You are on page 1of 8

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iasi

Algoze la pești

Mihăila Răzvan- Ionuț Grupa 790B, An IV

reclamă un consum biochimic de oxigen mare pentru descompunerea lor. Clorophyta (alge verzi). prin unirea izogameților sau anizogameților. ulei. Ele se caracterizează prin:  natura chimică a pigmenților.)  flagelația celulelor mobile. .Aspecte generale Algele sunt plante inferioare (Thallophyta) ce populează mediul acvatic sau umed. Rhodophyta (alge roșii). fotosintetizante. mai ales când se dezvoltă în exces. cu repercursiuni asupra respirației peștilor. Algele. unicelulare și pluricelulare. moartea algelor dezvoltate în exces. fapt ce accentuează deficitul de oxigen din timpul nopții.  sexuat. ele pot deveni nocive peștilor. Reproducerea lor se realizează:  asexuat. variabile ca mărime și formă. determină scăderea concentrației de oxigen din apă în timpul nopții. după cum este bine știut. spori. în plus. etc.  trăsăturile și structura chimică a membranei celulare. autotrofe. Alegele diferă de alte talofite prin prezența clorofilei.  compoziția chimică și forma substanțelor de rezervă (amidon. în care. al căror corp nediferențiat se numește tal. leucozină. prin fragmentarea talului. Asemenea situații pot fi:  înmulțirea explozivă a algelor. După gradul de organizare și culoarea talului se subîmpart în mai multe filumuri: Cyanophyta (alge albastre).  tipul de reproducere. zoospori. cu un rol deosebit în productivitatea primară a bazinelor acvatice. glicogen. Phaeophyta (alge brune). etc. Există însă situații. în majoritate sunt forme libere. Crysophyta (alge galben – verzui).

modificările toxice în ficat. în special cianoficee. în unele ferme din Germania de către Plehn. consumate de pești.  unele alge pot trece la viața parazitară. . sunt toxice pentru pești. creșterea masei algale. rezultat din fotosinteză. simptoamele manifestate de aceștia sunt: inapetență. toxicozele algale. sau a determinării unor stări patologice cauzate de înfloririle algale. Această boală afectează crapul de cultură din unele țări europene. imprimă acestora un gust neplăcut devenind neconsumabili. M. ca urmare a invadării acestora de către alge.  unele alge ( ex. prin produsele lor de metabolism. Mucofiloza Mucofiloza a fost semnalată la crap. etc. Leziunile patologice înregistrate în algoze: fuziunea și necroza lamelelor branhiale.  algele filamentoase. Algozele cunoscute la pești sunt mucofiloza.(1924). Chlorochytrium piscicolens). se numesc algoze.  algele se pot fixa pe suprafața corpului peștelui folosind -o ca suport. mortalitățile acute. secreția excesivă de mucus ( în special pe branhii). constituie pentru puietul de pește adevărate bariere în care se poate încurca și sufoca. închistându-se în țesuturile superficiale ale peștilor și provocând acestora stări patologice ( ex. Indiferent de efectul direct sau indirect ce-l pot avea algele dezvoltate în exces asupra peștilor. Mucophilus cyprini. specii ale genului Oscillatoria) . salturi bruște la suprafața apei. efortul respirator. iritarea mucoasei intestinale. în locurile de fixare produc iritații și deschid porți pentru pătrunderea altor agenți patogeni. fapt ce conduce la suprasaturarea apei cu acest gaz și infiltrarea de către această a țesuturilor peștelui provocându-i boală “bulelor de gaz”.  unele alge. etc. dezvoltate în exces. Bolile provocate peștilor. creează în timpul zilei un exces de oxigen în apă.

menționează că infestarea crapului se poate face încă din faza de alevini. O. de 60-70 µm în diametru. înconjurată de membrană (fig.Etiologie Agentul etiologic al mucofilozei este alga Mucophylus cyprini. 1 – Mucophilus cyprini (dupa Schäperclaus. după spargerea membranei celulare. de formă sferică sau ovalara. Fig. (1969). et al. Pe măsură ce alga crește. a cărei clasificare este incertă. fără nucleu distinct. 1). W. pericolul îmbolnăvirii crescând cu vârsta și pe măsura ridicării temperaturii apei. Intensitatea maximă a bolii se înregistrează .portocalie sau brună care. ies în afară și se răspândesc la țesuturile branhiale alăturate.. la 14 . 1979) Datele privind epizootologia acestei boli sunt puține.N. cu citoplasmă granulară.15 zile de la eclozare.. în citoplasmă se izolează formațiuni sferice cu nuanța galben . Bauer.

reacționează slab la excitațiile externe. ceea ce atestă tulburarea circulației sanguine la nivelul lor.și histopatologice Prognosticul bolii este grav. se aglomerează în zona de alimentare. În cazul declanșării bolii. Leziuni anatomo. Declanșarea mucofilozei este favorizată de creșterea cantității de substanță organică în descompunerea din apă.către sfârșitul lunii iunie. acestea continuă 7 . ridicarea temperaturii apei și carența acesteia în oxigen.10 zile apoi încetează. După unii autori. . pentru limitarea ei se recomandă intensificarea curentului de apă în bazine și tratarea acestora cu var în doză de 100-200 kg/ha. fapt pentru care aceștia prezintă semne de asfixie. Manifestări clinice Alga se fixează pe branhiile peștilor. evidențiază celulele algale. Diagnosticul Diagnosticul corect se stabilește pe baza examenului microscopic al raclatelor branhiale care. oscilarea valorii ph -ului. toamna și iarna nemanifestandu se. Examenul microscopic al unei foițe branhiale evidențiază prezența a până la 200 de exemplare de alge parazite. în cazul mucofilozelor. mortalitățile începând să apară în jurul valorii de 26°C. începutul lunii iulie. Profilaxie și tratament Nu există metode de tratament. Boala evoluează odată cu creșterea temperaturii apei. Branhiile sunt hiperemice sau anemice. pierderile cele mai mari se înregistrează la puietul de până la 2g. se deplasează pe lângă maluri.

în greutate medie de 3. În condiții optime de mediu algele fitoplanctonice se înmulțesc rapid provocând fenomenul de înflorire a apei. în fermele marine de somon se produc pierderi ca urmare a stărilor patologice generate de explozia fitoplanctonului în timpul verii. dulcicole sau marine.2 kg. Efectul indirect este dat de numărul mare de fitoplancteri care. Chrysochromulina). datorate înfloririi fitoflancton ului se înregistrează la scară largă în multe zone ale globului. alte fitoflagelate (specii de Prymnesium. benefic pentru ecosistemele acvatice. mortalități evaluate la peste 13t somon de un an. o astfel de înflorire a provocat. numai într-una din fermele de somon. Gymnodinium. îndeosebi în mediul marin.5 milioane de £. disfuncțiile și hemoragiile hepatice.  scăderea concentrației de oxigen din apă pe timpul nopții. În anul 1998. Ceratium. estimate la 4. Explozia algelor dăunătoare poate avea efect direct sau indirect asupra peștilor. secreția excesivă de mucus. 2). dinoflagelete (specii de Gyrodinium.Toxicoze algale Toxicozele algale sunt stările patologice provocate peștilor de către unele specii de alge fitoplanctonice. În vestul Scoției. Ca efect direct se înregistrează iritarea branhiilor (fig. Dintre toxicozele algale. starea de hipoxie la pești. în . Nostac. în general. vara. Gonyaulax). efectul asupra populațiilor piscicole este negativ. ca urmare a înmulțirii lor excesive și a acumulării în apă a produșilor de metabolism toxici pe care-i elimină. Dacă înflorirea apei este generată de specii de alge dăunătoare. asemenea intoxicații se înregistrează în populațiile piscicole marine. dar și de apă dulce.  înrăutățirea calității apei. când algele fitoplanctonice se înmulțesc excesiv provocând fenomenul de “inflorire”. Înfloririle algale. diatomee (specii de Chaetoceros. Mortalități în populațiile piscicole. Pseudonitszchia). de exemplu. Microcystis). mai comune sunt cele provocate peștilor de unele alge albastre (specii de Aphanizomenon. sunt favorizate de:  perioadele prelungite de vreme calmă și însorită. vara timpuriu. proces. Frecvent.

. b. conducând la o scădere a concentrației acestuia în apă și la stări de hipoxie în populațiile piscicole. 2. de asemenea cantitatea de oxigen din apă scade și datorită consumului în procesele de descompunere microbiană a algelor moarte. retragere în zonele mai adânci ale apei. b – secțiune microscopică prin branhiile de somon lezate de algă. salturi bruște la suprafață.timpul nopții consumă oxigen. a. pricipala specie din fitoplanctonul marin ce provoacă mortalități în fermele de somon din Scoția. Peștii afectați de înfloririle algale manifestă simptome ca:      inapetență. a – Chaetoceros wighami. mortalități acute. dificultate în respirație. Fig.

În cazuri de semne certe de declanșare a înfloririi algale (scăderea transparenței apei. creșterea numărului de fitoplancteri peste o anumită limită). se impune o permanentă monitorizare a calității apei. este sistarea hrănirii peștelui. ficatului. ca primă măsură recomandată pentru ferme. înfometarea acestuia. tocmai pentru a evita stresul. dispersarea masei de alge sunt de asemenea măsuri ce pot avea rezultate benefice în combaterea efectelor negative ale înfloririi algale. În vederea prevenirii efectelor înfloririi algale asupra populațiilor piscicole din culturi.  iritarea mucoasei intestinale. aspectul branhiilor. . Sortarea și manipularea peștelui. examinată la microscop pe secțiuni histologice). Oxigenarea apei. atenuând astfel starea de stres și cerințele de oxigen asociate cu digestia hranei.  modificarea aspectului și structurii țesutului hepatic. în special marine. tratamentele pentru combaterea ectoparazitozelor. Se examinează în paralel componența calitativă și cantitativă a fitoplanctonului. cu hemoragii și focare de necroză că urmare a intoxicării acestuia. pe perioada de vară și un control periodic al stării peștelui (se urmărește secreția de mucus la nivelul branhial. se recomandă a fi evitate. depășește 1 milion/l apă.Ca leziuni histopatologice se înregistrează:  fuziunea și necroza lamelor branhiale. O înflorire algala este considerată periculoasă când numărul de fitoplancteri aparținând speciilor dăunătoare. structura acestora.