S.N.S.P.A.

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

CURSUL: ISTORIA CULTURII ROMÂNE MODERNE TITULAR: Conf. univ. dr. Grigore Georgiu

“Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.” Nicolae Bălcescu “Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii naţionale”. Simeon Bărnuţiu “Civilizaţia adevărată a unui popor nu consistă în adoptarea cu deridicata de legi, forme, instituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăţi ale sale. Nu există o civilizaţie umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în acelaşi grad şi în acelaşi chip, ci fiecare popor îşi are civilizaţia sa proprie, deşi în ea intră o mulţime de elemente comune şi altor popoare”. M. Eminescu "Ce drum va apuca matricea stilistică românească e greu de întrezărit. Dar câteodată o simplă constatare poate să ţină loc de profeţie: noi nu ne găsim nici în apus, şi nici la soare-răsare. Noi suntem unde suntem: cu toţi vecinii noştri împreună - pe un pământ de cumpănă". Lucian Blaga "Fiecare popor reprezintă o valoare unică în lume”. D. D. Roşca “Numai în limba ta ţi se poate întâmpla să-ţi aduci aminte de lucruri pe care nu le-ai ştiut niciodată". Constantin Noica “Culturile sunt egale din punct de vedere al vocaţiei lor. Mijloacele de care dispun le fac inegale”. Mircea Maliţa

2
. Tema I: Introducere. Principii şi criterii de interpretare a culturii române moderne

Date privind acest curs Acest curs de “Istorie a culturii române moderne” - din care prezentăm deocamdată o primă parte - trebuie apreciat având în vedere exclusiv rostul său didactic în pregătirea generală a studenţilor de la Facultatea de Comunicare Socială şi Relaţii Publice. Am considerat că, pentru pentru formarea unei reprezentări mai adecvate cu privire la evoluţia spiritualităţii româneşti în ultimele două secole, este utilă o privire retrospectivă - pentru a întocmi cel puţin o hartă de orientare - asupra momentelor semnificative şi asupra operelor fundamentale ale culturii noastre. Necesitatea unei reinterpretări a culturii române Dezbateri aprinse se poartă azi asupra modului în care trebuie să ne raportăm la trecutul cultural naţional. Revoluţia anticomunistă şi schimbările structurale ce i-au urmat, precum şi opţiunea societăţii româneşti pentru integrare în structurile europene şi euroatlantice implică şi o reconstrucţie a conştiinţei de sine a culturii române. Orice moment istoric are nevoie de un dialog cu tradiţia naţională şi cu patrimoniul ei de valori. Istoria unei culturii naţionale este o continuă reinterpretare de sine, o rescriere a temelor sale majore în funcţie de variaţia contextelor istorice. Aşadar, apare evidentă necesitatea de a reinterpreta istoria culturii naţionale în condiţiile actualei traziţiei postcomuniste. Cunoaşterea şi evaluarea, dintr-o perspectivă actuală, a patrimoniului cultural al poporului român este o acţiune de interes naţional. Este un patrimoniu făurit în cele "optsprezece veacuri de lucrare a poporului român asupra lui însuşi ", după fericita expresie a lui Bălcescu. Aceste creaţii i-au modelat istoria, formula sufleteaască, structra etnopsihologică, modul de viaţă, organizarea politică şi socială în diferite epoci. Am pornit de la constarea că imaginea pe care o are un tânăr asupra culturii române este adesea deficitară sub raportul informaţiei, fragmentară şi discontinuă în privinţa articulaţiei dintre epoci, stiluri şi personalităţi, ca să nu mai vorbim de confuzia ce persistă în privinţa semnificaţiei pe care o au unii creatorii români în plan universal. Disciplinele istorice studiate în liceu oferă informaţii disparate despre domeniile de creaţie, domenii care, integrate funcţional, formează unitatea culturii naţionale şi dezvăluie identitatea acestei culturi în context european şi mondial. Am considerat că o reconstituire a epocilor, în succesiunea lor, şi o relectură a operelor de referinţă este necesară pentru completarea acestei imagini. Nu putem ocoli unele întrebări tranşante: cum se raportează tânăra generaţie la tradiţia culturii naţionale? În ce măsură o cunoaşte, dacă se mai recunoaşte în ea sau se delimitează de ea? Mai este interesată societatea românească actuală - somată de atâtea urgenţe ale tranziţiei postcomuniste să-şi croiască un nou destin, să-şi refacă structurile democratice şi să se integreze în civilizaţia europeană de propriul ei trecut cultural sau se poate dispensa de el? Ne mai pot spune ceva relevant pentru drama actualităţii Bălcescu, Bărnuţiu, Maiorescu, Eminescu, Stere, Drăghicescu, Gherea, Iorga, Blaga, Nae Ionescu, Mihai Ralea, Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu, Emil Cioran, Mihail Manoilescu sau Simion Mehedinţi, ceva care să ne ajute să ne cunoaştem pe noi înşine, ceva care să ne pregătească spiritual pentru “integrarea în Europa”? În acelaşi timp, rostul acestui curs este şi acela de a-i introduce pe studenţi în climatul dezbaterilor culturale de azi. Tranziţia postcomunistă a generat, în mod inevitabil, şi o revizuire a semnificaţiei unor momente şi evenimente istorice, o corectare firească a erorilor sau a deformărilor produse de ideologia comunistă asupra istoriei naţionale. În consecinţă, asistăm în ultimii ani la o amplă operaţie de restabilire a adevărului istoric, la o punere în circulaţie a unor documente importante, inaccesibile până acum, documente care aruncă o nouă lumină asupra unor evenimente sau personalităţi ale vieţii politice şi culturale. O operaţie similară are loc şi în perimetrul culturii naţionale, iar studenţii au nevoie de repere pentru a înţelege acest fenomen. O serie de autori, unii de primă mărime valorică, nu au fost publicaţi în anii regimului comunist, nu au fost accesibili marelui public, astfel că asupra lor persită grave

3
neînţelegeri. Alţi autori, care au fost, totuşi, recuperaţi şi introduşi în sistemul educativ au fost interpretaţi într-o manieră deformatoare sau îngropaţi sub etichete ideologice. După cum există şi cazuri în care autori fără anvergură au fost supradimensionaţi ca însemnătate în manualele de ieri, tot din considerente politice. Aşadar, tabloul valoric al culturii române trebuie refăcut, în multe componente ale sale, reconsiderând, în funcţie de noile date pe care le deţinem, contribuţia unor personalităţi la dezvoltarea vieţii ştiinţifice, artistice şi filosofice din epoca modernă, mai ales din perioada interbelică. Această reinterpretare a istoriei culturii române a generat numeroase controverse şi confruntări de idei, care se desfăşoară în mediile intelectuale şi politice, în paginile ziarelor, pe ecranele televizoarelor şi în publicaţiile de specialitate. Obiective didactice Considerăm că studenţii facultăţii noastre trebuie să fie la curent cu această frământare a spritului românesc, să dispună de un sistem de orientare şi de interpretare, într-un moment în care ei întâlnesc, în mod frecvent, puncte de vedere divergente despre personalităţile culturii noastre, despre modul în care ne-am raportat în decursul epocii moderne la “Europa”, despre raportul atât de mult discutat dintre identitate noastră culturală şi imperativul integrării în structurile europene şi euroatlantice. Aşadar, rezumând în câteva puncte rosturile acestui curs, avem în vedere, cu precădere, următoarele obiective: • O aprofundare a cunoaşterii unor momente şi personalităţi reprezentative, a unor curente de idei şi sisteme de gândire din cultura română modernă, pentru a recupera conţinutul autentic al unor opere şi semnificaţia lor în contextul epocii în care s-au afirmat, eliminând interpretarile deformatoare, unde este cazul; • O lectură nouă, eliberată de restricţii ideologice, a unor opere fundamentale ale culturii române, o lectură directă a textelor şi o analiză aplicată a lor, în cadrul seminariilor. Cursul urmăreşte să-i pună pe studenţi în contact direct cu aceste texte, să-i încurajeze să le citească efectiv, stimulând gândirea personală şi deprinderile de analiză critică. [Din aceste motive am selectat numeroase texte pe care le propun spre analiză]. • Formarea unei imagini adecvate, lucide şi critice, a studenţilor asupra identităţii noastre naţionale, printr-o dublă raportare a operelor şi a personalităţilor din cultura română: la contextul socioistoric intern şi la contextul cultural european; • Construirea unui set de criterii metodologice şi repere valorice, un instrument analitic care să poată fi aplicat în acest examen comparativ şi să orienteze corect judecăţile de valoare asupra unor personalităţi şi mişcării spirituale din cuprinsul culturii române; • Familiarizarea studenţilor cu temele problematice ale culturii române actuale, cu “dosarele” ei controversate şi cu poziţiile divergente care se exprimă în această "ceartă a interpretărilor", care are loc astăzi în mediile culturale şi intelectuale, precum şi în sfera publicisticii. Domenii, teme, personalităţi şi opere Având în vedere scopul său didactic, cursul de faţă nu poate fi decât unul selectiv, prezentând sintetic anumite perioade, opere şi personalităţi de referinţă ale culturii române moderne. Nu putem parcurge analitic şi monografic toate personalităţile şi operele importante, astfel încât am reţinut pentru analiză doar operele cele mai semnificative, cele care rezumă problematica unei epoci şi exprimă o direcţie de gândire. Vom urmări, aşadar, curente de idei, mişcări spirituale şi politice, sisteme elaborate de gândire, opere şi autori de referinţă pentru spiritualitatea românească, creatori de anvergură afirmaţi pe plan naţional şi universal, teme şi probleme abordate de autori români, multe dintre ele având relevanţă şi pentru gândirea actuală.

4
Domenii abordate. Am focalizat cursul asupra gândirii filosofice, sociale şi politice întrucât în aceste domenii se elaborează şi formele prin care o naţiune îşi interpretează în mod raţional şi critic realităţile sale, asigurând formularea şi conceptualizarea problemelor, căutarea soluţiilor şi proiectarea viitorului. Gîndirea filosofică, socială şi politică, pe care o vom urmări în chip deosebit în acest curs, reprezintă, alături de ştiinţă, nivelul teoretic, elaborat şi sistematizat, al culturii spirituale, planul în care o societate îşi elaborează modele de raportare la lume şi la condiţia umană, idealuri de organizare socială şi politică. Am avut în vedere şi faptul că, adeseori, gândirea românească nu este prezentă suficient în planurile de învăţământ, nu i se acordă locul cuvenit în sistemul de educaţie. În măsura în care a fost posibil am făcut referiri şi la realizările din plan ştiinţific, la mişcările artistice şi la evoluţia stilurilor literare, la dezbaterile din publicistică pentru a completa tabloul unei epoci. Vom urmări, deci, evoluţia ideilor filosofice, ştiinţifice, politice şi sociale, parţial cele care privesc zona creaţiei artistice şi literare, exemplificând epocile şi perioadele prin câteva personalităţi reprezentative. Teme şi idei-forţă. Am urmărit ideile-forţă şi temele majore care au structurat evoluţia acestei culturi, în legătură cu schimbările intelectuale pe care le-a înregistrat şi cultura europeană, în ansamblul ei. În cazul mişcăriilor umaniste, luministe şi paşoptiste am insistat pe tensiunile dintre tradiţie şi noile orizonturi raţionaliste, precum şi pe tema “redeşteptării” naţionale; în cazul secolului al XIX-lea, teme precum modernizarea, specificul naţional, raporturile dintre cultura română şi cea occidentală, teoria formelor fără fond au devenit centre de interes pentru gândirea românească. Perioada interbelică redeschide aceste “dosare”, dar pe un alt plan, în care modernizarea şi recuperarea tradiţiilor, occidentalizarea şi ortodoxismul, democraţia şi concepţiile autoritariste se confruntă angajând noi fundamente teoretice şi un dispozitiv mai larg de referinţe, care merge de la istoria religiilor la sociologie şi filosofia culturii, de la antropologie la estetică, de la psihologia colectivă la geopolitică. Personalităţi creatoare. Istoria unei culturii naţionale are în centrul ei personalităţile creatoare, cele care îi dau substanţă, care exprimă o epocă şi o direcţie de gândire, un stil sau o mişcare spirituală. Este cazul lui Cantemir, Heliade-Rădulescu, Maiorescu, Eminescu, Iorga, Nae Ionescu sau Noica, spirite care şi-au pus amprenta asupra epocii lor. Perioada interbelică este abordată, de exemplu, în diversitatea orientărilor sale spirituale, semnalând contribuţiile originale prin care s-au afirmat personalităţile de vârf, de la Iorga şi Pârvan la Rădulescu-Motru şi Blaga, de la Lovinescu la Nichifor Crainic, fără a-i uita pe Gusti, Mihai Ralea, Tudor Vianu sau Mircea Eliade ş.a. De numele fiecăruia dintre cei menţionaţi (la care se adaugă şi alţii) este legată o contribuţie sau o performanţă culturală, o anumită mişcare spirituală, o atitudine de referinţă sau un mod de abordare a culturii române. Sondajele analitice în operele semnificative, precum şi abordările monografice ale unor autori, chiar din perimetrul gândirii filosofice şi sociale, au rostul de a sintetiza ideile şi orientările dominante ale unei perioade. Opere. Unul dintre obiectivele acestui curs este acela de a-i stimula pe studenţi să citească (sau să recitească) operele de referinţă ale culturii române. Am indicat în fişa autorilor şi în bibliografie operele cele mai importante, iar în măsura posibilităţii am selectat, pentru anexe, unele texte caracteristice pentru poziţia unui autor. .1 Tradiţie şi inovaţie în evoluţia culturii Orice popor îşi traduce experienţa sa istorică într-o suită de creaţii culturale, care devin componente obiective ale vieţii sale. Suma acestor valori, cristalizate în literatură, filosofie, religie, artă, ştiinţă, transmise din generaţie în generaţie, alcătuiesc, în unitatea şi diversitatea lor, moştenirea noastră culturală. Ne sprijinim, fără să ştim, pe acestă tradiţie naţională, pe acest tezaur de cugetare şi simţire, pe care uneori îl mitizăm declarativ, dar cel mai adesea îl neglijăm sau îl rispim inexplicabil. E vorba de un univers specific de valori materiale şi spirituale, de valori instrumentale şi simbolice, de un "echipament cultural" pe care naţiunea română l-a amplificat mereu, preluând idei şi formule şi din experienţa altor culturi şi civilizaţii, cu care am venit în contact, patrimoniu pe care

Cultura română a cunoscut şi ea astfel de poziţii extreme. prin exemplaritatea lor. . afectivă şi psihologică. E vorba de "memoria" istorică a poporului nostru. Este firesc ca. Tudor Vianu a definit într-un mod expresiv tradiţia: "Scurt spus. spunea Camil Petrescu. s-au istoricizat. dar au avut eficienţă în epoca lor. Este cazul marilor creatori. tradiţia este influenţa muncii culturale anterioare asupra celei prezente". cazul lui Caragiale. care s-au "uzat" odată cu timpul. Ele sunt mereu reinterpretate. fiind astfel aduse în circuitul viu al culturii. de memoria interioară.5 societatea românească l-a transmis. ştiinţifică şi filosofică. prin glorificarea "noutăţii" şi a avangardei. de mare densitate axiologică şi semantică.2 Tradiţia este "condensată" în opere şi acţionează modelator prin instituţii de învăţământ şi de tezaurizare. elementele care acţionează modelator asupra prezentului cultural. prin formele educaţiei şi prin mecanismele memoriei sociale. într-o privire retrospectivă. alimentând polemici răsunătoare. 1981. " Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufletească a unui popor la un moment dat "1. din noi perspective. vol. care solicită şi permit noi interpretări. Bucureşti. Suflet naţional. modul nostru de a ne raporta la istorie şi la alte culturi. precum şi de cea materializată în creaţia artistică. Raportul tradiţie/inovaţie este mereu problematizat. axiologice sau conjuncturale pe care s-au sprijinit. mizând pe faptul că societatea românească va depăşi năravurile politice satirizate în opera sa. în toate formele care au exprimat modul nostru de a gândi şi simţi. Unele opere. Acestea sunt valorile de performanţă. care nu şi-au consumat mesajul în epoca în care au apărut. altele rămân vii şi active permanent. moderniste. ceea ce rămâne viu din trecutul cultural. în vol. aplicând criterii particulare. Este. care se afirmă uneori prin negarea în bloc a tradiţiei. unii creatori pot fi redescoperiţi şi revalorizaţi din perspective inedite. Astfel. 1979. când apar creatori şi forţe care revoluţionează paradigmele culturale. Istoria culturii inregistrează adeseori mutaţii. Filosofia culturii. Editura Minerva. antologie de Florin Mihăilescu. Tradiţia reprezintă partea activă a moştenirii. La polul opus se află atitudinile antitradiţionaliste. prin forţa lor ideatică şi expresivă. devenind repere pentru conştiinţa unei societăţi. Aesthesis carpato-dunărean. 1 Camil Petrescu. fie că este vorba de Homer sau Shakespeare. Valorile culturale. dobândesc. opere deschise. 167. sunt trecute în fondul "pasiv" al culturii. 8. Vitalitatea unei culturi este probată şi de tensiunea acestor poziţii antinomice. asigurând identitatea noastră spirituală în orizontul lumii moderne. p. un caracter de permanenţă. să includem în cultura română deopotrivă ambele poziţii şi operele în care ele s-au obiectivat. Cultura tezaurizează şi acumulează valorile. în gândirea politică şi socială. de ex. întâlnim două poziţii opuse: tradiţionalismul. de Eminescu sau Blaga. Editura Minerva. care s-au confruntat în forme exclusiviste. 245. Această funcţie sintetică şi expresivă a culturii ne îndeamnă să analizăm operele din cuprinsul culturii naţionale pentru a ne înţelege mai bine pe noi înşine. Tensiunea dintre tradiţie şi inovaţie este un mecanism interior de evoluţie pentru toate culturile. Care rămân actuale prin semnificaţiile lor. cu sincope şi defigurări. autor despre care unii critici (precum Eugen Lovinescu) au susţinut că îşi va pierde semnificaţia. Dar iată această operă îşi află şi azi atâtea rezonanţe cu lumea contemporană românească. înfăţişând cu obiectivitate motivaţiile teoretice. sociologice. În Opere. este tensiunea esenţială a mediului cultural. ci este vorba de o selecţie axiologică pe care prezentul o face în corpul acestei moşteniri. pe care le vom prezenta în cursul nostru. 2 Tudor Vianu. Tradiţia nu se identifică mecanic cu trecutul. răsturnări de perspective. sistemele simbolice. transmiţînd peste timp operele care “pot învinge timpul”. întrucât exprimăceva esenţial din condiţia umană. În raportarea la tradiţie. dar toate aceste schimbări se integrează într-un lanţ evolutiv. reţine ceea ce este durabil în ordine spirituală. care sunt permanent "contemporanii noştri". p. cele care sintetizează o epocă şi un mod de a înţelegere a lumii.. Fiecare epocă cu adevărat nouă proiectează asupra trecutului o altă perspectivă şi descoperă în el sensuri noi. care reprezintă o supraevaluare a culturii anterioare şi o devalorizare a prezentului. Atitudinea de elogiere necritică a trecutului se conjugă adesea cu refuzul inovaţiei şi al noilor formele de gândire şi de expresie. de la o generaţie la alta. prin experimentalismul şi poziţii nihiliste.

a “fragmentului”. • Respectarea adevărului istoric. schimbări de accent sau perspectivă de la o operă la alta. manuale. formulate explicit. de comentariu eseistic. Este încă în prea mare măsură o cultură “foiletonistică”. O apreciere care nu se bazează pe o cunoaştere temenică a unei opere. nu a sintezei. nu ne cunoaştem personalităţile. pe înţelegerea conţinutului ei specific şi a conexiunilor sale multiple cu momentul istoric în care se integrează nu poate fi credibilă. filosofie. a sintezelor pe domenii etc. Respectarea adevărului istoric şi cunoaşterea operelor • Publicarea integrală a operelor. care să ne ferească de erori de apreciere şi să ne permită reconstruirea unei imagini corecte. Am avut istorii care puneau pe seama unor autori “contribuţii majore” acolo unde ele nu existau sau care treceau sub tăcere astfel de contribuţii unde ele existau. poate duce la aprecieri eronate. cu absenţa materialelor documentare. fiind practic necunoscuţi pentru marele public. că nu ne cunoaştem temeinc tradiţiile culturale. despre autori şi despre activitatea lor (mai ales despre cea politică) trebuie să fie riguros exacte. aprecierea şi judecăţile de valoare. iar sensul unor opere sau atitudini să nu fie răstălmăcit sau deformat. riscă să fie inadecvată sau să se transforme într-o simplă etichetă. • condiţii care privesc operaţia de analiză şi interpretare a conţinutului şi a semnificaţiei operelor • condiţii care privesc evaluarea. tratate de istorie. neconsistentă. Este o condiţie importantă. să se bazeze pe documente explicite. Este o condiţie fundamentală pentru orice intreprindere de ordin istoric. Fiecare dintre aceste momente cuprinde o serie de exigenţe specifice.. dominată de mentalitatea “publicistică. deficitară şi sub raportul difuzării profesionsite în străinătate. Pentru a nu fi supusă arbitrariului şi subiectivismului. cu un aparat critic complet. interpretare. Constatarea care se impune este că puţinii autori români sunt citiţi. semnalând unitatea sau contradicţiile lor. nu are enciclopedii. mai ales că mulţi autori au fost publicaţi fragmentar.acestea ar fi treptele fireşti ale unei restituri a creaţiilor ce dau substanţa tradiţiei naţionale. actualistă. Unii autori importanţi au fost publicaţi doar în ultimii ani. întructât există o evoluţie în poziţiile autorilor. O judecată adecvată poate rezulta numai în urma unei priviri integrale asupra unui autor sau curent de idei. improvizată”. cultura română nu dispune încă de instrumentele de lucru necesare pentru a se cunoaşte şi prezenta pe sine. sociologice etc. O istorie care ascunde sau deformează adevărul. Aceste trei condiţii sunt fundamentale pentru operaţia de punere în valoare a tradiţiei naţionale. întocmite cu rigoare ştiinţifică. O cunoaştere fragmentară. nu este credibilă. • Cunoaşterea integrală a operei unui autor. Aceste condiţii şi criterii pot fi grupate în trei categorii: • condiţii care privesc cunoaşterea operelor şi respectarea adevărului istoric. o istorie de acest tip trebuie călăuzită de un set de criterii şi principii. cu privire la o parte a operei sau la atitudinile avute în epocă de un autor sau altul. Dificultăţi de informare.6 . din considerente politice. După opinia lui Adrian Marino. dar şi de viziune şi de perspectivă critică. Informaţiile despre opere. Aceste carenţe nu pot fi învinse decât . incompletă. fără de care nu se poate construi durabil în plan cultural. dicţionare pe domenii. Elaborarea unei istorii a culturii române se confruntă şi cu inexistenţa unor ediţii critice complete. literare. tehnice şi metodologice. Cunoaştere. evaluare . Puţini autori români au ediţii integrale. mari sinteze etc. o cultură superficială. Este o condiţie elementară pentru restituirea întregii moşteniri culturale.2 Criterii metodologice şi teoretice pentru interpretarea şi evaluarea culturii naţionale Scrierea unei istorii a culturii naţionale ridică numeroase dificultăţi de documentare. astfel că imaginea asupra lor este incompletă.

sistematizată. specializată. Criterii ce privesc analiza şi interpretarea În cazul disciplinei noastre. să propună o tablă a valorilor naţionale. Ea derivă din principiul istorismului. care ne impune să raportăm istoria culturală (opere. analliza şi interpretarea conţin o succesiune de operaţii: • Descrierea unei opere şi prezentarea conţinutului ei ideatic . ce privesc explicitarea conţinutului unei opere şi a semnificaţiei sale culturale. politică. la mişcarea ideilor europene. criteriile şi judecăţile. Un autor poate fi apreciat superlativ într-un domeniu şi poate fi mediocru sau nesemnificativ în altul. pentru a nu deforma modul său de gândire.a. dintre trecut şi prezent. prin scoaterea lor din contextul operei. în ştiinţă criteriile specifice acestui domeniu. Raportarea la epocă. la problemele vremii este decisivă. Pentru operele ce aparţin gândirii filosofice. 1996. Trebuie să vedem cu se reflectă în operă “spiritul timpului” şi ce răspunsuri dă ea la provocările vremii.d. tezele şi poziţiile ce formează substanţa unei opere trebuie rezumate corect şi explicate în articulaţia lor logică. să măsoare contribuţiile şi performanţele diferiţilor autori. riguroasă. Este principiul introdus de Maiorescu. • Situarea operei/autorilor în contextul istoric şi social . Citarea unui paragraf sau a unei afirmaţii a autorului în cauză trebuie să fie riguros exactă. ce criterii trebuie să avem în vedere? Drama istoriilor culturale este cuprinsă în întrebarea: ce a fost important în istoria unui domeniu cultural mai este important şi azi? Tensiunea dintre criteriile istrorice şi acele ale actualităţii. pp 208-219. oricât de relative. sociale şi politice. Este una dintre cele mai importante operaţii ale celui care face istoria ideilor. • Analiza şi explicarea conţinutului. opere şi autori care au dominat spiritul public într-o 3 Adrian Marino. politice. în politică alte criterii ş. • Autonomia sferelor culturale. Să nu amestecăm domeniile. la influenţele şi corespondenţele ce se pot stabili. Ideile. . atitudinile spirituale caracteristice şi punctele de vedere originale. Informaţiile de ordin istoric şi biografic sunt absolut necesare pentru o situare cronologică şi contextulă. Întrebarea capitală este: idei. de momentul cultural în care se integrează. la contextul cutural. Oricât de sintetic ar fi.3 o cultură orientată de mari proiecte şi susţinută de o severă disciplină intelectuală. motivaţiile sau obiectivele pe care le-a urmărit sau sensul unor enunţuri. Ea trebuie să stabilească ierarhii valorice. acest rezumat al unei opere (filosofice. sunt extrem de problematice. de cadrul spiritual. cu indicarea completă a sursei din care au fost extrase.m. literare sau de altă natură) trebuie să reţină ideiile majore. profesionalizată”. la problematica epocii. Criterii privind evaluarea şi judecăţile de valoare Este aspectul cel mai controversat pe care trebuie să-l rezolve o istorie a culturii naţionale. dacă există. Iaşi.7 prin adoptarea altui tip de cultură: “solidă. editura Polirom. analiza şi interpretarea sunt operaţii intelectuale legate între le. Politică şi cultură. economică şi la evuluţia mentalităţilor. Semnificaţia ideilor şi a soluţiilor propuse trebuie degajată prin raportarea lor la contextul intern de geneză. Pentru o nouă cultură română. care ne cere să analizăm şi să interpretăm fiecare operă în funcţie de criteriile specifice ale domeniului său: în literatură este prioritar (nu exclusiv) criteriul estetic. personalităţi. Nu putem cere unui autor din perioada paşoptistă de la noi să rezolve probleme care se puneau unui gânditor in perioada interbelică. El trebuie să pătrundă în articulaţia intimă a operei.este cea mai importantă cerinţa a unei interpretări corecte. cât şi la contextele spirituale contemporane. să urmeze cu fidelitate argumentaţia folosită de autor. Rostul acestui moment al analizei este de a degaja ideile majore ale unei opere şi de a le raporta atât la tradiţia domeniului. Cum apreciem operele şi autorii. să întocmească un catalog cu personalităţi şi operele fundamentale. • Interpretarea operei în funcţie de contextele ei genetice. curente) la istoria socială.

forţa ei de a rezista în timp. pentru respingerea poziţiilor extreme. dar şi atunci nu orientarea politică a autorului decide asupra valorii operei. apologetice sau negativiste. Această disociere nu înseamnă a pierde din vedere faptul că există continuităţi şi înrudiri între substanţa unei gândiri filosofice şi atitudinile politice pe care le inspiră sau le sprijină. nu există răspunsuri univoce şi tranşante. precum şi acela al “naţionalismului în marginile adevărului”. în criterii de interpretare şi de apreciere a creaţiilor culturale. pe care trebuie pe cât posibil să le “punem în paranteze”. capacitatea ei de a intra în rezonanţă cu anumite teme ale actualităţii. între gândirea teoretică şi anumite doctrine politice. Biografia politică a autorilor nu trebuie să ne impiedice de a recunoaşte şi aprecia valoarea operei lor. Interpretarea şi aprecierea autorilor printr-o grilă politică limitează orizontul cercetării. de politica de partid. în funcţie de valoarea lor reală. politica angajată direct în susţinerea unor valori şi opţiuni. Condiţiile şi reperele de care ar trebui să ţinem cont ar fi următoarele: • Prioritatea criteriilor axiologice. între literatură şi ideologie. Criteriile politice şi ideologice sunt la locul lor când le aplicăm doctrinelor politice. evident. noi trebuie să milităm pentru un echilibru al judecăţilor. la cadrul naţional sau la cel universal? • Impactul ei asupra mediului social şi cultural autohton sau recunoaşterea ei internaţioanală? • Importanţa istorică a unei opere sau semnificaţia ei actuală? • Valoarea în sine sau notorietatea? • Criteriile axiologice sau cele politice? La aceste întrebări. al specificităţii domeniilor. şi criteriile de apreciere sunt relative la contextele culturale şi istorice. Este vorba. ne avertizează asupra pericolului de a transforma criteriile politic. • Semnificaţia actuală a operei. stabilită prin examenul critic şi comparativ. ne ajută să aplicăm criterii axiologice adecvate fiecărui domeniu. posteritatea este un judecător şi drept şi nedrept. Pericolul de care trebuie să ne ferim este acela de a transfera criteriile politice în câmpul creaţiei culturale. inevitabil. Cum apreciem gânditorii români şi opera lor din perspectiva de azi? Adesea. Aplicarea abuzivă a criteriilor politice a făcut ravagii în cultura română în perioada dogmatismului stalinist. Dezvăluirea acestor implicaţii este perfect legitim. primordial. • Să ne ferim de utilizarea unor criterii ideologice şi politice. ci în relativul istoriei. de care am amintit. În orice situaţie. iar aprecierea noastră să nu fie tulburată de convingerile politice. Este un criteriu important pentru a stabili statutul unei opere. motivaţiile şi argumentaţia autorului. Când analizăm o operă trebuie să dezvăluim mai întâi logica internă a ei. conjuncturale şi subiective. o abordare de alt nivel decât al unui manual universitar. un sociolog sau un filosof nu au avut atitudini democratice sau liberale în timpul lor acest fapt nu le scade valoarea literară sau teoretică. dar ea cere o bază documentară solidă şi o abordare critică. solidarităţi. Principiul maiorescian al disocierii valorilor culturale. Este deci important să apreiem contribuţia autorilor în funcţe de valoarea specifică a operei lor. dacă în cazul în care ea poate fi probată prin criterii specifice. Dacă un poet. aşa cum a procedat în chip abuziv dogmatismul stalinist. ce contează mai mult: • Raportarea operei la contextul cultural intern sau la contextul cultural european.8 anumită epocă ne mai pot spune ceva semnificativ azi? Ce demers este mai potrivit pentru înţelegerea unei opere. al literaturii şi al gândirii filosofice şi sociologice. ci soliditatea teoretică şi orginalitatea ei. Comentariu: Deviza disciplinei noastre ar trebui să fie următoarea: politica exclude. Trecerea . sintetică şi integratoare. denaturează sensul studiilor de istorie culturală. corespondenţe şi paralelisme între diverse sfere ale culturii. duce la excluderi şi la reprimarea unor valori. Operele trebuie apreciate. cultura include. în aprecierea autorilor. În fiecare domeniu funcţionează criterii specifice de validare şi de omologare a performanţelor. Există. Disocierea valorilor culturale. dacă această poate fi probată prin criterii specifice domeniului în care s-au afirmat. ce exprimă dilemele unei istorii a culturii naţionale. pentru abordări nuanţate şi lucide. Aşadar. Criteriul “actualităţii” porneşte de la întrebarea: ce semnificaţie sau ce mesaj ne mai transmit aceste opere astăzi? Valorile nu trăiesc în absolut.

410-433. Iorga.9 timpului nu lucrează la fel în cazul tuturor operelor. dar trebuie să avem conţiinţa faptului că şi valorile şi criteriile noastre sunt relative. E un criteriu care ne cere să apreciem operele şi după importanţa pe care au avut-o în epocă.. Prezentul face inevitabil o selecţie valorică în corpul tradiţiei. 1997. . Mircea Eliade şi Lucreţiu Pătrăşcanu.Roşca şi Nichifor Crainic. Exponenţii spiritului românesc ne-au lăsat opera lor. Lovinescu şi Motru. Nae Ionescu şi P.. Există opere/autori care au avut o influenţă considerabilă în câmpul culturii naţionale (de ex. Comentariu: Fiecare cultură îşi reinterpretează mereu tradiţia proprie şi relaţiile cu alte culturi. • Semnificaţia operei în plan universal. Din raportarea operei la contextul european şi internaţional (influenţe. Cultura de azi moşteneşte nu doar conţinuturile pozitive ale trecutului (sau cele pe care noi le apreciem drept “pozitive” şi valoroase). Comentariu. care au exercitat influenţe masive. putem deduce în ce măsură o operă sau un autor au adus contribuţii originale într-o disciplină. au avut un câmp limitat de acţiune. ci pentru a se înţelege pe sine. Zeletin şi D. identitate. mai întâi. Noica). Fără a le raporta la problematica specifică a societăţii româneşti. Stăniloaie. Gusti.ca o replică la cea occidentală. la morfologia şi evoluţia societăţii româneşti. istorică şi comunicaţională”. din timpul lor. atitudini şi mesaje. primordial. Operele şi personalităţile culturii române sunt adesea subevaluate. integrează în viziuni complementare perspective ce adesea erau disjunctive la timpul lor. să fie vii şi active în câmpul actualităţii.Negulescu. ci continuă să modeleze spiritul contemporanilor. Istoria atenuează asperităţile şi poziţiile ireconciliabile dintr-o epocă trecută.D. Bogăţia unei culturi nu constă în a cânta pe o singură coardă. Până la un punct este firesc să receptăm şi să judecăm operele trecutului în funcţie de preferinţele şi de valorile prezentului. Astăzi. Generaţia actuală poate aprecia sau respinge anumite opere sau mesaje.în cel mai bun caz . dacă au lansat idei. Maiorescu. teorii sau construcţii simbolice care îmbogăţesc radical un domeniu sau care au o semnificaţie pe plan universal. uneori chiar divizările politice şi tensiunile prezentului. fie dintr-o cunoaştere insuficientă. • Relaţia operei cu organismul culturii naţionale.P. precum după relevanţa lor pentru identitatea noastră naţională. Procedând astfel. le trece în umbră pe altele. concomitent cu raportarea ei la evoluţia ideilor şi formelor occidentale. de sfera ei de circulaţie. din acelaşi interval temporal. Cioran şi Vianu. pentru a-şi construi modernitatea şi a-şi exprima mesajul original. faţă în faţă. aceste opere par nesemnificative pentru evoluţia ideilor sau a formelor culturale. cultură. Editura Diogene. reactualizează anumite valori. Bucureşti. ci şi contradiţiile şi controversele care au marcat spiritualitatea românească în anumite epoci.4 dată de gradul de recunoaştere internaţională. selectând din fondul său istoric acele valori. 4 Vezi sensul distincţiei de mai sus în: Grigore Georgiu. ele apar adesea lipsite de originalitate sau simple imitaţii/derivaţii ale celor occidentale. Nae Ionescu. pp. de ecoul sau influenţa ei în alte medii culturale etc. Când operele româneşti sunt puse direct. Nici un popor nu-şi elaborează modelele culturale şi sistemele de gândire doar pentru a da replici la sisteme de aiurea. după forţa lor de iradiere. fie datorită unei analize comparative ce pierde din vedere necesitatea de a le raporta. cultura românească trebuie raportată. transformăm conexiunile fireşti cu lumea spirituală occidentală în subordonare. şi alte opere care. au făcut “şcoală”. Aşadar. Să nu adăugăm la exclusivismele trecutului şi exclusivismele prezentului. În această comparaţie este important să distingem între “universalitatea axiologică şi potenţială” a unei opere şi “universalitatea ei reală. în rafturile bibliotecii noastre stau laolaltă Blaga şi Gusti. confluenţe) putem fixa valoarea ei în raport cu intreprinderi similare. dar după ce ele sunt cunoscute în substanţa lor. gândirea românească fiind văzută doar ca o imitaţie sau . care reprezintă un patrimoniu de forme. opere şi personalităţi care nu şi-au epuizat mesajul spiritual în contextul în care au apărut. replici etc. Naţiune. la contextul intern. D. idei. În receptarea şi aprecierea acestor opere intervin inevitabil percepţiile şi orientările spirituale actuale. ecouri. cu opere similare din culturile occidentale. deşi valoroase. au generat atitudini.

Cea din urmă modifică sensurile celei dintâi. de asemenea. la sfârşitul acestui secol. faptele trecute sunt interpretate şi în funcţie de consecinţele lor actuale în viaţa oamenilor şi a societăţilor. a evenimentelor sau culturi unui popor. asumat partizană. Această situaţie este vizibilă uneori şi în imaginile construite asupra unor personalităţi sau momente ale culturii române moderne. istoricul sau criticul. Şi. în funcţie de semnificaţia lor pentru actualitate. Eminescu. aşa este omeneşte. adică. pp 9-10. estetice şi ideologice. documente accesibile etc. dintr-un punct de vedere restictiv ideologic. programe culturale. deşi istoricii de meserie au incercat să-şi protejeze domeniu. de la selecţia tematică şi până la tipul de abordare şi la perspectiva axiologică pe care le adoptăm în operaţia de reconstrucţie a culturii naţionale. cultura română a fost dominată de ceea ce Paul Ricoeur a numit “conflictul interpretărilor”.10 “Conflictul intrepretărilor”. Sunt "puncte de vedere" diferite. O cultură naţională evoluează prin rescrierea continuă a temelor ei majore. deşi conjunctural poate fi justificabilă . odată cu afirmarea spiritului critic. presupune accente şi judecăţi de valoare. Cultura română modernă a evoluat. Brâncuşi. a instituţiilor politice. în consecinţă. în funcţie de sistemul politic de referinţă în care este fixat "observatorul". un punct de reper. În toate timpurile şi conjuncturile. există doar grade relative de obiectivitate. au fost interzişi de cenzură şi scoşi din circuitul public multă vreme. adeseori. stiluri. conservatori. Însuşi Herodot. Pentru că. istoria a fost folosită ca instrument politic. precum a fost dogmatismul stalinist din anii ’50. istoria faptelor şi a cauzelor este rescrisă continuu din perspectiva nouă pe care o dă istoria efectelor. Obiectivitatea este o aspiraţie. Formele prin care contextul actual îşi 5 Sorin Alexandrescu. prin refacerea conştiinţei de sine pe alte paliere. Blaga sau Goga erau apreciaţi ca “reacţionari”. ca şi alte culturi europene. O asemenea proiecţie ar fi. 1998. Maiorescu. anume acela de a scrie istoria "sine ira et studio" (fără mânie şi fără părtinire)? Este o exigenţă superlativă pentru orice fel de istorie. De obicei. trecutul este reconstituit în aşa fel încât să legitimeze o anumită forţă şi direcţie din câmpul actualităţii.unele discriminări pozitive par uneori necesare . inevitabil. istorii ce proiectează în trecut confruntările actuale. Avem. “autori burghezi” şi. obiectivitatea nu trebuie să însemne neutralitate. pe de o parte. În reconstituirile istorice.ea ar presupune ignorarea caracterului limitat al «adevărurilor» interbelice cât şi al celor de astăzi -. de două ori anistorică . atunci despre aceleaşi personalităţi sau opere se vor construi interpretări şi imagini diferite. începând de la cele de ordin tehnic. Bucureşti. nu trebuie automat exclusă din ştiinţă. am încercat mereu să evit proiectarea în perioada interbelică a unor categorii şi criterii care ni se par nouă. precum şi perspectivele divergente pe care le întâlnim şi azi asupra unor momente şi opere culturale româneşti. de la sine înţelese. informaţii.). De aceea.este similară structural celei comuniste”. părintele istoriei. viziuni istorice şi politice. ne putem întreba: Este oare posibilă o istorie a culturii române moderne care să respecte principiul formulat de Tacit. În ce mă priveşte. şi o interpretare politică deschisă. o istorie a culturii româneşti şi a operelor ce dau substanţă tradiţiei noastre presupune. de la baza documentară (surse. . Astfel. şi o perspectivă axiologică din care sunt interpretate şi apreciate aceste opere. istorii ce pornesc din prezent spre trecut. cu "barbarii" şi duşmanii elenilor. într-un mediu intern tensionat şi adesea conflictual. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.5 Aşadar. a societăţii. Iată mărturisirea unui autor român despre jocul dintre obiectivitate şi subiectivitate: “Pe de altă parte. iar pe de altă parte ar însemna o plecăciune în faţa unei “political correctness” care. a fost acuzat că simpatizează cu perşii. un ideal. prin interpretarea nesfârşită a trecutului ei. Având în vedere multitudinea de criterii cu care trebuie să operăm. conflictele politice actuale se regăsesc şi în conflictul interpretărilor date unor momente şi opere culturale. Disciplinele istorice sunt cele mai afectate de presiunea contextuală a momentului şi de interferenţe politice. în funcţie de o serie de condiţii. Paradoxul român. de orice fel. proiecte educaţionale şi atitudini spirituale. Adeseori. Editura Univers. Dacă aceste perspective axiologice sunt colorate politic. Pe suportul aceloraşi fapte se construiesc interpretări politice divergente. în care s-au confruntat idei.

asupra unor personalităţi din diverse domenii. Cultura ca factor constitutiv al identităţii naţionale Ce este cultura? Înainte de a intra în materia cursului. de care răspunde doar autorul. de dezbatere liberă şi critică. diversitatea punctelor de vedere este firească. în ultima fază a acestui regim. diferenţiate. detaşată de presiunile politice ale momentului. cum vom arăta. Şi în această perioadă. am considarat că sunt necesare câteva precizări privind conceptul de cultură şi domeniile pe care le-am avut în vedere în această lucrare. în perioada postcomunistă. din raţiuni politice şi propagandistice. în cea mai mare parte a ei. Din multitudinea . Bălcescu. fără prejudecăţi. va putea reface imaginea completă a culturii române moderne şi a conexiunilor ei organice şi multiple cu mersul ideilor europene. o identitate reprimată în prima fază a regimului comunist. când. a operei şi a acţiunii lor culturale. când restricţiile ideologiei comuniste au dispărut şi s-a instituit un climat democratic. După revoluţia anticomunistă din 1989. conflictul interpretărilor nu a încetat şi despre acelaşi autor sau operă putem consemna puncte de vedere divergente. în lumina adevărului istoric şi a documentelor ascunse în arhive. interpretată în chip contradictoriu şi adesea deformant. Adendă la Tema I . multe evenimente şi procese din evoluţia noastră modernă au trebuit reconsiderate. În sfârşit. pluralist. pentru a se corecta aprecierile eronate. contează şi viziunea personală. subtile şi insesizabile. de a nu interpreta creaţiile culturale dintr-o perspectivă politică îngustă şi partizană. o încercare de a recupera identitatea autentică acestei culturi. sau adăugat forme noi. pentru a fi apoi supusă unor noi deformări şi interpretări partizane. judecăţi de valoare opuse. o istorie a culturii române moderne înseamnă. personalităţi care au fost supuse unor interdicţii absurde sau a căror operă a fost interpretată în chip deformat. Eminescu sau Iorga ar trebui să ne îndemne la o abordare senină. Distanţa care ne separă de autori precum Cantemir. care s-au consolidat în timp. Numai o restituire a adevărului istoric. Dar. În aceste condiţii. la prejudecăţile şi malpercepţiile anterioare. O operaţie similară trebuie întreprinsă şi în ceea ce priveşte cultura naţională. precum şi a semnificaţiei pe care au avut-o acestea în devenirea culturii române. benefică şi stimulativă. condiţia fiind aceea de a respecta adevărul istoric şi criteriile de ordin axiologice.11 exercită presiunea sa “inefabilă” este un factor cuprins şi el în aceste condiţii. forme şi tehnici de manipulare la care intelectualitatea română. nu era şi nu este pregătită să reacţionaze. de agresiune psihologică şi informaţională. într-un mediu democratic. implict.

). Unitatea de limbă şi de cultură este liantul care asigură integrarea funcţională a diverselor componente ale vieţii naţionale. Ea răspunde la nevoile vitale şi la cele spirituale. Pentru a sublinia rostul culturii în viaţa unui popor şi forţa sa de a-i conferi identitate naţională. psihologice. omul îşi depăşeşte mediul imediat de existenţă şi dă sens vieţii sale.). cultura este o propiecţie în plan simbolic a unor determinări multiple . Cultură şi naţiune Antropologia contemporană a demonstrat că o societate. normative şi practice. asigurând continuitatea existenţei umane... care organizează creaţia şi difuzarea valorilor (învăţământul.. Cultura. morala. Prin cultură. Cultura are un “caracter inexorabil” pentru existenţa grupurilor umane organizate şi pentru societăţi. cu istoria..istorice. De altfel. dobândite prin experienţă. cultura ar fi..). să dea un sens existenţei umane şi să exprime relaţia cu transcendenţa. sisteme cu funcţii practic şi de organizare (politica. economia etc. când dobândeşte atribute valorice înalte. Numeroşi teoreticieni au dezvăluit corelaţiile profunde dintre cultură şi societate. obiceiurile etc. plus formele artificiale de codificare şi comunicare). Cultura cuprinde toate formele simbolice de expresie prin care o naţiune îşi dobândeşte şi îşi manifestă conştiinţa de sine.. în performanţele ei creatoare. Naţiunile moderne se constituie pe suportul unei vieţi istorice comune. transformă un popor în naţiune. o codifică şi o tezaurizează. Culturile sunt specifice pentru că suporturile lor existenţiale. Deşi se exprimă şi în plan politic şi economic. potrivit lui semioticianului Iuri Lotman. acumulate şi transmise istoric prin sisteme de semne.12 definiţiilor şi a abordărilor reţinem elementele definitorii ale acestui concept: sisteme de valori. mass-media. economice. idee sintetizată în teza că formele de cultură au un caracter organic.. muzee etc. după cum vom sublinia. identitatea naţională îşi are pivotul în cultură. sociale. nu poate exista fără cultură. idei şi atitudini. politic şi economic.Cultura adevărată. indiferent pe ce treaptă de dezvoltare se află. teatre. analiza culturii a fost un domeniu predilect al gânditorilor români. adică fără un dispozitiv spiritual prin care să-şi codifice experienţa şi formele de cunoaştere. religia. implicând cunoaşterea şi atitudinile fundamentale ale omului faţă de existenţă.. Putem distinge în sfera culturii sisteme teoretice (ştiinţa. îndeplinesc simultan funcţii simbolice. dintre formele simbolice şi experienţa socială şi istorică a popoarelor. Astfel. religioase şi politice. organizează experienţa. în creaţia de valori. potrivit lui Blaga. condiţii şi factori modelatori. modelând modurile de viaţă şi viziunile asupra naturii şi a omului. precum religia. formele de creaţie prin care omul. spunea Noica. când ele se succesd după motivarea unei finalităţi conştiente. În conseccinţă. Antropologia culturală americană a definit cultura printr-un sistem de credinţe şi modele comportamentale învăţate în experienţa socială şi transmise prin socializare şi aculturaţie. “suma informaţiilor neereditare”. filosofia). funcţii revelatorii şi simbolice. sisteme normative (dreptul. grupurile sociale şi societăţie îşi interpretează experienţa istorică şi o transcriu în opere. prin care un . am ales un text din C-tin Rădulescu-Motru: "Cultura este o condiţiune indispensabilă pentru dezvoltarea popoarelor. sisteme simbolice (toate formele de semnificare şi de comunicare. începând cu limba. instituţiile de cercetare ştiinţifică. Prin ea. istorice. devin istorice. faptele omeneşti dobândesc un înţeles mai înalt. fiind intim legate de sufletul colectiv pe care-l exprimă. mitologia etc. Creaţiile culturale au. dintre care cei mai importanţi sunt cei de ordin cultural.. Poporul fără cultură n-are istorie fiindcă nu are un criteriu care să stabilească valoarea evenimentelor petrecute. Cultura cuprinde şi un sistem complex de intituţii. Unele forme.Prin cultură o societate dobândeşte rostul său istoric. şi prin aceasta se deosebeşte de alte societăţi. sub interacţiunea unor factori multipli. pentru a o transmite din generaţie în generaţie. cu natura. care se transmit din generaţie în generaţie. sociale şi spirituale sunt specifice. în tradiţiile istorice. diferenţiate potrivit unui registru amplu de resurse.În cultură se oglindeşte finalitatea conştinţei sociale. asigurând astfel continuitatea procesului istoric. care au prioritar funcţii cognitive. arta.Înţeles istoric nu capătă faptele sociale decât atunci când ele se ridică deasupra vieţii elementare organice.

de eroarea de a transforma diversitatea în opoziţie. Editura Eminescu.nu are de a face cu poziţiile exclusiviste şi naţionalist şovine. neîndoios. şi în acest caz. sociale şi individuale. consideră Mirecea Maliţa. În ea găsim rezumate toate însuşirile caracteristice ale societăţii. care vor să ne convingă că singura atitudine “europeană” ar fi aceea de a ne debarasa de identitatea noastră sau de a ne ruşina de ea. Civilizaţia este deci un termen care trebuie utilizat “întotdeauna la singural”. Cultura desăvârşită hotăreşte diferenţierea permanentă între popoare. iar civilizaţia un sistem de bunuri în care se întrupează şi se exprimă aceste valori. simbolice şi practice. întrucât ea cuprinde mijloacele tehnice prin care societăţile îşi asigură conservarea materială şi dezvoltarea istorică. fără exaltări etnocentriste sau atitudini negatoare. valori şi opţiuni diferenţiate. o singură civilizaţie. bazată în termeni tradiţionali pe opoziţia dintre componenta spirituală şi cea materială a unei societăţi. cum spunea Camil Petrescu. 1984.13 popor se ridică şi prosperă. cel mai agresiv agent al “globalizării” şi al deculturalizării naţiunilor . Zece mii de culturi. de a pune diversităţile fecunde într-un “antagonism al suprafeţelor”. “ culturile apar totdeauna la plural”. impresiunile venite din lumea externă.6 Deşi ancorate în realităţi profunde.uneori chiar apărarea lor de invazia culturii de consum. adeseori interesul pentru cultura naţională a fost asociat cu poziţiile naţionaliste şi antioccidentale. nedreaptă. care sunt o excrescenţă şi o denaturare a sentimentului naţional. Personalismul energetic şi alte scrieri. 6 Constantin Rădulescu-Motru. atunci când aceste demers este făcut de pe poziţii raţionale. credinţe şi valori sedimentate istoric. care considera cultura drept un sistem de valori. “civilizaţia are o vocaţie universală”. Editura Nemira. identităţile nu sunt substanţe metafizice. să ne folosim de o distincţie operaţională. Conservarea şi cultivarea identităţilor . sustrase schimbării. ele “întemeiază identităţi” (individuale şi de grup. ca pe o expresie a bogăţiei spirituale a continentului noastru. atitudini. întrucât elementele sale “trec peste graniţele teritoriale sau culturale. Cultura română şi politicianismul. întrucât. ceea ce contează astăzi ar fi doar asimilarea normelor instituţionale şi a standardelor europene. în Constantin Rădulescu-Motru. . 7 Mircea Maliţa. Având în nucleul lor un sistem de credinţe. Asociere fără temei. în mentalităţi. Dintr-o asemenea perspectivă. Precizăm numai. precum şi idealurile proiectate în viitor. Exemplarele în care ea se întrupează sunt capetele de operă ale naturei. Ele fac corp comun cu expresiile care le ilustrează şi manifestările lor curente. construită pe funcţii instrumentale. supranaţionale. Bucureşti. Culturi şi civilizaţii O precizare se cuvine făcută şi în ceea ce priveşte atât de controversata problemă a raportului dintre cultură şi civilizaţie. dar într-un climat de toleranţă. se prezintă totdeauna ca o individualitate puternică. Este preferabil. globalizare şi identitate. Apelul la valorile naţionale nu ar mai trebui să ne preocupe. pentru necesităţi didactice. toate creaţiiunile mari şi orginiale ieşite din sufletul acesteia. ea est. se contopesc în ea ca într-un tot armonic şi indivizibil. cea mai înaltă manifestare a individualittăţii. de colaborare şi interferenţe multiple.p 9-10. Amintirea zilelor trăite. Atitudinile echilibrate şi raţionale ne pot proteja. pentru a fixa cadrul dezbaterii. preum şi cele izvorâte din spontaneitatea sufletească. este reconsiderată azi pentru a da seama de cei doi vectori antinomici ai conteporaneităţii: integrare şi diferenţiere. O temă intens dezbătută azi este aceea a raportului dintre identităţile naţionale şi integrarea europeană. lucide şi critice. 1998. Polaritatea atât de mult dezbătută dintre culturi şi civilizaţie. preluată de la Vianu. ci păstrându-le. că anumite medii intelectuale şi politice susţin teza că integrarea în structurile europene ar fi incompatibilă cu păstrarea identităţilor naţionale sau că ar presupune atenuarea acestor identităţii în favoarea unei identităţi europene. temă ce va fi abordată în ultimul capitolul. tind spre unitate şi omogenizare”.7 Dimpotrivă. sunt justificarea vieţii omeneşti însăşi”. p. Întâlnim în acelaşi timp poziţii care susţin că reconstrucţia unităţii europene nu se va face dizolvând identităţile ei culturale. Bucureşti. dedicat actualei perioade de tranziţie. pp 1355. etnice şi naţionale).

precum Samuel Huntington. În urma unor experienţe revelatorii parcurse de epoca noastră. Editura Antet. Cultură şi dezvoltare socială Culturile sunt produse de societăţi. ci prin creaţie performantă şi participare competitivă. putem semnala şi caracterul policentric al creaţiei culturale contemporane. în vastul circuit al comunicării. astfel că interferenţele culturale. de reprezentările care le orientează acţiunile. de extinderea culturii de consum şi a industriilor de divertisment. nu izolată. Agenţii sociali sunt determinaţi de valorile în care cred. luminismul. Ştim azi că densitatea creaţiei culturale (mai ales a celei ştiinţifice) din societăţile 8 Samuel P. interdependenţele crescânde nu anulează identităţile culturale.. de dispariţia frontierei dintre cultura de elită şi cea “populară”. Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale . diversificarea formelor şi a centrelor zonale de creaţie.). se topesc în plasma vieţii sociale. conexiunile şi schimburile de valori au devenit astăzi realităţi dominante.. clasicismul. 36. de normele pe care le respectă. de renunţarea la marile ideologii politice şi artistice. Astăzi. . cultura este o forţă ce deopotrivă divide şi unifică”. fiind cuprinse de obicei în anumite arii regionale sau continentale de civilizaţie (de ex.8 Comunicarea dintre culturi Culturile naţionale au o firească deschidere spre universal. această creaţie este dependentă. prin conţinut. se influenţează reciproc. iar politica globală este politica civilizaţiilor. Culturile interferează şi comunică între ele.este o funcţia a relaţiilor dintre ele. Totodată. Epoca modernă şi cea contemporană au intensificat comunicarea socială a valorilor şi comunicarea dintre culturi. au stimulat dezvoltarea fondului. răspunzând unor nevoile sociale şi individuale. Globalizarea este dublată de o tendinţă complementară. de idealurile şi ţelurile spre care se îndreaptă. prin afirmarea lor în spaţiul universalităţii.În lumea posterioară Războiului Rece. în instituţii. Identităţile nu se consolidează prin izolare şi autarhie.. şi lumea contemporană reproduce. p.14 Cultură şi civilizaţia se întrepătrund. social şi istoric. s-au tradus în noi mentalităţi şi în moduri de gândire. de creatorii exponenţiali. Bucureşti. de simbolurile prin care-şi traduc experienţa. Huntington. cu tensiunea ei structurală dintre globalizare şi identitate.cum spunea antropologul Claude Levi-Strauss . Rivalitatea dintre superputeri este înlocuită de ciocnirea civilizaţiilor. în forme evident schimbate. Scriind “Istoria civilizaţiei române moderne”. caracterizată de un amestec al stilurilor. “În această lume nouă. se vorbeşte de trecerea spre cultura post-modernă. cu toată autonomia lor. odată cu extinderea extraordinară a sistemului mediatic. astfel că în miezul acestor civilizaţii regăsim aspecte relevante ce erau distribuite altădată de teroeticieni în sfera culturii. spre dialog şi schimb de valori cu alte culturi şi spaţii spirituale. Valorile culturale. îşi transferă elementele. mesaj şi forme stilistice. consideră că şi lumea contemporană oferă imaginea unui pluralităţi de ordin civilizaţional. E. politica locală este politica etnicităţii. lumea bizantină. Dezvoltarea e şi un proces cultural. nu numai economic şi tehnologic. care elaborează valori. Lovinescu aprecia că formele civilizaţiei apusene. atitudini. de un interes tot mai intens al culturilor pentru identitatea lor spirituală. în raporturi sociale. raportul structural dintre unitate şi diversitate. În plan cultural. romantismul etc. nu o consecinţă a izolării lor. ce acoperă lungi perioade (cum au fost Epoca Renaşterii. În mod firesc. în lumea comunicării generalizate. idei şi modele de comportament. în tipuri de spiritualitate dominante. s-au interiorizat treptat şi au influenţat conţinutul culturii. concepută însă ca fiind integrată. o lume în care identitatea culturilor . dimensiunea culturală a dezvoltării a devenit tot mai evidentă. 1998. Alţi teoreticieni. comportamente. Ar fi o anomalie să fie altfel. de grupuri. Marile blocuri de civilizaţie care se confruntă în arena contemporană sunt definite prin elemente de ordin spiritual şi religios. de contextul ei genetic. dar le obligă să se redefinească într-o lume ce a devenit globală şi policentrică. civilizaţia arabă sau civilizaţia europeană modernă) sau în anumite forme istorice de universalitate. În lumea contemporană. preluate iniţial ca elemente exterioare.

de asemenea. instituţional şi cultural. Un rol capital au sistemele de idei. devine un domeniu specific de competenţă şi creaţie.15 occidentale le-a propulsat pe acestea în avangarda civilizaţiei contemporane. Fără a se detaşa de contextele ei sociale. o modelează. Cultura română modernă s-a dezvoltat în condiţii sociale şi istorice particulare. educaţionale. în care contează utilizarea cunoştinţelor şi a comunicării. Aprecierile valorice pe care le dăm operelor şi personalităţilor creatoare din cuprinsul culturii noastre trebuie să ţină seama de aceste contexte specifice. accesul la informaţie şi cunoştinte. a mijloacelor de expresie simbolică etc. sub raport social. asociaţiile culturale şi noile instituţii educative vor face legătura dintre câmpul restrâns de creaţie culturală şi câmpul larg de difuzare. Ştim. care nu pot fi pierdute din vedere când refacem traseele evoluţiei sale şi o raportăm la etapele parcurse de culturilor occidentale. prin care îşi câştigă o treptată independenţa relativă. Toate aceste schimbări în fundamentele civilizaţiei actuale sunt provocări majore pentru societatea românească. Dezvoltarea presupune o nouă cultură interioară. înfluenţează dezvoltarea respectivei societăţi. fie datorită unor urgenţe publice pe care şi le-au asumat. Autonomizarea valorilor în epoca modernă este şi un indicator semnificativ al progresului social. reluat silnic”. de indicatori ce privesc educaţia. astfel că mediul cultural îşi construieşte instituţii specifice. consumându-i energiile ce le-ar fi putut dedica. în interstiţiile unei societăţi şi noua infrastructură tehnică nu poate funcţiona adecvat fără o paradigmă culturală adecvată. Constatările amare făcute de Camil Petrescu asupra condiţiei sale de intelectual.) şi dezvoltare socială (concept care angajează toate structurile unei societăţi). Presa. Culturi şi contexte sociale O societate modernă este una diferenţiată interior. Se vorbeşte curent azi de indicatorii noneconomici ai dezvoltării sociale. aflat în permanenţă sub tensiunea realţiei dintre tradiţie şi inovaţie. ideologiile artistice. îşi impune criterii specifice de omologare a valorilor. cultura. Intelectualii au trebuit să preia asupra lor sarcini politice. a "fundaţiilor mentale" pe care se înalţă un pattern cultural. de faptul că dezvoltarea este dependentă azi de procesarea şi utilizarea informaţiei. întrucât el asigură transmiterea experienţei acumulate. Calitatea sistemului educativ are o importanţă de prim ordin pentru orice societate angajată în dezvoltare. de trecerea de la o economie bazată pe manipularea lucrurilor la o “economie suprasimbolică”9. În aria societăţilor slabdezvoltate. economic şi cultural. jurnalistice sau diplomatice. în alte condiţii. politic şi profesional. Cultura e implicată. fragmentată. fie datorită unor accidente biografice. o anticipează. prespune schimbarea valorilor interiorizate. Bucureşti. 1994. p. cultura politică. în multitudinea formelor de expresie. a patrimoniului ştiinţific şi a modelor de conduită practică şi civică. aflată într-un amplu procers de tranziţie la nivel politic. Este momentul în care cultura se profesionalizează. pot fi extinse pentru a defini situaţia particulară a intelectualităţii româneşti în epoca modernă. în ce măsură competiţia pe terenul dezvoltării este adesea o competiţie pentru informaţia ştiinţifică sau o competiţie în domeniul cercetării ştiinţifice fundamentale. fiind lipsită de continuitatea atât de necesară în opera de cercetare şi de construcţie spirituală. asigurând o autonomie a sistemului cultural. Powershift. Iată textul în care putem recunoaşte condiţia socială şi istorică pe care au 9 Alvin Toffler. Tipul de cultură al unei societăţi. concepţiile morale şi politice. Creaţia devenea astfel “un act necontenuit întrerupt în clipa când se apropia de soluţie. Dar a produce modernitatea înseamnă a dispune de forţe culturale care să realizeze efectiv acest lucru. administrative. Activitatea lor creatoare era astfel mereu întreruptă. într-un cuvânt. cunoştinţele ştiinţifice. exclusiv creaţiei. Conştiinţa critică a acestei schimbări de paradigmă apare în cultura românească odată cu mişcarea junimistă. . mentalităţile şi “spiritul public”. în a doua jumătate a secolul al XIX-lea. editura Antet. eficienţă etc. supus în permanenţă unor conjuncturi care îl obligau la activităţi de rutină. Teoreticienii fac astăzi o distincţie clară între creşterea economică (acumulare tehnologică. o ajută sau o întârzie. dezvoltarea modernă autentică este imposibilă fără producerea unei culturi moderne care să sprijine acest proces. structural şi funcţional. a sistemului de valori. care are o dinamică proprie.

să care zi şi noapte muniţii la bateriile în acţiune. cum am arătat. Ea cuprinde personalităţi de excepţie.. 1988. determinată de întârzierea istorică a societăţii româneşti şi de urgenţa unor sarcini legate de modernizarea accelerată. o cultură are nevoie de anumite condiţii prielnice. Decenii întregi". [. dovedind şi o vocaţie universală. Ani şi ani. intelectualii români. Or. 32. Pentru a putea elabora sisteme originale de gândire sau monumente artistice. Bucureşti. Doctrina substanţei. sincronizată cu cea europeană. care aveau libertatea să închidă ferestrele ca să nu-i tulbure zgomotul unei bătălii. pe atunci nu erau smulşi cu dispreţ de la munca lor. câte 10 ore zilnic asupra aceleiaşi teme. Mă gândesc ca la nişte imagini de vis neverosimil la acei reputaţi gânditori care se puteau concentra zece ani. atât în privinţa tematicii şi a problemelor abordate. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ridicând standardul valoric al culturii naţionale.. cât şi a soluţiilor spirituale şi a formulelor stilistice. după Marea Unire din 1918. vol. prin creaţii de performanţă. Abia după realizarea imperativelor naţionale şi politice ale societăţii româneşti. I. elaborând într-un scurt interval de stabilitate o cultură competitivă. sub aceeaşi ameninţare. scoşi din casă cu revorverul la tâmplă şi puşi. p. noua generaţie afirmată în perioada interbelică a probat o certă capacitate creatoare.]. 10 Camil Petrescu. eliberându-se de sarcinile nespecifice. prin care România s-a intregrat efectiv şi competiv în structurile culturale alte Europei. . Şi. s-au putut concentra asupra creaţiei culturale efective. spunea Mircea Eliade. creatorii români au avut de înfruntat o problematică particulară.10 Deşi avem aici o mărturie personală. care trecea ca un nor încărcat pe lângă casa lor. Căci.16 trebuit s-o învingă cei mai mulţi creatori din spaţiul românesc: “A trebuit să opresc trenul meu din plină viteză ca să dau celui ce agită fanionul de alarmă un tăciune ca să-şi aprindă ţigara. textul lui Camil Petrescu aruncă o lumină şi asupra condiţiilor istorice în care s-a dezvoltat cultura română. într-adevăr.

de la Zalmoxis la Genghis-Han. este acela că această cultură geto-dacică este una preponderent rurală. având un pronunţat caracter diferenţiator în lumea antică. pe suportul reprezentat de cultura medievală românească. religia şi concepţia despre lume a dacilor. în spatele epocii noastre moderne? Întrucât facem şi o istorie a problemelor ce au fost controversate în epoca noastră modernă. precum şi pe tradiţiile culturii populare. Bucureşti. Pentru a identifica aceste surse interne şi externe. pe structurile instituţionale şi mentale noi introduse prin iniţiativele reformatoare din perioada umanismului şi a luminismului. spre desosebire de cea greacă.17 . edificată pe un fond tracic. În această privinţă. germanic şi roman. Tema II: Caracteristici ale culturii medievale româneşti. le-au adaptat la noile cerinţe ale progresului şi la condiţiile locale. celtic. Editura Meridiane. Getica.de la care ne-au rămas mărturii precum “Gânditorul”). Jordanes etc. Putem vorbi de preliminarii autohtone la cultura română modernă. 1982 13 Mircea Eliade. Numeroase documente şi izvoare susţin teza că ea s-a cristalizat în primul mileniu precreştin. începând din epoca Renaşterii. Hasdeu. De la Neagoe Basarab la Dimitrie Cantemir .P. care descriu modul de viaţă. zonă din care s-au exercitate influenţe modelatoare asupra elitelor politice şi intelectuale româneşti în zorii epocii moderne.1 Epoci şi structuri culturale premoderne în spaţiul românesc Problema periodizării culturii române Specificitatea evoluţiei noastre istorice se manifestă şi în succesiunea marilor epoci de cultură şi a curentelor de idei. Elementul diferenţiator. ____________________________________________________ Capitol suplimentar: Epoci şi tipuri de culturi premoderne I. ce s-au conjugat în epoca de geneză a modernităţii în spaţiul românesc.). P. consemnat de toate izvoarele istorice. 1980 . agenţi modernizatori care au preluat şi dezvoltat fondul cultural tradiţional. 1984 Vaile Pârvan. Care sunt acestea? Formele de expresie culturală şi instituţiile pregătitoare ale modernităţii s-au construit la noi în decursul secolelor XVII-XVIII. Cultura geto-dacă este o primă sinteză autohtonă de ordin istoric. preia şi sintetizează forme culturale arhaice şi preistorice din acest spaţiu de interferenţă (cultura Cucuteni. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. născută în mediul urban. avem nevoie de o scurtă privire retrospectivă asupra principalelor epoci de cultură din spaţiul autohton. Noi ne vom referi doar la cultura română modernă. problemele etnogenezei românilor şi ale continuităţii lor pe teritoriul vechii Dacii sunt şi azi cele mai controversate şi mai frecvent puse în discuţie. între zidurile polisului. Bucureşti. Astfel. locul de geneză al raţionalismului şi al gândirii critice. Cultura română modernă este o creaţie a agenţilor sociali.Hasdeu. Istoria critică a românilor. Hamangia . Dar când fixăm momentul trecerii culturii române spre modernitate? Şi ce se află. politici şi culturali interni. O protoistorie a Daciei. Despre această cultură avem referinţe bogate ale istoricilor antici (Herodot. Dio Cassius. Gumelniţa. 11 Vasile Pârvan12 şi Mircea Eliade13 au formulat ipoteze 11 12 B. Editura Minerva. în forme care-i conferă identitate faţă de spaţiul culturii greceşti şi romane. Bucureşti. contactele tot mai frecvente cu mediile spirituale occidentale. Strabon. la care s-au adăugat. Mişcarea umanistă în Ţările Române. scitic. au asimilat modele şi idei din spaţiul occidental. mitologia. ca suport cultural. la care se adaugă firesc influenţele constante sau intermitente venind din mediul grecesc. trebuie să abordăm şi viziunile unor autori moderni asupra epocilor premoderne. B. Această cultură. în decurs de două veacuri. Cele mai multe analize şi interpretări moderne asupra acestei culturii privesc natura credinţelor şi a ideilor religioase ale getodacilor.

.18 explicative de amplă rezonanţă în gândirea românească. ori respingând mărturiile favorabile. fanfaron. spre a crea un tip specific de primitiv: violent. Le vom aborda la capitolele dedicate acestor autori. 1). în configuraţia spirituală a poporului român. Înainte de toate. 1993. Editura Meridiane. II. credinţa lor în nemurirea sufletului. romanii şi dacii romanizaţi s-au menţinut. Istoria unei ideii . din perioada romană şi post-romană. o teorie controversată cu privire la excelenţa spirituală a geto-dacilor. supuşi şi cu frică de Zeul lor”.. Editura Enciclopedică. este sinteza care a prezidat formarea poporul român ca entitate etnică distinctă. dar şi tradiţia nescrisă consemnează faptul că “ în Macedonia. întucât “poporul român a primit învăţătura creştină chiar din momentul naşterii sale ca popor ”. înzestraţi “cu bun simţ şi mereu întorcându-se la strîvechea lor credinţă optimistă în zei şi în oameni”. “Dacă în restul Romaniei orientale. perioadă despre care avem puţine informaţiile istorice. ca toate popoarele indo-europene din acest spaţiu. III. în sfîrşit.. Încă din primele secole ale mileniului întâi are loc procesul de răspândire a creştinismului în spaţiul daco-roman. statornici. hoţ. trecând uşor peste. obiceiurile. legăturile dintre romanitatea răsăriteană şi ce apuseană au fost menţinute.. “ Literatura antică ne-a păstrat un şir întreg de mărturii foarte onorabile pentru acest popor. cărora le atribuia o înaltă concepţie morală şi idealistă. Bucureşti.dar nu documentat şi getice . intens dezbătută în perioada interbelică. . Lucian Blaga va considera că dacii aveau o religie politeistă. Pârvan îi caracterizează pe geţi ca “un popor de ţărani. Pârvan consideră că această imagine este cea autentică.îi ridică mai presus de toţi ceilalţi barbari. Menţionăm doar că Vasile Pârvan a elaborat. toate obiceiurile barbare şi sălbatice general thrace . care. reuşind să se cristalizeze într-o nouă realitate: poporul român”. mitologia. Pârvan face un portret elogios al geţilor. iubirea conştientă şi chibzuită de patrie. 15 Adolf Armbruster. fratele Apostolului Petru. 14 Intervenind în problema “tracismului”. afemeiat şi polygam.şi le-au pus la contribuţie. Afirmaţia că poporul român “s-a născut creştin” 16 are în vedere faptul că 14 Vaile Pârvan. p. ei au adunat toate glumele proaste ale comediei antice. fie ei thraci din sud. pe care-i distinge radical de tracii din sud. vagabond. în Moesia superioară. romanitatea a fost în cele din urmă sortită dispariţiei... Izvoarele antice (Eusebiu de Cezareea. care îi desparte de toţi ceilalţi thraci şi de greci. Istoria bis. 99-100). Getica. Cultura daco-romană. în lucrarea sa fundamentală “Getica” (1926). superioară grecilor şi popoarelor din jur. alăturea dcu vitejia tenace şi solidardicsciplinată. în Thracia şi în ţinuturile de la Dunăre”. gata de a vărsa sângele lui şi al altuia numai din pură sălbăticie”. În urma unui proces îndelungat de simbioză geto-daco-romană. Şi de aceea. se formează în spaţiul carpato-dunărean un nucleu romanizat. scandalagiu şi prădalnic. 15 În perioada de etnogeneză a românilor. alături de moştenirea romană.ei se arată ca un popor sedentar şi liniştit. precum “Roesler şi Tomaschek. s-au simţit obligaţi să prelungească înapoi până la geţi antipatia ce o simţeau faţă de «valahii» contemporani.. 17. O protoistorie a Daciei. În contrast cu această imagine. Romanitatea românilor. în dezacord cu imaginea pe care au reconstituit-o unii istorici moderni. o orânduire şi cuminţenie a vieţii lor sociale şi politice. iar mărturiile vii ale acestei sinteze doco-romane s-au păstrat în veacurile următoare: limba. învăţătura creştină a fost răspândită de Apostolul Andrei. urmaţi ai acelora. care va rezista în secolele următoare elementului migratoriu. în fosta Dacia traiană. 1982.. germani din nord ori celţi din vest” (p. element fundamental care va intra. când a afirmat că este bucuros să păşească pe pământul românesc.. Bucureşti. înainte de toate slavilor şi apoi Bizanţului. construcţiile epocii romane etc.. beţiv. începută înainte de cucerirea efectivă a Daciei de către Traian. bazată pe documente antice primare. viziune care ar fi pregătit terenul pentru acceptarea creştinismului monoteist. în Dobrogea de azi. o viziune religioasă “henoteistă”. “în Scythia ”. pp 81-100. leneş. aflate pe un stadiu de dezvoltare similar.Apoi. 16 Acest lucru a fost recunoscut implicit şi de Papa Ioan Paul al II în vizita pe care a efectuat-o în România. aşezaţi. în luna mai 1999.

aşadar. termen întâlnit prima dată la 980 într-un text al împăratului bizantin Vasile al II-lea. îi aplicau romanilor şi grupurilor romanizate ale galilor. 18 Informaţiile despre aceşti scriitori sunt preluate din Nestor Vornicescu. Acest fapt “confirmă adevărul că românii nu s-au numit pe ei înşişi altfel decât după numele cetăţii-mamă (Roma)”. însumând primele secole ale erei creştine. Alături de ei se cuvine menţionat Ioan Cassian. fiind aplicat popoarelor neslave de limbă romanică: “ Vlah înseamnă.17 Creştinarea timpurie a comunităţiilor daco-romane este confirmată de cercetările istorice care au relevat faptul că în secolul al treilea viaţă creştină avea în spaţiul dobrogean şi pe ambele maluri ale Dunării instituţii consolidate. unde sunt atestaţi o serie de scriitori şi gânditori creştini18 care au elaborat lucrări fundamentale de dogmatică şi de organizare a bisericii.episcop al Tomisului la 392 -. cit. cât şi prin lucrare misionarăă.. în istoria cărora este consemnată o dată precisă a creştinării lor oficiale. cu lucrări de doctrină creştină şi de respingere a ereziilor din epocă. 27. al cărui urmaş spiritual este chiar actualul Papă Ioan Paul al II-lea. 20 Adolf Armbuster. În aceste secole putem vorbi şi de începuturile gândirii creştine în spaţiu daco-roman. în zona Marsiliei. începând cu secolul al IX-lea. 1984. un neslav de limbă romanică”. Un alt nume ce a intrat în istoria lumii creştine este Dionisie Exiguul (numit şi cel Mic).n. a întemeiat viaţa monahală pe aceste locuri. voloh la slavii de răsărit. Existenţa structurilor de viaţă creştină şi circulaţia intensă a literaturii patristice în spaţiul dunăreano-pontic furnizează argumente pentru permaneneţa şi continuitatea populaţiei daco-romane în acest spaţiu. ”21 În cel care a întemeiat Biserica din Roma.19 perioada de formare a poporului nostru coincide cu epoca de extindere a creştinismului în zona carpato-dunăreană şi în imperiul roman. 21 Ibidem.. Laurenţiu de Novae şi Niceta de Remesiana (născut pe la la 340 e.şi la slavii meridionali. sub numele de “romani”. text în care se spune că ” ei se numesc romani şi acest nume l-au păstrat până astăzi”. Apoi. termen care cunoaşte apoi diferite variante. Primele scrieri patristice în literatura noastră. Op. născut şi el în Dobrogea. săvârşindu-se paralel cu procesul entogenezei poporului român”. p.). Tot astfel trebuie să reţinem faptul că românii sunt menţionaţi ca entitate etnică mai întâi în izvoarele bizantine. Op. proces ce a avut loc atât prin convertiri individuale. IV-XVI. născut în Dobrogea (pe la 360 e. cit. 18. iar după anul 1000 menţiunile asupra poporului român devin foarte frecvente în documentele epocii. 19 Ibidem. Bloch la saşii transilvăneni etc.20 Originea termenului vine din germană. pp 33-98. iar episcopii de aici au participat la Sinoadele ecumenice şi la marile confruntări teologice din perioada “ de aur” a patristicii. noi am primit Creştinismul pe parcursul unei perioade de timp. sunt consemnaţi Teotom I . pe lângă o bogată activitate intelectuală. prin care germanii. Craiova. unde se transformă repede în ola.. sec. pp 19- . în contact cu lumea romanică. Creştinismul a devenit religie recunoscută oficial de imperiu în anul 313. pe când se afla la Roma. la circa 40 de ani după retragerea armatei şi a administraţiei romane din Dacia. întocmind în 525 primul calendarul creştin. 17 Nestor Vornicescu.19 În izvoarele medievale străine poporul român apare menţionat sub numele de Vlahi. blach la unguri. pe la anul 420. “”vlah la bizantini. Românii şi “sigiliul Romei”. cel care. Editura Mitropoliei Olteniei.). dar şi în sudul Galiei. O asemenea menţiune apare într-un text al împăratului Constantin al II-lea Profirogenetul (912-959). p. scriitori importanţi de limbă latină. p. sub Constantin cel Mare. “urmaşi ai coloniştilor romani” aduşi de Traian în Dacia. “Spre deosebire de alte popoare vecine. termenul a fost preluat de lumea slavă. unde a fost apreciat în chip deosebit pentru erudiţia sa. Walh. un străin.n. 26. Astfel. cel care a tradus din greacă în latină numeroase scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi care a sistematizat cronologia creştină. valachus lîn lumea latino-catolică puseană..

după teoria lui Samuel Huntington. Apolo. autohtone. răsăritene. reluate de Robert Roesler (în lucrarea “Romanische Studien”. în sens generic. Lucian Blaga.23 22 Ideea va fi reluată de Nicolae Densuşeanu . fapt ce explică utilizarea termenilor de “Ţară” (pentru statele feudale româneşti). pragmatismul occidental şi fatalismul asiatic etc. în 1921. Hasdeu a fost cel care a relansat la noi problema substratului dacic. fapt care atestă caracterul romanic al românilor în conştiinţa popoarelor vecine.autohton . Iată cum unele temele ce privesc etnogeneza românilor sunt traduse azi în ecuaţii geopolitcie. ca şi alte state de aceeaşi factură. cristalizate în obiceiuri şi practici tradiţionale. Aceste fundamente etno-culturale şi condiţiile istorice în care a evoluat poporul român. moduri de viaţă etc. Acest punct de vedere afirmă că putem vorbi de o deschidere a culturii româneşti spre ambele orizonturi. ortodoxia şi islamismul. O “ţară sfâşiată”. “ţăran” (locuitor al satelor. mitologie. obiceiuri. componenta dacică este şi ea vizibilă. 23 În prelungirea acestei idei. ducând cu ei elemente mitologice (“titanii”) şi eroii civilizatori de tip Orfeu. Şcoala Ardeleană a supralicitat rolul elementului latin în limbă şi în etnogeneza românilor. numit şi hiperboreanul. “Sigiliul Romei”. cum spunea Iorga. cunoscute sub numele de teorii “imigraţioniste”. pe care au ocupat-o. acela de “boieri de ţară”. “ Dacia preistorică” (vezi ediţia publicată de Editura Meridiane. termenul denumeşte un popor de origine romanică. Dar. a Făgăraşului. suportând o serie de influenţe exercitate de mediul bizantin şi slav. noi fiind o ţară şi cultură de frontieră. publică un scurt studiu intitulat “Revolta fondului nostru nelatin ”. a Lăpuşului.). cunoscute sub denumirea de constituţii cutumiare. Aceste teorii. Terminologia juridică originară. între spaţiul NATO şi Rusia. dar se întâlnesc toate: catolicismul. precum şi în modul de organizare politică a primelor formaţiunii statale medievale. protestantismul. susţin că dacii au fost exterminaţi şi deci nici teza despre romanizarea lor şi despre originea latină a românilor nu se poate susţine. Geopoliticienii o numesc “zona gri”. aşa cum ne-am format ca popor situat pe “limesul” răsăritean al Imperiului Roman.supravieţuieşte codificat în limbă. dorienii). în limbă şi în terminologia religioasă şi juridică. aheii. în lucrarea sa fundamentală “Getică”. iar unii exegenţi ai fenomenului românesc au încercat să o reabiliteze. din 1926. “Legea Ţării” (pentru regulile de organizare). de unde au migrat spre sud triburile care vor întemeia civilizaţia Eladei (ionienii. indiferent de starea materială) sau. s-au condus după norme juridice nescrise. O lungă perioadă statele feudale româneşti. a Haţegului etc. bazate pe “Romaniile populare”. După cum se ştie. zonă în care nu predomină nici un model şi nici o influenţă. nelatine adică. . Ungurii. în care arată că fizonomia spirituală a poporului român este mai bogată şi cuprinde şi filoane dacice. unii analişti politici de azi susţin că România este şi în condiţiile contemoprane o ţară de frontieră între Occident şi Răsărit. pe gruparea obştilor săteşti în “Ţări” (Ţara Loviştei. tradiţii. va rămâne imprimat în configuraţia spiritualităţii şi a culturii româneşti. iar românii ar fi imigrat în spaţiul Transilvaniei în secolele X-XIII. va reconstitui cu instrumentele ştiinţifice ale vremii istoria Daciei preromane. ajungînd însă la ideile pe care le-am expus. Teza sa este că românii trăiesc pe un “pământ de cumpănă” şi au produs o cultură în care se întâlnesc şi fuzionează elemente occidentale şi orientale. Ea nu se poate reduce la moştenirea raţionalismului apusean. 1986) . 22 Vasile Pârvan. din 1871). a supravieţuit formelor impuse de limba slavonă în Evul Mediu. ulterior. teză care va fi reluată de Mircea Eliade.care scrie o lucrare monumentală în 1913. Hasdeu face o demonstraţie prodigioasă pentru a arăta că acest substrat etnic şi cultural . de sorginte latină. au furnizat argumente pentru ideea că în spiritualitatea românească putem descoperi o sinteză Orient/Occident.20 orice variantă.pentru a demonstra că spaţiul norddunărean al Daciei era un ţinut mitic şi fabulos. că vocaţia poporului român este una de sinteză şi de comunicare între marile blocuri de civilizaţie. În limba română vorbită s-a păstrat sensul politic al cuvântului latinesc “terra”. la sosirea lor în spaţiul panonic ar fi găsit la răsărit o “terra deserta”. tot ca răspuns la teoriile care negau caracterul autohton al românilor şi continuitatea lor în vatra dacică.

structurile şi instituţiile de origine romană nu s-au pierdut în acest interval. Moştenirea latinităţii răsăritene. forme ale artei plastice. “Meşterul Manole”. În acest tip de cultură s-a revelat pentru prima dată “matricea stilistică” specifică a poporului român. muzică. alte creaţii populare vor fi interpretate drept paradigme ale concepţiei româneşti asupra lumii şi a destinului naţional. de o bogăţie artistică şi filosofică pe care exegeţii moderni nu istovesc să o cerceteze şi să o interpreteze în fel şi chip. .).ca element peren. Este o perioadă în care mediul românesc se află la intersecţia culturii bizantine . comportamente etc. Formaţiunile prestatale şi apoi statale se vor închega pe suportul tradiţional al civilizaţiei rurale şi ca urmarea a procesului îndelungat de uniune a obştilor săteşti. Odată cu apariţia primelor codificări scrise. lansând teza “retragerii din istorie” . de substrat. “Tinerţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. În toate este sedimentată o viziune asupra lumii. în secolele XVI şi XVII. Cultura medievală românească preia acest fond cristalizat în primul mileniu creştin. obiceuri. iconografie. a lui Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab în Ţara Românească. după tipologia lui Blaga. inclusiv cele culte care au ”decăzut” din condiţia lor iniţială şi s-au integrat treptat în mediul ţărănesc.o “retragere” din istoria şi cultura de tip major în cea de tip minoră . spunea Blaga. elaborată în condiţiile constituirii şi afirmării statelor feudale româneşti. Ea conţine mituri. ce nu poate fi redusă la ceraţiile strict folclorice (poezie. o “metafizică”.2 Caracteristici ale culturii medievale româneşti Construcţia statelor feudale româneşti a avut anumite particularităţi. în acest interval sunt cuprinse epocile lui Alexandu cel Bun. reprezintând de fapt un fundament şi un rezervor de potenţialităţi pentru evoluţie culturii române moderne. iar normele juridice care au prezidat organizarea acestor state s-au numit. spune Blaga. Astfel. proverbe. Cultura medievală românească s-a dezvoltat sub influenţa preponderentă a mediului de cultură bizantin şi slav. Aceste formaţiuni se vor numi iniţial “ţări”. termenul de “lege” s-a aplicat normelor scrise. în ansamblul lor. care se răsrâng şi asupra tipului de cultură dezvoltat în aria românească în veacurile de mijloc. religioase. Iancu de Hundeoara şi Matei Corvin în Transilvania. Semnificaţia tezei blagiene va fi lămurită la capitolul dedicat concepţiei filosofice şi istorice a lui Blaga. un suport al conştiinţei de sine a poporului român. creştine şi necreştine. Termenul de “Legea Ţării” era folosit şi de către cancelariile domneşti. Cultura populară are o structură complexă. Al patrulea nivel pe care trebuie să-l menţionăm este cultura populară tradiţională . cum spunea Hasdeu. Stefan cel Mare şi Petru Rareş în Moldova. Este o sinteză culturală la care au “colaborat” toate veacurile de existenţă a poporului român. legende. Blaga elaborează şi o diagramă istorică a poporului român. pentru a marca obiceiurile juridice specifice ale poporului român.21 III. dansuri. Este cultura ce atinge apogeul în secolele 15 şi 16 . Ea se formează. dar pe structurile tradiţiei romane şi în contact firesc cu lumea occidentală. fiind o cultură de o vitalitate extraordinară. până în actualitate. ornamentică. “Legea Ţării”. se cristalizează în structuri durabile în decursul Evului Mediu. basme. “Mioriţa”. cuprinzând elemente ale civilizaţiei rurale diferite. ea fiind o nouă sinteză culturală. practici cotidiene. legende. în zona mitului şi a concepţiei tradiţionale. elemente de arhitectură populară. Cultura populară este o document relevant al unităţii culturale a neamului românesc.în perioada medievală şi teza “boicotului istoriei” în epoca fanariotă. iar în unele documentele ale epocii medievale dreptul nostru cutumiar este denumit “Jus Valachicum” sau “Lex Olachorum”. icoane.adică între 1400 şi 1600. Cultura română se dezvoltă acum în cadrul politic al celor trei state feudale. iar perioadele de consacrare ale acestora coincid cu perioadele de afirmare culturală. a lui Nicolae Olahus. ulterior “Obiceiul Ţării” sau al “pământului” (după unele traduceri în slavonă). pentru toate epocile culturale. Cultura populară este o “enciclopedie a traiului zilnic” al ţăranului român. Această cultură. IV. iar termenul de “obicei” a rămas să desemneze normele nescrise. descântece etc. o concepţie asupra vieţii şi morţii. norme morale şi juridice. “de tip minor”. muzică.

În ceea ce priveşte mentalităţile şi tipurile de gândire predominate în aria românească trebuie să ţinem cont de specificul structurilor religioase bizantine şi ortodoxe. Această tendinţă este reprezentată de Ioan Damaschin (sec 8). Tratatul lui Pseudo-Josephus. Biserica a tolerat această prezenţă a studiilor clasice. traduceri. astfel că putem vorbi. precum şi Ioan Hrisostomul. Această tendinţă încerca să înterpreteze dogmele religioase cu ajutorul raţiunii. asemănătoare cu scolastica occidentală. De aceea. alte forme şi instituţii decât cultura medievală dezvoltată în spaţiul occidental. Prin această tradiţie bizantină. Dar şi pentru că situaţiile economice şi sociale dein această zonă nu erau pregătite pentru a dezvolta o concepţie individualistă şi laică asupra omului şi a statului. Sub veşmânt religios erau discutate categorii şi probleme filosofice majore: substanţă. cultura română (cum vedem la Neagoe. Pe suportul filosofiei greceşti clasice. În spaţiul românesc au circulat scrierile celor mai mai iluştrii reprezentanţi ai patristici . Ideile lor. Acest aspect al istoriei noastre nu trebuie uitat. Grigore de Nyssa. părinţii ortodoxiei dezvoltă ideea de inspiraţie stoică despre "raţiunea conducătoare”. 11) şi a cancelariei domneşti. . Cultura bizantină este unitatea spirituală integratoare pentru toate culturile din această arie până la jumătatea secolului al XV-lea. de forţa tradiţiilor locale. pentru mediile religioase. iconografie. arie dominată de structurile şi formele culturii bizantine.22 cu ecourile şi influenţele renascentiste şi apusene. dominat de gândirea patristică şi de forme specifice de viaţă religioasă. Cultura bizantină a avut alte structuri interioare.stare de meditaţie interioară şi de contemplaţie religioasă. Ele au preluat moştenirea culturală bizantină. "Despre raţiunea dominantă". Afirmarea lor viguroasă în perioada 1360-1500 a avut o excepţională însemnătate pentru aria sud-est europeană şi pentru Europa. hesychaia . Grigore de Nazianz. Europa occidentală a fost protejată de acest baraj reprezentat de români şi de popoarele din jur. ele au acţionat în mod profund şi durabil asupra spaţiului cultural românesc. aspect vizibil în arhitectură. Deşi acestea din urmă sunt intermitente şi lipsite de refief evenimenţial. suflet şi trup. dar şi de structurile consistente ale culturii populare.Vasile cel Mare. există şi o orientare raţionalistă. de la gr. 14. de linişte şi tăcere. Statele feudale româneşti s-au născut şi au evoluat sub ameninţarea unor forţe din jur extrem de puternice. care exprimă un umanism creştin. limba culturii scrise. După căderea Constantinopolului (1453) şi prăbuşirea popoarelor din peninsula balcanică sub ocupaţia turcească. Alături de ea. a fost tradus de Nicolae Milescu (1670). de asceză şi de concentrare lăuntrică. era practicată în mănăstiri. cauză. l-a avut aici limba slavonă. Rolul pe care l-a avut în Occident latina medievală. Din aceste împrejurări derivă şi unele caracterisitici ale culturii române medievale. Statele române au fost o stavilă în calea expansiunii otomane. Cantemir şi la alţii) a păstrat şi ea legătura cu gândirea filosofică din antichitatea greco-romană. numită isihasm (hesyhasm. Ea preia filosofica antică greacă prin filtrul unei interpretări creştine. Această orientare a fost teoretizată de Grigore Palamas în sec. Orientarea accentuat mistică. precum şi în temele ce au dominat controversele religioase. Ţările Române şi-au păstrat autonomia internă şi au devenit un centru cultural. Ţările Române n-au fost la periferia culturii bizantine. de suspendare a raţiunii). de o sinteza între creştinism şi anumite elemente din gândirea antichităţii. s-au dezvoltat două orientări spirituale. au fost active în mediile religioase româneşti medievale şi reprezintă un element de continuitate cu tradiţiile gândirii antice. fapt care a întârziat dezvoltarea lor socială şi culturală. în mediul bizantin. zis şi Teologul. în spaţiul bizantin nu avem o "renaştere" propriu-zisă. O altă caracteristică definitorie vine din faptul că sistemul cultural românesc medieval a fost integrat în aria culturală sud-est europeană. raţiune şi voinţă etc. E fenomenul numit de Iorga "Bizanţ după Bizanţ". Înfluenţa culturii bizantine e un element definitoriu al culturii medievale româneşti. de o continuitate de idei. una mistică şi una moderat raţionalistă (neoaristotelică). Condiţiile geopolitice au fost de aşa natură încât românii au trebuit să-şi consume energiile într-o luptă îndelungată pentru a-şi apăra fiinţa naţională. natură. Astfel. fiinţă. care era limba oficială a bisericii ortodoxe (din sec. ci chiar în inima ei. în legăturile politice şi diplomatice.

completă. apar florilegii destinate laicilor în care predomină materialul literar antic şi elementul profan (Ex.3 Opera lui Neagoe Basarab .1514. • În erezii şi mişcării religioase (arianismul. de etică. greacă şi latină). probabil de Udrişte Năsturel. şi de o ediţie ştiinţifică. ideea era că această carte fundamentală nu ar aparţine culturii române. pe diferite filiere. de P. dar circulaţia ei este mai intensă în sec 17 şi după tipărirea ei la 1700 de către Antim Ivireanu). şi cu Machiavelii: " Opera unui Machiavelli român şi răsăritean". Neagoe Basarab este o figură renascentistă în toate dimensiunile sale. Târgovişte). “Dioptra”). datorată lui Gheoghe Mihăilă. principe artist şi filosof ". El a creat o operă monumentală. precum şi contactele culturale cu lumea apuseană. Panaitescu.Doja . Craiova . Lucrarea numită "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" a fost scrisă în limba slavonă şi tradusă în româneşte în a doua jumătate a sec 16. Ideile filosofice. în care era adunate maxime. (“Albina”. de filosofie politică. dovadă că avem răspunsuri româneşti la aceste influenţe. domn al Ţării Româneşti între 15121521. El este autorul unei opere monumentale. Aceste florilegii cuprindeau şi fragmente din autorii necreştini. Este semnificativ faptul că Neagoe îşi definitivează opera chiar în anii în care în Apus se produce Reforma protestantă: 1520. A trăi conform raţiunii. . 15. Trebuie menţionate şi traducerile din literatura religioasă şi cultă a timpului (din slavonă. culegeri de texte din scrierile patristice etc. Hasdeu spune că Neagoe este "Un Marc Aurelui al Ţării Româneşti.1437. Azi dispunem de o nouă traducere. ctitor al Bisericii Curtea de Argeş. • Literatura religioasă. alcătuită de un autor italian în sec 13. sunt precepte morale şi pentru Neagoe. Dan Zamfirescu a restabilit adevărul prin probe filologice şi stilistice. • Cărţile de înţelepciune. alcătuite de scriitorii patristici şi de călugări din secolele 8 până târziu. a susţinut idei care se regăsesc şi în textul “Învăţăturilor”. pilde. foarte bogată.o sinteză a culturii medievale româneşti Neagoe Basarab (1482.: "Floarea darurilor".P. a-ţi stăpâni afectele şi pasiunile. ci culturii greceşti. Este un compendiu de cultură populară. religioasă şi cărturărească. ce rezumă cultura spirituală medievală şi deschide orizonturi spre modernitate. bogomilismul. traducerea cărţii “Fiore di virtu”. Scopul operei lui Machiavelli era acelaşi ca şi la Neagoe: să recomande " reguli care să-i . o operă de filosofie. Marc Aureliu (121-180). a privi viaţa cu demnitate. Alicsăndria etc). Neagoe a mai fost comparat.23 La aceste elemente ale culturii medievală se adaugă influenţele culturale apusene din perioada renascentistă. • Cărţile populare care au avut o mare circulaţie pe teritoriul ţărilor române (Sandipa. cea dogmatică şi cea de popularizare. Gh. prin argumente istorice şi culturale. Cel din urmă a purtat o adevărată bătălie istoriografică în jurul anului 1970 pentru a demonstra că această operă aparţine culturii româneşti. La 1513 Machiavelli a scris "Principele". o sinteză a culturii epocii. care au avut o influenţă redusă la noi). Este o sinteză a ideilor care circulau în cultura română atunci şi o sinteză a culturii ortodoxe a timpului. povestiri cu tâlc moral şi practic. odată cu introducerea tiparului şi cu alte influenţe în arhitectură şi iconografie etc. Unii exegeţi greci şi bulgari au avansat teză că Neagoe ar fi copiat doar un manuscris grecesc aflat la Muntele Athos.1784). iar la 1516 Thomas Morus a scris "Utopia". datorată istoricului Dan Zamfirescu. Deci. apoi din epoca Reformei religioase.1521. este o personalitate de sinteză a epocii sale. Treptat. Răscoala lui Horea . politice. şi tradusă în româneşte în sec. împărat şi filosof care se înscrie în curentul larg al gândirii antice numit stoicism. a fi înţelept în decizii. husitismul. o operă cu finalitate pedagogică şi morală. Fondul cultural popular şi tradiţional va fi activ în toată această perioadă. morale şi religioase ale timpului le găsim în: • În programele mişcărilor sociale şi ale răscoalelor ţărăneşti (Bobâlna .

înseamnă pofte trupeşti. Observăm că este vorbe de valori care au fost mereu preţuite în cultura română şi în mentalitatea nostră. pasiuni. comportamentul moderat. vântul. Sufletul este înţeles ca minte. Ei se aseamnă şi prin ideea statului centralizat. pentru a-i conferi legitimitate şi autoritate. Fără a respinge lumea. asupra relaţiilor politice dintre domn şi supuşi. cu o nuanţă. care se afă în tensiune. dar prin montajul lor şi prin comentariile făcute. "împărat şi biruitor" peste toate câte sunt în lume. Omul este o fiinţă eminentă. Această tensiune prefigurează "Divanul. căci. Cele mai importante virtuţi pe care omul trebuie să le cultive în relaţiile sociale sunt: înţelepciunea. autorii îndrăznind foarte puţin să iasă din cadrele mentale ale epocii. ca şi la Cantemir. Lumea. zice autorul: "toate făpturile câte sunt sub cer şi lucrările lui D-zeu. cu o idee abia prefigurată sau cu un punct de vedere nou. care a parcurs o vastă experienţă de viaţă şi a asimilat tradiţia cărturărească. din scrierile sfinţilor părinţi ai bisericii. Opera lui Neagoe este o codificare a unei experienţe istorice din care rezultă aceste virtuţi. Tradiţia era suverană. asupra psihologiei umane. Este o orientare valorică în care tradiţia (înţelepciunea. Imaginea omului în opera lui Neagoe Basarab este o sinteză a tradiţiei medievale şi a noii ere moderne care se deschide. dar şi cu "libertate de alegere" între bine şi rău. prin faptul că încearcă să interpreteze faptele istorice nu numai prin precepte religioase. cu minte. la fiinţare. Neagoe exprimă un proces destul de avansat de laicizare a cugetării. morală şi politică a unui principe luminat şi a unui om ideal în mentalitatea epocii. concepţie pe care. Lucrarea cuprinde sfaturi şi îndemnuri pentru formarea intelectuală. dar conduitele sunt adesea dictate de instincte şi nu se supun voinţei raţionale. . Lumea. introducând cu prudenţă o reinterpretere a ei. sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul " al lui Cantemir. aflată în vârful piramidei naturale. văzduhul. distilate de experienţa de viaţă. relua tradiţia şi o rescria. autorul îşi expune concepţia proprie asurpa realităţilor politice. potrivit raţiunii. În acelaşi orizont al unui umanism nou se înscriu şi consideraţiile sale asupra relaţiilor sociale. iar sufletul spre cele cereşti. El pledează pentru cumpătare. recomandate unui popor care le-a întruchipat în devenirea sa istorică. Legea morală este a sufletului. Concepţia despre om. luna. Neagoe insistă pe ideea că unitatea ţării este o condiţie pentru forţa ei de a se apăra. dreapta măsură. care să ţină în frâu tendinţele de fărâmiţare ale nobilimii feudale. toate sunt tocmite şi rânduite în treaba şi în slujba neamului omenesc: soarele. creată de D-zeu. o pune pe seama concepţiei creştine. stelele. modestia şi demnitate. Omul este dotat cu un element nou faţă de imaginea tradiţională. raţiune. din trup şi suflet. pacea socială (căreia îi aduce un adevărat elogiu). Avem un set de valori general umane. Neagoe are o concepţie dualistă. este totuşi o lume a omului. afecte care trebuie ţinute în frâu de minte. judecata raţională. nu pentru asceză. viaţa cumpătată. afirmaţie care sugererază ideea că starea omului depinde de el însuşi. convieţuirea armoniaosă în grupuri solidare etc) şi modernitatea (comportament raţional. socoteală. O ideea valoroasă pentru timpul său. cu raţiune. pământul şi marea şi toate câte-s într-însa". a textelor sacre. Omul este dotat cu putere de cunoaştere. Altădată notează lapidar: "Şi dacă vom vrea noi.24 călăuzeazscă pe principi în guvernarea lor". Încrederea în om şi în puterea lui de a cunoaşte şi stăpâni experienţa ni-l arată pe Neagoe racordat la fluxul ideilor renascentiste. ci prin experienţă şi raţiune. Noţiunea de originalitate din perioada modernă nu se aplică textelor medievale. omul fiind alcătuit din două emisfere. bazat pe calcul raţional) se completează şi se conjugă armonios. "omult trebuie să calce cu dreptu şi cu trupul şi cu capul". fiecare autor relua ideile consemnate în fondul tradiţional. vom fi". legate de "domenii" sau de regiuni. ploile. cu "socoteală". stăpânire de sine. adică minţii. până la un punct. o sinteză a unor lungi fragmente din cărţile sfinte. Neagoe are evident o poziţie antropocentrică. Trupul trage spre cele lumeşti. precum în tradiţia raţionalistă. Această calitate a fost pusă mereu în discuţie în mediile intelectuale ale catolicismului şi ale ortodoxiei. a celor consacrate. Atunci. deoarece omul este văzut ca un D-zeu al lumii sale. "ca nu cumva să ne lunecăm în lucrurile cel trupeşti şi lumeşti şi putrede şi trecătoiare". Este lucrarea unui om complex. comportamentul moderat. din diverşi comentatori. pe care are datoria să şi-o folosească şi cu voinţă de acţiune care-l duce la lucrare. iar trupul fiind inferior trebuie să se supună sufletului. înţelepciune. Lucrarea pare o compilaţie.

Trei calităţi sunt recomandate. iar după sfat. Neagoe propune o strategie bine elaborată. ca şi alţi gânditori contemporani. nu de la boieri sau oameni. să înţeleagă interesul care-i mână pe oameni în acţiuni. El vrea să confere independenţă domniei faţă de boierime. XXIII). ea îl conduce pe om în labirintul vieţii. măcar de te-ai căi şi ziua şi noaptea. de chibzuinţă. organizarea lor riguroasă. Domnia. care s-a confruntat de la începuturile sale ca entitate etnică şi statală cu ameninţări externe absolut copleşitoare. apoi mănăstirile şi biserica. el recomandă rezistanţa şi retragerea în locuri de siguranţă. spune textul. din ţară. Apărarea ţării este îndatorirea supremă a domnului. care nu se cheltuieşte niciodată". XVIII). Raţionalismul inaugural al Renaşterii are în opera lui Neagoe o expresie elocventă: "Mintea este avuţie şi comoară netrecătoare.. Veniturile trebuie împărţie în următoarea ordine de priorităţi: slujitorii. Dar domnul trebuie să fie condus de dorinţa de dreptate şi de interesul privind bunăstarea ţării. deacă iase din gură nici într-un chip nu-l . Aceeaşi prudenţă în exprimare şi comunicare o recomanda şi Machiavelli (cap. indiferent dacă cele spuse sunt bune sau rele. Misiunea politică şi etică a domniei. să fie modest.25 spunând că "D-zeu n-are al lăcaş mai dreg decât trupul omului". ci să asculte totul "cu socotinţă şi cu luare aminte". nu să se ţină semeţ. să le ceară să se pronunţe asupra unor lucruri publice. "tu. Şi în opţiunea pentru acestă responsabilitate surpemă vedem un ecou al experienţei istorice a poporului român. fătul meu. "chibzuieşte şi tu cu mintea ta" ce este bine din ce au spus boierii sau dregătorii. este dată de la D-zeu. " tu toate le ţine în mintea ta şi nimic dentr-însele să nu uiţi . Domnul trebuie să fie un bun psiholog. care trebuie să fie curat. face un elogiu al raţiunii. El recomandă mai întâi tratative şi negocieri. diplomaţie. secretul gândirii ţinut "în adâncul şi în ascunsul inimii" . să taci.mai poţi opri şi. Elogiul raţiunii. Administrarea chibzuită a avuţiei ţării trebuie să fie dublată de interesul pentru menţinerea păcii sociale şi pentru câştigarea unui sprijin extern. Neagoe. să nu zici nimic înaintea lor". Neagoe invocă exemplul lui Alexandru Macedon. darnic. Domnul trebuie să nu fie trufaş. nesăturată la mâncare şi băutură. Domnul nu trebuie să arate nici bucurie. dar. această calitate fiind un secret al succesului pentru a se face temut şi iubit în acelaşi timp. şi nimeni să nu te ştie" ce gândeşti (tema gândului ascuns în politică. Machedon: cuvântul adevărat şi stătător. În cazul unei înfrângeri. El condamnă lăcomia. Calităţile politice ale Domnului. privind valoarea cuvântului şi a atitudinii în comunicarea politică. pe baza exemplului oferit de Al. de deliberare proprie. poporul care face prin truda sa bogăţiile. Ideea de judecată. judecata dreaptă şi dărnicia faţă de supuşi. . setea lor de câştig şi de avuţie. adică instituţia politică supremă. şi boieri. grupaţi în partide şi fracţiuni care se concurează în ceea ce priveşte influenţa asupra puterii şi a deciziilor. Mintea judecă ce este util şi binefăcător. să fie viteaz şi ascuţit la minte. Este o prefigurare a unor teme moderne. În istoria românească a existat un permanent conflict între Domn. El recomandă prudenţă şi stăpânire de sine la oamenii cu răspundere politică. "D-zeu ne-a dat minte ca să judecăm noi înşine cele bune " idee fundamentală a noii epoci. spune sfătuitorul. un principe cu idealuri renascentiste de armonie şi pace socială. care vor deschide epoca modernă. să înţeleagă oamenii. Neagoe Basarab militează pentru centralizarea statului şi restrângerea privilegiilor boiereşti. în trepte.. Domnul trebuie să iubească adevărul şi dreptatea. apoi mobilizarea poporului şi a oştirii. este esenţială. dar nu condamnă bucuriile vieţii. al puterii de cunoaştere a omului. Un paragraf asemănător există şi în lucrarea lui Machiavelli (cap. Domnul nu trebuie să reacţioneze sub impulsul momentului. oştire. spre deosebire de Cezar şi Cirus. deoarece "cuvântul iaste ca vântul. să fie senin şi generos. de cântărire a celor de folos. al unui principe condus de o etică înaltă a comunităţii şi de valorile epocii. formulând un principiu cu valoare de referinţă pentru români: să "nu ieşiţi afară din ţara voastră" cu oşti! El elaborează modeului unui domn luminat şi înţelept. . ci să asculte sfaturile celor din jur. autoritatea centrală a statului. În cazul unui conflict armat ("să nu iubiţi răsmeriţele şi războaiele" ).precum Lăpuşneanu). nici întristare sau mânie. Judecata autonomă este mai necesară în plan politic: "Că cel ce va să fie domn aceluia trebuie să aibă minte foarte multă ". nimic nu vei folosi". Apoi.

4 Periodizarea epocii de tranziţie spre cultura modernă După 1600 . "fieştecare după cum îi va fi slujba. convenţional vorbind. . el recomandă principiul "fiecăruia după lucrul său". Ea este dominată acum de tensiunea dintre medieval şi modern. Cantemir a lăsat în urmă o operă vastă. • formularea unor principii fundamentale ale politicii externe româneşti: pacea şi buna înţelegere. În felul acesta el atacă titlurile nobiliare bazate pe avere şi poziţie socială. raţiune care devine un instrument de orientare în viaţă. “epoca umanismului românesc”. precum şi de programul naţional al Şcolii Ardeleane.Este momentul în care ia naştere în Transilvania biserica greco-catolică. luând ca reper de pornire opera lui Neagoe Basarab. . dar şi o deschidere spre orizonturile luministe şi moderne.un reper cronologic ales şi pentru semnificaţia istorică a Unirii realizate de Mihai Viteazul . În această perioadă de tranziţie. Această deschidere este elocventă prin câteva dominante ale concepţei sale: • definirea omului prin raţiune (nu prin credinţă). El ilustrează o concepţie ce nu iese din cadrele religioase şi medievale. ce durează până la 1821. • considerarea meritului personal drept criteriu de apreciere şi promovare socială. dintre credinţă şi raţiune. fără corespondent în virtuţile personale.Este anul în care Neagoe Basarab îşi încheie opera sa monumentală. Poate fi considerat punctul de apogeu al culturii medievale româneşti. act prin care un număr restrâns de preoţi români şi de credincioşi acceptă “unirea” religioasă cu biserica Romei. cuprinsă între 1550 . El formulează cu toată claritatea principiul "omul potrivit la locul potrivit": În răsplătire slujitorilor. epocă ce se cuprinde cronologic perioada dintre anii 1750-1821. • formularea pricipiului etic şi politic al "omului potrivit la locul potrivit". Într-un interval de două secole. care deschid orizonturi spre modernitate. cultura română parcurge o bună parte din fazele tranziţei sale spre modernitate.26 Sub aspect politic este de reţinut că el recomandă acordarea funcţiilor în stat (dregătoriile) după un principiu modern. refuzul de a angaja războaie în afara ţării.Este anul în care moare Dimitrie Cantemir. ce reprezintă o sinteză a umanismului românesc. accentul pus pe conduita raţională. independent de privilegii moştenite sau de preferinţe subiective. din perioada domniilor fanariote în Moldova şi Ţara Românească. Este o perioadă în care elementele vechi interferează cu cele noi. Din acest moment putem vorbi de “Epoca Luminilor” în cultura română. nu după avere şi rang social. • sublinierea rolului pe care îl au interesele ca mobil al acţiunilor umane şi ca motivaţie a unor atitudini politice. • 1700 . Pentru a avea o reprezentare cronologică a acestei schimbări a paradigmelor culturale propunem următoarele repere: • 1521 . reper ce coincide cu primul text în limba română care ni s-a păstrat. Ea este marcată de iniţiativele reformatoare şi de modernizare politică şi culturală. anume după valoarea personală a indivizilor. deschide calea umanimului renascentist în cultura română. Urmează două secole de tranziţie spre cultura modernă. aşa să-i fie şi darul şi cinstea". dar prevesteşte un nou orizont al gândirii sociale şi politice. cultura română a fost dominată de două mari curente spirituale: mişcarea umanistă şi cea luministă.1714 (datele sunt strict orientative) • 1723 . personalitate copleşitoare a epocii noastre de tranziţie spre modernitate. apărarea ţării.cultura română se înscrie în cursa spre modernitate. Semnificaţia opereri lui Neagoe Basarab Neagoe exprimă cadrul mental şi ideologic al vremii sale. Din acest punct începe.

de generaţia care va înfăptui Unirea Principatelor. care vine cu o viziune laică şi pragmatică despre om. 24 dinspre paradigma răsăriteană spre cea occidentală. La 1754 se înfiiţează şcolile româneşti de la Blaj. de inspiraţie liberală şi europeană. trecând de la viziunea tradiţională răsăriteană la paradigma raţionalistă apuseană. Este epoca raţionalismului luminist şi a romantismului revoluţionar. cultura română. pe munca 24 Gorge Călinescu. epoca lui Gheorghe Lazăr. Procesul cultural major constă acum în racordarea elitei intelectuale la spiritul occidental şi în “alunecarea înceată a moravurilor”. În acest interval. cultura română era pregătită spiritual. capacitatea sa de autoperfecţionare culturală şi morală. racordată la mişcările şi tendinţele spirituale din lumea occidentală. Sensul general al mişcării rezidă în redescoperirea antichităţii şi refuzul scolasticii medievale occidentale. punctul de apogeu al epocii noastre moderne. Este o epocă de enorme descoperiri ştiinţifice şi tehnice. şi după ce în veacul fanariot s-au consumat o serie de iniţiative reformatoare. Gh. cu accent pe viaţa practică. Bucureşti. face un salt istoric. 1918 . Este perioada numită şi a “culturii eroică”. de creaţii artistice. epocă de mari proiecte şi iniţiative culturale şi politice. Istoria literaturii române.a. Compendiu. de descoperiri geografice care lărgesc cadrele mentale ale epocii. Performanţele culturii române din perioda interbelică vor confirma vocaţia europenă şi potenţialul creator al spritului româmesc. Perioada interbelică Perioada comunistă Perioada de tranziţie postcomunistă • • • • • • . Ea are interes pentru cunoaşterea naturii. inistituţional şi politic la începutul secolului al XIX-lea să se angajeze pe un traseu consecvent al modernizării şi al sincronizării sale cu spiritul Europei moderne. Urmează epoca marilor intemeietori ai culturii naţionale. iar scopul său este desăvârşirea sa spirituală şi realizarea fericirii în viaţa practică. Este o orientare care glorifică puterea de cunoaştere şi de creaţie a omului. poate fi periodizată în cinci mari perioade: 1821-1850. Epoca modernă. 1968. Interesul pentru om ca individ se leagă de apariţia noilor forţe economice şi sociale.5 Epoca umanismului: 1550 . prin care omul este consacrat la condiţia de valoare supremă pentru om. Este viziunea antropocentrică. p. George Bariţiu ş. burghezia. 38. Are loc o schimbare a mentalităţilor şi a concepţiei asupra lumii. care vor fi focar al Şcolii Ardelene şi al spiritului naţional modern. punând bazele instituţionale şi culturale ale statului român modern. diferită de cea dominantă în perioada medievală. Editura pentru literatură. 1821 .27 • Consecinţele acestui act vor fi excepţionale în plan cultural şi naţional.După un secol de la epoca de strălucire a lui Brâncoveanu şi Dimitre Cantemir. Este perioada de modernizare şi consolidare a culturii române.1716 Umanismul a fost numele care s-a dat iniţial concepţiei care a stat la baza mişcării spirituale a Renaşterii din secolele 14-16. pentru cunoştinţe verificate şi eficace. după ce acţiunea spirituală şi naţională a Şcolii Ardelene a produs efecte substanţiale în plan cultural şi politic. Asachi. care pune în centrul preocupărilor sale omul şi condiţia umană. 1850-1920. după 1821. pentru cunoştinţe aplicabile. În centrul acestei revoluţii culturale stă o nouă concepţie asupra omului. Această transformare spirituală coincide cu etapele prin care spaţiul geopolitic românsec trece din sfera de influenţă răsăriteană în sfera de influenţă a metropole capitaliste occidenateale. .Este anul în care s-a înfăptuit Marea Unire. apărută în perioada Renaşterii şi extinsă în secolele XV-XVI în Europa. Paşoptismul este o mişcare revoluţionară şi culturală amplă. Într-un sens istoric şi filosofic. prin umanism se înţelege o mişcare spirituală amplă. Heliade-Rădulescu. Este perioada “culturii critice”. care să schimbe realităţile. Programul naţional şi cultural va fi continuat şi amplificat de generaţia paşoptistă.

Exponenţii români ai umanismului proveneau din nobilimea nouă. îănvăţăturii. pe competenţă şi hărnicie. • interes pentru problemele sociale. dintre divin şi lumesc. raţiunea şi libertatea de cugetare. ea nu a stârnit nici reacţii frontale de respingere precum în Occident. iar în arta plastică are loc o revoluţie estetică prin Durer. sau au propus imaginii raţionale despre lume alături de cele religioase. Montaigne. Ei pregătesc o nouă viziune ştiinţifică asupra lumii. precum reforma lui Luther (1520) şi războie religioase. Thomas Morus. Shakespeare. au promovat imagini diferite faţă de cele ale bisericii asupra omului şi a istoriei. care se leagă de Epoca Renaşterii. limba literară etc. Ideile directoare ale umanismului european au dobândit un alt înţeles în spaţiul . Idei dominante. De aceea. cea raţionalismului clasic. traduceri. Au căutat o împăcare între cele credinţă şi raţiune.Ortodoxia nu a exercitat un control spiritual foarte sever şi nu a avut o instituţie de cenzură de tipul Inchiziţiei catolice. Tensiunea dintre credinţă şi raţiune. • interes pentru viaţa morală şi practică. În ţările germanice. În ştiinţe umaniste se afirmă Pico dela Mirandola. Boccacio.Instituţiile religioase au fost un puternic punct de sprijin pentru înfiinţarea şcolilor şi a altor forme ale vieţii culturale naţionale: tipărituri. Fiind o religie mai tolerantă. Descoperă cultura antică. • interes pentru cunoaşterea şi interpretarea raţională a naturii şi a istoriei. Catolicismul a cunoscut asfel de mişcări. Umaniştii au deschis noi orizonturi culturale. exponenţii umanismului românesc. Petrarca. istorice şi politice. Este cazul marilor figuri ale bisericii. s-au opus autorităţii absolute a bisercici şi au fisurat astfel blocul dogmelor religioase. Leonadro. întrucât contextul cultural şi bază socială erau diferite. Ele au sprijinit lupta antiotomană şi au adăpostit iniţiativele culturale. diferită faţă de cea veche. Această nouă viziune asupra lumii este exprimată în filosofie şi ştiinţele naturii de Copernic. . • sunt cei dintâi care afirmă răspicat originea latină a poporului român şi a limbii sale. Particularităţi ale umanismului românesc Mişcarea umanistă are la noi anumite particularităţi. Trăsătura fundamentală a umanismului românesc constă în redescoperirea rădăcinilor noastre istorice şi în afirmarea originii latine a limbii şi a poporului român. dar a existat şi ea a avut efecte asupra conştiinţei filosofice a timpului. deşi s-au emancipat de sub tutela gândirii religioase. Trecerea spre epoca moderă este făcută în literatură de Dante. omul şi viaţa practică. impun treptat o altă paradigmă globală. scrieri. dintre religios şi laic. • elogiu adus cunoaşterii. Michelangelo. Rabelais. Particularităţile umanismului românesc derivă şi din următoarele elemente caracteristice ale mediului cultural: . biserică şi puterea politică nu a luat la noi forme radicale. culturii. Cervantes. Rafael. Este o mişcare spirituală bine conturată în Apus. fapt care va declanşa Reforma lui Luther şi afirmarea unui nou spirit (“spiritul capitalist”). Petru Movilă. care sunt totodată şi mari figuri ale culturii naţionale: mitropoliţii Vaarlam. cărţi. această nouă concepţie va intra în conflict cu rigorile şi dogmele catolice. Erasmus. Umaniştii români se caracterizează prin: • preţuirea acordată omului şi creaţiilor sale. natura şi bucuriile vieţii. Calderon de la Barca. dar baza ei orăşenească era limitată. Umaniştii au procedat la laicizarea gândirii şi au dezvoltat o distincţie între cunoaşterea dobândită prin cercetarea faptelor cu ajutorul raţiunii şi convingerile izvorâte din credinţă. Dosoftei. Giordano Bruno. nu s-au detaşat cu totul de religie şi nu au intrat într-un conflict deschis cu ea. Kepler. educaţiei.28 productivă. Ortodoxia nu a cunoscut nici o mişcare de reformă radicală de asemenea amploare. între puterea religioasă şi cea seculară. Campanela. Galileo Galilei. Se extinde în toată Europa.

în anii 1560-1562. lucrare elaborată de călugărul Daniil Panonianul (care a ajuns apoi Mitropolit al Ardealului). O semnificaţie deosebită are introducerea tiparului şi apariţia primelor cărţi tipărite în limba română. • În 1652 s-a tipărit în Ţara Românească. Ulterior. sub denumirea de “Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”. la dreptul de proprietate asupra pământului. cum spune Noica. apoi cele tipărite de diaconul Coresi la Braşov. Umaniştii din lumea occidentală descoperă natura şi omul. când îşi conştientizează necesitatea schimbării. la care se adaugă cronicile scrise Grigore Ureche (1647) şi Miron Costin (1675). Aceste acte de natură juridică . la 1640. din porunca lui Matei Basarab.29 românesc. Reprezentanţii umanismului românesc trebuie apreciaţi în acest cadru. fiind redactate iniţial în limba slavonă. În 1512 funcţiona la Târgovişte prima tiparniţă. raţional. cu litere aduse de la Veneţia. necesitatea “de a ieşi în istorie”. la domeniul dreptului civil şi penal. trebuie menţionate şi scrierile lui Varlaam. a apărut şi dreptul scris. traduceri realizate de umaniştii Udrişte Năsturel şi Milescu Spătaru. precum şi la formele de organizare judecătorească.printre cele dintâi coduri de legi care au fost tipărite în Europa în limba naţională . prima traducere a Vechiului Testament în limba română. Acest secol de mari înfăptuiri culturale se încununează cu tipărirea “Bibliei de la Bucureşti” din 1688. din ordinul domnitorului Vasile Lupu. Primele codificări juridice scrise de pe teritoriul românesc apar în secolele XV şi XVI. sub forma unor “pravile” bisericeşti şi domneşti. religioasă şi politică. un colegiu latin la Iaşi. lucrare întocmită de logofătul Eustratie. opera lui Petru Movilă şi “Psaltirea în versuri” a mitropolitului Dosoftei (1673). scrisă în 1632 în Moldova. ca izvor de drept. pe baza unor izvoare bizantine. cu precădere. Este perioada unor traduceri importante din literatura religioasă şi laică. În limba română. În 1582 apare “Palia de la Orăştie”. Astfel. având în vedere că prin Bizanţ ortodoxia nu a întrerupt legătura cu fondul cultural al antichităţii. Alte centre ale tiparului sunt semnalate în acelaşi veac la Sibiu şi Braşov. politice şi etice sunt cuprinse în savanta lucrare “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Fixată în planul eternităţii fiinţei (Neagoe Basarab). o cale de echilibru între raţiune şi credinţă. cele dintâi documente scrise cu caracter juridic sunt “Pravila aleasă”. la Iaşi. Poziţia umaniştilor români este una moderată. scrisă în 1521. umanist. ca în Apus. Pe măsură ce procesul de centralizare a statelor feudale româneşti a avansat. după secolul al XV-lea. Aceste codificări au avut circulaţie în toate cele trei ţări româneşti.au un conţinut asemănător şi se referă. De aceea. • În 1646 s-a tipărit în Moldova. aceasta . cel dintâi cod de legi în limba română. unde Diaconul Coresi va tipări 17 cărţi în limba română între 1560-1580. în locul celei slavone. O particularitate a gândirii româneşti rezidă în faptul că s-a desprins târziu din corpul sincretic al culturii medievale. încercând o împăcare cu religia. dogmele religioase puteau fi interpretate într-un sens mai lax. intemeiază istoriografia naţională şi racordează spaţiul românesc la curentul renascentist al Europei. Pentru a completa imaginea epocii. Cartea tipărită se răspândeşte astfel în tot spaţiul românesc şi stimulează preocupările intelectuale. “Pravila cea mică” (de la Govora). descoperă raţiunea şi libera cugetare. edictată şi tipărită din porunca lui Matei Basarab. o serie de principii juridice. mai ales în epoca de strălucită afirmare culturală a lui Matei Basarab (1632-1654) şi a lui Vasile Lupu (1634-1653). În mediul spiritual ortodox nu a existat un conflict puternic între raţiune şi credinţă. fac traduceri şi întroduc limba română în biserică. alături de “legea ţării”. În această perioadă se înfiinţează şcoala latină şi greacă de la Târgovişte. codul numit “Îndreptarea legii” (care va purta denumirea de “Pravila cea mare”). gândirea românească trece la un stadiu de criză (prin Cantemir). cînd are loc şi un început de modernizare a instituţiilor politice şi culturale. Introducerea tiparului. în secolul al XVII-lea. la Târgovişte. Umanismul se manifestă în Ţările Române prin activitatea cronicarilor şi a cărturarilor care introduc tiparul. mişcarea umanistă se va consolida. unde făcea corp comun cu reflecţia morală. iar spre sfărşitul secolului se înfiinţează Academia domnească de la Sfântul Sava (1695).

partea I. Întemeiază un liceu evenghelic şi o tipografie la Braşov. în vremea noastră se deosebeşte foarte mult de aceea (romană). Ei se ţin mai de neam şi mai harnici (mai viteji – magis strenuos) decât muntenii.25 Iohannes Honterus (1498-1549) Umanist sas. reprezentată de epoca lui Constantin Brâncoveanu. scrie în latină. Dovada acestui lucru este faptul că au multe în comun (communia) cu limba romană şi se găsesc în acest loc multe monede ale acestui popor. erudit. din Braşov. regent al Ungariei). Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost odinioară romană. Lucrările sale: "Hungaria" (1536). istoric. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor se realizează o strălucită sinteză culturală şi artistică. cancelar. fără îndoială indicii puternice ale vechimii stăpânirii romane pe aici. La 1711 şi 1716 se instaurează domniile fanariote şi evoluţia organică a culturii române este întreruptă. catolică. Alături de aceşti ctitori se află Stolnicul Constantin Cantacuzino. unde a activat în cercurile unitarienilor. lucrări istoricogeografice. adesea au purtat războaie cu regele Poloniei. apărută apoi şi la Braşov. în care a făcut o critică profundă a catolicismului de pe poziţiile reformei lutheriene. Cracovia. scriind în latină. de formaţie occidentală. A scris câteva tratate teologice. În acelaşi timp. arhiepiscop de Stregoniu.. Este adept al concepţiei coperniciene. Reprezentanţi ai umanismului românesc Nicolaus Olahus (1493.. Elegii. cu accente umaniste apăsate. Autor de Satire. Basel. în Elveţia. Editura Politică. contribuind la unificarea limbii şi a consolidarea unităţii culturale. dar şi ale protestanţilor. Interesat de realităţile sociale şi politice. militând pentru libera cugetare. 1967. A fost poet umanist de faimă europeană. elaborează o operă vastă. pe care a 25 Antologia gîndirii româneşti. "Atila" şi "Chronicum". Venit de lângă Dresda. Cunoaşte bine cultura occidentală a timpului. Este cel dintâi autor care afirmă în mod explicit şi argumentat originea latină a poporului român şi a limbii române. în Ţara Românească. A murit la 32 de ani. doborât de ciumă. Se spune că pot să strângă o oaste de patruzeci de mii de oameni şi mai mult. unde îşi publică lucrarea "Elemente de cosmografie". ca unii care sunt colonii romane. alte lucrări literare. aceleaşi obiceiuri şi aceeaşi religie ca şi muntenii. De mai multe ori s-au lepădat de regele Ungariei. aceste date esenţiale au devenit cunoscute în mediile apusene. A fost un spirit renascentist. precum şi unitatea românilor din cele trei provincii istorice. în Moldova se afirmă personalitatea lui Dimitrie Cantemir.30 fiind cartea cu cea mai largă răspândire în tot spaţiul românesc. (. Antim Ivireanu şi Ion Neculce. unde publică manuale didactice şi multe cărţi. Dezvoltă o concepţie critică faţă de dogmele catolicismului.) Valahii sunt încredinţaţi (traduntur) că sunt colonii romane. teolog. Caii lor sunt neîntrecuţi. pe care o cunoaşte. Prin scrierile sale. a trăit în Moldova şi Transilvania (la Braşov. la Sibiu -1568) Umanist de notorietate europeană. din lucrarea sa “Hungaria”: “Moldovenii au aceeaşi limbă. Iată un text edificator. care-l elogiază. Ioannes Sommerus (1542-1574) A înfiinţat Şcoala latină de la Cotnari (sub protecţia lui Despot-Vodă). episcop. A avut o poziţie înaltă în ierarhia politică a regatului Ungariei: consilier. “Rudimenta Cosmographica”. explicând fenomenele istorice prin cauze naturale. 21. având studii la Cracovia. A susţinut unitatea poporului român. Bistriţa şi Cluj). Bucureşti. afirmându-se ca scriitor. pag. fiind în corespondenţă cu Erasmus de Rotterdam. dar multe din vorbele lor pot fi înţelese de latini. se deosebesc puţin doar la îmbrăcăminte. . cu activitate ştiinţifică şi pedagogică. Studii la Viena.

. măcară că de la Rîm ne tragem şi cu alte lor cuvinte ni-s amestecate.. a călătorit în Orient. din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la rîmleni. de niminiea nu o cumpără. 41. în care vorbeşte depre obieciurile poporului român. "Despre raţiunea dominantă". de mai multu-i ţara lăţită de români decât de unguri. de unde sunt şi de seminţie.. intitulat “ Viaţa lumii” (1672). Formula lui după care " de la Râm ne tragem" va face carieră în istoria românească. el este cel care a condus mişcarea culturală din epocă şi a tipărit multe cărţi... istoria viid văzută ca o disciplină fundamentală. de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământ. cele ce zicem latină. Ieste ţara Ardealului plină de toată hrana câtă trebuieşte vieţii omeneşti. Urmărind textul predosloviei la lucrarea "De neamul moldovenilor. El a afirmat originea romană şi unitatea poporului român. afîrmând că trecem mereu prin "cumplite vremi". Inaugrează istoriografia naţională. să sparie gândul. “Ajişderea şi limba noastră din multe limbi ieste adunată şi ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejuri.1636-1708 . găina ei zic galena. text nerecunoscut de biserică. El sesizează situaţia geopolitică nefericită a Moldovei. Costin a creat primul poem filosofic în limba română. Scriitor la nivelul timpului său. ei zic panis. Primul mare cronicar. dar preţuit de Erasmus din Rotterdam. de la un loc sunt cu moldovenii şi toţi de la Rîm să trag. deschizător de drumuri. carte ce constituie un valoros izvor de informaţii istorice. de care fac mied. ce şi saşi peste samă de mulţi şi români peste tot locul. din ce ţară au ieşit strămoşii lor " ne dăm seama de programul cultural pe care-l preconiza Costin şi de inaltul sentiment de răspundere naţională ce-l avea. Să înceapă osteneala aceasta după atâta veci de la descălecatul ţărilor cel dintâi de Traian împăratul Rîmului. noster.erudit şi mare umanist. A lăsa 26 Antologia. că de ne-am socoti pre amăruntul toate cuvintele le-am înţelege. fămeia. (. Grigore Ureche . pîine. al nostru. aşa de bun”. nimărui nu-i lipseşte. a tradus o bună parte din Biblia de la Bucureşti. A scris poemul “Zlatna”. ca “magistra vitae”. Cumnat al lui Matei Basarab. 26 Miron Costin . muierea. ci şi în plan educativ şi literar. şi altile multe din limba latinească. imaginile false răspândite de aceştia despre originea poporului român. Letopiseţul său este un prim monumant al scrisului românesc şi al istoriei noastre. latinitatea limbii române. părinte. şi până astăzi. in latină. carne ei zic caro. între 1621-1622 ca profesor la Alba Iulia. mulier. Continuă letopiseţul lui Ureche. unde a asimilat o vastă cultură umanistă.) Rumânii. pag.) În ţara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri.31 răspândiit-o. A scris şi o lucrare: “Viaţa lui Despot-Vodă.. multă vreme la cumpăn au stătut sufletul nostru. (.1590-1647. Costin are o reprezentare nouă cu privire la însemnătatea istoriei şi a literaturii. români. a scrie. a activat în Transilvania. este un umanist cu o întinsă cultură clasică. ca expresii ale conştiinţei naţionale.) (. Martin Opitz. vin pretutinderea. Este îndemnat să scrie văzând neştiinţa românilor despre istoria lor. că pâine peste samă rodeşte multă. pregătit în universităţile latine din Polonia. nu doar în planul istoriografiei. Udirşte Năsturel . ca şi Ureche. ci tuturora prisoseşte. miere multă şi bună. că ţara este aşezată "în calea tuturor răutăţilor". intercalând şi un text atribuit lui Josphus Flavius.. voievodul moldovenilor”. “Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenesc şi muntenesc şi câţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume. Este un cărturar cu vederi largi. publictă la 1688.1633-1691. 40.1596-1657. Cum se spune şi la predosloviia letopiseţului celui moldovenesc venind şi discălicând. El formulează clar necesitatea unei culturii naţionale. femina. domnitorul Ţării Româneşti. fiind conştient de importanţa pe care o are imaginea identitară promovată prin scrierile epocii. câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu. combătând “basnele” unor “scriitori străini”. Inaugurează astfel cercetarea critică a izvoarelor. cu câteva sute de ani peste mie trecute. pater. A tradus din latină în slavonă “Imitatio christi” (1647) şi din slavonă în româneşte romanul hagigrafic “Varlaam şi Ioasaf” (1649) Nicolae Milescu Spătaru .

moldovean şi muntean. după aceste cumplite vremi anilor noştri. cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori.). Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.ns. ceea ce dovedeşte că el opera cu un concept nou în mentalitatea epocii. cine au lăcuit mai înainte de noi pe acest pământ şi supt ce nume. un mare erudit. călătorind mult în Europa şi asimilând ideiile epocii. Ce nu petrece lumea şi-n ce nu-i cădere? Spuma mării şi nor supt cer trecători. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii şi mai mult cumplite. afirmând că formele sociale trec prin trei faze . că toţi un neam şi o dată descălicaţi sunt. Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti. visuri şi părere. iară nu întrebăm: «ştii moldoveneşte?»“. hotarele ei păn-unde au fost întâi. măcară că ne răspundem acum moldoveni. iniţiator al multor reforme culturale. să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă. Ce e în lume să nu aibă nume muritor?” Stolnicul Constantin Cantacuzino . făcând din ea o lege generală de evoluţia a întregii realităţi. Extinde această idee. iară acela carile ieste vechi nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. dintre care. uimindu-şi contemporanii prin vastitatea cunoştinţelor sale. după sutele de ani cum să vor putea şti poveştile adevărate de atâtea veacuri? Răspuns: lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti. cinstite. de filosofie a istoriei. A fost “eminenţa cenuşie” a epocii brâncoveneşti. Antologia. Trece veacul desfrînat. el elaborează o teorie a evoluţiei istorice. trec ani cu roată. lume înşelătoare. Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi în sine cu vreme. conceptul de evoluţie. Pe lângă fondul de idei al cronicarilor. pe lângă alte trebi. în ce parte de lume ieste Moldova. dacă va nevoi omul.) Puternicul Dumnezeu. la el distingem preocupări teoretice. Cele ce trec nu mai vin.. să-ţi dăruiască. 27 Versuri din “Viaţa lumii”: “A lumii cînt cu jale cumplită viiaţa. posesor şi al unei faimoase biblioteci. pp.1650-1716. 48-49. ce «ştii româneşte?»“. Biruit-au gândul să mă apuc de această trudă. Trec zilele ca umbra.32 iarăşi nescris. Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte. Fum şi umbră sînt toate. scrisoarea. să scoţ lumii la vedere felul neamului (subl.apariţie. nestatornicie a lucrurilor. scot la ştirea tuturor cari vor vrea să ştie neamul ţărilor acestora. cu veacuri. iubite cetitorule. ca umbra de vară. (. cândva şi mai slobode veacuri.. între care.. 27 De neamul moldovenilor. apogeu şi decădere. lume hicleană. . nici să-ntorc iară. cum s-au pomenit mai sus.. ce limbă ţin şi până acum. ieste inimii durere. Studiile şi le-a făcut la Padova. Fug vremile ca umbra şi nici o poartă A le opri nu poate. supt ce nume au fost întâi la descălecatul lor şi de când s-au osebit şi au luat numele cest de acum. din ce izvor şi seminţie sunt lăcuitorii ţării noastre. cu primenele au şi dobândesc şi alte numere. Este o personalitate impunătoare a culturii române. cum ieste şi aţa Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare O. Cum vedem că.. Astfel. că nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbava decât cetitul cărţilor. înţeles ca schimbare. cele trecute cu multe veacuri va putea şti şi oblici. Cu griji şi primejdii. Zice-va neştene: prea târziu iaste. de unde sunt veniţi strămoşii lor pre aceste locuri.

o sinteză între umanismul popular şi umanismul renascentist. câte monarhii au fost. ci şi avuţii se pierd. ca centru spiritual de care aparţineau.. adică modul în care se văd ei înşişi. şi toate ca acestea. adicăte urcarea. alta făcându-se şi crescând. că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură.) Însă rumânii înţeleg nu numai ceştia de aci.. ideea originii romane şi a unităţii poporului român. Au tradus cărţi religioase. ci şi a Romei. cât unele nici nu mai ştiu şi nici să mai pomenesc. şi împărăţii se mută şi să strămută.(. ci şi din Ardeal. A scris o savantă “Istorie a Ţării Româneşti” şi a întocmit o hartă a acestei ţări. dar şi în lucrările de reflecţie politică. Ce dară pe aceşti. cum îi zic şi-l zugrăvesc. morală sau filosofică. Susţine şi teza egalităţii naturale a oamenilor. fapt relevant pentru nivelul pe care-l atinsese conştiinţa naţională în pragul intrării românilor în epoca modernă. suntem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi în bărbăţie. conduită raţională. El pune în antiteză educaţia cu “barbaria”. fără să respecte regulile şi "legile". ca şi la Miron Costin şi Dimitrie Cantemir un relief deosebit. şi moldovenii şi toţi câţi şi într-altă parte să află şi au această limbă. adeverindu-ne din mai aleşii şi mai adevăriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace. Este mediul spiritual în care s-a format conştiinţa de sine a poporului român. care din mici începături şi necunoscute.. iară tot unii sunt. apud. tot romani îi ţinem. 28 Istoria Ţării Româneşti. Din examenul acestei perioade culturale putem vedea care era nivelul de elaborare a conţtiinţei naţionale. ştiinţă asupra naturii şi ştiinţă de carte. . fără a-i găsi echivalent românesc. care încă şi mai neaoşi sunt. acela de civilizaţie. desosebindu-se de alţii. Şi iară una stricându-se şi pierind.. (. dominat de instincte. Au susţinut. din care Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval. precum cetim şi semnele aievea. iar noi. Prin toate actele şi operele culturale din secolele 16 şi 17.33 De asemenea.28 Semnificaţia mişcării umaniste în cultura română Cronicarii şi personalităţile de vârf ale culturii române din veacul al XVII-lea realizat un salt spre modernitate. alţii găsind. măcară fie şi cevaşi osebită în nişte cuvinte din amestecarea altor limbi. naţiunea română şi-a dobândit conştiinţa de sine. cum le zic ei. unii pierzând. pe filieră poloneză. dar şi de altă factură. Antologia. Ei descoperă. cum zic. fiind astfel şi un precursor al ideilor iluministe. românii au păstrat nu numai amintirea imperiului. cum s-au zis mai sus. în literatura populară sau cultă. educaţie. Zicându-şi “români”. starea şi pogorârea. Ideea unităţii naţionale dobândeşte la el. ideile şi orientările culturii occidentale. latinitatea limbii noastre.) Aşa dară şi în cele politice pricepem şi cunoaştem că nu-s stătătoare nici unele. de noii veniţi în spaţiul lor. au cum le zic alţii adaugerea. la alţii nemerind. conştiinţa identităţii sale istorice şi spirituale. el opera cu un alt concept important. Contribuţia lor este esenţială pentru formarea conştiinţei naţionale şi introducerea unor noi forme de expresie culturală. de la unii fugind. tipărită la Padova în 1700. că valahii. starea şi plecarea”. dupre ce de tot l-au spus şi l-au pierdut. care era proiecţia autoidentitară a românilor. “Iară noi într-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni. vedem toate şi cunoaştem de când este lumea câte domnii şi crăii. pe care o înţelegea ca învăţătură. ţinem şi credem.. orbul noroc.. şi domnii să strică. rumânii. de ceilalţi. cu instrumentele vremii lor. vorbind de felul de a fi al "varavarului". la câtă micşorare şi la câtă surpare şi stingere au sosit. contribuind substanţial la formarea limbii literare. pp 60-61. necesitatea dezvoltării noastre în acord cu ideile veacului şi cu datele noastre etnopsihoilogice.) Însă este a se mai şti că toate lucrurile câte sunt în lume au şi aceste trei stepene dupre ce să fac. (. la câtă mărire şi putere au venit şi apoi dintr-atâta de mari.

desfăşurată la alt nivel decât predecesorii. unguri. intră în polemică directă cu toţi falsificatorii de istorie şi de imagine asupra românilor. Domn al Moldovei între 1710-1711. dar. la moşia de la Dumitrovka. El are o altă argumentaţie teoretică şi istorică. introdus de Simion Dascălul. “ştiinţe şi arte frumoase” etc. Când cronica lui Grigore Ureche a fost alterată de Simion Dascălul. Cantemir şi întreaga Şcoală Ardeleană. . în plan filosofic. Cantemir este unul dintre cei mai mari erudiţi şi învăţaţi ai neamului românesc. Din textele pe care ni le-au lăsat vedem că românii s-au denumit pe ei înşişi români. care. De la «românii tâlhari» la «Deşteaptă-te române». A trăit mulţi ani la Constantinopol. dar şi în limba latină. 1998. în calitate de capuchehaie (ambasador al domnitorului Moldovei). Conform acestei “adaus”. în afară de ideea originii romane (ca origine comună şi sursă nobilă de legitimare). Semnificaţia negativă a acestui insert istoriografic nu a scăpat cărturarilor umanişti. a trecerii timpului şi a nestatorniciei lucrurilor. Bucureşti. Este un cărturar de cel mai înalt nivel. Editura INI. recunoscut de cercurile occidentale. unde trăieşte până la sfârşitul vieţii. El reia polemica identitară şi. Când au apărut românii în Ardeal. începând cu Miron Costin. îi scoate pe tătari din Ardeal. pentru ai săi. românii s-ar trage dintr-un grup de “tâlhari” din temniţele Romei. Este lupta cu “basna”. filosof. Lupta cu “basnele” şi formarea conştiinţei naţionale Conştiinţa identităţii naţionale este elementul funamental al acestor căturari. odată cu invazia tătarilor şi sunt prezentaţi ca nişte “răufăcători”. acest fapt va provoca o reacţie extrem de viguroasă la Miron Costin şi la alţii. Este “basna” cu care se luptă istoriografia română modernă. de aici obsesia de a afirma valorile autentice prin care trebuie cunoscuţi românii în alte spaţii culturale. elaborată în doar 50 de ani de viaţă (1673-1723) Dimitre Cantemir deschde seria personalităţilor encilopedice în cultura română. craiul unguresc îi aşează pe români în Maramureş. orientalist.6 Dimitrie Cantemir Autor al unei opere extraordinare. El numeşte şi motivaţia geopolitică a acestora. lângă 29 Vezi studiul lui Mihai Ungheanu. Această conştiinţă naţională se exprimă şi prin reacţia la deformările pe care le suferă imaginea românilor în textele epocii. după o cronică maghiară. pentru clasa intelectuală a Europei. 29 Cronicarii vor intra într-o campanie de recucerire a adevărului istoric şi de reabilitare a imaginii românilor. păstrând amintirea locului de origine. bătălie ce va continua multă vreme în cultura română. precum şi prestigiul său de savant. “nu avem şcoli”. care au fost daţi în subordinea craiului unguresc.). literar şi istoric. studiind la Academia Patriarhiei Ortodoxe. potrivit acestei legende? În sec. precum au alte popoare din jur”.34 Românii dobândesc în sec. acumulată din spaţii culturale vaste. cu scopuri defăimătoare. Istoria culturii române moderne este clădită în bună măsură pe respingerea “basnelor” care nea desfigurat imaginea. Iată continuitatea culturii române şi a temelor sale majore. scriitor. om politic. asociată cu ideea vremelniciei. iar după pierderea bătăliei de la Stănileşti îl urmează pe ţarul Petru cel Mare în Rusia. Această durere ia forma fatalismului istoric. accentuând asupra lucrurilor care ne “lipsesc” (mesajul lor era: “nu avem istorii. Poliglot. prin care îşi legitimează acum identitatea. XVI-XVII au o conştiinţă accentuată a identităţii lor. nu avem “învăţătură”. cu o imagine deformată. La toţi întâlnim o lamentaţie istorică pentru situaţia de “decădere” în care se afla poporului român. românii trăiesc “risipiţi” în cele trei ţării. în vol. de la slavi. El scrie în româneşte. De aici preocupările intense privind identitatea. Cantemir pune la bătaie pentru a combate “basnele” imensa lui ştiinţă de carte. care va exploatată masiv de istoriografia maghiară. lărgind sfera referinţelor. de unde ei vor întemeia apoi Moldova. cu ajutorul lor. pp 47-80. După acest eveniment. germani etc. . Memorie socială şi identitate naţională. Este o proiecţie identitară negativă asupra românilor. sincronizat cu dispozitivul intelectual al Europei culte. intelectualii de elită ai acestei perioade (cronicarii şi Cantermir) construiesc o conştiinţă negativă. al XIII-lea. istoric.

1701. alături de care există şi cunoaşterea raţională a faptelor. va fi ales membru al Academiei de ştiinţe din Berlin (1714). pe tema luptei între materie şi spirit. de la cucerirea romană până în zilele sale. un compediu inspirat de surse apusene şi antice. (Imaginea de nezugrăvit a ştiinţei sacre). Ea a fost tradusă în greceşte de Ieremia Cacavela. credinţe sociale. Într-o manieră comparativă.1705. cu preocupări intelectuale vaste. cultură. cu argumentele pe care Cantemir le avea la dispoziţie. scrisă la îndemnul Academiei din Berlin. Iorga şi Mircea Eliade. neterminată.35 Moscova. un cărturar de factură enciclopedică. Cantemir semnifică momentul de apogeu al mişcării noastre umaniste. Este cea mai erudită lucrare a lui Cantemir. Este o lucrare de metafizică. Materia este alcătuită din particule. analiza tuturor componentelor societăţii . nu local. o personalitate de sinteză a culturii române în pragul trecerii spre modernitate. Înainte de Montesquieu. Izvorul cunoaşterii este revelaţia divină. un roman cu o construcţie savantă. Lucrarea. fiind foarte preţuită. care atestă nivelul atins de limba literară şi de cultura română în pragul “Epocii Luminilor”. scris în limba română. Cartea a fost tradusă în arabă în 1705 şi a circulat în tot orientul arab. Este o lucrare sub formă de manual. religioase. intrigile. Deşărtăciunea vieţii consumate în plăceri este pusă în cumpănă cu un ideal spiritual şi moral. elegiacă. Logica . elaborată pe baza unui vast material informativ. care înfăţişează sub formă alegorică lupta dintre ţara patrupedelor (ţara Leului. A fost principalul document de informare al Occidentului asupra istroiei turceşti." este aici parodiată şi respinsă. instituţii militare.viaţă politică. lucrare scrisă între anii 1717-1723. sub formă de dialog şi dezbatere. Muntenia) şi ţara peştilor (Imperiul Otoman). aroganţa domnilor etc. Cantemir se înfăţişează pe sine sub figura fabuloasă a Inorogului. morală. a predestinării. problema liberului arbitru. fiind şi deschizător de drumuri pentru epoca modernă. mentalităţi. Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor. istorică şi etnologică. . susţine originea romanică a poporului român şi a limbii sale. Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul. satirizează imperiul otoman. este prima operă cu conţinut filosofic şi etic scrisă în româneşte (1695). ocupaţii sociale etc. în care autorul satirizează lăcomia “animalelor mari”. “cetatea lăcomiei”. A fost tipărită în engleză în 1735. profesorul lui de filosofie antică. Este un eseu filozofic. 1700. Opera sa cuprinde scrieri de factură filosofică. în franceză 1743. Este capodopera literară a lui Cantermir. sub influenţa gânditorilor creştini şi a celor antici. Dezvoltă o temă cunoscută a moralei creştine şi stoice. vrajba politică. Autorul avea ambiţia de a elabora o istorie a românilor din toate provinciile. Cantemir face saltul de la consemnarea faptelor la o istorie scrisă în spirit modern (metodă critică de comparare a izvoarelor.. Istoria ieroglifică . pe care a încercat să o sistematizeze în "Sacrosancte. literară. Cantemir plasează istoria românilor într-un context universal. Cantemir anunţă încă din titlu ideea evoluţiei ciclice al imperiilor. Moldova). continuitatea sa pe teritoriul vechii Dacii. sub forma unei controverse în care ideea cumpătării şi a înţelepciuni este contrapusă concepţiei laic-hedoniste. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. Cantemir abordează teoria cunoaşterii. În această carte Cantemir face şi o necruţătoare critică a marii boierimi. amestecând teologia cu ştiinţele naturii.C. Hasdeu. respectiv lupta dintre Inorog (D. în germană în 1745. numite de Cantemir arhei. asupra soartei omului pe pământ. ce poate fi recunoscut apoi în activitatea lui Heliade Rădulescu. de o valoare literară deosebită. dar şi a lui Jan Baptist Van Helmont.). Cartea cuprinde şi pagini de meditaţie filosofică. administrative. Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae este scrisă de Cantemir între anii 1714-1716. Sub această influenţă.) şi Corb (Brâncoveanu). Filosofia scolastică. ţara Păsărilor (ţara Vulturului. El inaugurează un stil monumental în cultura română. Recunoscut şi apreciat ca savant.. modernă. un teozof şi medic flamand (1577-1644) care sintetiza tendinţele contradictorii ale epocii. între trup şi suflet. făcând din Cantemir un autor de renume european. a înţelepciunii cu lumea. El este o personalitate de tip renascentist. “Istoria ieroglifică” este o creaţie originală. Soluţia pe care o întrevede autorul este împăcarea sufletului cu trupul. Este şi un pamflet politic.

El consideră că putem vorbi de două tipuri de existenţă. Că ştiinţa înţelepciunii nu în scaunele trufaşe şi înalte. Alături de detrminismul divin. Se situează pe poziţia unui raţionalism moderat. altele să învie şi simbathiia şi antipahiia dintr-însele să nu lipsască (. de două abordări ale lumii şi de două determinisme. Mai mult. (.. acolo nici o ascultare a supuşilor trebuitoare nu ieste. dar construieşte o viziune deterministă şi raţionalistă asupra naturii şi societăţii. iară săracul înţelept denafara pragurilor. iară nu în bună socoteală şi dreptate să sprijineşte. În “Sacrosancte” respinge teoria neoaristotelică a dublui adevăr. iară nu cel surd.) Că sfatul carile poate da săracul învăţat şi înţelept toţi împăraţii nebuni şi neispitiţi nu-l pot nemeri. fără a respinge dogmele religioase prin examen raţional. Lucrarea Monarhiarum physica examinatio (1714) este o schiţă de filosofie a istoriei.. cu o cunoaştere prin revelaţie. Raţionalismul moderat.. Texte din “Istoira ieroglifică” “Că precum toată ştiinţa din povaţa simţirilor să află. împăcarea dintre raţiune şi credinţă. elaborează teze şi "legi" ale evoluţiei universale. acceptă teoria dublului adevăr şi părăseşte ideea unei ştiinţe sacre unitare. acest tip de cunoaştere fiind bazat pe experienţă şi pe demonstraţia raţională. (. care poate doar explicita înţelesurile dogmelor: Cantemir nu merge până la ideea de a susţine autonomia şi suveranitatea raţiunii.) Evoluţia spre o concepţie naturalistă-deterministă. ce în capetele plecate şi învăţate lăcuieşte. orientalistică.) Căci semnul înţelepciunii ieste ca din cele vădzute sau audzite cele nevădzute şi neaudzite a adulmăca. avem un determinism natural pentru cele lumeşti. teologie/filosofie. alege frumuseţea şi dulceaţa viersului... Dogmele nu sunt accesibile raţiunii umane. Cantemir este un gânditor contradictoriu. dar are ca dominante spiritul raţionalist şi preluarea filoanelor neoaristotelice ale filosofiei bizantine. scrisă iniţial în latină. apoi tradusă în rusă în 1722... şi argumenturile arătării de faţă mai tari sunt decât toate chitelele ( chibzuielile) (. şi când unele mor. de a o opune frontal credinţei.. În metafizică şi teologie avem de a face cu credinţe. Cantemir se situează la nivelul ştiinţei occidentale din vremea sa. (.) Căci experienţia şi ispita (încercarea) lucrului mai adevărată poate fi decât toată socoteala minţii. Concepţia filosofică a lui Cantemir. El separă domeniile: D-zeu/natură.este o altă lucrare de erudiţie a lui Cantemir. şi cel cu urechi. etnografie. religie/ştiinţe ale naturii.) Că des şi de multe ori la muritori să vede puternicul nebun în fruntea sfaturilor. Cantemir nu se detaşează de viziunea creaţionistă.. Această nouă viziune apare în “Istoria ieroglifică” şi în “Monarchiarum”. "Cercetarea fizică a monarhiilor" este o lucrare de filosofie politică proiectată pe fundalul unei filosofii a istoriei. Manuscrisul lucrării a fost descoperit în 1950. ce cel cu ochi giudecă de văpsele. toată lumea ştie. Astfel. (. Afirmă răspicat necesitatea de a elabora istoria ca disciplină sub semnul obiectivităţii ştiinţifice. Apoi. în spiritul raţionalismului ortodox.) Că unde pravila în silă şi în tărie.. şi viitoarele din cele trecute a giudeca. precum este teza “creşterii şi descreşterii".. spre deosebire de cele întâmplătoare.. că lucurile derivate din acţiunea acestor legi.. Cantemir vrea să împace domeniile.. căci nu orbul. de două tipuri de cunoaştere. (.) Că din fire cele supt lună aşe s-au orânduit. sub înfluenţa gânditorilor arabi Averoes şi Avicena. El susţine ideea că lumea este guvernată de legi. Este precursor în istorie. filosofia istoriei. În ştiinţă şi filosofie avem o cunoaştere prin simţuri şi o cunoaştere raţională a faptelor naturale.36 Sistema religiei mahomedane . necesitatea istoriei ca formă de cunoaştere a trecutului şi ca factor modelator al conştiinţei naţionale. susţinută de Teofil Coridaleu. ca unele după altele să urmedze. literatură. pot fi prevăzute şi explicate. prin care .

dar apoi natura se conduce după legile ei proprii. la Platon. Este primul studiu de etnografie şi etnopsihologie aplicat asupra poporului român. Partea politică: tratează despre organizarea politică şi administrativă. care trec prin trei stadii. Criteriile sociale şi istorice sunt amestecate cu percepţii şi interese subiective. Înfăţişează obieceiurile aparţinând păturii conducătoare. marii boierimi şi protocolul de la curţii domneşti. ALte traduceri. Cantemir elaborează teoria unei evoluţii ciclice a fenomenelor naturale. Poziţia sa este apropiată de concepţiile deiste: D-zeu crează natura. Descriptio Moldaviae . Face o primă hartă a Moldovei. Această ordine legică nu poate fi încălcată nici de natură. relief. cu cele "trei stepene". organizarea armatei. alte date etnografice şi de cultură populară. la apogeu. aplicând istoriei categoriile naturfilosofiei. apoi spre vest. “Descrierea Moldovei” este o capodoperă a literaturii noastre istorice şi politice. făcută de Vasile Vârnav. Treptele evoluţiei se înscriu într-o mişcare în cerc. care solicită două forme de cunoaştere. fiind un "avorton". Scrisă în latină. alegerea domnului şi puterea sa. parcurgând un traseu de la răsărit la sud. stadiile următoare. El insistă asupra ideii de ordine şi de lege a naturii. teză de nuanţă finalistă. În această lucrare găsim două ideii ce ni-l arată pe Cantemir racordat la concepţiile filosofice ale epocii: ideea unei ordini necesare a naturii şi ideea că această ordine este raţională şi inteligibilă pentru raţiunea umană. Toată teoria are o finalitatea politică: lipsa de legitimitate ontologică şi naturală a imperiului otoman care trebuie eliminat. bogăţii. sub influenţa noilor ştiinţe ale naturii. accidente. Cele trei trepte universale apar şi în filosofia antică. pentru a se împlini în monarhia nordică a lui Petru cel Mare. Lucrarea este şi una de critică socială. Gândirea sa evoluează de la interpretările teologice spre abordările deterministe. politici. Cantemir realizează o imagine globală şi extrem de documentată asupra Moldovei. Schema medievală după care ar exista patru monarhii universale este interpretată “raţional” de Cantemir. Ideea valoroasă este aceea că monarhiile sunt fenomene istorice naturale. ducerea războiului. obieciuri de nuntă şi înmormântare. deci şi a celor istorice. de "ideea". o lucrare de sociologie politică. În această situaţie se află " groaznicul imperiu al otomanilor". Polybios. la înscăunarea domnului. Partea geografică. Dacă în această ordine apar întâmplări. Prima traducere în româneşte apare în 1825. iar ciclurile de dezvoltare au şi o expresie geografică. D-zeu şi natura sunt două realităţi ontologice diferite. în succesiunea poziţiei mondiale a monarhiilor. hotare. 2. potrivit "filosofiei fizice". ape. de angajare personală în scopuri înalt pedagogice. abateri. Ele au o mişcare sub forma unei roţi. Cartea cuprinde trei părţi: 1. atitudine prin care Cantemir apare drept un reformator social. Este o lucrare scrisă la cererea Academiei din Berlin. este tradusă în germană abia în 1769. de "planul naturii". fenomene care încalcă legea şi ordinea naturii. pe care natura nu o încalcă niciodată. urmând acum ridicarea celei de nord. la Vico şi Stolnicul Cantacuzino. Era menită să furnizeze lumii occidentale informaţii despre români şi despre Moldova. Natural şi raţional sunt termeni sinonimi în textul lui Cantemir. istoria Moldovei. prin deducţie raţională. culturali etc. vorbind de o "ordine naturală neîntreruptă". de care "legea naturii se înfioară". ele produc monstruozităţi. deci pot fi cunoscute pe cale raţională. Este o concepţie deterministă. religioşi. vecini. istorici. aşezare geografică. spre neoaristotelism şi raţionalism. Oferă imaginea unei Moldove binecuvântate de D-zeu cu toate darurile şi frumuseţile naturii. un monstru istoric. Cantemir . Găsim în acest text o atitudine critică faţă de organizarea politică a timpului său. Guţu. în care autorul corelează politicul cu alte domenii ale socialului.1716. Cunoaşterea începuturilor este esenţială şi din ea se pot cunoaşte. la descreştere. denumirea Moldovei. relaţiile cu boierimea. explicând evoluţia acestu stat printr-o multitudine de factori sociali. Petre Pandrea şi Gh. Cantemir vorbeşte de "ordinea prevăzătoare a naturii". am spune azi.37 interpretează istoria imperiului otoman şi istoria Moldovei. organizare militară. faună. de la apariţie. apoi în 1872 apare o nouă traducere a lui Alexandru Papiu Ilarian şi Iosif Hodoş. Cantemir elaborează o viziune deterministă asupra istoriei. Pecetea raţionalismului modern este evidentă. oraşe.

Este o lucrare în care se îmbină magistral două calităţi ale autorului: spiritul ştiinţific şi înzestrarea literară. ci una bazată pe legi. obiceiuri calendaristice. zânele. El vrea să justifice necesitatea unei schimbări şi să impresioneze cititorul occidental. Contrariază faptul că autorul face mai degrabă un portret negativ al moldovenilor. toleranţa sub aspect religios şi lipsa fanatismului religios. Tendinţa marii boierimi de a concura puterea domnească îi face să apeleze la Poartă pentru influenţă. dovedind acuta conştiinţă critică şi nefericită a autorului. 3. continuitatea sa istorică pe tot teritoriul Daciei. Susţine cu argumente istorice şi lingvistice latinitatea limbii şi originea romană a poporului român. Cantemir cultivă imaginea prinţului luminat şi critică tirania. Tema dominantă a cărţii este tocmai starea jalnică a Moldovei. cea "dreaptă" şi "ospeţia" -. în pofida sărăciei lor. dacă se limitează puterea boierilor şi se crează un stat autoritar şi centralizat sub puterea unui monarh luminat. în afară de “credinţa cea adevărată şi de ospeţie nu găsim prea lesne ceva ce am putea lăuda”. descrie dansul popular. Vorbind de dregătorii care îşi însuşesc . El semnealează.). folclor legat de obiceiuri şi folclorul muzical. dar dense. să obţină un sprijin în lupta ei antiotomană. la trecutul exemplar. ursitoarele. Biserica trebuie şi ea subordonată faţă de stat. antiboierească. Pentru el. descântecul.pe lângă "credinţa cea adevărată". afirmând că. trebuie reînălţată. La fel se explică şi speranţele sale în Ţar pentru dezrobirea popoarelor creştine din sub jugul turcesc. Cel mai contradictoriu capitol este cel referitor la "năravurile moldovenilor". El consideră că trăsătura lor fundamentală este lipsa de măsură. Putem constata o filiaţie cu unele ideii din “Învăţăturile” lui Neagoe. biserică. paparudele. dacă se înlătură jugul otoman. monarhia este singura formă legitimă de guvernământ. El este adeptul unui stat centralizat. Domnitorii slabi şi fără autoritate. Imaginea românilor în opera lui Cantemir. farmecul etc. cu grijă de a alterna luminile şi umbrele. De asemenea. ca atributele pozitive . sub forma unei monarhii ereditare în Moldova. de a respecta adevărul şi de a nu se îndepărta de dovezile empirice. sub sceptrul domnitorului. • trecutul exemplar şi prezentul decăzut. drăgaica. este susţinută cu raţionamentul că Moldova a fost puternică atunci când a avut o monarhie autoritară şi ereditară. Cauza rezidă în necurmatele lupte interne şi în obiceiul de a cumpăra tronul prin daruri şi peşcheşuri uriaşe de către boieri. Imaginea sa aupra Moldovei este construită prin contrast cu epoca lui Ştefan cel Mare: ţara a ajuns "în scădere". Cantemir operează cu două antiteze. Ţara a fost pustiită de turci şi adusă la ruină economică. Partea referitoare la religie. Avea şi un interes personal pentru a impune această succesiune familiei sale. consemnează legende. Dar nu dorea o domnie tiranică. iar boierii au fost cei care au produs anarhie şi instabilitate. cu interesele lor înguste. Sărăcirea şi decăderea ţăranilor exprimă decăderea ţării. scriere. pentru scoaterea domniei de sub puterea marii boierimi. trebuie recucerită independenţa ei etc. tradiţii din vechime. din vremea Muşatinilor. dorind să creeze un curent de simpatie pentru Moldova. ce vor reveni adesea sub pana celor care au interpretat fenomenul românesc: • bogăţia şi frumuseţea naturii în constrast cu situaţia economică şi politică deplorabilă. Caracterizările sunt sumare.38 face un inventar extrem de sugestiv al culturii populare. limbă. proverbe. Amestecul străinilor în treburile interne poate fi stopat de asemenea prin întărirea statului pe plan intern. Concepţia politică. Cantemir face schiţa unui profiul spritual al poporului român dintr-o multitudine de planuri. credinţe şi superstiţii. pentru instaurarea unui stat autoritar şi centralizat. zburătorul. pentru a da eficienţă administraţiei şi luptei antiotomane. fapt ce a dus şi la decăderea ei politică. au dus ţara în robie. în decădere. Moldova Muşatinilor are imaginea unui stat ideal. Această teorie îl împinge spre aventura de la Stănileşti. caracterul deschis şi omenia ţăranilor. hora şi căluşarii. oraţii de nuntă. Convingerea sa este că Moldova poate reveni la epoca de glorie de altădată. În spatele crezului său politic se află teoria sa despre istorie. El militează pentru înlăturarea dominaţiei otomane. coregrafic. Ideea de monarhie ereditară centralizată. Cartea deschide seria cercetărilor consacrate specificului naţional.

"Nu sunt iubitori de învăţătură". El doreşte să facă “istorie”. dar dacă întâlnesc un obstacol " se zăpăcesc şi nu ştiu ce să facă. afirmă Constantin Noica. se va înfăptui Marea Unire. El exprimă un moment relativ fericit al culturii române. dintre lumea veche şi cea modernă. Din această perspectivă el constată “lipsa de învăţătură”. dar contradicţia nu este dezvoltată. care ar ţine de "firea lor". Perspectiva din care el se raportează la români este “lumea mai luminată”. mort la 1521. alt vârf al culturii române. iubesc viaţa. apăsat. iubesc băutura. . Neagoe este o conştiinţă românească împăcată cu sine. Revine mereu la "firea lor cea nestatornică". apoi se înmoaie. în momentul în care societatea românească se afla în faţa unor noi provocări istorice: trecerea de la cultura tradiţională şi religioasă la cultura de factură modernă . după aventura în lumea modernităţii. la început. Moldovenii nu sunt constanţi nici în modul de ducere a războiului. perseverenţă. sunt semeţi. lipsa de măsură.). În 1919. însă prea târziu”. când cruzi" . cu istoria. îşi pierd cumpătul". Cantemir exprimă conflictul acut dintre “etern şi istoric”. la 1918. Cantemir vorbeşte de "cugetul cel nestatornic al moldovenilor". Iată sentinţe grele. Semnificaţia momentului Cantemir în cultura română.39 "banii ţării" şi uneltesc împotriva domnului. Stabileşte un adevărat catalog al "năravurilor rele". ştiinţe în care subiectivitatea şi perspectiva axiologică sunt greu de evitat. autorul pare nemulţumit de firea neamului. Toate aceste caracterizări sunt în dezacord cu "clasicismul de natură structurală" ce ar caracteriza profilul psihologic românesc după alţi autori. Aceste trei personalităţi copleşitoare domină spiritualitatea românească. formulând. în schimb. sunt petrecăreţi. pe care o ilustrează din perspective multiple. nu au obicei să facă petreceri în fiecare zi. se căiesc pentru răul făcut. cerând. Prin aceste figuri cultura română se interpretează pe sine. într-un elan criticist. totul li se pare uşor. o conştiinţă ce a intrat în stare de alarmă. O interpretare mai elaborată avansează C-tin Noica. va muri Cantemir. însă "nu-i sunt plecaţi peste măsură". Ele apar la interval de două secole. iar "dacă le merge bine. comportamentul instabil. Cantemir este perfect conştient de contradicţia în care se află. în 1723. cu lumea. Blaga este iarăşi expresia unei reîntoarceri a culturii române spre sine. "uită uşor duşmăniile". începându-şi cariera strălucită. Care este semnificaţia acestei atitudini atât de critice a lui Cantemir? Unele interpretări au pus viziunea critică a lui Cantemir pe seama unei atitudini subiective a autorului (el ar fi fost nemulţumit de moldoveni că nu l-au rechemat pe tron sau că nu l-au sprijinit în proiectele sale politice (monarhie ereditară. El simte o mişcare nouă în lume. Cantemir exprimă conştiinţa critică a românilor. Blaga poate fi înlocuit cu Iorga sau Gusti. fiind însă fatalişti şi-o dăruesc cu uşurinţă. acord între vorbe şi fapte etc. De aceea. excesele. după Noica. pare pus pe gâlceavă. prins între “dragostea de patrie” şi dragostea de adevăr”. dar nici prietenia nu o ţin mult. multe acuze grave cu privire la felul de fi al moldovenilor. centralizare. sunt viteji la început. Generaţia de creatori din perioada interbelică va reproblematiza identitatea românească. lipsit de constanţă. lupta antiotomană etc. peste 200 de ani. sunt "cutezători. însă "se liniştesc lesne şi se împacă iarăşi cu potrivnicul". După Neagoe. În el convieţuiesc în tensiune cele două lumi. Este un tablou negativ. temă modernă a ştiinţelor sociale. critica lui era “şi dreaptă şi nedreaptă”. Blaga îşi publică volumul de cugetări "Pietre pentru templul meu" şi "Poemele luminii". temeinicie. însă când le fac durează până dimineaţa. aşa cum afirmă la începutul capitolului. să iasă în “istoria mare”. semeţi şi foarte puşi pe gâlceavă". El consideră că viziunea critică a lui Cantemir vine din faptul că proiectează asupra românilor un sistem de valori occidental. Şi peste alte două veacuri. se examinează critic şi îşi trasează liniile directoare. “cu cei învinşi se poartă când blânzi. îngroşat. conduite raţionale. "chiar şi numele meşetşugurilor cele frumoase şi ale ştiinţelor nu le sunt cunoscute ". dacă le merge rău. dar ideea este aceeaşi.

instituţii moderne şi stabile. ordinea temporală. Cantemir este punctul critic al conştiinţei româneşti în zorii epocii moderne. Epoca Luminilor în cultura română. limbă consolidată în scrieri. Programul lor . Noua arhivă sentimentală. sentimentul că istoria noastră este “un cumul de tragedii”30: Ureche: poziţia geopolitică ne este potrivnică. teatru. Şcoala Ardeleană. învăţătură. lipsuri care ne întârzie intrarea în modernitate. va spune Cioran. analizînd semnificaţia poziţiei critice a lui Cantemir. ştiinţă. dezvoltarea învăţământului etc. din perspectiva unor categorii etice şi istorice occidentale. din care rezultă “un tablou global de negaţii”.40 raportând-o la noile exigenţe ale modernităţii. constant. presă etc. filosofie. care nu erau proprii lumii răsăritene. dominaţi tot de o conştiinţă critică. fatalismul oriental. afirmativ. trăim sub "vremuri cumplite". Cantemir: de vină este structura morală şi psihologică ("firea" neamului). Sunt "goluri istorice". creaţii temerare. literatură. . nu suntem adaptaţi pentru competiţia culturală şi istoriografică. metodic. nu avem comportament ofensiv. învăţământ. pentru lumea ştiinţifică ce se anunţă etc. psihologie ofensivă. El şi alţii rezumă ce nu avem: cunoaşterea temeinică a istoriei. El conştientizează faptul că intrarea în modernitate a românilor are un obstacol în plus faţă de cele conştientizate şi exprimate de cronicari. Face o critică aspră a poporului român. editura Eminescu. deficienţe majore. care este nepregătită pentru marea istorie. o pune în continuitate cu poziţia cronicarilor. "omul este sub vremi". Deci. pp 10-30. Tema III. Apoi Şcoala Ardeleană va insista şi ea pe faptul că nu avem educaţie. Cere o reformă interioară a neamului. Umaniştii şi reprezentanţii Şcolii Ardelene vor face tot ceea ce vor putea pentru a suplini aceste goluri. deşi este specialist în probleme orientale. Cantemir este occidental ca formaţie spirituală. Stolnicul Cantacuzino: istoria ne este potrivnică. complicitatea cu răul. traduceri. Costin: conjunctura ne este defavorabilă. .preocupări vaste. Ceea ce critică el este lipsa activismului perseverent şi competent. Bucureşti.a dus la construcţia României moderne. 1975. Procese ale modernizării în prima jumătate a secolului al XIX-lea Epoca Luminilor în cultura română Luminismul (sau iluminismul) este o amplă mişcare de idei ce acoperă în Apus secolul al 30 Paul Anghel. Paul Anghel. conexiuni cu ideile Apusului. . limbă dezvoltată pentru gândirea modernă.

În linii mari. Thomas Hobbes şi John Locke. orientare consolidată de paşoptism şi de procesele de moderinzare care urmează.J.Herder. 1761: Răscoala lui Sofronie şi prigoana ortodoxismului în Transilvania. Rousseau . Contextul istoric este important pentru a înţelege semnificaţia temelor pe care le vor aborda reprezentanţii luminismului românesc: La 1691 Transilvania devine Principat autonom în Imperiul Habsurgic La 1711 şi 1716 se instaurează domniile fanariote în Moldova şi Ţara Românească 1701: În Transilvania se înfiinţează biserica greco-catolică. cărţi şi traduceri. în prima jumătate a secolului al XIX-lea. învăţământ în limba română. În Germania . circulaţia cărţii. Exponenţi: În Anglia . Astfel încât. proiectele de constituţie şi de reforme politice 1826: Dinicu Golescu publică “Însemnare a călătoriei mele”. 1821: Răscoala lui Tudor Vladimirescu. filosofi de talie universală. apoi. a dreptului natural şi teoria modernă a sistemului democratic. consecinţe: elaborarea programului de emancipare naţională şi socială. şcoală dezvoltată de Heliade Rădulescu şi de alţi cărturari. prin cunoaştere raţională. Montesquieu. Lessing şi Kant. 1848: Revoluţiile burghezo-democratice în spaţiul romînesc. mişcare caracterizată prin: triumful raţionalismului modern. Centrul său de greutate este situat iniţial în Transilvania. În Franţa . Ideile luminismului pătrund prin: • învăţaţii greci care-i însoţesc pe fanarioţi • cercurile militare ruseşti şi austriece • legăturile comerciale cu Apusul • legăturile culturale. ca urmare a acestei intrări a spaţiului românesc în sfera de infuenţă a culturii apusene. bibloteci . spune Lovinescu. Jonathan Swift (cu o satiră la adresa societăţii şi a prejudecăţilor din timpul lor). Toate aceste evenimente politice şi culturale duc la destrămarea treptată a relaţiilor de tip feudal şi la deschiderea societăţii româneşti spre modernizare. spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. reformele lui Iosif al II-lea. atitudine critică faţă de religie. şi mai ales prin acţiunea culturală amplă a generaţiei paşoptiste. Diderot. a ideii de “contract social”. 1774: Pacea de la Kuciuc-Kainargi şi libertatea comerţului. 1831/1832: intră în vigoare Regulamentul organic 1840: Kogălniceanu elaborează programul de reconstrucţie culturală. afirmat prin “Dacia literară”. În Ţările Române. unirea cu biserica Romei. ideea emancipării (luminării) omului prin cultură.Daniel Defoe. ultimul fiind o expresie sintetică a raţionalismului modern. când generalul austriac Bucow dărâmă bisericile ortodoxe cu tunurile. 1775: Răpirea Bucovinei de către austrieci şi uciderea lui Grigore Ghica 1784: Răscoala lui Horea 1785: desfiinţarea iobăgiei în Transilvania.Voltaire. dinspre Oreint spre Occident. are loc schimbarea axei de evoluţie istorică a poporului român. tradiţii şi superstiţii. Sava. dominant în feudalism). el acoperă perioada 1750-1830. care vor influenţa decisiv evoluţia concepţiilor ştiinţifice şi politice.41 XVIII-lea. contactul cu ideile Apusului. mişcarea luministă începe după “epoca lui Brâncoveanu” şi se prelungeşte până la mişcarea paşoptistă. călătorii în Occident • traduceri. Acţiunea lui Incochentie Micu-Klein. J. afirmarea teoriei "dreptului natural" (spre deosebire de "dreptul istoric" şi cel divin. faţă de “barbaria” Evului mediu. Influenţa occidentală devine hotărâtoare. dobândeşte o pondere semnificativă în Moldova şi Ţara Românească. 1828: Pacea de la Adrianopole: desfiinţarea monopolului turcesc asupra comerţului din Ţările Române. 1791: Supllex Libellus Valachorum 1818: “Descălecatul” lui Gheorghe Lazăr la Bucureşti şi înfiinţarea şcolii româneşti de la Sf.gânditori care vor fundamenta doctrina contractului social.

“Legiuirea Caragea” din 1818 . organizată iniţial ca provincie autonomă. introduc o serie de reforme sociale. din 1741 . “Curierul românesc” şi “Albina” (1829). Situaţia Şcolii Ardelene şi a întregului luminism românesc ilustrează această idee. “Codul Callimahi” (Codica civilă a Moldovei). precum “Pravilniceasca Condică” din Ţara Românească. ideea naţională va avea o pondere mai mare. În Germania şi Italia. În aceeaşi serie se înscriu şi alte documente. a Evului Mediu “barbar". întâlnită toate Ţările Române .toate aducând elemente noi de drept şi de organizare modernă a instituţiilor statului. pe câtă vreme în Apus. are loc o acţiune largă de popularizare şi răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice. care erau adunări reprezentative de “stări”. La noi. ci dezvoltarea fondului de idei sedimentat prin acţiunea umaniştilor. programul “Luminilor” face efectiv corp comun cu tema redeşteptării conştiinţei naţionale. în întârziere şi ele în ceea ce priveşte unificarea naţională. La lucrările acestor adunări au participat şi reprezentanţii nobilimii române. iar Alexandru Ipsilante (1776) şi Grigore Ghica (în Moldova. ca în Apus. administrative şi juridice ale statului. O ilustrare a acestei tendinţe. Paradoxal este faptul că. introducând totodată şi o serie de reforme economice şi sociale. până la mişcarea din 1437. cu prerogative supreme în plan administrativ. De aceea. 1766) sprijină dezvoltarea culturală. când s-a constuituit Unio Trium . nu are componenta dramatică. în spaţiul românesc şi sud-est european.publicată în “Mercure de France” .care privea organizarea structurilor politice. mai ales Mavrocordaţii. pe care o redimensionează şi o stimulează în plan cultural şi politic. la noi luminismul s-a caracterizat tocmai prin atenţia acordată cercetării trecutului şi a recuperării sale istoriografice. cu atribuţii judiciare. Se pun bazele mişcării teatrale româneşti şi ale literaturii moderne. obscurantist. se dezvoltă învăţământului românesc. În Transilvania. culturale. încurajează învăţământul. apar primele publicaţii periodice. În toate culturile estice. au continuat “renaşterea brâncovenească” în plan cultural şi artistic. gândirea şi acţiunea intelectualilor români este dominată de două teme conjugate în acestă perioadă: • răspândirea culturii raţionaliste moderne • redeşteptarea conştiinţei naţionale prin emancipare culturală şi politică. este şi “Constituţia” lui Constantin Mavrocordat.avea în frunte un Voievod. se modifică formaţia ştiinţifică a cărturarilor. fenomenul naţional. prin care se formulează noile principii de organizare politică şi se introduc reglementări mai precise pentru instituţiile administrative.42 • studii efectuate în universităţile occidentale. Tendinţele reformatoare se exprimă şi în documentele cu semnificaţie constituţională şi juridică ale vremii. precum Nicolae Mavrocordat şi C-tin Mavrocordat. artistice.care este o veche formă de organizare românească. literare. Apar în acestă perioadă o serie de asociaţii ştiinţifice. militar şi judecătoresc. deşi se împlineşte sub aspect politic. Proiecte de modernizare Unii dintre domnitorii fanarioţi. la care participau nobilimea locală şi păturile înstărite. scrisă din porunca lui Alexandru Ipsilanti în 1780. elaborat în 1813 şi intrat în vigoare la 1817. deschişi acum spre ideile care veneau din Occident. sincronizate cu spiritul “luminilor”. Domnitorii din Principate. luminismul este o mişcare de respingere a trecutului feudal. luminismul se combină organic tocmai cu ideea naţională. El era limitat în puterea sa de “congregaţiile generale”. În ţările din "centrul" sistemului european. nici sensul de "redeşteptare" istorică pe care-l cunoaşte în Europa de sud-est. Este profund semnificativ faptul că. Dar se modifică structura şi conţinutul învăţământului. dar în limba greacă. luminismul nu a însemnat ruperea unei continuităţi. ei înşişi principi luminaţi. sub formă de voievodat . “Gazeta de Transilvania (1838). fiind codificat juridic şi formal. se schimbă orizontul intelectual.

În perioada cât Transilvania a fost principat autonom. apoi “Approbatae Constitutiones” (1653) şi “Compilatae Constitutiones” (1669) . Operă a boierilor şi reformatori din Moldova. în planul organizării politice a statului. aceste proiecte şi intenţii mărturisesc influenţa ideilor democratice. pentru a proiecta regimul politic al Principatelor în orizontul structurilor moderne. Cel mai cunoscut şi mai avansat proiect de Constituţie. formată din reprezentanţii nobilimii. instituţie reprezentativă care urma să cuprindă. Pe lângă marile principii de libertate şi egalitate politică şi socială. precum şi din marii dregători. În faţa încercărilor de a li se restrânge drepturile .după cum rezultă şi din sistematizările juridice numite “Codicele lui Werboczi” (Tripartitum. cu activitate permanentă. proiectul prevedea ca “puterea ocârmuirii şi a împlinirii [puterea executivă] sã fie în singura mânã a domnilor. care vor fi dezvoltate de mişcările paşoptiste din Ţările Române şi se vor regăsi în “Proclamaţia de la Islaz” şi în istoricul Discurs al lui Simeon Bărnuţiu de la Blaj. în care Domnul. ales de Adunarea obştească. Experienţa politică a statelor occidentale. de la logofăt mare până la şătrar”. autorii proiectului solicitau ca Domnul. să nu mai fie numit de o putere străină. mişcarea revoluţionară de la 1821 urmărea să introducă un regim de monarhie constituţională. Aceşti noi agenţi sociali şi culturali au redefinit tradiţiile politice şi cutuma constituţională a Divanurilor Domneşti din epoca feudală. ales de Adunarea norodului”. adepţi ai reformelor sociale şi politice. bazat pe principii democratice moderne. au exercitat o influenţă puternică asupra ţărilor din centrul şi estul Europei. cuprinzând între 150-200 de membrii. şeful statului. care dispunea de un consiliu intim. fiind independente în acţiunea lor de puterea executivă. care să lucreze pentru “binele de obşte”. sub suzeranitate otomană. iar adunarea stărilor era Dieta Transilvaniei. Deşi nu au putut fi aplicate. inclusiv asupra Ţărilor Române. deşi formau majoritatea populaţiei. ci să fie un domn “pământean”. cunoscut sub denumirea de “Constituţia Cărvunarilor”. este cel întocmit la 13 septembrie 1822. “Cererile norodului românesc” şi “Proclamaţia de la Bucureşti”. Ele prevedeau instituirea unor adunări reprezentative lărgite. Este important să menţionăm că. În aria românească. care să cuprindă reprezentanţi aleşi din toate categoriile sociale înstărite. Aceste adunări.43 Nationum. pe lângă capii bisericii. proiectul a fost înaintat Porţii Otomane ca document pentru reorganizarea internă a ţării. de burghezia în formare.românii din Transilvania şi-au apărat cu stăşnicie vechile obiceiuri juridice. numită “Adunarea Sfatului Obştesc”. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. au fost excluşi de la viaţa politică. la ierarhia organelor judecătoreşti. proiectele de reorganizare politică au fost dezvoltate iniţial de mica boierime şi de cea mijlocie. precum şi norme referitoare la organizarea unei Adunării Legiuitoare. ai oraşelor. surprinzător de modern şi de bine elaborat. Iniţiatorul mişcării chema toate stările sociale să formeze “Adunarea norodului”. Exprimând un deziderat fundamental al mişcării de la 1821. unde aceste idei întâlneau şi necesităţi proprii de dezvoltare politică şi economică. Întemeiat pe principiul modern privind dreptul naţiunii de a se guverna prin ea însăşi. de o serie de cărturari luminaţi. iar lupta lor pentru drepturi de ordin social şi naţional a fost dusă ulterior de fruntaşii Şcolii Ardelene. “toată obştea boierilor. Aceste principii sunt cuprinse şi în principalele documente ale mişcării iniţiate de Tudor Vladimirescu: “Proclamaţia de la Padeş”. iar . sub denumirea de “Cererile cele mai însemnătaore ce se fac din partea obştei Moldovei” . comitatelor şi ai scaunelor. revendicările lor fiind sintetizate în “Supplex Libellus Valachorum” (1791). precum şi doctrina dreptului natural. avându-l în frunte pe Ionică Tăutul. erau investite cu dreptul de a legifera. noile idei privind guvernarea democratică şi reorganizarea “Adunărilor de stări” au fost transpuse în statele româneşti în numeroase “proiecte de constituţii ”. ce urmau să preia atribuţiile vechiului “Sfat al Ţării”. trebuia să respecte Constituţia şi autonomia altor instituţii ale statului. organizarea politică avea în frunte pe Principe. proiectul cuprindea dispoziţii referitoare la prerogativele Domnitorului. între 1541-1688. act în urma căruia românii. cu bază de reprezentare largă. elaborat la 1514).

Treptat. intersaţi doar de jaful ţării în folos propriu. Locke. unele preluate din patrimoniul gândirii politice liberale. Acest fapt a pregătit terenul pentru reformele politice viitoare. aflate atunci sub suzeranitatea Turciei şi sub protectoratul Rusiei. de corupţie şi degradaţie. problemelor nu numai o expresie a nivelului atins de gândirea politică românească în conjunctura dă expresie unor Proiectul dezvoltă tradiţiile politice ale ţărilor române. tipăresc cărţi şi traduceri: Veniamin Costache (în Moldova). odată cu introducerea în cele două Principate a “Regulamentelor organice”. Puterea legislativă era exercitată împreună de Domn şi de Adunarea reprezentativă numită Sfatul Obştesc. precum egalitatea în faţa legilor. chiar în sânul boierimii. Era o expresie a luptei pentru obţinerea unui statut de autonomie reală a Principatelor.1826). Numărul mare de astfel de proiecte de constituţie ne arată că societatea românească se afla într-o căutare intensă a unor căi de modernizare şi de adoptare a regimului democratic şi parlamentar. profesorii particulari angajaţi de boieri. statul feudal românesc s-a transformat din faza sa iniţială de “stat domnesc sau absolut” în stat “boieresc sau aristocratic”. Toate aceste proiecte urmăreau limitarea puterii absolute a domnitorilor impuşi de Poarta Otomană şi înlocuirea acestui sistem cu unul reprezentativ. Apar oameni luminaţi din rândul clericilor. prin care să se exprime voinţa naţională. Grigorie Râmniceanu (care traduce Logica lui Ioan Damaschin . După interpretarea lui Nicolae Bălcescu. Kant sau a unor discipoli ai acestora. iar Domnitorul beneficia doar de un drept de veto care însă putea fi infirmat de Sfatul Obştesc. libertatea muncii şi a comerţului. Moldova a fost printre cele dintâi state europene ocârmuite o perioadă scurtă după norme constituţionale moderne la începutul secolului al XIX-lea. şi aduceau cu ei ideile din Europa luminilor. Diferenţierea intereselor şi a poziţiilor economice. Elaborat sub influenţa ideologiilor de factură revoluţionară şi liberală. Acest proiect exprima o serie de cerinţe vitale ale momenttul istoric. unele prevederi ale sale au fost preluate de domnitorul Ioniţă Sturza şi aplicate o vreme cu toată împotrivirea marilor boieri şi a consulului rusesc. aşadar. inviolabilitatea domiciliului etc. programul de emanicpare socială şi naţională al românilor.44 puterea hotărârei [puterea legislativă] să fie pururea în mâna domnului împreună cu Sfatul obştesc”. O contribuţie au şi profesorii care predau în şcolile de la Bucureşti şi Iaşi. Cu toate că acest proiect nu a putut fi aplicat. reluând funcţia “Sfatului Obştesc”. au tradus lucrări ale lui Voltaire. de slăbiciune şi apunere a naţionalităţii”. apoi în “stat fanariot”. stimula opţiunile politice pentru un regim care să armonizeze aceste tendinţe şi să . Era limpede exprimat astfel principiul separaţiei puterilor în stat. care erau francezi sau greci. Fenelon. libertatea învăţământului. În prima jumătate a secolului al XIX-lea. care multiplică manurscrise. cât şi Rusia au respins prevederile sale democratice şi profund reformatoare. şi organizează lupta pentru instaurarea . statul se metamorfozează într-un stat “ciocoiesc sau birocratic”. boieri luminaţi intră în conflict cu domnii fanarioţi. respectul proprietăţii. preia în cele 77 de articole ale sale o parte importantă din drepturile incluse în “Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului” din 1789. iar sarcina revoluţiei paşoptiste ar fi aceea de “a-l face românesc sau democratic”. Chesarie de Râmnic. Dionisie Eclesiarhul. care acoperă “un veac de apăsare şi jefuire. Astfel. deveneau evidente. O serie de învăţaţi şi cugetători din Principate au răspândit aceste idei ale raţionalismului occidental. Iluminism şi modernizare culturală Ideile luminismului au stimulat. proiectul de Constituţie din 1822 este şi o expresie a puternicelor tendinţe reformatoare ce se manifestau în mediul social românesc. fundamentale. Acest proiect de Constituţie nu a putut fi adoptat datorită faptului că atât Poarta Otomană. împuternicit să adopte legilor şi să participe la luarea deciziilor majore pentru ţară. Această instituţie era menită să reglementeze prin norme general obligatorii o sferă foarte largă de relaţii sociale.

Această convingere i-a împiedecat să înţelegă semnificaţia antifeudală şi radicală a Răscoalei lui Horea. un şef de şcoală literară. Este expresia cea mai relevantă a luminismului românesc. Scriitorii şi intelectualii epocii se exprimă în concepte noi. democratic. raţionalitate. revendicând drepturi naţionale şi sociale pentru români. Activitatea culturală se diversifică şi se instituţionalizează. cultură.“Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orânduielilor gramaticii rumâneşti” (1787). carte importantă pentru formarea noilor intelectuali şi pentru limba literară. Ioan Micu îşi susţine revedicările cu argumente istorice şi cu argumente noi. din 1791. nobilă. ideea unităţii naţionale şi a luptei pentru eliberare naţională şi socială. Zilot Românul. deşi erau cei mai numerosşi locuitori ai Principatului. luptă pentru demnitatea românilor şi pentru recunoaşterea drepturilor lor politice şi culturale. sunt încrezători în reformismul luminat. şi o alta. printre altele. democraţie. temă de mare semnificaţie pentru trecerea la modernitate. Leon Gheuca). reprezentată de Ion Budai Deleanu şi Paul Iorgovici. reprezentată de Samuil Micu. asimilată sub influenţa mişcărilor luministe şi a ideilor promovate de revoluţiile burgheze din Europa Occidentală. apar proiecte de reformă socială şi politică. Poet foarte expresiv. resping falsurile istoriografiei maghiare. Inochentie Micu-Klein (sau Ioan Inochenţiu Micu-Klain). fericire. cum ar fi progres. Episcop al bisericii greco-catolice (1728-1751) din Transilvania. care a trăit între anii 1692-1768. bazat pe principiul reprezentării tuturor categoriilor sociale. ideea cercetării ştiinţifice a istoriei naţionale. dezvoltare. antifeudal. cu drepturi egale. admiterea românilor în conducerea Principatului. După ce documentul fundamental al mişcării . curent care înbracă la noi forme şi aspecte specifice. Ienăchiţă Văcărescu 1740-1797. promovat Mariei Tereza şi de Iosif al II-lea. cerând desfiinţarea privilegiilor. schimbare socială. binele public. în administraţie şi dreptul lor la învăţătură în limba română. răspândesc cultura raţională a timpului.corifeii Şcolii Ardelene se radicalizează şi activitatea lor dobândeşte un caracter militant. Acum se conturează în spaţiul românesc şi ideea unui regim parlamentar. radicală. educaţie. .45 domniilor autohtone (Naum Râmniceanu. Ca un corolar. Piuariu Molnar. Trăsătura specifică a luminismului românesc este legătura strânsă dintre ideea emancipării culturale şi ideea naţională. culturală şi politică a intelectualităţii române din Transilvania în secolul al XVIII-lea. A iniţiat acţiuni extrem de viguroase pentru redobândirea drepturilor politice ale românilor din Transilvania. fiind cooptat şi în "Societatea filosoficească a neamului românesc" din Transilvania. pentru ca românii să fie recunocuţi ca a patra naţiune. Are un rol important în mişcarea ideilor din epocă. se consolidează ideea de literatură naţională. Şcoala Ardeleană a cunoscut o orientare una moderată. care erau de secole în condiţia de “toleraţi”. traduc cărţi sau le adaptează.1 Şcoala Ardeleană şi ideile sale Şcoala Ardeleană a fost o mişcare ideologică. Exponenţii ei sunt animaţi de un spirit reformator moderat.“Supplex Libellus Valachorum”. A folosit unirea cu biserica Romei ca instrument politic. din doctrina dreptului natural: • vechimea şi continuitatea românilor. se impune ideea naţională. originea lor romană. moderne. va fi respins de Leopold al II şi de Dieta din Cluj . bazată pe cunoaşterea tradiţiilor şi a folclorului. înfiinţează sute de şcoli. iar mişcarea lui Tudor Vladimirescu este o dovadă că noile idei politice. . Ei lucrează intens pentru formarea unei literaturi ştiinţifice şi filosofice pe înţelesul poporului. care cerea desfiinţarea iobăgiei. ideea că ştiinţa are o valoare socială şi educativă. scrie o gramatică a limbii române . civilizaţie etc. Preocupările de codificare modernă şi de introducere a unor norme care să fundamenteze o organizare democratică a statului se multiplică la începutul secolului al XIX-lea în Ţările Române. aspiraţiile de dreptate socială şi naţională dominau spiritul timpului. el primeşte titlul de baron şi astfel are dreptul de a participa la lucrările Dietei. şi parţial Şincai. garanţie a drepturilor ce se cuvin românilor. Şcoala Ardeleană este legată de numele intemeietorului ei. Petru Maior.

scrise la între 1781-1787. A ameninţat că va anula unirea religioasă cu Roma dacă nu se recunosc aceste drepturi pentru români. Cunoaştere raţională. logică. Traduce un manual a lui Baumeister. Opera sa fundamentală este “Istoria şi lucrările şi întâmplările românilor” (1805). Elemente de filosofie . psihologia şi teologia naturală sau raţională). continuitatea şi nobleţea originii poporului român. Cantemir. fiind tipărit la cluj în 1791 şi a fost semnat de Gh. ce vizează adevărurile abstracte. continuat de Petru Maior şi alţi. Autorul se referă la trei feluri de cunoştinţe: istorice. publicată la Buda. . Militează pentru introducerea alfabetului latim în scriere. iar “cel ce poartă sarcina trebuie să-i simtă şi folosul". Samuil Micu. A tradus lucrări religioase. Trăsătura dominată a gândirii lui Micu este raţionalismul. iar românii sunt descendenţi direcţi ai romanilor. Ioan Para. el scrie: "Învierea din morţi nu poate avea loc decât din pământul patriei". Elaborează o terminologie filosofică în limba română. care va fi o sursă de inspiraţie pentru corifeii Şcolii Ardelene. “Hronicul”. un document şi un monument al conştiinţei naţionale. ca şi alte lucrări: “Etica sau învăţătura obiceiurilor” şi “Învăţătura politicească”. apoi la cunoştinţele filosofice. cei care susţin prin munca lor statul. legitimează lupta românilor pentru recunoaşterea lor ca naţiune egală în drepturi cu cele trei naţiuni "recepte". El a fost întocmit de aceşti învăţaţi. referitoare la cauze. El descoperă la Viena cartea lui Cantemir. “Lexiconul de la Buda” . manual ce reia ideile kantiene. este completată de cea empirică. Micu face legătura cu umaniştii şi cărturarii din Moldova şi Ţara Românească. cosmologia. Autorii susţin ideea originii latine a limbii şi propun scrierea etimologică. Respinge teoria "vidului istoric" din Dacia după retragerea aureliană.. început de Samuel Micu. care a fost publicată integral abia în anul 1995.obişnuirea de a cerca şi a cunoaşte destule princi ale lucrărilor". Ignatie Darabant. călugăr grecocatolic. Iosef Mehesi. A înaintat numeroase petiţii (suplex-uri) Curţii de la Viena. "pricini". Acţiunea sa a avut un mare răsunet.1825. Teza pe care vrea să o argumenteze este că vechimea. Teza nouă este că daci au fost exterminaţi în războaie. Nobilimea maghiară a respins categoric revedicările episcopului român. “Logica” este o introducere în studiul filosofiei. A contribuit la laicizarea gândirii şi a fost influenţat masiv de luminismul german. Ioan Piuariu-Molnar. Micu împarte fiilosofia în două părţi: • Filosofia teoretică. "Filosofia nu este alta fără numai. “Legile firei. Şincai. “Supplex”ul din 1791 este o sinteză a ideilor promovate de Şcoala Ardeleană. dscoperită târziu. sub influenţa lui Christian Wolff. ithica şi politica” . la rândul ei împărţită în filosofia naturală sau fizica şi metafizica (ontologia. Samuil Micu (1745-1806) El dă un fundament filosofic mişcării spirituale a Şcolii Ardelene. Cleric. care a fost exilat la Roma. dă o explicaţie raţională evenimentelor istorice. 1799. Lupta sa a fost continuată de alţi episcopi uniţi: Gherontie Cotorea. din latina vorbită.1812.46 • românii sunt cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei. pe urmele lui Christian Wolff şi Baumeister. consacră sinteza dintre ideea creştină şi cea naţională. pentru ridicarea poporului din umilinţă şi necunoaştere. precum şi de conducătorii celor două biserici româneşti. Lucrări lingvistice: Samuel Micu şi Gheorghe Şincai publică în 1780 “Elementa lingue dacoromanae sive valachicae”. El continuă şi îmbogăţeşte argumentaţia cronicarilor şi pe a lui D. precum şi opere ale unor autori antici. Este o îmbinare a empirismului şi raţionalismului din epocă. invocând şi alte argumente din teoria dreptului natural. El a dat semnalul luptei pentru drepturile românilor. publicată la Sibiu. Pentru prima oară Petru Maior arată că limba română se trage din latina populară. Ioan Bob şi Gherasim Adamovici. eliminând elementele nelatine din limbă. Rămăşiţele pământeşti ale acestui mare luptător pentru cauza naţională au fost aduse de la Roma la Blaj abia în 1996. scrisă. Într-o epistolă către uramşii săi la conducerea bisericii unite. Alte lucrări: “Logica”.. nu din cea clasică. cunoaşterea pe cale senzorială a faptelor. cu studii de teologie şi filosofie la Viena. Această afirmaţie rezumă crezul său spiritual şi naţional. Au rămas în manuscris lucrările: “Învăţătura metafizicii” (1787/1790). unde a şi murit. în 1800. Petru Maior: “Disertaţie pentru începutul limbei româneşti” . Grigore Maier. la Viena.

şi aşa să cunoaştem ce este lucrul. o prelurcare personală a cărţii lui Baumeister. Iară fiinţa fieştecărui lucru este aceia. iar tot ce prindem cu simţurile. Învăţătura metafizicii. aceia să ţine de lucrurile cele singuratice.. ca să putem şti ceva. Genul şi specia sunt la el "feliurile şi spiţele". adecă: speriinţă şi arătare.. după ce acum s-au curăţit de multe încurcături ale sholasticilor.(. Despre speriinţă aceasta se cade a le însemna: a) cum că toată simţirea.teză cea avea şi o adresă antiscolastică. să zicem ceva şi de arătare. Arătarea zicem. critica moderată a scolasticii. discipol al lui Wolff.. prin care lucrul din toate alte lucruri se poate cunoaşte şi să osibeşte. să pun înaintea noastră. cu atâta. iar "începutul zicerii împotrivă" este principiul contradicţiei.. care urmează unele după altele..(. prin care orice lucru este numai acela. şi nu altul. Experienţa este "sperienţă". Micu este un creator de limbaj filosofic: ideeea este "închipuirea (imaginea) care poate fi mai luminată sau mai întunecată în minte a vreunui lucru" . "începutul pricinii destule" este principiul raţiunii suficiente al lui Leibnitz. au într-alt chip osebite. au cu faţa. cum că întru această lume sunt lucruri.) În fieştecare lucru nu numai insul trebuie a-l socoti. (. Ea este alcătuită din filosofia practică generală.) Prin speriinţă cunoaştem numai cele singuratice. două căi de a ajunge la adevăr. latinii ratio zic. ce . că este împletirea. şi nici Soarele. ca să poată ales gândi. au cu vremea. după zi să face noapte şi după noapte zi. Principiile sunt “începuturile”. grecii zic logos. foarte mult ajută această învîţătură a metafisicii. cu cât mai mult foloseşte să ajungă ei. În arătare nu se spun altele. adecă cele ce cu sînţirile le prindem. iar demonstraţţia este "arătare". şi legătura cea cu bun rând a cuvântărilor... ci judecata cea adevărată a minţii.) Speriinţa ne învaţă pre noi cum că trupurile care le vedem noi în lumea acesta. "ţapene".) Toată cunoştinţa omenească vine de la simţuri. fără numai cele ce sunt adevărate.. defineşte astfel politica . ci şi întru acesta trebue să ne ostenim. sau priceaperea şi cunoştinţa noastră.. au din afară. Adecă fiinţa este aceia. sau a lucrului. Adevărul logic este "cuviinţa şi întocmirea gândurilor noastre cu lucrul însuşi". Alte echivalenţe: pricină=cauză. unele pier altele răsar. spaţie=spaţiu. Luminat dară este. însă eu judec că nu trebuie a opri pre cei mai tineri de la desfătarea metafisicii. care-ţi arată şi ce învaţă pentru ce şi cum să cuvintezi”. aşa dară aici prin cuvânt nu sunet trebuie să înţălegi. ca să luăm aminte la firea şi la fiinţa lucrului. pentru că multe şi încurcate întrebări cuprinde care mai bine este a nu le şti decât a le şti. dreptul firii (natural). Texte din “Logica” (1799) “Două căi sunt. Metafizica este "învăţătura aceia cu care închipuirile preste tot de obşte să tâlcuiesc".47 • Filosofia practică. etica şi politica. la cunoştine certe. (. care în multe chipuri îmbrăcate şi învăluite au cu locul. au este din lăuntru. că cu bună samă e adevărat.. Ideile epocii se regăsesc la Micu: amestec de raţionalism şi empirism. de la lucruri individuale spre cele genrale. Precursor al gândirii politice româneşti. Texte din “Învăţătura metafizicii” (1806) “Măcar că sunt unii carii judecă cum că pre cei mai tineri nu să cade a-i lăsa să înveţe metafisica. mutare=schimbare.. (. stâmpărare=moderaţie. "Înţelepciunea care învaţă cun se cade a stăpâni şi ocârmui cetatea". Subliniază mereu puterea natuară a raţiunii de a obţine adevărul. ce cuprinde ideile cu valoare normativă şi care călăuzesc oamenii în acţiunea practică spre câştigarea fericirii.. nici stelele nu rămân pururea întru acelaşi stat.) Până acum am zis de speriinţă. care lucru a-l dobândi. despre care mai pre larg am grăit în “Loghică“. Ontologia porneşte de la "ins".) Ce zicem noi cuvânt. (. adecă: arătarea este adeverirea spunerii. "Toată cunoştinţa omenească vine de la simţuri" .

bine au zis unii cum că dreptul firei este teoria eticii. eu am socotit.. primeşte această puţintică. şi au tu te nevoieşte. de vor defăima această osteneală a mea. că acum întâi încai pre scurt să dau oarece cunoştinţă a neamului meu cel rumânesc. el vrea să restabilească adevărul despre români. că numai dobitoacele nu ştiu lucrurile mai marilor săi. Acel lucru cugetându-l. Are o poziţie reformist moderată. carii pot. deplânge soarta ţăranilor căzuţi în serbie şi iobăgie. Demonstraţia sa istorică avea o finalitate polemică (respingerea tezelor ce negau continuitatea românilor) şi una politică (repunerea românilor în drepturi egale cu celelalte naţiuni din Transilvania).48 să zice. exprimă crezul luminist şi raţionalist al autorului. Ca şi Micu şi Maior. Cartea dă o imagine a ştiinţelor naturii în ofensivă cu obscurantismul medieval. Este publicată integral abia în 1995.1812. purtând în traistă “Hronica” sa prin satele româneşti. lansând "poveşti desfundate". zicând: ce foloseşte omului să ştie cele ce au fost. adevărat şi rumânului să poată zice că urât lucru este rumânului să nu ştie istoria neamului său. ci şi cu pilde adeverează cele ce învaţă. A purtat polemici cu alţi istorici ai timpului ( Eder. Lucrarea sa fundamentală este “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” . că istoria este dascălul tuturor lucrurilor (. definitivată în 1811 Vastă sinteză documentară asupra formării şi continuităţii istorice a poporului român. îndeamnă şi ajută pre alţii.. austrieci şi germani. carele au zis că urât lucru este elinului să nu ştie elineşte. Lucrurile capătă o explicaţie cauzală naturală.) Gheorghe Şincai (1754-1816) Studii la celebra "De Propaganda Fide" din Roma.. un erou al culturii române. spune el.lucrare publicată la 1800.) Dreptul firei tâlcuieşte legile şi învaţă ce trebuie omul să facă sau să nu facă. (. împotriva adevărului istoric. cu studii teologice la Roma şi de ştiinţe juridice la Viena. O altă lucrare monumentală a sa este “Istoria bisericii românilor” . Pentru aceia. cu temeiuri adevărate şi fără îndoială. au de nu poţi tu. Poate că se vor afla unii cu simţire tocmai dobitocească.) Texte din “Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor” (1796) “Socotind cu mintea mea zisa aceia a filosofului aceluia. Învăţătruă firescă spre surparea superstiţiei norodului . şi a fi oamenii rumâni. (.. că vedem cum toate neamurile au scris lucrurile mai marilor săi şi se cuvine aceasta omului carele are minte. La hotarul dintre lumea tradiţională şi cea modernă corifeii Şcoli Ardelene se luptă pentru impunerea noilor abordări raţionaliste ale lumii. Iară etica arată model şi calea cum trebuie a asculta de legile firei.. Critică istoriile care denigrează poporul român. Petru Maior (1761-1821) Este un istoric de formaţie modernă. "firească". . iar cei răi şi cei nevrednici să se ruşineze şi să înceapă a lăpăda simţirea cea dobitocească.) că ea nu numai cu cuvinte.. Este un aspru critic al clerului şi s-a îndepărat de biserică. istorii care "trag jarul" pe spuza unei teze politice. care a înfiinţat peste 300 de şcoli româneşti în Transilvania A fost persecutat şi a murit în mizerie. (.) Deci. ca cei buni să se laude întru neamurile neamurilor. să înlăture imaginea falsă creată despre ei de istoricii unguri. Elimină explicaţiile fanteziste şi supranaturale. că mult este a fi născut rumân”. carele până acum nici atâta cunoştinţă de neamul său nu are. tu. Liucrarea sa fundamentală este “Hronica românilor şi a mai multor neamuri”. deşi avea studii teologice. adică desăvârşit. preiau ideile luministe europene pe filieră germană. Sulzer) care deformau adevărul istoric despre formarea poporului român. unii ca aceştia sunt tocmai dobitoace. Şincai dovedeşte un interes deosebit pentru ştiinţele naturi şi pentru spiritul raţionalist modern. dar cu multă osteneală şi priveghere adunată istorie a neamului tău. ca mai pre lung şi mai pre larg. dar nedifuzată). În problema latinismului a susţinut purismul şi eliminarea elementelor nelatine. A fost un intemeietor.. colegiul superior al Vaticanului. şi la tot neamul cunoscute să le facă.. lucrurile rumâneşti să le scrie. Engel.1813 (tipărită parţial. o cuvântătoriule rumâne. încrezător în iosefinism.

Întemeietori şi animatori culturali în pragul modernităţii Şcolile de la Blaj. ce ieşi din munţii învăţatei Transilvanii. dar autorii au scris o “Înştiinţare”. ca un nou “descălecător”. ce de veacuri se părea adormit. Valoarea literară deosebită constă în forţa autorului de a zugrăvi tablouri sociale şi în vivacitatea expresiei. autor al unei lucrări importante de lingvistică: “Observaţii de limbă românească". când poporul despuiat cu totul nu mai are ce să mai dea. şi când răul ajunge la culme. Are o poziţie ideologică radicală. numită "Vestiri filosoficeşti şi moraliceşti". când misia fanarioţilor de zdrobire a rânduielilor vechi s-a împlinit. şi înfiinţează şcoala românească de la Sfântul Sava. este originar din Sadu. puternic şi îngrozitor şi mătură ţara de fanarioţi. Se afirmă ca medic. Capodopera sa este “Ţiganiada”. a publicat dicţionare şi lucrări practice şi de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice (“Economia stupilor” etc. Această deşteptare a poporului fu pregătită în parte de acea lucrare înţelegătoare. dar n-a obţinut aprobare. [invocând] acel drept legitim al popoarelor chinuite.49 Ion Budai Deleanu 1760-1820 Studii la Viena. care trebuia să se adreseze tuturor provinciilor româneşti. Reprezentanţii Şcolii Ardelene a fost formaţi într-un spirit modern. el vine în Muntenia. Împreună cu Radu Tempea (gramatician). Alţi reprezentanţi Ioan Piuariu Molnar (1749-1815). se hrăneşte şi câştigă puteri nouă. A încercat să scoată primul ziar în limba română. Contactul cu ideile raţionalismului occidental i-a marcat spiritual şi i-a orientat în acţiunea lor politică. depăşeşte reformismul colegilor săi.). atunci un nou atlet. Iniţiază o publicaţie a acestei organizaţii enciclopedice. din lucrarea sa “Mersul revoluţiei în istoria românilor” (scrisă în 1850): “Sentimentul naţional. “Ţiganiada” este o alegorie cu scop satiric. singurul laic din galeria Şcolii Ardelene. profesor la Academia de medicină din Cluj. o epopee de mare valoare literară. la 1790. au avut un rol major în formarea intelectualităţii ardelene. azil vecinic al naţionalităţii române. cu semnificaţie politică. de organizatori şi întemeietori de instituţii culturale. în 1818. Introduce o viziune caricaturală şi ironică asupra unei umanităţi gregare. dar a înfăptuit o operă culturală de o importanţă decisivă pentru modernizarea învăţământului românesc. Format în spiritul Şcolii Ardelene. incapabilă să se unească. În poem sunt dezbătute diverse soluţii politice şi se avansează idei de factură modernă. cu episcopul Gherasim Adamovici şi alţi cărturari ai vremii înfiinţează "Societatea folosoficească a neamului româneasc în mare principatu Ardealului ". . deschise în 1754. Budai Deleanu). La început are o poziţie politică mai moderată. Iată o mărturie a lui Bălcescu în acest sens. fiindcă era de neam strein. Căci în acea vreme fraţii noştri de peste Carpaţi. călcau cu paşi iuţi în calea progresului prin lucrările învăţaţilor lor şi prin instrucţie. A murit la 44 de ani. fiind interzisă de autorităţi.” Un întemeietor de şcoală românească modernă este şi Gheorghe Lazăr (1779-1823). . ce se slăbise cu totul în veacul al XVIII-lea prin prigonire. A fost tipărită întâia oară la 1875-1877. participă la revoluţia franceză. Paul Iorgovici: 1764-1808 Studii la Roma şi Paris. din Avrig. intitulat "Foaie românească pentru economie". un poem etnologic. se deşteaptă şi se arată în arenă. Aron Budai (frate cu I. Poporul se scoală mare. A fost influenţat de ideile luminismul francez radical. “Istoria ieroglifică”. A tradus lucrări de istorie şi de ştiinţele naturii. ei dovedind şi un fecund spirit practic. din care reiese că era dedicată "luminării neamului românesc" prin "ştiinţa folositoare". de filosofie şi teologie. Publicaţia nu a amai apărut. având şi prilejul de a studia în universtăţile occidentale. Participă la redactarea memoriului Supplex Libellus Valachorum şi are o poziţie radicală. oculist de prestigiu. Ca şi lucrarea lui Cantemir. Acţiunea lor a fost hotărâtoare pe mai multe planuri. având a se emancipa de supt domnirea unei aristocraţii mult mai nesuferită.

). cu studii la Paris. profesor de filosofie la Bucureşti. al clerului şi al boierilor. profesor de filosofie la Iaşi şi la Bucureşti. De numele său se leagă începturile teatrului naţional (1816) şi ale presiei. În 1826 publică lucrarea “Însemnare a călătoriei mele”. Condillac etc). spune el. Mărturia sa datează din 1871 şi îl consideră pe Lazăr drept iniţiatorul unei noi epoci în istoria românilor. Specialitatea sa era aceea de inginer hotarnic. veni în cunoştinţa de sine. el face operă de pionierat. a introdus şi predarea filozofiei moderne (Kant. el însuşi un organizator energic al învăţământului românesc pe baze moderne. aritmetica şi desemnu. “În epocile de amorţire a naţiunilor apar evenimente care ca raza din cer luminează popoarelor ochii minţii în deşteptarea conştiinţei de sine şi le conduc pasul pe calea prograsului în dezvoltarea simţului naţional. care a deschis românilor cartea ştiinţei şi preţuire de limbă şi naţionalitatea lor. ns. Redeşteptarea nu poate veni. Ca şi Llazăr. încântaţi că auzea vibrând sunetele limbei materne. Lazăr făcea să pătrundă vorbirea sa în rerunchii ascultătorilor. care veniseră să audă ce le putea spune din folosofie noul dascăl în limba română. La şcoala pe care a înfiinţat-o a predat matematica şi ştiinţele naturii. Petrache Poenaru (1799-1875). întemeiază învăţământul naţional modern în Moldova. Întemeietor al şcolii româneşti din Moldova. Traduce din Kant un Curs de filosofie.. iată mărturia unui elev şi urmaş a acestui intemeitor. dobândită în timpul studiilor de la Viena. pentru a putea avansa pe calea civilizaţiei. în acelaşi an în care la Bucureşti Heliade rădulescu înfiinţează “Curierul românesc”. Din zi în zi şcoala lui Lazăr prindea rădăcine. (. Poenaru şi-a făcut studiile la Viena şi Paris. pe Eufrosin Poteca. Şcolarii se îndulciseră a urma fără precurmare prelecţiunile ce le făcea învăţatul filozof şi după ce se preparară cu învăţăturile preliminarie în gramatica. considerând că pasul . rivaliza de întrecere în cultura facultăţilor cu care natura l-a dotat şi se făcu demn de a memora cu gloria numele lui Georgiu Lazăr şi Tudor Vladimirescu. democratică. cu magia inspiraţiunii sale totdeauna vie şi înfocată. de logică şi metafizică.. Este considerat. Este un spirit reformator. L-a sprijinit pe Tudor Vladimirescu în acţiunea sa. în urma unei călătorii în ţările apusene. un vizionar şi un strateg al culturii române moderne.(.) Această şcoală se deschise fără altă ceremonie sau paradă decât în prezenţa a câtorva curioşi. acordă educaţiei un rol primordial în renaşterea naţională. Asachi este şi un scriitor neoclasic. înaintarea succesivă la studiile speciali de filozofia şi de matematica. O personalitate ce nu poate lipsi din galeria acestor întemeietori este şi Dinicu Golescu (1777-1830). În 1829 înfiinţează ziarul “Albina românească” la Iaşi. decât prin educaţie şi prin respectarea muncii celor ce "asudă din revărsatul zorilor diminţeii până târziu în noapte".).. (. la chemarea unor boieri luminaţi. având diploma de inginer geograf. La şcoala lui se formează generaţia paşoptistă. El are o concepţie modernă. geografia. Alături de ei. pe Gheorghe Asachi (1788-1869). un critic al stărilor sociale.. În Moldova avem un alt întemeietor. cu cele mai profunde expresiuni în diferite cunoştinţe ştiinţifice şi filozofice. în momentul descinderii sale. pe bună dreptate. un mare animator cultural. Un eveniment de acestă natură din cele mai memorabile avem a semnala în istoria patriei noastre înfiinţarea şcoalei marelui dascăl şi înfocat patriot Georgiu Lazăr. De atunci românul. Pentru a înţelege semnificaţia acţiunii culturale a lui Lazăr şi atmosfera spirituală pe care a găsit-o în Bucureşti. Aşa. în suvenirea desmormântării limbei naţionale şi a descoperirii drepturilor noastre strămoşeşti”. deschizând ochii minţii sale. cu aplicaţiunea acestei din urmă la ridicarea de planuri topografice şi la diferite construcţiuni mechanice.).. Popularizează ideile kantiene. carte în care constată decalajul nostru faţă de Occident şi propune asimilarea ideilor şi întemeierea unor aşezăminte culturale de factură modernă. un mare pedagog naţional. se cuvine să-i menţionăm pe Eftimie Murgu.. format la univeristăţile din Roma şi Viena. căci nu le venea a crede că s-ar putea da în româneşte învăţături de vreo ştiinţă înaltă (sublin.50 Avea o formaţie ştiinţifică şi filosofică solidă.

E limpede că exponenţii acestei istoriografii au înţeles miza acestor lucrări mai bine decât noi. pentru a ilustra teza lui Huntington. neglijarea unui patrimoniu cum este opera Şcolii Ardelene ar constitui un punct de ruşine". Cine are răbdarea de a citi cărţile învăţaţilor ardeleni şi de a urmări confruntările de idei din secolul XVIII-lea. şi unele idei discutabile. Multe dintre valorile ei de căpentenie n-au beneficiat de o circulaţie firească nici în spaţiul intern. ajung în mâna cititorului român la sfârşitul secolului XX. ar găsi în cărţile corifeilor Şcolii Ardelene argumente serioase. şi au pus în circulaţie. "Istoria românilor" (rămasă în manuscris aproape două sute de ani. Soarta celor două lucrări defineşte destul de exact condiţia culturii române. dar nu numai ea. de o acţiune cu valoare strategică în ultima instanţă. A fost prilejul unei noi ofensive mediatice pentru forţele ce nu vor să se "reconcilieze" cu adevărul istoric şi cu realităţile actuale. iată. ci şi "primejdioasă". Dacă cineva ar fi interesat să reconstituie un episod din faimoasa “ciocnire a civilizaţiilor”. . în atâtea dicţionare şi lucrări aflate în bibliotecile lumii. bătălia Şcolii Ardelene a fost una pentru restabilirea adevărului istoric şi pentru respingerea imaginii false pe care a răspândit-o despre noi istoriografia maghiară. Trebuie să consemnăm şi această unda meditativă a lui Ioan Chindriş. Are un comportament tipic luminist şi reformator. care a reuşit să impună imaginea că Transivania este un teritoriu maghiar. lucrare întitulată atât de expresiv de autor: "Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor") şi de sinteza lui Petru Maior.51 dintâi pentru a progresa trebuie făcut în domeniu educaţiei şi în plan social. după expresia lui Iorga. cu finalitate politică. scrise la începutul secolului al XIX-lea şi care. realităţi deformate sistematic de istoriografia unagră din interese prea bine cunoscute. Este vorba de monumentala operă a lui Samuil Micu. dar nedifuzată în epocă din pricini variate). corifeii Şcolii Ardelene s-au bătut eroic pentru a impune adevărul istoric. cu perseverenţă. deplângând pe toate căile "nedreptatea Trianonului". Răspunsul nostru este anemic sau chiar inexistent în acest război informaţional. mitologia lor despre o Transilvanie pe care ungurii ar fi cucerit-o fără să întâlnească nici urmă de populaţie românescă! Falsurile "clasice" ale istoriografiei ungare au fost redimensionate în fel şi chip în timpuri recente. nu românesc. Nu avem azi o "Şcoală Ardeleană"! Bătălia istoriografică e una strategică şi noi trebuie să pornim de la faptul că ea a fost câştigată până acum de partea maghiară. În 1996. "Istoria bisericii românilor" (tipărită parţial în 1813. trage un semnal de alarmă: "Pentru orice popor. vai. în focul polemicii. va descoperi epopeea rezistenţei românilor. fiind şi azi un instrument de manipulare a opiniei publice internaţionale. Sunt două lucrări fundamentale pentru conştiinţa românească. continuitatea românilor şi drepturile lor legitime. chiar dacă au lansat. naturale şi istorice. Neglijenţă nu numai "ruşinoasă". Pe bună dreptate. falsuri acreditate. cu documente de netăgăduit. având în vedere că cele două lucrări privesc în mod expres realităţile istorice ale Transilvaniei. cel care a îngrijit aceste ediţii ştiinţifice. Acest uimitor dispozitiv intelectual care se cheamă Şcoala Ardeleană şi-a consumat energiile pentru a demonstra. Ioan Chindriş. pentru a ajunge la o organizare socială care să vizeze bunăstarea generală. Dar ar descoperi şi faptul că sub veşmântul confruntărilor religioase şi “civilizaţionale” se ascund foarte precise interese geopolitice. care se întreabă "cum ar fi fost debutul vieţii moderne a românilor dacă întreaga operă istorică a Şcolii Ardelene ar fi văzut lumina zilei la vremea sa?". va înţelege semnificaţia acestor bătălii istoriografice şi sensul acţiunilor culturale întreprinse de Şcoala Ardeleană. în spaţiul în care au "rădăcini de patru ori milenare". Ungaria a celebrat 1100 de ani de la sosirea triburilor ungare în câmpia panonică. decum în cel internaţional. În fond. Lecţia "Şcolii Ardeleane" Editura "Viitorul Românesc" a publicat în 1995 două cărţi de o importanţă capitală pentru cultura noastră. Pildă de acţiune ştiinţifică şi naţională. Au înţeles că este vorba de un război informaţional. prin reforme inspirate de exemplul statelor dezvoltate.

Revoluţia politică. Regulamentele organice au prefigurat totuşi instituţii asemănătoare cu cele ale unui regim parlamentar. conjugând în forme originale acest patrimoniu cu tendinţele romantismului revoluţionar şi ale raţionalismului critic. Totodată. de ordin politic şi social. în sistemele de idei pe care le-au edificat gânditorii români. în acord cu . începând cu intrarea Principatelor în relaţii comerciale cu Apusul şi cu treptata consolidare a relaţiilor capitaliste în plan intern. raţionalismul critic. unitatea sa fiind probată prin unitatea limbii şi a culturii populare. luminismul. Adunările obşteşti au dobândit cu timpul caracterul unui parlament autentic. Astfel. se suprapun şi se combină în forme originale. care domina aceste instituţii. imperativele constau în defiinţarea iobăgiei. Generaţia paşoptistă a preluat deviza Şcolii Ardelene: luminarea prin cultură şi învăţământ pentru ca poporul să devină conştient de drepturile sale şi să devină capabil pentru a înfăptui reforme moderne. Acestă problematică originală s-a reflectat şi în planul gândirii politice şi istorice. Aşadar. • În plan economic. cercetarea tradiţiilor şi a culturii populare. • Decisive pentru întemeierea noii culturi şi pentru formarea noilor mentalităţi sunt cercetarea istoriei. romantismul revoluţionar şi evoluţionismul pozitivist alcătuiesc un bloc cultural cu tendinţe contradictorii. analiza condiţiilor particulare. studierea limbii. a dus. făcând trecerea de la gândirea religioasă la cea raţionalistă. Revoluţia economică s-a înfăptuit printr-o tranziţie lentă de la feudalism la capitalism. culturale şi sociale.1 Cadrul teoretic şi ideologic al mişcării paşoptiste Sub raportul concepţiei filozofice. modernă. începută cu instaurarea domniilor pământene după mişcarea din 1821. formarea infrastructurilor moderne de transport şi comunicaţie etc. În prima jumătate al secolului al 19-ea s-au produs la noi trei schimbări de natură revoluţionară: o revoluţie ideologică. Concepţia lui Nicolae Bălcescu . în care evoluează poporul român. tendinţele şi curentele spirituale interferează la noi.. Tema IV: Cadrul istoric al formării culturii române moderne în secolul al XIX-lea. Gândirea filosofică şi social-politică a revoluţionarilor de la 1848.).52 . instituţii de învăţământ. împroprietărirea ţăranilor. treptat. • Instrumentul fundamental al acestor reforme îşi are punctul de sprijin în plan cultural (curente de idei.1856). Deşi într-o formă incompletă. Prima este o revoluţie culturală ce a modificat mentalităţile. principiul dominant era şi acum emanciparea culturală ca o condiţie a emancipării politice şi economice. întreaga generaţie paşoptistă continuă fondul de idei al epocii luminilor. în care s-au confruntat diferite poziţii şi interese. boierimea mică şi mijlocie şi-au afirmat şi ea interesele. trebuie să înfăptuiască o suită de reforme sau revoluţii interne pentru a se moderniza şi a-şi dobândi locul pe care-l merită în plan european. de origine romanică. • Poporul român. Stilurile. Adunările au reuşit să modernizeze legislaţia internă în unele domenii administrative. la formarea structurilor moderne ale statului naţional. una politică şi una economică. concepţiile politice şi filozofice. inaugurând sistemul modern de reprezentare şi de aplicare a principiul fundamental al separaţiei puterilor. prin unitatea obiceiurilor şi prin intensele legături economice şi culturale care i-au sudat spiritual şi lingvistic pe români. a avut loc şi o schimbare a statutului geopolitic al spaţiului românesc. care a ieşit treptat de sub autoritatea şi dominaţia imperiilor răsăritene şi a intrat în sfera de influenţă a puterilor occidentale (vezi Războiul Crimeei şi Conferinţa de la Paris . economice. în decursul veacurilor. fiind mai ataşată de exponenţii stării a treia sau ai gândirii liberale. creaţie literară. presă etc. Toţi gânditorii epocii aderă acum la următorul bloc de convingeri şi idei: • Poporul român e un popor nobil. Pe lângă marea boierime. încurajarea industriei. ajuns la nivelul de conştiinţă naţioană modernă.

bazat pe principiul suveranităţii poporului. se prevedea ca puterea legislativă. Circa 20 de deputaţi au format în anii 1835-1839 o grupare de opoziţie. puritatea. precum şi proiecte de unficare naţională. industriaşii. care ar fi avut şi prerogativa de a-l alege pe Domn. în Adunarea obştească din Ţara Românească s-a constituit o opoziţie puternică a unui grup de deputaţi faţă de tendinţa Rusiei de a încălca autonomia internă a ţării. redactat de Mihail Kogălniceanu. Este semnificativă şi prevederea care stipula că membrii Adunării obşeteşti erau inviolabili. să fie cu adevărat independentă faţă de cea executivă. având în vedere că un regim bazat pe o reprezentare masivă a păturilor populare ar fi întâmpinat rezistenţa marii boierimi şi a puterilor străine. de a adopta bugetul. iar componenţa ei să reflecte toate straturile societăţii (boierimea. având şi menirea de a reforma codurilor civile. comercial şi penal. Nicolae Bălcescu. de a stabili politica în domeniul apărării. se prevedea în mod expres la art.pe care le-au adresat şi diplomaţilor străini -. cunoscută sub denumirea de “Partida naţională”. pe lângă revendicările economice şi sociale cărora le dă expresie. ce a introdus în dezbatere numeroase iniţiative de democratizare a societăţii româneşti. cel conservator şi cel liberal. cum ar fi dreptul de a alege pe şeful statului. stat organizat pe baze democratice. comerţul. profesiile libere şi ţărănimea. opriţi sau judecaţi” pentru opiniile exprimate în cadrul adunării. Revoluţionarii au respins Regulamentele organice şi au redefinit locul fundamental al parlamentului în structura politică a statului. În “Principiile noastre pentru reformarea patriei”. condusă de Ion Câmpineanu. 4: “ Adunarea generală compusă din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii ”. Astfel. clerul. cu separarea clară a puterilor. Proclamând aceste principii politice moderne de guvernare democratică. El recunoscu în drept principiul libertăţii comerciale. documente prin care cereau unificarea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un stat unitar şi independent (“Regat al Daciei”). încredinţată unei Adunări obşteşti. În cunoscuta “Proclamaţie de la Islaz”. tarifele vamale şi nivelul impozitelor. egal şi direct. “Regulamentul [organic]. în care să fie prezenţi reprezentanţi ai “tuturor stărilor societăţii”. a industriei şi comerţului. al învăţământului şi al sănătăţii. Sistemul politic preconizat se întemeia astfel pe votul universal şi pe existenţa unui organ reprezenativ al naţiunii. Aceşti deputaţi au elaborat în 1838 un proiect de “Constituţie” şi un proiect de unire şi de independenţă statală . pe capii bisericii. despărţirea puterilor judecătoreşti. corporaţiile. forul legislativ. conform tratatelor şi stipulaţiilor internaţionale. aduse însă oarecare principii folositoare şi se făcu un instrument de progres. Proiectul realist şi moderat al lui Kogălniceanu prevedea ca reprezentarea să se facă pe colegii electorale. apreciat şi el drept un act constituţional. în “Proiect de Constituţie pentru Moldova”. care trebuia să fie ales prin vot universal. pe o perioadă de 5 ani. al separării puterilor în stat şi al alegerii libere al corpului legiuitor. ultimul manifestându-se ca o forţă contestară. Reprezentarea în forul legislativ nu mai era condiţionată de avere sau de alte privilegii de clasă. organizând în luna august 1848 alegeri pentru o . slujbaşii statului.53 tendinţele şi ideile novatoare ale epocii. documentul revoluţionarilor din Ţara Românească. virtuţile şi încrederea publică să-i dea dreptul de a fi ales”. cu toate relele sale. de a orienta dezvoltarea agirculturii. în care Adunarea naţională să fie un for de largă reprezentare. Constituirea acestei adunării legislative trebuia să fie făcută printr-o “alegerea largă. În aceste adunări leguitoare s-au conturat cele două curente. revoluţionarii au trecut chiar la acţiuni concrete de aplicare a lor. Potrivit documentelor programatice ale revoluţiei de la 1848. liberă şi dreaptă unde tot românul are dreptul de a fi chemat şi anume numai capacitatea. urma să fie o instituţie cu adevărat reprezentativă. De asemenea. Adunarea legislativă era învestită cu puteri deosebite. Momentul revoluţionar 1848. militarii. administrative şi legiuitoare şi introduse regimul parlamentar”. grupare ce a susţinut cu tărie dreptul ţării de a-şi organiza viaţa internă în mod autonom. revoluţionarii moldoveni îşi exprimau năzuinţa ca noile structuri politice să prevadă abolirea privilegiilor şi alegerea unei adunări legislative care să exprime interesele întregului popor. ei neputând fi “pârâţi. având ca obiectiv major tocmai introducerea unui regim constituţional şi democratic modern. fiecare comună având dreptul de a alege doi reprezentanţi ai săi). este unul de răscruce pentru afirmarea ideilor de libertate şi reformă politică.

cerea imperios. făcând concesii presiunilor externe venite din partea Porţii otomane. Campania electorală şi alegerile. ale libertăţii persoanei şi suveranităţii poporului. După înfrângerea revoluţiei. Mişcarea revoluţionară şi campania electorală au reactiva conştiinţa politică pe o scară largă şi au sensibilizat poporul la ideile moderne de reprezentare a intereselor sale prin organe reprezentative. ele ar fi subminat din temelii privilegiile “naţiunilor politice” şi ar fi schimbat configuraţia instituţiilor politice din Transilvania. în care să fie reprezentate “toate interesele sau meseriile naţiei”. populaţia majoritar românească nu putea fi reprezentată. ca normă constituţională. recunoaşterea românilor ca “naţiune de sine stătătoare în Transilvania. câte unul la fiecare 10. înpărţiţi “în proporţie. ca “naţiunea română să-şi aibă reprezentanţii ei în Dieta ţării ” proporţional cu ponderea ei numerică în ansamblul locuitorilor. care începuseră deja. în numele acestor principii democratice. în afirmarea principiilor democratice ale guvernării reprezentative. actul fundamental al regimului democratic. Cei eligibili în constituantă trebuiau să aibă cel puţin 25 de ani. de care beneficiau câteva grupuri restrânse etnic şi social. care erau chemate pentru prima oară să-şi trimită reprezentanţi în conducerea ţării. În felul acesta. Invocând principiile moderne ale dreptului natural. pe lângă idealurile sociale şi politice pe care le-a afirmat răspicat. al votului universal şi al separării puterilor. întrucât în vechile structuri feudale. Convocarea alegerilor a întârziat datorită evenimentelor interne şi a diversităţii de poziţii asupra modului de alegere a acestei Adunări naţionale care trebuia să adopte “legile fundamentale ale organizării ţării” şi să rezolve spinoasa problemă agrară. În plină campanie electorală pentru alegerea Constituantei.54 Adunare generală extraordinară. după care “alegător este tot românul de la vârsta de 21 de ani în sus. fapt care explică reacţia violentă a elementelor conservatoare ale nobilimii maghiare faţă de programul democratic al hotărârilor de la Blaj. datorită cunoscutelor principii şi practicii discriminatorii la care era supusă. au determinat intense dezbateri în presă vremii şi în rândul diverselor categorii soiale. justiţie. anume apariţia unui for legislativ ales în mod profund democratic. în administraţie. Locotenenţa domnească a suspendat însă aceste alegeri. independentă şi a cărui purtare nu va fi defăimată prin act public”. cu o componenţă în . care să îndeplinească rolul de Adunare naţională constituantă. În Transilvania şi în celelalte provincii româneşti aflate sub stăpânire habsburgică. ei au fost constrânşi să accepte un compromis între votul universal şi cel pe categorii de interese. Adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848. responsabilitatea miniştrilor şi a funcţionarilor publici în faţa Adunării legislative. Ea avea misiunea de a elabora o Constituţie. de orice stare liberă. Constituanta trebuia să cuprindă 250 de deputaţi. revoluţia paşoptistă a reprezentat un moment excepţional în planul luptei pentru emancipare naţională. alături de celelalte grupuri naţionale care până atunci deţinuseră privilegii politice şi economice. alegeri primare şi definitive. au fost reactivate în noile condiţii ale luptei pentru formarea statului naţional unitar. fapt ce ar fi reprezentat o premieră în condiţiile din Ţara Românească. pe judeţe şi capiatale”. Aceste norme de reprezentare erau prevăzute întrun decret al Guvernului provizoriu din Ţara Românescă. Acelaşi principiu urma să fie aplicat în toate sferele vieţii publice. În final. pe temeiul libertăţii egale”. de orice religie. datorită conjuncturii internaţionale şi slăbiciunii unor factori interni. proiectul de organizare a Adunării Constituante nu a mai putut fi dus la capăt. Românii erau intersaţi de desfiinţarea sistemului feudal de reprezentare. Acelaşi program prevedea. Dacă aceste principii s-au fi aplicat consecvent. adunarea solicita drepturi politice depline pentru naţiunea română din Transilvania. Adunarea de la Blaj a prevăzut convocarea unei adunări constituante. Adunarea de la Blaj revendica. prin vocea tribunului Simeon Bărnuţiu. În consecinţă.000 de locuitori. de tipul adunărilor de stări (Dieta). care avea astfel drept de control asupra executivului şi a administraţiei. idealurile democratice privind organizarea instituţiilor politice pe suportul principiului suveranităţii populare. care cerea restrângerea dreptului de vot doar la cetăţenii care ştiau să scrie. urmând ca votul să se exercite “în două graduri”. Românii din aceste zone erau vital interesaţi în modernizarea structurilor politice. la 16 august 1848. Deşi fruntaşii radicali militau pentru alegerea Adunării naţionale prin vot universal. afirmate în spaţiul european. învăţământ etc.

• În 1843 înfiinţază societatea secretă “Frăţia”. ci doar un rol consultativ. ca putere protectore. crearea armatei naţionale. Caracterul reprezentativ este afirmat şi în modul în care Adunarea de la Blaj s-a autodenumit: “ Adunarea generală naţională a naţiunii române din Transilvania”. ia parte la Revoluţia din Franţa. Slăbirea influenţei ruseşti în spaţiul românesc a creat condiţii favorabile pentru înfăptuirea Unirii Principatelor şi pentru reorganizarea structurii lor politice pe baze moderne. au reprezentat un sistem parlamentar incipient şi au permis dezvoltarea în sânul lor a unei opoziţii faţă de structurile anchilozante. ultimele fiind interesate. prin care să se exprime voinţa poporului.55 funcţie de proporţia numerică a grupurilor naţionale din Transilvania. Ideea unităţii naţionale . cu tot caracterul lor electoral limitat. cu caracter plebiscitar. Întrucât aceste idei privind alegerea unor instituţii politice pe cale democratică nu s-au putut concretiza. alături de Avram Iancu. în februarie. care însă nu mai aveau atribuţii legiuitoare. pe de o parte. • În 1844 înfiinţează revista “Magazin istoric pentru Dacia” (împreună cu August Treboniu Laurian). era solid ancorată la mijlocul secolului al XIX-lea în spaţiul românesc. care au adoptat hotărâri decisive. • În 1848. • Studiază istoria şi filozofia la Sfântul Sava. au hotărât să desfiinţeze cele două Adunării Obşteşti din Moldova şi Ţara Românească. unde publică studii de istorie şi filozofie socială. Turcia. . îngrădind efectiv tendinţele absolutiste şi abuzurile domnitorilor. Rusia şi puterile europene. organizarea aparatului de stat etc. asemenea şi din câţiva membri din înaltul cler”. de tip francmasonic. Adunările obşteşti. În noile condiţii europene. şi care să elaboreze o Constituţie democratică. să restrângă sfera de influenţă a celor două imperii orientale şi să-şi întărească poziţia geopolitică în sud-estul Europei. Este influenţat de gândirea şi operele lui Cesare Cantu şi de filozofia politică a lui Mazzini. având poziţiile cele mai radicale în cadrul ideologiei paşoptiste. înlocuindu-le cu “Consilii sau Divanuri ad-hoc”. . ce aveau legitimitate populară. pregătind astfel conştiinţa politică a românilor pentru înfăptuirea acestui ideal de veacuri.străbate toate proiectele revoluţionarilor paşoptişti.2 Nicolae Bălcescu (1819-1852) Este una dintre cele mai luminoase personalităţi ale Revoluţiei de la 1848.considerată de Kogălniceanu “cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional ” . insistând asupra unor teme precum: împroprietărirea ţăranilor. cu divanuri formate numai “boierii cei mai notabili şi mai demni de încredere. împreună cu alţi fruntaşi ai vremii. Deşi înfrântă. pe de altă parte. Toate aceste acţiuni şi proiecte demonstrează că ideea guvernării democratice. soarta Principatelor a fost decisă prin jocul raporturilor de forţe dintre Rusia şi Turcia. Statutul internaţional al Principatelor Române se schimbă însă odată cu înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii (1853-1856) şi cu reorganizarea raporturilor de forţă dintre Turcia. după care se întoarce în ţară şi are o contribuţie hotărâtoare la pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei. în strânsă legătură cu promovarea unui regim reprezentativ şi democratic. din aprilie 1849. şcoală înfiinţată de Gheorghe Lazăr. şi Rusia. • În 1846 se află la Paris. adunări care funcţionau pe baza Regulamentelor organice. şi din considerente comerciale şi economice. revoluţia de la 1848 a promovat programe moderne de organizare politică. • În 1840 participă la o conspiraţie împotriva regimului şi este întemniţat 2 ani. românii au organizat mari reuniuni populare. unde urmăreşte curusruile de filozofie a istoriei ale lui Edgar Quinet şi Jules Michelet. Întrucât deveniseră instrumente prin care se afirmau atitudinile liberale şi democratice. Prin Convenţia de la Balta Liman. ca putere suzerană. şi puterile occidentale. prin intermediul unor adunări reprezentative. a încercat să lărgească baza socială şi compoziţia Adunărilor legislative şi să dezvolte atribuţiile lor. forţele conservatoare interne şi puterile străine au decis lichidarea acestor corpuri legiuitoare şi înlocuirea lor structuri artificiale.

unde încearcă să mijlocească o înţelegere între revoluţionarii români şi cei maghiari. iar progresul este un rezultat practic al acţiunii mane. a spiritului asupra naturii. după “legea necesară a progresului”. Bălcescu pune pe seama divinităţii multe dintre caracteristicile şi legile dezvoltării sociale. ci e dotat cu voinţă. Divinitatea supraveghează lumea umană. Deşi terminologia folosită de Bălescu este de nuanţă spiritualistă. a dreptăţii şi frăţiei asupra nedreptăţii şi a constrângerii. Scopul este fixat de Dumnezeu şi constă în realizarea dreptăţii sociale şi a frăţiei între oameni. Poziţia sa raţionalistă e vizibilă şi în ideea că omul nu e un instrument orb al fatalităţii. Omenirea. Fiecare naţiune participă după natura şi geniul ei propriu la realizarea progresului şi din această diversitatea a naţiunilor rezultă un progres general al omenirii. Astfel. • Românii sub Mihai Vodă Viteazul • Chestiuni economice ale Principatelor danubiene (în franceză) Concepţia despre societate Bălcescu elaborează o teorie contadictorie asupra societăţii. dar este foarte densă şi bogată în idei. grupurile sociale. Ideile de “dreptate şi frăţie” sunt înscrise pe stindardul Revoluţiei de la 1848 şi ele revin obsedant la Bălcescu. Omul este făuritorul civilizaţiei prin puterea sa cugetătoare şi prin acţiunea sa practică. oamenii. o nouă cale a progresului. conţinutul concepţiei sale este raţionalist şi foarte valoros. Pentru a da mai multă autoritate ideilor sale şi fiind influenţat de curentele de idei din epocă. Istoria ar trebui să realizeze peste tot triumful binelui asupra răului. în dezvoltarea cunoaşterii şi a acţiunii umane. El exprimă o poziţie democrat-revoluţionară în cadrul curentelor ideologice care s-au confruntat în perioada Revoluţiei. dar nu intervine direct în istorie. Realizarea dreptăţii sociale. Spiritualismul religios e la Bălcescu numai un punct de plecare. Opera lui Bălcescu nu este foarte întinsă. unde participă la organizarea emigraţiei şi îşi scrie studiile de istorie. Principalele lucrări: • Despre starea socială a muncitorilor plugari din Principatele Române în deosebite timpuri. spune el. Astfel. Potrivit lui Bălcescu. Progresul spre acest scop se realizează prin acţiunea umană.56 • Conduce în Guvernul Provizoriu un grup de comisari ai revoluţiei. • Mersul revoluţiei în istoria românilor. Ideea este valoroasă şi depăşeşte orizontul concepţiior spiritualiste tradiţionale. ci stă în puterea tuturor oamenilor şi a fiecăruia în parte. Evoluţia socială are un anumit sens şi un anumit scop. cu libertatea de . răspunzând şi de editarea materialelor de propagandă. Dumnezeu a dat fiecărui popor o anumită “misie” în istorie. Moare la Palermo în 1852. a justiţiei sociale şi a armoniei între oameni şi naţiuni . a libertăţii asupra necesităţii oarbe. indivizii. dezvoltare care ascultă de “legile fixe” ale progresului. de romantismuil istoric şi de raţionalismul luminist. Iar conţinutul ideilor de dreptate şi frăţie nu este unul abstract. se află pe “calea nemărginită a unei dezvoltări progresive”. în perfecţionarea continuă a societăţii sub raport moral şi economic. E de remarcat că mântuirea aceasta nu se realizează la Bălcescu prin abandonarea vieţii şi a istoriei.El consideră că societatea umană se află într-o continuă dezvoltare. Ele sunt un fel de scopuri ale omenirii.dreptate şi frăţie nu este apanajul unor slujitori ai lui Dumnezeu (Biserica sau clerul).iată misiunea omenirii pe Pământ. spune el. • În următorii ani trăieşte în exil la Paris. în istorie acţionează popoarele. creştinismul a instaurat o nouă formulă istorică. omul apare drept făuritorul propriului său destin. Înfăptuirea legilor divine . Realizarea acestor deziderate ar reprezenta o cale de mântuire a omenirii. o teorie în care elementele raţionaliste se îmbină cu cele spiritualist. ci în plan istoric real. care constă în dominarea naturii de către om. ci unul concret-istoric. • După înfrângerea Revoluţiei din Ţara Românească merge în Transilvania.

a faptelor politice. Marea proprietate nu este un dat al istoriei noastre. Bălcescu este. după Bălcescu. de adminsitraţia politică şi de către Domnitor. de către stăpânitorii militari iniţiali. între cele materiale şi spirituale. adică obligaţia ţăranilor liberi de a presta o muncă pe moşiile boierilor. S-a introdus. făcând conexiuni între fenomenele economice şi cele politice. şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirilor”. care exista alături de proprietatea privată. el operează curent cu ideea modernă de clasă socială şi susţine în mod explicit teza că situaţia ţărănimii îşi a altor clase îşi are cauza în “instituţiile ce cârmuiesc proprietatea”. ţăranii au sărăcit. instituţiilor şi a modului de viaţă. În felul acesta. grupurile şi clasele sociale sunt generate de natura relaţiilor de proprietate.31 Iată crezul marelui istopric şi revoluţionar. ci ea are o geneză istorică anume “în munca de clacă”. a relaţiilor de producţie. • “nevoia” ţăranilor de a-şi vinde pământul pentru a-şi putea achita datoriile către stat. Aprecierea lui Mihai Viteazu este făcută din această perspectivă. cel dintâi istoric de tip modern din spaţiul culturii române. lipsiţi de pământ şi obligaţi să muncească pe pământurile boierilor. pentru realizarea dreptăţii sociale şi a frăţiei. a obiceiurilor. el stabileşte câteva particularităţi. proprietatea comună (“ager publicus”). s-a constituit treptat clasa marilor proprietari de pământ .boierii . Istoria socială. prin “uzurpare”. la biografia stăpânitorilor. de exploatare. prezentul şi viitorul. El critică viziuna anterioară asupra istoriei. Adică. Principiul istorismului străbate întreaga operă a lui Bălcescu . Astfel. între cele necesare şi întâmplătoare. După colonizarea Daciei şi părăsirea ei de către administraţia romană. Progresul nu este o simplă dezvoltare lineară. dar care în mod necesar sunt depăşite. Astfel. iar boierii s-au îmbogăţit. au angajat forţa de muncă a ţăranilor liberi. 31 Prospect la “Magazin istoric pentru Dacia” . El aspiră la o istorie completă a vieţii sociale.57 alegere. Întrânsa ea îşi vede trecutul. Cauzele care au dus la degradarea economică a ţăranilor sunt. O naţie fără istorie este un popor încă barbar. care a cercetat cu pasiune trecutul poporului român şi a elaborat printre primii un nou mod de a scrie istoria. În concepţia lui ca disciplină ştiinţifică. Substanţa vieţii istorice este alcătuită din lupta popoarelor pentru eliberarea lor de tiranie. Aceştia fiind “nevoiţi” să participe la diferite războaie de apărare şi fiind copleşiţi de dări către stat. de impozite. Urmărind geneza marii proprietăţi funciare în Tările Române. ţăranii au fost transformaţi în iobagi. o nouă concepţie despre istorie “Istoria e cea dintâi carte a unei naţii. de a acţiona concret în istorie într-un sens sau altul.care. de către boieri. În raportul dintre elite şi societate. astfel. pentru a-şi lucra pământul. în Ţările Române “sistemul de clacă”. alături de Kogălniceanu. istoria trebui să cuprindă toate domeniile şi toate faptele semnificative care dau substanţă unei societăţi. Bălcescu spune că dreptul de proprietate al ţăranilor a fost “uzurpat” printr-o seamă de mecanisme de exploatare. Prin “daniile” efectuate de Domnitor către căpeteniile militare sau către cler (mânăstiri). Totul depinde de această alegere şi de această acţiune în care se angajează popoarele. Este printre primii istorici care se interesează de viaţa economică a poporului şi în acest fel el anticipează unele teze ale gândirii istorice şi sociologice moderne. ci cuprinde şi momente de repaus. populaţia şi-a avut proprietatea ei asupra pământului. trei: • “interesul” ţăranilor de a-şi vinde pământul către boieri pentru a fi scutiţi de dări. care trebuie să îşi adecveze acţiunea în funcţie de nevoile şi interesele popoarelor. după opinia lui. Treptat. a structurilor sociale şi de clasă. Bălcescu consideră că subiectul istoriei este poporul. dar treptat a fost deposedată. Pământurile lor au intrat în proprietatea boierilor. au ajuns să fie “obligaţi” să munceacă pe terenurile boierilor prin constrângere politică şi economică. insistând asupra aspectelor economice. a trecut treptat în stăpânirea unei caste privilegiate care era scutită de impozite. nu demnitarii sau personalităţile. care se rezuma la o simplă înregistrare a domnitorilor. de stagnare. în decursul veacurilor.

II. considerând că reformele economice şi sociale. 33 “Trecutul şi prezentul”. iar Bălcescu va spune că articolul 13 din Proclamaţia de la Izlaz. Bălcescu este interesat să arate motivaţia istorică internă a Revoluţiei. 1851 . articol în “Junimea română”. neapărată. suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi. numiţi de popor ciocoi. în lucrarea sa “Capitalul”. Revoluţia generală fu ocazia. În consecinţă. numărul zilelor de clacă era în Ţara Românească de 56 de zile lucrătoare. El insistă asupra caracterului necesar al revoluţiei. În felul acesta sistemul feudal s-a statornicit definitiv după 1600. din această schemă de evoluţie a raporturilor economice rezultă că marea proprietate derivă din sistemul de clacă. fără ilustraţie şi rădăcină în ţară.58 • “sila” (violenţa. astfel încât. între factorii obiectivi şi subiectivi. iar nu cauza revoluţiei române. Sarcina Revoluţiei ar fi aceea de a ridica poporul exploatat la condiţia de cetăţean politic. revoluţia este un moment necesar al dezvoltării. Dobândirea acestor drepturi nu se realizează decât prin revoluţie socială.139. legate între ele precum verigile unui lanţ al evoluţiei: “Revoluţia română de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat. fără altă cauză decât voinţa întâmplătoare a unei minorităţi sau mişcarea generală europeană. efemer. în prima jumătate a secolului al 19-lea. Ea fu o fază. De atunci încoace (1600). precum şi drepturile politice trebuie “smulse” cu forţa din mâna asupritorilor care nu le cedează de bună voie. în care face distincţii interesante între revoluţie şi complot. Bucureşti 1982. 33 Revoluţia are nevoie de un sprijin social. De atunci ţăranii luptă pentru dobândirea drepturilor de care fuseseră deposedaţi. iar în Moldova de 34 de zile. Concepţia asupra revoluţiei Bălcescu elaborează o teorie complexă asupra revoluţiei. nr. situaţia ţăranilor s-a înrăutăţit continuu. se perde în zilele veacurilor. operă care ar trebui înfăptuită de elitele intelectuale şi politice pentru ca poporul să devină conştient de drepturile sale şi capabil să le înfăptuiască. Prin aceste “spoliaţii succesive” s-a constituit marea proprietate în Ţările Române. iar Revoluţie de la 1848 ar avea ca sarcină fundamentală de a-l înlătura. Ea fu făcută de orăşeni şi de junimea luminată”. El va recunoaşte faptul că revoluţia paşoptistă a avut un caracter limitat sub raport social. a ciocoilor: “O clasă de birocraţi. ţara se află într-o decădere continuă pentru că era împărţită în două categorii sociale duşmane. “Astfel. Marx foloseşte documentaţia lui Bălcescu prin intermediul unei cărţi a lui Elias Regnault. şi de naţiune unită şi independentă. iar nu o revoluţie făcută de popor. Pentru el. Sub domnia fanarioţiolor şi în prima jumătate a secolului al XIXlea. Aşa se explică faptul că Mihai Viteazu a fost obligat de boieri să de o lege prin care îi lega pe ţărani de glie. Cauza ei. prevăzută a acelii mişcări 32 Nicolae Bălcescu. de luminarea poporului. Reforma soţială la români. cum spune Bălcescu. de o mobilizare a maselor. se stinse egalitatea străbună de drepturi şi de stări în ţările noastre şi se formă acea monstruozitate socială în care o ţară întreagă să robească la câţiva indivizi”. Bălcescu vede trecerea societăţii româneşti spre modernitate printr-o suită de revoluţii. de proprietar şi om liber sub raport economic.1. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude. între cauzele interne şi externe. sau. în Opere. La asuprirea fanarioţilor şi a administraţiei corupte se adugă acum o nouă categorie. articol ce prevedea acestă împroprietărire. “robia fu o consecinţă necesară a sistemului de clacă”. Aşadar. corupţi şi degradaţi. pag. dezvoltarea socială presupunea cu necesitate împroprietărirea ţăranilor. constrângerea) prin care boierii i-au obligat pe ţărani să-şi înstrăineze pământurile. fără trecut şi viitor. 32 Aşadar. cuprinde esenţa Revoluţiei de la 1848. un instrument al progresului. o evoluţie istorică naturală. Editura Academiei RSR. vol. se ridică pe lângă fanarioţi în locul pierduţilor boieri”. “Revoluţia de la 1848 a fost o revoluţie pentru popor.

107. în 1833. deci. El este un precursor al teoriei sincronismului. aflate pe cale de îmburghezire. Poziţia sa ideologică este definită în formula “Urăsc tirania. El face parte din categoria personalităţilor enciclopedice. îndemn ce viza umplerea golurilor unei culturi naţionale ce-şi căuta noi făgaşuri de dezvoltare. iar materia este un principiu pasiv. lumea are o structură dualistă. Aceasta este calea ce va lua revoluţia română în viitor”. întemeiază edituri şi tipografii. nu o luptă. situându-se pe o poziţie de mijloc între empirismul englez şi raţionalismul german. creatoare a teatrului românesc. în sens iluminist.113 . cu postulatul că Binele îl constituie “echilibrul antitezelor”. opunându-se unor reforme radicale. numai scrieţi”. se va transforma în “Societatea filarmonică”. Elev al lui Gheorghe Lazăr. Potrivit lui. Tendinţa lui este de a concilia 34 35 Ibidem. Dumnezeu în cer şi omenirea pe pământ muncesc pentru noi!”35 . Heliade fundează împreună cu Dincu Golescu “Societatea literară” şi care. între concepţia luministă şi cea romantică. fraţi români. dar şi interesele marii proprietăţi. lansând deviza “Scrieţi băieţi. precum desfiinţarea rangurilor boiereşti sau împroprietărirea ţăranilor. Heliade consideră că între aspectele contrarii ale lumii se stabileşte un echilibru. către ţinta prea înaltă ce Dumnezeu ne ascunde şi unde el ne aşteaptă”. pag. armonizând societăţile. întemeiază şcoli. ci va cere unitatea şi libertatea naţională. Unitate. o “nuntă”. Ea va fi o revoluţie naţională. dar mi-e teamă de anarhie”. În 1827. dar justifică şi necesitatea de a conserva formele sociale viabile. iar Răul . uimind prin vastitatea preocupărilor şi prin multitudinea domeniilor de creaţie. considerând că progresul se propagă de la ţările dezvoltate spre cele întârziate istoric. este “Echilibrul între antiteze” (1859-1869). Lucrarea sa fundamentală. apropiat de idealismul obiectiv. În 1828 publică “Gramatica” sa. care s-a ilustrat ca istoric. “Curierul românesc”. Este vorba. Spiritul este un principiu activ. “Bărbăţie şi credinţă. o armonie. scoate ziare. libertatea de supt domnia străină. elaborează proiectul unei “biblioteci universale” care ar fi trebuit să cuprindă traducerea operelor fundamentale ale culturii europene. regulate. erudit şi om politic.59 providenţiale care tăraşte pe naţia română împreună cu toată omenirea pe calea nemărginită a unei dezvoltări progresive. exprimă deopotrivă interesele micii boierimi. Poziţia sa şovăielnică. Deviza ei va fi: Dreptate.3 Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) Este o personalitate complexă şi contradictorie. Autorul face o sinteză a gândirii filozofice moderne.în sensul că toate popoarele vor înainta pe calea civilizaţiei moderne. de un dualism ontologic. un ctitor al culturii române moderne. larg umanitarist. între un conservatorism moderat şi un liberalism moderat. El glorifică progresul. Universul este alcătuit din unirea celor două elemente opuse. gânditor. Ea nu se va mărgini a cere libertatea din lăuntru. care e peste putinţă a o dobândi fără libertatea din afară. “Lumea păşeşte spre unire” . precum Cantemir. de natură filosofică şi politică. Frăţie. În 1829 scoate primul ziar din Ţara Românească. Ibidem. scriitor.ruperea acestui echilibru. proprietari de pământ şi de capital şi fraţi asociaţi la fapta unui progres comun. El este omul exemplar al “culturii eroice” româneşti de la mijlocul veacului al XIX-lea. pentru descrierea căreia trebuie să folosim concepte polare. pag.34 “Revoluţia viitoare nu se mai poate mărgini a voi va românii să fie liberi. El se distinge prin această moderaţie de revoluţionarii radicali de la 1848. teoretician al literaturii. egali. oscilantă. Heliade a fost un mare animator cultural. Teoria lui asupra istoriei are un substrat filozofic general. continuă opera cultura a acestuia. iar progresul se va difuza precum un lichid în vasele comunicante.

şi de anumite metafore prin care exprimă aceste raporturi. unirea dintre spirit şi materie dă naştere universului etc. Toţi cetăţenii ar deveni. După el. Apoi. treptat. El delimitează anumite “epoci organice”. Dacă unul dintre termeni îl domină pe altul.). să deposedeze pe vechii proprietari de drept pentru a le lua locul. prin idealizarea boierimii de neam. prin corupţie. George Bariţiu. să devină. După opinia lui. detaşându-se astfel de ideile kantiene. astfel. Dar. Timotei Cipariu. Influenţat fiind de Proudhon. dar teoria lui are şi un substrat conservator. a plecat în Moldova. între popor şi guvernanţi. Această triadă a dezvoltării. Natura se explică prin ea însăşi. unirea dintre mire şi mireasă dă naştere familiei. proprietarii de drept. pentru ca. Boierii reprezentau pentru el vechii proprietari de pământ. el nu acceptă antagonismele sociale. . Heliade militează pentru o selecţie valorică autentică. care i se par distructive. Heliade Rădulescu a elaborat şi o teorie cu privire la raportul dintre boieri şi ciocoi. el elaborează un “socialism evanghelic”. progresul şi conservarea tradiţiilor trebuie să se afle în echilibru. criticând aceste practici. asemeni celui din romanul lui Nicolae Filimon. folosindu-se. Starea ideală este cea de echilibru între aceste antiteze. el este şi adeptul unui socialism utopic. Pe suportul viziunii creştine. orientându-se după principiul care spune că “reformele sociale trebuie să ducă la obţinerea unor foloase generale. Repartiţia bunurilor ar trebui să se facă după capacitatea şi munca fiecăruia. în care acest echilibru se realizează. Toate dualităţile din natură. uneori alogeni. fără apel la elemete supranaturale. După cum se vede. Alexandru Papiu Ilarian. de sinteză. August Treboniu Laurian. după el. Portretul ciocoilor este negativ. uneori. societate şi gândire. inclusiv a pământului. Astfel. precum şi diverse abordări filozofice şi sociale. După eşecul revoluţiei din Transilvania. autohtonă. progres/conservare. influenţa socialismului utopic francez e foarte puternică la Heliade. fapt care are drept rezultat o concepţie eclectică.4 Simion Bărnuţiu (1808-1864) Este unul dintre gânditorii de frunte ai Revoluţiei de la 1848. care s-a îmbogăţit prin administrarea pământurilor boierilor. el o găseşte peste tot. Această schemă se aseamănă cu dialectica lui Hegel. “Ciocoii vechi şi noi”. care ar avea sarcina să le administreze în folosul binelui public. dreptul şi datoria. Aici se vede tendinţa lui de a împăca contrariile. atunci avem de-a face cu o “dualitate monstruoasă”. teoretician strălucit al drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania. parvenitism. stăpânitoarea tuturor mijloacelor de producţie. existenţa obiectivă a lumii sensibile este o existenţă de-sine-stătătoare. alături de Avram Iancu. ciocoii sunt o clasă de parveniţi. El optează pentru o unitate între empirism şi raţionalism. De aceea. boierimea de neam. ce se autodezvoltă prin dualităţi care ulterior se vor stinge în sinteza finală. fără vătămarea nimănui ”. considerând că societatea viitorului va fi caracterizată de o armonie între clase. libertatea şi autoritatea etc. Heliade face un efort uriaş de sistematizare şi cuprindere a problematicii filozofice în acest sistem “trinitarist”. Biserica ar trebuie. o clasă fără merite. guvernul şi poporul. Bărnuţiu subliniază necesitatea experienţei în cunoaştere şi critică idealismul pentru ideea autonomiei sufletului. dar la gânditorul german este vorba de un principiu unitar (ideea absolută. aceste bunuri ar trebui să fie transferate în proprietatea statului. prin mijloace necinstite.60 materialismul cu idealismul. sunt puse de Heliade în armonie (timp/spaţiu. asigurându-li-se prosperitatea. . În viziunea sa. Ciocoii reprezentau o clasă intermediară între boieri şi ţărani. Din unirea termenilor activi şi pasivi rezultă al treilea termen. unirea dintre guvern şi popor dă naştere statului. Bărnuţiu a fost puternic influenţat de Kant şi de teoreticienii dreptului natural. oameni fără scrupule morale. unde a fost profesor de filozofie şi de drept la Universitatea din Iaşi. spre deosebire de Hegel. o clasă care s-a ridicat în secolele 18 şi 19. ridicaţi prin coruperea administraţiei. el este interesat să păstreze aceste contradicţii în raporturile lor echilibrate. de “epocile critice” în care acest echilibru nu funcţionează. funcţionari sau angajaţi ai statului.

pentru că poporul nu se abate de la natură. Statul. În acest text el consideră. Iată un fragment din faimosul Discurs ţinut de Bărnuţiu în catedrala din Blaj în 2/14 mai 1848: “Dacă e nimicită libertatea poporului fără naţionalitate. cugetaţi că alte popoare s-au luptat cente de ani pentru libertate”. naţiunea întreagă trebuie să-şi împreună puterile întru ridicarea acestor aşezământe şi să facă negoţ comun din cultură. ce e drept. ci. dacă îşi vrea cultura oarecare naţiune. care urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor dimpreună cu aceştia. şi cultura şi fericirea aceluia. care vrea să-i ieie naţionalitatea dimpreună cu cultura care o are. “Căutaţi la această mulţime de români. printr-un contract social nedrept. observaţiunea aceasta singură ar ajunge ca să vedem unde ne duce uniunea [ adică unirea Transilvaniei cu Ungaria. periclitând naţionalitatea. pe urmele lui Rousseau. uniţi-vă cu poporul toţi. să nu ne vindem ţara şi limba. Opera sa capitală rămâne “Discursul” rostit la Blaj în 14 mai 1848. istoric şi gânditor care a avut o contribuţie majoră la principalele evenimente din istoria politică românească în secolul 19.. deci. “Libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât libertatea naţională ”. “Aşa este. Pe temeiul acestei idei. aşa cum au proclamat revoluţionarii maghiari. cum îi trag pe unii din celelalte clase. nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei. şi vă consultaţi cu un cuget asupra mijloacelor reînvierii naţionale. cetăţeni. care strigă în numele a toată naţiunea: să nu ne ducem la masa libertăţii ungureşti. unul dintre cei care inaugurează programul de reconstrucţie culturală şi naţională. nici lumină nicăieri. ci să se unească mai întâi cu sine însăşi ca să se apuce de cultura naţională cu puteri unite”. Recunoaştem aici ideile dreptului natural şi ale concepţiilor iluministe. Afirmaţiile lui vizează unitatea dintre libertatea individuală şi cea naţională: “Libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ”. . Bărnuţiu foloseşte teoria contractului social pentru a apăra ideea de libertate individuală şi naţională. iar secolul al 19-lea este secolul eliberării popoarelor. ţineţi cu poporul toţi ca să nu rătăciţi . să se unească. El enunţă un principiu al acestui drept natural: “ Drept e tot ceea ce nu contrazice libertatea oamenilor”. Mihail Kogălniceanu (1817-1891) Kogălniceanu este un om politic.. după ce le-au luat toate”. însă nu cu altă naţiune. Libertatea revine în mod egal la toţi indivizii. Filozofia dreptului are ca obiect de a arăta cum e posibilă libertatea tuturor în cadrul statului. dreptul naţiunii române din Transilvania de a-şi decide singură soarta.. nu se mai poate câştiga. învăţaţi. naţionalitatea e libertatea noastră cea din urmă şi limanul salutei noastre viitoare. să cercetăm mai de aproape legătura culturii şi a libertăţii naţionale. că omul este liber de la natură. nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor. ca rezultat al contractului social. pentru că toţi sunteţi fii ai aceleiaşi mame şi cauza este comună. dreptul naţiunilor la existenţă liberă şi. Bărnuţiu îşi înalţă doctrina sa politică. trebuie să conserve şi să apere libertatea şi “drepturile naturale” ale omului.. preoţi. de vrea să se bucure de fructele ei ca de un bun comun. ostaşi. căci bucatele ei toate sunt înveninate. pentru că cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii naţionale. căci pierzându-se odată. dar a căzut ulterior în servitute. însă cum se va putea apuca naţiunea de acest negoţ comun fără de limba naţională?” “Drept aceea. Este unul din ctitorii statului român modern. Bărnuţiu este un continuator al Şcolii Ardelene. care are ca scop de a legitima dreptul popoarelor la autodeterminare politică. totodată. fiindcă fără de libertate nu e cu putinţă cultura. în consecinţă.61 În filozofia socială. numai libertatea aceasta n-a răpit-o până acum nici un barbar de la români. fără de naţionalitate nu e libertate. fiindcă cultura fiecărui popor astăzi e măsura fericirii şi a sigurităţii lui doară mai mult decât a fost oricând. Principiul naţional conferă naţiunii personalitate juridică. Ideea de bază care revine în textele sale este ideea libertăţii şi a unităţii naţionale. nobili. fără a ţine cont de opţiunea populaţiei majoritare din principat]. e nimicită.

Poziţia lui ideologică în perioada revoluţiei este una democrat-burgheză moderată. Potrivit lui. după opinia lui. Kogălniceanu caută în istorie argumente pentru drepturile românilor. Istoria are o mişcare ascendentă. el face o operă de arheologie spirituală. Aşadar. ci a variat. prin reforme treptate. răspunsuri la marile întrebări legate de existenţa şi dăinuirea poporului român. insistând asupra originalităţii sale şi asupra spiritului critic care trebuie să filtreze influenţele şi împrumuturile din alte culturi.Arhiva românească. ca în Occident. contribuind la fortificarea conştiinţei de sine a poporului român. fără a respinge necesitatea contactelor culturale. omoară “duhul naţional” şi astfel îndepărtează literatura de specificul naţional. dar şi eliberarea omului de sclavie şi barbarie. la noi. ne trebuie o literatură care să exprime. valori care definesc noua etapă a civilizaţiei. “Traducţiunile nu fac o literatură naţională”. în forma ei. progresul nu presupune cu necesitatea revoluţia. deci stăpânirea omului asupra naturii. Pentru Kogălniceanu treucutul nu poate fi privit doar ca o eroare istorică. organică. apreciere exagerată. iar scopul pe care-l urmăreşte este asigurarea dreptăţii şi a egalităţii sociale. autentică şi una falsă. fără a ne întemeia prezentul pe baze mai sigure. rezultată din imitaţia servilă şi lipsită de spirit critic. întrucât el cuprinde principii care pot fi adaptate la noile cerinţe ale dezvoltării. Kogălniceanu a fost cel mai puţin teatral şi cel mai constructiv spirit din generaţia paşoptistă. Darul său de căpetenie a fost acela de a fi avut spirit critic atunci cînd lumea nu-l avea. El este. “Regulamentele organice” ne-au tăiat relaţiile cu trecutul. spunea el. După opinia lui. Programul de reconstrucţie a identităţii culturale. unde înfiinţează reviste şi publicaţii de istorie. va spune el. ce nu ţine seama de contextul epocii. După opinia sa. După opinia lui George Călinescu. Din această perioadă pot fi reţinute lucrările: “Cuvânt introductiv la cursul de istorie naţională ” din 1843. reviste literare şi de cultură: 1840 . el consideră că civilizaţia înseamnă. aceste influenţe. o proprietate absolută. un nou mod de a concepe şi de a scrie istoria. va deveni un exponet remarcabil al liberalismului românesc. răspunsuri la problemele prezentului. de “emancipare”. în plan social. prin “mania imitaţiei”. Dacia Literară. economic şi social. având ca sens fundamental ideea de dezrobire. Om al veacului. proprietatea funciară n-a fost. considerând că prin restituirea documentelor istorice va reuşi să ofere justificarea individualităţii poporului român în istorie şi să sporească virtuţile educative ale acestei discipline. totodată. Este primul teoretician modern al specificului naţional Kogălniceanu inaugurează. iar după aceea. Ca urmare. Noţiunea de civilizaţie e folosită de Kogălniceanu pentru a exprima progresul ştiinţific. deci pe cale evolutivă. în esenţă. Publicând cronicile înaintaşilor săi. prin progres politic şi economic. după epoci şi condiţii istorice. alături de Bălcescu. Poziţia lui este apreciată adeseori ca fiind un tradiţionalistă şi conservatoare. “Istoria. prin valorile sale permanente. va spune el. . El are o înţelegere complexă asupra raportului dintre tradiţie şi inovaţie şi este printre cei dintâi care fac o distincţie clară între o “civilizaţie sănătoasă”. este singurul oracol care ne poate spune viitorul”. va spune el. în a doua jumătate a secolului al XIX. prin originile ei. prefaţa la “Letopiseţele Ţării Moldovei” şi introducerea la programul “Daciei Literare”. “Traducerile nu fac o literatură naţională”. Deşi necesare. Orânduirea feudală este în concepţia lui o etapă depăşită a istoriei şi sunt necesare reforme profunde pentru a deschide calea modernităţii în viaţa socială. El este printre cei dintâi care cere o istorie critică şi în spiritul obiectivităţii ştiinţifice. omul politic a fost mai spectaculos decît opera sa scrisă.62 După studii făcute la Berlin se intoarce în Moldova. “duhul naţional”. El se poate realiza şi pe cale paşnică. “emancipare”. şi primul teoretician al specificului naţional. El întemeiază un adevărat program de construcţie a culturii naţionale. individualitatea poporului nostru. e cea mai sigură garanţie a dezvoltării sale. înfluenţat de curentele dominante ale gândirii moderne. emancipare a omului faţă de constrângerile naturale. Călinescu consideră că în cazul lui Kogălniceanu. Crezul său era acela că trecutul unui popor.

. Aşa cum spunea Lovinescu. România vinde produse agricole şi materii prime. cultura română modernă cunoaşte un moment de performanţă. în metropola occidentală se dezvoltă un capitalism autocentrat şi constructiv. care are drept rezultat subordonarea economică a ţării faţă de capitalul străin. prin care are loc făurirea statului român modern. România intră în relaţiii comerciale de tip capitalist cu Apusul dezvoltat. că sarcina dezvoltării sociale interfera organic cu sarcini de ordin naţional. E de remarcat. O caracterizare globală a epocii trebuie să menţioneze faptul că este vorba de o perioadă de prefaceri structurale în organismul societăţii româneşti şi. România a ieşit în prima jumătate a secolului al 19-lea din suburbia Imperiului otoman şi a intrat treptat în a doua jumătate a secolului în suburbia metropolei apusene. axul vieţii noastre istorice s-a schimbat radical dinspre Răsărit spre Apus. importând produse de consum. După opinia unor teoreticieni. totodată. Este epoca marilor clasici ai literaturii române. o epocă de dezvoltare în toate domeniile. Teoria formelor fără fond la T. ne împingea conjuncţia cu totul particulară a unor factori interni şi externi. dar şi epoca în care se afirmă o serie de gânditori originali. Mai întâi e de remarcat faptul că România se afla şi în această perioadă în zona de acţiune a celor trei imperii. care au asimilat ideile occidentale şi elaborează sisteme de gândire în prelungirea acestora sau în replică faţă de teoriile occidentale. o serie de fenomene negative în plan economic. Reforma agrară din 1864 a reprezentat un mare act politic şi economic. Spre acest tip de capitalism parazitar. cu structuri democratice şi constituţionale asemănătoare statelor europene. În plan economic avem de-a face cu transformări în sensul modernizării şi al introducerii raporturilor capitaliste. dar nu-şi obţine produsele destinate exportului printr-o producţie de tip capitalist. Cele mai spectaculoase transformări sunt cele din plan politic.Eminescu Contextul politic şi economic În a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Junimea şi spiritul critic. Pe această cale pătrunde. Ritmul accelerat în care se derulează la noi episoadele modernizării generează o serie de contradicţii şi dificultăţi specifice. mai puţin utilaje. care dă expresie tendinţei de scoatere a României din situaţia de subordonare economică şi a necesităţii de a construi o cultură modernă originală. Faţă de această situaţie se declanşează reacţia culturii critice româneşti. în această perioadă. care vor trăi multă vreme în simbioză cu elemente ale relaţiilor feudale. totodată. social şi cultural.63 . mai ales forma capitalului comercial. capitalul străin. totodată. dar societatea românească nu a reuşit să-şi depăşească nici acum condiţia de periferialitate în plan economic. iar în periferie . care ne transforma în piaţă de desfacere a capitalului occidental şi în surse de materii prime. Este o perioadă fructuaosă pentru creaţia filozofică şi pentru afirmarea culturii române în general. capitalismul i-a la noi. De aceea. excentrat şi periferial. treptat. Condiţia interimperială favoriza acest tip de capitalism subdezvoltat. generând.Maioerscu şi M. Tema V: Cultura românească în a doua jumătate a secolului al 19-lea. dar n-a reuşit să lichideze în totalitate raporturile de natură feudală. de prefaceri rapide.un capitalism parazitar.

Cultura românească e dominată acum de două tendinţe complementare: tendinţa de asimilare a culturii apusene şi tendinţa de a crea în orizontul specificului naţional. În plan politic putem menţiona faptul că avem de-a face cu o epocă a reformelor radicale. Acum se înfiinţează universităţile de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). dar a evoluat spre un echilibru matur. în epocă se manifesta un patos deosebit al creaţiei. se modernizează şi se diversifică presa şi producţia editorială. precum şi o serie de instituţii ştiinţifice şi culturale cu o importanţă majoră: Academia Română (1866). dezvoltată de junimişti. cea care a sincronizat viaţa noastră spirituală cu marile tendinţe ale culturii occidentale. confruntată cu o serie de dificultăţi sociale şi economice. Cultura critică. alte societăţi cu profil ştiinţific şi cultural larg (Societatea Română de Ştiinţe . Totodată. reluată. bazat pe principiul reprezentării tuturor categoriilor sociale şi pe separarea puterilor în stat. agenţii liberalismului românesc au militat. Asociaţia ASTRA de la Sibiu (1861). la care trebuiau găsite răspunsuri adecvate. Această epocă se caracterizează prin năzuinţa de a recupera întârzierea istorică. faţă de care ea este un răspuns teoretic şi cultural. Acest obiectiv s-a conturat în spaţiul românesc la începutul secolului al XIX-lea ca urmare a unor evoluţii economice şi culturale interne. datorită unor poziţii excesive. racordate la mişcarea culturală europeană.1862). de a arde etapele dezvoltării. contrar tezei lui Ştefan Zeletin. pentru alegerea domnului şi instaurarea unui regim parlamentar. În spaţiul culturii române se intersectau diferite curente de idei ale vremii: Liberalismul a fost curentul dominant de gândire al forţelor politice şi culturale care au iniţiat reformele structurale în societatea românească din perioada secolului al XIX-lea. de formulă renascentistă. dar a fost aceea care a conştientizat fenomenul de periferializare economică şi a sprijinit actele de modernizare autentică. dar şi sub influenţa puternică a mişcărilor luministe şi a ideilor liberale promovate de revoluţiile burgheze din Europa Occidentală. Această necesitate este formulată în perfectă conştiinţă de cauză de Eminescu atunci când afirmă că “Libertatea adevărată şi neatârnarea economică sunt două noţiuni identice”.64 Este o cultură militantă pe care Zeletin a considerat-o reacţionară. care să legitimeze existenţa statului român şi puterea de creaţie a poporului nostru. de a crea o cultură competitivă pe plan european. la toţi marii noştri creatori. luptând împotriva vechiului regim. cultura românească era o cultură modernă. în apariţia instituţiilor democratice şi a partidelor politice etc. care a propulsat cultura noastră spre modernitate. liberalismul a fost un program antifeudal. Această ecuaţie internă a culturii române a fost dezechilibrată uneori. România era o ţară în curs de modernizare rapidă. o adevărată demiurgie culturală. însă. a unei culturi naţionale originale. Totodată. pentru introducerea domniilor pământene. Acum este perioada în care se fixează matricea problematică a culturii române moderne. Răspunsul cultural a fost. într-o direcţie sau alta. în această perioadă are loc făurirea unei structuri intituţionale moderne în plan cultural şi un proces accelerat de modernizare a învăţământului. a conştientizat aceste dificultăţi şi a teoretizat mai ales discrepanţa dintre formele instituţionale moderne şi fondul economico-social înapoiat. Sensul acestei culturi nu poate fi înţeles fără a-l raporta la condiţiile economice ale României. sub influenţa puternică a ideilor revoluţiei franceze. la începutul secolului XIX. Răspunsul economic era mai dificil având în vedere înapoierea în care se afla ţara. Cum spune Mircea Eliade. acţionând subvresiv şi . În plan politic. consolidată şi diversificată interior în curente de idei. Poporul român se afla în faţa unei provocări istorice noi. matrice pe care o vom întâlni. Curente şi orientări culturale În a doua jumătate al secolului al 19-lea. această cultură critică a avut un sens pozitiv şi constructiv. Elita intelectuală a epocii a conştientizat faptul că imperativul momentului îl reprezenta formarea culturii române moderne. excepţional. În prima fază. ce se concretizează în instituirea unor structuri politice moderne. În consecinţă. Este cultura eroică în acţiune. Un răspuns politic a fost dat de generaţia unionistă şi de epoca lui Cuza.

În a doua fază. după 1875. cum a fost cel al junimiştilor. afirmat în sociologie. adaptându-se din mers la fluctuaţiile şi necesităţile unei societăţi pentru care modernizarea însemna concomitent înfăptuirea unor profunde reforme sociale. să preia sarcinile sociale şi naţionale. Neokantianismul. Elita liberală va aduna în jurul ei personalităţi de relief ale culturii române. el a devenit un program de modernizare globală. biograf şi apologet al liberalismului românesc. Ştefan Michăilescu. cât şi cea aplicativă. degajând terenul de false valori şi instituind criterii autentice pentru diverse domenii ale creaţiei. Doctrina economice este fundamentată şi de o serie de economişti. odată cu domnia lui Cuza şi după acest moment. după cum. şi ca expresie a forţelor reformatoare. Pozitivismul. o sursă energetică a schimbării şi dezvoltării sociale. Evoluţionismul care domină ştiinţele naturii şi se extindă treptat şi în abordarea fenomenelor sociale şi istorice. fiind preluat de o serie de gânditori români ai vremii. Pozitivismul a încercat să fundamenteze şi disciplinele socio-umane şi istorice pe modelul ştiinţelor naturii. Astfel. Ei au menţinut deschisă atât componenta doctrinară. Urechia.S. spre Eugen Lovinescu. Organizându-se politic şi doctrinar. În 1875 se constitue Partidul Naţional Liberal. putând fi regăsit în opera ştiinţifică a lui Grigore Cobălcescu. mişcare culturală şi ideologică prin care se exprimă ceea ce s-a numit cultura critică românească. Ea a încercat să facă operă de salubritate culturală. V. din spaţiul românesc. un fundal pe care evoluează agenţii politici şi culturali. s-au ilustrat prin spirit pragmatic şi echilibru în alegerea căilor de modernizare. ea fiind mai puternică în perioada revoluţiei paşoptiste. Spiru Haret. oamenii “culturii eroice” paşoptiste îşi continuă activitatea şi după momentul revoluţionar. Operând în mediul românesc. liberalismul devine o substanţă culturală şi ideologică difuză. astfel că putem afirma că cei care au construit cultura română modernă au construit şi statul român modern. El este obligat să conjuge aceste principii cu datele sociale româneşti. printre care menţionăm: Vasile Conta. beneficiind şi de contraforţa unui conservatorism adeseori constructiv. realizarea imperativelor naţionale şi recunoaşterea internaţională a ţării. înainte de a se cristaliza într-o structură de partid bine definită. Ion Ghica. Cultura are un rol funcţional în societate. contribuind la întemeierea noilor instituţii moderne şi democratice ale statului român. Procesul de transformare a vechilor Adunări de stări în adunări reprezentative moderne a parcurs mai multe etape. influenţează concepţia unor gânditori precum Xenopol şi Iorga.65 revoluţionar. C. Nu e doar o expresie a unei societăţi. De aceea. va influenţa puternic gândirea socială şi ştiinţifică de la noi. liberalismul a fost “absorbit în ideea de patrie” şi a “ învăluit în însăşi ideea naţională”. în antropologie şi lingvistică. dobândind caracteristici specifice. Ca expresie a unei noi filosofii politice. Victor Babeş. . codificată în Congresul de la Viena din 1815. fără a abdica de la principiile libertăţii individuale şi de la programul democraţiei parlamentare. Petre Poni. capacitatea ei de a fi un factor al dezvoltării sociale. Orientările pozitiviste au subliniat valoarea socială a ştiinţei. liberalismul împrumută inevitabil culoare locală. Brătianu. în conjunctura geopolitică a unei Europe dominate autoritar de “Sfânta Alinaţă” a marilor puteri imperiale.A. avân în frunte pe Ion C.A. apoi burgheze. Acest dublu statut al culturii e foarte bine ilustrat de mişcarea junimistă. Kogălniceanu. Marxismul se impune şi la noi spre sfârşitul secolulului trecut prin curentul cultural de la “Contemporanul” şi prin contribuţia unor intelectuali aparţinând gândirii socialiste. exponenţii gândirii şi ai politicii liberale de la noi. Aurelian. Rossetti. Confruntarea dintre liberalism şi conservatorism s-a desfăşurat pe tot parcursul secolului al XIX-lea. cu distincţia sa între ştiinţele spiritului şi ştiinţele naturii. el stârneşte reacţia mai mult sau mai puţin organizată a forţelor conservatoare. în perioada Unirii din 1859 şi a domniei lui Cuza. Emil Racoviţă şi alţii. Personalităţile exemplare ale epocii. consolidate în unele state occidentale încă din secolul al XVIII-lea. dintre care menţionăm pe Dionisie Pop Marţian şi P. ci un factor constitutiv al ei. O particularitate a epocii rezidă în faptul că personalităţile culturale majore sunt şi personalităţile politice majore.

iar ştiinţa va descoperi “veşnic noi însuşiri” ale lumii. şi legea asimilaţiei. este “numirea ce s-a dat obiectelor care lovesc simţurile”. el intuieşte şi faptul că teza indivizibilităţii atomului nu poate fi susţinută. Nu există şi nici n-a putut vreodată să existe o forţă cu totul neatârnată şi lăsată în voia lucrării sale proprii”. subliniind diversitatea lumii şi specificul mişcării sociale. alături de unitatea lumii. fiind cel care încearcă să elaboreze primul sistem filozofic original în gândirea românească. Toate se mofidică şi se înrâuresc rexciproc. el a stabilit două momente ale ei: lupta forţelor (care este universală) şi echilibrul forţelor (care este relativ). ci are calităţi diferite”. Poziţia avansată a lui Conta se exprimă şi în concepţia sa asupra legăturii indestructibile dintre materie. ascultând în toate mişcările şi metamorfozele sale de legi fatale”.fapt care va fi. afirmând că deşi lumea este materială şi unitară. orientându-se după ceea ce este nou în ştiinţa vremii sale. care este o lege a evoluţiei.postum În perioada 1879-80 a fost ministru al instrucţiunii publice şi a înaintat un proiect de reformă a învăţământului. de la cele care însufleţesc un animal. “În lume. Conta sesizează. legi ale naturii. Prin legi fatale Conta înţelege legi obiective.66 Vasile Conta (1845-1882) El exprimă perioada de maturizare a gândirii filozofice de la noi. toate formele de echilibru fiind relative şi particulare. de asemenea. dovedit de teoria relativităţii. încep a constitui o adevărată trinitate materialistă” . bazându-se pe datele ştiinţifice ale timpului său. sunt în contact unele cu altele.postum • Bazele metafizicii .. A făcut studii la Bruxelles de economie şi drept şi a elaborat într-un timp foarte scurt o operă remarcabilă. dar acest fapt nu scade valoarea tezei susţinute de Conta. Mişcarea şi devenirea rezultă din lupta forţelor contrarii care se manifestă în toate formele şi sistemele materiale ce nu au ajuns la un echilibru.1877 • Introducere în metafizică . Elaborează o teorie complexă cu privire la evoluţie prin teoria ondulaţiei universale. Ideile sale principale pot fi sistematizate într-o ordine deductivă în felul următor: Elaborează o ontologie materialistă. Totodată. adică în sistemele în care contrariile sunt asimetrice. Orice echilibru particular este cuprins şi subordonat unui sistem de contrarii . După opinia lui. Este interesant de observat că el extrage argumentul materialităţii lumii din experienţa practică. mişcare. într-adevăr limitele substanţialismului. Materia. de asemenea. pe cât putem noi ştii. prin care înţelege de fapt interacţiuna universală. întâlneşte o rezistenţă care provine de la altceva sau de la altcineva decât de la dânsul. un echilibru absolut nu există. El susţine caracterul infinit al materiei şi al mişcării. având. Conta îşi întemeiază sistemul său filozofic bazându-se pe ştiinţele naturii din vremea sa. totodată. • Teoria fatalismului . dar care a fost respins. ea “nu-i uniformă şi omogenă. afirmă explicit ideea conexiunii universale şi a interacţiunii dintre componentele Universului. nu există decât materie care se mişcă şi se metamorfozează până la infinit în spaţiu şi timp. afirmând că izvorul mişcării se află în materia însăşi. El a făcut şi o clasificare a formelor de mişcare. Astfel. “Ştiinţele experimentale tind din ce în ce mai mult a dovedi că nu există spaţiu cu totul deşert (lipsit) de materie”. Lumea exterioară deci există”. până la cele care pun în mişcare stelele cele mai îndepărtate. consideră el. Definiţia materiei nu depăşeşte. El a stabilit două legi universale ale mişcării: legea ondulaţiunii universale. În ceea ce priveşte mişcarea. o atitudine critică faţă de unele orientări filozofice dominante. Totodată. “Materia. afirmă răspicat ideea materialităţii lumii: “Când eul meu îşi manifestă activitatea sa prin voinţă. spaţiu şi timp.1876 • Teoria ondulaţiei universale . foarte înaintat în concepţie. spaţiul şi timpul. şi diversitatea ei calitativă. afirmând că “însuşirile lumii exterioare se subîmpart la infinit”. Lupta forţelor este responsabilă pentru transformarea materiei şi a diferitelor sale formă de existenţă. Modelul acestei lupte este cel mecanic şi biologic.. Această ipoteză va fi confirmată de teoriile din fizica nouă. “Ştiinţa pozitivă ne învaţă că toate forţele Universului.1879 • Întâiele principii care alcătuiesc lumea .

şi într-o zonă a experienţei sacre. pentru a explica mecanismul proceselor psihice. Treptat. El stabileşte două tipuri de forme ale mişcării: forme evolutive şi forme neevolutive. deşi în unele analize concrete. geografic. determinismul său nu depăşeşte decât arareori determinismul mecanicist. unde se petrece această primă “întipărire”. Concepţia despre societate este marcată de viziunea sa rigid-deterministă. deopotrivă. Conta consideră că acesta parcurge două trepte. ci o funcţiune. este preluată de Conta din biologie. care continuă unda din care s-a născut. Sentimentul . o treaptă numită a “întipăriturilor de gradul I” prin care organele de simţ receptează impresiile venite de la obiectele sensibile. Formele evolutive sunt cele în care s-a stabilit un echilibru între forţe. Şi fenomenele sociale ascultă de legi obiective. Formele neevolutive sunt de fapt salturile. iar aceste impresii sunt transmise creierului. Formele neevolutive sunt cuprinse în cele evolutive ca momente ale acestora. ca o fiinţă distinctă. el intuieşte complexitatea determinismului social şi specificul legilor sociale ca legi statistice. se nasc unele din altele. El a încercat să arate baza materială a psihicului folosindu-se de datele fizicii şi ale neurofiziologiei. astfel. deci. el a arătat că psihicul este legat de o anumită formă de organizare a materiei. iar religia la ceea ce este incognoscibil. “Fenomenul transformării impresiunii venite din afară în impulsiuni interne se numeşte acţiune reflexă”. Baza funcţională a psihicului o găseşte în actul reflex. care în limba materialistă s-ar putea numi o formă determinată a forţei care emană de la o formă corespondentă a materiei”. după care intră într-o fază de descreştere. gândirea şi reprezentările oamenilor. În momentul de apogeu al unei unde. mecanice. profane. că este o funcţie a creierului. ca formă a evoluţiei. Rădăcina religiei se află în atitudinea aantropomorfizantă a omului primitiv. Această dedublare a fiinţei umane are drept consecinţă o dedublare a lumii într-o zonă a experienţei cotidiene. Unda este. fără de care “natura întreagă ar fi oarecum moartă”. şi tocmai pentru aceea el este nematerial”.67 supraordonat. Astfel. că ştiinţa şi religia sunt etape diferite de evoluţie intelectuală a umanităţii. Teoria lui Conta este o sinteză filozofică originală realizată pe baza generalizării critice a datelor ştiinţifice. o treaptă a evoluţiei. ajung la un apogeu. numită senzaţie. Naţiunile sunt un produs al mediului natural. asemeni unor unde care parcurg o fază de creştere. Undele se înlănţuie. În orice formă de echilibru lucrează “lupte secundare” care duc la depăşirea acestui echilibru. În faza a doua. Formele evolutive se înfăţişează. iar luptele secundare transformă treptat acest echilibru şi îi imprimă un proces de schimbare. el transferă şi asupra societăţii determinismul natural. Pentru a explica procesul de cunoaştere. care se desprinde de trup în timpul somnului. însă. Societatea este o parte a lumii naturale şi este determinată de influenţele factorilor naturali. O contribuţie deosebită a avut la explicarea materialistă a fenomenelor psihice. care explică superiorul prin inferior. Conta sesizează cî senzaţia este un fenomen de natură energetică şi informaţională. voluntarismul subiectivist şi fatalismul religios. ia naştere o altă undă. deopotrivă. Ideea determinismului universal este o teză centrală la Conta. “Senzaţiunea reprezintă ceva vag şi imaterial. idealismul şi materialismul vulgar. schimbările bruşte. Potrivit lui Herbert Spencer. ştiinţa şi religia coexistă. instituţiile. Geneza religiei este fixată de Conta în procesul psihic de proiecţie animistă şi antropomorfizantă a subiectului asupra lumii. Aici. Conform postulatului dominant al gândirii evoluţioniste din secolul al 19-lea. “Sufletul nu este o secreţiune. se însumează pînă la unda Universului. gândirea prelucrează aceste date senzoriale producând o “întipărire” de gradul al doilea. fiind două forme culturale paralele care au obiecte de referinţă diferite. constând în reprezentări şi concepte. Conta consideră. Totuşi. oamenii şi-au format ideea de suflet ca o realitate independentă de corp. principiul evoluţiei biologice la scara întregului Univers. Metafora undei. El insistă foarte mult asupra modului în care mediul geografic determină anumite caracteristici ale naţiunii şi ale societăţii. Ştiinţa se referă la ceea ce este cognoscibil. El extinde. fiind considerată fundamentul ştinţei moderne. Conta elaborează o concepţie privind geneza şi evoluţia religiei. cum ar fi cele care privesc crizele economice. El combate. Conta subliniază că psihicul uman este un fenomen ce ia naştere din relaţia dintre om şi mediu. spune Conta. criticând. care determină în mare măsură şi organizarea socială.

Ideea valoroasă a lui Conta este aceea că în orice religie există un fond de idei metafizice. după ce zona sacralităţii a fost separată cu totul de lumea naturii. Gândirea lui Hasdeu se caracterizează prin rigoarea demonstraţiilor şi a documentării istorice. potrivit căreia istoria are un nucleu. Alãturi de erudiţia sa. reconstituite deodată un întreg grandios” El are deci o viziune integratoare.) • Monoteismul este faza în care are loc trecerea de la o multitudine de zeităţi la un singur zeu atotputernic. printr-o hermeneutică totală. într-o societatea modernă putem surprinde straturi diferite de religiozitate în funcţie de specificul ei cultural şi de evoluţia cunoaşterii. riturile şi jertfele închinate unor zei. Cuvente den betrâni (1878-1881). care s-a afirmat în variate domenii. prin forţa interpretativă pe care o aplică asupra documentelor. Este faza în care se afla gândirea şi ştiinţa occidentală la începutul epocii moderne. un prototip arhaic care se desfăşoară în creaţii derivate istoric. Analizând religiozitatea în societăţile moderne. zeiţa înţelepciunii etc. Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) Hasdeu face parte din familia spiritelor enciclopedice. Principalele sale lucrări sunt: Istoria critică a românilor (1873-1875). care. Principii de filologie comparată (1875). apar ceremoniile sociale. Formele dezvoltate ale religiei păstrează înlăuntrul lor şi formele depăşite istoric. percepuţi drept chipuri în care s-a întrupat sufletul unui mort zeificat. Columna lui Traian (1870-1883). Demersul său încearcă să reconstituie.). încercând să reconstituie diversele forme istorice pornind de la fenomenul originar. Sic cogito (1900). lingvist şi folclorist. În această fază se întăreşte sentimentul de solidaritate socială. • Idolatria reprezintă faza în care apare cultul eroilor. Şi-a uimit contemporanii prin vastitatea cunoştinţelor sale. cruci etc. “Fiecare . religia parcurge mai multe faze. întregul din fragmente disparate. Acum. Tot în această perioadă apare şi cultul morţilor. idei care au o funcţie explicativă şi normativă. care treptat vor fi transformaţi în zei. • Fetişismul este o fază primitivă a religiei în care oamenii identifică forţele ascunse ale Universului printr-un obiect fizic concret numit fetiş. venită pe o filieră romantică şi organicistă. iar divinitatea este considerată ca fiind prezentă peste tot în natură. Dumnezeu este pretutindeni prezent şi imanent lumii. în idoli. • Politeismul este faza în care zeii dobândesc diferite funcţiuni specializate în funcţie de domeniile activităţii umane (zeul războiului. precum şi prin îndrăzneala ipotezelor. pe ştiinţa modernă.68 religios este o expresie a instinctului de conservare şi este generat de sentimentul de teamă în faţa necunoscutului. Arhiva istorică a României (1864). prin nostalgia originilelor. care pot fi delimitate atât în funcţie de progresele cunoaşterii şi ale experienţei umane. Conta intuieşte complexitatea formelor de manifestare a religiei. Religiile monoteiste. Etimologicum magnum romaniae (1886-1898). precum creştinismul. Este faza ştiinţei moderne care se întemeiază pe cunoaşterea pozitivă. cât şi de evoluţia puterii de abstractizare şi de generalizare a minţii umane. din perioada politeismului (închinarea la diferiţi sfinţi). • Materialismul ar fi faza ultimă în care Dumnezeu este expulzat şi din natură şi se consideră că aceasta există prin ea însăşi. ilustrându-se mai ales ca istoric. editând numeroase reviste de istorie. • Panteismul este faza în care. se proclamă unitatea acestora. Pornind de aici. prin erudiţie şi forţă de creaţie. A fost un p ublicist şi un polemist de temut în epocă. bazându-se pe puţine fragmente. precum Cantemir sau HeliadeRădulescu. atunci când postula existenţa unei substanţe unice. Astfel. prin interesul pe care-l arată culturilor arhaice. păstrează astfel reminiscenţe din epoca fetişismului (obiecte de cult. al strămoşilor. “Cea mai sublimă forţă este de a citi în trecut şi în prezent prin puterea unei colosale imagiuni. în concepţia lui Conta. el se caracterizează prin pasiunea romantică pentru cunoaşterea totală a realităţii. Este o personalitate polivalentă.

69 virgulă în isoria umanităţii are un profund înţeles”. între care este interesat să realizeze o sinteză originală. Eroul rezumă legitatea istorică a unui moment. literar. spiritul prin raţionament. Istoria. Natura este deci unul dintre factorii determinanţi. este “partea cea mai supraordonată în clasificarea ştiinţelor”. Obiectivitatea se obţine prin sinteza dintre experienţă şi gândire. Este vorba. de o perspectivă interdisciplinară prin care istoria trebuie legată de întregul corp al ştiinţelor naturii şi al ştiinţelor sociale. ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale se află în relaţii de interdependenţă. spiritualist şi deist. spunând că un pozitivist bazat pe istorie trebuie să fie naturalist. spune el. Interacţiunea societate-natură este condiţia permanentă a dezvoltării umane. dar ea o raţionalitate intrinsecă. după ideea lui Herder. reconstituind viaţa socială în ansamblul articulaţiilor sale. o cunoaştere multilaterală a lor. pozitiviste şi romantice. dinastic. dacă un fenomen oarecare se datoreşte anume naturii sau anume omului. Alături de natură intervin şi alţi factori. personalităţile istorice şi providenţa. ostăşesc. a nu . etnografic. “Două-trei cuvinte dintr-o limbă pot restaura o lungă şi obscură fază din istoria naţională”. precum instituţiile sociale. nu este supus ei (cazul Istoriei lui Ion Vodă cel Cumplit). În consecinţă. Hasdeu depăşeşte determinismul geografic prin ideea că acţiunea factorilor naturali este limitată şi prin rolul pe care-l acordă acţiunii umane în istorie. Perioada romantică (1860-1870) se caracterizează prin tendinţa de a idealiza trecutul istoric şi de a acorda personalităţilor un rol excepţional. nobilitar (politic). Activitatea lui Hasdeu cuprinde două perioade. Insistă pe nevoia de documentaţie. Natura şi istoria acţionează reciproc una asupra alteia şi astfel şi istoria poporului român este istoria reacţiunilor poporului român faţă de mediul său natural. juridic. dar nu singurul şi adesea nu cel mai important. Concepţia sa asupra istoriei poate fi denumită pozitivism istoric fiind influenţată de curentele vremii. Factorii naturali se împletesc cu cei sociali şi umani. Toate fenomenele trebuie privite în conexiunea lor. o necesitate care o străbate şi o ordonează. o condiţionează. religios. istoria umană reacţionează şi modifică natura. artistic”. a uita principiul atavismului (tradiţia). a trece peste ideea idiosincraziile individuale şi de ginte. La rândul ei. economic. un “complex al ştiinţelor bio-sociologice care fundamentează istoria şi care se sprijină pe cunoaşterea textelor. Hasdeu întemeiază o concepţie totalizatoare asupra istoriei. Problema fundamentală a concepţiei sale o constituie raportul dintre natură şi istorie. a ştiinţelor naturii. “Nu numai natura stăpâneşte pe om. considerând că această disciplină trebuie să cumuleze şi să rezume informaţia ştiinţifică particulară. evoluţia istorică se explică prin împletirea şi înlănţuirea factorilor naturali şi umani. şi să probeze prin raţionament şi experiment ceea ce este natural şi spiritual totodată. înrâuririi pământului”. stabilind şi un canon al metodologiei critice în cercetarea istorică. totodată. Personalităţile istorice au capacitatea de a imprima evenimentelor o anumită direcţie de evoluţie. Potrivit lui. El se fereşte să se angajeze ferm pe opoziţie inspiritualistă sau materialistă. omul este o fiinţă activă care îşi organizează viaţa pornind de la datele naturale. o modelează într-o formă anumită. “Trebuie să vedem până la ce punct se poate subordona sau trebuie vrând-nevrând să se subordoneze un popor. spune el. Există. Ea cuprinde formularea unei viziuni integratoare asupra vieţii sociale. în bine sau în rău. factorii demografici. ci încă şi omul modifică natura. aşa după cum societatea se află în legătură organică cu natura. istoria “trebuie să probeze materia prin experienţă. înttrucât ea îşi subordonează retultatele cercetărilor particulare “sub raport teritorial. ci mai bine ambelor”. A cerut verificarea datelor prin confruntarea cu documentele sincronice ale evenimentelor. A doua fază a gândirii sale este una critică şi se caracterizează prin tendinţa de a întemeia istoria ca ştiinţă explicativă după modelul ştiinţelor naturii. încât adesea e greu a decide în această perpetuă acţiune şi reacţiune dintre materie şi spirit. rigoare. Această relaţie este concepută în termenii interacţiunii. Se înscrie în câmpul concepţiilor evoluţioniste. a filologiei şi a economiei politice. Istoria umană este o istorie naturală. acţiunea umană. “A admite fără cercetare şi fără restricţiuni dictatura pământului. demonstraţie. Natura acţionează asupra istoriei. Deci. În concepţia sa. “Istoricul este un uvrier şi un artist totodată”.

corupe) naţiunile cele mai bine înzestrate din punctul de vedere al pământului”. Mitul este deci o componentă universală a culturilor populare şi nu trebuie privit ca o istorie falsă. dar pe care el nu poate să nu o recunoască”. după condiţiile concrete în care se manifestă. Providenţa. în concepţia sa. poate mişeli (distruge. unele popoare sunt mai bine înzestrate. este “o forţă conducătoare omniprezentă. El este interesat mai ales de fondul anonim al culturii. “Progresul e numai posibil. de elementele practice ale vieţii. adică natura şi un facdtor etnic activ. acţiunea umană. numit adeseori ginta. o serie de modele comportamentale şi de valori spirituale. dar providenţa şi natura nu ucid liberul arbitru al omului. ci unităţi semnificative aflate în relaţii de influenţare . capriciul individual al celor de la cârmă. a interferenţelor multiple dintre ariile de civilizaţie. Hasdeu este interesat de o imagine complexă asupra factorilor istorici. Această idee va fi preluată de Mircea Eliade. Aceste creaţii au o valoare funcţională practică alcătuind “o enciclopedie haotică după care un observator filozofic poate judeca tot ce ştie şi tot ce crede o naţiune”. Naţiunea presupune două elemente constitutive: pămîntul şi neamul. Există numai popoare leneşe. superioritatea unui popor faţă de alte popoare nu e fatală dar e determinată de o “selecţie providenţială”. După opinia lui. Principiul circulaţiei cuvintelor este prezent şi în cultură. de creaţiile populare. pe câtă vreme cel de-al doilea factor este variabil istoric. este a nu înţelege istoria”. situaţii semnificative ale condiţiei umane. împotriva concepţiilor pozitiviste. Nu există popoare osândite la barbarie de către providenţă. naţiunile apar şi sunt modelate de factorii naturali dar şi de acţiunea concret-istorică. Concepţia sa este aici contradictorie. Şi el abordează situaţia socială prin intermediul raportului fondformă: “viciul instituţiilor care sunt o oarbă imitaţiune din afară. Cultura cuprinde un bogat instrumentar material. a nu lăsa omului liberul arbitru faţă cu natura şi divinitatea. pe care omului nu-i este dat să o cunoască.70 recunoaşte providenţa. întrucât “derivă dintr-o lege universală”. e atît de strînsă încât pământul răsfrânge în toate ale sale imaginea neamului şi neamul răsfrânge în toate ale sale imaginea pământului”. După cum vedem. Primul factor este un factor statornic cu o acţiune continuă asupra istoriei. dar în corelaţie cu forţa providenţei pe care o invocă adesea în mod retoric. Personalităţile istorice sunt supuse necesităţii istorice şi ele trebuie să acţioneze “după măsura timpului şi a locului”. Hasdeu respinge rolul hotărâtor acordat acestora de concepţiile luministe şi raţionaliste. Intervenţia divinităţii în istorie este incidentală şi nu determină nimic în mod direct. Culturile nu sunt organisme închise. El transfigurează o realitate şi are o putere modelatoare asupra comportamentelor umane prin faptul că exprimă atitudini exemplare. Omul este cel care realizează istoria în complexul de interacţiuni al factorilor menţionaţi. de cultura nescrisă. potrivit lui Hasdeu. Potrivit lui. cultura este legată de toate aspectele istoriei unui popor şi de toate componentele vieţii sociale. inexprimabilă. dar nu necesar”. Elemente de filozofie a culturii Potrivit lui. Progresul e posibil prin condiţiile oferite de providenţă tuturor popoarelor. Naţiunea este deci unitatea celor doi factori. care se modifică de-a lungul istoriei şi care poate adeseori înfrânge rezistenţa şi influenţa mediului natural. consideră Hasdeu. “Unirea dintre pământ şi neam pe baza căreia se înalţă o naţiune. în funcţie de împrejurări. factorul demografic. nu împiedică libertatea de acţiune a popoarelor. întrucât susţine că progresul istoric ete determinat până la urmă de acţiunea umană. El reabilitează elementele folclorice şi miturile. În ceea ce priveşte instituţiile sociale. În felul acesta el se detaşează de un determinism rigid şi mecanicist. un factor constant. mitul are o putere expresivă şi practică. Deşi. O altă teză importantă a concepţiei sale priveşte ideea comunicării dintre culturi. După opinia lui. de obiceiuri şi tradiţii în care se exprimă totalitatea trăsăturilor istorice ale unui popor. Între mediul natural şi cel social se interpune elementul uman. providenţa este bună cu toţi. respingând deopotrivă fatalismul geografic şi cel religios.

credinţe. întrucât nu ne dezvăluie valoarea de circulaţie a acestor cuvinte. Limba. Hasdeu a tranşat definitiv problema limbii române. integrat sistemului social. limba vorbită de popor. Hasdeu este personalitatea cea mai înalt creatoare a culturii române din secolul al 19-lea. Pentru a demonstra falsitatea teoriei lui Cihac. simboluri. acest amestec între rigoare ştiinţifică şi fabulaţie.care a lansat ipoteza continuităţii dialectale şi a prototipurilor) exagerează un adevăr. Surprinde. ilustrată de Cihac. lingvistica devine o ştiinţă socială fundamentală. în care toate cuvintele erau latine şi i-a adresat lui Cihac provocarea de a găsi măcar o strofă dintr-o poezie populară în care toate cuvintele să fie de origine slavă. apreciată de el drept “algebra ştiinţelor istorice”. arătând că ea este în structura ei fundamentală de origine latină. deci principiul circulaţiei cuvintelor în limba vie. Exegeţii au sesizat această structură contradictorie a lui Hasdeu. concepţia asupra culturii este foarte originală şi avansată pentru vremea sa. În limbă. “Dicţionarul unei limbi trebuie să fie pentru un popor o enciclopedie a traiului său întreg. care venea din dorinţa lui de a aborda toate problemele şi de a acoperi golurile culturii române. mituri. Hasdeu ţine cumpăna între aceste orientări opuse. după care “cuvintele sunt ca banii”. dintre diferitele forme ale culturii. prin care susţine că valoarea unei forme lingvistice trebuie stabilită în funcţie de circulaţia ei în limba vie. exagerează nu un adevăr. trecut şi prezent. În consecinţă. Împotriva lui Cihac. pe când direcţia antilatinistă. Hasdeu a consultat limba ca un document fundamental. ajungând la concluzia greşită că numai o cincime din cuvintele limbii române ar fi de origine latină. El are o viziune modernă cu privire la straturile istorice suprapuse în organismul unei civilizaţii şi cu privire la circulaţia motivelor şi a temelor de la o civilizaţie la alta. Potrivit acestei teorii. în instituţii şi comportamente sociale prin care un popor îşi afirmă personalitatea sa. a căror valoare creşte proporţional cu viteza lor de circulaţie într-un mediu social. nodul cel mai puternic. consideră el. care se baza pe o statistică ce lua în considerare doar originea cuvintelor din limba română. Aşadar. El vede în cultură un fond de reprezentări. el afirmă că direcţia latinistă (ilustrată de Timotei Cipariu şi de Laurian . o naţiune se priveşte pe sine însăşi într-o lungă galerie de portrete. Hasdeu arată că această statistică nu are nici o valoare. Această lege este inspirată din economia politică şi aminteşte de afirmaţia lui Simion Ştefan. perspectiva sa novatoare asupra limbii ca sistem. În acest fel. noi putem reconstitui structura genealogică şi fizionomia unei limbi inventariind elementele care au cea mai mare frecvenţă în limba vie. dar adeseori abuzivă şi mitizantă. alături de Eminescu. disociind între fondul pasiv şi fondul activ al limbii. Intervenind în disputa privind natura limbii române. Hasdeu a insistat asupra corespondenţelor şi analogiilor dintre diferitele niveluri ale existenţei. Printre acestea putem menţiona legea circulaţiei cuvintelor. Metoda sa constă în a aplica asupra unui material istoric riguros determinat o interpretare îndrăzneaţă. “Civilizaţiunea unui popor este întârziatul product al unui număr nedefinit de civilizaţii anterioare eterogene”. Ca lingvist şi filolog a stabilit metodologia ştiinţifică a acestor domenii. Putem spune că. Mircea Eliade afirmă că. elaborând teorii şi legi care sunt valabile şi astăzi. din epocă în epocă”. obiectivate în creaţii spirituale. norme şi obiceiuri. Călinescu afirmă că Hasdeu este un “geniu universal”. este un material istoric de mare elocvenţă. dacă nu chiar temelia societăţii”. Hasdeu a cules o poezie populară din Dobrogea (zonă de interferenţă lingvistică). Confruntându-se cu puţinătatea izvoarelor istorice asupra unor faze din evoluţia poporului român.71 reciprocă. imaginea întregului este reflectată în părţi şi poate fi reconstituită din acestea. Metoda sa constă în a descifra aceste multiple influenţe care s-au sedimentat în faptele de cultură. care are în el ceva din “haosul scitic”. ci “exagerează o exageraţiune”. întemeind folcloristica şi etnologia românească la un nivel comparativ cu ştiinţa europeană. Limba se află într-o strânsă cu istoria . fixând un nou cadru al lingvisticii şi al ştiinţelor umane. de asemenea. “Nimic mai social ca limba. iar două cincimi de origine slavă. Este cel dintâi gânditor român care cercetează cultura populară potrivit unei complexe metodologii ştiinţifice. întrucât ea are un caracter social. potrivit lui. iar acest lucru se poate dovedi luând ca bază limba vie.

