o. 3 V. Boroi. interzicându-i doar actele potrivnice interesului părţii în favoarea căreia a intervenit. Press Mihaela. să aducă noi argumente. 4 V. 78. s-a mai pus problema dacă interogatoriul poate fi luat în cazul în care partea ar dori să probeze un fapt care priveşte exclusiv raporturile juridice dintre ea şi intervenient4. pag. S-a pus problema în literatura de specialitate de a şti dacă intervenientului accesoriu i se poate lua interogatoriu de către partea în beneficiul căreia a intervenit1 şi s-a răspuns afirmativ. Boroi. 1997. Ciobanu. Pentru situaţia în care ar fi vorba despre fapte în legătură cu pretenţia supusă judecăţii şi care sunt cunoscute de o 1 O. intervenţia voluntară accesorie ar deveni aproape inutilă. dar şi în limitele acestora. să invoce excepţii procesuale sau alte mijloace de apărare. şi anume ca activitatea sa procesuală să profite părţii pe care o apără. aşa cum prevede art.terţilor. Bucureşti. Referitor la această soluţie s-au formulat unele rezerve3. cu o singură condiţie.cit. care permite terţului să îndeplinească „orice act de procedură”.M. G. pag. 54 Cod proc. de vreme ce terţul ar trebui să se limiteze la actele de procedură îndeplinite de partea pe care o susţine. „Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond)”. care există de regulă între cele două părţi. precum şi pentru confuziunea de interese. în cadrul acestei concepţii. ca mijloc de probă. op. soluţia contrară se poate desprinde din chiar conţinutul art. Rezultă că numai atunci când partea ar aprecia intervenţia voluntară accesorie ca fiind potrivnică intereselor sale. declarată. susţinute prin aceea că.M. în contextul întregului material probator de la dosar. atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit recurge la interogarea terţului intervenient o face pro causa. deci nu şi altei părţi din procesul respectiv. 139-140. Mai mult. Ungureanu. intervenientul accesoriu poate să propună probe noi.. 78. 1204 Cod civil. în majoritatea cazurilor. Ciobanu.cit.. pag. Ed. op. instanţa poate să încuviinţeze interogatoriul. 2 Idem. De asemenea. având în vedere că acel fapt nu ar ajuta la soluţionarea pretenţiei ce formează obiectul litigiului. fiind deci un interogatoriu de favoare. în legătură cu pretenţiile supuse judecăţii de către părţi. Autorul adaugă faptul că. iar efectele acestuia vor putea fi înlăturate uşor de instanţă. răspunzându-se negativ. 35 . civ.

va trebui respinsă şi cererea de intervenţie accesorie în susţinerea reclamantului. Astfel: . care se referă numai la disjungerea de cerere de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. urmând a se distinge după cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului. .. 55 teza a II-a Cod procedură civilă. nota subsol 1. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. deci atunci când pârâtul cade în pretenţii. . text aplicabil şi intervenţiei accesorii şi potrivit căruia „intervenţia se judecă odată cu cererea principală”. 36 . 55 Cod procedură civilă. pag. cit. Aşadar. referitor la soluţia ce se va da cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. Fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial. aceasta deoarece această realitate procesuală este o expresie elocventă a raportului de dependenţă dintre o cerere accesorie şi una principală. aşa încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă. Intervenţia accesorie 1 2 Idem. Această soluţie poate fi dedusă chiar din dispoziţiile art.în cazul în care se admite cererea principală. Curtea Supremă de Justiţie nr.intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care instanţa admite cererea de chemare în judecată. deci şi intervenientului accesoriu. .persoană. Hotărârea ce se va pronunţa va fi opozabilă tuturor părţilor din proces. lucru care semnifică cu necesitate şi o statuare în cuprinsul dispozitivului a modului de soluţionare a cererii de intervenţie voluntară accesorie. Leş. M. pag. aceasta depinde de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată.dacă însă se respinge cererea principală. ci ascultarea acesteia ca martor1. op. deci apărarea terţului i-a profitat. lucrare citată de I. apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea care a intervenit. Asupra cererii de intervenţie instanţa trebuie să se pronunţe chiar în dispozitivul hotărârii2. 103. mijlocul procedural nu trebuie să fie intervenţia voluntară accesorie. „Efectele juridice ale intervenţiei terţelor persoane în procesul civil socialist român”. deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii. Modul de soluţionare a intervenţiei accesorii este inflenţat în mod semnificativ de soluţia ce urmează să fie pronunţată în cadrul acţiunii principale. întrucât reclamantul are câştig de cauză. cererea de intervenţie voluntară accesorie se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă. 2/19687. 255. cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge. Gheciu.intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge cererea de chemare în judecată.

“ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Boroi. ipoteză în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţia intervenită între părţile iniţiale şi va continua judecata pe fond (V. 104. în cazul în care partea ce a avut câştig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate susţinerile intervenientului accesoriu. op. Ciobanu. dacă este cazul. în regulă generală. atunci cererea de intervenţie accesorie făcută în favoarea recurentului înaintea instanţei de recurs nu mai poate fi examinată datorită dependenţei procesuale a intervenientului faţă de partea pentru care a intervenit – Curtea de Apel Braşov. va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terţul a intervenit în apărarea pârâtului1. op. pag. 4 P.perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie voluntară accesorie. . nu va mai fi soluţionată nici eventuala cerere de intervenţie accesorie în favoarea părţii de la care provine actul de dispoziţie. atunci cererea de intervenţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect. indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu împotriva părţii pentru care a intervenit.79.dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins.dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară. Vasilescu. pag. G. Boroi. s-a precizat că interveninetul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora4. 79). III.cit. „ Tratat de drept procesual civil”. 3 Dacă recursul urmează a se respinge ca tardiv introdus. se admite că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri. . G. dacă partea pentru care a intervenit cade în pretenţii. pag.3 În ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată. Drept consecinţă a acestui fapt distingem mai multe situaţii: . V. 2 Totuşi. De asemenea. Aserţiunea trebuie înţeleasă5 în sensul că. . în „Culegere de practică judiciară 1994-1998”. 108. Se apreciază însă6 că. pag.M. 5 Idem.În favoarea pârâtului S-a admis cererea Se respinge cererea principală de intervenţie voluntară accesorie S-a respins cerea Se admite cererea de principală intervenţie voluntară accesorie În favoarea reclamantului S-a admis cererea Se admite cererea principală de intervenţie voluntară accesorie S-a respins cerea Se respinge cererea principală de intervenţie voluntară accesorie Datorită faptului că intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu. terţul ar putea să învedereze istanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia respectivă pentru a îi frauda interesele. decizia civilă nr. vol. numai aceasta va suporta cheltuielile de judecată avansate de adversar. 37 . acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respectiv. 709/1998. această soluţie fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă augmentarea 1 În ambele cazuri. 299. terţul nu va putea să solicite continuarea judecăţii2. Ciobanu.cit. 6 Ioan Leş.M. stingerea judecăţii cu privire la cererea introductivă de instanţă antrenează în mod inevitabil şi stingerea judecăţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie..dacă pârâtul anchiesează la pretenţiile reclamantului.. pag.

429/1998. în Culegere de practică judiciară 1994-1998. b. în Buletinul Jurisprudenţei 1995. Potrivit art. Prin urmare. prevede că „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părţi se socoteşte neavenit. decizia nr. pag. 4.79. Boroi. Curtea de Apel Braşov. decizia civilă nr. secţia a IV-a civilă.cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenţii. pag. Având în vedere împrejurarea că terţul are o poziţie dependentă de cea a părţii pe care o apără. 295. G. „Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea 1 Ioan Leş.cit. civ. decizia civilă nr.M. O atare posibilitate este certă. 4.. În baza acestui text de lege.cit. 57 alin. pag.. Domeniul de aplicare. Boroi. decizia nr. 237. 77 citată de V. apreciindu-se însă că acesta ar putea fi obligat la plata cheltuielor de judecată chiar faţă de partea în folosul căreia a intervenit1. proc. recursul)4. Intervenţia voluntară accesorie nu produce unele din efectele pe care le determină intervenţia principală. op. anulat ca netimbrat3. CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A ALTOR PERSOANE Definirea şi importanţa instituţiei. Chemarea în judecată a altor persoane este reglementată de către Codul de procedură civilă în art. în „Jurisprudenţa 2000” pag. în Revista Română de Drept nr. Practica judiciară demonstrează că pot exista situaţii în care terţul să determine prin activitatea sa o sporire a cheltuielilor de judecată. 875/1995. 8/1996. dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs”. în pofida neexercitării unei asemenea căi de atac de către partea principală în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenţie. nota de subsol nr.79. Curtea de Apel Bucureşti. 57 – 59. cum ar fi întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune sau punerea în întârziere a debitorului. decizia civilă nr. op. nota de subsol nr. apelul) intervenientului accesoriu devine inadmisibil şi atunci când recursul (apelul) părţii a fost respins ca tardiv 2. pag. nota de subsol nr. Ciobanu. pag. după caz. op. Efectele procesuale ale intervenţiei voluntare accesorii sunt mai puţin energice decât cele ale intervenţiei principale. 534/2000. precum şi atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit şia retras apelul (sau.M. 3. secţia de contecios administrativ. 1177/1985. de exemplu. G. Ciobanu. art. citată de V. pag.M. după caz. s-a decis că recursul (sau.. Ciobanu. pag. civ. 618 citată de V. în cazul în care terţul a promovat calea ordinaă de atac a apelului sau a recursului.79. terţul dobândeşte calitatea de parte în proces. 2 Curtea de Apel Iaşi. 104. G. terţul nu se va mai afla la adăpostul marelui principiu al relativităţii lucrului judecat. 4 Curtea Supremă de Justiţie. 38 . 655/1998. 56 Cod proc. În primul rând. „ Tratat de drept procesual civil”. Boroi. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998.cit. (1) Cod. 3 Tribunalul judeţului Braşov. iar hotărârea ce se va pronunţa îi va fi şi lui opozabilă.

G. 39 . V. fiind următoarele: . pag. contribuind în acest mod la o mai bună administrare a justiţiei. 80. pentru a obţine o singură hotărâre.terţul este introdus în proces nu la cererea sa. 57 alin. de exemplu3: în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de creditori. pag. P. tot în cazul cesiunii de creanţă. deşi un terţ i-a notificat cesiunea de creanţă. deşi aceasta din urmă are o sferă mai largă. “ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. ci la cererea uneia dintre persoanele care au deja calitatea de parte în procesul respectiv. În considerarea acestor prevederi procedurale chemarea în judecată1 a altor persoane poate fi definită ca fiind acea formă de participare a terţilor la activitatea judiciară care conferă părţilor principale. Elementele definitorii ale acestei forme de atragere a terţilor la judecată sunt desprinse din chiar art. pag. 104-105. „ Tratat de drept procesual civil”. în cazul cesiunii de creanţă. Vasilescu. care este acţionat în judecată numai de către unul dintre creditori. numai persoana care ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul. atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori. vol. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. debitorul va trebui să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar. invocând anularea sau rezoluţiunea contractului. stingerea creanţei etc. pag. 104. prin intermediul acestei forme intervenţie forţată. I. „Drept procesual civil.M. I. 334-335. are motive să refuze plata. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”.Ciobanu şi Gabriel Boroi. iar după aceea creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. pag. V. Astfel. pag. acesta din urmă are interesul de a-l introduce în cauză pe creditorul cedent. deoarece şi terţul chemat în garanţie. posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul2. De cele mai multe ori. 200-201.M. interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului. 158). opozabilă tuturor creditorilor respectivi. Boroi. „ Tratat de drept procesual civil”. Instituţia chemării în judecată a altor persoane conduce la soluţionarea unor raporturi juridice conexe în unul şi acelaşi cadru procesual. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile. dacă debitorul. vol. III. 3 Ioan Leş.să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. precum şi cel arătat ca titular al dreptului real sunt atraşi la judecată tot la cererea părţilor iniţiale. Acesta constituie practic şi interesul părţii de a formula o cerere de chemare în judecată a altei persoane. în situaţia în care posesorul unui imobil se vede 1 Unii autori denumesc chemarea în judecată a altor persoane şi intervenţie forţată (Gr. atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent. ca în cazul intervenţiei voluntare. 2 Ioan Leş. dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte ca valabilă cesiunea şi i-a cerut să nu facă plata. (1). I.. pag.poate fi atrasă la judecată. Curs selectiv. vol. în scopul preîntâmpinării unui litigiu viitor. Teste grilă”. vol. Ciobanu. . Porumb. 300.

81. acesta din urmă poate să introducă în proces pe terţul care. iar acesta se apără invocând interdicţia de a plăti pe care i-a notificat-o creditorul cedent. iar pârâtul indică un terţ ca fiind proprietarul acelui bun. 40 . legea acordă şi reclamantului dreptul de a introduce o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. „Drept procesual civil. Curs selectiv. 64 Cod procedură civilă. iar hotărârea îi va fi opozabilă”). că nu este suficient ca pârâtul să inventeze o ipoteză nesprijinită pe nici o probă.. spre a tergiversa judecata. Teste grilă”. el poate să introducă în proces şi pe ceilalţi moştenitori.M. Există posibilitatea ca reclamantul să afle despre existenţa unui terţ care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi el după declanşarea procesului. Soluţia dată îşi găseşte motivarea şi în privinţa cererii prin care reclamantul solicită chemarea în judecată a altei persoane. S-a concluzionat însă1. fie din probele administrate în cauză. fie din susţinerile pârâtului. etc. iar pârâtul nu justifică temerea unui litigiu ulterior. se apreciază că reclamantul poate să solicite 1 V. dar în majoritatea cazurilor. acesta are posibilitatea să formuleze cererea de chemare în judecată (cererea introductivă de instanţă) împotriva oricărei persoane care ar avea legătură cu raportul juridic substanţial dedus judecăţii şi căreia vrea să îi facă opozabilă hotărârea. iar debitorul se apără arătând că i s-a notificat de către un terţ cesiunea creanţei respective. Astfel.Ciobanu şi Gabriel Boroi. însă. de asemenea. pe care ar fi avut-o în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi fost formulată şi împotriva lui. terţul atras la judecată pe această cale nu va dobândi calitatea de pârât. În ceea ce îl priveşte pe reclamant. dacă se revendică un bun. civ. atunci când raporturile dintre părţi sunt clare. pârâtul este cel care procedează într-un asemenea mod. pag. pentru ca instanţa să dispună introducerea unui terţ în proces. în ipoteza în care creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. pentru a obţine o hotărâre opozabilă tuturor acestora. dacă reclamantul revendică un bun de la pârât.chemat în judecată de o persoană ce invocă titlul de moştenitor. atunci când creditorul pretinde plata creanţei sale. fără însă a formula o cerere bazată pe dispoziţiile art. 57 Cod proc. civ. ci va dobândi calitatea indicată de art. („Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. reclamantul poate să solicite introducerea în proces a terţului respectiv. în cazul în care pârâtul arată că stăpâneşte imobilul revendicat în indiviziune cu alte persoane. reclamantul are intersul să îl introducă în cauză pe creditorul cedent. 58 Cod proc. reclamantul justifică şi el interesul de a-l atrage la judecată pe cel despre care se afirmă că ar fi un creditor cesionar. Tocmai de accea. pretinde că este proprietarul acelui bun.

Legea mai impune însă şi o condiţie particulară deosebit de importantă. Ciobanu. cu o notă crirică de M. ci şi de pârâte2. Deleanu. în „ Revista Română de Drept” nr. 104-105. 97. colegiul civil. 575/1978. citată de Ioan Leş. Boroi.1983 pag. decizia civilă nr. Deşi art. ediţia a II-a. S. întrucât instituţia cercetată nu poate fi utilizată de către părţile principale. 1/1960. decizia civilă nr.1 Condiţiile chemării în judecată a altor persoane. s-a dat o interpretare extensivă a art.. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. deoarece obiectul litigiului îl reprezintă dreptul de proprietate asupra acelui imobil. „Tratat de procedură civilă”. Ştefănescu. 307. II. G. Hotărârea. pag.M. în nota de subsol nr. vol. pag. pag. pentru că în realitate trebuia să-şi valorifice pretenţia faţă de un alt pârât – cu care are raportul juridic – fie că alături de pârâtul iniţial ar putea să-şi îndrepte pretenţia faţă de un altul”. 305. „ Tratat de drept procesual civil”. 5 I. citată de autor.. Ştefănescu. 6 I. pag. pag. 2 Ioan Leş. Zilberstein. 4142. etc. în lucrarea „Participarea părţilor în procesul civil”.. în Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem 1962. vol. 57 Cod proc. Tribunalul regional Dobrogea. civ. în Revista „Legalitatea Populară” nr. 3455/1958 a Tribunalului regional Craiova în Revista „Legalitatea Populară” nr. pag. şi anume Tribunalul Suprem. Chemarea în judecată a altor persoane poate fi exercitată cu respectarea tuturor condiţiilor necesare pentru participarea terţelor persoane la activitatea judiciară. 4 M. permite introducerea unui terţ în proces în calitate de pârât. Harghita.. 1/1960. 125-128. 1 Exemplele au provenit din următoarele surse: Ioan Leş. O parte a doctrinei a anchiesat la opinia potrivit căreia art. apreciindu-se că pe baza acestor dispoziţii legale pot fi introduse în proces terţe persoane nu numai în calitate de reclamante. reputatul profesor Ilie Stoenescu remarca în acest sens că instituţia analizată nu poate fi utilizată „. se consideră. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. 2. III. în Revista „Justiţia Nouă” nr. 3 Tribunalul jud. 200-201. 57 alin.introducerea acestora în proces. pag.. 300. pag. Bucureşti . Vasilescu. decât atunci când terţul introdus în proces ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul5. şi anume aceea ca terţul introdus în proces să poată pretinde „. Judecata la prima instanţă. pag. fie că reclamantul a ales greşit persoana pârâtului. 3455/1958 cu o notă aprobativă de M. notă aprobativă la decizia civilă nr. decizia civilă nr. I. Cerinţa este importantă din perspectiva faptului că circumscrie şi domeniul de aplicabilitate al instituţiei. P. sugerează posibilitatea introducerii unui terţ în proces ca pârât. în acele cazuri în care. 57 Cod procedură civilă ar justifica introducerea unui terţ în proces din oficiu3. în cursul judecăţii. „Participarea părţilor în procesul civil”. civ. „Drept procesual civil. 666/1963. Teoria generală. 96. 151.”. 2000. 1. “ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. pag. Alte instanţe au promovat chiar şi punctul de vedere potrivit căruia art. Stoenescu. civ. pag. 153. 153. 57 Cod proc. 41 . Editura Didactică şi Pedagogică. opinia fiind împărtăşită şi de practica instanţei noastre supreme. Uneori. în realitate legea permite doar introducerea unei persoane în procedura judiciară în calitate de reclamant6. 4 Această opinie a fost criricată în literatura noastră de specialitate. 6/1965. 12/1979. vol. I. pag. Ionescu. în jurisprudenţa noastră.aceleaşi drepturi ca şi reclamantul” [art. Editura Servo Sat. 57 Cod proc. în nota de subsol nr. V. vol. (1)]. 150/1962. decizia nr. 334-335. redă două exemple de decizii în acest sens: Tribunalul regional Craiova.

. (4) Cod proc. Potrivit art. calitatea de intervenient în interes propriu nu este altceva decât o varietate a calităţii de reclamant1. cererea întemeiată pe dispoziţiile art. prin intermediul cererii de chemare în judecată a altor persoane una dintre părţile principale urmăreşte soluţionarea definitivă a unor raporturi juridice pe baza cărora terţul ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. „Drept procesual civil. cât şi părţii potrivinice” [art. civ. 57 alin. (2) Cod proc. Din punctul de vedere al formei legea procesuală se limitează la precizarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată a altor persoane „. 153. Curs selectiv. chiar dacă. pag. Ori. precum şi de pe înscrisurile aflate la dosar [art. iar sub aspect procesual. Astfel. dacă este cazul şi de pe alte acte de procedură ce au aceeaşi natură juridică. 42 . Dispoziţiile legale menţionate nu trebuiesc însă interpretate într-un context izolat. în ceea ce priveşte natrura juridică. Această soluţie legislativă se întemeiază pe necesitatea respectării principiului celor două grade de jurisdicţie. civ. (4) Cod proc. pag. 57 Cod proc. iar hotărârea îi va fi opozabilă”. „ Tratat de drept procesual civil”. La exemplarul destinat terţului. la rândul ei. În consecinţă. 112 Cod proc. „Participarea părţilor în procesul civil”. 58 Cod procedură civilă. pentru cererea de chemare în judecată. civ. cât şi părţii adverse. reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată. care. pag. iar în plus. va fi motivată şi se va comunica atât celui chemat. ci în concordanţă cu toate normele care reglementează această instituţie. Cererea de chemare în judecată a altor persoane poate fi promovată numai în faţa primei instanţe. 105-106. Potrivit acestui text: „Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. V.Ciobanu şi Gabriel Boroi.. pe de altă parte terţul dobândeşte poziţia procesuală de reclamant. este asimilată cererii de intervenţie voluntară principală. 57 alin. ceea ce îi conferă posibilitatea de a-şi valorifica pretenţii proprii în faţa instanţei. „Cererea făcută de 1 2 Ioan Leş. va cuprinde şi menţiunile referitoare la individualizarea procesului în care se formulează. se apreciază2 că cererea de chemare în judecată a altor persoane trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de art. se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată. Teste grilă”. civ.M. 83. Ioan Leş.Calitatea procesuală de reclamant a terţului introdus în litigiu rezultă şi din dispoziţiile art. civ.] Procedura chemării în judecată a altor persoane. de pe întâmpinare.]. Termenul în care se poate depune cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea să invoce aceleaşi drepturi ca şi reclamantul diferă după cum cererea este introdusă de către pârât sau de către reclamant. 57 alin. Cererea de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul se comunică atât terţului introdus în proces.

iar nu de intervenient principal. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. Justificarea acestor dispoziţii legale constă în aceea că pârâtul este în măsură să cunoască persoanele ce pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată. este preferabil pentru reclamant să recurgă la modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată (de exemplu.).Ciobanu şi Gabriel Boroi. civ. întrucât. spre a depune întâmpinarea la cererea reconvenţională. 203. civ. civ. conform art. cât şi calitatea de pârât.1 În legătură cu termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altor persoană. de cele mai multe ori. De altfel. se determină prin raportarea la cererea reconvenţională. o parte poate deţine atât calitatea de reclamant. Curs selectiv. pag. Astfel. unele dificultăţi se ivesc în cazul în care este deja formulată o cerere reconvenţională sau o cerere de intervenţie voluntară principală. legiuitorul a stabilit că pârâtul trebuie să depună cererea in limine litis. final Cod proc. În schimb. 43 . termenul de introducere a acestuia în proces se stabileşte prin raportarea la calitatea iniţială a părţilor dobândită ca urmare a cererii prin care s-a declanşat litigiul respectiv. iar. 82. 132 alin.. cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare”. pag. Boroi. taxele de timbru. deoarece în litigiul respectiv. sub unele aspecte. În situaţia în care terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi cele pretinse prin cererea de chemare în judecată. I. 57 Cod proc. 57 alin. art.pârât se depune o dată cu întâmpinarea. el ia cunoştinţă în cursul judecăţii de împrejurarea că terţe persoane ar putea să pretindă aceleaşi drepturi. etc. pentru reclamant nu s-a prevăzut ca termen limită pentru introducerea cererii prima zi de înfăţişare. deci reclamantul din această urmă cerere (pârâtul din cererea principală) ar putea să cheme în judecată o altă persoană până la împlinirea termenului acordat de instanţă.M. pentru a preîntâmpina posibilitatea folosirii acestei forme de intervenţie forţată cu scopul de a întârzia judecata pe fond. civ. G. îi conferă reclamantului dreptul de a-şi modifica sau întregi cererea de chemare în judecată până la prima zi de înfăţişare ori înlăuntrul termenului încuviinţat de către instanţă în acest scop la prima zi de înfăţişare. Teste grilă”. iar. vol. civ. până la prima zi de înfăţişare. se consideră2 că termenul pentru depunerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. (3) Cod proc. terţul ar dobândi calitatea de pârât. potrivit art. Când întâmpinarea nu este obligatorie. ceea ce înseamnă că textul de lege ar fi devenit inaplicabil în practică dacă ar fi stabilit că şi reclamantul trebuie să depună cererea întemeiată pe art. „Drept procesual civil. aşa încât. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi precum cele pretinse prin cererea reconvenţională. 132 alin. 1 2 V. 57 Cod proc. (1) Cod proc. „Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe”.

poate solicita introducerea unei alte persoane în proces odată cu întâmpinarea la cererea introductivă de instanţă sau. Boroi. însă mai înainte de închiderea dezabterilor 1 2 V. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi intervenientul principal. 294 alin. fiind nerelevant faptul că intervenţia voluntară principală a fost făcută după acest moment. Ergo. iar art. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. În cel de-al doilea caz. Curs selectiv. într-o asemenea ipoteză. 135 Cod proc. 336. I. reclamantul din cererea introductivă de instanţă. pag. întrucât.M. Deşi termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altei persoane este un termen legal peremptoriu. cu toate că art. se vor judeca deosebit. după caz. deoarece art. iar pârâtul din cererea principală.M. trebuie totuşi observat că acest articol se află situat sub titlul consacrat procedurii înaintea primei instanţe. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. civ. civ. civ nu distinge după cum cererea de intervenţie forţată este formulată de pârât sau de reclamant. care nu se vor fi făcut înlăuntrul termenului prevăzut de lege. 135 Cod proc. civ. se apreciază1 că trebuie să se distingă după cum există identitate între obiectul cererii de chemare în judecată şi obiectul cererii de intervenţie voluntară principală sau numai olegătură de conexitate. cât şi intervenientul voluntar principal pot chema în judecată alte persoane până la închiderea dezbaterilor. 44 . Părţile pot conveni ca numai cererea formulată de către pârât să fie primită după împlinirea termenului. acesta din urmă îl poate chema în judecată până la închiderea dezbaterilor. 298 Cod proc. 83. vol. dacă pârâtul depune cererea de chemare în judecată a altei persoane după depunerea întâmpinării. după prima zi de înfăţişare. afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună”. Ciobanu. 336. nerespectarea lui nu atrage sancţiunea decăderii. deoarece ambii deţin calitatea de reclamant. Ciobanu. pag. pag. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Cu toate că art. 203. 3 V. G. I. nu însă si cea făcută de reclamant.Ciobanu şi Gabriel Boroi.Dacă a fost formulată o cerere de intervenţie voluntară principală. şi anume: „ Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată. stabileşte că dispoziţiile privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel numai în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează apelul3. interzice cererile noi în apel2. sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie. În primul caz. (1) Cod proc. ar însemna să se permită reclamantului să introducă un terţ în proces direct în apel.M. până la prima zi de înfăţişare. iar părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul din cererea principală) îl pot introduce pe terţ în proces până la împlinirea termenului acordat de instanţă în vederea depunerii întâmpinării la cererea de intervenţie voluntară principală. V. I. „Drept procesual civil. pag. care rămâne cu această calitate şi în cererea de intervenţie voluntară principală. stabileşte o sancţiune specifică. vol. vol. Teste grilă”.

„Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. legea nu mai prevede că instanţa ar trebui să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. pag. decizia civilă nr. vol. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. 57 cod proc. determină 1 Tribunalul regional Craiova III. în sensul că este necesar să se asigure parcurgerea a două grade de jurisdicţie în fond2. Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane. pag. 45 . O dată cu cererea vor fi comunicate terţului şi copii după cererea principală. trimiţându-se pricina la instanţa competentă să judece în primă instanţă. Spre deosebire de intervenţia voluntară. civ. se pronunţă fără drept de apel ori dacă s-a casat pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. pag. după întâmpinare şi după înscrisurile de la dosar. vol. este admisibilă şi în cadrul rejudecării fondului cu casare după trimitere. iar în situaţia în care acesta răspunde negativ. Hotărârea ce se va pronunţa va trebui să cuprindă soluţii atât cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane.înaintea primei instanţe. Corespunzător reglementării anterioare. I. Dacă cererea de chemare în judecată a altor persoane determină întârzierea soluţionării litigiului instanţa va putea dispune disjungerea ei de acţiunea principală4. s-a decis că se poate formula o cerere întemeiată pe prevederile art. 3 Idem. soluţia trebuie nuanţată. 154. civ. Astfel. 4 Gr. I. cererea întemeiată pe prevederile art. În ambele cazuri. 5 Gr. Porumb. 1/1960 citată de Ioan Leş. „Participarea părţilor în procesul civil”. 57 Cod proc. Atunci când cererea nu poate fi primită (de exemplu. odată cu cererea principală. fiind necesar să se constituie un dosar distinct. 159. şi cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere1. încheierea nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului pretenţiei formulate de reclamant prin cererea de declanşare a procesului respectiv. 57 Cod proc.3 După înregistrarea cererii instanţa va dispune comunicarea acesteia terţului şi părţii potrivnice. civ. instanţa va pronunţa o încheiere de respingere a cererii ca inadmisibilă5. iar apoi o va soluţiona pe fond. ceea ce înseamnă că instanţa va lua act de depunerea cererii. 159. Faţă de stadiul actual al reglementării. 2 Ioan Leş. cererea va fi judecată separat. Porumb. dacă se urmăreşte introducerea în proces pe aceast cale a unui nou pârât). judecătorul îl va întreba pe reclamant dacă este de acord cu primirea cererii. dar numai dacă recursul a fost exercitat împotriva unei sentinţe care. 154. în Revista „Legalitatea Populară”. potrivit legii. pag. 3455/1958. cât şi a primei instanţe. „Participarea părţilor în procesul civil”. Introducerea unui terţ în proces în temeiul art. cât şi cu privire la acţiunea principală. nr.

în principiu. Acest efect nu este consacrat în mod expres de lege pentru această. pag. el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată”. pag. Curtea Supremă de Justiţie nr. Potrivit art. Se precizează3 însă.. cu dispoziţiile art. 159. Teste grilă”. indiferent dacă părţile iniţiale au atacat sau nu hotărârea. pag. 1 M. pag. terţul dobândeşte independenţă procesuală. el poate beneficia de toate drepturile procedurale recunoscute de lege părţilor. pag. 2/19687. aceleaşi drepturi ca şi intervenientul principal. 84.M. nota subsol nr. Soluţia se întemeiază pe caracterul preventiv al acestei instituţii.. civ. terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege. nota subsol nr. Pe cale de consecinţă. Gheciu. S-a opinat în acest sens că terţul poate uza de toate drepturile procesuale. „ Tratat de drept procesual civil”. 106. în prezenţa condiţiilor evocate în textul de lege citat. Curtea Supremă de Justiţie nr. dacă este cazul. 53 Cod proc. 2/19687. „ Tratat de drept procesual civil”. „Efectele juridice ale intervenţiei terţelor persoane în procesul civil socialist român”. Instituţia chemării în judecată a altor persoane produce. Din momentul introducerii terţului în proces acesta va trebui să ia procedura în starea în care ea se află în momentul intervenţiei. devine ineficientă tocmai datorită poziţiei independente dobândite de către acesta din urmă. „Drept procesual civil.efecte procesuale importante. Un prim efect este cel al dobândirii de către terţ a calităţii de intervenient în interes propriu. lucrare citată de I. hotărârea ce se va pronunţa va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţ. din momentul introducerii sale în proces. pag. poziţie care îi conferă posibilitatea de a renunţa la acţiune sau la dreptul pretins. 253. 5. 46 . 2. „Efectele juridice ale intervenţiei terţelor persoane în procesul civil socialist român”. inclusiv de dreptul de a încheia acte procesuale de dispoziţie. Gheciu. 5 M. „ Tratat de drept procesual civil”. 106.5 Alte efecte produse: are loc o prorogare legală a competenţei. Literatura de specialitate1 a fost confruntată cu problema determinării eficienţei actelor de dispoziţie ale terţului intervenient. civ. 2 Idem. Curs selectiv. Leş. la care face indirect trimitere şi art. 106. inclusiv de dreptul de a renunţa la judecată. V. „Participarea părţilor în procesul civil”. soluţia reieşind din coroborarea art. civ. lucrare citată de I. Leş.Ciobanu şi Gabriel Boroi. civ.. 255. proc. aşa încât el se bucură de independenţă procesuală. în ipoteza în care „pârâtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaşte şi declară că voieşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul. 58 Cod. Prin urmare. Pe de altă parte. că renunţarea părţii principale la cererea de introducere a terţului în proces. şi un efect specific. 59 Cod proc. 3 Ioan Leş. valorificarea unui drept propriu de către un terţ nu poate depinde exclusiv de voinţa părţii care a solicitat introducerea în cauză4. actele de procedură îndeplinite anterior intrării sale în judecată fiindu-i opozabile. având. În principiu. la dreptul subiectiv de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie2. 4 Ioan Leş. în anumite circumstanţe. pag. 58 Cod proc.

Tocmai de aceea. întrucât permit scoaterea din cauză a pârâtului de bună-credinţă. civ. reprezintă o normă specială. 60 Cod proc. 107. 84. civ. Potrivit art. chemarea în garanţie poate fi definită ca fiind acea formă de participare a terţilor la activitatea judiciară 1 2 V. 59 Cod proc. civ.: „Partea poate să cheme o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. Prin urmare. procesul va continua între reclamant şi terţul chemat în judecată în temeiul art.pârâtul urmează să fie scos din cauză. Curs selectiv. pag. CHEMAREA ÎN GARANŢIE Definirea şi importanţa instituţiei. 60 – 63 din Codul de procedură civilă. Chemarea în garanţie este reglementată de art. doctrina consideră2 că această dispoziţie procedurală ar putea fi extinsă şi la cazurile în care litigiul are un alt obiect decât acela privitor la datorii băneşti. 160. „Participarea părţilor în procesul civil”. pag. „Drept procesual civil. c. Într-o asemenea ipoteză. Ioan Leş. Ioan Leş. Teste grilă”. în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. Scoaterea din cauză a pârâtului se dispune de către instanţă printr-o încheiere.M. Art. astfel încât nu îşi găseşte aplicarea decât în cazul în care litigiul are ca obiect plata unei sume de bani1. 47 . „ Tratat de drept procesual civil”. Dispoziţiile legale menţionate prezintă o deosebită importanţă practică. 57 Cod proc. pag.Ciobanu şi Gabriel Boroi.

48 . Din punctul de vedere al atragerii terţilor la judecată. 1351 Cod civil. iar nu o obligaţie4. garantatul se expune riscului de a nu mai putea să-şi valorifice ulterior pretenţiile împotriva garantului. pag. Stoenescu. fie pe cale incidentală2. 107. astfel încât cererea principală şi cererea de chemare în garanţie sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. Gr. pag. Instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire. beneficiarul garanţiei îl introduce în procesul respectiv pe garantul său. III. 1966. „Drept procesual civil român”. 59. datorită avantajelor pe care le oferă: chemarea în garanţie pe cale incidentală constituie o simplă facultate a părţilor.Ciobanu şi Gabriel Boroi. paticipând la judecată în primul proces. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. vol.Vasilescu. obligaţia de garanţie revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. „Participarea părţilor în procesul civil”. pag. Porumb. Bucureşti. 161. declanşând un proces distinct. Ioan Leş. fără a aştepta sfârşitul procesului dirijat împotriva sa.care conferă uneia dintre părţi posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligaţia de garanţie sau despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul1. Ioan Leş. în măsura în care a căzut în pretenţii. adică într-un proces distinct. În principiu. 107. În actele cu titlu gratuit obligaţia de garanţie există doar în mod excepţional. Garanţia este numită principală dacă beneficiarul acesteia a aşteptat sfârşitul procesului în care este parte. Prin chemarea în garanţie se urmăreşte tocmai realizarea unei asemenea obligaţii în cadrul procesului în care cel garantat este ameninţat în dreptul său de către o altă persoană. pag. „ Tratat de drept procesual civil”. 136. „ Tratat de drept procesual civil”. iar apoi îl acţionează pe vânzător spre a răspunde de evicţiune. Garanţia este numită incidentală dacă. 1 I.308. 3 Ioan Leş. Ioan Leş. (2) Cod civil. îl cheamă în judecată pe garant prin intermediul unei cereri principale. pag. III. Curs selectiv. pag. pag. Editura Didactică şi Pedagogică.M. pag. acesta din urmă invocând exceptio mali processus. pag. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. cu titlu de exemplu5: potrivit art. Astfel. citată de Ioan Leş.Vasilescu. Chemarea în garanţie se poate realiza fie pe cale principală. 5 V. 762/1978. dacă o astfel de transmisiune se face cu titlu oneros. 4 Tribunalul Suprem. Porumb. care nu i-a dat posibilitatea să îl apere. P. 107. În anumite cazuri arătate de lege. „ Tratat de drept procesual civil”. „Drept procesual civil. V. pag. în cazul în care cumpărătorul s-a judecat cu evingătorul său fară să-l cheme în garanţie pe vânzător şi a pierdut procesul. secţia civilă. Teste grilă”. 1672 alin. în Culegere de Decizii ale Tribunalul Suprem. „Drept procesual civil. I. dacă nu alege calea incidentală. „ Tratat de drept procesual civil”. vol. 88. vol. ar fi putut obţine respingerea cererii formulate de terţ împotriva cumpărătorului şi deci culpa aparţine beneficiarului garanţiei de evicţiune. pag.308. scapă de obligaţia de garanţie dacă dovedeşte că ar fi avut mijloace suficiente cu care. iar.M. Gr. conform art. Curs selectiv.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Teste grilă”. 107. 360. 2 P. decizia nr. pag. 87. este preferabilă garanţia incidentală3.

oferă temeiul recunoaşterii principiului potrivit căruia această instituţie procesuală poate fi utilizată ori de câte ori partea ar putea să se îndrepte. la rândul lui. pe lângă faptul că asigură o apărare completă garantatului. ceea ce înseamnă că obligaţia de garanţie devine activă şi se traduce în fapt. întrucât debitorul chemat la judecată introduce în cauză pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. în situaţia în care ar pierde procesul. devenit parte în proces. pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comună2. 49 . art. dacă instanţa o găseşte întemeiată. să admistreze probele necesare şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o garantează. civ. deci la o mai bună administrare a justiţiei. 2 V. al îmbogăţirii fără just temei sau al mandatului 1 Ioan Leş.Ciobanu şi Gabriel Boroi. 1065 Cod civil permite acestuia să solicite un termen pentru a fi introduşi în cauză şi ceilalţi codebitori. pag. înlăturând posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii şi ducând la realizarea unor economii de timp şi cheltuieli. în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea împuternicirilor primite. chemat în judecată pentru fapta culpabilă a prepusului său. pag.fidejusorul ce a plătit fără a-l înştiinţa pe debitorul principal nu are regres împotriva acestuia. în cazul în care cel garantat pierde procesul. iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant. dacă numai unul dintre codebitori este chemat în judecată. în al doilea rând. pag. III. în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii ce s-au obligat în solidar. 60 Cod proc. poate să îl cheme în garanţie pe prepus. deoarece. pe temeiul gestiunii de afaceri. Dispoziţiile procedurale în vigoare nu limitează posibilitatea chemării în garanţie doar la anumite materii. Chemarea în garanţie pe cale incidentală este preferabilă introducerii unei cereri principale în garanţie sau în despăgubire. Dimpotrivă. evitându-se astfel un proces ulterior. „Drept procesual civil.1 Aşadar. astfel încât condamnarea tuturor codebitorilor la executarea obligaţiei indivizibile să se facă printr-o singură hotărâre. pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori. în primul rând. ci de o formă specifică. deci codebitorii introduşi în cauză devin pârâţi. Teste grilă”. 85: în cazul obligaţiilor indivizibile. vol. oferă posibilitatea chematului în garanţie.M. De exemplu: comitentul. spre a fi obligat să plătească.Vasilescu. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. comitentului suma pe care acesta din urmă va trebui să o plătească reclamantului.308. dacă în timpul plăţii debitorul ar fi avut mijloacele de a declara stinsă datoria sa. 107. art. „ Tratat de drept procesual civil”. Domeniul de aplicabilitate al chemării în garanţie. chemarea în garanţie prezintă avantajul de a contribui la soluţionarea unitară a litigiului. împotriva unei alte persoane cu o cerere în garanţie sau în despăgubire. Autorii subliniază faptul că nu este vorba de o chemare în garanţie sau de o altă formă de atragere a terţilor la judecată reglementată de Codul de procedură civilă. iar. ci va trebui să îl acţioneze pe creditor pentru a obţine înapoierea sumei plătite. prin aceeaşi hotărâre se va admite şi cererea de chemare în garanţie. Curs selectiv. P.

însă.Vasilescu.) s-a arătat că. Doctrina şi jurisprudenţa noastră a fost confruntată şi cu problema de a cunoaşte dacă chemarea în garanţie este admisibilă în cadrul unor proceduri speciale având un caracter sumar. „Drept procesual civil. 1338 Cod civil statuează că vânzătorul „este de drept obligat. uneori. întrucât obligaţia de despăgubire este cuprinsă de drept în contractele de vânzare – cumpărare. fidejusorul. De altfel. 200. sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului”. ediţia a II-a. Editura Didactică şi Pedagogică. în literatura de specialitate (P. „ Tratat de drept procesual civil”. Curs selectiv.”. în litigiile locative şi chiar în litigiile având ca obiect realizarea unei obligaţii de despăgubire3. noţiunea de garanţie poate primi în dreptul civil o accepţiune care.M. este relativ improprie. 1336 Cod civil vânzătorul este răspunzător faţă de cumpărător de „liniştita posesiune a lucrului” şi de „ viciile aceluiaşi lucru”. Prin urmare. Bucureşti . garant este debitorul principal. Potrivit art. deoarece. Acest lucru este pe deplin explicabil. pag. acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie. vol. iar garantat este debitorul principal. art. Hotărârea. „Drept procesual civil. III. cum este cazul cererilor de ordonanţă preşedinţială şi al acţiunilor posesorii4. spre a fi despăgubită în ipoteza în care va cădea în pretenţii (amploarea raporturilor dintre comitenţi şi prepuşi constituie adeseori temeiul unor asemenea cereri de chemare în garanţie). Obligaţia de garanţie este incidentă însă în cazul tuturor contractelor cu titlu oneros2.1 Cel mai adesea chemarea în garanţie este folosită în materie contractuală. S-a considerat că. 309. din punctul de vedere al obiectului.aparent. Teoria generală. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Judecata la prima instanţă. în asemenea contracte transmiţătorul unui bun poate fi introdus în procesul dintre dobânditor şi un terţ care l-a acţionat în justiţie pe acesta din urmă în vederea apărării intereselor dobânditorului şi pentru a evita. Stoenescu. În practica judiciară chemarea în garanţie este folosită frecvent şi în cadrul acţiunilor în revendicare. La rândul său. „Participarea părţilor în procesul civil”. chemarea în garanţie este inadmisibilă în cadrul procedurii 1 V. după cum se observă. etc. Zilberstein. 2 I. iar garantat este fidejusorul. garant este fidejusorul. a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut. poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă. mandantul îl poate chema în garanţie pe mandatar. Teste grilă”. pe calea procesuală a chemării în garanţie. după natura contractului de vânzare. pag. pentru a fi obligat să îl despăgubească. sub aspect procesual. 3 Ioan Leş. iar nu invers. din punctul de vedere al procedurii de chemare în garanţie. S. a litigiilor privitoare la sistarea stării de indiviziune.308. în cazul fidejusiunii. un proces ulterior între garant şi garantat. 85: acest din urmă exemplu ne demonstrează că. 50 . în acet mod.Ciobanu şi Gabriel Boroi. fidejusorul este cel ce poate să îl cheme în garanţie pe debitorul principal. Ioan Leş. 108. Aceasta înseamnă că ori de câte ori partea are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva unui terţ ea poate solicita introducerea acestuia în litigiu. pag. anume atunci când se spune că fidejusorul garantează obligaţia debitorului principal. pag.1983 pag.

S. Legea menţionată oferă şi temeiul unei chemări în garanţie formulate de organul administrativ împotriva funcţionarului vinovat de emiterea actului administrativ5. „Participarea părţilor în procesul civil”. Deleanu. consacră în mod expres posibilitatea chemării în garanţie. chemarea în garanţie nu poate fi promovată cu succes nici în cadrul acţiunilor posesorii2. De altfel. 2 Ioan Leş. (1) din Legea nr. chiar dispoziţiile art. 1976. pag. 554/2004. aceste soluţii se bazează şi pe incompatibilitatea existentă între procedurile sumare menţionate şi cadrul procesual în care se impune soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie. dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. vol. 277-278). „Tratat de procedură civilă”. de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul” [art. după caz. 201. În cazul în care acţiunea se admite. Crişu. nici în cadrul acţiunilor posesorii nesoluţionându-se fondul litigiului dintre părţi. ori. (2) din Legea nr. şi anume: „ Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat. 1 C.ordonanţei preşedinţiale1. sau chiar de către acesta din urmă împotriva autorităţii administrative. 51 . 109. Deosebit de semnificative sunt în acest sens. (1) din Legea nr. în vigoare din 6 ianuarie 2005. 16 alin. 16 alin. Bucureşti. Chemarea în garanţie. Astfel. Bucureşti 2005. 554/2004 se referă la posibilitatea promovării acţiunii. 158. colegiul civil. 554/20041]. Deleanu. iar chemarea în garanţie este legată exclusiv de fondul dreptului. editura Academiei R. dispune în alineatul următor că „ persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic. 5 I. în această materie. 157. Soluţia se întemeiază pe considerente similare cu cele evocate în cazul ordonanţei preşedinţiale. pag. 16 alin. nu poate fi folosită nici în cadrul acţiunilor personal nepatrimoniale şi nici chiar în litigiile de muncă3. pag. Bucureşti 2005. Crişu. pag. 4 Sub imperiul vechilor reglementări s-a considerat că promovarea unei cereri de chemare în garanţie în această materie este inadmisibilă (Ioan Leş. 444/1966 a Tribunalului Suprem. 211(unde autorul citează în acest sens decizia nr. II. O situaţie particulară este întâlnită în litigiile de contecios administrativ4. pag. 554/2004. II. pag. 4 C. conform opiniei majorităţii jurisprudenţei. 210-211. „Ordonanţa preşedinţială”. a emis sau a încheiat actul. „Tratat de procedură civilă”. direct împotriva funcţionarului. S-a opinat că. Soluţia se bazează pe caracterul fundamental diferit al celor două cereri: ordonanţa preşedinţială are ca scop doar luarea unor măsuri vremelnice în cazuri urgente.R. vol. 3 Ioan Leş. pag. I. „ Tratat de drept procesual civil”. care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. Editura All Beck. în Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem. 201). după ce art. care în principiu trebuie să fie acela al unui proces de drept comun. Actuala reglementare. „Participarea părţilor în procesul civil”. pag. Editura All Beck. „Ordonanţa preşedinţială”. persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor. respectiv Legea conteciosului administrativ nr.

3 În literatura de specialitate s-a susţinut şi punctul de vedere potrivit căruia cererea de chemare în garanţie ar fi un mijloc procesual pus la îndemâna pârâtului.M. 554/2004. 143. totuşi. ci de o modificare sau completare a cererii principale (E. 1932. autorii oferă şi un exemplu în acest sens: Dacă Primus îi vinde un imobil lui Secundus. succesiv. ultima precizare a textului citat evocă cu evidenţă interesul formulării unei cereri de chemare în garanţie. iar formalităţile de publicitate imobiliară au fost îndeplinite. nu ar fi vorba de o chemare în garanţie propriu-zisă. iar Secundus înstrăinează acel imobil lui Tertius. cu atât mai mult cu cât însăşi soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia dată asupra cererii principale. Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată de către garantat. acţiunea poate fi promovată nu numai împotriva organului administrativ. Cu deosebire. Spre exemplu. pag. funcţionarul introdus în proces prin cererea de chemare în judecată va avea interes să cheme în garanţie organul administrativ.3 1 2 V. la două persoane. mai întâi. (1) şi (2) Cod proc.M. În privinţa acestuia din urmă. „Drept procesual civil. dacă a fost iniţial acţionat. de menţionat este faptul că nu prezintă relevanţă faptul că el a dobândit dreptul respectiv cu titlu oneros sau cu titlu gratuit de la cel căruia i se datora garanţia de către o altă persoană2. Deşi. precum şi de către dobânditorul cu titlu particular. odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului. din dispoziţiile art. în principiu. acesta din urmă nu va prelua şi obligaţia de a-l garanta pe primul cumpărător. de către cel de al doilea cumpărător.solidar cu autoritatea publică respectivă”. 86. Ea este foarte utilă pentru soluţionarea tuturor raporturilor conexe şi mai cu seamă pentru obţinerea unui titlu executoriu care să facă eficientă răspunderea solidară instituită de textul menţionat. Idem. în sistemul Legii nr. Teste grilă”. însă dacă reclamantul cheamă un terţ în judecată. Curs selectiv. în cele mai multe cazuri cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât. acesta din urmă are dreptul de a fi garantat de către Primus. „Drept procesual civil. Tertius ar putea să îl acţionze în garanţie şi pe Secundus. pag. 60 alin. Drept urmare. dacă o persoană vinde acelaşi imobil. precum şi a succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia. lucrare citată de către V. ori cu titlu universal ai acestuia. va putea solicita introducerea în proces a funcţionarului pe cale a acţiunii în garanţie. dar şi de către succesorii universali. apărând ca o manifestare de voinţă provocată. de observat este faptul că. rezultă că o asemenea cerere incidentală poate fi introdusă şi de către reclamant. Bucureşti. regimul procedural al cererii de chemare în garanţie diferă de cel al cererii principale. pentru a discuta şi lichida cu acesta o obligaţie de garanţie.Ciobanu şi Gabriel Boroi. numai dacă transmisiunea a fost cu titlu oneros. Curs selectiv. 85. Pe de altă parte. ci şi direct împotriva funcţionarului care a emis actul pretins ilegal.. „Principiile procedurei judiciare”. Teste grilă”. indiferent dacă el a dobândit imobilul de la Secundus cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Herovanu. pag. nu însă şi împotriva dobânditorului cu titlu particular1. însă. civ. Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată împotriva garantului. după cum şi acesta din urmă. deoarece. sub aspect procedural. Secundus i-a transmis lui Tertius şi dreptul său de a fi garantat de către Primus. 52 .Ciobanu şi Gabriel Boroi.

Porumb.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Se consideră că posibilitatea chemărilor în garanţie în lanţ este limitată la două. pag. Editura Didactică şi Pedagogică. art. pag. 60 alin.M. la rândul său. 108. ar trebui să fie expres prevăzută de lege. vol. pag. precum şi de terţul chemat în judecată întrucât ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. Zilberstein. Condiţiile chemării în garanţie. „ Tratat de drept procesual civil”. adică prima chemare făcută de una din părţile iniţiale şi a doua cerere făcută de cel astfel chemat în garanţie. I.314. vol.Vasilescu. De exemplu3: reclamantul cheamă în judecată doi pârâţi. Bucureşti . aşa încât cel de al doilea chemat în garanţie nu ar putea. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. 162. iar unul dintre aceştia formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva celuilalt pârât. pag. Teoria generală. Aceasta deoarece chemarea în garanţie constituie. pag. o altă persoană. permite terţului chemat în garanţie să cheme.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Stoenescu. chemarea în garanţie este una din formele prin care terţii sunt atraşi la judecata unui proces pendente. ediţia a II-a. în principiu. De asemenea. (2) Cod proc. 3 Idem. P. Editura All Beck. ar fi totuşi posibil să nu se ajungă la o lărgire a cadrului procesual din punctul de vedere al părţilor între care se stabilesc raporturi procesual. Ioan Leş. 159. Teste grilă”. Deleanu. (1) Cod proc. astfel cum este recunoscut unanim în literatura de specialitate4. 309. reclamantul formulează o cerere de chemare în garanţie a terţului deja chemat în garanţie de către pârât (ipoteză întâlnită în cazul în care terţul respectiv a înstrăinat acelaşi bun. 4 I. una din părţile iniţiale formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva terţului intervenient. etc. „Tratat de procedură civilă”. să mai cheme în garanţie o altă persoană.1983 pag. anume atunci când cererea de chemare în garanţie este îndreptată împotriva unei persoane care are deja calitatea de parte în procesul respectiv2. o altă părere exprimată este aceea a autorilor V. S. Curs selectiv. Ea urmăreşte să înlăture posibilitatea tergiversării judecăţii.1 Deşi. Curs selectiv. Judecata la prima instanţă. „ Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. de cererea de chemare în garanţie anterioară. „Drept procesual civil. cererea de chemare în garanţie se face „în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată”. Bucureşti 2005. pag. iar nu dedusă pe cale de interpretare. 53 . mai multor persoane). 61 alin. Hotărârea.M. 2 V.Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată şi de intervenientul voluntar principal. I. după încuviinţarea în principiu a unei cereri de intervenţie voluntară principală sau accesorie. „ Tratat de drept procesual civil”. succesiv. 111. care susţin faptul că o asemenea soluţie. 86. o veritabilă acţiune civilă. 1 Gr. la rândul lui. 87. potrivit art. „Drept procesual civil. Ioan Leş.”. pag. având natura juridică a unei chemări în judecată. civ. ci ar trebui să îşi valorifice pretenţiile pe cale principală. „Drept procesual civil. Tocmai de aceea. Chemarea în garanţie trebuie să îndeplinească toate condiţiile unei cereri de chemare în judecată. Teste grilă”. constituind o îngrădire a unui drept procedural. civ. dar acest lucru se poate realiza şi prin disjungerii cererii de chemare în garanţie de cererea principală sau. II. III. după caz. vol.

O altă condiţie de admisibilitate se referă la existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie, în sensul că trebuie să fie o legătură de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, aşa încât soluţia ce se va da cu privire la cerererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie. Chemarea în garanţie presupune, cu necesitate, existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă. Pentru promovarea chemării în garanţie partea interesată trebuie să afirme existenţa unei obligaţii legale sau convenţionale de garanţie, ori a unei obligaţii de despăgubire. Această din urmă cerinţă rezultă implicit din dispoziţiile art. 60 Cod proc. civ., care cuprinde o formulare largă ce permite promovarea chemării în garanţie în toate împrejurările în care există o obligaţie de garanţie sau când partea ar putea să se îndrepte cu o cerere în despăgubire împotriva terţului. Procedura chemării în garanţie. Cererea de chemare în garanţie trebuie formulată de către reclamant „până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe” [art. 61 alin. (2)], iar de către pârât „o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare” [art. 61 alin.(1)]. Stabilirea a două termene diferite se justifică pe considerentul că, încă de la comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul, cunoscând pretenţiile reclamantului, ştie dacă este sau nu cazul să cheme în garanţie un terţ, însă, pentru reclamant, necesitatea chemării unei terţe persoane în garanţie poate să rezulte ca urmare a susţinerilor pârâtului, făcute prin întâmpinare, prin cerere reconvenţională sau chiar în cursul judecăţii. Termenele sunt determinate de lege în considerarea naturii chemării în garanţie, anume aceea de a constitui o veritabilă acţiune civilă. Dacă s-ar permite formularea cererii de chemare în garanţie în faţa instanţei de control judiciar, părţile ar fi private de beneficiul unui grad de jurisdicţie1. Nedepunerea cererii de chemare în garanţie în termenul prevăzut de lege nu atrage sancţiunea decăderii părţii respective din dreptul de a-l acţiona în judecată pe garant, ci, potrivit art. 135 Cod proc. civ., cererea de chemare în garanţie tardiv formulată se va judeca separat de cererea principală (aşadar, instanţa nu poate refuza soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie depusă peste termenul prevăzut de lege, îndrumând partea să introducă o cerere separată), afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul consimt ca aceste cereri să se judece împreună (această precizare referindu-se doar la cererea de chemare în garanţie depusă de către părât). Părţile nu ar putea conveni judecarea împreună cu
1

Ioan Leş, „ Tratat de drept procesual civil”, pag. 110;

54

cererea principală a cererii de chemare în garanţie depusă tardiv de către reclamant, deoarece, în caz contrar, ar însemna să se permită reclamantului să cheme un terţ în garanţie direct în apel, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 294 alin. (1) Cod proc. civ1. Dacă reclamantul şi-a modificat sau întregit cererea de chemare în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (1) Cod proc. civ., în funcţie de siutaţia concretă din speţă, pârâtul va putea să formuleze o cerere de chemare în garanţie până la termenul de judecată următor. Soluţia se desprinde din combinarea art. 132 alin. (1) teza finală Cod proc. civ. cu art. 61 alin. (1) teza a II-a Cod. proc. civ., primul text de lege menţionat acordând pârâtului dreptul de a depune întâmpinare la cererea întregită sau modificată, iar cel de-al doilea dispunând că pârâtul, odată cu întâmpinarea poate formula şi o cerere de chemare în garanţie2. Cererea de chemare în garanţie poate fi primită, în măsura în care nu s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie în fond, cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere (ceea ce presupune că recursul a fost exercitat într-o materie în care dreptul la apel este suprimat de lege, ori că s-a casat pe motiv de necompetenţă atât hotărârea instanţei de apel, cât şi hotărârea primei instanţe)3. După depunerea cererii de chemare în garanţie instanţa va dispune, potrivit art. 62 Cod proc. civ. comunicarea acesteia terţului şi va fixa un termen în care acesta din urmă poate să depună întâmpinarea (neexistând nici un text de lege care că prevadă că instanţa trebuie să se pronunţe asupra încuviinţării în principiu a cererii de chemare în garanţie). Terţul va trebui să depună întâmpinarea până la prima zi de înfăţişare ulterioară introducerii sale în cauză. Chematului în garanţie îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 114 Cod proc. civ., potrivit cărora întâmpinarea se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Fiind o adevărată acţiune, cererii de chemare în garanţie îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 112 Cod proc. civ. Prin urmare, cererea de chemare în garanţie trebuie să cuprindă elementele prevăzute de lege pentru cererea principală. La cererea de chemare în garanţie se vor alătura atâtea exemplare câţi pârâţi sunt, plus un exemplar pentru instanţă. De asemenea, la cerere se vor alătura şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se servească cel garantat. O dată cu cererea de chemare în garanţie trebuie să se comunice terţului şi o copie după cererea de chemare în judecată. La această soluţie se poate ajunge prin interpretarea art. 61 Cod proc. civ., text care determină aplicabilitatea dispoziţiilor art. 112
1 2

G. Boroi, „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, vol. I, pag. 209; V.M. Ciobanu, „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, vol. I, pag. 339; G. Boroi, „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”, vol. I, pag. 209; 3 V.M.Ciobanu şi Gabriel Boroi, „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”, pag. 89;

55

Cod proc. civ. şi chemării în garanţie. De altfel, numai în aceste condiţii terţul îşi poate exercita în mod plenar dreptul la apărare, poate cunoaşte mijloacele de apărare şi pretenţiile invocate de partea adversă, având totodată posibilitatea de a contribui la realizarea unei apărări comune şi eficiente faţă de pretenţiile invocate. Nefiind deci necesar să se discute admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie, rezultă că instanţa va lua act, prin încheiere, de formularea unei astfel de cereri, iar din acel moment terţul devine parte în proces. Potrivit art. 63 alin. (1) Cod proc. civ. „cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaş articol „când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit”1, ipoteză în care se va constitui un dosar distinct2. În doctrină se precizează şi faptul că efectul unei eventuale prorogări de competenţă în privinţa soluţionării cererii de chemare în garanţie subzistă şi după ce s-a dispus disjungerea, astfel încât nu se poate declina competenţa3. Deasemenea, pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea, judecarea cererii de chemare în garanţie poate fi suspendată până la rezolvarea cererii principale, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod proc. civ. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa asupra chemării în garanţie sunt dependente de caracterul incident al acesteia faţă de cererea principală. Astfel , potrivit art. 60 alin. (1) Cod proc. civ., soluţia ce se va da asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţia ce se va pronunţa cu privire la cererea principală. Este necesar să distingem după cum cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât sau de către reclamant. În cazul în care cererea principală este admisă, înseamnă că pârâtul a căzut în pretenţii, astfel încât se va admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, dacă este întemeiată. Terţul chemat în garanţie nu poate fi însă obilgat direct faţă de reclamant4, deoarece, pe de o parte, între ei nu există nici un raport juridic procesual, iar pe de altă parte, eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu trebuie să fie
1

Se admite că instanţa de fond este în drept să aprecieze şi să decidă dacă o cerere de chemare în garanţie, care este de natură să intârzie soluţionarea cererii principale, urmează să fie judecată împreună sau separat de aceasta, cu singura obligaţie de a motiva hotărârea sa, deci că încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu este supusă vreunei căi de atac 2 În sensul că ar urma să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar, una cu privire la cererea de chemare în judecată, iar cealaltă cu privire la cererea de chemare în garanţie - I. Stoenescu, S. Zilberstein, „Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima instanţă. Hotărârea.”, pag. 510. 3 Tribunalul Suprem, secţia cicilă, decizia nr. 623/E/1988, în Revista Română de Drept nr. 10/1988, pag. 63, citată de V.M.Ciobanu şi Gabriel Boroi, „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”, pag. 90; 4 Tribunalul reg. Argeş, decizia civilă nr. 621/1967, în Revista Română de Drept, nr. 3/1968, pag. 121, citată de V.M.Ciobanu şi Gabriel Boroi, „Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă”, pag. 91, nota de subsol nr. 1,

56

M. atunci cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant se va respinge ca lipsită de obiect sau interes.suportată de către reclamant. pe cale de consecinţă. ci de către pârât. 2 Acest apel nefiind condiţionat de faptul ca şi chematul în garanţie să introducă apel împotriva pârâtului. 91. Cerere de chemare în garanţie formulată de către reclamant Se respinge cererea de Cererea principală a chemare în garanţie. invocând netemeinicia cererii de chemare în judecată şi. V. pag. Curs selectiv. pag. Curs selectiv. iar prima instanţă a admis atât cererea de chemare în judecată. V. lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie3.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Când cererea principală se respinge. „ Tratat de drept procesual civil”. se va admite dacă se respinge cererea de chemare în judecată. 112.M. precum şi soluţionarea căilor de atac sau judecata în fond după casare. Astfel. înseamnă că pârâtul nu a pierdut procesul. dacă este întemeiată. Cererea principală se respinge dacă este întemeiată. iar chematul în garanţie să poate intenta apel contra pârâtului (invocând inexistenţa obligaţiei sale de garanţie sau faptul că pârâtul nu avea dreptul să se îndrepte împotriva sa cu o cerere de despăgubire). ca fost admisă lipsită de obiect sau de Cererea principală se respinge interes. „Drept procesual civil. Cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant. deoarece reclamantul este cel care a pierdut procesul. aşa încât cererea prin care acesta a chemat în un terţ garanţie se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes1. iar apoi asupra raportului juridic dintre pârât şi terţul chemat în garanţie. „Drept procesual civil. Cerere de chemare în garanţie formulată de către pârât Se admite cererea de Cererea principală a chemare în garanţie fost admisă formulată de către pârât. pag. cât şi cererea de chemare în garanţie. având astfel dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie. în măsura în care este întemeiată. Teste grilă”. Cu alte cuvinte. Cererea de chemare în garanţie se respinge ca lipsită de obiect sau de interes.Ciobanu şi Gabriel Boroi. dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanţie. pârâtul poate declara apel împotriva reclamantului2. „ Tratat de drept procesual civil”. pronunţându-se mai întâi asupra raportului juridic dintre reclamant şi pârât. 57 . dar şi contra reclamantului (deşi între ei nu există raporturi de drept substanţial). Dacă însă cererea de chemare în judecată se admite. instanţa va trebui să soluţioneze litigiul în două etape. Împrejurarea că soluţia din cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia din cererea principală influenţează şi exercitarea. 91. Se admite cererea de chemare în garanţie. 112. 3 Ioan Leş. Teste grilă”. În cazul în care prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată 1 Ioan Leş. pag. în ceea ce priveşte exercitarea apelului.

astfel. Curs selectiv.de către pârât. dar care nu au fost atraşi la judecata în apel.M. fie împotriva chematului în garanţie. V. împotriva acestei hotărâri pârâtul nu are interesul să declare un apel contra chematului în garanţie. în cazul în care prima instanţă a respins atât cererea de chemare în judecată. Curs selectiv. pârâtul-intimat ar dobândi interesul de a introduce un apel provocat. acesta din urmă are interes să declare apel fie contra reclamantului. În ceea ce priveşte prima problemă. s-a subliniat că legislaţia noastră nu oferă decât intimatului posibilitatea aderării la apel. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. dar.Ciobanu şi Gabriel Boroi.M. deoarece nu a căzut în pretenţii. Pentru această situaţie apar două probleme: aceea a mijlocului prin care se reia în discuţie cererea de chemare în garanţie. Ciobanu. 340. „Drept procesual civil. dacă apelantul îşi îndreaptă apelul numai împotriva adversarului său. 58 . el ar urma să introducă o cerere de intervenţie accesorie. nu şi contra terţului chemat în garanţie de acesta din urmă. nu şi celor care nu au avut calitatea de parte la judecata în primă instanţă. Teste grilă”. „Drept procesual civil. reclamantul poate introduce apel atât împotriva pârâtului. pag. iar cea de chemare în garanţie ca lipsită de obiect sau de interes). astfel încât garantul poate să facă orice apărare contra apelantului. cât şi a chematului în garanţie. acesta din urmă se găseşte într-o poziţie mai puţin favorabilă decât aceea pe care a avut-o ca urmare a hotărârii primei instanţe. 340. dacă reclamantul face apel. pentru a repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. vol. dacă respingerea cererii de chemare în judecată este urmarea apărărilor formulate de terţ în favoarea pârâtului. 340. Astfel. poate declanşa un proces distinct împotriva terţului. în calitate de intimaţi. cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. iar intimatul nu formulează un apel provocat contra terţului chemat în garanţie la prima instanţă. respinsă de prima instanţă ca lipsită de obiect. Teste grilă”. I. întrucât nu poate recurge la instituţia apelului provocat. deoarece s-a admis cererea de chemare în judecată. Ciobanu. Dacă ambele cereri au fost respinse (cea de chemare în judecată ca nefondată. răspunsul este oferit chiar de către art. în măsura în care va pierde în instanţa de apel.2 În privinţa celei de a doua probleme. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. nu şi a chematului în garanţie.3 1 2 V.M. deci obligaţia de garanţie devine efectivă. iar hotărârea respectivă este apelată de către pârât. V. vol.M. fie împotriva ambilor. întrucât între ei nu există raporturi juridice substanţiale. reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului.M. 3 V. pag. pag. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. întrucât partea care îl chemase în garanţie la judecata în primă instanţă. Acelaşi este interesul şi în cazul în care reclamantul formulase o cerere de chemare în garanţie. I.Ciobanu şi Gabriel Boroi. pag. Ciobanu. civ. V. vol. pag. precum şi dacă terţul chemat în garanţie poate face apel împotriva reclamantului1. 2931 Cod proc. I. 92. 93. însă.

dacă. Teste grilă”. şi pe cale de consecinţă. civ.. 59 . iar. recursul terţului chemat în garanţie de către reclamant repune în discuţie şi cererea principală. iar în apel s-a admis cererea principală şi s-a respins ca lipsită de obiect sau de interes cererea de chemare în garanţie. hotărârea poate fi apelată de pârât. chiar dacă acesta nu a declarat recurs. efectele admiterii recursului se vor extinde şi asupra chematului în garanţie. 93.Ciobanu şi Gabriel Boroi. „ Tratat de drept procesual civil”. la judecarea fondului ce urmează admiterii recursului pârâtului de la prima instanţă. 2 V. cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul de la prima instanţă. instanţa de apel a respins cererea principală. iar recursul reclamantului de la prima instanţă se admite. care dispune că. 93. dacă soluţia referitoare la cererea de chemare în judecată este rezultatul activităţii procesuale a terţului. instanţa de fond va judeca din nou. cu ocazia judecării fondului după casare.Ciobanu şi Gabriel Boroi. „Drept procesual civil. Teste grilă”. chiar dacă acesta din urmă nu a declarat recurs. cu excepţia cazului în care vizează exclusiv raportul de garanţie. De asemenea.M. Dacă însă. în urma admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. care îşi va îndrepta cererea de apel împotriva reclamantului. dacă nu priveşte exclusiv raportul de garanţie. cât şi a celui chemat în garanţie. dacă în urma 1 Ioan Leş. În cazul în care cerere de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamantul de la judecata în primă instanţă. în sprijinul părţii garantate. dacă instanţa de apel (sau prima instanţă într-o materie în care hotărârea nu este supusă apelului) a admis atât cererea principală. astfel încât efectele admiterii lui se vor extinde şi faţă de cel ce a formulat cererea de chemare în garanţie. pag. recursul chematului în garanţie. va repune în discuţie şi cererea principală. Dacă prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant (ca lipsită de obiect sau de interes).1 În privinţa exercitării recursului. 315 alin. V. 112. Curs selectiv. reclamantul poate declara apel împotriva pârâtului. De asemenea.M. uneori chiar şi a chematului în garanţie. „Drept procesual civil. se va respinge cererea principală. iar chemarea în garanţie admisă. după casare. instanţa trebui să repună în discuţie şi cererea de chemare în garanţie [un argument de text în sprijinul acestei soluţii l-ar constitui art. se va repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. Dacă însă cererea principală a fost respinsă.În cazul în care prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant. (3) Cod proc. pag. ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată]2. Curs selectiv. iniţial. cererea de chemare în garanţie a pârâtului de la prima instanţă a fost respinsă ca lipsită de obiect sau de interes. pag.

atunci va trebui să constate ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie. chiar dacă acestea nu au fost ridicate de către cel garantat sau chiar şi în ipoteza în care s-ar opune. se consideră2 că terţul se poate substitui în toate drepturile procedurale ale părţii care a formulat cererea de chemare în garanţie. cum ar fi: întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. I. vol. Garantul va putea invoca însă toate acele excepţii care se întemeiază pe nesocotirea unor norme de ordine publică. Tot datorită acestui considerent. Ioan Leş. Acest lucru îi oferă terţului posibilitatea de a opune pretenţiilor principale orice apărări sau excepţii.M. „ Tratat de drept procesual civil”. Teste grilă”. 110. „Drept procesual civil. „ Tratat de drept procesual civil”.Ciobanu şi Gabriel Boroi. pag. pag. Curs selectiv. Terţul introdus în cauză dobândeşte o poziţie procesuală independentă. prescripţia dreptului la acţiune. vol. În aceste condiţii terţul va avea posibilitatea de a îndeplini orice acte procedurale ce ar fi necesare pentru apărarea sa faţă de cel garantat şi faţă de pretenţiile principale. chemarea în garanţie produce efecte similare cu cele ale unei intervenţii principale. 111. pag. I. garantul nu va putea invoca acele excepţii care au fost acoperite în momentul introducerii sale în proces. V. În schimb. 110. De aceea ea produce şi unele efecte energice. pag. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat ”. 90. 1 Gr. 90.M. pag.admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. vol. Deleanu. pag. I. „Drept procesual civil. Teste grilă”. I. 2 Gr. 60 . O astfel de poziţie procesuală este o consecinţă firească a considerării cererii de chemării în garanţie ca o veritabilă acţiune civilă. „ Tratat de drept procesual civil”. punerea în întârziere a debitorului. Porumb. Din momentul introducerii sale în proces. Mai mult. vol. Porumb. terţul chemat în garanţie se bucură de aceleaşi drepturi şi îi incumbă aceleaşi obligaţii ca şi părţile principale1. 161. II. etc.Ciobanu şi Gabriel Boroi. V. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. întrucât şi el este obligat să ia procedura în starea în care se află în momentul intervenţiei sale3. 163. Curs selectiv. Ioan Leş. pag. 163. Editura All Beck. De aceea i se recunoaşte dreptul de a se folosi de toate mijloacele procedurale pe care le are la dispoziţie şi partea garantată. Bucureşti 2005. Efectele chemării în garanţie. 3 Gr. Porumb. Ioan Leş. instanţa ce judecă fondul după casare admite cererea principală. puterea lucrului judecat. cum ar fi necompetenţa. pag. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat ”. 163. Chemarea în garanţie are şi scopul evident de a realiza o apărare comună cu cel garantat împotriva pretenţiilor invocate de partea adversă. pag. „Tratat de procedură civilă”. Unul dintre cele mai importante efecte juridice ale cererii de chemare în garanţie îl constituie dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este formulată o asemenea cerere.

Editura All Beck. în posibilitatea scoaterii din cauză a pârâtului. „Tratat de procedură civilă”. 2 Ioan Leş. civ. Ioan Leş. 163. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. Prorogarea de competenţă nu poate opera însă împotriva regulilor de ordine publică privitoare la atribuţiile instanţelor judecătoreşti1. 1 Gr. vol. „ Tratat de drept procesual civil”. „Participarea părţilor în procesul civil”. pag.Fiind o cerere incidentă chemarea în garanţie determină şi prorogarea de competenţă a instanţei sesizate cu cererea principală asupra cererii de chemare în garanţie. Legea noastră procesuală nu impune însă pârâtului obligaţia de a indica pe adevăratul titular al dreptului2. ARĂTAREA TITULARULUI DREPTULUI Definirea şi importanţa instituţiei. 174. 162. pag. 64 Cod proc. pag. Ea are şi semnificaţia de a circumscrie domeniul de aplicabilitate al acestei forme a intervenţiei forţate.: „Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul. Semnificţia instituţiei rezidă în posibilitatea indicării titularului dreptului în cadrul unei acţiuni reale şi. 113. d. I. II. 64 – 66 Cod proc. pag. Porumb. Într-o asemenea împrejurare procesul va continua numai între reclamant şi cel arătat ca titular al dreptului. civ. Potrivit art. Deleanu. în mod deosebit. I. Bucureşti 2005. Arătarea titularului dreptului este reglementată în art. dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupa lucrului”. 61 . vol. Definţia dată de către legiuitor este cuprinzătoare.

care deţine cu titlu precar un bun sau care exercită un drept asupra lucrului respectiv. pârâtul poate face arătarea titularului dreptului printr-o cerere motivată. . 1. partea finală. depozitar. 114. Aşadar. În aceste condiţii se poate observa că cererea privind arătarea titularului dreptului poate fi formulată şi de către chiriaş.Condiţiile arătării titularului dreptului. Satu Mare. necesitatea acesteia rezultă chiar din dispoziţiile art. etc. Din dispoziţiile art. decizia civilă nr. 11/1969. cererea de arătare a titularului dreptului va trebui să îndeplinească deci. „ Tratat de drept procesual civil”. Cu toate acestea. care „se va depune o dată cu întâmpinarea. iar dacă aceasta nu este obligatorie. pag. în afara cerinţelor comune tuturor formelor de participare a terţilor la judecată. posesor. . şi următoarele cerinţe specifice: . Legea nu cuprinde precizări privitoare la forma cererii. Potrivit art.exercitarea de către pârât a unui drept asupra acelui lucru. 62 . pag. Procedura arătării titularului dreptului. Prima condiţie are în vedere două ipoteze distincte: . 64 Cod proc.pârâtul să îl indice pe titularul dreptului. în Revista Romănă de Drept nr. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare”. . civ. 108/1968. soluţie citată de Ioan Leş. 1 În mod întemeiat jurisprudenţa noastră a statuat că arătarea titularului dreptului nu poate fi formulată nici în materia răspunderii civile delictuale. În ceea ce priveşte ultima condiţie..numai de către pârât. folosirea acestei instituţii este exclusă în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă (personal). civ. care limitează aplicabilitatea acestei forme de intervenţie forţată numai la acţiunile (cererile) reale. .. rezultă că arătarea titularului dreptului poate fi făcută: . (1) Cod proc. în litigiile de muncă sau în litigiile privitoare la starea şi capacitatea persoanei1. nota de subsol nr. reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real. 64 Cod proc.prin cererea introductivă de instanţă.deţinerea de către pârât a unui lucru ce aparţine altei persoane.numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real.pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant. ea referindu-se doar la simpla formalitate a motivării cererii. 143. 65 alin. adică într-o acţiune în despăgubiri – Tribunalul reg. civ.

introducerea terţului în proces produce efectul scoaterii din cauză a pârâtului. 94. (2) Cod proc. Prin întâmpinare terţul ar avea chiar posibilitatea de a se apăra. „ Tratat de drept procesual civil”. 66 alin.Ciobanu şi Gabriel Boroi. iar altele sunt specifice acesteia. 66 Cod proc. cum sunt prorogarea de competenţă sau obligativitatea luării procedurii în starea în care se află aceasta. Se are în vedere în acest sens ipoteza scoaterii din cauză a pârâtului. 65 alin. art. Acordul 1 Ioan Leş. instanţa va lua măsuri pentru comunicare acesteia terţului arătat ca titular al dreptului. „Drept procesual civil. civ. În prima ipoteză. Efectele arătării titularului dreptului. (1) Cod proc. poate avea loc numai cu consimţământul reclamantului. 114. Cererea privind arătarea titularului dreptului produce efecte procedurale importante. se apreciază1 că cererea de arătare a titularului dreptului ar trebui comunicată şi reclamantului. 2 Ioan Leş. pag. care sunt determinate. potrivit art. După introducereea terţului în proces se va proceda la soluţionarea cererii formulate de către pârât. civ. care va fi scos din judecată”. el va lua locul pârâtului. în esenţă. 66 alin. 114. Totuşi. pag. pag.M. La cerere se va alătura şi o copie după cererea de chemare în judecată şi după înscrisurile de la dosar.. civ. litigiul se va soluţiona în continuare cu privire la ambele cereri. în sensul că nu este titularului dreptului dedus la judecată. Deşi legea nu prevede în mod expres. 63 . (1) Cod proc. într-o asemenea împrejurare terţul dobândind calitatea de pârât. Efectele specifice ale instituţiei sunt precizare de art. „ Tratat de drept procesual civil”. când se va soluţiona în continuare doar cererea privind arătarea titularului dreptului. Formularea întâmpinării ar fi utilă şi în cazul substituirii procesuale a pârâtului2. Prin urmare. iar în această calitate putându-şi formula apărarea faţă de reclamant. Curs selectiv. sau reclamantul nu este de acord cu substituirea procesuală a acestuia din urmă.. Instanţa va pronunţa soluţii cu privire atât la cererea principală. civ. printre altele şi în considerarea faptului că scoaterea din proces a pârâtului. de atitudinea terţului.După primirea cererii. precizează: „dacă cel arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte. V. în condiţiile determinate de textul citat. la care se referă art. cât şi la cererea de arătare a titularului dreptului. Teste grilă”. Cererea privind indicarea titularului dreptului nu se soluţionează întotdeauna împreună cu cererea principală. în ipoteza în care terţul neagă arătările pârâtului. Acest text vizează două situaţii procesuale distincte. Unele efecte sunt comune oricărei forme de participare a terţilor la judecată. Terţul arătat ca titular al dreptului are posibilitatea de a formula întâmpinare împotriva cererii de introducere a sa în proces.

311. 167). pag. civ. 111 citată de V. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. s-a arătat că se impune soluţia ca şi în acest caz terţul arătat ca titular al dreptului real să rămână în proces. I. în Revista Română de Drept nr. se referă la siutaţia celui introdus în proces în temeiul art. vol. nota de subsol nr. calitatea de interveient principal pentru simplu motiv al neexercitării de către acesta a unei cereri prin care să urmărească valorificarea unui drept propriu în justiţie. 336. în împrejurarea determinată de art. (2) Cod proc. Stoenescu.M. deasemenea s-a mai susţinut că „în ipoteza prevăzută de art. G. iar. 3/1974. iar hotărârea îi va fi opozabilă”. pârât şi terţul indicat ca titular al dreptului real.reclamantului este necesar pentru a se respecta principiul disponibilităţii procesuale. citată de V. 146. 66 alin. 66 alin. în Revista Română de Drept nr. terţul arătat ca titular al dreptului ar dobândi calitatea de intervenient forţat şi nu cea de intervenient principal. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. În literatura de specialitate. În literatura de specialitate s-a exprimat şi opinia potrivit căreia „terţul arătat ca titular al dreptului nu poate dobândi. se va respinge cererea ca greşit îndreptată. pag. I. într-o altă opinie3. pag. în calitate de intervenient principal. 106/1968 a Tribunalului jud. Dimpotrivă. 58”. dar reclamantul nu este de acord cu înlocuirea acestuia din urmă. civ. şi dispune că: „cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. Acesta din urmă având în continuare calitatea procesuală de pârât. întrucât acesta nu poate fi obligat să se judece cu o altă persoană decât aceea pe care el o consideră că i-ar fi încălcat sau nesocotit dreptul subiectiv. într-o primă opinie2. Judecata la prima instanţă. 3 A.”. Notă la decizia civilă nr. vol. 11/1969. Ciobanu. s-a urmărit să se precizeze doar că terţul indicat ca titular al dreptului real va avea aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi terţul chemat în judecată în temeiul art. că titularul dreptului este terţul indicat. (2) Cod proc.M. în temeiul art. deoarece prin trimiterea la art. iar dacă se va stabili. pag. (2) Cod proc. 173/1972 a Tribunalului jud. Mehedinţi. 66 alin. judecata va continua între reclamant. 64 . Textul de lege la care face trimitere art. 58 Cod proc. „ Tratat de drept procesual civil”. nota de subsol nr. civ. 219. 57 Cod proc.. mai 1 I. „Drept procesual civil. Notă la decizia civilă nr. I. pag.. I. Porumb. S. 95. Zilberstein. civ. „Drept procesual civil. pag. pag.M.Ciobanu şi Gabriel Boroi. Sitaru. vol. Legea nu acoperă însă situaţia în care cel arătat al dreptului real se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului. 2. Aşadar. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. art. Florescu. s-a apreciat că judecata va continua fără să se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată. terţul neagă tocmai calitatea de titular al dreptului subiectiv” (Ioan Leş. civ. Curs selectiv. Satu Mare. civ. 336. în urma dezbaterilor. 66 alin. Teoria generală. Pe baza acestor dispoziţii procedurale s-a susţinut că terţul introdus în cauză. 1. civ. 2 D. 66 alin. precizează: „când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului. pag. Boroi. (Gr. (2) Cod proc. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. în această situaţie.. pag.. V. vol. 115). (2) Cod proc. Ciobanu. dobândeştea calitatea de intervenient în interes propriu1. se vor aplica dispoziţiile art. Hotărârea. civ. După scoaterea din cauză a pârâtului procesul se va soluţiona în continuare numai între reclamant şi cel arătat ca titular al dreptului. 57 Cod proc. În cea de a doua ipoteză. Teste grilă”.

All Beck. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Editura  IOAN LEŞ. All Beck. BIBLIOGRAFIE  CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ. ediţia a II-a. 2002. 65 .exact. Bucureşti. ’’Tratat de drept procesual civil’’. „Participarea părţilor în procesul civil”.  IOAN LEŞ. Ed. 2002.

Bucureşti. 1974. 2000. Bucureşti.1983. CIOBANU şi GABRIEL BOROI. „Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond)”. în „Drept procesual civil român’’. „Drept procesual civil. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. Iaşi. ediţia a III-a. „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă.  I. 1966. Judecata la prima instanţă.  A. CRIŞU.  P.’’. Bucureşti.S. STOENESCU. STOENESCU.  ION DELEANU. ZILBERSTEIN. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. 66 . editura Academiei R. Iaşi. II. Bucureşti.  GR. vol. ZILBERSTEIN. „Codul de procedură civilă comentat şi adnotat”. Editura Junimea. 1957. STOENESCU şi GRAŢIAN Pedagocică. 1960. vol. Bucureşti. 1996.M.I. UNGUREANU. I. Editura Servo-Sat. Editura Didactică şi  GRAŢIAN PORUMB. Ed. „Tratat de drept procesual civil”. „Drept procesual civil.M. Teoria generală. ’’Procesul civil în R. 1977. Curs selectiv. ’’Acţiunea în procesul civil. I. 1943.”.R. VASILESCU „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. „Ordonanţa preşedinţială”. PORUMB. 2001. vol. RADU. Bucureşti . Partea generală’’.  D.  GABRIEL BOROI.  O. 2005. PORUMB. S. S. 1997.R’’. V. Teoria generală’’. „Tratat de procedură civilă”. Editura All Beck. vol.CIOBANU.  V. STOENESCU. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Ştinţifică. Press Mihaela. Teste grilă. de I. Editura Naţional. ediţia a II-a. Hotărârea.  C. vol. Editura All Beck. III. Bucureşti. HILSENRAD şi I. Bucureşti. 1976.P. Bucureşti.  I.

decizia nr. „Codul de procedură civilă adnotat”. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998.. în Culegere de practică judiciară 1994-1998. POP.J.  Curtea de Apel Braşov. 295. citată de Ioan Leş.  Tribunalul Suprem.. 102. decizia nr. 655/1998.  Curtea de Apel Bucureşti. DAN. 1212/1991. pag.  T. pag. în Ioan Leş „Tratat de drept procesual civil”.S. Bucureşti. în Ioan Leş „Tratat de drept procesual civil”. decizia nr. colegiul civil. „Discuţii în legătură cu intervenţia în interes propriu în cazul contenciosului administrativ”. 1/1995. p. în „Culegere de practică judiciară 1994-1998”. secţia civilă.  E. 1993. în „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem” 1969. NEGRU şi D. secţia civilă. POPA. 709/1998. 93. ’’Drept procesual civil’’. decizia civilă nr. 4691/1975 a Jud. notă la sentinţa civilă nr. V. în Revista „Dreptul” nr.  Ioan Leş. 285. 1357/1967 în Culegerea de Decizii ale Tribunalului Suprem 1967. „ Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual”. nota de subsol nr. 1972. secţia a IV-a civilă. 246. pag. în Probleme de drept din Deciziile Curţii Supreme de Justiţie (1990-1992). 647/1969. 1914. Editura Orizonturi.  E. 108. 1799/1956.  Curtea de Apel Braşov. 12/1994. nr. decizia nr. Bacău. Bucureşti. pag. 2. pag. 251. Sibiu.  Tribunalul reg. decizia civilă nr. decizia nr. „ Tratat de drept procesual civil”. p. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 67 . în Revista „Dreptul”. RADU. pag.  C. 429/1998. SOLUŢII PRONUNŢATE DE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI CITATE ÎN CUPRINSUL LUCRĂRII  Tribunalul Suprem. 93.

534/2000. 875/1995. op.. pag.79. op. 8/1996.M. secţia de contecios administrativ. nota de subsol nr.cit. pag. pag. 237.. Ciobanu. Ciobanu. Boroi.  Tribunalul judeţului Braşov.cit. Boroi. în Revista Română de Drept nr.  Curtea Supremă de Justiţie. 618 citată de V. nota de subsol nr.cit. nota de subsol nr. op. G.79. 3. Boroi. 4. Ciobanu.79.M. în Buletinul Jurisprudenţei 1995. 4. pag. în „Jurisprudenţa 2000” pag.. 77 citată de V. 1177/1985. decizia civilă nr. G. pag. 68 . Curtea de Apel Iaşi. citată de V. G. decizia civilă nr. decizia nr.M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful