ECONOMIA COMERTULUI

M MK KG GS SI IE EC CT TS SA AN NI II II IS SE EM M5 5

L Le ec ct to or ru un niiv v..d dr rd d.. S Siim mo on na aB Bă ăllă ăş şe es sc cu u Lector univ. Dr. Marius Bălăşescu

Economia Comerţului

1

CUPRINS
1 1..L Lo oc cu ull,,r ro ollu ull s sii iim mp po or rtta an ntta ac co om me er rttu ullu uii iin ne ec co on no om miie e................................................................................ 2. Implicaţiile mecanismului de piaţă în activitatea comercială.................................. 3. Piaţa bunurilor şi serviciilor...................................................................................... 4. Consumul, structura şi legile sale economice.......................................................... 5. Cererea de mărfuri 6. Oferta de mărfuri 7. Preţurile în comerţ ......................................................................................... .......................................................................................... ..........................................................................................

8. Abordarea tipologica in activitatea comerciala de gros......................................... 9.Abordarea tipologica in comertul cu amanuntul .................................................... 10.Serviciile comerciale.................................................................................................. 11.Sisteme de organizare a aparatului comercial...........................................................

Bibiografie......................................................................................................

Economia Comerţului

2

I.

LOCUL, ROLUL ŞI IMPORTANŢA COMERŢULUI ÎN ECONOMIE

1.1. Comerţul, formă a schimburilor în economie ( abordare macroeconomică) 1.2. Comerţul- ramură a economiei naţionale ( abordare macroeconomică) 1.3. Dinamica comerţului contemporan ( abordare macroeconomică) 1.4. Comerţul – activitate profesională în economie ( abordare microeconomică) 1.1. Comerţul, formă a schimburilor în economie Comerţul are în ştiinţa economică o dublă înţelegere : a) de categorie economică, având în vedere exprsia relaţiei de schimb dintre producător şi consumator. b) de ramură a economiei naţionale care cuprinde un gen de activităţi omogene desfăşurate de unităţi specializate sau de persoane care se ocupă permanent cu schimbul. Comerţul apare ca rezultat al evoluţiei îndelungate a schimburilor de mărfuri până la formele moderne de azi; astfel s-au produs o serie modificări, cum ar fi: 1. legate de amploarea comerţului 2. legate de obiectul comerţului în funcţie de natura şi gradul de diversificare a producţiei de mărfuri; 3. legate de formele concrete de desfăşurare a comerţului. 1.2. Comerţul- ramură a economiei naţionale Se disting trei ramuri de comerţ: a) comerţ cu mijloacele de producţie şi diverse mărfuri de utilizare productivă; b) comerţul cu produsele agricole; c) comerţul cu bunurile de consum individual; 1. după modul şi cadrul teritorial în cvare se desfăşoară activitatea de schimb: - comerţ interior ( în interiorul ţării); - comerţ exterior 2. trecerea mărfurilor din sfera producţiei în cea a consumului - circulaţia mărfurilor cu ridicata;

Economia Comerţului - circulaţia mărfurilor cu amănuntul; 1.3. Dinamica comerţului contemporan

3

În economia modernă, comerţul cunoaşte o dinamică deosebită datorită unui complex de factori de influenţă: 1. factori cu influenţă asupra ofertei şi asupra tehnologiilor comerciale: a) revoluţia tehnico- ştiinţifică contemporană. adâncirea diviziunii internaţionale a muncii b) perfecţionarea continuă a comunicaţiilor şi transportului. 2. factori cu influenţă asupra cererii: a) creşterea srtandardului de viaţă al populaţiei; b) schimbările demografice în toate ţările lumii; c) urbanizarea teritoriului; 1.3. Comerţul – activitate profesională în economie Definirea comerţului în accepţiune clasică: Comerţul reprezintă o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau mărfuri pentru a le revinde, dar în condiţii convenabile cumpărătorului cu privire la locul, timpul, cantitatea, calitatea, sortimentul şi preţul acceptat de cumpărător. Definirea comerţului în accepţiune modernă: Comerţul se referă astăzi ( prin intermediul actelor de comerţ) la totalitatea activităţilor ce privesc un produs din momentul intenţiei de a crea acel produs, până în momentul distrugerii produsului prin consum sau utilizare (indiferent care ar fi forma consumului- fie intemediar, fie final). Funcţiile generale ale comerţului: 1. cumpărare pentru revânzare 2. funcţia de stocare a mărfurilor 3. fracţionarea (divizarea ) cantităţii mari de mărfuri pe care o livrează producăţorul, pregătirea mărfii pentru vânzare şi formarea sortimentului comercial. 4. organizarea activităţilor comerciale în toate zonele şi punctele populate. 5. crearea condiţiilor derealizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare. 6. funcţia de promovare 7. funcţia de cercetare

la baza acestui sistem global de funcţionare trebuie să stea mecanismul de piaţă. IMPLICAŢIILE MECANISMULUI DE PIAŢĂ ÎN ACTIVITATEA COMERCIALĂ 2. .Agenţii economici ce acţionează în cadrul pieţei 2. a doua parte are în vedere modul specific în care se desfăşoară relaţiile pe diferite zone şi orizonturi de timp (se referă la activitatea comercială propriu-zisă). Astfel.4. DEF. OBS. În timp ce prima parte a mecanismului de piaţă (respectiv cadrul său general determinat de schimb) rămâne aceeaşi perioade îndelungate de timp.3. prima are în vedere cadrul general de constituire al mecanismului respectiv – această primă parte explică esenţa actului de piaţă adică vânzarea – cumpărarea dar şi motivarea psihologică a acţiunii respective (satisfacerea nevoilor) 2. a doua parte a mecanismului de piaţă (activitatea comercială propriu-zisă) se modifică de la o perioadă la alta în funcţie de modificările concrete ale fenomenelor de piaţă ţi în funcţie de evoluţia societăţii în general. profitul etc. volumul vânzărilor.).Economia Comerţului II. OBS. Tot această parte include şi rezultatele acţiunilor (nivelul satisfacţiei.Conţinutul mecanismului de piaţă 4 În cadrul economiei de piaţă totul trebuie să se bazeze pe relaţii contractuale şi de liberă acţiune astfel încât fiecărui agent economic îi este permis să-şi orienteze eforturile în funcţie de capacitatea sa de a acţiona pe piaţă. Vorbind despre rezultate putem spune că această parte a mecanismului de piaţă este expresia exterioară.1.Implicarea statului în cadrul mecanismului de piaţă 2. activitatea comercială trebuie să se fundamenteze pe o bună cunoaştere atât a structurii acestui mecanism cât şi pe o bună cunoaştere a exigenţelor mecanismului de piaţă.Conţinutul mecanismului de piaţă 2. concretă şi compensatorie a manifestărilor individuale ca şi consumator sau agent economic. acte de piaţă şi o paletă largă de rezultate.Exigenţele mecanismului de piaţă 2. Mecanismul de piaţă are în vedere un sistem de relaţii generale şi particulare astfel angrenate între ele încât generează continuu schimburi de activităţi.1. Din punct de vedere structural mecanismul de piaţă prezintă două părţi: 1. Pornind de la rolul mecanismului de piaţă în cadrul echilibrului general dintre resurse şi nevoi.2.

Consumatorul – trebuie să cunoască ansamblul ofertei sub toate aspectele sale: volumul ofertei. firmele. localizarea. Regula financiară sau regula creditului – are în vedere transformarea banilor într-un bun ca şi celelalte bunuri lăsând oferta celor care economisesc şi cererea celor care investesc să se întâlnească în cadrul unei pieţe accesibile tuturor şi să se echilibreze la nivelul unei dobânzi fixate în acelaşi cadru de piaţă. Această regulă constă în a lăsa economia să funcţioneze pe baza existenţei unor preţuri libere. îşi vor creşte sau îşi vor diminua activitatea în funcţie de capacitatea lor de a acţiona pe piaţă.Exigenţele mecanismului de piaţă I. Regula comerţului deschis – această regulă se referă la necesitatea de a lăsa bunurile fabricate în diverse zone ale teritoriilor naţionale şi cele fabricate în străinătate să intre în concurenţă prin intermediul unui curs de schimb fixat de piaţă. structura. Prima categorie de exigenţe are în vedere sistemul de relaţii în cadrul cărora mecanismul de piaţă poate fi folosit ca un mijloc în dezvoltarea economică.Economia Comerţului 5 2. . Toate aceste aspecte ale ofertei trebuie să se constituie într-un criteriu de ierarhizare a priorităţilor cu care respectivul consumator se confruntă în procesul de consum. A doua categorie se referă la condiţiile ce trebuie create pentru a asigura o bună funcţionare a economiei cu ajutorul mecanismului de piaţă (modelul teoretic). Regula întreprinderii – constă în a lăsa economia să funcţioneze plecând de la celulele sale de bază şi anume agenţii economici. regula preţului 2.este considerată cea mai importantă. Este vorba de respectarea în principal a patru “reguli de joc” ale pieţei: 1. regula creditului sau regula financiară 4. regula unităţii economice sau a întreprinderii 3. facilităţi de informare şi de achiziţionare. Avem în vedere: 1. II. lăsând loc cererii şi ofertei să echilibreze în mod liber preţul.2. regula comerţului deschis Regula preţului . care în această situaţie se vor înfiinţa sau vor dispare în funcţie de iniţiativele particulare sau publice. preţul.

Soluţionarea acestei probleme necesită un sistem de repartiţie atât a bunurilor materiale şi a serviciilor cât şi a locurilor de muncă. III. necesită un sistem de schimb şi un sistem de distribuţie a bunurilor şi serviciilor de la producător până la consumator. 3.Economia Comerţului 6 2. Aceste exigenţe sunt valabile în cazul mecanismelor de piaţă care se bazează pe acele tipuri de economii în care: proprietatea privată este larg răspândită există libertate de iniţiativă în înfiinţarea unei firme alegerea consumatorului trebuie să fie respectată concurenţa trebuie protejată Un asemenea cadru de exigenţe este guvernat de un grup de legi dintre care patru sunt cele mai importante: 1. financiare. organizarea economico-socială apare întotdeauna ca un ansamblu . Această lege impune ca resursele materiale. Potrivit acestei legi. Această categorie de exigenţe are doar o valoare teoretică şi poate apărea doar ca termen de referinţă în analiza diferitelor tipuri de pieţe concurenţiale ce caracterizează dezvoltarea economică contemporană. Producătorul – trebuie să cunoască şi să poată folosi toate tehnicile de producţie şi aprovizionare. pierderi economice şi în final excluderea agentului economic de pe piaţă. astfel încât nici unul dintre consumatori sau producători să nu poată deveni atât de puternic încât să poată limita concurenţa. cazul contrar generând risipă de resurse. la obţinerea profitului maxim în activitatea desfăşurată. să cunoască ansamblul tehnologiilor de comercializare a produselor dar şi ansamblul serviciilor pentru a ajunge. Schimbul de valori – este necesar a se asigura libertatea schimbului de valori atât în cadrul pieţei bunurilor şi serviciilor cât şi în cadrul pieţei capitalurilor. prima lege priveşte cerinţele şi exigenţele producţiei. Legea priveşte compoziţia deciziilor individuale ale agenţilor economici şi ale consumatorilor. a treia lege implică mecanismul de piaţă sub toate aspectele sale. 2. să cunoască capacitatea de absorbţie a pieţei. schimburilor monetare şi forţei de muncă. a doua lege se referă la diviziunea muncii. A treia categorie de exigenţe se referă la fenomenele ce privesc mecanismele de piaţă şi au implicaţii deosebite asupra activităţii comerciale. umane şi informaţionale să fie combinate în mod profitabil. 3. cunoscând toate acestea.

a patra lege este legea echilibrului financiar. Domeniul protecţiei sociale. de la o zonă la alta sau de la o etapă de dezvoltare la alta.Implicarea statului în cadrul mecanismului de piaţă Intervenţia statului în economie reprezintă o problemă extrem de controversată în întreaga lume.Economia Comerţului 7 de unităţi economico-sociale interdependente dar care trebuie să dispună de posibilităţi de acţiune într-un anumit context economico-social integrator. 4. Concluzie: Specialiştii în economie susţin că asemenea legi şi exigenţe. protecţia socială 2. întreaga activitate economică fiind lăsată sub .3.3. 2. Evoluţia economică a lumii contemporane a evidenţiat faptul că intervenţia statului în economie este necesară. protejarea mediului înconjurător 3. Într-o societate liberă fiecărui individ îi este permis să-şi aleagă activităţile în funcţie de capacităţile sale. Există două mari orientări: susţine o intervenţie cât mai directă şi mai puternică a statului în economie susţine o implicare cât mai redusă a statului. Aplicarea lor variază însă în limite foarte largi şi au consecinţe directe mai mult sau mai puţin favorabile asupra dezvoltării economico-sociale a fiecărui stat. privesc în egală măsură toate formele moderne de organizare socială. acesta trebuind să-şi menţină numai rolul de supraveghetor asupra fenomenelor economice şi sociale.1.Motivaţia intervenţiei statului în economie Principalele motive pentru care statul intervine în economie sunt: 1. subvenţionarea unor sectoare economice şi sociale. 2. OBS. însă în mod diferit de la o ţară la alta. Soluţia acestei probleme constă în a pune în legătură decidenţii prin intermediul pieţei (decidenţii sunt toţi agenţii economici şi toţi consumatorii din economie). Toate unităţile economice au drept condiţie generală în funcţionarea lor restricţia de a respecta un anumit echilibru între venituri şi cheltuieli. care comandă de fapt echilibrul economic general. 1.

Economia Comerţului 8 semnul libertăţii de acţiune. În astfel de situaţii. bătrâni etc. 2) implicarea directă a statului. pentru a asigura protejarea mediului. Subvenţionarea unor sectoare economice şi sociale. bugetul asigurărilor sociale) pentru a asigura ajutoarele sociale necesare. 3) asigurarea şi controlul concurenţei. Orice individ cu o productivitate slabă sau nulă este ignorat de piaţă. statul trebuie să-şi asume responsabilitatea problemelor ce apar şi să asigure protecţia socială. Activitatea acestor sectoare nu se poate desfăşura fără intervenţia exterioară a unor organisme guvernamentale sau nonguvernamentale. are două posibilităţi: a) legislaţia care trebuie să oblige la protejarea mediului b) ca investitor direct. statul realizând o serie de investiţii proprii pentru a asigura o bază materială de soluţionare a dificultăţilor cu care se confruntă cei bolnavi. handicapaţi. Metode de implicare a statului în cadrul mecanismului de piaţă Există trei mari variante de intervenţie concretă a statului în economie: 1) intervenţie în materie de preţ. Trebuie să se ţină seama şi de faptul că mecanismul de piaţă care are la bază jocul dintre cerere şi ofertă ignoră toate elementele de piaţă care nu sunt solvabile. Statul intervine.3. Sunt însă şi bunuri care au valoare dar nu se vând şi nu se cumpără. 1. . însă se distrug iar aceste bunuri se numesc bunuri libere. Statul. folosind el însuşi fonduri de la buget pentru refacerea şi protejarea mediului. Bunurile libere neavând valoare economică sunt ignorate sau chiar puternic afectate. care se vând şi se cumpără. în principal. Protejarea mediului înconjurător. Aceste sectoare sunt: • • sectorul agricol sectorul prestaţiilor de servicii sociale şi de sănătate 2.2. pe următoarele căi: a) prin intervenţii de la buget (bugetul de stat. b) Prin intervenţii directe. Intervenţia statului în asigurarea şi protejarea mediului este generată de faptul că mecanismul pieţei are în vedere numai bunurile de valoare. 3.

Pentru a eficientă. iar acest preţ trebuie să fie în funcţie de costuri. Statul intervine prin: a) fiscalitate cu sistemul său de impozite directe sau indirecte b) taxarea unor preţuri – înseamnă fixarea unor preţuri sub formă de tarife (tarife poştale. această metodă se foloseşte pe perioade mici de timp şi sub controlul unui aparat minuţios de supraveghere care să urmărească cum se respectă blocajul preţurilor. d) controlul preţurilor – statul obligă firmele care acţionează în cadrul pieţei. de locul serviciului în consumul populaţiei şi de eventualele substituţii (învăţământ privat. tarifele prestaţiilor medicale de stat etc. în calitate de coordonator al dezvoltării economico-sociale. preţul benzinei este constituit în proporţie de 70% din impozite şi accize. Nefiind create aceste căi. . se creează penurie de produse pe piaţă şi va apare aşa-numita piaţă neagră sau piaţă paralelă. cabinete particulare). produse alimentare de bază (ulei) în condiţiile unei inflaţii foarte mari. Metoda blocării preţurilor presupune blocarea preţului unui produs sub nivelul preţului pieţei. în unele situaţii. afectând circuitele de piaţă cât şi un impact psihologic. cultură.Economia Comerţului 9 1) Intervenţia statului în materie de preţ. asigurându-se astfel o protecţie socială dar nu şi căile de aprovizionare cu bunul respectiv. sănătate etc. trecându-se la aşa-zisa libertate supravegheată a preţurilor e) blocajul preţurilor – această metodă este o metodă dură şi foarte rar folosită. statul asumându-şi în mod deliberat riscul de a crea dereglări de preţ. Procedeul are atât un impact economic. să facă cunoscute modificările de preţ avute în vedere. Ex. Direcţii de implicare ale statului: crearea şi organizarea unor unităţi care să realizeze produse sau servicii nemarfare (care nu se vând pe piaţă: învăţământ. Exemplu: în Franţa. În acest caz.) c) susţinerea unor preţuri – care se referă la stabilirea unui plafon minim de preţuri Această metodă are în vedere să asigure agricultorilor realizarea unei minime marje de profit chiar în condiţiile în care aceştia s-ar putea confrunta cu căderi de preţ în cadrul pieţei. Statul. 2) Implicarea directă a statului în economie ca agent sau întreprinzător. Un preţ nu este aproape niciodată un simplu rezultat al jocului dintre cerere şi ofertă.). să investească şi să gestioneze direct o serie de activităţi economice sau sociale. se ridică problema stabilirii preţului acestor servicii sau produse nemarfare. este obligat. să intervină.

toate ţările civilizate au promulgat legi care să asigure şi să protejeze concurenţa. ele pot acţiona atât pentru a împiedica unele întreprinderi să intre pe piaţă cât şi pentru a evita unele scăderi ale preţului de piaţă.Economia Comerţului 10 Crearea şi organizarea unor unităţi producătoare de bunuri marfare (energie electrică. Apar totuşi fenomene care îngrădesc concurenţa: recurgerea la o serie de practici anticoncurenţiale îşi are originea în puterea de piaţă la care au ajuns o serie de firme sau întreprinderi. băuturi alcoolice). Infracţiuni sancţionate de legi proconcurenţiale: 1) refuzul de a vinde un produs către un consumator în condiţiile în care piaţa este disponibilă 2) înţelegerile dintre anumiţi producători şi vânzători pentru a împiedica jocul liber al concurenţei şi al preţurilor 3) impunerea unui anumit nivel de preţ distribuitorilor sau alte presiuni asupra acestora privind raporturile lor cu clienţii 4) practicarea unor preţuri de atragere 5) înşelarea consumatorilor asupra preţurilor sau calităţii mărfurilor printr-o publicitate dubioasă sau o etichetare necorespunzătoare. dezavantajând astfel cumpărătorii. Uzând de o asemenea putere economică. Concurenţa în economia actuală de piaţă nu este spontană şi. Concurenţa are în vedere o situaţie economică rezultată din interacţiunea întreprinderilor rivale pe o piaţă dată în cumpărarea şi vânzarea unor mărfuri identice sau substituibile şi care răspund aceloraşi nevoi. În acest caz preţurile îmbracă aspectul preţului de monopol şi statul trebuie să ţină seama de: costuri eventuale substituţii locul produsului în consumul populaţiei posibila concurenţă din partea agenţilor economici privaţi realizarea unei marje de profit. ţigări. 3) Asigurarea şi controlul concurenţei. Această legislaţie mai are în vedere sancţionarea principalelor infracţiuni legate de încălcarea concurenţei. pentru asigurarea respectării mecanismelor concurenţiale. .

5. aceasta deoarece economia de piaţă reprezintă.Economia Comerţului 2. populaţia şi gospodăriile sale reprezintă o grupă de agenţi care oferă întreprinzătorilor factorii de producţie iar în al doilea rând. întreprinderile şi firmele de producţie şi distribuţie care au ca principală funcţie realizarea şi comercializarea bunurilor în scop lucrativ. prin cerinţele sale asigură circuitul economic al produselor. în ansamblul său. un complex de relaţii între indivizi şi instituţii care afectează o arie largă de sectoare economico-sociale întrucât se referă la toate operaţiunile legate de produs. investiţii. . Pornind de la aceste aspecte. distribuţie. agenţii economici pot fi grupaţi în 5 categorii: 1. piaţa capitalurilor.4. Noţiunea de agent economic are în vedere orice persoană fizică sau juridică care joacă un anumit rol în economia unei ţări. piaţa schimburilor valutare. 2. Agenţii economici care acţionează în cadrul pieţei 11 Mecanismele pieţei presupun prezenţa unor agenţi economici în cadrul pieţei. Aceasta participă la redistribuirea veniturilor prin sistemele de taxe şi impozite. administraţia publică este formată din organisme ce produc şi oferă servicii fără scopuri lucrative. consum şi economii. piaţa forţei de muncă. 3. 4. grupa agenţilor externi se referă la ansamblul agenţilor rezidenţi în străinătate care intră în relaţii cu economia naţională îndeosebi la nivelul importurilor şi exporturilor de produse. Relaţiile ce intervin între diferitele categorii de agenţi economici se materializează sub forma diverselor tipuri de pieţe: piaţa bunurilor şi serviciilor. OBS. instituţiile financiare sunt agenţi economici ce apar în cadrul pieţei intermediind între cererea şi oferta de resurse financiare.

OBS. de la forma sa tradiţională reprezentată de halele publice la forma sa modernă bazată pe reţele de comunicaţii care generează adevărate şocuri asupra organizării schimburilor în întreaga lume.3.1. . asupra a ceea ce au nevoie precum şi cu privire la preţurile pe care le cer sau le propun în scopul încheierii tranzacţiei.5. piaţa a cunoscut evoluţii spectaculoase trecând prin stadii succesive. Mondializarea (globalizarea) pieţei 3.2. Piaţa apare ca un ansamblu de medii de comunicaţie prin care vânzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce oferă.4. în acelaşi timp contribuie la specializarea tot mai puternică şi la delimitarea domeniilor de acţiune atât în cadrul pieţelor naţionale cât şi la scară mondială. Principalele categorii de parteneri prezenţi în cadrul pieţei 3. Elementele care influenţează dinamica pieţei 3. Un asemenea cadru problematic este definit de noţiunea de piaţă.Conţinutul pieţei 12 Organizarea schimbului de mărfuri în realizarea căruia este antrenat comerţul constituie unul dintre actele fundamentale ale societăţii. Structura pieţei 3. Piaţa presupune existenţa unor forme specifice: existenţa unor agenţi economici autonomi interdependenţa dintre agenţii economici se bazează numai pe relaţiile contractuale şi nu de altă natură actele de vânzare-cumpărare trebuie să se desfăşoare în mod liber prezenţa cererii şi a ofertei în cadrul unei pieţe libere prezenţa preţurilor formate în mod liber ca o categorie indispensabilă a actului de vânzare-cumpărare. PIAŢA BUNURILOR ŞI SERVICIILOR 3.1. Piaţa reprezintă o categorie economică a producţiei de mărfuri care îşi regăseşte expresia în totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privite în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară. DEF.Economia Comerţului III. Pe măsura dezvoltării societăţii. Conţinutul pieţei 3. Un asemenea act antrenează aproape toate structurile sociale.

cererea în formare. b. În contextul unui asemenea cadru de definire accepţiunea practică dată conceptului de piaţă nu priveşte doar cererea şi oferta reală ci include şi cererea nesatisfăcută.2 Structura pieţei Complexitatea structurilor de piaţă este dată în principal de: a. Piaţa urbană. 4) Gruparea purtătorilor cererii pe medii de provenienţă: a. natura diferită a subiecţilor ce apar în relaţiile de piaţă. 2) Natura consumului. b. c. localizarea actelor de piaţă. În cadrul pieţei interne se disting o serie de pieţe locale cu trăsături specifice în ceea ce priveşte amploarea. Piaţa bunurilor de consum individual. . oferta potenţială. b. Piaţa internă care este reprezentată de totalitatea actelor de vânzare cumpărare ce au loc în interiorul unei ţări. Conţinutul pieţei examinat ca şi o categorie dinamică nu poate fi limitat la suma proceselor economice care au avut loc în mod efectiv ci trebuie extins şi asupra fenomenelor ce ar putea avea loc. 3. Piaţa serviciilor. În funcţie de acest criteriu piaţa se structurează astfel: a. Pentru a trata diferenţiat structurile de piaţă se utilizează următoarele criterii: 1) aria geografică sau perimetrul confruntării cererii cu oferta. b.Economia Comerţului 13 OBS. oferta pasivă etc. Piaţa externă sau mondială care este alcătuită din totalitatea pieţelor interne ale ţărilor ce formează piaţa mondială. Piaţa bunurilor industriale şi de echipamente. În funcţie de acest criteriu întâlnim: a. Lărgirea schimburilor şi a sistemului de relaţii dintre ţări a determinat o creştere puternică a pieţei mondiale. marea diversitate a produselor care formează obiectul actului de schimb. Piaţa bunurilor. 3) După modul de materializare al activităţii ce formează obiectul actului de schimb avem: a. structura şi sezonalitatea actelor de piaţă.

3. a) piaţa urbană: Are o pondere foarte ridicată în cadrul oricărei economii naţionale. Se caracterizează printr-o puternică atracţie comercială în raport cu zonele învecinate.Economia Comerţului b. Acest fenomen este propriu dezvoltării economiei de piaţă contemporane şi evidenţiază . Mărfurile de import au rolul de a completa unele insuficienţe indigene b. Reducerea treptată a consumului natural sau aşa-zisa denaturalizare a consumului. 2. Mărfurile de import au rolul de a diversifica oferta. Importurile de mărfuri au un rol important în cadrul pieţei. Se caracterizează printr-o mare mobilitate şi elasticitate şi printr-un sistem superior de dezvoltare. Producţia de bunuri industriale şi agricole. b) piaţa rurală: 1) se caracterizează printr-un nivel ridicat de dispersare 2) se caracterizează printr-o rigiditate puternică 3) se caracterizează printr-un ritm evolutiv mai lent 4) nu reflectă în totalitate consumul dintr-o anumită zonă datorită consumului natural sau autoconsumului. Se caracterizează printr-un nivel ridicat al activităţii comerciale. Piaţa rurală. Importurile de produse. 14 Are un grad ridicat de concentrare datorită densităţii mari ce caracterizează lumea urbană. 4. Veniturile băneşti şi capacitatea de investiţii a populaţiei şi a întreprinzătorilor (exprimă puterea de cumpărare). Veniturile băneşti acţionează asupra pieţei prin intermediul cererii de mărfuri deoarece determină nivelul şi structura cererii respective şi reprezintă condiţia realizării ofertei şi a relaţiilor de piaţă. 3. Elementele care influenţează dinamica pieţei bunurilor şi serviciilor 1. 3. ţinându-se seama de următoarele aspecte: a. Mărfurile importate trebuie să deţină o pondere mai mică pe piaţă în raport cu producţia indigenă. Este considerat ca unul dintre factorii principali deoarece determină volumul ofertei de mărfuri asigurând posibilitatea satisfacerii cererii consumatorilor finali sau a utilizatorilor.

7. piaţa poate creşte ca urmare a diminuării autoconsumului şi apelarea la actele de vânzare cumpărare. Elemente de ordin social-cultural: Repartizarea populaţiei pe nivele de instruire. Normele şi valorile sociale cele mai răspândite.4. Acest fenomen al autoconsumului se află sub influenţa următorilor factori: Dezvoltarea şi modernizarea agriculturii. diverse reglementări cu incidente asupra activităţii agenţilor economici din cadrul pieţei. Modul şi nivelul de trai al populaţiei. Modernizarea comerţului la sate. Amploarea procesului de modernizare a localităţilor rurale. b. Elementele de ordin tehnologic. 3. diverse restricţii privind metode de vânzare şi publicitate. Aceste elemente îşi pun amprenta pe evoluţia de ansamblu a pieţei. b. Elementele de ordin legislativ – instituţional. Cultele religioase şi intensitatea practicilor religioase.Economia Comerţului 15 legătura dintre evoluţia pieţei şi cea a autoconsumului populaţiei. piaţa poate avea o creştere direct proporţională cu creşterea consumului în condiţiile în care autoconsumul este inexistent sau are o pondere foarte redusă. reglementări de preţ etc. Schimbarea structurii populaţiei pe categorii sociale. c. În legătură cu acest fenomen apar 2 probleme: a. Normele juridice. Principalele categorii de parteneri prezenţi în cadrul pieţei Aceşti parteneri pot fi structuraţi în 6 categorii: Consumatorii sau utilizatorii finali – reprezintă categoria cea mai importantă. . Fenomenul de autoconsum este specific pieţelor rurale. diferite hotărâri guvernamentale care influenţează modul de desfăşurare a diverselor activităţi comerciale având în vedere următoarele aspecte: a.

Distribuitorii – reprezintă o importantă categorie prezentă în cadrul pieţei ca urmare a faptului că. Prezenţa lor se justifică prin faptul că ceilalţi intermediari sau distribuitori nu pot acoperi integral spectrul de probleme cu care se confruntă consumatorii. 3. cabinete medicale. Prescriptorii consilieri – au un rol specializat în cadrul pieţei.Mondializarea sau globalizarea pieţei Economia contemporană se confruntă cu o veritabilă maree a comerţului mondial. În contextul unor asemenea evoluţii. relaţia piaţă internă – piaţă mondială se transformă treptat într-un mijloc de integrare şi asigurare a unor fluxuri curente şi reciproce . În aceste condiţii. Furnizorii – sunt cei care produc diverse bunuri şi servicii ce concură la asigurarea fluxului complex al fiecărui produs prezent pe piaţă. cea mai mare parte a firmelor producătoare nu-şi vând produsele consumatorilor ci apelează la o serie de intermediari. Aceasta înseamnă că activitatea comercială creşte mai puternic decât producţia dar mai înseamnă şi că fiecare ţară poate să realizeze o parte din produsele sale pe terţe pieţe străine şi. activitatea desfăşurată de farmacii). Concurenţii – aceştia reprezintă elementul de profil al economiei de piaţă. firme de design). Concurenţa exercită o mare influenţă asupra fiecărui întreprinzător punându-şi amprenta pe dinamismul pieţei. deci nu ei sunt cei care decid să aleagă produsul pe care urmează să-l consume. finanţe. în acelaşi timp. au apărut în cadrul pieţei firme specializate pe acţiuni de consultanţă.5. contabilitate.Economia Comerţului 16 Cumpărătorii – apar ca o categorie distinctă în cadrul pieţei ţinându-se seama că sunt numeroase cazuri când nu consumatorii finali sunt cei care cumpără. Comportamentele distribuitorilor şi în mod deosebit tipul şi sensul deciziilor lor de distribuţie au un rol important atât în derularea vânzărilor fiecărei firme producătoare cât şi în evoluţia de ansamblu a pieţei. prin importuri să pună la dispoziţia consumatorilor mărfuri din toate colţurile lumii. Aceste firme acordă asistenţă de specialitate cumpărătorilor în scopul orientării şi fundamentării deciziilor de achiziţie (firme de consultanţă de marketing. Sunt grupuri de mărfuri pe piaţă pentru care autorizarea comercializării impune prezenţa obligatorie a prescriptorilor (ex.

Elementele ce contribuie la procesul de globalizare sunt: 1. Procesul globalizării îşi găseşte câmp de acţiune numai în cadrul societăţilor cu o economie de piaţă funcţională. O problemă aparte în cadrul acestei relaţii piaţă internă – piaţă mondială o reprezintă întreprinzătorul (producător sau comerciant). Procesul de globalizare a fost puternic accelerat de apariţia şi dezvoltarea societăţilor multinaţionale. Acesta trebuie să dispună de o mare libertate de acţiune pentru a putea fi prezent pe terţe pieţe interne indiferent de sediul şi originea sa. important este faptul că pot să achiziţioneze produse de calitate indiferent de provenienţa acestora. Distincţia între cele două componente ale pieţei şi anume piaţă internă – piaţă mondială urmează să se mai facă doar de organismele administraţiei de stat care trebuie să asigure legislaţia necesară conectării şi integrării celor două componente.Economia Comerţului 17 de produse şi servicii. în concordanţă cu legislaţia şi normele juridice specifice fiecărei ţări. . dezvoltarea şi modernizarea căilor de comunicaţii 2. perfecţionarea sistemelor bancare. Pentru consumatori. Din punct de vedere al consumatorului distincţia piaţă internă – piaţă mondială nu are nici o importanţă. Caracteristica de bază a acestor societăţi multinaţionale o reprezintă uşurinţa şi rapiditatea de acţiune în direcţia promovării tehnologiilor moderne care facilitează localizarea sau relocalizarea punctelor de afaceri în funcţie de cerinţele şi capacitatea punctelor de vânzare.

STRUCTURA ŞI LEGILE SALE ECONOMICE 4. Sub forma sa potenţială. stabilirea unei ierarhii ce structurează nevoile de consum atât ale populaţiei cât şi ale unităţilor economico-sociale. nevoi de bază b.3Limitele consumului. 4. DEF. după mobilul formativ al acestor nevoi: a.1Nevoile de consum. nevoile pot fi grupate după următoarele criterii: 1. Dinamica şi modificarea în timp a consumului.2. 4.1. materiale şi spirituale ale vieţii oamenilor corespunzător nivelului de dezvoltare a societăţii. nevoi spirituale c. 4.5. nevoi sociale . 4. 4. Pentru orientarea activităţii comerciale ce se desfăşoară în cadrul pieţei important este faptul că nevoia trebuie înţeleasă: ca un ansamblu de trebuinţe reale determinate de nivelul concret de dezvoltare al societăţii. instituţiilor şi unităţilor economice producătoare de bunuri şi servicii. Aceasta presupune: o evaluare corespunzătoare a consumului respectiv.Propensiunea consumului. nevoi generate de procesul de producţie 2. nevoia se situează înaintea posibilităţilor de satisfacere reprezentând de fapt un puternic impuls pentru dezvoltarea producţiei sociale. Nevoile de consum 18 Orientarea tuturor activităţilor ce se desfăşoară în cadrul pieţei implică o cunoaştere amănunţită a consumului.4.Structura consumului. după caracterul nevoilor: a. Nevoia reprezintă o categorie complexă ce apare ca o expresie a condiţiilor sociale. CONSUMUL. nevoia conţine o mare diversitate de trebuinţe ce alcătuiesc un sistem deschis.Economia Comerţului IV. nevoi materiale b. Ţinând cont de aceste aspecte.Legile Engel. Nevoia reprezintă ansamblul trebuinţelor oamenilor.

nevoi complexe ce implică atât consum de bunuri cât şi de servicii (ex. CRITERII: locul consumului în asigurarea evoluţiei societăţii: consum intermediar – reprezintă bunurile şi serviciile consumate în cursul unei perioade în procesul de producţie consumul final – are în vedere bunurile şi serviciile utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor umane. după volumul şi structura cheltuielilor efectuate de populaţie în vederea satisfacerii trebuinţelor: consum de bunuri destinate satisfacerii nevoilor de bază: hrană. Consumul îmbracă forme diferite în funcţie de: • • • natura nevoilor satisfăcute modalităţile concrete de satisfacere a nevoilor sursele de alimentare a consumului. consum de servicii strict necesare traiului: asistenţă medicală. nevoi ce implică consum de bunuri materiale b. 4. Structurile specifice consumului. consum de bunuri semidurabile – articole de sticlărie.2. chiriile. în funcţie de tipul produselor: consum de produse alimentare consum de produse nealimentare consum de servicii consum de energie după durata de viaţă a produselor: consum de bunuri durabile – bunuri de folosinţă îndelungată. . Structura consumului Satisfacerea diferitelor tipuri de nevoi are loc prin intermediul actului de consum.Economia Comerţului 3. produse destinate igienei. textile. îmbrăcăminte. transport. serviciile de alimentaţie publică). servicii de ordin cultural. pielărie. după natura valorilor de întrebuinţare care asigură satisfacerea diverselor nevoi: a. nevoi ce implică consum de servicii 19 c. consum de bunuri nondurabile – produse care se folosesc prin distrugerea în consum: produse alimentare.

propensiunea consumului. în consecinţă. Aici se încadrează o serie de consumuri care sunt decise de stat fără consultarea consumatorilor. totuşi producătorii. Aici se încadrează o serie de servicii publice colective care asigură prestaţii în beneficiul general al colectivităţii şi nu fiecărui cetăţean în parte. care vor fi consumate. comercianţii şi bancherii sunt cei care decid natura şi calitatea bunurilor care vor fi vândute şi.Economia Comerţului 20 consum de produse de lux: o paletă largă de produse din grupa aparaturii electrocasnice. cheltuieli generate de ordinea publică. 4.3. Limitele consumului I. O primă limită a consumului este impusă de organismele statului. 4. pe lângă faptul că pune consumul în relaţie directă cu veniturile. Propensiunea consumului Propensiunea consumului reprezintă raportul dintre consumul total şi venituri ca elemente ale PIB sau PNB. cu întreţinerea justiţiei şi care reprezintă 20% din consumul total. Cu toate că nevoile reprezintă elementul de fundamentare şi pornire a producţiei. III. Este vorba de aşa-numitele consumuri etatizate: cheltuieli de apărare naţională. reliefează şi tendinţa constantă a gospodăriilor ca. comercianţilor şi bancherilor. Această limitare determinată chiar de consumator reprezintă o bună oportunitate pentru întreprinzătorul comercial care încearcă să o valorifice din plin. Oricât de independent s-ar putea considera consumatorul el rămâne tributar categoriei sociale din care face parte şi parţial tributar categoriilor cărora ar dori să aparţină. fundamentându-şi acţiunile pe această orientare. lipsindu-i pe aceştia de posibilitatea de alegere directă şi reală. După Keynes. Această dependenţă afectează aspiraţiile consumatorului începând cu alegerea modului de viaţă şi terminând cu petrecerea timpului liber. Pentru a urmări relaţia dintre consum şi venituri există două posibilităţi: . Creşterile respective nu înregistrează aceleaşi proporţii deoarece concomitent cu sporirea consumului populaţia tinde să-şi sporească şi economiile. A treia limită a consumului este dată chiar de către colectivitatea consumatorilor. Consumatorul devine într-un asemenea context un criteriu de localizare a individului şi a familiei sale pe scara ierarhiei sociale.4. II. să-şi sporească consumul. O a doua limită a consumului vine din partea producătorilor. pe măsura creşterii veniturilor.

25 0.venituri C . fapt care este important pentru că comensurează comportamentul populaţiei privind alocarea veniturilor între consum şi economii. .80 0.17 0.propensiunea 300 312 324 336 348 360 246 250 253 255 257 259 0.17 0.76 0. 2. propensiunea medie a consumului (c) c= C X unde c=propensiunea consumului X=nivelul venitului C=nivelul consumului Propensiunea medie a consumului constă în a considera un nivel oarecare al venitului şi a calcula relaţia procentuală dintre consum şi venit.74 0.72 Într-o accepţiune macroeconomică. propensiunea marginală c' = X .17 Pe măsura creşterii veniturilor sporul de venit tinde să fie economisit pentru economii.Economia Comerţului 21 1.33 0.78 0.veniturile C – consum C' X' X’ – variaţia veniturilor C’ – variaţia consumului c’ – propensiunea marginală 300 312 324 336 348 360 246 250 253 255 257 259 12 12 12 12 12 4 3 2 2 2 0. propensiunea medie a consumului implică modul în care într-o economie sunt repartizate veniturile globale între consum şi economii.82 0.consum C . X .

Ierarhizarea consumului conform lui Engle are în vedere următoarele aspecte: 1. Propensiunea marginală oferă informaţii referitoare la modul de utilizare a sporului de venit (are în vedere comportamentul consumatorului în funcţie de variaţia veniturilor). populaţia se orientează spre achiziţionarea unor bunuri necesare confortului 3. Semnificaţia Ec indică în procente cum evoluează consumul. populaţiile din societăţile dezvoltate cu venituri mari evoluează spre aşa-zisa societate a serviciilor (produse de lux). a observat că unele consumuri cresc mai repede decât venitul naţional. 4. Engle. aproape imposibil de cuantificat însă cercetarea sa în timp pe baza bugetelor de cheltuieli evidenţiază anumite tendinţe clare şi o anumită structurare a consumului. Legile Engel. populaţiile cu nivel de viaţă scăzut cheltuiesc cea mai mare parte a veniturilor pentru satisfacerea nevoilor de bază 2. Dinamica şi modificarea în timp a structurii consumului La o primă analiză consumul poate apărea foarte bulversat şi dezordonat. în condiţiile în care veniturile variază cu “n” procente. pe baza analizei asupra consumului şi asupra venitului naţional.Economia Comerţului 22 Concluzie: Propensiunea medie indică modul de alocare a veniturilor în întregime între consum şi economii. Potrivit aceloraşi legi au fost realizate structuri şi în sistemul de clasificare a diferitelor bunuri de consum în funcţie de gradul de elasticitate al consumului în raport cu veniturile: Ec = ∆Y Y : ∆X X Ec =coeficientul de elasticitate al consumului în raport cu venitul X=venituri Y=consum ∆ X=sporul sau diminuarea veniturilor ∆ Y=sporul sau diminuarea consumurilor Unde: Ec = reprezintă raportul între variaţiile relative ale unei variabileY (consumul) avută în vedere ca dependentă şi variaţiile relative ale unei variabile X (veniturile) considerată independentă.5. În funcţie de acest coeficient întâlnim următoarea clasificare: . pe măsura creşterii veniturilor şi a nivelului de viaţă. altele mai încet sau stagnează iar unele din acestea cunosc aceleaşi ritmuri.

bunuri superioare (de lux) Ec >1.Economia Comerţului 23 1. bunuri pentru întreţinerea sănătăţii etc. băuturi. 2. Exemplu: ţigări. Exemplu: bunuri sau servicii destinate timpului liber. bunuri sau servicii neutre Ec ≅ 1. . bunuri inferioare Ec <1. vestimentaţia de modă. O creştere a veniturilor de un procent determină o creştere a consumului de peste un procent. Semnifică faptul că o creştere a veniturilor de un procent determină o creştere a consumului sub un procent. 3.

2. cererea face legătura între nevoi şi consumul efectiv.Formele de manifestare ale cererii de mărfuri 5. datorită autoconsumului 2. Cererea de mărfuri se referă la: bunurile şi serviciile destinate consumului final bunurile şi serviciile destinate consumului intermediar. sfera trebuinţelor nu este constantă. Analiza în timp a raportului dintre nevoi şi cerere reliefează doar o tendinţă de apropiere a cererii de mărfuri de nivelul trebuinţelor cuprinse în nevoie datorită următoarelor motive: 1.1. Conţinutul cererii de mărfuri Întâlnirea şi confruntarea finală a dimensiunilor şi structurii consumului cu producţia în cadrul pieţei are loc sub forma raportului cerere-ofertă. În ambele cazuri 1. ca o categorie economică a pieţei. cererea nu exprimă decât nevoia solvabilă. În timp ce nevoia cuprinde toată sfera trebuinţelor. Cererea precede consumul reprezentând de fapt un consum potenţial. un conţinut economic obiectiv.3.Conţinutul cererii de mărfuri 5. datorită intervenţiei statului în consumul populaţiei 3. reprezintă forma de materializare a nevoii reale. Cererea are: 1.Factorii de influenţă ai cererii de mărfuri 5.1. o parte din nevoi este satisfăcută prin consumul natural. DEF. OBS. 2. datorită mutaţiilor în timp intervenite în structura autoconsumului. CEREREA DE MĂRFURI 5. şi 2. Cererea de mărfuri. 3. Ca materializare a nevoilor reale solvabile. cererea are o sferă de cuprindere mult mai mică decât noţiunea de nevoie.Economia Comerţului 24 V. OBS. determinat de priorităţile cu care sunt satisfăcute diferitele trebuinţe în funcţie de disponibilităţile băneşti . Sfera de cuprindere a cererii este mai mică decât cea a consumului din următoarele motive: 1. cererea cuprinde trebuinţele pentru care există posibilitatea reală a satisfacerii lor (cererea presupune existenţa puterii de cumpărare). OBS.

Economia Comerţului 2. în funcţie de modul de formare şi fixare a cererii asupra produsului: a. în funcţie de posibilitatea de manifestare a nevoilor: a. 3. încălţăminte. o materializare a nevoilor populaţiei pentru bunuri şi servicii 2. OBS. cerere curentă – se manifestă pentru mărfurile de primă necesitate (produse alimentare de bază) b.2. cu toate că pot exista separat nevoi. venituri disponibile şi preferinţe. cerere potenţială – este vorba de nevoi reale dar care nu se manifestă pe piaţă în principal din două motive: i. uleiul). 25 Concluzie: Ţinând seama atât de latura obiectivă cât şi de cea subiectivă a cererii. O eventuală dereglare între cele trei grupe de fenomene. obiecte de uz casnic) c. . cererea nu se modifică pe piaţă datorită insolvabilităţii cumpărătorilor 2. artizanat etc. în funcţie de manifestarea în timp a cererii: a. articole de artă. 5. dorinţelor şi intenţiilor de cumpărare.). zahărul. pentru comerţ apar importante următoarele aspecte: În cadrul pieţei cererea reprezintă: 1. Forme de manifestare ale cererii de mărfuri Aceste forme se clasifică după următoarele criterii: 1. mărfurile faţă de care ar trebui să se manifeste nu se comercializează încă sau sunt în cantităţi insuficiente ii. cerere rară – este specifică bunurilor de folosinţă îndelungată. un conţinut subiectiv determinat de preferinţele individuale ale consumatorului. cerere efectivă – se manifestă pe piaţă având o solvabilitate corespunzătoare b. ea se poate referi la o serie de produse cumpărate în anumite ocazii (cadouri. o materializare a preferinţelor. o materializare a puterii de cumpărare a populaţiei 3. necoincidenţa lor în timp şi pe obiect determină să nu avem de a face cu o cerere efectivă. cerere fermă – se caracterizează prin faptul că fixarea consumatorilor asupra produsului necesar are loc înaintea contactului cu unitatea comercială (produse de primă necesitate şi sortiment simplu ca pâinea. cerere periodică – se caracterizează prin repetabilitate la perioade de timp determinate de natura de întrebuinţare a produsului sau de sezonalitatea consumului (îmbrăcăminte.

preţul – reprezintă un produs al pieţei care are importante implicaţii atât asupra volumului cât şi asupra structurii cererii. calităţi sau preţuri. Factorii de influenţă ai cererii de mărfuri Cererea de mărfuri se formează şi se modifică în volum şi structură sub influenţa a numeroşi factori ce acţionează ca nişte fenomene cauzale asupra cererii de mărfuri în cadrul pieţei. venind în ajutorul produsului de bază (film). cerere spontană – se formează în contactul cu marfa exprimând preferinţele individuale ale consumatorului pentru modele. respectiv amplifică gradul de satisfacere asigurat de către cererea de bază (accesorii la haine).Economia Comerţului 26 b. oferta de mărfuri – care influenţează atât volumul cât şi structura cererii de mărfuri. haine). cerere de bază – se manifestă faţă de mărfurile care satisfac o anumită trebuinţă determinată a cumpărătorului (aparat foto.3. 4. Factorii demografici: a. numărul populaţiei – influenţează volumul cererii de mărfuri. după gradul de corelare al cererii cu oferta: a. . veniturile curente şi avuţia – care influenţează volumul cererii. 5. după gradul în care mărfurile participă la satisfacerea trebuinţelor: a. cererea complementară – satisfac o trebuinţă aflată în legătură strânsă cu aceea faţă de acre s-a manifestat cererea de bază. c. b. sistemul taxelor şi impozitelor – în general este un factor restrictiv ce acţionează asupra cererii de mărfuri. d. Aceşti factori sunt: 1. cerere nesatisfăcută – în momentul manifestării sale nu s-a corelat cu oferta. c. cerere satisfăcută – reprezintă acea parte a nevoii solvabile care în momentul manifestării sale s-a corelat cu oferta datorită concordanţei în timp şi spaţiu. culori. Factori economici: a. b. structura cât şi modul de manifestare prin intermediul puterii de cumpărare şi de investire ce se manifestă în cadrul pieţei. 5. 2. b. cerere suplimentară – se manifestă faţă de o marfă care apare necesară în mod obligatoriu în satisfacerea unei trebuinţe.

formele de relief şi climă ce influenţează cererea de mărfuri 6. c. sezonalitatea producţiei – este specifică mărfurilor agro-alimentare. sezonalitatea consumului – este determinată de caracterul oscilant al manifestării nevoilor populaţiei. starea de sănătate a populaţiei d. tradiţii şi obiceiuri de consum c. b. preferinţa pentru confort b.Economia Comerţului 27 b. Factorii sociali: a. sezonalitatea producţiei şi a consumului i. tendinţa de economisire 4. numărul şi componenţa familiilor – influenţează în special cererea pentru produse de folosinţă colectivă. sexe şi profesii – care influenţează în principal structura cererii de mărfuri. moda 5. sezonalitatea realizării veniturilor populaţiei din mediul rural. Factorii psihologici: a. 3. c. structura pe vârste. Factorii naturali – climaterici: a. cererea oscilează. gradul de urbanizare b. ii. Fenomenele de sezonalitate: a. această sezonalitate determinând un nivel diferit al ofertei pe parcursul anului şi deci. . Orientarea cererii populaţiei către servicii ca alternativă de satisfacere a nevoilor de consum (cumpărarea aparatelor de fitness doar pentru serviciile oferite). sezonalitatea călătoriilor de plăcere şi petrecerea timpului liber. 7.

Caracteristicile ofertei de mărfuri 6.Economia Comerţului 28 VI. Aceste acte de vânzare-cumpărare preced şi condiţionează trecerea mărfurilor din sfera circulaţiei în sfera consumului. stocul de marfă existent în anumite verigi ale circuitului economic (oferta pasivă). OBS. Dinamica ofertei de mărfuri reflectă trecerea de la condiţiile actuale la posibilităţile viitoare respectiv trecerea de la oferta reală la cea potenţială.1. în cadrul pieţei. Oferta de mărfuri se referă atât la un volum de bunuri cât şi la procesul de mişcare al bunurilor de la producător la consumator. Sub aspectul sferei de cuprindere. oferta bunurilor de larg consum 2. fondul de marfă la dispoziţia reţelei de distribuţie (oferta reală sau efectivă) 2. oferta de mărfuri se referă atât la mărfurile existente în circulaţie cât şi la cele ieşite din fabricaţie ce urmează a fi trimise spre piaţă. Oferta potenţială trebuie să reprezinte materializarea în timp a nevoilor consumatorilor. În profil macroeconomic. Drept urmare.Structura ofertei de mărfuri 6.1. Realizarea ofertei are loc în urma confruntării finale cu cererea prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. Oferta reală de mărfuri este ceea ce se pune la dispoziţia pieţei în momentul analizei. Ca atare se întâlneşte: 1.3. OFERTA DE MĂRFURI 6.Conţinutul ofertei de mărfuri 6. oferta cuprinde toate produsele destinate satisfacerii consumului prin intermediul circulaţiei mărfurilor. . se disting următoarele două elemente: 1.2. OBS. oferta bunurilor industriale şi de echipamente. Conţinutul ofertei de mărfuri Producţia realizată în vederea satisfacerii nevoilor de consum se confruntă cu cerinţele societăţii în cadrul pieţei sub forma ofertei de mărfuri. Oferta de mărfuri trebuie analizată în dinamică.

Oferta de produse alimentare – aceste produse fac parte din categoria bunurilor de consum curent şi se caracterizează prin: i. durata de viaţă a produselor: a. oferta de produse destinate consumului final b. participarea în cadrul mai multor acte de folosire. oferta de produse de echipamente – este vorba de bunuri de utilizare productivă a căror durată de viaţă este mai mare de 5 ani. bunuri non-durabile – este vorba de articole de uz curent. sunt mai afectate de fenomenul de obsolescenţă (uzura morală). relativ uşor accesibile ca preţ şi posibilităţi de aprovizionare. distrugere continuă în procesul de consum.Economia Comerţului 29 6. ofertă de produse destinate consumului intermediar c. vânzări de masă adresându-se tuturor categoriilor de consumatori. 2. Structura ofertei de mărfuri Oferta de mărfuri se structurează având în vedere următoarele criterii: 1. cu puţine excepţii participă la un singur ciclu de folosire. restricţii cu privire la condiţiile de păstrare şi conservare. se uzează progresiv. iii. iv. deţin un loc bine determinat în consum şi ca atare generează o cerere constantă. ii. existenţa unui anumit grad de perisabilitate şi alterabilitate. 3. Oferta de bunuri durabile – are în vedere produsele de folosinţă îndelungată. caracterizându-se printr-o perioadă mai mare de utilizare. aceste produse intră în consum asociate cu altele. destinaţia produselor în procesul de consum: a. ii. . iii. ii. în general standardizate. iii. utilizarea lor făcându-se prin distrugere în consum. Se mai caracterizează prin: i. v.2. criteriul merceologic: a. în marea lor majoritate. existenţa termenelor de garanţie. Această grupă de mărfuri se caracterizează prin: i. b.

Conectarea pieţelor interne la circuitul mondial de valori (globalizarea pieţei). în mod curent. social. Caracteristicile ofertei de mărfuri 1. Produse de încălţăminte iii. b. Acest fenomen prezintă importanţă pentru oferta de mărfuri cel puţin din două puncte de vedere: . 2. b. Fenomenul apare ca urmare a două elemente ce acţionează concomitent în cadrul economiei mondiale: a. în general. Produse metalice iv. cultural şi de confort cât şi trebuinţe ce ţin de consumul intermediar. 6. Bunuri sau servicii de lux – în majoritatea lor sunt produse cu semnificaţie socială. Posesia sau cumpărarea lor procură o satisfacţie episodică (de recunoaştere socială) şi mai puţin practică. ofertă de bunuri primare de consum – are în vedere bunuri destinate satisfacerii nevoilor de bază ale populaţiei. Sunt produse solicitate la intervale mai mari de timp şi chiar foarte rar. Împletirea strânsă a bunurilor cu serviciile în procesul de satisfacere a nevoilor şi creşterea considerabilă a ponderii serviciilor ca element constitutiv al ofertei. Produse chimice v. Oferta de produse nealimentare – este vorba de produse ce satisfac cerinţe foarte variate incluzând atât trebuinţe de ordin fiziologic. Tendinţa de creştere continuă şi în ritm intens a volumului de mărfuri oferite pe piaţă. Datorită complexităţii sortimentale grupa de mărfuri nealimentare se divide în mai multe subgrupe: i. ofertă de bunuri de necesitate medie – produse destinate satisfacerii nevoilor de confort.Economia Comerţului 30 vi. Aceste produse sunt solicitate. Produse textile ii. Sporirea permanentă a capacităţilor de producţie şi a productivităţii muncii b. înlocuirea lor se face cu anumite reţineri din partea consumatorilor generând greutate în restructurarea ofertei în cadrul pieţei. Produse electronice şi electrice. 4. locul produselor în consumul populaţiei şi modul lor de solicitare: a. c.3.

b. procesul de diversificare al ofertei de mărfuri îmbracă 2 aspecte importante: a. superioare calitativ. 3. forţând-o la preocupări de perfecţionare. Asigurarea unui proces superior de utilizare a bunurilor din structura ofertei ca urmare a faptului că unele servicii contribuie la sporirea gradului de satisfacţie a consumatorului. Noţiunea de ciclu de viaţă al unui produs exprimă perioada în care produsul există în cadrul pieţei (vezi CVP de la marketing). Multiplicarea şi reînnoirea sortimentelor în cadrul pieţei reprezintă o reflectare a modificărilor OBS. n mecanismul nevoilor şi cel de satisfacere a cererii.Economia Comerţului 31 a. diversificare sortimentală. Drept urmare. b. Creşterea calităţii bunurilor ce alcătuiesc oferta de mărfuri. În nevoile consumatorilor. . schimbarea structurii sortimentale prin dispariţia produselor vechi de pe piaţă. Ciclul de viaţă al produsului nu trebuie confundat cu durata fizică de viaţă (ciclul de utilizare). Dezvoltarea ofertei de servicii generează chiar o concurenţă cu oferta mărfurilor. Sporirea calitativă a ofertei de mărfuri se materializează în două procese importante: a. La acestea se adaugă şi faptul că deprecierea calitativă a unui produs este amplificată continuu de deprecierea funcţională datorită apariţiei de noi produse. îmbunătăţiri calitative şi politici avantajoase de preţuri. Îmbunătăţirea parametrilor de calitate la produsele existente pe baza unor noi procese de valorificare a materiilor prime şi a perfecţionării tehnologiilor de fabricaţie. Existenţa unor pieţe din ce în ce mai exigente. Înnoirea produselor în cadrul pieţei este un proces ce are o strânsă legătură cu ciclul de viaţă al produsului. Această caracteristică este generată de două aspecte: a. profunde care intervin: a. Înnoirea produselor şi diversificarea ofertei de mărfuri. b. lărgirea gamei sortimentale prin apariţia produselor noi pe piaţă care se adaugă celor existente. b. Diversificarea producţiei prin apariţia produselor noi. 4. b. Perfecţionarea tehnologiilor de producţie.

Concluzie: Procesul de înnoire şi diversificare a ofertei de mărfuri are în vedere următoarele aspecte: 1) progresul rapid al ştiinţei şi tehnicii determină îmbogăţirea ofertei de mărfuri cu noi produse. lucru care se explică prin reducerea ciclului de viaţă al produselor.Economia Comerţului 32 Durata fizică de viaţă are în vedere timpul scurs între data fabricaţiei unui produs şi distrugerea sau casarea produsului în urma consumului sau a utilizării. . 2) acelaşi fenomen de progres rapid al ştiinţei şi tehnicii generează însă şi o serie de consecinţe. pentru comerţ apare o creştere a riscului comercial (producătorii de calculatoare: nu pot avea stocuri la detailişti deoarece aceste produse au o durată de viaţă scurtă). În aceste condiţii.

Conţinut şi utilizări 7. Ca expresie bănească a bunurilor.1. cheltuieli de fabricaţie. cheltuielile acoperite prin preţ sunt: a. diferite taxe şi impozite (altele decât impozitele pe produs adică accizele). Tipologia preţurilor 7. cheltuieli cu dobânzile. Pe lângă acest raport. Adaosul comercial este calculat şi adăugat atât de comerţul cu ridicata cât şi de către comerţul cu amănuntul. Mărimea adaosului comercial diferă de la un sector de activitate la altul precum şi de la o firmă la alta. Astfel. c. combustibilului. Preţul trebuie să se formeze în mod liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă. prin comportamentul nedirijat al agenţilor economici. PREŢURILE ÎN COMERŢ 7. cheltuieli de desfacere. b. preţul trebuie să acopere cheltuielile şi să genereze profit. Ca aspecte macroeconomice ale economiei de piaţă trebuie avute în vedere libertatea comerţului şi libertatea preţurilor. în acest caz.3. la preţuri formate în mod liber. amortizarea capitalului fix. Preţul. Asemenea libertăţi se referă la posibilitatea confruntării pe orice zonă de piaţă a bunurilor economice indigene sau străine. Preţul.Economia Comerţului 33 VII. e. 2) la nivelul firmelor cu activitate de comerţ. cheltuieli de achiziţionare a materiilor prime. Conţinut şi utilizări. Preţul reprezintă una din pârghiile frecvent utilizate în mecanismul economiei de piaţă.2. preţul depinde şi de numeroase alte variabile: 1) la nivelul producătorilor. Condiţii de livrare 7. materialelor auxiliare. cheltuieli de marketing şi administraţie. g. în structura preţului este cuprins şi adaosul comercial. În cadrul activităţilor .1. d. f. preţul apare sub forma sumei de bani pe care o parte o pretinde şi o primeşte în calitate de vânzător de la o altă parte aflată în calitate de cumpărător al bunului respectiv.

constituirea bazei de calcul pentru TVA generată de valoarea adăugată în procesul de circulaţie al mărfurilor în cadrul activităţii unei firme de comerţ. Funcţiile adaosului comercial: acoperirea cheltuielilor de comercializare. PA – preţ de achiziţie. raportul cerere-ofertă existent pe piaţă. asigurarea vandabilităţii produsului.Economia Comerţului 34 comerciale ce importul şi exportul de mărfuri nu se operează cu noţiunea de adaos comercial ci cu cea de comision care îndeplineşte aceleaşi funcţii. 2) cantitatea achiziţionată şi vândută. Libertatea agentului economic în stabilirea cotei de adaos comercial este însă relativă deoarece prin mecanismele de piaţă se stabilesc o serie de restricţii determinate de: • • • • • concurenţă. Mărimea sumei adaosului comercial depinde de: 1) valoarea bunului economic exclusiv TVA. 3) cota relativă stabilită în mod liber de fiecare agent economic. TVA – taxă pe valoare adăugată. cota de adaos comercial se stabileşte: CAC = ∑A c PA − TVA unde: CAC – cota de adaos comercial. mărimea profitului propus. ∑A c − sumă de adaos comercial. asigurarea profitului. . În general. mărimea cheltuielilor de comercializare. Din suma adaosului comercial nu se acoperă suma TVA şi nici cheltuielile de achiziţionare a bunului respectiv Acestea reprezintă mărimi diferite în structura preţului.

în afara ţării. .2. 3) Preţul cu ridicata – este preţul la care vinde producătorul industrial (marele producător). Cheltuieli de desfacere în funcţie de condiţiile de franco (livrare) c.Economia Comerţului 35 7. d. Tipologia preţurilor În procesul circulaţiei mărfurilor preţul este întâlnit atât cu ocazia cumpărării. Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare şi manipulare conexe mărfurilor importate dar achitate pe parcursul extern. preţul de vânzare va trebui să fie mai mare decât preţul de cumpărare. Se compune din: a. e. achiziţionării sau aprovizionării cât şi cu ocazia vânzării produselor. Profitul producătorului d. g. c. f. Cheltuieli de producţie b. dacă nu au fost incluse în preţul mărfii (acest lucru depinde de condiţia de livrare). b. 2) Preţul negociat la achiziţionarea produselor agricole – este întâlnit în tranzacţiile comerciale dintre producătorii agricoli şi diverse firme comerciale. Cota procentuală stabilită de Ministerul Finanţelor. Valoarea oricăror alte cheltuieli ocazionale efectuate pe parcurs extern. Accize. TVA plătită de producător 4) Preţul de import (sau preţul produselor de import) – este compus din: a. Pentru a se putea obţine profit. Dimensionarea lui urmăreşte asigurarea acoperirii cheltuielilor de producţie. Taxa vamală (conform tarifului vamal). Accize e. Valoarea cheltuielilor de transport şi de asigurare efectuate în valută. Valoarea declarată în vamă (în valută şi transformată în lei la cursul zilei). de desfacere precum şi obţinerea unui beneficiu de către producătorii agricoli. A) Preţurile de aprovizionare: 1) preţ de achiziţie prestabilit 2) preţ negociat la achiziţionarea produselor agricole 3) preţ cu ridicata 4) preţ de import 1) Preţul de achiziţie prestabilit (produse agricole) – este un preţ stabilit de către stat.

Economia Comerţului h. Structura preţului este identică cu preţul cu ridicata tratat la preţul de aprovizionare. 36 O asemenea structură a preţului se regăseşte la efectuarea importului direct făcut de firmele de import-export. Taxa vamală are o dimensiune corelată cu reglementările în vigoare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Taxa vamală. B) Preţurile de vânzare . b. suma TVA cuprinsă în preţul facturat se compune din următoarele elemente: a. c. Astfel. d. preţul cu ridicata este un preţ negociat. Valoarea mărfii declarată în vamă. b. . Prima sumă a fost inclusă în preţul de achiziţionare iar cea de-a doua sumă va fi adăugată la preţul de vânzare. de firmele grosiste şi detailiste. Comisionul punctului vamal. OBS. structura completă a acestui tip de preţ este: a. 2) Preţul de vânzare practicat de importatori (preţ de livrare al importului). e. În structura preţului respectiv. materiale. i. manipulare şi orice alte cheltuieli efectuate pe parcurs extern. aceasta deoarece vânzătorul este producătorul iar pentru el acest preţ este un preţ de vânzare. OBS. TVA. Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare. echipamente necesare activităţii de producţie (TVA deductibil). suma TVA anterioară generată de procesul de aprovizionare cu materii prime. Accizele. Valoarea cheltuielilor de transport şi asigurare pe parcurs extern. precum şi cu obligaţiile rezultate din clauza naţiunii celei mai favorizate dar şi din aderarea la unele organizaţii zonale (CEFTA). Structura preţului de livrare practicat de importator conţine toate elementele menţionate la preţul de aprovizionare pentru produsele de import plus câteva elemente specifice fiecărei firme. În majoritatea cazurilor. suma TVA generată de valoarea adăugată de producători în timpul procesului de producţie (TVA colectat).cuprind 4 mari tipuri: 1) Preţul cu ridicata – la care producătorii industriali vând produsele fabricate.

Comisionul firmei importatoare (suma absolută a acestuia se calculează înmulţind cota procentuală a comisionului cu suma care reprezintă baza de calcul a TVA plătită de importatori). g.Economia Comerţului f. Pentru produsele de import – apare în plus (pe lângă elementele anterioare) i. 3) Preţul de vânzare practicat de comerţul cu ridicata – apar două situaţii: a.3. TVA aferentă comisionului. 37 i. 7. 1) Pe piaţa internă se disting următoarele tipuri de condiţii de franco: . h. un rol important revine condiţiilor de livrare (condiţii de franco). Adaosul comercial practicat de firma detailistă. Suma TVA generată de acest adaos. Pentru produsele indigene – preţul cu ridicata cuprinde în plus faţă de elementele arătate anterior (la preţul de aprovizionare cu ridicata) adaosul comercial şi TVA aferentă adaosului comercial b. Condiţiile de livrare precizează cine suportă anumite cheltuieli. Comisionul punctului vamal. Comisionul firmei. În această situaţie vor apărea în plus: a. TVA. 4) Preţul de vânzare cu amănuntul – este preţul la care se vând produsele către consumatorul sau utilizatorul final. Plus alte cheltuieli suportate în afara comisionului. iii. întinderea spaţială a obligaţiilor asumate de fiecare partener şi sfera acestor obligaţii. b. Cheltuieli interne directe ( dacă nu sunt suportate din comision). Condiţii de livrare În cadrul politicilor de preţ. ii. Condiţiile de livrare se desfăşoară pe 2 coordonate: 1) Piaţa internă 2) Relaţii comerciale internaţionale.

a. descărcare cad în sarcina vânzătorului până la gara sau firma de expediţie. Franco-beneficiari – condiţie conform căreia vânzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile până la sediul cumpărătorului. el nu îşi asumă nici un risc cu privire la pierderile sau deteriorarea mărfii. De aici cheltuielile şi riscurile le suportă cumpărătorul. d.Economia Comerţului 38 a. . el angajează şi organizează în întregime transportul. Condiţia de livrare “C” – vânzătorul angajează transportul. organizarea şi desfăşurarea transportului. Franco-furnizori – are în vedere că toate cheltuielile apărute după eliberarea produsului din producţie le suportă cumpărătorul. asigurare. Condiţia de livrare “E” – vânzătorul ţine marfa la sediul său neimplicându-se în asigurarea. Sistemul Incoterms precizează condiţiile de livrare a mărfurilor în schimburile internaţionale (transport. b. 2) Condiţiile de livrare în relaţiile economice internaţionale (sistemul INCOTERMS). Condiţia de livrare “F” – vânzătorul se confruntă cu obligaţia de a livra marfa unui cărăuş angajat sau numit de către cumpărător. c. c. Condiţia de livrare “D” – are în vedere implicarea totală a vânzătorului. Încărcare. d. b. Franco-gara de expediţie (franco-expeditor) – este o condiţie de livrare în care toate cheltuielile de manipulare. El suportă toate riscurile şi costurile necesare aducerii sau ajungerii mărfii în ţara de destinaţie. Franco-staţia de destinaţie – vânzătorul suportă cheltuielile de transport şi manipulare până în acest punct al fluxului produselor. risc).

Tendinţele pe plan mondial în evoluţia comerţului cu ridicata 8. ca activitate auxiliară a producătorului: Producător [Comerţ cu Ridicata] Producător 3. Abordarea tipologica in activitatea comerciala de gros 1. OBS. Principalele deosebiri între comerţul cu amănuntul şi cel cu ridicata 1.Economia Comerţului 39 VIII.Conţinutul şi rolul comerţului cu ridicata Circulaţia mărfurilor ca fază a producţiei sociale în care se realizează valoarea mărfurilor şi trecerea lor în sfera consumului cunoaşte 2 stadii: 1. Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata poate fi organizată sub 3 modalităţi: 1. Conţinutul şi rolul comerţului cu ridicata 2. Circulaţia mărfurilor cu ridicata reprezintă stadiul în care mărfurile se cumpără şi se vând în partizi mari în scopul revânzării sau al prelucrării lor ulterioare. 3. circulaţia mărfurilor cu amănuntul. 2. în general sub formă de sortiment. ca activitate independentă – constituind obiectul comerţului cu ridicata: Producător Comerţ cu ridicata Comerţ cu amănuntul Comerţul cu amănuntul Consumator Consumator Consumator 2. Circulaţia mărfurilor cu amănuntul are în vedere cumpărarea mărfurilor de la diverşi producători sau comercianţi şi vânzarea acestora către consumatori. Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata priveşte cvasitotalitatea bunurilor realizate în procesul de producţie.1. 2. în comerţul cu amănuntul mărfurile intră în partizi mari şi pleacă în partizi mici. nu toate produsele care formează obiectul circulaţiei mărfurilor cu ridicata intră ca obiect în circulaţia mărfurilor cu amănuntul. în cadrul comerţului cu ridicata mărfurile circulă constituite în partizi mari sub forma loturilor industriale. comerţul cu ridicata se realizează în general între persoane juridice iar comerţul cu amănuntul se realizează între diverse tipuri de firme şi consumatori. circulaţia mărfurilor cu ridicata. Funcţiile comerţului cu ridicata 3. ca activitate integrată în cadrul marilor firme de comerţ cu amănuntul: [Comerţul cu ridicata] Comerţul cu amănuntul .

d. 3. Pentru a se realiza această funcţie. c. comerţul cu ridicata trebuie să organizeze un sistem de relaţii economice şi juridice cu: a.2. b. ea trebuie să se justifice pe de o parte din punct de vedere economic. 2. producătorii pentru furnizări de mărfuri. comerţul cu ridicata trebuie să-i asigure comerţului cu amănuntul o aprovizionare ritmică şi trebuie să-i mai asigure varietatea sortimentală. c. Organizarea aprovizionării reţelei comerţului cu amănuntul În acest scop. Prezenţa comerţului cu ridicata ca intermediar nu este obligatorie. să aleagă furnizorii care asigură o aprovizionare rapidă şi eficientă. încheie contracte economice sau înţelegeri pentru ca în baza acestora să poată orienta producătorul în funcţie de cerinţele detailistului. comerţul cu ridicata preia riscul comercial. stabileşte formele de aprovizionare ale detailiştilor. 4. detailiştii pentru vânzarea acestor mărfuri. iar pe de altă parte. să asigure securitatea mărfurilor pe rutele de aprovizionare. Organizarea mişcării mărfurilor între producător şi detailist – comerţul cu ridicata este obligat să: a. stabileşte partizile de mărfuri şi graficele de aprovizionare a detailiştilor. comerţul cu ridicata trebuie să: a. pentru detailist. prin condiţiile concrete din fiecare zonă de piaţă. b.Economia Comerţului 40 OBS. 2.Funcţiile comerţului cu ridicata 1. comerţul cu ridicata trebuie să asigure scutirea producătorului de preocupări şi costuri privind cunoaşterea pieţei. . b. trebuie să scutească producătorul de o serie de cheltuieli de comercializare. prin intermediul avantajelor ce le poate aduce producătorului şi detailistului. 8. să asigure optimul procesului de aprovizionare în funcţie de destinaţia produselor şi rutele de transport. să stabilească circuitul economic al mişcării mărfurilor (aprovizionare prin depozit sau prin tranzit). Din punct de vedere economic avantajele pentru producător şi detailist sunt: 1.

formarea stocurilor are loc pe tot parcursul anului pentru ca în momentele de maximă intensitate a cererii. .Economia Comerţului 41 e. OBS. Comerţul cu ridicata operează: a. preambalare sau ambalare. să fie aprovizionată piaţa cu cantităţile de mărfuri necesare consumului. menţinerea locului comerţului cu ridicata în circuitul clasic al circulaţiei mărfurilor adică: a. activitatea integrată P P [CR] P CR CA CA C C C [CR]CA 2. să asigure circuitul informaţiei necesare în sistemul de legătură Producător Angrosist Detailist 3. b. Această funcţie apare ca urmare a neconcordanţei în timp între cererea şi oferta de mărfuri. prelucrarea produselor acolo unde este cazul. dozarea produselor în cantităţi uzuale consumului individual. are în vedere noi soluţii pentru asigurarea circulaţiei mărfurilor de către angrosişti în condiţii avantajoase atât pentru producători. 4.3. 8.Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata pe plan mondial Există două mari tendinţe: 1. magazine en-gros în lanţ – sistemul constă în uniunea mai multor angrosişti de mărime mică cu mici detailişti independenţi. În cazul mărfurilor de consum sezonier. în comerţul cu ridicata se depozitează mărfurile în perioada de producţie pentru ca apoi acesta să aprovizioneze reţeaua detailistă pe tot parcursul anului. cosmetice). În cazul mărfurilor de provenienţă sezonieră. activitatea auxiliară c. Pregătirea mărfurilor pentru vânzare – este cazul produselor indigene livrate în vrac. detailişti şi consumatori Soluţii sau tendinţe: 1. 5. activitatea independentă b. c. Formarea stocurilor şi păstrarea mărfurilor. Formarea sortimentului comercial – comerţul cu ridicata face în general operaţiuni de transformare a loturilor industriale în sortimente comerciale (în general pentru mărfuri de sortiment complex: ţesături.

astfel de firme pot acorda credite comerciale în funcţie de natura relaţiei cu detailistul. comerţ care răspunde pe de o parte de aprovizionarea marilor firme de comerţ cu . detailistul intră în asemenea magazine în cadrul cărora alege şi comunică produsele de care are nevoie.Economia Comerţului Caracteristici : 42 a. 3. magazine depozit ale comerţului cu ridicata cu autoservire. Aceste firme practică: a. Marea firmă detailistă îşi organizează întreprinderea independent de comerţul cu ridicata. organizarea comerţului cu ridicata în trepte: I. Caracteristici: a. sistemul comenzilor prin comis-voiajori. 4. cooperative ale detailiştilor – soluţia are în vedere unirea mai multor detailişti independenţi care îşi creează propria firmă de comerţ cu ridicata. sistemul aprovizionării prin autoservire (detailistul alege.mari detailişti ce şi-au creat proprii angrosişti. d. se asigură transportul mărfii la sediul detailistului. angrosistul nu asigură transportul mărfurilor la sediul detailistului. e. b. c. încercarea celor asociaţi de a obţine condiţii de aprovizionare similare cu cele ale supermerketurilor. f. b. . Organizarea în trepte a comerţului cu ridicata se caracterizează prin faptul că acest comerţ cu ridicata este subordonat marilor firme de comerţ cu amănuntul. detailiştii nu au nici o obligaţie faţă de angrosişti. .aceiaşi angrosişti aprovizionează mici detailişti. CR III. c. comandă. d. CA CA[CR] mici CA C . se practică sistemul plăţii imediate a mărfurilor comandate. metoda precomenzilor (se are în vedere aprovizionarea prioritară a celor care şi-au făcut cunoscute intenţiile de a se aproviziona de la firma respectivă). menţinerea independenţei asociaţilor. b.detailiştii care aprovizionează consumatorii. 2. plăteşte). angrosistul nu mai are nici o responsabilitate legată de risc. P II. e. magazine depozit cu mica ridicată – este vorba despre firme specializate în organizarea unor activităţi en-gros care au la bază depozite de mărfuri de capacitate medie puse la dispoziţia detailiştilor.

iar pe de altă parte. g.Economia Comerţului 43 amănuntul. de organizarea unor întreprinderi cu ridicata mai mici. organizarea unor firme de comerţ cu ridicata cu depozite ale căror procese tehnologice sunt complet automatizate. amplasate în zone mai largi. . însărcinate cu aprovizionarea micilor detailişti.

Prin intermediul acestor relaţii comerţul cu amănuntul se integrează organic în mecanismul de piaţă fiind direct conectat cu cele 4 componente ale pieţei globale: 1. Economia modernă a generat noi exigenţe faţă de comerţul cu amănuntul. acest tip de comerţ mai are în vedere şi relaţii juridice şi relaţii financiar-bancare. 4. Datorită complexităţii activităţii activităţii comerţului cu amănuntul. piaţa bunurilor şi serviciilor. Conţinutul activităţii. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul 9.2. rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul Rolul comerţului cu amănuntul constă în principal în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali. 3. prestări de servicii şi relaţii de muncă.Economia Comerţului 44 IX. 3. să includă şi realizarea unor servicii care să ducă la îmbunătăţirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorului. pe lângă relaţiile economice de schimb. 2.Abordarea tipologica in comertul cu amanuntul 9. rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul 9. 2. piaţa capitalurilor. determinându-l ca. . aprovizionare. Tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul pe plan mondial 9. stocare. Sub aspect logistic. alături de vânzarea propriu-zisă.Conţinutul activităţii.1. vânzare.3. Specificitatea comerţului cu amănuntul este dată de următoarele elemente: 1. piaţa forţei de muncă. mărfurile care se vând prin comerţul cu amănuntul sunt destinate în principal consumului individual. comerţul cu amănuntul reprezintă un proces unitar format din 3 părţi: 1. piaţa schimburilor monetare. în general în cantităţi mici şi în stare de funcţionare. Conţinutul comerţului cui amănuntul poate fi definit ca reprezentând un ansamblu de activităţi şi de relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate în circulaţia mărfurilor în scopul aprovizionării consumatorilor.1.

b. aceste sisteme cât şi formele concrete de realizare a comerţului cu amănuntul au o complexitate deosebită datorită: 1. vânzarea-cumpărarea are loc în principal prin intermediul relaţiilor băneşti. indiferent de condiţiile specifice zonelor şi localităţilor.Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul Comerţul cu amănuntul se exercită prin sisteme foarte diferite.Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul 9. 9.2.Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul 9. Funcţia presupune: a. c.1. Prin intermediul acestei funcţii se asigură cumpărătorilor posibilităţi maxime de aprovizionare şi li se asigură posibilitatea de a alege produsele pe care le consideră cele mai adecvate satisfacerii nevoilor lor. Această funcţie ar trebui să genereze avantaje pentru clientelă care nu trebuie să fie obligată să-şi imobilizeze părţi mari din venituri în vederea realizării unor achiziţii.2. o amplasare a unităţilor în toate punctele de consum. asigurarea unui sortiment foarte larg şi suficient de complex care să pună la dispoziţia consumatorilor toate produsele realizate de producţia industrială şi agricolă.Structurarea formelor de vânzare în comerţul cu amănuntul 9. localităţile şi punctele populate. deschiderea şi funcţionarea acestor unităţi în toate zilele potrivit unui program de funcţionare corespunzător cerinţelor consumatorilor. asigurarea unităţilor comerţului cu amănuntul în toate zonele. Funcţiile comerţului cu amănuntul: 1.2.2. 2. comerţul cu amănuntul cumpără mărfuri pentru a le revinde. 3.1. . prin vânzare către consumator mărfurile ies din circulaţie şi intră în consum. universalităţii mărfurilor oferite de comerţul cu amănuntul. Aceste partizi de mărfuri sunt descompuse iar mărfurile sunt puse la dispoziţia clienţilor în cantităţi mici şi foarte mici.2.Economia Comerţului 45 2. Prin această funcţie comerţul cumpără mărfuri în partizi mari care să corespundă capacităţilor de stocare a fiecărei unităţi din reţeaua de distribuţie.

. a căror cumpărare se realizează de către consumatori cu o frecvenţă relativ constantă în timpul anului. Comerţul cu mărfuri alimentare – acest tip de comerţ are în vedere mărfuri de cerere curentă. Alimentaţia publică cuprinde şi importante activităţi de prestări de servicii. 2. 3. Procesul de producţie – în cadrul comerţului cu produse de alimentaţie publică se desfăşoară o activitate de producţie ce constă în transformarea unor materii prime alimentare în preparate culinare sau de cofetărie. datorită condiţiilor specifice de comercializare a fiecărei grupe de mărfuri. sectorul comerţului cu mărfuri nealimentare. Această sectorizare se face având la bază caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri. Mărfurile se asociază în consum. Majoritatea mărfurilor sunt alterabile. sectorul alimentaţiei publice. 3. c. un proces de producţie. Alimentaţia publică – presupune combinarea a 3 tipuri de activităţi: • • a. 4. 2. un proces de vânzare către consumatori. b. datorită unor factori aleatori: zonali sau sezonieri. Aceste activităţi sunt legate în special de vânzarea produselor în condiţii civilizate şi într-un cadru ambiental care să atragă şi să mulţumească consumatorul. datorită mijloacelor de realizare a relaţiilor de schimb. Prezentarea sectoarelor: 1. În acest context apare importantă sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul. În alimentaţia publică se desfăşoară şi o activitate comercială clasică şi anume vânzarea produselor respective către consumatori. c. sectorul de comerţ cu mărfuri alimentare. Astfel întâlnim: 1. OBS. prestări de servicii. a. b. Predomină ideea că activitatea acestui tip de comerţ trebuie să fie cât mai descentralizată. existenţa diferitelor tipuri mici de unităţi specializate şi cu rol de completare care asigură prezenţa comerţului alimentar pe întreg teritoriul localităţii. Acest comerţ se realizează prin: existenţa unei reţele de mari unităţi generale care să comercializeze întreg universul de mărfuri alimentare.Economia Comerţului 46 2.

b. 2. În cadrul comerţului cu mărfuri nealimentare întâlnim în principal următoarele tipuri de magazine: a.Economia Comerţului 47 3. Diferitele forme ale activităţii comerciale cu amănuntul sunt structurate în funcţie de 2 criterii: 1. În funcţie de aceste criterii întâlnim: 1.: televizoare). 1. 3. Concurenţa din comerţul nealimentar a determinat apariţia specializărilor în acest domeniu. unităţi de tipul buticurilor în cadrul cărora sortimentul este foarte restrâns dar puternic specializat.2. Comerţul cu mărfuri nealimentare – reprezintă sectorul cel mai important din cadrul comerţului cu amănuntul. OBS. specializare monoclientelă – are în vedere axarea pe anumite teme (produse dietetice. produsele nealimentare urmează să satisfacă şi trebuinţe ce ţin de consumul intermediar. specializare monoprodus – firma comercializează un singur produs (ex. tipul reţelei de unităţi prin care se realizează vânzarea mărfurilor. metodele utilizate în procesul de vânzare (formele concrete de vânzare).Structurarea formelor de vânzare în comerţul cu amănuntul Formele de vânzare reprezintă un element de profil al activităţii comerciale care orientează întreg procesul managerial. 2. b. comerţul stabil.: electrocasnice). 4. . produsele ce fac obiectul activităţii urmează să satisfacă în consum cerinţele foarte variate incluzând: trebuinţele de ordin fiziologic. socio-cultural şi de confort. Comerţul nealimentar specializat. specializare monosector – firma oferă o categorie mai largă de produse şi un sortiment extensiv (ex. Principalele direcţii de specializare. Fenomenul se datorează următoarelor cauze: a. mari magazine universale ce conferă condiţii superioare de achiziţionare a mărfurilor. 9. produse puternic tehnologizate). specializare multisectorială – lanţuri de magazine specializate ce au ca obiect satisfacerea consumatorului prin traversarea mai multor ramuri de comerţ specializat.2.

prin intermediul unităţilor clasice. Metode de vânzare utilizate de către unităţile clasice: 1. . b. B. alegerea neîngrădită a mărfurilor. acesta devine chiar mai important decât produsul. comerţul stabil – este reprezentat de o reţea de unităţi bine delimitate din punct de vedere al amplasării şi al perioadelor de funcţionare. Caracteristici: a. comerţul se realizează prin intermediul unei largi reţele de unităţi comerciale de diferite profiluri şi mărimi în raport direct cu complexitatea sortimentală a fiecărei grupe de mărfuri. Acţiunile vânzătorului au un dublu efect: a. prestarea unor servicii comerciale care să contribuie la creşterea confortului de cumpărare. b.Economia Comerţului 48 2. Acest tip de comerţ poate fi realizat în două sisteme: A. prin reţeaua de automate. Pentru acest tip de comerţ de asigură condiţiile necesare pentru: a. prin cunoştinţele sale referitoare la vânzări el poate acţiona în sensul sporirii încrederii cumpărătorului potenţial. vânzarea clasică se poate utiliza în procesul de comercializare a oricărui tip de produs. comerţul mobil. o largă expunere a mărfurilor. vânzarea prin sistemul autoservirii (liber service-ului). 2. o etalare corespunzătoare şi o publicitate puternică la locul de vânzare. comerţul fără magazine. absenţa vânzătorului şi libertatea clientului de a circula după bunul său plac sau potrivit interesului său. A. Unităţile clasice – reprezintă forma cea mai obişnuită şi cea mai răspândită din comerţ. Vânzătorul este elementul esenţial în cadrul actului de comerţ. c. I. cunoştinţele sale despre produs îi dau menirea de a argumenta şi demonstra punând astfel în valoare calităţile produsului. accentul este pus pe importanţa vizualizării produsului printr-o ambalare şi prezentare bine individualizată. 3. În acest caz. b.

Supermagazine tradiţionale – sunt magazine generale care practică liber – service-ul şi care practică în general largi sortimente de băcănie. . OBS. Supermagazine orientate – sunt caracterizate printr-o largă introducere în procesul de vânzare a diverselor tipuri de servicii comerciale. îmbrăcăminte. articole de uz casnic. distribuţia selectivă în stil butic. HIPERMAGAZINELE – sunt unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 10. în zonele selecte ale oraşelor. încălţăminte. Magazinele DRUGSTORE – acest magazin a fost iniţial creat pentru a vinde produse farmaceutice. congelate. Comerţul cu amănuntul practică sistemul autoservirii în toate tipurile de magazine. astăzi comercializează ţigări. în zone de agrement şi în pasaje. Magazinele DISCOUNT – sunt unităţi comerciale ce propun o mare varietate de produse nealimentare ce sunt oferite de multe ori la preţuri mult mai mici faţă de magazinele generale sau comerciale (6500 – 7500 mp).Economia Comerţului 49 c. folosind în acest sens sisteme adecvate de amplasare a raioanelor şi de dispunere a mărfurilor. c. a. Aceste unităţi practică: distribuţia de masă stil bazar în centrele comerciale ale oraşelor. b. SUPERMAGAZINELE – sunt unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 2500 mp care asigură un sortiment mai larg dar axat tot pe mărfuri alimentare. ziare. Acest tip de magazin este puternic specializat şi individualizat. S-au conturat tipuri de magazine care prezintă interes atât pentru modul de prezentare cât şi pentru formele de comercializare. cărţi. promovarea unui management al magazinului axat pe buna organizare a fluxurilor de mărfuri şi de cumpărători.000 mp în care predomină sortimentele de mărfuri alimentare şi care combină în procesul de vânzare multiple servicii comerciale. d. Toate produsele sunt prezentate în sortimente restrânse. papetărie. parfumerie. facilităţi de preţ şi alte metode de atragere a clienţilor. e. Magazinele SUPERETE – sunt unităţi specializate în comercializarea produselor alimentare a căror suprafaţă de vânzare nu depăşeşte 400 mp şi au cel mult 5 raioane de mărfuri.

pentru cumpărător: a. furgonete magazin. tonete mobile. II. Avantaje: 1. b. c. 4. comercializarea se realizează prin utilizarea unor tehnologii automatizate. deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi ce oferă un sortiment restrâns de produse. Acest tip de comerţ poate fi exercitat de către următoarele tipuri de unităţi sau puncte de vânzare: a. comoditate. d. autobuze magazin. punctele de vânzare oferă un sortiment de mărfuri foarte restrâns punând accent pe articolele de strictă necesitate din categoria produselor de consum curent. astfel de automate pot rezolva unele necesităţi de bază în zonele foarte aglomerate. Comerţul mobil – constă într-un comerţ făcut de puncte de vânzare în continuă mişcare. uşurinţă în exploatare (permite aprovizionarea itinerantă pe măsura stocurilor di automate). posibilitatea efectuării cumpărăturilor la orice oră. . pentru comerciant: a. 3. Ca sisteme de organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale pot fi avute în vedere următoarele variante: a. Magazinele de tip CARGOU – sunt unităţi comerciale cu mari suprafeţe comerciale (de vânzare) în care se comercializează mărfuri alimentare dar şi bunuri de folosinţă îndelungată. c. b. b. permite o eficienţă ridicată a activităţii desfăşurate pentru că duce la reducerea la maxim a forţei de muncă utilizate. B. rapiditate.Economia Comerţului 50 f. Prin reţeaua de automate –caracteristici: 1. chioşcuri mobile. 2. fără orare de funcţionare şi amplasare fără restricţii în punctele cu cerinţe deosebite. desfăşurarea continuă a activităţii. 2.

de firme care gestionează mari suprafeţe comerciale cu amănuntul (ca activitate auxiliară).Economia Comerţului 51 b. Personalul ar trebui să fie în general mai motivat decât personalul dintrun magazin clasic pentru că este plătit din comision. . gruparea unor unităţi mobile în cadrul pieţelor obişnuite de mărfuri ce au un program cotidian. 1. vânzări electronice. comerciantul apelează la un evantai foarte larg de practici comerciale pentru a pune la dispoziţia cumpărătorului mărfurile necesare fără a necesita prezenţa acestora în magazine sau alte puncte de vânzare. oferind sortimente similare cu cele din reţeaua stabilă. de firme independente. b. Sistemul întâlnirilor cu consumatorii favorizează vânzările piramidale (nu iei aspiratorul dar poate spreiul). Dezavantaje: a. Sub aspectul organizării. c. Vânzări tradiţionale fără magazine – întâlnim două variante: a. în zilele de târg din localităţile deservite. organizarea unui comerţ mobil itinerant realizat cu ajutorul unor mijloace de transport bine adaptate. având la bază programe bine stabilite de deplasare şi cu orare fixe de oprire şi funcţionare pentru fiecare localitate sau zonă de pe itinerariul stabilit. vânzări tradiţionale fără magazine. b. Produsele comercializate: de întreţinere casnică. Comerţul fără magazine – în acest caz. concentrarea unităţilor mobile în anumite zone. Avantaje: a. În funcţie de mijloacele şi tehnicile comerciale folosite întâlnim: 1. Vânzări la domiciliu – au în vedere o tranzacţie comercială realizată prin intermediul unui vânzător care vizitează cumpărătorii potenţiali la reşedinţa acestora. 2. d. articole de vestimentaţie şi accesorii etc. Existenţa la consumatori a sentimentului de nesiguranţă. acest tip de comerţ poate fi realizat: a. III. de înfrumuseţare.

creşterea numărului de cumpărători şi a cifrei de afaceri. c. Toate operaţiunile se efectuează în scris. Vânzări prin videotext. b. d. Vânzările electronice – comerţul fără magazine este bazat pe vânzările electronice. comenzile consumatorilor şi sistemul expedierilor de către vânzători. . b. nivelul mai scăzut al costurilor pentru logistică şi stocaj. 2. televiziune cablată. transportatorul). absenţa restricţiilor geografice cu privire la vânzări. factori externi comerţului – creşterea costului carburanţilor şi larga răspândire a cărţilor de credit. Vânzări electronice cu ajutorul internetului. b. îmbătrânirea populaţiei. Vânzări prin televiziunea cablată. utilizându-se publicitatea directă.Economia Comerţului 52 b. Formele principale ale vânzărilor electronice sunt: a. videotext. Dificultăţi în formarea vânzătorilor la domiciliu. Există mai multe forme: internet. 3. Vânzarea prin corespondenţă şi/sau catalog – este vorba de un tip de comerţ fără contact verbal între parteneri. Avantaje pentru comerciant: a. Vânzări directe generate de publicitatea TV. Dezavantaje pentru comerciant: a. factori socio-economici – creşterea populaţiei active feminine. factori concurenţiali – orarele limitate de funcţionare a magazinelor clasice sau calitatea necorespunzătoare a unor servicii comerciale acordate de personalul din unele magazine sau dificultăţi de acces sau staţionare în centrele oraşelor. Factorii care au determinat succesul acestei metode pot fi grupaţi astfel: 1. 2. b. serviciile furnizate cumpărătorilor depind de calitatea activităţii altor prestatori (poştă. gradul de returnare al mărfurilor este mult mai ridicat decât în comerţul tradiţional.

Vânzările prin televiziunea prin cablu – prin intermediul acestei forme de vânzare. 3. discuri. conectarea terminalelor la o reţea de operatori organizaţi sub formă de dispecerat. Sistemul are în vedere: 1. Vânzările prin videotext – această vânzare este realizată printr-un sistem interactiv de comunicaţii care permite cumpărătorului şi vânzătorului să schimbe o serie de informaţii. mesajul publicitar este compus din două părţi: i. o colaborare lucrativă cu televiziunea în scopul asigurării unui canal disponibil pentru comunicaţia vânzător-client. 5. 4. Vânzări directe generate de publicitatea TV – se are în vedere folosirea unui spaţiu publicitar ca suport al tranzacţiei mediate de televiziune şi realizate cu consumatorii. Dezavantaj: . instalarea pe bază de abonament a unui terminal la domiciliul consumatorului potenţial care acceptă să colaboreze cu diverse firme specializate pe astfel de vânzări.Economia Comerţului 53 a. colaborarea cu o reţea largă de instituţii financiare pentru utilizarea operativă a cărţii de credit. 2. costuri ridicate pe care trebuie să le suporte consumatorul potenţial.lipsa de încredere a consumatorului potenţial. b. În acest caz. ii. Are în vedere convingerea telespectatorului de a trece la achiziţionarea produselor prezentate apelând imediat la numerele de telefon puse la dispoziţie. consumatorul telespectator poate alege şi cumpăra produsele necesare în cadrul unui program nelimitat. Dezavantaje: 1. aparatură electronică etc. Are în vedere informarea asupra produsului şi a caracteristicilor acestuia. existenţa unor cataloage cu informaţii detaliate referitoare la produsele comercializate. Metoda este folosită în general pentru articole de mică valoare: cărţi. însărcinaţi să răspundă la cerinţele de informare solicitate prin terminale. obiecte decorative. în . 2. c. sistem parţial interactiv. cu ajutorul telefonului şi prin utilizarea.

muzicale etc. În procesul formulării întrebării de către potenţialul cumpărător. 2.. 2. cumpărătorul putând consulta reţeaua televiziunilor de specialitate cu privire la o serie de produse. Cumpărătorul poate lansa comenzi. plăţi şi primi produsul la domiciliu. acesta poate primi şi alte informaţii pentru a cunoaşte în întregime produsul ce urmează a fi comandat.). 9. a cărţii de credit. Avantaje: 1. vânzările realizate prin automate – sunt automate ce vor realiza vânzarea diferitelor articole vestimentare şi care dispun de un sistem de înregistrare a măsurilor proprii . sortimentul de mărfuri prezentat şi comercializat poate fi foarte larg.3. Tendinţe în comerţul stabil: 1. 3. 3.Economia Comerţului 54 principal. modelele de vânzări rapide şi practice – sistemul presupune transformarea magazinului într-o adevărată sală de expoziţie. Asemenea unităţi folosesc un personal superior calificat şi servicii dintre cele mai sofisticate (se comercializează foarte multe produse: de vestimentaţie.Tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul pe plan mondial 1. sistemul este în totalitate interactiv. vânzările tehnico – informatizate – în acest sistem. mai presupune organizarea sistemului de colectare a cumpărăturilor şi de predare centralizată. o serie de cumpărături pot fi efectuate de la domiciliu. 4.). firma încearcă să transforme magazinul într-un centru de atracţie pentru populaţie. spectacole etc. consumatorul nu plăteşte nici un abonament pentru a avea acces la serviciile respective. mai presupune organizarea tuturor plăţilor la ieşirea din fluxul de cumpărare. Prin asemenea acţiuni. De fapt este o formă simplificată a vânzărilor prin videotext înlocuind terminalul cu telefonul şi renunţând la catalog. 4. nu necesită investiţii pentru echipamente. conturarea şi realizarea unor acţiuni comerciale de tipul “cumpărare spectacol”. făcând ca deplasarea la magazin să fie determinată de noua imagine a unităţii respective (ambianţă deosebită creată prin procese de climatizare artificiale.

Tendinţe în comerţul mobil: 1. extinderea tehnicilor informatice în toate operaţiile privind primirea şi prelucrarea comenzilor. Tendinţele comerţului fără magazine: 1. Are loc împletirea treptată a practicilor comerciale utilizate de către comerţul stabil. 2. organizarea unor linii de automagazine care urmează un parcurs calculat cu grijă. 3. livrarea mărfurilor.Economia Comerţului 55 fiecărui cumpărător. practicarea metodei autoservirii de către automagazine într-un sistem de flux unic pentru asigurarea accesului cumpărătorilor atât la produse cât şi la casa de marcaj: 3. 2. În stadiu experimental se află integrarea în reţeaua de automate a unor aparate pentru servirea unor gustări într-un sortiment şi un regim de temperatură stabilit de cumpărător. mobil şi fără magazine. . utilizarea de către comerţul mobil ca formă de vânzare a comerţului pe bază de catalog admiţându-se precomenzi. 2. lărgirea posibilităţilor lingvistice de corespondenţă sau dialog între diversele firme de specialitate şi clientela acestora. plata produselor.

a. orientare şi educare a consumatorului şi pe de altă parte se referă la asigurarea unei distribuţii corespunzătoare prin servicii de proximitate (de facilitare. variabilitatea etc.1. Asigurarea confortului . (intangibilitatea. în funcţie de tipul unităţii. condiţiile de luare a deciziei de cumpărare. asigurarea confortului de cumpărare. de apropiere faţă de consumator). Prestarea unei game mai largi sau mai restrânse de servicii comerciale este determinată de puterea economică a firmei reprezentand in acelasi timp un important avantaj competitiv ! 10. serviciile din timpul vânzării – prin aceste servicii se urmăresc 2 obiective: a. Orice tranzacţie trebuie să furnizeze cumpărătorului argumentele care să-i dea posibilitatea justificării propriilor acţiuni.). Natura şi caracteristicile serviciilor DEF. gradul de informare al consumatorului.1. de segmentele de cumpărători etc. crearea condiţiilor optime de vânzare. b. Natura şi caracteristicile serviciilor 10. inseparabilitatea faţă de prestator. motivele de cumpărare: c. Serviciile comerciale 10. Serviciul comercial reprezintă suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care un magazin le oferă clientelei sale. Categorii de servicii comerciale 10. servicii asigurate înaintea vânzării – pe de o parte este vorba despre publicitatea comercială care are rol de informare. Comerciantul trebuie să cunoască: a. Tendinţe în dezvoltarea serviciilor comerciale 10.Economia Comerţului 56 X.Categorii de servicii comerciale Servicii comerciale DUPA MOMENTUL OFERIRII 1. b.2.3. Comerţul foloseşte mijloace specifice. asigurarea confortului de cumpărare. 2.2.

b.firma luminoasa. 3. realizarea unor servicii nelegate de actul de vânzare-cumpărare 3. b. tendinţele eterogene şi contradictorii în dezvoltarea serviciilor comerciale generate de evoluţia unor fenomene ecologice şi sociale. DUPA COMPLEXITATE 1Servicii endogene-servicii legate de produs(garantii.Servicii exogene-servicii legate de oranizarea punctului de vanzare(parcari. imitarea unor servicii ca urmare a creşterii timpului liber al populaţiei.etc) 3. 2. Tofler: a. întreţinerea şi reparaţia produsului. multiplicarea şi diversificarea serviciilor comerciale. CEC-uri etc. puncte de divertisment.service. serviciile post-vânzare – sunt servicii extrem de importante în satisfacerea pe deplin a cerinţelor consumatorului.. colaborarea din ce în ce mai strânsă între firmele comerciale şi firmele specializate în prestări de servicii. grija copiilor etc. scăderea puterii de cumpărare a unor categorii de cumpărători. Tendinţe în dezvoltarea serviciilor comerciale În prezent se constată: 1. .merchandisingul. trecerea la o gestiune strategică a serviciilor comerciale prin crearea de noi sisteme de conducere. de alimentaţie publică. locuri de recreere.drept de inlocuire. Pe plan mondial: 1.ambientul. garanţia. 2.Economia Comerţului 57 de cumpărare se poate crea prin: crearea de parcări.etc) 2. crearea condiţiilor optime de vânzare – se referă la ansamblul facilităţilor care să stimuleze cumpărarea: acordarea de credite cumpărătorilor. 3. asigurarea şi vânzarea pieselor de schimb. În general. astfel de servicii încearcă să evidenţieze performanţele produsului: livrarea la domiciliu. serviciile sunt oferite din ce în ce mai mult în scopul individualizării produsului şi personalizării unităţii comerciale. o puternică interferenţă produse-servicii. posibilitatea plăţii produselor prin carduri.

Economia Comerţului 58 Aceste două motive determină revenirea la “consumul natural de servicii”. . gospodăriile preluând realizarea unor servicii care constituiau atribute ale unor unităţi specializate.

SISTEME DE ORGANIZARE ALE APARATULUI COMERCIAL 1. Comerţul asociat 3. 3. constituite sub forma SRL-urilor. În cadrul comerţului independent vorbim de fapt de micul comerţ independent exercitat de firme mici şi izolate. astfel de firme se găsesc peste tot revenind câte un punct de vânzare la cca. . preţurile practicate sunt. Sistemul acordurilor de franciză 4. slabă. Comerţul independent 2. în general. de cele mai multe ori. Comerţul independent 59 Reprezintă o formă de organizare comercială în cadrul căreia firma de comerţ nu are nici o legătură cu organisme coordonatoare sau centralizatoare ale activităţii de vânzare – cumpărare. 90-100 de locuitori.Leasingul XI. superioare celor oferite de comerciantul asociat sau integrat ca urmare a gestiunii greoaie a mărfurilor şi a proceselor de vânzare. 4. 2.1. în condiţiile aprovizionării unor partizi mici de mărfuri. Comerţul integrat 5. Pe plan mondial se manifestă o puternică tendinţă de diminuare a numărului micilor firme comercial independente. a costurilor de aprovizionare foarte ridicate ce revin pe produs. 5. firmele de comerţ independent sunt în cea mai mare parte întreprinderi familiale. comerciantul proprietar este lipsit.Economia Comerţului XI. de o pregătire managerială ceea ce îl pune în dificultate cu privire la raţionalizarea acţiunilor sale de vânzare sau de promovare a vânzărilor. Principalele caracteristici ale micului comerţ independent: 1. asemenea firme nedispunând de capital şi nefolosind aproape niciodată personal salariat. de cele mai multe ori. capacitatea financiară a acestor firme este.

În general. cooperativele detailiştilor sunt organizaţii cooperative cu capital variabil pentru a facilita intrarea şi ieşirea aderenţilor din asociaţie potrivit propriilor opţiuni. grupările de cumpărare sau cooperativele detailiştilor. Sub aspect instituţional. Sub aspectul organizării întâlnim următoarele forme de asociere: grupările de cumpărare sau cooperativele detailiştilor – reprezintă asociaţii în cadrul cărora negustorii din aceeaşi branşă sau din branşe similare se unesc formând o organizaţie care îşi asumă printre altele şi funcţia de grosist. A. grupările detailiştilor ca societăţi comerciale înregistrate fac oficiul de comerţ cu ridicata. să grupeze comenzile pentru a le transmite producătorilor şi apoi să urmărească onorarea fiecărei comenzi fie direct către destinatarul comenzii de mărfuri. asigurarea unui sortiment mult mai larg de produse. D. o aprovizionare comună. 2. Atribute. grupările de cumpărare ale angrosiştilor. Grupările respective urmăresc în general următoarele obiective: 1.2. . aceste cooperative trebuie să se constituie sub formă de societăţi comerciale.Economia Comerţului XI.Comerţul asociat 60 Concurenţa puternică ce caracterizează economia de piaţă generează permanent o puternică presiune asupra micului comerciant independent. stocarea în propriile depozite a mărfurilor ca orice firmă de comerţ cu ridicata şi să livreze mărfurile respective către detailiştii asociaţi. Pentru aceasta există două posibilităţi: 2. 3. asigurarea cumpărărilor grupate de mărfuri – potrivit acestei funcţii. Orice asemenea asociaţie poate interveni efectiv în organizarea întregului proces de aprovizionare a membrilor detailişti. magazinele colective ale independenţilor. 3. C. respectivii comercianţi au simţit nevoia de a se grupa şi de a se asocia. obţinerea unor condiţii mai bune de preţ. fie prin depozitele proprii (în acest caz depozitele proprii nemaifiind decât un loc de trecere şi nu de stocaj). responsabilităţi şi principii de funcţionare: 1. Pentru a putea răspunde presiunii concurenţiale. B. A. lanţurile voluntare.

4. dezavantaj de ordin psihologic care constă în faptul că detailiştii asociaţi nu se mai simt în întregime liberi. poziţiile financiare de pornire sunt grele pentru unii comercianţi în momentul aderării la o asemenea grupare. 6. 2. fie sub aspect financiar.Economia Comerţului 61 4. 5. 3. termenele de prelucrare şi execuţie a comenzilor pot fi în unele situaţii prea lungi afectând activitatea curentă a detailiştilor. libertatea de a cumpăra independent şi neîngrădit de anumite restricţii orice cantităţi de mărfuri de la diferiţi furnizori prezenţi în cadrul pieţei. 7. . 3. 8. aceştia trebuie să subscrie părţi sociale la societatea cooperatistă şi să verse pe de altă parte contravaloarea unei garanţii proporţionale cu mărimea fiecărei comenzi. perfecţionarea metodelor de vânzare. posibilitatea fiecărui asociat de a realiza comenzi în avans. Fenomenul îmbracă două aspecte: crearea unei imagini de ansamblu referitoare la magazinele detailiştilor asociaţi şi creşterea încrederii clientelei în firmele respective) Dezavantaje pentru detailiştii asociaţi: 1. Acest principiu este mai mult statutar şi nu prea funcţional. comenzile pentru diversele partizi de mărfuri trebuie să se facă periodic şi la anumite termene prestabilite (poate apărea fenomenul de stocare peste limitele normale). ajutoare în procesul de finanţare. remunerarea serviciilor furnizate de către asociaţie pe baza unui comision asupra mărimii comenzilor pe care fiecare membru al grupării le face. de formare a personalului. Avantaje pentru detailiştii asociaţi: 1. ei trebuind să se supună unor anumite reguli pe care le presupune aderarea la asemenea asociaţii. 2. libertatea membrilor asociaţi de a se retrage în orice moment din cooperativă. ambele reprezentând sume care adesea trebuie să se plătească imediat. Este vorba de faptul că. crearea unei mărci comune pe ansamblul asociaţiei (OBS. fie sub aspect comercial. modernizarea magazinelor. exclusivitatea rezervată fiecărui asociat pentru un sector determinat de piaţă (astfel se evită concurenţa dintre membrii grupului respectiv).

asigurarea unei fidelităţi depline din partea aderenţilor. asigurarea libertăţii de cumpărare pentru aderenţii din rândul comercianţilor. Lanţurile voluntare – reprezintă o grupare formată din unul sau mai mulţi grosişti şi detailişti. crearea şi asigurarea permanentă a unor mijloace manageriale moderne. B.Economia Comerţului Pentru angrosişti. atât pentru liderii şi specialiştii grupării cât şi pentru fiecare aderent în parte.dezavantajul constă în faptul că astfel de grupări pot abandona oricând respectivul producător orientându-se spre alţi fabricanţi care oferă avantaje superioare. Condiţiile minime ce trebuie asigurate ca asocierile (cooperativele) să funcţioneze: 1. lanţurile voluntare. 4. 2. sunt asociaţii ce acţionează sub forma unor societăţi cu capital variabil. 2. realizarea activităţii de comerţ cu ridicata. OBS. în cele mai frecvente cazuri. pentru a rezista concurenţei cooperativelor detailiştilor au recurs la gruparea propriilor forţe atrăgând însă în asociere şi pe cei mai fideli şi dinamici clienţi din rândul detailiştilor.principalul avantaj constă în faptul că aceste asociaţii care apar ca un supergrosist cu o mare putere financiară vor negocia partizi voluminoase de mărfuri. Existenţa acestui tip de asociere este direct legată de situaţia angrosiştilor care. Caracteristica generală a lanţurilor voluntare constă în faptul că mai mulţi angrosişti numiţi capetele lanţului se grupează între ei după care atrag în grupul format o parte din detailişti. asigurarea unor competenţe ridicate pe plan tehnic şi pe plan uman. . 62 Avantaje pentru producători: . asumându-şi diverse atribute şi responsabilităţi în strânsă legătură cu detailiştii aderenţi. cu puncte de destinaţie cunoscute cu mult înainte de expedierea mărfurilor şi chiar la preţuri stabilite anticipat în anumite limite. Funcţii. cooperativele detailiştilor trebuie să dispună de un număr ridicat de aderenţi şi de o putere superioară de cumpărare de cumpărare a fiecăruia dintre aceştia. 3. grupate ritmic în timp. Din punct de vedere funcţional. Dezavantaje pentru producători: . atribute şi principii de organizare şi de acţiune: 1. cooperativele detailiştilor prezintă numai dezavantaje.

Dezavantaje pentru detailiştii din lanţ: 1. 4. modernizarea magazinelor. crearea unor exclusivităţi rezervate fiecărui angrosist în sectoare bine determinate atât pentru recrutarea diverşilor detailişti cât şi pentru aprovizionarea unora dintre aceştia (să nu existe concurenţă între ei).colaborarea cu o asociaţie puternică. Dezavantaje pentru producători: . . toate firmele din cadrul aceluiaşi lanţ voluntar putând exploata aceeaşi marcă. o oarecare dificultate în respectarea regulilor stabilite în vederea asigurării realizării intereselor de ansamblu ale lanţului.Economia Comerţului 63 3. 3. să practice preţuri mai mici etc.riscul de a se trezi blocaţi prin pierderea unor asemenea clienţi ca urmare a orientării acestora către alţi producători. utilizarea mărcilor comune de distribuţie. formarea şi pregătirea personalului. să desfăşoare o activitate mult mai profitabilă. remunerarea serviciilor financiare furnizate de asociaţie pe baza cifrei de afaceri realizate de angrosişti în favoarea detailiştilor. în cantităţi mari şi în condiţii avantajoase pentru dezvoltarea producătorilor.aceştia sunt cei care se bucură numai de avantaje. 5. 4. perfecţionarea metodelor de vânzare. 2. preţuri de cumpărare mai scăzute. 2. Avantaje pentru angrosiştii din lanţ: . Avantaje pentru detailiştii din lanţ: 1. 5. Lanţul voluntar le permite să supravieţuiască. Grupările de cumpărare ale angrosiştilor – sistemul ce stă la baza acestei forme de asociere are în vedere dorinţa angrosiştilor de a obţine cele mai bune condiţii de cumpărare din partea furnizorilor care sunt interesaţi în a livra cantităţi mari de mărfuri şi la termene cunoscute pentru a-şi asigura profitabilitatea activităţii. 6. utilizarea unei mărci comune pentru produsele comercializate. renunţarea treptată la o parte din autonomia lor. C. lărgirea gamei de produse ce formează sortimentul comercializat. care absoarbe producţia în mod ritmic. Avantaje pentru producători: .

Se caracterizează prin: 1. raioanele sunt exploatate de către comercianţi specializaţi care la rândul lor sunt independenţi din punct de vedere juridic şi financiar. XI. în cadrul căruia fiecare ocupă un loc individual dar care se prezintă publicului sub formă colectivă.Sistemul acordurilor de franciză Franciza – continuă relaţia în care furnizorul oferă sub licenţă unui întreprinzător dreptul de a face o afacere. având şi obligaţia de a aplica integral metodele francizorului pentru a-i apăra imaginea de marcă. Fie printr-un director plătit care este angajat din afară. sub aceeaşi imagine de marcă şi aceleaşi obligaţii. 2. sisteme publicitare proprii şi tipuri de magazine puternic personalizate – toate acestea vor fi utilizate de un întreprinzător independent necunoscut sau neafirmat în domeniul respectiv. Pentru francizat. Franciza apare ca un sistem de distribuţie în care o firmă independentă cu capital propriu se conduce ca şi cum ar reprezenta o verigă dintr-un lanţ de magazine. acordându-i asistenţă de organizare. D. sub acelaşi nume. Conducerea se realizează • • Fie sub forma conducerii colective. acordă tehnologii de comercializare superioare. numirea a cel puţin 5 firme care organizează un magazin cu o suprafaţă comercială de cel puţin 1000 mp. În cadrul lor. .Economia Comerţului 64 Caracteristicile şi principiile de funcţionare se aseamănă cu cooperativele detailiştilor. Magazinele colective ale independenţilor – sunt mari magazine axate pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul care dispun de mari suprafeţe comerciale şi care sunt organizate pe raioane specializate. comercializare şi management în schimbul unei prestaţii a francizatului. sistemul prevede obligaţia de a plăti iniţial o sumă de bani (drept de intrare în afacere) şi o redevenţă anuală proporţională cu cifra de afaceri realizată. asumându-şi responsabilităţile directe cu privire la gestiunea propriilor raioane şi gestiunea şi procesul managerial al întregului magazin. Francizor – firmă de prestigiu care acordă dreptul de notorietate.3. formare a personalului.

în cadrul căruia firmele comerciale dispun de o mare suprafaţă de vânzare accesibilă publicului. 2. Principalele caracteristici ale marilor magazine: . magazine cu sucursale. în ansamblul lor. cu trăsături şi forme specifice de organizare. Sistemul respectiv poate îmbrăca diverse forme concrete de materializare: organizarea unor mari magazine. o formă a comerţului cu amănuntul. 4. Comerţul integrat Comerţul integrat reprezintă un sistem de organizare a activităţii comerciale. restaurante specializate. la rândul lor. în mod frecvent : marile magazine. structuri proprii. sunt menţionate. 3. oferind în acelaşi local sau în localuri alăturate cvasitotalitatea bunurilor de consum. în cadrul cărora se pot concretiza formele capitaliste ale comerţului integrat. sub formă de sortimente suficient de complete.Economia Comerţului Domenii de succes: 65 1. cât şi cele ale aceluia cu amănuntul. În cadrul unor asemenea magazine. Forme capitaliste ale comerţului integrat Între cele mai importante variante de organizare. magazine alimentare. 1. diverse forme cooperatiste etc. grupate pe raioane. XI. magazine populare. în cadrul căruia întreprinderile cumulează atât funcţiile comerţului cu ridicata. După natura participanţilor şi a formelor de proprietate. specialiştii structurează sistemul de organizare a comerţului integrat în două mari categorii – forme capitaliste şi forme cooperatiste – fiecare dintre acestea prezentând. iar fiecare raion face oficiul unui magazin specializat.4. diverse buticuri. Marile magazine reprezintă. magazinele cu sucursale şi magazinele populare A. unităţi care vând piese de schimb şi service auto. vânzarea mărfurilor este însoţită de o serie de servicii comerciale.

pentru populaţie. atrăgător şi profitabil. După cum s-a arătat anterior. un magazin specializat. structurată ţi împărţită pe raioane ce conţin numeroase mărfuri. preţurile produselor comercializate sunt mai mari decât în magazinele tradiţionale. consumatorii beneficiind de la o perioadă la alta de servicii tot mai numeroase şi tot mai complexe. În principiu. care asigură un cadru avantajos de aprecieri şi comparaţii. un mare magazin este firma care integrează funcţiile comerţului cu ridicata şi cu amănuntul. încearcă tot mai frecvent să alinieze preţurile pe care le practică la nivelul preţurilor mărfurilor vândute în cadrul marilor magazine. dispunând de un spaţiu luminos. pe o suprafaţă comercială foarte mare.Economia Comerţului 66 Pentru populaţie – vizitatori şi cumpărători – un mare magazin. din categoria celor analizate. acoperind practic toate nevoile şi exigenţele din domeniul de referinţă. contribuind la creşterea satisfacţiei consumatorilor în procesul de cumpărare. dându-i-se posibilitatea clientului care nu este satisfăcut de produsul cumpărat să-l schimbe întrun termen bine precizat şi în condiţii stipulate şi cunoscute aprioric de orice cumpărător. în perimetrul căruia se pot găsi simultan numeroase produse şi servicii. sortimentul mărfurilor oferite este foarte larg. marile magazine reprezintă un local al comerţului cu amănuntul care îi pune la dispoziţie o mare diversitate de bunuri şi servicii. aşa cum reiese din prima trăsătură. pentru a face faţă concurenţei. Serviciile comerciale se interferează cu produsele oferite. Instruirea şi practicarea cu responsabilitate a sistemului „restituirilor”. fiecare raion reprezentând. suprafaţă consacrată activităţilor de vânzare-cumpărare a mărfurilor. Într-adevăr se poate spune că intereferenţa produs-serviciu dă profilul activităţii comerciale în cadrul marilor magazine. Asigurarea intrării libere şi înlăturarea oricărei obligaţii din partea cumpărătorilor faţă de magazin sau personalul său. Procesul de vânzare se desfăşoară. prin el însuşi. reprezintă un loc în cadrul căruia se poate deplasa pe o suprafaţă foarte mare. Elemente specifice privind funcţionarea marilor magazine. Comerţul . fenomenul devine însă din ce în mai puţin caracteristic marilor magazine deoarece comercianţii independenţi. în cantităţi mulţumitoare. Pentru specialiştii şi îndeosebi pentru organizatorii ţi întreprinzătorii comerciali.

el trebuie să compenseze toate acestea printr-o creştere continuă a vânzărilor şi o gestiune riguroasă a personalului folosit. personalul este numeros. c) vânzări tradiţionale bazate pe prezenţa vânzătorului. talii. el nu este scutit de o serie de greutăţi.. d) vânzări bazate pe comenzi prealabile. Dificultăţi în modul de funcţionare. beneficiind de un preţ de revenire mai scăzut datorită centralelor de cumpărare din cadrul grupului. de fapt. a căror folosire se bazează pe o anumită tehnicitate. Pentru a uşura buna înţelegere a problematicii cu care se poate confrunta p asemenea firmă în cadrul pieţei. putând apărea în principal: a) vânzări bazate pe preselecţii. asigurându-se cu uşurinţă o clientelă numeroasă şi stabilă. care trenează asupra procesului managerial al acestuia. aşa după cum reiese din trăsăturile prezentate şi din modul său de organizare. mărimi etc. Or. marele magazin beneficiază de o poziţie privilegiată. a bazei tehnice şi a mijloacelor financiare. Metoda se aplică îndeosebi la produse alimentare şi la cele de întreţinere. iar comerţul cu ridicata prin intermediul centralelor sale de cumpărare. o metodă practicată în cele mai frecventa cazuri şi potrivit căreia produsele sunt pregătite pentru vânzare printr-o structurare prealabilă şi grupate pe clase de calitate. preluare de către marile magazine a unor funcţii specifice comerţului cu amănuntul specializat pe operaţiuni de comerţ prin corespondenţă. Metodele utilizate diferă după natura produselor. care are rolul de animator şi organizator de demonstraţii. categorii. . • Dificultăţile de ordin intern rezidă din faptul că marele magazin.Economia Comerţului 67 cu amănuntul se realizează în magazin prin raioanele cu suprafeţe afectate procesului de vânzare. clienţii alegând şi luând în posesie mărfurile fără intervenţia vânzătorului. al produselor electrotehnice etc. b) vânzări bazate pe autoservire. Metoda se foloseşte în cadrul produselor de marcă. încredere şi persuasiune în cadrul pieţei. precum şi de posibilităţi mai largi de promovare a unor tehnologii comerciale moderne.şi vânzări pe bază de corespondenţă. specifice marilor magazine Cu toate că. controlul mărfurilor şi realizarea modalităţilor de plată efectuându-se la ieşirea din cadrul raionului. într-un astfel de magazin. al produselor de înfrumuseţare. al bunurilor de folosinţă îndelungată. Această ultimă grupă de metode reprezintă. vânzări pe bază de catalog. ansamblul aspectelor respective a fost structurat în două categorii: dificultăţi de ordin intern şi de ordin extern.

Măsurile strategice şi tactice sunt structurate pe două planuri: gestionar şi clientelă. Funcţionarea magazinelor cu sucursale sau a întreprinderilor cu sucursale multiple. sunt extrem de mari.Economia Comerţului 68 cheltuielile de întreţinere a clădirilor. editarea cataloagelor etc. B. care mai dinamici.) care. s-au aliniat la nivelul marilor magazine şi au trecut la concurarea cestora prin flexibilitatea capacităţilor de adaptare la cerinţele pieţei. cum am arătat că se . cu o mare capacitate de eforturi. sunt capabile să răspundă dificultăţilor cu care se confruntă în cadrul pieţei. cât şi prin greutatea anticipării lor. asigurarea parcajului. beneficii ridicate şi. pază şi penetrarea în cadrul pieţei (iluminatul exterior. a lipsei căilor de acces auto sau a parcajelor şi sunt înlocuite cu centre comerciale periferice. care sunt cumpărate în sistemul comerţului cu ridicata sau sunt fabricate chiar de societăţile în cauză Caracteristicile principale ale sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate şi realizate cele două funcţii – de comerţ cu ridicata şi de comerţ cu amănuntul – ce le conferă statutul de comerţ integrat. ca un corolar ar tuturor acestora. b) revigorarea şi revenirea în centrul atenţiei a micilor comercianţi specializaţi. c) centrele orăşeneşti sunt treptat abandonate de populaţie ca urmare a circulaţiei intense şi anevoioase. a) crearea a noi tipuri de comerţ cu amănuntul. Prin ambele denumiri sunt desemnate societăţile comerciale care posedă mai multe magazine cu vânzare cu amănuntul. Marile magazine. • Dificultăţile provenite din mediul extern sunt mai complexe. care concurează direct activitatea marilor magazine. reprezentând firme puternice. cele de asigurări. Magazinele cu sucursale sunt cunoscute în practica comercială sub denumirea de întreprinderi cu sucursale multiple. Elemente specifice privind funcţionarea magazinelor cu sucursale. organizarea publicităţii. Posibilităţi de adaptare a activităţii marilor magazine la condiţiile actuale ale pieţei. atât prin natura. cu cifre mari de afaceri. prin intermediul cărora societăţile respective distribuie produse alimentare şi nealimentare. de asemenea.

de servicii juridice şi administrative. asigură echipamentul informatic şi implementarea acestuia în tehnologia comercială a sucursalelor. fiind asistată. iar. această direcţie reprezintă însăşi întreprinderea u sucursale multiple. Tot prin intermediul depozitului respectiv se asigură realizarea politicii de stocaj stabilită atât pentru întreaga societate comercială cât şi pentru fiecare sucursală în parte. Între principalele categorii de atribuţii. a le recepţiona. ale întregii societăţi. stocajul. în frecvente cazuri. modernizarea punctelor de vânzare. se bazează pe un sistem de funcţionare structurat pe două categorii de componente: servicii centrale şi sucursale. Prima categorie de componente – serviciile centrale – cuprinde în structura sa: direcţia generală. direcţia comercială şi depozitul central.Economia Comerţului 69 mai numesc. mai importante apar: a) formularea. c) cumpărarea mărfurilor necesare în procesul de vânzare realizat în cadrul magazinelor cu amănuntul. direcţiei generale îi revin o serie de atribuţii. în acelaşi timp. fundamentarea şi aplicarea politicii generale promovată de societatea comercială respectivă. Direcţia comercială studiază piaţa şi selectează furnizorii. ocupându-se de asigurarea întregii logistici comerciale a mărfurilor. depozitarea şi expedierea acestora. Ea generează cea mai mare parte dintre relaţiile ce fac legătura între centrala de cumpărare şi sucursale. crearea sau definirea magazinelor. prin intermediul centralelor de cumpărare proprii sau prin intermediul supra-centralelor de cumpărare la care a aderat societatea respectivă. prin intermediul cărora se ocupă de gestiunea mărfurilor. Direcţia respectivă dispune de sucursale comerciale. depozita. b) coordonarea activităţii sucursalelor. recrutarea şi perfecţionarea personalului. transforma în partizi comerciali şi a le pregăti pentru a fi expediate spre magazinele cu amănuntul. În cadrul coordonatelor de ansamblu ale politicii respective. fundamentarea şi întocmirea planurilor de dezvoltare pe termen mediu şi lung. • Direcţia generală asigură conceperea. • • . determinarea metodelor de vânzare. Depozitul central are rolul de a colecta loturile industriale de mărfuri. Într-o accepţiune mai largă.

c) exercitarea întregii activităţi a sucursalei sub însemnele firmei comerciale din care face parte sau sub sigla comună a societăţilor afiliate la o supercentrală de cumpărări. stabilite de către fiecare sucursală împreună cu direcţia generală a societăţii. atât sub aspectul încadrării nivelului de cheltuieli. g) participarea la campaniile organizate periodic în favoarea unei anumite game de produse sau a întregii societăţi comerciale. Componentele respective sunt învestite prin statutul de funcţionare al societăţii cu două mari grupe de atribuţii: gestionarea unităţii şi vânzarea mărfurilor. b) asigurarea realizării constante a serviciilor comerciale specifice. f) participarea la procesul de formare şi de perfecţionare responsabililor de magazine. cât şi prin realizarea unor sarcini comerciale cum ar fi realizarea unor afişe publicitare. c) promovarea unei discipline de personal.Economia Comerţului 70 Cea de-a doua categorie de componente cuprinde sucursalele care pot fi magazine sau diverse puncte de vânzare. de promovare la locul vânzării etc. cât şi sub cel al veniturilor prevăzute. panouri. reclame luminoase etc. care să faciliteze actul de cumpărare şi de stimulare a vânzărilor. b) respectarea. Atribuţiile legate de realizarea procesului de vânzare au în vedere: a) vegherea asupra respectării structurii sortimentale stabilite prin politica comercială promovată se societate în cadrul fiecărei sucursale. atât prin eforturi conjugate. adaptarea şi practicarea preţurilor fixate de serviciile centrale ale societăţii comerciale. în mod prioritar prin intermediu serviciilor centrale. organizată a • • . d) asigurarea realizării bugetului financiar al sucursalei. Atribuţiile legate de gestionarea fiecărei sucursale au în vedere: a) asigurarea operaţiunilor de aprovizionare cu mărfuri. e) primirea şi colaborarea cu inspectorii ce au sarcini de control asupra activităţii sucursalelor şi organizarea unei bune activităţi pe ansamblul societăţilor comerciale. d) organizarea unor acţiuni individuale. în cadrul fiecărei sucursale.

ca principiu. în sistemul autoservirii sau al preselecţiei. Trăsături specifice: ♦ raioanele care comercializează produse alimentare prezintă punctul de atracţie din cadrul fiecărui magazin popular. de produse. foarte competitive. serviciile comerciale asigurate şi limitarea sortimentului de mărfuri comercializate la câteva zeci de mii de articole curente. bine aprovizionate şi asortate. ♦ se practică metode de vânzare şi de stimulare a vânzărilor în masă.Economia Comerţului 71 C. astfel că în funcţie de natura fiecărei categorii de produse. sau n orie caz. aceasta întrucât managerii unităţilor respective se străduiesc să fie. iar preţurile – în general mai scăzute faţă de cele practicate de comercianţii independenţi – să corespundă puterii de cumpărare a diferitelor categorii de consumatori ce apelează la serviciile magazinelor respective. la sfârşitul secolului trecut – rezidă în preţurile practicate. altele decât cele alimentare. în . toate articolele ce se găsesc în cadrul magazinelor populare se vând la preţuri mai reduse. Trăsături comune cu marele magazin: ♦ dispune de numeroase raioane de desfacere a mărfurilor în cadrul aceluiaşi local. În general se poate spune că magazinul popular seamănă. de raioane multiple. în timp ce . autoservirea. ce vând. ♦ în general. preţul să fie interesant sau foarte avantajos. un sortiment larg. sortimentul lor acoperind 13 000 – 14 000 de poziţii. ♦ este la fel de puternic luminat ♦ este vizitat şi solicitat de mari mulţimi de populaţie. Principalele caracteristici pe care le prezintă sistemul magazinelor populare – apărute pentru prima dată în SUA. în permanenţă. ♦ raioanele din structura magazinelor populare. un raion din cadrul marilor magazine acoperă 20 000 – 30 000 de poziţii. Magazinele populare reprezintă întreprinderi sau firme de comerţ. cu marele magazin. îndeosebi. dar mai puţin profund. practicând un nivel mai scăzut al preţurilor şi o gamă restrânsă de servicii comerciale.aşa cum s-a arătat anterior. în acelaşi local. ♦ fiecare dintre raioanele respective îşi delimitează activităţile la un anumit tip de produse. cum ar fi. comercializează o gamă relative restrânsă de articole curente. prin anumite părţi ale activităţii sale. care dispun. toate produsele sunt etalate în locuri cât mai vizibile.

♦ serviciile comerciale pe care magazinele populare le asigură clientele sunt mai restrânse. termene de livrare etc. se are în vedere sloganul potrivit căruia „un articol atins este jumătate vândut”. tendinţa actuală este de a lărgi gama acestora şi de a moderniza modalităţile de rezolvare. combinate cu cele directe din sursele cele mai apropiate de produse. asigurarea posibilităţilor de folosirea unor canale de distribuţie cât mai scurte. Elemente specifice privind organizarea şi funcţionarea magazinelor populare. magazinelor populare are în vedere o astfel e organizare. care sunt sigure în procesul de vânzare şi în alegerea cumpărătorilor. limitarea sortimentului la produsele concurente. bine echipate din punct de vedere informatic. cu dever ridicat şi costuri scăzute. apelarea la serviciile centralelor de cumpărarea sau la institute specializate pentru realizarea unor studii de piaţă care să aibă în vedere atât fabricantul cu întreaga problematică a aprovizionării (sortimentul mărfurilor fabricate.) cât şi clientela potenţială. realizarea unei logistici comerciale cât mai simple şi eficiente.000 m² şi chiar mai mult. care să conduc la costuri mai reduse. pentru asigurarea gestiunii stocurilor la nivelul cerinţelor moderne. Pentru acesta se are în vedere: afilierea la centralele de cumpărare cât mai importante. ajungând la 5. de la ce mai apropiată centrală de cumpărare. situată în anii ’60 la 600 – 800 m².000 – 6. • • • .Economia Comerţului 72 imediata apropiere a clientului. Întregul sistem de funcţionare a. pentru a se putea asigura aprovizionare cu uşurinţă. fluidă şi oportună. la îndemâna sa. simplificarea la maximum a activităţii administrative legate de achiziţionarea • şi manipularea mărfurilor. pentru a se asigura realizarea şi menţinerea unor preţuri de servire cât mai scăzute la cumpărarea mărfurilor. a sporit continuu. impuse de nivelul tehnologiilor comerciale din domeniul respectiv. preţuri. iar cheltuielile de exploatare să fie cât mai reduse. ♦ suprafaţa medie a unor asemenea magazine. apelarea la serviciile centralei de cumpărare. lua şi atinge produsul. acesta putând privi. • desfăşurarea întregii activităţi comerciale pe baza unor stocuri restrânse.

În cadrul acestor societăţi cooperatiste. utile şi apreciate în mod deosebit de cumpărători. mai multe modalităţi concrete de realizare. .. reducerea cheltuielilor de personal.Economia Comerţului 73 • asigurarea unor rotaţii rapide a mărfurilor din stoc. precum şi orientarea strictă a serviciilor comerciale către acele servicii absolut necesare. comerţul realizat de cooperaţia de consum şi pe cel organizat de către cooperative ale unor întreprinderi sau ale administraţiei. 2. reducerea cheltuielilor de gestionare. cuprinsă între 8-2 rotaţii pe an. nefiind limitat sau restricţionat prin calitatea de membru cooperator. în mod implicit duce la o creştere considerabilă a rentabilităţii întregii activităţi. A. membrii aderenţi dispun de puteri egale. asigurarea unui confort deosebit. în principal. specifice marilor magazine. suprimarea tuturor cheltuielilor neeconomicoase şi inutile în procesul de vânzare . urmând a se realiza o reînnoire a stocurilor din cadrul fiecărui raion. • • • Sistemul de organizare şi funcţionare. crearea unui mediu ambiant. protocol etc. Cooperativele de consum reprezintă societăţi ale căror membrii se unesc pentru a-şi asuma o funcţie de distribuţie. limitarea metodelor de vânzare la sistemul autoservirii şi excluderea diferitelor forme costisitoare. se foloseşte un personal mai puţin numeros. fenomen care. cum ar fi cele referitoare la decorul magazinelor. structura sistemului cuprinzând. Actul de vânzare-cumpărare în cadrul magazinelor cu amănuntul ale cooperativei de consum este deschis însă tuturor consumatorilor. la rândul lor. permite magazinelor populare să fie foarte competitive şi să obţină un mare succes în faţa clientele potenţiale. combinat cu o marjă relativ slabă asupra vânzărilor. beneficiile realizate fiind repartizate între toţi membrii cooperatori. altfel spus poate cumpăra orice persoană care intră în magazin. fiecare contând cu un singur vot în ansamblul general. Formele cooperatiste ale comerţului integrat Formele cooperatiste ale comerţului integrat cunosc şi ele. bazat pe cumpărări de masă.

urmate apoi de trăsăturile prin care se caracterizează activitatea de ansamblu a unor astfel de societăţi comerciale. . ♦ Promovarea strictă a ideii potrivit căreia fiecare membru aderent are dreptul la un singur vot. apărarea drepturilor consumatorului etc. către membrii lor.. create pentru asigurarea activităţii de aprovizionare cu mărfuri a populaţiei dintr-o anumită zonă. indiferent de puterea economică pe care o deţine. Între acestea. • Trăsăturile caracteristice prin care se distinge activitatea comercială desfăşurată de cooperativele de consum reprezintă de fapt materializarea şi concretizarea obiectivelor ce stau la baza constituirii unor astfel de societăţi. ♦ Servirea membrilor cooperatori în condiţii cât mai bune. în prim plan apar principiile unei organizări colective. Drept urmare. ce priveşte deopotrivă: practicarea unor preţuri cât mai reduse. care reprezintă principala preocupare a societăţilor comerciale ale cooperaţiei de consum. conferinţe etc. sunt firme colective.Economia Comerţului 74 Principalele principii şi trăsături caracteristice prin care distinge sistemul de organizare a activităţii comerciale desfăşurate de cooperativa de consum. • În cadrul principiilor de organizare. ♦ Instituirea practicii repartizării de către societăţile cooperatiste. cât şi a principiilor de organizare. a unei părţi din beneficiul realizat. consultaţii. se pot avea în vedere următoarele aspecte: ♦ Asigurarea liberei adeziuni pentru orice membru al comunităţii care îndeplineşte condiţiile de drept pentru aderarea la activitatea unei organizaţii dau asociaţii colective şi este în măsură să subscrie o parte din capital. ♦ Desfăşurarea unei intense activităţi de educare a consumatorilor sub diverse forme: informare continuă. în mod deosebit atrag atenţia: ♦ Ideea înlocuirii luptei pentru un profit cât mai mare cu preocupările pentru asigurarea unei cât mai bune aprovizionări şi serviri a populaţiei consumatoare . ♦ Societăţile cooperaţiei de consum reprezintă asociaţii de persoane şi nu de capitaluri. asigurarea plăţii curente către membrii cooperatori. aşa după cum reiese din definirea statutului lor. proporţional cu valoarea capitalurilor subscrise. Acestea apar din latura deosebită a societăţilor respective care.

♦ Îşi asumă prin forme specifice. • Structuri funcţionale: ♦ Societăţi comerciale cooperatiste. în unele ţări sau zone practicându-se şi sistemul acţiunilor. ♦ Structură centrală. formată din organisme de coordonare . ♦ Societăţi comerciale cooperatiste specializate. Serviciile oferite către unităţile comerciale ale cooperaţiei de consum. fiecare magazin cooperatist jucând rolul unei sucursale. precum şi a multiplelor fenomene caracteristice economiei de piaţă din cadrul fiecărei ţări. axate pe comercializarea numai a produselor alimentare. pe comercializarea produselor nealimentare sau numai a anumitor categorii de servicii. care sunt organizate şi funcţionează similar cu sistemul întreprinderilor comerciale cu sucursale multiple. prin intermediul cărora comercializează sortimente foarte largi de mărfuri şi pot acorda asistenţă de specialitate sau diverse ajutoare micilor societăţi cooperatiste locale sau specializate. Caracteristic activităţii comerciale realizare de cooperaţia de consum. alături de vânzarea produselor. apare şi faptul că unităţile acestui sistem. formată din cooperative de consum locale. atât funcţii ale comerţului cu ridicata şi funcţii ale comerţului cu amănuntul. a posibilităţilor de cooperare cu producătorii şi cu marile firme de comerţ existente în cadrul pieţei. ♦ Societăţi comerciale cooperatiste regionale sau zonale. fiecare aderent putând subscrie una sau mai multe părţi sociale. realizează şi oferă . organisme tehnice şi financiare. purtând amprenta impactului organizării statale. a gradului de organizare a diferitelor categorii de populaţie. Structura generală a sistemelor comerciale organizate de cooperaţia de consum diferă de la ţară la alta.Economia Comerţului 75 ♦ Societăţile cooperatiste reprezintă societăţi cu capital variabil. dispun de magazine mari şi chiar foarte mari. cu o bază strict locală. au contracte permanente cu centralele de cumpărare. desrevind populaţia unei anumite localităţi. aşa după cum s-a mai arătat. care reprezintă întreprinderi mai mari. Structuri teritoriale: • ♦ Structură teritorială.

5.Economia Comerţului 76 aderenţilor săi şi marelui public cumpărător. Sistemul acordurilor în leasing Din punct de vedere economic – “leasingul este o formă de comerţ şi finanţare prin locaţie de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni. care reprezintă un complex de acţiuni de solidaritate în sectorul social. organizarea unor agenţii cooperatiste de voiaj. când articole alimentare şi nealimentare de consum curent. utilaje. mijloace de transport şi a altor bunuri. editarea unor numeroase şi atrăgătoare publicaţii periodice cu informaţii în favoarea consumatorilor. Este vorba de societăţi comerciale create sub forma unor magazine de desfacere cu amănuntul. cărţile etc. numeroase alte prestaţii mai puţin legate de procesul direct al comercializării mărfurilor.” Din punct de vedere juridic – leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul. întreprinderilor a căror motivaţie să recurgă la această tehnică de comerţ rezidă în specificul unor operaţiuni pe care le realizează sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a le cumpăra. cum ar fi discurile. . Cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei reprezintă o variantă a comerţului cooperatist. • • • • • • B. toate unităţile ce compun sistemul cooperatist respectiv. dintre care menţionăm: realizarea ajutorului intercooperatist. Magazinele respective sau diverse puncte de vânzare create de către categoriile respective de populaţie.. sunt magazine de mici dimensiuni sau alte asemenea puncte. de către şi pentru personalul din industrie sau de grupuri comune de studenţi care trăiesc în complexe universitare sau frecventează aceeaşi universitate. cu remiza mai ridicată în raport cu preţurile din sistemul marilor magazine sau acele ale magazinelor populare. acordarea sau garantarea unor credite familiale. realizarea unor servicii de asigurări pentru membrii cooperatori. atât pe lângă societăţile cooperatiste zonale. precum şi o serie de sortimente mai deosebite. a unor maşini.reprezentată în proporţii egale pe cele două sectoare de mărfuri – alimentare şi nealimentare. constituite în societăţi cooperatiste. au o cifră a afacerilor nesemnificativă în comerţul cu amănuntul – sub 0. organizarea unor laboratoare specializate.5% . În general. cât şi în cadrul organizaţiilor centrale. XI.

un mijloc mai eficient de dezvoltare a zonelor subdezvoltate. după caz. se angajează la indicaţia unei alte părţi. denumită utilizator să cumpere sau să preia de la terţ denumit furnizor un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă.Economia Comerţului 77 Potrivit legislaţiei române operaţiunile de leasing sunt cele prin care „o parte. oferind creditorului ca garanţie. o metodă de remobilizare a capitalului imobilizat (lease-back) un stimulent al dezvoltării producţiei de bunuri. în scopul exploatării sau. . Schematic această operaţiune poate fi prezentată astfel: Furnizor Cumpără bunul Societatea de leasing Închiriază bunul Beneficiar Rolul leasingului Leasing are un rol benefic în plan economic. diminuând riscul. prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor bunurilor respective. un mijloc de vitalizare a unei economii decapitalizate. în cazul combinării cu facilităţi fiscale adecvate. denumită locator. a achiziţionării bunului”. Totuşi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o dezvoltare necontrolată a sa. o alternativă la creditul clasic. oferind un plus de siguranţă deţinătorului e capital. un mijloc de sprijinire a exportului. însuşi dreptul de proprietate. dovedindu-se a fi: cel mai eficient mijloc de finanţare a investiţiilor productive. prin atragerea de capital de pe piaţă în fonduri sindicalizate cu valoare mare şi direcţionarea lui către investiţii. ori de finanţare a societăţilor cu proiecte de dezvoltare.

prin vânzare la valoarea rămasă sau reînchirierea echipamentelor utilizate şi realizarea unor profituri suplimentare din acestea. care poate prezenta unele avantaje fiscale dacă se situează sub durata recomandată oficial. (+) crearea unei pieţe secundare avantajoase. indiferent cui revin obligaţiile respective. (+) cheltuiala iniţială redusă. deci a rentabilităţii.Economia Comerţului Avantajele(+) şi dezavantajele(-) leasingului 78 Leasingul financiar este o soluţie preferată. (+) posibilitatea de realizare imediată a unor lichidităţi. (-) clauzele cu privire la întreţinere sunt greu de respectat în practică. datorită unor avantaje. atât la furnizor cât şi la utilizator. Principalele dezavantaje(-) ale leasingului se concretizează în: (-) riscul pierderii tuturor drepturilor de proprietate. (+) creşterea accesibilităţii indirecte la credite. evitând unele restricţii aferente acestora în mod obişnuit. pe baza unui contract global. (+) flexibilitatea duratei de închiriere în sistem leasing. mai ales pentru furnizor şi utilizator. (+) posibilitatea de a negocia obligaţiile cu privire la întreţinere şi reparaţii. iar consecinţele nerespectării acestora sunt foarte grave. când sunt considerate chirii directe (este un avantaj temporar care se pierde la nivelul impozitului global). în cazul formei de lease-back. (-) este necesară o instruire specială a personalului. (+) protecţia faţă de inflaţie pentru contractele pe termen lung. (+) îmbunătăţirea rezolvării finale. când se are în vedere închirierea în timp a mai multor componente ale echipamentelor. . (+) facilităţi în achiziţionarea de bunuri. (+) durată mai mare a contractului de finanţare. atât pentru utilizator cât şi pentru ceilalţi parteneri: (+) simplitatea realizării tranzacţiilor de leasing din punct de vedere administrativ. mai ales de întreprinderile mici şi mijlocii. (+) stabilizarea ciclului de afaceri . (-) reducerea impozitelor/veniturilor prin scăderea profitului afectat de chirii. cu privire la gestiunea proprietăţii închiriate. în cazul imposibilităţii de respectare a contractului de chiriaş sau locatar. livrarea realizându-se imediat după negocierea condiţiilor de plată. (-) ratele fixe ale chiriei pot deveni dezavantajoase în timp. prin eşalonarea încasărilor.

efectele pe parcurs pot deveni foarte importante. durata fiind de circa 20-30 de ani. • • • • • • . în acest caz. în funcţie de durată. beneficiarul să poată opta pentru cumpărarea acestuia la un preţ inferior celui iniţial. dar mai lungă decât în cazul operaţiunii de tip hire). ponderea ratelor în preţul net de vânzare. există unele forme „intermediare” de leasing pe termen scurt cum ar fi operaţiunile hire (închirierea unor mijloace de transport sau echipamente cu ora sau cu ziua.a. B. să se realizeze doar o parte din preţul de export al obiectului contractual.) După participanţii la contract se diferenţiază: leasing direct în care finanţatorul este şi furnizorul. (-) necesitatea apelării la intermediari-brokeri. neexistând de regulă. Astfel: A.Economia Comerţului 79 (-) pentru anumite contracte cu chirii mai mici la început. leasing-ul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 an. C. Forme ale operaţiunilor de leasing: Operaţiunile de leasing îmbracă forme diverse. inclusiv a service-ului aferent) si renting (o închiriere revocabilă pe scurtă durată. acestea însă nu îndeplinesc condiţia esenţială a unui contract de leasing şi anume de a nu fi revocat de niciuna din părţi. în fapt. accentul cade pe serviciile furnizate de societăţile de leasing. părţile participante.) După durata închirierii: leasing-ul pe termen scurt (renting hire) – constă în închirierea bunurilor pe o perioadă de câteva ore. leasing-ul pe termen lung se practică frecvent pe piaţa bunurilor imobiliare prin clădiri complet utilizate. consilieri.) După ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului: leasing funcţional – presupune ca în perioada de bază. urmând ca după perioada de închiriere. sau luni. ş. durata normală de leasing corespunde celei de funcţionare normală a bunului. o relaţie directă între preţul la care a fost achiziţionat echipamentul de către societatea de leasing şi chiria percepută. care măresc costul tranzacţiilor. leasing indirect în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate. mai multor beneficiari. în vederea amortizării. zile.

) După locul de desfăşurare a tranzacţiilor: leasing intern când partenerii sunt din aceeaşi ţară. de vânzare a bunului. ca urmare pentru intensificarea utilizării calculatoarelor electronice şi a altor utilaje s-a introdus sistemul închirierilor pe timpi partajaţi simultan de către mai multe întreprinderi.) După modelul de calcul al costurilor pe baza cărora se calculează ratele de leasing: leasing-ul net. în care ratele includ cheltuielile de asigurare. E. scopul acestor operaţiuni este transformarea fondurilor imobilizate în fonduri disponibile. în care ratele se calculează numai pe baza preţului net. aflat în urgentă nevoie de fonduri băneşti. time-sharing-ul s-a aplicat în practică mai mult din considerente economice. leasing-ul experimental se foloseşte în scopul promovării vânzărilor. costul ridicat al unor avantaje şi uzura morală extrem de rapidă a acestora. chiria incluzând preţul folosinţei. pentru a promova vânzarea unor maşini şi utilaje. • • • • • • • • • . la sfârşitul acestei perioade. cu condiţia ca după expirarea acestor perioade să fie achiziţionate de către clienţi. de câteva luni. în mod experimental. dacă sunt corespunzătoare cerinţelor sau să fie restituite dacă prezintă unele neajunsuri. leasing-ul brut(full service leasing). se întâlneşte frecvent la instalaţiile complexe sau acolo unde se doreşte cucerirea pieţei. D. întreţinere şi reparaţii ale bunului. aceste sunt închiriate pe perioade scurte. master-leasing se practică în cazul închirierii contractelor. operaţiunile de hire şi renting sunt operaţiuni de leasing pe termen scurt sau foarte scurt şi cuprind închirierile. beneficiarul poate opta pentru intrarea în posesie a bunului prin achitarea valorii reziduale. cum ar fi. F. leasing internaţional care poate fi: extern – atunci când afacerile se derulează pe teritoriul altor ţări.) După caracteristicile pieţei căreia se adresează şi relaţiile stabilite cu clienţii: lease-back sau mai complet „sell and lease-back” constă în operaţiunile prin care proprietarul. cu ziua sau cu ora.Economia Comerţului 80 • leasing financiar – urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locaţie şi obţinerea unui profit. în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcţii – macarale. astfel. îşi vinde produsul unei societăţi de leasing li apoi îl închiriază printr-un contract obişnuit. excavatoare etc..

Economia Comerţului transnaţional – atunci când partenerii sunt din ţări diferite; G.) După natura obiectului tranzacţiilor:

81

• •

leasing mobiliar – se referă la bunuri de investiţii cum ar fi echipamentele industriale, utilajele de construcţii, aparatură de birou, etc. leasing imobiliar – pentru terenuri, construcţii de bază şi clădiri din care sa desprins forma „rezidenţial” când este vorba de clădiri de locuit sau „comercial” când este vorba despre clădiri de birouri, depozitare, producţie, etc. leasing de personal – care s-a dovedit a fi o formă foarte eficientă pentru satisfacerea nevoilor temporare de personal ale întreprinderilor mici şi mijlocii, sau pentru lucrări în străinătate, pe durate scurte sau mai lungi. „leasingul de export” – ca sursă de finanţare a tranzacţiilor, combinată uneori cu acordare unor asigurări pentru operaţiunile de export. Unele forme de leasing au fost delimitate pentru a pune în evidenţă implicarea agenţilor

administraţiei locale sau centrale. Astfel, în Germania s-a dezvoltat în ultimul deceniu leasingul comunal, ca alternativă de gestiune a bugetelor locale în condiţii de deficit acut sau prelungit. În SUA se practică leasingul guvernamental, care presupune implicaţia administraţiei statale sau federale în finanţarea unor proiecte, fie stimularea dezvoltării unor regiuni, fie realizarea unor proiecte de interes public. Alte forme speciale: leasing de taxe s-a dezvoltat acolo şi atunci când taxele practicate au fost ridicate, partenerii reuşind prin astfel de tranzacţii să fie în câştig prin evitarea unora din aceste taxe. leasing de garanţie – a devenit specific firmelor cu resurse suficiente pentru garantarea unor împrumuturi, în scopul finanţării afacerilor lor; în această situaţie, ele apelează la garanţii financiare şi care sunt fie instituţii guvernamentale, fie firme specializate de leasing. Tranzacţiile de leasing au la bază contractele de leasing. Elementele componente principale ale contractului de leasing sunt: perioada de închiriere care, în condiţiile unui ritm rapid de perimare a echipamentului se împarte în:

Economia Comerţului

82

-

perioada primară – egală cu viaţa economică a maşinii (intervalul în care maşina nu

riscă să sufere o uzură morală); corespunde în unele cazuri cu perioada de amortizare fiscală; în această perioadă contractul de leasing nu poate fi denunţat în vederea rezilierii;

-

perioada secundară – respectiv intervalul de timp care durează de la terminarea

vieţii economice până la sfârşitul vieţii tehnice a maşinii; în decursul acestei perioade contractul poate fi reziliat oricând, cu preaviz conform prevederilor contractuale; furnizorul ales şi bunul care va face obiectul leasingului; condiţiile de livrare şi instalare a bunului, care vor rezulta din documentele întocmite la livrare şi la instalare, cu precizarea condiţiilor de suportare a cheltuielilor şi riscurilor pentru chiriaş şi furnizor; condiţiile de utilizare, întreţinere şi control asupra bunului închiriat, cu detalierea obligatorie pentru chiriaş; proprietatea bunului cu implicaţiile şi modul de exercitare a dreptului de proprietate; responsabilitatea chiriaşului şi varianta de asigurare; rezilierea contractului pentru diferite cazuri şi implicaţii pentru chiriaş şi firmă; exercitarea contractului; modul de suportare a impozitelor şi taxelor; modul de soluţionare a reclamaţiilor; condiţiile particulare pentru locatar şi locator cu aprecierea datei de plată a primei rate şi eşalonarea anuală a celorlalte rate de chirie, cu precizarea modului de plată. În contractul de leasing, părţile implicate sunt: a. furnizorul bunului care încheie un contract de vânzare-cumpărare cu finanţatorul operaţiunii de leasing, asumându-şi pe lângă obligaţiile tipice unui vânzător şi anumite

• •

• • • • • • • •

obligaţii specifice:
- livrarea şi instalarea echipamentului comandat, la data şi locul convenit; - garanţia că echipamentul este livrat conform cu ceea ce s-a specificat; b. finanţatorul – este de regulă o societate financiară sau o bancă specializată în plasarea capitalului în investiţii pe durată medie sau lungă, în condiţii optime de rentabilitate. c. utilizatorul – care are interesul de a folosi un bun, fără a investi în el foarte mult, aceasta îi permite să-şi dirijeze fondurile proprii în alte direcţii,fie să achiziţioneze un

Economia Comerţului

83

echipament ce depăşeşte ca valoare posibilităţile sale de autofinanţare; el îşi asumă, în cadrul raporturilor de locaţie, anumite obligaţii specifice ce decurg din caracterul irevocabil al contractului de leasing; astfel el nu poate pune capăt contractului nici pentru cazuri de forţă majoră, nu poate transmite acest contract altei persoane, subînchirierea putând avea loc numai cu acordul expres al finanţatorului. În concluzie, utilizatorul are iniţiativa afacerii, furnizorul permite afacerea, finanţatorul

facilitează afacerea şi toţi împreună au un scop comun şi anume o afacere rentabilă.

Relaţiile dintre participanţii la operaţiunea de leasing
1.CONTRACTARE Beneficiar
contract alegere echipament ce va fi cumpărat

Sursă de finanţare

Societatea de leasing

Vânzător de echipamente 2.CUMPĂRARE

cumpărarea echipamentului

asigurarea echipamentului cumpărat

livrează, instalează şi întreţine echipamentul

remite factura garanţia şi contractul de service

Compania de asigurări

3.INCHIRIERE Beneficiar
plata ratelor

emite poliţă de asigurare

Societatea de leasing

Economia Comerţului

84

Determinarea taxei de leasing (redevenţa) face obiectul uneia dintre cele mai importante clauze ale contractului de leasing. În calculul acesteia se au în vedere:

-

condiţiile de piaţă; riscurile ce pot interveni pe perioada închirierii de bază; posibilitatea de a reînchiria ulterior bunul respectiv altui client;

Taxa de leasing este de regulă fixată ca o sumă constantă ce se plăteşte semestrial, bitrimestrial, lunar, fie anticipat, fie la sfârşitul perioadei. Întreţinerea şi derularea tranzacţiilor de leasing Leasingul constituie o activitate complexă, etapizată, care presupune existenţa a numeroase operaţiuni şi documente prin care se reglementează condiţiile economico-juridice în care se desfăşoară. Activitatea respectivă cuprinde două etape. a. Etapa precontractuală materializată în: declanşarea operaţiunii de leasing – de regulă de către beneficiar, prin identificarea furnizorului potenţial al echipamentului dorit; contractarea societăţii de leasing – în vederea cunoaşterii condiţiilor de finanţare oferite; pe baza documentelor înaintate, societatea de leasing va analiza bonitatea firmei solicitante (solvabilitatea, lichiditatea etc.) şi fezabilitatea proiectului de finanţare; b. Etapa contractuală, care are în vedere: contractarea bunului – după acceptul de principiu a cererii de închiriere, societatea de leasing (finanţatorul) pregăteşte contractarea bunului şi închirierea acestuia; în acest sens, remite beneficiarului un proiect de contract (nu cel definitiv) care va cuprinde promisiunea unilaterală de vânzare a bunului la sfârşitul perioadei de locaţie dacă aceasta îşi va manifesta intenţia în acest sens; societatea de leasing va mandata beneficiarul să negocieze cu furnizorul clauzele contractului ce vânzare-cumpărare a bunului referitoare la caracteristicile, livrarea, instalarea, garantarea şi întreţinerea acestuia dacă apar diferenţe faţă de clauzele şi oferta proformă. Există şi societăţi de leasing specializate pe un anumit produs, unde beneficiarul se adresează direct acestora, urmând ca pe baza unui contract de mandat dintre beneficiar şi

• •

iar la finalul tranzacţiei. iar acesta din urmă efectuează prima plată. finanţatorul va emite factura. în paralel se încheie contractul de leasing între societatea de leasing şi beneficiar. distrugerea sau furtul bunului. în caz contrar livrează bunul către societatea de leasing. care va efectua plata în conformitate cu clauzele din contract. pentru pierderile cauzate de degradarea. închirierea – pe perioada închirierii beneficiarul efectuează plata ratelor către societatea de leasing. La livrarea bunului se va confirma în procesul verbal respectarea condiţiilor de calitate ale bunului precum şi cele de livrare prevăzute în contract. elaborarea propriu-zisă a contractului de vânzare-cumpărare şi a celui de leasing. plata preţului rezidual – dacă optează pentru cumpărarea bunului. garanţia şi contractul de service către finanţator. precum şi cele datorate incapacităţii de plată a beneficiarului. • . se face o asigurare general a tranzacţiilor printr-un contract cu o societate specializată (sau doar a bunului).Economia Comerţului 85 finanţator să fie contractat furnizorul de către primul şi să se negocieze condiţiile de livrare şi specificaţia produsului.

Europa Nova..Dayan A: “Manuel dela distribuţion”.Did.şi Ped. Patriche D. 5. Economica. 1980. Bucureşti 1998. Bucureşti. şi Pedag. Bucureşti.Grigorescu M . Ed. 2. Atheneum. Joel “Retail management a strategic approach”Tenth Edition. I.Lucic C.Costea C. Eficient.”Economia Comertului”.Jones R P. London and Sydney.Prentice Hall.Economică.: “Economie comercială”.d'Organisation. Ed.şi Ped. Paris.Buc 2004 15. ed. 10. Stănescu I.Did. (coord. Evans R.Buc 2004. Bucureşti. Paris. Patriche D. Bucureşti. 7.Dunod. Patriche Dumitru: “Tratat de economia comerţului”.. PATRICHE D. Patriche D. 1987.Teorie si studii de caz”. Ed. Bucureşti. Ed. 1980.2007 3. “Bazele comerţului””. Buc. ”Firma de comert in economia de piata” Editura Uranus .Economia Comerţului 86 Bibiografie 1. 1996. 2000. Ed. 8. Patriche D. Ed.. 12.Holiday: “Comerce”.”Distributia bunurilor de consum final.1996 11.PATRICHE D. 1998. : “Protecţia consumatorilor în economia de piaţă”. Purcărea Th.Brasov.Tudose C:“Distribuţia mărfurilor”. 14. Ed.Ristea. Economica. Ed. .Bucuresti 2004 4. 13.Rapin A: “Cours de commerce”.ed Infomarket.Did.Balasescu M..L. ..L.”Bazele Comertului”.Pan Books. Patriche D. 9. Ed.Berman Barry. A.: “Meseria de comerciant”. 1994. general) şi autorii”Comerţ şi dezvoltare”. 1995.ed. 6..Pearson .2005. Ed. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful