You are on page 1of 3

. Din definiţia dată se pot deduce elementele principale ale unei organizaţii: In primul rând, organizaţia este un cadru

organizat ce reuneşte mai mulţi participanţi, care pot fi state (în cazul organizaţiilor guvernamentale), asociaţii private sau particulare (în cazul organizaţiilor neguvernamentale de tipul Amnesty International, de exemplu) In al doilea rând, organizaţia rezultă dintr-un act de voinţă al participanţilor, manifestat într-un acord care îmbracă forma actului constitutiv, care poartă diferite denumiri - Statut, Pact, Cartă, Convenţie etc . Organizaţia reprezintă un mecanism de coordonare a resurselor şi acţiunilor în vederea atingerii unor obiective. Organizaţia are o materialitate distinctă de cea a membrilor care o compun: un sediu permanent, o structură organizatorică şi o autonomie funcţională proprie. Caracteristicile organizaţiilor internaţionale: a. sunt fondate de către state şi funcţionează prin voinţa acestora. Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţional, aceasta însemnând că au o personalitate juridică ( internă şi internaţională) distinctă de cea a statelor membre. Statele sunt considerate subiecte primare de drept internaţional, cu capacitate deplină, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt subiecte derivate, întrucât sunt create de către state iar capacitatea lor este limitată prin actul constitutiv, la obiectul şi scopul pentru care au fost înfiinţate. b. actul constitutiv al organizaţiei trebuie să reflecte acordul de voinţă al statelor membre fondatoare. De regulă, acest acord îmbracă forma unui tratat care în majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. Tratatul de constituire conţine angajamente mutuale şi impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizaţiei şi cu organizaţia însăşi. Prin tratatele constitutive se creează drepturi şi obligaţii reciproce, opozabile tuturor membrilor. c. asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea unor obiective şi scopuri commune d.organizaţia internaţională trebuie să aibă o structură instituţională proprie. Ea trebuie să dispună de un număr de organe, cu funcţionare periodică sau permanentă, prin intermediul cărora să îşi poată desfăşura activitatea, conform statutului. e.asocierea dintre statele membre trebuie să se stabilească şi să se desfăşoare în baza normelor de drept internaţional.
Tipologie. In decursul evoluţiei lor istorice, se pot delimita trei generaţii de organizaţii internaţionale, după cum urmează:

A treia generaţie de organizaţii s-a instituit după cel de–al doilea război mondial o dată cu crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Uniunea Internaţională a Poştelor (1878) . Exemple: Uniunea Telegrafiei Internaţionale (1865).U. Comisia pentru navigaţia pe Rin -1815 – sau pe Dunăre . iar mai târziu. In anii următori apar noi organizaţii. şi al dezvoltării comerţului şi telecomunicaţiilor.N.U. Prima generaţie (sec. c. la nivel universal sau regional. prin Carta adoptată în anul 1945.XIX) include formele incipiente de organizaţii apărute în contextul expansiunii unor sectoare ale vieţii economice. . aplicarea discreţionară a regimului internaţional stabilit. respectarea dreptului internaţional. După compoziţia lor : organizaţii universale . b. după cum urmează: a.. cu activităţi şi funcţii diverse: alte instituţii specializate ale ONU.a. în defavoarea statelor mici. Organizaţia Unităţii Africane etc O tipologie a organizaţiilor internaţionale este dificil de stabilit datorită numărului mare şi a varietăţii acestora. Organizaţia Statelor Americane.1856). Societatea Naţiunilor a fost prima organizaţie cu caracter general şi permanent.). al progresului ştiinţific şi tehnic.devenite ulterior instituţii specializate ale O.N. Consiliul Europei. au dus la încetarea activităţii organizaţiei. ea a avut ca scop promovarea cooperării. realizarea păcii şi securităţii prin rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor. A doua generaţie de organizaţii internaţionale este reprezentată de cele create în perioada interbelică : Societatea Naţiunilor. Organizaţia Unităţii Africane.N. Contradicţiile din perioada premergătoare celui de–al doilea război mondial. sau comisiile create de către state pentru a reglementa un regim internaţional pentru folosirea fluviilor (de exemplu. şi instituţiile sale specializate şi organizaţii regionale – în care participarea statelor e limitată la state dintr-un anumit spaţiu geografic: Consiliul Europei. desfiinţată expres în anul 1946. ce au determinat impulsionarea şi diversificarea cooperării dintre state în cadrul relaţiilor internaţionale. prin Pactul adoptat la Conferinţa de pace de la Versailles.U. Organizaţia Statelor Americane. Uniunea Europei Occidentale. menţinerea justiţiei. la San Francisco. dezvoltarea unor relaţii juste între naţiuni. reducerea armamentelor. In funcţie de câteva criterii mai importante. Instituită în anul 1919. O.deschise aderării tuturor statelor comunităţii internaţionale: exemple. In aceeaşi epocă au fost create Organizaţia Internaţională a Muncii. Organizaţia Internaţională a Muncii.. Comisia Internaţională de Navigaţie Aeriană (devenite ulterior instituţii specializate ale O. distingem mai multe tipuri de organizaţii. Liga Arabă etc.

c. asociaţii naţionale iar statutul organizaţiei e determinat de dreptul naţional al statului unde îşi au sediul.). păstrând integritatea suveranităţii lor naţionale (O...O. O.N. în cadrul organizaţiei/instituţiei.C. cu vocaţia de a facilita cooperarea într-un sector tehnic particular (ex. apărare( N.C. O. formate din persoane fizice.E.S. După calitatea membrilor lor: organizaţii guvernamentale. După întinderea activităţii lor: organizaţii generale. organizaţii ştiinţifice. cu competenţă nespecializată (ex.U. Consiliul Europei). se disting: organizaţii de cooperare interguvernamentală (forma de cooperare clasică).E.T. U. în care statele renunţă la o parte din competenţele suveranităţii lor în favoarea instituţiilor comune. După specificul raporturilor dintre state. Consiliul Europei.) e.S. în care statele relaţionează de pe poziţii de egalitate.b.O. După natura obiectului lor de activitate: organizaţii politice (ex. cooperare. organizaţii economico-financiare şi politice (instituţiile Uniunii Europene). grupuri de particulari. Consiliul Europei etc).U. dotate cu puteri proprii şi ale căror decizii au aplicare directă şi imediată în ordinea internă a statelor membre ( instituţiile Uniunii Europene) d. instituţiile specializate ale O. în care calitatea de membru este deţinută de către state şi organizaţii neguvernamentale. tehnice (instituţii specializate ale ONU) etc .. şi organizaţii sectoriale.A. organizaţii de securitate. etc ) sau de integrare.N.E.