72
societăţii, fiind “un tot armonios în care toate se află în corelaţiune”. Tot el disociază între planul sincronic şi cel diacronic de analiză, după cum are şi observaţii fundamentale cu privire la raportul dintre gândire şi limbaj. O contribuţie hotărâtoare a lui Hasdeu rezidă şi în reabilitarea substratului dacic al limbii române, substrat ocultat de perspectiva Şcolii ardelene. Istorie şi limbă în gândirea românească În câmpul creaţiei culturale moderne, românii s-au ilustrat în câteva ramuri: istorie, lingvistică, filozofia culturii, folcloristică, gândire socială şi politică, literatură. Interesul pentru istorie şi pentru limbă are o semnificaţie deosebită în cultura română. Adevăratele axe ale vieţii noastre culturale vor fi însă gândirea istorică şi lingvistică. De ce? “Istoria e cea dintâi carte a unei naţii”, spunea Bălcescu, iar românii au meditat asupra istoriei dintrun impuls organic, căutându-şi în istorie fundamentele existenţei lor pentru a-şi descifra destinul şi sensul de evoluţie, cum spunea Kogălniceanu. Cât priveşte limba, ea este considerată temelia, reazemul, punctul de sprijin şi simbolul specificităţii naţionale. Păstrarea limbii s-a identificat în multe veacuri cu păstrarea naţionalităţii. Meditaţia asupra limbii era firesc să-i preocupe pe români. Istoria (incluzând tradiţia culturală, în toate aspectele sale) şi limba (cea vie, dar şi creaţiile pentru care ea este un suport primar) constituie dovezile supreme ale unităţii şi continuităţii poporului român, după cum reprezintă şi elementele constitutive ale identităţii naţionale. Reflecţia asupra lor se impunea imperativ românilor, ameninţaţi în existenţa lor ca entitate distinctă. Pornind din aceste două sectoare ale cercului antropologic ce exprimă identitatea poporului român, se pot reface şi reconstitui toate celelalte determinaţii ale specificităţii noastre. Pe aceste două temelii au lucrat cronicarii şi umaniştii, apoi corifeii Şcolii Ardelene şi învăţaţii veacului al 19-lea. Aceste două teme majore ale cugetării româneşti aveau deja o tradiţie bogată la sfîrşitul secolului al 19-lea. Lucrurile esenţiale fuseseră deja spuse cu privire la ele. Kogălniceanu afirmase că istoria “este singurul oracol care ne poate spune viitorul” insistând asupra funcţiei morale a ei. Prin istorie, poporul ajunge la conştiinţa de sine, la cunoaşterea drepturilor sale, a posibilităţilor şi virtualităţilor care urmează să se exprime în viitor. Cantemir şi alţi învăţaţi au declanşat lupta pentru recucerirea adevărului în istorie şi limbă. Şcoala ardeleană poate fi considerată o mişcare de amplă reconchistă a adevărului în istoriografia naţională. În alt context istoric, Bărnuţiu insistă asupra ideii că istoria ne demonstrează că libertatea nu poate fi decât naţională, că ea se identifică cu dreptul de a avea o cultură proprie. Împotriva celor care deformau imaginea istoriei româneşti, adevărurile trebuiau cucerite prin luptă, prin bătălii culturale, degajate de straturile de neadevăr, de “basnele” cronicarilor şi ale istoricilor din ţările vecine. De aceea, adevărul istoric va constitui şi un suport al acţiunii politice. Construcţia politică a statului român modern trebuie făcută prin consultarea istoriei, care oferă paradigme pentru acţiunea politică. Limba este tezaurul valorilor naţionale, vor spune Bărnuţiu, Eminescu, Hasdeu, Xenopol şi toţi gânditorii români angajaţi înm această competiţie imagologică. Limba e expresia cugetării şi a simţirii deopotrivă şi “numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin” (Eminescu). Tot Eminescu va afirma că limba noastră nu e una nouă ci, din contră, “veche şi staţionară”, iar naţionalitatea se confundă acum mai mult cu limba, pe când în alte vremuri ea se confunda cu religia. Gândirea românească modernă - din perimetrul filosofiei, sociologiei, politicii şi al artei - s-a construit pe aceste două discipline: istoria şi lingvistica. Istoria, nefiindu-le decât arareori favorabilă, iar limba neputându-li-se lua, ca un tezaru ce se ascundea în fiinţa lor, românii au meditat îndelung la aceste două realităţi primordiale şi îngemănate. Predominanţa istoriei şi a lingvisticii ca discipline ale gândirii româneşti e un fenomen cultural izbitor la noi. Putem spune că, neputându-şi face istoria aşa cum au vrut-o, românii au fost obligaţi să facă filozofia istoriei, recuperând în gândire ceea ce pierdeau în planul realităţii. În acest fel, putem înţelege şi afirmaţia lui Noica după care românii au vocaţie de antrenori, întrucât “au stat pe mal şi au văzut cum s-au înecat alţii”.

73
Pornind de la principiul formulat de Eminescu după care “limba este măsurariul civilizaţiei unui popor”, întrucât ea este legată de ansamblul manifestărilor sociale, fiind un fenomen social total, putem lua drept bază a investigaţiei şi a descrierii unei naţiuni orice manifestare expresivă a culturii naţionale. Din această perspectivă holografică, pentru care întregul se regăseşte transfigurat simbolic în fiecare din părţile sale constitutive, putem subscrie la afirmaţiile cunoscute ale lui Haşdeu: "Două-trei cuvinte dintr-o limbă pot restaura o lungă (şi) obscură fază dintr-o istorie naţională"; sau: "Ajunge câteodată o literă pentru a caracteriza o naţiune" 36 (cazul literei I - eu - din limba engleză, sugerând caracterul insular şi înclinaţia spre individualizare a englezilor). "În orice limbă există o metafizică implicită" 37, spune Blaga, în consens cu teoriile relativismului lingvistic şi mental, elaborate de E.Sapir şi B.L.Whorf. Aceste teorii invocă funcţia existenţială şi implicit holografică a limbii, capacitatea ei de a determina sensurile şi mecanismele gândirii colective, de a reţine caracteristicile şi "memoria" celorlalţi factori constitutivi ai vieţii naţionale. Aceeaşi funcţie o putem atribui, în proporţii variabile, evident, tuturor formelor de creaţie care reflectă simbolic totalitatea vieţii naţionale. Pornind de la această idee, Noica a încercat să reconstituie o viziune asupra lumii, specific românească, pe suportul prepoziţiei întru, care ar avea vitutea de a reprezenta devenirea realităţilor umane într-un orizont ce presupune o "închidere ce se deschide", precum şi mecanismul de "traducere a mediului extern în mediul intern"38. Alexandru D. Xenopol (1847-1920) Lucrări: • Istoria românilor din Dacia traiană (1880-1910) 14 volume • Cultura naţională (Studiu - 1868) • Istoria partidelor politice din România (1910) • Principii fundamentale ale istoriei (1899 - în franceză) • Teoria istoriei (1908 - în franceză) Remarcat de Titu Maiorescu în 1866, este trimis la studii la Berlin pe cheltuiala Junimii. Întors în ţară, se manifestă ca un strălucit membru al acestei societăţi şi se afirmă ca un istoric de anvergură. Împotriva mentorului Junimii, Xenopol arată că progresul înfăptuit în ultima perioadă este unul real şi nu aparent şi se detaşează astfel de sensul criticii lui Maiorescu. După 1879 se detaşează de junimişti şi se înregimentează în orientarea liberală, devenind un adversar al Junimii. Concepţia istorică a lui Xenopol se înscrie într-o perspectivă evoluţionistă şi pozitivistă, specifică epocii. El consideră că lumea materială parcurge mai multe trepte evolutive, iar spiritul este o “înflorire” a materiei organice, rezultatul ultim al dezvoltării sale. Respinge apriorismul kantian şi susţine o poziţie materialistă în problema obiectivităţii spaţiului şi a timpului. “Fără această concepţie fundamentală, istoria n-ar fi decât o uriaşă fantasmagorie. Bazat pe ştiinţele vremii, Xenopol dă o înţelegere raţională evoluţiei, explicând-o prin factori imanenţi. Evoluţia parcurge o treaptă anorganică, una organică, iar a treia spirituală. O dată cu progresele înregistrate de civilizaţia europeană, evoluţia materială s-ar fi încheiat, urmând ca de aici încolo ea să se desfăşoare doar în domeniul spiritului, în istoria formelor de civilizaţie. Cele trei regnuri sunt unitare, consideră Xenopol, prin “elementul comun al materiei, temelie a vieţii şi a spiritului”. Evoluţia în istorie şi în natură nu este doar cantitativă, ci şi calitativă, adică, spune el, “dezvoltarea a fost întotdeauna o perfecţionare”. “Cunoaşterea provine din experienţă; Bogdan Petriceicu Haşdeu, Istoria critică a românilor, Bucureşti, Editura Minerva, 1984, p.604 şi respectiv 436. 37 Lucian Blaga, Elanul insulei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977, p.180. 38 Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1986, pp. 69-74.
36

74
bogăţia ei este direct proporţională cu amplitudinea şi profunzimea cercetării”. În confruntarea cu idealismul kantian, Xenopol susţine caracterul reflectoriu al ştiinţei şi caracterul obiectiv al legilor naturii. “Legile care cârmuiesc fenomenele nu sunt produsul spiritului nostru”. Această poziţie va fi afirmată şi în confruntarea cu poziţiile neokantienilor, care considerau că ştiinţa stabileşte doar nişte relaţii între noţiuni, fiind o creaţie a spiritului prin care este organizată experienţa. Xenopol precizează că ştiinţa se constituie ca o relaţie între noţiuni şi fenomenele reale. El manifestă încredere în cunoaştere şi în capacitatea ştiinţei de a contribui la dezvoltarea socială. Xenopol elaborează o teorie originală a istoriei. El se ocupă de statututul epistemologic al istoriei. Ideea centrală a concepţiei sale constă în distincţia dintre faptele de repetiţie şi faptele de succesiune. Faptele de repetiţie nu se modifică esenţia în spaţiu şi timp, iar elementele asemănătoare prevalează asupra celor diferite. Aceste fapte de repetiţie se manifestă atât în natură, cât şi în societate. În ele predomină elementele de generalitate, constanţă, stabilitate relativă. Faptele de succesiune, însă, se modifică calitativ în timp, iar elementele diferenţiale sunt decisive în cadrul lor. În consecinţă, ele sunt fenomene unice, individuale, care nu se reproduc identic niciodată. Faptele de succesiune sunt deci fenomene istorice, care se manifestă atât în natură, cât şi în societate. Xenopol consideră că această distincţie este esenţială pentru a disocia ştinţele teoretice, care se ocupă de faptele de repetiţie (fenomene fizice, mecanice, chimice, astronomice, succesiunea anotimpurilor, iar în spaţiul social - fenomenele economice, juridice, legile logicii şi ale fenomenelor psihologice), de ştiinţele istorice, care cercetează faptele de succesiune. Aceste două caracteristici sunt trăsături structurale şi complementare ale lumii, iar istoricitatea este o dimensiune ontologică pe care o cercetează disciplinele istorice. Criteriul distincţiei sale este raportul fenomenelor respective faţă de spaţiu şi timp. Xenopol refuză punctul de vedere al neokantienilor, care considerau că în natură avem de-a face cu o cauzalitate mecanică, iar în istorie cu fenomene irepetabile. Distincţia lui nu reproduce distincţia dintre natură şi istorie. Deşi radicalizează distincţia dintre cele două categorii de fapte, el vede şi legătura dintre ele, afirmând că faptele de repetiţie se transformă treptat în fapte de succesiune. Pe această distincţie ontologică, el propune o nouă clasificare a ştiinţelor, după natura relaţiei dintre fenomenele pe care le studiază. Ştiinţele teoretice se subîmpart în ştiinţe ale materiei şi ale spiritului (matematica, logica, economia politică, dreptul). Ştiinţele istorice se subîmpart şi ele în ştiinţe ale materiei (geologia, paleontologia, teoria evoluţiei) şi ale spiritului (istoria cu toate ramurile sale, întregul complex al ştiinţelor care cercetează viaţa socială). Deci, obiectul cunoaşterii ştiinţifice prezintă o dualitate ontologică: coexistenţa şi succesiunea, care solicită o perspectivă sincronică şi diacronică. Istoria devine deci un mod de a concepe lumea. Problema pe care o formulează Xenopol este următoarea: poate exista o ştiinţă a fenomenelor individuale şi irepetabile? Ce temei logic şi epistemologic are o atare ştiinţă? Deci, poate fi istoria o ştiinţă? Pentru a răspunde la aceste întrebări, Xenopol elaborează un studiu serios, temeinic şi aplicat asupra conceptelor fundamentale de cauzalitate şi legitate, urmărind modul de manifestare a lor în cele două domenii ale realităţii. Xenopol precizează că “obiectele înseşi prezintă cele două moduri de a fi, şi nu spiritul nostru introduce în ele aceste două calităţi”. Istoria va cerceta, deci, faptele individuale, care nu pot fi formulate sub formă de legi. Pozitivismul a abandonat ideea de cauzalitate pentru a privilegia conceptul de lege. Xenopol susţine că în faptele de repetiţie cauzalitatea se manifestă în mod diferit faţă de fenomenele de succesiune. El are o reprezentare complexă asupra cauzalităţii, considerând că relaţia cauzală cuprinde “forţa” sau “puterea” care acţionează genetic în anumite împrejurări sau condiţii. În fenomenele de repetiţie, împrejurările sunt relativ asemănătoare şi, deci, cauza acţionează la fel, iar relaţia cauzală poate fi formulată sub formă de lege. În fenomenele de succesiune, împrejurările diferă şi, deci, şi efectul relaţiei cauzale va fi diferit. Ca atare, aici relaţia cauzală nu poate fi formulată sub formă de lege. Când ştiinţa descoperă cauza fenomenelor, ea o poate formula sub formă de lege. Exemple: legea gravitaţiei, legea căderii corpurilor etc. Cauzalitatea are o importanţă decisivă în succesiunea fenomenelor istoricem, dar ea produce efecte specifice, singulare şi, ca atare, într-ucât condiţiile nu sunt repetabile, ci totdeauna schimbătoare, vom avea de-a face cu fenomene individuale În

75
consecinţă, cauzalitatea înlănţuie aceste fenomene genetic şi le înscrie într-o anumită serie. Conceptul de serie istorică îi va servi lui Xenopol pentru a înlocui conceptul de lege în fenomenele istorice. Cauzalitatea în succesiune se transmite de la un fenomen la altul şi noi putem cerceta această înlănţuire din verigă în verigă. Această cauzalitate succesivă este singurul element de legătură pe firul succesiunii fenomenelor. Aceasta este ideea fundamentală a lui Xenopol prin care el încearcă să împace caracterul ştiinţific al istoriei cu natura obiectului pe care îl cercetează. Xenopol nu neagă existenţa generalităţii în istorie, dar consideră că aceasta nu are constanţă, stabilitate. Istoria umană individualizează faptele şi mai mult faţă de evoluţia biologică. Chiar dacă putem vorbi de legi sociale, ele exprimă doar direcţia generală de evoluţie, dar nu modul de producere al faptelor. În istorie, deci, nu se pot face previziuni decât în mod cu totul aproximativ. Seria decupează un grup de fenomene care au o cauză comună. Seria reprezintă, deci, cadrele obşteşti, generale ale succesiunii. Explicaţia cauzală este vitală pentru istorie şi aici Xenopol vorbeşte chiar de superioritatea istoriei faţă de ştiinţele teoretice. Aceste serii reprezintă “generalul” în istorie, de un fel deosebit. Coordonarea acestor serii, care traversază epocile ar putea duce la o schemă care să întemeieze ştiinţa istoriei. O epocă este traversată de câteva serii mari, care îşi au originea în factori economici, politici şi culturali. Astfel, domnia lui Cuza ar fi caracterizată, potrivit lui Xenopol, de următoarele serii istorice: seria redeşteptării naţionale, care începe la 1821 şi traversează diferite momente importante ale secolului; seria interferenţelor dintre civilizaţia noastră şi cea apuseană; seria emancipării noastre de sub dominaţia străină; în sfârşit, seria decăderii oraşului Iaşi ca centru politic şi ascensiunea Bucureştiului în această funcţie. După cum vedem, seria istorică reprezintă un aspect major al vieţii sociale, care este urmărit în manifestările sale diverse, potrivit tendinţei pe care evoluează. Seriile îndeplinesc, deci, un rol ordonator în istorie, un rol sistematizator. Aceste serii, întrucât exprimă anumite tendinţe imanente ale epocii, sunt foarte apropiate de ideea legilor cu caracter tendenţial, statistic. Pentru ştiinţele istorice, Xenopol revendica în mod explicit o altă structură logică decât cea care stăpânea ştiinţele teoretice. El vorbea de o logică a "inferenţei"39, care să nu dizolve individualitatea fenomenelor istorice în generalitatea "uniformizatoare" (şi "mută") a legilor formulate de "ştiinţa clasică". În acelaşi timp cu Dilthey, el cerea întemeierea unei logici în care individualul, specificul, diversul, irepetabilul, "cazul" etc., să fie recunoscute ca stări sau manifestări cu greutate ontologică în structura realului şi în viaţa societăţilor umane, iar sub raport epistemologic să fie considerate şi ele ca obiect legitim al cunoaşterii ştiinţifice. Una din tezele-pivot ale raţionalismului clasic, conform căruia nu există ştiinţă decât despre universal, singularul nefiind obiect al ştiinţei, este atacată frontal de Xenopol. Modelul explicaţiei prin subsumare, prin "deducerea" faptelor din lege, a particularului din general, a efectului din cauză, a ulteriorului din anterior, culminând cu ideea unei "deducţii universale a naturii", cum spunea D.D.Roşca, şi-a arătat limitele inerente şi inadecvarea de principiu atunci când a fost aplicat socialului, realităţilor culturale, produselor care exprimă şi subiectivitatea autorului lor. "Ştiinţele hermeneutice" s-au constituit în confruntare explicită cu acest model explicativ40. Gândirea românească are contribuţii relevante la edificarea noii paradigme a cunoaşterii menite să "reabiliteze" termenii "recesivi" din dualităţile clasice. Împotriva tendinţelor de a elabora o gramatică apriorică a istoriei, exponenţii cei mai autentici ai gândirii româneşti s-au angajat în "reabilitarea individului" şi a altor categorii care-i sunt asociate, ocolind totodată soluţiile nominaliste. Teoria lui Xenopol se completează cu o teorie asupra factorilor istorici. Xenopol este interesat să salveze ideea determinismului în istorie, dar îl fundamentează pe specificitatea faptelor istorice. Teoria lui se cristalizează la intersecţia a două tendinţe culturale. Pozitivismul era înclinat să aplice în istorie principiile metodologice ale ştiinţelor naturii, strămutând legile naturii (mai ales cele biologice) în viaţa socială. Aceasta este schema evoluţionismului care este tentat să explice superiorul prin inferior. În acelaşi timp, neokantienii sunt interesaţi de a sublinia specificitatea faptelor sociale şi umane şi de a le distinge de cele naturale.
39 40

A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967, p.231. Manfred Riedel, Comprehensiune sau explicare?, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1989, p.29-

30.

considerând că impresiile venite din lumea exterioară dau particularitate dispoziţiilor sufleteşti. politic etc. de capacitatea omului de a se smulge din determinismul natural. să găsească o structură coerentă pentru explicarea faptelor istorice. Factorii auxiliari reprezintă elementele de suprastructură. literatură. moravuri. variabile. Prin ideea de serie istorică. la care se adaugă cei auxiliari. adaptabilitatea. puterile cognitive. hotărâtori. rezultatul acţiunii lor e întotdeauna individual. În studiul “Cultura naţională”. Seria poate fi generală în privinţa formei (şi a spaţiului). ale cererii şi ofertei. tradiţii. concret determinate. Evenimentele individuale. Factorii dinamici. inteligenţa. În fenomenele istorice. . timpul are o acţiune modificatoare. integratoare. Având în vedere aceste caracteristici ale ştiinţelor istorice. de necesitatea adaptării şi transformării naturii. În felul acesta. pentru a deveni inteligibile. Inferenţa ar fi legătura care face trecerea de la un fenomen individual la altul. Nici inducţia. istoria devine din descriptivă. după contextul natural sau social în care se produc. explicativă. mediul natural . Xenopol consideră că. factorii spirituali. De exemplu. Noţiunea de serie îndeplineşte aceeaşi funcţie logică ca şi noţiunea de lege. generale ale dezvoltării. care sunt de fapt factori de natură spirituală. efectele lor sunt totdeauna individuale şi diferite. proucând fenomene specifice.aceştia reprezentând cadrele obşteşti. După opinia lui. Astfel. Seria este gândită ca un întreg care este alcătuit din părţi. Pe câtă vreme legea subordonează faptele individuale. Din această enumerare rezultă că istoria este o combinaţie între factorii statornici (mediul şi rasa). selecţia naturală. la care se adaugă factorii spirituali. Dar specificitatea naţională s-ar manifesta pregnant în limbă. apar ca termeni mijlocitori între interese şi acţiuni. legile producţiei de mărfuri. formele de creaţie) şi împrejurările sau mediul extern în care se formează.76 Pentru Xenopol. pe câtă vreme în faptele de coexistenţă timpul nu acţionează. dar este individuală în raport cu timpul. mediul intelectual.). trebuie să fie într-o structură supraordonată. care este tocmai seria istorică. Este partea cea mai originală a gândirii sale. tot individual. un fel de mobil energetic al dezvoltării. Factorii statornici sunt: rasa (înţeleasă nu în sens biologist. când descoperă relaţiile cauzale dintre fenomenele individuale şi ajunge să le grupeze în serii istorice. inclusiv întâmplarea. Deşi era sub influenţa determinismului geografic. ci culturologic). ştiinţa nu are caracteristici naţionale. Inteligenţa. nici deducţia nu sunt adecvate istoriei. hotărâtori. la fel ca şi anumite activităţi economice. deşi surprind elemente de generalitate. Conceptul de inferenţă este propus de el ca temei logic al istoriei. şi atunci când putem vorbi de anumite legi ale evoluţiei. Xenopol vrea să dea o formă logică istoriei. personalităţile istorice. Xenopol cercetează raportul dintre sufletul unui popor (stările de spirit. determinismul istoric este rezultatul înlănţuirii unor factori diverşi (“puteri”) în împrejurări concrete. Xenopol vorbeşte de acţiunea transformatoare a omului asupra naturii. El face o comparaţie între noţiunea de lege din ştiinţele teoretice şi noţiunea de serie din ştiinţele istorice. el consideră că istoria ar trebui să se întemeieze pe alte operaţii logice decât ştiinţele teoretice. arte. sunt determinaţi de interesele umane. hotărâtori. după el. sociale. culturale. seria integrează faptele individuale. în istorie el disociază două mari categorii de factori: factori statornici şi factori dinamici. acţiunea umană dirijată de anumite idei) şi împrejurările (condiţiile economice. puterile (forţele.

1990 Constantin Noica. 1998 . Editura Fundaţiei “România de Mâine”. I şi II. 1988 Gh. Bucureşti. Ediţia a II-a. Editura dacia. Editura Academiei RSR. Profetism românesc. 1995 x x x Dreptul la memorie. Bucureşti. Călinescu. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Minerva. coordonator Ion Ianoşi. revăzută şi adăugită. 1991 Const. 1998 x x x Dicţionarul operelor filosofice româneşti. Bucureşti. Editura Humanitas. studii privitoare la trecutul românesc. România (1866-1947). vol. Bucureşti. 1 şi 2. vol. Istoria civilizaţiei române moderne. II . Idealuri sociale şi realităţi naţionale. vol. Pagini despre sufletul românesc. 1991 Keith Hitchins. Bucureşti. 1997 Mircea Eliade. Cluj-Napoca. Bucureşti. 1980 Istoria sociologiei româneşti. volum îngrijit de Al. 1973 Ion Ungureanu. I. Bucureşti. 1985 x x x Istoria filosofiei româneşti. I. Editura Academiei RSR. Editura Universităţii "Al. Cuza". Bucureşti. Locul românilor în istoria universală. România de la Cuza Vodă la Carol al IIlea.77 Istoria culturii române moderne BIBLIOGRAFIE Lucrări de factură generală • • • • • • • • • • • • • • • x x x Istoria filosofiei româneşti. Iacob. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Humanitas. Editura Humanitas. Editura Minerva. Românii (1774-1866). Luminiţa Iacob. Iaşi. Editura Ştiinţifică. (coordonator: Ştefan Costea). Bucureşti. Personalitatea literaturii române. Editura Junimea. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura "Roza Vânturilor". Zub. 1985 G. Ciopraga. vol. Modernizare-Europenism. 1997 Nicolae Iorga. Bucureşti. vol. 1992 x x x Cultură şi societate. Iaşi. Selecţie şi antologie de Iordan Chimet. Bucureşti. I-IV. 1982 Eugen Lovinescu.

259-282 • Ion Lungu. Bucureşti. 1983. Bucureşti. 1990 Sorin Alexandrescu. Aspecte ideologice şi culturale . Tradiţie şi actualitate. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 1982. Civilizaţie românească şi civilizaţie balcanică. Bucureşti. Iaşi. Idealuri sociale şi realităţi naţionale. Ţările Române la începutul epocii moderne. Înfluenţa franceză asupra spiritului public în România. în: 1848 la Români. pp 4672 • Victor Papacostea. vol. Bucureşti. O istorie în date şi mărturii. Editura Academiei RSR. I. Editura Minerva. Mersul ideilor economice la români. 1995 3. 1982. Descrierea Moldovei. Bucureşti.78 • • Costin Murgescu. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Cum este posibilă filosofia în Estul Europei. în: 1848 la Români (O istorie în date şi mărturii. I. Bucureşti. Editura Polirom. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.241. pp 256-307 • Dimitrie Cantemir. Bucureşti. 153-161. Editura Polirom. 1995 • Stefan Afloroaei. Cadrul istoric al formării culturii române moderne în secolul al XIX-lea. Editura Dacia. Editura Academiei RSR. Rostirea filosofică românească. Discurs ţinut în Catedrala Blajului. Bucureşti. Raţiunea dominantă. 1982 • Neagu Djuvara. vol. pp 212-224. Contribuţii la istoria umanismului românesc. 1997. 1998 Bibliografie tematică. Bucureşti. 1981. vol. 1979 • Constantin Noica. I. Mişcarea umanistă şi luministă în Ţările Române. I. Cluj-Napoca. 1971. Cuvânt introductiv la cursul de istoria naţională. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Enciclopedică. pp 532. Paradoxul român. vol. Între Orient şi Occident. Integrarea României. pp 7-48 • Constantin Noica. Pentru Europa. Editura Univers. II. Despre starea socială a muncitorilor plugari din Principatele Române în deosebite timpuri. de Cornelia Bodea). 1993. Mersul revoluţiei în istoria românilor. Bucureşti. naţional şi universal în evoluţia culturii române moderne • Adrian Marino. 647-685 • Simeon Bărnuţiu. Editura Eminescu. 1974 • Virgil Cândea. Bucureşti. Pagini despre sufletul românesc. Bucureşti. în Opere. Editura Academiei RSR. Gândirea filosofică şi social-politică a revoluţionarilor de la 1848. Editura Humanitas. 1988. Editura Minerva. 100-171 • Ion Ungureanu. Occident la începuturile culturii medievale româneşti (secolele X-XVII). pp 107-113 • Mihail Kogălniceanu. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . 1982. Editura Meridiane. pp 440483 • Pompiliu Eliade. Lucrări recomandate pentru dezbateri 1. Iaşi. Nicolae Bălcescu. vol. pp 45. Bucureşti. 1995 . Bucureşti. II. Editura "Viitorul Românesc". vol. Concepţia lui Nicolae Bălcescu • Nicolae Bălcescu. Balcani. Editura Ştiinţifică. Editura Humanitas. 1970 2. pp 205-261 • Răzvan Theodorescu. Criterii de interpretare şi evaluare a culturii române moderne. Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova. Bucureşti. De la Neagoe Basarab la Dimitrie Cantemir. Bizanţ. 1985. 1974. Caracteristici ale culturii medievale româneşti. pp. în Opere. Şcoala Ardeleană. Şcoala Adeleană • Neagoe Basarab. de Cornelia Bodea.

Bucureşti. în Opere. în Opere complete. I. etape. Popovici. 1996. Bucureşti. 1989. Teoria "formelor fără fond" la Titu Maiorescu şi M. A. xxx • Liviu Rusu. Evoluţionism. 1977. 1967. Din psihologia poporului român. O luptă literară. Sociologia eminesciană. Vasile Goldiş. Editura Academiei RSR. Editura Junimea. Teoria istoriei. Bucureşti. Editura Politică. 355-369. 1995 • Garabet Ibrăileanu. 1997. Teoria ondulaţiunii universale. Garabet Ibrăileanu. Xenopol. Bucureşti. Filosofia istoriei la B. în Opere filosofice. în Opere complete. 1979. Editura Politică. 257-278) 5. vol. Influenţa austriacă asupra românilor din Principate. Spiru Haret. Eminescu • Titu Maiorescu.79 • Keith Hitchins. Editura Institutului de Teorie Socială. 319-330 • Dimitrie Drăghicescu. Bucureşti. 1995 4. 203-209 • Gheorghe Platon. orientări culturale şi mişcări ideologice la începutul secolului XX. Editura Univers Enciclopedic. Editura Minerva. orientări politice şi filosofice • Al Zub. vol. 1998 8. Bucureşti. Personalităţi. 4. Expunere pe scurt a principiilor fundamentale ale istoriei .171. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania (18461873). în Opere. vol. Neoiobăgia. Orientări în gândirea socială şi filosofică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Studii asupra situaţiei. pp 11-60. 1978. vol. Liberalismul românesc în secolul XIX.Xenopol. 277-293 • A. Bucureşti. Popovici. pozitivism. 1989 . Editura Albatros. Bucureşti. 257-260. pp 217-231 (sau: A. D. IX. 389-471 • x x x Doctrina liberală în România. Instituţii. Scrieri despre Titu Maiorescu. în Scrieri sociale şi filosofice. Iaşi. pp 227-236. pp 3-4. Sămănătorism. Vasile Pârvan şi Nicolae Iorga • B. 1994. pp 73-103 6. Istoria critică a românilor. pp 116-125. Introducere în metafizică . vol. Spiritul critic în cultura românească.Hasdeu. XI. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. P. Editura Albatros. Bucureşti. 1991. 1984. 211-213 • Mihai Eminescu. vol. 1980. Bucureşti. Hasdeu. A. Teoria fatalismului. Galaţi. pp 8-70. pp 43-75 • Aurel C.Xenopol. pp 103-128. 5. publicaţii. pp 17-30. Editura Junimea. pp 163-173. Modernizare socială şi ideal naţional. Istorie şi istorici în România interbelică. Sincronism european şi cultură critică românească. Editura Academiei RSR.P. 155-165. Editura Porto-Franco. Icoane vechi şi nouă. Editura Cartea Românească. pp 5-10. Editura Ştiinţifică.D. pp 39. Bucureşti. vol. În contra direcţiei de astăzi în cultura română. Dimitrie Drăghicescu. 1999. 145-154. în Opere. Galaţi. 1. X. Bucureşti. Editura Minerva. 304-321) 7. Antologie de texte cu un studiu introductiv de Ion Ilincioiu. Ortodoxie şi naţionalitate. forme de expresie. 1970 • Constantin Stere. liberalism. Concepţia filosofică a lui Vasile Conta.D. 1984 (sau: Ilie Bădescu. 1984. conservatorism. Junimismul. Bucureşti. marxism. C. • Vasile Conta. Bucureşti. Bucureşti. Asupra socialismului în ţările înapoiate. 1967. Editura Academiei RSR. Iaşi. Orientări culturale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Social-democratism sau poporanism. Cultura românească în perioada interbelică. pp 17-31. în Cultură şi societate. Direcţia nouă în poezia şi proza română. Editura Porto-Franco. 1978. Editura Minerva. în Opere. pp 7-10. 213-268 • C-tin Dobrogeanu Gherea. Bucureşti. Editura Academiei RSR. pp 359-392 • Ilie Bădescu. C-tin Dobrogeanu Gherea. Naţionalism sau democraţie. Editura Ştiinţifică. emergenţă. Constantin Stere. 70. poporanism. Bucureşti. Teoria "neoiobăgiei" la Constantin Dobrogeanu Gherea • Nicolae Iorga. Editura Fundaţiei Culturale Române.

250 • Mircea Vulcănescu. 1980. Bucureşti. Fenomenul românesc. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Editura Albatros. Naţionalismul. pp 45-117 9. D. 1968 • Mircea Florian. 1998 12. vol I. 1997) • P. pp 140-186 • D. Negulescu. Bucureşti. Etnicul românesc. pp 19-233 Keith Hitchins. Editura Minerva. Burghezia română. Bucureşti. 1998 Sorin Alexandrescu. 1980. Problema sociologiei. Roşca. Evoluţia gândirii sociale în perioada interbelică. Editura Albatros. Editura Minerva 1979. Existenţa tragică. 620-648. Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea . 8. Sistemul sociologic al lui Dimitrie Gusti • Dimitrie Gusti. 1991. 145-152. Bucureşti. 11. Bucureşti. Puncte cardinale în haos. 1997 • Nae Ionescu. Editura Minerva. 1983 • Anton Dumitriu. Bucureşti. Mircea Eliade. 1968. vol. Mitul eternei reîntoarceri. Editura Albatros. Nichifor Crainic şi ortodoxismul gândirist. (1866-1947). 1998. Nae Ionescu . Editura Eminescu.Roza vânturilor. România. Fiinţa istorică. pp 7-104. 1996 (sau Constantin Rădulescu Motru. Bucureşti. Editura Academiei RSR. Bucureşti. pp 223. Bucureşti. în Scrieri. 9. Geneza formelor culturii. P. etică şi politică. Filosofia culturii. D. pp 85-151 . în Opere. 1990 • Emil Cioran. 1972. Bucureşti. în Opere. 1998. De la Zalmoxis la Genghis-Han. Mihai Ralea. în: Opere. 287-345 • Mihai Ralea. 1991. pp 9-42. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Nemira. 1990 • Nichifor Crainic. Bucureşti. 461-513 • Ştefan Zeletin. pp 11118. Petre Andrei. P. Mihai Ralea. în Opere. vol. Bucureşti. Principiile unui sistem de sociologie. Editura Fundaţiei Culturale Române. Neoliberalismul. Editura Humanitas. Constantin Noica • Tudor Vianu. 1996. Confruntări de idei cu privire la evoluţia culturii române moderne. Personalităţi şi curente de idei în filosofia şi sociologia culturii. P. Bucureşti. 1988. Paradoxul român. Scrieri politice. Constantin Rădulescu Motru. Tudor Vianu. Schimbarea la faţă a României. Editura Nemira. Mircea Florian. Editura Minerva. Editura Minerva.a. Teoria cunoştinţei. în Eseuri. 1985 • Lucian Blaga. Editura Eminescu. Orientări raţionaliste în gândirea românească din perioada interbelică. 1987 10. Editura Eminescu. Concepţiile lui Nae Ionescu şi Emil Cioran • Eugen Lovinescu. Editura "Roza Vânturilor". pp 51-137. vol. Bucureşti. Bucureşti. D. vol. Ortodoxie şi etnocraţie. Explicarea omului. 525-531. 268-281. Bucureşti. 1998) 13. Negulescu. Bucureşti. 6091. Sistemul filosofic al lui Constantin Rădulescu Motru • Constantin Rădulescu Motru. Editura Univers. 1984. Editura Albatros. Bucureşti. Editura Eminescu. Eugen Lovinescu şi teoria sincronismului. I. Editura Cartea Românească. Roşca. ş. Editura Anastasia. Culturi eleate şi culturi heracleitice.80 • • • Z. Mircea Eliade. Mircea Vulcănescu. Bucureşti. Bucureşti. 574-. 1997 • Mircea Eliade. Dimensiunea românească a existenţei. pp 353-511 11. Istoria civilizaţiei române moderne. Bucureşti. Personalismul energetic şi alte scrieri. Sociologie românească. Sistemul filosofic al lui Lucian Blaga • Lucian Blaga. 1984. Bucureşti. pp 233-368. Introducere în teoria valorilor. Trilogia culturii. Recesivitatea ca structură a lumii. Ornea. Bucureşti. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Editura Humanitas. p 59-92 (sau: Nichifor Crainic.

Editura Polirom. 1993 14. Revoluţia ca eşec. Recomandăm să fie achiziţionate toate căţile care apar în colecţia “Cărţi fundamentale ale culturii române”.81 • Constantin Noica. Bucureşti. Bucureşti. Iaşi. Istorie şi mit în conştiinţa românească. prezentat şi îngrijit de Gabriel Liiceanu. Bucureşti. 1987 • Mihai Ungheanu. Editura Eminescu. 1983 (sau noua ediţie la Editura Humanitas. Editura Humanitas. Editura Politică. Bucureşti. 1996 • Dumitru Sandu. Iaşi. Dialectica puterii. . Sentimentul românesc al fiinţei. Editura Polirom. pp 387477 • Stelian Tănase. scriitori. 1996) • x x x Epistolar. Bucureşti. De la dogmatismul stalinist la “rezistenţa prin cultură". Bucureşti.) care privesc personalităţi şi curente de idei din istoria culturii române moderne (mai ales cele din perioada interbelică). analize etc. 1996 • Adrian Marino. NOTĂ: Recomandăm studenţilor să-şi achiziţioneze. Editura Staff. Compromis şi rezistenţă. 1996. Tranziţia postcomunistă şi reconstrucţia culturii române. Bucureşti. Cultura română în perioada regimului comunist. Editura Polirom. 1994 • C. 1985. Curente şi tendinţe în filosofia românească. sociologi. Politică şi cultură. Bucureşti. 1971 • M. Dezbateri cu privire la sincronism şi protocronism. Editura Cartea Românească. Editura Humanitas. Constantin Noica. Sociologia tranziţiei. Editura Fundaţiei Culturale Române. Interviuri în tranziţie. Editura Humanitas. ediţiile recente din lucrările autorilor români (filosofi. critici etc. pentru biblioteca personală. Exactitatea admiraţiei. Editura Cartea Românească. Niţescu. Bucureşti.). precum şi lucrările de sinteză (monografii. Cultura română sub Ceauşescu. Sub zodia proletcultismului. 1996 • Gabriel Andreescu. 1978. Pentru o nouă cultură română. Editura Humanitas. Jurnalul de la Păltiniş. 1996 • Katherine Verdery. Iaşi. Stănescu. Naţionalişti. Bucureşti. Editura Cartea Românească. 1997 • Gabriel Liiceanu. istorici. Poziţii actuale privind identitatea naţională şi procesul integrării europene • Lucreţiu Pătrăşcanu. Modelul cultural european. antinaţionalişti. 1996 • Lucian Boia. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful