You are on page 1of 9

Originea şi evoluţia omului

Problema omului s-a cerut cu insistenţă să fie rezolvată timp de milenii. Conform legendei biblice, omul a fost creat din “lut roşu” de către forţa divină prin insuflarea “spiritului nemuritor”. În antichitate, existau şi concepţii ale originii omului din structuri materiale. De exemplu, Lucreţius susţinea că oamenii au apărut nemijlocit din pământ, care avea o fertilitate înaltă. Concepţii similare aveau Anaximandru şi Empidocle. Savantul enciclopedist Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om în sistemul regnului animal, determinându-l ca “zoon politicon”. O dată cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului şi maimuţei de către C.Galenus (medic şi anatomist roman) şi cu descrierile minuţioase ale cimpanzeului de către anatomistul englez E.Tyson (1696), a fost posibilă clasificarea omului în cadrul regnului animal. Ch.Linné clasifică omul alături de maimuţele antropomorfe, rezervându-i un gen aparte – genul Homo cu specia Homo sapiens (Omul înţelept). Ceva mai târziu, J.B.Lamarck şi Ch.Darwin susţineau că omul sa dezvoltat de la maimuţă, absolutizând importanţa factorilor biologici. POZIŢIA OMULUI ÎN LUMEA ANIMALĂ Omul este o parte componentă a naturii, având legături de rudenie în fond cu toate organismele vii (universalitatea codului genetic, structura celulară, compoziţia chimică, căile metabolice principale etc.). Asupra originii animale a omului indică şi o serie de particularităţi de structură şi comportament cum ar fi: prezenţa membrelor pentadactile, existenţa a peste o sută de organe rudimentare, apariţia atavismelor, grupele sanguine asemănătoare, prezenţa paraziţilor comuni etc. Cu unele animale el se aseamănă mai puţin, cu altele (maimuţele antropoide) – mai mult. Bineînţeles, datorită acţiunii factorilor sociali, oamenii în acelaşi timp se deosebesc esenţial de animale. Ei, de exemplu, posedă vorbirea articulată, gândirea abstractă, posibilitatea confecţionării uneltelor de muncă etc.

ANTROPOGENEZA ŞI FORŢELE EI MOTRICE Prin antropogeneză (din gr. Evoluţia umană esenţial se deosebeşte de celelalte linii evolutive.Omul ocupă în regnul animal următoarea poziţie sistematică: regnul – Animalia subregnul – Metazoa (animale pluricelulare) încrengătura – Chordata (animale cu coardă) subâncrengătura – Vertebrata (animale cu coloană vertebrală) supraclasa – Tetrapoda (animale cu patru membre) grupul – Amniota (embrionul are anexe embrionare) clasa – Mammalia (îşi hrănesc puii cu lapte) subclasa – Eutheria (mamifere placentare) ordinul – Primates (degetul mare opozabil. a evoluţiei sociale) . Cât priveşte originea omului. cât şi cei sociali (culturali). encefalul foarte dezvoltat) subordinul – Anthropoideae (maimuţele) secţia – Catharina (maimuţe cu septul nazal îngust) suprafamilia – Anthropomorpha (maimuţele cele mai apropiate de om (pongidele) familia – Hominidae (oamenii) genul – Homo (omul) specia – Homo sapiens (omul înţelept). există diferite concepţii şi teorii (creaţionistă. . “genesis” . Asupra intensităţii antropogenezei influenţează atât factorii biologici (organici). unghii în loc de gheare.naştere) se înţelege procesul apariţiei şi dezvoltării omului. a evoluţiei biologice. ”anthropos” – om. Ereditatea – asigură păstrarea caracterelor ereditare şi transmiterea lor urmaşilor în cadrul reproducerii sexuale (ereditatea determină existenţa omului ca specie). Ca factori biologici ai antropogenezei pot fi menţionaţi: 1.

umiditate. De exemplu. 4. tipul de hrană etc. a atras coborârea laringelui şi reorganizarea coardelor vocale. Apariţia graiului articulat a provocat modificări în poziţia corpului şi structura maxilarelor. Înmulţirea – asigură transmiterea caracterelor urmaşilor şi căpătarea de noi caractere ca rezultat al noilor combinări de gene.). a crescut responsabilitatea societăţii faţă de femei şi copii. care în multe cazuri pot determina însăşi existenţa lui. trebuie să spunem că ea l-a creat pe om însuşi”). Factorii biologici şi sociali se completează reciproc. lărgirea bazinului la femei şi pierderea capacităţii lor de alergare. fiind interdependenţi. 3. . Selecţia sexuală – asigură păstrarea dimorfismului sexual în cadrul populaţiei umane (selecţia sexuală capătă o deosebită valoare pentru acele populaţii în care este dereglat raportul de sexe (1:1)). demică (prin dem se înţelege o grupă izolată de indivizi între care se instalează panmixia – încrucişarea liberă). 5. cât şi între om şi alte specii de plante şi animale. mărirea volumului creierului la om a impus schimbări în diametrul căilor fătului. Lupta pentru existenţă – asigură supravieţuirea celui mai apt în condiţiile de concurenţă (lupta pentru existenţă poate avea loc atât între indivizii unei populaţii umane. Omul. 3. apoi activitatea nervoasă superioară a animalelor. Variabilitatea – asigură căpătarea de noi caractere în cadrul existenţei omului în anumite condiţii de trai (variabilitatea determină adaptarea organismului uman la factorii mediului (temperatură. Exerciţiul – asigură dezvoltarea (sau reducerea) anumitor organe care oferă un avantaj persoanelor ce le posedă. Organizarea socială – asigură supravieţuirea oamenilor în condiţii nefavorabile. Lupta pentru existenţă poate avea un caracter relativ. precum şi îmbogăţirea lor de avuţia societăţii (Enghels afirmă despre viaţa în colectiv: “instinctul social a fost una dintre pârghiile cele mai importante ale descinderii omului din maimuţă”).2. Munca sau capacitatea de a produce unelte de muncă – asigură perfecţionarea continuă a omului (F. Conştiinţa – reprezintă rezultatul unei lungi evoluţii în decursul căreia se formează pe baza proprietăţii de reflectare a materiei mai întâi sensibilitatea elementară a fiinţelor celor mai simple. Ca factori sociali pot fi menţionaţi: 1. de grup. Limbajul articulat – asigură comunicarea între membrii populaţiei şi schimbul de experienţă. 6. Selecţia naturală – asigură alegerea celor mai adaptaţi oameni sub acţiunea factorilor selectivi naturali (selecţia naturală la om poate fi individuală. 2. Ca rezultat. Conştiinţa umană este forma superioară de reflectare în sistemul nervos uman al realităţii înconjurătoare.Enghels în lucrarea sa “Rolul muncii în procesul de transformare a maimuţei în om” afirmă: “Munca este izvorul oricărei avuţii … într-un anumit sens. fiind înlocuită cu competiţia). 4. de asemenea “luptă” cu factorii climaterici. 7. culminând cu gândirea umană.

Din homenide au apărut ramuri cu o evoluţie nereuşită: ramapitecii. aveau dinţi molari enormi (de 2 ori mai mari decât la gorilă şi de 6 ori mai mari decât la om). Astăzi evoluţia speciei Homo are un curs stabilizator. neandertalienii. gigantopitecii şi australopitecii. fiind dependentă atât de factorii biologici. apărut în urmă cu circa 30 mln de ani (fig. pitecantropii. cu o creştere marcantă a raţionalului în toate demersurile sale. Ei aveau o staţiune bipedă şi după poziţia sistematică se aflau aproape de driopiteci. cât şi de cei sociali. Gigantopitecii atingeau o talie de peste 2 m. economic şi cultural. care au trăit în urmă cu 30-40 mii de ani. care au trăit în urmă cu 550 mii de ani în Africa şi sud-estul Asiei.5-5 mln de ani în Africa. . dar mai este încă posibilă evoluţia pe plan social.1). omul este o fiinţă biosocială.În concluzie. care au trăit în urmă cu 1. evoluţia fizică fiind în linii mari încheiată. Au trăit în China şi Indonezia şi erau contemporani cu australopitecii din Africa. cu accentuarea acţiunilor sale inteligente şi ieşirea progresivă de sub imperiul instinctelor şi emoţiilor sexuale. CĂILE POSIBILE ALE EVOLUŢIEI OMULUI Potrivit teoriilor evolutive. pongidele şi homenidele provin dintr-un strămoş – Propliopithecus.

Australopitecii de tip grasil aveau o talie mică (120-140 cm) şi cântăreau circa 25 kg. Structura dinţilor era asemănătoare cu cea umană. oase lungi. Australopitecii. Darwin.Gigantopitecii se scot o ramură oarbă în evoluţia homenidelor. ca şi formele menţionate mai sus. Posedau mersul biped.S. deoarece ea trebuie raportată întotdeauna la mărimea corpului. Ei puteau forma cete. dar staţiunea verticală nu era perfectă. de exemplu.Wolker ei au fost descoperiţi şi în Africa Centrală (Tanzania. Richard Leakey) şi A. iar cei de tip masiv aveau 160-165 cm şi cântăreau circa 40-50 kg. Din aceste considerente ei sunt priviţi ca o formă de trecere către om. Asia Centrală. Membrele inferioare erau mai lungi decât la pongine. Etiopia). Au trăit în miocenul superior (10-15 milioane de ani în urmă) şi aveau dinţii incesivi şi canini relativ reduşi. care susţine că etapa umană în evoluţia omului începe odată cu producerea uneltelor de muncă şi cuprinde arheantropii. arcul dentar paraboloid (ca la om). Australopitecii au trăit în pliocen acum 6-1 milioane de ani în urmă. consideră drept criteriu de umanizare capacitatea confecţionării uneltelor de muncă. Un alt antropolog. Însă capacitatea craniană nu poate fi un criteriu absolut. Ramapitecii au fost descoperiţi în India. erau vegetarieni sau omnivori. Ei au fost descoperiţi de Dart în 1925 în Africa de Sud. Se presupune că ramapitecii foloseau obiectele naturale drept unelte. dar mai scurte decât la omul actual. După antropologul Keith drept criteriu de umanizare poate servi capacitatea craniană.C. iar formele cu o capacitate craniană peste 800 cm3 ar fi oameni. Australopitecii erau animale de savană. fiind puţin superioară faţă de cea a gorilei. Capacitatea craniană este estimată la 450-600 cm3. locuiau în peşteri sau în apropierea cursurilor de apă.Leakey. Acest criteriu a fost recunoscut de ştiinţa modernă. China şi Europa. sunt priviţi ca nişte tentative nereuşite de umanizare. Mary Leakey. graţie familiei de antropologi Leakey (L. . afirma că inteligenţa nu se poate măsura în cm3. cum ar fi Herber. hrănindu-se şi cu carne. De la această formă ne-au rămas doar unele fragmente fosile (dinţi. După el formele care au o capacitate craniană sub 800 cm3 ar fi maimuţe. fragmente de mandibulă). Mai apoi.B. paleantropii şi neantropii.

3 milioane – 400. Trăia în peşteri. Spre deosebire de arheantropii menţionaţi această formă fosilă se presupune că avea o capacitate craniană de circa 1400 cm3. cunoştea şi folosea focul pentru prepararea hranei.Arheantropii sunt oamenii cei mai vechi şi reprezintă nişte forme de tranziţie filetică între primatele subumane şi om. Ei aveau talia de 1. Neantropii au apărut acum circa 250. Cunoştea şi producea focul. vieţuiau în colectivităţi. iar capacitatea cutiei craniene atingea 1600 cm3. Africa. În acelaşi timp antropologii susţin că anume de la arheantropi au evoluat paleantropii.000 de ani în urmă. Neandertalienii au apărut cu circa 600. A fost descoperit în 1856 lângă Dusseldorf. Ei s-au desprins din paleantropi şi au fost caracteristici pleistocenului superior. Homo erectus heidelbergensis (“omul Heidelberg”) a fost descoperit în 1907. un mers biped. Homo erectus pekinesis (“sinatropul”) a fost descoperit în 1921 la Ciu-ku-tien (China) şi studiat de F. se îmbrăcau în piei de animale. Se presupune că a produs şi unelte de piatră cioplită (“cultura Kaufen”). iar mai apoi şi în sud-estul Asiei şi în Africa. reprezentantul principal al cărora este Homo neanderthalensis (“omul de Neanderthal”). Reprezentantul tipic al neantropilor este Homo sapiens fossilis cu trei rase europene (tipul de Cro-Magnon. El avea o capacitate craniană de circa 1075 cm3. Utilizau unelte de piatră slab cioplită. Se presupune că arhiantropii menţionaţi mai sus reprezintă nişte ramuri oarbe în evoluţia omului actual. Se socoate mai evoluat ca pitecantropul. Se deosebeşte de ceilalţi arheantropi printr-o dezvoltare superioară a mandibulei. mâini mobile şi mişcări diferenţiate. Se adăposteau în peşteri.Weidenreich. Avea staţiune erectă.000 de ani în urmă şi au trăit în Europa. Capacitatea craniană atingea 680 cm3.5 m.000 de ani în urmă. Asia. El avea o greutate de circa 40 kg. A fost descoperit în 1891 de către E.Dubois pe insula Jawa (Indonezia). practicau vânatul. Homo erectus erectus (“piticantropul”) a trăit cu circa 1. lângă Heidelberg (Germania). Homo erectus habilis (“omul abil”) reprezintă un arheantrop timpuriu. o capacitate craniană de 860 cm3 – 1225 cm3. Homo erectus paleohungaricus (“omul ungur”) a fost descoperit în Ungaria. Ei au creat cultura pietrei cioplite a paleoliticului. unde întreţineau focul. . Homo erectus habilis a făurit industria “de prond” (folosea pietrele de pe malul apelor ca unelte). Neandertalienii se hrăneau ca animale mari.

de unde mai apoi a evoluat prin Asia (centrul secundar) pe restul Pământului. Aveau înălţimea de 180 cm. din care s-au găsit 5 schelete. Omul de Cro-Magnon a fost descoperit în 1868 în peştera Cro-Magnon (Franţa). craniul cu o capacitate de circa 1500 cm3. în schimb nu explică existenţa a diferite civilizaţii dezvoltate. Teoria accidentului cromozomial (J. . o ramură în evoluţia maimuţelor. de Grouchy. se polarizează două concepţii: 1. El avea trăsăturile fizice ale omului actual.tipul de Chancelade (asemănător eschimoşilor) şi tipul de la Combe-Chapelle (protomediteranean)). 2.A. care cu timpul va deveni o maimuţă adevărată (deoarece fătul la om este cu mult mai neputincios decât cel al maimuţei). Concepţia monocentrică. care susţine că omenirea şi-a avut leagănul într-o singură regiune geografică (Africa Centrală). Teoria fetalizării (Bolk. Concepţia monocentrică a umanizării este adeverită de datele paleontologice ce ţin de toate treptele umanizării (arheantropii. În ce priveşte centrele de origine ale omului. Social-darwinismul (Ch. TEORIILE PRINCIPALE DESPRE ORIGINEA OMULUI Originea şi evoluţia omului este explicată de diferite teorii. La el a apărut graiul articulat şi arta.Darwin. 1871) – absolutizează importanţa factorilor biologici în evoluţia omului. Concepţia policentrică susţine că omenirea a apărut în diferite regiuni geografice. 1853) – presupune superioritatea unei rase asupra alteia (indiferent de rasă). unele din care sunt menţionate mai jos: Rasismul (J.Gobineau. 1926) – susţine că omul ar fi o fiinţă cu evoluţia rămasă în urmă. paleantropii. neantropii). 1973) – susţine că omul este rezultatul unui accident cromozomial cu reducerea numărului de la 48 la 46 (originea comună a omului (46 cromozomi) şi a cimpanzeului (48 cromozomi) confirmă şi faptul că diferenţa dintre moleculele lor de ADN nu depăşeşte 1%). Urmaşul direct al omului fosil (Homo sapiens fossilis) este omul actual contemporan (Homo sapiens recens).

F. el este folosit în Franţa (“race”).Vesspuci. sub forma de “razza”. În secolul al XVI-lea. apare şi în literatura engleză (“race”) şi apoi în lumea întreagă.Magelan. de exemplu. Pentru a sistematiza mai uşor aceste cunoştinţe şi a înţelege cauzele variabilităţii speciei umane.XIV-XV. aşa cum era folosit în literatura romană. deoarece provin dintr-un grup ancestral comun. în Spania (“rasa”) şi în Portugalia (“roca”). Membrii rasei prezintă un anumit număr de similitudini. Pentru prima dată cuvântul acesta este întâlnit în Italia. o dată cu marile descoperiri geografice ale lui M.a. Chr. indiferent de limbă. în secolul al XIV-lea. Cunoştinţele despre popoare s-au extins în sec. La egipteni se cunoşteau. a început să se folosească termenul de rasă. 1963). alcătuită dintr-o serie de tipuri secundare. fie de la cuvântul “ratio” – mod. 1883) – presupune îmbunătăţirea (inclusiv şi cea forţată) a calităţilor ereditare ale populaţiei umane.oamenii de nord. o ramură a antropologiei.Columb. Nesturh. Specia umană este o specie politipică. 4 varietăţi de oameni: galbeni-asiaticii. natură. Eugenia (F. A. libienii (albii) .Galton.Polo. Chapman) – susţine că evoluţia omului va merge spre Homo sapientissimus (om cu craniu uriaş şi corp redus). În concepţia antropologiei clasice rasa este un grup natural de oameni care prezintă un ansamblu de caractere fizice ereditare comune. obiceiurile sau naţionalitatea lor (Vollois. RASELE UMANE Majoritatea savanţilor sunt de părerea că astăzi pe Pământ există diferite populaţii ale unei singure specii – Homo sapiens. răspândite pe teritorii geografice mai mult sau mai puţin distincte. Se presupune că el derivă fie de la cuvântul arab “ras” – origine.Teoria gigantismului mintal (Roginski.Cook ş. roşiiegiptenii. Teoria bio-socială – susţine că omul este rezultatul acţiunilor interdependente ale factorilor biologici şi sociali. . negri-locuitorii de la izvoarele Nilului. Un secol mai târziu. Primele comunicări despre rasele umane le găsim în documentele vechi. fie de la latinul “radix” – rădăcină. care formează rasele de oameni. După Bay (1959). rasa este unitatea de reproducere care diferă de celelalte unităţi prin frecvenţa uneia sau mai multor gene. Studiul raselor umane actuale constituie obiectul raseologiei. Originea cuvântului “rasă” este incertă. Dj.

) . părul creţ sau lânos. Cuta pleoapei superioare este puternic dezvoltată. Xantodermă (mongoloidă). buze groase. Buzele au grosime medie. turtit şi puţin proeminent. esteuropenii. Rasa galbenă ocupă o mare parte din continentul asiatic. iar în America ea a pătruns prin strâmtoarea Bering la sfârşitul epocii glaciare. Femeile au sânii conici. părul drept. mediteraneenii. barbă şi mustaţă slab dezvoltate. bărbia este proeminentă. Rasa albă este subdivizată după o serie de caractere (culoarea părului şi ochilor etc. părul drept sau ondulat.a. Unghiul facial este aproape sau între 70°. nasul. 2. rigid şi cilindric. Melanodermă (negroidă). care se caracterizează prin piele de culoare galbenă până la brun. nasul drept şi proeminent cu sept nazal. faţa puţin păroasă. Leucodermă (europeoidă). care se caracterizează prin piele de culoare deschisă. pigmeii ş. Rasa negroidă este subdivizată în subrase (etiopienii.) în subrase: nordicii. bărbia moderat dezvoltată. alpinii. care se caracterizează prin piele de culoare neagră sau brună. de regulă. barbă şi mustaţă puternic dezvoltate. nas turtit şi larg. dinaricii etc.Specia umană este alcătuită din trei rase majore: 1.