P. 1
ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR

ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR

|Views: 591|Likes:
Published by catalinoo9
Alegerea şi cumpărarea pieselor sînt cele mai importante etape atunci cînd ne decidem să ne asamblăm singuri un calculator.
ALEGEREA UNUI PROCESOR
ALEGEREA UNUI RĂCITOR
ALEGEREA UNEI PLĂCI VIDEO
ALEGEREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ
ALEGEREA UNUI HARDISC
ALEGEREA DE MEMORIE RAM
ALEGEREA UNEI UNITĂŢI OPTICE
ALEGEREA UNUI MONITOR
ALEGEREA CARCASEI SI A SURSEI DE ALIMENTARE
PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL
Alegerea şi cumpărarea pieselor sînt cele mai importante etape atunci cînd ne decidem să ne asamblăm singuri un calculator.
ALEGEREA UNUI PROCESOR
ALEGEREA UNUI RĂCITOR
ALEGEREA UNEI PLĂCI VIDEO
ALEGEREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ
ALEGEREA UNUI HARDISC
ALEGEREA DE MEMORIE RAM
ALEGEREA UNEI UNITĂŢI OPTICE
ALEGEREA UNUI MONITOR
ALEGEREA CARCASEI SI A SURSEI DE ALIMENTARE
PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL

More info:

Published by: catalinoo9 on May 29, 2009
Copyright:Public Domain

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2014

pdf

text

original

ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR Alegerea şi cumpărarea pieselor sînt cele mai importante etape atunci cînd ne decidem să ne asamblăm

singuri un calculator. Alegerea pieselor trebuie să se facă în funcţie de bugetul de care dispunem şi de modul principal de folosire a calculatorului. Există piese la care putem face economie cumpărînd sortimente mai ieftine şi piese la care nu este indicat să facem economie dacă dorim să avem un calculator puternic. Înainte de a cumpăra piesele este bine să citim în revistele cu tematică TI (tehnologia informaţiei) testele la care au fost supuse componentele dintr-o anumită categorie şi în funcţie de acestea să le alegem pe acelea care au cel mai bun raport calitate-preţ (piese cu performanţă bună la un preţ rezonabil). Toate revistele de calculatoare efectuează periodic teste ale pieselor ce compun calculatoarele (plăci de bază, procesoare, plăci video, etc.) unde sînt prezentate de asemenea şi caracteristicile tehnice şi dotările pieselor respective. În plus dacă avem deja un calculator conectat la internet (sau mergem într-o cafenea internet) putem consulta paginile siturilor specializate în hardware. Cîteva dintre siturile care prezintă regulat teste comparative detaliate ale pieselor de calculator sînt : Xbit Labs, Digit Life, Tom's Hardware, Anandtech, ExtremeTech, etc. O listă exhaustivă a siturilor specializate în avanprezentări ("previews"), recenzii ("reviews") şi baterii de teste ("benchmarks") ale componentelor pentru PC poate fi găsită în pagina Legături Calculatoare . În Anexa manualului pot fi gasite legături către articole utile pentru cei care doresc sa-şi asambleze singuri calculatorul. După ce ne-am hotărît asupra pieselor dorite trebuie să alcătuim o listă a acestora pe care să o scriem pe hîrtie. Este bine să avem pentru fiecare componentă cel puţin două opţiuni, în aşa fel încît dacă piesa respectivă nu este nicăieri în stoc să cumpărăm alta cu performanţe similare. Apoi trebuie să vedem care din furnizorii de componente are în stoc piesele dorite de noi şi care este preţul lor. Putem afla acest lucru fie vizitînd sediile furnizorilor (magazinele), fie telefonînd la aceste sedii, fie contactîndu-i pe furnizori prin poşta electronică. Vizitarea siturilor web sau consultarea ofertelor existente în magazine este mai mult orientativă, pentru că ofertele nu prezintă de cele mai multe ori situaţia pieselor avute în stoc într-un anumit moment. Întotdeauna trebuie să întrebăm (la faţa locului sau prin telefon) care este situaţia pieselor care ne interesează (existente în stoc, stoc epuizat dar reaprovizionarea este iminentă, etc.). Comparăm preţul pieselor la diverşi furnizori şi alegem pentru aceeaşi piesă furnizorul care practică cel mai mic preţ, pentru că deşi diferenţele de preţ sînt de obicei foarte mici între variatele oferte, atunci cînd cumpărăm mai multe piese orice mică economie se adună şi la sfîrşit totalul economisit nu este de neglijat. În final alcătuim lista definitivă de componente pe care trebuie să le cumpărăm, o scriem pe hîrtie şi facem încă o dată calculul total al preţului lor. Putem cumpăra piesele fie mergînd la sediile furnizorilor, fie comandîndu-le pentru a fi livrate la domiciliu (prin transport auto sau prin poştă). Cumpărarea pieselor de la sediile furnizorilor trebuie să se facă mereu cu lista de piese alcătuită de noi în mînă, numele, producătorul şi preţul pieselor trebuind să fie indicate în scris atunci cînd le comandăm, în aşa fel încît să nu apară confuzii. Transportul auto la domiciliu al componentelor cumpărate este disponibil doar la anumiţi furnizori, dintre care unii îl oferă în mod gratuit la cumpărături peste un anumit preţ, iar alţii îl oferă contra unor sume de obicei modice. În ambele cazuri trebuie să locuim în aceeaşi localitate cu furnizorul. Livrarea prin poştă este recomandată dacă nu găsim o piesă decît la un furnizor care se afla în alt oraş, ea avînd riscurile sale legate de integritatea pieselor transportate în acest mod. Este recomandată cumpărarea pieselor de la magazine specializate în comercializarea de calculatoare, pentru că în acest fel beneficiem de garanţie

stabilită prin contract scris. Există şi posibilitatea să cumpărăm piese noi (care costă ceva mai puţin decît în magazine) de la furnizori particulari care pot fi contactaţi dacă citim ofertele de la mica publicitate. Dacă apelăm la aceştia din urmă va trebui să ne asumăm riscul ca ei să nu respecte garanţia pe care au spus că o oferă. Pe de altă parte dacă un furnizor particular este o cunoştinţă de-a noastră său locuieşte în acelaşi bloc sau în apropiere putem să apelăm la el pentru că în mod aproape sigur ne va oferi suport tehnic şi ne va respecta garanţia dacă vom avea nevoie. Cea mai grea decizie de luat este dacă să se cumpere un calculator (sau o componentă) în momentul în care se produce o schimbare majoră a standardelor de fabricaţie a componentelor. De exemplu anul 2004 a fost un an în care s-au introdus standarde noi (Serial ATA pentru hardiscuri, PCI Express x16 pentru plăci video, DDR2 pentru memoria RAM) şi formate noi de socluri (LGA775 pentru Pentium 4, socket 939 pentru Athlon 64 şi Athlon 64 FX). Standardele mai noi sînt întotdeauna mai bune decît cele vechi, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre primele componente construite în conformitate cu ele. Ca şi în cazul oricărui produs electronic de larg consum, prima generaţie conformă cu standardul nou nu este întotdeauna şi cea mai reuşită, pentru că doar utilizarea mai îndelungată a unui produs va scoate la iveală defectele de fabricaţie, prin rezolvarea cărora producătorul va reuşi să-şi îmbunătăţească produsul. Fiecare utilizator va decide singur dacă să cumpere o componentă din prima generaţie conformă cu noul standard sau dacă să aştepte un timp (3 - 6 luni este suficient) pînă la "maturizarea" produsului respectiv. În general aşteptarea este cea mai bună opţiune, mai ales că preţul unui produs tinde să scadă odată cu trecerea timpului de la introducerea pe piaţă, iar calitatea se îmbunătăţeşte. În paranteză fie spus toate standardele introduse în anul 2004, ca şi altele introduse ulterior (soclul AM2 pentru procesoare AMD), au trecut cu bine proba timpului şi s-au impus în detrimentul standardelor vechi. PROCESORUL ALEGEREA UNUI PROCESOR Este recomandată cumpărarea unui procesor cît mai puternic. O listă cu specificaţiile tehnice (frecvenţa de funcţionare, factorii de multiplicare, tensiunea de alimentare, etc.) ale procesoarelor AMD şi INTEL se găseşte în pagina Processor Chart. În cazul în care folosim calculatorul pentru o plajă largă de aplicaţii (birotică, editare audio-video, jocuri, programare, proiectare, etc.) şi avem un buget restrîns, trebuie să favorizăm procesorul "în dauna" plăcii video, atunci cînd luăm decizia finală referitoare la piesele pe care le cumpărăm. Cu alte cuvinte trebuie să luăm un procesor cît mai puternic, pentru că performanţa acestuia se va reflecta pozitiv în absolut toate aplicaţiile, pe cînd performanţa plăcii video este de obicei limitată la jocuri şi la aplicaţiile de grafică 3D. Utilizatorii care pun un preţ deosebit pe performanţa calculatorului lor pot avea în vedere cumpărarea unui procesor din familiile Athlon 64 FX sau Athlon 64 X2 produse de AMD sau a unui procesor din familiile Core 2 Duo ori Core 2 Extreme produse de Intel, dacă bineînţeles bugetul le permite cumpărarea unor astfel de procesoare foarte performante dar şi foarte scumpe. La procesoarele binucleate (dual core) fiecare nucleu are viteza specificată de producător, deci avem un procesor cu 2 nuclee ce funcţionează la X MHz. Asta nu înseamnă că un procesor cu 2 nuclee la frecvenţa de 1,80 GHz este echivalent cu un

procesor cu un singur nucleu la frecvenţa de 3,6 GHz. O creştere mare de performanţă este valabilă doar atunci cînd procesoarele sînt folosite pentru softuri optimizate pentru lucrul cu mai multe nuclee (de ex. programele de grafica 3D). Utilizatorii care au un buget mai puţin generos (totuşi considerabil) trebuie să aibă în vedere cumpărarea unui procesor Athlon 64 sau a unui procesor Pentium D cu frecvenţa de ceas de peste 2000 MHz (2 GHz). Utilizatorii care au un buget restrîns pot cumpăra un procesor Sempron (2800+ sau mai bun) sau un procesor Celeron D cu frecvenţa de ceas de cel puţin 2,8 Ghz. În funcţie de buget pot fi cumpărate procesoare Sempron sau Celeron mai slabe dar acest lucru nu este recomandat dacă dorim să avem un calculator pe care să-l folosim pentru aplicaţii intensive şi în următorii 2 ani de la cumpărare. În sfîrşit, utilizatorii care folosesc calculatorul pentru aplicaţii care nu necesită multă putere de calcul au cel mai bun raport performanţă-preţ dacă aleg un procesor cît mai ieftin din gamele Sempron, Celeron sau eventual VIA C7. RĂCITORUL ALEGEREA UNUI RĂCITOR Există multe tipuri de răcitoare însă este recomandată cumpărarea unuia care să fie eficient şi în acelaşi timp care să nu aibă un ventilator foarte zgomotos. Un astfel de răcitor costă de obicei între 10 şi 15 EUR dar există bineînţeles şi variante mai bune, dar în acelaşi timp mai scumpe. La cumpărarea răcitorului trebuie să ţinem cont de faptul că răcitoarele pentru procesoare Pentium sau Celeron sînt diferite (din punct de vedere al dispozitivului de montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau Duron şi de asemenea diferite de cele pentru procesoarele Athlon 64. Este recomandată cumpărarea unui răcitor care are o pastilă de cupru în locul în care radiatorul vine în contact cu procesorul. PLACA VIDEO ALEGEREA UNEI PLĂCI VIDEO PLĂCILE VIDEO DE SINE STĂTĂTOARE Atunci cînd dorim să cumpărăm o PV trebuie să ne interesăm de următoarele aspecte importante : * Procesorul Grafic : numele şi frecvenţa sa de ceas * Memoria RAM : cantitatea, tipul (DDR, DDR2, GDDR3, etc.) şi frecvenţa de funcţionare * Magistrala de memorie : 64, 128, 256, 384, 512 biţi * Conectarea la placa de bază : AGP sau PCI Express * DirectX : varianta DirectX cu care PV este compatibilă (DX9, DX10) * Sistemul de răcire : radiator (pe cipul grafic şi memorii) şi ventilator O listă cu specificaţiile tehnice (viteza procesorului grafic, numărul de conducte de randare, numărul de unităţi de texturare, etc.) ale tuturor plăcilor video se găseşte în pagina 3D Chipsets Specs. Pe situl Wikipedia se găsesc liste detaliate cu specificaţiile tehnice ale plăcilor NVIDIA şi ATI.

Mai jos este prezentat un tabel simplificat (nu sînt luate în calcul modelele Ultra, Pro, XT, SE, etc.) conţinînd o grupare după performanţă a plăcilor de ultimă generaţie produse de NVIDIA (plăcile FX folosesc standardul AGP, iar plăcile PCX folosesc standardul PCI Express) şi ATI.

Performanţa Familiilor de PV GeForce (8, 7, 6, FX) şi Radeon (HD 2K/3K, X1000, X, 9) Performanţă De Vîrf Medie Obişnuită GeForce 8 8800 8600 8500 GeForce 7 7900 / 7800 7600 7300 GeForce 6 6800 6600 6200 GeForce FX

5950 / 5900 5700 / 5600 5500 / 5200 Radeon HD 2000/3000 HD 3800 / HD 2900 HD 3600 / HD 2600 HD 3400 / HD 2400 Radeon X1000 X1900 / X1800 X1600 X1300 Radeon X X850 / X800 X700 / X600 X300 Radeon 9 9800 / 9700 9600 / 9500 9200

Companiile NVIDIA şi ATI lansează de obicei anual cîte o nouă generaţie de PV, care sînt diferenţiate după performanţe în mai multe linii de produse : PV cu performanţe obişnuite, PV cu performanţe medii şi PV cu performanţe de vîrf. Începînd cu anul 2003 noile politici de marketing ale acestor două firme au făcut ca să fie greu de diferenţiat cărei linii îi aparţine o anumită PV dacă ne ghidăm doar după denumirea ei, mai ales că au fost introduse şi modele cu magistrala memoriei pe 64 de biţi, care au performanţe cu mult sub cele ale plăcilor cu aceeaşi denumire care au magistrala pe 128 sau 256 de biţi. Lucrurile sînt complicate şi mai mult de faptul că într-un anumit moment există pe piaţa plăci care aparţin unor generaţii diferite. De exemplu pot exista de vînzare (noi sau la mîna a doua) plăci video GeForce cu cipuri grafice din generaţia 2 (GeForce MX), generaţia 3 (GeForce 3 Ti 500), generaţia 4 (GeForce 4 Ti 4600), generaţia FX (GeForce FX 5950), generaţia 6 (GeForce 6800), generaţia 7 (GeForce 7800) şi generaţia 8 (GeForce 8800). Pentru a compara două plăci video (eventual din generaţii diferite) trebuie să calculăm performanţa lor "brută" (numărul de pixeli care pot fi prelucraţi într-o secundă) prin înmulţirea frecvenţei de tact a procesorului grafic cu numărul de conducte de randare. De exemplu o placă GeForce FX 5950 Ultra funcţionează la frecvenţa de 475 MHz (475 mil. Hz) şi are 4 conducte de randare, în timp ce o placă GeForce FX 5200 Ultra funcţionează la frecvenţa de 325 MHz (325 mil. Hz) şi are doar 2 conducte de randare. Placa GeForce FX 5950 Ultra va putea prelucra 1,9 mld. pixeli pe secundă (475 mil. x 4), în timp ce placa GeForce FX 5200 Ultra poate prelucra "doar" 650 mil. pixeli pe secundă. În consecinţă preţul plăcii GeForce FX 5950 Ultra va fi de cel puţin trei ori mai mare decît al plăcii GeForce FX 5200 Ultra pentru că şi performanţa "brută" este de trei ori mai mare, la care se adaugă calitatea mai bună a imaginii în aplicaţiile 3D. O bună metodă de a evalua performanţa unei PV fără a o testa sau fără a face calcule cu privire la performanţa ei brută este să ne ghidăm după preţul ei. O PV mai scumpă este întotdeauna mai bună decît una mai ieftină, chiar dacă cea ieftină face parte dintr-o generaţie mai nouă. De exemplu o PV GeForce FX 5200 este mult mai puţin performantă decît o PV GeForce Ti 4600 şi acest lucru este reflectat cel mai bine de preţ. Diferenţa de preţ dintre două PV reflectă adecvat diferenţa de performanţă, mai ales în cazul plăcilor din aceeaşi generaţie. Plăcile Video cu performanţe obişnuite au preţuri (inclusiv TVA) între 100-175 USD, cele cu performanţe medii au preţuri între 175-275 USD, iar cele cu performanţe de vîrf au preţuri de peste 275 USD. Plăcile Video cu preţul (inclusiv TVA) sub 100 USD sînt PV cu performanţe slabe în jocurile cele mai noi, însă pot fi folosite şi ele pentru jocuri dacă avem un procesor (CPU) puternic şi dacă folosim rezoluţii mici (800x600, 1024x768) şi un nivel de detaliu scăzut în jocuri. Este recomandat totuşi să luăm cel puţin o PV cu performanţe medii, dacă dorim să fim siguri că vom putea juca şi jocurile care vor apare în următorii 2 ani de la cumpărare. Preţul unei PV este cel mai mare la lansarea ei şi el scade în timp, însă niciodată nu va scade sub un anumit nivel. De exemplu nu vom găsi niciodată o PV cu performanţe de vîrf vîndută în magazin la preţul unei PV cu performanţe obişnuite, nici măcar la doi ani de la lansare. Companiile preferă să scoată din producţie o PV decît să îi scadă preţul prea mult. Este însă posibil să găsim de vînzare o PV cu performanţe medii la preţ de PV cu performanţe obişnuite, dacă de la lansarea ei au trecut 18 luni sau mai mult. O Placă Video care să poată fi folosită pentru jocurile de ultimă generaţie dar şi pentru prelucrarea video şi grafică (randare, animaţii, etc.) de nivel semi-profesionist poate costa între 100 USD şi 500 USD cu tot cu TVA. Este recomandată cumpărarea

unei PV care să aibă un GPU cu frecvenţa de ceas ("clock frequency") de cel puţin 250 MHz, o cantitate de memorie RAM de cel puţin 128 MB, o magistrală de memorie pe 128 sau 256 biţi şi o rată de transfer prin portul AGP de cel puţin 4X. De asemenea ea trebuie să fie cel puţin compatibilă cu instrucţiunile DirectX 9, dar este de preferat ca ea să fie compatibilă DirectX 10. Dacă folosim calculatorul pentru o plajă mare de aplicaţii (editare audio-video, birotică, jocuri, etc.) dar nu dispunem de resurse financiare foarte mari este mai degrabă recomandat să cumpărăm un calculator cu un procesor puternic şi o PV cu performanţe medii decît să avem un procesor cu performanţe medii şi o PV puternică. Dacă însă folosim calculatorul în special pentru jocuri de ultimă generaţie şi vrem să le vedem cu detalii grafice maxime este absolut necesar să avem o placă video cît mai puternică, chiar dacă asta înseamnă că nu ne vor mai rămîne bani decît pentru a cumpăra un procesor cu performanţe medii. Performanţa în jocurile moderne depinde în mai mare măsură de puterea plăcii grafice decît de cea a procesorului central, totuşi trebuie evitate situaţiile de asociere a unei plăci video puternice cu un procesor foarte slab sau a unei plăci video slabe cu un procesor puternic. Jocurile moderne necesită întotdeauna componente cu performanţe cel puţin medii. SISTEMUL DE RĂCIRE (RADIATOR + VENTILATOR) Un aspect care nu trebuie neglijat la cumpărarea unei PV este calitatea sistemului de răcire inclus. Este recomandat să cumpărăm o placă video care să aibă răcire atît pentru cipul grafic cît şi pentru modulele de memorie integrate. Aceasta este configuraţia tipică a unui sistem de răcire bun. De obicei cipul grafic este răcit cu un radiator peste care este fixat un ventilator, iar modulele de memorie doar cu mici radiatoare montate pe ele. Exista însă şi situaţii în care modulele de memorie nu au radiatoare pe ele pentru că producătorul PV (bazîndu-se pe indicaţiile fabricantului cipului grafic) nu le socoteşte necesare şi în acest fel realizează o mică economie. Utilizatorul va trebui să decidă dacă va cumpăra o astfel de PV sau va căuta o PV cu cip grafic identic dar produsă de o companie care a adăugat şi radiatoare peste modulele de memorie, pentru orice eventualitate (de ex. funcţionare la temperatura ambiantă foarte crescută pe timp de vară). Plăcile video cu performanţe slabe în jocurile 3D au uneori un sistem de răcire redus la minim (doar un radiator peste cipul grafic), aceasta deoarece cipul şi memoria RAM funcţionează la o frecvenţă de ceas scăzută şi nu se încălzesc prea mult. Lipsa ventilatorului poate fi în acest caz un avantaj pentru că reduce nivelul de zgomot al calculatorului, lucru de dorit într-un birou cu mai multe calculatoare. Plăcile video cu performanţe obişnuite au un răcitor alcătuit din radiator şi ventilator, dar şi aşa pot apărea probleme dacă răcitorul nu este întreţinut în mod regulat. În Manualul de Întreţinere a unui PC este descrisă pe larg procedura de întreţinere a răcitorului, care ne va asigura o funcţionare de lungă durată la capacitatea maximă a plăcii video. Este recomandată cumpărarea unei plăci video cu ventilatorul cît mai mare, pentru că acesta este un semn că el va fi mai fiabil. Plăcile video scumpe au sisteme de răcire performante, compuse dintr-un ventilator de dimensiuni mari (sau chiar mai multe ventilatoare mici) şi radiatoare cu suprafaţa crescută puse cîteodată pe ambele părţi ale PV. PLĂCILE VIDEO INTEGRATE Dacă folosim calculatorul în principal pentru aplicaţii 2D (birotică, internet,

prelucrare audio-video, etc.) şi nu îl folosim pentru jocuri de ultimă generaţie şi nici pentru prelucrarea complexă de grafică 3D putem să cumpărăm o placă de bază cu cip grafic integrat. Aceste cipuri au avantajul că sînt foarte ieftine (preţul lor fiind inclus în preţul plăcii de bază) iar ca dezavantaj trebuie menţionat faptul că ele folosesc exclusiv memoria RAM a sistemului, pe care trebuie să o împartă cu celelalte componente. PLĂCILE VIDEO PENTRU GRAFICĂ 3D PROFESIONALĂ Prelucrarea video şi grafică (randare, animaţii, etc.) de nivel profesionist necesită cumpărarea unor PV specializate (Nvidia Quadro sau ATI FireGL) care sînt mai scumpe decît PV obişnuite pentru că sînt optimizate pentru programele profesioniste de grafică 3D (3D Studio Max, Maya, Softimage, etc.). PLACA DE BAZĂ ALEGEREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ Plăcile de bază sînt produse de o multitudine de companii, unele mai cunoscute (Asus, MSI, Gigabyte, DFI, Albatron, Intel, Foxconn) altele mai puţin cunoscute. Performanţa unei PB este dată în mare măsură de cipsetul ei, dar un rol important îl are şi arhitectura sa (asamblarea diverselor sale componente şi optimizarea funcţionării acestora) care este specifică fiecărui producător. Plăcile de bază se aleg în primul rînd în funcţie de procesorul pe care dorim să-l folosim (AMD sau Intel) şi de viteza acestuia. Un aspect suplimentar pe care trebuie să-l luăm în calcul este soclul procesorului. Companiile producătoare de procesoare schimbă uneori formatul soclului pentru un anumit procesor şi ca urmare vor exista pe piaţă modele de plăci de bază cu mai multe tipuri de socluri pentru acelaşi tip de procesor (de ex. PB cu Soclu 939 sau cu Soclu AM2 pentru procesoarele Athlon 64). Este recomandat să cumpărăm o PB care are ultima variantă de soclu, pentru că aceasta conţine de obicei îmbunătăţiri faţă de versiunea anterioară (în cazul de faţă PB cu Soclu AM2 pentru că permit şi folosirea memoriei RAM DDR2). În mod evident, atunci cînd cumpărăm procesorul trebuie de asemenea să alegem unul construit în conformitate cu noul standard. De exemplu dacă dorim să cumpărăm o PB care are soclul în formatul LGA775 (conceput de Intel) trebuie de asemenea să cumpărăm un procesor (Core, Pentium sau Celeron) care să fie compatibil cu acest tip de soclu. Pe o astfel de placă nu vom putea instala un procesor Pentium 4 construit pentru formatul anterior "Socket 478". Lucrurile stau similar în privinţa procesoarelor Athlon 64 / Athlon 64 FX / Athlon 64 X2, în sensul că este recomandat să cumpărăm o PB conformă cu noul format "Socket AM2" şi un procesor compatibil cu ea. O motivaţie în plus pentru cumpărarea unei PB conformă cu formatul cel mai nou de soclu este faptul că dacă vom dori ulterior să schimbăm procesorul cu unul mai performant nu va mai fi nevoie să schimbăm şi PB, ştiut fiind că producătorii nu mai scot pe piaţă modele noi de procesoare care să fie compatibile cu un format mai vechi de soclu. A doua etapă în luarea deciziei cu privire la cumpărarea unei PB este legată de cipsetul acesteia. Numărul de producători de cipseturi este restrîns (Intel, Nvidia, SIS şi ATI) iar dintre ei Intel produce cipseturi doar pentru platformele care găzduiesc procesoare Core, Pentium şi Celeron. Alegerea între un cipset sau altul trebuie făcută luîndu-se în calcul performanţa şi stabilitatea lor, dar şi raportul calitate-preţ. Siturile specializate în recenzii hardware publică în mod regulat analize comparative (bazate pe baterii de teste) ale performanţei plăcilor de bază existente la un moment dat pe piaţă.

În ceea ce priveşte cipsetul PB este recomandat să-l alegem în funcţie de modul principal în care folosim calculatorul (pentru aplicaţii obişnuite sau pentru aplicaţii care sînt extrem de solicitante - jocuri), dar trebuie bineînţeles să luăm în consideraţie şi raportul preţ/performanţă. Pentru procesoarele Intel alegem o PB cu cipset produs de Intel, Nvidia, AMD sau SIS. Pentru procesoarele AMD alegem o PB cu cipset produs de AMD, Nvidia sau SIS. Pentru o performanţă optimă este recomandat să cumpărăm o PB care suportă memoria RAM de tipul DDR2 în configuraţie bicanal ("dual-channel"). La fel ca orice componente de calculator şi plăcile de bază au preţuri care variază foarte mult, lucru determinat în principal de dotările incluse de către producători. Toate plăcile de bază produse recent au cîteva dotări esenţiale cum sînt sloturile PCI (în care se fixează de exemplu placa de sunet, modemul, placa de captură video, etc.), slotul PCI Express x16 (în care se fixează placa video), sloturile pentru memoria RAM, porturi PS/2 (pentru tastatură şi maus), porturi USB (pentru dispozitive care se conectează prin USB cum sînt minicamerele video), gameport (pentru joystic sau gamepad), portul paralel (pentru imprimantă). Multe din PB au şi alte dotări în afara celor esenţiale, de exemplu în ultimii ani aproape toate plăcile de bază au inclusă şi o placă de sunet, iar unele au inclusă o placă grafica, o placă de reţea, porturi IEEE 1394 ("FireWire"), etc.. Dotările suplimentare costă în plus şi este la latitudinea noastră dacă le acceptăm sau căutam o PB fără ele. Pe de alte parte dacă avem un dispozitiv extern (de ex. o cameră video digitală) pe care dorim să-l conectăm la calculator, trebuie să ne asigurăm că PB are în dotare porturile necesare (USB, FireWire) şi în plus dacă ele sînt într-un număr corespunzător şi sînt uşor accesibile. În cazul în care avem un hardisc Serial ATA (SATA) sau intenţionam să cumpărăm unul în viitor trebuie să ne asigurăm că PB este compatibilă cu acest standard (are controler SATA şi este dotată cu conectorii corespunzători). Numărul mare de producători de PB a dus la apariţia unei concurenţe acerbe în domeniu şi ca urmare fiecare producător încearcă să aducă un plus de dotări sau de îmbunătăţiri tehnice. Unii fabricanţi au pus la punct o metodă de control a vitezei ventilatorului procesorului în aşa fel încît ea să fie în concordanţă cu temperatura acestuia din urmă, rezultatul fiind scăderea zgomotului generat de ventilator. O parte din producătorii de PB pentru procesoare Athlon şi Sempron construiesc plăci compatibile cu tehnologia "Cool 'n' Quiet" ("Rece şi Silenţios") pusă la punct de AMD, prin care frecvenţa de ceas şi voltajul procesorului sînt modificate dinamic în funcţie de gradul de folosire a procesorului. Plăcile de bază care suporta tehnologia "Cool 'n' Quiet" permit deci o reducere a nivelului de zgomot şi a consumului de energie electrică, fără a afecta nivelul de performanţă. Alţi producători instalează două cipuri BIOS (tehnologie numită "dual BIOS", "mirror BIOS", etc.) în aşa fel încît dacă biosul stocat pe cipul principal devine deteriorat/corupt (ca urmare a unui virus sau a unei tentative eşuate de actualizare - "update") el va putea fi restaurat automat cu ajutorul cipului secundar. Alături de o PB este inclus de obicei şi un CD pe care alături de draivere se află mai multe softuri dintre care cele mai importante sînt un program de tip antivirus şi un program de monitorizare a temperaturii procesorului şi a vitezei de rotaţie a palelor ventilatorului procesorului. HARDISCUL ALEGEREA UNUI HARDISC

Hardiscurile sînt fabricate de un număr restrîns de companii şi anume : Seagate, Maxtor (cumpărată de Seagate în anul 2006), Hitachi, Samsung, Western Digital şi Fujitsu. Performanţele HD sînt oarecum asemănătoare indiferent de producător, dar ceea ce le diferenţiază este fiabilitatea. HD sînt unele din cele mai fiabile componente ale unui calculator dar cu timpul, la fel ca orice altă componentă, se pot defecta într-o mai mare (HD devine complet inutilizabil) sau mai mică măsură (doar unele porţiuni din HD devin inutilizabile - "bad sectors" - "sectoare defecte"). Alegerea unui HD al unuia sau altuia dintre producători este o chestiune de preferinţă personală, determinată de cele mai multe ori de experienţe plăcute sau neplăcute avute cu hardiscurile pe care le-am avut de-a lungul timpului. Este totuşi bine să consultăm şi revistele sau siturile web specializate în testarea componentelor hardware înainte de a lua o hotărîre definitivă. O altă sursă de informare sînt forumurile de discuţii, unde forumiştii îşi împărtăşesc frecvent experienţele avute cu hardiscurile diverşilor producători. Este recomandată cumpărarea unui HD SATA II cu o capacitate de minimum 80 GB şi cu o viteză de rotaţie a platanelor de 7.200 rpm. Hardiscurile cu viteza de 5.400 rpm nu se mai fabrică decît pentru calculatoarele portabile pentru că au un consum de energie mai mic şi nu se încălzesc atît de mult. Hardiscurile cu viteza de 10.000 rpm sînt mult mai scumpe decît cele cu 7.200 rpm (la capacităţi egale) dar sînt ceva mai performante. MEMORIA RAM ALEGEREA DE MEMORIE RAM Este recomandată cumpărarea a cel puţin 512 MB de memorie SDRAM (DDR2 sau eventual DDR) pentru a beneficia de o rulare rapidă a programelor intensive (de ex. cele de prelucrare audio-video sau grafică) şi a jocurilor de ultimă generaţie. Cu cît cumpărăm mai multă memorie RAM, cu atît calculatorul va fi mai performant. În cazul în care folosim calculatorul în mod frecvent pentru rularea unor jocuri nou apărute este recomandat să cumpărăm cel puţin 1 GB de memorie RAM. Pentru a beneficia de sporul de performanţă adus de configuraţia bicanal este recomandat să cumpărăm un kit cu două module de memorie identice (de ex. un kit de 2 x 512 MB DDR2-800), toţi producătorii oferind astfel de kituri. Cumpărarea de module cu latenţe foarte mici este indicată doar dacă folosim calculatorul pentru jocuri de ultimă generaţie şi avem neapărată nevoie de o performanţă de vîrf. Preţul acestor module este evident mai mare decît al unor module cu latenţe medii şi nu se justifică în cazul unei utilizări obişnuite a calculatorului, dar plusul de performanţă obţinut este pe gustul utilizatorilor entuziaşti. UNITĂŢILE OPTICE ALEGEREA UNEI UNITĂŢI OPTICE Unităţile CD-ROM şi DVD-ROM sînt din ce în ce mai mult înlocuite cu unităţile care permit atît citirea cît şi scrierea pe mediile optice, tendinţa favorizată de preţurile în scădere atît pentru unităţile optice cît şi pentru mediile de stocare. Fiecare utilizator trebuie să decidă în funcţie de nevoile sale specifice (stocarea de date descărcate de pe internet, crearea de copii de rezervă, crearea de filme, de muzică, etc.) care este

tipul de unitate optică de inscripţionare (CD-RW sau DVD±RW) ale cărei caracteristici i se potrivesc cel mai bine. În situaţia în care folosim unitatea optică foarte mult pentru citirea de CD-uri (DVDuri) cu jocuri, filme sau muzică este indicat să cumpărăm alături de o unitate CD-RW (DVD±RW) şi o unitate CD-ROM (DVD-ROM) special pentru acest tip de utilizare, pentru a nu risca să defectăm o unitate mai scumpă (CD-RW, combo sau DVD±RW) în cazul în care unul din CD-urile cu jocuri sau unul din DVD-urile cu filme se blochează sau se sparge în unitate, eventualitate rară, dar care trebuie luată în calcul. MONITORUL ALEGEREA UNUI MONITOR CRT Rata de reîmprospătare a imaginii pe verticală suportată de un monitor CRT este unul din cele mai importante criterii de selecţie a acestuia şi se măsoară în Hz (cicluri de împrospătare pe secundă). O rată mică face că imaginea să pilpie (pentru că are tendinţa să-şi piardă luminozitatea) şi ca urmare ochii vor obosi foarte uşor. O rată de împrospătare optimă trebuie să fie de peste 75 Hz, dar este recomandată o rată egală sau mai mare de 85 Hz dacă dorim să ne păstrăm ochii sănătoşi. Un alt criteriu important în alegerea unui monitor este rezoluţia pe care o suportă. Rezoluţia ne arată care este gradul de detaliere a imaginii afişate de un monitor. Cu cît rezoluţia suportată este mai mare, cu atît imaginea este de calitate mai bună. Rezoluţia măsoară numărul de pixeli (elemente constitutive ale imaginii) afişaţi pe orizontală şi verticală. O rezoluţie de 1024 x 768 reprezintă un număr de 1024 de pixeli afişaţi pe orizontala ecranului şi un număr de 768 de pixeli afişaţi pe verticală. Există rezoluţii mai mici, de exemplu 800 x 600 (recomandată pentru monitoarele de 15") dar şi mai mari, de exemplu 1280 x 960. Rezoluţia optimă pentru un monitor este legată de dimensiunea diagonalei ecranului acestuia. Monitoarele de 15" (inci) suporta o rezoluţie de 1024 x 768, însă elementele imaginii afişate în această situaţie sînt atît de mici încît o astfel de rezoluţie nu poate fi practic folosită, deci vom folosi rezoluţia de 800 x 600. Pentru monitoarele de 17" rezoluţia optimă este de 1024 x 768. Rezoluţia este legată şi de rata de împrospătare, astfel că pentru fiecare rezoluţie există mai multe rate de împrospătare suportate de monitorul CRT. De exemplu un monitor CRT de 17" trebuie să suporte la rezoluţia de 1024 x 768 rate de împrospătare de 60 Hz, 70 Hz, 72 Hz, 75 Hz, 85 Hz. Suprafaţa ecranului unui monitor CRT este bombată, configuraţie datorată construcţiei tubului catodic. În ultimii ani această bombare a fost mult diminuata în aşa fel încît unele dintre monitoarele mai noi se definesc ca avînd un ecran plat ("flat"). Acest tip de monitoare are o imagine mai bună decît monitoarele la care bombarea ecranului este mai evidentă. Un alt aspect important care trebuie luat în calcul la achiziţionarea unui monitor este respectarea de către producător a unor norme internaţionale de reducere a radiaţiilor şi a consumului de energie. Monitoarele mai bune sînt cele la care se specifică respectarea normei TCO 99 şi prezenţa caracteristicii "Low Radiation" (radiaţie scăzută). Este recomandată cumpărarea unui monitor CRT cu diagonala ecranului de 17 inci, cu ecran plat şi care să suporte o rezoluţie de 1024 x 768 la o rată de împrospătare

verticală de 85 Hz. În plus el trebuie să respecte norma TCO 99 şi să fie eventual de tipul "Low Radiation". Este de preferat să cumpărăm un monitor fabricat de o companie cunoscută şi apreciată pentru calitatea produselor sale. Fiindcă un monitor este o investiţie pe termen lung trebuie să fim siguri că imaginea pe care o afişează este corespunzătoare cu dorinţele noastre. Înainte de a cumpăra monitorul putem verifica calitatea imaginii (luminozitate, contrast, nuanţe de culoare) folosind un set de imagini aduse cu noi pe un CD sau dischetă, imagini pe care le-am vizionat în prealabil pe un monitor care le afişa corect. LCD Un monitor LCD este mai sănătos pentru ochi, iar datorită faptului că nu consumă multă energie electrică îşi va amortiza costul în timp. Atunci cînd cumparăm un monitor LCD trebuie să luăm în calcul nu numai preţul ci şi performanţele acestuia, în aşa fel încît să îl putem folosi pentru toate aplicaţiile de calculator pe care le rulăm în mod regulat. La fel ca în cazul monitoarelor CRT şi monitoarele LCD sînt cu atît mai scumpe cu cît au diagonala mai mare. În general monitoarele LCD au o rezoluţie recomandată (la care imaginea este cea mai bună) şi este indicat sa ne gîndim bine dacă această rezoluţie se potriveşte cu aplicaţiile (softurile) pe care le folosim. De exemplu o rezoluţie de 1024 x 768 este adecvată pentru aplicaţiile de birotică şi jocuri, însă este insuficientă dacă avem de gînd să folosim în mod curent aplicaţii de grafică profesională. La cumpărarea unui monitor LCD mai trebuie să ţinem cont şi de un aspect foarte important care derivă din tehnologia lor de funcţionare. Este vorba de aşa-numitul "timp de raspuns" ("response time") care măsoară intervalul de timp în care un pixel aprins (care emite lumină) de pe ecran se stinge şi apoi se aprinde din nou. Un monitor cu timpul de răspuns de 16 ms sau mai puţin poate fi folosit cu performanţe bune atît pentru jocuri cît şi pentru aplicaţii uzuale (birotică, grafică, etc.). Monitoarele cu timpi de răspuns de peste 16 ms pot fi folosite cu rezultate bune doar pentru aplicaţii uzuale, în cazul jocurilor apărînd fenomenul de "latenţa" (întîrziere) a imaginii care face ca acţiunea jocului sa aibă de suferit. În concluzie, dacă folosim calculatorul şi pentru jocuri trebuie să luăm un monitor LCD cu timpul de raspuns de 16 ms sau mai puţin, iar dacă folosim calculatorul exclusiv pentru aplicaţii obişnuite putem lua un monitor cu timpul de răspuns de 25 ms, 30 ms, 35 ms, etc. În mod evident, cu cît timpul de răspuns este mai scăzut cu atît monitorul este mai scump. Una din problemele relativ frecvente în cazul monitoarelor LCD sînt aşa-numiţii "pixeli morţi" ("dead pixels") care desemnează pixelii nefuncţionali de pe ecran. Pixelii morţi sînt nişte zone punctiforme de pe ecran care nu mai răspund la acţiunea curentului electric, ele avînd aceeaşi culoare (de ex. roşiatică) tot timpul, ceea ce face ca aceste zone sa nu poată participa la formarea imaginii comandate de placa video. Un anumit număr de pixeli morţi poate fi tolerat, mai ales dacă ei se găsesc la periferia ecranului şi nu sînt situaţi unul lîngă altul. Prezenţa de pixeli morţi în număr mare sau poziţionaţi în centrul ecranului este unul din motivele care îl îndreptăţesc pe cumpărător să ceară schimbarea monitorului. Producătorii de ecrane LCD fac tot posibilul ca monitoarele noi să nu aibă astfel de pixeli morţi, iar numărul celor care apar în perioada de garanţie să fie cît mai mic. Producătorii specifică de obicei numărul de pixeli morţi şi localizarea acestora pentru care un cumpărator poate sa ceară înlocuirea monitorului în perioada de garanţie. Atunci cînd dorim sa cumpărăm un monitor LCD trebuie neapărat să ne decidem doar după ce am văzut modelul respectiv în stare de funcţionare şi asta pentru ca să fim siguri că afişarea culorilor ca şi alţi parametri ai imaginii (luminozitate, contrast)

sînt în concordanţă cu aşteptările noastre. Eventual înainte de a lua decizia finală putem să cerem să fie afişată pe ecran o succesiune de imagini (unele viu colorate, altele în alb-negru) pe care le-am adus pe o dischetă sau un CD. În ceea ce priveşte timpul de răspuns putem să luăm de bune specificaţiile producătorului, dar dacă dorim să fim siguri că monitorul va afişa corespunzător jocurile nostre preferate va trebui să-l rugăm pe vînzător să instaleze unul din aceste jocuri şi să observăm singuri dacă specificaţiile tehnice sînt corecte. Atunci cînd cumpărăm un monitor LCD mai trebuie sa luăm în calcul şi alte aspecte cum sînt : posibilitatea de rotire, înclinare sau înălţare a ecranului ; mărimea unghiului de vizibilitate în plan orizontal şi vertical ; ergonomia (poziţionarea butoanelor de reglaj a imaginii, etc.) ; existenţa unui fin strat protector din sticlă peste ecranul propriu-zis ; tipul de conectori pentru placa video (recomandat sa aibă atît conector D-Sub cît şi DVI) ; soliditatea construcţiei ansamblului format din monitor şi sistemul de sprijin. UNITATEA DE DISCHETĂ Un argument important în favoarea dotării calculatorului cu o unitate de dischetă este faptul că o dischetă de start ("startup disk") pe care am instalat anumite fişiere ale sistemului de operare poate fi folosită pentru pornirea calculatorului în cazul în care întîmpinăm probleme la pornirea acestuia folosind sistemul de operare instalat pe hardisc. De asemenea multe programe de tip antivirus folosesc dischete ("rescue disks") pentru a restaura sistemul de operare după infecţia cu un virus. TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL Tastaura şi mausul sînt componente esenţiale cu ajutorul cărora comunicăm cu calculatorul şi îi dăm instrucţiuni. Ele se conectează prin intermediul porturilor PS/2 sau mai nou USB.La aceste două componente putem să facem economie, în sensul că putem să cumpărăm piese mai ieftine fără ca acest lucru să afecteze performanţa calculatorului sau sănătatea noastră. Tastatura trebuie încercată înainte de cumpărare pentru a vedea dacă ne convine gradul de presiune care trebuie aplicat tastelor şi în acelaşi timp să observăm dacă există elemente care nu ne convin în configuraţia tastaturii (de ex. butoane prea mici sau inscripţionate cu litere înclinate). În ultimii ani au fost aduse îmbunătăţiri tastaturii şi mausului. Cumpărarea unui maus cu rotiţă de derulare ("scroll") reprezintă o decizie bună care nu ne obligă să cheltuim foarte mulţi bani, însă aduce un plus de funcţionalitate. Cumpărarea unui maus cu dispozitiv optic în loc de bilă, a unei tastaturi cu butoane suplimentare pentru aplicaţii multimedia şi internet sau cumpărarea unui maus şi a unei tastaturi cu conexiune prin radio ("wireless") reprezintă şi ele decizii bune, însă care în acelaşi timp ne obligă să scoatem ceva mai mulţi bani din buzunar. Joysticul ("joystick") este un dispozitiv folosit în jocuri (în special în simulatoarele de zbor). Este recomandată cumpărarea unui joystic digital cu "throttle" (manetă de gaze), "twist handle" (mîner rotativ), POV Hat (buton de schimbare rapidă a unghiului de vizualizare) şi cu cel puţin 4 butoane programabile. Joysticul trebuie încercat înainte de cumpărare şi se recomandă alegerea unui joystic rezistent şi ceva mai greu (pentru stabilitate). Nu se recomandă cumpărarea unui joystic analog ieftin pentru că de obicei acesta este greu de configurat cu precizie şi are tendinţa să se strice uşor, fiind foarte fragil. CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE

ALEGEREA CARCASEI SI A SURSEI DE ALIMENTARE Carcasa include de obicei în preţul ei şi o sursă de alimentare (care este deja fixată). Este însă posibil să cumpărăm o carcasă fără sursă sau o sursă separată pe care să o montăm într-o carcasă pe care o avem deja. Carcasele şi sursele mai ieftine sînt desemnate prin apelativul "no-name" ("fărănume", anonime, banale) pentru că nu sînt construite de o companie cu renume în domeniu. Aceasta nu înseamnă că o carcasă "fără-nume" este prin definiţie proastă sau că sursa de alimentare inclusă nu este fiabilă şi va ceda în scurt timp. Carcasele şi sursele de alimentare (SA) sînt construite în conformitate cu nişte standarde precise, care trebuie respectate indiferent de preţul final al produsului. De multe ori SA "fără-nume" sînt construite de companii care construiesc şi SA scumpe, dar pentru că o SA "fără-nume" nu este vîndută sub o marcă renumită ea va fi mult mai ieftină, deşi conţine în mare aceleaşi componente ca şi o sursă scumpă. Carcasele scumpe includ îmbunătăţiri de ordin utilitar (ventilatoare suplimentare încastrate în panourile laterale, porturi USB şi FireWire pe masca frontală, panou de control a turaţiei ventilatoarelor, filtru de praf, etc.) şi de ordin estetic (coloraţie deosebită, geam lateral, lămpi cu neon la interior, etc.). Sursele de alimentare scumpe (incluse sau nu în carcase scumpe) au şi ele îmbunătăţiri cum sînt : materiale de construcţie mai bune (de ex. radiatoare din cupru pentru răcirea tranzistoarelor şi diodelor), ventilatoare mai bune (performante şi silenţioase - prin reglarea automată a turaţiei în funcţie de temperatura din interior), circuite de protecţie a sursei (şi implicit a componentelor calculatorului) în caz de suprasarcini sau căderi de tensiune, cabluri ecranate, etc. Preţul unei carcase miditurn ce include şi o sursă de alimentare variază între 25 EUR şi 250 EUR. Fiecare utilizator trebuie să decidă, în funcţie de bugetul pe care îl are la dispoziţie şi de experienţa sa anterioară care este suma pe care doreşte să o dedice carcasei (şi sursei). Unii preferă să cumpere o carcasă mai scumpă pentru că se tem că dacă ar cumpăra o carcasă "fără-nume" calculatorul nu va funcţiona la parametrii maximi, deoarece în viziunea lor (sau ca urmare a experienţei lor) nu este răcit corespunzător sau sursa de alimentare nu îşi îndeplineşte funcţia în mod optim. Alţii (printre care se numără şi MunteAlb, autorul acestui manual) prefera să cumpere o carcasă obişnuită şi să o întreţină corespunzător, iar cu economia făcută astfel să cumpere un procesor mai performant. Preţul plătit pentru o carcasă sau o SA scumpă este uneori exagerat chiar şi în cazul în care prezintă multe îmbunătăţiri fata de corespondentele lor mai ieftine. Fiabilitatea unei SA este dependentă direct de gradul de întreţinere a ei. O sursă ieftină întreţinută corespunzător va funcţiona mai bine decît o sursă scumpă care nu este întreţinută deloc. În mod similar, degeaba cumpărăm o carcasă scumpă care asigură o ventilaţie bună la interior, dacă lăsăm componentele să se umple de praf ce va împiedica schimbul de căldură între ele şi fluxul de aer ce trece prin carcasă. Este recomandată cumpărarea unei carcase miditurn ("miditower") care să conţină o sursă de alimentare în format ATX, avînd o putere de cel puţin 350 W şi o intensitate a curentului de cel puţin 16A pe tronsonul de 12V. Dacă intenţionăm să folosim un procesor Intel modern este bine să ne asigurăm că sursa are şi conectorul auxiliar necesar pentru alimentarea acestor procesoare (cele mai multe surse, ieftine sau scumpe, îl au). Cei care au de gînd să adauge multe componente la calculator (de ex. mai multe hardiscuri, mai multe componente conectate prin USB, etc.) trebuie să îşi cumpere o sursă cu o putere mai mare de 400W, pentru a fi siguri că sursa va face faţă solicitărilor. O sursă de 450W este recomandată pentru utilizatorii care

doresc să-şi cumpere plăci video foarte performante. Acest lucru nu înseamnă că dacă ne cumpărăm o sursă de 450 W ea va consuma 450 W în fiecare oră de funcţionare a calculatorului. O astfel de sursa nu consumă decît necesarul de curent pentru piesele instalate aflate în funcţiune. Dacă piesele instalate nu consumă decît 375 W pe oră, acesta va fi şi consumul de electricitate pe care îl vom plăti. Cei care doresc să ştie exact cît de puternică trebuie să fie sursa computerului pe care urmează să-l construiască pot vizita o pagină specială care le permite calcularea puterii electrice totale în funcţie de consumul componentelor avute în vedere pentru includerea în calculator. PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL Dacă folosim calculatorul pentru aplicaţii multimedia obişnuite (ascultarea de muzică în format MP3 şi vizionare de filme) şi pentru jocuri, nu este nevoie să mai cumpărăm o placă de sunet separată, cea inclusă face faţă cu succes unor astfel de sarcini în condiţiile în care avem un CPU puternic (cu frecvenţa de ceas de peste 1 GHz). Putem chiar să folosim la nivel de amator programele de creare de muzică şi de editare audio (mixare). Cei care sînt mai pretenţioşi în privinţa calităţii sunetului sau doresc să se ocupe de prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispoziţie o gamă largă de plăci de sunet al căror preţ variază de la cîteva zeci la cîteva sute de EUR. Cei mai cunoscuţi producători de astfel de plăci sînt Creative, M-Audio, Philips, Terratec, Hercules şi Yamaha. BOXELE Boxele sînt o componentă esenţială a unui calculator folosit pentru aplicaţii multimedia, dar în cazul lor putem face o mică economie. Ţinînd cont de faptul că stăm foarte aproape de ele nu este nevoie ca boxele să aibă o putere foarte mare. Un set de două boxe cu puterea de 3 W (2 x1,5 Waţi RMS) este suficient pentru ascultarea de muzică sau pentru jocuri, chiar şi la această putere mică nefiind nevoiţi să dăm volumul la maxim. Foarte multi producători de boxe exprimă puterea acestora în Waţi PMPO, aceasta nefiind decît o stratagemă folosită în scopuri de marketing. Este bine ca boxele să aibă şi un reglaj pentru başi şi de asemenea o mufă pentru conectarea căştilor. Cei care sînt mai pretenţioşi (şi au resurse financiare) îşi pot cumpăra boxe de putere mare şi eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci boxe (numite "sateliţi") şi un dispozitiv special de redare a başilor ("subwoofer"). Aceste ansambluri alcătuiesc aşa-numitele sisteme 5.1 (5 sateliti + 1 subwoofer), 6.1 sau 7.1. Sateliţii se aranjează în jurul calculatorului în aşa fel încît utilizatorul să experimenteze senzaţia de "imersiune" în atmosfera sonoră generată de o piesă muzicală sau de un joc. În acest caz trebuie bineînţeles să fie cumpărată şi o placă de sunet separată (cu performanţe cel puţin de nivel mediu - semiprofesional) pentru a se asculta cu adevărat un sunet de calitate. MICROFONUL Este recomandată cumpărarea unui capset ("headset"), care este un ansamblu format din căşti şi microfon, acesta din urmă aflîndu-se în vîrful unui braţ mobil

montat pe una din căşti. În cazul în care sesiunile de utilizare a căştilor sînt lungi (zeci de minute sau ore) trebuie să cumpărăm căşti care să fie dotate cu o protecţie (un colac din burete acoperit cu piele sau plastic) pentru urechi, în aşa fel încît să nu avem dureri cauzate de presiunea căştilor pe pavilioanele urechilor. Ţinînd cont de faptul că ansamblul căşti-microfon va fi manipulat de multe ori este de asemenea recomandat să fie luată în calcul la cumpărare şi soliditatea construcţiei lui. În acest sens este bine ca piesele de legătură dintre "potcoavă" (elementul care se sprijină pe cap) şi căşti să fie solide, mai ales că aceste elemente sînt solicitate ori de cîte sînt aranjate căştile în cazul folosirii în mod succesiv de către mai multe persoane. Firele care intră în căşti nu trebuie să fie expuse la vedere (neprotejate), evitîndu-se astfel agăţarea lor accidentală, iar firul care se conectează la mufa plăcii de sunet trebuie să fie suficient de lung pentru a permite o poziţie confortabilă a utilizatorului în faţa calculatorului. MODEMUL ŞI PLACA DE REŢEA CUMPĂRAREA UNUI MODEM Este recomandată cumpărarea unui modem dial-up hardware intern. Dacă se doreşte o mică economie se poate cumpăra un modem software intern. Un modem nu este scump, însă "datorită" lui şi internetului este posibil să ajungem să cheltuim sume mari pentru nota telefonică, sume pe care le-am putea folosi de exemplu pentru a ne îmbunătăţi calculatorul. Evident ca o conexiune prin dial-up nu mai este recomandată astăzi decît acolo unde nu exista o altă posibilitate. IMPRIMANTA GENERALITĂŢI Imprimanta este componenta care ne permite să transferăm date (texte, scheme, desene sau poze) de pe calculator pe hîrtie. De exemplu, o imprimantă ne permite să transferăm pe hîrtie diverse texte descărcate de pe internet (articole, cărţi, etc.) şi în acest fel le putem citi fără a ne obosi ochii. ALEGEREA UNEI IMPRIMANTE Cele mai ieftine imprimante nu costă mai mult de 60 EUR (inclusiv TVA) însă adevăratul cost al unei imprimante este acela al cernelii pe care o foloseşte aceasta. Un cartuş de cerneală original costă între 25 şi 40 EUR şi cu ajutorul lui se pot tipări cam 200-300 de pagini de text (iar pozele consumă mai multă cerneală decît textul). Există şi posibilitatea să cumpărăm un cartuş de cerneală original şi apoi să-l reîncărcăm cu cerneală de mai multe ori (cu ajutorul unor truse de reîncărcare care conţin un rezervor de cerneală şi o seringă specială) dar chiar şi aşa costul de tipărire a paginilor este destul de mare. O imprimantă este în general un accesoriu util şi merită să cumpărăm una dacă folosirea ei justifică sumele de bani cheltuite periodic pentru cumpărarea cernelii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->