COMPONENTA LEGISLATIVĂ A PENTATEUHULUI Termenul tōrāh are un conţinut mai bogat şi cu alte conotaţii decât cel care denumeşte

“legea” în limbile moderne. E o învăţătură de viaţă dată de Dumnezeu omului pentru ca acesta să-şi orânduiască purtarea spre a ajunge la împlinire. Vezi în Xavier Léon-Dufour, Vocabular de Teologie Biblică, articolul “Lege” Corpusul legislativ s-a format în timp, chiar dacă substanţa lui poate proveni din epoca lui Moise. Aşa se explică unele contradicţii: - rigiditatea legii talionului (e.g. Ex. 21, 23-24) vs. umanitate, grijă pentru natură, ajutorarea duşmanului (e.g. Ex. 22, 20-23; 23, 4-13; Lev. 19, 34 etc.). - sanctuarul: pluralitate (de ex. Ex. 20,24-26) vs. unitate (de ex. Deut. 12) etc. “Codul Legământului” presupune o societate agrară, sedentarizată. Legile privitoare la cult din Ex. 34 sunt influenţate de Deuteronom. Nucleul Deuteronomului (12– 26, “Codul deuteronomic”) provine, probabil, din Regatul de Nord, anterior căderii Samariei. Leviticul în forma actuală se situează în perioada celui de al doilea templu. Atribuirea “Torei” în totalitate lui Dumnezeu prin Moise are ca sens: • esenţialul Legii este legat de eliberarea din robie → Legea este modul de a trăi pentru a rămâne în libertate; • toată Legea vine de la Dumnezeu → Lui “îi pasă” nu doar de cultul care i se aduce, ci şi de cum se poartă oamenii unii faţă de alţii (specific VT faţă de celelalte religii din acea vreme); • Legea are sens doar ca formă de trăire a Legământului, altfel se cade în legalism steril. EXOD Decalogul 20, 1-17 Păstrat aici şi în Deut. 5, 6-21, cu unele deosebiri între redactări. Reprezintă nucleul originar al corpusului legislativ. Comparaţi cele două formulări! “Codul Legământului” 20,22 – 23,33 Cuprinde legi cazuistice (analoage ca stil cu cele din Orientul antic, ex. Codul lui Hammurabi) şi apodictice=imperative (analoage cu cele din Egiptul antic). Datare probabilă: de la începutul aşezării în Canaan (se referă la o societate deja sedentarizată, practicând creşterea animalelor, dar şi agricultura). Inserarea acestui cod în relatarea Legământului sinaitic arată că: • Legea este modul în care poporul trebuie să se poarte ca să rămână în relaţia cu Dumnezeu consfinţită prin Legământ. • Omul este chemat să trăiască în spiritul Legământului, respectând Decalogul, în viaţa de toate zilele (ceea ce explică mulţimea reglementărilor). Conţinut:
1

dar redactarea finală e post-exilică. Comuniunea cu Dumnezeul Viu e scopul ultim al omului. Rolul lor de mijlocitori între Dumnezeu şi poporul sfânt pretinde o sfinţenie deosebită. la viaţa sexuală. interzicerea idolatriei. Legi cu privire la respectarea vieţii. 22. Ce semnificaţie are legea talionului? O indicaţie de aplicare în fapt: v. cu principalele obiecte! Care sunt elementele de bază ale veşmintelor sacerdotale? De acum înainte Dumnezeu nu va mai vorbi de pe munte. Cap.Despre cult: interzicerea idolatriei. 20-33) Sanctuarul.14/22. zoofilie. Reglementări despre respectarea proprietăţii (21. poporul ales. 2 . impuritatea sexuală. asuprirea celor slabi. lepra). 1-12)! Cele trei pelerinaje (23. magie.1). diferit. LEVITIC Tema esenţială : Modul de a folosi “cortul” ca să fie cu adevărat locul de întâlnire cu Dumnezeu. 16 : celebrarea sărbătorii Yōm Kippur 17 – 26 : “Codul sfinţeniei” : pentru că Dumnezeu e “sfânt” (qadoş “separat. altarul (20. 20-26. Faceţi o schemă a sanctuarului. 29. 22-26) Statutul sclavilor (21.37/22. obiecte şi veşminte sacre: 25 – 31.15) Despre seducere. 26-27? Observați accentul pus pe intenția faptei. ci din “cortul întâlnirii” (Lev. Conţinut : 1 – 7 : categorii de jertfe 8 – 11 : ceremoniile de la învestitura preoţilor. 1. 34 – 40. la demnitatea jertfelor şi sărbătorilor. 11 – 16 : “Codul purităţii”: impurităţi care îl împiedică pe om să se apropie de sanctuar (alimente impure. unele foarte vechi. trebuie să împlinească tot ce facilitează comuniunea cu El şi să evite tot ceea ce o împiedică. 13-19) Dumnezeu vede! (23. transcendent”). 23. 1-11) Comparaţi cu situaţia sclavilor în alte civilizaţii antice! Pedepse pentru omucidere sau vătămare (21. Comuniunea nu trebuie să fie împiedicată de : • o greşeală în ritual (1 – 10) • o impuritate fizică (11 – 16) • o infidelitate morală (17 – 26). 12-36). Observaţi umanitatea legilor cu privire la relaţiile dintre oameni (ex. idolatrie.1 – 22. pus deoparte pentru El. preoţii. Datare: cuprinde elemente de origini diverse.

30 : Despre jurăminte 35 : Cetăţile de scăpare. 1-11: anul sabatic. relaţiile de familie. 1 – 17. 12 – 26 „Codul Deuteronomic”: reformulat în spiritul reformelor religioase ale lui Iosia. 3-21: animale curate şi necurate. 3 . modul de reparare a greşelilor. martorii. consacrarea leviţilor. candelabrul. 1-28: locul de cult. 19 – 25 : relaţiile interumane – uciderea.Cap. relaţii economice. 28 – 29 : Jertfe şi ofrande. Data Paştelui. războiul. despre jertfe.21 : Prescripţii rituale : excluderea din tabără. profeţi. 12-18 : sclavul evreu. 27 : anexă privitoare la jurăminte şi răscumpărări. sexualitatea. 15 : prescripţii de origine sacerdotală : jertfe şi ofrande. 12.2: evitarea cultelor idolatre. ciucurii veşmintelor preoţeşti. 36 : Cazuri speciale de succesiune. 22-29 : zeciuiala. NUMERI Pasaje legislative intercalate printre naraţiuni. Consacrarea Sanctuarului. cultul deviat. 12. 19-23 : întâii născuţi.1 – 6. 15. Cazuri de impuritate. 17. 14. DEUTERONOM Cap. Chiar dacă nu întotdeauna au legătură. succesiune. 15. regi. 15. 26 : aducerea de pârgă: “crezul istoric al poporului”. 29 – 14. 3 – 4 : Statutul leviţilor 5. 16. legea despre gelozie. 7 – 9 : Prescripţii referitoare la cult : ofrande pentru sfinţirea sanctuarului. nazireatul 6. preoţi.7 : sărbători. 26 – 27 : Instrucţiuni despre împărţirea pământului. 22-27 : binecuvântarea aaronică. 14. 18 – 19 : Veniturile preoţilor şi leviţilor. 8-22: judecători. Apa lustrală. sabatul. ideea generală este: poporul aflat în mers spre Pământul Făgăduinţei primeşte de la Dumnezeu modul de a se organiza şi de a trăi ca popor ales.

