Lucian Rădulescu

EPITAFUL NAȘTERII MELE
-2009-

Precitire În alte vremuri, prietenul meu ar fi fost tovarășul potrivit de hoinăreală al lui Esenin, companionul favorit al lui Modigliani sau chiar comeseanul lui Ion Creangă. În începutul biblic al lumii, l-aș găsi fără umbră de mirare în primul kibbutz, cioplind îndemânatic la primul Zid al Plângerii. Cineva trebuie să construiască pentru a inventa Distrugerea, nu? La sfârșitul lumii, aș fi fără îndoială la marginea prăpastiei, sprijinind trepiedul aparatului lui de fotografiat. CINEVA trebuie să ne privească în ochi după ce plecăm de pe plantație, nu? Surâsul hâtru al satirului a fost mereu dublat de nevorbirea neclintită în fața esteticului. Acolo unde este el, fie umbra bisericii într-o baltă fetidă sau soarele rătăcit pe fața unei prostituate de pe centura Istanbulului. Pus inevitabil în fața faptului împlinit de a fi artist, într-o lume poate prea ostilă nedogmei, Lucian și-a găsit mereu mediul de exprimare complet în poezie. Poezie în cel mai direct sens de exprimare, în care Muza este când fecioară când curvă, ambele cu același rânjet crud final. Versul, deși poate mai abrupt, nu are o cascadă căutată, repetă doar un ritm natural al creației, la fel ca o bătaie de inimă domolită doar de fumul țigării. Cuvântul profan numit titlu apare așadar uteral la urmă, ca răsuflarea unui Amin rămas neșoptit. Ca o concluzie a ceea ce va fi. Zborul pașnic al albatrosului, cerul baby-blue, culoarea ochilor iubitei, toate sunt trecătoare, și ca atare nimic din aceste amintiri ale ochiului nu ocupă loc în raftul memoriei poetului. Onirismul acestui flux de emoții este mai degrabă unul tactil, al strângerii grăbite în căușul palmelor al unui fluture la vreme de furtună, decât unul strict al emoției plastice. Departe de un imn dedicat trecerii fetide a omului prin viață, poezia prietenului meu este mult mai aproape de o hăitură de nuntă a Vieții cu Moartea decât de un simplu fapt artistic. Bine ai venit în lume, Copile! Fane Brutalu

Puțină carne din mine aș rupe, Să văd piatra cum se ofilește și caii cum încearcă Fără succes să pască din noi ultimele Rămășițe de Adam și Eva Pe care le-am Cumpărat pe datorie de la Un vânzător ambulant de Suveniruri. =Limitele bazarului oriental=

timpul doarme pe brațul tău, De ce s-ar mai trezi Orașul care visează Atâta carnaval? * Îl deranjează poate Câinii care latră A pustiu și Brațul care a Amorțit sub timp. =Crochiu 1=

să-mi înfig mâinile în calea ta lactee, să-ți gust stelele de pe buze și să simt norii din ochii tăi. * e atâta neliniște în simplul fapt că nu ne mai ținem de mână... =Crochiu 2=

alteori aș vrea să-ți curăț frunzele din păr dar sunt atât de verzi. =Un hai și-un ku=

tăcerile noastre mirosind a morți, tăcerile noastre atât de tăcute, ce mult, ce multe, Spuneau tăcerile noastre. * apoi am vorbit. Întâi eu, Întâi tu, Și în toată această gălăgie Nu ne mai vedeam Eu cu tine, Tu cu mine. =Căluș pentru muți=

orele erau înfășurate în mii de gânduri, unele coapte, unele crude * ochii mi-ar fi cerut să te vadă dacă ar fi știut cum s-o ceară. * pleoapele ar fi cuprins în menghina lor lumina intermitentă a chipului tău. * iar mâinile ar fi vrut să se urmărească pe trupul tău. =Încercare 1=

să-ți mai privesc o dată ochii din cap până-n picioare * odihnește-ți chipul fără de oglindă pe brațul gândului meu ridică-ți pleoapa deasupra mea, închide-mi fluturii și mânile în turnuri înclinate... * ce-ar fi dacă soarele s-ar privi și ar constata că e foarte urât? =Descoperire acoperită=

vin de nicăieri și merg spre niciunde. Viața se strâmbă la mine Prin cioburile Oglinzilor ironice și pierdute în calcule. * cât talent îi trebuie unui om ca să se lase total călcat în picioare =Aniver-sare și piper=

rătăcim printre propriile îndoieli, printre întrebări fără răspuns și răspunsuri fără întrebări. * de ce m-ai născut mamă dacă gura mea nu poate vorbi vrute și nevrute, dacă mâinile mele nu pot mângâia dorite și nedorite, dacă ideile nu mă vizitează decât o dată pe săptămână ca pe o rudă bolnavă ținută de viață într-o continuă carantină. * până și moartea... nu e decât o rătăcire în Plus de care aș vrea Să mă dispensez. =Îndoieli care se îndoiesc=

pășesc în lumină cu capul plecat, nici o sabie nu atârnă deasupra mea arțăgoasă. * doar lanțurile freamătă când le vorbesc de libertate, de aerul rece, de soare, de capul drept în lumină, de caii sălbatici cu abonamente permanente la ziarele de duminică. =Insule ale paradisului=

de unde atâta geamăt, cuțitele înfingându-se adânc... fără de răni nu e viață, fără de sânge cum să văd drumul pe care nu apuc niciodată? = 7 șapte=

singurătatea ca o umbrelă deschisă în viață fără picătură de ploaie... curcubeu în alb și negru și sepia, tăceri cu multe vorbe, fericiri de la second hand crăpate pe la colțuri, iubirile altora, mereu ale altora =10 zece=

tăcute muzici auzeam necântând cu pleoapele grele cabrate până deasupra genunchilor pipăind de-aproape timpul, trupul lui atletic și colții mereu ascuțiți. =22 douășdoi=

totul cu totul s-a terminat în tot și nimicul cu nimic s-a terminat și pietrele bune de lapidat s-au terminat și trezitul de dimineață și atâtea și atâtea terminate cu toate. E chiar un altfel de naștere. =44 bis pașpatru bis=

tăcerilor bătute în cuie ruginite li se pare că în a treia zi vor învia. O altă minciună și asta. = pi 3,14=

poetul a murit fericit precum moaștele nu știu cărui sfânt. Îi mirosea trupul a Cerneală de calitate Și-n ochii larg deschiși Se vedea hârtia albă. =98 nouășopt=

dragostea mea ca un oftat de calitate, cumpărat de la alții și vândut în pierdere, baloți întregi de dragoste sigilați cu ură, cu indiferență, cu pasiune... * doar plânsul e ceva pe care-l treci strada ținându-l de mână. =97 noușșapte=

viața, gândurile mele în comoție cerebrală, amnezia eternă a sufletului meu, plimbat de la un doctor la altul, niciodată vindecat și mereu pe moarte. =94 noușpatru=

atâția țepi de arici între palmele inimii mele, cu stele în spițe, cu roți între dinți. * unde mă voi întoarce când nu voi mai fi nemuritor? * iubirea nu-i decât o natură moartă cu suflete felii. =Pe sub spicul grâului=

mâinile mele se ceartă, care ți-a mângâiat mai îndelung părul? =posibil haiku=

câtă ninsoare pe noi s-a așezat de când nu ne mai aducem aminte de soare * cât viscol bate și câte frunze moarte ne invită de trei ori pe zi la un ceai * pentru ei undeva apa fierbe în ibric =Ianuarie sau poate nu...=

mă simt ca o gară părăsită rugina s-a împerecheat cu șinele și nici un tren nu va mai trece * hamalii dorm nu mă mai cară-n spate ca niște părinți iubitori * am tras de macaz ca să mă trec pe linie moartă =Bariera ce nu se mai ridică=

sunt ca o lacrimă uscată pe obrazul ridat al propriei vieți =Printre idei=

cântă-mi din cimpoaie viață și din alămuri aurite și bate toba și anunță că nu mai vreau să scuip în sân de teamă că nu mă voi înțelege * gonguri vreau să-mi ardă timpanele și râsetele dușmanilor să mă pălmuiască, iar prietenii să-și uite de mine * cântați-mi toți ultimele cântece la modă și urlați-mi versuri proaste și îmbătați-mă cu vorbe necunoscute limbii. =Pactizarea prezentă=

prea multă cafea băută în diminețile care nu-mi spun mai nimic * țigări fumate de dragul vremurilor când mă mințeam singur spunând că-s fericit * puțin somn, doar așa să-mi aducă aminte că unii oameni dorm liniștiți * Am și 2 pisici și culmea, Uneori mă plac =portret pus strâmb ca să fie desenat drept=

încet, încet voi fi precum o fotografie îngălbenită uitată într-un cufăr vechi

și așa mă vei uita

voi fi precum un ținut niciodată explorat de care toți vorbesc în șoaptă

și la un moment dat te vei întreba dacă eu chiar am existat si asa mă vei fi uitat =Descântare=

tu ești icoana făcătoare de minuni din mănăstirea sufletului meu =atât=

du-mă calule acolo unde n-a început nimic să mă spăl cu apa ochilor ei să devin așa cum ar fi trebuit, mai bun * du-mă calule acolo unde oamenii-s cuminți și nu cerșesc iertare să-mi arunc la pământ sufletul adus din lungi războaie și scutul deja rupt * du-mă calule acolo unde-ar fi trebuit să fiu și ține-mă de vorbă ca să nu mai simt cum viața trece pe lângă mine râzând cu poftă =urare dinspre noi=

să-i spunem vieții: ce frumoasă ești, ce bine îți stă așa pieptănată

poate va cocheta cu noi și ne va îmbătrâni la timp. =clasa I=

într-o zi sau într-o noapte în praf mă voi preface și-n apă tocmai bună de nebăut * într-o zi sau într-o noapte voi uita și eu cum mă cheamă și mai ales de ce? =viitorul trecutului=

tristețea e o literă de lege e o continuare a tăcerilor e o folosință îndelungată a trupului meu așa de învechit. =dezonorat=

oasele mele înălbite își vor spune povești de adormit bătrânii și acolo în locul de neegalat al inimii viermii se vor ospăta cuprinși de frenezia vieții =epitet=

întotdeauna va mai cădea o ploaie nu mă plâng pe mine =hai-ku-ul=

zăpada ce-mi acoperă urmele lanțuri purtate la mâinile picioarelor lacăte sub care mă zăvorăsc și cărămizi roșii de lut în care mă voi zidi ca un vechi-născut ce sunt =opere necomplete=

să stau la nesfârșit întins pe nisipul fierbinte al inimii tale, iar caii verzi de pe pereți să-mi smulgă colții și ghearele și petele de pe blana tatuată cu miros de migdale.

să nu mor, să nu Trăiesc, Să nu dorm, să nu Mă trezesc… =De-asupra iadului, pe lângă rai=

carnivorele tăceri, mântuitoare și lepădate de mine, pe unde este ieșirea prin care pot intra în sufletul celorlalți?

Aici între coastele mele nu mai locuiește Nici o bucurie, o liniște Sau o minimă picătură de Tristețe.

Sufletul meu, ce pierdere De vreme ploioasă în Care gânduri fără de Umbrelă se lasă udate Din cap și până în Mâini… =Sibiu-de dimineață de nesomn=

în ochii mei Urme ale unei poteci Pe care nu mai pășește Nimeni 1. Pe Vasile l-au adus acasă Prietenii Era beat Dar ei erau mai beți decât El

în mâinile mele Bătături de atâta Aplaudat fără rost Viața 2. Vasile era șomer Și tare îi plăceau Viciile femeii Și vinul fiert

în inimile mele Ochiuri dese

Ca de plasă de prins Pașii 3. Vasile era sportiv își bătea nevasta În reprize și uneori În prelungiri

în organele mele Urme adânci de Neîmpliniri pe care le-am dezamăgit 4. Vasile n-avea copii Fusese singur la părinți Și d’aia era egoist Și paranoic

în pașii mei Pășesc toți oamenii Pășesc pe vârfuri ca eu Să calc apăsat =Simfonie fonică=

Calul spuse omului: dormi Să visezi vânători și Vânătoare

Omul spuse calului: stai treaz Nechează din când în când să-mi aud viața cum trece

calul îi șopti omului un secret și omul nechează din când în când auzindu-și viața cum trece =Sechelele vânatului=

dimineața mă văd cu alți ochi, cu alte mâini, cu alte zâmbete dimineața mă răstesc la mine fericit că încă mai sunt: să nu uit asta și aia și...

dimineața mă mângâie părintește și-mi dă voie să mă mai joc prin curte.

Dimineața știu printre Multe alte lucruri că va Veni Noaptea. =Mahmureala 1=

în fiecare zi, fie că merit, fie că nu, Dumnezeu mă bate pe umăr Apoi îmi șoptește ceva La ureche, dar întotdeauna Sunt atât de emoționat Încât nu înțeleg ce-mi Spune. =Evoluția morții spre viață=

mă ghemuiesc între palmele sânilor tăi nemângâiaţi de gură omenească,

ţi-am uitat chipul, ţi-am uitat forma pasului, ţi-am uitat respiraţia de cerb spunând secrete gurii mele, am vrut să-mi uit minţile, dar n-am putut.

aşa că nu-ţi pune capul pe braţul meu, păstrează urma curbată fin a inimii şi căldura sângelui pe care împreună l-am transformat în vin(ă). =Amintirea veșnic uitată=

glontele din mine înverzește și-nflorește și-mi usucă sângele cu zâmbetul pe buze și mă lasă străin în propriul trup

aș vrea să mă mai trezesc în miez de noapte s-ascult liniștea cum se tânguie pe sine să simt timpul trecând tiptil, tiptil, pe lângă mine...

dar glontele din mine dă fructe, dă banchete și-mi ascunde zâmbetul și-mi retează din aripi și mă lasă străin în propriul trup =Balada soldatului arhicunoscut=

ce ieri ar fi fost azi, dar nu voi mai dormi niciodată în căușul gândurilor tale afoane și tăcute.

ce azi ar fi fost mâine, aș fi vrut să fiu acel fir de iarbă crescut printre dalele pașilor tăi.

ce mâine ar fi fost ieri, dar de azi din păcate nu mai sunt nemuritor. am prea multe amintiri. =Ante post meridian=

mi-e îngrozitor de frică de moarte trebuie să mor ca să-mi fac curaj. =Epitaful nașterii mele=

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful