You are on page 1of 1

Alexandru Philippide

Vox in deserto
Noi, existm, nu vieuim. Dar oare Nu este cel mai preios secret, n omeneasca lume-ntmpltoare, S ne-nvm s vieuim ncet? Secretul totui l tgduim, Febrili din leagn pn'la intirim. Maina s-o lsm s se grbeasc, Aceasta-i doar menirea ei fireasc. Dar omul? Cu ct graba e mai mare Cu-atta via s-a scurtat mai tare. Pcat c toate-acestea i afl un rspuns, Dac cumva i afl, abia cnd am ajuns La poarta de la care privim n urm cum Trecutul ca un peisaj de scrum Se-mprtie cu ultima suflare, Cnd piere totul, ritm, contur, culoare, Cnd omul, fr el i fr drum, Tot singur moare. S-l mai mpung oare i-un ultim, crud regret C n-a tiut s vieuiasc-ncet?
poezie de Alexandru Philippide din Vis i cutare (1979)