You are on page 1of 2

Degradarea mediului - cauză structurală a conflictului din Darfur

Conflictul a izbucnit în 2003 când guvernul a demarat o ofensivă militară împotriva celor două grupări rebele: Sudan Liberation Army/Movement şi Justice and Equality. Anterior evenimentului cele două grupări au solicitat guvernului să ia măsuri privind disputa dintre triburile arabe şi cele africane având drept mobil terenurile agricole. Datorită secetei şi fenomenului deşertificării triburile nomade arabe au fost determinate să invadeze terenurile agricole ale triburilor sedentare aparţinând etniilor africane: Fur, Massalit şi Zaghawa.

Darfurul reprezintă una dintre cele mai sărace regiuni ale lumii, fiind situată în partea de vest a Sudanului la graniţa acestuia cu Libia, Ciad şi Republica Central Africană. Populaţia regiunii este alcătuită în principal din triburi nomade de păstori, dar şi din triburi sedentare ce practică agricultura (cultivarea plantelor sau creşterea turmelor de animale). Majoritatea triburilor vorbesc limba arabă şi practică religia musulmană, însă între acestea există o ruptură artificială la nivelul identităţii etnice chiar dacă diferenţele culturale s-au estompat de-a lungul timpului prin mariaje inter-rasiale. Populaţia din nord se defineşte ca fiind de origine arabă în timp ce cea din sud e formată din triburi aparţinând culturii africane.

Mai mult de 80% din populaţia Darfurului e implicată în agricultură, de aceea terenurile fertile reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale. Cum regiunea s-a confruntat cu două perioade importante de secetă în anii 1970 şi 1980, populaţia a fost grav afectată - lucru ce a contribuit la apariţia unor tensiuni între cele două categorii de triburi: nomade şi sedentare, care au luat ulterior forma unor confruntări etnice. Competiţia păstorilor nomazi şi a agricultorilor sedentari asupra suprafeţelor agricole fertile a condus în nenumărate rânduri la conflicte violente.

Seceta prelungită din anii 80 a accentuat procesul de deşertificare din nordul şi centrul regiunii Darfur. Astfel, triburile nomade au început să se confrunte cu problema lipsei surselor de apă şi a păşunilor, fapt de i-a determinat să migreze spre sud. La început conflictele erau rezolvate în cadrul comunităţilor locale, însă situaţia a scăpat de sub control pe măsură ce s-a extins traficul de

Conflictul din Darfur fost prezentat de către mass-media ca fiind o confruntare armată între gruparea arabă Janjaweed sprijinită de către guvernul de la Khartoum şi mişcările rebele. tensiunile etnice ce au declanşat izbucnirea violenţelor au fost alimentate în principal de schimbările climatice. actorii externi implicaţi în procesul de pace s-au mobilizat pentru implementarea instrumentelor necesare gestionării conflictului violent existent între cele două părţi. Ulterior în conflict s-au implicat şi miliţiile arabe Janjaweed. Astfel. În acest context guvernul a exploatat disensiunile existente între grupările rebele reprezentând populaţia de origine africană şi grupării arabe Janjaweed. Acesta a decis livrarea de armament cetăţenilor din sud pentru ca aceştia să se poată apăra împotriva grupării SPLA. Cu toate că marginalizarea regiunii. procesul de islamizare iniţiat de preşedintele al Bashir şi neimplicarea liderilor locali în procesul de guvernare au jucat un rol important în escaladarea confruntărilor armate. conflictul a fost generat de deteriorarea mediului înconjurător ca urmare a deşertificării amplificată de secetă şi exploatarea iraţională a terenurilor agricole. neacordarea resurselor necesare dezvoltării durabile. fapt ce a condus la exacerbarea violenţelor. în lipsa unor măsuri eficiente pentru eliminarea cauzelor ce stau la baza acestuia situaţia rămâne incertă existând astfel riscul reluării tensiunilor şi implicit al reizbucnirii conflictului. . de aceea simpla reconciliere a celor două părţi nu reprezintă o soluţie viabilă pe termen lung. Prin negocierile de pace purtate între guvernul de la Khartoum şi liderii grupărilor rebele. Chiar dacă s-au depus eforturi pentru încetarea violenţelor şi reconcilierea părţilor implicate în conflict. instituirea celor două misiuni internaţionale de menţinere a păcii şi semnarea Acordului de Pace pentru Darfur în mai 2005 situaţia umanitară s-a îmbunătăţit în mod considerabil. dar nu s-au găsit soluţii pentru adevăratele cauze ale conflictului. În încercarea de a crea stabilitate în regiune la mijlocul anilor 1980 primul ministru al Sudanului a deteriorat situaţia. dar nu şi pentru eliminarea cauzei ce a determinat apariţia acestuia. acordând sprijin acesteia din urmă pentru a obţine controlul regiunii Darfur. În realitate însă.armament din Ciad şi Libia.