P. 1
Cultivare_Infiintarea Si Intretinerea Plantatiilor Pomicole

Cultivare_Infiintarea Si Intretinerea Plantatiilor Pomicole

|Views: 0|Likes:
Published by pop_iosif

More info:

Published by: pop_iosif on Aug 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/08/2013

pdf

text

original

ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR POMICOLE Pentru înfiinţarea unei livezi, sunt necesare fonduri mari, proporţionale cu suprafaţa care se va planta

. Aceste fonduri sunt blocate un timp destul de mare, deoarece recuperarea investiţiei se face treptat începând cu anul 5-7 de la plantare, în funcţie de specie şi soi. Deoarece terenul este ocupat cu pomi o perioadă lungă de timp (15-30 ani) şi fructificarea începe după câţiva ani, eventualele greşeli de alegere a sortimentului sau de amplasare a speciilor în teren, se manifestă târziu şi sunt foarte greu de remediat. Pentru a evita aceste aspecte negative, înaintea înfiinţării livezii, trebuie studiate toate aspectele referitoare la ecologia, biologia şi cerinţele speciilor pomicole. Este de preferat întârzierea înfiinţării plantaţiei, cu 1-2 ani, decât plantarea în grabă, fără o fundamentare suficientă şi cu probleme grave mai târziu. Sunt situaţii în teren, de amplasare greşită a speciilor şi soiurilor, de alegere necorespunzătoare a polenizatorilor, de pregătire necorespunzătoare a solului cu implicaţii negative asupra producţiei şi calităţii fructelor. Alegerwa soiurilor si speciilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole La înfiinţarea unei livezi, pentru a alege corespunzător sortimentul de specii şi soiuri, trebuie avut în vedere modul de valorificare a fructelor. În funcţie de mărimea suprafeţei de teren de care se dispune, deci de mărimea livezii, există mai multe posibilităţi de alegere a sortimentului de specii. Pentru livada familială de lângă casă, care va asigura numai necesarul de fructe pentru consumul familial, se alege un sortiment cât mai variat de specii, pe cât posibil toate speciile care găsesc condiţii optime pentru creştere şi fructificare în zonă. Prin sortimentul variat, se asigură diversificarea consumului de fructe şi o lărgire a perioadei în care, în livadă, se găsesc fructe proaspete, fructe care sunt bogate în vitamine, săruri minerale, aminoacizi, etc. În cadrul speciei, se asigură un conveier de soiuri cât mai larg ca perioadă de maturare, dar cu număr mic de pomi pe soi, uneori numai un pom este suficient pentru consumul familial. La alegerea soiurilor în cadrul speciei, trebuie acordată atenţie cuvenită celor cu probleme la polenizare (prun, vişin, cireş, migdal, măr, păr, etc.). Pentru măr şi păr, specii ce se pot păstra şi în perioada de iarnă se alege un sortiment care să asigure necesarul de fructe pe perioada iernii. Dacă suprafaţa de teren permite şi sunt resurse pentru valorificarea fructelor pe piaţă ca fructe de desert, (fiind apoape de oraşe, unde cererea este mare sau de litoral), sortimentul ales corespunde cu cel familial, dar trebuie ţinută seama de perisabilitatea unor specii şi soiuri, la stabilirea numărului de pomi din fiecare. De exemplu, trebuie ştiut faptul că merele şi perele de vară nu au capacitate de păstrare decât de câteva zile (la mere 1-2 săptămâni), nu acumulează substanţă uscată multă şi nu pot fi valorificate prin industrializare. În general, ca pondere, aceste soiuri nu trebuie să depăşească 10-15% în cadrul speciei. De asemenea, pentru piersici şi prune, în perioada august-septembrie există o mare concurenţă făcută de struguri şi pepeni verzi, deci atenţie la cantitatea de fructe care se poate vinde în condiţii bune. Valorificarea fructelor prin distilarea borhotului şi obţinerea ţuicii, este cel mai puţin economic dintre toate variantele posibile (fructe poaspete, uscate, prelucrate, etc.). Caisele sunt destul de mult căutate în lunile iunie-iulie, pot asigura venituri bune acolo unde nu există riscul gerurilor târzii. La cais, trebuie asigurată o eşalonare a maturării fructelor prin soi (deci

se recomandă evitarea blocării acesteia prin plantarea pomilor.studiul reliefului (panta.). O altă variantă de livadă o poate constitui asocierea a 2-3 specii care au condiţii foarte bune în zonă. . precipitaţii. aerul circulă mai bine. dar la stabilirea suprafeţei cu aceste specii trebuie avute în vedere două aspecte şi anume: . prin contract cu fabricile de prelucrare. aerul este mai rece.efectuarea bonitării solului privind gradul de favorabilitate pentru cultura speciilor pomicole (pH. riscul brumelor este scăzut. Fructele căzute nu mai pot fi valorificate ca fructe de desert (pentru consum în stare proaspătă). a cireşului şi vişinului pot asigura venituri foarte bune. este riscul mai mare de brume târzi. În partea de sud a ţării. grosimea profilului să fie de cel puţin un metru. Dacă există versanţi lungi. de la recoltare la valorificare nu trebuie să treacă mai mult de o zi. cireşele crapă. cerinţe ce pot sau nu fi asigurate într-un areal dat. cu reducerea riscului de acumulare în amonte a aerului rece şi creşterea riscului de îngheţ primăvara. Pentru a asigura plantaţii încheiate şi longevive. cultura căpşunului. se alege terenul care corespunde din punct de vedere al asigurării cerinţelor ecopedologice.). la înfiinţarea plantaţiilor.respectarea cerinţelor faţă de factorii de mediu a speciilor şi soiurilor ce urmează a se planta (temperatură. insolaţie. etc). Pentru favorizarea scurgerii aerului rece în lungul văii. textura. Fiecare specie sau uneori soi are anumite cerinţe climatice şi faţă de sol.sunt specii foarte perisabile. în sensul că. Este de preferat. starea de aprovizionare cu elemente nutritive. În zonele mai ridicate. altfel fructele se alterează şi devin nevandabile. Dacă nu sunt recoltate în timp. . trebuie evitate toate elementele restrictive privind răspândirea în spaţiu a soiurilor şi speciilor. în anumite condiţii concrete. se recomandă înfiinţarea unei perdele de protecţie în amonte de plantaţie. . Au fost elaborate o serie de principii care stau la baza amplasării în teren a pomilor din fiecare specie. determinând neuniformitatea condiţiilor de mediu chiar pe suprafeţe mici. Pentru fiecare specie sau uneori chiar pentru anumite soiuri. iar căpşunele sunt atacate de Botrytis cinerea. Pe locurile mai joase. structura. dar nu numai. iar plantarea acestora nu se face decât în jumătatea sau treimea dinspre vale. perdea care să oprească scurgerea curenţilor reci. sunt condiţii favorabile pentru bolile criptogamice şi bacteriene. Alegerea terenului pentru înfiinţarea livezii Relieful prin elementele sale. fructele se maturează simultan (în circa o săptămână) şi cad din pom.soiuri cu perioadă diferită de maturare) deoarece în cadrul unui soi. cu câte 2-4 soiuri fiecare pentru a obţine partizi mari de fructe şi valorificarea acestora la export sau industrializare locală. influenţează direct microclimatul local. mai ales căpşunele. conţinutul în calcar activ şi săruri. etc. dintre aceste se pot aminti: . Pentru consum familial se pot planta pomi din alte specii în conveierul dorit. se depreciază şi producţia este mult diminuată. deoarece fructele sunt afectate. expoziţia. etc. se vor planta speciile şi soiurile care merg cel mai bine în condiţiile date. ca aceste specii să nu fie plantate în zonele în care în luna iunie plouă frecvent. pe văi se acumulează o umiditatea atmosferică mai ridicată.recoltarea este anevoioasă şi necesită multă forţă de muncă. dacă o suprafaţă de teren trebuie plantată cu pomi. .

înmagazinarea unei cantităţi mai mari de apă în perioada repausului de iarnă. A doua lucrare foarte importantă la pregătirea solului este fertilizarea de bază. Pe supafeţe mici. dacă se amestecă formează conglomerate şi nu se distribuie uniform pe teren) se aplică şi o substanţă pentru dezinfecţia solului şi distrugerea viermilor tericicoli (Aldrin. solul trebuie afânat pe o adâncime de 50-60 cm. sau pe pante mai mari. asigurarea unui drenaj mai bun. 60-80 kg/ha). Prin această fertilizare se administrează îngrăşămintele organice (40-80 t/ha. se valorifică o gamă largă de tipuri de sol. dar prin plasticitatea soiurilor şi portaltoilor existenţi în cultură. cu profilul de peste un metru. etc. Un sol ideal pentru speciile pomicole ar trebui să aibă un pH neutru sau slab acid. se pot valorifica terenurile cu pante mai mari de 14-15% prin amenajarea acestora ca plantaţii cu alei de trafic tehnologic. Odată cu aplicarea îngrăşămintelor chimice (care trebuie împrăştiate separat. se execută desfundarea cu plugul balansier. un conţinut în substanţe organice în jur de 2-2. se execută mobilizarea adâncă locală a solului prin executarea gropilor de plantare de 100/100/80 cm. zonele cu conţinut ridicat în săruri. se nivelează.. Se vor evita terenurile cu apă freatică la mică adâncime. conţinutul în calcar activ sub 3-4%. Pe solurile relativ plane sau în pantă mecanizabile. sau pentru suprafeţe mici. Heclotox. ele se încorporează la 50-60 cm şi nu sunt accesibile pomilor în primii ani. profund. în funcţie de posibilităţi) şi chimice greu mobile în sol (500-800 kg/ha superfosfat şi 300-500 kg/ha sare potasică). Pregătirea terenului în vederea plantării După alegerea terenului pe care se va înfiinţa livada. să fie reavăn. este indispensabilă creşterii normale a pomilor. Îngrăşămintele trebuie aplicate după lucrarea adâncă a solului (desfundare) şi nu înainte. Aceste lucrări sunt specifice plantaţiilor comerciale şi mai puţin plantaţiilor familiare. de obicei vegetaţie lemnoasă. etc. cum se mai practică încă. luncile cu risc de inundare. Pentru asigurarea condiţiilor optime necesare creşterii sistemului radicular şi asigurarea unui regim aerohidric optim.5%. când sistemul radicular este slab dezvoltat. Pe aceste terenuri în pantă. Dacă însă solul nu permite inversarea straturilor (calcar activ mult în Dobrogea. Este greu de găsit un astfel de teren în zona colinară. asigurării condiţiilor optime pentru creşterea şi înmulţirea microorganismelor (responsabile de fertilitatea naturală a solului). etc. zonele cu apă stagnantă. Această lucrare adâncă se poate face în mai multe feluri. acesta trebuie să fie eliberat de vegetaţia existentă. zonele nisipoase cu solul neameliorat. prin plantarea pomilor în mici terase individuale care se măresc pe măsura creşterii pomilor. pe cât posibil şi rădăcinile mari şi eventual dacă terenul necesită. sau substratul are mult schelet) se execută o lucrare de afânare adâncă la 45-50 cm cu subsolierul. fără calcar activ mult (sub 3-5%) şi fără schelet în substrat. Această afânare adâncă executată prin una din cele trei posibilităţi.studiul florei specifice zonei şi a tradiţiei în cultura speciilor pomicole. în sol nelucrat mecanic. . Prin cultivarea cu specii pomicole. deşi sunt ceva mai greu de lucrat. zonă unde predomină cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi. conţinutul în argilă să nu depăşească 40-45%. bine drenat şi cu o bună fertilitate naturală. în funcţie de condiţiile concrete ale zonei şi de însuşirile solului. se obţin fructe de calitate foarte bună datorită insolaţiei puternice şi expunerii foarte bune a fructelor. deoarece aplicate înainte.

se scurtează rădăcinile rupte până la ţesuturi sănătoase. în terenul lucrat. Într-o parcelă. nu se realizează un volum optim de coroană productivă şi producţia nu va ajunge la potenţialul soiurilor folosite. necorelate cu potenţialul biologic de creştere. se poate lucra la plantare şi în ferestrele din iarnă. prin pichetare. pomilor li se fasonează rădăcinile principale la 20 cm. Schemele de pichetare diferă în funcţie de configuraţia terenului. la pomii maturi. când se sapă gropile în livadă şi apoi se cumpără materialul săditor. nu se valorifică eficient terenul. din necunoaşterea soiurilor noi introduse în sortiment. iar dacă anumite soiuri nu pot fi procurate. Distanţele de plantare sunt foarte diferite de la o specie la alta. au efecte negative deosebite în timp. Pentru a evita astfel de aspecte. iar în terenul nelucrat. Nu sunt puţine cazurile. pepiniere prezentate în anexa 2. deci de amplasare greşită a pomilor. se face şi trierea materialului de plantat. cu un sortiment de soiuri corect ales în funcţie de zonă. La alegerea unor distanţe prea mari de plantare. orientarea rândurilor se face paralel cu curbele de nivel şi numai pe pantele mici. cu atac de cancer. se împrospătează rănile vechi. determină interpătrunderea coroanelor pomilor vecini. umbrirea reciprocă a pomilor şi degarnisirea acestora. fără a corela distanţele de plantare cu vigoarea. Greşelile de pichetare. până la 6-8%. La stabilirea distanţei de plantare. perpendicular sau oblic pe versant. mai ales pe suprafeţe mici. în funcţie de oferta pepinierelor. înlăturându-se plantele deshidratate. numai de aceeaşi vigoare şi cu acelaşi comportament în procesul polenizării. pentru executarea mai uşoară a întreţinerii solului. cu implicaţii negative asupra potenţialului productiv. în momentul plantării. gropile vor fi de 100/100/80 cm. Pe terenul în pantă. în livezile familiale. Cu ocazia fasonării. Dispunerea perpendiculară a rândurilor pe panta terenului favorizează eroziunea solului şi nu trebuie folosită decât în situaţii bine justificate. pe teren se marcheză locul fiecărui pom. Înaintea plantării. Plantarea pomilor şi arbuştilor fructiferi Plantarea pomilor este bine să se facă toamna atunci când este posibil (terenul a fost pregătit corespunzător şi materialul săditor a fost scos din pepiniară) sau primăva devreme când terenul s-a zvântat şi permite acest lucru. Înainte de plantare. administrarea îngrăşămintelor se face localizat la groapă. iar între pomi pe rând distanţa se va corela cu vigoarea soiurilor. Săparea gropilor se poate face manual sau mecanizat. de obicei. se va folosi aceeaşi distanţă între rânduri. Dacă se intervine prin tăieri pentru a menţine forţat pomii în anumite limite. distanţa dintre rânduri trebuie să fie mai mare sau egală cu înălţimea pomilor. Orientarea rândurilor trebuie făcută pe direcţia nord-sud. trebuie reţinut faptul că. Alegerea unor distanţe prea mici. obligatoriu amplasarea pomilor se va face după un proiect făcut anterior. iar în cadrul speciei de la un soi la altul în funcţie de vigoarea acestora şi de capacitatea lor de ramificare. se pot cere unele informaţii pepinierelor care distribuie materialul săditor.Încorporarea îngrăşămintelor se face printr-o arătură la 25-27 cm. cu rădăcinile . Pe solul nelucrat mecanic. Acest sortiment trebuie respectat. Pentru a se evita acest aspect. pomii reacţionează prin creşteri puternice şi nu fructifică sau fructifică puţin. Pentru suprafeţe mai mici. urmată de discuirea solului în vederea mărunţirii. cu diametrul de 50-60 cm şi 40-50 cm adâncime pentru pomi şi 30-40 cm în diametru şi 25 cm adâncime pentru arbuşti. pentru o expunere egală a pomilor la soare în cursul zilei. când temperatura este pozitivă şi solul nu este îngheţat. trebuie înlocuite cu altele.

iar în partea de sus a pantei pomii se plantează mai jos. cât şi pe timpul plantării. Pentru aceasta. udarea având rolul de scoatere a aerului din jurul rădăcinilor favorizând astfel prinderea pomilor. pomii astfel procuraţi nu sunt altoiţi. în gropi sau pe rigole. de consistenţă fluidă. semiarbuşti sau alt material pe rădăcini proprii înmulţit vegetativ. în jurul coletului pomilor se face un muşuroi cu rolul de a proteja punctul de altoire peste iarnă. cu excepţia pomilor care se fasonează. Plantarea propriu-zisă se face de o echipă formată din 2-3 muncitori. semiarbuşti şi căpşun. Pe terenul în pantă. Pentru speciile de arbuşti. foarte frecvent se comercializează drajoni recoltaţi din plantaţii bătrâne şi bolnave. Procurarea materialului săditor trebuie făcută de la unităţi specializate în acest scop. plantarea se poate face mai adânc decât în pepinieră. adâncimea de plantare diferă. astfel la baza pantei pomii se plantează mai sus (7-10 cm) deoarece prin eroziune terenul se ridică. punctul de altoire a pomului se fixează la circa 5-7 cm deasupra solului pe terenul orizontal. De asemenea.sau scoarţa coletului distrusă de rozătoare. iar la plantarea de primăvară o copcă pentru udare. După infiltrarea apei. evită rămânerea aerului în jurul rădăcinilor ce provoacă mucegăirea acestora şi le stimulează creşterea. Indiferent de modul de plantare. Este foarte important ca de la cumpărarea materialului săditor şi până la plantare. apă şi eventual substanţe stimulatoare de înrădăcinare (Radistim). Pentru plantarea unor suprafeţe mici. pământul se tasează pentru a fixa corespunzător pomul. deoarece de aici solul este spălat. după care pomii se distribuie la gropi. deoarece formează rădăcini adventive pe zonele îngropate. punctul de altoire să fie deasupra nivelelui solului. Punctul de altoire trebuie să rămână deasupra solului. Mocirlirea are rolul de a asigura un contact mai bun între rădăcină şi sol. deoarece există riscul emiterii rădăcinilor din altoi. transportul sau manipularea materialului săditor nu se va face niciodată la temperaturi sub 0°. după aşezarea pământului din groapă. balegă proaspătă de bovine. drajoni care au şanse mici să se prindă. plantarea se poate face pe rigole. De cele mai multe ori. La plantarea de toamnă. uneori se procură material săditor din pieţe. altfel efectele acesteia sunt contrare scopului urmărit. pomi pot fi deshidrataţi şi prinderea compromisă. din care unul fixează pomul în groapă. nemai vorbind de producţie. Trebuie acordată atenţie mare adâncimii de plantare. care se deschid mai uşor şi mai repede decât gropile. care să adere bine pe rădăcini. chiar dacă solul este reavăn. După fasonare. la mijlocul pantei pomii se plantează ca pe teren orizontal. este foarte important ca altoiul să nu vină în contact cu solul pe perioada exploatării livezii (prin eroziune. La prun şi vişin. etc. nu corespund soiurilor sub numele cărora se comercializează. cu implicaţii negative asupra întreţinerii ulterioare a plantaţiei. La speciile la care prin combinaţia de altoire se obţin pomi de vigoare mică. pomii se mocirlesc într-un amestec format din pământ. pomii se muşuroiesc pentru a menţine apa cât mai bine şi a favoriza prinderea. Plantarea trebuie făcută înainte ca mocirla să se usuce pe rădăcini. mocirlesc sau se plantează efectiv la un moment dat. ceilalţi să fie stratificaţi provizoriu (să aibă rădăcinile acoperite cu pământ reavăn) pentru a fi ferite de soare şi vânt. Pe timpul umplerii gropii. al doilea asigură alinierea pe rând şi al treilea adaugă pământ. lucrările solului). de la persoane necalificate în producerea pomilor altoiţi. de obicei. astfel ca. Pentru arbuşti. după plantare pomii trebuie udaţi. trecerea pe rădăcini proprii şi revenirea la vigoarea biologică. . Dacă nu se protejeazjă rădăcinile în cursul unei zile.

mai greu de amenajat. Plantaţiile cu număr mai mare de pomi. Pentru valorificarea superioară a terenului în plantaţiile tinere. Plantaţiile extensive cu rânduri echidistante (plantaţiile clasice) sunt prezente în zona colinară cu relief neuniform. trebuie corelat acest moment cu efectuarea tratamentelor fitosanitare în livadă şi respectarea timpului de pauză specific produselor chimice. necesită o tăiere de normare a rodului precisă. Tipuri de plantaţii pomicole În funcţie de suprafaţa de care se dispune şi de modul de valorificare a fructelor. încheiat cu un timp înainte. păr).plantaţiile extensive. în care pomii ocupă o pondere mică în cadrul suprafeţei. Frecvent apar fenomene de umbrire reciprocă a pomilor. cresc investiţiile la înfiinţarea livezii şi tehnologia de întreţinere şi exploatare se complică. consider că. necesită scurtări severe pentru proiectarea coroanei şi pornesc mai greu în vegetaţie după plantare. cu excepţia nucului. se recomandă cultura asociată printre rândurile de pomi a altor specii: arbuşti. cu cât numărul de pomi creşte la unitatea de suprafaţă. specii legumicole. De obicei. sau 4-5 m dacă sunt de talie mare. Pepinierele produc cu precădere speciile pomicole specifice zonei respective şi în cantităţi mai mici alte specii.plantaţiile intensive sunt plantaţii cu densităţi de circa 500-1000 pomi/ha. pomii sunt plantaţi sub forma unor aliniamente pe marginile terenului. au cerinţe mari faţă de apă şi îngrăşăminte. Pomii mai bătrâni. se pot înfiinţa numai cu specii pomicole la care există soiuri de vigoare mică (măr. care nu sunt economice şi la care pot apare probleme de umbrire a suprafeţelor de teren a vecinilor şi o serie de neînţelegeri. . se pot obţine fructe de calitate şi producţii bune şi foarte bune din punct de vedere economic. pomii vor fi plantaţi la cel puţin 2-3 m faţă de hotar. altfel pot apare toxialimentaţii la animalele hrănite cu astfel de furaje. în aceste plantaţii terenul este folosit şi pentru producerea furajelor. se dezechilibrează mai uşor. căpşun. Lista staţiunilor şi pepinierelor pomicole aferente este prezentată în anexa 2.subordonate staţiunilor de cercetare din zona respectivă. scopul acestora fiind exclusiv producerea de fructe. Atenţie la momentul cosirii fânului. sunt prea înalţi pentru a fi conduşi în livadă cu trunchi mic-mijlociu. necesită investiţii foarte mari la înfiinţare şi o tehnologie foarte bine pusă la punct pentru întreţinere. Trebuie ştiut faptul că. Pe bază de comandă fermă sau contract. plantaţiile intensive sunt cele mai potrivite. Prin aceste plantaţii se asigură. de obicei. Este de preferat să se folosească la plantare material săditor de un an. la care poate fi de 2-3 ani. altfel se instalează periodicitatea de fructificare. degarnisirea părţii inferioare a coroanei cu efecte deosebite asupra producţiei şi longevităţii plantaţiei. Sunt plantaţiile cele mai folosite la toate speciile pomicole. Dacă se impune înfiinţarea unei plantaţii de acest fel. Pentru condiţiile ţării noastre.plantaţiile superintensive au densităţi de peste 1000-1200 pomi/ha. care . pepinierele pot livra un anumit sortiment de material săditor şi în cantitatea dorită. dacă sunt de talie mică. . numai consumul familial de fructe. distanţele de plantare sunt mari între rânduri. de obicei. iar intervalul se cultivă cu alte specii horticole sau de cultură mare. De multe ori. corelând numărul de pomi la unitatea de suprafaţă cu vigoarea soiurilor folosite. lucrarea solului se face numai sub coroana pomilor. se pot înfiinţa mai multe tipuri de plantaţii pomicole: . Trebuie acordată atenţie la înfiinţarea unor astfel de plantaţii.

deoarece prunul dă rezultate bune condus în forme zvelte cu volum mic (fus svelt. 6. liberă şi etajată. păr. migdal şi piersic. se poate cultiva întreg intervalul.să nu întârzie intrarea pe rod a pomilor.3 a şi b). dar nu este practic şi nici economic. etc. castan comestibil) se pot cultiva intercalat specii pomicole precoce şi cu longevitate mai mică (piersic. piersic. La speciile pomicole cu creştere mai înceată şi care necesită distanţe mari de plantare (nuc. Forme de coroane folosite Forma de coroană care se alege trebuie să fie în corelaţie cu distanţa de plantare (nu se poate forma o coroană tip vas la distanţe mici de plantare) cu nevoile de lumină ale speciei şi cu capacitatea de ramificare a soiurilor folosite. arbuşti) prin plantarea unui rând pe mijlocul intervalului speciei de bază şi a unui pom pe rând între cei ai speciei de bază.palmetele.piramidele. bazitonie. prun şi uneori vişin. 6.fusul svelt şi fusul tufă sunt recomandate mărului şi părului la densităţi mai mari de plantare sau chiar soiurilor de prun şi piersic cu vigoare mai mică (fig. . la măr. în benzi de o parte şi de alta a rândului (se pretează bine căpşunul) rămânând mijlocul intervalului liber pentru mijloacele mecanice. pot rezulta o multitudine de variante. Se folosesc mai multe tipuri de coroane dintre care: .asigură producţii bune şi ajută la recuperarea cheltuielilor de investiţie într-un timp mai scurt. Din punct de vedere tehnic. . . fus tufă) sau de volum mare (piramide). dar pe suprafeţe mari sunt necesare mijloace materiale pentru susţinere. 6. păr. Posibilităţile de intercalare diferă în funcţie de talia plantelor folosite.2). etajată şi modificată. prun. unde distanţa dintre rânduri este mai mică asigurând o calitate bună a fructelor (fig. cultivarea alternativă a rândurilor. . Coroanele alese trebuie să fie cât mai aproape de tendinţa naturală de creştere a pomilor. etc. orice pom se poate conduce în orice tip de coroană. 6. trebuie să nu concureze creşterea pomilor (să nu fie rapace şi să nu-şi dezvolte rădăcinile mult în profunzime). . specii cu pretenţii mari faţă de lumină şi mai puţin la prun. Speciile folosite pentru cultura intercalată. La alegerea formei de coroană se ţine seama de: .tipul de creştere naturală a pomilor: acrotonie. se poate realiza uşor o coroană mai greoaie.4). .1). iar circulaţia mijloacelor mecanice (unde se face întreţinerea solului şi stropitul anticriptogamic mecanizat) se realizează peste cultura intercalată.vigoarea de creştere şi capacitatea de ramificare a soiurilor folosite. sunt recomandate la cais. .să asigure o bună expunere a fructelor asigurând o calitate optimă a acestora. Prin combinarea speciilor de bază cu cele intercalate. Pentru câţiva pomi lângă casă. să nu copleşească pomii (să nu aibă talie mare) şi să suporte substanţele fitosanitare folosite la protecţia livezii.. alun. sunt recomandate în plantaţiile cu densitate medie şi mare.construcţia coroanelor să fie cât mai simplă şi uşor de realizat şi întreţinut. care pot fi întâlnite în plantaţiile tinere. unde de fapt sunt mult folosite. . . pentru a le construi şi întreţine uşor. specii care natural cresc mai bine prin ax şi nu au cerinţe mari faţă de lumină şi la mărul plantat la distanţe mai mari (fig.. sunt recomandate pentru cireş. legare şi forţă de muncă.mărimea plantaţiei şi posibilităţile financiare de realizare.coroanele vas cu 3-4 braţe (fig. etc.

protecţia recoltelor împotriva brumelor. recoltarea şi valorificarea fructelor. protecţia fitosanitară. ziduri sau construcţii mai puţin estetice. etc. Întreţinerea solului în livadă are drept scop înlăturarea concurenţei pentru apă şi hrană pe care buruienile o fac pomilor.. se poate folosi pentru furajare sau ca mulci pe rândul de pomi. Iarba cosită periodic. de obicei pentru pomii din apropierea casei sau pentru mascarea unor garduri. Unde sunt carenţe hidrice se practică înierbarea alternativă a rândurilor cu schimbarea periodică a acestora. . Există mai multe metode de întreţinere a solului. se recomandă distrugerea periodică a înierbării. se favorizează răspândirea rădăcinilor în straturile superficiale ale solului. asociat sau nu cu culturi intercalate. este o coroană cu trunchi mic. fusul svelt. până la apariţia rodului. Înierbarea se poate aplica numai acolo unde există suficientă apă din precipitaţii sau din irigare. în livadă se execută o serie de lucrări specifice: întreţinerea solului. 20-30 cm şi 5-7 braţe distribuite uniform în jurul axului. distrugerea crustei şi evitarea pierderii apei prin evaporare. Pretabile la acest mod de formare sunt palmeta liberă. coroane formate numai prin tăieri. asigură o mai bună calitate a fructelor. şi în plantaţiile mature. în zonele cu precipitaţii mai puţine. deoarece permite accesul mijloacelor mecanice pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare când solul este ud. Dintre cele mai utilizate posibilităţi de întreţinere a solului amintim: .tufa vas recomandată în ultimii ani la cireş. se conservă bine apa. în zonele umede.coroanele artistice sunt folosite pentru efectul lor estetic. fertilizarea. . iarba consumă o parte din apa în exces.5). se asigură un regim aerohidric bun în straturile superficiale ale solului. humusul se mineralizează mai repede şi deci fertilitatea solului scade dacă nu se intervine cu îngăşăminte organice. tufa vas şi piramida mixtă. iar în anumite cazuri. coroană prin care se reduce simţitor înălţimea pomilor (fig. cu efecte favorabile asupra recuperării cheltuielilor. cu intervenţii minime în primii ani. . solul este mai rece şi primăvara riscul brumelor este mai mare. În acest mod intrarea pomilor pe rod se anticipă cu 1-2 ani. Întreţinerea plantaţiilor pomicole Pentru asigurarea condiţiilor optime de creştere şi fructificare a pomilor. Întreţinerea solului constă în lucrarea repetată a acestuia cu grapa cu discuri sau cultivatorul. 6. Pentru evitarea formării rădăcinilor în straturile superficiale ale solului. vişin şi mai puţin la piersic şi cais. în iarba existentă se instalează mamifere rozotoare (şoareci. etc. şobolani) care pot distruge scoarţa din jurul coletului. necesar microorganismelor.înierbarea totală sau alternativă a intervalului dintre rânduri. Este un sistem din ce în ce mai folosit în plantaţiile pe rod. după care se face tăierea de încadrare în forma de coroană şi se elimină elementele de prisos. tăierea. constă în semănarea intervalului dintre rânduri cu amestecuri de ierburi şi lucrarea solului numai sub coroana pomilor. În ultimul timp există tendinţa de a se folosi coroane simple ca mod de formare. nu se permite intrarea cu mijloacele mecanice pentru stropiri după ploaie. Dintre dezavantaje amintim: calitatea mai slabă a fructelor şi o perioadă mai mică de păstrare (mere). scurt de 10-20 cm. fiecare având avantaje şi dezavantaje. asigurarea unui regim aerohidric optim în sol. Dintre dezavantaje se poate aminti faptul că. Are avantajul că distruge buruienile şi elimină concurenţa făcută de buruieni.ogorul lucrat se practică în general în plantaţiile tinere. iar solul se încălzeşte mai uşor primăvara. irigarea. etc.

se practică mai ales în plantaţiile mature şi bătrâne. Dacă nu este bine fermentat. este bine ca în jurul pomilor să se practice mulcitul cu resturi vegetale (iarbă. dar se menţin dezavantajele de la înierbarea intervalului şi anume: riscul mai mare de îngheţ primăvara. gunoi de porcine după fermentare. nu se recomandă fertilizarea cu azot. în special cele organice trebuie încorporate imediat după aplicare. sau erbicidarea vetrelor cu buruieni perene greu de combătut: pir. uneori peste un metru. În plantaţiile tinere. În mod normal. Fertilizarea se face în funcţie de perioada de vârstă în care se află pomii. indiferent de modul de întreţinere sau cultivare a solului pe interval. înainte de intrarea pe rod sau în primii ani de fructificare. 80-100 kg/ha sare potasică anual şi 30-40 t/ha gunoi de grajd aplicat la 2-3 ani. atunci cantitatea de îngrăşăminte trebuie să fie de circa 150-200 kg/ha azotat de amoniu. iar pe de altă parte constituie adăpost pentru o serie de dăunători.erbicidarea intervalului şi lucrarea solului pe rândul de pomi. etc. inhibă creşterea buruienilor. particulare) deoarece gunoiul pe de o parte se spală pe timpul iernii. determină creşteri viguroase şi întârzie intrarea pe rol. 120-180 kg/ha superfosfat. pentru economie de forţă de muncă. frunze. asigurând astfel o bună creştere a pomilor.. Indiferent de modul de administrare a îngrăşămintelor. înainte de fertilizare. Dacă pomii au creşteri normale pentru vârsta lor. de cantitatea de precipitaţii din zonă şi de însuşirile fizico-chimice ale solului. iar prin spălarea erbicidelor se poate produce afectarea rădăcinilor cu implicaţii grave asupra creşterii ulterioare a pomilor. Dacă nu este posibil acest lucru. . trebuie efectuate analize de sol pentru a vedea starea de aprovizionare cu elemente minerale. diferite composturi din deşeuri menajere sau frunze. deoarece pomii nu au sistemul radicular bine dezvoltat. . În plantaţiile tinere. Trebuie menţionat faptul că. de producţia de fructe care se tinde a se obţine. paie). În perioada de vegetaţie se pot aplica şi stropiri fertilizante cu îngrăşăminte specifice sau uree în concentraţie de până la 1%. îngrăşămintele trebuie aplicate în zona rădăcinilor active pentru a fi valorificate mai bine. care asigură o menţinere relativ constantă a umidităţii în sol. cu distrugerea vegetaţiei care se formează şi lăsarea acesteia pe sol. etc. pentru a fi valorificate corespunzător de pomi. Fertilizarea are drept scop asigurarea pomilor cu elementele minerale necesare unei creşteri şi fructificări normale. Nu se recomandă administrarea gunoiului de grajd la nivelul coletului şi lăsarea lui peste iarnă (apare frecvent în livezile mici. pălămidă. Nu se recomandă folosirea erbicidelor în plantaţiile tinere. dar numai în plantaţiile mature. fie de jur împrejurul pomului (unde este posibil) fie sub formă de fâşie de o parte şi de alta a rândului de pomi. În practică. se pierde azotul. Are avantajul că îmbogăţeşte solul în materie organică. acest lucru se poate face repartizând îngrăşămintele la nivelul proiecţiei coroanei. se practică erbicidarea solului pe rândul de pomi cu lucrarea sau înierbarea intervalului. De asemenea. în special pentru a corecta unele carenţe. care prelungeşte perioada de vegetaţie şi aşa mare la pomii tineri. se pot folosi îngrăşăminte rezultate din gospodărie: gunoi de păsări macerat şi diluat 1:20. pe plan local. În unele cazuri. competiţia pentru apă între pomi şi iarbă şi riscul rozătoarelor. susai. este foarte mult practicată în Europa Occidentală.înierbarea totală a livezii după intrarea pe rod. se pot lua ca repere pentru fertilizare starea de vegetaţie a pomilor şi lungimea lăstarilor indicatori (lăstarii de la periferia coroanelor pomilor maturi). gunoiul de grajd poate provoca leziuni la nivelul scoarţei pomilor. dacă pomii au creşteri mari.

baza materială şi financiară a proprietarului. Pe lângă asigurarea umidităţii optime a solului şi asigurarea condiţiilor normale pentru creşterea şi fructificarea pomilor. 1/3 primăvara la înflorire şi restul la circa o lună după înflorit. etc. (zona de distribuire a rădăcinilor) ceea ce corespunde cu 350400 m3/ha sau 200 l/pom la udarea individuală a pomilor de vigoare mare şi 100 l/pom la cei de vigoare mică. Intervenţiile severe de tăiere. Tăierile de formare se aplică în primii 4-5 ani de viaţă ai pomilor şi urmăresc realizarea formei de coroană dorită şi mai puţin obţinerea fructelor. cais. mai mult de 5‰ sau metale grele. Irigarea Irigarea este necesară acolo unde cantitatea de precipitaţii nu este suficientă sau nu este bine repartizată pe perioada de vegetaţie şi în livezile tinere. Dirijarea creşterii ramurilor şi . Pe terenurile cu textură uşoară (nisipoase. de producţie şi de regenerare. şanţurile se acoperă. etc). au drept efect întârzierea intrării pe rod şi de multe ori amplificarea ritmului de creştere şi aşa mare la unele specii pomicole (prun. în funcţie de structura permanentă care se va forma (scheletul pomului). În funcţie de specie şi de zonă. din care 1/3 toamna. la diferenţierea mugurilor de rod. Aplicarea uneia sau alteia dintre metode. cantitatea de apă consumată diferă cu vârsta pomilor. Pe cât este posibil. Tăierea Tăierile. starea de vegetaţie şi producţia de fructe. se recomandă folosirea îngrăşămintelor verzi. prin aspersie şi picurare (udarea localizată). pentru formarea unor coroane rigide. se pot administra circa 30-40 kg gunoi de grajd la intervale de 3-4 ani şi câte 500 g azotat de amoniu. Cantitatea de apă care se administrează trebuie să asigure umectarea stratului de sol pe o adâncime de cel puţin 60 cm. standardizate. udarea de aprovizionare efectuată toamna şi eventual pentru umectarea solului în vederea lucrării mecanice. dar în linii mari nevoile pentru apă a speciilor pomicole sunt: la 2-3 săptămâni după legarea fructelor. formarea pomilor făcându-se prin intervenţii în verde sau dirijări ale ramurilor. Pentru udarea solitară a pomilor se fac şanţuri în zona de proiectare a coroanelor. Administrarea îngrăşămintelor pe bază de azot trebuie făcută eşalonat. Se recomandă ca în perioada de tinereţe să se reducă pe cât posibil tăierile în uscat. apa poate fi folosită şi pentru protecţia acestora împotriva brumelor târzii (irigarea prin aspersie în dimineţile cu risc de brumă). în special cloruri.) şi pe cele cu conţinut mic în substanţă organică. înainte de pârgă şi în perioada de maturare a lemnului. care se pot semăna de toamna sau primăvara devreme şi se încorporează când cel puţin jumătate din plante au înflorit.Pentru fertilizarea solitară a pomilor de talie mare din plantaţiile clasice. Apa de udare nu trebuie să conţină săruri. Metodele de udare a pomilor sunt cele cunoscute: pe brazde. pentru valorificarea superioară a îngrăşămintelor (udarea după fertilizare). depinde de sursa de apă. piersic. după scopul şi perioada din viaţa pomilor în care se aplică. Momentele critice pentru fiecare specie în parte sunt specifice. fiecare cu avantaje şi dezavantaje. se pot folosi plante melifere care atrag insectele polenizatoare cu efecte bune asupra procesului de legare a fructelor. luto-nisipoase. în 2-3 etape. 800 g superfosfat şi 200 g sare potasică/pom. Tăierile sunt specifice fiecărei forme de coroană în parte. sunt de trei feluri: de formare. iar după infiltrarea apei.

Din ultimii ani ai perioadei de formare. (anul 4-5) paralel cu tăierile de formare se fac şi tăierile de producţie.lăstarilor se face prin: dresare. 6. Concomitent cu tăierea de întreţinere. lăsând pe fiecare ramură şi pom un număr de muguri direct corelat cu vigoarea. pe 15-20 cm sub lăstarul de prelungire. cu scopul de a-i reduce ritmul de creştere (fig. arcuire şi mai puţin prin alte intervenţii: frângere. se epuizează şi se înlătură din coroană. bolnave. Arcuirea se aplică numai ramurilor care nu interesează în formarea scheletului. se execută şi normarea încărcăturii. indiferent că sunt sau nu purtătoare de muguri de rod. la noi în ţară. cais. se asigură rărirea coroanei pentru o bună pătrundere a luminii. depinde de specie şi ritmul de creştere a lăstarilor. pe perioada de vegetaţie se execută ciupiri (ruperea vârfului de creştere) pentru a stimula ramificarea. înlăturarea lăstarilor concurenţi (lăstarii apropiaţi celui de prelungire şi cu poziţie superioară pe ramura mamă). se înlătură ramurile lacome. şi poate fi de 2-3 pe an.9). inelare. prin apropierea de ax a unei ramuri de vigoare slabă. Înclinarea se referă la îndepărtarea faţă de ax a unei ramuri viguroase. ramificate şi pentru a scurta perioada de formare a coroanelor. 6. sau pentru ramurile de prelungire la 50-60 cm faţă de ultima scurtare. Tăierea de producţie. la 50-60 cm faţă de punctul lor de inserţie. 6. La speciile care emit uşor lăstari anticipaţi (piersic. este necesară degajarea vârfului de creştere prin ruperea în fază erbacee a lăstarilor. este necesar să se intervină cu tăieri ale ramurilor anuale. etc. pentru a favoriza ritmul de creştere. Se realizează prin legarea de ax în poziţia dorită (fig. Cu ocazia tăierii de producţie. pentru a obţine ramuri anuale lungi. Numărul intervenţiilor în perioada de vegetaţie. păr. care se reduc la o treime sau jumătate din lungime. prin tăierea de plafonare a înălţimii şi limitarea extinderii laterale pe rând şi între rânduri. unele soiuri de prun şi vişin). La soiurile cu vigoare mai mare şi care nu ramifică bine. Dresarea se referă la modificarea unghiului de inserţie. crestare. De asemenea. cais). pentru a obţine creşteri bune şi a forma mai repede scheletul. Ramurile de semischelet epuizate se suprmă la inel. în special la păr. fără a lăsa ciot (fig. rupte. deci fiecărei ramuri îi va reveni o cantitate de fructe pe care o poate hrăni şi susţine în condiţii optime. după 2-4 muguri micşti la unele soiuri. La măr şi păr nu se recomandă scurtarea ramurilor anuale. . Din această cauză. iar după o perioadă de fructificare. Se poate norma (scurta) mlădiţa (ramură cu doi sau mai mulţi muguri de rod). nevoie de normări ulterioare a rodului prin rărirea fructelor. iar arcuirea constă în legarea unei ramuri aproape de orizontală sau sub orizontală în vederea diferenţierii mugurilor de rod (fig. de obicei. Scurtarea nuieluşelor sau a mlădiţelor. înclinare. prun. La piersic. piersic. pentru a forma coroane bine garnisite. înlăturând surplusul de muguri de rod. nemaifiind. uscate. 6.normarea încărcăturii de rod. etc. determină pe de o parte înlăturarea .8).întreţinerea coroanelor.6). se operează pe ramurile de semischelet. Prin tăierea de întreţinere a coroanelor se urmăreşte menţinerea dimensiunilor coroanei în funcţie de spaţiul lăsat prin distanţa de plantare.7). se practică o tăiere în detaliu la principalele specii pomicole (măr. în funcţie de grosime şi cantitatea de muguri de rod pe care o au. care continuă pe toată perioada de exploatare a livezii. Aceste tăieri au ca scop două aspecte: .

Dacă numărul ramurilor anuale lungi. pe vârste. între 150-300 buc/pom. prun şi cais. Rărirea ramurilor mixte se face în general la 20-30 cm una de alta pe ramura suport şi se scurtează dacă lungimea lor depăşeşte 60 cm. iar înălţimea tulpinilor se limitează. Tulpinile anuale de vigoare mică. Pentru coacăz şi agriş. înlăturarea vârfului tulpinilor anuale care a degerat peste iarnă. uniform repartizate în spaţiu. se lasă câte 3-4 tulpini de 1-5 ani. normarea se face prin reducţia semischeletului după un anumit număr de ţepuşe. tăierea constă în suprimarea tulpinilor de 2 ani care au fructificat. tăierea constă în normarea tulpinilor în cadrul tufei. 16-20 de tulpini de vârste diferite. la care ţepuşele predomină. tufa având astfel. care se usucă şi afectează sănătatea ramurii rămase. suprimarea tulpinilor mai mici de 50 de cm şi rărirea celorlalte în cadrul benzii la 25-30 cm. pentru a stimula regarnisirea. pentru fortificarea tufei sau se suprimă. În zonele mai degarnisite ale coroanei se recomandă lăsarea unor cepi pentru formarea ramurilor de rod pentru anul următor. La o tufă normală în plină producţie. 6. 6. se urmăreşte întinerirea periodică a semischeletului. sau care a fructificat în septembrie. La soiurile cu fructificare tip spur (Starkrimson).6-1. în funcţie de vigoare acestora (fig. Există o corelaţie pozitivă între vârsta semischeletului şi calitatea fructelor. fără să prezinte interes ramurile de semischelet (fig. dacă este cazul se scurtează în cepi. purtătoare de muguri de rod sunt mai multe decât necesarul pentru o producţie optimă. 6. scurtarea ramurilor anuale nu influenţează semnificativ producţia. La zmeur. sub 50 cm nu prezintă interes ca tulpini de înlocuire. Ramurile scurte (ţepuşele sau pintenii) nu se răresc indiferent de numărul lor. ramurile mixte la piersic se epuizează şi la tăierea din primăvara următoare. tăierea este specifică şi se bazează pe normarea ramurilor mixte la nivel de pom. Pentru piersic. se fac deasupra şi cât mai aproape de o ramificaţie slabă. în funcţie de grosimea lui. Banda se menţine cu o lăţime de circa 50 cm.12). toate intervenţile de scurtare sau transfer a creşterii pe ramuri laterale.rodului la soiurile cu fructificare tip standard (Golden delicious) şi provoacă îndesirea coroanelor prin stimularea creşterii sub punctul de intervenţie. . fără a lăsa cioturi.11). cu ocazia tăierii de producţie. unde se scurtează o parte din ramurile anuale în cep. în funcţie de vigoarea acestora. păstrând un echilibru între tulpini. la toate speciile cu excepţia piersicului. Este bine de precizat faptul că. După fructificare. De asemenea. dar stimulează creşterea vegetativă (fig. la 1. La cireş. astfel încât acesta să nu depăşescă vârsta de 4-5 ani.8 m. acestea se răresc şi nu se scurtează. Scurtarea ramurilor anuale este acceptată numai la pomii cu ramurile degarnisite. se suprimă. în sensul că cele mai bune fructe se găsesc pe ramuri cu suport de 2-3 ani.10) şi deci nu se recomandă. dacă este cazul. vişin.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->