You are on page 1of 161

DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

.. Limba broaștei....................... Iarba grasă.... Cucuta............................... Castravetele. Mango.................... 12 C ......... Lumânărica.. Genţianele (Ghinţura galbenă.. Colăceii babei............ Lemnul Domnului........... Arnica......................... Iarba de șoaldină............. Fagul...... Ghinţura violetă). Macul de grădină.. Cocotierul... Mazărea......... Ienupărul..... Degetărelele.. Crinul de pădure.............................. Mărul lupului......... Coroniștea... Hibiscus.......................... Coacăzul negru.. Fragul. Cuvânt înainte ...... Dovleacul..... Cafeaua/Arborele de cafea....... Mărul..... Dumbravnicul.................. Cola..... Coada calului...... Frasinul.......... Hreanul......... 59 Hameiul............ Bănuţii......... Curmalul. Mate.. Călinul.... Linariţa.... Aloea.... Brâncuţa............... Lăsniciorul.... Feriga..... Camforul/ Arborele de camfor..... Feniculul.......... Limba mielului.... Lingureaua. Floarea paștelui.. Inul.... Buretele de stejar. Feciorica............. Fluierătoarea. Măcrișul......... Brândușa de toamnă................................. Drobiţa..................... Angelica de pădure...... Căldărușa........... 61 J . Drojdia de bere.................. Drobul........ 20 D ................................................ Fucusul/Alga fucus..... Liliacul....... Iarba roșie.... Coriandrul.. Bamele........................... Angelica.. Cuișoarele/Arborele de cuișoare. Brădișorul......... Măceșul...... Calomfirul........ Cacao/Arborele de cacao............. Grape-fruitul/Grepfrutul. Cornul secarei............. Dalacul............... Ghizdeiul.... Ghiocelul. Măslinul. Cimbrișorul................ Lăcrimioara.... Isopul...... Izma bună (Menta)........ Ginsengul.. Lintea... Chinina/Arborele de chinină... Broccoli......... I . 41 E ........... Ciumăreaua............ Ipcărigea.......................... Merișorul.... Coada zmeului.. Gutuiul................ Cătușnica..... Ceapa..... Degeţelul lânos............ Coada șoricelului................... Meiul... Fasolea......... L ..... Ghimpele..... Mătrăguna.............. Albăstrelele.... Bobul.... Buruiana de trânji.... Mesteacănul............... Iarba broaștelor..... 53 H . Ceaiul..... Bobornicul.. Bananierul. Alunul............. 48 G ...... 5 Cuprins B ..... Ghimberul...... Cătina albă..... Arinul negru... Anghinarea......... Amăreala.............. Cerenţelul... Leușteanul...... Lămâiul......................... Arahidele.......... 67 M .. Coca.......... Dracila........ Bozul..... Dudul....... 74 .............. Iarba șarpelui.... Drobușorul...... Cucuta de apă. Limba boului......... Cânepa........ Izmușoara de câmp...... Captalanul...... Curcuma/Curry. Anasonul.... Castanul................ Mangoldul...... Iarba lui Cristofor. Macul de câmp............. Măcrișul iepurelui..... 48 Eucaliptul....... Izma broaștei.. Ciumăfaia........ Ciuboţica cucului...................................... Creţușca............ Gălbăjoara........ Iedera................. Dediţelul........ Curpenul de pădure.................... Creţișorul.. 4 A ................ Mandarinul..... Ginko biloba. Laptele câinelui........... Leurda. Gălbenelele.... Foaia grasă.... Dentiţa...... Chili/Arborele de chili................. Măselariţa... Armurariul... Levănţica. Hrișcă.... Ananasul.......... Cimișirul.. Fumăriţa. Bujorul de munte. Crușânul. Brebenelul. F............Afinul......... Lemnul câinesc. Agrișul... Iarba neagră.................... Bradul................. Ghinţura albastră..... Cornaciul....... Cartoful.................................... Coada racului... Grâul........ Gălbinelele............. Chimenul.... Busuiocul.. Iarba mare. Cimbrul de cultură... Lemnul dulce....... Ardeiul iute......................... Mătăciunea.......... Lichenul de stejar............... Brusturele...... Brânca. Feriguţa.......... Bătrânișul................ Lichenul câinilor....................... Maghiranul.. Asmăţuiul...... Mărarul................... Floareasoarelui... Dafinul........ Caisul. Cicoarea......... Ghinţura pătată. 67 Jneapănul........ Mărgelușele.................. Cireșul și Vișinul....... Cornul............. Degetarul galben.

....... Sânzienele........ Rozmarinul..... Salcâmul japonez.. Vinariţa................. Pătlăgica roșie... Saschiul.... Obligeana............ Virnanţul............ Omagul.................... Morcovul de grădină.. Pinul......... Volbura...... Roiba. Ovăzul. Roiniţa... Pătlăgica vânăta........ Toporașii...... Zorelele.... Urzica.............. Scumpia. Usturoiul.................................... Piretrul....... Salata verde.................. Trandafirul...................................... Nalba mare....... 118 Ş ..... Vătămătoarea........ Mirtul.. N ... Păducelul....... Vâscul................. Porumbul............. Sorbestreaua... Popâlnicul iepuresc... Roua cerului......... Papaia. Smochinul.............. Untul vacii. Portocalul.................... Trifoiștea de baltă. Siminocul.. Viţelarul.......... Stuful........... 95 P .. Răculeţul. Nalba neagră.............. Stirigoaia.................. Năutul............ Pirul...... Slăbănogul............. Troscotul.... Salcâmul.... Ungurașul... Rodiul/Rodia....... Piperul negru........... Porumbarul.. Secara.......... Păștiţa............. Sporiciul........................ Urechelniţa..... Ridichea....... Nufărul alb............ Oreșniţa................................. 90 O ... Ruscuţa de primăvară... Nemţișorul de câmp. Sunătoarea.. Pelinul................... Splinuţa......... Vindeceaua............. Mierea ursului. Năsturelul............. Mușchiul de munte.................... Viţa de vie. Ulmul.. 155 Z ..................... Stejarul... Mușeţelul......... Vanilia...... Pecetea lui Solomon.... Urzica moartă. Salvia......... Salba moale. Schinelul.............. Odoleanul/Valeriana............... Sparanghelul......................................................... Pătrunjelul. Morcovul sălbatic... Scaiul dracului........ 155 Zămoșiţa. Soia.. Migdalul..... Mușeţelul roman..................... Scorușul de munte........... Varza creaţă.......... Răchita roșie.................................... Plopul negru........... Tătăneasa. 145 V .... Spanacul.................. Scaiul ghimpos. Piersicul... 149 Y .. T ....... Negrilica........ Pătlagina.. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul............. Spânzul......... Părul.. Tuia/Arborele-vieţii..... 157 Bibliografie selectivă ... Ricinul................. Patisonul. Strugurii ursului.... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi .. Mojdreanul.............. 158 .................................. 135 Șofranul.... 99 R ........... Pochivnicul................ Pufuliţa....... Sănișoara.................. Osul iepurelui. Rodul pământului..... Socul.. Scânteiuţa......... Traista ciobanului..... Nufărul galben.. Plesnitoarea. Sulfina............. Turiţa mare............. Trifoiul roșu....... Silurul... Ţintaura.................. Ochiul lupului........... Sclipeţii... Păpălăul......... Reventul.. Napul...... Orezul....................... Prunul........ Teiul.... 144 Ţelina... Rogozul............................. Piciorul lupului................. Năpraznicul..... Scaiul măgăresc............... Sovârvul. Muștarul alb........... Prazul..... 137 Ţ ..... Zmeurul... Scara Domnului..... Tarhonul................. Talpa mâţei... Răchitanul. Rostopasca.......................... Moșmonul... Pepenele verde.................... Tulichina........ Susanul....... Vineriţa..... Nucul............... Săpunariţa.......... 112 S .......... Trei fraţi pătaţi. Ventrilica....... Ștevia.... Verigariul... Păpădia....... Talpa gâștei............... Scaiul vânăt.................... Schinduful... Piperul de baltă..... Sfecla roșie................... Vulturica....... Yucca U ..... Mutulica....... Nu-mă-uita. Untișorul... Troscotul de baltă. Orzul.......... Turta............ Murul....... Podbalul..................... Muștarul negru.......... Păstârnacul.... Tămâiţa........Mielăreaua................. Mutătoarea.. Pepenele galben............................

deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. între adânc de mare și vârf de munte. răsfăţ. deplină și strălucitoare. . în timp ce plantele au harul divin. noi. neobosiţi și adesea pasionaţi. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. ci o necesitate și un incontestabil temei. parcă. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. Vorbim aici despre lumea vegetală . că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. nicidecum. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. lumea animală.să-i zicem. beneficiile vor fi nepreţuite.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. să ne-o apropiem. în pace și în armonie. cu natura. vital . desigur. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. există o lume pe care trebuie. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. Desigur. altceva. desigur. Cu încredere și la modul practic. oamenii. întru binele și echilibrul nostru. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. așa cum deja încercăm să regăsim. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. spre practicile și terapiile naturiste nu e. Se spune. Între hotarele mierii și ale laptelui. deși istoria oamenilor ne arată. lumea faunei. modă.

de culoare verzuie sau roșcată. mirtilină. dezvoltându-se în mai-iunie. afinele sunt plăcute la gust. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. afine. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. Agrișul crește în zona montană și subalpină. gută. ramurile sale având. Florile. dezinfectant intern. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. mai ales pe timp de noapte. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. de la circa 800 de metri în sus. valoarea economică a afinelor crește. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. afine de munte. De asemenea. și un activ agent antidiareic. la maturitate. ceaiul de frunze. provitamina A. Mai nou. și pot fi consumate ca orice fruct. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. faringite. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. păroase. Apare și sub formă cultivată. Din fructele de afin. gălbuie sau chiar roșiatică. totodată. Aparţine familiei saxifragaceelor. În tratamente naturiste. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Atât frunzele. Prezentare. neomirtilină. în permanenţă. Agrișul este un arbust cu o înălţime. în micoze. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. stomatite. Denumire populară: pomușoare. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. Fructele conţin pectine. alcool și alţi ingredienţi. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). sunt comestibile. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. De asemenea. cunoscute sub numele de agrișe. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Prezentare. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Afinul crește pe munte. agrișele . iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. În condiţiile vieţii moderne. ci și în fructe. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. cuprinsă între 60 și 150 cm. iar florile au culoarea roz-palid. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. prin tufărișuri și păduri. cu zahăr. diabetul. Face parte din familia ericaceelor. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Se prezintă ca un arbust scund. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. până spre golurile alpine. dar și pentru consum în gospodărie. culoarea verde. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. Fructele. Denumiri populare: pomușoare. Acrișoare. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Din frunze se face infuzie. zaharuri. de mici dimensiuni. gustul fiind dulce-acrișor. desigur. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. inclusiv miere. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. acizi. Ramurile sale sunt spinoase. diuretic. Afinul este un arbust bogat ramificat. Taninul se găsește nu numai în frunze. coacăze. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. coronarită. Întrebuinţări. Reduse ca dimensiune. din care se prepară un decoct. Culoarea lor poate fi verzuie. Afinul este. tulburări ale circulaţiei sângelui. antihemoragic. sau ceva mai deschis – spre grena. au formă lobată. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. De altfel. iar frunzele. Frunzele sunt oval-alungite. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. vitamina C. afecţiuni reumatice. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Fructele sunt de culoare neagră. sechele de infarct. fiind considerate un aliment ecologic. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii.

. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. de asemenea. dispuse în formă de spic. ajungându-se să se consume. dar și acidul malic sau tartric. Florile. B2. prin efectele sale tonifiante. tătăișă vânătă. acizi – mai ales acidul citric. dar în cantităţi mai mici. taluzurile drumurilor. și împotriva diareii. în gută. precum și un diuretic natural și eficient. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. a reumatismului. În mod obișnuit. Prezentare. În practica naturistă. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. Aloea prezintă interes pentru femei. lanurile de grâu și secară. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. stomahice. astringent. cu succes. Întrebuinţări. totodată. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). pelargonină. Substanţe active importante: centaurina. Agrișele sunt recomandate. Prezentare. dar mai ales ca un bun purgativ. tanin. dar și un bun digestiv). pilule laxative. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. Întrebuinţări. și în suferinţele reumatice. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. Aloea provine din zona mediteraneană. lemnificată. Denumiri populare: măturică. ramificată. se face cură de agrișe. sau se potenţează. floarea paiului. în inflamaţii ale pleoapelor. păroasă. adică în conjunctivite. Sucul se poate utiliza. din care se extrage sucul de aloe. în curele de dezintoxicare. iarba frigurilor. și în curele de slăbire. C și P. fosfor. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). în tratamente privind iritaţiile oculare. Datorită condiţiilor climatice. cărnoase. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. aloea se remarcă. Totodată. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Înfloresc din iunie și până în septembrie. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. în afecţiunile cardiace. Acţionează. Preferă locurile uscate și însorite. Potrivit specialiștilor. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. calciu. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. floarea grâului. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. până la 1 kg de agrișe pe zi. Substanţe active importante: vitaminele A. și nu numai. sunt galbene sau roșii. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. pectine. Are frunze foarte groase. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. granule. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. sodiu. însă. Ca plantă medicinală. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. La maturitate. Au efecte. de 50 – 60 cm. dar poate fi utilizată și planta întreagă. potasiu. vermifuge. tulpina albăstrelelor este păioasă. cu bune rezultate. în mod obișnuit. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Întrebuinţări. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. în principal. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. În mod obișnuit. Albăstrelele se folosesc. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. în industria alimentară. în România se găsește numai cultivată. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. și în stare proaspătă. purpurii. B1. în combinaţie cu alte plante medicinale. consistente. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. diuretic. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. În practica medicinală curentă. cu încredere. cianină. vineţea. Datorită conţinutului lor.

probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. . în martie. a sistemului nervos. Este o plantă perenă. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. sub formă de tufișuri. mai nou. aproape ovale. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Valoare terapeutică au nu numai alunele. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. frecvent în zona dealurilor. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. ci și în menţinerea unei stări generale bune. de ulm. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. provocând o secreţie bronșică masivă care e. de fapt. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. Alunele de pădure sunt. deoarece poate irita tractul digestiv. Denumire populară: șopârliţă. în vârf. puternic amar. mai nou și sub formă de extract. gustul ei fiind. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. a stomacului. vitaminele A și B. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. tusea convulsivă. fosfor. o inflorescenţă sub formă de spic. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Crește prin pădurile de fag. ci și frunzele și. valoare medicinală are toată planta. cupru. În cazul amărelii. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. după cum îi spune și numele. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. fluidifiantă și expectorantă. Prezentare. Ca plantă medicinală. Poate crește până la cinci metri înălţime. și un bandaj gastric. decoct și suc. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. cel mai adesea albastre. În mod obișnuit. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). Fructul este o capsulă. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. Prezentare. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. ananasul este o erbacee. de stejar. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. iar frunzele. glicozide. în 1493. albastre. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. precum și ca fortifiant. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Alunul înflorește devreme. Substanţe active importante: azotaţi. Poate fi întâlnit și pe pajiști. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. potasiu. În practica medicinală se utilizează. totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. pe terenuri înţelenite. Cu proprietăţi astringente. sistemul respirator. pe marginea drumurilor. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Întrebuinţări. întotdeauna. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. violete. Întrebuinţări. bronșita. fier. Polygala vulgaris. magneziu. sub formă de decoct. calciu. alcoolul specific numit poligalită. tuberculoza pulmonară. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. în amestec cu arborii de bază sau la margine. Amăreala crește prin fâneţe. adică alunele. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. aparţinând familiei bromeliaceelor. Fructele. datorită acestei compoziţii de excepţie. fiind foarte hrănitoare. Uneori se folosesc doar florile. În cantităţi mari. Rizomul este scurt. așa cum îl știm noi de la piaţă este. au un peţiol de unu-doi centimetri. de obicei. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. Florile sunt sub formă de mâţișori. însă. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Prezentare. Fructul de ananas. materii grase. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa.

De asemenea. pectine. Din acest motiv. ananasul este recomandat la desert. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. ulcerului duodenal. au formă de umbelă. penate. polizaharide. Angelica este o plantă erbacee aromatică. La nivelul tractului digestiv. chimion dulce. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. precum și în calciu și fosfor. dar în concentraţii mai reduse. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. bădean. Prezentare. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide.5 metri. Este o plantă cultivată de om. precum și în cele de combatere a celulitei. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Totodată. Ca plantă medicinală. ci și frunzele. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. anasonul stimulează pofta de mâncare. precum și în bucătărie. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. deci este de dimensiuni reduse. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. Dacă este bine preparat și păstrat. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. din care se extrage un suc foarte plăcut. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. Anasonul este folosit. mici și albe. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. tinctură. Florile. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. substanţe grase. anison. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. Întrebuinţări. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. dar mai ales anticancerigene. Din aceste părţi se prepară infuzie. tot complexul de vitamine B. vitamina C. Datorită bromelinei. Mai nou. Denumire populară: angelină. enterocolitelor. adică imediat ce a fost stors din fruct. acid cinamic. bromelina este cel mai preţios compus. Frunzele acestei plante sunt mari. aparţinând familiei umbeliferelor. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Utilizat în terapia unor boli importante. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Prezentare. Frunzele sunt puţine și rare. iarba îngerilor. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. gastritelor. La recoltare se culeg seminţele (fructele). iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. Anasonul este o plantă anuală aromatică. destul de mult. iar florile alb-verzui. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. Potrivit specialiștilor. reglează activitatea intestinală. Are înălţimea de 40 – 70 cm. Denumiri populare: chimen dulce. și în industria băuturilor. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. buciniș. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. vin tonic. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Face parte din familia umbeliferelor. Întrebuinţări. Din punct de vedere medicinal. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. În terapii externe. dar și în vitamina A. praf de rădăcină. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. Substanţe active importante: ulei volatil. Prin prelucrare. având și proprietăţi antispastice și carminative. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. aniș. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. . bulbul și rădăcinile.

lipsă de poftă de mâncare. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. de asemenea. grupate câte două sau trei. Pentru terapii medicinale se folosesc. angelica era socotită plantă-minune. Anghinarea se folosește în gastronomie. lipsa de poftă de viaţă. încă din vechime. fiind cunoscut. zarzavaturi. oxidaze. ostol. angelicină. de obicei. brândușă de toamnă. pulbere de rădăcină. rahitism. Angelica de pădure este recomandată. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. cu precădere. afecţiuni respiratorii. asemănătoare cu niște capitule. și în medicina veterinară. Cândva. în preajma apelor curgătoare. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. la gătit. rizomii (împreună cu rădăcinile). dar și limbul frunzelor. starea de oboseală generală. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. în păduri. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. Prezentare. gros. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). au formă penat-sectată. de asemenea. Rizomul este puternic. carminativ. prin tradiţie. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. În general. adică infuzie. mangan. C. imperatorină. pe fâneţe. Substanţe active importante: terpene. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). B. cu frunze mari. Florile sunt mari. revigorând această activitate. vin tonic. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. ca remediu în bolile de rinichi. tinctură. sudorific. ca antispasmodic. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. Aparţine familiei compozitelor. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. cremă. . polifenoli. Substanţe active importante: ulei esenţial. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. medicinale și nu numai. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. Se poate utiliza și planta întreagă. flavone. rășini. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. spinoase-sticloasealbicioase. Întrebuinţări. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. reumatism. tulburări menstruale. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. colorate în roșu-violaceu. elimină surplusul de colesterol). zaharuri. fier. în partea a doua a verii. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Poate atinge doi metri înălţime și are. diuretic. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. Denumiri populare: angelină. cumarine. Substanţe active importante: cinarină. Anghinarea este o plantă perenă. Angelica de pădure se întrebuinţează. prin iulie și august. florile fiind roze sau roșiatice. Întrebuinţări. în terapii. Prezentare. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. expectorant. se spunea cândva. Întrebuinţări. Aparţine familiei umbeliferelor. În acest caz. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. cucută. această specie de anghinare este cultivată. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. iarba îngerilor. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. fiind consideraţi legume. Frunzele. multe ramificaţii. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. vitaminele A. Datorită calităţilor sale. dar și seminţele. fosfor. lipide. în lunci. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie.

enteritele. Folosit drept condiment. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. O plantă familiară. Dacă e folosit în cantităţi moderate. Denumire populară: alune americane. mici și numeroase. dar merită luate în seamă. uimesc. și ca plantă medicinală. A fost evidenţiată. vitaminele A. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). enzime. ardeiul iute este. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. B2. B2. De altfel. Întrebuinţări. sunt grupate și au culoarea albă. B1. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. deși se formează în partea aeriană a plantei. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. de-a lungul timpului. precum și vitaminele A. are acţiune antimicrobiană. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. reglează activitatea rinichilor. hepatitele cronice. tinctură și chiar decoct. B1. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. hemoroizii. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. sunt verzi. frunze spinoase. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. ateroscleroza. Fructele. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. la revigorarea corzilor vocale. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. de asemenea. galbene sau roșii. deci. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. de exemplu. la tonifierea. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. mărește pofta de mâncare. numeroase săruri minerale. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. În anumite condiţii. energetice și medicinale rămânând intacte. . F. numită capsicaină. originară din America de Sud. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. în facilitarea tranzitului intestinal. infecţiile intestinale. rădăcină cărnoasă și aromată. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Prezentare. Utilizat în alimentaţia curentă. care se ia în loc de alcool). De pildă. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. Întrebuinţări. uneori. Aparţine familiei papilionaceelor. tanin. cirozele hepatice. Înflorește din iunie până în septembrie. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. Arahida este o erbacee anuală. precum și în tratamentul eczemelor cronice. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. Prezentare. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. dar efectele purgative sunt însemnate. celor mai mulţi dintre noi. în culturile mari. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. se coc în pământ. alune de pământ. Florile au culoarea galbenă. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. Forma pentru tratament – ceaiul. anghina pectorală. Au și efecte diuretice. surmenajul. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. flori galbene. Pentru uz medicinal. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. În mod obișnuit. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. în oboseală fizică accentuată. ardeiul iute creează disconfort. Fructele. Florile ardeiului iute. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. din fructul de ardei se prepară pulbere. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. galbenă sau violetă. roșie. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. are tulpină ramificată. Consumat în cantităţi mai mari. aproape 50% din conţinutul alunei). fiind și un bun detoxifiant. ardeiul iute regularizează digestia. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente.

la nivelul solului. Întrebuinţări. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. ca mijloc de apărare. aproape rotunde. sub formă cultivată. Originar din zona mediteraneană. De asemenea. în acest sens. ca expectorant. Ed. extracte. Arinul negru este un arbore puternic. varicelor. preferând zonele aproape aride. însă. Este o plantă iubitoare de mult soare. Arinul negru crește pe terenuri umede. specialista C. Prezentare. Se mai folosesc și frunzele. în general. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Întrebuinţări. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. aparţinând familiei betulaceelor. De asemenea. iar din seminţe se fac făinuri. ficat. Frunzele. reumatismelor. Unii specialiști (J.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. și nu numai. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. în intoxicaţiile cu medicamente. lată ce scrie. Substanţe active importante: în frunze. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. cu ţepi. Interesul pentru această plantă este determinat. armurariul are frunzele mari. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. decoct și cataplasme. armurariul face parte din familia asteraceelor. Prezentare. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. Din frunze se prepară o tinctură. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. de pildă). De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. În tinereţe. din care se prepară pulbere. paraliziilor. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. În primul an de viaţă al plantei. Substanţă activă importantă: taninul. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. revigorând sistemul circulator. scai argintat. de asemenea. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. scoarţa acestui copac este cenușie. greţurilor. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. silimarinul are proprietăţi antitoxice. Z 2000).5 metri și care poartă pe ea floarea. se găsește o substanţă specifică. . în păduri cu arboret amestecat. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. dar împodobită și cu spini. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. în intoxicaţii chimice. sistem circulator). numită silimarin. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. silimarinul fiind capabil să regleze. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. inclusiv alcoolul. frumos colorată în purpuriu. Florile au forma unor mâţișori. sunt lipicioase. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. Potrivit unor observaţii și studii recente. silimarinul. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. de virtuţile sale medicinale. În acest context. Valnet. rinichi. în zăvoaie. tincturi. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. în primul rând. Denumire populară: anin. Denumiri populare: arginţică. să echilibreze activitatea ficatului. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului.

originară din India. Întrebuinţări. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. Plantă perenă.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. înălţime 15-70 cm. decoct. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. cicatrizante și decongestive recunoscute. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. ulei eteric. ci echimoze. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. contuzii. Denumiri populare: carul pădurarilor. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Aparţine familiei . de obicei. contuzii). săruri minerale. substanţe azotoase. De altfel. Florile sunt albe. pajiști. uneori gălbui. luxaţii și chiar rupturi musculare. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Înflorește în lunile iunie. ci numai extern. B2. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. În mod frecvent. la detoxifierea acestuia. podbal de munte. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. hidropizie. Pentru uz medicinal se recoltează. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Substanţe active importante: vitaminele C. Crește în zona montană și subalpină. chiar asistenţă din partea medicului. Prezentare. colină și coloranţi carotinoizi. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. B1. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. de culoare galben-portocalie. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. frunzele și lăstarii. de arnică. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. prin luminișuri. În flora spontană. reumatism. Este cultivat pentru mirosul său. formează capitule. fiind folosit în bucătărie. în mod curent arnica nu se utilizează intern. Din acest motiv. scorbut. Bama este o plantă anuală. PP. litiază renală (pietre la rinichi). Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. hematoame. carul zânelor. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. asmaţuchi. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Datorită calităţilor sale medicinale. Întrebuinţări. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. Denumiri populare: hasmaţuchi. Înflorește în partea a doua a verii. Florile. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. Din arnică se prepară infuzie. Ca plantă medicinală. laringită. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. va fi puternic. Prezentare. contribuind. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. iulie și august. Substanţe active importante. pășuni. Compusul specific este arnicina. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. precum și în tratarea laringitei acute. locuri virane. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. ci și la frunze și rădăcini. Fructele au culoare neagră. Tulpina este ramificată. hașmaciucă. cum ar fi dermatozele. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. tinctură și unguent.

dar și pentru seminţe. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Florile. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. dr. se extrage un ulei. ierboasă. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. pot consuma flori fierte de bananier). Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. având o greutate de 30 – 40 kg. beta-caroten. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. florile și. Atât păstăile. Bananierul are flori femele și flori masculine. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. păroase. Întrebuinţări. Această plantă erbacee. Ovidiu Bojor. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. laxative. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. antiscorbutice. fiind prezentă. bananele fiind produse de florile femele. bineînţeles. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. care. totuși. Substanţe active importante. În păstăile de bamă se găsesc proteine. este agentul medicinal . părăluţe. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. de altfel. Tulpina. se obţine suc. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Cu toate acestea. adunate în capitule. laringite. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. Banana este recomandată copiilor. B. planta moare. bronșite. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Substanţe active importante: bananele conţin protide. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Datorită florilor sale. Face parte din familia compozitelor. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. săruri minerale. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. epilepsia). până la un metru lungime. ca și din celelalte părţi. se pare. B. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. Din planta de bază. vitaminele A. fiind considerate foarte nutritive. și mai ales în întărirea sistemului osos. cu toate acestea. ce are și ea valenţe medicinale. decocturi. infuzii. Bananele au calităţi importante. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. Se prepară infuzie. sunt mici și rotunde. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. consumate „cu discernământ”. rădăcinile. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. tincturi. mucilagii. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. După ce a rodit. potrivit dr. poate ajunge până la opt metri înălţime. în general. Și. această plantă este cultivată și pentru decor. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. fiind afrodiziace. Prezentare. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. C și E.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Musa sapietus. enzime. fiind utilă în procesul de creștere. Întrebuinţări. se prepară extracte. la rându-i. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. totuși. fiind albe sau roșiatice. diuretice. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. C și PP. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. În mod curent se folosesc lăstarii. Denumiri populare: bănuţei. hidraţi de carbon. Face parte din familia musaceelor. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. O inflorescenţă de bananier ajunge. remarcându-se prin colorit. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. vitaminele A. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri.

dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. iar tulpina ramificată. albastru. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. bobornicul e folosit în bolile de astm. deși se găsește lesne în flora României.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. un revitalizant important. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. în primul rând. august și septembrie. Întrebuinţări. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. pe lângă izvoare. contribuind. Este indicat. târâtor. de asemenea. Apare și în variantă cultivată. contribuind la eliminarea acidului uric. erbacee. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. în tratamentul pistruilor. tanin. încă din vechime. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. Ca plantă medicinală. tulpinile. aparţinând familiei scrofulariaceelor. dar și pe terenuri părăginite. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Potrivit prof. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. Crește. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. de asemenea. pe marginile drumurilor. tonifiante. Ion Gherman. expus și nu prea consistent. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. Au. laringită. rășini. Bobornicul este o erbacee perenă. ca orice buruiană nedorită. la refacerea tractului gastro-intestinal. febra). în reumatisme și gută. însemnate proprietăţi depurative. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. Întrebuinţări. întrucâtva. insuficienţă hepatică și renală. liliachiu. pârloage. pecingenilor. Bătrânișul este o plantă anuală. o importanţă deosebită având florile. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. florile fiind albastre. dr. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. fructele. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. pentru purificarea sanguină. Babornicul este socotit. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. în culturi. astm. amestecul din această plantă (tulpini. de la câmpie până sub munte. Prezentare. semănând. Totuși. efecte diuretice. Potrivit medicinii populare. frunze. totodată. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. tuberculoză și boli ale ficatului. sucul din bobornic având. Potrivit specialiștilor. fiind și un diuretic rapid. . Face parte din marea familie a compozitelor. Fructul de bobornic este o capsulă. cât și intern. Prezentare. ulceraţiilor scorbutice. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Preparatele obţinute din bătrâniș au. flori) pot fi folosite. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. albastru-deschis. gută. Sunt. în caz de hemoragii. acum este prezentă în toată Europa. Totodată. furunculoze. precum și în scrofuloză. bobornicul este mai puţin cunoscut. a apelor curgătoare. Înflorește în lunile iulie. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. florile având culori diverse. în liziere. Întrebuinţări. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. de altfel. sub formă de comprese și cataplasme. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. precum și tocătura. cu cele de urzică moartă. mai ales ca plantă ornamentală. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. cum ar fi alb-gălbui. determinând dezvoltarea globulelor albe. traumatisme. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. reumatism. Utilizare – atât extern. Originară din America. Înflorește în mai și iunie.

se pare. Prezentare. purgativ. frunzele. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. roz. favorizează transpiraţia. depurativ. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. cu miros neplăcut. natriu.5%). protide. acid malic. fiind înrudită cu socul. pe pășuni. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. în colonii. bradul înflorește în lunile maiiunie. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. nefritele. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. pe terenuri virane. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. Arbore de mari dimensiuni. vitamine. Pentru uz medicinal se culeg florile. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. calităţi de agent revulsiv. formând adevărate păduri în locuri umede. În acea zi se ofereau zeilor. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. având. Denumire populară: bozie. Florile sunt albe. În mod surprinzător. B. prin pârloage. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. florile. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. sedativ. magneziu. în locuri părăsite. Bradul face parte din familia pinaceelor. grupate în inflorescenţe. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. potasiu). bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. acid tartric. drept jertfă. cu coajă groasă. dar se utilizează și coaja și rășina. cu toată încrederea. boabele coapte. coaja rădăcinilor. În mod discret. Are frunze mari. poate fi întâlnită numai în culturi. adesea. nu cad în anotimpul rece. zaharuri. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. după cum se știe. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. vitaminele A. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. la marginea pădurilor. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). Florile bobului sunt albe. Bobul este o erbacee anuală. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. fiind muchiată. substanţe amare. este diuretic. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. De asemenea. tonic. care își îndemna elevii să consume. boabele verzi. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. Bozul înflorește în lunile de vară. cât și în bolile de prostată. Putem da aici exemplul lui Pitagora. Mult mai multe utilizări au fructele. Principalul preparat medicinal este infuzia. celuloza 7. cojile păstăilor și. Substanţe active importante: taninuri. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. cistite. constipaţia. chiar violete. dar și medicinală a bobului. originară din Asia. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). Crește.5%). iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. esenţe parfumate. Întrebuinţări. fier. Întrebuinţări. hidropizia. Bobul este un aliment foarte hrănitor. cât mai mult bob. Frunzele au formă de ace și. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. Această plantă. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. . Prezentare. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. Denumire populară: fasole mare. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. edemele. glucide. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. păstăile tinere.20 metri. bineînţeles. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. substanţe grase (1. Din flori se prepară infuzie. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. C. fructele. Prezentare.

poate fi și acuma. barba ursului. În uz intern. flavone. nu ne convin medicamentele moderne. Întrebuinţări. cumva. Prin urmare. dacă. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. pălămidă. în intertrigo. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. . culcată pe pământ. lemnele căzute. Prezentare. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. Pentru medicaţie se culeg frunzele. Denumire populară: pedicuţa. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. culoarea fiind verzuie. Are tulpină păroasă și flori galbene. pietrele. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. hepatitele. fiind bune și siropul sau mierea. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Întrebuinţări. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. din timpuri străvechi. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. de la deal până la munte. Confruntându-se cu răcelile. anotină). fiind un antiinflamator eficient. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Prezentare. Plantă perenă. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. săruri minerale. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. Sporii au culoarea galben-deschis. Întrebuinţări. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Prezentare. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. dermatite. cu o tulpină lungă de până la un metru. vârfurile cu tot florile de pe ele. firește. în nevralgii. Astfel. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. în primul rând. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. precum și în arsuri. părţile tinere ale plantei. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. rareori molidul. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. Medicina populară a introdus. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. din care se prepară o pulbere. răni deschise – mai ales la copii. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. din care se ridică frunzele. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. precum și laringitele și faringitele.

multicolor și frumos mirositor. sunt melifere. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. botrytis. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. ci mai rară. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Florile. Substanţa activă importantă este colchicina. roz. gol pe dinăuntru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Denumiri populare: brebenea. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Se spune că în Colchida. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. precum un chiorchine. Rizomul este dezvoltat și. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. cu paste. cu ouă. Bulbocapnina este o substanţă toxică. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. var. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. o renumită vrăjitoare. galbenă sau violetă. bine puse la punct). De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. purpurii. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. este otrăvitor. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. cu brânză. . Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. recunoscute din ce în ce mai mult. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. gălbui. breabăn. Prezentare. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. în culori albe. Prezentare. Erbacee micuţă cu flori liliachii. o regiune din zona estică a Mării Negre. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. de mărimea unei nuci. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. adică sunt erbacee perene. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. cum ar fi cancerul. violete. De asemenea. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. cu sfârșit letal. dar și gătită cu carne. de cele mai multe ori. în locuri umede. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. Denumire populară: conopida broccoli. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Are și calităţi medicinale. Această inflorescenţă poate fi verde. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. cu înălţime până la 13 cm. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. Altfel. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Prin urmare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. se pare. ajungând la înflorire abia toamna târziu. În acest sens. trăia Medeea. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. există riscul unor grave intoxicaţii. dar și ca un diuretic eficient. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. deci o plantă periculoasă. Prezentare. Fructul. coricavină și bulbocapnină. Ca plantă medicinală.

lipan. ramurile tinere cu tot cu flori. florile. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. cât și prin înălţime – până la 1.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. Frunzele. rareori roz sau albă. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. taninuri. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. Este. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Face parte din familia ericaceelor. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. consistente. Este. Se prepară infuzie. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. își pierd o parte din proprietăţi. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. săruri minerale. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. de asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. precum și în afecţiuni respiratorii. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. Când se usucă. deci. brusturele combătând. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. foarte dezvoltată. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Prezentare. Întrebuinţări. decoct. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. de asemenea. În cantităţi mari. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. totodată. tanin. de culoare roșie. numit uneori și smârdar. glucide. au un miros plăcut. putând fi folosite. Întrebuinţări. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. în combaterea hemoragiilor. Rădăcina este. anemii. în osteoporoză. deranjamente digestive. extract. intern sau extern. lucioase. cum ar fi tratamentul furunculozei. Fructul este o capsulă. captalan. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. . vitamina K. Florile. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. stimulând creșterea părului. groase.3 metri. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. ulei volatil. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Prezentare. celuloză. Substanţe active importante. eczemelor și furunculozei. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. betacaroten. consistente și de mici dimensiuni. dar și în tratamente dermatologice importante. de la câmpie până la munte. inulină (în cantitate mare). brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Brusturele este o plantă maiestuoasă. sunt dispuse altern. prin uscare. un bun depurativ. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. cu succes. Din brusture. puternică. în amestec cu alte plante. Substanţe active importante: ulei eteric. Bujorul de munte. și astenia de primăvară. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. inflorescenţa devine scaiete. săruri de potasiu. Prin urmare. Întrebuinţări. de un verde adesea întunecat. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. late. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Denumiri populare: ciulin. de asemenea.

Denumire populară: iască. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Buruiana de trânji nu are clorofilă. Întrebuinţări. Datorită modului său de hrănire. răceală. mai ales pe stejari și fagi. de fapt. Prezentare. buretele de stejar a fost folosit. persistent. Fructul este o capsulă. fiind folosit. Este vorba. și în industria cosmetică. Întrebuinţări. antispastic. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Prezentare. deci. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. la prepararea diferitelor mâncăruri. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. stomahic. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). fiind considerat plantă sfântă. buruiana dragostei. se utilizează ca pansament. fiind un hemostatic destul de puternic. Există credinţa potrivit căreia. rădăcinile sunt cărnoase. Planta înflorește în lunile mai. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. brună și miros a miere de pădure. din ce în ce mai mult. colici și balonări intestinale. tot cu busuioc se tratează și. Se zice că la nașterea Domnului. De asemenea. o orhidee de pădure. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. busuiocul este utilizat. încâlcite. antifungic. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. fiind. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. Trăind pe copaci. în timp. pe vremuri. Datorită aromei sale plăcute și persistente. În medicina populară. În bucătărie. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. altfel greu de vindecat. lipsa poftei de mâncare. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. În medicina populară românească. în casele de la ţară. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Chiar migrenele. Întrebuinţări. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. fiind antibacterian. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. nevralgii. florile fiind albe sau roz. de fapt. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. Face parte din familia orhideelor. dezvoltate. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. în lipsă de altceva. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. Buruiana de trânji este o plantă perenă. Florile au culoare închisă. busuiocul are locul său. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. mătăcină. putregaiul alb al lemnului. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Busuiocul este un bun stimulent general. mai ales al pădurilor de foioase. borjolică. pus la icoană sau în grinda casei. Plantă foarte cunoscută. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. floarea bisericii. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Prezentare. În natură.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. pe tulpinile copacilor bătrâni. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. bazilic. planta lui Hristos. bronșite. Înflorește în iulie-august. carminativ. aduce liniște în gospodărie. buretele de stejar produce. Fiind o plantă saprofită. vomă. busuiocul se cultivă. Substanţe active importante: oestragol și linalol. Denumiri populare: vasilisc. nu întâmplător. iunie și iulie. multă vreme. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. aparţinătoare de familia labiatelor. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. Denumire populară: trânji. . bosioc.

la eliminarea clorurilor. valoare medicinală au boabele. ce conţin până la 30 de seminţe. Se recomandă. sau chiar frunzele. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. În schimb. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. euforizante și chiar afrodiziace. în special. La fel ca băutura de cafea. conţin săruri minerale. aminoacizi. Pe lângă aceste substanţe. În realitate. Pentru noroc. adică boabele de cacao. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. boabele de cacao. zilnic. cu virtuţi tonifiante. adică arborele de cafea. de exemplu. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. enzime. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). cu nervuri puternice. deopotrivă. fiind socotit o plantă miraculoasă. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. însă. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. Prezentare. De pildă. ci și asupra sistemelor cardiovascular. Florile apar la subsuoara frunzelor și . inclusiv sub formă de alimente. fiind cărnoase și consistente. Desigur. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. arborele de cacao și. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. Coffea robusta. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. Întrebuinţări. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. pentru spor și bine în viaţă. pentru suflet. care în mod obișnuit se macină. apoi cafeina și teina. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. În vechiul sat românesc. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. adică untul de cacao. Face parte din familia rubiaceelor. cu suprafaţă aproape lucioasă. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. Potrivit unor cercetări de dată recentă. În cazul arborelui de cacao. mult mai complexe și mai diverse. în Arabia i s-au descoperit calităţile. obţinându-se pudra de cacao. neapărat. ci și. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. pentru copii frumoși și sănătoși. contribuind. De altfel. Prezentare. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. Coffea excelsa. cu poftă. în care s-au aflat boabele. Asemenea cafelei. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. respirator și digestiv. un fir de busuioc din grinda casei. totuși.

Cafeaua este. deci. Întrebuinţări. care are forma unei cireșe. prin efectele sale psihoenergizante. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. de multă vreme. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. brom. și în Europa de sud-est. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. În dezvoltarea sa. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. astringente și diuretice. Pom fructifer. fiind aclimatizat. levuloză și glucoză și. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. nimic nu e dovedit. un adevărat accelerator al inimii. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. Cafeaua este și un bun diuretic. Totuși. de foarte multă vreme. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. tanin. în cele din urmă. Astfel. B2. Prezentare. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. Originar din China. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. ci și mireasma florilor sale. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. miraculoase. valoare medicinală au. că dilată căile respiratorii. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. în primul rând al scoarţei cerebrale. roșie și. Din acest motiv. C și. Întrebuinţări. întârzierilor de creștere. aromate și apetisante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. care este un adevărat medicament. dar a murit relativ tânăr. Caisa are o valoare energetică semnificativă. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. cobalt. un arbore comun în spaţiul românesc. de strai de sărbătoare. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. de exemplu. foarte sensibili. în cantităţi însemnate. apoi cafeonă. bolnav de hidropizie). este un tonic puternic al sistemului nervos central. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. și chiar coaja. aspectul său fiind foarte frumos. Fructele. violetă. fiind. mai ales. cu încredere și speranţă. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. Frunzele sunt de formă ovală. caisul s-a răspândit în toată lumea. însă. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. . cu marginile fin crestate. insomniilor și chiar în stări depresive. totodată. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Cafeaua. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. a lucrat foarte mult și cu succes. boabele. vitamine – B1. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. fluor. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. fosfor. fier. Prunus armeniaca. În cazul arborelui de cafea. provocându-le insomnii și agitaţie. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. cafeaua contribuie în mod cert. Interesant e fructul. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. totodată. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. magneziu). rahitismului. copiii fiind. Caisul înflorește primăvara. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. Componentă a vieţii moderne. vitamina A. face parte din familia rozaceelor. Asupra unora cafeaua are efecte majore. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. potasiu. copiilor le este interzis consumul cafelei. Caisul este. în primul rând. Din boabe se extrage cafeina. compot sau fructe uscate. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. Se consumă și sub formă de suc. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. asteniilor.

Până în prezent. Crysanthemum balsamita. adică tulpina subpământeană. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. prin martie-aprilie. spasmele stomacale. Totodată. Ele au. extracte. pentru decor. este puternic. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Substanţe active importante. captalanul are frunze mari. Rizomii se culeg toamna. de asemenea. ulei eteric. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. contorsionat. prin lunile august și septembrie. Această plantă se cultivă. Rizomul. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. reumatisme și gută. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. al râurilor. consistente. cu dezvoltare perenă. frunzele și florile.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Întrebuinţări. se încearcă . gripa. însă. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. mixturi. Întrebuinţări. antiseptice. Preparatele de calomfir sunt eficiente. aparţinătoare de familia compozitelor. Practic. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Crysanthemum vulgare. Legat de această ultimă recomandare. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. cataplasme. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. tonice. tanozoide. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. Substanţe active importante: camfor.5 metri înălţime. de tensiune nervoasă. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. fiind antispasmodice. Potrivit unor observaţii mai vechi. substanţe amare. se știe. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. și alte proprietăţi. mai nou. migrenele. preparatele de captalan au efecte antispastice. Florile. Are un rizom puternic. calmante. borneol. analgezice. Prezentare. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). flavone. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Prezentare. fiind iubitor de apă. oboseala complexă. prin zone mlăștinoase. gros. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. Întrebuinţări. calmează reumatismele și alte dureri din organism. de culoarea galbenă. Sub formă de infuzie. tincturi. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. pulbere. Prezentare. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. de isterie. Se prepară infuzie. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. oboseală accentuată. Tanacetum parthenium. adesea. vasodilatatoare. fiind acoperită cu perișori foarte fini. late. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. se dezvoltă târziu. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Calomfirul este o plantă erbacee. ușor cărnoase. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. combătând stările de spirit confuze. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. expectorante. Denumire populară: vetriceaua. prin tradiţie. Înflorește înainte de înfrunzire.

frunzele și florile. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. culoare ce apare. În pământ. cartoful a fost folosit. vitaminele A și C. În secolul al XVIII-lea. Își are originea în peninsula Balcanică. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. magneziu. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. lipide. cartofi copţi sau fierţi în coajă. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. o vreme. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. vitaminele din grupul B (B1. fraxină. B6). litiaze biliare. făină de cartofi. Castanul înflorește în mai și iunie. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Florile cartofului sunt albe sau violete. cataplasme. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. Denumiri populare: baraboi. se utilizează tuberculul. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. B2.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. esculozidă. În afară de tuberculi. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. dar și pentru terapii. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. cupru. barabulă. cu ghimpi. potasiu). În alimentaţie. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. Substanţe active importante: amidon. oferind. . artrite. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. hepatite. acid malic. Datorită calităţilor sale nutritive. mult mai mare decât o nucă. verde. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. o hrănire completă. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). a medicului. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. de obicei. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. mangan. disfuncţii intestinale. În momentul coacerii. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Cartofii dulci. Cel mai important preparat de castan este decoctul. terci de cartofi cruzi. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. fosfor. Mai mult decât atât. acid folic. Denumire populară: castan porcesc. castanele. prin procedee specifice. decoct. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. Adus și aclimatizat în Europa. ca hrană pentru animale. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. Prezentare. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). Pentru uz medicinal se prepară suc. dischinezii biliare. acid citric. protide. cartoful este foarte ușor digerabil. Cândva. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. practic. Întrebuinţări. obezitate (cartofii nu îngrașă!). În cazul castanului. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. Din toate acestea se obţin. cea mai mare fiind foliola mijlocie. Prezentare. Înalt până la 30 de metri. fier. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. castan sălbatic.

sunt comestibile. tulburările de menopauză. Prezentare. Frunzele sunt mari. Rămânând în acest registru cosmetic. Căldărușa este o erbacee perenă. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. vrejurile și cârceii de castravete au. util în bucătărie. Seminţele. sub formă de clopot. în frunze – astragalină. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. în combaterea ridurilor. întrucâtva. totodată. Preparatele de castan au acţiune astringentă. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Întrebuinţări. celor slăbiţi. în pecingini. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. fiind energizante și remineralizante. alb sau violet. Ca depurativ. fosfor. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. Florile sunt galbene și se aseamănă. circulaţia sângelui. în mod pozitiv. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. ușor cordiforme.000 de ani și chiar mai mult. Întrebuinţări. un tonic și un reechilibrant digestiv. sulf. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. colorate în albastru. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. cu o stea. pentru terapii preparându-se un decoct. de asemenea. Denumire populară: clopoţei mari. atât de obișnuită. Fierţi. influenţând. umflarea ficatului. acoperită cu peri aspri. quercitină. dar cu vârful ascuţit. siliciu. Fructul acestei plante. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. lipide. glucide. mai ales în combaterea formării calculilor. Fructele castanului dulce. cât și extern. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. convalescenţilor. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. este indicat în gută. Prin urmare. fiind. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. ale cărui fructe sunt comestibile. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. S-a constatat. de altfel. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. roz.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. ulcerele varicoase. sunt indicate și în hrana copiilor. De asemenea. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. Substanţe active importante: vitaminele A. prin fluidizarea fluxului sanguin. Prezentare. caroten. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. flavonoide. are și o serie de proprietăţi medicinale. varicocelul. Tulpina este ramificată. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. fiind utilizat atât intern. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. filochinonă. săruri minerale. de detoxifiere. hemoroizii. azotaţi. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. în inflamaţii diverse ale pielii. rareori simplă. flebitele. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. în castane – saponine (în primul rând escină). fier. Datorită calităţilor lor. . săruri de calciu. castravetele. mucilagii. castan întâlnit în culturi. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. B și C. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. antiinflamatoare. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. vasoconstrictoare. totodată. proprietăţi medicinale. ca agent de curăţire. potasiu.

Călinul crește prin păduri. ci și hrănește. în bucătărie. rareori ajungând până la cinci metri. Uneori. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Întrebuinţări. maximum cinci. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. deci. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Florile sunt grupate. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. căldărușa este o plantă otrăvitoare. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. tanin. dispuse în ciorchini. astringente și mai ales sedative. spune despre cătină că nu doar tratează. aparţinător familiei eleagnaceelor. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. Se prepară sub formă de tinctură. se spune. înflorește în martie-aprilie. Florile sunt mici și galbene. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. Substanţe active importante. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. În parcuri. C. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Întrebuinţări. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Elena Niţă Ibrian. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Frunzele au mai mulţi lobi. Cătina este un arbust spinos. Flori care. cătina albă se folosește. decoct. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. Poate fi întâlnită în flora spontană. tufărișuri. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Prezentare. liziere. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. mai nou. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. cătină cenușie. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. nefiind comestibile. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Potrivit acestora (de ex. în Tratat de hrană vie). cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. prin fâneţe. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. acid nicotinic. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Atenţie. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. De altfel. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. În general. Acest ceai poate fi considerat aliment. Face parte din familia caprifoliaceelor. extract fluid. cătină de râu. dar despre care se știe că este toxic. dar poate fi și cultivat. poieni. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. având culoarea albă. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. Prezentare. reumatism. inozitol. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. mate pe spate. uleiuri. căldărușa este și cultivată. PP. Având proprietăţi sedative. B2. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. salicilină. Aparţine familiei ranunculaceelor. De asemenea. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. urticarie și deranjamente intestinale. remarcându-se vitaminele B1. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Alte substanţe: acid folic. . această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. fiind o frumoasă plantă ornamentală. precum și lichior. liziere. rășini. cât și în diverse boli de piele. tufișul de nisip. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. precum și în descântece. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. se poate prepara un vin de cătină. Cătina albă crește în flora spontană. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Se poate. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. Fructele. Întrebuinţări. ca plantă ornamentală. tufărișuri. acizi. Denumiri populare: cătină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Fructele fermentate pot fi și distilate. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. în zone mai pietroase și apropiate de ape.

Cătușnica este. iată. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. canabidiol. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. cătușnica are proprietăţi calmante. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. dar și medicinală. în nevralgii și în boli psihice. de o banală plantă medicinală. La maturitate. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. au frunzele ceaiului. bronșită cronică. Deși cunoscută ca un excitant. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Preparatele din cânepă au. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. poate fi întâlnit în mari culturi. fiind o plantă aromatică. Întrebuinţări. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. Întrebuinţări. smălţuit. originar din China. sunt mari și au culoarea albă.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Se pare că unul dintre . Prezentare. cafeină. În prezent. Pentru terapii. plăcut. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. săruri minerale. în ulcere gastrice. Valoare alimentară. mari. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. cu marginea crestată. Substanţe active importante: canabinol. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Frunzele. tetrahidrocanabinol. ca formă și desen al nervurilor. dense. Florile. Utilizate în exces. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). Răspândește un miros specific. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). În acest caz. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. tanin. În mod ciudat. Poate atinge înălţimea de un metru. Întrebuinţări. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. originară din India. emfizem. sunt împărţite în foliole lanceolate. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Prezentare. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. tulpina de cânepă este total lemnificată. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Desigur. vitaminele C. totodată. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Denumire populară: ceai chinezesc. au formă ovală și sunt ușor crestate. Florile ceaiului. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. înaltă de aproape un metru. Se folosește și pentru combaterea tusei. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. Pentru medicaţie. sirop și vin medicinal. de asemenea. diuretice. Ceaiul este și un bun antioxidant. Prezentare. cu frunzele de stejar sau de urzică. Substanţe active importante: teofilină. uneori chiar mai mult. excitante. P și B2. vasodilatatoare. oarecum asemănătoare. Ceaiul face parte din familia theaceelor. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. deosebit de expresive. netedă. Datorită acestor proprietăţi. de culoare galben-verzuie. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. revitalizante. Potrivit cercetărilor. dar și tonice. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. precum și acţiune analgezică. mai ales flavonele și catehinele. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. Fructul este o nuculă brun-cenușie.

în boli ale rinichilor. tinctură. Este o plantă bienală. precum și în structurile musculare ale organismului. face parte din familia liliaceelor. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. cu proprietăţi antiinfecţioase. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. dispuse grupat. reducând riscul de cancer. obezitate. hemostatice. Are și efecte analgezice. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Decoctul de tulpină. puternică. Fructele sunt niște achene. Prezentare. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). în toată lumea. floarea mândrei. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. grăsimile rele. zaharuri. zaharuri. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. pulbere. epuizare fizică și nervoasă). contribuind. Se prepară sub formă de decoct. B2 și C. în pleurezii. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. amidon. Florile de ceapă sunt mici. motivând. nu se va lua niciodată o doză prea mare. B1. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. al scoarţei cerebrale. Substanţe active importante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. cu o tulpină dreaptă și un bulb. ulei volatil. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. apăsător. în prezent. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. Substanţe active importante. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. macerat. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). prezentându-se ca niște mici capitule. vitaminele A. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. semnificativă. Denumiri populare: ridichioară. minerale esenţiale. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. plasate în partea de sus a plantei. menstre cu dureri. antiseptice. grăsimi. ale vezicii și căilor urinare. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. prin tradiţie. insuficienţă hepatică. plăgi. cu miros specific. în acest caz fiind respins de . Originară din Asia. Prezentare. De asemenea. dar mai ales rădăcina. Datorită teofilinei. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). Are flori galbene. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. călţunul doamnei. în tratarea leziunilor bucale. litiaze renale. printre altele. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. amigdalite. precum și disulfură de alil și propil. o enzimă. Cerenţelul este o plantă zveltă. pe taluzuri. în mod decisiv. colesterolul. pe maidanele unde cresc bălării. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. celulita. cuișoriţă. Ca plantă medicinală. ceapa se cultivă. Întrebuinţări. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. De asemenea. albe-gălbui. tanin. abcese dentare. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. infuzie. Astfel. Întrebuinţări. acţiunea bactericidă fiind puternică. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. aparţinând familiei rozaceelor. și riscul de boli cardiovasculare. deci. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. pe marginea drumurilor. astfel. Ceapa conţine enzime. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. oboseală. gumirezină. Fructul este o capsulă. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. După cum se știe. la eliminarea apei din ţesuturi. gingivite sângerânde. la gătit. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi.

Cândva. Din aceste seminţe se prepară decoct. chincomidină. extract. Întrebuinţări. pipărus. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. Prezentare. blocajele secreţiilor bronhice. infuzie. Florile. Chimenul este o plantă cultivată. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. De asemenea. extractul de cerenţel sau. tincturi. revigorante. pur și simplu. cașete. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. chinconină. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. tanin. detoxifiante. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. sunt dispuse sub formă de umbelă. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. a cistitelor. decoct. bronșitele. Partea care conţine chinină este scoarţa. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. macerat. chimion. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. Prezentare. Înălţimea acestei plante – până la un metru. Substanţe active importante: chinină. pilule. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. berii. enterocolitele. Întrebuinţări. chimenul poate fi întâlnit. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Prezentare. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. malaria). Chinina a fost și este un leac deosebit de important. sedative. Se prepară pulbere. pulbere. Arborele de Chili este o plantă exotică. Aparţine familiei rubiaceelor. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. În flora spontană. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. bactericide. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. cataplasme. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. de tihna abdomenului omenesc. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. infuzie. Substanţe active importante. Întrebuinţări. aparţinând de familia monimiaceelor. În prezent. în fâneţele de sub munte și în cele montane. dar se găsește și în flora spontană. de culoare albă. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). mixturi. săruri minerale. chinidină. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. tinctură. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Utilizarea chininei . Denumiri populare: secărică. extracte fluide. de obicei. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. din care se prepară infuzie.

sub soarele verii. dar și ca infuzie. cicoarea se întâlnește în fâneţe. litiaze. mult mai largă. aromat. speranţe diabeticilor. Întrebuinţări. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. acnee). obţinându-se andivele. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Chinina are efecte benefice. Este o plantă perenă. afecţiuni cardiace. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. în anemii. inclusiv rădăcina. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. efectele nu sunt de neglijat. pentru aromatizarea unor mâncăruri. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. Ramurile au flori în partea superioară. mireasma sa persistentă fiind un calmant. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. desigur. infecţii urinare. diabetul. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. o contribuţie importantă având-o fosforul. andivie. cimbrișorul de pajiște. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Pe lângă acești compuși. iar rădăcinile toamna. cimbrul sălbatic. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. Florile sunt de culoare albastră. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Poate atinge o înălţime de 1. Deci. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. infecţiile grave. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. cât și în flora spontană. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. Altfel spus. Cândva. de pe care se ridică ramuri. constipaţia cronică. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. produce diureză. sub formă de tufe. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Crește în flora spontană – pe pajiști. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Se folosește și în bucătărie. convalescenţe. având o acţiune antiinflamatoare intensă. cunoscute de foarte multă vreme. Este recomandată și în anemii. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Ca plantă medicinală. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. regularizează digestia. o aromă unică și agreabilă. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. andivă. inulină (un polizaharid). Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Tonic general bun. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. Folosit la mâncăruri. Întrebuinţări. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. la reducerea febrei. digestie leneșă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. În flora spontană. Cicoarea conţine un ulei volatil. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. dar și în partea aeriană. purifică sângele). decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Înflorește în lunile iulie. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. în acest caz. Substanţe active importante. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. În mod curent. Prin mușuroire. pe pășuni. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie.20 metri. adevărate colonii ce răspândesc. în rădăcina de cicoare. Din cimbrișor se prepară o infuzie. însă. august. Planta are un pronunţat rizom târâtor. în activitatea lor de îngrijire . în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. membră a familiei labiatelor. se găsește fosfor. Prezentare. dischinezia biliară. dar și compuși amari. cimbrișorul de fâneaţă. Denumiri populare: floricică. colină. pe marginea drumurilor. pietre la rinichi și la vezică. De notat. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Totuși. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. în afecţiuni precum tuberculoza. tanin. astenii. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Pentru utilizări în scopuri medicinale. septembrie. Din păcate. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă.

roșie sau portocalie. Denumiri populare: lămâioară. Întrebuinţări. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Alexander Reinhardt. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Prin tradiţie. ci că așa îi este felul. Substanţe active importante: ulei eteric. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. în nuanţe roz sau violet. Nu prea înalt (maximum șapte metri). cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. din care se prepară un decoct. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. care este un alcaloid. Prezentare. adică nu sunt întotdeauna verzi. carvacrol. Atât cireșul. în prealabil. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. compuși amari. iarba cucului. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. faptul acesta a fost dovedit în laborator. enterocolite. și ca arbust decorativ. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Datorită buxeninei. Florile sale sunt foarte mici. Asemenea cimbrișorului. doar partea superioară a plantei. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Tot dr. se pun 80 g). fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. rășină. Deci. cu succes. medicul. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Este una dintre cele mai longevive plante. a anorexiei. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. Are efecte în astmul bronșic. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. lămâiţă. decoct sau tinctură. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. precum și un expectorant deosebit de activ. cineol. Prezentare. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . mai fragedă și cu flori. în primul rând). excepţional rol am putea spune. Mai este folosit. uneori. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. coaja și frunzele. Întrebuinţări. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). În orice caz. este în blocarea cancerului. tratamentul se va întrerupe. tuse. Întrebuinţări. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C.30 a albinelor. Cimișirul este folosit. Combate febra și acţionează și ca sedativ. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. în combaterea anemiilor de primăvară. care se adaugă la un litru de apă. Din acestea se prepară infuzie. tanin și mai ales săruri de potasiu. însă. Crește în tufe. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. culoarea lor fiind. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. uneori. reumatismul. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. Prunus cerasus (Vișinul). precum și în menţinerea igienei bucale. crește bine în locurile cu lumină puternică. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Prezentare. dischinezii biliare. Poate trăi până la 600 de ani. Potrivit dr. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. timol. înaltă de 10 – 15 cm. Este folositor și în terapii privind ficatul.

Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). Atenţie! Folosit în cantităţi mari. Primăvara. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). cu bune efecte în sistemul digestiv. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. dar plăcut. comprese. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. florile și seminţele. de asemenea. de fapt. Înrudit cu vișinul comun. din care se prepară prafuri. ţigări antiastmatice. anglicea. bolăndariţă. mai ales prin locurile părăsite. pe pajiști. pielita. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. pielonefrita. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Denumire populară: laur. totodată. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. De asemenea. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. Substanţe active importante: saponozidele. se fac comprese și poţiuni expectorante. în zonele unde au fost construcţii. cistita. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. Totodată. la deal și munte. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. ţâţa oii. vitamina C. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. fiind. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. enzime. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Ciuboţica cucului are. Valoare are nu numai lemnul său. Fructul este o capsulă ovoidală. însă. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). Frunzele sunt de mari dimensiuni. Ambele fac parte din familia primulaceelor. Ciumăfaia crește în flora spontană. au formă de pâlnie. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. neplăcut. diferite extracte. calciu. cu ţepi moi. în luminișuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Datorită importanţei sale medicinale. un diuretic activ. au și fructele ca atare. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. albe. iar florile. Prezentare. ci și frunzele. Denumiri populare: ţâţa vacii. cu tot cu rădăcini. Au valoare medicinală și frunzele. Efecte medicinale. deosebită). iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Sub formă de decoct. Aparţine familiei solanaceelor. Prezentare. pe fâneţe. despre două plante perene. îngroșate și bogate în vitamina C. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Este vorba. este un bun expectorant. tonic. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Tulpina se ramifică. cu un rizom viguros. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Primula elatior. siropuri. efecte asupra nervilor. Întrebuinţări. tincturi. Ciumăfaia este o erbacee anuală. la marginea platformelor de gunoi. Florile sunt galbene. peste care se toarnă miere sau un sirop. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. pe maidane. rădăcini albe. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. care sunt moi. infuzie. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. precum și sâmburii de vișine și cireșe. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . potasiu. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. prin iulie-august. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii.

în părţile joase ale terenurilor virane. pășunilor. poate fi folosită și în zootehnie. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Tulpinile îi sunt ramificate. solului și precipitaţiilor. cum ar fi reumatismul. calciu. Întrebuinţări. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. apoi potasiu. viermi intestinali. luteolina. afecţiunile ficatului. tufărișuri. Dintre fructele de pădure. Fructul acestei plante este o păstaie. Întrebuinţări. de epuizare nervoasă. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. care sunt dispuse în ciorchini. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). care se găsește în seminţele de ciumărea. Florile. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. toxică pentru oi. Întrebuinţări. aparţinând familiei saxifragaceelor. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. iar la maturitate se lemnifică. livezilor. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . magneziu. în constipaţie. atropina. cât și în zonele mai joase. Acest arbust.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. dar și decoct. În mod obișnuit. Din punct de vedere medicinal. totodată. Denumire populară: scrântitoare. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Coacăzul auriu. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. poţiuni. din care se prepară infuzie. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. la rându-le. în liziere. Ciumăreaua este o erbacee perenă. Arbustul de coacăz negru. În flora spontană. Substanţe active importante: hiosciamina. Printre altele. întâlnită atât în flora spontană. ci și frunzele. extracte care se administrează sub formă de picături. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. Denumire populară: pomușor. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. dispuse în raceme. Hiosciamina. astmul pe fond nervos. extract fluid. nevralgiile. chiar și în frunze. artrita. să fie foarte căutată. totuși. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. cât și sub formă de culturi. au culoare liliachie. Se prepară infuzie. tinctură. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. apoi guanidina. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. are o înălţime de până la doi metri. emulsină. Coacăzul roșu. stările de agitaţie. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. pectină. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Prezentare. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. și atât de neplăcut mirositoare. Aparţine familiei leguminoaselor. crește atât la munte. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. acidul pipecolinic. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. Prezentare. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. o mare valoare alimentară și terapeutică. De asemenea. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. fiind. guta. scopolamina.

Făcând parte din familia compozitelor. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. cozile frunzelor și rădăcinile. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. tincturi. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. totodată. Coada calului crește mai ales în zona de deal. în formă de ace. Substanţe active importante: ulei eteric. Denumiri populare: iarba gâștii. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. anemie. Primăvara. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. bioxid de siliciu. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. ulei eteric. una fertilă. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. sorocină. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. bronhodilatatoare. antiseptic. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. dar mai ales cozile frunzelor. putând fi culeasă de pe fâneţe. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. Denumiri populare. care sunt toxice. pe marginea drumurilor. Din coada calului se prepară decocturi. florile fiind. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. Prezentare. pe marginea apelor. coada mânzului. Prezentare. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. Sunt recunoscute. de asemenea. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. antispastic. galbene. Au valoare medicinală. de pe marginea drumurilor. bronșite. deci cea care ne interesează. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. reumatism. precum și pentru întărirea unghiilor. terenuri virane. enterocolite. ea putând fi confundată cu alte trei specii. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. Înălţimea – până la 70 cm. antiinflamator. dintre care menţionăm: brădișor. Prezentare. Întrebuinţări. potrivit tradiţiei românești. pajiști. substanţe amare. tanin. la marginea pădurilor. brădăţel. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. ulceraţii cutanate – fiind astringent. în mod obișnuit. leucoree. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. hemostatic. ulcer gastric. Substanţe active importante: săruri de potasiu. inflamaţii gingivale. pulberi medicinale. părul porcului. pe fâneţe umede. deocamdată necunoscuţi. zolotnic. Uneori. Întrebuinţări. Denumiri populare: iarba oilor. abia mai târziu apar frunzele verzi. roz sau chiar roșiatic. dismenoree. În orice caz. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. argintică. antisudorifice și hemostatice. spasmolitic. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. analgezic. gută. hipermenoree. barba ursului. . diaree. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. Preparatele medicinale din coada calului sunt. flavone. de culoare albă. care asimilează și are culoarea verde.

Prezentare. Creează dependenţă. tinctură. în calmarea cefaleelor. acid acetic. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. Cocaina este un produs nociv. cocaina este considerată un drog periculos. această plantă era folosită ca antivenin. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). au formă ovală. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. care are gust acru și este toxic. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. a plăgilor supurânde. convulvină. În prezent. hemostatică. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. precum și senzaţia de foame. în cazul mușcăturilor de șarpe. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. mușcăturilor de viespi sau albine. Cândva. în dureri de cap. Întrebuinţări. Coada zmeului face parte din familia araceelor. acid formic. ecgonină. atunci când acestea sunt complet înflorite. poate. Prezentare. sirop. Tulpina este târâtoare. Substanţe active importante: cocaină. mai ales în plan nervos. bronhodilatatoare. Frunzele. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. antispasmodică. înlătură senzaţia de oboseală. achileină. acid valerianic. suc. gută. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. fructele fiind niște bobiţe roșii. dar și prin frunzele mari. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. Întrebuinţări. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. antiseptică. peţiolate. Întrebuinţări. coada șoricelului fiind. fiind ascuţite la vârf. . Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. vezicaţiilor. rareori trecând de 35 cm. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. reumatism. al altor deranjamente stomacale și intestinale. desigur în cantităţi adecvate. De obicei. consistente. Este folosită. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. supozitoare. a ulcerului varicos și a arsurilor. principalul extract din frunzele de coca. în echilibrarea stării generale. azulenă. antiinflamatoare. În aplicaţii medicale externe. cu aplicaţii interne și externe. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. a hemoroizilor. Substanţe active importante. decoct. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. iritaţiilor pielii. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. unguente. enterocolitelor. lucioase. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. alcool etilic. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. cicatrizantă. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. Cocaina. puternice. Substanţe active importante. Coada șoricelului este stomahică. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Fără drept de apel.

cunoscute sub numele de nuci de cola. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. extract fluid. acizi (lauric. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Rădăcina acestei plante este puternică. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. Cocotierul este. Întrebuinţări. au și proprietăţi diuretice. cardiac și muscular. ci și valoare medicinală. butiric. Prezentare. Australia. Asemenea cafelei. de trei – cinci metri lungime fiecare. în mod curent. asemenea cafelei. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). nalbă de pădure. are culoare albă și este consistentă. Planta. Asia. Fructul său este nuca de cocos. Întrebuinţări. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. infuzie. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. palmitic. oleic. Poate fi și cultivată. Malva rotundifolia. maximum șapte. așa cum fac indigenii. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. glicerină. Potrivit tradiţiei. teofilină. mai ales în timpul maximei înfloriri. cola ar fi și un afrodiziac garantat. cărnoasă. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. din seminţele din nucile de cola se prepară. Aceste nuci. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. în boli de inimă. Prezentare. Poate crește până la 1. umblate. Cola verticillata.25 metri înălţime. totodată. fără îndoială. garduri. pe zonele drumurilor. pulbere. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. Substanţe active importante: glucoză. Prezentare. destul de comună în flora din România. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. în căderi fizice și mai ales psihice. o stare generală de bine. fructoză. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. tanin. în mod obișnuit. pe lângă drumuri. America. fiind una dintre multele specii de nalbă. ca orice fruct. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. tulpinile fiind păroase. Substanţe active importante: cafeină. uleiuri. seminţele. decoct. fosfor. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. Denumiri populare: nalbă sălbatică. vârfurile cu flori și frunzele. Din colăceii babei se prepară. Ca semn distinctiv. și proprietăţi laxative și depurative. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. Astfel. colină. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. Florile sunt mari și au o culoare plăcută.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. caproic). Această nalbă se . Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. care conţine laptele de cocos. proteină. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. roșu spre violaceu. Uneori se recoltează și planta întreagă. Au. din iunie și până în octombrie. Cola nitida. asigurând organismului echilibru digestiv. teobromină. tinctură. în afecţiuni pulmonare. precum și substanţa specifică numită colatină. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. are un smoc de frunze uriașe în vârf. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. ceai antigripal și antitusiv. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos.

colorate în alb sau roz. substanţe minerale. uneori. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. de la nivelul apei și de deasupra apei. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. Valoare medicinală au frunzele. Întrebuinţări. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. fiind foarte hrănitoare. cornaciul a devenit. pentru fructele gustoase. Substanţe active importante: vitamina C. ce pot ajunge până la patru metri. fierte și chiar se macină. acid citric și malic. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. 15% proteine. pucioasă. Substanţe active importante: uleiuri eterice. se află sub apă. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. Se cultivă pentru seminţe. Seminţele de cornaci sunt comestibile. expectorante. afte. pectine. Utilizate în terapii de urgenţă. gripă. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. Poate fi întâlnit în bălţi. 7. Florile au o conformaţie specifică. dispepsii digestive. niște coarne. eczeme. Denumire populară: castanul de apă. Substanţe active importante. roșii. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. Întrebuinţări. Florile de corn apar în martie. cât și extern. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). bronșită. Are o tulpină puternică. calmante. laxative. Având acţiune vermifugă. tanin. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). care sunt tari și au niște prelungiri. Frunzele sunt ovale. Denumiri populare: piper alb. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. plus un complex de vitamine. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. afecţiuni urinare. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. rareori în aprilie. 3% zaharuri. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. plantă de cultură. Cornaciul este o plantă de apă. astm. ca arbust de ornament. dar și în calmarea durerilor intestinale. tumori. Celelalte frunze. enterocolite. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. aspre. Cornul crește în păduri. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. obţinându-se o făină din care se face pâine. se folosește în combaterea viermilor intestinali. de formă romboidală. Se consumă crude. amidon. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. cu tulpini foarte lungi. sunt dispuse în formă de rozetă. vaginite. în unele ţări. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Prezentare. un amestec de glucoză și levuloză. fiind mici. conţinând o încăpere plină cu aer. O bună parte din frunze. dar și câteva preparate expectorante. dermatoze. Prezentare. . fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. Prezentare. De asemenea. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. balonări abdominale. iazuri. colite. statura sa fiind. taninuri. diuretice. Întrebuinţări. multe și de un galben foarte plăcut. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. locuri mlăștinoase cu lumină multă. stomatite. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. coaja și fructele (coarnele). precum și mucilagii.5% grăsimi. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită.

Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. jeleuri. Cofedoi. cu o nuanţă de violet. Coroniștea este și un bun laxativ. pe spicele (florile) de secară. care sunt folosite în alimentaţie. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. prin fâneţe. din acest motiv. și în hipertiroidii. așa cum s-a spus. manevrarea acestei plante se va face. poieni. alcamine. ulei gras. ergotamină. impotenţă sexuală. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. tanin. Substanţe active importante: ergotoxină.30 metri. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. preparatele pe bază de coroniște. în tufe. întotdeauna. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. Face parte din familia leguminoaselor. având și proprietăţi depurative. histamină. tulburări circulatorii. sub formă de infuzie. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. aglomerate. migrene. Și. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. În terapii. În prezent. acţionând ca o otravă mortală. Prezentare. precum și în zone cu umiditate peste medie. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. . Denumire populară: pintenul secarei. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. cu succes. cornul secarei se utilizează în totalitate. Din fructele de corn se fac. hipertensiune arterială. marmelade. acetilcolină. frigiditate. compuși azotaţi. tufărișuri. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. Efecte asemănătoare au și fructele. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. amine. iar tulpinile. uterului. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. dovedindu-se și un bun sedativ. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. datorită nevoilor farmaceutice mari. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Totodată. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. Frunzele sunt compuse. băuturi răcoritoare sau alcoolice. dar și în industria farmaceutică. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. având acţiune antidiareică. pe spic apar niște diformităţi tari. stomacului. Prin urmare. De aceea. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. margini de păduri. Distonocalm și altele). mai ales cele obţinute din frunze. tahicardii. sunt drepte. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. Întrebuinţări. distonii neuro-vegetative. dar și planta întreagă. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. Cornul secarei este toxic. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Se folosesc. Întrebuinţări. mai ales. Crește în flora spontană de la munte. siropuri. mai exact spus asupra arterelor. în mod tradiţional. în lunile iulie și august. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. bronhiilor. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. ergometrină. Coroniștea este considerată o plantă toxică. după cum îi spune și numele. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. colină. cu mare atenţie.

albe. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. din familia rozaceelor. planta are un bulb ovoidal. Pentru practici medicinale se recoltează florile. Frunzele. Înflorește din primăvară și până în toamnă. acid salicilic. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. dar și cozile frunzelor. în pădurile de foioase. din care se fac cataplasme sau infuzie. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. lacuri. . indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. deoarece dimineaţa avea. Întrebuinţări. extract fluid. înguste. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. frunzele. Creţușca este o erbacee perenă. ajungând până la 1. În Evul Mediu. din care se prepară infuzie. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. Întrebuinţări. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. Întrebuinţări. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. de obicei. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. în terenuri puternic frământate. în fâneţe. heliotropină. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. alungite. sulf. vanilină. emoliente. Tulpina subpământeană. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Florile sunt roz. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. este aproape pietroasă. Infuzia de creţușcă este astringentă. Prezentare. rizomii. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. de aceea. iazuri. tonică. spre mijlocul tulpinii. aplicându-se direct pe zona afectată. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. dându-le acestor băuturi un parfum special. fier. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. diuretică și antihidropică. În unele ţări. mlaștini.20 metri înălţime. calciu. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. cremă sedativă. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. aparţinând familiei rozaceelor. de culoare galben-verzui. a sângerărilor. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. Se dezvoltă destul de mult. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. florile fiind. uneori având nuanţe spre galben. adică rizomul. Substanţe active importante. florile fiind mici. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. pe grohotișuri. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. pe frunze. sunt dispuse grupat. La bază. a calculilor renali. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. pe pajiști. tinctură. revulsive. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Prezentare. glucozide. Planta preferă sol calcaros. Substanţe active importante: taninuri. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. Prezentare. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. câte cinci – șase. crescând în zonele umede. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice.50 metri. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor.

Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. Preparatele de cucută au efecte sedative. astm. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. biliare. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. Întrebuinţări. extract. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. dar în timp se înnegresc. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. De asemenea. salbă moale. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. paţachină. florile fiind albe. în tensiuni musculare. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. mici. pe marginea drumurilor și a pădurilor. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosește coaja. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. cataplasme. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Aparţine familiei umbeliferelor. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. și chiar în interiorul acestor habitate. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. în gunoiști. Prezentare. dar nu proaspătă. Însuși filosoful Socrate. poate ajunge la înălţimea de trei metri. timp în care pierde din toxicitate. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. planta fiind foarte toxică. intestinale. Fructele au culoarea roșie. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Prezentare. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). uterine). Denumire populară: dudău. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. Datorită substanţelor pe care le conţine. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. tufa prafului de pușcă. analgezice. flori sau frunze de cucută verde. Crește în locuri părăsite. de blocare a mușchilor). Frunzele sunt mari. aproape cât cea o porumbului. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. spinul cerbului. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). atunci când a fost condamnat la moarte. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. ameţeli.5 metri. crestate. tinctură din frunze sau din seminţe. spasme esofagiene. Denumiri populare: lemn câinesc. Este un melifer recunoscut. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. antispamodice. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. penat-sectate. unguent. iar florile sunt albe-gălbui. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. Cei care umblă printre plantele de cucută. în diverse spasme (tuse convulsivă. de unde și denumirea populară de dudău. trebuie să se aștepte la dureri de cap. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Frunzele sunt mari. Prezentare. pasachină. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. După cum îi spune și numele. adunate în inflorescenţe. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. sau pun mâna pe lujeri. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. ci după un an. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi.

ci și cu vinul fiert. epilepsie. pulbere. acetat de eugenol. Consumate în cantitate mare. mai nou. tonice. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. vanilină. Pentru tratamente se prepară un extract apos. În practica obișnuită. Important este compusul numit eugenol. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. cicutina. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. al sângelui. ca tonic în caz de oboseală. precum și ulei aromatic. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. De asemenea. Uleiul de cuișoare este folosit. Deshidrataţi. după caz. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). în gingivite și stomatite. Denumire populară: caraboi. se prelucrează. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. În prezent. în tratarea rănilor. se combină cu alte plante aromatice. fiind și lesne de confundat. acești muguri au forma unor cuișoare. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. Pentru utilizare în bucătărie. După cum se știe. care se usucă și. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. Întrebuinţări. Substanţe active importante: eugenol. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. farnesol. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. pentru combaterea durerilor de cap. combate infecţiile urinare. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. arsurilor. de pildă. depurative. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. Prezentare. muștarul. . sudorifice. în anumite sindroame vasculare cerebrale. care este un ulei volatil. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. dându-le un gust bun. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. impulsionează activitatea bilei. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. camfor. bactericide. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. Întrebuinţări. extract. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. Prezentare. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. folosindu-se cuișoarele ca atare. Întrebuinţări. stomahice. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. ulei esenţial. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. cum ar fi. din care se prepară infuzie. al sistemului nervos. plăgilor. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. rezine. având înfăţișarea unui arbust.

Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. în dureri intercostale. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Florile dafinului sunt mici. Prezentare. Prezentare. dafinul a făcut istorie în Antichitate. realizând chiar și un vin de curmale. de culoare alb-gălbuie. revitalizantă. o plantă magică. Frunzele dafinului au formă ovală. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. apoi în combinaţie cu lapte. având efecte în bolile de piept. care se usucă. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. prin vegetaţia mare. frunzele au o culoare verde închis. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. cu alte băuturi. simbol al iubirii. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. adică în păduri. Florile sunt albe. Curmalul este un palmier. convalescenţilor. rezultând o făină din care se face pâine. Prezentare. gravidelor. Curmalele sunt produse de palmierii femele. neobosiţi. al supravieţuirii. Evident. Întrebuinţări. Pe faţă. Întreaga plantă. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. în care se înmoaie și devin delicioase. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. emană un miros specific. Crește în zona de deal și de câmpie. cu multe crăpături. margini ondulate. crește și mai ales rodește în zonele calde. Denumire populară: laur. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. a învingătorilor. făcând parte dintre alimentele care. vitaminele A. protide. a g lorioșilor. Ceva mai puternică. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. dar mai ales frunzele. sportivilor. Dafinul este planta gloriei. sunt consistente și lucioase. Face parte din familia aracaceelor. dar și în reglarea sistemului respirator. al speranţei. Este golaș până în vârf. Uscate și prelucrate. fiind niște fructe foarte hrănitoare. în flora din lunci. stimulându-i creșterea. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. Motiv . Curmalele sunt recomandate copiilor. D și cele din complexul B. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Folosită cu șampon. iar fructul este o achenă. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Curmalele au proprietăţi relaxante. zaharuri (în cantitate mare). Întrebuinţări. antianemică. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. cu lungimi între șase și 10 metri. fiind considerat o plantă nobilă. Cunoscut și sub numele de laur. Fructul este o boabă alungită. care. curmalele sunt măcinate. tufărișuri. plăcut. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. ceai. această infuzie contribuie la întărirea părului. după ce sunt consumate. cerată. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. cumarină. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Tulpina are scoarţa arămie. Din curmale se prepară și o infuzie. Aparţine familiei lauraceelor.

Întrebuinţări. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. terenuri virane. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Denumiri populare: floarea vântului. numai că amploarea e mai redusă. aparţinând de familia liliaceelor. oiţe albe. decoct. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. în schimb. adormiţele. Are un rizom târâtor. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. iarba vântului. în medicina tradiţională se prepara un decoct. Dincolo de această calitate. Principalul preparat care se obţine este tinctura. vânturele. Dafinul.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. Din dediţel. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Prezentare. dar puţin consistentă. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. eczeme uscate. saponine. precum și saponine. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. sub formă de infuzie sau decoct. foarte frumoasă. micoze cutanate. Desigur. precum și frunzele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. asparagină. din care se prepară infuzie. precum și în sistemele respirator. în calmarea spasmelor gastrointestinale. Atenţie. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. din tradiţia populară. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. în general în locuri însorite și puţin umblate. Datorită faptului că este atât de toxică. Dalacul este o plantă toxică. având câte o singură floare pe fiecare plantă. numită dalac (antrax). dreaptă. ale noastre. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. muscular și chiar nervos. revigorează activitatea stomacală și intestinală. Dediţelul are o singură floare. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Este o plantă erbacee. însă. Atât din frunzele de dafin. cât și din fructe. de culoare violetă. Se știe. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. Poate fi utilizată și în nevralgii. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. și în afecţiuni ceva mai banale. mai ales în cazul durerilor uterine. Se mai pot utiliza. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. de multă vreme. Prezentare. sinuzitelor. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. precum și în alte afecţiuni genitale. unguent. taninuri. folosit pentru băi. pârloage. dafinul este și un diuretic activ. însă. Întrebuinţări. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Așa cum îi spune și numele. dafinul are. dată fiind cantitatea mică de frunze. de la câmpie și până la munte. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. Dafinul este. enzime. pecingeni și chiar tuse spasmodică. cercetătorii. . se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. sisinei. acid citric. insomniilor. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. Dediţelul crește prin fâneţe. Frunzele de la bază sunt palmate. inclusiv rizomul. ce apare prin lunile martie și aprilie. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. Mai mult decât atât. infecţiilor buco-faringiene. printre care și menstruaţiile dureroase. Dediţelul este o plantă toxică. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). durerilor de piept. ale tuturor. Întrebuinţări. tulpina aeriană fiindu-i. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. în prezent. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. asigurând echilibru la acest nivel. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. a gripei. pe o arie largă. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. ci și în oalele de gătit.

gălbuiînchis. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. conţin un glicozid toxic. adică la înflorire. și din virtuţile medicinale. tulpina aeriană fiindu-i. Digitalina. Denumire populară: potirașe. Mai nou. digoxină – preparat care se obţine numai . a scrofulariaceelor. Denumire populară: degetăriţă. cu marginile puţin crestate. totodată. florile având formă de clopot. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. degeţelul de câmp. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Degetarul galben este o plantă riscantă. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. păroasă. Întrebuinţări. pulbere. se găsește în Carpaţii Orientali. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. Degetarul galben crește în păduri. În România. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Fructul este o capsulă ovoidă. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. digitofilină. la ora actuală. luminișuri de pădure.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. digitonina. florile se constituie într-un spic alungit. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. Fructul este o capsulă. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Pentru uz medicinal se folosesc. digitalină. În medicina tradiţională. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. diginatină. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. uneori roșu-închis. puternică. Plantă perenă. se fabrică și câteva tipuri de pilule. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. digoxină. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. otrăvitoare. de obicei. în mod obișnuit. în utilizarea lor. de atâtea măsuri de precauţie. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. tinctură. Substanţe active importante: lanatozidă. frunzele. De fapt. Face parte din familia scrofulariaceelor. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. îndeobște bienală. în pietrișuri și grohotișuri. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. în general descoperite. de unde și numele de degeţel lânos. Cel mai important preparat este. Prezentare. la marginea pădurilor. ramificându-se mult spre vârf. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. Dispuse în vârful ramurilor. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Prezentare. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. din păcate. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. Prezentare. Înflorește vara. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. dar în anumite condiţii poate fi perenă. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale.20 metri înălţime. foarte bine tractul digestiv. în schimb. Degeţelul lânos este o plantă toxică. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. în luminișuri. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. curăţând. neodigoxină. Întrebuinţări. Substanţe active importante. dar. în lunile iulie și august. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Din aceste motive. Plantele din această familie. Partea superioară a plantei este. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. soluţie de digitalină. macerat. La maturitate. la marginea pădurii. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. Înflorește în lunile mai și iunie. în luminișuri. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ.

a râurilor și lacurilor. Aflate în interiorul dovleacului. Fructul. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo.. ușor reniforme. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Întrebuinţări. tulpină ramificată. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Denumire populară: bostan. galbene și încărcate de polen. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. . vitamina A. Pulpa de dovleac. laxative. Deritiţa este o plantă anuală. Seminţele au calităţi vermifuge. oamenii consumând de la el doar seminţele. hidraţi de carbon. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Frunzele sunt mari. dar și externe. a medicului. zdrobite. laxative și chiar sedative. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. în una dintre scrierile sale de specialitate. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). protide. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. lecitină.. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Întrebuinţări. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. având și calităţi diuretice.5 metri înălţime. calmând durerile și cicatrizând. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. Datorită compușilor săi. laxative. fitosterine. Prezentare. Ovidiu Bojor sublinia. pești. putând să le provoace chiar și moartea. numit bostan. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. pentru a prepara un decoct. antiinfecţioase. sub formă de vrej. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. Pentru nevoi medicinale. Întrebuinţări. sedative. având coaja gri. Substanţe active importante. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. enzime. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. rădăcini dezvoltate. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. sudorifice. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. dar au și virtuţi medicinale. În general. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. florile și fructele. Marele farmacist dr. diuretice. Prezentare. în terapii medicinale. aparţinând familiei cucurbitaceelor. enzime. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. păroase. cu frunze din trei foliole. forma principală pentru terapie fiind infuzia. aproape întotdeauna. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. Florile sunt. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita.

reumatism. stimulînd secreţiile gastrice. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. precum și hipotiroidia. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. iar florile galben-aurii. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. var. prin fierbere. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. Denumire populară: dracină. Întrebuinţări. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. enterita. De asemenea. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. care se poate îndulci și aromatiza. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. drăgină. Un colectiv condus de dr. parazitozele intestinale. chiar dacă este distrusă. Fructul său este o bobiţă alungită. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. comestibilă. au culoarea galbenă. Denumire populară: gălbenuţa. coaja lui este încă verde și fragedă. cu gust acru. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. este adenomul de prostată (prostatita cronică). pulpa de dovleac turcesc (1. coaja. un colorant galben. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. frunzele. Pavei Chirilă. sirop. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. pe câmp în zonele accidentate. utilizat la vopsitul textilelor. Preferă locurile însorite. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Dracila este un arbust foarte spinos. Înflorește în lunile iunie și iulie. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Din ramurile tinere se poate obţine. deci. În prezent. Prezentare. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. acid malic și vitamina C în fructe. extracte. sporind și calitatea produselor biliare. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. Întrebuinţări. Drobiţa are capacităţi depurative. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Florile. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. astringent. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. lemn galben. se amestecă și se face un terci gros. Prezentare. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. cu o înălţime de până la trei metri. Frunzele sunt alterne. oblonga). varice. insomniile. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. la marginea pădurilor. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. chiar unele afecţiuni cardiace. mare specialist naturist. infecţiile urinare. Dovleacul are rolul de a ușura. Astfel. fructul acestuia având o formă alungită. despre cure de dovleac. diabetul. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. fără să se adauge sare. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Frunzele sunt lanceolate. scorbut. Face parte din familia berberidaceelor. gută. prezente în scoarţă și rădăcini.5-2 kg) se fierbe cu lapte. datorită spinilor neiertători. Face parte din familia leguminoaselor. retenţiile hidrice. . gard viu. tincturi. hemoroizi. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. fructul fiind o păstaie. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. prin tufărișuri. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. icter. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. dintre care cea mai importantă.

ce face parte din familia cruciferelor. reviogorând. perenă sau anuală. prin fermentare. extracte. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Substanţe active importante: zaharuri. facilitând procesul de cicatrizare. Tulpina. de culoare neagră. deosebit de bine conturate. Florile. rămâne verde tot timpul anului. carotinoide. conţin elemente nutritive de excepţie. putând apărea reacţii adverse. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Prezentare. bronhopneumonia. guta. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Această plantă. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. resuscitând structura nervoasă a inimii. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. și ea foarte ramificată. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. chiar dacă sunt mai vechi. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. anemia. Astfel. Drobul este folosit. pe stâncării. epinina. pe larg. decocturi. de fapt. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Fructul este o păstaie turtită. drobul are o rădăcină foarte ramificată. din care se face. reumatismul. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). mătură verde. drobușorul crește. Prezentare. Prezentare. hemoragiile uterine. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. gluten. Înălţimea acestui copăcel nu trece. diuretic. mai mult sau mai puţin dezvoltate. având acţiune tonică asupra uterului. un arbust. însă. protide cu aminoacizi. de pildă). bun pentru vopsitorie textilă. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. laolaltă cu alte plante sălbatice. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. saprofită. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. dar și D. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. de asemenea. vasoconstrictor. infuzie. magneziu. Se înmulţește prin înmugurire. săruri minerale.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. Aparţine familiei saccharomitaceelor. infuzie. precum și aritmiile cardiace. Aparţine familiei leguminoaselor și este. drobul este o plantă otrăvitoare. Aceste levuri. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. Reduce scorbutul. peptide (aminoacizi). în mod obișnuit. potasiu. H și E). Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. oxitiramina – substanţă foarte importantă. cunoscut și sub numele de măturice. pe pajiști. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. Drobul. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. Întrebuinţări. Preparatele de drob sunt eficiente. de doi metri. săruri minerale. tirarnina. Întrebuinţări. din ele obţinându-se. fosfor. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. frunzele de la bază sunt peţiolate. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. și în industria farmaceutică. pneumonia. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. deosebit de expresive. scoparină (aceasta se găsește în flori). iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. antiveninos. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Fiind o plantă sălbatică. însă. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. Ca orice leguminoasă. un frumos pigment albastru. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Florile au culoarea galbenă.

Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). dar și în calmarea durerilor de amigdalite. de asemenea. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Mai nou. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). fiind antiscorbutică și tonifiantă. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. adică de fân proaspăt. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Uscată. Întrebuinţări. Întrebuinţări. diabet. dar și datorită efectelor sale medicinale. Se folosește și ca diuretic. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. depurative. dar ramificat. pe lângă faptul că se lucrează bine. Substanţe active importante: glucozide. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Pentru terapii. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. în acest caz. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. utilizat în aplicaţii curente. Denumiri populare: agud. Florile au culoare purpurie. din care se prepară o infuzie. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Întrebuinţări. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. dumbravnicul are un rizom care. adenină. în tratarea herniei. Dudul este un arbore puternic. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. Dumbravnicul este o plantă meliferă. Dudul face parte din familia moraceelor. în agitaţie și iritabilitate. tanin. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. frăgar. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. remineralizante. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. antidiabetice. Ca multe alte plante de pădure. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. În cazul dudului. cu o înălţime de până la 15 metri. reconstitutive. lobate. Prezentare. Este recomandat. este scurt. valoroase cu adevărat sunt florile. . dar pot fi și roz sau albe. carbonat de calciu. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. precum și pentru refacerea florei intestinale. Are frunze mari. ficat grav bolnav. Din acest motiv. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. beta-caroten. antimicrobiene. Prezentare. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Datorită acestor proprietăţi. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Dumbravnicul înflorește primăvara. în aprilie și mai. Atât tulpina. din acest motiv. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. dar și în intoxicaţii alimentare. în consecinţă. sub formă de picături. de cumarină. calmante. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal.

Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. terpene. decoct. desigur. precum și în boli ale căilor urinare. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. și în afecţiunile reumatismale. cataplasme. astmului și sinuzitei. Frunzele sale sunt consistente. a răcelii. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. preparatele de eucalipt pot fi toxice. antiseptice. piperitonă. Sunt recomandate. Eucalyptus amygdalina. Întrebuinţări. tanin. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. cu încredere. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. Face parte din familia fagaceelor. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Cel mai important compus este. continuând să crească în grosime. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Ajunge la înălţimi uriașe. . roșii sau roz. Întrebuinţări. După cum se știe. Eucaliptul australian și cel californian. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. ci și un adevărat medicament. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). uleiul de eucalipt. fiind antipiretică și antitermică. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. cărnoase. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Prezentare. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. efectul său fiind. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. cenușiu-albicioasă. de pildă. zaharoză (circa 4%). Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. distilat. un adevărat monument al naturii. sunt cei mai înalţi arbori din lume. lesne de remarcat în pădure. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. dar și din scoarţă. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. cu succes. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. Prezentare. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. în jur de patru metri pe an. verzui. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. nu numai de ameliorare. cumarină. Având proprietăţi antiinfecţioase. glucoză (5 – 7%). F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. care poate fi prelucrat. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. Florile sunt albe. preparatele de eucalipt sunt utilizate. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. precum și în boli ale căilor respiratorii. Are o scoarţă netedă. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. tinctură. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. Fagul înflorește în luna mai. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Tot din frunze. adesea. se prepară infuzie. În cantităţi mari. ci chiar de vindecare. Foarte cunoscută și foarte răspândită. Prezentare. pudră. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice.

Feciorica este o plantă medicinală erbacee. anason nemţesc. Prezentare. vitamina C. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. erupţiilor cutanate. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). . Denumiri populare: chimen dulce. colici urinare. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. expectorante. Denumire populară: săpunaș. cumarină. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. anason dulce. din care se prepară infuzie. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. faringite. preferând solul umed și nisipos. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. păroasă. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. se înmulţește prin spori). Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. amigdalite. ale tractului digestiv. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. Denumiri populare: ferega. cu o lungime maximă de circa 30 cm. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. antispastice. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Tecile conţin aminoacizi. Se utilizează și planta proaspătă din care. se obţine un suc. dereglări ale stomacului. Frunzele sunt penate. Se utilizează atât intern. parte a familiei polipodiaceelor. contribuind. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Întrebuinţări. lipide. Întrebuinţări. precum și o substanţă specifică numită herniarină. sedative. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. zaharuri. Frunzele au o lungime medie de un metru. Este o plantă de cultură. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). anuală sau bienală. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. ci și medicinală. tuse seacă. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Substanţe active importante: ulei eteric. infecţii urinare. În combinaţie cu alte plante. din seminţele de fenicul se face infuzie. Substanţe active importante: saponine. astm bronșic. Pentru aplicaţii terapeutice. uneori chiar perenă. Aparţine familiei cariofilaceelor. cistite. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. tirozidă. Florile sunt mici. dar și substanţe amare. carminative. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. printre altele. Prezentare. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. Întrebuinţări. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. iarba șarpelui. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. cu segmente înguste. prin presare. galbene. ulei esenţial. Prezentare. rareori se folosesc ca atare. la eliminarea clorului și a ureei din organism. perenă. Herniaria hirsuta. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Substanţe active importante. diuretice. substanţe minerale. cât și extern. triptofan. Din rizom cresc rădăcinile.

preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. frunze bracteriforme. Substanţe active importante: tanin. în combaterea gutei. tanin. Substanţe active importante: aspidinol. zaharuri. Denumire populară: iarba dulce. în luminișuri. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. albaspidina. zaharuri. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. umplută cu o măduvă . în vegetaţii sălbatice amestecate. În medicina populară. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. Atenţie. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. a s pecialistului. sora soarelui. planta este toxică. filicina. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. adică penat-sectată. păroasă. De altfel.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Prezentare. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. dischineziile biliare. dar cu precădere rizomul și florile. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. intrând în compoziţia multor medicamente. Denumire populară: păștișor. anuală. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. precum și pentru calmarea durerilor locale. o substanţă amară încă puţin cercetată. manitol. În stare proaspătă. Crește prin păduri. Prezentare. Se prepară extracte. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. Întrebuinţări. Are un rizom târâtor. flori albe sau roz-liliachiu pal. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. Florile sunt albe sau roz-violete. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. acid flavoaspidic. reumatismului și gutei. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. aparţinând familiei compozitelor. planta este încă puţin cercetată. Specialiștii recomandă ca. Întrebuinţări. mai ales în combaterea teniei. Sporii de formează în lunile august și septembrie. pe partea inferioară a frunzelor. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. dar. Prezentare. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. saponină. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. se utilizează și frunzele. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. tufărișuri. blocajele intestinale. adânc sectate. ușor muchiată. relaxantă. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. fiind prinse direct de rizom. Este originară din America de Nord. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. amidon. curăţindu-se doar părţile putrezite. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. Pentru terapii se folosește toată planta. a arsurilor. guta. Întrebuinţări. ori de câte ori există ocazia. în anumite cazuri. Are acţiune sedativă. în locuri umbroase și umede. Denumiri populare: răsărită. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii.

Florile au o culoare puternică. de pe marginea capitulului. în turbării și mlaștini. precum și despre petalele mari. acizi. gliceride. ușor încălzit. în stări febrile. carotenoide. și preparatele din frunze și tulpini tinere. . Uleiul de floarea-soarelui. mai ales la femei. Prezentare. a frigurilor și a bolilor de splină. utilizată în combaterea febrei. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. în poieni. mai ales pe pajiști. Este o erbacee pitică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. Înflorește în mai-iunie. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Frunzele sunt mari. făcând parte din grupa plantelor carnivore. betaină. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. iar frunzele formează o rozetă. păroase. adică a insectelor. alterne. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. practic la nivelul solului. grase. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. în tratarea locală a reumatismelor. dermitelor. în afecţiuni pulmonare. frunze alterne. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. rășină. care au un peduncul lung. protide. eczemelor. a arsurilor. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. oval-cordate. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. albastră-violacee. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. numai că efectele acestora au fost puse. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. fiind un bandaj și un stimulator. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. Fluierătoarea. ci și alte părţi ale acestei plante. Fluierătoarea este și un bun revigorant. lată și o medicaţie. De altfel. cvercetină. consistente. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. la margini de pădure. fiind foarte hrănitoare. având o înălţime maximă de 15 cm. Împreună cu alte extracte. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. cărnoase. acizi. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. necesari consumării materiilor organice. în hipertensiune. vitamina E. dar și în acela al rănilor de sub piele. în tratarea vezicii biliare leneșe. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. nu de puţine ori. Tulpinile îi sunt foarte scurte. cu o înălţime de până la patru metri. în liziere. mucilagii. În medicina tradiţională. Substanţe active importante: taninuri. la îndoială. pe cale de a înflori. galbene. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. glucide. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Efecte medicinale asemănătoare au. cel mai căutat compus fiind lecitina. În România. Întrebuinţări. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. enzime. iar fructul său este bacă (o boabă). Frunzele sunt mari. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Din această rozetă se înalţă florile. florile fiind galbene. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. însă. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. în locuri umede. eficientă în multe și grele afecţiuni. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. Prezentare. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. Desigur. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. din care se prepară un extract fluid. fitosteroli. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. Întrebuinţări. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. rădăcină consistentă. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. De asemenea. o alcătuire vegetală impunătoare. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Întrebuinţări. cu bleu spre interior. tonifiante. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. ajungând doar până la 60 cm înălţime. Bangladesh. potenţează activitatea ficatului și a bilei. precum și în zona subalpină. gingiber. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. acid genţiotanic. pe tuluzul căilor ferate. maluri de ape). Nepal. Florile au formă de clopot. Este o plantă înaltă de circa un metru. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. în tratarea gastritelor hipoacide. din care se extrag uleiuri aromate. Denumire populară: ghimbir. gentisima. fenoli. ca antidot în caz de rău de mare. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Consumat zilnic. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. hipotensiv. în anorexie. preferând pământul tare. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. precum și împotriva alergiilor. de mișcare de rotaţie. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Malaezia. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. prezentă în Orient. de viaţă. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. Prezentare. Ghimberul este folosit. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. combat viermii intestinali. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. Are frunze multe. Florile. Se utilizează și în bolile de stomac. mai importante fiind rădăcinile. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. antitusiv. în august și septembrie. la subsuoara frunzelor. de asemenea. Ghimberul este o erbacee tropicală. Aceste preparate sunt recomandate. Întrebuinţări. greţuriior. ulei volatij. cu precădere . fiind de culoare albastru-verzuie. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. deranjamentelor stomacale sau intestinale. solitare sau grupate câte două sau trei. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. pe fâneţe. tanin. Prezentare. Pentru terapii se folosesc. de asemenea. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. este ramificată. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Poate fi găsită pe pajiști. Substanţe active importante: genţiopicrina. în poieni. albastru-verzuie spre violaceu. împotriva transpiraţiei. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. chiar bătătorit. puternică. în locuri umblate. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). compuși uleioși. de mașină. de la câmpie până în zona alpină.. la rându-i. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. în India. amarogentina. Tulpina. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. ascuţite. pentru combaterea răului de altitudine. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. în locuri umede (păduri. pentru revenirea poftei de mâncare și. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Înflorește târziu. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. gentianina. Această plantă crește pe locuri virane. de-a lungul drumurilor. în tufărișuri. în primul rând.. stimulative.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Este întrebuinţat. de circa doi-trei centimetri lungime. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. adesea. Întrebuinţări. Această plantă are un rizom puternic. reduc febra.

de mici dimensiuni. Prezentare. Florile de ghizdei sunt galbene. fiind dispuse în formă de evantai. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. niște bobiţe roșii. Ghizdeiul crește prin fâneţe. Denumiri populare: patru-bani. isteriilor. mereu verde. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. Aparţine familiei gincoaceelor.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. pe taluzurile drumurilor. Au valoare terapeutică atât bulbul. prin păduri. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. cumarină. și apar din mai și până la începutul toamnei. pe terenuri virane. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. Frunzele sunt trifoliate. imunostimulatoare și chiar hipnotice. cum ar fi cardiopatiile. totuși. Prezentare. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. Aparţine familiei amarilidaceelor. caisa argintie. ale cărui virtuţi medicinale sunt. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. agitaţiei nervoase. sedative. pajiști. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. condimente) și nici lactate fermentate. luminișuri. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). pe pajiști. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. Spre deosebire de ghimpele comun. în februarie și martie. Are flori verzui. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. stărilor depresive. cu efecte notabile. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. în păduri. excitaţiei cerebrale. Puţini știu că ghiocelul. dezinfectante. Tulpina este subţire. parcuri. Ghizdeiul este o erbacee perenă. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. . Înflorește în mustul zăpezii. Întrebuinţări. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). arborele templier japonez. acid cianhidric. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. două frunze lineare și o floare albă. În mod tradiţional. sirop. un spin. extracte. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. groase și cărnoase. fiind considerat copac sacru. în vârf. și fructe bace. suculentă. fructe acre. florile și părţile tinere. vestitorul primăverii. Ramurile au. uneori galbene cu dungi roșietice. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). deci de peste 200 milioane de ani. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. ci și un remediu medicinal. recoltarea lui fiind interzisă. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. alcaloizi. sedative. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). din familia leguminoaselor. în cistopielită. uneori mai devreme. cicatrizante. Frunzele sunt bilobate. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. cât și florile și frunzele. în formă de stea. Pentru a nu se face confuzii. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. în zone unde omul ajunge mai rar. Face parte din familia liliaceelor. pășuni. reduse și care este ocrotit de lege. Au. de asemenea. insomniilor. Prezentare. Are efecte antiinflamatoare. Substanţe active importante: pectină. Întrebuinţări. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. din care se prepară infuzie. stărilor de stres. Fructele sunt niște păstăi. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri.

iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. De pildă. Aparţine familiei araliaceelor. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. Denumiri populare: ginseng asiatic. Vietnam. Substanţe active importante: ginsenozide. mai ales în fructe și frunze. Rusia. unde se cultivă ca plantă de ornament. de asemenea. vitamine. riboflavină. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. vermifug. trombozele. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. celebre pe plan mondial. o plantă ocrotită de lege. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. antiinflamator. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. Cu ginkgo biloba se acţionează. ci și în Japonia. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Multă vreme. pe cale industrială. Se găsește în flora spontană. varicele. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. precum și frunzele. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. cât și sub formă cultivată. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. planta are o dezvoltare specifică. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. „esenţă umană”. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. În general. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Prezentare. Ginsengul este o plantă perenă. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. La modul general. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. Fiind foarte căutat. de un înalt nivel calitativ. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. glucozaţi. SUA. vasodilatator. În secolul ai XVIII-lea. Deși trezește un interes atât de mare. ginkgol. esenţă. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. Substanţe active importante: flavonoli. cât și o infuzie. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. tiamină. ginsengul sălbatic fiind. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. spasmele musculare. Specific Peninsulei Coreene. saponine. Întrebuinţări. antispasmodic. în special. pinitol. sedativ. uscată și curăţată. antibiotic. Întrebuinţări. ginsengul are. În general. Canada. ginsengul . terpene. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Oricum. la ora actuală. bilobol. acid ginkgolinic. acizi organici. Inflamaţiile. și în diabet. totuși. înveliș care nu miroase prea plăcut. de un interval de timp atât de mare. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. ginseng coreean. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. o rădăcină de ginseng sălbatic. însă. antifungic. potrivit unor cunoscători. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. cu bune rezultate. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. comprimate. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine.

Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. afecţiuni pulmonare. în timp. de aceea. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. iritabilitate.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. totuși. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. Pentru alimentaţie. mai ales. tărâţele. întărește memoria. deși nu este un panaceu. Desigur. grâul fiert. Mai nou. hidraţi de carbon. Frunzele sunt lanceolate. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. pentru industrie. precum și de tonic al organelor interne. Cât despre contraindicaţii. Potrivit unei străvechi tradiţii. trebuie menţionat. putând provoca hipoglicemie. acizi organici. Erbacee anuală. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. grâul face parte din familia gramineelor. fortifică sistemul nervos central și periferic și. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. Grepfrutul este. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Datorită acestor calităţi. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. se impune atenţie în utilizarea lui. în primul rând. insuficienţă biliară. numeroase legende. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. dar și în dislipidemii. terciul de uruială. iar fructul este bobul de grâu. Prezentare. dezvoltă imunitatea organismului. pentru locuitorii zonelor temperate. chiar și până la un metru. decoctul. Provine din Asia. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). Totuși. nervozitate. stimulând activitatea factorilor de imunitate. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. grâul încolţit. astenii. tărâţele și germenii sunt . cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. probând și calităţi anticancerigene. efectele posibil negative. cercetătorii susţin că ginsengul. reducând glicemia. atonie gastrică. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. o plantă exotică. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. goală pe dinăuntru. folosit îndeobște ca detoxifiant. de peste 1500 de ani. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Prezentare și Întrebuinţări. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). În mod obișnuit. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. protide. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Tulpina este dreaptă. celulele nervoase. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. Citrus paradisii. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. cu noduri la anumite distanţe. ulei esenţial. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. la sporirea imunităţii organismului. Acest fruct este recomandat. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. Dincolo de acestea. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. într-o manieră semnificativă. sativum). Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. ci și pericarpul. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic.

H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. în păduri tinere. în crize de creștere. Prezentare. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. De exemplu. protide. sunt sâmburoase. sleirea acestuia. Hameiul crește în flora spontană. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. Prezentare. căţărătoare. în tufărișuri. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. B. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. aparţinătoare familiei moraceelor. epuizarea. scoarţa ei având culoarea gri-închis. fiind prezent și în mitologia greacă. guturai. Hameiul este o plantă perenă. de mari dimensiuni. în bronșite. adică binecunoscutele gutui. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. consumate în mod curent. cardiace. dizenteria. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. fiind întâlnit în lunci. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. în hidratarea și curăţirea pielii. Substanţe active importante: amidon. microelemente. Pom fructifer. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. stomatite. Tulpina se ramifică în partea superioară. acizi organici. ierboasă. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. gluten. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. reumatism. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. Frunzele de gutui. frunzele. Întrebuinţări. circulatorii. vitaminele A. în faringite. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. În general. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. Fructele se consumă ca atare. uneori prezentându-se ca un arbust. afecţiuni ale pielii. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. protide. în amigdalite. tulburări vegetative. Ca dezvoltare în spaţiu. ulei. Preparatele de gutui (din flori. vitaminele A. în revigorarea corzilor vocale. PP. fermenţi. himel. dar se prepară și sub forma unui decoct. Prezentare. cu viţa de vie. datorită grâului. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. de asimilaţie. E. În acest context. preparate sub formă de infuzie. B1. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. enzime. gută. fructele și seminţele gutuiului. tofolean. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. frunze. C și PP. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. pulpa fructului. stările febrile. amigdalină. tanin. diareea. hameiul seamănă. Substanţe active importante: săruri minerale. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. Practic. B2. hameiul este cultivat pe mari . Fructele. De asemenea. uneori până la 15%. substanţe mucilaginoase. De altfel. pectine. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. glucide. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Denumiri populare: măiugă. endocrine. în căderi fiziologice. întrucâtva. Acești germeni conţin săruri minerale. producându-se chiar și unele ameliorări. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. mămlugă.

preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. laxative. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. un ulei. precum și mai mulţi acizi (citric. fiind un produs medicinal antiseptic. rareori și părţile tinere ale plantei. Există și alte specii de hibiscus. Aceste ceaiuri sunt indicate. dar și primăvara. ci și medicinal. cum ar fi cele generate de stres. substanţe estrogene. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. plăcute. vitamina C. alb pe dinăuntru. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. În preparate și combinaţii medicinale. de asemenea. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. malic. hibiscusul utilizat în mod curent. Plantă perenă. substanţe minerale. dar și un aliment cât se poate hrănitor. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. humolină. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. de suprasolicitare. insomnie. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. alături de măceșe și alte fructe. dar și decoct. eficiente. hibiscitrină. tonice. ulei esenţial. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. cât și externe. . tanin. sporește pofta de mâncare. tartric. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. speciei Hibiscus sabdariffa. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. în mod obișnuit. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. Substanţe active importante: lupulină. Întrebuinţări. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. Prezentare. reduce durerile menstruale. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. în deranjamente digestive. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. având. oxalic). fluidizează circulaţia sângelui. totodată. dar apare și sub formă cultivată. vitalizante. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. realizându-se o serie întreagă de băuturi. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. plantă din flora spontană de la noi. Se prepară infuzie (în mod frecvent). Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. dar și sub formă de suc sau chiar salate. trichomonoză. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. acizi. utilizată în procesul de fabricare a berii. Substanţe active importante: peroxidaza. Rizomul de hrean este cilindric. ceaiurile fortifiante. Importanţă medicinală au și frunzele. gros. De obicei. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Inflorescenţele (conurile). extract. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. parte a familiei malvaceelor. săruri minerale. Întrebuinţări. hibiscină.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. ascorbic. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. aparţine. de circa 50 – 60 cm. dar și în cazuri de acnee și ten gras. Prezentare. anorexie. tinctură. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). antituberculos și antispastic. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. hibiscusul este menţionat primul. și hibiscusul. reconfortante. De altfel. bacteriostatic. cataplasme. foarte lung. nu numai din punct de vedere gastronomic. sub formă de flori. având în compoziţia lor. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. provenită din zona Orientului și a Asiei. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Hreanul se folosește sub formă rasă. precum și cu alte fructe de pădure. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. În general.

Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. mai ales la nivel periferic. în zonele nordice. fiind un factor de antrenare. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. cistină. lizină. Denumire populară: grâu negru. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Iarba broaștelor este o plantă de apă. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. reumatismul. Întrebuinţări. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. . administrat celor care au lipsă de calciu în organism. planta are nevoie de mult soare. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Hrișca este o erbacee anuală. arginină. Tulpina de hrișcă poate ajunge. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. cum ar fi cele pulmonare. cel puţin 50 de zile. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. Are dimensiuni reduse. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Iarba broaștelor înflorește toată vara. ci și în calciu. Hreanul este un excelent condiment. cu succes. în mlaștini. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. utilitate deosebită. au o valoare nutritivă însemnată. Se spune că boabele de hrișcă. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Bineînţeles. la maturitate. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. contribuind la revigorarea organismului. fiind muchiată. cât și economic. Florile sunt roz. în primul rând. decorticate. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. Prezentare. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Se cultivă. fiind foarte bogate în amidon. Pentru a înflori. au. Un mare specialist. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Prezentare. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. cel mai important compus este rutina (rutozida). de mobilizare a organismului. cu stoloni dezvoltaţi. De exemplu. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. Întrebuinţări. guta. seminţele de hrișcă. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. până la înălţimea de 60 cm. asemănătoare cu cea a orezului. Alexander Reinhard. atât în plan medicinal. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. dr. leucoreea. dar și în ape care curg foarte încet. plutitoare. Hreanul este diuretic și expectorant. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. chiar revulsive. roșii sau albe. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. antiseptice. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Fagopyrum esculentum. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. litiaza urinară. săruri minerale. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. fagopirină. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung.

Prezentare. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. alcaloizi. Tulpina este păroasă. dar mai ales datorită florilor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. cefalee. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Este o plantă perenă din familia compozitelor. pline de suc. smântânică. în locuri părăsite. Denumiri populare: troscot gras. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. flavone. precum și seminţele. și virtuţi medicinale. floare de piatră. ochiul boului. Iarba broaștelor se folosește. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. preparatele din această plantă pot provoca avortul. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. însă. Denumiri populare: omag. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. Frunzele și tulpina sunt consistente. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. fiind administrată ca tonic. de mici dimensiuni. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. narcotice. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. mai ales cele de pe ramurile tinere. din iunie și până în octombrie. vitamina C și vitaminele din grupa B. mucilagii. mai indicate fiind extractele. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. ci și după aceea. De pildă. Poate atinge înălţimea de un metru și. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. Totodată. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Substanţe active importante: cimicifugină. astm. De culoare galbenă. În cantităţi mari. datorită aspectului său general. Substanţe active importante: săruri minerale. laxative. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. tanin. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. dar și asupra tractului digestiv. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. capabil să înmoaie. bronșite. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. ca vegetaţie în acvarii. probleme cardiace). Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Are. Întrebuinţări. folosite cu mare atenţie. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. spasme musculare. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. Prezentare. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. Se prepară infuzie sau decoct. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. cicatrizantă. Actaea racemosa. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Denumire populară: cohoșul negru. Florile sunt sub formă de capitule și au . în mod obișnuit. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. hipertensiune. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. spasme pe tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. pe marginea drumurilor.50 metri. tuse cronică. vermifugă. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. cărnoase. Frunzele.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. la ușurarea nașterilor. antiinflamatoare. primăvara sau toamna. Actaea spicata. Prezentare. însă. având o înălţime de până la 1. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni.

precum și arbutosidă – un compus specific. în mod obișnuit. Crește în locuri umede. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Prezentare. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. ulei esenţial. Substanţe active importante: hiperină. acid cafeic. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. magneziu. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. mixtură. Este o plantă cu tulpini lemnoase. Substanţe active importante: acid galic. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. ericinol. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. calciu. pecingine. Frunzele îi sunt lanceolate. cât și externe. guta. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. nu depășește. alantol. din care se face o infuzie. Practic. Întrebuinţări. astringente. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. Prezentare. Se mai prepară cataplasme. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. noduroasă. poligonon. Caluna vulgaris. Crește pe soluri părăsite. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. săruri de potasiu. iarbă amară. antispastice. fiind o iarbă meliferă. extract fiuid. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Face parte din familia boraginaceelor. din iunie și până în septembrie. în zone mlăștinoase. acid fumărie. bronșice și expectorante. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. Prezentare. . Frunzele sunt lanceolate. Tulpina. Surprinzător. Întrebuinţări. fiind antiseptice. bronșitele. oxiuraza. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. persicarină. roșie sau albă. unguent. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. tinctură. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. prin șanţuri. cu tot cu frunze și flori. extract fluid. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. ulei. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. iar florile au culoare albastră. Are tulpină simplă sau ramificată. ericolină. camfor. Întrebuinţări. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. în manieră naturistă. ramnazină. paralizii. Stimulează apetitul și digestia. Datorită acestei înălţimi reduse. heienină. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi.20 metri înălţime. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. dificile. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. reumatisme. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Denumiri populare: ardeiaș. De asemenea. blocaje și atonii musculare. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. putând ajunge până la o înălţime de un metru. iar florile au forma unor spice cilindrice. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. înălţimea de un metru. pielonefrite. depurative. inulină. principii amare. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei.

de fapt. Este o plantă iubitoare de soare. Întrebuinţări. iarba tutunului. iar florile. decoct. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. grupat sau izolat. Este un arbust ramificat. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. din care se prepară cataplasme. și chiar a bătăturilor. rotunde. . la combaterea scorbutului. din care se prepară infuzie. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. prin efectele sale medicinale. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Întrebuinţări. a rănilor greu vindecabile. Valoare medicinală au frunzele. au o culoare galben-verzuie. jireapăn. fiind antiepileptice. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. Face parte din familia araliaceelor. de mici dimensiuni. în turbării. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. direct pe zona afectată. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. o tufănică întâlnită prin fâneţe.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. jneap. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). Prezentare. Frunzele sunt aproape ovale. stomahice. decoct. Iedera este un arbust agăţător. Frunzele sunt verzi. verzișoară. De asemenea. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. antisudorifice. de lumină. cu tot cu flori și frunze. antiscorbutice. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. în zone de tufărișuri. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. Această plantă poate contribui. ienuperină. tusea convulsivă. zaharuri. reumatismul. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. tinctură. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Substanţe active importante: iederina. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. antidiareice. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Denumiri populare: iarba ciutei. guta. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. acizi organici. litiaza biliară. arsurilor. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. Substanţe active importante: ulei volatil (0. Face parte din familia cupresaceelor. asemănătoare cu acele bradului. alcaloizi. unguente și cataplasme. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. consistente și au gust acru. a stărilor febrile. rezine. zaharuri. brădișor. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. peţiolate. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. Face parte din familia crasulaceelor. în preajma pădurilor. infuzii. Substanţe active importante: flavone. bătăturilor. taninuri. groase. Înflorește în aprilie-mai. lucioase. În cantitate mare. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. ulcerele cutanate. pistruii. a ulceraţiilor gurii. abcesele). Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. săruri de potasiu și calciu. Poate fi întâlnit. frunzele fiind ascuţite. dar și micozele. antiulceroase și chiar anticanceroase. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. turtei. Prezentare. a unor boli de piele (de exemplu. mucilagii. precum și în hipertensiune. Prezentare.2 – 2%). Se prepară o infuzie. Denumiri populare: cetenă. în păduri. Întrebuinţări. cu tulpină foarte lungă. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni.

gastro-duodenitele. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. mai ales . Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Prezentare. Frunzele sunt lanceolate. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Aparţine familiei cariofilaceelor. albastre. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. De asemenea. de culoare maro. seminţele macerate și decoctul. Întrebuinţări. abceselor și furunculelor. săruri minerale. Rareori. adesea. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. ciuin alb. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. mai ales. ca expectorant. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. emolient. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. Prezentare. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. Florile au culoare albastră. Denumiri populare: gipsăriţă. Florile au culoarea albă sau roșietică. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Aparţine de familia labiatelor. uneori. sedativ. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. Se prepară infuzie și decoct. Inul înflorește în iulie-august. de obicei. reumatismului. cultivată. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Tulpinile sunt mult ramificate. glicozide. la prelucrarea pieilor. iar frunzele sunt mici. a bronșitelor acute și cronice. În primul rând seminţele. Ipcărigea crește în flora spontană. conţin o ciano-glucozidă. Întrebuinţări. laxativ. însă. în fabricarea unor produse cosmetice. de exemplu. carminative. analgezice și bronho-dilatatoare. căile renale. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. mucilagii și. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. alungite. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. la prepararea halvalei. Prezentare. pot fi roșii sau chiar albe. ulei volatil. cu obârșii exotice. coroana miresei. iritând. protide. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. ipcărigea are și proprietăţi depurative. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. De asemenea. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. acid galacturonic. Întrebuinţări. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Isopul este un mic arbust. cilindrice. turtite. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. heterozide. rareori albe. Tulpinile inului sunt drepte. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. dese. infecţiile căilor respiratorii. Substanţe active importante: grăsimi. este indicat în anorexie. lucioase. florile fiind. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Substanţe active importante: saponine.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. a gutei. În combinaţie cu alte plante medicinale. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. Este o plantă anuală. antiseptic. a cistitelor. gipsogenina. dar și restul plantei. ipcărigea apare și în forme cultivate. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. caz în care se ajunge la hematurie.

recomandate fiind băile cu infuzie. Notabile sunt și efectele carminative. Este o izmă de talie mai mică. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. fiind un carminativ eficient. Băile cu infuzie de izmă acţionează. din acest motiv. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. chiar mlăștinoase. Substanţe active importante: mentol liber. izma reface climatul gastro-intestinal. hipericină. colină. de relaxare. heterozidă. Prezentare. sudorific.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Totodată. fiind o plantă meliferă. mintă de grădină. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. bronșita. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie.20 metri înălţime. lacuri de pădure. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. alungite și au un miros specific. malurile râurilor. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. antispasmodic. Practic. Florile. florile fiind roșii-violete. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. sudorifice. hipertensiunea arterială. Întrebuinţări. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. sângele în mișcare. Întrebuinţări. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. antiemetice. dispuse în spic în vârful ramurilor. mentonă. Este o plantă erbacee perenă. în cea alimentară. mintă. fiind un bun vasodilatator. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). antispastice. substanţe minerale. are aceleași utilizări ca și izma bună. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. a cosmeticelor. Prezentare. totodată. aparţinătoare familiei labiatelor. acetat și valeriană de metil. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. fiind și un bun regulator al digestiei. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. ci și în industria farmaceutică. compuși sterolici. au culoare roz. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. în combaterea colicilor abdominali. antidiareice. astmul. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). uneori. expectorantă. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. mentă. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Substanţe active importante: ulei eteric. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. punând. inclusiv la nivelul capilarelor. Din punct de vedere medicinal. compuși triterpenici. în patru muchii. Denumire populară: izma de baltă. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. Întrebuinţări. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. are o culoare roșietic-violetă. Sub formă de infuzie (ceai). Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. . expectorant. precum și alţi compuși specifici. însă. Prezentare. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Denumiri populare: izmă de leac. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. cu frunzele dinţate și creţe. aducându-l la normal. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. totodată. compuși antibiotici. foarte plăcut. deseori ramificată. se cultivă. are stoloni și rizom. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). Mentolul și mentona. Tulpina. Este utilizată și ca aromatic. Această specie de izmă. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. hipotensiv. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. Poate ajunge până la 1. și asupra reumatismului și a urticariei. este verde. bălţi. diuretice. Frunzele sunt opuse. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal.

În general. pecinginea. latex.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. a terenurilor virane. . Fiind conifer. Se prepară decoct. tulpina fiind rotundă și subţire. Prezentare. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Prezentare. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). mai rar. precum și ca diuretic. două câte două. cu miros specific. Denumiri populare: laptele cucului. această plantă este neramificată. se folosește. Are acţiune calmantă și antireumatică. cu o înălţime maximă de 4o cm. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. înflorește intens. cum ar fi negii. conurile tinere. din mai și până în august. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. Înălţimea maximă – trei metri. Datorită toxicităţii sale. În formă de ace. dar și proteine. roz sau chiar albă. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Euphorbia stepposa. ulei volatil. vârfurile acestora fiind. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. laptele secretat de plantă. Denumire populară: jep. aflându-se plasate în teci micuţe. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Florile. lipide. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Extern. Întrebuinţări. însă. Euphorbia seguieriana. dar mai ales în regiunile alpine. aflate la subsuoara frunzelor. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Laptele câinelui este o plantă toxică. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. La rupere. Preparată sub formă de decoct. Face parte din familia pinaceelor. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. alior. acest arbust are conuri. În general. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. ascendente. Are un rizom puternic. tulpina secretă un suc lăptos. Euphorbia helioscopica. local. și seminţele. Pentru aplicaţiile externe. atunci când este înflorită. Întrebuinţări. a marginilor de cale ferată și de șosea. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. în mod direct. Prin tradiţie. pistruii. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Substanţe active importante: ulei eteric. Acest suc pătează pielea. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Face parte din familia euforbiaceelor. rășină. locale. cum ar fi nervul sciatic. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. dispuse solitar sau grupat. Întrebuinţări. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. iar din rășină se produce terebentină.

perenă. reumatismelor. important în structura pulpei de lămâie. Face parte din familia rutaceelor. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. gutei. Acidul citric. glucide. Lăcrimioara crește în flora spontană. otitelor. În tutungerie. lămâia este antiseptică. în tufărișuri. Rizomul său este foarte puternic. majalină. mai ales. Cu lămâie se tratează. hemoragiilor nazale. cicatrizantă. astringentă. ulei volatil. angină pectorală. asistolie. în apoplexie și chiar epilepsie. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. vitaminele B1. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. în păduri. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. Întrebuinţări. Rizomul. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Întrebuinţări. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. având o mireasmă inegalabilă. Și tot lămâia este. extracte. împotriva bolilor infecţioase. reglează și impulsionează metabolismul celular. în curele de slăbit. Denumiri populare: alămâi. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. de asemenea. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Prezentare. Prezentare. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. flebite. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. sucuri. aftelor. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. Prezentare. în zonele de deal și câmpie. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. Florile sunt albe. Pentru terapii medicinale se prepară extract. în funcţionarea aparatului circulator. . Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. adesea având o culoare verde-închis. florile și frunzele. Face parte din familia liliaceelor. din care se prepară decoct. lămâia fiind un adevărat bactericid. Din punct de vedere medicinal. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. diabet. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. B2. infuzie. Ca plantă medicinală. lămâia are un șir întreg de utilizări. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. mai puţin în iulie. acizi (în miezul de lămâie). citrol. pe pajiști. Lăcrimioara este o plantă erbacee. În stare proaspătă. flavonoide (în coaja de lămâie). pulbere. Substanţe active importante: ulei volatil. tinctură. uneori roze sau gălbui. identificată cu vitamina C. câte două-trei la fiecare plantă. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. Rizomul de lăcrimioară este alungit. PP și mai ales C. Florile sunt albe. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. dar apare și în culturi.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. adesea. chiar decisivă. Denumire populară: mărgăritar. săruri minerale. convalotoxol. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. India. antitermică. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. protide. rinitelor. litiaze. afecţiunile hepatice și cele biliare. Face parte din familia solanaceelor. antimigrenoasă. infuzie. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. esenţe parfumate și carbonat de calciu. sinuzitelor. binecunoscuta lămâie. palpitaţii). însă. saponină. Frunzele. groase și lucioase. Fructul este o bacă. Patria lui de origine este. Totodată. precum și în cea a parfumurilor. alcooli. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. sub formă de clopoţei. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. limonină. aritmie. pectine. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. acizi diverși. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. lipide. Citrus medica. convalozidă. în varice.

în cicatrizarea rănilor. este considerat ca fiind subarbust). pelin domnesc. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. cu o ramificaţie foarte puternică. fiind o plantă otrăvitoare. În practica medicinală se folosesc tulpinile. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. tuse și chiar unele tumori. cataplasme. dar și hemoroizii. când este gustată. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. aflată în fructe. antiinflamatoare. acid dulcamaric. are un gust amărui. și un bun antiscorbutic. Întrebuinţări. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. de a combate bronșitele. mici. cumarină. cireș de pădure. aftele. Prezentare. Mirosul acestor flori este respingător. precum și o substanţă specifică numită abrotină. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Scoarţa de lemn câinesc are. Coaja acestei plante este. iar frunzele. de o mare varietate. extract apos. zdrobite. fructele. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. a epilepsiei. eucaliptol. Florile. importante virtuţi medicinale. în ulceraţii ale pielii. Face parte din familia oleaceelor. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). florile fiind de culoare albă. sunt crestate. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. peţiolate. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. antialgică. în lunile iunie și iulie. de la câmpie până la munte. lemnul câinesc este folosit drept colorant. stomatitele. Fructele. principii amare. tusea pe fond nervos și astmul. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. Denumiri populare: lemnuș. de a igieniza sistemul circulator. uneori. niște bobiţe roșii (bace). și în combaterea bolilor de piept. Din acestea. chiar celulita și bolile reumatismale. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. Prezentare. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Întrebuinţări. Sunt indicate. Acest arbust face parte din familia compozitelor. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. poate deveni târâtoare. Substanţe active importante: solanină. sunt grupate în inflorescenţe. sunt otrăvitoare. de a reduce durerile și crizele de reumatism. din care se prepară infuzie. În activităţile casnice sau industriale. Din acestea se prepară infuzie. acizi. tulichioară. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. de culoare violetă. scoarţa. tanin. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. zaharuri. agăţătoare. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. în vindecarea rănilor vechi. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. frunzele. Frunzele. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. digestive. fiind de găsit în flora spontană. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. se prepară decoct. de asemenea. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. mălin negru. glucozide. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. totodată. decoct și tinctură. solanidină. Întrebuinţări. pentru uz medicinal. la început. flavone. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. lemnul lui Dumnezeu. de exemplu). Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Lăsniciorul crește în locurile umede. au formă de elipsă. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. cununiţă. mai ales în zonele cu tufărișuri. până la intoxicaţii cu mercur. astringentă. De asemenea. Înflorește la începutul verii. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Substanţe active importante: siringină. vitamina C și o substanţă specifică. Denumiri populare: lemn câinesc. în digestie leneșă. numită ligulină. cicatrizante. Este o plantă lemnoasă. iar tulpina. la rându-i. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. frunzele. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice.

diuretice. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. de culoare albastru-violet. tonificatoare. frunzele și . traheita. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. firuţă. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. depurative. mixtură sau pulbere. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). Fructul este o capsulă. rădăcină dulce. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. au dimensiuni reduse. iarbă tare. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. în reglarea activităţii rinichiului. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. Atenţie. Denumire populară: usturoiţă.70 stomacului. Aparţine familiei umbeliferelor. o poţiune. cu o înălţime de până la 1. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. Din punct de vedere medicinal. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Acţionează. bilei și căilor urinare. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. artrita. Crește în toate zonele României. asemănători căţeilor de usturoi. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. manitol. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. uneori au formă rombică. Substanţe active importante: zaharuri. ulei rășinos (15%). dar crește și în flora spontană. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Prezentare. dismenoreea. leurda are un bulb ovoidal. Denumire populară: iarbă dulce. însă. Tulpina este însoţită de două frunze. sedative. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Este recomandată în avitaminoze. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. bronșita. fiind crestate și consistente. calculii renali și biliari. expectorante. În aplicaţii medicinale. vitamine din grupa B. Leurda înflorește în aprilie și mai. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). Frunzele au formă de elipsă. În general. În mod obișnuit. importante fiind. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor.50 metri. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Întrebuinţări. Concluzionând. Prezentare. dar și sub formă de macerat. ale ficatului. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. format din solzi groși. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. considerată a fi forma cea mai eficientă. Întrebuinţări. în gastrite. glicirizină. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Prezentare. amidon dulce (circa 30%). În pământ. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Face parte din familia liliaceelor. fiind o plantă perenă. Subarbust. uneori chiar mai mult. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. faringita. de asemenea. acid glicirhizinic.50 metri. în locuri adăpostite și pustii. acid glabric. rareori și în iunie. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. antiinflamatoare. decoct. după încheierea perioadei de vegetaţie. Este foarte apreciat în bucătărie. iar florile. specific. rizomul. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. diuretice. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare.

Seamănă cu o tufă mai mică. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. Talul acestui lichen. sedativ. bronșitele. dar și cu calităţi antimicrobiene. în afecţiuni renale. Prezentare. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. . aninului. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. prezentându-se sub formă de tufe. devenind tradiţională pentru această industrie. terpinol (compusul cel mai important). în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. pentru infuzii. traheitele. poate inhiba. Întrebuinţare. Frunzele sunt mărunte și înguste. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. de neliniște. sulf. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Levănţica are tulpinile ramificate. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. putregaiuri. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. pe căzături forestiere. regulator al tractului intestinal. Întrebuinţări. edemele renale. plăcut mirositoare. în insomnii. edemele cardiace. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. de hiperexcitabilitate. carminativ. ci și pe cea a fagului. cumarină. durerile menstruale. levănţică de grădină. linalol. Contrar celor știute din medicina tradiţională. dar și uscat. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. cicatrizante. spichinel. Metionina conţine. Peltigera canina este un lichen. precum și pe stânci sau pietre. în tulburări stomacale și abdominale. geraniol. antispasmodice. mesteacănului. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. În scopuri medicinale. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. numită de specialiști nervaţiune. Pentru uz medicinal se culege talul. săruri minerale. Levănţică este o plantă cultivată. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. vitamine. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. utilizat în industria cosmetică. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. În vârful ramurilor se află florile. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. expectorant. două boli grave: difteria și tuberculoza. constipaţiile. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. Substanţe active importante: uleiuri eterice. acizi organici. precum și în reumatism și stări de agitaţie. depinde de anotimp. dezvoltă numeroși lobi. Întrebuinţări. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. în cefalee și migrene. Mai mult decât atât. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. Întrebuinţări. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. carminative. Lobii sunt ca niște benzi înguste. Denumiri populare: levand. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. sau sub formă de tincturi sau pulbere. pe lemne. printre altele. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. acetat de linaloj. Aparţine familiei labiatelor. Prezentare. Din florile de levănţică se face infuzie. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. cum ar fi colicile abdominale la copii. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Prezentare. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Substanţe active importante: ulei volatil.

Întrebuinţare. antiseptice. de mici dimensiuni. mai ales prin urină. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. ceva între măcriș și ștevie. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. de formă eliptică. în cazuri de febră. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. perenă. Crește în tufișuri. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. Tot în medicina tradiţională. Frunzele. erbacee. dar mai ales ramurile tinere cu flori. Din punct de vedere medicinal. Prezentare. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Liliacul face parte din familia oleaceelor. în retenţii urinare. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. precum și frunzele. . Dezvoltă un rizom gros. substanţe minerale. în sălbăticie. Denumire populară: limbariţa. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. Prezentare. Frunzele. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Liliacul înflorește în luna mai. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. iar florile au culoarea albastră. au culoare albă sau roz. mucilagii. chiar și în meandrele râurilor. cu o înălţime de până la 70 cm. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. Face parte din familia boraginaceelor. Prezentare. când apa devine stătătoare. În peisaj. au un peţiolul lung. Denumire populară: miruţă. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. întreaga plantă. acizi. dezvoltată. Frunzele sunt ovale și au peţiol. de la liliachiu la alb. Are o tulpină ramificată care. se ramifică în partea superioară. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. în ameţeli și dureri de cap. Întrebuinţări. calmante. Prezentare. peţiolate. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. au importanţă rizomii și rădăcinile. în reumatisme și răceli mari. De asemenea. este suculentă. ușor îngroșate. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. în luna mai. la eliminarea multor substanţe toxice. au un gust deosebit. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. cu o formă de elipsă. În acest scop. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. decoct (din frunze). liliacul este util și în cazuri de febră mare. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează. contribuind la detoxifierea organismului. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. Florile. iar tulpina exterioară este ramificată. Tulpina. alantoină. precum și extracte apoase sau fluide. decoct (din frunze). în afecţiuni pulmonare. se recoltează frunzele. și pot fi folosite la salată. extracte. combinaţii de ceaiuri. rareori fiind de culoare roz. Limba broaștei este o plantă de apă. din care se prepară infuzie sau comprese. cenușie. calciu. atunci când se înţărcau copiii. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. în tulburări ale funcţionării inimii. Frunzele sunt păroase.

fortifiant. Prezentare. este fragedă. a ficatului. Are frunzele crestate. de culoare albă. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. săruri minerale. iar florile. remarcată atât datorită florilor sale galbene. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Întrebuinţări. rinichilor. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. dar mai ales vârfurile cu flori. fiind foarte hrănitoare. sub formă de salată sau inclusă în salate. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. fosfor în cantitate mare. afecţiunilor cutanate (acnee. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. se poate utiliza întreaga parte aeriană. un medicament și un aliment. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. Se consumă . iod. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. acizi organici. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. extract. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. remineralizant. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. decoct. în locuri părăsite. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. De altfel. vitamina C. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Crește de-a lungul drumurilor. sub formă zdrobită și macerată. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. se recomandă utilizarea plantei. cu adevărat. deci. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. la îmbunătăţirea vinului. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. bumbăcăriţă. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. Întrebuinţări. Aparţine familiei scrofulariaceelor. cochlearină. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. sirop. hemoroizilor. Limba mielului este un puternic revitalizant. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Într-o oarecare măsură. Face parte din familia cruciferelor. De asemenea. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. Prezentare. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. căilor ferate. ficatului. Prezentare. anemii. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. infuzie. precum și la stimularea activităţii plămânilor. Denumiri populare: bumbac de câmp. furuncule). Substanţe active importante: calciu. limba mielului făcând din vin. ci și medicinală. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). Linariţa este o erbacee din flora spontană. apoi flavonoide. ale naturiștilor. prin terenuri înţelenite. alcaloizi. inișor. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. remineralizante. Se prepară suc. la marginea pășunilor și a pădurilor. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. sunt grupate sub formă de ciorchini. stare generală proastă. laxative. rășini. sodiu. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. potasiu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. fosfor.

alterne. ce privește frunzele de lumânărică. decorând pajiștile. În ceea. Fructele sunt niște capsule. decoct. fâneţele. culturile de cereale. Extern. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. lintea germinată. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. mai ales intelectual. zaharuri (în cantitate semnificativă). pline cu seminţe de culoare neagră.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. ulei volatil. Fructul este o capsulă ovoidă. bază a multor reţete foarte nutritive. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. sodiu (în cantitate însemnată). Substanţe active importante: hidraţi de carbon. de altfel. florile fiind mari. Aceste preparate facilitează expectoraţia. dr. a tusei convulsive. terenurile abandonate. și în industria farmaceutică. Întrebuinţări. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. dar sunt reînnoite mereu. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. . cataplasme. cu succes. macul cucului. în care se găsesc seminţele. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. În terapiile naturiste se utilizează. Frunzele sale sunt mari. folosite. lipean. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. loţiuni. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. Prezentare. tanin. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. Întrebuinţări. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). Denumiri populare: mac iepuresc. pârloagele. Ovidiu Bojor. B2 și C. coada lupului. Din lumânărică se prepară infuzie. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Potrivit farm. Verbascurn thapsiforme. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. mucilagii. amidon. celuloză. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. Substanţe active importante: alcaloizi. Tulpinile sunt păroase. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. Pentru uz medicinal. proteine în proporţie de 24%. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. săruri minerale. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. lintea este recomandată celor care se refac după boală. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Denumiri populare: coada boului. uneori și frunzele (pentru cataplasme). mucilagii. vitaminele A. ușor albicioase. Prezentare. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. de culoare galbenă. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. lanceolate. mangan. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. din acestea se prepară cataplasme emoliente. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. roz. astenicilor. Intern. B1. Aparţine familiei scrofulariaceelor. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. albă. Fiind un aliment energetic. Substanţe active importante: saponină. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. uneori chiar o singură zi. Florile au petalele foarte mari. violetă. celor care depun un efort mare. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides.

Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. principala componentă a opiului. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. angine pectorale și în gripă.5 metri înălţime. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. dizenteria și chiar holera. la reducerea stărilor de anxietate. La rândul său. Tot cu mac se tratează diareile puternice. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. roz. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. Morfina este. dar și din cojile uscate de mac de grădină. De fapt. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. zaharuri. un latex. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. laringită acută. având rol de calmare a durerilor. senzaţia de durere din sistemul nervos central. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. siropuri. din familiei papaveraceelor. morfină. latexul. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. considerat a avea calităţi de excepţie. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. procesul digestiv. pudră de opium. Prezentare. în farmacie. stomacaie. de pildă. așa cum s-a spus. readucând. practic. precum și ca plantă ornamentală. morfină. de asemenea. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Datorită numărului mare de substanţe toxice. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. Întrebuinţări. a spasmelor. Din opiu. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Substanţe active importante: papaverină. utilizat în bolile de piept. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. ca și macul de câmp. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. mac. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. narcotină. Macul contribuie. Fructul este o capsulă. Din acest motiv. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. De asemenea. Morfina anulează. dintre care cel mai important este morfina. violet. heroină. a stărilor de melancolie. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). deoarece pot apărea complicaţii grave. precum și ale vezicii. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. . tebaină. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. nechibzuit. în limite normale. codeină. tinctură de opium. mai ales sub formă de decoct. uneori fiind ramificată în partea superioară. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. uretrale. Codeina. la combaterea ipohondriei. colecistului și uterului. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. Valoare medicinală au seminţele de mac. roșu. Folosite fără măsură. Preparatele de mac de grădină. acidul acetic. se întrebuinţează împotriva tusei. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Denumiri populare: macul alb. mai ales. În mac se mai găsesc acidul lactic. frunzele și. laudanină. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. totodată. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. mai puţin cunoscute.

acesta semănând. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. hemoragii. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. care sunt consistente. Fructele crude sunt antiscorbutice. ceaiul iezuiţilor. consistente. Întrebuinţări. diuretice. pericarpul și pulpa fructului. săruri minerale. roză sau albă. acid galic. de asemenea. Are. Întrebuinţări. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. În mod obișnuit. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). inclusiv budinci și plăcinte. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Pentru uz medicinal. Prezentare. cu frunze ovale. cărnoase. cu sparanghelul și conopida. cu tot cu frunze. fructele crude. hemoroizi. Întrebuinţări. boli ale pielii . Denumiri populare: sfecla pentru frunze. Principalul preparat este infuzia. Aceleași cu ale portocalului. foarte multe săruri minerale (potasiu. originar din America de Sud. fosfor. dar și medicinală. Florile sale sunt albicioase. scoarţa. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. Valoare medicinală au și frunzele. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. yerba mate. vitamine. Preparatul principal este un . precum și vârfurile tinere. fraged. antiseptice. cicla. în multe privinţe. înalt de trei-patru metri. culoarea fiind gălbuie. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. laxative. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. calciu. calciu. fosfor. mâncăruri naturiste. În alimentaţie. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. Prezentare. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. cărnos. datorită bromului. florile. Spre deosebire de portocal. Mai nou. acizi și mai ales brom. sodiu. potasiu. decoct și suc. ondulate. cu peţiol puternic. celuloză. Face parte din familia anacardiaceelor. Substanţe active importante: acizi organici. var. glucide. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. dizenterie. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. Aparţine familiei chenopodiaceelor. suculent. fosfor. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. protide. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. aproape cărnoase. lipide. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. consistent. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. zaharuri. ceai brazilian. fiind. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. obţinută din frunze și scoarţă. mangoldul este o varietate de sfeclă. dar și în Vietnam. de la mandarin se recoltează frunzele. Substanţe active importante: vitamina C. Este plăcut la gust. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. Substanţe active importante: ulei volatil. Mandarinul este un arbust cu flori albe. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. taninuri. hemostatice. supe.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. substanţe proteice. seminţele. În fapt. Din acestea se prepară infuzie. Denumiri populare: ceai de Paraguay. prin urmare. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. Poate atinge înălţimea de șase metri. Malaiezia. mandarinul are și proprietăţi sedative. originar din China. un anafrodiziac ușor. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. paradontoză. Prezentare. glicozide. vitamina C. Laos.

diuretică. taninuri. enterocolitelor. Face parte din familia leguminoaselor. roz. și poate ajunge până la doi metri lungime. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). în dilatarea arterelor. de doi-trei metri. Multă vreme. originară din Asia Centrală. Acum. hidraţi de carbon. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. lemnoase și pline de ghimpi. răsură. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. cacadâr. ci și în furajarea animalelor. Ca vitalitate. palpitaţii. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. agitaţie. Prezentare. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Contribuie la tratarea avitaminozelor. Mazărea este. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Între timp. fier. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Crește intens. și mai ales C). Florile au culori diferite fiind. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. vasodilatatoare. lipide. mate devine toxic în doze mari. lucrurile s-au schimbat. de obicei galbene la maturitate. teobromină. Poate fi eficient în curele de slăbire. P. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. vanilină. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Întrebuinţări. precum și împotriva viermilor intestinali. însă. edemele. ce conţine seminţele. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. zaharuri. lecitină. acid citric. Mazărea este o erbacee anuală. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. pectine. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. obezitatea. când are condiţii. Măceșul crește de la câmpie până la munte. în locuri expuse soarelui. având. Denumiri populare: trandafir sălbatic. de obicei. o înălţime nu prea mare. În ceea ce privește caracterul său energizant. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Acest produs are acţiune tonică. a calculozei renale. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Întrebuinţări. totodată. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. este cultivată foarte mult. antihelmintică. în dureri de cap. Prezentare. vitamine. Este un arbust puternic împământat. în cazuri de anemii. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. . antiinflamatoare. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. în primul rând. B2. rareori roșii sau albe. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. Este utilizat. care se găsește în special în mazărea verde. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. dar foarte rezistent. potasiu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. acid malic. ca și în vechime. un aliment foarte hrănitor. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. fosfor. Substanţe active importante: vitamine (B1. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. e adevărat foarte nutritiv. microelemente. fiind ușor de recunoscut. dar poate provoca și insomnie. acizi. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. ulei gras volatil. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. lactonă. cafeină (2 – 4%). Întrebuinţări. rug sălbatic. zimţate. cu peţiol subţire. energetic și ușor digerabil. mai ales pentru ficat. combătând celulita. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina.

Frunzele. maghiranul face parte din familia labiatelor. De altfel. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. având culoarea verde. sporește aciditatea. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. Întrebuinţări. această tulpină se lemnifică. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. deal și zona subalpină. Din măghiran se face infuzie. Florile. calmează spasmele . în deranjamente intestinale. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. curăţate de seminţe și peri. Florile sunt mici și verzui. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Din punct de vedere medicinal. carminative. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Prezentare. preparând din el salate și suc. în gută. însă. se recomandă a fi utilizată. maioran. Are un rizom dezvoltat și ramificat. în avitaminoze. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). uneori roșii. mageran. acoperite cu perișori. de formă ovală. având. liliachii sau albastre. Prezentare. motiv. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. în reumatismul cronic degenerativ. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. depurativă. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. diminuează colicile stomacale. din acest. Are frunzele mici. Este utilizat și în hipocalcemie. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. ulei volatil. dar și plăcut la consum atunci când fructele. De asemenea. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. se amestecă cu miere. totuși. cu o dungă roșie. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. dimensiuni mai reduse. Prezentare. antiscorbutică. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. din acest motiv. Ca vermifug (antihelmintic). cu precauţie. Frunzele. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Întrebuinţări. Tulpina de măcriș este dreaptă. măcrișul este folosit și în bucătărie. au culoare albă sau roșie. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. foarte mici și ele. măcrișul are acţiune diuretică. De origine mediteraneană. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. înaltă de maximum 60 cm. măceșul se dovedește nu numai eficient. Aparţinând familiei oxalidaceelor. Plantă de cultură. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. antiseptice. Denumiri populare: mărgăran. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. deci și în ţara noastră.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. cu un gust acru pronunţat. importantă este partea aeriană a măghiranului. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Poate ajunge până la un metru înălţime. La maturitate. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. sedative. Întrebuinţări. laxativă. Florile sunt mici și albe. Denumiri populare: măcrișul caprei. Măcrișul crește prin fâneţele. Denumire populară: măcrișul mărunt. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. mădiran. Crud sau sub formă de infuzie. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

protide. Fructele sunt modeste. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). aspre pe partea inferioară. Boabele de mei au și valoare medicinală. Preparatele de mătăciune acţionează. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. în principal. Denumiri populare: afin roșu. Întrebuinţări. această plantă conţine. Denumiri populare: cireașa lupului. Panicum miliaceum. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Prezentare. Datorită valorii sale nutritive. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Utilizarea mătrăgunei. Prezentare. din care se fac mai multe preparate. Prezentare. boala lui Parkinson. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. rareori ovală și sunt mici. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. Ajunge până la 1. Substanţe active importante: atropină. perenă. vitamjna A. aminoacizi. precum și celor suferinzi de inimă. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. iar în interior sunt gălbui. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. tanin. Întrebuinţări. Are frunze liniare. Aparţine familiei solanaceelor. substanţe amare. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Preparatul principal este infuzia. în tufărișuri. Din frunze se prepară apa de melisă. Fructele. adică în condiţii de maximă securitate. în totalitatea ei. De fapt. având acţiune antispastică. potolind durerile abdominale. Mătrăguna este o erbacee puternică. doamnă mare. în cantitate mare. uneori roz-roșietică. roșcate. Contribuie. înflorite. Întrebuinţări. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. . de asemenea. Substanţe active importante: ulei volatil. Merișorul înflorește în mai și iunie. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. ulcerul gastric și duodenal. în luminișuri. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. antiasmatică. fiind verzi în permanenţă. late. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. astmul bronșic. în zone cu arbuști. Boabele au formă rotundă. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. beladonă. acid cafeic. sunt comestibile. Florile sale au culoare albă. mai ales vârfurile tinere. care sunt puternic toxici. Florile sunt brune. ci și în industria farmaceutică. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. acid salicilic. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. scopolamină. Face parte din familia rozaceelor. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. vasodilatantă.5 metri. niște bobiţe sferice.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. foarte otrăvitori. Merișorul crește în zona montană și este melifer. beladonină – care sunt niște alcaloizi. mucilagii. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. violete. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. sub formă de bacă de culoare roșie. De aceea. înaltă de 1. doamna codrului. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Letaria italica. smârdar.5 metri înălţime. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. lipide. Mult timp. alcaloizi. precum și în oftalmologie. negre.

Totodată. din care se prepară infuzie. precum și în industria cosmetică. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. tanin. Gudronul. vitamina C. în dizolvarea calculilor renali. Are frunze digitate. Substanţe active importante: saponine. săruri minerale. decoct. malic și benzoic. Prezentare. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. Totodată. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). ornamentală și medicinală. Familia de care aparţine – betulacee. și flori mici. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. seva. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. coaja și. De altfel. vin tonic și febrifug. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. Belarus și Finlanda. mugurii. sirop diuretic. betulalbina. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. sub formă de decoct. Compușii specifici sunt betulina. în eliminarea pietrelor de la rinichi. Ceva mai nou. . obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. Frunzele. a edemelor cardiace sau renale. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. violete. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Denumiri populare: scai de tufă mare. extract fluid. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. De asemenea. mixtură și un extract. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. se manifestă și ca un bun dezinfectant. foliolele fiind lanceolate. Întrebuinţări. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. cu valoare forestieră. mesteacănul formează păduri uriașe. este un remediu în bolile de piele. acid citric. Substanţe active importante: hidrochinonă. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. frunzele tinere. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. loţiuni și comprese. lucioase și subţiri. Coaja sa este albă. fiind un diuretic puternic. sunt romboidale sau triunghiulare. Întrebuinţări. acidul betulalbinic. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. cu miros plăcut. Denumiri populare: măstacăn. Se prepară infuzie. lemnul lui Avram. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). însă. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. ulei esenţial. a acidului uric și ureei. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. flavone. vitamina C. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. tinctură. Importanţă medicinală au.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. De asemenea. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. numai de către specialiști. mastacin. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. Prezentare. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. taninuri. în tratarea hipertensiunii arteriale. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. esenţe parfumate. În afecţiunile renale. În Rusia. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. cum ar fi guta și reumatismul. în cazul mesteacănului. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. mai ales. ducând la înnoirea organismului. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. a n efritei cronice și a gutei. care se recoltează primăvara. În România.

redându-i. fiind utilizat în tratarea astmului. hidraţi de carbon. amigdalină. în care se găsește sâmburele de migdal. chiar tuse convulsivă. cu succes. calciu. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. Prezentare. acid oleic. analgetic. fermenţi. bucuria de a trăi. ci și frunzele. vitamine (mai ales A și B). antidiareic.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. alantoină. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. Florile sunt roșii. Oltenia. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. Potrivit specialiștilor. însă. În general. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. au proprietăţi diuretice. febrifuge. din familia boranginaceelor. mielăreaua se folosește. pentru liniștirea călugărilor. Aparţine familiei rozaceelor. iar în ultima fază de dezvoltare. dar poate fi întâlnit și la noi. vitamina C. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. cât și în afecţiuni renale. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Preparatele din frunze. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Acest preparat are efect depurativ. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. simptoame. potasiu. în luminișuri. Este. acizi organici. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). vermifuge. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. Tulpina este dreaptă și suculentă. Din acest motiv. după polenizare. Bune pentru consum uman sunt. magneziu. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. emulșină. care nu pot fi consumate de oameni. inclusiv în plan psihic. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. emoliente. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. Substanţe active importante: acid salicic. pe fâneţe și pajiști. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. pe marginea drumurilor. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. reface echilibrele hormonale. Denumire populară: cuscrișor. migdalele dulci. Fructe foarte nutritive. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Fructul este o drupă. de aceea. cojile. fiind revigorant și remineralizant. în cosmetică și în farmacie. calmante. devin albastre. încât vechii evrei considerau acest arbore. Întrebuinţări. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Din acest motiv. ca pe un dar al lui Dumnezeu. saponine. Uneori. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. Amygdalus communis. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. plămânărică. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. Altfel. Migdalul este un arbore mediteranean. săruri minerale. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. în culturi din Dobrogea. Acţionează și asupra căilor respiratorii. din care se prepară infuzie și decoct. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. cu tot cu fructele sale. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. Banat. De exemplu. Mierea ursului este o erbacee perenă. Prezentare. florile. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. Aceste preparate. reumatism. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. cicatrizant. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. ulcer gastric și duodenal. a bronșitelor. . afecţiuni. de asemenea. Acesta este indicat și în anemii. Întrebuinţări.

iar florile. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. în inflamaţii interne. utilizat. soluţii uleioase. eucaliptol. migdala este tonică. rășină. Mirtul are frunze alungite. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. în bolile căilor respiratorii. după întâlnirea sa cu europenii. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. astringente. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. tinctură. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. cumarină. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. groase. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Întrebuinţări. Pentru a fi conservat. hemoroizi. fiind cultivat de foarte multă vreme. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. prin tradiţie. Mirtul este o plantă aromatică. utilizate în gută. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. Surprinzător. frumos mirositoare. parazitoze intestinale. de asemenea. Din . dar și în hemoragii interne. dar și ca laxativ. revitalizantă. formează niște panicule. printre care și mirtul. Substanţe active importante: manită. rezină. nici florile. Prezentare. remineralizantă. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. loţiuni și comprese. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. reumatism. așa cum și roșia a fost folosită. Prezentare. Unii herbaliști consideră însă că. saponozide. chiar și la copii. proprietăţi antiseptice. în migrene. Morcovul de grădină este o plantă bienală. au devenit deja obișnuinţă. afecţiuni dermatologice. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. cu o rădăcină foarte puternică. La începuturi. ca plantă ornamentală. Fructul de mirt este o nucă. fiind cunoscut sub numele de mannă. Frunzele mojdreanului sunt compuse. acid cafeic. și nici coaja. frasin negru. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. sunt grupate. Întrebuinţări. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. iar florile. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. încă din Antichitate. Se prepară – infuzie. Prezentare. hemostatice. Denumiri populare: frasin de munte. Substanţe active importante: mirtol. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. Valoare medicinală are sucul. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. albe și mirositoare. se usucă în condiţii naturale. Mirtul are. de culoare albă. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. ale căilor urinare și renale. frunzele uscate și rădăcina. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. pentru terapii medicinale. soluţii pe bază de alcool. cineol. Foarte hrănitoare. extracte. se pot utiliza toate părţile acestei plante. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. polizaharide. Face parte din familia umbeliferelor. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. Crește în sudul României. tanin. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. Florile sunt mici și au culoare albă. Frunzele sunt penat-sectate. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. cărnoase.

Moșmonul este un arbust originar din Persia. levuloză. Cât despre utilizările sale externe. ulcerele. Morcovul sălbatic sub formă crudă. cât și formarea ridurilor. antianemic. ușor de preparat. diuretic. Are acţiune și în reducerea glicemiei. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Morcovul este și un detoxifiant activ. Morcovul poate contribui. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. suculentă. analgezice. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. ajuns în Europa în mod . Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. pectine. ramificată și acoperită de perișori. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. eczemelor. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. B și C. preparatele din morcov fiind și bactericide. lesne și plăcut de consumat. vitamina C. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. pentru însănătoșirea ochiului. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. vermifuge. Întrebuinţări. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. De altfel. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. seminţele de morcov conţin ulei volatil. a ulceraţiilor. de culoare galbenă. litiaza renală. aici cunoscută sub numele de caroten). având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. hemoragiile gastro-intestinale. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. uleiuri volatile.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Mai rar folosite. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. Substanţe active importante: vitaminele A. bactericide. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Întrebuinţări. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. stimulatoare hepatice și renale. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. săruri minerale. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. precum și efectele pozitive în diabet. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Face parte din familia umbeliferelor. morcovul. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. depurativ și laxativ. de asemenea. Prezentare. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. în hepatite. totodată. Pentru terapii cu morcov. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. în mod semnificativ. mai ales dacă este consumat crud. rușinea fetei. artrita. în general. combătând gastritele. Prezentare. uneori florile și frunzele. vitamine din grupul B. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. în icter. Uneori. hemostatice. a hemoglobinei. degerăturilor. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. dextroză. de convalescenţă. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. de orice fel. Denumiri populare: morcovul câmpului. pectine. efecte vitaminizate și remineralizante. hidraţi de carbon. Are. de subalimentaţie. a petelor de pe piele. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Denumire populară: moșmoană. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. arsurilor. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor.

mușchiul are o culoare roșietică. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). Substanţe active importante: lichenina. antibiotice. Datorită fructelor sale. frunzele și seminţele. refăcându-se. uneori cu pete albicioase. Întrebuinţări. verde-brun. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. acid cetraric. Se prepară decoct și extract fluid. În mod curent. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. precum și de locul în care se dezvoltă planta. Murul aparţine familiei rozaceelor. Lobii sunt mari și au cili. subţire și spinoasă. Din mure se fac și siropuri. gastro-enterită). Prezentare. proteine. tanin. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). Uneori se prepară și infuzie. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. mucoasa intestinală. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. dar pentru terapii se prepară și macerate. mure. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. Aparţine familiei rozaceelor. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. acizi (malic. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. dar și mugurii. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Fructele se consumă ca atare. în boli de piept. oxalic). Denumiri populare: mușchiul de piatră. deranjamentele stomacale și intestinale majore. Prezentare. colită. moșmonul se și cultivă. cenușiu-brun. Moșmonul crește în flora spontană. pulberi. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. din care se face infuzie. Frunzele sunt palmat-compuse. succinic. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. Din acest motiv. legate de perioada din an în care se află. Se întâlnește în flora spontană. Este un arbust cu tulpină lungă. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. ci și utile în tratarea bolilor de piept. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. în gingivite. dinspre zona mediteraneană. Astfel. Substanţe active importante: vitamina C. salicilat de metil. Mușchiul de munte este considerat un aliment. dar și valorii medicinale. . mur sălbatic. Murul înflorește toată vara. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Aceste fructe sunt comestibile. În zona de prindere. Întrebuinţări. mușchiul poate fi brun. care sunt nu numai hrănitoare. de culoare neagră. în același timp. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. Denumiri populare: rug de mure.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. acizi. Substanţe active importante: vitaminele B și C. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Pe lângă aceste efecte. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). dar de cele mai multe ori târâtoare. pe stânci. zaharuri. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. tanin. pectine. ulei volatil. săruri minerale. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. în boli articulare (reumatisme). leucoree. celuloză. făcânduse gargară. agăţătoare. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. afecţiuni pulmonare. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. Întrebuinţări. infuzii. prin rariști și luminișuri de pădure. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. de culoare brun-roșcată. Florile sunt albe sau roz. de formă aproape sferică. Florile au o frumoasă culoare albă. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. mușchi creţ.

enterite. Ca plantă medicinală. laringitelor. dezinfectant și anestezic. Se prepară infuzie. dismenoreei. morună. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. inflamaţiilor hemoroidale. stărilor gripale. precum și ale ficatului. apar în lunile iunie și iulie. mușeţelul a devenit plantă de cultură. enterocolite). infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. răcelilor. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. specific. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. amigdalitelor. ci și în cosmetică. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. eczeme. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. Crește. afecţiuni cutanate. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. matricină. Substanţe active importante: ulei esenţial. acizi (printre care și acidul clorogenic). flavone. Chamaemelum nobile. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. în amigdalite. extracte. Fructul este o achenă. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Denumiri populare: romaniţoi. fiind. colină. analgezice. cu petale albe. a varicelor și hemoroizilor. antiinflamator. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. Denumiri populare: romaniţă. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. enterocolite. Totuși. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. balonărilor. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. colite. care se usucă. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. afte. azulenă. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. . stomatitelor. pruritului vulvar. uneori. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. romaniţă nobilă. azulene. fiind numit. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. ci „Bună ziua. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. antispastice. în gripă. colicilor. capitulele având până la trei centimetri în diametru. inflamaţiilor vaginale. răni vechi. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. farmaceutică. decoct. astmului bronșic la copii. camazulenă. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. substanţe amare. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. antiseptic. cataplasme. Aceste flori. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. mușeţel prost. sedative. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. conjunctivitei. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. dar cu precădere în gastrite. mușeţelul are șase calităţi principale. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. abceselor dentare. ulceraţii. Prezentare. antiparazitare. bacteriostatic. Face parte din familia compozitelor. carminative. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. cumarină. În combinaţie cu menta. bolilor de ficat. în mod obișnuit. de asemenea. Este antispastic. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. arsuri. sudorifice. Deși este realmente valoros. cicatrizante. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. În mod curent. rinichiului și bilei. emoliente. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. ajungând până la 50 cm înălţime. Mușeţelul este o plantă anuală. Întrebuinţări.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. regenerând-o și tonifiind-o. dermatozelor inflamatorii. care asigură sănătate și curăţenie pielii. Întrebuinţări. hemoroizi. Prezentare. pentru uz intern. Totodată. romaniţă mare. de rinichi. antimicrobiene.

Bryonia dioica. cicatrizante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. printre altele. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. sunt brun-roșietice sau cafenii. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Frunzele sunt palmat-lobate. Aplicată pe piele. Muștarul alb are tulpinile ramificate. Denumiri populare: hardal. Întrebuinţări. foarte vitală. Astfel. blocate sau cu funcţionare lentă. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Denumiri populare: muștar de grădină. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. mirozina.5 metri. cel mult două. după care. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. gripele. mascule și femele. Acţionează. mutătoare cu poame negre. Florile sunt galbene. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. în lungime de trei-patru metri. muștar de câmp. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. rapiţă de grădină. În aplicaţii medicinale. și în aplicaţii medicinale. Tulpinile. Prezentare. rapiţă albă. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Mutătoarea este o plantă perenă. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Prezentare. Pentru a putea fi înghiţite. numai în caz de nevoie. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). determinând aducerea. Are și calităţi calmante. iar seminţele. cu succes. se înghit seminţe întregi. mirozinatul de potasiu. Florile de mutătoare. rotunde. inflamaţiile articulare. din familia cruciferelor. pe o durată de 7 – 8 zile. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. bronșitele. înainte sau după perioada . Substanţe active importante. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. Muștarul negru este o plantă anuală. în funcţie de necesităţi. a unui aflux de sânge. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. cura se reia. Prezentare. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Muștarul alb conţine. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Face parte din familia cucurbitaceelor. Substanţe active importante: sinigrină. a reumatismului. antimicrobiene. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Se cultivă. sunt dispuse în formă de ciorchine. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. mirozinat de potasiu. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. se ajunge până la o lingură pe seară. la locul afectat. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. de asemenea. florile sale fiind galbene. Se întâlnește în culturi. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. care pot fi băi locale sau generale. câteva substanţe specifice: sinalbina. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. înainte de culcare. Rădăcina este pivotantă. mirozină. agăţătoare. se ameliorează sau se tratează răcelile. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. Apoi. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. muștar sălbatic.

tincturi. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. Mai nou. Mutătoarea este o plantă toxică. în păduri. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. tuse convulsivă. Aparţine familiei solanaceelor. tanin. rășini. gutei. apoi o enzimă. cum ar fi brionina. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. reumatismelor. în general. în general în locuri umbroase și umede. Prezentare. dispepsii. prea periculos pentru a folosi această plantă. acţionând în manieră radicală. Denumire populară: mătrăgună mică. rădăcinile și chiar frunzele. Și tulpina și frunzele sunt păroase. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. uneori. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. vărsături). preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. sub supravegherea specialistului. mixturi. cunoscută și sub numele de untul pământului. răceli. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. mai ales. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. Mutătoarea este întrebuinţată. compuși minerali. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. Mutulica este o plantă toxică. bogat în alcaloizi. Întrebuinţări. pe locurile unde au fost păduri. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. Pentru uz intern. rezine. extracte. ulcerelor cutanate. cataplasme. Tulpina de mutulică este dreaptă. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. parazitoze intestinale. Nalba mare înflorește . În orice caz. Se găsește în flora spontană. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. Aceste flori apar primăvara. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. contuziilor. gros și consistent și. în terapiile interne. ramificându-se în partea superioară. Mutulica este o erbacee de talie medie. Face parte din familia malvaceelor. în tratamente homeopatice.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. putându-se ajunge la stări grave. Substanţe active importante: atropină. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. din care se prepară decoct. Întrebuinţări. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. scopolamină. în tufărișuri. Substanţe active importante: substanţe specifice. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. brionidina. pneumonie. coma și chiar moartea. Rădăcina este rotundă și cenușie. producând disfuncţii. În aplicaţii externe. în lunile aprilie și mai. cum ar fi paraliziile. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona).5 metri. violacee sau roșcată. dacă în medicina tradiţională e. pulbere. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). Prezentare. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. nalbă bună. în ulcere ale pielii. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. congestii. fiind mult prea toxică. erbacee. dizenterie. Planta crește în flora spontană. Nalba mare este o plantă perenă. Din acest motiv. produse farmaceutice. cefaleelor. Denumiri populare: rujă. în varice ulcerate. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. Frunzele au formă oval-alungită.

pigmenţi antocianici. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Substanţe active importante. sau al unor infecţii la nivelul pielii. dar se și macerează. recondiţionarea tenului uscat). în afecţiuni ale rinichilor. antiinflamatoare. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . În cazul unor afecţiuni dermatologice. Denumire populară: nalba de grădină. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. acizi uronici. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. de la roșu purpuriu la negru-violet. pectine. PP. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. iar florile au culoare galbenă. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. Din rădăcină se fac infuzii. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Este un aliment dietetic recunoscut. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. laxative. betaină. Denumire populară: curechi chinezesc. Napul este o plantă erbacee bienală. Întrebuinţări. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. alb-roză. Ea conţine. aparţinând de familia cruciferelor. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. glucide. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. totodată. Aparţine familiei malvaceelor. frunzele și seminţele. mai ales. cinci luni pe an. Brassica campestris. dar și florile și frunzele. valoroase fiind. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. la maturitate. Au. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. a durerilor de piept. păroasă. de obicei. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. flavonoide. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. celuloză. neramificată. B2. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. digestia celorlalte alimente. mucilagii. mucilagii. dar se prepară și cataplasme. Napul este digerat foarte bine. lanceolate. de mari dimensiuni. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. săruri minerale. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. favorizând. Seminţele conţin un ulei comestibil. Tulpina ajunge. netedă. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. Nalba neagră este o plantă ornamentală. lipide. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. diuretice. tocmai din acest motiv. de asemenea. proteine. Întrebuinţări. uneori albă. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. Întrebuinţări. Din acest motiv. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. B1. Frunzele și florile conţin taninuri. Substanţe active importante: vitaminele C. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. coloranţii săi neavând efecte toxice. până la înălţimea de trei metri. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. Din rădăcina de nap se extrage un suc. sărăturoase. Prezentare. zaharuri. iar din flori și frunze se fac cataplasme. de asemenea. taninuri. printre altele: asparagină. napobrassica. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Extern se folosește ca emolient (refacerea. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. nigra. de formă aproape sferică. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. Substanţe active importante: mirtilină. fiind dreaptă. de asemenea. infuzie. var. în primul rând. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Florile sunt. Frunzele sunt ascuţite. determină expectoraţia. din iunie și până în octombrie. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. decoct. Prezentare. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). pe marginea apelor curgătoare.

Năpraznicul este revitalizant. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. remineralizant. boabele de năut provoacă diureză. Consumate. oxid de fier. Datorită acestor calităţi. acestea conţinând una sau două seminţe. Florile năutului au culoare liliachie. crudă. Un pahar de suc de năsturel. Florile sunt de culoare roz-roșietică. Năutul face parte din familia leguminoaselor. fiind. Substanţe active importante: săruri minerale. C. antitoxic. PP). Prezentare. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. când planta este fragedă în întregul ei. din care se face ceai. fortifiantă. Denumire populară: cardamă. are și proprietăţi anticancerigene. vitaminele B și C. săruri minerale. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Tulpina este dreaptă și păroasă. și a altor tipuri de cancer. rareori albă. săruri minerale. curăţându-l de toxine și. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. în astenii. un bun antiseptic al căilor urinare. Năsturelul crește în apele curgătoare. de epuizare. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. . amidon. Întrebuinţări. degerături). Potrivit unor specialiști. arsenic. anemii.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Are asupra organismului acţiune tonică. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. în cure de primăvară. vermifuge. Contribuie la reechilibrarea organismului. Întrebuinţări. până la 60 cm înălţime. Prezentare. arsuri. precum și în cazul răcelilor. Năsturelul este un diuretic foarte activ. În mod curent. din care se prepară un suc sau se face salată. Planta are un miros specific. este indicat în astenii. Datorită importanţei sale. Are virtuţi energizante. Fructele au formă de păstăi. depurativă. lipide. în perioada de maximă vegetaţie. ci și medicinală. Frunzele sunt alterne. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. în nevralgii. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. printre care cea de iod. se pare. B2. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. tanin (în cantitate mare). plus una terminală. Originară din Asia. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. de aceea. amestecat cu miere. ramificată. Datorită calităţilor sale regeneratoare. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Substanţe active importante: vitamina C. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. antiinflamator. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. În mod obișnuit. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. zaharuri. Tulpina năutului poate ajunge. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. totodată. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Prezentare. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. stomahice. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale.

Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. prin urmare. fiind ramificată. Aparţine de familia ranunculaceelor. Negrilica este o erbacee anuală. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. ulei volatil. Florile acestei plante sunt albe. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. vârfurile tinere cu tot cu flori. tanin. Se utilizează. poţiune. în pădurile de foioase. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. Frunzele sunt penat-compuse. Prezentare. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. uneori se recoltează și părţile aeriene. prin semănături. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. roz sau albă. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. mult mai dezvoltate. mai ales în cele cu caracter spasmodic. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. au formă penat-crestată. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). cataplasme. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. care se prelucrează. flavone. Nucul este un arbore cultivat. decoct. de culoare violet-albăstruie. de fapt. tanin. și frunzele fragede sau cojile de nucă. . au valoare medicinală. și ritmul inimii. reducând. licoctonină). Aparţine familiei ranunculaceelor. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. de dimensiuni mici spre medii. plină cu seminţe negre. vitamina C. însă. delfinină. delzonină. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). chimen negru. bine conturate. Prezentare. dar poate fi întâlnit și în amestec. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. se recoltează. Aceste flori. coji și mâţișori: taninuri. Totuși. cunoscută ca plantă decorativă. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). Frunzele nucului. Substanţe active importante conţinute de frunze. substanţe amare. Tot în scopuri medicinale. proaspete. care este. Întrebuinţări. apar pe tot parcursul verii. melantină. Potrivit tradiţiei. fiind folosită doar în alimentaţie. vin tonic. Fructul este o capsulă. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Florile. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. un ulei eteric. iar frunzele. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. acizi. Întrebuinţări. Prezentare. Perioada de înflorire durează din mai până în august. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. Nucul înflorește în luna mai. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. fiind aromate și având și un gust iute. mai ales în locuri însorite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. Întrebuinţări. Negrilica crește atât în flora spontană. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Denumiri populare: cernușcă. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. prin urmare. Tulpina este acoperită cu perișori. saponozidă. cât și în culturi. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Totuși. Scoarţa nucului este netedă. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Denumire populară: iarbă de făcut copii. Aparţine familiei juglandaceelor. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Nucul este un arbore impunător. uneori verzi spre albăstrui. în terapii medicinale.

Preparatele care se obţin sunt: infuzie. antiinflamatoare. fiind antidiareic. Nufărul alb are importanţă economică. această plantă fiind folosită. unde plutesc. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. Compusul specific este nufarina. Din acest motiv. Prezentare. Substanţe active importante: amidon. Aparţine familiei nimfaceelor. ulceraţii. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. antimicrobiene și cicatrizante. nufarină. fiind utilizată în insomnii. Florile sunt mari. Aparţine familiei nimfaceelor. De asemenea. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . de asemenea. Contribuie. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. afecţiuni oculare. galbene și apar în perioada verii. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. din iunie și până în august. cercetările au dovedit că acestea sunt. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. de către comercianţii necinstiţi. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Întrebuinţări. Făina de rizom este folosită. la nevoie. rahitism. diabet zaharat. Utilizări medicinale au rizomii. povești. în vechime. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. tanin. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. Prezentare. diaree. tenuri grase. Se remarcă prin efectele sale astringente. săruri minerale. Când timpul este frumos. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. Substanţe active importante. Are un rizom gros. ca plantă decorativă. De pildă. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. De altfel. dar și medicinală. scrofuloză. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. ca talisman în călătoriile lungi. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. pur și simplu. folosiţi sub formă de cataplasme. Aceste preparate sunt.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). extract apos. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. la tratarea unor boli de piele. perenă. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. dar și florile – din care se face infuzie. plasat în mâlul de pe fundul apei. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). adesea fiind vândut. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. care se pune la uscat și din care. anxietate. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Nufărul alb poate fi și cultivat. dar și în alte ape stătătoare. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. leucoree. sub formă de cataplasme. se face o infuzie. având utilizări în industria pielăriei. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. rizomul se usucă și se macină. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). acizi. Prin urmare. din frunze de nuc. b) aplicaţii externe – furunculoză. sau chiar elimină. prin macerare și în amestec cu vin roșu. de asemenea. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. drept rădăcină a acestei plante. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. eczeme. eficientă în vindecarea rănilor. enterite acute. extract fluid. Întrebuinţări. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Nufărul alb este o plantă acvatică.

întreg organismul. De asemenea. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. acorelină. amidon în cantitate mare. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. glucozidă amară. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. lipsă de poftă de mâncare. consistent. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. De exemplu. Întrebuinţări. în mlaștini. perenă. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. Frunzele sunt foarte alungite. dar și în Arabia. balonări abdominale. având și proprietăţi calmante și relaxante. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. a apei de gură. ape curgătoare. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. pentru a căpăta. lichior medicinal. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. Substanţe active importante: ulei volatil. Prezentare. Dezvoltă un rizom spongios și. Această plantă erbacee. dar și în cea alimentară. precum și în Grecia și Roma antică. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. călin. de altfel. florile fiind mai ales albastre. chiar liniare. analgezic. iar florile au o culoare galben-verzuie. vitamina C. la parfumuri. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. fiind adusă în Europa în 1574. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. tonifiind și revigorând. pulbere. de culoare albă sau roz în interior.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. fiind utilizat nu numai în India. pe lângă lacuri. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. cu un miros specific foarte puternic. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. dextrină. uneori roz sau albe. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. De exemplu. Se întâlnește și sub formă cultivată. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Are frunze păroase. calmuz. ca plantă ornamentală. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. Denumiri populare: spetează pestriţă.5 metri înălţime. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. provine din India. stomahic. prin mlaștini. în diverse afecţiuni epidemice. după îmbăiere. fiind un preparat antispastic. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. ochii păsăruicii. Tulpina poate ajunge până la 1. Întrebuinţări. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. calamină. tinctură. totuși. au și proprietăţi medicinale. datorită proprietăţilor ei antiseptice. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. dar și în alimentaţie. decoct. pe lângă faptul că sunt foarte bune. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. Obligeana este o plantă de cultură. . scrofuloza infantilă. carminativ. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Înflorește din mai și până în iulie. Din acest motiv. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. spetează tărcată. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. Prezentare. Denumire populară: miozotis. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. în forme eliptice sau lanceolate.

reumatismul. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. bogat în substanţe nutritive. culoarea acestora fiind roz sau albă. preparându-se tinctură. în mod obișnuit. doi alcaloizi (colina și valeriana). Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. sedative ale omagului. Aparţine familiei ranunculaceelor. bronhice. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. Ceaiul de obligeană se folosește.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. tulpina ramificată. întregul organism. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. în stări de agitaţie. precum și transpiraţii intense. diminuând aceste secreţii. În condiţii de utilizare nesupravegheată. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. acid galacturonic. Își are originea în perimetrul Mediteranei. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. cu o înălţime maximă de 30 cm. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. pilule. Întrebuinţări. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Întrebuinţări. Substanţe active importante: xiloză. macerat. afecţiunile ochilor cauzate de frig. Prezentare. fiind crestate și ascuţite. galactoză. anginele. ulei volatil. eficient și repede. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. au valoare medicinală însemnată. fiind iubitoare de munte. iarba pisicii. analgezice. Planta se poate găsi în flora spontană. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. arabinoză. în insomnii. florile fiind albastre. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. galbene sau violacee. formiat de bornil. precum și dereglări fiziologice și de comportament. dar și ca antispasmodic. dar și de umezeală. Sub formă de cataplasme. Rădăcinile. din acest motiv. din omag se utilizează rizomii și frunzele. determinând secreţii mărite de salivă. inflamaţiile congestive acute. extract și un sirop contra tusei. Denumiri populare: valeriană. grupate în inflorescenţe. pot înlocui tratamentele cu in. și în special rizomii de odolean. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. Întrebuinţări. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. extract moale. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. al inimii. Rădăcina este fusiformă. Importante sunt și efectele descongestionante. Este o plantă cu un rizom mare. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Substanţe active importante: valerianat de bornil. acizi izovalerianici. dar este și cultivată. prin tradiţie. Are flori mici. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. de bilă. guta. Face parte din familia plantaginaceelor. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Crește și în flora spontană. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. sciatica. dar. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. intestinale. Omagul este o plantă foarte toxică. În scopuri medicinale. valerianat de metil. glucozide. Frunzele au între cinci și șapte limburi. În zona României apare doar sub formă cultivată. renale. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. gușa porumbelului. Frunzele sunt liniare. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. pulbere de rădăcină. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. nevralgiile. laringitele. Prezentare. preparatele de odolean pot crea dependenţă. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi.

rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. tanin. fără perișori. ceva mai mic însă decât spicul grâului. Întrebuinţări. Din aceste motiv. cu muchii. consumat și de oameni. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. protide. Fiind un aliment foarte hrănitor. această tulpină se ramifică. orez fiert. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. caroten. se va face numai sub îndrumarea medicului. erbacee. în prezent crescând în flora spontană. Fructul de orez este o cariopsă. la rându-i.5 metri înălţime. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. favorizează creșterea. La o anumită înălţime de la sol. Aparţine de familia gramineelor. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. a surogatului de cafea. redându-i echilibrul. aparţinătoare de familia leguminoaselor. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. noduroasă – mai ales spre bază. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Din punct de vedere medicinal. de la câmpie și până la munte. cu peri pe ele. B6. fiind în formă de ciorchine. Substanţe active importante: vitamine (B1. Este originară din Orient. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. Întrebuinţări. fiind melifere. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. A. Din acest motiv. liniare. adică maximum 1. glucide. Tot din orz se prepară și malţul. Prezentare. combat asteniile. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. putând duce foarte repede la moarte. În medicina chinezească. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. După cum se știe. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Deshidrataţi. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. tuberculii și chiar rădăcinile. cilindrică. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Frunzele orezului sunt lungi. Florile apar în iulie și august. Are frunze aspre. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Florile au o culoare roșu intens. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Oreșniţa este o plantă perenă. orz de toamnă. a alcoolului. însă. Omagul atacă sistemul nervos central. orezul potenţează activitatea rinichiului. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. Astfel. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. orice manipulare sau utilizare de omag. În mod obișnuit. mare iubitoare de umezeală. . sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. orezul este eficient.30 metri. Prezentare. Substanţe active importante: mucilagii. precum și în unele afecţiuni dermatologice. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. orzul este folosit la fabricarea berii. Din rizom. Tulpina plantei de orez este dreaptă. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Prezentare. De asemenea. îngroșări tuberculiforme. prin tradiţie. B2. Arpacașul este un produs obţinut și din orz.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. decoct cu tot cu orez. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. 12 săruri minerale. PP). orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. mucilagii de orez. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. Tulpina. Orzul este o plantă anuală. lipide. Denumiri populare: orz de primăvară. de extracte sau preparate de omag. Orezul este o graminee anuală.

florile și codiţele frunzelor. Florile. vitaminele A. protide. Malţul conţine enzime și vitamine. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. Crește pe taluzul drumurilor. maitină. Datorită acestor calităţi. bătrânilor. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. glucozide. din . cardiac). boabele de ovăz. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. cu efect în tratamentul calculilor biliari. Prezentare. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. malţ. în reumatism. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. gută. Preparatele din orz sunt laxative. acid citric. în cistite și calculoză renală. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. de culoare trandafirie. săruri minerale. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Acest ceai este și un bun expectorant. totodată. Prezentare. chiar diabet. zob. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. Tulpina este dreaptă. În mod obișnuit. amigdalitelor. B și C. tonice (hepatic. făină. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. Întrebuinţări. ramificată. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Din orz se fac și fulgi. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. onocerina. Se mai pot prepara: un extract apos. Întrebuinţări. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. reumatismul. în enterite. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. este recomandat copiilor. Din rădăcinile. lipide. care au un aspect păios. dar mai ales rădăcinile. în mod frecvent. a inflamaţiilor gâtului. nervos. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. ulei gras. înaltă uneori peste 1. sălăștioară. foarte nutritive. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. amidon. omonina. icterul. prin locuri virane. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. astenii nervoase. Denumiri populare: ovăz alb. precum și în tratarea abceselor.50 metri. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. în edeme renale.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. Potrivit medicinii populare. Pentru preparate medicinale se folosesc. terciuri. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. acţionând. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. netedă. o băutură diuretică și sedativă. în afecţiuni ale splinei. vasoconstrictoare și. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. de ţap. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Pentru uz medicinal. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. celuloză. Denumiri populare: cașul iepurelui. și ca un antiseptic al căilor urinare. Osul-iepurelui are un miros greu. stări febrile. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. cât și extern. o poţiune diuretică. totodată. diarei. de aceea. cașete. Aparţine familiei papilionaceelor. Și nu degeaba. apar în vârful ramurilor. aftelor bucale. răcoritoare. pe terenuri accidentate și uscate. Frunzele sunt trifoliene. administrându-se atât intern. Din punct de vedere medicinal. la prepararea unor medicamente. scorbut. Se prepară decoct. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. remineralizante. și nu întâmplător. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. digestive. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. tanin. lingoare. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii.

astm). . ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. D. astenii. fără nici o restricţie. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. hepatice. Lesne de consumat. Se mai numește și arborele de pepene. cum ar fi cele renale. are darul să alunge insomnia. fructele. făină. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. De altfel. fiind. PP. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. împletiturile din paie de ovăz. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. punând convalescenţii pe picioare. amidon. ușor digerabili. chiar în boli grele. cunoscut sub numele de papaină. pernele cu pleavă și paie de ovăz. coaja. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Fructele. protide. un grup de șapte substanţe minerale. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. grișul și arpacașul. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. glucide. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. în zona în care arborele începe să se ramifice. Din acest motiv. A. saponine. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. Aparţine familiei caricaceelor. rădăcina. Există reţete celebre pe bază de ovăz. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. cresc în partea superioară a tulpinii. hernia de disc. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. chinuitoare. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. ulei. carotan. enzime. de mari dimensiuni. fulgii de ovăz. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Întrebuinţări. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. Practica a demonstrat că o saltea. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. B2. Este și cazul mâncării numite porridge. în gastrite și gastroenterite. în anemii. săruri de calciu. Cu acești fulgi. respiratorii (bronșite. tinctură și. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. cum ar fi. totodată. vitaminele B1. lecitină. de pildă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Prezentare. întreţine și tonifică pielea. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. un bun pansament pentru stomac. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. macerat. digestive. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. cu bune rezultate. hipertensiune. însă. firește. Datorită compoziţiei sale excepţionale. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. ovăzul hrănește. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. frunzele. lipsă de poftă de mâncare. umplută cu paie și pleavă de ovăz. Deocamdată. fosfor. pancreasului. Valoare medicinală au și seminţele. Întrebuinţări. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele.

Fructele de patison.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. calciu. chifteluţe. cu înălţimea de până la opt metri. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. Valoare medicinală are fructul. ciorbe. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. la începuturi. mai ales pentru ornament. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. Păducelul este un arbust rămuros. Din păducel se fac infuzie și tinctură. vârfurile cu frunze și flori. dimensiunile variind între trei și 12 cm. păpălungă. adică pe la marginea pădurilor. în cantitate redusă. Crataegus oxyacantha. mălai moale. cât și la nivel periferic. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. coaja ramurilor tinere. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Acidul triterpenic din păducel este benefic. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. ulei volatil. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. însă. de culoare albă sau gălbuie. dar și mixturi. leonurină. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Legumă mai puţin cunoscută. Întrebuinţări. acid triterpenic. celuloză. Substanţe active importante: proteine. rezultând un ceai medicinal valoros. Cercetările sunt. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. gușa găinii. au chiar înfăţișare de arbori. Prezentare. potasiu. trimetilamină. Întrebuinţări. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Păpădia este o erbacee perenă. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. vin medicinal. patissoniana. în schimb. Se spune despre patison că are. floarea turcului. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. pe câmpuri. Înflorește primăvara. cafeic). însă. au un parfum dulce. în aprilie-mai. Unele specii. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. Totodată. glucozide. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Prezentare. Florile. gustul fiind. Rizomul păpădiei este vertical. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. mărăcine alb. aparţinând familiei rozaceelor. zinc. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. sunt un fel de mini-discuri. supe. deocamdată. amidon. formează la bază o rozetă de frunze. Crataegus laevigata. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. în suferinţele cardiovasculare. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. . care este foarte scurtă. ghimpos. în primul rând. cu frunze mici și flori albe. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Denumiri populare: lăptucă. Denumiri populare: gherghinar. vitamina C. în perdele vegetale de protecţie. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. steroli. pe dealuri. În mod obișnuit. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. combate obezitatea. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. ci și de seminţe. colină. printre care se numără cele de salate. var. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. extract fluid. În mod frecvent. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. săruri minerale și celuloză. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. mărăcine. Fructul de patison conţine oligoelemente. tahicardiei. fiind asemănător cu dovlecelul. păducelul regularizează circulaţia sângelui. fructele și. De asemenea. acizi (clorogenic. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. magneziu. toate fiind bine suportate de organism. atât în plan central. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Fructele au culoarea roșie. uneori. aproximativ același. glucidele fiind. Tulpina. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. Prezentare. pe terenuri frământate.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Frunzele sunt penat-sectate. Reglează activitatea ficatului. cu muchii. Pătrunjelul are efecte hipotensive. antibacterian. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. gută. dar nu de neglijat. săruri minerale. dar uneori este cultivată. colesterolul. brumată. pătrunjelul. reumatism. iarba fecioarelor. în locuri cu vegetaţie bogată. calciu. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. Valoare medicinală au fructul și frunzele. Întrebuinţări. fosfor. fiind un detoxifiant activ. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. diabetul. cupru. recomandate în dislipidemii. Fructele se gătesc. lipide. B. Are o rădăcina pivotantă. Frunzele sunt mari și cărnoase. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. mai ales pentru florile ei. culoarea lor fiind alb-verzuie. acizi. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. anxietate. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. în tufărișuri. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). sulf. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. ca și pentru alimentaţie. fibroasă. peţiolate. antiinflamator. peliniţă. glucide. Se folosește. precum și în germenii de cartofi. protide. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. în terapii împotriva furunculozei. revigorante. fiind. un depurativ eficient și la îndemână. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. se recoltează frunzele și rădăcina. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. umede. mangan. Polygonatum multiflorum. Prezentare. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. vitaminele C. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. Pătrunjelul. de asemenea. iar florile au culoare violet. iar din frunze se prepară cataplasme. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. a panariţiului. fier. inclusiv cea digestivă. aparţine familiei umbeliferelor. Substanţe active importante: vitaminele A. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. iod. . celulita. infecţii. Denumiri populare: pelinaș. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. în boli ale articulaţiilor. Întrebuinţări. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Inflorescenţa este o umbelă. fiind un stimulent al multor funcţii importante. purgativ. Înflorește în lunile mai și iunie. Este indicat în astenie. ulei esenţial. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. uneori îngroșată. Substanţe active importante: glucozide. Vânăta revigorează organismul. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. tulburări de nutriţie. Florile au aspect de tub. putând fi apoi îndepărtate fără durere. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. o plantă bienală aromatică. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. ulei volatil. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. asemenea mărarului. B2. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. consistentă. reduse. lungă până la 30 cm. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Pentru uz medicinal.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Fiind revulsiv. Plantă cultivată. excitante. în păduri. B1.20 metri înălţime. Întrebuinţări. e adevărat. cărnoase și onctuoase. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. se poate sălbătici. Se folosesc și seminţele. sodiu. Prezentare. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. A. cunoscută sub numele de vânătă. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). prin urmare.

această plantă având și calităţi depurative. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. lipide. valoare medicinală au fructul și seminţele. este cunoscut ca diuretic. de uz intern. oxiurază. Datorită compoziţiei sale ușoare. cenuși. cum ar fi cele de gută. Prezentare. cașete. Preparatele de pelin sunt. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. ulei de pelin. fiind o erbacee anuală. preparate pe bază de pelin. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. flavone. Pepenele galben este un nutrient de sezon. Își are originea în Africa de Sud. Prezentare. este un bun agent revitalizant. cu flori pe ele. B2 și C. dar și extractele de seminţe. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. gastric și intestinal. Valoare medicinală au fructele și seminţele. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. în seminţe – saponine. reumatism. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. proprietăţi medicinale. Denumire populară: zemos. dar mai ales părţile tinere. proaspete fiind. B1. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. Un miros și mai puternic au frunzele care. Pulpa fructului. săruri minerale. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. zaharuri. laxativ și tonic al sistemului nervos. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. săruri minerale. anemie. răni cu dificultăţi de vindecare. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Pentru ceaiuri se folosesc. În mod curent. adesea. anorexie. Substanţe active importante: vitaminele A. în general. cu adevărat. Fructul. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. spălături. harbuz. B. Întrebuinţări. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. gastrite hipoacide. în starea generală a organismului. bilă leneșă. este deosebit de plăcut la consum. lichior de pelin. hemoroizi. constipaţii. a căilor renale și urinare. și au peri mici. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. acoperită cu peri. răni ulcerând. tinctură. vin. palmate. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. pepenele galben are o tulpină târâtoare. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Substanţe active importante: în pulpă – protide. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. oligoelemente. Poate ajunge la peste un metru înălţime. Întrebuinţări. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. ulei volatil. Frunzele au formă palmată. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. sirop. În privinţa utilizării curelor de pelin. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. pulbere. În cazul pepenelui galben. C. oarecum asemănător cu al dovleacului. celuloză. protide. răni rebele). deși valoarea sa nutritivă nu este mare. sunt puternic crestate. băi în cazul unor plăgi. uneori albicios. tanin. frunzele. cantalup. De asemenea. rășini. pecingini. Întrebuinţări. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Frunzele. cu origine exotică. în nici o împrejurare. Mai nou. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. Substanţe active importante: absintonă. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. Denumiri populare: lubeniţă. acizi organici. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. arsuri. vitaminele A. bostan galben. ceai. specific. a rinichiului și ficatului. Întreaga plantă are un miros puternic.

Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. o curăţire a organismului. dar ceva mai mari. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. familiei pinaceelor (abietaceelor). Întrebuinţări. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Numele îi vine însă de la Persia. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. Totodată. micuţe. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. dar și fructul și sâmburii. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. cel mai utilizat preparat este infuzia. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. decoct. Este un arbore de mici dimensiuni. decât cele de prun. printr-o cură susţinută. Sâmburii de piersică. Întrebuinţări. ulei volatil. Are un riz om scurt.20 metri. Decoctul de frunze este purgativ. în primul rând. laxative. enzime. Este un diuretic rapid. Prezentare. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Piciorul lupului este o plantă perenă. în afecţiuni ale articulaţiilor. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. amigdalină. dar au. de circa șapte centimetri lungime. depurative. unele asemănări. au culoare cafenie. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. din punct de vedere terapeutic. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. acizi organici. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. a vezicii urinare. Sunt hrănitoare. Frunzele au formă de ace. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. Are o frumoasă coroană piramidală. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. decoct. rămân încă puţin cercetaţi. Florile. florile și frunzele. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. în blocaje stomacale și intestinale. sirop. efecte având și în caz de tuse. Frunzele piersicului au formă eliptică. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. asigurând. Prezentare. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. vitamine. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. fiind reprezentativ pentru această familie. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Pinus sylvestris. extract. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. Aparţine. Sub formă de cataplasme. al anemicilor. În aplicaţii medicinale. diuretice. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. curăţindu-l și aducându-l. Conurile. au o culoare roșu-carmin. În general. Aparţine familiei rozaceelor. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. cu sâmburii de migdale. al contuziilor și arsurilor. Prezentare. totodată. se pare. pe marginea apelor. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. bine dezvoltată. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. ce poate atinge 1. Prunus persica. în mlaștini. în tufărișuri și păduri tinere. cataplasme. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. la o activitate normală. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Piersicul este originar din China. totuși. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. hidraţi de carbon. din care se prepară infuzie. firește. Valoare medicinală au. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. Se prepară infuzie. al convalescenţilor. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. frunze și sâmburi – ulei volatil. Acele de pin conţin pinosolvină. florile fiind albe cu puncte roșii. Întrebuinţări. în flori.

Crește în flora spontană. fiind întâlnit. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). de culoare neagră la maturitate. hipertensiune arterială. antiseptic. relaxant. Este o specie iubitoare de umezeală. asemenea rugilor de mure. Piperul de baltă este o erbacee anuală. gripă. originară din Croaţia. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. ca plantă medicinală. ulei volatil. Spre toamnă. piperul este. circulaţie periferică redusă. având efecte medicinale indiscutabile. ușor cărnoase. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. Ceva mai greu de produs este piperul alb. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Atunci când este în plină vegetaţie. Se întrebuinţează. de unde și numele de piper. Este folosit. o liană perenă. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. fiind albe la exterior și galbene la interior. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. dispuse în ciorchine. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Piretrul. în culturi. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. de asemenea. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. febră. august. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. Florile sunt mici și albe. septembrie. Tulpina. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Pyrethrum cinerariaefolium. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Frunzele sunt ascuţite. este o plantă perenă din familia compozitelor. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. În pământ. Întrebuinţări. iar fructele au forma unor boabe. Piperul este o plantă puternic aromată. Diuretică. de asemenea. care se obţine din fructe coapte. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. uleiul gras. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. piperamide. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. în locuri umede. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. și în Orientul Mijlociu. un bun dezinfectant al căilor urinare. printre care se află oleorezina. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Prezentare. depurativ. proteinele. Întrebuinţări. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. piretrul are un rizom scurt și gros. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. Din loc în loc. ca plantă. dar poate avea flori și mai târziu. Prezentare. planta are un gust piperat. cu succes. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). cavicină. stimulative mai ales pentru bărbaţi. de culoare argintie spre verzui. . Se și cultivă. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. hemoroizi. culoarea ei devine roșie. Denumire populară: dintele dracului. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. iar florile se grupează sub formă de spic. La rândul său. Dacă nu are de ce să se prindă. fiind ramificată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Tulpina piperului este lungă și subţire. Prezentare. piperul este încă puţin utilizat. dar și în tuse. în Europa. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Substanţe active importante: hiperină. Este. dar necoapte și uscate. persicarină. se întinde pe pământ. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Uleiul esenţial conţine poligonon. Piperul este tonic. Condiment aproape indispensabil. ramnazină. ca stimulator al imunităţii. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. ulei esenţial.

Denumiri populare: chir. foarte mici. aparţinător familiei gramineelor. cărnoase. Ceaiurile de pir sunt laxative. Florile sunt galben-verzui. Pirul. gută. ceaiuri și chiar infuzie. Tulpina este consistentă. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. plesnitoarea înflorind toată vara. la fel ca tulpina. Prezentare. în schimb. febrifugă. aspre. de asemenea. Plesnitoarea este o erbacee anuală. cu peţiol lung. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. Florile au formă de amenţi (mâţișori). Prezentare.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Întrebuinţări. extract. este o plantă foarte puternică. dacă este tăiat. săruri de potasiu. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. Coaja este cenușie-argintie. Prezentare. De pildă. Substanţe active importante: ulei volatil. de un verde închis. la rându-le. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. Denumire populară: castravete sălbatic. Din acești rizomi. păroase și. În combinaţie cu alte plante medicinale. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). zaharuri.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. acid salicilic. precum și a râiei și păduchilor laţi. saponine. pe litoralul Mării Negre. de la specia de plop negru se recoltează . grâul mâţii. vitaminele A și B. Poate ajunge până la 1. mai nou punându-se accentul pe decoct. amidon. din rădăcinile sale va răsări. din care se extrage sucul. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. bere. Frunzele pirului sunt liniare. aceste fructe plesnesc. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. de asemenea. Foarte rezistent este și rizomul care. evoluţii remineralizante. din rizomi de pir se fac siropuri. sunt ovale și ușor lanceolate. Atunci când ajung la maturitate. păroase. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. implacabil. Florile sunt galben-verzui. o valoroasă plantă medicinală. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. până la un metru. consistente. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Denumire populară: plop plutaș. bronșite. numită hidropizie. În urma tratamentului cu pir se remarcă. iar frunzele. grupate în spice. datorită rădăcinilor sale. va da noi tulpini sau chiar plante separate. antimicrobiană. Face parte din familia cucurbitaceelor. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. esteri. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. în stomacul animalelor. naturiștii prepară decoct. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Pirul. boli de rinichi. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. ce se formează în perioada rece. o nouă plantă. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. fiind recomandate diabeticilor. gume. un înlocuitor de cafea. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. răgălie. Prin urmare. Tulpina sa este dreaptă și puternică. răceli. Întrebuinţări. Multă vreme. detoxifiantă. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. cinerine. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. în industria alimentară. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. este. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. mai ales la nivelul sistemului osos. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. acesta din urmă având și calităţi medicinale.

Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. erupţiile cutanate. sirop expectorant. traheita. în număr de două. compusul specific fiind tusilagina. unguent. taninuri. Frunzele sunt mari. Întrebuinţări. de culoare grena. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. În anumite condiţii. Substanţe active importante: glucozizi. sub formă de băi și împachetări. acute sau cronice. cenușoară. și au formă de rinichi. tanin. Denumiri populare: brusturel. macerat. mult înaintea frunzelor. adică mugurii. frunzele și rizomul. în bolile respiratorii. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. Întrebuinţări. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. expectorante. ulei volatil. pulbere de rizomi. Pochivnicul este o erbacee perenă. Denumiri populare: popâlnic. sirop. dextrină. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. tulburările digestive ușoare. flebita. salicina. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. se obţin sirop. nevralgii. Prezentare. Produce strănut. pe malul râurilor. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. antiinflamatoare. Întrebuinţări. silicoza. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. din care se prepară o infuzie. Laringita. faptul că podbalul este eficient. . Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. florile având culoarea galbenă. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). relaxând și igienizând zona pulmonară. purgativ și expectorant. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. asarita. limba vecinului. expectorant (puternic). Amestecate cu tutun. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. a bolilor de rinichi și arsurilor. Asarona este o substanţă toxică și. rizomul se macină și se obţine o pulbere. în surpături. Substanţe active importante: inulină. totodată. pe soluri bogate în calcar. De reţinut. de mici dimensiuni. diuretice. asarona. Plopul este. suc de plantă. în tuse convulsivă. extract moale. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. inflamaţii ale căilor respiratorii. în șanţuri. a hemoroizilor. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. necesară preparării unei infuzii. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. în primul rând. Substanţe active importante: uleiul eteric. dischinezia biliară. de aceea. Rizomul acestei plante este târâtor. Podbalul înflorește toată primăvara. Pochivnicul crește în locuri umede. crisina. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. a astmului. Pochivnicul este vomitiv. De asemenea. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. decoct. antiseptice. piperul lupului. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. În vârful tulpinii se află floarea. Primele flori de podbal apar foarte devreme. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. substanţe albuminoide și bactericide. macerat. numeroase săruri minerale. antiseptic și antispastic. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. din familia aristolochiaceelor. Se folosește și în caz de sciatică. deci. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Prezentare. steroli. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. Se obţin și alte preparate: tinctură.

se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. În tradiţia populară. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. chiar montane. soluţii apoase. în fructe – zaharuri. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. în afecţiuni pe fond nervos. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. fructele. cu succes. Denumiri populare: spin. preferând terenurile calcaroase. cu precădere. obezitate. în culoare albastru-brumat. zaharuri. Frunzele. artrita. cărnoase. cu petale mari. având. vitamina C (în cantitate mare). Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. rămân verzi și în anotimpul rece. Portocalul este o plantă de climă blândă. gingivite.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. Întrebuinţări. săruri minerale. care înflorește primăvara de timpuriu. vitamine (mai ales vitamina C). Aparţine familiei rozaceelor. Din coajă și frunze se obţine un decoct. Porumbarul crește la marginea pădurilor. în mod obișnuit. pe terenuri accidentate. florile. Denumire populară: trei răi. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. uneori mai mult. Fructele. Întrebuinţări. boli de rinichi. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. proteine. Prezentare. Atât din flori. în formă de elipsă. florile fiind albastre. flori și coajă de portocală sunt indicate. Întrebuinţări. mici. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. săruri minerale. poţiuni. Este un arbore cu înălţime redusă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. fiind. scorombar. în jur de patru-șase metri. Datorită compușilor săi. stomatite. Tulpina este foarte ramificată. rotunde. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. depurative. corcodel. Preparatele pe bază de frunze. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. această plantă poate fi toxică. Prezentare. săruri minerale. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Florile. în afecţiuni ale vezicii urinare. sunt bune de cules toamna. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. încă înainte de a înfrunzi. Frunzele portocalului sunt mici. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. iar pulpa fructului se consumă ca atare. ușor cerate. spasme. laxative. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. stări de agitaţie ușoară. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. diuretice și antidiareice. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. pulpa fructului și coaja acestuia. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. acoperită de perișori. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. pe fâneţe. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. în frunze – hesperidă. deranjamente stomacale. guta. Frunzele sale. febră. prin poiene. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. reprezentativ pentru zona mediteraneană. Prezentare. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. au marginea ușor crestată. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. de unde și numele de hepatica. sedative. fiind folosite. alături de lămâi. fiind ceva mai mici. împărţite în trei lobi. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. Face parte din familia ranunculaceelor. camferină. taninuri. Substanţe active importante: anemonină. flori și coaja fructului se prepară infuzie. acizi organici. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. în tufărișuri. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Din frunze. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. acizi organici. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase.

având și . reumatism. caroten.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. Frunzele sunt lungilanceolate. vitamina C. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. Mai mult decât atât. formată din frunze răsucite. prin fermentare și distilare. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. fiind căutate de albine. macerat. dischinezie biliară. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. vitaminele B1. Denumiri populare: cucuruz. Substanţe active importante. săruri minerale. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. Denumire populară: perj. Poate atinge o înălţime de 2. Aparent atât de neînsemnată. Prezentare. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. cu marginile fin crestate. diuretic. expectorant. hemostatică. faringită. manită. pruna fiind. mai harnică. Prezentare. ulei volatil. Prazul este laxativ. care are niște terminaţii lungi. Întrebuinţări. decoct. fragedă. înaltă până la 40 – 50 cm. Întrebuinţări. calmant. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. De asemenea. acizi. o băutură alcoolică. apar în aprilie. și ca un bun pansament digestiv. Prezentare. abcese. Florile. Frunzele sunt eliptice. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. iulie sau chiar august. cistită. Aceste terminaţii lungi. B2.50 metri. remarcându-se prin tulpina sa groasă. săruri de potasiu și calciu. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. Floarea din vârful porumbului. În pământ. Originea prazului este în zona Mediteranei. Pentru terapii. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. este floarea masculină. cardiace. bătături. metroragii. E și K. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. PP. tulburări de menstruaţie. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. de asemenea. păpușoi. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. Prazul este o plantă bienală. albe sau alb-verzui. metrite. Pentru uz medicinal se prepară sirop. pur și simplu. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. un adevărat fruct minune. sudorifică. adică face bila mai activă. Din punct de vedere medicinal. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. calculoză renală. oligoelemente. decongestiv. asemenea mărului. tuse. Floarea femelă este știuletele. Face parte din familia rozaceelor. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. prazul are și virtuţi cosmetice. Înflorește în lunile iunie. Mierea de prun este un adevărat medicament. celuloză. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. Pentru consum alimentar. mucilagii. substanţe grase. gută. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. zaharuri. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. ca aliment. acţionând și în afecţiunile reumatice. Substanţe active importante: proteine. saponine. antiseptic. ramificată. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. pulmonare. suculentă. prazul are un bulb. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. bioxid de siliciu. vitaminele C. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. sedativă.

infuzie. Frunzele acestei plante sunt mari. în preajma apelor. Răchita roșie crește în locuri umede. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. în perioada de la mijlocul primăverii. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. dar și uscate. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. obezitatea. Valoare medicinală au și frunzele. în lunci și zăvoaie. a rinichiului. Se prepară decoct. și proprietăţi diuretice. Crește și în flora spontană. macerat. Denumire populară: pufuliţa păroasă. coaja. laxative. în cantitate mare. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. mai ales de pe ramurile tinere. mucilagii. mari. deci când planta este plină de sevă. Substanţe active importante: ulei volatil. Răchita roșie este un arbore pitic. având. acid salicilic (salicilină). aurii. unde există mari livezi. cu mici crestături pe margine. reconfortante pentru întregul organism. prunele conţin. Fructele. extracte. petalele florilor. pe malul apelor curgătoare. precum și florile (mâţișorii). pectine. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. Potrivit unor specialiști. Prezentare. precum și în gastrite. uneori. suc. zaharuri și hidraţi de carbon. petalele având circa doi cm lungime. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. mai ales în zonele de deal și submontane. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). astenicilor. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. decongestive. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Întrebuinţări. Din frunze și coajă se prepară decoct. anemicilor. pulbere din scoarţă. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). glucozide. a splinei. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. Face parte din familia salicaceelor. fructul fiind o capsulă. Substanţe active importante: flavone. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. Uscate. cât și pentru rinichi. numai frunzele. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. roșioară. macerate. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. totodată. de asemenea. decoct. însă. ateroscleroza. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. . cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Florile. mucilagii. specialiștii recomandă cure de prune. caroten. sau chiar o tufă mai dezvoltată. având efecte depurative atât pentru ficat. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. celuloză. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. fiind recomandate în boli grele. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). celor care au imunitatea slăbită. Frunzele sunt lanceolate. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. Răchita roșie se găsește în flora spontană. prin pădurile de deal și câmpie. dar și pe locuri pietroase. convalescenţilor. vitamine. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. miezul sâmburelui. au culori diverse. frunzele. Întrebuinţări. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. sunt. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. dar se și poate cultiva. iar din celelalte se poate obţine infuzie. de culoare roșie. tanin. acizi organici. macerat. Denumire populară: răchită. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. Preparatele medicinale. adică banalele prune. reumatismul. Prezentare.

Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. în terenuri accidentate cu umezeală multă. rănile greu vindecabile. pe marginea apelor. pentru salate. Aparţine familiei poligonaceelor. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. un extract. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. gripele. hemoragii gastro-intestinale. stările depresive. Întrebuinţări. ca erbacee. în mlaștini. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. colină. celebră fiind. revitalizându-l și echilibrându-l. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. decoct. În România. extract. răchitanul este o specie de erbacee perenă. virozele. În general. reventul apare numai sub formă cultivată. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). De asemenea. Înălţimea sa. Prezentare. tulpină puternică. în asemenea caz. amidon și foarte mult tanin. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Partea medicinală a plantei este rizomul.50 metri. deja adoptate și de naturiști. asigurând o primenire a organismului. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. pentru proprietăţile sale medicinale. de cele mai multe ori grupate. ulcere. Crește în locuri umede. Întrebuinţări. guta. ulceraţiile pielii. un vin medicinal. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. este impresionantă – peste 2. Rheum palmatum. hemoragiile hemoroidale. Datorită compușilor din coaja ei. în schimb. făină. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. din care se prepară infuzie. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Răchita roșie este hemostatică. derivaţi flavonici. Prezentare. hemostatice. glucozide. Răculeţul este o erbacee târâtoare. Prezentare. Substanţe active importante: acizi. Își are originea în Asia. În anumite zone ale României. de obicei. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. insomniile. uneori fiind aproape albe. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. Are un rizom lemnificat. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. fiind socotită ca un fel de chinină. precum și în septembrie. ca depurativ general. Florile au culori roșu-violet sau roz. vârfurile tinere. lemnușcă. nevralgiile. care se recoltează în luna mai. într-o inflorescenţă sub formă de spic. cicatrizantă. fiind o meliferă cunoscută. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. cicatrizante. antidiareică. și se află la subsuoara frunzelor. prin urmare. analgezică. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. Trăiește circa 10 ani și este . perenă. inclusiv rizomul. Planta este mult căutată de albine. Aparţinând familiei litraceelor. astringentă. în locurile unde crește și răchita roșie. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. Aceste două specii se găsesc. febra. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Răculeţul se folosește. Substanţe active importante: ulei volatil. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. rabarbură. muchiată. Denumire populară: rubarbă. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite.

violete. anuală. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. Prezentare. reumatisme. lactic. cu o înălţime de până la doi metri. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. dezvoltate. peţiolul fiind lung și puternic. Ricinul este o plantă erbacee. cu peţiolul lung. dischinezie. Reventul are un rizom bogat. despre ridichea neagră. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. tusea. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. frunzele – când sunt tinere și mici. tuse. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. Prezentare. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. Frunzele sunt palmatlobate. bilei. oxalic. neagră. paraziţii intestinali. dar care se dă și prin răzătoare. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. care aglutinează globulele din sânge. din care se prepară suc. gută. lipsa de poftă de viaţă. cele bazale având chiar și un metru lungime. dar și un remediu în multe afecţiuni. Originar din Af rica. Întrebuinţări. sirop. B1. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. Fructul de revent este o nuculă. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. utilizat în aplicaţii locale. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. foarte rar. acid malic. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută.50 metri înălţime. printre care hidropizia. și în alimentaţia din zilele noastre. Tulpina este cilindrică. reocrisină). Face parte din familia euforbiaceelor. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. roșie sau albă. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Este vorba. rinichilor. în luna iunie. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. la buna funcţionare a ficatului. B2 și C. tanin. în mod curent. dizenteria. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. De altfel. iar florile apar grupate. Denumire populară: căpușă. Folosită. crizofaneină. Fructul. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. hidraţi de carbon. citric. proteine. goală pe dinăuntru. emodină. acizi organici. colecist. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. vitaminele A. alungită sau sferică. conţine seminţe bogate în ulei. vitamine. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. Combinate cu miere. Are o rădăcină pivotantă. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. din care se prepară o pulbere. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. Ricinul are. precum și o substanţă specifică numită reină. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. proteine. lipsa poftei de mâncare. valoare ornamentală și medicinală. fiscion. Întrebuinţări. indigestia. Preparatele de ridiche contribuie. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. de asemenea. Substanţe active importante.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. rafanol. tocoferol. microelemente. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. microelemente. în mod obișnuit. ulei volatil. aceștia fiind principalul agent laxativ. Ridichea este o erbacee bienală. vitamina C. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). cum ar fi impotenţa. Întrebuinţări. formează un panicul și au culoarea purpurie. iar florile. Raphanus niger (ridichea neagră). . B2. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. care apar la începutul verii. ulei volatil. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. sub formă de capsulă cu ghimpi. puternică. astm bronșic. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Reventul conţine vitaminele B1. stomacul leneș. dar și cu multă precauţie. mai ales. fiind un adevărat agent revulsiv. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. roșii.

Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. a blocajelor intestinale. tanin. Unii specialiști recomandă. groase. lanceolate. unele greu de remediat. în zone umbroase și umede. Florile. de asemenea. tăiate felii sau rase. Prezentare. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Sunt. Rodul pământului este o erbacee perenă. au culoarea roșie. de formă cilindrică. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. în număr mare. infuzie. Fructul său este original ca structură. Din acest motiv. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. lipsa de poftă de viaţă. Rodul pământului crește prin păduri. celuloză. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. decoct. fiind indicate în astenii. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). fructele. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. cum ar fi ulcerele cutanate. amidon. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Întrebuinţări. Prezentare. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. însă. minerale. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). biliară și renală. Seminţele se pisează. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. Ușor de găsit în zona mediteraneană. cu peţiolul lung. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Contribuie la revigorarea organismului. pentru preparate medicinale. Frunzele sunt mari. tanin. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. Își are originea în Persia și Mesopotamia. la oprirea hemoragiilor. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. care se recoltează primăvara foarte devreme. De altfel. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Denumire populară: calendarul codrului. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. adesea. Datorită conţinutului de aroină și conicină. pectine. cele hepatică. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. glucozide. la cicatrizarea rănilor. prin culturile de grâu. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. bobocii florali. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. lucioase. seminţele. dar mai puţin pronunţate. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. epuizare. acid citric. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. fiind deosebit de frumoase. Se prepară pulbere. Carex arenaria. Întrebuinţări. dizenterie. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. acizi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. Consumate ca aliment. conicină. diaree. substanţe grase. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. și fructul bine maturizat. . mai și iunie. rareori de formă ovoidală. iar fructele se consumă ca atare. Arum orientale. în dreptul ficatului. muciiagii. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. puternic clorofilate.

camfor. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. extracte. valoroase sunt frunzele. citroneol. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. principii amare. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Florile. pe pajiști. Datorită compușilor săi foarte activi. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). spasme și colici pe traiectul gastro- . boli ale pielii. care are culoare roșie. și mai ales fără supraveghere. Totuși. și rizomul. Rizomul. o plantă din familia ciperaceelor. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. pulbere. are patru muchii. în pământuri înţelenite. aparţinând familiei labiatelor. Denumiri populare: iarba de vopsea. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. lucidină. Utilizarea lor timp îndelungat. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. În acest sens. ajungând până la 80 cm înălţime. Din acestea se prepară infuzie. pe marginea drumurilor. tinctură. pe fâneţe și poieni. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. În general. Este bacteriostatică. Această plantă crește pe pârloage. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. antiemetică. coleretică. Totodată. Din punct de vedere medicinal. Mai mult decât atât. stomahică. mai ales a lucidinei. pe marginea terenurilor cultivate. este o erbacee iubitoare de umezeală. Crește pretutindeni în flora spontană din România. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. purpurină. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. lipsă de poftă de mâncare. Prezentare. Întrebuinţări. Aparţine familiei rubiaceelor. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. este lemnificat. iar tulpina. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. suc. Rogozul. rahitism. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. preferând locurile uscate și adăpostite. Tulpina are muchii și se ramifică. se vopseau textilele. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. reumatisme. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. garanţa. în zonele de câmpie și deal. mărunte. Se administrează intern. tanin. Potrivit lui Valnet. fiind util. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Roiniţa înflorește toată vara. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. diuretice și sudorifice. altădată. poate duce la grave probleme de sănătate. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Intern. sedativă. antispastică. Rizomul său este mediu dezvoltat. marele specialist francez Jean Valnet. uneori numai florile. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Prezentare. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. pe taluzurile drumurilor. include rogozul în categoria plantelor medicinale. tanin. carminativă. rogozul are proprietăţi depurative. busuiocul stupului. vârfurile tinere cu frunze și flori. antiseptică și cicatrizantă. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. alizarină. roiba intensifică activitatea bilei. Din punct de vedere medicinal. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. în boli ale articulaţiilor. de culoare brun-gălbuie. roiște. Denumiri populare: iarba roiului. a medicului. sub formă de fiertură (decoct). antidiareică. uneori neagră. Florile formează o inflorescenţă. Substanţe active importante: ulei volatil. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. anemie. citrol. în luminișuri. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. decoct.

și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Prezentare. hemochelidonină. Citind această listă. . Are influenţă. în liziere. și asupra sistemului nervos. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. antibiotice. îmbunătăţesc activitatea stomacului. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. dar refuză zahărul. Florile. carnea crudă și friptă. Din punct de vedere medicinal. în tratarea tusei spastice. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). reduce glicemia. pierderile scurte de conștiinţă. brânza. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. Aparţine familiei droseraceelor. Roua cerului înflorește toată vara. de asemenea. enzime. suc. între două și opt pe fiecare plantă. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. prin grădini mai puţin îngrijite. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. împiedică dezvoltarea bacteriilor. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. latex. diaree. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. Prezentare. combat ameţelile. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. tulburări neurovegetative. proptopină. Denumire populară: negelariţă. iar frunzele. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. în păduri. efecte antitumorale. Preparatele cele mai cunoscute. Unii dintre ei. printre care și chelidonina. Substanţe active importante: chelidonina. Intern. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. extracte. sunt toxici. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. de exemplu. mixturi. se spune. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. albe. dischinezii biliare. Tulpinile. puternice. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. compuși săi fiind toxici. De asemenea. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Această plantă este consumatoare de insecte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. sparteină. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. palmate. printre altele. lipsă de poftă de mâncare. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. Astfel. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Extern. Sunt rotunde. diminuează stările de agitaţie și neliniște. anghină pectorală). o infuzie. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. mai ales prin faptul că este carnivoră. având niște flori mici. vomă. Rostopasca este o erbacee perenă. blocajele digestive. acizi. Chinona. de exemplu. antitusive. culoarea lor fiind galben-aurie. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. taninuri. din familia papaveraceelor. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. Întrebuinţări. putem constata că este vorba. valoroasă este întreaga plantă. facilitează digestia. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. au peri lungi. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Întrebuinţări. Preparatul principal este un ceai. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. cheleritrină. amidonul și grăsimile vegetale. având. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. au culoare roșietică și peri glandulari. amplifică secreţia biliară. Darwin. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. migrenele. mezelurile. Substanţe active importante: chinonă. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. laptele.

Salata verde este o erbacee legumicolă. mai și iunie. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. boli cardiovasculare. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. hidraţi de carbon. doi metri. acid rozmarinic. Denumiri populare: marole. cataplasme. dischinezie biliară. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. iar frunzele sunt sesile. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. De asemenea. Prezentare. depurative. B1. de formă aciculară. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. din care se prepară infuzie și tinctură. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. Potasiul. boli ale ficatului (hepatită acută. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. fosfor. sedative. frigiditate. rareori albă. cel mult. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. lăptucă. cetone. C și E. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. Este tonifiant și revitalizant. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. Florile sunt solitare. în mod benefic. laxative. cineol. rămân mereu verzi. Florile au culoarea albastră. tulburări de funcţionare a creierului. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. Frunzele rozmarinului. pieloase. Există mai multe specii de salată verde. calciul. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Face parte din familia ranunculaceelor. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. astenie. apoi potasiu. în proporţie de 12%). Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. vitaminele A. Întrebuinţări. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. glucozide. fier. rozmarinul fiind o plantă aromatică. astm. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. acid lactucic. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. Întrebuinţări. În România. în nevralgii sau în hemiplegii. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. ciroză hepatică).118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. galben-aurii. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. locuri lăsate în paragină. decoct. hipotensive. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. B2. Valoare medicinală au florile. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. cu o înălţime de maximum 40 cm. Prezentare. penat-sectate. terenuri frământate. camfor. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. calciu. fiind folosit în anemii. dureri de inimă. ale articulaţiilor. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. impotenţă. Prezentare. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. lactucină. violacee sau chiar roșie. loţiuni. fâneţe. hipotensiune. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. tanin. în tulburările neuro-vegetative. Acţionează. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. lucioase. caroten. oboseală îndelungată. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate.

Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. florile. Prezentare. tufărișuri. arsuri gastrice. în zonele de câmpie și deal. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. Prezentare. de insomnie. Întrebuinţări. Evonymus latifolius. scoarţa. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Face parte din familia celastraceelor. Florile au o culoare amestecată. Frunzele sunt ușor cărnoase. acacie. în principal. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. acum mai bine de 2000 de ani. proprietăţile calmante și antispastice. uneori și mai mult. Întrebuinţări. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. un galben-pal spre verzui. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. Fructul este o capsulă. consumul acestei plante reducând glicemia. în mod obișnuit. Salcâmul. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. Florile au miros frumos. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. mici și au formă de elipsă. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. uneori și la munte. deci. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. De asemenea. insomnii. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. ciclurile menstruale dezordonate. afecţiuni ale tractului respirator. În uz extern. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Denumire populară: lemnul câinelui. anafrodiziacă. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. În aplicaţii de uz extern. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. este un arbore exotic. durerile reumatismale. locuri în care a fost pădure. mai puţin la munte. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. lemn alb. fiind. Crește. salcâm alb. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. originar din America. de bronșită și astm. atât de cunoscut la noi. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. migrene. pământuri părăsite. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. . grupate sub forma unui ciorchine. Datorită compușilor săi deosebit de activi. sub formă de cataplasme de frunze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. Denumiri populare: brebene. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. de verde cu galben. mai ales în hipertensiune. intensificându-i activitatea. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. infuzie și decoct. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. plus o grupare de heterozoide. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. ci și diuretică. În mod curent. ulcer gastroduodenal. vonicer. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. Salata verde este nu numai calmantă. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. La rândul său.

abcesele dentare. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Substanţe active importante: glicozide flavonice. pectine. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. salvia fiind. loţiuni. gastritele hipoacide. aftele. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. infuzie pentru băi. în funcţie de necesităţi. tonic venos. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. glaucomul. alcaloizi. terpene. rutozide. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. Întrebuinţări. camfor. Saschiul este o plantă erbacee perenă. Florile. penat-compuse. Este un copac puternic. alb. de culoare albă cu reflexe verzui. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. Substanţe active importante. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. comprese. dischinezia biliară. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. au florile. ci și ca arbust ornamental. sedativă. Salcâmul japonez. totodată. ulei eteric. expectorantă. soforă. Frunzele sale. în cazul salcâmului japonez. Denumiri populare: salbie. antibacteriană. printre altele. decoct. febrifugă. valoare medicinală având. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. hipoglicemiantă. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. un arbore din f amilia papilionaceelor. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. Se bea ceaiul. compuși estrogeni. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. hemoroizii. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. mucilagii. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. atonia stomacului. culese cu puţin timp înainte de a înflori. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. diabetul. gingivitele. unele afecţiuni ale ficatului. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. Frunzele au formă ovală. tulburările de ciclu menstrual. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. jaleș bun. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. după mese. sunt grupate. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. hipertensiunea arterială. în tratarea insomniilor. aparţinând familiei . mai deschise la culoare pe această parte. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. Valoare medicinală. în perioada de maximă vegetaţie. mai multe varietăţi. Prezentare. Întrebuinţări. Dr. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. Prezentare. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. carminativă.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Modul de administrare propus de dr. stomatitele. de două-trei ori pe zi. brebenoc. cea numită Salvia officinalis. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. șerlai. transpiraţiile exagerate. însă. iritaţii. Prezentare. fiind păroase pe partea inferioară și. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. galben sau violet. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. Denumiri populare: salcâm boieresc. Salvia. rosături ale pielii. în dezvoltarea sa. are o talie mică și cunoaște. borneol. cineol. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. antiinflamatoare. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. Se mai prepară. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. Denumire populară: merișor. iar florile sunt de culori diferite – albastru.

Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). reduce tonusul arterial. iubitoare de umezeală și umbră. Este relaxant. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. herpesul. glucide. la marginea pădurilor. viermi intestinali. Aparţine familiei umbeliferelor. săruri minerale. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. calmante. întâlnită prin pădurile de la munte. rășini. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. antiinflamatoare. în tufărișuri. Frunzele. glucide. acizi organici. infuzie. Substanţe active importante: florile. dischinezii biliare. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. inflamaţii ale gingiilor. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. hidraţi de carbon. cicatrizantă. Întrebuinţări. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. vincosidă. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. flavone. comprese. uneori sunt albe. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. pecinginii. săpunel. Preparatele de saschiu se utilizează. favorizează oxigenarea creierului. Apar în mai. Extern. dotate cu un peţiol lung.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. cu tot cu frunze tinere și flori. expectorantă. Frunzele. vasodilatator. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. pe liziere. edemele. Denumiri populare: văcăriţă. săruri minerale. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. sudorifică. rareori albă. violet sau roșu spre roz. de culoare alb-roșietică. Din ea se desprind tulpinile secundare. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. compusului numit vincamină. din care se pot prepara următoarele: decoct. impetigo. lipide. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. vermifugă. Florile. precum și rădăcinile. diaree. Sunt recomandate în dischinezii biliare. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. odogaci. sau chiar vârful. pectină. sunt dispuse în rozetă. substanţe albuminoide. care se mărunţește. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. se macerează sau se folosește la decoct. extract fluid. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. oxiuriaza. saponine. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Florile sunt colorate în albastru. Se prepară infuzie. dureri de gât. printre care săruri minerale. recomandă utilizarea întregii plante. Prezentare. În timpurile vechi. iunie și iulie. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. . cicatrizante. se grupează într-un fel de capitul. Și tot din acele timpuri. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. extracte. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. în afecţiuni cardiace. în primul rând. un vin medicinal și. în astm. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. dar și restul plantei. vasoregulator. Seminţele conţin ulei și acizi organici. rareori. Întrebuinţări. Întrebuinţări. acizi. alte deranjamente stomacale și intestinale. ulei volatil. depurativ. au formă de elipsă. cu precădere. dizenterie. de pildă). în boli de ficat. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. enterite. Prezentare. în Occident. pe care se dezvoltă florile. mici. cum ar fi eczemele. lucioase. afecţiunile dermatologice. Datorită. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. bronșite. decoct. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. berbecei. în special partea dinspre vârf. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime.

din care se prepară decoct. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Preparatul principal este infuzia. remarcate prin florile lor galben-aurii. Denumire populară: drăgaică. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Substanţe active importante: ulei volatil. în partea superioară se ramifică. pe terenuri părăsite. Aparţine familiei umbeliferelor. Întrebuinţări. frunzele. sirop diuretic. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. iar la maturitate se lemnifică. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. de mici dimensiuni. fiind toxică. se obţine o mixtură. Prezentare. de mai mică amploare însă. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. În asociere cu alte plante medicinale. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Frunzele sunt spinoase și . bienală. Procesul de înflorire. de exemplu. între 30 și 100 cm. precum și în diabet. Prezentare. precum și afecţiuni pulmonare. în fâneţe și poieni. extract fluid. în primul rând. scaiete. Au frunze lungi și înguste. ghimpe. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. Denumire populară: mături. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Florile. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. este o plantă ce crește la malul mărilor. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. sunt dispuse grupat. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. saponină. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. glucide. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. În unele ţări. Are dezvoltare bienală sau perenă. importante calităţi medicinale. sânziene. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. cumarină. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. cu inflorescenţe bogate. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. a căilor urinare și a ficatului. aparent la întâmplare. continuă până în septembrie. sunt micuţe. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Sânzienele sunt plante erbacee. de asemenea. Potrivit francezului Jean Valnet. dese. fiind folosite la salate. întâlnit mai rar. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Substanţe active importante: ulei esenţial. în funcţie de climă. Se știe. Este. și cu miros foarte plăcut. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. cu tulpină dreaptă. Se prezintă ca o tufă sferică. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. având un aspect impresionant. Prezentare. Întrebuinţări. tanin. Tulpina are patru muchii și este subţire. Sânziana albă (Galium album) are. mai rar. Acest scai. Rădăcina are miros de morcov. în prezent fiind pe cale de dispariţie. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. săruri minerale. în panicule. înălţimea plantei fiind cuprinsă. De asemenea. la înflorire. un calmant asemănător cu teiul.

cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Se prepară un extract. recomandate fiind. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. flori sub formă de panicul. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Întrebuinţări. Prezentare. decoct. au culoare violacee. se găsesc spini. tulpină înaltă până la 1. Prezentare. adesea. împărţite în lobi. în locuri uscate sau aflate în paragină. marginile drumurilor. Crește în locuri . de aceea. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. frunze alterne. infuzie. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. Substanţe active importante: flavone. de culoare galbenă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. tractul gastro-intestinal. Scaiul măgăresc înflorește târziu. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Aparţine familiei compozitelor. Substanţe active importante: saponinele. perenă. fiind un expectorant puternic și un calmant local. remarcabile. în locuri sălbatice. aceștia fiind ascuţiţi. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. însă. dispuse în capitule. lungi. maidanele. cumarină. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. în primul rând pentru reducerea febrei. Frunzele sunt mici și dinţate. Denumire populară: scăricica. Sunt folosite în răceli. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. pe marginea drumurilor. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. pe pajiști. cu frunze mari. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). alcaloizi.împrejur. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. precum și în ulcere gastroduodenale. pe marginea drumurilor. tanin. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. împodobite cu spini. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. Tulpina este dreaptă. uneori albă. Denumiri populare: spinul vântului. mai ales sub formă de decoct. revitalizante. pe terenuri necultivate. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. mai ales. ulei eteric. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. fiind identificată printr-un rizom gros. cu precădere frunzele și florile. din acest motiv. Florile apar pe tot parcursul verii. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. suc și vin medicinal. Întrebuinţări. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. iar florile. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. scai albastru. Întrebuinţări. Pe marginea florii. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. Prezentare. decoct. spre sfârșitul verii. Scara Domnului este o erbacee perenă. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. lanceolate. În practica medicinală se prelucrează toată planta. înaltă. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini.50 metri. florile având culoarea roșie-roză. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. înconjurate de spini. De altfel. frunzele și florile. Face parte din familia umbeliferelor. Curăţă organismul și. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. mai ales în locuri bătătorite. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. des întâlnită în flora spontană. diuretice. umblate – cum ar fi izlazurile. de jur. Denumire populară: ghimpe mare.

cilindrică. cataplasme. cataplasme. astenicilor. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. trigonelină. extracte. atunci când acestea au îngălbenit. Întrebuinţări. unele alergii. care se recoltează cu tot cu păstăi. săruri minerale.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. depresii. Poate fi întâlnit. tincturi. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. colină. cum ar fi plăgile. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. pulbere. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. de multă vreme. Schinduful are un miros specific. nu numai în tratamente umane. răni ulcerate. trifoliate. celor care n-au poftă de mâncare. Tulpina – ramificată. mai ales în vegetaţia mică montană. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. infecţii ale căilor urinare. Este recomandat anemicilor. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. tanin. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Face parte din familia leguminoaselor. numai rareori fiind erecte. fiind utilizat. în perioada ei de maximă vegetaţie. sunt bogate în ulei gras și lecitină. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. eczeme). Prezentare. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. în caz de suferinţe biliare (litiază). Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. originară din zona Mării Mediterane. ca buruiană. Aparţine familiei polemoniaceelor. fiind. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. celor care scad în greutate. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. enzime. glucide. Schinelul. Schinduful revitalizează întregul organism. iarbă amară. . Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. și un sedativ eficient și suportabil. hemoroizi. Schinduful este o plantă erbacee anuală. poţiuni. este puţin cunoscut omului obișnuit. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. rănile ulcerate. pulbere. cu tot cu flori. o plantă din familia compozitelor. Substanţe active importante: saponine. epilepsie. Substanţe active importante: saponine. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. Face parte din familia primulaceelor. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). Se prepară decoct. Substanţe active importante: saponine. rahiticilor. ci și veterinare. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. diabeticilor. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. În orice caz. Denumire populară: sfindoc. adică puţin înainte de înflorire. Frunzele sunt alterne. puternic. furunculozele. Prin prelucrare se obţin extracte. flavone. macerate. Prezentare. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Întrebuinţări. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Întrebuinţări. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. totodată. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. dar și expectorante și sedative. prin semănături. Denumiri populare: șofran sălbatic. Prezentare. pecingine. tonoide. astenii nervoase.

care se recoltează primăvara devreme sau toamna. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. de culoare galbenă. vin tonic. Produsul de interes economic. ulceraţiilor. Sebeșului. consistent. reduc febra. Prezentare. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. au acţiune astringentă și tonică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. atunci când este recoltată. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). schinelul are și calităţi de agent febrifug. dar și prin Munţii Maramureșului. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. răceală. Prin uscare intensă. în regiunile subalpine. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. extract. cicatrizante. Cinnamomum cassia. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. diaree). Din acest motiv. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. incontinenţă urinară. pectine. grupate. guturai rebel. gingivite. tonice. arsuri. Denumire popuiară: scrântitoare. Prezentare. potrivit unor practici medicinale străvechi. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. care se obţine de la acest arbust. Frunzele au formă lanceolată. Întrebuinţări. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. fiind dinţate. astm. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. bactericide și ușor sedative. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. rezine. extracte. Face parte din familia lauraceelor. ulei volatil. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. și un bun afrodiziac. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. tormentol. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. siropuri. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Schinelul este recomandat și în reumatism. precum și în Carpaţii Meridionali. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Crește în flora spontană – pe dealuri. Această coajă are. tinctură. arsurilor. Scorţișoara face bine și pancreasului. uniform cerate. foarte persistent. Întrebuinţări. În uz intern. mucilagii. Bihorului. pilule. dar și medicinal. în mod obișnuit. enterocolită. antimicrobiene. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. Scorţișoara are efecte relaxante. Cinnamomum zeylanicum. pentru . mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Totodată. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. întâlnit în flora din Indochina și Australia. fiind considerată. un gust acru-dulceag. rezine. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Întrebuinţări. gros de circa doi centimetri. se face infuzie. precum și pofta de mâncare. taninuri. Scorţișorul este un arbust exotic. mirosul fiind înţepător și aromat. aperitive. nefrite. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. săruri minerale. tanin. hidropizie. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. edeme. puternice. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. antiparazitare. Rizomul este cilindric. glucide. este scorţișoara. pulbere. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Substanţe active importante: ulei eteric. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. sucuri sau vin.

Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Frunzele – plasate altern. Substanţe active importante: gumirezină. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Scorușul este o plantă meliferă. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. fiind dreaptă. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Prezentare. Coroana este bogată. Substanţe active importante: săruri minerale. incontinenţă urinară. Prezentare. formând adevărate tufărișuri. în jur de cinci metri. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. proteine. în anemii. hipertensiunea. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. infecţii ale căilor urinare. în asociere cu alte produse. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. ceva mai rotunjite la vârf. cu frunze linear-lanceolate. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. Întrebuinţări. sorbină. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. taninuri. Se spune că secara are avea. cu frunze imparipenate. sunt acrișoare și au culoare roșie. este lăsată să ajungă la maturitate. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. format. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. totodată. Întrebuinţări. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. fiind indicate în stomatite. Alături de hidraţi. Scumpia înflorește în luna mai. Valoare medicinală au fructele. în boli reumatice. Secara înflorește târziu. iar fructele. Atunci când. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. Întrebuinţări. cu o înălţime destul de redusă. Din boabele de secară se face făină și. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. lipide.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. miricetină. gingivite. acid specific. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. arterioscleroza. de morcov. Rhus cotinus. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Denumire populară: scoruș păsăresc. uneori. reechilibrant. Tulpina și ramurile au o interesantă. Inflorescenţa este sub formă de spic. cunoscătorii . Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. reprezentând până la 13%. care sunt. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. frunzele și lăstarii tineri. Prezentare. sorbit. amidon. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. din mai multe spiculeţe comprimate. cunoscute sub numele de scorușe. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. Această graminee. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. surprinzătoare. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. dar nu în zonele de mare înălţime. însă. un decoct. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. cum ar fi cele de ficat. celuloză. Secara activează circulaţia sângelui. Florile au culoare albă. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. circa 69%. glucide. Sub formă de ceai (decoct). de mărimea unui bob de mazăre. remineralizant. și foarte hrănitoare. prin iulie-august. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. culoare galbenă. Denumire populară: oţetar. la rându-i.

prezentându-se sub forma unor mici capitule. Tăiată. culoarea ei fiind verde-cenușie. Silurul este o micuţă erbacee. Este o plantă perenă. sfecla roșie își pierde din calităţi. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. cu o înălţime maximă de 30 cm. C și PP. bine cunoscută în orice bucătărie. aparţinând familiei scrofulariaceelor. acid glutamic. afte. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. protide. și asupra calculilor renali. tare. chiar lemnoasă. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. conjunctivite). Aceste cure. este sucul de sfeclă roșie. Întrebuinţări. aproape lemnoasă. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. liliachii. În al doilea an. Foarte folosit în terapii. planta își păstrează forma și . uneori mai mult. florile sale. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. situate în vârful plantei. antiinflamatoare. Prezentare. Dezvoltă o rădăcina puternică. stomatite. potasiu. cesiu). Determinând formarea de enzime. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. iar florile. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. convalescenţilor. Denumire populară: floare de paie. Pusă la foc. de culoare galbenă. vitaminele A. afecţiuni oftalmologice (blefarite. Prezentare. fier. betacianină. precum și în salate. fiind preparată în cele mai diverse moduri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. antimicrobiene. siminic. fosfor). Are și proprietăţi diuretice. sodiu. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. de culoare alb-verzuie. Sfecla roșie este o plantă bienală. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. faringite. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. Infuzia. De altfel. În primul an de vegetaţie. totodată. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. pentru întărire și revitalizare. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. hidraţi de carbon. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. Siminocul face parte din familia compozitelor. B2. în fiecare dimineaţă. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. B1. dar și în alimentaţia curentă. ramificată în partea superioară. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. remineralizant. microelemente rare (rubidiu. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). asparagină. Datorită conţinutului său complex. Prezentare. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. Planta este acoperită de perișori. timp de o lună. reconfortant. anemicilor. rășină aromatică. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. sedative. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. pentru uz medicinal. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. dar și celor care au probleme circulatorii. care au și scop profilactic. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. decoct și cataplasme. revigorant. tanin. colină. acţionând. dar și în afecţiuni ginecologice. de culori diferite – violacee. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Întrebuinţări. whisky-ul adevărat. Pe această tulpină apar florile. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml.

Întrebuinţări. preferând umbra și umezeala. stomatitelor. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. fiind punctate cu roșu. în reumatism. Pentru cure. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. plăcut. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. traheite). culoarea ei fiind un albastru spre violet. de asemenea. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. Prin tradiţie. Întrebuinţări. totodată. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. sunt mari. Face parte din familia moraceelor. Smochinele sunt cunoscute. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. decoct. anemicilor. guta.20 metri înălţime. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. în afecţiuni ale tractului digestiv. Acest receptacul se va transforma în smochină. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Prezentare. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. indicate în optimizarea traficului digestiv. cu precădere. B1. laringite. glucide (între 15 și 18%). convalescenţilor. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. din care se face infuzie. C și PP. celor cu un consum mare de energie. Frunzele smochinului. Apare și în flora din România. . Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. cu o formă palmat-lobată. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. reconstitutivă. consistentă. reumatismul. Substanţe active importante: săruri minerale. proteine. iar florile au culoarea galben-aurie. ci frunzele și latexul de smochin. Tulpina este dreaptă. Există chiar și o smochină medicinală. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. vitaminele A. cum ar fi cele de pe căile urinare. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. prevenindu-se astfel un accident vascular. Smochina este tonică. aparţinând de familia balsaminaceelor. Prezentare. mineralizantă. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. și ca antibactericid și antiinflamator. Florile au și un element de originalitate. arsurile și negii – a gingivitelor.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. macerat. Mai nou. copiilor. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. ele au și alte efecte terapeutice. pentru hrănire curentă. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Totuși. bolile vezicii biliare. B2. însă. Frunzele au formă ovală. puternică. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. flavone. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. deosebit de puternice. Slăbănogul este o erbacee anuală. reconfortantă. Întrebuinţări. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. amigdalitelor. ale ficatului și ale bilei. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. Substanţe active importante: rezine. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. taninuri. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. cărnoase și cu un miros specific. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. reducând chiar și unele inflamaţii interne. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. Sunt. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal.

soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. B1. vinul de soc. fructele. Scoarţa socului este crăpată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. fiind o erbacee anuală. Celor suferinzi cu ficatul. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. cu oboseala profundă pe fond nervos. antiseptică. folosite în alimentaţia curentă. o minune a naturii. acid linolenic. gripei. reumatismul. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. ceai diuretic. rădăcini) este sudorifică. D și E. într-o anumită măsură. în luminișuri și poieni. printre care: infuzia de flori. fosfor. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. magneziu. Aparţine familiei leguminoaselor. accidentată. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. acizi grași saturaţi. făină de soia. sub formă de tufă. Aceste boabe. care conţine boabe. totuși. lecitină. de un verde intens pe faţa expusă la soare. B2. sau care au afecţiuni vasculare. scoarţa și rădăcinile. Întrebuinţări. Fructele au culoarea neagră sau roșie. în tufărișuri. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). Infuzia din fructele. rutozide. în tratamentele de combatere a obezităţii. totodată. amine. diuretică. în afecţiunile cardiovasculare. bronșitei și provoacă sudoraţia. sucul de boabe. însă. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. socul face parte din genul Sambucus. într-adevăr. ușurând procesele . dar și în industrie. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. Denumiri populare: coramnic. rezine. Soia își are originile în China și Japonia. bolilor de rinichi. aminoacizi esenţiali. ulei volatil. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. tanin. potasiu. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. iboz. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. zaharuri. Combate scleroza și colesterolul. cu precădere. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. de pildă. Infuzia de flori de soc se utilizează. în ulei – acizi grași nesaturaţi. carnea – maximum 20%). procentul de proteine din soia fiind. fiind. Cu infuzia din fructe. au și proprietăţi medicinale. enzime. soc negru. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. glucide (10 – 15%). fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. vitaminele A. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. Înflorește în lunile iunie și iulie. Infuzia de soc (flori. C. lipide (12 – 25%). antiinflamatoare. Fiind un aliment complet. Întrebuinţări. în detrimentul părţii lemnoase. Soia are frunzele paripenat-compuse. în zone cu vegetaţie amestecată. răcelilor. mucilagii. Soja hispida. decoctul de scoarţă. Și. fructe. Fructul este o păstaie. săruri minerale – calciu. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. de asemenea. acid linoleic. Au valoare medicinală florile. Recent. Prezentare. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. o dietă. dispuse în inflorescenţe. Planta se remarcă prin măduva albă. procesele de îmbătrânire. natriu. acid oleic. Socul crește în păduri. fier. germeni de soia. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. Prezentare. moi. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). Aparţinând familiei caprifoliaceelor. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. unul sau mai multe principii de hrănire. Socul are o importanţă medicinală deosebită. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. numite izoflavone. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. scoarţă. a constipaţiei.

aparţinând familiei rozaceelor. bună dispoziţie. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. saponină și. colitele. Crește mai ales în zonele montane. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. precum și infecţiile urinare. La baza tulpinii. Are un rizom gros. digestia defectuoasă. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. adică ar conferi. Întrebuinţări. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. frunzele formează o rozetă. tanin. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. bufeuri. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). timol. cât și extern. Face parte din familia labiatelor. Cunoscătorii. stări psihice contradictorii. dizenteriile. nevralgii. bună dispoziţie. diuretice. Acestea au culoare rozalie spre roșu. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. cataplasme. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. eczeme. plantă aromatică și meliferă. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. antiinflamatoare. dureri de articulaţii. Acest preparat are rol sedativ. Fructul ei este o nuculă. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. precum și prin tufărișuri. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. oprește sângerările bucale. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. Prin urmare. având . circulaţie proastă. la maturitate. poftă de viaţă. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Prezentare. mai ales în locuri umede. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. gastritele hipoacide. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. Se prepară: decoct. extracte. tinctură. Sovârvul. Sovârvariţa este o erbacee bienală. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. se valorifică planta în întregul ei. nu trece de 60 cm. răcoritoare”. Plantă de fâneaţă. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. mai ales.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. De obicei. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. Din punct de vedere medicinal. sub formă de capitule. pe pajiști. Denumire populară: cerbărea. În vârfurile ramurilor apar florile. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. este un bun expectorant. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. pe fâneţe. cicatrizante. Sorbestreaua este o erbacee perenă. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Substanţe active importante: ulei esenţial. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. sorbestreaua este căutată de naturiști. bronhodilatator și antispatic. Substanţe active importante: ulei volatil. cerbăreaua. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. gingivitele. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. tusea convulsivă. o substanţă specifică numită sanguisorbină. pusă în vin (frunzele și tulpinile). taninuri. Izoflavonele. celui care o consumă. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. carvacrol. trifoiște. Denumiri populare: busuioc de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. digestive. pudră. Prezentare. Întrebuinţări. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. uneori fiind și de culoare albă. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. astmul bronșic. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. diareile copiilor. Destul de puţin cercetată. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. infuzie.

Întâlnit sub formă cultivată. uneori bienală. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. Sparanghelul are proprietăţi depurative. Este. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. rahitismul. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. magneziu. B6. de asemenea. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. anemia. în afecţiuni ale articulaţiilor. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. în reumatisme. Substanţe active importante: vitaminele A. care nu prea trece de 30 cm înălţime. glucide. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. calciu. C. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. consistente. de agent anticancerigen. mucilagii. convalescenţilor. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. vitaminele B1. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. hidraţi de carbon. dar și medicinală – au peţiolul lung. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. Potrivit acelorași studii. luteină. protide. hrănitoare. B2 și C. ci și seminţele. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. B1. precum și în stări de oboseală și epuizare. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. caroten. precum și în afecţiuni respiratorii. Din acest rizom cresc și rădăcinile. celuloză. Este recomandat și în gută. fier. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. un diuretic moderat. este o plantă anuală. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. au funcţie de asimilare. acneea. avitaminoza. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. acid folie. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. Întrebuinţări. filiforme. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. Frunzele spanacului – partea comestibilă. Sparanghelul are un rizom puternic. totodată. cât și rădăcinile și rizomii. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Sparanghelul are compuși numeroși. Trăiește între 10 și 20 de ani. potasiu). Are și efecte calmante și hipoglicemiante. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. Datorită enzimelor pe care le conţine. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). întâlnit în culturi. care sunt dezvoltate. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. . pentru consum curent. spanacul este. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. Întrebuinţări. protide. suc. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. B9. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. începând cu anul trei de vegetaţie. formă de săgeată și ovat-alungită. de salate sau de suc. lipide. E și K. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. mai mult decât atât. sirop și tinctură. În mod obișnuit. sodiu. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. calciu. Substanţe active importante: microelemente (fier. fosfor. contribuind la buna dezvoltare a fătului. fosfor. a i nimii și a ochilor. Sparanghelul se consumă ca atare. tusea. laxativ și depurativ. Spanacul. B2. mangan. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. potasiu. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. Erbacee legumicolă. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. Ramurile sparanghelului. scorbutul. Frunzele au forma unor solzi lucioși. de culoare verde. dar necesar. fiind recomandat diabeticilor. Prezentare. preparându-se decoct. cărnoase. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. PP. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. sulf. Prezentare. tufărișuri.

de mici dimensiuni. În aplicaţii medicinale. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. astringente. respiratorii (bronșită. invertină. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. eczeme. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. Prezentare. Splinuţa este o erbacee perenă. Este o plantă medicinală comună. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). splinuţa se mai numește și varga de aur. resuscitând întregul organism. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Rizomul de spânz este căutat. Preparate medicinale din spânz: extracte. revulsină. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. tanin. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. gută. decoct. nevralgiilor. sub îndrumarea specialistului. puternic. uneori verzuie. Au și influenţă calmantă. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. Substanţe active importante: acid salicilic. toxică. Datorită acestor compuși foarte activi. la marginea poienelor și a pădurilor. De altfel. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. depurative. ulei eteric. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. În cazul splinuţei. din iunie și până în octombrie. răspândită în zone părăsite. tincturi. în primul rând. valoare medicinală au vârfurile înflorite. grupate în spic. opuse. de tip florifer. asteniei. diaree. litiază. cu tulpina dreaptă. Rizomul este gros. extras. cele mai multe fiind ovale. Frunzele sunt peţiolate. pe pârloage. hepatita cronică. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. făină. iar frunzele au forme diferite. antiseptice. Prezentare. în tufărișuri. Splinuţa este o plantă meliferă. Întrebuinţări. Frunzele sunt palmate. Se poate recolta și planta întreagă. Tulpina este dreaptă și păroasă. Florile. enterocolite. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. reumatismelor. perenă. iar florile au culoare roșietică. astmă). Sporiciul este o erbacee mare. hepatice și renale (colici). Prezentare. sunt galbene. cu forme diferite. apoi taninuri. chiar sedativă. pe marginea drumurilor de ţară. Din acest motiv. Aparţine familiei verbenaceelor. au culoare roșie sau violetă. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. cistită. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. necultivate. saponine. ramificat. uneori albă. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. dispuse în ciorchine. sporiciul este un puternic stimulator general. Crește în zonele de deal și munte. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. hidropizie.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. fiind o plantă erbacee. Florile. modelată de patru muchii. tinctură. nefrită. având o înălţime de circa un metru. pe terenuri înţelenite. pilule. Întrebuinţări. Denumire populară: spânţ. Spânzul înflorește în martie și aprilie. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. . este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. Tulpina. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. substanţe amare. Substanţe active importante: alcaloizi.

rubiverină.5 metri. infuzie. comestibilă. hemoroizi. vitamine. taninuri. Veratrum nigrum. Prezentare. băi. din marea familie vegetală a liliaceelor. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). Are o înălţime ce trece de 1. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. dar și în deranjamente intestinale. din care se face decoct. Stirigoaia este o erbacee perenă. diaree. germerină. arsuri. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. cu rădăcini puternice. pulbere. Frunzele sunt cărnoase. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Substanţe active importante: flavone.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. puternice. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Stirigoaia este o plantă foarte toxică. astringente. Substanţe active importante: protoveratrină. oxalatul de calciu. rubijervină. Întrebuinţări. prin lunile iulie și august. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. palpitaţii). Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Prezentare. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. antibacteriene. cu vegetaţie de pământ înţelenit. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. pentru prepararea unei „cafele”. unguent. consistente. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. articulare. Fructul este binecunoscuta ghindă. cvercitaninul. Se prepară pulbere. antihemoragice. Se prepară: tincturi. tinctură. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Din acest motiv. gingivite. Impresionantul arbore are o coroană largă. fiind dispuse în racem. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. Fructul este o bobiţă roșie. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune.5 metri. cicatrizante. Florile au culoare roz sau albă. sinaină. deranjamente stomacale. verină. răni greu vindecabile). enterocolite. hemostatice. decoct. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. lobate. Denumire populară: tufan. Face parte din familia fagaceelor. spasme. Scoarţa este colorată diferit. Substanţe active importante: diverși acizi. extracte. antidiareice. sedative. sub formă prăjită și măcinată. Întrebuinţări. deranjamente stomacale și intestinale). suferinţe renale. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. pulbere. bogată. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . antitoxice. cum ar fi guta și zona Zoster. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. adică în ciorchine. arbustul rămânând verde tot timpul anului. Nu cad iarna. Prezentare. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Întrebuinţări. acizi. degerături. Stejarul înflorește în luna mai. dar și extern – sub formă de gargară. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. cerat-pieloase. tanin. În pământ are un rizom. extract. Denumire populară: caminei. pseudojervină. de circa opt centimetri. fiind o otravă deosebit de puternică. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. spălături locale (în faringite. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Arbustus uva-ursi. dezvoltate. Aceste flori apar în partea a doua a verii. precum și o substanţă specifică numită arbutină. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. distrugerea lui fiind interzisă. cu frunze alterne.

a febrei. fibroase. au un miros plăcut. Substanţe active importante: zaharuri. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. Frunzele sunt trifoliate. colici intestinali. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. De asemenea. tanin. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Cumarina. Frunzele sunt lungi. Prezentare. este o graminee cu o înălţime impresionantă. care miroase deosebit – a fân proaspăt. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. Stuful. abcese dentare. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. cicatrizant și antiinflamator. plăgi. Sulfina este o plantă meliferă. aparţinătoare de familia leguminoaselor. uneori și mai mult. expectorante. este recomandată. deseori. iar florile. Însăși denumirea ei – sanatoria . având o tulpină puternică și ramificaţii largi. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. de culoare galbenă. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Poate ajunge la 1. prin tufărișuri. ca diuretic și dezinfectant. glucoză. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Se mai prepară tinctură. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. hidrolat. se administrează și în hepatita cronică. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. azotaţi. în tratamente privind bronșitele. insomnii. antiseptice și antiinflamatoare. hipotensive. Sulfina este o plantă erbacee bienală. astmul bronșic. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. a gutei. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. spălături bucale. aspre. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. pe pajiști. Prezentare. Sulfina are și alte utilizări interesante. cataplasme. Este folositoare și în afecţiunile renale. ulei volatil. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. din care se prepară decoct și extract. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. sub formă de infuzie. surcină. lanceolate. Fiind un bun dezinfectant. Este o plantă dezvoltată. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. cumarină. Datorită acestui fapt. Întrebuinţări. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. cu tot cu flori. colirinfuzie. Pentru terapii se recoltează rădăcina. pe marginea drumurilor. afecţiunile oculare. având tulpina dreaptă. ci și o plantă cu proprietăţi magice.5 metri înălţime. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Un alt domeniu important în care acţionează. pentru decontractarea mușchilor. în lacuri și în preajma lacurilor. Compusul de excepţie este cumarina. În România. în primul rând în hipertensiune arterială. fiind un hipotensiv binecunoscut. gargară. cu efecte benefice. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. De exemplu. Denumiri populare: sulcină.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). pe terenuri accidentate. pe marginea râurilor. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. Infuzia de sulfină este folosită. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Florile au culoare violetă sau gălbuie. în bălţi. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. Stuful crește în spaţii inundate. care are efecte medicinale asemănătoare. Prezentare. Denumire populară: pojarniţă. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. cu margini tăioase.

revigorant și remineralizant. cele mai multe fiind ovale. dimensiunea ei obișnuită fiind. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. fiind foarte hrănitoare. fiind păroasă. deranjamentele stomacale și intestinale. D. fiind galbene cu puncte negre. rutina. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. din care se prepară un decoct. saponinele. liniare. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. pe pârloage. cu virtuţi medicinale. Frunzele sunt lungi. Frunzele. în infecţii urinare. Mai nou. F. substanţe grase. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. dar și un reechilibrant. Tulpina șofranului este consistentă. . și asimilaţia. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). tensiunea. în hepatite cronice. de 20 – 30 cm. sunt dantelate. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. sciatica. inflamaţii bucale. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. hipericina. răni. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. vitaminele B. în deranjamente ale ciclului menstrual. Frunzele. pe marginea apelor și a drumurilor. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. în ulcere. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. Prezentare. antidiareic. prezintă niște striaţii. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. indigestiile. iar florile. Crește și în zona mediteraneană. antiinflamator hepatic și intestinal. Întrebuinţări. precum și în hepatitele evolutive. în dischinezii biliare și colecistite. au forme diferite. viermii intestinali. fitosterine. violet-deschis. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. colina. Întrebuinţări. E. înseamnă vindecătoarea. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. galactoza. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. esteri. hiperina. gastrite. seminţele de susan facilitează. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. rănile. cicatrizant. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. antibiotic. niște linii roșietice. Sunătoarea este o adevărată farmacie. micuţe. pe terenuri cu tufărișuri. sedativ. Extern. Face parte din familia pedaliaceelor. până la 65%. constipaţiile. Susanul are flori galbene. Substanţe active importante. alcooli. Contribuind la o bună digestie. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. însă. Tulpina de susan poate ajunge la 1. numeroase. care acoperă planta de sus și până jos. printre care acidul valerianic. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. pe terenuri virane. totodată. coleretic. florile. Prezentare. uleiul volatil. ulei în cantitate mare. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Au fost identificaţi peste 15 compuși. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. având rol în stimularea celulei hepatice. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. enterite.5 metri înălţime. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. cum ar fi neuroparaliziile. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. din care se face infuzie. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic.

în astm și spasme bronhice. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. în lunile de primăvară. însoţite de dureri lombare. infecţii ale pielii. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. înaltă până la doi metri. puternică. Prin proprietăţile sale depurative. în forma lor naturală. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. Valoare medicinală au. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Tinctura de șofran este un produs vestit. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. bubele dulci). preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. fiind un colorant natural foarte sănătos. Consumul de ștevie este indicat. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. ca . de exemplu). de aceea. de asemenea. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. primăvara. Preparatele din ștevie. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. gută. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. Printre altele. Astfel. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). precum și seminţele. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. sunt folosite ca laxativ. pentru detoxifierea organismului. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. fiind alcalinizantă. epuizare fizică și nervoasă. pentru revigorarea gingiilor. în salate. cataplasme. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. precum și pentru a colora unele produse alimentare. macriș de grădină. dispuse în capitule. Preparatele din seminţe. tulpina de ștevie este ramificată. pulbere și tinctură. De altfel. săruri minerale. tonice și sedative. ușurând digestia. Ștevia. Prezentare. cu precădere. Această plantă are florile roșii. acid tartric. care se recoltează toamna. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. de reechilibrare a organismului. rădăcinile. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. tipic feminină – menstrele dureroase. Întrebuinţări. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. În partea superioară. chiar al bunei dispoziţii. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. dar și sub forma unor preparate culinare. Din florile șofranului se prepară infuzie. verzui. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. prin tradiţie. diuretice. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. este folosită cu succes în curele de primăvară. au proprietăţi depurative. tonice. Prin influenţa sa asupra organismului. decoct. cât și externe. purtând pe ea frunze mari. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. Întrebuinţări. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. o erbacee din familia compozitelor. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. icter. cu peţiolul consistent. De asemenea. șofranul este considerat un agent al stării de bine. acid oxalic (oxalaţi). Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. cât și pentru sistemul nervos central. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. Valoare medicinală au florile. folosite în industrie. Florile sunt grupate. insuficienţă hepatică. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. mai ales.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. Tulpina este dreaptă. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. sub formă de decoct. naturistă. flori care dezvoltă. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. în același timp. reumatism. Denumiri populare: dragomir. De pildă. nefiartă. Ștevia se consumă ca atare. Are acţiune și asupra spasmelor.

glucozide (cu efect cardiotonic). cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Potrivit medicinii tradiţionale. C. talpa lupului. vitamine (A. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. Florile. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. siminic. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. Denumiri populare: cătușniţă. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. Talpa gâștei este o erbacee perenă. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. Întrebuinţări. cu tot cu ramuri și flori. celor cu stomac sensibil. înaltă de circa un metru. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Tulpina este puţin ramificată. dar și pentru băi și spălături locale. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. în tulburări neuro-vegetative. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). pe maidane înţelenite. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. mai puternice sau mai puţin puternice. parpian. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. tinctură și pulbere de frunze și flori. Influenţează. prin liziere. care apar din mai și . în reglarea presiunii sângelui. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. la începutul primăverii. reechilibrându-l. E). pe marginea drumurilor. Florile. floarea patului. Talpa gâștei este. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. de excitaţie nervoasă. crestate. totodată. Denumiri populare: sunătoare de munte. Efectele sale medicinale. și activitatea inimii. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. în tulburări de menopauză. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. tanin. alcaloizi. fluctuantă. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. Frunzele sunt lungi. puternică. somnișor. cu precădere vârfurile înflorite. temperându-i funcţionarea oscilatorie. dispuse la subsuoara frunzelor. au culoare roz sau roșie violacee. în hipertensiune. talpa gâștei este indicată în stări depresive. Prezentare. de asemenea. În aceste cazuri. din care se prepară infuzie. această mâncare nouă. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. reducându-i starea de încordare. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Talpa gâștei este o plantă meliferă. peţiolate. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Substanţe active importante: ulei volatil. laba lupului. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. fiind de culoare albicioasă. leonurina – un compus specific.

Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. de culoare verzuie. afecţiunile articulare. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. frunze și flori. De fapt. Prezentare. substanţe amare. fiind un condiment mult apreciat. reumatismale. fac poftă de mâncare. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. au peţiolul scurt și sunt dinţate. suprafaţa lor fiind aspră. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). flavone. Preparatele de tarhon combat infecţiile. precum și în cele ale ficatului și bilei. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). ascuţite la vârf. Substanţe active importante: taninuri. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. aparţinând familiei boraginaceelor. Tarhonul este o plantă aromatică. din care se fac ceaiuri și decocturi. fibroase. Frunzele sunt mari și alungite. apar la subsuoara frunzelor. stimulează digestia. precum și seminţele.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. originară din America Centrală. galbenă sau brună. de exemplu. iarbă întăritoare.5 metri. sunt diuretice. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. totodată. cimol. gastro-intestinale. Cel mai important compus este ascaridolul. Florile. hepatice. acetaldehidă. renale. în pădurile rare sau în rariști de pădure. crescând mai ales în zonele muntoase. remarcânduse prin mirosul ei specific. la marginea pădurilor. plăcut. din care se . Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. Acest ulei este toxic. limonen. Florile au culoarea roșie spre violaceu. au culoarea alb-verzuie. perenă. au culoare roz sau albă. cumarină. Întrebuinţări. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. înaltă până la 1. Substanţe active importante: flavone. substanţe azotoase. rezine. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. ulei eteric. ulei volatil (ascaridol). Întrebuinţări. aciditatea gastrică redusă. Substanţe active importante: săruri minerale. Denumire populară: lămâiţa. din familia compozitelor. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Denumiri populare: tătăneaţă. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. rezultate pozitive dând. barba tatei. sunt expectorante. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. Este originar din Asia. fiind considerat un aromatizant. Prezentare. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. numit și ulei de chenopodiu. Acest ulei se află nu numai în tulpini. ulei volatil. Tămâiţa este o erbacee anuală. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. iar tulpina. Întrebuinţări. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. ci și în rădăcini. din iunie și până în octombrie. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Are o tulpină lemnoasă. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Prezentare. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. ramificată. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Florile. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. planta fiind iubitoare de apă și. este puternic ramificată. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. pe terenuri argiloase. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. dispuse în capitule. celuloză. vitaminele B1 și C. erbacee. pectină. Uleiul eteric conţine estragol. biliare. izolimonen. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral.

în grădini. din care face infuzie. sudorific. poţiuni. Substanţe active importante: ulei esenţial. vitamina C. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. colină. taninuri. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. teiul văratic. blocaje stomacale și intestinale. Se folosește atât intern. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. răceală. Întrebuinţări. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. pajiști. ulei volatil. acizi. ci și în fiori și chiar în frunze. reumatisme. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. din care vor rezulta ceaiuri. insomnii. sunt melifere și plăcut mirositoare. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. gută. unguent. Alte preparate din flori de tei – mixtură. tincturi. stări de ipohondrie. tanin. macerat. enterite. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Aparţine familiei tiliaceelor. acetilcolină. tuse convulsivă. Substanţe active importante: glucide. hemoragii interne. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. arsuri. din care se dezvoltă rădăcini. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. stări de nervozitate. antispasmodic. fâneţe. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. culoare violetă. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. de a pune sângele în mișcare. și frunzele și florile. inflamaţii ale articulaţiilor. cataplasme. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . macerate. hemostatice. arterioscleroză. decoct. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. Denumiri populare: teiul argintiu. suc. Lemnul său are culoare alb-roșietică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. diuretic. amidon. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. siropuri. Extern. steroli. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. viorea. extract fluid. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. Pentru uz extern. tuse. alb-gălbui. prin urmare. zahăr. oxidază. Întrebuinţări. Valoare medicinală au. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. rareori albă. alte afecţiuni respiratorii. Pentru aplicaţii terapeutice interne. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. antiinflamatoare. teiul alb. fiind ușor și omogen. însă. cataplasme. tuberculoză. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. emolient. împreună cu rădăcinile. cancer gastric. Întrebuinţări. unguente cicatrizante. reducerea toxicităţii din organism. oboseală accentuată a creierului. Teiul crește în păduri. ulceraţii ale pielii. rezine. extract. Prezentare. Florile. zaharuri. alantoină. dizenterie. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. bronșite. expectorante. tulburări digestive pe fond nervos. sirop. saponine. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. astringente. ulei esenţial. Preparatul din flori de tei este hipnotic. sirop. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). bronșite. un compus specific numit tilirozidă. Se prepară infuzie. roză sau albastră. hidrolat. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. dureri de rinichi. pulbere. antiinflamator. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. tufărișuri. diaree. cât și extern. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. cataplasme. în parcuri. Denumiri populare: tămâioară. cicatrizante. dureri musculare. Prezentare. Florile au o codiţă lungă. și miros foarte plăcut. zambilă de grădină. calmant general. antitermic.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Denumire populară: piperul lupului. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Marele specialist. flavone. buruiană de friguri. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. se adună într-o inflorescenţă. Rizomul este de mici dimensiuni. de asemenea.5 metri înălţime. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). pe pajiști. iar tulpina are formă de nuia. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. contuzii. vin medicinal. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. Întrebuinţări. Prezentare. din care se prepară infuzie. Totodată. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Prezentare. fiind deosebit de expresive. Are o rădăcină puternică. în lipsă de poftă de mâncare. semn că . Fiind foarte toxice. stomatite. Frunzele sunt mari și dinţate. poate ajunge la 1. în tufărișuri și chiar în păduri. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. care au formă lanceolată. de asemenea. Florile au culoare trandafirie sau albă. decoct. fitosterină. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. acizi. ulei eteric. tinctură. răni felurite. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. a sciaticii. stimulează contracţiile vezicii biliare. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Acest subarbust. Întrebuinţări. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. în tulburări de ciclu menstrual. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. În vârful lăstarilor se află frunzele. Tulpina. Întrebuinţări. Denumiri populare: cornăţel. Ovidiu Bojor. mult ramificată. farm. efectele fiind dintre cele mai interesante. Substanţe active importante: ulei volatil. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. vizând afecţiuni precum angine. dr. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. spălături. ci și prin forma și culoarea lor. cumarină. toxice. dezvoltată. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. afte. Fructele sunt niște bobiţe roșii. de culoare galben-aurie. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Este indicată. dafnină. cataplasme). bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. rășini. Florile. taninuri. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. gumă. în combaterea parazitozelor intestinale. tinctură. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. De pildă. vitamina K. adică cu puţin timp înainte de a înflori. Rezultate pozitive se obţin. siliciu. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. în luminișuri de pădure. tanin.

Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. boli renale și ale căilor urinare. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. totodată. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. antiasmatic. În unele ţări se găsește și în culturi. Substanţe active importante: ulei volatil. febre. de obicei la munte. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. în disfuncţionalităţi ale bilei. și o tulpină foarte scurtă. astm. cu coadă foarte lungă. fiind crestate puternic și. carminativ. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. salate. Ţelina are un rizom gros. turta este considerată. decoct și cataplasme. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. De asemenea. dar și interne. cel puţin în Occident. uneori denivelat. sănătos. sau ca mijloc direct de tratament. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. ţelina de baltă. antiinflamatoare. Florile au culoarea albă și formează un capitul. din ţelină se prepară infuzie. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. demineralizare. consistent. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. B și C. Din punct de vedere medicinal. decoct. acid glutamic. substanţe amare. sudorifice. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). blocaje musculare. ulceraţii ale pielii. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. având acţiune relaxantă asupra . Florile de ţelină sunt albe. săruri minerale. săruri minerale. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Frunzele. Întrebuinţări. Mai nou. parazitoze intestinale. carlinina. diuretic. tanin. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. boli ale ficatului și. Datorită calităţilor sale. suc de frunze. din familia compozitelor. Plantele medicinală renumită. Întrebuinţări. expectorant. de doi-trei centimetri grosime. tirazină. specific. o plantă cultivată. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. au formă ovală. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. Se prepară infuzie. Substanţe active importante: vitaminele A. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. Turta crește în pășunile din zonele înalte.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Denumire populară: ciurul zânelor. extracte. în litiază renală. inulină. Este recomandată în tratamente externe. Întreaga plantă are un miros puternic. laxative. antibacteriene. de culoare argintie. intrând în compoziţia unor medicamente. mai ales. bronșite cronice. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). sirop. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. fiind colorate într-un verde-închis. rezine. tincturi. Prin urmare. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. nervozitate. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. ţelina este. tuse. febră. aproape rotund. edeme. albuminurie. Denumiri populare: puterea bărbatului. o plantă miraculoasă. Prezentare. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. hidropizie. Prezentare. aparţinând de familia umbeliferelor. Frunzele sunt mari. colici abdominale. în prezent. Pentru uz medicinal. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. degerături. de a stimula sucurile gastrice. Turta este o plantă erbacee perenă. inclusiv dureri mari. penate. „dotate” cu spini. colină.

dar. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Este foarte indicată și în reumatism. Ţintaura este. din iunie și până în septembrie. aspre și cu multe nervuri. centaură. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. Ulmul înflorește primăvara. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. De asemenea. critrosterina. Preparatul principal care se obţine este infuzia. infuzia de ţintaură hărnicește bila. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. sudorifică. ţintaura este utilizată primăvara. din practică. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Prezentare. Desigur. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. . în mod continuu. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. În acest scop. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. de la ulm se recoltează scoarţa. Întrebuinţări. anuală. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. un fortifiant general. Este puternic. Ulmus campestris. Aparţine familiei amentaceelor. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. apoi săruri minerale. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. pe câmp deschis. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. cum ar fi reumatismul sau sciatica. critricina. Pentru uz medicinal. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). ce crește alături de alte plante în flora spontană. tonică. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. acid oleanolic. floare de friguri. diuretică. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. înainte de a înfrunzi. un autor foarte cunoscut. Frunzele. Denumiri populare: fierea pământului. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. dar și în parcuri sau chiar singuratic. din care se face un decoct. Aici. consumată după reţetele de hrană vie”. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Înflorește îndelung. fără îndoială. de unde și numele de fierea pământului. depurativă. critocentaurina. Ţelina este și un tonic de excepţie. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. având darul de a reînnoi organismul omenesc. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Ca un adevărat detoxifiant. Elena Niţă Ibrian. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Întrebuinţări. au formă de elipsă. Planta are un gust amar accentuat. ramificat în partea superioară. Prezentare. Din acest motiv. De asemenea. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. iar fructele sunt aripate. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum.

liliachiu sau alb. În uz extern. fiind antitoxic. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. antiseptic. tanin. roz. cicatrizant și astringent și. apar primăvara. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. astringente. aritmii cardiace. în primul rând. Ungurașul. revitalizante. din care se face. de aceea. hemoroizi. este indicat în bolile de piele. de a interveni în anemii. grâușor. mai ales în caz de scorbut. antispastice. Preparatele de unguraș sunt emoliente. rezine. pe marginea drumurilor de ţară. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. Prezentare. Untișorul are virtuţi analgezice. Florile sunt albe. fiind indicat. în liziere. hidropizie. păroase și grupate. groase și lucioase. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. de la câmpie până la munte. dar și o infuzie pentru băi. mai ales pe tulpină și pe frunze. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Face parte din familia orhideelor. Ungurașul crește pe o arie largă. ulceraţii. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Substanţe active importante: ulei esenţial. Potrivit specialiștilor. de asemenea. extracte. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. au formă de inimă și se consumă ca salată. la marginea pădurilor. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Florile. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. stomahice.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). ungurașul făcând bila mai activă. diuretic. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. galbene și strălucitoare. Untișorul este o mică erbacee perenă. Frunzele sunt aproape rotunde. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. rădăcina acestei plante. Totodată. Denumire populară: sălăţică. descongestionante. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. au peţiolul lung și multe nervuri. doi tuberculi. Ungurașul este o erbacee perenă. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. au culori diferite – purpuriu întunecat. precum și ale bilei. saponină. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. a potecilor și a cărărilor. Frunzele. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. Prezentare. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. de a r evitaliza organismul. Este o plantă meliferă. iarbă flocoasă. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. infuzie. de asemenea. și în corectarea ritmului cardiac. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. expectorante. sciatică. aparţinând de familia labiatelor. pe marginea izlazurilor. Valoare medicinală are. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Denumire populară: poroinic. Întrebuinţări. Denumire populară: bălţătură. Domenii principale de terapie – reumatism. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. afecţiuni ale căilor respiratorii. Prezentare. cu o înălţime maximă de 30 cm. o tinctură. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. Întrebuinţări. își merită pe deplin numele. . în lunile aprilie și mai. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. Fructele au formă de nuculă. gutuiţă. Valoare medicinală are toată planta. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. În sol formează. Se folosește. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. supozitoare antihemoroidale. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. miros neplăcut și gustul amar-taninos. răni. pentru uz extern. dar și pentru uz intern. Contribuie la reducerea febrei. cu adevărat. iar florile. colină. în avitaminoze. pe lângă rădăcini.

Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. pentru fortificare. de culoare roșie sau roz. în combaterea inflamaţiilor urechii. uneori adăugându-se miere. sirop. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. pistruilor și bătăturilor. urechelniţa era considerată. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. împotriva durerilor de dinţi. dă invulnerabilitate. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. cândva. vermifugă și febrifugă. se afirmă că. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. mucilagii. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. Întrebuinţări. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. antiseptic. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. acid malic. dar și decoct. zaharuri. De exemplu. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Urechelniţa este utilizată. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. fiind. meliferă. pentru întărire. însă. a arsurilor. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. o înmoaie și. datorită valorii sale. Aparţine familiei crasulaceelor. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. piure de urzici. amestecată cu alte ingrediente. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. În vârful plantei se află florile. Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. Substanţe active importante: amidon. Întrebuinţări. verzișoară. loţiune tonică. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. aplicată pe o bătătură. Prezentare. . în locuri părăsite joase și umede. prin ruine. prin gardurile dintre gospodării. urzică creaţă. este indicat și untul vacii. în medicina populară. În medicina populară din Occident. Se spune că o frunză de urechelniţă. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. pe stâncării. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. În general. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. protide. de asemenea. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. bune uneori și pentru salată. caldium. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. în locuri părăsite. dar se mai prepară și suc. astfel. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. Frunzele de la nivelul solului – mari. uneori este și cultivată. diuretic. Poate ajunge și până la un metru înălţime. valoarea medicinală. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. Din aceste frunze se face infuzie. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. la marginea pădurilor. Din acest motiv. De altfel. și se fac și cataplasme. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. Denumire populară: ţâţa mielului. aplicată pe mâini. cu anghinarea. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. tulpina de urzică este fibroasă. Substanţe active importante: săruri astringente.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. Preparatul de urechelniţă este antifebril. La maturitate. suc proaspăt. glucoză. untul vacii înflorește primăvara. de fâneaţă. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Prezentare. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. bătătura poate fi îndepărtată. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. urzica are valoare alimentară. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. în lunile aprilie și mai.

fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. sugel alb. de forma unei sfere turtite. ulcer varicos. K). format. eczeme rebele. mai apoi. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. florile fiind albe sau ușor gălbui. gută. Denumire populară: urzică albă. antidiareice. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. în revigorarea podoabei capilare. mătreaţă. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. diuretic. atât bulbul. hemoroizi. siliciu. se vor consuma . Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. obezitate. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. în etapa de maximă dezvoltare. deranjamentele stomacale și intestinale. în bronșite. pe taluzuri. la rându-i. având o dispunere interesantă. Prezentare. vasoconstrictor. poate ajunge până la un metru. antitusive. litiază renală. seboree. într-un fel de mini-coroană. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. De asemenea. afecţiunile hepatice și biliare. Întrebuinţări. depurative. plăgi supurante. tanin glucozide. abcese. practic. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. depurativ. ulcere. Substanţe active importante: săruri de potasiu. din familia labiatelor. tonice. dar și hrănitoare. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. acetilcolină. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. antiseptice. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. cât și frunzele. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. hemoragii interne. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. acid galic și acid formic. Urzica este. varice. ulei gras. supuraţii. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. acid galic. din bulbi mai mici (căţei). În scopuri medicinale. cicatrizante. astringente. hemoragii uterine. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. ușor sedativ. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. tulburări digestive. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. cistită. Prezentare. avitaminoze. emolient. pe lângă ziduri și garduri vechi. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. expectorant. desfăcându-se. răni greu vindecabile. Tulpina și frunzele sunt păroase. Preparatul de urzică moartă este astringent. din care se prepară infuzie și decoct. Denumire populară: ai. Înălţimea acestei plante. hemostatice. diabet zaharat. reumatism. Are proprietăţi diuretice. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. usturoiul este o plantă cultivată. Adus din Asia Centrală. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. bronșite. ulei esenţial. cât și pentru uz alimentar. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. antiinflamator. Pentru uz medicinal. psoriazis. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). mai și iunie. C. urzica impulsionează activitatea ficatului. ulei volatil. declorurante. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. Astfel. expectorante. în curele împotriva insomniei. E. detoxifiante. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. până pe la jumătatea plantei. una dintre cele mai complete plante medicinale. inflamarea căilor respiratorii. B2. revitalizante. vitaminizante. hipoglicemiante. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Întrebuinţări. saponine. la margine pădurilor. Perișorii urzicanţi conţin histamină. Urzica moartă este o erbacee perenă. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. în tufărișuri. provitamina A. lecitină. emoliente. mucilagii.

descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. intensifică activitatea bilei. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. numită și varză nemţească. Vanilia are efecte tonice. sub forma unei păstăi. două substanţe specifice. . îmbunătăţind funcţionarea acestora. Prezentare. originară din America Centrală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. antidiabetic. sabauda. cicatrizant gastro-intestinal. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. planta ajungând. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. De asemenea. zilnic. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. de căpăţână. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. de colon. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. stimulând-o. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. până la două-trei căpăţâni pe zi. combate hipertensiunea. un complex de vitamine (A. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. fortifiant. Substanţe active importante: săruri minerale. var. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. B. În aceste condiţii. totodată. având capacitatea de a alunga duhurile rele. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. și un dezinfectant activ. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. C). echilibrează activitatea bilei. în cele din urmă. fiind o liană din familia orhideelor. Între varza albă. puternic șifonate. Fructul este o capsulă alungită. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. fiind. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. Această vanilină va ajunge. PP. piperonal. Vanilia pompona. în care se află vanilina. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Denumire populară: varza nemţească. Prezentare. Întrebuinţări. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. stimulează circulaţia sanguină. Tonifică activitatea gastro-intestinală. Se prezintă ca un arbust agăţător. anticoagulant. inulină. microelemente. Din acest motiv. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. însă. lemnoase. de piele). Florile vaniliei au culoare albă. Substanţe active importante: vanilozidă. întotdeauna crud. Are tulpini lungi până la 100 de metri. să se hrănească în mod parazit. stimulative și afrodiziace. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. Întrebuinţări. Vanilia este o plantă tropicală. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. cât și în tratamentele făcute de diabetici.

Varza roșie are. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. dar și în preparate culinare. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. răcelile. Întrebuinţări. calităţi medicinale. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. indiferent de specie. cu unele accente sau calităţi specifice. antialgice. ulcer). Specialiștii au identificat. sedative. PP. Dezvoltarea sa este perenă. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. ulcerul gastric. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Vâscul înflorește în martie-aprilie. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. eliptice. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Substanţe active importante: saponine. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. câte un pahar. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. Potasiul. calităţi antianemice. arterioscleroza. glucide. În general. amestecat. prin tradiţie. folosit în formă necombinată. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. gastrită. . fâneţe. cu zeamă de varză de căpăţână murată. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. amidon. iar florile – de culoare galbenă. K. foarte răspândită. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. astringente. B1. C. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. ci și în diabet. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. calciu. Prezentare. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. Cât despre varza de Bruxelles. F. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). fier. la toate speciile de varză. benefice în afecţiuni precum gastrita. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Prezentare. la rându-i. iunie și iulie. de unde și numele de vătămătoare. sodiu. rezine. iar la noi că lecuiește de frică. iar modul de vieţuire semiparazit. a echimozelor. Tulpina este dreaptă. rămânând verzi tot timpul anului. florile fiind unisexuate – mascule și femele. fiind și laxativă. mucilagii. vătămătoarea combate constipaţia. de trei ori pe zi. tanin. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. Sunt utilizate. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. uneori ramificată. cicatrizante. reglând tranzitul în intestinul gros. consistente. Face parte din familia leguminoaselor. Pentru uz medicinal se recoltează florile. înainte de a mânca. afecţiuni ale căilor respiratorii. De pildă. Face parte din familia lorantaceelor. a umflăturilor. și ele. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. vitaminele A. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. Ca laxativ. Tulpina vâscului este ramificată puternic. colita. sedative. pentru vindecarea rănilor. aceiași specialiști recomandă un preparat. înainte de mese. a eczemelor. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. calciul. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. Substanţe active importante: proteine. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. varza. Fructul său este o păstaie. lesne de găsit prin pășuni. Frunzele sunt mici. din care se prepară infuzie și decoct. ci varza. în părţi egale. penat-sectate. laxative. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. potasiu. B2.

Ventrilica. extract. Prezentare. Denumire populară: stratorică. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Aparţinând familiei ramnaceelor. planta fiind toxică. mesteacăn. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. pulbere. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. În mod obișnuit. dar și în tahicardie. Fructul acestei plante este o capsulă. dar și în zonele alpine – prin păduri. Se prepară sirop. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. Întrebuinţări. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. cireș. Substanţe active importante: saponine. acetilcolină. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. suc. flavone. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. ulei volatil. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. poţiuni. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. Culoarea acestor flori este albastră. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. Prezentare. hipertensiune arterială. zaharuri. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. Pentru a nu se face confuzii. tuse convulsivă. face parte din familia scrofulariaceelor. decoct. dar și periferică. . care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Substanţe active importante: taninuri. dar și în alte păduri de foioase. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Este indicat în arterioscleroză. De asemenea. chiar și a celor canceroase. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. menopauză și simptomele acesteia. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. isterie. decoct. albă sau albtrandafirie. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. acid aleanolic. culcată. inozitol. grupate sub formă de ciorchine. trandafir. dar cu lăstari verticali. păr. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. saponozide. bronșită). Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. precum și în afecţiuni dermatologice. dar și al reglării proceselor intime din organism. substanţe amare. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). sirop sau decoct. antispasmotic. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. glicozide. convulsii. precum și prin tufărișuri. epilepsie. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). cu niște dungi de nuanţă închisă. hipotensiv. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. cu un spin. în alte suferinţe cardiace. verigariul are circa trei metri înălţime. întotdeauna. Se prepară infuzie. fiind vasodilatator. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. Denumire populară: spinul cerbului. substanţe minerale. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. extract. fructul fiind o bobiţă neagră. macerat. prostată. Frunzele au formă de elipsă. brad. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. o erbacee cu tulpină păroasă. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Întrebuinţări. rizomul și vârfurile cu flori. Ramurile verticale poartă pe ele florile. la marginea pădurilor și în tufărișuri. precum și vâscotoxina. prun. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. astm. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. măr. aminoacizi liberi.

dar mai ales vârfurile tinere. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. Vineriţa este o plantă de munte. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. din loc în loc. vinariţa a fost folosită. Din acest motiv. sunt indicate în constipaţie. cu multă lumină. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Tulpina este dreaptă. depurative. Crește în locuri cu mult soare. melancolie. Preparatele pe bază de vinariţă au. isterie. substanţe amare. datorită aromelor sale. preparatele de vindecea pot fi toxice. cu umezeală puţină – pe pajiști. glucozide. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. Denumire populară: vineţică. hidrolat. în formă de spic. litiazele renale. Ca plantă medicinală. Datorită acestui fapt. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. vermifuge. Prezentare. Prezentare. Recoltarea se face în luna iunie. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. are proprietăţi aromatice. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. litiază urinară. de culoare purpurie. Întrebuinţări. scarlatină. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. din care se prepară infuzie și decoct. taninuri. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. îmbunătăţind starea de spirit. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. Apar în lunile mai și iunie. sedative. de exemplu. Frunzele au un peţiol pronunţat. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. în tufărișuri. Substanţe active importante: cumarina. afectând mai ales ficatul. precum și în hidropizie. tonice. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. Întrebuinţări. glicozide. rujeolă. diuretice. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Datorită calităţilor sale tranchilizante. ulei volatil.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. în industria vinurilor și a lichiorurilor. mucilagii. mucilagii. Stachys germanica. taninuri. aparţinând de familia rubiaceelor. Alte preparate: vin medicinal. pe . Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. între șase și nouă bucăţi. multă vreme. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Acţionează și asupra sistemului nervos. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Vindeceaua. Prezentare. În mod curent. în gospodăria tradiţională. acţiunea lor este intensă. faringitele. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. cu flori pe ele. În perioada de maximă vegetaţie. Ca purgativ. compuși amari. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. Florile. Vinariţa mai este folosită. Substanţe active importante: betaină. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. perenă. ușor muchiată. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Vinariţa crește la umbra pădurilor. pe dealuri. flavone. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. din acest motiv. Întrebuinţări. Vinariţa se administrează și în indigestii. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. uleiuri. Florile sunt mici. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. Vindeceaua este o plantă meliferă. în icter. În cantităţi mari. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). de asemenea. Frunzele. Plăcut este și mirosul florilor.

până la 20 de metri. ulceraţii stomacale și intestinale. grosime și multe noduri. Florile au. sunt grupate în vârful ramurilor. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. cataplasme. Substanţe active importante: zaharoză. fiind o plantă periculoasă. Totodată. care apar în lunile mai și iunie. dermatologice. combate isteria. decoct. În mod obișnuit. au culoare albastră. dar poate ajunge și până la un metru. ulceraţii și răni ale pielii. decoct. potrivit ultimelor descoperiri. melancolia. o culoare galben-verzuie. antimicrobiene. hemoragii uterine. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. de multă vreme. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. Florile. Prezentare. antialgice. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. prin grădini. agăţătoare. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. cumarină. inositol. târâtoare. Chiar și la o simplă atingere a plantei. tuberculoză. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. de culoare galben-verzuie. ramurile cu flori. se pare. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. se remarcă prin consistenţă. totuși. vitamina C. heterozide. adică butucul viţei de vie. fiind. planta are o înălţime de 50 cm. antiinflamatoare. sunt crestate. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. alcaloizi. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Florile. persistent – nu este prea plăcut. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. vertijul. Prezentare. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. astringente. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. vermifuge. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. Este o erbacee cu un rizom scurt. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. bufeurile. frunzele și vârfurile tinere. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. rezine. pielea omului se poate irita. epilepsia. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Face parte din familia labiatelor. rareori fiind lobate. de obicei. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. cât și periferic. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. Se prepară infuzie. palpitaţiile. Tulpina. antispasmodice. strugurii. Se prepară infuzie. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. Frunzele. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. decoct. Denumire populară: rută. ca plantă ornamentală. dextroză. avortive. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Fructul este o capsulă. hemoroizi. cu tot cu flori. tanin. Întrebuinţări. lemnificate și flexibile. de asemenea. dispuse în struguri. glucozide. fiind cultivat. aliment și medicament.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. Au. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. deranjamente intestinale. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. săruri minerale. Viţa de vie înflorește primăvara. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). de formă ovală. extract. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. pulbere. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Reglează ciclurile menstruale. a sângerărilor și rănilor gingivale. sedative. Întrebuinţări. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. ponderează variaţiile de rit m cardiac. Ramurile sunt relativ subţiri. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. ulei esenţial. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. uneori roșie sau albă. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. tinctură. printre cele mai vechi plante cultivate de om. deși și aceștia au. aparţinând familiei rutaceelor. Mirosul său – specific. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . ginecologice. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. Întrebuinţări.

care se administrează mărunţită. În medicina populară. Hieracium transsilvanicum. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. . extract. De asemenea. în activitatea sa de secreţie și eliminare. Întrebuinţări. Prezentare. Folosite adesea în alimentaţia curentă. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. pe terenuri înţelenite. Se prepară infuzie. Crește pe pajiști. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Este o plantă erbacee. umbeliferonă. Prezentare. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). în locuri cu lumină multă. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. cu flori în formă de spiculeţe. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Prezentare. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. în amestec cu miere. Prin distilare. cât și în tulburări de menopauză. substanţe amare. Din florile de viţelar. grupate. Interes medicinal prezintă toată planta. vitamina C. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Dezvoltă un rizom. adică a fân. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. sau sub formă de tinctură. a zonei abdominale. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. cicatrizante. Florile apar în lunile mai și iunie. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. este însemnată și. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Florile. Substanţe active importante: cumarină.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. antrenând benefic chiar și bila. în poieni și luminișuri de pădure. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. în general. Denumire populară: părangină. deci. Face parte din familia convolvulaceelor. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. poala rândunicii. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. adormiţea. acizi. săruri minerale. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Întrebuinţări. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. perenă. din care pornesc rădăcinile și stolonii. prin urmare. pe marginea drumurilor. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. pe dealuri și munţi. din care se prepară infuzie și decoct. frunzele de viţă de vie sunt. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. poţiune. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. combinate cu alte flori. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. Tulpina aeriană. poala Maicii Domnului. de aceea. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). ulei volatil. precum și taninuri. prin pârloage. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. tinctură. iarba fânului. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Întrebuinţări. Substanţe active importante: glucozide.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. cicatrizante. arabinoză. deosebit de important. pietrelor). ramificată de la bază. o buruiană. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. sub formă de buchet. Potrivit aceluiași specialist. Tulpinile au înălţime redusă. Yucca este o plantă verde în permanenţă. abcese. fiind acoperită cu perișori tari. . vitamine. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Se prepară infuzie. edeme. imunostimulatoare. extract. Prezentare. Prezentare. antiinfecţioase și antiinflamatoare. apare îndeosebi în culturile legumicole. Fructul este o capsulă. boală infecţioasă gravă. Frunzele. decoct. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. Numele îi vine de la poziţia florilor. scăderea capacităţii de apărare a organismului. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Tulpina. săruri minerale. Substanţe active importante: flavone. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. enterocolite. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. dezinfectante. Această plantă care este. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. Întrebuinţări. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. săruri minerale. așezate ca un pendul. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. sporește pofta de mâncare. ajunge până la 80 cm înălţime. Florile. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Sunt indicate în ulcere. epuizare fizică și psihică. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. aminoacizi. Întrebuinţări. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. ramnoză. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. febră. Hibiscus ternatus. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. înlesnește asimilaţia. reumatisme. au formă lobată sau penată. diuretice. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. de fapt. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Denumire populară: macul ciorii. laxative. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. antiinflamatoare. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. cistite. păroase și peţiolate. în afecţiuni reumatice. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză.

Florile. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. frunzele. Întrebuinţări. Întrebuinţări. desigur. fragarină. ale tractului digestiv. . Substanţe active importante: rășină. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Ipomaea purga. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. mai ales. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. în primul rând. uneori. diareea. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. astringente. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. din care se prepară infuzie sau decoct. laxative. în deranjamente intestinale. laxativ și chiar purgativ. fiind gustoase și aromate. dată fiind. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. faringita. Datorită acestor proprietăţi. mai ales albastru și mov-roșcat. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. făcându-și loc. vitamina C. Denumire populară: bună dimineaţa. Tulpina. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. vermifug. flavone. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Fructele au culoare roșie. Prezentare. Prezentare. În ceea ce privește calitatea fructelor. acizi. în congestii cerebrale. și în formă cultivată. Potrivit specialiștilor. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. chiar și de doi metri. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Acest arbust poate fi întâlnit. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. tinctură și o rășină. de obicei. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. printre marii arbori. subţire. Face parte din familia rozaceelor. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. convolvulină. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Valoare medicinală au. depurative. dar. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. Substanţe active importante: tanin. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. Importanţa lor. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. totodată. însă. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. săruri minerale. poate avea o lungime de trei metri. Zmeurul este un arbust de pădure. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. din punct de vedere medicinal. o dezvoltare anuală. fructele zmeurului. importanţa sa economică. în formă de pâlnie. rinichilor. au culori diferite. Preparatul de zorele este descongestionant. Potrivit unor observaţii mai noi.

Antihelmintic . Cistită .substanţă care face gura pungă.cu acţiune împotriva microbilor. toxice din organism.inflamarea vezicii biliare. Melene . .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Eritem .acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Edem . Anorexie .calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Antiseptic . Antimitotic . Antihistamic . Dispepsie .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .inflamaţie a căilor biliare.favorizează secreţiile gastrice.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. accelerând astfel digestia.acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. combate dezvoltarea microbilor patogeni. Diaforetic .fortifică venele. În limbaj Avitaminoză . substanţe care ajung Uterotonic . Stomahic . Emenagog . Antispastic . Cardiotonic .reglează menstruaţia. Carminativ .comprimă ţesuturile.somnifer.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Astringent . Sudorific . peste normal.retenţie de apă în ţesuturi.provoacă transpiraţia. Depurativ (sau detoxifiant) . Galactogog . Antiemetic .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) .tulburări de digestie. Hematurie .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. Dismenoree .acţionează împotriva unor forme de alergie. Aromatic . Congestie . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic .substanţă sau preparat care stimulează inima. Hemostatic .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.elimină substanţele dăunătoare.stimulează secreţia biliară a ficatului. blochează dezvoltarea tumorilor. Uremie . al altor boli asemănătoare).oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Antihemoragic .împotriva tumorilor.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. apărută ca urmare a unor boli. ajută la cicatrizare. Enterită .stopează sau combate hemoragiile.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.acţionează împotriva viermilor intestinali. reglează bătăile inimii.oprește hemoragia.care răspândește o aromă. Secretolitic .sânge în urină. Venotonic .ucide microbii.provoacă transpiraţie.tulbură activitatea inimii.fortifică uterul.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.oprește dezvoltarea microbilor.roșeaţă a pielii. echilibrează secreţiile.hemoragii digestive. Angiocolită . Soporific . Enterocolită . popular . conţinutului acestora. în sânge și produc o intoxicare a organismului. Coleretic . Revulsiv . Bacteriostatic . Albuminurie .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. determinată de o congestie ușoară. Citostatic .împiedică formarea de secreţii. Estrogeni .inflamaţie a vezicii urinare. Bactericid .hormoni feminizanţi.dureri menstruale. Anafrodiziac (anafrodisiac) .fără vitamine.

10. Editura Venus. Editura Academiei. București. București. ghid practic. Editura Fiat Lux. 1999. Pârvu Constantin. Editura Miracol. București. Editura Didactică și pedagogică. ed. R. 2000 13. 1968. 1988. Valnet Jean – Fitoterapia. Coiciu Evdochia. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. Ciofit Ruxandra. Moruzi Constanţa. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 21. 2001. 1962. București. Editura Didactică și Pedagogică. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. București. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Editura Polirom.O. București. Editura Academiei. 1974. Editura Ceres. București. lași. ediţia a lll-a. Todor I.A. tratamentul bolilor cu plante.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. București. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. 1978 2. Editura Miracol. București. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. 2000 5. București. Editura Academiei. aliment și medicament. Editura Academiei.. Popovici Lucia. București. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. 2000 7. Librairie Grund. ediţia a lll-a. 2003 4. Editura Saeculum I. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Toma Ion – Atlas botanic. 20. a ll-a. 1985. 2003. după datinile și credinţele poporului român. 12. București. Saragea M. 19. 2003. 16. Editura știinţifică și enciclopedică. Editura Polirom. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. x x x Faune et flore d' Europe.. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Godeanu Stoica. Bereșiu Ileana. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 11. București. Gunter Ernest – Hrana vie. Editura Medicală. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. Bojor Ovidiu. o speranţă pentru fiecare. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. București. Kirkpatrick Betty – Home remedies. . 14. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Editura Ceres. 2002 3. 1998. supliment (DEX – S). București. București. Editura Garamond. 1993. lași. 15. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. 1985. 2000 6. vite și păsări. Axei Springer. București. Editura Fiat Lux. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. 18. București 9. 1985 8. 1999. Editura Ceres. Geddes & Grosset. – Mic atlas de plante. Editura Vestala. Niţă Ibrian Elena – Plantele. UK. București. 17. București. Editura Z 2000. 1987. partea a treia.