You are on page 1of 164

Academia de Studii Economice din Moldova

Catedra „Geografia şi Economia Mediului”

C. Matei, prof. univ., dr. hab.; M. Mâtcu, conf. univ. dr., V. Sainsus, conf. univ. dr., M. Hachi, conf. univ., dr.; A. Matei, lector superior

GEOECONOMIE (Note de curs)

Coordonator: Conferenţiar universitar, dr. Matei Mâtcu coordonator

Editura ASEM Chişinău, 2006
1

Lucrarea a fost examinată şi aprobată pentru editare la şedinţele catedrei „Geografia şi Economia Mediului” (procesul verbal nr. 3 din 2.11.2006) şi Consiliul facultăţii „Economie generală şi Drept” (proces verbal nr. ) Actualul curs de prelegeri cuprinde aspectele teoretice ale Geoeconomiei, care este o disciplină completă formată la intersecţia mai multor ştiinţe, precum sunt economia mondială, geografia economică, istoria, filosofia, politica. Se analizează structura geoeconomică a lumii contemporane, marile spaţii geoeconomice ale Terrei, particularităţile ZEL şi rolul lor în lumea contemporană. Să caracterizează transformările geoeconomice în principalele sectoare ale economiei mondiale.

Redactor literar: Corectură: Cules:

Departamentul Editorial – Poligrafic al ASEM
2

Cuprins
Introducere Tema 1. Bazele Teoretice ale Geoeconomiei 1.1. Obiectul de studiu al Geoeconomiei. 1.2. Metodele de cercetare şi obiectivele geoeconomiei ca ştiinţă. 1.3. Evoluţia concepţiilor geoeconomice în viziunea diferitor şcoli ştiinţifice. 1.4. Concepţii şi strategii geoeconomice în perioada actuală. Tema 2: Spaţiul geoeconomic si geopolitic al lumii contemporane 2.1. Unităţile taxonomice, geoeconomice şi geopolitice. 2.2. Poziţia geoeconomică si geopolitică ca baza a relaţiilor economice internaţionale. 2.3. Parametrii geospaţiali ai ţării. Tema 3 : Criterii de clasificare a lumii contemporane. 3.1. Analiza factorială a dezvoltării economice şi structura economiei informaţionale. 3.2. Clasificarea geoeconomică a lumii contemporane. 3.3. Noua ordine a economiei internaţionale. Tema 4. Geoeconomia marilor spaţii ale Terrei. 4.1. Noţiuni şi tendinţe de regionalizare economică. 4.2. Noţiunea de mari spaţii geoeconomice. Evoluţia raporturilor geoeconomice regionale. 4.3. Trăsăturile de bază ale regiunilor mari geoeconomice din lume. 4.3.1 Regiunea geoeconomică America de Nord. 4.3.2 Regiunea geoeconomică Europa de Vest. 4.3.3 Regiunea geoeconomică Asia – Pacifică. Tema 5: Liberalizarea economică prin zonele economice libere. 5.1. Conţinutul geoeconomic al zonelor economice libere ( ZEL ) şi clasificarea lor. 5.2. Tipuri speciale de zone economice libere: offshore şi / sau ştiinţifice, şi / sau tehnologice. A. Zone offshore B Zone ştiinţifice şi / sau tehnologice 5.3. Particularităţile zonelor economice libere în diferite spaţii geoeconomice. Tema 6: Transformările geoeconomice în sectorul primar şi secundar a economiei mondiale
3

Situaţia geoeconomică din Republica Moldova 8. Tendinţe de dezvoltarea agriculturii.3. Aprecierea geoeconomică şi geopolitică a Republicii Moldova. 7.1.Aspecte generale ale sectorului terţiar. Tematica referatelor.Modificările structurale şi spaţiale ale industriei mondiale.3. 8. XXI). 8. 4 .Crearea complexului de ramuri ale economiei naţionale şi a spaţiului geoeconomic.Sistemele de comunicaţii ale viitorului (sec. Glosar geoeconomic. 7. Bibliografie.Structura şi formele de organizare a industriei mondiale. Relaţiile economice externe – semnificaţii geoeconomice.1. Anexe.Modificări geoeconomice în agricultura mondială.3.6.Modificări geoeconomice şi tendinţe actuale de dezvoltare ale sistemului de transporturilor şi comunicaţii. 6.2.1. Sistemele comunicaţionale ale Terrei: modificări geoeconomice şi tendinţele de dezvoltare. 6.2. Tema 7 : Sectorul terţiar. 7. Tema 8.2.

politice şi economice. Etapa postindustrială a generat formarea în lume a unor noi sisteme geoeconomice în lume. În esenţă. trăsăturile de bază ale marilor spaţii geoeconomice ale Terrei. Căderea lumii bipolare a demonstrat clar că parametrul determinat al ordinii mondiale este economia. Iar sistemele geoeconomice sunt subiecte supranaţionale ale economiei şi politicii mondiale ce a asigura la rândul lor o stabilitate economică a economiilor naţionale. În condiţiile economiei de piaţă în pregătirea tinerilor economişti accentul principal tehnic să fie pus pe disciplinile ce studiază politicile şi strategiile geoeconomice ce ar pute asigura o sporire a competitivităţii statelor. Cursul de prelegeri la Geoeconomie destinat studenţilor economişti include analiza bazelor teoretice ale acestei ştiinţe. transformările geoeconomice ale sectoarelor economiei mondiale (primar. Baza acestei ştiinţe o constituie geopolitica. conţinutul geoeconomic al spaţiului determinat de strudturile teritorial – economice (ZEL). tratează nu numai factorul spaţial.Introducere Geoeconomia este considerată. O temă aparte este cansacrată situaţiei geoeconomice din Republica Moldova. Se analizează la fel. XX. geoeconomia constituie o geopolitică economică contemporană ce are drept scop lichidarea diferenţierelor dintre politica internă şi externă. Deci această ştiinţă. Analiza interacţiunilor economice şi geopolitice dintre regiunile şi ţările lumii permit de a concluziona că avem o situaţie principal nouă. pe drept cuvânt. „cheia” cunoaşterii lumii contemporane în pragul sec. secundar şi terţiar). dintre hotarele naţionale. asistăm la o restructurare globală a sistemului economic mondial. structura geospaţială şi geoeconomică a lumii contemporane. 21 şi a apărut ca un nou curent în ştiinţa economică şi geografică la finele sec. Geoeconomia analizează politica şi economia într-o strânsă interacţiune cu caracteristicele mediului geografic. 5 . dar şi factorul ce ţine de asigurarea ramurilor economiei cu resurse naturale şi economice.

Tema 1. Bazele Teoretice ale Geoeconomiei § 1.1. Obiectul de studiu al geoeconomiei. Actualmente trăim într-o lume, care se modifică foarte dinamic. Mai multe fenomene şi procese din societate, actuale cu câteva decenii în urmă în prezent şi-au pierdut din actualitate. Pe parcursul dezvoltării societăţii se modifică esenţial şi conţinutul ştiinţelor socio-economice, apar noi direcţii de cercetare care corespund cerinţelor moderne. Pentru viitorul economist este necesar de a cunoaşte nu numai specialitatea sa îngustă din ciclul ştiinţelor economice, dar şi alte ştiinţe înrudite cu ele. Una din aceste ştiinţe este Geoeconomia, care în prezent joacă un rol tot mai mare în formarea unei concepţii economice şi în promovarea politicilor şi strategiilor geoeconomice ale statelor lumii, care tot mai mult devin integrate între ele. Geoeconomia, pe drept cuvânt, este considerată „cheia„ cunoaşterii lumii în pragul sec. XXI şi a apărut ca un nou curent în ştiinţa geografică la finele sec. XX. Această ştiinţă s-a dezvoltat mai intens în SUA după cel de-al 2-lea război mondial, unde a avut loc transferarea principalului centru mondial economic şi politic al lumii. Geoeconomia, ca ştiinţă a apărut şi s-a dezvoltat la intersecţia cu alte ştiinţe, precum sunt: Economia ( din greacă – oikonomia ) – ce înseamnă iscusinţa de a gospodări; această ştiinţă constituie o activitate fundamentală a societăţii desfăşurată în scopul satesfacerii necesităţilor umane în bunuri materiale şi servicii. Economia studiază astfel de categorii precum sunt, eficienţa producţiei, cheltuielile de producţie, costul producţiei, metodele de dirijare a ei etc. Geografia economică şi umană, care la fel studiază activitatea umană, raporturile economice, dar spre deosebire de economie ea studiază aceste fenomene în altă manieră şi anume în raport cu mediul înconjurător şi, totodată, sub aspect spaţial (regional), adică abordează principiile de amplasare a ramurilor producerii şi consumului de bunuri materiale.

6

Geografia politică (compartiment al geografiei economice) studiază harta politică a lumii, evoluţia formării teritoriului statelor, a frontierelor, poziţia politico – geografică (geopolitica) a statelor şi regiunilor lumii. În baza geografiei politice a apărut o nouă ştiinţă numită Geopolitica, care a fost considerată de către filozoful german Karl Haushofer ca o raţiune geografică a statului. Prin „raţiune geografică” se subînţelege nu numai factorii geografici, dar şi cei politici, adică interesele politice a ţărilor vis - a - vis de anumite teritorii. În Germania fascistă până la cel de al 2-lea război mondial şi în fosta URSS în strategiile lor geopolitice drept scop major a fost dată prioritate a factorului de forţă în extinderea "spaţiului vital". După cel de al 2-lea război mondial, conceptul de geopolitică germană a fost preluat de SUA, însă fiind înlocuită noţiunea de "spaţiu vital" cu noţiunea de "zonă de interes vital" prin care se propune calea spre dominaţie mondială prin mijlocirea metodelor economice istoria economică ş.a. Geoeconomia a apărut şi s-a dezvoltat ca o ştiinţă de sinestătătoare datorită următoarelor împrejurări: - S-a intensificat procesul de diviziune geografică a muncii dintre state şi regiunile lumii. - S-a aprofundat interdependenţa sistemelor economice ale lumii, a economiilor naţionale şi a agenţilor economici. - Criteriul de bază al potenţialului economic a devenit capacitatea de adoptare la competiţia tehnico-economică. Geoeconomia, în acest sens, este chemată să analizeze configuraţia schimbărilor legate de acest criteriu. - Se aprofundează dependenţa reciprocă a statelor în diferite sfere : comerţ, investiţii, mişcare a capitalului, a tehnologiilor, a forţei de muncă etc. - Are loc integrarea statelor în spaţii economice mari, creându-se sisteme economice comune. - La sfârşitul sec. XX se extind aşa evenimente ca trasparenţa frontierilor naţionale, deminuarea rolului statului în dezvoltarea economică, sporirea rolului companiilor
7

de

prosperare şi a valorilor

democraţiei. Drept suport al Geoeconomiei au servit şi alte ştiinţe : filozofia , istoria,

transnaţionale în dezvoltarea şi amplasarea teritorială a ramurilor economiei mondiale. - Destrămarea lagărului socialist, a schimbat idiologia de demaraj politic şi de blocuri politice. Criteriile de bază în extinderea dezvoltării economiei devin capacitatea de adoptare la noile condiţii economice şi creşterea competitivităţii tehnico-economice a agenţilor economici. Referitor la conţinutul Geoeconomiei ca ştiinţă există mai multe interpretări . Din denumirea acestei ştiinţe reiese, că Geoeconomia studiază legătura dintre activitatea umană (homo economicus ) şi spaţiul geografic şi influenţa factorului spaţial asupra sferei de producere şi distribuire a bunurilor materiale şi spirituale. Într-o altă definiţie se constată că Geoeconomia este ştiinţa despre strategia economică a statului în atingerea unui nivel înalt de dezvoltare economică, atât la scara mondială, cât şi regională. Scopul suprem al strategiei geoeconomice constă în obţinerea unei dominanţe regionale sau mondiale pe cale economică . În alt sens, geoeconomia este definită ca ştiinţa ce studiază lupta concurenţională dintre subiecţii Geoeconomici de diferit rang (economii naţionale, corporaţii naţionale şi transnaţionale, bănci etc.) în vederea valorificării şi utilizării resurselor naturale şi economice. Un mare aport în definirea Geoeconomiei ca ştiinţă a adus-o Edward N. Luttwark (istoric american), introducând termenul de Geoeconomie. El afirmă că Geoeconomia studiază politica şi strategia utilizată de subiecţii geoeconomici pentru a-şi spori capacitatea lor concurenţională . Premisa de la care pleacă E. Luttwark constă în reducerea importanţei puterii militare în afacerile internaţionale după depăşirea " războiului rece ". Conform opiniei sale metodele comerciale aplicate în promovarea strategiilor economice în viitor vor înlocui pe cele militare. Geoeconomia porneşte de la premisa, că spaţiul economic şi piaţa nu mai corespund limitelor teritoriului statal, iar spaţiul economic mondial nu mai este delimitat de hotarele naţionale, dar mai mult de hotarele geoeconomice. Dezvoltarea

8

. se aplică pentru a restabili evoluţia fenomenelor cu caracter economic. regiuni şi spaţii geoeconomice mari. Rezultatele aplicării metodei istorice de cercetare au o importanţă practică.Metoda statistico .matematică de analiză a fenomenelor economice . deoarece ele servesc drept bază de elaborare a diferitelor proiecte de perspectivă în diferite spaţii geoeconomice. Metoda dată de cercetare a fost folosită pentru prima dată în studiile geografice de către K. Abordarea istorică a fenomenelor geoeconomice este determinată de rolul ei în determinarea căilor dezvoltării în perspectivă a acestor fenomene. Ea acordă posibilitatea de a analiza coraportul dintre ramurile producătoare de bunuri materiale şi cele de consum. care se bazează pe prelucrarea materialelor statistice prin diverse metode de calcul. istoric şi politic şi a le compara cu cele de la etapa actuală.Metoda de analiză sistemică a spaţiilor geoeconomice.Metoda balanţei. sociale şi de mediu. Metodele de cercetare în domeniul Geoeconomiei se suprapun în mare măsură cu cele aplicate în ştiinţele geografice şi economice. geoeconomic.statelor naţionale depinde în mare măsură. asigurarea cu resurse naturale şi umane a diferitor spaţii geoeconomice. Metodele de cercetare şi obiectivele geoeconomiei ca ştiinţă. iar în a doua jumătate a sec. . La ora actuală este necesar de a prelucra un volum tot mai mare de indicatori socio – economici din diferite spaţii geoeconomice. Dintre cele mai importante menţionăm următoarele: . § 1. . raportul dintre prezenţa resursele energetice şi consumul lor (balanţa energetică).2.Metoda istorică de cercetare. de gradul de participare la competiţia internaţională şi de integrarea în sistemul economic mondial. . Ritter.Metoda geostatistică – care se bazează pe analiza datelor statistice naţionale şi internaţionale referitor la dezvoltarea economiei mondiale. proporţiile dintre indicatorii economici şi demografici. care determină evoluţia ramurilor economiilor naţionale şi internaţionale de elaborare a diferitelor programe 9 . dintre diferite ţări. demografic. al XIX-lea a fost aplicată pe larg în domeniul Geografiei economice de către istoricul şi geograful rus Constantin Arseniev.

§ 1.Aplicarea unor strategii geoeconomice specifice. . care diminuează internaţionale. Lucrul acesta poate fi soluţionat numai prin utilizarea pe larg a metodelor matematice şi a tehnicii de calcul. deoarece ea este nemijlocit legată de realizarea multor probleme cu caracter practic al statului respectiv.de dezvoltare. Reflectarea noilor calităţi ale proceselor economice în condiţiile integrării economice. Evoluţia concepţiilor geoeconomice în viziunea diferitor şcoli ştiinţifice. cât şi la cel regional. cât şi pe uscat.Elaborarea unei geopolitici statale de participare a fiecărei ţări în toate structurile internaţionale posibile cu scopul de a promova interesele naţionale în aceste structuri.Lupta împotriva economiei criminale (subterane). atât la nivel internaţional. . pieţelor de desfacere. a căilor de transport maritim şi a poziţiilor geografice "cheie". neplata impozitelor către stat. "poziţiilor cheie" pe uscat şi pe mare. Geoeconomia ca ştiinţă joacă un rol mare în societate. La ora actuală şi pe viitor ea se bazează pe necesitatea de a contribui la realizarea următoarelor obiective: . care constă în scoaterea capitalului din ţară. coridoarelor de transport . . care ar permite întărirea securităţii economice în condiţiile concurenţei dintre subiecţii (agenţii) geoeconomici. atât pe apă.Scopul major geoeconomic şi geopolitic al fiecărui stat este de a deţine control asupra resurselor principale.Elaborarea mecanismelor de dirijare şi atenuare a influenţei crizelor şi conflictelor geoeconomice.3. . .Elaborarea strategiilor de dezvoltare a economiilor naţionale şi căutarea posibilităţilor folosirii tuturor inovaţiilor progresului tehnico-ştiinţific şi a tehnologiilor noi elaborate în diferite state ale lumii.Promovarea luptei concurenţionale pentru controlul resurselor. spălarea banilor şi altor fenomene negative. securitatea statului şi autoritatea lui în organismele 10 . .

profesor universitar Freiderieh List (1789-1846). precum sunt transparenţa frontierelor. Lutt-Wark. F. care să reflecte noua conjunctură economică şi politică. minimalizarea rolului statului. Smit. De a promova noi concepte de dezvoltare. List menţiona. de inventivi. Iar componenta principală a forţelor de producere este capitalul uman. De a conştientiza dezvoltarea mondială drept un proces care necesită selectarea şi aplicarea strategiilor dezvoltării economiilor naţionale în contextul procesului de regionalizare şi globalizare. care să ţină cont de noile tendinţe de dezvoltare geoeconomică. În lucrarea sa "Sistemul naţional al economiei politice" formulează teoria forţelor de producere. creşterea rolului companiilor în sectoarele economiei mondiale. 2. List menţiona în lucrările sale că oricât de harnici. Ştiinţa este pusă întotdeauna în situaţia necesităţii de a căuta noi concepţii bine argumentate în conformitate cu cerinţele actuale ale societăţii. XX şi trasarea noilor strategii de dezvoltare economice la începutul sec. El a fost un oponent dur al conceptului "Ordinii naţionale" propus de A. De a explica transformările esenţiale geoeconomice de la finele sec. fiind introdus şi termenul de Geoeconomie. cât şi de cerinţele activităţilor practice şi anume de necesitatea: 1. de economi. care este numit părintele Geoeconomiei. fără o diviziune a muncii şi fără cooperarea forţelor de producţie în cadrul unei naţiuni. că statului îi revine un rol deosebit în asigurarea dezvoltării economice. în care principala forţă productivă este considerată industria. ea nu va atinge niciodată un nivel înalt de bunăstare şi putere şi nu-şi va asigura posesiunea durabilă a bunurilor ei materiale şi spirituale. Un concept ştiinţific mai amplu referitor la geoeconomie a fost formulat de către economistul german.Apariţia Geoeconomiei ca ştiinţă este răspunsul la multe probleme pe care le înaintează societatea la etapa contemporană. 11 . Această situaţie este dictată atât de problemele ştiinţifice. Încă la începutul constituirii sale ca ştiinţă Geoeconomia a fost definită de către E. 3. F. fără o unitate naţională. XXI. inteligenţi nu vor fi indivizii.

În lucrările sale ce promovează ideea că succesele economice ale occidentului se datoresc. pe instruirea şi intuiţia profesională a mai multor persoane. „Societatea postindustrială” (1993). că dacă la sfîrşitul sec. List este cel referitor la "autarhia marilor spaţii". Teoria dată a fost promovată de către Germania fascistă în dezlănţuirea celui de al doilea război mondial. care a adus un mare aport în dezvoltarea concepţiilor geoeconomice a fost Piter Dracher (Draker). Un alt savant american Lester Karl Turou. pe informaţii şi experienţă. Autorul consideră că o prioritate mare în promovarea politicii geoeconomice a statelor dezvoltate o are numărul mare de specialişti înalt calificaţi. Ei au lansat teoria numită "Spaţiile de interes vital". Un alt economist american. prezintă un pericol nu numai pentru viitorul statelor respective. dar totodată acordând o atenţie prioritară principiilor geoeconomice. tipică statelor ex-sovietice. care este definită drept unitate economică de sinestătătoare. în primul rînd.Un alt concept expus de către F. Iar deciziile în dezvoltarea industriei contemporane trebuie să se bazeze pe cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice speciale. Un mare aport în dezvoltarea conceptelor geoeconomice au adus savanţii economişti americani din principalele centre universitare. specialist în domeniul economiei mondiale consideră.a. care a fost ca o prelungire a teoriei savanţilor germani numită " spaţiile vitale". fapt ce duce spre izolare. ş. XIX sistemele economice locale au fost 12 . în care legăturile economice interne şi schimbul de mărfuri face ca aceste spaţii să poarte un caracter unitar. fiind drept motiv de extindere prin forţă a spaţiului vital. Unul dintre aceşti savanţi a fost John Galbraith. Autarhia ca concept constituie o strategie geoeconomică care constă în crearea unor sisteme economice de tip închis şi ruperea relaţiilor economice externe. Aplicând acest principiu la perioada în care trăim putem constata că neglijarea susţinerii învăţământului superior şi finanţării cercetărilor ştiinţifice. nivelului înalt de viaţă al populaţiei. dar şi pentru întreaga omenire. Savanţii economişti americani au pus bazele dezvoltării geopoliticii. „Revoluţia invizibilă” (1976). căruia îi aparţin lucrările : „Viitorul omului industrial” (1946).

relaţiile de piaţă şi tehnologiile informaţionale. geoeconomia în URSS nici nu exista. Renumitul savant francez. apoi la sfârşitul sec. fiind înlocuită la practică de o politică dictactorială de tip stalinist promovată de către conducerea Partidului Comunist. Kocetov a expus conceptul referitor la unitatea sistemului economic mondial. Savantul rus E. În lucrarea altui savant francez Jac Attali numită "Linia Orizontului" este expus conceptul geoeconomic. în care predomină valorile libere. care s-a consolidat în baza a 3 procese: 13 . XX în locul acestora vine economia globală. se formează în baza principiilor geoeconomice. Drept exemplu poate servi "Lumea economică" din regiunea riverană Mării Mediterane. şi Asia – Pacific. Spre deosebire de geopolitică. sau zone industrial – financiare. cu privire la contrastele spaţiilor geoeconomice. Savanţii şcolii ruse E. Dergaciov au formulat conceptul despre spaţiile geoeconomice conform criteriului de creare a unor condiţii mai favorabile de formare şi redistribuire a veniturilor la nivel global. şi anume America de Nord.înlocuite cu cele naţionale. Autorul afirmă că lumea contemporană. În acest context savanţii contemporani consideră că resursele strategice ale sec. În Rusia contemporană (după anii 1990) există un interes major vis – a vis de problemele geoeconomice actuale. XXI vor deveni cunoştinţele omului şi capacitatea de a le folosi în binele societăţii. istoricul Fernan Brodel (1902-1985) în baza noţiunii de "autarhia spaţiilor mari" a întrodus noţiunea de "lume economică" (în sensul de "spaţiul economic"). Europa Unită. Conform acestui concept la etapa actuală viaţa economică a lumii se roteşte în jurul a 3 centre (nuclee) mari numite spaţii geoeconomice. În afară de şcoala germană şi americană a gândirii economice în domeniul economiei politice trebuie de evidenţiat şi şcoala franceză. În lucrarea sa întitulată "Investiţiile în capitalul uman" (1970) se menţionează că în cazul globalizării veniturile ţării respective vor fi în raport cu gradul de integrare în economia globală. care este considerată o lume unică ce se caracterizează printr-o unitate economică unită printrun schimb comercial. Geoeconomia şcolii ruse se bazează pe aşa numita „balanţa intereselor geostrategice”. Kocetov şi V. În fosta URSS geopolitica ca disciplină ştiinţifică era strict interzisă.

.4. care urmează a fi luate în scopul realizării obiectivelor urmărite. care presupune interacţiunea economiei globale cu geoecologia.liberalizarea economiei. 3. cum ar fi: . care mai există. Mondializării. Datorită studiilor efectuate în domeniul Geoeconomiei în cadrul diferitor şcoli ştiinţifice. şi a interesului întregii economii naţionale în cea globală. 14 .intensificarea procesului de privatizare a economiei pentru statele socialiste. cel economic şi politic.democratizarea tuturor sferelor de activitate ale statului. Concepţii şi strategii geoeconomice în perioada actuală. § 1.integrarea economică. . Strategia este un plan de gîndire. Internaţionalizării. ţinînd cont de resursele disponibile şi factorul de mediu. În aşa fel strategia reprezintă modul în care un subiect geoeconomic urmăreşte să-şi atingă scopul. . 2. . Globalizării. Sub noţiunea de strategie de dezvoltare se subînţelege un ansamblu de decizii. Amintim că. de planificare a activităţilor şi acţiunilor viitoare şi urmăreşte scopul să răspundă la întrebarea: Ce trebuie de făcut şi cum trebuie de făcut? În prezent se pot evidenţia câteva elemente distinctive ale strategiei geoeconomice. Geoeconomia este ştiinţa care prin obiectul său de studiu joacă un rol important în apărarea interesului naţional al securităţii economice a statelor. la ora actuală s-au conturat anumite strategii şi concepţii geoeconomice. adică interacţiunea economiilor naţionale prin prizma pieţei mondiale.participarea activă la diviziunea internaţională a muncii. care presupune legături integraţioniste de reproducere a bunurilor materiale.1.

pieţe comune . uniuni vamale. măsură impusă de a susţine economia naţională. iar protecţionismul este mai potrivit la fazele iniţiale de dezvoltare a statelor. . dotate cu pieţe comune pentru ţări cu nivel avansat de dezvoltare. Protecţionismul a coincis cu etapa de stabilitate economică a statelor lumii şi de acumulare a capitalului. zone economice libere. Avantajele liberalismului sunt: . cât şi a protecţionismului (P) aduc argumente Pro-LS sau Pro-P.Una dintre strategiile geoeconomice de bază la ora actuală este cea care vizează activitatea schimburilor comerciale dintre naţiuni.specializarea economiilor naţionale conform avantajelor ce permit utilizarea mai eficientă a resurselor. Atât adepţii liberalismului (LS).protejarea producătorului autohton. În concluzie putem menţiona că LS e mai potrivit doar în interiorul grupărilor regionale.extinderea pieţii. . 2. 15 . dar capătă alte forme. Însă comerţul liber nu există în formă clasică. care vor putea reglementa procesul migraţiei ilegale a populaţiei. Liberalismul presupune dezvoltarea comerţului internaţional fără restricţii din partea statului. care reprezintă relaţia "liberalism . uniuni economice. cum ar fi zona liberului schimb. Protecţionismul este un concept geoeconomic. . care presupune implicarea statului în efectuarea comerţului exterior printr-un set de măsuri ce vizează protecţia pieţii naţionale de concurenţii străini.protecţionism" 1. . uniuni comerciale.argumente de ordin social. Avantajele protecţionismului sunt: . servicii şi corespunzător diminuarea inflaţiei.reducerea preţurilor la o gamă mare de mărfuri.surse de venit în buget. porturi maritime libere.

Fondul Stănli. ca un tot întreg. Până în prezent au fost elaborate peste 20 de modele. că a rămas în istorie conceptul economiei politice bazat pe ideologia comunistă despre împărţirea lumii în 3 grupe de state: capitaliste. Este acceptată tot mai mult ideea împărţirii lumii. Scopul major al acestei restructurări trebuie să fie atingerea unei bunăstări a tuturor cetăţenilor globului. a unor catastrofe ecologice. În discuţia acestor strategii globale au apărut 2 curente: 1. În concluzie la tema expusă menţionăm. La discuţia acestor probleme cu caracter global participă activ multe organizaţii nonguvernamentale."Modelul integrat al lumii"(autor Mecarovici-Pestel) . Astăzi economia mondială şi respectiv a statelor lumii care devine tot mai integrată se află în căutarea unei noi configuraţii geospaţiale. care propun acţiuni de a participa în shimbarea formării viitorului."Dinamica mondială"(autor D. Adepţii acestui concept reiese din postulatul. Globaliştii.În ultimele decenii pe avascena geopolitică a lumii se impune tot mai mult Concepţia noii ordini mondiale. Clubul de la Roma. epuizării unor resurse naturale. dar au primit o rezonanţă mai mare câteva din ele: . legate de pericolul unui război termonuclear. pericolul exploziilor demografice. Grupul de la Paris. În unul din modelele Clubului de la Roma întitulat "Restructurarea ordinii mondiale" se promovează ideea că existenţa unui sistem mondial necesită o restructurare fundamentală şi crearea unei noi ordini internaţionale. socialiste şi subdezvoltate. Futuriştii. . disproporţiile în nivelul de dezvoltarea între georegiunile mari ale Terrei . sociale şi economice a lumii."Limita dezvoltării" (autor D. că dacă lumea este unică. Forester) Însă în literatura geoeconomică actuală încă nu există o părere unică a "modelului global". Medouz). atunci este necesar de a elabora un model ce ar reflecta procesele globale. care are obiecte de studiu formele şi mijloacele de soluţionare a problemelor globale ale omenirii. Nord 16 . 2. care se preocupă de prognozarea viitorului omenirii. precum sunt Asociaţia Statelor ONU.Nordul bogat şi Sudul sărac. între Vest şi Est.

„Introducere în Geopolitică”. Bibliografie: 1. Учебник по курсу мировая экономика. specialişti în diferite domenii socioeconomice. Дергачев В.. 4.şi Sud. Tot mai mult se consolidează cele 3 mari spaţii Geoeconomice bine conturate: America de Nord. Rămâne. ca voi viitorii economişti. Геоэкономика. Geoeconomia Terrei.. Caracterizaţi ştiinţific Geoeconomie reprezentanţilor şcolii germane.Г. cât şi local.. 2002 Subiecte pentru conversaţie: 1. Europa de Vest şi Asia-Pacific. Explicaţi care este conţinutul Geoeconomiei ca ştiinţă? 2.Б. 17 . atât cele cu caracter global. Simion T. Геоэкономика. Explicaţi principalele conceptul metode de cercetare din aplicate în al Geoeconomie. să participaţi activ la realizarea obiectivelor geoeconomice şi la rezolvarea problemelor respective. Bucureşti. naţional. de relaţiile stabilite între ele va depinde soarta întregii omeniri. Кочетов Э.Киев. cât şi în viitorul mai îndepărtat. Социально – экономическая география. atât în prezent. 1997 3. 2003 2.А. Simion T. Алаев А. 2002 5. De politica geoeconomică promovată de către statele din aceste zone. 1983 4. Care este legătura dintre geoeconomie şi alte ştiinţi? 3. М.. Bucureşti.. franceze şi americane. . Терминологический словарь. – М.

Spaţiul poate fi structurat din punct de vedere geopolitic. „Goana” după spaţiu a fost o preocupare de bază pentru toţi subiecţii geopolitici. Evolutia statului a decurs paralel cu evoluţia societăţii umane. economic şi geografic care nu poate exista decât pe o bază teritorială bine precizată din punct de vedere geografic. Structura geospaţială şi geoeconomică a lumii contemporane. Evoluţia noţiunii de stat poate fi urmărită din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. ca efectiv numeric al populaţiei. ca potenţial. trebuie de menţionat dificultatea analizei şi tipologiei structurilor statale datorită inegalităţii statelor ca dimensiune teritorială. forma de guvernământ şi organizarea economică. În acelaşi timp. zona economică.Tema 2: Spaţiul geoeconomic şi geopolitic al lumii contemporane § 2. acvatoriul. conducerea ţării care asigură unitatea teritorială în organizarea forţelor şi relaţiilor de producţie prin intermediul reglementărilor statale şi sociale. Statul reprezintă un spaţiu organizat politic. Elementele principale care definesc statul sunt: teritoriul.1. demografic şi istoric. coridoarele de transport etc. iar elementele de baza ale acestuia sunt: statul. Spaţiul reprezintă o coordonata a dezvoltării. Pe ea se suprapune factorul politic. Deşi primele 18 . Cea mai importantă unitate teritorială în Geoeconomie şi Geopolitică o reprezintă statul. reprezintă unităţi spaţiale supuse analizei şi cercetării conform indicatorilor statistici de bază. geoeconomic. • Statele – subiecte de drept internaţional. Argumentele aduse în favoarea statului sunt: • În perimetrul hotarelor statale sunt amplasate toate structurile administrative şi economice. ca nivel de dezvoltare economică etc. enclava. teritoriul economic. Întreaga istorie a omenirii poate fi redusă la o luptă perpetuă pentru spaţiu. analiza căruia ar da răspuns la una dintre întrebările vitale pentru ştiinţa şi practica economică: unde să se producă bunurile economice cu cheltuieli minime şi efecte maxime. Dezvoltarea economica şi politică este indispensabil legata de spaţiu.

SUA etc. Statul naţional se defineşte ca o suprapunere dintre stat şi naţiune. Statele s-au format de-a lungul istoriei în rezultatul mai multor evenimente: prin războaie şi cuceriri teritoriale. Polonia. Moldova tot mai des. de regulă. precum şi state multinaţionale Federaţia Rusă.62 de state. Malaysia (1969). în 1890 erau 46 de state pe glob. prin lupta pentru independenţă naţională. Portugalia. îndeosebi în est şi nord-est. indiferent de întinderea lor teritorială. Astfel. În cazul României. Grecia. Sunt şi excepţii când statele au apărut în absenţa unor naţiuni prealabile. regiuni geografice. Statul este o întruchipare politică a naţiunii şi. prin dezmembrarea unor state federative. ceea ce reprezintă un factor în plus de stabilitate geopolitică.74 de state. putem exemplifica statele naţionale europene: ţările scandinave. iar naţiunea română este revărsată în exterior. Belgia (valonă şi flamandă). Franţa. Italia. continente. prin destrămarea unor imperii. 1946 . România. În prezent exista circa 200 de state. 1914 . Există în lume şi state binaţionale cum ar fi: Canada (Canada francofonă şi anglo-saxonă). Ţările de Jos. Evoluţia sa a fost una destul de complexă şi controversată. având o structură omogenă a populaţiei.state au apărut încă din antichitate statul naţional modern s-a cristalizat abia în Europa feudală. Toate aceste caracteristici conferă statului o personalitate geografică. Numărul statelor a evoluat continuu. gradul de dezvoltare economică. Libia (1954). prin partaj succesoral (moştenire). prin voinţa unor puteri regionale sau mondiale: Albania (1913). în cercurile diplomatice este recunoscută ca al 2-lea stat 19 . fiind determinat de poziţia sa geografică pe glob. statul naţional român este delimitat între anumite frontiere. În esenţă statul reprezintă o entitate distinctă. prin separarea unor colonii de metropole etc. mărimea populaţiei. dovedind o coeziune extrem de mare a statului naţional. R. Statul naţional reprezintă forma cea mai înaltă de organizare politico-teritorială a naţiunii. India. fiind considerat ca formă ideală a organizării politico-teritoriale. având calitatea de subiect de drept internaţional cu capacitatea deplină. a evoluat odată cu naţiunea respectivă.

zonă. Provincie . pentru a identifica teritoriile ocupate de Imperiul Roman. deşi are legături strânse cu restul teritoriului economic. Ex: regiunea Kaliningrad (Federaţia Rusă) în raport faţă de Polonia şi Lituania enclavă. În UE actualmente există circa 75 astfel de regiuni de bună vecinătate şi cooperare regională. regiune.) Regiune – ca termen geoeconomic este utilizat în sensul unei suprafeţe în cadrul spaţiului economic naţional sau internaţional cu o structură specifică. izolat din toate părţile de teritoriul altui stat sau de către apele neutre.românesc. Semnificative în acest sens sunt şi enclavele etnice din Transcaucazia: Nahicevan.o formă specifică de cooperare transfrontalieră.spaţiu geoeconomic cu un regim fiscal diferit de cel al spaţiului economic naţional din componenţa căruia face parte. enclavă etc. (Ajerbaidjan) 20 . deosebindu-se de areal prin faptul că zona indică intensitatea fenomenului.termen utilizat în geopolitică şi geoeconomie. Printre alte unităţi geospaţiale frecvent întâlnite în literatura de specialitate se înscriu: areal. Exemplu: zona economica liberă (zona antreprenoriatului liber) . utilizată pe larg în geoeconomie. iar faţă de Federaţia Rusă . arealul de distribuire a unor mărfuri (piaţa de desfacere) etc. Nagorno-Karabah.o altă unitate geospaţială. semnificând teritoriul sau o parte a teritoriului unui stat. Actualmente este folosit în calitate de unitate teritorialadministrativă (Canada. Enclava şi / sau exclavă . provincie. Argentina etc. arealul indicând doar prezenta fenomenului. prin ponderea majoritară a populaţiei de origine românească (deşi cea mai mare parte se intitulează moldoveni). inclusiv cele cu caracter economic. Zonă . care cuprinde o suprafaţă cu caracteristici diferite în raport cu spaţiul înconjurător.: Euroregiunile . capabilă să funcţioneze independent. Exemplu: arealul de recrutare a forţei de muncă pentru un oraş.teritoriul în limitele căruia sunt răspândite anumite fenomene şi procese. În relaţia cu teritoriul căruia îi aparţine se numeşte exclavă.un termen folosit încă în Roma Antică. Ex.exclavă. Italia. Areal .

8 km . apele (interioare şi teritoriale). Statele naţionale riverane Oceanului Planetar dispun şi de spaţiul Geoeconomic al şelfului continental2 care se prezintă doar ca teritoriu economic nu şi politic. de regulă. bogăţiile subterane din perimetrul hotarelor statale. de facto regimul apelor teritoriale al acestora fiind mult mai mic. În aceste ape statele naţionale au drepturi suverane de a exploata resursele naturale sau de a le folosi în alte scopuri economice. Rusia în sec. Franţa şi Olanda) au beneficiat de poziţia avantajoasă la litoral. În componenţa teritoriului statal se include şi suprafaţa de uscat din interiorul graniţelor. San-Marino. (Spania. Lesotho. Ulterior situaţţia geopolitică şi geoeconomică s-a schimbat şi în favoarea părţii continentale. iar 22 de state – 200 mile maritime. 350 mile maritime de la ţărm. Encalve sunt şi statele / teritoriile izolate totalmente de alte state (Vatican. XX).şelf continental este acvatoria cu o adâncime nu mai mare de 200 m şi care nu întrece.o milă maritimă are circa 1. XII. În aceste zone sunt concentrate importante resurse umane şi cu potenţialul economic statelor lumii. În sec. 1 2 . Aceste zone de contact dintre spaţiul terestru şi oceanic a fost o forţă motrică în dezvoltarea civilizaţiei umane pe tot parcursul existenţei ei. precum şi spaţiul aerian. Abhazia (Georgia) etc. Zonele de litoral au devenit zone de interes economic şi politic a statelor mari. oferă condiţii avantajoase pentru construirea porturilor. Portugalia. statele au drepturi exclusive asupra exploatării şelfului continental nu şi dreptul politic asupra acestei acvatorii. Anglia. Conform Convenţiei Internaţionale pentru Dreptul Marin.Osetia de Sud. (zone de litoral) care pe lângă resursele naturale. Zonele de litoral concentrează şi un potenţial enorm militar. Cea mai mare parte a statelor lumii (circa 100) au apele teritoriale în limitele de 3-12 mile maritime1. Rolul acestor spaţii în timp s-a schimbat. Printre teritoriile preţioase care oferă avantaje geoeconomice şi geopolitice se înscriu şi teritoriile de litoral. 21 . de regula. Swaziland). asigurând ieşirea statelor la Oceanul Planetar. XV – XVIII se considera că cine controlează marea controlează lumea. conform principiului cine controlează continentul (rimlendul) acela controlează lumea (Mongolia în sec.

În studiile geoeconomice actuale un loc deosebit îl ocupă şi alte unităţi taxonomice cum ar fi zonele economice libere. bunurile şi capitalul circulă liber.Sfîrşitul sec. XX începutul celui de-al XX-lea a schimbat esenţial concepţia geopolitică de dominare a lumii. Spaţiul geoeconomic este supus unor transformări continue. ce necesită a fi luate în consideraţie de factorii de decizie din R. În legătură cu aceasta. spaţiul geoeconomic european devine tot mai dinamic şi „agresiv”. Aceste zone economice uneori întrec suprafaţa uscatului unor ţări si pot mări considerabil potenţialul resurselor acestor ţări. Ele sunt hotarele convenţionale trasate de activitatea subiecţilor geoeconomici: economiile naţionale. nu coincide cu hotarele politice (statale). zonele offshor. etnopsihologici etc. acvatic şi terestru) asupra cărora ţara are drepturi exclusive. care a creat posibilităţi noi pentru depăşirea spaţiului. unde persoanele. în acest sens. • Relaţiile internaţionale tot mai mult sunt dominate de subiecţi privaţi (corporaţii transnaţionale. tehnopolisele. corporaţiile transnaţionale. acestea fiind analizate în ambele capitole ce urmează. Teritoriul geoeconomic al unei ţări – este teritoriul geografic administrat de guvernul acelei ţări (nu neapărat identic cu teritoriul din interiorul graniţelor politice). Rolul dominant umană l-a căpătat linia de litoral şi corespunzător rolul acestor spaţii a crescut foarte mult. organizaţiile economice internaţionale. Aceste evoluţii sunt determinate de progresul tehnico-ştiinţific. persoane particulare şi alte structuri noi în economia mondială) şi tot mai puţin sunt controlate de către state. financiari. parcurile ştiinţifice şi tehnologice. Teritoriul geoeconomic al ţării cuprinde spaţiul aerian (aerotoruil). grupările integraţioniste etc. tehnologici. legislativ-naţionali. Astfel. Statele intracontinentale (circa 30) sunt dezavantajate din acest punct de vedere. Hotarele geoeconomice. apele teritoriale (acvatoriul) şi geotoriul (teritoriu de sinteză al spaţiului aerian. informaţionali. Moldova: • Ca rezultat al interferenţei intereselor şi factorilor geoeconomici. nuclee industriale. DIM treptat va fi substituită de diviziunea 22 .. spaţiul geoeconomic european este supus actualmente unor tendinţe.

J. în mare parte. • Economia europeană se transformă într-un sistem supraintegrat şi compact care fa ignora existenţa frontierelor naţionale. tinzând să ocupe o nişă în economia mondială şi „fuzionând” cu companiile transnaţionale. continente sau în cadrul unor regiuni geografice. care nu mai sunt egale cu „suma” economiilor naţionale. în funcţie de poziţia pe care o deţin în spaţiu. Majoritatea statelor nu vor mai putea fi garanţi ai suveranităţii naţionale şi se vor transforma în agenţi economici. teritoriu”. Globalizarea conferă economiei europene caracteristici calitative absolut noi. subiecţii geoeconomici prezintă entităţi determinate de poziţia geografică relativă sau absolută pe glob. civilizaţiei teritoriilor învecinate. economia europeană nu mai este limitată de valorile culturale sau politice naţionale. Anumite focare de dezvoltare au transmis undele dezvoltării. progresului. iar pe de altă parte. Poziţia geoeconomică şi geopolitică ca bază a relaţiilor economice internaţionale În esenţa lor.2. având interese economice proprii. De la apariţia statelor naţionale şi pâna în prezent relaţiile economice ale acestora au evoluat. Semnificative în acest sens sunt argumentările aduse prin 23 . Pe de altă parte. iar cu timpul va deveni şi imprevizibilă. • Economia europeană a devenit foarte dinamică.Gottman (geograf francez 1917-1994) afirma: „Poziţia geografică este caracteristica cea mai importantă a unei ţări. Interesele geoeconomice predomină asupra intereselor politice şi reduc importanţa componentelor geostrategice. va înlesni ascensiunea intereselor geoeconomice în vârful ierarhiei intereselor strategice. diminuarea rolului statului pe plan economic extern şi intern va conduce la deteriorarea suveranităţii. O dată cu formarea organismelor economice şi financiare internaţionale şi constituirea marilor corporaţii transnaţionale.corporativă a muncii. Aceasta defineşte sistemul de relaţii geoeconomice şi geopolitice a unui stat. § 2.

termenul economic inovaţie3 (Sumpeter. Elveţia. centrală. centre. Categoria poziţie geografică caracterizează relaţiile obiectului geoeconomic (sau a subiecţilor geoeconomici) în relaţie cu altele (resurse naturale de importanţă regională sau internaţională. pieţe de desfacere etc. 1912 Teoria dezvoltării economice) şi termenului geografic difuzie inovatională4 (T. Filipine. surse inovaţionale şi de capital. nefavorabilă. Poziţia fata de punctele de reper menţionate pot oferi anumite avantaje comparative sau limite în dezvoltarea geospaţială şi geoeconomică. resurse de forţă de muncă. produs. de tranzit etc. căi de transport maritime. Indonezia).).Hegherstrand. Baranscky) poate fi favorabilă. Poziţia economico-geografică (după N. coridoare de transport sau noduri de transport. culturale şi civilizaţionale. Locul unor state. state deşertice (statele sahariene) etc. precum şi de locul de manifestare a unor fenomene sociale (greve. munţi. tehnologie. • Poziţia socio-geografică este determinată de aşezarea faţă de anumite grupe si centre etnice. 3 . companii transnaţionale în diviziunea internaţională a muncii depinde în mare măsură de poziţia geografică a acestora. regiuni sau poluri de putere economică. terestre. de vecinătate. câmpii etc). legităţi şi consecinţe 24 . de tranzit. surse de materie primă. spaţii mari ce determina potenţialul de producere etc. sociale. revoluţii. râuri. aeriene. având anumite cauze. obiectele infrastructurale. Chili). tulburări sociale etc). pieţe de desfacere. religioase. periferică. Spaţiul socio-economic este eterogen. • Spaţiul geoeconomic poate fi analizat şi din punct de vedere fizico-geografic (poziţia faţă de obiecte fizico-geografice: mări.prin inovaţie se înţelege apariţia unui fenomen. După poziţia fizico-geografică deosebim state alpine (Nepal. proces nou pentru un teritoriu 4 – procesul de răspândire a inovaţiei în geospaţiu. state arhipelag (Japonia. Poziţia geografică este determinată de relaţiile teritoriale şi aceasta poate fi în funcţie de scopul urmărit: • Poziţie economico-geografică – (poziţia în raport cu obiectele tehnicoeconomice – întreprinderi. serviciu.). rasiale. 1952).

chimice etc. construcţia canalului de Suez (1859-1869). poziţia în raport cu anumite organizaţii politice regionale sau internaţionale (ex: NATO). Mahan etc. resursele naturale) determină securitatea statelor. etnice sau de altă natură. Canalul Panama cu o lungime de 81. Pentru unele state a crescut rolul anumitor poziţii geografice.asezarea în relaţie cu teritoriile cu o situaţie ecologică favorabilă sau nefavorabilă. Poziţia geografică este o categorie temporală. uzine metalurgice. Acestea pot fi obiecte antropice (întreprinderi cu impact major asupra mediului înconjurător: centrale atomoelectrice.) Poziţia geografică împreună cu alţi factori geografici (mărimea teritoriului. pentru altele deopotrivă şi-au pierdut semnificaţia în timp. 25 . Statele lumii îşi pot modifica poziţia geografică prin realizarea unor proiecte internaţionale. erupţia vulcanilor etc. ţunami. • Poziţia eco-geografică .• Poziţia politico-geografică determinată de poziţia faţă de anumite state „prietene” omogene din punctul de vedere al opţiunilor politice. a scurtat foarte mult calea din Oceanul Atlantic în Oceanul Indian de la sute de mii de km la 161 km. Poziţia geografică analizată împreună cu factorii interni şi externi de dezvoltare. conform opiniei unor geopoliticieni (N.7 km etc. Astfel de teritorii cu poziţie geografică nefavorabilă s-au transformat în procesul dezvoltării istorice în teritorii prospere şi invers.6 km. Spykman. centre politice internaţionale (ex: Bruxelles) care reprezintă o sursă de securitate sau deopotrivă un focar de instabilitate politică. Avantajele poziţiei geografice pot fi transformate într-o resursă a dezvoltării.) sau de teritorii cu manifestarea unor fenomene naturale cum ar fi (cutremurele de pământ. cu care se află în anumite dispute teritoriale. determină specializarea agenţilor geoeconomici în raport cu mediul înconjurător. Putem astfel afirma că categoria poziţia geografică este una tranzitivă. de ciment. A. iată de ce factorii de decizie trebuie să exploateze aceste avantaje. canalul Kil 98. Astfel.). sau state „neprietene”.

Japonia. pe de altă parte. Mehedinţi scria atât de plastic: „poziţia geopolitică a României a asigurat nu numai supraveţuire. printr-o diversitate etnografică excepţională”. SUA). o naţiune.Un alt atribut al poziţiei geografice îl reprezintă distanţa. Raporturile de forţă. apoi îmbunătăţirile de infrastructură pot reduce cu mult distanţa şi. şi după '90. şi raporturile politice.Alteori. frontierele si configuraţia (forma). Dimensiunea teritoriului ca factor de dezvoltare geoeconomică: mărimea geografică (suprafaţa) unui stat/teritoriu este o noţiune destul de relativă care poate influenţa mai multe laturi ale vieţii socio-economice statale. Daca distanţa fizică între 2 puncte rămâne neschimbată. spre est – către URSS. Poziţia geopolitică se regăseşte în orientarea relaţiilor externe pe anumite axe de interes geopolitic.3. statele au evoluat ca puteri hibride: continentale şi maritime (Franţa. statele insulare (Marea Britanie. Ţările de Jos. în funcţie de conjuncturi). Australia) au devenit puteri maritime din motive geografice evidente (Marea Britanie având şi statutul de „regina mărilor”). un popor. Poziţia geopolitică a unui stat este rezultanta dintre localizarea geografică. Filipine. Indonezia. potenţialul natural şi demografic. marile sfere de influenţă modifică adesea poziţia geopolitică a statului respectiv (evoluţia geopolitică a României în sec. în aşa fel. În mod evident geografia poate avantaja / defavoriza un stat. economice şi militare cu statele vecine. din nou spre Vest). Rusia. Mărimea teritoriului are 26 . S. ci şi unitatea remarcabilă a poporului român. cu puterile regionale/mondiale. De exemplu. Parametrii geospaţiali ai ţării Teritoriul unui stat este determinat de trei parametri geospaţiali: dimensiunea. § 2. fiecare dintre ele influenţând activităţile umane care se desfăşoară pe acest teritoriu. contribuindu-se la modificarea poziţiei geografice a anumitor teritorii. dar sunt exemple de state/teritorii care au fost nevoite să evolueze pe direcţii geopolitice diverse (Imperiul Habsburgic între vest/est/sud. pe de o parte. XX spre Vest până în anii '40.

. altele au beneficiat de sistemul economic avansat pe care l-au aplicat. 27 . având pretenţia unor puteri geopolitice şi geoeconomice mondiale. • Cu cît teritoriul este mai mic. Unele state mici s-au adaptat la lumea contemporană prin integrare economică sau prin delegarea unor funcţii statelor mari. de regulă. cu atât. Germania s-au implicat activ în politică internaţională. dezvoltarea economică precară. în consecinţă. pe când state mici ca Japonia. în scop de apărare în profunzime etc. de poziţia geografică avantajoasă etc. potenţialul de habitat. Brazilia. care consumă o parte considerabilă a venitului naţional prin asigurarea legăturilor interteritoriale şi de infrastructură. poziţia geografică avantajoasă în raport cu vecinii sau alte state. a tendinţei de emigrare masivă a populaţiei şi. Argentina. • Din punct de vedere geostrategic. de regulă varietatea şi mărimea resurselor naturale este mai mare. Australia sunt ţări care nu au jucat un rol semnificativ în politica mondială. • Statele de dimensiuni mari se confruntă cu problema „depăşirii spaţiale”. gradul de deschidere către exterior este mai mare. • Statele mici şi foarte mici.mai multe semnificaţii geoeconomice şi geopolitice printre care s-ar putea exemplifica: • Cu cît statul are o întindere mai mare. marimea statelor este favorabilă pentru statele de mari dimensiuni. cu atât componenta economică externă este mai mare în economia ei. au numeroase dezavantaje. datorita resurselor economice limitate. dar ea nu garantează semnificaţia sa geopolitică şi geoeconomică. • Statele mari pot avea probleme cu controlul efectiv al puterii centrale asupra teritoriului respectiv. Mărimea unui stat este un factor important în definirea rolului pe care îl poate juca în politica internaţională. • Dimensiunile mari teritoriale condiţionează dezvoltarea unei structuri economice mai diversificate.

Un alt parametru geospatial îl reprezintă configuraţia (forma) statului (teritoriului). potentialul geoeconomic. în care lungimea teritoriului.C (ex: RSA este perforat de Lesotho. Avantajele oferite de această formă sunt: controlul facil al teritoriului. Finlanda. Norvegia. apendicile (protuberanţa) deseori servind un handicap pentru dezvoltarea economică sau apărare (ex: punga Tyrol Voralberg (Austria). de regulă. SUA. Drept exemplu de state cu forma alungită pot servi Suedia. Swasiland. Chile. întrece de 6 ori lăţimea lui. Uruguai. distribuire a populaţiei etc. Drept exemplu de stat cu configuraţie compactă pot servi Franţa. O altă formă frecvent întâlnită este cea alungită. factorii geostrategici. Configuraţia reprezintă rezultatul unui îndelungat proces istoric/politic în care au avut loc numeroase modificări. Mongolia. ajustări teritoriale. Astfel. Togo etc. în interiorul unui minim de frontiere. care este mărimea optimă a unui stat. Cele mai avantajoase forme le au statele care concentrează teritoriul la maximum. Avantajele prezentate de această formă – marea varietate pedoclimatică şi biogenă. state apendiculare. potenţialul de habitat. pericolele de separatism. fiecare prezentând anumite avantaje şi limite.Se pune în mod firesc întrebarea. apendicul Soungkhla (Thailanda). factorii politici etc. Deosebim mai multe tipuri de configuraţii geospatiale. costuri mari de administrare. Benin. Forma unui stat este determinată de conturul spaţial. Filipine. distribuirea comunicaţiilor. perforat de state mai mici B. Indonezia. Polonia. de către un centru administrativ şi economic. Se consideră formă perfectă atunci când distanţele de la centru sunt egale în direcţii radiale. avantajele de centralitate. că mărimea teritorială a statelor lumii determină varietatea şi distribuţia resurselor. Danemarca). între întinderea vastă a Rusiei (circa 17 mln. state perforate – un stat mare A. Dintre alte forme întâlnim: state fragmentate (Japonia. de regulă. statul compact se apropie de idealul geoeconomic şi geopolitic.44 km2)?! Cert este. România. omogenitate. diversitatea mare a peisajelor naturale ca resurs important turistic. Configuraţia reprezintă parametrul ce reflectă gradul de administrare a unui stat. Italia de 28 . Dezavantajele acestei forme constau în dificultatea unui control central al extremităţilor. coridorul Matad (Congo). Ungaria.km2) şi Vatican (0.

frontierele dintre statele UE. spre exemplu. economice constituind expresia geopolitică a teritorialităţii. grupări economice integraţioniste. de teritoriul altor state. oferă posibilitate comunicării cu alte spaţii geoeconomice. Deosebim frontiere politice şi frontiere geoeconomice.San-Marino şi Vatican etc. întreprinderi cu capital străin şi mixte.) etc. Tanzaniei. Hotarele maritime. controlul asupra pieţelor de desfacere). neţinându-se cont de realităţile geopolitice: răspândirea etniilor. tot mai permisive şi transparente. 2. de regula nu coincid cu hotarele politice ale statelor. Frontiera – linie naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat. Hotarele geoeconomice. frontiere geoeconomice – apărute în perioada când disputele dintre marile puteri trec de la spaţiile politice la cele economice. Pentru o administrare mai eficientă a teritoriului deseori s-a recurs la transferarea capitalei de la periferie spre centrul statului.posibilitatea comunicării directe cu statele vecine. atunci cele geoeconomice reprezintă hotarele convenţionale care delimitează sfera de influenţă a unor economii naţionale. Hotarele (frontierele) – alt parametru cu influentă majoră geopolitică şi geoeconomică. În complexitatea frontierelor deosebim: 1. Dacă frontierele politice delimitează subiecţii de drept internaţional. Drept exemplu de frontiera de cancelarie pot fi cele trasate între statele africane. istorice. În cazul barierelor terestre comunicarea devine anevoioasa 29 . control asupra resurselor naturale. aşa cum s-a procedat în cazul Braziliei. Kazahstanului. frontiere „simbolice” – în Europa postbelică prin trasarea „cortinei de fier” dintre estul comunist şi vestul capitalist. frontiere de cancelarie – frontiere trasate de marile puteri coloniale. cele terestre . acestea servind pretextul unor conflicte care durează de zeci de ani. politice. Frontierele delimitează statele/teritoriile ca entităţi geografice. cultelor religioase. Hotarele au semnificaţii geoeconomice multiple. care au conturul unei linii drepte ( pe paralelă sau meridian) trasate de către fostele metropole. societăţi transnaţionale. Ele sunt trasate convenţional ca expresie a dominării prin forţa economică (investiţii de capital. Tot la categoria frontierei simbolice pot fi atribuite frontierele religioase. 3.

Мироненко Н. Marii Britanii în Orientul Apropiat . În cazul lungimii mari a hotarelor acestea oferă posibilitate de a avea mai mulţi vecini. 4. Simion T. „Geoeconomia Terrei” B. între statele mari concurente Rusia/China cu cea mai lungă frontieră terestră circa 4000km. Extremul Orient al Federaţiei Ruse este supus actualmente unei presiuni geoeconomice majore din partea Chinei. 2. Conflictele de frontiera se resimt. Japoniei şi Coreei de Sud. 3.md Subiecte pentru conversaţie: 1. China şi India. China/India. Integrarea Republicii Moldova în UE.din motivul lipsei de sisteme de transport şi a accesibilităţilor. Care este relaţia dintre spaţiu şi dezvoltare economică? 2. Miza frontierelor este foarte diversă: de la crearea unei patrii pe antecedente biblice (Israel). „Introducere in Geopolitica” B. acapararea de noi teritorii (politica Rusiei). „Странoведение: teория и методы” М. www. tocmai din acest motiv.P. Гладкий Ю. dar în acelaşi timp se resimte şi o presiune asupra spaţiului geoeconomic. Bibliografia 1. 2003. 3. dimensiunii teritoriale şi configuraţiei teritoriale a statelor. 30 . Чистобаев А.moldova. P. 5. 2002.И.С. Acţiuni şi implicaţii geoeconomice. 2000. controlul unor resurse naturale (politica SUA. Prohniţchi V. Care este semnificaţia geoeconomică şi geopolitică a frontierelor. „Регионоведение” М. Caracterizaţi potiţia geoeconomică şi geopolitică a unui stat (la alegere). Argumentaţi divizarea teritoriului geoeconomic al statelor lumii. 1997.Н. Statele Scandinave comunică între ele mai mult pe cale maritimă. în mod deosebit.. Simion T.miza hidrocarburilor) la eliminarea definitivă a lor în cadrul grupărilor integraţioniste. 4. India/Pachistan etc.

diviziunii internaţionale a muncii. evoluţia resurselor umane.determinate de capitalul naţional acumulat. Sub noţiune de factori ai dezvoltării economice se înţelege toate elementele economice folosite activ în dezvoltare economică. în sfîrşit.Tema 3. economiştilor V. internaţionalizării capitalului şi producerii şi. Leoontiev. Un loc deosebit în studiile ştiinţifice ale acestor probleme îl are lucrările geografilor ruşi A. § 3. Sub noţiunea de premise se subînţelege anumite resurse care sunt prezente în scopuri economice. Probst şi alţii. funcţii economice. globalizării economiei mondiale. c) economice . În formarea şi stabilirea unui sistem economic mondial complex. b) demografice – determinate de efectivul. A. progresului tehnico-ştiinţific. În literatura geografică şi economică sânt mai multe concepţii despre structura factorilor şi rolul lor în dezvoltarea economică. În calitate de condiţii şi care pot fi valorificate. după structură. dezvoltarea statului sau regiunii. politice. structura. Structura geoeconomică a lumii contemporane. factori şi permise de dezvoltare economică. Alaev. şi sociale. un rol deosebit îi revine anumitor. 31 . Ca grupe principale de factori sunt recunoscute: a) factori naturali şi climatici. se evidenţiază trei tipuri principale de premise: a) naturale şi climatice . Evoluţia economiei mondiale pe parcursul secolului XX şi XXI se caracterizează printr-un dinamism foarte intens sub influenţa legităţilor economiei de piaţă. Analiza factorială a dezvoltării economice şi structura economiei internaţionale.determinate de calitatea şi cantitatea resurselor naturale şi condiţiile climatice a teritoriului. Lavrişcev şi A.1.

geopolitice şi geoeconomice principiile de bază se abordează în baza diferitor convenţii juridice şi formarea diferitor tipuri de asociaţii de state (uniuni. Ca exemplu specifică pentru toate statele Africii este situaţia geografică (situate pe continentul Africa).). Pot fi evidenţiaţi şi alţi factori contemporani cum ar fi unificarea producţiei şi consumului. În baza acestui sistem se află economia statelor aparte cu toate bunurile materiale şi spirituale. de la cel mai dezvoltat (Africa de Sud) şi până la subdezvoltate (Mozambic. grupe. Acest sistem dinamic dispune de o complexitate funcţională şi teritorială. Ca factori importanţi ai dezvoltării economice pot fi numiţi şi modul economic de producere. informatizarea. etc. orientare politică. asociaţii. filiale şi altele. regiuni. Somali). d) progresul tehnico-ştiinţific – de care diferă desăvârşirea mijloacelor de producere şi nivelul de pregătire a resurselor umane. sau poziţia Rusiei pe două părţi a lumii . Hotarele acestor unităţi macrogeografice nu totdeauna sunt destul de clare şi evidente. întreprinderi. regiuni mari geografice. Rolul factorilor dezvoltării economice diferă de la o perioadă la alta. complexe economice. care cuprinde ramurile şi complexele interramurale. mijloace de transport. Însă important este că particularitatea de bază a unei unităţi să difere de celelalte unităţi de acelaşi nivel. Însă după gradul de dezvoltare. c) economici – mijloacele de producere (căi de transporturi. globalizarea şi alţii. state. sau din punct de vedere economic au un anumit nivel de dezvoltare. apa. de la o etapă de dezvoltare a societăţii umane la alta. Relaţiile dintre 32 . repartizarea lor. Spre deosebire de studiile geografice. în studiile socio-economice.b) demografici – resursele umane. subcontinente. cum ar fi bunăoară hotarele între Europa şi Asia. alcătuită dintr-o mulţime de elemente cu structuri complicate. schimbul şi consumul de bunuri materiale. sau evidenţierea Rusiei ca subcontinent. şi altele). infrastructura de transport energia.Europa şi Asia. Economia mondială este un sistem global foarte complex. federaţii. raioane economice şi alte. Din punct de vedere al criteriului geografic este cunoscută diferenţierea lumii contemporane după continente. după venitul pe cap de locuitor şi alţi indicatori se pot deosebi mai multe grupe (raioane) de state.

sectorul primar (pregătirea materiei prime). infrastructura socială). juridice. În literatura contemporană tot mai des se scrie despre formarea următorului – al patrulea domeniu de activitate –cuaternar – sectorul cercetării. fiscale şi altele. tehnologii. resurse umane după structura profesională. 33 . Acestea pot fi diverse şi variate ca scop şi funcţii . La etapa contemporană se evidenţiază mai multe sectoare (domenii) a economiei mondiale: 1. agricultură. economice. geografice. vînatul. care cuprinde o serie de ramuri ca industria extractivă. realizarea bunurilor produse. regiuni) se modifică în dependenţă de condiţiile sociale. transporturilor. construcţiilor. Pentru o mai bună înţelegere şi analiză a economiei este necesar de a cunoaşte şi criteriile de structurizare a economiei mondiale contemporane. serviciile financiare. În literatura geografică şi economică toate ramurile economiei mondiale se grupează în felul următor: 1. 2. Ramurile sferei productive – producerea mijloacelor de producere. ramurală. sectorul secundar (prelucrarea materiei prime şi producerea obiectelor de consum). Structura economiei mondiale şi economiilor naţionale poate fi abordată în două aspecte: . politice. . de aceea la bază se pot pune mai multe criterii: I.toate aceste elemente constituie baza economiei mondiale. sectorul terţiar (serviciile.în sens larg – prezentată de toate modificările în structura producerii şi consumului. resursele materiale şi energetice după ramuri şi spaţii geografice. investiţii în dependenţă de ramuri: spaţii geografice. care cuprinde ramurile industriei. pescuitul şi altele. 3. dezvoltării şi informaţional. Din punct de vedere economico geografic în structurizarea de bază este principiul sectorial şi ramural. Structura întregului sistem şi a subsistemelor aparte (state.sens restrîns – prezentată de structura ramurală şi de producere.

America Latină. Azerbaidjanului şi a R.funcţii Economice – UE. NAFTA.CSI – Comunitatea Statelor Independente. . 34 . Cea mai importantă structură care întruneşte mai multe criterii şi abordări la scară mondială este ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite cu mai multe subdiviziuni internaţionale ca FAO – Organizaţia Internaţională pentru Agricultură şi Alimentaţie. În ultimii ani sau format zeci de structuri (uniuni.extractive – OPEC –( extracţia Petrolului). De aceea se pot evidenţia structuri economice şi politice universale (mondiale). Paraguay). Ca un criteriu de bază în structurizare în corespundere cu funcţiile care le îndeplinesc grupările sau asociaţiile de state. OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului. asociaţii. ASEAN – Asociaţia Asia-Pacifică şi alte structuri economice. Africa. financiare din Asia. .Grupul Pieţei de Sud – MERCOSUR (Argentina. Ucrainei. NAFTA – Asociaţia America de Nord. Ramurile sferei neproductive – producerea bunurilor de consum.2.funcţii Militare – NATO. . Brazilia. Alte criterii în structurarea spaţiului economic internaţional se reprezintă criteriul regional: UE – Uniunea Europeană. Uruguay. .GUАМ – Asociaţia Georgiei. .Organizaţia Internaţională a Dezvoltării Culturale şi altele. cum ar fi: . Un alt criteriu important în structurizarea economiei mondiale este cel instituţional.Asociaţia statelor Mării Negre (ZCEMN – Zona cooperării economice a Mării Negre).Organizaţia Internaţională a Muncii. OIM . Moldova. IUNESCO . II. grupe) de importanţă subregională care întrunesc un grup mic de state urmărind diverse scopuri.Asociaţia Caraibă alcătuită din 14 state riverane Mării Caraibilor şi altele. IV. Ca exemplu: . III. regionale sau subregionale. .

care sânt destul de diverse după suprafaţă ( Rusia 17.demografice – UNFPA. .1 mlrd. locuitori şi Vatican 749 locuitori (1995). .structuri economice. Actual pe suprafaţa Terrei se numără 230 de state şi teritorii. Ca principiu de clasificare poate fi şi cel teritorial (economico-geografic). VI. În structurizarea economiei mondiale se întâlnesc şi abordări complexe.1 mln. .complexe – multifuncţionale. . V. care sânt recunoscute ca subiecte şi elemente a economiei mondiale.3mlrd..raioane economice.2.asociaţii de consum. PNUD. ca verigi primare a economiei mondiale. Clasificarea geoeconomică a lumii contemporane. Din toate acestea 186 state au devenit membre a Organizaţiei Naţiunilor Unite.asociaţii de export.centrele şi nodurile economice. Corespunzător în ultimul deceniu se evidenţiază: . cu Liechtenstein 29mii locuitori. . .asociaţii de acumulare.zone economice libere. Tot semnificative sânt diferenţierile după componenţa naţională.km2 şi Monaco – 0. nivelul de dezvoltări economice şi sociale. 35 .44 km2 şi Liechtenstein – 160 km2). . care cuprind: . În unele studii economice se întâlnesc abordări de structurizare reproductivă ce includ: .2 şi Vatican – 0. . locuitori. § 3.complexe teritoriale de producţie.structuri sectoriale. după efectivul populaţiei (China 1.structuri sociale (IUNESCO) VII. India 1. .structuri ramurale.

cum ar fi SUA. Fondul Internaţional Monetar. economice. Cel mai desăvârşit indicator economic. Europa şi Asia. Grupa statelor cu nivel mediu de dezvoltare care numără peste treizeci de state situate în toate regiunile mari ale Terrei – Spania. Grupa statelor înalt dezvoltate. etc. Criteriile care pot fi utilizate în această structurizare pot fi cele mai diverse. care numără 28 state din America de Nord. Coreea de Sud etc. politice a ştiinţei actuale. Organizaţia Internaţională ONU pentru Dezvoltarea Industrială (ЮНИДО). nivelul de analfabetizmului şi altele). Asia şi unele state ex-socialiste. Australia. p32-37]. 36 . În ştiinţa geografică actual toate statele lumii după nivelul dezvoltării economice se evidenţiază trei tipuri mari de state: 1. 3. 2. Se poate de afirmat că până acuma lipseşte un criteriu universal (cum ar fi tăbliţa lui Mendeleev în chimie sau sistematizarea lui C. În cadrul acestor tipuri mari de state se evidenţiază o serie de subtipuri. În Rezultatul combinării a mai mulţi indicatori economici la etapa actuală se poate de evidenţiat următoarea macro. potenţialul natural. potenţialul economic. Chili. geografic şi social după care se încercă tipizarea statelor lumii este Indicatorul Dezvoltării Economice care cuprinde mai multe rate economice şi sociale (produsul intern brut pe cap de locuitor. subgrupe în dependenţă de nivelul de dezvoltării economice. Germania. o tipizare sau sistematizare a statelor lumii contemporane este una din cele mai discutabile şi complicate probleme geografice. Grupa statelor subdezvoltate – în cea mai mare parte statele foste colonii din Africa. potenţialul demografic şi alţi indicatori. Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pe Comerţ şi Industrie (ЮНКТАД). Sânt foarte diferite tipizările statelor lumii prezentate de ştiinţa geografică şi economică faţă de structurizările prezentate de experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite. Japonia. Africa de Sud. Line în biologie) după care ar fi posibil o structurizare obiectivă a statelor lumii.structură geoeconomică a statelor lumii în economia mondială [1.De aceea o structurizare.

XVI. Centrul economiei mondiale. Italia. Toate statele au trecut perioada de modernizare a economiei naţionale. Irlanda.I . Centrul include pînă la 25 state. Acestui grup de state îi revine 90% din exportul de maşini şi mijloace de transport şi din investiţie mondiale derivate. Asia-Pacific care include Japonia. Noua Zeelandă. Marea Britanie. „locomotiva” Europei fiind Germania. Finlanda. Elveţia. Thailanda. 3. Coreea de Sud. 4. Cuantumul agriculturii în formarea Produsului Intern Brut constituie 2-5% iar a serviciilor 60-70%. Produsul industrial constituie aproximativ 80% din volumul global. 3. Sânt state cu cel mai mare venit percapital (peste 20mii dolari ). 7. Din punct de vedere geografic Centrul Economiei Mondiale (CEM)este alcătuit din trei nuclee economice cu particularităţile lor geoeconomice şi anume: 1. Lider SUA. Include grupa mare de state situate în emisfera de nord de aceea se mai numeşte Nordul Economiei Mondiale. Particularităţile de bază a economiei acestor state pot fi evidenţiate: 1. Islanda. Franţa. Danemarca. În aceiaşi limite (80%) este şi cuantumul exportului. Singapore . „locomotiva” Asiei . Austria. 6. Acestor state le aparţine un cuantum de 12-13% din efectivul populaţiei Terrei. Deţin partea dominantă a Produsului Intern Brut mondial – 49-50% (2003). 5. începută încă în sec. America de Nord în componenţa a două state SUA şi Canada. este că sfera financiară controlează producerea şi întreaga activitate a societăţii.Japonia. 2. Belgia. Luxemburg. care se caracterizează cu consolidarea societăţii postindustriale. Suedia. Norvegia. 2. 37 . State cu o economie veche şi cu o experienţă de dezvoltare a economiei de piaţă peste 500 ani. Hon-Cong. Acest grup de state determină politica economică şi financiară a întregii societăţi contemporane. Europa Occidentală care cuprinde un număr mai mare de state – Germania. 8. Caracteristic pentru acest grup.

Succese deosebite pe această cale au atins Thailanda. Portugalia. Singapore. Taiwani). 2. Statele din Europa Occidentală care intens merg pe calea modernizării economiei (Spania. Ungaria şi alte). Grecia) 2. Malaysia. Statele noi industrializate din Asia (tigrii asiatici). care folosind tehnologiile moderne au făcut un salt enorm în dezvoltarea economică. Marea Britanie. Germania. bazat pe tipul inovaţional de organizare a producerii. Bineînţeles că baza a succeselor economice de rând cu tehnologiile noi au fost şi resursele umane ieftine şi de înaltă calificare. Folosind specializarea într-un număr redus de produse în baza tehnologiilor moderne au ocupat poziţii avansate pe piaţa mondială (Coreea de Sud. Canada. (Africa). dar în baza tehnologiilor de vârf. În dezvoltare folosesc modelul statelor înalt dezvoltate. Dezvoltarea economică şi evoluţia globalizării modifică esenţial rolul şi locul nucleelor Centrului în economia mondială. Italia. Franţa. Venitul intern brut atinge limita de 50% faţă de nivelul statelor înalt dezvoltate( 10-20 mii dolari pe cap de locuitor) În cadrul semiperiferiei se evidenţiază trei subgrupe de state. Trăsătura economică principală este specializare îngustă în producerea unor piese sau tipuri de produse finite simple. Ele merg pe calea modernizării şi au succese în dezvoltarea economiei naţionale după exemplu statelor înalt dezvoltate ( Spania. Cehia. ocupînd un loc important pe piaţa mondială. Semiperiferia Economiei Mondiale cuprinde un număr comparativ mic de state a lumii. Chile (America Latină) şi altele. 38 . II. La aceste grupe poate fi numite şi aşa state ca Africa de Sud. Grecia. Caracteristicile acestui grup de state sînt: 1.Locul dominant în dezvoltarea Centrului Economiei Mondiale şi a întregii economii contemporane îl ocupă grupa celor 7 – SUA. 1. cărora în ansamblu le revine peste 50% din Produsul Global Mondial. şi Japonia. Aceste sunt primele grupe de state din rîndul ţărilor în dezvoltare care au atins un nivel înalt de dezvoltare şi bunăstare a populaţiei.

După datele analizei Fondul Monetar Internaţional (FMI) din tot acest număr la etapa actuală numai în 30-35 state înregistrează o strategie de liberalizare economică. Qatar. Argentina. Această grupă alcătuită din statele Orientul Apropiat (Iran. ( în total 30-35 state). Nigeria). Numărul total de state care întruneşte această grupă (Periferia) este în limitele de 120130 state. Irak. Luând în consideraţie numărul mare şi diversificare mare a nivelului şi potenţialului economic se pot evidenţia mai multe subgrupe de state. 39 . Periferia economiei mondiale care întruneşte statele în dezvoltare caracterizate prin exportul de materie primă şi producerea bazată pe tehnologii vechi. La nivel înalt se pot diviza două subgrupe bine evidenţiate: . Nigeria). Africa de Nord – (Libia. Arabia Saudită. Statele exportatoare de petrol – OPEC care determină politica de extragere şi realizarea petrolului pe piaţa mondială şi este sursa de bază a dezvoltării economice şi bunăstarea materială a populaţiei. Bahrein şi altele). Bahrein). Mexic.subgrupa statelor cu potenţial economic şi uman mare. în care se evidenţiază – Brazilia.3. III. În economie predomină modelul tradiţional bazat pe structura socială de clan. Qatar. Convenţional acestea sunt statele situate departe de centrele mondiale industriale şi căile de comunicaţie internaţionale. Agricultura înapoiată după nivelul dezvoltării este baza economică a acestor state ce determină nivelul scăzut de cerere a produselor industriale şi serviciilor. alimentare duce la creşterea enormă a datoriilor financiare şi materiale faţă de statele înalt dezvoltate a Centrului Economiei Mondiale. Irak. Neajunsul de produse industriale. Kuweit. succese în dezvoltarea economică şi extinderea relaţiilor internaţionale. Pachistan şi altele. Al doilea grup cu o creştere naturală a populaţiei foarte mare şi corespunzător cu nivelul scăzut de bunăstare a populaţiei ( Iran. America Latină – (Venezuela). În dependenţă de efectivul populaţiei şi creşterea numărului populaţiei în această grupă se deosebesc statele arabe care se evidenţiază cu un înalt nivel veniturile pecapita şi corespunzător un nivel de bunăstare a populaţiei (Arabia Saudită. nivelul redus de investiţii şi migraţia intensă a populaţiei din mediul rural spre cel urban.

Tabela 1 Structura regională a comerţului internaţional (%) Anii Total triada În acelaşi timp Europa America de Asia Occidentală 33 42 45 44 38 46 45 Nord 22 21 19 15 16 16 16 17 13 13 16 21 23 25 Alte state 1950 1960 1970 1980 1985 1990 1995 73 76 78 75 76 85 86 27 24 22 25 24 15 14 După cum se observă din tabel. Polonia. Slovenia. Ca o grupă aparte se evidenţiază fostele state socialiste.. Mozambic. Coreea de Nord). În această grupă clar se evidenţiază două subgrupe de state: . Un loc aparte în cadrul acestui grup revine Chinei şi Rusiei care se caracterizează prin potenţialul mare economic şi uman. Triadei a crescut de la 73 la 86%. Caracteristic în dezvoltarea şi amplasarea economiei mondiale în perioada globalizării este concentrarea foarte mare a activităţii economice în substructurile geoeconomice a Centrului Economic Mondial cu o tendinţă stabilă de creştere (Tabelul 1). Pînă acum se mai păstrează unele state cu sistem închis (centralizat) de tip socialist (Cuba. Avganistan. dar şi prin succese în dezvoltarea economică şi socială. statele Baltice. Ungaria.statele în care perioada de tranziţie se desfăşoară cu mari dificultăţi. Angola şi multe altele). În cadrul Triadei creşte cuantumul Europei Occidentale (de la 33 la 40 .grupa statelor slab dezvoltate şi subdezvoltate în număr de aproape 100 state (Nepal. Bangladeş. în toată perioada postbelică.statele care au încheiat perioada de tranziţie şi pot fi considerate în grupa statelor semiperiferia – Cehia. .

Şi mai evidentă este creşterea ponderii comerţului în cadrul nucleului asiatic (de la 29% la 61%). Grupe de state Între statele Triadei Între statele Triadei Alianţe strategice 74 şi 54 Contracte de transmitere a tehnologiilor 61 52 41 . În aceeaşi timp ponderea Americii de Nord este în diminuare (de la 22 la 16%). În acelaşi ponderea cuantumul comerţului intern între statele nucleului din America de Nord sa redus de la 39% în 1955 la 29% în 1990.3). Corespunzător se poate de concluzionat că aceasta aduce la micşorarea comerţului între nucleele Triadei şi în acelaşi rând şi cu celelalte state a lumii (tab. Aceiaşi evoluţie se înregistrează în colaborarea internaţională în tehnologiile de vîrf către la sfârşitul secolului al XX-lea (tab. 2) Tabela 2 Ponderea comerţului intern pe regiuni mari (nucleele Triadei) în comerţul exterior (%) Anii 1955 1960 1970 1980 1990 Europa Occidentală 60 62 70 71 72 America de Nord 39 33 38 30 29 Asia 29 33 38 48 61 Din datele tabelului reiese că 72% din comerţul exterior al Europei Occidentale se efectuează între statele acestei regiuni şi numai 28% cu alte regiuni ale Terrei.45%) şi a statelor dezvoltate din Asia (de la 17 la 25%). Tabela 3 Colaborarea internaţională în tehnologiile de vîrf ( anii 1980-1990în %). Caracteristic este şi creşterea esenţială a volumului relaţiilor economice între statele membre a fiecărui nucleu (elemente ale Triadei).

2 Rezervele valutare grupăriregionale mln.8 266 126 375 32.2 9.4) Tabela 4 Indicatorii economici a nucleelor Economiei Mondiale Statele / Populaţia Cota PIB Cota în (1996) SUA Japonia Uniunea Europeană Evoluţia globalizării determină şi concentrarea masivă a activităţii economice în Companiile Transnaţionale.8 1.1 172.loc. Grupe de state State dezvoltate State în dezvoltare Statele Europei Centrale şi Companiile de bază 89.9 în PIB (%) (mlrd.4 349. concentrate în statele Centrului geoeconomic (tab. % comerţul intern (%) 19.0 10.2 9.0 Filialele companiilor 37.0 42 în Cota exportului 1996 8.5) Tabela 5 Repartizarea Companiilor Transnaţionale (CTN) pe grupe de state (%).5 38.6 22. Se deosebesc esenţial indicatorii economici a nucleelor Triadei şi a unor state a parte în economia mondială (tab.5 20.6 10.5 20.$1996) 49.statele dezvoltate şi 23 38 (semiperiferii) Între statele Triadei statele (periferie) dezvoltate Deci se poate de concluzionat că colaborarea cu tehnologiile de vîrf se întreţine tot în cadrul nucleelor Triadei şi mai puţin între statele Semiperiferice şi Periferice ale Economiei Mondiale.3 .4 40.

4 4.7 9.7 44.7 47. se caracterizează printr-o creştere stabilă.7 21.4 8.7 9.3 14.3 20. Ritmuri stabile de dezvoltare economică.3 11.1 Japonia 31.7 30.9 23.7 electrotehnica Alimentară Chimică Metalurgică Avio Tehnica de calcul III.3.6 78.1).2 41. Ramuri Industria Constructoare de maşini Petrolieră Electronica 40.4 SUA 33.8 51.0 40.7 35.1 Uniunea Europeană 34.Est Se poate de afirmat că cea mai mare parte a Companiilor Transnaţionale (89%) sânt concentrate în statele din componenţa Centrului Economiei Mondiale.1 69.5 34. 43 .7 şi 14. Cele mai evidenţiate trăsături cu caracter global în dezvoltarea economică contemporană pot fi nominalizate: 1.2 9.9 8. Noua ordine a economiei internaţionale Evoluţia economiei mondiale în perioada postbelică. Aceeaşi repartizare şi concentrare a activităţii CTN este caracteristică şi pentru ramurile de bază ale economiei mondiale (tab. În aceeaşi timp filialele companiilor sunt în mare măsură amplasate în state în dezvoltare (6.6). Tabelul 6. Repartizarea activităţii Companiilor Transnaţionale a structurilor Geoeconomice pe unde ramuri ale economiei mondiale.5 24.0 5.1 Alte state 1.

Creşterea importanţei factorilor externi în dezvoltarea economică. . Acest proces este exprimat prin creşterea potenţialului economic al SUA şi formarea unui centru bine conturat al economiei mondiale. Actual în acest centru se concentrează 25-30% din potenţialul economic mondial. Creşterea transparenţei şi amplificarea relaţiilor economice între economiile naţionale.2. Deminuarea ponderii industriale şi creşterea ponderii serviciilor în economia statelor. 5. actualmente. 4. tehnologiile noi. America Latină. dar cu o piaţă de consum mare Asia. . 3.migraţia resurselor umane în raioanele slab dezvoltate. practic determină politica economico-socială. 44 . Aceste transformări servesc ca bază a tranziţiei societăţii industriale la cea de servicii şi informaţională. Analiza datelor statistice a evoluţiei şi dezvoltării economiei statelor lumii permite de a scoate în evidenţă şi alte particularităţi cu caracter regional cum ar fi: . SUA. În dezvoltarea economiei mondiale se pot evidenţia două grupe de tendinţe în evoluţia ei: 1) concentrarea sau centralizarea economiei mondiale.reducerea efectivului resurselor umane ocupate în industrie şi totodată creşterea produsului industrial. determinate de tranziţia de la formele fordiste în organizarea industriei la formele postfordiste de producere industrială. Toate transformările economice şi sociale în economia mondială se datorează progreselor esenţiale în dezvoltarea ramurilor industriale. . comerţul internaţional. Dezvoltarea şi amplificarea proceselor integraţioniste la nivel regional şi global. progresul tehnico-ştiinţific la scară mondială.creşterea esenţială a resurselor umane ocupate în sectorul terţiar.creşterea numărului de şomeri ca rezultat al disponibilizării forţei de muncă. exportul de capital.

Coreea de Sud.). .creşterea potenţialului altor state a lumii în produsul global intern. Canada. Corespunzător sa format o economie bipolară.8 ori. Aşa de exemplu. Numai în anii 1990-2001 sa micşorat de la 20. După destrămarea sistemului socialist şi imperiului Sovietic (URSS). Formarea unui policentrism bine conturat. 3 Regiunea Asia-Pacific (în componenţa căruia intră Japonia. Germaniei. Germania. Puiu de rînd cu centrele tradiţionale: America de Nord. pot fi conturate şi alte centre ale economiei mondiale ca: statele ex-socialiste din Europa. China. cinema. dar ponderea SUA în Produsul Global lent şi stabil s-a micşorat. Noua Zeelandă. în perioada după 1990 Produsul Intern Brut în Japonia. iar în China de 2. ştiinţă. cultura etc. duc la apariţia noilor centre mari a economiei mondiale. Taiwan. Perioada postbelică (după 1950) economia mondială sa dezvoltat în condiţii a două sisteme economice opuse. Germaniei. Ca exemplu. Chinei etc. Aceasta este determinată de creşterea a ponderii altor state a lumii (Japoniei. Profesorul V. a Japoniei.Folosind acest potenţial SUA impune standardele sale de viaţă şi activitate în majoritatea domeniilor – finanţe. Astfel în timpul de faţă se pot evidenţia formarea mai multor centre a economiei mondiale. Franţa. Indiei şi altor state. Marea Britanie a crescut cu 10-12%. Alţi specialişti consideră că se poate de evidenţiat mai multe centre economice. 2. Europa Occidentală. prezentată de SUA. Singapore).E. în primul rând. economia mondială devine monopolară.4%. După părerea profesorului A. statele membre OPEC din Orientul 45 .2% la 18.necătând că în aceeaşi timp a SUA a crescut cu 12. Dezvoltarea intensă a economiei statelor lumii. Dergaciov evidenţiază următoarele centre: 1 SUA. În acelaşi timp în Argentina a crescut de 2 ori. 2 U. primirea diplomei universitare în universităţile SUA este criteriul de bază în angajarea la serviciu în toate organizaţiile internaţionale şi companiile transnaţionale. Tot în această bază SUA intens foloseşte potenţialul tehnico-ştiinţific şi cadrele de înaltă calificare din statele lumii. Australia. Braziliei. Japonia cu aliaţii săi. educaţie. şi.8%. Aceasta se exprimă prin următoarele: .

etapa când exportul de capital. India.3 mii companii transnaţionale 27. Următorul pas de mare importanţă în extinderea globalizării a fost dezvoltarea intensă a progresului tehnico-ştiinţific şi dezvoltările noilor tehnologii. Malayezia. Ca exemplu. capătă particularităţi globale şi capătă o extindere globală. statele cu un potenţial economic şi uman mare ca Brazilia. activele companiei Microsoft alcătuieşte 85 mld. Indonezia şi. actualmente numărul companiilor transnaţionale a depăşit 60 mii (o creştere de 9 ori). 3 mii filiale. operaţiile financiare. Pakistan. Mexic. Activele multor companii transnaţionale depăşesc cu mult activele multor state din lume.8 trln. comerţul. În activul lor este un capital de peste 4. căile de comunicare. dolari. statele africane la Sud de Sahara5. destrămarea sistemului socialist (1989-1990) şi destrămarea URSS a constituit premisele de baza ale politicii care a condus la extinderea rapidă a globalizării. formarea pieţei mondiale. Altă tendinţă bine evidenţiată în: a) globalizarea şi regionalizarea economiei mondiale. Destrămarea sistemului colonial (1950-1970). Companiile transnaţionale au devenit actorii principali în dezvoltarea şi extinderea globalizării. b) regionalizarea – fenomenul de integrare economică la nivel regional. dolari ceea ce constituie 4 bugete anual al Rusiei. cu un circuit de 626 mld. p. Dezvoltarea economică şi extinderea ei depinde în mare măsură de companiile transnaţionale şi filialele lor. dolari (o creştere de aproape 8 ori). apariţia şi dezvoltarea companiilor transnaţionale. pieţei financiare mondiale. iar numărul filialelor a crescut la 600 mii (o creştere de 22 ori). în ultimul rînd.Mijlociu. Actualmente toate statele lumii într-un mod sau altul participă în activitatea diferitor 5 Puiu Alexandru “Evoluţii contradictorii în economia mondială “Politică” Bucureşti 1983. Compania comercială Val-Mort (Brunei) dispune de activele care se egalează cu activele a 43 state slab dezvoltate ale lumii. Actual aceste companii le aparţin peste 40% din comerţul exterior mondial şi peste 25% din Produsul Intern Brut. 35 46 . statele cu potenţial mare uman ca China. Dacă în 1970 în 14 state a lumii erau cunoscute 7. Globalizarea este o nouă etapă calitativ superioară internaţionalizării. băncilor transnaţionale.

La diferite niveluri de integrare şi pe cale de constituire sunt mai multe comunităţi economice regionale. Dintre cele mai cunoscute sunt NAFTA (America de Nord). Cel mai înalt nivel de integrare regională şi dezvoltare a diviziunii muncii este caracteristic pentru Uniunea Europeană. creşterea numărului ocupaţiilor în sectorul secundar este caracteristic în multe state dat din Centrul Economic Mondial cît şi din Semiperiferie. Particularitatea de bază în dezvoltarea statelor cu nivelul înalt de dezvoltare este creşterea rolului sferei serviciilor în viaţa societăţii în baza dezvoltării intense a ştiinţei.creşterea esenţială a numărului o angajaţiilor în sectorul serviciilor. ASEAN (Asia de Est) etc. în Japonia 1973-1995 de la 27 la 23%. 3.diminuarea numărului altor angajaţi în ramurile industriei prelucrătoare. comerţului şi a altor servicii. Despre acestea ne vorbesc mai multe fapte a dezvoltării ramurilor industriale în statele lumii în ultimele decenii. Despre aceasta ne mărturiseşte folosirea monedei comune (Euro). apărarea militară comună şi chiar elaborarea Constituţiei Uniunii Europene. Cea de a treia tendinţă cuprinde fenomene tradiţional de industrializare şi un fenomen nou în economia mondială de industrializare (micşorarea numărului ocupaţiilor în industrie). retehnologizare a economiei şi creşterea esenţială a nivelului de viaţă a populaţiei. . Studiile arată că până în anii 2015 numărul de locuri noi deschise 47 .asociaţii economice regionale. educaţiei. modernizarea ramurilor industriale. Aceasta este o tendinţă cunoscută şi calea principală a dezvoltării economiei statelor lumii. Acesta se datoreşte nivelului înalt de modernizare. Actualmente acest fenomen este tipic pentru Coreea de Sud. Creşterea produsului industrial. medicini. Ca rezultat în economia mondială s-a format zeci de asociaţii economice regionale. Taiwan. Ca exemplu în SUA în anii 1965-1995 a scăzut de 21% la 16%. Singapore. Aşa în 1960-1995 a crescut de la 56 la 73% sau cu 17 puncte procentuale. Însă într-un grup mic de state în ultima perioadă sa început un fenomen nou de industrializare exprimat în mai multe transformări economice şi anume: .

De exemplu locomotiva produsă în 1880 a servit 30-40. corespunzător se poate face concluzie despre impactul mare a societăţii asupra mediului înconjurător.. Una din particularităţile de bază a evoluţiei economiei mondiale este intensificarea dezvoltării. b) volumul produsului economic se dublează în 15-20 ani. c) asortimentul producţiei se dublează în fiecare 15-20 ani şi ca urmare se reduce esenţial ciclul de viaţă a produselor. ciclul de viaţă care nu depăşeşte 5-10 ani.6 trln. Acest fapt este caracteristic pentru majoritatea produselor tehnologiilor de vârf.în sectorul secundar se va stabiliza. Această trăsătură se exprimă prin: a) volumul de extragere şi utilizare a resurselor naturale care se dublează în 20-25 ani. de resurse. Actualmente în SUA în acest sector numărul de locuri de muncă se măreşte cu 8%. computerul produs în anii 1995-1996 nu mai are cumpărători. Actualmente automobilul produs în anii 1990 nu se mai are cererea. automobilul produs de la începutul secolului XX servea 20-25 ani. Constituirea noilor structuri economice postfordiste în baza noilor principii de organizare a producerii după exemplu întreprinderilor japoneze. dolari la 41. 2. Particularitatea de 48 . Concepţia extinderii globalizării în baza formării şi consolidării companiilor transnaţionale în ramurile tehnologiilor de vârf şi în comercializarea mărfurilor şi serviciilor. Experienţa dezvoltării şi amplasării ramurilor economiei mondiale în ultimele decenii (după 1990) a dat posibilitatea de a forma unele concepţii de organizare a producerii şi anume: 1. iar în sectorul terţiar se va mări cu 8090%. Către anii 2020-2025 acest volum se va dubla.5 trln. Argument poate servi faptul că între anii 1990-2000 Volumul Produsului Intern Brut a crescut de la 29. deci în zece ani s-a înregistrat o creştere cu 145%. La începutul secolului al XXI-lea anual se extrăgea din scoarţa terestră peste 100 mld t.

pentru aceasta este necesar: a) pregătirea resurselor umane pentru efectuarea tuturor operaţiunilor de producere. c) amplasarea agenţilor producători în apropierea de întreprindere de ansablare 30-50 km cu scopul asigurării producerii la timp a utilajului necesar. pe avanscena politică. a) reducerea gradului de combinare prin extinderea (transmiterea) unor funcţii la alţi agenţi economici.bază a organizării producerii japoneze se bazează pe formarea grupelor de lucru care pot efectua toate operaţiile de producere. Ca urmare a dezvoltării intense a ramurilor economiei mondiale. Formele postfordiste de organizare apărute în Japonia capătă o răspîndire largă în diferite ramuri al economiei SUA. Toate acestea se efectuează paralel. Iniţial această formă a căpătat dezvoltare în industria de automobile ca apoi să se extindă şi în alte ramuri. b) formare de filiale în dependenţă de procedeele de producere şi în acelaşi rând. b) integrarea activităţii de constructor. Deoarece. economică şi socială a vieţii mondiale se impune ca obiect de studiu formele şi mijloacele de soluţionare a problemelor noi a societăţii umane cum ar fi: pericolul războiului 49 . Franţei şi alte state. contabile. în ultimele decenii. muncitor (producător). 3. Astfel de organizare dă posibilitate de a creşte productivitatea muncii prin diminuarea angajaţiilor. folosirea noilor tehnologii şi a căilor de comunicaţii apar multe probleme care nu pot fi explicate după concepţiile şi teoriile economice existente. Germaniei. transformărilor esenţiale în dezvoltarea şi amplasărilor. realizator. Această cale micşorează pierderi de vreme şi la producere şi expedierea produsului gata la consumator. dar nu consecutiv. d) tendinţa de amplasare a filialelor şi tipurilor de producere peste hotarele statului în apropiere de pieţelor de realizare. Organizarea producerii se efectuează fără depozitare şi prezentarea pieselor la momentul necesar. Totodată această cale aduce la formarea aglomeraţiilor industriale. experimentale. funcţiile financiare.

Rostou (SUA). problema epuizării resurselor naturale. urmările exploziei demografice şi influenţei lor asupra dezvoltării economiei. Rostou prin elaborarea teoriei dezvoltării economice prin anumite etape (stadii). ei au dovedit că în societatea contemporană mijlocul principal de producere devine ştiinţa şi nivelul înalt de cunoştinţe speciale. Gălbreit economist din SUA. ca rezultat a creşterii esenţiale a efectivului populaţiei şi dezvoltarea globală a forţelor de producere. 8. terţiar) elaborată şi propusă de economistul englez Kolin Klark. Organizaţiile Naţiunilor Unite. Printre teoriile fundamentale ale dezvoltării economice pot fi nominalizate: 6. Teoria societăţii industriale elaborată după anii ´50 al secolului al XX-lea de mai mulţi economişti ca : D. Aron prin elaborarea teoriei convergenţei (relaţiilor reciproce dintre capitalism şi socialism. Clubul de la Roma. catastrofa ecologică. pregătirea condiţiilor pentru creşterea economică. 7. În elaborarea teoriilor şi concepţiilor dezvoltării economice activ a participat mai multe organizaţii nonguvernamentale. a determinat elaborarea strategiei şi proiectului internaţional numit „Revoluţia Verde” Progresul tehnico-ştiinţific şi dezvoltarea economiei mondiale în baza noilor tehnologii aduce la modificări esenţiale în dezvoltarea şi amplasarea ramurilor economiei şi îndeosebi a ramurilor industriale în dezvoltarea societăţii umane. Teoria dezvoltării polarizate a economiei mondiale elaborate de economistul şi sociologul francez Fransua Perru. 2. dezvoltarea spre maturitate. era consumului şi constituirea statului cu înalta bunăstare a populaţiei. Instituţii ştiinţifice.nuclear şi termonuclear. secundar. El evidenţiază mai multe stadii societatea tradiţională. ştiinţei. Aron (Franţa). Gălbreit s-a adus aportul său R. problema creşterii discrepţelor dintre Nord şi Sud. dintre bogaţi şi săraci. Concepţia modelului alcătuit din trei sectoare (primar. tehnicii. Încă până la acea perioadă mijlocul principal de bază era pământul (resursele funciare). 50 . actual implementat în China) şi U. În cadrul acestei teorii a lui D. Clubul de la Paris. U. Deficitul de produse a alimentaţiei în statele în dezvoltare.

şi multe ramuri a industriei constructoare de maşini îşi pierd importanţa sa în dezvoltarea actuală. tehnica nouă de calcul. Particularităţi de bază a societăţii postindustriale se consideră apariţia noilor tehnologii. dominarea concepţiei „războiului rece” şi transformărilor esenţiale în economie şi mentalitatea societăţii cerea modelarea dezvoltării societăţii umane în noile condiţii a societăţii postindustriale (postmoderne). Proprietatea privată tradiţională îşi pierde importanţa sa. Creşterea potenţialului economic şi mai ales militar. dar dominant sânt deciziile sociale înaintate de elita intelectuală. Astfel a fost elaborate noi cercetări teoretice în scopul argumentării dezvoltării societăţii umane. Olivin Toffler. De aceea instituţiile centrale a societăţii devin universităţile şi centrele ştiinţifice unde se elaborează tehnologiile de vârf. Fondatorul acestei noi direcţii de cercetare teoretică şi consolidarea teoriei societăţii postindustriale se consideră sociologul american Daniel Bell. formată în 1968. Teoria societăţii postindustrială care prezintă dezvoltarea de mai departe a conceptului societăţii industriale şi etapele de creştere. metalurgia. Din punct de vedere economic şi idiologic nu mai domină relaţiile de piaţă. activişti politici şi conducători de corporaţii şi instituţii financiare. German Kan. politice formate la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI-lea cer noi elaborări. Puterea redă în stat se schimbă de la oligarhia capitalistă la elita tehnocrată. care întruneşte zeci de cercetări – economişti. şi locul ei este ocupată de proprietatea intelectuală. 51 . matematicieni. noi concepte şi teorii care ar lămuri modificările actuale. însă dezvoltată mai departe şi de alţi economişti şi sociologi ca: Marşall Maklinen. ciberneticieni.Ramurile tradiţionale ca industria extractivă . Primele studii efectuate în domeniul prognozării sau modelării societăţii postmoderne sânt în cadrul clubului de la Roma – organizaţie neguvernamentală. În baza noii versiuni a teoriei economiştii americani a înaintat ideea dominării serviciilor şi informaţiei în dezvoltarea societăţii actuale. Astfel în condiţiile noi economice. sociale.

Мировая экономика. 2. în care se argumentează inevitabilitatea confruntării între Sud şi Nord ca consecinţă a creşterii decalajului în dezvoltarea economică. 7. „Omenirea la răscruce” pregătit de M. 2. 2002. A doua concluzie pesimistă în referat este imposibilitatea dezvoltării de mai departe în condiţiile limitei de resurse naturale. Bibliografia: 1. Дергачев Геоэкономика. Под. 6. „Viitorul economiei Mondiale” elaborat de o grupă de cercetători ONU sub conducerea laureatului Premiului Nobil Vasile Leontiev.2002.С. Киев. 52 . Глобализация мирового хозяйство и национальные интересы России. Ca încheiere autorii propun că calea de rezolvare a conflictului poate fi convergenţa sistemelor economice. Под ред. Depăşirea consecinţelor crizei demografice.К. care ar repartiza resursele în folosul statelor în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate 4. 3.„Limitele dezvoltării” elaborat de colaboratorii Institutului Tehnologic din Massaciusset sub conducerea lui D. В. М. Н. 1997. În acest scop se pune problema creării instituţiilor suprastatale.Reducerea cheltuielelor militare 2.În perioada anilor 1971-1975 au fost elaborate câteva concepte pe problemele prognozei evoluţiei economiei mondiale. Раджабова Э. М. Паоло Савона. Ред. 1. Al. 1997. П. М. Карло Жан. 3. Mesarovici şi E. Chişinău – 2003. Pestel. 2002. Burian Geopolitica lumii contemporane. Колесов.„Transformarea regulilor internaţionale” în care autorii recomandă că dezvoltarea de mai departe e posibilă în caz: 1. В. Геоэкономика.География мирового хозяйство. Мироненко. М. 5. Medous. Rezolvarea problemei alimentare 3.

Care este conţinutul macrostructural al geoeconomiei mondiale (Centru economiei mondiale. 3. § 4. Noţiunea de „raion” a fost utilizat mai mult în literatura ştiinţifică rusă din sec.1.1998. Социально-экономическая география зарубежного мира.ред. Вольского М. В. Semiperiferia economiei mondiale?) 4. Sub noţiunea de „raion” se subînţelege o complexitate de elemente ( naturale. Caracterizaţi criteriile geoeconomice de clasificare a lumii contemporane. Numiţi şi explicaţi principalelel trăsături şi tendinţe în dezvoltarea economiei mondiale la etapa principală. care are o semnificaţie cu mult mai largă şi se utilizează pentru a evidenţia nu numai teritorii 53 . XIX în sens de raion agricol. Под. În literatura economică şi geografică se utilizează astfel de noţiuni apropiate între ele ca „raion” şi „regiune”.8. Însă în prezent termenul de raion tot mai mult este înlocuit cu termenul de regiune. Explicaţi tipurile principale de premise şi factori de dezvoltare a economiei mondiale. care îl deosebeşte de alt teritoriu din apropiere. Tema 4. Subiecte pentru conversaţie: 1. Noţiuni şi tendinţe de regionalizare economică. Geoeconomia marilor spaţii ale Terrei. В. 2. economice ) a unui anumit teritoriu.

Asia. care cuprindea 3 părţi mari ale lumii – Europa. O astfel de divizare a existat până la destrămarea sistemului socialist ( începutul anilor 90 a sec. tipurile de civilizaţii din trecut. Drept regiuni deosebite pot fi considerate şi teritoriile compacte. constituie formarea pieţei interne. După destrămarea lumii bipolare regionalismul devine factorul prioritar al politicii interne şi externe ce stă la baza formării unei noi geostrategii de dezvoltare economică. legăturile economice şi reţeaua de transport. este foarte variat din punct de vedere geografic. Aceste procese au trezit un interes tot mai mare în legătură cu promovarea conceptului de geoeconomie şi geopolitică.lea). Până în sec. Nu demult lumea era divizată în regiuni mari în conformitate cu criteriul socio – economic – ţări capitaliste şi ţări socialiste. XX. sau unele părţi ale lor. populate cu diferite grupări etnice apropiate între ele. dar şi spaţii cu mult mai mari. Spaţiul european . evoluţia proceselor etnice din teritoriul dat. Unitatea regiunilor istorico – geografice depinde de mai mulţi factori. De aceia la rând cu 54 . Europa Occidentală( de Vest). Orientul Apropiat. America Latină. XVI-lea lumea era divizată în două mari regiuni: Lumea Veche.din cadrul ţării. precum sânt: cei istorici. XX. care este considerat un leagăn al vechii civilizaţii. Africa şi Lumea Nouă – care cuprinde America. După „căderea cortinii de fier” ca consecinţă a destrămării sistemului socialist statele lumii sau pomenit în faţa a două fenomene contradictorii: globalizarea şi regionalizarea. Un factor destul de important în formarea regiunilor istorico – geografice este acel care.lea procesul de globalizare în economia mondială era însoţit totodată de intensificarea procesului de regionalizare. În literatura geografică lumea mai este divizată şi în baza criteriului istorico – geografic în astfel de regiuni cum sânt: Africa. În cazul dat biruie acel proces în urma căruia se creează condiţii mai favorabile de dezvoltare socio – economică. etnic şi economic. Însă divizarea lumii în regiuni poate fi efectuată după diferiţi criterii. care pot cuprinde chiar întregi continente. La sfârşitul sec.

55 . În politica regională europeană un loc important revine colaborării transfrontaliere şi formării pe această bază a euroregiunilor.Asociaţia Latino . care să ţină cont de specificul diferitor teritorii. finanţarea unor programe şi colaborarea cu organele administraţiei publice locale.Zona de cooperare la M. În a doua jumătate a sec.Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest. . XX.Uniunea Europeană (UE). care întruneşte 300 de teritorii (regiuni) cu o populaţie de 400 mil. unde s-a pus fundamentul integrării contemporane şi promovării valorilor democratice. care cuprinde „ coridorul istoric” din apropierea r. . În legătură cu aceasta s-a consolidat un concept. Drept rezultat în diferite perioade s-au format astfel de organizaţii integraţioniste: . Primele euroregiuni au fost fondate încă în secolele trecute pe teritoriile leagănului civilizaţiilor europene. . Veneţia). ce se întinde din Italia şi până în Olanda. În acest scop încă în anul 1975 a fost creat Fondul European al Dezvoltării Regionale. care a stat la baza evidenţierii regiunilor corespunzătoare.Cooperarea Economică Asia .lea procesul de consolidare a unor regiuni mari în diferite zone ale globului au avut loc în baza procesului de integrare. (ECOWAS). În scopul promovării politicii regionale în cadrul continentului în anul 1985 a fost creată Asambleia Regiunilor Europene.Pacific ( APEC ).Acordul Nord . Neagră.American pentru Comerţ Liber (NAFTA). Pe teritoriul acestor euroregiuni se află şi capitalele Uniunii Europene (UE) . Rin.Americană de integrare (LAIA). Acest teritoriu deţine o experienţă de mii de ani în dezvoltarea oraşelor libere (Genova.Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est (ASEAN). . La baza promovării politicii regionale în Europa a fost luat principiul concentrării capitalului.extinderea procesului de integrare în această regiune a apărut necesitatea de a promova o politică regională. . locuitori.Strasburg şi Mastriht (Olanda). .

XX economia internaţională s-a polarizat în 3 mari spaţii (regiuni) geoeconomice : America de Nord . economice şi etnoculturale. mărfurilor. tehnologiilor. În afară de aceste 3 mari regiuni geoeconomice are loc o polarizare a spaţiului economic internaţional şi după alte criterii.§ 4. Marea Britanie. Brazilia. Noţiunea de mari spaţii geoeconomice. Japonia) şi Grupa celor 7 state Sudice (China. Londra. Astfel la ora actuală se divizează Grupul celor 7 state Nordice înalt dezvoltate (SUA. În cadrul acestor spaţii geoeconomice se formează anumite centre (nuclee) economice în jurul cărora gravitează mai multe spaţii economice periferice. Indonezia. India. În cadrul fiecărei regiuni geoeconomice este promovată o politică geoeconomică bine determinată. Thailanda. Canada. Italia. Istambul. Însă lumea celor 3 mari centre economice este departe de a fi omogenă . Rusia deseori participa în calitate de invitat nominal la Grupa celor 7 (de Nord).Pacific. Coreea de Sud. Franţa. Mexic). Asia .2. în rezolvarea unor probleme majore politice şi economice în formatul 7+1. Singapore. Evoluţia raporturilor geoeconomice regionale. 56 . care întrunesc mai multe state strâns integrate între ele şi care deţin un mare potenţial economic şi respectiv o pondere ridicată în economia mondială. Moscova. La sfîrşitul sec. Între ele există importante deosebiri ce poartă amprenta unor particularităţi istorice. Paris. Însă Indonezia şi Thailanda în ultima perioadă sau confruntat cu o criză financiară fără precedent şi în prezent ele numai simbolic mai aparţin acestui grup. Prin spaţii mari geoeconomice se subânţelege astfel de regiuni mari. Astfel de oraşe mondiale pot fi considerate: New York. Europa de Vest. Aceste regiuni la rândul lor devin centre economice de atracţie pentru regiunile mai slab dezvoltate. schimburilor şi informaţiilor este foarte dinamică. Germania. Aceste mari centre economice mai poartă denumirea de oraşe mondiale în care viteza de circulaţie a capitalului.

1. Fiecare din aceste 3 mari regiuni geoeconomice promovează diferite strategii de dezvoltare economică.Pacific a sporit de la 55 la 60 %. Regiunea geoeconomică America de Nord. § 4. 57 .3. Astfel.5% din PIB-ul global. XX raporturile geoeconomice în dezvoltarea economică şi demografică a acestor centre economice s-a modificat esenţial. Rusia ca mărime după teritoriului şi ca forţă militarănucleară deţine un loc important în lume pe când ca putere economică ei îi revine un loc cu mult mai modest în lumea modernă. Conform datelor statistice economia internaţională a păşit în mileniul 3 cu astfel de lideri economici precum: SUA-21%.5%. ponderea populaţiei regiunii Asia . Europa de Vest.Pacific în Produsul Naţional Brut a sporit de la 17 la 35%. care împreună însumează peste 60 la sută din volumul PIB-lui mondial. putem concluziona că.20%. 2/3 din volumul total al exportului mondial şi 90% din potenţialul tehnologic mondial. China – 12. Astfel. Ponderea regiunii Asia . pe când indicatorul PIB-ului în perioada respectivă a sporit de la 3 la 10%. Rusiei îi revine 2.5% din numărul populaţiei lumi şi doar numai1% din PIB global.3. pe când în Europa de Vest şi America de Nord indicatorul respectiv s-a redus de la 31 la 22% din totalul mondial. pecând în Europa de Vest şi America de Nord .Pacific demonstrează utilizarea reuşită a tehnologiilor occidentale în îmbinare cu tradiţiile socio-culturale locale. Astfel . Japonia – 7.American sunt model de antreprenoriat liber. Ponderea Chinei în numărul populaţiei mondiale s-a păstrat la nivelul de 21%. ţările din spaţiul Nord .Stabilirea raporturilor dintre regiunile mari geoeconomice determină în mare măsură direcţiile de dezvoltare a întregii economii internaţionale. Europa de Vest a devenit model de integrare economică în hotarele vechii civilizaţii europene. Trăsăturile de bază ale regiunilor mari geoeconomice din lume. În cea de a doua jumătate a sec. peste 50% din PIB-ul global. iar statele din spaţiul Asia . acest indicator s-a micşorat de la 72 la 52%. Conform datelor statisticilor internaţionale cele 3 mari regiuni geoeconomice deţin circa 70% din potenţialul uman al Terrei. 4.

. XIX a intrat în numărul principalelor lideri mondiali. iar după destrămarea URSS (1991) a rămas unica supraputere economică.Nivelul înalt de dezvoltare economică bazat pe tehnologii moderne. . Secolul XX pe bună dreptate este considerat ca secolul american. Pe tot parcursul sec. Cea mai mare putere economică din spaţiul nord-american este SUA. fiind cel mai liberal sistem economic din lume. răsturnările de stat . Trăsăturile de bază ale acestei regiuni sunt următoarele: .Nivelul tehnic destul de înalt de dezvoltare a industriei.Prezenţa unui mare potenţial tehnico-ştiinţific. companii şi concerne americane ce controlează nu numai economiile naţionale. . nemulţămirile maselor şi alte fenomene nedorite. . .Prezenţa unei mari pieţe de desfacere a mărfurilor. care încă la sfârşitul sec.Prezenţa unui potenţial mare militar înzestrat cu cele mai performate tehnologii. Cota acestei regiuni constituie 7% în populaţia lumii.Centrul regiunilor date este considerat SUA şi include la fel Canada şi Mexic. Vecinii SUA niciodată n-au ameninţat securitatea lor. Un rol important în formarea societăţii americane l-a jucat factorul geopolitic. . informaţională şi culturală.Este un exemplu de antreprenoriat liber. Teritoriul mare şi compact cu acces larg la cele 2 oceane a devenit deschis pentru întreaga lume şi a permis formarea unei economii bipolare. dar şi cele internaţionale. Iar toate problemele socio – economice în această ţară au fost şi sunt soluţionate pe cale democratică. Atât statele 58 .Prezenţa marilor bănci. . fapt ce a creat perspective unicale geostrategice de dezvoltare. îndeosebi în SUA şi Canada.Aşezarea geografică şi geopolitică destul de favorabilă vis-a-vis de restul lumii. Poziţia izolată şi periferică vis-a-vis de Lumea Veche a servit drept factor de consolidare a naţiunii americane fără o influenţă din exterior. XX şi până în prezent dezvoltarea economică a acestei ţări se caracterizează printr-o stabilitate social-politică de durată. evitând revoluţiile. 23% în Produsul Naţional Brut şi 12% în producţia agricolă mondială. militară.

cât şi cele de la litoralul pacificului (California) au devenit mari puteri economice comparabile cu unele state mari din lume. Această formulă pe deplin corespunde intereselor SUA. La sfârşitul sec. tehnologic şi informaţional. asigură o securitate energetică a ţărilor din spaţiul dat şi o bază de materii prime pentru ramurile industriei grele. Pentru comparaţie menţionăm faptul că Rusia care dispune de un teritoriu destul de vast (o suprafaţă de 17. 59 . inclusiv cele energetice.1km2 – I loc în lume) n-a reuşit să formeze un potenţial economic în Extremul Orient pentru a crea o economie bipolară de tipul celei americane. Franţa. iar bugetul de stat este unul nedificitar. cu excepţia teritoriilor cu condiţii naturale extremale din Nordul Canadei şi peninsula Alasca. SUA joacă un rol deosebit şi în spaţiul socio-cultural al lumii. Germania. În anii 90 ai sec XX ritmurile dezvoltării economice în SUA erau mai mari decât în astfel de state ca: Japonia. Economia SUA este una dintre cele mai competitive din lume. Drept rezultat SUA pot de la egal la egal să concureze şi să interacţioneze atât în Vest.de la litoralul Atlanticului. Pe parcursul a 50 de ani volumul producţiei agricole s-a dublat. fapt ce determină extinderea geopolitică şi geostrategică a acestei ţări în cele mai îndepărtate zone de pe glob. fiind o ţară a imigraţiei masive din Europa pe parcursul ultimilor secole. militar-strategic. XX SUA a devenit prima şi unica ţară din lume. Nivelul înalt al democraţiei a contribuit la faptul că libertatea antreprenorială în ţară nu este limitată de nimeni decât numai de lege. Subsolul bogat în cele mai variate resurse minerale. În prezent ia naştere o nouă formulă de dominare a lumii şi anume „Cine dispune de informaţii acela conduce lumea”. financiar. cât şi în Est. care domină în plan economic. Marea Britanie. pe când numărul celor angajaţi în acest sector s-a redus cu 70 la sută. cu o practică bogată în lumea afacerilor. Un alt factor de dezvoltare economică a acestui spaţiu geoeconomic este prezenţa unui teritoriu destul de eficient pentru trai şi activitatea economică.

Europa şi Africa. că în promovarea politicii goestrategice a SUA se simte uneori ideea de predominare asupra altor popoare. . XIX (a doua jumătate) se datorează următorilor factori economici: . Prin sistemul navigabil de pe Marele Lacuri şi fluviul Sf.prezenţa imenselor resurse minerale. Canada ocupă un loc de frunte printre ţările lumii după mărimea rezervelor de metale neferoase. În diviziunea geografică a muncii Canada se specializează în producerea şi exportul de materii prime minerale (metale colorat. . petrol şi gaze naturale. Însă este negativ acel fapt. . lemn. carburanţi). . locuitori) face parte din grupa statelor înalt dezvoltate economic (G . fenomen caracteristic multor imperii din trecut. Aproximativ ¾ din export şi 2/3 din importul ţării revine SUA. Canada (suprafaţa 10 mil. Australia şi cele de pe Coasta Pacificului din America Latină.7) având o aşezare geografică destul de favorabilă în spaţiul dat. prin Oceanul Pacific ea contactează cu statele din Asia.imigraţiile masive de forţă de muncă tânără şi calificată din Europa. produse agricole.abundenţa resurselor funciare şi numărul redus de populaţie fapt ce a permis de la bun început a se crea mari gospodării fermiere înalt productive. Dezvoltarea rapidă a economiei Canadei pe parcursul sec. iar prin Oceanul Atlantic cu centrele mari industriale din SUA. Economia ţării date este strâns legată complexul economic al SUA fiind strâns integrată cu complexul economic al acestei ţări îndeosebi referitor la legăturile comerciale şi investiţiile de capital. Brazilia. Împreună cu SUA ea formează o zonă a comerţului liber. populaţia – 20 mil. Dintre alte puteri economice din regiunea America de Nord sunt Canada şi Mexic. Laurenţiu întreţine cele mai strânse legături cu SUA.Din punct de vedere geostrategic SUA predomină în multe organisme internaţionale în temei în ONU şi NATO fapt ce dictează regulile ei în rezolvarea multor conflicte de pe glob.introducere pe scară largă a tehnicii şi mecanizarea procesului de producţie în ramurile de bază ale economiei. 60 .lichidarea dependenţei coloniale şi unirea teritoriilor răzleţe într-un stat unic.km2. uraniul. uraniu. minereu de fier.

Regiunea geoeconomică Europa de Vest Acest spaţiu mai poartă denumirea de Europa integrată (unificată) şi cuprinde 25 de state cu o economie de piaţă înalt dezvoltată. Industria este diversificată în mai multe ramuri: siderurgică. inclusiv maya. Irlanda.cheltuielile reduse în domeniul militar. Belgia. Grecia. Europa a fost şi este unul dintre centrele de dezvoltare ale civilizaţiilor mondiale. În a doua jumătate a sec. Mexicul (Statele Unite Mexicane) – este a treia putere economică din regiune. Norvegia. cauciuc. argint. 4. Istoria veche a Mexicului oglindeşte cîteva civilizaţii ale amerindienilor. . constructoare de maşini chimică (petrochimie).state cu nivel mediu de dezvoltare – Spania. fasole. Danemarca. toltecă şi aztecă.3. Ponderea populaţiei regiunii date este cu mult mai mică decît indicatorii producţiei şi constituie aproximativ 7% din totalul mondial.cele înalt dezvoltate – Germania. Islanda. Marea Britanie. cupru. cacao. metale rare. În 1821 Imperiul Mexican îşi declară independenţă.Austria. Finlanda. În 1992 Mexicul semnează acordul asupra zonei de liber schimb cu Canada şi SUA. Franţa. Agricultura este bazată pe culturile de subzistenţă: porumb. Elveţia.investiţiile masive de capital străin în ramurile principale ale economiei. Olanda. . lemn preţios. Luxemburg. În regiunea dată se deosebesc 3 grupe de state: .înalt industrializate . bumbac. orez. Printre celelalte 3 mari 61 . XX ţara dată promovează linia spre industrializarea ţării.. iar din 1976 adoptă o linie politică democratică. Portugalia.2. Mexicul este o ţară în curs de dezvoltare fiind un mare producător mondial de petrol (principala bogăţie). dar şi culturi pentru export: cafea. Italia. .

scopul căruia este crearea unei uniuni economice şi vamale. XX aici s-a format unul dintre cele 3 mari centre economice mondiale. cu o stabilitate şi securitate înaltă.5%). industria constructoare de maşini precise. întrecând indicatorul respectiv al SUA (15%) şi cel al Japoniei (8. care se bazează pe realizările ştiinţifico-tehnice şi pe braţele de muncă înalt calificate. 62 . Începutul integrării în cadrul UE a fost pus la propunerea Ministerului Afacerilor Interne al Franţei Robert Şuman.5%. Europa de Vest a devenit cel mai mare producător şi exportator de maşini pe piaţa mondială. Totodată Consiliul Europei contribuie la ajutorarea statelor din Europa Centrală şi de Est după destrămarea sistemului socialist şi realizarea reformelor democratice. XX în viaţa economică şi politică a Europei a fost constituirea Uniunii Europene (1951. Mari ritmuri de dezvoltare au înregistrat astfel de ramuri. UE reprezintă un bloc economic integraţionist. constituţionale. Particularităţile de bază al acestui spaţiu geoeconomic sunt următoarele: 1. ca electronica. Congresul Puterilor Regionale şi Curtea de Justiţie. a unei politici unice externe şi a colaborării în cele mai diverse domenii. la Bruxelles) iar în 1955 Uniunea Europei Occidentale. Consiliul de Miniştri. Un eveniment major al sec. În structura economiei regiunii predomină ramurile industriei bazate pe tehnologii performante şi o pondere relativ înalt a sectorului terţiar. Producerea maşinilor destinate complexului militar este concentrată cea mai mare parte în Germania. legislative şi politice. Consiliul Europei îndeplineşte rolul „ şcolii europene a statului de drept”. ceea ce a determinat fondarea unui bloc economic integraţionist. care promovează valorile democraţiei şi drepturile omului. Instituţiile UE sunt: Consiliul Europei. După cel de al 2 război mondial Europa de Vest a ales calea spre integrarea economică şi politică. Parlamentul Europei. cea chimică. contribuind prin aceasta la întărirea păcii pe continent. În cea de a 2 jumătate a sec. Ei îi revine 25% din producţia industrială mondială şi 20% din cea agricolă. Marea Britanie şi Franţa.regiuni economice ale lumii Europa de Vest ocupă constant locul II după volumul total al PIB-lui. Ponderea în volumul total al exportului constituie 19.

Francfurt. Europa de Vest a devenit un mare centru financiar la scara mondială. Aici se produce 1/3 din producţia mondială de lapte şi 1/6 din producţia de carne. În dezvoltarea economică şi socială a regiunii un rol important revine statului. dar mai rămâne în urma acestora în astfel de direcţii prioritare precum microelectronica. inclusiv cu marele centre economice ale lumii – America de Nord şi Asia Pacific. graţie căruia va spori volumul şi calitatea producţiei industriale. Statele vest-europene se caracterizează atât prin legături economice strânse integraţioniste în cadrul regiunii. Ţiurih. Dacă în 1970 aceste ţări cheltuiau în acest scop 37% din nivel respectiv al SUA apoi în anul 2000 acest indicator s-a ridicat la 73%. În acelaşi timp aceasta va asigura creşterea eficacităţii investiţiilor şi intensificarea dezvoltării economice prin reducerea producţiei materialofagă. Un rol important în viaţa economică a Europei de Vest revine corporaţiilor transnaţionale ce au menirea de a uni capitolul mai multor state. Politica agrară a acestor state este orientată în mare parte spre protecţia mediului înconjurător şi obţinerea producţiei agricole ecologice pure. 7.7% din PIB. 5. energofagă şi capitalofagă. 3. Principalele state din regiune cheltuiesc pentru cercetările ştiinţifice de la 2 la 2. În această regiune se găsesc şi cele mai mari rezerve de aur din lume.2. cât şi prin legături economice cu celelalte regiuni ale Terrei. Agricultura regiunii se deosebeşte printr-o productivitate înaltă. Astfel. radiotehnica şi biotehnologia. volumul exportului calculat la 1 locuitor întrece de 2-3 ori indicatorul respectiv a SUA şi Japoniei. Pe seama lui revine controlul asupra realizării celor mai importante programe socio- 63 . Regiunea dată aproape că nu cedează SUA şi Japonia după nivelul tehnico-economic de dezvoltare a ramurilor tradiţionale ale industriei. Iar statul la rândul său contribuie activ la stimularea activităţii acestor structuri. 6. Mari centre financiare de talie mondială sunt: Londra. 4. În strategia geoeconomică a statelor vest europene accentul principal este pus pe accelerarea PŞT. Statele Europei de Vest se deosebesc printr-un important potenţial tehnicoştiinţific. 8.

Pacific după cel de al 2-lea război mondial s-a pus baza formării unui nou centru geoeconomic mondial.Asiatică pentru cooperare Regională (ASCAR). În acest scop au fost fondate două organizaţii: Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud Est (ASEAN) şi Asociaţia Sud . Singapore. . iar dintre statele mai mici: Coreea de Sud. O particularitate de dezvoltare economică a acestei regiuni o constituie procesul de integrare regională. . Global a sporit de la 4% în 1950 la 25% în 1995 şi 40-50% în respectivă (2025) conform datelor prognozului.3.economice. La ora actuală ei îi revine 20% din potenţialul economic mondial.3. ce dispune de un mare potenţial economic. crearea noilor locuri de muncă şi stimularea dezvoltării ramurilor infrastructurii . Această tendinţă este 64 . Ponderea acestei regiuni în totalul PIB. Thaiwan.promovarea unei politici regionale prin mijlocirea formării euroregiunilor. În regiunea Asia . Pe parcursul perioadei postbelice regiunea dată a înregistrat o creştere economică foarte dinamică. La ora actuală uniunea Europeană îşi orientează strategia sa geoeconomică în următoarele direcţii: .cooperarea transfrontalieră.extinderea şi aprofundarea proceselor integraţioniste. O problemă majoră geoeconomică în regiune devine cea energetică.Pacific. Australia şi Noua Zeelandă. .5 ori. Rolul Europei de Vest în economia mondială va creşte pe viitor ca urmare a intensificării procesului de integrare regională. 4. Despre dezvoltarea dinamică a economiei acestei regiuni ne demonstrează şi astfel de indicatori: pentru dublarea PIB/ 1 locuitor SUA şi Marea Britanie au avut nevoie de o perioadă de 50-60 de ani. tehnologic şi demografic. Este cunoscut faptul că consumul de energie la scară mondială va spori către anul 2020 de 1. inclusiv în domeniul protecţia sociale a populaţiei. Puterile principale economice şi militare din regiunea dată sunt Japonia şi China. 10.crearea şi perfecţionarea coridoarelor de comunicaţie existente. 9. la care participa activ şi SUA. pe când China şi Coreea de Sud – doar de numai 10 ani. Regiunea geoeconomică Asia .

Japonia şi Coreea de Sud va fi imposibil ca Rusia să realizeze dezvoltarea economică a Extremului Orient. conform datelor de prognoză consumul de energie în regiunea Asia . În acest context statele din regiunea dată vor fi nevoite să recurgă la promovarea unor strategii geoeconomice şi geopolitice în problema energetică. Este posibil ca în primele decenii ale sec. 15%. atingînd 28% în consumul mondial. Nordul Siberiei(Rusia).Pacific se evidenţiază după influenţa lor în dezvoltarea economică 3 lideri: SUA. care dispun de o cotă corespunzătoare în formarea PIB global – de 25%. pe când resursele proprii de combustibil în balanţa mondială vor constitui în perioada respectivă numai 4-7%. Singapore). În cazul dat Japonia va căpăta ieşire la traseul feroviar transsiberian iar mai departe spre Europa. 65 . Japonia şi China.Pacific în domeniul energetic. În majoritatea statelor din această regiune economia are o specializare orientată spre export şi o agricultură înalt productivă.caracteristică şi pentru regiunea dată ce se caracterizează printr-o sporire dinamică a consumului de combustibil şi energie. În spaţiul geoeconomic Asia . fiind determinate la rândul său de costul mic pentru arenda pământului şi forţa de muncă ieftină. şi 3%. ca o componentă de bază a economiei de piaţă. Unele state din regiunea dată. Un alt factor de dezvoltare economică a regiunii este legat de crearea marilor centre financiare în care sunt concentrate un important capital investiţional şi comercial (Hong Kong. Este posibil ca în viitor Rusia să joace un rol important în procesele integraţioniste din regiunea Asia . Dintre regiunile atractive din apropiere bogate resurse energetice sunt: Marea Caspică. XXI să fie realizată construcţia unui traseu energetic între Japonia şi Rusia prin construcţia tunelului subacvatic care va uni ins. Formarea acestor centre financiare internaţionale se datorează în mare parte aşezării geografice şi geopolitice a lor la intersecţia căilor de transport de importanţă internaţională. în primul rând China a mers pe calea formării şi extinderii zonelor economice libere. La rândul său fără o colaborare integraţionistă cu China. Hocaido cu ins. Sahalin.Pacific către anul 2020 va spori. În aceste ţări sunt create condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor străine. Asia Centrală. Astfel.

scurtând calea de la invenţie şi până la producţie.Pacific.7% din PIB. .În cadrul regiunii Asia . spiritul creativ contribuie în mare măsură la dezvoltarea eficientă a economiei. Dezvoltarea cu ritmuri mari a economiei Japoniei după cel de al 2-lea război mondial se datorează promovării unei politici geoeconomici constau în următoarele: .5 mil. XX şi începutul sec. cu o populaţie de 1. care să poată folosi eficient tehnica şi procedeele moderne. Dezvoltarea informaţiei şi electronicii rămâne a fi un element forte al economiei nipone.Reformarea învăţământului public în vederea pregătirii cadrelor calificate. Politica strategică a statului este orientată la susţinerea principiului integraţionist dintre finanţe – ştiinţă – tehnologii. .6 mil. Japonia a devenit liderul principal. deprinderea de a munci cu dragoste. Resursele calificate de muncă îmbinate cu astfel de calităţi precum sunt inteligenţa. Pentru dezvoltarea ştiinţei sunt alocate anual 2. O altă forţă economică. este o ţară a vehii civilizaţii. Fiind o putere mare economică şi militară din lume China pretinde a fi primită în Grupa celor 7. . La sfîrşitul sec. de autoturisme. iar după rezervele de valută ocupă locul I (200 miliar de $).Intervenţia activă a statului în economie prin politica creditelor ieftine în scopul stimulării investiţiilor monopolurilor particulare. În producţia de maşini Japoniei îi revine 10% din producţia mondială.Reducerea considerabilă a cheltuielelor din complexul militar (în prezent constituie 1% din PIB) şi introducerea acestor surse eliberate în producţia civilă. militară şi politică din regiunea Asia-Pacific este China (Republica Populară Chineză). cultura. . Anual produce 10. Japonia dispune de un PIB naţional de 4. unde în prezent drept 66 .3 trilioane $ ceea ce constituie 12% din totalul PIB global şi 70% din PIB regiunii Asia . XXI Japonia rămâne a doua supraputere economică din lume. reducerea unor impozite asupra corporaţiilor Japoneze. În volumul producţiei mondiale ei îi revine 10%.Aplicarea pe larg în economie a tehnologiilor moderne de import. Datorită stimulării acestui factor Japonia a trecut de la importul de tehnologii străine la crearea propriilor tehnologii străine şi chiar exportul lor pe piaţa mondială.5 miliarde locuitori şi o suprafaţă de 9. km².Stimularea factorului uman.Pacific.

Existenţa reformei economice constă în restructurarea cardinală a economiei reale chineze pe baza următoarelor principii: . Economia Chinei s-a stabilit abia după anul 1978 în rezultatul realizării unei noi reforme economice elaborate de către ilustrul om de stat Deng-Txiao-ping. Ea deţine primul loc în lume la producerea oţelului (120 mil.crearea unor zone economice de implementare a creditelor investitorilor străini şi organizarea procesului economic în baza legităţilor economiei de piaţă capitaliste. Timp de 25 de ani (1978-2003) economia reală a ei a sporit cu 8% anual. În rezultatul realizării noii reforme economice din anul 1978 economia Chinei a înregistrat anumite succese.utilizarea pârghiilor şi metodelor economiei de piaţă. ceea ce constituie 1/3 din producţia mondială. 5 ori în perioada indicată. China îi revine 20% din exportul mondial de îmbrăcăminte şi 10% din exportul de radioaparatură. care au cauzat la rândul său anumit haos în dezvoltare economică şi culturală prin care a trecut China menţionăm: „Marele salt”. . La unii indicatori economici China ocupă primele locuri în lume. . tone).implementarea proprietăţii private capitaliste în câmpul reproductiv al economiei socialiste chineze. . 67 . În politica geoeconomică a Chinei din perioada postbelică sau evidenţiat câteva etape. iar PIB a înregistrat o creştere de 26.reformarea instituţiilor economice şi administrative statale prin crearea unui stat drept. .30 la sută din totalul mondial.dirijarea statală chineză.al 8 – lea stat este invitată şi Rusia în cazul discuţiei unor probleme majore de importanţă internaţională.A promova şi mai departe dezvoltarea unei economii deschise (de piaţă) în care rolul principal va reveni organizării şi perfecţionării ZEL în zona de litoral. La ora actuală cursul geostrategic al Chinei este orientat în următoarele direcţii: . Dispune de cele mai mari resurse de cărbune din lume . dintre care unele au fost însoţite de multe greşeli şi erori. „formarea comunelor populare”. care a fost însoţită de represii în masă. „revoluţia culturală” (1966).

care există dintre sat şi oraş. dar şi întreaga diasporă chineză.micşorarea contrazicerilor mari. 1.Un scop geostrategic major al Chinei este de a crea. capacitatea de a produce mărfuri de calitate înaltă cu cheltuieli minime. Singapore. dar care au un nivel relativ înalt de dezvoltare economică. 2. XX-lea. oameni. China ar putea deveni pe viitor o putere economică mare din lume cu condiţia dacă va reuşi să depăşească unele contradicţii de caracter intern: . care a fost nimicită de către regimul comunist de până la reformă.Un alt obiectiv geostrategic al Chinei este de a rezolva problema alipirii definitive pe baza legitimă a Taiwanului. Malayzia. . „China Mare”. Datorită promovării. Thailanda. . care numără aproximativ 55 mil. Toate aceste state în ultimele decenii destul de activ au pătruns cu mărfurile sale pe piaţa mondială. 68 ..minimalizarea disproporţiei foarte mari în indicatorii socio-economici regionali dintre teritoriile de litoral şi cele din interiorul ţării. care mai poartă denumirea de state noi industrializate numiţi „ dragonii asiatici”. Taiwani. Ele au reuşit să cucerească piaţa externă la unele mărfuri şi să sporească brusc producţia de export.crearea unei stabilităţi politice în ţară. La ele se referă Coreea de Sud. . Cota acestor state în comerţul mondial cu mărfuri industriale a sporit de la 4% în anul 1975 la 13% către mijlocul anilor 90 ai sec. acestei politici China a reuşit să atragă mai mult de 25 la sută din totalul investiţiilor statelor asiatice. braţele calificate de muncă. Un rol tot mai mare în regiunea Asia-Pacific revine unor state mai mici după suprafaţă şi numărul de locuitori.Susţinerea pe toate căile a climatului investiţional. care presupune să includă nu numai fostele provincii istorice. La baza competivităţii producţia acestor state au stat tehnologiile performante. Succesul dezvoltării economice a acestor state se datorează următoarelor împrejurări. Mari investiţii au venit de la mafia chineză internaţională numită „triadă”. . disciplina înaltă de producţie spiritul inovativ.

№9 Subiecte pentru conversaţie: 1. Ustian I. Дергачëв В . 1998 8. Unele din aceste state au şi un „secret” propriu a lor în promovarea politicii geoeconomice.. Социально-экономическая география. 1983 7. – Международная жизнь. 2002 5. Cătălin Postelnicu. словарь.3. В... Кочетов Э. Bibliografia: 1.А. „Marele puteri şi forţe în economia mondială”. Терминологически Под.L.. Михеев В.Волъского.Г. Киев.. 2. ред. Caracterizaţi trăsăturile de bază ale regiunii geoeconomice America de Nord. „Globalizarea economiei”. crearea întreprinderilor cu capital mixt şi a Z. Astfel Taiwanul a ales modelul de dezvoltare economică bazat pe businessul de familie.Ciochină Iu. 2000. Postelnicu Gh. „Despre reforma economică în China”. 1999. Китаи и азиатский регионализм. 2005 2. Explicaţi principalele tendinţe de regionalizare economică. 69 .E. 2000 3. „ Геоэкономика”. Creşterea economică rapidă a acestor state se datorează şi utilizării pe larg a investiţiilor străine. учебник по курсу „Мировая экономика”б М. 3. Алаев А. „ Геоэкономика”..Б. Explicaţi noţiunea de mari spaţii geoeconomice. 2002 6. 4. Социально-экономическая география зарубежного мира. Chişinău. Bucureşti. care asigură un grad înalt de concurenţă în cadrul ţării. Bucureşti. – М.В. – М. Totodată unele „secrete” ale modelului Taiwanez de dezvoltare se mai datorează şi tradiţiilor secular ale religiei confuţioniste.

Conform documentului Convenţiei de la Kyoto (1973). La etapa contemporană de dezvoltare un rol deosebit îl capătă procesul de integrare economică. unde mărfurile sunt considerate drept obiect.1. Cu . § 5. cu un regim funcţional special.o parte a teritoriului naţional (enclavă). Conţinutul geoeconomic al zonelor economice libere ( ZEL) şi clasificarea lor. 70 (principiul extrateritorial vamal). ca urmare statul iese la un nivel calitativ nou de dezvoltare. unanim acceptată de specialiştii în domeniu. Ele se înscriu organic în ordinea economică internaţională şi se dezvoltă conform legilor acesteia. aflate în afara teritoriului vamal naţional alte cuvinte. multe state îşi deschid economiile naţionale şi mizează să pătrundă pe piaţa mondială. sub noţiunea de zonă economică liberă se subînţelege parte a teritoriului unui stat. precum nu există şi o clasificare unică. ZEL reprezintă: . Legăturile strânse cu lumea externă conduc la apariţia unor forme avansate de organizare a spaţiului geoeconomic. Tema 5: Liberalizarea economică prin zonele economice libere.4. să-şi intensifice activitatea relaţiilor economice externe şi să ocupe o nişă în diviziunea internaţională a muncii. care prevede crearea condiţiilor avantajoase pentru atragerea investiţiilor interne şi externe . care joacă un rol important în economia mondială. Comparaţi regiunea geoeconomică Europa Occidentală cu Asia Pacific. de regulă cu o poziţie economicogeografică favorabilă. de unde deseori apar discordanţe între specialişti. În literatura mondială de specialitate nu există o definiţie de zonă economică liberă. Printre noile forme de organizare a spaţiului se înscriu şi zonele economice libere. şi de aceea nu sunt supuse controlului vamal şi impozitării.

c) ZEL – teritoriu cu presiune liberă de barierele administrative şi economice.au apărut forme noi ale specializării internaţionale etc. b) ZEL – zonă liberă industrială orientată spre export. .o nouă formă de organizare a spaţiului geoeconomic în care sunt prezentate în miniatură tipurile funcţionale ale unei economii de piaţă şi anume: a) ZEL – zonă fără taxe vamale sau cu taxe preferenţionale. . scutite de taxe vamale sau restricţii cantitative obişnuite altfel. „ un port liber”. „un aeroport liber” sau „un depozit liber”) aflat pe teritoriul unei ţări sau în zona de frontieră a două sau mai multe ţări. Ideea creării zonelor libere este una veche şi totodată una nouă în dezvoltarea economică şi relaţiile economice dintre state. Forma principală a relaţiilor economice libere mult timp era comerţul. Aceste definiţii reflectă cele mai generale principii de funcţionare a zonelor economice libere. . 71 .industrializarea raioanelor înapoiate. . .un teritoriu mic (de regulă. .creşterea gradului de ocupare a braţelor de muncă.creşterea exportului producţiei industriale şi obţinerea în baza acestuia a mijloacelor valutare. .s-au diversificat relaţiile economice internaţionale. şi anume: ..un model de integrare economică ce se concretizează în acordul dintre statele membre de a înlătura diversele bariere tarifare şi netarifare din calea tuturor sau numai a unora din produsele care fac obiectul schimburilor comerciale reciproce.a luat amploare PTŞ. Procesul de organizare a zonelor libere tradiţional ţine de trei obiective politico-economice. şi anume: . De atunci şi până-n prezent dezvoltarea economică a suferit modificări calitative importante.s-a aprofundat diviziunea internaţională a muncii. Încă din antichitate anumite teritorii din cadrul statelor încercau să obţină o libertate mai mare în schimburile de mărfuri şi servicii şi să depăşească barierele politicii protecţioniste ale statelor. fiind asemănătoare cu unele acceptări pentru toate tipurile de zone.

au căpătat o răspândire largă. Livorno. Iniţial zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere. Primul port liber se consideră Cartagina. la „crearea” şi „devierea” de comerţ.. zona economică specială. Marsilia. marcheze. obiectul de lucru. Principalele caracteristici ale ZEL-urilor sunt: amplasamentul. la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii. Prin caracteristicile sale. zona economică liberă.. Toscana. zona vamală liberă. Şi-n prezent în lume se numără aproximativ 200 de porturi-libere ce permit agenţilor economici să încarce. zone ale antreprenoriatului liber. Caracteristicile cantitative de înlesniri în cadrul zonelor economice libere pot să 72 . industrială sau socială necesită inovaţii lingvistice şi terminologice corespunzătoare. activitatea şi administrarea. când sunt încheiate şi primele acorduri de comerţ liber între state. ZEL-rile contribuie la producerea de bunuri şi servicii. Cele mai multe zone sunt iniţiate în secolul al XX-lea. care ulterior vor fi declarate porturi sau zone libere. Genova etc. sorteze mărfurile fără a plăti careva taxe. controleze. Dezvoltarea ZEL este probabil una dintre cele mai semnificative inovaţii instituţionale care s-au răspândit pe scena economică mondială la sfârşitul secolului al XX-lea. În secolele XIV-XVII în Europa se înfiinţează porturi franco la Triest. Terminologia ZEL-rilor este extraordinar de diversă. Aceasta reflectă faptul că orice inovaţie tehnologică. zone comerciale libere etc. Astfel. fondat în 1814 î. zona de comerţ exterior. În practica internaţională se utilizează un complex de măsuri universale. zone fără taxă vamală. practic în toate statele lumii. În literatura de specialitate există în prezent cel puţin 23 de termeni diferiţi de a descrie ceea ce acum sunt în general cunoscute ca zone prelucrătoare de export. zona comercială liberă. statutul juridic.e. zona offshore etc. zona liberă industrială. apoi au fost stabilite şi alte porturi libere în zona Mediteranei. care şi desemnează teritoriul sau obiectul distins drept zonă economică liberă.Teritoriile cu un statut liber sau un anumit grad de liberalizare au suferit schimbări şi transformări mari.n. Dintre aceşti termeni cei mai deşi utilizaţi sunt: zona prelucrătoare de export. pe ţărmul de vest al Africii şi al Feniciei. aceste teritorii numite zone vamale.

difere mult. realizarea programelor şi proiectelor strategice. acordarea operativă a informaţiei şi serviciilor necesare pentru studierea pieţei. tarife. micşorarea sau lichidarea taxelor de import. 73 . Moldova – pe 10 ani). fiscale. Grupa financiară de măsuri stimulative include subsidii. în mare măsură este individual şi strâns legat de executarea pe teritoriul lor a planurilor şi proiectelor. acordate ZEL-urilor pentru rezolvarea anumitor probleme şi accelerarea amortizării fondurilor principale de producţie. Înfiinţarea şi dezvoltarea ZEL-rilor sunt îndreptate spre soluţionarea anumitor probleme economice. Acest sistem de facilităţi în combinare cu alţi factori de producţie (forţa de muncă. ce se exprimă în simplificarea înregistrării firmelor / întreprinderilor. Facilităţile pentru comerţul exterior prevede simplificarea operaţiunilor de export. se unesc în patru grupe: financiare. Din multitudinea de clasificări a ZEL-urilor. La grupa de măsuri administrative se referă stimulentele cu caracter organizaţional. O particularitate deosebită a ZEL-rilor o constituie actele legislaţiei sociale şi de muncă. Scutirile pe impozitul pe venit pot fi definitive sau pe o anumită perioadă (de exemplu. materii prime). susţinerea în construcţia întreprinderilor. taxe. amânării plăţilor şi reducerea cotelor pe impozite. şi comerciale. Ele ţin de îmbunătăţirea nemijlocită a condiţiilor pentru noii investitori din străinătate. Această clasificare reflectă evoluţia ZEL-urilor. asigurarea drepturilor de antreprenoriat etc. împrumuturi şi credite sub procent scăzut. administrative. Cum arată experienţa mondială. în R. Toate facilităţile. sistemul de facilităţi stabilit în ZEL. formalităţilor vamale (visele pentru cetăţenii străini). alocării terenurilor. cea mai importantă şi semnificativă clasificare este cea în baza criteriului de funcţionalitate (după sfera de activitate a majorităţii subiectelor care activează în zonă). precum şi o infrastructură corespunzătoare pot contribui la atragerea capitalului străin şi la asigurarea succesului zonelor economice libere. stabilite de regimul special al ZEL-urilor. Facilităţile fiscale se prezintă sub forma anulării. dezvăluie direcţiile lor de activitate. dar setul lor rămâne mai mult sau mai puţin constant.

istoriceşte se atribuie la prima generaţie de zone.În baza criteriului de specializare economică se pot distinge cinci tipuri de zone: comerciale. zonele de tranzit. şi nu în ultimul rând zonele libere comerciale. Acest tip de zone se înfiinţiază în nodurile de transporturi internaţionale (porturi fluviale şi maritime. împachetate. b) zone orientate spre exportul mărfurilor. XVII-XVIII). Zone libere comerciale (Free trade zone) – cea mai veche şi simplă formă de organizare a teritoriului (sec. 1. 74 . Într-o categorie aparte se înscriu zonele libere internaţionale. industrial-prelucrătoare. noduri feroviare. Această grupă îmbracă următoarele forme: zonele libere. pentru persoane fizice). transbordate şi comercializate mărfuri fără plata taxelor vamale. Asemenea zone sunt de obicei autorizate şi controlate de către administraţia vamală. Zonele industrial – prelucrătoare (Industrial processing zone) se referă la a doua generaţie de zone. După locul de desfacere a celei mai mari părţi din producţie zonele respective se împart în două subgrupe: a) zone orientate spre importul mărfurilor. care au cea mai largă răspândire. O variantă a zonelor comerciale libere o constituie reţeaua de magazine „Duty Free Shop”. Zone libere comerciale sunt practic în toate ţările. de deservire şi complexe. zonele libere de export. porturi franco. vamale. aeroporturi libere. ocupându-se atât cu comerţul cât şi cu activitatea de producţie. Primele activează pentru îndestularea pieţii cu mărfuri a ţării gazdă. Marea majoritate a zonelor prelucrătoare sunt orientate spre export (cazul ţărilor în curs de dezvoltare). când pe teritoriul atribuit lor au început să intre atât mărfurile cât şi capitalul. de depozitare. În interiorul acestor zone pot fi depozitate. ştiinţifico-tehnologice sau tehnicoinovaţionale. Astfel de zone sunt foarte puţine (este cazul ţărilor dezvoltate). magazine lipsite de taxe vamale (comercializarea se permite detailat. aeroporturi) în scopul pătrunderii în ţară a mijloacelor valutare pe contul intensificării comerţului extern. Ele au apărut în rezultatul evoluţiei zonelor comerciale. porturi libere. 2.

care cuprind în sine raioanele de frontieră a statelor.Conceptul modern al zonei prelucrătoare de export ( anii 60-70 ). tehnoparcurile. ca o enclavă teritorială în care firmele străine. centrele financiare. Aceste zone se deosebesc mult faţă de formele de integrare. centrele financiare. uniunile vamale. prelucrarea informaţiei). Ele apar în mod firesc. Zonele ştiinţifico-tehnologice sau tehnico-inovaţionale pot fi atribuite celei de a treia generaţie a zonelor economice libere (anii 70-80). Zonele libere de frontieră. societăţile de asigurare etc. financiare. menite să asigure procesul de elaborare şi implimentare a tehnologiilor informaţionale. ca instrument de creştere economică. dotate cu o infrastructură deosebită. 4. a început în Irlanda (aeroportul Shannon. Drept exemple de astfel de zone menţionăm tehnopolurile. turistice ş. Aceste zone concentrează firme specializate în cercetare / dezvoltare pentru promovarea tehnicii de vîrf în producţia de export. centrele inovaţionale. Zonele libere internaţionale sunt definite de savanţi ca teritorii 75 . reprezintă complexe economice spaţiale noi. 1959). centrele bancare. care se înscriu în ramurile contemporane ale sferei serviciilor. Zonele economice libere de deservire. precum: servicii bancare. pieţele comune. sunt pe de o parte rezultatul evoluţiei zonelor de producţie în ramurile de înaltă tehnologie (de exemplu. cum sunt bunăoară teritoriile de comerţ liber. formele de administrare aici sunt determinate de colaborarea între firmele străine şi de neamestecul statului. sau special se înfiinţiază în apropierea de mari centre ştiinţifice. Drept exemplu de astfel de zone sunt zonele economice speciale din China. uniunile economice şi politice. Din această grupă fac parte: zonele offshore.a. 3. Nivelul actual de dezvoltare a economiei mondiale condiţionează apariţia şi dezvoltarea zonelor economice libere internaţionale (6). 5. de asigurări. Aceste zone asigură condiţii avantajoase companiilor care se specializează în acordarea diferitor tipuri de servicii. Zonele libere complexe reprezintă cea mai complexă formă de organizare a ZEL-urilor şi sunt înzestrate cu trăsături a mai multor tipuri de zone. pe de altă parte – rezultatul creşterii rolului sectorului terţiar în activităţile economice contemporane. produc mărfuri industriale pentru export. beneficiind de privilegii sociale.

§ 5.naturale economice sau alianţe naturale strategice. O altă denumire a lor este „triunghiul de creştere”. din punct de vedere al actelor comerciale săvârşite. Printre primele state care au adoptat un astfel de regim fiscal. numai dacă este înregistrată într-un paradis fiscal (termenul englez „tax haven” înseamnă refugiu fiscal. O companie off-shore nu poate realiza venituri în ţara în care a fost înmatriculată. În limbajul economic american. port fiscal ori paradis fiscal). A. companii off-shore se pot înfiinţa în orice ţară din lume. O companie off-shore poate funcţiona sub condiţii de impozitare favorabile. dar nu peste tot se pot obţine avantaje fiscale. financiare. Zone offshore. consulting etc. „dincolo de ţărm”. Deosebirea acestora de alte zone libere constă în faptul că firmele / întreprinderele nu au dreptul de a practica activităţi de producţie ci doar activităţi ce ţin de acordarea serviciilor (bancare. Prin termenul de „off-shore”-hors rivage. Teoretic. Termenul de off-shore a apărut în SUA la sfârşitul anilor 50 cu referinţe la instituţiile financiare.). Printre zonele economice libere ca tipuri specifice de zone se evidenţiază grupa zonelor libere de deservire. asigurări. specializate în acordarea serviciilor diverse. sunt considerate ca fiind firme / întreprinderi străine. limbajul de specialitate britanic desemnează teritoriul situat „ în larg”. s-au 76 . Tipuri speciale de zone economice: A. care în scopul evitării impozitelor se mutau cu totul sau îşi înfiinţau filiale în alte ţări cu regim fiscal preferenţial. Zone ştiinţifice şi /sau tehnologice. Cu alte cuvinte este vorba despre întreprinderi / firme care nu desfăşoară activităţi comerciale în ţara în care au fost înregistrate şi care. Zone offshore B. Din această grupă fac parte zonele offshore şi zonele ştiinţifice şi / sau tehnologice. prin off-shore sunt denumite companiile / firmele care îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului naţional al statului în care acestea sunt rezidenţi.2.

numărat insuliţele din Oceanul Atlantic, din apropierea ţărmului de est al SUA (Bahamas, Insulele Britanice Virgine) şi cele din Canalul Mânicii, din apropierea Marii Britanii (Sark, Jersey, Guernsey ). Apariţia paradisurilor fiscale a fost determinată în unele cazuri de lipsa resurselor interne, compensată de autorităţile locale prin asigurarea de facilităţi fiscale firmelor şi instituţiilor financiare interesate, în scopul atragerii lor în teritoriu. Care este scopul înfiinţării unei companii off-shore ? Aceasta este unul dintre cele mai importante aspecte legate de înfiinţarea companiilor. Există un număr mare de obiective posibile, dar mai importante sunt: tranzacţii comerciale în străinătate, investiţii de capital, înregistrări de nave şi aeronave, achiziţionarea de proprietăţi, formarea de companii holding, înfiinţarea de societăţi de asigurare, protecţia bunurilor, înfiinţarea de bănci, pentru a amplasa averea personală într-un mediu sigur ş.a. Totuşi, singurul şi principalul scop de constituire a companiilor offshore în paradisurile fiscale este maximizarea profitului prin orice mijloace legale, în speţă prin diminuarea obligaţiilor fiscale în favoarea profitului, profitului reinvestit sau creşterea de capital. În paradisurile fiscale ori în zonele offshore, funcţionarea companiilor / întreprinderilor este susţinută de un mecanism legislativ extrem de bine organizat, aceasta însemnând că, în ţara respectivă, legea asigură condiţii de impozitare favorabile companiilor. Care sunt avantajele oferite de un paradis fiscal unei companii offshore (unui investitor)? Acestea sunt următoarele: - fiscalitatea zero sau aproape zero. Aceasta înseamnă că compania este scutită total sau parţial de la plata impozitelor pe profit. În mod normal, companiile offshore trebuie să plătească o taxă de înregistrare anuală; - anonimitatea sau confidenţialitatea beneficiarului (proprietarului) şi a rezultatelor financiare ;

77

- flexibilitatea şi operativitatea în înmatricularea companiei; în majoritatea paradisurilor fiscale, o nouă companie offshore poate fi creată în 24 de ore, fără ca prezenţa proprietarului să fie necesară; - absenţa controalelor şi a restricţiilor valutare, destul de des întâlnite în economiile „de interior”- de exemplu, în Republica Moldova tranzacţiile interne se execută numai în moneda naţională, iar mişcările valutare sunt strict supravegheate de Banca Naţională. În acelaşi rând au de câştigat paradisurile fiscale. Companiile offshore asigură acestor ţări venituri substanţiale. Pe de o parte, sunt create locuri de muncă, deoarece necesită existenţa unor firme de avocatură, instituţii de stat de înregistrare, bănci înregistrate pe aceste teritorii etc. Pe de altă parte, ca urmare a plăţii obligaţiilor către stat (taxe de înmatriculare şi reînmatriculare) şi impozite populaţia autohtonă obţine un venit considerabil. Ca urmare, cresc salariile şi veniturile populaţiei, se ridică bunăstarea ei. Se dezvoltă infrastructura ţării conform standartelor moderne etc. Ţinând cont de faptul că companiile offshore sunt situate în ţări mici din punct de vedere geografic, cu o populaţie numeric mică, turismul şi serviciile diverse joacă cel mai important rol în economiile acestor ţări. În condiţiile globalizării relaţiilor economice internaţionale o largă răspândire a căpătat piaţa valutar-financiară, prin creşterea bruscă a necesităţilor în capital mobil. Calculatoarele moderne şi alte tehnologii informaţionale au făcut posibil administrarea centralizată a fluxurilor de capital în orice punct geografic. Apare necesitatea mişcărilor şi acumulărilor rapide aşa-numiţilor „bani fierbinţi”. În aceste condiţii crearea centrelor bancare off-shore a fost o reacţie distinctă a subiectelor la procesele de globalizare şi menţinerea restricţiilor legislaţiilor naţionale. În zonele offshore proprietarii de capital minimizează cheltuielele şi, în aşa mod, pot participa în proiecte mult mai riscante şi puţin mai profitabile. În paradisurile fiscale companiile offshore au devenit un mare izvor de resurse financiare libere, aici fiind concentrate 20-25% din capitalul mondial. Astfel, businessul offshore este un segment în dezvoltare şi destul de important pentru economia mondială. Offshore rămâne a fi un instrument important şi în calea
78

depăşirii nivelurilor diferite de dezvoltare economică. În condiţiile globalizării relaţiilor economice mondiale primele locuri sunt deţinute de băncile offshore, companiile de asigurări şi de investiţii, activele cărora sunt formate din hârtii de valoare. În prezent, în lume se numără circa 3 mil. de companii offshore. Circa 70% din total se află în ţările în curs de dezvoltare, în special în ţările insulare sau ţări mici. Cele mai multe zone offshore sunt situate în America Latină, urmată de Asia, Europa şi Oceania. Zonele offshore practic lipsesc în America de Nord şi Africa. Actualmente, printre cele mai recunoscute zone offshore în lumea afacerilor se evidenţiază: Singapore, Hong Kong, Elveţia, Luxemburg, Cipru, Malta, Jibraltar, Panama, Liberia, Insulele Britanice Virgine, Samoa, Cayman Islands, Mauritius, Bahamas, Insulile Man şi Jersy, Bermude, Antigua şi Barbuda, Marshall Islands ş.a. Repartiţia geografică a companiilor offshore este în funcţie de mai mulţi factori şi anume: factorul geografic ori poziţia economico-geografică (analiza arată că majoritatea offshore sunt situate la intersecţia căilor comunicaţionale importante porturi, aeroporturi, căi ferate, în apropierea marilor centre comerciale); factorul socio-economic (stadiul de dezvoltare al infrastructurii – în special comunicaţiile şi telecomunicaţiile, gradul de dezvoltare al serviciilor, costul şi gradul de calificare a forţelor de muncă etc.) şi factorul politic (orice companie are nevoie de stabilitate nu doar economică dar şi politică). B. Zone ştiinţifice şi / sau tehnologice. În epoca progresului ştiinţifico-tehnic, în lume s-a creat un nou tip funcţional de zone libere, unind ştiinţa şi producţia tehnologiilor înalte. Acestea sunt zonele ştiinţifice şi tehnologice, diferite ca mărime, specializare şi izvoare de finanţare. În 1984 a fost fondată Asociaţia Internaţională a Parcurilor Ştiinţifice, care cuprinde Europa, America de Nord şi Asia / Pacific. Sediul asociaţiei se află în Irlanda (Shannon), iar reprezentanţa secretarului General – în Franţa. Factorii principali care stau la baza creării zonelor ştiinţifice şi tehnologice sunt: existenţa unei universităţi tehnice ori a unui centru ştiinţific de cercetare de
79

corporative şi private. Obiectivele principale ale acestora sunt: . există peste 800 din care 385 sunt în Europa şi peste 200 în Asia. statul formează infrastructura tehnologică şi în baza politicii inovaţionale determină strategia şi tipurile de dezvoltare a zonelor ştiinţifice şi tehnologice.tehnopoluri.parcuri ştiinţifice şi tehnologice sau tehnoparcuri. actualmente. Parcurile ştiinţifice şi tehnologice – reprezintă o iniţiativă bazată pe o operaţie imobiliară.stabilirea şi dezvoltarea de noi tehnologii. La începutul anilor 90 s-au format trei tipuri funcţionale de bază a zonelor ştiinţifice şi tehnologice: . în lume existau circa 20 de asemenea zone. unde se creează un mediu favorabil pentru pregătirea cadrelor. . După izvorul de finanţare incubatoarele se subîmpart în publice. mijloace de comunicaţie. 80 .încurajarea transferului de tehnologie către firmele existente în plan local. Germania. Dacă la începutul anilor 70. în lume se numără sute de incubatoare. utilaj. . . unde se acordă fonduri a capitalului de risc. prezenţa unei infrastructuri tehnologice şi a unui capital de risc. În prezent.).clasă internaţională. în special în ţările înalt dezvoltate (SUA. Existenţa zonelor ştiinţifice şi tehnologice au luat o amploare fără precedent în ultimele decenii a secolului trecut. care întreţine legături formale şi operative cu o instituţie academică. pentru firmele noi autohtone concurenţiale (încăperi.centre inovaţionale ori incubatoare. Marea Britanie).atragerea investiţiilor din sectorul privat şi atragerea altor surse de finanţare. . . forţă de muncă înalt calificată şi condiţii de viaţă confortabile.a. Termenul mediu de aflare în incubatoare a firmelor nou create poate fi de la unu la doi ani. universitare. marketing ş. Centrele inovaţionale ori incubatoarele – sunt centre de susţinere a micului business inovaţional. iniţiativă ce trebuie să impună o înaltă intensitate de cunoştinţe şi care este responsabilă de o fuziune de transfer tehnologic şi know-how. De regulă.încurajarea investiţiilor din domeniul public în cercetare / dezvoltare.

aici se creează firme noi logofage. bazată pe cercetările ştiinţifico-tehnologice ale universităţii tehnice locale ori a centrului de cercetare. Termenul de tehnopol a apărut pentru prima dată în Japonia în anii 80 a secolului XX. părăsesc parcul peste 3-5 ani. ştiinţifice şi tehnologice. ţinând cont de diversitatea naţională (istorică. în special. Germania. China ş. Tehnopolurile dispun de centre de cercetare. iar polis vine din limba greacă şi reflectă echilibrul a doi poli: sectoarele public şi privat. În literatura de specialitate tehnopolurile deseori sunt asociate cu parcurile ştiinţifice şi tehnologice. În dezvoltarea parcurilor ştiinţifice şi / sau tehnologice se observă două etape. La începutul anilor 80 se formează cea de a „doua generaţie” a parcurilor ştiinţifice şi tehnologice. ca şi o integrare avansată în circuitele 81 .Parcurile ştiinţifico-tehnologice sunt o grupă de firme teritoriale. Tehnopolul este o formă de intelectualizare a economiei şi de organizare a complexelor ştiinţifice şi de producţie regională. În prezent în Japonia se creează proiectul tehnopolului mileniului trei.). În rezultat se formează o nouă colectivitate de oameni creativi şi multilateral dezvoltaţi. un model de alianţă privată cu scopul comercializării tehnologiilor şi creşterii economice. există diverse forme de parcuri ştiinţifice şi tehnologice. care. Techno. Tehnopolul – reprezintă o zonă liberă a erei tehnologiilor înalte. Singapore. care realizează producţie în serii mici. o formă de concentrare a intelectului şi a capitalului. unde se realizează combinarea ştiinţei şi tehnologiei cu cultura naţională tradiţională şi mondială. În parcurile ştiinţifice şi tehnologice sunt concentrate firmele specializate în activităţi de implementare în domeniul tehnologiilor înalte. Tehnopolurile reprezintă forma cea mai avansată a zonelor ştiinţifice şi tehnologice. În anii 50-70 apar majoritatea parcurilor ştiinţifice în SUA şi primele în ţările vesteuropene – Marea Britanie. personal supercalificat şi o situaţie ultrafavorabilă faţă de marile axe de circulaţie. în ţările din regiunea Asia / Pacific (Japonia. Cum arată practica.a.reflectă accentul pus pe tehnologie. unde s-a întreprins încercarea de-a uni strategia intelectualizării întregii economii naţionale. Franţa. de regulă. dar în dependenţă de funcţiile care domină se evidenţiază parcurile de cercetare. etnică şi culturală).

unde competitivitatea este asigurată de nivelul înalt de deschidere spre colaborarea internaţională şi atragerea cercetătorilor talentaţi din toată lumea din domeniul tehnologiilor înalte. Ulterior s-au extins în Marea Britanie (Cambridge). ştiinţifice şi de cercetare şi cele locuite. la Nica. Franţa (Sophie-Antipolis. tradiţiile diferitelor regiuni şi politica privind dezvoltarea. cu posibilităţi culturale şi recreaţionale. Diferenţele apar din nivelurile tehnologice diferite ale întreprinderilor (firmelor). Obiectivul este acela de a facilita transferul de tehnologie între întreprinderi sau ramuri înrudite. Tehnopolurile presupun obligatoriu existenţa unor incubatoare de afaceri sau pepiniere de întreprinderi. combinând adesea cercetarea ştiinţifică cu activităţile practice. care să-i asigure serviciile comunale. elemente cheie ale transferului tehnologic. O condiţie obligatorie o constituie prezenţa aeroportului sau a unei staţii de cale ferată expres. Meylan. Tehnopolurile se formează în baza principiilor de orientare concurenţială şi organizării efective economice. incluzând zonele industriale. cu universitate proprie). se amplasează în locuri cu un mediu confortabil pentru trai. pe terenurile Universităţii Standford. § 5. acceptate ca atare de către un comitet. autostrada 128 la Boston. la Grenoble). În lume există o diversitate de forme şi strategii de organizare a acestor entităţi.3. Japonia (Tsukuba. Caracteristica acestora este aglomerarea unor activităţi cu caracter inovator. Particularităţile zonelor economice libere în diferite spaţii geoeconomice 82 . Tehnopolul. lîngă Novosibirsk) şi în multe alte ţări. Rusia (Akademgorodoc. Apariţia tehnopolurilor pe lîngă marile universităţi ori institute de cercetare sunt deja obişnuite în statele occidentale. Tehnopolul trebuie să fie amplasat în apropierea oraşului de bază. Modelul l-au constituit cîteva zone industriale din SUA – Silicon Valley (Valea Siliciului) la sud de San Francisco. În condiţiile globalizării o mai mare superioritate au căpătat tehnopolurile şi centrele inovaţionale.financiar-bancare şi de relaţii internaţionale.

Zonele economice libere sunt instrumente politice chemate să faciliteze dezvoltarea comerţului internaţional şi a industriei exportatoare. c) pe regiuni geoeconomice. fapt ce se explică prin participarea lor activă în diviziunea internaţională a muncii. stimularea investiţiilor de capital din exterior. • crearea condiţiilor favorabile de antreprenoriat. În ţările în curs de dezvoltare la baza creării zonelor economice libere stă strategia stimulării creşterii economice. 83 .aproape de rute ale comerţului internaţional (porturi. normal să se aştepte ca aceste zone să se dezvolte şi să prospere: . • diminuarea şomajului. crearea de noi locuri de muncă.în perioada în care comerţul mondial se extinde. O largă răspândire ZEL – urile o au în ţările dezvoltate. Este. state cu o experienţă deosebită în activitatea ZEL – urilor. zone ale antreprenoriatului liber şi zone ştiinţifice şi / sau tehnologice. În ţările dezvoltate scopurile de bază în crearea zonelor economice libere sunt: • impulsionarea dezvoltării unor ramuri sau teritorii slab dezvoltate. căi ferate şi autostrăzi). deci. ZEL – urile au început să apară în acest grup de state pe la mijlocul anilor 60 ai secolului XX. Aceasta se poate realiza pe diverse coordonate. După cum s-a menţionat anterior. Analiza ZEL – urilor are o importanţă deosebită nu numai din punct de vedere al funcţionalităţii şi structurii. liberalizarea accentuată a fluxurilor comerciale şi financiare. în special: a) pe tipuri de state b) pe state concrete. dar şi prin caracterul postindustrial al economiei. În prezent. liberalizarea treptată a economiei. În acest grup de state sunt prezente toate tipurile de zone economice libere. în special zone comerciale libere. • acordarea unor drepturi şi libertăţi mai mari organelor puterii locale în luarea deciziilor. în ţările dezvoltate sunt peste 300 de zone economice libere. aeroporturi. dar şi al activităţii acestora în diverse spaţii geoeconomice. în anul 2000 funcţionau peste 900 de ZEL – uri în 90 de state ale lumii. .

vamal. specializate în industrii de larg consum. iar regimul preferenţial urmează a fi de ordin financiar (impozite).. Se pot realiza desigur şi zone complexe. pe această bază urmează a se crea parcuri industriale cuprinzând zeci şi sute de întreprinderi de dimensiuni mici şi mijlocii. cum sunt: electronica. ş. • orientarea ZEL – urilor. Cel de-al III tip priveşte darea în arendă sau concesionarea pe termen lung a unui anumit teritoriu şi. pe anumite teritorii a unei infrastructuri corespunzătoare cerinţelor internaţionale. jucării. practic. fapt ce ţine de costul mic al arendei pământului şi al forţei de muncă. un raion. în zone puţin atrase în circuitul economic.a. electrotehnica. toate tipurile de ZEL – uri. ceasuri. La fel ca şi în prima grupă de ţări. ţinând cont de modul de formare şi dezvoltare ulterioară. îndeosebi. În ţările postsovietice se desprind 3 feluri de zone. avînd drept scop atragerea investiţiilor străine şi crearea de noi locuri de muncă. valutar. Cu toată diversitatea zonelor economice libere din ţările în curs de dezvoltare acestea au şi multe trăsături comune. Primul tip vizează crearea unui regim preferenţial pentru agenţii economici interni şi străini. • predominarea procesului de asamblare. Cel de-al doilea tip priveşte crearea. îmbrăcăminte. Principalele din ele sunt: • majoritatea zonelor libere au un caracter închis şi sunt orientate total sau parţial către piaţa externă. asigurând facilităţi îndeosebi pentru investitorii străini şi darea în arendă a teritoriului respectiv. În statele cu economia de tranziţie zonele economice libere au început să apară după anii 1990. o parte sau întreaga regiune teritorial-administrativă. în ţările lumii a treia se întâlnesc. încălţăminte.Anume aici sunt situate marea majoritate a zonelor economice libere. în special spre ramurile laborioase (cu volum mare de braţe de muncă). 84 . cuprinzând mai multe tipuri de activităţi. lipsa restricţiilor ecologice. mixte. de credit etc. dar cea mai largă răspândire au căpătat zonele prelucrătoare de export şi zonele offshore. Zonele pot cuprinde un oraş.

cum sunt: Elveţia. Copenhaga – Danemarca. Pentru astfel de state şi teritorii. Ele au apărut încă în secolul al XIX-lea. Europa Occidentală rămîne a fi unul din cele mai mari centre ale businessului offshore. Gibraltar sunt caracteristice zonele offshore. decât în regiunile menţionate. ş. pentru Europa Occidentală crearea ZEL – urilor prezintă o dificultate. ceea ce încalcă principiul concurenţei libere. mai cu seamă. cît şi Insulele Normande. funcţionează în Austria. Liechtenstein. Pe lîngă impozitele mici în zonele offshore investitorii se folosesc şi de alte privilegii. Monaco. bazată pe susţinerea concurenţei libere în regiune. Avantajele acordate în aceste zone sunt orientate spre atragerea capitalului străin. Un regim privelegiat. Acestea sunt: preţul mic şi simplicitatea 85 . scutite de taxe vamale. care lărgesc drepturile unor subiecţi economici în raport cu alţi subiecţi. Aceasta este legat. Iată de ce în Europa Occidentală. Malta.). De la început aceste zone erau create predominant în porturile maritime (Hamburg. Belgia. Helsinki – Finlanda. în cursul superior al Dunării – la Deghendorf (Bavaria. Insula Man. pentru unele genuri de operaţiuni internaţionale. în legătură cu deschiderea canalului navigabil Rhein – Main – Dunăre şi perspectivele de extindere a relaţiilor comerciale între Europa de Vest şi Europa de Est. La începutul anilor 1990. Cu toate acestea. În acest spaţiu geoeconomic se evidenţiază Europa Occidentală. Bremen. Olanda. Irlanda. au restrângeri mult mai mari şi joacă un rol mai mic în economie. Marea Britanie. Mai tîrziu zonele libere comerciale sau extins şi în porturi fluviale şi în anumite noduri feroviare. Grecia. Salonik.a. Cipru. În anul 2000 aici existau 150 de ZEL – uri.În ţările ex-sovietice predomină zonele de producţie de export. Iar aprobarea zonelor libere înseamnă apariţia avantajelor. Luxemburg. de politica Uniunii Europene. Turcu. Aceasta se referă în special la zonele prelucrătoare de export. spre deosebire de Asia sau America Latină. cunoscute ca porturi libere. noi ZEL-uri se creează mult mai rar. În ansamblu. Edmund – Germania. unde predomină zonele comerţului liber. Pireu – Grecia. Germania) a fost construit un nou port liber. Europa posedă cele mai vechi şi caracteristice zone economice libere. Problemele cele mai dificile ale zonelor economice libere din acest grup de state sunt infrastructura slab dezvoltată şi lipsa mijloacelor (resurselor) financiare.

Una din variantele de soluţionare a acestei probleme constă în organizarea în aceste raioane a zonelor antreprenoriatului liber. a sistemului de magazine „Duty Free”. creând în anul 1959 pe un teritoriu mic (100 ha) în apropierea aeroportului Shannon prima zonă industrială de export. anonimitatea proprietarului companiei. Dezvoltarea turismului internaţional. în crearea de noi locuri de muncă şi a contribuit la modernizarea economică şi prosperarea regiunii Shannon. Spania. În Irlanda a fost realizat primul aeroport cu regim vamal complet liberalizat. Atare politică economică este accentuată nu atît în atragerea capitalului străin. În Europa s-a format deja o reţea completă de tehnopoluri. Marea Britanie. Zona Shannon a jucat un rol pozitiv în reducerea emigraţiei. Belgia. Irlanda este ţara care a pus începutul dezvoltării fenomenului de zonă economică liberă. Scopul principal este restructurarea industriei. În toate statele din Europa Occidentală sunt create sau se crează în prezent tehnopoluri sau parcuri tehnologice. Această zonă este luată drept model în crearea de ZEL – uri în multe ţări în curs de dezvoltare. a activităţilor industriale orientate spre export etc. Asemenea zone sunt caracteristice mai ales pentru Marea Britanie şi Franţa. cît în acordarea organelor locale a unor largi drepturi şi împuterniciri în domeniul creării condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea activităţilor antreprenoriale (înviorarea businessului mediu şi mic) pe baza capitalului naţional. O dezvoltare deosebită ele au căpătat-o în Franţa (circa 40 de tehnopoluri). menţinerea vechilor şi crearea noilor locuri de muncă. În faţa Europei Occidentale stă acut problema raioanelor depresive. Olanda. au făcut ca zona liberă Shannon să se menţină pe primul loc în lume după rata profitului (29 – 33% pe an). deşi la acest compartiment regiunea dată rămîne în urma SUA şi Japoniei. al vacanţelor fiscale pe 30 de ani pentru investitorii străini. Italia. în pofida anulării recente a avantajului său principal. Aici se află şi sediul primului magazin care operează în sistem „Duty Free Shop” – magazin comercial lipsit de taxe pentru pasagerii care părăsesc zona. Printre cele mai cunoscute parcuri 86 .procedurii de înregistrare. în primul rînd – în noile ţări industrializate din Asia şi multe ţări din America Latină. lipsa restricţiilor valutare. Germania. simplitatea dării de seamă (raportului) financiar.

pe seama celor 209 teritorii vamale libere revine 16% din traficul comerţului extern al ţării. Totodată. Zone economice libere sunt create de asemenea în Polonia. pentru redresarea economiilor naţionale şi crearea de noi locuri de muncă. Limeric (Irlanda). de-a lungul întregului curs al Dunării. Grenobl (Franţa). Budapesta. proiectul creării unor ZEL – uri în statele riverane Mării Negre. În prezent. aici. utilizând resursele de stat. Luven (Belgia) ş. zone cu un regim special. De menţionat că. Aceste realizări pledează în favoarea posibilităţii de a crea. Heidelberg (Germania). mai ales în „noile ţări industriale” şi ţările – membre 87 . Unele ţări dunărene au creat deja o serie de ZEL – uri (Belgrad. ele funcţionând doar pe hârtie. În spaţiul geoeconomic Asia / Pacific sunt situate cel mai mare număr de zone economice libere (peste 200). Constanţa). ZEL-urile au fost folosite de grupările corporative locale pentru dezvoltarea „businessului”. Distribuirea iresponsabilă a privilegiilor a dus la creşterea deficitului bugetar a acestor ţări. în ultimul timp o mare atenţie se acordă înfiinţării şi dezvoltării parcurilor industriale şi zonelor antreprenoriatului liber. Ruse. Stuttgard. în prezent. În majoritatea cazurilor capitalul acumulat în urma activităţii unui astfel de „business” a fost transferat de către bisnessmanii locali în centrele offshore din Occident. România şi alte state. Giurgiu. succesele căreia în acest domeniu sunt semnificative. În ţările Europei de Est o experienţă mai bogată în planificarea şi înfiinţarea ZEL – urilor o are Ungaria. Zonele economice libere din ţările postsovietice. Ungaria este un mare centru offshore. Bulgaria. Se studiază. În spaţiul ex-sovietic crearea ZEL-urilor aveau un singur scop – atragerea investiţiilor străine.a. Edinburg (Marea Britanie). Pancevo. care ar putea deveni veriga colaborării şi integrării între ţările din această parte a continentului. În condiţiile dezvoltării slabe a antreprenoriatului autohton. n-au devenit „repere de creştere” a relaţiilor de piaţă.ştiinţifice se evidenţiază Sophia Antipolis. Vidin. spre deosebire de cele din ţările ex-socialiste din Europa Centrală şi de Est. Kambridge.

în partea de est şi de sud a ţării. se vor crea oportunităţi locale de angajare. XX). Un interes deosebit îl reprezintă ZEL-urile din China. • de a servi ca centre de educare. politică acceptată la începutul anilor 80 (sec. şi anume: zone economice speciale (zone cu destinaţie complexă). schimburile valutare în timp ce. şi anume: • de a accelera dezvoltarea orientării spre export a întreprinderilor care vor creşte veniturile. porturi libere şi raioane de dezvoltare economică şi tehnologică (parcuri ştiinţifice şi industriale). care se deosebesc ca mărime şi statut juridic. simultan. antrenare şi experienţă cu diferite forme economice de cooperare. Prin crearea zonelor economice speciale conducerea ţării urmărea patru obiective principale. La crearea acestor zone a fost folosită experienţa altor teritorii şi ţări asiatice. Xiamen. know-how. • de a servi ca un cap de pod pentru introducerea de tehnologie străină. pe seama cărora revine peste ¼ din investiţiile străine totale introduse în economia ţării. poduri. ). Shanton (situate în provincia Guangdong. În China funcţionează trei tipuri de ZEL-uri. mai ales în sferele sociale şi culturale unde. considerată ca al 5-lea „tigru” asiatic). Principalii investitori în aceste zone sunt 88 . Henan.ale ASEAN – ului. în China funcţionau cinci zone economice speciale – Shenzhen. • de a încuraja investiţiile în proiecte majore infrastructurale. hidrocentrale. tehnici manageriale în alte părţi ale Chinei. aeroporturi şi reţele de telecomunicaţii. de exemplu construcţia de noi drumuri. Pentru atingerea acestui scop. au fost selectate teritorii izolate de restul ţării. a fost introdus un regim special a zonelor economice libere. pentru a le proteja de influenţe ne dorite din partea străinilor. cunoscute sub termenul de zone economice speciale. În această regiune cele mai răspândite şi efective zone sunt zonele de producţie şi export (tab. La începutul anilor 90. Crearea acestora a constituit o parte componentă a politicii strategice comune de „deschidere” a economiei ţării către lumea exterioară. Zhuhai.

13 zone de comerţ liber în principalele zone economice speciale şi porturi libere. În Japonia. o mână de lucru şi servicii relativ ieftine. Este cel mai mare centru ştiinţific din Asia. ei investind îndeosebi în regiunile de unde au plecat cu ani în urmă. spre deosebire de alte state din această regiune. Pe lângă aceste zone în China au fost create aproximativ 30 de raioane de dezvoltare economică şi tehnologică. sunt create şi funcţionează zonele ştiinţifice şi tehnologice. avantaje fiscale şi financiare. 7 raioane maritime economice libere. succesele noii politici economice sunt evidente. Investitorii străini găsesc un climat favorabil pentru afacerile lor. ZEL – urile apar ca factori de antrenare a dezvoltării economice şi sociale pe arii mari. În pofida multor greutăţi şi incorectitudini în activitatea ZEL – urilor din China. Zonele libere din China sunt în felul său centre de experimentare a economiei de piaţă. Trăsătura principală a primelor zone economice chineze – crearea platformei economice pentru unificarea fostelor colonii: Hong Kong. În prezent. principiile şi experienţa cărora treptat se vor extinde.chinezii din Hong Kong. 89 . cît şi părţii chineze. Ele au devenit centre de concentrare a capitalului: 60% din întreprinderile mixte sunt înfiinţate în zonele economice. o piaţă de desfacere internă şi condiţii propice pentru export. este dat în exploatare centrul ştiinţific „Tsukuba”. în apropiere de capitala Tokyo. 27 de tehnopoluri. Taiwani şi Makao (Aomâni) cu patria. Aici sunt amplasate 48 de instituţii naţionale de cercetare şi peste 10000 de filiale. unde activează 40% din numărul total de cercetători. construcţia căruia a durat 17 ani. Aomani şi din ţările Asiei de Sud-Est. cuprinzând spaţii din ce în ce mai importante şi o pondere tot mai semnificativă în economia chineză. în China. câteva zeci de oraşe şi districte libere pe întreg teritoriul ţării. Aceste zone oferă avantaje atât investitorilor străini. ZEL – urile au devenit întruchiparea teoriei convergenţei capitalismului şi socialismului. În 1970. în special tehnopolurile şi parcurile ştiinţifice.

microprocesoare etc. În proiect accentul este pus pe crearea unei infrastructuri „catifelate”. Singapore. Iordania.Francisco. Primul tehnopol din lume „Valea Siliciului” (Shillicon Valley) a fost creat în anii 50 în SUA. În perioada anilor 1986. Centrul ştiinţific „Tsukuba” şi noile centre ştiinţifice au ca principal scop efectuarea cercetărilor ştiinţifice în ramurile extramoderne. Filipine. materiale noi. create în apropierea marilor complexe de depozite sau a parcurilor industriale din inferiorul ţării. staţii electronice de calcul.1990 în construcţia celor 19 tehnopoluri au fost introduse peste 10 miliarde de dolari americani. creşterea şomajului şi venituri mici ale populaţiei o perioadă destul de îndelungată. Iemen. reţele de telecomunicaţie şi capital de risc.U. După mărimea şi 90 în Coreea de Sud. de asemenea în porturile mici în scopul reducerii taxelor vamale la produsele importate. statul California.A. India. guvernul nipon elaborează un nou proiect. Vietnam. Taiwan. America de Nord este caracteristic antreprenoriatului liber şi zonele comerciale libere (aşa numitele zone de comerţ . alcătuită din cadre calificate. robototehnica.. Acest proiect este o strategie de lungă durată de intrare a Japoniei într-o nouă eră şi anume în era tehnologică. mai ales la piesele complete şi semifabricate pentru diferite ramuri. care prevede construcţia a 19 oraşe ştiinţifice de-a lungul coridorul industrial Tokyo – Nagoya – Osaka – Kobe. de asemenea. Indonezia etc. în apropierea oraşului San . Pentru exterior). Construcţia tehnopolurilor se efectuează foarte intensiv. Se consideră. soft. ceramica fină. E. tehnologii noi. Zone economice libere sunt. că ele vor asigura o creştere rapidă a economiei nipone. În SUA se numără peste 130 de ZEL – uri. cum ar fi: biotehnologia. unde se observă scăderea activităţii economice. iar darea lor în exploatare se prevede către sfârşitul secolului al XXI – lea.În 1980. Mai mult de jumătate din ele revin pe seama zonelor comerciale libere. inclusiv anual se aloca pentru fiecare tehnopol câte 200 de milioane de dolari. asigurări informaţionale. Zonele antreprenoriale din SUA şi Canada ajută să scoată din declin unele raioane. electrotehnica. Cea mai largă răspândire şi popularitate mondială au căpătat tehnopolurile. dezvoltarea zonelor Thailanda.

În baza dezvoltării tehnopolului „Valea Siliciului” au stat miliardele de dolari parvenite din partea statului şi capitalului privat pentru finanţarea proiectelor şi programelor de cercetări ştiinţifice. care se dă în arendă. bastionul revoluţiei computerizate şi a ştiinţelor aplicate. situat între golful San . Climatul mediteranian a creat condiţii favorabile pentru popularea acestei regiuni. Deşi există unele deosebiri între ele. Aici se formează o bună parte din PIB-ul SUA. unde se creează noi tehnologii pentru calculatoarele de mâine. numără peste 700000 de locuitori.Crus.coreene şi alte firme. Statul asigură pregătirea cadrelor de ingineri – programişti. crearea zonelor se face din iniţiativa statului. preponderent ale industriei electronice. Reducerea taxelor la componentele electronice exportate şi reexportate a contribuit la cooperarea internaţională a tehnopolului. multe din care înregistrează succese remarcabile. înainte de a crea zone economice. comparabil cu indicatorul respectiv a unor ţări înalt dezvoltate din Europa Occidentală. dezvoltarea infrastructurii teritoriului. Alături de firmele americane aici sunt prezente firmele vest-europene. dacă capitalul este investit în proiecte ştiinţifice şi de cercetări. una din capitalele mondiale ale microelectronicii. unde se află câteva oraşe.Hose. japoneze. Este un centru de concentrare a capitalului şi intelectului. bisnessmenilor şi programiştilor. America Latină ocupă locul doi în lume după numărul şi importanţa zonelor economice libere. În „Valea Siliciului” sunt amplasate circa 4000 de întreprinderi / firme mici şi mijlocii. se pregăteşte minuţios baza legislativă.Francisco şi munţii Santa . şi politica fiscală cu privire la dezvoltarea microelectronicii. În primul rînd. În al doilea rînd. San . cel mai mare dintre ele.teritoriul ocupat această zonă rămâne a fi şi astăzi prima. a devenit un simbol al progresului ştiinţifico-tehnic şi dezvoltării regionale. sud . care constituie zălogul 91 . Conform diferitor evaluări în acest spaţiu geoeconomic se numără de la 100 la 150 ZEL – uri. Aici se găseşte unul dintre cele mai bogate şi prestigioase universităţi private din ţară – Stanford. Impozitele se reduc cu 20 – 25%. reieşind din interese naţionale. Acest complex teritorial inovaţional. „Valea Siliciului” este simbolul mondial al progresului ştiinţifico-tehnic. putem menţiona câteva trăsături comune în procesul de creare a zonelor libere din această regiune.

zona comercială Colon din Panama. creată în 1967 cu scopul valorificării şi dezvoltării teritoriilor vaste din Amazonia. pe teritoriul unei ţări. În America Latină. biciclete. În al patrulea rînd. printre care se evidenţiază electronica. metalurgia feroasă şi neferoasă. valutar şi financiar. Mexic. Centre financiare de importanţă mondială sunt Panama. Brazilia etc. pentru America Latină este caracteristic definiţia distinctă a tipului de zonă liberă. La acest tip de zone se atribuie zona liberă Manaus din Brazilia (suprafaţa – 3 mln. Mai târziu o largă răspândire o capătă zonele offshore. nu se creează multe zone. În al cincilea rînd.²). În al treilea rînd. dolari americani pe an. etapa pregătitoare ocupă o perioadă îndelungată de 3-4 ani. Crearea zonei Manaus a contribuit la formarea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea economiei naţionale. care acordau firmelor străine facilităţi vamale. fiecare dintre ele sunt unicale în felul său. Aceste zone dispun de un regim special fiscal. km. de regulă. în primul rînd în ţările mici ca teritoriu în scopul obţinerii mijloacelor valutare suplimentare. 90% din volumul total al producţiei acestei zone se realizează pe piaţa internă a Braziliei. deşi rareori ating dimensiuni mari (de exemplu. Deseori. Zonele offshore se creează. industrializarea teritoriilor limitrofe între state. mobilă etc. Chili. dezvoltarea raioanelor slab valorificate (Amazonia). crearea locurilor de muncă etc. iniţial se creau zone comerciale libere.funcţionării normale a ZEL – urilor. Aceste zone sunt chemate să soluţioneze un şir de probleme şi anume: crearea centrelor de creştere economică. mase plastice şi alte produse chimice. hârtie. cu o rotaţie a capitalului de 8 mil. care treptat se lărgesc. multe state insulare din Caraibe. Belize. pentru început zonelor libere li se atribuie nişte teritorii mici. Aici activează câteva sute de întreprinderi a peste 30 de ramuri industriale. producerea de motociclete. în special în Caraibe. 92 . Insulele Cayman şi Antilele Olandeze. pe parcurs de 40 de ani s-a mărit pînă la 300 ha). în concordanţă cu ce şi se prevăd privilegiile fiscale şi alte avantaje. În America Latină funcţionează câteva zone economice speciale. Bahamas. Astfel de zone funcţionează în Columbia. De exemplu.

Togo. Egipt. Prima zonă economică liberă Expo . parcul de producţie „Otaci-Business”. parcul de producţie „Taraclia”. Mauritius. ş. zonele economice libere au o răspândire mult mai restrânsă. deşi în multe ţări africane (Tunisia. Deja peste doi ani. plăci de ceramică. În anul 2005 în cele şase ZEL – uri erau înregistraţi 110 rezidenţi şi un număr total de angajaţi de 3330.Zonele ştiinţifice în America Latină sunt în proces de formare. care are un şir de particularităţi ale zonei libere. 65 de companii străine şi mixte şi-au deschis afaceri în zonă. În Africa. articole din plută pentru îmbutilierea băuturilor alcoolice. Senegal. Preponderent acestea sunt zone industriale de export şi zone comerciale. În prezent. atraşi de facilităţile ce au fost acordate rezidenţilor. Liberia. Problemele comune ale ZEL – urilor africane sunt: infrastructura slab dezvoltată. lipsa resurselor financiare şi a cadrelor calificate. se elaborează cîteva proiecte destul de atrăgătoare în domeniul organizării ZEL – urilor. precum şi Portul Internaţional Liber „Giurgiuleşti”. inclusiv în ceea ce priveşte activitatea comercială. precum şi efectuarea construcţiilor. televizoare. Kenya. Nigeria.Business Chişinău a fost creată în 1996 şi se preconiza să devină un model de implementare a relaţiilor de piaţă. În prezent. în Republica Moldova funcţionează şase zone economice libere: „Expo-Business Chişinău”.) au apărut zone libere. a perturbat activitatea zonei în anii 93 . utilaj electronic.a. Primul parc tehnologic şi industrial „Byo Ryo” a fost creat în 1988 în Brazilia şi ţine de domeniul biotehnologic. Activitatea zonelor economice libere este orientată spre producerea mărfurilor industriale la export. parcul de producţie „Valkaneş”. în special. covoare şi mobilă. fapt cei „sperie” pe potenţialii investitori. „Ungheni-Business”. ambalarea şi marcarea mărfurilor care tranzitează teritoriul vamal al Republicii Moldova. instabilitatea politică şi economică. Printre acestea se evidenţiază proiectul creării portului liber Mambasa în Kenya. Alte genuri de activitate practicate în aceste zone ţin de sortarea. activităţi de depozitare şi alimentaţie publică. „Tvardiţa”. Algeria. Încercarea de a impune anumite interdicţii.

Dintre aspectele negative care tind să frâneze crearea şi dezvoltarea favorabilă a ZEL – urilor în Republica Moldova se pot menţiona următoarele: • multe obstacole birocratice. Concluzii: Zonele economice libere joacă un rol important în economia mondială. Zonele libere bine organizate sunt capabile să influenţeze pozitiv asupra teritoriilor din vecinătate. pot fi diverse.a.Business Chişinău. cu urmări benefice pentru economia naţională în ansamblu. • Un sprijin eficient din partea statului. însăşi starea acestora în mare măsură depinde de factorii economici şi politici din ţară. • infrastructura insuficientă şi ne adecvată (drumuri. Totuşi. tehnologiilor avansate şi a unii infrastructuri moderne. telecomunicaţii. etc. iar 50 de rezidenţi şi-au retras capitalurile. ponderea căreia în volumul total de producţie al zonelor libere constituie 43. să creeze condiţii avantajoase pentru investitorii străini şi locali. activitatea bine organizată şi gestionată a ZEL-rilor poate aduce rezultate economice apreciabile. însă ideea principală în ansamblu este unică pentru toate zonele. depozite frigorifice ş. continuă să fie cea mai dezvoltată zonă libera. Totodată. • O planificare şi administrare bună. poate servi zona liberă Manaus din Brazilia). • condiţiile insuficiente pentru cazarea şi deservirea agenţilor economici străini şi a familiilor lor. Cu toate acestea practica internaţională arată că. Scopurile creării zonelor economice libere. organizarea ZEL-urilor nu este un mijloc universal de ameliorare a situaţiei economice din ţară. Expo . Acestea sunt chemate să intensifice relaţiile economice externe. fiind zone de concentrare a capitalului.). dându-le un imbold de dezvoltare economică (ca exemplu. • Plasarea bună a zonelor în raport cu facilităţile de transport şi telecomunicaţii.2% (a.1999-2000. producţiei. Condiţiile de succes ale actualelor şi viitoarelor zone economice libere sunt: • O legislaţie fermă în domeniu. 2005). 94 .

2002. Bucureşti. 5.М. 1999.. Caraiani Gh. Caraiani Gheorghe. vamale şi valutare etc. Bibliografie: 1. Владимир Дергачев. 4. . Bucureşti. . Caracteristica comparativă a două zone economice libere (la alegerea studentului). Геоэкономика. 1999. Analizaţi trăsăturile ZEL-urilor în ţările dezvoltate. 2.. Cazacu C. 1999.Киев. 5. Э. Tema 6: Transformările geoeconomice în sectorul primar şi secundar al economiei mondiale 95 . С.Г. 2002.. Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală. Caracterizaţi avantajele zonelor economice libere. Кочетов.Пространственные структуры мирового хозяйства. Геоэкономика. Mănăilă Adrian.Bucureşti. 3. Zonele libere şi paradisurile fiscale. 2. Zonele libere. 3. 6.• Menţinerea facilităţilor fiscale. 1999. . Subiecte pentru conversaţie: 1. Под ред. 4. Analizaţi trăsăturile ZEL-urilor în ţările în dezvoltare.М. Caracterizaţi ZEL-rile din Republica Moldova. . Н. Мироненко.

În structura economiei mondiale industria ocupă un loc important. industria determină nivelul de mecanizare şi automatizare a tuturor ramurilor. Structura şi formele de organizare a industriei mondiale Industria ca ramură este acel compartiment al economiei care se ocupă cu transformarea (prelucrarea) materiei prime în produse manufacturate. în primul rînd pe contul statelor înalt dezvoltate). .§ 6. .ponderea ramurilor de vârf şi de înaltă tehnologie. prin valorificarea resurselor minerale Indicatori cantitativi: . Gradul de industrializare reprezintă caracteristica economică importantă a unui teritoriu. Acesta este determinat de faptul că: 1.ponderea (cuantumul) industriei în formarea produsului intern brut (PIB). avantajul competitiv al produselor industriale.volumul producţiei industriale anuale în valori absolute şi relative. în industrie este ocupată circa 20% din populaţia activă (cu tendinţa de diminuare. Costul produsului industrial depăşeşte costul produsului agricol de 7-8 ori. 96 şi energie.competivitatea produselor industriale. industria participă la formarea produsului intern brut cu 34 – 35%. 4. Indicatori calitativi: . 2.numărul şi ponderea angajatelor în industrie din totalul angajaţilor în economie. 5. de nivelul dezvoltării ramurilor industriale depinde productivitatea muncii în toate ramurile economiei mondiale şi naţionale. 6. exprimat prin anumiţi indicatori: . dezvoltarea industriei ca ramură determină progresul tehnico-ştiinţific al societăţii. .1. de nivelul dezvoltării industriei depinde gradul de aprovizionare al populaţiei cu mărfuri şi bunuri materiale. 3.

de producere şi de distribuire. care uşor se adaptează la cererea pieţii. ritmurile dezvoltării industriei determină ritmurile de dezvoltare a tuturor activităţilor economice. 97 . îndeplinirea cererii exact la timp. trecerea la noi principii de organizare a producţiei în baza automatizării. Ca urmare creşte esenţial numărul angajaţilor în sectorul terţiar. Ca urmare apare o nouă noţiune – dezindustrializarea statelor dezvoltate. Aceste transformări sînt în mare măsură determinate de trecerea de la forma principală de producere în etapa industrială numită fordism. trecerea de la întreprinderi mari la forme mici şi mijlocii de organizare. lichidarea hotarelor între funcţiile de conducere. la forma postindustrială – postfordism. Sfîrşitul secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea este marcat prin transformări esenţiale în economia mondială. robotizării. intensificarea fenomenului de „externalizare” – transferul activităţii la filialele din exteriorul ţării. Aceste transformări de bază sînt rezultatul următoarelor consecinţe: 1.7. 8. Postfordizmul ca formă contemporană de organizare a economiei se caracterizează prin următoarele elemente: adaptarea producţiei la cererea consumatorului. Aceste transformări se reflectă în economia reală prin stabilirea sau creşterea produsului industrial şi micşorarea esenţială a populaţiei ocupate în sectorul secundar. Multe tipuri de ocupaţie din sectorul secundar migrează în sectorul terţiar. În rezultatul automatizării şi robotizării producţiei industriale se micşorează numărul ocupaţilor în această ramură. 2. adică prioritate are factorul economic. producerea industrială determină volumul şi asortimentul de producere în societate.

În perioada industrială locul principal ocupă ramurile consumatoare de capital (costisitoare. producerea 98 . 3. Pînă la etapa industrială tipul de producere era extragerea materiei prime. în perioada postindustrială resursa principală devine informaţia. Dezvoltarea societăţii umane a fost urmată de transformări esenţiale a structurii industriale ca ramură a economiei mondiale. La baza acestui concept stau următorii parametri: 1. dar în perioada postindustrială locul dominant revine consumului. iar în perioada postindustrială pe locul principal se plasează ramurile care necesită un înalt nivel de dezvoltare a ştiinţei (logofage). Pînă în perioada industrială resursa economică principală era materia primă şi în special resursele funciare. Bello (1959). 4. După tehnologii pînă la perioada industrială se dezvoltă ramuri care cereau. Pînă la perioada industrializării sectorul principal al economiei mondiale îl ocupa agricultura. cînd apar aşa tipuri de producere ca prelucrare a pielii. Acest concept a fost promovat de profesorul universităţii Harvard (SUA) D. În perioada industrială resursele principale sînt resursele energetice. ca ramură.3. prin care s-a argumentat trecerea de la societatea industrială la cea postindustrială. iar în cea postindustrială – sectorul terţiar (serviciile) şi sectorul informaţional. maximum apropiate de consumator. capitalofage). în perioada industrializată – industria. o cantitate mare de resurse umane şi materie primă. 2. Primele elemente de industrie. a determinat individualizarea consumului (reducerea consumului standartizat) şi corespunzător creşterea consumului de calitate înaltă. au apărut în rezultatul celei de a doua etapă a diviziuni muncii (meşteşugărit şi agricultură). În perioada industrială locul principal îl ocupă prelucrarea. Una din ele este teoria societăţii postindustriale. Acest lucru poate fi realizat de firme mici. Pentru a explica aceste transformări contemporane în economia mondială au fost elaborate un şir de concepte şi teorii. Creşterea bunăstrăii populaţiei din statele dezvoltate.

În toată perioada dezvoltării meşteşugăritului produsul industrial era prezentat de diferite tipuri de întreprinderi. specializare în producere. uzine) ocupă locul dominant. de exemplu) cîteva tipuri de metale colorate (cupru. De aceea întreprinderile sînt foarte diferite după indicatori economici. dar produsul final este unul. 3. În acest complex pot fi incluse întreprinderi de producere a acidului sulfuric (H2SO4). Ca exemplu complexul combinatului metalurgic al metalurgiei colorate. etc. a cimentului. metalului). a sticlei. Complexe – cînd întreprinderile întrunite într-un ciclu produc mai multe tipuri de produse finite. zinc. plumb şi altele). evidenţiîndu-se mai multe tipuri de întreprinderi: 1. care dispune de fonduri fixe. Numai în secolele XV-XVI apar primele semne de conducere a unor ramuri industriale cum ar fi ramurile industriei uşoare (textilă. industria sticlei şi unele ramuri ale industriei extractive (extragerea cărbunelui. Toate aceste ramuri sunt rezultatul diviziunii sociale (internaţionale. La începutul secolului al XX-lea industria cuprinde la 20 de ramuri. mijloace de circulaţie. întreprinderile industriale (fabrici. apoi urmează ciclul doi de producere a oţelului şi ciclul trei de producere a laminatelor. care poate produce din aceiaşi materie primă (minereu de cupru. 99 . actualmente. a ţesăturilor fabricate şi altele. încălţăminte). Combinatul metalurgic cu ciclul de prelucrare al minereului de fier şi coxului. 2. asortimentul şi volumul producerii.încălţămintei. Întreprinderi simple (unitare) – cînd produce un singur tip de produse de la materia primă pînă la produsul finit. tehnologiile folosite. Combinate – cînd în tehnologia de producere se întrunesc mai multe întreprinderi de prelucrare cu tehnologii consecutive. Întreprinderea este unitatea de bază economică. Acelaşi lucru poate fi şi în industria textilă şi alte ramuri industriale. dar folosesc aceiaşi materie primă. În ansamblul de ramuri. personal. geografice) a muncii. peste un secol întruneşte peste 300 ramuri şi peste 500 tipuri de producere (întreprinderi vinicole).

care întrunesc întreprinderi de producere a obiectelor de larg consum. După procesele tehnologice utilizate se evidenţiază mai multe grupe de ramuri: Industria energetica. care întrunesc întreprinderi de producere a mijloacelor de producţie. industria constructoare de maşini. şi tehnologii ramurile industriale indicatori pot fi clasificate în felul următor: 1. 3. 100 . industria chimică. b) consumatoare de materie primă sau materialofage. Dezvoltarea industriei.În dependenţă de diferite criterii. De exemplu. 4. b) creşterea capitalului de producere a unităţii economice prin construcţia capacităţilor suplimentare. industria materialelor de construcţie. industria metalurgică. c) consumatoare de căldură. b) ramuri industriale din grupa B. După particularităţile tehnico-economice deosebim ramuri: a) consumator de energie sau energofage. b) ramuri prelucrătoare. creşterea numărului de ramuri şi subramuri determină diverse forme de organizare a producerii industriale şi totodată desăvîrşirea (perfecţionarea) continuă a lor. industria uşoară. d) consumatoare de apă şi altele. După tehnologii: a) ramuri extractive. la staţia electrică se poate adăuga noi turbine sau blocuri. După menirea economică şi socială: a) ramuri industriale din grupa A. 2. exprimată prin: a) construcţia de întreprinderi mari cu un număr mare de muncitori. Concentrarea producerii. industria forestieră. Dintre formele mai cunoscute şi tradiţionale pot fi nominalizate: 1. industria alimentară etc. la fabrica de ciment se mai construieşte o sobă de ardere şi altele.

specializarea producerii anumitor detalii. producerea pieselor pentru computer.c) creşterea capacităţii productive a utilajului. 2. De exemplu uzina de ansamblare a automobilelor poate coopera cu 300 – 1000 de alte înterprinderi specializate. Standartizarea – unificarea pieselor pentru mai multe tipuri de produse gata. tehnologii de folosire. De exemplu. de intensitatea şi operativitatea implimentării inovaţiilor. De exemplu. combinatul textil. Cooperarea – formă apărută ca rezultat al specializării. Specializarea producerii – care poate fi abordată ca formă de organizare şi ca formă a diviziunii muncii. combinatul metalurgic. De exemplu. 2. Cînd întreprinderea produce anumite piese a unui produs sofisticat (acumulatoare pentru automobile. prin creşterea productivităţii muncii şi introducerea de noi procedee şi tehnologii (industria textilă. În dependenţă de aceste se evidenţiază următoarele tipuri de specializări: specializare în producerea obiectelor finite – vagoane. 3. de capacitatea de absorbţie a pieţii interne şi externe. motociclete etc. cînd întreprinderea se specializează în producerea unor anumite tipuri de produse. 3. dar în serii mari. lampe pentru utilajul electric al automobilului. produsele de condensare. industria încălţămintei. agregate. rezistenţă. specializarea în producerea unor piese cu o tehnologie comparativ simplă. Gardul de diversificare structurală a industriei în statele lumii depinde de nivelul industrializării şi potenţialul industrial. utilaj electric pentru automobil etc. Combinarea – întreprinderele sau complexul de întreprinderi care produc diferite tipuri de produse finite. care este unificat în toate statele. de gradul de 101 . părţi componente ale unui produs. industria tricotajelor şi alte ramuri).). specializarea tehnologică – producerea unor linii tehnologice. sau întruneşte diferite întreprinderi cu diferite procese tehnologice.

cum ar fi: chimia fină. fiind influenţate de internaţionalizarea şi globalizarea vieţii economice. de integrarea regională. asortimentul mare a produselor industriale. Creşterea rapidă a volumului de producţie. Actualmente structura industriei statelor cu un nivel înalt de dezvoltare suportă modificări esenţiale. industria medicamentelor şi altele. Modificările geoeconomice în sectorul secundar Problemele transformărilor teritoriale şi structurale a ramurilor industriale la etapa contemporană capătă importanţă deosebită şi trăsături calitative necunoscute. precum ar fi: industria constructoare de maşini şi utilage.integrare în sistemul economiei mondiale. chimică etc.2. Modificările structurale în statele şi regiunile Terrei au decurs diferit. evoluţia specializării şi cooperării au consolidat tendinţele de intersecţie şi reciprocitate a relaţiilor de producere în industrie. materialofage şi celor cu impact major asupra mediului înconjurător şi transferul lor în ţările în curs de dezvoltare. Transformările actuale nu se supun 102 . biotehnologia. cu predominarea ramurilor industriei uşoare. apariţia şi extinderea unor ramuri noi. creşterea diferenţierii ramurale.. de costurile ecologice. Statele înalt dezvoltate se caracterizează printr-o structură diversificată a nomenclatorului produselor industriale şi a subramurilor industriale. Industria statelor în curs de dezvoltare au o structură mult mai simplă. succesele progresului tehnico-ştiinţific. § 6. ultimele fiind determinate de costul şi mobilitatea factorilor de producţie. Sub aspect structural şi teritorial industria la etapa contemporană se caracterizează prin: diminuarea ponderii ramurilor tradiţionale. microbiologia. creşterea ponderii ramurilor capitalofage. renunţarea statelor dezvoltate de la ramurile energofage. a noilor tehnologii. a ramurilor extractive şi a ramurilor tradiţionale.

1856). Maşbiţi şi B. Hamilton. Această direcţie a teoriei economice a fost dezvoltată în continuare de aşa specialişti ca D. sociale şi politice. care au argumentat că resursele sociale pot fi efectiv utilizate numai în rezultatul mişcării libere a mărfurilor. De aceea se cere o nouă abordare în condiţiile noi economice. Prima teorie a repartizării ramurilor industriale aparţine economistului german A.1823). resursele umane şi alţi factori).1810) şi D. Teoria elaborată de geografii ruşi I. Teoria bazată pe utilizarea ciclului de producere de la extragerea materiei prime pînă la producerea produsului finit. Weber (1868 . 2. concurenţii şi sistemului de impozitare cu scopul de a căpăta profitul maximal. Smidt (1723 . Teoria lui A. Lioşi – în care au fost elaborate particularităţile amplasării producerii în baza dezvoltării progresului tehnico-ştiinţific. resurselor umane. D. Zimin. au fost elaborate mai multe teorii şi concepţii de dezvoltare şi repartizare spaţială a producţiei industriale şi agricole. În lucrarea sa „Statul izolat” (1826) autorul a argumentat dependenţa eficienţii producerii agricole în raport cu distanţa de la oraş. tehnice. 103 .legităţilor tradiţionale a dezvoltării şi repartizării ramurilor industriale.1958) în lucrarea „Teoria amplasării industriei” (1909). capitalului. În ştiinţele geografice. În această lucrare au fost argumentaţi factorii creşterii eficienţii producerii sub influenţa cheltuielelor de producere şi realizarea produsului finit (factorul de transport. pe parcursul secolelor XIX – XX. argumentată de Iohan Tiunen (1783 . Primele modele de argumentare au repartizării producerii a fost elaborate de A. Ricardo (1772 . printre care pot fi nominalizate: 1. ca centru comercial (consum). Smidt Svan şi alţii. În condiţiile noi a dezvoltării economice au fost elaborate concepţii contemporane precum: 1. Teoria repartizării în baza producerii comerciale. În baza teoriei era pusă atît renta diferenţiată cît şi cheltuielile de transport. 3.

cînd are loc concentrarea mare a producerii.1938). c.2. b. 4. În evoluţia lumii industrializate se pot deosebi trei mari perioade organizatorice. Ulker). Procesul de internaţionalizare a economiei mondiale. în cadrul cărora pot fi evidenţiate anumite faze de creştere. caracterizată prin aplicarea noilor tehnologii în activitatea de organizare a producerii industriale numită perioada fordismului. Condratiev (1882 . perioada contemporană – postfordistă caracterizată prin reorganizarea teritorială şi spaţială a producţiei industriale sub influenţa concurenţei capitalului transnaţional. raţionalizării şi concentrării producţiei şi consumului în masă. care au urmat consecutiv şi în mod diferit pe state şi regiuni ale Terrei: a. integrarea economiilor naţionale sunt particularităţile de bază a relaţiilor economice actuale. Teoria dezvoltării ciclice. Hips) în baza căreia este argumentat faptul că fiecare produs are un anumit stadiu de prelucrare şi anumit ciclu de viaţă (anumită durată). statul neimplicîndu-se în mecanismul de producere şi realizare. în care se argumentează că dezvoltarea economică decurge după anumite cicluri cu o durată de 50 – 60 ani. Acest proces în comun cu dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii influenţează substanţial asupra dezvoltării şi repartizării ramurilor economiei în statele şi regiunile lumii 104 . Perioada standartizării. R. fondator N. Scott. Vernan şi S. strategiile de organizare şi realizare a producţiei de companiile şi firmele industriale. Teoria ciclului de viaţă a produsului (P. diminuare. Teoria metodei segmentării de analiză (A. numărul foarte mare de întreprinderi mici individuale. conform căreia dezvoltarea şi repartizarea nu depinde atît de condiţiile şi factorii externi. stabilizare. perioada formării întreprinderilor industriale mari. perioada producţiei industriale artizanale care se caracterizează prin concurenţa liberă pe piaţă. de capital industrial şi formarea monopolurilor industriale. 3. cît de particularităţile dezvoltării.

secundar. terţiar. agricultură. Mulţimea de ramuri şi subramuri tehnologice au adus la formarea unui nou sector a economiei mondiale – sectorul cuaternar sau informaţional. c) Microstructural (microeconomic) care includ transformări la nivelul unor tipuri de produse (piese. Dintre modificările structurale la toate aceste trei niveluri se pot menţiona: 1. După nivelul modernizării economiei. utilaje). Extinderea globalizării a determinat transformări esenţiale în structura ramurală şi în amplasarea spaţială a industriei mondiale.contemporane. Varietatea mare de transformări structurale şi tehnologice determină necesitatea de a efectua studiile la următoarele niveluri: a) Macrostructural (macroeconomic). în componenta complexului creşte. Apropierea cuantumului de producere a sectorului primar şi secundar prin dezvoltarea complexului agroindustrial. care includ transformări în cadrul ramurilor economiei mondiale (industrie. Dezvoltarea şi modernizarea industriei în baza noilor tehnologii a fost determinată de: 1. iar a agriculturii se reduce. Apariţia noilor ramuri şi subramuri ca rezultat a diversificării ramurilor tradiţionale şi apariţia noilor direcţii de cercetare şi producere. b) Mezostructural (mezoeconomic). o parte a lumii contemporane a trecut la o nouă etapă a dezvoltării economiei – postindustrială.cuaternar). Totodată prin introducerea inovaţiilor industriale şi tehnologice în agricultură (transformarea producerii agricole într-o variantă a industriei) volumul produsului industrial. care includ transformări în cadrul sectoarelor economiei mondiale (primar. 2. agregate. transport. 3. comerţ). Corespunzător aduce la mărirea cuantumului 105 . Analiza transformărilor structurale a industriei permite de a evidenţia o serie de modificări în structura ramurală şi spaţială a industriei.

Creşte rolul companiilor transnaţionale în economia mondială şi naţională. Concomitent creşte proporţia acestor ramuri în export (SUA şi Japonia – 37%. 3. 9. Marea Britanie. 4.Micşorarea cuantumului ramurilor agricole în produsul intern brut în statele înalt dezvoltate. Marea Britanie – 32%. S-a schimbat mult esenţa formelor vechi de organizare a industriei (concentrare. la tipul nou . industria cimentului. SUA – 24%. Germania – 21% ). 5. cooperare). 7. În prezent. în prezent volumul produsului industrial îl depăşeşte pe cel agricol de 8 ori. în statele arabe – 40%). Japonia – 23%. 8.Ramurile tradiţionale ale statelor dezvoltate cum sînt statele în curs de dezvoltare.15 – 20%. Cresc esenţial investiţiile capitale în industrie şi în cercetările ştiinţifice a ramurilor industriale. apă.postfordism. prelucrarea lemnului şi celulozei migrează către 106 .sectorului secundar. industria textilă. biotehnologică) şi ramurilor modernizate în baza tehnologiilor noi. În statele înalt dezvoltate ponderea acestor ramuri este mare: Germania 30%. 11. Caracteristic pentru toate ramurile este reducerea esenţială a consumului de energie. exprimat prin trecerea la forma de producere de la tipul fordism. lor le revin 1/3 din produsul global şi 2/3 din comerţul mondial. materii prime. Specializarea tot mai profundă a ramurilor în producerea unor componente comparativ simple (faţă de produsul finit). Dezvoltarea intensă şi creşterea ponderii ramurilor înalt tehnologice sau logofage. electrotehnică. Creşterea volumului şi ponderii ramurilor bazate pe tehnologiile de vîrf (electronică. 2.Micşorarea esenţială a cuantumului industriei extractive de la 15% în 1970 la 8% în prezent (în statele înalt dezvoltate acest indicator constituie 2-3%. resurse umane etc. 10. metalurgică. combinare. 6. în statele în curs de dezvoltare . Olanda – 23%. În genere.

În exportul produselor tehnologiilor de vârf valorile acestor state variază între 37% în SUA şi 21% în Germania. tot mai mult se evidenţiază formarea a trei regiuni economice. După o dominare absolută a SUA în economia mondială. dolari din totalul de 8717 mlrd. state înalt dezvoltate e. şi îndeosebi. Divizarea . din totalul global. În prezent. Micşorarea esenţială a cuantumului şi volumului producerii în statele exsocialiste. Concentrarea mare a produselor tehnologiilor de vârf şi exportul acestora întrun număr mic de state. state în dezvoltare f. 4. sau peste 4000 mlrd. după nivelul de dezvoltare economică: d.12. Europa Occidentală. 107 . statelor din prima grupă (în număr de şapte) le revin 50% din volumul produsului industrial. dolari. sau trei poli a economiei mondiale – America de Nord. America Latină. Anglia. Japonia.5% din produsul industrial mondial (SUA – 16. Africa de Nord şi altele. Printre cele mai vizibile pot fi nominalizate: 1. ex-sovietice. În perspectivă se conturează formarea a mai multor centre (poli) economice ca Asia de Sud..statelor lumii în trei grupe mari. Odată cu transformările structurale în economia şi industria mondială se înregistrează mari modificări spaţiale (geografice.6%). state în tranziţie 2. pentru China 1330 mlrd. Ca exemplu. Concentrarea mare a produsului economic într-un număr mic de state. în afară de China. teritoriale) în amplasarea ramurilor. Asia Pacifică. China produce 15. În date absolute aceste valori reprezintă pentru SUA – 1450 mlrd. Primele cinci state (SUA. 5. 3. Pe diferite state aceste valori variază de la 25% în SUA la 18% în Franţa. Standardizarea şi unificarea producerii la nivel mondial (producerea computerilor şi tehnologii pentru computer şi alte ramuri). Germania şi Franţa) le revin mai mult de 1/3 din produsele tehnologiilor înalte.

În prezent. America Latină. videomagnitofoanelor şi altor produse electrice. Statele asiatice deţin întîietatea la producerea ceasornicilor electrice. Malazya. 8. Africa). în regiunea asiatică se produce 50% din producerea maşinilor electrice. 11. New York şi altele. Concentrarea structurilor de dirijare la nivel suprastatal în statele înalt dezvoltate şi în centrele mari economice Tokyo. în statele în dezvoltare din Asia. 7. 75% din aparatele de radio (lideri fiind China. c. în statele lumii. Deplasarea întreprinderilor şi ramurilor în centrele mari ştiinţifice (tehnopolurile). Amplasarea produselor standartizate şi de masă în regiunile periferice. caracteristic pentru SUA. Migraţia industriei uşoare şi a industriei grele.Trecerea de la forma fordistă de organizare a producerii industriale la forma posfordistă a adus la formarea unui număr mare de întreprinderi mici (familiale). Aceasta este caracteristic atît pentru Europa aşa şi pentru America şi Asia. Concentrarea centrelor de cercetare ştiinţifică în centrele mari cu potenţial ştiinţific mare. b. 108 .6. 12. în acelaşi rînd a maşinilor electrice.Amplasarea teritorială (spaţială) a întreprinderilor industriale şi filialelor lor este determinată de necesităţile companiilor transnaţionale (CTN). 10. 4/5 din întreprinderile industriale al Japoniei şi Coreei de Sud sînt situate în porturi. De exemplu. Germania. Londra. 9. Coreea de Sud).Dezindustrializarea centrelor economice tradiţionale în rezultatul migraţiei întreprinderilor spre periferia statelor şî spre periferia economiei mondiale. Taiwan). Japonia. Singapore). Migraţia ramurilor care cer o cantitate mare de forţă de muncă spre regiunile şi statele Terrei care dispun de resurse umane ieftine (Asia. microcalculatoarelor. 50% din televizoare (lideri China. Transformările recente în amplasarea spaţială se caracterizează prin: a. Japonia. Migraţia producerii şi ramurilor industriale spre porturile mari. 50% din magnitofoane şi monitoare (lideri Coreea de Sud.

specializarea ramurilor a diferitor regiuni mari a Terrei şi statelor lumii. f. Tendinţe de dezvoltare al economiei mondiale Agricultura este cea mai veche ramură a economiei mondiale. sub influenţa transformărilor economice şi geografice a statelor lumii. Pînă în prezent în această ramură sînt ocupaţi pînă la 50% din populaţia ocupată. Repartizarea diferitor etape (stadii) de producere şi prelucrare în state specializate şi dezvoltate. Agricultura ca ramură a economiei mondiale contemporane are deosebiri mari în dezvoltarea şi amplasarea teritorială: e.3. g. decalaje mari în nivelul dezvoltării ramurilor agricole în statele şi regiunile mari ale Terrei. La începutul secolului al XX în agricultură era ocupată 80% din populaţia ocupată. Este ramura care produce cea mai mare parte a produselor alimentare pentru societate. Caracteristic pentru dezvoltarea acestei ramuri tradiţionale sînt cele mai diverse transformări cum în amplasarea geospaţială atît şi în ritmurile dezvoltării şi rolul agriculturii în dezvoltarea economică a societăţii umane şi statelor lumii. actualmente în comerţ predomină produsele agroalimentare. diferenţieri mari în ponderea ocupaţiilor în ramurile agricole.d. Reducerea esenţială a populaţiei ocupate în ramurile agricole. 1. în anii 109 . În perioada pînă în anii `90 a secolului al XX-lea în comerţ predominau produsele agricole (materie primă). 2. Se evidenţiază unele transformări care a cuprins întregul complex de ramuri a agriculturii sub influenţa progresului tehnico-ştiinţific. § 6. pe cînd în unele state dezvoltate ponderea este în limitele 3-7%. Tradiţional a fost ramura în care a fost ocupată cea mai mare parte a resurselor umane. Modificări geoeconomice în sectorul primar. care a avut şi are o importanţă vitală în dezvoltarea societăţii umane. sub influenţa ofertei pieţii mondiale şi naţionale.

50-60 a secolului acesta ponderea a scăzut la 60%. 3. Despre acestea ne dovedeşte mai multe fapte. Aceste este rezultatul : h. folosirea intensă a avantajelor progresului tehnico-ştiinţific şi se evidenţiază o diferenţiere mare a volumului de producere în statele dezvoltate. Se înregistrează deosebiri esenţiale în ponderea ocupaţiilor în agricultura în statele dezvoltate şi statele în dezvoltare. produc 61% din materia primă agricolă şi produc 65% din produsele alimentare fabricate. Un lucrător 110 . Mexic şi altele. Agricultura rămîne ramura de bază a tuturor statelor în curs de dezvoltare. Statelor înalt dezvoltate. 6. însă tot în aceste state este o problemă acută globală – problema alimentaţiei. În statele înalt dezvoltate acesta cată este de 3-5%. creşterea mai mult rapidă a efectivului populaţiei faţă de volumul producţiei agricole. În acelaşi timp în statele în curs de dezvoltare cu un efectiv de 75% din populaţia Terrei produc în limitele de până 35% din produsele alimentare şi exportă 32% din produsele agricole nefabricate. i. 5. Brazilia. productivitatea muncii foarte scăzută şi nivelul scăzut de înzestrare tehnică. Ca exemplu un fermier din SUA poate îndestula cu produse agricole a localităţilor de 25-30 mii locuitori. 7. la începutul secolului XXI acel cuantum este sub 50%. în care locuiesc 12-13% din populaţia Terrei le revin 2/3 din volumul de producere a produselor alimentare în acelaşi rînd exportă la 64% din volumul mondial. 4. Însă dezvoltarea intensă a sectorului agricol în statele în curs de dezvoltare (China. pe cînd în statele în dezvoltare ajung la limita de 60-70. În rezultatul dezvoltării economice. Creşterea ponderii de cereale cu (6-10%) şi producţiei carnei (cu 18%) în volumul total a producţiei agricole. aduce la creşterea ponderii acestei grupe de state (cu 4-5% în ultimul deceniu). în statele dezvoltate 10-15%. şi corespunzător diminuarea ponderii statelor înalt dezvoltate.

Dar această suprafaţă produce pînă la 50% din volumul produsului agricol. creşterea cantitativă de îngrăşăminte folosite. deci la 1 tractor revine 2 ha de suportele agricole. calitatea şi varietatea produselor agricole. mai mult de 50%).8 mln. Se măreşte rolul proceselor internaţionale şi regionale în dezvoltarea agriculturii (Revoluţia verde) orientată la creşterea importării selective.din agricultura din SUA produce produse alimentare pentru 60 oameni. sociali. pe cînd în SUA 28 ha. Ca exemplu 1 kg de îngrăşăminte aduce la creşterea recoltei de cereale cu 8 – 12 kg.). la 1000ha de pământ arabil în Japonia revin 510 tractoare. în producerea laptelui – SUA. în folosul zootehniei. 9. În producerea de cereale locul I China. În cadrul fitotehnica creşte importanţa cerealelor. creşterea înzestrării tehnice. (în special în producerea grîului şi orezului. cartofi cu 50 kg. k. Creşte productivitatea suprafeţelor irigate. Se schimbă esenţial proporţia produsului fitotehnic şi zootehnic în volumul produsului agricol. acesta aducem la creşterea recoltei. m. În statele în curs de dezvoltare produce numai pentru îndestularea necesităţilor personale. Totodată suprafeţele irigate în anii 1980 – 2000 s-a redus de la 250 la 240 mln. în primul rînd statele dezvoltate. în Japonia pentru 13 oameni. Şi anume j. l. care folosesc 43-45% din totalul îngrăşămintele folosite. ha. (în acelaşi rînd SUA – 4. la culturile uleioase cu 4-8 kg. tehnici. ameliorări. Parcul de tractoare a atins limita de peste 25 mln. reînvierii Europei 11 ha.2 mln. 10. Japonia – 2. Transformările esenţiale se înregistrează şi în dezvoltarea agriculturii după diferiţi indicatori economici. 111 . cartofului I loc China. n. în statele din Europa pentru 20 oameni. reducerea suprafeţelor agricole. Creşterea cerinţelor din partea populaţiei în cantitatea. iar în zootehnice a economiei avicole..Se schimbă foarte mult proporţia statelor lumii în produsul global agricol. în producerea porumbului SUA I loc. 8.

2002. specializarea îngustă a zonelor sau raioanelor agricole. precum Germania. orezului). стр. Макрогеография промышленности.Ф. Iaşi 2000. Actual agricultura „biologică” se practică într-un număr mare de ţări cu grad înalt de dezvoltare. Groza O.А. Unilever (Marea Britanie .А. Радионова Н. 101 – 108.. Территориальные сдвиги. Olanda.Olanda). Bibliografia: 1. Israel şi altele. Agricultura care nu are impact negativ asupra resurselor naturale. Промышленность мира. 3. apariţia supraproducerii unor produse agricole în statele dezvoltate. Una din ultimile tendinţe noi în dezvoltarea agriculturii este extinderea agriculturii biologice. creşterea procesului eroziunii solurilor ca urmare a folosirii intense. Direcţia de bază a dezvoltării producerii agricole contemporane este creşterea productivităţii muncii folosind toate mijloacele chimice. 1981. 4. 112 . 90% din export şi comerţ. Основы промышленного и сельскохозяйственного производства. 2000.a. asupra sănătăţii populaţiei şi mediului ambiant.Ca o trăsătură de mare importanţă este creşterea companiilor transnaţionale în dezvoltarea agriculturii şi comercializarea produselor agricole la revin 75% din investiţii în agricultură. Радионова Н. r. tehnice. Nestle (Elveţia) ş. М. q. Куракин А.). Geografia Mondială. În acest scop este necesar un echilibru armonios a potenţialului natural în funcţie de specificul ecosistemelor concrete. ştiinţifice. М. 2. Această tendinţă a căpătat denumirea de agricultură productivistă. Însă această ramură aduce şi la unele consecinţe ne dorite cum ar fi: o. М. Franţa. În domeniul agriculturii activează peste 60 companii transnaţionale (Filip Morri – SUA. creşterea suprafeţelor agricole ne utilizate. În acest scop s-a creat o serie de instituţii ştiinţifice în cele mai diverse ramuri a agriculturii (institutul cartofului. p.

Explicaţi principalele modificări geoeconomice din sectorul primar al economiei mondiale. 2. Федорченко А. valori de întrebuinţare (cu excepţia bunurilor materiale) necesare satisfacerii cerinţelor umane. avînd menirea să asigure desfăşurarea normală a activităţilor din sectoarele primar şi secundar. Sistemele comunicaţionale ale Terrei: modificări geoeconomice şi tendinţe de dezvoltare.. Explicaţi principalele forme de organizare ale industriei. 3. definirea şi clasificarea lor fiind dificilă. Cel mai frecvent tip de clasificare a 113 . 2003. În prezent. Caracterizaţi principalele teorii şi concepţii referitor la repartizarea spaţială a industriei.1. Tema 7 : Sectorul terţiar. § 7. Caracteristica activităţilor terţiare este extrema diversitate. avînd la bază multiple criterii. Современные тенденции территориальной организации промышленного производства. indivizilor şi comunităţii.В. Subiecte pentru conversaţii: 1. М. Aspecte generale ale sectorului terţiar.5. Terţiarul sau serviciile sunt activităţi economice care intervin după procesul de producţie şi care oferă. iar denumirea de „terţiar” vine să releve caracterul mai îndepărtat al activităţilor economice faţă de resursele naturale. în literatura occidentală există mai multe tipuri de clasificări a serviciilor. 4. Numiţi principalele tipuri de întreprinderi industriale. Modificări în comerţul mondial Sectorul terţiar sau al serviciilor cuprinde toate tipurile de servicii.

c) serviciile de consum. bancare. de turism. стр. imobiliare.). grupează serviciile internaţionale în patru categorii: transporturi. business-servicii. comerţul în detaliu şi comerţul en-gros). b) servicii de repartizare sau distribuţie (transportul şi gospodăria de antrepozit.T. e) servicii personale (de recreaţie ş.С. Dar ele se interferează cu clasificările şi reglamentările organizaţiilor internaţionale specializate pentru diverse fluxuri economice internaţionale. b) serviciile cu caracter nematerial. – Смоленск. 4 География мирового хозяйства. Н. venituri din deplasarea factorilor de producţie şi transferuri unilaterale de fonduri băneşti oficiale şi private. turism. Banca Mondială ş. servicii administrative). de asigurare. ale unor reglamentări parţiale asupra serviciilor internaţionale. 92 . Organizaţia Mondială a Turismului.). d) servicii colective (servicii sociale medicale. comunicaţiile. Fondul Monetar Internaţional. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). prin elaborarea balanţei de plăţi externe standard. în 1995 (care a înlocuit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.93 114 . De aici multitudinea de concepte şi clasificări ale serviciilor internaţionale.Москва. în învăţămînt etc. creat în 1947). rutier. Conform clasificării date de Gadri.).a. c) servicii comerciale (servicii financiare. Под ред. serviciile se împart în: a) serviciile legate de producerea şi distribuţia mărfurilor. Fondul Monetar Internaţional. conform căreia serviciile se împart în: a) servicii de transformare (gospodăria comunală şi menajeră).A.T.serviciilor este cel în baza criteriului funcţional. cum ar fi serviciile de transport. Organizaţia Mondială a Muncii.).a. transferul de tehnologii. . a pus bazele unei clasificări. d) serviciile de administraţie (inclusiv informaţionale). Drept exemplu poate servi clasificarea dată de Brouning şi Singlman4. aerian etc. reglamentate de organizaţiile de transport internaţional (maritim. de investiţie. enngirening. de emigraţie etc. creată la sfîrşitul Rundei Uruguay. Мироненко.

învăţămîntul. Din cele expuse mai sus putem concluziona că sectorul terţiar are o structură ramurală diversificată şi complexă. serviciile bancare. informatica. gospodăria comunală şi menajeră. fiind tot mai mult integrat activităţilor industriale. administraţia. cultura. . Sectorul terţiar cunoaşte o evoluţie explozivă.comerţ.servicii comerciale. prin ridicarea nivelului cultural şi în folosirea timpului liber. 115 . . turismul. de asigurări. . financiare. securitatea colectivă. Terţiarul sau serviciile se caracterizează prin cîteva trăsături esenţiale şi anume: 1. de credit şi închiriere. servicii personale. şi cuprinde următoarele ramuri: transportul. . . fiind reprezentat printr-un mare număr de activităţi indinspensabile activităţii economice şi vieţii în societate.administrative (învăţămînt. Serviciile. la nivel individual. business – servicii. cultură etc.organisme financiare. Terţiarul este un sector direct productiv ca şi agricultura şi industria. servicii recreative. deşi ele constituie obiectul mai multor categorii de servicii.). sănătatea. deşi cunoscute de multă vreme (comerţul. 3. . În multe cazuri. telecomunicaţiile.). sănătate. ştiinţa. ecologia. cunosc o puternică expansiune în societatea postindustrială şi îşi fac simţite urmările. administraţia etc.asigurări.societăţii imobiliare. activităţile turistice sunt considerate separat.transport şi comunicaţii.Cele mai multe clasificări disting pentru sectorul terţiar şapte categorii de servicii (activităţi): . comerţul en-gros şi în detaliu.servicii social . sportul. gospodăria de depozite (antrepozite). 2.

4. 5.

Terţiarul constituie un flux economic internaţional generator sau consumator de mari fonduri valutare. Terţiarul înregistrează o creştere numerică importantă atît a angajaţilor cît şi a ponderii în cadrul creării bunurilor materiale naţionale. Sectorul terţiar cunoaşte o dinamică superioară sectorului primar şi secundar. Dacă, la începutul secolului XX, terţiarul deţinea în PIB circa 15%, în prezent

deţine o pondere de 50-55%, iar ponderea celor angajaţi în acest sector a crescut respectiv de la 5% la 30%. 6. În ţările dezvoltate, terţiarul cuprinde 2/3 din lucrători, asigură aproximativ 70% din PIB şi deţine 40% din cheltuielile gospodăreşti. Ponderea ridicată a populaţiei ocupate în servicii în ţările slab dezvoltate nu reprezintă un semn al expansiunii economice, ci mai degrabă un semn de instabilitate – numeroase persoane plecate din cauza sărăciei şi foametei din mediul rural se stabilesc în condiţii precare în oraşe, practicînd o serie de activităţi ocazionale cum ar fi comerţul, serviciile domestice sau personale etc. 7. Terţiarul se răsfrînge, prin eterogenitatea sa, asupra diferitelor categorii sociale şi a pregătirii profesionale a salariaţilor. Cea mai mare parte a lucrătorilor din terţiar o reprezintă femeile. În continuare, ne vom referi la caracteristica comerţului internaţional şi la unele modificări produse în acest domeniu. Cît priveşte modificările survenite în transporturi şi comunicaţii ele vor fi redate în subiectele următoare. Este unanim recunoscut că, pentru cvasitotalitatea statelor lumii, principala formă a schimbărilor internaţionale de activităţi o constituie comerţul internaţional de activităţi. Comerţul internaţional constă din schimburile de mărfuri (comerţul cu mărfuri) şi schimburile de servicii (comerţul cu servicii) efectuate de agenţii economici aparţinînd unor spaţii geoeconomice naţionale diferite. Comerţul internaţional a apărut încă în antichitate, dar o puternică expansiune o cunoaşte în prezent. Schimbările profunde în structura economiei mondiale, în diviziunea internaţională a muncii şi în raportul de forţe la nivel global, revoluţia tehnico –
116

ştiinţifică,

perfecţionarea

transporturilor

şi

comunicaţiilor,

modernizarea

şi

restructurarea economiilor diferitelor state, liberalizarea şi internaţionalizarea schimburilor comerciale, extinderea cooperării economice internaţionale sunt doar unii factori din multitudinea de factori care au contribuit la importante modificări în domeniul comerţului internaţional în cea de a doua jumătate a secolului XX. Astfel sau produs modificări în evoluţia comerţului internaţional. Conform statisticilor internaţionale, în perioada 1950 – 2000, ritmul mediu anual de creştere a comerţului mondial a fost de circa 12%, diferenţiat pe perioada. Cel mai înalt ritm s-a înregistrat în anii 1970 – 1980 şi a constituit 20,3% (ca rezultat al creşterii preţurilor în comerţul mondial), iar cel mai scăzut ritm – anii 1950- 1960 şi a fost de 6,4% (ca urmare a restructurării economiilor naţionale). La nivel global, creşterea volumului schimbărilor curente de mărfuri şi servicii este impresionantă. Valoric, acesta se situa în 1967 la nivelul de 292 miliarde de dolari, pentru ca, în 1985 să ajungă la 2 trilioane, în 1996 la circa 6 trilioane, iar în 2000 la peste 7,4 trilioane de dolari. Au intervenit mutaţii şi în evoluţia comerţului mondial pe grupe de ţări. Lideri mondiali în comerţul internaţional sunt ţările dezvoltate, fapt ce se lămureşte prin structura modernă, armonioasă şi diversificată a economiei lor, care determină şi structura comerţului exterior (tab. ). Volumul comerţului exterior al ţărilor dezvoltate a crescut de la 4 la 8 trilioane dolari americani sau de 2 ori faţă de 1980. În prezent ţările dezvoltate acoperă 2/3 din valoarea comerţului internaţional. Ţările în curs de dezvoltare a înregistrat o scădere continuă la participarea lor la comerţul mondial, excepţie făcînd ţările exportatoare de petrol. Ponderea lor în comerţul mondial a scăzut de la 27% în 1980 la 20% în 1998. Ritmurile reduse de creştere a acestui grup de ţări a determinat structura necorespunzătoare a economiei şi comerţului lor exterior, de evoluţia defavorabilă a preţurilor la produsele lor de export. Referitor la ţările în tranziţie, ponderea lor în comerţul mondial este relativ redusă în raport cu potenţialul lor economic. Centralismul excesiv al economiei de comandă nu a permis adaptările dinamice la mecanismele pieţii internaţionale.
117

Ritmurile de creştere a comerţului mondial depăşesc ritmurile de creştere ale produsului naţional brut (PIB), ale producţiei industriale şi altor indicatori ai creşterii economice la nivel global şi pe grupe de ţări (tab.) De exemplu, în perioada 1990 – 2000 ritmul mediu anual de creştere a PIBului a fost de 2,3%, producţia mondială a crescut în medie cu 3,3% pe an, pe cînd creşterea volumului comerţului mondial a reprezentat 6,5%. Aceasta înseamnă o sporire a capacităţii de absorbţie a pieţii mondiale, o accentuare a interdependenţilor economice şi deci o participare sporită la circuitul economic mondial a tuturor statelor lumii. Este şi o dovadă de creştere a contribuţiei comerţului exterior în procesele naţionale de reproducţie. Modificări esenţiale s-au produs în structura comerţului mondial, atît pe categorii de comerţ – comerţ cu mărfuri şi comerţ cu servicii, cît şi pe grupe de mărfuri şi servicii. De exemplu, în comerţul mondial a scăzut ponderea produselor de bază – materii prime minerale şi agricole (de la 56% în 1950, la 29% în prezent) şi a crescut ponderea produselor manufacturate (de la 43,7% în 1950, la peste 70% în prezent). Această tendinţă este determinată de deplasarea la scară mondială a ramurilor industriei mari consumatoare de materii prime (siderurgice şi subramurale consumatoare de metal, construcţiile navale, materialul rulant de cale ferată etc.) spre ţările care dispun din abundenţă de astfel de resurse; gradul înalt de internaţionalizare a produselor din ramurile de vîrf (construcţii de maşini, aeronautică, informatică, etc.), care antrenează livrările reciproce de subansamble pentru crearea produselor complexe; creşterea producţiei de înlocuitori sintetici (mase plastice, cauciuc sintetic, fibre sintetice ş.a.) şi a noilor materiale de substituire, etc. În comerţul mondial a crescut ponderea produselor manufacturate a ramurilor de vîrf, cum ar fi comerţul cu microprocesoare, ordinatoare, roboţi industriali, sisteme de telecomunicaţii etc. Comerţul cu servicii numit invizibil este o parte a comerţului mondial prin care se realizează tranzacţii în domeniul asigurărilor, dreptului la licenţă, finanţelor, comunicaţiilor şi turismului. Ponderea serviciilor în schimburile internaţionale curente este de 19,6%, iar a comerţului cu mărfuri este de 80,4%.

118

nr.9 2001 5055 1271 20. tehologii etc. Ţările dezvoltate deţin circa 80% din valoarea totală a exporturilor de servicii şi aproape aceeaşi pondere din totalul importurilor.USD) 1982 . licenţe.1 Evoluţia anuală a comerţului mondial cu mărfuri şi servicii (mdl.2%). Creşterea mai rapidă a comerţului cu servicii în comparaţie cu comerţul cu mărfuri a condus la faptul că ponderea serviciilor în comerţul mondial a crescut de la 5%. şi se materializează în venituri valutare sub forma de profit. know-how etc.2 5497 1383 20.5% în 2001. Valoarea absolută a exportului de servicii în comerţul mondial a ajuns la o sumă impresionantă de 1582 mld.1 5947 1462 19. 2001 În structura comerţului cu servicii pe primele locuri se situează serviciile de transport (23% din totalul comerţului de servicii).7 6452 1582 19. În categoria „alte servicii” intră serviciile comerciale. comerţ cu brevete.1 5330 1350 20.1992 1991 1. Serviciile – factor sunt serviciile ce rezultă din mişcarea internaţională a factorilor de producţie – capital. turism (33. la 19. Această tendinţă este specifică pentru ţările dezvoltate şi se explică prin locul important pe care l-au căpătat activităţile terţiare şi producţia de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologii noi în economia lor. 2000.8%). la începutul secolului XX. de comunicaţie. alte servicii (43. muncă. Ponderea serviciilor 2453 612 în 19.Serviciile sunt de două tipuri: servicii – factor şi servicii nonfactor. USD în 2001 (tab. asigurări.5 1998 1999 2000 2001 comerţul cu mărfuri (%) Sursa: World Economic Outlook. activităţi bancare. salarii. subvenţii.1). turism. Comerţul cu mărfuri 2. Tabelul nr. Comerţul cu servicii 3. Serviciile nonfactor sunt activităţile prestate sub formă de transporturi. 119 . dobîndă.

de consultanţă în diferite domenii etc. pentru ţările cu diferite niveluri de dezvoltare economică a devenit Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD. Astfel putem confirma că ponderea comerţului invizibil în raport cu comerţul cu mărfuri are o tendinţă de creştere mai rapidă. Comerţul cu servicii a devenit un factor de determinare a competitivităţii ţărilor în schimburile economice internaţionale. Aceste fapte majore demonstrează o deplasare a centrului de gravitate al economiei mondiale către Asia. de asigurare. Dacă pînă la începutul anilor 60 comerţul transatlantic domina în comerţul internaţional. La etapa contemporană. Se lărgesc serviciile de construcţii. În condiţiile actuale în comerţul internaţional tot mai larg sunt incluse obiectele de construcţie capitală. în special. transformat ulterior în Organizaţia Mondială a Comerţului OMC (1995). în care participă 100 de state cu drept de vot. În ultimii 10 ani ai secolului XX. În ea se includ toate statele – 120 . S-au produs mutaţii în geografia fluxurilor comerţului internaţional. 1984). publicitate ş. leasing (darea în arendă pe termen lung a maşinilor şi utilajului. a mijloacelor de transport etc. bancare. cărora le revin 90% din comerţul mondial.). pentru prima oară exporturile SUA spre Asia depăşesc vînzările americane spre Europa. În 1993. Un rol determinant în îmbunătăţirea relaţiilor comerciale din sistemul Naţiunilor Unite îl joacă Acordul General pentru Tarife şi Comerţ – GATT (1947). informatizare. dar şi îndeplinirea proiectelor şi însăţi construcţia obiectelor proiectate. avînd în vedere că desfacerea produselor pe pieţele externe depinde într-o măsură tot mai mare de eficienţa şi calitatea serviciilor încorporate în acestea . ceea ce presupune nu numai livrarea complexelor de aparate. serviciile de transport şi-au redus ponderea cu aproape 21% în favoarea „altor servicii” care au devenit cea mai importantă componentă a comerţului internaţional.financiare.a. 60 de ţări şi organizaţii internaţionale au statut de observatori. un factor nou ce influenţează îmbunătăţirea climatului în comerţul internaţional. apoi din 1984 comerţul transpacific devine superior celui transatlantic. Astfel. îmbunătăţirea condiţiilor comerţului. în OMC participă mai mult de 160 de state.

Mătasea chineză pentru prima oară apare în Roma pe vremea împăratului August. Printre cele mai mari şi vechi căi de comunicaţie se enumără: 1. Această cale a jucat în trecut un rol foarte mare nu numai economic. numără 3500 ani. sisteme economice la diferite niveluri. ultimii nici nu bănuiau de acest lucru. ca şi în lumea antică. Acest comerţ de bir original îi permite Chinei săi transforme în „vasalii” săi. pe care străinii îl puteau primi în calitate de cadou în schimbul birului acordat. Din nou s-au restabilit legăturile terestre între Estul şi Vestul Asiei. § 7. mult timp fiind principala „punte” de legătură civilizaţională. Pe „Drumul Mătăsii” înfloreşte comerţul cu statele Asiei Centrale şi statele mediteranene. Drumul mătăsii începe din Lanzhau şi Dungan (China Centrală). A doua renaştere a Marelui Drum al mătasei a început peste 500 de ani de stagnare (în perioada feudală). dar şi informaţional. Un traseu trece prin sudul deşertului Takli Makau → Nordul Indiei → Persia → ţărmul Mării Arabe → Constantinopol → Cairo. La fel. Al 121 . unde se ramifică în două direcţii generale.membre ale ONU. Marile comunicaţii ale Terrei Sistemul de transport şi comunicaţii reprezintă „carcasul Terrei” care leagă civilizaţii diferite. un dialog între culturile occidentale şi orientale. Mătasea în politica chineză reprezintă un produs strategic. Aproximativ 190 de state şi organizaţii internaţionale participă la activitatea ei. Înalta cerere a transformat mătasea în valută mondială. printre care se evidenţiau negustorii evrei.2. pe mulţi conducători. Comerţul se realiza prin intermediari. storcînd cantităţi mari de aur din Imperiul Roman. inclusiv pe împăraţii romani. Obiectul de activitate a UNCTAD – cercetarea în complex a problemelor economice – comerciale de relaţii internaţionale în corespundere cu interesele tuturor grupurilor de state ale lumii. Marele drum al mătăsii – una dintre cele mai vechi căi de transport a lumii. Mătasea chineză din acea perioadă să egala în preţ cu aurul. mătasea chineză pentru aristrocraţi a rămas cel mai întrebat şi dorit produs.

Astfel de noduri unde se întruneau caravanele comerciale din Est şi Vest erau oraşele Nezshabur.doilea traseu trece prin nordul deşertului Talki Makan spre Samarkan → Buhara → Bizanţi → Constantinopol. Către acest traseu gravitează peste 4 de state. Dialogul socio – cultural. unde se adunau nu numai fluxuri comerciale. produsul principal era resursa informaţională (idei. Turcia planifică construcţia în viitor a unui tunel pe sub Bosfor costul proiectului este de 1 122 . de-a lungul drumului erau înălţate turnuri sau instalaţi stîlpi din lemn şi piatră. cu interval de 500 de ani. schimbul comercial şi informaţional au servit pentru multe popoare un resurs strategic. Drumul de la Marea Roşie şi pînă în China era parcurs în 200 de zile. În 1996 a avut loc un eveniment istoric – realizarea construcţiei magistralei feroviare Marî (Turkmenistan) – Mashhad (Iran). pe Marele drum al Mătăsii se formau noduri comunicaţionale intermediare. dar practic. alături de mătasă. În rezultatul unei asemenea configuraţii. dar se înfăptuia un schimb cultural şi inforaţional intensiv. Hert şi Belkh. Marele drum al Mătăsii din evul mediu a devenit translatorul dialogului între civilizaţii. principii / gînduri şi obiceiuri). În dependenţă de situaţia geopolitică nefavorabilă acest traseu putea să-şi modifice direcţia geopolitică nefavorabilă acest traseu puteau sî-şi modifice direcţia: din Buhara spre delta râului Volga şi don sau prin Caucaz spre Constantinopol. are loc a treia renaştere a Marelui drum al Mătăsii prin proiectul internaţional feroviar: Istambul – Pekin prin Asia Centrală (Marî. Marele drum al mătăsii a fost amenajat în corespundere cu ajunsurile tehnice din epoca medievală. culturii şi arte diferitor popoare. unde. prin care se încheie linia de cale ferată pe întreaga distanţă a magistralei. odihnă şi condiţiile climatice. Legăturile comerciale euroasiatice au contribuit la interdependenţa religiei. Taşkent. peste râuri earu aruncate poduri. La hotarul mileniilor. în deşerturi erau construite rezervoare cu apă. Alma-Ata) cu ramificare prin Afganistan spre India. călătoria dura câţiva ani în funcţie de interesele comerciale. Sectoarele grele (anevoioase) ale trasei cu multă rîvnă se întreţineau într-o stare bună.

iar pe calea maritimă – 20 – 30 de zile. Tadjikistan. Kîrghîstan.Asia).5 . ulterior. întrecînd „Transibirianul” de peste 3 ori (22 mii containere). În perioada 1996 – 2000 acest indicator a crescut de la 12 la 70 mii containere de mare tonaj. La întrunirea de la Bruxelles pe problema coordonării şi dezvoltării coridorului de transport au participat Azerbaidjan. Renaşterea Marelui drum al mătăsii a început cu deschiderea traseului de cale ferată Lianyungang – Hamburg – Rotterdam. Cjina a realizat reconstrucţia căii ferate de la ţărmul Oceanului Pacific pînă la hotarul cu Kazahstan şi are intenţia ca împreună cu ţările ex-sovietice să construiască coridorul de transport în direcţia Rottardam. Din cauza ecartamentului diferit la aceste staţii feroviare are locc schimbarea roţilor la vagoane. USD. Astăzi staţiile de cale ferată „Drujba” (Kazahstan) şi Alashankan (China) sunt principalele noduri de transport pe calea cea mai scurtă din China în europa. a primit denumirea „Renaşterea Marelui drum al mătăsii”. Transportarea mărfurilor din marele port chinez Lianyungang la Hamburg (distanţa este de 11 mii km) ocupă 11 zile. Armenia.mld.2 mii km mai scurtă decît magistrala Transsibiriană. Kazahstan. Tone. Rusia la această întrunire n-a fost invitată. Georgia. Deşi numărul de vagoane care tranzitează peste hotare este nesemnificativ. În 1993 Uniunea Europeană inaintează programa CORTECA (Coridorul de Transport Europa – Caucaz . 123 . Tone de mărfuri şi se aşteaptă creşterea volumului acestora pînă la 12 mln. Marea Caspică şi asia Centrală. Încă în 1990 a avut loc unirea căilor ferate din China şi Uniunea Sovietică în Asia Centrală. În anul 200 pe aici au trecut circa 7 mln. Alegerea definitivă a direcţiei principale a magistralei transcontinentale va depinde de situaţia geopolitică din regiune. Obiectivele principale ale programei CORTECA sunt. Turkmenistan şi Uzbekistan. Există o variantă madie a traseului Marelui Drum al Mătăsii prin Marea Neagră. Cu tempouri înalte creşte traficul containerizat. Traseul este numit Coridorul de Nord a magistralei feroviare Transasiatică. care. Transcaucazia. Calea ferată ce trece prin Kazahstan este cu 1.

- dezvoltarea şi intensificarea transportului şi colaborarea în domeniul acordării de transport; - coordonarea măsurilor în domeniul comerţului şi transportului la nivel regional pe calea dezvoltării cooperării între state şi cu Uniunea Europeană; colaborarea şi schoimbul cu nou – hau în domeniul transportului şi comerţului la nivel regional; - implimentarea în practică a normativelor de drept comune în acordurile de comerţ şi transport; - asigurarea compatibilităţii care reglementează documentaţia şi procedurile interne în domeniul comerţului şi tranzitului cu normele şi standartele tehnice ale Uniunii Europene. În 1994, la cea de a doua Conferinţă pe transport (insula Creta), au fost discutate proiectele tehnice concrete a programei CORTECA. Au fost examinate variantele posibile de construcţie a magistralelor auto, feroviare, aeriene şi maritime între staţia de cale ferată Drujba din Kazahstan şi portul Batumi la Marea Neagră, prioritate fiind date la două coridoare paralele: 1. Taşkent – Samarcand (cu ramificaţie spre Duşanbe şi Termez) – Bairam-Ali – Aşhabad – Turmenbaşi (Krasnovodsk) – Baku – Tbilisi – Poti şi Batumi; 2. Aktiubinsk – Atîrau (Guriev) – Baku – Tbilisi – Poti şi Batumi. La realizarea acestui proiect participă numai firmele din ţările Uniunii Europene, cît şi instituţiile financiare mondiale şi investitorii străini. În următoarea întrunire (1997, Tbilisi) este confirmată strategia formării coridorului de transport în direcţia latitudională, ocolind Rusia. Proiectul CORTECA este o alternativă a monopolului de transport rus cu ieşirea directă în Europa în caz de agravare a situaţiei geopolitice în Caucazul de Nord, determinată de conflictul cecen. Totodată, este evidentă asipaţia Occidentului de aşi întări prezenţa militară în Caucazul de Sud sub pretextul protecţiei acestui proiect.
124

În anul 2000 la Conferinţa Internaţională Euro – Asiatică (Sankt - Petersburg) a fost expusă concepţia rusă drumurilor de tranzit în baza formării axelor geoeconomice Vest – Est (incluzînd Transibirianul) şi Nord – Sud (din Finlanda prin coridorul caspic în Asia de Sud). A fost creată grupa de lucru pe problemele coridorului de transport „China – Kazahstan – Rusia - Belarus”. Cu toate acestea, speranţa la o renaştere rapidă a Marelui drum al mătăsii pînă ce nu s-a îndreptăţit. Situaţia geopolitică din Orientul Apropiat şi Mijlociu nu favorizează realizarea programei. Totodată, există doar cîteva state, în stare să propună varianta optimă a magistralei transeuroasiatice – Rusia, Kazahstan şi China. 2. Magistrala Transibiriană După eşirea Rusiei la Oceanul Pacific, întinderea mare a statului a devenit un factor de reţinere de devoltare social – economică. Ţinîndu-se cont de condiţiile climatice sezoniere, pentru a ajunge din capitală la periferiile estice era necesar de trei ani. În epoca lui Petru I tempourile vieţii imperiului au crescut, dar chiar şi la începutul secolului XIX-lea curierul de stat, pentru a străbate peste 6400 km din Sankt – Petersburg la Irkutsk, avea nevoie de 35 de zile. În 1857, general – gubernatorul Sibiriei de Est N.N. Muraviev – Amurski pune întrebarea despre construcţia căii ferate în Extremul Orient. Se presupunea unirea Amurului navigabil cu golful pacific De-Kastri. Pe timpul domniei lui Alexandru al III-lea, în 1892 ministrul căilor de comunicaţie S.Iu. Vitte din nou pune întrebarea construcţiei căii ferate din partea europeană a Rusiei pînă la Vladivostok. Această ideie a fost susţinută de ţareviciul Nicoli al II-lea. În hotărîrea Comitetului pentru construcţia magistralei se spunea, că „Calea ferată sibiriană”, este un lucru mare de stat, şi că drumul feroviar trebuie să fie construită de oamenii ruşi şi din materiale ruse. Construcţia magistralei Transibiriene a început în acelaşi timp din două părţi – din Celeabinsk şi Vladivostok, în condiţii climatice destul de aspre. Dar cea mai dificilă problemă era asigurarea construcţiei cu braţe de muncă. Cea mai mare parte din constructori erau exilaţii, deţinuţii şi soldaţii (ostaşii). În toiul lucrărilor de construcţie a Transibirianului lucrau pînă la 90 mii de
125

oameni. După tempourile de construcţie (10 ani), după lungime şi dificultăţile nu avea analog în lume. Pentru construcţia magistralei au fost cheltuiţi o sumă astronomică pe acele vremuri – peste 500 mln. De ruble. Construcţia magistralei a fost terminată în 1916. travergarea din Moscova la Vladivostok s-a micşorat de la cîteva luni la 10 zile, iar mărfurile erau expediate în ambele capete de 1,5 ori mai rapid decît pe cale maritimă. Construcţia magistralei a influenţat foarte mult dezvoltarea Sibiriei. În primii zece ani după construcţia Transibului populaţia în această regiune a crescut de 2 ori. Lungimea Transibirianului de la Celiabinsk la Vladivostok este de 7,5 mii km, iar de la Moscova – peste 9400 km. Trenurile – containere ating distanţa de 10 mii km (Nahodka - Brest) în doar 9 zile, iar pe cale maritimă (Japonia - Germania) în 17 zile. Actualmente această cale ferată este electrificată. Magistrala Transibiriană ocupă un loc de bază în Geopolitica Rusiei. Principalul resurs strategia „Transibirianul” constă în stabilitatea politică a Rusiei. Istoria magistralelor transcontinentale euroasiatice mărturisesc, că eficacitatea lor depinde nu numai de reducerea taxelor vamale şi altor bariere, dar şi de factorii geopolitici. Este evident că în secolul XX nu s-a reuşit formarea unui drum alternativ magistralei Transibiriene. Un rol important în spaţiul geoeconomic îl au nodurile de comunicaţie – punct în care se intersectează nu mai puţine de 2- 3 linii ale unui şi aceluiaşi tip de transport. De rregulă, nodurile de comunicaţie (joncţiunile de transport) exprimă interesele economice ale marilor puteri ale lumii. Nodurile de transport tehnogene sunt o creaţie a omului, avînd multiple funcţii geopolitice şi geoeconomice (regim preferenţialpentru accelerarea fluxurilor materiale, baze militare care asigură interesele economice ale marilor puteri mondiale etc.). În istoria comunicaţiilor mondiale un loc deosebit revine marilor canale, poduri, tuneluri şi altor construcţii. Cele mai importante noduri de comunicaţie acvatică ale Terrei sunt: 3. Canalul Suez – canal navigabil fără ecluze, care uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie. Acest canal scurtează distanţa maritimă dintre porturile Oceanului Atlantic şi Oceanului Indian cu 8 – 15 mii km. Zona Canalului Suez este considerată
126

adîncimea 13 –15 m. Canalul a fost oficial dat în exploatare pentru navigaţie la 17 noiembrie 1869. lăţimea 120 – 150 m. şi guvernul britanic.ca hotar geografic convenţional între Asia şi Africa. care a existat 500 de ani. Canalul a devenit cea mai cunoscută cale pa apă în istorie între Vest şi Est. Franţei şi Israelului. În 1956 Egiptul naţionalizează Canalul Suez în pofide ntervenţiei directe a Marii Britanii. În 1869 construcţia canalului a luat sfîrşit. cumpără canalul de la egipteni. cu 300 – 400 mil t. Fendinand Lesseps intenţionează să construiască din nou un canal. Canalul Suez este cheia către drumul în India. Canalul anual este traversat de 13 –14 mii de nave. Patru mii de ani în urmă din ordinul faraonului egiptean a fost săpat un canal cu apă dulce între fluviul Nil şi Marea Roşie. În 1854. lire sterline. În rezultatul agresiei israeliene din 1967 Canalul Suez a încetat să funcţioneze şi s-a transformat în hotar între naţiile ce duşmănesc. În această perioadă pe arena mondială a apărut o nouă mare putere politică – SUA. se termină cariera de diplomat) Lesseps s-a dedat întru totu acestei construcţii. Din motivul siguranţei militare în feudalismul timpuriu canalul a fost astupat (închis). în rezultatul unei diplomaţii splendide. 127 . dar societatea pe acţiuni formată de el a dat faliment. Pînă la agresea israeliană din 1967. Idea construcţiei numără cîteva secole.1894). primind concesiunea egipteană asupra construcţiei Canalului (moare şoţia şi unul din ficiori. mărfuri. După ocuparea Egiptului de către forţele militare engleze Canalul Suez a devenit principala bază militaro-strategică în Orientul Apropiat. Arhitectul principal al canalului Suez este antreprenoriatul şi diplomatul francez Ferdinand Mari Lesseps (1804 . lungimea canalului este de aproximativ 163 km. Pe istmul Panama. în urma convorbirilor cu Guvernul Columbiei. Pe seama lui revine peste 20% din transportul mondial de petrol şi produse petroliere şi 15% din traficul mondial de mărfuri pe ocean. în urma exploatării canalului. Marea Britanie capătă un venit de peste 50 mld. Canalul Panama – calea artificială între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. 4. Creşterea preţului la petrol a grăbit reconstrucţia şi deschiderea canalului pentru navigaţie în 1975. Din 1875 şi pînă la începutul războiului doi mondial.

oficial fiind deschis în 1920.care cîştigă rivalitatea cu Marea Britanie. se renaşte idea proiectului tunelului. şi guvernul conservativ Thatcher reia lucrul asupra proiectului. Unul din cele mai grandioase proiecte din a doua jumătatea a secolului XX a devenit construcţia tunelului sub La-Manş.. unde este concentrată circulaţia mărfurilor. Interesul multor state se intersectează în aceste zone. Canalul Suez şi pnama reprezintă nu numai noduri comunicaţionale în spaţiul geoeconomic. Eurotunelul. Idea legăturii terestre a Angliei cu Lumea Veche aparţine lui Napoleon.6 m lăţime şi o adîncime de 13. Canalul Panama poate deveni principalul izvor de venit pentru ţările latino – americane. 5. unde se proclamă Panama ca stat independent. care intră în 128 . dar şi poli geostrategici de geopolitică. fiin anual tranzitat de 13 – 14 mii nave. datorită lăţimii reduse din zona ecluzelor. dar SUA îşi păsrează bazele militarea – maritime şi aeriene. Numai la începutul secolului XX după semnătura acordului anglo-francez. în această regiune.5 – 3 ori sau cu 24 – 25 zile decît în jurul Americii de Sud. În anul 2000 Canalul Panama este transmis sub jurisdicţia Panamei. Mult timp construcţia tunelului fusese blocată din cauza relaţiilor tensionate din franţa şi Marea Britanie (rivali permanenţi).în 1903 SUA prin forţa militară anexează o parte din teritoriul Columbiei. canalul Panama are o lungime de 81. Din 1904 începe construcţia canalului care finalşizează în 1914. Războaiele mondiale şi crizele economice din nou amînă construcţia tunelului. Franţa şi Spania pentru influenţa geopolitică în emisfera de Vest şi dreptul exclusiv pentru construcţia canalului.canalul scurtează distanţa maritimă între ţărmurile de ast şi vest ale SUA şi Canadei de 2. care se evidenţiază printr-o instabilitate politică şi putere coruptă. Dajavantajul este că prin acest canal nu pot circula tancurile petroliere gigant. De facto Canalul a rămas „zonă de interes vital” pentru SUA. În 1983 a fost semnat contractul anglo-francez. Drept compensaţie prin tratatul panamoamerican din 1903 SUA primeşte pentru o perioadă nelimitată dreptul de a exploata canalul. care a stat la baza Antantei. În 1985 se începe construcţia tunelului sub Canalul Mînicii.7 m.

Capacitatea de încărcare a navelor poate ajunge la 1800 tone. Eurotunelul anual înregistrează un trafic de 6 – 6. 129 .Dunăre” cu dreptul de a construi canalul. România prin acest canal s-a integrat geoeconomic cu europa Occidentală.5 – 2 ore.5 m şi lăţime – 16 m. Canalul Main – Dunăre are o lungime de 171 km.exploatare în 1995. cu o lungime de 178 km. Dar navigaţia pe tot traseul de la Rotterdam pînă la Sulina în delta Dunării este neefectivă. cu lungimea de 3500 km. adîncime – 1.5 km. lăţime – 55 m şi adîncime – 4. Aici sunt construite 16 acluze cu o lungime de 190 m şi lăţime de 12 m. care parcurge distanţa în aproximativ 20 minute în regim de mare viteză (160 km/h). hidrocentrale şi de a le exploata pînă în 2050. acre sunt asigurate cu sistemă de apărare contra teroriştilor şi a pozarului. Canalul. eurotunelul are o lungime de 51. cînd din cauza construcţiilor rapide a căilor ferate el a devenit inconcurent. Pe fundul Canalului Mânicii au fost construite trei tunele (unul tehnic). Pe calea apei deplasarrea are loc în 1. Idea unirii Reinului cu Dunărea a apărut în anul 783 şi aparţine regelui german. În 1921 se formează societatea pe acţiuni „Rein – Main . În 1992 are loc deschiderea oficială a Canalului Main – Dunăre. Legătura Paris – Londra se reface în 3 ore. persoane şi 2.0 mil tone mărfuri. înzestrat cu 100 de ecluze prin care puteau trece vasele cu o capacitate de 120 tone. Calea acvatică transcontinentală europeană Rein – Main – Dunăre are o istorie milenară. De la Rotterdam pînă la delta Dunării a fost construit principală cale acvatică din Europa. pînă în anii 90 societatea a construit 58 de hidrocentrale mici. A doua încercare a fost întreprinsă de regele Bavariei. 6.5 mil.25 m. prima încercare de a construi canalul Main – Dunăre s-a terminat fără succes. adîncime de 150 m şi este parcurs de un tren cu 28 vagoane (pe care sunt îmbarcate autovehicule). dar din cauza grautăţilor tehnice. Calea acvatică transcontinentală a unit 17 state europene. Canalul navigabil a fost construit între 1839 şi 1846. Idea formării căii acvatice transcontoinentale a fost susţinută de conducătorii Germaniei naziste. Transportul mărfurilor din porturile Dunării Inferioare pînă la Rotterdam este mai efectiv pe cale maritimă (se reduce vremea şi cheltuielile la o unitate de încărcătură).5 – 3. a fost folosit efectiv pînă în 1863.

Sistemul de transport comunicaţional asigură legătura între materia primă – producţie – consum. Magistrala Panamericană – reprezintă cel mai larg coridor de transport de pe glob. Nu s-a putu totul de realizat. În sec. a magistralei transafricane. 130 . Dar locul ideilor nerealizabile este preluat de unele proiecte şi mai ambiţioase.3. Transamericană şi Transbraziliană ajunge la peste 35000 km lungime. politice şi economice în calea spre formarea spaţiului multidimensional al Terrei. reorganizată în 1984 în Organizaţia Statelor Americane. capabilă să înfrîngă obstacolele naturale. Istoria construcţiei marilor comunicaţii ne mărturiseşte despre energia nesecată a omenirii. între generatorul de informaţie şi receptorul acesteia etc. iar împreună cu şoselele Transcanadiană. între reşedinţă şi locul de muncă. cu o lungime de 15000 km. conform Doctrinei Monro „America pentru americani”. străbătînd continentul de la Nord la Sud. Magistrala Panamericană reprezintă un exemplu concret de realizare a proiectului geoeconomic în concepţia geopolitică de panamericanizare. Franceză şi multe altele. traseele oceanice. Ele reprezintă un adevărat „sistem vascular” al economiei mondiale. căile feroviare şi auto-magistralele sistemul informaţional mondial formează carcasul comunicaţional al Planetei şi creează fundamentul dialogului între civilizaţiile umane. Panameriacna face legătura între Fairbanks (Alaska) şi Puerto Mont (Chile). § 7. de la Cair pînă la Kezptaun. Centrale şi de Sud. a magistralei transsahariene în Africa de Vest. pînă în India. Prin intermediul acestora se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor sau a oamenilor în scopul satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti. Marile fluvii istorice. din iniţiativa SUA se crează Uniunea Panamericană. În 1899.7. XX au rămas irealizabile proiectele de prelungire a căii ferate Bagdad. Hotarele despre construcţia magistralei a fost adoptată în 1923 la a V Conferinţă Panamericană. Modificări geoeconomice şi tendinţe actuale de dezvoltare ale sistemului de transporturi şi comunicaţii Transportul şi căile de comunicaţie ocupă un loc central în cadrul activităţiilor economice. care a avut loc în în Chile. Magistrala Panamericană reprezintă o reţea de drumuri autorutiere care leagă ţările Americii de nord.

prin volumul şi structura lor. Ele asigură un număr mare de locuri de muncă. dezvoltarea comerţului pe plan intern şi internaţional etc. fiind indicele cel mai „productiv” etc. densitatea medie a reţelei de transport (22 km/100km²). Principalii parametri ai sistemului mondial al transporturilor sunt: lungimea totală a reţelei de transporturi. Fiecare categorie de transport a cunoscut pe parcursul secolului XX o evoluţie deosebită.moderne – transportul aerian. Franţa . Pentru aceasta au fost întreprinse ample lucrări în cel puţin 3 direcţii prioritare: modernizarea. electric.Transporturile facilitează apropierea între aşezările umane. prin conducte. formarea pieţii interne şi celei mondiale. scoate din izolare ţări şi zone situate la distanţe mari. Internetul etc. regional.400000). telecomunicaţiile (telefonia. Transporturile. ţări şi continente. Transporturile influenţează esenţial asupra formării preţului la mărfuri (cheltuielele de transport). care astăzi depăşeşte 35 milioane km. capabilă în prezent să asigure un volum fără precedent al traficului de mărfuri şi pasageri. traficul de mărfuri (peste 100 miliarde t/an) şi traficul de pasageri (circa 1 trilion oameni/an). Dezvoltarea transporturilor şi apariţia de noi mijloace de transport perfecţionate şi specializate au permis specializarea şi schimbul de activităţi. atrăgîndu-le în circuitul economic mondial. îmbunătăţirea continuă a 131 . în medie 5-10% din total (în SUA – 5 mil.tradiţionale – transportul rutier.). Ele determină specializarea funcţională a teritoriului şi constituie baza materială a diviziunii muncii (naţional. . PTŞ a introdus modificări substanţiale întransporturi. Dezvoltarea economică a unei ţări şi a economiei mondiale nu poate fi concepută fără transporturi. Transporturile şi comunicaţiile constituieo ramură foarte complicată şi include următoarele subramuri: . telegrafia. numărul de lucrători care activează în acest sector (peste 100 milioane oameni). telecopierea – fax. a legăturii cu cele mai diferite zone ale globului. determină în mare măsură nivelul şi ritmurile de dezvoltare a economiei mondiale sau naţionale. acvatic. internaţional). feroviar. angajaţi.

Asia. în viitorul apropiat ponderea lor se va egala. Totodată a fost introdusă comanda şi semnalizarea automată a circulaţiei. a autostrăzilor. din Africa. respectiv 10% şi 10. km la începutul secolului XX la 1. ceea ce permite o sporire considerabilă a traficului şi creşterea siguranţei în transport.8%.mijloacelor de transport ca volum capacitate. de la 70 -80 km/h la începutul secolului XX la 200 – 250 şi chiar la 300km/h în prezent. A crescut lungimea căilor ferate electrificate şi de mare viteză. după noi concepte tehnologice (monorai. a conductelor de diametru mărit (100 – 150 cm. Totodată sau produs modificări importante calitative ale reţelei de transporturi. Au fost construite noi căi ferate în zone izolate greu accesibile. eficienţă şi organizarea riguroasă a fluxurilor de transport tot mai mari şi mai frecvente.2%. frecvenţă sau regularitate. a crescut volumul de mărfuri transportate în ultimii 40 de ani de 7 ori. iar către 2010 va spori încă de 1. siguranţă în exploatare. s-a modificat de la 4:1 pînă la 1.6 mln. În ultimele decenii sa extins reţeaua de căi ferate în ţările din Europa Centrală şi de Est. km în prezent. sa modernizat şi materialul rulant (de la locomotivele cu ardere internă la locomotivele Diesel şi electrice). Lungimea căilor ferate a crescut de la circa 1 mln.2:1.3 ori.2% pînă la 12. transportul auto. în traficul de mărfuri raportul între transportul feroviar şi principalul lui concurent. Se produc modificări importante în structura încărcăturilor între diferite tipuri de transporturi. Aceeaşi situaţie se înrezistrează şi cu ponderea transporturilor cu autoturisme personale în traficul de pasageri – de la 57% la 60%. pernă de aer etc. Sau modernizat unele trasee care au fost dublate şi electrificate. Transporturile feroviare concurate puternic de cele rutiere.). aeriene şi navale şi-au menţinut importanţa dobîndi datorită avantajelor deosebite pe care le au: capacitate mare de transport. viteză. 132 . Ponderea conductelor a crescut de la 4. ponderea cărora a crescut de la 52% la circa 62%. America Latină şi Australia. Astfel. cost redus. În traficul mondial de mărfuri se evidenţiază transporturile maritime. În traficul de călători transporturile aeriene sau apropiat ca pondere de transporturile feroviare.).2 – 1. viteză sporită. sau construit noi linii speciale pentru trenurile de mare viteză.

E.Italia) – 19.Sydney) W. munţii Stîncoşi) – 33.Transibirianul – 9476 km 9 zile. 133 .autostrada pacifică – Panamericană (Fairbanks – Puerto Montt) – începută în 1942 – 15000km.8 km (1905) . drumuri de altitudine. autostrăzi.Vancover).Magistralele europene: E. .km).8 km (1988) . a crescut viteza automobilului de la 15 – 25 km/h la 250 – 300 km/h. După importanţă putem menţiona următoarele magistrale feroviare: .E etc.New York – Los Angeles .Transaustralianul (Perth .Evoluţia transporturilor feroviare a generat şi apariţia unei categorii speciale de transporturi – a transporturilor cu ferry-boat-ul şi a metroului (1863 . etc.Londra).5 tr. mai ales în SUA şi în ţările vesteuropene continentale. E. s-au construit autostrăzi cu 6-8 benzi şi reţeaua acestora continuă să crească. .5 km (1931) În domeniul căilor rutiere s-a construit o reţea mondială de şosele (24 mil. pe apă 17 zile.Simplon (Elveţia . tone. (Moscova – Omsc – Ircutsc .Huntington Lake (SUA. . capacitatea de transportare peste 1. Ferry-boat-urile sunt nave speciale care staţionează vagoane de cale ferată. s-a modernizat o mare parte a drumurilor.Roma). iar împreună cu transonul canadian şi amazonian – 35 mii km .1900).Sofia – Bucureşti – Chişinău – Moscova.Moscova).Transcanadianul (Sydney . .0 km .35 (Amsterdam .30 (Rotterdam . În dezvoltarea transporturilor feroviare un rol important îl au tunelele: .Appeninul (Franţa .New York – Cicago – San Francisco. fiind transportate de pe un mal pe altul.Italia) – 18. Transportul cu ferry-boat-ul asigură continuitatea peste un mediu acvatic a reţelelor feroviare.Vladivostoc) (1890 .Seikan (Japonia) – Honshii – Hokkaido – 53.Constanţa)etc. Cele mai importante majistrale rutiere sunt: .60 (Brest .

În ultimul deceniu al secolului XX s-a extins transportul de mărfuri containerizat. iar parcul de containere a depăşit 6 mil. Transporturile aeriene au încetat să mai fie un mijloc de transport luxos şi neprofitabil. unităţi.Magistrala Istambul – Teheran – Delhi – Calcuta. ceea ce a condiţionat dezvoltarea turismului internaţional. deseori şi securitatea. de bucăţi. Astăzi se construiesc nave maritime cu capacităţi foarte mari – de peste 500 mii tone dedweight (tdw). cum sunt canalele. dintre Bazel şi Frankfurt). Circa 200 de porturi maritime realizează operaţiuni complexe de încărcare / descărcare a containerelor. Se extinde construcţia autobanelor în Europa. Kaoshing. care asigură operativitate în procesul de încărcare – descărcare – trasbordare a mărfurilor.Autostrada Tomei (Japonia) – Tokyo – Osaka – Kobe etc. o scădere a cheltuielelor de transport şi o creştere a eficienţei. Flota de nave transportatoare de containere (Prima dată apare în 1968. Un loc deosebit în spaţiul geoeconomic îl deţin nodurile de comunicaţie. Au fost introduse cursele charter. fiind preferat pentru rapiditatea transporturilor. cu mare 134 . New York. cu reduceri considerabile a preţului biletelor. Transporturile maritime s-au aflat într-o continuă revoluţie tehnică şi tehnologică. Singapore. Modificări deosebite s-au produs în a doua jumătate a secolului XX cînd apar avioanele supersonice (2000 km/h). Primele autobane au fost construite în nordul Italiei (1920) şi în Germania (1921. . Ele sunt – automagistrale care au drept scop legătura rapidă dintre cele mai importante centre economice ale ţărilor vest europene. de unităţi sau circa 40% din încărcăturile totale. Totodată a crescut viteza navelor de la 8 noduri (1 nod = 1852 m/oră) la 22 – 35 de noduri. militar sau geopolitic. evoluînd de la navele cu pînze la navele cu aburi şi apoi la cele cu motoare Disel.. Ele dau posibilitatea de-a controla diferite zone ale lumii din punct de vedere geoeconomic. sumînd un trafic anual de circa 70 mil. pentru confortul şi siguranţa zborurilor la mare distanţă. Kobe şi Hamburg. pe traseele Oceanului Atlantic) numără peste 1110 nave cu o capacitate sumară de 3 mil. strîmtorile sau tunelele subacvatice. Sub acest aspect se evidenţiază următoarele porturi: Rotterdam. confortabilitatea. o corelare a diferitelor tipuri de transport.

Los Angeles. Circa 90% din traficul aerian de mărfuri revine ţărilor dezvoltate. Transporturile aeriene deţin în prezent 80% din traficul internaţional de călători. Honolulu. din care peste 400 deservesc linii aeriene internaţionale. . a crescut numărul de aeroporturi (circa 30 mii. cele mai mari aeroporturi: Chicago. Boston. India ş.a. Comunicaţiile aerospaţiale constituie un domeniu aparte a transporturilor. 135 . porturi etc.. apar noi tipuri de reţele de telecomunicaţii: . Franţa). . care leagă cele mai îndepărtate metropole.reţeaua de teledistribuire – difuzarea de imagini prin cablu sau fibre optice – reţele comunitate tot mai difuze (antene parabolice). poşta.telecopierea (fax). Ele au un rol important pentru cercetarea resurselor terestre şi marine şi a comunicaţiilor cu ajutorul sateliţilor. telefonie (primul aparat telefonic a apărut în 1876. Telecomunicaţiile şi comunicaţiile spaţiale ca rezultat al PTŞ au înregistrat cele mai spectaculoase modificări structurale şi spaţiale. Tot în această perioadă a crescut mult numărul de linie aeriene (lungimea totală a linilor aeriene este de circa 4 mld. programe ce solicită mari investiţii şi o tehnologie pe care în prezent îl deţin un număr redus de ţări. New York. din care 500 – cele mai mari efectuiază transporturi internaţionale). video-telefonie etc. Pe lîngă aceste două state se înscriu şi Franţa. transmiterea de informaţii pe cale electronică (Internet. teletransmisie. Miami. ceea ce a făcut din transporturile aeriene un puternic concurent pentru celelalte tipuri de transport. Marea Britanie.). s-a perfecţionat aparatura de navigare şi a sistemelor radar de urmărire şi control etc. Frankfurt am Main etc. Dallas. Minitel. un domeniu în care se remarcă SUA (cu centrul Houston) şi Rusia (Baikonur). Washingon.. teleeducaţie.autonomie de zbor. Pe lîngă telegrafie (1794. regiuni de atracţie turistică.telematica şi teleinformatica. China. Brazilia. a crescut numărul companiilor aeriene (în prezent există în lume circa 900 de companii aeriene. Japonia. km).). Paris. SUA). telefonie mobilă.

Racordarea şi accesul la Internet a implicat peste 150 mil. Un rol important în telecomunicaţiile mondiale revine telefoniei. o „totalitate mondială instantanee”. Disney. aparate telefonice mobile. Cele mai mari companii în domeniu sunt Nokia (Finlanda). şi Ericsson (16%). mai ales cele de IT. Internetul este considerat cea mai spectaculoasă formă a telematicii. a cărei cifră de afaceri a depăşit-o pe cea a Europei (22% din total) şi este pe cale să o întreacă şi pe cea a Americii de Nord (cu 27% din total). 25% în Europa. Printre cei mai mari operatori (cu peste 10 mil. În prezent Internetul este utilizat de peste 600 mil. oriunde. Un salt spectaculos a înregistrat Asia – Pacific. de dolari anual sau aproape jumătate din PIB-ul Franţei). persoane (2002). în Asia şi America Latină.a. operatori (2000). de vizitatori pe lună) se numără American On Line (AOL). Yahoo. Un transport eficient reprezintă un aspect al calităţii vieţii. circe 1 mld. În 2002 erau instalate pe Terra peste 1 mld. 136 . au devenit frecvente computerizarea şi comunicaţiile prin sateliţi şi fibre optice. S-au extins aria geografică firmele. Compaq ş. de telefoane şi 2 mld posturi de radio. Noi tipuri de telecomunicaţii sunt pe cale de a se naşte. astfel capabile să fie conectate în orice moment. Tendinţe de dezvoltare a transportului . 20% în Asia – Pacific. maximizarea rezultatelor activităţii conducînd la numeroase şi permanente tendinţe şi evoluţii. şi vîndute peste 500 mil. Telecomunicaţiile au început să joace pe piaţa mondială un rol din ce în ce mai mare (600 mld. care în 2000 deţinea o treime din vînzările mondiale. de linii principale. Aproape jumătate din ei sunt în SUA. Omenirea a început secolul XXI-lea cu 1 mld de posturi de televiziune. Motorola (21%). care a evaluat rapid în domeniul performanţelor.A crescut capacitatea şi viteza de transmisie. Microsoft. în Europa Centrală şi de Est. mai ales în ultimul deceniu. aparţinînd deja la ceea ce unii filosofi numesc „spaţiul virtual mondial”.

lideri sunt: Europa. În ultimii ani se înregistrează o tendinţă de dezvoltare a transportului feroviar de călători şi de mărfuri în majoritatea ţărilor. a rezultat tendinţa de creştere a vitezei în transporturile feroviare în ţările industrializate şi de dezvoltare a reţelelor suburbane şi a numărului trenurilor de marfă în ţările în dezvoltare. dar şi pentru transportatori şi economia naţională (reducerea poluării mediului. a consumului de energie şi compustibil). Sistemele de transport multimodal. În planul inovaţiei tehnice. În condiţiile creşterii concurenţei celorlalte mijloace de transport. cît şi la nivel internaţional. este un transport „din poartă în poartă”. cu scopul de a realiza transporturi sigure şi mai rapide de cît alte tipuri de transport. însă nu realizează cerinţele transportului multimodal în ceea ce priveşte responsabilitatea preluată de un singur agent şi folosirea documentului unic de transport pe întreg lanţul de transport. după cum afirmă mulţi cercetători. Transportul multimondial. respectiv. datorită PTŞ. au avantaje în primul rînd pentru beneficiarii de transport. Transportul multimodal este un transport „din poartă în poartă” cu participarea a două sau a mai multor tipuri de transport. care utilizează unităţi specializate de transport.Una din principalele tendinţe actuale ale evoluţiei transporturilor o reprezintă transporturile multemodale (trafic combinat). bucăţi. Un loc important o are şi tendinţa călătoriilor individuale vis-a-vis de 137 . Tendinţele ascendente se observă la producţia mijloacelor de transport. Japonia şi America de Nord. este transportul viitorului. de asigurare sunt preluate de către un singur agent de transport multimodal. Transportul multimodal este organizat ca un sistem complet atît la nivel naţional. cu menţiunea că toate responsabilităţile de ordin economic. vamal. cu participarea a două sau mai multor tipuri de transport. utilizînd o unitate specializată de transport şi un document unic de transport. Numai în anul 2004. combinat. Transportul combinat reprezintă o variantă simplificată a transportului multimodal şi practicată anterior acestuia. producţia de autovehicule a înregistrat creşteri substanţiale – peste 50 mil.

care cuprinde transporturile feroviare. maritim. Ca rezultat are loc trecerea rapidă a mărfurilor. care în condiţiile regimului preferenţial asigură calitatea deservirii şi multiple servicii. Creşte rolul colaborării internaţionale.de exploatare . în trei direcţii: . care se regăseşte în cel puţin.structurală – prin intermediul modificării structurii traficului. . în direcţia creşterii rolului celor mai eficiente tipuri din punctul de vedere al consumului energetic – maritim şi prin conducte. Sistemele de comunicaţii ale viitorului (secolul XXI) În prezent există numeroase proiecte ce prevăd crearea coridoarelor de transport transcontinentale între polii mondiali de dezvoltare economică şi tehnologică în Europa Occidentală. auto. pe tipuri de transport. prin conducte. intensificarea schimburilor culturale şi informaţionale. . O altă tendinţă în transporturi o constituie reducerea consumului de energie şi compustibili. Organizarea coridoarelor (sau sistemelor) multimodale de transport.creşterea numărului de automobile (în SUA la 1000 locuitori revin 600 automobile. § 7. capitalului industrial şi financiar. se intensifică eforturile comune pentru înlăturarea barierelor vamale şi tarifere etc. 138 . prin reducerea masei tari şi a mijloacelor de transport. în Europa Occidentală – 400 -500. mai ales maritim.4. La intersecţia principalelor coridoare multimodale se formează noduri comunicaţionale. în ţările aflate în tranziţie – sub 100). Principalele direcţii de constituire a sistemului comunicaţional al viitorului prevăd: 1. Asia – Pacific şi America de Nord.prin sporirea masei de încărcături şi a capacităţilor de transport sau reducerea curselor în gol şi staţionărilor. Tendinţele de reducere a costurilor de transport prin sporirea capacităţii de transportare a mijloacelor de transport.tehnologică – pe calea modernizării motoarelor. cît şi telecomunicaţiile.

Industria mijloacelor de comunicaţie a devenit cea mai dinamică ramură a economiei ţărilor dezvoltate. Europa va avea legătură directă cu America etc. Unul din resursele strategice ale societăţii devin telecomunicaţiile. comparabil cu proiectul creării unei nave cosmice. în zona de responsabilitate rusă închis. capacitatea şi siguranţa. În secolul XXI se va produce o „revoluţie” mondială în spaţiul aerian. Va fi unul din cele mai mari proiecte ale acestui secol şi va costa 50 miliarde de dolari americani. socială şi culturală capătă comunicaţiile informaţionale. În urma construcţiei acestei magistrale se va reduce cheltuielele de transport. va permite atragerea în circuitul economic a resurselor naturale din această regiune şi va reduce distanţa dintre Europa şi America. se va micşora distanţa: va creşte viteza. format de Marele Drum al Mătăsii. b) Construcţia căii ferate Arctice (Polară .. care au ca obiect transportul instantaneu al informaţiei. Principalele proiecte sunt: a) Magistrala auto-feroviară Asia – America de Nord: Singapore – Bangkok – Beiging – Iacutsk – tunelul sub strîmtoarea Bering – Vankuver – San-Francisco. 2. formînd un sisztem mondial transcontinental. militară. În secolul XXI se va uni sistemele de transport ale Eurasiei şi Americii. de magistralele Asiei – Americii de Nord şi Arcticii. va fi valorificarea marilor teritorii. politică. Un mare eveniment al secolului XXI a devenit formarea unui mare sistem comunicaţional a continentului euroasiatic.Importanţă majoră economică. c) Magistrala transcontinentală Europa – Rusia – Asia – America (ERAA). Polului de Nord şi mărilor din Orientul Extrem.Sibireană). care îşi are începutul în Alaska printr-un coridor 139 . o parte a căruia o perioadă îndelungată a fost închis de asupra Oceanului Arctic. După deschiderea acestui spaţiu către mijlocul secolului al XXI-lea 75% din traficul aerian mondial se va efectua prin Arctica. prevede unirea reţelei de drumuri Eroasiatice cu magistrala Panamericana. Crearea sistemului comunicaţional euroasiatic.

Principalele coridoare de transport sunt: 1. Însă proiectul a fost abstructurizat de la geopolitica reală. care presupuneau construcţia autobanelor (şoselelor): Hamburg – Berlin – Odessa – Crimeia. În 1994 cea de a Doua Conferinţă Paneuropeană pe Transport. Lituania. iar de la Irkutsc – prin Mongolia şi China – cu Vladivostoc şi Coreea. ţinînd cont de direcţiile strategice de circulaţie a mărfurilor şi pasagerilor. a determinat nouă coridoare comunicaţionale prioritare. Varuni. condiţionate de deschiderea perspectivelor pentru comerţ şi economie. Sankt-Peterburg – Kiev – Odessa şi magistrala feroviară – Münhen – Viniţa – Rostov. începută în 1951 – 1953. Realizarea acestui proiect se prevede către anul 2010 şi va costa 50 mld ekiu. Proiectul prevede construcţia autobanului Hamburg – Berlin – Varşovia – Minsk – Moscova – Ecaterinburg – Novosibirsc – Krasnoiarsc – Ircutsc şi mai departe spre Ciucotca. dar conservată) şi sub strîmtoarea Laperuz (Hokaido – Sahalin. Are drept scop integrarea ţărilor baltice (Estonia.7 km). Rusia cu Kazahstan şi India. Cursul strategig al Uniunii Europene este dezvoltarea comunicaţiilor transeuropene. care ar întări blocurile geopolitice continentale Europa Occidentală – Rusia – China şi Rusia – India. îmbunătăţirea comunicaţiilor între Estul şi Vestul Europei. Puţin probabil ca SUA să adopte crearea coridorului comunicaţional. proiecte ce n-au fost realizate. care a avut loc pe insula Creta. şi prin tunelul de sub strîmtoarea Bering spre Alaska. Primele proiecte au fost elaborate la sfîrşitul anilor 30 ai secolului XX de către economiştii germani. A doua formare Coridoarele de transport Europene. L – 11. cu o lungime de 1000 km. Helsinki – Talin – Riga –Kaliningrad – Gdansk /Kaunas – Varşovia şi mai departe spre Berlin. Letonia) şi Poloniei în 140 . va uni Japonia cu Europa şi alte proiecte. Ramificarea de la Ecaterinburg.internaţional rapid. După căderea „cortinei de fier” destul de actuale au devenit problemele de integraţie a reţelelor de transport europene. 3. d) Construcţia tunelelor sub strîmtoarea Tatară (unirea Sahalinului cu continentul.

cu o lungime de 1830 km va fi principala axă de comunicaţie dintre Est şi Vest. Şi în Trecut această direcţie avea o importanţă strategică. 6. Ungaria. 5. Slovacia. are menirea de a integra ţările europei Centrale şi de Sud – Est: Cehia. Acest coridor de transport este chemat să accelereze şi să ieftinească deplasarea pasagerilor şi mărfurilor. să stimuleze dezvoltarea comerţului între Vest şi Est. 2. Gdansk – Katowice – Yilina oferă Slovaciei eşirea la Marea Baltică şi întăreşte axa comunicaţională a Poloniei (Nord . 141 . Pe acest coridor de transport se prevede construcţia căii ferate între Ljubliana şi Budapesta. iar în viitorul îndepărtat posibil construcţia tunelului pe sub Golful Finic. România şi Bulgaria într-o reţea unică europeană de comunicaţie şi de a oferi Europei de Vest eşirea la Marea Neagră. va restabili legăturile istorice ale fostului Imperiu Austro – Ungar şi posibilitatea de a avea eşire la portul liber Triest – Sloveniai. 3. Berlin / Dresden – Wroslow – Katowice / Cracovia – Lvov – Kiev (cale ferată şi automagistrală) cu lungimea de 1640 km va uni Ucraina de Vest cu Germania. 4. care va uni Germania cu Rusia.Sud). Una din direcţia traseului va trece pe teritoriul enclavei ruse – Kaliningrad (fosta Prusie de Est). Se prevede realizarea acestui proiect către 2005 prin construcţia coridoarelor feroviare şi auto. Dresden / Nürnberg – Praga – Viena / Bratislava – Györ – Budapesta – Arad – Constanţa / Craiova – Sofia – Salonic / Plovdiv – Istanbul cu o lungime de 3285 km. Slovaciei.scopul geoeconomic şi socio-cultural al EuropeiOccidentale. Berlin – Varşovia – Minsk – Moscova (calea ferată şi automagistrală). Între Helsinki şi Tallin se prevede lărgirea legăturilor cu ajutorul paromului. Triest – ljubliana – Budapesta – Bratislava – Lvov (cale ferată şi automagistrală) cu o lungime de 1595 km. Ungariei şi Ucrainei de Vest.

criza balcanică au introdus rectificări esenţiale în intenţia formării coridoarelor de transport. SanktPeterburg şi Moscova. 142 . Pe lîngă direcţiile principale ale acestui traseu se prevede formarea coridorului de transport între Marea Baltică şi Marea Neagră de la Klaipeda şi Kaliningrad prin Vilnius. Cehiei. Ungariei. Durres – Tirana – Skopje – Sofia – Plovdiv – Burgas – Varna (automajistrala şi cale ferată) cu o lungime de 905 km. La a Treia Conferinţă Paneuropeană pe Transport (Helsinki. sistema de legături şi pregătirea cadrelor. 8. Poloniei. Principalul obstacol al acestui coridor de transport este scăderea capacităţii de trafic la punctele vamale. în ţările Europei de Est şi Sud – Est. uneşte porturile Mării Adriatice şi Mării Negre în Balcani şi dă posibilitate Macedoniei de a avea eşire la ele. Al optelea corido de transport (fluviul Dunărea) cu o lungime de aproximativ 1600 km uneşte toate ţările dunărene şi viitorul lui depinde de situaţia geopolitică din Balcani. 1997) şi la alte întruniri internaţionale au fost introduse schimbări suplimentare la cele nouă coridoare de transport propuse în 1994. Minsk şi Kiev pînă la Odessa. probabil. În rezultatul conflictelor militare în fosta Iugoslavie navigaţiei dunărene i-a fost pricinuit o mare pierdere. Slovaciei. fept se explică prin diferenţele în infrastructură.7. închide reţeaua comunicaţională a Europei în est. 9. Sloveniei şi. Croaţiei în reţeaua comunicaţională europeană. regulamantul vamal şi documentaţie. în primul rînd. Helsinki – Sankt-Petersburg – Moscova / Pskov – Kiev – Chişinău – Bucureşti – Dmitrovgrad – Alexandroupolis (automagistală şi cale ferată) este cel mai lung coridor de transport (circa 3400 km). Insuccesul reformelor economice. În primul sfert al secolului XXI-lea va fi real integrarea ţărilor baltice. Sarcina imediată este construcţia drumurilor inelare de ocolire în jurul Sankt-Peterburg şi Vîborg şi deschiderea magistralei ferate de mare viteză între Helsinki.

Astfel. Direcţiile generale ale comunicaţiilor energetice au devenit un factor important în geopolitica contemporană. cît şi a magistralei trasafricane de la Alexandria la Keyptaun. Rolul geostrategic în asigurarea 143 . prin construcţia tunelului pe sub strîmtoarea Gibraltar (se prevede darea lui în exploatare în 2010). Iran. astfel spus a conductelor petroliere şi gaziefiere. Pe continentul euroasiatic au loc războaie geoeconomice – lupta pentru controlul „podurilor energetice”. În energetica mondială viitorul aparţine gazului natural. Circa 90% din rezervele mondiale de petrol sunt concentrate în Eurasia şi anume: Arabia Saudită (23% din total). Formarea Marelui pod energetic. 4. în viitor va fi posibilă călătoria în jurul lumii pe cale ferată din Africa de Sud prin Eurasia în America Latină. La începutul secolului XXI regiunea Asia – Pacific alături de Europa Occidentală va deveni un mare consumator de gaze naturale. Conform prognozelor ponderea gazului natural în structura consumului energiei primare în Europa va creşte în primul sfert al secolului Xxi-lea de la 20% la 30%. Rolul gazului natural va creşte datorită faptului că este cel mai ecologic printre combustibili. Rusia (20%). în industrie şi în gospodăria comunală. se evidenţiază printr-o mare eficacitate economică. aici de asemenea va creşte cererea la gazul natural.În secolul XXI Europa Ocidentală va avea acces direct în Africa. care prevede legătura într-o sistemă energetică unică a principalelor raioane de extracţie a combustibililor cu raioanele de consum a acestora. La contact de milenii principalele direcţii a magistralelor de conducte vor fi determinate de geografia extracţiei petrolului şi a gazelor naturale. Aceasta va permite de a începe formarea coridorului multimodal în jurul Mării Mediterane. Va spori consumul gazului natural la centralele electrice. Raportul raioanelor de extracţie şi consum a materiei prime energetice în Eurasia determină geografia transportării gezului ţinînd cont de fectorul geopolitic şi participarea internaţională în proiecte investiţionale. Irak şi Kuwait (cu cîte 12-13%). unde locuiesc aproximativ 40% din populaţia Terrei. În legătură cu dezvoltarea economică rapidă a regiunii Asia – Pacific.

Societatea „Gaxprom” este lider în extracţia mondială de gaze naturale. Rusia în acest caz urmăreşte scopul de a ocupa poziţia cheie în Europa Occidentală şi de Est. Cei mai mari importatori sunt Germania.consumului cu gaze a Eurasiei va aparţine Rusiei. cu destinaţia: Ucraina.în sud. Taiwani. Bulgaria. . ceea ce va acoperi consumul intern al Rusiei şi al ţărilor europene încă multe decenii înainte. La hotar de secole. Coreea de Sud. Mari zăcăminte de gaze sunt concentrate în şelful Mării Barenţ (peste 3 tr. Se prevede construcţia magistralei gazeifere Transiberiane: raioanele de nord ale regiunii Tiumeni – Krasnoiark – Ircutsk – Ulan-Udă – Cita – China – Coreea de Sud. Se observă tendinţele ferme de deplasare a principalelor raioane de exploatare a gazului rusesc în zona Arctică. în strategia geoeconomică a Rusiei se evidenţiază trei direcţii de dezvoltare a Gazpromului: . căruia îi revine aproximativ 40% din rezervele mondiale de gaze naturale. Proiectul „Tenghiz” (apreciat la 20 miliarde dolari) ţine de valorificarea hidrocarburelor din Marea Caspică recent descoperite. destinată statelor europene. Cel mai mare exportator de gaze naturale şi în XXI va rămîne a fi Rusia. şi mai departe spre Alexandropolis (Grecia).în Est. cu destinaţia spre Japonia. italia şi Franţa. China. Thailanda şi alte state asiatice. . care exportă combustibilul albastru în 19 state europene (anual exportă 125 – 126 miliarde m³). spre Amsterdam şi Paris. Se realizează proiectul construcţiei gazoductului pe fundul Mării Negre între Novorosiisc şi Samsun (Turcia).în Vest. m³). Republica Moldova. Cele mai mari zăcăminte de gaze naturale se găsesc pe peninsula Iamal – rezervele certe contribuie peste 10 trilioane m³. şi construcţia conductei gazo144 . Acest proiect va asigura cu gaz şi regiunile estice ale Rusiei. Grecia şi Turcia. România. conform căruia în Germania va fi creat nodul comunicaţional de distribuire a gazului în direcţia de vest. şi de a nu permite pătrunderea gazului din Norvegia şi Marea Britanie în aceste regiuni Rusia împreună cu societatea Rurgaz – Germania au elaborat proiectul Iamal – Europa.

Este deja cunoscută şi aprobată varianta construcţiei majistralei petroliere: Bacu (Ajerbaidjan) – Tibilisi (Georgia) – Djeihan (Turcia). a ajuns să devină a doua consumatoare mondială de petrol. iraniană – către golful Persic şi estică – către Pakistan şi ţările Asiei Pacifice. în creşterea economică rapidă.petroliere: Asia Centrală – Balcani. În consorţiul internaţional nou creat deja 5 societăţi americane deţin 44% din acţiuni. Karabahul de Munte şi Kurdistan). Situaţia geoeconomică în Eurasia va fi. diplomaţii japonezi au făcut oferte extravagante Rusiei. Tokyo a oferit Moscovei 8 mld USD pentru construcţia acestei magistrale petrolier. Este iscălit „contractul secolului” cu Azerbaidjan în sumă de 8 miliarde dolari. Pentru realizarea acestui proiect compania americană „Shevron” a introdus deja peste 1 miliard de dolari. de la Guriev spre Caucaz şi mai departe spre Marea Adriatică. inclusiv rusă şi gruzină către porturile Mării Negre. prioritate în viitor vor avea acele trasee care vor fi controlate de către SUA şi alţii săi cu NATO. dolari). Această conductă nu va străbate teritoriul Rusiei. după SUA. în ansamblu. Se remarcă cîteva variante de transportare a petrolului caspic. Odată cu construcţia acestei magistrale va creşte rolul geoeconomic şi geopolitic al Turciei în această regiune. care să conecteze centrele de extracţie din Siberia cu centrul petrolier Dqing din China. determinată de posibilităţile de 145 . Japonia şi China supralicitează să obţină acces la zăcămintele de petrol şi gaze din Siberia. Japonia s-a obligat să investească 7 mld USD în dezvoltarea exploatării zăcămintelor din Sibiria şi să doneze 2 mld USD pentru proiecte sociale. Ţinînd cont de faptul că în toate aceste variante magistralele petroliere vor traversa teritoriile cu focare regionale de conflict (Caucazul de Nord. China. Cam aşa poate fi tabloul coridoarelor de transport euroasiatice ale viitorului. Concurînd cu Japonia la petrolul din Siberia Beijingul presează moscova să renunţe la ofertele japoneze şi să accepte construcţia conductei petroliere cu o lungime de 1300 km (mult mai scurtă decît cea niponă). turcă – porturile Mării Mediterane. Companiile energetice. cu o lungime de 1768 (valoarea construcţiei – 3 mld. propunînd construcţia unui oleoduc cu lungimea de 3600 km din Siberia şi pînă la Marea Jeponiei.

Analizaţi magistralele geostratezice ale Terrei (Canalul Suez Panama. Coridoarele de transport intermodale pot deveni un factor important al păcei euroasiatice. Cristian Braghină. Bucureşti. 2002. 3. 5. Gheorghe Erdeli. Bibliografie: 1. Caracterizaţi „Drumul vechi al mătăsii”. 2. 5. 2000. 3. 2. Panamericana). Bucureşti. Globalizarea economiei. Dragoş Frăsineanu. Geografia economică. inclusiv de controlul direcţiilor de transportare a materiei prime energetice. Bucureşti. Bucureşti. Дергачев. 2003. B. 2002. Киев. Tema 8. 4. 4. Aprecierea geoeconomică şi geopolitică a Republicii Moldova. 2000. Cătălin Postelinicu. Geografie economică mondială. Analizaţi transportul multimodal. Geografia economiei mondiale. Corneliu Iaţu.formare a carcasului comunicaţional continental. Transibirianul. Геоэкономика. Ionel Muntele. Influenţa politicii comerciale asupra dezvoltării comerţului regional. Silviu Neguţ. Subiecte pentru conversaţie: 1. 146 . Gheorghe Postelinicu.1. Situaţia geoeconomică din Republica Moldova § 8. Analizaţi transportul prin containere.

Neavând ieşire la mare. De fapt. Deşi actualmente R. având o suprafaţă de 33 843 km2. al pauperizarii populaţiei. Moldova îşi realizează şansa istorică de a se transforma într-un stat suveran şi independent. Din două spaţii geografice mici de pe malul stâng şi drept al Nistrului apare o structură nouă RSSM. Moldova este recunoscută de majoritatea statelor lumii ca subiect de drept internaţional suveranitatea nu este una deplină. Republica Moldova este 147 . a apărut pe harta politică a lumii la 27 august în urma dezmembrării URSS. de doar 15 ani. situat în Sud-Estul Europei Centrale. din fosta RSSAM (Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească) formată în 1924 în componenţa Ucrainei. care avea să existe în această formulă până la obţinerea independenţei la 27 august 1991. Republica Moldova este un stat de dimensiuni mici. apariţia pe harta politică ca unitate politico-administrativă ţine de 1940 după ce armata sovietică ocupă teritoriul interfluviului Nistru şi Prut pe 28 iunie. deoarece nu-şi exercită puterea asupra Transnistriei separatiste (11. Deşi din punct de vedere geografic ea este situată în nemijlocita apropiere de centrul Europei (aflându-se la ½ distanţă între oceanul Atlantic şi munţii Ural şi ½ distanţă între ecuator şi polul nord. şomajului şi emigraţiilor masive. din punct de vedere geopolitic ea a avut întotdeauna o poziţie periferică. la care se adaugă şi prezenţa unor baze militare ruseşti. ocupând poziţia a 32-a în Europa. în componenţa URSS. Însă se ştie că drumul spre afirmare nu a fost obţinut uşor şi că independenţa a fost plătită cu preţul unui război civil.Republica Moldova stat tânăr. principalul partener comercial. La 2 august 1940 s-a format RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) cuprinzând oraşul Chişinău şi 6 judeţe situate între Prut şi Nistru.8% din teritoriu). divizarea spaţiului geoeconomic. Experienţa statală a Republicii Moldova este una destul de mică. Să fie asta una dintre cauzele insucceselor în economie invocată adesea de autorităţi?! Cert este că modificările frecvente de hotar. La această cotitură istorică R. ignorarea DIM (diviziunea internaţională a muncii) şi-au spus cuvântul în dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova. fiind mai aproape de extremitatea sudică a Europei). blocadei economice din partea Federaţiei Ruse. Ulterior acestui teritoriu îi sunt alipite oraşul Tiraspol şi cele 5 raioane administrative din stânga Nistrului.

state cu un potenţial economic mult mai mare decât al ţării noastre. Hotarele statului reflectă dependenţa geopolitică de ţările estice. Ieşirea pe o porţiune mică la Dunăre va îmbunătăţi pe viitor legăturile economice externe. inclusiv 101 experţi internaţionali din 16 tari ale UE si 3 tari din CSI. gazoducte) dinspre Asia Centrală şi Europa de Est spre Europa Occidentală şi Balcani. în proces de tranziţie. Abia în ultima perioadă se fac încercări ca Republica Moldova şi Ucraina să-şi coordoneze acţiunile în controlul frontierelor pe segmentul transnistrean. state cu nivel mediu de dezvoltare.5 Teritoriul republicii este traversat de câteva căi de transport şi comerciale (căi ferate. are oficiul principal la Odesa şi alte 7 oficii de campanie. cauzând anumite probleme de natură morfopolitică (cazul localităţii Palanca). state în curs de dezvoltare. din care 470 km sunt controlate de autorităţile autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene care încă nu este amenajată corespunzător. perimetrul frontierelor este destul de mare:682 km de frontieră naturală cu România care trece pe Prut şi 1222 km frontieră cu Ucraina. înfiinţată pentru conlucrarea cu Moldova si Ucraina in vederea armonizării standardelor şi procedurilor de management al frontierei în conformitate cu normele UE. cu numeroase intrânduri. În acest sens a fost lansat proiectul BOMMOLUK (îmbunătăţirea controlului la frontiera moldo-ucraineană finanţat de UE cu un buget total de 9 mln euro. În pofida suprafeţei mici a Republicii Moldova. Moldova este un stat intracontinental şi lipsa ieşirii la Oceanul Planetar creează dificultăţi serioase în relaţiile economice externe.pe teritoriul Moldovei. automagistrale. Misiunea este prevăzuta pe un termen de 2 ani. Efectivul Misiunii este compus din 158 de persoane. linii de înaltă tensiune. 148 .„ancorată” între România şi Ucraina. fiind dirijat de consiliul coordonator al Misiunii UE). care direct prin Ucraina şi indirect de către Federaţia Rusă îşi manifestă interesele geopolitice în regiune. R. 5 Misiunea şi-a început activitatea pe 30 noiembrie 2005. la solicitarea Preşedinţilor Moldovei si Ucrainei. O particularitate a frontierelor estice o reprezintă caracterul fragmentat al acestora. Un avantaj mare din punct de vedere geopolitic al teritoriului republicii îl constituie apropierea de hotarele UE şi hotarul direct cu blocul de securitate NATO care vor schimba poziţia politicogeografică a ţării. Pe acest sector se înregistrează cele mai multe cazuri de contrabandă. inclusiv 3 . si reprezintă o autoritate consultativa si tehnica. dar totuşi.

necompetitivitatea produselor autohtone. Perioada analizată poate fi divizată convenţional în trei etape. ceea ce pe termen mediu şi mare poate reprezenta un grad sporit al riscului de ţară. Analiza dinamicii principalilor indicatori macroeconomici în perioada independenţei statale atestă involuţii mari (tab. piaţa de desfacere mică cât şi de ordin extern: diminuarea schimburilor comerciale prin apariţia barierelor vamale şi a dificultăţilor financiar-bancare.etapă de „stabilizare depresivă “ cu ritmuri mari de scădere a PIB-lui. Din punct de vedere politic Republica Moldova. creşterea preţurilor la combustibile etc. Declinul s-a datorat atât cauzelor de ordin intern: uzura mare a fondurilor fixe.1).Republica Moldova este un stat în curs de dezvoltare. Prima etapă 19911994 . Moldova a avut cel mai spectaculos declin dintre fostele republici unionale şi aceasta situaţie s-a datorat dependenţei mare de complexul economic unional. ceea ce reprezintă mai puţin de 2 $ pe zi. Deşi analiza evoluţiei valorilor relative a PIB-ului atestă iniţial un declin apoi o creştere nesemnificativă. Rusă. dovadă fiind indicatorii macroeconomici destul de modeşti. în care PIB-ul s-a diminuat în medie cu 20% anual. A treia etapă. pe de altă 149 . Analiza gradului de acoperire a importurilor cu exporturile atestă o creştere continuă a valorilor importurilor în ritmuri mult mai mari decât exporturile ceea ne vorbeşte despre slaba adaptare a economiei Republica Moldova la economia internaţională şi despre caracterul ei necompetitiv.etapa „declinului brusc” în economie. alături de Ucraina şi Belarusi face parte din aşa numita „zonă gri” între UE. începând cu anul 2000 am putea s-o numim relansare economică în care creşterea anuală a PIB-ului a fost în limitele a 2-7 % . dependenţa mare de importul materiilor prime. lipsa concurenţei. în cifre absolute PIB-ul în anul 2000 reprezintă doar circa o treime din nivelul anului 1990. A doua etapă 1995-1999 . PIB-ul pe locuitor în Republica Moldova are printre cele mai scăzute valori în Europa. dar şi specializarea impusă neadecvată potenţialului existent. Dacă luăm în consideraţie şi repartizarea neuniformă a veniturilor tabloul subdezvoltării se întregeşte şi mai mult. rămânând a fi printre cei mai mici indici în Europa. Deşi în ultimii ani se atestă o creştere a valorii acestuia constituind 682$ (2005) pe cap de locuitor. pe de o parte şi F. R.

ieşirea la Dunăre pe o porţiune mai mică decât 1 km a dezavantajat mult teritoriul din punct de vedere geoeconomic. Această poziţie geostrategică a acestor ţări le face atractive pentru Occident: România şi Bulgaria primind deja undă verde integrării. Lipsa accesului la Marea Neagră. fapt pentru care strategii moldoveni ar trebuie să ia în calcul în politica externă de dezvoltare. Aceasta şi pentru faptul că R. ucrainenii deja şi-au manifestat interesul pentru construcţia unor magistrale auto şi feroviare transeuropene pentru a ocoli R. iar integrarea economică. că forma fizică fiind asemănată cu un strugure de poamă şi cântată în fosta URSS. F. politica Rusiei faţă de vecinii din CSI urmăreşte două obiective principale: deposedarea treptată a noilor state independente de autonomia lor economică şi împiedicarea constituirii forţelor armate proprii. Moldova este şantajată direct şi indirect de F. Moldova. Forma teritoriului statului de asemenea reflectă realităţile geoistorice şi geopolitice. De altfel. discreditarea cultural-lingvistică. Analizând harta observăm clar că ţara a apărut într-un spaţiu de instabilitate şi dezechilibru geoistoric. şi de ce nu şi politică a celor două state româneşti pare a fi varianta cea mai favorabilă dezvoltării spaţiului geoeconomic al Republica Moldova. Aprecierea făcută Republica Moldova ca un „cap de pod” între Occident şi Orient sau intersecţia Europei şi Asiei este puţin fondată întrucât teritoriul ei mic (distanţa de la N-S de doar 350 km şi de la E-V – 150 km) nu reprezintă o barieră din punct de vedere geopolitic şi poate fi uşor ocolită. mai ales a celor estice şi asiatice. amânate mult timp. Rusă foloseşte în acest scop diverse strategii politice. Construcţia şi darea în 150 . iar Turcia a început negocierile de preaderare. militare şi subiectiv-atipice (scăparea de sub control a crimei organizate ruse care activează la scară internaţională. din care cauză riscurile politice şi economice sunt destul de grave. În realitate România. tehnologice. distrugerea patrimoniului industrial. care se opune pe toate căile integrării fostelor republici unionale în UE şi NATO.). Rusă. nu este decât o formă artificială determinată de extinderea intereselor marilor puteri.parte. Se pare ca şi ideea revitalizării anticului „Drum al Mătăsii” va avantaja mult România. Bulgaria şi desigur Turcia constituie veritabile punţi între Occident şi Orient. care aşa cum remarcă politologul Zbignev Brzezinski. finanţarea diferitelor „grupuri de şoc” etc. geoeconomice.

Moldova nu permite Moscovei desfăşurarea unui război economic veritabil. prin prisma implicaţiilor geoeconomice regionale situaţia se pare a fi favorabilă din următoarele considerente: marea majoritate a populaţiei de origine latină. În acelaşi timp. Moldova în intenţia acesteia de integrare în UE. Moldova sunt mult mai puţin orientaţi în sfera 151 . precum şi statutul de ţară francofonă. Italia).exploatare a terminalului Giurgiuleşti va asigura accesul R. Românii din R. circa 80% din populaţie o reprezintă românii (care se autointitulează moldoveni) conform datelor ultimului recensământ (2004) pe care îi leagă o rudenie istorică. Din punct de vedere a tabloului etnic. precum şi majorarea continuă a gazului natural contrazic aceasta supoziţie. deşi sistarea importurilor de vinuri (principalul produs al exporturilor) în prima jumătate a anului 2006. etnolingvistică cu românii de dincolo de Prut şi pe care realităţile geopolitice. dar care urmează să-şi edifice viitorul împreună şi să recupereze timpul vitreg care lea jucat fiesta. tocmai pentru faptul că au fost părtaşii aceluiaşi sistem şi cunosc cel mai bine realitatea obiectivă. Perspectiva reducerii insecurităţii energetice trebuie să aibă loc prin diversificarea furnizorilor. Faptul că reprezentăm graniţa latinităţii estice. ar trebui luată în consideraţie şi de cancelariile occidentale ale statelor de origine latină (în special Franţa. Aceştea se orientează predominant în sfera economică rusă. în speranţa că adevărul istoric va prevala ambiţiile şi interesele politice. iar pe canalul Dunăre-Main-Rhin şi cu statele din Europa Occidentală. determinând şi orientarea geografică a relaţiilor economice mult prea dependentă de piaţa rusă. ideologiile diferite existente i-au îndepărtat. geoistorice. prezenţa deloc neglijabilă a minorităţii rusofone în R. Reprezentanţii acestei minorităţi sunt mult mai activi în afaceri şi concentrează o impresionantă putere economică. Moldova indirect la Marea Neagră şi la stabilirea contactelor şi relaţiilor permanente cu statele danubiene. care au un cuvânt greu de spus în decizia finală de integrare. România împreună cu alte state din fostul lagăr socialist ar putea face lobby R. prin evaluarea posibilităţii de acces indirect la Marea Neagră prin limanul Nistrului şi prin Prut – Dunăre-Canalul Dunare-Marea Neagră care ar trebui să fie o problema strategică actuală.

contradicţiile constând în originea acestui ţinut. Moldova ca imn. precum şi atitudinea respingătoare faţă de tot ceea ce este românesc şi prooccidental. Deşi rmn nu este recunoscută de cancelariile occidentale. Printre teritoriile R. Populaţia titulară constituie cea mai mare parte a exodului forţei de muncă care a luat amploare în perioada de tranziţie. Geopolitica conflictelor etnice din R.8% din teritoriul R. c) Republica european. Constituire în 1924 a RASSM a pus începutul unei prezenţe politico-geografice moldoveneşti în Transnistria unde în prezent locuiesc 40% moldoveni. În linii mari situaţia geopolitică a R. La baza conflictului transnistrean stau diferenţe de psihologie. 30% ucraineni. zona Moldova deţine o poziţie periferică în contextul geopolitic 152 . Moldova şi o populaţie de circa 10 % . însumând 11. pretinzând la o autonomie teritorială sau chiar o viitoare alipire către Federaţia Rusă deşi teritoriul nu are hotare comune cu aceasta.businessului „înalt”. 25% ruşi. dat fiind faptul că timp de sute de ani Nistru a fost o barieră naturală dintre Moldova şi Răsărit. Moldova aflate în dispute geopolitice este Transnistria. accentuându-se şi mai mult după obţinerea independenţei R. Structura neomogenă a populaţiei Republicii Moldova stă la baza unor conflicte etnice. dornică de a-şi menţine vechile poziţii în acest teritoriu şi de a le supune ideologic şi geopolitic. b) Republica Moldova ocupă poziţia înaintată a Europei Latine în faţa Asiei. la care regimul separatist a inclus şi municipiul Tighina. În paralel există o psihologie a percepţiei spaţiale şi a frontierelor. Moldova. În 1990 conflictul a căpătat un caracter geopolitic. autointitulându-se rmn (autoproclamata republică nistrenă). Moldova este determinată de următoarele caracteristici: a) Republica Moldova se află la confluenţa lumilor latină şi slavă. Moldova în 1991. Din punct de vedere geografic Transnistria ar desemna teritoriul cursului inferior al Nistrului situat în partea stângă a acestuia cuprinzând 5 foste raioane ale RSSM. tricolor. de percepere a simbolurilor noi ale R. componenta slavă fiind considerabilă. Forţele separatiste din rmn au fost susţinute deschis de către politica rusească. susţinute în mare măsură de forţe din exterior.

manifestând o atitudine comparativ mai loială faţă de moldoveni.rămâne a fi una de tensiune majoră în regiune. limbei ruse conferindu-se statutul de limba de stat. Cât priveşte etnia bulgară. Bulgarii din judeţul Taraclia (actualmente raionul Taraclia) constituie doar 32 000 persoane (2004) fiind mai puţin de 2/3 pentru a putea pretinde la o autonomie administrativă. Bulgarii mult timp au rămas în afara unor conflicte active. în special. în cadrul autonomiei găgăuze ei constituie 78% din totalul populaţiei. aceasta este şi mai puţin numeroasă.0% din populaţia republicii. Din totalul de peste 80 000 de etnici 153 . Moldova. Taraclia-Moscova.5% şi bulgarii 2. 2004) minorităţile date pot crea dificultăţi mari geopolitice din mai multe considerente: ocupă teritorii compacte. Administraţia de la Taraclia a început să utilizeze formula etnică bulgară pentru a asigura menţinerea ei la putere antrenând în acest scop autorităţile bulgare de la Sofia. soluţionarea căreia va depinde în mare măsură de deciziile marilor puteri. instruirea având loc în limba rusă. ci unul prorus şi antimoldovenesc-antiromânesc. ceea ce deasemenea conferă conotaţii geopolitice. comunitatea găgăuză şi comunitatea bulgară şi din exterior Turcia şi Bulgaria. Disensiunile au apărut odată cu realizarea reformei teritorialadministrative (1998).7 mii locuitori. Cazul Taraclia s-a transformat ulterior într-un conflict moldo-bulgar cu declaraţii dure între Chişinău şi Sofia. din punct de vedere etnopolitic au o subordonare dublă. Comrat-Ancara şi Comrat-Moscova şi corespunzător TaracliaSofia. Al doilea conflict teritorial care uneşte atât actori interni cât şi din exterior este nodul sud-basarabean unde se intersectează interesele a 3 protagonişti locali: R. Prin acţiunile lor găgăuzii nu propagă naţionalismul găgăuz. ceea ce crează disensiuni în teritoriu. Moldova este nesemnificativă (găgăuzii constituie 3. Acest conflict îşi are originea la începutul sec. Rusă. Actualmente găgăuzii. care au insistat asupra acordării unei autonomii administrative. XIX-lea când autorităţile ţariste au susţinut şi încurajat populaţia teritoriului din sudul Basarabiei cu etniile turco-găgăuză . Găgăuz-Yeri are o suprafaţă de 1847 km 2 şi o populaţie de 155. Deşi ponderea acestora în structura etnică a populaţiei R. bulgară etc. sunt marcaţi de o românofobie neîntemeiată dând dovadă în acelaşi timp de loialitate faţă de F.

situaţie nefavorabilă pentru investiţiile străine. Crearea complexului de ramuri ale economiei naţionale şi a spaţiului geoeconomic Republica Moldova este o ţară săracă în resurse economice. Moldova. § 8. structura industrială precară moştenită din perioada sovietică. precum şi un şir de probleme de ordin politic. adică 60% se află în afara raionului. remarcându-se calitatea condiţiilor agroclimaterice şi pedologice. în care este amplasată cea mai mare parte a teritoriului R. în mare măsură. Evoluţia geopolitică şi istorică a spaţiului geografic dintre Nistru şi Prut. Rusă pentru a submina caracterul unitar al R.bulgari care locuiec actualmente în R. potenţialul tehnico-ştiinţific relativ înalt. Autonomiile culturale sus-menţionate sunt susţinute de către unele forţe din F. dependenţa republicii de importul acestora fiind de peste 95%). Moldova în subsolul economic european.2. social care luate împreună plasează R. Printre resursele importante ale teritoriului se numără condiţiile naturale favorabile dezvoltării agriculturii. Moldova doar 32 000 persoane locuiesc în raionul Taraclia. Aceste avantaje sunt combătute în mare parte de lipsa resurselor naturale de importanţă strategică (în special cele energetice. piaţa internă de desfacere mică. la care se adaugă şi veniturile mici ale populaţiei. restul. formarea şi dezvoltarea economiei naţionale pe sectoare şi pe ramuri de activitate economică pe parcursul secolelor. resursele umane de forţă de muncă de o calificare relativ înaltă. menţinându-le în sfera de interes rusesc. Această situaţie a determinat. care se poate activa în anumite condiţii şi de care trebuie să se ţină cont. dar problema în sine persistă. Manifestarea naţionalismului bulgar este mult mai pasivă. neadecvată potenţialului ei. a determinat divizarea de nenumărate ori a spaţiului geoeconomic. infrastructura slab dezvoltată. Taraclia fiind considerat un focar de instabilitate pasiv. Moldova. nepretenţioasă şi uşor adaptabilă la noile condiţii social-economice. Situaţia de conjunctură a fost nefavorabilă în timp. constituit încă în Evul Mediu. 154 .

iar agricultura a avut un caracter extensiv. Moldova are una din cele mai despădurite teritorii din Europa. XVII şi până în sec. prioritate având creşterea plantelor. spaţiul pontic occidental era întregime dominat de negustorii greci. Politica ţaristă a descurajat industrializarea provinciei. VIII d. Hr. Vechile căi comerciale s-au deplasat spre Est către portul Odesa şi spre sud-vest. iar spre finele sec. Lipsa integrităţii spaţiului geoeconomic reprezintă una dintre cauzele esenţiale al nivelului scăzut de dezvoltare teritorială. În această perioadă s-a dezvoltat o agricultură extensivă prin extinderea excesivă a terenurilor agricole prin defrişarea masivă a pădurilor (în prezent R.8% e mult mai mic decât media europeană de 28%). În Evul Mediul teritoriul Moldovei era traversat de căi comerciale care legau Europa Centrală de litoralul de sud şi de est a Mării Neagră. rusesc şi austro-ungar) care au dezmembrat ansamblul geoeconomic regional. Direcţiile prioritare ale comerţului extern contemporan au fost determinate de rutele comerciale create în Evul Mediu. Sub stăpânirea domniilor Moldovei ea a căpătat denumirea Cetatea Albă. gradul de împădurire de 9. la gurile Nistrului a fost înfiinţată colonia Tyras. Aceasta a afectat o dată în plus economia Moldovei care până în sec. România). XX a cunoscut un declin profund. După cucerirea de către turci a Cetăţii Albe şi a Chiliei s-a produs ruinarea economică a Ţării Moldovei. fiind ulterior obiectul numeroaselor conflicte şi războaie. Către sec. deşi în Evul Mediu câştigurile principale ale Ţării Moldovei erau 6 Basarabia nu este un nume geografic. situaţie care avea să se menţină timp îndelungat. XIII pe locul aşezării greceşti a apărut colonia Moncastro. Ocupaţia turcească.În secolul V î. XX Ţara Moldovei a fost parte componentă a trei imperii (turcesc. În prezent spaţiul geoeconomic regional constituit în Evul Mediu este parte componentă a trei state (Republica Moldova. Hr. Începând cu sec. subordonate intereselor metropolei. tocmai prin poziţia geostrategică determinată de accesul liber la mare. dar unul politic pe care ruşii l-au folosit după 1812 pentru a diferenţia teritoriul între Nistru şi Prut de restul Ţării Moldovei ocupat de Imperiul Ţarist 155 . Gubernia Basarabia6 sub administraţia rusească (1812-1918) a fost una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni ale Imperiului Rus.. iar apoi şi cea rusească au determinat specializări înguste ale economiei. către porturile din România şi Bulgaria. Numeroasele schimbări de frontieră cauzau dezvoltarea haotică a infrastructurii. Ucraina.

Economia Basarabiei avea un caracter agrar slab dezvoltat. în mare parte pe munca manuală. RSSM a fost supusă unei exploatări economice intensive. s-a creat o infrastructură de transport bine dezvoltată. Constituirea unei economii agrare avea drept obiectiv piaţa internă. XIX şi până în anii ′90 ai sec. În cadrul URSS. precum şi posibilităţile limitate ale acesteia de a influenţa economia teritoriului nu au determinat transformări radicale şi de îmbunătăţire majoră a nivelului de dezvoltare economică şi a nivelului de trai al populaţiei. În aşa fel economia teritoriului pe parcursul sec. Printre rezultatele pozitive înregistrate în perioada sovietică pot fi menţionate: dezvoltarea unei industrii multiramurale. deşi a fost pusă baza industrializării. sociale ale cărora sunt simţite până în prezent. După anexarea Basarabiei la URSS (28 iunie 1940) şi formarea RSS Moldoveneşti economia republicii treptat a fost integrată în complexul economic al URSS. Economia Basarabiei. ecologice. administraţia rusă ne fiind cointeresată în industrializarea teritoriului. punerea bazei industriale pentru mai multe întreprinderi din industria uşoară şi alimentară sunt doar câteva aspecte ale înviorării vieţii economice în această perioadă. În cadrul URSS. Reforma agrară efectuată în Basarabia. XX a fost izolată practic de economia internaţională. de la industria alimentară şi uşoară s-a trecut la ramurile industriei grele. apoi cea a RSSM a fost aproape totalmente izolată de procesele economiei internaţionale. care nu a cunoscut practic efectele revoluţiei industriale care avea loc în Europa. au fost create premise importante pentru dezvoltarea sferei 156 . sporind mult rolul culturii plantelor în sectorul agricol. RSSM a fost supusă unei exploatări economice intensive. unilateral. însă timpul scurt de prezenţă în cadrul României Mari. efectele economice. Basarabia avea drept obiectiv asigurarea Rusiei ţariste cu produse agricole. Revenirea Basarabiei la spaţiul geoeconomic românesc. Dezvoltarea unei agriculturi extensive a determinat mărirea suprafeţelor arabile pe contul defrişării pădurilor şi descreşterii păşunilor naturale. determinată de unirea acesteia cu România (1918) a fost însoţită de luarea unor măsuri de redresare şi restructurare a economiei. dar şi în teritoriile centrale ale Rusiei ţariste.de pe urma creşterii animalelor. dezvoltarea infrastructurii teritoriului prin integrarea căilor de comunicaţie. specializarea ei impusă era departe de potenţialul existent. bazat.

serviciilor. 4. ponderea ramurilor. asociaţii de producţie şi se caracteriza prin formarea unor complexe intraramurale şi concentrarea în centre şi noduri industriale. industria constrictoare de maşini. care determină PTŞ (electroenergetica. aici fiind construită şi principala centrală electrică de la Dnestrovsc. deoarece 157 . 10% din conservele de fructe şi legume (locul 4). Către sfârşitul anilor ′80 RSSM. fiind necesară o restructurare. RSSM ocupa poziţia a şasea în URSS. economia moldovenească de tip socialist n-a mai putut funcţiona mult timp. în ansamblu şi după valoarea fondurilor fixe. făcând dependentă economia republicii de spaţiul geoeconomic controlat de autorităţile regimului separatist. Scumpirea combustibililor şi a energiei electrice le-a făcut neconcurenţiale. în plus multitudinea de întreprinderi ale complexului militar-industrial sovietic lea făcut nefuncţionale după dezmembrarea URSS. cauzele fiind atât de ordin intern cât şi extern: • peste 1/3 din potenţialul industrial a fost concentrat în stânga Nistrului. Industria era reprezentată de circa 1500 de întreprinderi.4% din zahărul tos (locul 4). S-a dezvoltat pe larg complexul interramural. reconversiune lucru care a întârziat mult. • dezvoltarea unor ramuri industriale care funcţionau în baza materiilor prime importate în proporţie de 50-100% sau consumatoare de mari cantităţi de energie electrică. 16% din sucurile naturale (locul 3). în care cel agroindustrial ocupa prima poziţie. aparent destul de semnificative. deţinând numai 0. puţin flexibile într-o economie concurenţială. • din punct de vedere structural industria republicii era orientată către piaţa unională. furniza 3.5% din populaţia URSS. • baza industrială a fost pusă pe seama întreprinderilor mari şi foarte mari (gigante) ale industriei grele.15% din teritoriu şi 1.5 % din uleiul vegetal (locul 4). 6% din legume (locul 5). industria chimică). În pofida acestor realizări. în cadrul fostei URSS. determinând declinul profund în industrie. a crescut de asemenea. care dădea 84% din energia produsă în republică. reprofilare. iar relaţii economice externe veritabile practic nu existau. 27% din struguri (locul 2) şi 40% din tutunul fermentat (locul 1). După volumul producţiei globale.

Republica Moldova fiind izolată completamente de procesele economiei internaţionale. la scăderea randamentelor naturale a terenurilor agricole. la supraexploatarea şi suprachimizarea solurilor. celelalte 158 . În perioada de tranziţie volumul producţiei industriale s-a micşorat foarte mult atingând 40% comparativ cu nivelul anului 1990. neadaptat DIM. carburanţi şi materie primă la o unitate de producţie erau de 3-4 ori mai mari decât în statele Occidentale. Micşorarea volumului producţiei industriale a avut loc în toate subramurile. În anii 1949-1950 a avut loc colectivizarea forţată a gospodăriilor individuale ţărăneşti pe bază de proprietate colectivă de stat. • Datorită faptului că economia republicii se baza pe tehnologii învechite de tip sovietic cheltuielile de energie. deficitul de apă. Dezvoltarea sectorului agrar în această perioadă a fost însoţit de un şir de fenomene negative: caracterul intensiv al dezvoltării agriculturii a condus la agravarea echilibrului ecologic. care avea să fie impedimentul principal în realizarea reformelor adiacente unei economii de piaţă în construcţie în perioada postsovietică. deficitul terenurilor agricole corespunzător densităţii populaţiei etc.doar 5% din producţia moldovenească era destinată pieţelor extraunionale şi acestea erau sub controlul centrului. a industriei alimentare şi a industriei sticlei care deţin circa 70% din totalul producţiei industriale. Pe lângă industrie şi agricultura a suferit transformări radicale în perioada postbelică. • În promovarea conceptului de industrializare forţată din perioada postbelică nu s-a ţinut cont de lipsa mai multor resurse minerale industriale. Analizând producţia industrială pe ramuri observăm o creştere a ponderii electroenergeticii. lipsa totală a combustibililor. Toate aceste fenomene în condiţiile unei gospodăriri nechibzuite au avut drept consecinţă agravarea situaţiei ecologice în toate sferele economiei şi în viaţa populaţiei. • sistemul economic era unul de tip închis. Aceste şi alte carenţe au fost însoţite şi de o ideologie supradimensionată care a influenţat mult mentalitatea populaţiei.

Moldova este un stat de dimensiuni mici. Reformele economice efectuate în perioada independenţei statale nu s-au soldat cu creşteri mari a indicatorilor macroeconomici cauzele fiind de natură economică şi extraeconomică § 8.8 57. 1.1 7.. Ind.9 2003 100 12.5 1.2 51.statistica.9 9.9 .5 6..0 . sticlei 0.md. Ind.5 ..5 2002 100 16. 3. Alte ramuri 3..6 5.3 0.1 1 – datele în ansamblu pe republică 2005. Creşterea în industria alimentară şi electroenergetică nu se datorează creşterii volumului de producţie în aceste ramuri cât reducerii catastrofale din alte ramuri industriale.5 2.8 57. În cadrul 159 .8 3. 4.3 6..9 3.. www..5 2. Ind.2 52. forestieră 3.7 4.3 5..4 6. de constr.4 5.1 6.0 2.2 7.2 3.5 4.5 2004 100 12.0 ..0 1. Moldova .3 52.8 2001 100 16..1 3.9 53.2 2.Electroenergetica 2.3 6. Sursa: Moldova în cifre.6 3.3 6.0 4.9 .ramuri consemnând o diminuare considerabilă a ponderii lor comparativ cu anul 1990 (tab. alimentară 38.5 .4 5. 7. Ind.2 5.4 4. mater. Ind.3 7.8 14.0 3.2 1..3.8 9.9 Industria total: Inclusiv 1. 1.4 4. 9. Relaţiile economice externe – semnificaţii geoeconomice Relaţiile economice externe (REE) au o importanţă foarte mare pentru economia naţională întrucât R. 2004. Dinamica structurii producţiei industriale pe ramuri (%) 19901 100 1995 100 2000 100 16. poligrafică 1. chimică 3. 2). Ind.0 6. 4. o piaţă de desfacere mică.1 6. iar condiţiile de autarhie sau izolare sunt inadmisibile având şi un potenţial redus natural.2 1.7 3. Anuarul statistic al R.7 3.5 4.. uşoară 22.8 4. ICM 20.0 10. Tabela 2.5 4. Ind.2 8. ceea ce cauzează dependenţă mare de comerţul exterior.

Influenţa negativă asupra nivelului de executare a acordurilor interguvernamentale se manifestă prin incapacitatea de plată a agenţilor economici. condiţiile standardelor înalte. XX şi până în prezent comerţul exterior a evoluat foarte mult atât din punct de vedere structural. Moldova: de la 42 de state în 1992. orientarea geografică modificând-se esenţial. fiind însoţite şi de înrăutăţirea situaţiei social – economice la începutul perioadei de tranziţie.9 % în anul 1992 până la 72. Începând cu anii ′90 ai sec. lipsa garanţiilor din partea Guvernului privind îndeplinirea lor.4 % în anul 2003 şi 43.5 % în 2000 ( nivelul cel mai redus cu acest grup de state) după care a crescut uşor la 46. de producţie şi standardele unice. condiţiile tehnice. comunicaţii comune cu statele comunitare. De altfel. 95-97% din totalul comerţului cu ţările CSI. păstrarea pieţei de desfacere tradiţionale. la peste 140 state in prezent. care nu întrunesc. cât şi spaţial. Până în anii ′90 ai secolului trecut relaţiile economice ale RSSM erau aproape în exclusivitate cu republicile din fosta URSS. Principalii parteneri comercial sunt Federaţia Rusă. În perioada de tranziţie a crescut numărul ţărilor aflate în relaţii de cooperare şi colaborare economică cu R. Avantajele constau în: specializarea diferită a R. Moldova. Pondera comerţului exterior cu ţările CSI au crescut uşor de la 68. Moldova comparativ cu majoritatea statelor CSI. preţurile înalte la materie 160 .2 în 2004. existenţa unei reţele de transport. Cele mai importante grupe de state în comerţul exterior sunt: Comunitatea Statelor Independente (CSI).0 % în anul1994 ca apoi să scadă până la 42. în mare parte. ţările Europei Centrale şi de Est şi Uniunea Europeană. piaţă pe care produsele moldoveneşti sunt cunoscute şi care nu solicită cheltuieli suplimentare de promovare. Comerţul exterior cu aceste state are atât avantaje cât şi dezavantaje.REE rolul principal îi revine comerţului exterior. piaţă care nu este foarte exigentă pentru produsele moldoveneşti. dependenţa foarte mare de ţările CSI este una dintre trăsăturile de bază ale comerţului exterior al R. Dezinterarea URSS şi desfiinţarea CAER-ului a determinat reducerile foarte mari ale volumului comerţului exterior. Dezavantajele constau în: mecanismul imperfect de reglare a acordurilor interguvernamentale. Ţările comunităţii statelor independente (CSI) au pondera cea mai mare în comerţul exterior al Republicii Moldova. Ucraina şi Belarus care deţin cca.

limitarea cu caracter tarifar şi netarifar în circulaţia mărfurilor etc. R. Moldova. R. Şi la import dependenţa foarte mare de această piaţă. Franţa. Exporturile includ un număr redus de produse cauza fiind competitivitatea redusă a mărfurilor moldoveneşti. produse ale regnului vegetal majoritatea fiind orientate către piaţa rusă.9. dependenţa prea mare în desfacerea mărfurilor şi în importurile materiilor prime şi a energiei reprezintă un factor de risc economic major. iar importul ţine de produse ale industriei constructoare de maşini şi Chimică. Austria. suc de fructe concentrat. porumb. În prezent relaţiile economice cu această grupare sunt definite de Planul de Acţiuni Republica Moldova-UE. Moldova exportă în cantităţi mari în UE articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fabricate în lohn. Astfel. intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Italia. În vederea intensificării relaţiilor economice cu statele UE. În plus. Conform estimărilor făcute o limită acceptabilă pentru export/importul unui produs pe o piaţă nu trebuie să întreacă 30%. orz. Comerţul limitat cu ţările UE este determinat de structura economică a R. ponderea UE s-a majorat în prezent la 32. Moldova cu UE. una dintre acestea fiind piaţa Uniunii Europene (UE). piei de bovine brute şi depilate. susţinerea reformelor structurale şi crearea condiţiilor necesare pentru stabilirea unei Zone de Liber Schimb între UE şi R. Moldova în cadrul UE sunt: Germania. la 28 noiembrie 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) între R. miez de nucă. Moldova. 161 . în mod special combustibil şi surse energetice. documentul politic de bază care stabileşte cadrul general de colaborare şi care are ca prevederi de bază facilitarea investiţiilor şi comerţului.primă şi producţie. băuturile ţări. Moldova şi statele UE. Moldova după obţinerea independenţei a căutat să-şi diversifice pieţele de desfacere.3). textile. deşi forţele politice actuale se pronunţă pentru integrarea UE. stadartizarea şi certificarea diferită. Toate aceste acorduri au avut o influenţă benefică asupra evoluţiei comerţului R. Acest plan însă nu are referinţă la preaderare sau aderare la UE. seminţe de floarea-soarelui. tutunuri brute şi neprelucrat.6% din totalul comerţului exterior (tab. Principalii parteneri ai R. Republica Moldova exportă între 50-95% din produsele vinicole. În acest context reorientarea comerţului exterior rămâne a fi una dintre problemele esenţiale geoeconomice. face vulnerabilă securitatea economică a R. zahăr.

7 200 0 100 56. care are o pondere de 3. Din păcate aceste produse sunt şi în atenţia concurenţilor potenţiali ai R. În intervalul 1992-2005 valoarea comerţului exterior al R. zahăr-130%.1% în 2003. Ungaria. Tabela 3.6 11. 7% şi 10%. toate produsele lactate etc.0 21. Moldova întreţine relaţii economice sunt cele din Europa Centrala şi de Est. Bulgaria. Moldova în anii 1992-2005 (%) 199 Total Ţările CSI Ţările UE Ţările Europei 162 199 5 100 62. a porumbului – 98%. dar proximitatea geografică mare face limitat comerţul cu prima putere economică din lume. a boabelor şi uleiului de soia – respectiv.9 200 2 100 54.respectiv 61% şi 34%.6 2. a cărnii de bovine şi caprine – 84%.6 23.5 22.7 13. Lituania (ultimele două devenind din 2003 membri ai UE).3 28 .3 15.Moldova şi specializarea similară agro-alimentară. Ucraina.3 2 100 64.9 11. Polonia.3 10. Principalii parteneri din această regiune sunt România. 4). O altă grupă de state cu care R.8 200 3 100 53. În relaţiile cu alte ţări ale lumii se evidenţiază SUA. Orientarea geografică a exportului R.6 21. Moldova – România.7 200 4 100 43. Astfel. ratele de aprovizionare ale UE cu materia primă agricolă depăşesc 100% la majoritatea produsului care reprezintă structura exportului R.2 32. din aceste considerente nu putem să ne aşteptăm la o creştere substanţială a comerţului cu statele membre UE. vin-106%. Bulgaria.4 200 1 100 61. Moldova cu ţările Europei Centrale şi de Est a înregistrat fluctuaţii cu tendinţe de creştere (tab.3 13.6 18. La unele categorii de produse agricole piaţa comunitară este deficitară: a seminţelor şi uleiurilor de floarea-soarelui . Moldova: grău-112%.

6 Sursa: Anuar statistic de comerţ exterior al R.3 6. (tab. Principalele ţări investitoare care îşi manifestă interesul în R. considerate actualmente motorul dezvoltării economice. structura economică precară.1 15. 2005. Nici chiar puţinile avantaje pe care le are.1 6.0 5. al arendei terenurilor.1 7. Tabela 5. legislaţia atrăgătoare. cum ar fi: poziţia geografică de tranzit avantajoasă. 1 2 3 4 5 Ţara F. $ 158. Primele zece state investitoare în economia R. Moldova 1995 – 2000.3 163 Nr. condiţiile naturale favorabile nu sunt convingătoare pentru investiţiile mari şi investiţiile strategice. Spaţiul geoeconomic al R.Rusă Spania SUA Olanda Elveţia .7 Ponder ea 24. Moldova sunt Federaţia Rusă. la 1 ianuarie 2005 investiţiile străine directe au însumat 790.9 16. costul mic al forţei de muncă. Anuarul statistic al R. 2 102. Moldova deocamdată nu este unul atractiv pentru investiţiile străine. $. din mai multe considerente: dimensiunea mică a pieţii interne.9 8.Centrale şi de Est Alte ţări 5. SUA etc.8 9. din care se poate aprecia situaţia geoeconomică a R.6 33. 2 50. neadecvată potenţialului ei etc. Moldova.4 mil. 7 101. instabilitatea politică şi economică. 5).4 12. Spania.4 7. Astfel. Moldova (până în 2005) mil. Un rol important în REE. Moldova o reprezintă şi investiţiile străine.

0 2. Politică şi geopolitică. investitorii ruşi deseori fiind favorizaţi prin crearea unor condiţii mai avantajoase în cadrul tenderelor internaţionale ca instrument de atragere al investiţiilor.4 10. 2004. – Chişinău. Spania cu investitorul strategic „Iunion Fenosa” se află printre satele cu cele mai mari investiţii.8 18 12.6 g Sursa: BNS Pe lângă volumul restrâns al investiţiilor.Britanie Luxembur 24. În prezent numărul întreprinderilor cu capital mixt (joint ventures) este de peste 100.8 3. tabloul geografic al acestora atestă prezenţa majoră a F.6 7 8 9 10 Germania România Franţa M.care se remarcă printr-o politica investiţională de expansiune în lume.2 3.Serebrian O. Fabrica de lactate Hînceşti „Alba”. „Moldcell” etc. pondere parţial justificată dacă ţinem cont de puterea economică a acesteea.9 1. societăţile „Voxtel”. Ruse cu circa 1/4 din total. Bibliografia: 1. 164 . precum şi SUA . unele dintre ele fac parte din principalii contribuabili la bugetul de stat: Vitanta Intravest. Un rol modest îl are România cu doar 3% din totalul investiţiilor.8 1.1 18.