4 . Les sacrifices de l’Ancien Testament. Cerf. între Codul Sacerdotal. Cerf. ca un lucru de la sine înţeles : Cain şi Abel. privaţiune. încă de la începuturile omenirii. De altfel şi în Biblie ea apare practicată. 43 Şi acolo mă voi întîlni cu fiii lui Israel şi va fi sfinţit prin slava mea. Cahiers Évangile 111. Ezechiel 40 – 48 etc). de a-i fi prezent. arderile voastre de tot şi jertfele voastre de pace: oile şi vitele voastre. în grupul de texte fondatoare. la intrarea cortului mărturiei (d[eÞAm-lh. din propria iniţiativă a omului. Ed. ispăşire. jertfa este de instituire divină. Cel care i-a scos din ţara Egiptului ca să locuiesc cu ei şi să fiu Dumnezeul lor. Este esenţială reflecţia asupra sensului profund al acestor gesturi rituale.ao)). Alfred MARX. în special. 23 Să nu vă faceţi zei din argint. 42 jertfă neîncetată (dymiT' tl. rânduiala cultului apare formulată în textele în care Dumnezeu e cel care vorbeşte. 46 Şi vor cunoaşte că Eu sunt Dumnezeul lor. potolirea mâniei divine.Jertfele în Vechiul Testament1 Aducerea de jertfe (sângeroase sau nu) divinităţii este o formă de cult atestată în toate epocile şi mediile. Inseraţi-le în context! Exod 20. vezi. 24 Să faceţi pentru Mine un altar de pământ şi aduceţi pe el. 1981. încărcându-l cu semnificaţie. În orice loc unde va fi chemat numele Meu. 45 Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi lor Dumnezeu. E necesară cunoaşterea principalelor jertfe (esenţialmente din Levitic): • chiar dacă sunt ieşite din uz ca atare. Multă vreme s-a pus accentul pe aspectul de suferinţă. Exod 29. aşa cum îl exprimă Dumnezeu însuşi. acolo Eu voi veni la tine şi te voi binecuvânta . legea dată de Dumnezeu pe Sinai. Interesează aici structura de bază. 2000. să nu-l zideşti din [pietre] cioplite. L’Eucharistie dans la Bible. 41b-46: “Să fie jertfă cu bună mireasmă pentru Domnul. Ed. care este aceeaşi. Cuvintele lui Dumnezeu insistă însă asupra dorinţei de a intra în relaţie cu omul. Pentru omul biblic. înaintea Domnului acolo unde mă voi întîlni cu voi ca să-ţi grăiesc.Û[o)) pentru voi şi urmaşii voştri. 44 Şi voi sfinţi cortul mărturiei şi altarul şi pe Aaron şi pe fiii lui îi voi sfinţi spre ami sluji ca preoţi. Cronici. şi nici zei din aur să nu vă faceţi. căci ai folosit cuţitul tău pentru ele şi sunt pângărite» ”. 22-25: 22 Domnul a grăit către Moise: „Acestea să le spui casei lui Iacob şi să le vesteşti fiilor lui Israel: «Voi înşivă aţi văzut că din cer am vorbit către voi. Amănuntele sistemului sacrificial sunt complexe şi uneori apar diferenţe între variante (de ex. semnificaţia lor profundă rămâne actuală. 1 Pe lângă bibliografia generală. 25 Iar dacă faci pentru Mine altar de piatră. Cahiers Évangile 37. iar dintre acestea. ca jertfă. Texte fundamentale pentru a înţelege finalitatea sacrificiilor. • pornind de aici se poate înţelege mesajul profeţilor privind interiorizarea cultului şi dialectica între atitudinea “verticală” şi “orizontală” a omului. Pornind de la această realitate putem reflecta la modul în care Dumnezeu a folosit un dat încetăţenit. Noe etc.

cultul nu este doar sarcina preoţilor: e implicat tot poporul! 6 – 7. Vb. 2. “Pur”! 2. uneori însoţită de libaţie.(ה‬ ָ‫מ‬ ִ ‫ש‬ ְׁ‫ָח‬ ‫בח‬ ַ‫) ז ֶ. Situaţii care o pretind: aproprierea din greşeală a unor lucruri sfinte. “către Aaron şi fiii lui”: despre folosirea materiei care nu e arsă (= adusă lui Dumnezeu).(ה‬ ַ‫ּש ח‬ ) Scopul nu e iertarea păcatelor (este vorba de încălcarea accidentală sau din neştiinţă a unor interdicţii. “pentru vină” / de ispăşire / de reparare (’āşām ‫שם‬ ָׁ ‫א‬ ָ ). “de bună voie” / din proprie iniţiativă (n dhābhāh ‫ב. votivă = în urma unei făgăduinţe (nedher ‫ד ר‬ ֤‫. ci împărţită între preoţi şi aducători. “către fiii lui Israel”: despre rolul aducătorului şi despre desfăşurarea jertfei.(ה‬ ֤‫ע. ‘olāh ‫ל. ci ştergerea unei impurităţi. 1 – 3). vin (la libaţii). Prin darul adus. de iertare / dezlegare: 1. atât în sensul propriu.(ה‬ ָ ְ‫) נ ָח‬. pentru desacralizarea nazirului. Stăpânul a toate. Semn de cinstire pentru cel mai mare. d.(ה֤ש ח‬. porumbei (pentru săraci). preotul şi aducătorul mănâncă din cele jertfite. La jertfele sângeroase: 5 . • vegetale – făină. întreruperea accidentală a nazireatului. e e. II. untdelemn.(ה‬ ָ ֹ ). 3. omul îi devine plăcut lui Dumnezeu. reintegrarea celui care a devenit impur. pâine nedospită sau dospită. Omagiu şi mulţumire pentru Dumnezeu. de laudă (tōdhāh ‫ד. Vezi în VTB art. furtul. Tipuri de jertfe: I.(ה‬ ָ ‫ו‬ ֹ‫ת‬ ּ ) Va căpăta o importanţă tot mai mare. Materia jertfelor: • animale – cornute mari şi mici. jertfa de comuniune (zebhah şelāmīm ‫ םים‬ ֤‫ל.Secţiunea din Levitic despre sacrificii (cap. ofranda vegetală (minehāh ‫ח‬ ָ ְ‫מנ ָח‬ ִ ).(ה‬ ֶ ֶ ‫) נ‬. Deci jertfa se află în sfera ospăţului. holocaust / “ardere de tot” (ebr.(ה‬ ִ ּ ‫מל‬ ִּ ) =„plinirea (mâinilor)”. “de bună mireasmă” (cap. pe pământul dăruit de Dumnezeu. reintegrarea în comunitate a leprosului vindecat. cât şi prin spiritualizare. de impuritate contractată şi în urma unor acte indiferente etic. Capătă în timp o importanţă tot mai mare. în funcţie de adresare: 1 – 5. sau chiar necesare). ּ‫א‬ a. E sacrificiul cel mai des amintit în VT.(ה‬ ֤‫ד. relaţiile cu o slujnică logodită. Reprezintă produsul muncii crescătorului de animale sau agricultorului. 1. 1 – 7) este împărţită în două. b. zabah se referă la sacrificarea unui animal pentru a fi mâncat. “pentru păcat” (hattat ‫ּטאת‬ ֤‫ח. de consacrare a preoţilor (milluīm ‫ םים‬ ֤‫ו. c. Ritualul: 1.

Îi aparţin exclusiv lui Dumnezeu sângele şi grăsimea animalului (simbolizând viaţa). Abiud şi şaptezeci dintre bătrînii lui Israel.La toate tipurile. dar cu un caracter foarte aparte. Exod 24.BeÞz>mi))) la poalele muntelui şi doisprezece stâlpi. Riturile sacrificiale propriu-zise: La holocaust: animalul e ars în întregime. iar cu cealaltă jumătate din sânge a stropit altarul. care se ard. 24. Teme de reflecţie: • Cum se încadrează pasajul vv. 4-8) şi a unui ospăţ sacru (Ex. Un text semnificativ: celebrarea legământului sinaitic se desfăşoară sub forma unei jertfe (Ex. vărsat la baza altarului holocaustului. curat şi limpede ca seninul cerului. 5Apoi a trimis tineri dintre fiii lui Israel să aducă arderi de tot şi să jertfească Domnului tauri ca jertfă de împăcare. Ez. Faza negativă. Există o anumită idee de comensalitate a omului cu Dumnezeu. ci ei au văzut pe Domnul. La jertfa pentru păcat sângele sacrificial are o mare importanţă: stropit pe perdeaua Sfintei sau pe propiţiatoriu (kapporeth). ceilalţi – pieptul. La jertfa de comuniune. îi impune mâinile (semn că îi aparţine) şi o înjunghie. 26-28. după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. caracteristică este împărţirea între Dumnezeu şi om. 24. pentru a se diferenţia de ospeţele rituale ale cananeenilor. care revine preotului. Carnea se fierbe. 10Şi l-au văzut pe Dumnezeul lui Israel: sub picioarele Lui era ceva ca safirul. 1. LXX traduce: au văzut locul unde şedea Dumnezeul lui Israel.» 8Iar Moise a luat sângele şi a stropit cu el poporul şi a zis: «Iată sângele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi. cu excepţia pielii. şi ei au zis: «Toate câte le-a spus Domnul le vom face şi le vom da ascultare. 10. de renunţare. Nadab. Aducătorul primeşte restul. 9-11). pregătite în mod diferit şi consumate în locuri diferite. apoi au mîncat şi au băut. 1-19. 6 . la ceremonii speciale. 6Iar Moise a luat jumătate de sânge şi a pus-o în vase. uns pe coarnele altarului tămâierii (pentru un preot sau pentru comunitate) sau pe coarnele altarului arderilor de tot (pentru un om de rând). pe temeiul tuturor acestor cuvinte. 11Dar El nu şi-a întins mîna asupra aleşilor lui Israel. 9-11 în context? • La vs. 3-11 3A venit Moise şi a istorisit poporului toate cuvintele Domnului şi toate rânduielile lui şi tot poporul tot poporul a răspuns întrun glas zicând: «Toate cuvintele pe care le-a rostit Domnul le vom împlini!» 4Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi s-a sculat de dimineaţă şi a construit un altar (x. Nu se spune niciodată că “Dumnezeu mănâncă”.» 9 Apoi s-au suit Moise şi Aaron. 18. aducătorul apropie victima. e doar preliminară: e falsă imaginea unui Dumnezeu care îşi calmează mânia bucurându-se de vărsarea de sânge. Părţile lui Dumnezeu şi părţile oamenilor sunt diferite. Care poate fi motivul? • Comparaţi cu Gen. Preoţii: oficiantul primeşte pulpa dreaptă. 7A luat apoi cartea legământului şi citit-o în auzul poporului. Sensul nu este că omul îşi dă lui Dumnezeu sângele (prin substituţie): Dumnezeu este cel care dă sângele (= viaţa) şi deci viaţa îi aparţine Lui.

) Rămâne în general ca o sărbătoare de familie. de centralizare a cultului. în special în Ex. dar ritul a fost păstrat şi după sedentarizare. 1-28 nu reflectă direct momentul istoric. O mică parte e arsă pe altar. 29. E sărbătoarea trecerii de la robie la libertatea profundă. primăvara. a noilor roade (preluată de la cananeeni). 12 şi 13. Ex. pâini + libaţie. 2Cron. până la Iosia (cf. Consumarea (în special a pâinii) sugerează într-o măsură mai mare comensalitatea. Principalele sărbători în Israel Paştele. La ofrandele vegetale: ceremoniile sunt diverse. • la sărbători. 23. iar grăsimea e arsă (ca la jertfa de comuniune). devine o sărbătoare naţională. pentru izbăvirea vieţii voastre”. Carnea se arde în afara taberei sau e consumată de preoţi. aducătorul trebuie să restituie lucrul în cauză şi să plătească o despăgubire. insistenţa asupra repetării în timp. pe altar. elementele care trimit la: • ritualul sărbătorii. încărcând-o cu sens: de acum ea avea să celebreze intrarea istorică a lui Dumnezeu în istoria poporului ales. Dumnezeu o foloseşte. în semn de recunoştinţă şi de cerere pentru viitor. Grăsimea se arde. La jertfa pentru vină sângele e vărsat la baza altarului. elemente de rubrică liturgică. Poate că aceasta e sărbătoarea pentru care i-au cerut faraonului să-i lase să iasă în pustiu. 2. Dacă e vorba de o lezare de proprietate (a lui Dumnezeu sau a oamenilor). restul revine. şi toţi participau la un fel de ospăţ de comuniune cu divinitatea ocrotitoare. când nomazii pornesc cu turmele. dată de Dumnezeu. manifestându-se în primul rând ca Eliberatorul. 17. una din cele trei sărbători de pelerinaj. Situarea ei în apropierea Paştelui a dus treptat la asimilare (cf. Lev. în care se aduc ca jertfă. de ex. La origine. Relatarea din Exod 12.. O dată cu reforma lui Iosia. • la lună nouă. • jertfa necontenită: dimineaţa şi seara se aduce un miel / ied + ofrande vegetale. Pentru a îndepărta relele care ameninţă mai ales mieii nou-născuţi. exista o sărbătoare pastorală. • de sabat. Probabil că momentul ieşirii din Egipt a coincis cu timpul acestei sărbători.11:“…sângele Eu vi l-am dat. Ulterior a fost pusă în legătură cu Sărbătoarea azimelor. preoţilor. noaptea. ci liturgizarea lui (naraţiune obiectivă.. pregătiţi de plecare. fără dramatism. dar carnea e consumată numai de preoţi. Teme de reflecţie: căutaţi. 2Rg. Se aduc cu ardere de tămâie (simbolizând transmiterea ofrandei). sugerând o comuniune strânsă: jertfa este pregătită în acelaşi fel pentru Dumnezeu şi pentru om. primele grâne. se aducea ca jertfă un miel. în general.14-15). 7 .Cf. 5-9). Periodicitatea aducerii de jertfe: Se pune accentul pe regularitatea cultului. pentru ca prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său să dăinuie (cf. 22 – 23) sunt puţine momente în care se vorbeşte despre o celebrare pascală. e considerată ceva foarte sacru. probabil la origine o sărbătoare agrară.

şi Lev. are o importanţă capitală. .16). (Despre sărbători. deci. 1-8) Purim: salvarea evreilor de către Dumnezeu prin Estera (Est. apoi îl alungă în pustiu. un taur/vițel (pentru păcatele marelui preot). care e mereu acelaşi.singura dată când se intră în Sfânta sfintelor: marele preot stropeşte cu sânge şi rosteşte Numele inefabil. descoperă sensul prezentului (cf. 15). după pângărirea lui sub Antioh al IV-lea (cf. Când omul “uită” de Dumnezeu. în acelaşi timp.• semnificaţia ei. Yōm hakkippurīm (Yōm Kippur): deşi ritualul e pus pe seama perioadei din pustiu (Lev. 23). însă. capătă sensul de amintire a promulgării Legii pe Sinai (Ex. Osea 2.se stropeşte în sanctuar cu sângele victimelor. • datoria de a transmite mesajul ei. meditând asupra lor. “A-şi aminti” de lucrările lui Dumnezeu. Ritual specific: . un gest. fiind veșnic. 10. 23. Doar că omul trebuie să se “conecteze” la ea: aceasta se realizează printr-un semn de amintire.23-25). e o motivaţie a acţiunii viitoare. “Memorial” este. 16 şi 23. un rit. cât. • conştiinţa actualizării: (memorialul). prin care omul se face contemporan cu actul fondator / mântuitor al lui Dumnezeu. valabile pentru fiecare generaţie şi garanţie pentru viitor (dacă Dumnezeu a făcut aceste fapte mântuitoare în trecut. Cincizecimea /sărbătoarea săptămânilor (şapte săptămâni după Paşte): la origine o sărbătoare a secerişului grânelor. a semnificaţiei lui.7-9. nu există în Biblie date despre celebrarea ei decât după întoarcerea din exil. e chemat să-şi “amintească” ( cf. e legătura cu rădăcinile. pentru relaţia lui cu omul.27-32). În termeni teologici: o acţiune a lui Dumnezeu e săvârşită într-un anume moment istoric. 2Mac. ea este mereu contemporană cu fiecare generaţie. 8 . Sărbătoarea corturilor: la origine o sărbătoare de toamnă a strângerii recoltei. v. de ex. un obiect. către sine sau către generaţia următoare). El. De aici insistenţa asupra datoriei fiecăruia de a transmite urmaşilor mesajul divin. este într-un perpetuu prezent. dar mai ales în liturgie..24). e îmbogăţită cu amintirea peregrinării prin pustiu (Ex.se jertfesc un ţap (pentru păcatele poporului). 23. .5 – repetarea. mai ales. Ps 143. * Semnificaţia sărbătorilor este legată de noţiunea de memorial (zikkarōn). 9. Ulterior se vor adăuga: Hanukka: purificarea templului de către Iuda Macabeul. cap. anul nou (cu rădăcini în Lev. . Ps 63. Nu înseamnă doar rememorarea evenimentului. Roș ha-șana. Marele preot îi impune mâinile pe cap (în semn de transmitere a încărcăturii păcatelor). 23. fiindcă Dumnezeu.Unui al doilea ţap este destinat lui “Azazel” (concepţie populară despre “demonii deşertului?).16). Bogăţia de sens a termenului din rădăcina rkz face ca el să fie folosit şi pentru Dumnezeu. le va face şi în viitor).

în litera lor.6-7). cetăţile de scăpare pentru ucigaşul fără voie).2. a celui nedreptăţit. • aspecte “ecologiste”. coll. 4. Făgăduinţă. jertfa lui Isaac). ca memorial al eliberării fondatoare. R. Exode et Lévitique. Elemente de superioritate a legislaţiei mozaice faţă de alte legislaţii din acea vreme. La întrebarea copilului: “Ce are deosebit această noapte. azi. 1979. aşezarea unor obiecte de mărturie: Gen.20. Legământ. în tema celor patru nopţi: • noaptea când Dumnezeu a creat lumea. 132. • noaptea când va veni Mesia. • Legătura dintre cult şi morală. Dumnezeu ne scoate din robie”. p.45-54 (stela care comemorează contractul dintre Laban şi Iacob). Care elemente din Legea lui Moise vi se par valabile şi astăzi: . 26.8-9. 20-25. 10. • Discernerea intenţionalităţii faptei (e. răspunsul implică “Pe noi. Ps. conştientizarea gravităţii păcatului.g. Sources Chrétiennes. 2. 119): care e atitudinea omului biblic faţă de Lege. 9 . Ed. Teme de reflecţie 1. 6. Concepte în relaţie cu Legea: Alegere. 12.De ex. . Orice acţiune liturgică e un zikkarōn al minunilor divine (Neh. • Egalitatea dintre oameni: sabatul pentru toţi. • noaptea pascală. Le Déaut). 4. 3. (ed. 26. Deut. • Legile de puritate. trecutul mântuitor şi viitorul sperat.în spiritul lor? 2 Targum du Pentateuque II.4). 96-98.9. • Grija pentru defavorizaţi: Dumnezeu ia partea săracului. Texte pentru reflecţie: Ex. 31. • noaptea patriarhilor (Dumnezeu îi apare lui Abraham. conducătorii sunt supuşi legii ca toţi ceilalţi. Sugestii de dezvoltat: • Dialectica între transcendenţa lui Dumnezeu şi comunicarea de sine către oameni. Moştenire. Cerf. dar mai ales ritul pascal.6-12. Odihnă. Ps 11. Eliberare. 3-10! Targumul la Exod2 dă mărturie pentru felul în care se dezvoltă în iudaism conştiinţa relaţiei între prezentul celebrării. 2. Comentaţi formula liturgică la aducerea de pârgă (“crez istoric” al lui Israel): Deut. de ce facem noi aşa?”. pornind din concepţia arhaică despre tabu-uri → educaţie la igienă → necesitatea de a fi “pur” în faţa lui Dumnezeu → spiritualizarea concepţiei. pedepsele nu pot fi substituite prin amendă (ceea ce i-ar favoriza pe bogaţi). Deduceţi din Psalmi (mai ales 19. 13.