Universitatea din Bucureşti Facultatea de Litere

TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT

Conducător ştiinţific:
Prof.univ.dr. Eugen Negrici

Doctorand:
Voinea (Popescu) Daniela

Bucureşti 2012

1

Universitatea din Bucureşti Facultatea de Litere Bătrânul şi bătrâneţea în romanul românesc din secolul XX REZUMAT Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. Eugen Negrici Doctorand: Voinea (Popescu) Daniela Bucureşti 2012 2 .

.............................38 I..................2................... „Copilăria” bătrânului.................................2...............................2.........19 I.................................................................................. Aplicație ..................6 Capitolul I: Delimitarea obiectului supus cercetării................................................ Prelungirea tinereții....................................................................39 I................55 3 ..........................30 I...........................38 I................................................1.....1......2.......................21 I................................................................................4 Introducere........................... Concluzii.....................................................19 I........................................................................... Autopercepția.....................................3..........Trei dinți din față și Japița..........................37 I....... Cazul Emil Codrescu...............................................4...... Concluzii...................................................................1.......2.................................1............................................................ Metoda statistică de lucru....1........... Vârsta „vârstei a treia”........3.................................................Cuprins Argument...................................................................................... Cuantificarea bătrânilor......................2....................1.............................................54 Capitolul II: Personajul vârstnic interbelic................................... Îmbătrânirea indirectă.......................19 I......1.

....................7......................4..................2......................................... Călinescu – bătrânul buf.....135 III..........................125 III.149 III....... Modelul Liviu Rebreanu – bătrânul amoral............................99 II............................................................................................... Modelul Gabriela Adameșteanu – bătrânul verosimil............1................................3...............5.................................................................... Modelul Ştefan Bănulescu – bătrânul „demiurg”............ Modelul Nicolae Breban – bătrâneţea carnală....................................................103 Capitolul III: Proteismul bătrânului postbelic.............................................................................. Concluzii.....……174 4 ........7........ Modelul Hortensia Papadat – Bengescu – bătrânul oprimat.............................................................................91 II......................4..................................3...............108 III...75 II... Modelul G......II..........................................5.................................................. Concluzii..140 III................................2..............................................166 Concluzii generale................ Modelul Alexandru Ivasiuc – bătrânul dictator..............55 II......... Modelul Mateiu Caragiale – bătrânul declasat......... Modelul Eugen Barbu – bătrânul (de)liricizat.................................... Modelul Camil Petrescu – bătrânul dramatizat..................................... Modelul Ion Marin Sadoveanu – bătrânul alienat................ Modelul Sorin Titel – bătrânul narator....................6................................6..................1..83 II.....................................66 II.........................................................................................108 III................171 Bibliografie………………………………………………………………………………..................................................116 III...

antropologic. Delimitarea obiectului supus cercetării analizează câteva impedimente de ordin metodologic şi stabileşte soluţii pentru depăşirea impasului. Teza redactată este structurată în trei capitole. precum şi consecinţele acestora. dar şi literar. Această bornă e convenţia propusă de text: dacă unele personaje nu se înscriu în tiparele (oricum interpretabile) ale dicţionarelor/definiţiilor. se impune fixarea unui reper stabil pentru investigarea coerentă a bătrâneţii. Lucrarea îşi propune să urmărească biografia ficţională a vârstnicului de-a lungul secolului XX. care impune explorări separate. Rezultatele nu au caracter exhaustiv şi nu sunt valabile pentru proza scurtă. delimitând etapele şi direcţiile acestuia. ignorată până acum deopotrivă de criticii şi istoricii literaturii. politic. privat etc. precedate de o introducere şi urmate de un segment concluziv. ontologic. demers în sine lipsit de semnificaţie. Criteriul utilizat în selecţia textelor a fost relevanţa în raport cu tema. Personajul vârstnic e o abstracţiune. ci reliefarea unor pattern-uri la care aderă personajul vârstnic. Fără a fi vârstnice în absolut. istoric. dar şi de istoria mistificată prin mitul longevităţii (cf Lucian Boia). dar şi o viziune (auctorială. personajele apar îmbătrânite într-un anumit roman şi trebuie judecate ca atare. date fiind conţinuturile lui multiple şi perspectiva totalizantă. Rezultatele cercetării au fost obţinute pe baza evaluării personajului vârstnic în 21 de romane la 16 scriitori din secolul al XX-lea. la care se adaugă bibliografia. Primul capitol. dar condiţia lui dă un verdict precis cu privire la pulsul literaturii şi la sfera conştiinţei sociale. Cercetarea a colectat informaţii de ordin literar. În spatele bătrânului ficţional se află o tehnică (a scriitorului. ca expresie autohtonă a aspiraţiei spre nemurire. Introducerea face o scurtă evocare a romanului românesc în secolul XX.. într-un anumit moment istoric. social. a epocii literare). Investigarea personajului vârstnic s-a aplecat asupra romanului. Prezentarea basmului Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.Bătrânul are un destin istoric. Preambulul se ocupă de istoria reală a bătrânului. sociologic. socială). insurgenţa e semnificativă. asigură şi ultima premiză necesară pentru o incursiune în viaţa personajului vârstnic. statistic şi a acordat o atenţie deosebită interacţiunii cu textul. 5 . Scopul lucrării nu este şi nu poate fi inventarul. Date fiind unele inadvertenţe între vârsta cronologică şi cea mintală a bătrânilor.

realiste). Ultimul subcapitol stabileşte un profil al vârstnicului în romanul interbelic prin corelarea datelor din secţiunile anterioare. dezindividualizarea personajului. fantastice (non-mimetice. Modelul G. judecătorul etc. după caz: Modelul Liviu Rebreanu – bătrânul amoral (aplicaţie – romanul Ion).Călinescu – bătrânul buf (pornind de la romanele Cartea nunţii şi Enigma Otiliei). ursuzi şi dezarticulaţi. Dominantă este o percepţie ostilă la adresa bătrâneţii. Personajul vârstnic interbelic.) este delegatul unei lumi spiritualizate. nonrealiste sau posterealiste) şi alta negativă. în special avarul şi alienatul lipsiţi de viaţă interioară şi de repere etice. mai ales la nivel axiologic. sociale. Prevalează ca număr de apariţii bătrânul amoral. Fiecare subcapitol tratează câte un scriitor din opera căruia au fost selectate unul sau două texte. Dar o descindere luminează urcuşul. Aglae şi Simion Tulea? Degeaba romanul propune un erou moral. coerentă şi depozitară a valorilor tradiţionale. dacă în jurul lui universul senectuţii adună indivizi senili. comportamentele sunt uniformizate. caracterele – nivelate.Al doilea capitol. înconjurat fiind de Costache Giurgiuveanu. simbolice. mitice. Modelul Hortensia Papadat-Bengescu – bătrânul oprimat (aplicaţie la Fecioarele despletite şi la Concert din muzică de Bach). dascălul. Alte locuri comune în peisajul senectuţii sunt: conflictul dintre generaţii. respectiv. respectiv în perechi – soţ/soţie. obiective (mimetice. întâia noapte de război). ordonată. Bătrânul se dovedeşte a fi o categorie marginală. Frecvent e cazul opoziţiei dintre o tinereţe merituoasă şi o senectute mizeră. Modelul Camil Petrescu – bătrânul dramatizat (aplicaţie – Ultima noapte de dragoste. înţeleptul. Vârstnicul moral (magul. degeneraţi. schematizată şi monotonă. Modelul Mateiu Caragiale – bătrânul declasat (aplicaţie – Craii de CurteaVeche). preotul. iar bătrânul îşi pierde unicitatea. Ce se poate ghici în „viitorul” lui Felix. Operele au fost investigate în ordinea cronologică a apariţiei lor pentru o perspectivă diacronică asupra problematicii bătrâneţii. Modelul Ion Marin Sadoveanu – bătrânul alienat (aplicaţie – Sfârşit de veac în Bucureşti). Vârstnicii au în romanul interbelic două apariţii monotone: una pozitivă. care apare în grupuri de „babe” şi „moşi”. proprie romanelor clasice. spiritual. bătrânul fiind un tânăr la o altă vârstă. cu o strălucită viitoare carieră universitară. artificială şi neverosimilă. Prin asociere. specifică romanelor alegorice. ce discreditează poziţia bătrânilor şi. În această înlănţuire neplauzibilă de generaţii pot fi 6 . “Copilăria” bătrânului prezintă ipostaze ale personajului vârstnic în romane considerate reprezentative pentru literatura română dintre cele două războaie. corupţi.

asemeni celorlalte componente ale subliteraturii de partid. Într-un subcapitol concluziv sunt sintetizate aspectele definitorii ale personajului vârstnic postbelic. Vasile Popovici) etc. ipostazele bătrânului se diversifică iar schematismul ajunge din regulă – excepţie. În absenţa stăpânilor (subcapitolul Modelul Nicolae Breban – bătrâneţea carnală). Degradarea 7 . Valoarea estetică a personajului e nulă. Ţară îndepărtată (subcapitolul Modelul Sorin Titel – bătrânul narator). dar care a suferit o mutaţie din planul valorilor general – umane (problema (a)moralităţii/imoralităţii) în sfera concretului cotidian. în romanul Racul (subcapitolul Modelul Alexandru Ivasiuc – bătrânul dictator).întâlnite noi argumente pentru tratarea romanului Enigma Otiliei drept comic (I. a “fiinţei de hârtie” (cf. bătrânului îi lipsesc autenticitatea şi credibilitatea. în funcţie de clasa socială din care fac parte: exploataţi sau exploatatori). peisajul senectuţii: bătrânul cucereşte prim-planul narativ. Forster). Dictatura e tot o formă de evaluare axiologică a bătrâneţii. cu ecouri shakespeariene. Barthes). în Cartea milionarului (Modelul Ştefan Bănulescu – bătrânul “demiurg”) şi în Dimineaţă pierdută (subcapitolul Modelul Gabriela Adameşteanu – bătrânul verosimil). când scriitorul nu vrea/ nu poate să-l primească binevoitor în operă. Bătrânul trăieşte o epocă a “copilăriei” lui. o etapă a artificiului şi a retoricii. prezenţa personajului „trialogic” (cf. Textul interbelic îi discreditează în general apariţiile. prin personajul vârstnic. spre deosebire de amoralismul bătrânului interbelic. Vârstnicul apare frecvent în ipostaza tiranului. Un fenomen de amploare e dramatizarea personajului: apariţia bufonului bătrân. umane. modele şi antimodele sociale. plauzibilitatea. romanul are (într-un substrat tainic) aspectul basmului deoarece propune. Dramatizarea bătrânului are ca efect deformarea lui. Alienarea e înlocuită de senilizare. Negoiţescu) şi satiricon (Nicolae Balotă). ca reflex la contextul socio-politic. reprezentat maniheist (vârstnicii sunt “buni”sau “răi”. Avarul continuă să fie bine reprezentat. un mesaj şi o stilistică proprii. dat fiind interesul nou pentru fiziologia bătrâneţii. “rotunjimea” (cf. Al treilea capitol (Proteismul bătrânului postbelic) urmăreşte diacronic apariţiile bătrânului în Facerea lumii şi Groapa (subcapitolul Modelul Eugen Barbu – bătrânul (de)liricizat). culturale. dar în variantă imorală. Textele aservite pun în circulaţie un bătrân ideologizat. Într-un moment de avânt incontestabil. viteza narativă accelerată. Romanul tolerat revoluţionează. În romanele interbelice. de obicei în legătură cu prozele realismului socialist. în schimb. În romanul postbelic.

Pe măsură ce societatea românească evoluează şi permite „găzduirea” bătrânului între structurile ei sociale. 8 . dezinteres sau teamă. Neputinţele bătrâneţii nu mai sunt voalate ca în romanul interbelic. expuse şi. se produce şi o integrare mintală pe care literatura o transformă în recuperare: bătrânul este acceptat în spaţiul literar pe poziţii diversificate. o fază de laborator în vederea „creşterii” ulterioare. clar precizate (paralizia. ci făţişe. Dramatizarea personajului se menţine accidental. Noi teme de reflecţie şi surse de inspiraţie sunt propuse odată cu emanciparea personajului vârstnic. o stare de nelinişte şi o pândă descriu în continuare viaţa puternic tensionată a personajului vârstnic. pitoreşti. Bătrânul apare în “cadre” care îi reliefează statica sau dinamica personalităţii. devin naratori. Dacă romanul interbelic le mistifică din ignoranţă. silueta vârstnicului. Bătrânii încep să obţină roluri de prim-plan. primesc o voce mai clară. sub forme noi. în ultimă instanţă. fiind completată de o tehnică de tip cinematografic. complicaţii ale îmbătrânirii. distinctă şi o conştiinţă frământată şi problematizantă. bătrânul este mobilizat şi funcţionalizat în spaţiul literar. prin direcţiile amintite. deconspirate. uneori. rezolvă uşor problema senectuţii. romanul postbelic priveşte cu interes figura şi. prostatita. Rezultatul acestei revoluţii epice e “maturizarea” personajului vârstnic. incontinenţa. tabuizate anterior (sau doar tatonate). mai subtile şi mai complexe. Monotona şi schematica ipostaziere interbelică ajunge o amintire. Concluziile includ rezultatele generale ale cercetării şi sintetizează destinul personajului vârstnic. textul postbelic le exhibă eroic. Rătăcirile mintale ale bătrânilor devin greutăţi specifice vârstei. cifoza etc). de obicei.fizică şi psihică a vârstnicului nu mai e vagă şi obştească. disecate. menopauza. De-a lungul secolului XX. Stările febrile sunt însă verbalizate. conotat negativ. ci capătă un aer de specificitate şi de intimitate. Uneori scriu chiar povestea cărţii şi ajung protagonişti în metaromane. Textele interbelice camuflează sau ocultează o prezenţă devenită firească mai târziu. interesul pentru corp marchează o împrospătare a viziunii auctoriale. când literatura devine receptivă la problematica bătrâneţii. Un aspect inedit e sondarea corporalităţii şi chiar a sexualităţii bătrânului. Deşi aspectul carnal e. O încordare. În timp ce textul interbelic.

estompată ulterior (nu şi anulată). e legată de evoluţia romanului însuşi de-a lungul timpului. aşa cum funcţiona în secolul XIX. Primul e de natură extraliterară şi priveşte discriminarea reală a bătrânului în societatea românească a începutului de secol XX. a creativităţii şi a maturităţii unei literaturi în anumite momente istorice. Momentul interbelic a produs o eliberare a genului lung de sub influenţa covârşitoare a povestirii şi a nuvelei. (Şi) Cu ajutorul personajului vârstnic este dată măsura sensibilităţii. 9 . scriitorul combate tradiţia literară şi prejudecăţile sociale. Perioada postbelică aduce noi reuşite. A doua cauză. În problematica vârstelor.Traiectoria bătrânului ficţional e influenţată de doi factori. prin integrarea mintală şi estetică în spaţiul ficţional a unei categorii defavorizate – bătrânul şi a unei etape angoasante a vieţii – bătrâneţea. mai interesantă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful