Pretioasele ridicole

de J.B.P. Molière

La Grange Du Croisy D-na Gorgibus Magdelon Cathos Marotta Mascaril Jodelet

Scena I La Grange, Du Croisy Du Croisy: Domnule la Grange… La Grange: Ce este? Du Croisy: Uită-te o clipă la mine fără să râzi. La Grange: Ei bine? Du Croisy: Ce zici de primirea ce ni s-a făcut? Ţi-a plăcut? La Grange: Ţi se pare că ar avea ce să ne placă? Du Croisy: Drept să-ţi spun, nu prea. La Grange: Eu mărturisesc că sunt cu desăvârşire uluit. Mai pomenitu-s-au oare două gâsculiţe de provincie să facă mai pe grozavele ca astea şi doi bărbaţi dispretuiţi mai tare ca noi? Abia dacă au catadicsit să ne poftească să şedem. N-am mai pomenit atâtea şuşoteli la ureche ca la ele, atâtea căscături,atât să se frece la ochi, întrebându-se cât e ceasul! Răspuns-au alta decât da sau nu la tot ce le-am întrebat? Şi n-ai să poţi spune că, de-am fi fost cei mai de pe urmă oameni din lume, ar fi putut să ne primească mai rău! Du Croisy: Mi se pare că prea îţi pui la inima păţania asta. La Grange: Sigur că mi-o pun! Ba încă în aşa măsură că sunt hotărât să mă răzbun pentru asemenea obrăznicie. Ştiu eu de ce-am fost dispreţuiţi. Preţiozitatea n-a îmbolnăvit numai Parisul, ci s-a întins şi în provincie, iar duducile noastre caraghioase s-au molipsit şi ele. Într-un cuvânt fiinţa lor e un amestec de preţiozitate şi de uşurinţă. Îmi dau seama cum ar trebui să arate cineva ca să aibă preţ în ochii lor. Şi, de vrei să mă crezi, o să le jucăm o festă care le va face să-şi dea seama de prostia lor şi le va învăţa să cunoască mai bine oamenii. Du Croisy: Ce-ai de gând să faci? 1

Ei! Scena III Marotta. pe purtările necioplite ale unor oameni ca aceştia? Cathos: Şi în ce chip. pe nume Mascaril. Gorgibus: Ce fac? Marotta: Pomadă pentru buze. lapte de crin şi o mie de alte năzbâtii de care habar n-am. mamă. La Grange Gorgibus: Ei. Cathos.La Grange: Am un valet. o fată care are puţină judecată s-ar putea împăca cu înfăţişarea lor? Gorgibus: Dar ce cusur le găsiţi. le-aţi văzut pe nepoata şi pe fiica mea? Ce ziceţi? Ducem treaba la bun sfârşit? La Grange: O veţi afla mai bine de la ele decât de la noi. Scena IV Magdelon. Du Croisy: Ei bine. Du Croisy. E un zăpăcit care şi-a pus în minte să facă pe omul de seamă. şi ce ai de gând? La Grange: Ce am de gând? Trebuie… Dar mai întâi să plecăm de aici. îmi pare că pleacă nemulţumiţi de aici. Tot ce vă putem spune e că vă foarte mulţumim de cinste şi că rămânem slugile dumneavoastră. Gorgibus: (singură) Hei. iar pe ceilalţi valeţi îi dispreţuieşte. Gorgibus Gorgibus: Chiar e nevoie de atâta cheltuială ca să vă ungeţi botul? Ia spuneţi-mi mai bine ce le-aţi făcut celor doi tineri de i-am văzut plecând aşa de îmbufnaţi. zicându-le neciopliţi. Au prăpădit de când suntem aici osânza de la doisprezece porci şi patru slugi s-ar putea hrăni în fiecare zi cu picioarele de miel pe care le folosesc ele. care trece în ochii multora drept un fel de om de duh. doamnă? Gorgibus: Unde-ţi sunt stăpânele? Marotta: În iatacul lor.(singură) Nebunele astea cu pomezile lor. Gorgibus Marotta: Ce poftiţi. Gorgibus: Ce dracu atâtea pomezi! Spune-le să coboare. căci astăzi nimic nu e mai răspândit ca omul de duh. Nu am zis să-i primiţi ca pe viitorii voştri bărbaţi? Magdelon: Dar ce preţ ai vrea să punem. Nu văd peste tot decât albuşuri de ou. Trebuie să aflu despre ce e vorba. Se grozăveşte totdeauna că ştie să se poarte curtenitor şi să alcătuiască versuri. Scena II Gorgibus. mă rog? 2 . mătuşă. au de gând să mă ducă la sapă de lemn.

Văd aici nişte ochi care par să fie nişte mari ştrengari. dar faima voastră vă pricinuieşte supărarea aceasta.Magdelon: Frumos mai ştiu să-şi dovedească dragostea! Auzi! Să înceapă cu căsătoria! Gorgibus: Şi cu ce-ai fi vrut să înceapă? Să te poftească să-i fii ţiitoare? Nu e aceasta o purtare de care aveţi cuvânt să vă mândriţi şi voi. nealese. Mascaril: Măcar mă aflu aici în afară de primejdie. nu-mi spune mie de-astea. Mascaril: Să nu se grăbească. aşa că pot aştepta. Stau aici la largul meu. fără îndoială. Marotta: Iată-le. ce repede sar sfârşi orice roman! Scena V Marotta. veţi fi fiind mirate. căsătoria e un lucru sfânt şi cine vorbeşte de la început despre ea se poartă ca un om cinstit. să credem cu tot dinadinsul în drăgălăşenia curteniei dumneavoastră. ca mine? Este alta mai de preţ decât asta? Şi legătura sfântă la care râvnesc ei nu-i oare mărturia gâandurilor lor cinstite? Magdelon: Ah. Faima nu zugrăveşte decât adevărul. Cathos: Dar de cine vă e frică? Mascaril: De vreun furt al inimii. călătoreşte-ne aici înlesitoarele la vorbă. Cathos: Pentru a afla la noi vreun merit a trebuit să-l aduceţi cu dumnevoastră. nu pe pămânurile noastre se cade să vânaţi. stăpânele mele vor veni numaidecât. Să ştii de la mine. în stare să răpească pe 3 . Magdelon: O. Cathos: Scumpa mea. Scena VI Magdelon. s-ar cuveni să poruncim scaune. căci meritul are pentru mine atâta farmec. Magdelon: Bunăvoinţa dumneavoastră împinge cam prea departe dărnicia laudelor şi nu avem de gând. povestind cât preţuiţi şi veţi face marţ toată lumea bună a Parisului. de îndrăzneala vizitei mele. Doamne! Dacă toată lumea ar gândi ca dumneata. Mascaril: O! Mă-nscriu în fals împotriva cuvintelor voastre. Cathos. Magdelon: Dacă urmăriţi meritul. Marotta Mascaril: Doamnelor. verişoara mea şi cu mine. mamă! Ce spui dumneata e atât de grosolan! Mă cuprinde ruşinea când te aud vorbind în felul acesta şi ar trebui să începi să înveţi cât de cât purtări mai alese. Mascaril. Magdelon: Marotta! Marotta: Doamnă? Magdelon: Repede. încât alerg pretutindeni după el. de vreo ucidere a libertăţii mele. Mascaril Marotta: Domnule. Gorgibus: Alese.

dar ne aflăm pe punctul de a ajunge. Mascaril: E drept că e ruşinos să nu afli printre cei dintâi tot ce se compune. căci o prietenă bună ne-a făgăduit că va aduce la noi toţi domnii din Culegerea de versuri alese. Mascaril: E drept că e cam noroi la noi. Mascaril: Cât despre mine socot că dincolo de porţile Parisului nu-i mântuire pentru oamenii de seamă. al vorbelor de duh şi al curteniei. Cu toţii vin pe la mine şi pot spune că nu mă trezesc niciodată fără să nu am o jumătate de duzină de spirite alese lângă mine. Magdelon: Vă mărturisesc că sunt nebună după medalioane. când vreau. Mascaril: Ei bine. mă tem. ca să nu mai număr ghicitorile şi medalioanele. centrul bunului gust . în frumoasele saloane ale Parisului. Ah! Pe cinstea mea . Mascaril: Primiţi mulţi oaspeţi? Care dintre oamenii de duh se numără printre oaspeţii dumneavoastră? Magdelon: Vai. Scaunul e un adăpost minunat pentru a înfrunta noroiul şi vremea rea. patru sute de epigrame şi peste o mie de madrigale. în sfârşit trebuie să-i cunoşti pe toţi aceşti domni dacă vrei să intri în lumea bună. Ce dracu. doamnelor. abia te apropii de ei şi-şi pregătesc săgeţile ucigaşe. ce ziceţi despre Parisul nostru? Magdelon: Vai. Magdelon: O. Chiar eu. nu suntem încă cunoscute. Magdelon: Scumpa mea. Cathos: Văd şi eu că e un Amilcar. Cathos: Dar vă rugşm. cer o chezăşie sigură că nu-mi vor face nici un rău. Mascaril: Eu aş fi mai nimerit decât oricine pentru treaba asta. căci. Magdelon: Aşa e. Magdelon: N-aveţi nici o teamă: ochii noştri nu plănuiesc nimic rău şi inima dumneavoastră poate dormi în linişte bizuindu-se pe cinstea lor. Cathos: Iar eu aş socoti cea mai mare ruşine de mi s-ar întâmpla să măntrebe cineva daca am aflat vreo noutate pe care să n-o fi auzit. ce-am putea spune? Ar trebui să fim antipodul înţelepciunii spre a nu mărturisi că Parisul este marea sala a minunilor. am să întemeiez aici la dumneavoatră o academie a spiritelor alese. Doamne! V-am rămâne îndatorate cu cea mai mare datorie dacă ne-aţi face acest bine. aşa cum mă vedeţi. S-o iau la picior ori de nu. două sute de cântece. şi veţi afla că sunt răspândite. mă pricep în oarecare măsură să scriu. Cred că nimic nu-i mai curtenitor ca ele. scrise de mâna mea.nesimţite libertatea şi apoi să se poarte fără îndurare ca turcii cu robii lor. 4 . Cathos: E un adevăr ce nu poate fi tăgăduit. care vă îtinde braţele de un sfert de ceas. tot atâtea sonete. dar nu fiţi mâhnite. e o fire veselă. nu fiţi neînduplecat cu acest jilţ. Mulţumiţi-i puţin dorinţa pe care-o simte de a vă îmbrăţişa. dar avem scaunele. Cathos: Şi alţii încă despre care ni s-a vorbit ca despre nişte arbitri suverani ai lucrurilor frumoase.

Mascaril: Atunci ascultaţi. Magdelon: Madrigalurile sunt plăcute atunci când sunt bine întoarse din condei. “Pe când. Cathos: Mie-mi plac grozav ghicitorile. Ochii tăi pe furiş mi-au răpit inima – Hoţii! Hoţii! Hoţii! Păzea! Cathos: Oh. iar mie mi-ar plăcea mai mult să fi compus eu acest “Oh! Oh!” decât un mare poem epic. Magdelon: O. fără gând rău”. sigur că va fi de cea mai mare fumuseţe. Îmi reţin cel puţin un exemplar. Mascaril: Tot ceea ce fac pare firesc şi nu miroase deloc a pedanterie. Veţi vedea unele. fără gând rău. “ochii tăi pe furiş”. Mascaril: Ele ascut mintea şi am făcut patru chiar azi dimineaţă. dar o fac numai ca să aibă prilej de câştig librarii care nu-mi dau preget. dar pentru că vorbim despre asta. Mascaril: Aţi observat începutul acesta: “Oh. pe care vi le voi da să le dezlegaţi. Cathos: O. Magdelon: Suntem numai urechi. ce chip firesc de a vorbi. E mai prejos de rangul meu s-o tipăresc. “te admiram”. Mascaril: Ei. Doamne. căci sunt îndrăcit de tare în improvizaţii.Mascaril: Medalioanele sunt greu de făcut şi cer o înţelepciune adâncă. “Oh! Oh!” Magdelon: Da. pe când în chip nevinovat. găsesc acest “Oh! Oh!” minunat. Cathos: Improvizaţiile sunt tocmai piatra de încercare a spiritului. una din prietenele mele. Mascaril: Vă făgăduiesc la fiecare câte unul – şi din cele mai frumos legate. Oh”! Ce extraordinar! “Oh!Oh!” Ca un om care-şi dă seama dintr-o dată. trebuie să vă recit o poezie pe care am improvizat-o în casa unei ducese. nu e bine ales? Cathos: Grozav de bine. Mascaril: O. “Oh! Oh!” Uimirea. Oh! Eu seama nu băgam Pe când. Nu băgam de seamă. Magdelon: Îmi închipui că e o mare plăcere să te vezi tipărit. drăcie! Aveţi un gust ales. Mascaril: Desigur. Magdelon: Ei. Ce ziceţi de cuvântul acesta “pe furiş”. nici nu prinsesem de veste.ar fi o nimica toată. iată ceva care atinge cea mai înaltă galanterie. ca un biet mieluşel. Mascaril: Dar nu admiraţi şi: “De seamă nu băgam”. nu-l am chiar aşa de rău. Mascaril: Acesta e talentul meu cel mai de seamă şi lucrez acuma să pun în madrigaluri toată istoria romană. 5 . dacă o veţi tipări. adică mă desfătam privindu-te. care nu vă vor displacea. te urmăream cu privirea. “De seamă nu băgam”. Mascaril: Pare c.! Magdelon: Aşa este. în stilul meu. te admiram. Doamne! Ce spuneţi? Asemenea lucruri nu se pot preţui îndeajuns. te priveam pierdut. fără viclenie. Magdelon: E departe de aşa ceva cu mai mult de două mii de poşte.

subtilitatea subtilităţilor. dacă voiţi. Acum că ştim cum stau lucrurile. Totul e minunat. vă-ncredinţez. dacă vă place melodia: “hem. Mi-o pradă! “Hoţii! Hoţii! Hoţii! Pazea!” N-aţi zice că e un om care strigă şi aleargă după hoţi ca să-i prindă? “Hoţii! Hoţii! Hoţii! Păzea!” Magdelon: Trebuie să mărturisesc că e o întorsătură spirituală şi galantă. tocmai trebuie să se joace o comedie nouă. hem. Sunt înflăcărată. Mascaril: Mă ofer să vă duc una din zilele astea la teatru. Mascaril: Dar dumneavoastră cum vă petreceţi timpul? Cathos: În nici un fel. şi de cuvinte. la. (cântă…) Cathos: Ah. vă mărturisesc că am compus şi eu una. Magdelon: Chiar înainte de ridicarea cortinei Mascaril: Nu ştiu dacă nu mă înşel. Magdelon: Cine ştie! S-ar putea prea bine să fie cum spuneţi. cânt cum pot. marea subtilitate. dar arătaţi de parcă aţi fi scris o comedie. pe cinstea mea. Magdelon: Nici nu se poate mai bine. Mascaril: Vreau să vă cânt şi melodia pe care am făcut-o. pe care vreau s-o văd jucată. eu mă ţin de vorbă şi când am făgăduit unui poet.la. Mascaril: Ascultaţi. Cathos: Şi căror actori o veţi da? 6 . Magdelon: Nu-ncape nici o împotrivire. Mascaril: “Mi-au răpit inima. căci mam legat să fac să reuşească piesa. Asprimea anotimpului a ultragiat grozav gingăşia glasului meu. hem. În ce mă priveşte. Cathos: Aţi studiat muzica? Mascaril: Eu? Defel! Cathos: Atunci cum e cu putinţă? Mascaril: Oamenii de rang mare ştiu totul fără să fi învăţat ceva vreodată. pe care aş fi foarte mulţumit s-o vedem împreună. Magdelon: Ne-am aflat până acum într-un post înspăimântător de petreceri. Mascaril: Dar vă cer să aplaudaţi cum se cuvine când vom fi acolo. la”. Mascaril: Nu vi se pare că gândul e bine exprimat în această melodie? “Hoţii!” Şi-apoi ca şi cum ai striga cu putere: “Hoţii! Hoţii!” Şi dintr-o datş ca un om cu răsuflarea tăiată: “Păzea!” Magdelon: Iată ce înseamnă să cunoşti subtilitatea lucrurilor. la. Mascaril: Fac totul în chip firesc. Mascaril: A. va trebui să o vedem! Între noi. strig întotdeauna: “O. Magdelon: E de la sine înţeles. fără efort. la . dar n-are a face.” Mi-au luat-o.Mascaril: “Pe furiş”. iată o melodie plină de foc! Să mori de atâta plăcere! Magdelon: E şi ceva cromatic în ea. Cathos: N-am mai pomenit până acum ceva de o asemenea frumuseţe. şi de melodie. pe ascuns parc-ar fi o pisică care a prins un şoarece “pe furiş”. ce frumos!”. ne vom face datoria şi vom scoate strigăte de admiraţie la fiecare vorbă rostită. Cathos: Destul. Magdelon: Natura v-a copleşit ca o adevarată mamă iubitoare şi sunteţi copilul ei răsfăţat. scumpa mea.

Mascaril. Magdelon: Cine? Marotta: Vicontele de Jodelet. Să fiu atacat din dreapta şi din stânga! Oh! Asta-i împotriva drepturilor omeneşti! Lupta nu e dreaptă. dumneata şi cu mine. Cathos: Trebuie să recunoaştem că are un fel deosebit de a spune lucrurile. Cathos: Dar ce este. Cum să ştii unde e versul cel frumos. Mascaril: Panglica e bine aleasă? Magdelon: Nespus de bine. numai ei sunt în stare să dea preţ lucrurilor.Mascaril: Ce întrebare! Marilor actori din Piaţa Trandafirilor. Mascaril: Dar ce spuneţi de dantelele astea? Magdelon: Arată cât se poate de frumos. Mascaril: Vai! Vai! Vai! Mai încet. Mascaril: Cum vi se par podoabele mele? Le găsiţi potrivite cu hainele? Cathos: Pe deplin. Cathos: Frica e mai mare decât răul şi inima dumneavoastră strigă înainte de a fi sfâşiată. rău vă mai purtaţi cu mine. Să mă trăsnească Dumnezeu doamnele mele. este un anumit fel de a face pe ascultător să simtă frumuseţile unei opere şi lucrurile nu preţuiesc decât atât cât le facem noi să preţuiască. Se vede că-i cumpărată de la Turkalo. Mascaril: Eu am patima aceasta de a căuta cu înverşunare tot ce e mai frumos. dacă actorul nu se opreşte acolo şi nu ne dă de veste astfel că trebuie să aplaudăm? “Hoţii! Hoţii!” (aplauze) Cathos: Într-adevăr. Nu ştiu să facă să răsune versul şi nici să se oprească unde se cuvine. Am cuvinte să mă plâng de asemenea purtare. cineva doreşte să vă vadă. Magdelon. Magdelon: Trebuie să mărturisesc că n-am văzut niciodată eleganţa îmbrăcămintei adusă la atâta desăvârşire. Ceilalţi sunt nişte nepricepuţi care recită ca şi cum ar sta de vorbă între ei. Magdelon: Te încredinţez că ne asemănăm. ce aveţi? Mascaril: Ce am? Amândouă deodată împotriva inimii mele. şi voi începe să strig după ajutor împotriva ucigaşului. Mascaril: Vicontele de Jodelet? Marotta: Da. domnule. Cathos Marotta: Doamnă. Magdelon: Are o întorsătură minunată a spiritului. Mascaril: Ce vorbiţi! E sfâşiată din cap până-n picioare! Scena VII Marotta. Asta nu e cinstit. Mascaril: Pot să mă laud cel putin că sunt cu un sfert de metru mai late decât cele obişnuite. Magdelon: Primeşte-l de îndată! 7 . Cathos: Îl cunoaşteţi cumva? Mascaril: E cel mai bun prieten al meu.

Jodelet: Războiul este un lucru de seamă. cred că ai dreptate. ha. Jodelet: E drept să venim să vă dăm ceea ce vi se datorează. începem să fim cunoscute. viconte! Jodelet: A. Cathos: Iată-l.întâia oară când ne-am văzut avea comanda unui regiment de cavalerie pe galerele de Malta. Mascaril: Da. îngăduiţi-mi să vă prezint pe acest gentilom. Jodelet: Şi în locuri în care dogoarea focului era foarte mare. marchize! Mascaril: Ce mulţumit sunt că te întalnesc! Jodelet: Ce bucurie să te văd aici. cum vedeţi. dar cer ca-nţelepciunea să-mpodobească vitejia. de fortăreaţa aceea în chip de semiluna pe care am cucerit-o de la duşman la atacul de la Arras? Jodelet: Ce vrei să spui cu semiluna? Era chiar lună plină. Magdelon: Şi mie-mi plac. Mascaril: Doamnelor. din pricina căreia e.Mascaril: E câtva timp de când nu ne-am văzut şi sunt încântat de această întâmplare. că aveţi în faţă pe unul din oamenii cei mai de seamă ai veacului nostru? Este un viteaz fără pereche. dar dumneata te aflai sub drapel înainte de a veni eu şi îmi aduc aminte că nu eram decât un neînsemnat ofiţer. Magdelon. Marotta. de-abia a scăpat de-o boală. Iată că lumea bună ia drumul să vină să ne vadă. dar nu chiar aşa de mare ca aici. Mascaril: Asta-i pricina pentru care vreau să-mi spânzur sabia-n cui. viconte. Mascaril: Ştiţi. Cathos:Eu am o slăbiciune grozavă pentru oamenii de arme. Ha. doar se ştie bine de ce eşti în stare. atât de palid. trebuie să-ţi spun mereu acelaşi lucru! Nu vezi că-i nevoie să adaugi un jilţ? Mascaril: Să nu vă miraţi că vicontele are o astfel de înfăţişare. pe când dumneata comandai mii de cai. Jodelet: Acestea sunt roadele veghii la curte şi a ostenelilor din războaie. Mascaril: Da. E demn să fie cunoscut de domniile voastre. Mascaril: Aşa e. 8 . Mascaril. ha! Jodelet: Ne-am cunoscut în armată şi . şi farmecele dumneavoastră îşi cer drepturile de stăpânire asupra tuturor persoanelor. Mascaril: E drept că ne-am văzut unul pe altul în focul bătăliei. te rog. Magdelon: Ei. Cathos. Mascaril: Mai sărută-mă puţin. dar curtea răsplăteşte astăzi cam rau pe oamenii de arme ca noi. Marotta Mascaril: O. doamnelor. Magdelon: Scumpa mea. Jodelet: Nici dumneata nu eşti mai prejos marchize. Scena VIII Jodelet. Mascaril: Îţi aduci aminte.

Mascaril: Acestea sunt semne vrednice de cinste. plin de curtenie şi-atât de plăcut! Mascaril: Viconte. cum ţi se par? Mascaril: Spun că cu greu va scăpa de aici cu faţa curată libertatea noastră. Vă rog să puneţi mâna puţin. Mascaril: Atunci să chemăm muzicanţii ca să dansăm. Magdelon: Şi încă ce duh. Cathos: Oh! Vă implor din toată inima s-auzim ceva compus pentru noi. aici la ceafă. simt nişte zguduiri ciudate şi inima mea nu se mai ţine decât într-un firicel. Magdelon: Astăzi n-am putea merge. Eu. Cathos: Şi pare să danseze frumos. vă veţi da seama ce lovitură a fost aceea. Mascaril: Ce dracu e asta: Fac întotdeauna bine versul dintâi. marchize. simt ceva. dar sunt cam secătuit de suflul poetic din pricina multor luări de sânge pe care le-am suferit zilele astea. la. pe cinstea mea. care dovedesc cine suntem. doar acolo am fost lovit la picior de o grenadă ale cărei semne le mai port şi astăzi.Jodelet: Sigur că am dreptate. la…. Jodelet: Iată o altă lovitură. Cathos: E drept că face o risipă nebună de vorbe de duh. Mascaril: Ca să vă dovedesc că sunt sincer. Mascaril: E o rană de flintă pe care am căpătat-o în ultima lupta la care-am luat parte. dar îmi vine greu să le fac pe celelalte. de mult n-ai mai văzut-o pe contesă? Jodelet: N-am mai fost s-o văd de peste trei săptămâni. Mascaril: Am să vă arăt o rană groaznică. credem fără să vedem. vreau să fac pe loc o poezie. cel puţin. Mascaril: Ştii că ducele a venit să mă vadă azi dimineaţă. la. Cathos: E drept că semnul e mare! Mascaril: Daţi-mi puţin mâna şi pipăiţi acest semn. Jodelet: Aş dori să fac şi eu la fel. 9 . chiar i-am adus. la. Magdelon: Cât de firesc e tot ce spune! Învârte vorbele în chipul cel mai plăcut din lume. ia spune-mi. Aţi nimerit? Magdelon: Da. la. Jodelet: Are atâta duh. Muzica! (danseaza) Mascaril: Viconte. Magdelon: Nu-i nevoie. la. care m-a străpuns dintr-o parte într-alta la atacul de la Gravelines. Mascaril: Viconte. parc-ar fi un diavol. Jodelet: Te-ai gândit bine. Cathos: N-avem nici o îndoială. caleaşca dumitale e aici? Jodelet: De ce? Mascaril: Am duce doamnele la plimbare afară din oraş şi le-am pofti apoi la o masă aleasă. ca să mă ia la ţară la o vânătoare de cerbi? La. Magdelon: Are o talie cât se poate de elegantă. ce zici de ochii aştia? Jodelet: Dar dumitale.

aceiaşi La Grange: Pe cinstea mea. Mai cu vioiciune. Mascaril: Aoleu! Aoleu! Ah! Nu mi-aţi spus că vor fi şi lovituri la mijloc. aha. la. să ne urmăm petrecerea.Mascaril: Sufletul meu va dansa menuetul tot atât de bine ca şi picoarele. Mascaril: S-a isprăvit cu marchizatul şi vicontatul. valeţii. nemernicule. nici cinstit să ni-i stricaţi aşa cum faceţi dumneavoastră. Scena IX Du Croisy si La Grange. lăutari de ţară! Jodelet: Staţi. Magdelon: O. să răbdăm ca slugile noastre să fie mai bine primite decât noi. Măsura. măsura. n-am vrut să răspund în nici un fel. la. ticăloşilor. De-abia m-am sculat dupa boală. Jodelet: Aoleu! Aoleu! Aoleu! La Grange: Bine îţi stă. muzicanţi. Cerule! Ce neobrăzare! La Grange: Dar nu le vom îngădui să se mai folosească de hainele noastre ca să vă ia ochii şi. nu grăbiţi atât măsura. să fie doar pentru ochii lor frumoşi. Magdelon: Să-nduraţi asemenea jignire în faţa noastră! Mascaril: Nu-i nimic. (Ies. dezbrăcaţi-vă pe loc. Magdelon: Ce înseamnă asemenea îndrăzneală? Să veniţi să ne tulburaţi astfel în casa noastră? Du Croisy:Cum. pe cinstea mea. dacă vreţi să-i iubiţi. la.) Scena X Mascaril. să faci pe omul de seamă! Du Croisy: Asta are să vă-nveţe să vă cunoaşteţi lungul nasului. la. doamnelor. ticăloşilor. slugile noastre. Magdelon. 10 . Jodelet: S-a dus eleganţa noastră. să răbdăm să vă facă ochi dulci şi să dea petreceri pe cheltuiala noastră? Magdelon: Slugile dumneavoastră? La Grange: Da. Jodelet. la. Repede. căci sunt nestăpânit şi mi-aş fi ieşit din fire. Cathos Magdeon: Ce înseamnă asta? Jodelet: E un rămăşag. Scena XI Intra iar Du Croisy şi La Grange. Cathos: Ce fel? Să vă lăsaţi bătuţi în chipul ăsta! Mascaril: Sfinte Dumnezeule. Dracu să vă ia! La. Îi cunoaştem de mult şi între prieteni n-are rost să te superi pentru asemenea nimicuri. aceiaşi La Grange: (cu un băţ în mână) Aha. vă făgăduiesc că nu vă veţi mai putea râde mult de noi. ce faceţi aici? De trei ceasuri vă căutăm. Şi nu e nici frumos.

îndrăgostiţi-vă cu ei cât vă va plăcea. nemernicilor. Şi voi. ticăloşilor. nemernicelor. atât domnul căt şi eu. Văd bine că aici nu se preţuieşte decât aparenţa deşartă. doamnelor. în starea în care se află. 11 . sunt cea care trebuie să înghită jignirea asta. să ne luaţi locul! Chiar cu propriile noastre haine. jur că ne vom razbuna sau vom muri de inimă rea. hai să ne căutăm norocul aiurea. S-au înfuriat pe chipul în care v-aţi purtat cu ei şi eu. că nu vom fi geloşi defel. La Grange: Prea de tot. aceiaşi Gorgibus: Ah. să-i despuiem până şi de cel mai neînsemnat lucru. Aveţi toată libertatea pentru asta şi vă jurăm. Magdelon: Ah. iar meritul sigur nu e luat în seamă. nenorocita de mine. Magdelon: Ne-au jucat un renghi cumplit. mai îndrăzniţi să mai staţi dinaintea noastră după obrăznicia ceaţi avut-o? Mascaril: Asemenea purtare fată de un marchiz! Ce e lumea! Cea mai mică dizgraţie ne aduce dispreţul celor ce ne iubeau. e un renghi cumplit. ticăloaselor. ce ruşine! Magdelon: Mor de necaz! (ies La Grange şi Du Croisy) Scena XII Gorgibus. Gorgibus: Da. Hai prietene. frumoasă dandana! Grozave lucruri am mai aflat de la domnii care au ieşit adineauri. La Grange: Şi-acum. dar nu e decât urmarea neobrăzării voastre. Mascaril: O.Du Croisy: Aha. aha. soartă. Cathos: Ah. aţi îndrăznit să vă măsuraţi cu noi! De acum încolo veţi merge în altă parte să căutaţi podoabe ca să fiţi pe placul iubitelor voastre. cât de mare e nestatornicia ta! Du Croisy: Repede.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful