You are on page 1of 36

Universitatea ”Al. I.

Cuza” Iaşi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Evaluarea, formarea şi consilierea psihologică a personalului

Conflictele în familie

Student: Bejan Mădălina

2010

1

1. CONFLICTELE ÎN FAMILIE
Propun să elimini tot ce este cu font roşu.
1.1. Delimitări conceptuale
În concepţia lui B. Mayer (2000, apud. Stoica – Constantin Ana, 2004), conflictul este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiilor conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea). În ceea ce priveşte tipologia conflictelor, ne vom axa pe clasificarea conflictelor din punct de vedere al criteriului localizării astfel acestea pot avea o localizare: internă, intrapsihică, (intra-) personală sau , dimpotrivă, externă, extrapersonală, socială. În funcţie de extensiunea ariei sociale acoperite conflictele pot fi: • Conflictul interpersonal, care apare între doi indivizi: persoanele care locuiesc împreună, inclusiv cupluri sau soţi; părinţi şi copii; vecini; patron şi angajat; client şi ofertant; specialist şi client; profesor şi elev / student; colegi de serviciu; şef şi subordonat.. • • Conflictul intragrupal: în clasa de elevi, în colectivul didactic, în birou, în întreprindere, între facţiunile unui partid politic, în familia lărgită.. Conflictul intergrupal: între grupări rasiale, etnice, politice, între bandele din oraşe sau suburbii. Conflictul dintre grupuri va fi rezolvat tot de indivizi, rezolvarea lui depinzând de discuţiile dintre persoanele care reprezintă grupurile. • Conflictul internaţional apare între state naţionale, blocuri de naţiuni, corporaţii ori organizaţii internaţionale.

2

Din punct de vedere al acestei tipologii, conflictul în familie este un conflict interpersonal deoarece poate apărea între soţi sau părinţi şi copii şi intragrupal, pentru că poate apărea în familia lărgită. În funcţie de natura relaţiei, există mai multe categorii de relaţii şi conflicte interpersonale: • • • • • • • Prietenia Corezidenţa Relaţiile romantice (dragoste platonică) Relaţiile sexuale Relaţiile de cuplu/maritale Conflictele familiale Conflictele care implică copii Ţinând cont de ideea conform căreia conflictul poate apărea în context familial, vom defini în continuare familia şi ce implică ea. Noţiunea modernă de familie provine din latinescul familia care, iniţial, a desemnat proprietatea cuiva, pământul, casa, banii, sclavii şi, mai apoi, relaţiile de rudenie sau afiliere. Definiţiile termenului au variat mult în funcţie de disciplina şi perspectiva teoretică a cercetătorului, de scopul său, de momentul istoric sau nivelul organizării sociale. Astăzi, familia este definită ca o structură dinamică, în permanent proces de modelare şi re-modelare, constând în ansamblul relaţiilor dintre membrii ei, uniţi prin căsătorie, origine (filiaţie sau rudenie prin descendenţa dintr-un autor comun) şi adopţie (Turliuc, 2004). Membrii grupului familial locuiesc împreună, comunică şi interacţionează unii cu alţii în funcţie de rolurile familiale adoptate, au o viaţă economică,

3

căsătorie şi adopţie. Ea reprezintă o entitate formată din soţul. Atunci când apar probleme grave în aceste relaţii. În primul rând relaţiile dintre membrii familiei sunt de obicei cele mai apropiate. cooperare economică şi reproducere (G. Dar familia poate include şi părinţii soţilor (cu acelaşi domiciliu ca şi ei) sau poate fi alcătuită dintr-o persoană singură (necăsătorită. divorţată sau văduvă) şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia. Levi-Strauss. 2004). 2004) sau ca un grup având originea în căsătorie. juridice. afecţiune şi angajament. care au aceeaşi locuinţă. drepturi şi obligaţii cu originea în actele juridice (certificatul de căsătorie. economice. Legăturile dintre partenerii adulţi. sociale).2. complexitatea. norme şi valori comune. familia este definită din punct de vedere juridic ca „grup de persoane între care există relaţii de sânge. Există de obicei contactul zilnic timp de mulţi ani care leagă indivizii împreună. prin interdicţii sociale şi sexuale (C. Actualmente. O trădare a 4 . 1. caracterizat prin drepturi şi obligaţii diverse (morale. înfiere)” (Turliuc. soţia şi copiii lor sau al oricăruia dintre ei. Unii dintre primii antropologi au definit familia ca fiind un grup social caracterizat prin rezidenţă comună. sau între fraţi implică cel mai înalt nivel de ataşament. cele mai intense emoţional în experienţa umană (Bowlby. apud Turliuc. 2004). dintre părinţi şi copii. ei creând şi menţinând un mod de viaţă şi o mentalitate comună. 1982).interese. durata unei relaţii. investiţia emoţională pozitivă intensă poate fi transformată în emoţii negative intense. apud Turliuc. Mundock. Caracteristici unice ale conflictului de familie Trei caracteristici disting conflictul de familie de alte tipuri: • • • intensitatea.

este deosebit de importantă pentru înţelegerea caracteristicilor lor uneori derutante. mai degrabă decât să fie plasaţi în altă parte? Un răspuns este că legăturile emoţionale pozitive cântăresc mai greu decât durerea implicată în conflicte (Wallace. Cursul conflictului depinde adesea de dimensiuni care sunt active într-o relaţie. Este posibil să evadeze de astfel de relaţii prin fuga de acasă. Multe dintre aceste dimensiuni sunt de obicei prezente în orice relaţie de familie. resentimente. Conflictele de familie sunt de obicei mai intense decât conflictele din alte grupuri. poate produce ură la fel de intensa ca dragostea care a existat înainte de trădare. O astfel de expunere prelungită creşte riscul de prejudiciu din conflict. Persoana este iubită. Acestea sunt exemple de cele mai pertinente tipuri de complexitate în relaţiile de familie. chiar şi după ce relaţia a fost întreruptă. Această intensitate înseamnă că gestionarea conflictelor poate fi mai dificilă în familii. precum şi efectele pe termen lung ale modelelor de conflict disfuncţionale. relaţiile conflictuale grave în cadrul familiei pot continua pentru perioade mai lungi. 1996).unei relaţii. sau înstrăinarea de legăturile de familie. de asemenea. durata unor conflicte. şi că consecinţele acestora pot fi mai dăunătoare. A treia caracteristică distinctivă a conflictului de familie este durata unei relaţii. gelozie. Astfel. 5 . Recunoaşterea dimensiunilor multiple ale conflictului este o condiţie prealabilă pentru a ajuta familiile să trateze mai eficient problemele lor. Pânza relaţiilor de familie include dimensiuni cum ar fi dragostea. divorţ. există efecte psihologice restante de la conflict. dar ei fac lucruri care produc ură. Este bine cunoscut faptul că un procent ridicat de crime sunt comise în cadrul grupurilor de familie. A doua trăsătură distinctivă a conflictelor de familie. prietenia. Dar. complexitatea. respectul. De ce femeile bătute stau cu soţii lor? De ce majoritatea copiilor abuzaţi doresc să stea cu părintele abuziv. Părinţii unei persoane şi fraţii vor fi întotdeauna părinţii şi fraţii ei. 2001). rivalitate şi dezaprobare. cum ar fi o aventură extraconjugală sau abuzul sexual asupra copiilor. ura. Relaţiile de familie ţin o viaţă întreagă (White.

după cum urmează: • • • Frecvenţa mare a conflictelor corelează cu explozivitatea.3.3. imature afectiv. egocentrismul. suspiciunea. rigiditatea şi perseverenţa afectelor negative. extroverte. rigide. anxietatea. tendinţele agresive structurale. activismul.1. submanifestă. • Forma de manifestare a conflictului: manifestă. nevrozismul. Durata mare a conflictelor corelează cu rigiditatea psihoafectivă. active. ruminative. Intensitatea şi gravitatea mare a conflictelor corelează cu imaturitatea afectivă. Cauzele conflictului conjugal • Conflictul conjugal şi structura personalităţii Iolanda Mitrofan (1989) în lucrarea intitulată “Cuplul conjugal ” a încercat să stabilească corelaţiile factorului individual (structura personalităţii maritale) cu manifestarea unui grad de conflictualitate semnificativă în cuplu.1. impulsivitatea. corelează cu structurile anxioase. Rezultatele au arătat corelaţii semnificative în interiorul lotului de conflictuali între unele caracteristici ale conflictelor conjugale şi unele trăsături de personalitate ale unuia dintre soţi sau ale ambilor. corelează cu trăsături excitabile. sugestibile. labile. răceala afectivă. structurile scrupuloase. • Conflictul conjugal şi factorul de microgrup 6 . autoritare. hiperemotive. egocentrismul. spiritul critic. tendinţele autoritarist-dominatoare. introverte. senzitivismul şi interpretativitatea. Conflictul conjugal 1. impulsive.

menţinându-se o tutelă organizatoric-administrativă şi chiar psihologică asupra acestora. noră-socru. sau exercitarea unei presiuni puternic atractive din partea unui grup sau a unor persoane exterioare. relaţiile deficitare cu grupul de prieteni. favorizează. apariţia copiilor) îi generează. de asemenea. conduc la unele 7 . Opţiunile pentru grupuri diferite ale soţilor. cresc riscul pentru conflict. incidenţa unor factori microsociali precipitatori şi de risc disfuncţionali. apud Mitrofan. cel mai frecvent fiind întâlnite conflictele noră-soacră. ginere-socru. Unii autori (Murell. frecvent. preluarea de facto a unor concepţii. disfuncţiile conjugale. în cazul diadelor fără copii. imixtiunea psihologică. contrastante şi reciproc-exclusive. 1989) accentuează asupra factorilor de disoluţie şi coeziune maritală pe care situaţiile şi evenimentele din microgrupul familial ( exemplu. biunivoc sau univoc. În unele cazuri. care împiedică procesul de maturizare relaţională conjugală şi parentală. în cadrul cuplurilor conflictuale.. Rezultatele cercetărilor extensive şi intensive au relevant. favorizînd de timpuriu fenomenele disfuncţionale. conflictele repetate între cele două generaţii familiale devin psihopatogene. relaţii tensive ale cuplului (prin unul sau ambii parteneri) cu microgrupul familial de orientare (apartenenţă). socială şi locativă a părinţilor (socrii) în spaţiul interpersonal conjugal al nucleului nou creat creează condiţii propice unei interacomodări deficitare a soţilor. 1965. b. atitudini şi “stiluri conjugale” din familiile de orientare. printre care menţionăm: a.Cercetătorii familiei au semnalat. ceea ce necesită psihoterapii de reorganizare familială eventual prin separare. Stachowiak. Există o tendinţă îngrijorătoare a unor cupluri tinere la menţinerea unui grad de “simbioză” psihosocială cu una dintre familiile de apartenenţă. neconcordanţe. bunicii preluând de regulă în mare parte sarcinile de rol parental sau. vecini etc. ale unuia sau ambilor soţi. Prezenţa unor modele diferite de rol conjugal determinate sociocultural. semnificaţia factorului de micro şi macrogrup în evoluţia cuplului. colegi. Incidenţa fenomenului disfuncţional la cuplurile cu “probleme” relaţionale cu părinţii (socrii) este semnificativ mai mare decât în cazul cuplurilor care nu afirmă asemenea relaţii.

mutual orientat şi expectat. pudoarea. precipita uneori conflictualitatea conjugală. 8 . c. “predispun” la disoluţie familială. O menţiune specială trebuie făcută pentru cuplurile de navetişti. conduitele de rol sexual sunt abia preformate. în simbioză cu cuvîntul. desfăşurându-se în virtutea “programului filogenetic instinctual”. trupul însuşi devine un mijloc de comunicare senzitivă. d. prin care. în care unul sau ambii soţi îşi desfăşoară activitatea profesională în localităţi aflate uneori la mari distanţe. de îmbogăţire a experienţei de cunoaştere şi de trăire afectivă. aşa se explică de ce în aceleaşi condiţii economice şi materiale (fie ele de nivel scăzut sau crescut) întâlnim atât familii coezive şi armonice. actualizând unele disfuncţii latente. subminând coeziunea cuplului şi evoluţia sa interpersonală.). factorul incidental-situaţional poate. adulterul etc. menţinute pe parcursul unor durate importante. În această categorie se include incidentele somatice şi sociale cu care se confruntă unul sau ambii soţi.conduite disfuncţionale pentru evoluţia cuplului. Navetele lungi şi obositoare. Acesta este actul interpersonal de gratificaţie şi valorizare maximală a partenerului prin dăruirea de sine. de autorealizare matură a fiinţei umane (Mitrofan. excesele alcoolice. de comunicare şi comuniune afectiv-senzitivă. fiind de cele mai multe ori lipsite de vibraţia afectiv-spirituală care să le confere şansa dezvoltării. În unele cazuri. unele condiţii materiale necorespunzătoare (absenţa unui spaţiu locativ propriu suficient) sau a unui buget corespunzător necesităţilor microgrupului familial ( prin asimetrizarea participării la crearea bugetului de către soţi) pot stimula şi susţine tranzitor unele disfuncţii conjugal-familiale. de asemenea. are dimensiunea unică a unui act conştient. dezechilibrul produs în bugetul cuplului printr-o incapacitate de autogospodărie. în special în primii ani de căsătorie. spre deosebire de cea animală. • Disfuncţiile comportamentului erotico-sexual Sexualitatea umană. ceea ce scade considerabil “bugetul de timp” comun al familiei. concepţia regretabilă că “această treabă merge şi aşa” sunt alimentate mai ales de falsele prejudecăţi educaţional-morale. 1989). emoţia şi gîndul. cât şi familii dizarmonice. Inhibiţia. dar în directă corelaţie cu nivelul de funcţionalitate interpersonală în cuplu. cum ar fi: tentaţiile şi evaziunile extraconjugale de diverse formule (ludice. conflictuale.

Este cunoscut faptul că o informaţie negativă. (Mitrofan. de copii. ( I. dar este tot atât de posibil ca ea să şi involueze în rolul afectivsexual. resimţită ca o agresiune şi o devalorizare de partener. diada conjugală se autodezvoltă şi se autoperfecţionează şi sub aspect afectiv-sexual. stereotipe. ci din contră dezvoltă ostilităţi şi retracţii. fie prin instalarea unor habitusuri relaţionale rigide. de relaţiile cu ceilalţi. 1989) În evoluţia sa. Conţinutul pozitiv al comunicărilor emoţionale este univoc necesar în sexualitate. mângâierilor. frustrantă. 9 . Monotonia. Înstrăinarea erotică şi sexuală scindează bazal celula conjugală. dar “se uită” în general că intimitatea se creează mai ales prin comunicarea sentimentelor. făcând loc tentaţiilor adulterine şi alimentând experienţele infidelităţii conjugale. 1996). repetiţia. periclitând coeziunea diadică. nu este de natură să apropie. ceea ce demotivează şi subminează treptat interacţiunile de cooperare. ceea ce agravează starea de conflict. rezervându-i sensul de tabu. trăirilor. morfologici. Disfuncţiile afectiv-sexuale contribuie. rareori fiind incriminaţi factori organici. iar imaginaţia relaţională este o adevărată aptitudine de a iubi şi de a “umaniza” continuu sexualitatea. Mitrofan şi N. lipsa de imaginaţie şi creativitate interacţională determină o sărăcie şi o aplatizare a relaţiilor sexual-afective. Mitrofan . prejudiciind implicit comportamentul procreativ. Incompatibilităţile sexuale “traduc” cel mai frecvent defecte interacţionale în cuplu. concepţii. în strânsă corelaţie cu alte disfuncţii ale rolului conjugal la instituirea şi întreţinerea unui climat familial tensiv. Comunicarea verbală şi nonverbală constituie “cheia psihologică”a unei sexualităţi sănătoase şi satisfăcătoare. fie prin deficit de intercunoaştere şi intervalorizare în cuplu. cuvintelor cu încărcătură emoţională.care învăluie problema sexualităţii în “tăceri conspirative şi pudicităţi inutile”. conflictual. atitudini şi dorinţe legate de viaţa materială. Adesea sinceritatea comunicării se reduce în căsătorie doar la problemele vizând idei. Răcirea treptată a relaţiilor dintre soţi şi perpetuarea eşecurilor sexuale creează un nivel scăzut de satisfacţie a trebuinţelor de coexistenţă şi de securizare mutuală. Discreţia. atitudinilor admirative şi încurajatoare. sensibilitatea şi tactul în comunicare par să definească adevărata sinceritate în doi. gesturilor de tandreţe. privirilor expresive. el creând totodată posibilitatea unor feedback-uri positive în relaţia maritală.

fără să înţeleagă că şi el trebuie să dea. este cel mai potrivit pentru sine. 2004) a analizat stratificarea sistemului aşteptărilor. Rocheblave. sociabilitatea (bărbaţii aşteaptă ca soţia lor să fie o companie agreabilă. calităţile afective ale soţiei (bărbaţii doresc ca soţia lor să fie afectuoasă. Aşteptările generale cu privire la rolul celuilalt . atentă şi prevenitoare. 3. De aici. mai ales când partenerii nu se pot adapta la viaţa în comun. menţinerea relaţiilor maritale normale este primordial condiţionată de capacitatea partenerilor de a trece de la “orientarea spre sine” la “mutualitate” la orientarea spre interesele grupului familial. În cadrul anchetei pe care a efectuat-o. generale şi cele particulare.Spenle (1964. Mucchielli (1974. afirmarea de sine (femeile aşteaptă din partea soţului ca el să se manifeste ca o forţă securizantă. Cu alte cuvinte. 2004) a identificat o serie de aşteptări conjugale stereotipe. psihologul francez indicând existenţa a trei niveluri distincte: aşteptările fundamentale. sensibilă. un răspuns la anumite aşteptări. capacitatea lui de a face faţă 10 . în cadrul vieţii în doi fiecare aşteaptă ca celălalt să-l satisfacă pe el. 2. Aşteptările partenerilor de cuplu pot fi convergente sau pot fi divergente (speranţele fiecăruia investite în celălalt pot să nu corespundă cu ceea ce este în fond acesta). apud Turliuc. A. Aspiraţiile interpersonale fundamentale sunt cele specifice şi iubirii autentice: a simţi că ocupi primul loc în inima celuilalt.• Sistemul aşteptărilor Sistemul aşteptărilor presupune ca fiecare soţ să fie capabil să înţeleagă şi să răspundă aşteptărilor celuilalt. în aceeaşi măsură. apud Turliuc. Ulterior însă. calităţile intelectuale (bărbaţii doresc să fie înţeleşi şi să poarte cu soţia lor conversaţii inteligente. Fiecare dintre cei doi îşi bazează selecţia pe anticiparea că celălalt este cel mai indicat să-i satisfacă o serie de necesităţi. M. Primele patru aşteptări masculine sunt : 1. a fi sigur că te poţi baza pe celălalt. emoţiilor sau solicitărilor altora). Primele patru aşteptări feminine sunt: 1. un bun control de sine (bărbaţii aşteaptă ca soţia să nu se lase uşor pradă crizelor de nervi. cu care se trăieşte uşor) şi 4. sursa neînţelegerilor. a avea sentimentul că eşti indispensabil celuilalt. R.

Acestea sunt cele de susţinător economic. de atingere. părinte şi copil. Nye şi V. nevoia de societate sau de intimitate). • Rolurile de gen maritale Rolurile de gen maritale prescriu diferenţierea strictă între ceea ce este “adecvat” şi “inadecvat” pentru bărbaţii şi femeile căsătorite. mai ales în ţările Europei occidentale. de a fi pedepsit. neînţelegeri şi conflicte. marital sau parental dau naştere reproşurilor. rolul de îngrijire a copiilor şi cel sexual au fost destinate normativ soţiei. a anumitor atitudini ale celuilalt. nevoia de mişcare sau economia mişcărilor. Gecas (1976. chiar a anumitor expresii). terapeutic şi de rudenie. apud Turliuc. ambiţie. calităţi afective şi 4. Dezacordurile cu privire la rolul masculin şi cel feminin. F.dificultăţilor. ele sunt tot mai puţin impuse din exterior.I. de gospodină. de îngrijire şi de socializare a copiilor. În mod tradiţional. mai generatoare de confuzii. Aşteptările personale particulare . bărbaţii par să se implice tot mai mult în munca din gospodărie şi în îngrijirea copiilor. virilitate. care manifestă diferite nevoi. iar altele relevă “complexele personale” sau nevoile nevrotice şi para-nevrotice (cum sunt : nevoia de a fi admirat. rolul de susţinător economic a fost destinat soţului. 11 . de aceea. Unele din aceste nevoi relevă temperamentul. mai puţin elaborate anterior şi. recreaţional. 3. iar rolul de socializare a copiilor şi cel de rudenie ambilor. Actualmente. conflictelor şi tensiunilor care alimentează resentimentele. un bun control de sine. aspectele constituţionale (de exemplu: nevoia de a vorbi sau de a rămâne tăcut. 2004) au identificat mai multe roluri corespunzătoare statusurilor de soţ/soţie. 2. Pe baza revizuirii literaturii de specialitate. de a fi crezut. calităţi intelectuale. munca în gospodărie. nevoia de varietate sau cea de constanţă. Prin intermediul acestora intrăm în universul singular al fiecărui soţ. Astăzi. de violenţă sau de a fi obiectul violenţei şi diversele “alergii” care se traduc prin insuportabilitatea unor situaţii. în timp ce femeile contribuie tot mai mult la susţinerea economică a familiei. rolul sexual.

confruntările generate de adaptarea şi exercitarea rolurilor conjugale sunt în general frecvente şi perturbatoare pentru armonia cuplului. El se modelează pe parcursul interacţiunii maritale complexe biopsihosociale. Soţii se raportează unul la altul conform “normelor relaţionale şi funcţionale” ale comportamentului marital al părinţilor lor.1989). în primii ani de căsătorie. Rolul conjugal. în obţinerea sau impunerea puterii. 12 . cel mai adesea diferite din punctul de vedere al particularităţilor desfăşurării “jocului de rol marital”. în diviziunea muncii. Abaterea partenerului de la rolul conjugal expectat conduce la accentuarea unui sentiment de insecuritate şi frustrare alimentând o anumită anxietate de relaţie. I. se învaţă a fi adoptat şi se perfectează prin exersarea în propriul nucleu conjugal. şi prin aceasta. în sensul asigurării unui optimum funcţional în cuplu. frustrându-şi partenerul şi autofrustrându-se concomitent. dificultăţile de construire a rolului parental unitar şi aşteptările diferite ale soţilor cu privire la atitudinile parentale dezirabile dau naştere conflictelor.. comunicarea apare ca procesul de bază prezent implicit în toţi ceilalţi factori. Geneza acestor confruntări rezidă în divergenţele posibile între două modele de rol conjugal preluate din două familii. a întregului sistem familial. Pentru familie. Homeostazia interacţională familială şi stabilitatea căsătoriei sunt fundamental determinate de o structură armonică a rolurilor conjugale exercitate compatibil. deşi se preia iniţial prin imitaţia modelelor de rol familial cunoscute în familia de apartenenţă. Iniţial. • Comunicarea conjugală Dintre toţi factorii consideraţi capabili să influenţeze satisfacţia sau insatisfacţia maritală. Adeseori. sinergic. Adultul care caută perpetuu să identifice modelul matern sau patern în conduita partenerului său erotic şi marital se expune eşecului relaţional. ( Mitrofan. în producerea conflictului. comunicarea. Teoreticienii au subliniat importanţa strategiilor şi stilului comunicaţional în procesul luării deciziilor. în eficienţa planificării acţiunilor familiale. Adaptarea.favorizând slăbirea coeziunii cuplului. interiorizarea şi exercitarea defectuoasă a rolurilor maritale conduc la distorsiuni ale structurii de rol familial. prejudiciind interadaptarea şi interasimilarea diadică. periclitând semnificativ stabilitatea şi echilibrul diadei conjugale. pe principiul simetriei şi complementarităţii mutuale.

2004). 2. 2004) explica acest lucru astfel: “Copiii sunt învăţaţi să nu-şi exprime sentimentele sau impulsurile sexuale. Principalele variabile ale satisfacţiei/insatisfacţiei relaţionale sunt: calitatea comunicării interpersonale. M. aceasta generează o frustrare şi un resentiment care îi împiedică pe ambii parteneri să-şi exprime 13 . împiedicând aprofundarea relaţiei. care rareori îşi ascultă partenerul ajung săl cunoască prea puţin şi să considere mariajul ca nesatisfăcător. nu-şi exprimă sentimentele.M. În consecinţă. pe propriile idei sau sentimente. 2003. cu gradul în care soţii sunt de acord că relaţia lor este una fericită.J. ei pot conlucra şi interacţiona optim. apud Turliuc. 1. cu aptitudinile pentru comunicarea constructivă a celor doi soţi. Unii trebuie să înveţe să vorbească. Atunci când comunicarea maritală eşuează în cuplu.1. Cei care comunică puţin sau ineficient. mai puţin expansivi. este principalul instrument de dezvoltare a structurii şi relaţiilor de rol familial. astfel încât fiecare să fie stimulat în a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie. În majoritatea familiilor americane. 2004). Wolfe. Nivelul satisfacţiei conjugale a fost corelat pozitiv cu calitatea şi cantitatea comunicării interpersonale verbale şi nonverbale (R. părinţii nu comunică cu copiii lor despre sexualitate. apud Turliuc. p. 1960. Bienvenue (1980. Unii se dezvăluie cu parcimonie: cei taciturni. să se întrebe şi să comenteze asupra subiectelor în raport cu care doresc să se înţeleagă să se folosească de cuvinte pe care le aşteaptă sau să se pronunţe pentru a obţine consens informaţional. apud Turliuc. în timp ce alţii ascultă prea puţin şi înţeleg prost ori deformează cuvintele sau gesturile partenerului (G.Un stil defectuos de comunicare poate angaja disfuncţii familiale multiple. Delen. cuplurile tinere sunt foarte puţin pregătite pentru a-şi înţelege propria lor sexualitate şi pentru dialogul marital ulterior”. să comunice despre sine. pe propriul discurs. Bloode şi D. comunicarea sexuală şi cea afectivă.O. Atunci când membrii familiei sunt capabili să se asculte unii pe alţii. iar cei din urmă să se detaşeze de egocentrismul lor pentru a-şi asculta cu adevărat partenerul. ce suscită adesea necesitatea unei terapii centrate pe ameliorarea modului de comunicare.alături de intercunoaştere. Comunicarea sexuală şi intimitatea sexuală pe care aceasta o presupune reprezintă un alt factor care diferenţiază cuplurile fericite de cele nefericite. Primii sunt prea puţin spontani şi prin aceasta sărăcesc schimburile. Cei din urmă sunt prea mult centraţi pe sine.

1967. 2004). apud Turliuc. existent în relaţiile conjugale. b. nivelul ridicat al comunicării afective negative asociat cu nivelul scăzut al schimburilor emoţiilor pozitive reprezintă o caracteristică a cuplurilor nefericite şi instabile (J. c. validarea reciprocă devine şi mai importantă. apud Turliuc. analizând trei minute ale conflictului marital. prin împărtăşirea informaţiilor individuale. să nu-i corecteze limbajul. Gottman. soţii trebuie să instituie reguli precise cu privire la comunicarea în acest domeniu (A. Watzinwick. 1993. cercetătorii americani pot face astăzi predicţia divorţului (J. face ca acceptarea sau respingerea definiţiilor reciproce pe care soţii şi le oferă să fie extrem de importantă pentru bunăstarea lor psihică (P. mai explicit şi mai clar. 1990. Haas. apud Turliuc. negocierea şi dobândirea consensului cu privire la definiţia relaţională a căsătoriei. apud Turliuc. • Gradul de compatibilitate dintre parteneri 14 . să nu-şi judece partenerul atunci când discută despre sexualitate: să accepte ceea ce spune el. Gradul ridicat de intimidate. 2. să-şi stabilească locurile şi contextele adecvate în care pot fi purtate discuţiile pe această temă. Haas şi K. Comunicarea asigură funcţionarea cuplului marital. Comunicarea maritală optimă prezintă două funcţii esenţiale. să încerce să discute cât mai deschis. Măsurarea afectelor pozitive şi negative din schimburile maritale a indicat faptul că: 1.dorinţele sexuale. 2. 2004). Gottman. 3. accesibilitate şi proximitate. 2004). rolul afectelor în comunicare este atât de mare încât. 2004). Comunicarea asigură validarea eului în căsătorie. interdependenţă. M. M. indivizii îşi pot căuta un partener sexual în afara relaţiei lor conjugale. În contextual relaţiilor intime. Câteva dintre aceste reguli ar trebui să fie: a. Deşi pentru mulţi indivizi este dificil să vorbească despre sexualitate. care descriu efectele ei în planul conjugalităţii: 1. 1999. Comunicarea afectivă şi rolul emoţiilor în interacţiunile diadice amoroase reprezintă un alt factor important care generează diferenţe semnificative între cuplurile fericite şi cele nefericite. Drept consecinţă.

Un alt studiu descoperă însă că inegalitatea relativă a vârstelor celor doi soţi este favorabilă instabilităţii cuplului. Una dintre lucrările de pionierat în acest domeniu demonstrează că vârsta la căsătorie este un element important. standardul economic. diferenţele mari dintre soţi comportă riscuri. relaţiile între sentimentele şi gândurile lor latente. Un mediu familial caracterizat prin practici educative coerente. au un impact direct asupra evoluţiei vieţii maritale. în special primele relaţii familiale. mediul de provenienţă (rural sau urban). naţionalitatea. prietenii. religia. şi pe de altă parte. valorile şi concepţia despre viaţă în general. bugetul familial. Relaţiile anterioare. transforma în surse de conflict. influenţând gradul de acord/dezacord al soţilor asupra mai multor aspecte şi activităţi (de exemplu. pe de o parte. Un loc aparte în cercetările de sociologie a familiei ocupă variabila vârstă. Principalele dimensiuni de analiză a (in)compatibilităţii dintre parteneri sunt: vârsta. Aceste dimensiuni se reflectă concret în viaţa de familie. această vârstă trebuind să asigure flexibilitatea. la separare. generând o incompatibilitate între ei şi ducând. • Socializarea în familia de origine Aceste dezacorduri se pot Acentuarea acestui factor este tipică abordării sociodinamice care trasează. 1989) ajung la concluzia că: „În marea majoritate a cazurilor sunt neîndoielnice efectele nefericite ale căsătoriilor încheiate la vârste foarte tinere”. Dificultăţile conjugale actuale sunt puse pe seama dificultăţilor emoţionale trăite în copilărie.Această teorie susţine că este probabil ca stabilitatea cuplului să fie favorizată de o homogamie relativă. în final. manifestarea afecţiunii). timpul liber. relaţiile între comportamentele manifeste între soţi. preocupările de timp liber. Burgess şi Cottrell (apud Mitrofan. 15 . nivelul de educaţie. În contrast. Diferenţa de vârstă dintre soţi nu creează probleme atunci când se înscrie în limitele mediilor statistice existente în populaţia dată. dar şi maturitatea soţilor.

Pornind de la teoria schimbului psiho-social. existând o corelaţie statistică semnificativă între divorţul părinţilor şi divorţul copiilor. criterii de evaluare mai ridicate decât cei care au avut mai puţin succes pe plan relaţional . în tinereţe sau în decursul primelor relaţii intime. Sursele personale de satisfacţie sau de insatisfacţie. incoerenţă educativă . pregăteşte individul într-un mod mai adecvat pentru relaţii intime satisfăcătoare. un mediu familial distorsionat. abuzuri. explicaţiile elaborate de fiecare pentru a înţelege mai bine viaţa sa intimă sunt interpretate ca tot atâtea comportamente învăţate. Atmosfera din căminul parental poate fi revelată de iubirea şi/sau conflictele cu părinţii precum şi de gradul de iubire/conflicte între părinţi. Dimpotrivă. Indivizii care au trăit mai multe relaţii pline de satisfacţii sau de la care au învăţat multe lucruri noi. cognitive şi comportamentale considerabil dăunătoare stabilităţii relaţiilor intime şi satisfacţiei conjugale.aceştia sunt mai flexibili. care aduce în prim plan aceşti factori. Influenţa familiei de origine asupra stabilităţii cuplului a fost pusă în evidenţă de numeroase studii. • Factorii cognitivi Abordarea socio-cognitivă. bazată pe diferitele principii de învăţare. criteriile fiecăruia sunt diferite. 16 . au . acţiunile îndeplinite de către o persoană.care oferă afecţiunea necesară. mai maleabili. neglijenţă. gesturile. în acelaşi timp cognitiv şi afectiv. decât persoanele care au o viaţă socială redusă. în general. este o concepţie despre relaţiile intime. satisfacţia/insatisfacţia sunt determinate de raportul perceput în mod subiectiv de fiecare soţ între beneficiile sau câştigurile şi costurile sau pierderile suferite – un fel de bilanţ. Copilăria nefericită are un impact negativ asupra instabilităţii cuplului. Persoanele care sunt în mod regulat în contact cu alte persoane agreabile pun mai uşor capăt unei relaţii nesatisfăcătoare.favorizează moduri de reacţie afective. dezorganizat. dar şi în timpul relaţiei actuale. caracterizat de violenţă. În stabilirea acestui bilanţ.

Banii şi modul în care sunt cheltuiţi vor determina întotdeauna conflicte. înainte de căsătorie. venituri reduse. Acest lucru se poate explica prin educarea sociabilităţii. Locke (apud Mitrofan. dacă a avut prieteni numeroşi. în raport cu nevoile noastre sau cu ceea ce ne dorim. dotarea necorespunzătoare a locuinţei cu diverse utilităţi. 1984) găseşte următorii factori economici care sunt asociaţi cu instabilitatea maritală: mobilitate profesională ridicată. de acelaşi sex şi de sex opus. trăsătură esenţială pentru buna funcţionare a unei căsnicii. dacă a mai fost căsătorit(ă). logic. Conflictele cu copiii mici 17 . 1. legăturile numeroase de prietenie cu ambele sexe înainte de căsătorie cresc stabilitatea cuplului. În schimb.Cunoştinţele provin din mai multe arii: dacă a avut relaţii amoroase cu alţi parteneri înainte de căsătorie. lipsa lor. serviciu instabil al soţului. Relaţiile sexuale cu alţi parteneri precum şi căsătoriile (şi. 1. conflictele cu adolescenţi şi conflictele cu copii adulţi. Conflictele părinţi-copii Conflictele părinţi-copii au în vedere conflictele cu copiii mici. dacă nu se stabilesc anumite reguli. este o sursă de neplăceri. valori sub medie ale indicatorului de siguranţă economică. lipsa locuinţei proprii. • Factorii economici Chiar dacă nu ne place să credem că fericirea noastră depinde de bani.4. divorţurile) anterioare actualei căsătorii au un impact negativ asupra acesteia.

cum ar fi “obraznic” sau “frumos” în timpul episoadelor de conflict. Acest număr mai mare de interacţiuni în raport cu mamele ar putea însemna că mamele exercită o influenţă mai mare asupra dezvoltării copiilor a comportamentelor de gestionare a conflictelor. 1987). copiii se opun mamelor mai des decât se opun taţilor. Este important de subliniat că comportamentele conflictuale ale copiilor evoluează în timp. 1987). P e măsură ce copilul creşte. De exemplu. Cele mai multe din cercetările privind conflictul părinte-copil se concentrează pe interacţiunile dintre mame şi copii. Învăţând de la aceste experienţe cu mamele lor copiii încep să dezvolte propriile abilităţi de a utiliza raţionamentul şi justificările. Mamele participă mult mai mult în conflictele părinte-copil decât taţii (Vuchinich. taţii asigură înţelegere copilului mai des decât o fac mamele (Lytton. Concret. Conflictele cu părinţii devin o caracteristică importantă a interacţiunilor familiale începând de la optsprezece luni (Dunn şi Munn. înainte ca copiii să ajungă la vârsta de şaisprezece luni. 1987). Slade. Deşi primele cercetări privind conflictul părinte-copil s-au axat pe controlul parental şi neascultarea copilului. mamele folosesc negocierea şi oferă justificări pentru copil în timpul episoadelor conflictuale (Dunn şi Munn. mamele utilizează etichete simple.O mare parte din cercetări privind conflictul părinte-copil s-au concentrat asupra conflictelor dintre copiii mici şi părinţii lor. 1985). ilustrând unele soluţii privind obţinerea ascultării parentale. Lynch. În plus. atunci când comportamentul unui părinte este sincronic cu ceea ce copilul tocmai a declarat. Bidirecţionalitatea înseamnă 18 . Lynch. 1985) şi continuând pe durata întregii vieţi. Slade. Cercetările s-au axat pe observarea interacţiunilor conflictuale dintre mame şi copiii lor mici. Perspectivele tradiţionale privind conflictul părinte-copil au considerat conflictul ca disciplina parentală şi/sau încercările parentale la obţinerea ascultării copiilor lor. În primul rând. aceşti cercetători au susţinut că flexibilitatea parentală în timpul interacţiunilor cu copiii mici conduce la mai multă ascultare a copilului. pozitivitatea părinţilor şi flexibilitatea înainte şi în timpul interacţiunii a fost consecvent în legătură cu ascultarea copilului. În general. În plus. 1979). mai recent cercetătorii au subliniat bidirecţionalitatea conflictului părinte-copil (Rocissano. este mult mai probabil ca copiii să se conformeze cererilor parentale (Rocissano.

Angajarea în conflict facilitează dobândirea de către copil a competenţelor de a câştiga perspective sociale (Shantz. şi mai preocupaţi cu controlarea acţiunilor altora (Shantz. comportamentele copiilor influenţează părinţii. regulile casei. la vârsta de cinci ani poate deveni destul de stresat atunci când mama nu va juca într-o manieră preferată. atunci când au observat interacţiunile între mame şi tineri. dezacorduri cu privire la drepturile de posesiune sunt deosebit de importante pentru copiii din acest interval de vârstă (Hay şi Ross. 1987). spaţiul fizic şi independenţa. De exemplu. strigând şi ignorând părinţii) mai degrabă decât invers. adolescenţii încă dezvoltă abilităţile lor de gestionare a conflictelor. acţiunile distructive. un conflict între părinţi şi copiii mici. Între vârsta de patru şi şapte ani. la fel cum comportamentele părinţilor influenţează copiii. De exemplu. De exemplu. Copilul învaţă că cooperarea cu alţii este o parte importantă de control şi realizarea propriilor scopuri instrumentale. Conflictele cu adolescenţi Când copiii ajung la adolescenţă comunicarea lor cu alţii progresează de-a lungul contextelor cu un mare rafinament. ei nu mai exprimă ostilitate nestăpânită aşa cum făceau când erau copii mici. copiii devin mai puţin interesaţi cu posesiunile şi utilizarea corectă a obiectelor. 1987). În consecinţă. teoria lui Gerald Patterson a controlului coercitiv sugerează că părinţii adaptează comportamentul lor de gestionare a conflictelor la comportamentele coercitive ale copiilor (de exemplu: lovind. obiceiurile. Alte probleme comune privind conflictul implică îngrijirea. cercetătorii au descoperit că 19 . O astfel de luptă pentru a obţine ascultarea celorlalţi este parte integrantă a dezvoltării competenţei interpersonale a copilului. adolescenţii încă exprimă mai multă ostilitate şi arată mai multă rigiditate decât adulţii. în intervalul de vârstă cuprins între doi şi patru ani. Această abordare bidirecţională a conflictului părintecopil extinde centrarea de la doar obţinerea ascultării la o mai mare varietate de subiecte conflictuale. În situaţii de conflict.că. reflectă în mare măsură încercarea copilului de a prelua controlul social. Cu toate acestea. De exemplu. Chiar cu un grad de maturitate crescut. 1982). 2. În plus. ei prezintă o mai mare flexibilitate în conflictele cu părinţii lor.

alţi cercetători au descoperit că conflictul pur şi simplu scade de la adolescenţa timpurie către adolescenţa târzie cu nici un punct culminant în timpul adolescenţei mijlocii. spre deosebire de mame. adolescenţii încearcă să preia controlul personal. În timp ce copiii mai mici sunt preocupaţi cu câştigarea controlului social. De exemplu. Deşi conflictul dintre părinţi şi adolescenţi poate fi inevitabil. cercetătorii au constatat de asemenea că. 1996). Adolescenţa este formată din mai multe stadii. 1995). Chiar dacă comportamentul mamelor şi copiilor se schimbă. adolescenţii tind să compare comentariile mamelor în termenii urmării unui comentariu negativ cu un răspuns negativ. a merge la şcoală şi respectarea dreptului adolescentului la intimidate. În special. Perspectivele tradiţionale susţin că. indiferent de comentariul copilului (Fletcher et al. comportamentul conflictual creşte din primele stadii ale adolescenţei şi până la stadiile de mijloc şi apoi scade din nou în adolescenţa târzie. Cu toate acestea.. Mamele completează comportamentul fiului lor. consumând droguri sau fugind de acasă. Costurile potenţiale a conflictelor părinte-adolescent prost gestionate sunt mari. Mamele şi taţii adoptă roluri diferite în timpul conflictului cu adolescenţii decât o făceau atunci când erau copii mici. gestionarea eficientă a conflictelor nu se produce întotdeauna. fiind mai puţin dominatoare. Interesant. problemele legate de conflictul părinteadolescent persistă între generaţii. mamele încă îndură mai multe conflicte cu copiii lor adolescenţi decât taţii. Anumite comportamente de comunicare în timpul conflictului au fost legate de astfel de abateri disciplinare ale 20 . Părinţii şi adolescenţii au conflict cu privire la ordinea stabilită. cercetătorii au descoperit că conflictul creşte în familii ostile şi coercitive. dar scade în familiile afectuoase şi de susţinere (Rueter şi Conger. băieţii adolescenţi încep să reacţioneze mai hotărâţi şi viguroşi cu mamele lor dar nu şi cu taţii lor.mamele răspund consecvent copilului lor într-o manieră flexibilă şi pozitivă. în timp ce taţii lor devin mai dominatori (Rueter şi Conger. În încercarea de a rezolva această controversă. datorită schimbărilor hormonale şi fiziologice în timpul pubertăţii. problemele de zi cu zi precum responsabilitatea pentru treburile casnice. Subiectele de conflict evoluează pe măsură ce copilul se maturizează. Adolescenţii şi părinţii de multe ori nu sunt de acord cu privire la modul în care controlul parental şi îngrijirea asupra adolescentului sunt adoptate. 1995). Cu toate acestea. adolescenţii pot deveni nedisciplinaţi.

la adulţii tineri s-a găsit că experimentează probleme de identitate atunci când observă că familiile lor au o mulţime de conflicte (Nelson et al.5. Conflictul dintre fraţi Rivalitatea dintre fraţi a fost mult timp recunoscută ca un element cheie în conflictul de familie. 1. Conflictele cu copii adulţi Deşi conflictele dintre părinţi şi copii persistă după ce copilul devine adult. Din nou. Concret. Aşa cum dezvoltarea personală continuă după adolescenţă. dezvoltarea pare să joace un rol important în înţelegerea dificultăţilor dintre fiicele de vârstă mijlocie şi mamele lor în vârstă.adolescenţilor (Alexander. atunci când părinţii şi adolescenţii nu îşi susţin reciproc comportamentele de comunicare (de exemplu. arătând empatie şi egalitate) şi folosesc reciproc comportamente defensive (de exemplu. 1973). De exemplu. conflictele ar putea rămâne un aspect fundamental al relaţiei părinte-copil.. Datorită stadiilor lor de viaţă diferite. mamele şi fiicele deţin opinii diferite cu privire la proeminenţa relaţiei. Aceste studii ilustrează atât că conflictul părinte-copil durează şi că legătura dintre dezvoltare şi conflict persistă. Conceptul presupune că părinţii sau îngrijitorii acestora au o 21 . impactul conflictului cu alţii semnificativi asupra acestei dezvoltări continuă. cu un anumit nivel de contact menţinut şi interdependenţă. Frecvenţa conflictelor probabil scade în mod semnificativ pentru majoritatea părinţilor şi copiilor lor adulţi. Cu toate acestea. 3. În plus. arătând indiferenţă şi superioritate) copilul este mai predispus să se angajeze în comportamente delicvente. cercetătorul a constatat că. puţine cercetări examinează aceste relaţii. mamele şi fiicele tind să aibă păreri diferite cu privire la nevoile mamei. Cercetarea lui Karen Fingerman’s (1996) ilustrează că conflictul cu părinţii continuă chiar şi pe măsură ce copilul ajunge la vârsta mijlocie şi părinţii devin vârstnici. 1993).

sau în cazul în care un copil este dotat intelectual. în timp ce căsătoria îi poate îndepărta. Prin această competiţie. Schimbările fizice şi emoţionale produc presiuni în anii adolescenţei. Cel puţin 80% din fraţii peste şaizeci de ani se bucură de legături strânse. tind să concureze pentru afecţiunea părinţilor. fraţii pot dezvolta ambivalenţă faţă de celălalt. Aproximativ o treime din adulţi descriu relaţia lor cu fraţii ca rivalitate sau distantă. Rivalitatea dintre fraţi adesea continuă pe tot parcursul copilăriei şi poate fi foarte frustrantă şi stresantă pentru părinţi. Copiii. copiii au o înţelegere rafinată a normelor sociale.cantitate limitată de afecţiune pentru a o da copiilor lor (Neborsky. şi stiu cum să se adapteze la circumstanţele din cadrul familiei. Lupta cu fraţii ca o modalitate de a atrage atenţia părinţilor poate creşte în adolescenţă. Conform studiilor observaţionale ale lui Judy Dunn. 1997). Potrivit psihologului Sylvia Rimm. De la optsprezece luni fraţii şi surorile pot înţelege regulile familiale şi ştiu cum să se ajute şi să se rănească reciproc. Evenimente. Legăturile dintre fraţi sunt deseori complicate şi sunt influenţate de factori cum ar fi tratamentul parental. prin urmare. mai ales dacă relaţia este încordată. Un studiu a constatat că. De la trei ani. cum ar fi boala unui părinte pot aduce fraţii împreună. rivalitatea adesea se diminuează în timp. a raportat cel mai înalt nivel de concurenţă între fraţi. 82% din oamenii din ţările occidentale au cel puţin un frate. Cheia pentru a evita problemele privind rivalitatea dintre fraţi este aceea de a furniza tuturor copiilor din familie un suport emoţional adecvat. Cei mai mulţi părinţi 22 . grupa de vârstă cuprinsă între zece şi cinsprezece ani. la fel ca şi schimbarea relaţiilor cu părinţii şi prietenii. dar ei sunt mai bine înzestraţi din punct de vedere fizic şi intelectual să rănească şi să fie răniţi reciproc. Cu toate acestea. Rivalitatea între fraţi poate continua la maturitate şi relaţiile între fraţi se pot schimba dramatic de-a lungul anilor. copiii sunt sensibili de la vârsta de un an la diferenţele în îngrijirea părintească. ordinea naşterii. în general. şi fraţii. afecţiune de care au nevoie. se pot evalua în raport cu fraţii lor. petrec mai mult timp împreună în timpul copilăriei decât o fac cu părinţii. personalitate şi oamenii şi experienţele din afara familiei. rivalitatea dintre fraţi este deosebit de intensă atunci când copiii sunt foarte apropiaţi de vârstă şi de acelaşi sex. Adolescenţii luptă pentru aceleaşi motive pentru care se luptă şi copiii mai mici.

economice sau etnice cu privire la comportamentele specifice maritale sau parentale. legăturile cu membrii familiei extinse sunt mai puţin intense decât cele cu membrii familiei nucleare (părinţi. copiii acestora şi părinţii părinţilor. astfel încât alături de cuplul conjugal şi copiii lui mai pot figura părinţii soţului şi/sau soţiei (cu soţii. Dar atunci când membrii familiei extinse au preocupări religioase. Conflictele în familia extinsă Acest tip de familie cuprinde relaţiile create prin căsătorie. precum şi unchi sau mătuşi de-ai cuplului. Ei pot oferi. este puţin probabil să fie în întregime eliminată. fiecărui copil atenţie individuală. compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte rude şi generaţii. în conformitate cu Sylvia Rimm. posibilitatea pentru un conflict serios este prezentă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când diferenţa de vârstă a fraţilor este mare. atingerea acestuia este o provocare în curs de desfăşurare. fraţi).încearcă să trateze copiii lor în mod egal. să evite favoritismul. 1997). să încurajeze munca în echipă. În doze moderate. învăţând pe copii moduri pozitive de a obţine atenţie de la fiecare şi de la părinţi. deşi rivalitatea dintre fraţi poate fi redusă. rivalitatea poate fi un indiciu sănătos că fiecare copil este suficient de hotărât pentru a-şi exprima diferenţele sale cu ceilalţi fraţi. 23 . Cu toate acestea. planificarea împreună a activităţilor familiale de distracţie. Familia extinsă (lărgită. Părinţii pot reduce posibilitatea de rivalitate prin refuzul de a compara copiii lor. soţiile şi copiii lor). Ca o consecinţă. 1. de asemenea. adopţie sau alte forme sociale. Deşi tratarea egală este un obiectiv demn. conflictele cu familia extinsă sunt de obicei mai puţin intense decât cele cu membrii familiei nucleare. Acesta este un obiectiv important pentru că studiile recente au arătat că tratamentul diferenţiat al părinţilor faţă de copii este legat de probleme de adaptare (Neborsky. De regulă. Mai frecvent. într-o familie extinsă trăiesc şi gospodăresc împreună trei generaţii: părinţii. şi asigurându-se că fiecare copil are suficient timp şi spaţiu lui propriu.6. adică rudele la mai mult de o generaţie distanţă. De exemplu. juridice. este dificil să tratezi în mod egal un copil în cazul în care unul este adolescent şi celălalt preşcolar. copii.

1986). imediat după divorţ. distrug relaţiile. produc confuzie afectivă şi cognitivă. determină risipa de timp. suferinţă şi agresiune. culturale sau religioase implicate. nu sunt de acord asupra unor varietăţi de dispute maritale şi parentale. Consecinţele conflictelor Conflictele sunt experienţe potenţial ambivalente şi nu au desfăşurări şi mai ales rezultate exclusive invariabile şi obiective dăunătoare sau inutile. resentimente. părinţii noncustodiali şi bunicii. Acelaşi conflict care ne aduce prejudicii poate fi privit şi valorificat în avantajul nostru. pot distruge coeziunea şi identitatea grupului. de asemenea. anxietate. nu sunt de acord cu modul în care copiii sunt crescuţi de către părintele biologic şi părintele vitreg. de multe ori. diferenţe etnice.7. de obicei. Acest lucru este normal având în vedere că o căsătorie este o fuziune între două sisteme familiale diferite. stres. produc uneori pagube materiale. Natura constructivă sau distructivă a unui conflict depinde de modul nostru de abordare. tristeţe. Dar rata ridicată de divorţ complică problemele în multe cazuri. De exemplu. Aceste conflicte pot deveni severe în cazul în care există. Consecinţe negative ale conflictelor: • • • • • • produc emoţii şi sentimente negative: furie. Bunicii ar putea refuza dreptul de vizită. produc duşmani. Acest lucru poate fi un rezultat al schimbării de generaţii în practicile parentale sau relaţiilor problematice dintre părinte şi bunici. Soacrele.Bunicii pot să nu fie de acord cu modul în care nepoţii lor sunt crescuţi (Cherlin şi Furstenberg. de energie. 1. 24 . singurătate. teamă. Societatea americană. dă părinţilor biologici dreptul de a lua decizii majore cu privire la copiii lor în ceea ce priveşte stilul parental. orientarea culturală şi religia. Astfel de circumstanţe creează un potenţial conflict pentru familia extinsă. de multe ori.

se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti. de asemenea. dezvoltării. oamenii învaţă ce îi face furioşi. pot conduce la privarea de libertate. duc la activităţi neterminate. frustraţi sau speriaţi şi ce este important pentru ei. pot apropia persoanele implicate în conflict datorită preţuirii reciproce a modului în care au făcut faţă conflictului. stimulează interesul şi curiozitatea. le vor rezolva pe cele apărute. Discutarea conflictelor dintre membrii grupului. pot încuraja intercunoaşterea: explorarea şi conştientizarea sentimentelor.• • • • • conflictele nerezolvate limitează autoanaliza critică şi împiedică dezvoltarea personală. obstrucţionează rezolvarea problemelor. gastrice). pot promova coeziunea şi identitatea de grup. din moment ce au trecut testul conflictului. • • duc la o mai mare adeziune la soluţii. discutarea frustraţiei resimţite de parteneri îi face pe aceştia mai conştienţi de problemele interne şi mai motivaţi în a le rezolva. • poate stabiliza şi integra relaţiile. Ana. 25 . 2004). dinamismului şi vitalităţii unei relaţii. Părţile care tocmai au depăşit un conflict pot realiza că relaţiile dintre ele sunt destul de puternice. (Stoica-Constantin. fundături. • • • stopează o perioadă plină de tensiune şi consum energetic. o mai bună calitate a deciziilor. ajutând la scăderea tensiunilor interpersonale. consolidează încrederea în sine şi stima de sine. contribuie la dobîndirea experienţei. nevoilor şi opiniilor altora. În felul acesta vor preveni mai uşor noile conflicte şi. Prin conflict. la neîndeplinirea îndatoririlor. Consecinţe efectiv sau potenţial pozitive ale conflictelor: • • • • combat stagnarea şi sunt surse ale schimbării. produc îmbolnăviri psihice şi organice (cardiace.

mai indicată decât medierea pentru rezolvarea conflictelor de familie ar putea fi terapia familială. Dicks tinde să considere 26 . divizat. pot fi distractive pentru unele persoane. apud Mitrofan. încurajează reflecţia autocritică.îl incită pe individ. (Stoica-Constantin. Searles abordează în aceeaşi manieră raporturile mamă-copil în cazul cuplurilor cu un copil schizofrenic. Menţionăm câteva dintre modelele teoretico-metodologice cele mai cunoscute. asupra cărora mai are de lucrat. Încurajează examinarea problemelor şi motivarea rezolvării acestora. 1. iar Lidz atrage atenţia asupra funcţiei paralogice a cuplului parental. 2004). retras social. Ana. pot încuraja creativitatea şi inovarea. insistând asupra asumării necorespunzătoare a rolului de către părinţi ca urmare a fixaţiilor pe imaginile arhaice ale propriilor părinţi. cel mai frecvent practicându-se însă formele combinate ale acestora. Conflictul marital se naşte din aşteptările infantile nerealizate. Ackerman (1958.8. situaţie alienantă pentru copil. “depinzând de un al treilea personaj”. Asistenţa şi terapia familiei Uneori. avide de stimulare sau plictisite de monotonia păcii îndelungate. Abordarea familială psihanalitică este foarte veche. în situaţii de conflict extrem. Modelul psihanalitic este bazat pe conceperea unui sistem reciproc de sentimente conştiente şi inconştiente rezultate din experienţele familiale trecute ale fiecăruia dintre soţi.• contribuie la dezvoltarea personală. pe care unul sau ambii soţi speră că celălalt le va gratifica. Curentul terapiilor maritale şi familiale prezintă o diversitate de modele teoretice şi tehnici terapeutice. 1984) abordează terapia tulburărilor emoţionale în relaţiile părinţi-copii. prin incapacitatea cuplului de a furniza modele de identificare pentru copil. Prin conflict persoana înţelege care îi sunt abilităţile tehnice şi interpersonale şi care sunt punctele deficitare. • • • eficientizează activitatea.

Terapiile comportamentale se bazează pe revitalizarea. Terapeutul funcţionează ca model şi 27 . întăreşte interacţiunea “sănătoasă” (V. diada conjugală fiind trinivelară: subsistemul normelor şi valorile culturale. nonverbală în special a paradoxurilor ( terapia intenţiilor paradoxale care vizează modificarea modelelor de comunicare. în contextul relaţiilor interpersonale. Vasile.Ellis. 2001). utilizată de Kelly. utilizarea procedeelor de comunicare verbală. Vasile. apud Mitrofan. Modelul comportamental în terapia familiei este frecvent utilizat de şcoala americană. tehnici de autocontrol ( auto-întărire. 1967. Pe măsură ce se modifică comportamentul se stabileşte un sistem reciproc între parteneri şi între parteneri şi terapeut. 2001). 1989). acest ultim subsistem trebuind să facă domeniul analizei cazurilor cuprinse în terapia conjugală (apud Mitrofan. astfel încât modelele destructive să fie înlocuite cu modele constructive. 1989). Câteva noţiuni şi tehnici sunt esenţiale în terapiile comportamentale: noţiunea de “contract” pentru modificarea comportamentului diferiţilor membri ai familiei (Liberman. terapeutul modelând comportamentele fiecărui soţ. Erickson. terapie prin imitarea modelelor (învăţare dirijată prin imitaţie. Sadock. Frankl. apud Mitrofan. Modelul psihanalitic beneficiază de tehnici terapeutice maritale individuale şi de grup. apud Mitrofan. 1955. reîntărirea şi învăţarea prin iniţiere. 1984). automodificare cognitivă. desfăşurate pe scară largă în cadrul unor organisme instituţionale de asistenţă familială. în special pe condiţionarea operantă. care prin aprobarea şi dezaprobarea lui.Watzlawick. Acest model se bazează pe teoria învăţării. rezolvate sau nu”. 1962. 2001). 1970. subsistemul eului “central” (care pune în joc conflicte conştiente dintre soţ şi soţie) şi subsistemul forţelor inconştiente în cuplu.relaţiile conjugale drept câmpul de manifestare al “relaţiilor precoce cu obiectul . Vasile. utilizarea jocului de rol şi a tehnicii afirmării de sine. apud Mitrofan. apud Mitrofan.

aşa cum se dezvăluie ele. Hochman.personaj a cărui funcţie este de “reîntăritor social”. Conştientizarea “regulei 28 .fenomen ce permite corecţia ipotezelor pe care le emit interlocutorii asupra rolurilor şi sentimentelor lor). Terapeutul stabileşte “ipostaza” în care subiectul acţionează în cuplu ca părinte. Conform acesteia. derivat din teoria generală a sistemelor. Disfuncţiile vieţii conjugale pot fi abordate prin aceste metode în care terapeutul apare ca un negociator adult şi realist. 2001). clare. Vasile. copil sau adult. apud Mitrofan. ca stări diferite ale eului asumate în diferite momente (Berne. Analiza proceselor de comunicare din familie sau cuplu permite analiza implicită a regulilor de funcţionare ale familiei sau cuplului. orice dezechilibru fiind echivalent cu disconfortul. apud Mitrofan. 1978. Modelul teoriei sistemelor şi al comunicării. este teoria “dublei relaţii sau dublei constrângeri” (Bateson). De exemplu. Jocul este fără sfârşit pentru că nu există reguli pentru a-l încheia. mamă-fiu) poate apare un dublu mesaj contradictoriu ( “mesaj descalificat” ca urmare a lipsei de concordanţă logic-afectivă dintre comunicare şi metacomunicareînţeleasă drept comunicare asupra comunicării. Analiza tranzacţională beneficiază de tehnica terapiei în echipă (un cuplu cu doi terapeuţi) ale cărei demersuri merg pe linia “creaţiei în comun” a interacţiunilor stabilite în cadrul aşanumitului “ spaţiu tranzacţional” ( Beetschem. 1971. Alcoolicul bea pentru că soţia îl ceartă şi soţia îl ceartă pentru că alcoolicul bea. 1961. Rolul terapeutului este de a mânui forţele de echilibrare din moment în moment. apud Mitrofan. în care fiecare se încrâncenează în poziţia sa. Terapeutul oferă cuplului un feed-back activ în legătură cu interacţiunile soţilor. 1984). garantul contactelor suple. “jocul fără sfârşit” care se instituie între un soţ alcoolic şi soţia sa. într-o relaţie ( exemplu. concepe grupul familial ca un sistem aflat în echilibru. 2001). modificând orice stare de tensiune care apare (Rowen. Interesantă şi fertilă în interpretarea dificultăţilor şi distorsiunilor în comunicarea intrafamilială care generează dezechilibre şi tulburări de comportament şi uneori psihopatologice ale membrilor familiei. ţinând cont de dorinţele fiecăruia. resimţit stresant de parteneri. Modelul tranzacţional se bazează pe analiza legăturilor şi tranzacţiilor dintre soţi aşa cum se produc ele “aici şi acum”. Vasile.

neutru al interacţiunii cuplului. Am tot încercat să facem filme calde şi prietenoase despre cum să menţineti relaţiile puternice. 1. Aici sunt 7 paşi prin care să transformi o relaţie frumoasă într-o uscătură lipsită de iubire. dar câteodată vă încăpăţânaţi să nu ascultaţi. dacă te iubesc într-adevăr. Mergi îmbufnat prin casă şi fii prost dispus. deschis sau observator pasiv. Vreţi doar să distrugeţi orice v-a făcut vreodată fericiţi. în final. terapeutul fiind succesiv observator. Asa că mergeţi mai departe…să vedem cum ne descurcăm noi.jocului” prin terapie duce la deblocarea impasului. sigur ar şti cu ce-au gre şit. Cere imposibilul Partenerul este complet incapabil să-ţi citească gândurile de aceea ar trebui să le ceri să facă exact asta. 1989). În loc sa spui “M-am simţit foarte singur când ai 29 . dar nu le spune de ce. În fond. Ar trebui să-i exaspereze şi cearta va izbucni imediat. Anexa 1 (filmuleţul 1) Secretele relaţiei (ne)fericite Bună şi bine aţi venit la Videojug. ( Mitrofan. participant activ. soţii fiind încurajaţi în “ mişcarea afectivă” a unuia către celălalt. Modelul eclectic în terapia familială se bazează pe o adecvare a procedeelor terapeutice la situaţia şi problematica particulară a familiei asistate. foloseşte un limbaj care să facă partenerul să se simtă vinovat. 2. ignorat şi înţeles greşit. Alege cuvintele Când. începeţi să vorbiţi.

De exemplu. Cu cât mai stresat vei fi. Fraze ca “Întotdeauna laşi gunoi prin jur”.”. În felul acesta vei reuşi să transformi o discuţie despre cine a băut laptele într-o ceartă de proporţii despre cât de buni de nimic sunt în doar câteva minute. Trivia Ia-te de cea mai mică greşeală faptică din argumentaţia partenerului şi arunc-o în faţă ca pe o armă. Supără-te pe toate o dată Ia orice conflict oricât de minor ca premisă pentru toate probleme asupra cărora ai aşteptat să te cerţi. 4. 3.ieşit seara trecută. ci marţi”. “Întotdeauna facem numai ce vrei tu şi niciodată ce vreau eu”.” Cuvintele absolute ca “întotdeauna” sau “niciodată” ajută de asemenea. foloseşte un limbaj de tipul “M-ai lăsat singură toată noaptea.” “Gunoierul vine marţi aşa că nu era joi. agită-te mult şi ţipă fără motiv. Bombardează-i cu critica şi scoate în faţă orice greşeală pe care au făcut-o vreodată. fie că are legătură sau nu. relaxarea muşchilor şi scăderea vocii sunt căi sigure de ieşire dintr-o ceartă pe cinste. vor face ca partenerul să se simtă inferior şi înstrăinat şi ar trebui să-ţi ofere superioritate emoţională. Odată ce te-ai legat de acest fapt. cu atât vei avea mai multe şanse să rupi emoţional relaţia pe o durată mai mare pentru tine şi partenerul tău. “Nu asculţi niciodată”. “Ai uitat să duci gunoiul joi. 5. 30 . Foloseşte stresul în avantajul tău Respiraţiile adânci. Întreţine flăcările furiei prin poziţii de stres: mergi repede în sus şi-n jos. Ar trebui să devină foarte dificil să se certe cu tine aşa că se vor da bătuţi. Eşti atât de egoist. foloseşte-l ca bază ca să nu fii de acord cu orice ar spune.

Părerile diferite sunt o parte normală din orice relaţie. în loc să spui ce simţi de fapt. Nu-i va convinge asupra justeţei punctului tău de vedere. Aşa că.6. Mulţumiţi? Anexa 2 (filmuleţul 2) Cele mai bune ponturi pentru oprirea unei discuţii aprinse Bună şi bine aţi venit la Videojug. mototoleşte-ţi bine emoţiile şi bagă-le într-o cutie adânc în tine. Totuşi. Relaxează-te 31 . aceste emoţii devin mai puternice cu vârsta. care a ajutat sute de oameni să trateze disputele într-un mod potrivit. Ia-te de orice defect şi exploatează-l în avantajul tău. dar îi va face să-ţi dea ce vrei sau vor pleca. îţi vei aduce aminte de ele pe tot parcursul relaţiei şi se vor răspândi ca un cancer transformându-ţi căminul într-un deşert disfuncţional şi dureros. Cu puţin noroc. Spune-le că-s graşi. Reprimă-ţi emoţiile E posibil ca cearta să aprindă emoţii interesante pentru fiecare dintre voi. ca şi brânza bună. 7. Paula Hall este psihoterapeut specializat în relaţii de cuplu. Numărul 5. Intimidează Îngenunchează-ţi partenerul folosind o mulţime de abuzuri verbale. Iată 5 dintre ponturile ei pentru a te ajuta să încetezi cearta. urâţi sau proşti. Gata. dar ciorovăiala continuă te poate obosi.

la corp şi chiar mişcaţi-vă puţin şi relaxaţi-vă muşchii. Prin urmare. sunt de foarte mare ajutor tehnicile de bază de relaxare pentru controlarea răspunsurilor pe care le dăm şi cu siguranţă pentru controlarea maniei. nu folosiţi limbajul abuziv. totul. daţi vina pur şi simplu. mai degrabă decât “Tu m-ai supărat fiindcă n-ai adus laptele”. “ar trebui să faci aşa”. “întotdeauna faci asta”. Numărul 4. imaginaţi-vă că întreaga conversaţie. este ascultat – cum veţi fi judecat? 32 . Ai grijă cum vorbeşti Când începeţi o ceartă cu partenerul. Numărul 3. “n-ar trebui să faci aşa” – sunt ca mantia roşie pentru taur. încercaţi întotdeauna să începeţi propoziţiile cu “eu” mai degrabă decât cu “tu”. nu le adresaţi vorbe injurioase. Prin urmare. Pe de altă parte. nu spuneţi “întotdeauna” şi “niciodată”. Dacă aţi şti că sunteţi filmat. nu vă intimidaţi partenerul.Dacă te simţi foarte tensionat. de câte ori folosiţi “tu”. Big brother Alt pont pentru un comportament rezonabil în timpul unei dispute este să vă imaginaţi că cineva se uită şi că sunteţi pe platourile de la Big Brother şi milioane de oameni privesc disputa voastră. dacă aţi sti că mama se uită cum vă certaţi. trebuie să vă gândiţi la ce fel de limbaj folosiţi şi încercaţi să nu provocaţi. Pur şi simplu fiţi respectuos în modul în care vorbiţi cu acesta. gândiţi-vă la încetinirea respiraţiei astfel încât să vă simţiţi mai stăpâni pe sine şi în acest fel adrenalina chiar va scădea. Aşa că gândiţi-vă bine la respiraţie. Aşa că începeţi cu “eu” – “M-am supărat când ai uitat să aduci laptele acasă”. deci veţi fi mai înclinaţi să vorbiţi calm şi să diminuaţi conflictul. Nu spuneţi “ar trebui / n-ar trebui”. cum aţi reactiona. Un alt lucru la fel de provocator este să folosiţi “absolut niciodată” – “nu faci niciodată asta”. cearta va escalada mult mai rapid decât ţi-ai dori.

devine enervant. “Să ne calmăm”. devine supărat. câteodată este foarte bine ca partenerul să aibă orice fel de cod. măgari. dar de fapt nici nu a observat.Numărul 2. orice care să spună “Lucrurile încep să scape de sub control” şi puteţi folosi şi pe propria piele dacă începeţi să vă simţiţi tensionat şi folosiţi-vă de cod pentru a spune “Time out”. Putem împărţi timpul în secvenţe clare pentru vorbit cu un cronometru sau se poate folosi un obiect – oricine ţine ursuleţul sau ananasul sau orice altceva vorbeşte şi când terminaţi îl daţi celeilalte persoane şi va vorbi şi asta va stopa întreruperile şi va da posibilitatea de a exprima întradevăr ce vreţi să spuneţi şi îi oferă partenerului oportunitatea de a răspunde. Folosiţi un cod Pentru multe cupluri. 33 . folosirea unui cuvânt drept cod ajută mult. Dacă partenerul devine irascibil. Numărul 1. Pe rând Multe cupluri care ştiu că au o problemă pe care trebuie să o discute – poate fi un conflict major sau un subiect delicat care a fost dificil de discutat şi în trecut – folosesc o tehnică foarte bună care constă în a vorbi pe rând şi se poate face pur şi simplu începând cu “Putem discuta jumătate de oră şi avem 10 minute de fiecare”. banane.

J. "Disciplinary Encounters Between Young Boys and Their Mothers and Fathers: Is There a Contingency System?" Developmental Psychology 15:256–268. Dunn. "The Social Nature of Early Conflict." Journal of Consulting and Clinical Psychology. J. S.. Hay. and Furstenberg. and Smallish. P. F. 10. 2nd edition.." Child Development 53:105–113 8. R. Cherlin. Bucureşti.. L. (1996). New York: Basic Books.40 2. Bucureşti. (1973). Terapii de familie. vol 56 5. A. D.. H. I. 2001.. A." Child Development.. Colecţia Alma Mater. New York: Basic Books 4. Armonie şi dizarmonie. Barkley.. 34 . Editura ştiinţifică şi enciclopedică. I. (1979). "Becoming a Family Member: Family Conflict and the Development of Social Understanding. E. Editura SPER. J. Mitrofan I. L. Bucureşti." Journal of Abnormal Child Psychology 24:271–297. 11. Cuplul conjugal. şi Vasile. and Munn. (1986). and Normal Teenagers during Neutral and Conflict Discussions..BIBLIOGRAFIE 1. Elemente de psihologie a cuplului. şi Mitrofan N. Lytton. Attachment and Loss.L. "Defensive and Supportive Communication in Normal and Deviant Families. and Ross.. 1996. Casa de Editură şi Presă “Şansa” S. Fletcher. M. K. Bowlby. 7. 9. 6. Fingerman. ADHD/ODD." Psychology and Aging 11:591–606.. K. 3. Alexander. The New American Grandparent. H. (1996).R. Fischer. (1982). F. F. Mitrofan. vol. 1989. (1985). (1982). D. "A Sequential Analysis of the Mother-Adolescent Interactions of ADHD. "Sources of Tension in the Aging Mother and Adult Daughter Relationship. Mitrofan.

2: The Handbook of Infant. H.. (1987).. L. and Conger. Neborsky. Katz. C. Medical and Social Perspectives. Robert J. "Sibling Rivalry: The Role of the Sibling in the Unconscious.." Developmental Psychology 23:698–704 16. Vuchinich. H. N. Editura Polirom. U.. Wallace. and Lynch. Incorvaia. "Dyadic Synchrony and Toddler Compliance. Dragostea şi Căsătoria. "Sibling Relationships over the Life Course: A Panel Analysis. 21. I." Journal of Marriage and Family 49:591–601. "Conflicts between Children. Slade. L. (1996). Turliuc. Rocissano. M. "Starting and Stopping Spontaneous Family Conflicts. D.." Adolescence 28:29–40 15. Stoica-Constantin." Journal of Marriage and the Family 63:555–568. A. 35 . P. Psihologia Cuplului şi a Familiei. (1995). Northvale. M. NJ: Aronson 14. R. ed. M. and Searight. S. A. W.. Nelson. White. L. V. A." Child Development 58:283– 307 18.. Conflictul Interpersonal.12. Child. A. "The Relationship of Family Structure and Family Conflict to Adjustment in Young Adult College Students. R. Mark and J. (1987). Shantz.. Rueter. Editura Performantica. 2004 20. and Adolescent Psychotherapy. (1997). B. Family Violence: Legal.. S. B. Mitrofan. 1984 13. (1987). Boston: Allyn and Bacon 22." In New Directions in Integrative Treatment. 2004 19. "Antecedents of Parent-Adolescent Disagreements. Bucureşti.." Journal of Marriage and the Family 57:435–44 17. Hughes. Vol. Handal. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. (2001). H. (1993).

36 .